Acad. Marius Sala Coordonatori: Andrei Avram Membru corespondent al Academiei Române Responsabil de volum: Cristian Moroianu Redactori: Iulia Barbu, Victor Celac, Iuliana Chiricu, Ştefan Colceriu, Doina Doroftei, Ion Giurgea, Iulia Mărgărit, Dorn Mihăescu, Carmen Mîrzea-Vasile, Mihaela-Mariana Morcov, Cristian Moroianu, Raluca Mihaela Nedea, Anabella Niculescu-Gorpin, Gabriela Stoica, Gabriela Şerban, Monica Vasileanu, Laura Vasiliu, Dana Mihaela Zamfir Comisia de revizie: Ion Giurgea, Iulia Mărgărit, Cristian Moroianu, Dana Mihaela Zamfir în faza iniţială, au colaborat: Eugenia Contraş, Vladimir Drimba, Mihai Mitu, Virgil Nestorescu, Liviu Onu, Aurora Peţan, Ion Robciuc, Emil Suciu, Oana Uţă Bărbulescu (Bucureşti); Ioana Anghel, Vasile Breban, Elena Comşulea, Doina Grecu, Bogdan Harhătă, Rodica Marian, Ion Mării, Mircea Minică, A. Mira, Petru Neiescu, Felicia Şerban, Valentina Şerban, Sabina Teiuş (Cluj-Napoca); Maria Sitaru, Ionel Stan, Rodica Sufleţel, Gabriela Şerban (Timişoara). ACADEMIA ROMÂNĂ Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” DICŢIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE (DELR) Volumul II Litera C Partea 1 CA-CIZMĂ EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2015 Copyright O Editura Academiei Române, 2015. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5 050711, Bucureşti, România Tel: 4021-318 81 46, 4021-318 81 06 Fax: 4021-318 24 44 E-mail: edacad@ear.ro Adresa web: www.ear.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ "IORGU IORDAN - ALEXANDRU ROSETTI" (Bucureşti) Dicţionarul etimologic al limbii române (DELR) / Institutul de Lingvistică ’Torgu Iordan - Alexandru Rosetti" Bucureşti; red. responsabili: acad. Marius Sala, Andrei Avram. - Bucureşti: Editura Academiei Române, 2011 -voi. ISBN 978-973-27-2089-9 VoL 2. Partea 1.: Litera C : Ca - Cizmă. - 2015. - ISBN 978-973-27-2549-8 I. Sala, Marius (coord.) II. Avram, Andrei (coord.) 81374.2:811.135.1373.6=135.1 81374.4=135.1 Redactor: Adriana GRECU Tehnoredactor: Cătălina RADU Coperta: Mariana ŞERBĂNESCU Bun de tipar: 27.08.2015. Format: 16 / 70 x 100. Coli de tipar: 28,25. Tiraj : 300 ex. C.Z. pentru biblioteci mari: 459 - 321.2 = 59 C.Z. pentru biblioteci mici: 459 DELRII: COMPLETĂRI ŞI ACTUALIZĂRI I. Observaţii generale Volumul al doilea al Dicţionarului etimologic al limbii române conţine litera C şi, dat fiind numărul foarte mare de cuvinte care încep cu aceasta, este conceput în două mari părţi: partea I, de la Ca la Cizmă, care reprezintă conţinutul prezentului volum, şi partea a doua, de la Clac la Cyborg, care urmează să fie redactată. Prima parte a celui de-al doilea volum al DELR apare, de asemenea, la doi ani după literele A-B (2012) şi este rezultatul activităţii ştiinţifice a aceluiaşi colectiv de cercetători din cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” al Academiei Române, la care s-au adăugat alţi 8 colegi de la alte departamente (lexicologie, romanistică, dialectologie). Numărul mai mare de redactori, comparativ cu primul volum, şi ecourile interne şi externe generate de apariţia acestuia au determinat o evaluare critică obiectivă a principiilor de elaborare a dicţionarului, lucrare concepută ca operă de sinteză a lexicografici etimologice româneşti şi care să aibă posibilitatea de a apărea într-un viitor previzibil, „pereche etimologică” a Dicţionarului-tezaur al limbii române (DLR). Rezultatele acestei evaluări privesc următoarele aspecte: a) îmbogăţirea informaţiei etimologice prin includerea unei istorii a cuvântului, care trece dincolo de etimonul direct; b) introducerea unor comentarii care motivează alegerea etimologiei, explicarea modificărilor formale interne şi, uneori, a celor semantice; c) realizarea unui sistem consecvent de corelaţii între cuvintele înrudite originar, dar care nu fac parte din aceeaşi familie lexico-etimologică; d) regândirea şi reevaluarea unor aspecte privitoare la relaţia dintre cuvinte şi variante; e) indicarea categoriilor lexico-gramaticale pentru toate cuvintele prezente în dicţionar, indiferent de calitatea de intrări sau de componente ale unei familii; f) reevaluarea informaţiilor privitoare la sensul cuvintelor, în mod particular al celor analizabile, inclusiv prin introducerea unor mărci diastratice care să indice diverse constante semantice: (abstr.), (agent), (augm.), (dim.) etc.; g) introducerea unor grafii fonetice acolo unde s-a considerat necesar, în acord cu sistemele şi convenţiile internaţionale; h) actualizarea bibliografiei folosite în primul volum; i) îmbogăţirea listei de abrevieri, firească în condiţiile diversificării materialului lingvistic tratat. II. Completări, schimbări şi actualizări faţă de DELR I 1. Lista de abrevieri a fost considerabil îmbogăţită prin adăugarea unor sigle referitoare la dialecte, limbi sau etape de evoluţie a unor limbi (abr. = abruzzez, arag. = aragonez(ă), bol. = bolognez etc.), care aduc informaţii de ordin diastratic (admin. = administrativ, administraţie; cinem. = cinematografie; etnol. = etnologie etc.), indicaţii de răspândire regională (Bas. = Basarabia, Bih. = Bihor, Huned. = Hunedoara, Năs. = Năsăud etc.), informaţii de ordin semantic (abstr. = abstract, agent = nume de agent, p. anal. = prin analogie, p. ext. = prin extensiune etc.) sau de natură morfologică (adv. rel. = adverb VI relativ, interog.-rel. = interogativ-relativ, pron. rel. = pronume relativ etc.), informaţii privitoare la surse, etimologie etc. (c.p. = comunicare personală, etim. pop. = etimologie populară, împr. = împrumut, lit. = literal, var. etim. = variantă etimologică) etc. Am optat pentru generalizarea siglei ser. (= sârbo-croată) şi renunţarea la siglele cr. (= croată) şi sb. (= sârbă), pe de o parte, în virtutea tradiţiei, şi, pe de altă parte, pentru evitarea unor neconcordanţe în stabilirea etimologiilor. în privinţa limbii latine, am diferenţiat: a) între cuvintele moştenite şi cele împrumutate din latină începând cu epoca modernă (lat., respectiv lat. neol.) şi b) între lat. vulg. (= latină vulgară), lat. med. (= latină medievală) şi lat. savantă, ultima folosită mai ales pentru împrumuturile lexicale indirecte aparţinând unor domenii ştiinţifice (biologie, zoologie, medicină, fizică, chimie, antropologie etc.). Am introdus, în sfârşit, abrevierea lat. dun. (= latină dunăreană) în contextul unor discuţii comparative mai ample asupra etimoanelor moştenite. în privinţa limbii greceşti, am introdus, alături de m.gr. (= medio-greacă) şi ngr. (= neogreacă), diferenţiate după criterii cronologice şi socioculturale, abrevierea gr. neol. (= neologism din greaca veche) care, în ciuda aparentului paradox al glosării, indică de regulă împrumuturile „savante”, directe sau indirecte, din greaca „clasică”, reevaluate şi revalorificate, începând cu epoca modernă, cu precădere în ştiinţe. 2. Lista surselor bibliografice a fost, de asemenea, actualizată şi sensibil îmbunătăţită faţă de cea din primul volum, rafinarea discuţiilor de ordin etimologic cerând cu necesitate lărgirea sferelor de investigare. Astfel, dintre numeroasele titluri adăugate bibliografiei de bază iniţiale, citez câteva exemple de lucrări publicate în anii din urmă: Vladimir Orei, Albanian Etymological Dictionary, Leiden, Brill, 1998, Dumitru Loşonţi, Toponime româneşti care descriu forme de relief Cluj, Editura Clusium, 2000, Mariana Bara, Le lexique latin herite en aroumain dans une perspective romane, Munchen, Lincom, 2004, Maria Stanciu-Istrate, Calcul lingvistic în limba română, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, Maria Marin (coord.), Ion Ionică, Anca Marinescu, Iulia Mărgărit, Teofil Teaha, Dicţionarul graiurilor dacoromâne sudice, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2009- 2011, Iulia Mărgărit, Vocabularul graiurilor munteneşti actuale, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2009, Iulia Mărgărit, Noi comentarii etimologice şi semantice, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 28), 2010, Rodica Zafiu, 101 cuvinte argotice, Seria „Viaţa cuvintelor”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010, Petru Neiescu, Dicţionarul dialectului istroromân, voi. I, A-C, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011 etc. Colegii de la Departamentul de lexicografie ne-au pus la dispoziţie o bogată bază de texte în format electronic, ceea ce a simplificat şi a făcut mai eficientă stabilirea primelor atestări. De altfel, caracterul de durată al redactării unui dicţionar etimologic complet al limbii române face inevitabilă actualizarea bibliografiei iniţiale, fiecare volum nou apărut beneficiind, în măsura posibilului, de ultimele contribuţii în domeniu. 3. Volumul al doilea include, în anumite cazuri, şi precizări de natură fonetică, necesare pentru indicarea pronunţării cuvintelor străine neasimilate, în cazul celor dialectale (nord- şi sud-dunărene) sau al celor cu pronunţare nesigură. Astfel, pentru cuvintele neasimilate în limba română, care păstrează grafia din limba de origine, s-a dat transcrierea în alfabetul fonetic internaţional (AFI; engl. IPA); în acest caz se află un număr de cuvinte-titlu preluate ca atare din diverse limbi: engleză: cakewalk ['keikwo:k], cash [kaej], catch [kaetj], charleston ['tJa:(r)l(o)stan], charter [’tja:(r)te(r)], cheeseburger ['tjî:zb3rg9(r)], cherry [’tjeri], chewing-gum ['tjbirjgAm], chorus [’kooros]; franceză: camembert [kamd'b£:r], chamois [fa'mwa], chardonnay [jardo'ne], chartreuse Qar'tro:z], chasse [ja’se], chateaubriand [Jatobri'jâ], VII cine-verite [sineveri'te] şi, mult mai rar, spaniolă: caudillo [kau'diXo], cha-cha-cha [tjatja'tja], chulo [’tjulo]; portugheză: campos [’knpuj], cancioneiro [knsiu'neiru] şi italiană: cinquecento [tjinkwe'tjento] etc. Cuvintele asimilate fonetic şi morfologic, dar în a căror scriere se păstrează un grup grafic din limba de origine, sunt transcrise între paranteze drepte cu pronunţarea românească redată prin mijloacele grafice proprii limbii române: chalonă [pronunţat halonă\, chilian [pronunţat cilim\ etc. Cuvintele din dialectele româneşti sud-dunărene (cu sau fără corespondent în limba română literară), ca şi cuvintele regionale din dialectul dacoromân care conţin sunete inexistente în limba română literară, sunt redate în sistemul de transcriere fonetică folosit în dialectologia românească (sistemul Atlasului lingvistic român): căroare [mr. călări], ceafa [ir. căfq\, chiar [ir. ci'ar], cherc [pronunţat în unele regiuni fere], cirige [cirigej etc. Pentru cuvintele neobişnuite (livreşti, rare, vechi sau regionale), a căror grafie include grupuri de două grafeme vocalice, s-au făcut precizări destinate clarificării structurii silabice, fie prin trancriere fonetică - ex. chiotoare [Motoare] -, fie prin marcarea silabaţiei cu ajutorul cratimelor - ex. cinghiasă [pronunţat - gi-ia-să], ciaţiu [pronunţat ci-a-] etc. în ceea ce priveşte cuvintele regionale neobişnuite şi extrem de slab atestate, a căror pronunţare este nesigură, s-a încercat reconstituirea pronunţării celei mai probabile: ciuliu [culî ?]. în sfârşit, cuvintele străine care apar în formularea explicaţiilor etimologice, al căror fonetism explică evoluţia pe care au avut-o în română, au fost transcrise în alfabetul fonetic internaţional: tc. kilavuz [kilawuz], gr. kyrie [kirje] etc. Cantitatea vocalică a fost notată exclusiv în cuvintele latineşti moştenite (în română sau în alte limbi romanice, v. mai jos). Cuvintele latineşti care sunt împrumuturi mai târzii în alte limbi romanice, ca şi acelea care aparţin latinei medievale sau celei savante, provin dintr-o epocă în care cantitatea vocalică devenise fie nerelevantă fonologie, fie necunoscută. Din acest motiv, nu am considerat necesară notarea cantităţii vocalice la cuvintele respective. Cantitatea este notată numai pe vocalele lungi, prin semnul diacritic folosit în mod curent în astfel de cazuri (linie orizontală deasupra literei vocalice); vocalele scurte nu sunt marcate cu semn special (se deduce că vocalele nemarcate prin semn de lungime sunt scurte). Seriile de cuvinte în care s-a notat cantitatea (lungimea) sunt: -cuvinte româneşti moştenite din latină (inclusiv cele neatestate): căprar1 < lat. caprărius; căprăreaţă < lat. pop. *caprăricia, cf. v.it. caprareccia, sp. cabreriza; chema < lat. clamare', ceapă < lat. cepa, caepa; ceară < lat. cera; căprină1 < lat. caprina; căpriu < lat. *caprîneus (= caprînus) „de capră”; când < lat. quando; carne < lat. caro, camem; cărnos < lat. carnosus; căldură < lat. căldură < *calura (< calere „a fi cald”); căprui, var. crăpui <— căpriu (cu schimb, de sufix) sau < lat. *capriineus (= caprunus) „de capră” etc.; -împrumuturi din cuvinte romanice care sunt moştenite din latină în limbile respective: caldeiră < fi*., ptg. caldeira (< lat. caldăria); campanelă < it. campanella (< campana „clopot” < lat. campâna „clopot”, la origine n.pl. „vase de aramă” < adj. Campânus „din Campania”); calin < fr. călin (< caliner „a mângâia, a alinta”, probabil < normand caliner (despre animale) „a se adăposti la umbră, de căldură” < caline „căldură mare” < lat. *calma < calere „a fi cald”); camizol < fi*, camisole (< occ. camisola < comisa < lat. camTsia „cămaşă”) etc.; -împrumuturi din limbi neromanice, unde cuvintele respective sunt la rândul lor împrumutate din cuvinte romanice moştenite din latină: caşcaval, var. (înv.) caşcavedd < tc. kaşkaval (< it. caciocavallo < cacio „brânză” < lat. câseus + cavallo „cal” < lat. caballus); carfiol (regionalism din Transilvania) „conopidă” (var. cartafiol, cartafion, cartefiol, VIII cartifiol, cartofioî) < germ. dial. Karflol, Kartifiol (< it. cavolfiore < cavolo „varză” < lat. târzie caulus < caulis „cotor; varză” + fiore „floare” < lat. flos, florem); cartof < germ. Kartojfel (< Tartujfel < it. tartufo, tartufolo „trufa” < lat. terrae *tufer, formă italică corespunzătoare lat. tuber) etc.; - împrumuturi din limbi neromanice care provin, direct sau prin filieră, din cuvinte germanice împrumutate din latină la o dată foarte veche: captar (regionalism din Moldova şi Dobrogea) „acoperişul stupului”, var. captar < magh. kaptăr „stup” (< v.germ. de sus chaftcere, chafteri < lat. *captdria REW 1664 < captor „care prinde” < capere „a prinde”) etc. 4. în ceea ce priveşte componenta etimologică propriu-zisă, în esenţă partea cea mai importantă şi mai consistentă a unui dicţionar etimologic, comisia de revizie a renunţat, în urma consultărilor între colegi şi cu acordul coordonatorilor, la principiul indicării exclusive a sursei directe şi a optat, în concordanţă cu sugestiile venite din partea recenzenţilor şi, în general, a publicului interesat de etimologie, pentru refacerea, în sens invers, a parcursului etimologic pe care îl are un cuvânt (mai ales, împrumutat), dinspre etimonul lexical imediat/direct spre cel îndepărtat sau primar. Astfel, se indică, pe de o parte, etimoanele din limbile intermediare, cu necesare informaţii privitoare la structura şi evoluţia formală a acestora şi se aduc, pe de altă parte, completări referitoare la motivaţia şi evoluţia lor semantică. Includerea în inventar a unui mare număr de termeni tehnici moderni preluaţi din DEX şi din DLR (unde sursa directă este adesea incertă, dar la care etimoanele îndepărtate latino-greceşti sunt clare şi oferă cuvântului o formă internă analizabilă de către vorbitori) a făcut imperios necesară această inovaţie. Următoarele exemple, extrase mai mult sau mai puţin aleatoriu din cuprinsul dicţionarului, probează această schimbare de optică, încadrându-1 în seria dicţionarelor istorice şi etimologice reprezentative de tipul Bălgarski etimologicen recnik (1971 ş.u.), Russisches etymologisches Worterbuch, de Max Vasmer (1953-1958), Dictionnaire historique de la langue frangaise, coordonat de Alain Rey (ediţia întâi, 1992), A comprehensive etymological Dictionary of the English Language al lui Emest Klein (1966-1967), LEtimologico lui Alberto Nocentini (2010) etc.: cabotin s.m., adj. „actor mediocru; (înv.) comediant ambulant”. Fr. cabotin (probabil < n. pr. Cabotin, actor din vremea lui Ludovic al XlII-lea); cacatoes s.m. „papagal moţat din sudul Asiei şi din Oceania”. Fr. cacatoes (< ol. kakatoe, kaketoe, ptg. cacatua < malaiez kakatuwa); cadmiu s.n. „metal moale, alb-argintiu”. Fr. cadmium (< germ. Kadmium < lat. cadmia „cadmie, oxid de zinc impur” < gr. KaSfieia, propriu-zis „piatră de Kadmos” < fcaSpeios* adj. < n.pr. KaSposnumele întemeietorului Tebei); caiet s.n. „fasciculă de foi de hârtie legate împreună, pentru scris sau desenat”. Fr. cahier, cu finala refăcută după bilet, carnet, cornet etc. (la origine „patru foi legate împreună” < lat. quademum, quaternum, cu finala refăcută după derivatele în -ier < quatemî „câte patru” < quater „de patru ori”, cf. quattuor „patru”); cakewalk s.n. „dans modem, de origine americană”. Engl. cake-walk (< cake „prăjitură” + walk „mers”, numit astfel după întrecerile ce aveau drept premiu o prăjitură); calamar1 s.m., (înv.) s.n. „specie comestibilă de moluscă”. Ngr. KaXapăpt (KaXapidpLOP) iniţial „vas în care se păstra cerneala” (< lat. târzie calamarium „penar, cutie pentru păstrarea penelor de scris; călimară” < calamus „trestie, folosită şi la scris”; asocierea dintre numele moluştei şi călimară se explică prin faptul că secreţia pe care o împroaşcă atunci când se apără este asemănătoare cu cerneala); cală1 s.f. „încăpere din partea de jos a unei nave (pentru încărcătură)”. Fr. cale (< caler „a coborî, a scufunda”, iniţial „a coborî pânzele unei corăbii” < v.occ. calar < gr. xa^di^ „a relaxa, a destinde, a strânge pânzele”); camfarcă s.f. (Mold.) „suport metalic mobil pentru încălzirea vaselor”. Rus. kamforka (< ol. komfoor < IX ol. medie caufoor < picard cauffoir (= fr. chauffoir) < cauffer „a încălzi” (= fr. chauffer) < lat. calefacere < calere „a fi cald” + facere „a face”); camufla vb. „a (se) ascunde într-un scop defensiv”. Fr. camoufler (probabil < it. camuffare „a se travesti, a se masca, a păcăli”, cu -/- după camouflet, sau < camouflet „farsă care consta în a sufla fum în nasul cuiva care doarme; obiect care scoate fum” < fr. med. chault moufflet < chault „cald” + mouflet „palmă”); catabolism s.n. „proces biologic de transformare a unor substanţe complexe, specifice organismului, în alte substanţe mai simple şi nespecifice, pe care organismul le elimină”. Fr. catabolisme (< metabolisme „metabolism” (< gr. fieTaftoĂij „schimbare, transformare” < fieTa/3dXĂeLJi „a (se) transforma” < fi era- + fiaXXeiv „a arunca”), prin substituirea pref. meta- cu cata- „în jos” < gr. fcara-, cf. antonimul anabolism); catalacte s.n.pl. „antologie”. Fr. catalectes (împr. din lat. med. catalecton, scriere greşită pentru catalepton, sub infl. lui analecta\ Catalepton, titlul unei culegeri de poezii atribuite lui Vergiliu < gr. icara Xenrov „cu de-amănuntul”); caterincă s.f. (Mold.) „flaşnetă”. Ucr. katerynka (< pol. katerynka, de la numele cântecului german Die schone Katharine „frumoasa Katharine”); caterpilar s.n. „tractor cu şenile”. Engl. Caterpillar {tractor), fr. Caterpillar (engl. Caterpillar „omidă” < engl. med. catyrpel < v.fr. dial. catepelose < cate „pisică” < lat. catta + pelose „păroasă” < lat. pildsus < pilum „păr”) etc. în ceea ce priveşte modificările de sens ale cuvintelor moştenite şi explicaţiile sigure sau posibile ale acestora, este de citat, printre altele, exemplul lui cheie s.f. „unealtă de fier sau de lemn care se introduce în gaura unei încuietori pentru a se închide sau deschide o broască, un lacăt etc.; vale între doi pereţi de stâncă; nume atribuit prin analogie unor obiecte diverse (parte a plugului; broderie; ghizdurile fântânii); (arhit.) piatra din centrul unei bolţi; semn în notaţia muzicală”. Lat. clăuis, panrom. REW 1981. Forma veche cleie, atestată la Anon. Car. (c.1650). Sensul „cheie de boltă”, după fr. clef de voute. Sensul muzical, după it. chiave, fr. clef Pentru sensurile „cheie a plugului, a morii, a teascului”, posibil lat. clăuus „cui”, care la pl. {chei) a devenit omonim cu cheie S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 709, DA. 5. în egală măsură, se acordă o atenţie particulară conexiunilor între cuvintele-intrare care provin, la origine, din aceeaşi rădăcină, dar care nu au putut fi incluse, cu argumente formale şi semantice, în aceeaşi familie lexico-etimologică. Dintre numeroasele exemple care pot fi amintite aici, vezi cablu s.n. [...]. Cf. încăpea, capta, capt/v, capabil, capacitate; cameră s.f. [...]. Cf. cămară, chimzr, comoară, cabaret, camarad, camardiner, camarilă, camarat, camerlzng, camerton; canian s.n. [...]. Cf. cană2, canal1, canea, canela, canetă, caniculot, canzstră, canonadă, contă1, canwlă, canură, cănată; cap1 s.n., pl. capete [...]. Cf. căpăta, căpătai, căpăţană, căpeţea1, căpălwş, căţel2, cadet, cadou, capital1,2, capitat, capitaţie, capitel, capztol, capitona, capitos, capztul1,2, capitula, capon, caporal, caudzllo, căpitan; capră s.f. [...]. Cf. cabra, cabrioletă, cafer, caprifoi, caprimwlg, caprin; capta vb. [...]. Cf. cablu, capabil, capacitate, captar, captzv, capţios, încăpea, accepta, excepta, intercepta, recepta, susceptzbil; chelner s.m. [...]. Cf. celar, chelar1, chemărz'e, chiler, cella, etc. în cazul compuselor savante, se face trimitere, prin cf., la toate componentele morfematice (lexicale şi afixoidale), dacă acestea apar sau vor apărea în cuprinsul dicţionarului, vezi catometru s.n. „aparat folosit pentru controlul mărimilor caracteristice ale tuburilor electronice”. Germ. Kathometer, engl. cathometer (< cathode „catod” + -meter „-metru, aparat de măsură”) ° // Fr. catometre DEX. Cf. catod, -metru. Am menţinut din primul volum separarea în articole diferite a împrumuturilor sau creaţiilor neologice care au în comun un morfem lexical inexistent şi independent, în ciuda apartenenţei multora dintre ele la acelaşi domeniu terminologic, pe care, însă, le-am corelat prin cf. (separarea lor se datorează inclusiv faptului că unele compuse, spre exemplu, conţin şi alte morfeme X lexicale, fiind dificil de decis în care familie să fie introduse). Este cazul seriei bogate de cuvinte create, în limbile de origine, de la radicalul carb(o)-, care sunt tratate separat şi care se regăsesc, prin cf., la carbon s.n.: carbamic adj., în sintagma acid ~ „acid instabil, cunoscut sub formă de săruri sau de esteri” (ff. carbamique), carbcnă s.f. „compus organic care se găseşte în asfalturi” (fi*, carbbne), carbid s.n. „carbură de calciu, întrebuinţată la fabricarea acetilenei” (fr. Carbide, germ. Karbid), carbinol s.m. „denumire veche a alcoolului metilic” (fi*, carbinol, germ. Karbinol), carbol s.n. „acid fenic” (germ. Karbolfwasser] sau < germ. Karbol[săure]), carbolineum s.n. „lichid obţinut prin distilarea cărbunelui de pământ ...” (fir. carbolineum, germ. Carbolineum, Karbolineum); carboloy s.n. „aliaj cu duritate mare, obţinut din carbură de wolfram în liant de cobalt” (engl. carboloy); carbornndum s.n. „carbură de siliciu, folosită ca material abraziv” (fr. carborundum < engl. carborundum < carbo- < carbon „carbon” + corundum „corindon”); carbonar s.m. „membru al unei organizaţii revoluţionare secrete (...); nume dat la începutul secolului al XlX-lea tinerilor români cu idei progresiste” (it. carbonaro); carboxil s.n. „grupare funcţională monovalentă ...” (fr. carboxyle < carbo- < carbone „carbon” + -oxy- < oxygene „oxigen”), la care se adaugă propria lui familie (carboxilază s.f., decarboxila vb., decarboxilore s.f., decarboxilază s.f., decarboxilizant adj.); carbuncul s.n. „(înv.) piatră preţioasă de culoare roşie (ca un cărbune aprins); (reg.) bubă roşie, furuncul; (la plante) arsură, uscare din cauza frigului sau a căldurii excesive” (lat. neol. carbunculus)\ carbură s.f. „compus al carbonului cu un metal sau metaloid” (fr. carbure), cu o numeroasă familie (carbură vb., carburant s.m., carburator s.n., carburaţie s.f., decarbura vb., decarburaţie s.f., protocarburat adj., protocarbură s.f., recarbura vb., supercarburant s.m.). Trimiterea la carbon prin cf. este confirmată de explicaţii de ordin etimologic la fiecare dintre împrumuturile citate anterior. La rândul lui, carbon s.n. sg. tantum (fr. carbone, it. carbone, lat. neol. carbo, -onem „cărbune”) are o familie lexico-etimologică foarte bogată (bicarbonat s.m., s.n., carboz'd s.n., carbometru s.n., carbonado s.n., carbonat adj., s.m., carbonata vb., carbonată s.f., carbonic adj., carbonfer adj., carbonifer1 adj., s.n., carbonifer2 s.n., carbonificare s.f., carbonzl s.m., carbonzlic adj., carboniza vb., carbonizaţie s.f., decarbonatare s.f., decarboniza vb., decarbonizaţie s.f., protocarbonat1 adj., protocarbonot2 s.m., semicarbonizare s.f., tetracarbonzl s.n.) şi reprezintă un punct de referinţă şi de sinteză pentru toate cuvintele raportabile la aceeaşi rădăcină: cf. carbomic, carbenă, carbzd, carbinol, carbol, carbolineum, carboloy, carbonar, carbon/ndum, carboxzl, carbwncul, carbzzră. 6. S-au introdus, mai ales la cuvintele cu etimologie controversată, comentarii care să argumenteze soluţia aleasă de către comisie şi să justifice neacceptarea celorlalte soluţii propuse. Reproducem câteva asemenea situaţii, în care sunt vizibile evaluarea critică a diverselor etimoane şi efortul comisiei de revizie pentru confirmarea justeţei etimologiei aflate în primă poziţie: cam adv. [...], var. can , câni. Lat. quam (la origine, identic cu ca1,2; forma cea mai veche este can, cu -m trecut la -n în monosilabe, cf. fr. rien < rem, it. spene < spem, sp. quien, probabil şi rom. cine < quem etc.; ulterior, -n > -m în fonetică sintactică) CDED I 37, DA, CDER 1346, Puşcariu LR II 165, 182 // Rom. camai (< lat. quam magis) PEW 264, CDDE 203, CADE, SDLR, DEX; can(i) < lat. quam + -ne, cf. cine TDRG; cătun [ar., mr.] s.n. (...), var. cotun, cutun. Et. nes., probabil el. de substrat (Miklosich, SER, 10, Puşcariu, LR I, 258, Brâncuş, VA, 58-59, Russu, ER, 290-292), cf. avest. kata-„cămară, cameră”, pers. mod. kad „casă”, v.sl. kotici „coteţ, îngrăditură pentru animale”, kotu „baracă, grajd” (v. O. Densusianu, GS 7, 90-94 pentru corespondentele iranice); cuvânt general balcanic (m.gr. Karovm „tabără militară (de corturi), bagaj, locuinţă, cort”, v.sl. katunu „tabără, loc unde se mulg oile”, ser. katun „sat de păstori albanezi şi XI români; sat, ţinut; stână (la munte)”, bg. katun „colibă de ciobani, cort de ţigani”, katunar, katunin „păstor sau ţigan nomad”, alb. katund „cătun, sat mic”, (reg.) kotun, ţig. katuna „cort”), posibil intrat în limbile balcanice din avară (K. Treimer, Slavia 3, 450) sau protobulgară (Vasmer, Studieri zur Albanesischen Wortforschungen I, 28-30), cf. cuvintele asemănătoare din alte limbi altaice: kirghiz kotan „ţarc de oi”, calmuc chotton, chottun „comunitate de 10-12 corturi sau colibe de nomazi”, burjăt chotton „sat format din 10-12 familii care îşi pasc împreună turmele”, mongol khoton, khotun „tabără din corturile a 6-10 familii înrudite prin sânge” (termeni citaţi de Philippide, OR II, 704, care însă consideră cuvântul probabil alb., şi SDLR, care propune ca intermediar v.sl. katunu) // M.gr. kcltovpcl „tabără militară (de corturi), locuinţă, cort” (< lat. med. canto, cantonem, it. cantone „colţ, margine” Kriaras, LMED, LBG) Jirecek, Geschischte der Serben I, 156, CDER 1563 (posibil) (dificil din cauza diferenţei de sens dintre cuvântul grecesc şi cel lat.-it.); probabil de origine iliră, cf. alb., ser. katun CADE (cuvântul alb. katund pare însă el însuşi un împrumut, dată fiind prezenţa lui a aton neînchis la e Demiraj, Alb. Et., 214-215), alb. katund (< iliră: ke- + participiul lui *ten- „a întinde”, cf. alb. ndenj „a întinde”) N. Jokl, IF 33, 420-435, DA („pare a fi”); lat. *cauitdnem (> veneţian cavidone „dig, dună”) G.D. Serra, DR 3, 1922-1923, 1092; <— *cantu < lat. canthus „obadă; (lat. med.) colţ, margine” LM; tc. otomană, de unde a pătruns în gr. şi alb. Rohlfs, EWUG, V. Georgiev, RRL 10, 1965, 77; cine [ar. ţine, ir. ţire, cire] pron. interog., pron. relativ, pron. nehot., var. cinre, (înv., probabil pur grafic) cene. Lat. *quene (< *quen < quem, acuzativul lui qui; pentru -m > —n, cf. fr. rien < rem, it. spene < spem; pentru adăugarea unei vocale finale la monosilabele în consoană, cf. it. spene < *spen < spem, rom. miere < *mele < mei, fiere < Jele €Lv „a scrie”) DA, CADE, DEX; calmuc1 adj., s.m., s.f. „(persoană) care face parte dintr-o populaţie mongolică de la nord de Caucaz; (fig., Mold.) mâncăcios, vorace” 1835, var. caimac (scris şi kalmâk). Tc. kalmuk (cf. bg. kalmuk) °, fr. kalmouk DA; pentru sensul „postav”, cf. germ. Kalmucke II rus. kalmyk DEX, TDRG2; capsoman s.m., adj. (fam.; Munt., Mold.) „încăpăţânat” 1881. Et. nes., tc. dial. *kapsomun (< kap- < kapmak „a şterpeli” + somun „pâine”) „leneş, parazit”, cf. bg. dial. kapsomunin „încăpăţânat”, tc. dial. kapsomun „soi de chefal” (BER II, 224), cu sensul probabil infl. de cap, căpos °. Cf. şi ar. capsuman „nenorocit, încăpăţânat”, care însă, cel puţin cu primul sens, provine din capsu (adj. invar.) „biet, nenorocit” (DDA) // <— cap (der. expresiv) SDLR, CDER 1396; cf. alb. kaps „constipat” CADE, DEX; et. nec. TDRG, DA; caşie s.f. (bot., Trans.) „caprifoi” 1900. Magh. kâsia (= „caprifoi”, cf. Borza, DEB) 0 // Cf. XIII casia, casiţă DA; caşiţă s.f. (Trans.) „stânjenel-galben” 1906, var. casiţă, gaşiţă. Ucr. kosicja „Verbena officinalis” ° // Cf. casia, caşie DA (s.v. casiţă); caţă2 s.f. (înv.) „cadă, hârdău” 1588. M.bg. kaca „hârdău” (< v.sl. *kadica < kadi „cadă”) °; cârşag s.n. (Ban., Bih.) „urcior” 1906, var. cârşeag. Ser. kreag (< v.sl. krucagu) ° (el. slav Tamâs, EW, 273) // „Pare a fi o contaminare din magh. kdrsdg şi korso” DA; cârti1 vb. „a-şi exprima (mereu) nemulţumirea prin murmure sau critici” 1573-1583, var. cârti. Bg. krătja „a avea toane, a fi capricios” (< v.sl. krgtiti), posibil infl. de cârcni ° // V.sl. *krutiti (onomat.), cf. m.bg. krutenije „grohăit” Miklosich, Slaw. Elem., 27, CDED II 44, Densusianu HLR I, 258, DA, SDLR (v.sl. *krutati „a grohăi”), CDER 2045; cu sensul „a împunge cu vorba”, cf. bg. kărtja „a scormoni” (înrudit cu cârtiţă) DA; probabil alb. qertoj „a certa” TDRG1; et. nec. DEX; cârti3 vb. (Buc.) „a dori, a îndemna” 1928. Ucr. kortity ° // Cf. rus. dial. kortef DA; ceapâc s.n. (Dolj) „plasă (a unei plute)” 1885, var. ciopac, cioparc. Bg. copăk (< cop „umplutură de cânepă pentru etanşare”) ° // Et. nec. DA; chişer s.n. (Mold., Munt., Olt., Mehed.) „parte a plugului; împletitură de nuiele care se pune la capul osiei sau cu care se leagă poarta de stâlpi” 1885. Bg. dial. kicer (= kieur) „legătură” ° // Posibil înrudit cu magh. kiserni „a însoţi, a urma” DA; cistină s.f. (mai ales la pl., Turtucaia) „una dintre plasele năvodului” 1916. Bg. castina „sită” (< cest „des”) ° // Et. nec., cf. cistic1 DA; sl., cf. bg. cistina, găstina „grosime” CDER 2056 (s.v. cistic) etc.; d) împrumuturi neologice: canar2 adj. (Mold., înv.) în expresia zahăr ~ „(zahăr) de cea mai bună calitate” 1792. Fr. [sucre] canard „zahăr de pus în cafea sau în băuturi alcoolice” (folosire metaforică a lui canard „raţă”)0 // Ngr. Kâwa „trestie” SDLR; cf. cuvântul romanic canna „trestie” TDRG (posibil), DA (posibil); „de la Canarias, prin intermediul terminologiei comerciale orientale” CDER 1379; top. Canare TDRG (posibil), DA (posibil); caniculot adj. (bot.; despre un organ) „care are şanţuri semicirculare” 1886. Fr. cannicule (atestat în Nouveau dictionnaire d’histoire naturelle, appliquee aux arts, voi. XXXIV, 1819), împr. din lat. savant canniculatus < canniculus „mic canal, şănţuleţ” < canna „trestie; tub, ţeavă”, cf. şi engl. canniculated ° // Cf. fr. cannele DEX; caşa s.f. „un fel de stofa moale de lână” 1975. Fr. kasha (marcă înregistrată, formată pe baza lui cachemire, Kashmir) ° II Cf. germ. Kaschieren DEX; caşera vb. (poligr.) „a aplica un strat de material peste o hârtie pentru a-i da un aspect mai frumos; (despre confecţii) a adăuga un strat de spumă poliuretanică între tricot şi căptuşeală” 1958, var. caşura. Germ. kaschieren (< fr. cacher „a ascunde”) ° // Cf. fr. cacher DEX. Var. caşura, infl. de haşura 0 II <— caşa DEX (s.v. caşurare); electrocauteriza vb. 1960 <— electrocauterizare (după fr. electrocauterisation) ° sau <— electr o- + cauteriza DLR // fr. electrocauteriser DEX (s.v. cautQr); chernăr s.n. (tehn.) „punctator; vârf de centrare la o maşină-unealtă” 1949. Germ. Korner ° // Germ. Kerner DEX; descatenat adj., s.m. (înv., livr., rar) „dezlănţuit” 1858 ^— des- + catenă, după fr. dechaîne ° // <— des- + catenă + -at DLR (s.v. catmă s.f.) etc.; e) creaţii interne mai vechi sau mai noi: căzni1 vb. (Trans.) „a vorbi” 1927. Et. nes., posibil *căzăni <— căzanie (= cazanie) „povestire lungă şi plicticoasă” sau <— căzni2 infl. de căzanie ° // Pare a fi derivat dintr-o formă corespunzând participiului slav kazan- de la kazati „a arăta, a explica, a predica” DA; căbălaică s.f. (Putna) „gaură făcută într-o parte în acoperiş, prin care iese fumul” 1899. Rom. *căbălaie < ucr. kobelja „coş”; pentru finală, cf. ursoaie / ursoaică „gaură la horn” ° // Et. nes., cf. rus., ucr. kabala „iobăgie” DA; cărăbănas adj. (N Mold., rar) „de condiţie modestă” 1913. Et. nes., posibil <— grebănos, grăbănos „(despre animale) jigărit, prăpădit” sau <— carabă1 „babă gârbovită de bătrâneţe” ° // <— caraban MDA; cară tenie s.f. (Mehed.), în expr. a-i da cuiva de ~, om fără ~ „rost, socoteală” 1913. Probabil <— *cătărenie <— cătare (= acătare) „bun de ceva” ° // Et. nec. DA; cărăwi1 adj. (Munt.) XIV „ameţit de băutură; smintit” 1815, var. caraxxi, cărui1. Et. nes., probabil *cherăui <— cheaur (= cheauri)\ pentru che- > că-, cf. cărcăliu < chercheliu ° // Forma de bază cărui < lat. dun. *caroniu < gr. Kapcou (sic! de fapt, forma este tcapcov, -ovuto?, part. prez. al lui Kapovu „a cădea într-un somn profund, a amorţi”) Diculescu, Die Gepiden, 207, SDLR (s.v. chearauâ)\ forma de bază cărui < lat. *cănuleus (< cănus) „gri”, cf. fr. gris „gri; beat” PEW 300 (însă o asemenea evoluţie semantică nu este plauzibilă; pentru franceză, TLF presupune influenţa cuvântului grisaille „ceaţă”, în starea de ameţeală lucrurile fiind văzute ca în ceaţă); celapirm s.n. „fibră obţinută pe cale chimică din celuloza de bumbac, cu aceleaşi proprietăţi ca celofibra, dar cu un tuşeu deosebit” 1958. Probabil <— cel(a)- (< celuloză) + -perm (< permeabil) ° // Fr. celaperm DEX (cuvânt a cărui existenţă nu a putut fi confirmată); cipilică s.f. (Munt., Olt.; fam.) „căciuliţă care se poartă pe vârful capului” 1988. Et. nes., posibil *cipică <— ceapcă, cf. cibică (incert din cauza difuziunii dialectale diferite — forma cibică este atestată în Buc. şi Trans.) ° // Et. nec. DEX; ciumurică s.f. „cimbru-de-grădină (Satureia hortensis)” 1885 (var. cimirugă). Et. nes., probabil <— *ciumburică (cf. ar. ciumburică, ciumurică) <— ciumbru (= cimbru) ° // Bg. cimerika (cemeriga, cimeriga, cumerigd) „Veratrum album (stirigoaie)”, cf. magh. csomorika „cicuta virosa” DA (inacceptabil din cauza nepotrivirii de sens: Veratrum album este o plantă otrăvitoare, iar ciumurică, o plantă folosită în alimentaţie) etc. 9. O problemă foarte importantă pentru orice dicţionar etimologic rămâne, fără îndoială, aceea a clarificării relaţiei complicate dintre cuvinte şi variante. După convingerea noastră, această problemă nu poate fi rezolvată decât prin raportarea la o convenţie asumată şi explicată de către autori, convenţie care, în mod obiectiv, nu poate acoperi în totalitate realitatea complexă a limbii şi multitudinea de situaţii posibile. Cum, însă, o operă lexicografică trebuie să se subordoneze unor convenţii, acestea trebuie să se aplice, în măsura posibilului, tuturor situaţiilor identice sau similare. în realitate, variantele etimologice ale cuvintelor împrumutate, în special ale împrumuturilor vechi, regionale sau (devenite) populare sunt, din punct de vedere lexicologie, cuvinte de sine stătătoare, cu etimoane directe diferite şi cu sensuri asemănătoare sau identice, care au circulat şi, uneori, mai circulă şi astăzi în spaţii geografice diferite, mai mult sau mai puţin vecine între ele. Considerarea lor ca variante în DELR face parte dintre convenţiile asumate de către autori şi corespunde percepţiei de astăzi asupra acestora, prin comparaţie cu unitatea lexicală considerată intrare şi care este, de regulă, cea mai cunoscută, cea mai frecventă şi cu cea mai mare răspândire teritorială. Din punctul de vedere al adevărului istoric şi lexicologie, ele sunt dublete etimologice împrumutate, „sinonime” etimologice. Situaţia este oarecum diferită în cazul variantelor etimologice ale neologismelor, împrumutate din limbi înrudite originar sau cultural, care îşi configurează statutul lexicologie în funcţie de raportarea conştientă de către vorbitorii instruiţi, în diverse etape de evoluţie a limbii literare, la limbile din care acestea provin, mai mult sau mai puţin sincronic şi sintopic, şi la relaţiile existente între acestea. Conştiinţa şi evidenţa originii indirecte comune conduc, la un moment dat, prin consens şi/sau prin decizie academică, la selectarea, dintre diverse variante etimologice, a celei mai frecvente şi la impunerea ei ca variantă literară. 9.1. Dintre exemplele din prima categorie, aceea a împrumuturilor vechi, merită a fi citate următoarele: cafea s.f. „sămânţa unui arbore tropical; băutură preparată din aceste seminţe” 1694, var. (Ban., Trans.) cafă, (înv.) catifea, cahve. Tc. kahve, kahfe (< pers. < arab. qahva). Var. cafă < ser. kafa\ cahlă s.f. (Mold., Buc.) „coşul sobei; placă de teracotă folosită la construcţia sobelor” 1705, var. căhală (Trans.), cală3 (Ban.). Ucr. kahla (= kahlja). Var. căhală < germ. Kachel; var. cală3 < magh. kâlha (= kălyha); caic s.n. „luntre, XV ambarcaţiune mică” 1620, var. caiac (Dobr.). Tc. kayik. Var. caiuc < rus., ucr. kajuk; cange s.f. „prăjină lungă cu un cârlig de fier în vârf; (Mold.) gheară de pasăre răpitoare” 1845, var. camcă, cmce, cangă1, cangie (3 sil.), cămgie „biciuşcă”, chimgie (Ban., acc. nec.) „bici”, gance2, ganţă2. Tc. kanca, ser. kandza. Var. gmce < tc. ganga; var. gmţă < ngr. KăvrCa, yâvrCos", caporal s.m. „grad militar imediat inferior aceluia de sergent” c.1710 (var. capral), var. căplar, căpral, căprar2. Fr. caporal (< it. caporale „caporal; comandant < (adj.) principal” < capo „şef; cap” < lat. caput). Var. capral, căpral < pol. kapral, germ. Kapral, rus. kapral. Var. căplar < magh. kâplâr. Var. căprar2 < căplar sau căpral; caretă s.f. „trăsură închisă, cu patru roţi”, ante 1634 (var. carată), carată. Rus. kareta, it. carretta (< carro „car” < lat. carrus); var. cărând < ucr. (livr.) karyta; căletcă s.f. (Ban., Trans., Mar.) „colivie” c.1650 (var. călitcă), var. caliţcă, căhscă, galiţcă2. Magh. kalitka, kaletka Tamâs, EW; var. galiţcă2 < magh. galicka; cdblă s.f. (Mold., înv.) „măsură pentru cereale” 1487, var. că6e/ s.n. Slavon, kublu (< v.germ. kubil „vas mare”, cf. v.germ. de sus chubili, (pl.) kubelen < lat. med. cupellus sau v.occ. cubell < lat. cupa „vas mare, butoi”). Var. căbel < bg. kăbel; ceambar s.n. (înv., reg.) „expediţie de pradă; detaşament (mai ales de tătari) trimis să prade” 1675 (var. ceambwl), var. ceabil, ceabal, ceabrni, ceabar\ geabal. Ucr. cambul „detaşament de călăreţi (tătari sau cazaci)”, pol. czambul (< tăt. capul). Var. ceabil, ceabul, geabul < tc., tăt. capul; cerdac s.n. „mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, verandă; (înv.) încăpere mică, din lemn, construită deasupra casei, foişor; clădire izolată, cu o singură încăpere, aşezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalţi, servind adesea ca post de observaţie, pavilion; (pese.) prora lotcii” 1645, var. (înv.) ceardac, (înv., Ban.) ciordac2. Tc. gardak (lit. „cu patru stâlpi”). Var. ciordac2 < magh. esordak Suciu, IT II, 203; chimen s.m., s.n. (bot.) „plantă cu flori albe sau roşietice, cu fructe aromatice, care se foloseşte în medicină şi în bucătărie; coriandru; molură” 1551-1553, var. (Braşov) chimăn, chimin, cimin. V.sl. kiminu (< gr. Kvpivov), cf. bg. kimen, v. rus. kiminu. Var. cimin < ser. cimin (< it. cimino) etc. 9.2. în ceea ce priveşte situaţia împrumuturilor culturale, mai vechi sau mai noi, sunt de citat, de asemenea, câteva situaţii: calcul1 s.n. „operaţie matematică făcută cu scopul de a afla valoarea unei (unor) mărimi” 1748 (var. înv., Trans. calculuş). Fr. calcul, lat. neol. calculus [...]. Var. calculuş < magh. kalkulus; cal/ciu1 s.n. „învelişul exterior al florilor” c.1832 (var. calix), var. calicel. Fr. calice (...). Var. calix, calice < lat. neol. calyx, -cern; calomn/e s.f. „afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă făcută cu scopul de a discredita pe cineva” 1794 (var. calumnie). Fr. calomnie. Var. calumnie < lat. neol. calumnia; campion s.m. „învingător într-o întrecere; (înv.) apărător, protector” 1844, var. (înv.) şampion. It. campione [...]. Var. şampion < fr. Champion; canal1 s.n. „conductă de apă; albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc.; cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale; cale de acces a informaţiilor într-un sistem electronic de calcul” 1782, var. canale2. Fr. canal (...). Var. canale2 < it. canale. Cu sensurile „cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale, cale de acces a informaţiilor într-un sistem electronic de calcul”, după engl. channel; canciondro s.n. „culegere de poezii lirice medievale portugheze sau spaniole” 1978, var. canciomro. Ptg. cancioneiro [...]. Var. cancionero < sp. cancionero; cangrenă s.f. „distrugere sau putrezire a unei părţi din ţesuturile unui organism” 1648 (var. gangrmă). Fr. cangrene (= gangrene < lat. gangraena < gr. yâyypaiva; formele cancrene, cangrene < lat. târzie cancrena < gangraena infl. de cancer „cancer”). Var. gangrenă < slavon, gangrena, ngr. ydyypcnva, lat. neol. gangraena; cangur s.m. „mamifer ierbivor marsupial din Australia” 1841 (var. chmgur). Fr. kangourou [...]. Var. chengur < rus. kenguru; capacitate s.f. „ceea ce poate XVI cuprinde ceva (cantitate de materie sau energie pe care o poate acumula un corp); aptitudine, putinţă” 1799 (var. capaţitet), var. (înv.) capaţita, capaţitate. Fr. capacite DEX, TDRG2, lat. neol. capacitas, -atem (< capax < capere „a apuca, a cuprinde”) DA, DEX. Var. capaţitet < germ. Kapazităt; var. capafita < it. capacită, după lat. neol. capacitas (cu pronunţie germană), germ. Kapazităt, capucin, -ă adj., s.m., s.f. „(despre călugări) care face parte dintr-o ramură a Ordinului franciscan” 1832 (var. capuţin). It. cappuccino [...]. Var. capuţin < germ. Kapuziner.; caroten s.n. „pigment roşu-portocaliu care se găseşte în unele vegetale şi în unele produse animale” 1871 (var. caroAri). Fr. carotene [...]. Var. carotin < germ. Karotin; cataclism s.n. „catastrofa de mare extindere” 1779 (var. cataclizmos). Fr. cataclysme [...]. Var. cataclizmos < ngr. KaTaKĂvapos", cenzură s.f. „control prealabil asupra conţinutului unor materiale cu destinaţie publică (spectacole, publicaţii etc.); funcţia de cenzor în Roma antică” 1807 (var. ţănzură), var. (înv.) censură, sensură, ţensură, ţenzxxră. Lat. neol. censura (> censură sau, cu pronunţare germană, ţenzura), germ. Zerisur (> ţenzxxră), fr. censure (> censură, sensură). Forma cenzură, probabil infl. şi de rus. cenzura. Lat. censura < cernere „a fi de părere, a da un aviz, a hotărî, a socoti” etc. 10. Volumul al doilea al DELR acordă o importanţă particulară şi explicaţiilor de ordin fonetic, relevante pentru demonstrarea diverselor etape interne de evoluţie formală prin care au trecut atât cuvintele (intrări sau din cuprinsul diverselor familii), cât şi variantele interne ale acestora. în măsura posibilului, au fost avansate propuneri de modificări fonetice succesive pentru a se ajunge la forma sau la formele actuale, cu indicarea unor procedee analogice de tipul etimologiei populare, al contaminaţiei, al unor atracţii semantice etc. Astfel, spre exemplu, var. calamb (s.v. calapar s.m.) a trecut prin etapele *calamp <— *calampăr <— calapăr,; var. câiniş (s.v. caniş s.m.) a fost explicată prin apropiere de câine (etim. pop.); variantele secundare caraghioslâc şi caraghiozlac (dintre care prima devenită literară) provin din variantele etimologice caraghiosluc, caraghiozluc (< tc. karagozluk) sub influenţa substantivelor în -lâc; var. patralion a lui catralinn s.n. a fost adaptată, prin românizare, după patru; var. cavac, căvac ale lui cavaf s.m. (tc. kav(v)af) şi-au schimbat finala după derivatele în -ac; var. căpăţan a lui căpăţan s.n. „căpăstru” şi-a schimbat forma sub influenţa lui căpăţână; var. căpetem a lui căpitan s.m. îşi datorează schimbarea fonetică apropierii, prin atracţie parasinonimică, de căpetenie; var. căpuşnic a lui căpnsnic s.m. „crăstăval” (ucr. kapustnyk „cultură de varză”) şi-a schimbat forma sub infl. lui căpuşă (bot.), în vreme ce var. crăpusnic se datorează influenţei sinonimului crăstăval; var. calare a lui cărare s.f. (lat. carrăria „drum de care”) s-a modificat, prin atracţie sinonimică, după cale; forma actuală către a prepoziţiei moştenite se explică din cea originară cătră (lat. contră) sub influenţa lui între, iar var. cată provine din cătră, posibil cu disimilare faţă de r în construcţii de tipul: cătră cer, cătră prânz DA; var. cotreţ a lui cătreţ s.n. (reg.) „despărţitură pentru păsări, într-un grajd; coteţ pentru găini” a fost influenţată de coteţ, cf. slovac, kotrec DA; var. creştineasă a lui cârstăneasă s.f. „ramuri fără flori ale plantei numite veninariţă” se datorează, cu argumente inclusiv semantice, influenţei lui creştin; var. ciulma a lui cealma s.f. (înv., reg.) „turban” s-a schimbat, probabil prin etimologie populară, după ciul1 „căruia îi lipseşte o ureche”, ciuli Suciu, IT II, 190-191; variantele cişmegea, cişmigea ale lui cecmegea s.f. (înv.) „sertar; casetă pentru bani într-o prăvălie” (tc. gekmece) se explică prin apropiere de cişmigiu; var. înv. cinacul a lui cenaclu s.n. (fr. cenacle) se datorează influenţei lui cină; var. înv. cerbical a lui cervical adj. (fr. cervical) a fost românizată după cerbice (moştenit); variantele chercheriţă, cherchel iţă, chirchiriţă ale lui checheriţă s.f. (entom.) „căpuşă; musca-calului” sunt posibil influenţate de gărgăriţă, în timp ce var. cerceliţă a putut suferi influenţa lui cercel; variantele cribit, XVII tibric se explică prin metateză din forma de bază chibrit s.n. (tc. kibrit), în timp ce var. cibric s-a obţinut din tibric, prin africatizarea dentalei t-\ var. cintoare a lui centaură s.f. „plantă erbacee medicinală cu flori roşii sau albe (Centaurium umbellatum)” s-a modificat după cicoare etc. 11. O modificare de concepţie faţă de primul volum şi care va constitui normă de redactare începând cu volumul de faţă este tratarea ca variante a diverselor oscilaţii de încadrare morfologică suferite de un cuvânt (în mod particular, privitoare la gen), indiferent de cauzele producerii acestora, cu condiţia respectării sensului sau sensurilor cuvântului titlu. Consecinţa unei asemenea soluţii este considerarea lor ca simple variaţii morfologice şi includerea în seria variantelor, cu menţionarea diferenţei de gen, după cum se poate observa din exemplele următoare: chindie s.f. (pop.) „după-amiază; înserat, amurg; masă luată după-amiaza; (înv.) concert de seară; tobă mare turcească; turn de observaţie, de unde se anunţa venirea serii; (Trans.) numele unui dans popular asemănător cu sârba” 1651, var. achindie, chindei s.n., chindiu2 s.n., chinghie, tinghie. Tc. (înv.) hindi (= ikindi) Suciu, IT II, 226. Var. chindiu <— pl. chindii (sg. refăcut). Var. achindie cu a- după amiază, aseară etc. ŞIO II, 1, 114; calatidiu s.n. „inflorescenţă cu axul lăţit, pe care sunt fixate florile sesile” 1871 (var. calaâde s.f.). Fr. calathide (< gr. KaXaQlg, -iSog, dim. lui tcdXados' „coş”); carmaj/n s.n. (Trans., Ban.) „piele vopsită în roşu închis” 1771, var. (Munt.) carmazm, (Ban.) cărmăjin, (Năs.) cărmăjină s.f. Magh. karmazsin (< it. chermisi < arab qirmizi). Var. carmazin, infl. de cârmâz etc. Pe de altă parte, atunci când oscilaţiile de adaptare gramaticală presupun diverse specializări semantice, în interiorul sau în afara sensurilor etimonului, iar respectivele variante morfologice nu mai sunt folosite una în locul celeilalte, acestea din urmă sunt considerate cuvinte diferite şi sunt tratate, în consecinţă, în cadrul unei singure familii, construite în jurul unităţii lexicale cele mai cunoscute. A se vedea, în acest sens, următorul dublet etimologic, rezultat în urma adaptării morfologice oscilante a etimonului: caşită s.f. „înveliş solubil în care se pun unele medicamente cu gust neplăcut, pentru a fi înghiţite mai uşor; capsulă de hârtie care conţine un medicament sub formă de pulbere” 1955. Fr. cachet „ştampilă; caşetă”. Fam.: caşet s.n. „carnet; plic ştampilat din prima zi a emisiunii timbrelor; caşetă” 1939 < fr. cachet. Din aceeaşi familie face parte şi caşeu s.n. (cinem.) „mască ce acoperă partea din cadru care nu trebuie să apară” 1955, care presupune, în acelaşi timp, şi o adaptare fonetică diferită a fr. cachet. 12. Dificultăţile specifice ale acestui nou volum se explică, pe de o parte, prin divizarea lui în două părţi, necesară datorită cantităţii foarte mari de cuvinte, şi, pe de altă parte, prin faptul că este o etapă de pregătire a variantei definitive de redactare, care va începe odată cu litera D şi în care se vor indica inclusiv sursele primelor atestări, răspunzând, astfel, principalei rezerve la adresa dicţionarului. 13. în încheierea acestei prezentări generale a celui de-al doilea volum din DELR, care sintetizează principalele aspecte de concepţie şi de structură ale lucrării, este firesc să adaug câteva cuvinte despre contribuţia particulară a fiecăruia dintre membrii colectivului redacţional atât la operaţiunea de sinteză bibliografică a materialului, cât şi la cea de revizie. Sarcina principală a redactorilor este aceea de avansare către comisie, pe baza consultării bibliografiei, a unui set de articole care privesc câteva aspecte esenţiale: forma de bază a cuvântului discutat, categoria morfologică, sensul/sensurile, anul primei atestări, variantele şi etimologia, la care se adaugă familia lexico-etimologică, la rândul ei explicată în mod similar (fără traducerea sensului/sensurilor în franceză). Comisia de revizie redactează materialul în forma finală şi are drept de decizie, în urma discuţiei cu redactorul, şi asupra unor verificări suplimentare. Ca membri ai comisiei de revizie, Ion Giurgea are o XVIII contribuţie majoră în refacerea traseului spre originea îndepărtată a cuvintelor discutate, iar Danei Zamfir i se datorează atenţia particulară acordată fenomenelor de fonetică istorică şi dialectală. Pentru acest din urmă aspect, comisia a beneficiat şi de sprijinul competent al Iuliei Mărgărit, autoare, de altfel, a multora dintre etimologiile cuvintelor regionale existente în dicţionar. De la Departamentul de lexicografie şi lexicologie, s-a remarcat Victor Celac, atât prin minuţiozitatea cercetărilor asupra materialului lexicografic, cât şi prin rigoarea demersului etimologic, calităţi care caracterizează şi activitatea colegelor sale de departament, Monica Vasileanu şi Anabella Niculescu-Gorpin. De altfel, cele două cercetătoare sunt şi autoarele indicelui dicţionarului, întreprindere care necesită, în egală măsură, atenţie şi responsabilitate. Complementar sarcinilor uzuale, au avut de rezolvat probleme la fel de importante şi toţi ceilalţi colegi: Iuliei Barbu i-au revenit actualizarea sistemului de abrevieri şi completarea bibliografiei; luliana Chiricu şi Doina Doroftei au urmărit în dicţionare derivatele prefixate şi compusele cu prefixoide create (la nivelul limbii române sau la nivelul limbii sau limbilor-sursă), de la baze care încep cu litera C până la Ciz pentru integrarea lor în familiile construite în jurul acestora; Ştefan Colceriu a verificat etimoanele îndepărtate din greacă şi arabă; Gabriela Stoica, Mihaela Morcov şi Carmen Mârzea au verificat, pe lângă sarcinile regulare, aspectele de ordin morfosemantic şi au urmărit, în cazul cuvintelor moştenite, corespondentele sud-dunărene. Colectivul de realizare a dicţionarului a beneficiat, în continuare, de fişele redactate de Laura Vasiliu, iar întreg materialul a fost parcurs, în faza preliminară trimiterii spre publicare, de acad. Marius Sala şi de Andrei Avram, membru corespondent al Academiei Române. în sfârşit, o serie de observaţii au fost făcute, în prima parte a volumului, de Dorn Mihăescu. Toţi colaboratorii la această primă parte a volumului al doilea al DELR merită, cu prisosinţă, mulţumirile noastre. Suntem, de asemenea, recunoscători doamnelor Lia Brad-Chisarof şi Cătălina Vătăşescu, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti, şi Vasilka Aleksova, de la Universitatea „Kliment Ochridski” din Sofia, pentru informaţiile de amănunt privitoare la limbile neogreacă, albaneză şi bulgară, ca şi colegelor noastre, Monica Busuioc şi Maria Stanciu-Istrate, pentru parcurgerea atentă a materialului şi pentru recomandările făcute în vederea publicării. Cristian Moroianu ABREVIERI abr. = abruzzez (dialectul din Abruzzo) abstr. = abstract ac. = acuzativ acc. = accent, accentuat, accentuai adj. = adjectiv, adjectival admin. = administrativ, administraţie adv. = adverb, adverbial adv. rel. = adverb relativ agent = nume de agent alb. = albanez(ă) anat. = anatomie antrop. = antroponim aor. = aorist ar. = aromân(ă) arag. = aragonez(ă) arg. = argou, argotic arhit. = arhitectură art. = articol, articulat astron. = astronomie augm. = augmentativ Ban. = Banat Bas. = Basarabia bg. = bulgar(ă) bg. merid. = bulgar(ă) meridional(ă) Bih. = Bihor biol. = biologie bis. = (termen) bisericesc bol. = bolognez bot. = botanică Buc. = Bucovina c. = circa c.p. = comunicare personală calabr. = calabrez(ă) cat. = catalan(ă) ceh. = ceh(ă) cf. = confer chim. = chimie chin. = chinez(ă) cinem. = cinematografie col. = colectiv corn. = comun(ă) comp. = compunere conj. = conjuncţie, conjuncţional conj. prez. = conjunctiv prezent cor. = coregrafie cors. = corsican cr. = croat(ă) Criş. = Crişana cui. = culinar cuv. = cuvânt dalm. = dalmat(ă) dat. = dativ dem. = demonstrativ der. = derivat dial. = dialect(al) dim. = diminutiv(al) Dobr. = Dobrogea dr. = dacoromân(ă) dublet etim. = dublet etimologic ebr. = ebraic(ă) el. = element eng. = engadinez(ă) engl. = englez(ă) entom. = entomologie et. = etimon, etimologie etim. pop. = etimologie populară etnol. = etnologie ex. = exemplu expr. = expresie f. = feminin fam. = familiar Fam. = familia (lexicală) farm. = farmacie fig. = figurat fii. = filosofie fm. = finanţe fiz. = fizică fiziol. = fiziologic, fiziologie fon. = fonetică, fonologie fot. = fotografie fr. = francez(ă) fr.-prov. = franco-provensal(ă) friul. = friulan(ă) galic. = galician(ă) gen. = genitiv geol. = geologie XX geom. = geometrie germ. = german(ă) gr. = grec, greacă gr. neol. = neologism din greaca veche gram. = gramatică Huned. = Hunedoara id. = idem (cu referire la sens) i.-e. = indo-european(ă) iht. = ihtiologie ind. prez. = indicativ prezent industr. = industrie infl. = influenţat(ă), influenţă inform. = informatică inteij. = interjecţie interog. = interogativ interog.-rel. = interogativ-relativ invar. = invariabil ir. = istroromân(ă) ist. = istorie it. = italian(ă) împr. = împrumut înv. = învechit hot. = hotărât(ă) japon. = japonez(ă) jur. = juridic lat. = latin(ă) lat. dun. = latin(ă) dunărean(ă) lat. med. = latin(ă) medieval(ă) lat. neol. = neologism din latină lat. vulg. = latin(ă) vulgar(ă) lingv. = lingvistică lit. = literal lituan. = lituanian(ă) livr. = livresc loc. = locuţiune log. = logică m. = masculin m.bg. = medio-bulgar(ă) m.gr. = medio-grec, medio-greacă maced. = macedonean(ă) magh. = maghiar(ă) mar. = maritim Mar. = Maramureş mat. = matematică med. = medicină med. (după nume de limbi) = mediu, medie Mehed. = Mehedinţi metal. = metalurgie mii. = (termen) militar min. = mineralogie, minerit mitol. = mitologie Mold. = Moldova morav. = dialectul ceh din Moravia mr. = meglenoromân(ă) Munt. = Muntenia muz. = muzică n. = neutru n.pr. = nume propriu nap. = napolitan Năs. = Năsăud nec. = necunoscut(ă) neg. = negativ nehot. = nehotărât(ă) neol. = neologism, neologic nes. = nesigur ngr. = neogrec, neogreacă nom. - nominativ nord. = (limba) nordică num. = numeral occ. = occitan(ă) ol. = olandez(ă) Olt. = Oltenia onomat. = onomatopeic, onomatopee ord. = ordinal orig. = origine omit. = ornitologie p. anal. = prin analogie p. ext. = prin extensiune panrom. = panromanic part. = participiu, participial peior. = peiorativ pers. = persan(ă) pers. (+ 1, 2, 3) = persoană pese. = pescuit piem. = piemontez(ă) pl. = plural pol. = polonez(ă) poligr. = poligrafie pop. = popular pos. = posesiv pref. = prefix prep. = prepoziţie, prepoziţional pron. = pronume, pronominal pron. rel. = pronume relativ pms. = prusian(ă) ptg. = portughez(ă) răd. = rădăcină reg. = regional rel. = (termen) religios ret. = retoroman(ă) refl. = reflexiv rom. = român(ă), românesc rom. corn. = român(ă) comun(ă) romagn. = romagnolo ms. = rus(ă) XXI s. = substantiv s.v. = sub voce sanscr. = sanscrit(ă) săs. = săsesc ser. = sârbo-croat(ă) sd. = sard(ă) sec.= secol sf. = sfârşit sg. = singular sicii. = sicilian(ă) sil. = silabă sl. = slav(ă) sorab. = sorab(ă) sp. = spaniol(ă) stil. = stilistică stomat. = stomatologie substit. = substituire suf. = sufix tarent. = tarentin tăt. = tătar(ă) tc. = turc(ă) tc.-arab. = turco-arab tc.-pers. = turco-persan tehn. = tehnică text. = textile tipogr. = tipografie top.= toponim tosc. = tosc(ă) Trans. = Transilvania ţig. = ţigănesc, ţigănească ucr. = ucrainean(ă) v. (urmat de un nume de limbă/dialect) = vechi, veche v. = vezi var. = variantă var. etim. = variantă etimologică (forma de bază) vb. = verb(al) ven. = veneţian zool. = zoologie zoon. = zoonim, zoonimic Semne grafice <- provine din... (creaţie internă) < moştenit/ împrumutat din... > a dat... // delimitează etimologia considerată corectă de cea considerată greşită * neatestat ° soluţie etimologică originală propusă de comisia DELR ~ cuvântul din expresii, locuţiuni, sintagme etc. (?) (după un an) atestare îndoielnică (?) (după un sens, în interiorul ghilimelelor) sens nesigur BIBLIOGRAFIE AIIN = „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, Cluj, 1921-1945. ALIL = „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, Iaşi, 1965 ş.u. Anon. Car. = [Anonymus Caransebesiensis] Dictionarium valachico-latinum: primul dicţionar al limbii române, studiu introd., ed., indici şi glosar de Gh. Chivu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008 (Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”). „Archivu” = „Archivu pentru filologie şi istorie”, Blaj, 1867-1872. „Archivum Romanicum” = „Archivum Romanicum. Nuova rivista di filologia romanza”, Firenze/ Genova, Geneve, 1917-1941. „Arhiva” = „Arhiva. Revistă de istorie, filologie şi cultură românească”, Iaşi, 1889 ş.u. Arvinte, RLRG = Vasile Arvinte, Raporturi lingvistice româno-germane. Contribuţii etimologice. Ediţie întocmită de Alexandru Gafton. Bacău, Editura Egal, 2002. Avram, CE = Andrei Avram, Contribuţii etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 1), 1997. Avram, CIE = Andrei Avram, Comentarii şi ipoteze etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 23), 2006. Avram, NCE = Andrei Avram, Noi contribuţii etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 7), 2001. Avram, PE = Andrei Avram, Probleme de etimologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 4), 2000. Babiniotis, Georgios, Aeţuco xr\g veaq sĂXrjviKrfg yXcboaag, Atena, Kevxpo Ae^ucoAjoyiaţ, 2002. Bara, LLHA = Mariana Bara, Le lexique latin herite en aroumain dans une perspective romane, Miinchen, Lincom, 2004. BER = Bălgarski etimologicen recnik, Sofia, Bălgarska Akademija na Naukite, Institut za Bălgarski Ezik, 1971 ş.u. Bemeker, SEW = Erich Bemeker, Slavisches Etymologisches Worterbuch, 2 voi., Heidelberg, Cari Winter, 1908-1913. BIFR = „Buletinul Institutului de Filologie Română «Al. Philippide»”, Iaşi, 1934 ş.u. BL = „Bulletin linguistique”, Bucureşti/ Paris/ Copenhague, 1933-1948. Borza, DEB = Alexandru Borza, Dicţionar etnobotanic, cuprinzând denumirile populare româneşti şi în alte limbi ale plantelor din România, Bucureşti, Editura Academiei, 1968. Brâncuş, VA = Grigore Brâncuş, Vocabularul autohton al limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. Briickner, SEJP = Aleksander Bruckner, Slownik etymologyczny jgzyka polskiego, Varşovia, Wiedza Powszechna, 1985. „Buciumul român”, Iaşi, 1875 ş.u. Burlă, Studie - Vasile M. Burlă, Studie filologice, în Conv. lit., XIV, Iaşi, 1880, p. 217-242, 267-279, 353-362, 384—396. ţabej, SEFS = Eqrem ţabej, Studime etimologjike ne fushe te shqipes, Tirana, 7 voi., 1976-2006. Qabej, SGJ = Eqrem Qabej, Studime gjuhesore, I-VI, Rilindja, Pristhine, 1976. CADE = I.-Aurel Candrea, Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat. Partea I: Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi de I.-Aurel Candrea. Partea II: Dicţionarul istoric şi geografic universal de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura „Cartea Românească” [1926-1931]. Candrea, PS = I.-A. Candrea, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din secolele XVI—XVII traduse din slavoneşte, voi. I, Bucureşti, 1916. XXIV Capidan, Ar. = Theodor Capidan, Aromânii. Dialectul aromân - studiu lingvistic, Bucureşti, 1932. Capidan, Megl. III = Theodor Capidan, Meglenoromânii III. Dicţionar meglenoromân, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Depozitul General Cartea Românească, 1935. CDDE = I.-A. Candrea [şi] Ov. Densusianu, Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine. (A-Putea), Bucureşti, Editura Socec, 1907-1914. CDDG = I.-Aurel Candrea, Ovid Densusianu, Dicţionar general al limbii române din trecut şi de astăzi, Bucureşti, Socec & Co., 1909. CDED = A. de Cihac, Dictionnaire d’etymologie daco-romane. Voi. I. Elements latins, compares avec Ies autres langues romanes, Francfort A/M, Ludolphe St. Goar; Berlin, A. Asher; Bucarest, Socec, 1870. Voi. II. Elements slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, Francfort, Ludolphe St. Goar; Berlin, S. Calvary; Bucureşti, Sotschek, 1879. CDER = Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, ediţie îngrijită şi traducere din limba spaniolă de Tudora Şandru-Mehedinţi şi Magdalena Popescu Marin, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2002. Chantraine, DELG = P. Chantraine, Dictionnaire etymologique de la langue grecque. Histoire des mots, Paris, 1 1968, II 1970, III 1974, IV / 1 1977, IV / 2 1980. Cipariu, Gram. = Timotei Cipariu, Gramateca limbei române. Partea I. Analitica, Bucureşti, Societatea Academică Română/ Tiparul Seminarului A. Diecezan, 1869. Partea a Il-a. Sintetica, Bucureşti, Societatea Academică Română/ Tipografia lui S. Filtsch (W. Krafft), 1877. CL = „Cercetări de lingvistică”, Cluj, 1956 ş.u. CMD = Matilda Caragiu-Marioţeanu, Dicţionar aromân-macedo-vlah comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ, modem, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997. „Codrul Cosminului” = „Codrul Cosminului”. I-X. Buletinul Institutului de Istorie şi Limbă, Cernăuţi, Universitatea din Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi Editura Glasul Bucovinei, 1924—1939. Conev, EVBR = Ezikovi vzaimnosti mezdu bălgari i rumâni, republicat în V. Conev, Istorija na bălgarskija ezik, voi. II, Sofia, 1984. „Contribuţii lingvistice”, Ion Muţiu (coord.), Universitatea din Timişoara, 1983 ş.u. Conv. lit. = „Convorbiri literare”, Iaşi, apoi Bucureşti, anul I (1867-1868) ş.u. Corbea, DLVI = Corbea Teodor, Dictiones latinae cum valachica interpretatione, ediţie de Alin-Mihai Gherman, voi. I (studiu introductiv, note şi text), Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2001. Corominas, DCEC = Joan Corominas, Diccionario critico etimologico de la lengua castellana, voi. 1 (A-C), voi. 2 (Ch-K), voi. 3 (L-R), voi. 4 (.Ri-Z), Madrid, Editorial Gredos, 1954-1957. DA = Academia Română, Dicţionarul limbii române. Sub conducerea lui Sextil Puşcariu. Tomul I. Partea I: A-B, Bucureşti, Librăriile Socec & Comp. şi C. Sfetea, 1913; Tomul I. Partea II: C, Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul”, 1940; Tomul I. Partea III. Fascicula I: D - de, Bucureşti, „Universul”, întreprindere Industrială a Statului, 1949; [Fascicula II: De - desţina; şpalt, 1948]; Tomul II. Partea I: F-I, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, 1934; Tomul II. Partea II. Fascicula I: J - lacustru, Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1937; Tomul II. Partea II. Fascicula II: Ladă - lepăda, Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1940; Tomul II. Partea II. Fascicula III: Lepăda - lojniţă, Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1948. DDA = Tache Papahagi, Dicţionarul dialectului aromân: general şi etimologic, Bucureşti, Editura Academiei, 1963. DDRF = Frederic Dame, Nouveau dictionnaire roumain-franqais, 4 voi., Bucarest, Imprimerie de l’Etat, voi. I (A-E) 1893, voi. II (F-L) 1894, voi. III (M-R) 1894, voi. IV (S-Z) 1895. DELL = Alfred Emout, Antoine Meillet, Dictionnaire etymologique de la langue latine, Paris, Klincksieck, 1932. Demiraj, Alb. Et. = Demiraj, Bardhyl, Albanische Etymologien (Untersuchungen zum albanischen Erbwortschatz), Amsterdam - Atlanta, Rodopi, 1997. XXV Densusianu, ALP = Ovid Densusianu, Aspecte lingvistice ale păstoritului, curs universitar, Bucureşti, I (1933-1934), II (1934-1935). Densusianu, HLR = Ovide Densusianu, Histoire de la langue roumaine. I. Les Origines, Paris, Emest Leroux, 1901; II. Le seizieme siecle, Paris, Emest Leroux, fasc. 1,1914, fasc. 2,1932, fasc. 3,1938. Densusianu, LR XVII = Ovid Densusianu, Limba română în secolul al XVII-lea, în Opere. III, ediţie îngrijită de B. Cazacu, V. Rusu şi I. Şerb, cu o prefaţă de B. Cazacu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1977. Densusianu, Ţara Haţegului = Ovid Densusianu, Graiul din Ţara Haţegului, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec, 1915. DERS = Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo-române. 1374-1600, alcătuit de Gh. Bolocan, Virgil Neştorescu, Ion Robciuc, Comeliu Reguş, Aspazia Reguş, Mile Tomici, Ion Ciocea, Olimpia Guţu, Cornelia Popescu (red. responsabil: Gh. Bolocan), Bucureşti, Editura Academiei, 1981. DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române. Conducătorii lucrării: acad. Ion Coteanu, dr. Luiza Seche, dr. Mircea Seche, Bucureşti, Editura Academiei, 1975. Ediţia a Il-a (conducătorii lucrării: acad. Ion Coteanu şi Lucreţia Mareş), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998; ediţia a IIa, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009. DEX - S = Supliment la Dicţionarul explicativ al limbii române. Conducătorii lucrării: acad. Ion Coteanu, Ion Dănăilă, Nicoleta Tiugan, Bucureşti, Editura Academiei, 1988. DGS = Maria Marin (coord.), Ion Ionică, Anca Marinescu, Iulia Mărgărit, Teofil Teaha, Dicţionarul graiurilor dacoromâne sudice, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2009-2011. Diculescu, Elementele = Constantin G. Diculescu, Elementele vechi greceşti din limba română, în DR 4, 1924-1926, p. 394-516. Diculescu, Die Gepiden = Constantin G. Diculescu, Die Gepiden: Forschungen zur Geschichte Daziens im fruhen Mittelalter undzur Vorgeschichte des Rumânischen Volkes, Bând 1, Leipzig, 1922. DÎLR = Gh. Chivu, Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru, Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1992. DLR = Academia Română, Dicţionarul limbii române. Serie nouă. Redactori responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad. Alexandru Graur şi acad. Ion Coteanu. Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad. Gheorghe Mihăilă. Bucureşti, Editura Academiei. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D (D - Deînmulţit), 2006; Tomul I. Partea a 4-a. Litera D (Deja - Deţinere), 2006; Tomul I. Partea a 5-a. Litera D (Deţinut - Discopotiriu), 2007; Tomul I. Partea a 6-a. Litera D (Discord -Dyke), 2009; Tomul I. Partea a 7-a. Litera E (E - Erzaţ), 2009; Tomul I. Partea a 8-a. Litera E (Es - Ezredeş), 2010; Tomul III. Literele J, K, Q, 2010; Tomul IV. Litera L (L - Lherzolită), 2008; Tomul V. Litera L (Li-Luzulă), 2008; Tomul VI. Litera M, 1965-1968; Tomul VII. Partea 1. Litera N, 1971; Tomul VII. Partea a 2-a. Litera O, 1969; Tomul VIII. Partea 1. Litera P (P - Păzui), 1972; Tomul VIII. Partea a 2-a. Litera P (Pe - Pînar), 1974; Tomul VIII. Partea a 3-a. Litera P (Pînă -Pogrilanie), 1977; Tomul VIII. Partea a 4-a. Litera P (Pogrijanie - Presimţire), 1980; Tomul VIII. Partea a 5-a. Litera P (Presin - Puzzolană), 1984; Tomul IX. Litera R, 1975; Tomul X. Partea 1. Litera S (S - Sclabuc), 1986; Tomul X. Partea a 2-a. Litera S (Scladă - Semînţărie), 1987; Tomul X. Partea a 3-a. Litera S (Semn - Sîveică), 1990; Tomul X. Partea a 4-a. Litera S (Slab - Sponghios), 1992; Tomul X. Partea a 5-a. Litera S (Spongiar - Swing), 1994; Tomul XI. Partea 1. Litera Ş, 1978; Tomul XI. Partea a 2-a. Litera T (T - Tocăliţă), 1982; Tomul XI. Partea a 3-a. Litera T (Tocăna -Twist), 1983; Tomul XII. Partea I. Litera Ţ, 1994 ; Tomul XII. Partea a 2-a. Litera U, 2002; Tomul XIII. Partea 1. Litera V (V- Veni), 1997; Tomul XIII. Partea a 2-a. Litera V (Venial- Vizurină), 2002; Tomul XIII. Partea a 3-a. Litera V (Vîclă - Vuzum) şi Literele W, X, Y, 2005; Tomul XIV. Litera Z, 2000. DLRLC = Dicţionarul limbii române literare contemporane, sub direcţia prof. univ. Dimitrie Macrea şi acad. Emil Petrovici. Volumul I: A-C, 1955; volumul al II-lea: D-L, 1956; volumul al III-lea: M-R, 1957; volumul al IV-lea: S-Z, 1958, [Bucureşti], Editura Academiei. DLRLV = Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Dicţionarul limbii române literare vechi (1640 - 1780). Termeni regionali, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987. XXVI DLRM = Dicţionarul limbii române modeme, sub direcţia prof. univ. D. Macrea [Bucureşti], Editura Academiei, 1958. DM = Nicolae Saramandu, Marilena Tiugan, Irina Floarea, Alina Celac (coord. Nicolae Saramandu), Dicţionar meglenoromân. Literele A, Ă, în FD, XXIX, 2010, p. 52-135. DMed = P. Simici, A. Mincu, G. Ionescu Amza (coord.), Dicţionar medical, Bucureşti, Editura Medicală, 1969. DN = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961. DN2 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, ediţia a Il-a, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966. DN3 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, ediţia a IlI-a, Bucureşti, Editura Academiei, 1978. DOOM = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, redactor responsabil: Mioara Avram, Bucureşti, Editura Academiei, 1982. DOOM2 = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a Il-a revăzută şi adăugită, coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005. DOR = N.A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, Editura Academiei, 1963. DR = „Dacoromania”, Cluj, 1920 ş.u. Drăganu, Rom. = Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV, pe baza toponimiei şi a onomasticei, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, 1933. (Academia Română. Studii şi cercetări. XXI). Drimba, CE = VI. Drimba, Cercetări etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 8), 2001. Duden. 7. Etymologie. Herkunftsworterbuch der deutschen Sprache. Bearbeitet von Giinther Drosdowski, Paul Grebe et alii, Dudenverlag, Bibliographisches Institut, Manheim, Wien, Ztirich, 1963 (versiunea Online: http://www.duden.de/). DVL = Dictionarium valachico-latinum. Primul dicţionar al limbii române, studiu introductiv, ediţie, indici şi glosar de Gh. Chivu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008. ESUM = O.S. Mefnicuk (coord.), Etimologicnyj slovnyk ukrainskoi movy, Kiev, Nauk, Dumka, 1982-2012. EWU = Benko Lorând (ed.), Etymologisches Worterbuch des Ungarischen, voi. 1-2, Budapest, Akad^miai Kiado, 1993-1995. „Familia” = „Familia: foaia enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”, Pesta, Oradea, 1865-1906. FC I—III = Formarea cuvintelor în limba română. Volumul I: Compunerea, de Fulvia Ciobanu şi Finuţa Hasan, 1970. Volumul al II-lea: Prefixele, de Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Florica Ficşinescu, Cristina Gherman, Finuţa Hasan, Magdalena Popescu Marin, Marina Rădulescu, I. Rizescu, Laura Vasiliu, 1978. Volumul al III-lea: Sufixele. 1. Derivarea verbală, de Laura Vasiliu, 1989, [Bucureşti], Editura Academiei. FD = „Fonetică şi dialectologie”, Bucureşti, 1958 ş.u. FEW = Walther von Wartburg, Franzosisches etymologisches Worterbuch: eine Darstellung des galloromanischen Sprachschatzes, Leipzig, Berlin: B. G. Teubner, Bonn: Klop, Basel: Zbinden. 25 voi., 1922-2002 (versiunea online: apps.atilf.fr/lecteurFEW/). Frăţilă, EIC - Vasile Frăţilă, Etimologii. Istoria unor cuvinte, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 5), 2000. Gâldi = Ladislau Gâldi, Les mots d’origine neo-grecque en roumain ă Vepoque des Phanariotes, Budapest, Pâzmâny Peter, 1939. Gămulescu, ES = Dorin Gămulescu, Elemente de origine sârbocroată ale vocabularului dacoromân, Bucureşti, Editura Academiei, 1974. Gerov, RBJ = Najden Gerov, Recniku na blugarskyj jazyku, Plovdiv, 5 voi., 1895-1904. Giuglea, CL = George Giuglea, Cercetări lexicografice. Elemente latine în limba română, II, 5, Bucureşti, 1909. Giuglea, CR = George Giuglea, Cuvinte româneşti şi romanice: studii de istoria limbii, etimologie, toponimie, ediţie îngrijită, introducere, bibliografie, note şi indice de Florenţa Sădeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983. XXVII Giuglea, Fapte de limbă = George Giuglea, Fapte de limbă. Mărturii despre trecutul românesc. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie, ediţie îngrijită, introducere, tabel cronologic, note şi indice de Florenţa Sădeanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988. Graur, AER = Alexandru Graur, Alte etimologii româneşti, Bucureşti, Editura Academiei, 1975. Graur, Corr. = Alexandru Graur, „Corrections roumaines au REW”, BL V, 1937, p. 80-124. Graur, ER = Alexandru Graur, Etimologii româneşti, Bucureşti, Editura Academiei, 1963. Graur, Mots Tsig. = Alexandru Graur, „Notes sur «Les mots tsiganes en roumain»”, în BL, 1936, IV, p. 196-200. GS = „Grai şi suflet”, Bucureşti, voi. 1,1924 ş.u. Hasdeu, CB = Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cuvente den bătrâni, 3 voi., [1878-1881], ed. G. Mihăilă, Bucureşti, 1983-1984. Hasdeu, CT = „Columna lui Traian”. Revistă mensuală pentru istorie, linguistică şi psicologia poporană”. Sub direcţiunea d-lui B. P. Hasdeu, Bucureşti, 1870-1877, 1882-1883. Hasdeu, IC = Bogdan Petriceicu Hasdeu, Istoria critică a românilor, voi. I—II, Bucureşti, 1875. HEM = B. Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor. Tomul I—III, Bucureşti, Stabilimentul Grafic Socec şi Teclu, Tomul I—II: 1887; tomul III: 1893. Hristea, PE = Theodor Hristea, Probleme de etimologie: studii, articole, note, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968. Hubschmidt, Praeromanica = Johannes Hubschmidt, Praeromanica. Studien zum Vorromanischen Wortschatz der Romania mit besonderer Berucksichtung der franko provenzalischen undprovenzalischen Mundarten der Westalpen, Bem, Verlag A. Francke, 1949. Iordan, LRA = Iorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor ”, Iaşi, Institutul de Arte Grafice Alexandm A. Ţerek, Mârzescu, 1943. Ivănescu, ILR = Gheorghe Ivănescu, Istoria limbii române, Iaşi, Editura Junimea, 1980. Ivănescu, ILR2 = Gheorghe Ivănescu, Istoria limbii române, Iaşi, Editura Junimea, 2000. Jb = „Jahresbericht des Instituts fur Rumănischen Sprache zu Leipzig”, herausgegeben von G. Weigand, I-XIX, Leipzig, 1894-1921. KJb = „Kritischer Jahresbericht tiber die Fortschritte der romanischen Sprachen und Literaturen”, herausgegeben von Karl Vollmoller und Richard Otto, Erlangen, 1890 ş.u. Jokl, Studien = Norbert Jokl, Studien zur albanesischen Etymologie und Wortbildung, Wien, In Kommission bei A. Holder, 1911. Kirâly, Contacte = Kirâly Francisc, Contacte lingvistice. Adaptarea fonetică a împrumuturilor româneşti de origine maghiară, Timişoara, Editura Facla, 1990. Klein, Emest, A Comprehensive Etymological Dictionary of the English Language, 2 voi., Amsterdam, London, New York, Elsevier Publishing Company, 1966-1967. Kovacec, DIA = August Kovacec, Descrierea istroromânei actuale, Bucureşti, Editura Academiei, 1971. Kriaras, LMED = E. Kriaras, As&ko trjg jusoaicovnajg eXXrjvnajg Sr/pcbSovg ypappaxeiaq 1100-1669,16 voi., Thessalonica, 1968 ş.u. LB = Lesicon romanesc - latinesc - unguresc - nemţesc, care de mai mulţi autori, în cursul a trideci şi mai multor ani s-au lucrat, seu: Lexicon valachico - latino - hungarico - germanicum quod a pluribus auctoribus decursu triginta et amplius annorum elaboratum est, Budae, 1825. LBG = Lexicon zur byzantinischen Grăzităt, Osterreichische Akademie der Wissenschaften, Viena, 1994. LEI = Lessico etimologico italiano, dir. Max Pfister, Reichert, Wiesbaden, 1979 ş.u. LL = „Limbă şi literatură”, Bucureşti, 1955 ş.u. LM = A. T. Laurian şi I. C. Massim, Dicţionariul limbei romane. După însărcinarea dată de Societatea Academică Română. Elaborată ca proiect. Tom I (A-H), 1871 [1873]. Tom II (colaboratori Iosef Hodoş şi G. Bariţiu: I-Z), 1876. Tomul III. Glossariu, care cuprinde vorbele din limba română străine prin originea sau forma lor, cum şi cele de origine înduioasă, 1871 [1877], Bucureşti, Noua Tipografie a Laboratorilor Români. XXVIII Lobel, Contribuţii - Teofil Lobel, Contribuţii la stabilirea originii orientale a unor cuvinte româneşti, în „Analele Academiei Române”, Memoriile secţiei literare, II, XXX, 1908, p. 225-263. Lofstedt, Late Latin = Einar Lofstedt, Late Latin, Oslo, Aschehoug, 1959. Loşonţi, CIE = Dumitru Loşonţi, Certitudini şi ipoteze etimologice, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 26), 2007. Loşonţi, SSE = Dumitru Loşonţi, Soluţii şi sugestii etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 9), 2001. Loşonţi, TRFR = Dumitru Loşonţi, Toponime româneşti care descriu forme de relief Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2000. LR = „Limba română”, Bucureşti, 1952 ş.u. LTR = Lexiconul tehnic român, voi. I, 1949; voi. II, 1950; voi. III, 1951; voi. IV, 1952; voi. V, 1954; voi. VI-VII, 1955, Bucureşti, Editura Tehnică. LTR2 = Lexiconul tehnic român. I ş.u., elaborare nouă, întocmită prin îngrijirea A.S.I.T. de un colectiv sub conducerea prof. Remus Răduleţ, Bucureşti, Editura Tehnică, 1957 ş.u. Magyar-român szotăr. Dicţionar maghiar-român, voi. I. (,A-J), red.-şefi Kelemen Bela, Szâsz Lorinc, Academia Română, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010. Mat. dial. = Materiale şi cercetări dialectale, [Voi.] I, [Bucureşti], 1960 (Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Lingvistică). Mayrhofer, Manfred, Kurzgefafites etymologisches Worterbuch des Altindischen, Heidelberg, Cari Winter, 3 voi., 1956-1976. Mărgărit, CES = Iulia Mărgărit, Comentarii etimologice şi semantice: note şi articole, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 27), 2007. Mărgărit, ISE = Iulia Mărgărit, Ipoteze şi sugestii etimologice. Note şi articole, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 18), 2005. Mărgărit, NCES = Iulia Mărgărit, Noi comentarii etimologice şi semantice, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 28), 2010. Mărgărit, PED = Iulia Mărgărit, Probleme de etimologie dialectală, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 13), 2002. Mărgărit, VGMA = Iulia Mărgărit, Vocabularul graiurilor munteneşti actuale, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2009. Mării, NSE = I. Mării, Note şi studii de etimologie lexicală dacoromână, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 17), 2005. Meyer, EWA = Gustav Meyer, Etymologisches Worterbuch der albanesischen Sprachen, Strassburg, K. J. Triibner, 1891. Meyer-Ltibke, RomGr = Wilhelm Meyer-Liibke, Grammatik der romanischen Sprachen, 4 voi., Leipzig, Reisland, 1890-1902. Mihail, EPE = Zamfira Mihail, Etimologia în perspectivă etnolingvistică, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 5), 2000. Mihail, TPP = Zamfira Mihail, Terminologia portului popular românesc în perspectiva etnolingvistică comparată sud-est europeană, Bucureşti, Editura Academiei, 1978. Mihăescu, CEL = Dorn Mihăescu, Contribuţii etimologice şi lexicale, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 19), 2005. Mihăescu, IG = Haralambie Mihăescu, Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul alXV-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1966. Mihăescu, Rom. - Haralambie Mihăescu, La românite dans le Sud-Est de TEurope, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993. Mihăilă, CELR = Gheorghe Mihăilă, Contribuţii la etimologia limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 15), 2002. Mihăilă, CSCA = Gheorghe Mihăilă, 2010, Contribuţii la studiul cuvintelor de origine autohtonă în limba română, Bucureşti, Editura Academiei Române. Mihăilă, DLRV = Gheorghe Mihăilă, Dicţionar al limbii române vechi (sfârşitul sec. X - începutul sec. XVI), Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974. XXIX Mihăilă, ÎVS = Gheorghe Mihăilă, împrumuturi vechi sud-slave în limba română, Bucureşti, Editura Academiei, 1960. Miklosich, EWSS = Franz Miklosich, Etymologisches Worterbuch der slavischen Sprachen, Viena, 1887. Miklosich, Lexicon = Franz Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-greco-latinum, Vindobonae, Guilelmus Braumueller, 1862-1865. Miklosich, SER = Fr. von Miklosich, Die slavischen Elemente im Rumunischen, Wien, 1861. Mitu, CELS = Mihai Mitu, Cercetări etimologice şi lexico-semantice, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 24), 2006. Mitu, SERS = Mihai Mitu, Studii de etimologie româno-slavă, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 10), 2001. Morariu, De la noi = Leca Morariu, De la noi, Poveşti bucovinene, Suceava, Tipografia Societăţii „Şcoala Română”, 1915. Moroianu, DTE = Cristian Moroianu, Dublete şi triplete etimologice în limba română, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2005. NALR. Crişana = Noul Atlas lingvistic român. Crişana, de Ionel Stan, Dorin Uriţescu, Bucureşti, Editura Academiei Române, (voi. I: Corpul omenesc) 1996. Neiescu, DDI = Petru Neiescu, Dicţionarul dialectului istroromân. Voi. I, A-C, Bucureşti, Editura Academiei, 2011. Nestorescu, CE = Virgil Nestorescu, Cercetări etimologice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 3), 1999. Nestorescu, ERB = Virgil Nestorescu, Elemente româneşti în limba bulgară. Contacte lingvistice interbalcanice, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 12), 2002. Nestorescu, VCR = Virgil Nestorescu, Din viaţa cuvintelor româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 25), 2006. Nocentini, VLI = Alberto Nocentini, L Etimologico. Vocabolario della lingua italiana, Milano, Le Monnier, 2010. NŞDU = Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicţionar universal al limbii române, Chişinău/ Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2006. Nuţă, DTV = Ion Nuţă, Dicţionar de termeni viticoli, Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, Centrul de Lingvistică, Istorie, Literatură şi Folclor, 1989. Omagiu Rosetti = Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani, Bucureşti, Editura Academiei, 1965. Orei, AED = Vladimir Orei, Albanian Etymological Dictionary, Leiden, Brill, 1998. Papahagi, Basme = Pericle Papahagi, Basme aromâne şi glosar, Bucureşti, Ediţiunea Academiei Române, 1905. Papahagi, Notiţe etim. = Pericle N. Papahagi, Notiţe etimologice, în „Analele Academiei Române. Memoriile secţiei literare”, seria II, tomul XXIX, 1906-1907, p. 201-248. Pascu, Beitrăge - Giorge Pascu, Beitrăge zur Geschichte der rumănischen Philologie, Leipzig, GustavFock, 1920. Pascu, DEM = Giorge Pascu, Dictionnaire etymologique macedoroumain. Voi. I. Les elements latins et romans. Voi. II. Les elements grecs, turcs, slaves, albanais, germaniques, hongrois, neologismes, creations immediates, obscurs, [Iaşi], Editura Cultura Naţională, 1924-1925. Pascu, Elementele - Giorge Pascu, „Elementele romanice din dialectele macedo- şi meglenoromâne”, în „Analele Academiei Române”, seria III, tomul XXXV, nr. 5, Bucureşti, Socec & C. Sfetea; Leipzig, Otto Harrassowitz; Viena, Gerold, 1913, p. 141-191. Pascu, Etim. rom. = Giorge Pascu, Etimologii româneşti, Iaşi, 1910. Pascu, Sufixele = G. Pascu, Sufixele româneşti, Bucureşti, Ediţiunea Academiei Române, 1916. Paşca, Glosar = Ştefan Paşca, Glosar dialectal. Alcătuit după material lexical cules de corespondenţi din diferite regiuni. Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1928. (Academia Română. Memoriile Secţiunii literare. Seria III. Tomul IV. Mem. 3). PEW = Dr. Sextil Puşcariu, Etymologisches Worterbuch der rumănischen Sprache. I: Lateinisches Element mit Berucksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, K. Winter, 1905. XXX Philippide, Altgr. El. = Al. Philippide, „Altgriechische Elemente im Rumănischen”, Halle a.S., Max Niemeyer, 1905, extras din Bausteine zur romanischen Philologie. Festgabefur Adolfo Mussafia. Philippide, ILR = Alexandru Philippide, Istoria limbii române. Volumul întâi. Principii de istoria limbii, Iaşi, Tipografia Naţională, 1894. Philippide, OR = Alexandru Philippide, Originea românilor, voi. I—II, Iaşi, Tipografia Viaţa Românească, 1925-1928. Purdela-Sitaru, Vasiluţă, CE = Maria Purdela-Sitaru, Livia Vasiluţă, Cercetări etimologice (cu referire specială la împrumuturile de origine germană din limba română), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 14), 2002. Puşcariu, LR I = Sextil Puşcariu, Limba română. I. Privire generală, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1940. Puşcariu, LR II = Sextil Puşcariu, Limba română. II. Rostirea, Bucureşti, Editura Academiei, 1959. Puşcariu, St. Ir. = Sextil Puşcariu, Studii istroromâne, voi. I {Texte) 1906; voi. II (în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici şi A. Byhan: Introducere, gramatică, caracterizarea dialectului istroromân) 1926; voi. III {Bibliografie critică, listele lui Bartoli, texte inedite, note, glosare) 1929, Bucureşti, Editura Cultura Naţională. Reichenkron, Dak. = Gtinter Reichenkron, Das Dakische (rekonstruiert aus dem Rumănischen), Heidelberg, Cari Winter, 1966. Rev. fii. = „Revista filologică”, Cernăuţi, 1927-1928. REW = W. Meyer-Liibke, Romanisches Etymologisches Worterbuch, Heidelberg, Cari Winters, 1936. RF = „Romanische Forschungen”, Frankfurt, Erlangen, 1882 ş.u. „Romania”, Paris, 1871 ş.u. Rohlfs, EWUG = Gerhard Rohlfs, Etymologisches Worterbuch der unteritalischen Grăzităt, Halle, 1930. Rohlfs, HGIS = Gerhard Rohlfs, Historische Grammatik der italienischen Sprache und ihrer Mundarten, A. Francke AG. Verlag, Bem: I—II 1949, III 1954. Rosetti, ILR = Al. Rosetti, Istoria limbii române. De la origini până la începutul secolului al XVII-lea. Ediţie definitivă, [Bucureşti], Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986. Rosler, GTBR = Robert Rosler, Die griechischen und turkischen Bestandteile im Romanischen, Sitzungsberichte der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften in Wien. Philosophisch-Historische Klasse 50, Viena, 1865. RRL = „Revue roumaine de linguistique”, Bucarest, 1956 ş.u. Russu, Etnogeneza = Ion I. Russu, Etnogeneza românilor: fondul autohton traco-dacic şi componenta latino-romanică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981. Sala, CMI = Marius Sala, Cuvintele, mesageri ai istoriei, Bucureşti, Editura Meronia, 2009. Sala, IELR = Marius Sala, Introducere în etimologia limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 2), 1999; Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 20), 2005. Saramandu, RO = Nicolae Saramandu, Romanitatea orientală, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2004. SCL = „Studii şi cercetări lingvistice”, Bucureşti, 1950 ş.u. SCS = „Studii şi cercetări ştiinţifice. Filologie”, Iaşi, 1950-1963. SDEM = Scurt dicţionar etimologic al limbii moldoveneşti, red. N. Raevschi, M. Gabinschi, Chişinău, Academia de Ştiinţe a R.S.S. Moldoveneşti, 1978. SDLR = August Scriban, Dicţionaru limbii româneşti. (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), ediţiunea întâia, Iaşi, Institutul de Arte Grafice,Presa Bună”, 1939. Skok, ERHSJ, I = Petar Skok, Etimologijski rjecnik hrvatskoga iii srpskoga jezika. Dictionnaire etymologique de la langue croate ou serbe. Redacteurs Mirko Deanovic et Ljudevit Jonke. Collaborateur Valentin Putanec, I-IV, Zagreb, 1971-1974. SMFC = Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română. Voi. I—II, 1959-1960 (redactori responsabili: Al. Graur şi Jacques Byck); voi. III, 1962 (redactor responsabil: Al. Graur); voi. IV-V, 1967-1969 (redactori responsabili: Al. Graur şi Mioara Avram); voi. VI, 1972 (redactor responsabil: Mioara Avram); Bucureşti, Editura Academiei. SSW = A. Schullerus, B. Capesius, A. Tudt, S. Haldenwang et al., Siebenburgisch Săchsisches Worterbuch, voi. I (A-Q 1925, voi. II {D-F) 1926, voi. III (G) 1971, voi. IV {H-J) 1972, voi. V {K) XXXI 1975, voi. VI (L) 1997, voi. VII (M) 1998, voi. VIII (N-P) 2002, voi. IX (Q-R) 2007, Editura Academiei, Bucureşti şi Walter de Gruyter & Co., Berlin. Stanciu-Istrate, Calcul = Maria Stanciu-Istrate, Calcul lingvistic în limba română, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006. Suciu, CRT = Emil Suciu, Cuvinte româneşti de origine turcă, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 21), 2006. Suciu, CTR = Emil Suciu, „Contacts linguistiques: turc et roumain/ Sprachkontakte: Turkisch und Rumănisch”, în Gerhard Emst, Martin-Dietrich GleBgen, Christian Schmitt, Wolfgang Schweickard (eds), Histoire linguistique de la Romania/ Romanische Sprachgeschichte, Voi. 2, Berlin, Walter de Gruyter, 2006, p. 1673-1677. Suciu, DILT = Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, voi. 1-2, Bucureşti, Editura Academiei, 1967-1968. Suciu, IT = Emil Suciu, Influenţa turcă asupra limbii române. I. Studiu monografic, 2009. II. Dicţionarul cuvintelor româneşti de origine turcă, 2010, Bucureşti, Editura Academiei Române. Şăineanu, Studii folclorice — Lazăr Şăineanu, Studii folclorice. Cercetări în domeniul literaturei populare, Bucureşti, Socec & Comp., 1896. ŞDU 4 = Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbei române, a 4-a ediţiune revăzută şi adăogită, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1922. ŞIO = Lazăr Şăineanu, Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române. I. Introducerea. II. Vocabularul. 1. Vorbe populare. 2. Vorbe istorice, Bucureşti, Socec, 1900. „Studi Rumeni”, Roma, 1927 ş.u. Tamâs, EW = Lajos Tamâs, Etymologisch-historisches Worterbuch der ungarischen Elemente im Rumănischen (Unter Berucksichtigung der Mundartwdrter), Budapest, Akademiai Kiado, 1966. TDRG1 = Dr. H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch. Bând I, 1903; Bând II, 1911; Bând III, 1924, Bukarest, Staatsdruckerei. TDRG2 = Dr. H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, 2., uberarbeitete und ergânzte Auflage von Paul Miron, Bând I, 1986; Bând II, 1988; Bând III, 1989, Wiesbaden, Otto Harrassowitz. TDRG3 = H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, 3., uberarbeitete und ergânzte Auflage von Paul Miron und Elsa Ltider. Bând I, 2000; Bând II, 2003; Bând III, 2005, Cluj-Napoca, Editura Clusium. Teaha, CLM = Teofil Teaha, Cuvinte latineşti moştenite în graiurile româneşti actuale, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 16), 2005. TILR = Istoria limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, voi. I (coord. Alexandru Graur), 1965, voi. II (coord. Ion Coteanu) 1969. TLF = Tresor de la langue franqaise. Dictionnaire de la langue du XDC et du XXensiecle (1789-1960), Paris, 1972 ş.u. (versiunea Online: atilf.atilf.fr) Treccani = Dizionario della lingua italiana, pubblicato dallTstituto dell’Enciclopedia Italiana fondata da Giovanni Treccani e Giunti T.V.P. editori, Firenze, 2014 (versiunea online: http ://www. treccani. it/vocabolario/). Ursu, IL = N. A. Ursu, Despina Ursu, împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760—1860). Voi. I. Studiu lingvistic şi de istorie culturală, 2004. Voi. II. Repertoriu de cuvinte şi forme, 2006, Iaşi, Editura Cronica. Ursu, TŞ = N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1962. Vasmer, ESRJAZ = Max Vasmer, Etimologiceskij slovar' russkogo jazyka (Russisches etymologisches Worterbuch), I-IV, Moscova, 1964-1973. Vasmer, Greko-slavjanskije etjudy = Max Vasmer, Greko-slavianskije etjudy, I—III, Sankt Petersburg, 1907-1909. Vasmer, REW = Max Vasmer, Russisches etymologisches Worterbuch, Bd. 1, 1953; Bd. 2, 1955; Bd. 3, 1958, Heidelberg, Winter. Vasmer, SAW = Max Vasmer, „Studien zur albanesischen Wortforschung”, I, în Acta et commentationes Universitatis Tartuensis (Dorpatensis), B, Humaniora, I, Tartu (Dorpat), 1921, p. 3-65. XXXII Vătăşescu, SRA = Cătălina Vătăşescu, Studii româno-albaneze. Note semantice şi etimologice, Bucureşti, Editura Academiei Române („Etymologica” 22), 2006. Vătăşescu, VLA = Cătălina Vătăşescu, Vocabularul de origine latină din limba albaneză în comparaţie cu româna, Bucureşti, Biblioteca Thracologica XIX, 1997. Viciu, Gl. = Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal Adunate şi explicate de Alexiu Viciu. Bucureşti, Carol Gobl, 1906. (Extras din „Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii literare”. Seria II. Tomul XXIX). „Vox Romanica”, Tubingen, 1936 ş.u. Vrabie, ERS = Emil Vrabie, Etimologii româneşti şi străine, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, („Etymologica” 11), 2001. WP = Alois Walde, Vergleichendes Worterbuch des indogermanischen Sprachen, herausgegeben und bearbeitet von Julius Pokomy, Berlin und Leipzig, Walter de Gruyter, voi. I, 1930, voi. II, 1927. Xhuvani, Qabej, Prapashtesat = Aleksander Xhuvani, Eqrem Qabej, Prapashtesat e gjuhes shqipe, Tirana, 1962. Zafiu, CA = Rodica Zafiu, 101 cuvinte argotice, Seria „Viaţa cuvintelor”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010. ZRPh = „Zeitschrift fur romanische Philologie”, Halle, 1877 ş.u. c CA1 [ar. „ca, cam; dacă (cu conjunctivul)”; mr. ca1, că2 „ca, când, cam”, ir.] conj. şi prep. comparativă „precum, la fel cu - comme, que (comparatif)”, (înv. şi) conj. modală, temporală, condiţională, adv. „cum, când, dacă; cam - comme, lorsque, si; environ” c.1500. Lat. quam, cf. v.it., sd., v.sp., v.ptg. REW 6928. Fam.: mr. cacpn „ca şi cum, ca şi când” 1935 <— ca + cgn (= când); mr. cacum „întocmai ca, la fel ca” 1935 <— ca + cum. Cf. ca2, cam, camai. CA2 [ar., mr., ir.] conj. care introduce subordonate conjunctivale, (completive, finale, consecutive) - „que, pourque, afin que” c.1500. Lat. quam, la origine, identic cu ca1, sensul final fiind dezvoltat de la sensul modal-comparativ „cum” (cf. lat. ut, gr. cus' şi rom. veche cum să... = ca să...) TDRG, REW 6928, CADE, DDA // Lat. *qua (= quia) PEW 246, CDDE 204, DA, SDLR, CDER 1245, DEX (această ipoteză nu explică limitarea conjuncţiei la propoziţii cu conjunctivul). Cf. cam, camai. CA3 conj. sau adv. (Munt.; considerată interj. în DA şi tradusă prin fir. „mais”), adesea precedat de ci, în contexte de adresare directă, în general urmat de imperative sau interjecţii - conj. ou adv., souvent precede par ci, en contextes d’adresse, generalement suivi d’imperatifs ou d’interj ections 1885. Et. nes., probabil <— ca1 „cam” DA. CABADAiU s.m. (înv.) „poreclă dată soldaţilor lui Pazvantoglu, războinic - sobriquet donne aux soldats de Pazvantoglu, guerrier” 1821 (var. cabădai), var. cabădaiu. Tc. kabadayi „viteaz, curajos”. CABALA s.f. „doctrină mistică iudaică din Evul Mediu; intrigă - cabale” 1705. Lat. neol. Cabbala (< ebr. qabbăla „tradiţie, doctrină ezoterică” < qibbel „a primi prin tradiţie”) °, fr. cabale LB, LM, DA, CADE, SDLR, DEX, germ. Kabale DEX // şi it. cabala LB, LM, SDLR; şi sp. cabala LB. Fam.: cabalist s.m. „adept şi practicant al cabalei” 1705 < lat. neol. cabbalista °, fr. cabaliste, germ. Kabalist DEX sau (mai târziu) <— cabală TDRG3, CADE, SDLR // şi it. cabalista LB, LM; şi sp. cabalista LB; cabalistic adj. „care aparţine cabalei; enigmatic, obscur” 1825 < germ. kabbalistisch °, fr. cabalistique CADE, DEX // şi it. cabalistico LB, LM; şi sp. cabalistico LB; <— cabalist SDLR; <— cabală DA, TDRG3. CABAUN adj., s.f. „referitor la cai; familie de mamifere din care face parte calul - chevalin; Equides domestiques” 1866 (var. cava lin). Lat. neol. caballinus (< caballus „cal”). Var. cavalin < it. cavallino. Cf. cal. CABANĂ1 s.f. „construcţie pentru adăpostirea turiştilor - chalet” 1851. Fr. cabane „baracă, construcţie rudimentară” (< occ. cabana < lat. târzie capannd). Fam.: cabanier s.m. „persoană care administrează o cabană” 1955. Cf. cabină. CABTNIŢĂ -2- C4BLU CABTNIŢĂ s.f. „(înv.) manta scumpă, purtată de domnitor şi de boieri; (Ban.) manta largă, din ţesătură de lână - manteau de gala des boyards; sorte de manteau paysan” 1619, var. cabaniţă, cabeniţă (ace. nec.; înv.), căbmiţă, căbăniţă. Bg. kabanica SDLR, DEX, ser. kabanica DA, CADE (doar pentru formele din Banat), SDLR, DEX (< kaban < it. gabbano, sicii, cabbanu, lat. med. cabanus < arab. qabă’ < pers. kabă BER II, 115, Skok, ERHSJ, II, 8) // Tc. kabaniga DA, CADE, tc. kapaniga CDER 1248 (dificil din motive fonetice; tc. kapaniga, kabanige, kapanige sunt împrumutate din limbile sl. meridionale, în care s-a ataşat sufixul -ica BER II, 115, Skok, ERHSJ, II, 8). Fam.: cabană2 s.f. (S Mold.) „haină femeiască de sărbătoare” 1885 <— cabaniţă DA (der. regresiv) sau < ser. kabana 0 // ser. kaban SDLR; cabană3 s.f. „manta cu glugă purtată de militari” < fr. caban CADE (< occ. caban < sicii, cabbanu, lat. med. cabanus < arab. qabăf, caban s.n. (N Dobr., S Mold.) „haină femeiască” 1885 < tc. kaban „manta cu glugă” sau refăcut din caboane < cabane, pluralul lui cabană2 0 // cabaniţă DA; căbănăcioară s.f. (dim., Ban.) 1814; căbănicea s.f. (dim., Ban.) 1814; cabanicer s.m. (Ban.) „cel care coase cabaniţe” 1885, var. căbănicer; câbânaş s.n. (dim., S Mold.) 1885 <— cabană2. Cf. cabat, ghibă. CABANOS s.m. „câmat subţire, uscat - sorte de saucisson” 1955, var. cabmos, gabanos. Pol. kabanos. CABARET s.n. „local de petrecere, cu dans şi divertisment - cabaret” 1862. Fr. cabaret (< ol. med. cabaret, caberet, cabret „cârciumă, han” < cambret < v. picard. camberete „cămăruţă” < cambre „cameră” < lat. camera „boltă”, ulterior „încăpere”). Cf. cameră. CABTT s.n. (Buc.) „manta ţărănească - manteau paysan” 1909, var. (Ţara Oltului) cobat. Magh. kabât, ucr. kâbat (împrumut indirect din pers. kabă). Cf. cabaniţă, ghibă. CABTZ s.m. (Mold.; înv.) „bufon, om poznaş - bouffon, drole” 1835. Tc. hokkabaz (prin trunchiere). Fam.: cabazlac s.n. (înv.) „ghiduşie, caraghioslâc” 1838, var. camazlăc, ocabazlâe < tc. hokkabazhk; cabazlâcar adj. (înv.) „mucalit, poznaş” 1886 (var. cabazlicar) <— cabazlâc. CABERNET s.n. „soi de viţă-de-vie de calitate superioară; vin produs din acest soi -cabemet” 1949. Fr. cabemet. CABFSTTN s.n. „dispozitiv pe care se înfăşoară un cablu - cabestan” 1852. Fr. cabestan. CABiNĂ s.f. „încăpere mică - cabine” 1857. Fr. cabine (probabil < engl. med. cabin < v.fr. cabane). Fam.: cabinet s.n. „încăpere anexă; consiliu de miniştri” 1694 (var. gabinct) < fr. cabinet; var. gabimt < it. gabinetto; cabinier s.m. „persoană care are în grijă o cabină” 1966 < fr. cabinier sau <— cabină; cabinieră s.f. 1966 <— cabinier, semicab/nă s.f., în sintagma ~ fonică „pupitru separat de cele din jur prin elemente despărţitoare (geamuri, panouri), dotat cu echipament audiovizual” 1966 <— semi- + cabină; telecabină s.f. „cabină pentru transportul de persoane cu ajutorul unei instalaţii de teleferic” 1976 < fr. telecabine, it. telecabina. Cf. cabană1. C4BLU s.n. „odgon, parâmă; conductă electrică - câble” 1868. Fr. câble (< lat. târzie capulum „tip de funie; laţ” < capere „a prinde”). CAB0NC -3- CACADTR Fam.: cabla vb. „a confecţiona sau a instala un cablu” 1975 < fr. câbler; cablaj s.n. „mod de dispunere a firelor pentru a forma un cablu; totalitatea cablurilor dintr-o instalaţie” 1949 < fr. câblage; cablier s.n. „navă care transportă cablurile submarine” 1949 < fr. câblier; cablogramă s.f. „comunicare transmisă prin cablu submarin” 1908 (var. cablogram) < fr. câblogramme; cablar s.m. „muncitor care cablează” 1978 < fr. câbleur; incablwră s.f. (mar.) „unitate de măsură corespunzând lungimii medii a unui cablu (cca 185 m)” 1879-1886 < fr. encâblure. Cf. încăpea, capta, captiv, capabil, capacitate. CABONC s.n. (Buc.) „papuc vechi şi rupt - vieille pantoufle” 1913. Et. nes., probabil <— bocanc, prin metateză ° // Et. nec. DA. CABOŞON s.n. „piatră (semi)preţioasă fără faţete, fixată într-o montură de metal; (arhit.) ornament mic de piatră fixat într-o faţadă - cabochon” 1949. Fr. cabochon. CABOTAJ s.n. „navigaţie de-a lungul ţărmurilor - cabotage” 1913, var. cabofagiu. Fr. cabotage (< caboter „a naviga de-a lungul ţărmurilor”). Var. cabofagiu < it. cabotaggio. Fam.: cabotier s.n. „navă pentru cabotaj” 1949 < fr. cabotier. CABOT7N s.m., adj. „actor mediocru; (înv.) comediant ambulant - cabotin” 1939. Fr. cabotin (probabil < n.pr. Cabotin, actor din vremea lui Ludovic al XlII-lea). Fam.: cabotină s.f. 1939; cabotinaj s.n. „comportament de cabotin” 1939 < cabotinage; cabotinesc adj. „de cabotin” 1988; cabotinism s.n. „comportament de cabotin” 1955. CABR4 vb. „(despre cai) a se ridica pe picioarele dinapoi; (despre avioane) a se ridica cu partea din faţă - cabrer” 1927. Fr. cabrer (< v. occ. cabra „capră” < lat. capra). Fam.: cabraj s.n. (abstr.) 1949 < fr. cabrage. Cf. cabrioletă, capră. CABRIOLETĂ s.f. „trăsură uşoară, cu două roţi - cabriolet” 1832, var. gabriohtă. Fr. cabriolet (< cabrioler „a face un salt (despre animale)” < cabriole < it. capriola „căprioară” < lat. capreola < capra). Fam.: cab s.n. „cabrioletă englezească” 1931 < engl. cab (< cabriolet < fr. cabriolet); cabrială s.f. „salt al calului prin care se întoarce în loc” 1975 < fr. cabriole. Cf. cabra, capră. CABt/L s.n. (înv.) în expr. a face ~ „a consimţi - consentir” 1857. Tc. kabul (etmek). Fam.: cabulă s.f. (înv.) „superstiţie la jocul de cărţi” 1913 <— cabul DA, CDER 1250, SDLR, Suciu, IT II, 131 // tc. kabul DEX; <— cabală CADE; cabulipsi vb. (Munt., înv.) „a primi din condescendenţă” 1857 < ngr. *Kainrov\eipa (aor. lui *Kai±f3ov\couos' „cu voce neplăcută, care sună urât” < kclkoz „rău” + (pajurj „voce”) LM, DA, CADE, DEX, it. cacofonia LM, germ. Kakophonie °. Fam.: cacofonic adj. „care produce o cacofonie; lipsit de armonie” 1853 < fr. cacophonique DEX sau <— cacofonie CADE, SDLR; cacofon/sm s.n. (rar) „cacofonie” 1975 < fr. cacophonisme ° sau <— cacofonie DEX. CACOLOGiE -5 CADENŢĂ CACOLOG/E s.f. „construcţie gramaticală greşită - cacologie” 1871. Fr. cacologie (< gr. fcafcoXoyLa < mKos' „rău” + -XoyLa < -Âoyos' < Xeyeiv „a vorbi”). CAC0M s.m. (înv.) „hermină - hermine”, s.n. (înv.) „blană de hermină - fourrure d’hermine” 1705 (var. cacwri). Tc. kakum (= kakirri) [kurk] „(blană de) hermină”. CACOSM/E s.f. (med.) „percepere exagerată a mirosurilor urâte - cacosmie” 1966. Fr. cacosmie (caco- < gr. kclkos „rău” + -osmie < gr. -ocr/iia < -oa/ios' < oa/nj „miros”). C4CTUS s.m. „plantă exotică specifică regiunilor aride, cu tulpina cărnoasă şi acoperită de spini - cactus” 1856. Fr. cactus, germ. Kaktus (< lat. cactus, cactos „cardon, anghinare” < gr. KaKTos). Fam.: cactacee s.f. (mai ales la pl.) „familie de plante exotice adaptate la uscăciune” 1871 < fr. cactacee(s), lat. neol. cactaceae; cactee s.f. (mai ales la pl.) „cactacee” 1863 < fr. cactee(s). CADASTRU s.n. „complex de operaţii de măsurare şi evaluare a proprietăţilor funciare; registru oficial în care sunt consemnate rezultatele acestor operaţiuni - cadastre” 1811 (var. Trans., Buc. catastru). Fr. cadastre (< it. catasto, catastro < ven. catastico < m.gr. Kardarcxod). Var. catastru < germ. Kataster. Fam.: cadastra vb. „a efectua lucrări de cadastru” 1939 < fr. cadastrer; cadastral adj. „care ţine de cadastru, privitor la cadastru” c.1832, var. (Trans., Buc.) catastral < fr. cadastral; var. catastral < germ. katastral. Cf. catastif. CADAVRU s.n. „corpul unui om sau al unui animal mort - cadavre” 1682-1686 (var. cadaver). Lat. neol. cadauer (< cădere „a cădea”), fr. cadavre. Fam.: cadaveric adj. „cu aspect de cadavru” 1840 < fr. cadaverique. Cf. cădea. G4DĂ s.f. „vas mare pentru îmbăiat; vas mare pentru prepararea vinului - cuve” 1626. V. sl. *kadî (cf. slavon kadî, ser. kada, bg. dial. kada) < gr. fcaSos' CADE, DEX, TDRG, DA (posibil) sau lat. cada (= cadum, cadus < gr. KâSo$\ forma cada, probabil fem. refăcut din neutru pl., atestată în CGL VI 161, cf. Densusianu HLR I 131) PEW 250, DA (posibil), Puşcariu LR I, 259 (împrumut târziu în lat. orientală, cf. calabr. catu, abr. catd), CDER 1260. Fam.: cădar s.m. „dogar de căzi” c.1650 < magh. kădâr DA sau <— cadă °; cădăresc adj. 1825 <— cădar:; cădări vb. „a exercita meseria de cădar” 1825 <— cădar sau <— cadă; cădăţuie s.f. (dim.) 1895; cădişoară s.f. (dim.) 1825; cădîţă s.f (dim.) 1895; căduliţă s.f (dim.) 1825; căduţă s.f. (dim.) 1822; căduţ/e s.f. (dim.) 1825 suspect, probabil interpretare greşită a grafiei cadutie „căduţă” din Bobb. Cf. c«ţă2. CADÂNĂ s.f. „femeie din harem - odalisque” c.1710. Tc. kadin. Fam.: cadâneasca s.f.art. (cor. pop.) 1880, var. cadineasca; cadâneaţă s.f. „nume de floare” 1885; cadânişte adv. 1885 <— *cadânesc sau <— cadână; cadânime s.f. (col.) 1885. CADENŢĂ s.f. „mişcare regulată, succesiune ritmică a unor unităţi poetice; succesiune de armonii care formează sfârşitul unei fraze muzicale; (p. ext.) pasaj solistic dintr-un concert instrumental - cadence” 1757 (var. cadenţie). It. cadenza (< cădere < lat. cădere „a cădea”), fr. cadence. Var. cadenţie după lat. neol. cadentia. Fam.: cadenţa vb. „a ritma” 1847 < fr. cadencer; cadenţmetru s.n. „instrument pentru măsurarea radioactivităţii” 1978, var. cadenţomQtru < germ. Kadenzmeter; semicadenţă s.f. (muz.) „cadenţă pe dominantă” 1905 < it. semi-cadenza. Cf. cădea, şansă. CADET -6- CADRIL/tT CADET s.m., adj. „elev al unei şcoli militare; mezin - cadet” 1789. Fr. cadet (< gascon capdet „şef, căpitan”; sensul „mezin” explicabil prin obiceiul familiilor nobile (sărăcite) din Gasconia de a-şi trimite fiii mai mici să slujească în armată; capdet < lat. capitellum < caput „cap”), germ. Kadett, rus. kadet. Cf. cap, cadou, capitel. CAD/U s.m. (înv.) Judecător musulman - cădi” 1623, var. cadriu. Tc. kadi (< pers. < arab. qădî). Fam.: cadaloc s.n. (înv.) „district” 1885 < tc. kadilik „judeţ”; cadiaschir s.m. „mare demnitar turc, judecător militar” 1693 (var. cazischiar), var. caz(i)aschQr, cazechicr, cazischeiar, caziscur < tc. kadiasker; var. cazascher < ţc. kazasker; var. caziascher < tc. kaziasker; cad ie s.f , judecător musulman” 1509 < bg. kadija, ser. kadija; cadîşcă s.f. „fată sau soţie de cadiu” 1885; cădişcoţă s.f. „femeie frumoasă” 1913 < cadîşcă. C4DMIU s.n. „metal moale, alb-argintiu - cadmium” 1835, var. cadmium. Fr. cadmium (< germ. Kadmium < lat. cadmia „cadmie, oxid de zinc impur” < gr. KaSpeia propriu-zis „piatră de Kadmos” < KaSfieîos' (adj.) < n.pr. KăSpos\ numele întemeietorului Tebei) LM, CADE, DEX // şi it. cadmio LM; <— cadmie SDLR. Fam.: cadmio vb. „a acoperi cu un strat de cadmiu” 1949; codmie s.f. „oxid de zinc impur” 1871 < lat. neol. cadmia, fr. cadmie', cadmiter adj. (despre roci) „care conţine cadmiu” 1978 < fr. cadmifere. Cf. calamină. CADOU s.n. „dar-cadeau” 1862. Fr. cadeau (cu sensul iniţial „literă capitală ornamentată” < v.occ. capdel „căpetenie” < lat. capitellum < caput „cap”). Fam.: cadorisi vb. (fam.) „a face cadouri” 1958. Cf. cadet, capitel, cap. CADR/tN1 s.n. „suprafaţă cu diviziuni pentru citirea indicaţiilor unui instrument de măsură -cadran” 1695 (var. cfadrant). Fr. cadran (împr. din lat. quadrans „sfert, a patra parte”, reinterpretat ca însemnând „cadran solar de formă pătrată”, prin asociere cu quadrus, quadratus „pătrat”). Var. cfadrant < lat. neol. quadrans, -ntis. Cf. cvadront, cvadri-, cvadruplu, codru, cadril1, cadrilot, careu, carieră2, carou, camră, pătrot. CADRANGUL4R adj. (mat.) „în patru colţuri - quadrangulaire” 1939, var. cuadrangular, cvadrangular. Fr. quadrangulaire (împr. din lat. quadrangularis < quadr- „patru” + angulus „unghi”). Cf. cvadri-, angulor, unghi, patrunghiulor (s.v. unghi). CADR/L1 s.n. „dans cu perechi care se schimbă între ele - quadrille” c.1832. Fr. quadrille (< sp. cuadrilla „trupă de soldaţi, diviziune a armatei” < cuadro „careu” < lat. quadrum „pătrat”). Cf. codru, cadrilot, careu, carieră2, carou, carwră, cvadri-. CADRDL4T adj. (despre ţesături) „cu desene în formă de carouri - quadrille” 1815, var. cuadrilat. Fr. quadrille (< quadrille < sp. cuadrillo „pătrăţel” < cuadro „pătrat” < lat. quadrum). Fam.: cadril2 s.n. (pop.) „stofa cadrilată” 1885 <— cadrilat (der. regresiv); cadrilo vb. „a împărţi în pătrăţele, prin culori” 1939 < fr. quadriller, cadriloj s.n. „caroiaj” 1978 < fr. quadrillage; cadrilatoră s.f. „ţesătură cadrilată” 1885 <— cadrila', candrel s.n. (S Mold.) „motiv ornamental de pe brâiele femeieşti; ţesătură de lână ce serveşte ca aşternut” 1885 (pl. candrsle, care ar putea presupune CADRILATER -7- CAFEL4 şi o formă candrea DA) <— *cadrel <— cadrilat (der. regresiv) ° // et. nec. DA (s.v. candrea); încadrilot adj. „cadrilat” 1853. Cf. codru, cadril1, careu, carieră2, carou, car oră, cvadri-. CADRILATER s.n. (înv.) „patrulater - quadrilatere” 1837 (var. cuadrilater), var. cadrilater, cuadrilater, cvadrilater. Fr. quadrilatere (împr. din lat. quadrilaterus < quadri- + latus, lateris „latură”). Cf. patrulater, cvadri-, lotură. C4DRU s.n. „ramă; mediu; membru al unei instituţii (de stat) - cadre” 1783. Fr. cadre (< it. quadro „pătrat” < lat. quadrus). Fam.: cadro vb. „a se potrivi cu ceva” 1871 < fi*, cadrer; cadroj s.n. „delimitare a spaţiului cuprins de obiectivul unui aparat de filmat; operaţiune de aşezare a culorilor care urmează să fie imprimate pe o pânză” 1966 < fr. cadrage; codră s.f. „ramă; tablou, fotografie” 1806 < fr. cadre; cadrist s.m. „funcţionar în serviciul de personal al unei instituţii” 1978 <— pl. cadre; cadr/stă s.f. 1978 <— cadrist; decadroj s.n. „defect survenit la proiecţia unui film, care constă în apariţia pe ecran a două imagini alăturate, despărţite printr-o dungă neagră” 1960 < fr. decadrage; incadror s.m. „persoană care face rame, care încadrează” 1929 < fr. encadreur; încadro vb. „a pune într-un cadru, a (se) integra” 1841 (var. încădra), var. ancadra, incadra < fr. encadrer,; încadrobil adj. 1974 <— încadra; încadrot s.n. (abstr.) 1929 (var. încadrat) <— încadra.; încadrator s.m. „persoană care înrămează” 1929 (var. incadrator) <— încadra; încadratoră s.f. (livr.) „ramă” 1883 <— încadra (după fr. encadrure) sau < it. inquadratura; neîncadrobil adj. 1969 <— încadrabil; reîncadro vb. „a încadra pe cineva din nou într-un post” 1957 <— încadra. Cf. ancadrament, cvadri-, cadril, cadrilot, careu, carieră2, careu, car oră, pătrot. CADUC adj. „lipsit de trăinicie; (înv., în expr. rău ~, boală de ~) epilepsie - caduc; (vieilli) epilepsie” 1825. Fr. caduc, lat. neol. caducus (< cădere „a cădea”); cu sensul „epilepsie” după it. mal caduco. Fam.: caducitote s.f. (abstr.) 1822 < fr. caducite sau <— caduc. Cf. cădeo. CADUCEU s.n. „sceptrul lui Hermes - caducee” 1825. Lat. neol. caduceum (< gr. doric KapvKeiov = KTjpvKeLov < Kfjpvf „mesager”), fr. caducee. Cf. cerithium. CAF^4 s.f. (înv.) „blană de pe ceafa unui animal, folosită ca piesă de îmbrăcăminte - piece de fourrure provenant de la nuque d’un animal” 1794. Tc. kafa [kiirku] „(blană de la) ceafa” Suciu, IT II, 133. CAFADy4R s.m. (înv.) „prieten, apropiat - ami, compagnon” 1821. Tc. kafadar „adept, aderent, tovarăş de idei”. CAFv4S s.n. „grilaj; foişor; balcon destinat comlui într-o biserică - treillage; chambre grillee (dans une tour, dans une eglise etc.)” 1691-1697, var. cafat, cafaz, cafes, căfas. Tc. kafas (= kafes) „colivie, grilaj; parte a unei geamii închisă cu un grilaj, rezervată femeilor” CDEDII 553, TDRG, DA, CADE, SDLR, CDER 1971, Suciu, IT II, 134 // ngr. Kctcpăm DEX. Var. cafaz < ser. kafaz. CAFEL4 s.f. „sămânţa unui arbore tropical; băutură preparată din aceste seminţe, măcinate -cafe” 1694, var. (Ban., Trans.) cafă, (înv.) cahfea, cahve. Tc. kahve, kahfe (< pers. < arab. qahwa). Var. cafă < ser. kafa. C4FER -8- CAGOD/ Fam.: cafe-bar s.n. „local în care se servesc cafele şi băuturi alcoolice” 1967 <— cafe[nea] + bar,; cafe-concert s.n. „varieteu, local de petrecere” 1977 < fr. cafe-concert; cafe-frappee s.n. „cafea rece cu îngheţată şi frişcă” 1975 < fr. cafe-frappee (< cafe „cafea” + frapper „a răci o băutură, folosind gheaţă, (propriu) abate, a lovi”); cafegî-başa s.m. (înv.) „şeful cafegiilor” 1693, var. cafigi-başa < tc. kahveci („cafegiu”) başa („căpetenie”); cafegioaică s.f. „nevastă de cafegiu; proprietară de cafenea; băutoare de cafea” 1931 <— cafegiu; cafegiţă s.f. „proprietară de cafenea” 1913 <— cafegiu; cafegiu s.m. „(înv.) servitor la curte, însărcinat cu prepararea şi servirea cafelelor; proprietar de cafenea; băutor de cafea” c.1710, var. (înv.) cafengiu, caftgiu2, cahfegiu, cahvegiu < tc. kahveci; cafd s.m. (Trans.) „cafea” 1888 < săs. Kafej (= Kaffee); cafeînă s.f. „alcaloid extras din cafea” 1871, var. cofeină < fr. cafeine; var. cofeină < germ. Koffein; cafeism s.n. „intoxicaţie provocată de abuzul de cafea” 1958 < fr. cafeisme; cafeiu adj. (rar, înv.) „de culoarea cafelei” 1871; cafeli vb. „a bea cafea stând la taifas” 1958 <— pl. cafele; cafeluţă s.f. (dim.; bot.) 1790; cafenea s.f. „loc public în care se consumă cafea” 1770, var. (Ban., S-V Trans.) cafană, căfană, (înv.) cafinea, cahfenea,, cahvenea < tc. kahvehane; var. cafmă < ser. kafana; cafenelwţă s.f. (dim.) 1901 <— cafenea; cafeniu adj. „de culoarea cafelei prăjite” 1790 <— cafea, cu -n- după castaniu, gălbeniu; cafeşantan s.n. (înv.) „bar de noapte, bordel” 1877 (var. grafică cafe-chantant) < fr. cafe-chantant; cafetiiră s.f. „serviciu de cafea; aparat pentru prepararea cafelei” 1939 < fr. cafetiere; cafeu1 s.n. (înv.) „cafea; arbore-de-cafea” 1825 < fr. cafe, germ. Kaffee; cafeu2 s.n. (înv.) „cafenea mare, elegantă” 1913 < fr. cafe; cafigiu1 adj. (înv.) „cafeniu” 1691-1696 < tc. kahveci; cahvegidină s.f. (înv.) „slujitoare la curtea Doamnei însărcinată cu servitul cafelei” 1766, var. cahvigidmă <— cahfegiu + -ină, cu -d- după gr. (pl.) rncperf rfSes", cavei s.n. (Mar.) „cafea” 1906 < magh. kdve; căfeni vb. (rar) „a petrece în cafenea” 1900 <— cafenea; decafeiniza vb. „a elimina cafeina” 1955, var. decofeiniza <— de- + cofeină, după fr. decafeiner. C4FER s.m., s.n. (Trans.) „căprior (la acoperişul casei) - Chevron” 1806. Săs. kâfer (< germ. medie de sus kepfer < lat. capreolus) DA, CDER 1273, DEX // Cf. lat. caper, ucr. kăfar CADE. Cf. capră. CAFLER s.m. (Buc.) „om leneş - paresseux” 1913. Et. nes., posibil <— *cavler <— cavaler cu sensul „fiu de om înstărit, domnişor” ° // Et. nec. DA. C4FRU s.m. „persoană care face parte dintr-o populaţie de rasă neagră din sudul Africii -Cafre” 1975. Fr. Cafre. CAFTAN1 s.n. (înv.) „haină lungă, purtată de domnitor şi de boieri - cafetan” 1485, var. (Trans.) caftal. Tc. kaftan. Fam.: caftang/u1 s.m. „cel care are în grijă hainele boiereşti” 1776 < tc. kaftanci; caftangi-başa s.m. „boier răspunzător de îmbrăcămintea domnească” 1783 < tc. kaftanci başa; caftanl/u s.m. (înv.) „boier care a primit caftanul” 1821 < tc. kaftanli; căftănd s.n. (dim.) 1909; căftăni vb. „a îmbrăca cu caftan; a învesti într-o funcţie” c.1740; căftănie s.f. „privilegiul de a purta caftan” 1885; vel-caftang/u s.m. „caftangi-başa” 1776 <— vel- + caftangiu. CAFTJ vb. (arg.) „a lovi, a bate - battre, frapper” 1935. Et. nes., probabil <— căftăni (ironic) „a bate” (cu substit. finalei) Zafiu, CA, 120-121 // Ţig. kafti DEX. Fam.: caft s.n. „bătaie” 1990 (der. regresiv); caftangiu2 s.m. „bătăuş” 1992; cafteală s.f. „bătaie” 1936. CAGOD/vb. (Trans., Mar.) „a aştepta - attendre” 1906, var. agodi1. Et. nes., probabil rus.pogodit' (cu asimilarep-g> c-g) DA, Puşcariu, LRII, 104. CAGC/LĂ -9- CA7D1 CAGC/LĂ s.f. „tip de glugă care acoperă capul şi faţa (cu deschizături în dreptul ochilor, eventual şi în dreptul gurii şi al nasului); (înv.) mantie cu glugă purtată de călugări - cagoule” 1970. Fr. cagoule (< lat. cuculla „glugă monahală”). Cf. ciudă. CAIL4L s.m. „comunitate religioasă a evreilor - communaute religieuse juive” 1913. Ebr. qahal. CAKL4RCĂ s.f. „călifar - Tadoma casarea” 1931. Et. nes., poate lat. neol. casarea (denumirea ştiinţifică a păsării). C4HLĂ s.f. (Mold., Buc.) „coşul sobei; placă de teracotă folosită la construcţia sobelor -tuyau de cheminee; plaque en terre cuite utilisee pour en faire des poeles” 1705, var. (Ban.) cală2 (Trans.) căhală. Ucr. kahla (= kahlja). Var. căhală < germ. Kachel; var. cală3 < magh. kâlha (= kâlyha). Fam.: căhleaţă s.f. „gura hornului din pod” 1893; căhl/ncă s.f. „cârpă cu care se astupă gura hornului” < ucr. kahljanka; căhliţă s.f. „astupătoarea de la pod” 1892; călăii s. (Haţeg) „cuptor, vatră” 4— cală3 „coş, horn, ogeag” ° // <— cal (augm.), posibil infl. de cală3 (= cahla) sau de sl. kalu „lut” DA (s.v. cal). CAIA s.f. „cui întrebuinţat la potcovit - clou â ferrer” 1791. Tc. kayar [g ivişi] „(cuie de la) potcoave” SDLR (posibil), Drimba CE 116, Suciu, IT II, 138 // Posibil şi germ. Keil SDLR; lat. *clavella (= clavula „cheiţă”) CDED I 33, LM. Fam.: descăilătar s.n. (Olt.) „cleşte cu care se scot caielele” 1967 <— *descăiela <— caiele, pl. lui caia. CAL4C s.n. „ambarcaţiune mică, ascuţită la ambele capete - kayak” 1949. Fr. kayak (< inuit qajaq „pirogă”). Fam.: caiacist s.m. 1966; caiacistă s.f. 1986. CAL4FĂ s.m. „om făţarnic - caiphe, tartufe” 1893. N.pr. (biblic) Caiafa. ir. GilBIJ s.f. „colivie, coteţ pentru păsări - cage, voliere, poulailler” 1914. Lat. cauea Philippide, OR II, 539, Puşcariu, LR II, 293, cf. (cu sensul „colivie, coş”) it., ret., fi*., occ., cat., sp. REW 1789 // Ser. gajba, kajba Neiescu, DDI (cuvântul croat este însă un împrumut romanic - v. forma kajba în Skok, ERHSJ, II, 16 -, probabil din română, cum arată, pe de o parte, metateza specifică produsă în grupul u + e, i + vocală şi, pe de altă parte, absenţa sonorizării consoanei iniţiale, observabilă în formele nord-italiene care au şi ele metateza din română). Fam.: ir. caibină s.f. (augm.) 1998; ir. caibiţă s.f. (dim.) 1929. Cf. încăibăra. CA/C s.n. „luntre, ambarcaţiune mică - caîque” 1620, var. came (Dobr.). Tc. kayik. Var. caiuc < rus., ucr. kajuk. Fam.: caicaş s.n. (dim.) 1885; caicc/u s.m. (înv.) „proprietar de caice; conducătorul unui caic” 1715, var. caicgiu < tc. kayikgi; caicd s.n. (dim.) 1885; caihana s.f. (înv.) „locul unde se ţin caicele” 1705 < tc. kayikhane; cefite-ca/c s.n. (înv.) „fes în formă de caic, purtat în trecut de femeile din aristocraţie” 1892 < tc. gifte kayik „caic cu o (singură) pereche de vâsle”, cf. ciftea. CAiD1 s.n. (înv.) „registru, dosar, arhivă - registre, dossier” c.1775. Tc. (înv.) kayid (= kayit). CAID2 -10 - CAIMACAM CAID2 s.m. „titlu purtat de guvernatorul unei provincii musulmane - caid” 1931. Fr. caid(< arab. qă’id). CATE s.f. „specie de pasăre răpitoare - milan” 1649. V.sl. *kanja (cf. bg., ser., ucr., sloven kanja, pol. kania) sau <— gaie infL de v.sl. *kanja °. Cuvântul a fost considerat element slav şi în TDRG (s.v. gaie), CDED II 112 (sigur, s.v. gaie), DA (posibil). // <— gaie, infl. de ser. kanja CDER 3562; magh. kănya, ser., rus. kanja SDLR (s.v. gaie); posibil şi magh. kănya DA; magh. kănya CADE. Fam.: cailă (acc. nec.) s.f. „caie” 1883. C4IER [ar., mr. cmr, ir. ckier] s.n. „cantitate de lână, de cânepă sau de borangic, care se înfăşoară pe furcă pentru a fi toarsă manual; (fig.) păr - quennouillee” 1682. Et. nes., probabil lat. *caiulus (< lat. caia „băţ, par”) Densusianu, GS 7, 1937, 275, Giuglea, Concordances (1937), 15-19, SDLR, DDA, DEX, SDEM 169, TDRG3 // Probabil lat. pop. *carium < carere „a pieptăna lâna” PEW 251, DA; *calerus = galerus „căciulă de blană cu părul pe dinafară” (< galea) CDER 1284; lat. *cairum (< gr. /caîpos' „fir”) Pascu, DEM I 192; gr. fcaîpos' „fir” LM; v.sl. kqdrjavu „încreţit” CDED II 37; et. nec. TDRG1. Fam.: căierel s.n. (dim.) 1871; descăiera vb. (înv., reg.) „a (se) despărţi, a (se) separa dintr-o încăierare” 1825 «- încăiera (cu substit. prefixului); încaier s.n. „încăierare” 1896 <— încăiera; încăiera vb. „a se lua la bătaie” 1820 <- caier (cu sensul „a se lua de păr” CADE) TDRG, CADE, CDER 1284, DEX // et. nes., <— caier sau lat. pop. *incauellăre „a băga în cuşcă” (< *cauella < canea „cuşcă”) DA; încăierat s.n. (abstr.) 1874 <— încăiera; încăierătar adj. 1934 <— încăiera; încăierătară s.f. (rar, abstr.) 1876-1887 «— încăiera. CAIET s.n. „fasciculă de foi de hârtie legate împreună, pentru scris sau desenat - cahier” 1837. Fr. cahier, cu finala refăcută după bilet, carnet, cornet etc. (la origine „patru foi legate împreună” < lat. quadernum, quaternum, cu finala refăcută după derivatele în -ier < quaterriî „câte patru” < quater „de patru ori”, cf. quattuor „patru”). Fam.: caiită s.f. (înv.) 1837; caietel s.n. (dim.) 1913. Cf. canton, carnet, cazarmă, cuaternar, patru. C4ILA s.m. (Ban., Haţeg, Făgăraş) nume de bou - nom de boeuf 1885. Magh. kajla „încovoiat, cu coamele întoarse”. Fam.: Cailea (Ban., Haţeg) nume de bou 1885; cailac adj., s. (Trans., Buc.) „(despre boi) cu coamele întoarse; butuc, tăietură dintr-un trunchi” 1891. CAEVL4C s.n. (Mold., Munt.) „pojghiţă de grăsime formată la suprafaţa laptelui; spuma care se formează la suprafaţa cafelei - creme (du lait bouilli), mousse (du cafe)” 1847. Tc. kaymak. Fam.: caima s.f. (înv.; reg.) „ferment care acreşte laptele, maia” 1895 < tc. kayma; căimăcd s.n. (dim.) 1885. CAIMAC4M s.m. (înv.) „locţiitor al unui demnitar - caîmacan” 1675, var. caimacm, căimacm, căimăcdm, căimăcm. Tc. kaymakam (< arab. qă’im maqăm „care stă în locul...” < qă’im, part. activ al vb. qăma „a sta” + maqăm „loc”). Var. caimacan cu finala modificată după suf. -an. Fam.: caimacam-aga s.m. 1885 < tc. kaimakam-aga; caimacamaş s.m. (dim.) 1889; caimacamlâc s.n. „locotenenţă domnească” 1821 < tc. kaymakamhk; caimacam-paşa s.m. 1693 < tc. kaymakam paşa; caimăcănisc adj. 1814; căimăcămeasă s.f. „soţie de caimacam” 1910, var. căimăcăneasă; căimăcămi vb. „a fi caimacam” c.1710; căimăcămie s.f. „locotenenţă domnească” 1710; căimăcăm/t s.n. „venit propriu caimacamului” 1859 căimăcămi. CAIMAN1 -11 - CAL CAIMAN1 s.m. „aligator - alligator” 1805. Fr. caîman (< sp. caimân < arawak kayman) LM, CADE, DEX, it. caimano LM // Sp. caiman SDLR. CAIIVL4N2 s.m. (reg.) „persoană care îi însoţeşte pe muncitorii forestieri şi pe plutaşi pentru a le pregăti mâncarea, pentru a le păzi şi curăţa coliba etc. - personne qui accompagne Ies travailleurs forestiers et Ies radeleurs pour leur cuisiner et leur garder et nettoyer la cabane” 1947. Et. nec. // Probabil din germ. kein Mann „nimeni, care nu e bărbat” NŞDU. CAIMEL4 s.f. (înv.) „scrisoare sau notă oficială de la un comandant turc; bancnotă turcească -lettre officielle d’un comandant turc; billet de banque turc” 1712. Tc. kaime, kayme. CAINOZOIC s.n. „neozoic - cenozoique” 1949, var. cenozoic. Engl. Cainozoic (Caenozoic), germ. Kainozoisch (= Kănozoisch) (< gr. mivâs „nou, recent” + Cojlkos' „referitor la animale, la viaţă” <(anj „viaţă”). Var. cenozoic < fr. cenozoique. Cf. cenogeneză. CA/SĂ s.f. „fruct rotund, de culoare galben-portocalie, gustos şi parfumat - abricot” 1855 (var. caisie), var. (Olt.) caisă (2 sil.). Ngr. mim (< tc. kayisi) ŞIO II/l, 79, SDLR, DEX, Suciu, CRT, 35-36, 231, TDRG3 // Tc. kaysi CDED II 554 (dificil datorită accentuării diferite); şi tc. kaysi TDRG3; cais DA, CADE, CDER 1291. Var. caisie < ngr. mieria, pl. lui Kăicri sau tc. kayisi. Var. caisă < ser. kajsija. Fam.: cms s.m. „pom fructifer din familia rozaceelor” 1884 <— caisă SDLR, Hristea, PE, 81, DEX, TDRG3 // < ngr. Kăicri DA, CADE; tc. kaysi CDER 1291; caisin s.m. (Ban., Trans.) „migdal” 1806 (var. căisin) <— caisină; cais/nă s.f. (Trans., Ban., Olt.) „migdală” 1892 < magh. kajszin; cais/u adj. „de culoarea caisei” 1871. CA/Ş s.n. (înv.) „curea, legătură; (Dobr.) accesoriu la plug - courroie; (Dobr.) pârtie de la charrue” c.1740 (var. caiuş), var. căiuş. Tc. kayiş. CAKEWALK [’keikwDik] s.n. „dans modem, de origine americană - cake-walk” 1907. Engl. cake-walk (< cake „prăjitură” + walk „mers”, numit astfel după întrecerile ce aveau drept premiu o prăjitură). CAL [ar., mr.; ir. că (art. câlu)] s.m. „animal domestic ierbivor, cu copita despicată, folosit la călărie şi la tracţiune - cheval” c. 1500. Lat. caballus panrom. REW 1440. Fam.: ir. calic s.m. „mânz” 2010; ir. calina s.m. „cal” 2010; căier s.m. „sătean care are cai” 1910 <— pl. cai; căiesc adj. „de cal” 1825 «— pl. cai; călător s.m. (dim.) 1913 <— călău2; călău2 s.m. „cal mare” 1825; călişar s.m. (dim.) 1885 (var. căişor); la pl. şi cu sensul „carusel”, după căluşei; cătoi s.m. „cal mare” c.1650; căluceneşte adv. 1901 <— călucean (= căluşan); căluceniu s.n. (reg.) „căluşar1” 1901 <— căluceni, pluralul lui călucean (= căluşan); căluleţ s.m. (dim.) 1901; căluş1 s.n. „obiect de lemn sau de metal cu multiple întrebuinţări; şevalet; dans popular; scripetele iţelor” 1588 (cu sensul „şevalet” după fr. chevalei) II cu sensurile „scripetele iţelor; mănunchi de alune verzi” <— *cărluş (prin etim. pop.; cf. ar. căruş) <— *carlu < lat. carrulum „cărucior”, cu sensul „scripete” în ngr. mpovXi, sp. carrillo, occ. carrello, cat. carreil CADE (dificil din motive fonetice; ar. căruş poate proveni din căruluş < cărui' V< ngr. mpovXi, cf. mr. cărui', cărăluş, cărluş, cărlăuş); căluş s.m. „libelulă” 1903 cal în compusele calul-dracului, calul-popii „libelulă”; căluşan s.m. (reg.) „cel care dansează căluşul” 1716 (var. călucean) <— căluş1; căluşar1 s.n. (înv.) „dans popular” 1885 (var. călucer) <— căluş1; căluşar2 s.m. „cel care dansează căluşul” 1871, var. căluşar <— căluş1; căluşea s.f. „iapă tânără” 1848 <- căluşell; căluşei s.m.pl. „carusel”, adaptare după cal a fr. CALA -12- CALAIC4N caroussel; căluşel1 s.m. (dim.) 1588; căluşel2 s.m. „cel care dansează căluşul” 1889 căluşer (= căluşar2); căluşereasca s.f. (cor. pop.) 1889 căluşar1; căluşeresc adj. 1825 <— căluşar2; căluşereşte adv. 1825 <— căluşeresc sau <— căluşer (= căluşar2); căluşer/e s.f. „ceată de căluşari; calitatea de căluşar” 1888 căluşar2; căluş/re s.f. (Munt.) „fâşie de pământ nearată care desparte două proprietăţi” 1913 <— căluş1, prin analogie cu moştenire, strămoşire I. Mărgărit, SCL, 2013, 1, 7; căluşar s.m. (dim.) 1882; căluţ s.m. (dim.) c.1650, var. pl. căniţi; descătuşa vb. „a elibera de căluş, a descătuşa” 1956 <— încăluşa (cu substit. prefixului) sau <— căluş1; descăluşi vb. „a elibera de căluş, a descătuşa” 1868-1871 <— încăluşi (cu substit. prefixului) sau <— căluş1; încăluşa vb. „a pune căluşul” 1837 4- căluş1; încăluş/ vb. „a pune cuiva căluşul” 1881 <— căluş1; scăiuş1 s.n. „căluş1” 1825 <— căluş1; scălaş2 s.m. „cosaş” <— căluş2; scăluşa vb. „a pune căluşul” 1870 <— scăiuşl; scăiuşii s.m. pl. tantum „unealtă de ţesut” 1885 <— scăiuş1. Cf călare, încăleca, cabalin, cavaler, cavalet, şevalet. CALA vb. „a imobiliza (o piesă a unui aparat) - caler” 1949. Fr. caler. Fam.: calaj s.n. (abstr.) 1949 < fr. calage. CALABALÂC s.n. „bagaj, catrafuse; (înv.) gloată; zarvă - effets, bagage, (vieilli) foule; vacarme” 1704, var. (înv.) calabalic. Tc. kalabalik. Fam.: calabacă s.f. (Sălaj) „ceartă; necaz, supărare” 1913 (prin haplologie). CALAB/4Ş s.m. (Trans., Bih.) „negustor ambulant de cereale - marchand ambulant de cereales” 1906. Et. nes., probabil magh. *kabolăs „cel care transportă cu calul” (< kabala, kabolo „iapă”) N. Drăganu, DR, 6, 1929—1930, 265—266, Tamâs, EW, 172 // Probabil magh. kalaba, kalabale „bătaie, ceartă, zarvă” DA. Fam.: călăbăşi vb. „a aduce bucate de vânzare” 1906. CALABREZ, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) originară din Calabria - calabrais” 1931. It. calabrese, fr. calabrais. CALAFAT1 (înv.) s.m. „meseriaş care astupă cu smoală şi câlţi crăpăturile corăbiilor -calfateur” 1678-1689 (nesigur c.1400 top. Calafat). M.gr., ngr. KaXacpârrjS' (< arab. qalafaţ, eventual prin intermediul it. calafato) Suciu, IT II, 142-143 // şi it. calafato Suciu, IT II, 142-143. Fam.: calafat3 s.n. „câlţi sau cârpe cu care se astupă fisurile corăbiilor” 1885-1890 < tc. kalafat (ustupiisu) „câlţi de călăfatuit”, evoluţie întâlnită şi în bg. kalafat Suciu, IT II, 141, DA (posibil), SDLR, CDER 1298 (posibil), DEX // bg. kalafat DA (posibil); şi ngr. KaXafdrris' SDLR, CDER 1298 (posibil); ngr. KaXafărris' CADE; calafac/u s.m. „cel care astupă cu calafat găurile unei corăbii” 1786 < tc. kalafatqi; călăfătu/ vb. „a astupa găurile corăbiei cu calafat” 1705, var. călfătux <— calafat DA, SDLR, CDER 1298, DEX // ngr. KaXafarifco TDRG, CADE; călăfătuitar s.m. 1678-1682, var. călfătuitor <— călăfatui. Cf. calfata. CALAFAT2 s.n. (rar, S Mold.) „zarvă, gălăgie - bruit, vacarme” 1895. Termen din poezia populară, poate calafat1 confundat cu calabalâc °. CALAIC4N s.n. (Munt.) „denumire populară a sulfatului de fier sau de cupru - couperose” 1691-1697 (var. Trans., Mold. calacm), var. calaicmi, călacm, călăcm. Ngr. KaXaKăvQr) (< v.gr. x<*XKavOov < x^Xkos' „cupru” + âi'Oos' „floare”) > calacan > calaican sub infl. lui călăi „cositor”. CALAMANDR0S -13- CALANDRU Fam.: călăcăni vb. (rar) „a vopsi cu calaican” 1893. Cf. calcantit, calco-, antocian, antof/tă, antologie. CALAMANDROS s.n. (Mold.) „amestecătură, neorânduială; dans popular - pele-mele, desordre; danse paysanne” 1881, var. calammdros, chilimandros. Et. nes., probabil <— chiloman1 (< ţig.), infl. de ţig. kelimangero „dansator”, pl. kelimangere (< khel- „a dansa”) Al. Graur, BL 3, 1935, i86 // Probabil ţig. kalamandro „du-te dracului” W. Rudow, ZRPh, 1898, 22, 229; probabil creaţie expresivă, cf şandramandra, hond(o)ra-bond(o)ra CDER 1300, SDEM; var. a lui hărmălaie SDLR. Cf. chiloman1. CALAMAR1 s.m., (înv.) s.n. „specie de moluscă cefalopodă comestibilă - calmar” 1826 (pl. calamaruri), var. calmar, călămar1. Ngr. KaXafiâpL (KaXapâpLov) iniţial „vas în care se păstra cerneala” < lat. târzie calamarium „penar, cutie pentru păstrarea penelor de scris; călimară” < calamus „trestie, folosită şi la scris”; asocierea dintre numele moluştei şi călimară se explică prin faptul că secreţia pe care o împroaşcă atunci când se apără este asemănătoare cu cerneala). Var. calmar < fr. calmar (< it. calamaro < lat. târzie calamarium). Cf. calamîtă, călimară, călim, carăm. CALAMBUR s.n. Joc de cuvinte - calembour” 1830. Fr. calembour. Fam.: calamburg/u s.m. „autor de calambururi” 1958; calamburist s.m. „autor de calambururi” 1939 < fr. calembouriste. CALAM/NĂ s.f. „minereu de zinc; reziduuri care se depun pe suprafeţele metalice - calamine” 1862. Fr. calamine (< lat. med. calamina < cadmea = cadmia „cadmie, oxid de zinc impur” < gr. KaSpela propriu-zis „piatră de Kadmos” < KaSpelos' (adj.) < n.pr. KăSpos\ numele întemeietorului Tebei). Cf. cadmiu. CALAM/NTĂ s.f. „mentă sălbatică - Calamintha officinalis” 1871. Lat. neol. calamintha (< gr. KaXapiu&q < fcaXos' „frumos” + pluOos' „mentă”). Cf. mintă. CALAMITATE s.f. „dezastru - calamite” 1847. Fr. calamite CADE, DEX, lat. neol. calamitas, -atem DA, SDLR, DEX. Fam.: calamita vb. „a provoca o calamitate” 1978 (der. regresiv); calamitas adj. (înv.) „dezastruos” 1862 < fr. calamiteux CADE, eventual şi lat. neol. calamitosus SDLR. CALAM/TĂ s.f. (rar, ieşit din uz) „broască (care trăieşte în trestii); un fel de argilă (care, pusă în gură, atrage saliva); un fel de răşină extrasă din trestii - calamite” 1939. Fr. calamite (< lat. med. calamita < gr. KaXaplrris' < icăXapos' „trestie”; cu sensul „argilă care atrage saliva”, de la un sens iniţial „magnet” < it. calamita „ac magnetizat folosit pentru orientare, aşezat deasupra unor trestii plutitoare”). Fam.: calamit s.m. „arbore fosil” 1978 < fr. calamite. Cf. calamar, călimară, călim, carăm. CALANDRU s.n. „maşină de apretat ţesăturile; presă pentru imprimarea matriţelor tipografice -calandre” 1922. Fr. calandre (probabil < v.fr. *colendre < lat. târzie *colendra < gr. KvXtvSpos’ „cilindru”). Fam.: calandra vb. „a trece un material prin calandru” 1949 < fr. calandrer; calandrar s.m. „muncitor care lucrează la calandru” 1978 < fr. calandreur. Cf. cilindru. CÂLAO -14- CALCANT/T CALAO s.m. „pasăre tropicală din Asia şi Africa - calao” 1978. Fr. calao. CALAR4R s.m. (Ban., Trans., N Mold.) „plantă aromatică - herbe-au-coq” 1582 (top. Calopăriu), var. (S-E Trans.) calamb, calupar, canapar, carapar, călăpar, călubar, călupar, cănăpar, colopar. Ser. kaloper (< gr. KapvocpvXXou < icâpvov „nucă” + vXXov „frunză”). Var. calamb <— *calamp <— *calampăr <— calapăr. Cf. calomfir1, garoafă, cariofilacie. CALAPOD s.n. „formă (din lemn) pentru încălţăminte, căciuli etc. - forme (de cordonnier)” 1552 (antrop.). M.gr. mXanoSiov (< KaXânovs < /raUc^lemn” + nou?, noSos'„picior”). Fam.: calapodar s.m. „cel care face calapoade” 1905. Cf. calibru, calup. CALAEL4BĂ s.f. (Trans., Ban., Mar., Mold., Olt.) „gulie - choux-rave” 1795, var. calarambă, caralabă, caralambă, car arabă, călărabă, cărălabă, (Olt.) chelarabă, (Ban.) chelerabă, cherăbabă. Magh. kalarăbe, karalăbe. CALAT7DIU s.n. „inflorescenţă cu axul lăţit, pe care sunt fixate florile sesile - calathide” 1871 (var. calahde s.f.). Fr. calathide (< gr. KaXaOLs; -lSor, dim. lui KaXaOos' „coş”). C4LĂ1 s.f. „încăpere din partea de jos a unei nave (pentru încărcătură) - cale” 1931. Fr. cale (< caler „a coborî, a scufunda”, iniţial „a coborî pânzele unei corăbii” < v.occ. calar < gr. „a relaxa, a destinde, a strânge pânzele”). Cf. chalană. C4LĂ2 s.f. „plantă decorativă - calla (Calla aethiopica)” 1966. Germ. Kalla, lat. neol. calla. CALC s.n. „hârtie translucidă pentru copierea desenelor; atribuirea unor sensuri noi sau crearea unor cuvinte noi după modele analizabile dintr-o altă limbă - calque” 1871. Fr. calque (< it. calco < calcare „a călca; a presa contururile unui desen pentru a le imprima pe alt suport” < lat. calcare). Fam.: calchia vb. „a reproduce (cu ajutorul hârtiei de calc), a copia” 1871 (var. calcă) < fr. calquer; decalc s.n. „copie pe hârtie de calc” 1940 < fr. decalque; decalca vb. „a copia (cu ajutorul hârtiei de calc)” 1922 < fr. decalquer; decalcomanie s.f. „procedeu de transpunere pe porţelan sau pe sticlă a imaginii de pe hârtia de calc” 1957 < fr. decalcomanie; semicalc s.n. (lingv.) 1966. Cf. călca. CALC4N1 s.n. „perete exterior, fără ferestre; (înv.) scut - mur exterieur, sans fenetres; (vieilli) bouclier” 1705. Tc. kalkan „scut”. Fam.: calcan2 s.m. „peşte de mare cu corpul lat, în formă de romb” 1821 < tc. kalkan [baligi] „peşte-scut”; calcan-balac s.m. (înv.) „calcan2” 1821, var. calcam-balâc < tc. kalkan baligi. CALCANZsU s.n. „unul dintre cele două oase care formează călcâiul - calcaneum” 1843. Fr. calcaneum, lat. neol. calcaneum „călcâi”. Dublet etim.: călcâi. CALCANT7T s.n. (geol.) „piatră vânătă (sulfat natural hidratat de cupru) - chalcantite” 1957. Fr. chalcantite (< gr. kocvOov < „cupru” + dudo^ „floare”). Cf. calaican, calco-, antocian, antofîtă, antologie. G4LCAR -15~ G4LCIU1 CALCAR s.n. „rocă alcătuită din carbonat de calciu - calcaire” 1859, var. calcar. Fr. calcaire (împr. din lat. calcarius „de var” < calx „var”). Fam.: calcariu adj. (înv.) „care conţine calcar, de calcar” 1836 (în sintagma piatră calcaria) < fr. calcaire, lat. neol. calcarius; calcaras adj. „care conţine calcar, de calcar” 1857 < fi*, calcareux. Cf. calciu1. CALCAVf/RĂ s.f. „(rar) capcană mică (laţ); curea folosită de cizmar; (glumeţ) palmă, bătaie -piege, lacet; courroie utilisee par le cordonnier; gifle, rossade” 1839, var. calc abură, calcaură, calcavâr s.n., călcăvură. Et. nes., probabil tc. kalk[-da] vur „ridică-te şi loveşte”, compus glumeţ, cf. ngr. crfj/cco „ridică-te” + /Sapei „loveşte” G. logu, GS 4, 1930, 386, SLDR (probabil), CDER 1312, DDA // Et. nec. DA, DEX G4LCE1 s.f. „plantă ierboasă cu frunze în formă de copite de cal - Caltha paiustris” 1825, var. scalde. Lat. calx, calcem „călcâi”, cu sensul botanic după frunzele asemănătoare copitei de cal, cf. it., sd., v.fr., sp., ptg. REW 1534. Fam.: calciu2 s.m. (Năs.) „buruiană cu frunze mari şi flori galbene” 1913; călcea s.f. (dim.) 1900. Cf. călca, călcâi, calţavetă, călţun, călcate. CALCEDONIE s.f. „varietate de bioxid de siliciu folosită ca piatră semipreţioasă -calcedoine” 1871. Fr. calcedoine < lat. med. chalcedonius (adj.) < top. Chalcedon = gr. XaĂKrjSdju, numele unei cetăţi din Bitinia. C4LCIU1 s.n. „element chimic metalic, răspândit în natură sub formă de săruri; var -calcium” 1825. Fr. calcium (denumire ştiinţifică formată din lat. calx, calcis „var” + suf. -ium, nume dat de chimistul englez Sir Humphrey Davy). Fam.: calce2 s.f. (înv.) „calciu” 1816 < it. calce, lat. neol. calx, calcem; calcem/e s.f. „prezenţă a calciului în sânge” 1969 < fr. calcemie; calcic adj. „de calciu” 1871 < fr. calcique; calcicol adj. (despre plante) „care creşte pe un sol bogat în calciu” 1957 < fr. calcicole; calcifer adj. (despre roci) „care conţine calciu” 1871 < fr. calcifere; calciferal s.n. „numele ştiinţific al vitaminei D2” 1949 < fr. calciferol; calcifia vb. „a se întări prin depuneri de calciu” 1948 (var. calcifica) < fr. calcifier; calcifrl adj. (despre plante) „calcicol” 1988 < fr. calciphile; calcifug adj. (despre plante) „care nu suportă solul calcaros” 1978 < fr. calcifuge; calcimetru s.m. „aparat care determină bioxidul de carbon din carburanţi” 1957 < fr. calcimetre; calcina vb. „a supune o substanţă la acţiunea unui foc intens” 1749 < it. calcinare, fr. calciner; calcinator1 s.n. „aparat pentru recuperarea căldurii” 1949 < fr. calcinateur; calcinat#!*2 s.m. „muncitor care lucrează la calcinare” 1958 ^— calcina; calcinaţie s.f. 1850, var. (înv.) calcinaţiune < fr. calcination; calc/nă s.f. „pulbere de cositor şi plumb folosită la emailuri şi ca abraziv” 1949 < fr. calcin, cu schimbare de gen după numele de substanţe în -ină; calcinază s.f. „boală caracterizată prin depunerea unor cantităţi mari de săruri de calciu în ţesuturi” 1969 < fr. calcinose; calcio-vecchio s.n. „gen de tencuială ornamentală” 1949 pseudo-italienism creat probabil în româneşte din it. calcio (propriu-zis „calciu”), în loc de calce (s.f.) „var” + vecchio „vechi”0 // cuvânt it. DEX; calcipenie s.f. „lipsă de calciu în ţesuturi sau umori” 1969 < fr. calcipenie (< calci(um) + -penie < gr. nevia „sărăcie, lipsă”); calcipex/e s.f. „fixare a calciului în ţesuturi” 1969 < fr. calcipexie (< calci(um) + -pexie < gr. nfj&s' „fixare” < TrqyvvmL „a fixa, a împlânta”); calc/t s.n. „carbonat de calciu” 1931 < fr. calcite; calciur/e s.f. „prezenţa anormală a calciului în urină” 1988 < fr. calciurie; decalcifia vb. „a face să-şi piardă calciul” 1956, var. decalcifica < fr. decalcifier; decalcifiant s.m. „substanţă folosită pentru eliminarea sărurilor de calciu” 1956, var. decalciflcant < fr. decalcifiant; discalcie s.f. „tulburare a metabolismului calcic” 1969 < fr. dyscalcie (< dys- < gr. Sucr-, Sug' „rău” + calci(um) + -ie); ergocalciferal s.m. „vitamina D2” 1972 < fr. ergocalciferol (< ergo- < gr. epyov „lucru, activitate” + calciferol „calciferol”); hipercalcemie s.f. „calcemie prea mare” 1969 < fr. hypercalcemie; hipocalcemie s.f. „calcemie prea mică” 1969 < fr. hypocalcemie. Cf. calcar. CALCO- -16- CALD CALCO- el. de comp. „cupru - chalco-”. Fr. chalco-, gr. „cupru”. Cf. calaican, calcografie, calcotip/e, calcozină. CALCOGRAF7E s.f. „procedeu de reproducere grafică, pentru tipar, a unor imagini gravate pe clişee de zinc - chalcographie” 1848, var. halcografie. Fr. chalcographie (< chalco- < gr. xa^Ko$ „cupru” + -graphie < gr. -ypafta < -ypâfios' < ypă(f)6Lu „a scrie”). Fam.: calcograf s.m. „specialist în calcografie” 1848, var. halcograf < fr. chalcographe; calcografia vb. „a reproduce prin calcografiere” 1978 < fr. chalcographier; calcografie adj. „de calcografie” 1871, var. halcografie < fr. chalcographique. Cf. calco-. CALCOTIP7E s.f. „procedeu de reproducere artistică a unui desen, asemănător cu acvaforte -chalcotypie” 1966. Fr. chalcotypie (< chalco- < gr. x0-^^ „cupru” + -typie < -type < gr. tvttos' „marcă, amprentă”). Cf. calco-, tip, tipar. CALCOZ/NĂ s.f. „sulfură naturală de cupru - chalcosine” 1931. Fr. chalcosine (< gr. xa^os> „cupru” + -ine). Cf. calco-. C4LCUL1 s.n. „operaţie matematică făcută cu scopul de a afla valoarea unei (unor) mărimi -calcul” 1748 (var. înv., Trans. cddculuş). Fr. calcul, lat. neol. calculus (la origine „pietricică”, folosită şi la socotit); var. cddculuş < magh. kalkulus. Fam.: antecalcul s.n. „calculare a preţului de cost făcută înainte de producerea unei mărfi sau a unei lucrări” 1978; antecalcula vb. „a face un antecalcul” 1988 <— calcula sau antecalcul, antecalculaţie s.f. „antecalcul” 1949 <— ante + calculaţie; calcula vb. „a face calcule” 1786 < fr. calculer, lat. neol. calculare; calculabil adj. 1848 < fr. calculable; calculat adj. „chibzuit” 1913 <— calcula; calculator1, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) „care calculează” 1822 (var. calculatoriu) < fr. calculateur, lat. neol. calculator,-orem; calculator2 s.n. „maşină de calculat; computer” 1913 < fr. calculateur; calculaţie s.f. „calcul” 1786 < lat. neol. calculatio, -onem; discalculie s.f. „dificultate în învăţarea operaţiilor aritmetice” 1978 < fr. dyscalculie (< dys- < gr. 8va-, 8v$ „rău” + calcule + -ie); incalculabil adj. 1913 < fr. incalculable; microcalculator s.n. 1970 < engl. microcalculator, fr. microcalculateur sau micro1- + calculator2; minicalculator s.n. 1974 <— mini1- + calculator1 sau fr. mini-calculateur; necalculabil adj. 1913 ^ calculabil; necalculat adj. „nechibzuit” 1913 <— calculat; postcalcul s.n. „calculare a preţului de cost al unei lucrări pe baza cheltuielilor făcute” 1972; postcalculaţie s.f. „postcalcul” 1972 <— post"- + calculaţie; precalcula vb. „a calcula dinainte venituri, cheltuieli” 1889 <— pre1- + calcula; recalcula vb. 1954 < fr. recalculer DEX sau <— re- + calcula DLR; supercalculator s.n. 1988 <— super- + calculator2. Cf calcul2. C4LCUL2 s.m., (înv.) s.n. (med.) „depozit solid ce se formează în anumite organe interne ca urmare a precipitării unor săruri - calcul” 1859. Fr. calcul, lat. neol. calculus „pietricică”. Fam.: calcutos adj. (med.) „care are calculi” 1822 < fr. calculeux; calcutoză s.f. (med.) „boală care constă în formarea unor calculi; litiază” 1966 < fr. calculose. Cf. calcul1. CALD [ar., mr.; ir. câd] adj., adv., s. sg. tantum „care se găseşte la o temperatură relativ înaltă -chaud” 1038 (n.pr.). Lat. caldus (= calidus, din familia lui calere „a fi cald”), panrom. REW 1506. CALDARÂM -17- CALE4ŞCĂ Fam.: mr. ăncălzămint s.n. „încălzire” 1935 ăncălzgri; căldicel adj., adv. (dim.) 1871-1876; căldişar [ar.] adj., adv. (dim.) c.1650; căldos adj. (rar) „care are sau degajă căldură” 1913; căldură [ar., mr.] s.f. „temperatură ridicată, care provoacă senzaţia de cald; (fiz.) mărime scalară prin care se exprimă transferul de energie în cadrul unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic; (la pl.) timp călduros; febră; perioadă din ciclul sexual în care animalele femele manifestă dorinţa de a se împerechea; (fig.) însufleţire, cordialitate” c.1500 < lat. căldură, cf it., sd., ret., fir. dial. (REW 1505) < *calura, cf. it., eng., v.fh, occ., cat., sp. REW 1528 (< calere „a fi cald”) + caldus Densusianu, HLR I, 159; căldurică (dim.) 1890 căldură; călduros [ar., mr.] adj. „care păstrează sau degajă căldură” 1636 <— căldură; călduşar adj., adv. (dim.) 1898-1901; călduţ adj., adv. (dim.) 1814; de-a calda „de-a fripta (joc de copii)” 1931; electrocăldară s.f. 1949 <— electro- + căldură; încălzeală s.f (abstr) 1857 <— încălzi; încălzi [ar. ncăldzare; mr. ăncălzgri] vb. „a face să fie cald; (refl.) a se antrena înaintea unui efort sportiv; (fig.) a se înflăcăra, a se entuziasma” 1561 ^— cald TDRG, CDDE 228, CDER 1314, DEX sau < lat. *incaldescd (< incalesco + caldus) PEW 808, DA; încălzit s.n. (abstr.) 1929 <— încălzi; încălzitor1 adj. 1691-1697 <— încălzi; încălzitor2 s.n. „aparat de încălzire” 1949; încălzitură [mr. ăncălzătnră] s.f „încălzire” 1705 <— încălzi; necălduros adj. 1931 <— călduros; preîncălzi vb. 1949 <— prex- + încălzi, după fr. prechauffer; preîncălzitor s.n. „instalaţie care serveşte la preîncălzire” 1949 <— preîncălzi; reîncălzi vb. 1949 <— încălzi; supraîncălzi vb. 1939 <— încălzi, după fr. surchauffer; supraîncălzitor s.n. „dispozitiv folosit la supraîncălzirea cazanelor cu aburi” 1949 *— supraîncălzi + -tor, după fr. surchauffeur. Cf. căldare, scălda, încăroşte, căroare, calefacţie, calin, calorie. CALDAR4M s.n. „pavaj (din lemn, apoi din piatră) - pavage” 1715, var. (înv.) caldăram, caldăram, căldăram. Tc. kaldirim. Fam.: caldarâmgiu s.m. (înv.) „pavator” 1839, var. caldărămgiu, caldărâmgiu, caldârâmgiu, căldărâmgiu < tc. kaldirimci; caldărâmar s.m. (înv.) „pavator” 1870. CALDEIC adj. „referitor la caldei - chaldeen” 1939 (var. caldaic, haldaic). Germ. chaldăisch, fr. chaldaîque. Var. haldaic < gr. neol. XaXSaiKos'. Fam.: caldeean s.m. „persoană din Caldeea” 1988 < fr. chaldeen. CALDETRĂ s.f. „depresiune în formă de căldare - calde(i)ra” 1949, var. caldeiră. Fr., ptg. caldeira (< lat. caldăria). Dublet etim.: căldare. C4LE [ar., mr.; ir. cale] s.f. „drum, direcţie - voie” c.1500. Lat. callis „potecă, (rar, târziu) drum”, cf. dalm., it., cat., sp. REW 1520. Fam.: calea-valea loc. adv. „treacă-meargă” 1892; călător, -oare [ar.] adj., s.m., s.f. „(persoană) care face un drum mai lung” 1561 <— cale CDED I, 37, PEW 262, CDDE 234, DA, CADE, SDLR, DEX; pentru derivarea directă din cale cu un sufix de agent, cf. lat. uiător (< uia DELL), alb. udhetar CDDE 234, rom. drumeţ (Elena Burduşa, Analele Universităţii de Vest din Timişoara, seria Ştiinţe filologice, XLI, 2003, 39-41), reg. (Haţeg), mr. drumător; pentru alt sens justificabil prin derivare directă, cf. top. Dealul Călător, interpretabil ca „deal prin care trece o cale” // <— *căla < lat. *callăre < callis, cf. it. caminare, fr. cheminer TDRG; < lat. *caballăre, *caballităre „călări” (< caballus) CDER 1306; călătoresc adj. (rar) 1822 <— călător sau <— călătorie; călători vb. „a face un drum mai lung” 1639 <— călător; călătorie s.f. (abstr.) 1643 <— călător sau călători; călătorit s.n. (abstr.) 1913 <— călători; ar. călice s.f. (dim.) 1931; călicea s.f (dim.) 1825, var. (Ungaria) chelcea; călicică s.f. (dim.) 1862; călicioară s.f. (dim.) 1825 <— călicea; călişoară [ar.] s.f. (dim.) 1862; căliţă [ar., ir.] s.f. (dim.) 1913. CALE4ŞCĂ s.f. (înv.) „trăsură elegantă pe arcuri flexibile - caleche” 1785 (var. călească). Sg. refăcut din căleşti, pluralul lui călească < rus. koljaska. CALEDONL4N -18- CALFAT^ CALEDONL4N adj., s.n. (geol.) „(referitor la) etajul inferior al devonianului - caledonien” 1962. Fr. caledonien (< top. Caledonie, lat. Caledonia „Scoţia”). CALEF/4CŢIE s.f. „fenomen de vaporizare intensă care se produce la suprafaţa de separaţie a unui lichid cu un corp solid încins - calefaction” 1949. Fr. calefaction (împr. din lat. calefactio < calefacere „a încălzi” < calere „a fi cald” + facere „a face”). Cf. cald, căroare, încăreşte, camfcrcă. CALEIDOSCOP s.n. „dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior - kaleidoscope” 1825. Fr. kaleidoscope (< engl. kaleidoscope < gr. KaXâg „frumos” + eîâos' „formă, aspect” + -scope < gr. -cjk6ttos‘< gk€Ttt€iv„2l privi”). Fam.: caleidoscepic adj. „de caleidoscop; (fig.) cu un aspect sau conţinut variat” 1899 < fr. kale’idoscopique, germ. kaleidoskopisch. Cf. -scop2. CALEM s.n. (înv.) „cancelarie, birou, (departament în) administraţie - chancellerie, bureau, administration” 1691-1697. Tc. kalem (iniţial „pană de scris, pensulă” < arab. qalam < gr. KaXăpLOV < KăXapos' „trestie”). Fam.: calemgiu s.m. (înv.) „funcţionar de cancelarie” 1812 < kalemci. Cf. calamar, calamită, calemcheriu, călimară, carăm. CALEMBEC s.m. (înv.) „un fel de lemn negru, din India - bois d’aloes” 1865. Tc. kalembek. CALEMCHER/U s.n. (înv.) „postav fin, pictat de mână - sorte d’etoffe, decoree â la main” c.1800. Tc. kalemkâri (lit.) „pictat cu pensula” (< kalem + -kâr). Cf. călim. CALENDAR s.n. „sistem de împărţire a timpului în zile, săptămâni şi luni; broşură care arată succesiunea zilelor şi lunilor pentru fiecare an - calendrier” 1655, var. calandm, calindar, călindar, cărindar1. Lat. neol. calendarium (< Calendae „calende”), ngr. KaXavrâpL, KaXevrăpL, it. calendario. Var. cărindar1 infl. de cărindarl. Fam.: calendaristic adj. „potrivit calendarului, după calendar” 1865 < it. calendaristico. Cf. cărindar1, calende. CALENDE s.f.pl. „prima zi a fiecărei luni la romani - Calendes” 1652 (var. calmde). Lat. neol. Calendae. Var. calmde < ngr. KaXâvSai, slavon kalandi. Cf. colindă, calendar, cărindar1. CALENDRU s.n. (NMold.) „balustradă - balustrade” 1939, var. calmdru. Germ. Gelănder. CALEVRI s.m.pl. (înv.) „un fel de pantofi rezistenţi - une sorte de souliers resistants” 1868. Bg. dial. pl. kalevri DA, CADE, DEX, TDRG3 // şi tc. kalavra, kalevra TDRG1; ngr. KaXevpa SDLR, CDER 1326. CALFAT4 vb. „a astupa cu câlţi, smoală şi catran crăpăturile dintre scândurile unei ambarcaţiuni - calfater” 1871. Fr. calfater (< it. calafatare sau occ. calafatar < arab. qalfat sau m.gr. KaXafărqs)- Cf. calafat1. C4LFĂ 19- CAL/E C4LFĂ s.f. „lucrător calificat, după o perioadă de ucenicie - compagnon (ouvrier sorti d’apprentissage), commis (marchand)” 1620. Tc. kalfa (< pers. < arab. halîfa „urmaş, locţiitor”). Accentuarea paroxitonă explicabilă prin var. tc. kâlfa (Suciu, IT II, 146) sau prin bg., ser. kalfa Puşcariu, LRII, 67. Fam.: călfie s.f. (înv.) „calitatea de calfa” 1852-1853; călfuţă s.f. (dim.) 1906. Cf. calif. CALF/U s. (hapax Alexici, L.P. 78/13) „un fel de mâncare - preparation culinaire” 1899. Et. nec. CALGv4 s.m. (înv.) „locţiitorul sau urmaşul hanului la tătarii din Crimeea - lieutenant ou successeur du khan des Tartares de Crimee” 1675 (var. galga). Tăt. kalga Suciu, CRT, 226 // Tc. kalga DA. CALL4CRĂ s.f. (S. Mold.) „begonie - begonia” 1939. Et. nes., posibil top. Caliacra °. CAL/BRU s.n. „diametru interior al ţevii unei arme de foc; (fîg.) mărime, soi - calibre” 1831. Fr. calibre (< arab. qălib, qălab „formă unde se toarnă metalele; formă de cizmărie” < gr. KaXonâSLoi' KaXoTTOvs-, KaXănovs'„calapod” < /raAo^„lemn” + nouţ', jtoSos'„picior”). Fam.: calibra vb. „a da calibrul necesar unor piese, arme etc.” 1949 < fr. calibrer; calibraj s.n. (abstr.) 1957 < fr. calibrage; calibrar adj., s.n. „(instrument) care calibrează” 1949 < fr. calibreur; decalibra vb. refl. „a-şi deforma calibrul” 1972 <— calibra; recalibra vb. 1966 <— calibra. Cf. calapad, calup. CAL/C, -Ă adj., s.m., s.f. „(înv.; Buc.) olog, ciung; sărac, cerşetor; zgârcit - (vieilli; Buc.) perclus; pauvre, mendiant; avare” 1643, var. călic. Ucr. kalika DA, SDLR, DEX (cuvânt cu origine controversată; cu sensul „infirm”, probabil împrumut turcie; cu sensul „cerşetor”, posibil cu altă origine, după ESUM) // şi v.sl. SDLR; slavon kalika TDRG1; v.sl. kalika CADE, TDRG2 (cuvântul nu este vechi slav, iar în bg. provine din rom. BERII 167). Fam.: calica s.f. (N Mold.; cor. pop.) 1885; caliceală s.f. (abstr.) 1870 <— calici; calicei s.m.pl. „un fel de bureţi inferiori” 1885; calicenie s.f. (abstr.) 1881; calicesc adj. 1639; caliceşte adv. 1852-1853 ^— calicesc sau calic; calici vb. „a se zgârci; (înv.) a ajunge sau a face infirm, a sărăci” c.1640, var. (Buc.) călici; calicie s.f. (abstr.) 1683; calicime s.f. (col.) 1871; calicias adj. (înv.) „care se preface sărac, zgârcit” 1705 <— calic, infl. de calici; calicit s.n. (abstr.) 1900—1901 <— calici; calicos adj. (rar) „care face pe săracul” 1870; călicwţ s.m. (dim.) 1908. CAL/CIU1 s.n. „învelişul exterior al florilor - calice (des fleurs)” c.1832 (var. calix), var. calice1. Fr. calice (împr. din lat. calyx, calycem < gr. KaXvf, KaXvKos' „înveliş al florilor, al fructelor, mugur”). Var. calix, calice < lat. neol. calyx, -cem. Fam.: caliciform adj. 1966 < fr. caliciforme. CAL/CIU2 s.n. „potir; zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet - calice (vase)” 1871 (var. calice2). Fr. calice (împr. din lat. calix, calicem). Var. calice < lat. neol. calix, -cem. CALICO s.n. „pânză care imită pielea, folosită la legatul cărţilor - calicot” 1939 (var. calicot). Fr. calicot, engl. calico (< top. Calicut, port în India, pe coasta Malabar). CAL/E s.f. (Trans.) „(în folclorul copiilor) fiinţă imaginară care poate îndura frigul - (dans le folklore des enfants) personnage imaginaire qui peut supporter le froid” 1906. Et. nes., posibil înrudit cu caloian DA. CALiF -20- CALIMERA CAL/F s.m. „suveran musulman considerat ca locţiitor al profetului Mahomed - calif’ 1775 (var. halif). Fr. c(h)alif (< arab. halîfa „urmaş al lui Mahomed, locţiitor”). Var. halif < tc. halife. Fam.: califat s.n. „dregătoria de calif; ţinutul stăpânit de calif’ 1913 < fir. califat; halifeală s.f. (înv.) „califat” 1722 <- halif (= calif). Cf. calfă. CALIFIC4 vb. „a dobândi sau a atribui o calitate - qualifier” 1828 (var. cualifica), var. (înv., rar) cvalifica. Fr. qualifier Ursu, IL, 2, 141-142, DA, DEX, it. qualificare Ursu, IL, 2, 141-142, lat. neol. qualificare Ursu, IL, 2, 141-142, CADE, DEX (< qualis „ce fel de” + -ficare < -ficus < facere „a face”). Fam.: calificabil adj. 1939 califica, după fir. qualifiable; calificare s.f. „specializare profesională; atribuirea unei calităţi sau a unui titlu; trecerea într-o etapă superioară a unei competiţii” 1841 <— califica, după fr. qualification; calificativ1 adj. „care califică” c.1832 (var. cualificativ) < fr. qualificatif it. qualificativo, lat. neol. qualificatiuus Ursu, IL, 2, 142; calificativ2 s.n. „termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru; formă de notare în învăţământ” 1874 < fr. qualificatif calificator s.m. „teolog catolic însărcinat să releve delictele care se judecă în tribunalele bisericeşti” 1939 < fr. qualificateur; calificaţie s.f. „atribuirea unei calităţi sau a unui titlu” c.1832 (var. cualificaţie), var. calificaţiune, cvalificaţie < fr. qualification, lat. neol. qualificatio, -onem; descalifica vb. „a declara pe cineva nedemn de o anumită poziţie; a-şi pierde calificarea profesională” 1952, var. discalifica. <— califica, după fr. disqualifler; descalificant adj. „care descalifică” 1971 <— descalifica, după fr. disqualifiant; descalificata adj. 1964 <— descalifica; incalificabil adj. 1913 <— califica, după fr. inqualifiable 0 H <— in- + calificabil, după fr. inqualifiable DEX; it. inqualificabile TDRG3, CDER; necalificat adj. „fără pregătire profesională” 1931; policalifica vb. „a obţine mai multe calificări” 1973 <— poli- + califica; policalificare s.f. „calificare în mai multe specialităţi” 1971 poli- + calificare; recalifica vb. 1958 <— re2- + califica; semicalificat adj. 1966 <— semi- + calificat; supracalificat adj. „care are o calificare net superioară celei standard” 1969 <— supra- + calificat, după fr. surqualifie. Cf. calitate, care. CALIFORNIU s.n. „element chimic radioactiv obţinut pe cale sintetică - califomium” 1963. Engl., fr. californium (< top. California, elementul fiind obţinut pentru prima dată la Berkeley, în University of California). CALIGRAF s.m. „persoană care scrie frumos; copist, miniaturist - calligraphe” 1683. Slavon kaligrafu °, ngr. koXXlypâfos' °, fr. calligraphe (< gr. KaXXtypâcpoş < KaXXiypâfeiv „a scrie frumos” < KăXĂos' „frumuseţe” + ypâfeiv „a scrie”) DA, CADE, DEX. Fam.: caligrafia vb. „a scrie frumos un text” 1901 < fr. calligraphier; caligrafic adj. „de caligraf; scris frumos” 1870 < fr. calligraphique; caligrafiere adj. „caligrafic” c.1815 < germ. kalligraphisch, adaptat la derivatele în -esc; caligraficişte adv. 1913 <— caligrafic sau <— caligraficesc; caligrafie s.f. „scris frumos” 1783 < germ. Kalligraphie °, ngr. KaXXiypafta DEX, fr. calligraphie CADE, DEX. CALIGR4MA s.f. „mod de dispunere a versurilor pentru a forma o imagine - calligramme” 1979. Fr. calligramme (călii- < gr. fcaÂÂos' „frumuseţe” + -gramme < gr. ypăppa „literă, scriere”, ypappq „linie” < ypâfeiv „a scrijeli, a desena, a scrie”). CALIMERA s.f.art. (fam.) „situaţie (mai ales în expr. a (se) schimba ~); (rar) raport, relaţie (bună) cu cineva (în expr. a (se) strica ~, a schimba ~, a întoarce ~) - situation; rapports (amiables) avec quelqu’un” 1885 (în expr. a schimba ~). Ngr. KaXrjpepa „bună ziua” (< KaXq „bună” + qpepa „zi”), cu sensul „raport amiabil” în expr. ko/3co rrjv KaXrjpepa (ere KânoLou) „a strica, a opri raporturile bune (cu cineva)” Al. Graur, CAL/N -21- CALOF/L „Revue des etudes sud-est europeennes”, 1971, 2, 267, cf. mr. au sparsiră calimera „s-au certat”, ar. si-asparsi calimera cu viţinlu „s-a stricat relaţia bună cu vecinul”. în română, folosit la început cu verbul a strica R. Zafiu, „Dilema veche”, 2013, nr. 499, p. 9. CAL7N adj. „drăgăstos, măgulitor - câlin” 1933. Fr. câlin < caliner „a mângâia, a alinta”, probabil < normand caliner (despre animale) „a se adăposti la umbră, de căldură” < caline „căldură mare” < lat. * calma (REW 1517) < calere „a fi cald”. Fam.: calinerie s.f. „dezmierdare, alintare” 1963 < fi*, câlinerie. Cf. încăreşte, căroare, cald, calorie. CALINDROI s.m. „ştrengar; bătrân afemeiat; (Năs.) om sărac - jeune vaurien; vieux coureur; pauvre” 1850, var. calendroi, călindroi, colindroi. Et. nes., probabil <— colindroi <— colindră (= colindă) sau colindra (= colinda) TDRG, DA // Magh. kalandor „hoinar, aventurier” MDA. CALISTEN/E s.f. „program de exerciţii fizice (pentru copii), executate în ritmul muzicii -callisthenie” 1966. Fr. callisthenie (< călii- < gr. /cdXXo? „frumuseţe” + -sthenie < gr. crOevo? „forţă, vigoare”). CALISTiR s.n. (Mold., Munt.) „săpăligă - petite pioche” 1910. Bg. kalistir (< ngr. (jKaXicnrjpL < aKaXtCco „a săpa”). Fam.: calistire s.f. „săpăligă” 1910; calistirî vb. „a săpa” 1939. CALITATE s.f. „însuşire - qualite” 1787 (var. cvalitate), var. (înv.) cualitate. Lat. neol. qualitas, -atem (< qualis „ce fel de”, calc după gr. TTOiorrjs), fr. qualite. Fam.: calitativ adj. „care ţine de calitate, referitor la calitate” 1838 (var. cvalitativ), var. (înv.) cualitativ < lat. neol. qualitatiuus, fr. qualitatif. Cf. califica, care. CALM adj., s.n. „liniştit; linişte - calme” 1825. Fr. calme (iniţial „calm al mării, lipsă de vânt” < it. calma < lat. târzie cauma „arşiţă” < gr. Kavpa < KateLv „a arde”). Fam.: calma vb. „a face să devină sau a deveni calm” 1794 < fr. calmer; calmant adj., s.n. „(medicament) care calmează durerile” 1849 < fr. calmant. Cf. acalmie, şoma, caustic, cauter. CALMUC1, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care face parte dintr-o populaţie mongolică de la nord de Caucaz; (fig., Mold.) mâncăcios, vorace - Kalmouk; (fig., Mold.) vorace” 1835, var. caimac (scris şi kalmâk). Tc. kalmuk (cf. bg. kalmuk) °, fr. kalmouk DA; pentru sensul „postav”, cf. germ. Kalmiicke II rus. kalmyk DEX, TDRG2. Var. caimac < rus. kalmyk. Fam.: caimac2 s.n. „un fel de postav” 1931 < germ. Kalmuck (de la numele populaţiei calmuce); calmucesc adj. (rar) „referitor la calmuci, de calmuc1” 1857. CALOF7L adj., s.m. (despre stil sau despre o persoană) „care acordă o atenţie deosebită expresiei literare - qui accorde une attention particuliere â l’expression literaire” 1934. Gr. neol. fcaXâs' „frumos” + -ftXos' „iubitor de”, creat în română (de Camil Petrescu) pe modelul compuselor cu -fii ° // Fr. callophile DEX. Fam.: anticalofil adj., s.m. (despre stil sau despre o persoană) „care neglijează (în mod ostentativ) expresia literară” 1941; anticalofilie s.f. „respingere a calofiliei; atitudine a anticalofilului” 1963 <— anti- + calofilie sau <— anticalofil; calofilic adj. (livr.) „calofil” 1946; calofilie s.f. „tendinţă de a da expresiei literare o atenţie deosebită sau excesivă” 1948; calofilism s.n. „calofilie” 1934. CALOL4N -22- CALOR/E CALOL4N s.m. (Munt., Dobr., Mold.) „figurină antropomorf din lut, folosită într-un ritual popular de invocare a ploii - statuete antropomorphe en argile, utilisee dans un rite d’invocation de la pluie” 1885, var. călim, caluim, căluim, coloim. Et. nes., probabil n.pr. *Caloian „Sfântul Ioan Botezătorul” (< slavon Kalojoannu, bg. Kalojan < m.gr. KaXajiojăvvqs' „Ioan cel frumos”, nume atribuit Sf. Ioan Botezătorul) G. Ivănescu, „O influenţă bizantină sau slavă în folclorul şi limba românească: Caloianul”, Folclor literar /, 1967, p. 13-23, BER II, 174 (posibil), Mihăescu, CEL, 39-40 // Numele ţarului vlaho-bulgar [Ioniţă] Caloian Bogrea, DR 1, 1920-1921, 463; v.sl. kalenu „din lut” I.-A. Candrea, NRR 2, 1900, 94-97, DA (probabil), CADE, CDER 1336, SDLR, DEX (cfi), TDRG3. Fam.: scalei s.m. „caloian; (fig.) derbedeu” 1895 scaloian; scaloian s.m. „caloian” 1885, var. scoloim; scaloiţă s.f. „caloian cu înfăţişare de femeie” 1907 <— scaloi. CALOMEL s.n. „clorură de mercur, întrebuinţată în medicină - calomel” 1830. Fr. calomel (< gr. fcaÂos' „frumos” + peXas' „negru”, numit astfel deoarece se prepara pe baza unui praf negru). CALOMF/R1 s.m. „plantă erbacee aromatică, calapăr - herbe-au-coq” 1866, var. calofir, calonfir, caramfil2, caranfil, caranfir, colofir. Bg. kalofer (< gr. KapvofvXXov < Kâpvov „nucă” + vX\ov „frunză”). Fam.: caramfilă1 s.f. „garoafa” 1927, var. caranfmă <— caramfil2 (= calomfir1). Cf. calapar, garoafă, cariofilacie. CALOMN/E s.f. „afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă făcută cu scopul de a discredita pe cineva - calomnie” 1794 (var. calumnie). Fr. calomnie. Var. calumnie < lat. neol. calumnia. Fam.: calomnia vb. „a face o afirmaţie mincinoasă şi tendenţioasă despre cineva” 1840, var. calumnidi < fr. calomnier; var. calumnia < lat. neol. calumniari; calomniator, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care calomniază; calomnios, defăimător” 1848 < fr. calomniateur; calomnios adj. „care conţine o calomnie” 1848 < fr. calomnieux; calumnii vb. (înv., Trans.) „a calomnia” 1800 < lat. neol. calumniari. CALONEŢ s.m. „unealtă folosită la împletitul plaselor pescăreşti - outil utilise au tressage des filets de peche” 1949. Et. nec. CALOR/E s.f. „unitate de măsură a căldurii; unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment - calorie” 1840. Fr. calorie (derivat savant pe baza lat. calor, calorem „căldură”, cu sufixul -ie). Fam.: caloric adj. „referitor la căldură; referitor la calorii”, (înv.) s.n. „substanţă fină prin care se explica căldura” 1840 < fr. calorique; caloricitate s.f. „proprietate a corpurilor de a genera şi a păstra căldura” 1931 < fr. caloricite; calorifer adj. (înv.), s.n. „(instalaţie) care încălzeşte” c.1832 < fr. calorifere; calorifer/st s.m. „muncitor care repară calorifere” 1962 <— calorifer; calorific adj. „care produce căldură” 1852 < fr. calorifique, lat. neol. calorificus; calorifug adj., s.n. „(material) rău conducător de căldură” 1949 < fr. calorifuge; calorigon adj. „care produce căldură” 1961 < fr. calorigene; calorimotric adj. „referitor la calorimetrie” 1871 < fr. calorimetrique; calorimetrie s.f. „domeniu al fizicii care se ocupă cu măsurarea cantităţii de căldură” 1871 < fr. calorimetrie; calorimotru s.n. „aparat pentru măsurarea cantităţii de căldură” 1857 < fr. calorimetre; caloriza vb. „a acoperi cu aluminiu la temperaturi înalte” 1949 < fr. caloriser; calorizator s.n. „schimbător de căldură” 1949 < fr. calorisateur; electrocaloric adj. „referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric” 1960 < fr. electrocalorique, germ. elektrokalorisch; electrocalorimetru s.n. „calorimetru electric” 1978 < fr. electrocalorimetre; gigacalorie s.f. „unitate de măsură pentru energia termică, egală cu un miliard de calorii” 1972 < fr. gigacalorie; kilocalorie s.f. „unitate de măsură pentru energia termică, egală cu o mie de calorii” 1947-1948 < fr. kilocalorie. Cf. cald, căroare, încăreşte, calin. CAL0S -23- CALE/P CALOS adj. (anat.) „care prezintă îngroşări, întărituri - calleux” 1871. Fr. calleux, lat. neol. callosus (< callum, callus „piele îngroşată, bătătură”). Fam.: calază s.f. „substanţă care prin depunere formează căluşul (la plante)” 1978 < fi*. callose; calozitate s.f. „întărire şi îngroşare a pielii” 1871 < fi*, callosite; calus s.n. „ţesut osos nou care sudează capetele rezultate în urma unei fracturi; excrescenţă care cicatrizează rănile unui altoi” 1966 < fr. calus, lat. neol. callus; calusare s.f. „formare a căluşului” 1978 <— calus. CALOSOMĂ s.f. „insectă coleopteră carnivoră - calosoma” 1975. Lat. neol. calosoma (< gr. fcaXos' „frumos” + crcop a „corp”). CALOTĂ s.f. „parte rezultată din secţionarea unei sfere printr-un plan; boltă - calotte” 1931. Fr. calotte (la origine „mică bonetă rotundă ce acoperea vârful capului” < v.occ. calota, cuvânt cu etimologie nesigură). CALP adj. (înv.) „(despre monede) falsificat; prefăcut - (â propos des monnaies) faux; trompeur” 1784. Tc. kalp. Fam.: calpazan s.m. (Dobr.; înv.) „(despre cai) care nu vrea să tragă” 1885 < tc. kalpazan „impostor, leneş” Suciu, IT II, 147; calpuzan, -ă (înv.) adj., s.m., s.f. „falsificator de bani” 1646 < ngr. KaXTTOvCdvrjS‘, KaXnovCauog Suciu, IT II, 147 // tc. kalpazan TDRG, DA, CADE, SDLR, CDER 1338, DEX; calpuzanlâc s.n. „falsificare de bani” 1646, var. calpuzanlic < ngr. fcaXnov(ai'X/ua Suciu, IT II, 147 sau tc. kalpazanhk (TDRG, DA, CADE) cu -u- după calpuzan; calpuzăni vb. „a falsifica bani” 1918 <— calpuzan; calpuzănie s.f. „activitate a calpuzanului, falsificare de bani” 1646 calpuzan; calpuzi vb. „a falsifica bani” 1862 <— calpuzăni (cu substit. finalei). CALP4C1 s.n. (înv. Munt., Mold.) „căciulă mare, boierească - grand bonnet de fourrure” 1802. Tc. kalpak. Fam.: calpac2 s.n. (Ban.) „capacul cazanului de ţuică” 1885 (var. calpacă s.f.), var. calpag, călpăc < ser. kalpak „capac” (< tc. kalpak); var. calpag, posibil infl. de magh. kalpag; calpacciu s.m. (înv.) „fabricant sau negustor de căciuli” 1814 < tc. kalpakgi. Cf. clăbaţ. CALT s.n. (Munt.) „material de zidărie, probabil lut - materiei de magonnerie, probablement argile” 1885. Et. nes., probabil bg. kal „noroi, lut” (DA: „cf. bg. kal, kaV articulat kalât, kal'ta”). CALTABOŞ s.m. „un fel de câmat făcut din măruntaie de porc sau din came amestecată cu orez - boudin” 1691-1697 (var. cârtaboş), var. cardaboj, cardaboş, cartaboş, (Mold.) catalboş, galdaboş, găldăbaj, gâldăbaş. Et. nes., posibil <— călbaş, calbaş (= câlbaş) + -baş „călbaş de cea mai bună calitate” > *călbabaş, *calbabaş > *căldabaş, *caldabaş prin disimilare (cf. formele gâldăbaş, găldăbaj) > *caldaboş (cf. formele cardaboş, galdaboş) > caltaboş I. Mărgărit, LR, 2014, 1, 63 // Et. nec., cf. gâldăbaş, alb. gardumbezi „maţe umplute”, ngr. yapSovpia „maţe de viţel”, probabil infl. de câlbaş, câmaţ, boaşe DA; et. nec., cf. câlbaş CDER 1340; cf. sl. klubasa CDED II 44, TDRG; et. nec. DEX Fam.: buşai s.m. (Trans.) „caltaboş” 1906 <— *caltabuşoi caltaboş DA. CALŢAVETĂ s.f. (înv., Mold.) Jartieră-jarretiere” 1837. Ngr. KaXraoSera (< KaXraa „ciorap, călţun” < it. calza < lat. calcea < calx, calcem „călcâi” + -Sera < Seuco „a lega”). Cf. călţan, calce1, călcâi, călcate. CALUP s.n. (reg.) „calapod, tipar; bucată - forme (de cordonnier, de chapelier etc.); morceau”; în expr. (înv.) a trage ~ „a înşela — tromper” 1792, var. calâp. CALVADOS -24- CAMAR4D Tc. kalup (= kalip) (< arab. qălib, qălab „formă unde se toarnă metalele; formă de cizmărie, calapod” < gr. KaXon68Lov, KaXorrovs', KaXâirovs' „calapod” < koXov „lemn” + nov$, ttoSo^„picior”). Fam.: calupciu s.m. „escroc, şarlatan” 1879, var. calâpciu < tc. kalupgi (= kahpgi). Cf. calapod, calibru. CALVADOS s.n. „rachiu distilat din cidru - calvados” 1966. Fr. calvados (< top. Calvados, regiune din Normandia de unde este originară această băutură). CALVAR s.n. „chin, suferinţă îndelungată - calvaire” 1871 (var. calvar iu). Fr. calvaire. Var. calvariu < lat. neol. caluarium „craniu, căpăţână” (< calua „craniu”), numele locului unde a fost răstignit Isus Hristos, traducere în lat. a numelui biblic Golgotha „Căpăţână”). CALV7N, -Ă adj., s.m., s.f. „creştin-protestant, adept al doctrinei lui Calvin - calviniste” 1600. Lat. neol. calvinus (s. comun şi adj.) < antrop. Calvinus, forma latinizată a antrop. fr. Cauvin ° (CADE: n.pr. Calvinus) II < fr. DA; n.pr. Calvin TDRG2, SDLR, DEX. Fam.: calvinesc adj. 1645; calvineşte adv. 1913 <— calvinesc sau <— calvin; calvini vb. „a (se) calviniza” 1904; calvinism s.n. „doctrină protestantă întemeiată în secolul al XVI-lea de Calvin” 1862 < fr. calvinisme; calvinist s.m. „calvin” 1871-1876 < fr. calviniste; calviniza vb. „a face să treacă /a trece la calvinism” 1904. CALViŢIE s.f. „chelie - calvitie” 1910, var. calviţie. Fr. calvitie, lat. neol. caluities (< caluus „chel”). Fam.: decalvant adj. „care produce căderea părului” 1966 < fr. decalvant; decalvaţie s.f. „măsură punitivă care constă în raderea părului de pe capul condamnaţilor; (rar) calvitie” 1966 < fr. decalvation, lat. neol. decaluatio. CALFPSO s.n. „dans modem în doi timpi, originar din Jamaica - calypso” 1978. Engl. calypso (< n.pr. Calypso, numele unei nimfe din Odiseea < kclXvttt€lv „a ascunde”). CAM adv. „aproximativ, aproape - assez, environ” 1581 (var. can]), câni. Lat. quam (cu evoluţie fonetică diferită de a lui ca1,2; forma cea mai veche este can, cu -m latin trecut la -n în monosilabe, cf. fr. rien < rem, it. spene < spem, sp. quien, probabil şi rom. cine < quem etc.; ulterior, -n > -m în fonetică sintactică) CDED I 37, DA, CDER 1346, Puşcariu, LRII, 165, 182 // Rom. camai (< lat. quam magis) PEW 264, CDDE 203, CADE, SDLR, DEX; <— can(i) < lat. quam + -ne, cf. cine TDRG. Cf. ca1,2, camai. C4MAI [ar. cama „mai”] adv. (înv.) „şi mai mult - encore plus”, (reg.) în expr. a se ~ duce „cu totul, definitiv - pour de bon” 1581. Lat. quam magis „cât mai mult”. Cf. ca1,2, cam. CAMALETJ s.n. „gravură în lemn - camaîeu” 1978. Fr. camaîeu (iniţial „piatră fină cu două straturi suprapuse de culori diferite”, cuvânt cu etimologie neclară, posibil < arab. qamă % pluralul lui qum {ul(a) „mugur” FEWII 110). Cf. camie. CAMARAD s.m. „tovarăş - camarade” 1831, var. camerad. Fr. camarade (la origine, „soldaţi ce împart aceeaşi cameră” < sp. camarada < camara „sală, cameră” < lat. camera „boltă”, ulterior „încăpere” < gr. Kafiăpd). Var. camerad < germ. Kamerad. Fam.: camaradă s.f. 1841; camaraderesc adj. 1925 <— camaraderie, cu substit. finalei; camaradereşte adv. 1933 <— camaraderesc; camaraderie s.f. (abstr.) 1855 < fr. camaraderie; necamaraderie s.f. 1931 <— camaraderie. Cf. cameră. CAMARDINER -25- C4MBIE CAMARDINER s.m. (înv., rar) „chelner - ga^on de restaurant” 1788 (var. camerdiner acc. nec.). Germ. Kammerdiener (iniţial „servitor personal al unui prinţ sau al unui înalt demnitar” < Kammer „cameră privată a prinţilor, cameră folosită ca depozit” + Diener „servitor”). Cf. cameră. CAMAR/LĂ s.f. „grup de persoane influente din jurul unui şef de stat - camarilla” 1837. Fr. camarilla (< sp. camarilla < camara „sală; încăpere a palatului regal unde aveau acces doar apropiaţii suveranului” < lat. camera „boltă”, ulterior „încăpere” < gr. mpăpa). Cf. cameră. CAMAROT s.m, „ospătar pe o navă - serveur au bord d’une nave” 1978. Spân. camarotero (< camarote „cabină pe un vas” < camara „sală” < lat. camera „boltă”, ulterior „încăpere” < gr. rapăpa). Cf. cameră. C4MĂ1 s.f. (N Dobr., S Mold.) „pumnal - poignard” 1939. Tc. kama. C4MĂ2 s.f. „proeminenţă pe suprafaţa unui ax - came” 1949. Fr. came (< germ. Kamm „pieptene, camă”). Cf. camgarn. G4MĂNĂ s.f. (înv.) „greutate (folosită la năvoade), unitate de măsură a greutăţii; impozit -poids (cinquieme pârtie d’un quintal); plombs (d’un filet de peche); impot” 1640, var. camână, camenă, camină. Slavon kamenî (kamy), kamene „piatră, greutate”. Fam.: căminar s.m. (Mold.) „persoană însărcinată cu colectarea impozitului pe vin, ceară etc.” 1569, var. cămănar; căminărie s.f. (Mold., Munt.) „camănă; rangul şi slujba căminarului” 1707 (var. cămănărie) <— căminar, căminărit s.n. (Munt.) „impozit pe vinuri” 1695, var. cămănărit <— căminar, vel-cămănar s.m. „mai mare peste căminari” 1760 <— vel- + cămănar. C4MĂTĂ s.f. „dobândă - interet” 1561. V.sl. kamata (< m.gr. râparos' „efort, muncă, rezultat al muncii > profit, dobândă”) TDRG, DA, CADE, SDLR, DEX // M.gr. fcdparos' CDED II 642, CDER 1352. Fam.: camatnic s.m. (înv.) „cămătar” 1561, var. cămatnic < slavon kamatmiku; cămăta vb. (înv.) „a da bani cu camătă” 1688; cămătar s.m. „persoană care dă bani cu împrumut, cu dobândă” 1691-1697; cămătarnic s.m. (înv.) „cămătar” 1654 <— cămătar TDRG2 sau cămătar + camatnic DA; cămătaş s.m. (înv.) „cămătar” 1895; cămătăreasă s.f. 1895 *— cămătar, cămătăresc adj. 1863 <— cămătar, cămătăreşte adv. 1913 cămătăresc sau <— cămătar, cămătări vb. (înv.) 1913 <— cămătar sau <— cămătărie (der. regresiv); cămătărie s.f. (abstr.) 1581 <— cămătar, cămătărîţă s.f. 1895 <— cămătar, cămătnicî vb. (înv.) „a da bani cu camătă” 1640 <— camatnic, cămătnicie s.f. (înv., abstr.) 1580, var. camatnicie +— camatnic, cămătui vb. (înv.) „a da bani cu camătă” 1688; cămitin adj. (înv., S-V Trans.) „harnic” 1683, var. chemQtin (LB s.v. bărbat) < slavon kamatenu (< kamata, cf. bg. dial. kamaten, ser. dial. kamatan) 0 // et. nec. DA (s.v. chemetin; forma cămetin este necunoscută autorilor DA); încămăta vb. refl. (înv.) „a se face cămătar, a face cămătărie” 1581. C4MBIE s.f. „act prin care semnatarul se obligă să plătească necondiţionat o sumă de bani -lettre de change” c.1832, var. (Trans.) cambiu2. It. cambio (< cambiare < lat. târzie cambiăre „a schimba”). Fam.: cambial adj. „privitor la cambie” 1851 < it. cambiale. Cf. cambiu1, schimba. CAMEUNĂ C4MBIU1 -26- C4MBIU1 s.n. (bot.) „ţesut vegetal care asigură creşterea în grosime a tulpinii şi a rădăcinii -cambium” 1856, var. cambium. Fr. cambium, germ. Kambium (< lat. med. cambium < cambiare „a schimba”). Cf. cambie, schimba. CAMBODGL4N, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) din Cambodgia - cambodgien” 1975. Fr. cambodgien. CAMBR4 vb. „a curba - cambrer” 1939. Fr. cambrer (< cambre „curbat” < lat. camur „curbat, concav”). Fam.: cambre s.n. „exerciţiu gimnastic (de balet)” 1978 < fr. cambre; cambrară s.f. (rar) „îndoitură, arcuitură” 1949 < fr. cambrure. CAMBRIAN s.n., adj. „prima perioadă a erei paleozoice; care aparţine acestei perioade -cambrien” 1949. Fr. cambrien (< engl. cambrian < Cambria, Cumbria „Ţara Galilor”, latinizarea galezului Cyrnry). Fam.: precambrian s.n., adj. „prima eră din istoria Pământului, care precedă cambrianul; care aparţine acestei ere” 1958 < fr. precambrien. C4MBULĂ s.f. „peşte marin cu corpul asimetric - flet (Pleuronectes flesus)” 1885, var. cambură. Rus. kambula SDLR // Cf. bg. kambala DA; bg. kambala CDER 1354; rus., bg. kambala DEX; tc. (kal)kan balik CADE. CAMBI/ZA s.f. „magazie de provizii pe bordul unei nave, amplasată, de obicei, sub punte -cambuse” 1931. Fr. cambuse (< ol. camboose, kombuis < m.germ. de jos ka(m)bîise „cabină de lemn pe puntea superioară a unei corăbii, servind de bucătărie şi loc de repaus”). Fam.: cambuzier s.m. „administrator al cambuzei, chelner” 1949 < fr. cambusier. CAMEE s.f. „piatră dură, sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ - camee” 1839. Fr. camee (< it. ca(m)meo, înrudit cu fr. camaieu). Cf. camaiiu. CAMELEON s.m. „specie de reptilă din regiunile tropicale, care îşi schimbă culoarea pielii în funcţie de mediu sau de dispoziţie - cameleon” 1688 (var. hameleon). Fr. cameleon (împr. din lat. chamaeleon < gr. xalJLai^0Jl/ < X&110'1 „pe pământ, pe jos” + Xeajv „leu”). Var. hameleon < ngr. x0-!10-1^^. Fam.: cameleanic adj. „care se schimbă precum cameleonul, versatil” 1978; cameleonism s.n. „proprietate a unor reptile de a-şi schimba culoarea corpului după mediul înconjurător; (fig.) schimbare a purtării şi a convingerilor cuiva în funcţie de împrejurări şi interese” 1958. CAMEUD s.n. (mai ales la pl.) „familie de mamifere ierbivore rumegătoare - camelide” 1978. Fr. camelide(s), lat. savant Camelidae (< camelus „cămilă” + -idae < gr. -£Sai, sg. sufix patronimic). Cf. cămilă1. CAMELIE s.f. „plantă ornamentală - camelia” 1829. Fr. camelia (< lat. savant camellia, nume dat plantei de către Linne în onoarea botanistului morav G.J. Kamel). CAMELTNĂ s.f. „plantă din familia cruciferelor - cameline” 1845. Fr. cameline (cameline) (< lat. târzie chamaemelina [herba] < chamaemelon „muşeţel”). Cf. camomilă. CAMELOT -27- CAMERL7NG CAMELOT s.n. „stofa groasă care se făcea odinioară din păr de cămilă - camelot” 1939, var. (Mold., înv.) camblot. Fr. camelot (< arab. hamlăt). Var. camblot, posibil şi din rus. kamlot. Fam.: camelotă s.f. (rar) „marfa de proastă calitate” 1963 < fr. camelote (< camelot, cu sensul peiorativ datorat calităţii inferioare a stofei FEW XIX, 64). CAMEMBERT [kamâ'b£:r] s.n. „brânză fermentată - camembert” 1975. Fr. camembert (< top. Camembert, comună în Normandia unde a fost fabricată, în 1791, pentru prima dată această brânză). C4MENIŢĂ s.f. (Trans.) „cuptor, sobă - tbumeau, cheminee” sec. XVII, var. camiriţă, camiţă, camniţă, cămeniţă, căminiţă, comeniţă. V.sl. *kaminica (< kamina „cuptor, vatră” < m.gr. icăpivos, Kapivq), cf. magh. kemence „sobă, cuptor” 0 (ipoteză propusă de Miklosich, EWSS, 110, care însă nu citează forma intermediară *kaminica) II Magh. kemence DA, Tamâs, EW, 160 (posibil). Cf. cămin. C4MERĂ s.f. „încăpere; numele unor încăperi cu destinaţie specială şi al unor instituţii; aparat de fotografiat sau de filmat; (la vehicule) recipient cu pereţi extensibili în care se introduce aer sub presiune - chambre; camera” 1780. Ngr. Kâfiepa (= Kâpapa), it. camera (< lat. camera „boltă, arcadă”, ulterior „încăpere” < gr. Kapăpa). Sensul „instituţie”, după fr. chambre. Sensurile „cameră de combustie”, „cameră de bicicletă”, după fr. chambre. Sensul „aparat de fotografiat sau de filmat”, după fr. camera, engl. camera, lat. neol. camera (obscura). Fam.: anticameră s.f „cameră de aşteptare situată la intrarea într-un birou, într-un cabinet al unei persoane cu funcţie importantă” 1871 (var. antecameră) < it. anticamera (< anti- < lat. ante „înainte, în faţă” + camera) sau după fr. (faire) antichambre; bicameral adj. (despre parlament) „cu două camere” 1904 < fr. bicameral; cameral adj. „referitor la administraţia financiară” 1812 < it. camerale; cameralism s.n. „doctrină (cu caracter economic, financiar, administrativ) despre conducerea statului, care a apărut în Germania în sec. XVII” 1978 < germ. Kameralismus (< kameral adj. < Kamera „trezorerie”), fr. cameralisme; cameraman s.m. „operator de imagine” 1978, var. camerman < engl. cameraman (< camera „cameră de filmat” + man „om”), fr. cameraman; camerier s.m. 1785 (var. înv. camarier) „valet; ofiţerul camerei papei” < fr. camerier, it. cameriere; var. camarier < ngr. leapaptepris' (< ven. camarier < camera); camerieră s.f. „cameristă (mai ales a unei prinţese)” 1786 (var. înv. camarieră) camerier sau fr. cameriere; var. camarieră < ngr. Kapapiepa; camerist s.m. 1939 cameristă (der. regresiv); cameristă s.f. „femeie de serviciu care face curat în camere; (înv.) servitoare a unei doamne” 1840 < fr. cameriste; monocameral adj. (despre parlament) „cu o singură cameră” 1930 < fr. monocameral; stereocameră s.f. „cameră fotografică cu două obiective” 1965 <— stereo2- + cameră; unicameral adj. (despre parlament) „cu o singură cameră” 1959 < engl. unicameral, it. unicamerale; videocameră s.f. „cameră de luat vederi” 1982 < engl. video camera ° II <— video1- + cameră DLR, DEX. Cf. cămară, chimir, coamăr, comoară, cabaret, camarad, camardiner, camarilă, camarat, camerling, camertan. CAMERL/NG s.m. „cardinal care administrează treburile Bisericii în timpul vacanţei Sfântului Scaun - camerlingue” 1931, var. camerleng. Fr. camerlingue, it. camerlingo (< v.germ. (francic) *kamerling „şambelan, funcţionar care se îngrijeşte de camera suveranului”, cf. v.germ. de sus kamarling, lat. med. camerlingus < lat. camera „boltă”, ulterior „încăpere”). Cf. şambelan, cameră. CAMERT0N -28- CL4MIŞ CAMERTON s.n. (muz.) „instrument folosit pentru stabilirea tonalităţii - instrument utilise pour etablir la tonalite” 1931. Germ. Kammerton (< Kammer[musik] „(muzică) de cameră” + Ton „ton”). Cf. cameră, ton. CAMERUNZsZ, -A adj., s.m., s.f. „(persoană) din Camerun - camerounais” 1975. Fr. Camerounais. CL4MFOR s.n. „substanţă volatilă cu miros specific - camphre” 1754 (var. camjur), var. camforă. Forma de bază camforă < ngr. /ca/ufopa, Kăpfovpa SDLR, DEX, lat. neol. camphora (< arab. kăfur) DA, CDER 1361, TDRG2, it. canfora LM. Fam.: camforat adj. „care conţine camfor” 1831 < it. canforato. CAMFORCA s.f. (Mold.) „suport metalic mobil pentru încălzirea vaselor - support metallique mobile pour le chauffage des vases” 1939. Rus. kamforka (< ol. komfoor < ol. medie caufoor < picard cauffoir (= fi*, chauffoir) < cauffer „a încălzi” (= fi*, chauffer) < lat. calefacere < calere „a fi cald” + facere „a face”). Cf. calefacţie. C4MGARN s.n. „un fel de postav - etoffe de fii de laine paignee” 1892, var. camgar. Germ. Kammgarn (< Kamm „pieptene” + Garn „fir, aţă”). Fam.: semicamgarn s.n. „stofă asemănătoare camgamului” 1978. Cf. camă2. C4MHĂ s.f. (înv.) „stofa de mătase - etoffe de soie” 1581 (var. camfă), var. hamuhă. Slavon, bg. kamcha (< tc. kemha < pers. kamchă, cuvânt de origine chineză). Var. hamuhă < bg. kamucha. Fam.: camohas s.n. „camhă” 1863 < ngr. Kapovxdr; cărnucă s.f. (înv.) „camhă” c.1650 < magh. kamuka (< it. cammuccă < pers. kamchă, posibil prin intermediar arab), posibil şi ser. kamuka. CAMIL/4FCĂ s.f. „potcap purtat de călugării ortodocşi - bonnet de moine orthodoxe” 1632, var. (înv.) calimafcă, camelaucă, camilaucă, cămilafcă, cămilavhă, chemelavhă. Slavon kamilavka (< m.gr. KaprjĂavKa, KaprjXauKL < lat. med. camelaucium < camelia „ceaşcă, strachină”, cu evol. semantică explicabilă prin forma potcapului) DA, DEX, TDRG2 // Ngr. Kapr/XavKL TDRG1, CADE, SDLR; m.gr. KapLrjXavKa, KaprjXavKi CDER 1366. Fam.: camilaft s.n. (înv.) „camilafcă” sf. sec. XVIII. Cf. gamdă. CAMION s.n. „autovehicul cu gabarit mare, folosit la transportul mărfurilor; (înv.) vehicul pentru transportul mărfurilor, cu tracţiune animală - camion” 1873. Fr. camion (la origine „căruţă joasă sau cărucior, cu care se transportau mărfuri”). Fam.: autocamion s.n. „autovehicul pentru transportul mărfurilor, materialelor etc., cu benă sau cu platformă” 1949 <— auto1- + camion; autocamionetă s.f. „autocamion de dimensiuni mici” 1949 <— auto1- + camionetă; camionagiu s.m. „şofer de camion” 1913; camionaj s.n. „transport de mărfuri efectuat cu camioane” 1898 < fi*. camionnage\ camionar s.m. (rar) „camionagiu” 1913; camionetă s.f. „camion cu gabarit mai mic” 1931 < fi*, camionnette. CAMIOR/CĂ s.f. „specie de crab - espece de crabe” 1931. Et. nec. CL4MIŞ s.n. (S-V Trans.) „ţeava de la pipă - tuyau de pipe” 1888 (var. cămiş), var. chimiş. Ser. kamis (< tc. kamiş). CAMIZOL -29- CAMPANIE CAMIZ0L s.n. (înv.) „haină femeiască de purtat în casă - camisole” 1832, var. camizon. Fr. camisole (< occ. camisola < camisa < lat. camîsia „cămaşă”). Fam.: camzol s.n. „haină de casă bărbătească” c.1780 < rus. kamzoT; camizolă s.f. „cămaşă de forţă” 1913 < fr. camisole [deforce]. Cf. cămaşă. CAMOM/LĂ s.f. (Mold.) „muşeţel - camomille” 1848. Fr. camomille (< lat. med. camomilla < lat. chamaemelon < gr. xalia'Ll1Tl^ol> < Xalia'L »Pe pământ” + fifjXoi/ „măr”, aroma muşeţelului fiind asociată cu cea a merelor). Cf. camel/nă. CAMORRA s.f. „mafia napolitană - camorra” 1975. It. camorra (cuvânt napolitan, extras din locuţiunea far camorra „a înşela, a trişa”). CÂMP s.n. (Apuseni) „cuarţ amestecat cu alte elemente metalice - quartz mele â d’autres elements metalliques” 1888. Et. nec. CAMPA vb. „a întinde tabăra - camper” 1851. Fr. camper (< câmp „tabără (militară)”, formă normando-picardă sau occ. < lat. campus „câmp; teren pentru activităţi publice, întreceri militare etc.”). Fam.: campament s.n. „acţiunea de a campa; loc de campare” 1913 < fr. campement; camping „campare turistică” 1934 < engl. camping; decampa vb. (înv.) „a muta (trupele) dintr-un loc în altul” 1870, var. descampa < fr. decamper; decampament s.n. (înv.) „ridicare a taberei” 1870 < fr. decampement. Cf. campanie, câmp. CAMPADURA s.f. „deschizătură în acoperişul unei case prin care iese fumul - ouverture dans le toit d’une maison paysanne par laquelle sort la fumee” 1898, var. capandnră, papandură. Forma de bază capandură < bg. kapandura „lucarnă” Nestorescu CE 32, posibil < it. dial. *capandura < capanna „cabană” BER II 214-215 // Puţin probabil înrudit cu it. capanna, sp. compana „horn” TDRG2; cf. occ. escampadouiro ŞDU4. Cf. cabană1. CAMPANELĂ s.f. (rar.) „clopoţel - clochette” 1871. It. campanella (< campana „clopot” < lat. campăna „clopot”, la origine n.pl. „vase de aramă” < adj. Campănus „din Campania”), fr. campanelle. Cf. campanilă, campanulă, campanian. CAMPANL4N, -Ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) din Campania - campanien” 1978. N.pr. Campania sau fr. campanien. Cf. campanilă, campanilă, campanulă. CAMPANIE s.f. „ansamblu de operaţiuni militare; ansamblu de acţiuni organizate după un anumit plan, în vederea realizării unor scopuri politice, sociale etc. - campagne” 1693. It. campagna (la origine „teren deschis, nefortificat, propice deplasării trupelor” < lat. târzie campanea „câmpie, loc deschis” < campus „câmp”) SDLR, TDRG2, DÎLR, pol. kampanja DÎLR (pentru formele din secolul XVII), fr. campagne DA, CADE, SDLR, DEX, TDRG2: ms. kampanija DEX. Cf. campa, câmp. CAMPAN/LĂ -30- CAK4BIS CAMPAN/LĂ s.f. „clopotniţă în formă de turn înalt - campanile” 1871 (var. campanile). It. campanile (< campana „clopot” < lat. campăna „clopot”, la origine n.pl. „vase de aramă” < adj. Câmp anus „din Campania”). Cf. campanilă, campanilă, campanian. CAMPANl/LĂ s.f. „plantă erbacee cu flori albastre sau violete - campanule” 1871. Fr. campanule (< lat. med. campanula < campana „clopot”). Fam.: campanulacie s.f. 1871 „familie de plante erbacee” < fr. campanulacee. Cf. campanilă, campanilă, campanian. CAMPION s.m. „învingător într-o întrecere; (înv.) apărător, protector - Champion; (vieilli) defenseur” 1844, var. (înv.) şampion. It. campione (iniţial „combatant într-o luptă unu la unu, pentru susţinerea unei cauze, într-un duel judiciar”) < lat. târzie câmp io, -onem < germanic *kampjo (cf. v.germ. de sus chempfio, v. nord. kappe) < kamp „câmp de luptă” < lat. campus „câmp”. Var. şampion < fr. Champion (< lat. târzie campio, -onem < germanic *kampjo). Fam.: campioană s.f. 1978; campionat s.n. „competiţie într-o anumită disciplină sportivă” 1913 < it. campionato; ex-campioană s.f. 1988 <— campioană; ex-campian s.m. 1988; super-campioană s.f. 1976 <— super- + campioană sau <— supercampion\ supercampitm s.m. 1974; vicecampioană s.f. 1972 <— vicecampion sau <— vice- + campioană; vicecampian s.m. „cel care se clasează pe locul al doilea într-o întrecere sportivă” 1972 <— vice + campion, după fr. vice-champion. Cf. câmp. C4MPOS [’knpuj, pronunţat campuş] s.n. „savană din platourile braziliene - savanne brasilienne” 1937. Ptg. campos (pi. lui campo „câmp” < lat. campus). Dublet etim.: câmp. Cf. campus. CAMPUS s.n. „teren pe care sunt amplasate unităţi de învăţământ superior şi locuinţe pentru profesori şi studenţi - campus” 1978. Engl. campus (< lat. campus „câmp, teren”), fr. campus (< engl.). Dublet etim.: câmp. Cf. campos. CAMUFLA vb. „a (se) ascunde într-un scop defensiv - camoufler” 1933. Fr. camoufler (probabil < it. camuflare „a se travesti, a se masca, a păcăli”, cu -/- după camouflet, sau < camouflet „farsă care consta în a sufla fum în nasul cuiva care doarme; obiect care scoate fum” < fr. med. chault moufflet < chault „cald” + mouflet „palmă”). Fam.: camuflaj s.n. 1933 < fr. camouflage. CAK41 (reg.) „colorant vegetal, extras din planta Lawsonia inermis - henne (teinture)” 1857. Bg. kana, kăna (< tc. kina). Fam.: canale1 s.f.pl. „plantă ornamentală (Impatiens balsamina sau Balsamina hortensis)” 1885 <— cana[giugiuc] Drimba, CE, 108 // cf. bg. kanela „scorţişoară” DA; canaluţe s.f.pl. (dim.) 1906 canale; câna-giugiac s.n. 1885 „canale”, var. cana-giugmc < tc. kinagigegi Drimba, CE, 108 (< kina + gigek „floare”); cânâgic s.m. „plantă nedefinită mai îndeaproape” 1885, var. cânăgic < tc. kinacik „numele unei plante erbacee, rugina-grâului”, cf. kanacik „mac de câmp” Suciu, IT II, 181. CANABIS s.n. „cânepă indiană - cannabis” 1988. Fr., engl. cannabis (< lat. cannabis „cânepă”). Fam.: canabicultor s.m. „cultivator de canabis” 1988 <— canabis + -cultor (după agricultor, apicultor etc.); canabinacie adj., s.f. „familie de plante din care face parte cânepa” 1939 < fr. cannabinacee(s)\ canabină s.f. „substanţă răşinoasă extrasă din cânepă” 1939 < fr. cannabine. Dublet etim.: cânepă. Cf. canaf, canap, canava, chenaf, chinap. CANzlC CANAR1 CANvtC s.m, s.n. „salbă, colier; nume de floare - collier; nom d’une fleur” 1812, var. conac. Pol. kanak DA (posibil: „cf. şi pol.”, s.v. canaf) // <— canaf DA (probabil, s.v. canaf). Fam.: cănăcil s.m. (dim.; bot.) 1885. CANADL4N, -Ă1 adj., s.m., s.f. „(persoană) din Canada - canadien” 1931. Fr. canadien. Fam.: canadiană2 s.f. „haină scurtă impermeabilă (cu glugă)” 1961 < fr. canadienne (nume dat după hainele purtate de vânătorii din Canada); canadiancă s.f. „femeie din Canada” 1999. CAN4F s.n., s.m. „ciucure - frânge” 1518, var. cănaf. Magh. kanaf (împrumut prin intermediar neclar din lat. cannabis, cf. ven. canava, ser. kanav, kanaj,\ kanef). Fam.: cănăfiar s.m. (dim.) 1889. Cf. canabis, canap, canava, cânepă, chenaf, chinap. CAN^L1 s.n. „conductă de apă; albie artificială care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc.; (bot., anat.) formaţiune organică în formă de tub, prin care circulă substanţe nutritive, secreţii etc.; cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale; cale de acces a informaţiilor într-un sistem electronic de calcul - canal” 1782, var. canale2. Fr. canal (împrumut din lat. canalis < canna „trestie, tub”). Var. canale2 < it. canale. Cu sensurile „cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale, cale de acces a informaţiilor într-un sistem electronic de calcul”, după engl. channel. Fam.: canalagiu s.m. „muncitor care lucrează la instalarea şi la întreţinerea canalizării” 1955; canalit s.n. (dim.) 1913 < it. canaletto; canalicul s.n. (anat.) „canal mic din ţesutul organismelor” 1862 < fr. canalicule; canalicular adj. „de forma unui canalicul; cu canalicule” 1871 < fr. canaliculaire; canaliza vb. „a dirija cursul natural al unei ape printr-un canal; a dirija o acţiune într-un anumit sens; a construi o reţea de canale de scurgere şi de alimentare cu apă” 1862 < fr. canaliser; canalizatul adj. 1913 < fr. canalisable; canalizatar adj. „care canalizează; care conduce într-o direcţie” 1955 < fr. canalisateur; canalizaţie s.f. „instalaţie aeriană, subterană sau submarină care transportă sau distribuie energie electrică; canalizare” 1840 < fr. canalisation; necanalizabil adj. 1931 <— canalizabil; necanalizat adj. 1988 <— ne + canalizat; videocanal s.n. „canal de televiziune sau al unei alte instalaţii video” 1986 < germ. Videokanal DLR sau video1- + canal\ după engl. video channel °. Cf. cană2, canea, canela, cănită, caniculot, canian, canistră, canonadă, canală, canură, cănată. CANALIE s.f. „mişel - canaille” 1780. It. canaglia (iniţial col. „oameni de nimic” < cane „câine” sau lat. *canalia „mulţime de câini” < lat. caniş). Cf. câine. CAN^4P s.n. (Olt.) „sfoară de cânepă - fii de chanvre” 1911. Bg. kanap, ser. kanap (< it. canapo < lat. cannapus = cannabis). Cf. canabis, canaf, canava, cânepă, chenaf, chinap. CANAPEA s.f. „obiect de mobilier pe care se stă şi pe care se poate dormi - canape” 1792 (pl. canapele), var. (Trans., înv.) canapea. Ngr. Kauarres\ fr. canape (< v.fr. conope „perdea de pat” < lat. med. conopeum „plasă împotriva ţânţarilor, la pat” < gr. KGJVGMeîov < kojvoiIj „ţânţar”). Var. canapea < germ. Kanapee. Fam.: canapeluţă s.f. (dim.) 1857. CAM4R1 s.m. (omit.) „pasăre mică originară din insulele Canare - canari” 1793 (var. cănar), var. canal2. Ngr. Kavâpi (< it.) SDLR, CDER 1378, it. canario SDLR (< sp. canario < top. Canarias „insulele Canare” < lat. Canaria (insula), nume dat insulei Gran Canaria) // Fr. canari CADE, DEX (inacceptabil din motive fonetice). CAM4R2 - 32 - C4NĂ2 Fam.: canalină s.f. „femela canarului” 1887 <— canarin; canarici s.m. (dim.) 1890; canarie s.f. „femela canarului” 1825; canarin s.m. „canar” 1886 < it. canarino; cănară s.f. „femela canarului” 1837; cănăraş s.m. (dim.) 1872-1873; cănăriţă s.f. „femela canarului” 1883; cănăriu adj. „de culoarea canaraului” 1868 (var. canariu); cănăraş s.m. (dim.) 1940; cănăruţ s.m. (dim.) 1885. CAK4R2 adj. (Mold., înv.) în expresia zahăr ~ „(zahăr) de cea mai bună calitate - (sucre) de la meilleure qualite” 1792. Fr. [sucre] canard „zahăr de pus în cafea sau în băuturi alcoolice” (folosire metaforică a lui canard „raţă”)0 // Ngr. mum „trestie” SDLR; cf. cuvântul romanic canna „trestie” TDRG (posibil), DA (posibil); „de la Canarias, prin intermediul terminologiei comerciale orientale” CDER 1379; top. Canare TDRG (posibil), DA (posibil). Cf. caniş. CANARE s.f. (înv., Mold., Munt., Dobr.) „stâncă; (Mold.) păşune grasă; grup, ceată - rocher; pâturage gras; groupe” 1715. Tc. kanara SDLR, CDER, Suciu, IT II, 148-149, bg. kanara DA, CADE, DEX. CANARISJ vb. „a înclina transversal o navă, descoperind o parte a carenei, pentru a o curăţa sau a o repara - incliner transversalement un navire pour le nettoyer ou le reparer” 1939. Et. nes., probabil <— *carenisi <—carenă °. CANASTĂ s.f. ,joc de cărţi - canasta” 1971. Fr. canasta (< sp. americană canasta, la origine „coş mare”, der. regresiv din canastillo „coşuleţ” < lat. canistellum < canistrum „coş”). Cf. canistră. CANv4T s.n. „fiecare din cele două panouri ale unei uşi duble sau ale unui oblon - battant, vantail” c.1780. Tc. kanat. CANAVA s.f. „ţesătură rigidă din fire groase de bumbac, in sau cânepă, folosită pentru broderii - canevas” 1825 (var. canavas s.n.), var. caneva, canevas s.n., canva, canevas s.n. Fr. canevas CADE, SDLR (< v.ff. chanevas, chenevas contaminat cu v. picard canevach; ambele forme < c(h)anev- < lat. can(n)apus „cânepă”) // bg. kanava, cf. fr. canevas DEX; şi rus. kanva SDLR (pentru forma canva cu sensul „şoşon bătrânesc de pânză groasă, cu talpa de pâslă”). Fam.: canafas s.n. „pânză tare care se aplică pe dosul altui material textil pentru a-1 întări” 1766 (var. cheneafaş) < germ. Kannefas (= Kanevas < fr. canevas), rus. kanifas (< ol. kannefas sau germ. (înv.) Canifass) SDLR; canavaţ s.n. „un fel de pânză” 1565 (var. canavaţ), var. canaveţ, canev a/, cănăvaţ < ser. kanavac; canavaţă s.f. „un fel de pânză” c.1740, var. canaveţă, canaviţă, canev aţă < ngr. pl. KauMajdâraa (< it. canavaccio < fr. canevas sau derivat it. de nord din lat. cannapus) CADE, SDLR, DEX // şi bg. kanavaca DEX. Cf. cânepă, canabis, canaf, canap, chenaf, chinap. C4NĂ1 s.f. „vas de băut - grande tasse, cruche” c.1650. Germ. Kanne DA, Arvinte, DERM, 158, Tamâs, EW, 162, Nestorescu, ERB, 41, DEX // şi bg. kana DA, DEX; magh. kanna, bg. kana SDLR; ser. ŞDU4, CADE. Fam.: căniţă s.f. (dim.) 1888; cănonie s.f. (augm.) 1910, var. (Mehed.) canoane', căni/tă s.f. (dim.) 1871. C4NĂ2 s.f. „plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii (Canna indica) -canne” 1871. Fr. canne, lat. neol. canna (denumirea ştiinţifică a plantei; propriu-zis „trestie”). Cf. canal, canea, canela, cănită, caniculat, canian, canistră, canonadă, cântă1, canulă, canură, cănată. C ANCIONEIRO CANCAN1 CANCAN1 s.n. „bârfa - cancan” 1862. Fr. cancan (la origine „peroraţie pedantă, poliloghie, vorbărie fără rost”, din lat. quamquam „deşi”, cuvânt des folosit în disputele scolastice). Fam.: cancaniir s.m. „bârfitor” 1913 < fr. cancanier. CANC4N2 s.n. „dans de cabaret din Franţa - cancan” 1851. Fr. cancan (< can-, prin reduplicare < canard „raţă”, din cauza asemănării dansului respectiv cu mersul raţei). Cf. canar2, caniş. CANCELAR s.m. „înalt demnitar, prim-ministru - chancelier” 1599 (var. canţeler), var. (înv.) canghelariu, canţaler, canţelar, canfelariuş, canţelear, canţilar, cănţălar, cănţălareş. Lat. neol. cancellarius (la origine „aprod plasat la grilajul care despărţea curtea de justiţie de public” < cancelli pl. tantum „grilaj”), pol. kancelarzysz, magh. kancellâr(es). Var. canţelariuş, cu pronunţare maghiară. Var. canţeler, canţaler după germ. Kanzler. Var. canghelariu < ngr. KayKeXăpLos'. Fam.: cancelariat s.n. „funcţie de cancelar; perioadă în care se exercită mandatul unui cancelar; reşedinţă a cancelarului” 1913; cancelarie s.f. „birou sau secţie într-o instituţie publică, unde se desfăşoară lucrări administrative; aparat administrativ auxiliar al unor înalţi funcţionari” 1593-1594 (var. canţilarie), var. (înv.) canţălăne, canţelarie, canţelene, cantilene, cănţălare, cănţălăne, cănţelărie, cănţelerie, clănţălăne < lat. neol. cancellaria, it. cancellaria; var. canţilariia, canţelarie < pol. kancelar(i)ja DÎLR, magh. kancelldria DÎLR, rus. kanceljarija CADE, SDLR; var. clănţălărie, infl. de clanţă*; cancelarist s.m. (înv.) „funcţionar într-o cancelarie” 1824-1826 (var. canţelanst), var. cănţelănst < rus. canceljarist CADE, SDLR sau < germ. Kanz(e)list, infl. de cancelarie °; canţelist s.m. (înv.) „funcţionar într-o cancelarie” 1730 < germ. Kanz(e)list; vicecancelar s.m. „locţiitor al unui cancelar” 1769-1775 (var. înv. vi/i canţaleri), var. (înv.) vicecanghelariu, viţecancelar, viţecanţelariu, viţecanţekr <— vice1- + cancelar (canţelar, canţaler, canţeler), după fr. vice-chancelier, germ. Vizekanzler. C4NCER s.n. „tumoare malignă - cancer” 1832. Fr. cancer, lat. neol. cancer „rac; cancer”. Fam.: canceriform adj. „cu aspect de cancer” 1975 < fr. canceriforme; cancerigen adj., s.n. „(substanţă sau factor) care poate provoca apariţia cancerului” 1969 < fr. cancerigene; canceriza vb. „a (se) transforma în cancer” 1969 < fr. canceriser; cancerofobie s.f. 1978 < fr. cancerophobie; cancerogeneză s.f. „proces de formare a tumorilor canceroase” 1988 <— cancer + geneză sau fr. cancerogenese; cancerolag s.m. „medic specialist în cancerologie, oncolog” 1978 < fr. cancerologue; cancerolagic adj. „referitor la cancerologie” 1978 < fr. cancerologique; cancerologie s.f. „ramură a medicinei care se ocupă cu studierea şi tratarea cancerului” 1969 < fr. cancerologie; canceros, -oasă adj., s.m., s.f. „(suferind) de cancer” 1852 < fr. cancereux. CANCEU s.n. (Trans.) „cană; căuş cu care se ia varul - pot, cruche; poche â mortier” 1700, var. căneau. Magh. kancso. Fam.: canciac s.n. „canceu” 1885, var. canciog, cânciog. CANCI adv. „nimic, deloc - rien, point du tout” 1907. Ţig. kanc. CANCIONEIRO [knsiu'neiru] s.n. „culegere de poezii lirice medievale portugheze sau spaniole - choix de poesies liriques medievales portugaises ou espagnoles” 1978, var. cancionoro [pron. canpjonero]. Ptg. cancioneiro (< cangăo „cântec” < lat. cantio, -onem < canere „a cânta”). Var. cancionero < sp. cancionero. Cf. canţană, şansonită, cânta, canto. G4NDEL -34- CANDR/U CANDEL s.n. (în general în sintagma zahăr ~) „zahăr cristalizat - sucre candi” 1907. Germ. Kandel(zucker) (< it. (zucchero) candito < candire „a pune fructe la zaharisit” < candi „zahăr cristalizat” < arab. qandî(adj.) < qand „zahăr de trestie”). C4NDELĂ s.f. „lampă mică cu ulei; (fîz.) unitate de măsură a intensităţii luminii - petite lampe â huile; candela” 1509 (var. cmdilă). Lat. neol. candela (< candere „a arde”), accentuat după cmdilă; cu sensul „unitate de măsură”, după fr. candela. Var. cmdilă < slavon kandilo. Fam.: candelabru s.n. „un fel de sfeşnic mare cu mai multe braţe” 1822, var. candelambru < fr. candelabre, lat. neol. candelabrum (< candela)', var. candelambru, infl. de lampă', candelier s.n. „sfeşnic” 1848 <— candelă, după fr. chandelier, candelaţă s.f. „floare nedefinită mai îndeaproape” 1885; candile s.f.pl. (Trans.) „chibrituri” < ser. kandilo DA. Cf. incendiu, încinge1, candid, candida1, candidat. CANDEL/ŢĂ s.f. (mar.) „nod care serveşte la prinderea unui obiect - nceud qui sert â attacher un objet” 1949. Et. nes., probabil <— candelă DEX (sigur). C4NDEŞ adj. hapax, în contextul cal - 1797. Et. nes., posibil tc. kandaş „înrudit” (> „de neam, nobil; de rasă”). CAND7D adj. „inocent, ingenuu - candide” 1841, var. cmdid. Fr. candide. Var. cmdid < lat. neol. candidus „alb strălucitor; curat, sincer” (< candare „a fi aprins, a arde”). Fam.: candoare s.f. „puritate, nevinovăţie” 1845 < fr. candeur (împr. din lat. candor „strălucire; puritate, candoare”) DA, CADE, TDRG2 // şi lat. neol. candor DEX; lat. neol. candor SDLR. Cf. candida1, candidat, candelă, incendiu, încinge1. C4NDIDA1 s.f. „gen de ciuperci microscopice care provoacă infecţii - Candida” 1969. Lat. neol. candida (< candidus „alb strălucitor”), fr. Candida, nume dat după culoarea albicioasă a coloniilor formate de aceste ciuperci. Fam.: candidază s.f. „infecţie provocată de anumite ciuperci” 1969 < fr. candidose. Cf. candid, candidat, candelă, incendiu, încinge1. CANDIDAT s.m. „persoană care concurează pentru o funcţie, o demnitate etc. - candidat” 1781. Lat. neol. candidatus „îmbrăcat în alb; candidat” (< candidus „alb strălucitor”; cu evoluţia semantică explicabilă prin faptul că, la romani, cei care candidau purtau o togă albă), germ. Kandidat, fr. candidat. Fam.: candida2 vb. „a concura pentru o funcţie” 1913 <— candidat, candidatură (der. regresiv); candidată s.f. 1871; candidatură s.f. „faptul de a candida, (auto-)propunere pentru o funcţie” 1847 < fr. candidature', candidălui vb. (înv., Trans.) „a candida” 1782 < magh. kandidâl; contracandidat s.m. „persoană care candidează împotriva altui candidat” 1899 contral- + candidat, după germ. Gegenkandidat; contracandidată s.f. 1961 <— contracandidat. Cf. candid, candida1, candelă, incendiu, încinge1. CANDOS/ vb. (Argeş) „a chinui, a bate; (refl.) a trăi rău, a se chinui - tourmenter, battre; vivre mal, souffrir” 1913. Et. nes., posibil <— canoni „a chinui”, infl. de verbele în -(o)si sau (mai puţin probabil) de dosădi „a certa” Mărgărit, NCES, 48-49. Fam.: candoseală s.f. (abstr.) 1967. CANDR/U adj. (Munt.) „beat; ţicnit - ivre; fou” 1872, var. caniu „zăpăcit”. Et. nes., probabil ţig. kangeri „biserică”, cf. sensul argotic de „cârciumă” al lui biserică Al. Graur, BL 5, 1937, 223. // Cf. ţig. kand „ureche” DEX. CANE/4 -35- CANIB^L CANEL4 s.f. „ţeavă de lemn sau de metal, care se pune la butoi pentru a scoate conţinutul -cannelle” 1839 (var. canela), var. cana2. It. cannella (< canna < lat. canna „trestie; tub” < gr. Kâwa) °, fr. cannelle SDLR. Forma canea, refăcută după pl. canele II Ngr. KaveXXa (< it. cannella) sau bg. kanela DA, DEX; şi ngr. KaveĂXa SDLR; ngr. rnveXXa CADE (inacceptabil din motive semantice, cuvântul ngr. desemnând o plantă aromatică). Cf. cană2, canal, canela, cănită, caniculat, canion, canistră, canonadă, cântă1, cani/lă, canură, cănată. CANEFORĂ s.f. „(în procesiunile religioase din Grecia antică) tânără care purta pe cap un coş - canephore” 1871. Fr. canephore (< gr. Kavrjfiopos’ < tcăveov „coş” < icăwa „trestie” + -fiopos' „care poartă” < (fiepelv „a purta”). Cf. canistră. CANEL/4 vb. „a săpa mici şanţuri pe o coloană, o piesă etc. - canneler” 1871. Fr. canneler (< canne „trestie, ţeavă, tub” < lat. canna < gr. Kăvm). Fam.: canelură s.f. „şanţ ornamental săpat de-a lungul fusului unei coloane; şanţ pe suprafaţa pieselor unor maşini, servind la îmbinarea cu alte piese; şanţ longitudinal pe trunchiul unui arbore” 1899 < fr. cannelure. Cf. cană2, canal, canea, cănită, caniculat, canion, canistră, canonadă, cântă1, canulă, canură, cănată. CANETĂ s.f. „ţeavă pe care se înfăşoară firele în suveică - canette (petite bobine)” 1978. Fr. can(n)ette (< genovez cannetta < canna < lat. canna „trestie; tub” < gr. Kavm). Cf. cană2, canal, canea, canela, caniculat, canion, canistră, canonadă, cântă1, canulă, canură, cănată. C4NGE s.f. „prăjină lungă cu un cârlig de fier în vârf; (Mold.) gheară de pasăre răpitoare -croc, crochet, grappin; serre (d’oiseau de proie)” 1845, var. carnea, cance, cangă\ cangie (3 sil.), cămgie „biciuşcă - petit fouef’, chimgie (Ban., acc. nec.) „bici - fouet”, gance2, ganţă2. Tc. kanca, ser. kandza. Var. gance < tc. ganga; var. ganţă < ngr. KâvrCa, yâvrCos'. Fam.: căngir s.m. „pompier prevăzut cu cange” 1905; căngiuit adj. „cu vârful în formă de cârlig” 1872. CANGRENA s.f. „distrugere sau putrezire a unei părţi din ţesuturile unui organism -cangrene” 1648 (var. gangrena). Fr. cangrene (= gangrene, împr. din lat. gangraena < gr. yâyypaiva\ formele cancrene, cangrene, împr. din lat. cancrena, formă târzie a lui gangraena apărută prin influenţa lui cancer „cancer”). Var. gangrenă < slavon gangrena, ngr. yăyypaiva, lat. neol. gangraena. Fam.: cangrena vb. „a face cangrenă, a se necroza” 1848 (var. gangrena) < fr. cangrener (= gangrener) sau <— cangrenă; var. gangrena < fr. gangrener; cangrenisi vb. (înv.) „a cangrena” 1827 < ngr. yayypaiviâCG)', cangrenos adj. „cu aspect de cangrenă” 1816 (var. găngrenos) < fr. gangreneux, după cangrenă; gangreniza vb. „a cangrena” 1939, var. cangreniza <— gangrenă (= cangrenă). C4NGUR s.m. „mamifer ierbivor marsupial din Australia - kangourou” 1841 (var. chengur). Fr. kangourou (< engl. kangaroo, împrumut dintr-o limbă australiană). Var. chengur < rus. kenguru. CANIBAL, -Ă adj., s.m., s.f. „antropofag - cannibale” 1780 (var. canival). Fr. cannibale (la origine „persoană aparţinând unei populaţii antropofage din Antile” < sp. canibal < arawak caniba). Var. canival < ngr. KampaXos'. Fam.: canibalic adj. „de canibal” 1879; canibalism s.n. „antropofagie” 1868 < fr. cannibalisme. CANICUL/4T -36- CAN/TIE CANICULAT adj. (bot.; despre un organ) „care are şanţuri semicirculare - ayant des rainures demi-circulaires, cannicule” 1886. Fr. cannicule (atestat în Nouveau dictionnaire d’histoire naturelle, appliquee aux arts, voi. XXXIV, 1819), împr. din lat. savant canniculatus < canniculus „mic canal, şănţuleţ” < canna „trestie; tub, ţeava”, cf. şi engl. canniculated ° // Cf. fr. cannele DEX. Cf. cană2, canal1, canea, canela, cănită, canistră, canonadă, cântă1, canală, canură, cănată. CAN/CULĂ s.f. „(rar) steaua Sirius, din constelaţia Câinelui; arşiţă - canicule” c.1810. Lat. neol. canicula (diminutiv feminin de la caniş „câine”, nume dat stelei Sirius ca stea principală a constelaţiei Câinelui), fr. canicule. Sensul „căldură mare” se explică prin faptul că, în Antichitate, răsăritul heliac al acestei stele era la jumătatea lui iulie, marcând începutul perioadei celei mai calde. Fam.: canicular adj. „privitor la caniculă, de caniculă” 1822 < fr. caniculaire, lat. neol. canicularis. Cf. câine. CAN/N adj., s.m. „de câine; un tip de dinţi - canin” 1852. Fr. canin CADE, DEX, lat. neol. caninus (< caniş „câine”) DA, SDLR, DEX, TDRG3. Fam.: canicultwră s.f. „ramură a zootehniei care se ocupă cu studiul creşterii şi dresajului câinilor” 1975 < fr. caniculture; canid s.n. „familie de mamifere carnivore” 1975 < fr. canide(s), lat. neol. Canidae (< caniş „câine”); canisă s.f. „crescătorie de câini; loc unde stăpânii îşi pot lăsa temporar câinii” 1958 et. nes., probabil de la baza can(i)~ din canin, canid0 II fr. canice DEX (cuvânt a cărui existenţă nu a putut fi confirmată). Dublet etim.: ar. căiiină1,2 (s.v. câine). Cf. câine. CANION s.n. „vale îngustă şi adâncă, cu pereţi foarte abrupţi - canon” 1931. Fr. canyon (< sp. canon, augm. lui cano „tub, conductă” < cana „tijă, lujer, trestie” < lat. canna „trestie” < gr. mum), engl. canyon. Cf. cană2, canal1, canea, canela, cănită, caniculat, canistră, canonadă, cântă1, canală, canură, cănată. CANIOTĂ s.f. „vas în care se strâng câştigurile (de obicei de la jocurile de cărţi) pentru un scop comun; suma strânsă astfel - cagnotte” 1899. Fr. cagnotte (< occ. cagnoto „cuvă folosită la culesul viilor”). CAN/STRĂ s.f. „recipient închis ermetic, folosit la transportul lichidelor - bidon” 1949. Germ. Kanister (< it. canestro „coş” < lat. canistrum < gr. Kauaarpou < Kaum „trestie”, cf. Kaueou „coş”). Cf. canastă, canefară, canal, cană2, canea, canela, cănită, caniculat, canian, cântă1, canală, canură, cănată. CAN/Ş s.m. „rasă de câini cu părul creţ - caniche” 1893 (var. înv. câiniş). Fr. caniche (< cane „raţă”, deoarece câinilor din această rasă le place să se bălăcească). Var. câiniş prin apropiere de câine (etim. pop.). Cf. canar2, cancan2. CAN/ŢIE s.f. „albire totală sau parţială a părului - canitie” 1953. Fr. canitie, lat. neol. canities (< canus „cărunt”). Cf. cărant. C4NIV CANT1 C4NIV adj. (Munt.) „leneş - paresseux” 1914. Et. nes., posibil înrudit cu ser. kaniti „a ezita, a se sfii” sau <— caniu (= candriu), cu finala infl. de leniv „leneş” // Et. nec. DA. CANOE s.f. „ambarcaţiune uşoară, fără cârmă, cu prora şi pupa ascuţite şi înălţate - canoe” 1949. Fr. canoe (< engl. < sp. canoa < arawak canod). Fam.: canoist s.m. „sportiv care conduce o canoe” 1966 <— canoe, cf. fi*, canoeiste; canat s.n. (înv.) „barcă mică” 1848 < fr. canot (< sp. canoa); canota vb. (sport) „a vâsli - canoter” 1961 < fr. canoter (< canot); canotaj s.n. „sport practicat cu vâsle” 1931 < fi*, canotage; cănată s.f. (înv.) „barcă mică” 1848 <— canot; canotier s.m. (rar) „canotor” 1961 < fi*, canotier; canotieră s.f. „pălărie de paie, cu fundul şi borurile drepte” 1939 < fi*, (chapeau) canotier (acest gen de pălărie fiind purtat la început de canotori); canotoare s.f. 1961 <— canotor; canotar s.m. „sportiv care practică canotajul” 1958 < fi*. canoteur. CANON s.n. „normă (bisericească), lege; pedeapsă; tip de compoziţie muzicală; (înv.) instrument muzical - canon, loi, regie; penitence, peine; (vieilli) instrument musical” 1581, var. camm. Slavon kanonu (< gr. /cavcov „riglă, baghetă dreaptă”, de unde „regulă, precept, canon”) DA, DEX, TDRG2 // M.gr. /cavcov TDRG1, CADE, CDER 1392; şi ngr. TDRG2; ngr. fcavovas' SDLR. Cu sensul de tip de compoziţie muzicală < fr. canon, germ. Kanon (< lat. < gr.). Fam.: anticananic adj. „care este împotriva canoanelor” 1913 <— canonic; canonarh s.m. „primul psalt în biserici mai mari” 1683 < slavon kanonarchu, ngr. /cavovapxqs'; canonarhisi vb. „a face sau a deveni canonarh” 1882 < ngr. Kavovapxco, aor. KavovdpxrjfJa; canoneală s.f. „chin, trudă; pedeapsă” 1931 <— canoni; canoni vb. „a chinui; a pune să facă penitenţă” 1651, var. canuni <— canon „pedeapsă”; canonial adj. (rar) „canonic1” 1975 < fr. canonial; canonic1 adj. „în conformitate cu canoanele, standard” 1780 < lat. neol. canonicus, fr. canonique; cananic2 s.m. „preot sau călugăr (catolic sau anglican, care face parte din consiliul episcopal)” 1691-1697, var. canonic2 < lat. neol. canonicus DEX // m.gr. KavoviKos* DA, SDLR; canonicat s.n. „demnitatea de canonic2” 1787 < lat. neol. canonicatus („cf. lat. med. canonicatus” DA), fr. canonicat, germ. Kanonikat DEX; canonică s.f. (înv.) „călugăriţă” 1682 (numai la Dosoftei) < slavon kanoniku ° // m.gr. kavo vatos* (adj.) DA, TDRG; canonicesc adj. „canonic1” 1691-1697 < lat. neol. canonicus, adaptat la adjectivele în -esc; canonicitate s.f. „însuşirea de a fi canonic1” 1914 < fr. canonicite; canonişi vb. „a stabili prin lege; a aşeza în rândul sfinţilor; a pedepsi” 1632 < ngr. /cavov[£v, aor. Kavovicra TDRG1, CADE, DA, SDLR // şi v.sl. kanonisati TDRG2; canoniza vb. „a aşeza în rândul sfinţilor” 1813 < fr. canoniser CADE, DEX, TDRG2 // şi lat. neol. canonizare DEX; încănuna vb. „a face necazuri, a împovăra pe cineva” 1914; necanonisit adj. c.1800 <— canonişi; nomocanan s.n. „colecţie de legi împărăteşti bizantine şi de canoane bisericeşti” 1865 < ngr. vopofcavajv (< vopos* „lege” + /cavcov „canon”). CANONADĂ s.f. „bombardament de artilerie, de scurtă durată, executat de mai multe tunuri -canonnade” 1829. Fr. canonnade (< canon „tun” sau it. cannonata < it. cannone „tun”, iniţial „tub” < canna „trestie, tub” < lat. canna < gr. /căvva). Fam.: canonier s.m. (înv.) „tunar” 1848 < fr. canonnier (< canon „tun”); canonieră s.f. „mic vas de război, dotat cu tunuri” 1914 < fr. canonniere (< canon „tun”). Cf. cană2, canal, canea, canela, canetă, caniculat, canian, canistră, cântă1, canală, canură, cănată. CANT1 s.n. „muchie, latură - chant, bord, bordure” 1906. Germ. Kante (< v.fr. (normando-picard) cant < lat. canthus „cerc de fier în jurul roţii”, probabil cuvânt celtic). Fam.: cântă2 s.f. „fâşie colorată la capătul unei bucăţi de stofa” 1893-1895 < germ. Kante. Cf. cantan, cantonadă. C4NTO CANT2 -38- CANT2 adj. (reg.) „prost - sot” 1911. Et. nes., probabil <— cheant (<— cheaun), cf. cantaur = cheantaun 0 // Et. nec. DA. Fam.: cănţ/vb. „aprosti” 1900. Cf. cheaun. CANL4BRI s.m.pl. „veche populaţie din nordul Spaniei - Cantabres” 1962. Lat. neol. Cantabri, fr. Cantabres. CANTALt/P s.m. „varietate de pepene galben - cantaloup” 1840, var. (Mold.) cantaloş. Fr. cantaloup (probabil < top. it. Cantalupo). CANTAR/DĂ s.f. „insectă din ordinul coleopterelor - cantharide” 1829. Fr. cantharide, lat. neol. cantharis, -idem (< gr. KavQapL?, -LSo^ < KăvOapos „scarabeu”). Fam.: cantaridmă s.f. (farm.) „substanţă extrasă din cantaridă” 1969 < fr. cantharidine; cantaridism s.n. „intoxicaţie cu cantaridină” 1969 < fr. cantharidisme, engl. cantharidism. C4NTĂ1 s.f. (Ban., V Trans., Mold. înv.) „oală de metal; vas de lut - pot de metal, broc, cruchon” 1588. Magh. kanta (< germ.) DA, CADE, SDLR, Tamâs, EW, Arvinte, DERM, 160, ser. hanţa DA, CADE, SDLR, Tamâs, EW, germ. dial. Kante (posibil < lat. * (olla) cannata „vas cu ţeavă” < canna „trestie; tub, ţeavă” < gr. tcaum) Arvinte DERM, 160. Fam.: căntulă s.f „vas de lut” 1870; căntuţă s.f. (dim.) 1931. Cf. cană2, canal, canea, canela, cănită, caniculat, canian, canistră, canonadă, canală, canură, cănată. C4NTER s.n. „galop de probă înaintea unei curse de cai - canter” 1931. Engl. canter „galop” (poate prin filieră franceză), abreviere din Canterbury (pace / gallop), cu referire la deplasarea pelerinilor ce vizitau mormântul Sf. Thomas la Canterbury. CANT/NA s.f. „local unde se serveşte masa pentru angajaţii unei instituţii, elevi, studenţi etc. - cantine” 1855. Fr. cantine (< it. cantina „pivniţă, depozit de băuturi, loc unde se vând băuturi”, probabil < canto „unghi, ungher” < lat. canthus, cf. cant\ canton) CADE, SDLR, DEX // It. cantina DA, TDRG2 (derivare inadmisibilă din cauza nepotrivirii de sens; sensul din română corespunde celui din fr.). Fam.: cantiniir s.m. „persoană care administrează o cantină” 1868 < fr. cantinier\ cantiniiră s.f. 1914 <— cantinier sau fr. cantiniere. CANTITATE s.f. „proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obţinut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare - quantite” 1825 (var. cvantitate), var. (înv.) cuantitate. Fr. quantite. Var. cuantitate, cvantitate < lat. neol. quantitas, -atem (< quantus „cât”, calc după gr. TroaoTris\ pe modelul lui qualitas, v. calitate). Fam.: cantitativ adj. „referitor la cantitate” 1838 (var. cvantitativ), var. (înv.) cuantitativ < fr. quantitatifi var. cuantitativ, cvantitativ < lat. neol. quantitatiuus. Cf. cât1, neşchit, cuantum. C4NTO s.n. „muzică vocală - canto” 1863. It. canto (< lat. cantus < canere „a cânta”). Fam.: cantabil adj. „melodios, uşor de cântat” 1933 < it. cantabile DN3, DEX // şi lat. neol. cantabilis DEX; lat. cantabilis SDLR; cantabile adv., s.n. (muz.) „care imită vocea umană; interpretat încât să pună în evidenţă melodia; (în operă) prima parte a unei arii duble” 1939 < it. cantabile (propriu-zis „cantabil”); cantabilitate s.f. (abstr.) 1966 <- cantabil (cf. it. cantabilită DEX); cantando adv. (muz.) „cântând, cantabile” 1978 < it. cantando\ cantată s.f. „compoziţie CANTON -39- C4NURĂ muzicală vocal-instrumentală” 1820 < it. cantata CADE, TDRG2, DEX, germ. Kantate °; cantatrice s.f. „cântăreaţă profesionistă” 1931 < it. cantatrice; cantautor s.m. „cântăreţ care îşi compune singur textele” 1988 < it. cantautore; cantilenă s.f. „cântec lumesc (în opoziţie cu motetul); melodie lentă, sentimentală” 1863 < it. cantilena CADE, DA, TDRG2, DEX, posibil şi fr. cantilene DEX; cantor1 s.m. „cântăreţ de biserică” 1691-1697 < germ. Kantor SDLR, DEX, TDRG2, lat. neol. cantor DEX, magh. kantor Tamâs, EW, 164, TDRG2// şi rus. kantor SDLR; it. CADE. Cf. cânta, cancioneiro, cantonă, şansonetă. CANTON s.n. „unitate administrativă în Franţa; fiecare din statele care compun Confederaţia Elveţiană; unitate în administraţia pădurilor; clădire folosită la supravegherea unor secţiuni de drum sau cale ferată - canton” 1788. Fr. canton (< v.occ. canton „colţ, unghi”, it. de nord cantone „colţ; regiune”, ambele < lat. canthus „cerc de fier în jurul roţii”). Fam.: cantona vb. 1832 „a (se) instala undeva (mai ales despre trupe); (refl., fig.) a se limita” < fr. cantonner; cantonai adj. „care aparţine cantoanelor; privitor la un canton” 1832 < fr. cantonai; cantonament s.n. „instalare temporară a unor unităţi militare în afara cazărmii; locul ocupat în cursul unei astfel de instalări; loc de cazare special amenajat în vederea pregătirii unei echipe sportive pentru o competiţie; perioadă de timp rezervată unei astfel de pregătiri” 1832 < fr. cantonnement; cantonier s.m. „persoană care are sarcina de a supraveghea o parte dintr-un drum sau cale ferată” 1862 < fr. cantonnier TDRG, CADE, SDLR, DEX // şi it. cantoniere SDLR; cantonieră s.f. 1871 ^— cantonier; cantonieriţă s.f. 1914 <— cantonier. Cf. cant1, cantonadă. CANTONA DĂ s.f. „interiorul culiselor - cantonade” 1931. Fr. cantonade (< occ. cantonada „colţ, unghi, ungher” < canton < cant < lat. canthus „cerc de fier în jurul roţii”). Cf. cant1, canton. CANTORĂ1 s.f. (Ţara Moţilor) „ceartă, zgomot, larmă - vacarme” 1886. Et. nes., posibil <— cantor1 sau cantoră1 „birou, cancelarie”, prin metonimie ° // Et. nec. DA CANŢ0NĂ s.f. „poezie lirică în Italia medievală; cântec pe mai multe voci din epoca Renaşterii - poesie lyrique italienne medievale; chanson â plusieurs voix, du temps de la Rennaissance” 1857. It. canzone (< lat. cantid, -onem < canere „a cânta”). Fam.: canţonetă s.f. „mic cântec popular italian; poezie lirică italiană din versuri scurte” 1829 < it. canzonetta; canţonier s.n. „culegere italiană de poezii lirice” 1966 < it. canzoniere. Cf. şansonetă, canto, cânta. CANULA s.f. (med.) „tub de sticlă sau de ebonită, folosit în chirurgie - canule” 1857. Fr. canule (împr. din lat. cannula < canna „trestie” < gr. Kauud) DA // Fr. canule, lat. neol. cannula DEX, TDRG2. Dublet etim.: canură. Cf. cană2, canal1, canea, canela, canetă, caniculat, canton, canistră, canonadă, cântă1, cănată. C4NURĂ [ar.] s.f. „lână de calitate inferioară rămasă după dărăcit - bourre de laine” 1673, var. canoră, canură. Lat. *cannula „ţeavă mică (de trestie)” (< gr. fcdwa „trestie”), cf. it. dial., friul. REW 1607, cf. sensul „ţeavă pe care s-a depănat tort pentru bătătură” al ar. canură Papahagi, Not. etim., 214-215, CADE, SDLR, CDER 1395, TDRG2, DEX // <— *carură (prin disimilare) < lat. *carula (< carere „a scărmăna”) TDRG1, PEW (probabil). Var. canură <— pl. cănuri. CAOL/N -40- CAP2 Dublet etim.: canală. Cf. cană2, canal, canea, canela, cănită, caniculat, canion, canistră, canonadă, cântă1, cănată. CAOL/N s.n. „rocă argiloasă - kaolin” 1914. Fr. kaolin (< chin. kao ling, regiune unde se extrage kaolinul, < kao „înalt” + ling „colină”). Fam.: caolinit s.n. „silicat de aluminiu care intră în compoziţia caolinului” 1949 < fi*, kaolinite; caolinizare s.f. „transformare a feldspatului în caolin” 1949 < fi*., engl. kaolinisation, cu echivalarea sufixului; caolinos adj. „cu aspect de caolin” 1988. CAP1 [ar., mr.; ir. căp\ s.n., pl. capete „extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul; vârf al unui obiect; (înv.) capitol; căpetenie - tete; (vieilli) chapitre; chef’, s.m. „căpetenie, şef - chef’ c.1500. Lat. caput, panrom. REW 1668. Cu sensul „capitol”, după slavon glava. Cap, pl. capi „căpetenie”, după fr. chef. Cu sensul „capăt” în expr. ~ de linie, ~ de pod, după fr. tete (de ligne, de pont) Hristea, PE, 191. Fam.: ar. caparoşu s.m. „pasăre cu cap roşu” 1901 <— cap + aroşu „roşu”; capăt [ar. capit\ s.n. „sfârşit, limită; (reg.) cap, (înv.) căpetenie; (înv.) capitol; (ar. şi) lâna de la cap şi de la coadă” 1561 <— capete, pl. lui cap1 (sg. refăcut); sensul „capitol” după slavon glava; capeş adj. „energic, încăpăţânat” 1857, probabil creaţie a lui Odobescu CDER 1396; ir. capit" s.m. (dim.) 1998; capîntortocat s.m. „capîntortură” 1853-1854 <— capîntortură + întortocheat', capîntortură s.f. „mică pasăre călătoare care-şi răsuceşte cu uşurinţă capul, vârtecap” 1852, var. capîntortoră, caprantwrtură, capranturture, caprăîntortoie, caprentortură, caprinturtură, capuntultură, capuntnrtură <— cap + întort (= întors) + -ură TDRG, DA (posibil), CDER 1418, DEX, probabil după turtură „turturea”, codobatură II <— cap + *tortură < * tortura. < lat. *tortulăre (< torquere „a întoarce, răsuci”) DA (posibil); capovonie s.f. „capîntortură” 1914; capu-ntoarce s.f. (omit.; S Trans.) „capîntortură” 1915 «- cap + întoarce; căpcăun s.m. „fiinţă fabuloasă din mitologia populară românească, antropofagă, cu trup de om şi cap de câine” 1667-1668 (var. (pl.) căpcmi), var. căpcm, (înv.) căpcme, cătcăhun, cătcăun, (adj.) hapcm <— cap + câne (= câine) (forma de bază este căpcân), după ngr. KvuoKefaXos' (CADE, SDLR, CDER 1401, DEX), slavonpisoglavu DA, intrat în limbă prin cărţile populare, cf. bg. pesoglavec, ser. psoglav, ucr. pesyholovec , magh. kutyâfeju (forme create pe acelaşi model) Şăineanu, Studii folklorice, 175-190; finalul -un este expresiv, cf. gărgăun CDER 1401; var. hapcân infl. de hapsân H lat. dun. *capcanus < avar qapgan „căpetenie a avarilor”, cf. lat. med. capcanus L. Şăineanu, Conv. lit., XXI, 1887, 413-420, Diculescu, Die Gepiden, 227-228, D. Sluşanschi, LR 25, 1976, 2, 149-154, Drimba, CE, 283-285; pol. kapkan, kapkon „zdrenţăros” CDED, II, 39; căpcăunime s.f. (col.) 1881, var. căpcâmme <— căpcăun’, căpcăunooică s.f. 1885, var. cătcăunoaică <— căpcăun’, căpcean s.n. (dim.) 1886; căpcol s.n. (dim.) 1892; mr. căpcioc s.n. (dim.), var. căpcmc 1935; căpetenie1 s.m. „conducător”, (înv. col.) „cei de frunte, elită” 1675, var. căpitănie pl. capete sau capăt „cap”; căpeţeo2 s.f. (Buc.) „broasca morii” 1886, var. căpeţ(e)ală2 <— căpeţele, pl. lui căpeţel1 ° // <— *căpeţ < lat. capitium DA; căpetel1 s.n. „bucată mică, rămăşiţă; colac rotund dus la biserică la slujbele de pomenire; (înv.) început de carte, capitel” 1688, var. căpăţQl1 capăt CDER 1396 sau lat. capitellum „căpşor” DA, CDDE 237, Philippide, OR II, 149, DEX, cf. it., occ., cat., sp. REW 1636; ar. căpiţa vb. „a tunde lâna de la capul sau de la coada oii” 1900 <— capit (= capăt) ° // lat. *capităre DDA; căpai1 s.n. (augm.) 1914; căpos adj. „încăpăţânt; deştept” 1691-1697; căpşor s.n. (dim.) 1691-1697; căpu/2 vb. „a turti capul unui nit” 1958; căpaţ1 s.n. (dim.) 1825; căpuitor2 s.n. „unealtă cu care se bat niturile” 1949 <— căpui2; cătcăunosc adj. 1900 <— cătcăun (= căpcăun); descăpui vb. (înv., rar) „a decapita” 1835, var. descăpăi; necăpos adj. 1841 <— căpos; vârtecap s.m. (Buc.) „capîntortură” 1883 <— vârti („a (se) întoarce, suci”) + cap. Dublet etim.: cap2, şef. Cf. căpăta, căpătai, căpăţană, căpeţea1, căpălaş, cătel2, cadot, cadou, capital1,2, capitat, capitaţie, capitel, capitol, capitona, capitos, capitul1,2, capitula, capon, caporal, caudillo, căpitan. CAP2 s.n. (geogr.) „promontoriu - cap” 1853. Fr. cap (< v.occ. cap < lat. caput „cap”). Dublet etim.: cap1. CAPABIL -41- CAPCANĂ CAPABIL adj. „apt să... - capable” 1838. Fr. capable (împr. din lat. capabilis „care poate cuprinde, primi” < capere „a prinde, a apuca, a cuprinde”) DA, CADE, DEX, TDRG2 // şi lat. neol. capabilis DEX; şi it. capabile TDRG2. Fam.: capabilitate s.f. „capacitate” 1928 (iniţial <— capabil, rar, azi întărit de engl. capability); incapabil adj. 1865 < fr. incapable. Cf. încăpea, capacitate, capta, captiv, capţios, cablu, accepta, excepta, intercepta, recepta, susceptibil. CAPAC s.n. „parte mobilă care se pune deasupra deschizăturii unui vas, unei cutii etc.; parte răsfrântă a unei blăni; instrument de prins peştele - couvercle; retroussis, parement; outil de peche” 1705, var. căpac. Tc. kapak. Fam.: căpăcel s.n. (dim.) 1871. CAPACITATE s.f. „volumul care poate fi cuprins într-un recipient; cantitate de materie sau de energie pe care o poate acumula un corp; aptitudine, putinţă - capacite” 1799 (var. capaţitQt), var. (înv.) capaţita, capaţitate. Fr. capacite DEX, TDRG2, lat. neol. capacitas, -atem (< capax < capere „a apuca, a cuprinde”) DA, DEX. Var. capaţitQt < germ. Kapazităt; var. capaţita < it. capacită, după lat. neol. capacitas (cu pronunţie germană), germ. Kapazităt. Fam.: capace adj. „capabil” 1794 (var. fem. cape aţă) < lat. neol. capax, capacem, it. capace; capacimetru s.n. „instrument cu care se măsoară capacitatea electrică” 1972 < fr. capacimetre; capacitfv adj. „referitor la capacitatea electrică, care se comportă ca un condensator electric” 1988 < engl. capacitive; incapacitate s.f. „imposibilitate de a face ceva, neputinţă” 1897 < fr. incapacite; necapacitate s.f. 1875. Cf. încăpea, capabil, capta, captiv, capţios, cablu, accepta, excepta, intercepta, recepta. CAP AMA s.f. (înv.) „iahnie cu lămâie; mâncare orientală din came de miel sau de pasăre cu sos alb şi stafide; haină de bumbac sau de mătase - viande â Fetuvee; plat â la viande d’agneau ou de volaille avec des raisins secs; vetement de coton ou de soie” 1852. Tc. kapama (< kapamak „a închide, a acoperi”). CAPAN s.n., s.m. (înv.) „magazie de aprovizionare a statului otoman; (fig.) persoană influentă -magasind’approvisionnement dans l’empire turc; (fig.) personne influente” c.1800, var. caban. Tc. kapan. Sensul „persoană influentă”, după tc. kapanemini „inspector de magazie”, infl. de rom. cap „şef’ Suciu, CRT, 173-174. Var. caban < tc. kabban. Fam.: capanlâu s.m. „furnizor al magaziei împărăteşti” 1778, var. cabanlau, capanliu < tc. kapanli; var. cabanlau < tc. kabbanli. CAPANGE s.f. (înv.) „cursă, capcană - piege, trappe” 1696, var. capangă „fiare, cătuşe”. Tc. kapanca (< kapan „capcană”). Var. capangă refăcută din pl. căpăngi. Cf. capcană. CAPĂ s.f. „pelerină scurtă de blană sau de stofa; dispozitiv de protecţie la maşini, ferăstraie etc. - cape” 1871. Fr. cape (< occ. capa, v. fr. normando-picard capa < lat. târzie cappa „glugă; manta cu glugă”). Cf. capelă1,2, capela, capelină, capişon, capot1’2 3, capotă, capucin, căpiţă2, căpat , ceapcă, chipiu, scăpa, şapcă. CAPCANĂ s.f. „dispozitiv pentru prinderea unor animale, cursă - piege” 1673, var. căpcană. Tăt. kapkan, ucr. kapkan ŞIO II, 1, 87, Suciu, CRT, 225 // Tc., ucr. kapkan DA; tc. kapkan TDRG, CADE, SDLR, CDER 1409, DEX. Fam.: capcani vb. (rar, Buc.) „a prinde” 1914. Cf. capange. CAPELA -42- C4PIE CAPELA vb. (mar.) „a lega o parâmă de un catarg - capeler” 1949. Fr. capeler (propriu-zis „a trece peste” < v.normand capei (= chapeau) < lat. târzie cappellus < cappa „glugă; manta cu glugă”) Fam.: capelatară s.f. „capelare” 1949. Cf. capă, capelă1,2, ceapcă, chip/u, şapcă. CAPELĂ1 s.f. „şapcă purtată de militari; pălărie - bonnet de soldat; chapeau” 1750-1800, var. capei s.n. Ngr. KaneXXo DEX, it. cappello (< cappa < lat. târzie cappa „glugă; manta cu glugă”) DA, TDRG, DEX // Ngr. KarreXa SDLR, CDER 1411. Fam.: capelaţă s.f. (dim.) 1914. Cf. capă, capelă2, ceapcă, chipiu, şapcă. CAPELĂ2 s.f. „bisericuţă; parte dintr-o biserică unde se află un altar secundar; grup de corişti, orchestră de proporţii reduse - chapelle; petit choeur, petite orchestre” 1788. It. cappella (< lat. med. cappella, la origine capela regilor merovingieni unde se păstra mantaua Sf. Martin < lat. târzie cappa „manta cu glugă”). Sensul de „cor, orchestră” şi după germ. Kapelle. Fam.: capelan s.m. „preot al unei capele (catolice), preot ajutător al parohului” 1702 (var. caplm2) < it. cappellano, var. caplan < germ. Kaplan, magh. kăplăn\ capelmaistru s.m. 1835 „dirijor al unei orchestre mici” < germ. Kapellmeister; căplănesc adj. „de capelan” 1742 <— caplan. Cf. căpâlnă, capă, capelă1. CAPEL/NĂ s.f. (med.) „bonetă sau bandă circulară folosită pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor şi a protezelor chirurgicale - capeline” 1969. Fr. capeline (< v.occ. capelina „cască” sau it. cappellina < cappa < lat. târzie cappa „manta cu glugă”). Cf. capă, capela, capelă1,2. C4PERĂ s.f. (mai ales la pl.) „bobocul caperului, folosit ca mirodenie - câpre” 1691-1697 (în forma capeare), var. (pl., înv.) capre. Ngr. KdTTTrapr) (< v.gr. KâmrapLs) DA (posibil), SDLR, germ. Kapper ° // posibil şi it. cappero DA; <— caper DEX, CDER 1415; şi lat. capparis, it. cappero, fr. câpre SDLR. Fam.: caper s.m. „arbust spinos care creşte în regiunile calde ale Europei” 1822 < germ. Kapper, it. cappero (< lat. capparis < gr. Kaimapis*). C4PIA s.m. invar, „ardei roşu lung - sorte de piment” 1988. Bg. kapija. CAPICL/4RIU s.m. (înv., rar) „paznic de închisoare - gardien de prison” 1683. Ngr. KamKĂâpLos' (< lat. med. clauicularius < clauicula „cheiţă” < clauis „cheie”). Cf. cheie, clavecm, claviatură, clavicard, clav/culă, cav/lă. C4PIE s.f. (Mold., Munt.) „boală de oi - toumis” 1857. Bg. dial. kapija „om ciudat, prost” (< tc.), cf. kapijasăn „(despre oi) bolnavă de capie” ° // cf. sl. kapija DEX; v.sl. kapija „picătură” (ser. „apoplexie”) DA, SDLR; v.sl. kapeja TDRG2. Fam.: capchin adj. (înv. Trans.) „capiu” 1812 ^— capiu\ capiu s.m. „capie”, adj. „atins de capie; (fig.) năuc” 1806 <— capie DA („de aceeaşi origine cu capie”), SDLR, CDER 1417, DEX, TDRG2 // v.sl. kapija „picătură” CADE; probabil cap TDRG1; căpia vb. „a se îmbolnăvi de capie; a se scrânti, a înnebuni” 1806; căpială s.f. „ameţeală” 1885 <— căpia\ căpiat s.n. 1885 <— căpia\ căpietară s.f. 1834 <— căpia. CAPIL4R -43- CAPIT^T CAPILAR adj. „(despre tuburi, vase de sânge) subţire (ca un fir de păr) - capillaire” 1843. Fr. capillaire (împr. din lat. capillaris < capillus „fir de păr, păr”) DA, DEX // şi lat. neol. capillaris DEX. Fam.: capilaritate s.f. „proprietate pe care o au lichidele de a se ridica sau de a coborî, fără intervenţii din afară, în tuburi foarte subţiri” 1851 < fr. capillarite; capilarită s.f. „inflamaţie a vaselor capilare” 1969 < fr. capillarite; capilaroscop/e s.f. „examinare la microscop a circulaţiei capilare” 1969 < fr. capillaroscopie (< capillaire + -scopie < gr. -aicoma < -a/co7ros'< cncenreLv „a privi”); electrocapilar adj. „referitor la electrocapilaritate” 1960 < fr. electrocapillaire; electrocapilaritate s.f. „modificare a tensiunii dintre două fluide prin aplicarea unei diferenţe de potenţial între acestea” 1930 < fr. electrocapillarite. CAPIOLD^Ş s.m. (înv.) „camarad de serviciu, coleg - compagnon de service” 1860. Tc. kapi-yoldaşi (kapi „poartă, loc de muncă” +yoldaş „coleg, tovarăş”). Cf. capug/u, capie, ioldaş. CAPIŞON s.n. „un fel de glugă - capuchon” 1789, var. capşon. Fr. capuchon (< capuche (infl. şi de it. cappuccio) < cape „manta cu glugă” < occ. capa, v. fr. normando-picard capa < lat. târzie cappa). Fam.: capişonat adj. „cu glugă, care poartă glugă” 1914 <— capişon, adaptat după fr. capuchonne; necapişonat adj. 1898 <— capişonat. Cf. capă. C4PIŞTE1 s.f. (înv.) „templu păgân; biserică creştină neortodoxă - temple paien; eglise chretienne non orthodoxe” 1620, var. capeşte. Slavon kapiste. CAPFL4L1 s.n. „avere, bani investiţi într-o afacere - capital” 1759. Germ. Kapital DEX, TDRG2, fr. capital DA, CADE, DEX, TDRG2 (< it., lat. med. capitale „partea principală a unei sume datorate, excluzând dobânda” < it. capitale, lat. capitalis „principal” < caput „cap”). Fam.: anticapitalist adj. „potrivnic sistemului capitalist” 1966 < fr. anti-capitaliste DEX sau <— capitalist; capitalism s.n. „sistem social-economic bazat pe proprietatea privată, piaţa liberă şi libertatea de acţiune” 1914 < fr. capitalisme; capitalist, -ă adj., s.m., s.f. „privitor la capitalism; deţinător de capital” 1822 < fr. capitaliste; capitaliza vb. „a acumula capital” 1840 < fr. capitaliser; capitalizatul adj. 1978 < fr. capitalisable; capitălaş s.n. (dim.) 1910, var. căpitălaş. Cf. capital2, cap. CAPITAL2 adj., s.f „de primă importanţă, de căpetenie; (despre pedepse) cu moartea (cu capul); (despre litere) majusculă - capital” 1778. Lat. neol. capitalis (< caput „cap”) °, fr. capital DA, CADE, DEX. Fam.: capitală s.f. „oraş de reşedinţă” 1801-1802 (var. capital3 s.n.), var. (înv.) capitalie < fr. (viile) capitale; capitălaţă s.f. (dim.) „literă capitală mai mică” 1914 (var. capitaluţă). Cf. capital1, capitalband, cap. CAPTL4LBAND s.n. „şiret colorat, cu o margine îngroşată, cu care se întăreşte cotorul unei cărţi sau al unui registru - lacet qui renforce le dos d’un livre ou d’un registre” 1962. Germ. Kapitalband (< kapital „principal, esenţial” + Bând „legătură, bandă”). Cf. capital2. CĂPIŢAT adj. (bot.) „(despre un organ) care se termină cu un fel de măciulie - căpiţe” 1966. Fr. căpiţe (< lat. savant capitatus < caput „cap”). Cf. cap. CAPITAŢIE -44- CAPITULA CĂPIŢEI ŢIE s.f. „dare, impozit pe cap - capitation” 1831, var. (înv.) capitaţiwe. Fr. capitation (împr. din lat. capitatio < caput „cap”). Cf. cap. CAPITEL s.n. „parte superioară, mai groasă, a unei coloane - chapiteau” 1834. It. capitello (< lat. capitellum < caput „cap”) CADE, DEX, TDRG2 // şi lat. neol. capitellum DEX; lat. neol. capitellum DA, SDLR. Cf. cap, cadet, cadou, caudillo. CAPITOL s.n. „fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei lucrări ştiinţifice, literare, ale unei legi etc. - chapitre” 1705 (var. capitul3). ît. capitolo (< lat. capitulam, iniţial dim. lui caput „cap”, de unde „antetul, partea iniţială a unei scrieri”, de unde „secţiune a unei scrieri, capitol”). Var. capitul3 < lat. neol. capitulam. Fam.: capitularii s.n.pl. „acte legislative date de regii carolingieni, divizate în capitole” 1925 < fi. capitulaires (< lat. med. capitulare, pl. capitularia < capitulam); subcapitol s.n. „diviziune a unui capitol” 1965 sub1- + capitol (DLR, DEX), posibil după fr. sous-chapitre °. Cf. cap, capitul1,2, capitula. CAPITOLIN adj. „care aparţine Capitoliului, privitor la Capitoliu - capitolin” 1871. Lat. neol. capitolinus (< top. Capitolium), fr. capitolin. CAPITONA vb. „a căptuşi scheletul unei mobile; a acoperi un perete cu material izolator fonic - capitonner” 1868. Fr. capitonner (< capiton „umplutură de mătase sau de lână” < it. capitone „fir de mătase gros şi neregulat” < lat. capito, -onem, augm. lui caput „cap”). Fam.: capitonaj s.n. „capitonare; (med.) apropiere chirurgicală a planurilor unei cavităţi” < fr. capitonnage 1966. Cf cap. CAPITOS adj. (înv.) „(despre o băutură) care ameţeşte - capiteux” 1907. Fr. capiteux (la origine „încăpăţânat” < it. med. capitoso, lat. med. capitosus < caput „cap”). Cf. cap. CAPITUL1 s.n. „corpul canonicilor unei dieceze catolice; locul în care se reunesc aceştia -chapitre” 1787 (var. înv. capitulam). Lat. neol. capitulam („capitol” > „reuniune de călugări la începutul căreia se citea un capitol din regula monahală” > „corpul canonicilor”) DA // it. CADE, DEX. Fam.: capitular adj., s.m. „privitor la capitulul unei dieceze, membru al unui capitul” 1862 < lat. neol. capitularis. Cf. cap, capitol, capitul2, capitula. CAPITUL2 s.n. (bot.) „inflorescenţă cu receptacul întins, cu numeroase flori apropiate -capitule” 1931 (var. capitulă s.f). Fr. capitule, lat. neol. capitulum (dim. lui caput „cap”). Cf. cap, capitol, capitul1, capitula. CAPITULA vb. „a înceta ostilităţile şi a se preda învingătorului - capituler” 1829. Fr. capituler (iniţial „a stabili un acord, a negocia” < lat. med. capitulare „a enumera, a face un raport punct cu punct, a stipula într-un acord, a conveni” < capitulum „articol, paragraf’, cf. capitol < caput „cap”) DA, DEX // şi lat. neol. capitulare DEX. Fam.: capitulant s.m. „persoană care capitulează” 1871 < fr. capitulant DLRM, DN3, NŞDU // rus. kapituljant DEX; capitulantă s.f 1958 <— capitulant; capitulard adj., s.m. „(persoană) care CAPLADIS7 -45- CAPONIERĂ capitulează” 1955 < fr. capitulard; capitulaţie s.f. „(ist.) convenţie prin care se stabilesc drepturile cetăţenilor unui stat pe teritoriul altui stat; (înv.) înţelegere, acord; capitulare” 1763, var. capitulaţime < lat. neol. capitulatio, germ. Kapitulation, fr. capitulation, eventual şi pol. kapitulacja, rus. kapituljacija; capituluî vb. (înv. Trans.) „a capitula” 1814 < magh. kapitulâl, germ. kapitulieren. Cf. cap, capitol, capitul1,2. CAPLADIS/vb. (înv.) „a căptuşi cu mătase o giubea - doubler (un vetement avec de la soie)” 1870. Ngr. KairXavTl£ *carămb, carâmb > carâmb) Puşcariu, LR II, 353 (probabil), Loşonţi, SSE, 26-29 // Lat. *calamulus (< calamus) S. Puşcariu, DRI 1920-1921, 225-226, DRII 1921-1922, 596, DA, O. Densusianu, GS 6, 1933-1934, 363, DEX; lat. carri umbo „inima carului” Al. Philippide, ZrPh, 31, 1907, 302; lat. calopus, cu -m- (epentetic) ca în strambus P. Skok, ZrPh, 42, 1923, 191; cf. calapod, scălâmb, lituan. karabas „cornet” SDLR; magh. karima CDED II 487; ser. korubati Miklosich, EWSS, 132. Var. carâng probabil refăcută din pl. dial. carânghi. Fam.: carămbaţ s.m. (Caransebeş) „parte componentă a căruţei” 1885 <— carâmb + băţ; carâmb» vb. „a se curba, a se încovoia” 1927 <— carâmb + scălâmba (contaminare); carâmbi vb. „a măsura laptele cu carâmbul” 1927, var. cărâmbi; cărombă s.f. „băţ cu care se măsoară cantitatea de lapte muls” 1927; cărâmbit s.n. (abstr.) 1927 cărâmbi; scărâmbă s.f. (Ţara Moţilor) „aşchie” 1825 <— cărâmbă; scărâmbî vb. (Ţara Moţilor) „a se înţepa cu o aşchie” 1888 <— scărâmbă. CARIL4MIC adj. (chim.), în sintagma acid ~ „acid instabil, cunoscut sub formă de săruri sau de esteri - (acide) carbamique ” 1949. Fr. carbamique (< carb- < carbone „carbon” + -am- < amide „amidă” < am(moniac) „amoniac” + -ide). Fam.: carbamut s.n. „sare a acidului carbonic, uretan” 1949 < fr. carbamate (< carbam(ique) + -ate). Cf. carbon. CARRENĂ s.f. „compus organic care se găseşte în asfalturi - carbene” 1949. Fr. carbene (< carb- < carbone „carbon” + -ene). Cf. carbon. CARB/D s.n. „carbură de calciu, întrebuinţată la fabricarea acetilenei - Carbide” 1927. Fr. Carbide (< carb- < carbone „carbon” + -ide), germ. Karbid. Cf. carbon. CARBINOL s.m. „denumire veche a alcoolului metilic - carbinol” 1930. Fr. carbinol, germ. Karbinol (< Karbin „metil” < karb- < Karbon „carbon”). Cf. carbon. CARBOAVĂ s.f. (Mold., Buc.) „veche monedă rusească - ancienne monnaie russe” 1834, var. caraboavă, cărăboavă. Rus. karbovec (< karbovanec < pol. karbowaniec < karbowany pieniqdz „monedă cu marginile zimţate”). Fam.: carboonţă s.f. (înv., Mold.) „carboavă” 1875, var. cărăboanţă < rus. karbovanca, genitiv al lui karbovanec; carbovon s.m. „carboavă” 1862 < rus. karbovanec. CARB0L s.n. (chim.) „acid fenic - eau pheniquee” 1927. Germ. Karbol[wasser] DA sau < germ. Karbol[săure] SDLR (< Karbo- < Karbon „carbon” + -ol < Alkohol „alcool”). Fam.: carbolic adj., în sintagma acid~ „fenol” 1927 < fr. carbolique. Cf. carbon, alcool. CARBOLINEUM s.n. (chim.) „lichid obţinut prin distilarea cărbunelui de pământ, întrebuinţat la impregnarea lemnului şi ca fungicid - carbolineum” 1949. Fr. carbolineum, germ. Carbolineum (Karbolineum) (< carbo- < lat. carbo „cărbune” + -oleum „ulei”). Cf. carbon, cărbune, uloi. CARBOLOY -58- CARBORt/NDUM CARBOLOY s.n. „aliaj cu duritate mare, obţinut din carbură de wolfram în liant de cobalt -carboloy” 1949. Engl. carboloy (< carbo- < carbon „carbon” + alloy „aliaj”). Cf. carbon. CARBON s.n. sg. tantum „element chimic răspândit în natură, cristalizat sau amorf- carbone” c.1805, var. (înv.) carboniu. Fr. carbone (împr. din lat. carbo, -onem „cărbune”). Var. carboniu < lat. neol. carbonium. Fam.: bicarbonat s.m. „sare a acidului carbonic” 1852 < fr. bicarbonate; carbogen s.n. „amestec de bioxid de carbon în oxigen, utilizat mai ales în tratamentul asfixiilor” 1969 < fr. carbogene; carboid s.n. „nume dat unor compuşi organici din asfalturile naturale” 1949 < fr. carboide(s) DEX, germ. Carboide °; carbometru s.n. „aparat pentru detectarea bioxidului de carbon” 1958 < fr. carbometre; carbonado s.n. „diamant negru, impur, folosit ca abraziv” 1931 < fr. carbonado DEX, sp. carbonado CADE; carbonat adj., s.m. „sare minerală a acidului carbonic” 1838 < fr. carbonate; carbonata vb. „a transforma în carbonat” 1958 < fr. carbonater; carbonată s.f. „un fel de friptură pe cărbuni” 1939, var. carbonadă < it. carbonata; var. carbonadă < fr. carbonnade; carbonic adj. „referitor la carbon” 1813 < germ. karbonisch, fr. carbonique; carbonier adj. „care se referă la cărbune” 1859 <— carbon, după fr. charbonnier; carbonifer1 adj., s.n. „care conţine zăcăminte de cărbuni; privitor la cărbuni” 1859 < fr. carbonifere; carbonifer2 s.n. „a cincea perioadă a erei paleozoice, în cursul căreia s-au format principalele zăcăminte de cărbuni” 1881 < fr. carbonifere; carbonificare s.f. „proces de formare a cărbunilor naturali” 1958 <— carbonifica (neatestat în dicţionarele de referinţă) <— carbon sau < fr. carbonifer; carboml s.m. „combinaţie a oxidului de carbon cu unele metale grele; grupare funcţională bivalentă conţinută în moleculele aldehidelor şi ale cetonelor” 1949 < fr. carbonyle; carbon/lic adj. (despre substanţe) „care conţin, în moleculă, gruparea funcţională carbonil” 1988 < engl. carbonylic; carboniza vb. „a transforma în cărbune” 1840 < fr. carboniser; carbonizaţie s.f. (abstr.) 1848, var. carbonizaţiune < fr. carbonisation; decarbonatare s.f. „proces chimic opus carbonatării” 1958 de- + carbonatare; decarboniza vb. „a elimina carbonul dintr-un produs (petrolier)” 1886, var. descarboniza < fr. decarboniser; decarbonizaţie (înv., abstr.) 1838 < germ. Dekarbonisation, fr. decarbonisation0 II <— de- + carbonizaţie DLR; protocarbonat1 adj. (chim.) „care este combinat cu cea mai mică proporţie de carbon posibilă” 1931 < fr. protocarbone; protocarbonat2 s.m. (chim.) „sare a acidului carbonic care conţine o cantitate minimă de carbon” 1924 < fr. protocarbonate °; semicarbonizare s.f. „proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi relativ scăzute, prin care se obţin semicocs, gudron şi gaze” 1950 <— semi- + carbonizare, probabil după fr. semi-carbonisation; tetracarbond s.n. (chim.), în sintagma ~ de nichel „compus al nichelului, care se prezintă sub forma unui lichid incolor, solubil în apă, foarte toxic, folosit la prepararea nichelului de înaltă puritate” 1972 < fr. tetracarbonyle (de nichel), engl. (nichel) tetracarbonyl 7/ <— tetral- + carbonil DLR. Dublet etim.: cărbune. Cf. carbamic, carbenă, carbid, cartonul, carbid, carbolineum, carbolay, carbonar, carborandum, carbox/1, carbancul, carbură. CARBONAR s.m. „membru al unei organizaţii revoluţionare secrete din Italia de la începutul secolului al XlX-lea; (p. ext.) nume dat la începutul secolului al XlX-lea tinerilor români cu idei progresiste - carbonaro” 1821 (var. cărvunar). It. carbonaro (< lat. carbonarius „cărbunar” < carbo, -onem „cărbune”). Var. cărvunar < ngr. KapfdovvL ăprjS'. Fam.: carbonarism s.n. „doctrina carbonarilor” 1927 < it. carbonarismo. Dublet etim.: cărbunar (s.v. cărbune). Cf. carban, cărbune. CARBORf/NDUM s.n. (chim.) „carbură de siliciu, folosită ca material abraziv -carborundum” 1931. Fr. carborundum (< engl. carborundum < carbo- < carbon „carbon” + corundum „corindon”). Cf. carban, corindan. CARBOŞ -59- CARC4N CARBOŞ s.m. „chinga unei luntre - liure” 1898. Et. nes., posibil ucr. karbiz „bucată de lemn; crestătură, răboj”, cu adaptarea finalei0 // Et. nec. DA. CARBOX/L s.n. (chim.) „grupare funcţională monovalentă, caracteristică acizilor organici -carboxyle” 1949. Fr. carboxyle (< carbo- < carbone „carbon” + -oxy- < oxygene „oxigen”). Fam.: carboxilază s.f. „enzimă care catalizează eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi” 1949 < fi*, carboxylase; decarboxila vb. „a elimina bioxidul de carbon printr-o reacţie chimică” 1960 <— decarboxilare; decarboxilare s.f. „reacţie chimică de eliminare a bioxidului de carbon” 1960 < fir. decarboxylation, cu echivalarea sufixului ° // <— decarboxila DLR; decarboxilază s.f. „grup de enzime care catalizează eliminarea bioxidului de carbon din unii acizi organici” 1972 < fi*. decarboxylase; decarboxiiizant adj. „care elimină bioxidul de carbon printr-o reacţie chimică” 1958 <— decarboxila, după derivatele în -izant. Cf. carbon, oxigen. CARBl/NCUL s.n. „(înv.) piatră preţioasă de culoare roşie (ca un cărbune aprins); (reg.) bubă roşie, furuncul; (la plante) arsură, uscare din cauza frigului sau a căldurii excesive - carboncle; fletrissure des plantes â cause du froid ou de la chaleur excessive” 1683, var. carvuncul. Lat. neol. carbunculus (dim. lui carbo, -onem „cărbune”). Cf. carban, cărbune. CARBL/RA s.f. „compus al carbonului cu un metal sau metaloid - carbure” 1852. Fr. carbure (< carb- < carbone „carbon” + -ure). Fam.: carbură vb. „a introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros în stare topită” 1871 < fr. carburer; carburant s.m. „combustibil lichid folosit la motoarele cu explozie” 1931 < fr. carburant (< carburer); carburator s.n. „component al unui motor cu ardere internă şi cu aprindere electrică, în care se formează amestecul carburant” 1927 < fr. carburateur (< carburer); carburaţie s.f. (abstr.) 1927, var. carburaţiune < fr. carburation (< carburer); decarbura vb. „a micşora procentul de carbon dintr-un aliaj” 1949 < fr. decarburer (< carburer); decarburaţie s.f. (abstr.) 1937 < fr. decarburation (< decarburer); protocarburat adj. „care formează o protocarbură” 1931 < fr. protocarbure ° II fr. protocarburat DLR, DEX; protocarbură s.f. „combinaţia cea mai săracă în carbon pe care un corp simplu o poate forma cu carbonul” 1931 < fr. protocarbure; recarbura vb. 1956 < fr. recarburer (< carburer); supercarburant s.m. „carburant cu putere calorică de câteva ori mai mare decât aceea a unui combustibil convenţional” 1978 < fr. supercarburant. Cf. carban. CARCALETE1 s.m. „lăcustă; om fără căpătâi, nume de batjocură dat lăutarilor - sauterelle; rodeur, appellation moqueuse donnee aux menetriers” 1913, var. carcakţ. Bg. skakalec „lăcustă” (< skakam „a sări”) CADE, SDLR, posibil intrat prin intermediul ar. car caiet, cf. alb. karkalec „lăcustă” (cu aceleaşi accidente fonetice) 0 // <— cărcăli DA (care nu cunoaşte decât sensul „nume de batjocură dat lăutarilor”). CARCALETE2 s.m. „băutură preparată din vin, sirop şi sifon - vin coupe d’eau gazeuse et de sirop” 1939. Et. nes., probabil <— cărcăliu (= chercheliu) „cherchelit”, infl. de molete „vin slab” 0 // Acelaşi cuvânt cu car caiete1 SDLR; et. nec. DEX. Cf. chercheli. CARCAUTJ s.n. (reg.) „ustensilă pentru tăiat mămăliga - outil pour couper la polenta” 1916. Et. nec. CARC4N s.n. „guler de fier cu care răufăcătorii erau legaţi la stâlpul infamiei, în Franţa -carcan” 1930. Fr. carcan. CARCANDiLĂ -60- CARCINOTR0N CARCANDiLĂ s.f. (fam., Mold.) „drac - diable” 1893. Et. nes., probabil înrudit cu tc. kara-koncolos „Baba-cloanţa, sperietoare”, cf. şi alb. karkanxhol „strigoi”, bg. kărăkondzul, ngr. KaXiKăvTaapos' DA. Pentru finală, cf. derivatele în -ilă folosite ca nume ale diavolului (sarsailă, sămândilă, spurcăilă etc.). CARC4SA s.f. „îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic; înveliş osos, osatură -carcasse” 1848. Fr. carcasse. C4RCERĂ s.f. „închisoare - prison” 1852, var. (înv.) carcere. Lat. neol. car cer, car cerem, it. carcere. Fam.: descarcera vb. „a scoate din închisoare; a scoate o persoană din resturile unei maşini accidentate sau ale unei clădiri distruse” 1993 <— des- + [în]carcera, cu sensuri în sociologie, politică, după engl. decarcerate, decarceration; încarcera vb. „a pune pe cineva în carceră, a întemniţa” 1848 (var. încarcera) < fr. incarcerer. G4RCHIN s.n. (înv.) „cancer, ulcer - cancer, ulcere” mijlocul sec. XVIII (var. carchm), var. cârdn. Ngr. Kaptdvos'. Fam.: carchinas adj. „canceros” 1862. Cf. carcino-, carcinam. C4RCIN(0)- el. de comp. „cancer, în legătură cu cancerul - carcin(o)-”. Fr. carcin(o)- (< gr. icap/dvos’ „rac; cancer”). Cf. carcinam, carchm, carcinogen, carcinologie. CARCINOGE'N adj. „cancerigen - carcinogene” 1969. Fr. carcinogene (< carcino- < gr. Kap/di'os' „rac; cancer” + -gene „care produce...” < gr. yewâv „a genera, a da naştere”, cf. -yevijs' „născut, produs”). Fam.: carcinogeneză s.f. „proces de formare a tumorilor canceroase” 1969 < fr. carcinogenese, engl. carcinogenesis. Cf. carcino-. CARCINOLOG/E s.f. (med.) „ramură a oncologiei care studiază carcinoamele -carcinologie” 1871. Fr. carcinologie (< carcino- < gr. KapKlvos' „rac; cancer” + -logie < gr. -Xoyia < -Xoyos' < Xeyeiv „a vorbi”). Fam.: carcinolagic adj. „referitor la tumorile maligne” 1871 < fr. carcinologique. Cf. carcino-. CARCINOM s.n. (med.) „tumoare malignă constituită din celule epiteliale, epiteliom -carcinome” 1863. Fr. carcinome (împrumut din lat. carcinoma „tumoare” < gr. KapKLvoopa < tcaptai/ovcrOaL „a fi atins de cancer” < KapKLi/os' „rac; cancer”). Fam.: carcinomatază s.f. „proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză” 1969 < fr. carcinomatose; carcinază s.f. „carcinomatoză” 1969 < fr. carcinose. Cf. carcin(o)-, carchin. CARCINOTRON s.n. „tub electronic cu vid înaintat, folosit pentru a genera microunde cu frecvenţe foarte înalte - carcinotron” 1988. Engl. carcinotron (denumire comercială; finala -tron, probabil abstrasă din electron, e caracteristică numelor de instrumente ce folosesc fizica atomică). CARCIOF0I -61- CARDL4C CARCIOFOI s.m.pl. (înv.) „anghinare - artichaut” 1806, var. carcifoaie s.f. It. carciofo (< arab hursuf/ harsuf), cu finala infl. de foaie, foi. CÂRDAMA s.f. „plantă aromatică originară din India, drobuşor - plante aromatique originaire de Tinde” 1773, var. cadalma, cardaman, cardamă, cherdame. Ngr. mpSapofa), prin intermediul unui cuvânt turcesc neidentificat CDER 1468. Fam.: cardamină s.f. „plantă cu flori viorii; drobuşor” 1831 (var. cardamin) < fr. cardamine, lat. neol. cardamina (< gr. KapSapiwj < mpSapov „creson”); cardamam s.m. „plantă tropicală ale cărei seminţe au gust piperat; drobuşor; ulei extras din cardamom” 1871 < fr. cardamome, lat. neol. cardamomum (< gr. KapSăpoopov < KăpSapov „creson” + âpoopov „ghimbir”). CÂRD s.n. „cartelă magnetică emisă de o bancă sau alte instituţii, prin care deţinătorul poate efectua diferite tranzacţii - carte bancaire, carte de transport, badge” 2000. Engl. cârd (< fr. med. carte, împrumut din lat. charta, posibil prin intermediul it. carta). Cf. cartă1,2, carte, hartă, hârtie. CARDAN s.n. „sistem de suspensie sau de articulaţie, care permite mişcarea în toate sensurile -cardan” 1961. Fr. cardan < antrop. Girolamo Cardano (1501-1576), matematician şi filozof italian care a inventat acest mod de suspensie. Fam.: cardanic adj. „(despre un sistem de suspensie) care permite unui obiect suspendat să-şi păstreze poziţia orizontală; (despre un sistem de articulaţie a două piese ale unui mecanism) care permite uneia dintre piese să-şi păstreze poziţia favorabilă transmiterii mişcării, indiferent de poziţia celeilalte piese” 1955 < fr. cardanique ° // <— cardan DEX. CÂRDARMA s.f. (Ban., înv.) „şosea pietruită - chaussee” 1910. Ser. kaldrma (> *caldarma > cardarma). Cf. caldarâm. CARDAŞ s.m. (Ban., Mold., Munt.) „tovarăş; nume de dans popular - compagnon; nom de danse paysanne” 1695 (antrop. Cărdaşi). Tc. kardaş, bg., ser. kardas. Fam.: cardaşlac s.n. „tovărăşie” 1887 < tc. kardaşlik; cârdăşi vb. refl. „a se asocia, pentru săvârşirea unor fapte necinstite” c. 1821 (var. cărdăşi), var. cărdoşi <— cardaş (forma de bază cărdăşi), cu -â- sub infl. lui cârd; cârdăşie s.f. „întovărăşire cu scopuri condamnabile” 1868 (var. cârdăşie) <— cardaş, cu sensul după cărdăşi; încârdăşi vb. refl. „a se asocia, pentru săvârşirea unor fapte necinstite” 1870 (var. încârdoşi), var. încârdăşi, încărdoşi; încârdoşa vb. refl. 1900 <— încârdoşi (= încârdăşi). CARDĂ s.f. „maşină folosită în filaturi pentru prelucrarea unui material textil - carde” 1949. Fr. carde (< it. de nord carda < pl. colectiv al lui cardo „scaiete” sau < cardare „a carda” < car do „scaiete” < lat. carduus). Fam.: carda vb. „a prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci” 1949 < fr. carder. Cf. cardan. CARDENĂ s.f. (livr.) „ţâţână - gond” 1896. Lat. neol. cardo, cardinem. Cf. cardinal. CARDIAC adj., s.m. „referitor la inimă; persoană suferind de o boală de inimă - cardiaque” 1843. Fr. cardiaque (< lat. savant cardiacus < gr. KapSLaKos' < KapSia „inimă”). Fam.: cardie s.f. „orificiul superior al stomacului, situat la locul de unire dintre esofag şi stomac” 1843 < fr. cardia (< lat. savant cardia < gr. KapSia „inimă; cardie”); cardită s.f. „inflamaţie CARDIG4N -62- CARDIOGR4F a inimii” 1939 < fr. cardite; dextrocardie s.f. „anomalie care constă în situarea inimii în partea dreaptă a cavităţii toracice” 1964 < fr. dextrocardie; ectocardie s.f. „anomalie de poziţie a inimii” 1997 < fr. ectocardie (< ecto- < gr. ekto? „în afară” + -cardie < gr. KapSia), engl. ectocardia\ embriocardie s.f. „ritm cardiac accelerat (ca cel al fătului)” 1978 < fr. embryocardie (< embryo- < embryon „embrion” + -cardie < gr. KapSia)', endocard s.n. „tunica internă a inimii” 1939 < fr. endocarde (< endo- < gr. ivSov „înăuntru” + -carde < gr. -KâpSio? < KapSia)', endocardic adj. „referitor la endocard” 1988 < fr. endocardique; endocard/tă s.f. „boală care constă în inflamarea endocardului” 1900 < fr. endocardite; epicard s.n. „învelişul extern al inimii” 1859 < fr. epicarde (< epi- < gr. im- „pe, peste” + -carde < gr. -KâpSio? < KapSia)-, epicardită s.f. „inflamaţie a foiţei viscerale a epicardului” 1978 < fr. epicardite; miocard s.n. „ţesutul muscular al inimii” 1948 < fr. myocarde (< myo-< gr. pv?, pud? „muşchi; (propriu-zis) şoarece” + -carde < gr. -KapSto? < KapSia)', miocardic adj. „care aparţine miocardului” 1954 miocard sau fr. myocardique; miocardită s.f. „boală care constă în inflamarea miocardului” 1910 < fr. myocardite; pericard s.n. „înveliş care îmbracă inima” 1780-1790 (var. pericardio), var. pericardion < fr. pericarde (< gr. nepiKăpSLOv < TrepucapSLO? adj. „care înconjoară inima” < nept- „împrejur” + KapSia „inimă”); var. pericardio < it. pericardio; var. pericardion < ngr. nepucăpSiov, pericardic adj. „care aparţine pericardului” 1966 < fr. pericardique\ pericard/tă s.f. „inflamaţie a pericardului” 1906 < fr. pericardite; tahicard/e s.f. „accelerare anormală a bătăilor inimii” 1954 < fr. tachycardie (< germ. Tachykardie < gr. raxu? „rapid” + KapSia „inimă”). Cf. cardio-, cardium. CARDIG4N s.n. (rar), jachetă (bărbătească) tricotată, cu mâneci largi, încheiată cu nasturi în faţă - cardigan” 1978. Fr., engl. cardigan (nume dat probabil după contele de Cardigan, personalitate din epoca Războiului Crimeii). CARDINAL1 adj. „principal, esenţial; (gram.) un tip de numeral; (geogr., în expr. puncte cardinale) cele patru direcţii principale ale orientării în spaţiul terestru - cardinal” 1757. Lat. neol. cardinalis (< cardo, cardinem „ţâţână, pivot, punct cardinal, moment decisiv”), fr. cardinal. Fam.: cardinal2 s.m. „titlu din ierarhia bisericii catolice” 1600 (var. gărdimr(iu)\ var. (înv.) cardinaliş, gardinal < lat. neol. cardinalis, germ. Kardinal, pol. kardinal DÎLR; var. gărdinar (iu) < ngr. (y)Kap8ivâ\io?, var. cardinaliş < magh. kardinălis; cardinalat s.n. „demnitatea de cardinal2” 1839 < fr. cardinalat, lat. neol. cardinalatus; cardinal/e s.f. „demnitatea de cardinal2” 1702 (var. cardinăne) <— cardinal2. Cf. cardenă. CARDI(O)- el. de comp. „referitor la inimă - cardio-” Fr. cardi(o)- (< gr. Kap8la „inimă”). Cf. cardiac, cardium, cardiocd, cardiofob/e, cardiograf, cardiogramă, cardioîdă, cardiolog/e, cardiomalac/e, cardiomegal/e, cardiopatie, cardioplegîe, cardioscap, cardiotomie. CARDIOCEL s.n. „hernie congenitală a inimii în abdomen - cardiocele” 1969. Fr. cardiocele (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -cele < gr. KfjÂq „tumoare, hernie, cocoaşă”). CARDIOFOB/E s.f. „teamă patologică de a se îmbolnăvi de inimă - cardiophobie” 1978. Fr. cardiophobie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -phobie < gr. -(poftia < -pofto? < pofteîu „a se teme”). Cf. fobie. CARDIOGR4F s.n. „aparat care înregistrează grafic pulsaţiile inimii - cardiographe” 1955. Fr. cardiographe (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -graphe < gr. -ypăpo? < ypâpeiu „a scrie”). Fam.: cardiografic adj. „referitor la cardiografie” 1961 < fr. cardiographique; cardiografie s.f. „înregistrare a contracţiilor inimii cu ajutorul cardiografului” 1955 < fr. cardiographie; ecocardiograf CARDIOGRAMĂ -63- CARDIOTOM/E s.n. „aparat folosit pentru examinarea inimii cu ultrasunete” 1977 < fr. echocardiographe (< echo- < echo „ecou” + cardiographe), engl. echocardiograph\ ecocardiograf/e s.f. „investigare a inimii bazată pe reflexia ultrasunetelor (ecografie a inimii)” 1997 < fr. echocardiographie, engl. echocardiography; electrocardiograf s.n. „aparat care înregistrează curenţii electrici care însoţesc activitatea musculară a inimii” 1966 < fr. electr o cardiographe, germ. Elektrokardiograph; electrocardiografie adj. „referitor la electrocardiografie” 1988 <— electrocardiograf sau fr. electrocardio-graphique; electrocardiografie s.f. „investigare a funcţiunilor inimii prin înregistrarea activităţii electrice a muşchiului cardiac” 1955 < fr. electr o cardiograph ie, germ. Elektrokardiographie. CARDIOGRAMĂ s.f. „curbă care reprezintă bătăile inimii înregistrate la cardiograf -cardiogramme” 1955= Fr. cardiogramme (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -gramme < gr. ypăppa „literă, scriere”, ypappi7 „linie” < ypâpeiv „a scrijeli, a desena, a scrie”). Fam.: electrocardiogramă s.f. „înregistrare grafică a curenţilor electrici care însoţesc activitatea musculară a inimii” 1950 < fr. electrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm. CARDIO/DĂ s.f. „locul geometric descris de un punct al unui cerc care se rostogoleşte pe un alt cerc având aceeaşi rază - cardioide” 1950. Germ. Kardioide, fr. cardioide (propriu-zis „în formă de inimă” < cardi(o)- < gr. KapSia „inimă” + -(o)ide < gr. -eLSfj? „care arată ca..” < elSo? „formă, aspect”). CARDIOLOG/E s.f. „ramură a medicinii care se ocupă cu studiul inimii şi al bolilor de inimă -cardiologie” 1955. Fr. cardiologie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -logie < gr. -Âoyia < -Xoyo? < Xeyeiv „a vorbi”). Fam.: cardiolog s.m. „medic specialist în boli de inimă” 1966 < fr. cardiologue. CARDIOMALACIE s.f. „distrofie a miocardului prin infiltrarea fibrei musculare cu grăsimi -cardiomalacie” 1969. Fr. cardiomalacie (< gr. KapSia „inimă” + paXoada „slăbiciune, moliciune” < paXaKO? „moale”). CARDIOMEGAL/E s.f. „mărire exagerată a volumului inimii - cardiomegalie” 1969. Fr. cardiomegalie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -megalie < gr. peya?, peyâXq „mare” + -ie). CARDIOPATIE s.f. „boală de inimă - cardiopathie” 1964. Fr. cardiopathie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -pathie < -nadeta, nâOo? „suferinţă” < TrdaxcLu, aor. enaOou „a suferi”). CARDIOPLEG/E s.f. „paralizie a muşchilor inimii - cardioplegie” 1969. Fr. cardioplegie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -plegie < gr. TrXrjyr} „lovitură, rană” + -ie). CARDIOSCOP s.n. „aparat cu care se examinează contracţiile inimii - cardioscope” 1961. Fr. cardioscope (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -scope < gr. -okotto?< (jk€ttt€lv „a privi”). Fam.: cardioscop/e s.f. „examinare a bătăilor inimii” 1931 < fr. cardioscopie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -scopie < gr. -aKonia < -okotto? < ok€ttt€lv „a privi”); electrocardioscop s.n. „aparat care permite proiectarea pe un ecran a activităţii electrice a inimii” 1978 < fr. electrocardioscope; electrocardioscopie s.f. „examinare cu ajutorul electrocardioscopului” 1978 < fr. electrocardios copie. CARDIOTOM/E s.f. „intervenţie chirurgicală pe inimă - cardiotomie” 1969. Fr. cardiotomie (< cardio- < gr. KapSia „inimă” + -tomie < gr. -ropia < -ropo? < repveiv „a tăia”, ropq „tăiere”). C4RDIUM -64- CARENŢĂ C4RDIUM s.n. „gen de moluşte cu cochilia ovală, subţire, mult boltită - cardium” 1988. Lat. neol. Cardium (numele ştiinţific al moluştei) < gr. fcapSLa „inimă”, datorită formei de inimă a moluştei. Cf. cardi(o)-, cardiac. CARDON s.m. „plantă ierboasă, originară din Europa meridională - cardon” 1871. Fr. cardon (< picard cardon, v. occ. cardo(n) < lat. târzie car do, -onem „scaiete” < carduus). Cf. cardă. C4RE [ar. care, cari1, cai(e), mr. cari1 „care; cine”, ir. carie] pron./adj. interog.-rel. c.1500, var. flexionară (înv.) m.sg. carele, carile, f.sg. careo2, m.pl. cărei, carii, f.pl. carele, carile. Lat. quălis, panrom. REW 6927. Fam.: altcareva pron. nehot. 1888 (var. altul careva), var. aItcareva <— alt + careva', ar. carea conj., adv. „când, după ce, pentru că; atunci, deci” 1901 (var. cară) <— care + art. hot. -a; careşi pron. rel. (înv.), pron. nehot. (înv. şi reg.) „fiecare” 1551-1553 <— care + -şi2; careva [ar.] pron. nehot. 1560 care + va (ind. prez. 3 sg. „vrea”); carevaşi pron. nehot. 1812 <— careva + -şi2; ar. cari2 conj. „când; dacă; întrucât” 1906, var. car2; mr. cari2 conj. „când; dacă” 1935, var. cari; ar. carichişda pron. nehot. „fiecare” 1984 cari (= care) + ichişdo (< alb. kushdo); ar. carîţi pron./adj. nehot. „oricare” 1906 <— cari (= care) + ţi (= ce); ar. cariţi(n)da pron. nehot. „oricare” 1906, var. caiţido <— carîţi + -do (< alb. -do „vrea, -va”, cf. kushdo, cilido etc.); var. carîţindo posibil infl. de alb. ndonje (= ndo „vre-” + nje „un”) „vreun”; fiecare pron./adj. nehot. 1570 <— fie{conj. prez. 3 sg. al vb.fi) + care; fiecareşi pron./adj. nehot. „fiecare” 1618 (în forma flexionară fiecareleşi) <— fiecare + -şi2; fieşcare pron./adj. nehot. (înv.) „fiecare”, var. fiişcare 1632 fie (conj. prez. 3 sg. al vb.fi) + şi1 (cu valoare adverbială) + care sau fie + -şi2 + care (probabil prin inversare fiecareşi); fieştecare pron./adj. nehot. „fiecare” 1678, var. fiiaştecare, fieşteşcare, fietecare, fiiştecare, fiiştecare, fiteşcare <— fieşte (=fieşce) + care; nicicare [mr. niţicari] pron./adj. neg. „niciunul” 1682 (var. nicecare) <— nici1 + care; ir. nuşcarle (var. nuşcarl7) pron./adj. nehot. „cineva, oarecare” <— nu + ş[tiu] + cârle; oarecare pron./adj. nehot. 1563-1583 (var. varecare) <— oare (conj. disjunctivă, înv. vare < *voare „vrea” < lat. *uolet) + care; oareşicare pron./adj. nehot. „oarecare” 1795 oare(conj. disjunctivă) + şi1 (cu valoare adverbială) + care sau oare + -şi2 + care (probabil prin inversare din forme de tipul oarecareşi); oricare pron./adj. nehot. 1594 (în forma flexionară oricarele), var. (înv.) vericare <— ori (înv. veri conj. disjunctivă < veri „vrei”) + care; orişicare pron./adj. nehot. 1886 <— orz (înv. veri) + şi1 (cu valoare adverbială) + care sau ori + -şi2 + care; ar. ţenuşcare pron./adj. nehot. „oricare, oarecare” 1906 <— ţe (= ce) + nu + ştiu + care; ar. ţeştucare pron./adj. nehot. „oricare, oarecare” 1906, var. ţiuştiucare <— ţe (= ce) + ştiu + care. Cf. n/scai, calitate, califica. CARENA s.f. „partea exterioară a corpului unei nave, care se găseşte sub linia de plutire; (anat.) proeminenţă prelungită a unor organe; (bot.) structură în corola leguminoaselor - carene” c.1832. Fr. carene, it. carena (genovez carena < lat. carîna, iniţial „una din cele două părţi care formează coaja de nucă”). Fam.: carena vb. „a repara carena unei nave” 1871 (var. latinizată carina) < fr. carener; carenaj s.n. (abstr.) 1949 < fr. carenage; carenal adj. „al carenei florilor” 1978 < fr. carenal; care nat, -ă adj., s.f. „în formă de carenă; pasăre care are sternul prevăzut cu o carenă” 1871 (var. latinizată carinat) < fr. carene; cârmă s.f. (Munt.) „carenă (la bărci)” 1911 < ngr. teapijm. CARENŢĂ s.f. „npsă, neglijenţă - carence” 1871. Fr. carence, lat. neol. carentia (< carere „a fi lipsit de”). Fam.: carint adj. (rar) „cu lipsuri” 1871 (var. carenţe) < lat. neol. carens, -tem (part. prez. al lui carere); carenţial adj. (rar) „care provine dintr-o carenţă; carent” 1978 < fr. carentiel. CARET -65- CARGOB0T CARET s.m. „broască-ţestoasă din ţările calde - caret” 1975. Fr. caret (împrumut dintr-un dialect caraib, cf. taino carrey). CARETĂ s.f. „trăsură închisă, cu patru roţi - carrose”, ante 1634 (var. carată), carată. Rus. kareta, it. carretta (< carro „car” < lat. carrus); var. carată < ucr. (livr.) karyta. Fam.: carâtar s.m. (înv.) „fabricant de carete; vizitiu sau proprietar de carete” 1857 <— carâtă (= caretă); caretaş s.m. (înv.) „carâtar” 1688 (var. carătaş), var. carâtaş, cărătaş; caretăşie s.f. (înv.) „ocupaţia de caretaş; fabricarea de carete” 1857, var. carătăşie, carâtăşie caretaş. Cf. car1, şaretă. CAREU s.n. „mod de aşezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte - carre” 1862. Fr. carre (< lat. quadrătus „pătrat” < quadrăre „a da formă pătrată” < quadrus „pătrat”). Fam.: carea1 s.f. (înv.) „trupă de infanterie aşezată în formă de pătrat” c.1780 < rus. kare (pop. karreja); carelaj s.n. „pardoseală cu lespezi pătrate” 1862, var. carelagiu < fr. carrelage. Cf. cadru, cărau, cadril, cadrilat, carieră2, car ară, cvadri-. CARFI0L s.m. (Trans.) „conopidă - chou-fleur” 1784 (var. cartafiol), var. cartafion, cartefiol, cartifiol, cartofiol. Germ. dial. Karfiol, Kartifiol (< it. cavolfiore < cavolo „varză” < lat. târzie caulus < caulis „cotor; varză”, + fiore „floare” < \at.flds,fldrem), magh. karfiol, kartifiol SDLR, Tamâs, EW // şi bg. karfiol DA. Cf. caulis, chel2, curechi, floare. CARF/ŢĂ s.f. (înv.) „ac cu gămălie, bold - epingle” 1863. Ngr. Kap(f)LToa. CARFOLOG7E s.f. (med.) „agitaţie a degetelor unui bolnav care pare că vrea să pipăie obiecte mici - carphologie” 1969. Fr. carphologie (< gr. KapvWov „frunză”). Fam.: cariofilat, -ă adj., s.f. „(plantă) din familia cariofilaceelor” 1931 < fr. caryophyllee, după modelul adjectivelor în -at; cariofileu, -ee adj., s.f. „(plantă) din familia cariofilaceelor” 1939 < fr. caryophyllee. Cf. calapar, calomfîr, garoafă, cariochineză, cariologie, cariometrîe, cariapsă. CARIOLĂ s.f. „trăsură uşoară cu două roţi, trasă de un cal - carriole” 1881. Fr. carriole, it. carriola (< carro „car”). Cf. car1. CARIOLOGIE s.f. „ramură a biologiei care studiază nucleul şi celula - caryologie” 1949. Fr. caryologie (< caryo- „nucleu celular” < gr. Kâpvou „nucă; nucleu” + -logie < gr. -Xoyia < -Aoyos' < Aeyeii' „a vorbi”). Cf. cariochinază, cariometrîe, cariofilacee, cariapsă. CARIOMETR/E s.f. „măsurare a diametrului nucleelor celulare cu ajutorul microscopului -caryometrie” 1962. Fr. caryometrie (< caryo- „nucleu celular” < gr. Kâpvov „nucă; nucleu” + -metrie < gr. -perpla „măsurare” < -perpij? „care măsoară” < perpeli' „a măsura” < perpor „măsură”). Cf. cariochiniză, cariologie, cariofilacie, cariapsă. CARI0PSĂ s.f. „tip de fruct uscat, cu pericarpul lipit de sămânţa unică - caryopse” 1931. Fr. caryopse (< gr. Kâpvov „nucă” + di/jt? „aspect”). Cf. cariochiniză, cariologîe, cariofilacae, cariometrîe, aptic. CARJSMĂ s.f. „(rar) dar deosebit, conferit de graţia divină; (curent) farmec personal -charisme” 1822 (var. grafică charisma), var. harismă. Lat. neol. charisma (< gr. x(*PL(Jlia)> fr- charisme. Fam.: carismatic adj. „dotat cu carismă” c.1970 < fr. charismatique; necarismatic adj. 1995 carismatic. Cf. har. CARITATE s.f. „iubirea de Dumnezeu şi de semeni; milă, îndurare; pomană - charite” 1833 (var. înv. harifate), var. (înv.) şaritate. Lat. neol. c(h)aritas, -tatem (< carus „drag”). Var. şaritate < fr. charite. Fam.: caritabil adj. „care manifestă caritate; milos, generos” 1848 < fr. charitable, adaptat după caritate DA, SDLR, CDER 1482, DEX, TDRG3 // şi it. caritatevole SDLR; necaritabil adj. 1931 <— caritabil. CARUNGĂ -68 CARMINAT/V CARUNGĂ s.f. „cabină pentru echipajul unui avion - carlingue” 1949. Fr. carlingue (< v. nord. kerling „femeie; contrachilă a corăbiei în care se fixa catargul”). Fam.: supracarlingă s.f. „piesă a osaturii navelor de lemn, formată dintr-o grindă aşezată deasupra carlingii pentru a o consolida” 1965. CĂRUŢĂ s.f. (Ban.) „albie, troacă mare - auge” 1885, var. cârliţă. Ser. karlica (< germ. austr. Kărle < v.germ. de sus Kar „vas, castron”). CARM4C s.n. (reg., mai ales la pl.) „unealtă pentru pescuit fără nadă - sorte de ligne de fond” 1885, var. carmacă s.f., cărmac, cârmac. Tc. karmak „cârlig” (= karmuk) SDLR ii şi rus. kormak „nadă” SDLR; rus. karmak DA, CADE, DEX, TDRG3. Fam.: carmacgîu s.m. „pescar care pescuieşte cu carmacul” 1916; cărmăcde s.pl. (dim.) 1916; cărmăcfiţ s.n. (dim.) 1916; cârmaci2 s.m. „carmac” 1898 «— pl. cârmace (sg. refăcut). CARMAJ/N s.n. (Trans., Ban.) „piele vopsită în roşu închis - cuir cramoisi” 1771, var. (Munt.) carmazin, (Ban.) cărmăjin, (Năs.) cărmăjină s.f. Magh. karmazsin (< it. chermisi < arab qirmizf). Var. carmazin, infl. de cârmâz. Fam.: călmăjin s.n. (Ban.) „postav roşu” <— carmajin Tamâs, EW, 167 ii < ser. karmazin „charmasyna pellis” DA; călmăjâniar s.n. (bot., Ban.) 1885 călmăjin. Cf. carmin, cârmâz. CARMANG/U s.m. „persoană care lucrează într-o măcelărie sau într-un restaurant în care sunt servite preparate din came - personne qui travaille dans un restaurant specialise en viandes ou dans une boucherie” 1988. Tc. dial. karmanci (cf. karma „fel de mâncare preparat din diferite sortimente de came fiartă”, karman gorman „amestecat, talmeş-balmeş” < karmak „a amesteca”) Suciu, IT II, 164. Fam.: carmangir s.m. „carmangiu” 1962 (var. carmangior) <— carmangerie (der. regresiv) sau *— carmangiu, cu substit. finalei; carmangerie s.f. „restaurant în care se servesc specialităţi din came; măcelărie” 1961. CARMANIOLĂ s.f. „cântec şi dans francez din timpul Revoluţiei Franceze din 1789-1794; vestă scurtă purtată în timpul Revoluţiei Franceze - carmagnole” 1925. Fr. carmagnole (la origine vestă purtată de muncitorii piemontezi, probabil < top. Carmagnola, oraş în Toscana). Fam.: carmanial s.m. (înv.) „revoluţionar care purta carmaniola” 1880 < fr. carmagnole. CARMEUT s.m. „călugăr care aparţine unui ordin catolic înfiinţat în Spania în secolul al XlII-lea - carmelite” 1927. Fr. carmelite (< Cârmei, numele ordinului < top. Cârmei, munte din Palestina pe care a fost clădită mănăstirea Notre Dame du Mont-Carmel). Fam.: carmel/tă s.f. 1927. CARMIN s.n. „colorant roşu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc. - carmin” 1825. Fr. carmin DA, CADE, SDLR, CDER 2031, DEX (< arab qirmiz, contaminat cu lat. med. minium „cinabru; roşu aprins”), it. carmino SDLR. ii It. carminio TDRG3; lat. neol. carminium DEX. Cf. cârmâz, carmajin. CARMINAT/V adj., s.n. „(medicament) purgativ - carminatif’ c.1760 (pl. carminativa). Lat. neol. carminativum SDLR (< carminare „a curăţa eliminând”, iniţial „a scărmăna lâna” < carmen „pieptene de scărmănat lâna” < carere „a scărmăna lâna”), fr. carminatif CADE, DEX. CARNAB^T -69- C4RNE CARNAJL4T s.n. „rasă de oi originară din Bulgaria, cu lâna semifină, de culoare roşcată-cafenie - race ovine originaire de Bulgarie” 1949. Bg. karnabat. CARNAUT s.n. „amestec natural de clorură de potasiu şi de magneziu, folosit ca îngrăşământ chimic - camallite” 1949. Fr. carnallite, germ. Carnallit (numit după Rudolf von Carnali, geolog german). CARNAVAL s.n. „(în ţările catolice) perioadă care precedă postul, când au loc petreceri populare; petrecere (publică) în care participanţii sunt mascaţi şi deghizaţi - carnaval” 1693, var. (înv., rar) carneval. Ngr. KapmŞăXi DÎLR, fr. carnaval DA, CADE, TDRG3, DEX (< it. camevale < lat. med. carneleuare < caro, camem „came” + leuare „a îndepărta”). Var. carneval < it. camevale. Fam.: carnavalesc adj. (rar) „de carnaval” 1871 (var. carnevalesc) < fr. carnavalesque; var. carnevalesc < it. carnevalesco. Cf. carne, cârneleagă, lua. CARNAX/ inteij. (înv., vulg., scris şi carnacsi) exclamaţie de ciudă, supărare, sperietură -„Que Diable! Fichtre! Corbleu! Va-t-en au diable!” c. 1820, var. carnaxi, carnaxî. Tc. karnaksi, ngr. Kapmfr. C4RNE [ar., mr.; ir. carne] s.f. „ţesutul muscular al corpului omenesc sau al animalelor -chair; viande” c.1500. Lat. caro, camem, panrom. REW 1706. Fam.: carnaj s.n. „masacru” 1870 (var. camagiu) < fr. carnage; carnal adj. „referitor la came; trupesc” 1871 < lat. neol. carnalis sau românizare a fr. charnel; carnalitate s.f. „senzualitate” 1939 <— carnal sau it. camaliîă 0 II lat. neol. camalitas, -tem SDLR; carnasier, -ă adj., s.f. „(despre animale) carnivor; fiecare din cele patru măsele mari şi tăioase ale unor animale carnivore” 1862 < fr. carnassier (< occ. carnassier, atestat cu sensul „călău” < camasa „mare cantitate de came, came”), (dent) camassiere; carnat adj. (despre regimul alimentar) „cu came” 1962; carnaţie s.f. „coloraţie, textură a cărnii” 1848 (var. carnaţhxne) < fr. camation; carnifica vb. „a preface în came” 1939 <— carnificaţie (der. regresiv); carnificaţie s.f. „prefacere în came” 1870, var. carnificaţiune < fr. camiflcation; carnivor adj., s.n. „care se hrăneşte cu came” c.1832, var. camevor < fr. carnivore; carnozitate s.f. (anat.) „excrescenţă de came; procent de came” 1848 < fr. camosite; ar. cărnar s.m. „măcelar” 1909; cărnăr/e1 s.f. (col.) 1870; cărnărîe2 s.f. (rar) „măcelărie” 1814; cărnicea s.f. (dim.) c.1650; cărnic/că s.f. (dim.) 1871, var. câmicică <— came sau <— cărnicea’, cărnicias adj. (despre fructe) „cărnos” 1703, var. câmicios’, cărnişoară s.f. (dim.) 1703; cărn/ţă s.f. (dim.) 1822; cărniu adj. „de culoarea cărnii” 1868; cărnas [ar., mr.] adj. „cu multă came” 1703 < lat. camosus PEW 296, CDDE 269, DA, CADE, SDLR, CDER 1484, DEX, TDRG3, cf. it., v. fr, occ., cat., sp., ptg. REW 1704 sau <— carne CDER 1484; cărnoşie s.f. „însuşirea de a fi cărnos” 1862, var. câmoşie <— cărnos’, cărnuî vb. (Ban., V Olt.) „a îndepărta resturile de came de pe dosul unei piei înainte de a o tăbăci” 1868; cârnâu1 adj. (despre oi) „cu coada groasă” 1835 <— carne TDRG // et. nec. DA; cârnoseală s.f. „chin” 1927 <— câmosi; cărnosi vb. „a sfâşia carnea în bucăţi; a îndepărta resturile de came de pe dosul unei piei înainte de a o tăbăci; a chinui, a necăji; a se hâijoni” 1869, var. cărnosi, cărnoşi, câmoşi2 <— cămui, infl. de argăsi, tâmosi I. Mărgărit, LR 62, 2013, 3, 435 // <— came SDLR; <— cărnos CADE, DEX; et. neclară, probabil contaminare cu ser. kmjiti CDER 1484; cârnoş/1 vb. refl. (rar) „a se muia precum carnea, a căpăta culoarea cărnii” 1870 <— cărnos’, descărna vb. „a scoate carnea, a pierde carnea” 1871, var. (part.) discarnat <— came, după fr. dechamer; incarna vb. refl. „a se întrupa; a juca un rol într-o piesă; (despre unghii) a creşte în came” 1845, var. încarna1 < fr. incamer, lat. neol. incarnare; incarnaţie s.f. (abstr.) 1850 < fr. incarnation, lat. incamatio, -onem; încărna vb. (Ban.) „a se îngrăşa” 1910, var. încarnai'’, încărni vb. (rar) „a se îngrăşa” 1870; reincarna vb. refl. „a trece, după moarte, în alt corp” 1957, var. reîncarna <— re- + incarna. Cf. cârnat, cârneleagă. CARNET CAROTĂ1 CARNET s.n. „caieţel de buzunar pentru diferite însemnări - carnet” c.1832. Fr. carnet (< v. occ. quern „patru foi legate împreună” + -et; quem < lat. quadernum, quatemum < quatemî „câte patru” < quater „de patru ori”, cf. quattuor „patru”). Fam.: carneţel s.n. (dim.) 1927. Cf. caiet, carilan, cazarmă, cuaternar, patru. CARNL4N s.n., adj. „primul etaj al triasicului superior din regiunile alpine - camien” 1975. Fr. camien (< germ. kamische (Stufe) < top. Kărtnen „Carintia” (numele unui land austriac) sau Kamischen (Alpen) „Alpii Camici”). CARNOT7T s.n. „mineral de uraniu şi vanadiu, puternic radioactiv - camotite” 1949. Fr. camotite (denumit după savantul francez Mărie-Adolphe Camot). CAROLĂ s.f. „dans medieval francez, executat în cerc sau în lanţ - carole” 1978. Fr. carole (< lat. med. caraula < choraula „flautist ce acompania un grup de dansatori” < gr. XopavXrjs' < xopfe „dans, grup de dansatori, cor” + avXeîv „a cânta din flaut” < avXos' „flaut” FEW II 644, TLF (posibil) sau < *choreola < chorea „dans în grup” < gr. x°P€La < X°P°S' REW 1884, TLF (posibil)). Cf. cor1, bară. CAROLINGL4N adj. „care aparţine dinastiei lui Carol cel Mare, privitor la această dinastie -carolingien” 1927. Fr. carolingien (< lat. med. pi. Karolingi < antrop. Karolus + -ing-, sufix patronimic de provenienţă germanică). CAROL/NIU s.n. (fiz., înv.) „numele unui presupus element chimic, identificat greşit - nom d’un element chimique mal identifie” 1939. Engl. carolinium < top. (North) Carolina, statul american unde s-au făcut experienţele. CARON^DĂ s.f. (mar.) „vechi tun naval scurt, făcut din fontă - caronade” 1988. Fr. caronade (< engl. carronade < top. Carron, oraş în Scoţia). CAROSERiE s.f. „construcţie montată pe un vehicul - carrosserie” 1927. Fr. carrosserie (< carrosse „trăsură” < it. carrozza < lat. *carrucea < carrus „car”, cf. căruţă). Fam.: carosabil adj., s.n. „care permite circulaţia vehiculelor rutiere; parte a unui drum care este rezervată circulaţiei vehiculelor rutiere” 1955 < fr. carrossable; caroster2 s.m. „fabricant de caroserii” 1961 < fr. carrossier. Cf. car1, caroster1. CAROSLER1 adj. (rar, despre cai) „cu mersul elegant, folosit pentru tracţiunea vehiculelor de lux - carrossier” 1961. Fr. carrossier (< carrosse „trăsură” < it. carrozza < lat. *carrucea < lat. carrus „car”, cf. căruţă). Cf. car1, caroser/e. CAROTĂ1 s.f. „varietate de morcovi; (geol.) probă cilindrică de material, luată din sol -carotte” 1927. Fr. carotte (împrumut din lat. carota „morcov” < gr. KapcoToP). Fam.: carota1 vb. (geol.) „a preleva o carotă” 1949 < fr. carotter\ carotaj s.n. (geol.) „determinarea prin foraj a structurii şi compoziţiei straturilor scoarţei terestre” 1949 < fr. carottage; carotieră s.f. (geol.) „utilaj de foraj folosit pentru tăierea şi scoaterea la suprafaţă a carotelor din gaura de sondă” 1949 < fr. carottier. Cf. carată2, caroten. CARPATIC CAROTĂ2 CAROTĂ2 s.f. „manevră a unui jucător de biliard, cu intenţia de a-1 lăsa pe adversar să execute o lovitură dificilă; înşelătorie - carotte” 1931. Fr. carotte (< expr. tirer une carotte ă quelqu ’un „a încerca să înşele pe cineva, ducându-1 cu vorba”, lit. „a scoate morcovul” < carotte „morcov”, metaforă bazată pe scoaterea lentă şi precaută a morcovilor din pământ). Fam.: carota2 vb. „a juca la biliard astfel încât să îi rămână adversarului de executat o lovitură dificilă; a înşela, a extorca” 1931 < fi*, carotter. Cf. carată1, caroten. CAROTEN s.n. „pigment roşu-portocaliu care se găseşte în unele vegetale şi în unele produse animale - carotene” 1871 (var. carotin). Fr. carotene (< carotte „morcov”). Var. carotin < germ. Karotin. Fam.: carotenoidă s.f. „substanţă colorantă naturală galbenă, portocalie sau roşie” 1978, var. carotinoid s.n., carotinoidă < fr. carotenoi'de; carotină s.f. „caroten” 1871 < it. caro tina, fi*, carottine; carotinemie s.f. (med.) „prezenţă a carotenului în sânge” 1969, var. carotenemie < fr. carotenemie (< carotene + -(h)emie < gr. al pa „sânge”). Cf. carotă12. CAROTiDĂ s.f., adj. „fiecare dintre cele două artere principale, ramuri ale aortei, care transportă sângele de la inimă la cap - carotide” 1829. Fr. carotide (< gr. Kapojrls\ -iSog < Kapovv „a adormi, a intra într-un somn profund” < mpo? „somn profund”, evol. semantică explicabilă prin opinia că prin arterele carotide se produc leşinul şi apoplexia). Fam.: carotidian adj. „care aparţine carotidei” 1843 < fr. carotidien. Cf. carus. CAR0U s.n. „una dintre cele patru culori la cărţile de joc, însemnată printr-un romb roşu; (text.) pătrăţel imprimat sau ţesut - carreau”, c.1832 (var. caro2), var. (înv.) cară. Fr. carreau (< lat. *quadrellus < quadrus „pătrat”). Fam.: caroia vb. „a aplica un caroiaj pe o hartă topografică, pe un plan etc.” 1978 < fr. carroyer; caroiaj s.n. „reţea de pătrăţele înscrisă pe un desen, pe o hartă etc., care serveşte la reproducerea acestora la o altă scară” 1949 < fr. carroyage. Cf. cadru, cărau, cadril, cadrilat, cariară2, carură, cvadri-. CARP s.n. „fiecare din cele opt oscioare care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii - cârpe” 1830 (var. c&rpus). Lat. neol. corpus (< gr. tcapirâs' „încheietura mâinii”), fr. cârpe. Fam.: carpian adj. „care aparţine carpului” 1966 < fr. carpien; metacarp s.n. „parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp şi falange” 1843 < fr. metacarpe (< gr. peTaKăpmov < pera-„după” + Kapnos' „încheietura mâinii”); metacarpian adj., s.n. „care aparţine metacarpului” 1843 < fr. metacarpien. CARPATIC adj. „din Carpaţi, privitor la Carpaţi - carpathique” 1874. Top. Carpaţi DA, sau fr. carpat(h)ique CADE, DEX. Fam.: carpatin adj. „din Carpaţi, privitor la Carpaţi” 1893-1895 <— top. Carpaţi DA, CADE // fr. karpathin DEX; ciscarpatin adj. „de dincoace de Carpaţi” 1939 cis- (< lat. neol. cis „dincoace”) + carpatin; extracarpatic adj. „situat în afara arcului carpatic” 1965 ° <— extra- + carpatic', pericarpatic adj. „care este situat în jurul Munţilor Carpaţi” 1974 peri- + carpatic; subcarpatic adj. „situat în regiunea imediat inferioară celei carpatice; caracteristic acestei regiuni” 1915; subcarpatin adj. „subcarpatic” 1925-1930 carpatin; transcarpatic adj. „de dincolo de Carpaţi” 1944; transcarpatin adj. „de dincolo de Carpaţi” 1850 trans- + carpatin. CARPELĂ -72- CARPOF^G CARPELĂ s.f. „frunză modificată astfel încât să formeze un pistil din care iau naştere ovulele -carpelle” 1872. Fr. carpelle (< carp- < gr. Kapnos „fruct” + -elle). Fam.: bicarpelar adj. „format din două cârpele” 1898 < fr. bicarpellaire; pluricarpelar adj. „(despre ovare şi fructe) care este format din mai multe cârpele” 1977 < fr. pluricarpellaire DN3 // <— pluri- + carpelă + -ar DLR, DEX; policarpic adj. „format din mai multe cârpele” < fr. polycarpique DN3, DEX // cf. carpelă DLR; unicarpelar adj. (despre fructe sau despre ovare) „care are o singură carpelă” 1898 < fr. unicarpellaire DLR // uni1- + carpelă + -ar DEX. Cf. cârpo-, pericarp. C4RPEN [ar,, mr. carpin] s.m. „copac cu lemn tare şi alb, întrebuinţat la construcţii şi în rotărie - charme” 1437 (top. Gura Carpenului) var. carpăn, carpân, carpene, carpin. Lat. carpinus, cf. it., ret., occ., fr., sp., ptg. REW 1715. Fam.: carpenă2 s.f. „fructul carpenului” 1883 (var. carpină), var. carpănă, carpână; cărpănas adj., s.m. „(despre lemn) tare; (despre oameni) zgârcit, rău” 1881, var. cârpănos carpen DA, SDLR, CDER 1486; var. cârpănos infl. de cârpă II <— cârpă, cf. răpănos ŞDU; probabil <— curpen TDRG; et. nec. DEX; cărpănoş/e s.f. „zgârcenie” 1881 <— cârpănos’, cărpinar s.m. „carpen” 1891; cărpinaş s.m. (dim.) 1870; cărpinil s.m. (dim.) 1870; cărpinet s.n. (col.) 1588 (top.); mr. cărpin/ccă s.f. „ciomag din lemn de carpen” 1935; cărpin/ş [ar.] s.n. (col.) 1405 (top.), var. cărpeniş; cărpin/ţă s.f. „Carpinus duinensis” 1843 (var. cărpeniţa); cărpinwţ s.m. (dim.) 1891. C4RPENĂ1 (bot.) „grâu-negru, co(n)droi - Melampyrum arvense nemorosum” 1783, var. carpenă. Et. nes., probabil <— carpenă2 (fructul carpenului)0 // Et. nec. DA. CARPENT s.n. (înv.) „trăsură luxoasă - carrosse luxueuse” 1814, var. carpmtă s.f. Lat. neol. carpentum. Var. carpentă, sg. refăcut din pl. carpente sau cu genul modificat după trăsură, caleaşcă etc. CARPETĂ s.f. „covoraş - carpette” 1927. Fr. carpette (< engl. carpet < v.fr. cârpite „ţesătură groasă ce acoperea mobilele” < v.it. carpita „cuvertură de lână” < lat. carpere „a scărmăna lâna”). Fam.: cârpit (acc. nec.) s.n. (înv.) „tapiserie” 1693 < magh. kârpit (< it.). CARPI s.m.pl. „populaţie geto-dacică ce a trăit la est de munţii Carpaţi - Carpes (population geto-dace qui vivait â Test des Carpathes)” 1809. Lat. neol. Carpi. CARPICULTERA s.f. „ramură a pisciculturii care se ocupă cu creşterea crapului -carpiculture” 1958. Fr. carpiculture (< cârpe „crap” < lat. carpa + -culture). CÂRPO- el. de comp. „fruct - cârpo-”. Fr. cârpo- < gr. Kapnos' „fruct”. Cf. carpocapsă, carpofag, carpofor, carpologie, carpdă, pericarp. CARPOCL4PSĂ s.f. „insectă care trăieşte pe arborii fructiferi - carpocapse” 1975. Fr. carpocapse (< cârpo- < gr. Kapnos' „fruct” + -capse < gr. Karrretu „a înfuleca”). CARPOFAG adj. „care se hrăneşte cu fructe - carpophage” 1961. Fr. carpophage (< gr. mpnâg „fruct” + -(payos „care mănâncă” < cpaycîv (aor.) „a mânca”). CARPOF0R -73- C4RTĂ1 CARPOF0R adj. „peduncul care susţine fructul - carpophore” 1966. Fr. carpophore (< gr. Kapnos „fruct” + -popos' „care poartă” < pipeiv „a purta”), germ. Karpophor. CARPOLOGIE s.f „parte a botanicii care se ocupă cu studiul fructelor - carpologie” 1961. Fr. carpologie (< gr. Kapnos' „fruct” + -Xoyta < -Âoyos' < Xeyeiu „a vorbi”). CARST s.n. „eroziune şi dizolvare a calcarelor, gipsurilor şi sării, sub acţiunea apei; formă de relief rezultată în urma acestei eroziuni - karst” 1949. Germ. Karst (numele unei regiuni din Slovenia şi nord-estul Italiei), fr. karst. Fam.: carstic adj. „care aparţine carstului, specific carstuîui” 1949 < fr. karstique; termocarst s.n. „tip de relief caracterizat prin existenţa unor concavităţi, asemănătoare formaţiunilor carstice, apărut ca urmare a dezgheţului” 1975 < fr. thermokarst, engl. thermokarst; vulcanocarst s.n. „carst format pe roci eruptive” 1962 <— vulcan(o)- + carst (termen creat de geologul român T. Naum pentru a desemna un fenomen geologic specific Munţilor Căliman) 0 // rus. termokarst DLR. CART1 s.n. „sfert, pătrar; serviciu de patru ore, la bordul unei nave; a 32-a parte din roza vânturilor - quart” 1835, var. cuart, cvart. Fr. quart (< lat. quartum „sfert”, quartus „al patrulea”). Fam.: cartnic s.m. „ofiţer care face de cart pe o navă” 1955. Cf. cart2, cartier, cfartană, cortel2, cvartal, cvartă. CART2 s.n. (Ban., S-V Trans.) „cofa, doniţă - seau en bois” 1825. Magh. kărt (< germ. austriac quart(e) „sfert; măsură pentru lichide; vas” < lat. quarta (pars) „sfert, a patra parte”) Densusianu, Ţara Haţegului, 60, CADE, Tamâs, EW, 167 // cf. bg. karta „ploscă, vas de lemn pentru măsurat” DA. Fam.: cărtnţ s.n. (dim.) 1885. Cf. cart1. CART3 s.n. „automobil mic de curse - kart” 1966 (var. grafică kart). Engl. kart (iniţial „căruţă, şaretă”, scris cart), fr. kart (< engl.). Fam.: carting s.n. „cursă sportivă practicată cu cartul” 1975 < engl. karting; cartodram s.n. „teren amenajat pentru carting” 1973 cart3 după aerodrom, velodrom etc. CART4C s.n. (Neamţ) „instrument pentru netezit tencuiala udă, drişcă - outil de mason” 1885. Et. nes., probabil bg. dial. kărtak „suport, scândurică” ° // Et. nec. DA. Fam.: cartaş s.n. (Covurlui) „o unealtă de zidărie” 1884, var. cartaj. CARTAGINEZ, -Ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) al Cartaginei; care aparţine Cartaginei -carthaginois” 1830. It. cartaginese sau fr. carthaginois cu adaptarea sufixului. CARTEL s.m. (Dobr.) „vultur - aigle, vautour” 1885. Tc. kartal. Fam.: cartală s.f. (Dobr.) „vultur” c.1650 (var. înv. Ban. cărtală). C4RTĂ1 s.f. „act care stă la baza organizării şi funcţionării unei organizaţii; (în Evul Mediu) act care consemnează anumite privilegii şi libertăţi - charte” 1871, var. grafică chartă. Lat. neol. charta (iniţial „hârtie” < gr. xâpTHS), fr. charte. Fam.: cartism s.n. „mişcare a muncitorilor englezi de la mijlocul secolului al XlX-lea” 1922 < engl. chartism, fr. chartisme; cartist, -ă adj., s.m., s.f. „adept al cartismului, care aparţine cartismului” C4RTĂ2 -74- CARTELĂ 1966 < engl. chartist, fr. chartiste; cartular1 s.n. „culegere de acte referitoare la drepturile unei biserici catolice” 1922, var. cartulariu < lat. neol. chartularium. Dublet etim.: carte. Cf. cartă2, carteci, cartel, cartelă, cartofor, carfon, cartuş, cărturar, charter, hartă, hârtie. C4RTĂ2 s.f. (înv.) „bucată de carton cu diferite însemnări: carte poştală, carte de joc, carte de vizită, bilet, carte de identitate; hartă - carte” 1852. Fr. carte (împrumut din lat. charta, posibil prin intermediul it. carta). Cuvântul românesc a fost confundat cu paronimul carte, căruia i-a transferat majoritatea sensurilor. Fam.: carta vb. „a tria corespondenta la poştă şi la căile ferate; a localiza pe o hartă” 1939 <— cartă, cf. germ. kartieren; cartatoare s.f. 1978 <— carta sau cartator; cartafor s.m. „angajat care cartează corespondenţa” 1978 <— carta; cartotecă s.f. „cutie sau dulap în care se păstrează fişe” 1931 < fr. cartotheque (< carte + -theque < gr. df)KT) „dulap, ladă” < TiOemt „a pune”), germ. Kartothek; fotocartare s.f. „tehnica alcătuirii planurilor după fotografii aeriene” 1949 <— foto- + cartare (<— carta); portcart s.n. (rar) „mic portofel” 1906 < fr. porte-carte(s). Dublet etim.: carte. Cf. cartă1, carteci, cartel, cartelă, cartofor, cartografie, cartogramă, cartomanţie, carfon, cartuş, cărturar, charter, hartă, hârtie. C4RTE [ar., mr.] s.f. „obiect format dintr-un număr de file, legate împreună, cuprinzând un manuscris sau o scriere tipărită; cunoştinţe de scriere şi citire, învăţătură; mică bucată de carton cu diferite însemnări, folosită la anumite jocuri, ca act, bilet etc.; (înv.) scrisoare, document - livre; culture; carte â jouer; (vieilli) lettre, document” c.1500. Lat. charta (iniţial „hârtie, foaie de papirus pentru scris” < gr. x^P'nf) panrom. REW 1866 (forma rom. a fost refăcută din pl. cărţi (cărţi) al lui *cartă). Cu sensul „mică bucată de carton cu diferite însemnări, folosită la anumite jocuri, ca act, bilet etc.”, după fr. carte şi prin etim. pop. <— cartă2. Fam.: cartifoaie s.f. „ghicitoare” <— carte + foaie.; cărticea s.f. (dim.) c.1650; cărticică s.f. (dim.) 1691-1697 <— carte sau cărticea; cărtişoară s.f. (dim.) 1885 (var. cărţişoară); cărţar s.m. (înv.) „cartofor” 1893, var. cărtar +— pl. cărţi; cărţaş s.m. (Ban.) „curier al primăriei comunale”, (Trans.) „cartofor” 1906, var. cărtaş <— pl. cărţi; cărţălnie s.f. (înv., dim.) 1643; cărfoi s.n. (augm.) 1927, var. cărţoi; cărţulie s.f. (dim.) 1597. Dublet etim.: cartă1,2, hartă. Cf. carteci, cartel, cartelă, cartofor, carton, cartuş, cărturar, charter, hârtie. CARTECI s.n. (înv.) „cartuş - cartouche” 1814 (var. pl. car tace), var. cartaci, cartecă s.f. Germ. Kartătsche (< it. cartoccio, engl. cartage). Var. cartecă, sg. refăcut din pl. cartece. Cf. cartuş, cartă1,2, carte, carton, hartă, hârtie. CARTEL s.n. „uniune monopolistă; (înv.) scrisoare prin care se adresează o provocare la duel; convenţie scrisă între state aflate în război, pentru schimbul de prizonieri - cartel” 1832 (cu sensul „scrisoare prin care se adresează o provocare la duel”). Fr. cartel (cu sensul „uniune monopolistă” după germ. Kartell) < it. cartello „aviz, afiş” < carta „hârtie” < lat. charta < gr. xdp'njS'. Fam.: cartela1 vb. „a forma un cartel (în vederea fabricării şi desfacerii mărfurilor)” 1871. Cf. cartă1,2, carte, cartelă, hartă, hârtie. CARTELA s.f. „cartonaş cu numere (sau electronic), a cărui valoare se diminuează pe măsura întrebuinţării, folosit ca abonament, ca bilet, sau pe baza căruia se pot obţine produse raţionalizate -carnet de bons, carte d’alimentation, carte magnetique” 1928. It. cartella (< carta „hârtie” < lat. charta < gr. xâpTrif). Fam.: cartela2 vb. „a raţionaliza un produs pe bază de cartelă” 1975; carteliza vb. (rar) „a cartela” 1974. Cf. cartă1,2, carte, cartel, cartofor, hartă, hârtie. G4RTER -75- CARTOGRAF7E G4RTER s.n. „înveliş metalic care acoperă anumite părţi în mişcare ale unei maşini - carter” 1949. Engl., fi*, carter (numit după inventatorul dispozitivului, englezul J. Harrison Carter). CARTEZL4N, -Ă adj., s.m., s.f. „care aparţine doctrinei lui Descartes - cartesien” 1834-1836. Fr. cartesien (< Cartesius, numele latinizat al lui Descartes). Fam.: cartezianism s.n. „doctrina filozofică a lui Descartes” 1928 < fr. cartesianisme. CARTIER s.n. „parte a unui oraş; (parte din) comandamentul unei mari unităţi militare; (înv.) loc ocupat de un corp de trupe în campanie sau în manevre, casă unde sunt găzduiţi militarii în campanie - quartier” 1829, var. cuartier. Fr. quartier (< quart „sfert” < lat. quartus „al patrulea”). Fam.: cartier» vb. (înv.) „a încartirui” 1939 <— încartiera; cartirui vb. (înv.) „a încartirui” 1830 (var. cvartirui) < rus. kvartirovaf; cvartir s.n. (înv.) „loc ocupat de un corp de trupe în campanie sau în manevre, casă unde sunt găzduiţi militarii în campanie; (mai ales Trans.) locuinţă provizorie, gazdă” 1694 (var. cfartir), var. grafică quartir, var. cartir, cuartir,fartir < germ. Quartier (< fr.) DA, posibil şi rus. kvartira DA, DEX (sigur); încartiera vb. „a încartirui” 1857 (var. încvartira), var. încartira, încuartiera, încuartira <— cartier, cvartir, după germ. einquartieren; încartirui vb. „a stabili locuinţele soldaţilor şi ofiţerilor dintr-o unitate militară într-o localitate” 1834 (var. încvartirui) < germ. einquartieren ° // <— cartier după modelul germ. einquartieren DA CDER 1490; <— în- + cartirui DEX. Cf. cart1,2, cfartană, cortel2, cvartal, cvartă. CARTILAJ s.n. (anat.) „ţesut animal elastic şi rezistent - cartilage” c.1805 (var. cartilagine), var. cartilagiu, cartilago. Fr. cartilage. Var. cartilagine, cartilago < lat. neol. cartilago, -aginem. Fam.: cartilaginos adj. „format din cartilaje, cu cartilaje; (despre marginea frunzelor) elastic şi rezistent, asemănător unui cartilaj” 1843 < fr. cartilagineux; semicartilaginas adj. „care este, în parte, cartilaginos” 1962. CARTOF s.m. „plantă din familia solanaceelor, importată din America, cultivată pentru tuberculii săi comestibili - pomme de terre” 1835. Germ. Kartojfel (< Tartuffel < it. tartufo, tartufolo „trufa” < lat. terrae *tufer, formă italică corespunzătoare lat. tuber) DA, CADE, CDER 1492, DEX, TDRG3 // Rus. kartofel' SDLR. Fam.: cartoafă s.f. (E Munt., S Mold.) „cartof; dalie” 1875, var. (nord) cartofa; cartoffor s.m. (dim.) 1928; cartoflar s.m. (peior.) „mâncător de cartofi” 1844 <— cartoflă; carfoflă s.f. (Mold., înv.) „cartof’ 1793, var. cartoaflă < ucr., pol. kartofla; cartoflărie s.f. (Mold., înv.) „loc unde se cultivă cartofi” 1845 cartoflă. CARTOFOR s.m. „persoană care are patima jocului de cărţi - joueur passionne de cartes” 1838 (var. hartofor). Ngr. ° (os'< ypâfetr „a scrie”). Fam.: cartograf s.m. „specialist în cartografie, persoană care cartografiază” 1871 < fr. cartographe; cartografa s.f. 1958 <— cartograf; cartografia vb. „a face harta unei regiuni” 1928 < fr. cartographier; cartografic adj. „privitor la cartografie” 1928 < fr. cartographique; stereocartograf s.n. „aparat folosit pentru obţinerea automată a planului topografic al unei localităţi sau al unei regiuni, pe bază de fotografii luate sub unghiuri diferite (stereograme)” 1958 < fr. stereocartographe, germ. Stereocartograph. Cf. cartă2, hartă, grafie. CARTOGR4MĂ -76- CARTZ7Ş CARTOGR4MĂ s.f. „reprezentare grafică pe o hartă a răspândirii şi intensităţii unor fenomene - cartogramme ” 1949. Fr. cartogramme (< carte „hartă”, împrumut din lat. charta, + -gramme < gr. ypâppa „literă, scriere”, ypappij „linie” < ypâcjxeLv „a scrijeli, a desena, a scrie”). Cf. cartă2, hartă, hârtie. CARTOMANŢiE s.f. (rar) „ghicit în cărţile de joc - cartomancie” 1848 (var. înv. hartomandie). Fr. cartomancie (< carte „carte de joc”, împrumut din lat. charta + -mancie < gr. pavreia „ghicit” < pavrevecrOai, „a ghici” < păun? „ghicitor”) DA, CADE, posibil şi it. cartomanzia DEX. Var. hartomandie < ngr. xaPTOP avreia. Fam.: cartomant s.m. „persoană care pretinde că ghiceşte după cărţile de joc” 1939 <— cartomanţie (derivat regresiv) sau it. cartomante; carto mantă s.f. 1957 <— cartomant, cartomantic adj. „privitor la cartomanţie” 1939 <— cartomant. Cf. cartă2, carte, cartofor, chiromant. CARTOMETR/E s.f. „studiu al metodelor şi instrumentelor cu care se determină precizia unei hărţi - cartometrie” 1949. Fr. cartometrie (< carte „hartă”, împrumut din lat. charta, + -metrie < gr. -perplex „măsurare” < -perpps' „care măsoară” < perpelv „a măsura” < perpov „măsură”). Cf. cartă2, hartă, mitru. CARTON1 s.n. „hârtie groasă şi compactă, cu flexibilitate redusă - carton” c.1818. Fr. carton (< it. cartone < carta „hârtie” < lat. charta < gr. xdpTqs)* Fam.: cartona vb. „a lega o carte sau un caiet în scoarţe de carton; a asigura o hartă, o planşă etc. cu un suport protector de carton” 1837 < fr. cartonner, cartonagist s.m. (rar) „lucrător care cartonează cărţile” 1939 cartomgiu (= cartona])', cartonaj s.n. „acţiunea sau industria fabricării obiectelor din carton; obiect făcut din carton; fabrică de cartonaje” 1862 (var. cartomgiu) < fr. cartonnage; cartonaş s.n. (dim.) 1910; cartonatoare s.f. „lucrătoare care cartonează cărţile” 1939 <— cartonator; cartonafor s.m. „lucrător care cartonează cărţile” 1939 <— cartona; cartonărie s.f. „arta de a fabrica sau lucra cartonul; fabrică de carton” 1939; cartonier s.n. „dulăpior în care se păstrează cartoane cu diferite acte” 1928 (var. cartonieră) < fr. cartonnier; var. cartonieră, sg. refăcut din pl. cartoniere. Cf. cartă1,2, carte, hartă, hârtie. CARTON2 s.n. (reg.; înv.) „pânză tare de cânepă, in sau bumbac; creton - cretonne” 1794, var. car tun. Germ. (austriac) Karton, Kartun (= Kattun < ol. katoen < arab quţun). Cf. cătun, cofon. CARTOS (acc. nec.) s.m. (Buzău) „numele unei flori nedefinite mai îndeaproape - nom d’une fleur” 1885. Et. nes., probabil <— cartoafâ, cartoşcă „dalie” sau sg. refăcut <— pl. regional cartosi (= cartofi) °. CARTOS s.m. (Bas.) „chipiu cu cozoroc - casquette” 1904. Rus. kartuz. CARTZ7Ş s.n. „cilindru de metal (iniţial de carton), conţinând material exploziv, folosit ca muniţie; ornament sculptat sau gravat, în formă de sul, pe care se scriu titluri, devize, inscripţii -cartouche” 1829, var. pl. car face. Fr. cartouche (< it. cartoccio, iniţial „cornet de hârtie” < carta „hârtie” < lat. charta < gr. Xaprqfi). Var. cartuce < it. cartoccio. CARTUZL4N -77- CAS^C Fam.: cartuşă s.f. „glonţ” 1911; cartuşelniţă s.f. (înv.) „cartuşieră” 1895; cartuşerîe s.f. „fabrică de cartuşe” 1931 < fr. cartoucherie; cartuşieră s.f. „geantă de piele, purtată la centură, în care se ţin cartuşele” 1868 < fr. cartouchiere. Cf. carteci, cartă1,2, carte, hartă, hârtie. CARTUZL4N adj., s.m. „(călugăr) din ordinul înfiinţat la mănăstirea numită Grande Chartreuse (fondată în Franţa în secolul al Xl-lea de Sf. Bruno) - cartusien” 1939. Fr. cartusien (< lat. med. Cartusia, numele mănăstirii). CAROB s.m. (bot., înv.) „roşcov - caroubier” 1875. Fr. caroube „fructul carubului”, it. carrubo (< arab. harruba). Fam.: carubier s.m. „carub” 1966 < fr. caroubier. CARZ7RĂ s.f. „forma umerilor şi a spatelui cuiva; siluetă - carrure” 1966. Fr. carrure (< carrer „a da formă pătrată; a-şi îndrepta bustul” < lat. quadrăre < quadrus „pătrat”). Cf. cadru, cadril1, cadrilat, careu, carieră2, cărau, cvadri-. C4RUS s.n. sg. tantum (med.) „comă profundă - carus” 1939. Fr. carus (< lat. savant carus < gr. fcapos' „somn profund”). Fam.: carotic adj. 1939 < fr. carotique. Cf. carotidă. CARUSZsL s.n. „instalaţie distractivă pentru copii, constând dintr-o platformă rotativă pe care se află mai mulţi căluţi de lemn, căluşei; (ist.) joc executat de oameni călare - carrousel” 1928. Fr. carrousel (< napolitan carus(i)ellu „minge de cretă; joc cu această minge” < carusu „(cap) ras”). CARVASAR/4 s.f. (înv.) „edificiul în care se afla vama turcescă - immeuble ou se trouvait la douane turque” 1792, var. carvansara, cărvăsăra. Tc. karvansaray (= kervansaray < kervan „caravană” + saray, seray „curte”). Fam.: carvasaragiu s.m. „vameş” c. 1710, var. carvansaragiu; cărvăsărie s.f. „carvasara” 1560, var. chervăsărie, chivărsăne, chivărsie. Cf. caravană, chervan, serai. CARVOS/ vb. (Apuseni; suspect) „a ocărî - gronder” 1888. Et. nes., posibil câmosi DA. CAS^1 vb. (jur.) „a anula o hotărâre judecătorească; a lichida- casser” 1871. Fr. casser (< lat. med. cassare „a anula” < cassus „van, gol”). Fam.: casabil1 adj. „care poate fi anulat” 1903 < fr. cassable; casaţie s.f. „decizie prin care se anulează o hotărâre judecătorească”, frecvent în sintagma curte de ~ „organ judecătoresc care are dreptul să anuleze o sentinţă pronunţată de alte organe judecătoreşti, de rang inferior” 1799, var. casaţiune < lat. neol. cassatio, germ. Kassation, fr. cassation; căsălui vb. (înv.) „a destitui, a casa” c.1800 < magh. kăsszăl; incasabil1 adj. „care nu mai poate fi anulat” 1939 < fr. incassable. CASAR4 s.f. (înv.) „orăşel turcesc - bourg, petite viile (turque)” 1715, var. casabă. Tc. kasaba. CASAC s.n. (Munt., Olt., Dobr.) „haină de postav, lungă, fără mâneci, purtată de bătrâni mai ales la sărbători - vetement long de drap, sans manches” 1884. Tc. kazak „vestă tricotată care se îmbracă peste cap”, (dial.) kazaki, kazake „palton; scurteică de postav” Suciu, IT II, 165, bg. dial. kăsak ° II Poate scris greşit în loc de cazac, cf. cazacă DA. Cf. cazac. CASANT -78- CASA CASANT adj. „care se sparge uşor - cassant” 1922. Fr. cassant (< casser „a sparge” < lat. quassăre „a scutura, a agita, a sparge” < quatere). Fam.: casa2 vb. (rar) „a sparge” < fr. casser, casabil2 adj. „casant” 1927 < fr. cassable; incasabil2 adj. „care nu se sparge (uşor)” 1939 < fr. incassable. Cf. cască, scoate, discuta, percuta. CASA0C s.m. (Buc.) „o specie de veveriţă - sorte d’ecureuil” 1928. Ucr. dial. kosook „saşiu; iepure” (< kosyj „strâmb” + oko „ochi”) ° // Cf. rus. kosookij „chior, care se uită cruciş” DA. CASy4P s.m. (Mold., Ban., Dobr., Munt.; înv.) „măcelar - boucher” 1462 (antrop.), var. casab, căsap, hasap. Tc. kasap. în Banat, şi ser. kasap. Var. hasap < ngr. xa(JdnTIS'- Fam.: casap-başa s.m. (înv.) „starostele breslei măcelarilor” 1693, var. casab-başa, hasap-başa < tc. kasap başi; casap-başlâc s.n. „funcţia de casap-başa” 1782, var. casabaşalâc < tc. kasap başlik; căsapniţă s.f. (Ban.) „măcelărie” 1814, var. casapniţă < ser. kasapnica; căsăpi vb. (Mold., Buc., Ban.) „a măcelări” 1821; căsăp/e s.f. (Mold., Ban.) „măcelărie” 1736. CASATĂ s.f „specialitate de cofetărie formată din mai multe straturi de îngheţată - cassate” 1961. It. cassata (la origine, un tip de prăjitură siciliană făcută pe bază de pandişpan şi urdă; probabil < lat. căseus „brânză”). Cf. caş. C4SĂ1 [ar., mr.; ir. casq] s.f. „clădire destinată locuirii; gospodărie; familie, căsnicie -maison; familie, menage” c.1500. Lat. casa „căsuţă (sărăcăcioasă), colibă”, cf. dalm., it., ret., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1728. Fam.: acasă adv. c.1650 <— a1 „la” + casă; casnic, -ă adj., s.m., s.f. „care ţine de casă, gospodărie; (femeie) care se ocupă numai cu gospodăria; (înv.) locuitor al unei case, membru al unei familii; bărbat căsătorit” 1642; căsar s.m. (înv.) „bărbat care are casă; căsătorit” 1646; căsaş s.m. (înv.) „căsar; om de-al casei; (înv.) curtean” 1632, var. pl. căsaci; căsăluică s.f. (dim.) 1825 <— căsăluie; căsălwie s.f. „căsuţă; alveolă de fagure” 1825; căsăşoară s.f. (dim.) 1892, var. căsişoară; căsător [ar.] s.m. (înv.) „om cu casă (gospodărie), căsătorit” 1551-1553 < *căsa (DA) < lat. *casăre (< casa), cf. it. (aejeasare „căsători”, sp., ptg. casar „căsători” TDRG, PEW 305, DA, SDLR, CDER 1499 sau lat. *casătdrius (< *casăre), cf. cat., sp. CDDE 281 // <— casă CADE, DEX (s.v. căsători)', căsătoreală s.f. „căsătorie” 1900 căsători; căsătoresc adj. (rar) „de căsătorie, conjugal” 1691-1697 <— căsător; căsătoreşte adv. 1822 <— căsătoresc sau căsător; căsători vb. „a (se) uni prin căsătorie; (înv.) a se stabili, a-şi stabili locuinţa” 1551-1553 căsător, căsătorie s.f „uniune legală între un bărbat şi o femeie” c.1566 căsători TDRG3 sau căsător CADE, SDLR, DA, DEX; căsătorit s.n. (abstr.) 1900 <- căsători', căsătornic adj. (înv.) „de căsătorie, conjugal” 1834; căscioară s.f. (dim.) 1469 (top. Căşcioarele), var. căşcioară, căştioară, căştoară <— căsicioară; căscioriţă s.f. (dim.) 1919 <— căscioară; căsean s.m. (înv.) „om de-al casei” 1825, var. căsan; ar. căsică s.f. (dim.) 1905; mr. căsiccă s.f. (dim.) 1935; căsicioară s.f. (dim.) 1845; căsiţă1 s.f. (dim.) 1873-1876; căsnicesc adj. (înv.) „de căsnicie, conjugal” 1691-1697 <— căsnicie sau <— casnic; căsniceşte adv. (înv.) „ca într-o căsnicie” 1871 <— căsnicesc; căsnici vb. (înv.) „a trăi în căsătorie” 1837 <- casnic; căsnicie s.f „viaţă conjugală, menaj” 1691-1697 <— casnic; căsoaie s.f. „casă mare; casă cu o singură încăpere, anexă, căsuţă” 1718; căsai s.n. „casă mare; casă cu o singură încăpere, anexă” 1908 <— căsoaie; căsucă s.f. (dim.) 1925; căsnică s.f. (dim.) c.1650 căsuie; căsi/ie s.f. (dim.) 1870; căsulie s.f „căsuţă; alveolă de fagure, butonieră” 1825; căsuliţă s.f. (dim.) 1895 <— căsulie sau <— casă; căsuşoară s.f. (dim.) 1906 <— căsuţă (cu substit. sufixului); căsuţă s.f. (dim.) 1822; căşciorea s.f. (dim.) 1910 <— căşcioară (= căscioară); căşioară s.f. (dim., înv.) c.1640; căştorauă s.f. 1900 (în DA, scris greşit căştorană, s.v. casă) <— căştoară (= căscioară); căşuţă s.f. „căsuţă; cutie, colivie” 1652 <— căsuţă, probabil infl. de căşiţă1; electrocasnic adj. (despre aparate) „care este folosit în gospodărie şi este acţionat electric” 1949 <— electro- + casnic; încăsători vb. (reg.) „a căsători” 1870 <— căsător; C4SĂ2 -79- CASER0LĂ necasnic adj. (înv., rar) „celibatar; căruia nu-i place să se îndeletnicească cu activităţile gospodăriei” 1682 <— casnic; necăsător/e s.f. (înv., rar) „celibat” 1839 <— căsătorie; necăsătorit adj. 1776 <— căsătorit, part. lui căsători; necăsnic/e s.f (înv.) „celibat” 1839 <— căsnicie; necăsnicit adj. (înv.) 1928 <— ne- + căsnicii, part. lui căsnici; recăsători vb. 1927 re- + căsători. Dublet etim.: cază. Cf. castaură, caza1, cazinou. C4SĂ2 s.f. „dulap sau lădiţă de fier pentru păstrarea banilor şi a altor valori; spaţiu destinat încasării banilor sau plăţilor - caisse” 1787, var. grafică cassă. Germ. Kasse (< it. cassa) CDER 1500, TDRG3,it. cassa (< lat. capsa „casetă, cutie cilindrică în care se păstrau sulurile cărţilor”) DA, CADE, SDLR, CDER 1500, TDRG3, DEX // şi fi*, caisse TDRG3, SDLR. Fam.: casar1 s.m. (Trans., Buc.; înv.) „casier” 1928; castor s.m. „persoană care are în sarcină casa de bani, distribuirea şi încasarea banilor” 1776, var. casir < it. cassiere CADE, SDLR, CDER 1500, DEX, TDRG3 // şi fr. caissier SDLR; var. casir < germ. Kassier; castoră s.f. 1928 <— casier; casiereasă s.f (înv.) „soţie de casier” 1928 <— casier; casierie1 s.f. „loc unde se primesc şi se distribuie banii” 1793 <— casier; casierie2 s.f „funcţia de casier” 1928 <— casier; casieriţă s.f. „angajată la casă2” 1928 <— casier; căsăraş s.m. (Ban.) „casier” 1928 <— casar; căs/ţă2 s.f. (Mold.) „lădiţă” 1893; excasa vb. (rar) „a cheltui” 1939 încasa cu substit. prefixului 0 // <— ex + casă2 SDLR, DLR; incasso s.m.sg. „încasare a poliţelor de către o bancă” 1929 < germ. Inkasso; încasa vb. „a primi bani” 1876 (var. înv. incasa) < it. inc as sare, fr. encaisser (forma încasa: românizare); incasabil adj. 1880, var. înv. incasabil3 <— încasa; încasator s.m. „persoană care se ocupă cu încasarea banilor datoraţi, în general deplasându-se la debitori” 1929, var. (înv.) încasator <— încasa; subcastor s.m. „ajutor de casier” 1893-1895 <— casier. Cf. capsă, capsulă, cash, casetă, casone, cheson. CASL4NCĂ s.f. (Mold., Buc.) „broboadă brodată cu flori pe margini - fichu” 1879 (var. casincă), var. casencă, casuncă, cazincă. Ucr. kosynka CADE, rus. kosynka CDED II45, DA, SDLR, CDER 1508, DEX, TDRG2. CASC4DĂ s.f „cădere naturală de apă; succesiune rapidă de mişcări sau evenimente -cascade” 1826. Fr. cascade (< it. cascata < cascare „a cădea” < lat. *casicăre < cădere, part. perf. căsus). Cf. cascador, cădea. CASCADOR s.m. „acrobat care execută salturi primejdioase; dublură a unui actor pentru secvenţele periculoase - cascadeur” 1967. Fr. cascadeur (< cascader, propriu-zis „a cădea în cascadă” < cascade „cascadă”). Fam.: cascadoare s.f 1976; cascadoricesc adj. (rar) 1972; cascadorie s.f. „săritură primejdioasă executată de cascador; arta sau meseria de cascador” 1969; cascadorism s.n. (rar) „faptă de cascador” 1978. Cf cascadă. C4SCĂ s.f „acoperământ pentru protejarea capului, făcut din metal, piele sau cauciuc -casque” 1793. Fr. casque CADE, CDER 1505, DEX (< sp. casco „cască; ţeastă; ciob” < cascare „a sparge” < lat. *quassicăre < quassăre „a scutura, a agita, a sparge” < quatere), rus. kaska SDLR. Fam.: cascanot s.n. (rar) „caschetă” 1899 <— cască (sau caschet) + baionet sau panganet (contaminare) DA; caschetă s.f. „un fel de şapcă cu cozoroc; acoperământ de protecţie pentru cap” 1832, var. (înv.) caschet s.n. < fr. casquette. Cf casant. CASEROLĂ s.f. „recipient de porţelan, cu coadă, folosit în laborator; cratiţă - casserole” 1966. Fr. casserole (< casse „oală, vas cu care şe scoate apa” < v.occ. cassa < lat. med. cattia „creuzet, polonic” < gr. fcudOiov, dim. lui KvaQog „vas de scos apa”). Cf. casototă, castron, ciaţiu. CASETĂ -80- CAST CASETĂ s.f. „cutiuţă, lădiţă unde se păstrează bani sau valori; (arhit.) porţiune delimitată a tavanului, cu caracter ornamental; cutie în care este montată o bandă magnetică - cassette” 1840, var. (Mold.) căşită. Fr. cassette DA, SDLR, DEX, it. cassetta (< cassa „cutie, ladă” < lat. capsa „casetă, cutiuţă, cutie cilindrică în care se păstrau sulurile cărţilor”) CADE, TDRG2, DEX. Fam.: casetofan s.n. „aparat care redă sau înregistrează conţinutul casetelor cu bandă magnetică” 1974 <— casetă, după magnetofon, gramofon; casetotecă s.f. „raft sau dulap pentru casete” 1988 < fr. cassettotheque DEX sau <— casetă, după compusele în -tecă (ex. bibliotecă, vinotecă) °; videocasită s.f. „casetă care conţine bandă magnetică utilizată pentru înregistrarea şi redarea imaginii” 1972 < fr. videocassette, engl. videocassette’, videocasetofon s.n. „aparat utilizat pentru înregistrarea şi reproducerea conţinutului videocasetelor” 1974 <— video1- + casetofon. Cf. casă2, capsă, capsulă, cash, casane, chesan. CASH [kae_f] (pronunţat curent cheş) s.n. „bani în numerar - argent liquide” 1990. Engl. cash (iniţial „cutiuţă cu bani” < fr. med. caisse „cutie cu bani; ladă, cutie” < v.occ. caissa < lat. capsa „casetă, cutie cilindrică în care se ţineau sulurile cărţilor”). Cf. capsă, capsulă, casă2, casetă, casane, chesan. CASTE s.f. (înv.) „scorţişoară - canelle” c.1500, var. casie. Slavon kasia, ngr. fcaacria. CASIOPEIUM s.n. (chim.) „luteţiu - cassiopeium” 1951, var. casiopciu. Fr. cassiopeium, germ. Cassiopeium (nume învechit al luteţiului, dat de chimistul Cari von Welsbach după constelaţia Cassiopeia). CASITERTTĂ s.n. (chim.) „oxid de staniu natural, care se găseşte în filoanele hidrotermale şi în aluviuni - cassiterite” 1931, var. casiterit (s.n.). Fr. cassiterite (< gr. Kaaatrepos' „cositor”). Cf. cositor. CAS/U s.n. „rigolă largă, pavată, construită pentru scurgerea apelor - cassis” 1949. Fr. cassis. CASNIC s.f. „(reg.; rar) cercul sau îngrăditura pietrelor de moară, veşcă - cercle des pierres du moulin” 1885. Tc. kasnak „cerc de fier sau de lemn”. CASOLETĂ s.f. „vas mic în care se ard mirodenii; vas mic pentru mâncare - cassolette” 1874, var. căţuktă. Fr. cassolette (< cassole < casse „oală, vas cu care se scoate apa” < v.occ. cassa < lat. med. cattia „creuzet, polonic” < gr. Kvâdtop dim. lui Kvados' „vas de scos apa”). Var. căţuletă <- casoletă infi. de căţuie. Cf. caserolă, castron, ciaţiu. CASONE s.n. „mobilă de forma unei lăzi, împodobită cu sculpturi de lemn sau cu picturi, în care se păstrează obiecte de îmbrăcăminte - ecrin ome de sculptures en bois ou de peintures” 1961. It. cassone (< cassa „ladă, cutie” < lat. capsa „casetă, cutie cilindrică în care se păstrau sulurile cărţilor”). Cf. casă2, capsă, capsulă, cash, casită, chesan. CAST adj. „pur; virtuos - chaste” 1844. Lat. neol. castus, it. casto. Fam.: castitate s.f. (abstr.) 1821 < lat. neol. castitas, -atem. CASTAN -81- CASTR4 CASTAN s.m. „arbore mare cu frunze compuse, cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum); arbore cu frunze simple, alungite, cu fructe comestibile (Castanea vesca) -châtaignier; marronnier” 1582, var. caftan2, castan. Slavon kastanu „castan, castană” (< gr. Kdarauov „castană”) DA („cf. paleosl. kastanu”) sau <— castană SDLR, DEX // Lat. neol. castaneus CADE, CDER 1511, TDRG2. Fam.: castană s.f. „fructul castanului” c.1650, var. castală, căstană < slavon kastanu °, ngr. Kaaram (pl. lui KacTTai'oi) SDLR, DEX sau <— castan DA, CDER 1511 // şi it. castagna SDLR; castanit s.n. „loc plantat cu castani, pădure de castani” 1822; castaniş s.n. „pădure de castani” 1862; castaniu adj. „(mai ales despre păr) de culoarea castanei” 1829, var. căstăniu <— castană. Cf castanietă, căstâne, ghistină. CASTANIETĂ s.f „instrument muzical de percuţie format din două plăcuţe de lemn sau de fildeş, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite una de alta - castagnette” c. 1830, var. castanotă. Fr. castagnette (< sp. castanettas < castana „castană” < lat. castanea „castană; castan” < gr. Kaarauea „castan”, (nux) castanea „castană” < gr. (Kăpvou) Kaarâveiov < KâaTavov). Cf. castan. CASTAURĂ (acc. nec.) s.f. (Buc.) „casă, şură mare, lucrată urât şi prost - bâtisse laide” 1913. Et. nes., probabil căştorauă («— căştoară = căscioară) ° // Cf. rus. kostjor DA. Cf. casă1. Of STĂ s.f. „clasă socială închisă - caste” 1821. Fr. caste < ptg. casta „rasă (iniţial, despre animale); castă (despre societatea din India)”. C4STĂN s.n. (Trans., Ban.) „dulap, garderob, scrin - garde-robe” 1885, var. casten, castin, coastăn, coastin. Germ. Kasten. Var. coastăn, coastin < magh. kaszten. Fam.: căstănd s.n. (dim.) 1903, var. costând, căstind; căstănaş s.n. (dim.) 1928, var. costănaş. Cf. caşte. CASTEL s.n. „clădire medievală, prevăzută cu turnuri şi cu creneluri - castel, château” c.1650 (var. înv. coştd2), var. (înv.) caştd, (înv., Trans.) castd, caştd, costeai, coster. Lat. neol. castellum (dim. lui castrum „fortificaţie, castru”), it. castello. Var. coştei, caştei < magh. kastely. Var. caştei < pol. kasztel. Fam.: castelachi s.n. (dim., înv., rar) 1715 < ngr. /caareĂĂa/a; castelan s.m. „proprietar al unui castel” c.1640 (var. caştelan), var. caştelean < lat. neol. castellanus, it. castellano; var. caştelan, caştelean < pol. kasztelan; castelană s.f „soţia unui castelan sau stăpâna unui castel; lanţ ori cingătoare de care femeile îşi atârnă bijuteriile” 1841 < it. castellana SDLR sau <— castelan ° // şi fr. châtelaine SDLR; vicecastelan s.m. (rar) „locţiitor al unui castelan” 1896-1912 <- vice1- + castelan, după fr. vice-châtelain. Cf. castru. C4STING s.n. „selectare a actorilor pentru un film; tip de pescuit sportiv - casting” 1988. Engl. casting (< cast „a arunca; a atribui un rol într-un spectacol; a arunca o plasă de pescuit”). C4STOR s.m. „mamifer rozător semiacvatic, cu labele posterioare palmate şi coada lăţită; blana acestui animal - castor” 1592-1604, var. (înv.) castor. Ngr. Kâaropas', lat. neol. castor (< gr. KăcrTOjp), fr. castor. Fam.: castorină s.f. „postav din păr de castor şi lână” 1897 < fr. castorine. CASTR4 vb. „a extirpa testiculele - castrer” 1822. Lat. neol. castrare, fr. castrer. Fam.: castraţie s.f. (abstr.) 1816, var.castraţiune < fr. castration, lat. neol. castratio, -onem. CASTRAVETE 82- CAŞTRE CASTRAVETE s.m. „legumă cu tulpina agăţătoare; fructul acestei plante, de formă alungită, de culoare verde — concombre” 1533 (forma Kastraveczen, intr-un document lat. din Trans., probabil pl. castraveţi adaptat la flexiunea germană), var. crastavete, crăstăvete. Bg. krastavica, krastavec CDED II, 81, DA, SDLR, CDER 155, TDRG3, DEX, ser. krastavac DA, CADE (sg. refăcut din pl. castraveţi). Fam.: castravecior s.m. (dim.) 1939. CASTRIET s.n. (înv.; livr.) „renunţare - renonciation” 1862. Tc. kasriyet. CASTRON s.n. „vas adânc în care se pot pregăti sau aduce la masă unele mâncăruri -soupiere” 1778, var. crastol „vas în care se găteşte”, craston. Pol. kastrol DA, CADE, SDLR, CDER 1516, TDRG3, DEX (< fr. casserole, probabil prin intermediar german, cf. Vasmer, ESRJAZ, 208), săs. Kastrol DA, CDER 1516, TDRG3, DEX (pentru graiurile transilvănene), cu -/ > -n prin disimilare progresivă // şi bg. kastrol DA (formă inexistentă în limba literară şi în graiurile bulgăreşti; bg. kastron este tratat în BER A, 265 ca împrumut din română; cf. şi Nestorescu, ERB, 43). Fam.: castriţă s.f. „cratiţă” 1906 <— castron, infl. de cratiţă; castroală s.f. (Buc.) „vas mare de tinichea” < ucr. kastrulja „cratiţă” Robciuc, LR 23, 1974, 206 (< rus. kastrulja < germ. Kasserolle < fr. casserole ESUM, II, 400), infl. de oală, castronaş s.n. (dim.) 1802; castrond s.n. (dim.) 1898; crăstolă s.f. (Ban.) „oală în care se păstrează laptele şi smântână” 1885, var. crăstoală < ser. kastrola. Cf. caserolă, casofrtă, ciaţiu. C4STRU s.n. „tabără militară romană; fortificaţie romană - câmp (romain)” 1816. Lat. neol. castrum. Cf. castel. CAŞ [ar. caş V, mr. caş, ir. câş] s.n., s.m. „brânză dulce, proaspătă - fromage frais” 1523. Lat. căseus, căseum „brânză”, cf. dalm., it,, sd., sp., ptg. REW 1738 (în trecut era termenul generic pentru brânză, păstrat ca atare în ar., mr., ir.). Fam.: coşcovă s.f. „mâncare închipuită” 1899 <— caş, cf. cascotă (DA), roşcovă °; caş-baci s.m. (înv. Braşov; azi, la românii din Bulgaria) „caş în saramură” 1535 <- caş + -baş\ formă hipercorectă; căşar1 [ar.] s.m. „cel care prepară caşul” 1810 <— caş DA, CDER 1498 sau lat. căseărius (adj.) PEW 304, CDDE 276, DDA; căşar s.n. „calup de lemn în care se tescuieşte caşul” 1871; ar. căşore s.f. „loc unde se prepară brânza, stână; (fig.) avere, situaţie” 1901 < lat. căseăria, cf. it., ret., v.fr., fr. dial., sp., ptg. REW 1735; căşăr/e [ar.] s.f. „(la stână) loc unde se prepară sau se păstrează caşul; prepararea caşului; (înv.) dare pe caş” 1498, var. căşerie <— caş DEX sau <- căşar CDDE, DA; căşăreasă s.f. 1871, var. căşereasă <— căşar, căşăr/ţă s.f. 1871, var. căşeriţă <— căşar; ar. căşeat adj. „de brânză, care are brânză” 1903 < lat. căseătus; căşet s.n. (col.) 1871; căş/ţă3 s.f. (Mehed.) „iritaţie la colţurile gurii” 1910, var. chişiţă3, chişiţă3 <— caş (fig.) „iritaţie la colţurile gurii” ° // probabil înrudit cu v.sl. kusati „a muşca”, cf. bg. kăsej „muşcătură” DA; căşos adj. „plin de caş; de felul caşului” 1871; căşulea/t s.m. (dim.) 1825; căşuleţ s.n. (dim.) 1688; Căşul/na s.f. nume de oaie albă 1915; căşiiţ s.m. (dim.) 1871; eaşiţă s.f. „insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânza alterată, Piophila casei” 1903 <— caş, infl. de muşiţă ° // „legătura etimologică cu caş e îndoioasă; cf. rus kisiti «a mişuna»” DA. Cf. casată, caşcaval, cazemă, câşlegi, cheeseburger. CAŞT s.f. „un fel de stofa moale de lână - kasha” 1975. Fr. kasha (marcă înregistrată, formată pe baza lui cachemire, Kashmir) ° // Cf. germ. Kaschieren DEX. Cf. caşmir. CAŞALOT s.m. „mamifer din familia cetaceelor - cachalot” 1856. Fr. cachalot (< sp. cachalote). CAŞTRE s.f. „operaţie de aplicare pe ţesături a unui strat de substanţe care le conferă acestora un tuşeu moale, ca de piele - traitement d’un tissu par Tapplication d’une couche fine de matiere ammollissante” 1975. Et. nes., <— caşa DEX sau după germ. Kaschieren, cf. caşera °. -83- CAŞiŢĂ C4ŞĂ C4ŞĂ s.f. „mâncare din mei sau arpacaş, asemănătoare cu pilaful - bouillie de millet ou de gruau de ble” 1879. Bg., ucr. kasa DA, rus. kasa DA, DEX // sau magh. kâsa DA. CAŞCAVAL s.n. „specie de brânză fină, tare - espece de fromage â pâte dure” 1693, var. (înv.) caşcavedd. Tc. kaşkaval (< it. caciocavallo < cacio „brânză” < lat. căseus + cavallo „cal” < lat. caballus, nume care pare legat de obiceiul de a atârna câte două bucăţi de brânză legate împreună, „călare” - a cavallo - pe o bară orizontală, pentru maturare) CADE, SDLR, CDER 1507, DEX, poate şi ngr. Ka -cumba sub influenţa lui (ac-, in-)cumbere „a se culca”, occumbere „a deceda”), it. catacomba. Var. catacumbă < lat. neol. catacumbae. CATADICS/vb. „a găsi de cuviinţă - daigner” 1797, var. catandisi. Ngr. KaraSexo/iai (aor. KaraSexOqKa). Fam.: catadicseală s.f. (abstr.) 1804; catadicsit s.n. (abstr.) 1905. CATAFALC s.n. „postament pentru sicriu - catafalque” 1829. Fr. catafalque (< it.), it. catafalco (< lat. *catafalicum < cata- (< gr. Kara- „în jos”) + fala „turn de lemn”). Cf. eşafad. CATAFAZ/E -85- CATALFCTE CATAFAZZE s.f. (med.) „tulburare a vorbirii, constând în repetarea mecanică a aceloraşi fraze sau cuvinte - cataphasie” 1969. Fr. cataphasie (< cata- < gr. Kara- „în jos” + -phasie < gr. (pdatg „vorbire” < (pavat „a spune”). Cf. cata-, afazie, fa tic. CATAFORFZĂ s.f. „deplasare spre catod a particulelor dintr-o soluţie coloidală, sub acţiunea unui câmp electric - cataphorese” 1949. Fr. cataphorese (< cata-, aici în sensul „spre catod” + gr. poprjms' < (popeîv „a transporta, a duce”). CATAFîLfCT s.m. „(călăreţ) îmbrăcat în armură - cataphracte” 1809. Fr. cataphracte, gr. neol. KaracppaKrop (Imrevs) (< Karacppdaaetv „a îmbrăca în armură” < Kara- + (ppaaaeiv „a strânge, a bloca, a baricada”). CATAGRAFIE s.f. (înv.) „inventar, recensământ - inventaire, recensement” 1764, var. acc. catagrafie. Ngr. Karaypacpr} (< Karaypdcpetv < Kara- + ypapeiv „a scrie”). Fam.: catagrafia vb. „a inventaria” 1814; catagrafie adj. „referitor la catagrafie” 1871; catagrafisi vb. „a inventaria” 1840 < ngr. Karaypdcpoj (adaptat după verbele în -isi). Cf. cata-, grafie. CATAHRFZĂ s.f. „figură de stil care constă în transferarea înţelesului unui cuvânt asupra altui cuvânt cu înţeles apropiat - catachrese” 1871, var. catacrsză. Fr. catachrese, gr. neol. Karaxpricns' „folosire abuzivă; folosire” (< KaraxpâaOaL „a profita de; a folosi în exces, a abuza” < Kara- + xpâaOat „a folosi”). Cf. catahrisis. CAT/fHRISIS s.n. (înv.) „abuz - abus” 1775, var. catahris, catahris. Ngr. KaTaxpTjGLS' (< v.gr. KaTdxpr) *cataragiu, cf. antrop. Katarci, Catargiu) // Cf tc. katarmak „a lovi cu lancea” ŞIO II, 2, 33, DA. CATARAMA s.f „piesă, în general din metal, cu care se încheie o cingătoare - boucle de ceinture” c.1650, var. catarame, cătăramă, cătărambă. Et. nes., săs. *Kattenramen „curea cu lanţ” (= germ. Kettenriemen) < katdn „lanţ” (= germ. Ketten) + răimdn „curea” (= germ. Riemen) C. Lacea, DR 3, 1922-1923, 741, DA, TDRG3, Arvinte, RLRG, 56 sau tc. kantarma, kantirma „frâu” CDED II 557, V. Bogrea, DR 4, 1924-1926, 798, TDRG1, SDLR // Et. nec. DEX. Fam.: cătărăma vb. „a strânge cu o cataramă”, var. catarama, 1825; cătărămoţă s.f. (dim.) 1825; descătărăma vb. „a descheia o haină strânsă cu cataramă” 1879 <— des- + [în]cătărăma', încătărăma vb. „a încheia o cataramă” 1879; încătărâmba vb. refl. „a se împreuna (despre un bărbat şi o femeie)” 1886. CATARG s.n. „stâlp fixat pe o corabie sau luntre, de care se leagă pânzele; trunchi folosit la construirea plutelor - mât; tronc utilise dans la construction des radeaux” 1614, var. (înv.) catart. Ngr. Karăpri > catart, infl. de catargăl. Fam.: catargel s.n. „trunchi rotund de molid, folosit la construirea plutelor” 1895; cătărgea s.f. „catargel” 1902 <— catargele, pluralul lui catargel (sg. refăcut). CAT4RGĂ1 s.f. (înv.) „corabie, galeră - vaisseau, galere” 1646, var. catargă, catzrgă. Ngr. KâTepyov (< v.gr. Kârepyos' „lucrat” < Kara- + epyov „lucrare”, cf. KarepyâCeaQaL „a executa, a îndeplini, a lucra”). Var. catărgă < slavon katruga °. Fam.: catergar s.m. „ştrengar” 1875 < ngr. /carepydpTjS' „sclav de pe o galeră”. CATAR/N s.m. (zool.) „grup de maimuţe superioare, cu nările apropiate şi îndreptate în faţă sau în jos - catarhinien” 1978. Engl. Catarrhine (< gr. Kara- „în jos” + pis, pivos „nas”). Fam.: catarinian s.m. „catarin” 1978 < fr. Catar(r)hinien. Cf. r/no-, rin/tă, rinocer. CATAROI1 s.n. (înv., livr.) „guturai - rhume” 1691-1697 (var. grafică catarroî). Ngr. Karapporj (< Karappeîu „a curge” < Kara- „în jos” + peîv „a curge”). Fam.: cataraie s.f. (înv., Trans.) „guturai” 1822. Cf catar1. CATAZ0NĂ CATAR0I2 - 89 - CATAROI2 s.n. „(înv., reg.) apoplexie, dambla; gută; (p. anal.) bolovan - apoplexie, paralysie; goutte; grosse pierre” 1712. Et. nes., posibil <— cataroil, mfL de ngr. Karappeoj „a cădea, a se prăbuşi, a-şi pierde puterile” °. Fam.: cataroaică s.f. „drăcoaică” 1910; cătăraie s.f. „gută, apoplexie” 1825, var. cataroie. CAT4STASIS s.f. (înv.) „stare, situaţie - etat, situation” 1798. Ngr. KardaraaLS' (< v.gr. Kardaram< icadicrTamL „a plasa, a dispune” < Kara- + larami „a opri, a sta”). Cf cata-, stază. CATAST7F s.n. (înv., fam.) „registru, condică - registre” 1588 (var. catastih), var. catastiv. Ngr. KardcrTLXov (< m.gr. /cară cttlxov „pe linii”). Fam.: catastişel s.n. (înv.) „catastif mic; (jur.) codicil” 1652 <— catastih (= catastif). Cf. cata-, stih, cadastru. CATASTROFĂ s.f. „eveniment tragic de mari proporţii - catastrophe” c.1818, var. (rar, înv.) catastrof. Fr. catastrophe (împr. din lat. catastropha „lovitură de teatru, deznodământ” < gr. KaraaTpocpr} „răsturnare, bulversare, deznodământ” < Karacrpecpeiv „a răsturna” < kcltcl- + arpefeli/ „a întoarce”). Fam.: catastrofal adj. „care constituie sau produce o catastrofă” 1928; catastrofic adj. „catastrofal” 1966 < fi*, catastrophique; catastrof/sm s.n. „teorie potrivit căreia toate schimbările din istoria Pământului s-ar datora unor catastrofe periodice” 1975 < fr. catastrophisme. Cf cata-, strofă. CATATIPfE s.f. (fiz., chim.) „procedură fotografică prin care se scot copii după negative numai prin cataliză şi fără influenţa luminii - catatypie” 1939. Fr. catatypie (< germ. Katatypie < Kata[lyse] „cataliză” + -typie „imprimare” < -typ < gr. Tvnog „marcă, amprentă”)0 // <— cata-liză + tip SDLR. Fam.: catatipic adj. „produs prin catatipie” 1939. Cf cataliză, tip, tipar. CATATREX/vb. (înv.) „a persecuta - persecuter” 1793, var. catatrixi. Ngr. Kararpexo) (< v.gr. Kararpexeiv „a alerga împotriva, a face incursiuni împotriva” < Kara- + rpexai; „a alerga”), cf. aor. subj., viit. (ya, da) Kararpegco. Fam.: catatrehmos s.n. „persecuţie” < ngr. Kararpexpo? 1857. CATAV^4SIE s.f. „cântare din utrenia ortodoxă, alcătuită din troparele iniţiale ale cântărilor unui canon - chant durant le service du matin dans Ies eglises orthodoxes, comprenant Ies strophes initiales des chants d’un canon” 1698, var. catavasie. Slavon katavasija (< m.gr. mTafiama < KarafiaGi$ „coborâre”, probabil numită astfel deoarece cântăreţii coborau din strane în mijlocul bisericii) DA, TDRG, CDER 1538 sau ngr. KaTa/3ama DEX // Ngr. Kara^ams' CADE, SDLR. Fam.: catavasior s.n. „carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde cântările numite catavasii” 1714, var. catavasi&riu. Cf. cata-, bază, anabatic. CATAZONĂ s.f. „zona cea mai adâncă cu şisturi cristaline formate prin metamorfism -catazone” 1949. Fr. catazone (< cata- < gr. Kara- „în jos” + zone, împr. din lat. zona < gr. C^isr] „centură; zonă”). Cf. cata-, zână. catJr -90- CATEH/SM CAT^R1 s.m. „mamifer din familia cabalinelor, rezultat din încrucişarea măgarului cu iapa, folosit mai ales în tracţiune; (fig.) om încăpăţânat; copac noduros - mulet; homme tetu; arbre nodeux” 1649. Tc. katir CDED II, 558, TDRG, DA, CADE, DLRM, DEX, MDA, Suciu IT 2, 168, posibil şi cuman kater Densusianu, HLRI, 381, CDER 1552, Sala, IELR 197. Fam.: caracatâr s.m. (Mold.) „gheată ordinară” 1885 (var. calacatar) < tc. kara katir „încălţăminte proastă” Al. Philippide, VR 4, 1907, 39-AO, Suciu IT 142 // <- ca + la + catâr TDRG, CADE; catar2 s.m (înv., reg.) „încălţăminte de proastă calitate” 1839 < tc. dial. katir \yemeni\ (probabil, la origine, încălţăminte din piele de catâr) Al. Philippide, VR, 4, 1907, 39-^10, Suciu, IT II, 169; catârar s.m. „catârgiu” 1691-1697; catâraş s.m. (dim.) 1885; caţără s.f. 1620, var. căfară; catarc s.m. „catâr” 1808-1809 catârcă (der. regresiv); catarcă s.f. 1808-1809; catârd s.m. (dim.) 1880; catârgiu s.m. „persoană care păzeşte sau mână catârii; proprietar de catâri” 1854 < tc. katirci. CATCH [ksetj] s.n. „gen de lupte libere, în care sunt permise aproape orice fel de tehnici combative - genre de lutte libre ou n’importe quels moyens sont permis” 1975, var. catch-can. Engl. (catch-as-)catch-can (propriu-zis „prinde cum poţi”). CATEDRALA s.f., (înv.) adj.f. „biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat, în general, de un (arhi)episcop - cathedrale” 1813. Fr. [eglise] cathedrale, lat. neol. cathedralis (< cathedra „scaun episcopal”). Cf. catedră. CATEDRA s.f. „pupitru aşezat, de obicei, pe o estradă, pentru profesori sau oratori; post în învăţământ, departament în învăţământ; (înv.) tron; reşedinţa unui şef de stat sau prelat - chaire; poşte dans l’enseignement, departement dans Tenseignement; (vieilli) trone, siege d’un chef d’etat ou d’un prelat” 1698, var. catedră. Lat. neol. cathedra (< gr. KaOeSpa „scaun, bancă” < Kara- + eSpa < eCecrOm „a se aşeza”). Pentru accentuarea catedră, cf. germ. Kathcder. Cf. catedrală. CATEGOR/E1 s.f. „(în sistemul lui Aristotel) fiecare din tipurile cele mai generale de predicaţie; clasă, grup de entităţi de acelaşi fel - categorie” 1705, var. (înv.) catigorie2. Lat. neol. categoria (< gr. KarrjyopLa „acuzaţie; predicaţie, lucru atribuit unui subiect” < Karrjyopelu „a acuza, a afirma, a declara” < Kara- + âyopeveiv „a vorbi în public, a declara” < âyopâ „piaţă, agora”), fi. categorie. Var. catigorie2 < ngr. KarrjyopLa. Fam.: categorematic adj. (în logică) „care are o semnificaţie independentă” 1978 < fi. categorematique\ categorimă s.f. „(în sistemul lui Aristotel) calitate care serveşte la plasarea unui lucru într-o anumită categorie” 1871 < fr. categoreme (< gr. Karrjyâprjpa < Karrjyopeîu)', categorial adj. „referitor la categorii” 1925 < germ. kategorial, fr. categorial', categoric adj. „(judecăţi) care atribuie un predicat în mod univoc (opuse celor ipotetice şi disjunctive); fără dubiu, indiscutabil” 1829 < fr. categorique, lat. neol. categoricus', categoricosc adj. (înv., rar) „categoric” 1825 < ngr. KaTTjyopLKâs', cu -e- după categorie', categoricoşte adv. (înv.)1871 *— categoricesc şi/sau categoric', categorisi1 vb. „a ordona după categorii, a clasifica” 1880; catigorie1 s.f. (înv.) „apreciere defavorabilă, acuzaţie, defăimare” 1819 (var. categorie2) < ngr. KarrjyopLa', catigorisi vb. (înv.) „a acuza, a calomnia” 1775, var. categorisi, categurisi < ngr. Karrjyopco, aor. Karrjyoprjcra', recategorisi vb. „a categorisi1 din nou” 1965 <— re- + categorisi1', subcategorie s.f. „fiecare dintre diviziunile unei categorii” 1894 <— sub1- + categorie1 (DLR), probabil după fr. sous-categorie °. Cf. cata-, agora. CATEH/SM s.n. „expunere a principiilor religiei creştine - catechisme” 1645 (var. catihismus), var. (înv.) catechizmuş, catichizmuş, catihism. Lat. neol. catechismus (< gr. KarrjXLcrpos' < Karrjx4^^ KaTrjx^lu „a instrui” < Kara- + fjX€Îu „a face să sune, a răsuna” < tjxos' „sunet, zgomot”), germ. Katechismus. Var. catihism < ngr. KarrjxLO'pos", var. catechizmuş, catichizmuş < magh. katekizmus. CATENĂ -91- CATERIS / Fam.: catehetic adj. „care ţine de învăţământul religios; (în sint. metodă ~) formă a metodei conversaţiei, constând din întrebări destinate a-i face pe elevi să reproducă cunoştinţele însuşite înainte” 1848, var. catihctic < fi*, catechetique (< gr. KarqxiTLKos' < Kcm)xWLS' „instruire”, KaTTjxcw „a instrui”) sau <— catihet, catehet ° // ngr. KarrjXTlTLKOS' DEX; catehetică s.f. „disciplină teologică ce studiază normele de credinţă şi învăţăturile morale ale religiei creştine” 1813, var. catihetică < fr. catechetique sau <— catehetic; cateheză s.f. „învăţământ religios” 1742 (var. catecheziş) < lat. neol. catechesis (< gr. KarfixW1? < kglttjxeîv „a instrui”), fr. catechese, var. catecheziş < magh. katekezis; catehisie s.f. (înv.) „catehetică” 1804, var. catihisie <— catihisis, catehis, catihis, după derivatele în -ie; catehiza vb. „a învăţa pe cineva noţiunile de bază ale religiei creştine” 1850 (var. catihis a), var. catihiza < lat. neol. catechizare, fr. catechiser; var. catihisa, infl. de catihisi (< ngr.); catehizaţie s.f. (înv.) „catehizare” 1738 < lat. neol. catechisatio; catehumen s.m. „persoană adultă pregătită pentru primirea botezului (în creştinismul timpuriu)” 1681 (var. catihumen) < ngr. KGLTrixoviîevos' (în v.gr., part. prez. medio-pas. al lui Karrjx^ »a instrui”), lat. neol. catechumenus; catihet s.m. „profesor de catehism” 1783 (var. catehct), var. catichct < lat. neol. catecheta; var. catihet, catichet, infl. de catihisi, catihism, ngr. KaTTjxi^S'; catiheţie s.f. „şcoală având ca profesor un absolvent de studii medii de religie” 1882 catihet; catihis s.n. (înv.) „catehism” 1784 (var. catihisis), var. catehis < ngr. mnjxrjcn^ catihisi vb. „a catehiza” 1820, var. catehisi, catichisi < ngr. Karr/x^ (aor. Karijxn™)- Cf. cata-, ecou. CATENĂ s.f. „(înv.) lanţ; (geol.) şir de munţi; (chim.) lanţ de atomi legaţi între ei prin valenţe simple sau multiple - (geol., chim.) chaîne” 1844. Lat. neol. catena. Fam.: catenar adj. (mat.) în expr. calcul ~ „(calcul) prin care se deduce o mărime necunoscută pe baza altor mărimi cunoscute”, (tehn.) în expr. suspensie catenară „sistem de susţinere a firului aerian de contact pentru tracţiunea electrică, prin care acesta este suspendat de un cablu purtător prin intermediul unor fire verticale sau înclinate” 1871 < fr. catenaire; concatena vb. (mat., inform., stil.) „a ordona mai multe elemente într-un şir” 1877 < lat. neol. concatenare DEX, it. concatenare, mai târziu posibil şi adaptarea engl. concatenate °; concatenaţie s.f. „(lingv.) înlănţuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic; (stil.) înlănţuire retorică de anadiploze succesive, epiplocă” 1871 (var. înv. concatenaţmne) < fr. concatenation; descatena vb. (înv., rar) „a destructura; a se dezlănţui” 1934 <— des- + catenă + -a, după fr. (se) dechaîner °; descatenat adj., s.m. (înv., livr., rar) „dezlănţuit” 1858 <— des- + catenă (DLR), după fr. dechaîne °. Dublet etim.: cătină1,2. Cf. gătin. CATERETIC adj. (med., despre o substanţă) „dizolvant, caustic - catheretique” 1939. Fr. catheretique (< gr. /caOmpen/cos' < KadaLpeîv „a da jos, a doborî, a distruge” < Kara- + al pe lv „a lua, a ridica”). Cf. caterisi, cata-, erezie. CATER/NCĂ s.f. (Mold.) „flaşnetă- serinette” 1889, var. catarincă, catnncă. Ucr. katerynka (< pol. katerynka, de la numele cântecului german Die schone Katharine „frumoasa Katharine”). CATERISI vb. „a destitui un preot - interdire un pretre” 1698, var. cateresi. Ngr. KaOaLprjaa aor. lui mdaLpco (< v.gr. mOaLpeîv „a da jos, a doborî, a distruge” < Kara- + alpeîv „a lua, a ridica”). Fam.: caterisis s.f. (înv.) „caterisire, destuire dintr-o funcţie bisericească” 1808 (var. cataresis) < ngr. KadaLprjms' ° // ngr. Karaplm^ DA; var. cataresis < ngr. Kadaipems' (= KaOaLprjms) ° // ngr. KarâppevaLS' „năruire, cădere” DA. Cf. cateretic, cata-, erezie. CATERPIL4R -92- CAT/NCĂ CATERPIK4R s.n. „tractor cu şenile - tracteur â chenilles” 1948. Engl. Caterpillar {tractor), fr. Caterpillar (engl. Caterpillar „omidă” < engl. med. catyrpel < v.fr. dial. catepelose < cate „pisică” < lat. catta + pelose „păroasă” < lat. pilosus *ca, articulat caua > *cauă > cavă Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 668, DA sau <— căvan (= găvan) °. Cf. cav, căuş, găvan. CAVERNA s.f. „peşteră; cavitate patologică într-un organ (mai ales la plămâni) - caverne” 1818. Fr. caverne, lat. neol. cauema (< cauus „scobit, cav”). Fam.: cavernicol adj. (despre animale şi plante) „care trăieşte în peşteri” 1958 < fr. cavernicole\ cavernogramă s.f. „diagramă reprezentând variaţia diametrului unei găuri de sondă” 1958 < fr. cavernogramme; cavernometrie s.f. „operaţia de măsurare a diametrului unei găuri de sondă” 1958 < fr. cavernometrie; cavernos adj. „(despre organe) care prezintă cavităţi patologice; (despre voce) groasă, ca ieşind dintr-o peşteră” 1843 < fr. caverneux, lat. neol. cauemosus. Cf. cav. CAVG/4 s.f. (Munt., înv.), în expr. a da de ~ „bucluc - ennui” 1927, var. (Mold.) cangă2 în expr. a face ~ „a face scandal - faire du tapage”. Tc. kavga, bg. kavga. CAVL4R s.n. sg. tantum „icre negre preparate prin sărare - caviar” 1927. Fr. caviar (< ven. caviaro < tc. havyar) CDER 1578, DEX, (în Trans. şi Buc.) germ. Kaviar DA. CAV/LĂ -101- CAZAC CAV/LĂ s.f. „piesă din lemn de esenţă tare sau din oţel, în formă de arc, folosită la matisarea parâmelor; mâner aşezat la extremitatea spiţelor timonei - cabillot” 1931. It. caviglia CADE, DEX (< occ. cavilha < lat. cauicla „cheiţă, cep, cârcel la viţa-de-vie” < clăuicla < clăuicula, dim. lui clăuis „cheie, drug, vergea de fier”), posibil prin intermediul tc. kavilya M. Sala, „Bollettino dell’Atlante linguistico mediterraneo” 7, 1965, 96. Cf. cheie, capiclariu, clavecin, claviatură, clavicord, claviculă, clavir. CAVOU s.n. „construcţie funerară într-un cimitir, cu una sau mai multe cripte - caveau” 1891. Fr. caveau (< cave „pivniţă, cămară boltită”, împrumut din lat. caua „şanţ, groapă” < cauus „scobit, cav”, cauare „a săpa, a scobi”). Cf. cav, căuş, cavernă. CAVt/RMĂ s.f. (Dobr., Olt., Munt.) „came de porc prăjită şi conservată în untură; ciulama (fără came) - viande de porc ffite et conservee en saindoux; blanquette (sans viande)” 1884, var. cavarma, cavârma, cavarmă, cavurma. Tc. kavurma, kavirma. CAZ s.n. „împrejurare, circumstanţă; (gram.) categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile sintactice - cas” 1691-1697 (var. casus). Lat. neol. casus „cădere; ocazie, întâmplare, caz” (< cădere „a cădea”; sensul gramatical prin calc după gr. tttgjgls) DA, SDLR, TDRG2, DEX, fr. cas DA, CADE, DEX, it. caso LM, CDER1580. Fam.: cazual adj. „care are caracter întâmplător, accidental; referitor la cazul gramatical” 1840 < lat. neol. casualis DA, SDLR, LM, DEX, TDRG2, fr. casuel LM, CDER 1580; cazualism s.n. „doctrină care atribuie întâmplării cauzele şi succesiunea evenimentelor” 1931 < fr. casualisme; cazualitate s.f. „caracter accidental” 1871 < fr. casualite; cazuist s.m. „persoană care se ocupă de cazuistică” 1811 < fr. casuiste CDER 1580, DEX, TDRG2, germ. Kasuist TDRG2; cazuistic adj. „referitor la cazuistică” 1868 < fr. casuistique CADE, CDER 1580, TDRG2, germ. kasuistisch TDRG2; cazuistică s.f. „parte a teologiei care se ocupă cu rezolvarea problemelor morale, aplicând principii teoretice situaţiilor din viaţă” 1868 < fr. casuistique CADE, CDER 1580, TDRG2, germ. Kasuistik TDRG2. Cf. cădea. CAZA1 vb. „a instala pe cineva, temporar, într-o locuinţă; (înv.) a găsi cuiva o slujbă, a aşeza un lucm într-un compartiment al unei mobile - heberger, loger; (vieilli) caser” 1899. Fr. caser „a pune în rafturi, în compartimentele unei mobile; a găsi cuiva o slujbă, a căsători” (< case „compartiment al unei mobile” < sp. casa „căsuţă la jocul de şah”, propriu-zis „casă” < lat. casa). Cf. cază, casă1, cazinou. CAZA2 s.f. (înv.) „district - district, arrondissement” 1774. Tc. kaza. CAZAC s.m. „membru al unei comunităţi militare autonome care s-a aşezat pe teritoriile de margine ale statelor rus şi polono-lituanian, unde, în schimbul unor privilegii, era obligat să apere ţara împotriva invaziilor; numele unei dans ţărănesc; vânt de la răsărit - Cosaque; nom d’une danse paysanne; vent de FEst” 1599-1600, var. căzac. Tc. kazak TDRG, SDLR, CDER 1583, tăt. kazak °, rus. kazak DA, CADE, SDLR, CDER 1583, TDRG, DEX. Fam.: cazacă1 s.f. „bluză cu mâneci largi, încheiată la gât într-o parte” 1927 < fr. casaque\ cazacă2 s.f. (rar) nume de dans 1870; cazaccă s.f. „femeie cazacă; melodie după care se dansează căzăceasca” 1906 < rus. kazacka DA; cazacincă s.f. (reg.) „dans numit şi căzăceasca” 1890 <— cazac sau cazacă2, posibil după horodincă °; cazacioc s.n. (reg.) nume de dans 1887 < rus. kazacok; cazaclie s.f. „căciulă de blană neagră de miel, cu fundul de postav alb” 1821 <— cazacliu; cazacliosc CAZAN -102- CAZÂLB^Ş adj. (înv.) „de cazacliu” 1785 <— cazacliu; cazacl/u s.m. (înv.) „negustor cazac de vinuri sau blănuri” 1743, var. cazaclau < tc. kazakli; căzăcească s.f. nume de dans 1885 (var. cazacească); căzăcel s.m. (dim.) 1900; căzăcesc adj. 1645; căzăcescu(l) s.m. art. nume de dans 1885 <— căzăcesc; căzăceşte adv. 1852-1853, var. cazaceşte <— cazac sau <— căzăcesc; căzăc/ vb. „a trece în comunitatea cazacilor” 1852-1853; căzăcime s.f. (col.) c.1645; căzăcioaică s.f. 1870, var. cazacioaică. Cf. casac. CAZAN s.n. „vas mare de metal, de formă cilindrică, folosit la încălzit sau la fiert; (geol.) căldare; (înv.) familie tătărească; (înv.) regiment de ieniceri”, adj. (despre oi) „cu lâna roşiatică - (s.) chaudiere; (geol.) bassin; (vieilli) familie Tartare; (vieilli) regiment de janissaires; (adj.) (brebis) â la laine rougeâtre” 1431 (antrop. Cazări), 1691-1697 (subst. corn., var. cazan). Tc. kazan TDRG, DA, CADE, CDER 1585, DEX; în Trans., Ban., magh. kazăn DA, Suciu IT 175 // şi ngr. Ka(âvL, bg. kazan, ms. kazan SDLR. Antrop. Cazan, probabil cuman kazan Suciu, CRT, 194, 212. Cu sensul „familie, ceată (militară)”, tăt. kazan Suciu, CRT, 226. Fam.: cazan-ahcesi s. (înv.) „impozit pe care tătarii îl plăteau turcilor” 1711-1712 < tc. kazan ahgesi; cazanger/e s.f. „negoţ cu vase de aramă; (col.) vase de aramă” 1927 <— cazangiu; cazangiu s.m. „fabricant de cazane; muncitor care supraveghează şi alimentează cazanele; (înv.) comandant de regiment de ieniceri” 1769, var. cazanciu < tc kazanci; căzănăr/e s.f. (înv.; Olt., Munt.) „instalaţie pentru distilarea rachiului; locul unde se topeşte seul într-un abator” 1868; căzând s.n. (dim.) 1829; căzăniţă s.f. „cuptor pentru cazanul de fiert rachiu” 1895. CAZANIE s.f. (înv.) „predică; omiliar - sermon; homiliaire” 1635, var. căzanie, câzanie „povestire lungă şi plicticoasă”. Slavon kazanije „învăţătură” (< kazati „a arăta, a instrui”). CAZANIER adj. (rar) „casnic - casanier” 1927. Fr. casanier (iniţial „cămătar italian stabilit în Franţa”, cu evoluţia semantică probabil infl. de case (înv.) „casă”, la care se adaugă faptul că aceşti cămătari aveau o reşedinţă fixată; < it. casaniere < casana „prăvălia unui cămătar” < ven. casnă „grămadă de bani” (infl. de casa „casă”) < tc. hazna < pers. hazîna < arab hazîna). Cf. hazna, cazan, caznacei. CAZARMĂ s.f. „ansamblu de clădiri afectat militarilor - caseme” 1784, var. (Trans.) casarmă, casarnie, căsarmă. Rus. kazarma (< pol. kazarma, germ. Kasarme < it. caserma < occ. cazerna, iniţial „căsuţă pentru un grup de patru soldaţi de gardă” < lat. *quaderna < quaterna < quaternî „câte patru” < quater „de patru ori”, cf. quattuor „patru”). Var. casarmă <— cazarmă, infl. de casă; var. casarnie < magh. kaszarnya. Fam.: cazarma vb. (înv.) „a aşeza soldaţii în cazarmă” 1876; cazarmadă s.f. (înv., rar) „flotă” 1839 <— cazarmă, infl. de armadă; cazarmag/u s.m. „soldat care stă de mult timp într-o cazarmă” 1902; cazarmamint s.n. „totalitatea efectelor de pat pe care le primeşte un soldat” 1927 < <— cazarmă, după fi*. casermement\ căzărmisc adj. „de cazarmă” 1881; descazarma vb. (rar) „a ieşi din cazarmă” 1959 <— încazarma (cu substit. prefixului); încazarma vb. „a pune soldaţii într-o cazarmă” 1927, var. încăzărma. Cf. caiet, carilan, carnet, cuaternar, patru. CAZĂ s.f. „compartiment al unei mobile - case” 1927. Fr. case (< sp. casa „căsuţă la jocul de şah”, propriu-zis „casă” < lat. casa). Dublet etim.: casă1. Cf. caza1, cazinau. CAZALB^IŞ s.m. (înv.) „persan - Persan” 1675 (var. cazălbaş), cazilbaş, căzălbaş, căzilbaş. Tc. kizilbaş „persan” (lit. „cap roşu”). CAZE/NĂ - 103 - C4ZNĂ1 Fam.: cazilbăşeşte adv. 1743 (var. cazâlbăşQşte) <— cazilbaş sau <— *cazilbăşesc (= câzălbăşesc); căzălbăşesc adj. 1748 căzălbaş (= cazâlbaş). Cf. câzâlcea, câzâl-pel/t. CAZE7NĂ s.f. „substanţă proteică aflată în lapte, care se coagulează, formând partea esenţială din brânzeturi - caseine” 1871, var. caseină. Fr. caseine (derivat savant pe baza lat. caseus „brânză”, cu sufixul -ine caracteristic terminologiei chimice). Fam.: cazeificare s.f. „proces caracteristic tuberculozei, care constă în transformarea ţesutului necrozat într-o masă amorfa, cu aspect asemănător brânzei” 1962 < fr. caseiflcation, cu echivalarea sufixului: cazeinat s.n. (în sintagma) ~ de sodiu „produs obţinut din lapte smântânit” 1988 < fr. caseinate; cazeinogen s.n. „cazeină” 1949 < fr. caseinogene. Cf. caş. CAZEMATĂ s.f. „construcţie militară de pământ, de lemn sau de beton armat care serveşte de adăpost împotriva atacurilor artileriei sau ale aviaţiei - casemate” 1820. Fr. casemate (< it. casamatta, probabil < casa matta „casă falsă, construcţie care pare a fi o casă”). CAZIC s.f. (Mold., Dobr., S şi E Munt.) „ţăruş de lemn care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcaţiunilor - pieu” 1913. Tc. kazik DA, Suciu, IT II, 176. // Et. nec. DEX. CAZIER s.n. „(jur.) fişă de evidenţă în care organele judiciare consemnează condamnările penale ale unei persoane; (înv.) dulap cu mai multe compartimente - casier judiciaire; (vieilli) casier (piece de mobilier)” 1927. Fr. casier (< fr. med. casier „coş” < picard casier < lat. căseărius „de brânză” < căseus „brânză”, contaminat cu case „compartiment al unei mobile” < sp. casa „căsuţă la jocul de şah”, propriu-zis „casă” < lat. casa). Cf. cază, caş, casă. CAZINOU s.n. „local public cu săli pentru jocuri de noroc; (înv.) club - casino” 1815 (var. înv. casino), var. (înv. Trans.) casină s.f. „club”, cazin, cazino, gazin. Fr. casino (< it. casino „căsuţă; casă de ţară; bordel; casă de jocuri de noroc” < casa „casă” < lat. casa). Var. casino, casină, cazin < germ. Kasino „club; cazino” (< it.). Cf. casă1, caza1, cază. CAZIVL4 s.f. „unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, uşor concavă, cu muchie ascuţită; (Mold.) târnăcop - beche; (Mold.) pioche, pic” 1715, var. casma. Tc. kazma. Fam.: cazmagiu s.m. (rar) „lucrător cu cazmaua” 1927 <— cazma sau tc. kazmaci; căzmăh/ţă s.f. (dim.) 1910. CAZNACEI s.m. (înv.) „casier (la armată) - caissier (militaire)” 1879. Rus. kaznacej (< tc. haznaci < hazne, hazine „vistierie”). Cf. hazna, cazan, cazaniir. C4ZNĂ1 s.f. „tortură, chin; (Trans.) necaz, ciudă; trudă - torture, tourment; peine, affliction, depit; effort” 1446, var. casnă, hasnă. V.sl. kazni „pedeapsă”. Fam.: căznat adj. (înv., Bih.) „desfigurat; curios, ciudat” 1683, var. căsnat <— *căzna (= căzni2) ° // cf. caznă2 DA; căzni2 vb. „a chinui; a trudi; (rar) a strica, a face rău” c.1500, var. căsni CAZNĂ2 -104- CĂCA caznă DEX sau < v.sl. kazniti DA, CDER 1591 // cu sensul „a strica, a face rău” <— caznă2 DA; căzn/t s.n. (abstr.) 1927 <— căzni2; căznitor adj., s.m. „care chinuie; torţionar” 1649 <— căzni2; căznitură s.f. „tortură, supliciu” 1682-1686 <— căzni2. CAZNĂ2 s.f. (hapax Anon. Car.) „monstru - monstre” c. 1650. Cuvânt suspect, posibil acelaşi cu caznă10 // în legătură cu verbul slav kaziti „a strica”, cf. ser. na-kaziti „a desfigura” DA. CAZON adj. „de cazarmă, milităresc; (înv.) primit de militar de la stat - de caseme, militaire; (vieilli) accorde (aux militaires) par l’Etat” 1868. Rus. kazennyi „de stat, fiscal” (< hazna „vistierie” < tc. haz(i)ne) DA, SDLR, CDER 1592, DEX, TDRG2 // Probabil <— cazarmă TDRG1, CADE. Fam.: cazon/e s.f. „militărie” 1931. Cf. caznacd, hazna, cazaniir. CAZIL4R s.m. „gen de păsări mari din Oceania, asemănătoare cu struţul, Casuarius casuarius -casoar”, var. casoar, casuar, cazoar. Fr. casoar, lat. neol. Casuarius. CAZf/LCA s.f. (Dobr.) „unealtă cu care se pescuiesc peşti răpitori, în timpul iernii, sub gheaţă - outil de peche” 1916. Rus. kozjul'ka (dim. lui kozjulja „şarpe”) DA. // Et. nec. DEX. CA [ar.; mr. că1; ir. ke] conj. care introduce propoziţii subordonate completive, subiective, atributive, circumstanţiale - „que, car” c.1500. Lat. quod, cf. v.it., it. dial. (Rohlfs, HGIS, III, 75, §785). Fam.: căcişi adv. (Apuseni) „de aceea” 1888 <— căce (- căci) + şi; căci conj. „fiindcă”, (reg.; înv.) adv. „de ce, pentru ce” 1551 (var. căce), cace, cace, căci3, căi2 <— că + ce; căz conj. (Trans.) „doară, dar, zău” 1908 <— căz doară <— că + zău + doară. CABAL/4ICA s.f. (Putna) „gaură făcută într-o parte a acoperişului, prin care iese fumul — trou dans un toit, servant de cheminee” 1899. Rom. *căbălaie < ucr. kobelja „coş”; pentru finală, cf. ursoaie / ursoaică „gaură la horn” ° // Et. nes., cf. rus., ucr. kabala „iobăgie” DA. Fam.: călăbur s.n. (Ban., Trans.) „coş de nuiele lipit pe dinăuntru, prin care iese fumul” 1887 *căbălur <- *căbaluri, pl. lui *căbal < bg. kăbăl „vadră, coş” ° // Cf. ser. kalaburiti „a amesteca, a confunda, a face scandal” DA. Cf. cob/lă. CĂBLZ7CĂ s.f. (Buc.) „furca pusă la coasă, când se cosesc cerealele - faux â ramassette” 1913. Ucr. kabluk „arc”. CĂCA [ar. căcare, mr. căcari, ir. caca] vb. „a elimina excrementele, a defeca - chier” 1637. Lat. cacăre, panrom. REW 1443. Fam.: caca [ar., mr. cacă s.f.] s.m. „excremente” 1825 (cu fonetism specific limbajului infantil) DA, CDER 1251; cuvânt prezent şi în alte limbi romanice: it. cacca, fi., sp., ptg. caca REW 1443 // fr. caca DEX; cacă-frică s. invar, „om foarte fricos” 1895; cacă-vacă s. invar, „om bun, naiv” 1895-1901; caciţă s.f. (Buc.) „larve de muşte” 1903 căcat + muşiţă (contaminare); căcaină s.f. „femeie leneşă şi murdară” 1895; căcat [ar., mr.; ir. căcat] s.m., s.n. „excremente”, var. câcat 1573 <-căca CDDE 206, DA, TDRG, SDLR sau lat. cacătus CADE, CDER 1253; căcăcias, -oasă adj., s.m., s.f. „(om) care îşi face des nevoile; fricos, laş” c. 1650; căcălau s.n. (augm.; col.) 1637; căcălai s.n. (augm.) 1825; căcănar s.m. „curăţitor de latrine” 1870 <- *căcăni <- căca ° // <- *căcărar DA; CĂCĂRD^C -105- CĂDEL4 căcănărîe s.f. „meseria căcănarului” 1857 <— căcănar; căcănau s.m. (omit.) 1870 <— căcănar (cu substit. sufixului); căcăniu adj. „de culoarea excrementelor” 1931 <— căcat, infl. de cafeniu; căcărea s.f. „bagatelă” 1825 <— căcări; căcăreaţă s.f. „căcărează” 1825, var. căcăreaţă <— căcărează (cu substit. sufixului); căcărează [ar. căcăradză, găgăraţa] s.f. „excrement animal (de oaie, capră, iepuri etc.); (fig.) om insignifiant” 1487 (antrop. Căcăradză), var. cacarază <— căcări + -ea(d)ză Mihăilă DLRV 83 sau «— căcare + -ea(d)ză ° // *— căcărea (cf. it. cacherello)+ -ză CDER 1521; <— căca + -ărează SDLR; lat. *cacaricia DDA; cf. alb. kakerdhi CADE; căcărd s.m. (dim.) <- căcat + -ărel sau «— căca; căcăreţ adj. „căcăcios” 1825; căcări vb. „a avea diaree, a nu se mai putea ţine” 1825; căcărîe s.f. „diaree; bagatelă” 1825; căcărios adj. „care umblă cu nimicuri; delicat” 1825 <— căcărie; ar., mr. căcăstor s.m. „excrement de şoarece; (ar.) muc uscat; (mr.) murdărie eliminată de viermii de mătase” 1900; căcăstoare s.f. „privată” 1825 refăcut eufemistic din căcătoare sau *căcăţi <— căcat; căcăstorar s.m. „curăţitor de latrine” 1825 <- căcăstoare; căcăşar s.m. „cuvânt de ocară” 1885; ar. căcătescu adj. „de căcat” 1963 căcat; căcătoare s.f. „latrină” 1825; căcătoi s.m. (augm.) 1825 <— căcat; căcător adj. „care produce diaree” 1825; ar. căcător s.n. „latrină” 1906; ar. căcătos adj. „căcăcios” 1906 căcat; căcătwră [ar.] s.f. 1913; căcătuţ s.m. (dim.) 1825 <— căcat; căcăţd s.m. (dim.) 1825 căcat; căcăţzş s.n. „lucru fără valoare, fleac” 1913 <— căcat; căcăţoi s.m. (augm.) 1913 <— căcăţel (cu subst. sufixului); căcau s.m. „om căcăcios; (omit.) dumbrăveancă” 1883; căcacea s.m. „om căcăcios; fricos, laş” 1620 (var. căcacea), var. căcace; căcârnat s.m. „excrement” 1857 <— căcat + câmat (contaminare); cacă2 s.f. „murdărie uscată din nas; femeie murdară” 1895. CĂCĂRIX4C s.n. „reziduu de seu topit - residu de suif ’ 1839. Tc. kikirdak Suciu, IT II, 177. CĂCItTLĂ [ar. şi căciuă; mr. şi căciuă, căţud] s.f. „obiect confecţionat din blană de oaie sau de alt animal (mai târziu şi din alte materiale) şi care serveşte la acoperirea capului - bonnet (â Torigine de fourrure)” 1211 (antrop. Kesula). El. de substrat, cf. alb. kesule, kagule, kagulle CDED II 715-716 (sub elementele albaneze), Puşcariu, LR I, 179, Reichenkron, Dat, 96-99, Rosetti, ILR, 247, Poghirc, TILR II, 338, Russu, Etnogeneza, 286-288, Brâncuş, VA, 53-54, DEX // Et. nec. DA; „origine obscură, dar cu siguranţă expresivă” CDER 1258; lat. casiola < causiola < causia LB; lat. *cuciulla (< cucullia < cuculla „glugă”) CDED I 65; lat. *cuciulla, *caciulla = lat. cucilla LM; lat. *cuciulla < cuculla „glugă” + cucilla G. Pascu, „Arhiva” 15, 1904, 439; lat. *catteula < *cattea (= catta) „pisică” PEW 248; lat. med. casibula „manta cu glugă” (> *casibla > *casiula > *căşulă) SDLR. Fam.: căciula vb. „a saluta, descoperind capul” 1910; căciulan s.m. „ţăran care poartă căciulă” 1881; căciular s.m. „cel care face căciuli; dorobanţ” 1628; căciulat adj. „cu căciulă” 1585 (antrop. popa Căciulat); căciulăresc adj. 1900 <— căciular; căciulărie s.f. „atelier în care se confecţionează căciuli” 1857; căciuleală s.f. (abstr.) 1906 <— căciuli; căciuli vb. refl. „a încerca să obţină ceva afectând umilinţa” 1837; căciulică s.f. (dim.) 1825; căciulie s.f. „măciulie de usturoi, de mac etc.” 1825 <— căciulă + măciulie; căciulîţă s.f. (dim.) 1822; căciulii s.n. (augm.) 1913. CĂDiR adj. invar. (Ban.) în expr. nu mi-s ~ să „nu am voie să - je n’ai pas la permission de...” 1913. Tc. kadir, kadir „capabil, puternic” (< arab. qădir) ° // Ser. kader, bg. kadăr „capabil” DA. CĂDEL4 [ar. cădeare, mr. cădeari, ir. cadg] vb. „a se deplasa de sus în jos datorită greutăţii, a se lăsa în jos; a nu mai fi valabil; (refl.) a se cuveni - tomber; (refl.) seoir, convenir” 1563-1583. Lat. cădere (= cădere), cf. it., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1451. în folosire reflexivă, după model slav, cf. m bg. pada sg. Cu sensul „a nu mai fi valabil”, după fr. tomber Stanciu-Istrate, Calcul, 277. Fam.: bimă-căctere s.f. (înv.) „bunăcuviinţă” 1872; cădere [ar. cădeare, mr. cădeari] s.f. „faptul de a cădea; competenţă, drept; decădere” 1581; cădenie s.f. (rar, înv.) „cuviinţă” 1885; cădmţă s.f. „cuviinţă; privilegiu” 1682; căzămant s.n. (înv.) „scădere; decadenţă” 1846; căzător adj. „care cade; caduc, pieritor” 1704; căzătură [mr.] s.f. „cădere; (înv.) nenorocire; fiinţă decăzută” 1561; căzut s.n. „acţiunea de a cădea” 1825; cumsecade adj. invar, „cuviincios; amabil” 1581 <— cum se cade; cumsecădonie s.f. „cuviinţă, amabilitate” 1970 <— cumsecade; decădea vb. „a regresa” 1836 <— de-3 + cădea, după fr. dechoir, it. decădere; decăzut adj. „depravat, corupt” 1864 <— decădea; CĂDELNIŢĂ -106- CĂLAl necădere s.f. (înv.) „faptă necuviincioasă” 1660 <— ne- + cădere; necădinţă s.f. (înv.) „ilegalitate” 168 <— ne- + cădinţă; necăzwt adj. (înv.) „necuvenit” 1682; paracăzător s.n. (min.) „dispozitiv de siguranţă pentru oprirea din cădere a coliviei ascensorului” 1963 para2- + căzător, precădea vb. (înv.) „a avea întâietate” 1857; precădere s.f. „întâietate” (azi, în expr. cu ~ „în primul rând”) 1839 pre- + cădere; ar. pricădeare vb. „a implora” 1900; recădea vb. 1893-1895. Cf. scădea, cadenţă, caduc, cascadă, caz, şansă. CĂDELNIŢĂ s.f. „vas de argint în care preotul aduce jertfa de tămâie - encensoir” 1561, var. cădelniţă, cadilniţă, (înv.) cădealniţă, (Bih.) chidelniţă. Slavon kadilinica (< kadilo „tămâie; cădelniţă” < kaditi „a arde tămâie”). Fam.: cadilă s.f (înv.) „cădelniţă” 1573-1583, var. cădilă < slavon kadilo\ cădelniţa vb. „a tămâia cu cădelniţa” 1868; cădi vb. „a aduce jertfa de tămâie prin afirmarea cu cădelniţa” 1561 < slavon kaditi. CĂHUI adj. (Mold.) „cu mintea tulbure, nebun - toque” 1909. Et. nes., probabil <— tăhui (= tehui) < magh. tohonya, tahonya „greoi, molâu” DA („cf. tehui”) // <— păhui „pădure tânără, copac subţire şi înalt, molid, (fig.) năuc, aiurit” (< magh. pagony „pădure”) M. Avram, SMFC, 1972, 5-10 (greu de acceptat; dimpotrivă, sensul figurat al lui păhui se poate explica mai plauzibil prin infl. lui tăhui sau chiar din tăhui, căhui, cf. DLR, care separă păhui1 „pădure, copac” < magh. de păhui2 „năuc”, fără et.). Fam.: căhuială s.f. „vâjâială (a urechilor), ameţeală” 1907 <— căhui II Cuvânt onomatopeic (cf. căfui, cuhucî) DA. CĂI1 vb. „a regreta, a-i părea rău; (rar) a compătimi, a plânge pe cineva - se repentir; plaindre” 1573-1583. V.sl. kajati sq. Fam.: cainic adj. „lamentabil, vrednic de plâns; plângăcios, văicăreţ” 1746, var. căinic <— ocaianic, infl. de căina TDRG sau căi DA, DEX // <— căina CDER 1290; v.sl. kajanu, part. lui kajati sq CADE, SDLR; căială s.f. (înv.) „căinţă” 1645; căialnic adj. (înv.) „plin de regrete” 1705 <— căială", căina vb. „a se văita, a se lamenta; a compătimi; (Trans.) a necăji, a face să plângă” 1820 <— căi 0 sau < v.sl. kajanu, part. lui kajati sq TDRG (probabil), DA (probabil), CADE (sigur), DEX (sigur) // rom. cainic (< v.sl. kajanu) SDLR; got. qainon „a plânge, a jeli” G. Giuglea DR, 6, 1929-1930, 657, Fapte de limbă, 120; posibil de la o bază onomatopeică I. Iordan, BIFR 6, 1939, 175 (care însă admite şi etimologia slavă); căini vb. „a (se) căina” 1876 <— căina; că/nţă s.f. „regret” 1645; necă/nţă s.f. 1892 ne- + căinţă; ocaianic adj. (înv.) „vrednic de plâns, nenorocit” 1561, var. ocaanic < slavon okajaniku, okajanîniku. Cf. pocăi. CĂIAFET s.n. (înv.) „port, costum; înfăţişare, aspect; lux - costume; aspect, allure; luxe” 1775. Var. caiafa, caiefa, cai fa, câiafa. Tc. kiyafet. CATTĂ s.f. (Ban., Munt., S-V Mold., Trans.) „bonetă, scufiţă, căciulă; membrană care acoperă capul unor copii nou-născuţi - bonet, beguin, coiffe; membrane qui enveloppe la tete de certains nouveau-nes” c.1650. Var. (Mold.) goiţă. Ser. kaica „podoabă de cap femeiască (din salbă de monede)” CDED II 38, DA, CADE, SDLR, CDER 1292, DEX, bg. kajea CADE. Fam.: căicioară s.f. (dim.) 1902. CAL/4I s.n. (Ban., Munt., Dobr.) „cositor, zinc; smalţ, oală smălţuită - etain; email, pot emaille” 1884—1885, var. calai. Tc. kalay, bg. kalaj DA, ser. kalaj DA, CADE. Fam.: calangî vb. (înv.) „a acoperi cu un strat de cositor” 1913, var. călăngi <— calangiu (der. regresiv); calangiu s.m. (înv.) „spoitor de vase de aramă” 1913 < tc. kalayci. CĂL4IE - 107- CĂLĂt/ZĂ CĂL^lIE s.f.pl. (Munt., înv.) „părţile componente ale căruţei, ale plugului etc. - accessoires, outils d’un vehicule, d’une charrue” 1885. Et. nes., probabil călăi DA. CALARE [ar. călare adv.] adj., adv., (înv.) s.m. „pe cal; (înv.) călăreţ - â cheval; (vieilli) cavalier” 1643. Lat. caballăris (< caballus „cal”) CDDE 211, DA, CDER 1305 (posibil), DEX sau <— călariu (< lat. caballărius) CDED I 34, TDRG, PEW 153, CADE, SDLR, CDER 1305 (posibil). Fam.: călariu [ar. călar adv., mr. {ăn) călar adv., ir. călar] s.m. (înv.) „călăreţ” 1563-1583 < lat. caballărius (< caballus „cal”), cf. it., log., occ., fr., sp., ptg. REW 1440 (dublet etim. cavaler); călăraş s.m. „soldat de cavalerie, călăreţ” 1563-1583 <— călariu sau <— călare; călărăşesc adj. (înv.) 1660 <— călăraş; călărăş/e s.f (înv.) „serviciul de călăraş” 1742 călăraş; călărăşime s.f. (înv., col.) 1743 <— călăraş; călărăşiţă s.f. (înv.) „nevastă de călăraş” 1763-1764 <— călăraş; călăresc adj. (înv.) „de călăreţ; (livr.) degajat, dezinvolt” 1703 (cu sensul „degajat, dezinvolt”, după fr. cavalier Stanciu-Istrate, Calcul, 170); călăreşte adv. (înv.) „de călăreţ; arogant, îndrăzneţ” 1620 <— călăresc sau <— călare, călariu, cu sensul secundar după fr. cavalierement Stanciu-Istrate, Calcul, 170; călăreţ [ar. călăreţ ¥ ] s.m., (înv.) adj. „(persoană) călare; soldat de cavalerie” 1645 <— călare DA (posibil), SDLR, CDER 1305, TDRG2 (posibil) sau <— călariu DA (posibil) // < lat. *caballăricius CDDE 212, DA (posibil), CADE, DDA, DEX, TDRG2 (posibil); <— călări CDED I 34; călări vb. „a merge călare; a încăleca; (fig.) a oprima” 1651-1700; călărie s.f. „acţiunea de a călări; (Trans., înv.) cal de călărit” c.1640 <— călariu DA (posibil) sau <— călare DA (posibil), CADE, CDER 1305, DEX // <— călări TDRG2; călărime s.f. (înv.) „oaste călare, cavalerie” c.1640 <— călare DA (posibil), CADE, CDER 1305, DEX sau <— călariu DA (posibil), CDDE 210 // <— călări TDRG2; călărit s.n. (abstr.) 1846 <— călări; călăritură s.f. (înv., rar) „cavalcadă” 1851 <— călări; de-(a) călare(a) loc. adv. „călare” 1673; de-a-n-călare(le) loc. adv. „călare” 1885; de-a călăritea numele unui joc de copii 1906 călări; încălăra vb. (înv.) „a încăleca” 1688, var. încălera; încălări vb. „a încăleca” 1847. Cf. cal, cavaler. CĂLĂIX4U s.n. (Trans.) „trunchi, buştean gros — billot, bloc” 1825. Magh. kaloda, kalada (< sl., cf. ucr. koloda, v.sl. klada, slovac klada). Cf. coloadă. CĂLĂRĂŞE/tN adj., s.m. „(originar) din Călăraşi - de la viile de Călăraşi” 1847. Top. Călăraşi. Fam.: călărăşeancă s.f. 1817 (top.). CĂLĂS/vb. (Sălaj) „a lua în zeflemea, a-şi bate joc - se moquer” 1890. Et. nes., probabil <— *gălăsi glăsi „a glăsui”, infl. de ucr. holosyty „a vocifera”0 // Et. nec. DA. CALAU1 s.m.„persoană însărcinată cu executarea pedepselor capitale - bourreau” c.1600 (var. calo), var. (Mold.) calau. Ţig. kalo „negru”. CĂLĂf/ZĂ s.f. „persoană care însoţeşte pe cineva pentru a-i arăta drumul - guide” 1582 (var. călăuz s.m.). Forma de bază călăuz < tc. kilavuz [kilawuz], *kalavuz Suciu, IT II, 178, DA, CADE, SDLR, DEX sau din cumană (cf. magh. kalawz, atestat încă din 1380 EWU) Suciu, IT II, 178. Schimbarea de gen probabil sub infl. lui căpetenie II Posibil şi bg. kalauz, ngr. KaXaovCiS' şi, în Ban., prin ser. kalauz, magh. kalauz DA; şi ser. kalauz, pol. kalauz, magh. kalauz SDLR; şi ngr. KaXaovC'S DEX. Fam.: călăuz-başa s.m. (înv., rar) „căpetenie peste călăuze” 1693 < tc. (înv.) *kilavuz başi Suciu, IT II, 2010, 178; călăaz-ceaaş s.m. (înv.) „ceauş care servea de călăuză” 1765 < tc. kilavuz-gavuş; călăuzi vb. „a însoţi pe cineva pentru a-i arăta drumul” c.1650, var. (înv.) călăuzii; călăuzitor adj. „îndrumător” 1931 <— călăuzi; ceauşlar-colauz s.m. „căpitan de ceauşi” 1859 < tc. gavuşlar- kilavuz. CĂLĂV^C -108- CĂLC4I CALAWÂC s.m. (Ban.) „bucăţică de lemn tăiată dintr-un copac - morceau de bois qu’on coupe dans un arbre” 1931. Et. nes., posibil bg. kalabuk „bulgăre de pământ”, eventual infl. de bg. kălbuk „obiect rotund” °. CĂLĂV7E s.f. (Munt., Mold.) „prescură stropită cu vin, care se împarte la înmormântare -pain rituel arrose de vin, dont on fait don lors des enterrements” 1884 (var. căvălie). Et. nes., probabil refăcut din rom. colivă DA, SDLR. Fam.: călă/e s.f. (S-V Trans.) „plăcintă din faină de grâu, lapte şi ouă” 1900 <— călăvie SDLR // cf. tc. kaliye „legume fierte în unt” ŞIO, DA. CĂK4U adj. (Munt., S Trans.) „călduţ; (despre lemne) verde, care încă nu s-a uscat; necopt -tiede; (â propos du bois coupe) vert, pas encore sec; cru, pas assez mur” 1796, var. călăi. Et. nes., probabil <— călin „călduţ” cu substit. finalei ° // Posibil <— *căldâi <— cald + -âi, cf. lălăi, molâu CDER 1333; lat. *calăneus < calere „a fi cald”, cu -/- păstrat sub infl. lui cald sau datorită lui -n- din silaba următoare (cf. călin „călduţ” < *calînus sau *calenus, scăloi < ascalonium, alina < *alenăre, călonu (Haţeg) „cuptor” < *caloneum „încălzitor”) S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 661; gr. KaXXâiuos' „albastru turcoaz”, lat. callainus „verde pal”, cu metateza i-n > n-i sub influenţa derivatelor în -aneus G. Giuglea, DR, III, 1923, 618; et. nec. DA, DEX. CĂLG4 [ar. călcare, mr. călcări] vb. „a pune piciorul pe ceva, a păşi; a presa rufele spălate cu un fier încins, pentru netezire; (înv.) a supune, a invada - mettre le pied (sur), marcher (sur), passer (sur), fouler; repasser; (vieilli) vaincre, envahir” 1573-1583. Lat. calcare (< calx „călcâi”) panrom. REW 1491. Fam.: călcat s.n. (abstr.) 1871; călcată s.f. (înv.) „pas, drum făcut de cineva” 1573-1583; călcătoare1 s.f. „femeie care calcă rufele” 1871 ^— călcător1; călcătoare2 s.f. „scândură pe care olarul frământă lutul cu picioarele; bute în care se calcă strugurii la cules; pedală” 1871; călcător1 adj., s.m. „(înv.) învingător; cel care încalcă o lege, năvălitor; persoană care calcă rufele” 1570; călcător2 s.n. „albie în care se calcă strugurii; dinţarul cu care se calcă dinţii ferăstrăului”, s.m., s.n. „iepele războiului de ţesut, pe care se calcă cu piciorul” 1871 <— călca DA, CDER 1309, DEX sau lat. calcătorium „teasc, loc în care se calcă strugurii” CDDE 219, cf. it., ret., v.fr., occ. REW 1493; călcătoreasă s.f. „femeie care calcă rufele” 1907 călcătorl; călcător/ vb. (înv.) „a bătători un drum” 1673 <— călcător1; călcător/e s.f. „atelier unde se calcă rufe” 1913 <— călcătorl; călcător/ţă s.f „femeie care calcă rufele” 1907 «— călcătorl; călcătară [ar.] s.f. „pas, păşire, umblet, urmă; asuprire, invazie; încălcare” 1570 <— călca CDER 1309 (posibil), DEX sau lat. calcătura PEW 255, CDDE 220 (cf. it., sard., port.), CADE, DDA, CDER 1309 (posibil); descălca vb. „a îndepărta prin călcare o cută făcută cu fierul de călcat” 1975; încălca vb. „a nu respecta o lege, un drept; (înv.) a sili, cotropi” 1679; încălcător, -oare adj., s.m., s.f. (înv.) „(persoană) care încalcă legi, drepturi etc.; cotropitor” 1839 <— încălca; necălcare s.f. (înv.) „încălcare” 1892 <— *năcălcare <— încălcare; necălcător adj. (înv.) „care nu calcă strâmb” 1569-1575 <— călcătorl; preacălcător adj. (înv.) „care încalcă frecvent legea” 1573-1583 <— prea + călcător1, după slavonprestgpîniku. Cf. calce1, călcâi, calc, chdtăr1. CĂLC4I [ar. călcmu, mr. călcgn] s.n. „partea dinapoi a piciorului, de la gleznă în jos - talon” 1570. Var. (Mold.) călcâi, (Ban.) călcmu, (Sălaj) călchiiu. Lat. calcăneum (< calx „călcâi”), cf. it., sd., ret., v.fr., occ., v.sp. REW 1490. Fam.: călcâia vb. (înv.) „a păşi cu paşi mari, a se grăbi; a strivi cu călcâiul” 1683; călcâiaş s.n. (dim., bot.) 1890, var. călcăieş; călcător s.n. (dim.) 1871; călcânoasa s.f.art. (Ban.), în expr. a o lua la ~ „a o lua la fugă” 1896 <— călcâi, după a o lua la sănătoasa; căi s.n. (Olt., Munt.) „parte mai proeminentă a palmei, situată la baza degetului mare; fiecare dintre umerii obrazului; parte a coasei” 1967 <— călcâi, prin trunchiere, cf. expresia călcâiul palmei „podul palmei”. Dublet etim.: calcaneu. Cf. calce1, calţavetă, călca, călcate, călţan, încălţa. CĂLCETE -109- CĂLIF^R CĂLCETE s.f.pl. (Ialomiţa) „cizme răsfrânte şi cusute cu găitane - sorte de bottes” 1906. It. calcetto „pantof’ (< lat. calceus < calx „călcâi”). Cf. călcâi, calce1, calţav^tă, călca, călţan, încălţa. CĂLDARE [ar.; mr. căldări, ir. cadşrq] s.f. „vas mare de metal, tronconic sau cilindric -chaudron, chaudiere” 1500. Lat. caldăria „căldare; cameră cu baie caldă, baie caldă” (< caldus = calidus „cald”), cf. it., ret., friul., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1503. Fam.: mr. căldar s.n. „căldare” 1940 < lat. caldărium; căldărar [mr.] s.m. „meşteşugar care face sau repară căldări”, s.n. (reg.) „lemn care susţine lanţul căldării” 1535; căldăraş2 s.m. „căldărar” 1909; căldărăreasă s.f. 1871 <— căldărar; căldărărisc adj. 1705 <— căldărar; căldărărie1 s.f. „meseria căldărarului; atelier unde se confecţionează căldări sau magazin unde se vând căldări” 1678-1689 <-~ căldărar; căldărărie2 s.f. (col.) 1899 căldare; căldărâu s.n. (S Trans.) „lemn de care atârnă lanţul căldării” 1906; căldări vb. (Trans., Ban., Mehed.) „a mânji; a se cocli, a căpăta gust de aramă” 1825; căldărit s.n. (înv.) „impozit pe căldări” 1871; căldărai s.n. (augm.) 1871; mr. căldăraş s.n. (dim.) 1935; căldăraşă [ar. căldămşe] s.f. (dim.; bot.) 1492 (top. Căldăruşă); căldăraşcă [mr.] s.f. (dim.) c.1650; căldăruşîcă s.f. (bot.) 1885 <— căldăruşă; căldăraţă s.f. (dim.) 1871; ar. căldaşV s.n. (grămostean) „căldăruşă” 1963 căldămşe (= căldăruşă). Dublet etim.: caldeiră. Cf. cald. CĂLDĂR/4Ş1 s.m. (omit.) „botroş - bouvreuil (Pyrrhula europaea, Pyrrhula vulgaris)” 1632. Rom. *cărdelaş < *cărdel < lat. cardellus „sticlete” (= carduelis < carduus „scaiete”), cf. it., şi, în derivate, şi cat., sp. REW 1686, apropiat prin etim. pop. de căldare CDDE 233, DA, CDER 1315, DEX, TDRG3 // Poate < căldărăraş < căldărar TDRG1. Cf. cardă, cardan. CĂLETP s.n. (Mold.) „răşchitor mic; scul - petit devidoir; echeveau” 1868, var. călap, căleapă s.f., căhp, (Teleorman) chilip Tc. kelep, (dial.) kilap. Var. căleapă <— pl. călepe (sg. refăcut). CĂLEMTR s.m. (înv., Ban.) „negustor, colportor - marchand, colporteur” c.1650. Magh. kalmâr „negustor”. CĂLETCĂ s.f. (Ban., Trans., Mar.) „colivie - cage” c.1650 (var. călitcă), var. caliţcă, căliscă, galiţcă2. Magh. kalitka, kaletka Tamâs, EW (împr. slav, cf. v.sl. Metîka, kletuka „cămăruţă” < kletu); var. caliţcă, căliscă < magh. kalicka; var. galiţcă1 < magh. galicka. Cf clet. CĂLI vb. „a mări duritatea unui metal prin răcire bruscă; (fig.) a întări, consolida; (despre varză) a prăji în grăsime - tremper (le fer), acierer; raffermir; preparer le chou â l’etuvee” 1673. V.sl. kaliti. Fam.: căleală s.f. (abstr.) 1857; călibil adj. (despre metale) „care se poate căli” 1949; călibilitate s.f (abstr.) 1949 <— călibil; călit s.n. (abstr.) 1900; călitară s.f. (abstr.) 1793; descăli vb. (despre metale) „a face să-şi piardă duritatea” 1862 des- + căli; descălitară s.f. (abstr.) 1862 <— descăli; necălit adj. „fad, nesărat (şi despre glume)” <— part. călit. CĂLER4R s.m. „specie de pasăre migratoare acvatică; specie de porumbel domestic - espece d’oiseau migrateur aquatique (Tadoma ferruginea, Anas rutila); pigeon de Bagdad” 1632, var. călifar, chil far, gâlfar. Et. nes., cf. bg. kelefar (regional şi cu origine neclară în bulgară BER II, 322, Nestorescu, CE 35-36) // Bg. kelefar CADE; bg. kalefar, kilifar SDLR; bg. kalefar DEX; ngr. /caĂAL^apos' „bine îmbrăcat”, cf. bg. kalefar, kilifar CDER 1332; magh. kanăly feher sau feher kanăly (sintagmă care desemnează însă altă pasăre acvatică, Platalia leucorodia) (< kanăly „lingură” şi feher „alb”) CDED II 487; et. nec. DA. CĂLI1VL4RĂ - 110 - CĂLUGĂR CĂLEVL4RĂ s.f. „vas mic în care se ţine cerneala; (înv.) calamar - encrier, ecritoire; calmar” 1594 (var. calamar1 s.n.), var. calamar e, călămar(iu)2 s.n., călămară, (Trans., Mold.) călemară, călemar s.n„ călimar(iu) s.n., călimar s.n. Slavon kalamarf °, ngr. KaXafiâpL, KaXapăptou TDRG, CADE, DEX (< lat. târzie calamarium „penar, cutie pentru păstrarea penelor de scris; călimară” < calamus „trestie, folosită şi la scris”) > calamar2, călămariu > călimar(iu) > călimară. II Şi bg. kalamăr, kălimăr, ser. kalămar, kalamăra, ucr. kalămar DA. Fam.: călămariş s.n. (Ban., înv.) „călimară” c.1650 < magh. kalamâris (< lat. med. calamaris, calamarius); călimăruţă s.f. (dim.) 1899. Cf. calamar1, calamită, catem, carăm. CĂL/N1 adj. (Haţeg) „călduţ - tiede” 1895. Et. nes., posibil lat. *calînus sau *calenus (< calere „a fi cald”) S. Puşcariu, DR III, 1923, 661, cu -/- păstrat poate sub infl. lui cald. CĂLINĂ1 s.f. „fructul unui arbust sălbatic cu flori albe - fruit de l’arbuste nomme boule de neige (Vibumum opulus)” c.1650. V.sl. *kalina (cf. bg., ser., sloven, pol., rus., ceh. kalina) TDRG, CADE, CDER 1335 sau bg. kalina DA, SDLR, DEX, ucr. kalyna SDLR. Fam.: căl/n2 s.m. „arbust sălbatic cu flori albe (Vibumum opulus)” 1627 (antrop.); călind s.n. (col.) 1579 <— călin2; călin/că s.f. (bot., Ban.) „filimică (Calendula officinalis, Calendula arvensis)” 1900 <— călină\ infl. de filimică; călinaţă s.f. (dim.) 1899. CĂL/NĂ2 s.f. (Olt.) „formulă de adresare între cumnate - appellation que se donnent Ies belles-sceurs” 1931. Bg. kalina. CĂLINESCL4N adj. „al lui Călinescu; în maniera lui Călinescu - de Călinescu; â la maniere de Călinescu” 1941. Antrop. Călinescu. CĂLŢf/N s.m. (înv., reg.) „un fel de ciorapi fără talpă; ciorapi din lână; gheată - sorte de guetre ou de jambiere; bas en laine; bottine” 1561, var. colţon, colţvm. Bg. kalcun DA, CDER 1342, ngr. KaXraovui (= KaXraoui < it. calzone < calza < lat. calcea < calx, calcem „călcâi”) DA, SDLR, CDER 1342 // Ngr. KapraouL infl. de încălţa CADE, DEX; lat. *calced, -onem (< calx „călcâi”) TDRG1; it. calzone REW 1495. Fam.: călţunar s.m. „meseriaş care face călţuni; persoană care-i duce miresei anumite damri de la mire, între care călţuni” 1822, var. (Ban.) călciunar; călţunaş s.m. „(Trans.) călţun mic; numele unei flori; (Mold., Buc.) soi de prăjitură” 1822, var. (Mold.) colţunaş; călţunăreasă s.f. 1871, var. călţunureasă <— călţunar:; călţunăr/e s.f. „atelierul călţunarului, pantofarie” 1871 <— călţunar sau călţun; călţunăriţă s.f. „una din femeile care merg în ziua nunţii să o ia pe mireasă” 1885 <— călţunar; călţund s.m.pl. (bot.) „călţunaşi” 1885. Cf. calce1, calţavdă, călca, călcâi, călcete. CĂLJ7GĂR s.m. „membru al unei comunităţi monastice - moine” 1407 (top. Calugherii), var. (înv., pl.) căhxgheri. Slavon kalugeru (= kalogeru < m.gr. KaXoyepor, KaXoyrjpos' < KaXâs' „bun, frumos” + yfjpa? „bătrâneţe”) TDRG, DA, CADE, CDER 1343 (posibil), DEX // M.gr. KaXoyepos' CDER 1343 (posibil); şi m.gr. KaXoyepas' TDRG; ngr. KaXoyepos\ dial. KaXovyepos, v.sl. kalugeru, kalogeru SDLR. Fam.: călugăraş s.m. (dim.) 1597; călagără s.f. (rar) „călugăriţă” 1632 (top.); călagăre s.m. numele unui joc de copii 1884; călugărea s.f. (rar) „călugăriţă” 1892 călugărel, cu substit. CĂMARĂ -111- CĂMZLĂ2 sufixului; călugăreasca s.f. (cor. pop.) 1885 călugăresc; călugărel s.m. „călugăr tânăr, novice” 1893; călugăresc adj. 1618; călugăreşte adv. 1683 <— călugăresc sau <— călugăr; călugăret s.n. (rar, col.) 1881; călugăr/ vb. „a deveni sau a face călugăr; a duce o viaţă de călugăr” 1581, var. călughen; călugăricioară s.f. (rar; dim., bot.) 1898 «- călugăriţă; călugăr/e s.f. „stare sau viaţă de călugăr” 1581; călugăr/me s.f. (col.) 1839; călugărişi s.m. (bot.) 1889; călugăr it s.n. (abstr.) 1890 călugări; călagăriţă s.f. „femeie ce face parte dintr-o comunitate monastică; specie de insectă” 1591-1600, var. călugăriţă < slavon kalugerica DA, CADE, SDLR // <— călugăr TDRG, DEX; călugăriţisc adj. (înv., rar) 1686 <- călugăriţă; călugăres adj. (rar) „ca un călugăr” 1885; necălugăresc adj. 1931 <-călugăresc; pseudocălngăr s.m. „fals călugăr” c.1840. CĂ1VL4RĂ s.f. „încăpere în care se păstrează alimente; (înv.) încăpere, cameră; vistierie -garde-manger, chambre â provisions; (vieilli) chambre; administration financiere” 1561. Et. nes., m.gr. Kapapa „cameră” (= Kapapa) CDED II 487, TDRG, CADE, CDER 1348 (posibil), REW 1545, bg. kamara REW 1545 sau lat. orientală *camâra (= camera, cămara) „cameră de locuit, cameră de provizii”, cu accentul după gr. Kapapa CDER 1348 (posibil), DEX (probabil), Ionel Stan, Omagiu Rosetti, 863-866, cf. ar. cămară „cameră, boltă”. Pentru sensul administrativ, cf. lat. camera, rus. kamora DA; pentru sensul „încăpere pentru provizii”, cf. pol. komora, magh. kamara DA. Fam.: cămărar s.m. „(înv.) cămăraş; (etnol.) fecior însărcinat cu păstrarea alimentelor în cadrul obiceiurilor de iarnă” 1822; cămăraş s.m. (Munt., Mold., înv.) „slujbaş care avea în grijă odăile domnului, în special cămara domnească; intendent la o mănăstire” 1431 (antrop.) < magh. kamarâs; cămărăşd s.m. (înv.) „fecior de casă, camerier; ţăran ce depindea de marele cămăraş” 1806 <— cămăraş; cămărăşasc adj. (înv.) 1691-1697 (scris camărăşesc) <— cămăraş; cămărăş/e s.f. (înv.) „funcţia de cămăraş” 1611 <— cămăraş; cămărăş/ţă s.f. (înv.) „soţia cămăraşului; îngrijitoare a cămării” 1678-1689 cămăraş; cămăraică s.f. (dim.) 1825; cămăruie s.f. (dim.) 1896; cămăraşă s.f. (dim.) 1870; cămăruţă s.f. (dim.) ante 1640. Cf. cameră, coamăr, comoară, chim/r. CĂIVL4ŞĂ [ar. cămeaşe, mr. cămeaşă] s.f. „îmbrăcăminte care se poartă pe piele sau peste lenjerie, acoperind partea superioară a corpului — chemise” 1573-1583, var. cămaşe, cămeaşă, cămeşă, (Mold.) cămeşe, (Ban., Trans.) chemeşă, chemeşe, chimeaşă, chimeşă, chimeşe. Lat. camisia, cf. dalm., friul., v.it. dial. (= camîsia, cf. it. camicia, ret., fr., occ., cat., sp., ptg.) REW 1550. Fam.: cămăşcioară s.f. (dim.) 1907; cămăşoară s.f. (dim.) 1885; mr. cămăşaccă s.f. (dim.) 1935; cămăşu/ vb. „a acoperi un element de construcţie cu beton, metal etc.” 1967; cămăşuială s.f. „acţiunea de a cămăşui; înveliş, membrană care îmbracă diverse obiecte sau piese” 1943 <— cămăşui; cămăşuică s.f. (dim.) 1867, var. cămeşuică, chimeşuică; cămăşuie s.f. (dim.) 1582, var. cămeşaie; cămăşuţă [mr. cămişviţă] s.f. (dim.) 1822 (var. cămeşuţă), chemeşuţă; cămeşii s.n. (augm.) 1703, var. cămăşoi; ar. cămiş/că s.f. (dim.) 1907; ar. cămiş/ţă s.f. (dim.) 1906; ar. cămişată s.f. (dim.) 1906. Cf. camizol. CĂMJLĂ1 s.f. „mamifer rumegător mare din Africa de Nord şi din Asia, cu una sau cu două cocoaşe - chameau” 1581. Slavon kamilî (< m.gr. KăprjXos) DA, SLDR, DEX // m.gr. rnppXa CADE, CDER 1365; ngr. KaprjXa TDRG; şi ngr. KapijXa SDLR. Fam.: cămilar s.m. (înv.) „crescător de cămile” 1691-1697. Cf. camel/d. CĂM/LĂ2 s.f. (înv.) „funie - câble” 1561. Slavon kamilî (< m.gr. KâpiXos) TDRG3 // şi gr. KapiXos TDRG3. Fam.: căm/1 s.n. (înv.) „funie groasă de corabie; şanţ care marca hotarul” 1847 < ngr. KâpiXos „funie”. CĂM/N -112- CĂPĂIU CAM7N s.n. „sobă joasă, cu vatra larg deschisă, zidită la perete, şemineu; (înv.) cuptor; horn; (fig.) casa părintească; numele unor instituţii de îngrijire sau de găzduire - cheminee; foumeau; foyer” 1682-1686. V.sl. kamina (< m.gr. Kă/divo^, KapLvrj) DA, SDLR, CDER 1367 (posibil), DEX, bg. kamin DA, SDLR, CADE sau lat. camînus (< gr. Kă/ums) CDER 1367 (posibil) // Ngr. KăpLuog', Kaplvrj CDER 1367 (posibil). Sensul „şemineu” după fr. cheminee. Sensul de instituţie de îngrijire după fir. foyer. Fam.: căminaş s.n. (dim.) 1835; căminite s.n. „partea din perete unde se face focul” 1900, var. chimimte; căminiţ s.n. „piatră pusă între vatră şi perete” 1906, var. chimimţ; cămin/st s.m. „student care locuieşte într-un cămin” 1975; căministă s.f. „studentă care locuieşte într-un cămin” 1975. Cf. cameniţă, şemimu. CĂNITĂ s.f. „cană - cruche” 1857. Bg. kanata (< ngr. Kav(v)âTa < lat. med. *cannata „(vas) cu ţeavă” < lat. canna „trestie, tub, ţeavă” < gr. Kăwa BERII 199). Fam.: cănăţoi s.n. (augm.) 1871; cănăţuie s.f. (dim.) 1870, var. cănătme. Cf. cântă1, cană2, canal, canea, canela, cănită, caniculat, canion, canistră, canonadă, canală, canură. CĂNĂBET s.n. (Ban., Trans.) „cană, vas de lut-pot” 1906. Et. nes., probabil conob „căldare”, cu -a- sub infl. lui cană, cănată, cântă Avram, NCE, 70 // Cf. cană, canată, cântă DA. CANG^L s.n. (Ban.) „obiect în formă de colac - objet qui a la forme d’un rouleau” 1913. Ser. kangal, tc. kangal „scul, rulou”. CANI vb. „(Mold., Munt.) a vopsi (în negru), mai ales părul; (Trans., Munt.) a se murdări (cu cărbune) - (se) teindre (Ies cheveux); (se) souiller (avec du charbon)” 1885. Magh. ken „a unge, a mâzgăli”, în Munt. şi Mold. infl. de cana1 (derivarea din cana este contrazisă de răspândirea cuvântului în Ardeal) DA, Tamâs, EW, 176. // Cf. tc. kina „căneală” DEX. Fam.: căneală s.f. „vopsea (pentru păr, pentru sobe)” 1761; încănit adj. part. (înv.) „cănit” 1900. CĂOI vb. (Munt.; despre curcă) „a scoate sunete specifice - (âpropos des dindes) glouglouter” 1885. Formaţie onomatopeică. CĂR4RĂ s.f.(Ban., V Trans.) „arvună, acont; logodnă - arrhes, acompte; fianşailles” 1825. Ser. kapara (< it. caparra, probabil < capo + arra „arvună” < lat. arrabd < gr. âppapajv). Fam.: căpări vb. „a se logodi” 1896, var. căpăn <— căpară, cf. ser. kapar(is)ati „a arvuni” DA. CĂPĂLU/ vb. (Trans.) „a săpa - piocher” 1806 (var. căpăli). Magh. kapăl. Fam.: căpătuit s.n. (abstr.) 1806. CĂPĂLZ7Ş s.n. (N Trans., Buc.) „ciomag, bucată de lemn - gourdin, morceau de bois” 1915. Et. nes., probabil *căpeţeluş, *căpăţăluş <— căpeţel1, căpăţel1 „bucăţică” 0 // Magh. *kapâlos = kapălo „săpător” N. Drăganu, RF, 2, 1928, 73; magh. kapălăs „ciomăgeală” A. Scriban, Arhiva, 1923, 277, SDLR (inacceptabil din motive semantice, sensul real al cuvântului maghiar kapălăs fiind „săpare”). CĂPĂR4 vb. (Trans.) „a zgâria - gratter” 1825. Magh. kapar „a râcâi, a scurma”. CĂPĂSTRU -113- CĂPĂŢANĂ CĂPĂSTRU [ar., mr., ir. căpăstru] s.n. „porţiune de hamaşament care se pune pe capul calului - licou” 1508 (var. înv. căpăstru). Lat. capistrum, panrom. REW 1631. Fam.: căpăstru vb. „a pune căpăstru; a coase marginile din afară ale unui petic; a trage o brazdă de jur împrejurul unui loc arat, a termina” 1822; căpăstraş s.n. (dim.) 1893; căpăstru/ vb. „a căpăstra” 1913; căpestreală s.f. „a doua cusătură la un petic” 1907 căpăstra; căpestril s.n. (dim.) 1871; încăpăstra vb. „a pune căpăstrul” 1825. CĂPĂTA vb. „a ajunge în posesia a ceva, a primi, a obţine; (Bih.) a culege - acquerir, attraper, obtenir, recevoir; (Bih.) cueillir” c.1650. Lat. *capităre (cf. incapităre), cf. it., sd. < caput cu sensul „capital” Diez 362, PEW 273, Ascoli Arch. glott. XI 428, CDDE 241, CDER 1405, cf. *discapităre „a suferi o pierdere” REW 2651, scăpăta < *excapităre II Lat. *capităre < capere „a prinde, a lua” REW 1635, SDLR (inadmisibil deoarece frecventativul de la capere este captare). Fam.: căpătare s.f. „dobândă” 1825; căpătat s.n. (abstr.) 1871; căpătătară s.f. (înv.) „copil găsit” 1825; încăpăta vb. (înv.) „a ajunge la, a pune mâna pe, a găsi” 1719-1722 < lat. incapităre; recăpăta vb. 1849. Cf. scăpăta, cap1. CĂPĂTAI [ar. căpitanu, căpitinu, căpitunu „căpătâi, pernă”, mr. căpiton, căpitgh, cupitgh „pernă”] s.n. „parte a patului sau a unui alt obiect, pe care se pune capul; pernă; piesă de lemn folosită ca suport; extremitate, capăt; (Ban.) sarcină de lemne care poate fi purtată pe cap - chevet; traversin, oreiller; piece de bois servant â soutenir quelque chose; extremite, bout, fin; fagot qu’on peut porter sur la tete” 1561, var. (Sălaj) căpătii, căpătui2. Lat. capităneus (adj.) „de cap, de frunte” (< caput, capitis „cap”), cf. it. REW 1633. Fam.: căpătâiir s.m. „om care şi-a făcut căpătâi (s-a stabilit undeva cu casă şi masă, s-a însurat, cap de familie, gospodar)” 1852, var. căpătăiQr <— căpătui, cf. a da de căpătâi, a-şi face căpătâi „a se căsători; a-şi asigura existenţa”, a avea căpătâi „a duce o viaţă aşezată, a avea rostul său”; căpătui1 vb. ,,a(-şi) face o situaţie, a(-şi) asigura existenţa” 1829 <— * căpătâi <— căpătui, cf. a da de căpătâi, a-şi face căpătâi „a se căsători; a-şi asigura existenţa”, a avea căpătâi „a duce o viaţă aşezată, a avea rostul său”, asimilat verbelor în -ui DA, CDER 1406, Puşcariu, DR 2, 595, SDLR (posibil: „din căpătâi, capăt’), CDER 1406, SDEM, posibil infl. de căpui1 „u face pe cineva om cu rost” DA // <— capăt ŞDU, CADE, DEX; <— cap, pl. capete, cf. şi căpătâi „cămin” TDRG, CDDE 236; căpătuială s.f. (abstr.) 1885 căpătui1’, căpătuit s.n. (abstr.) 1897 <— căpătuil. Cf. cap1. CĂPĂTZ7ŞCĂ s.f. (Buc.) „basma - fichu” 1892. Probabil germ. Kopftuch, cu partea iniţială modificată după cap şi finala, după derivatele în -uşcă A. Avram, LR 62, 2013, 1,7// <— capăt DA. CĂP^4Ţ s.n. (Ban., Huned., Mehed., Vâlcea, Goij, Mold.) „vas de lemn; măsură de lemn, cu care se ia vama la moară - ecuelle de bois; boisseau” 1885, var. (Olt.) căpQte s.m., căpQţ, (Sălaj) chipeţ. Magh. kopece, kopoce „vas, unitate de măsură” DA (s.v. chipeţ), Tamâs, EW, 209, posibil şi printr-un intermediar sârb Tamâs, EW, 209, Avram, NCE, 71-73. Fam.: căpeţil2 s.n. (Olt.) „covată mică” 1931 <— căpeţ (= căpăţ). CĂPĂT4N s.n. (Trans.) „căpăstru - licou” 1822 (var. căpuţun), var. căpăţun. Germ. Kappzaum DA, CDER 1407 // <— căpeţel3 cu substit. sufixului CDDE 238. Var. căpăţân, infl. de căpăţână. Fam.: căpăţânar s.n. „căpăstru” 1906. CĂPĂTTNĂ [ar. căpiţună, mr. căpăţ *chepeleu, *căpeleu > (prin substit. sufixului) căpeleş Tamâs, EW, 177 // Et. nec. DA. CĂPENIL4G1 s.n. (înv., reg.) „(Trans., Ban., Buc.) manta, haină lungă şi largă care acoperă tot corpul; un fel de glugă; fundul pălăriei; (Mold., Munt.) un fel de manta de gală - manteau; sorte de capuchon; fond de chapeau; sorte de manteau d’apparat” 1500 (ortografiat kapenek, capeneck, în documente lat. din S Trans.), var. (Munt., Mold.) chepeneag, chipeneag, chipineg. Tc. kepeneg (înv.) (= kepenek) DA, SDLR, Suciu, IT II, 212, (în Trans.) magh. kdpenyeg, koponyeg TDRG, DA, CADE, SDLR, CDER 1414, Tamâs, EW 177, DEX. Fam.: chepenea s.f (hapax, Pamfile, C.Ţ. 62) 1913 <— chepeneag (= căpeneag), cu substit. finalei; chepend s.n. (dim.) 1829 <— *chepenegel <— chepeneag (= căpeneag). CĂPENEL4G2 (Buc., rar) „copăcel - arbuste” 1893. Et. nes., posibil <— *copeneac <— copancă (atestat în Mar.) „movilă de pământ formată prin putrezirea unui copac” (de unde ar fi putut rezulta un cuvânt cu sensul „lăstar crescut într-o copancă”)0 // Et. nec. DA. CĂPEŢEL41 s.f. (reg.) „parte a frâului alcătuită din curele (sau sfori) care trec peste capul, fruntea şi botul calului; (p. ext.) toată curelăria care se pune în capul calului - tetiere (du cheval)” 1890, var. capeţală, căpăţa, căpăţea, căpăţeală, căpăţel2 s.n., căpeţ(e)ală\ căpeţel3 s.n., căpiţală, căpiţea\ căpiţei s.n. Et. nes., probabil lat. capitium cu sensul „căpăstru” (cf. it. capezzo, capezza) > *căpeţ > căpeţel3 (dim.), folosit mai ales la pl. (,căpeţele), de unde sg. refăcut căpeţea DA, CDDE 238, CADE, TDRG2, cf. m.gr. pl. (sec. X) KamrCăXia „id.” (< lat. *capitealia) Mihăescu, Rom., 353 // <— căpeţeP (sg. refăcut din pl. căpeţele) < lat. capitellum SDLR (s.v. căpeţeală), CDER 1396, DEX; <— cap (pl. capete), format după zăbală TDRG1. Fam.: căp/ci s.n. „căpeţea” 1898 <— căpiţei (= căpeţea), cu substit. sufixului. Cf. cap1. CĂP/E s.f. (Ban.) „poartă (de cetate) - porte (d’une cite)” 1913. Ser. kapija (< tc. kapi). Cf. capugiu, capuolan, capichehaia (s.v. chehaia), capioldaş. CĂPISTERE -115- CĂPŞi/NĂ CĂPISTERE [ar. căpisteare, mr. căpisteari] s.f. (reg.) „albie, covată mică în care se cerne faina sau mălaiul şi se frământă aluatul - huche, maie” c.1650 (var. căpester), var. căpestere, căpesterie, căpistele, căpisterie. Lat. capisterium „vânturătoare” (forma veche fiind căpester) PEW 278, TDRG, DA, CADE, SLDR, DEX, sau lat. *capisteria, cf. capisterium CDDE 246, DDA, cf. it. dial. REW 1629. CĂPITdN s.m. „grad militar; comandant al unei nave; (înv.) comandant al unei armate; conducător al unei echipe sportive - căpitănie” 1563, var. (înv.) căpitan, căpetean, (Trans.) copitan. Ngr. Kamrduos’, Kanerămop (< ven. capetano, v.it. capitanio < lat. med. capitaneus < caput „cap”) SDLR, magh. kapităny (< it. capitano) DA („cf. magh. kapitâny” DEX), în Mold. posibil şi pol. kapitan °, mai târziu rus. kapitan DA, DEX // şi it. capitano DA, DEX; it. capitano CADE; şi bg. kapitan DA. Var. căpetean, infl. de căpetenie. Fam.: capitanat s.n. (înv.) „slujbă de căpitan; diviziune administrativă militară aflată sub autoritatea unui căpitan; detaşament militar condus de un căpitan” 1852 (var. căpitanat), var. căpitănat < it. capitanato', captan s.m. (înv.) „căpitan” 1654 < tc. kaptan; capudan-paşa s.m. (înv.) „comandant al flotei turceşti” 1627 < tc. kapudan („căpitan”) paşa; căpitan-paşa s.m. (înv.) „comandant al flotei turceşti” c.1730 < capudan-paşa (tc. kapudan paşa), infl. de căpitan', căpitănaş s.m. (dim.) 1871; căpităneasă s.f. „soţie de căpitan” 1720; căpitănii s.m. (dim.) 1891; căpitănesc adj. 1645; căpităn/e s.f. „autoritate administrativă care dirijează activitatea unui port; (înv.) funcţia de căpitan; comandă; detaşament condus de un căpitan” 1640, var. (înv.) căpetenie2', căpitănii s.m. (augm.) 1881; ex-căpitan s.m. 1913; subcăpitan s.m. 1829; vel-căpitan s.m. (înv.) „mare căpitan” 1654; vice-căpitan s.m. 1876 < it. vice-capitano. Cf. cap1, căpetenie (s.v. cap1), cadet, caporal, şef. CĂP7ŢĂ1 s.f. „grămadă de fân de formă conică - meule (de foin)” 1545 (antrop.), var. (Munt.) copită2, copită. V.sl. *kopica (dim. lui kopa, cf. bg. kopica, ser. kopica) Mihăilă, ÎVS, 32, TDRG, CDER 1422 sau bg. kopica DA, DEX // Pol. kopica, dim. lui kopa „claie” SDLR. Var. copită, refăcută din pl. copiţi. Fam.: capişte2 s.f. „grămadă de fân, paie etc.” 1909 probabil <— căpiţă cu substit. sufixului, sau ser. kopiste („cf. ser. kopiste” DA); căpicioară s.f. (dim.) 1885; căpiţa vb. „a strânge fânul în căpiţe” 1822; căpiţi vb. „a strânge fânul în căpiţe” 1852; căpiţic s.n. „grămadă de 50-60 de mănuşi de cânepă, puse în cerc, cu florile înăuntru” 1912; căpiţit s.n. (abstr.) 1895 <— căpiţi', căpiţoaie s.f. (augm.) 1914; clăpiţă s.f. „căpiţă” 1927 <— căpiţă, infl. de claie', copiţană s.f. (augm.) 1914 <— copită (= căpiţă)', copiţărie s.f. (col.) 1895 <— cop iţă (= căpiţă)', copiţea s.f. „grămăjoară de fân” 1913, var. căpiţea2, copiţa <— copiţă (= căpiţă). CĂP7ŢĂ2 s.f. (Ban.) „bonetă, scufiţă, căiţă-bonet, beguin, coiffe” 1895. Ser. kapica (< capa < it. cappa < lat. târzie cappa „glugă; manta cu glugă”) DA. Cf. capă. CĂPRt/CI s. (Mehed.) „viţă tăiată la doi muguri - vigne taillee” 1887. Et. nes., probabil deformat din căpuşă „mugur de viţă” DA. CĂPŞtTG s.n. (Buc.) „băşică de porc uscată, în care se păstrează tutunul - vessie de porc (servant de tabatiere)” 1912. Ucr. kapsuk. CĂPŞt/NĂ [ar.] s.f. „plantă erbacee târâtoare cu flori albe şi fructe comestibile; fructul acestei plante - fraisier, capronier; fraise, capron” 1645 (antrop.), var. căpuşună, copşună. Rom. căpuşă (cf. ar. căpuşe „căpşună”, mr. căpuşniţă „căpşună”) + -une augmentativ (< lat. -onem), forma de bază fiind *căpuşune (cf. var. căpşune a lui căpşun), de unde s-au diferenţiat CĂPTĂLJ7G -116- CAPUŞA căp(u)şună ca nume al fructului şi căp(u)şun ca nume al plantei S. Puşcariu, DR 2, 1921-1922, 593, DA, SDLR (posibil), DEX (probabil) // Posibil augm. din lat. capitium „glugă care acoperea şi pieptul” > căpuşună „*căpăţână”, folosit pentru a diferenţia (prin mărime) căpşunile de fragi SDLR; probabil are la bază lat. *capsa „cutie” TDRG. Fam.: ar. căpşeană s.f. „căpşună” sec. XIX <— căpşună, cu substit. finalei; căpşun s.m. 1670 (var. căpşune) „căpşună (planta)” <- căp(u)şune; căpşunar1 s.m. (entom.) 1885; căpşunar2 s.m. „culegător de căpşuni (folosit mai ales pentru lucrătorii sezonieri din Spania)” 2003; căpşunică s.f. „nume de plantă; soi de struguri şi vinul produs din aceştia” 1885; căpşuniu adj. „de culoarea căpşunii” 1882. Cf. căpuşă. CĂPTĂLt/G s.m. (Trans.) „plută - radeau” 1927. Et. nec. CĂPTt/H s.n. (Olt., N Munt.) „dublură de pânză la cămăşile ţărăneşti - doublure (de chemise paysanne)” 1778, var. captuh, (Munt.) căptuf (Olt.) căptug, (S Trans.) cuptuv. Et. nes., germ. *Kapptuch (< Kappe „învelitoare” + Tuch „postav, stofe”) S. Puşcariu, DR 2, 594-595, DA, SDLR (posibil), DEX (s.v. căptuşi), TDRG3 sau germ. Kopftuch „maramă” SDLR (posibil). Fam.: căptuşeală s.f. „pânză sau stofe cu care se dublează, în interior, un obiect de îmbrăcăminte sau cu care se învelesc unele obiecte pentru a le proteja; strat rezistent protector de lemn, de metal sau de cărămidă, cu care se acoperă un obiect; înşelătorie” c.1650, var. cuptuşddă <— căptuşil; căptuşi1 vb. „a coase pe dosul unei haine o stofe pentru a o face mai călduroasă; a acoperi un obiect cu un strat protector; (fig.) a înşela” c.1650, var. cuptuşi <- căptuh, după modelul alternanţei h (f)/ş din împrumuturile slave, cf. năduh / năduşi, zăduh / zăduşi (extinsă şi la burduh, burduf / burduşi) S. Puşcariu, DR 2, 1921-1922, 594, DA, SDLR, DEX // cf. captalan TDRG1; căptuşit s.n. (abstr.) 1927 <— căptuşil; căptuşitură s.f. (înv.) „căptuşeală; înşelăciune” 1698 <— căptuşi1. CĂPU/1 vb. „a pune mâna pe ceva, a prinde, a face rost, a (se) aranja la casa lui - mettre la main sur, attraper, se procurer, caser, etablir” 1673. Magh. kap S. Puşcariu, DR 2, 1921-1922, 595, DA, SDLR, DEX // <- cap TDRG1, CADE. Fam.: căpuit s.n. (abstr.) 1913; căpuitor1 adj. „care căpuieşte” 1927; încăpui vb. „a (se) căpui” 1910. CĂPt/N s.m. (înv.) „clapon, cocoş castrat - chapon” 1825. Et. nes., lat. capo, -onem, *cappo, *-dnem (pentru schimbarea de declinare, cf. păun < paudnem, găun < *caudnem) TDRG, DA (s.v. clapon, posibil), REW 1641, Philippide, OR, II, 636, panrom. REW 1641 sau <— copun (atestat c.1650, Anon. Car.) < ser. kopun, kapun (DA, s.v. clapon: „probabil împrumutat din limbile învecinate, cf. ser. kapun, kopun, bg. kopon, magh. kappan, germ. Kappaun”). Cf. clapon, caponiiră. CĂPZ7NĂ s.f. (Ban.) „găleată din lemn - baquet” 1927. Ser. kapunja „găleată” (înrudit cu ser., bg. kopanja). Cf. copaie. CĂPi/SNIC s.m. (bot.; Mold., Olt.) „crăstăval, Cirsium oleraceum - cirse” 1868, var. capusnic, căprusnic, căpuşnic, crăpusnic, crăpuşnic, crăpuşnică s.f., crepusnic. Ucr. kapustnyk „cultură de varză” (< kapusta „varză”). Var. crăpusnic, infl. de crăstăval. Var. căpuşnic, infl. de căpuşă (bot.). CĂPf/ŞĂ [ar. căpuşe „artropod parazit; căpşună”, mr. căpuşă „artropod parazit; mărgele, mătănii”] s.f. „artropod parazit care se înfige în pielea animalelor şi a omului, sugând sângele; mugur de viţă; ricin - tique; bourgeon de vigne; ricin; (ar.) tique; fraise” 1649 (antrop.). Et. nes., probabil «— cap + -uşă S. Puşcariu, DR 2, 1921-1922, 594 (posibil), DA (posibil), REW 1668, SDLR, C. Poghirc, TILR II, 338 (posibil), cf. sp. capullo „căpuşă” (< capillo „pălărie” + CAP UT1 -117- CĂfURE cogulla „glugă”) CDER 1396 (caz în care alb. kepushe ar fi împrumutat din română), sau el. de substrat (înrudit cu alb. kepushe), care ar putea proveni din i.-e. *kap- „vierme, omidă” (cf. sanscr. kapana „vierme, omidă”, gr. Kăfimj „omidă”, let. kâpe „un fel de omidă”, kâpars, kâpurs „crisalidă, larvă, omidă”) Russu, Etnogenezei, 289, Brâncuş, VA, 56-58 (posibil), i.-e. *kap- „cap” (cf. lat. caput) sau i.-e. *kap- „a prinde” (cf. lat. capere) Brâncuş, VA, 56-58 (improbabil ca urmare a dificultăţii de a explica derivarea lui kepushe pe teren albanez, întrucât -ushe nu se ataşează la rădăcini verbale, v. Xhuvani, Qabej, Prapashtesat, 105, 167) // Alb. kepushe Densusianu, HLR I, 352; lat. *cap(a) < capere „a apuca, a prinde”, cf. sp. caparra (cu -p- păstrat în aragoneză), gascon gabar „căpuşă” (pentru asocierea semantică între „a apuca, a prinde” şi „căpuşă”, cf. grapă „unealtă agricolă făcută din spini” care are şi sensul regional „căpuşă”) Giuglea, CR, 215-221. Fam.: căpuş#* vb. „a mânca în exces, ca o căpuşă” 1895; căpuşiţă s.f. în compusul căpuşiţă-de-râie „arahnidă care provoacă râia” 1903; mr. căpaşniţă s.f. „căpşună, fragă” 1935; ar. căp«ş¥ s.m. „căpuşă” 1909; încăpuşa vb. „a înmuguri” 1885; încăpuşi vb. „a înmuguri” 1888. Cf. căpşună. CĂPt/T1 s.n. (Trans., Ban., Mold.) „haină bărbătească groasă - veston (de paysan)” 1803. Magh. kaput (< germ. austriac, înv. kaput, kapot „manta mare, militară; manta cu glugă” < fr. capot < cape < occ. capa, v.fr. normando-picard capa < lat. târzie cappa „glugă; manta cu glugă”). Cf. capot2,3, capă. CĂPUY [ar.] s.f. „partea de deasupra a labei piciorului, partea corespunzătoare a încălţămintei - cou-de-pied, empeigne” 1688. El. de substrat, cf. alb. kepute „talpa piciorului, laba piciorului, tălpici de lână”, kepuce „pantof’, v.sl. kopyto „copită” < *capîita (> rom. copită) Russu, Etnogeneza, 289-290, Brâncuş, VA, 135 // Participiul lui *căpea < lat. capere, cf. încăpea, încăput LM, TDRG, ŞDU; <— încăpută, part. lui încăpea SDLR; et. nec. DA („poate înrudit cu magh. kapta «calapod»”), DEX. Fam.: căputa vb. „a pune căpute la o încălţăminte, a înnădi” c.1650; căputar1 s.m. „cizmar” 1871; căputar2 s.n. (Ban.) „calapod pentru căpută” 1895; căputat s.n. (abstr.) 1870 *— căputa; căputari s.f.pl. „cizme căputate” 1825 <— căputa (pentru evol. semantică, cf. încălţări); căputături s.f.pl. „căpute puse la o cizmă sau o gheată; cizme căputate” 1870 <— căputa; încăpută vb. „a căputa” 1839; încăputături s.f.pl. „căputături” <— încăpută 1857. Cf. copită. CĂR/4 vb. „a duce (cu un vehicul sau purtând), a transporta; (refl., reg.) a merge cu carul, (fam.) a pleca repede - charrier, porter, transporter; (refl., reg.) aller en voiture, (fam.) ficher le câmp” 1563. Lat. *carrăre „a duce cu carul” (< carrum „car”) TDRG, CDDE 255, DA, CADE, DEX, cf. it. dial., sd. REW 1721 sau — car1 SDLR. Fam.: caro1 inteij. „fugi, şterge-o!” 1872 <— car-o (imperativ + pron. o) ° // probabil ţig. DA; cărat s.n. „acţiunea de a căra; (ieşit din uz) impozit pe cărăuşie” 1683; cărătoare2 s.f. „butoi desfundat pentru căratul strugurilor” 1910; cărător1, -oare1 adj., s.m., s.f. „(persoană) care cară, hamal; femeie care cară apă pentru ritualul slobozirii apei, în cadrul înmormântării” 1688; cărător2 s.n. „butoi în care se pun prune ca să fermenteze” 1862; cărătwră s.f. „acţiunea de a căra; lucruri cărate” 1703; cărăuş s.m. „persoană care cară mărfuri cu căruţa” 1632; cărăuşesc adj. 1871 <— cărăuş; cărăuşeşte adv. 1893 cărăuş sau <— cărăuşesc; cărăuşi vb. „a se ocupa cu transportul mărfurilor cu căruţa” c.1650 <— cărăuş; cărăuşie s.f. „ocupaţia de cărăuş; transport cu căruţa” 1703 cărăuş; cărăuşit s.n. (abstr.) 1894 <— cărăuşi. Cf. car1. CĂRARE [ar., mr.] s.f. „drum îngust, potecă; linie obţinută prin despărţirea în două a părului capului - sentier, râie” c.1650, var. calare, cârâire, cârâire. Lat. carrăria „drum de care” (< carrus „car”), cf. v.it., v.fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1718. Var. calare, infl. de cale. CĂRĂBĂN/ -118- CĂRĂTOR Fam.: cararau s.m. „pierde-vară” 1925, var. carărau; cărăra vb. „a face cărări sau dungi” 1871; cărărat adj. „cu multe cărări; dungat, (despre mers) pe multe cărări, clătinat” 1834; cărărea s.f. (dim.) 1885; cărări vb. „a face cărări” 1904; cărărui vb. „a face cărare” 1931; cărăruică s.f (dim.) c.1650 <— cărare sau <— cărăruie; cărăruie s.f. (dim.) 1905; cărăruşă s.f. (dim.) 1683, var. călemşă, cărăuşă; var. căleruşă <— cărăruşă, infl. de cale; cărăruţă s.f. (dim.) 1892. Dublet etim.: carieră1. Cf. car1. CĂRĂBĂN/ vb. „a căra (repede sau mult); (fîg.) a lovi; (refl.) a pleca repede, a o şterge -emporter, porter (vite ou en grande quantite); rouer de coups; (refl.) ficher le câmp” 1819, var. cărăvădi, cărăvodi. Tc. [ge]k arabam „trage-ţi căruţa, cară-te”, infl. de căra Suciu, IT II, 180, DEX // Probabil <— caravană, cf. chervan DA, SDLR; <— carabă „picior” CDER 1445. Var. cărăvădi, cărăvodi, infl. de vodi „a conduce, a duce” (< ucr. vodyty). Fam.: caraban2 s., în expr. a-şi lua / a da cuiva ~ „a lua sau a da un avans, într-o întrecere sportivă” 1949 <— cărăbăni, der. regresiv A. Avram, LR 62, 2013, 1, 4-5; cărăbăneală s.f. „bătaie; plecare precipitată dintr-un loc” 1870. CĂRĂBĂNOS adj. (N Mold., rar) „de condiţie modestă - vil, roturier” 1913. Et. nes., posibil carabă2 „babă gârbovită de bătrâneţe” sau <— grebănos, grăbănos „(despre animale) jigărit, prăpădit” 0// <— caraban MDA. CĂRABf/Ş [ar.] s.m. „insectă coleopteră dăunătoare, de culoare castanie - hanneton” 1683, var. curăbuş, scărăbuş. Et. nes., probabil rom. *carăbu, *cărabu (< lat. *carabbus = carabus „langustă, specie de crab” < gr. Kăpaf3o^ * Kăpafiflos'; sensul „soi de gândac, scarabeu” este atestat pentru gr. Kdpafîo^ pentru cf. KapăpflLos' „soi de gândac” C. Diculescu, DR 4, 1924-1926, 488-489) + -uş TDRG, cf., în derivate, it. dial., fi*, dial., sp. REW 1671 sau rom. *cărăbeu (< lat. scarabaeus „soi de gândac, scarabeu”, cf. sd. karrabusu) + -uş PEW 286, SDLR // El. de substrat, înrudit cu carabă, carâmb CDER 1445; rom. carabaş prin substit. finalei (posibil) DA, DEX. Fam.: cărăbuşă s.f. „femela cărăbuşului” 1882; cărăbuşii s.m. (dim.) 1903. Cf. carab, caravilă, corabie. CARAM/DĂ s.f. „material de construcţie obţinut dintr-un amestec de argilă, nisip şi apă, uscat la soare sau ars în cuptor - brique” 1364 (top. Charamade). M.gr. KepapiSa (< v.gr. Kepapls', -iSos' < /cepapos' „lut; obiect de lut, vas, cărămidă”) DA (posibil), CADE sau m.bg. keramida (< m.gr.) DA (posibil), Mihăescu, IG, 122, 127 // Ngr. KepaptSa TDRG, SDLR; ngr. KepaplSi DEX. Fam.: cărămidar s.m. „persoană care fabrică sau vinde cărămizi” 1688, var. cărămizur; cărămidăreasă s.f. <— cărămidar; cărămidărie1 s.f. „meşteşugul fabricării cărămizilor” 1688 <— cărămidar; cărămidărie2 s.f. „loc amenajat pentru fabricarea cărămizilor” 1688; cărămijoară s.f. (dim.) 1885, var. cărămizioară, cărămizoară; cărămizi vb. refl. (rar) „a deveni cărămiziu” 1988 <— cărămidă după cărămiziu; cărămizie s.f. (înv.) „meşteşugul de prelucrare a cărămizii” 1688; cărămiziu adj. „de culoarea cărămizii” 1784. Cf. ceramic. CĂRATENIE s.f. (Mehed.), în expr. a-i da cuiva de ~, om fără ~ „rost, socoteală - raison d’etre” 1913. Et. nes., probabil <— *cătărenie cătare2 (= acătare) „bun de ceva” ° // Et. nec. DA. ar. CARAT OR s.m. „persoană însărcinată să trezească pe cineva din somn - crieur de nuit” 1925. Lat. *calătdrius < călător, -orem „crainic” (< calăre „a chema, a convoca”) DDA, Mihăescu, Rom. 287, Bara, LLHA. Fam.: cărătoare s.f. 1925. CĂRĂt/I1 -119- CĂRIND^R1 CĂRĂt/I1 adj. (Munt.) „ameţit de băutură; smintit - ivre; fou” 1815, var. caram, cănii1. Et. nes., probabil <— *cherăui cheaur (= cheaun); pentru che-> că-, cf. cărcăliu < chercheliu ° // Foma de bază cărui < lat. dun. *caroniu < gr. Kapcou (sic! de fapt, forma este Kapcjp -ouutor, part. prez. al lui Kapovv „a cădea într-un somn profund, a amorţi”) Diculescu, Die Gepiden, 207, SDLR (s.v. chearaud); forma de bază cărui < lat. *cănuleus (< cănus) „gri”, cf. fr. gris „gri; beat” PEW 300 (evoluţie semantică neplauzibilă; pentru franceză, TLF presupune influenţa cuvântului grisaille „ceaţă”, în starea de ameţeală lucrurile fiind văzute ca prin ceaţă). Fam.: cărău/2 vb. „a se îmbăta” 1927, var. cărui2. Cf. chearaud. CĂRĂZU/ vb. (Trans.) „a aşeza parii de la vie în rând - echalasser” 1780-1801. Magh. karoz Tamâs, EW, 180. Fam.: cărăzu/t s.n. (abstr.) 1885. CĂR4M s.n. (Sălaj) „loc pentru adăpostirea oilor sau a vitelor peste noapte - lieu d’abri pour le betail pendant la nuit” 1927. Et. nec. // <— cărâmb (= carâmb) DA. CĂRBUNE [ar.; mr. cărbuni; ir. cărbur(e)] s.m. „substanţă solidă combustibilă, în care predomină carbonul; (med.) antrax - charbon” 1429 (top. Cărbuneştî). Lat. carbdno -onem, cf. it. (> log.), ret., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1674. Fam.: anticărbunas adj. „folosit pentru combaterea antraxului” 1975; Cărbwna s.f. nume de capră sau de oaie neagră 1885; ar. cărbuname s.f. (col.) 1906; cărbunar [ar., mr.; ir. cărburâr] s.m. „cel care face sau vinde cărbuni” 1691-1697 < lat. carbonărius PEW 288, CDDE 261, REW 1676, DA, CADE, CDER 1465, cf. it., fr., cat., sp., ptg. REW 1676 sau <— cărbune DEX, TDRG2; cărbunaş s.m. (dim.) 1691-1697; cărbunăreasă s.f. 1871 <— cărbunar; cărbunăr/e1 s.f. „meseria de cărbunar” 1893 <— cărbunar; cărbunăr/e2 „loc unde se fac cărbuni; magazie de cărbuni; grămadă de cărbuni” 1691-1697; ar. cărbunărl/che s.f. „cărbunărie2” 1906 < cărbunar, cărbunească s.f. (cor. pop.) 1909, cărbunii s.m. (dim.; bot.) 1822; cărbuni vb. „a carboniza, a preface în cărbune” 1871; cărbunicias adj. „precum cărbunele; care conţine cărbune” 1691-1697; cărbun/u adj. „de culoarea cărbunelui” 1882; cărbunaş adj. „care conţine cărbune; precum cărbunele” 1798 (top. Cărbunoasa); încărbuna vb. „a înnegri cu cărbuni, a preface în cărbuni” 1870; încărbuni vb. „a înnegri cu cărbuni, a preface în cărbuni” 1857. Dublet etim.: carban. Cf. carbonar, carbancul. CĂRCAL/ vb. „a face ceva prost, de mântuială; a murdări; a prăji superficial - faire de la mauvaise besogne; bousiller; safir” c.1832, var. căşcăli, cârcăli. Ser. krkaliti „a băliga, a murdări” (< krkala „baligă, murdărie”). Cu sensul „a prăji superficial”, infl. de părpăli (= perpeli). Fam.: cărcală s.f. „lucru neisprăvit, murdărie” 1927, var. cârcală <— cărcăli (der. regresiv) sau ser. krkala „baligă, murdărie”; cărcăleală s.f. „scrisoare ilizibilă” 1870, var. cârcăleală; cărcălitar adj. „care scrie, desenează sau zugrăveşte urât” 1870; cărcălitură s.f. „scrisoare ilizibilă” 1870; năcârcăl/ vb. (Olt.) „a lucra fără tragere de inimă” 1939 <— cărcăli, infl. de năclăi; năcârl/ vb. (Olt.) „a năcârcăli” 1939 <— năcârcăli (prin haplologie). CĂR/CĂ s.f. (Trans., Ban., N Mold.) „rotiţă (la fus, la războiul de ţesut) - petite roue” c.1650, var. carică, cărigă, gărigă. Magh. karika. Fam.: cărica vb. (Ban.) „a învârti, a suci” c.1650, var. carica3; cărigat adj. (despre mere) „rotat” 1892 <— *căriga (= cărica), cf. var. cărigă (= cărică); cărigăţil adj. (dim.) 1892 <— cărigat. CĂRIND^R1 s.m. „numele popular al lunii ianuarie; (înv., Trans.) calendar - janvier; calendrier” 1761-1762. CĂRG4RE -120- CĂRf/NT Lat. calendărius [mensis] „referitor la calende” (PEW 291, CDDE 263, DA, DEX) < calendae (în latina clasică cu sensul „prima zi a lunii”), resemantizat ca „prima zi a anului, sărbătoarea de Anul Nou” CDDE 263 sau lat. [dies / tempus / festum] calendărum (genitivul lui calendae „prima zi a lunii”), cf. occ. calendar „ultima zi a lunii”, calendor „Crăciun” < ^calendărum = calendărum (pentru folosirea genitivului pl. pentru a denumi sărbători, cf. fr. chandeleur, occ. candelor „întâmpinarea Domnului” < [festum] candelărum) Lofstedt, Late Latin, 135. Cf. calendar, calende. ar. CĂRCL4RE [mr. căloari] s.f. (nord) „căldură, arşiţă - chaleur excessive” 1888 (var. curoare), var. (sud) căloare. Lat. calor, calorem, panrom. REW 1526, Cf. cald, încăreşte, calorie, calin. CARSiNCA s.f. (S Mold.) „cămaşă ţărănească - blouse paysanne” 1885. Et. nes., probabil <— casincă „broboadă”, eventual infl. de ucr. krasenyna „ţesătură colorată” 0 // Cf. ucr. krasincina „un fel de haină femeiască” DA. CĂRT/GE (Trans.) s.f.pl. „rotilele plugului - avant-train (de la chanue)”, var. (Haţeg) cărhgi, 1906. Et. nes., probabil <— cărigă (= cărică) „rotiţă la fus, la războiul de ţesut” ° // Et. nec. DA. CĂRTURAR s.m. „învăţat, savant; (înv.) scrib, arhivar, secretar - lettre, savant; (vieilli) scribe, archiviste, secretaire”, adj. (înv.) „care ştie (multă) carte - vieilli lettre, erudit”, s.n. (înv.) „dulap de cărţi sau de documente - bibliotheque” c.1500 (var. cărtulariu), var. cartular1, hărturar. M.gr. xap'fovXdpios' (< lat. chartularius „arhivist al curţii” < chartula „hârtiuţă, scrisorică; act” < charta „foaie de papirus pentru scris, hârtie” < gr. XW77!?) TDRG, DA, CADE, SE>LR, DEX, slavon charutolarij SDLR, infl. (formal şi semantic) de carte II <— carte, probabil „de la imaginea unui *cărturi (la fel cu cărnuri) care, chiar fără să se fi folosit, a permis derivarea cu suf. -ar” CDER 154. Fam.: cărturăreasă s.f. „ghicitoare în cărţi sau în bobi” 1831 cărturăresc adj. 1871; cărturăreşte adv. 1928 <— cărturăresc sau <— cărturar, cărturărie s.f. (înv.) „învăţătură; (rar) librărie” c.1618 (var. cărtulărie), cu sensul „librărie”, după fr. librairie (Stanciu-Istrate, Calcul, 171), pe baza apropierii prin etim. pop. de carte; cărturărime s.f. (col.) 1907; cărtureţ s.m. „ştiutor de carte” 1925 *cărturareţ, prin haplologie (cf. necărturareţ); necărturar s.m., adj. (înv.) „neştiutor de carte, neînvăţat” 1643 (var. necărtulariu); necărturareţ s.m., adj. (înv.) „neştiutor de carte, neînvăţat” 1682 <— *cărturareţ <— cărturar, semicărturar s.m. (înv.) „persoană care se dă drept savant, dar care are numai cunoştinţe superficiale” 1931; semicărturărisc adj. (înv.) „de semicărturar” 1931 <— semicărturar sau semi- + cărturăresc. Cf. carte, cartă1,2, hartă, hârtie. CĂRTt/ŞĂ1 s.f. (Năs.) „lemn prins de proţap, care susţine jugul - piece de bois attachee â laperche dujoug” 1878. Et. nec. CĂRUJE/4 s.f. (Trans.) „crăiţă - rose d’Inde” 1884 (var. cărăgea2, hipercorectă), var. cărăjea (atestat în pl. cărăjele). Rom. *cărujă < magh. *korozsa < ko „piatră” + rozsa „trandafir”, cf. kovirâg „crăiţă” < ko + virâg „floare” şi budos rozsa „crăiţă” A. Avram, LR 2014, nr. 4 // Acelaşi cuvânt cu caragea „negru intens” < tc. karaca DA. Fam.: cărânjea s.f. „garofiţă-de-grădină” 1925 <— cărăjea (= cărujea), posibil infl. de caranfllă. Cf. ruja, roza. CĂRf/NT [ar. cămit] adj. „(despre păr) parţial alb, (om) cu părul parţial alb - chenu” 1585 (top. Cărunţi), var. (Sălaj) cănunt, (Dobr.) cărăunt. CASAI -121- CĂŞTEI Lat. pop. cănutus (- cănus), cf. it., sd., ret., fi:., occ., cat., v.sp. REW 1622; forma etimologică este cănut > (prin propagarea nazalităţii) cănunt > (prin disimilare) cărunt. Fam.: ar. cănutic adj. (dim.) 1906; căruncior adj. (dim.) 1885; cărunta vb. (rar) „a încărunţi” 1928; căruntate s.f. (abstr.; rar) 1839; cărunteţe s.f. (abstr.) 1649, var. cărunte aţă, cărunteţă; cărunt/ vb. (rar) „a încărunţi” 1928; cărunţeală s.f. „încărunţire” 1910 <— cărunţi', cărunţd, cărunţică adj. (dim.) 1893; cărunţi [ar. cănuţâre] vb. „a deveni cărunt” 1785, var. cănunţi; cărunţie s.f. (abstr.) 1822; cărunţime s.f. (abstr.; înv.) 1688; cărunţiu adj. „cărunt” 1870; încărunţi [ar. ncănuţâre] vb. „a deveni cărunt” 1683, var. încănunţi; încărunţit s.n. (abstr.) 1929 <— încărunţi. Cf. caniţie. CĂSĂ7 vb. (Ban.) „a alerga - trotter” 1814. Ser. kasati „a alerga (la trap)”. CĂSC4 [ar. căscare, mr. căscari, ir. căsca] vb. „a deschide larg gura (printr-o mişcare reflexă); a (se) deschide larg - bâiller; ouvrir largement, ecarquiller; beer” 1561. Lat. *cascâre (< gr. x^^^X cf. sd. REW 1733. Fam.: casc s.n. „căscat” 1902; mr. cască s.f. „obicei la Lăsata-secului din postul mare, când mesenii deschid gura pentru a prinde o bucată de alviţă sau un ou” 1935; cascotă s.f. (ironic) „răbdări prăjite (mâncare făcută din căscat)” 1857; căscat1 s.n. (abstr.) c.1650; căscat2, -ă[mr.] adj., s.m., s.f. „larg deschis, cu deschizătură mare; (om) care stă cu gura deschisă; bleg” 1682; căscări vb. (rar) „a căsca de plictiseală” 1888; căscătnră [mr.] s.f. „crăpătură, deschizătură” 1683; căscăwi adj. (Olt., Mold.) „zăpăcit, năuc” 1913 — căscăun, căscăund, cu substit. sufixului; căscăand, -ă adj., s.m, s.f. „gură-cască, zăpăcit, căscat” 1683 (var. căscăunt), var. căscăun < lat. *cascăbundus TDRG, PEW 307, CDDE 283, REW 1732, CADE, DEX // <— căscăun <— căsca, cu sufix expresiv, cf. bărzăun, gărgăun CDER 1506; <— căscău + bolund SDLR; căşgare s.f. „căscare” 1893 <— căscare + strigare 1893; mr. pricăscari vb. „a căsca mult” 1935; mr. prucăscari vb. „a căsca” 1935. ar. CĂSTJNE [mr. căstşna] s.f. „castană - châtaigne” 1906, var. găstane. Lat. castanea < (nux) castanea < gr. {tcâpvoi) KacjTâvetov „(nucă) de castan” < Kăarauou, panrom. REW 1742. Fam.: căstănat [mr. căstănat] adj. „castaniu” 1906; mr. căstănar s.m. „vânzător de castane” 1927; căstănişte s.f. „loc cu castani; loc unde se aruncă cojile castanelor” 1901 <— căstâhV.\ căstâne; căstâniş ¥ s.n. „loc cu castani” 1901 <— căstân F, căstanFfmr. căstqh] s.m. „castan” 1906 < lat. castaneus; încăstărat adj. „castaniu” 1903 <— *încăstănat DDA. Cf. castan. CĂŞfŢĂ1 s.f. „alveolă de fagure; cutie mică; firidă; colacul fântânii; butonieră - alveole; petite boîte; niche; cuvelage; boutonniere” 1691-1697 (var. chişiţă2 „colivie - cage”), var. câşaţă „firidă - niche”, chişiţă2, (hipercorect) piş iţă „colivie - cage”. Et. nes., probabil < bg. kăstica „căsuţă” infl. de casă ° sau <— casă CADE. Sensul „cutie mică”, posibil infl. de chichiţă DA // V.sl. *kucica (< kuca „casă”, cf. ucr. kuca, ser. kuca), infl. de casă DA. Var. chişiţă2 <— căşiţă DA (probabil) // Posibil legat de ser. pticica „păsărică” sau «— chis „nuia folosită la împletit” (la început, coliviile erau făcute din nuiele) DA. Fam.: câşelniţă s.f. (Trans.) „firidă cu două uşiţe pentru păstrarea alimentelor” 1906 <— câşâţă (= căşiţă1), cu substit. finalei0 // cf. bg. kăsej „îmbucătură de pâine” DA. CĂŞ7ŢĂ2 s.f. (Buc.) „construcţie de bârne, peste care se aşază podurile - pilotis” 1927. Ucr. kasycja „dig”. CĂŞTET s.m. (rar, înv.) „zgârcit - avare” 1850, var. coş tei1. Rus. kascej, koscej „om slab; zgârcit”. CĂŞUNĂ — 122- CĂTIN^R1 CĂŞUNA vb. „a-i veni cuiva (brusc) o anumită dispoziţie (cel mai adesea negativă); a pricinui (mai ales o pagubă)” 1813, var. căşina. Lat. *(oc)câsidnăre / *accăsidnăre PEW 311, DA, CDDE 285, CADE, SDLR, CDER 1518, DEX (< occăsid / *accăsi5 „prilej, întâmplare”, cf. it., sd., v.fî\, occ., ptg., după CDDE 285 din lat. *câsid < lat. căsus), cf. it., sd., v.fr. REW 6029. Fam.: căşunător adj. „care pricinuieşte (mai ales ceva neplăcut)” 1928; căşunătară s.f. „durere neaşteptată; idee capricioasă” 1825. Cf. ocazie. CĂTINĂ s.f. (înv.) „soldat (în Ungaria, ulterior în Imperiul Habsburgic); (Apuseni) fiecare din cei doi însoţitori ai miresei - soldat (en Hongrie, ensuite dans l’Empire Autrichien); gargon d’honneur de la mariee” 1530 (antrop. Kathana), var. cătană, cotună1. Magh. katana = katona (probabil < it. med. cattano „castelan, vasal” < lat. med. cataneus < capitaneus EWU). Var. cotună1 < ucr. katun(a). Fam.: cătănăşişte adv. 1885 (probabil pentru cătăneşte, din raţiuni prozodice °); cătăneasca s.f.art. (cor. pop.) 1908; cătănisc adj. 1691-1697, var. cătunesc, cotumsc; cătăneşte adv. 1806, var. cătumşte <— cătană sau cătănesc; cătăni vb. „a face armata, a se înrola” 1767, var. cătuni; cătănie s.f „serviciu militar, stare, condiţie de soldat” c.1650, var. cătunie, cotunie; cătănime s.f. (col.) 1825; cătănioară1 s.f. (dim.) 1885; cătăn/t s.n. (abstr.) 1885 <— cătăni; cătăni'ţă s.f. „cătană; soţie de cătană” 1866; cătănnţ s.m. (dim.) 1853 <— cătănuţă (der. regresiv); cătănaţă s.f. (dim.) 1876; descătăni vb. refl. (Buc.) „a se elibera din armată” 1960, var. descătuni <— cătană sau <— cătăni. Cf. căpitan. CĂTĂL/NĂ s.f. „tufanică - sorte de chrysantheme” 1925. Antrop. Cătălina. CĂTĂJVL4I s.n. (Ban., Olt.) „bucată de lemn pusă sub vase pentru a le înălţa de la pământ; butuc atârnat de cumpăna fântânii - morceau de bois qu’on met au-dessous d’un vaisseau pour le soulever; buche suspendue au chadouf’ 1913, var. cătămui (cu sensul particular „murdar” explicabil prin aspectul obiectului). Et. nes., probabil«— *cătăpâi sau *cămătâi <— căpătâi „bucată de lemn folosită ca suport”, cu -p- > -m- probabil prin asimilare în epoca în care se pronunţa căpătăm DA, S. Puşcariu, DR 5, 1927-1928, 901 // Contaminare între *tămui{e) (< lat. *thimonia < gr. drj/icovta < dfjpcou, Or/pajm^ „căpiţă de grâu”) şi căpătâi (> *cătămâi) Giuglea, Fapte de limbă, 271. CĂTANITO/tRE s.f. (Ban.) „numele unei flori nedefinite mai îndeaproape - nom d’une fleur” 1924. Et. nes., probabil cătănioară2 (<— cătină) ° // Cf. cătălină DA. CATĂRĂN4T adj. (Mar.), cu sens necunoscut, în poezia pop., în contextul rozmolin [„rozmarin”] ~ 1906, var. cătărănit. Et. nes., posibil <— rătăcănat (<— rotoconat <— rotocolat«— rotocol) Mărgărit, ISE, 155. CAŢĂRĂLTĂ s.m. „nume de câine ciobănesc - nom de chien de berger” 1885. Et. nes., probabil diminutiv în -uţă de la un compus cată-rău „cu căutătură rea” DA. ar. CĂTIN^R1 s.n. „lacăt - serrure, cadenas” 1900, var. cătinare s.f (CDDE 290, Capidan, Ar.; absentă din DDA). Lat. catenărius (adj.) < catena „lanţ” Philippide, ILR, 448, Capidan, Ar. 148 sau lat. *catenălis (adj.) < catena „lanţ” CDDE 290, Capidan, Ar. 148, DDA. Cf. cătină1,2, cătină, găt/n. CĂTRET CĂTINĂ1 -123- CĂT/NĂ1 s.f. (bot.) „nume a diverse specii de arbuşti spinoşi şi ale fructelor lor; holeră (numele unei buruieni spinoase); torţei - Hippophae rhamnoides (~ albă); Lycium vulgare (~ de garduri); Tamarix gallica (~ roşie); Myrica germanica (~ mică); Xanthium spinosum; Cuscuta europaea” 1472 (top. Cătina), var. cătină, cătană, cătenă (acc. nec.), cătinăl. Et. nes., probabil lat. catena „lanţ” (panrom., în celelalte limbi cu sensul „lanţ” REW 1764), cf. ar. cătină2 „coloană vertebrală” CDDE 289, DA, SLDR, DEX; evoluţia semantică este explicabilă prin aspectul încârligat al plantei sau prin folosirea nuielelor pentru legat şi împletit (DA) // Lat. catanum „plantă asemănătoare cu drobul” (atestat la Isidor din Sevilla), infl. de catena CDER 322. Fam.: cătănioară2 s.f. (Ban.) „Consolida ajacis” 1968; cătin s.m. „cătină (arbustul)” 1885, var caân; cătinar2 s.m. „pasăre care trăieşte prin cătină” 1928; cătinat adj. „des precum cătina” 1866; cătinea s.f (dim.) 1885; cătin/ş s.n. „desiş de cătină” 1910. Dublet etim.: cătină. Cf. cătină2, cătinar1, gătin. ar. CĂTINĂ2 s.f. „şira spinării - colonne vertebrale” 1906. Lat. catena „lanţ”, panrom. (în celelalte limbi cu sensul „lanţ”) REW 1764. Dublet etim.: cătină. Cf cătină1, cătinar1, gătin. CĂTINjEL adv. (Mold., Buc., N Trans., Mar.) „încet şi prevăzător, domol, lin - lentement, doucement, avec precautions” 1640 (var. cătend), var. câteml, câtimi (Trans.; înv.) chiteml, chitiml; var. etim. cătelin [ar. cătilin, mr. cătălin, cătilin] 1563-1583 (var. căteliru), var. cătilin, câtelin, câtilin. Et. nes., probabil lat. *cautelînus sau *cautelenus (< cautela „prevedere, precauţie”) > *căterin > cătelin sub influenţa lui lin; forma metatezată cătinel, prin analogie cu (în)cetinel S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 658-666, DA, REW 1728a, DEX (doar *cautelînus) II <— *cat- „pisică” (< lat. cattus, cf. cătuşă) + sufixele diminutivale -el + -in şi -in + -el, cu sensul „a merge tiptil (precum pisica)” L. Spitzer, DR 4, 1924-1926, 656-662; <— câte + lin în construcţia (câte) lin câte lin, după modelul lui puţin câte puţin CDDE 362, CADE, SDLR, DDA (pentru ar. cătilin); <— * cătin (< lat. continue „în mod continuu”, de unde „fără izbituri, fără zgâlţâituri” sau continuă < continere „a răbda”) + -el după (in)cetinel CDER 1551. Fam.: cătilinaş adv. (dim.), var. câtilenaş 1925 <— cătilin (= cătelin); cătinaş adv. (Năs.) 1928 <— cătinel, cu substit. finalei -el, interpretate ca sufix, prin suf. dim. -aş; cătinelaş adv. (dim.) 1682 (var. câtinehxş); cătineluşil adv. (dim.) 1682 <— cătineluş; cătinelaţ adv. (dim.) 1825, var. câtelnuţ, câteneluţ; cătingan adv. (Bih.) „cătinel” 1825, var. câtingan, chitingan <— cătinel, prin substit. finalei interpretate ca sufix, cf. multigan, tirigan, virigan S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 658, DA; câtenelaş adv. (dim.) 1886 <— câtenel (= cătinel); încâtinil s.m. „om moleşit, care abia se mişcă” 1872 cătinel, infl. de încetinel; încâtineleş/e s.f (înv.) „lene, moleşeală” 1691-1697 <— încâtinel, infl. probabil şi de moleşi(re). Cf. căuta, cauţiune. CĂTRĂŢZRĂ s.f. „material textil de calitate proastă - etoffe de mauvaise qualite” 1893. Et. nes., posibil <— *cătrâţoi <— cătrânţoi „partea din spate a fotei” (<— catrinţă), infl. de ţiră (= ţâră) ° // Et. nec. DA. CĂTRE [ar. cată, catră, cată, catră; mr. cQtru, cutru; ir. catrq, catra] prep. „spre; în faţa, faţă de; împotriva; (înv.) pentru, cu scopul; pe lângă, peste; aproape de (local, temporal) - envers; contre; vers; (vieilli) pour, afin de, du cote de; aupres de; sur; vers (spaţial, temporel)” c.1500 (var. catră), var. (Trans., Ban., Mar., Oaş) cată, (înv.) catru, catră, către. Forma de bază cătră < lat. contră, cf. it., sd., ret., ff., occ., cat., sp., ptg. REW 2187. Forma către <— cătră, infl. de între. Var. cată <— cătră, posibil cu disimilarea totală a lui r în construcţii ca: cătră cer, cătră prânz DA. Dublet etim.: contra. Cf. încotro. CĂTRFT s.n. (N Trans., Ban.) „despărfitură pentru păsări, într-un grajd; coteţ pentru găini -(sorte de) poulailler, cage â volailles” 1806, var. (Năs.) cotrcţ. CĂTRfTNĂ -124- CĂT UŞA Magh. ketrec (< slovac kotrec < germ. austriac Kotter „cuşcă (pentru nebuni, pentru câini), închisoare”). Var. cotreţ <— cătreţ, infl. de coteţ, cf. slovac kotrec DA. Cf. coteţ CĂTRl/NĂ s.f. (bot.; Tulcea) „tigvă - calebasse” 1885. Et. nec. CĂTt/N [ar., mr.] s.n. „sat mic de munte, păstoresc; sat mic, fără biserică; colibă de ciobani sau de pescari; loc gol între copaci - village montagnard (de bergers); hameau; cabane; clairiere” 1210 (top. Katun), var. (Mold.) cotun, cutun (top.: mahala a Braşovului). Et. nes., probabil el. de substrat (Miklosich, SER, 10, Puşcariu, LRI, 258, Brâncuş, VA, 58-59, Russu, Etnogeneza, 290-292), cf. avest. kata- „cămară, cameră”, pers. mod. kad „casă”, v.sl. kotici „coteţ, îngrăditură pentru animale”, kotu „baracă, grajd” (v. O. Densusianu, GS 7, 90-94 pentru corespondentele iranice); cuvânt general balcanic: m.gr. Karovua „tabără militară (de corturi); bagaj, locuinţă, cort”, v.sl. katunu „tabără; loc unde se mulg oile”, ser. katun „sat de păstori albanezi şi români; sat, ţinut; stână (la munte)”, bg. katun „colibă de ciobani; cort de ţigani”, katunar, katunin „păstor sau ţigan nomad”, alb. katund „cătun, sat mic”, (reg.) kotun, ţig. katuna „cort”; posibil intrat în limbile balcanice din avară (K. Treimer, Slavia 3, 450) sau protobulgară (Vasmer, SAWI, 28-30), cf. cuvintele asemănătoare din alte limbi altaice: kirghiz kotan „ţarc de oi”, calmuc chotton, chottun „comunitate de 10-12 corturi sau colibe de nomazi”, burjăt chotton „sat format din 10-12 familii care îşi pasc împreună turmele”, mongol khoton, khotun „tabără formată din corturile a 6-10 familii înrudite prin sânge” (termeni citaţi de Philippide, OR II, 704, care însă consideră cuvântul probabil alb., şi SDLR, care propune ca intermediar v.sl. katunu) // M.gr. Karovua „tabără militară (de corturi), locuinţă, cort” (< lat. med. canto, cantonem, it. cantone „colţ, margine” Kriaras, LMED, LBG) Jirecek, Geschischte der Serben 1,156, CDER 1563 (posibil) (dificil din cauza diferenţei de sens dintre cuvântul grecesc şi cel lat.-it.); probabil de origine iliră, cf alb., ser. katun CADE (cuvântul alb. katund pare însă el însuşi un împrumut, dată fiind prezenţa lui a aton neînchis la e Demiraj, Alb. Et., 214-215), alb. katund (< ilir: ke- + participiul lui *ten- „a întinde”, cf. alb. ndenj „a întinde”) N. Jokl, IF 33, 420-435, DA („pare a fi”); lat. *cauitonem (> veneţian cavidone „dig, dună”) G.D. Serra, DR 3, 1922-1923, 1092; <— *cantu < lat. canthus „obadă; (lat. med.) colţ, margine” LM; tc. otomană, de unde a pătruns în gr. şi alb. Rohlfs, EWUG, V. Georgiev, RRL 10, 1965, 77. Fam.: cătuiar s.n. „bordei” 1913; cătună s.f „cătun” 1884, var. cotună1 „cuptor improvizat în câmp; (Brăila) vizuină”; ar. cătaiză s.f. „avere, stare; colibă” 1905; mr. cătunean s.m. „sătean” 1935; cătunul s.n. (dim.) 1913; mr. cătunis adj. „sătesc” 1935; mr. cătuniccă s.f. (dim.) 1935; mr. cătunişti s.f „loc unde a existat un cătun” 1935. CĂTUŞĂ [ar. cătuşe] s.f. „(înv., rar) pisică; (înv., Mar.) pisică sălbatică; (înv.) ancoră; (astăzi) fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanţ, cu care se leagă mâinile arestaţilor; cursă de şoareci; capăt unde se fixează jugul; traversă care leagă căpriorii unui acoperiş; plantă cu flori violacee şi miros greu - (vieilli, rarement) chat; (vieilli, Mar.) chat sauvage; (vieilli) ancre; fers, menottes; souriciere; piece de bois servant â relier le joug au timon; traverse destinee â empecher Fecartement des chevrons; marrube noir” 1563-1583, var. cotuşă. Derivat cu sufixul -uşă de la baza cat- < lat. catta „pisică”, cattus „motan” (panrom. REW 1770). Sensul „ancoră”, după slavon kotva DA (cf Bemeker, SEW, 589-591). Var. cotuşă, posibil infl. de cotoi DA. Fam.: căptuşi2 vb. (N Mold.) „a înşfăca, a bate” 1886 <— câtuşi „a înşfăca” + căpui1 „a pune mâna pe ceva, a prinde” Mărgărit, CES, 64; cătwş [ar. cătuş V] s.m. (înv.) „motan” 1570-1580 < cat-(< lat. cattus „motan”) + -uş sau <— cătuşă; cătuşa vb. „a încătuşa” 1870; cătuşar s.m. (înv.) „persoană care, într-o închisoare, pune cătuşe prizonierilor” 1870; câtuşi vb. „a încătuşa” 1856; cătwşnic s.n. (bot.), var. cotuşnic <— cătuşnică; cătuşnică s.f. „plantă erbacee meliferă cu miros aromatic, cu proprietăţi tonice şi excitante, care atrage pisicile; iarba-mâţei” 1783; cătaşniţă s.f. (bot.) 1884-1885; cătuşoaică s.f. (bot.) 1910; descătuşa vb. ,,a(-şi) scoate cătuşele; a (se) elibera” 1893 <— cătuşă sau -125- CĂŢEL1 CÂTA <— [în] cătuşa; descătuşat s.n. (abstr.) <— descătuşa; descătuşi vb. (rar) „a scoate cătuşele” 1886; încătuşa vb. „a pune cătuşe (unui prizonier); (fig.) a constrânge pe cineva, a-1 face să nu se simtă liber” 1852. Cf. cotac, cotai. CAT A s.f. (Dolj) „haină femeiască - sorte de vetement pour Ies femmes” 1885. Magh. kaca. Fam.: câţie (acc. nec.) s.f. „ţesătură de lână” 1885. CĂŢĂR/4 vb. „a se urca pe ceva folosind ca sprijin proeminenţele obiectului respectiv; (despre plante) a creşte în sus, fixându-se pe obiectele adiacente - grimper; s’accrocher” 1703-1705, var. căţera. Et. nes., posibil <— acăţăra <— acăţa (= agăţa) CDED II 475, CDDE 6, TDRG, CADE, DEX, cu sufixul frecventativ -ura > -ăra HEM 131, sau el. de substrat (cf. bg. katerja se „a se căţăra”, kacvam „a se cocoţa”, el. de substrat) BER II, 272, eventual contaminat cu acăţa ° (pentru vechimea cuvântului în română pledează conjugarea tare; alb. kacarroj „a se căţăra” probabil împrum. din română P. Boerescu, LR 58, 2009, 473) // Contaminare acăţa + bg. katerja se „mă caţăr” Schuchardt, ZRPh 28, 41, DA; <— cată LMI, 539, SDLR; alb. kacarroj Th. Capidan, DR 7, 1931-1933, 129. Fam.: acăţăra vb. „a se agăţa; a se căţăra” 1645, var. acăţera <— acăţa (= agăţa) cu sufixul frecventativ -ura > -ăra sau <— acăţa + căţăra; acăţărat s.n. (abstr.) 1928 <— acăţăra; acăţărătar adj. „(despre plante sau păsări) care se agaţă; care se caţără” 1852 <— acăţăra; acăţărătură s.f. (abstr.) 1928 <— acăţăra; căţărat s.n. (abstr.) 1928; căţărătoare s.f. „ciocănitoare; ţiclete” 1868; căţărătar, -oare adj., s.m., s.f. 1852; căţărătară s.f. (abstr.) 1928; câţeri vb. (rar) „a se căţăra” 1900 (var. căţări). Cf. agăţa. CĂŢJ'N [ar. căţan s.n.; mr. căţşn s.n.] s.m., s.n. „(înv.) strachină, (Buc.) jepi -jatte, ecuelle” 1582, var. (Brăila) căţm, câţin „bălţi mici, puţin adânci, care seacă vara; grup de stânci care formează o căldare - petit etang; rochers qui forment une cuvette”, căţam(n)i (pl.; Năs.) „stânci - rochers”, căţm „(Mar., Buc.) loc înalt, greu accesibil, (Buc.) pădure mică şi deasă - endroit haut et escarpe; foret petite et epaisse”. Lat. catînus, catînum, cf. it. dial., sd., friul., ptg. REW 1769. Fam.: căţană [ar. „strachină”] s.f. (Sălaj) „covată” 1906; căţânas adj. (Mar.; despre munţi) „pietros, stâncos” 1925; mr. căţănaş s.n. (dim.) 1935; mr. căţănţac s.n. (dim.) 1935. CĂŢEL1 [ar. căţal1, mr. căţol2] s.m. „pui de câine; pui de animal sălbatic; larvă de albină sau de alte insecte; (afectiv) câine - petit chien; petit d’un animal sauvage; larve d’abeille ou d’autres insectes; (affectif) chien” 1453. Lat. catellus, cf. v.it., fr., occ., cat., sp. REW 1763. Fam.: căţea [ar., mr. căţauă, căţao\ s.f. „femela câinelui; (înv.) pui de câine femelă” 1625 < lat. catella, cf. ptg. („femela câinelui”), v.it, fr., occ., cat., sp. („pui de câine femelă”) REW 1763; căţela1 vb. „a (se) căţeii1” 1825 <— căţel; căţela2 vb. „a (se) căţeii2” 1825 <— pl. căţele + -a sau căţel DA // posibil şi lat. catillăre „a se învârti prin case străine” CDER 1544 (cuvânt care nu corespunde semantic, fiind atestat în Du Cange ca un derivat din cattus „pisică”); căţelan s.m. „căţel de câteva luni” 1903; căţelandric (acc. nec.) s.m. „câine de doi ani” 1885 <— căţelandru; căţelandru s.m. „pui mai mare de câine sau de animal sălbatic” 1870; căţelaş s.m. (dim.) 1825; căţelăndrică (acc. nec.) s.f. „fată” 1914 <— căţelandric; căţeleşte adv. 1915; căţeii1 vb. „(rar) a fata; (despre matca albinelor) a depune ouă; (refl., despre plante, bube) a se întinde” 1822 căţel „pui (de câine, de animal sălbatic)”; căţel/2 vb. „(în general despre câini, refl.) a se împerechea; (Buc.) a aţâţa, a nu da pace” <— căţele, pl. lui căţea + -i sau căţel „câine” (DA) sau <— căţea + -eli °; căţelică s.f. (dim.) 1914 <— căţea; căţel/t s.n. (abstr.) 1903 <— căţeii1; căţelitară s.f. 1870 <— căţeii1; căţelniţă s.f. (N Mold.) 1913 (în forma căţalniţă, în DA scris greşit căţalniţă) „un fel de viermi care ^nf>r pe fundul unui ştiubei neîngrijit” <— căţel „larvă de albină” ° // cf. bg. kotilo „cuib, loc unde se clocesc puii” DA; căţelai s.m. (augm.) 1928; căţelnie s.f. (Teleorman) „loc cu rădăcini din care se poate întinde o plantă” CĂŢEL2 -126- CĂUT^ 1913 (în forma căţăluie, în DA scris greşit căţăluie) <— căţelare <— căţela1 sau <— *căţeleală căţeii1 (cu substit. sufixului) ° // cf. bg. kotilo „cuib, loc unde se clocesc puii” DA (s.v. cătălniţă); căţeluş s.m. (dim.) c.1650; căţeluşă s.f. (dim.) 1822 «— căţea; dezcăţăl; vb. (înv.) „a curăţa pomii de crengi” 1691-1697 <— des- + [în]căţeii „a se întinde, a face pui (> a da vlăstare)”; încăţelu1 vb. „a (se) căţeii1” 1857 <— căţela1; încăţelu2 vb. „a (se) căţeii2” 1857 <— căţela2; încăţelătură s.f. 1857 «— încăţela1,2; încăţeli vb. „a căţeii1,2” 1825 *— căţeii1,2; necăţel/tă adj.f. (despre căţele) „care încă nu s-a împreunat” 1857 căţeii2. CĂŢEL2 [ar. cătai2, mr. căţql2] s.m. „fiecare dintre părţile unei căpăţâni de usturoi; (industr. casnică) extremitate a unui instrument - gousse d’ail; pârtie extreme d’un outil” 1825. Et. nes., probabil lat. capitellum (>*captellwri) „extremitate, căpeţel” PEW 315 // = căţel1 cu sensul de „pui”, cf. fi. caîeu „bulb” (< lat. catellus), abr. kakkd „parte a miezului de nucă” CDDE 287, CADE, REW 1763, SDLR, CDER 1544, DEX. Cf. cap1. Dublet etim.: cadnu, cădit, capitil, caud/llo. CĂŢ/NĂ s.f. (Năs.) „căţea; haită - chienne; meute” 1888. Et. nes., posibil <— căţea cu substit. finalei 0 sau lat. *catîna construit pe baza lui catulus, catellus „pui de câine” DA. CAŢZ7IE s.f. „vas în care se arde tămâia - cassolette” 1588, var. căţie. Ngr. Kar{l „lopăţică pentru jăratic” (forma de bază: căţie); căţuie <— căţie cu substit. sufixului DA, CDED II 645, TDRG, CADE, SDLR (posibil), CDER 1562, DEX // dim. din caţă SDLR (posibil); v.rom. *caţă < lat. cattia, *cuatia (< cyathus < Kvâdeiou; KvâOiov) PEW 320, cf. it., occ., fi., sp.,ptg. REW 2434. CĂULĂ s.f. (Trans., Buc., Mold.) „plută mică servind de pod umblător - radeau servant de bac” 1885, var. caută, caxxlă, căhulă. Et. nec. //Top. Cahul SDLR. CAUN/ vb. „(despre câinii de vânătoare) a schelălăi după vânat; (despre curci) a scoate sunete specifice - (en parlant du chien) japper; (en parlant de la dinde) glousser” 1885. Formaţie de la o bază onomatopeică DA, cf. cau s.m. (< interj. *cau) CDER 1565, sau, pentru sensul „schelălăi” *cheuna scheuna. Fam.: cău/ vb. (despre curci, despre câini) „a căuni” 1885 formaţie de la aceeaşi bază onomatopeică sau căuni, cu substit. sufixului; căul/ vb. „a schelălăi” 1885 căuni + hăuli (contaminare) DA. Cf. cau, scheuna. CĂUŞ s.n., (rar) s.m. „vas sau unealtă în formă de cupă sau de lingură mare, de lemn sau de metal, folosite pentru a lua apă, faină, grăunţe etc. - puisoir ou grande cuillere â puiser, faits d’un morceau de bois creuse” 1682. Derivat cu sufixul -uş de la baza *can- (< lat. cauus „scobit”) Philippide, ILR, 64, DEX // Rom. *care (vb.; pers. 1 sg. *cau) < lat. cauăre „a scobi” (> „a scoate un lichid dintr-un recipient”) + -uş (suf. instrumental) S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 668, DA; <— cauc1 cu substit. finalei CDER 1566; element slav, cf. lituan. kausas, rus. kovsu, pol. kousz CDED II 46, TDRG3, TDRG1 (posibil), SDLR; pol. kousz Densusianu, HLRI, 385; lat. caucus „cupă” CDED 148, TDRG1 (posibil). Fam.: căuşa vb. „(despre tencuiala caselor şi despre oameni) a se slăbi; (reg.) a se îmbăta” 1901, var. căuş a; căuşil s.n. (dim.) 1903; căuş/ vb. „a buimăci, a năuci” 1909, var. căuşi. Cf. cav. CALHE4 [ar. căftare, mr. căftari, ir. cavta, capta] vb. „a încerca să găsească, să obţină; a cerceta, a examina; (înv.) a se ocupa de, a se îngriji de, a băga de seamă, a fi atent, a privi; (înv., impers.) a trebui, a se cuveni; (înv.) a avea aspectul sau înfăţişarea, a părea - chercher; examiner; (vieilli) CĂV/4LIU —127 — CÂCI2 s’occuper, soigner, observer, preter attention, regarder; (vieilli, impers.) falloir; (vieilli) avoir Pair” c.1500, var. câta, (înv.) căota, (Ban.) căita, căpta, cota. Lat. *cautăre (< cauere „a (se) păzi, a avea grijă”, part. cautus) CDDE 295, CADE, SDLR, DEX, DDA sau lat. *cauităre (< cauere) O. Densusianu, „Romania”, 33, 276, Puşcariu, ZRPh, 28, 1904, 676-679, DA, PEW 325, cf. v.it., it. dial., ptg. REW 1793, CDER 1572 (posibil) // Lat. captare (> căpta > căuta) TDRG, HEM II 254; lat. *cabtăre (= captare; cf. lat. presbyter > rom. preot), cf. v.occ., sp., ptg. catar „a vedea” CDER 1572 (probabil). Var. căta <— căuta DA, CADE, SDLR, DEX // Lat. *cattăre (= captare), cu sensul „căuta” it. dial., „găsi” it. dial., ret., „obţine” it., „vedea, observa” occ., sp., ptg. HEM II 254, Schuchardt, ZRPh 28, 1904, 38, TDRG, Philippide, ILR, 38, PEW 312, CDDE 286, REW 1661,1.-A. Candrea, GrS 7, 1937, 283-285, CDER 1572, Mihăescu, Rom., 151, 234. Fam.: cătare1 s.f. „vizor al unei arme de foc” 1870 <— căta (= căuta); cătător/e s.f. „culegere de informaţii despre un tânăr de însurat” 1885 *— cătător (= căutător) „persoană trimisă să se informeze despre un tânăr de însurat şi despre averea acestuia”; căutat1 s.n. (abstr.) 1563-1583, var. cătat, cotat; căutat2 adj. (despre stil, vorbire, gesturi etc.) „ales cu grijă exagerată; afectat, pedant” 1876, calc semantic după fi. recherche; căutătoare s.f. (Trans.) „oglindă” 1814, var. cotătoare; căutător, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care caută; (înv.) care ghiceşte în cărţi viitorul; (înv.) administrator de moşie” 1636, var. cătător; căutătură s.f. „privire, înfăţişare, expresie” 1563, var. cătătură; necăutare s.f. „neglijenţă” 1776, var. necătare <— ne- + căutare; necăutat s.n. „neîngrijire” 1853, var. necătat <— ne- + căutat\ Cf. cauţiune, cătinii. CĂV^LIU s.m. (Buc.) „potcovar - marechal-ferrant” 1883. Ucr. koval'. Cf. încovoia, nicovală. CĂVÂRG/C s.n. „varietate de oi din Dobrogea, camabat - race ovine de Dobroudja” 1898, var. cavârgic, câvârgic, chivirgic, covârgic, ghivergic. Tc. kivircik (< kivirmak „a răsuci, a ondula”). CAZAI vb. (Ban., sens incert) „a lătra - aboyer” 1814. Et. nes., posibil formaţie de la o bază onomatopeică. CĂZNI1 vb. (Trans.) „a vorbi - parler” 1927. Et. nes., posibil <— *căzăni căzanie (= cazanie) „povestire lungă şi plicticoasă” sau <— căzni1, infl. de căzanie ° // Pare a fi derivat dintr-o formă corespunzând participiului slav kazan- de la kazati „a arăta, a explica, a predica” DA. C4BLĂ s.f. (Mold., înv.) „măsură pentru cereale - boisseau” 1487, var. cabel s.n. Slavon kublu (< v.germ. kubil „vas mare”, cf. v.germ. de sus chubili, (pl.) kubelen < lat. med. cupellus sau v.occ. cubell < lat. cupa „vas mare, butoi”). Var. căbel < bg. kăbel. Fam.: câblărit s.n. „veche dijmă pe recoltă” 1905. Cf. chibăl, ch/blă2, capă. G4CĂ1 s.f. „bunică - grand-mere” 1901. Termen infantil refăcut din bâcă „bunică”. CÂCI1 interj., strigăt cu care se alungă viţeii - cri pour chasser Ies veaux 1912. Creaţie expresivă. CÂCI2 s.n. „lădiţă pentru unelte, în spatele luntrii - coffre â Paniere d’une barque” 1884. Tc. kig Suciu, IT II, 180 // Cf. bg. kăc DA. Cf. chici1’2. CAICÂI - 128 - CÂLŢI CÂIC4I adj. (Ban.) „ciung, schilod - manchot” 1913. Et. nes., probabil <— câi, prin reduplicare, explicabil de la sensul „parte proeminentă a palmei” > *„ciof ’ ° // Et. nec. DA. Cf. câlcai. C4INE [ar. câne, mr. cgni, cgini, eoni, ir. care, care] s.m. „mamifer carnivor, în general domestic - chien” 1535, var. câne. Lat. caniş, cf. dalm., it., sd., ret., fr., occ., cat., galic., ptg. REW 1592. Fam.: ar. cănină1 s.f. „ştevie veninoasă” sec. XIX < lat. canina (urtica) „[urzică] de câine” DDA, Bara, LLHA (dublet etim.: canin)', ar. cănină2 s.f. „mâhnire” sec. XIX < lat. canina adj.f. „de câine” (substantivizat prin elipsă în anumite expresii) DDA, cf. (pentru adjectiv) it., sd., v.fr., occ., cat., sp., ptg. („sărman, sărac, zgârcit”), fr. dial. cane „morocănos” REW 1590 (dublet etim.: canin)', câinar s.m. „vânt de miazăzi” 1884 (fără et. DA); câineun adj., s.m. (reg.) „rău” 1910, var. cânean; câinar s.m. „îngrijitor de câini; hingher; (fig.) rău” 1822 (var. câmr); câine-câineşte adv. „în silă, cu mare greutate” 1877 (var. câne-câmşte); câinesc [ar. câmscu] adj. „de câine, rău; (înv., la Cantemir) cinic” 1577, var. câmsc (cu sensul „cinic”, după gr. kvvlkos' Stanciu-Istrate, Calcul, 283); câineşte [ar. câneaşte] adv. 1620, var. câmşte <— câinesc sau <— câine', câini vb. refl. „a se înrăi” 1825 (var. câni); câinie s.f. „răutate” 1825 (var. cânie); câinime s.f. (col.) 1893, var. cânime; câinişer s.m. (dim.) 1822 (var. cânişor); câinoaică s.f. (rar) „căţea” 1900, var. cânoaică; câinos adj. „rău” 1876 (var. cânos); câinoşenie s.f. „răutate” 1933 <- câinos; câinoşie s.f. „răutate” 1907, var. cânoşie <— câinos; cânărie s.f. (col.) 1840 <— câne (= câine); câneamă s.f. (Ban., col.) 1907, var. cânamă «— câne (= câine); cânetic adj. „rău” 1914 <- câne (= câine); ar. câniLe s.f. „răutate; ranchiună; suferinţă” 1906; cânitură s.f. „vită rea” 1914 <— câni (= câini); ar. câniu s. sg. tantum „mulţime mare de câini” 1906; încâina vb. „a (se) mânia, a (se) îndârji, a (se) înrăi” 1673 (var. îngâna1), var. încâna; încâini vb. „a (se) înrăi, a se încăpăţâna” 1896 (var. încâni). Cf. canalie, caniculă, canin. CÂLANGJCI s.n. (Dobr.) „accesoriu la car - armon” 1885. Tc. dial. kilangig. C4LĂ s.f. (Vâlcea) „femeie murdară - femme sale” 1909. Et. nes., posibil refăcut din câcă2 sau din cârcală ° // Et. nec. DA. CĂLÂCI s.n. (înv.) „sabie (turcească) - sabre (turc)” 1718-1729 (var. călâci), var. călâci. Tc. kilig. CAL/4F s.n. (înv.) „toc pentru capătul de chihlimbar al ciubucului - etui pour le bouquin d’ambre de chibouque” 1839, var. calâf, caluf, călâf, călâf, chilâf. Tc. kilif. Fam.: încălâfat adj. „prevăzut cu calâf’ 1840. CÂL1L4Ş s.m. „caltaboş - boudin” 1885, var. calbaş, călbaşă (Buc.) s.f., gâlbaş, ghilbaş. Bg. kălbasa, magh. kolbâsz, (dial.) kalbâsz. Fam.: câlmau s.m. (S Mold.) „om înalt şi bine făcut” 1907 <— câlmoi (cu substit. finalei); câlmai s.m. (S Trans.) „caltaboş; (fig.) om gras” 1691-1697 câlbaş (cu substit. finalei); gâlban s.n. „câlbaş” 1913 ^— gâlbaş (= câlbaş) cu substit. finalei. CALC (rar) interj, care imită sunetul produs de un corp care ţâşneşte de undeva - interjection imitant le son d’un objet aui jaillit 1872. Onomatopee. CÂLŢI s.m. pl. tantum „resturi din fuiorul de cânepă - etoupe” 1684. V.sl. kluci (pluralul lui kluku). CÂMP -129- CÂND Fam.: câlţâi vb. „a transforma în câlţi; (fig.) a bate” 1825 (var. câlţăi); câlţâit s.n. „bătaie” 1911 <- câlţâi; câlţişari s.m.pl. (dim.) 1910; câlţos adj. „încâlcit” 1703; câlţui vb. „a câlţâi” 1900; descâlci vb. „a descurca fire de aţă, de păr etc. încâlcite, încurcate; (fig.) a lămuri, a limpezi” 1722, var. dăscâlci, discâlci încâlci (cu substit. prefixului); descâlcit s.n. 1871 *— descâlci; descâlcitoare s.f. (înv.) „femeie care explică, lămureşte” 1825 <— descâlcitor sau <— descâlci; descâlcitor1 s.m. (înv.) „om care explică, lămureşte” 1825, var. dăscălcitor <— descâlci; descâlcitor2 s.n. (reg.) „instrument cu care se descâlcesc firele” 1825 <— descâlci; descâlcitwră s.f. (înv., rar) „descâlcire; soluţionare a unor probleme” 1705 <— descâlci; încâlceală s.f. „încurcătură, confuzie” 1719 <- încâlci; încâlci vb. „a încurca firele, a complica” 1645, var. încâlci, încălăci <— cd//i TDRG1, CADE, DEX, CDER 1906, cf. v.sl. kluciti SDLR, TDRG3; încâlcit1 s.n. „încâlcire” 1581 <- încâlci; încâlcit2 adj. „încurcat, întortocheat” 1688 <- încâlci; încâlcitor adj. „care încâlceşte, care complică lucrurile” 1913 <- încâlci; încâlcitwră s.f. (abstr.) 1645 <- încâlci; încâlţoşa vb. refl. „a deveni câlţos” 1931 ^— câlţos; neîncâlcit adj. 1931 <— încâlcit. CÂMP [ar. câmpu, mr. cpmp] s.n., s.m. „întindere vastă şi plană de teren; (abstr.) spaţiu în limitele căruia se desfăşoară o anumită activitate, domeniu, (fiz.) regiune din spaţiu în care se exercită anumite forţe asupra corpurilor - champ” c.1300 (top. Câmpulung). Lat. campus, panrom. REW 1563. Cu sensurile modeme (fiz., mii, tehn., lingv.) după fir. champ. Fam.: mr. cămpcac s.m. (dim.) 1935; ar. câmpar s.m. „locuitor de la câmp” 1901; câmpănuţă s.f. nume de viţea (fătată la câmp) 1913 <— câmpeană (adj.); câmpean, -ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) de la câmp” 1456 (antrop.); câmpeancă s.f. 1862 4- câmpean; câmpenesc [mr. cămpinos, cămpums] adj. 1646 4— câmpean; câmpeneşte adv. 1913 <— câmpenesc sau <— câmpean; câmpesc adj. 1691-1697; câmpi vb. (înv.) „(despre o armată) a se aşeza în tabără; (Haţeg) a se năpusti în mod duşmănos” 1846 4- câmp, cu sensul militar după fi. camper; câmpian (3 sil.) adj. „de pe câmpia Ardealului” 1888 4- câmpie; ar. câmpie s.n. (dim.) 1906; câmpie s.f. „întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren” c.1650 4— câmp + -ie (colectiv) DA, SDLR, DEX sau lat. târzie *campîa, cf. sicii., calabr. campîa REW 1563 (posibil), sau lat. *campîlia, cf. sd. campile DA (posibil), TDRG3 // probabil lat. târzie *campîa < gr. Kapma < Kă/mo? CDER 1916 (cuvinte neîntâlnite în dicţionarele greceşti consultate); lat. campania, cu înlocuirea sufixului -âie prin -ie TDRG1 (contrazis de absenţa reflexivului cu -ne, care ar fi fost de aşteptat în Banat DA); lat. *campinea CADE; lat. *campîua (adj. f.) CDDE 339; campină s.f. „câmp mic, mai ales între coline” 1633 (top.); câmpioară s.f. (dim.) 1931 4— câmpie; ar. câmpiş1 s.n. (dim.) 1906; ar. câmpiş2 adj. „câmpenesc” 1906; câmpi'u adj. (înv.) 1683 4— câmp TDRG // lat. *campîuus CDDE 339; câmpolean s.m. nume de bou (fătat la şes) 1913 4— câmp infl. de boulean; câmpas adj. (înv.) 1688 4- câmp TDRG, DA, CADE, CDER 1914 sau lat. camposus CDDE 340; câmpurean s.m. nume de câine <— pi. câmpuri 1895; câmpuril s.n. (dim.) 1885; câmpuşar s.n. (dim.) 1550 (top.); câmpaţ s.n. (dim.) 1871; mr. comcac s.m. (dim.) 1935; contracâmp s.n. „(arhit.) pantă plană în mijlocul unei muluri; (cinem.) încadrare corespunzătoare unui unghi de filmare opus celui folosit în cadrul precedent” 1978 4— contra- + câmp, după fir. contre-champ. Dublet etim.: campos, campus. Cf. campa, campanie, campian. CÂND [ar. cându, când, mr. cmdu, căn, cgn, ir. cân(d)] adv. interog.-rel. referitor la timp -„quand” c. 1500. Lat. quando panrom. REW 6932. Fam.: altcândva adv. nehot. 1846 4— alt + cândva; anoşcand adv. nehot. (Apuseni) „cândva” 1888 <— a nu ştiu când; ar. canchişda adv. nehot. „oricând”, a doua jum. a sec. XVIII 4— cănţido, infl. de alb. qyshdo „oricum”; ar. cânţi adv. nehot. „cândva” 1909 4— când + ţi (= ce); ar. canţida adv. nehot. „cândva” 1907 4— cânţi + do; cândai adv. nehot., rel. (înv.) „cumva, vreodată, când (ori de câte ori)” 1580, var. (rar) cândai < lat. quando alias, cf. încai, încailea DA (posibil) sau <— cândvai (= cândva), cf. cumvai (= cumva), cevai (= ceva), cinevai (= cineva), sâvai (= sâva) sau 4— când + -ai după încai, încailea, camai CDDE 344 // când + vai (= vei) TDRG; cândailea adv. nehot. „poate, cumva” 1719-1722 4— cândai; cândva adv. nehot. „la un moment dat” c.1500, var. cânva 4— când + va (ind. prez. 3 sg. „vrea”); fiecând adv. nehot. (înv.) „oricând” c.1500 4— fie (conj. prez. 3 sg. al vb. G4NEPĂ - 130- CÂNT^R fi) + când', fîeş(i)când adv. nehot. (înv.) „oricând” 1907 <— fie (conj. prez. 3 sg. al vb. fi) + şi1 (cu valoare adverbială) + când sau <- fie (conj. prez. 3 sg. al vb.fi) + -şi2 + când; fieştecând adv. nehot. (înv.) „oricând” 1744 <— fieşte + când; nicicând adv. neg. „niciodată” c.1600; oarecând adv. nehot. c.1500 „vreodată, cândva”, var. (înv.) varecând <— oare (conj. disjunctivă, înv. vare < *voare „vrea” < *uolet) + când; oarecândva adv. nehot. „vreodată, cândva” 1825 <— oarecând + va (ind. prez. 3 sg. al vb. vrea); oareşicând adv. nehot. „vreodată, cândva” 1757 <— oare(conj. disjunctivă) + şi1 (cu valoare adverbială) + când sau oare + -şi2 + când; oricând adv. nehot. „în orice moment” 1645 (var. înv. vericând) <— ori (înv. veri conj. disjunctivă < veri „vrei”) + când; orişicând adv. nehot. „oricând” 1856 <— ori + şi1 (cu valoare adverbială) + când sau ori + şi2 + când. C4NEPĂ [ar. cânipă, mr. cQnipă] s.f. „plantă textilă - chanvre” 1532 (top.), var. (Ban.) cânăpă. Lat. canapa (= cannabis < gr. Kâwafiis, împrumut oriental, având la bază sum. kunibu Chantraine DELG), cf. it., fr., occ. (cf. şi ret., fî\, cat., sp., ptg. < lat. canapus). Fam.: cânepar s.m. (omit.) 1840; cânepăr/e s.f. (col.) 1871; cânepioară s.f. (dim.; bot., omit.) 1851-1856; cânepişte s.f. „teren cultivat cu cânepă” 1582 (top.), var. (Ungaria) chinepişte; cânep/ştină s.f. (Sălaj) „cânepişte” 1890 <— cânepişte; cânepiţă s.f. (bot.) 1885; cânepiu adj. „de culoarea seminţelor de cânepă; cu înfăţişarea fuiorului de cânepă” 1898 <- cânepă DA, CDER 1931, SDLR, DEX // lat. *canapineus CDDE 347; cânepoală s.f. (bot.) 1871 (var. cânipoală), var. cânipioală et. nes., probabil <— cânepioară. Dublet etim.: cana bis. Cf. canaf, canap, canava, chenaf, chinap. CANX4 [ar. cântare, mr. cântări, ir. cânta] vb. „a emite un şir de sunete muzicale - chanter” c.1500. Lat. cantâre, panrom. REW 1611. Fam.: cânt s.n. „cântec; parte a unui poem epic sau didactic” 1835 <- cânta, după fr. chant; cântat s.n. (abstr.) 1643 <- cânta SDLR, CDER 1938, DEX, TDRG2 // lat. cantătus CDDE 354, DA, CADE; ar. cântată s.f. „cântat” 1905; cântăreaţă s.f., adj. 1688; cântăreţ s.m., adj. „artist care cântă; (în sintagma ~ la biserică) cantor, dascăl; care cântă frumos” 1649; cântător, -oare [ar.; mr. căntător] adj., s.m., s.f. „cântăreţ”, s.f. pl., în expr.pe la ~ „la cântatul cocoşilor” 1561; ar. cântătoraş s.m. „cocoş” <— căntător; cântătară [mr. căntătură] s.f. „tânguire, bocet” 1825; cântec [ar. cântic, mr. cgntic] s.n. „melodie interpretată vocal, cântare; text care se cântă” c.1500, var. cântic < lat. canticum; cântecaş s.n. (dim.) 1893 <- cântec; cântecă s.f. (Trans.) „cântec” 1825 <- pl. cântece 7/ lat. cantica CDDE 357, DA; cântecea s.f. (dim.) 1895 <— cântecel, prin substit. sufixului; cântecel s.n. (dim.) 1822, var. cânticel <— cântec; cânteciwne s.f. (înv.) „cântare” 1835; cântecaţă s.f. (dim.; Trans.) 1825 <- cântecă; ar. cântica vb. „a cânta cântece de leagăn” 1901 ^— cântic (= cântec); descânt s.n. „descântec” 1885 <— descânta; descânta [ar. discântare, mr. discântari] vb. „a rosti formule rituale pentru a îndepărta un rău; (fig., înv.) a fermeca, a vrăji; (fam.) a bate la cap, a cicăli” c.1500 < lat. *discantâre PEW 508, CDDE 356, CADE, CDER 2879, DEX, TDRG2 sau «- cânta ° // încânta, cu substit. prefixului TDRG1; descântat s.n. (abstr.) 1907 <- descânta; descântătoare s.f. 1874 <— descânta; descântător s.m. „persoană care descântă” c.1500 <—descânta; descântătoreasă s.f. 1892 descântător; descântătură [ar. discântătură] s.f. „descântec” 1698 <— descânta; descântec [ar. discântic] s.n. „descântare; formulă magică în versuri, însoţită de gesturi, cu care se descântă” 1581, var. discântec, discântic <— cântec, după descânta; descânteca vb. „a descânta” 1906, var. discântica <— descântec; descântecă s.f. (Buc.) „descântec” 1825 sg. refăcut din pl. descântece al lui descântec; mr. ducăntari vb. „a termina de cântat” 1935, var. dăcăntari; preacânta „a preamări” 1581 <— cânta, după slavonprepevati; mr. pricăntari vb. „a cânta din nou” 1935; mr. prucăntari vb. „a începe să cânte” 1935; răscânto vb. (rar) „a cânta din nou” 1691-1697; răscântător adj. (rar) „care cântă din nou” 1832 <— răscânta. Cf. canto, cantonă, încânta, şansonetă. CÂNT/4R s.n. „instrument de măsurare a greutăţii; (înv.) unitate de măsură a greutăţii -balance; (vieilli) quintal” 1688 (var. cantariu), var. cântar, cântar. Tc. kantar, înv. kintar (< pers. qintăr < arab. qinţar < m.gr. KeuTrinăptoi' < lat. centenărium < centenî „câte o sută” < centum „sută”), ngr. Kavrdpi. CÂR -131- C4RCĂ Fam.: cantaragiu s.m. (înv.) „persoană care se ocupă cu cântăritul mărfurilor” 1630, var. cântaragiu < tc. kantarci; cantariatica s.f. (înv.) „taxă vamală (venitul cântarului)” < ngr. *KavTapLaTLKâ < KavrapLă „cântărire”, cf. guivaerica etc. DA; cântăraş s.m., s.n. „varietate de struguri” 1885; cântăreală s.f. (abstr.) 1914 <— cântări; cântări vb. „a determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului sau al altor instrumente; (fig.) a aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui; (intranz.) a avea o anumită greutate” 1702; cântărit s.n. (abstr.) 1914 <— cântări; cântăritor s.m. „persoană însărcinată cu cântăritul mărfurilor” 1897 <— cântări; recântări vb. 1876 cântări. Cf cent, chindinar, chintal, ţentner. CÂR interj, care imită croncănitul ciorii - interjection qui imite le cri de la comeille 1875, var. cară, cârc2, gar(a), (înv.; suspect) car4. Onomatopee. Fam.: cărăcenie s.f. „cicăleală, clevetire” 1927 <— *cărăţi <— cârcârăţi; câr-mâr interj. 1866-1869, var. cara-mara, cârc-mârc, gâr-mâr, gara-mara; cară s.f. „ciorovăială” 1835, var. gară <— cârâi, gârâi (der. regresiv); cârâi vb. „a face câr; a cicăli” c.1650, var. cărăi, cârăi, gărăi, gârâi; cârâială s.f. „gălăgie; cicăleală; sfadă, neînţelegere” 1868, var. cârăială, gârăială, gărâială <— cârâi; cârâit s.n. (abstr.) 1904, var. gârâit <— cârâi; cârâitoare s.f. „(peior.) ţigancă; scârţâitoare cu care se alungă păsările” 1875 <— cârâi; cârâitar s.m. (arg.) „hoţ” 1872 <— cârâi; cârâitară s.f. „cicăleală, ceartă” 1893, var. cârăitnră <— cârâi; câtcărâi vb. „a cotcodăci” (Buzău) 1885 <— cârâi + câtcădăci (= cotcodăcî); câtcărâit s.n. (Buzău; abstr.) 1885 <— câtcărâi; câtcârâgi vb. „a cotcodăci” 1691-1697 (var. cotcorogi), var. câtcârigi <— câtcârâi + cotcodăci sau <— cârâi + cotcodăci; gărăgaie s.f. „gălăgie, cârâit de gâşte” 1899 <— *gărăgăi <— gărăi (= cârâi) + găgăi (= gâgâi), cf. gărgăi0 sau <— gărăi + gaie DA. Cf. cârc1. CÂR4IE s.f. (rar) „urme de transpiraţie sau murdărie pe piele; reziduuri de la prepararea săpunului - traînee de sueur, salete sur la peau; debris de la preparation du savon” 1885, var. căraie. Et. nes., probabil cârântâie, cărăntâie, cărânie 0 sau *cărâc (> *cărâce > cărâie) < bg. karăk „brazdă, urmă, dâră” Avram, NCE, 73. CÂRÂNT4IE s.f. „resturi de la prepararea săpunului - ce qui reste apres la preparation du savon” 1972, var. cărăntâie. Tc. kirinti „resturi” Suciu, ITII, 183. CÂRC1 interj., în expresiile a nu zice (nici) ~, a nu face (nici) ~ „a nu zice nicio vorbă, a tăcea chitic - ne pas dire mot” 1844. Onomatopee, cf. v.sl. krukngti „a piui”, ser. krknuti „a scoate un strigăt, un piuit; (în contexte negative) a nu scoate niciun cuvânt”, cf. cârâi şi cârcâi DA. Fam.: cârcâi vb. (despre păsări de curte) „a scoate sunete specifice” 1885, var. cărcăi, cârcăi, chircăi, circăi\ gârcăi; cârcâit s.n. (abstr.) 1900 <— cârcâi; cârcâitor adj. „care cârcâie” 1898 <- cârcâi; cârcâitară s.f. (abstr.) 1927 cârcâi; cârcârăţi vb. „a cotcodăci” 1832 cârcâi + cutcudăţi (= cotcodăci); cârcâţi vb. „cârcâi” 1832 <— cârcâi; cârcneală s.f. 1705 „protest moderat, bombăneală” <— cârcni; cârcni vb. „a protesta, a bombăni” 1582, var. (Mold., Trans.) cârni3, cracm <— cârc sau v.sl. krukngti, cf. ser. krknuti; cârneală2 s.f. „pretext” 1893 cârni3 (= cârcni); carnic2 adj. (Trans.) „care se vaită uşor” 1892 cârni3 (= cârcni); chircăni vb. (despre păsări de curte) „a scoate sunete specifice” 1870, var. chercăni2 <— chircăi (= cârcâi); necârcâitar adj. 1909 <— cârcâitor. Cf. câr. C4RCĂ s.f. (mai ales în expr. în ~) „partea de sus a spatelui (în contexte referitoare la cărat) -pârtie superieure du dos (utilisee pour porter)” 1582, var. gargă. V.sl. kruku „gât” CDED II 40, TDRG, CADE, SDLR, CDER 2011, cf. ser. (nositi) na krke „a duce în spate” DA, SDLR, DEX. Fam.: cârcaş s.m. „persoană care cară poveri în spate” 1927, var. cărcaş. CÂRCĂL4C -132- C4RCIUMĂ CARCĂL4C s.m. (reg.) „scolopendră - scolopendre (Lithobius forficatus)” 1861, var. cârcăiag, cârcâiac, cârcâiag. Tc. kirkayak „scolopendră, (literal) patruzeci de picioare”. CARCEL4BĂ s.f. (Olt.) „păduche de oaie mai mic decât căpuşa - pou du mouton” 1902 (var. cârcioabă). Et. nes., cf. cârcel, cârcean. CARCEL4G1 s.n. (Ban., Bih.) „tip de urcior - sorte de cruche” 1885 (DA înregistrează separat şi formele cârşag, cârşeag, care reprezintă de fapt pronunţări regionale). Ser. kreag. Fam.: cârceguţ s.n. (dim.) 1931. CÂRCIL4G2 s.m. „boală a oilor - maladie des brebis” 1885. Ucr. krucak CADE // <— cârcel DA; v.sl. chruăgu SDLR. CÂRCEL s.m. „fir răsucit în spirală cu ajutorul căruia o plantă se agaţă de un suport; inel de fier folosit la prinderea unor obiecte; contracţie dureroasă a muşchilor; ciorchine mic de struguri; insectă care parazitează animalele - vriile; virole, anneau de fer; crampe; grappillon; (entom.) Ixodes ricinus” 1537 (var. cârceiu, antrop.). Forma de bază cârcei(u) (> cârcel sg. refăcut) J. Byck, Al. Graur, BL 1, 1933, 23, CDER 2014, <— cârd1 „cârcel” (SDLR) < v.sl. *krci (cf. ser. kre, ceh. kre, pol. kurez „contracţie dureroasă a muşchilor”) ° sau ser. kre „contracţie dureroasă a muşchilor” (= gre) SDLR („cf. ser. kre” DA), sau cârd2 „a se încovoia, a se chirci” 0 (< v. sl. kruciti SDLR) // Ser. krcel „cârlig” DA; probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. kruciti, cf. ser. kre „cârcel”, şi, pentru evoluţia semantică, sp. zarcillo „cercel; cârcel” CDER 2014. Fam.: cârcea s.f. „cârcel; piesă la căruţă” 1825 cârcel (cu substit. finalei); cârcean s.m. „păduche mare la oi” 1884 <— cârcel (cu substit. finalei) 0 sau < bg. kărcan DA; cârcei vb. „a (se) cârceia” 1927; cârceiu vb. „a (se) încovoia” 1825, var. cârcia (3 sil.); cârc^ie s.f. „piesă la căruţă” 1870 <— cârcea 0 sau <— cârcel TDRG, DA, SDLR (posibil) // < ser. krealo „corn la plug” SDLR (posibil); cârceitor adj. „care se încovoaie” 1895 cârceia; cârci1 s.m. (Munt., Olt., Dobr.) „cârcel; ciorchine mic de struguri; arbore acoperit cu brumă” 1885 (v. supra), cu sensul „arbore acoperit cu brumă” probabil după bg. kărc „promoroacă” SDLR; cârciar adj. „strâmb, încârligat; (despre oi) cu lână creaţă, cu coamele sucite” 1885 <- cârcel, cu substit. finalei; descârceia vb. (Munt.) 1967, var. descârcia <— încârceia, cu substit. prefixului; încârceî vb. (despre viţă) „a se încârliga pe cârcel” 1691-1697; încârceia vb. „a se încovoia, a se chirci” 1881, var. încârcia; încârci vb. „a se încovoia, a se chirci” 1920 <— în- + cârci1. Cf. chirci, zgârci. CÂRCIOC s.n. (Mold., Buc.) „tertip, truc — mse, truc” 1857, var. cârciob, cârciog1, corcioc. Ucr. krucok, rus. krjucok. Fam.: cârciobaş s.m. „cârciocar” 1927 <— cârciobar (= cârciocar), cu substit. sufixului; cârciocar s.m. „care umblă cu tertipuri, chiţibuşar” 1865, var. cârciobar, cârciogar, corciogar; cârciobov s.m. „cârciocar” 1900 <— cârciobar (= cârciocar), cu substit. sufixului; cârciocărisc adj. „de cârciocar” 1857, var. cârciogărQsc <— cârciocar; cârciocărie s.f. „tertip” 1927, var. cârciogărie <— cârciocar; cârciocas adj. „plin de subterfugii” 1857; cârţâbaci s.m. (rar, Buc.) „om cămia îi place vorba lungă” 1911 <— cârciobaş, eventual infl. de baci10 // et. nec. DA. CIRCIUMĂ s.f. „local unde se consumă băuturi alcoolice - bistrot” 1560-1561 (var. cârcimă), var. (rar) cajmă, (Mold., Trans.) carcmă, (Mold.) carşmă, (înv., Mold.) cracmă, (Trans.) crajmă, (N Mold.) crâşmă, cricmă, (Trans.) crijmă, (S Mold., Trans.) crişmă. V.sl. krucima. CÂRCOT/ -133- C4RJĂ Fam.: cârciumar s.m. „proprietar de cârciumă” 1509 (top. Cârcimari), var. cârcimar, cârcmar, crăcmar, crâşmar, crişmar; cârciumăreasă s.f. „soţie de cârciumar; proprietară a unei cârciumi; nume de floare” 1726, var. cârcimăreasă, cârcmăreasă, crâşmăreasă <— cârciumar; cârciumărasc adj. 1691-1697 (var. crâcmărQscu) <— cârciumar; cârciumărişte adv. 1939 <— cârciumăresc sau <— cârciumar; cârciumări vb. „a ţine o cârciumă; a frecventa o cârciumă; a face comerţ ilicit” 1620 (var. cărcmăn), var. crâşmăn; cârciumărie1 s.f. „meseria cârciumarului” 1870 <— cârciumar; cârciumărie2 s.f. „obiceiul de a merge la cârciumă” 1581 <— cârciumă; cârciumărit1 s.n. „cârciumărie” 1908 (var. crâşmănt) <— cârciumări; cârciumărit2 s.n. (înv.) „impozit pe cârciumi” 1740 (var. cărcmănt); cârciumăritar s.m. (înv.) „persoană care face comerţ ilicit” 1691 <— cârciumări; cârciumăriţă s.f. „cârciumăreasă” 1691-1697 (var. crâcmăriţă), var. cârcmăriţă, cârşmăriţă, crâşmănţă <— cârciumar; cârciumioară s.f. (dim.) 1885, var. cârcimioară; cârciumuşoară s.f. (dim.) 1860 (var. crâşmuşoară), var. cârcimuşoară; cârciumaţă s.f. (dim.) 1893 (var. crâşmuţă); câşmăreaţă s.f. „cârciumăreasă” 1900 <— câjmă (= cârciumă); crişmaş s.m. (Trans.) „cârciumar” 1885 <— crişmar (= cârciumar), cu substit. sufixului sau <— crişmă (= cârciumă). CÂRCOT/ vb. „a nu fi de acord, a nu fi mulţumit de nimic; (Ban.) a mişuna - ergoter, trouver âredire; (Ban.) fourmiller” 1879. Et. nes., probabil ser. krkotati „a scoate sunete (despre păsări, broaşte, apă în clocot)”, bg. (dial.) kărkotim „a plescăi”, kărkotja se „a-şi bate joc, a râde” (CADE), apropiate semantic de cârcni (°) sau cârcotă DA, SDLR, DEX. Fam.: cârcomi vb. „a se codi” 1927 cârcoti, cu substit. finalei; cârcoseală s.f. (abstr.) 1915 cârcosi; cârcosi vb. „a-şi pierde timpul cu fleacuri” 1915 <— cârcoti, cu substit. finalei; cârcota vb. (Ban.) „a cârcoti” 1925 <— cârcoti sau <— cârcotă; cârcotaş s.m. „persoană nemulţumită, care cârcoteşte” 1857; cârcotă s.f. „ceartă, şicană, nemulţumire; om permanent nemulţumit; îmbulzeală” 1641 (antrop.), var. cârcută <— cârcoti CADE sau ser. krkota (atestat ca poreclă de bărbat) Pascu, Sufixele, 275 // ser. krkotja „inflexibilitate” TDRG, DEX; et. nec. DA; cârcoteală s.f. (abstr.) 1868; cârcotaş adj. „certăreţ” 1862 <— cârcotă sau cârcoti; cârcoveală s.f. „cârcoteală” 1812, var. cârcofeală <— *cârcovi (<— cârcoti) sau cârcoteală, cu substit. finalei. CÂRCUŞ/T adj. (Ban.) „bolnav de gât sau de o boală venerică - malade (d’une maladie de gorge ou venerique)” 1925. Et. nec. // cârcotă DA. CÂRD s.n. „grup de animale domestice, de păsări sau de peşti - bande, troupeau, harde, voi” 1581-1582, var. cărd. V.sl. *krudu (probabil din acelaşi radical kerd/krd ca şi creda), cf. ser. krd Mihăilă, CELR, 121. Fam.: cârdişar s.n. (dim.) 1931; cârdac s.n. (dim.) 1931; cârdul vb. „a (se) aduna în cârduri” 1682-1686, var. cărdui; cârdurd s.n. (dim.) 1892; cârdaţ s.n. (dim.) 1892; gârdd s.n. (Năs.) „turmă mică de oi sau de miei” 1887 <— cârd cu sonorizarea iniţialei (DA: probabil contaminare cu botei); încârdui vb. „a (se) aduna în cârduri” 1847. Cf. cireadă. CÂRJAL/U s.m. (înv.) „tâlhar turc - brigand turc” 1800, var. cârgealau, cârjălxu. Tc. kircali. Fam.: chirjaliesc adj. „ca de câijaliu, crud” 1829. CÂRJdNCĂ s.f. „plătică (mică) - sorte de poisson” 1903. Et. nes., probabil <— cârjă (datorită formei botului) TDRG1, CADE, SDLR // cf. tc. k(i)raga „soi de macrou” TDRG2; cf. (posibil) sl. kurga, bg. kurza „murdărie” DA. Fam.: cârjencwţă s.f. (dim.) 1927. C4RJĂ s.f. „baston de arhiereu; toiag prevăzut cu un mâner de sprijin la capătul superior -crosse (d’eveque); bequille” 1495 (antrop.). CĂRLACl - 134 - CÂRL/G V.sL kryzi, krizi „cruce” (< lat. crux, crucem prin intermediul unui dialect romanic din nordul Italiei, cu -k- intervocalic > -z- sau -z-, cf. emilian cruza, ven. croze, friul. croz). Fam.: cârjan s.m. „om puternic” 1899; cârjâ; vb. (rar) „a merge sprijinit pe o câijă” 1900; cârjioară s.f. (dim.) 1892; cârjei s.n. (augm.) 1927. Dublet etim.: cruce. CARLACI s.n. (reg.) „luntre mică cu fundul turtit (pe Dunăre) - barque au fond plat” 1884 (var. cârlac). Tc. dial. kirlag Suciu ITII 184 // Ser. krilas ŞDU4, SDLR. Var. cârlac, singular refăcut din pl. cârlaci. CARL4N1 s.m. „(E Trans., Mold., E Munt., Dobr.) miel înţărcat; (Olt., V Munt.) mânz de un an, cal tânăr; (fig.) bărbat care umblă după femei; capăt ornamentat al unui stâlp de casă ţărănească; (Trans.) horn mic - agneau sevre; poulain âge de plus d’un an, cheval jeune; courreur (de femmes); chapiteau (d’une maison paysanne); tuyau de cheminee” 1429 (top. Cârlani), var. (Ban.) gârlan2. Et. discutabilă. Posibil rom. *cârnan „(miel) pentru came” <— came Philippide, ILR, 150 sau <— *cârnar *cămare „(miel) pentru came” < lat. carnălis G. Giuglea, DR 1, 1920-1921, 244-247, sau el. de substrat de la o bază *kar-, cf. alb. kerr „mânz, măgar” (cf. ser. khara, avest. xar o, oset xcerceg „măgar”) P. Boerescu, LR 58, 2009, 473 (care însă consideră că el. de substrat a influenţat un rom. *călan < cal) sau (mai puţin probabil) de la o bază *garl- (< i.-e. guer(e)bh-, gurebh- „pui, făt”), forma de bază fiind gârlan Russu, DR 11, 1948, 170-172, sau rom. *călan (<~ cal), cu intercalarea lui -r- prin infl. unui cuvânt de substrat (P. Boerescu, LR 58, 2009, 473) sau accidentală, cf. dârlog (< dălog), gărligan (< găligan) Candrea, „Noua revistă română”, 1, 1900, 405, Loşonţi, SSE, 30-33 // Săs. gerhnk, gerlenk (= germ. Jăhrling) „(miel, purcel) de un an” SDLR, Arvinte, RLRG, 195-198; rom. *cârdlan <— cârd Weigand, Jb. 16, 222; < turcie kyrla „loc de păşunat, munte” (prin sensul „miel care se poate urca la munte”) Densusianu, ALP, II, 21-22. Fam.: cârlană s.f. „mioară; iapă tânără”, adj. „(lână) tunsă de pe cârlani” 1892; cârlăioară s.f. (dim.) 1892 <— cârlană', cârlăiar s.m. (dim.) 1892; cârlănar s.m. „cioban care păzeşte cârlanii” 1881; cârlănaş s.m. (dim.) 1705; cârlăn/ţă s.f. (dim.) 1910 <— cârlană', cârlăimţ s.m. (dim.) 1920-1921; cârlau s.m. „cârlan” 1900 <— cârlan, cu substit. finalei. CARL/G [ar. cârlig, cârlig, cărig', mr. cârlig „bâtă ciobănească cu capătul încovoiat”] s.n. „piesă (de lemn sau de metal) cu un capăt îndoit, de care se atârnă sau se prinde ceva; bâtă ciobănească cu un capăt încovoiat, caţă; mlădiţă de viţă-de-vie - croc, crochet, hame^on; houlette (pourvue d’un crochet); plant de vigne” 1389 (top.), var. cârlig. Et. nes., probabil el. de substrat (< i.-e. *(s)ker- „încovoia, îndoi”, cf. lat. curuus „curbat”, gr. KVpros' „curbat, încovoiat”, alb. kerrus, kurrus „a încovoia”) Russu, Etnogeneza, 294 (termenul există în majoritatea limbilor balcanice, unde poate proveni din rom. sau din substratul comun) // Termen turco-tătar, cf. kyrla „a încârliga”, kyrlagan „care are un vârf, un cârlig”, kerilmek „a se întoarce” Densusianu, ALP II, 152; cf. v.sl. krivu „strâmb” CDED II 43; cf. rus., pol. karlik „pitic” SDLR; creaţie expresivă, cf. bârliga, vârliga CDER 2029. Fam.: cârlanţă s.f. (hapax) „furcă sau cârlig cu care se scoate gunoiul din case” 1896 <— cârlig, modificat după derivatele în -(o)anţă; cârlib adj. (Ban., despre berbeci) „cu coamele răsucite” 1885, et. nes., din aceeaşi bază ca şi cârlig', ar. cârlibană s.f. „cârlig la capătul unei prăjini folosite de păstori pentru a prinde oile” 1901 <— *cârligană (<— cârlig) Papahagi, Basme, sau din aceeaşi bază ca şi cârlig; cârlibanţ s.n. (Trans.) „vârful cârligului la prăjina de scos apă din fântână” 1906, probabil <— *cârligonţ (<— cârlig) SDLR sau înrudit cu cârleb (DA), ar. cârlibană; cârlibaşă s.f. (Haţeg) nume de capră 1915 <— [capră] cârlebă; cârliga vb. „a (se) îndoi ca un cârlig, a (se) încovoia” 1584 (top. Cârligata); ar. cârligar s.n. „cârlig” 1928; cârligaş s.n. (dim.) 1921; cârligat1 s.n. (abstr.) 1929 cârliga; cârligat2 s.m. (bot.) 1906 <— cârliga; cârligată s.f. (bot.) 1829 <— cârliga; cârligătar adj. 1929 <— cârliga; cârligătară s.f. „cotitură” 1426 (top.) *— cârliga; cârligăţea s.f. (bot.) 1885 <— cârligată; cârligăţică s.f. (bot.) 1885 <— cârligată; cârligean s.m. „hoţ, tâlhar” 1902; cârligel s.n. (dim.) 1870; cârligioară s.f. (bot.) 1906 <— cârligior; cârligiar s.m. (bot.) 1906; cârllguţ s.n. (dim.) CÂRLOGAN - 135 - CÂRMÂZ 1892; cârlioanţă s.f. „cârlionţ (unealtă de pescuit)” 1884, sg. refăcut dinpl. cârlioanţe al lui cârlionţ; cârlionţ s.m. „şuviţă de păr încreţită, zuluf’, s.n. „unealtă de pescuit”, var. cărlăonţ, cârlion, scărlăonţ, scărlăunţ (şi „capăt al scândurilor unei cişmele”), scârlăonţ, scârlionţ, zgârlăunte, zgârlionţ 1830 *cârligonţ (<— cârlig) SDLR, cf. cârlibonţ DA // et. nec. DEX; cârlionţa vb. (despre păr) „a se încreţi” 1847 <— cârlionţ; cârloanţă s.f. (Bih.) „clanţă” <— cârlioanţă sau cârlionţ, infl. semantic de clanţă; încârlicăţel adj. (dim.) 1885 <— încârligat, adj. part.; încârliga vb. „a (se) îndoi ca un cârlig, a (se) încovoia” 1825 (var. încârliba), var. încârlomba; var. încârlomba infl. de cloambă DA; încârligat s.n. (abstr.) 1929 <— încârliga; încârligător adj. „care se încârligă” 1929 «— încârliga; încârligătură s.f. (abstr.) 1929 încârliga; încârlionţa vb. „(despre păr) a se încreţi” 1852-1853 <— cârlionţ; încârlionţi vb. „(despre păr) a se încreţi” 1910 cârlionţ. CÂRLOGAN s.m. (Vâlcea, Dolj) „varietate de struguri - variete de raisin” 1885. Et. nes., posibil bg. kărlug (= kărliga) „cârlig”. Fam.: cârlogancă s.f. „cârlogan” 1881. CÂRMĂ s.f. „piesă mobilă care serveşte la menţinerea sau la schimbarea direcţiei de mers a unei ambarcaţiuni; (fig.) conducere, guvernare - gouvemail, timon; gouvememenf ’ 1563-1583, var. curmă1. V.sl. kruma. Fam.: cârmace s.f. „oaie care merge în fruntea turmei” 1915 <— cârmaci1; cârmaci1 s.m. „persoană care manevrează cârma” 1563-1583, var. cârmaci < bg. kărmac DA, SLDR, DEX sau *— cârmă DA, SDLR sau v.sl. *krumaci CADE; cârmaş s.m. „cârmaci1” 1581 <— cârmacil, cu substit. sufixului; cârmăc/ vb. „a conduce” 1683 <— cârmacil; cârmeală s.f. „întoarcere” 1857 <— cârmi; cârmi vb. „a da o anumită direcţie unui vas plutitor; a coti, a (se) întoarce, a (se) abate” 1566, var. cârni2 < v.sl. krumiti DA, CADE, SDLR, DEX sau <— cârmă; cârmiş s.m., în expr. loc de ~ „loc de întors carul” 1852 (var. câmiş), var. cârniş <— cârmi; cârmitor, -toare adj. „care cârmeşte”, s.f. „cârmă” 1581 <— cârmi; cârmiţă s.f. (dim.) 1927; cârmoc s.n. „partea din faţă a luntrii” 1857; cârmog s.n. „ciocul leucei; instrument de pescuit” 1884; cârmuî vb. „a conduce (cu ajutorul cârmei); a guverna” 1646, cu sensul „guverna” după slavon krumiti; cârmuitor adj., s.m. „conducător, guvernant” c.1650 <— cârmui; cârmuitoresc adj. (rar) „referitor la cârmuitor” 1874 <— cârmuitor; cârnic1 adj. (Trans.) „(om) căruia îi place să-şi schimbe vorba; (oaie) care umblă razna; conducător” 1895 cârni2 (= cârmi)0 // <— * crainic <— craina (adv., a umbla craina „a hoinări, a umbla creanga, lela”) SDLR (posibil); <— cârn DA; cârnitwră s.f. „cotitură” 1560 <— cârni2 (= cârmi); cocârni vb. (Ban.) „a ocoli, a evita” 1933 <— *pocârni <— cârni2 (= cârmi) DA; încârni vb. „a întoarce, a abate” 1890 <— cârni2 (= cârmi); încârnitară s.f. „întorsătură, cotitură” 1895 încâmi; ocârmuf vb. (înv.) „a conduce” c.1640, var. ocârmâi, ocârmi2, otcârmui < slavon okrumiti; ocârmuitar adj., s.m. (înv.) „conducător, guvernant” 1650-1675, var. otcârmuitor <— ocârmui; subcârmuire s.f. (înv.) „organ de conducere şi administrare al unui plai sau al unei plase” 1844, var. subtcârmuire, suptcârmuire <— sub1- + cârmuire (<— cârmui); subcârmuitar s.m. (înv.) „conducător al unei subcârmuiri” 1858, var. subtcârmuitor <— subcârmuire (cu substit. sufixului); subocârmuitar s.m. (înv.) „subcârmuitor” 1831 <— sub- + ocârmuitor. CÂRMAZ s.n. (înv.) „colorant roşu-închis - teinture pourpre”, s.m. „plantă erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobiţe mici, roşii sau negre, întrebuinţate drept colorant; coşenilă- raisin d’Amerique; cochenille” c.1681 (var. cărmaz), var. (Braşov) acârmăz, cârmez, cârmus, (Mold.) cârmuz. Tc. kirmiz „colorant” (< arab. qirmiz), kirmiz [bocegi] „coşenilă”. Fam.: cârmâziu adj. „roşu precum cârmâzul, roşu-aprins, roşu-închis, stacojiu, carmin” 1857, var. cârmijiu, cârmuziu, cormojiu, hermâsiu, hermâziu, hirmiziu, irmiziu1 < tc. kirmizi DA, TDRG3, SDLR, CDER 2013, Suciu, IT II, 185 sau <— cârmâz CADE, DEX; var. hirmiziu, hermâziu probabil infl. de bg. chrimiz „cârmâz” DA; chermes s.n. „cârmâz” 1910 < fr. kermes; irmizea s.f. „cizmă roşie” 1900 <— irmiziu2, cu substit. sufixului; irmiz/u2 s.n. „piele roşie” 1885 <— irmiziu1 (= cârmâziu). Cf. carmajin, carmin. CÂRMZ7J - 136 — C4RPĂ CARMf/J s.n. (înv.) „ofrandă, pomană, dar - offrande, aumone” 1573-1583. Et. nes., posibil pol. kiermasz, Tdermaz „sărbătoare de hram, iarmaroc” (< germ. Kermesse, Kirmesse = Kirchmesse < Kirche „biserică” + Messe „slujbă religioasă”), ucr. kermes (< pol.) N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 701-703, DA, SDLR. Fam.: cârmoajă s.f. (Mold., Trans.) „coajă de pâine, firimitură” 1885 (var. cârmojie), var. cormoajă <— cârmuj, infl. de coajă N. Drăganu, DR 3, 1922—1923, 701—703 // rus. kormez „hrănire, hrană” Densusianu, ILR II, 355, TDRG3; cf. v.sl. kruma „hrănire, hrană” CADE; cf. slav. kroma „margine”, pol. kromka „bucată de pâine, firimitură” CDED II 43; germ. Krume, slav. kroma TDRG1; cărmoj/ţă s.f. (dim.) 1906 <— cârmoajă. Cf. chermeză, chirvai. CÂRN adj. „cu nasul turtit; (înv.) cu nasul tăiat - camus, camard; (vieilli) au nez coupe” 1494 (top. Krunula). V.sl. krunu „cu nasul sau urechile tăiate”. Fam.: cârnă s.f. „vas plutitor pentru traversarea râurilor; insectă de apă cu foarte multe picioare, obeadă” 1884 (probabil datorită formei teşite a părţii din faţă a vasului); cârndu2 adj. „(despre grâu) cu bobul turtit” 1812, var. cărnau <- cârn DDRF // <- came TDRG; et. nec. DA; cârneală1 s.f. „om cu nasul strâmb” 1893 <— cârn ° II <- cârni DA; cârneci1 s.m. „om câm; cosor mic pentru viţă” 1857; cârni1 vb. „(înv.) a tăia nasul; (rar) a deveni câm; a ciunti vârfurile unor plante; a strâmba din nas” 1850 <— câm; sensul „a tăia nasul”, posibil după slavon okruniti DA; sensul „a strâmba din nas” infl. de cârni2 „a coti”, cârni3 „a cârcni”; cârnicel, -ică adj. (dim.) 1895; cârnie s.f. (abstr.) 1877; cftrnog adj. (augm., peior.) 1879; cârnogi vb. „a toci, a face bont” 1879 <- cârnog; cârnuţ adj. (dim.) 1958; cârş#r adj. „strâmb, încovoiat” 1927 <— *cârnişor <— câm; descârni vb. (reg.; în descântece) „a îndrepta nasul câm” 1892 cârni. Cf. chirnag. CARNET [mr. cărmt\ s.m. „produs alimentar preparat din came tocată şi condimente, introdus în intestine de porc, de oaie etc. - saucisse” c.1650 (var. cârnaţ), var. (Olt.) cârnate. Lat. camăcius „de came”, forma primară fiind câmat Cipariu, Gram. 354, PEW 374, CDDE 267, DA, CADE, SDLR, CDER 2034, DEX // Lat. carnătus LB, TDRG. Câmat, cârnate <— pl. cârnaţi (singulare refăcute). Fam.: cârnăcior s.m. (dim.) c.1650; cârnăţar1 s.m. „fabricant sau negustor de cârnaţi” 1857; cârnăţar2 s.n. „dispozitiv de umplut cârnaţi” 1857; cârnăţăreasă s.f (Mold.) 1916 <— cârnăţar; cârnăţăr/e1 s.f. „fabrică sau prăvălie de cârnaţi” <— cârnăţar sau <— cârnaţ(i); cârnăţăr/e2 s.f. (col.); cârnăţăriţă s.f. 1939 <— cârnăţar; cârnăţil s.m. (dim.) 1927. Cf. carne. CARNELEL4GĂ [ar. cârleagă] s.f. „penultima săptămână înainte de postul mare, după care se interzice consumul de came - periode qui precede le careme, carnaval” 1551-1553, var. cârnileagă, (pl.) câmeligi. Lat. carnem ligat „se opreşte de la came” CDDE 270, DA (posibil), CADE, DEX sau lat. camem liga „opreşte-te de la came!” TDRG, DA (posibil), CDER 1484; pentru compunere, cf. it. carnevale, v.it. dial. carnelevare < camem leuăre II <— carne + leagă SDLR. Cf. carne, câşligi, carnaval. C4RPĂ s.f. „bucată de pânză veche; (reg.) basma; batistă - chiffon; fichu; mouchoir” 1561. V.sl. krupa DA, CADE, SDLR, TDRG2 // şi bg. kărpa SDLR; bg. kărpa, ser. krpa DEX ; slavon krupa TDRG1. Fam.: cârpaci s.m. „meseriaş care peticeşte, care repară încălţăminte, haine; meseriaş prost” 1703 < bg. kărpac DA, CADE, SDLR, DEX, TDRG2 sau <— cârpi ° II <— cârpă TDRG1; cârpăceală s.f. „peticire; lucru făcut de mântuială” 1870 (var. cârpoceala) <— cârpăci; cârpăci vb. „a petici; a lucra prost” 1688, var. cârpoci, cârpogi, cârpoji <— cârpaci; cârpăcie s.f. „meseria cârpaciului” 1852 CÂRPĂTOR -137- CÂRST7TEL <— cârpaci; cârpăcit s.n. (abstr.) 1927 cârpăci; cârpăciter adj. (rar) „care cârpăceşte” 1909 <— cârpăci ° // <— cârpaci DEX; cârpărie s.f. „mulţime de cârpe” 1895; cârpeală s.f. „peticire; lucru făcut de mântuială” 1867 <— cârpi; cârpele s.pl. „lemne cu care se adaugă tânjalele când se ară cu patru boi” 1870 <— cârpeală, infl. de cârcele (pl. lui cârcea); cârpet s.n. (col., Munt.) 1939; cârpi vb. „a petici haine deteriorate” 1500 < v.sl. krupiti, cf. ser. krpiti CDED II, 44, DA, CADE, SDLR, CDER 3038, DEX // cu sensul „a pălmui” < lat. *colapîre < gr. Ko\a(f>L(a) CDER 2039; <— cârpă TDRG; cârpit s.n. (abstr.) 1871 <— cârpi; cârpiter s.m. „cârpaci” 1870 <— cârpi; cârpitură s.f. „cârpeală” 1776 <— cârpi; cârpoaie s.f. (augm.) 1910; cârpuliţă s.f. (dim.) 1829; cârpuşoară s.f. (dim.) 1906, var. cârpşoară, cârşoară; cârpaţă s.f. (dim.) 1891; încârpui vb. „a îmbrobodi cu o cârpă” 1890. Cf. cârţă. CÂRPĂTOR [ar. cărpitor, cârpitor, cripitor, mr. călpitor] s.n. „fund de bucătărie; lopată de brutărie - planche pour la cuisine; pelle â four” 1803, var. cărpător, câlpător, (suspect) crapator, crupător, curpatoi, curpător. Et. nes., lat. *crepătorium (< crepăre „a trosni”, ulterior „a (se) crăpa”) TDRG1, PEW 375 sau lat. coopertdrium „capac” (> *cupărtor > curpător, var. crapator, ar. cripitor infl. de crăpa) DA, SDLR, CDER 2037, TDRG2, DEX, cf. it., friul., v.fr., occ., cat., sp. REW 2206 C4RSTĂ s.f. (Munt., Olt.) „grămadă de snopi puşi în cruciş - tas de gerbes mises en forme de croix” 1868. Ser. krst „cârstă; cruce” DA sau v.sl. krîstu „cruce; Hristos” (< lat. Chistus, gr. Xpiaros', probabil prin intermediar germanic) DA, CDER 2042, TDRG2 sau bg. krăst „cruce” CADE. Fam.: cârstac s.n. „cârstă” 1931 < bg. krăstak „cruce, încrucişare” sau «— cârstă; cârstacă s.f. (Olt.) „claie” 1898 <— cârstac sau <— cârstă; cârstaţă s.f. (Olt.) „grămadă de unsprezece snopi” 1911 <— crâsteţi, pl. lui crâstef, cu metateză; crâsteţ1 s.m. „grămadă de unsprezece snopi” 1927 < bg. krăstec „stog de snopi”. Cf. cârstată, cârstăneasă, cârstitel, cârstev, crasnic1, cristelniţă. CÂRSTĂNEL4SĂ s.f. (bot.) „ramuri fără flori ale plantei numite veninariţă (Gratiola officinalis) -rameaux sans fleurs de la Gratiola officinalis” 1839, var. cârstineasă, crâstineasă, crestăneasă, cresteneasă, crestineasă, creştineasă, cristeneasă, cristineasă. Rom. *cârsten (< v.sl. krustînu „de cruce, de botez” < krustu, krîstu „cruce; Hristos”) + -easă (deoarece planta are proprietăţi tămăduitoare). Var. creştineasă, infl. de creştin. Fam.: avrămeasă-cresteneasă s.f. „veninariţă” 1839; crâstinească s.f. 1885, var. cri(s)tienească, cristinească <— crâstineasă (= cârstăneasă), cu substit. sufixului. Cf. cârstă, cârstată, cârstitel, cârstav, crasnic1, cristelniţă. CÂRSTET s.m. „pasăre călătoare cu ciocul scurt, care scoate sunete stridente, Crex pratensis -roi des cailles” 1577, var. cărstci, crâstei, cristei. V.sl. krastelf „prepeliţă”. Fam.: cârstel s.m. (Ban., Buc.) „cârstei” 1883, var. crâstei, refăcut din pl. cârstei al lui cârstei; cârsteiaş s.m. (dim.) 1885; crâsteu s.m. „cârstei” 1648, refăcut din pl. cârstei al lui cârstei; crâsteţ2 s.m. 1883, var. creştet <— crâstei (= cârstei), cu substit. finalei. CÂRSTEIE s.f. „bară de fier folosită ca instrument de percuţie - bande de fer utilisee comme instrument de percussion” 1912. Et. nes., probabil <— cârstei (din cauza sunetelor pe care le scoate pasărea) ° // Et. nec. DA. CÂRSTiTEL s.m. (înv., bis.) în expr. Ioan ~ „Ioan Botezătorul - Jean Baptiste” 1643. Slavon Kristitelî (< kristiti „a boteza” < krîstu „Hristos; cruce”). Cf. cârstă, cârstată, cârstăneasă, cârstăv, crâsnic1, cristelniţă. C4RSTOV -138- CÂRŢ^R C4RSTOV s.n. (înv., bis.) „Ziua Crucii - fete de la Croix” 1640, var. (suspect) cârtov, cristov. Slavon kristovu [dinî\ (< kristu „cruce; Hristos”). Cf. carstă, cârstută, cârstăneusă, cârst/tel, crâsnic1, cristelniţă. CÂRŞisNIE s.f. „bucluc, ceartă, proces - embarras, querelle, proces” 1913. Bg. kărsenje „ruptură, îndoitură”. C4RŞIE s.f. (Ban., Trans.) „stâncă - rocher” 1877, var. c&rşie. Ser. dial. krsje „stâncărie”. CÂRT^4C s.m. (Ban.) „salcâm - acacia” 1895. Bg. dial. kărtak „trunchi”. CART/1 vb. „a-şi exprima (mereu) nemulţumirea prin murmure sau critici - grogner, se plaindre; gronder; medire, critiquer” 1573-1583, var. cârti. Bg. krătja „a avea toane, a fi capricios” (< v.sl. krgtiti), posibil infl. de cârcni0 // V.sl. *krutiti (onomat.), cf m.bg. krutenije „grohăit” Miklosich, Slaw. Eleni., 27, CDED II 44, Densusianu HLR I, 258, DA, SDLR (v.sl. *krutati „a grohăi”), CDER 2045; cu sensul „a împunge cu vorba”, cf. bg. kărtja „a scormoni” (înrudit cu cârtiţă) DA; probabil alb. qertoj „a certa” TDRG1; et. nec. DEX. Fam.: cârteulă s.f. (abstr.) 1682; cârtelnic adj. (înv.) „cârtitor” c.1650; cârtit s.n. (abstr.) 1879; cârtiter adj. „care cârteşte, mereu nemulţumit” 1800; cârtoajă s.m. (Tâmave) „om cicălitor” 1928; necârtiter adj. 1895. CÂRT/2 vb. (Ban.) „a sfâşia - mettre en pieces” 1814. Ser. krtiti. Fam.: cârtii vb. (Trans.) „a cârti2” 1808. CART/3 vb. (Buc.) „a dori, a îndemna - desirer; conseiller” 1928. Ucr. kortity 0 // Cf. rus. dial. kortet' DA. CÂRTIŢA s.f. „mamifer insectivor mic, care trăieşte în galerii subterane; (Trans.) coropişniţă; (pop.) boală manifestată prin noduri sub piele; numele unei plante - taupe; courtiliere; nom d’une maladie (de peau); nom d’une plante” 1649, var. cârtiţă. V.sl. *krutica (< krutu, cf. ser. krtica, bg. krătica). Fam.: cârticer s.m. „bube care apar pe corpul omului” 1912; cârticioură s.f. (dim.) 1899; cârtictes, -oasă adj., s.f. (rar, numai în descântece) „de cârtiţă” 1885; cârtiţur1 s.m. (rar) „masculul cârtiţei; prinzător de cârtiţe” 1862; cârtiţur2 s.n., s.m. (rar) „muşuroi de cârtiţe” 1912; cârtitei s.m. „masculul cârtiţei; (Ban.) umflătură; muşuroi” 1912. CARTO^GĂ s.f. (S-V Trans.) „petic de piele veche; opincă ruptă - bout de vieille peau; chaussure paysanne dechiree” 1915. Sg. refăcut din pl. cârtoage <— *cârtog < ser. krtog „gunoi” °. Fam.: cârtoji vb. (Buzău, Făgăraş) „a petici încălţămintea” 1960. CÂRT0G s.n. (Ban., S-V Trans., V Olt.) „culcuş de animale; cocină - gîte; soue” 1895, var. cârtoc (Haţeg) „gaura de sub vatra cuptorului - trou au-dessous du four”. Bg. kărtog DA, ser. krtog „gunoi, murdărie” CADE, SDLR. CARTER s.m. „ied sau miel mai tânăr de un an - chevreau ou agneau qui n’a pas encore un an” 1887. Et. nes., posibil cârlan + terţar „miel între un an şi trei ani” °. C4RŢĂ -139- CÂŞTIGA C4RŢĂ s.f. (Mold., Buc., Trans.) „petic, cârpă - chiffon” 1899. Et. nes., probabil <— * carp iţă < v.sl. *krupica (cf. ser. krpica, bg. kărpica), cf. cocârţă < cocârtiţă Drăganu, DR 5, 1927-1928, 335, sau <— cârpă + cotreanţă, zdreanţă, treanţă DA. Cf. cârpă. CÂRŢÂR4N s.n. (Buc.) „stomac - estomac” 1927. Et. nes., probabil din aceeaşi bază cu cârtaboş (= caltaboş) °; pentru sufix, cf. bârdâhan, burduhan. CÂRŢIB s.n. (Năs.; acc. nec.) „cep, canea - cannelle” 1888. Et. nec. CÂRV/NĂ s.f. (Ban.) „duşmănie, răzbunare; (înv.) taxă plătită turcilor pentru comiterea unui omor - inimitie, vengeance; (vieilli) taxe payee aux Turcs pour un homicide” 1912. Ser. krvina, krvnina „vărsare de sânge; plată pentru comiterea unui omor” Gămulescu, ES, 113-114. CÂS inteij. care imită sunetul gâştelor - inteijection qui imite Ies oies 1916. Onomatopee. Fam.: câsâ/ vb. „a scoate sunete precum gâştele (a gâgâi, a sâsâi)” 1916; câscâi vb. 1904 „a scoate sunete precum gâştele (a gâgâi, a sâsâi)” <— câs, infl. de cârcâi. CÂSC4CI s.n. „lemn sau lanţ care opreşte mersul morii de vânt - morceau de bois qui arrete la marche du moulin â vent” 1884, var. căscaci. Tc. kiskag, kiskig. C4SMET s.n. (reg.) „soartă; noroc - sort; chance” 1885, var. câşmet, câzmQt. Tc. kismet, bg. kăsmet. CÂŞ1 adj. „fără unul sau mai multe degete; cu mâna paralizată, ciung; strâmb - qui n’a pas un ou plusieurs doigts; qui a une main paralysee, manehot; tordu” 1902, var. (E Munt.) câj. Refăcut din pl. câşi al lui *câs < bg. kăs (< v.sl. kgsu „cu coada tăiată”, cf. ser. kus „cu coada tăiată”) DA (probabil), SDLR, DEX sau v.sl. kgsu „fără coadă” CDER 2048. C4ŞLĂ s.f. „(înv.) tabără (militară) de iarnă; aşezare tătărească sau turcească; (Mold., Dobr.) aşezare păstorească; (Teleorman) diviziune, sector - campement des Turcs ou des Tartares; lieu ou Ton fait paître Ies moutons, Ies vaches, etc.; division” 1675, var. casclă, câşla, cuşlă. Tc. kişla „cazarmă, cartier de iarnă”. Fam : câşlar s.m. „brânzar” 1845; câşlaş s.m. „brânzar” 1803; câşlăreasă s.f. 1871 <— câşlar, câşlărie s.f. „câşlă, locuinţa ciobanului” 1885 <— câşlar, câşlăr/ţă s.f. 1871 <— câşlar. CÂŞLEGI [ar. câşleagă (sg.)] s.f.pl. „ultima săptămână înaintea postului Paştelui, în care se pot mânca produse lactate - demiere semaine avant le Careme, ou Ton peut manger des produits laitiers” c.1640. Lat. căseum ligat „se opreşte de la brânză” PEW 376, CDDE 278, DEX sau lat. căseum ligă „opreşte-te de la brânză!” TDRG sau rom. caş + -leagă, după cârneleagă DA, SDLR. Cf. caş, cârneleagă. CÂŞTI s.n. (înv.) „rată (a unei vânzări); (Buc.) chirie; preţ al unei vânzări - versement â termes fixes; loyer; prix” 1795, var. câşt. Rom. *câst < tc. kist, cu pluralul căşti devenit singular. CÂŞTIGA [ar. câştigare „a îngriji, a lucra, a fi treaz”] vb. „a dobândi, a obţine, printr-o anumită activitate, un beneficiu; (Trans., Ban.) a creşte copii; a se îngriji de ceva, a-i păsa, a se găti; CÂT1 - 140- CÂŢ1 (Apuseni) a se cumineca; (Trans., Ban.) a se plânge cuiva; a se trudi - gagner; elever (Ies enfants); soigner; s’inquieter; se parer, se preparer; communier; se plaindre; peiner” 1561, var. câştiga., (Mold., Buc.) câştiga., chiştiga, gâştiga. Lat. castîgăre „a certa, a pedepsi; a înfrâna”, cf. it., sd., fr., occ., sp., ptg. REW 1746., cu evoluţia semantică „a educa” > „a (se) îngriji” > „a dobândi”. Fam.: câşt/g s.n. „lucru câştigat, beneficiu, avantaj; faptul de a câştiga” 1581, var. câştig, chiştig (der. regresiv); câştigaş s.m. (hapax la Alecsandri, din raţiuni de rimă) „câştigător” 1875; câştigat s.n. (abstr.) 1806; câşt/gă [ar.] s.f. (Ban., Trans.) „grijă, îngrijire” 1651 (der. regresiv); câştigător, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care câştigă” 1649; câştigătură s.f. „ceea ce este câştigat” 1871; câştiga adj. „silitor, priceput” c.1650 <— câştig; încâştiga vb. (înv., Trans.) „a se îngriji, a se trudi, a se nelinişti” 1651, var. încâştega <— în- + câştig(ă); necâştigător adj. 1969 <— câştigător, necâştigos adj. 1857 <— ne- + câştigos; recâştig# vb. 1857. CÂT1 [ar. şi cantu; mr. cât, cpt; ir. căt\ pron., adj., adv. interog.-rel. care exprimă cantitatea -„combien; tout ce qui; tant que; comme” c.1500, var. (livr.) cânt, căt. Lat. quantus PEW 378, CDDE 361, CADE, SDLR, TDRG3, panrom. REW 6933 // Contaminare între lat. quantus şi lat. quotus (> căt) DA, DEX (dificil deoarece, pe de o parte, rezultatul fonetic aşteptat al lui quotus este cot şi, pe de altă parte, quotus nu a fost moştenit în alte limbi romanice). Fam.: ir. cătcodir pron., adj., adv. nehot. „oricât” 1905, var. cătcodar <— cât + ser. -goder „ori-”; ir. căty#d pron., adj., adv. nehot. „oricât” 1971 cât + ser. -god „-ori”; ir. câtile „cât de mare” <— câte + -le (art. hot.); cât2 s.n. (mat.) „număr natural rezultat dintr-o împărţire” 1821, după lat. savant quotiens, germ. Quotient; câta(mai) adj. invar. 1871; câtăţ/me s.f. (înv.) „câtime” 1787, var. cătăţime, câtefme <— câtime, infl. de bucătăţime; câtelea, câta adj., pron. ord. 1691-1697 (var. catule(a)), var. (f.) catea <— câte + -le-a / -a (după numeralele ordinale) CADE, SDLR, DEX // lat. quotus tibet DA; câtime s.f. „(înv.) cantitate; parte (mică) dintr-o cantitate” c. 1814, var. câtime, câţime, calc după lat. quantitas; câtin/că adj., s.f. „puţină; bucăţică” 1892, var. cătinică <— câtă, infl. de puţinică; câtinţă s.f. (livr.) „cantitate, întindere” 1698, calc după lat. quantitas; câtuială s.f. (înv.) „cotă” 1652 <— cât, derivat analogic după abstractele în -eală; câtuşi adv. nehot. 1643 <— cât(u) + -şi2\ câtva adj., pron., adv. nehot. 1581, var. câtva <— cât + va (ind. prez. 3 sg. al vb. vrea); câtvaşi adj., pron., adv. nehot. 1782 <— câtva + -şi2; de-a-ncâtelea loc. adv. „din răsputeri” 1885; decât conj., prep. c.1500 <— de1 + cât; încât conj. 1675 <— în + cât; întrucât conj. 1563-1583 întru + cât; necăt conj., prep. (înv., doar în Evangheliarul de la Sibiu şi în Anon. Car.) „decât” 1551-1553 <— ne-+ cât, probabil cu sensul modificat după decât; nicicât adv., pron. nehot. 1643 (var. nicecât) nici + cât; nicidecât adv. (reg.) 1823; numaicât adv. 1688 <— numai + cât; numaidecât adv. „imediat; negreşit, neapărat” 1688 <— numai + de1 + cât; oarecât adv., adj., pron. nehot. 1561, var. varecat Eroare (conj. disjunctivă, înv. vare < *voare „vrea” < *uolet) + cât; oarecâtva adj., pron., adv. nehot. 1812 oare (conj. disjunctivă) + câtva; oricât adj., pron., adv. nehot. 1594 <— ori (înv. veri conj. disjunctivă < veri „vrei”) + care + cât; orişicât adj., pron., adv. nehot. 1821 ^— ori (înv. veri) + şi1 (cu valoare adverbială) + cât sau ori + şi2 + cât; precât adv. (înv.) c.1645, var. pecat pre- +cât. Cf neşchit, cantitate, cuantum. C4TE [ar. cate, mr. cq/z] formant al numeralelor distributive (urmat de numerale cardinale) -formant des numeraux distributifs (suivi de cardinaux) 1563-1583. Lat. cata (< gr. /cară), cf. v.it., v.fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1755. Fam.: câteşi el. de comp. (urmat de numerale cardinale) „toţi (toate) împreună” 1688 <— câte + -şf. Cf. cata-. CĂT1AC s.n. „penurie, scumpete - disette, penurie, cherte des vivres” 1715. Tc. kithk (< kit „în cantitate mică, insuficient”). CÂŢ1 interj, folosită pentru alungarea unei pisici - exclamation utilisee pour chasser un chat 1885, var. (Trans.) caţ, câţi, (Mold., Buc.) chef. Onomatopee, cf. germ. Katze (săs. koez) DA. -141- CÂŢ2 CE1 Fam.: câţâi vb. „a alunga pisica” 1908; câţ-maţ s.m. (Olt.) „datina colindatului în Joia Mare” 1885, var. (pl. art. invar.) caţii-maţii; var. calţii-malţii, infl. de căiţi Mărgărit, CES, 12-1 A. CÂŢ2 inteij. care imită sunetul pe care îl face plugul când ară (în forma repetată câţ-câţ) -inteij. qui imite le son produit par une charrue en train de labourer 1901. Onomatopee, cf. scârţ DA. CÂŢÂSPET s.m. (Mold.) „pasăre nedefinită mai îndeaproape - sorte d’oiseau” 1885. Et. nes., posibil <— caţaveică „coţofană” (Argeş) + spâic „cioară” (contaminare) ° // Et. nec. DA. CÂZAML/4C s.n. (med. pop., înv.; Dobr.) „pojar - rougeole” 1885 (DA s.v. cazamac, contestat de E. Suciu, SCL, 1993, 1, 69). Tc. kizamik sau tc. dial *kizamhk (= kizamik) E. Suciu, SCL, 1993, 1, 69. Fam.: câzam s. „boală nedefinită mai îndeaproape” 1885 (der. regresiv, prin falsă analiză). CÂZÂLCEL4 s.f. (Dobr.) „grâu de toamnă cu boabe de nuanţă roşiatică - ble d’automne aux grains rougeâtres (Triticum spelta)” 1884, var. câsâlgea, câzlâgea. Tc. dial. kizilca (= kizilca bugday, propriu-zis „grâu roşcat”) Suciu, ITII, 187. Cf. câzâl-pelit, cazălbflş. CÂZÂL-PELIT s.m. (Dobr.) „stejar roşu - chene rouge” 1885 (DA s.v. cazăl-pelit, contestat de E. Suciu, SCL, 1993, 1, 69-70). Tc. kizilpelit Suciu, IT II, 87. Cf. cazălbflş, câzâl-pelit. CÂZL4R-AG/1 s.m. (înv.) „şeful eunucilor din haremul sultanului - chef des eunuques du harem du sultan” 1675, var. căzlar-aga. Tc. kizlar agasi, (înv.) kizlar aya (lit. „mai-marele fetelor”) Suciu, IT II, 187. Fam.: câzlar s.m. (rar) „eunuc” 1852 (var. căzlariu), var. chizlar (refăcut din câzlar-agd). CE1 [ar., mr. ţe, ţi1; ir. ce] pron., adj. pron. şi adv. interog.-rel. - „quoi, que (pronom), quel, comme” c.1500, var. (Mold.) ci4. Lat. quid, panrom. REW 6953. Ca pronume relativ şi adj. pron., şi lat. quem (aton; mase. sg. ac.) şi quae (fem. sg. nom. şi neut. pl. nom.-ac.), ambele evoluând în lat. pop. la *que (ca şi quid în lat. dun.) Meyer-Liibke, RomGr III §516. Fam.: altceva pron. nehot. 1563-1583 ( *cearcen, pl. *cearcene > sg. refăcut cearcăn CDDE 312, DEX sau lat. *circanus (< circinus) S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 396-397, DA, SDLR (posibil), cf. it., fr., friul., fr.-prov., ptg. (< circinus) REW 1942, CDDE 312 // Probabil <- cerc SDLR (posibil), CDER 1619. Var. ţarcăn, infl. de ţarc. Fam.: cercănat adj. „cu cearcăne” 1871; cercând s.n. (dim.) 1913; cercăm vb. „a înconjura cu un cerc” 1870; încercăna vb. refl. „a căpăta cearcăne” 1958. Cf. cerc, cercel, cerceta, încerca. CE/4RDA s.f. (Trans., rar) „cârciumă, han - cabaret, auberge” 1906. Magh. csârda (iniţial „turn de observaţie, foişor” < tc. cardak). Fam.: ceardaş1 s.n. „numele unui dans unguresc”, s.m. (bot.) „colilie” 1871, var. (bot.) cemdraş, ce&rdiş, ciordaş < magh. csârdăs „(joc) de cârciumă”; ceardaş2 s.m. „cârciumar”. Cf. cerdac. CEARŞAF s.n. „obiect de lenjerie pentru pat, confecţionat din pânză, care se aşterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma, linţoliu - drap (de lit), linceul” 1594, var. cearceaf, cearceav, cerceaf cerşaf (înv.) cerşag. Tc. garşaf (pop.) gargaf. CEARŞ/T s.m. (înv.) „spion - espion” 1715. Tc. gaşit (cu epenteza lui r). Fam.: ceaşitlâc s.n. „spionaj” 1817 < tc. gaşitlik. CEAS1 s.n. „interval de timp de 60 de minute; aparat care indică timpul; (înv.) moment, timp, ocazie; (la pl.) slujbe religioase săvârşite la anumite ore din zi - heure; montre, horloge; (vieilli) moment, temps, occasion; (pl.) office religieux” c.1500. V.sl. casu. Fam.: ce(a)scaţ s.n. (Mold., Trans.) „clipă, moment” 1646; ceasnic s.n. (înv.) „ceasornic” 1693-1714 (var. cQsnic2); ceasoaie s.f. (în descântece) „ceas rău” 1886; ceasoficare s.f. „creare a unei reţele de ceasuri publice a căror funcţionare este asigurată prin transmiterea unor impulsuri electrice de la un centru de control” 1988 <— ceas (după radioficare); ceasornic s.n. „aparat (mecanic) care CEAS2 -149- CEATĂ1 indică timpul; plantă agăţătoare (Passiflora caerulea)” c.1650 (var. cesomic) < *ceasovnic < slavon (bg., ser.) casovniku TDRG, CADE, SDLR, posibil infl. de oară ° // bg. (sau v.rus.) casovnik, apropiat de ornic DA (influenţă contrazisă de faptul că ornic este atestat mai târziu); bg., ser. casovnik infl. de ornic DEX; rus. casovnik infl. de ornic CDER 1626; şi rus. casovnik SDLR; ceasornicar s.m. „reparator de ceasuri; vânzător de ceasuri; insectă care face galerii în lemnul construcţiilor şi al mobilelor şi produce zgomote asemănătoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax)” c.1650 (var. cesornicar) <— ceasornic; ceasornicăreasă s.f. „nevastă de ceasornicar; vânzătoare de ceasornice” 1857 <— ceasornicar, ceasornicărie s.f. „meseria de ceasornicar; atelieml ceasornicarului” 1839 <— ceasornicar, ceasornicăriţă s.f. 1794 <— ceasornicar, ceasornicuţ s.n. (dim.) 1913 ceasornic, cesariu s.m. (înv.) „ceasornicar” 1825; cesculd s.n. (dim.) 1857; cesuleţ s.n. (dim.) 1958; cesoţ s.n. (dim.) 1881. CEAS2 inteij. cu care se îndeamnă vaca să stea nemişcată la muls - inteijection adressee â une vache pour qu’elle se tienne tranquille pendant la trăite 1907. Creaţie expresivă DA, SDLR, CADE sau lat. cessă (imperativ de la cessăre „a înceta”) LM, Al. Phillippide, ZRPh 31, 302. CEASLOV s.n. „carte bisericească de rugăciuni şi cântări, care servea şi ca abecedar - livre d’heures; breviaire” 1715, var. ceasclov, (înv.) ceasoslov. Slavon casoslovu (> ceasoslov > ceaslov prin haplologie). Fam.: ceasloveţ s.n. 1588, var. ceasloveţ, (înv.) ceasoslovQţ < slavon casosloveci(> ceasosloveţ > ceasloveţ prin haplologie). Cf. ceas, slavă. CEASOVOI s.m. (înv., rar) „santinelă - sentinelle” 1916. Rus. casovoj. CEdSTIE s.f. (Bas.) „secţie de poliţie - poşte de police” 1842. Rus. cast" „parte, secţie (şi de poliţie)” (< v.sl. cgstî). Cf. cest1. CEAŞCĂ s.f. „vas mic de porţelan, servind la băut - tasse” 1749. Rus. caska (< v.sl. casa) TDRG, DA, CADE, SDLR, DEX, pol. czaszka CDER 1624 // şi ucr. caska SDLR. Fam.: ceaşnic s.n. (în Evul Mediu, Mold.) „paharnic” 1407 < slavon casiniku; ceşcărie s.f. (rar) „cantitate mare de ceşti” 1857, var. ceşcărie; ceşculiţă s.f. (dim.) 1862; ceşcwţă s.f. (dim.) 1862, var. cescuţă. CEATyfL1 s.n. (înv., reg.) „(Dobr.) parte a morii (în formă de furcă); (şi Mold.) bifurcaţie a unei ape curgătoare; porţiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă difluenţa fluvială - pârtie du moulin (en forme de fourche); bifurcation d’un cours d’eau; portion de terre qui provoque la difîluence fluviale” 1884—1885, var. cetal. Tc. gatal „furcă, bifurcaţie”. Fam.: ceatal2 s.m. (E Dobr.) „hamsie de mărimea unei scrumbii” 1979 < gatal [kuyruk] „peşte-sabie-cu-coadă, peşte-teacă” Suciu, IT II, 197; cetal-mezil s.n. (înv.) „serviciu de transport rapid cu diligenţa, poştă rapidă” a doua jum. a sec. XVIII, var. cetal-menzal, cetal-menzil < tc. gatal „bifurcaţie, bifurcat” + menzil „serviciu de poştă” (compusul nu a fost întâlnit în turcă DA, Suciu, IT II, 203). CEL4TĂ1 s.f. „grup de oameni reuniţi într-un scop comun, bandă; (înv.) trupă militară; breaslă, tagmă - bande, troupe; (vieilli) detachement; Corporation” c.1500, var. cete. V.sl. ceta. Fam.: cetaş s.m. (pop.) „conducător al unui grup de lucrători, de dansatori etc.; (înv.) membru al unei cete; conducător al unei cete de haiduci” 1610; cetişoară s.f. (dim.) 1846; înceţi vb. (înv.) „a aduce într-o ceată; a (se) întovărăşi, a (se) asocia” 1563-1583, var. înceta2, incita, inciţi. Cf. ciatcă1. CEATLĂU -150- CEAUR/CĂ CEATL/4U s.n. „bucată de lemn cu care se răsuceşte funia sau lanţul trecut peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge; parte a săniei de care se leagă proţapul; lemnul care prinde loitrele carului şi pe care se poate şedea; prăjină de lemn sau drug de fier adăugat la o căruţă pentru a se înhăma un al treilea cal; (Mold., Buc.) lemn gros; (înv., Mold.) instrument de tortură - garrot, tortoir; corde qui sert â fixer la fleche du traîneau; palonnier; piece de bois ou de fer attachee â un chariot pour ajouter un cheval â l’attelage; (Mold., Buc.) gros morceau de bois; (vieilli, Mold.) instrument de torture” 1682 (var. cetim), var. ceaclm, ceadlm, ceaglm, cearlm, ceglm, cerlm, ceslm, dorim. Magh. csatlo. Fam.: cetlăiaş s.m. „cal înhămat în ceatlău” 1912, var. ceatlăiaş; cetlu/ vb. (Mold., Trans.) „a lega foarte strâns o sarcină cu ceatlăul sau cu o funie; (înv.) a tortura cu ceatlăul; a bate zdravăn, a ciomăgi” 1682, var. ceatlui, (înv.) cehlui, celhui, (înv., rar) cezlui < magh. csatol sau <— ceatlău; cetlu/t s.n. (abstr.) 1898 <— cetlui; cetluitwră s.f. (abstr.) 1682 <— cetini; dorian2 s.n. (Sălaj) „ceatlău” <— ciorlău (= ceatlău), cu substit. finalei. CEATJVL4 s.f. (înv.) „ţesătură orientală de mătase sau de catifea brodată - sorte de tissu oriental de soie ou de velours brode”, (Dobr.) „bârnă din structura cadrului care se foloseşte în interiorul unei fântâni de construcţie - poutre du cadre employe dans un puits en construction” 1509, var. cecmea2, (Dobr.) cetma. Tc. gatma. CEATA s.f. „particule fine de apă aflate în suspensie în atmosferă, care îngreunează vizibilitatea; (înv.; reg.) boală de ochi, început de cataractă - brouillard; maladie de l’oeil” 1640. Lat. târzie caecia (CGL VI, 161) „caligo oculorum” (< caecus „orb”) LB, S. Puşcariu, Conv. lit., 37, 598, O. Densusianu, „Romania”, 33, 74, PEW 359, CDDE 300, DA, CADE, CDER 1628, DEX, TDRG3; pentru evol. semantică, cf. piem. cea, Valtellina siga „ceaţă” (< lat. caeca), ret. tschiera „ceaţă” (< lat. *caecăria) CDDE 300 // V.sl. *cadfca (< cădii „fum”) CDED II 47, TDRG1, SDLR. Fam.: ceţa vb. (despre geamuri) „a (se) face mat” 1939; cetas adj. 1691-1697; ceţoşa vb. „a (se) înceţoşa” 1928 <— ceţos; ceţui vb. (hapax Negruzzi) „a aburi” 1839; înceţa vb. (rar) „a (se) înceţoşa” 1919; înceţoşa vb. „a (se) acoperi cu ceaţă; (despre ochi, vedere) a (se) tulbura” 1900 ceţos. Cf. cec2, cecil/z, cecitate. CEAfTLA s.f. (Buc.) în expresia om cu ~ „om bine făcut, cu înfăţişare plăcută - robuste, vigoureux, joii” 1912. Et. nec. // „Avem, probabil, a face cu o pronunţare dialectală şi cu acelaşi cuvânt ca hiulă, poate şi faulă” DA. CEAt/N s.n. „vas de formă emisferică folosit la gătit; unealtă de zidărie (ca un ceaun răsturnat); dans ţărănesc - sorte de chaudron; niveau (de maqon)” 1547, var. ceaon şi „nume de dans ţărănesc - nom de danse paysanne”, ceon. Tăt. ca(h)un DA, CDER 1632, DEX, TDRG3, posibil şi ucr. ca(v)un DA, SDLR, DEX // Tc. cuyen CADE; cf. rus. cugun „fontă” TDRG1. Fam.: ceaunaş s.n. (dim.) 1899; ceunar s.m. „persoană care are grijă de ceaunele cu lapte puse la fiert sau la prins” 1913. Cf. ciud. CEAUR/CA s.m. „apelativ dat copiilor de ţigani - sobriquet donne aux enfants de Tsiganes” 1890. Ţig. chaworro „băiat (de ţigan)”, încadrat printre derivatele în -ică. Fam.: ciurd2 s.m. (Mold.) „copil de ţigan” < ţig. châworro, încadrat printre derivatele în -el ° II et. nec. DA. CEA t/Ş -151- CECEN CEAUŞ s.m. (înv.) „funcţionar inferior al sultanului, uşier, curier; căpetenie, grad inferior în armată; aprod, temnicer; numele unui dans ţărănesc; varietate de struguri; (Ban.) personaj la jocul de căluşari; ajutor al naşilor (la nuntă) - fonctionnaire inferieur du Sultan, huissier, courier; chef, bas officier; gardien, geolier; nom d’une danse paysanne; variete de raisin; (Ban.) personnage au jeu dit Căluşari” 1535-1545, var. (Ban.) ceiuş, ceuş2. Tc. gavuş (pronunţat ca(w)us). Fam.: ceauşel s.m. (dim.) 1885; ceauşesc adj. 1783; ceauşi vb. „a ajunge ceauş; a lucra ca ceauş” 1900; ceauş/e s.f. „funcţia de ceauş” 1783; ceauşlar-doagisi s.m. „ceauş însărcinat să rostească aclamarea cu care ceauşii primeau pe marele-vizir” 1859 < tc. gavuşlar-duaci DA; ceauşlar-emini s.m. „ofiţer de ceauşi în serviciul tribunalului de pe lângă marele-vizir” 1730 < tc. gavuşlar-emini; ceaaş-mare s.m. „varietate de struguri” 1872; ceanş-negru s.m. „varietate de struguri” 1872; divan-ceawş s.m. „funcţionar al Divanului” 1794 < tc. divan gavuşu, divan gauşi; vel-ceai/ş s.m. „comandantul ceauşilor de la curtea domnească” 1731. CEBdRE s.f. „plantă erbacee cu flori care la început sunt verzi, iar mai târziu roşietice; plantă cu flori violacee şi miros greu (cătuşă) - Sanguisorba minor; Ballota nigra” 1857, var. ceab&re, ceb&rie. Magh. csabalr(e) „pimpinella”. CEBĂLU7 vb. (Trans.) „a ameţi, a zăpăci; a strica; a-şi bate joc de cineva - etourdir; gâter; se moquer de” 1560-1561, var. ciăbălui, (Olt.) ciobălui. Magh. csâbul. Fam.: ceb s. (S Mold., hapax H VI 94) „corn de bovină de o formă neprecizată” <— cebală (der. regresiv) A. Avram, LR 63, 2014, 4 // posibil greşeală de scriere pentru cerb DA; cebală s.f. (Olt., înv. Ban.) „lucru stricat” c.1650 (der. regresiv); cebăluitor adj. „care ameţeşte, care zăpăceşte; care îşi bate joc” c.1650; cebăluitară s.f. „confuzie” 1560-1561; descebălui vb. refl. „a-şi veni în fire” 1846, var. (hipercorect) deschebălui. CEBOCEFy4L adj., s.m. „(individ) care prezintă o malformaţie congenitală caracterizată prin nas turtit şi ochi foarte apropiaţi - cebocephale” 1978. Fr. cebocephale (< gr. icrj/3og' „maimuţă cu coada lungă” + KecpaXrj „cap”). Fam.: cebocefal/e s.f. „malformaţie congenitală caracterizată prin nas turtit şi ochi foarte apropiaţi” 1969 < fir. cebocephalie. Cf. cefalic. CEC1 s.n. „document prin care posesorul unui cont dispune plata unei sume de bani - cheque” 1896, var. grafică (înv.) cek. Engl. check (iniţial „control, verificare” < check „a verifica” < „a opri, a reţine” < „a da şah” < check „şah” < v.fr. eschec < eschac < arab. săh < pers. săh „rege”), fr. cheque (< engl.). Cf. eşec, şah1,2. CEC2 s.n. „prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subţire şi colon, închisă la bază - caecum ” 1859 (var. cecum). Fr. caecum, lat. neol. caecum [intestinum] „(intestin) orb”. Fam.: cecal1 adj. „referitor la cec2” 1924. Cf. cecitate, cecil/z, ceaţă. CECE s.m. (livr., înv.) „năut - pois chiche” 1806. It. cece (< lat. cicer). Dublet etim.: ar. ţeaţire. CECEN, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care aparţine unei populaţii caucaziene - Tchetchene” 1962. Rus. cecenec, fr. Tchetchene. CECID/E -152- CEDA CECID/E s.f. „excrescenţă pe diferite organe ale plantelor, provocată de unii paraziţi (bacterii, ciuperci sau insecte) - cecidie” 1962. Fr. cecidie (< gr. ktjkl^ -lSos' „gogoaşă de ristic”). CECIL/Z s.m. (Trans.) „reptilă fără picioare care seamănă cu un şarpe mic - orvet” 1871 (var. ceciliazi pl.). Lat. neol. caeciliidae (< caecilia „specie de şopârlă, ceciliz” < caecus „orb”), sg. refăcut °. Cf. cecitate, cec2, ceaţă. CECITATE s.f. „lipsa văzului, orbire - cecite” 1871. Fr. cecite, lat. neol. caecitas, -atem (< caecus „orb”). Fam.: cecograf1 s.n. „instrument de care se servesc orbii pentru a scrie” 1961 < fi*. cecographe; cecograf2 s.m. „profesor de cecografie” 1871 < fi*. cecographe; cecograf/e s.f. „metodă prin care orbii sunt învăţaţi să scrie” 1871 < fi*, cecographie. Cf. cec2, cecil/z, ceaţă. CEC1VL4N s. (înv.) „manta - manteau” 1639 (var. cezmm). Tc. gekmen 0 // Et. nec. DA. CECMEL41 s.f. (înv.) „basma - fichu” a doua jum. a sec. XVII, var. cerne a. Tc. (înv., dial.) gekme (sens iniţial „tragere” < gekmek „a trage”). Cf. cecmegea. CECMEGIL4 s.f. „sertar; casetă pentru bani într-o prăvălie - tiroir, casette” 1839 (var. cicmegea), var. cicmigea, cicmigea, cigmegea, cigmigea, cişmegea, cişmigea. Tc. gekmece (< gekme „tragere” < gekmek „a trage”). Var. cişmegea, cişmigea, infl. de cişmigiu. Cf. cecmea1. CEC UŞĂ s.f. (rar, Mold.) „măciucă - massue” 1909. Rus. cekusa. CEDA vb. „a renunţa la posesiunea asupra unui bun; a se supune; a slăbi, a scădea în rezistenţă -ceder” 1847. Fr. ceder (împr. din lat. cedere). Fam.: cedent s.m. (jur.) „creditor care transmite dreptul său de creanţă unei alte persoane” 1836 (var. ţedenş, ţedent), var. cedant, cedente < fir. cedant, refăcut după lat. neol. cedens, cedentem; var. ţedenş, cu pronunţare maghiară; cesibil adj. (jur.) „care poate fi cedat” 1871 < fir. cessible; cesiona vb. „a ceda ceva prin forme legale” 1897 <— cesiune; cesionar s.m. „persoană căreia i se face o cesiune” 1833 (var. ţesiomrvu) < lat. neol. cessionarius, fi*, cessionaire; cesiune s.f. „cedare a ceva prin forme legale” 1811 (var. înv. ţes ie), var. (înv.) cesie, ţesiune < lat. neol. cessio, cessionem, fi*. cession; concede vb. „a ceda, a acorda, a îngădui” 1848 (var. conceda) < fi*, conceder, lat. neol. concedere; concesie s.f. „cedare, permisiune” 1822 < lat. neol. concessio, concessionem, fi*, concession; concesiona vb. „a ceda ceva prin forme legale” 1876 <— concesiune DEX sau germ. konzessionieren DA; concesionar s.m. „persoană care a obţinut o concesiune” 1840 < fi*. concessionaire\ concesiune s.f. „cedare a ceva prin forme legale” 1848 < fi*, concession, lat. neol. concessio, concessionem; concesiv adj. „îngăduitor; (lingv.) tip de subordonare” 1833 < fi*, concessif; conţedălui vb. (înv., Trans.) „a concede” 1822 < magh. koncedăl (< lat. med. concedere); receda vb. (rar) 1890; retroceda vb. „a da cuiva înapoi un drept, un bun” 1870 < fi*, retroceder; retrocedant, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care dă ceva înapoi, care retrocedează” 1966 < fr. retrocedant; retrocesiane s.f. „act prin care se retrocedează ceva” 1870, var. (înv.) retrocenzie < fr. retrocession. Cf. accis, antecedent, deceda, exceda, preceda, proceda, purcede, succeda. CEDRU -153- CEFALOP0D CEDRU s.m. „numele mai multor specii de arbori din familia pinaceelor, cu lemnul tare şi ramuri orizontale - cedre” c.1500 (var. chedru), var. chidru, ţedru, ţedruş. Lat. neol. cedrus (< gr. KeSpos•), fr. cedre. Var. chedru < slavon kedru (< gr. KeSpof). Var. ţedruş < magh. cedrus (< lat. cedrus). Fam.: chidruţ s.m. (dim.) 1925 <— chidru (= cedru). CEDVĂ s.f. (Haţeg) Jumătate dintr-un trunchi de copac din care se ciopleşte o covată - bille de bois creuse” 1924. Et. nes., probabil pronunţare regională a lui *tedvă <— tidvă (= tigvă) 0 // Et. nec., cf. magh. csdg „butuc” DA. CEFALIC adj. „referitor la cap - cephalique” 1843. Fr. cephalique (< gr. KefaXucos' < KefaXq „cap”). Fam.: autocefal adj. „(despre o biserică naţională) care se conduce singură” c.1812 (var. avtochefalos) < ngr. avroKecpaXos' TDRG, DA, SDLR, fr. autocephale CADE, DEX; autocefalie s.f. „conducere de sine stătătoare a unei biserici naţionale” 1871 < ngr. olvtokccfxiXia DA, TDRG, fr. autocephalie DEX sau <— autocefal CADE, SDLR; cefalee s.f. „durere de cap difuză sau localizată” c. 1750-1800 (var. chef aha) < ngr. KefaXata, it cefalea, fr. cephalee; cefal/nă s.f. „substanţă care conţine acizi graşi, acid fosforic, gliceroli şi aminoalcooli şi care se găseşte în ţesutul nervos cerebral” 1962 < fr. cephaline; cefalită s.f. „inflamaţie a creierului şi a membranelor sale” 1966 < fr. cephalite; hidrocefal, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care suferă de hidrocefalie” 1871 < fr. hydrocephale; hidrocefalie s.f. „afecţiune caracterizată prin acumularea excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului” 1871 < fr. hydrocephalie; macrocefal, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care are un craniu anormal de voluminos sau de alungit” 1862 < macrocephale; macrocefalie s.f. „malformaţie congenitală caracterizată prin alungirea craniului şi dezvoltarea lui excesivă în comparaţie cu corpul” 1910 < fr. macrocephalie; megalocefal adj., s.m. „cu capul excesiv dezvoltat” 1966 < fr. megalocephale (< megalo- < gr. peyas', peyâXrj „mare” + -cephale < gr. KefaXij „cap”); megalocefalie s.f. „anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a capului” 1910 < fr. megalocephalie; microcefal, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care prezintă o dezvoltare insuficientă a craniului şi a creierului” 1879 < fr. microcephale; microcefalie s.f. „malformaţie congenitală caracterizată prin dezvoltarea insuficientă a craniului şi a creierului” 1880 < fr. microcephalie. Cf. acefal, bicefal, chefal, cebocefal, ciclocefal, cinocefal, encefal. CEFALO- el. de comp. „(referitor la) cap - cephalo-”. Fr. cephalo- < gr. KefaXij „cap”. Cf. cefalic, cefalograf, cefalom^tru, cefalopad, cefaloscopie, cefalotomie. CEFALOGR4F s.n. „instrument pentru înregistrarea grafică a dimensiunilor capului -cephalografe” 1962. Fr. cephalographe (< cephalo- < gr. KefaXrj „cap” + -graphe < gr. -ypâfos' < ypâfetv „a scrie”). Fam.: cefalografie s.f. „înregistrarea grafică a dimensiunilor capului” 1962 < fr. cephalographie. CEFALOMETRU s.n. „instrument pentru măsurarea capului - cephalometre” 1871. Fr. cephalometre (< cephalo- < gr. KefaXrj „cap” + -metre < -perpris „care măsoară” < perpeiv „a măsura” < perpov „măsură”). Fam.: cefalometric adj. „referitor la cefalometrie” 1871 < fr. cepahlometrique; cefalometrie s.f. „măsurare a dimensiunilor capului” 1871 < fr. cephalometrie. CEFALOPOD s.n. „clasă de moluşte marine, având în jurul gurii braţe tentaculare, prevăzute cu ventuze cephalopode” 1837 (var. înv. pl. chefalopode), var. cefalopodă s.f. Fr. cephalopode (< cephalo- < gr. tcefaXtj „cap” + -pode < gr. ttovs*, -ttoSos' „picior”). Var. chefalopod(e) < germ. Kephalopode sau ngr. KefaXonoSo. CEFALOSCOP7E -154 - CEH CEFALOSCOP7E s.f. „examinare a capului - cephaloscopie” 1871. Fr. cephaloscopie (< cephalo- < gr. Kecjxxkf} „cap” + -scopie < -cncoma < -okottos < *sengermene > *cengermene > *cenghermene > cenghemenghe °). CENOBiT s.m. „călugăr care trăieşte în obşte - cenobite” 1848. Fr, cenobite DA, CADE, DEX, lat. neol. coenobita (< gr. KOLi'ofiinqs; < koli'os „comun” + fit os „viaţă”) SDLR, DEX. Fam.: cenobitic adj. „referitor la cenobiţi, de cenobit” 1862 < fr. cenobitique; cenobitism s.n. „starea de cenobit, viaţă de cenobit” 1939 < fr. cenobitisme; cenobiţi s.n. „mănăstire de cenobiţi; colonie imobilă de organisme unicelulare” 1939 < lat. neol. coenobium (< gr. KotvopLov „viaţă în comun”), cu sensul biologic < engl. coenobium ° // it. cenobio DEX. Cf. chinovie, chinonic. CENOGENEZA s.f. (biol.) „apariţie a unor caracteristici noi în cursul dezvoltării organismului, datorată adaptării la condiţiile de mediu - coenogenese” 1969 (var. cenogemsis). Engl. caenogenesis (< gr. Katuos' „nou, recent” + yeuems' „naştere, geneză”), fr. coenogenese. Fam.: cenogenotic adj. (despre trăsături ale organismelor) „de origine recentă; care dispare în perioada adultă” 1978 < fr. ccenogenetique, engl. caenogenetic. Cf. cainozoic, geneză, -gen. CENOMANL4N s.n. „al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat şi primul etaj al cretacicului superior - cenomanien” 1949. Fr. cenomanien (derivat savant pe baza lat. Cenomanni, numele unui trib celtic ce locuia în regiunea Le Mans, unde există depozite din această eră geologică). CENOD4F s.n. „mormânt gol, ridicat în amintirea unui mort al cărui corp nu a fost găsit sau a fost îngropat în altă parte - cenotaphe” 1848. Fr. cenotaphe (împr. din lat. cenotaphium < gr. KevoTâfaov „mormânt gol” < Kevos' „gol, vid” + răfios' „mormânt”). CENOT7P s.n. „organism care conţine structura caracteristică grupului din care face parte -organisme qui contient la structure typique pour le groupe dont il fait pârtie” 1986. Engl. coenotype (< coen- < gr. kolvos „comun” + type) ° // fr. cenotype DEX (cuvânt foarte rar atestat). Cf. cenobit, chinonic, chinovie. CENOZĂ s.f. „convieţuire a unor plante sau animale în acelaşi biotop - coenose” 1978. Fr. coenose, cenose (< gr. tcoivcocns' „comunitate” < koluovu „a face comun” < gr. kolvoz „comun”), engl. coenosis. Fam.: agrocenoză s.f. „cenoză specifică unei zone agricole” 1978 < fr. agrocenose; cenolog/e s.f. „studiu al comunităţilor vegetale şi animale” 1972 < engl. coenology (< coenofsis/ + -logy) °; fitocenotic adj. „referitor la fitocenoză” 1978 < fr. phytocenotique 0 sau fitocenoză (DN3) cu substit. sufixului // fr. phytocenose DEX; fitocenoză s.f. „comunitate de plante care trăiesc într-un anumit biotop” 1966 < fr. phytocenose (< phyto- < gr. fivTov „plantă” + cenose); zoocenologie s.f. „ramură a biologiei care studiază zoocenozele” 1978 < engl. zoocenology sau <— zoo- + cenologie ° // fr. zoocenologie DLR; zoocenoză s.f. „grupă naturală a tuturor animalelor care trăiesc într-un anumit mediu” 1978 < fr. zoocenose. Cf. biocenoză. CENS -161- CENTON CENS s.n. „(la romani) recensământ al cetăţenilor şi al averii lor; (în epoca modernă) câtimea de impozit necesară pentru a fi alegător şi eligibil - cens” 1818, var. (Trans.) cern, ţens. Lat. neol. census, fi*, cens. Var. cern, ţens, cu pronunţare germană. Fam.: censiment s.n. (rar) „recensământ” 1939 < it. censimento; cenzitar adj. „care are la bază censul” 1870 (var. censitar) < fi*, censitaire. Cf. cenzură, recenzie1. CENT s.m. „monedă divizionară egală cu o sutime din moneda de bază - cent” 1878-1880, var. ţent1. Engl. cent, fr. cent (< lat. centum „sută”). Fam.: bicentenar s.n., adj. „celebrarea a două sute de ani de la un eveniment; de două sute de ani” 1966 <— bi- + centenar sau < fi*, bicentenaire; centenar s.n., adj., s.m. „celebrarea a o sută de ani de la un eveniment; (rar) de o sută de ani; bătrân care a împlinit vârsta de o sută de ani” 1822 (var. centenariu) < lat. neol. centenarius, fr. centenaire', centezimal adj. „care reprezintă a suta parte dintr-un întreg” 1838 (var. centesimal) < fi*, centesimal, centezimă s.f. „a suta parte dintr-o liră italiană” 1862 (var. centQssimă) < it. centesima; centilă s.f. „a suta parte dintr-o mulţime de date clasate într-o anumită ordine statistică” 1988, var. cenţii s.n. < fr. centile; centimă s.f. „monedă divizionară egală cu o sutime din moneda de bază” c.1832, var. (înv.) santim s.n., santimă, ţantimă < fr. centime', centuplu adj. „însutit” 1862 < fr. centuple, lat. neol. centuplus; centuriat adj. „repartizat pe centurii” 1892 < lat. neol. centuriatus; centurie s.f. (în Roma antică) „subdiviziune cuprinzând o sută de ostaşi; diviziune politică şi administrativă formată din o sută de cetăţeni” 1832 < lat. neol. centuria (< centum „o sută”); centurion s.m. „comandantul unei centurii” 1851 (var. centuriu) < lat. neol. centurio, -onem; procent s.n. „dobândă la sută; număr raportat la o sută” 1785, var. (înv.) proţmt, proţmt, proţento < germ. Prozent, rus. procent', procentaj s.n. „valoare a unei părţi dintr-un întreg exprimată în procente” 1949 < procent + -aj, după fr. pourcentage; procentual adj. „exprimat în procente” 1813 (var. proţentualnic) < fr. procentuel, germ. prozentual; var. proţentmlnic, după derivatele în -nic; semicentenar s.n. Jumătatea unui centenar” 1912 <— semi- + centenar. Cf. cenţi-, centum, centumvir. CENTAUR s.m. (în mitologia greco-latină) „fiinţă mitică având trup de cal şi bust de om; numele unei constelaţii din emisfera australă - centaure” 1691-1697 (var. ţentaurus), var. (înv.) chentavru. Lat. neol. centaurus (< gr. Keuravpog). Var. chentavru < gr. neol. Keuravpos' (cu pronunţare ngr.); var. ţentaurus, infl. de pronunţarea germană. Cf. centaură. CENTAURĂ s.f. „plantă erbacee medicinală cu flori roşii sau albe (Centaurium umbellatum) -centauree” 1822 (var. centaur ie, scris centaurid), var. centaulă, centorie, cintaulă, cintaur s.n., cintaură, cintoare, cintorie, ţentaur s.n., ţintaulă, ţintaur s.n., ţintaură, ţintorie. Lat. neol. centaurea şi centaureum, centaurium (< gr. Keuraupetou < Keuravpos' „centaur”, descoperirea plantei fiind atribuită centaurului Chiron). Var. cu ţi-, infl. de pronunţarea germană. Var. cintoare, infl. de cicoare. Fam.: centauree s.f. (mai ales la pl.) „numele ştiinţific al mai multor plante din familia compozeelor” 1871 < fr. centaurees, lat. neol. Centaurea. Cf. centaur. CENŢI- el. de comp. „a suta parte dintr-un întreg - cenţi-”. Fr., it., lat. neol. cenţi- (< centum „o sută”). Cf. cent, centum. CENTON s.n. „ţesătură alcătuită prin asamblarea mai multor bucăţi; poezie compusă din versuri luate de la alţi autori - centon” 1862. Lat. neol. cento, -onem. CENTRIFUG - 162- CENTRU CENTRIFUG adj. „care tinde să se depărteze de centru - centrifuge” c.1832 (var. centrifxgiu). Fr. centrifuge (< lat. savant centrifugus, termen creat de Newton < centrum „centru” + -fugus < fugere „a fugi”). Fam.: centrifuga vb. „a efectua o mişcare centrifugă” 1962 <— centrifug, după fr. centrifuger; centrifugal adj. „care tinde să se depărteze de centru” 1897 < fr. centrifugal, germ. zentrifugal; centrifugă s.f. „aparat pentru separarea, cu ajutorul forţei centrifuge, a componenţilor cu densităţi diferite dintr-un amestec lichid eterogen” 1949 {aparat acţionat prin forţă/putere) centrifugă; ţentrifugace adj. (înv.) „centrifug” c. 1830-1840 (var. ţentrufugace) <— ţentri- (= centru) + fugace, după fr. centrifuge; ultracentrifngă s.f. „centrifugă cu turaţie foarte mare” 1978 <— ultra- + centrifugă, după fr. ultracentrifugeuse. Cf. centru, fugi. CENTRIPET adj. (fîz.) „care tinde să se apropie de centru - centripete” 1832. Fr. centripete (< lat. savant centripetus, termen creat de Newton < centrum „centru” + petere „a se îndrepta spre”). Fam.: centripetal adj. „care tinde să se apropie de centru” 1849 < germ. zentripetal, după centripet. Cf. centru, petiţie. CENTROMER s.n. (biol.) „parte din cromozom unde se inserează braţele cromatidelor -centromere” 1988. Fr. centromere (< centro- < centre, gr. Kevrpov „centru” + -mere < gr. pepos' „parte”). Cf. centru, mer. CENTROZ0M s.m. (biol.) „constituent citoplasmatic situat lângă nucleu, servind la reproducerea indirectă a celulei - centrosome” 1955 (var. centrosom). Fr. centrosome (< centro- < centre, gr. Keurpov „centru” + -some < gr. crâpa „corp”). Cf. centru, somatic. CENTRU s.n., s.m. „punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeaşi distanţă; loc unde este concentrată o activitate; punct în care sunt localizate anumite funcţii sau acte - centre” 1698 (var. chmtru), var. (înv.) chmdru, ţmtrom, ţmtru. Lat. neol. centrum (< gr. Kevrpov „pinten, ac al unui animal, ţepuşă, ghimpe, vârf al unui obiect, centru”), fr. centre. Var. chmtru < gr. neol. Kevrpois, var. chmdru < ngr. Kevrpop var. ţmtrom < magh. centrom (< lat. centrum); var. ţmtru, infl. de pronunţarea germană. Fam.: anticentru s.n. „loc de pe suprafaţa Pământului, diametral opus epicentrului unui cutremur” 1975 <— anti- + centru; centra vb. „a grupa elemente disparate în jurul unui centru; (sport) a trimite mingea spre centrul terenului” 1870 < fr. centrer; centraj s.n. „centrare” 1949 < fr. centrage; central adj., s.m. „care se află în centru; care ocupă o poziţie principală; (sport) arbitru central” 1810 (var. ţăntml), var. (înv.) chentml, ţentml < lat. neol. centralis SDLR, TDRG2, DEX, fr. central DEX // centru DA; var. chentml, după chentru (= centru); var. ţentral, infl. de pronunţarea germană; centrală s.f. „instituţie care coordonează un anumit domeniu de activitate; instalaţie tehnică în care se centralizează anumite procese tehnologice” 1928 < fr. centrale; centralism s.n. „sistem de organizare administrativă, economică sau politică, potrivit căruia instituţiile locale se află în subordinea instituţiilor centrale; politică de centru” 1879 < fr. centralisme, rus. centralizm; centralist1 adj. „referitor la centralism” 1880 < fr. centraliste; centralist2 s.m. „persoană care lucrează într-o centrală (telefonică)” 1961 <— centrală sau <— centralistă; centralistă s.f. „persoană care lucrează într-o centrală telefonică” 1961 <— centrală; centraliza vb. „a reuni în jurul unui centru date, activităţi, instituţii etc.” c.1832 < fr. centraliser; centralizator adj., s.n. „care centralizează; document în care sunt centralizate date” c.1832 (var. centralizător) < fr. centralisateur sau <— centraliza; centralizaţie s.f. (înv.) „centralizare” 1848, var. centralizaţime < fr. centralisation; centric adj. (înv.) „central” 1871; centrtol s.m. (biol.) „particulă componentă a centrozomului” 1988 < fr. centriol; centrism s.n. „curent politic de centru” 1955 < rus. centrizm, fr. centrisme; centrist, -ă s.m., s.f., adj. „adept al centrismului; CENTUM -163- CENTUM referitor la centrism” 1955 < fir. centriste, rus. centrist; centru/ vb. „a centra” 1818; centru/re s.f. „operaţie de prelucrare a găurilor de centrare la o piesă” 1958 <— centrui; concentra vb. „a (se) aduna într-un centru; a-şi aduna toată atenţia, energia asupra unui lucru; (mii.) a aduna trupe într-o anumită zonă; (chim.) a mări procentul unei substanţe într-un amestec” 1800, var. cocintra, concetra < fi*. concentrer; concentrat s.n. „substanţă concentrată” 1829 < fir. concentre, germ Konzentrat; concentraţie s.f. (chim.) „grad de saturare, de densitate a unui corp; cantitate de substanţă dizolvată, conţinută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluţie” 1813 (var. conţentraţie), var. concentraţiune < fi*, concentration; concentric adj. „care are acelaşi centru” 1820-1830 (var. concmdric) < fr. concentrique, germ. konzentrisch; concentricitate s.f. „caracter concentric” 1939 concentric sau fr. concentricite; deconcentra vb. „a-şi pierde atenţia; a descentraliza” 1868-1871 < fr. deconcentrer; descentra vb. „a-şi pierde poziţia simetrică faţă de centru” 1956 <— des- + centra, după fr. decentrer; descentraliza vb. (admin.) „a scoate de sub autoritatea centrală” 1862 (var. decentraliza), var. discentraliza <— des- + centraliza, după fr. decentraliser; descentralizat s.n. (abstr.) <— descentraliza; descentralizata adj. 1876-1881, var. descentrălizător <— descentraliza; descentralizare s.f. (abstr.) 1870, var. decentralizaţie, decentralizaţmne < fr. decentralisation; desconcentra vb. „a elibera rezerviştii după perioada de concentare; (rar) a dezorienta, a-şi pierde atenţia” 1842 <— des- + concentra; epicentral adj. „referitor la epicentru” 1983 <— epicentru sau fr. epicentral; epicentric adj. „referitor la epicentru” 1978 <— epicentru °; epicentru s.n. „punct de pe suprafaţa Pământului situat deasupra locului unde se declanşează un cutremur” 1906 < fr. epicentre (< epi- < gr. em- „pe, peste” + centre „centru”); excentra vb. „a deplasa centrul” 1978 < fr. excentrer; excentric adj. „care iese din limitele obişnuitului, extravagant; (geom., tehn.) care se află în afara centrului unei figuri geometrice, al unui corp, al unui mecanism, (despre figuri geometrice, piese etc.) care nu au un centru comun, (despre elipse) cu focarele depărtate unul de altul”, s.n. (tehn.) „piesă în formă de disc, fixată pe un arbore rotativ, care serveşte la transformarea mişcării circulare în mişcare rectilinie şi invers” 1840, var. eccmtric, esantric, escmtric < fr. excentrique DEX, DLR (< lat. med. excentricus < ex- + centrum, după gr. etoceurpof), lat. med. excentricus DLR; var. eccentric < it. eccentrico; excentricitate s.f. „comportament excentric, extravaganţă; faptul de a fi în afara centrului unei figuri, unui ax, de a nu avea un centru comun; raportul între distanţa dintre cele două focare ale unei elipse şi lungimea axei mari” 1851, var. (înv.) escentricitate < fr. excentricite DEX, DLR // şi lat. med. excentricitas, -atem DLR; excentru s.n. (rar) „piesă în formă de disc, fixată pe un arbore rotativ, care serveşte la transformarea mişcării circulare în mişcare rectilinie şi invers” 1948 < germ. Exzenter; exţentrum s.n. (înv., rar) „loc situat în afara centrului” 1704, pl. exţentruri < lat. neol. excentrum; heliocentric adj. „care are Soarele drept centru (folosit mai ales despre teoria copemicană a sistemului solar)” 1914 < fr. heliocentrique; heliocentrism s.n. „teoria astronomică potrivit căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui” 1880 < fr. heliocentrisme DEX, engl. heliocentrism sau «— heliocentric °; înconcintra vb. „a concentra” 1929 <— concintra (= concentra); microcentrală s.f. „centrală electrică sau de termoficare de putere mică” 1953 < fr. microcentrale DEX sau <— micro1- + centrală DLR; neconcentrat adj. „lipsit de concentrare” 1936 <— ne- + concentrat; ortoc^ntru s.n. „punctul de întâlnire a înălţimilor unui triunghi sau ale unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare” 1957 < fr. orthocentre (< ortho- „drept, în unghi drept” < gr. opdos' „drept” + centre); pericentric adj. „care este aşezat în jurul centrului” 1931 < fr. pericentrique; semicentral adj. „situat în apropierea centrului unei localităţi” 1978 ^— semi- + central; subcentru s.n. (rar) „localitate subordonată administrativ unei alte localităţi” 1955; termocentrală s.f. „centrală în care se produce căldură şi de unde aceasta este distribuită prin intermediul unui agent termic (abur, apă caldă etc.)” 1953 <— termo- + centrală; ultracentral adj. „în plin centru” 1978 <— ultra- + central. Cf. centrifug, centripet, centromer, centrozam. CENTUM adj. (lingv.) în sintagma limbă ~ „tip de limbi indo-europene în care sunetele reconstituite ca #, g sunt reprezentate prin velare - (langue) centum” 1923. Lat. neol. centum „sută” (luat ca exemplu de cuvânt în care i.e. *Ie e reprezentat prin k). Cf. cent, cenţi-, centumvir. CENTUMV7R - 164 - CENZt/RĂ CENTUMVIR s.m. „membru al unui colegiu de judecători format din o sută de magistraţi care judecau afacerile civile în vechea Romă - centumvir” 1822. Lat. neol. centumuir (< centum „o sută” + uir „bărbat”). Fam.: centumvirul adj. „care se referă la centumviri” 1822 (var. centumvimlis) < lat. neol. centumuiralis; centumviri s.n. „demnitatea de centumvir” 1862 < lat. neol. centumuiratum. Cf. cent, cintum. CENTURA s.f. „curea lată cu care se încinge talia, cingătoare; (fig.) obiect care înconjoară ceva - ceinture” 1847. Fr. ceinture (< lat. cinctura < cingere „a încinge”). Fam.: centiron s.n. „centură (militară)” 1879 (var. centuron), var. cintiron, cintron, cinturon < fr. ceinturon. Cf. încinge2, chingă, cimţ. CENUR s.m. (med.) „formă larvară a teniei care se dezvoltă parazitar în organism - cenure” 1969. Fr. cenure (< gr. koluos' „comun” + ovpâ „coadă”). Fam.: cenuroză s.f. „boală parazitară, mai ales la oi, provocată de larva teniei şi localizată la creier; capie” 1958 < fi*, cenurose. CENUŞA [ar. cinuşe, mr. cărrnşă, cinuşă, ir. ceruşq, ţeruşe] s.f. „substanţă minerală prăfoasă care rămâne după arderea unor materii organice (lemne, cărbuni etc.) - cendre” c.1500 (var. cenruşe), var. cinuşe. Lat. *cinusia (< cinus, -eris = cinis, -eris, asimilat la tipul genus, generis), cf. cors. canuga Densusianu, HLRI, 137-138, cf. lat. *cinîsia (> vegl. kanaisa, it. cinigia, log. kijina, friul. sinize, fr. dial. senis, occ. senizo, sp. ceniza, ptg. cinza) REW 1930. Fam.: mr. cănuşicav adj. „cenuşiu” 1935; cenuşa [ar. cinuşare] vb. „a (se) preface în cenuşă” c.1650; cenuşar1 [ar. cinuşar, mr. cănuşar] s.m. „cel care adună cenuşa pentru a face săpun; personaj din basme; (Mold., înv.) copist (prost), care presăra cenuşă în loc de nisip pentru a usca cerneala; arbore cu miros neplăcut, originar din China; (mr.) om care nu lucrează, care stă pe lângă foc” 1437 (cu sensul „scriitor de cancelarie”), var. cenuşer1; cenuşar2 s.n. „loc în care se strânge cenuşa; (rar) scrumieră; (rar) urnă” 1862, var. cenuşzr2; cenuşat adj. „cenuşiu; tulbure, ca şi când ar fî acoperit cu cenuşă” 1870 cenuşa; cenuşăreasă s.f. „femeie care adună cenuşa; personaj din basme” 1840 <— cenuşar1 sau <— cenuşă °; cenuşar/ vb. „a preface în cenuşă; a pune la argăsit (cu lapte de var şi leşie de cenuşă)” 1825; cenuşărie s.f. „cantitate mare de cenuşă; loc unde se strânge cenuşa” 1871; cenuşăr/’t s.n. „operaţie de tratare a pieilor cu lapte de var şi cu leşie de cenuşă” 1958 cenuşări; cenuşăr/ţă s.f. „femeie care adună cenuşa” 1870 <— cenuşar \ cenuşătură s.f. (rar) „cenuşă” 1900 cenuşa (în poezia populară, din necesităţi metrice); cenuşirniţă s.f. „scrumieră” 1900 <— cenuşer (= cenuşar2); cenuşi vb. „a preface în cenuşă; a face cenuşiu” 1862; cenuşie s.f. (bot.) „firicică, Filago germanica” 1868, var. cenuşile <— cenuşiu; cenuşiu adj. „de culoarea cenuşii” 1683; cenuşoaică s.f. „cenuşăreasă” 1840; cenuşoară s.f. (bot.) „podbeal, Tussilago farfara” 1916; cenuşoasă s.f. (bot.) „cenuşoară” 1822 <— cenuşos; cenuşai1 s.m. (peior.) „persoană care stă lângă foc, leneşă, murdară de cenuşă” 1871; cenuşai2 adj. (Sălaj) „de culoarea cenuşii” 1890; cenuşas [mr. cănuşos] adj. „asemănător cu cenuşa” 1814; cenuşatcă s.f., s.m. (Trans., Ban.) „persoană leneşă şi murdară, care stă pe lângă vatră şi se murdăreşte de cenuşă; personaj feminin din basme, cenuşăreasă” c.1650; cenuşuţă s.f. (dim.) 1825; încenuşa [ar. ncinuşare, mr. ăncinuşari] vb. „a preface în cenuşă; a face cenuşiu” 1688; încenuşî vb. „a încenuşa” 1914. Cf. cinerar, cineraria, cinerit, incinera. CENZt/RA s.f. „control prealabil asupra conţinutului unor materiale cu destinaţie publică (spectacole, publicaţii etc.); funcţia de cenzor în Roma antică - censure” 1807 (var. ţănzură), var. (înv.) censură, sensură, ţensură, ţenzură. Lat. neol. censura (> censură sau, cu pronunţare germană, ţenzură), germ. Zensur (> ţenzură), fr. censure (> censură, sensură). Forma cenzură, probabil infl. şi de rus. cenzura. Lat. censura < censere „a fi de părere, a da un aviz, a hotărî, a socoti”. CEOT7 -165- CEPĂ/ Fam.: censorial adj. „relativ la cenzură sau la funcţia de cenzor” 1862 <— censor (= cenzor); censurant s.m. (rar) „persoană care examinează lucrările scrise la un examen” 1899 <— censura (= cenzura), după germ. Zensurant; cenzor s.m. „(în Roma antică) magistrat care făcea recensământul persoanelor şi al averilor şi care supraveghea moravurile publice; persoană desemnată să verifice gestiunea unei instituţii” 1736-1738 (var. ţmsor), var. censor, censor, ţinsor < lat. neol. censor,; var. censor < fr. censeur; cenzorie s.f. „demnitatea de cenzor în Imperiul Roman” 1717 (var. ţinsone) <— cenzor, cf. lat. cens oria potestas DÎLR; cenzura vb. „a exercita funcţia de cenzor; a aplica cenzura; (Trans.) a examina lucrările scrise la un examen” 1822, var. (înv.) censura, ţenzură < fr. censurer, germ. zensurieren; cenzurabil adj. „care poate fi cenzurat” 1862 (var. censurabil) < fr. censurable; cenzurat s.n „acţiunea de a cenzura” <— cenzura; necenzurabil adj. 1928 (var. necensurabil) <— cenzurabil; ţănzărului vb. (înv.) „a cenzura” 1807 < germ. zensurieren, cu adaptarea sufixului; ţensorm s.m. (înv., rar) „persoană care a îndeplinit (de două ori) funcţia de cenzor” 1736-1738, var. ţinsorin < lat. neol. censorinus. Cf. cens, recenzie1. CEOT7 vb. (Ban.) „a infecta - infecter” 1928. Et. nes., posibil <— ciot (de la ideea de putrezire, de înnegrire) °. CEP [ir. ţep „dop la butoi”] s.n., s.m. „butuc sau vlăstar de viţă-de-vie care se pune în pământ ca să prindă rădăcină; creangă de brad sau de molid; nod la crengile de brad; dop cu care se astupă gaura unui butoi; gaură la butoi; cui mare de lemn; proeminenţă la o piesă de lemn care se îmbină în altă piesă - cep de vigne; branche de sapin; nceud de sapin; bondon; trou du tonneau; cheville, goujon; extremite d’un poteau taillee de maniere â s’ajuster â une autre piece de bois” 1582. Lat. cippus, (vulgar şi) cipum „par ascuţit; columnă funerară; piatră de hotar”, cf. it., eng., friul., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1935. Termenii romanici au mai ales sensul „trunchi” şi sensuri derivate, cf. fr. cep „trunchi de viţă-de-vie”. Sensul „dop la butoi”, infl. de bg., ser. cep „dop la butoi” (pătruns şi în ar.) S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 1350, cf. totuşi abr. ceppe „dop la butoi” Densusianu, HLRI, 226. // Cu sensul „cui mare de lemn”, var. a lui ţep SDLR. Fam.: cepar3 s.m. (Munt., rar) „persoană care are grijă de butoiul cu băutură la nuntă” 1884; cepar4 s.n. (Mold., rar) „burghiu de făcut găuri la butoaie” 1885; cepărie2 s.f. (înv., rar) „impozit pe cârciumi” c.1730; cepărit s.n. (înv.) „impozit pe cârciumi” 1735-1736; cepau s.n. (Gorj, Vâlcea, rar) „cui de lemn cu care se prinde grindeiul plugului la cotigă; (la moară) piesă de fier care îmbracă extremitatea grindeiului (pentru a nu se roade la frecare); axul roţii dinţate; (la joagăr) capăt de fier al fusului roţii, care se învârteşte în scobitura unei bârne” 1879; cepas2 adj. (rar, despre lemn) „noduros” 1682; cepui vb. (Munt., Dobr., rar) „a împreuna cu cepuri două bucăţi de lemn; a face cepuri cu rindeaua; a curăţa un trunchi de copac de ramuri” 1798; cepuit s.n. (rar) „confecţionare de cepuri cu rindeaua” 1908 <— cepui; cepuitor s.n. (rar),rindea pentru a confecţiona cepuri” 1908 <— cepui; cepurar1 s.m. (Trans., rar) „persoană care are grijă de butoiul cu băutură la nuntă” 1885 <— cepuri (pl. lui cep); cepurar2 s.n. (Trans., rar) „burghiu de făcut cepurile care unesc obezile de roţi” 1887 «— cepuri (pl. lui cep); cepuri vb. (Mar.) „a curăţa un trunchi de copac de ramuri” 1928 <— cepuri (pl. lui cep); cepuras adj. (Buc., rar; despre lemn) „noduros” 1895 <— cepuri (pl. lui cep); cepuşar s.n. (dim.) 1871. Cf. chiflă. CEP^4Ş s.n. (Ban., Olt., Bih.) „urmă de roată (după ploaie), făgaş, şleau; cărare de munte -omiere; sentier de montagne”, (Apuseni) „partea bogată a vinei de aur - pârtie riche du filon d’or” 1885-1890. Magh. csapâs DA, C. Lacea, DR 2, 1921-1922, 901, Tamâs, EW, 191 // <- cep CADE. CEPĂ/vb. (Buc.) „a merge uşor, a lipăi - marcher doucement” 1913 (var. ciupăi3). Ucr. capaty „a merge clătinându-se” C. Lacea, DR 5, 1927-1928, 398, DA (s.v. ciupăi) II Cf. magh. csap („a lovi”) DEX. Fam.: cepăit s.n. (abstr). 1950. CEPCHEN - 166- CERARGIR/T CEPCHEN s.n. (înv.) „haină boierească scurtă, cu mânecile despicate; pieptar ţărănesc (îmblănit) - vetement de boyard, court et â manches fendues; veste paysanne sans manches (fourree)” 1693-1714 (var. ceapcan2), var. ceapcan, ceapchm, ceapchm. Tc. dial. gepken Suciu, ITII, 201. CEPEL/ vb. (Buc., N Trans., Oaş) „a vorbi peltic - zezayer” 1825 (var. şepeli), var. şupeli. Ucr. sepeljaty > şepeli > cepeli (formă hipercorectă) DA // Creaţie expresivă cu sufixul -li Al. Graur, BL 4, 1936, 91, CDER 1656. Fam.: cepăl#s adj. (N Trans.) „peltic” 1986, var. şepelos; cepeleag adj. (Mold., Buc., Trans.) „peltic” 1703-1705 (var. şepeleav), var. şepeleag < ucr. sepeljavyj > şepeleav > şepeleag (prin susbstit. finalei) > cepeleag (formă hipercorectă) DA, SDLR, Th. Hristea, LR 11, 1962, 3, 299, DEX // rus. sepeljavyj CADE, TDRG, DEX; pol. szepietlawy (= szepietliwy) TDRG; pol. szepielak SDLR; magh. selypeg, pentru formele cu -ag TDRG; cepeli CDER 1656; ceperlui vb. (N Trans.) „a vorbi peltic” 1986; şepelegi vb. (rar) „a vorbi peltic” 1879 <— şepeleag (= cepeleag). CEPL/tC adj., s.m. (înv.) „(om) sărac, nevoiaş - pauvre” 1726-1729. Tc. giplak (lit.) „gol, dezbrăcat”, (dial.) „sărac” Suciu, IT II, 201. CER1 s.n. [ar., mr. fer1, ir. cer] „spaţiul cosmic văzut de pe Pământ - ciel”, în sintagma ~ gurii „palat - palais (de la bouche)” c.1500, var. (înv.) ceriu2. Lat. caelum, panrom. REW 1466. Fam.: ceresc adj. „privitor la bolta cerului; dumnezeiesc, divin; (fig.) fermecător, minunat” 1563-1583 (cu sensul figurat, după fr. celeste Stanciu-Istrate, Calcul, 170); cereşte adv. „ca în cer; în mod divin” 1880 <— cer1 sau ceresc; supemu s.n. (înv., rar) „ceea ce se află sub cer” <— supt + ceriu, după slavon podunebesije. Cf. celest, celostat. CER2 s.m. [ar., mr., ir. ţer1] „specie de stejar (Quercus cerris) - chene-chevelu” 1577 (top.). Lat. cerrus, cf. it. REW 1838. Fam.: ceret s.n. (col.) 1400, var. (înv., Ban.) cerat; ceroaică s.f. „specie de stejar (Quercus ilex)” 1872 <— ceroi; cer oi s.m. (augm.; Olt., Ban., Făgăraş) 1884; cerulete s.m. (dim.; Ban., Huned.) 1885; ceruleţ s.m. (dim.) c.1650. CERAMBIC7D s.n., (înv.) s.m. (mai ales la pl.) „familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit şi viu colorat - cerambycide” 1902 (s.m.). Fr. cerambycide(s), lat. neol. cerambicidae (< gr. Kepdgif3v( „coleopteră cu antene lungi” < Kepap „corn”). CERAMIC adj. „referitor la fabricarea vaselor de pământ, a porţelanurilor, a faianţelor -ceramique” 1868. Fr. ceramique (< gr. fcepapucop < tcepapop „vas de lut”). Fam.: ceramică s.f. „arta olăritului; obiecte rezultate din arta olăritului” 1887 < fi*, ceramique; ceram/st s.m. „fabricant de obiecte din ceramică” 1931 < fi*, ceramiste; electroceramica s.f. „ramură a ceramicii, care se ocupă cu cercetarea proprietăţilor materialelor ceramice folosite în electrotehnică” 1953 < fr. electr o ceramique; metaloceramică s.f. „ramură a metalurgiei, care se ocupă cu fabricarea a diverse obiecte pe baza pulberilor metalice” 1951 < fr. metalloceramique DEX // metal[o\ + ceramică DLR. Cf. cărămidă. CERARGIRJT s.n. „clorură de argint naturală, întrebuinţată ca minereu de argint -cerargyrite” 1949. Fr. cerargyrite (< gr. Kepap „corn” + âpyvpos' „argint”). Cf. cerast, ceratit, chelicer, cheratină, cheratită, cladocer, rinocer. CER4ST -167- CERC CERAST s. m. (zool.) „şarpe veninos din Africa şi Asia, având pe cap excrescenţe în formă de coame - ceraste” 1905. Fr. ceraste (< gr. Kepâarqp „cu coame”). Cf. cerargirit, ceratit, chelicer, cheratină, cheratită, cladocer, rinocer. CERAT7T s.m. „moluscă cefalopodă fosilă, din era mezozoică - ceratite” 1949. Fr. ceratite (< gr. kcparitlp < Kepap „corn”). Cf. cerargirit, cerast, chelicer, cheratină, cheratită, cladocer, rinocer. CERB [ar. ţerbu, mr. ţerb] s.m. „mamifer patruped mmegător, cu coame ramificate (Cemus elaphus); (entom ) rădaşcă (Lucanus cemus); obicei popular de a umbla la colindat, de Crăciun şi de Sf. Ioan, cu o mască realizată dintr-un cap de cerb - cerf; lucane; coutume rituelle au Noel et â la Saint Jean qui consiste â aller de maison en maison en portant une tete de cerf’ c.1500. Lat. cemus, panrom. REW 1850. Fam.: ciarbă [ar. ţearbă] s.f. 1825, var. (suspectă) cerbă < lat. *cerba (= cema) CDDE 306, DA sau <— cerb °; Cerban s.m. nume de bou 1885; Cerbană s.f. numele unui obicei popular de a umbla la colindat, de Crăciun şi de Sf. Ion, cu o mască realizată dintr-un cap de cerb; nume de vacă 1857 Cerban; cerbar s.m. „rădaşcă” 1903; cerbaş s.m. (Trans.) „persoană care umblă cu cerbul” 1915; cerbălwţă s.f. (bot.) 1898; cerbărie s.f. „loc unde simt ţinuţi cerbii” 1822; cerbeşte adv. „ca cerbii” 1889; Cerbica s.f. nume de vacă 1913; cerbişar s.m. (dim.) 1870; cerboaică s.f. „femela cerbului” 1857; cerbuaie [ar. ţirboahe] s.f. „femela cerbului” 1825; cerbii [ar. ţirboh „căprior, cerb”] s.m. (augm.) 1924; cerbuteţ s.m. (dim.) 1870; cerbuşar s.m. (dim.) 1871; cerbuţ s.m. (dim.) 1822; ar. ţirbaplu s.m. „cerb mic” 1906. Cf. cervin. CERBER s. m. (mitol.) „câine cu trei capete care păzea porţile Infernului; (fig., livr.) paznic neînduplecat - cerbere” 1717-1723 (var. înv. /erber), var. (înv.) cerber. Lat. neol. Cerbems (< gr. Kepjdepoc), fr. cerbere. CERB/CE s.f. (rar, ieşit din uz) „grumaz, ceafa, mai ales ale animalelor; povară; (Ban.) neg de la mână; boală (a gâtului?); partea de deasupra a jugului; piesă a căruţei în formă de scobitură -cou, nuque; durillon (â la main); maladie (du cou?); pârtie superieure du joug, qui pese sur la nuque du boeuf, pârtie de la charrette” c.1500, var. (Mold.) cerbiş, cerbişă, (hapax Anon. Car.) cervice. Lat. cemîcem, cf. it., v.fr., occ., sp., ptg. REW 1848. Var. cerbiş, cerbişă, probabil sg. refăcute din pl. cerbise. Fam.: cerbicie s.f. „încăpăţânare, tenacitate” 1852; cerbicos adj. „cu cerbicea tare; rezistent, dârz, orgolios” 1822, var. cerbicios; cergiţă s.f. (Apuseni) „cerbice” 1888 (scris cerdiţă) <— cerbice, cu substit. finalei. Cf. cervical. Dublet etim. cervix, s.v. cervical. CERC [mr. ţerc] s.n. „figură geometrică plană formată din mulţimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; nume dat unor obiecte care au această formă; grup de oameni legaţi între ei prin interese comune ori prin legături de rudenie sau de prietenie, societate; (înv., livr.) întindere, cuprins (de cunoştinţe, de atribuţii, de ocupaţii etc.) - cercle, cerceau” 1691-1697. Lat. circus (cu sensuri neologice după fr. cercle), cf. v.it., sd., cat., sp., ptg. REW 1948. Fam.: cercual s.m. (înv., Trans.) „şef administrativ al unei regiuni numite cerc” 1928 <— cerc, după germ. Kreishauptmann; cercul vb. (înv.) „a lega doagele unui vas cu cercuri; a cuprinde ca într-un cerc, a încercui” 1652; cercuială s.f. (înv., abstr.) 1857 <— cercui; cercuit s.n. (înv., abstr.) 1773 <— cercui; cercuitar s.m. (înv.) „cercurar” 1857 <— cercui; cercuitwră s.f. (înv.) „cercuială” 1871 <— cercui; cerculeţ s.n. (dim.) 1895; cercurar s.m. (înv.) „cel care face sau pune cercuri” 1822 cercuri, pl. lui cerc; cercurărie s.f. (înv.) „meseria cercurarului” 1871 ^— cercurar; cercurărit s.n. (înv.) „plata pentru punerea cercurilor” 1870 +- cercurar; cercurd s.n. (dim.) 1852 <— cercuri, pl. lui CERC4LĂ1 -168- CERCET^ cerc; Cercurica s.f. nume de capră 1898 <— cercuri, pl. lui cerc; cercuriu adj. „arcuit; în formă de cerc” 1880 <— cercuri, pl. lui cerc; cercuşor s.n. (dim.) 1897; cercaţ s.n. (dim.) 1822; epicerc s.n. (înv., rar) „epiciclu” 1848 <— epi- + cerc, după gr. €ttlkvkăos\ cf. epiciclu s.v. ciclu; încercui vb. „a înconjura din toate părţile, a strânge într-un cerc” 1876 în- + cerc + -ui, după fr. encercler; semicerc s.n. „arc de cerc subîntins de un diametru, jumătate de cerc” 1820-1830, var. (înv.) semicirc, semicirclu, semicircul, (reg.) sâmicerc semi- + cerc, după fr. demi-cercle, germ. Halb-Kreis; var. semicirclu, semicircul < lat. neol. semicirculus, it. semicircolo; var. semicirc, prin echivalarea dubletelor cerc cu circ. Dublet etim.: circ. Cf. cearcăn, cercel, cerceta, cherchelie, circa, circuit, circula, circular1, circum-, încerca, ţărcălam1, ţerclu, ţircăl, ar. ţercfu. CERC4LĂ1 s.f. (Buc.) „plasă de pescuit în formă de sac - filet de peche en forme de sac” 1893. Ucr. cekalo (dial. Maramureş cerkalo, fie infl. de cerpak, cerpalo „vas de scos apa”, fie cu -r-introdus în română, posibil sub infl. lui cerca, şi reîmprumutat în ucr.) N. Drăganu, DR 6, 1929-1930, 267, CADE, CDER 1665 // Rus. cerpalo „unealtă de scos peştele mic din năvod” (< cerpat' „a scoate, a excava; a scoate apă”) SDLR; probabil acelaşi cuvânt cu cercalan (= ţărcălam1), apropiat de cerc sau cerca DA. CERC4R1 s.m. „larvă a gălbezii, care trăieşte în apă şi care devine adultă în organismul vitelor comute, unde pătrunde odată cu hrana - cercaire” 1898. Fr. cercaire (< lat. savant cercaria < gr. Keptcos' „coadă”). Cf. cerci1, cercopitec. CERCEL [ar. tir ţel, ţirţelV] s.m. „obiect de podoabă, de obicei de formă rotundă, fixat sau atârnat de ureche; numele unor obiecte de formă inelară (la căruţă, la pescuit etc.) - boucle d’oreille; nom de differents objets en forme d’anneau (de chariot, de peche, etc.)” 1582, var. (Mar.) ciurcel1. Lat. circellus „ineluş” (< circus), în limbile romanice şi „cercel”, cf. dalm., abr., sicii., fr., sp., ptg. REW 1939. Fam.: cercela vb. (rar) „a împodobi cu cercei” 1871; cercelar s.m. „negustor ambulant de mărunţişuri precum aţe, ace, cercei ieftini etc.” 1857 <— cercel CDDE 311, CADE, DA // Tc. gergici „negustor ambulant” (< gergi „comerţ în detaliu”), infl. de cercel SDLR; cercelat adj. „împodobit cu cercei; (cu păml) buclat, cârlionţat” 1871, var. ciorcioht, ciurciuht; cercelaş s.m. (dim.) 1825; cercelăriasă s.f. 1871 <— cercelar; cercelărie1 s.f. „meseria cercelamlui” 1857 <— cercelar; cercelări'e2 s.f. „atelier unde se confecţionează cercei, mărfuri vândute de cercelar” 1857 <— cercel sau cerine, cerin. Forma cerime rezultă din reanalizarea variantelor etimologice în cer1 şi suf. col. -ime DA, CADE, SDLR // <— *cer-3 (< lat. cirrus „smoc”) + -ime G. Giuglea, „Langue et litterature” 4, 1948, nr. 1-2, p. 13-14. Fam.: cerariu s.n. „tavan” 1906 <— cerinu, cu substit. finalei DA // *— *cer-3 + -ariu G. Giuglea, „Langue et litterature” 4, 1948, nr. 1-2, p. 13-14. CER/THIUM s.n. „gen de moluşte gasteropode cu cochilia alungită, în spirală, cu striaţii -cerithe” 1949. Lat. neol. Cerithium (< gr. icr/puiaoi' „caduceu; cochilie, scoică” < a:fjpv£ „herald; cochilie folosită ca trompetă”). Cf. caduciu. CERIU1 s.n. „element chimic, metal moale, ductil şi strălucitor, cu diverse întrebuinţări în industrie - cerium” 1862, var. cerium. Fr. cerium (nume creat pe baza lat. Ceres, zeiţa romană a grânelor). Fam.: cerimetr/e s.f. „metodă de analiză chimică cantitativă, prin tratare cu săruri de ceriu” 1949, var. cerometrie < fi*, cerimetrie; cerit s.n. „mineral care conţine pământuri rare, în special oxid de ceriu” 1949 < fr. cerite. CERMĂLU/1 vb. (Năs.) „a face gălăgie - faire du vacarme, du tappage” 1928. Magh. csărmăl. Fam.: cearmă s.f. „femeie neagră şi urâtă” 1887 probabil < magh. csărma „gălăgios”, infl. semantic de cernă „(oaie) neagră” (< v.sl. crunu „negru”) DA, cf. cearnapoacă „femeie neagră şi urâtă”; cermăkrie s.f. „gălăgie” 1928 <— cermălui, cu substit. finalei, infl. de hărmălaie. CERNAVODK4N s.m., adj. „(persoană) din Cernavodă- (habitant) de Cernavodă” 1810 (antrop.). Top. Cernavodă (< bg. cerna, v.sl. cruna „neagră” + vodă „apă”) + -ean. Fam.: cernavodeancă s.f. „femeie din Cernavodă” 1982. Cf. cern/, ciornă1, ciornei. CERNE [ar. /eamire, ir. cerne] vb. „a trece o materie farâmicioasă prin sită pentru separarea părţii mai fine; (fig.) a ploua mărunt, a ninge; (livr., înv.) a examina, a distinge - tamiser, cribler; parsemer; bruiner; (livr., vieilli) discemer, analyser” 1581. Lat. cernere, cf. ret., it. dial, fi*, dial., cat., sp., ptg. REW 1832. Sensul livresc „a examina, a distinge”, calchiat după lat. Fam.: cernător1 adj., s.m. „(persoană) care cerne” 1822; cernătar2 s.n. „unealtă de zidărie pentru cernutul nisipului” 1885; cernătură s.f. (abstr.) 1871; cernut s.n. (abstr.) 1871; cernwtă s.f. „dans ţărănesc” 1885; ar. nţearnire vb. „a cerne” 1906; prec^rne vb. (reg.) „a cerne de mai multe ori” 1889 prea- + cerne. Cf. discerne. CERN/ vb. „a înnegri, a vopsi în negru; a se îmbrăca în negru în semn de doliu; a se mâhni, a se întrista - (se) noircir, (se) teindre en noir; se mettre en deuil, porter le deuil; s’attrister, s’assombrir” 1620. V.sl. cruniti „a înnegri”. CERNOZIOM -173- CERTA Fam.: cearnapoacă s.f. (Nas.) „femeie neagră şi urâtă” 1887 cern, după derivatele în -oacă; cern adj. (atestat numai la feminin, despre oi) „negru” 1885 < v.sl. crunu; cernăwţ s.m. (Neamţ) nume de bou 1885 <— cernei; cernea s.m., s.f. (Munt.) nume de vită 1885 <— cern; cerneală1 s.f. (pop.; înv.) „înnegrire, vopsire în negru; (înv.) doliu; (rar) amărăciune, tristeţe” 1686 <— cerni + -eală; cerneală2 s.f. (înv.; Mold., Trans.) „culoare neagră cu care se vopsesc textilele şi părul; lichid preparat pentru a servi la scris şi la tipărit” 1560 < slavon crunilo, cu substit. sufixului; cernei s.m. (S Mold.) nume de câine ciobănesc 1884 <— cern; cernit s.n. (abstr.) 1892; cernita s.f. numele unui dans ţărănesc 1892 «— cernit (part. lui cerni); cernitar, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care vopseşte în negru” 1825; cernitară s.f. „vopsea neagră; doliu” 1862; cernwşcă s.f. (bot.) „chimion negru, negruşcă, negrilică” 1900 < ucr. comuska DEX, rus. cernuska DA, CADE, TDRG, SDLR, CDER 1678, DEX /'/' şi pol. czarnuszka SDLR; descerni vb. (înv.) „a renunţa la doliu” 1886= Cf. cernavodean, cernoziam, ciarnă1, ciornei, ciornoglavă, ciornolag. CERNOZIOM s.n. „grup de soluri foarte fertile, de culoare închisă, formate sub o vegetaţie ierboasă, în condiţiile unei clime continentale - tchemoziom” 1930 (var. ciomoziom). Rus. cemozem (< cernyj „negru” + zem- „pământ”). Cf. cerni, ciornă1, ciornei. CERN UT s.m. (Ban.) „piron - gros clou” 1913. Et. nes., probabil ser. dial. cren „mâner” (= cren) sau bg. dial. ceren „mâner” + -uf DA. CERP/vb. (înv.) „a scoate apă (din fântână) - puiser de l’eau (dans la fontaine)” 1681. V.sl. sau slavon crupg, creţi DA, cf. bg. cerpja II posibil şi ms. cerpaf DA; cf. rus. cerpaf TDRG3. Cf. ciorpăi, cirăpeală. CERT adj. „de care nu te poţi îndoi, sigur - certain, sur, indubitable” 1836 (var. ţert). Lat. neol. certus. Fam.: certifica vb. „a adeveri (printr-un act)” 1848 < lat. neol. certificare, fr. certifier; certificat s.f. „act oficial prin care se confirmă exactitatea unui fapt, autenticitatea unui înscris sau în care se atestă o anumită calitate, în vederea valorificării unor drepturi, atestat” 1837 (var. ţertificzt) < lat. neol. certifîcatum DA, SDLR, DEX, TDRG3, Ursu, ILII, 155, fr. certificat CADE, DEX, Ursu, IL II, 155, germ. Zertifikat Ursu, IL II, 155; certificator adj. „care certifică” 1929, var. certificător < fr. certificateur sau <— certifica; certificaţie s.f. „atestare, certificare” 1851, var. certificaţixme < fr. certification; certitudine s.f. „caracter cert; încredere deplină în ceva” 1836 (var. ţertitudine) < fr. certitude, lat. neol. certitudo, -inem; incert adj. „nesigur” 1846 < lat. neol. incertus; incertitadine s.f. „nesiguranţă, lipsă de certitudine” 1846 < fr. incertitude; necert adj. (înv.) „incert” 1836 (var. neţert) cert, după lat. neol. incertus, fr. incertain; necertitadine s.f. (înv.) „incertitudine” 1836 (var. neţertitndine) certitudine, după fr. incertitude; ţerticiwne s.f. (înv., rar) „certitudine” 1794 <— ţert (= cert), după lat. certitudo. CERTA [mr. ţirtari, ir. certa] vb. „a mustra, a dojeni; a avea un conflict (mai ales verbal) cu cineva, a se învrăjbi cu cineva; (înv.) a pedepsi; (înv.) a (se) instrui - gronder, reprimander; se disputer, se quereller, se fâcher; (vieilli) punir, châtier; (vieilli) (s’)instruire” c.1567. Lat. certare „a se lupta, a se întrece”, cf. sd., v.it. REW 1840. Sensul „a mustra, a pedepsi”, numai în rom. şi alb. Densusianu, HLRI, 282. Fam.: ceartă [mr. ţşrtă] s.f. c.1500 <— certa (der. regresiv), posibil foarte vechi, cf. alb. qarte CDER 1680; certaş s.m. (înv., rar) „individ căruia îi place cearta; împricinat, parte într-un proces” 1856 <— certa DA, TDRG3 sau <— ceartă CADE; certat2 s.n. (abstr.) c.1567; certă^t -eaţă adj., s.m., s.f. „(persoană) căreia îi place cearta” 1857, var. (rar) certăreţ; certătar adj. (înv.) „certăreţ” 1693; certătară s.f. (înv.) „ceartă” 1650; ar. nţirtare vb. „a certa” 1894. CERTAT1 -174- CERV/N CERTAT1 adj. (Mehed.) „(despre bou sau vacă) fără un corn, cu un corn rupt - ecome” 1898. Et. nes., probabil <— *certac <— cerţi sau < v.sl. *cîrtakb < *cîrtg, *cersti (= crutg, creşti) „a tăia”, eventual infl. de certa S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 680, DA. Cf. cert/, c/rtă1. CERT/ vb. (Ban., Trans.) „a coji un arbore viu, ca să se usuce - ecorcer un arbre, pour le faire secher” 1927. V.sl. *cîrtg, *cersti (= crutg, creşti), *cîrtati (= cruţaţi) „a tăia”. Fam.: certej s.n. „loc defrişat” (Ban., N Olt., Crişana, Mar.) 1482 (top. Ceartej), var. certcz < ucr. certez „defrişare prin decojirea copacilor, loc defrişat”, ser. (vechi, dial.) crtez (=crtez) (< v.sl. *certez „tăietură” < *cirtg, *cersti) E. Janitsek, LR 27, 1978, 3, 253-258; certej/ vb. (Ban., N. Olt.) „a cerţi” 1927 <— certej. Cf. certat1, cert/e, c/rtă1. CERT/E s.f. „ciocănitoare sură-pic cendre” 1852. Et. nes., posibil înrudit cu cerţi DA, TDRG3. Cf. cert/. CERULEU s.n. „substanţă minerală albastră, obţinută dintr-un amestec de cobalt şi staniu -(bleu de) ceruleum, bleu ceruleen, bleu celeste” 1966. Fr. ceruleum (împr. din lat. caeruleum, forma neutră a adj. caeruleus „albastru” < caelum „cer”). Cf. cer, celest, celostot. CERt/ZĂ1 s.f „carbonat natural de plumb, alb sau cenuşiu, cu luciu adamantin, folosit mai ales la prepararea vopselelor, alb de plumb - ceruse” 1749. It. cerussa DÎLR, fr. ceruse DA, CADE, DEX (împr. din lat. cerussa) II şi lat. neol. cerussa DEX; lat. neol. cerussa SDLR. Fam.: ceruz/t s.n. „carbonat natural de plumb, care se prezintă sub formă de cristale albe cu luciu diamantin” 1898, var. ceruzită < fr. cerusite\ ţeri/ză s.f. (înv., Trans., Mar., Ban.) „creion” 1788, var. cerusă, ceruză2, ţaruză, ţerăuză, ţemjă, ţiruză < magh. ceruza (< lat. cerussa). CERV^NĂ s.f. „numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu flori albe, cu puncte roşii în interior - Lycopus exaltatus, Lycopus europaeus”, 1783, var. carvmă, chervană, ciorvmă, corvană2, ţarv&nă, ţarvme, ţervană, ţervme. Et. nes., posibil înrudit cu v.sl. *cruvenu „roşu” (cf. bg. cerven, ser. crven) CDED II48, CDER 1681 (probabil); var. cu /- infl. de ser. crven „roşu” // Et. nec., posibil termen farmaceutic intrat în limba populară DA; et. nec. DEX. CERVTC4L adj. „referitor la partea posterioară a gâtului sau la gâtul, colul unor organe -cervical” 1822 (var. cerbical). Fr. cervical (împr. din lat. ceruicalis < ceruix „ceafa”). Var. cerbical, după cerbice. Fam.: cervic/tă s.f. „inflamaţie acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare” 1969 < fr. cervicite; cervicotom/e s.f. „incizie chirurgicală la nivelul colului uterin” 1978 < fr. cervicotomie (< cervico- < cervix + -tomie < gr. -rojuia < -râjuos' < re^etu „a tăia”, TOjnj „tăiere”); cervix s.n. „partea inferioară a uterului sau a vezicii urinare (col uterin sau vezical)” 1969 < fr. cervix (împr. din lat. ceruix „ceafa”), dublet etim. cerbice\ endocervic/tă s.f. „inflamaţie a mucoasei interne a colului uterin” 1978 < fr. endocervicite (< endo- < gr. euSou „înăuntru” + cervicite „cervicită”). Cf. cerb/ce. CERV/N adj. „asemănător cerbului, de cerb - cervin” 1966. Fr. cervin (împr. din lat. ceruinus < ceruus „cerb”). CERV/Ş -175- CETATE Fam.: cervid s.n. (mai ales la pi.) „familie de mamifere rumegătoare ai cărei masculi au coame osoase, ramificate” 1978 < fr. cervides. Cf. cerb. CERV/Ş s.n. (înv.) „grăsime de vacă, topită, păstrată în băşici şi întrebuinţată în alimentaţie; came conservată în seu topit - graisse de boeuf fondue” 1826, var. cereviş, cervcş, cer viei, ciriviş, cirviş, ţerviş. Tc. gerviş. CESIU s.n. „element chimic, metal alcalin monovalent, moale, alb, care se foloseşte la fabricarea celulelor fotoelectrice - cesium” 1871, var. (înv.) ccziu. Fr. cesium (termen savant construit pe baza lat. caesius „verzui, verde-albăstmi”, după cele două dungi albastre pe care le produce cesiul în analiza spectrală). CESNIC1 adj. (Teleorman) „posac, tăcut şi retras - maussade, renferme” 1912. Et. nes., posibil <— *cestnic < bg. cesten „cinstit” (modelat după suf. -nic) DA sau <— becesnic (= bicisnic), cuvântul cisnic fiind folosit despre diavol Mărgărit, PED, 42-43. CEST1 s.n. (înv.) „bucată de prescură tăiată de preot la proscomidie - fragment du pain consacre rompu par le pretre” 1652. Slavon cgstî „parte”. Cf. ceastie. CEST2 s.n. „mănuşă de piele, armată cu plumb şi cu fier, de care se serveau atleţii în Antichitate în luptele pugilistice - ceste” 1939. Fr. ceste, lat. neol. caestus. CESTER s.n. (Trans., acc. nec.) „odgon de legat pluta - grosse corde” 1928. Ser. cestar „plasă de pescuit cu găuri mici” (< cest „des”) ° // Et. nec. DA. Cf. cistrnă. CESTOTD s.n. „clasă de viermi platelminţi în formă de panglică - cestode” 1871, var. cestoid. Fr. cesto'ide (< gr. Kcaros' „cingătoare” + -(o)ide < gr. -eiSijs' „care arată ca...” < eîSos* „formă, aspect”). Fam.: cestod s.n. „cestoid” 1962 < fr. cestode. CEŞME1 s.f.pl. (Ban.) „alice de plumb -plombs de chase, grenaille” 1885. Rom. *cesme (cu -5- pentru -ş-, fonetism specific Banatului), pl. lui *ceasmă <— *sacmă (prin metateză) < ser. sacma „alică” (< tc. sagma) DA. Cf. şaşma. CEŞT/vb. (Suceava) „a tăia cioturile de brad - elaguer un sapin” 1898, var. ţeşâ. Ucr. cystyty (ind. prez. 1 sg. cyscu) „a curăţa, a coji, a decortica” (< cystyj „curat”)0 // Et. nec. DA. Cf. cinsteţ1. CETACEU s.n. „ordin de mamifere acvatice mari, cu corpul în formă de peşte şi cu membrele anterioare transformate în înotătoare - cetacee” 1837 (var. ţetaţie s.f.). Fr. cetace, lat. neol. (pl.) Cetacea (< cetus < gr. fCTjros' „monstru marin, cetaceu”). Fam.: cetaceum s.n. „grăsime extrasă din nările unei balene” 1962 < fr. cetaceum. Cf. chit3. CET4TE [ar, ţitate, mr. top. Ţitati; ir. cetate „oraş”] s.f. „aşezare fortificată, fortăreaţă; (în expr. ~ de scaun) reşedinţă domnească - cite, forteresse; residence du voivode” c.1500, var. (înv.) citate. Lat. cîuităs, -ătem (< cîuis „cetăţean”), cf. dalm., it., ret., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1959. CETTRNĂ -176- GETINĂ Fam.: cetăţea s.f. (dim., înv.) 1455 (top.); cetăţean, -ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) al unei cetăţi; persoană care se bucură de toate drepturile civile şi politice ale unui stat; (înv.) civil” 1563-1583, cu sensul politic, după fr. citoyen; cu sensul „civil”, după lat. ciuilis, fr. civile; cetăţeancă s.f. 1928 <— cetăţean; cetăţenesc adj. „de cetăţean; (înv.) orăşenesc; civil” 1691-1697 <— cetăţean; cu sensul „civil”, după lat. ciuilis; cetăţeneşte adv. 1822 <— cetăţean sau <— cetăţenesc, cetăţenie s.f. „condiţia juridică de cetăţean” 1871 ^— cetăţean, după fr. citoyennete; cetăţen/me s.f. (col.) 1871 <— cetăţean; cetătesc adj. (înv.) „cetăţenesc” 1682; cetăţoică s.f (dim., înv.) 1809; cetăţuie s.f. (dim.) 1595 (top.); cetăţuit adj. (înv.) „fortificat ca cetate” 1826; concetăţean s.m. 1829 <— cetăţean, după fr. concitoyen; încetăţeni vb. „a acorda cetăţenia; (refl., fig.) a se statornici, a se înrădăcina” 1853 cetăţean; încetăţenit adj. „care s-a înrădăcinat” 1934 <— încetăţeni. Cf. citaddă, civil. CETTRNĂ s.f (Trans.) „streaşină; vas din doage în care curge mustul din lin - gouttiere; cuveau” 1561, var. ceatarnă, cetarnă, ciotârnă. Magh. csatoma, (dial.) csatarna, csaterna (< ser. catrnja, cetrnja < it. citerna = cisterna < lat. cisterna). Cf. cisternă. CETCĂ s.f „sfoară groasă care ţine de plasa de pescuit şi este terminată la capete cu câte o cheotoare - corde de peche” 1916. Et. nes., probabil <— *şetcă setcă „unealtă de pescuit formată dintr-o plasă confecţionată din aţă subţire, fixată în apă cu două odgoane” < rus. setka0 // Et. nec. DA. Fam.: cetcui vb. „a împleti năvodul pe odgoane” 1910. CETEL4 s.f. (suspect) „un soi de pasăre - une sorte d’oiseau” 1909. Et. nes., probabil <— cetie DA. CETENĂ1 s.f. (chim.) „substanţă chimică obţinută prin piroliza acetonei şi care se prezintă sub formă de gaz cu miros înecăcios - cetene” 1949. Fr. cetene (< cet- < cetone „cetonă” < acetone + -ene). Cf. cetonă. CETERĂ s.f. „instrument muzical cu coarde de tipul viorii sau al harpei; chitară; vioară -instrument â cordes; guitare; violon” c.1500, var. cQtără. Lat. cithera (< gr. tadăpa), cf it., v.eng., occ., v.sp. REW 1953. Fam.: cetera vb. (înv., reg.) „a cânta din ceteră; (Trans.) a bate la cap, a sâcâi” 1632, var. cetarâ, cetăra; ceteraş s.m. „lăutar, scripcar” 1822, var. ceataraş, cetăraş; ceterea s.f. (dim.) 1891; cetereza vb. (Mold.) „a colinda” 1928 < lat. citharizăre DA sau <- tema ceterez- a vb. cetera, cf. ureza < ura, bureza < bura Mărgărit, NCES, 325; cetemică s.f. (dim.) 1825; ceteraţă s.f. (dim.) 1857. Dublet etim.: chitară, ţiteră. Cf. citolă. CETIE s.f. (omit., Trans.) „bâtlan, cocor de baltă - heron, butor” 1890. Et. nes., probabil magh. csett, esott „poc!” (cf magh. csetten „a pocăni”) DA. Cf. cetea. CETINĂ s.f. „ramură de brad, ace de brad - branche de sapin, aiguilles de sapin” 1522 (antrop.), var. cetenă2, citină. V.sl. *cetina (coiectivul lui cetu „perie, ţepi”), cf bg. cetina „ienupăr, păr ţepos la unele animale”, ser. cetina „ace de conifere, păr ţepos”, slovac, ceh. cetina „ramură de conifer, cetină”, scetina „păr aspru, păr de porc” Mihăilă, ÎVS, 75, DA, CADE, TDRG // Bg. cetina, ser. cetina SDLR, TDRG, DEX; bg. cetina, ser. cetina sau magh. csetina Densusianu, HLRI, 366. GETNIC -177- CEVL4NĂ Fam.: cdin s.m. „ienupăr” 1857, var. ceten; cetinică s.f. (dim.) 1885; cetinîş s.n. „pădure tânără de brad” 1886; cetin/ţă s.f. (dim.) 1580 (top.); cetinos adj. „cu cetină deasă” 1905; cetioară s.f. (dim.) 1885; încetinat adj. (despre brazi) „cu cetină deasă” 1892. GETNIC s.m. „participant la lupta armată de partizani a popoarelor slave din Peninsula Balcanică în sec. XIX împotriva turcilor; membru al unor organizaţii de tip fascist care au activat în Iugoslavia - Tchetnik” 1911. Ser. cetnik. CETONĂ s.f „nume generic dat unor compuşi organici, obţinuţi mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor - cetone” 1939. Fr. cetone (< acetone „acetonă” < lat. acetum „oţet” + ~one). Fam.: cetogen adj. „care favorizează producerea de cetone în organism” 1978 < fr. cetogene; cetogeniză s.f. „formare a cetonei în organism” 1958 < fr. cetogenese; cetonemie s.f. „prezenţă a corpilor cetonici în sânge” 1969 < fr. cetonemie (< ceto- < cetone + -(h)emie < gr. aîpa „sânge”); cetonic adj. „de natura cetonei” 1949 < fr. cetonique; cetonurie s.f. „eliminare prin urină a cetonelor rezultate din arderea incompletă a grăsimilor” 1958 < fr. cetonurie (< cetone + -urie < gr. -ovpia < ovpeîv „a urina”); cetoză s.f. „monozaharid care conţine cetonă” 1949 < fr. cetose; xilocetoză s.f. „derivat al xilozei prezent rareori în urina umană, indicând o deviere a metabolismului unor aminoacizi” 1969 < fr. xylocetose ( cebălui „a (se) zăpăci”) + aiurit (contaminare) DA. Cf. chior. CEt/Ş1 adj. (înv., rar) „care se uită chiorâş, ceacâr - louche” 1825. Et. nes., <— ceur sau <— ceuc (= ciocuş) cu substit. finalei. CEVL4NĂ s.f. „segment de dreaptă care uneşte vârful unui triunghi cu un punct de pe latura opusă - cevienne” 1949. Fr. cevienne (< numele matematicianului Giovanni Ceva). CEZAR -178- CHARLESTON CEZAR s.m. „titlu dat întâi împăraţilor romani (la început, din familia lui Iulius Caesar), apoi moştenitorilor imperiali; împărat - cesar; empereur” 1561 (var. înv. chesar (iu) „împărat roman; (ulterior) împăratul Sfântului Imperiu Romano-German”), var. cezar. Fr. Cesar (pentru varianta accentuală cezar) °, lat. neol. Caesar DA, CADE, CDER 1686, DEX. Var. chesar(iu) < slavon kesarî (< m.gr. Kaîaap < lat. Caesar). Fam.: cezarian adj. „referitor la Cezar, la regimul imperial roman sau la un regim de dictatură militară” 1880 < fr. cesarien; cezariană s.f. „intervenţie chirurgicală care constă în extragerea fătului viu prin deschiderea uterului”, adj. în sint. operaţie ~ 1842 < fr. cesarienne (< lat. Caesar, cognomen explicat de unii autori latini - de ex. Plinius, Naturalis historia 7, 47 - printr-un presupus substantiv comun caesar „copil scos din uter prin incizie” < caesus, part. pasiv al lui caedere „a tăia” TLF, FEW II 39, DELL); cezaric adj. (rar, înv.) „împărătesc” 1928; cezaricisc adj. (înv.) „al împăratului Austriei” 1723 (var. chesaricesc) < chesar „împăratul Sfântului Imperiu Romano-German”, cf. germ. kaiserlich; cezar/n adj. (rar, înv.) „împărătesc” 1871 < lat. neol. caesarinus; cezarism s.n. „regim dictatorial (ca al lui Cezar)” 1883 < fr. cesarisme; cezaro-crăiesc adj. (înv.) „al împăratului Austriei, care era totodată rege al Ungariei” 1733 (var. chesarocrăiesc), var. chezaro-crăiesc chesar {cezar) + crai + -esc, după germ. kaiserlich-kdniglich; cezaro-regal adj. (înv., rar) „cezaro-crăiesc” 1863 <— cezar + regal, adaptare a lui cezaro-crăiesc; cezaro-regesc adj. (înv., rar) „cezaro-crăiesc” 1857 <— cezar + regesc, adaptare a lui cezaro-crăiesc, cezarotom/e s.f. „cezariană” 1966 < fr. cesarotomie DEX (< lat. caesar, cf. cesarien(ne) „cezarian(ă)” (adj., s.), + -tomie < gr. -rofiia < -râpos' < T€pv€Lv,,a tăia”, rofirj „tăiere”) sau engl. caesarotomy °. Cf. kaizer1,2, ţar. CEZURA s.f. „pauză ritmică în interiorul unui vers - cesure” 1871, var. (înv.) cesură. Fr. cesure, lat. neol. caesura (< caedere „a tăia”). CFARL4NĂ s.f. (înv., med.) „friguri care revin din patru în patru zile - fievre quarte” 1705. Lat. neol. quartana (< quartus „al patrulea”). Cf. cart1,2, cartier, cvartal, cvartă. CHA-CHA-CHL4 [tjatja't/a] s.n. „dans modem, inspirat din folclorul afro-cubanez - cha-cha-cha” 1978. Sp. cha-cha-cha. CHAL0NĂ [pronunţat halonă\ s.f. „substanţă produsă de glandele cu secreţie internă, care, circulând prin sânge, inhibă funcţia altor organe - chalone” 1962 (înregistrat greşit în cele mai multe dicţionare româneşti în forma chalon, cu pronunţarea recomandată şalori), var. grafică halonă. Fr. chalone, engl. chalone (< gr. xa^u, part. prez. activ al lui xa^âu „a încetini, a diminua”, adaptat după numele de substanţe în -one) ° // Cuvânt fr. DEX (pentru forma fictivă chalon). Cf. cală1. CHAMOIS [fa'mwa] s.n. „piele de căprioară, de cerb, de miel sau de oaie, tăbăcită printr-un procedeu special şi folosită pentru confecţii sau ca filtru de benzină - chamois” 1972. Fr. chamois „(piele de) capră-neagră” (termen preroman răspândit în zona Alpilor). CHARDONNAY [JardD'ne] s.n. „soi de viţă-de-vie de origine franceză - chardonnay” 1962. Fr. chardonnay (probabil < top. Chardonnay, sat în Burgundia). CHARLESTON [’ţfa:(r)l(9)st9n] s.n. „dans american de salon - charleston” 1928. Engl. charleston (< top. Charleston, oraş în Carolina de sud). CH/4RTER -179- CHEAG1 CHL4RTER [’tja :(r)ta(r), pronunţat curent ceartăr] s.n. „tip de contract de transport naval sau aerian, organizat în funcţie de necesităţi, în afara curselor regulate - charter” 1978. Engl. charter (propriu-zis „contract, document care atestă anumite drepturi, cartă” < v.fr. chartre < lat. med. chartula, dim. lui charta „cartă, document”). Cf. cartă1,2, carte, hartă, hârtie. CHARTREUSE [far'tr0:z] s.n. „lichior obţinut prin macerarea în alcool etilic a unui amestec de plante - chartreuse” 1966. Fr. chartreuse (de la numele mănăstirii la Grande-Chartreuse, ai cărei călugări fabricau acest tip de lichior). CHASSE [^a'se] s.n. „pas mare de dans sau de gimnastică, executat cu un picior alunecând înainte, locul său fiind luat îndată de celălalt picior - chasse” 1978. Fr. chasse (propriu-zis „alungat”, participiul verbului chasser „a alunga; a vâna” < lat. captiăre < captus, part. lui capere „a prinde”). CHATEAUBRIAND [fatobri’jâ] s.n. „specialitate culinară preparată din muşchi de vită -chateaubriand” 1978. Fr. chateaubriand (cu origine incertă, cf. TLF: de la numele scriitorului Rene de Chateaubriand, al cărui bucătar ar fi inventat acest fel de mâncare, sau de la top. Châteaubriant, oraş din Loire Atlantique). CHEL4BĂ s.f. (Ban., S-V Trans.) „unealtă, cuţitaş, briceag - outil, canif’ 1895. Ser. keba „briceag”. CHEAF1R adj., s.m. (înv., rar) „necredincios (faţă de religia musulmană) - infidele (par rapport â Fislamisme)” 1818. Tc. kâfir. Cf. gheawr. CHEAG1 [ar., mr. cl'ag, ir. cl'âg] s.n. „substanţă activă (ferment) extrasă din sucul gastric al mamiferelor, care încheagă cazeina din lapte; cavitatea a patra a stomacului rumegătoarelor; masă roşie gelatinoasă în care se transformă sângele coagulându-se; (fig.) fondul iniţial al averii cuiva; element care încheagă, care adună şi ţine împreună, centru, sâmbure - presure; caillette; caillot; noyau (d’une fortune); pivot, centre (d’un groupement, d’une societe)” c.1650, var. grafică chiag. Lat. *clagum < quaglum, *caglum < coag(u)lum panrom. (forme pe baza lui quaglum, *caglum) REW 2006. Fam.: chegar(iu) s.n. (probabil) „vas în care se păstrează cheagul” 1884; chegălau s.n. „vas mic, din doage, în care se păstrează cheagul” 1913, var. cheagalau; chegăreaţă s.f. „chegărete” 1885; chegărete s.m. „vas de lemn în care se ţine cheagul” 1885; chegăreţ s.n. „chegărete” 1885; chegărie s.f. (fig., rar) „persoană bătrână, zbârcită la faţă” 1883; chegăr/ţă s.f. „chegărete” 1885; chegătoare s.f. „vas de muls al ciobanilor” 1885 <— închegătoare; chegornicer(iu) s.n. „vas în care se prepară şi se păstrează cheagul” 1885, var. cegornictr (pronunţare dial.), cheagornicQr(iu), chigornicQr(iu) <— chegorniţă; chegarniţă s.f. „vas în care se prepară şi se păstrează cheagul” 1888, var. cheagomiţă, chegherniţă <— cheag, cu sufixul -omiţă extras din forme ca păcorniţă (< păcură), papomiţă (< papură) CDDE 332; deschega vb. refl. (înv., rar) „a deveni din nou lichid” 1881, var. dăschega <— închega cu substit. prefixului; închega [ar. (n)cl'igare, angl'igare, ngl'igare, mr. ăncl'igari, ăngl'igari, ir. (â)nclega] vb. „a (se) transforma în cheag, a (se) coagula; (fig., refl.) a prinde contur, a lua fiinţă”, var. împiega (hipercorect), (grafică) închiega c.1500 < lat. *inclagăre < in- + coag(u)lăre {*caglăre, quaglăre) TDRG, CDDE 333, DA, CADE, SDLR (posibil), DEX sau <— cheag SDLR (posibil); închegătaare s.f. „vas de muls al ciobanilor; (bot.) năprasnică (Geranium Robertianum)” 1885 <— CHK4UN CHEAG2 -180- închega; închegător adj. „care încheagă” 1822 <— închega; închegătură s.f. „(rar) închegare; locul unde se îmbină două obiecte sau două părţi ale unui obiect” 1829 închega; închegăţică s.f. (bot.) „Potentilla rubens” 1931 <— închegat (part. lui închega); neînchegat adj. „insuficient conturat” 1898 <— închega. Cf. coagula. CHEAG2 s.n. (pese.) „legătură de trei carmace sau de trei funii - faisceau de trois lignes de fond ou trois cordes” 1909, var. cheah, teag. Rus. tjaga id. (propriu-zis „tragere”). Var. cheah, cu pronunţarea ucr. a lui -g-. CH&4NŢA s.f. „plantă care creşte din rădăcină de stuf plante qui pousse â la racine du roşeau” (E Munt.) 1885. Et. nes., probabil variantă a lui cheaţă (posibil <— gheaţă) DA. Cf. gheaţă. CHEAR s.n. (înv.) „profit - profit” 1794. Tc. kâr. CHEART s.n. (N Trans.) „grădină, ogradă - jardin” 1806 (var. cheartiu), var. chert(iu), pl. tantum carturi (Năs.) „casa şi clădirile anexe” (cu pronunţare dialectală). Magh. kert „grădină”. CHEAT/P s.m. (înv.) „secretar, copist - secretaire, copiste” 1693, var. grafică chiaâp, var. cheatap, cheatib, cheâb. Tc. kâtip, (înv.) kâtib. Fam.: ceauşlar-chiat/p s.m. „logofătul ceauşilor, însărcinat cu dosarele afacerilor remise de marele vizir tribunalelor” 1739 < tc. qavuşlar kâtibi; chehaia-chiat/b s.m. „secretar al ministrului de interne” a doua jum. a sec. XVIII < tc. kehaya kâtibi; divan-chiat/p s.m. „secretar al divanului” 1792 < tc. divan kâtibi. CHE/4ŢĂ s.f. „nume de floare - nom d’une fleur” 1885. Et. nes., posibil gheaţă. Cf. cheanţă. CHEL4ŢĂLĂ s.f. (Ban.) „şorţ scurt - tablier court” 1885. Ser. kecelja. CHEARAt/D adj. (S Mold.) „zăpăcit, ameţit; beat; nebun - etourdi, ahuri; ivre; fou” 1906 (var. Mold. chiarhuz), var. cherăud, (est) chiorhuz, var. grafică chiaraud. Et. nes., posibil <— *cherăui (= cărăui1) <— cheaur (= cheaun); pentru finală, cf. zălud, zblehud (= zblehuiat) ° (SDLR tratează forma cărăui ca var. a lui chearaud şi explică var. chiorhuz ca derivat de la chior) // Cf. chiarhuz, chiurlui DA. Var. chiarhuz <— *chiarahuz <— *chiarauz refăcut din pl. *chiarahuzi <— chearaud0 (DA: „cf chiarhuz, chiurluif). Var. chiorhwz, infl. de chior. Cf. cărăwi1. CHEL4UN adj. „(S Trans., Munt.) beat, ameţit, surd, (fam.) ameţit - ivre, etourdi, sourd” 1780-1801 (cu sensul „prost, tâmpit - sot”), var. cheaun, cheaur. Et. nes., posibil <— cheuni1 „a se îmbăta” <— cheuni2 „a da chiote” (s.v. chiu) DA. Fam.: cheant adj. (Olt., Munt.) „beat” 1967 <— cheaun, probabil infl. de beat °; cheantaan adj. (S Trans.) „ameţit de băutură; prost” 1912 (var. Teleorman cantawr „zăpăcit”), var. (Sibiu, Gorj) cheantaur <— cheant + căscăun 0 (DA: „cf. cheaun”); var. cheantaur, <— cheantaun, prin disimilare; CHEB.4P -181- CHEF var. cantaur <— cheantaur, cheuni1 vb. (S Trans.) „a se îmbăta” 1929, posibil <— cheuni2 „a da chiote” DA (sigur). Cf. cheantaur, cant2. CHEBv4P s.n. „friptură specifică bucătăriei turceşti - kebab” 1863 (var. cheabap), var. chebab. Tc. kebap, (popular) kebab. CHEC1 s.n. „prăjitură coaptă într-o tavă specială lunguiaţă - găteau cuit au four dans un moule allonge, cake” 1952. Engl. cake. CHEC2 s.m. (Năs.) „om mic, prăpădit - personne petite, pitoyabie” 1887-1888. Et. nes., posibil <— *tec <— tecărău „nătărău, haimana” («— techergheu < magh. tekergo „vagabond”) ° // Et. nec. DA. CHECEL4 s.f. (înv.) „covor de pâslă - tapis de feutre” c.1650 (var. ch&ce), var. (suspect, doar DDRE) chepcea2. Tc. kege „pâslă; covor sau bonetă de pâslă”. Var. chece (Ban.) < magh. kecse, ser. keca. Fam.: checeliu s.m. „soldat cu căciulă de pâslă” 1859 < tc. kegeli. CH/sCHERIŢĂ s.f. (entom.) „căpuşă; musca-calului («checheriţă de cal) - pou du mouton, Melophagus ouinus; Hippobosca equina” 1885, var. căcărâţă (acc. nec.), ccrceliţă, ccrteliţă, chQchiriţă, chcrcheliţă, chercheriţă^, chichenţă, chicheriţă, chichiriţă, chichiriză, chirchiriţă, chişchiriţă, ciciriză. Et. nes., probabil element v.sl. sau bg., cf. bg. keker „cu ochii bulbucaţi”, kekerica „broască” (DA s.v. chercheriţă, SDLR), kekereva, kekerevka „broască” (considerate de BER de origine onomatopeică) ° // Posibil derivat din tulpina sl. kyk-, cf v.sl. kyciti „a se umfla”, bg. kekerica „broască” DA. Var. chercheriţă, chercheliţă, chirchiriţă, posibil infl. de gărgăriţă. Var. cerceliţă, infl. de cercel. CHECI s.n. „şurubelniţă - toumevis” 1862. Tc. dial. keg „cârlig, prăjină” (= egeg, egig) Suciu, ITII, 205. CHEDER s.n. „pagubă, daună - dommage” 1795. Tc. keder. CHEDVEŞ adj. (Sălaj) „drăguţ-joii” 1890. Magh. kedves. Fam.: chedveşd adj. (dim.) 1890. CHEESEBURGER [,ţfi:zb3rgo(r), pronunţat curent cizburgăr] s.n. „sandvici format dintr-o chiflă, o chiftea şi o felie de brânză topită, eventual şi alte ingrediente - cheeseburger” 2004. Engl. cheeseburger (< cheese „brânză” < v.engl. cese < vest-germanic *kasi < lat. căseus + [hamjburger). Cf. caş, hamburger. CHEF s.n. „bună dispoziţie; poftă, capriciu; petrecere - bonne humeur; deşir, envie, caprice; boustifaille” 1741. Tc. keyf (înv. şi dial.) kef. Fam.: chefălui1 vb. „a (se) îmbăta” 1839, var. chefului; chefăluială s.f. „beţie” 1893 <— chefălui; chefeli1 vb. „a (se) îmbăta” 1908; chefliu, -ie adj., s.m., s.f. 1862 < tc. keyfli, dial. kefli; chefos adj. (Mold.) „binedispus” 1892; chefui vb. „a petrece” 1784; chefuleţ s.n. (dim.) 1928; chefuşar s.n. (dim.) 1889, var. chefşor. CHEFUL -182- CHEHE CHEFUL s.m. „peşte de mare cu capul mare şi turtit, din familia acantopterigienilor - muge, mulet de mer” 1691-1697. Tc. kefal (< ngr. KecpaXof) Suciu, IT II, 206, TDRG3 // şi ngr. KefiaXos' TDRG3; ngr. KecpaXos' CDED 645, DA, CADE, TDRG1, DEX. Cf. cefalic. CHEFE s.f. (Trans., înv. Munt.) „perie - brosse” 1508. Tc. kefe °, magh. kefe (< tc.) DA, TDRG2. Fam.: chefeli2 vb. (Trans.) „a peria” 1697 < magh. kefel\ chefelui vb. (Trans., Mold.) „a peria; a bate” 1875 (var. chefălui2) < magh. kefel\ chefelni vb. (rar) „a curăţa” 1924 < magh. kefel, infinitiv kefelni „a peria; a snopi în bătaie”. Cf. chelfăni. CHEF7L s.m. (înv.) „chezaş, garant - garant” 1715. Tc. kefil. CHEFiR s.n. „produs lactat dietetic, preparat din lapte integral sau smântână, acidulat cu un ferment vegetal - kephir” 1927 (var. grafică kefir). Fr. kefir, kephir (cuvânt cu etimon neclar, probabil de origine caucaziană). CHEGLĂ s.f. (înv.) „popic - quille” 1862. Germ. Kegel DA, CADE, CDER 1694 // rus. keglja (< germ. Kegel) DA (posibil), SDLR. Fam.: chiglu s.m. (tipogr.) „mic instrument folosit în turnarea literelor, cu care se măsoară lăţimea corpului de literă” 1906 < germ. Kegel DA, CADE, CDER 1694 // cf. şi rus. kegl' DA. CHEHAL4 s.f., s.m. (înv.) „intendentul vizirului sau al unui paşă; reprezentantul domnilor români pe lângă Poarta Otomană; subofiţer; primar; funcţionar - intendant du grand vizir ou d’un pacha; agent diplomatique des princes roumains preş de la Porte Ottomane; sous-officier; maire de village; fonctionnaire” 1582 (var. cheihaia), var. chehai, chehaie, cheia, chihăi2, chi(h)aia, chihaie. Tc. kâhya, înv. kehaya, kihaya. Fam.: capichehai# s.f., s.m. „reprezentant sau agent diplomatic al domnitorilor români la Poarta Otomană; soldat din garda palatului marelui vizir” 1630, var. capechehaie, capichehai, capichehaie, capichihai, capichihaie, capuchehai, capuchehaia, capuchehaie, capuchihai, capuchihaia < tc. kapi („poartă”) kihaya, kapu kâhyasi, *kapi kehaya(si), *kapu kihaya(si) Suciu, CRT, 156; capichehaialac s.n. „funcţia de capichehaia” c.1780, var. capăchehaialâc, capichihaialâc, capuchehaielâc < tc. kapi kihayalik, kapu kihayalik Suciu, CRT, 157; capuchehauz-bd s.m. „locţiitor al marelui vizir” c.1825, var. capuchihaia-bQi < tc. kapi kihaya bey, kapu kâhya bey; chehaia-bii s.m. „locţiitor al marelui vizir sau al unui paşă” 1718-1729, var. chehaia-beg, chihaia-bei < tc. (înv.) kihaya bey, kehaya bey, kehaya beg; chehaialâc s.n. „fimcţia, rangul de chehaia” 1699, var. cehaialac, chehailac < tc. kehayalik (= kâhyahk). CHEHE s.f. „(N Trans., Ban.) tuse (la cai); (Apuseni) astm (la om) — toux (du cheval); asthme” 1697, var. cheh s.m. Magh. keh(e). Fam.: cheheli vb. „a tuşi” 1942 < magh. kehel\ cheheş adj. „care are chehe” 1697 < magh. kehes; chehos adj., s.m. „(despre cai) care tuşeşte” 1929; chihai1 inteij. care imită tuşea 1888 (var. chiha) <— chihăi2 ° // formaţie onomatopeică, cf. şi germ. med. kîchen TDRG; chihăi2 vb. „a tuşi tare sau sec; (despre vulpe) a scoate sunete caracteristice; a ameţi pe cineva cu vorba”, var. chehăi <— chehe ° („cf. chehe” DA) // <— chihai, chiha (onomat.), cf. germ. keuchen „a tuşi”, magh. keheln, kohogni „a tuşi”, bg. kicham „a strănuta”, ucr. kychavycja „tuse convulsivă” DA, TDRG, CDER 1770, DEX; chihăini vb. „a tuşi sec” 1929 <- chihăi2', chihăitwră s.f. 1871 chihăi2. CHEI -183- CHEL1 CHEI s.n. „construcţie amenajată într-un port pentru acostarea vapoarelor şi pentru consolidarea malului; stradă de-a lungul acestei construcţii - quai” 1855, var. (rar) cheu. Fr. quai (iniţial „val de pământ de-a lungul unei ape” < celtic caio) DA, TDRG2, SDLR, CDER 1696, DEX // şi bg. kei DEX. Fam.: cheiaj s.n. „staţionare la chei a unei nave; taxă pentru a putea încărca sau descărca marfa la chei” 1939 < fr. quayage SDLR // chei + -aj DEX. CHETE [ar. claie, mr. clqii] s.f. „unealtă de fier sau de lemn care se introduce în gaura unei încuietori pentru a se închide sau deschide o broască, un lacăt etc.; vale între doi pereţi de stâncă; nume atribuit prin analogie unor obiecte diverse (parte a plugului; broderie; ghizdurile fântânii); (arhit.) piatra din centrul unei bolţi; semn în notaţia muzicală - clef; gorge, defile; differents instruments qui ressemblent â une clef (entre-deux, cuvelage); clef de voute; clef (en musique)” 1500 (top.), var. (Munt.) chie. Lat. clăuis, panrom. REW 1981. Forma veche cleie, atestată la Anon. Car. (c.1650). Sensul „cheie de boltă”, după fr. clef de voute. Sensul din muzică, după it. chiave, fr. clef Pentru sensurile „cheie a plugului, a morii, a teascului”, posibil lat. clăuus „cui”, care la pi. {chei) a devenit omonim cu cheie S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 709, DA. Fam.: cheter s.m. „lăcătuş; pesoană care ţine cheile” 1885, var. cheiar <— cheie DA, TDRG2, CDER 1697 // lat. clăuărius „fabricant de cuie de lemn” (> *cl'aar > *cl'euar > *cheuar > cheiar sub infl. lui cheie) CDDE 325; cheieriţă s.f. „femeie care ţine cheile” 1903 <— cheier; cheişoară s.f. (dim.) 1901; cheiţă s.f. „cheie mică; cusătură cu care se încheie marginile la o cămaşă ţărănească; cheotoare” c.1650 (var. înv. cleiţă); cheinţă s.f. (dim.) 1871; ar. cllşaţă s.f. „agrafa” 1901; portchd s.n. „inel metalic sau toc de piele pentru păstrarea cheilor” 1958 < fr. porte-clefs, modificat după cheie; răschde s.f. „clanţă” 1922, var. rechQie. Cf. cheotoare, capiclariu, cavilă, clavec/n, claviatară, clavicard, claviculă, clavir, încheia. CHEIL/TĂ s.f. (med.) „inflamaţie a buzelor - cheilite” 1962. Fr. cheilite (< gr. x^Xos' „buză”). Fam.: cheiloplastie s.f. „reconstituire a buzei prin intervenţe chirurgicală” 1978 < fr. cheiloplastie (< cheilo- < gr. x^Xos' „buză” + -plastie < gr. nXaaros' „fasonat, modelat” < nXâacreLU „a fasona, a modela”); xerocheilie s.f. „formă de inflamaţie a buzelor manifestată mai ales prin uscarea excesivă a acestora” 1969, var. xerochilie < engl. xerocheilia (< gr. &ipâ? „uscat” + „buză”) °. CHEIROMEGAL/E s.f. (med.) „hipertrofie a mâinii - cheiromegalie” 1969, var. chiromegalie. Fr. cheiromegalie, chiromegalie (< gr. x€LP „mână” + peyas', fieyâXrj „mare”). Cf. cheiropter, chiragră, chirograf, chiromant, chirurg. CHEIROPTER s.n. (mai ales la pl.) „ordin de mamifere cu aripi membranoase, din care face parte liliacul - cheiroptere” 1862, var. chiroptQr. Fr. cheiroptere, chiroptere (< gr. x6LP „mână” + nrepou „aripă”). Cf. cheiromegalie, chiragră, chirograf, chiromant, chirurg. CHEL1, CIHL4LĂ adj., s.m., s.f. „(despre om) care este lipsit de păr pe cap; (despre munţi) fără pădure; soi de grâu de toamnă - chauve, pele; (montagne) denudee; sorte de ble d’automne” 1726 (antrop.), var. (fem.) cheaie. Tc. kel. Fam.: cheli vb. „a deveni chel; a goli, a despuia; (fig., hapax LM Glosar) a-şi pierde minţile” 1829; chelie1 s.f. „porţiune a capului de pe care a căzut definitiv părul” 1822, var. chilie2; cheleş adj., s.m. (înv.) „care suferă de căderea părului; chel” 1837, var. chcleş < tc. keleş; chilşug1 s.n. (rar) „chelie” 1900. - 184- CHELBE CHEL2 CHEL2 s.m. (Olt., Ban.) „varză-creafă - chou de Milan” 1806 (var. Trans. chit). Săs. făl, kăil (= germ. Kohl < lat. caulis „varză”, iniţial „cotor, tulpină”) DA, eventual (în Ban.) şi ser. kelj CADE. Cf. caulis, curachi, carfial. CHEL/1R1 s.m. „persoană care deţinea cheile cămării sau ale pivniţei şi care administra proviziile unei gospodării boiereşti; clucer - sommelier, cellerier; echanson” 1538-1540. Slavon kelari (< m.gr. KeWâpioţ' < lat. cellarius < cella „cămară”) DA, SDLR, DEX // ngr. KeWâprjS' TDRG, DA (posibil), CADE. Fam.: chelar2 s.n. „cămară de provizii (în gospodăriile ţărăneşti)” 1867 < ngr. KeXXâpUou) (< lat. cellarium < cella)i dublet etim. celar; chelăreasă s.f. „soţia chelarului; femeie care îndeplinea funcţia de chelar” 1885; chelărie s.f. „funcţia de chelar” 1840; chelăriţă s.f. „chelăreasă” 1883; chelnăreasă s.f. „soţia chelarului; femeie care îndeplinea funcţia de chelar” 1903 <— chelăreasă + chelner DA sau + chelnă °. Cf. celar, chilgr, chelner, cella. CHELĂLĂ/ vb. (despre câini) „a scheuna - glapir, hurler” c.1600, var. chelacăi, chelăcăi, cherlăi, chiălălăi, chilălăi, chiolălăi. Derivat de la o bază onomatopeică TDRG, DA, DEX // magh. kelekolâl „a se zvârcoli” SDLR. Fam.: chelălăială s.f. „lătrătură acuţită şi repetată a câinelui” 1929; chelălăit s.n. „chelălăială” 1887; chelălăitară s.f. „chelălăială” 1901; chilălau s. „ţipătul de durere al câinelui; lătrătură puternică (produsă de mai mulţi câini deodată)” 1929, var. chelălm. Cf. schelălăi. CHEL/4U s. (Ţara Oltului) în expresia lucru de ~ „lucru de pricopseală - marchandise de vente facile” 1921. Magh. kelo „care se trece, se vinde bine” (< kel „a se scula, a pomi, a se vinde, a avea căutare”). CHELBE s.f. „boală contagioasă a pielii capului; chelie - teigne; calvitie” 1774, var. (N Mold.) chebe1 „chelie”. Et. nes., posibil lat. *caluia „chelie” (< caluus „chel”) > *calbie > *clabe (prin metateză, cf. *clagum < quaglum < coag(u)lum) > chebe > chelbe (prin contaminare cu chel) S. Puşcariu, DR 9, 1936-1938, 442, sau lat. *claluia < *caluia < caluus „chel”, cu propagarea lui -/- (> *claluia), cf. închelba, închelbăra (< *incaluăre, *incaluăriăre) S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 720, DA (posibil), REW 1530 sau lat. *caluia „chelie” > *chialbe > *chialbe (cu propagarea lui /), cf. schimb < *skiamb(u) < excambid TDRG (posibil) sau refăcut din chelbaş (< tc. kelbaşli) ŞIO II, 1, 105, CADE, SDLR sau din chelbos (<— chelboşi sau chelboşie chelbăşi sau chelbăşie <— chelbaş < tc. kel „chel” + baş „cap”), cf. voie/voios, minte/mintos, eventual la origine o formă de plural Al. Graur, BL 7, 1939, 127-128 („dublă formaţie regresivă din chelboşie” CDER 1698) // El. de substrat, cf. alb. qelb „puroi”, cf. călbează, gălbează A. Philippide, Viaţa românească 4, 1916, 39, E. Qabej, CL 3, 1958, supliment, 131—132, Brâncuş, VA, 136 (probabil), Ivănescu, ILR2, 312 (improbabil deoarece gălbeaza este o boală a ficatului oilor ale cărei simptome nu includ căderea părului); et. nec. DEX. Fam.: chelban s.m. (Mold.) „persoană cu capul plin de bube” 1895; chelbaş s.m. 1703 <— chelbe ° sau tc. kel baş „cap chel, cap atins de peladă”, tc. kelbaş[li] „cu capul chel, atins de peladă” ŞIO II, 1, 105, CADE, SDLR, CDER 1698, TDRG2, Suciu, IT II, 209; chelbăşi vb. „a cheli” 1860 <-chelbaş; chelbăş/e s.f. 1870 <— chelbaş; chelbaş adj. „bolnav de chelbe; chel” 1774 <— chelbe TDRG, DA, SDLR, DEX, Suciu, IT II, 209 sau <— chelboşie sau chelboşi (<— chelbăşie/chelbăşi <— chelbaş < tc.) Al. Graur, BL 7, 1939, 128; chelboş/vb. „a cheli” 1875 <- chelbos TDRG1, CADE, SDLR, DEX sau <- chelbăşi DA, Al. Graur, BL 7, 1939, 128; chelboşie s.f. 1870 <- chelbos SDLR, TDRG1 sau <— chelbăşie DA, Al. Graur, BL 7, 1939, 128. CHELCUUŢĂ -185- CHELNER CHELCULTŢĂ s.f. (Dobr., rar) „nume de floare - nom de fleur” 1885. Et. nes., posibil <— *chelcea < tc. helge „mărăcine” Drimba, CE, 53, Suciu, IT II, 210 (ambii autori consideră cuvântul chelcea atestat; însă forma chelcea din revista „Ion Creangă” 3, 151, citată de DA, este probabil alt cuvânt, o rostire dialectală a lui pielcea < piele) sau <— călcea <— calce S. Puşcariu, DR4, 1924-1926, 716, DA. CHELEFS/ vb. (înv., rar) „a hirotonisi - faire Tordination” 1762 (var. grafică chelevsi). Ngr. KeÂevco „a porunci, a chema, a îndemna”, aor. eKCĂevaa. CHELEMET s.n. (Munt., Mold., Buc.) în expr. a face ~ cu cineva „a sta de vorbă cu cineva; a avea relaţii, afaceri, cu cineva — lier conversation; s’associer, s’aboucher avec qqn.” 1838, var. chilim&t, chilimQt. Tc. kelimet „vorbe, discuţie, conversaţie”. Fam.: chelemetui vb. (Buc., rar) „a discuta, a sta de vorbă” 1911. CHELEN s.n. „anestezic local pe bază de clorură de etil - kelene” 1966. Fr. kelene. CHELEU s.m. (înv., rar) „ţipar - anguille” 1682-1686. Ngr. x^L (genitiv x€^l°v)' CHELFĂN/vb. (pop., fam.) „abate zdravăn - rosser” 1852 (var. chelfăn a). Et. nes., probabil rom. chefelni (< magh. kefel, infinitiv kefelni „a peria, a snopi în bătaie”) SDLR, CDER 1692 // Et. nec. DA, DEX. Fam.: chelfănată s.f. (rar) „bătaie” 1893; chelfăneală s.f. „bătaie zdravănă” 1859; chelfănui vb. (rar) „a chelfani” 1867. Cf. chde. CHELICER s.n. „fiecare dintre cele două apendice ale unei clase de artropode, folosite la prinderea prăzii - chelicere” 1925. Fr. chelicere (< gr. XJ)W „cleşte de crab” + Kepag „corn”). Fam.: chelicerat adj., s.n. „cu chelicere; subîncrengătură de artropode care au chelicere” 1964 < fr. chelicerate(s), lat. neol. Chelicerata. Cf. chelifer, chelo/d, cerargirit, cerast, cerat/t, cherat/nă, cherat/tă, cladocir, rinocer. CHELIFER s.m. „scorpion minuscul, fără coadă şi fără glande veninoase, având patru perechi de picioare şi o pereche de foarfeci lungi, care trăieşte printre filele cărţilor, scorpionul de cărţi (Chelifer cancroides) - chelifere (cancroide)” 1988. Fr. chelifere (< gr. XI^ „cleşte de crab” + -fere < lat. -fer „care poartă...” *clautdria PEW 816, S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 706-707, DA, CDER 1815 sau lat. *clăuătdria > chetoare (cf. ar. cl'itor) > (prin asimilare) chiotoare [Moare] CDDE 326. Ar. cl'itor < lat. clăuătdrium. Var. cheietoare, cheitoare, infl. de cheie. Var. cheptoare, inii. de chept (= piept). Var. închiotoare, infl. de încheia. Fam.: cheotorătură s.f. (Trans.) „limbă cioplită, la capătul unei bârne, pentru a putea fi încheiată cu altă bârnă” <— cheotora (= încheotora); cheotară s.f. „cheotoare (la obiecte de lemn)” <— cheotoare, cu substit. sufixului, sau <— cheotorătură', chietorea s.f. (dim.) „încheietură, articulaţie mică” 1910; deschiotora vb. „a descheia haina” c.1650 (var. deşchiautura), var. descheptura, deşcheptura, (Ban.) deşcheura, deşchiotora, (Mold.) dişt'otora <— des- + [înjchiotora {încheptura, încheutura); închiotora vb. „a încheia (lemne); a îmbăiera, a încheia (cu şireturi, cu o agrafa etc.)” 1825 (var. închetora), var. încheptora, încheptura, încheutura. CHEPĂ s.f. „peşte de mare, o varietate de scrumbie (Alosa alosa) - grande alose” 1853. Ven. chiepa (= it. cheppia < lat. clipea, ciupea). CHEPCE/41 s.f. „(Munt., Mold., rar) lingură cu găuri de luat spuma din fierturi, spumieră; (Haţeg) căuş din lemn, de băut apă - ecumoire; puisoir” 1885 (var. Haţeg căpcea), var. chipcea. Tc. kepce „polonic”. Fam.: chepcd s.n. (Mold., Munt., Olt., Dobr., S Trans., Ban.) „vas de scos apă, polonic; unealtă de pescuit având forma unei linguri mari” 1691 (var. chipeşi) <— chepcea (sg. refăcut din pl. chepcele) CADE, SDLR, Suciu, IT II, 211, TDRG3 // <— căucel (< lat. caucellus sau < cauc1) G. Giuglea DR 1, 1920-1921, 248, REW 1772, Avram, NCE, 75-79; et. nec. DEX; chipceac s.n. „unealtă de pescuit având forma unei linguri mari, ciorpac” 1939 (var. chipceag) <— chipcea (= chepcea), infl. de ciorpac; chipcelar s.m. „pescar din porturi, care prinde peşte cu chipcelul” 1916 ^— chipcel. CHEPENG s.n. „uşă aşezată orizontal, la nivelul podelii sau al plafonului; (rar) oblon la o fereastră, la un galantar sau la o uşă de prăvălie, care se poate ridica şi lăsa vertical; (Ialomiţa) zăvor -trappe; volet, contrevent; verrou” 1775, var. chepcnghi, (Munt.) chepent, (înv.) chiopeng, chipeng. Tc. kepenk, (înv.) kepeng (pronunţat kepeng). CHERACHJL4 -189- CHERCHELi CHERACHEL4 s.f. (înv.) „mantie de gală împodobită cu fir - manteau de ceremonie” 1730, var. cherachs, chereche, chirache. Tc. kerake, kerrake, kereke (< m.gr. KupiaKT) „domnească” < Kvptos „domn”). Cf. chir, circov, ciurică1, ţârcavnic. CHERAPLEŞ s.m. (Mold.) „om prostănac - nigaud” 1852. Et. nes., probabil magh. *kereples sau *kereplos „flecar” (< kerepel „a flecări, a clănţăni, a hodorogi”), cf. kereplye, kereplo „huruitoare, scârţâitoare, morişcă” S. Puşcariu, DR 7, 1931—1933, 117, DA, CDER 1720 // Posibil <— chior + pleş SDLR; et. nec. TDRG, DEX. CHERAT/NĂ s.f. (biol.) „proteină care intră în structura părului, a epidermei, a unghiilor, a coamelor, a copitelor etc. - keratine” 1949. Fr. keratine (< gr. Kepas\ Ke păros „corn”). Fam.: cheratinizare s.f „îngroşare a stratului comos al pielii, care apare în unele boli de piele” 1962 <— cheratină, după fi*, keratinisation; cheratinizat adj. „cu cheratină; îngroşat cu cheratină” 1975 < fi*, keratinise; cheratodermie s.f. (med.) „creştere excesivă a stratului comos al palmei sau al tălpii” 1978 < fi*, keratodermie (< kerat(o)- < gr. Kepas*, se păros „corn” + -dermie < gr. -Seppia < Seppa „piele”); cheratolitic adj., s.n. (med.) „(substanţă) care dizolvă sau înmoaie stratul comos al epidermei” 1978 < fr. keratolytique (< kerato- < gr. Kepas, Ke păros „corn” + -lytique < gr. Xvtlkos < Xveiv „a desface, a dezlega”); cheratam s.n. (med.) „îngroşare localizată a stratului comos al epidermei” 1978 < fi*, keratome (< kerat(o)- < gr. Kepas, Ke păros + -ome); cherattfză s.f „produs al hidrolizei cheratinelor folosit în tăbăcărie; (med.) dezvoltare accentuată a stratului comos al epidermei” 1958 < fir. keratose (< kerat(o)- + -ose). Cf. cerargirit, cerast, ceratit, chelicer, cherat/tă, cladocer, rinocer. CHERAT/TĂ s.f. (med.) „inflamaţie acută sau cronică a corneei - keratite” 1961. Fr. keratite (< kerat(o-) „comee” < gr. Kepas, Ke păros „corn”, a:eparoeLSrjs „comee”, lit. „manta în formă de corn”). Fam.: cheratocon s.n. (med.) „deformare conică a corneei, însoţită de scăderea accentuată a vederii” 1978 < fr. keratocone; cheratoconjunctiv/tă s.f. (med.) „inflamaţie simultană a corneei şi a conjunctivei” 1962 < fr. keratoconjonctivite; cheratometru s.n. (med.) „instrument pentm măsurarea curburii corneei” 1978 < fr. keratometre; cheratoplast/e s.f. (med.) „operaţie care constă în înlocuirea unui fragment din corneea bolnavă cu un fragment de comee normală” 1962 < fr. keratoplastie (< kerato- + -plastie < gr. nXaaros „fasonat, modelat” < TrXâcraeiv „a fasona, a modela”); cheratoscap s.n. (med.) „astigmometru” 1978 < fr. keratoscope (< kerato- + -scope < gr. -gkottos < aKenreiv „a privi”); sclerocherat/tă s.f. „inflamaţie concomitentă a sclerei şi a corneei” 1969, var. grafică sclerokeratită < fr. sclerokeratite. Cf. cerargir/t, cerast, ceratit, chelicer, cheratină, cladocer, rinocer. CHERBEL s.m. (bot., Trans.) „antonică (în expr. cherhel auriu) - Chaerophyllum aureum” 1900. Germ. Kălberjkropfj DA. CHERC [pronunţat în unele regiuni fere] s.n. (Trans.) „dans popular în seara lăsatului de post la Paşte (şi la Crăciun) - ronde paysanne â Foccasion du demier jour gras” 1894, scris şi tierc. Magh. kerek „cerc, roată”. Fam.: chercui vb. (Bih.) „a se juca glumind, a se ciupi, a se îmbrânci” 1888. CHERCHEL/vb. „a se ameţi de băutură - se griser, s’enivrer” 1868, var. cherchezi, chiorlăi, chirchih, chirchiului, chiurchiuli, chiurchiului, chiurlui. Et. nes., posibil refăcut pe baza adj. cherchelit, chirchilit, chiurchiulit <— *ch:urchiuliu = ghiurghiuliu „roz, (despre vin) de culoare roz” (< tc. giilgulu, gulguli „roz”) ° // forma de bază chirchili <— chili (= pili1 „a se îmbăta”), prin reduplicare expresivă (TDRG: cf chili „a bea, a se CHERCHELIE — 190 — CHERESTEA îmbăta”); posibil compoziţie glumeaţă din chili (= pili1 „a se îmbăta”) şi magh. kerek „roată, cerc”, cf. magh. kerkedni, kerkddni DA; cf. magh. kerked, kerkod „a se fuduli”, ngr. xLPKL^LC^> „a cânta cucurigu” SDLR; creaţie expresivă cu sufixul -li Al. Graur, BL 4, 1936, 91-97; magh. korhely „neisprăvit, coate-goale” N. Drăganu, DR 6, 1929-1930, 269; creaţie expresivă, posibil înrudit cu chercheriţă „păduche de oi” (posibil < bg. kekerica „broască”), de la sensul de mers poticnit CDER 1722; et. nec. DEX. Fam.: chercheleală s.f. (abstr.) 1939; chercheliu adj. (S Mold., E Munt.) „cherchelit” 1970 (var. Olt., Munt. cărcăhu), var. (Munt., Dobr.) chirchiliu <— cherchelit (part. lui chercheli), infl. de chefliu Mărgărit, CES, 69. Cf. carcalete2. CHERCHELIE s.f. (înv., numai la Dosoftei, în forma de pL cherchelit) „fiare, ferecătură fers” 1682. Ngr. KepKeĂL „cerc de fier, inel” (< lat. circellus)0 // Et. nec. DA. Dublet etim.: cercd. Cf. cerc, circ. CHERCHERIŢĂ1 (acc. nec.) s.f. (Muscel) „grindină măruntă - grele fine” 1885. Et. nes., probabil <— chercheriţă2 (= checheriţă) DA. CHERCHET s.n. (Ban.) „orăcăit (de broaşte) - coassement” 1895. Et. nes., rom. *chechet < ser. keket „chicot” < keka (onomatopee), cf kikot „hohot” (> rom. chicot) ° sau derivat de la o bază onomatopeică (cu sufixul -ei) DA. CHERCURĂ s.f. (Trans.) „trifoi de câmp, motocei, papanaşi (Trifolium arvense) - trefle des champs” 1900. Et. nes., probabil <— cercură id. (atestat în Borza, DEB, 171) <— cerc, eventual infl. de magh. korkoros „circular, rotund” ° // Et. nec. DA. CHERD0S s.m.sg. (înv.) „câştig, folos, profit, avantaj, beneficiu - gain, profit, avantage”, numai în expr. a nu avea ~ cu cineva, a nu-şi face ~ (chirdos, chirdus) cu cineva 1905, var. cherdus (acc. nec.), chirdos (acc. nec.), chirdus (acc. nec.). Ngr. tcepSos\ Sensul „a se împrieteni” (pentru expresia a-şi face ~), sub infl. lui cârdăşi DA. Fam.: chirdose«lă s.f. „cheltuială” 1910 <— chirdosi; chirdosi vb. (sec. XVI) „a câştiga”, (sec. XIX) „a pierde, a consuma, a cheltui, a chinui” 1581 < slavon kerudosati „a câştiga, a profita” (< m.gr. KepSog' „câştig”, KepSiCco „a câştiga”), bg. kerdosvam, kerdosam „a câştiga, a folosi, a fura” DA, SDLR, cu evoluţia semantică explicabilă prin sensul „a profita de pe urma cuiva” şi influenţa lui cherde (= pierde) DA // Ngr. KepSifoj „a câştiga” CDER 1723. CHEREM s.n. „(înv.) favoare, graţie, bunăvoinţă; (azi, în expr. a fi / a se afla / a sta la ~ul cuiva, a avea pe cineva la ~ul său, a nu-i veni cuiva la ~) discreţia (cuiva), bună voie, bunul-plac (al cuiva) — (vieilli) faveur, grâce, bienveillance; (dans des expressions) discretion, disposition, caprice (etre â la discretion/â la merci de qqn.)” 1835, var. cherim, chilim2. Tc. kerem. CHERESTEA s.f. „lemn de construcţie; (p. ext.) construcţie de lemn pe care se sprijină ceva, (fig.) osatură, structură osoasă; mecanism de ceas - bois de construction, charpente; construction en bois, (fig.) carcasse (en parlant d’un homme); mecanisme d’horloge” 1695, var. ferestrei, herestea, hireste a. Tc. kereste. Var. feres trea, hereste a, hireste a, infl. de ferăstrău, herăstrău. Fam.: cherestar s.m. (înv.) „negustor de cherestea, cel care lucrează cheresteaua” 1857; cherestăr/e s.f (înv.) „loc unde se ţine cheresteaua” 1857; cheresteger/e s.f. „loc unde se ţine cheresteaua” 1868, var. cherestigirie, herestergene, hirestegerie <— cherestegiu; cheresteg/e s.f. CHERHANA -191- CHERPEDiN „loc unde se ţine cheresteaua” 1862, var. cherestigie cherestegiu; cherestegiu s.m. negustor de cherestea, cel care lucrează cheresteaua” 1857, var. chiristigru, herestegiu, hirestigm, hiristigiu < tc. keresteci. CHERHANA s.f. „construcţie unde se prepară sau se depozitează peştele; (înv.) fabrică de postav, de lumânări, de săpun etc. - bâtiment ou Fon prepare ou Fon stocke le poisson; (vieilli) fabrique (de drap, de cierges, de savon, etc.)” 1776, var. cherhanea, chirhm s.n., chirham, chirhanea. Tc. kerhane, înv. şi dial. kerhana, kârhane. Fam.: cherhanagiu s.m. „lucrător la o cherhana, lumânărar, săpunar” 1790 < tc. kerhanaci. CHERINĂ (accentuat probabil cherină DA) s.f. (Mehed.) „amestecătură de dovleac fiert, faină, sare etc., servind ca hrană pentru porci - nourriture pour Ies porcs” 1884. Rom. care (= câine) > *cărină > cherină, cf. cămeşe > chemeşe, calarabă > chelarabă, călicea > chelcea, cânepişte > chinepişte 0 sau rom. cher (Ban.) „câine” (< ser. ker < rom. căre = câine), Avram, NCE, 79-80 (DA: posibil în legătură cu ser. ker). Sensul iniţial, în ambele ipoteze, a fost „mâncare pentru câini”, cf. cărân. Fam.: căran s. (Haţeg) „mâncare pentru câinii de la stână” 1906, var. cârme s.f. pl. (Ban., BL 5, 144, transcris greşit în MDA cărini) „mălai cu apă, care se dă ca mâncare găinilor şi raţelor” <— *cărână <— *cărină <— căre „câine” ° sau *cherână <— cherină (<— cher „câine” < ser. ker) Avram, NCE, 79-80 // cf. cărânie DA; cărân ie s.f. (Ban.) „resturi de la prepararea ţuicii” 1925 <— cărân A. Avram, LR 63, 2014, 4, DA („cf. cărân”). CHER/Ş s.n. (Dobr., E Munt., Mold.) „grinzile pe care se sprijină podeaua de lemn a casei -solive” 1939, var. chereş, chinş. Tc. kiriş. CHERMELEU adj.m. (Ban.) „ameţit de băutură - gris” 1893. Et. nes., posibil chercheliu (= chirchiliu) „ameţit de băutură” + ameţit °. CHERMESĂ s.f. „petrecere publică (în aer liber), cu muzică şi dans - kermesse” 1901 (var. grafică kermessă), chermeză. Fr. kermesse (< flamand kerkmisse „hramul bisericii” < kerk „biserică”, împrumut vechi germanic din gr. Kvpfakov „casa Domnului”, KvptaKos' (adj.) „al Domnului” < Kvptos „domn” + misse < lat. med. missa „slujbă religioasă”). Cf. cârmwj, chir, chirvai, misă. CHERN s.n. (tipogr.) „piesă de turnătorie cu ajutorul căreia se dă o anumită formă literei -piece de fonderie â Faide de laquelle on donne une certaine forme â une lettre” 1927. Germ. Kem (propriu-zis „sâmbure, nucleu”). CHERNĂR s.n. (tehn.) „punctator; vârf de centrare la o maşină-unealtă - pointeau” 1949. Germ. Komer ° // Germ. Kerner DEX. CHERNĂR/E s.f. „loc unde se păstrează vasele în colibele lucrătorilor forestieri - lieu ou Fon garde Ies vases dans Ies cabanes des bucherons” 1929. Germ. Kellnerei „locul unde se dă băutură într-o cârciumă” (< kellnern „a lucra ca chelner”, Kellner „chelner”). Cf. chelner. CHERPED7N s.n. (rar) „cleşte (de fierar sau de dulgher) - tenailles” 1884, var. cherpeden, cherpedine. Tc. kerpedin. Fam.: cherpă s.f. „cherpedin” 1884-1885 <— cherpedin(e), der. regresiv; cherpedel s.n. (Munt., Dobr.) „cherpedin” 1885, cu substit. finalei. CHERRY -192- CHES^T CHERRY ['tferi] s.n. „lichior de cireşe - cherry” 1949 (în compusul cherry-brandy). Engl. cherry [brandy] „(lichior de) cireşe” (cherry „cireaşă” < v.fr. de nord cherise < lat. ceresea). Cf. cireaşă. CHERSĂ s.f. „zarzără - sorte d’abricot” 1898. Et. nes., probabil refăcut din varianta dialectală kersăc — piersic DA. CHERS/N s.n. (reg.) „albie adâncă, largă şi scurtă sau rotundă, folosită de obicei pentru a frământa aluatul de pâine, (p. ext.) căuş, vâlcea - auge profonde, large et courte ou ronde, utilisee pour petrir le pain; puisoir; petit vallon” 1875, var. (Mold., Dobr.) chersm. Tc. dial. kersen Suciu, IT II, 215, TDRG, SDLR, CDER 1730 ii Pol. krzynow „strachină” CDED II, 48; et. nec. DA, DEX. CHERT/C s.n. (Mold.) „crestătură făcută în lemn, pe răboj, la ocne, ca mijloc de contabilitate în vânzarea sării; răboj (la ocne) - coche, entaille, taille employee dans Ies salines” 1852 (var. Muscel chertec). Tc. kertik „crestătură” (< kertmek „a cresta”). Cf. chelt/c. CHERŢĂN/ vb. „(despre şoareci) a chiţcăi; (despre copii) a scânci - piailler; pleumicher” 1870 (var. chirţeni), var. cherţâni. Derivat de la o bază onomatopeică, cf. chiţăi, scârţâi, sau (mai puţin probabil) <— chiţăni (<— chiţ, chiţăi) cu epenteza expresivă a lui -r- G. Marin, SMFC 4, 218. Fam.: cherţăneală s.f. (abstr.) 1914. CHERV^N s.n. (înv.) „car mare pentru transportul mărfurilor şi al persoanelor; şir lung de trăsuri sau de care, caravană - grand chariot; caravane” 1715, var. chearuvm, chirvm. Tc. kervan (< pers. kărwăn). Fam.: chervangiu s.m. „conducător de caravană; cărăuş” 1857 < tc. kervanci; chervanserai s.n. „caravanserai, han mare unde poposesc caravanele” 1877 < tc. kervan-serai. Cf. caravană, carvasara. CHZsRVĂL s.n. (bot.) „hasmaţuchi - cerfeuil” 1915. Săs. kerwdl (= Kerbel) < v.germ. kervola < lat. caerefolium < caerephyllum < gr. *Xaipe0vĂĂov < xatpctv „a (se) bucura” + fvXXov „frunză”. CHES1 s. (înv., rar), în expr. a face ~ „a tăia capul - couper la tete”, inteij. „taie (capul)! -coupe (la tete)!” 1875. Tc. kes, imperativul lui kesmek „a tăia”. Fam.: chesăgi vb. „a căsăpi, a măcelări” 1879, var. chisăgi, pisăgi (şi „a bate rău, a pisa”), pisogi <— chesăgiu; var. pisăgi, pisogi, prin hipercorectitudine, cu sensul „a bate rău” după a pisa DA, CDER 1732 ii <— pisa SDLR, DLR, DEX; chesăgiu s.m. „măcelar; hoţ” 1743, var. căsăgiu, chisagiu, chisăgiu < tc. kesici „măcelar” (< kes „a tăia”); pentru sensul „hoţ”, cf. tc. yankesici „hoţ de buzunare” (< yan „latură, parte” + kesici „care taie”); pisăgeală s.f. „bătaie zdravănă” 1901 <— pisăgi (= chisăgi). Cf. chesm, chesmea, chisam, chiser. CHES^4T s.n. (mv.) „lipsă de vânzare într-o întreprindere comercială; criză comercială -baisse des ventes, crise (du commerce)” 1778. Tc. kesat. Fam.: chesatliac s.n. „chesat” 1811 < tc. kesatlik, (înv. şi dial.) kesatluk. CHESER4R -193- CHESTOR CHESED/fR s.m. (înv.) „casier sau arhivar al cancelariilor otomane sau al divanului din Moldova - caissier ou archiviste des chancelleries ottomanes ou de l’Assemblee deliberante de la Moldavie” 1693, var. chesadar, chisedar. Tc. kesedar (< kese „pungă”). Cf. chisea1. CHESM s.n. (Ban.) „hârtie de împachetat mărfuri - papier d’emballage” 1929. Et. nes., tc. (înv.) kism „bucată, porţiune, parte” (= kisim) sau tc. kesim „tăietură, porţiune tăiată” (< kesmek „a tăia”) Suciu, ITII, 217. Cf. chisâm, ches1, chesmea, chiser. CHESML4RIU s.m. (înv., rar) „ţesătură fabricată sau originară din Caşmir - etoffe fabriquee en Cachemire” 1794, var. chismeriu. Tc. Keşmir, prin analogie cu subst. în -ar(iu). Fam.: chesmeriu adj. „de caşmir” 1777 < tc. (înv.) keşmiri, *kezmiri Suciu, IT II, 217 sau <— chesmariu. Cf. caşmir. CHESME/4 s.f. (înv., rar) „piatră cubică de pavaj - pierre cubique de pavage” 1715 (în expr. ~ - caldarâm). Tc. kesme „tăiat (în formă de cub)” (< kesmek „a tăia”). Cf. ches1, chesm, chisâm, chiser. CHESMEC s.m.sg. (înv.; Dobr.) „grâu de calitate proastă - ble de mauvaise qualite” 1898. Tc. kesmik. CHES0N s.n. „vehicul de artilerie tras de cai prevăzut cu o cutie în care se transportă muniţia; despărţitură cu pereţi metalici la o navă prin care se evită pătrunderea masivă a apei; construcţie de beton, de oţel etc. de forma unei cutii, care serveşte la executarea fundaţiilor sub apă sau în terenurile cu multă umiditate; despărţitură adâncită în plafon - caisson” 1868. Fr. caisson (< caisse „ladă, cutie” < v.occ. caissa < lat. capsa „casetă, cutie cilindrică în care se ţineau sulurile cărţilor”). Fam.: chesonier s.m. (constr.) „muncitor care lucrează la chesoane” 1958. Cf. casă2, casetă, capsă, capsulă, cash, casane. CHESTEL/VĂ s.f. (Buc.) „peşte din râurile de munte - nom de poisson” 1869. Et. nes., posibil <— costeliv(ă), cu referire la forma alungită şi subţire a peştelui, sau înrudit cu pestelcăi2 (S Mold.) „nume de peşte” ° // Et. nec. DA. CHESTIZ7NE s.f. „problemă, temă de care se preocupă cineva - question” 1823 (var. cvestie), var. cQstie, cestiune, (fam.) chestie „lucru, întâmplare - chose, affaire”. Fr. question, lat. neol. quaestio (< quaerere „a întreba”). Fam.: chestiona vb. „a pune întrebări, a ancheta” 1857 < fr. questionner; chestionar s.n. „listă de întrebări” 1862 < fr. questionnaire; chestionat s.n. (abstr.) 1929 <— chestiona. Cf. cere, chestor, chetă. CHESTOR s.m. „magistrat roman care administra finanţele statului; (azi) persoană însărcinată cu supravegherea fondurilor într-o instituţie, director de poliţie — questeur” 1804, var. ccstor, cvestor. Lat. neol. quaestor (< quaerere „a întreba, a cerceta”), fr. questeur. Fam.: chestură s.f. „funcţia de chestor” 1823 (var. cvestnră), var. cestură < lat. neol. quaestura, fr. questure. Cf. cere, chestiune. —194 — CHETJCĂ CHEŞ1 CHEŞ1 adj. (Trans.) „bălţat, pestriţ; cu pete albe - tachete (de blanc)” 1888. Magii. kese. Fam.: cheşaie s.f. nume de vacă 1877 <— cheşei sau cheş1 A. Avram, LR 63, 2014, 4 („în familia lui cheş”) // <— oacheş HEM I 595, Pascu, Sufixele, 203, DA; cheşii adj. (Sibiu) „pestriţ” 1929 < magh. kesely; cheşei s.m. „oacheş” 1929 < magh. kesely, cu ly > /, cf. golya > golie sau refăcut din pi. cheşei al unui sg. iniţial cu ly >i, cf. solyom > şoim A. Avram, LR 63, 2014, 4 // <— oacheş DA; cheşet adj. (Bih.) „(despre porci) cu pete albe” 1888, var. cheşct, cheşit, probabil < magh. keset, formă de acuzativ ° // posibil greşeală de tipar, în loc de cheşei, v. oacheş DA (interpretare contrazisă de confirmarea formelor cu -t prin atestări ulterioare, v. Tamâs, EW, 198); cheşeu adj. m. „(bou) pestriţ” 1888, singular refăcut din cheşei A. Avram, LR 63, 2014, 4. CHEŞ2 (Bih., rar) „cuţit - couteau” 1937. Magh. kes. Fam.: cheşchereică s.f. (Trans.) „unealtă de dulgherie” 1885, var. chioşchioreică < magh. keskerek (< kes „cuţit” + kerek „roată”), cu adaptarea finalei. CHEŞCHET s.n. (înv.) „supă de grâu cu bucăţele de came - soupe de froment avec des morceaux de viande” 1852, var. cheschet. Tc. keşkek, keşkeş, cu înlocuirea finalei prin disimilare. CHEŞCH/N adj. (înv.) „inteligent, vioi - intelligent, vif’ 1780, var. cheschin (Dobr.) „(despre vin) tare - (vin) puissant”. Tc. keskin „ascuţit, tare (şi despre vin); (dial.) vioi, însufleţit”. Pentru sensul „inteligent”, cf. tc. keskin zekâli, zekâsi keskin „cu mintea ascuţită” Suciu, ITII, 218. CHEŞF s.n. „expertiză, evaluare oficială, deviz - expertise” 1693, var. chefş. Tc. keşf. CHEŞMECI s.m.sg. (Buc.) „afacere secretă - affaire secrete” 1929. Et. nes., probabil germ. austriac Techtelmechtel DA. CHETANDIS/vb. (înv.) „a ajunge să... - arriver â...” 1823. Ngr. Karai/rdJ, aor. Karâi^Tr/aa (< v.gr. mTavrăv < /cara- + âvTăv „a întâlni, a obţine” < âura, âvurju „în faţă, înainte, în cale”). CHETĂ s.f. „acţiunea de a strânge bani prin contribuţie voluntară - quete” 1868. Fr. quete (< lat. quaesita < quaerere „a întreba, a căuta să obţină”). Fam.: cheta vb. „a face chetă, a colecta” 1868 < fr. queter. Cf. cere, chestiune. CHEŢ1 s.m. (Ban.) „as (la jocul de cărţi) - as (au jeu de cartes)” 1885. Ser. kec. CHEŢĂ s.f. (Ban.) „unealtă de pescuit făcută din sfoară cu plumbi - instrument de peche” 1929. Magh. kece. CHEŢĂLV/tN s.n. (Sibiu) „un fel de stofa - sorte d’etoffe” 1752. Et. nec. CHEUCĂ adv. (N Mold.) în expr. a umbla ~ „a umbla fără ţintă - flâner” 1910. Et. nes., probabil rom. tiucă „găină” (< magh. tyuk) DA. Fam.: cheucuş adv., în expr. a umbla ~ „(a umbla) ca un om beat” 1893. CHEWING-GUM -195- CHIAR CHEWING-GUM f'tJuiqgAm, pronunţat cmingam] s.n. „gumă de mestecat - chewing-gum” 1974. Engl. chewing-gum (< chew „a mesteca” + gum „gumă”). CHEZ1 adv. (înv.) „de asemenea; chiar - de meme; meme” 1645, var. cheş2, chezi. Tc. keza. CHEZ2 s.n. (Ban., Olt.) „brazdă, linie de hotar - sillon, ligne de demarcation entre deux champs” 1900. Magh. koz „spaţiu intermediar, interval”. Fam.: chiuz s.n. (Trans.) „curea care leagă hădăragul (lemnul mobil al îmblăciului, cu care se bat cerealele) cu prăjina îmblăciului” c.1650 (var. chiuză s.f.), var. grafice tiuz, tiuză < magh. koz; chiuzd adv. (înv.) „împreună” 1648 < magh. kozt (= kozott). Cf. ch/zedbă. CHEZ/4P s.m. sg. (înv., rar) „apă tare (acid azotic) - eau forte (acide azotique)” 1868 (var. chizap). Tc. kezzap. CHEZ4Ş s.m. „garant; ostatic; martor (la botez sau la cununie); lemn de sprijin; lacăt -garant; hotage; temoin (au bapteme ou au mariage); bois de support; cadenas” c.1434, var. (Mold.) chezQş, chidzaş, (înv.) chijaş, chizaş, chizaş, (Mold.) chizeaş, chizQş. Magh. kezes. Fam.: chezaşă s.f. 1682 (var. chizaşe, chizeaşe); chezăşi vb. (înv.) „a garanta” 1929; chezăşie s.f. „garanţie” 1626 (var. chizeşie), var. chidzăşie, chizăşie; chezăşlui vb. (înv.) „a garanta” 1929, var. chizeşlui < magh. kezesel Pasca, DR 9, 1936-1938, 332; chezăşui vb. „a garanta” 1632, var. chezeşui, chizăşui <— chezaş DA, Tamâs, EW 199, DEX, TDRG2 // magh. kezes it SDLR; chezăşuitor s.m. „garant” 1870 <— chezăşui; chizeşluitwră s.f. (înv.) „garanţie” 1684 <— chezăşlui; închezăşlui vb. (înv.) „a garanta” 1820 (var. închizăşlui), var. închezeşlui <— chezăşlui; prechezăşuire s.f. (înv., rar) „garanţie, asigurare” 1846 <— pre-1 + chezăşuire (<— chezăşui). CHIABUR adj, s.m. „(ţăran) bogat - (paysan) riche” 1838, var. ceabur1, gheabur, var. grafică cheabur. Tc. (înv.) Jcabir (= kebir) „potentat, aristocrat, om bogat” (< arab. kăbir „mare”). Fam.: chiaburaş s.m. (dim.) 1949; chiaburise adj. 1891, var. grafică cheaburesc; chiaburi vb. „a deveni chiabur, a se îmbogăţi” 1885, var. grafică cheabun; chiaburime s.f. (col.) 1949; chiaburoaică s.f. 1949; chiaburoi s.m. (augm., peior.) 1949; deschiaburi vb. „a deposeda de pământ” 1956 <— închiaburi (cu substituţia prefixului) sau <— chiaburi; închiaburi vb. „a deveni chiabur, a se îmbogăţi” 1897, var. grafică încheaburi. CHIAMĂT [pronunţat chi-a-măt, acc. nec.] s.m. sg. tantum (Ban.) „timp urât, cu ploaie, zăpadă, vânt - mauvais temps” 1912. Ser. kijamet „sfârşitul lumii, nenorocire; vreme rea, intemperie; răzmeriţă; sumedenie” (< tc. kijamet). CHIAR [ir. cl'ăr] adv. „(în)tocmai, taman, exact - meme, juste, justement”, (înv.) adj., s., adv. „clar, curat, pur, limpede; sincer, neprefacut; senin, seninătate; lămurit, pe înţeles, precis, clar - clair, pur, sincere; serenite; clairement” 1561, var. cher (adv.), chioară1 adj., în expr. apă ~ „alimente lichide sau băuturi alcoolice prea diluate - lavasse”. Lat. clărus „clar, limpede”, cf. it., sd., ret., fi., occ., cat. REW 1963. Var. chioară, prin etim. pop. (confuzie cu fem. sg. al adjectivului chior). Fam.: cheri vb. (înv., rar) „a lămuri, a explica” 1825, var. (participiu, Apuseni) chirit „clar, limpede” (forma chirit a fost explicată ca var. a lui cherit, part. lui cheri, de Avram, CIE, 47-48; DA CHL4SM - 196 - CHIBR/T o tratează separat, dând, pentru etimologie, cf. magh. kirini „a ţipa”); necher/t adj. „neclar” 1825 <— cherit, part. lui cheri\ preachiar adv. (înv., rar, livr.) „foarte limpede, foarte clar (ca înţeles)” 1834 <— prea- + chiar (DLR), posibil după lat. praeclare °. Dublet etim.: clar. Cf. clarinet, clearing, cleron, declara. CHL4SM s.n. „figură de stil care constă în reluarea, în ordine inversă, a două cuvinte sau expresii - chiasme” 1842 (var. chiasmă2 s.f.). Fr. chiasme (< gr. xLa(JpoS‘ „dispunere în cruce, în forma literei x”)- Fam.: chiasmatic adj. „referitor la chiasm” 1988 < fr. chiasmatique; chiasmă1 s.f. (med.) „formaţie nervoasă din interiorul craniului, alcătuită din încrucişarea parţială a fibrelor nervilor optici” 1961 < fi*, chiasma (< lat. savant chiasma < gr v(etapa, xia zgârcit” DA // probabil rom. chici1 CDER 1761. CHICHIŢĂ s.f. „(fam.) subterfugiu, şmecherie; (înv.) ladă, cutie; despărţitură mică şi ascunsă într-o ladă - finasseries, arguties; (vieilli) cofffe, cassette; petit compartiment (secret) d’un coffre” 1688, var. chitiţă. CH/COT CHICI1 -198- Rom. chichie1 (< ngr. Oijicq „cutie, teacă”) DA (posibil), CDER 1759 (posibil), DEX (probabil) // Ngr. *0rjKLTCa, *drjicrjT(n „cutiuţă” < OrţKrj Bogrea, DR 1, 1920-1921, 263, DA (posibil), CDER 1759 (posibil). Fam.: chichicear s.m. (înv.) „fabricant de cutiuţe” sec. XVII-XVIII; chichie1 s.f. „despărţitură mică (de obicei cu capac), în formă de cutie, în partea de sus a unei lăzi, în care se păstrează mărunţişuri sau obiecte de valoare” 1838 < ngr. OfjKTi „cutie, teacă”; chichineaţă s.f. „casă sau cameră mică, sărăcăcioasă; ceva mic, neînsemnat; (rar) opaiţ” 1852 chichie1 + -neaţă, infl. de coteneaţă CDER 1759; chichiniţ s.n. „lucru mic, fleac” 1829 (top. Chichineţ), var. chichimcţ <— chichineaţă (sg. refăcut) °// <— chichi (rădăcină imitativă) + -neţ SDLR. Cf. teacă, -tecă. CHICI1 s.n. (Ban.) „şold - hanche” 1890. Et. nes., tc. kig „parte posterioară, fesă, spate, (dial.) picior, crupă” (identic cu chici2) Suciu, IT II, 180 sau clici (< ser. kljuc „cheie, claviculă”) DA (s.v. cliciu), CDER 1761. CHICI2 s.n. (Dobr.) „partea din amonte a unui grind (pe Dunăre), pădure (formată pe acest teren) - extremite d’un ilot (en amont du fleuve), sur le Danube, foret (formee sur ce terrain)” 1885. Tc. kig „parte posterioară, pupa unei ambarcaţiuni” Suciu, IT II, 180 // Cu sensul „pădure” < ser. kice (colectivul lui kita) „ramuri” DA (posibil), CDER 1761 (greu de admis din cauza atestării acestui sens exclusiv în Dobrogea). Cf. câci2. CHICIN/sTĂ s.f. „bucătărie mică-petite cuisine” 1958. Engl. kitchenette (< kitehen „bucătărie”). CH/CIURĂ s.f. „gheaţă care se formează pe crengile copacilor; (reg.) ştiulete de porumb mic şi pipernicit - frimas, givre; epi de maîs chetif’ 1617 (top.), var. (Mold.) chicercF, chicioră, cicură,picioră. Bg. kieur, (dial.) kieura „ciorchine, smoc, (dial.) ţurţur” DA, CDER 1762, DEX, inclusiv pentru sensul „ştiulete” BER // <— ciucure cu metateză SDLR; cu sensul „ştiulete” <— ghijură *— ghijă DA. Cf. chiceră1, chică. CHICL/tZ s.n. (Mold., Buc.) „sulfat de fier, substanţă verde folosită în agricultură pentru combaterea dăunătorilor - sulphate de fer” 1880, var. chiclazăr, ciclaz. Probabil magh. kek (dial. klk; „vânăt, albastru”) lazur („lapislazuli, lazulit”) > chiclazăr, reinterpretat ca pl. chiclazuri > chiclaz (sg. refăcut) Drimba, CE, 287-288, Tamâs, EW, 201 („probabil magh. *keklazur”) // Et. nes., probabil compus pe baza magh. kek „vânăt”, var. chiclazăr posibil < magh. lazurkek „azuriu” prin inversiune DA; probabil germ. Giftglas „sticlă otrăvită”, pl. Giftglaser SDLR; probabil cuv. oriental CDER 1763. Fam.: chiclăzărîu adj. „verde-albăstrui” 1939 <— chiclazăr (= chiclaz). CHICL^U s.n. „platou acoperit de tufişuri - plateau couvert de buissons” 1909. Et. nes., probabil <— ciclău = ţiclău „deal” < ţiclă1 0 II Cf. ucr. kitlova „platou, podiş” DA (cuvânt neîntâlnit în dicţionarele consultate). Fam.: chiclă2s.f. „chiclău” 1909 (der. regresiv). CH/COT s.n. „râset; strigăt - rire, ricanement; cri” 1649, var. chihot1. V.sl. *kykotu, cf. bg. kikot „râs zgomotos”, ser. kikot, kihot „hohot”. Fam.: chic2 s.n. „strigăt de bucurie” 1661 <— chicăi (der. regresiv); chicai vb. „a chicoti” 1929, var. chihăi1, chihui <— chicoti, prin substit. finalei, eventual infl. de hiha\\ var. chihui, infl. de chiui; chicoteală s.f. „faptul de a chicoti, râs înfundat” 1915 DA, DEX, var. (Buc., hipercorect) picoteală2 chicoti; chicoti vb. „a râde înfundat sau în batjocură” 1780-1801, var. (Buc.) chihoti\ (hipercorect) picoti? chicot DA, CADE, TDRG2 sau v.sl. *kykotiti/*kykotati, cf. bg. kikotja se, ser. kikotati se, kihotati se °; chicotit s.n. „chicoteală” 1913 (var. chihotit) <— chicoti’, chihăială s.f. „chicot, chicoteală” 1870, var. chihială <— chihăi1 (= chicăi). CIUDĂ -199- CHIHLIMBAR CH/DĂ s.f. (reg.) „negură, brumă, chiciură - brouillard, brume; gelee blanche; givre” 1680, var. chidie, chidie. Magh. kdd „negură, brumă”. Fam.: chida vb. (Ban.) „a cădea chiciură” 1885; chidinie s.f. „brumă, chiciură” 1894 <— chidie (= chidă). CHIDEMON/E s.f. (înv., livr.) „curatelă, protecţie - curatelle, protection” 1765. Ngr. KTjSepoma (< KTjSepdiu „protector” < Krjdeadcu „a se îngriji de”). CHIDiNC (min.; Apuseni) „negociere a salariului - negociation du salaire” 1926. Germ. Gedinge „contract, învoială, tocmeală”. CHIET/SM s.m. „doctrină care susţine că perfecţiunea omului constă în iubirea faţă de Dumnezeu şi într-o viaţă de inactivitate şi contemplare pasivă - quietisme” 1870, var. cvietism, var. grafică quiehsm. Fr. quietisme (derivat savant din lat. quietus „liniştit, calm”). Fam.: chiet/st, -ă adj., s.m., s.f. „(adept) al chietismului; referitor la chietism” 1870, var. cvietist chietism sau fr. quietiste; chietudine s.f. „linişte, calm” 1870 < fr. quietude (împr. din lat. târzie quietudo < quietus „liniştit, calm”); inchietudine s.f. „nelinişte, îngrijorare” 1876 < fr. inquietude. Cf. încet, achita, chit1. CHIEVEAN, -Ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) din Kiev - (habitant) de Kiew” 1637, var. (înv.) chiovean (prin ext.) „cărăuş - charretier”, var. grafică kievean. Top. Kiev, (înv.) Chiov. Fam.: chiev/t adj., s.m. „(locuitor) din Kiev, care aparţine oraşului Kiev” 1904 < ngr. KiepLTqs", chiovenesc adj. „de chiovean” 1885 <— chiovean (= chievean). CH/FĂR s.m. (bot.) „pin - pin” 1906. Germ. Kiefer. CH/FLĂ s.f. „pâine mică, de formă rotundă sau ovală; (înv.) corn (produs de panificaţie) -petit pain; croissant” 1770 (var. chipel s.n.), var. (Braşov) chiflu s.n., chipfa, chipflă. Germ. Kipfel „corn” (< v.germ. kipf(a) < lat. cippus „par”). Fam.: chiflar s.m. „brutar, vânzător de chifle” 1904. Cf. cep. CHIFTEA s.f. „preparat culinar din came tocată şi prăjită în grăsime - boulette de viande hachee” 1761 (var. cuftea), var. cheftea, chioftea, chiuftea, piftea. Tc. kofte, kufte. Var. piftea, prin hipercorectitudine. Fam.: chifteluţă s.f. (dim.) 1901, var. (hipercorectă)pifteluţă. CHIFU/ vb. „a bombăni, a mârâi - gronder, bougonner” 1916. Et. nes., posibil chihăi2 „a ameţi pe cineva cu vorba” ° // Et. nec. DA. CHIHITIL4LĂ s.f. (înv., hapax Dosoftei VS) „vâlvătaie?; grămadă de lemne, mg? - flamme? pile de bois, bucher?” 1683. Et. nec. CHIHLIMBAR s.n. „răşină fosilă, aproape transparentă, de culoare gălbuie, cu proprietăţi electrice - ambre jaune” 1683 (var. chihribar), var. chehlembar, chehribar, chelimbar, chihlibar, chihrimbar, chilimbar, chilimfar, chiri bar, chirimbar. Tc. kehribar, kehlibar (< pers. kăhrubă „chihlimbar galben”). Variantele cu -m-, posibil infl. de ngr. Kex^ip Trape, Kexptp rrâpL. CHII -200- CH/LĂ3 Fam.: chihlibăr/t adj. „amestecat cu chihlimbar” 1829 <— *chihlibări <— chihlibar (= chihlimbar); chihlimbar/u adj. „de culoarea chihlimbarului” 1645 (var. chehribariu), var. chihlibanu, chihlibănu, chilimbanu. CHII s. (înv.) „măciucă - massue” 1830. Ucr. kyj „retevei” °, eventual şi rus. kij „băţ” DA. CH/JNĂ s.f. (Trans., rar) „instrument de lemn în formă de sapă, utilizat în minerit la extracţia aurului - sorte de houe utilisee dans Ies exploitations minieres” 1906. Et. nec. CHIL1 s.n. (N Mold., rar) „ţeavă de răcire la alambic - tube refrigerant de l’alambic” 1866. Germ. Kuhl[rohre] „[ţeavă de] răcire” C. Lacea, DR 4, 1924-1926, 1557, DA. Fam.: chilştoc s.n. „ţeavă de răcire la alambic” 1866 < germ. Kuhlstock „băt [= teavă] de răcire” C. Lacea, DR 4, 1924-1926, 1557, DA. CHIL2 s. sg. tantum „lichid cu aspect lăptos rezultat în intestin din digestia alimentelor, care este apoi absorbit de peretele intestinului subţire şi transportat în organism pentru a-1 hrăni - chyle” c. 1780—1790 (var. hil), var. hilos, şil. It. chilo, lat. neol. chylus (< gr. „suc, sevă”). Var. hilos < ngr. x^os'. Var. hil < germ. Chylus, lat. neol. chylus. Var. şil < fi*, chyle. Fam.: chilifer adj. „care absoarbe chilul” 1843 (var. hilifer) < fi*, chylifere; chilific# vb. „a transforma alimentele ingerate în chil” 1903, var. hilifica <— chil, după fr. chylifler; chilificaţie s.f. (abstr.) 1830 (var. hilificaţie) < germ. Chyliflcation °, fi*, chylification DA. Dublet etim.: cir. CHILAIL4 s.f. (Munt., Dobr., rar) „dans ţărănesc, melodia după care se dansează acesta; petrecere, chef - danse paysanne, melodie sur laquelle on danse; boustifaille” 1885, var. (Mold., Munt.) ghilaba. Ţig. gilab-/kilab- „a cânta”, cf. gilabau/kilabau „eu cânt” Al. Graur, BL 2, 1934, 136, Drimba, CE, 205 // Poate tc. kelab „turbare” DA; tc. SDLR. CH/LĂ1 s.f. „element principal de rezistenţă al osaturii unei nave, aşezat pe axa longitudinală a fundului navei - quille” 1949. Fr. quille (< v. nord. kilir, pl. lui Jgglr). CH/LĂ2 s.f. (înv.) „măsură de capacitate pentru cereale, faină etc., având valori diferite în funcţie de regiune (250-500 kg); impozit în cereale - ancienne mesure de capacite pour Ies cereales, variable selon Ies regions (250-500 kg); impot en cereales” 1587. Tc. kile. CH/LĂ3 s.f. (înv., rar) „hernie; (p. ext.) infirm; sărman, nevoiaş - hernie; infirme; pauvre” 1682-1686. V.sl. kyla (cf. bg. kila, ser. kila, ceh. kyla, pol. kila, rus. kila). Fam.: chilav adj., s.m. (reg.) „infirm, neputincios; bolnav; zdravăn” c.1650, var. chilav, schilav, şchilav < v.sl. *kilavii, cf. bg. kilav, ser. kilav; sensul „zdravăn”, prin confuzie cu Blos = pilos „tare, puternic, rezistent”; var. schilav, cu 5 protetic S. Pop, DR 5, 1927-1928, 227, SDLR, DLR (posibil) sau <— chilav, infl. de ser. iskilaviti, iskilavati „a (se) îmbolnăvi de hernie, (fig.) a se betegi, a-şi zdruncina sănătatea” CDER 7555 // <- chilav + schilod CADE, DLR (posibil); chilav/ vb. (reg.) „a ajunge infirm; a bate foarte tare, a sfărâma; a se lovi” 1765 (var. schilavi) <— chilav; chilăv/e s.f. (înv.) „hernie” 1776, var. schilăvie <— chilav; chirnav (acc. nec.) adj. „bolnav; convalescent” 1910 <— chilav (<— chilă3) „infirm, neputincios; bolnav”, infl. de bolnav ° // cf. hârlav „ticălos, murdar” DA; chilav -201- CHIL/M1 schilăvenie s.f. (înv., rar) „faptul de fi schilav; fiinţă schilavă” 1930 <— schilav (= chilav); schilăvitură s.f. (înv., rar) „schilăvire” 1930 <— schilavi (= chilăvi); schilăvos adj. (hapax Negruzzi) „neputincios, bolnav” 1839 <— schilav (= chilav). Cf. schilod. CHILĂU s.n. (înv., rar) „ciocan ferecat; buzdugan, ghioagă - masse ferree; massue” 1825. Et. nes., ţig. kilo „par; măciucă” (< tc. kuliink) Drimba, CE, 206, Suciu, CR, 239 sau magh. kulu, kolyii „instrument de pisat, pisălog” DA, SDLR, CDER 1776 (posibil), sau <— chilug „măciucă, ciocan mare” (< tc. kuliink, kiiluk) Tamâs, EW, 202 (probabil) // Ser. cula CADE; pol. kilof CDED II, 49, CDER 1776 (posibil). CHILĂ V/ŢĂ s.f. (Olt., Ban.) „cazma; sapă mică folosită în minerit; târnăcop - petite beche” 1885, var. (Mehed.) chilav iţă, (Arad) chiloviţă, chilomiţă. Ser. kilavica „ciocan de miner”0 //chilău „ciocan” CDER 1776; et. nec. DA. CHILM s.n. „cămară în care se păstrează diferite lucruri de-ale casei, dar mai ales alimente -appentis; cellier” 1821, var. (înv.) cheleriu. Tc. kiler (< ngr. KeXkâpi(ov) < lat. cellarium < cella). Fam.: chelargi-başa s.m. (înv., rar) „mare chelar, şef al cămăraşilor din palatul sultanului, al marelui vizir sau al hanului tătarilor” 1693 < tc. kilerci başi, adaptat după rom. chelarl; chilăr/e s.f. „chiler” 1828; chilerel s.n. (dim.) 1885. Dublet etim.: celor, chelar2. Cf. chelar1, chelner, cella. CHILERMENIL4 s.f.sg. (înv.) „mineral de culoare roşie, importat din Orient şi întrebuinţat la colorat şi în medicină - terre bolaire, bol d’ Armenie” 1761, var. chelermin s.n., chilermeni s.n. Tc. kilermeni (< kil „argilă” + ermen(-i) „armenesc”). Fam.: chil/e-armenească s.f. „chilermenea” 1892 < tc. kilermeni, prin etim. pop. CHILF.4C s.n. (Ialomiţa) „unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape, care se întrebuinţează în legătură cu dalta şi cu ferăstrăul - instrument de menuisier” 1885. Et. nec. CHILL4N, -Ă [pronunţat cilian] s.m., s.f., adj. „(locuitor) din Chile - Chilien” 1881, scris şi cilian. Fr. Chilien. CHILL4SM s.n. (rel.) „credinţă într-o împărăţie de o mie de ani a lui Hristos pe pământ, milenarism - chiliasme” 1904. Fr. chiliasme (< gr. xL^LacŢtJL(te *chimereu > chimerleu) Tamâs, EW, 203 // Magh. kimerulo „care se sleieşte, seacă” DA, CDER 1788 (contestat de Tamâs, EW). CHIM/sT s.m. (la românii din Serbia) „consilier comunal - conseiller communal” 1913. Ser. kmet „primar comunal, judecător comunal” (< kumetî < lat. med. comes, -itis). Cf. camite, cânte. CHIM/E s.f. „ştiinţă care studiază compoziţia, structura şi proprietăţile substanţelor, transformările lor prin regruparea atomilor componenţi - chimie” 1813 (var. hernie), var. chemie, himie, himie, şimie. CHJMIO- -204- CHIMI0N Lat. neol. chimia (< m.gr. xwe^ XvlJLe^a < „suc”, eventual şi Xqiita „Egipt” Chantraine, DELG) SDLR, DEX, fr. chimie DA, CADE, SDLR, TDRG3, DEX. Var. chemie, hernie < germ. Chemie. Var. himie < ngr. xWe^a- Fam.: agrochimie adj. „care ţine de agrochimie” 1966 < fr. agrochimique DEX, rus. agrochimiceskij °; agrochimie s.f. „ştiinţă care studiază circuitul substanţelor nutritive în mediul de creştere a plantelor agricole şi modalităţile prin care se pot spori recoltele prin acţiunea asupra proceselor biochimice din sol” 1955 < fr. agrochimie DEX, rus. agrochimija °; agrochimist s.m. „specialist în agrochimie” 1975 <— agro- + chimist DEX sau fr. agrochimiste DN3; antich/mic adj. „destinat protecţiei împotriva armei chimice” 1955 <— anti- + chimic; chimic1 adj. „care aparţine chimiei, referitor la chimie” 1830 (var. hernie), var. chemie, himic1 < fr. chimique DA, CADE, SDLR, DEX, TDRG3, lat. neol. chimicus, germ. chemisch Ursii, TŞ, 167 // <— chimie CDER 1789; chimic2 s.m. (înv.) „chimist” 1790, var. hernie, himic2 < it. chimico, ngr. xWlko? Ursu, TŞ, 168; chimicale s.f.pl. (pop., fam.) „nume generic dat produselor chimice, folosite în gospodărie sau în alimentaţie” 1949 <— chimic 0 sau germ. Chemikalien (pl. lui Chemikalie) DEX; chimică s.f. (înv.) „chimie” c.1790, var. himică < it. chimica; chimicisc adj. (înv.) „chimic” 1760-1770 (var. himicesc), var. hemicesc < lat. neol. chimicus, adaptat după adj. în -esc; var. himicesc < ngr. XWLK^1 var. hemicesc < germ. chemisch; chimism s.n. (biol.) „ansamblu al proceselor chimice” 1966 < fr. chimisme; chimist s.m. „persoană care se ocupă cu studiul chimiei, specialist în chimie” 1829, var. himist < fr. chimiste; chimiza vb. „a prelucra materiale, în industrie sau agricultură, folosind procedee chimice” 1958 chimizare, după rus. chimizirovat'; chimizare s.f. „prelucrare prin procedee chimice” 1949 < rus. chimizacija, cu adaptarea sufixului; citochimic adj. „de citochimie” 1998 < fr. cytochimique; citochim/e s.f. „ramură a citologiei care studiază chimia celulelor” 1978 < fr. cytochimie (< cyto-„referitor la celulă” < gr. kvtos' „cavitate, scobitură” + chimie); citochimism s.n. „totalitatea proceselor biochimice din celule” 1998 <— cito- + chimism MDN // fr. cytochimisme DEX; electrochimie adj. „privitor la electrochimie” 1871 < fr. electrochimique; electrochimie s.f. „ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică şi invers, precum şi legile acestor fenomene” 1871 < fr. electrochimie; mecanochimic adj. „referitor la un procedeu ce combină mijloace mecanice şi reacţii chimice” 1947 mecano- + chimic; microchimie adj. „referitor la microchimie” 1978 < fr. microchimique; microchimie s.f. „ramură a chimiei care se ocupă cu studiul reacţiilor chimice dintre cantităţi foarte mici de substanţă” 1951 < fr. microchimie; radiochimie s.f. „ramură a chimiei care studiază unele probleme legate de elementele radioactive” 1960 < fr. radiochimie DEX // <— radio1- + chimie DLR; stereochimic adj. „referitor la stereochimie” 1948 < fr. stereochimique; stereochim/e s.f. „ramură a chimiei care se ocupă cu studiul aranjării în spaţiu a atomilor unei molecule” 1965 < fr. stereochimie; termochimie adj. „referitor la termochimie” 1948 < fr. thermochimique; termochimie s.f. „ramură a chimiei fizice care se ocupă cu studiul efectelor termice ce însoţesc procesele chimice” 1948 < fr. thermochimie; zoochimie s.f. „disciplină care studiază compoziţia chimică a corpului animalelor şi reacţiile chimice care au loc în el” 1966 < fr. zoochimie. Cf. chemo-, chemi-, chimio-. CHIMIO- el. de comp. „chimic - chimio-”. Fr. chimio- (< chimie „chimie”). Cf. chimie, chemo-. CHIMION s.n. „plantă erbacee umbeliferă, cu flori mici, albe sau liliachii, cultivată (Cuminum Cyminum) sau sălbatică (Carum Carvi), ale cărei seminţe aromatice se folosesc în medicină, în bucătărie şi la fabricarea lichiorurilor - cumin, anis âcre” 1825, var. chimeon. Tc. kimyon (< ngr. KVfuuod). Fam.: chimionîu adj. (înv., rar) „de culoarea închisă a seminţei de chimion: verde-măsliniu, brun” 1857 <— chimion DA sau tc. kimyoni Suciu, IT II, 224. Cf. chimen, cimin, camăn. CHIM/R -205- CHIMON0U CHIM/R s.n. (înv.) „boltă, arcadă, încăpere mică; brâu lat de piele; (p. ext.) pungă purtată la brâu-voute, arcade; ceinture, ceinture-bourse” 1715, var. chimer. Tc. kemer (< m.gr. tea/iapa „boltă”). Fam.: chimilioară s.f. (Mold.) „fierăstrău de mână” 1898 <— *chimirlioară *chimirlie (= ghimirlie); chimiraş s.n. (dim.) 1852, var. ghimiraş; chimirlic s.n. (înv., rar) „fierăstrău” 1893 <— *chimirliu (= ghimirliu, ghimirlie*); ghimirlie1 s.f. (reg.) „fierăstrău cu pânza îngustă” 1885, var. ghimirliu s.n. < tc. kemerli [bigki] „(fierăstrău) boltit, arcuit” Suciu, IT II, 357; ghimirlie2 s.f. (reg.) „casă mică şi sărăcăcioasă; odaie prea mică, chichineaţă” 1883, var. ghimerlie < tc. kemerli [ev / oda] „(casă / odaie) boltită” Suciu, IT II, 357. Cf. cameră, cămară, coamăr, comoară. CHIM/ŢĂ1 s.m. „(pop.) nume dat diavolului; prostălău, găgăuţă; (Munt.) persoană (mai ales copil sau tânăr) care vrea să-i facă pe alţii să râdă prin gesturi şi cuvinte comice, bufon, măscărici -nom du diable; nigaud, sot; buffon” 1896. Antrop. Chimiţă, numele unui bufon celebru din Bucureşti de la începutul secolului al XlX-lea DA, SDLR//Ngr. CADE. Fam.: chimiţărie s.f. „faptă de om prost şi ridicol” 1939. CHIM/ŢĂ2 s.f. (hapax DDRF) „colivie - cage” 1893. Probabil acelaşi cuvânt cu chimiţă4 „pivniţă” ° // Et. nec., cf. chiţimie, chişiţă2 DA. CHIM/ŢĂ3 s.f. (rar) „nod în lemn; fir în metal, în fier - nceud (dans le bois); paille (dans le metal)” 1893. Et. nes., probabil ser. kimica, diminutiv al lui kima „lăstar, germen” DA. Cf. chimă1. CHIMN/vb. (hapax Anon. Car., în forma chimneşte) sens necunoscut, c.1650. Et. nes., posibil var. a lui chemni (= chefnî) DA sau a lui cheuni1 sau cheuni2 (> *chevni > chemnî) ° sau a lui cimni DA. Fam.: chimnit s.n. (hapax, Anon. Car.) c.1650; chimnitară s.f. (hapax, Anon. Car.) c.1650. CHIMIO- el. de comp. „chimic - chimio-” Fr. chimio-. Cf. chimie, chemo-. CHIMOGR4F s.n. „aparat folosit în fiziologie pentru înregistrarea grafică a mişcărilor unor organe - kymographe” 1951. Fr. kymographe (< kymo- < gr. Kvpa „val, undă” + -graphe < gr. -ypâcpos' < ypâcpeiv „a scrie”). Fam.: chimografie s.f. „înregistrare grafică a unor fenomene fiziologice cu ajutorul chimiografului” 1961 < fr. kymographie; chimogramă s.n. „diagramă a oscilaţiilor înregistrate la chimograf’ 1955 < fr. kymogramme; electrochimograf s.n. „aparat pentru înregistrarea curenţilor electrici emişi de contracţia organelor, a vaselor de sânge” 1988 < engl. electrokymograph; electrochimografie s.f. „metodă de înregistrare fotoelectrică a pulsaţiilor inimii şi a variaţiilor densităţii pulmonare, utilizând razele X” 1960 (var. electrocimografie) < fr. electrokymographie, engl. electrokymography; electrochimogramă s.f. „înregistrare grafică a conturului unui organ în activitate” 1988 < engl. electrokymogram. Cf. chimă1, c/mă1, ciumă1. CHIMONOU s.n. „îmbrăcăminte de origine japoneză în formă de halat, cu mâneci foarte largi -kimono” 1923 (var. chimono). Fr. kimono (< japon, kimono). CHIMOZ/NĂ -206- CHINDERCĂ CHIMOZ/NĂ s.f. (med.) „enzimă care ajută la coagulare, produsă în stomacul puilor de rumegătoare - chymosine” 1906. Fr. chymosine (< chyme „chim, pasta rezultată din digestia stomacală a alimentelor”). Cf. chim1. CHIMULU7 vb. (Trans.) „a cruţa, a economisi - epargner” 1806. Magh. kîmel, dial. kemel Tamâs, EW, 204. Fam.: chiuita s.f. art. (Mold.) în expr. cu (de-a) ~ „cu grămada, cu nemiluita, nenumărat, foarte mult” 1888, corupt din expr. cu nechimuluita Mărgărit, CES, 190-191 // posibil chiuit, part. lui chiui, sau chimuluita DA (formă existentă doar ca trimitere în DA); nechimu(r)lu/ta s.f. (Mold.), în expr. cu ~ „fără măsură, fără socoteală” 1892 nechimuluit, part. negativ al lui chimului. CHIN s.n. „tortură, suferinţă mare; (înv.) patimă, pornire nestăpânită - torture, tourment; (vieilli) passion” c.1500. Magh. km. Cu sensul înv. „patimă”, după slavon strasti Stanciu-Istrate, Calcul, 285. Fam.: chinui vb. c.1500, var. chenui; chinuială s.f. (abstr.) 1691-1697 «— chinui; chinuit s.n. (abstr.) 1891 <— chinui; chinuitoare s.f. „instrument de tortură” 1862 <— chinuitor:; chinuitor adj., s.m. „(persoană) care produce suferinţă” 1649 <— chinui; chinzai s.n. (Trans.) „tortură” 1899 <— chinzui; chinzui vb. (Trans.) „a chinui; a tortura” 1890 < magh. klnoz; chinzuială s.f. (Trans.) „tortură, muncă” 1890 <— chinzui; chinzuitor adj., s.m. (Trans.) „chinuitor” 1870 <— chinzui; chinzuitură s.f (Trans.) „chin, instrument de tortură” c.1809 <— chinzui. CHIN^P s.n. (înv.) „frânghie, funie, ştreang - corde, ficelle” 1783. Tc. kinap, kmnap „frânghie, funie; (înv.) cânepă”. Cf. canabis, canaf, canap, canava, cânepă, chenaf. CHINARG/U s.m. (înv., rar) „pescar (care pescuieşte la mal) - pecheur (qui peche sur la rive)” 1826. Tc. kenarci „idem” (< kenar „mal”). Cf. chenar. CH/NĂ1 s.f. (Trans.) „căpătâi sau scaun în care este înfiptă urzitoarea - pied (du rouet)” 1906. Et. nec. CHINCHENIU s.n. „perioadă de cinci ani - quinquennat, periode de cinq ans” 1939. Lat. neol. quinquennium (< lat. quinque „cinci” + annus „an”, cf. deceniu). CHINCHIMCL4CĂ s.f (Sibiu) „opaiţ cu fitilul făcut dintr-o bucată de zdreanţă - une sorte de veilleuse dont la meche est faite d’un haillon” 1930. Et. nes., posibil refăcut din chichineaţă „opaiţ” (DA: cf. chichineaţă), infl. de boalcă „ulcică” °. CHINCH/NĂ s.f. „arbore exotic (din China sau din Mexic); substanţa extrasă din scoarţa acestui arbore, întrebuinţată ca remediu împotriva frigurilor - quinquina” 1832. Fr. quinquina (< sp. quinaquina < quechua kinakina). Fam.: chină2 s.f. „chinchină” 1825 < fr. quina (< sp. (quina)quina < quechua kinakina). Cf. chinină. CHINCI1 s.n. „comoară - tresor” c.1650. Magh. kincs. CHINDERCĂ s.f. (Trans.) „chibrit - allumette” 1906. Magh. klngyertya (= kengyertya < ken „sulf, pucioasă” + gyertya „lumânare”). CfflNDMJ -207- CH/NGĂ CHINDEU s.n. (Trans.) „bucată de pânză întrebuinţată ca basma sau ca ştergar - mouchoir de tete, essuie-main, serviette” 1700, var. chindm, chindm1 ,findeu. Magh. kendo (< kend „a şterge”). Var.findm, prin hipercorectitudine. Fam.: chindenţ s.n. (dim.) 1915. CHIND/E s.f. (pop.) „după-amiază; înserat, amurg; masă luată după-amiaza; (înv.) concert de seară; tobă mare turcească; turn de observaţie, de unde se anunţa venirea serii; (Trans.) numele unui dans popular asemănător cu sârba - apres-midi; crepuscule; collation de quatre heures; (vieilli) concert de soir; tambour turc; tour d’observation d’ou Ton annonsait la chute du jour; (Trans.) nom de danse paysanne” 1651, var. achindie, chindei s.n., chindm2 s.n., chinghie, tinghie. Tc. (înv.) kindi (= ikindi) Suciu, IT II, 226. Var. chindiu <— pl. chindii (sg. refăcut). Var. achindie cu a- după amiază, aseară etc. ŞIOII, 1, 114. Fam.: chindica s.f art. (dim., cor. pop.) 1909; chindioară s.f. (dim.) 1913; chindiuţă s.f. (dim.) 1885. CHINDIK4R s.m. (înv., hapax Moxa) „măsură de greutate de 150 de litre - unite de masse de 48 kg” 1620. Ngr. KeuTqmpLou (< lat. med. centenarium, propriu-zis „care are o sută de părţi” < centeni „câte o sută” < centum „o sută”). Cf. cântar, cent, chintal, ţentner. CHINDIS7 vb. (înv.) „a broda, a coase, a sculpta, a orna - broder, sculpter, omer” 1591, var. cheldesi, chindesi, chindosi, cindisi, ghindisi. Ngr. K6VTGJ, aor. KcvTTfaa. Fam.: chindiseală s.f „brodare; partea brodată a îmbrăcămintei” 1886; chindisit s.n. (abstr.) 1930; chindisitară s.f. „broderie” 1825; închindi vb. „a chindisi” 1880 <— închindisi (der. regresiv); închindisi vb. „a broda, a coase” 1885. CHINESTEZ/E s.f. „formă de sensibilitate care reflectă poziţia şi mişcările părţilor corpului -kinesthesie” 1966. Fr. kinesthesie (< gr. KLveîv „a (se) mişca” + aLaOrjecns' „senzaţie”). Fam.: chinestezic adj. „referitor la chinestezie” 1966 < fi*, kinesthesique. Cf. cine2-, cinetic. CHINEZ1, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care face parte din etnia majoritară din China; din China; limba vorbită de etnia majoritară din China - Chinois” 1830. It. Cinese, germ. Chinese, fr. Chinois adaptate după top. China (probabil < ngr. Kim, provenit, prin intermediar, din ptg. China, împrumut dintr-o limbă din India, cf. sanscr. Cînăh m.pl., explicat de obicei prin numele dinastiei Qin, originară din vestul Chinei, care a unificat China în 221 î.H.)0 // <— top. China CDER 1793, DEX; <— top. China, după it. Chinese DA (însă forma curentă în italiană este Cinese). Fam.: chinezărie s.f „obiect (de artă) chinezesc sau migălos lucrat; obiect chinezesc ieftin” 1930 (var. înv. chinezerie „procedură birocratică complicată, cu formalităţi inutile”); chinezesc adj. 1802 < germ. chinesisch, it. cinese, cu iniţiala modificată după top. China, adaptate la adjectivele în -esc ° // <— top. China DA, DEX; chinezeşte adv. 1852 <— chinezesc sau <— chinez; chinez/sm s.n. (rar) „obiect chinezesc ieftin; (înv.) procedură birocratică complicată, cu formalităţi inutile” 1866-1876; chinezoaică s.f. 1930; chinicesc1 adj. (înv.) „chinezesc” 1841 <— top. China. Cf. cin/e2, sinolog/e. CHTNGĂ [mr. cl'ingă] s.f „cingătoare; stinghie; fâşie de pământ lungă şi îngustă - ceinture; traverse; bande de terre longue et etroite” c.1650, var. chincă, chirgă, (hipercorect) pingă. Lat. *clinga (< *cingla < cingula < cingere „a încinge”) CDED I, 55, PEW 370, CDDE 350, DA, CADE, SDLR, DEX, TDRG3, cf. (< *cingla) it., sd., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 1926, (< *clinga) CHIN/NĂ -208- CHINOVIE nap. chienga. Pentru metateză, cf. cheag < ci'ag < *clagum < quaglum (= coagulum) II Lat. *cingla > *cinghie, pl. *cinghii > (prin metateză) chingii > chingă (sg. refăcut) CDER 1799 (derivare care însă nu poate da seama de forma mr. cl'ingă); alb. kjingele (< lat. cingulum) TDRG1. Fam.: chinga vb. „a lega cu chingi; a încinge” 1900; chingar s.n. „rindeaua cu care se lucrează legăturile lemnului, mai ales chingile” 1885; chinguliţă s.f. (dim.) 1875; chinguşoară s.f. (dim.) 1892; chingaţă s.f. (dim.) 1885; deschinga vb. 1912 <— [în]chinga\ închinga vb. „a lega cu chingi (un animal); a încinge” 1581-1582; închingat s.n. (abstr.) 1929 <— închinga; închingătară s.f. „ceea ce este închingat” 1857 închinga; închingi vb. „a închinga” 1888; închingiui vb. „a închinga” 1885 <— chingi, pl. lui chingă; închingui vb. „a închinga” 1895. Cf. încinge2, centură. CHIN/NĂ s.f. „alcaloid extras din scoarţa unui arbore tropical, sub formă de substanţă albă, amară, folosit ca medicament împotriva malariei - quinine” 1852, var. chilină, (înv. Trans.) chinin. Fr. quinine (< quina „arbore-de-chinină” < sp. (quina)quina < quechua kinakina). Var. chinin < germ. Chinin. Fam.: chinidină s.f. „alcaloid extras din scoarţa arborelui-de-chinină, folosit ca medicament în tratamentul bolilor cardiace” 1975 < fr. quinidine; dihidrochinînă s.f. „preparat farmaceutic, derivat al chininei, utilizat în medicină” 1964 < fr. dihydroquinine. Cf. chinchînă. CHINIŞ^U s.m. (V Trans.) „mercur - mercure” 1906. Magh. keneso Tamâs, EW, 206 // Magh. kensav „acid sulfuric” DA. CHINOL/NĂ s.f. „substanţă extrasă din gudronul de huilă, care stă la baza fabricării unor coloranţi sintetici - quinoleine” 1949, var. chinoleină. Fr. quinoleine (< germ. Chinolein < Chinin „chinină” + lat. oleum „ulei”). Cf. chinină, ulei. CHINONĂ s.f. (chim.) „clasă de compuşi organici, derivaţi din compuşii aromatici prin substituirea unui număr par de atomi de hidrogen cu atomi de oxigen - quinone” 1949. Fr. quinone (< quin[ine] „chinină” + -one). CHINON/C s.n. (bis.) „cântare liturgică intonată în timp ce se împărtăşeşte preotul oficiant, priceasnă - chant liturgique” 1679, var. chenonic. Ngr. kolucoulkou . âa/ia „(cântare) de împărtăşanie” (< tcoivajuia „comunitate, comuniune, împărtăşire”, kol vgjvos‘ „părtaş, asociat” < kol vo? „comun”). Cf. cenobit, cenot/p, chinovie. CHINOROZ s.n. „funingine fină întrebuinţată la fabricarea unor vopsele - noir de fumee” 1814, var. (Trans.) chinăraus, (Mold.) chindros, chindru, chindrus, chinoros, chinoroş, chinrus. Germ. Kienruss. Var. chindru <— chindrus, infl. de negru. Var. chinoroş, infl. de roş (= roşu). CHINOV^4R s.n. „sulfiiră roşie de mercur folosită ca medicament şi colorant - cinabre” 1508 (atestare incertă prin absenţa oricăror indicii de diferenţiere de cuvântul slav corespunzător; atestare certă 1780-1801), var. (Mold.) chinavar, chinăvar. Slavon kinavarî, ngr. KLvmf3âpL Mihăilă, DLRV, 85; pentru forma cu -o-, cf. rus. kinovan, bg. kinovar. Cf. cinabru. CHINOVIE s.f. „mănăstire în care monahii îşi organizează viaţa în comun - monastere de cenobites” 1683, var. cenovie. Slavon kinovija, kinovije, ngr. KOLvofhov (< koluos' „comun” + fiio? „viaţă”). Var. cenovie, infl. de cenobiu. CHINTAL -209- CHIOLHAN Fam.: chinav s.n. „chinovie” 1857, var. chinoviu < ngr. KOLvâfiiov, chinovisc adj. „care aparţine unei chinovii” 1900; chinovial adj. „de chinovie” 1856; chinoviceşte adv. 1856; chinov/t s.m. „călugăr dintr-o chinovie” 1840 < ngr. kolvo/3ltt/s*, chinovitic adj. 1870 „de chinovie, de chinovit” <— chinovit sau ngr. koluo/3l tlkos'. Cf. cenobit, cenotip, chinonic. CHINTAL s.n. „unitate de măsură pentru greutăţi, echivalentă cu o sută de kilograme -quintal” 1870. Fr. quintal (< lat. med. quintale < arab. qintar < m.gr. KevTîjmpiov < lat. centenarium, propriu-zis „care are o sută de părţi” < centeni „câte o sută” < centum „o sută”). Cf. cântar, cent, chindinar, tentner. CHINTESENŢĂ s.f. (fii.) „al cincilea şi cel mai subtil element, care intră în componenţa corpurilor cereşti; (p. ext.) esenţă, partea cea mai reprezentativă a ceva - quintessence” 1881, var. (înv.) cintesmţă, cvintesonţă. Fr. quintessence (< lat. med. quinta essentia „a cincea esenţă”). Cf. cvintă, cinci, esenţă. CHINT/C s.m. (Trans., înv.) „unitate de măsură a greutăţii echivalentă cu o drahmă -drachme” 1825. Magh. konting (< germ. dial. Quintin) > *chintinc > chintic (prin disimilare) Tamâs, EW, 206-207. Fam.: cvintel s.n. „chintic” 1814 < germ. dial. Quintl CHINŢ s.m. (Dobr.) „şoarece-de-câmp - mulot” 1885. Et. nes., probabil derivat de la o bază onomatopeică. Cf. chiţ. CHIOARCĂ1 s.f. (înv.) „fragment de rocă rotunjită prin acţiunea apei - galet” 1852. Magh. gorgo „rolă, rulou, obiect cilindric” (< gorog „a (se) rostogoli”). CHIOARCĂ2 s.f. (Muscel) „mâncare făcută din dovleac fiert în lapte dulce - plat paysan fait de courge bouillie au lait” 1910. Et. nes., posibil<— (apă, zeamă) chioară 0 // Et. nec. DA. CHIOC s. sg. tantum (Muscel) „gust bun, savoare - bon gout, saveur” 1901. Magh. gydk „rădăcină” DA (cu evol. semantică explicabilă prin folosirea rădăcinilor pentru condimentarea mâncărurilor). CHIOGEC s.n. (înv., rar) „numele unui dans popular turcesc cu personaje comice - nom d’une danse paysanne turque aux personnages comiques” 1885 (var. Olt. ciucQc2). Tc. kogek [oyunu] „(dans executat de un) dansator comic, îmbrăcat în haine femeieşti” Suciu, IT II, 226. Var. ciucec2 *— chiocec (cu asimilare) ° // et. nec. DA. Fam.: chioceşte adv. (în expr. a dansa ~) < kogekge, adaptat după suf. adverbial rom. -eşte Suciu, IT II, 226. CHIOLHAN s.n. (pop., mai ales în Munt.) „petrecere zgomotoasă, chef - ripaille, festin” 1868, var. chiulhm. Tc. kulhan „cuptor mare, aflat sub baia comună turcească (în care se chefuia)”. Fam.: chiolhangiu s.m. (înv.) „slujbaş însărcinat să încălzească baia turcească” 1776, var. chilhanagiu, chilhangiu, chiulhanagiu, chiulhangiu (şi „petrecăreţ, chefliu”) < tc. kiilhanci; chiolhan/u s.m. (reg., înv.) „pungaş, escroc; huligan, vagabond” 1837, var. chiorhaniu, chiulhaniu < tc. kulhani id., (propriu-zis) „persoană care se adăposteşte noaptea în baia publică”; chiolhănos adj. (înv.) „ticălos” 1892 <— chiolhaniu, cu substit. sufixului Suciu, IT II, 227 // probabil <— chiolhan DA. CfflOMB -210- CfflOR1 CHIOMB adj. (N Trans., Buc., Mold.) „prost, netot; infirm, şchiop; miop; saşiu - nigaud, stupide; infirme, boiteux; myope; louche” 1893, var. (suspect) chiom, chiomp, ciomb, ciomp2, (Munt.) schiomb. Magh. tompe „bont; obtuz” (< tompa < v.sl. tgpu) DA (posibil) // Rus. temnyj „întunecat, întunecos” SDLR; et. nec., cf. chiondorăş CDER 1808 (consideră neconvingătoare etimologiile din DA şi SDLR). Fam.: chiombăi vb. refl. „a se chinui să vadă” 1939, var. chiompăi; chiombie s.f. „miopie” 1895; chiompăm* vb. „a bâjbâi” 1911 <— chiomp (= chiomb). Cf. tâmp. CHIONDORĂŞ adv. (mai mult în Munt., fam.) „(a privi) urât, încruntat, cruciş - (regarder) de travers, en louchant” 1847, var. chiondoriş, chiondoros, chiondoruş, (Trans., Olt.) condor aş. Et. nes., probabil chiorâş + chiomb (> *chiomborâş > chiondorăş) ŞIO I, 115 sau <— chiordiş + chiomb (> *chiomordiş > *chiomdoriş > chiondoriş) Mărgărit, ISE, 52—54 (TDRG: probabil legat de chiorâş; CDER 1809: aparţine familiei lui chiomb) // Magh. kondoros „încreţit” SDLR; posibil (ca şi condori) < magh. kandar-, kandargat- „a învârti, a suci, a mişca încoace şi încolo” N. Drăganu, DR 6, 1929-1930,293; <— (în)chiondorî (iară etimologie) DA, DEX. Fam.: chiondoreulă s.f. „faţă posomorâtă, privire încruntată” 1885 <— chiondorî; chiondorî vb. (Munt.) „a se uita chiondorăş, cu invidie” 1910, var. chiondăn, chiondori <— chiondorăş, chiondoriş Mărgărit, ISE, 53 (der. regresiv) // magh. kondorit „a încreţi” SDLR; închiondoro vb. „a se uita chiondorăş” 1901, var. (Olt.) încondora <— închiondorî; pentru var. încondora, cf. condorâş = chiondorăş; închiondorî vb. „a se uita chiondorăş” 1939 <— chiondorî. CHIONDt/Z s.sg. (înv., Dobr.) „o specie de grâu - nom d’une variete de ble” 1885. Tc. (dial.) kunduz [bugday] „grâu negru” Suciu, ITII, 227. CHIOR1, CHIOĂRĂ1 adj., s.m., s.f. „care vede numai cu un ochi, care are numai un ochi; care se uită cruciş; care nu vede bine, miop; (reg.) orb; (înv.) lampă de gaz primitivă - borgne; louche; myope; aveugle; lumignon” 1632. Pentru chioară în expr. apă ~, v. chiar. Tc. kor, (dial.) Hor „orb”, [bir / tekgdzu] kor „cu un ochi lipsit de vedere” DA, CADE, SDLR, CDER 1810, DEX, posibil şi cuman (scris în Codex Cumanicus cor, poate transcriere imprecisă a lui kor) Densusianu, HLRI, 381. Fam.: chioardă s.f. (Olt.), în expr. a trage/a se uita cu ~ (ochiului) „a se uita cu coada ochiului” <— chiorâş + coada (ochiului) Mărgărit, ISE, 52-54; Chiorani s. (fals toponim), în expr. la ~ (folosită ironic ca răspuns pentru cineva care caută un obiect aflat sub ochii lui) 1906; chiorinie s.f. (abstr.) 1906, var. chiorănie <— chiori sau chior, chiorâş adv., adj. „(despre privire) încruntat, cu duşmănie, pe furiş, cruciş, sau închizând un ochi pentru a ţinti cu puşca; orbeşte” 1844, var. chioriş, chioruş, ghioldiş chior CADE, DA, CDER 1810, TDRG2 sau 4- chiori DLRM, DEX, NŞDU; chiorât s.n. (abstr.) 1930 <— chiori; chiorâtură s.f. (abstr.) 1930 <— chiori', chiorchioşa vb. „a se uita chiorâş” 1906 <— chiorcuş °; chiorcuş adj. „ceacâr” 1939 <— chiorc (= ciorcl); chiordiş adv. (Mold.) „chiorâş” 1910 <— chiorâş + chioardă, coadă (a ochiului)', chiorhaisan adj. (est, fam.) „prost, dobitoc” 1939, var. chiolhaisan < antrop. Chior Haisan „Haisan cel chior” (< tc. Kor-Hasan/Haysam); chiorie s.f. (abstr.) 1857; chiorilă s.m. (ironic) „om chior, care nu vede un lucru din faţa lui; (în basme) uriaş cu un singur ochi” 1890 <— chior sau <— chiori; chiori vb. „a face sau deveni chior; (refl.) a se chinui să vadă; (fig.) a înşela, a trage pe sfoară; (intranz.) a da o lumină foarte slabă” 1703, var. chiori', chiuralim adv. „încrucişat, chiorâş” 1893 < tc. korleme „acţiune orbească” DA; ciorc1 adj. (Ban., Trans., S Criş.) „chior” 1888 (var. Năs. chiorc) < ser. corak, (gen.) corka (< cor „chior” < tc. kor); închiorchioşa2 vb. „a se uita chiorâş” 1877 <- *închiorcuşa <— chiorcuş ° („probabil <— chior, chiorâş” TDRG). CHIOR2 -211- CHIP1 CHIOR2 inteij. care imită sunetul produs de intestine şi sunetul specific curcanului -inteijection qui imite le gargouillement des intestins et le cri de la dinde 1885, var. ghior. Onomatopee. Fam.: chior ăi vb. (despre intestine; despre curcan) „a produce sunete caracteristice” 1838, var. cherăi1, chiorâi, chiorcăi, chiorcâi, chioroi, coral, ghiorăi, ghiorâi, ghiorcăi, gorai; chiorăială s.f. (abstr.) 1870, var. ghiorăială, ghiorcăială <— chiorăi; chiorăit s.n. „sunet produs de mişcarea gazelor în intestine” 1893, var. ghiorăit <— chiorăi; chiorăitwră s.f. (abstr.) 1909, var. ghiorăitură <— chiorăi; chiorcăni vb. „a chiorăi” 1885, var. chercăm1, (hipercorect) piercăni <— chiorcăi (= chiorăi); chiorţăi vb. „a chiorăi” 1930 <— chiorăi + cârţâi (= scârţâi) DA. CHIORT s.n. (rar) „colţ, ungher?; horn? - coin?; conduit de cheminee?” 1915. Probabil magh. kurt „horn; corn”, kiirto „horn” DA. CHIOSCĂ s.f. (Mold.), în expr. ~ de „plin de ceva, îndesat, ticsit - bourre, bonde, rempli (de)” 1896. Et. nes., posibil <— chişcă „intestin gros la animale; un fel de caltaboş” DA („cf. chişcă”). CHIOSTEC1 s.n., s.m. (înv., reg.) „piedică la piciorul calului; şiret la gulerul mantalei -entraves (de cheval), corde; ganse servant â reserrer le col d’un manteau” 1762, var. chiustQc. Tc. kostek, (dial.) kustek Suciu, ITII, 230. CHIOŞ1 adj., s.m. (Ban., Haţeg) „spân - imberbe” 1905. Ser. cos (< tc. kose). CHIOŞC s.n. „construcţie uşoară (de lemn), aşezată în grădini particulare sau publice (ca adăpost la umbră, pentru odihnă etc.); construcţie uşoară (şi mobilă) cu destinaţie comercială -kiosque” 1715, var. chioşc, (Dâmboviţa) chioş2 „casă mică - petite maison”. Tc. kdşk (< pers. kusk „palat”), cu sensul comercial după fi*, kiosque (< it. chiosco < tc. kdşk). Fam.: chioşcar s.m. „vânzător într-un chioşc” 1900; chioşcăreasă s.f. „vânzătoare într-un chioşc” 1939 chioşcar; chioşcăr/ţă s.f. „vânzătoare într-un chioşc” 1939 <— chioşcar. CHIOŞTiŢĂ s.f. „aşchiuţă, ţăndărică - echarde” 1901-1903. Et. nes., posibil derivat pe baza tc. kos „un fel de joc cu douăsprezece bucăţele de lemn, găurite sau ascuţite”, cf. bg. Ros 0 // Et. nec. DA. CHIOTĂ1 vb. „(la biliard) a împinge o bilă, prelungind contactul cu tacul, în mod neregulamentar - queuter” 1931. Fr. queuter (< queue „tac”, propriu-zis „coadă” < lat. coda = cauda). Cf. coadă. CHIP1 s.n. „înfăţişare, aspect; imagine; faţă; fel, mod; (înv., pop.) statuie; model, pildă; (pop.) semn; (înv.) punct de vedere, privinţă; (Mold., Buc., N Trans.) procedeu; (înv.) pretext; (mai ales la pl. articulat, adverbial) cică, sub pretext că - aspect, figure; image; visage; sorte, genre, fa chiragiu > chirigiu, prin asimilare, posibil şi infl. de chirie TDRG, DA, CADE, SDLR (care consideră însă, eronat, forma chirigiu derivată din chirie), CDER 1824, DEX. Sensul „chiriaş”, infl. de chirie. Fam.: chiragelâc s.n. „ocupaţia chirigiului” 1820 (var. chirigelac), var. chirgelac < tc. kiracihk Suciu, IT II, 231; chirag/-başă s.m. (înv.) „starostele breslei chirigiilor” 1796 < tc. kiraci başi; chirigie s.f. (Munt., Olt.; înv.) „cărăuşie” 1884; chirig/ţă s.f. 1939. CHIR7LIC adj. „referitor la alfabetul slav creat de discipolii misionarilor Chirii şi Metodiu pe baza alfabetului grecesc şi a celui glagolitic compus de Chirii şi Metodiu în secolul al IX-lea -cyrillique” 1813 (var. ţinlic), var. cirilic. CHIRIMIREAŢĂ -215- CHIROML4NT Lat. neol. cyrillicus, germ. cyrillisch, kyrillisch, fi*, cyrillique; forma chirilic, adaptată după n.pr. C/zzVz7 ° // Forma cz'rz/zc < n.pr. Chiril(ă) „după fonetizmu neolatin”, forma chirilic < ngr. KvpLĂĂL/coc SDLR; <— n.pr. Chirii DA, DEX; n.pr. Chirii, (lat.) Cyrillus CDER 1825. Fam.: chirilicesc adj. (înv.) „chirilic” 1812, var. cirilicQsc < germ. kyrillisch, lat. neol. kyrillicus, adaptat după adj. în -(ic)esc ° // «— chirilic CDER 1825; chiriliceşte adv. (înv.) 1939 <— chirilic sau <— chirilicesc; ciril adj. (rar) „chirilic” 1899 <— cirilic (= chirilic); cirilian adj. „chirilic” 1857 < fi*, cyrillien. CHIRIMIRR4ŢĂ s.f. (Dolj) „numele unui joc de copii - nom d’un jeu d’enfants” 1885. Et. nec. CHIRING/U s.m. (Dobr.; înv.) „mânz de doi ani - poulain de deux ans” 1885. Tc. dial. Urinei „cămilă de doi-trei ani” Suciu, IT II, 232 // Poate derivat în -giu din tc. kerenmak DA. CHIRK4UCĂ s.f (Mold.) „prună tânără, deformată de ciuperca Exoascus pruni - prune rabougrie” 1906. Et. nes., ucr. chyrljavka „plăpândă, pipernicită” sau <— *chirloacă <— chirtoacă <— ghirtoc „prună necoaptă şi deformată” (< magh. birtok, birtok) ° // <— *chilauă (< ţig. kilav, pl. kilava „prună”) Avram, CIE, 48; cf. ucr. chyrljak „om bolnăvicios” SDLR. CHIRLIS/ vb. (reg.) „a lucra ceva pe întuneric; a pierde vremea cu drumurile - travailler dans Tobscurite; perdre son temps par monts et par vaux” 1893. Et. nes., probabil *chirlidisi < bg. Urlidisvam „a murdări” (< tc. Urletmek „a mânji; a strica reputaţia”)0 // Et. nec. DA. CHIRLOP^N s.n. (Munt., Trans.) „târnăcop - pic” 1884, var. cherlopan, chirlocm. Et. nes., probabil <— chiloman2 „*măciucă, baltag” (atestat cu sensul „om zdravăn”) <— chilom (= chilug1) ° // Posibil fi*, varlope „rindea” prin intermediar german CDER 1826; et. nec. DA. CHIRNOG adj. (Munt.) „infirm, schilod; zgârcit, milog - estropie, avare, mendigot” 1893. Ser. krnonog „cu picioarele infirme” (< km „mutilat” < v.sl. krunu + nog „picior”) 0 // V.sl. *kruno-nogij „olog” (< krunu „mutilat” + -nog, cf. slăbănog) SDLR; probabil <— câmog (<— cârn) CDER 2033; variantă suspectă pentru câmog DA. Fam.: chirnogi vb. „a se zgârci” 1893; chirnog/e s.f. „mare zgârcenie” 1939. Cf cârn. CHIROGR4F s.n. „scrisoare sau act cu iscălitură autografa - chirographe” 1705 (var. hirogr&f). Fr. chirographe, lat. neol. chirographum (< gr. x€lP0YPa(t>01' < X€lP „mână” + ypâfeiv „a scrie”). Var. hirograf < ngr. x€Lpoypaou. Fam.: chirografar adj., s.m. „(persoană) care deţine un drept personal de creditor pe baza unui act sub semnătură privată, fără garanţie ipotecară” 1822 < lat. neol. chirographarius, fi. chirographaire. Cf. cheiromegal/e, cheiropter, chiragră, chir ornant, chirwrg. CHIR01VL4NT s.m. „persoană care ghiceşte caracterul sau destinul cuiva pe baza liniilor din palmă - chiromancien” 1822 (var. înv. chirommta). It. chiromante (< gr. x^popaisnc fr- chirurgie; var. hirurghie < ngr. Xeipovpyia, rus. chirurgija, germ. Chirurgie; cofochirurgîe s.f. „chirurgie pentru înlăturarea surdităţii” 1962 < fi*, cophochirurgie (< gr. tccocpâs' „surd” + x€LP0VPYt°)\ electrochirurg/e s.f. „chirurgie bazată pe folosirea curenţilor electrici” 1960 răutăcios > poznaş”, sau dintr-un alt etimon sl. pe baza v.sl. kysngti „a se umezi”, „*a se acri” (cf. ceh. kysnouti „a se acri”, v.sl. kyselu „acru”) CDED II, 50 (care dă şi sensul „acrişor, fermentat”, ca şi Miklosich, Lexicon, 328, sens absent din celelalte dicţionare româneşti) // Et. nec. DA (s.v. chiznovai), DEX. Var. cisnovat, explicabilă prin fenomenul k- > c-, caracteristic pentru o arie din nordul Banatului. Fam.: chisnovaş, -ă adj., s.m., s.f. „comic, poznaş” 1910, var. chiznovaş chisnovat + poznaş; chisnovatic, -ă adj., s.m., s.f. „chiznovaş” 1910, var. chiznovatic; chiznovit, -ă adj., s.m., s.f. „năstruşnic” 1885 chisnovat, cu substit. finalei; cisnovi vb. (Ban., Mehed.) „a sluţi, a poci, a lăsa mut” 1887 <— ciznovit = chiznovit, cu pronunţare dialectală; închisnovat adj. „sucit” 1913, var. închiznovat. Cf. ch/seliţă, chişav, chişleag. CHISCL4GĂ s.f. (col., Mold., înv. şi Trans., Ban.) „peştişori mici, de orice fel, care trec prin plasă; plevuşcă, mărunţiş - ffetin” c.1650 (var. chisagă Anon. Car., fără traducere), var. chesacă, chisoarcă, chisagă. Magh. keszeg nume al mai multor peşti mici DA, CDER 1847, Tamâs, EW, 210. în Ban., posibil şi ser. kesega „plevuşcă” (< magh.) SDLR, CDER 1847 // <— chisogi (<— pisăgi „a ciocăni în mod repetat, ca şi când ar pisa”) CADE. CHIST s.n. „tumoare benignă de forma unei pungi închise, de obicei cu un conţinut lichid sau semilichid; înveliş protector secretat de unele animale inferioare aflate în condiţii de mediu nefavorabile - kyste” 1852 (var. înv. chistă s.f.), var. cist\ Fr. kyste (< gr. kvcttlt „umflătură, băşică”). Fam.: chistectomie s.f. „extirpare chirurgicală a unui chist” 1969 < fi*, kystectomie (< kyste + -ectomie < gr. eKToptj „îndepărtare prin tăiere” < eKTepveiv < £k- „ex-” + TepLveiv „a tăia”); chistic adj. „care constituie un chist, cu aspect de chist” 1958 < fr. kystique; închista vb. „(biol., anat.) a se acoperi cu o membrană, a se transforma într-un chist; (fig., despre oameni) a se închide în sine” 1897 < fi*, enkyster. Cf. cistrtă. CHIŞAR4U s.n. (Trans.) „cruce la căruţă - palonnier” 1925. Magh. kesafa, kesefa, kisefa Tamâs, EW, 210. Fam.: calcefauă s.f. (Buc.) „chişafau” 1886 chişqfau Tamâs, EW, 210 // magh. kolcsonfa, propriu-zis „lemn pe care îl împrumuţi” DA. CHIŞ^4I s.n. (Munt., Olt.) „pământ gras, alb-gălbui, cleios, cu care se pot lipi casele, humă, lut; pământ de luncă, bun de lucrat; strat nisipos şi pietros străbătut de apă; pietriş mărunt - argile, gravier, terrain sablonneux” c.1832, var. (Trans.; suspect după DA) cifai „pietriş, prund”. Et. nes., posibil chişav cu subst. sufixului SDLR („ar putea fi un derivat cu sufixul -ai din tulpina kis-” DA), cf. bg. kisav „ploios, umed” (< kis „vreme ploioasă; mocirlă, sedimente”) // Magh. koso „sare gemă” V. Bogrea, DR4, 1924-1926, 79. CH/ŞAV adj. „ploios; (fig.) răutăcios, invidios, certăreţ, încăpăţânat, leneş - pluvieux; mechant, envieux, contrariant, entete, paresseux” 1673, var. chişav, (Ban.) chişăv. CH/ŞĂ -219- CHIŞM/Ş V.sl. *kysavu (cf. bg. kisav < v.sl. *kysa, cf. bg. kis a „vreme umedă, zloată”, rus. dial. kisa „drojdie, plămădeală”, ceh. dial. kysa „iaurt”, înrudit cu v.sl. kysngti „a se umezi, a se îmbiba” BER) ° sau bg. kisav „ploios, umed” DA, SDLR, CDER 1833. Cf. ch/seliţă, chisnovat, chişai, chişleag. CH/ŞĂ s.f. (Teleorman) „motiv ascuns - motif cache” 1912 DA. Et. nec. DA. CHIŞĂR4U s.n. (bot., Ban.) „tip de ceapă primăvăratică, lunguiaţă, arpagic - sorte d’oignon, ciboulette” c.1650, var. chişerm. Magh. keseru [hagyma] „(ceapă) amară” Tamâs, EW, 210, DA (posibil) // Magh. kiserd „însoţitor” N. Drăganu, DR4, 1924-1926, 153. CH/ŞCĂ s.f (Mold.) „intestin gros la unele animale, mai ales la porc; un fel de caltaboş; săculeţ de stofa umplut cu nisip, cu care erau bătuţi oamenii, fără a se lăsa urme; parte a jugului - gros intestin d’ animal; boudin; cylindre de toile rempli de sabie qui servait â donner la bastonnade; pârtie du joug” 1793, var. chioşcă (fig.) „plin de”, (hipercorect) pişcă. Ucr. kyska, rus. kiska „maţ”. Fam.: chişcaţă s.f (dim.) 1914. CH/ŞER s.n. (Mold., Munt., Olt., Mehed.) „parte a plugului; împletitură de nuiele care se pune la capul osiei sau cu care se leagă poarta de stâlpi - pârtie de la charrue; treillis qu’on met au bout de l’essieu ou â l’aide duquel on entrave une porte” 1885. Bg. dial. kicer (= kicur) „legătură” ° // Posibil înrudit cu magh. kiserni „a însoţi, a urma” DA. CHIŞ/G s.n. (Ban., Trans., Mold.) „unealtă; (mai ales la pl., Mold.) accesorii - outil, (pi.) ustensiles, accesoires” 1899 (var. chisug), var. chis^g\ chisig. Magh. keszseg „unealtă”. CH/ŞIŢĂ1 s.f. (Trans., Buc., Ban.) „smoc de păr; moţ de păr de deasupra copitei, la animale, în special la cal; pensulă de încondeiat ouăle de Paşte; unealtă (probabil, la început, dintr-un mănunchi de păr) folosită pentru a scoate din cuptor spuza şi cărbunii; mănunchi, legătură - touffe de cheveux, touffe de poils au dessus des sabots du cheval; pinceau â peindre Ies oeufs de Pâques; balai pour nettoyer le four; faisceau, fagot” 1825 (atestarea din TDRG3 nu este sigură, deoarece trimite la un cuvânt neglosat din Anon. Car.). Var. căşiţct „grămadă de tuleie de porumb, stivă de vase”, chirşiţă, (Dâmboviţa) chişiţă1, (hipercorect) pişiţă. Ser. kicica „smoc de păr (deasupra copitei calului), codiţă de păr, pensulă” TDRG, DA, SDLR, CDER 1843, DEX, bg. kitcica (< kitka < kita „mănunchi”) CADE, DEX // şi bg. kitica „copită”, contaminat cu ser. kicica DA, CDER 1843; şi ucr. kytycja „buchet de flori, snop” CADE, SDLR. Cf. ch/tă1. CHIŞLJL4G s.m. (Mold.) „lapte de vacă smântânit, pus la prins până se acreşte - lait caille” 1852, var. cheşle&g, chişleac1, (N. Trans.) cisfac, cişleac. Ucr. kysljak (< kyslyj „acru”) DA, CADE, SDLR, CDER 1844, DEX, TDRG3 // şi bg. kiseljak „băutură acră”, ser. kiseljak „măcriş, băutură acră” SDLR, CDER 1844. Cf. ch/seliţă, chişav, chisnovat. CHIŞLEC s.n. (înv., rar) „pivniţă, cămară pentru iarnă - cave, cellier pour l’hiver” 1852, var. chişlesic2. Tc. kişlak, (dial.) kişlâk „loc de iernat, adăpost pe timpul iernii”. CHIŞM/Ş s. (Dobr.) „soi de struguri mici, fără sâmburi, din care se fac stafide - sorte de raisin dont on prepare des raisins secs” 1900. Tc. kişmiş. CHIŞ0I -220- CHTL4N CHIŞOI s.m. (Trans.) „peşte nedefinit mai îndeaproape - nom de poisson (sans definition precise)” 1885. Et. nes., probabil <— chisoagă cu substit. finalei (cu o forma intermediară *chisoi sau *chişoagă) ° II Et. nec. DA. CHIŞTOC s.n. „muc de ţigară sau rest dintr-un lucru mai mare - megot”, s.m. (fig.) „copil mic de statură şi îndesat - petit bout d’homme” 1930 (var. chiostec2), var. chiştoacă s.f. Et. nes., probabil acelaşi cuvânt cu chiostec\ cu sensul „băţ scurt, retevei” SDLR. Forma chiştoc <— *chistoc <— chiostec1 (cu metateză) // Et. nec. DEX. Fam.: chiştocar s.m. „sărac, cerşetor” 1958. CHIT1 adv. (fam.), în expr. a fii (sau a ieşi) ~ „a nu mai datora unul altuia nimic - (etre) quitte”, ~ că „deşi - quoique” 1846 (var. evit2), var. cfikfit2. Fr. quitte (< lat. med. quitus „achitat de o datorie, de o sarcină” < lat. quietus „liniştit”). Var. evit, efit < germ. quitt. Fam.: chitanţar s.n. (înv.) „registru de chitanţe, chitanţier” 1903 <— chitanţă; chitanţă s.f. „act prin care se certifică primirea unei sume de bani, achitarea unei datorii” 1732 (var. efitanţie), var. efitanţă, chitanţie, citanţă, cuitanţă, cuitanţie, cvietanţie, cvitanţă, cvitanţie, fitanţă < fr. quittance; variantele cu cf-, cv- < lat. neol. quietantia, rus. kvitaneija; chitanţier s.n. „registru de chitanţe” 1930 <— chitanţă, evit1 s.n. (înv.) „impozit pe fabricatul ţuicii” 1819 <— cvitui „a achita, a plăti o obligaţie” sau rus. evit „chitanţă; chit1”; evita vb. (înv., Trans.) „a achita” 1906, var. cuita < germ. quittieren; cvitu/ vb. (înv.) „a achita, a plăti o datorie, a da chitanţă” 1810, var. efitui,fitul < germ. quittieren, în Munt., Mold. şi rus. kvitovati; cvituială s.f. (înv., Trans.) „plată a unei datorii” 1857 cvitui; fit1 s., în expr. a trage la ~ „a păcăli” 1910 <— evit2, fit2. Cf. achita, chiet/sm, încet. CHIT2 s.sg. „pastă preparată dintr-un praf mineral şi un lichid vâscos, care se întăreşte în contact cu aerul, utilizată la fixarea sticlei în rama ferestrei, la astuparea găurilor, la izolaţii - mastic” 1893. Germ. Kitt (< v.germ. de sus kuti, quiti „răşină”). Fam.: chitui vb. „a lipi cu chit” 1893. CHIT3 s.m. (înv.) „balenă - baleine” 1570, var. chitos, chitosă s.f. V.sl. kitu (< gr. KfjTos' „monstru marin, cetaceu”). Var. chitos, chitosă < ngr. fcrjTos'. Cf. cetaceu. CHIT4 s.n. (Bistriţa) „suman, ţundră, tunică - manteau, tunique” 1906, var. chit ăl, chitiu. Germ. Kittel > chităl > chit4. Fam.: chitan2 s.n. „surtuc, pardesiu scurt” 1930 chit4, după modelul lui palton, veston etc. CHFL4B s.n. (înv.) „scrisoare oficială, act; registru, catastif; volum - document; registre; bouquin” c.1774 (var. chitap). Tc. kitap, (înv.) kitab (< arab kităb). CHITAI s.m. „China; chinez - Chine; Chinois” c.1710. Rus. Kitaj „China”. Fam.: chitiaş s.m. (dim.) 1910. CHTL4N s.n. (înv.) „ţesătură de bumbac pentru căptuşeală - cotonnade” 1879. Tc. kităn, kettân (= keten) < arab kattăn, kittăn „in” CDED II, 564 //«— chitai DA. Cf. coton. CHITARĂ -221- CHITILEAN CHITARĂ s.f. „instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin ciupire sau lovire cu degetele - guitare” 1785, var. citară, ghitară. It. chitarra (< gr. Kidăpd). Var. ghitară < fir. guitare (< sp. guitarra < arab qîtăra / qîtăra < gr. KLdâpa). Var. citară, prin hiperlatinizare. Fam.: chitarist s.m. „persoană care cântă la chitară” 1832, var. citarist, ghitarist < it. chitarrista; var. citarist < citară (= chitară); var. ghitarist < fr. guitariste; chitaristă s.f. 1871 (var. latinizată citaristă), var. ghitaristă. Dublet etim.: ceteră. Cf. ţiteră. CH/TĂ1 s.f. „(Trans., Ban.) mănunchi de flori sau de frunze, buchet; (Mold., Buc.) mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă; (p. ext.) stol de păsări; nume de dans ţărănesc; (înv.) chică - poignee de fleurs ou de feuilles, bouquet; etoupe (de lin ou de chanvre); volee d’oiseaux; nom d’une danse paysanne; (vieilli) chevelure” c.1650. Ser. kita (în Ban.) CADE, SDLR, DEX, ucr. kyta (în Mold., Buc.) CADE, DEX sau v.sl. *kyta (cf. ser., bg., sloven, rus. dial. kita, v.ceh., slovac, ucr. kyta) DA (care trimite doar la ucr. şi ser.), SDLR // şi pol., magh. kita SDLR. Fam.: chitat adj. (Trans., Ban.) „în formă de buchet, împodobit cu buchete” 1892; chiteală2 s.f. „împodobire; (Ban., la pl.) salbă de bani” 1620 <— chiti2; chit/2 vb. „a (se) împodobi cu flori; a (se) înfrumuseţa; a aşeza în ordine” c.1650 < ser. kititi DA, DEX, CDER 1856, bg. kitja DA, CDER 1856; chiti# vb. „a împodobi” 1931 (atestat în forma chichia2, grafie pentru pronunţia dial. [ciciâ] sau [t'it'iâ]) <— chiti2; chiticea s.f. (dim.) 1892; chit/e1 s.f. (Trans., Ban.) „legătură de bumbac; coroana unui arbore, rămuriş” 1906 (atestat în formele chichie2, cicie\ grafii pentru pronunţiile dialectate [t'it'ie], [cicie]) <— chită1 ° II et. nec. DA; chitişoară s.f. (dim.) 1900, var. chiţişoară; chititură2 s.f. „podoabă” c.1650 chiti2; chitoi s.m. (Ban.) „(bou) căpăţânos, cu smocuri de păr între coame” 1895; chituş s.n. „mănunchi, buchet” c.1650; chituşd, -ea adj. (Ban.) „frumos (ca un buchet de flori)” 1906 <— chituş; chitwţ s.n. (dim.) 1930; închita vb. „a face chite” 1887; închitu/t adj. „împodobit cu chite” 1900; prochiti vb. (Ban.) „a chiti2 din nou” 1898 pro2- + chiti2. Cf. chişiţă1. CHITCĂ/ vb. (est) „a se mocăi, a lucra încet - traînasser, lambiner” 1939. Probabil <— ticăi. Fam.: chitcă/t adj. „mocăit, ticăit, încet” 1877. CHIT/1 vb. „a (se) amnea, a da dmmul unui proiectil dintr-o armă; a ţinti; a pune ochii (pe cineva); a nimeri; a plănui, a se gândi - (se) jeter, s’elancer sur, lancer (un projectil); viser; remarquer; atteindre; penser, projeter” 1632. Ser. hititi „a amnea”. Fam.: chitaci s.m. „ţintaş bun” 1852; chită2 s.f. (Mold.) „dorinţă, preocupare; moment favorabil; gând rău” 1880 <- chiti1 TDRG, DA (posibil), SDLR // posibil (cu sensul „gând rău”) chică, pronunţare dialectală a lui pică DA; chiteală1 s.f. „chibzuială, potriveală” 1825; chitit s.n. (abstr.) 1686; chititară1 s.f. „învăţătură” 1680; răschiti vb. (rar) „a se gîndi din nou sau cu insistenţă” 1704. CHIT/C (Mold.) s.m. „peşte mic; nume dat mai multor varietăţi de peşte - petit poisson; nom pour plusieurs varietes de poisson”, (generalizat) în expr. a tăcea ~ „se tenir coi” 1799, var. cicic2. Rom. pitic cu pronunţare dialectală, specializat semantic. Var. cicic2, cu pronunţare dialectală0 // Poate derivat pe baza magh. kicsi(ny), kiesid „mic” DA. Fam.: chicote s.f. (Sălaj) „un fel de peşte mic” 1890 cicic2 (= chitic), probabil sg. refăcut. CHITILEL4N adj. (înv.) „obligat, forţat - oblige, force” 1749, var. chichile&n (Mehed.), în expr. stă ~ „nerăbdător, agasant - impatient, agasant”. Magh. ke(ny)telen „silit”. CHIT/NĂ -222- CHIŢ Var. chichilean <— chitilean Tamâs, EW, probabil prin asimilare // Magh. tetlen (cf. tetlen ăll „stă neocupat”) DA. Fam.: chitelini vb. „a fi constrâns” 1749. CHIT7NA s.f. „substanţă organică asemănătoare cu celuloza, care se găseşte în tegumentul insectelor - chitine” 1961. Fr. chitine (< gr. xL to)v „tunică” + -ine). Fam.: chitinizat adj. „din chitină, cu chitină” 1958 <— chitină, după fi*, chitinise; chitinos adj. „care conţine chitină, format din chitină” 1961 < fr. chitineux. Cf. chiton1. CHITON1 s.n. „tunică purtată în Antichitate de greci, direct pe piele - chiton” 1867-1869 (var. hiton). Fr. chiton. Var. hiton < germ. Chiton, gr. neol. xL Cf. chitină. CHITOJM4G1 s.n. (Mold.) „marmeladă de gutui - cotignac” 1793, var. chitonac. Fr. cotignac (< coudougnac, refăcut după lat. cotoneum; coudougnac < occ. quodonat < codonh < lat. cotoneum „gutuie”). Cf. gutuie. CH/TRA s.m. „fructul unui arbore spinos, cu flori mari, albe, originar din Asia (Citrus medica) - cedratier” 1690, var. chitru2. Ngr. KLTpoM, pl. dTpa (< lat. citrus). Fam.: chitru1 s.m. „arborele Citrus medica” 1793 <— chitră Hristea, SCL 16, 2, 1965, 263-281, DEX // ngr. KirpovDA, CDER 1862, CADE, SDLR (inadmisibil, deoarece Kirpov desemnează fructul, iar arborele se numeşte farpea / Kirpiă). Cf. citric. CHITt/C s.m. (Olt., Munt., Ban., Mold.) „bucată de lemn groasă şi scurtă, buturugă, trunchi de copac - buche, souche, tronc d’arbre” 1910, var. (Olt., Ban.) tiutmc, tufac1 (şi ,jujeu la gâtul porcilor - petit joug fixe au cou des cochons en guise d’abot”). Tc. kutuk E. Suciu, LR 22, 1973, 2, 127, IT II, 234, Drimba, CE, 57, eventual şi bg. kitjuk, kituk, Igutuk CADE, CDER 1862 (posibil), Suciu, IT II, 234 (posibil) // Posibil <— *pituc <— pit-„mic” (cf. piti) + butuc, caz în care cuvântul bg. ar fi împrumutat din română CDER 1862. Fam.: tutuluş s.n. (E Olt., V Munt.) „masă care se serveşte luni după nuntă şi la care se aduc daruri soacrei” 1939 <— tutu[c] (= chituc) + -(u)luş DLR („cf. tutuc1”), Suciu, IT II, 234 // înrudit cu tuturez „bucium mic” SDLR. Cf. chiutuc1. CHIŢ inteij. care imită sunetul produs de şoareci - interj, qui imite le son produit par Ies souris 1877. Onomatopee. Fam.: chiţai (acc. nesigur, probabil paroxiton) inteij. 1900; chiţăi vb. „(despre şoareci) a scoate sunete ascuţite, specifice speciei; (despre oameni) a vorbi ascuţit” 1840, var. chiţâi, chiţii, chiţui; chiţăn/ vb. „a chiţăi” 1930, var. chirţăni <— chiţăi; chiţcan s.m. „şoarece, şobolan; rozătoare” 1841, var. chiscm, ghiscm <— chiţcăi, cu substit. finalei prin analogie cu guzgan) II magh. cickăny CDED II 564, SDLR; chiţcăi vb. 1885, var. chiscm, chişcui, chiţcăi, chiţcui; chiţcăit s.n. (abstr.) 1886 <— chiţcăi; chiţcănd s.m. (dim.) 1870 <— chiţcan; chiţcăni vb. „(despre şoareci mari) a chiţăi” 1930 <— chiţcăi sau <— chiţcan; chiţonm s.m. „un fel de şoarece de câmp cu botul ascuţit; cârtiţă” 1688, var. chiţorhn, chiţurlm, ghiţurlm, (hipercorect) piţoran, ţâţoran, ţiţorm «— chiţ cu sufix expresiv DA („cf. chiţcan, chinf), CADE, DEX („cf. chiţcan”), SDLR („cf. chiţcan şi sufixul -oran, -orlan”). CHITELE -223- CHIUL CHIŢELE s.f. (Ban.) „opreg, tip de şorţ cu ciucuri, purtat de femei - sorte de tablier â franges, portee par Ies femmes” c.1650 (var. chiţQlie). Ser. kecelja (< magh.) sau magh. kecele „şorţ” (probabil < germ. medie Kasel(e) < lat. med. casuld). CHIŢIBUŞ s.n. (fam.) „detaliu lipsit de importanţă, fleac, moft; tertip, şiretlic, subtilitate (de mică importanţă); (mar., hapax DDRF) mecanism cu scripete, servind la ridicarea sau coborârea greutăţilor mai mici - bagatelle; truc; bredindin” 1877, var. chiţiguş. Probabil (forma de bază chiţiguş) <— piţiguş „lucru mic” CDED II 687, DA („cf. piţiguş”) SDLR, I. Mărgărit, NCES, 164-168. Pentru sensul marinăresc, posibil germ. Kettenbriicke „pod suspendat”, asimilat cuv. chiţibuş CDER 1858. Fam.: chichibwţă s.f. (hapax Alexi) „şiretlic, tertip” 1894; chiţibuşar s.m. „om care dă mare importanţă unor detalii mărunte; om care umblă cu tertipuri” 1893; chiţibuşărie s.f. „comportament de chiţibuşar” 1939 chiţibuşar. CHIŢIM/E s.f. (Munt., Olt.) „casă foarte mică, cocioabă; cameră foarte mică - hutte; chambrette” 1929, var. chiţibie, chiţumie. Et. nes., probabil <— chimiţă4 „pivniţă” («— chimniţă <— pimniţă *— pivniţă) + -uie > *chimiţ\iie > *chiţimuie > chiţimie 0 (posibil <— chimiţă „cuşcă” CDER 1860) sau (formă de bază chiţumie) <— ghizunie <— vizunie, bizunie = vizuină, infl. de numele de rozătoare derivate de la chiţ sau de chiţibuş0 („v. vizuină, cf. chiţibuş” SDLR). Fam.: chiţiboaică s.f. (Olt.) „un fel de şopron, de pivniţă; gaură în zid prin care se aprinde soba” 1862 <— chiţibie (= chiţimie) DA („cf. chiţimie”), cu substit. finalei, infl. de ursoaică (reg.) „gaură la sobă” °. CHIŢOI s.m. (Olt.) „colţ, triunghi rămas de secerat sau de arat - parcelle de terre (ou Ies travaux restent â faire)” 1867. Et. nes., probabil <— *ghiţoi <— *viţoi <— viţă „fâşie îngustă” °. CHIU inteij. care exprimă bucuria sau durerea - inteij. qui exprime la joie ou la douleur; s.n. „strigăt de bucurie, de durere - cri de joie, cri de douleur”, în expr. cu ~ cu vai „cu mare dificultate -â grand-peine” 1837. Onomatopee. Fam.: cheuni2 vb. (Mehed.) „a chiui” 1913 <— chiu sau <— chiui (cu substit. sufixului); chiot s.n. „strigăt puternic, în general de bucurie sau de îndemn” 1581, var. chihoi2; chiota2 vb. (rar) „a scoate chiote” 1930 chiot; chioteală s.f. (abstr.) 1893 <— chioti; chiot/ vb. „a scoate chiote” 1806, var. chihoti2 chiot; chiotit s.n. (abstr.) 1930; chiui vb. „a scoate un strigăt ascuţit şi prelung de bucurie sau de chemare” 1645, var. chioi; chiuiulă s.f. „strigăt” 1893 <— chiui; chiuit s.n. (abstr.) 1890 chiui; chiuitor adj. „care chiuie” 1691-1697 <— chiui; chiuitiiră s.f. „versuri cu aluzii glumeţe sau satirice” 1800 <— chiui; chiuli2 vb. (3 sil.) „a chiui” 1890 <— chiui, infl. de hăuli, auli. CHIUĂREL4SĂ s.f. (Trans.) „femeie care ştie să coasă cu multă măiestrie sau care coase broderii cu acul - habile couseuse, brodeuse” 1906, var. chiuvăreasă, chivăreasă. Et. nes., probabil magh. tiivel varro „cusătoare cu acul” > *tuvarro (N. Drăganu, DR 5,1927-1928, 340, DA) > *chiuărău > (prin substituţie moţională) chiuăreasă. CHIUD s.n. (Ban.) „nărav, fire - habitude, vice, caractere” 1884. Ser. cud „fire, caracter”. Fam.: chiudas adj. „rău, vicios” 1913. CHIUL s.n. (fam.) „sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligaţii, subterfugiu, truc -absence aux devoirs, esquive, truc, tour, ficelle”, frecv. în expr. a trage (cuiva) chiulul/un ~ 1868. Fr. [tirer au] cui „a trage chiulul”, cu -/- pronunţat sub influenţa formei scrise a cuvântului fr. E. Lange Kowal, GS 7, 296, Al. Graur, BL, 14, 1946, 107, Th. Hristea, LR 36, 1987, 2, 133-135, E. CHIUL/4F -224- cmuRCĂ Suciu, CRT, 244, DEX // chiulaf < tc. kulah „înşelătorie, (propriu-zis) căciulă” SDLR; <— chiulangiu < tc. kiilahgi „şarlatan; (iniţial) vânzător de căciuli” DA, CDER 1865. Fam.: chiulangioaică s.f., adj.f. 1998 *— chiulangiu; chiulangiu, -ie s.m., s.f., adj. (fam.) „(persoană) care se sustrage de la obligaţii, elev care lipseşte de la ore” 1900 chiul + -angiu, cf. moftangiu Th. Hristea, LR 36, 1987, 2, 134-135, DEX sau tc. kiilahgi „şarlatan, (iniţial) vânzător de căciuli” DA, SDLR, TDRG2, cu -n- sub infl. lui chiulhaniu „escroc, vagabond” (< tc. kulhani), apropiat prin etim. pop. de chiul Suciu, CRT, 244; chiuli1 vb. „a se sustrage de la o îndatorire, a lipsi nemotivat” 1955. Cf. chiloţi, chiukzsă, cur. CHIUL/4F s.n. (înv.) „un fel de căciulă turcească, asemenea işlicului - bonnet turc” 1847, var. chiulac. Tc. kulah, kiilâh, (dial.) kiilaf. Var. chiulac <— *chiuiah < tc. kulah. CHIUL/4SA s.f. „piesă de metal care închide cilindrii unui motor cu ardere internă; partea de dinapoi a ţevii unei arme de foc (pe unde se încarcă arma) - culasse” 1900 (var. culasă). Fr. culasse (< ven. culazzo < culo „fund, parte posterioară” < lat. culus). Cf. chiul, cur. CHIULIT adj. (Ban.) „smintit - timbre, fou” 1906. Et. nes., probabil ser. culanija „prost”, asimilat adj. participiale DA. CHIt/LA s.f. (Trans.) „trunchi de molid curăţat de ramuri, destinat tăierii cu joagărul pentru o prelucrare ulterioară - bille de bois” 1930. Et. nes., posibil magh. kiilii „şteamp, piuă” DA. CHIUNGHI s.n. (înv.; Dobr., Munt.) „conductă, canal - conduit, canal” c.1832. Tc. (înv.) kiing (= kiink). CHIUNJ vb. (Ialomiţa; despre păsări de curte) „a scoate sunete specifice - glousser” 1884. Derivat de la o bază onomatopeică. CHIfTP s.n. (Mold, Munt., Dobr., Ban., S-V Trans.) „vas mare, de obicei cu două toarte şi cu capac, în formă de amforă sau de cazan, întrebuinţat la păstrarea alimentelor - jarre; grande cruche” 1801, var. chip2, chiub. Tc. kiip. Fam.: chiupă s.f. (Ban.) „chiup” 1896 chiup, posibil infl. de ser. cupa\ chiupircă s.f. (Ialomiţa) „vas care serveşte la gătit” 1885 <— chiupă ° // posibil magh. dial. csiporka, dim. lui csipor (= csupor) „ulcică” DA, cf. cipor1; chiupuş^r s.n. (dim.) 1893; ciwpă2 s.f. (Ban.) „vas cu gâtul strâmt” 1931 < ser. cupa (< tc. kiip). CHIURC s.n. (înv., Munt., Olt., Mold.) „haină scurtă îmblănită, cojoc, pieptar - veste (paysanne) fourree, pourpoint” 1787 (var. chiurci), var. chiurt. Tc. kiirk „cojoc, blană de animal”. Var. chiurci, sg. refăcut sau infl. de tc. kurkgii „blănar”, cf. chiurci-başa. Fam.: chiurci-başa s.m. (înv.) „blănarul oficial al curţii otomane; starostele breslei cojocarilor în Ţările Române” 1657, var. chirci-başa < kurkgii başi „mai marele blănarilor”; ciurc2 s.n. (Ban.) „chiurc, haină scurtă îmblănită, cojoc, pieptar” 1885 < ser. curak, (genit.) curka (< tc. kiirk). CHIfTRCĂ s.f. (înv.) „beţişor de lemn tare cu care se lustruieşte fierul - astic” 1914. Et. nes., probabil var. a lui ciurcă1 0 // Posibil magh. tiirko „corn (instrument muzical)”, admiţând că instrumentul era la origine din os DA, CDER 1868 (cuvânt absent din dicţionarele consultate). Fam.: chiurcui vb. „a lustrui cu chiurca” 1914. CHIUREC -225- CHIVERNIS7 CHIUREC s.n. (înv.) „piele de cal argăsită (din care se făceau foaie şi burdufuri); foaie - cuir de cheval (dont on faisait des soufflets et des outres); soufflet” 1792. Tc. (înv. şi dial.) kiiriik (derisi) „(piele de) burduf’ Drimba, CE, 57—58, Suciu IT II, 237 // Tc. kiirk „cojoc, blană de animal” DA. CHIURECC/U s.m. (înv.; rar.) „vâslaş - rameur” 1693. Tc. kurekgi (< kiirek „vâslă”). CHIURETĂ s.f. „instrument chirurgical de forma unei linguri folosit pentru curăţarea unei mucoase - curette” 1955. Fr. curette (< curer „a curăţa”, împr. din lat. curare „a îngriji, a curăţa”). Fam.: chiureta vb. „a curăţa sau a îndepărta o mucoasă bolnavă” 1961 < fir. curet(t)er; chiuretaj s.n. „faptul de a chiureta, chiuretare, raclaj” 1961 < fr. curet(t)age. Cf. curat, cară. CHIUT7/C1 s.n. (înv., rar) „condică din arhiva Imperiului Otoman - registre des archives ottomanes” 1859. Tc. kiitiik. Cf. chitac. CHIUTl/C2 s.m. (Dobr.) „nisetru de mici dimensiuni - sorte de petit esturgeon” 1909. Rom. chitic „peşte mic” (<— pitic), infl. de chituc, tiutiuc „bucată de lemn groasă şi scurtă” ° // Et. nec. DA. CHIUVETĂ s.f. „vas prevăzut cu un sistem de scurgere, fixat în perete dedesubtul unui robinet de apă şi folosit la spălat - lavabo” 1897 (var. grafică cuvQtă2). Fr. cuvette (< cuve „cuvă, rezervor” < lat. cupa „vas mare de lemn, rezervor, butoi”). Cf. cavă. CHIV s.n. (înv.) „cub; zar - cube, de” 1840. Ngr. Kvfios. Cf. cub. CH/VĂRĂ s.f. (înv.) „cască militară, căciulă - casque militaire; bonnet” 1509 (var. chivăr s.n.), var. chilvără, chiveră, (Trans.) cibără. Et. nes., probabil ucr. kiver (< v. rus. kiveru) ° // Rus. kiver DA, DEX; rus. kiver, v.sl. kivoru SDLR. Fam.: chivărar s.m. „meşteşugar care face chivere” 1680 (antrop.); chivăraţă s.f. (dim.) 1910; chiverel s.n. (dim.) 1885 <— chivăr (= chivără); chiverrţă s.f. (dim.) 1914 <— chiveră (= chivără); închivărat adj. „care poartă chivără” 1910. CHIVERNIS7 vb. „(înv.) a guverna, a administra; a purta de grijă; a face economii -gouvemer; administrer; prendre soin de; epargner” c.1680, var. chivirnisi. Ngr. Kv/3epuaj (aor. Kv^epur/cra) (< v.gr. Kvftepvâv „a conduce o corabie, a fi la cârmă”). Fam,! chiverni vb. (înv.) „a chivernisi” 1683 < ngr. Kvfiepudj', chiverniseală s.f. „guvernare, administrare, mijloacede trai, avere” c.1640, var. (înv.) cheverniseală, chivirnise&lă; chiverniselnic adj. „care ştie să se chivernisească” 1873 <— chivernisi sau <— chiverniseală', chivernisit adj. „care a obţinut o situaţie materială bună, pricopsit, căpătuit” 1703; chivernisitar, -oare adj., s.m., s.f. „care ştie să se chivernisească; cârmuitor, guvernator, locotenent domnesc, administrator” 1703; chivernitariu, -ie adj., s.m., s.f. (înv.) „chivemisitor” 1681 chiverni. Cf. cibernetică, guvern. CH/VOT -226- CL4N CH/VOT s.n. „(în biserica creştină) dulăpiorul sau cutia de argint în care se păstrează obiecte sfinţite, tabemacul; (biblic) cutie în care se păstrau toiagul lui Aron, Tablele Legii şi mana; Arca lui Noe - tabemacle, châsse; Arche de l’alliance; Arche de Noe” c.1500. Slavon kivotu (< gr. klŞcotos). CHIVOT A s.f. „femeie angajată să văruiască încăperile dintr-o casă - femme de peine employee â badigeonner Ies maisons” 1898. Antrop. Chivuţa <— Chiva <— Paraschiva. CHIX s.n. „(la jocul de biliard) lovitură greşită (din cauză că vârful de piele al cheului nu a fost bine uns cu creta) - fausse queue”, ffecv. în expr. a da- (fig., fam.) „a rata, a da greş - echouer, rater” 1852. Germ. Kicks. CHIZ s.n. (Apuseni) „pirită - pyrite” 1906. Germ. Kies. CH/ZEDBĂ s.f. (Ban.) „societate, asociaţie, tovărăşie - societe, association” 1913. Et. nes., probabil magh. kozeledbe „lângă tine”0 sau kdzedbe „în apropierea, în tovărăşia ta” DA. Cf. chez2. CHORUS [’kouros] s.n. (jazz) „improvizaţie solistică legată de o temă principală, improvizaţie colectivă, care urmează după improvizaţiile soliştilor - chorus” 1978. Engl. chorus (< lat. chorus „cor”). Cf. cor. CHULO [’tjulo] s.m. „toreador care luptă pe jos şi are misiunea de a întărâta taurul cu ajutorul unei pelerine roşii - chulo” 1966. Sp. chulo (iniţial „băiat” < it. ciullo „copil” < fanciullo < fante < lat. infans, infantem). Cf. infante. CI1 [ar. ţi2] conj. coord. „dar, dimpotrivă; (înv.) prin urmare, deci, de aceea - mais (au contraire); (vieilli) et ainsi, donc” c.1500 (var. înv. ce2). Rom. ce\ cu închiderea e > i în poziţie atonă, cf. nece > nici, căce > căci. CI2 inteij. (utilizată repetat) strigăt de bucurie; strigăt pentru a chema vacile - cri d’allegresse; cri pour appeler Ies vaches 1892. Cf. cin. CIACONA (3 sil.) s.f. „vechi dans de origine spaniolă, melodie după care se execută acest dans - ancienne danse d’origine espagnole” 1961. It. ciaccona (< sp. chacona, probabil < basc chocuna „drăguţ, graţios”). CL4N s.n. sg. tantum „gaz incolor, toxic, cu miros de migdale amare; cianogen - cyanogene” 1871. Germ. Zyan, Cyan (< gr. Kvauog' „albastru-închis”) DLRM, DN3 // Fr. cyan, cf. germ. Zyan DEX (cuvânt inexistent în franceză cu sensul din română). Fam.: cianot s.m. „derivat al acidului cianhidric” 1871 < fr. cyanate (< cyanpque] „cianic” + -ate); cianic adj. „produs prin combinarea cianogenului cu oxigenul” 1871 < fr. cyanique (< cyan(o)-„radicalul monovalent NC-” + -ique); cian/nă s.f. „colorant folosit ca sensibilizator fotografic pentru radiaţiile infraroşii” 1949 < fr. cyanine (< cyan(o)- „radicalul monovalent NC-” + -ine); cianizare s.f. CIANAM/DĂ -227- CIANOZĂ „tratament termochimic prin care se introduce carbon şi azot la suprafaţa unei piese din oţel, pentru a se obţine un strat superficial dur” 1949 < fr. cyanisation, cu echivalarea sufixului; cianogin s.n.sg. „gaz incolor produs prin combinarea azotului cu carbonul şi care se comportă ca un corp simplu în reacţiile chimice” 1871, var. (înv.) cyanogeniu < fr. cyanogene (< cyano- < gr. Kvavos’ „albastru” + -gene < „care produce...” < gr. yewâv „a genera, a da naştere”, cf. -yevfjs' „născut, produs”); cianura vb. „a extrage metale nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluţii de cianură de sodiu” 1949 < fr. cyanurer (< cyanure „cianură”); cianură s.f. „sare a acidului cianhidric” 1871 < fr. cyanure (< cyan(o)-„radicalul monovalent NC-” + -ure); enocianmă s.f. „substanţă care dă culoare vinului roşu” 1960 < fr. cenocyanine (< ceno- < gr. oîvos „vin” + cyanine) Cf. cianamidă, cianhidric, cianoflcee, cianom^tru, cianops/e, cianotipie, cianoză. CIANAM/DĂ s.f. „compus organic care conţine, în moleculă, un hidroxil şi un nitril, folosit la obţinerea aminoacizilor şi a unor materiale plastice - cyanamide” 1949. Fr. cyanamide (< cyan(o)- „radicalul monovalent NC-” < gr. kwvos „albastru” + amide „amidă” < am- < ammoniaque „amoniac” + -ide). Cf. cian, amidă, amoniac. CIANHZDRIC adj., în sintagma acid ~ „lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusie - acide cyanhydrique” 1922, var. cianidric. Fr. cyanhydrique (< cyan(o)- „radicalul monovalent NC-” + -hydrique „referitor la hidrogen” < hydrogene „hidrogen”). Fam.: cianhidrină s.f. „compus organic care conţine în moleculă un hidroxil şi un nitril, folosit la obţinerea aminoacizilor şi a unor materiale plastice” 1949 < fr. cyanhydrine; cianhidrizare s.f. „tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieţilor, pentru combaterea paraziţilor” 1949 < fr. cyanhydrisation, cu echivalarea sufixului. Cf. cian, hidrogen. CIANOFICEE s.f. „clasă de alge albastre, microscopice - cyanophycee” 1972. Fr. cyanophycee (< gr. kvolvos' „albastru închis” + *cic + -ar, după pişcar, tipar, sularjusar C. Lacea, DR 7, 1931-1933, 468, DA, Tamâs EW 215 // Et. nec. DEX. CIC4R2 s.n. (Ban.) „tufa deasă, tufiş - buisson” 1885. Ser. sikara Pia Gradea, Mat. dial. I, 137 // Et. nec. DA. Fam.: cicăriş s.n. (col.) 1926. CICATR/CE -229- C/CEA1 CICATR/CE s.f. „semn rămas pe piele în urma unei leziuni - cicatrice” 1816, var. (înv.) cicatnţă. Fr. cicatrice DEX, lat. neol. cicatrix, -icem TDRG, DA, SDLR, CDER 1882, DEX. Var. cicatriţă < fr. cicatrice DA. Fam.: cicatrici vb. (rar, înv., despre răni) „a se vindeca” 1862; cicatricial adj. (rar) „referitor la cicatrice” < fr. cicatricial; cicatriculă s.f. „cicatrice mică” 1822 < lat. neol. cicatricula; cicatriza vb. (despre răni) „a se vindeca” 1848 < fr. cicatriser; cicatrizabil adj. „care se poate cicatriza” 1939 < fr. cicatrisable sau <— cicatriza; cicatrizant adj. „care cicatrizează” 1986 < fr. cicatrisant sau <— cicatriza. CJCĂ1 adv. „după cum se zice - comme on dit” 1850. Rom. zice că, prin afereză. CICĂ2 inteij. cu care se cheamă oile şi porcii - cri pour appeller Ies moutons et Ies cochons 1871 (var. cic), var. cici2 (Suceava) inteij. cu care se cheamă caprele - cri pour appeler Ies chevres, cicio-cicio, (Bistriţa) cioc1(-cioa), (Braşov) ciuc3. Et. nes., probabil scurtat expresiv din purcică, cf. celu < purcelu, extins şi asupra oilor, sau (mai puţin probabil), în cazul oilor, scurtat din oicică II Var. cici2, poate identic cu adv. cice{a) „aici, încoace” DA. Fam.: cicârdau s.n. (Ialomiţa) „gaură în pământ din jocul numit poarca” 1884 <— cică2 + hârdău °; cicina (acc. nec., N. Trans.) inteij. cu care se strigă caprele 1926 <— cici2 + inteij. na; cicioacă s.f. (Ialomiţa) ,joc de copii numit în alte locuri poarca” 1922. CICĂ3 inteij. (Ban.), expresie de afecţiune adresată fetelor - terme d’adresse tendre pour Ies filles 1930. Et. nes., pronunţare dialectală a lui tică <— fetică DA sau <— cică4 (<— ţică <— băieţică) °. CICĂL/ [ar. cicălire „a frecări”] vb. „a bate la cap pe cineva - tracasser â quelqu’un” 1691-1697, var. cecăli, cigăli1. Et. nes., probabil derivat de la o bază onomatopeică (TDRG posibil, Al. Graur, BL 4, 1936, 91, CDER 1880) cu sensul „ciocăni” (cf. cioc2, ciocăni, ciocni), cf. şi ser. cakaljati „a frecări” < cakati „a lovi cu ciocul” (SDLR, care însă consideră că e vorba de un împrumut din ser.) sau <— *cicări <— *cicară (> cicoare2) < lat. pop. cicăla (= cicădd) „greiere” S. Puşcariu, DR, 5, 1927-1928, 901, Rev. fii. 1/3, 1928, 269-271, DA, cf., eventual, cicări „a sări în sus de bucurie” (care însă ar putea proveni şi din cicăric - cicric) H Rom. cicală (CADE) < lat. cicad(u)îa < cicăda, cf. it. cicala „greiere; om flecar” LM, CDED I 54 (inadmisibil din motive fonetice - reflexul normal al lat. cicalla ar fi fost *cicauă - şi dezminţit de reflexul cicoare < *cicară < lat. cicăla); <— cihăi (= cehăi) „a lătra; a stărui, a sili” N. Drăganu, DR 6, 1929-1930, 270-271. Fam.: cică inteij. prin care se imită un om cicălitor 1871; cicală s.f., s.m. „persoană cicălitoare” 1691-1697 <— cicăli (der. regresiv) DA, CDER 1880 // < it. cicala „greiere; om flecar” SDLR; cf. it. cicala CADE, TDRG; lat. cicada „greiere” LM, CDED I 54; cicăi vb. „a cicăli” <— cicăli (cu substit. sufixului) sau direct de la aceeaşi bază onomatopeică; cicăleală s.f. (abstr.) 1847; cicălitor adj. „care cicăleşte” 1691-1697; cicălitară s.f. (abstr.) 1691-1697; cicătos adj. „cicălitor” 1889; cicătăi vb. (Trans.) „a cicăli” 1886 <— cicăli (cu substit. sufixului) sau direct de la aceeaşi bază onomatopeică. CICĂRI vb. (Goij) „a sări în sus de bucurie - bondir de joie”, (Mureş) „a mişca într-o parte, a suci - toumer” 1928. Et. nes., posibil <— *cicară (= cicoare2) „greiere de toamnă” sau <— cicăric (= cicric „instrument pentru depănatul firelor”) °. C/CEA1 adj. invar., adv. (Buc.) „(în limbajul folosit cu copiii) frumos, drăguţ - gentil; gentiment” 1892. Et. nes., probabil tc. cici Suciu, IT, II, 368 sau ucr. cică DA // Creaţie expresivă infantilă CDER 1883. Fam.: cicili vb. (Buc.) „a (se) găti frumos, a (se) dichisi” 1856 Sbiera, var. cili <— cicea DA („cf. cicea”), CDER 1883 // cf. pol. czyscic „a curăţa” şi ser. sikaliti „a lustrui”; duduia1 vb. (Ban., CICERI -230- CIC/C1 Apuseni) „a mângâia” 1893 *ciciula cicea ° // cf. ciuciulit, giugiuli DA; ciuciulî2 vb. (Trans.) „a împodobi, a găti” 1906 (atestat în participiul ciuciulit) <— *ciciuli <— czcea 0 // cf. ciuciula, ciuciulină, ciurciulat, giugiuli DA; ciuciulmă s.f. (N Trans.) „fată tunsă” 1887 <— duduii. CICER/ vb. (Suceava) sens neclar, într-un descântec {Doamna însânzienată, înapoi îndreptată, Ciceriţi cuvinte) - sens inconnu, dans une incantation 1894. Et. nes., posibil derivat regresiv <— ciceriş DA („cf. ciceriş”). CICER/Ş s.m. (Năs.) „persoană care face observaţii sarcastice - railleur” 1887. Magh. *csicseres „ciripitor” < csicsereg „a ciripi” DA, cf. csicseresz „a ciripi”. C/CERO1 s.m. invar, (tipogr.) „nume dat caracterelor tipografice de 12 puncte, cu care a fost tipărită în 1458 prima ediţie a operei lui Cicero - cicero” 1840 (var. ţiţero). Fr. cicero, cu pronunţarea adaptată după antrop. (lat.) Cicero. Fam.: cicero2 s.m., adj. invar, „un gen de tunsoare bărbătească scurtă” 1975 < antrop. Cicero (nume dat după tunsoarea oratorului roman); cicerone s.m. (înv.) „ghid” 1834 < it. cicerone (< antrop. Cicerone, lat. Cicero, Ciceronem, aplicat ghizilor prin aluzie la locvacitatea oratorului) DA, TDRG, SDLR, CDER 1884, DEX // şi fr. cicerone (< it.) SDLR, DEX; fr. cicerone CADE; ciceronian adj. „propriu lui Cicero, referitor la Cicero, adept al lui Cicero” 1871 < fr. ciceronien, lat. neol. ciceronianus. CICHEL s.n. (Tulcea) „lopăţică cu ajutorul căreia se curăţă de pământ brăzdarul şi cormana plugului - petite pelle pour nettoyer le soc et le versoir de la charrue” 1885. Tc. gekel, dial. gikel Suciu, IT II, 237. CICHL4CA s.f. (Mold.) „cască metalică de protecţie pentru lucrătorii petrolişti - casque de fer-blanc des ouvriers petroliers” 1900. Et. nes., probabil pronunţare dialectală a lui *cipiacă < ceapcă, cf. cibică, cipilică0 // Et. nec. DA. CICH/E1 s.f. (S Mold.) în sintagma lemne de ~ „lemne de foc de slabă calitate, cântărite angro -bois pour le chauffage, pese en gros” 1939. Tc. geki „unitate de măsură pentru greutate, echivalentul a 220-250 kg., folosită pentru cântărirea unor cantităţi mari de lemne, a varului etc.; cântărire angro” Suciu, IT II, 237-238. CICHIRG/U s.m. (înv.) „cofetar (la curtea domnească) - confiturier (â la Cour du voivode roumain)” 1857, var. chichirgiu, şichirgiu. Tc. şekerci, (înv.) gekerci (< şeker „zahăr” < pers. sakar < pali sakkhară < sanscr. sarkară) Suciu, IT II, 238. Fam.: cichirg/-başa s.m. „starostele cofetarilor” 1857, var. şichirgi-başa. < şekerci başi, (înv.) gekerci başi Suciu, IT II, 238. Cf. şecher, zahăr. CICI1 s.m. pl. tantum (Trans.) „tăiţei groşi - grosses nouilles” 1906, var. (N Trans., Buc.) duci4. Magh. csik > *cic, pl. cici. Var. duet <— cici1 7/ Probabil magh. csocsa „papă, mâncare mestecată pentru copii” DA. CIC/C1 s.n., adj. (Mehed., Vâlcea, Olt.) „numele unei flori de culoare roşie; vopsea roşie; lână vopsită în roşu-aprins; brâu femeiesc de culoare roşie - nom d’une fleur rouge; teinture rouge vif; laine teinte en rouge vif; ceinture rouge vif” 1868. Tc. gigek „floare”. Fam.: ciceacliu adj. (înv., despre ţesături) „împodobit cu flori” 1863 < tc. gigekli\ cicicl/c s.n. (înv.) „strat de flori ” 1821 < tc. gigeklik; ciuc^c1 s. (Dolj) „numele unui dans popular” 1885 *cicec < tc. gigek „floare” Suciu, IT II, 238 // et. nec. DA. CICI *cicară (cf., eventual, cicărî) > cicoare, posibil infl. de cicoare , cf. it., sd., friul., occ., sp., ptg. REW 1897. CICONIZDĂ -234- C/FRĂ CICONI/DĂ s.f. (omit.) „ordin de păsări mari, cu gâtul lung şi picioarele lungi, cu ciocul conic, din care face parte barza - ciconiide” 1988. Fr. ciconiide, lat. savant Ciconiida(e) (< ciconia „barză” + -ida(e) < gr. -(Sat, sg. -iSr/s', sufix patronimic). Fam.: ciconiiformă s.f. „ciconiidă” 1975 < fr. ciconiiforme. CIC0RIE s.f. „cicoare1 - chicoree” 1930, var. ţicorie. Lat. neol. cichorium (cu schimbare de gen după dubletul moştenit cicoare sau după fr. chicoree). Var. ţicorie < germ. Zichorie. Dublet etim.: cicoare1. C/COŞ s.m. (Ban., Bih.) „herghelegiu; proprietar al unei căruţe cu cai - gardien de haras; proprietaire d’un chariot” 1888 (var. cicăuş). Magh. csikos (< csiko „mânz”). Fam.: cicoşd s.m. (dim.) 1891. C/COVĂ s.f. (rar, Dobr.) „podoabă femeiască - omement de femme” 1885. Et. nes., posibil bg. *cikova < cikov „ţipar”, prin asemănare cu forma alungită a peştelui0 // Et. nec. DA. CICR/C s.n. „instrument pentru depănatul firelor - devidoir, toumiquet” 1839, var. cecric, cicaric, cicang, cicărag, cicărac, cicăric, cicărig, cicârâc, cicărag, cicârig, ciching, cicrit, ciric5. Tc. gikrik, eventual (pentru unele regiuni) şi bg. cecrăk, cacrăk. Fam.: ceacărie s.f. „unealtă de depănat” 1868 ceacâr2; ceacdr2 s.n. „cicric”, var. ceacarg, cecar, docare, ciogarc < ser. cekrk (< tc.); var. ciocârc, prin contaminare cu cioc; var. ciogârc <— ciocârc; ceacâmi s.n. (Mehed.) „cicric” 1885 <— ceacâr; cicăr/că s.f. (Olt.) „obiect din lemn, cu grăunţe înăuntru, care face zgomot” 1885 ^— cicăric (= cicric) ° // (identificat greşit cu o plantă) posibil magh. csikorka „veninariţă” DA; doric1 s.n. (Trans.) „vârtej în formă de cmce care se pune pentru a împiedica trecerea vitelor pe o stradă” 1930. CICUDIU adj. (înv., rar) „roşu-deschis - rouge clair” 1817. Tc. gigde [renginde] id., „(de culoarea) fructelor plantei Zizyphus iuiuba”, posibil infl. formal de ngr. tC:KOvSia „terebint” Suciu, ITII, 240. CID/U adj. (Munt., rar) „om de nimic, prostănac, bleg - benet, nigaud” 1910. Et. nes., tc. ciddi „serios, sobru, grav” E. Suciu, LR 43, 1994, 1-2, 21 (probabil), IT II, 240 (sigur) sau <— *ciudiu „ciudat” «— ciudă, cf. ciudat, ciudit N. Drăganu, DR 7, 1931-1933, 131. C/DRU s.n. „băutură alcoolică, obţinută prin fermentarea mustului de mere (sau a altor fructe) -cidre” 1857. Fr. cidre (< fr. med. sizre < lat. târzie sicera < gr. alice pa < ebr. sekar). Cf. sicheră. CIF0ZA s.f. „deformaţie a coloanei vertebrale care duce la o proeminenţă dorsală (de tip cocoaşă) - cyphose” 1910. Fr. cyphose (< gr. Kvovo6ai „a fi cocoşat” < kv^os' „cocoşat”). Fam.: cifotic, -ă adj., s.m., s.f. „bolnav de cifoză” 1966 < fr. cyphotique. C/FRA s.f. „semn care reprezintă un număr; (înv.) zero - chiffre; (vieilli) zero” 1777 (var. înv. ţifră). It. cifra (< lat. med. cifrum, cifra < arab. şifr „vid; zero”, calc după sanscr. sunya) DA, SDLR, CDER 1895, DEX, TDRG2, eventual şi lat. neol. cifra SDLR, DEX // şi fr. chiffre CADE, SDLR, TDRG2 (inacceptabil din cauza necorespondenţei genului gramatical). Var. ţifră < germ. Ziffer, eventual şi lat. neol. cifra (cu pronunţie germană). C7FRU -235- CIGH/R1 Fam.: cifra1 vb. „a evalua în cifre” 1840 (var. înv. ţifră), var. (înv.) şifra1 < fr. chiffrer (refăcut după cifră, ţifră) CADE, SDLR, DEX, TDRG2 // şi it. cifrare SDLR; cifric adj. „exprimat în cifre; numeric” 1958; coloncifră s.f. (poligr.) „cifră plasată în partea de sus sau de jos a paginii unei cărţi, reviste etc., care indică numărul de ordine al paginii respective în volum” 1962 < rus. koloncifra (refăcut după cifră), cf. germ. Kolumnenziffer DEX. Cf. cifru. C/FRU s.n. „sistem de semne convenţionale cu care se transmit mesaje secrete; combinaţie de litere sau cifre folosită la deschiderea unui sistem special de închidere - chiffre (code secret, systeme de fermeture)” 1918, var. şifru. Fr. chiffre (sens de bază „cifră” < lat. med. cifrum, cifra < arab. şifr „vid; zero”, calc după sanscr. sunyd). Fam.: cifra2 vb. „a aplica unui text un cifru, a cripta” 1901, var. (înv.) şifra2 < fr. chiffrer, cifraj s.n. „aplicare a unui cifru” 1966 < fr. chiffrage; descifra vb. „a decoda un text” 1832 (var. deţifra), var. (înv.) decifra, desţifra, deşifra, discifra < fr. dechiffrer, adaptat după cifră, cu echivalarea prefixului; var. deţifra < fr. dechiffrer, adaptat după ţifră (= cifră)', var. deşifra < fr. dechiffrer, descifrabil adj. 1862 <— descifra, după fr. dechiffrable; descifratoare s.f. 1870 descifrator1', descifrator1 s.m. „persoană care ştie să explice sau să citească un text ilizibil; (înv., rar) persoană care nu poate să citească uşor” 1862 <— descifra, după fr. dechiffreur; descifrator2 s.n. „dispozitiv decodificator de adrese; aparat pentru ascultarea unor porţiuni dintr-o fonogramă” 1978 ^— descifra, cf. rus. desifrator; descifraţie s.f. (înv., rar) „descifrare” 1862 <— descifra; indescifrabil adj. (despre un text sau despre scrisul cuiva) „care nu se poate descifra, de neînţeles, ilizibil” < fr. indechijfrable, adaptat după descifra; încifra vb. „a cripta” 1895 <— în- + cifru, cf. cifra; nedescifrabil adj. „indescifrabil” 1901 descifrabil. Cf. c/fră. CIFTIL4 s.f. (Dobr., înv.) „puşca cu două ţevi; puşcă cu ţeava scurtă - fusil â deux coups; fiisil court” 1885. Tc. gifte, cu sensul de bază „pereche”. Cf. cefloc, ciftlac. CIFTLz4C s.n. (înv.) „moşie mică, fermă; conac, parte de moşie, feudă - ferme, petit domaine; maison de campagne, manoir” 1718-1729 (var. ceftlic), var. ceflac, ceflic, ceftelac, ceftelâc, ceftelxc, ceftlac, ciflac, ciflic, ciftelic, ciftilac, ciftihc, ciftlic, ciuflic. Tc. giftlik, giflik „moşie, fermă; părţi egale” (< gift(e) „geamăn, identic”). Var. ciftelic, ceftelic < tc. giftelik. Fam.: ciflicar s.m. „clăcaş în Peninsula Balcanică” 1924 < bg. cifligar (< ciftlik „moşie” < tc.). Cf. ceflec, ciftea, cioflingar. C/GĂ1 s.f. „(Trans.) melc; scripete, macara; (Mold.) baros de crăpat lemne, unealtă cu care se bat stâlpii de stejar în pământ; sfarlează, titirez; joc de copii - escargot; treuil, grue; hie, demoiselle; toupie; jeu d’enfants” 1825, var. cega2. Magh. csiga „melc, scripete, sfarlează”. Fam.: c/gă-m/că s.f. „bureţi-galbeni; (fig.) fleacuri, nimicuri” 1825 (var. pl. ciguri-miguri), var. ciga-mga, cigai-nigai, cigă-migă < magh. csigabiga „melc; încâlceală”, asociat cu mic prin etim. pop.; cigarcte s.m. (Trans., Ban.) „bureţi-albi comestibili” 1930, sg. refăcut din pl. cigareţi, posibil < magh. csiga „melc” + rece „lucru întortocheat; plasă, reţea” DA. CIGH/R1 s.n. (înv. Mold., Munt., Olt.) „măruntaie de animale; partea încreţită a măruntaielor (mai ales la miel), prapur (de miel sau de vacă); tocană din măruntaie de miel - fressure; fraise d’agneau; mets fait des visceres d’agneau” 1792 (var. ţighir2), var. (N-V Munt.) ceanghir, ceghir, (Mold., hipercorect) cidxr2, cightr2, (Olt.) geghir, (înv., Olt.) ghighir, (Dobr.) gigor, (Dobr.) gigher, gighir, (Mold. hipercorect) jibir, (Mold., Dobr.) jighxr. CIH/4US -236- CIUNDRU Tc. ciger, (înv. şi dial.) giger, geger Suciu, ITII, 241. Var. ţighir1 < ngr. TOTjyepi DA. Fam.: cigheraş s.n. (Mold., Buc.) „plăcintă făcută din măruntaie de miel tocate şi învelite în prapur” 1914. CIFL4US s.n. (înv., rar) „arsenal - arsenal” 1879. Rus. cejchgauz (< germ. Zeughaus < Zeug „unealtă” + Haus „casă”). CIIN/ vb. „(despre vite) a da din copite (de agitaţie sau de foame) - (en parlant du betail) trepigner (d’agitation ou de faim)” 1901. Et. nes., posibil <— cii (= cei) + cheuni1 „a o lua razna” ° // Et. nec. DA CIJ s.m. (Trans., Mold.) „scatiu - tarin (Fringilla spinus)” 1883, var. cis, ciz, (iz. Ucr. cyz. Var. ciz, cis < magh. csiz (împrumutat dintr-o limbă slavă, cf. ser. ciz, slovac ciz, ucr. cyz) // şi rus. ciz, ceh ciz SDLR. CIJMĂITCX4RE adj.f. (în descântece, despre femei) „voitoare de rău - malveillante” 1924. Et. nes., probabil rostire dial. pentru chizmuitoare = pizmuitoare DA. CIL1 s.m. (biol.) „prelungire protoplasmatică mobilă, în formă de fire subţiri, a unor microorganisme şi a unor celule animale, care serveşte la locomoţie şi la deplasarea secreţiilor în organism - cil” 1871. Fr. cil (propriu-zis „geană” < lat. cilium). Fam.: ciliar adj. „care are formă de cili; privitor la cili” 1871 < fr. ciliaire; ciliat adj., s.n. „(animal unicelular) care are cili” 1871*— cil, după fr. cilie. Cf. sprânceană. CIL2 adj. (înv., Mold., Buc.) „(despre cai) în două sau trei culori, de obicei roşcat cu pete albe sau negru-roşcat; pestriţ, cu pete; sur, de culoare cenuşie - (en parlant des chevaux) ayant la robe en deux ou trois couleurs, le plus souvent roux aux taches blanches ou roux-noir; tachete; gris” 1885. Tc. gil. CIL/C s.n. (înv. şi reg.) „oţel prelucrat, mai ales în formă de bile foarte mici; mărgea (de metal) lucioasă - acier (en forme de petits grains); perle d’acier” 1829, var. celic, ţelic, ţilic. Tc. gelik „oţel”. Var. ţelic, ţilic < ngr. TcreXha. CILKL4IE s.f. (Vâlcea) „gălăgie - vacarme” 1910. Et. nes., probabil *— cilioaie „pasăre pestriţă”, cilehoaie „pasăre urâtă” (<— ceahlău) + gaie ° // Cf. magh. csellegni „a face glume” DA. CILINDRU s.m. „corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale - cylindre”, s.n. (înv.) , joben - chapeau haut de forme” 1780 (var. chilindru), var. (înv. şi reg.) ţelindăr, ţelindră s.f., ţihndăr, ţihndru, ţilindru, ţulindru. Lat. neol. cylindrus (< gr. KvXivSpoy < kvXLcliy KvXU'Seu; „a roti, a rostogoli”), it. cilindro, fr. cylindre. Var. chilindru < ngr. KvXivSpoy. Var. ţelindăr, ţelindră < germ. Zylinder. Var. ţilendăr, ţilendru < fr. cylindre (cu redarea, mai veche, a fr. ci-/cy-, ce-, ce- prin ţi-, ţe-, cf. ţelulă, ţantimă, ţerclu, ţirconferenţă) sau germ. Zylinder. Fam.: cilindră vb. (tehn.) „a netezi cu cilindrul” 1871 < fr. cylindrer; cilindrat adj. „care poartă cilindru jobenat” 1939; cilindree s.f. (tehn.) „volumul cilindrului unei maşini de forţă cu piston; cantitate de gaze introdusă în cilindrul unui motor cu ardere internă în timpul cursei de admisiune” 1961 < fr. cylindree; cil/ndric adj. „care are forma unui cilindru” 1813, var. ţilindric < fr. cylindrique, germ. zylindrisch\ cilindricitate s.f. „proprietate a unei porţiuni din trunchiul unui arbore de a se apropia de forma cilindrică” 1930 *— cilindric, după fr. cylindricite\ cilindro/d adj., s.n. CEVL4ZĂ -237- CIMBRU „(corp) care are forma unui cilindru” 1843 < fi*, cylindroide; cilindrăm s.n. (med.) „tumoare benignă a ţesuturilor epiteliale cu celule cilindroide” 1969 < fr. cylindrome; cilindrur/e s.f. (med.) „prezenţa în urină a unor structuri cilindrice microscopice, formate din albumină, hematii, celule epiteliale etc., ce caracterizează diferite boli” 1938 < fr. cylindrurie; monocil/ndric adj. „(despre maşini sau despre sisteme tehnice) cu un singur cilindru” 1948 < fr. monocylindrique DEX sau <— mono- + cilindric DLR; pseudocilindru s.m. „formaţie cu aspect cilindric, alcătuită din aglutinări de celule, din conglomerate de cristale sau de săruri, prezentă în urină” 1969 <— pseudo- + cilindru. Cf. calandru. CIML4ZĂ s.f. (arhit.) „chenar ornamental de-a lungul unei faţade - cimaise” 1957. It. cimasa (< lat. cymatium < gr. Kvpânov, dim. lui Kvua „val, umflătură”). Cf. ciumă1, c/mă1, damă1. C/MA1 s.f. „tip de inflorescenţă în care axul principal poartă în vârf o singură floare - cyme” 1871. Fr. cyme (împrumut din lat. cyma „lăstar” < gr. Kvpa „mugur, embrion”). Cf. chimă1, chimograf, cimază, cimotie, cinmă1. CIMIL4L s.n. „vechi instrument muzical, compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul; fiecare dintre cele două discuri metalice care alcătuiesc un astfel de instrument; (la unii scriitori moderni, arhaizant, impropriu) clopot - cymbale; cloche” c.1660 (var. înv. ţimbalm), var. (înv.) chimbal, chimval, chinval, cimval, ţâmbal, ţimbal. Lat. neol. cymbalum (< gr. fcvp/SaXou), fr. cymbale. Var. chimval < slavon kimvalu (< gr. KVfjfiaXod). Var. ţimbal < ucr. cymboly, pol. cymbol, germ. Zimbal. Var. ţimbalm < magh. cimbalom. Fam.: cimbalist s.m. „persoană care acompaniază la cimbal” 1988 < fr. cymbaliste; cimbol/că (bot., Mold.) „plantă care creşte pe pietre şi ziduri (Cymbalaria muralis)”, var. ţimbolică. Cf. cembalo, clavecm, ţambal. CIMBIR1 s.n. „acoperământ de cap pentru femei (căsătorite), din borangic, maramă; basma de lână; (Olt.) conci - voile, mouchoir de tete, sorte de coiffure de femme; coiffe” 1594 (var. cember), cimbri, cimbQr, ciumber, ciumbir, gimber, gimbir, giumbir. Tc. gember. Var. ciumber < bg. cumber (< tc. gember). Fam.: descimbireală s.f. (abstr.; Munt.) 1967 descimbiri; descimbir/ vb. „a (se) descheia, a (se) dezbrăca” 1967. CIMB/STRĂ s.f. „mic instrument de metal, utilizat pentru a smulge firele de păr, cleştişor, pensetă - pincette (â epiler)” 1847 (var. ţimbistră), var. ţimpistră. Tc. gimbistra, cimbistra. Var. ţimbistră, ţimpistră < ngr. T^LpmjaTpa. Fam.: dmbistra vb. (hapax Costinescu, D.) „a scoate perii cu cimbistra” 1870. CIMBRI s.m.pl. „trib germanic antic, originar din Iutlanda, distrus în urma confruntărilor cu republica romană - Cimbres” 1717 (var. ţimbri). Lat. neol. Cimbri, fr. Cimbres. Fam.: cimbric adj. „referitor la cimbri” 1896 < lat. neol. Cimbricus. CIMBRU [ar.] s.m. sg. tantum „plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunze aromate, cultivată pentru a fi folosită drept condiment (Satureia hortensis); plantă erbacee din familia labiatelor, folosită în medicină sau în gastronomie (Thymus vulgaris, Thymus serpyllum) - sariette, thym, serpolet” 1462 (antrop. scris slavizat Cimbru), var. (înv.) cimbir2, cmmbru, ghimbru. Forma de bază este ciumbru (cf. ar. ciumburică) < lat. *thymbrum (pronunţat *tiumbru: pentru pronunţarea Ju a lui y < gr. v [ti], cf. ciumă < Kvpa, jur < giur < yvpos) < gr. 6vp/3pnu (= 6vţif3pa) Philippide, Altgr. El, 54, OR II, 149, S. Puşcariu, DR 4, 1924-1926, 1405-1406, DA (posibil); pentru evoluţia ciu [cu] > ci, cf. minciunos > mincinos II V.sl. *cqbru (cf. rus. caber, ceh. czabr), *cgbru CIMEN -238- CIMIL/ (cf. pol. czqbr, ser. cubar, ceh. cubr) Miklosich, SER, 53 (v.sl. cţbru), CDED II 52, TDRG1 (v.sl. *cgbru), CADE (v.sl. cţbru), SDLR (v.sl. cgbru) (forme care sunt ele însele împrumuturi din română -sau din lat. dun. -, dat fiind că gr. dvpfipov n-ar fi putut da forme cu c- în slavă Philippide, Altgr. El, 54, Vasmer, Greko-slavjanskije etjudy, III 225). Fam.: cimbrişor s.m. „Thymus vulgaris; Thymus serpyllum” 1825; cimbruşor s.m. „Thymus vulgaris; Thymus serpyllum” 1871 (var. ciumbruşor); ar. ciumburică „cimbruşor” 1906, var. ciumurică. Cf. ciumurică. CIMEN s.n. „lichid cu miros plăcut, care se găseşte în uleiurile eterice izolate din diferite plante, din răşina coniferelor şi din unele petroluri - cymene” 1949. Fr. cymene (< gr. kvuluou „chimen”, cu finala adaptată după numele de substanţe în -ene). Cf. chîmen, chimion, cumăn. CIMENT1 s.n. „material de construcţie sub formă de pulbere fină, de culoare cenuşie, care, în contact cu apa, se întăreşte; (p. ext.) material care asigură rezistenţa unei lipituri - ciment” 1822 (var. cement1), var. accentuală ciment1, var. (Trans.) ţement, ţiment1, ţimint. It. cimento (cemento) TDRG, DA, CDER 1910, DEX, fr. ciment CADE, SDLR, DEX (< lat. caementum „piatră de construcţie, molon” < caedere „a tăia”). Var. cement1 < fr. cement. Var. ţement, ţiment < germ. Zement. Fam.: cimento1 vb. „a lega, a consolida cu ciment; (fig., despre relaţii interumane) a consolida” 1863, var. cementa2, ţementa, ţimenta < fr. cimenter DA, CADE, SDLR sau <— ciment TDRG2, CDER 1910, DEX; cimentat s.n. (abstr.) 1887 <— cimenta', ciment/st s.m. „muncitor într-o fabrică de ciment” 1961; cimentomotru s.n. „aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spaţiul dintre coloana unei sonde şi teren” 1957 <— ciment + -metru, după apometru, gazometru; super ciment s.n. „ciment care face priză foarte rapid” 1965 < fr. superciment; ţimentui vb. (Trans., Mehed.) „a cimenta” 1923 <— ţiment1 (= ciment). Cf. cement1. CIMERL4N s.m. (mai ales la pl.), adj. „(referitor la) o populaţie antică, migrată din nordul Mării Negre în Asia Mică - Cimmerien” 1896. Fr. Cimmerien(s) (derivat din lat. Cimmerii < gr. KtppepLoi). CIMIL/ vb. (Mold., N-V Trans., Ban.) „a propune sau a dezlega o ghicitoare; (p. ext.) a explica, a clarifica; a se exprima printr-o ghicitoare - proposer ou resoudre une devinette; expliquer; s’exprimer par devinettes” 1643 (var. ciumuli1), var. cinghili, cinili, ciumeli2, ciumili. Et. nes., cimel sau cinili <— cinei2 <— cine-i el SDEM 487 sau <— ciumeli „a da cu bobii” (cf. ciumeli1 „a culege bob cu bob”) <— * ciumei „bob” < gr. Kvapos' „bob” G. Giuglea, DR 4, 1924-1926, 1554 // Rom. cimel cinei1 *— imperativ cu pronume enclitic *cinea-l (cf. citea-l! „citeşte-1”, păzea-i „păzeşte-i”) al unui verb *cini < v.sl. ciniti „a compune, a meşteşugi” Morariu, De la noi, p. 76, A. Scriban, „Arhiva”, 1912, nr. 9-10, 382; rom. cimel < sl., cf. sl. cin „farmec”, cinilica „vrăjitoare” V. Bogrea, DR 1, 1920-1921, 279; creaţie expresivă, cu sensul iniţial „a căuta pe dibuite”, var. a lui ciuguli CDER 1911; et. nec., înrudit cu ar. ciumulire „a molfai, a mesteca, a spune prostii”, mr. ciumiliri „a glumi, a înşela” DA. Fam.: cimd interj. (Mold.), formulă iniţială a ghicitorilor (de obicei repetată) 1843 (var. cinei2), ciumel-ciumel <— cinei2 cine-i el SDEM 487 sau cimili, dintr-o formă de imperativ scurt, cf. ghici pentru ghiceşte, feri pentru fereşte DA (probabil); cimilaş interj. 1898 (în expr. cimilaş-laş) *cempellio (cf. occ„ fi*, dial.) > *cempoliu sau *cempolia sub infl. lui folium, folia „foaie, frunză” (datorită aspectului organului, cf. germ. Blăttermagen), cf. bol., eng., ptg. (REW 1812) > cimpoi sau cimpoaie G. Giuglea, DR 3, 1922-1923, 594, L. Spitzer, DR 3, 1922-1923, 649, S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 667, DA, CDER 1917, TDRG2, FI. Bechet, „Din nou despre numele româneşti ale cimpoiului”, în Limba română, variaţie sincronică, variaţie diacronică, Bucureşti, 2013, 235-244 // Lat. *symphoneus (< symphonid) CDED, I, 52, LM (lat. symphonius, -a), SDLR (lat. *symphonium); var. cimpoaie s.f. < lat. *simponia „concert; instrument muzical” < gr. avţupajtia, contaminat cu cimpoi (< *centipollio) FI. Bechet, loc. cit.; magh. csimpolya CDED II, 490, TDRG1,5 CADE (relaţie inversă, cuvântul maghiar fiind de fapt împrumutat din română EWU 215); et. nec. DEX. Fam.: cimpoi2 vb. „a cânta din cimpoi” 1870; cimpoi'? vb. „a cânta din cimpoi” 1561; cimpoinscă s.f. (cor. pop.) 1885; cimpoiaş s.m. „meşter care face cimpoaie; persoană care cântă la cimpoi” 1634, var. (Mold.) cimpoieş; cimpoiir s.m. „persoană care cântă din cimpoi” 1629, var. cimpoiar; cimpoierenscă s.f. „cântec ţărănesc” 1885 *— cimpoier; cimpoitor s.m. (înv.) „cimpoier” 1640 <- cimpoi2; cimpoitură s.f. (înv.) „sunet sau cântec din cimpoi” 1870 cimpoi2. CIMŞIR s.m. (înv.) „arbust decorativ cu frunze ovale şi persistente, cu flori galben-verzui; merişor turcesc (Buxus sempervirens); lemnul acestui arbust, din care se fabrică diverse obiecte -buis; bois de buis” 1761 (var. simcir), var. (Olt.) ceamfir, cemişir, cimirl, cimişir, cirmişir, şimşir. Tc. gimşir (= şimşir). Var. simcir < tc. simgir (= şimşir). Var. ceamfir, infl. de fir. Fam.: cimşar s.m. „cimşir” 1857, var. timiş ar, cimişir, cimşQr <— cimşir, cu substit. finalei. CIMŢ s.n. (înv.) „şale - lombes” 1573-1583, var. gimţ (posibil eroare de grafie). Sg. refăcut din pl. *cimţi < *cimtu „brâu” < lat. cinctum „încins”, part. lui cingere Candrea, PS, 231, DA. Cf. încinge2, centură, cintru. CIN1 s.n. (înv.) „poziţie socială înaltă; stare socială; ordin preoţesc sau călugăresc; breaslă -rang, etat, classe; ordre monastique; Corporation” 1551-1553. Slavon cinu. Fam.: cinimiic s.m. (reg., mai ales Bas., înv.) „funcţionar de stat (de rang inferior)” 1683 < slavon cinovuniku, rus. cinovnik; încinut adj. „care a intrat într-un ordin călugăresc” 1758, part. lui * întina <— cin. Cf. cinnş, cinătui, cinie1, cinonaceulnic, pricină. CIN2 s.n. (înv., Ban., Olt., Munt., Dobr.) „luntre mică (pescărească, mai ales pe Dunăre) -canot, barque” 1620, var. cim, (Ban.) ciun. Ser. cun (< v.sl. cuinii). Var. cim, posibil infl. de ceam „şlep”. Fam.: cima vb. „a merge cu cinul” 1910 <— var. cim; cinac2 s.n. „luntre dintr-un buştean” 1885 < ser. cunak; cind3 s.n. (dim.) 1885; cinuleţ s.n. (dim.) 1914. Cf. cionic. CIN4BRU s.n. „sulfură naturală de mercur, de culoare roşie, folosită la prepararea vopselurilor - cinabre” 1868, var. cinabar(iu) (probabil latinizare livrescă), cinabor (Trans.; şi „sifilis”), ţinabor, ţinober. Fr. cinabre (împr. din lat. cinnabaris < gr. KLUPâfiapt(sf). Var. ţinober < germ. Zinnober; var. ţinabor < magh. cinabor; var. cinabor <— ţinabor, contaminat cu cinabru. Cf chinovur. CINdM s.m. „arbore mic din familia lauraceelor, specific ţărilor calde; scoarţa aromată a acestui arbore, întrebuinţată în bucătărie şi în medicină, scorţişoară - cannelier; cannelle” 1873, var. cinamom, cinamon. CINANTROP/E -241- CINCE Lat. neol. cinnamum, var. cinnamomum (< gr. Kiumţiou, taumpopou, împrumut dintr-o limbă semitică, cf. ebr. qinnămdn). CINANTROP/E s.f. (med.) „manie a unui bolnav care se crede transformat în câine -cynanthropie” 1978. Fr. cynanthropie (< gr. KVtou, kvuos' „câine” + âu6po)nost „om”, cf. XuKavOpcoma „licantropie”). Cf. cino-, cinic. CINdŞ adj. (Trans., Buc., Ban.) „drăguţ, frumuşel; curat, îngrijit - gentil, joii; propre” 1788, var. cinoş (ca nume de cal sau de bou). Magh. csinos (< csm „ordine, eleganţă”, împrumut slav, cf. v.sl. cină „ordine, rând, rang”), adaptat după derivatele în -aş. Fam.: cinăşd adj. „frumuşel” 1885. Cf. cin1, cinătui, cin ie1. CINĂ [ar., mr. ţină; ir. cirg] s.f. „masă de seară - dîner” 1551-1553, var. chxnă2. Lat. cena, cf. dalm., it., sd., ret., occ., sp., ptg. REW 1806. Fam.: cina [ar. ţinare, mr. ţinari, ir. cira] vb. „a lua masa de seară” 1648 < lat. cenăre, panrom. REW 1808; cinat s.n. (abstr.) 1680 <- cina; cini vb. (rar) „a cina” 1900; cinioară1 s.f. „vremea cinei” (în poezia populară) 1885, var. ciunăoară, (pi., hapax într-o variantă a Mioriţei) sâniori <— cină (dim.) CDDE, Al. Graur, BL 3, 1935, 19-20, CDER 1921 sau, mai puţin probabil, lat. cenae hora „ora cinei” N. Drăganu, DR 3, 693-695, DA; cinişoară s.f. (dim.) 1892; cinui vb. „a ospăta; a lua cina” 1901; încina vb. „a paşte oile în timpul serii” 1884; încineală s.f. „paştere a oilor seara” 1884 <— încina. CINĂTUI vb. (Mar., Mold., Buc.) „a curăţa un animal (păsări, peşti sau porci) înainte de a-1 găti; a curăţa copacii de crengi uscate; a sugruma, a înjunghia, a sfârteca - nettoyer (une volaille, un poisson, un cochon); enlever Ies branches seches des arbres; etrangler, poignarder, ecarteler” 1856, var. cenătui, cinăltui. Magh. csinalt „pregătit” (participiul lui csinăl „a face, a pregăti”, împrumut slav, cf. v.sl. cinitî) DA, Tamâs, EW, 217 (posibil), DEX, eventual prin intermediul unui adj. * cinai t „pregătit” > cinăltui > cinătui // Magh. csinalt „pregătit”, probabil contaminat cu v.sl. cinitî „a aranja” CDER 1924; magh. csinosît, csino(s)gat „a curăţa; a împodobi” SDLR; posibil înrudit cu v.sl. cinu „ordin” TDRG1. Fam.: cinătuială s.f. (abstr.) c.1900, var. cinăltuială; cinătuit s.n. (abstr.) 1914. Cf. cin1, cinaş, cinie1, pricină. CINCANTIN s.m. „varietate de porumb cu bobul portocaliu, porumb nemţesc - variete de maîs” 1895, var. cincuantin, ciocănim. It. cinquantino „specie de porumb”, lit. „de cincizeci de zile” (referindu-se la cereale care se coc repede) < cinquanta „cincizeci”. Var. ciocănim, infl. de ciocan, cocean SDLR. CINCĂDI vb. (Trans.) „a ezita, a şovăi - hesiter, chanceler, vaciller” 1906. Magh. csugged, *csiinged „a se descuraja, a şovăi” (< csiigg, csiing „a atârna”). CINCĂI vb. (Buc., Trans.) „a cicăli, a necăji cu vorba; a cerşi; a flecări - agacer, taquiner; mendier; bavarder” 1825, var. cincui. Et. nes., probabil <— cicăi (= cicăli) („cf. cicăir DA) sau <— *ciuncăi <— ciucăi (*— cQucă) ° // Cf. cihăi (= cehăi) „a stărui; a lătra” TDRG; creaţie de la o bază onomatopeică (cf. lat. vulg. *cigâre „a ciripi”, rom. cicăli, cihăi, cehăi) DA, CDER 1925. CINCE s.m. (Ban.) în expr. ~ de sătul sau sătul ~ „sătul - rassasie, repu” 1920. Lat. cîmex, -icem „ploşniţă” (expresia însemnând iniţial „a fi sătul ca o ploşniţă umflată de sângele supt”), cf. dalm., it., sd., v.sp., v.ptg. REW 1915. CINCI -242- C/NE1 CINCI [ar., mr. ţinţ; ir. cine, ţinţ] num. cârd., folosit şi ca s.m. „numărul 5, obiecte definite prin numărul 5 (cifră, notă, carte de joc, (înv.) monedă de cinci centime) - cinq” 1563-1583. Lat. cînque (= quînque) panrom. REW 6964. Fam.: cinca num., în formulele de numărare din jocurile de copii 1894, var. cinga, întâlnit şi în formele c/nchi1, cingăl, var. cingăr (cf. seriile unea, donca, trinca, panca, ungă, donga, tringa, panga), c/nciava; cincar1 adj., s.m. „cal sau vită de cinci ani” 1851 < lat. *quinquărius sau *quinquălis (< quînque „cinci”) sau derivat timpuriu (cf TDRG: „guturala indică o derivare timpurie”) pe teren românesc, probabil în epoca în care forma primară cince era analizabilă, vocala finală „decupându-se” la combinarea cu sufixe cu iniţială vocalică (cf. şapt-e\ şept-ar, patr-u\ pătr-ar), iar finala „radicalului” fiind refăcută înainte de a din sufix ca velară, după modelul alternanţelor regulate în română (cf. şoarice: şoricar) ° (<— cinci: CDED I 55, CDDE 343, DA, CADE, SDLR, CDER 1928, DEX); cincar2 s.m. „carte de joc de cinci puncte” 1958 <— cinci după decar (< ngr. Sefcapi), cf. ngr. neurăpt CDER 1928; cincărd adj., s.m. (dim.) 1851-1862 «- cincar1; cinciar s.m. „cincar1; carte de joc de cinci puncte; (înv.) monedă de cinci bani” 1868 4- cinci; pentru sensul „cincar1”, eventual <— cincar1 după cinci; al cincilea, a cincea [ar. ţinţirli, ţinfirlu, mr. ăl ţinţilea, ir. cincile, cine a, ţinţile, ţinta] num. ord. c.1500, var. (înv.) al cince, al cincele, al cincile; formele ar. cu -r- după paturlu „al patrulea”; cincime s.f. „a cincea parte dintr-un întreg” 1871; cincinal s.n., adj. „(perioadă) de cinci ani” 1871, var. chinchenal, cincenal < fr. quinquennal, lat. neol. quinquennalis (< quinquennium „perioadă de cinci ani”, quinquennis „de cinci ani” < quinque „cinci” + annus „an”), infl. de cinci; cincisprezece num. cârd. 1581, var. cin(ci)sprece, cinsprezece, cinşpe <— cinci + spre „peste” + zece, calc după un model de substrat sau slav (cf. alb. pesembedhjete, v.sl. pţti na desqte); al cincisprezecelea num. ord. 1682, var. al cin(ci)sprece(lea), al cinsprezecelea, al cinşpelea <— cincisprezece; cincitwră s.f. (Trans.) „legătură de cinci snopi” 1906; cincizeci num. cârd. 1561, var. cinzQci, (în poziţie prenominală şi) cincizeci, cinzeci <— cinci + zeci; al cincizecilea num. ord. 1561 (var. înv. al cincizecile), var. al cincizecelea, al cinzQcilea <— cincizeci; cincizecime s.f. „a cincizecea parte dintr-un întreg; perioada de cincizeci de zile dintre Paşti şi Rusalii” 1875, var. cinzecime <— cincizeci; cinzecea s.f.art. (înv., hapax Dosoftei în forma cindzacea) „grup de cincizeci de soldaţi” 1683 <— cincizeci; cinzeacă s.f. „(Munt., înv.) unitate de măsură pentru băuturi, echivalentă cu cincizeci de dramuri, (azi) o cantitate nedefinită de băutură; (Ban., Vâlcea) întindere de pământ de 200 de stânjeni pătraţi” 1857, var. (Mold.) sangeap, sângeac, sângeacă, sângeapă, singeac, singeap2, singeapă2 «— cincizeci; formele cu s- prin disimilare <— *cingeacă <— *cindzeacă (= cinzeacă); cinzec s.n. „cinzeacă” 1908 <— cinzeacă (sg. refăcut); cinzecear s.m. (înv.) „comandant al unui grup de cincizeci de soldaţi” 1582 <— cincizeci; încinci vb. „a (se) face de cinci ori mai mult sau mai mare” 1893; încinciui vb. „a încinci” 1652. Cf. cvintă. CINCIUiT adj. „morocănos, ursuz, cărpănos - grognon, avare” 1914. Et. nes., posibil <— cincuit <— cincui = cincai „a cicăli, a necăji cu vorba” DA. CiNE* [ar. fine, ir. ţi re, cire] pron. interog., rel. „qui”, (înv.) pron. nehot. „fiecare; (repetat) unul..., altul... - chacun; Ies uns..., Ies autres..., tel et tel” c.1500 (var. cinre), var. (înv., probabil pur grafic) cQne. Lat. *quene (< *quen < quem, acuzativul lui qui; pentru -m > -n, cf. fr. rien < rem, it. spene < spem; pentru adăugarea unei vocale finale la monosilabele în consoană, cf. it. spene < *spen < spem, rom. miere < *mele < mei, fiere < fele < fel) Meyer-Liibke, RomGr I §551, CDDE 345, DA, CADE, DEX, cf. sd., ret., fr.-prov., cat. dial., sp., ptg. REW 6953, sau, mai puţin probabil, lat. quem sau quis + -ne interogativ Byhan, Jb. 3, 7, 11, Philippide, ILR, 78, SDLR, CDER 1930 // Lat. quem + -ne, element nelatin care apare şi în it. de sud şi alb. (cf. u / une „eu”, ti / tine „tu”) PEW 366. Forma de genitiv-dativ cui < lat. cui (dativ), cf. ret., it., v.fr., occ. Fam.: ciniscu pron. nehot. (înv.) „fiecare” 1563-1583 (var. cirsscu), singular refăcut din pluralul lui *cineşte <— cineşi + ce, cf. fieşteicare) DA // lat. quisque W. Meyer-Ltibke, Literaturblatt fur germanische und romanische Philologie VII 150, Al. Philippide, ZRPh XXXI 360; ciniscuşi C/NE2- -243- CINEL1 pron. nehot. (înv.) „fiecare” 1563-1583 (var. cirQscuşi) <— cinescu + -şi2; cineşi pron. nehot. (înv.) „fiecare, oricine” 1573-1583 (var. cireş2), var. (înv.) cmeşi <— cine + -şi2; cineva [ar. ţineva; ir. ţirev a, cir ev a] pron. nehot. „o persoană (oarecare); (fam., în poziţie predicativă) un om de valoare, de seamă” 1573-1583 (var. cireva), var. (înv.) ceneva <— cine + -va (ind. prez. 3 sg. „vrea”); cinevaşi pron. nehot. (înv.) „cineva”, var. cinevaşi 1688 <— cineva + -şi2; cinevaşile pron. nehot. (pop.) „cineva, oarecine” 1906 (var. cinevaşilea) <— cinevaşi + -le(a); ir. cirehod „cineva” 1938 (anchetă publicată în voi. în 1969) cire + -hod < ser. -god „-ori”; fiecine pron. nehot. „fiecare, oricine” 1652 <— fie (conj. prez. 3 sg. al vb.fi) + cine; fieşcine pron. nehot. (înv.) „oricine” 1652 <— fie (conj. prez. 3 sg. al vb. fi) + şi1 (cu valoare adverbială) + cine sau *—fie + -şi2 + cine; fieştecine pron. nehot. (înv.) „oricine” 1651 (var.fietecine), var. fiştecine, fitecine <— fieşte {=fieşc€) + cine; oarecine pron. nehot. „cineva, oricine” c.1500 (var. oarecinre), var. (reg.) oarcine, oarecine, oaricine, (înv.) varecine, voarecine «— oare(conj. disjunctivă, înv. vare < *voare „vrea” < *uolet) + cine; oarecineva pron. nehot. (reg.) „oarecine” 1938 <— oare{conj. disjunctivă) + cineva sau oarecine + -va; oareşicine pron. nehot. (înv.) „cineva” 1779 <— oare(conj. disjunctivă) + şi1 (cu valoare adverbială) + cine; oricine pron. nehot. 1688, var. (înv.) oricine <— orz (înv. veri, conj. disjunctivă < veri „vrei”) + cine; oricineva pron. nehot. (reg.) 1940 ori (înv. veri, conj. disjunctivă < veri „vrei”) + cineva; orişicine pron. nehot. „oricine” 1894 <— ori (înv. veri, conj. disjunctivă < veri „vrei”) + şi1 (cu valoare adverbială) + cine; ir. ţirecodărmiţe pron. nehot. 1905 <— ţire + codăr (< ser. -goder „ori-”) + mi + ţe (= ce). Cf. neştine, ce. CINE2- el. de comp. „(referitor la) mişcare - kine-”, var. chine-, (var. grafică) kine-. Gr. neol. KLueîu „a (se) mişca”, fr. cine-. Fam.: chineto-, var. grafică kineto- < gr. neol. klvtitos „mobil”, fr. kineto-; chinezi-, var. grafică kinezi-, var. chinezio-, var. grafică kinezio- < gr. neol. KLvqcjis „mişcare”, fr. kinesi-; cinema2, var. cinemato-, cinemo- < gr. neol. Kiurjfia, (genitiv) faifi/jaros' „mişcare”, fr. cinema(to)-, cinemo-. Cf. cinematic, cinematograf, cinescap, cinetic. CINE3- el. de comp. „(referitor la) cinematografie - cine-”. Fr. cine- < cinematographe „cinematograf’ (< cinema(to)- < gr. idvrifia, (genitiv) KLVTjfiaros' „mişcare” + -graphe „aparat care înregistrează” < gr. -ypăcpos' < ypăcpeiv „a scrie”). Cf. cine2-, cinematograf, cinefil, cineramă. CINEAST s.m. „specialist în tehnica sau în arta cinematografică - cineaste” 1948. Fr. cineaste (< cine- < cinematographe „cinematograf’ + -aste). Fam.: cineastă s.f. 1972 <— cineast; telecineast s.m. „specialist în realizarea filmelor pentru televiziune, autor de scenarii pentru televiziune” 1966 < fr. telecineaste. Cf. cine3-, cinematograf. CINEFIL, -Ă adj., s.m., s.f. „persoană pasionată de cinematografie - cinephile” 1947. Fr. cinephile (< cine- < cinematographe „cinematograf’ + -phile < gr. -fiiAos' „iubitor de” < A, SDLR; cinematografiat s.n. (abstr.) 1930 <— cinematografia; cinematografic adj. „care ţine de cinematografie” 1930 < fi*, cinematographique CADE, DEX // <— cinematograf DA, SDLR; cinematografie s.f. „arta filmului” 1931 < fr. cinemato-graphie; cinematograf/st s.m. „persoană care se ocupă cu cinematografia” 1930 < fi*, cinemato-graphiste; ecocinematografie s.f. „cinematografie care produce filme cu subiect ecologic” 1977 <— eco-1 + cinematografie, după engl. eco-cinema ° // engl. eco-cinematography DLR; stereocinema-tografie s.f. „tehnică cinematografică în care se oferă spectatorului senzaţia unor imagini în relief’ 1958 < fi*, stereocinematographie (< stereo- „în relief; solid” < gr. are pe6$ „solid” + cinemato-graphie); telecinematograf s.n. „aparat care transmite un film cinematografic prin procedee de televiziune” 1939 < fr. telecinematographe. Cf. cine2-, cine3-, -graf. CINERAMĂ s.f. „procedeu de proiectare sincronizată a imaginilor de pe trei pelicule pe un ecran semicircular, pentru obţinerea unei imagini panoramice - cinerama” 1958. Fr. cinerama (< cine- < cinematographe „cinematograf’ + -rama rom. *cinghe, cu pl. cinghi > cingă, sg. refăcut CDER 1799 (ipoteză contrazisă de forma mr. cl'ingă „chingă” < *clinga < cing(u)la şi de faptul că alternanţa -gă/-g nu există în română). Cf. chingă, încingă, încinge2. CINGHEL s.n. (înv.; Munt., Olt., S Mold.) „cârlig de măcelărie; belciug (pentru urşi dresaţi) -croc (de boucherie); boucle (dans le nez des ours apprivoises)” 1840. Tc. dial. gingel (= gengel). CINGH/E1 s.f. (înv.) „harpă - harpe” 1643. Tc. genk, (acuzativ) gengi (< pers. cang). Fam.: cinghiasă [pronunţat -gi-ia-să\ s.f. „cântăreaţă şi dansatoare de origine orientală” 1652; cinghie2 s.f. „cântăreaţă şi dansatoare de origine orientală” 1642, var. cenghie < tc. gengi; cinghireasă s.f. „dansatoare de origine orientală” 1639 <— cinghie, după derivatele în -ăreasă. CINGHINEA s.f. (înv., Munt.) „ţigan; persoană obraznică - Tsigane; personne impertinente” 1857, var. cenghenc, cenghenea.. Tc. gingene (< m.gr. Tmyyauof). Var. cenghene < tc. (înv.) gengene. Cf. ţigan. CINIC adj., s.m. „adept al unei şcoli filozofice antice care dispreţuia convenţiile sociale; (p. ext.) (persoană) care are o atitudine dispreţuitoare faţă de normele morale - cynique” 1829 (var. înv. dimie). Lat. neol. cynicus, fr. cynique (< gr. kvulkos' propriu-zis „de câine” < kvoju „câine”, numele făcând aluzie la desconsiderarea uzanţelor lumii civilizate). Var. chinic < ngr. kvvlkos'. Fam.: chinicesc2 adj. (înv.) „(adept) al şcolii cinice” 1829 < ngr. kvvlkos\ germ. kynisch, adaptat după adj. în -esc; cinism s.n. „atitudine dispreţuitoare faţă de normele morale” c.1832 < fr. cynisme. Cf. cinegetic, cino-, cinozară. CIN/E -246- CINQUEGENTO CIN7E1 s.f. (mai ales în Mold.) „unealtă, sculă; cursă de şoareci; (Haţeg) fuştel (la războiul de ţesut); (înv.) farmec, vrajă; (înv., Munt.) hamaşament - outil, instrument; souriciere; reglette; (vieilli) sortilege; (vieilli) hamachement” c.1480, var. acc. cinie1. Et. nes., probabil dintr-un pl. dinii (cuvântul apare aproape exclusiv la plural în cele mai vechi atestări) < v.sl. *cini, pluralul lui *cinu „alcătuire, aranjare” (cf. v.scr. cinu „act, acţiune, fapt”, ser. pop. pl. cini „farmece”, cf. sensul „a face” al derivatului ser. ciniti) 0 // Pol. czyn „faptă” SDLR („cf. pol. czyrT CADE); v.sl. *cinije (< ciniti, cf. pol. naczynie „vas, instrument”, czyn „unealtă”) DA, CDER 1935 (derivat neatestat în limbile slave); sl. ciniti, cf. pol. czyn TDRG. Fam.: cinac1 s.n. (Trans.) „tot ce ţine de înhămarea, înşeuarea şi conducerea calului” 1878 <— cinie\ cu substit. sufixului; cineag s.n. (Năs.) „treabă, lucru; unealtă; mobilier” 1890 (var. Sălaj cimg) 1890 <— cinie1 sau cinac1 cu substit. sufixului (DA: var. a lui cinac); cinide s.f.pl. „hamaşament” 1925; cinioară2 s.f. „unealtă (de pescuit)” 1910; încinia vb. „a pune pe cal toate cele necesare” 1934; înciniat s.n. (abstr.) 1885 încinia. Cf. cin1, cinaş, cinătu/, pricină. CIN7E2 s.f. „porţelan, faianţă; (la românii din jurul Vidinului) farfurie - porcelaine, faîence; assiette” 1797. Tc. gini (< Qin „China” < pers. < sanscr. Cina). La românii din juml Vidinului, probabil bg. cinija „farfurie” (cf. evoluţia lui farfurie de la sensul iniţial „porţelan” la sensul de „vas”). Cf. chinez. CINO- el. de comp. „(de) câine - cyn(o)-”, var. cin1-, chino-. Fr. cyn(o)-, gr. neol. kvM- < kvcjv, Kvnoy „câine”. Cf. cinic, cinantropie, cinegetic, cinologie, cinozură. CINOCEFdL s.m. „maimuţă cu botul ascuţit ca de câine - cynocephale” 1871, var. chinochefal. Fr. cynocephale (împrumut din lat. cynocephalus < gr. KvvoKefaXog „cu cap de câine” < Kvcop kuisos' „câine” + KefaXrf „cap”). Var. chinochefal, după gr. KvvoKefaXoş. Cf. cino-, cefalic. CINOLOG/E s.f. „disciplină care se ocupă de creşterea, îngrijirea şi dresajul câinilor -cynologie” 1978, var. chinologie. Fr. cynologie (< cyno- < gr. kvcjv, kvvos „câine” + -logie < -Xoyla < -Xoyos' < Xeyeiv „a vorbi”), engl. cynology. Var. chinologie < germ. Kynologie. Fam.: chinologie adj. „referitor la cinologie” 1978 < fr. cynologique. Cf. cinic, cino-. CINONACEdLNIC s.m. (înv.) „conducător al unei formaţiuni militare, căpetenie, hatman -chef de troupe, hetman” 1683. Slavon cinonacgliniku (< cinu „cin1” + nacgti „a pomi”). Cf. cin1. CINOZt/RA s.f. (Trans., înv.) „regulă de conduită, model, îndreptar - regie de conduite” 1871. Lat. neol. Cynosura „Ursa-Mică” (< gr. kvvos' ovpâ „coada câinelui”), cu sensul figurat „îndreptar” datorat faptului că după această constelaţie (din care face parte Steaua Polară) se orientau corăbierii. Cf. cinic, cino-. CINQUECENTO [t/inkwe'tfento] s.n. (livr.) „secolul al XVI-lea în arta şi cultura italiană - le XVI® siecle dans l’art et la culture italiens” 1949. It. cinquecento „cinci sute; secolul al XVI-lea”. CiNSTE -247- CINTIENI Fam.: cinquecentist s.m. (livr.) „scriitor sau creator de artă din Italia secolului al XVI-lea” 1988 < it. cinquecentista. C/NSTE s.f. „stimă, onoruri, omagiere, (p. ext.) dar, ospăţ în onoarea cuiva, (pop.) băutură alcoolică, rachiu; integritate morală; (înv.) rang, demnitate, slujbă; ofrandă, jertfa - estime, hommage, honneurs, (p. ext.) cadeau, festin, (pop.) boisson alcoolique, eau-de-vie; honnetete; (vieilli) rang, dignite, fonction; offrande” c.1474 (var. înv. ciste), var. (înv.) censte, cinstă. V.sl. cîsti „stimă, onoare” (DEX), cu -n- apărut accidental (Mihăilă, ÎVS, 159-161), sau prin contaminare cu v.sl. cgstî „parte” TDRG, DA, CADE, SDLR, CDER 1937. Varianta ciste din limba veche nu poate reflecta direct etimonul cîsti, deoarece reflexul regulat al v.sl. i este în română e. In derivate, marea majoritate a variantelor fără -n- au -/- în radical: cisti, preacistit etc.; formele rare precum ceşti (vb.) ar putea fi infl. de slavon cîstiti; -i- ar putea fi explicat prin confuzia cu v.sl. cistu „pur”. Fam.: cinstoş s.m. „cel care aduce cinste (daruri de nuntă)” 1890; cinsteulă s.f. „ospătare” 1893 <— cinsti; cinstei adj. m. (rar, în texte folclorice) „vrednic de cinste” 1890; cinstelişte s.f. (înv.) „statuie, idol” 1683 <- cinsti ( „obiect obţinut prin tăiere” DA, CADE, CDER 1944. Cf. ciocârlie2, cfocot3. CKX4NE s.f. (bot.) „talpa-gâştei (Leonurus cardiaca); creasta-cocoşului (Rhinantus glaber) -agripaume; crete-du-coq” 1857, var. cione. Et. nec. DA // Posibil etimon celtic sau germanic, cf. *kawa > fr. chouette „cucuvea” şi sp. chova „cioară” CDER 1946. CICL4RĂ [ar., mr., ir.] s.f. „pasăre neagră, înrudită cu corbul şi mai mică decât acesta -comeille” 1442 (antrop., scris Corra), var. doare. El. de substrat, cf. alb. sorre „cioară” (pentru corespondenţa rom. c-\ alb. s-, cf. căciulă: alb. kesule, ciută: alb. sute) B.P. Hasdeu, „Columna” 5, 176, CDED II 716, Densusianu, HLR I, 56, C. Poghirc, TILR II, 339, Brâncuş, VA, 61, Mihăilă, CSCA, 35, DEX („cf. alb. sorre”), probabil cu extindere mai largă în lat. pop., cf. friul. core Densusianu, HLR I, 231; forma de substrat provine fie din i.-e. *Jeor-n-, cf. lat. cornix, gr. Koptijvr] „cioară”, v.prus. sarka, lit. sarka, rus. soroka „coţofană”, sanscr. sări-, sărikă- „Gracula religiosa” WP 1414 (caz în care alb. s- în locul reflexului normal th. < i.-e. Ic ar reflecta un împrumut din alt idiom satem), fie din i.-e. *kMem-/kum- „negru”: sorre < J^emă (cu 1?> s prin palatalizare ca în pese „cinci” < *penk“e) S. Mann, „Language” 18, 35, Orei AED // Lat. pop. *caola, de origine onomat., cf. calabr. caula, nap. cauld, tarent. cola REW 2449; origine onomatopeică, cf. alb. sorre, friul. core (sore, cuora, cola) DA, CDER 1947; rom. *cornicioară < lat. *corniciola < lat. cornix sau metateză din coria LM. Fam.: cioarcă s.f. „coţofană, ţarcă; broască” 1893 <— cioară + ţarcă', pentru sensul „broască”, probabil infl. de cioască; cioască s.f. „broască râioasă” 1885-1890 <— cioară + broască', efor1 s.m. „bărbătuşul ciorii” 1883 (der. regresiv); ciorac s.m. „bărbătuşul ciorii” 1901; cioracă s.f. 1556 (nume de râu); cioră/1 vb. (despre ciori) „a scoate sunete caracteristice” 1885, var. cioroi2, ciurul', ciorăfoş s.m.sg. „un soi de strugure cu boabe mici şi negre” 1885 4— cioroil; ciorăitură s.f. (abstr.) 1871 <— ciorăi1', ciorărie s.f. (col.) 1883; ciorcuşă s.f. (Ban.) „coţofană, ţarcă” c.1650; ciorcwţă s.f. (dim.) 1825; ciord adj.m. „poreclă pentru bărbaţi” 1916; doresc adj. „de cioară”, frecv. în termeni bot. ceapă dorească, prun ciorăsc 1825, var. ciorasc2', cioriţă s.f. (dim.) 1893; cioroaică s.f. (augm.) 1839; cioroaie s.f. (augm.) 1883; cioroi1 s.m. „masculul ciorii; (fig., peior.) ţigan; nume dat mai multor plante erbacee (Inula)” 1547 (top.); ciorofoş s.m. (dim.) 1883 <— cioroi*; cioroinic s.m. „plantă ierboasă din familia compozitelor, cu flori galbene” 1893 <— cioroi*; cioroman s.m. „ţigan” 1895 <— cioroi1', cioruş adj. „negru, negricios (despre oameni)” 1891; ciorwşcă s.f. (Argeş) „un fel de strugure” 1885 <— cioruş; ciorwţă s.f. (dim.) 1883; ciurică2 s.f. „ţigan” 1884. CKX4RCĂ s.f. „manta albă ţărănească - manteau blanc paysan” 1939, var. ciorc2 s.n. Et. nes., probabil rom. *cioarecă < cioarec „stofa albă, groasă, de lână” 0 // Tc. goka, (pop.) goha SDLR. CICX4REC [ar. cioaric „ciorap, jambieră”] s.m. „(la pl.) pantaloni ţărăneşti; ciorapi de lână subţiri şi coloraţi; stofa albă, groasă, de lână - pantalon paysan; sorte de jambieres paysannes; etoffe de laine blanche” 1505 (top. Cioarecul, nume de munte, posibil provenit dintr-un antrop. poreclă; cf. şi Cioreceşti, nume de sat, 1522), var. cioaric1, doric2. Et. nes., probabil element vechi germanic, cf. gotic piuhbrdks (formă citată de REW 8967 ca etimon pentru latinul târziu tubrucus), propus de Diculescu, Die Gepiden, 179-180, în forma *peuhbrdk, ca etimon al lui tureatcă, tureci, cf. v.germ. de sus theohproch, diochpruoch „pantaloni” (*peuhbrdk < *peuh „coapsă”, cf. v.engl. theoh, v.germ. de sus theoh, dioh + *brdk „pantalon”, cf. v.engl. brok, CKL4RFĂ -250- CIOB^N1 v.germ. de sus bruoch), cu spiranta interdentală p pronunţată ca t şi evoluţia fonetică tiu- > tio- > co-(cuvânt intrat în alte limbi romanice - it. de nord, occ., cat., mozarabă -, însă de la un prototip cu tura silaba iniţială, cf. lat. târzie tubrucus REW 8967)0 sau el. de substrat Reichenkron, Dat, 103-105, Mihail TPP, 69-70 (care propun derivarea dintr-un radical i.-e. *{s)keu „a acoperi, a înveli”, Pokomy 951-953, a cărui existenţă nu este însă sigură, v. Mayrhofer Kurzgefafites Etymologisches Worterbuch des Altindischen, s.v. skunăti) // Celelalte soluţii sunt inacceptabile din cauza vechimii şi răspândirii cuvântului (în dacoromână şi la sud de Dunăre; cf. Th. Capidan DR 4, 1924-1926, 265): rom. tureci (pl. lui tureac < tc.) SDLR; tc. qank „încălţăminte de piele purtată de păstori şi de ţărani” ŞIO, V. Bogrea DR 4, 1924-1926, 852,1.1. Russu, CL 13, 1968, 2, 350; dor <— pidor LM (improbabil, deoarece cuvântul este prea vechi şi prea răspândit pentru a proveni dintr-o formă accidentală); magh., cf. szovedek, szdves, szdvet „bucată de pânză” CDED II490; rom. *iţarici < iţari{cuvânt din substrat) CDER 1948. Fam.: cioreca1 vb. (Haţeg) „a se îmbrăca cu cioareci” 1929 (part. ciorecat); ciorecar s.m. „ţăran care poartă cioareci” 1881, var. cioricar; ciorecaşi s.m.pl. (dim.) 1825; ciorecwţi s.m.pl. (dim.) 1825; încioreca vb. „a se îmbrăca cu cioareci” 1913, var. încioroca. CHX4RFĂ s.f. (Muscel; folosit predicativ, sens nesigur) „ud leoarcă? - tout mouille?” 1922, var. for fă2. Et. nes., probabil «— ştioarja <— ştioalfă (Munt., Olt.) „obiect de îmbrăcăminte sau de încălţăminte uzat”, legat (după DLR) de interj, ştiolf, dolj.\ onomat. care imită zgomotul produs de mersul cuiva prin noroi, cf. şi dolfăi (= ştiolfăî) „a merge prin noroi sau prin apă” (cuvântul doarfă e atestat numai în pasajul ne-a apucat o duruială de ploaie ...de ne-a făcut zeghele cioarfa Rădulescu-Codin, Muscelul Nostru 145, apud DA) 0 // Et. nec. DA. CKL4ŞPĂ s.f. (Buc.) „bubă de culoare vineţie, mare cât o alună - grande pustule bleuâtre” 1923. Et. nec. CIOB1 s.n. „bucată dintr-un vas spart - tesson” 1853, var. cib2. Et. nes., probabil tc. qop „gunoi, rămăşiţe, aşchie, surcică” ŞIO II, 128 („tc. cob"), SDLR, CDER 1949 (posibil) // Cuman cob „aşchie, surcea, rest, rămăşiţă, parte dintr-un obiect” (atestat în forma posesivă de pers. a IlI-a cobii P. Boerescu, LR 57, 2008, 2, 119-126) CDER 1949 (posibil), Suciu, CRT, 216 (probabil), ipoteză contrazisă de atestarea târzie a cuvântului (în limba veche, noţiunea „ciob” era redată prin hârb sau prin aşchie); pol. csop CDED II 135; cf. pol. trzop TDRG; magh. csoba „butoiaş” CADE; et. nec. DA (respinge originea tc. pe considerentul răspândirii general dacoromâne a cuvântului). Fam.: cioba vb. refl. (rar) „a se ştirbi” 1930; ciobăraie s.f. (Argeş) „grămadă de obiecte casnice, scoase din uz” 1967; ciobi vb. „a (se) ştirbi” 1900; ciobukţ s.n. (dim.) c.1890. CIOBACĂ s.f. (Mold., Buc.) „luntre mică, scobită dintr-un trunchi de copac - canot creuse dans un tronc d’arbre, barque” 1885, var. ciobac s.n. Et. nes., ucr. dial. cobak „vas” H. Briiske, Jb. 26-29, 1921, 19, DA, CADE, DEX sau *ciobac nume de peşte, cf. ciobăcan ° // Magh. csobăk „bucată noduroasă din trunchiul unui arbore uscat; ploscă de lemn” DA („cf. magh. csobăkf9); cf. magh. csanâk „ciobacă” sau ucr. coven „luntre”, infl. poate şi de rus. cobak „mreană” SDLR. Fam.: ciobăci/ţă s.f. (dim.) 1885; ciubică s.f. „ciobacă” 1916, var. ciubQcă ciobacă, cu substit. finalei printr- un sufix diminutival. CIOBAN1 s.m. „păstor; baci - berger; maître-berger” 1538 (antrop.), var. (Trans.) cioban „om greoi şi leneş”. Tc. goban (< pers. subăn) CDED II 565, TDRG, SIO II 128, DA, CADE, SDLR, DEX, Suciu, IT II, 245-247 şi (eventual) cuman, cf. antrop. din Ungaria Chobanka (1267), Chobancs (1272) Drăganu, Rom., 123, nota 2, C. Giurescu, SCL 12, 1961, 2, 205-214. Fam.: ciobaligă s.m. (Buc.) „cioban incapabil” 1930 <— cioban + baligă; ciobancă s.f. „soţia ciobanului; păstoriţă” 1870, var. ciobâncă; ciobănaş s.m. „cioban tânăr; (pl.) numele unei ciuperci CIOBĂC4N -251 — CIOC2 comestibile; (Ialomiţa, Dobr.) numele unui dans popular; numele popular al unei constelaţii” 1830; ciobănau s.m. (augm., peior.) 1906; ciobăncaţă s.f. (dim.) 1863 <— ciobancă; ciobăneasă s.f. „soţia ciobanului” 1870; ciobăneasca s.f. art. (cor. pop) 1885; ciobănii s.m. (dim.) 1866; ciobănise adj. 1705; ciobăneşte adv. 1885 <— ciobănesc sau cioban; ciobăni* vb. „a face pe cineva cioban; a sluji ca cioban” 1851; ciobănie s.f „ocupaţia, starea de cioban” 1855; ciobănime s.f (col.) 1930; ciobănit s.n. „ciobănie” 1930 <— ciobăni; ciobăniţă s.f. „soţia ciobanului” 1906; ciobănei s.m. (augm.) 1911; ciobănaş adj. „care are înfăţişare sau comportare de cioban; necioplit” 1912-1913; ciobănaş s.m. (dim.) 1939; ciobănaţ s.m. (dim.) 1939; ciobârlan s.m. (peior.) 1892 <— cioban, infl. de mârlan, cârlan etc.; ciobârlănei s.m. (augm.) 1911 (var. ciobărlânoi) <— ciobârlan; ciobârlau s.m. 1911 «— ciobârlan, cu substit. sufixului; ciobârlei s.m. (augm.) 1898 <— ciobârlan, cu substit. sufixului sau <— ciobârlănei, prin haplologie. CIOBĂC4N s.m. (Mehed.) „un fel de peşte, lat ca palma - sorte de poisson” 1913. Et. nes., probabil derivat din * ciobac, împrumut turcie, cf. rus. cabak, cebak, ucr. cabak „mreană” < tc. (cf tăt., altaic cabak) Vasmer, ESRJAZ, 322, cf. şi magh. csabak „obleţ, ocheană” < cumană EWU ° // Cf. ciobacă DA. CIOBJLC interj, care imită zgomotul produs de căderea unui corp în apă - inteij. qui imite le bruit produit par la chute d’un objet dans l’eau 1939. Onomatopee, cf. ştiob&c (interj.), ştiobâlcăi (vb.). Fam.: ciobâlcăi vb. (Ban.) „a bolborosi, a răsufla în apă, a se bălăci cu mâinile în apă” 1924. CIOBÂRC4U s.m. (Bihor, Neamţ) „vagabond, haimana - vagabond” 1902-1903, var. (Ban.) ciovărgm, (Sălaj) ciovorgm. Magh. csavargo (< csavarog „a vagabonda, a umbla haimana” < csavar „a învârti, a răsuci” ). CIOBRE s.m. (Trans.; sens neclar) „neîngrijit, zdrenţăros - mal soigne, loqueteux” 1906. Et. nes., posibil magh. esorba „gaură, ştirbitură; ştirb” DA. CIOC1 [ar. cioc „ciocan; cioc”, mr. cioc „ciocan”] s.n. „partea anterioară, cornoasă, a gurii păsărilor, plisc; parte proeminentă, ascuţită a unui obiect; unealtă (prevăzută la capăt cu un cârlig) -bec; pointe, proue; outil (muni d’un crochet)” 1691-1697. Et. nes., probabil cu sensul iniţial „obiect, instrument cu vârf ascuţit; ciocan” (termenul moştenit pentru „cioc” trebuie să fi fost rost < rostrum), din onomatopeea cioc2 (cf. ciocăni) TDRG (posibil), DA, SDLR, C. Poghirc, TILR II, 339 (posibil), DEX (posibil) sau dintr-un el. de substrat *cok-, *cuk- (cf. bg. cuka „vârf de munte, cioacă”, cuk „ciocan”, cukam „a ciocăni, a lovi”, rom. ducă\ alb. cok „ciocan; cioc”, qok „a atinge uşor”, quk „a ciuguli, a ciupi, a da cu ciocul”, considerate de origine onomat. de £abej, SGJ I, 103) Brâncuş, VA, 61-62, C. Poghirc, TILR II, 339 (posibil), DEX (posibil) sau < lat. dun. *ciucu „ciocan” < *tiucu < gr. rvfcos' „ciocan” (caz în care alb. cok ar fi împrumut din lat. dun. sau ar.) Philippide, Altgr. El., 56, OR II, 705 // Cf bg. covka „cioc” CADE; alb. cok Densusianu, HLR I, 352-353, Puşcariu, LR II, 265; <— *ciop, elem. slav, cf pol. dziob, dziub „cioc”, ceh. djob CDED II 53. Fam.: cioc-gros s.m. (omit.) „cireşar” 1868; cioclenţ s.n. „cioc” 1922 <— cioc + clonţ; ciocorei s.n. (Huned.) „cârlig de fier cu coadă de lemn, cu care se trag lemnele din apă” 1906 <— cioc1 (cu acelaşi sens) DA (posibil) // < bg. cekur „cracă” + suf. augm. -oi, cf. ciocărău DA (posibil); cioculiţ s.n. (dim.) 1895; ciocaţă1 s.f. (dim.) 1893. Cf. cioacă1, ciuc. CIOC2 inteij. care imită sunetul produs la lovirea (în general repetată) a unui obiect - inteijection qui imite un bruit produit lorsqu’on frappe un objet, ressemblant â celui du marteau, „toc, toc-toc” 1869, var. cioca. Onomatopee, existentă şi în unele limbi slave (ucr. coko, rus. cok). Fam.: ciocănea s.f „sitar” 1868 ciocăniî, infl. şi de cioc (pasărea are un cioc proeminent, cu care face găuri în pământ pentru a se hrăni); ciocăneală1 s.f. (abstr.) <— ciocăni1 1925; ciocăni*1 vb. CIOC3 -252- CIOC4N2 „a lovi un obiect, producând zgomotul pe care îl redă interjecţia cioc” 1,703, var. cioncăni <— cioc2 + -ani V. Nestorescu, LR 34, 1985, 5, 415, cu unele sensuri inii. de cioc1 şi de ciocan (v. ciocăni2 s.v. ciocan) H ciocan, cf. ciocni DA; «— ciocan TDRG, CADE, SLDR, DEX; ciocan şi rus. cekaniti CDER 1956; ciocămt1 s.n. (abstr.) 1848 ciocăniciocănitoare s.f. „nume dat mai multor specii de păsări agăţătoare de pădure, cu cioc puternic, cu care ciocănesc coaja copacilor” 1793 <— ciocăni ciocănitură1 s.f. (abstr.) 1875 ciocănil; cioc-boc interj. 1885 <— cioc2 + boc4; cioca-boca interj. 1885 <— cioca + boca; cioc-poc interj. 1930 cioc2 + poc1. CIOC3 adj. invar., în compuse (înv., rar) „mare - grand” 1910. Tc. gok„mult, foarte”. CIOC4 adv. (Bihor; după negaţii) „nimic - rien” 1928. Magh. csak „numai”. CIOC5 s.m. (Sălaj; aproape exclusiv la pl.) „porumb cules de pe cocean - marş egrene” 1928. Refăcut din ciocălău sau ciocan2. Fam.: cioci4 s.m. (Bih.) „ciocan de porumb” 1886 <— pl. cioci al lui cioc5 0 // <— ciocan2, scris greşit ciocni (în loc de ciociu, grafie pentru cioci) DA. CIOCAL/NĂ s.f. (Ban.) cuvânt cu sens neprecizat, atestat doar în poezii pop., pentru rimă -mot â sens inconnu, utilise pour la rime 1892. Et. nes., probabil <— ciocălău cu substit. finalei. CIOG4N1 s.n. „unealtă de bătut cuie; (p. anal.) diverse alte unelte sau obiecte asemănătoare -marteau; autres outils similaires” c.1500. Et. nes., cuvânt de origine turcică (cf vechi uzbec, kazah cakan, tc. gakmak „a lovi, a bate un cui” Vasmer, REW III, 324-325, Skok, ERHSJ, I, 289), intrat în rom. prin v.sl. (cf. slavon sec. XII cekanu, bg. cekan, cokan, ser. cakanac, ceh. cakan, cekan, pol. czakan, czekan, rus. cekan) CDED II, 54, Densusianu, HLR I, 365 (considerat < bg., ser.), DA, CADE, DEX, TDRG2, Mihăilă, CELR, 21, sau prin cumană °. Trecerea ce-/ca- > cio-, posibil sub infl. lui cioc2 (inteij.) sau cioc1 (ar., mr. şi „ciocan”) Brâncuş, VA, 62 (probabil) // Rom. cioc1 Philippide, OR II, 705, Brâncuş, VA, 62 (posibilitate admisă, alături de explicaţia prin v.sl., care este preferată); rom. cioc2 (inteij.) SDLR, CDER 1956 (posibil); tc. cekan, slavon cekanu, bg. cukan, ngr. TcrovKâvi TDRG1. Fam.: ciocana s.f. art. (Ban., rar) „dans de căluşari” 1910; ciocănar s.m. „lucrător care sparge sarea în minele de sare; muncitor care lucrează cu un ciocan” 1621 (top. Ciocănari); ciocănaş1 s.n. (dim.) 1691-1697; ciocănaş2 s.m. (bot.) „condurul-doamnei” 1925; ciocănaş3 s.m. „lucrător care sparge sarea în mină” 1620 <— ciocăni2; ciocănăţd s.m.pl. (Trans., rar., bot.) „condurul-doamnei” 1906 ciocan1 (pentru sufixare, cf. alte denumiri de plante ca bozăţel, comăţel DA); ciocăneală2 s.f. (abstr.) 1870 4— ciocăni1', ciocănel1 s.n. (dim.) 1649; ciocăneşte adv. (rar) „ca şi când ar bate cu ciocanul” 1892; ciocăn/2 vb. „a bate cu ciocanul” 1678-1689; ciocăn/t2 s.n. (abstr.) 1926 ciocăni2; ciocănitor adj., s.m. (rar) „care loveşte cu ciocanul” 1691-1697 <— ciocăni2; ciocănitură2 s.f. (rar, abstr.) 1691-1697; ciocnaş s.m. (rar) „lucrător care sparge sarea în minele de sare” 1893 ciocănaş1 + ocnaş (contaminare). CIOC4N2 s.m. „ştiulete de porumb (cu sau fără boabe); tulpina pommbului; cotor de varză, de măr; con de brad; picior de ciupercă - epi de mais (egrene ou non), tige de maîs, trognon (de chou, de pomme); cone de sapin; pied de champignon” 1870, var. ciocem. Bg. cokan (în Munt., Mold., Dobr.) Gămulescu, ES, 110, ser. cokanj (în Ban.) CADE, DEX, Gămulescu, ES, 110, forme care provin din kocan (bg.), kocanj (ser.) prin metateză BER, II, 687, Skok, ERHSJ, 333, cf. cocean, sau <— cocean, prin metateză TDRG, S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 380, DA, SDLR. Var. ciocean <— ciocan2 + cocean (contaminare). CIOC4N3 - 253 - CIOCÂLT/1U1 Fam.: ciocănărie s.f. „teren de pe care s-a recoltat porumbul şi s-au tăiat tulpinile de porumb” 1885; ciocăn/şte s.f „ciocănărie” 1884. Cf. cocean. CIOC4N3 s.n. (reg., mai ales în expr. un ~ de rachiu, ţuică etc.) „păhărel sau sticluţă din care se bea ţuică, rachiu etc. - petite fiole d’eau-de-vie” 1851, var. ciocană s.f. Ser. cokanj, cokan (rakije) CDED II, 54, DA, TDRG, CADE, DEX // şi bg. cokan DEX, CADE (cuvânt neîntâlnit în dicţionarele consultate); şi ucr. cokan CADE. Fam.: ciocănaş4 s.n. (dim.) 1931; ciocănel2 s.n. (dim.) 1862. CIOC4NCĂ s.f. (rar, Trans.) „par de lemn cu cârlig la capăt, cu care se împing lemnele plutitoare - croc, grappin utilise pour transporter Ies troncs d’arbre sur Ies rivieres” 1930. Et. nes., probabil <— cioacă1 „cârlig” + *cancă (= cange, cf. variantele camcă, cangâ) DA, CDER 1954. CIOC AI vb. (Ban.; despre câini) „a mânca dintr-un cadavru - (â propos des chiens) manger d’un cadavre” 1885. Et. nes., probabil <— cioc1, folosit iniţial cu referire la păsări, cf ciocoti0 // Probabil <— ciocău DA. Fam.: ciocau s.n. (Ban.) „stârv” 1885 <— ciocăi ° // et. nec., cf ciocăi DA. CIOCĂL/4U s.m. „ştiulete de porumb (cu sau fără boabe); partea inferioară a porumbului, care rămâne în pământ; con de brad; (pl.) o specie de ciupercă otrăvitoare; ciucure, canaf; numele unui dans popular - epi de maîs (egrene ou non); bout de la tige du maîs, qui reste dans la terre apres la recolte; cone de sapin; agaric veneneux; frânge; nom d’une danse paysanne” 1837, var. ciucal&u, ciucălau. Et. nes.: <— ciocan2, cu substit. finalei -an (interpretată ca sufix) prin suf. -lău Fr. Kirâly, „Contribuţii lingvistice”, 1985, 49-50, sau bg. cokăl, cokelek (< tc. *gokal < sp. choclo „ştiulete de porumb”), cu adaptarea finalei V. Sorbală, SCL 22, 1971, 2, 167-173 // Ser. cokov CDED II 53; cf ser. cokov şi ciocan2 TDRG; cf. ser. cokov, magh. csuklo „vârf de frunză” (înrudit cu ser. cokov „ciocălău”, cu rom. cioc, ciocan, cioclej, ţiclău, ţaclă etc. SDLR), bg. cekutka DA; magh. csuklo „vârf de frunză” A. Scriban, „Arhiva”, 1912, nr. 11, CADE, SDLR, DEX; <— cioc1, cioacă + suf. expresiv -lău CDER 1955; *cioc „trunchi” (cf. cioacă2, it. ciocco), pentru evoluţia semantică, cf. fr. trognon ŞDU5; probabil baza sud-slavă cukl- (cf cioclej) + suf -ău SDEM 491. Fam.: ciocălaişte s.f (Mold.) „loc unde au rămas ciocălăi în pământ” 1885, var. ciucăhişte; desciocăla1 vb. „a desface sau a desprinde ştiuleţii” 1930 (var. deciocăh); desciocălat s.n. (abstr.) 1913, var. deciocăht <— desciocăla. CIOCĂNITĂ s.f. (Ban., hapax H XVIII 139) „specie de şoareci mari de câmp - mulot” 1885. Et. nec., cuvânt suspect. CIOCĂR/4U s.n. (S-V Trans.) „os mare, ciolan - gros os” 1906. Et. nes., posibil rom. *ciocur (< ser. cokur „nod în lemn”) + suf. -ău DA. CIOCÂLD^4N s.m. (Mar., Buc.) „flăcău de 17-18 ani - jeune homme de 17 â 18 ans” 1924. Et. nes., probabil <— ciocârlan „om mândru, fudul”, contaminat cu şoldan „flăcău” 0 // Et. nec. DA. CIOCÂLT4U1 s.n. „(Munt.) cui de lemn; (N Olt., Ban., S Trans., Apuseni) cui de lemn cu care se fixează jugul de proţapul carului; (Sălaj, Buc.) unealtă de plugărie - cheville de bois; cheville qui relie le joug au timon du chariot; outil de laboureur” 1862, var. ciocăitau, ciocălteu, ciocâltei, ciocâlteu, ciocâltm, ciocârteu, ciucultQu. Magh. csikolto CDED, DA, SDLR, Tamâs, EW, 219, CDER 1959 // Ser. cehnh CADE; cf cioacă NŞDU. Var. ciocârteu, posibil infl. de ciocârti (= ciopârţi). CIOCÂNDIE -254- CIOCÂRT7E CIOCÂNDiE s.f. (rar, Haţeg) Jucărie -jouet” 1906. Et. nec. CIOCARL4T s. sg. tantum (înv., rar, numai în cântece vechi) „stofa de culoare stacojie -(etoffe) ecarlate” 1462-1463, var. şocârht, (Mold.) ciorcăfată s.f. (scris ciorcă lata). Magh. sakarlăt (= skarlăt, atestat cu grafia focorlath la 1405 EWU) < lat. med. scarla(c)tum, it. scarlatto (< arab. *saqirlăţ, cf. pers. saqirlăţ). Cf. scarlat, scarlat/nă. CIOCARLiE1 s.f. „pasăre cântătoare mică, cu penele pestriţe, care zboară vertical, la mari înălţimi (Alauda arvensis); nume de cântec şi de dans popular - alouette; nom de chanson et de danse paysanne” 1469 (antrop.). Et. nes., probabil rom. cioacă1 „vârf’ (de la moţul caracteristic păsării, cf. it. cappellacia, sp. coguhada, fi*, cochevis, alouette hupee, bg. cuculiga, alb. cafkelore < cafke „moţ”), + -ălie > ciocălie (atestat doar cu sensul „ridicătură, înălţime”) > ciocârlie (prin despicarea lui /) Loşonţi, SSE, 35-40, P. Boerescu, LR 58, 2009, 474, sau rom. cioacă1 + -ârlă > ciocârlă + -ie G. Giuglea, DR 3, 1922-1923, 1090, CADE (s.v. ciocârlan) (forma ciocârlă atestată doar ca antrop. 1645) // <— ciocârlan («— *ciocârlă „obiect cu forma curbată sau în spirală” <— cioacă\ cf. cocârlă) CDER 1960; cf. ciocârlan (cf. cioc1) DEX; posibil <— cioc1 Densusianu, HLR I, 38; el. de substrat din i.-e. *keuk-k-rus < *(s)keup-, *skeub(h)~ „moţ, smoc, tufa, ciucure” Reichenkron, Dak, 105-108; formaţie de la o bază onomatopeică (imitând cântecul păsării), cf ser. cevrljuga (sevrljuga) „ciocârlie”, cvrljak „graur”, ucr. cukurlij, cukurdel' „Alauda arborea, Alauda cristata”, posibil înrudit cu it. cioc(c)o „beat” (de origine onomatopeică) DA, TDRG2’3, SDLR (relaţie inversă, ucr. cukurlij este de fapt împrumutat din rom., după ESUM s.v.); <— *cioc- (cf. it. dial. cioc(o), ciuc(c)o, ciucio „prost, ameţit, beat”) + -rl-elem. onomatopeic folosit pentru ideea de învârtire (după zborul caracteristic păsării) + -ie S. Puşcariu, DR 6, 1929-1930, 307-308; ser. cevrljuga (,sevrljuga) CDED II 54, TDRG1 (şi sloven skerlec, s.v. ciocârlan). Fam.: ciocârlan s.m. „(Buc.) pasăre, ca o vrabie mai mare, de culoare brun-cenuşie, cu un moţ în vârful capului (Alauda cristata); (reg.), masculul ciocârliei; (fig.) om mândru, fudul; dans ţărănesc; (bot., Mehed.) coronişte” 1599 (antrop.) ciocârlie\ cu substit. sufixului; ciocârlăniţă s.f. (Buc.) „ciocârlie (Alauda arvensis); femela ciocârlanului (Alauda cristata)” 1883 <— ciocârlan; ciocârleţ s.m. (omit.) „scorţar (Sitta Europaea)” 1868 <— ciocârlan, cu substit. sufixului SDLR, CDER 1960, TDRG2,3 (posibil) // cf. cioc1, ciocârliel, ciocârlan DA; <— cioc1 sau ciocan1 TDRG1; ciocârl/ţă s.f (dim.) 1900; ciocârlii s.m. „masculul ciocârliei” 1883 <— ciocârliel, cu substit. sufixului. Cf. cioacă1, ciocai2. CIOCÂRL/E2 s.f. (S Mold.) „coardă de viţă-de-vie tăiată şi pusă în pământ pentru a prinde rădăcină - cep de vigne” 1885. Et. nes., cioacă2 ° sau ser. cokrlja „viţă-de-vie” DA, CDER 1960, cf S. Puşcariu, DR 6, 1929-1930, 309. Cuvintele rom. şi ser. sunt înrudite, însă este dificil de stabilit limba sursă, cf cioacă2, ciocoi. CIOC4RT s.m. (bot.) „ciuciulete (specie de ciupercă) - morille comestible (Morchella esculenta)” 1910. Et. nes., posibil ciocârti = ciopârţi, cu evoluţia semantică explicabilă prin forma neregulată a pălăriei ciupercii DA. Fam.: ciocârţel s.m. (bot.) „creasta-cocoşului (specie de ciupercă: Ramaria flavia)” 1930. CIOCÂRT4URI s.n.pl. (Dorohoi) „locuri deluroase, râpoase - endroits vallonnes, escarpes” 1913. Et. nes., posibil <— ciocârti (= ciopârţi) infl. de coclauri DA. CIOCART7E s.f (Buzău) „instrument cu care se ascute coasa - outil pour aiguiser la faux” 1939, var. ciocâlfku2. Et. nes., probabil ciocâltău1 (cu extindere semantică: „unealtă, cinie”, v. DA s.v. ciocâltău). CIOCHELGEIE 255- CIOCLEJ CIOCHELGEIE s.f. (Ban.) „fel de mâncare nedefinit mai îndeaproape - sorte de mets” 1885. Et. nes., probabil <— *ciocâlteie (cu trecerea că/că > ke/ki specifică pentru Banat şi cu palatalizarea te > ce) < *ciocârteie < ciocârt „ciuciulete” ° // Din ciocâlteu (= ciocâltău), cu pronunţare dialectală DA („cf. ciocâltău”). CIOCHIE s.f. „(Buzău) ciocan de lemn care serveşte la fixarea cercurilor la butoaie; capul părţii mobile, în formă de ciocan mare, a băncii pe care stă dogarul; parte a căruţei, a plugului, a războiului de ţesut (unul dintre lemnele orizontale care ţin vatalele); bucată de miel sau de oaie care se găteşte ffigându-se pe frigarea de ciochie; (Mehed.) partea dinainte şi dinapoi a unei şei ţărăneşti -utinet; tete de la chaise â tailler; pârtie du chariot, de la charrue, du metier â tisser; morceau d’agneau ou de brebis roti â la broche; argon” 1885, var. ceacâie2 „capul părţii mobile a băncii pe care stă dogarul - tete de la chaise â tailler”, ciochoie. Et. nes.: <— cioacă1 „cârlig, unealtă cu care se strâng cercurile la buţi; unealtă de tăiat şi de scobit, de forma unui ciocan; fiecare dintre capetele părţii verticale, de lemn, a ferăstrăului” DA (posibil), SDLR, sau <— cioc1 „parte ascuţită a unui obiect, cârlig, capul băncii dogarului”, eventual infl. de cochie2 (< magh. csâklya „târnăcop, cârlig”) > *cechie 0 II Magh. csâklya DEX; <— ceacâie „briceag” (< tc. qaki) + ciochină CDER 1596. Var. ceacâie2, prin confuzie cu ceacâie1 Suciu, CRT, 46-47. Cf. cioacă1, ciochmă. CIOCHINĂ s.f. (înv.) „partea din spate a şeii, de care se pot lega traista, desagii ete.; curea la hamaşament; cârlig purtat de ţăranii de la munte la brâu - troussequin, courroie du porte-manteau, tnousse; crochet de montagnard” 1507 (antrop.), var. (Dobr.) cinchină, (Buzău) ciochină. Sensul „osul rotund de la glezna piciorului” este un sens fictiv, preluat de ŞIO şi DA după DDRF; singura atestare disponibilă este de fapt un pasaj din Creanga {ai să-ţi rupi ciochinele) în care avem de-a face cu sensul principal „parte a şeii”. Et. nes., probabil cioacă1 „cârlig” LM, DA sau <— cioc „parte ascuţită a unui obiect, cârlig” CDER 1957 // Probabil tc. gikin „traistă, raniţă” ŞIO, TDRG1, DEX (pentru respingerea etimonului tc., v. Suciu, CRT, 245); ser. cekljun „zăvor, cârlig” CDED, II, 54. Fam.: ciochinar s.n. „mănunchi de cureluşe scurte, având la capete ochiuri sau inele, de care vânătorii atârnă păsările vânate; nasturele dindărătul şeii” 1893; ciochinare s.f. (mii.) „curea de legat desagii (la ciochină)” 1913. Cf. cioacă1, cioc1, ciochie. CIOCI1 s.m. pl. tantum (Trans.) „chică - toupet, chignon, chevelure” 1885 (Dolj, nume de câine). Et. nec. CIOCI2 s.m. pl. tantum (Trans., Munt., Mehed.) „ciorapi de pănură albă, lungi până la genunchi - bas en bure, longs jusqu’aux genoux” 1825, var. (Avrig) cionci. Et. nes., posibil germ. Socken „ciorapi scurţi” (> *soci > cioci prin asimilare) DA (sigur) sau <— dorici (= cioarici, v. cioarec) ° // It. ciocia „un fel de opincă”, pătruns pe cale comercială ŞDU4, SDLR („cf it. ciocia”); magh. csucsa „papuc”, csoszogo cipo „papuci” CDED II, 490, CDER 1958; lat. soccus „pantof’ LB. Fam.: cioce s.m. „om copilăros” 1886 (în unele regiuni, ciocii fiind purtaţi de copii; cf mucea < muci). CIOCI3 vb. (Teleorman) „a se chercheli - se griser” 1930. Et. nes., probabil <— cioc2, cf expresia a da cioc „a ciocni paharele” ° // Et. nec. DA. Cf. ciocsi. CIOCIOI vb. (Mehed.; despre mierlă) „a fluiera - (en parlant du merle) siffler” 1885. Creaţie de la o bază onomatopeică. CIOCLEJ s.m. (Mold., Buc.) „partea de jos a tulpinii porumbului, rămasă la nivelul pământului, după ce restul tulpinii a fost tăiat la recoltare - tige seche du maîs, qui reste dans la terre CIOCLCTE -256- CIOC0I1 apres la recolte” 1883, var. ciocteş „ştiulete de porumb de pe care s-au desfăcut boabele - epi de maîs egrene”, ciuclej, cocloj, cothj. Et. nes., probabil «— ciocălău, cu substit. finalei, după gătej CADE („cf. ciocălău”), SDLR („rudă cu ciocălău”) sau bg. cokelek cu adaptarea finalei, după gătej, cf. ciocălău V. Sorbală, SCL 22, 1971, 2, 167-173 // Probabil v.sl. („idiom slav nord-danubian”) *coHez < *cukl- (cf. sloven cuklja „membru tăiat”, cuklav „schilod”) + suf. -ez (> rom. -ej, cf. gătej) S. Puşcariu, DR 8, 1934-1935, 354, cf. şi ser. cokla „creangă” > cukalj „ciot” SDEM 490; et. nec. DEX. Fam.: cioclejil s.m. (Buc.) „cioclej mic; (omit.) împărătuş, sfredeluş” 1883 <— cioclej DA, TDRG2’3 (dim.) // cu sensul „împărătuş” <— cioclaş „bărbat care transportă lemnul cu cioacla” TDRG1. Cf. ciocălău, cioctod. CIOCLETE s.m. (Haţeg) „vrabie - moineau” 1906. Et. nes., probabil <— ciocloi (SDLR: cf. ciocloi) + vrăbete (contaminare) ° // <— cioclej el „împărătuş” + vrăbete (contaminare) DA. CIOCLOD s.n. (Trans., Ban., Olt.) „cocean de măr sau de pommb, curăţat de boabe - trognon de pomme, tige de maîs” c.1893, var. ciocolod. Et. nes., probabil cioclej „ştiulete de pommb fără boabe” + glod „ştiulete de pommb fără boabe” DA. CIOCLOV7NĂ s.f. (peior.) „ciocoi, parvenit, om arogant - parvenu, arrogant, rogue” 1864. Et. nes., probabil <— ciocoi1 (TDRG, DEX „cf. ciocoil”), infl. de cioclu ŞDU6; pentru derivare, cf. ciorovină „poreclă dată ţiganilor” < cioară // Probabil, la origine, un cuvânt cu alt sens (cf. bg. culovka „bufniţă”), ulterior apropiat de ciocoi şi de cioclu DA; <— ciocloi + suf. sl. -ovină SDLR. Fam.: ciocloavă s.f. „parvenit, ciocoi” 1881 (der. regresiv); cioclovinaş s.m. (dim.) 1849. CIOCMĂN7 vb. (Trans., Munt.) „a (se) certa, a cicăli - (se) quereller, gronder, aga9er, se chamailler” 1868, var. ciocmăgi, ciogmăni. Et. nes.: <— *ciocman < magh. csokmăny „bardă de dulgher” (cf. ciocăni „a bate cu ciocanul” > (fig.) „a cicăli”) CADE sau <— ciocăni „a cicăli”, infl. de jecmăni SDLR // Et. nec., cf. ciocni, ciocăni, dondăni DA. Var. ciocmăgi „abate”, infl. de ciomăgi. Fam.: ciocmăneală s.f. „ceartă, cicăleală” 1931. CIOCN/ vb. „a lovi (cu ceva tare sau în ceva tare) producând zgomot; (refl.) a se lovi, a se izbi de ceva tare; (fig.) a fi în conflict - (se) cogner, (se) heurter, trinquer; s’opposer” c.1650, var. ciogni, domni. Rom. cioc2 (interj.) CDER 1961, cf. pocni, bufni sau v.sl. *cokngti (< interj, cok, cuk, cf. ucr. coko, ms. cok, bg. cuk), cf. ms. coknuf, ucr. coknuty, bg. cukna CDED, II, 54-55, DA, CADE, SDLR, DEX. Fam.: ci0cnă s.f. „ciocnire” ciocni (der. regresiv) 1925; ciocneală s.f. „ciocnire” 1873; citfcnet s.n. (abstr.) 1875; ciocn/t1 s.n. (abstr.) 1930; ciocn/t2 adj. „lovit, crăpat; atins de o boală molipsitoare; (fig.) nebun; ameţit de vin” 1801; ciocnito«re s.f. „ciocănitoare” 1862 ciocnitor, infl. de ciocănitoare; ciocnitor adj., s.m. „(persoană) care ciocneşte” 1862; ciocnitură s.f. „ciocnire” 1883. CIOCOD/iN s.m. (Prahova) nume de câine ciobănesc - nom de chien 1885. Et. nes., posibil <— cioci1, cf. roşcodan ° // Et. nec. DA. CIOCOI1 s.m. „(înv., Mold. şi Buc.) servitor domnesc, slugă boierească; (înv., peior., Mold., Munt.) perceptor, arendaş; parvenit; (p. ext., peior.) oricine nu este din rândul ţăranilor - (vieilli) domestique, valet, page, plat valet; (vieilli, pejor.) percepteur, administrateur d’un domaine; parvenu; (p. ext., pejor.) toute personne qui n’appartient pas â la classe des paysans” 1691 (cea mai veche atestare, 1614, este antrop., care poate reprezenta şi omonimele ciocoi2,3). CIOCOI2 -257- CIOCOT3 Et. nes., probabil <— ciocoi „specie de corb; masculul păsării ceucă” («— ciocă1, cioacă3 = ceucă), termen dat de ţărani slugilor boiereşti, perceptorilor etc. prin analogie cu voracitatea păsării LM, DA (sigur), SDLR (sigur), CDER 1944; pentru evoluţia semantică, cf. fr. hobereau „erete; (fig., peior.) nobil rural” SDLR // Tc. gokadar, gukadar (= guhadar) „lacheu” Rosler, GTBR 608, TDRG (posibil), cuvânt care, însă, a dat rom. ciohodar; cf. bg. cokoj CADE (cuvântul bulgar este însă împrumut din rom. DA); v.sl. cloveku „om”, cf. rus. celoveku, pol. czlowiek, czlek „om, valet, caraghios” CDEDII 55; et. nec. DEX. Fam.: cioc6 s.m. (Buzău) „arendaş al moşiei satului” 1930 <— ciocoi DA (posibil) // sau forma masculină a lui cioacă3 DA; ciocoaică s.f. „soţie de ciocoi; femeie cu purtări de ciocoi, parvenită” 1863; ciocoaze s.f.pl. (Suceava) „ciocoime” 1910 <— ciocoi, după loaze; ciocofleandură s.f. (peior., glumeţ) „ciocoi” 1874, var. ciocorofleandură ciocoi + fleandură; ciocoi4 vb. refl. „a deveni ciocoi, a dobândi trăsături de ciocoi; a fi slugarnic, linguşitor” 1826; ciocoiaş s.m. (dim.) 1786; ciocoie s.f. „calitatea de ciocoi” 1821; ciocoiesc adj. „de ciocoi” 1829; ciocoieşte adv. „în felul ciocoilor, în mod ciocoiesc” 1893 <— ciocoiesc sau ciocoi; ciocoime s.f. (col.) 1862; cioceinic adj., s.m. (înv., peior.) „slugarnic” 1838; ciocoinicie s.f. (înv.) „slugărnicie, linguşire josnică” 1728 <— ciocoinic; ciocoism s.n. „atitudine de ciocoi, de parvenit” 1838; ciocoit adj. „parvenit” 1862 «— ciocoi4; ciocorofleac s.m. (peior., glumeţ) „ciocoi” 1874 <— ciocoi + fleac. CIOCOI2 s.m. (Trans., Mar., Ban.) „ciocârlan; ciocârlie - alouette (Alauda cristata; Alauda arvensis)” 1883. Et. nes.: probabil <— cioc1 „parte proeminentă a unui obiect” (SDLR, Loşonţi, SSE, 41) sau *— cioacă1 „vârf’, de la moţul caracteristic păsării, cf. ciocârlie. Fam.: cioctoi s.m. (Mar.) „ciocârlie” 1906 4— ciocoi2, infl. de ciocârlie, ciocârloi (°) sau cu grupul -cl- apărut ca în cioclodan < ciocodan, piclui < picui Loşonţi, SSE, 41 // probabil origine onomatopeică, cf. ciocârlie DA (s.v. ciocârlan); ciocloiaş s.m. „ciocârlan (Galerida cristata)” 1961 <— ciocloi; ciocluş s.m. (Sălaj) „ciocârlan (Galerida cristata)” 1961 ^— ciocloi, cu substit. sufixului // <— *ciocluş „moţ” <— *ciocuş „moţ” <— cioc (care ar fi însemnat şi „moţ”) + -uş D. Loşonţi, SSE, 41; ciocluţ s.m. (Sălaj) „ciocârlan (Galerida cristata)” 1890 <— ciocloi, cu substit. sufixului // <— *ciocluţ „moţ” <— *ciocuţ „moţ” «— cioc + -uţ D. Loşonţi, SSE, 41. Cf. ciocârlie. CIOCOLATĂ s.f. „preparat comestibil făcut dintr-un amestec solidificat de pulbere de cacao şi de zahăr (ce poate incorpora şi alte ingrediente); (p. ext.) băutură preparată din praf de ciocolată -chocolat” c.1770, var. ciocoladă, ciucal&tă, şocoladă, şocolată. It. cioccolata (< sp. chocolate, împrumut dintr-o limbă autohtonă din Mexic) TDRG, DA, SDLR, CDER 1962 // Fr. chocolat, germ. Schokolade CADE. Var. şocolată, după fr. chocolat; var. şocoladă < germ. Schokolade; var. ciocoladă <— ciocolată + şocoladă DA sau magh. csokolăde Kirâly, Contacte, 132. Fam.: ciocolatter s.m. „lucrător într-o fabrică de ciocolată” 1949 ciocolată, după fr. chocolatier; ciocolatiu adj. „de culoarea ciocolatei” 1862. CIOCOT1 s.m. (Trans.) „ciucure - frânge” 1906. Et. nes., posibil <— *ciucot <— ciucure cu substit. finalei 0 // Et. nec. DA. CIOCOT2 s.m. (Ban., Mehed.) „bucată de lemn legată de coş, care atinge piatra morii -babillard (du moulin)” 1885. Et. nes., posibil acelaşi cuvânt cu ciocoi3 DA (posibil) // <— cioc2 (onomat.), cf. ciocoti DA (posibil), CDER 1954. CIOCOT3 s.m. (Ban.) „butuc de viţă-de-vie - sarment de vigne” 1884. Ser. cokot. Cf. cioacă2. CIOCOT/1 -258- CIOFLiNC CIOCOT/1 vb. „(Buc.; despre păsări) a ciuguli; a ciripi; (Munt.; despre animale) a paşte; (Haţeg; despre oameni) a mânca cu zgomot, a plescăi - picoter, pepier; paître; manger en faisant du bruit” 1885. Et. nes., probabil <— cioc2 (onomat.) + -oti, cf. bocoti DA, apropiat semantic şi de cioc1. Fam.: ciocota s.f. (Trans.) în sintagma de-a ~ „numele unui joc cu mingea” 1890. CIOCOTNIŢĂ s.f. (înv.) „flecar; parazit, mincinos, linguşitor; perceptor; (Ban.) gaiţă -bavard; părăsite, flatteur; percepteur; geai” c.1648 (var. ciocodniţă). Et. nes., <— ciocoi1 SDLR, cu sensul „flecar” după cioc1, ciocoti\ sau <— ciocotil, infl. semantic de ciocoi1 DA. Fam.: ciocotniţi vb. (înv.) „a fi linguşitor, slugarnic” 1691. CIOCOVEŢE s.f.pl. (Răhău, Trans.) „unelte dintr-o gospodărie (de ex. ciocan, nicovală, gresie) - outils domestiques (par ex., marteau, enclume, aiguisoir)” 1930. Et. nec. // Cf. ser. cokov „ciocălău” DA. CIOCS/vb. refl. (Teleorman) „a se îmbăta - se griser” 1913. Et. nes., posibil <— ciocni {paharele), a da cioc „a ciocni paharele” ° // Cf. cioctisi DA. Cf. cioc/3. CIOCTIS/ vb. (înv.; sens nesigur) „a se umezi, a prinde igrasie; a se strica - s’humidifier; se corrompre” 1793. Et. nec. ClOCt/Ş adj. (Trans., Buc.) „saşiu; (despre cai) cu ochi albicioşi - louche; (cheval) aux yeux blanchâtres” 1891, var. ceucuş, ciorcuş2. Magh. csoka „cu ochi mari de culoare indefinită sau de culori diferite”, încadrat în seria adjectivelor în -uş. Var. ciorcuş, prin contaminare cu ceur sau chior. Fam.: ceuc adj. „saşiu; cu ochi de culori diferite” 1862 <— ceucaş, ceucuş (der. regresiv) Tâmas, EW, 220; ceucaş adj. „saşiu” 1927-1928, var. cioucaş < magh. csoka, încadrat în seria adjectivelor în -aş. CIODORCMNCĂ s.f. (Mold.) „babă, babomiţă, hârcă, cloanţă - vieille ratatinee” 1913. Rom. cionîoroagă (= şontoroagă, fem. lui şontorog) + hodoroancă „babă” ° // Et. nec. DA. CIOFĂ/ vb. (pop.) „a mânca cu zgomot, a plescăi, a clefăi - manger bruyamment” 1825, var. cioflăi, ciofai. Derivat de la o bază onomatopeică. Fam.: ciofală1 s.f (S Mold.) „persoană flecară” 1912 <- *ciofăli +- ciof(l)ăi SDLR // <-ciofăla „a lovi cu palma” DA (s.v. ciufuli); ciofăială s.f. „zgomot produs la mâncare” 1930; ciofă/t s.n. (abstr.) 1930; ciofăitară s.f. (abstr.) 1930; ciofăn; vb. (Teleorman) „a ciofai” 1912 ^— ciofai, cu substit. sufixului; ciofot/ vb. (Trans.) „a ciofai; (despre porci) a râma” 1906 <— ciofai, cu substit. sufixului. CIOFJL4C s.m. (Teleorman, hapax „Ion Creangă” 5, 373) „persoană cu meserie şi statut social neclare - personne de metier ou de rang social indetermine” 1913. Posibil eroare grafică pentru ciofl(e)ac °, cf. ciofleagă^ DA. CIOFL/4NC s.n. (Mold., Mar., Buc.) „pană de fier (sub formă de cui); lanţ scurt cu un cârlig la capăt, care serveşte la agăţat obiecte mari (butuci, plugul etc.) pentru a fi târâte - gaffe (â la forme d’un clou); chaîne courte prevue d’un crochet, qui sert â faire traîner de grands objects (des troncs, la charrue, etc.)” 1893, var. cioflmg, şoflmc. Săs. Schivlănk (= germ. Schiebling). CIOFLBL4GĂ1 -259- CIOI2 CIOKLE/fGĂ1 s.f. „(Mold.) scândurică de zeţuit; (Munt.) cutie - composteur; boite” 1883, var. cioflagă. Et. nes., probabil pol. szuflada, szufladka „sertar” (< germ. Schublade < Schub „împingere” + Lade „ladă”) CDED II, 55, CDER 1964 sau săs., cf. germ. Schublade „sertar” DA. CIOFLINGAR s.m. (Munt., Mold.; peior.) „om care nu ştie să facă nimic; om sărac care poartă haine specifice orăşenilor înstăriţi; om de nimic, zdrenţăros, vagabond - personne qui ne sait rien faire; personne pauvre qui affecte dans sa tenue une elegance hors de rapport avec sa situation; vagabond, pauvre” 1857, var. cioflegar, cioflengar, cioflicar, ciofligar, ciuflicar, şoflângar. Et. nes., probabil bg. cifligar „ţăran care lucrează pe o moşie; moşier” (< ciftlik < tc., cf. rom. ciftlâc), cf. şi ar. ciufligar „agricultor” (< ciufliche „proprietate funciară, moşie” < tc. ciftlik), alb, gifligar „moşier” ° sau rom. ciflicar „clăcaş în Peninsula Balcanică” SDLR (considerat derivat din ciflic, ceea ce este mai puţin probabil decât un împrumut din bg.) // Germ. Schuhjlicker „cizmar care peticeşte ghetele, cârpaci” DA, CADE, DEX; ţig. coxengere „pantofar” (după pantofarii ţigani care, la ţară, purtau haine occidentale) Graur, BL 2, 1934, 138-139; posibil <— cioflec sau <— ciof (= ciuf) sau ţig. coxengere cu evol. semantică „pantofar” > „înşelător” CDER 1967; probabil slav supljaku < supli „găunos”, cf. ser. supljak „nucă seacă”, germ. Schubjack „puşlama” TDRG. Fam.: cioflac s.m. (Suceava) „copil răsfăţat” 1893 <— ciofleagă2 0 // cf. cioflec DA; ciaflea s.m. (Ban.) „om care nu e în stare să se încalţe sau să se îmbrace” 1885 ^— ciofleagă2, der. regresiv; ciofleagă2 s.m. (Ban., Buc.) „om de nimic” 1883 <— cioflegar (= cioflingar), der. regresiv 0 (cf. cioflec, cioflegar, ciofeac DA); cioflegas adj. (Ban.) „om care nu e în stare să se încalţe sau să se îmbrace” 1885 <— ciofleagă. CIOHĂ/ vb. (rar) „a scoate sunetul caracteristic ciorilor, a croncăni - croasser” 1856, var. ciui2 (3 sil.). Derivat de la o bază onomatopeică. CIOHODAR s.m. „slugă la un vizir, la un paşă sau la un domnitor român; slujbaş care îngrijea încălţămintea Domnului - laquais d’un vizir, d’un Pacha ou d’un voivode roumain; officier qui veillait sur Ies chaussures du voivode” 1645, var. cihdar, cihodar, ciodar, ciohdar, ciuhdar, ciuhodar. Tc. cohadar, guhadar (< guha „postav”). Fam.: ciohodar-aga s.m. „intendentul garderobei imperiale care păstra mantaua sultanului şi îi trăgea papucii” 1698 < tc. guhadar aga, (înv.) gohadar aya; ciohodar-başa „şeful ciohodarilor” 1878 < tc. gohadar başi\ ciohodăr/t s.n. „dare plătită baş-ciohodarului de către cavafi, cizmari şi papugii” 1775. CIOH0TĂ s.m. (Ban., Trans.) „colăcarul care strânge darurile la nuntă - gargon d’honneur qui ramasse Ies cadeaux” 1915, var. ciohoată. Et. nes., probabil înrudit cu ciocotniţă „perceptor domnesc de dări” ° // Cf. magh. csahol, csahit „latră, flecăreşte” DA. CIOI1 s.n. (Olt.) „vas mic de lemn, cu coadă, de forma unei farfurii, folosit de ciobani şi ca unitate de măsură; vas de tinichea de un litru folosit pentru măsurarea laptelui - ecuelle; vase en fer-blanc d’un litre, utilise pour mesurer le lait” 1906. Et. nes., probabil <— ciuvai, pl. ciuvaie (> cioaie > sg. refăcut cioi) sau <— ciovoi (= ciovei) ° // El. de substrat, i.-e. *keu-b-io (< *keu- „vas, pahar”), cf v.sl. kubu „vas de băut”, rus. kubok, ucr. kub, kubok, pol. kubek, sorab. de jos kub, kubk, slavon cibanu, cîvanu Reichenkron, Dak., 108; cioaie (<— acioaie „clopoţel; (înv.) aliaj metalic; obiect făcut din acest aliaj”) V. Bogrea, DR 2, 1921-1922, 655; et. nec. DA. CIOI2 s.n. (Ban., Olt.) „excrescenţă pe trunchiul unui copac, ciot - noeud dans un arbre, chicot” 1884. Et. nes., posibil refăcut din cioios „noduros” <— cioros <— cioturos <— ciot ° II Et. nec. DA. Fam.: cioias adj. (Olt.) „noduros” 2009; cioras adj. (Olt.) „noduros” 1967. CIOL4N -260- CIOLP^N CIOL4N s.n. „toiag curb acoperit cu argint şi purtat de ceauşii domneşti - crosse argentee, insigne des fonctionnaires du voivode” 1616, var. ţoian, ţuian1. Tc. (înv.) govkân, gdvgân, (dial.) gogen (= gevgen, goven). Var. ţoian, ţuian, cu pronunţare ngr. CIOLAC adj., s.m. „infirm, schilod; (arg., înv.) valet (la jocul de cărţi) - mutile, manchot; valet (dans le jeu de cartes)” 1582. Tc. golak. Fam.: cudav adj. „ciolac” 1862 <— ciolac + (s)chilav; ciolăci vb. „a mutila” 1911; ciolăvi vb. „a mutila” 1862 <— ciolav; ciolăv/e s.f. „mutilare” 1862 <— ciolav', cmlnav adj. „ciolac” 1911, var. cioalnav, cioalnăv, şolnav, şolnâv <— ciolac + bolnav', cioloagă s.f. „mârţoagă; obiect deteriorat” 1884 ciolog ° // et. nec. DA; ciol#c s.m. (Ban.) nume de câine 1885 <— ciolog „olog, slab” 0 // et. nec., cf. ciomoc DA; ciolog adj. „olog, slab” 1884, var. ciolob <— ciolac + olog. CIOL/4N s.n. „os mare; mădular; (fig.) parte a roţii de car şi de moară, obadă; pământ tare, neroditor; varietate de struguri - grand os; membre; jante; terre crayeuse; sorte de raisin” 1520 (top. Poiana Ciolanofv)). V.sl. clanu „membru”. Fam.: ciohohme s.n.pl. (Trans.) „schelet, ciolane” c.1800; ciolănaş s.n. (dim.) 1875; ciolăneasca s.f. art. (S Munt.; cor. pop.) 1885; ciolăndi s.n. (dim.) 1683; ciolănos adj. „cu oase mari, ieşite în rehef, osos” 1705; ciolban s.n. (Năs.) „ciolan” 1888, poate infl. de ciolpan „trunchi”; desciolănot adj. (despre membrele corpului omenesc) „care este sau pare a fi desfăcut din articulaţii” 1936. Cf elen. CI0LĂ s.f. (Mar.) „minciună - mensonge” 1903. Magh. csal „înşelătorie, capcană”. Fam.: ciolar s.m. (Trans.) „şarlatan” 1891. CIOLHĂ s.f. (N Trans., Mar.) „trunchi găunos; organ genital al iepei - tronc creux; organe genital de la jument” 1925. Et. nec. DA // Magh. csalfa „amăgitor, înşelător” N. Drăganu apud Ş. Paşca, DR 5,1927-1928, 314. CIOLOB(X4CĂ s.f. (Ban., Mehed.) „apă stătută; lătură - eau croupie; lavure” 1910. Et. nes., probabil <— *ciolboacă <— ştioalnă + holboacă, bolboacă „loc adânc intr-un râu sau un lac” ° // Et. nec. DA. CIOLOB0C s.n. (Trans.) „picior de porc - pied de porc” 1825. Et. nes., posibil <— *cioloabă («— ciolan + labă) + -oc N. Drăganu, DR 2, 900, DA (posibil). CIOLOBOT s.m. (bot.) „plantă ierboasă cu flori viorii-purpurii, cu spini, care creşte pe coline aride - Centaurea spinulosa” 1906. Et. nec. CIOLOJVL4D s.m. sg. tantum „specie de porumb pentru nutreţ - sorte de maîs” 1906, var. ciolomadă s.f., şolomadie s.f. Magh. csalamăde. CIOLOMJ vb. refl. (Apuseni) „a insista - insister” 1930. Et. nec. Fam.: ciolomiţ adj. „insistent, obraznic” 1930. Cf. ciomândi. CIOLPAN s.m. „trunchi de copac cu rădăcinile în pământ, fără ramuri; (Buc.) picior; (fig.) om mare şi diform - tronc d’arbre sans branches; pied; personne grande et difforme” 1592 (antrop.), var. ciorpan, ciulpan. CIOLTdR - 261 - CIONDĂN7 Et. nes., probabil (cu forma de bază ciorpan) refăcut din ciortan1 (*— ciotan <— ciot) sau <— *ciompan ciomp (= ciump „ciot”) ° // Tc. golpa „şchiop, schilod” SDLR; probabil din sl. cerpu „aşchie, bucăţică de lemn”, cf. ciorpec CDER 1973; et. nec. DA. Fam.: ciolpănd s.m. (dim.) 1901, var. ciorpănol, (suspect, probabil eroare grafică, potrivit DA) colpănel. CIOLTdR s.n. (pop.) „pătură de postav care se punea sub şa; (Mehed.) covor ţărănesc de perete; (Olt.) haină scurtă ţărănească pentru femei - chabraque; tapis; manteau court des paysannes” 1594, var. (suspect) ciortan3, ciultar, (Ban.) ciurtar „veşmânt din lână albă sau vânătă, pieptar”. Tc. goltar (înv.), gultar. CIOMdG s.n. „bâtă lungă şi groasă, cu măciulie la capăt; îmblăciu - gourdin; fleau (â battre le ble)” 1571 (top. Ciom<ă>gească), var. (Mold.) ciomac, ciumac, ciumag, (Trans.) ciumeag, (Trans.) giumag. Tc. gomak, (înv., dial.) gumak, gomag. Fam.: ciomăgar s.m. (pop.) „bătăuş” 1877; ciomăgaş1 s.n. (înv., dim.) 1870; ciomăgaş2 s.m. „bătăuş” 1839; ciomăgeală s.f. (Munt., Olt.) „bătaie cu ciomagul; (p. ext.) bătaie” 1857, var. ciumăgeală <— ciomăgi; ciomăgd s.n. (dim.) 1848; ciomăgi vb. „a bate cu ciomagul” 1705; ciomăgit s.n. (abstr.) 1892 <— ciomăgi; ciomăgitar adj. „care ciomăgeşte” 1930 <— ciomăgi; ciomăgaş s.n. (dim.) 1853; ciomăgaţ s.n. (dim.) 1924. CIOMÂND7 vb. refl. (Trans.) „a se certa pe un ton scăzut - se quereller” 1930. Et. nes., probabil <— dondăni prin metateză (> *cionăndi > ciomândi prin disimilare) 0 // Et. nec. DA. Cf. ciolomi. CIONAIE s.f. „vacă nărăvaşă - vache retive” 1913. Magh. csunya „sălbatic, nărăvaş”, adaptat după derivatele în -aie, frecvente la numele de vaci (cf. Bălaie, Junaie, Lunaie, Plăvaie, Roşcaie) N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 712, DA. CIONC1 s.n. (Trans.) „dig făcut dintr-un butuc acoperit cu crengi, fixate cu pietre - digue (faite d’une buche couverte de branches et de pierres)” 1930. Et. nes., posibil magh. csonk „butuc”, cf. cionc2 (s.v. ciung) şi cioncaş DA. Cf. cioncaş, cionc2, ciung. CIONC2 adj. „ciung; (despre vite) fără un com; (despre obiecte) din care lipseşte ceva -mutile, manchot, prive d’une come; (objet) dont on a coupe une pârtie” 1822. Et. nes., magh. csonka CDED II 490, DA, Tamâs, EW, 222 (cuvânt cu aceeaşi origine îndepărtată ca şi ciung) sau <— ciung, eventual infl. de magh. csonka ° // <— cioc (rădăcină expresivă) + infix nazal CDER 2087 (probabil). Fam.: cionca vb. „a ciunti, a mutila, a tmnchia, a ciumpăvi” 1871. Cf. cionc1, ciump, ciung, ciunt. CIONC4Ş s.n. „pădurice - petite bois” 1930. Magh. csonkâs „pădure după curăţire” (< csonka „ciung”, cf cionc2) DA. Fam.: cioncăşd s.n. (dim.) 1930. Cf cionc1, ciung. CIONDĂ s.f. (Buzău, atestat într-un descântec) „monstru? - monstre?” 1928. Probabil magh. csoda „minune, monstru” (împmmut slav, cf. v.sl. cudo, ser. cudo „minune”) DA. Cf ciadă. CIONDĂN/ vb. „a certa, a ocărî - bougonner, gronder, quereller; a se lua la ceartă, a se ocărî (puţin) - se quereller, se disputer” 1825 (var. ciondrăni), var. (Bas.) cioldăm, ciondăi, ciontăni. CION/C -262- CIOP.4TĂ Et. nes., magh. csondit (= csendit; varianta cu -o- atestată în 1604, după EWU1201) „a suna, a zăngăni” ° sau săs. schănden „a face de ruşine, a profana, a ocări” (pentru corespondenţa dintre -ăni şi infinitivele săs. în -en, cf. ştricăni < stricken) DA (probabil), DEX, V. Arvinte, SCS, 1955, 3-4, 234-240 (care ilustrează corespondenţa săs. sch- - rom. c- şi prin exemplul ciuhă1 < săs. *schiuhe = germ. Scheuche) // El. de substrat, din rădăcina i.-e. *(s)keud- „a striga, a ocări, a certa”, cf. gr. Kv8â(€Lv „a insulta”, engl. hoot „a striga, a huidui”, v.sl. kuzdg, kuzditi „a mustra, a ocări” Reichenkron, Dak, 108-109; creaţie expresivă, cf bombăni, dondăni CDER 1976; rom. cioandă (< germ. Schande) TDRG1; rom. cioandă (fără et.) CADE; cf. magh. civodni, civakodni CDED II 490; var. din bondăni, cf. magh. csângatni „a trage clopotele”, csongeni-bongeni „a clămpăni”, civodni „a se certa” SDLR. Fam.: cioandă s.f. „ceartă” 1825 (var. cioandră) <- dondăni DA (probabil), DEX, SDLR, Mărgărit, PED, 116// săs. Schande TDRG1, DA (posibil), var. cioandră < săs. Schander (,mensch), cf. magh. csander „rău, răutăcios” N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 1089, DA (posibil); cf. magh. civodăs, civakodas CDED II 490; ciondăneală s.f. (abstr.) 1885, var. ciondrăneală; dondănit s.n. (abstr.) 1825, var. ciondrănit; ciondrănitar adj. „care ceartă, care ocărăşte” 1825 <- ciondrăni (= dondăni); ciondromăni vb. refl. (Vaslui) „a se dondăni” 1780-1801 <- ciondrăni (= dondăni) + şondromăni „a vorbi încet, a sta la taifas” (°) sau + hondromăni „a se certa” (DA). CION/C s.n. (Mar.) „luntre - barque” 1925. Magh. csdnik (= csonak), împrumut slav, cf. ser. cunak, slovac clnok. Cf. cin2. CIONOC s.n. (N Trans.) „ciubuc, pipă turcească - pipe turque” 1887. Et. nes., probabil magh. csanak „ciutură” DA, cf. sensul „pipă” al lui ciutură. Fam.: cioancă2 s.f. „pipă” 1880 <— cionoc, posibil infl. de genul feminin al sinonimului pipă 0 II <— cionc „mutilat” DA; magh. csonka SDLR (inacceptabil din motive semantice, magh. csonka având sensul „mutilat, ciung”); <— ciung TDRG; et. nec. DEX. CIONT1 s.n. (Trans., Mar.) „os, ciolan; (glumeţ) mână, (lapl.) degete - (grand) os; (en plaisantant) main, (au pi.) doigts” c.1650. Magh. esont. Fam.: cioantă s.f. „deget” 1930 <- pl. cioante, sg. refăcut; ciontiţă s.f. „os mic” 1925, var. ciuntiţă <— cioantă (cu sensul neatestat „os”); ciantoş adj. „osos” 1918; ciontuţ s.n. „os mic” 1918. CIONT2 s.m. „şoarece de munte - espece de souris” 1885. Et. nec. DA. CIOPATĂ s.f. (mai ales la pl.) „bucată de came, ciosvârtă, halcă; jumătate de nucă sau de măr -morceau de chair; moitie d’une noix ou d’une pomme” 1645 (antrop.), var. ciopartă, cioparte (suspect, posibil reetimologizare, în LM), ciopartă. Et. nes., probabil el. de substrat, cf. alb. cope „bucată”, copetoj „a tăia în bucăţi”; pentru terminaţie, cf. bucată P. Boerescu, LR 50, 2001, 170-172 (apropierea între cuvintele rom. şi alb. a fost făcută de Philippide, OR II, 706, care însă le atribuie ambelor o origine obscură) // Magh. csapat „ceată, trupă, grămadă” (< csap „a tăia, a amputa”, cf. csapatos „bătut bine”) DA, SDLR, CDER 1977, DEX; magh. esoport „grămadă” CADE. Fam.: ciocârtaş s.m. „persoană care ciocârteşte” 1880 <— ciocârti (= ciopârţi); ciocârtitwră s.f. „aşchie” 1908 <— ciocârti (= ciopârţi); ciocoti2 vb. (Buc.) „a lucra un lemn din topor, luând câte o bucată din el şi producând zgomotul pe care îl face cioplitoml în lemn” <— ciocârti (= ciopârţi), posibil infl. de ciocoti1 0 (în DA, <— ciocotil, prin apropiere de ciocârti); ciopătai s.f.pl. „picioare” 1921; ciopături s.f.pl. (Trans.) „bucăţi de şuncă afumată” 1906, posibil <— dopată (interpretat ca un participiu) + -ură; ciopăţea s.f. (dim.) 1910; ciopăţică s.f. (cor. pop.) 1885; ciopârlac s.n. (atestat numai într-o ghicitoare versificată) „par, trunchi” 1901-1903 <— ciopârtac, pentru rimă, sau infl. de prepeleac; ciopârtac, -ă adj., s.m., s.f. „(vită) cu coada scurtă; unealtă cu care morarul îndeasă sacul” CIOPÂRL4N -263- CIOPL7 1898 <— ciopârtă (= dopată); ciopârtotic adj. „cu coama sau coada retezată” 1879 <— dopârtă (= dopată) sau <— dopârti (= dopârţi); ciopârţeală s.f. (abstr.) 1870 (var. ciocârteală) <— dopârţi; ciopârţi vb. „a tăia în bucăţi, a hăcui; a scoate o bucată dintr-un lemn cu toporul; a tăia mărunt şi cu stângăcie” 1683 (var. do cârti), var. ciocârti, ciocâlâ, ciopăţi, ciopârti <— dopată; var. cu -r-, după împărţi; var. cu -c-, posibil infl. de cioc1; var. ciocâlti <— ciocârti; ciovârtac s.n. (atestat numai într-o ghicitoare versificată) 1908 <— ciopârtac, după ciovârtă (= ciozvârtă). CIOPÂRTAN s.m. (bot.) „specie de ciupercă - espece de champignon” 1885. Et. nes., probabil <— *ciopârcan <— ciupercă ° sau dopârti (= ciopârţi), cf. ciocârt, ciocârţel (<— ciocârti = ciopârţi) DA. CI0PCA s.m. art. (Suceava) „diavolul sau alt spirit rău - le diable” 1899. Et. nes., <— ceapcă „chipiu”, datorită reprezentării diavolului cu un fes (roşu), cf. tichiuţă DA sau <— cioplea (<— ciopli) + potca ° (DA: „cf. însă şi cioplea”). Cf. cioplea. CIOPL/4C s.n. (Năs.) „drum, cărare - chemin, sentier” 1887. Et. nec. CIOPL/4U s.n. (Trans., Ban.) „furcoi - fourche â faner” 1906. Et. nes., probabil magh. *csaplo < *csaplani (cf. csaplâs, csaplăl, csaplal) < csapni „a arunca” N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 712 sau <— *cioplui, *ciopui < magh. csapni Tamâs, EW, 224. CIOPLEA s.m. art. (Suceava) „dracul - le diable” 1898. Et. nes., <— ciopca («— ceapcă), infl. de ciopli, {chip) cioplit0 sau <— ciopli DA (explicabil prin interpretarea superstiţioasă a zgomotelor de cioplit din pădure) // Top. Cioplea, localitate de lângă Bucureşti unde au fost aduşi ciumaţii în timpul ciumei lui Caragea, cf. expresia a se duce la Cioplea, duce-te-ai la Cioplea V. Bogrea, DR 2, 1921-1922, 788 (improbabil deoarece cuvântul este atestat doar în Suceava). Cf. ciopca. CIOPLI vb. „a tăia lemn sau piatră, a sculpta; (rar) a prăşi; (fig.) a cizela, a civiliza - tailler (le bois ou lapierre), fa9onner, sculpter; (rarement) sarcler; (fig.) ciseler, civiliser” 1581, var. (înv.) cep li. Bg. coplja „a scobi, a scormoni” TDRG1, Densusianu, HLR I, 365, DA, SDLR, DEX, ser. copliti „a smulge” TDRG1, Densusianu, HLR I, 365, DA, DEX, termen balcanic posibil împrumutat dintr-o limbă de substrat, cf. alb. cope „bucată”, cop(e)loj „a tăia în bucăţi, a ciopârţi”, rom. dopată, eventual şi ciupi; provenienţa directă din substrat, susţinută de P. Boerescu LR, 50, 2001, 168, mai puţin probabilă deoarece grupul -pl- se poate explica mai curând prin transformarea slavă -pj- > -plj- II SI. cepiti, -pljg, cf. ser. copliti, bg. coplja CDER 1979; bg. cjupi, sejupi (sic!) „a rupe”, cf. ceh. ostepovati „a subţia”, ostepaska „secure de tâmplar”, v.sl. cepiti „a despica” CDED II55-56; magh. csupolni CADE. Fam.: cioplaş1 s.m., s.n. (Mold., Buc., Trans.) „marcarea arborilor printr-o tăietură; (col.) lemne cioplite în pădure; stropi mari şi rari de ploaie” 1893 <— ciopli N. Drăganu, DR 7, 1931-1933, 132 (pentru primele două sensuri); sensul „stropi mari de ploaie”, probabil prin asociere metaforică cu aşchiile rezultate din cioplire 0 // magh. *csaplăs (< *csapla < csap „a izbi”), cf. ceaplău, cioplău DA, N. Drăganu, DR 7, 1931-1933, 132 (pentru sensul „stropi mari”), CDER 1978; cioplaş2 s.m. „persoană care ciopleşte” 1688; ciopleală s.f. (abstr.) 1862; ciopliică s.f. „unealtă de dulgherie” 1886; cioplit s.n. (abstr.) 1581; cioplitoare s.f. „unealtă de dulgherie; lemn pe care se ciopleşte” 1825; cioplitor1 adj., s.m. „persoană care ciopleşte, sculptor” 1551-1553; cioplitor2 s.n. „unealtă de dulgherie asemănătoare rindelei; lemn pe care se ciopleşte” 1825; cioplitură s.f. (abstr.) c.1650; ciopritor s.n. „butuc din coada plutei, care are rolul de a o încetini” 1930 <— cioplitor1 + opritor; necioplire s.f. „lipsă de educaţie” 1833 <— ne- + cioplire, după necioplit; necioplit adj. „necivilizat” 1688. CI0PNIŢĂ -264- CI0RBĂ CIOPNIŢĂ s.f. „intrarea în pivniţă; împletitură de nuiele pe care se usucă prunele - entree de cave; sechoir pour Ies plumes” 1839 (var. ciopriţa). Et. nes., probabil«— şop „şopron” DA, infl. de pivniţă şi, pentru sensul „uscător de prune”, de lojniţă. CIOP0C s.n. (N Trans.) „unealtă (agricolă, domestică) - outil (agricole, domestique)” 1887-1888. Ucr. copok (diminutivul lui cip „cep; unelte felurite”) DA. Fam.: ciopocări vb. „a lucra” 1887—1888 (var. ciopocori), var. ciocopocun (infl. de inteij. cioc-poc). CIOPOR s.n. (Ban., Trans., Olt., N Munt.) „grup de animale (în special de oi) sau de oameni -groupe (d’animaux ou de personnes)” 1788, var. cioport, cipor1. Magh. csoport, csopor „grup”. Fam.: cioporaş s.n. (dim.) 1931; ciopord s.n. (dim.) 1915. CIOR4P s.m. „piesă vestimentară care acoperă talpa şi o parte din picior; (Bas., înv.) jumătate de copeică - chausette, bas; (Bas., vieilli) demi copeck” 1508, var. cerap, ciorap, cirep, giorap. Tc. corap (< arab. surrăb). Fam.: ciorăpar s.m. „fabricant sau negustor de ciorapi” 1871; ciorăpăreasă s.f. „fabricantă de ciorapi sau nevastă de ciorăpar” 1893 <— ciorăpar\ ciorăpărie1 s.f. „meseria ciorăparului; fabrică sau magazin de ciorapi” 1840 <— ciorăpar sau <— ciorap; ciorăpărie2 s.f. „magazin de ciorapi; obiecte de îmbrăcăminte tricotate” 1871; ciorăpd s.m. (dim.) 1871, var. giorăpd; ciorăpar s.m. (dim.) 1871. CIOR4SC1 s.m. (Trans.) „piatră tare: trahit, granit - trachyte, graniţe” 1906. Et. nes., probabil <— ciorăsc2 (= doresc) <— cioară, după culoarea neagră-albăstruie a inserţiilor pe care le prezintă roca DA (sigur, s.v. cioară), M. Homorodean, CL 2, 1957, 203. CIOR4NG s.m. (Trans.) „cioban care mână oile la strungă - berger qui mene Ies brebis â la trăite” 1921-1922, var. ciorrng. Et. nec. // Ţig. corango „de hoţ” (< cor „hoţ”, cf. ciordi) CDER 1982. CIORÂNGL/4V1 s.m., poreclă dată ţiganilor - sobriquet donne aux Tsiganes 1881. Ţig. corango „hoţesc” (< cor „hoţ”, cf. ciordi), analizat, prin etimologie populară, în cioară (cioran) şi gîavă „căpăţână”, cf. baragladină DA. CIORBĂ s.f. „fel de mâncare constând dintr-o zeamă (acrită), preparată cu legume şi (uneori) cu came; (pop., fig.) învălmăşeală, amestecătură (de obiecte, de idei sau de oameni); (Olt., rar) lapoviţă; (Olt., rar) chirpici - potage (aigri); (fig.) pele-mele; (Olt.) neige boueuse; (Olt.) torchis” 1607 (antrop.), var. (reg., rar, în rimă) cioarbă, (reg., rar) ciorba. Tc. gorba. Fam.: ciorbagioaică s.f. 1939 <— ciorbagiul; ciorbagiu1 s.m. (înv.) „ofiţer turc, comandant al unei unităţi de ieniceri; om de vază; (Mold., rar) primar rural (turc); arendaş de neam străin; (Dobr., rar) baci; stăpân al unei case, gospodar” 1678-1689 < tc. gorbaci, cu sensul propriu „distribuitor de ciorbă”; evoluţia semantică explicabilă prin atribuţia de a distribui hrana (ciorba), pe care o avea comandantul unei unităţi de ieniceri DA; ciorbagiu2 s.m. „persoană căreia îi place mult ciorba, care mănâncă multă ciorbă” 1877 <— ciorbă sau <— ciorbagiu\ reinterpretat prin asociere cu ciorbă; ciorbalac s.n. „(înv., Munt.) castron pentru ciorbă; (Munt.) ciorbă îngroşată; mâncare proastă; amestecătură, învălmăşeală, scandal, ceartă; (Olt.) vas în care olarii prepară smalţul; (N Dobr., S Mold.) cantitatea de peşte lăsată pescamlui; (Mold.) polonic” 1839 (var. ciorbalic) (forma ciobârlac, cuvânt-titlu în DA, reprezintă o eroare grafică pentru ciorbalâc, forma care apare în unica sursă citată de DA, „Ion Creangă” 4, 26) < tc. gorbahk „(castron, polonic, peşte) pentru ciorbă” Suciu, CRT, 144, IT II, 251; ciorbar s.n. (Munt.) „polonic” 1870; ciorbărie s.f. „ciorbă în cantitate mare; (peiorat.) fel de mâncare cu prea mult sos” 1906; ciorbiţă s.f. (dim.) 1947; ciorboaică s.f. (augm., peior.) 1900; ciorbuliţă s.f. (dim.) 1900. CIORC4N -265- CIORCIOL CIORC4N s.m. (Munt.) „coardă la viţa de vie - sarment de vigne” 1939. Et. nes., <— ciortan1 ° sau corcan1 (<— coardă + crăcan), eventual infl. de ciocârlie2 Mărgărit, VGMA, 232. Fam.: ciorcăni vb. (Munt.) „a tăia via” 1930 <— ciorcan ° // cf. ciocârti DA. Cf. ciortan1, ciot, corcan1. CIORCH/NE s.m. „grupare de flori sau de fructe constând dintr-un ax principal cu numeroase ramificaţii; racem, grapă - grappe (de raisin)” 1839 (var. ciorchină s.f.), var. ciophnă s.f., ciorchin s.m., (hipercorecte) ciorpin s.m., ciorpină s.f., (Munt.) corchină s.f. Et. nes.: lat. *circlîna (Puşcariu, DR4,1924-1926,1558, DA, Densusianu, GS 5, 1931, 174-177, REW Nachtrage, 1947; forma etimologică feminină refăcută mai întâi ca neutru şi apoi ca masculin) < *circlus (= circulus „cerc mic” < circus, cf. cerc), cf. ar. ţerclu „cerc”, cu evoluţia semantică „cercel” (cf. circellus > cercel) > „mănunchi care atârnă” (pentru ce- > cio-, cf. cesvârtă > ciosvârtă, cireaşă > ciureaşă Densusianu, loc. cit.), sau <— ciochină „cârlig, curea (la şa, la brâu) de care atârnă diferite obiecte” > „mănunchi (de lucruri care atârnă)” (sens posibil atestat în C. Stamati-Ciurea, Resunete din Basarabia, Cernăuţi, 1898, p. 36, aplicat chiar unei inflorescenţe: ciochinele de stuf) LM, SDLR (posibil), CDER 1986 (<— cioc + -ină, cf. ciochină, + infixul r) H Lat. *cerric(u)lus sau *cerric(u)lonem (< cirrus „moţ, ciuf, buclă”, cf. sp. cerrejon „smoc mic”) > *cerechiune > *cerchiun(e) > *ciurchiun(e) > ciorchin(e) G. Giuglea, „Langue et Litterature” 4, 1948, 1-2, p. 15-16; înrudit cu ciucure sau chiciură SDLR (posibil); ucr. cupryna „moţ, părul lung din vârful capului sau de pe frunte”, cf. var. ciorpin, ciorpină, cu metateza -pr- > -rp- posibil infl. de curpen SDEM; <— * ciochină <— cioacă* (= ceucă „specie de cioară; strugure negru”) CDED II 53; et. nec. DEX. Fam.: ciorchinaş s.m. (dim.) 1862; ciorchinei s.m. (dim.) 1870; ciorchin/ţă s.f. (dim.) 1903 ciorchină (= ciorchine); ciorchinaş adj. (rar, reg.) „cu mulţi ciorchini” 1861; ciorchinwţă s.f. (dim.) 1862 <— ciorchină (= ciorchine); ciwrpene s.m. (Munt., Dobr.) „ciorchine de struguri”, (Teleorman, Olt) „ciorchine fără boabe; ciorchine cu boabe mici” 1912, var. ciurpen <— ciorchine + curpen(e) (contaminare); desciorchina vb. (rar) „a detaşa boabele de pe ciorchine” 1937; desciorchinătar s.n. (rar) „dispozitiv pentru scoaterea boabelor de strugure de pe ciorchine” 1951 <— desciorchina. CIORCIOBĂTII s.f. pl. tantum (Munt.) „obiecte casnice vechi, uzate sau îngrămădite în dezordine - objets menagers vieux, uses ou entasses en desordre” 1881, var. ciorcioboate, ciorciobxxte, cioroboaie, cioroboate. Et. nes., probabil forma de bază cioroboaie ciobăraie „grămadă de obiecte casnice, scoase din uz” ciob1 I. Mărgărit, SCL, 2014, 2, 228. Var. cu -t-, posibil infl. de bute. Formele ciorcioboate, ciorciobâtii <— cioroboate cu propagarea africatei ° // Posibil magh. SDRL; et. nec. DA. Cf. cioroboti. CIORCIOFLE/4C s.m. (rar, Buc.) „om de nimic - homme de rien” 1874, var. ciorcioflzc. Et. nes., probabil cioară + cioflec S. Puşcariu, DR 7, 1931-1933, 111, DA sau ciorofleţ (> *ciorofleac, infl. de fleac > ciorciofleac, cu propagarea expresivă a africatei) °. CIORCIOL (acc. nec.) s. (rar, Ban.) „mănunchi de fructe care atârnă - grappe penchee” 1924 (posibil şi în derivatul antrop. Ciorciolină 1493), var. ciorcion, ciorcior (Goij) „inflorescenţa alunului - inflorescence du noisetier Et. nes., probabil forma iniţială este ciorcior cu sensul neatestat „ţurţure” (cf. ciorcioruş, ciorcioloş „ţurţure”, ciuciur „şipot”) <— inteij. reduplicată ciur1 folosită pentru a reda sunetul produs de o şuviţă de apă care cade (cf. circira; cf. şi ţurţur(e), posibil <— inteij. ţur) °, sau înrudit cu ţurţure (ciorcioloş „ţurţure” < ţurţure Pascu, Sufixele, 342) // Magh. csercselye, csdrcselye „cercel; piele care atârnă sub bărbia unor animale” (< rom. cercel) S. Puşcariu, DR 6, 1929-1930, 311-313, DA, Rosetti, SCL, 1975, 61. CIORCIOL/ -266- CI0RMĂ Fam.: ciorciotoş s.m. (rar, Haţeg) „ţurţure”, (Apuseni) „noroi care atârnă ca un ţurţure pe animale” 1895; ciorcioruş s.m. (Mehed.) „ţurţure” 1967 <— ciorcior (= ciorciol). Cf. ciur2, ciorciol/. CIORCIOL/ vb. (rar, Buc.) „a mânji, a murdări - souiller, salir” 1883, var. (nord) ciurciuli „a murdări cu noroi moale”. Et. nes., probabil ciorciol, cu sensul „noroi care atârnă ca un ţurţure pe animale” atestat în derivatul ciorcioloş S. Puşcariu, DR 6, 1929-1930, 312-313, DA sau (admiţând ca formă primară ciurciuli) <— ciuciulete cu sensul „ud leoarcă” SDLR. CIORC0I s.m. (rar, Sibiu) „o specie de peşte - une espece de poisson” 1930. Et. nes., posibil<— *ciorcan <— ciortan2 „crap” ° // Et. nec. DA. CIORCI/Ş1 s.n. (rar, Ban.) „vine pe burta calului (DR 5, 308); membru viril al calului (sens îndoielnic, DA) - veines sur le ventre du cheval; penis du cheval (sens douteux)” 1927-1928. Et. nes., posibil <— tiocuş „toc, înveliş” (dim. lui tioc = toc3) N. Drăganu apud Şt. Paşca, DR 5, 1927-1928, 308, DA sau«— ciorcuşă „coţofană, ţarcă” Şt. Paşca, loc. cit., DA. Fam.: doreai s.n. (rar, Ban.) „ciorcuş” 1927-1928 «— ciorcuşl, cu substit. sufixului. CIORDJ vb. (fam.) „a fiara (lucruri mărunte), a şterpeli - voler, chiper” 1857, var. (Trans.) ciorti2, ciurdi. Ţig. cor- „a fiara”, perf. me cordem „am furat”, part. cordo „furat”. Var. ciorti2, posibil infl. de ciort2. Fam.: cior2 s.m. (arg.) „hoţ” 1993 < ţig. cor, cioran s.m. (arg.) „hoţ” 1937 cior1; ciordac1 s.m. nume de câine 1886; ciordeală s.f. (abstr.) 1930; ciordit s.n. (abstr.) 1930; ciorditor adj., s.m. „(persoană) care ciordeşte, hoţ mărunt, găinar” 1930; cioreca2 vb. (Sălaj) „a fura, a şterpeli” 1918 < ţig. cor- „a fura” DA sau <— *ciordeca *— ciordi °. Cf. ciorpandil. CIORDOS/vb. (Bih.) „a murdări - souiller” 1896. Et. nec. CIDRFĂ s.f. (Apuseni) „căpăţână de varză - tete de chou” 1886. Et. nec. CIORGOL0Ş s.n. (Trans.) „bulz de mămăligă cu brânză - boule de farine de maîs avec du fromage” 1930. Probabil <— gogoloş, cocoloş DA („cf. gogoloş, cocoloşi). CIORJL4N1 s.m. (înv.) „arbore ros de animale şi cangrenat - arbre ronge par Ies animaux” 1847. Tc. (dial.) gorlu, gorlii „copac bătrân şi aproape uscat”, adaptat la derivatele în -an V. Drimba, SCL 44, 1993, 1, 66-67, Suciu, ITII, 260-261 // Et. nec. DA. CIORLOG4R s.m. „om de nimic, golan, cioflingar - vaurien” 1891. Probabil <— ciorogar, infl. formal şi semantic de cioflingar, dolar. CIORMĂ s.f. (Mar., N Trans.) „larva cărăbuşului, vierme-alb - ver blanc” 1889. Et. nes., probabil ucr. *corm < v.sl. *cîrmu „un soi de vierme”, cf. pol. czern „vierme în carnea putrezită”, ser. crn „rugină, roşeaţă”, v.sl. cruminu „roşu” (pentru evoluţia „(de) vierme” > „roşu”, cf. fi*, vermeil < lat. uermiculus Bemeker, SEW, 169); răspândirea regională şi vocalismul -o- în loc de -e-, -i- (ca în cerni < v.sl. cruniti, cirtă < v.sl. cruţa) indică un intermediar ucr. (cf. ucr. cornyj < v.sl. *crunyj) °; raportat direct la sl. *cîrmu DA, CDER 1987. CIORMOL4G -267- CIOROBOR Fam.: ciormog s.m. (Buc.) „dorină” 1903; ciormon s.m. (Mar.) „ciormă” 1889. Cf. ciormoiag. CIORMOL4G s.m. „plantă erbacee cu flori alb-roşietice, Melampyrum cristatum; Melampyrum arvense; (Trans.) Melampyrum nemorosum; Lolium tesmulentum; boală a cerealelor numită şi tăciune - melampyre-â-cretes; melampyre des preş, ble de vache; melampyre des bois; ivraie; charbon (maladie des cereales)” 1783, var. ciormăiag, cirmuiag, ciurmoiac. Magh. csormolya (împrumut slav, derivat din baza *cîrmu „un soi de vierme”), asimilat derivatelor în -ag. Fam.: cirmoi s.m. (Trans.) „buruiană care creşte în grâu” 1885 < magh. csormoly N. Drăganu, DR, 7, 1931-1933, 133 // et. nec. DA. Cf. ciormă. CIORNĂ1 s.f. „lucrare scrisă provizoriu, în primă redactare - brouillon” 1837 (var. cioarnă). Rus. cernyj „negru”, cf. cernovik „ciornă”, cernovaja „de ciornă”. Fam.: ciorni vb. (rar, înv.) „a face o ciornă” 1870; ciornoi vb. (Mehed., rar) „a înjgheba” 1910. Cf. cern/, cernavodeon, cernoziom, ciornei, ciornoglovă, ciornolog. CIORNEI s.m. (Mold.) „om negricios, tuciuriu - basane” 1893. Ucr. comyj, rus. cernyj „negru”, apropiat, prin etim. pop., de cioară DA. Fam.: ciornă2 adj.f. (Mar., despre capre) „cu capul negru” 1925 < ucr. coma, fem. lui comyj „negru”; ciornoi s.fpl. (Mold.) „vite slabe şi mici” 1906 < ucr. comyj, (fem.) coma „negru; de rând, inferior”. Cf. cern/, cernavodeon, cernoziom, ciornă1, ciornoglovă, ciornolog. CIORNOGL/4VĂ s.f. (Năs.) „capră cu coamele date pe spate - chevre aux comes courbees en arriere” 1930, var. ciomăglavă. Bg. cernoglav „cu capul negru” (cu evoluţie semantică neclară) DA. Fam.: ciornoclov adj. „bolnav” 1910 < bg. cernoglav; ciornoglov s.n. (S Munt.) „iarbă înaltă cu ghimpi” 1884 (var. ciorânglav2), var. (Tulcea) ciornoglaf, cioronglaf < bg. cernoglav, cu evoluţie semantică neclară DA, CDER 1982; var. ciorânglav2, posibil infl. de ciorânglavl. Cf. cern/, ciornă1, ciornoi, glovă. CIORNOLOG s.n. (Buc.) „şchiop - boiteux” 1913. Et. nes., probabil <— *ciornonog < ucr. cornonohfyj) „(cu) picior negru”, infl. formal şi semantic de olog 0 („posibil un compus cu elementul -nog < sl. nogu „picior”, cf. pintenog, şi apropiat, prin etimologie populară, de olog” DA). Cf. cerni, ciornă1, ciornoi. CIORO^BLĂ s.f. (Năs.) „cal neputincios şi bătrân, mârţoagă - vieille rosse” 1888. Et. nes., probabil <—ciornolog contaminat cu gloabă // Cf. cioablă, rablă DA. CIOROB^RĂ s.f. „coţofană, ţarcă, ciorcuşă; poreclă dată ţiganilor; (Ban., pl.) piese din structura carului, în formă de furcă - pie; sobriquet donne aux Tsiganes; fourche d’arriere d’une charrette” c.1650, var. ciorcobară „coţofană”. Et. nes., probabil <— cioară + ciorobăi, ciorohori „a se certa”, ciorobor „gâlceavă, vacarm” SDLR // <— ciorobor CDER 1990, TDRG2’3; cf. ciorobor, ciorovăi şi ciorcuşă DA. Var. ciorcobară, infl. de ciorcuşă. Fam.: cioroboriţă s.f. „furcă a carului” 1910; ciorobăr/ţă s.f. (dim., Mehed.) 1884. CIOROBOR s.n. (Trans., Buc.) „ceartă zgomotoasă - querelle, vacarme, tapage” 1800, var. ciorbor. Et. nes., probabil creaţie cu reduplicare de la o bază onomatopeică, cf. tura-vura, hâr-mâr, mr. ggru-bgru, sp. chirlomiro „beţiv guraliv” DA, CDER 1990, Tamâs, EW, 12, TDRG2,3, sau magh. csorpor CDED II, 491, TDRG1, CADE, SDLR. CIOROBOT7 -268- CIORPAND^L Fam.: cfora-b^ra inteij. care imită o convorbire prelungită, în contradictoriu 1892; cinrlu-morlu s.n. „ceartă pentru un lucru de nimic” 1825, creaţie expresivă pe baza lui ciorobor, eventual infl. de magh. csorăl-morăl „a lucra pregetând, a întoarce pe faţă şi pe dos” DA; cioroboreală s.f. „ceartă, hărmălaie” 1952 <— ciorobori; ciorobor; vb. „a face zarvă; a se certa” 1883 <— ciorobor ° // <— ciorovăi + ciorobor DA. Cf. ciorobot;. CIOROBOT/ vb. (Mold., Buc.) „a deretica, a face ordine prin casă; a vorbi încet, pe furiş, a şopti; a chibzui mult - faire le menage; chuchoter; reflechir longtemps, hesiter” 1899, var. ciorobota, şoroboti. Et. nes., <— cioroboate „obiecte casnice vechi, îngrămădite în dezordine” (<— cioroboaie, v. ciorciobâtiî) 0 sau 4— roboti + ciorovăi (DA) sau ciorobori (CDER 1991). Fam.: cioroboteală s.f. (abstr.) 1885, var. şoroboteală. CIOROFLEŢ s.m. (Mold.) „termen dispreţuitor folosit de ţărani pentru orăşenii săraci -terme de mepris utilise par Ies paysans pour Ies citadins pauvres” 1893. Et. nes., probabil <— cioară + (nătă)fleţ 0 (cf. cioară, ciorogar, ciorofoi, cotofleanţ, ciorciofleac, ciorlogar DA) // Creaţie expresivă, probabil prin contaminare cu nătăfleţ CDER 1991 (s.v. ciorogar). Fam.: ciorofoi s.m. (Buc.) „venetic, cerşetor” 1930 ciorofleţ + marţafoi °. CIOROGAR s.m. „cizmar; (Haţeg) boier ruinat - cordonnier; boyard ruine” c.1650. Et. nes., posibil din corogar (atestat ca antrop.) <— coroagă „scoarţă; piele uscată de oaie (folosită în cizmărie)”, infl. de ciobotar, cizmar 0 sau < ser. crevljar „cizmar” (< v.sl. crevij „încălţăminte”) CDED II 56; sensul depreciativ sub infl. lui ciorofleţ, cioflingar etc. // Germ. Schuhgarn „aţă de cizmar” DA, TDRG2’3; probabil creaţie expresivă, cf. ciorlogar, cioflingar, ciorofleţ CDER. 1991. Cf. ciorlogar. CIOROP/NĂ s.f. (Munt.) „poreclă pentru ţigani; (p. ext.) mârţoagă, vită costelivă -sobriquet pour Ies Tsiganes; (p. ext.) rosse, betail efflanque” 1878 (var. cioripină „iapă slabă, bătrână”), var. ciorap'mă, ciorovmă. Contaminare din cioară sau cioroi şi arăpină. Var. ciorovmă, infl. de ciorovăi. CIOR0SLĂ s.f. (Trans.) „custura plugului - coutre (de charrue)” 1885. Magh. csoroszlya, csoroszla (< împrumut slav, cf. v.sl. ereslo, slovac cerjaslo, ucr. cereslo, bg. cereslo). Fam.: cioroslan s.n. „custura plugului” 1885. Cf. cireşnă. CIOROVĂ/ vb. „a se certa (pentru ceva lipsit de importanţă) - se quereller (pour une bagatelle)” 1857, var. ciorobăi, ciorogăi, ciorovi, ciorovoi, ciuruvui, giorovăi. Et. nes., probabil ser. cavarijati „a trăncăni, a flecări” A. Scriban, „Arhiva”, 1922, 485, SDLR // Formaţie de la o bază onomatopeică, cf. ciorobor, ciorobară TDRG (legătura cu ciorobor este contestată de DA din cauza răspândirii dialectale diferite); creaţie expresivă, cf. sporovăi, ciorobor CDER 1993; et. nec. DEX. Fam.: ciorobeală s.f. (abstr.) 1893 cioroboială (= ciorovăială)', ciorovariţ adj. (Trans.) „guraliv, certăreţ” 1906; ciorovăială s.f. (abstr.) 1839, var. cioroboială, ciorovomlă, ciuruvuială; ciorovăit s.n. (abstr.) 1930; ciorvălau s.n. (Sibiu) „larmă mare” 1886 <— ciorovăială + tămbălău. CIORPANDjEL s.m. „(poreclă dată unui) copil de ţigan - (sobriquet donne â un) enfant tsigane” c.1890. Ţig. corpandilo „hoţ legat” Al. Graur, BL 2, 1934, 138 sau ţig. corphando „hoţ spânzurat” + suf. dim. -el Drimba, CE, 208 // <— cioară + (par)pandel CADE. Cf. ciordi. CIORPĂ/ -269- CIORT/1 CIORPĂ/ vb. (Buc.) „a scoate (cu lingura) dintr-un lichid - puiser” 1886. Ucr. cerpaty CADE // Rus. cerpati, cf. ciorpac DA; <— ciorpac CDER 1994. Fam.: ciorpac s.n. (Mold.) „căuş cu coadă lungă, lingură mare folosită stână; plasă de prins peşte; strecurătoare (cu coadă) pentru brânză” 1793 < ucr. cerpak (< cerpati „a scoate”), cf. magh. cserpâk, csorpăk (< ucr.). Cf. cerpi, cirăpeală. CIORPEC s.n. (Botoşani) „şindrilă, draniţă - bardeau, echandole” 1913. Et. nes., probabil ucr. cerep „ciob” 0 (DA: „cf. sl. *cerpu „hârb, ţiglă”) sau magh. cserep (< sl.) „ciob, ţiglă” DA. Fam.: chiorpeacă s.f. (Mold.) „şindrilă, scândură mică” 1910, var. chiorpQcă <— ciorpec (reg.) P. Boerescu, LR 58, 2009,4,473 // Et. nec. DA. CIORS inteij. care imită zgomotul produs de târşâitul opincilor pe jos - interj, qui imite le bruit produit par Ies chaussures paysannes traînantes 1898. Onomatopee. CIORT1 s.n. „rădăcina cozii, la cal; bot, rât, cioc - racine de la queue du cheval; museau, groin, bec” c.1650. Et. nes., posibil <— ciot sau ciortan1 (derivat regresiv) ° // Posibil înrudit cu v.sl. *cîrtQ, *cersti „a tăia, a reteza”, pe baza unui presupus sens iniţial „obiect retezat”, sau v.sl. *cîrtu „drac”, în eventualitatea că sensul iniţial a fost „ciuntit, ciung” (Bemeker, SEW, I, 172) DA; <— ciorsăi (< v.sl. *cîrtQ, *cersti) CDER 1995. Fam.: ciortoiat adj. (Bihor) „bulbucat la gură, diform” 1896 4— *ciortoi (augm.) 4— ciort1 MDA. CIORT2 s.m. „ţigan; ştrengar-Tsigane; vaurien” 1857. Et. nes., probabil ucr. cort, rus. cert „drac” DA, cu sensul infl. de ciordi (< ţig.). Fam.: ciord s.m. „hoţ, ţigan” 1879 <— ciort2, infl. de ciordi. Cf. ciort/, ciortopolog. CIORT^C s.m. „lemn strâmb - bois deforme” 1921. Probabil 4— c io tac, infl. de ciortan, ciort. CIORTAN1 s.n. „bucată de os de vacă cu came pe el, picior de găină cu came pe el; butuc de viţă de vie - os de veau gami de viande; jambe de poulet; souche de vigne” 1870 (atestarea din Anon. Car. c.1650, nesigură din cauza absenţei glosării). Et. nes., probabil 4— ciotan 4— ciot, infl. de hartan °, sau 4— ciort1 (LM, DA posibil) <— ciot, infl. de hartan CDER 1995 // Acelaşi cuvânt cu ciortan2 DA (posibil), CADE. Cf. ciorcan, ciot. CIORTAN2 s.m. (S Munt., Dobr.) „crap mic, de 1-2 kg. - petite cârpe, rondelet” 1876 (atestarea din Anon. Car. c.1650, nesigură din cauza absenţei glosării). Tăt. curtan 0 sau tc. cortan ŞIO (cuvânt absent din dicţionarele turceşti consultate), DA (posibil), CADE // Ser. cortan (< tc.) DA (posibil), CDER 1996 (cuvânt absent din sursele lexicografice ser. fundamentale). Fam.: ciortănaş s.m. (dim.) 1872; ciortănăr/e s.f. „cantitate mare de ciortani şi alţi peşti” 1939; ciortăn/că s.f. (dim.) 1884; ciortocrap s.m. „crap de aproximativ 2-3 kg” 1884 <— ciortan2 + crap. CIORT/1 vb. (Mold.) „a se certa - se quereller” c.1745. Rom. ciort1 cu sensul etimologic „drac”, cf. ucr. cortyhaty „a drăcui”. Cf. ciortopolag. CIORTOPOLOG -270- CIOT CIORTOPOLOG s.m. (bot., Buc.) „turtă (Carlina acaulis) - chardonette” 1906, var. ciorto-poloagă s.f.. Ucr. cortopoloh (propriu-zis „care alungă dracii”, cort „drac” + polohaty „a înspăimânta”). Fam.: ciorop^r s.m. (bot., Buc.) „Carlina acaulis” 1906 «— *ciortopol <— ciortopolog ° (et. nec., cf. ciortopolog DA). Cf. ciort2, ciorti1. CIOS1 s.m. (Bih.) „paznic (la sat) - gardien (dans un village)” 1886. Magh. csosz. CIOS2 adj. (S-E Trans.) „frumos - beau” 1921 (atestat doar în forma fem. cioasă). Et. nes., posibil un cuvânt din limbajul copiilor, probabil o prescurtare DA (din *cicios <— *ciceal) °. CIOŞMOL/ vb. (Trans., Mold., Buc.) „a mototoli; a mesteca urât, a molfai; a gusta câte puţin; a se frământa, a se zbuciuma, a se zvârcoli (mai ales în aşternut); a-şi căuta culcuşul (despre porci); a se mânji, a se tăvăli în noroi; a se legăna; a pierde vremea; a se codi - froisser; mâchonner; gouter; se debattre, s’agiter, se retoumer; chercher un lieu pour se coucher (â propos des cochons); s’embourber; se balancer; s’attarder, musarder; hesiter” 1877, var. domoli (refl.), ciosmăli, ciosmoli, cioşmăli, ciozmoli. Et. nes., probabil <— moşcoli, moccoli °, mocioli Avram, NCE, 81-82 (< magh. mocskol „a se murdări, a mozoli, a roade cu dinţii sau cu gingiile, a se vânzoli” DLR). Cf. moşcoli. CIOT s.n. „trunchi sau ramură de copac rămasă după tăiere, parte a unui membru sau a unui obiect rămasă după tăiere - chicot, moignon” 1606 (antrop.), var. (rar) ciotur s.m. Et. nes., probabil el. de substrat, înrudit cu ciut1 ° sau element romanic de origine neclară, cf. it. ciotto „bulgăre de pământ; şchiop” (cuvânt răspândit în foarte multe dialecte italiene), friul. tsuet „care şchioapătă” REW 2454 // înrudit cu ciont, ciunt, ciut1, ciung, ciump, probabil element romanic, cf. it. cionco „ciung”, ciocco „butuc, buştean” TDRG; probabil origine onomatopeică, cf. it. ciotto „şchiop”, magh. csutka, csutko, csut(a) „cotor”, tc. cotuk „buturugă”, rom. ciut\ cionc, ciung, ciomp DA; cf. magh. sut CADE; creaţie expresivă apărută în paralel cu bot CDER 1999; <— ciont (< magh. csont „os”) şi înrudit cu ser. cokur „ciot” SDLR; cf. ser. cot „deal rotund” CDDE II 56; et. nec. DEX. Var. ciotur (s.m.), sg. refăcut din pl. cioturi. Fam.: cioată s.f. (Mold.., Trans., Mar.) „ciot, rădăcină putredă; vită mică” 1884, var. dotă <— cioate, pl. lui ciot (sg. refăcut); ciofkc2 s.n. (reg.) „lemn mic şi scurt, ramură căzută jos” 1910 <— ciotec, infl. de fleac ° // acelaşi cuvânt ca cioflec1, et. nec. DA; ciotac s.m. „arbore cu ramurile uscate, tăiate sau rupte” 1929; ciotan adj., s.m. „slab, bătrân” 1930; ciotănas adj. „osos” 1913 <- ciotan sau <- ciot, după ciolănos; ciotarcă s.f. „buturugă, pom foarte cioturos şi urât, vită mică” 1899 <— cioată; ciatcă2 s.f. (Mold.) „rădăcină, buturugă” 1885 <— dotă, cioată; ciotec s.n. „bucată de lemn folosită ca armă” 1910; ciotoacă s.f. (Ban.) „lemn noduros care nu se poate crăpa” 1930 <- cioată; dotei s.m., s.n. (Olt.) „parte de picior sau de aripă ruptă de la încheietură” 1893, var. cotoi2 (infl. de cot) „picior de pasăre (fript)”; ciotoiaş s.n. (dim.) numele unui joc cu mingea 1909 <— ciotoi; ciototeg s.m. „om mic, pocit” 1891 <— ciot + olog; ciotorman s.m. (Mar.) „guşat” 1925, probabil ciot (pl. cioturi), după subst. în -man (de la sensul „proeminenţă” al lui ciot); ciotorag s.n., în sintagma ciotorogul cozii „rădăcina din care creşte părul cozii”, (pl.) „încălţăminte veche” 1907; cioturas adj. „cu cioturi multe, noduros, (despre arbori) scund, (fig.) zbârlit, stufos, nepieptănat; (despre mâini, degete, picioare etc.) cu oasele proeminente” 1805, var. ciotoros, ciuturos <— pl. cioturi; cioţaţă s.f. (dim.) 1898 cioată; ciutac2 s.m. „arbore ale cărui ramuri au crescut jos, din cauză că trunchiul a fost retezat” 1885; ciuteică s.f. (Trans.) „trunchi rămas în pământ după tăiere” 1906 cioată; ciutuhană s.f. (Trans.) „buturugă” 1906; ciutarcă s.f. „buştean rămas în pământ” 1916 ^— ciuturugă ° sau <— ciotur (= ciot) Pascu, Sufixele, 228 // <— ciutură DA; ciuturugă s.f. (Trans.) „buturugă, trunchi rămas în pământ” 1898 (var. ciotomgă), var. ciotumgă, ciutemgă <— ciot + buturugă. Cf. ciut1, ciunt, ciung, ciump. CIOTCĂ1 -271 - CIP 1 CIOTCĂ1 s.f. folosit adverbial (Mold.) „grămadă, unul peste altul, mulţi la un loc - pele-mele, en grand nombre” 1881, var. cioatcă. Ucr. *cotka (dim. din cota, ceta „ceată, pâlc”) 0 // Rus. cetka „număr pereche” (< ceta „pereche”) SDLR; cf. magh. csutka „miez de fruct, ştiulete de porumb, butuc” CADE, DEX, ser. cutka CADE; <— ciot DA. Cf. ceată. CIOTFĂ s.f. (bot.) „ghebe; creasta cocoşului - tete de Meduse (Agaricus moleus); crete de coq (Cavaria fiilva)” 1929, var. ciotca . Probabil forma de bază ciotca3 <— ciot ° II Et. nec. DA. CIOV/CĂ s.f. „buhă mică, cucuvea; nagâţ - cheveche, hulotte; vanneau” 1523 (antrop.), var. ciomvică, cionvică, ciovlică, ciuvică, ciuvlică. Et. nes.: creaţie de la baza onomatopeică ciovic (DA, CADE; CDER 2001: posibil) sau *cio(v)-, cf. it. civetta „cucuvea”, v.fr. suette, ven. tsoveta, friul. ciuite, suite, (inteij.) it. chiu, ven. co, cu, romagn. co REW 4800 sau magh. csuvik, cf. şi slovac cuvik, sloven covink, ceh. cuvik (CDED II 56: element slav; CDER 2001: posibil creaţie onomat. pe teren slav). Fam.: dorică s.f. „buhă mică” 1868 <— ciovică + cioară; ciorl/că s.f. „nagâţ” 1857 <— dorică, cu epenteza expresivă a lui / (cf. ş ori ic < şoric); ciovic interj, care imită strigătul păsării numite ciovică 1912, var. ciomvic, ciuic, ciuvic, ciuvit <— ciovică ° sau onomatopee DA; ciovină s.f. „nagâţ” 1868 <— ciovică, cu substituţie de sufix; ciovrancă s.f. (înv.) „buhă mică” 1640 <— ciovică + cioară + -ancă. Cf. ţiuvlic. CIOVRÂNT7E (Dobr.) s.f. „vârtej de apă - toumant d’eau” 1916. Tc. gevrinti, (dial.) govrinti Suciu, IT II, 252, asimilat derivatelor româneşti în -ie II înrudit cu v.sl. vrungti „a întoarce” SDLR. CIOZN/vb. (Trans.) „a vătăma - endommager” 1930. Et. nes., probabil *cioz < magh. csuz „durere (reumatică)” (< germ. Schufi „durere (de ochi, dinţi etc.)” ° // Et. nec. DA. CIOZVÂRTĂ s.f. „sfert (dintr-un animal tăiat, dintr-o măsură de capacitate, dintr-un pogon); bucată de came; lemn crăpat în patru - quart, quartier (d’un animal); morceau de viande; buche fendue en quatre” 1629 (var. cizvarte), var. cervarşte, cesvkrtă, cesv&rte, cetv&rtă, cezvartă, ciofartă, ciortvartă, ciosv&tră, ciosvartă, ciosvarte, ciov&rstă, dovadă, ciovarte, ciovastră, ciozvârte, cizvartă. V.sl. cetvrutî „sfert” TDRG, DA, CADE, SDLR, CDER 1998 // Bg. cetvărt DEX. Variantele cu -s- (-z-), posibil < v.sl. *cestvrutu, rezultat prin contaminare < cetvrutî + cgstî „parte”, cf. rom. ciopârţi < ciopăţi + parte DA, CDER 1998. Fam.: cesfartie s.f. (Trans.) „aşchia care se taie la înfieratul arborilor” 1930; cetferic s.m. (înv.) „măsură de capacitate conţinând patru unităţi” 1741 < ucr. cetveryk; cetvert s.n. (înv.) „sfert” 1824, var. cervet < ms. cetvertî; chiorfârtan s.n. (Buc.) „bucată de came necântărită, tăiată după ochi” 1900 <— ciofârtan infl. de chior 0 sau <— *ciosfârtan +— ciozvârtă Loşonţi, CIE, 50 („cf. ciosvârtă” DA) // <— chior + fârtan Suciu, IT II, 230; ciofârtan s.n. (augm.) 1893 <— ciofartă (= ciozvârtă), posibil infl. de hartan DA; ciosvarţ s. (Munt.) în expr. de-a ciosvarţu nume de joc de copii 1884; ciosvârţi vb. „a tăia în bucăţi” 1910; ciozvârcioară s.f. (dim.) 1909, var. dosvârcioară. Cf. cetvarnă, sfert. CIP1 s.n. (electron.) „bucată mică de material semiconductor pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat - puce” 1976. Engl. chip (propriu-zis „fărâmă, aşchie”). -272- CIPRZsS CIP2 CIP2 inteij. care imită sunetul apei lovite cu palmele, cu vâslele etc. - inteij ection qui imite le son de l’eau frappee par Ies mains, Ies rames, etc. 1930. Onomatopee, cf. bg. cip. Fam.: ci*pa inteij. cu reduplicare (cipa-cipa) 1914; cipci/ vb. „a pleoscăi” 1905; cipci/t s.n. (abstr.) 1902 cipcii. Cf. cipce. CIP,4N s.m. (Olt.) „soi de iarbă ţepoasă - sorte d’herbe epineuse” 1924. Et. nes., probabil înrudit cu ţipaniţă „aşchiufă sub piele” < ser. dial. cipanica ° // Et. nec. DA. Cf. ţipaniţă. C/PAŞ adj. (Trans., Criş., Mar.) „neputincios - faible” 1930, var. cipoş. Magh. csipâs „urduros” Tamâs, EW, 226. Var. cipoş (cuvânt-titlu în DA, explicat printr-un magh. neatestat csipos) se datorează variaţiei curente a sufixelor -aş şi -oş °. CHMIMĂ s.f. (N Trans.) „limbric, tenie - lombric, ver solitaire” 1888. Et. nec. C/PCĂ s.f (Trans.) „dantelă, panglică, bandă la mâneca iei, a cămăşii - dentelle, ruban, manchette brodee” c.1700, var. cipsă, ciptă, circă2, citcă. Magh. csipke. Fam.: încipca vb. „a împodobi cu dantelă” 1891. CIPCE interj. (Mold.; accent necunoscut) strigăt cu care se cheamă porcii - cri pour appeler Ies pores 1895. Creaţie onomatopeică. Cf. cip2. CIPERA CEE s.fpl. (bot.) „familie de plante erbacee cu rizom, cu tulpină în trei muchii, cu flori mici şi cu fructe achene - cyperacees” 1962. Fr. cyperacees, lat. savant Cyperaceae < cyperus < gr. KvneLpos' „căprişor, plantă erbacee care creşte în locuri umede”. CIPIL/CĂ s.f. (Munt., Olt.; fam.) „căciuliţă care se poartă pe vârful capului - basque” 1988. Et. nes., posibil <- *cipică <— ceapcă, cf. cibică (incert din cauza difuziunii dialectale diferite -forma cibică este atestată în Buc. şi Trans.) 0 // Et. nec. DEX. Cf. şapcă, capă, capelă1, chip/u. CIPOUN s.n. „marmură albă care conţine mică sau alte minerale colorate; motiv decorativ pentru porţelanuri - cipolin” 1949. It. cipollino < cipoîla „ceapă” (din cauza amestecului de verde şi galben, care aminteşte de foile unei cepe) < * ccepulla (= ccepula) „ceapă mică” < ccepa (cepa) „ceapă”. Cf. ceapă. C7POR1 s.n. (Trans.) „ulcică - petit pot” 1918. Magh. csipor (= csupor). Fam.: ciurort s.n. (Bih.) „vas ciobit, întrebuinţat la fiert apă pentru rufe” 1886 < magh. csuport, acuzativul lui csupor. CIPR£S s.m. (înv., livr.) „chiparos - cypres” 1892. Lat. neol. cypressus (< cupressus, infl. de gr. KvnăpLaaos). Cf. chiparos. CIPRIN/DE -273- CIRC CIPRIN7DE s.n. pl. „familie de peşti care include diverse specii de crap - cyprinides” 1962. Fr. cyprinides, lat. savant Cyprinidae < gr. Kvnpîi'os' „crap”. Fam.: ciprinicultiiră s.f „ramură a pisciculturii care se ocupă cu creşterea crapului” 1949 < fi*. cypriniculture. CIPRIOT, -Ă adj., s.m., s.f „(persoană) care face parte din populaţia de bază a Ciprului; referitor la Cipru - chypriote” 1882 (var. chipriot). Fr. Chypriote. Var. chipriot < ngr. KvTrpuuTrjS'. C/PRU s.m. (rar, livr.) „numele unei plante, confundată în dicţionarele româneşti, cu chiparosul - nom de plante, confondue dans Ies dictionnaires roumains avec le cypres” 1866. Fr. cypre „arbust care se întrebuinţează în cosmetică, Lawsonia inermis; chiparos de Louisiana”, lat. neol. cypros „lemn-câinesc, Ligustrum vulgare” (< gr. Kvirpos). Cf. chipru. C/PSĂNĂ s.f. (bot., Ban.) „plantă nedefinită mai îndeaproape - nom d’une plante sans definition precise” 1885. Et. nes., probabil o rostire dialectală pentru *tipsănă < ser. tipsara „o specie de pere” DA. CIR s.m. (Olt., Mold., Buc., Trans.) „zeamă scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată; terci de faină de grâu; cocă de lipit, făcută din făină de grâu şi apă - jus de farine de maîs bouillie; bouillie; colle de pâte” 1703. Lat. chylus (< gr. „suc, sevă”), cf. alb. qull „fiertură, terci” E. Petrovici, DR 10, 1938-1941, 26-32; S. Popescu-Fischer, SCL XXXVIII, 1987, 3, 235-236; I. Fischer, RRL 19, 1974, 6, 511; Sala, IELR, 179 // Ucr. cyr TDRG, CADE, DA, SDLR, DEX (de fapt, împrumut din română). Fam.: ciricl/c s.m. (Teleorman) „mâncare făcută din mămăligă rece fărâmiţată în apă” 1912 <— cir + clic „pâine lipicioasă; mămăligă crudă” Avram, PE, 57 (nesigur); ciros2 adj. „moale şi lipicios” 1930; cirui vb. „a lipi sau a amesteca cu cir” 1862, var. (Trans.) durui4; ciruială s.f. „cocă de lipit” 1906 <— cirui. Dublet etim.: chil2. Cf. ciriş. CIR/4 s.f. (înv.) „un fel de arbore răşinos, cu lemnul uşor inflamabil - sorte d’arbre resineux, dont le bois est tres inflammable” 1705. Tc. gira (= gira). CIR/IC s.m. (înv.) „om de încredere, favorit; slugă, om de casă; elev, ucenic, discipol - favori, client; domestique, valet; apprenti, eleve, disciple” 1675 (var. cireac), var. cerac, cereac, cirac. Tc. girak. Fam.: ciracladiseală s.f „instruire, ucenicie” 1870 <— ciracladisi; ciracladisi vb. „a scoate pe cineva cirac; a instrui” 1857 <— cirac (Suciu, CRT, 233: cu varianta dezvoltată -ladisi a sufixului -isi) sau < tc. girakladi (infl. de verbele în -isi) ŞIO II 134, Gâldi 119; ciraclac s.n. „protecţie, favoare, faptul de a scoate pe cineva cirac; învăţătură, timp de ucenicie” 1793 < tc. giraklik. CIRĂPIL4LĂ s.f. (înv.) „vas de scos apă - seau pour puiser de l’eau” sec. XVII (potrivit DDRF). V.sl. *crupalo (cf. v.sl. pocrupalo „vas de scos apă”, ucr. cerpalo, bg. cerpalo) < crupg, creţi şi *crupati (cf. rus. cerpat', ucr. cerpaty, ser. crpati, bg. cerpja, ceh. cerpati) „a scoate apă (din fântână)” ° // Cf. sl. crepu, magh. cserep „ciob, vas” DA. Cf. cerpi, ciorpăi. CIRC s.n. „spectacol alcătuit din numere de gimnastică, de acrobaţie, dresură de animale etc.; construcţie de formă rotundă, având la mijloc o arenă circulară, unde au loc asemenea spectacole; C7RCA -274- CIRCUiT incintă neacoperită, în formă de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani; depresiune circulară adâncă de origine glaciară - cirque” 1815, var. (Trans., înv.) ţirc, ţircus. Fr. cirque, it. circo, lat. neol. circus (cu sensul iniţial „cerc”). Var. ţirc(us) < germ. Zirkus. Fam.: circar s.m. 1957. Dublet etim.: cerc. Cf. cearcăn, cercel, cerceta, cherchelie, circa, circuit, circula, circular1, circum-, încerca, ţărcălam1, ţircăl, ar. ţercfu. C7RCA adv. „cam, aproximativ - â peu preş, environ” 1786, var. (Trans., înv.) ţi rea. Lat. neol. circa, it. circa. Var. ţirca < germ. zirka. Cf. cerc, circ, circum-. CIRCADL4N adj. (med.) în sintagma ritm ~ „bioritm caracterizat printr-o alternanţă de 24 de ore - circadien” 1988. Fr. circadien, engl. circadian < lat. circa „înjur; aproximativ” + lat. dies „zi”. Cf. circa, zi. CIRCASL4N adj. „cerchez - circassien” 1901. Fr. circassien < Circassia, forma latinizată a rus. Cerkes < tc. Qerkes, denumirea unui district din nordul Caucazului. Cf. cerchez. CIRCĂL/ vb. (Ban.) „a cerceta urmele mistreţilor pentru a le afla locul şi a fi vânaţi - depister Ies sangliers, pour Ies chasser” 1930. Et. nes., probabil magh. cserkel ( ciosvârtâ, dar şi ceacâie2 = ciochie, cib2= ciob) S. Puşcariu, DR 1, 1920-1921, 370, O. Densusianu, GS 5,1931,174-177. Formele ar. şi mr. cu c- în loc de ţ- aşteptat, prin asimilare cu ş următor CDDE 358. Fam.: mr. cireaşcă s.f. (dim.) 1914; cireş1 [ar. cireşii, mr. cireş] s.m. „pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus avium)” 1401 (top.), var. cereş, cir aş, ciureş < lat. cereseus < cerasus (s.f.) < gr. tcepaao? {Kepaaos) CDED I 56, CDDE 358, DA, CADE, Al. Graur, BL 5, 1937, 92, SDLR, Th. Hristea, SCL 16, 1965, 2, 264 sau <- cireaşă Al. Graur, BL 5, 1937, 92, SDLR, CDER 2021; cireşar1 [ar. cirişar „vânzător de cireşe; luna iunie”, ţirişar „luna iunie”, mr. cirişar „luna iunie”] s.m. „vânzător de cireşe; luna iunie; botgros, pasăre care mănâncă sâmburi de cireşe; nume de floare” 1825 (var. cireşer), var. cirişar cireaşă sau lat. *ceresiărius; cireşar2 s.m. (Munt., Olt., Bas.) „cireş” 1935; cireşea s.f. (dim.) 1871; cireşe!1 s.m. (dim.) 1400-1418 (top.) <— cireş1; cireşel2 s.m. „luna iunie” cireşar\ prin substituţie de sufix ° sau prin disimilare S. Puşcariu, DR 1, 1920-1921, 328, DA; cireşică s.f. (dim.) 1890; cireşîu adj. „de culoarea cireşei” 1871, var. cereşiu; mr. cirişarcă s.f. „pasăre care se hrăneşte cu cireşe” 1935 <— cirişar. Cf. cherry. CIRENAIC s.m., adj. „adept al unei şcoli filosofice din Grecia antică, potrivit căreia înţelepciunea constă în căutarea plăcerii şi evitarea durerii - cyrenaîque” 1855-1864. Fr. cyrenaîque (< lat. savant cyrenaicus < gr. KvprjvaXKOs' „(locuitor) din Cyrene”, nume dat acestei şcoli după fondatorul ei, Aristip, care provenea din Cyrene). CIREŞNĂ s.f. (Dobr.) „cuţitul plugului - coutre” 1885 (var. cireşne). Bg. cereslo Al. Bocăneţu, „Codrul Cosminului” 2-3, 165, DA. Cf. cioraslă. CIR/C1 s.n. (înv.; Munt., Olt., Ban.) „sfert; unitate de măsură a lungimii (egală cu un sfert de stânjen) sau a suprafeţei (egală cu un sfert de pogon); (Munt.) optime dintr-o pâine; (Olt.) picior de miel - quart; quart de toise ou d’arpent; (Munt.) demi-quart de pain; (Olt.) jambe d’agneau” 1697, var. cerec, (Ban.) cirec. Tc. (înv. şi dial.) gerek, geryek (= geyrek) „sfert”, cf. (înv.) gerik, girik „veche unitate de măsură pentru cereale, baniţă”. în Ban., probabil (şi) ser. cerek, cereg. CIR/C2 inteij. care imită ciripitul păsărilor - inteijection imitant le gazouillement des oiseaux 1900. Onomatopee, cf. slav. cirikati (Bemeker, SEWI, 157). Fam.: circovi vb. (Bih.) „a ciripi” 1886 <— *ciricovi <— ciricăi cu substituţia sufixului verbal -ăi prin -ovi; cirica vb. (la un joc de copii) „a ciupi un jucător de dosul mâinii, strigând cir ic, ciric” 1906; ciricata s.f. art., în expr. pe ~ Joc de copii” 1915 *— cirica; cirică1 s.f. (Trans., Dolj) Joc de copii; pietricică folosită în acest joc” 1885 <— cirica (der. regresiv); ciricăi vb. „a ciripi” 1823, var. circă i2, girică i. Cf. ciovic (s.v. ciov/că), cir/p1. CIRIDOANĂ s.f. (Munţii Rodnei, rar) „capră cu blana neagră, cu botul de culoare roşie -chevre noire au museau rouge” 1926. Et. nes., posibil <— Spiridoană, cu palatalizarea p > c specifică zonei ° (motivaţia semantică totuşi neclară) // Et. nec. DA. CIRIF//GĂ CIRIP/E2 CIRIFUGĂ s.f. (Bih., rar) „persoană care umblă încoace şi încolo fără nicio treabă -desceuvre, badaud, flâneur” 1896. Et. nes., probabil combinaţie între interj, tirea (pronunţ. în Bihor [cirea]) + fugă °. CIRIGE' [cirige] (fără accent în DA) s.f. (Bih.) „un fel de prăjitură făcută din aluat prăjit în grăsime - sorte de găteau cuit dans de la graisse” 1896, var. (Ungaria) cirigauă, (Bih.) cirigheauă. Magh. csoroge Tamâs, EW, 227 (< csorog „a bolborosi, a sfârâi”, din cauza sunetului produs la prăjirea aluatului în grăsime EWU); accentuarea cirige (cu e < ea final accentuat) probată de existenţa variantelor refăcute cirigauă şi cirighemă (soluţie preferabilă formei *cirigă reconstruite de Avram, NCE, 83) // Et. nec. DA. CIR/P1 inteij. (de obicei repetată) care imită sunetele caracteristice unor păsări mici -inteij. qui imite Ies sons emis par Ies oiselets 1871 (var. cerip). Onomatopee, cf. magh. csiripel, germ. zirpen, dial. din Tempio tsilibriku, algherez tsiliblik „ciripit” REW 9625. Fam.: cirip3 s.n. „ciripit” 1896 ciripi1 (der. regresiv); ciripeală s.f. „ciripire” 1857 <— ciripi1; ciripi1 vb. „(despre unele păsări mici) a scoate sunete caracteristice; (fig., despre femei sau copii) a vorbi cu voce subţire şi melodioasă; (arg.) a divulga, a trăda” 1805, var. cilipi <— cirip1 DA, CADE, SDLR, DEX // <— *ţiuripi <— *ţiura (< lat. *tinniulâre < tinnîre) + -ip-, cf. ar. ţiurare „a ciripi, a striga, a mugi”, ţiripeare Pascu, Etim. rom., 1910, 21, Sufixele, 178 (etimonul *tinniulăre inacceptabil din cauza absenţei lui -n-; ţiura este explicat în DDA2 prin inteijecţia fiu; cuvântul ţiripeare, calificat în DDA2 ca „necunoscut”); magh. cirpel, csiripel, csiripol CDED II 491; ciripit s.n. „faptul de a ciripi” 1837 ciripi1; ciripitor adj., s.m. „care ciripeşte; (arg.) care trădează secrete, informator” 1831 ^— ciripi1; ciriponică s.f. „vrabie” 1987 <— ciripoi; ciripoi s.m. „vrăbioi” ante 1967. CIR/P2 s.n. (Trans., rar) „ţiglă - tuile” 1918, var. cerep, ciripă s.f Magh. cserep, reg. cserip (< v.sl. crepu „ţest”) Tamâs, EW, 227-228, DA. Fam.: ciripiţă s.f. (Bas.) „olan nears” 1935 <— ciripă (= cirip2). Cf. ciripie1. CIRIP/4U s.n. (Someş) „greabăn (de cal) - garrot” 1927. Et. nes., probabil rom. cirisău = fierăstrău, cf. greabăn < v.sl. grebeni „pieptene”, greblă „greabăn” ° («ciripău apropiat, fără explicaţii, de fierăstrău de Puşcariu, comunicare orală, în DR 5, 1927-1928, 317: „ciripău =ferestrău”) //Et. nec. DA. CIRIP/E1 s.f. (Trans., Ban.) „nisip (negru sau roşu) care se presară pe o foaie scrisă cu cerneală ca să o usuce; piatră roşie, cretă roşie - sabie (noir ou rouge) utilise pour secher l’encre; pierre rouge, craie rouge” 1691-1697, var. ciripe. Et. nes., posibil <— cirip2 „ţiglă” (< magh. cserep, cserip) DA, probabil iniţial adj. *ciripiu „de culoarea ţiglei, roşu” °. Fam.: ciripdniţă s.f. (înv.) „vas mic în care se păstrează ciripia, prevăzut cu un capac perforat” 1905. CIRIP/E2 s.f. (Mold., Munt., înv.) „sfoară înmuiată în vopsea roşie de care se servesc dulgherii spre a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. - cordeau de charpentier” 1753 (var. cerepie, cerpie, scris cerchie). Tc. Qirpi, dial. qirpi. Fam.: ciripi2 vb. (Dobr., Olt, Teleorman) „a vopsi oile pentru a le recunoaşte” 1996 (der. regresiv); ciripier (înv.) „persoană care lucrează cu ciripia” 1830; încerpa vb. (Munt.) „a vopsi oile pentru a le recunoaşte” 1996, var. împercm (cu metateză); înciripi vb. (Munt.) „a vopsi oile pentru a le recunoaşte” 1996; percea1 vb. (Munt.) „a face o pată, a murdări, a împestriţa” 1930 (part. perceat) <— împercia <— încerpa Mărgărit, NCES, 156-159 // et. nec. DLR. CIR/Ş -279- C/SLĂ CIR/Ş s.n. (Olt., Ban., rar şi Munt., Mold.) „cocă de lipit, clei (preparat din faină sau din rădăcinile unor plante) — colle de pâte, colle forte” 1792, var. (Trans., Ban.) ciriz. Tc. giriş „cocă de lipit”, eventual şi bg. ciris, ser. ciris. Var. ciriz < magh. csiriz (< tc.). CIRITlsL s.m. (Mold.) „desiş format din copăcei - taillis compose de broussailles basses” 1675 (var. pl. ceretei), var. ceretel, ceritel, (înv.) ciretei, cititei s.n. (pl. ciriteaie). Et. nes., «— ceret <— cer1 „specie de stejar” CDDE 305, TDRG, SDEM sau *ceret < ucr. oceret „păpuriş” P. Skok, „Revue des etudes slaves” 3, 64, DA, CDER 2025 // <— ceret + magh. cserje „tufa” SDLR; magh. cserje (< cser „stejar”) CDED II 491; posibil <— cer-2 < lat. cirrus „tufiş” G. Giuglea, „Langue et litterature” 4, 1948, nr. 1—2, p. 12; et. nec. DEX. Fam.: cirichîi s.m.pl. (rar, Buc.) „măceşi pitici” <— ciritei (pl. lui ciriteP), variantă fonetică dialectală specializată semantic (înregistrat în DA ca cirichi); cirit/ş s.n. (col.) 1852 ciritei, ciritei, cu substit. sufixului (după desiş, tufiş); citirişcă s.f. (reg.) „vegetaţie măruntă în zona înaltă a pădurii de molid” 1931 ^— *ciritişcă (cu metateză) <— ciritei, ciritei, cu substit. sufixului DA. C7ROS1 s.m. „diferite specii de scrumbii - differentes especes de hareng”, var. cirus2 1916. Bg. ciroz „scrumbie sărată şi uscată”. CIROZĂ s.f „boală a ficatului, caracterizată prin înmulţirea anormală a ţesutului conjunctiv şi prin distrugerea treptată a celulelor hepatice - cirrhose” 1871. Fr. cirrhose (< gr. Kippâ? „gălbui” + -ose). Fam.: cinetic, -ă adj., s.m., s.f., „privitor la ciroză; (om) bolnav de ciroză” 1966 < fr. cirrhotique. C/RTĂ1 s.f. (înv.) „liniuţă, semn mic; (mai ales în contexte negative) lucru foarte mic, neînsemnat; interval de timp foarte scurt, clipă - petit trăit, petit signe; un brin, un rien; instanf ’ 1691. Slavon cruţa „accent sau semn deasupra unui cuvânt” (< crutg, creşti „a tăia”). Cf. certat1, cerţi. CIRTOMETRU s.n. (med.) „instrument pentru măsurarea perimetrului toracic - cyrtometre” 1969. Fr. cyrtometre (< cyrto- < gr. Kvprds' „curb, convex” + -metre < -perpqs' „care măsoară” < per pe lv „a măsura” < perpov „măsură”). Fam.: cirtometrie s.f. „măsurare a perimetrului toracic” 1978 < fr. cyrtometrie. C/RUS1 s.m. „tip de nori de mare înălţime, rarefiaţi şi izolaţi, de culoare albă strălucitoare -cirrus” 1931 (var. grafică cirrus). Fr. cirrus (împr. din lat. cirrus „şuviţă”). CISART4U s.m. (N Trans.) „tovarăş, prieten, camarad - camarade, copain” 1887. Et. nes., posibil <— sighiartău „curelar” (pronunţat sigartau > *gisartău, cu metateză) < magh. szlgyârto < szlj „curea” + gyârto „fabricant”, cf., pentru sens, expresia a se ţine de brâu cu cineva ° // Et. nec. DA. C/SLĂ s.f. (înv.) „număr; cotă-parte dintr-un impozit, cu care o persoană sau o comunitate contribuia, proporţional cu averea, la o sumă mai mare plătită în comun; întrunire a sătenilor pentru stabilirea acestei cote-părţi; breaslă, meserie; (N Trans.) minte, fantezie - nombre; quote-part (d’un impot) en fonction de la fortune de chacun; assemblee des villageois reunie afin d’etablir cette quote-part; Corporation; imagination” c.1500, var. ţislă. V.sl. cislo „număr” (< citp, cisti „a număra; a citi” Bemeker, SEWI, 157). Fam.: cislaş s.m. „persoană care plăteşte impozit prin cislă, contribuabil” 1726; cislui vb. (tranz.) „a taxa prin cislă, a stabili pentru fiecare membru al unei comunităţi supuse la un impozit CISO/DĂ -280- CIST/TĂ contribuţia personală proporţional cu averea sa”, (intranz.) „a se sfătui, a discuta; a plănui, a pune la cale” c.1710; cisluială s.f. „taxare, repartiţie, consfătuire” 1870 <— cislui; cisluit s.n. (abstr.) 1931 <— cislui; cisluitor adj., s.m. „(persoană) care adună banii cisluiti” 1870 <— cislui. Cf. cit/. CISO/DĂ s.f. (geom.) „curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuaţie este de gradul trei - cissoîde” 1949. Fr. cissoîde (< gr. kicjgos „iederă” + -ide < gr. -eiâifc „care arată ca...” < eîSos „formă, aspect”). CISPADAN adj. „de dincoace de Pad, în raport cu Roma - cispadan” 1871. Lat. neol. cispadanus (< cis „dincoace” + Padanus < hidronimul Padus). Cf. transpadan. CISTERCL4N, -A adj., s.m., s.f. „(călugăr) care aparţine unei congregaţii benedictine fondate în Franţa - cistercien” 1898. Fr. cistercien (< lat. med. cisterciensis < Cistercium, numele lat. al localităţii Cîteaux, unde a fost fondată prima mănăstire a acestui ordin). CISTERNĂ s.f. „rezervor în care se adună apa de ploaie; rezervor (cilindric, de metal) servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor - citeme” 1852, var. (înv.) ceternă, citernă, ţisternă. Lat. neol. cisterna (< gr. fdcmj „coş, cutiuţă”, probabil prin intermediar etrusc DELL) DA, SDLR, CADE, DEX, it. cisterna DEX, TDRG2. Var. ţisternă < germ. Zisterne sau lat. neol. cisterna cu pronunţare germană. Var. ceternă, citernă < fir. citerne. Fam.: autocisternă s.f. „autovehicul prevăzut cu o cisternă (montată pe şasiu), folosită pentru transportul unor materii lichide” 1949 < auto2- + cisternă; sternă s.f. (înv.) „rezervor” 1683 < ngr. arepm (< m.gr. Kiarepua < it. sau lat. cisterna). Cf. ceternă. CIST/C1 s.n. „plasă fină de prins peşte - filet de peche fin” 1916, var. (Bas.) cistică s.f. Et. nes., ucr. cystak „plasă de prins peşte” (fără etimologie în ESUM) sau (forma de bază cistică) <— cistină, cu substit. finalei (DA: „et. nec., cf ucr. cystak, cf. cistină”; CDER 2056: „slav, cf. ser. cestar, ucr. cystak, lipseşte însă veriga imediată”) // Ucr. cistik MDA (cuvânt absent din sursele lexicografice consultate; există forma cystyk, dar cu alte sensuri). Cf. cester, cist/nă. CIST7NĂ s.f. (mai ales la pl., Turtucaia) „una dintre plasele năvodului - nasse” 1916. Bg. castina „sită” (< cest „des”) 0 // Et. nec., cf cistic1 DA; sl., cf bg. cistină, găstina „grosime” CDER 2056 (s.v. cistic). Cf. cester, cistic1. CIST/TĂ s.f. „inflamaţie a membranei mucoase a vezicii urinare - cystite” 1849. Fr. cystite (< gr. kvctti^ „vezică, băşică” + -ite). Fam.: cistalg/e s.f „tulburare funcţională dureroasă a vezicii urinare” 1930 < fi*, cystalgie (< cyst- < gr. kvgtis „vezică” + -algie < gr. -aXyia < âĂyos' „durere”); cistectom/e s.f. „extirpare totală sau parţială a vezicii urinare” 1969 < fr. cystectomie (< gr. kvgtls' „vezică” + gr. eKToprj „îndepărtare prin tăiere” < eKTepveiv < etc- „ex-” + repueiu „a tăia”); c/stic2 adj. „care aparţine vezicii urinare sau vezicii biliare” 1896 < fr. cystique; cistic/tă s.f. „inflamaţie a canalului cistic” 1896 < fr. cysticite (< cystique); cistocd s.n. „hernie a vezicii urinare” 1969 < fr. cystocele (< cyst(o)- < gr. kvcttls' „vezică” + -cele < gr. Kij/irj „tumoare, hernie, cocoaşă”); cistografie s.f. „radiografie a vezicii urinare ” 1969 < fr. cystographie; cisto/d adj. „care are forma unei băşici” 1930 < fr. cysto'ide (< cyst(o)- < gr. kvcttls' „băşică” + -(o)'ide < gr. -etSrfs „care arată ca...” < eîSos „formă, aspect”); cistopat/e C/STOVE -281 - CIT3 s.f. „denumire generică pentru afecţiunile vezicii urinare” 1969 < fr. cystopathie (< cysto- < gr. kvo'tls' „vezică” + -pathie < gr. -nadeLa, nâOos' „suferinţă” < nâaxeiv, aor. enadov „a suferi”); cistoplegîe s.f. „paralizie a vezicii urinare” 1848 < fr. cystoplegie (< cysto- < gr. kvcttls' „vezică” + -plegie < gr. nÂiŢyfj „lovitură, rană”); cistoscap s.n. „aparat cu care se poate vedea în vezica urinară” 1930 < fr. cystoscope (< cysto- < gr. kvcjtls „vezică” + -scope < gr. -cncânos' < (JKenTeiv „a privi”); cistoscopic adj. 1978 < fr. cystoscopiqne; cistoscop/e s.f. „examinare a vezicii urinare cu ajutorul cistoscopului” 1955 < fr. cystoscopie (< cysto- < gr. kvgtl,$ „vezică” + -scopie < gr. -GKoma < -aKonos' < aKenreLis „a privi”); cistotom s.n. „instrument care serveşte la inciziunea vezicii” 1896 < fr. cystotome (< cysto- < gr. kvcjtls' „vezică” + -tome < gr. -ro/io^ < repneLu „a tăia”); cistotom/e s.f. 1930 < fr. cystotomie (< cysto- < gr. kvcttls' „vezică” + -tomie < gr. -Topia < -râpo? < Tepuetu „a tăia”, ropij „tăiere”). Cf. chist. C/STOVE s.f.pl. (Mold.) „mici furci pentru urzit pânza; furci împlântate în pământ pe care ţărăncile prepară bătătura, la ţesut - petites fourches fîgees dans la terre, qui servent â preparer la trame” 1885, var. (Bas.) cistuve „bucăţi de stuf care se pun pe sulul războiului de ţesut - morceaux de roşeau qu’on met sur le rouleau de metier â tisser”. Et. nec. CIŞ/T s.n. (înv.) „sortiment, varietate de mărfuri; vânzare, desfacere; belşug, risipă -assortiment, stock de marchandises; vente; surabondance” 1857, var. ceşit. Tc. geşit, (dial.) gişit. CIŞMEL4 s.f. „instalaţie (exterioară) prevăzută cu o pompă, prin care este adusă apa pe conductă - pompe â eau, fontaine” c.1710, var. (înv. Mold.) ceşmQ2, ceşmea, cijmea, cişme, (Dobr.) ciusme a, ciuşme a, (Dobr.) cizme a. Tc. geşme, (dial.) gişme, goşme. Fam.: ceaşmă s.f. (Ban.) „şanţ pentru scurgerea apei” 1913 < ser. cesma, cesma (< tc. geşme); cişmegiu s.m. (înv., rar) „meşter care făcea cişmele; slujbaş însărcinat cu supravegherea reţelei de cişmele în Bucureşti” 1811, var. ceşmegiu, cişmigiu < tc. geşmeci, (dial.) gişmeci; cişmelwţă s.f. (dim., rar) 1903. CIŞNZU s.n. (înv.) „degustare a unui produs alimentar; estimare a preţului unui produs -degustation; estimation d’un produit (pour en determiner le prix)” 1794 (var. ceşniu), var. ceaşin. Tc. geşni, gaşni „gust; (înv.) degustare, estimare a preţului unui produs”. Fam.: cişni1 vb. „a stabili preţul unui produs” 1862 (der. regresiv). CIT1 adj. (rar) „întreg, adevărat - entier, veritable” 1853. Ser. cit. Fam.: crtov adj. (Trans., Munt. Olt.; despre oameni, mai rar despre animale) „căruia nu-i lipseşte nimic, teafăr, nevătămat, sănătos (la minte)” < ser., bg. citav; citovi vb. (Trans.) „a (se) vindeca, (ironic) a schilodi oameni sau alte fiinţe doborându-le printr-o lovitură puternică” 1825, var. citogi <— citov. CIT2 interj. (Trans.) „pâs!, pst!, st! - chut!” 1890. Magh. csitt. CIT3 (înv., reg.) „ţesătură de bumbac de calitate inferioară; amici, fir de bumbac vopsit - tissu de coton, indienne, calicot; fii de coton teint” 1761, var. ciut2. Tc. git. Fam.: citarea s.f. „ţesătură orientală reiată, din bumbac combinat cu mătase, din care se făceau anterie; alagea” 1777, var. cetarie, citane, citariu s.n. < tc. getare, gitare, gitari, getari; cităr/e s.f. „(magazin de) cituri” 1879. -282- CITIR/TE CIT4 CIT4 s.n. (Munt.) „iesle de nuiele - mangeoire, creche faite de branchages entrelaces” 1939. Tc. git „îngrăditură, gard de nuiele”, (dial.) „staul pentru miei, paravan din trestie împletită”. CJTA vb. „a reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva, a menţiona; (jur.) a chema pe cineva în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator - citer” 1819, var. ţita. Fr. citer, lat. neol. citare, cu sensul iniţial „a convoca” < lat. ciere „a pune în mişcare”. Fam.: citabil adj. 1871 < fi*, citable sau <— cita', citat s.n. „fragment citat dintr-o lucrare” 1833, var. (înv.) ţim <- cita, după germ. Zitat; citatomanie s.f. „obiceiul de a cita în exces” 1961 ^— citat + manie; citaţie s.f. „citat, citare; (jur.) invitaţie oficială scrisă, prin care o persoană este citată în justiţie” 1805 (var. ţitaţie), var. citaţiune < fr. citation, lat. neoL citatio, -onem. Cf. excita, incita, recita, suscita. CITADELA s.f. „fortăreaţă mică situată în incinta unei cetăţi sau a unui oraş, care servea ca rezistenţă şi ca ultim refugiu în caz de asediu; oraş (întărit) - citadelle” 1800 (var. ţitadelă). Fr. citadelle (< it. cittadella), it. cittadella (< cittade, variantă arhaică a lui cittă „oraş, cetate” < lat. cîuitătem). Var. ţitadelă < germ. Zitadelle. Fam.: citadin adj. „orăşenesc” 1862 < fr. citadin, it. cittadino; citadiniza vb. (rar) „a (se) urbaniza” 1979 <— citadin; concitadîn s.m. „persoană care locuieşte în acelaşi oraş ca şi altă persoană” 1978 <— con- + citadin, cf. it. concittadino, fr. concitadin. Cf. cetate. CZTĂ1 s.f. (înv.) „semn făcut de cei care măsoară o suprafaţă - signe d’arpentage” 1886. Et. nes., posibil <— citi (cu sensul etimologic „a socoti”), derivat regresiv (DA: „posibil înrudit cu citF) sau <— cirtă1 „liniuţă, semn mic” (DA: „cf. şi cirtă*”). CIT/ vb. „a parcurge un text pentru a lua cunoştinţă de cele scrise; (fig.) a intui, a ghici - lire” 1561, var. (înv.) ceti, căii. V.sl. citati < ătg, cisti „a număra, a socoti; a citi”. Fam.: cetelnă s.f. (Mold., înv.) „bibliotecă” 1778-1779 < rus. citaVnja „sală de lectură”, cu -e-după ceti (= citi); citanie s.f. (înv.) „citit, lectură; studiu; citire din cărţile bisericeşti în timpul slujbelor ortodoxe” 1563-1583 (var. cetenie), var. cetanie, citenie < slavon citenije „lectură”, poate încrucişat cu slavon cetanije „comparaţie”; citeală s.f. „(fam.) lectură, (înv.) învăţătură, erudiţie” 1719-1722, var. ceteală', citeţ1 adj. „lizibil” 1691-1697 (var. înv. ceteţ1) <— citeţ1 (prin reinterpretare); ci tef s.m. (înv.) „cititor; membru al clerului care prin hirotonisire se face demn de a citi din cărţile sfinte” 1580-1602 (var. cetef) < slavon citici; citit1 s.n. „lectură” 1581 (var. înv. cetit1); citit2 adj. „care a citit mult, instruit, învăţat” 1881 (var. înv. cetit2); cititer1, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care citeşte” 1620 (var. înv. cetitoriu); cititer2 s.n. „dispozitiv de citire a datelor” 1981 <— cititorl, după fr. lecteur, engl. reader; neciteţ adj. „care nu poate fi citit, ilizibil” 1909 <— citeţ1; răsciti vb. „a citi acelaşi lucru de multe ori” 1921, var. răsceti; reciti vb. 1847, var. (înv.) receh. Cf. cislă. CITIREAG s.n. (Munt.) „ciomag scurt; ciot lăsat pe un par, pentru a atârna obiecte - gourdin; chicot qu’on laisse sur un tronc coupe pour y accrocher des objets” 1939. Et. nes., posibil *— *citiriş = ciritiş „vegetaţie deasă şi măruntă” (pentru metateză, cf. citirişca), cu substit. sufixului, după prepeleag (= prepeleac), ciomag ° // Cf. magh csitri „scurt” SDLR. CITIR/TE s.f.pl. (Trans.) „ritual constând în aprinderea paielor pe colinele din apropierea satului, la începutul postului Paştilor - rituel qui consiste â allumer le feu sur Ies collines au debut du Careme” 1884. Et. nes., probabil formă simplificată din v.sl. cetyridesgtînica, cetyridesgtina „postul Paştelui, Păresimi” (< cetyri desgte „patruzeci”) 0 // Et. nec. DA. CITLEMBEC -283- CITOLOG/E CITLEMBEC s.m. (bot., înv.) „specie de arbore răşinos, veşnic verde, care creşte pe coastele Mediteranei (Pistacia terebinthos) - terebynthe” 1858. Tc. gitlembik, (dial.) gitlembek. CITO- el. de comp. (biol., med.) „referitor la celulă - cyto-”. Fr. cyto- < gr. kvtos' „cavitate, scobitură”. Cf. citoblast, citocineză, citofag/e, citogamie, citogeneză, citol/ză, citologie, citomorfază, citopoteza, citoscop/e, cit o sta tic. CITOBLAST s.n. (biol.) „partea germinatoare a unei celule (nucleul) - cytoblaste” 1978. Fr. cytoblaste (< cyto- „referitor la celulă” < gr, Kuroc „cavitate, scobitură” + -blaste „germen” < gr. fiXaaTos „germen, lăstar, mlădiţă”). CITOCINEZĂ s.f. (biol.) „proces de separare a două celule provenite dintr-o celulă-mamă -cytocinese” 1962. Fr. cytocinese (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos „cavitate, scobitură” + -cinese < gr. Kivrjcns' „mişcare”). CITOFAG/E s.f. (biol.) „înglobare a unei celule sau a unei porţiuni de celulă de către altă celulă - cytophagie, cytophagocytose” 1969. Fr. cytophagie (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvto? „cavitate, scobitură” + -phagie < gr. -4>âyos‘ „care mănâncă” < (payelu (aor.) „a mânca”), engl. cytophagy. CITOGAMZE (biol.) s.f. „fuzionare a gârneţilor în cadrul fecundaţiei - cytogamie” 1978. Fr. cytogamie (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos* „cavitate, scobitură” + -gamie < gr. yâfios' „căsătorie”), engl. cytogamy. Cf. -gam, găinat. CITOGEN/’ZĂ s.f. (biol.) „proces de formare a unei celule - processus de constitution d’une cellule” 1978. Engl. cytogenesis °, fr. cytogenese DEX (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos* „cavitate, scobitură” + -genese < gr. ye^ecns' „naştere, geneză”). Fam.: citogenetic adj. „referitor la citogenetică” 1978 < fr. cytogenetique; citogenetică s.f. „ramură a geneticii care studiază fenomenele genetice la nivelul celulei” 1978 < fr. cytogenetique (< cyto- + genetique) DEX, engl. cytogenetics °; citogenetician s.m. „specialist în citogenetică” 1978 < fr. cytogeneticien; citogeneticiană s.f. „specialistă în citogenetică” 1978 <— citogenetician. CITOLĂ s.f. „instrument cu coarde din Evul Mediu, având forma unei migdale şi gâtul scurt -citole” 1966. Fr. citole (< lat. cithara, prin intermediar sp. sau it., cu substit. segmentului final printr-un sufix probabil dim., cf. neap. cetola). Cf. ceteră, chitară, ţ/teră. CITOL/ZĂ s.f. (biol.) „proces de distrugere a integrităţii unei celule - cytolyse” 1978. Fr. cytolyse (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos' „cavitate, scobitură” + -lyse < gr. Xvcns' „dezlegare” < Xveiv „a dezlega”). Fam.: citol/tic adj. (biol.) „care distruge celulele” 1978 < fr. cytolitique. CITOLOG/E s.f. „ramură a biologiei care studiază structura, dezvoltarea şi funcţiile celulelor -cytologie” 1966. Fr. cytologie (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos' „cavitate, scobitură” + -logie < gr. -Xoyta < -Âoyos' <\ey£LV „a vorbi”). CITOMORF0ZĂ -284- CIUB//R Fam.: citolog s.m. „specialist în citologie” 1978 <— citologie, prin derivare regresivă; citologic adj. „referitor la citologie” 1966 < £r. cytologique. CITOMORFOZĂ s.f. (biol.) „schimbările prin care trece o celulă în timpul vieţii ei -cytomorphose” 1978. Engl. cytomorphosis (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos „cavitate, scobitură” + -morphosis < gr. /lâpfaxns „formare” < popfovv „a da o formă” < popcprj „formă”), fr. cytomorphose. CITOPOLEZĂ s.f. (biol.) „proces de formare şi dezvoltare a celulei - cytopoîese” 1978. Fr. cytopoiese DEX, engl. cytopoiesis ° (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos* „cavitate, scobitură” + gr. Troirjcris „creaţie, facere” < Troieîv »a face”). Cf. poezie. CITOSCOP7E s.f. (med.) „diagnosticare bazată pe examinarea microscopică a celulelor extrase din organisme - cytoscopie” 1978. Fr. cytoscopie (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos „cavitate, scobitură” + -scopie „examinare” < gr. -GKoma < -cjkottos „care priveşte” < gk€ttt6lv „a privi”). Cf. -scop2. CITOSTytTIC s.n. „medicament sau alt agent fizic care opreşte sau care împiedică înmulţirea celulelor şi care este folosit în tratamentul cancerului - cytostatique” 1962. Fr. cytostatique (< cyto- „referitor la celulă” < gr. kvtos „cavitate, scobitură” + -statique „care opreşte” < gr. gtcltlkos < iaTămi „a opri”). Cf. static. CITRIC adj., s.f.pl. (citrice) „familie de arbori şi arbuşti fructiferi, din care face parte lămâiul; fructele acestor arbori; (chim., în sintagma acid ~) acid organic care se găseşte în lămâie, portocale şi alte fructe - agrumes; citrique” 1871. Fr. citrique „(acid) citric”, cuvânt format pe baza lat. citrus „chitru; (lat. med. din Franţa) lămâi”. Sensul „soi de fructe, familie de plante care produc aceste fructe”, dezvoltat în română, susţinut şi de lat. savant citrus, numele genului din care fac parte aceşti arbori °. Fam.: citrat s.m. (chim.) „sare formată din combinarea acidului citric cu o bază” 1871 < fr. citrate; citrin s.n. (min.) „varietate de cuarţ de culoarea lămâii” 1939 < fr. (pierre) citrine „(piatră) de culoarea lămâii” < lat. med. citrinus < citrum „lămâie”; citronadă (pronunţat cel mai frecvent sitronadă, după modelul fr.) s.f. „băutură pregătită din apă, zahăr şi suc de lămâie” 1931, var. ţitronadă < fr. citronnade < citron „lămâie” < citre (< lat. med. din Franţa citrum „lămâie” < lat. citrus „chitru”, citrium „fructul chitrului”) + -on probabil după limon „lămâie” (< arab. lîmun / laymun) FEWII 721. Cf. chitru. CIU interj, care exprimă bucuria - interj, qui exprime la joie 1892. Creaţie spontană, cf. chiu, ciuş2. CIUIT4T adj. (Buc.) „(probabil) moţat - ayant un toupet, huppe” 1930 (explicat în DA prin „cucuiat”, tradus în fr. prin „juche” prin confuzie cu sensul „cocoţat” al lui cucuiat). Ucr. cubatyj „moţat” (< cub „ciuf, moţ”) 0 // Et. nec. DA. Cf. ciubet, ciup1. CIUR4R s.n. (Trans., Ban., Mold., mai rar Munt.) „vas mare făcut din doage şi prevăzut cu torţi, având diferite întrebuinţări - baquet, tinette” 1560, var. cibar, cibar, ciobar, ciubăr, ciubăr. Magh. csobor, cseber, (dial.) csobor (< v.sl. cibiri, cibrî) ŞDU5, CADE, Tamâs EW 229 // V.sl. ciburu (bg. cabur, cebur, ser. cobar) CDED II 51, DA, CDER 2064; bg. cebăr DEX; prin intermediar din germ. Zuber, cf. v.sl. cibri TDRG. CIUBET -285- CIUBl/C Fam.: ciobârnac s.n. „(Olt.) par care se introduce prin urechile ciubărului, când se cară ceva cu el; ciomag gros, fără măciulie; (Ban.) ciubăr mare de 30-80 litri” 1909 (var. ciobârdac), var. ciobămac, ciobârneac < ser. cabernjak, cabrnjak „cobiliţă” (< cabar „ciubăr”), cu -o- după ciobăr (= ciubăr) ° (CADE: ser. cabrenja) sau magh. esobornek „de ciubăr” (dativul lui csobor „ciubăr”) DA, CDER 1953 sau <— ciubăr Tamâs, EW, 229 // magh. esoborhordo „purtător de ciubăr” SDLR; var. ciomârdac <— ciobârdac («— ciobârnac), infl. de ciomag; ciobârnăcar s.m. (Ban.) „băţ mare cu măciucă la un capăt” 1895 ciobârnac; ciobârnac s.n. „ciobârnac” 1930 <— ciobârnac, cu substit. finalei; ciomârdar s.n. „ciobârnac” 1909 <— ciomârdac (<— ciobârnac), cu substit. finalei; ciubărar s.m. „fabricant sau vânzător de ciubere” 1885; ciubăraş s.n. (dim.) 1780-1801; ciuberd s.n. (dim.) 1780-1801 <— ciuber (= ciubăr). CIUBET s.m. (Mold.) numele unui joc - nom d’un jeu 1892. Et. nes., probabil rom. ciubat „moţat” sau ucr. cubaty, cubyty „a trage de păr” (< cub „moţ”) ° (posibil slav cubiti „a trage de păr” TDRG) // Et. nec. DA. Cf. ciubat, ciup1. CIt/BLĂ s.f. (Trans., Ban., Mehed.) „vas (stricat) de pământ sau de lemn; (la pl.) obiecte stricate - vaisseau (abîme) en argile ou en bois; (au pluriel) objets deteriores” 1895, var. cioblă, (pl.) ciubre. Probabil magh. csobola Tamâs, EW, 228 // Cf. magh. csobolyo {csubujo, csorbol(y)o) DA; germ. Kiibei C. Lacea, DR 4, 1924-1926, 779. Fam.: ciubalau s.n. (N-V Trans.) „vas de lemn pentru băut; ulcior cu vârful spart” 1890, var. ciubeleu, (Sebeş, formă hipercorectă) tebeleu < magh. csobolyo, csubujo „vas de lemn de băut sau păstrat vinul”; ciubeld s.n. (Bih.) „vas de lemn” 1921 <— ciubeleu (probabil sg. refăcut din pl. ciubeleie); dubli vb. „a sparge gura unui ulcior de pământ”, var. ciumbli 1930 <— dublă, infl. de ciobi; var. ciumbli«— dubli Avram, NCE, 84 // et. nec. DA; ciumbleală s.f. „ştirbitură (a buzei unui vas)” 1928 ciumbli (= dubli); ciumblitară s.f. „ştirbitură (a buzei unui vas)” 1928 <— ciumbli (= dubli). Cf. ciurbălui. CIUBOTĂ s.f. „cizmă, încălţăminte grosolană; (înv.) amendă ce trebuia plătită de cel adus cu forţa la judecată - botte, botine; (vieilli) sorte d’amende payee par une personne amenee par force au jugement” 1587 (var. ciobotă), var. (N Mold.) cibotă, (Munt.) cioboată, ciuboată. Ucr. cobit, pl. coboty (împrumut turcie, cf. tăt. cabata, ciuvaş gapata, kazah sabata „opincă din scoarţă de tei” < pers. căbătăn) DA, SDLR, DEX, pol. ezobot DA, TDRG, CDER 2066 // şi rus. cobot DA, SDLR, CDER 2066; rus. cobot CADE (inacceptabil deoarece atestarea este prea timpurie pentru un împrumut rusesc). Sensul „amendă”, din expr. bani de ciubote, despăgubire în bani pentru cei care aduceau persoana învinuită, uzându-şi astfel încălţările DA. Fam.: cibotaie s.f. (bot., Trans.) „măseaua-ciutei, Erythronium dens-canis” 1906 <— cibotă (= ciubotă), cf. ciuboţică ° II et. nec. DA; cicibată s.f. (bot., Trans.) „cibotaie” 1906 <— cibotă (= ciubotă), cf. cibotaie (s.v. cibotaie DA); ciobotăraş s.m. (entom.) „muscar” 1903 ciobotar (= ciubotar); ciobotăraasca s.f. art. (cor. pop.) 1908 *— ciobotăresc (= ciubotăresc); ciobot/ vb. (înv.) „a amenda cu amenda numită ciobote” 1628; ciubotar s.m. (Mold.) „cizmar” 1597 (var. ciobotar), var. cibotar; ciubotăreasă s.f. „soţia ciubotarului” 1645 (var. ciobotăreasă) <— ciobotar; ciubotăresc adj. 1691-1697 (var. ciobotăresc) <— ciubotar; ciubotăr/e1 s.f. (Mold.) „cizmărie, meseria de cizmar” c.1650 (var. ciobotăne1), var. cibotăne1 <— ciubotar; ciubotărie2 s.f. „prăvălia sau atelierul cizmarului” 1682-1686, var. cibotărie2, ciobotăne2 ciubotar; ciubotăriţă s.f. „soţia ciubotarului” 1930, var. dobotănţă <— ciubotar; ciubotei s.n. (augm.) 1896, var. ciobotoi; ciuboţea s.f. „cizmuliţă, gheată femeiască, pantof’ 1909, var. ciboţe a, ciobote a; ciuboţică s.f. (dim.), nume de plantă în compusele ciuboţica-cucului, ciuboţica-ursului 1805, var. ciboţică, cioboţică. CIUBUC s.n. „(înv.) baghetă, vergea; ţeavă de pipă, pipă; muştiuc de pipă; baston de ceară; acadea; ornament în relief care marchează marginile unui perete; (fam.) avantaj sau câştig ilicit - CIUCI1 CIUC1 -286- baguette, verge; tuyau de pipe, pipe; bout de pipe; bâtonnet de cire; berlingot (bonbon); cannelure; gain illicite” 1594, var. cebuc, cibuc2, ciubut. Tc. gubuk, (dial.) gibuk. Fam.: ciubdcă s.f. (înv.) „lulea de proastă calitate” 1844 <— ciubuc, cu substit. finalei; ciubiucă s.f. (înv.) „port-ţigaret, ţigaretă” 1930 <- ciubuc, cu substit. finalei; ciubucar1 s.m. (înv.) „fabricant sau negustor de ciubuce” 1884; ciubucar2 s.n. „unealtă de dulgherie, zidărie sau fierărie” 1885; ciubucăr/e1 s.f. (înv.) „fabrică sau prăvălie de ciubuce” 1930 <— ciubucarl; ciubucărie2 s.f. (col., înv.) „totalitatea ciubucelor de pe zidăria unui edificiu” 1881; ciubuccer/e s.f. (înv.) „îndeletnicirea ciubucciului; demnitatea de ciubucciu” 1786 (var. ciubucciurie) <— ciubucciu-, ciubucci-başa s.m. (înv.) „căpetenia ciubucciilor” 1818-1819, var. cibucci-başa < tc. gubukgu başi, (înv.) gibukgi başi; ciubucc/u s.m. (înv.) „fabricant şi vânzător de pipe; slugă la curtea domnească, însărcinată să cureţe, să umple şi să aprindă pipa domnitorului şi al boierilor de la curte” 1762, var. cebucciu, cibucciu, ciubucgiu < tc. gubukgu, (înv.) gibukgi; ciubuce# s.f. „floarea masculină de alun, de nuc etc., de forma alungită a unui ciubuc” 1930; ciubuceală s.f. (înv.) „ornamentare cu ciubuce” 1930 ciubuci; ciubucd s.n. (dim.) 1870 (var. cebucQl); ciubuc/ vb. (înv.) „a pune ornamente pe pereţi” 1870; vel-ciubucciu s.m. (înv.) „mare ciubucciu (la curtea domnească)” 1776. CIUC1 s.n. (Trans., rar) „târnăcop - pic” 1930. Bg. cuk „ciocan”, ser. cuk „mai”. Cf. cioc1. CIZ7CĂ1 [ar., mr.] s.f. „vârf (de munte), culme, pisc; măciulie - sommet; pommeau” 1210 (top., Drăganu, Rom., 58; incert, întrucât cuvântul există şi în magh. şi limbile slave de sud). El. de substrat, cf alb. (gheg) suke, (tosc) guke „movilă”, bg. cuka „vârf de munte”, ser. cuka „coastă povâmită”, ngr. toovkcl DA, SDLR, Reichenkron, Dat, 99-101, C. Poghirc, TILRII, 339, Brâncuş, VA, 62-63, Mihăilă, CSCA, 157 // Creaţie expresivă balcanică CDER 2068; gr. kvkăos' „cerc” Philippide, El, 53. Fam.: ciuc2 s.n. „vârf de munte” 1879. Cf. cioacă1, cioc1. CK/CĂ2 s.f., în expr. a fi ciuca bătăilor „a primi toate loviturile - etre victime”, (înv.) „obicei, fel - habitude, maniere”, în expr. ciuca cuiva „chef, plăcere - passion, plaisir”, în expr. a se pune pe ciuca cuiva, a sta de ciuca cuiva „a sta de capul cuiva - s’occuper assidument de quelqu’un” 1683. Et. nes., probabil <— ciucă1 (CDER 2068), folosit metaforic cu sensul „cap” ° // Cu evoluţia semantică „vârf’ > „ţintă, scop” CDER 2068; cf. sucă „obicei, capriciu”, suhă „dor”, magh. szuka, ucr. suka „căţea în călduri” DA. CK7CĂ3 s.f (Trans.) „ştiucă - brochet” 1930. Magh. csuka. CIUCEU s.n. (Ban., N-V Trans.) „secure de crăpat lemne - cognee” 1930, var. chicm, chicheu. Probabil <— ciuc1. CIUC/1 vb. „ a se aşeza pe vine, a se ghemui; a se zbârci; a se turti - s’accroupir; se plisser; s’aplatir” 1896. V.sl. *cucg, cucati (cf. ser. cucim, cucati, sloven cucim, cucati „a se ghemui”, slovac cucim, duceţi „a se piti” Bemeker, SEW I, 161) SDLR („ser. cucati”), CDER 2070 („sl. cucati”, posibil) // Formaţie expresivă din vocabularul infantil, cf. v.sl. *cucg, cucati, magh. csucsul, csucsiil „a şedea” (în vocabular infantil) DA, CDER 2070 (posibil). Fam.: ciuci3 adv., în expr. a şedea ~ „a sta pe vine” 1893-1897; ciucitară s.f „boţ” 1911; ciucinică s.f. folosit adverbial, în expr. a şedea ~ „a sta pe vine” 1913 <— ciuci3; duduia2 vb. „a ciuli” 1922 (var. sucela), var. ciucela. <— ciuciuli1 (cu sensul „a ciuli”); var. sucela <— ciucela (rostit CIt/CURE CIUCI2 dialectal sus el a), prin disimilare ° // <— suci + ciula (= ciuli) DA; ciuciulaşi s.m.pl. (bot., Trans.) „bureţi mici galbeni, nemţişori” 1902, var. ciurciulaş ciuciulete, cu substit. sufixului; var. ciurciulaş, infl. de ciur; ciuciulaţi s.m.pl. (bot.) „specie de bureţi” 1910, var. (suspect) ciocohţi <— ciuciulete, prin substit. sufixului; ciuciulean1 s.m. (bot.) „specie de bureţi, ciuciulaşi” 1910, var. ciulean ciuciulete, prin substit. sufixului; ciuciuleci s.n. (Munt.) numele unui joc de copii 1884 <— ciuciulete, ciuciuleţ, cu substit. sufixului; ciuciulete s.m. „boţ (de hârtie); diverse specii de ciuperci comestibile; ştiulete de porumb; con de brad; (ud) leoarcă” 1680, var. ciulzte, ciurete, ciureţ *— ciuciuli1 sau sg. refăcut din ciuciuleţi, pl. lui ciuciuleţ; var. ciurete <— ciulete infl. de ciur; ciuciuleţ s.m. „specie de ciupercă” 1783 <— ciuciuli1; ciuciuleţ/ vb. refl. „a se boţi” 1908, var. ciuciuliţi ciuciulete; ciuciuli1 vb. (Mold., Munt.) „a se ghemui, a se chirci; a se zbârci; a se pitula; (prin confuzie cu ciuli1) a ciuli (urechile), a rupe vârfurile viţei-de-vie” 1705, var. ciocioli <— ciuci1, cu suf. expresiv -li CDER 2070 sau infl. de magh. csucsul, csucsul „a şedea, a sta pe vine (despre copii)” SDLR (cf. ciuci, magh. csucsulni „a dormita”) sau de ciuli1 DA // ser. cucati CADE; <— ciuli1 Philippide, Altgr. El., 54, TDRG (probabil); ciuciumi vb. „a se ciuci” 1910 ^— ciuciuli1 sau ciuci + ghemui °; ciucium/ş s.n. , jocul de-a baba oarba” 1885, var. ciurciumiş <— ciuciumi; var. ciurciumiş, infl. de ciur; ciuli2 vb. refl. (Trans., Mold.) „a se tupila, a se apleca; a vorbi pe ocolite” 1794-1820 <— ciuciuli1 ° // cf. ceti, aciua DA; ciurciumd s. folosit adverbial (Argeş; despre ciuperci, despre pui etc.) „grămadă” 1915 <— *ciurciumi (= ciuciumi, cf. ciurciumiş). CIUCI2 s.m. (Munt.) „crap (mic) - (petit) cârpe” 1885. Et. nes., probabil <— ciuci1 „a se zbârci, a se strânge”, cf., pentru evoluţia semantică, ciuciulete „boţ; specie de ciupercă”0 (cf. ciuciulete DA). Fam.: ciuciulean2 s.m. (dim.) 1906, var. ciuciulm <— ciuci2, infl. de ciuciulil, ciuciuleanl; ciuciulică s.f. (dim.) 1906 «— ciuci2, infl. de ciuciulil; ciuciulin1 s.m. (dim.) 1885 <— ciuciulean2, cu substit. sufixului. CIUCI t/LE (Ban.) inteij. cu care se cheamă iezii - inteij. employee pour appeller Ies chevreaux 1895. Formaţie spontană. CIUCIURE s.m. „plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre -campanule agglomeree (Campanula glomerata)” 1929. Et. nes., magh. csucsor „zâmă; muşcată” CADE sau <— ciucure (cf. ciucure DA) // Et. nec. DEX. CIUCIURIG^ vb. (Năs.) „a trage de păr sau de urechi - tirer (Ies oreilles ou Ies cheveux)” 1887. Et. nes., probabil *ciuciuliga <— ciuciuli1 „a ciuli” ° // Et. nec. DA. CIUCLĂ s.f. (Mar.) „creasta găinii sau a cocoşului; moţ, cârlionţ; glugă; grămadă de coceni (de porumb) - crete; boucle, meche; capuchon; tas (d’epis de mais)” 1925. Magh. csuklya „glugă, pungă de hârtie, cornet” (probabil < lat. med. cuculla). Cf. cagulă. CIUCML4N s.n. (Dobr., înv.) „fustă de stambă-jupe de calicot” 1885. Tc. (dial.) gukrnan „rochie” Suciu, ITII, 258 // Posibil tc. cikma „modă” DA. CIt/CURE [ir. cicur „ciorchine de alune” hapax Glavina, apud Puşcariu, St. Ir. III, 202] s.m. „ornament făcut dintr-un mănunchi de fire textile, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii sau ale unui obiect de îmbrăcăminte; ciorchine; ţurţure - frânge; grappe; glacpon” 1510 (var. ciucur antrop.), var. (pl.) cicuri, ciucură (în folosire adverbială „grămadă, în cantitate mare”), ciugur (în rimă cu mugur), ţugur. Et. nes., magh. csokor, csukor „mănunchi, buchet, ciucure” CDED II 491, TDRG1 (cf. magh. csukor), CADE, Tamâs, EW, 230-231 (ir. cicur, posibil dacoromânism) sau sg. refăcut din pl. ciucuri CIUEL CK/CURI1 -288- al lui cmc2 „vârf5 (el. de substrat) CDER 2073 // Lat. ciccum „capsula de seminţe a rodiei” (păstrat în it. cu sensul „sâmbure, boabă” REW 1899) > *cic9 pl. cicuri > sg. refăcut cicur(e) DA sau lat. *cicculum (< ciccum) Puşcariu, St. Ir. II, 226, DEX („cf. lat. cicculum”); cf. ciuf, ţurţure SDLR. Fam.: ciucur# vb. „a face ciucuri, a pune ciucuri” 1870; ciucur#r s.m. „cel care face sau vinde ciucuri” 1870; ciucur#ş s.m. (dim.) 1870; ciucur#t adj. „împodobit cu ciucuri” 1825 <— ciucure CADE, SDLR, DLRM, DEX, TDRG2’3 sau <— ciucur a LM, DA; ciucure# s.f. (dim., în ghicitori) 1898 (var. ciugurea), var. ţugurea ciucură (= ciucure) sau <— ciucurel1; ciucurii s. pl. tantum (bot.) „Aquilegia vulgaris” 1915; ciucurii1 s.m. (dim.) 1871, var. ciugurel; ciucurel2 s.m. (bot.) „canale, balsamină (Impatiens balsamina, Fuchsia coccinea” 1925; ciucur/2 vb. „a face ciucuri” 1893-1895; ciucuros adj. „care are ciucuri” 1825; înciucur# vb. „a face ciucuri, a pune ciucuri” 1870. Cf. ciucuşo#ră. CI/7CURI1 s.m.pl. (Trans., Mar., înv.) „pantaloni militari - pantalons de soldat” 1825. Ser. cukur „brâul pantalonilor” (< tc. uckur „şnur”). Fam.: ciucurl#c s.m. (Munt., înv.) „cordon de pantaloni; mic petic care se pune la pantaloni; nădragi” 1871 < tc. uckurluk „tiv la pantaloni prin care este tras un şnur”. CIUCUŞCL4RA s.f. (bot.) „plantă ierboasă cu flori albe; albiţă - Berteroa incana, Alyssum incanum; Farsetia incana, Alyssum calcynum” 1868. Et. nes., posibil <— ciucure TDRG // Poate diminutiv din *cic (< lat. ciccum), care stă şi la baza cuvântului ciucure DA; et. nec. DEX. Clt/DĂ s.f. „nemulţumire, invidie; (înv.) minune, lucru neobişnuit, extravaganţă, mirare, nedumerire; (reg.) ruşine, nenorocire - depit, envie; (vieilli) miracle, extravagance, stupeur; (dial.) honte, malheur” c.1500. V.sl. cudo „minune”. Fam.: ciud#t adj., adv. „neobişnuit, bizar; (înv.) minunat” c.1500 ciudă, după minunat (°) CADE, SDLR (posibil), CDER 2075 („der. [din ciudă], cf. bg. cudaf) // bg. cudat DA, TDRG2,3, SDLR (posibil), DEX; ciudă/ vb. (Trans.) „a se supăra, a se uimi” 1890 <— ciudi ° sau magh. csodăl DA; ciudăl/ vb. (Trans.) „a se supăra, a se uimi” 1890 < magh. csodăl DA (< esoda „minune” < v.sl. cudo); ci#dăş s. (Apuseni), în expr. ~ mare „măcar, cel puţin, aşa zicând” 1930; ciudăţinie s.f. „lucru ciudat; faptul de a fi ciudat” 1818 <— ciudat; ciudăţişte adv. (rar) „cu ciudă” 1870 ciudat; ciudăţ/e s.f. (rar) „ciudăţenie” 1862 <— ciudat; ciudăţ/me s.f. (rar, înv., abstr.) 1862 4- ciudat; ciude#smă s.f. (atestat numai la pl., hapax Odobescu, Scrieri literare şi istorice, I, 357) „ciudăţenie, năzbâtie” 1851— 1855 <— ciudesă, după fantasmă 0 // <— ciudă, după mireasmă DA; ciudisă s.f. (înv.) „minune” 1688, var. ciudeasă, ciudQsie < cudes-, tema de cazuri oblice şi de pl. a slavonului cudo (nom.-ac. pl. cudesa, genitiv sg. cudese); ciud/ vb. refl. „(înv.) a se mira, (rar) a face admirabil, minunat; a fi neliniştit, a simţi ciudă” c.1500 < v.sl. sau slavon cuditi sg; cn/dnic adj. „(înv.) minunat; (Buc.) curios, bizar” sec. XVII < slavon cudiniku „om uimitor”; ciudus adj. „plin de ciudă, necăjit, indivios; (înv.) admirabil, minunat; ciudat, bizar” 1703; ciudotvorinie s.f. (înv.) „minune” 1683 < slavon cudotvorenija (< cudotvoriti „a face minuni” < cudo + tvoriti „a face”); ciudotvoreţ, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) „făcător de minuni” 1683 < slavon cudotvorici (< cudotvoriti „a face minuni” < cudo + tvoriti „a face”); înciud# vb. (refl.) „a prinde ciudă”, (tranz.) „a supăra” 1838 4- ciudă ŞDU, CADE, DA, DLRM, DEX, CDER 2075, TDRG2 // <— ciudi DA; înciud/ vb. „a prinde ciudă” 1895 <— ciudă sau <— ciudi; preaciud#t adj. „preaminunat” 1561 <— ciudat, după slavonprecudinu. Cf. ciujd/1. CIUET, s.n. (Door.) „ceaun (de mămăligă) - chaudron, marmite (pour lapolenta)” 1884-1885. Tc. (dial.) gogen, goven, guven, giigen (înrudit cu tăt. ca(h)un > rom. ceaun DA), adaptat după derivatele în -el. Cf. ceaun. CIt/EŞ -289- CIUF^N CIt/EŞ adj. (Trans.) „buimăcit, năuc - ahuri, etourdi” 1930. Magh. csues „ţăran, om prost, de origine slavă” (< ser. cujesl „auzi?”) N. Drăganu, DR 4, 1924-1926, 1553, DA. CIUF1 s.n. „păr nepieptănat, smoc de păr zburlit - huppe, toupet” 1871, var. (Mold., Buc.) ciof. V.germ. de sus (longobard) zupfa (înrudit cu v.germ. *tufa > lat. tufa), pătruns în lat. târzie, cf. it. ciuffo „ciuf’, alb. gufke, (alb. din Italia) gufe, gofe „ciucure, smoc, tuia” S. Puşcariu, DR 2, 1921-1922, 607-610, REW 9632a, SDLR // El. de substrat, cf. alb. gufke, xhufke „smoc, ciucure”, gufer „tufa”, (alb. din Italia) gufe, gofe „ciucure, smoc” N. Lahovary, „Vox Romanica” 14, 1954-1955, 323, Reichenkron, Dat, 100-103, Rosetti, ILR, 243, 248, Brâncuş, VA, 63, C. Poghirc, TILR II, 339 (posibil); creaţie expresivă, cf ser. cup, it, ciuffo, alb. cufke H. Schuchardt, ZRPh 31, 1-5, CDER 2076, C. Poghirc, TILR II, 339 (posibil); v.sl. cubu „creastă, smoc”, rus. cup, ser. cupa etc. CDED, II, 57; et. nec. DEX. Fam.: ciuf4 [ar. ciuf „încâlcit”] adj. „(cu părul) nepieptănat, vâlvoi” 1852; ciuflea s.m. „om sau animal cu părul zbârlit” 1871; ciufis adj. (Mold.) „ciufulit, cu părul zbârlit” 1683 (var. înv. ciuhos); ciufu/ vb. „a ciufuli1” 1931; ciufuleulă s.f. (abstr.) ante 1877 ciufuli1; ciufulite s.m. (bot.) „un fel de buruiană” 1884 ^— ciuf + ciuciulete sau <— ciufulil; ciufuli1 vb. „a zbârli părul; a trage de ciuf’ 1841 <— ciufuli2 (< magh. csufol „a-şi bate joc”) reinterpretat ca derivat din ciuf SDLR („magh. csufoF) sau <— ciuf + suf. expresiv -li Al. Graur, BL 4, 1936, 91, 95; ciufulit s.n. (abstr.) 1885 *— ciufulil; ciuhă2 s.f. „păr zbârlit” 1886 (cu -h- probabil după ciuhă3). Cf. ciuf2, ciuf3, tufă. CIUF2 s.m. (Trans., Buc., Mold.) „păcălici, măscărici; vagabond; om depravat, viclean; om urât, pocit - bouffon, moqueur; vaurien, coquin; homme laid, estropie” 1803-1812. Magh. csuf „măscărici; ocară; urât” < it. ciuffo „ciuf’, cu evol. semantică (posibil deja în it.) „păr care acoperă faţa ca o mască” > „măscărici” S. Puşcariu, DR 2, 1921-1922, 607-610, DA, CADE, SDLR // Acelaşi cuvânt cu ciuf (creaţie expresivă) CDER 2076. Fam.: ciouflă1 s.f. (Buc.) „palmă” 1913 ^— ciofala (= ciufala) ° // et. nes., probabil onomatopee DA; ciuffllă s.f. „batjocură” 1825, var. ciofală2 <- ciufala (der. regresiv); ciufă s.f. „femeie urâtă; femeie depravată” 1893; ciufăla vb. „a-şi bate joc, a lovi cu palma, a bate” 1862, var. ciofala <— ciufulii2; ciufilnic, -ă adj., s.m., s.f. „(om) baţjocoritor” 1899 <— ciufală; ciufirniţă s.f. „femeie depravată” 1913 <— ciufă + mamorniţă, babomiţă; ciufuli2 vb. „a batjocori, a păcăli; a poci” 1691-1697, var. ciufului, ciufurlui < magh. csufol; ciufulitură s.f. (abstr.), var. ciufuluitură 1857 ciufuli2. Cf. ciuf1. CIUF3 s.m. „pasăre nocturnă, răpitoare, din familia bufniţelor; numele unui dans (în timpul căruia se imită strigătul ciufului) - chouette; nom d’une danse durant laquelle on imite le cri de cet oiseau” 1688 (var. ciuli), var. ciunş, duş4. Et. nes., bg. cuch, cuchal (Conev, EVBR 54) > ciuh, ciuhă1, ciuhlă (cu -/- sub infl. lui ciuf), sau *— ciuf (DA, CDER 2076; var. cu -h-, apărută fie în forma ciuhă* sub infl lui buhă DA, fie în forma ciuh prin analogie cu perechi ca praf-prah, năduf - năduh etc. °), sau ser. cuk SDLR (probabil creaţie onomatopeică Bemeker, SEW1,163, Skok, ERHSJI, 362), infl. de ciuf II şi sloven cuk, alb. cuk SDLR. Var. duş4, sg. refăcut după pl. duşi al var. ciuh. Fam.: ciuhă3 s.f. „bufniţă” 1883, var. ciunşă, ciuşă <— ciuh (< bg. cuh) sau <— ciuhlă < bg. cuhal SDLR („rudă cu ciuf, ciuf şi cu bg. cuhaF) sau <— ciuf + buhă, posibil infl. şi de bg. cuhal DA; var. ciuşă, p. anal. cu duş4; ciuhnidic adj. (Olt.) „mic, urât, înfoiat ca o buhă” 1922 <— probabil ciuh(ă) + bondoc. Cf. ciuhă1. CIUF^N s.m. (Trans.) „varză fără căpăţână - espece de chou” 1906. Et. nes., posibil <— ciuf (din cauza formei creţe a verzei) 0 // Et. nec. DA. Fam.: ciofoi1 s.m. (Blaj) 1906 <— ciufan, cu substit. sufixului. CIUFLEC4 -290- CIUICĂ CIUFLEC4 vb. (Trans.) „a lăsa să atârne, a pleoşti - laisser pendre” 1922, var. ciofleca. Et. nes., posibil <— *ciofleci <— cofleci „a se înmuia, a-şi pierde puterea” (= cofleşî) ° // Cf. cioflec, ciuleca DA. Fam.: ciuflecat adj. „moleşit, descurajat” 1931, var. cioflecat. CIUFLIG41 vb. (Mar.) „a azvârli - lancer, jeter” 1925. Posibil acelaşi cuvânt cu ciufleca ° // Et. nec. DA. CIUFI/T, -Ă adj., s.m., s.f. „capricios, ursuz; (înv.) evreu; cămătar; avar - capricieux, hargneux; (vieilli) juif; usurier; avare” 1826, var. cifixt. Tc. (înv.) gufut, gifut (= gifit) „evreu; avar”. Fam.: ciufulac s.n. „meschinărie, încăpăţânare” 1857 < tc. (înv.) gufuîlik (= gifitlik)\ ciufutenie s.f. „avariţie” 1870; ciufuţi vb. „a face o economie exagerată” 1870; ciufuţie s.f. „avariţie, zgârcenie exagerată” 1862. CIUGUL/ vb. „a apuca cu ciocul şi a mânca; a ciupi; a mânca puţin câte puţin; (fig., refl.) a se dezmierda, a se săruta - picorer, becqueter; pincer; manger peu â peu; (fig., refl.) se caresser” 1581, var. cigăli2, cigâli, cighili, ciguli, ciocnii, ciogoli, ciuciuli3, ciuculi, ciunguli. Et. nes., probabil creaţie de la o bază expresivă (Al. Graur, BL 4, 1936, 92, CDER 2078), înrudită cu alb. guk, gukit, quk „a ciuguli” (P. Boerescu, LR 51, 2002, 41-42) şi cu cioc1 sau <— cioc1 TDRG, CDED II 53, CADE, CDER 2078 (posibil) // Et. nec., eventual din magii, csogol „a rupe scoarţa unui copac, a coji” sau magh. csege „cărăbuş” (iniţial în legătură cu păsările care se hrănesc cu gândaci) DA; magh. csokol „a se săruta” SDLR; cf. it. cigolare LM (cuvânt care înseamnă însă „a striga (despre păsări), a face zgomot, a zăngăni”); et. nec. DEX. Var. cioculi, prin apropiere de cioc DA; var. ciunguli, prin apropiere de ciung DA; var. ciguli, explicabilă prin fenomenul curent de substituire în ambele sensuri a silabelor iniţiale ce-, ci- / cio-, ciu- (S. Puşcariu, DR 1, 1920—1921, 370, O. Densusianu, GS 5, 1931, 174—177) // <— cigă „lucru mic, de nimic” (< lat. ciccus = ciccum „membrana bobului de grâu, pleavă”), din expr. a vorbi ciga-miga LM. Fam.: ciuguleală s.f. „faptul de a ciuguli; ceea ce se ciuguleşte” 1857; ciugul/t s.n. (abstr.) 1980; ciugulitor adj. „care ciuguleşte” 1930; ciugulitură s.f (abstr.) 1857. CK/HA1 s.f. „lemn înfipt în pământ, cu vârful îmbrăcat în zdrenţe sau cu un şomoiog de paie, folosit ca sperietoare sau ca semn indicator - perche couverte de loques ou de paille, servant d’epouvantail ou de poteau indicateur” 1805, var. ciuhlă. Et. nes.: posibil magh. csova „mănunchi de paie folosit ca indicator” CDED II491, Tamâs EW 233 (posibil) (> *ciuă > ciuhă), sau <— ciuhă3 „bufniţă” (legat de obiceiul de a folosi păsările moarte ca sperietori) LM, TDRG, DA, CADE, SDLR (posibil: „rudă cu ciuf şi ciu/9 cu bg. cuhal «un soi de bufniţă» şi cu magh. csova'), sau săs. *schiuhe (= germ. Scheuche) „sperietoare” Arvinte, RLRG, 160 // Tc. coha „postav”, prin intermediar slav C. Lacea, DR 3, 1922-1923, 743. Var. ciuhlă, posibil <— ciuhă1 infl. de bg. cuhal „bufniţă” sau chiar < bg. cuhal, cu sensul iniţial „bufniţă”. Fam.: ciuhălau s.n. „mătură de nuiele întrebuinţată la stână; băţ cu care se amestecă zerul pe foc” 1915, var. ciuhalău; ciuh/că s.f. (Mold.) nume de buruiană 1885; ciuhooie s.f. (Trans.) „arbore crescut rău, gros, urât” 1931; ciuhui vb. (Trans.) „a tăia crengi” 1931; ciulihoaie s.f. „sperietoare de ciori; femeie înaltă” 1915, var. cilihoaie, ciulicosue, probabil <— *ciuhălaie (cu metateză) <— ciuhălău sau ciuhoaie °. Cf ciuf3. CIU/1 vb. (Buc.) „a zgâria - griffler” 1931. Et. nec. CH/ICA s.f. (med. pop.) „boală a păsărilor de curte (numită şi ciuma sau holera găinilor) -maladie des volailles” 1907. Et. nec. CIU/N -291 — CIULEANDRA CIU7N s.m. „plantă erbacee aromatică, cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se întrebuinţează în industria textilă, farmaceutică şi alimentară (Saponaria officinalis) - saponaire” 1857 (var. ciuim), var. ciuen, ciuiQn. Tc. (dial.) gogen, giigen (= goven). Fam.: cioinac s.m., adj. „varietate de struguri roşii sau albi, cu aromă de ciuin” 1881, var. cioinag, cioineag, cioneag, ciuinag; cioin/c s.m., adj. „cioinac” 1885 <— cioinac, cu substit. sufixului. CIUJD/ vb. (Mold., Munt.) „a se speria, a se tupila, a ciuli urechile - s’effrayer, se tapir, dresser Ies oreilles” 1838, var. ciuşdi2, (Ban.) şujdi „a se pipernici, a slăbi”, (în part. şujcRt) „pipernicit, necăjit”. Et. nes., bg. cuzdja se „a se feri” DA sau v.sl. cuzdati sg „a se mira” (< cudo „minune”) CDED II 58, CADE // Rom. ţâşni SDLR. Cf. ciudă. CIUJNIŢĂ s.f. (Sibiu) „femeie slabă, cârcotaşă - femme maigre et querelleuse” 1931. Et. nes., posibil *ciudniţă <— ciudnic „ciudat” sau <— ciuştină ° // Et. nec. DA. CIUL1, -Ă1 [ar.; mr. ciulă nume de oaie] adj., s.m., s.f. „(animal) cu urechi mici sau bolnave sau tăiate; (animal) fără un com sau fără coame; murdar - qui a Ies oreilles trop petites ou malades ou coupees; qui a un seul come ou pas de comes; sale” 1234 (nesigur, antrop. Chula, 1566 top. Chywlya, Drăganu, Rom., 58-59). Et. nes., probabil lat. dun. *ciullus < gr. kvXXos' „strâmbat, încovoiat, deformat” (aplicat inclusiv urechilor) Pascu, DEM I, 193, C. Diculescu, DR 4, 1924-1926, 442, DA, Drăganu, Rom., 59, DDA (cuvânt pătruns şi în alb., bg., ser., magh., ucr., morav., prin păstorii români, cf. Drăganu, Rom., 59) sau el. de substrat, eventual din acelaşi radical ca şi ciut1 („balcanism” Skok, ERHSJ I, 339) Reichenkron, Dak., 109-110 // <— ciuli1 «— ciuciuli1 CDER 2082; probabil <— ciuli1 (cf ser. culiti, sloven culiti) TDRG; ser. cula, culav CDED II 58, SDLR; ser. cula CADE; et. nec. DEX. Fam.: ciula vb. (Ban.) „a ciuli1” 1931 ciuli1; ciuleţ1 adj., s.m. „(animal) cu urechile întoarse înapoi” 1898; ciuli1 [ar. ciulire; mr. ciuliri „a asculta”] vb. „a tăia o ureche sau amândouă; a rotunji un trunchi la capăt, a teşi; a-şi ridica urechile pentru a auzi mai bine” 1705, var. (Turda) ciur?, (Ban.) durii <— ciul DA (probabil) // ser. culiti CADE; cf. ser. culjiti DEX; sloven culiti, ser. culiti CDED II 58, SDLR; 4- ciuciuli „a se ghemui” CDER 2082; ciulica vb. (Alba) „a ciuli1” 1931 <— ciula sau ciulică; ciulica s.m. „câine ciul” 1893; ciulit s.n. (abstr.) 1931 ^— ciuli1; ciulită s.f. (în ghicitori) „ureche ciulită” 1898 <— ciulit, part. lui ciuli1; ciulitwră s.f. (Trans., Munt.) „rotunjire, teşitură; semn de recunoaştere la oi, constând în ciuntirea urechii” 1931 <— ciuli1; ciwliu [cull ?] s.n. (Mold.) „partea care rămâne pe trunchi în urma tăierii unei crengi” 1931 <— ciuli1. CIULAMA s.f „fel de mâncare cu un sos alb, îngroşat cu faină - sorte de plat â sauce blanche farineuse” 1839, var. ciolama, ciorlama, ciulamea, ciulumea, ciurumea. Tc. gullama, gulama. Fam.: ciulam s.n. (Olt.) „ciulama” 1885 (der. regresiv); ciulă2 s.f (Trans.) „ciulama” 1885 (prin trunchiere). CIULEA s.f. (înv. şi reg.) „ghem; scul de aţă; legătură, mănunchi de foi de tutun - echeveau; botte de feuilles de tabac” 1875. Tc. gile. Fam.: ciul2 s.n. „ghem, scul de aţă” 1840 ciulea + scul DA sau sg. refăcut din pl. * ciule al lui *ciula <— ciulea (prin derivare regresivă) Suciu, IT II, 260; ciuteţ2 s.n. (Mehed., dim., rar) „ghem, scul de aţă” 1868 <— ciul2. CIULEANDRA s.f.art. (Munt.) „dans popular - danse paysanne” 1927, var. şuleandră2. Et. nes., probabil <— şuleandră1 „femeie neîngrijită, dezmăţată” (<— juleandră julă, poate contaminat şi cu şulemendriţă, şulumendriţă „salamandră; femeie vioaie, fluşturatică”) ° // Cf. magh. cselleg „a rătăci, a vagabonda”, rom. ciligaie DA. Cf julă. CIUL7N1 -292- Clt/MĂ1 CIULiN1 s.m. (bot.) „plantă erbacee, cu tulpina şi frunzele spinoase, cu flori roşii (Carduus nutans); (reg.) diverse plante precum: comaci sau smochine de baltă (Trapa natans), varga-ciobanului, scai (Dipsacus silvestris), scai-măgăresc (Onopordon acanthium), dracila sau holera (Xantium spinosum), colţii-babei (Tribullus trerrestris); (reg., rar) cartof; (p. anal., înv.) instrument de tortură -chardon; nom de differentes plantes similaires; (dial.) pomme de terre; (vieilli) instrument de torture” 1429 (top. Ciulineşti; 1522 top. Ciulind), var. ciulimă s.f., ciulină s.f., ciuline1 s.m., (Munt.) ciurlin. Et. nes., probabil element slav, cf. ucr. cylym „Trapa natans”, magh. sulyom „Trapa natans”, adus şi el în discuţie de CDED II 58, Giuglea, Fapte de limbă, 163, este un cuvânt cu etim. obscură în magh., ca şi limbile slave de est; cf. şi rus. cilim EWU 1367, Vasmer, ESRJAZ, 362), cu adaptarea finalei după suf. -in ° („cf. rus. cilim, magh. sulyom” TDRG, DA, CDER 2083), sau bg. guljun, gulun „Trapa natans; Carduus nutans” SDLR, Nestorescu, CE, 43-45 (cuvânt de origine proto-bulgară după Nestorescu, loc. cit., dar provenit din tc. dinul după BERI, 370). Fam.: ciuld s.m. „plantă cu frunze ţepoase (Ceratocarpus arenarius)” 1906 <— ciulin (cu substit. finalei) 0 // *— ciul DA; et. nec. DEX; ciuliniţ s.n. „mâl pe fundul lacurilor, provenit din putrezirea vegetaţiei acvatice” 1520 (nume de lac); ciuliniţă s.f. nume de plantă (nedefinită mai îndeaproape) 1407-1418 (top.) <— ciulină (= ciulin)’, ciuliiws adj. (înv.) „spinos, ascuţit, tăios” 1682-1686; ciurlan s.m. (S Mold., E Munt., N Dobr.) „plantă cu ramurile şi frunzele ghimpoase, Salsola ruthenica” 1636 (antrop.) <— ciurlin (= ciulin), cu substit. finalei DGS I, 259 („cf. ciurlă, ciurlos, ciulin” DA) // <— dorian sau tc. (dial.) gorlu, gor Iii „spinos, mărăcinos” (< gor, gor „scaiete, spin”) Suciu, IT II, 261; ciurlă s.f. (Ban., peior.) „nepieptănat, zburlit” 1631 (antrop.) <— ciurlin, ciurlan ° // cf. ciurlan, ciuru-buru DA; ciwrli-barli adj. invar, „zbârlit” 1931 <— ciurlă + zburlit (= zbârlit)', ciurtes adj. (Ban.) „nepieptănat” 1885 ^— ciurlă; giurg/u adj. (rar, în expr. cu părul făcut-) „zburlit” 1891 <— *giurliu *ciurliu <— ciurlă, ciurlos 0 (DA: cf. ciurlă). CIULiN2 s.m. (mai ales la pl.) „bucăţele de aluat frământat cu ouă şi prăjite în unt; colăcei frământaţi cu zahăr şi prăjiţi în unt; tăiţei de formă pătrată fierţi în zer sau în zeamă de varză -differentes sortes de pâtes” 1870 (var. ciuline2). Et. nes., probabil <— ciulin1 DA. Fam.: ciuciulm2 s.m. „ciulin2” 1906 <— ciulin2, infl. de ciuciuli. Cli/LNIŢĂ s.f. (reg.) „curent circular în ape curgătoare - tourbillon, remous” 1916 (1557 incert: top. Ciulniţa nume de sat). Et. nec. CIULi/C s.n. (înv.) „loc gol, pustiu - desert” 1640 (top.). Tc. golliik. CIUMAG/U s.m. „un soi de vierme - sorte de ver” 1903. Et. nec. Cli/MĂ1 [ar. ciumă „umflătură; vârf; floc de lână”, mr. ciumă „floc de lână; ciumă”] s.f. „boală contagioasă extrem de gravă, cu manifestări epidermice, ganglionare, pulmonare şi septicemice; (rar, Sălaj, Haţeg) umflătură pe firul de porumb, boală a porumbului numită şi tăciune la porumb -peste; verrue du mais, charbon du maîs” 1221 (antrop.: incert; apelativ 1581), var. ciornă. Lat. cyma „mugur, lăstar, vârf (al plantelor)” (< gr. Kvpa „embrion; mugur, lăstar; val” < kv-„a fi umflat”, cf. Kveîv „a rămâne însărcinată”) PEW 380, CDDE 363 (doar pentru ar. şi mr.), DA, SDLR (nesigur), CDER 2084, DEX, panrom. (în celelalte limbi romanice, de la varianta fonetică clma şi cu sensurile „vârf, culme; mugure, lăstar”) REW 2438, S. Popescu-Fischer, SCL 38, 1987, 3, 236-237 // V.sl. cuma CDED II 58, TDRG, CADE (inacceptabil deoarece transformarea ky- > cu-este specifică românei; cuvântul a pătruns din rom. sau lat. dun. în limbile slave meridionale, şi din rom. în magh., ucr., pol. S. Puşcariu, Conv. lit. 37, 600, DA). Fam.: mr. cămugă s.f. „cucui” 1935; cium s.m. (în unele poezii populare) „personificare a ciumei” 1888 (der. regresiv); ciuma vb. (rar) „a (se) infecta de ciumă” c.1650; ciumaică s.f. „ciumăfaie” <— CIUMĂF4IE -293- CIUMEL/1 ciumă1; ciuman s.m. (în unele poezii populare) „personificare a morţii” 1909; ciumar1 s.m. (bot., Mold.) „ciumăfaie (Datura stramonium)” 1885 <— ciumă2 DA // < gr. *Kvpâpioi' < Kv/ia (> ciumă) + suf. dim. -ăpiou; cf. aaypâpiou „samar” < aâypa „povară”; C. Diculescu, DR 4, 1924—1926, 485; ciumare s.f. (rar, bot.) „ciumărea (Galega officinalis)” 1857, probabil <— ciumărea (der. regresiv); ciumaş1 adj., s.m. (rar, înv.) „molipsitor; bolnav de ciumă, ciumat” 1742; ciumaş2 s.m. (Buc.) „numele unei buruieni” 1885 <— ciumaş\ infl. de ciumă2; ciumat, -ă adj., s.m., s.f. „(om) infectat de ciumă” 1787 <— ciuma; damă2 s.f. „ciumăfaie” 1931 <— ciumă1, prin asociere cu ciumăfaie; ciumănaş s.m. (dim.; în unele poezii populare) „personificare a unei boli” 1916 ciuman; ciumărea s.f. (bot.) „plantă erbacee medicinală cu frunze alterne şi cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis)” 1898 <— ciumar1; ciumercă2 s.f. (rar) „persoană rea” 1879, cu -ercă după alţi termeni peiorativi precum holercă, malercă; ciiim^rniţă1 s.f. (rar. bot.) „ciumăfaie (Datura stramonium)” 1907 <— ciumă2; ciumoaică1 s.f. (în unele poezii populare, augm.) „personificare a ciumei” 1894 <— ciumoi sau ciumoaie; ciumoaică2 s.f. „ciumăfaie (Datura stramonium)” 1881 ciumă2; ciumoaie s.f. (în unele poezii populare, augm.) „personificare a ciumei” 1886; ciumai s.m. (în unele poezii populare, augm.) „personificare a ciumei” 1886; ciumaş adj. „bolnav de ciumă; aducător de ciumă, (fig.) urât, răutăcios; (înv.) cu umflături” 1691-1697; ar. ciumulică s.f. „creştet mic; vârf mic de munte” 1906; mr. ciumuligă s.f. „cucui” 1935, var. cămuligă; înciuma vb. (rar, fig.) „a contamina de ciumă” 1881. Cf. chimă1, chimograf, cimază, c/mă1, cimatie. CIUMĂFAIE s.f. „plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe şi cu seminţe negre închise într-o capsulă cu ţepi moi - pomme epineuse, stramoine (Datura stramonium)” 1780-1801, var. cimofaie, ciomafai s.m., ciomafaie, ciumafoi s.m., ciumăfai s.m., ciumăfoaie, ciumăfoi s.m., ciumăhaie, ciumfaie, ciumifoaie, ciumofai s.m., ciumuhai s.m. Et. nes., probabil magh. csudafa „Datura stramonium; Ricinus communis” (< csuda „minune” < v.sl. cudo „minune” + fa „copac”) CDED II 491, TDRG1,2 (posibil), CADE („cf. magh. csudafa”), SDLR, Tamâs, EW, 234 (probabil), DEX („cf. magh. csudafa”), cu -m- sub infl. lui ciumă1 (Tamâs, EW, 234) şi cu finala influenţată de foaie (°) // <— ciumă1 „umflătură, glob” DA (nesigur: „în partea întâia avem a face cu cuvântul ciumă în înţelesul vechi de umflătură, glob; raportul cu sinonimul său unguresc csudafa nu e clarificat”), CDER 2084; gr. *KvpafâXiov < *Kvpa(fioy < Kvpa (> rom. ciumă) C. Diculescu, DR4, 1924-1926, 485. Fam.: ciumafaiţă s.f. (Vaslui) „o plantă cu efect stupefiant” 1885; ciuma-fetei s.f. „ciumăfaie” 1857 <— ciumăfaie, prin etim. pop.; ciumuhar s.m. „o plantă cu efect stupefiant” 1885 *— ciumuhai (= ciumăfaie), cu substit. finalei; ciumuhoaică s.f. (bot.) 1931 <— ciumuhai (= ciumăfaie). CIUMĂR4 vb. refl. (înv.; Munt.) „a se amărî, a se necăji - se chagriner, s’affliger” c.1566. V.sl. *cemerati (< cerneri „venin”, cf. ser. cemeran „amar; mâhnit”, cemerati „a o duce greu, a fi nenorocit”, sloven cemerit „amar”, v.sl. cemeritu „înveninat”), probabil pătruns întâi în forma de participiu, cf., pentru sensul iniţial, ciumărî „a deveni amar, acru”. Fam.: ciumar2 adj. (Argeş) „foarte sărat” 1967 <— ciumărat sau ciumărât; ciumărî vb. refl. (Munt.) „(despre vin, struguri etc.) a se amărî, a se acri; (despre untdelemnul învechit) a prinde negreaţă, a se strica; (fig.) a se necăji” 1871, var. ciumărî <— ciumăra, după amărî Mărgărit, VGMA, 113; ciumăras adj. „acru-amărui” 1872; cumărat adj. (Buzău) „acru-amărui” 1884 <— ciumărat ° // et. nec. DA. Cf. ciumurlui1. CIUMĂT4 vb. tranz., refl. (Buc.) „a îndupleca, (?) a se îndupleca, (?) a se încumeta - flechir, (?) s’attendrir, (?) oser” 1922. Et. nes., probabil <— cumăta (= încumeta) < lat. commitere (pentru substituţia c- > c-, cf. ciorogar < corogar; în sens invers, cf. cotoi2 < ciotoi, corchină < ciorchină) ° // Et. nec. DA. CIUMEL/1 vb. „a culege (bob cu bob), a aduna, a mânca ciugulind - ramasser, picorer” 1561, var. ciumuli2 „a ciuguli, a mânca câte puţin - picorer”. CIUM£'RCĂ] -294- CIUMUR/CĂ Et. nes., posibil <— * ciumei „bob” (cf. ciumel-ciumel = cimel, formulă iniţială a ghicitorilor) < lat. *ky(a)mellus < *kyamus < gr. tcva/io? „bob” G. Giuglea, DR 4, 1924-1926, 1554. Probabil înrudit cu ar. ciumulire „a molfai, a mesteca, a şifona, a se bălăci” (a cărui vechime este susţinută de existenţa unor forme de prezent tari cioamil V, cioamin V; pentru sensul de bază legat de mâncare, cf. derivatul ciumeală „hrană”). // Et. nec. DA. Cf. cimilî. CIUMERCĂ1 s.f. „carte poştală ilustrată - carte poştale illustree” 1911 (atestat în revista „Ion Creangă” 4, 60). Et. nec. CiUM/ZĂ s.f. „plantă graminee furajeră cu frunze late şi cu inflorescenţa în formă de panicul (Setaria italica-maxima) - millet des oiseaux” 1962. Rus. cumiza (< chin. choumizi ESUM) ° // Et. nec. DEX. CIUMLE'C s.n. (înv., Munt.) „un fel de ghiveci (preparat culinar); vas de lemn (folosit la distileriile de ţuică) - sorte de fatras cuit â l’etouffee; vase de bois” a doua jum. a sec. XIX, var. ciolmec. Tc. gomlek [kebabi] „ghiveci”, (înv. şi dial.) golmek „vas de lemn” DA, SDLR, Suciu, ITII, 260. CIUMP s.n. „bucată rămasă dintr-un membru al corpului, dintr-un trunchi sau din alt obiect, după ce i s-a tăiat vârful; (pl.) primele pene ale păsărilor, apărute după căderea fulgilor - tronc d’arbre reste plante dans la terre, souche; moignon; (pl.) Ies premieres plumes” 1847 (var. ciomp1 „ciump; cămaşă sau fustă prea scurtă; cotorul ciocălăului de porumb; (Buc.) umflătură, buboi - souche; moignon; chemise ou jupe trop courte; bout de la tige du maîs; (Buc.) abces”). El. de substrat, cf. alb. thumb „bold, ghimpe, vârf ascuţit al unui obiect” Rosetti, ILR, 248, Brâncuş, VA, 64, Mihăilă, CSCA, 226, ven. ciompo „ciung” // «— ciung SDLR; creaţie expresivă, probabil <— ciup cu infix nazal ca ciunt < ciut\ cf. ven. ciompo „ciung” CDER 2086; et. nec., cf cimpi, ciumpav, cionc DA (s.v. ciomp); cf. germ. de jos, engl. stump, cf. şi ciung TDRG; et. nec. DEX. Fam.: cioampă s.f. (Buc.) „vită nedezvoltată” 1913 <— ciomp1 (= ciump); ciumpan s. (Olt.) „trunchi retezat, buştean ciump” 1931; ciumpaş adj. „noduros; greoi, strâmb” 1931 ^— ciumpav DA (cu substit. sufixului) sau ciump; ciumpav adj. „ciunt, ciung; şchiop, care calcă greu din cauza picioarelor bolnave sau obosite; (despre vite) rănit(ă) la copită” 1800 (var. cimpav „cu picioare rigide”), var. ciumpav ciump CADE („cf. ciump”), SDLR, CDER 2086, DEX // et. nec., posibil cu sensul „ciunt” < bg. cupav „cu urechile retezate, ciul; câm, ciut”, cu -n- după ciunti, ciung, iar cu sensul „care calcă greu, şchiop”, de la o bază onomat., cf. it. ciampa = zampa „cu un picior anormal”, ciampare, (in)ciampicare „a se împiedica, a şovăi”, germ. schampeln „a umbla legănându-se”, sloven campati „a umbla cu paşi mari”, magh. csămpa „cu mersul greoi”, csămpăs „greoi la mers, cu picioarele moi sau strâmbe” DA; magh. csămpa „cu mersul greoi”, csămpăs „greoi la mers, cu picioarele moi sau strâmbe” CDED II 492; creaţie de la o bază onomat., cf. bg. cupav, it. zoppo TDRG2; ciumpătai s.n. „mână sau picior amputat” 1939 <— ciump + căpătâi (contaminare); ciumpăv/ vb. „a amputa, a mutila, a rupe (de la vârf), a ciunti” c.1650, var. cimpăgi, cimpări (probabil greşeală în loc de cimpăvi DA), cimpăvi, cimpovi, cimprăvi, (Buc.) ciompăgi, ciompăvi „a deveni şchiop”, ciumpăgi <— ciumpav; var. ciompăvi, ciompăgi, infl. de ciomp; var. cimprăvi, infl. de isprăvi; ciumpld s.n. „arbore rupt pe jumătate; tulei” 1930, var. ciomplei, cipei, ciumpei „instrument de dogărie; lucru rămas scurt, ciuntit”, ciumpeu s.m. <— ciump, infl. de tulei; var. ciumpeu, sg. refăcut <— ciumpei (interpretat ca pl.). Cf. ciung, ciunt, ciot, ciut1, cocinmp. CIUMUR/CĂ s.f. „cimbru-de-grădină (Satureia hortensis) - sariette” 1885 (var. cimimga) 1885. Et. nes., probabil <— *ciumburică (cf. ar. ciumburică, ciumurică) <— ciumbru (= cimbru) ° // Bg. cimerika (cemeriga, cimeriga, cumeriga) „Veratrum album (stirigoaie)”, cf. magh. csomorika „cicuta virosa” DA (inacceptabil din cauza nepotrivirii de sens, Veratrum album fiind o plantă otrăvitoare, iar ciumurică, o plantă folosită în alimentaţie). Cf. c/mbru. CIUNT CIUMURLU/1 -295- CIUMURLU/1 vb. refl. (Mold., Trans., Ban.) „a avea indigestie, a avea greaţă, a i se face rău -attraper une indigestion, avoir de la nausee” c.1650, var. (Ban.) cemărlui, cermăli, cermălui2, ciumărli, dumerii, ciumerlui, ciumului, dumurli, (Mehed., Ban.) gemărlui. Magh. csomorleni (< csomor, probabil < v.sl. cerneri „venenum”), (dial.) csemerleni N. Drăganu, DR 1, 1920-1921, 318, DA, CADE, SDLR, CDER 2085, Tamâs, EW, 234-235 // Probabil <— cemwr (= ceamur) TDRG1; gr. xvP°v P07l „curgere de zeamă” Philippide, Alt gr. El, 51. Fam.: cemăr s. (înv.) „greaţă, ameţeală” c.1650, var. cemer < magh. csomor; ciumeriţă (acc. nec.) s.f. „indigestie, boală” 1890 <— *ciumăr (< magh. csomor, cf. cemăr); ciumerniţă2 s.f. „arsuri care se ridică din stomac până în gât” 1780-1801 <— *ciumăr (< magh. csomor, cf. cemăr); ciumurluială1 s.f. „indigestie; oboseală mare” 1885. Cf. ciumăm. CK/NĂ1 s.f. (bot.) „oreşniţă, măzăriche, cosiţă - gesse tubereuse, vesce commune, natte” 1900. Magh. csunya „Lathyrus tuberosus”. CIUNĂV/T adj. (Ban.) „batjocorit; tuns neregulat - raille; mal tondu” 1925. Rom. *ciunăvi < *ciunav < magh. csunya „urât”, cu adaptarea finalei („în legătură cu magh. csunya” DA). CIUNG adj., s.m., s.n. „(despre persoane) fără o mână, care nu are o parte din braţ sau un braţ întreg; cu o mână paralizată, strâmbă sau mai scurtă decât cealaltă, mutilată; (vită) cu un corn rupt, ciut; (copac sau pădure) cu crengile rupte şi frunzele căzute; (s.m., rar s.n., pl. ciungi, ciunguri) arbore, brad, molid uscat, rămas în picioare - manchot; ayant une main paralisee ou deformee, mutilee; ecome; (arbre) tronque, ebranche, seche sur pied” 1400 (top.). Et. nes., probabil el. de substrat (cf. alb. cung, sung „ciot, buturugă”, cungoj „a tăia ramurile, a amputa, a ciunti”, i cunget „ciung, amputat”), intrat în latina apenino-balcanică, cf. it. cionco „mutilat, schilodit” DA („cuvântul se mai găseşte la albanezi şi la italieni, fără ca originea lui să fie clară”). Baza cu(n)- se găseşte într-o serie mai largă de cuvinte având sensul „amputat, retezat”: ciump, ciunt, ciut\ ciot. II Formaţie expresivă comună mai multor limbi, cf. alb. gunk „invalid”, it. cionco, magh. csonka CDER 2087, SDEM 493 (probabil); cf. magh. csonk CDEDII491. Fam.: ciungur s.m. „om care taie crengile unui copac; arbore cu vârful rupt sau putred” 1885-1890; ciungară adj.f. „(oaie) cu cornul rupt” 1885-1886; ciungăra vb. „a mutila, a ciunti” 1870 <— ciungar; cii/ngără s.f. (Trans.) „oaie cu coamele tăiate” 1928 <— ciungară (cu regresiunea accentului după ciung); ciungări vb. „a mutila, a ciunti” 1806 «— ciungar; ciungărit s.n. (abstr.) <— ciungări; ciungăritiiră s.f. „mutilare, ciuntire” 1857 <— ciungări; ciungi vb. „a reteza (mâinile), a mutila, a ciunti” 1837, var. cingi; ciungie s.f. (înv.) „handicap, lipsa unei mâini” 1705; ciungitură s.f. „pădure de trunchiuri retezate” 1774, var. cingitnră <— ciungi; ciunguţ s.m. „ramură” 1925. Cf. ciomp, cionc1, cionc2, cioncaş, ciot, ciump, ciunt, ciut1. CIUN/SM s.n. (rar) „curent latinist în lingvistica şi filologia românească, care preconiza adaptarea neologismelor romanice după legile fonetice din cuvintele moştenite din latină, pumnism -courant dans la linguistique et la philologie roumaine, qui recommandait l’adaptation des empmnts romans d’apres Ies lois phonetiques subies par Ies mots herites du latin” 1975. De la terminaţia -dune, rezultatul fonetic al lat. -tionem în cuvintele moştenite. Fam.: ciunist s.m. „adept al ciunismului, pumnist” 1927 <—dune. CIUNT adj. „(persoană) cu o mână mutilată, fără o mână sau un picior, ciung - mutile, estropie, manchot” 1492 (antrop. Ciuntul). Et. nes., probabil el. de substrat, cf. ciut1, ciot, ciung (°), eventual contaminare între ciut1 sau ciot şi ciung DA („probabil contaminare între ciot şi ciung”), DEX („contaminare între ciot şi ciung”) H Cf. ciung CADE, TDRG1; var. a lui ciung SDLR; creaţie expresivă cu aceeaşi rădăcină ca şi ciut1 (cu infix nazal) CDER 2102. CIUNUPjERCĂ -296- CK/PĂ1 Fam.: ciont3 adj., s.n. „cu o parte (mai ales o extremitate) a corpului ruptă, tăiată; mutilat, amputat; crâmpei rămas dintr-o bucată mai mare” 1825 <— ciunt, infl. de bont, ciomp; ciontă vb. „a reteza, a ciunti” 1825 <— ciont3', cionfac adj. „ciung” 1872 <— ciont1 + ciutac2; ciontătură s.f. „ciuntire; semn care se face în urechea oilor, pentru recunoaştere” 1825 <— ciontă', ciontâc adj., s.m. „cu coada tăiată sau ruptă” 1898, var. ciontkg, ciontic, ciotâc <— ciont3, infl. de şontâc, ciontii s.m. (în ghicitori, cu sens neclar) 1898, var. ciuntii <— ciont3, după bontei, cotei etc.; cionti vb. „a tăia, a reteza, a mutila” 1862 <— ciont3; ciontit s.n. „ruperea vârfurilor de la vlăstarele tinere ale viţei-de-vie” 1885 c-, cf. ciorogar < corogar, ciumăta < cumăta) ° sau «— ciupă2 „urcior” ° sau element slav, înrudit cu bg. cipa CIUPI CIUP ĂI1 „copil născut de curând, încă nebotezat”, cipkam „a face baie unui copil mic”, rus. cep „găleată, putină” C. Lacea, DR 5, 1927-1928, 397, DA (posibil), CDER 2089 // Gr. Kvmj (cuvânt întâlnit numai la Hesychios, glosat TpcoyXrj „cavitate, scorbură”) Pascu, Etim. rom. 46, C. Diculescu, DR 4,1924-1926, 468; v.sl. kapati „a spăla”, ser. kupelj „baie” CDED II 59. Fam.: ciupăi vb. (Ban.) „a bate cu palmele în apă” 1924; ciupăit adj. „îmbăiat” 1908; ciupilniţă s.f. (Buc.) „gaură, adâncitură” 1931 <— ciupa „albie” ° // <— ciupeli DA; <— ciup (inteij.) CDER 2088. CIUPĂ/1 vb. (Ban., despre mistreţi) „a grohăi - (en parlant des sangliers) grogner” 1931. Creaţie de la o bază onomatopeică DA // cf. şi cipoti „a striga” DA. CIUPĂR4 vb. (Trans., rar Munt.) „a jumuli (o pasăre); (despre păsări) a-şi curăţa cu ciocul penele; (despre animale) a rupe cu gura câte un fir de iarbă, (despre om) a mânca încetul cu încetul; a ciuguli; a adăuga câte ceva; (p. ext.) a şterpeli - echauder, plumer; se nettoyer Ies plumes (avec le bec); brouter brin par brin, picoter, manger du bout des levres; ajouter; derober, chiper” 1805. Et. nes., probabil <— ciupări, ciuperi <— ciupeli ° (posibil infl. de depăra C. Lacea, DR 5, 1927-1928, 398) sau <— ciupări *— ciupi Avram, NCE, 84-85 // <— ciupări <— ciupi + gustări Mărgărit, CES, 76; <— ciupi TDRG, SDLR (cu terminaţia din supăr); magh. csiperesz (csiperisz) „a şterpeli” DA (mai degrabă împrumut românesc în magh.); v.sl. stipati, magh. csipni CDED II 59. Fam.: ciupări vb. „a ciupăra” 1862, var. (Vâlcea) ciuperi „a câştiga câte puţin”. CIUPEL/ vb. (Trans.) „a jumuli o pasăre sau a îndepărta părul de pe pielea porcului; (p. ext.) a pârli porcul; a şterpeli - echauder, plumer, flamber (un porc); derober, chiper” 1793, var. ciupili. Et. nes., magh. csupăl „a smulge buruienile, a plivi, a jumuli” DA, CADE, SDLR, cu sensuri influenţate de ciupi (posibil interpretat ca derivat din ciupeală DA), sau <— ciupi + suf. expresiv -li Al. Graur, BL 6, 1938, 146, CDER 2088, TDRG („zu a ciupi, vgl. auch magy. csupâlni”), Tamâs, EW, 236 (mai probabil decât din magh., întrucât csupăl nu pare să fie răspândit la est de Tisa). CIUPERCĂ s.f. „încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, având de obicei forma unei pălării cărnoase cu picior; (fig.) pălărie (mică), căciulă veche, purtată, mototolită - champignon; vieux galurin” 1537 (var. ciupărcă, antrop.), var. ciupercă, ciupearcă. Et. nes., probabil v.sl. *pecuruka (cf. bg., ser., sloven pecurka; de la aceeaşi bază pec- „a coace”, şi rus., ucr. pecura „ciupercă”, ceh. pecarka „ciupercă”), cu metateza produsă poate încă din sl. (de unde şi magh. cseperke, esoporke, cf. bg. dial. cepurka) TDRG (probabil slav), DA („cu metateză din bg. cepurka sau bg., ser. pecurka, cf. şi magh. cseperke”), CDER 2092 („bg., ser. pecurka, cu aceeaşi metateză ca în bg. cepurka, magh. cseperke”), DEX („bg. cepurka, ser. pecurka”) sau magh. esoporke, cseperke (< sl.) CDED II 492, CADE („cf. magh. csiperke”), SDLR, Tamâs, EW, 236 (probabil). Fam.: ciupercărie s.f. „cultură de ciuperci, loc în care se cultivă ciuperci” 1988; ciuperciiţă s.f. (dim.) 1895. CIUPI vb. „a apuca cu vârful degetelor pielea cuiva, strângând-o; a apuca (cu degetele, ciocul sau gura) smulgând o bucată mică, a ciuguli; (fig.) a şterpeli; a da unui copil o bătaie mai uşoară; a ustura, a pişcă; a se îmbăta puţin, a se pili - pincer; grapiller, chiper, picorer; frotter Ies oreilles, corriger; piquer; se griser, se piquer le nez” 1581, var. (înv., posibil reflectând pronunţia supi; Olt.) şupi2 „a apuca, a fura - saisir, chiper”. Et. nes., probabil el. de substrat, cf. alb. (dial.) gupis, gupit (cuvânt pătruns şi în limbile slave de sud, cf. ser. cupati „a smulge, a jumuli”, bg. cupja „a rupe”) Rosetti, ILR, 243, 248, C. Poghirc, TILR II, 339-340, Brâncuş, VA, 65, Mihăescu, Rom., 312, Mihăilă, CSCA, 157, posibil de la o bază însemnând „cioc”, cf. alb. qep, sqep „cioc” C. Lacea, DR 5, 1927-1928, 397, 398 (formele alb. cu c-par a fi mai târzii, cf. Qabej, SEFS III, 145, şi ar putea fi împrumuturi din rom. sau ser.). Restrângerea actuală la aria sudică (cf. Brâncuş, loc. cit.) pare să fie relativ târzie, după cum sugerează atestările din CIUR1 -298- CIUR2 Mold. (top. Ciupeşti 1641) şi Buc. (Straja, comunicare Tomiac) // Ser. cupati „a smulge, a jumuli” Densusianu, HLR I, 365, DA, CADE, SDLR; cf. bg. cupja, ser. cupati DEX; v.sl. stipati „a smulge” CDED II 59; cf. magh. csip, pol. szczypac (< v.sl. stipati) TDRG; magh. csip N. Drăganu, DR 7, 1931-1933, 213, Tamâs EW 236; <— dup, inteij. care exprimă zgomotul produs de ciugulitul păsărilor CDER 2088. Fam.: ciup3 s.n. (Brăila, Covurlui) „cioc, plisc” 1902, probabil <— ciupi „ciuguli” (der. regresiv) Brâncuş, VA, 61, 65 // cf. alb. qep, sqep, squp „cioc”, bg. cipka „cioc” DA; ciupeală s.f. „ciupire; mic furt” 1614; ciupit s.n. (abstr.) 1872; ciupitor adj. „care ciupeşte” 1931; ciupitură s.f. „urmă lăsată prin ciupire; bucăţică ciupită din ceva” 1829; ciupui vb. (Buc.) „a smulge” 1913. CIUR1 [ar. ţir, mr. cur, ir. cur, ţur] s.n. „ustensilă prevăzută cu o sită, pentru cernut pleava, gunoiul, neghina etc.; (p. ext.) cerc de lemn folosit pentru ţesut, gherghef; (Trans.) broderie cu găurele; a doua cavitate a stomacului rumegătoarelor - crible, tremie, tamis; tambour â broder; broderie â jour; bonnet (second estomac des ruminants)” 1508, var. cer3. Lat. cîbrum (< crîbrum, prin disimilare; atestat în CGL V 59, potrivit CDDE 364; neatestat potrivit REW 2324), cf sd., calabr. (< cirîbrum), it. de N, ret., fr. (< crîblum), it. de S, sp., ptg. (< crîburrî) REW 2324. Ar. ţir <— *ţiur (< cîbrum) 0 (mai puţin probabil: < lat. *cîrum < cîbrum DDA). Fam.: dura vb. (înv.) „a trece prin ciur, a cerne; (Trans.) a broda” c.1650 < lat. *cîbrăre < crîbrăre CDDE 366, DA, cf. it. dial., eng., fr., occ., sp., ptg., sd. REW 2322 sau <- ciur1 CDER 2093; ciurar s.m. „persoană care face sau vinde ciururi; persoană care cerne cu ciurul” 1691-1697 < lat. *cîbrărius < crîbrărius CDDE 365, DA, cf. fr., sp. REW 2323, sau <- ciur1 SDLR, CDER 2093; ciuraş s.n. (Ban.) „lingură mare din tinichea, cu găvanul ciuruit, cu care se scoate urda din căldare” 1907 (CDDE glosat couloire, passoire, interpretat greşit în DA ca însemnând „coridor, gang”); durat s.n. (abstr.) 1931 <— dura', ciurăr/ţă s.f. „soţia ciurarului” 1825 <— ciurar; ciurătură s.f. (Ban.) „broderie cu găurele” 1885-1890 <- dura; ciurel1 s.n. (dim.) 1847; ciurică3 s.f. „broboadă femeiască” 1884, var. cine3 s.n.; ciurişar s.n. (dim.) 1899; ciur-pdec s.m. (pop., peior.) „îmbrăcat cu haine occidentale, de oraş” 1905 <— ciur1 + petec (= petic); ciaru-baru (Trans.) inteij. care imită sunetul făcut când se cerne cu ciurul 1914; duru/1 vb. „a trece prin ciur, a cerne; (fig.) a cerceta, a examina, a lămuri; a găuri” 1691-1697, var. dur ăi1; ciuruială1 s.f. „ciuruire; materia separată prin ciuruire” 1868 <— durui1; ciuruit1 s.n. (abstr.) 1885, var. ciurăit1 <— durui1; ciuruitoare s.f.pl. „găurelele de la gura ulciorului” 1901-1903 ciuruitor; ciuruitor1 adj., s.m. „care ciuruie” 1840 <— durui1; ciuruitară1 s.f. „ciuruială” 1893 «- durui1; îndura vb. „a ciura” 1901 <- dura sau ciur. CIUR2 [ar.] inteij. (pronunţată mai ales cu „r” prelungit sau repetat) prin care se imită sunetul produs de o vână subţire de apă curgătoare sau căzătoare - inteijection qui imite le son produit par une source, un petit cours d’eau” 1871, var. dor3, giur2. Onomatopee aflată la baza mai multor cuvinte din limbile balcanice, cf alb. gurg „şuvoi, şiroi, izvoraş”, gurreze „groapă mică formată de apa care curge”, gura (despre ploaie) „în aversă”, bg. curbam „a curge, a picura”, cucur Jgheabul fântânii”. Fam.: circira vb. „a picura” 1848 (hapax Iancu Văcărescu) <- *ciurciura (<— ciurcura <-durui2 + picura sau <- inteij. reduplicată ciur2) °; ciuciar s.n. „şipot, jgheabul fântânii” 1898 (var. Ban. ciucior) <- ciur-ciur, cf. şi bg. cucur „izvor, canea”, cucurkam „a se scurge, a se prelinge”; var. ciucior, infl. de izvor °; ar. ciuciurare vb. „a şopti” a doua jum. a sec. XVIII <- ciur-ciur sau alb. guguras „a şopti”; ciuciurau s.n. (Ban.) Jgheab” 1885, var. (Buc., Ban.) ciuciureu duciur; ciurcura vb. „a picura” 1910 <— durui + picura; durai s.n. „izvor care curge pe un jgheab îngust de scoarţă” 1886-1887, var. cioroi3, giuroi <- durui2 S. Puşcariu, DR 3, 1922-1923, 664, DA, DEX (probabil) sau <- ciur2; durui2 vb. „(despre apa unui izvor) a curge; (despre lacrimi) a curge şiroaie” 1805 (var. dorăi2), var. cioroi4, ciurăi2, (Braşov) giurui2, şurui; ciuruială2 s.f. „răpăială” 1922 <- durui2; ciuruiană s.f. „cascadă” 1895 <— ciuroi; ciuruit2 s.n. (abstr.) 1871, var. ciordit, cioroiX, ciurăit2 <-durui ; ciuruitor adj. „care picură, care ciuruie” 1896, var. ciorăitor, cioroitor, ciurăitor <— durui2; ciuruitară2 s.f. (abstr.) 1931, var. ciorăitură, ciurăitură, ciuroitură <— durui2. Cf. ciorciol, ţur. CIURBĂLUJ -299- CIURE'C CIURBĂLU/ vb. (Năs.) „a vântura zeama de varză murată, a pritoci - soutirer et reverser l’eau des choux fermentes” 1887. Rom. *ciubărlău (< magh. csoborlo = csobolyo „fedeleş, vas de lemn cu care se pritoceşte varza”) > *ciubărlui > (prin metateză) ciurbălui DA. Cf. ciablă. CIURBIR4U s.m. (înv., Sălaj) „economul de curte care îngrijea stogurile de grâu - gardien des meules” 1890. Magh. csurbiro (< csur „şură” + biro Judecător, magistrat”). Cf. şură1, birau. CIURC1 s.n. (Trans.) „sperietoare, semn pus în fâneţe pentru a marca interdicţia de a aduce animale la păscut - epouvantail; signe qui indique que le pâturage est interdit” 1928. Et. nes., posibil <— ciurc2 „cojoc” ° // Et. nec. DA. CIt/RCĂ1 s.f. (Haţeg) „băţul cu care se bate mingea la anumite jocuri - mail” 1904. Probabil <— ţurcă DA (< ucr. curka). Cf. chiarcă. CIt/RCĂ2 s.f. (Arad) „canea, cep - bonde” 1931. Et. nes., posibil <— *dur s.n. (<— dur2 interj, sau <— duroi <— dur2, cf. forma reduplicată dudur Jgheabul fântânii”) sau <— durgău „izvor (care curge pe un jgheab)” < magh. csurgo 0 // Et. nec. DA. CIt/RCĂ3 s.f. (Mold.) „animal slab, mai ales vacă - bete (surtout vache) maigre” 1900. Probabil ţurcă cu sensul „femeie slabă” 0 // Posibil identic cu ciurcă1 „(vacă slabă ca un) băţ” DA. CIt/RCĂ4 s.f. (Trans.) „pui de găină - poulet” 1931. Magh. csirke. Fam.: ciurcul/ţă s.f. (dim.) 1931. CIt/RDĂ s.f. (Trans., N Munt., Ban., Mold.) „cireadă; (p. ext.) mulţime de animale sau de oameni - troupeau (de betail); foule” 1581, var. doar dă, dor dă, ciort3 s.n. Magh. esorda (împrumut slav, cf. v.sl. creda). Fam.: ciurdar s.m. (Trans.) „păstorul unei ciurde de vite” c.1650, var. ciordar; ciurdaş s.m. „văcar” 1890 < magh. esordâs; ciurd/nă s.f. „ciurdă, cireadă” 1910; ciurduţă s.f. (dim.) 1892. Cf. cireadă. CIURDjE’L s.n. (Dobr.) „dans ţărănesc în timpul căruia dansatorii se învârtesc repede - danse paysanne â toumures rapides” 1908. Et. nes., probabil <— ciurdă ° // Et. nec. DA. CIURDt/C-BURDt/C inteij., formulă întâlnită în ghicitori - formule rencontree dans Ies devinettes 1913. Probabil din onomatopeea hurduc cu reduplicare şi substituirea consoanei iniţiale, cf. hurduc-burduc şi hurduca = hurduca. CIUR/sC s.m., s.n. (Mold., înv.) „un fel de plăcintă cu brânză; prăjitură formată din trei straturi de aluat, cu unt, ouă şi zahăr; cozonac împletit; brioşă - galette au fromage; pâtisserie â trois couches; brioche” 1841, var. ciurochi. CIJ7RFĂ -300- CIUŞ1 Tc. gorek „prăjitură, brioşă”, (dial.) gtirek. Fam.: ciurecar s.m. (înv.) „plăcintar care face ciurecuri” 1880-1881. CI77RFĂ s.f. (Buc.) „tencuială - crepi” 1931. Magh. csorva „nisip” DA, Tamâs, EW, 238 (probabil) // Cuvânt expresiv, creat prin derivare regresivă de la *ciurfui CDER 2096. Fam.: ciorofleancă s.f. „noroi subţire” 1913, var. (Turda) ciorofleacă, ciurufleacă <— ciorofală (= ciurfuiala) + fleancă DA; ciurfuială s.f. (Mold., N Trans.) „mocirlă, noroi” 1698, var. ciorfăială „lapoviţă”, ciorofală, ciurfaială, ciurluială, ciurufală *ciurfui (<— ciurfa) DA // < magh. csorfolni „a flecări”, cf. fleşcăraie < flecări SDLR. Cf. ţarfă. CIURG^U s.n. (Trans., Mar.) „izvor - source, fontaine” 1825. Magh. csurgo, csorgo. Fam.: ciurgoi s.n. „izvor” 1896 <— ciurgău cu substit. finalei. CIl/RHA s.f. (Ban.) „turmă de porci - troupeau de cochons” 1931. Magh. csurhe. CIt/RI1 interj, cu care se strigă purceii - cri dont on appelle Ies cochons 1896. Creaţia expresivă. CIUR/CĂ1 s.f. „numele popular al sărbătorii sfântului Chirie, care se celebrează la 15 iulie; (pop.) bătaie - nom populaire de la fete de Saint Kyriakos, celebre le 15 juillet; (pop.) raclee” 1872, var. (est) chirică, cine4 s.m. sg., cincă2. Rom. *Ciuric < lat. *Kyricus (cu pronunţarea iu a gr. y, cf. ciumă < Kvpajur < giur < yvpos, cimbru < ciumbru < Ov/iflpou) < gr. KvpiaKos'< KvpLos* „domn” Philippide, Altgr. El, 51, DA, CDER 2097, TDRG3 // După numele mucenicului Chirie, cf. şi bg. curika CADE; bg. curika SDLR (improbabil atâta vreme cât evoluţia grupului gr. ky- la cu- este normală în română, dar izolată în limbile slave). Sensul „bătaie”, explicabil prin credinţa că de ziua sfântului Chirie femeile îşi puteau bate bărbaţii. Var. chirică, infl. de forma cultă a numelui, Chirie. Cf. cherache#, chir, c/rcov, ţârctfvnic. CIURLIC4 vb. „a cânta, a ciripi; (S-V Trans.) a mişuna - chanter, gazouiller; grouiller” 1907. Bg. curulikam „a ciripi”. CIURUBET s.n. (Apuseni) „cireaşă verde - cerise verte” 1894. Et. nes., probabil <— ciureaşă (= cireaşă) + coroabă + suf. depreciativ -ei ° // Et. nec. DA. CIURt/C s.n. „lucru fără valoare; om vrednic de dispreţ - rebut; personne meprisable” 1868. Tc. guriik „putred, uzat, fără valoare”. Fam.: durat s.n. „vite mărunte, fără valoare” 1915 ^— ciuruc, cu substit. finalei prin sufixul colectiv -et. CIURUPIL4SCĂ s.f. (Dolj) „un fel de peşte mic de pârâu - petit poisson de ruisseau” 1916. Et. nec. DA. CIURUPU/ vb. (arg.) „a număra - compter” 1872. Et. nes., probabil <— şurupui „a înşela” (= şurubuî) ° // Et. nec. DA. CIUŞ1 inteij. care imită fâşâitul coasei când taie iarba - interj ection imitant le bruit de la faux coupant l’herbe 1911. Onomatopee. CIUŞ2 — 301 - CIUT1 CIUŞ2 inteij. folosită pentru a îndemna măgarul - inteijection utilisee pour stimuler l’âne 1871. Creaţie expresivă prezentă şi în bg. şi ngr., probabil împrumutată din bg. (cf. existenţa în bg. a verbului derivat cusvam, cusna „a încăleca un măgar, a sălta în spinare”). Fam.: ciwşde inteij. 1900, var. ciuşdi3. Cf. ciuş3. CIUŞ3 s.m. (Olt., Munt.), în expr. în ~ „în cârcă - sur le dos” 1896. Calc după bg. na cus „în cârcă” (DA, TDRG2), probabil < cusvam, cusna „a încăleca un măgar, a sălta în spinare”, cf. cus „ciuş2” // înrudit cu ciuş te, ţuşcă şi inteij. ciu, ciuş (strigăt folosit la jocul ciuşte) TDRG1. Cf. ciuş2. CII/ŞCĂ1 s.f. (Munt., Dobr., S Trans., S Bas.) „ardei iute; păstaie; salată de ardei copţi cu oţet -piment; cosse; salade aux poivrons cuits et vinaigre” 1910, var. ciuşte2. Bg. cuska. Fam.: ciuşte# s.f. „păstaie” 1885 *— ciuşt- (dinpl. ciuşte) + -ea. CIt/ŞCHE1 (notat ciuşchiă Tamâs, EW, 238) s.f. (Ban.) „aşchie de lemn, ţandără - eclat de bois” 1899, var. tuşche1 (notat tuşchiă Tamâs, EW, 238). Magh. tilske „spin, ţeapă” Tamâs, EW, 238 (probabil). Fam.: ciuşdi1 [probabil pronunţat cuşgi] vb. (Trans.) „a ciopârţi; (despre persoane cu dantură incompletă) a muşca cu dificultate” 1913, var. ciuşti3 (Buc., Mold.) „a tăia crengile unui copac doborât” <— ciuşche, cu sonorizare expresivă Avram, NCE, 86 // et. nec. DA; var. ciuşti2 probabil pronunţat, în unele regiuni, cuşki; ciuştac s.n. (Buc., Mold.) „ciomag” 1961 <— ciuşti3. CIUŞTI1 interj, care imită o mişcare rapidă, o săritură sau o lovitură - inteijection qui imite un mouvement rapide, un saut ou un coup 1886. Onomatopee. Fam.: ciujdi2 vb. (Sibiu) „a fura, a şterpeli” 1915 <— ciuşti1 sau <— ciuşni, infl. de ciordi0 H înrudit cu bg. cuzd „străin” („a înstrăina” > „a fura”) DA; ciuşni vb. (Buc.) „a vârî ceva repede; a ţâşni”; ciuşti2 vb. (Mold.) „a sări repede, brusc” 1896. Cf. ţuşti, ţâşti. CIUŞTINA-BLENDINA inteij. injurioasă adresată ţiganilor - interj, injurieuse adressee aux Tsiganes 1939. Et. nes., probabil ciuştina < bg. cuzdin „străin” + blendina < bleandă1 „om molâu” ° // V.sl. SDLR. CIUT1 [ar. şut, mr. ciut, şut] adj. „cu coamele tăiate, fără un com, cu coamele lăsate în jos; cu coada tăiată; cu urechile mici sau fără urechi; de culoare neobişnuită; (fig., despre oameni) neîndemânatic - ecome, sans un come, aux comes basses; â la queue coupee; aux oreilles courtes ou sans oreilles; d’une couleur bizarre; (fig., en parlant des hommes) maladroif’ 1582, var. şut. El. de substrat, cf. alb. shyt, shut „ciut”, sute, shute „ciută”, bg., ser. sut, termen pătruns şi în alte limbi slave (ucr. sutyj, pol. szuty, belams suta, ceh. suty) şi magh. (csuta, suta) TDRG („weitverbreitetes Wort, dessen Heimat Rumănien zu sein scheint, warscheinlich zu ciung, ciunt'), C. Poghirc, TILR II, 340, Brâncuş, VA, 65-66, Russu, Etnogeneza, 399-401, Rosetti, ILR, 244, 248, DEX, Mihăilă, CSCA, 158-159. Pentru corespondenţa rom. c : alb. 5, cf. căciulă, cioară. Din acelaşi etimon, şi ret. cuka, cuko „capră fără coame” Skok, ERHSJ II, 167-168 // Cuvânt vechi, provenit din alb. shut, cu forma ciut < forma articulată te shut Capidan, DR 1, 1920-1921, 512, DA; <— ciunt, precum ciot din ciont SDLR; elem. sl., cf. bg. sut CDED II 59; ser., bg. sut Densusianu, HLRI. 365-366; lat. exutus „lipsit de” G. Giuglea, DR 5, 1927-1928, 897; lat. *tiutus < gr. tvtQos „mic, tânăr, încă fragil” G. Pascu, „Arhiva” 16, 1905, 426; creaţie expresivă cu aceeaşi rădăcină ca şi ciunt CDER 2102. CIt/TURĂ CUJTAC1 -302- Fam.: ciutac3 s.m., adj. „bou fără un corn; (corn) rupt” 1900, var. şutac2; ciutal/nă s.f. (dim.; numai în poezia populară) 1885, var. ciutălină, ciutulmă <— ciută', ciutan s.m. „bou căruia îi lipsesc coamele” 1913; ciutaş s.m. „bou cămia i-au căzut coamele” 1931; ciutoşă s.f. „vacă fără coame” 1931 ^— ciutaş; ciută s.f. „femela cerbului (care este lipsită de coame); femelă a unei specii mai mici decât cerbul, cu coame lătăreţe la vârf; animal sălbatic” 1618 (top.), var. cită2, şută <— ciut, substantivam probabil existentă încă din substrat, cf. alb. sute „ciută”; ciutăn cyto-, posibil sub infl. gr. kvtos' „cavitate; obiect scobit, vas” PEW 382. Cuvântul românesc a fost împrumutat de limbile înconjurătoare (bg., ser., slovenă, magh., ucr., alb., tc., ngr.) Pascu, „Arhiva” 15, 1904, 172-174, DA, Mihăescu, IG, 62-63. Sensul regional „capăt al pipei” este probabil un calc semantic după magh. csutora Tamâs, EW, 239. // Lat. *cytula, dim. din gr. kijto? „cavitate; diverse tipuri de vase” Pascu, „Arhiva” 15, 1904, 172-174, Philippide, Altgr. El, 52-53; gr. x^TPa CADE; lat. situla SDLR; tc. gotra CDED II 567; magh. csutora Weigand, Jb. 6, 1899, 81, ŞIO, I, 281; <— ciut1 (= ciot), cf. butură (<— buf), desemnând iniţial un trunchi scobit ŞDU6. Fam.: ciuturea s.f. (dim.) 1852, var. citurea; ciuturii s.m. (rar, Goij) „butucul roţii de la moară” 1893; ciuturică s.f. (Bas.) „căucel (de băut apă din fântână)” 2002. CIUTUR/GĂ s.f. (rar, Bouţar, Haţeg) „trunchi de fag scorburos - tronc de hetre creux” 1925. Et. nes., probabil <— ciuturugă0 // <— ciutură (însemnând şi „vas făcut dintr-un trunchi scobit”) sau <— ciot (cf. ciotur, ciuterugă, ciuturugă etc.) DA. CI UT A s.m. (Trans.) „nene - terme affectif d’adresse” 1931. Probabil de la *băciuţă < baci2 0 // Et. nec. DA. CIUV^I s.n. „(Ban., pronunţat şi ciuvah) albie (în care se frământă pâinea sau se spală rufele); (Goij) lingură de lemn - auge; louche” 1890, var. ciuvan, ciuvană s.f. V.sl. civanu, cvanu (atestat cu sensul „unitate de măsură pentru lichide”), cf. ser. dzban, zban, zbanj „vas mic de lemn; butoiaş”, zbanja „urcior; cadă”, rus. cvan „urcior”, împrumutat şi în magh. (esobany). Cf. cioabă. CIUV4Ş, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care face parte dintr-o populaţie turcică din regiunea fluviului Volga; limba populaţiei respective - Tchouvache; tchouvache” 1873. Rus. cuvas. CIVEŞ/vb. (Ban., hapax Novacoviciu) „a ispiti - tenter” 1925. Et. nes., posibil *tiveşi <— *tibăci <— dibăci, ghibăci „a aranja, a potrivi cu iscusinţă; a căuta cu stăruinţă”0 // Poate, rostire dial. pentru tiveşi DA. C/VTE s.f. (Ban., Haţeg) „cui de fier care se pune în capătul osiei pentru a ţine leuca să nu iasă, şurub - esse (de la charrue), vis” 1885. Ser. civija „cui (de fier sau de lemn)” < tc. givi. Fam.: civter s.n. „menghină” 1895; civig s.n. (Ban.) „lanţ sau lemn orizontal de care se atârnă slănina sau carnea puse la afumat” 1885 <— * civic civie. Cf. civili. CIV/L adj., s.m. „care priveşte pe cetăţenii unui stat (cu excepţia militarilor şi a clericilor), în special cu referire la raporturile juridice - civil” 1789 (var. înv. ţivil). Fr. civil (împr. din lat. ciuilis < ciuis „cetăţean”). Var. ţivil < germ. Zivil. Fam.: civic adj. „privitor la cetăţeni, cetăţenesc” 1858, var. fivie3 < fr. civique, lat. neol. ciuicus (< ciuis „cetăţean”); civil ie s.f. (pop.) „stare, condiţie de civil (cetăţean care nu este nici militar, nici preot)” 1950, var. ţivilie (cu pronunţare germană); civilist s.m. „avocat care pledează în procese de drept civil, profesor de drept civil”, var. (înv., Trans., Buc.) ţivilist < fr. civiliste\ var. ţivil ist < germ. Zivilist\ civilitate s.f. „politeţe, purtare politicoasă, civilizată; (la pl., înv.) politeţuri; (pop., înv.) starea de civil, în opoziţie cu militărie, soldăţie” 1824, var. ţivilitate < fr. civilite; var. ţivilitate, după pronunţarea germană; civiliza vb. „a face să devină sau a deveni civilizat” 1821, var. (înv.) ţiviliza < CIV/T -304- C/ZMĂ fr. civiliser; var. ţiviliza, după germ. zivilisieren; civilizabil adj. „care se poate civiliza” 1931 <— civiliza; civilizat adj. „care are o cultură şi o tehnică înaintată, care a ajuns la un nivel superior de etică şi educaţie” 1829 (var. ţivilizat) < fr. civilise, var. ţivilizat, după pronunţarea germ.; civilizator adj. „care civilizează, care aduce civilizaţie” c.1832 (var. civilizător) < fr. civilisateur sau <— civiliza; civilizaţie s.f. „nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii dintr-o epocă dată; ansamblu de instituţii şi valori care caracterizează o societate evoluată”, var. (înv.) civilizaţime 1789 (var. ţivilizaţie) < fr. civilisation; var. ţivilizaţie < germ. Zivilisation; civism s.n. „atitudine de implicare în viaţa societăţii” 1931 < fr. civisme; etnocivilizaţie s.f. „civilizaţie proprie unei comunităţi etnice” 1979 <— etno- + civilizaţie; nec/vic adj. 1931 <— civic; necivilitate s.f. (rar) „lipsă de politeţe” 1862 <— civilitate; necivilizat adj. „(despre popoare, societăţi etc.) care se află într-un stadiu primitiv de dezvoltare, civilizaţie şi cultură; (despre oameni) care nu este manierat, politicos” c.1832 civilizat, semicivilizat adj. „care este numai în parte civilizat, care are un nivel insuficient de civilizaţie” 1872 semi- + civilizat:; semicivilizaţie s.f. „civilizaţie parţială, civilizaţie care are un nivel insuficient de dezvoltare” 1931 <— semi- + civilizaţie; superciviliza vb. (rar) „a face să devină sau a deveni extrem de civilizat” 1959 <— super- + civiliza; supercivilizaţie s.f „civilizaţie (extrem de) avansată” 1970 <— super- + civilizaţie; ţivikşte adv. (înv.) „ca un civil” 1884 <— ţivil (= civil); ţiviliş s.m. (rar, înv.) „civil” 1824 < magh. civilista. Cf. cetate. CIV7T s., adj. (înv.) „colorant vegetal albastru-închis; albastru-închis, vânăt; piatră-vânătă -(colorant vegetal) indigo, bleu fonce, bleu de lessive; cuivre sulfate” 1761 (var. ţevii). Tc. givit „colorant vegetal albastru-închis”. Fam.: chiti adj. invar, „albastru-închis, indigo” 1787 < tc. gividi. CIV/U s.m. (iht., S Dobr.) „pui de şalău - alevin de sandre” 1909. Tc. givi „cui, piron; (dial.) pană, ic; ţăruş”, cf expresia givi gibi „sprinten, vioi” (lit. „ca un cui”) Suciu, ITII, 262 // Et. nec. DA. Cf. civie. CIZELA vb. „a prelucra, a finisa (cu dalta, cu ciocanul etc.) diferite obiecte pentru a le da forma sau aspectul dorit; (fig.) a aduce îmbunătăţiri unei lucrări (literare, ştiinţifice), a şlefui; (fig., mai ales refl.) a (se) rafina - ciseler” 1875. Fr. ciseler < v.fr. cisel (= ciseau) „daltă de sculptor în lemn, în metal, în piatră” (< lat. *cisellum = *caesellum < caedere, cecîdî, caesum „a tăia”). Fam.: cizelat s.n. „acţiunea, arta de a cizela” 1931; cizelară s.f. (rar) „ornament, înfloritură realizată prin cizelare” 1946 < fr. ciselure; necizelat adj. 1931 <— cizelat, part. lui cizela. C/ZMA s.f. „încălţăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc., cu carâmbul înalt, ciubotă - botte” 1508, var. cijmă, cismă, cişmă. Ser. cizma CADE, SDLR, bg. cizma SDLR (< tc. gizme), (ulterior şi) magh. csizma CDED II, 492, DA, CADE, SDLR, DEX, Tamâs, EW, 240 // Tc. gizme CDER 2108 (mai puţin probabil, din motive fonetice: un împrumut direct ar fi trebuit să aibă forma * cizme a). Fam.: cişmăşiţă s.f. (înv., Ban.) „cizmăreasă” c.1650 <— cişmaş (= cizmaş); cizmar s.m. „persoană care se ocupă cu confecţionarea şi repararea încălţămintei” 1570, var. (înv.) cijmar, cismar; cizmaş s.m. (înv.) „cizmar” c.1650 (var. cişmaş), var. cijmaş, cismaş; cizmăreasă s.f. „soţie de cizmar”, (rar) „femeie care face cizme” 1857 (var. cismăreaso) <— cizmar; cizmărisc adj. „de cizmar” 1939 <— cizmar; cizmări vb. „a face cizme; a avea meseria de cizmar” 1857 <— cizmar; cizmărie1 s.f. „meseria cizmarului” 1885 (var. cismărie1) <— cizmar; cizmărie2 s.f. „atelierul unde se confecţionează cizme; atelierul cizmarului” 1766, var. cismărie2 cizmă sau cizmar; cizmăriţă s.f. „soţie de cizmar”, (rar) „femeie care face cizme” 1857, var. cismăriţă cizmar; cizmăşel s.m. (înv.) „cizmar care are o prăvălie mică; cizmar scund, mic” 1803 <— cizmaş; cizmulică s.f. (dim.) 1862, var. cismulică; cizmuliţă s.f. (dim.) 1901, var. (înv.) cismuliţă; cizmaţă s.f. (dim.) 1931, var. cismuţă. INDICE DE CUVINTE A acasă v. casă acăţăra v. căţăra acăţărat v. căţăra acăţărător v. căţăra acăţărătwră v. căţăra acăţera v. căţăra acârmaz v. cârmaz achindie v. chindie aciclic v. ciclu aci 'emare [ar.] v. chema acl'imari [ar.] v. chema agodi1 v. cagodi agrocenoză v. cenoză agrochimie v. chimze agrochimie v. chimie agrochimist v. chimie altcareva v. care aItcareva v. care altcândva v. când altceva v. ce1 altceva v. ce1 altuceva v. ce1 altul careva v. care anacz'clic v. ciclu ancadra v. cadru ăncl'ega [ir.] v. cheag1 angVigare [ar.] v. cheag1 anoşcand v. când antecalcul v. calcul1 antecalcula v. calcul1 antecalculaţie v. calcul1 antecameră v. cameră anticalofil v. calofil anticalofilie v. calofil anticameră v. cameră anticanonic v. canon anticapitalist v. capital1 anticar1 v. car1 anticărbunos v. cărbwne anticentru v. centru antichimic v. chimie anticiclon v. ciclon anticiclonal v. ciclon anticiclonic v. ciclon autocamion v. camion autocamionetă v. camion autocar v. car1 autocaracteriza v. caracter autocaravonă v. caravană1 autocefal v. cefalic autocefalie v. cefalic autocisternă v. cisternă avrămeasă-cresteneasă v. cârstăneasă avtochefalos v. cefalic w A ăncalzamznt [mr.] v. cald ăncălar [mr.] v. călare ăncălzătură [mr.] v. cald ăncălzQri [mr.] v. cald ăncinuşari [mr.] v. cenwşă ăncl'igari [mr.] v. cheag1 ăngl'igari [mr.] v. cheag1 B bicameral v. cameră bicarbonat v. carbon bicarpelar v. carpelă bicentenar v. cent biocinetic v. cinetic biocinetică v. cinetic bwnă-cădere v. cădea buşoi v. caltaboş c CA1 ea1 [ar., mr., ir.] v. ca1 CA2 CA3 ca [ir.] v. cal ca2 [ar., mr., ir.] v. ca2 -306- cab v. cabrioletă CABADA/ cabadai v. cabadai CABALĂ CABALIN cabalist v. cabală cabalistic v. cabală caban v. capan CABANĂ1 cabană2 v. caboniţă cabană3 v. caboniţă cabanicer v. caboniţă cabanier v. cabană1 CABONIŢĂ cabaniţă v. caboniţă cabanlau v. capan CABANOS cabanos v. cabanos CABARET CAB^T CABTZ cabazlac v. cabaz cabazlâcar v. cabaz cabazlicar v. cabaz cabădai v. cabadai cabeniţă v. cabaniţă CABERNET CABEST4N CAB7NĂ cabinet v. cabină cabinier v. cabină cabinieră v. cabină cabla v. cablu cablaj v. cablu cablier v. cablu cablogram v. cablu cablogramă v. cablu cablor v. cablu G4BLU cabon v. cabaniţă CABONC CABOŞON cabotagiu v. cabotaj CABOTAJ cabotier v. cabotaj CABOT7N cabotinaj v. cabotin cabotină v. cabotin cabotinesc v. cabotin cabotinism v. cabotin CABR4 cabraj v. cabra cabraş v. abraş cabriolă v. cabrioletă CABRIOLETĂ CABOL cabulă v. cabwl cabulipsi v. cabwl cabulist, -ă v. cabwl CABUR caca [ir.] v. căca caca v. căca cacadar v. cacadar CACADiR cacaderie v. cacadar CAC40 cacaotier v. cacao cacarază v. căca cacaşder v. cacadar CACATOES cacazdzr v. cacadar C4CĂ caca [ar., mr.] v. căca cacă-frică v. căca cacă-vacă v. căca CACCA CACEALMA cacearma v. cacealma cacer v. caciur cacerdisi v. cacealma cachessie v. caşexie cachexie v. caşexie CĂCI CACIC cacior v. caciur caciori v. caciur caciori v. caciur cacir v. caciur cacirma v. cacealma caciţă v. căca C4CIUR, -Ă CACO- cacofonic v. cacofonie CACOFON7E cacofonism v. cacofonie cacogeneză v. geneză cacografie v. grafie CACOLOG/E CACOM cacpn [mr.] v. ca1 CACOSM/E cactacee v. cactus cactee v. cactus -307- CL4CTUS cacwm [mr.] v. ca1 cacurn v. cacom câd [ir.] v. cald cadaif v. cataz'f cadaldc v. cadzu cadalma v. cardama cadastru v. cadastru cadastral v. cadastru CADASTRU cadaver v. cadavru cadaveric v. cadavru CADAVRU CADA cadm v. hadam CADiNĂ cadâneasca v. caddnă cadâneaţă v. cadână cadâneşte v. cadână cadânzme v. cadână cadefea v. catifea cădelniţă v. cădelniţă cadenţa v. cadenţă CADENŢĂ cadenţie v. cadenţă cadenţmetru v. cadenţă cadenţometru v. cadenţă cadşrţ [ir.] v. căldare CADET cadiascher v. cadzu cad ie v. cadzu cadife v. catifea cadifea v. catifea cadz'lă v. cădelniţă cadilniţă v. cădelniţă cadineasca v. caddnă cadzşcă v. cadzu CAD/U cadmia v. cadmiu cadmie v. cadmiu cadmifer v. cadmiu G4DMIU cadmium v. cadmiu cadorisz v. cadou CADOU cadra v. cadru cadraj v. cadru CADRAN1 cadran2 v. cvadrzzplu CADRAN GUD4R cadrat v. cvadrwplu cadră v. cadru CADR/L1 cadril2 v. cadrilat cadrila v. cadrilat cadrilaj v. cadrilat CADRILAT CADRILATER cadrilater v. cadrilater cadrilatzzră v. cadrilat cadrzst v. cadru cadrzstă v. cadru cadriu v. cadzu C4DRU cadruman v. cvadruman cadruped v. cvadruped cadrupla v. cvadrupla cadruplu v. cvadruplu cadu [ir.] v. cădea CADUC CADUCEU caducitate v. cadz/c CAR4 CAFAD^R cafană v. cafea CAF^S cafat v. cafas cafaz v. cafas cafă v. cafea căfe [ir.] v. ceafa CAFE^ cafe-bar v. cafea cafe-chantant v. cafea cafe-concert v. cafea cafe-frappee v. cafea cafegz-başa v. cafea cafegioaică v. cafea cafegzţă v. cafea cafegzu v. cafea cafei v. cafea cafeznă v. cafea cafezsm v. cafea cafezu v. cafea cafelz v. cafea cafelz/ţă v. cafea cafenea v. cafea cafenelzzţă v. cafea cafengiu v. cafea cafenzu v. cafea C4FER cafes v. cafas cafeşantan v. cafea cafetieră v. cafea -308- cafeu1 v. cafea CAID2 cafeu2 v. cafea CA1E cafigi-başa v. cafea caie [ar.] v. care cafigiu1 v. cafea caiefa v. căiafct cafigiu2 v. cafea C4IER cafinea v. cafea caier [ar.] v. caier CAFLER caier [ir.] v. caier C4FRU CAIET caft v. cafti caictă v. caiet caftal v. caftan1 caieţcl v. caiet CAFTAN1 caifa v. căiafet caftan2 v. castan caihana v. cazc caftangz'-başa v. caftan1 G4ILA caftangiu1 v. caftan1 cailac v. caila caftangiu2 v. caftz' cailă v. caie caftanliu v. caftan1 Cailea v. caila cafteală v. cafti caima v. caimac CAFT/ CAI1VL4C caftismă v. catismă CAIMACAM caftorie v. coften'e caimacam-aga v. caimacam CAGOD/ caimacamaş v. caimacam CAGELĂ caimacamlac v. caimacam CAFL4L caimacam-paşa v. caimacam CAR4RCĂ caimacm v. caimacam cahcctic v. caşexie CAUVL4N1 cahexie v. caşexze CAIM4N2 cahfea v. cafea caimăcănesc v. caimacam cahfegm v. cafea CAIMK4 cahfenea v. cafea cainic v. căz'1 C4HLĂ CAINOZOIC ca/zve v. cafea caz'r [mr.] v. caier cahvegidz'nă v. cafea cais v. caisă cahvegiu v. cafea CAISA cahvenea v. cafea caisă v. cazsă cahvigidină v. cafea caisie v. caz'să caz [ar.] v. care caisz'n v. caz'să CAL4 caisină v. caisă CAL4C caisiu v. caisă caiacist v. caiac cais-pastromă v. pastromă caiacistă v. caiac CA/Ş CAL4FĂ caişmir v. caşmz'r caiafa v. căiafct caiţido [ar.] v. care CilBE [ir] eaz'ue v. caic caibină [ir] v. caibş caiuş v. caiş caibiţă [ir] v. caibş cajmir v. caşmz'r CA/C CAKEWALK caicaş v. caz'c CAL caiccz'u v. cazc cal [ar., mr.] v. cal caiccl v. cazc CALT caicgiu v. cazc CALABALiC CA/D1 calabalic v. calabalâc CALAByfŞ calabacă v. calabalâc -309- CALABREZ, -Ă calacan v. calaican calacatar v. catar1 calafaczu v. calafat1 CALAFAT1 CALAFAT2 calafat3 v. calafat1 calafiră v. carafa1 calai v. calai calaicam v. calaican CALAICAN calaj v. cala CALAMANDROS calamandros v. calamandros CALAMAR1 calamar1 v. călimară calamare v. călimară calamb v. calapar CALAMBUR calamburgzu v. calamb ar calamburzst v. calambar CALAM7NĂ CALAM/NTĂ calamz't v. calamz'tă calamita v. calamitate CALAMITATE CALAM/TĂ calamitos v. calamitate calandar v. calendar calande (pi.) v. calende calandra v. calandru calandror v. calandru CALANDRU calangz v. călăi calangzu v. călăi CALA O CALAPAR CALAPOD calapodar v. calapod CALARABĂ calarambă v. calarabă calare v. cărare calabde v. calatz'diu CALAT7DIU G4LĂ1 CALĂ2 ca/ă3 v. cahlă calaf v. câlaf ca/ăa v. căldu calap v. calap calâpciu v. calap calbaş v. câlbaş CALC calcă v. calc calcabură v. calcavară calcam-balâc v. calcan1 CALCAN1 calcan2 v. calcan1 calcan-balac v. calcan1 CALCANEU CALCANT/T CALCAR calcar v. calcar calcariu v. calcar calcaros v. calcar calcanră v. calcavară calcavar v. calcavară CALC AVURĂ CALCE1 calce2 v. calciu1 CALCEDONIE calcefauă v. chişafau calcemze v. calciu1 calchia v. calc calcic v. calciu1 calczcol v. calciu1 calcifer v. calciu1 calciferol v. calciu1 calcifia v. calciu1 calcifica v. calciu1 calcifzl v. calciu1 calcifag v. calciu1 calcimetru v. calciu1 calcina v. calciu1 calcinator1 v. calciu1 calcinator2 v. calciu1 calcinaţie v. calciu1 calcinaţixme v. calciu1 calcznă v. calciu1 calcinoză v. calciu1 calcio-vecchio v. calciu1 calcipenze v. calciu1 calcipexze v. calciu1 calczt v. calciu1 CALCIU1 calciu2 v. calce1 calciurz'e v. calciu1 CALCO- calcocloroză v. cloroză calcograf v. calcografze calcografia v. calcografze calcografic v. calcografze CALCOGRAFiE calcopirztă v. pirită - 310- CALCOTIP7E CALCOZ7NĂ CALCUL1 CALCUL2 calcula v. calcul1 calculabil v. calcul1 calculat v. calcul1 calculator1, -oare v. calcul1 calculator2 v. calcul1 calculatoriu v. calcul1 calculaţie v. calcul1 calculas v. calcul2 calculază v. calcul2 calculuş v. calcul1 CALD cald [ar., mr.] v. cald calda (de-a ~) v. cald caldaic v. caldeic CALDARiM caldarâmgzu v. caldarâm caldărămgiu v. caldarâm caldăram v. caldarâm caldărâmor v. caldarâm caldărămgiu v. caldarâm caldăram v. caldarâm caldărămgiu v. caldarâm caldeean v. caldeic CALDEIC CALDETRĂ caldeiră v. caldeiră CALE cale [ar., mr.] v. cale câle [ir.] v. cale călească v. caleaşcă CALEAŞCA calea-valea v. cale CALEDONL4N CALEF^fCŢIE CALEIDOSCOP caleidoscapic v. caleidoscop CALEM CALEMBEC CALEMCHER/U calemgiu v. calem CALENDAR calendaristic v. calendar CALENDE (pl.) calendroi v. calendroi CALENDRU CALEVRI (pl.) CALEATA CALEA calfed v. galfad CALF/U CALGv4 CALL4CRĂ cal ian v. caloion calibra v. calzbru calibraj v. calzbru calibror v. calzbru CAL/BRU calzc [ir.] v. cal CALIC, -Ă calica v. calzc calice1 v. caliciu1 calice2 v. calzciu2 caliceală v. calzc calicei (pl.) v. calzc calicenie v. calzc calicesc v. calzc caliceşte v. calzc calici v. calzc calicie v. calzc caliciform v. calzciu1 calicime v. calzc calicios v. calzc calicit v. calzc CAL/CIU1 CALICII]2 CALICO calicos v. calzc calicot v. calico CAL7E CAL/F călifar v. călifar califat v. calif CALIFICA califîcabil v. califica calificare v. califica calificativ1 v. califica calificativ2 v. califica calificator v. califica calificaţie v. califica calificaţmne v. califica CALIFORNIU CALIGRAF caligrafia v. caligraf caligrafic v. caligraf caligraficesc v. caligraf caligraficeşte v. caligraf caligrafie v. caligraf CALIGR^MĂ calimafcă v. camilafcă -311- CALIMERA caloriza v. calorie CAL/N calorizator v. calorie calma [ir.] v. cal CALOS calindar v. calendar CALOSOMĂ CALINDROI CALOTĂ calmdru v. calenderu caloză v. calos calinerie v. calin calozitate v. calos CALISTEN/E CALP CALIST7R CALPAC1 calistire v. calistir calpac2 v. calpac1 calistiri v. calistir calpacă v. calpac1 CALITATE calpacciu v. calpac1 calitativ v. calitate calpag v. calpac1 caliţcă v. căletcă calpazan v. calp calix v. caliciu1 calpuzan, -ă v. calp CALM calpuzanlac v. calp calma v. calm calpuzăni v. calp calmant v. calm calpuzănie v. calp calmar v. calamor1 calpuzi v. calp caimac v. caimac1 CALT CALMOC1, -Ă CALTABOŞ i i caltea v. încaltea caimac v. caimac calmucesc v. caimac1 CALŢAVETĂ calo v. calau1 cahxfv. câlaf CALOF7L caluian v. caloian calofilic v. calofil calumnia, v. calomnie calofilie v. calofil calumnie v. calomnie calofilism v. calofil calumnii v. calomnie calofir v. calomfir1 CAL OP calofiră v. carafa1 calupar v. calapar CALOL4N calupciu v. calop CALOMEL calus v. calos CALOMFiR1 calusore v. calos calomfir1 v. caramfil1 CALVADOS calomnia v. calomnie CALVAR calomniator, -oare v. calomnie calvariu v. calvar CALOMN7E CALV7N, -Ă calomnios v. calomnie calvinesc v. calvin CALONEŢ calvineşte v. calvin calonfir v. calomfir1 calvini v. calvin Calopăriu (top.) v. calapar calvinism v. calvin caloric v. calorie calvinist v. calvin caloricitate v. calorie calviniza v. calvin CALOR/E CALViŢIE calorifer v. calorie calviţie v. calviţie caloriferist v. calorie CAL7PSO calorific v. calorie CAM calorifag v. calorie cama [ar.] v. camai calorigen v. calorie C^MAI calorimetric v. calorie CAMAIEU calorimetrie v. calorie camar v. homar calorimetru v. calorie CAMARAD - 312- camaradă v. camarad camaraderesc v. camarad camaradereşte v. camarad camaraderie v. camarad CAMARDINER camariQr v. cameră camariQră v. cameră CAMAR7LĂ CAMAROT camotnic v. camătă camatnicie v. camătă camazlac v. cabaz G4MĂ1 CAMĂ2 C/1MĂNĂ camărăşesc v. cămară CAMĂTĂ camână v. comănă cambelan v. şambelan cambial v. cambie G4MBIE G4MBIU1 cambiu2 v. cambie cambium v. cambiu1 camblot v. camelot CAMB0DGL4N, -Ă CAMBIU cambre v. cambra CAMBRIAN cambrară v. cambra G4MBULĂ cambură v. cambulă CAMBDZĂ cambuzier v. cambază camcă v. cange camdeodată v. dată CAMEE camelaucă v. camilafcă CAMELEON cameleonic v. cameleon cameleonism v. cameleon CAMEL/D CAMELIE CAMEL7NĂ CAMELOT camelotă v. camelot CAMEMBERT camenă v. comănă G4MENIŢĂ camerad v. camarad cameral v. cameră cameralism v. cameră cameraman v. cameră CAMERĂ camerdiner v. camardiner camerier v. cameră camerieră v. cameră camerist v. cameră cameristă v. cameră camerhng v. camerling CAMERLiNG camerman v. cameră CAMERTON CAMERUNEZ, -Ă camfă v. comhă CAMFOR camforat v. camfor camforă v. camfor CAMFORCĂ camfur v. camfor camgar v. camgam G4MGARN GfMHĂ CAMIIUFCĂ camilaft v. camilafcă camilaucă v. camilafcă camină v. comănă CAMION camionagiu v. camion camionaj v. camion camionar v. camion camionetă v. camion CAMIOR/CĂ camiriţă v. cameniţă G4MIŞ camiţă v. cameniţă CAMIZOL camizolă v. camizol camizon v. camizol camniţă v. cameniţă camohas v. camhă CAMOM/LĂ CAMORRA CÂMP CAMR4 CÂMP ADORĂ campament v. campa CAMPANILĂ CAMPANL4N, -Ă CAMPANIE CAMPAN7LĂ campanile v. campanilă campanulacee v. campanilă CAMPANt/LĂ -313 — camping v. campa campioană v. campion CAMPION campionat v. campion G4MPOS C4MPUS CAMUFLA camuflaj v. camufla camzol v. camizol can1 v. cam can2 v. han CA1SL41 cana2 v. canea canabicultor v. canabis canabinacee v. canabis canabznă v. canabis CANABIS CANAC CANADL4N, -Ă1 canadiană2 v. canadian canadiancă v. canadian CA1NL4F canafas v. canava cana-giugmc v. cana1 CANAL1 canal2 v. canar1 canalagzu v. canal1 canale1 (pl.) v. cana1 canale2 v. canal1 canalet v. canal1 canalzcul v. canal1 canalicular v. canal1 CANALIE canalmă v. canar1 canaliza v. canal1 canalizabil v. canal1 canalizator v. canal1 canalizaţie v. canal1 canalwţe (pl.) v. cana1 CANL4P canapar v. calapar CANAPK4 canapelwţă v. canapea canaptu v. canapea CANiR1 CA1SL4R2 CANARE canarzci v. canar1 canarie v. canar1 canarzn v. canar1 CANARIS / canarm v. canar1 CANASTA CAN^T CANAVA canavas v. canava canavaţ v. canava canavaţă v. canava canavaţ v. canava canaveţ v. canava canavQţă v. canava canaviţă v. canava CL4NĂ1 G4NĂ2 CANG4N1 CANCAN2 cancanier v. cancan1 cance v. cange CANCELAR cancelariat v. cancelar cancelarie v. cancelar cancelarzst v. cancelar CANCER canceriform v. cancer cancerigen v. cancer canceriza v. cancer cancerofobze v. cancer cancerogeneză v. cancer cancerolog v. cancer cancerologic v. cancer cancerologze v. cancer canceros, -oasă v. cancer CANCEIJ CANCI cancioc v. canceu canciog v. canceu CANCIONEIRO cancionQro v. cancioneiro cancru v. şancru CANDEL candelabru v. candelă candelambru v. candelă C4NDELĂ candelier v. candelă CANDELiŢĂ candelzzţă v. candelă C4NDEŞ CAND7D candid v. candz'd CANDIDA1 candida2 v. candidat CANDIDAT candidată v. candidat candidatură v. candidat - 314- candidăluz' v. candidat candidoză v. candida1 cmdilă v. candelă condile (pl.) v. candelă candoare v. candid candoseală v. candosz' CANDOS/ candrel v. cadrilat CANDR/U CANEA CANEFORĂ CANELE camlă v. canea canelz/ră v. canela CANETĂ caneva v. canava canevas v. canava canev a/ v. canava canev aţă v. canava cangă1 v. cange cangă2 v. cavga G4NGE canghelariu v. cancelar cangie v. cange cangrena v. cangrenă CANGRENĂ cangrenisz' v. cangrenă cangreniza v. cangrenă cangrenos v. cangrenă G4NGUR câni v. cam CANIBAL, -Ă canibalic v. canibal canibalzsm v. canibal canicular v. caniculă CANICULA T CAN/CULĂ canicultzzră v. canin canid v. canin CANIN CANION CANIOTĂ canisă v. canin CAN/STRĂ CANIŞ CAN7ŢIE canz'u v. candriu C4NIV canival v. canibal CANOE canoist v. canoe CANON CANONADĂ canonorh v. canon canonarhisi v. canon canoneală v. canon canoni v.canon canonial v. canon canonic1 v. canon canonic2 v. canon canonic2 v. canon canonicat v. canon canonică v. canon canonicesc v. canon canonicitote v. canon canonier v. canonadă canonieră v. canonadă canonişi v. canon canoniza v. canon canoră v. canură canot v. canoe canota v. canoe canotaj v. canoe canotă v. canoe canotier v. canoe canotieră v. canoe canotoare v. canoe canotor v. canoe CANT1 CANT2 cantabil v. canto cantabile v. canto cantabilitate v. canto CANR4BRI (pl.) cantaloş v. cantalz/p CANTALt/P cantondo v. canto cântar v. cântar cantaragiu v. cântar cantariatica v. cântar CANTAR/DĂ cantaridină v. cantaridă cantaridz'sm v. cantaridă cantang v. hantarig cantariu v. cântar cantată v. canto cantatrice v. canto cant aur v. cheaun cantautor v. canto C4NTĂ1 cântă2 v. cant1 C4NTER cantilenă v. canto CANT/NĂ -315 — cantinier v. cantină cantinieră v. cantină CANTITATE cantitativ v. cantitate CANTO CANTON cantona v. canton CANTONADĂ cantonai v. canton cantonament v. canton cantonier v, canton cantonieră v. canton cantonieriţă v. canton contor1 v. canto cantor2 v. contor CANTORĂ1 cantoră2 v. contor canţahr v. cancelar canţălăne v. cancelar canţelar v. cancelar canfelarie v. cancelar canţelanst v. cancelar canţelariuş v. cancelar canţelear v. cancelar canţeler v. cancelar canţelerie v. cancelar canţelist v. cancelar canţilar v. cancelar canţilarie v. cancelar cantilene v. cancelar CANŢONĂ canţonetă v. canţonă canţonier v. canţonă CANOLĂ canon v. canon canum v. canon CANURĂ canură [ar.] v. canură canva v. canava CAOLiN caolinit v. caolin caolinizare v. caolin caolinos v. caolin caos v. haos căp [ir.] v. cap1 CAP1 cap1 [ar., mr.] v. cap1 CAP2 CAPABIL capabilitate v. capabil CAPAC capace v. capacitate capacimetru v. capacitate CAPACITATE capacitiv v. capacitate CAP AMA CAPAN capandoră v. campadwră capangă v. capange CAPANGE capanldu v. capan capanliu v. capan caparoşu [ar.] v. cap1 capastie v. copastie capaţita v. capacitate capaţitate v. capacitate capaţitQt v. capacitate capaucă v. copoi CAPĂ capăchehaialâc v. chehaia capăt v. cap1 capăuas v. copoi capâgiu v. capugiu CAPCANĂ capcani v. capcană cap chin v. copie cap-d’operă v. capodoperă câp-de-operă v. capodoperă capeare v. caperă capeaţă v. capacitate capechehaie v. chehaia copegi-baş v. capugiu capegi-başă v. capugiu capegilar-chihaiasî v. capugiu capegilar-chihaia v. capugiu capegilar-chihaiesi v. capugiu capegiu v. capugiu capoică v. copeică capol v. capelă1 CAPELA capelan v. capelă2 capelatwră v. capela CAPELĂ1 CAPELĂ2 CAPEL/NĂ capelmaistru v. capelă2 capelwţă v. capelă1 capeneckv. căpeneag1 caper v. caperă CAPERĂ capeş v. cap1 capeşte v. capişte1 capeţală v. căpeţea1 CAPIA -316- cap/c v. copeică capichehai v. chehaia capichehaia v. chehaia capichehaialac v. chehaia capichehaie v. chehaia capichihai v. chehaia capichihaialac v. chehaia capichihaie v. chehaia CAPICD4RIU C4PIE capigelar-chihaiasi v. capug/u capigelar-ch iha ieşi v. capug/u capigelar-chihaia v. capug/u capigi-başa v. capug/u capigilar-chehaias/ v. capug/u capigiu v. capug/u CAPILAR capilaritate v. capilar capilar/tă v. capilar capilaroscopze v. capilar capiolan v. capuolan CAPIOLD^Ş CAPIŞON capişonat v. capişon C4PIŞTE1 copişte2 v. căp/ţă c&pit [ar.] v. cap1 cap/t" [ir.] v. cap1 CAPITAL1 CAPITAL2 capital3 v. capital2 capitală v. capital2 CAPIL4LBAND capitalie v. capital2 capital/sm v. capital1 capital/st, -ă v. capital1 capitaliza v. capital1 capitalizabil v. capital1 capitaluţă v. capital2 căpitan v. căpitan capitanat v. căpitan CAPIL4T CĂPIŢA ŢIE capitaţivne v. capitaţie capitălaş v. capital1 capitălwţă v. capital2 CAPITEL CAP7TOL CAPITOL7N CAPITONA capitonaj v. capitona CAPITOS CAP/TUL1 CAP7TUL2 capitul3 v. cap/tol CAPITULA capitulant v. capitula capitulantă v. capitula capitular v. cap/tul1 capitulard v. capitula capitularii (pl.) v. cap/tol capitulaţie v. capitula capitulaţiune v. capitula capitulă v. cap/tul2 capitulu/ v. capitula capitulum v. cap/tul1 capiu v. copie capîntortocat v. cap1 capîntortoră v. cap1 capîntortură v. cap1 CAPLADIS/ CAPLAGEL4 CAPLAJVL4 CAPL4N1 caplan2 v. capelă2 C4PLĂ caplon v. clapon CAPNOMANŢ7E CAPOC capocel/u v. capot3 capod1 v. capot1 capod1 v. capot2 capod3 v. capot3 CAPODOPERĂ CAPON1 capon2 v. clapon capona v. capon1 CAPONIERĂ CAPORAL caporal/sm v. caporal CAPOT1 CAPOT2 CAPOT3 CAPOTA capotaj v. capota CAPOTĂ capoţel1 v. capot2 capoţel2 v. capot3 capou v. copoi capovenie v. cap1 capra [ir.] v. capră caprafoi v. caprifoi capral v. caporal capranturtură v. cap1 — 317 — caprantnrture v. cap1 capra-oii v. caprifoi CAPRĂ capră [ar., mr.] v. capră caprăîntortoie v. cap capre (pl.) v. caperă capr<> [ir.] v. capră caprentortură v. cap capriccioso v. capriciu capricios v. capriciu CAPR/CIU capncium v. capriciu capricorn v. corn1 caprifoaie v. caprifoi CAPRIFOI caprifoliacee v. caprifoi caprifoliu v. caprifoi CAPRILEMĂ CAPRIMULG CAPR/N, -Ă caprinturtură v. cap1 capris v. capriciu capriţ v. capriciu capriţcă [mr.] v. capră capriţie s.f. v. capriciu capriţios v. capriciu capriţiu v. capriciu capnţium v. capriciu caprizoi (pl.) v. caprifoi caprolactamă v. lactamă CAPRON CAPROT/NĂ capsa v. capsă1 capsat v. capsă1 capsator v. capsă1 CAPSĂ1 capsă2 v. capţă CAPSOMAN capsula v. capsală capsular v. capsală CAP SOLĂ capsulă v. capswlă capsulifer v. capswlă capşon v. capişon CAPL4 capta [ir.] v. căuta captabil v. capta captalan v. captar captan v. căpitan CAPTAR captator1 v. capta captator2 v. capta captaţie v. capta captaţiune v. capta G4PTĂ captălan v. captar CAPT7V, -Ă captiva v. captiv captivant v. captiv captivator v. captiv captivitate v. captiv captor v. capta captuh v. căptwh captura v. captiv captară v. captiv CAPŢĂ CAPŢIOS capuchehai v. chehaia capuchehaia v. chehaia capuchehaia-bei v. chehaia capuchehaie v. chehaia capuchehaielac v. chehaia capuchihai v. chehaia capuchihaia v. chehaia capuchihaia-boi v. chehaia CAPUC/N, -Ă capudan-paşa v. căpitan capugi-baş v. capugiu capugi-başă v. capugiu capugilar-chihaiasî v. capugiu capugilar-chihaiesi v. capugiu capugilar-chihaia v. capugiu CAPUG/U capu-ntoarce v. cap1 capuntnltură v. cap1 capunturtură v. cap1 CAPUOLAN capusnic v. căpasnic capuţin v. capucin capuţiner v. capucin CAR1 car1 [ar., mr.] v. car1 CAR2 car2 [ar.] v. care CAR3 car4 v. câr cară [ar.] v. care cară v. carou CARAB CARABAN1 caraban2 v. cărăbăni carabană1 v. caraban carabană2 v. carabă1 CARABAŞ -318- CARABAŞAG carabaşă v. rădaşcă carabaşcă v. rădaşcă CARABĂ1 CARABĂ2 carabaţ v. carabete CARABEI carabet v. carabete CARABETE carabeţ v. carabete carabzdă v. carab carabin v. carabină CARAB7NĂ carabimr v. carabznă carabinier v. carabznă carabz'ţă v. carabă1 caraboavă v. carboavă CARABOI1 CARABURA CARABUŞCA caracal v. caraculac CARACAŞ/CURI (pi.) caracatar v. catar1 caracaticioară v. caracatiţă CARACATIŢĂ caracatiţă v. caracatiţă caracdocă v. caragoţă carachiul v. caracal CARACLAU caracolac v. caraculac CARACTER caracter v. caracter caracterial v. caracter caracterisi v. caracter caracteristic v. caracter caracteristică v. caracter caracteristicesc v. caracter caracteriza v. caracter caracterizabil v. caracter caracterizant v. caracter caracterizator v. caracter caracterizător v. caracter caracterograf v. caracter caracterolog v. caracter caracterologic v. caracter caracterologie v. caracter caractron v. caracter CARACUDA C ARACUL CARACULAC caradaică v. car1 caradaş v. rădaşcă caradaşcă v. rădaşcă CARADRIIFORMĂ CARAFĂ1 carafă1 v. caraftă CARAFEF7Z carafilă v. carafa1 carafz'nă v. carafa1 CARAFTĂ caragace v. caragoţă CARAGANĂ caragască v. caragoţă CARAGAŢĂ caragaţin v. caragoţă CARAGEA CARAGHIOS, -OASĂ caraghioslâc v. caraghios caraghioslâc v. caraghios caraghioz v. caraghios caraghiozlac v. caraghios caraghiozluc v. caraghios CARAGIALESC caragialian v. caragialesc CARAG/U caragros v. caragroş CARAGROŞ caraial v. caraiel CARAIANAC caraibă v. carabă1 CARAIBI (pl.) CARAIEL cărnii v. caraial caraiman v. caraman carainic v. caraianac cârâire v. cărare CARA/T cârâită v. cârâit caral v. căror caralabă v. calarabă caralambă v. calarabă caralibe (pl.) v. carabă1 CARAL/U CARAMAL/U CARAMAN, -Ă caramancă v. caraman caramaniu v. caramalz'u CARAMB7E CARAMBOL carambola v. carambol carambolaj v. carambol carambolaş v. carambol caramea v. caramelă caramel v. caramelă — 319 — CARAMELĂ carameliza v. caramelă CARAMFZL1 caramfil2 v. calomfzr1 caramfzlă1 v. calomfzr1 caramfilâ1 v. carafa1 caramfznă v. caramfzl1 caramfir v. caramfzl1 caranfil v. calomfzr1 caranfilă v. carafa1 caranfmă v. calomfzr1 caranfir v. calomfzr1 CARANT7NĂ caraol v. carazzlă caraolă v. carazzlă caraolemcă v. carazzlă CARAPACE carapar v. calapar CARAPEL/T CAFUR cararabă v. calarabă carardu v. cărare CAIL4S carastolă v. crăstzzl cară? v. caras caraşcă v. rădaşcă caraşel v. caras caraşicuri (pl.) v. caracaşz'curi CAR4T carata v. carat carawi v. cărăzzi1 carazzl v. carazzlă caraulaş v. carazzlă CARAULĂ CARAVX CARAVANĂ1 CARAVANĂ2 CARAVANI (pl.) caravanier v. caravană1 caravanserai v. caravană CAR4VĂ1 caravă2 v. carabă1 CARAVEI caravQl v. caravei CARAMELA CĂRA C4RĂM carămbaţ v. carâmb carărau v. cărare carăşd v. caras carătaş v. caretă carată v. caretă carătăşie v. caretă CARiMB carâmb v. carâmb carâmba v. carâmb carâmbz v. carâmb carâmbzt v. carâmb carâng v. cardmb carâtar v. caretă carătaş v. caretă carâ/a v. caretă carătăş ie v. caretă carbamat v. carbamic CARB^MIC CARB£NĂ CARB7D CARBINOL carboanţă v. carboavă CARBOAVĂ carbodiamzdă v. amzdă carbogazos v. gaz1 carbogen v. carbon carbohemoglobz'nă v. hemoglobznă carbohidrat v. hidrat carbozd v. carbon CARBOL carbolic v. carbol CARBOLINMJM CARBOLOY carbometru v. carbon CARBON carbonadă v. carbon carbonado v. carbon CARBONAR carbonarz'sm v. carbonar carbonat v. carbon carbonata v. carbon carbonată v. carbon carbonic v. carbon carbonier v. carbon carbonifer1 v. carbon carbonifer2 v. carbon carbonificare v. carbon carbonzl v. carbon carbonzlic v. carbon carboniza v. carbon carbonizaţie v. carbon carbonizaţmne v. carbon CARBORONDUM CARBOŞ carbovan v. carboavă carboxihemoglobznă v. hemoglobznă CARBOX/L -320- carboxilază v. carboxzl CARBt/NCUL carbura v. carbz/ră carburant v. carbz/ră carburator v. carbz/ră carburoţie v. carbz/ră carburaţiz/ne v. carbz/ră C ARBITRĂ carcaftmg v. cargafz/ng CARCALCTE1 CARCALETE2 carcaleţ v. carcalete1 CARCÂL/U CARCAN CARCAND7LĂ CARCASĂ CARCERĂ carcere v. carceră CARCHIN carchin v. corchin carchinos v. carchin carcifoaie (pl.) v. carciofoi CARCIN(O)- CARCINOGEN carcinogeneză v. carcinogen carcinologz'c v. carcinologz'e CARCINOLOG/E CARCINOM carcinomatoză v. carcinom CARCINOTRON carcinoză v. carcinom CARCIOFOI (pl.) CÂRD carda v. cardă cardaboj v. caltaboş cardaboş v. caltaboş CARDAMA cardaman v. cardama cardamă v. cardama cardamm v. cardama cardammă v. cardama cardamom v. cardama CARDAN cardanic v. cardan CARDARMA CARDAŞ cardaşlac v. cardaş CARDĂ CARDENĂ CARDI(O)-CARDIAC cardialgz'e v. algz'e cordie v. cardzac cardiectazie v. ectazie CARDIGAN CARDINAL1 cardinal2 v. cardinal1 cardinalat v. cardinal1 cardinalie v. cardinal1 cardinaliş v. cardinal1 cardinăne v. cardinal1 cardioaccelerator v. accelera CARDIOGEL CARDIOFOB7E CARDIOGRAF cardiografic v. cardiograf cardiografie v. cardiograf CARDIOGRAMĂ CARDIOTDĂ cardioinhibitor v. inhiba cardiolog v. cardiologie CARDIOLOG/E CARDIOMALACZE CARDIOMEGAL7E cardiomiopatz'e v. miopatie CARDIOPAT7E cardioplastz'e v. plastz’e CARDIOPLEG/E cardioscleroză v. scleroză CARDIOSCOP cardioscopz'e v. cardioscop cardiospasm v. spasm CARDIOTOM/E cardiotonic v. tonus cardiotoxic v. toxic cardiovascular v. vascular cardită v. cardiac CARDIUM CARDON CARE care [ar.] v. care care [ir.] v. câine carea1 v. careu carea1 v. care carea [ar.] v. care cărei (pl.) v. care carelagiu v. careu carelaj v. careu carele v. care carem v. carăm carena v. carenă carenaj v. carenă carenal v. carenă carenot, -ă v. carenă -321- CARENĂ carent v. carenţă carenţe v. carenţă CARENŢĂ carenţial v. carenţă coreşi v. care CARET caretaş v. caretă CARATĂ caretăşie v. caretă carete v. car2 CAREU careva [ar.] v. care careva v. care carevaşi v. care carfă v. corfa1 CARFIOL CARFIŢĂ carfologic v. carfologie CARFOLOGIE CARGABAS CARGAFI/NG CARGAN CARGOBOT cargou v. cargobot cari1 [ar., mr.] v. care cari2 [ar.] v. care cari2 [mr.] v. care caria v. carie CARIATIDĂ caribi (pl.) v. caraibi CAR/C carica1 v. carie carica2 v. caricatură caricat3 v. cărică caricatura v. caricatură caricatural v. caricatură CARICATURĂ caricaturism v. caricatură caricaturist v. caricatz/ră caricaturistic v. caricatură caricaturiza v. caricatură cărică v. cărică carichişdo [ar.] v. care CAR/CI1 cariei2 v. car2 CARIDĂ CARIE carie v. carie CARIERĂ1 CARIERĂ2 carierism v. carieră carierist, -ă v. carieră1 caries v. carie carii v. care carile v. care CARILON carim v. carăm carina v. carenă carinat v. carenă carină v. carenă CARIOCA1 CARIOCA2 C ARIOCHINjEZĂ cariocineză v. cariochineză CARIOFILACEE cariofilot, -ă v. cariofilacee cariofileu, -ee v. cariofilacee CARIOLĂ CARIOLOGIE CARIOMETR/E CARIOPSĂ carismatic v. carismă CAR/SMĂ caritabil v. caritate CARITATE cariţi [ar.] v. care carîţido [ar.] v. care carîţindo [ar.] v. care cariu v. car2 carie [ir.] v. care CARLINGĂ CĂRUŢĂ CARMAC carmacă v. carmac carmacgiu v. carmac cârmaci v. cârmă CARMAJIN carmanger v. carmangiu carmangerie v. carmangiu carmangier v. carmangiu CARMANGIU carmaniol v. carmaniolă CARMANIOLĂ carmazin v. carmajin CARMEL7T carmelită v. carmelit CARMIN CARMINATIV CARNABAT carnacsi v. camaxi carnagiu v. came camaj v. came carnal v. came -322- CARNAL/T camalitote v. came carnasier, -ă v. come camot v. come carnaţie v. came camaţmne v. came CARNAVAL carnavalesc v. carnaval CARNAXI carnaxi v. carnaxi carnaxi v. camaxz C4RNE came [ar., mr.] v. came came [ir.] v. came cameol v. comalz'nă cameolină v. comalz'nă CARNET carneţel v. carnet cameval v. carnaval carnevatesc v. carnaval carnevor v. came CARNL4N camifica v. came camificaţie v. came carnificaţixme v. came carnivor v. came CARNOT7T camozitate v. came caro1 v. căra caro2 v. carou caroafa v. garoafa carofz’l v. garoafa caroia v. carou caroiaj v. carou CAROLĂ CAROLINGL4N CAROL/NIU CARON^DĂ carosabil v. caroserze CAROSERIE CAROSIER1 carosier2 v. caroserie carota1 v. carotă1 caroto2v. carotă2 carotaj v. carotă1 CAROTĂ1 CAROTĂ2 CAROTEN carotenemie v. caroten carotenoz’dă v. caroten carotic v. carus CAROT7DĂ carotidian v. carotidă carotieră v. carotă1 carotin v. caroten carotină v. caroten carotinemie v. caroten carotinoid v. caroten carotinoidă v. caroten CAROU CARP CARPATIC carpatin v. carpatic carpăn v. carpen carpănă v. carpen carpân v. carpen carpănă v. carpen CARPELĂ G4RPEN G4RPENĂ1 carpenă2 v. carpen carpene v. carpen CARPENT carpontă v. carpent CARPETĂ CARPI (pl.) carpian v. carp CARPICULT ORĂ carpin [ar., mr.] v. carpen carpin v. carpen carpină v. carpen cârpit v. carpetă CARPO- CARPOC4PSĂ CARPOF^G CARPOFOR CARPOLOG7E carpus v. carp CARST carstic v. carst CART1 CART2 CART3 carto v. cartă2 cartaboş v. caltaboş CART4C cartace (pl.) v. carteci cartaci v. carteci cartaflol v. carfiol cartaflon v. carfiol CARTAGINEZ, -Ă cartaj v. cartac CART4L cartală v. cartai -323- cartaş v. cartac cartatoare v. cartă2 cartator v. cartă2 C4RTĂ' C4RTĂ2 cartă2 v. hartă CARTE carte [ar., mr.] v. carte cartecă v. carteci CARTECI cartefiol v. carfiol CARTEL cartela1 v. cartel cartela2 v. cartelă CARTELĂ carteliza v. cartelă C4RTER CARTEZL4N, -Ă cartezianism v. cartezian CARTIER cartiera v. cartier cartifiol v. carfiol cartifoaie v. carte cartilagine v. cartilaj cartilaginos v. cartilaj cartilagiu v. cartilaj cartilago v. cartilaj CARTIL4J carting v. cart3 cartir v. cartier cartirui v. cartier cartism v. cartă1 cartist, -ă v. cartă1 cortnic v. cart1 cartoafa v. cartof cartoaflă v. cartof cartodiagramă v. diagramă cartodrom v. cart3 CARTOF cartofă v. cartof cartofiol v. carfiol cartofior v. cartof cartoflar v. cartof cartoflă v. cartof cartoflărie v. cartof CARTOFOR cartoforă v. cartofor cartoforeasă v. cartofor cartoforesc v. cartofor cartoforeşte v. cartofor cartoforie v. cartofor cartoforiţă v. cartofor cartograf v. cartografie cartografa v. cartografie cartografia v. cartografie cartografic v. cartografie CARTOGRAFfE CARTOGR^MĂ cartomant v. cartomanţie cartomontă v. cartomanţie cartomontic v. cartomanţie CARTOMANŢ7E CART OMETR/E CARTON1 CARTON2 cartona v. carton1 cartonagist v. carton1 cartonagiu v. carton1 cartonaj v. carton1 cartonaş v. carton1 cartonatoare v. carton1 cartonator v. carton1 cartonărie v. carton1 cartonier v. carton1 cartonieră v. carton1 CARTOS cartotecă v. cartă2 cartuce (pl.) v. cartwş cartular1 v. cartă1 cartular1 v. cărturar cartulariu v. cartă1 carton v. carton2 CARTOS CARTUŞ cartwşă v. cartwş cartuşelniţă v. cartwş cartuşerie v. cartz/ş cartuşieră v. cartz/ş CARTUZL4N carţ v. cuarţ CARUB carubier v. carwb CARURĂ C4RUS CARUSEL carvană v. cervană carvansara v. carvasara carvansaragiu v. carvasara CARVASARA carvasaragz’u v. carvasara CARVOS/ carvuncul v. carbwncul CAS^1 casa2 v. casant -324- casab v. casap CASAR4 casabaşalac v. casap casabă v. casaba casab-başa v. casap casabil1 v. casa1 casabil2 v. casant CASAC casalniţă v. găselniţă1 CASANT CASAOC CASv4P casop-başa v. casap casap-başlac v. casap casapniţă v. casap casar1 v. casă2 casar1 v. coşar casarmă v. cazarmă casarnie v. cazarmă CASATĂ casaţie v. casa1 casaţmne v. casa1 C4SĂ1 casă1 [ar., mr.] v. casă1 CASĂ2 CASiNCĂ casc v. căsca CASCADĂ cascadoare v. cascador CASCADOR cascadoricesc v. cascador cascadorie v. cascador cascadorism v. cascador cascanet v. cască C4SCĂ cască [mr.] v. căsca caschet v. cască caschetă v. cască cascotă v. căsca cas<£ [ir.] v. casă1 caseină v. cazeină casencă v. casoncă CASEROLĂ CASETĂ casetofon v. casetă casetotecă v. casetă CASH CASTE casie v. casie casier v. casă2 casieră v. casă2 casiereasă v. casă2 casierie1 v. casă2 casierie2 v. casă2 casieriţă v. casă2 casină v. cazinou cas'mo v. cazinou casiopeiu v. casiopeium CASIOPEIUM casir v. casă2 casiterit v. casiterită CASITERTTĂ c as iţă v. caşiţă CAS7U casma v. cazma CASNIC casnă v. caznă1 casnic, -ă v. casă1 casoar v. cazuar CASOLETĂ CASONE cassă v. casă2 CAST castală v. castan castambol v. stambol CASTAN castană v. castan castanbou v. stambol castanet v. castan castanetă v. castanietă CASTANIETĂ castaniş v. castan castaniu v. castan CASTAURĂ C4STĂ C4STĂN castănel v. castăn castei v. castel CASTEL castelachi v. castel castelan v. castel castelană v. castel casten v. castăn castin v. castăn C4 STING castitate v. cast CASTOR castor v. castor castorină v. castor CASTRA castraţie v. castra castraţiune v. castra castravecior v. castravete CASTRAVETE -325- CASTRICT castriţă v. castron castroală v. castron CASTRON castronaş v. castron castronol v. castron CASTRU casuar v. cazuar casuncă v. casancă casus v. caz CAŞ caş [ir.] v. caş caş [mr.] v. caş caş F[ar.] v. caş CAŞA CAŞALOT CAŞARE CAŞĂ caş-baci v. caş caşcadar v. cacaddr CAŞCAVAL caşcavalar v. caşcaval caşcavea v. caşcaval caşcaveal v. caşcaval caşcavelă v. caşcaval caşcavet v. caşcaval caşcovă v. caş caşectic, -ă v. caşexie caşer v. caciur CAŞERA caşerat v. caşera caşet v. caşetă CAŞE'TĂ caşou v. caşotă CAŞEX/E CAŞ/C CAŞIE CAŞ/TĂ CAŞM7R caştange (pl.) v. catalige CAŞTE caştei v. castel caştel v. castel caştelan v. castel caştelean v. castel caştie v. caşte câştiga v. câştiga caşura v. caşera CAT CATA- CATABOLEA CATABOL/SM cataclastic v. cataclază CATACLAZĂ CATACLISM cataclizmos v. cataclism CATACOMBĂ catacrQză v. catahreză catacumbă v. catacombă catadicseală v. catadicsi CATADICSI catadicsit v. catadicsi catadioptric v. dioptrii catadioptru v. dioptru CATAFALC CATAFAZIE CATAFOREZĂ CATAFRACT catagrafia v. catagrafie catagrafie v. catagrafie CATAGRAFIE catagrafie v. catagrafie catagrafisi v. catagrafie CATAHR£ZĂ catahris v. catahrisis catahns v. catahrisis CATAHRISIS catahristicos v. catahrisis CATAIF cataifa v. cataif CATALAN, -Ă CATALAZĂ catalboş v. caltaboş CATAL£CTE (pl.) CATALE'CTIC CATALEPSIE cataleptic, -ă v. catalepsie catalici (pl.) v. catalige catahg v. catalige CATAL/GE (pl.) catalitic v. cataliză cataliza v. cataliză catalizator v. cataliză CATALIZĂ CATALOG catalog v. catalog cataloga v. catalog catalogiza v. catalog catalografie v. catalog CATALPĂ CATAMARAN catamenial v. catamenie CATAMENIE CATAMN/ZĂ -326- CATAMORF/SM catană v. cătonă catandisi v. catadicsi catapetazmă v. catapeteasmă CATAPETEASMĂ catapeteazmă v. catapeteasmă catapiteazmă v. catapeteasmă CATAPLASMĂ catapleasmă v. cataplasmă CATAPLEX/E catapult v. catapz/ltă catapulta v. catapultă CATAPULTĂ CATAR1 CATAR2 CATARA cataract1 v. cataractă1 cataract1 v. cataractă2 CATARACTĂ1 CATARACTĂ2 CATARAGI (pl.) cataral v. catar1 catarama v. cataramă CATARAMĂ catarame v. cataramă catarage (pl.) v. catalige cataresis v. caterisi CATARG CATARGĂ1 catargă2 v. cotarcă catargul v. catarg catangi1 (pl.) v. catalige catarigi2 (pl.) v. cotoroage CATAR7N catarincă v. caterincă catarinian v. catarin cataroaică v. cataroi2 CATAROI1 CATAROI2 cataroie v. cataroi2 cataros, -oasă v. catar1 catarroi v. cataroi1 catart v. catarg catartic v. catharsis catartosi v. catortosi cataraie v. cataroi1 CATASTASIS CATAST/F catastih v. catastif catastişel v. catastif catastiv v. catastif catastral v. cadastru catastrof v. catastrofa catastrofal v. catastrofa CATASTROFĂ catastrofic v. catastrofa catastrofism v. catastrofa catastru v. cadastru catatermomotru v. termometru catatipic v. catatipie CATATIP7E catatrehmos v. catatrexi CATATREX/ catatrixi v. catatrexi catavasiariu v. catavasie CAT AVA SIE catavasie v. catavasie catavasier v. catavasie CATAZONĂ catargă v. catargă1 catâlfoasă v. catrafz/se CATAR1 catar2 v. catar1 catârar v. catar1 catâraş v. catar1 caţără v. catar1 catarc v. catar1 catarcă v. catar1 catârel v. catar1 catârgiu v. catar1 CATCH catch-can v. catch catechQziş v. catehism catechizmuş v. catehism CATEDRALĂ CATEDRĂ catedră v. catedră catefea v. catifea categorematic v. categorie1 categoremă v. categorie1 categorial v. categorie1 categoric v. categorie1 categoricesc v. categorie1 categoriceşte v. categorie1 CATEGORiE1 categorie2 v. categorie1 categorisi1 v. categorie1 categorisi2 v. categorie1 categurisi v. categorie1 catehct v. catehism catehetic v. catehism catehetică v. catehism cateheză v. catehism catehis v. catehism -327- catehisi v. catehism catihismus v. catehism catehisie v. catehism catihiza v. catehism CATEH/SM catihxxmen v. catehism catehizat v. catehism CATILINAR catehizoţie v. catehism catilinoră v. catilinar catehamen v. catehism caria v. cătină1 catenar v. catenă cătină v. cătină1 CATENĂ CAT/NCĂ cateresi v. caterisi catiolcă v. catolcă CATERETIC CATION catergor v. catargă1 cationic v. cation catcrgă v. catargă1 CATISMĂ CATERiNCĂ catismă v. catismă CATERIS/ CATIŢĂ caterisis v. caterisi catizmă v. catismă CATERPILAR CATOBLEPAS CATETA CATOC catetă v. catetă CATOD CATETER catodic v. catod cateterism v. cateter catodoluminescenţă v. lumină cateteriza v. cateter catogeneză v. geneză catetometru v. catetă CATOLCĂ CATGUT CATOLIC, -Ă CATHARSIS catolicesc v. catolic catharsis v. catharsis catoliceşte v. catolic cathortic v. catharsis catolici v. catolic cathismă v. catismă catolicime v. catolic cathismă v. catismă catolicism v. catolic cathizmă v. catismă catolicitote v. catolic catichct v. catehism catoliciza v. catolic catichisi v. catehism catolicon v. catolic catichizmuş v. catehism catolnici v. catolic CATIFEA CATOMETRU catifela v. catifea CATON catifelat v. catifea caton v. caton catifelin v. catifea catone v. caton catifeliu v. catifea catonic v. caton catifelwţă v. catifea catoptric v. catoptrică catifelaţi (pl.) v. catifea CATOPTRICĂ catigorie1 v. categorie1 catordosi v. catortosi catigorie2 v. categorie1 CATORTOS7 catigorisi v. categorie1 catortosie v. catortosi catihet v. catehism catrafoi v. caprifoi catihetic v. catehism CATRAFOSE (pl.) catihctică v. catehism CATRALION catiheţie v. catehism catramă v. catran catihis v. catehism catramină v. catran catihisa v. catehism CATRAN catihisi v. catehism catrană v. catran catihisie v. catehism catravase (pl.) v. catrafase catihisis v. catehism catrânţă v. catrinţă catihism v. catehism CATREN -328- catrmţă v. catrinţă catnncă v. caterincă CATR/NŢĂ CATRINUŢĂ CĂTUN ca/ v. câţ1 G4ŢA CAŢAR4IE CAŢ^NĂ caţaoancă v. caţaon CAŢAON caţaonă v. caţaon caţaonz v. caţaon CAU4R caţără v. caţa caţaun v. caţaon caţaună v. caţaon caţavci v. coţă3 CAŢAViTIcX1 caţaveică2 v. coţă3 G4ŢĂ1 C/4ŢĂ2 C4ŢĂ3 coţă4 v. caţa CAL couă v. cou G4UC1 CAUC2 CALC1 caucor v. couc2 CAUCAZL4N, -Ă caucazic v. caucazian caucă v. couc1 cauccz'u v. couc2 CAUCIUC cauciuca v. caucizzc CAUD.4L caudot v. caudal caudifcr v. caudal CAUDILLO caudilzsm v. caudillo CAUD7N csiujă v. cauză caulă v. căală ccmlă v. căolă caulesccnt v. coulis cauliflor v. coulis cauliflorze v. coulis cauliform v. coulis COULIS ccmlis v. coulis caulocorp v. coulis caulogencză v. coulis CA UN G4UNĂ C4UPER CALMUC cawstică v. caostic causticitote v. caostic causticizo v. caz/stic caustifico v. caz/stic caustobiolz't v. caz/stic cauşa v. căz/ş căuşiv. căz/ş caut v. cauţiz/ne cautclă v. cauţiz/ne CAUT£R cauterisaţie v. cautcr cautcriu v. cautcr cauterizo v. cautcr cauterizat v. cautcr cauterizoţie v. cautcr cauterizaţiune v. cautcr ccmţie v. cauţiz/ne cauţion v. cauţiz/ne cauţiona v. cauţiz/ne cauţionamcnt v. cauţiz/ne cauţionator v. cauţiz/ne cauţionământ v. cauţiz/ne cauţiuna v. cauţiz/ne CAUŢIUNE cauza v. cauză cauzal, -a v. cauză cauzalgze v. algz'e cauzalzsm v. cauză cauzalz'st, -ă v. cauză cauzalitate v. cauză cauzatzv v. cauză cauzator v. cauză C4UZĂ cauzător v. cauză CAV cavac v. cavaf CAVAF cavaf-başa v. cavaf cavaf-başă v. cavaf CAVAL' CAVAL2 caval arie1 v. cavaler cavalarie2 v. cavaler cavalariu v. cavaler cavalcada v. cavaler cavalcadă v. cavaler cavaleariu v. cavaler -329 CAVALER cavaleresc v. cavaler cavalereşte v. cavaler cavalerie1 v. cavaler cavalerie1 v. cavaler cavalerie2 v. cavaler cavalerie2 v. cavaler cavalerime v. cavaler cavalerism v. cavaler cavalerist v. cavaler cavaleros v. cavaler CAVALET cavalier1 v. cavaler cavalier1 v. cavaler cavalieră v. cavaler cavalin v. cabalin cavalir v. cavaler cavarma v. cavwrmă CAV4S CAVAT7NĂ cavaz v. cavas cavaz-baş v. cavas cavaz-başa v. cavas CAVĂ cavârgic v. căvârgic cavârma v. cavwrmă cavarmă v. cavz/rmă cavei v. cafea CAVERNĂ cavemicol v. cavernă cavemogramă v. cavernă cavemometrie v. cavernă cavernos v. cavernă CAVG^ CAVL4R cavicom v. corn CAV7LĂ cavitar v. cav cavitate v. cav cavitaţie v. cav CAVOU cavta [ir.] v. căuta cavurma v. cavz/rmă CAV URMĂ cavza v. cauză CAZ CAZA1 CAZA2 CAZAC cazaca1 v. cazac cazacă2 v. cazac cazaccă v. cazac cazaeeas'ca v. cazac cazaceşte v. cazac cazacincă v. cazac cazacioaică v. cazac cazacioc v. cazac cazaclau v. cazac cazaclie v. cazac cazacliesc v. cazac cazacliu v. cazac cazamâc v. câzamlac CA2L4N cazan-ahcesi v. cazan cazanciu v. cazan cazangerie v. cazon cazangiu v. cazan CAZANIE CAZANIER cazarma v. cazarmă cazarmadă v. cazarmă cazarmagiu v. cazarmă cazarmament v. cazarmă CAZARMĂ cazascher v. cadiu CAZĂ cazâlbaş v. cazâlbaş cazăl-pelit v. câzâl-pelz't CAZÂLBAŞ cazâlbăşeşte v. cazâlbaş cazechier v. cadiu cazeificare v. cazeină cazeinat v. cazeină CAZE7NĂ cazeinogen v. cazeină CAZEMATĂ caziascher v. cadiu CAZIC CAZIER cazilbaş v. cazâlbaş cazilbăşeşte v. cazâlbaş cazin v. cazinou cazincă v. casancă cazino v. cazinou CAZINOU cazischeiar v. cadiu cazischiar v. cadiu caziscur v. cadiu CAZMA cazmagiu v. cazma CAZNACEI C4ZNĂ1 CAZNĂ2 cazoar v. cazuar -330- CAZON cazonie v. cazon cazual v. caz cazualism v. caz cazualitote v. caz CAZUAR cazuist v. caz cazuistic v. caz cazuistică v. caz CAZULCĂ CĂ că1 [ar.; mr.] v. că că2 [mr.] v. ca1 căbmiţă v. cabaniţă CĂBĂL^ICĂ căbănăciooră v. cabaniţă căbănicea v. cabaniţă căbăniccr v. cabaniţă căbăniţă v. cabaniţă cabel v. cablă CĂBLt/CĂ căbuz v. cobaz CACA căcacea v. căca căcaină v. căca căcare [ar.] v. căca căcari [mr.] v. căca căcat [ar., mr.] căca căcat [ir.] v. căca căcat v. căca căcat v. căca căcăcios, -oasă v. căca căcădară v. cacadar căcăder v. cacadar căcădir v. cacadar căcădaş v. cacadar căcădaşă v. cacadar căcălau v. căca căcăloi v. căca căcănar v. căca căcănărie v. căca căcănau v. căca căcăniu v. căca căcăradză [ar.] v. căca căcărâţă v. checheriţă CĂCĂRDAC căcărea v. căca căcăreaţă v. căca căcărează v. căca căcărel v. căca căcăreţ v. căca căcări v. căca căcărie v. căca căcărios v. căca căcăstoare v. căca căcăstor [ar., mr.] v. căca căcăstorar v. căca căcăşar v. căca căcătescu [ar.] v. căca căcătoare v. căca căcătoi v. căca căcător [ar.] v. căca căcător v. căca căcătos [ar.] v. căca căcătxxră [ar.] v. căca căcătarâ v. căca căcătz/ţ v. căca căcăţd v. căca căcăţiş v. căca căcăţoi v. căca căcau v. căca căcăzdare v. cacadar căcace v. căca căcacea v. căca căcâmat v. căca căccădere (pl.) v. cacadar căcQ v. că cace v. că căceşi v. că căci v. că căcior v. caciur căciori v. caciur căcior ie v. caciur căciuă [ar., mr.] v. căciwlă căcingă v. cega1 căciula v. căcială căciulon v. căciz/lă căciular v. căciwlă căciulot v. căcială CĂCIt/LĂ căciulă [ar., mr.] v. căciwlă căciulăresc v. căciulă căciulărie v. căcială căciuleală v. căciwlă căciuli v. căciz/lă căciulică v. căcială căciulie v. căciwlă căciuliţă v. căciwlă căciuloi v. căcială căciur v. caciur cădar v. cadă cădăresc v. cadă cădări v. cadă cădăţz/ie v. cadă -331 — CĂDiR CĂDE4 cădealniţă v. cădelniţă cădeare [ar.] v. cădea cădeari [mr.] v. cădea cădelniţa v. cădelniţă CĂDELNIŢĂ cădenie v. cădea cădere v. cădea cădi v. cădelniţă cădilă v. cădelniţă cădz'nţă v. cădea cădişczzţă v. cadz'u cădişoară v. cadă cădz'ţă v. cadă căduliţă v. cadă cădzzţă v. cadă căduţz'e v. cadă căfană v. cafea căfas v. cafas căfeni v. cafea căftare [ar.] v. căuta căftari [mr.] v. căuta căftălan v. captar căftănel v. caftan1 căftăni v. caftan1 căftănz'e v. caftan1 căfuz' v. cohi căhală v. cahlă căhleaţă v. cahlă căhlz'ncă v. cahlă căhlz'ţă v. cahlă CĂHEI căhuială v. căhz/i căhvdă v. căzdă CĂI1 căi2 v. că CĂIAFET căială v. căi1 căialnic v. căz'1 căiciooră v. căiţă căier v. cal căierel v. caier căiesc v. cal căigaină v. găigană căigană v. găigană căimacan v. caimacam căimăcam v. caimacam căimăcan v. caimacam căimăcămeasă v. caimacam căimăcămz v. caimacam căimăcămze v. caimacam căimăcămz't v. caimacam căimăcăneasă v. caimacam căimăcel v. caimac căina v. căz1 căinz v. căz1 căinic v. căz1 căinţă v. căi1 căisin v. caisă căişor v. cal CĂiŢĂ căiuş v. caiş cdiu/i (pi.) v. cal călacan v. calaican CĂLdI CĂLdIE călap v. căleap călar [ar., mr.] v. călare călar [ir.] v. călare CĂLARE călare [ar.] v. călare călărea {de ~ de-a ~) v. călare călarele {de-a-n ~) v. călare călariu v. călare călăbăşz' v. calabaş călăbzzr v. căbălaică călăcan v. calaican călăcaş v. colăcaş călăcăni v. calaican călacix v. câlaci CĂLĂDdU călăfatui v. calafat1 călăfatuitor v. calafat1 călafa v. câlaf călăz'e v. călăvie călăior v. cal călămar1 v. calamar1 călămar2 v. călimară călămară v. călimară călămariş v. călimară călămariu v. călimară călăngi v. călăi călăpar v. calapar călărabă v. calarabă călăraş v. călare CĂLĂRĂŞE/4N călărăşeancă v. călărăşean călărăşesc v. călare călărăşie v. călare călărăşime v. călare călărăşz'ţă v. călare călăresc v. călare călăreşte v. călare -332- călăreţ v. călare călăreţ ¥[ar.] v. călare călări v. călare călăr/e v. călare călăr/me v. călare călărit v. călare călăritea (de-a ~) v. călare călăritară v. călare CALAŞI călător, -oare [ar.] v. cale călător, -oare v. cale călătoresc v. cale călători v. cale călătorie v. cale călătorit v. cale CĂLĂU1 călău2 v. cal călăuz v. călăuză CĂLĂUZĂ călăuz-başa v. călăază călăaz-ceaaş v. călăază călăuzz v. călăază călăuzitor v. călăază călăuzii v. călăază CĂLĂViC CĂLĂV7E călaci v. câldci călâf v. câlaf călăi v.călău CĂLiU călbaşă v. câlbaş călbăgios v. gălbează călbăjoară v. gălbează călbăşoară v. gălbează călbează v. gălbează călbejz v. gălbează călbez/ v. gălbează CĂLCL4 călcare [ar.] v. călca călcări [mr.] v. călca călcat v. călca călcată v. călca călcâi v. călcâi călcăieş v. călcâi călcătoare1 v. călca călcătoare2 v. călca călcător1 v. călca călcător2 v. călca călcătoreasă v. călca călcător/ v. călca călcător/e v. călca călcător/ţă v. călca călcătz/ră v. călca călcătură [ar.] v. călca călcăvură v. calcavzzră CĂLCil călcâia v. călcâi călcâiaş v. călcâi călcâior v. călcâi călcau u [ar.] v. călcâi călcânoasa v. călcâi călcanu v. călcâi călcea v. calce1 CĂLGETE (pl.) călchiiu v. călcâi călciunar v. călţzm călcşn [mr.] v. călcâi căldar [mr.] v. căldare CĂLDARE căldare [ar.] v. căldare căldări [mr.] v. căldare căldărar v. căldare căldărar [mr.] v. căldare CĂLDĂRI Ş1 căldăraş2 v. căldare căldărăreasă v. căldare căldărăresc v. căldare căldărărze1 v. căldare căldărăr/e2 v. căldare căldărau v. căldare căldăram v. caldarâm căldărâmgm v. caldarâm căldări v. căldare căldăr/t v. căldare căldăroi v. căldare căldăraş [mr.] v. căldare căldăraşă v. căldare căldăruşcă [mr.] v. căldare căldăraşcă v. căldare căldăruşe [ar.] v. căldare căldăruş/că v. căldare căldăraţă v. căldare căldau v. gâldau căldicel v. cald căldişor [ar.] v. cald căldişor v. cald căldos v. cald căldură [ar., mr.] v. cald căldz/ră v. cald căldur/că v. cald călduros [ar., mr.] v. cald călduros v. cald căldaşV [ar.] v. căldare călduşor v. cald -333- căldzzţ v. cald căleală v. călz CĂLE^P căleapă v. căleap căleca v. încăleca CĂLE1VL4R călemară v. călimară călemar v. călimară călep v. căleap căleruşă v. cărare CĂLETCĂ călfătui v. calafat1 călfătuitor v. calafat1 călfezi v. galfad călf/e v. calfa călfzzţă v. calfa CĂL/ căl/bil v. călz călibilitate v. călz călic v. calzc călz'ce [ar.] v. cale călicea v. cale călici v. calzc căliczcă v. cale călicioară v. cale căliczzţ v. calzc CĂLIFAR călimar v. călimară CĂLI1VL4RĂ călimariu v. călimară călimar v. călimară călimărzzţă v. călimară CĂLiN1 ’ călzn2 v. călznă1 CĂL7NĂ1 CĂL7NĂ2 călindar v. calendar călindau v. colindă călindroi v. calendroi CĂLINESCL4N călinet v. călznă1 călinzcă v. călznă1 călinzzţă v. călznă1 căliscă v. căletcă călişoară [ar.] v. cale călişoară v. cale călişor v. cal călz't v. călz călitcă v. căletcă călitzzră v. călz căliţă [ar., ir.] v. cale călzţă v. cale călmăjânior v. carmajzn călmăjzn v. carmajzn căloare [ar.] v. căroare căloari [mr.] v. căroare căloi v. cal călon v. cahlă călpac v. calpac1 călpitor [mr.] v. cârpător căita v. căuta călţămznte v. încălţa CĂLŢUN călţunar v. călţzzn călţunaş v. călţan călţunăreasă v. călţzzn călţunărze v. călţzzn călţunărzţă v. călţzzn călţunei (pl.) v. călţzzn călţunureasă v. călţzzn călubar v. calapdr călucean v. cal căluceneşte v. cal căluceniu v. cal călucer v. cal CĂLL/GĂR călugăraş v. călzzgăr călzzgără v. călzzgăr călzzgăre v. călzzgăr călugărea v. călzzgăr călugăreasca v. călzzgăr călugărel v. călzzgăr călugăresc v. călzzgăr călugăreşte v. călzzgăr călugăret v. călzzgăr călugărz v. călzzgăr călugăricioară v. călzzgăr călugăr ie v. călzzgăr călugărzme v. călzzgăr călugărişor v. călzzgăr călugărzt v. călzzgăr călzzgăriţă v. călzzgăr călugăriţă v. călzzgăr călugăriţesc v. călzzgăr călugăros v. călzzgăr căhxgheri1 v. călzzgăr călugheri2 v. călzzgăr căluian v. caloian căluleţ v. cal călupar v. calapar călzzş1 v. cal călzzş2 v. cal căluşan v. cal căluşar1 v. cal - 334— căluşar2 v. cal căluşea v. cal căluşei (pl.) v. cal căluşel1 v. cal căluşel2 v. cal căluşer v. cal căluşereasca v. cal căluşeresc v. cal căluşereşte v. cal căluşerie v. cal căluşzre v. cal căluşar v. cal căloţ v. cal CĂMARĂ CĂJVL4ŞĂ cămaşe v. cămaşă cămatnic v. camătă cămănac v. comănac cămănar v. camănă cămănăne v. camănă cămănărit v. camănă cămărar v. cămară cămăraş v. cămară cămărăşel v. cămară cămărăşesc v. cămară cămărăşie v. cămară cămărăşiţă v. cămară cămăroică v. cămară cămăroie v. cămară cămăroşă v. cămară cămăroţă v. cămară cămăşcioară v. cămaşă cămăşooră v. cămaşă cămăşoccă [mr.] v. cămaşă cămăşoi v. cămaşă cămăşui v. cămaşă cămăşuială v. cămaşă cămăşoică v. cămaşă cămăşoie v. cămaşă cămăşoţă v. cămaşă cămăta v. camătă cămătar v. camătă cămătomic v. camătă cămătaş v. camătă cămătăreasă v. camătă cămătăresc v. camătă cămătăreşte v. camătă cămătari v. camătă cămătărie v. camătă cămătăr/ţă v. camătă cămătnicz v. camătă cămătnic/e v. camătă cămătuz v. camătă cămeaşă [mr.] v. cămaşă cămeaşă v. cămaşă cămeaşe [ar.] v. cămaşă cămeniţă v. comeniţă cămeşă v. cămaşă cămeşe v. cămaşă cămeşoi v. cămaşă cămeşuică v. cămaşă cămeşuie v. cămaşă cămeşuţă v. cămaşă cămetin v. camătă cămgie v. cange cămzl v. cămzlă2 cămilafcă v. camilafcă cămilar v. cămilă1 cămilavhă v. camilafcă CĂM/LĂ1 CĂM/LĂ2 CĂMIN căminar v. camănă căminaş v. cămin căminărie v. camănă căminărit v. camănă căminete v. cămin cămineţ v. cămin căminist v. cămin căministă v. cămin căminiţă v. comeniţă cămiş v. camiş cămişică [ar.] v. cămaşă cămişiţă [ar.] v. cămaşă cămişotă [ar.] v. cămaşă cămişuţă [mr.] v. cămaşă cămoră v. comoară cămpcac [mr.] v. câmp cămpines [mr.] v. câmp cămpunes [mr.] v. câmp cămwcă v. camhă cămagă [mr.] v. ciwmă1 cămuîigă [mr] v. ciornă1 căn [mr.] v. când cănac v. canac cănaf v. canaf cănar v. canar1 cănară v. canar1 CĂNITĂ CĂNĂB£T cănăcel v. canac cănăfior v. canaf cănăpăr v. calapar cănăraş v. canar1 -335- cănariţă v. canar cănăriu v. canar1 cănărwş v. canar cănăruţ v. canar1 cănătnie v. cănată cănăţoi v. cănată cănăţoie v. cănată cănăvăţ v. canava cănceu v. canceu canchişdo [ar.] v. când rând [ar.] v. când căndu [mr.] v. când căneală v. căni cănevas v. canava CĂNG^L cănger v. cange căngiuit v. cange CĂNI canină1 [ar.] v. câine canină2 [ar.] v. câine cănită v. cană1 cănoaie v. cană1 canoane v. cană1 cant v. cât1 cântă [ir.] v. cânta cântar v. cântar cântări [mr.] v. cânta cântâtor [mr.] v. cânta căntăturâ [mr.] v. cânta căntală v. contă1 căntoţă v. contă1 cănţâlar v. cancelar cănţâlare v. cancelar cănţâlareş v. cancelar cânţâlăne v. cancelar cănţelâne v. cancelar cânţelănst v. cancelar cânţelerie v. cancelar conţi [ar.] v. când cănţi v. cant2 canţido [ar.] v. când cămxnt v. căront cânunţi v. cărwnt cănurâ v. canură cănuşar [mr.] v. cenwşă cânnşă [mr.] v. cenzzşă cănuşicav [mr.] v. cenwşă cănuşos [mr.] v. cenzzşă cânut [ar.] v. cărzznt cănutic [ar.] v. căront cănoţă v. cană1 cânuţăre [ar.] v. cărz/nt câoaci v. covaci câocit v. covaci CĂO/ câota v. căuta capac v. capac CĂR4RĂ căpauă v. copoi câpaucă v. copoi câpaucâ v. copoi căpăcel v. capac câpâli v. căpăluz CĂPĂLU/ căpăluzt v. căpăluz CĂPĂLf/Ş CĂPĂÎL4 câpârar [ar.] v. capră căpărz v. căpară copan v. căpară câpârleadzâ [ar.] v. capră câpărleaţă [ar.] v. capră căpăstra v. căpăstru căpăstraş v. căpăstru CĂPiSTRU căpăstru/ v. căpăstru CĂPĂTA căpătare v. căpăta căpătat v. căpăta câpătăier v. căpătai căpătătz/ră v. căpăta CĂPĂTil căpătâier v. căpătai căpătii v. căpătai căpătuz1 v. căpătai căpătui1 v. căpătai căpătuială v. căpătai căpătuit v. căpătai CĂPĂWŞCĂ CAPĂT căpăta v. căpeţea CĂPĂR4N Căpăţăroasii (top.) v. căpăţană căpăţăn v. căpăţan căpăţânar v. căpăţan CĂPĂŢiNĂ căpăţânoasă v. căpăţană căpăţânos v. căpăţană căpăţea v. căpeţea1 căpăţeală v. căpeţea1 căpăţcl1 v. cap1 căpăţcl2 v. căpeţea1 căpăţină v. căpăţană căpăţmos v. căpăţană -336- căpăţQnă [mr.] v. căpăţonă CĂPISTEKE căpau v. copoi căpistQrie v. căpistere căpauă v. copoi căpiţă [ar.] v. cap1 căpăucă v. copoi CĂPITAN căpăaţă v. copoi căpitanat v. căpităn CĂPiLNĂ căpităn-paşă v. căpităn căpcmă v. capconă căpitălaş v. capităl1 căpcăwn v. cap1 căpitănăş v. căpităn căpcăunime v. cap1 căpitănat v. căpităn căpcăunoaică v. cap1 căpităneăsă v. căpităn căpcan v. cap1 căpitănd v. căpităn căpcane v. cap1 căpitănesc v. căpităn căpcânime v. cap1 căpitănie v. căpităn căpcea v. chepcea1 căpitănoi v. căpităn căpceon v. cap1 căpitanu [ar.] v. căpătăi căpcel v. cap1 căpitănie v. cap1 căpcioc [mr.] v. cap1 căpiâhu [ar.] v. căpătăi căpciuc [mr.] v. cap1 căpiton [mr.] v. căpătăi CĂPELZsŞ căpitan [mr.] v. căpătăi CĂPENE^G1 căpitanu [ar.] v. căpătăi CĂPENEdG2 căpiţă v. căpiţă căpestQr v. căpistere căpiţală v. căpeţeă1 căpestere v. căpistere CĂP7ŢĂ1 căpestQrie v. căpistere CĂPIŢA2 căpestreală v. căpostru căpiţână [ar.] v. căpăţănă căpestrol v. căpăstru căpiţe a1 v. căpeţeă1 căpăstru v. căpăstru căpiţea2 v. căpiţă căpăstru [ar., mr., ir.] v. căpăstru căpiţQl v. căpeţeă1 căpQte v. căpăţ căpiţi v. căpiţă căpetean v. căpităn căpiţic v. căpiţă căpetenie1 v. cap1 căpiţit v. căpiţă căpetenie2 v. căpităn căpiţoăie v. căpiţă căpeţ v. căpăţ căplar v. capornl căpeţală1 v. căpeţeă1 căplănesc v. capelă2 căpeţală2 v. cap1 căplăag v. clăpaug CĂPEŢEL41 căpleăn v. clep căpeţeă2 v. cap1 căphxn v. clapon căpeţeală1 v. căpeţeă1 căpoi1 y. cap1 căpeţeală2 v. cap1 căpoi2 v. copoi căpeţel1 v. cap1 căpoiăş v. copoi căpeţel2 v. căpăţ căpoiQş v. copoi căpeţd3 v. căpeţeă1 căpos v. cap1 căpiă v. căpie căpou v. copoi căpiălă v. Căpie căpral v. caporol căpiăt v. căpie căpromă v. căpră căp/ci v. căpeţeă1 căprar [ar., mr.] v. căpră căpicioără v. căpiţa căpror1 v. căpră CĂPIE căprar2 v. caporăl căpietwră v. Căpie căprăş v. căpră căpisteare [ar.] v. căpistere căprăreăsă1 v. Căpră căpisteari [mr.] v. căpistere căprăreăsă2 v. caporăl căpistcle v. căpistere căprăreăţă v. căpră -337- căprărie1 v. capră căprărie2 v. caporal căprărit v. capră căprăriţă1 v. capră căprăriţă2 v. caporal căprăriu [ar.] v. capră căpresc v. capră căpreşte v. capră căpriată v. capră căprică v. capră căpriccă [mr.] v. capră căpricea v. capră căprifoaie v. caprifoi căprină [ar., mr.] v. capră căprină1 v. capră căprinâ1 v. coprină căprioară [ar.] v. capră căprioară v. capră căprior [ar.] v. capră căprior v. capră căprioraş v. capră căprioreală v. capră căpriorel v. capră căpriori v. capră căpriorit v. capră căprire v. capră căprişoară v. capră căprişor v. capră căprit v. capră căpriţă [ar.] v. capră căpriţă v. capră căpriu v. capră căproi v. capră căpros v. capră CĂPRLO căprz/i v. capră căprusnic v. căpzzsnic căpruşor v. capră căprutznă [mr.] v. capră căprzzţă v. capră căpşeană [ar.] v. căpşzznă căpşor v. cap1 CĂPŞUG căpşzzn v. căpşwnă căpşunor1 v. căpşzznă căpşunor2 v. căpşzznă CĂPŞUNA căpşună [ar.] v. căpşzznă căpşune v. căpşzznă căpşunzcă v. căpşzznă căpşunzu v. căpşzznă căpta v. căuta căptan v. captar căptar v. captar căptălaci v. captar căptălan v. captar CĂPTĂLt/G căptuf v. căptzzh căptug v. căptzzh CĂPTC7H căptuşeală v. căptzzh căptuşz1 v. căptzzh căptuşz2 v. cătzzşă căptuşit v. căptzzh căptuşitzzră v. căptzzh CĂPU/1 căpui2 v. cap1 căpuit v. căpui1 căpuitor1 v. căpui1 căpuitor2 v. cap1 CĂPtTN CĂPtTNĂ CĂPt/SNIC căpuş v. cobzzz căpzzş¥ [ar.] v. căpzzşă CĂPUŞĂ căpuşă [mr.] v. căpzzşă căpuşe [ar.] v. căpzzşă căpuşi v. căpzzşă căpuşiţă v. căpzzşă căpuşnic v. căpzzsnic căpzzşniţă [mr.] v. căpzzşă căpuşună v. căpşzznă CĂPOT1 căput2 v. cobuz căputa v. căpzztă căputar1 v. căpzztă căputar2 v. căpzztă căputat v. căpzztă CĂPUTĂ căpută [ar.] v. căpzztă căputari (pl.) v. căpzztă căputătzzri (pl.) v. căpzztă căpzzţ1 v. cap1 căpuf v. cobzzz căpuţan v. căpăţan CĂÎU cărabă1 v. carabă1 caraba2 v. carabă2 căraftă v. caraftă cârâire v. cărare căran v. car1 CĂRARE cărare [ar., mr.] v. cărare -338- Căras (antrop.) v. caras căraş v. caras cărat v. căra cărăbm v. caraban cărăbaş1 v. carabă1 cărăbsiş2 v. carabaş cărăbăneală v. cărăbăn/ CĂRĂBĂN/ CĂRĂBĂNOS cărăbQte v. carabete cărăb/ v. carabă1 cărăbm v. carab/nă cărăb/t v. carabă1 cărăboanţă v. carboavă cărăboavă v. carboavă cărăboi v. boia CĂRĂBt/Ş cărăbuş [ar.] v. cărăbwş cărăbwşă v. cărăbaş cărăbuşul v. cărăbaş cărăbaţ v. car1 cărăbaţă v. car1 cărăcenie v. câr cărăcudă v. caracadă cărădaşcă v. rădaşcă cărăfiooră v. carafa1 cărăgea1 v. caragea cărăgea2 v. cărujea carai v. câr cărăjea v. cărujea cărăjde (pl.) v. cărujea cărălabă v. calarabă cărăman v. caramon cărămidar v. cărăm/dă CĂRĂM/DĂ cărămidăreasă v. cărăm/dă cărămidăr/e1 v. cărăm/dă cărămidăr/e2 v. cărăm/dă cărămijooră v. cărăm/dă cărămizar v. cărăm/dă cărămiz/ v. cărăm/dă cărămiz/e v. cărăm/dă cărămizioară v. cărăm/dă cărămiz/u v. cărăm/dă cărămizoară v. cărăm/dă cărăntaie v. cârântaie cărâra v. cărare cărărat v. cărare cărărea v. cărare cărăn v. cărare cărăruz v. cărare cărăraică v. cărare cărăraie v. cărare cărăraşă v. cărare cărăraţă v. cărare cărăşel v. caras cărătaş v. caretă CĂRĂT£TSfIE cărătoore [ar.] v. cărător cărătoore2 v. căra CĂRĂTOR [ar.] cărător1, -oare1 v. căra cărător2 v. căra cărătarâ v. căra CĂRĂW1 cărău/2 v. cărăai1 cărăuleanca v. caraală cărăunt v. cărant cărăaş v. căra cărăuşă v. cărare cărăuşesc v. căra cărăuşeşte v. căra cărăuş/ v. căra cărăuş/e v. căra cărâuş/t v. căra cărăuf/ v. car1 cărăvane (pl.) v. caravani cărăvădi v. cărăbăn/ cărăvQi v. caravei cărăvodi v. cărăbăn/ CĂRĂZU/ cărăzu/t v. cărăzu/ căraie v. câraie CĂRiM cărâmb v. carâmb cărombă v. carâmb cărâmbi v. carâmb cărâmb/t v. carâmb căron v. cherină cârme v. cherină cărânze v. cherină cărânjea v. cărujea cărbaş v. carabaş Cărbwna v. cărbwne cărbuname [ar.] v. cărbwne cărbunar [ar., mr.] v. cărbwne cărbunar v. cărbane cărbunaş v. cărbwne cărbunăreasă v. cărbwne cărbunăr/e1 v. cărbwne cărbunăr/e2 v. cărbwne cărbunărl/che [ar.] v. cărbwne CĂRBUNE cărbune [ar.] v. cărbwne -339- cărbunească v. cărbwne cărbunel v. cărbwne Cărbumşti (top.) v. cărbwne cărbuni [mr.] v. cărbwne cărbunz v. cărbwne cărbunicios v. cărbwne cărbun/u v. cărbwne cărbunos v. cărbwne cărbur [ir.] v. cărbwne cărburar [ir.] v. cărbwne cărbure [ir.] v. cărbwne cărca v. încărca cărcală v. cărcăli cărcaş v. cdrcă cărcatiţă v. crotiţă cărcăi v. cârc1 cărcăleală v. cărcăli CĂRCĂL/ cărcălitor v. cărcăl/ cărcălitwră v. cărcăl/ cărcăliu v. cherchel/ cărcca v. crâşca cărcmăn v. cârciumă cărcmărit v. cârciumă cârd v. cârd Cardaşi (antrop.) v. cardaş cărdăşi v. cardaş cârdăşie v. cardaş cărdoşi v. cardaş cărdui v. cârd care [ir.] v. câine cărecios v. car2 cărQte v. car2 cărhan v. corhon cari [mr.] v. care cari v. car2 cărica v. căr/că CĂR/CĂ carig [ar.] v. cârl/g cărigat v. căr/că cărigă v. căr/că cărigăţel v. căr/că CĂRIND.4R1 cărindar1 v. calendar cărlăonţ v. cârl/g car/ig [ar., mr.] v. cârl/g cârlig v. cârl/g cărmac v. carmac cărmăcele (pl.) v. carmac cărmăcwţ v. carmac cărmăjin v. carmaj/n cărmăjină v. carmajzn cărmăna v. scărmăna cărmănat v. scărmăna cărmănătură v. scărmăna cărmaz v. cârmaz cărmoj/ţă v. cârmwj cămor [ar.] v. came cărnat [mr.] v. câmat cămăr/e1 v. came cămăr/e2 v. came cărnau v. câm cămicea v. came cămicz'că v. came cămicios v. came cămişoară v. came cămiţa v. come căm/u v. came cărnos [ar., mr.] v. came cărnos v. come cărnosi v. come cărnoşi v. come cămoş/e v. came cămu/ v. came căroaie v. car1 CĂRO^RE [ar.] căroi v. car1 cărpănos v. carpen cărpănoş/e v. carpen cărpător v. cârpător cărpemş v. carpen cărpeniţă v. carpen cărpinar v. carpen cărpinaş v. carpen cărpinel v. carpen cărpinet v. carpen cărpin/ccă [mr.] v. carpen cărpimş [ar.] v. carpen cărpinzş v. carpen cărpin/ţă v. carpen cărpinwţ v. carpen cărpitor [ar.] v. cârpător CĂRS/NCĂ carsnic v. crasnic1 cărstoi v. cârstei carstnic v. crasnic1 carşie v. carşie cărtală v. cartai cărtar v. carte cărtaş v. carte cărţi v. cârt/1 cărticea v. carte cărtic/că v. carte CĂRT/GE (pl.) -340- cărtzgi (pl.) v. cărtzge cărtişooră v. carte cârtiţă v. cârtiţă cărţoi v. carte cărtulariu v. cărturar cărtulărie v. cărturar CĂRTURAR cărturăreasă v. cărturar cărturăresc v. cărturar cărturăreşte v. cărturar cărturărie v. cărturar cărturărzme v. cărturar cărtureţ v. cărturar CĂRTÎ/ŞĂ1 cârtwţ v. cart2 cărţar v. carte cărţaş v. carte cărţălz/ie v. carte cărţişoară v. carte cărţoi v. carte cărţulze v. carte cărucean v. car1 cărucer v. car1 cărucioară v. car1 cărucior v. car1 cărugea v. caragea cărui v. cărări1 cărui2 v. cărăz/i1 cărz/ie v. car1 CĂRUJK4 căruleon v. car1 cărulel v. car1 căruncior v. cârmit CĂRUNT cărunta v. cărz/nt căruntate v. cărz/nt cărunte aţă v. cărz/nt căruntQţă v. cărz/nt cărunteţe v. cărz/nt cărunt/ v. cărwnt cărunţeală v. cărwnt cărunţel v. cărant cărunţz v. cărunt cărunţzcă v. căn/nt cărunţze v. cărwnt cărunţzme v. cărz/nt cărunţz'u v. căn/nt căn/ţ v. car1 căruţ a [ar.] v. car1 căruţa v. car1 căruţaş v. car1 căruţă [ar., mr.] v. car1 căn/ţă v. car1 căruţărie v. car1 căruţ/ v. car1 cărvăsăra v. carvasara cărvăsăr/e v. carvasara cărvunar v. carbonar căsaci (pl.) v. casă1 căsan v. casă1 căsap v. casap căsapniţă v. casap eăsar v. casă1 căsarmă v. cazarmă căsaş v. casă1 căsăgiu v. ches1 CASAI căsalniţă v. găselniţă1 căsălu/ v. casa1 căsăl//ică v. casă1 căsăl/zie v. casă1 căsăpz v. casap căsăpze v. casap căsăraş v. casă2 căsăşooră v. casă1 căsător [ar.] v. casă1 căsător v. casă1 căsătoreală v. casă1 căsătoresc v. casă1 căsătoreşte v. casă1 căsători v. casă1 căsătorie v. casă1 căsătorit v. casă1 căsătomic v. casă1 CĂSC4 căsca [ir.] v. căsca calcare [ar.] v. căsca căscari [mr.] v. căsca căscat, -a[mr.] v. căsca căscat1 v. căsca căscat2, -a v. căsca căscărz v. căsca căscătură [mr.] v. căsca căscătz/ră v. căsca căscăz/i v. căsca căscăun v. căsca căscăz/nd, -ă v. căsca căscăunt v. căsca căscaci v. câscaci căscioară v. casă1 căsciorzţă v. casă1 căsean v. casă1 căszcă [ar.] v. casă1 căszccă [mr.] v. casă1 - 341 - căsicioară v. casă1 căsişoară v. casă1 căsz'ţă1 v. casă1 căszţă2 v. casă2 căsndit v. caznă1 căsni v. caznă1 căsnicesc v. casă1 căsniceşte v. casă1 căsnicz v. casă1 căsnicz'e v. casă1 căsoaie v. casă1 căsoi v. casă1 castan v. castan căstană v. castan căstănar [mr.] v. căstane căstănaş v. castăn căstănat [mr.] v. căstane căstănat [ar.] v. căstane căstănel v. castăn căstănzşte [ar.] v. căstane căstăniu v. castan CĂSTiNE [ar.] căstânz'şu [ar.] v. căstane căstanu [ar.] v. căstane căstinel v. castăn căstqn [mr.] v. căstane căstşnă [mr.] v. căstane căsz/că v. casă1 căszzică v. casă1 căsz/ie v. casă1 căsulze v. casă1 căsulzţă v. casă1 căsuşooră v. casă1 căswţă v. casă1 căşar1 [ar.] v. caş căşor1 v. caş căşar2 v. caş căşare [ar.] v. caş căşăi v. hâş căşăreasă v. caş căşărie [ar.] v. caş căşărie v. caş căşăriţă v. caş căşcăli v. cărcăli căşcăvălărie v. caşcaval căşcioară v. casă1 căşciorea v. casă1 căşeat [ar.] v. caş căşereasă v. caş căşerie v. caş căşeriţă v. caş căşet v. caş căşgore v. căsca căşina v. căşuna căşioară v. casă1 căşită v. casetă CĂŞ/TĂ1 CĂŞiŢĂ2 căşz'ţă3 v. caş căşiţif v. ch/şiţă căşos v. caş CĂŞTII căştioară v. casă1 căştoară v. casă1 căştorană v. casă1 căştorauă v. casă1 căşuleaw v. caş căşuleţ v. caş Căşul/na v. caş CĂŞUNA căşunător v. căşuna căşunătz/ră v. căşuna căşwţ v. caş căşwţă v. casă1 cat [mr., ir.] v. cât1 căt v. cât1 căta v. căuta CĂTINĂ cătaran v. catran cătară v. catar1 cătarcă v. cotarcă cătare1 v. căuta cătare2 v. acătării (Addenda) cătargă v. cotarcă cătat v. căuta cată [ar.] v. către cată v. către cătăhci (pl.) v. catalzge cătăligi (pl.) v. catalzge cătălin [mr.] v. cătinel CĂTĂLiNĂ cătalniţă v. căţel1 cătălnie v. căţel1 CĂTĂMil cătărmxi v. cătămai cătănăşeşte v. cătană cătăneasca v. cătană cătănesc v. cătană cătăneşte v. cătană cătănz v. cătană cătănze v. cătană cătănzme v. cătană cătănioară1 v. cătană cătănioară2 v. cătznă1 -342- cătăn/t v. cătană cătinat v. căt/nă1 CATÂNITOARE CĂT/NĂ1 cătăn/ţă v. cătină cătină1 v. căt/nă1 cătănwţ v. cătană CĂT/NĂ2 [ar.] cătănwţă v. cătană cătinea v. căt/nă1 cătăramă v. cataramă CĂTINEL cătărambă v. cataramă cătinelwş v. cătinel cătărăma v. cataramă cătineluşel v. cătinel cătărămaţă v. cataramă cătinelz/ţ v. cătinel CĂTĂRĂK4T cătingan v. cătinel cătărămt v. cătărănot cătinică v. cât1 CĂTĂRĂLŢĂ cătin/ş v. căt/nă1 cătărage (pl.) v. catal/ge catra [ir.] v. către cătărgea v. catarg cătramă v. catran cătărz'g v. catal/ge cătran v. catran cătărigă v. catal/ge catran v. catran cătăngi (pl.) v. cotoroage cătrană v. catran cătărig/e v. catal/ge catră [ar.] v. către cătarile v. acătării (Addenda) catră v. către cătăroage (pl.) v. catal/ge cătrămi v. catran cătărme v. catarai2 cătrăna v. catran cătător v. căuta cătrănar v. catran cătător/e v. căuta cătrăneală v. catran cătătură v. căuta cătrăn/ v. catran cătăţime v. cât1 cătrăn/t v. catran cătană v. căt/nă1 cătrănitwră v. catran cătârig v. catal/ge cătrăn iţa v. catran cătcădăci v. cotcodac cătrănas v. catran cătcădăţi v. cotcodac CĂTRĂŢ7RĂ cătcăhun v. cap1 cătranţă v. catr/nţă cătcăun v. cap1 cătrânţai v. catr/nţă cătcăunesc v. cap1 cătrâţoi v. catr/nţă cătcăunoaică v. cap1 CĂTRE cătcodar [ir.] v. cât1 catr% [ir.] v. către cătcoder [ir.] v. cât1 CĂTREŢ cătelin v. cătinel cătrinţă v. catr/nţă căteliru v. cătinel catru v. către cătenă v. căt/nă1 CĂTRLNĂ cătend v. cătinel cătruo v. încotro cătyod [ir.] v. cât1 cătuiar v. cătan eari v. cit/ CĂTLN ca%a v. cot/gă cătun [ar., mr.] v. cătan cotile [ir.] v. cât1 cătuna [ar.] v. cătzzn cătilin [ar., mr.] v. cătinel cătwnă v. cătwn cătilin v. cătinel cătunean [mr.] v. cătan cătilinaş v. cătinel cătunel v. cătan câtime v. cât1 cătunes [mr.] v. cătz/n căt/n v. căt/nă1 cătumsc v. cătană CĂTIN^R1 [ar.] cătuneşte v. cătană cătinor2 v. căt/nă1 cătuni v. cătană cătinare [ar.] v. cătinar1 cătun/ccă [mr.] v. cătan cătinaş v. cătinel cătunie v. cătană -343- cătun/şti [mr.] v. cătim cătur v. cotor căturoi v. cotor cătaş v. cătwşă cătuşa v. cătaşă cătuşar v. cătwşă CĂTUŞĂ cătuşe [ar.] v. cătaşă cătuşi v. cătwşă cătwşnic y. cătaşă cătwşnică v. cătwşă cătwşniţă v. cătwşă cătuşoaică v. cătwşă cătuşă [ar.] v. cătaşă Căţa (antrop.) v. caţa căţuo [ar., mr.] v. căţel1 căţuuă [ar., mr.] v. cătol1 CĂŢA căţă/ v. caţa căţal1 [ar.] v. cătol1 căţkl1 [ar.] v. cătol2 căţălie v. ţăcăl/e căţulniţă v. cătol1 căţăluie v. cătol1 căţănaş [mr.] v. căţon căţănţac [mr.] v. căţan CĂŢĂRA căţărat v. căţăra căţărătoare v. căţăra căţărător, -oare v. căţăra căţărătară v. căţăra căţări v. căţăra căţăun v. caţaon căţăuncă v. caţaon căţâmi (pl.) v. căţon căţumni (pl.) v. căţon CĂŢiN căţan [ar.] v. căţon căţdnă v. căţon căţmă [ar.] v. căţon căţânos v. căţon căţea v. cătol1 CĂŢEL1 CĂŢEL2 căţela1 v. cătol1 căţela2 v. cătol1 căţelan v. cătol1 căţelandric v. cătol1 căţelandru v. cătol1 căţelaş v. cătol1 căţelăndrică v. cătol1 căţetoşte v. cătol1 căţel/1 v. cătol1 căţel/2 v. cătol1 căţel/că v. cătol1 căţel/t v. cătol1 căţelitwră v. căţel1 căţelniţă v. cătol1 căţeloi v. căţel1 căţelwie v. căţel1 căţelaş v. căţel1 căţelwşă v. căţel1 ca/era v. căţăra căţie v. căţaie căţin v. căţon CĂŢ/NĂ ’ ca/9/1 [mr.] v. căţel1 căţQÎ2 [mr.] v. căţel2 căţqn [mr.] v. căţon căţuă [mr.] v. căciwlă CAŢUIE căţutetă v. casoletă căţun v. căţon căituri v. covaci căuc v. cauc1 căucel v. cauc1 căucaş v. cauc1 căuz v. căun/ CĂULĂ căul/ v. căun/ căun v. caon căune v. cawn CĂUN/ CĂUŞ căuşa v. căaş căuşel v. căwş căuş/ v. căwş CĂUL4 căutat1 v. căuta căutat2 v. căuta căutătoare v. căuta căutător, -oare v. căuta căutătwră v. căuta căuza v. cauză căuzaş v. cauză căuzăşesc v. cauză cavac v. cavaf CĂV^LIU căvm v. găvun căvăf/e v. cavaf căvălaş v. caval1 căvălărie v. cavaler căvălie v. călăv/e căvălirie v. cavaler -344- CĂVÂRG/C căz v. că cazac v. cazac căzm v. cazan căzonie v. cazanie căzăcească v. cazac căzăcel v. cazac căzăcesc v. cazac căzăcescu v. cazac căzăcescul v. cazac căzăceşte v. cazac căzăci v. cazac căzăcime v. cazac căzăcioaică v. cazac CAZAI căzălboş v. cazâlbaş căzălbăşesc v. cazâlbaş căzămant v. cădea căzănărie v. cazan căzănel v. cazon căzăniţă v. cazan căzărmesc v. cazarmă căzător v. cădea căzătură [mr.] v. cădea căzătwră v. cădea căzilbuş v. cazâlbaş căzlor-ago v. câzlar-aga căzloriu v. câzlar-aga căzmălaţă v. cazma căznat v. caznă1 CĂZN/1 căzni2 v. caznă1 căznit v. caznă1 căznitor v. caznă1 căznitz/ră v. caznă1 căzwt v. cădea câbânaş v. cabanită CiBLĂ câblărit v. cablă câcat v. căca CiCĂ1 cacă2 v. căca câcădor v. cacadar câcădoră v. cacadar câcăreoţă v. căca câcăzdor v. cacadar căcăi v. gâgâi câcâiolă v. gâgâi câcânga v. cucurigu cuce v. că CÂCI1 CÂCI2 căci3 v. că câi v. călcâi câiafQt v. căiafet CÂICil câinar v. câine CilNE câinean v. câine câine-câineşte v. câine câiner v. câine câinesc v. câine câineste v. câine câinz v. câine câinie v. câine câinime v. câine câiniş v. caniş câinişor v. câine câinoaică v. câine câinos v. câine câinoşenie v. câine câinoşie v. câine câj v. câş1 cojmă v. cârciumă CÂLANGiCI CiLĂ CÂLiCI CÂLÂF CÂLBAŞ CALC calfa v. galfad câlmou v. câlbaş câlmoi v. câlbaş culnic v. colnic câlpător v. cârpător câlţăi v. câlţi câlţâi v. câlţi câlţâit v. câlţi CALŢI (pi.)’ colţii-molţii (pi.) v. câţ1 câlţişori (pi.) v. câlţi câlţos v. câlţi câlţui v. câlţi CÂMP câmpar [ar.] v. câmp câmpănwţă v. câmp câmpean, -ă v. câmp câmpeancă v. câmp câmpenesc v. câmp câmpeneşte v. câmp câmpesc v. câmp câmpi v. câmp câmp ian v. câmp câmpie [ar.] v. câmp -345- câmpie v. câmp cdmpină v. câmp câmpioară v. câmp câmpiş^ar.] v. câmp câmpiş2 [ar.] v. câmp câmpz’u v. câmp câmpoleon v. câmp câmpos v. câmp câmpu [ar.] v. câmp Câmpulung (top.) v. câmp câmpureon v. câmp câmpurel v. câmp câmpuşor v. câmp câmpwţ v. câmp cân [ir.] v. când * . . i cana-giugiwc v. cana cânamă v. câine cânăgic v. cana1 cânăpă v. cânepă cânărie v. câine cânâgz’c y. cana1 cânciog v. canceu CÂND când [ir.] v. când cândai v. când cândai v. când cândailea v. când cându [ar.] v. când cândva v. când câne [ar.] v. cdine câne v. cdine câneomă v. cdine cânem v. cdine câneaşte [ar.] v. cdine câne-câneşte v. cdine cânepar v. cânepă CiNEPĂ cânepărie v. cdnepă cânepchişchiriţă v. coropz'şniţă cânepioară v. cdnepă cânepz'şte v. cdnepă cânepişteriţă v. coropz’şniţă cânepz'ştină v. cdnepă cânepzţă v. cdnepă cânepiu v. cdnepă cânepoală v. cdnepă câner v. cdine câmsc v. cdine cânescu [ar.] v. cdine câmşte v. cdine cânetic v. cdine câni v. cdine cânie v. cdine cânzl'e [ar.] v. cdine cânime v. cdine cânipă [ar.] v. cdnepă cânipioală v. cdnepă cânipoală v. cdnepă cânişor v. cdine cânitwră v. cdine cânzu [ar.] v. cdine cânjâu v. gânj cânjeu v. gânj cânoaică v. cdine cânopzşteriţă v. coropz'şniţă cânos v. cdine cânoşie v. cdine cânt v. cânta CÂNTA CÂNTAR cântaragiu v. cântar cântare [ar.] v. cânta cântat v. cânta cântată [ar.] v. cânta cântăraş v. cântar cântăreală v. cântar cântăreaţă v. cânta cântăreţ v. cânta cântări v. cântar cântărit v. cântar cântăritor v. cântar cântător, -oare [ar.] v. cânta cântător, -oare v. cânta cântătoraş [ar.] v. cânta cântătwră v. cânta cântec v. cânta cântecaş v. cânta cantecă v. cânta cântecea v. cânta cântecel v. cânta cântecizzne v. cânta cânteczzţă v. cânta cântic [ar.] v. cânta cântic v. cânta cântica [ar.] v. cânta cânticel v. cânta cântu [ar.] v. cât1 cânva v. când CÂR câra v. câr câra-mâra v. câr carav v. firav cară v. câr cârăgi v. firav -346- cârăi v. câr cârăială v. câr cârăitură v. câr cârăvi v. firav cârâi v. câr cârâială v. câr CÂRilE cârâit v. câr cârâitoare v. câr cârâitor v. câr cârâitz/ră v. câr CÂRÂNTilE cârbaci v. gârbaci CÂRC1 cârc2 v. câr cârcală v. cărcălz' cârcaş v. cârcă cârcatiţă v. cratiţă CÂRCĂ câr căi v. cârc1 CÂRCĂL4C cârcăiag v. cârcăiac cârcăleală v. cărcălz cârcăli v. cărcălz cârcâi v. cârc1 cârcâiac v. cârcăiac cârcâiag v. cârcăiac cârcâz't v. cârc1 cârcâitor v. cârc1 cârcâitz/ră v. cârc1 cârcârăţz’ v. cârc1 cârcâţi v. cârc1 cârcea v. cârcel CÂRCE^BĂ CÂRCK4G1 CÂRCK4G2 cârceon v. cârcel cârcegz/ţ v. cârceag1 cârcei v. cârcel cârceia v. cârcel cârceie v. cârcel cârceitor v. cârcel cârceiu v. cârcel CÂRCEL cârd1 v. cârcel cârci2 v. chirci căreia v. cârcel cârcimar v. cârciumă Cârcimari (top.) v. cârciumă cârcimă v. cârciumă cârcimăreasă v. cârciumă cârcimioară v. cârciumă cârcimuşoară v. cârciumă cârcin v. corchin cârcioabă v. cârceabă cârciob v. cârcioc cârciobar v. cârcioc cârciobaş v. cârcioc cârciobov v. cârcioc CÂRCIOC cârciocar v. cârcioc cârciocăresc v. cârcioc cârciocărie v. cârcioc cârciocos v. cârcioc cârciog1 v. cârcioc cârciog2 v. hârciog cârciogar v. cârcioc cârciogărQsc v. cârcioc cârciogărie v. cârcioc cârcior v. cârcel cârciumar v. cârciumă CiRCIUMĂ cârciumăreasă v. cârciumă cârciumăresc v. cârciumă cârciumăreşte v. cârciumă cârciumări v. cârciumă cârciumărie1 v. cârciumă cârciumărie2 v. cârciumă cârciumărit1 v. cârciumă cârciumărit2 v. cârciumă cârciumăritor v. cârciumă cârciumărzţă v. cârciumă cârciumioară v. cârciumă cârciumuşoară v. cârciumă cârciumuţa v. cârciumă cârcmar v. cârciumă carcmă v. cârciumă cârcmăreasă v. cârciumă cârcmăriţă v. cârciumă cârc-mârc v. câr cârcneală v. cârc1 cârcni v. cârc1 cârcomz' v. cârcoti cârcoseală v. cârcoti cârcosz' v. cârcoti cârcota v. cârcoti cârcotaş v. cârcoti cârcotă v. cârcoti cârcoteală v. cârcoti CÂRCOT/ cârcotos v. cârcoti cârcoveală v. cârcoti cârcserdar v. serdar CÂRCUŞ/T -347- carcută v. cârcoti CÂRD cârdăşi v. cardaş cârdăşie v. cardaş cârdişor v. cârd cârdoc v. cârd cârdui v. cârd cârdurel v. cârd cârdwţ v. cârd cârgealau v. cârjaliu cârhală v. crihală cârhoi v. corhonă1 CÂRJAL/U câijan v. câijă CÂRJ.4NCĂ CÂRJĂ cârjaliu v. câijaliu cârj âi v. câijă cârjencwţă v. cârj ancă câijiooră v. cârjă cârjni v. scrâşni cârjob v. gârjob cârjoba v. gârjob cârjoi v. câijă câijoiat v. încâijoia cârlac v. cârlaci CÂRL4CI CÂRLAN1 cârlan2 v. gârlan cârlană v. cârlan cârlanţă v. cârlig cârlăioară v. cârlan cârlăior v. cârlan cârlănar v. cârlan cârlănaş v. cârlan cârlăniţă v. cârlan cârlănz/ţ v. cârlan cârlâu v. cârlan cârleagă [ar.] v. câmeleagă cârleb v. cârlig cârlibonă [ar.] v. cârlig cârlibonţ v. cârlig cârlibwşă v. cârlig CÂRL/G cârlig [ar.] v. cârlig cârliga v. cârlig cârligar [ar.] v. cârlig cârligaş v. cârlig cârligat1 v. cârlig cârligot2 v. cârlig Cârligata (top.) v. cârlig cârligată v. cârlig cârligător v. cârlig cârligătwră v. cârlig cârligăţea v. cârlig cârligăţică v. cârlig cârligeon v. cârlig cârligel v. cârlig cârligioară v. cârlig cârligior v. cârlig cârligz/ţ v. cârlig cârlioanţă v. cârlig cârlion v. cârlig cârlionţ v. cârlig cârlionţa v. cârlig cârlifă v. carliţă cârloanţă v. cârlig cârlobotv. gâijob CÂRLOG^N cârlogancă v. cârlogan cârmac v. carmac cârmace v. cârmă cârmaci1 v. cârmă cârmaci2 v. carmac cârmaş v. cârmă CÂRMĂ cârmăci v. cârmă câr-mâr v. câr CÂRMÂZ cârmâziu v. cârmâz cârmeală v. cârmă cârmez v. cârmâz cârmi v. cârmă cârmijiu v. cârmâz cârmiş v. cârmă cârmitor, -toare v. cârmă cârmiţă v. cârmă cârmoajă v. cârmwj cârmoc v. cârmă cârmog v. cârmă cârmojie v. cârmwj cârmui v. cârmă cârmuitor v. cârmă cârmuitoresc v. cârmă CÂRMOJ cârrmxs v. cârmâz cârmwz v. cârmâz cârmuziu v. cârmâz CÂRN CÂRJSL4T cârnate v. câmat cârnaţ v. câmat câmă v. câm câmăcior v. câmat -348- câmăţar1 v. câmat câmăţar2 v. câmat câmăţăreasă v. câmat câmăţărie1 v. câmat câmăţar ie2 v. câmat câmăţăriţă v. câmat câmăţel v. câmat câmou1 v. came câmou2 v. câm câmeală1 v. câm câmeală2 v. cârc1 câmece v. com1 câmeci1 v. câm cârneci2v. com2 CÂRNELE^GĂ cârnehgi (pi.) v. câmeleagă câmi1 v. câm cârni2 v. cârmă cârni3 v. cârc1 camic1 v. cârmă camic2 v. cârc1 câmicel, -/că v. câm cârnicică v. came cârnicios v. came câm ie v. câm cârnileagă v. câmeleagă ca/72L? v. cârmă câmitwră v. cârmă câmog v. câm câmogi v. câm câmoseală v. came câmosi v. came câmoşi1 v. came cârnoşi2 v. came câmoşie v. came câmuX v. câm cârpaci v. cârpă CÂRPĂ cârpăceală v. cârpă cârpaci v. cârpă cârpăcie v. cârpă cârpăcit v. cârpă cârpăcitor v. cârpă cârpălab v. pârcălab cârpănos v. carpen cârpărie v. cârpă CÂRPĂTOR cârpeală v. cârpă cârpele v. cârpă carpenă v. corpenă1 cârpit v. cârpă cârpi v. cârpă cârpit v. cârpă cârpitor [ar.] v. cârpător cârpitor v. cârpă cârpitwră v. cârpă cârpoaie v. cârpă cârpoceală v. cârpă cârpoci v. cârpă cârpogi v. cârpă cârpoji v. cârpă cârpşoară v. cârpă cârpuliţă v. cârpă cârpuşooră v. cârpă cârpwţă v. cârpă cârsâiac v. eclesiarh cârsiac v. eclesiarh carsnic1 v. crasnic1 carsnic2 v. crasnic1 cârstac v. carstă cârstacă v. carstă cârstaş v. crasnic1 cârstaţă v. carstă CiRSTĂ CÂRSTĂNEv4SĂ cârstealniţă v. cristelniţă cârstm cârsteiaş v. cârstei CÂRSEEIE cârstei v. cârstei cârstelniţă v. cristelniţă cârstineasă v. cârstăneasă CÂRST7TEL carstnic v. crasnic1 CiRSTOV cârşag v. cârceag cârşca v. crâşca cârşeag v. cârceag CÂRŞENIE CiRŞIE carşmă v. cârciumă cârşmănţă v. cârciumă cârşni v. scrâşni cârşoară v. cârpă cârşor v. câm cârta v. cârti2 cârtaboş v. caltaboş CÂRT^C cârteală v. cârti1 cârtelnic v. cârti1 CÂRTI1 CÂRTI2 CÂRTI3 cârticer v. cârtiţă -349- cârticioară v. cârtiţă cârticios, -oasă v. cârtiţă cârtie v. hârtie cârtit v. cârti1 cârtitor v. cârti1 cârtitor1 v. cârtiţă cârtitor2 v. cârtiţă CÂRTIŢĂ cârtiţei v. cârtiţă CÂRTCL4GĂ cârtoajă v. cârti cârtoc v. cârtog CÂRTOG cârtoji v. cârtoagă cârtov v. carstov cârţ v. scârţ CĂRTAR CÂRŢĂ cârţâbaci v. cârciog CARŢÂR4N cârţâi v. scârţ CÂRŢIB CÂRV7NĂ CÂS câsâi v. câs câsâlgea v. câzâlcea cÂscici câscâi v. câs câscâneu v. chischineu câsclă v. caşlă CiSMET CÂŞ1 câş2 v. hâş câşâţă v. căşiţă1 câşelniţă v. căşiţă1 căşiţă v. caş câşla v. caşlă câşlar v. caşlă câşlaş v. caşlă CiŞLĂ câşlăreasă v. caşlă câşlărie v. caşlă câşlăriţă v. caşlă câşleagă [ar.] v. câşlegi CÂŞLEGI (pl.) câşlig v. câştiga câştiga v. câştiga câşmăreaţă v. cârciumă câşmet v. casmet câşt v. câşti CĂŞTI câştig v. câştiga CÂŞTIGA câştigare [ar.] v. câştiga câştigaş v. câştiga câştigat v. câştiga câştigă v. câştiga câştigă [ar.] v. câştiga câştigător, -oare v. câştiga câştigătoră v. câştiga câştigos v. câştiga CÂT1 CÂT2 cât [ar.] v. cât1 cată v. cât1 cata(mai) v. cât1 cată [ar.] v. către câtăţime v. cât câtcădăci v. cotcodac câtcărâi v. câr câtcărâit v. câr câte ai v. cotcodac câtcârâgi v. câr câtcârigi v. câr câtcângu v. cucurigu CÂTE cate [ar.] v. cate catea v. cât1 câtelea v. cât1 câtelin v. cătinel câtelnuţ v. cătinel câtenel v. cătinel câtenelaş v. cătinel câteneluţ v. cătinel câteodată v. dată coteşi v. cote câteţme v. cât câtilenaş v. cătinel câtilin v. cătinel câtime v. cât1 cătinel v. cătinel cătineluş v. cătinel câtingan v. cătinel câtinică v. cât1 câtinţă v. cât1 CÂTLiC catră v. către catră [ar.] v. către către v. cdtre câtuială v. cât catule v. cât1 catulea v. cât1 câtuşi v. cât1 câtva v. cât1 -350- catva v. cât1 câtvaşi v. cât1 cdţă v. caţa câţâz v. câţ1 CÂŢÂSPEl câţerz v. căţăra câţi v. câţ1 câţie v. caţă caţii-maţii (pl.) v. câţ1 câtime v. cât1 câţin v. căţan câţ-maţ v. câţ1 câvârgic v. căvârgz'c cazam v. câzamlac CÂZAMLiC câzanie v. cazanie CÂZÂLCEA CÂZÂL-PEL7T câzlar v. câzlar-aga CÂZL/4R-AGv4 câzlâgea v. câzâlcea câzmet v. casmet ce [ir.] v. ce1 CE1 2 -1 ce v. ci CEA ceabac v. şabac ceabare v. cebare ceabil v. ceambz/r ceabul v. ceambz/r ceabun v. ceambz/r ceabur1 v. ceambz/r ceabur1 v. chiabz/r CEAC1 ceac2 v. ceacou1 ceacadaie v. cehadaie CEAG4L ceacanaucă v. ceacănau CEACAR7BĂ CR4CĂ1 ceacă2 v. ceacou1 CEACĂNiU ceacărze v. cicrz'c Ceacărul (antrop.) v. ceacar1 CEACiU1 CEACiU2 ceacai v. ceacar1 CEACilE1 ceacaie2 v. ciochze CEACiR1 ceacar2 v. cicrz’c ceacâra v. ceacar1 ceacâreu v. cicrz'c ceacarg v. cicrz’c ceacârie v. ceacar1 ceacârlie v. ceacar1 ceace v. tată ceachie v. ceacaie1 CR4CLĂ ceaclau v. ceatlau ceaclz’e v. ceaclă ceaco v. ceacou1 CK4COT ceacou v. ceacou1 CEAC-EAC ceacşari v. ceacşz’ri CEACŞ7RI (pl.) CEADiR ceadâriu v. ceadar ceadirz’u v. ceadar ceadlau v. ceatlau CEAFA CEAFLENDER CR4GĂR ceaglă v. ceaclă ceaglau v. ceatlau CEAH ceahăi v. cehăz' CEAHLiU ceahnă v. cehăz CEAHOL CEAI ceaică v. tată ceaim v. ceam CEAINĂ1 cearnă2 v. ceai ceainărie v. ceai ceainic v. ceai ceainicar v. ceai CEA/R ceairar v. ceaz’r ceairort v. ceaz'r CEA/Z ceala v. cea cealar v. celor ceală v. cea CEALiU1 cealau2 v. celuz cealau3 v. gealdu cealau' v. şalău1 cealau v. cealau1 cealhau v. ceahlău -351 — CEAL1VL4 cealmag/u v. cealma cealmă v. cealma cealmelwţă v. cealma cealmwc v. ceamwr cealpar v. celpor cealpara v. celpor CEAM ceamandură v. geamandură ceambnl v. ceambur CEAMBUR. ceambura v. ceambur CEAMEN/U ceamfir v. cimş/r ceamfîstic v. fist/c ceampardâe v. geamparale ceamsacaz v. sacaz CEAMŞv4 CEAMLR ceamuri (pl.) v. ceamur cean v. ceam CEÂNAC CEANATETE ceanae (pl.) v. ceanaie CEANilE (pl.) CK4NCĂ ceandraş v. ceardă ceanfos v. geanfes ceanga-langa v. langa ceangă v. ceancă CEANGiU ceanghir v. cigh/r1 ceaon v. ceaun CEAP CEAP^R ceaparmacar v. şahăr-mahăr ceapa,uă (pl.) v. ceapau C&4PĂ CEAPĂTURI CEAPiU CEAPiC ceapâr v. ceapur CK4PCĂ ceapcan v. cepchen CEAPCiN1 ceapcan2 v. cepchen ceapcânlac v. ceapcan1 ceapchen v. cepchen ceapchin v. cepchen CEAP/ST ceaplau v. ceapau CEAPRAZ ceaprazan v. trapazan ceaprazar1 v. ceapraz ceaprazar2 v. ceapraz ceapraznic v. ceapraz ceaprazui v. ceapraz ceaprazar v. ceapraz ceaprăzăresc v. ceapraz ceaprăzăr/e1 v. ceapraz ceaprăzărie2 v. ceapraz ceaprăzi v. ceapraz ceaprăzuz v. ceapraz CK4PSĂ CE4PŢĂ1 ceapţă2 v. ceapsă CEAPUCLOC CEAP OR cear v. gear CR4RĂ cearbă v. cerb CEARC cearcagz-başa v. cearcag/u CEARCAG/U cearcă v. încerca CEARCĂN cearceaf v. cearşaf cearceav v. cearşaf cearclau v. cearc ceardac v. cerdac ceardaş1 v. ceardă ceardaş2 v. ceardă CEARDĂ ceardiş v. ceardă cearlatan v. şarlatan cearlatanerie v. şarlatanerie cearlatanism v. şarlatan/sm cearlau v. ceatlau cearmă v. cermălu/1 ceamapoacă v. cemz cearsală v. ţesală cearsălă v. ţesală cearsăli v. ţesală CEARŞAF CEARŞ/T ceartă v. certa Ceartej (top.) v. cert/ CK4S1 CEAS2 ceasălă v. ţesală ceasclov v. ceaslov ceascuţ v. ceas1 ceasla v. şasla CEASLOV -352- ceaslovoţ v. ceaslov ceasîoveţ v. ceaslov ceasma v. şaşma ceasnic v. ceas1 ceasoaie v. ceas1 ceasoficare v. ceas1 ceasornic v. ceas1 ceasornicar v. ceas1 ceasomicăreasă v. ceas1 ceasornicărie v. ceas1 ceasomicăriţă v. ceas1 ceasomicz/ţ v. ceas1 ceasoslov v. ceaslov ceasoslovQţ v. ceaslov CEAS O VOI CE^STIE CEAŞCĂ ceaşin v. cişnzu ceaşitlac v. cearşzt ceaşmă v. cişmea ceaşnic v. ceaşcă CEAU4L1 ceatal2 v. ceatal1 ceataraş v. ceteră CK4TĂ1 ceată1 v. încot ceatarnă v. cetamă ceatQÎnă v. ucitzlnă ceatlăiaş v. ceatlou CEATLiU ceatlui v. ceatlou CEAT1VL4 ceat-pat v. ceac-pac CEAŢA ceaucă v. coucă CEAULĂ ceaum v. ceam CEAUN ceaunaş v. ceaz/n CEAUR/CĂ ceaurzt v. cour CEAUŞ ceauşel v. ceaz/ş ceauşosc v. ceaz/ş ceauşz v. ceaz/ş ceauşze v. ceaz/ş ceauşlar-chiatzp v. cheatz'p ceauşlar-colaz/z v. călăz/ză ceauşlar-doagisz v. ceaz/ş ceauşlar-eminz v. ceauş ceazzş-mare v. cea uş ceaz/ş-nogru v. ceazzş ceb v. cebăluz cebală v. cebăluz CEB^RE cebarie v. cebare CEBĂLUZ cebăluitor v. cebăluz cebăluitz/ră v. cebăluz CEBOCEFvIL cebocefalze v. cebocefal cebuc v. ciubz/c cebucciu v. ciubz/c cebucol v. ciubz/c CEC1 CEC2 cec3 v. ceacau1 cecai v. ceacau2 cecal1 v. cec2 cecal1 v. ceacal cecală v. ceacal cocă v. coucă cecădaie v. cehadaie cecăli v. cicălz cecar v. cicrzc CECE ceceală v. ţesală cecela v. ţesală CEGEN, -Ă cQche v. ceaclă cechie1 v. ceacaie1 cochie2 v. ceaclă CECID7E ceciliazi (pl.) v. cecilzz CECIL7Z CECITATE ceciugă v. cogă1 CECMiN CECME^1 cecmea2 v. ceatma CECMEGEzl cecodor [ir.] v. ce1 cecograf1 v. cecitate cecograt2 v. cecitate cecografze v. cecitate cecric v. cicrzc cQcum v. cec2 CEC UŞĂ CE DA cedant v. ceda cedont v. ceda cedQnte v. ceda cederiu v. ceadar cedilă v. sedz'lă -353- cediriu v. ceaddr CEDRU cedulă v. ţidwlă CEDVĂ cefalalgic v. algz'e (Addenda) cefalalgz'e v. algz'e cefaloe v. cefalic CEFALIC cefalz'nă v. cefalic cefalită v. cefalic CEFALO- cefalocordat v. cordat CEFALOGIL4F cefalografz'e v. cefalograf cefalomotric v. cefalomotru cefalometrz'e v. cefalomotru CEFALOMETRU CEFALOPOD cefalopodă v. cefalopod cefalorahidian v. rahis cefaloscopic v. cefaloscopz'e CEFALOSCOP7E CEFALOTOM/E cefalotorace v. torace cefar v. ceafa cefeidă v. cefou CEFER/ST ceferistă v. ceferz'st CEFEU ceflac v. ciftldc CEFLEC ceflic v. ciftldc cefto-caz’c v. caic ceftelac v. ciftldc ceftelac v. ciftldc ceftehc v. ciftldc ceftl&c v. ciftldc cefthc v. ciftldc cegor v. cogă1 cegamiţă v. cogă1 CEGĂ1 cQgă2 v. cz'gă1 ceghir v. cighz'r1 ceglau v. ceatlou cegod [ir.] v. ce1 cegomicQr v. cheag1 CEH, -Ă CEHACX4IE cehaialac v. chehaia CEHĂ/ cehosc v. ceh cehoşte v. ceh cehlui v. ceatlou cehnz’ v. cehăz' cehnz't v. cehăi cehnitwră v. cehăi cehoaică v. ceh cehoslovac, -ă v. ceh cehoslovăcosc v. ceh cehoslovăcoşte v. ceh cehoslovăcime v. ceh CEHOVL4N CEHRE^ cehuz' v. cehăi coică v. tată cez’me v. ce1 cez'nţă v. ce1 ceir v. ceair ceire v. ce1 ceişor v. ceai ceiur v. ceair cein? v. ceazzş ceizzţ v. ceai cek v. cec1 CEL1 -CEL2 cola v. cel1 celafibră v. fibră celaină v. celui celalalt v. alt (Addenda) celalan v. alt (Addenda) celalant v. alt (Addenda) celancă v. celui CELAPERM CEU4R celamic v. celui cQÎaşi v. acel (Addenda) cQlălant v. alt (Addenda) celăraş v. celar celărol v. celor celăuşag v. celui CELB/Ş celbos v. gheb celeadnic v. celodnic celebi v. celebz'u CELEB/U, -IE celebz'u2 v. gelep1 celebra v. celobru celebrant v. celobru celebrator, -oare v. celobru celebraţie v. celobru celebraţiune v. celobru celebritate v. celobru CELEBRU -354- CELED CELEDNIC celednică v. celednic CELEL7E celenchi v. celenghi CELENGHI CELENTER^T celenţie v. excelenţă CELER1 celer2 v. ţeler celerifer v. celer1 celerimetru v. celer1 celeritate v. celer1 CELEST celestă v. celest CELEST7N celest/nă v. celest celetnic v. celednic celetnică v. celednic celhui v. ceatlau CEL/ celtac v. celom CELIBAT celibatar, -ă v. celibat celibe v. celibat celibil/c v. celeb/u celib/u v. gelep1 celic v. cil/c celină v. ţelină celioscop/e v. celom celiotom/e v. celom CELLA cellalt v. alt (Addenda) cellant v. alt (Addenda) CELLO celma v. cealma celmedi v. cealma celmehxţă v. cealma CELNIC1 celnic2 v. celnic1 celn/ţă v. celnic1 celoch/t v. celuloză celofan v. celuloză celofana v. celuloză celof/bră v. celuloză CELOID7NĂ celolonă v. celuloză CELOM celomat v. celom celomic v. celom CELOSD4T celoşag v. celu/ CELPzJR celşag v. celui celşwg v. celu/ CELT, -Ă CELTA celtic v. celt CELŢIU celu (inteij.) v. purcel CELU/ celuială v. celui celu/t v. celu/ celuitor v. celu/ celuitară v. celu/ celular v. celală CELULĂ celul/tă v. celulă celulo/d v. celuloză celulos v. celulă CELULOZĂ celulozic v. celuloză celuşag v. celu/ cemăr v. ciumurlu/1 cemărlui v. ciumurlu/1 CEMBALO cember v. cimb/r1 cerne v. teme2 cerne a v. cecmea1 cemeni v. ceamen/u CEMENT1 cement1 v. ciment1 cementa1 v. cement1 cementa2 v. ciment1 cementaţie v. cement1 cement/tă v. cement1 cementos v. cement1 cemer v. ciumurlu/1 cemeteriu v. cimit/r cemetie v. cimotie cemeţie v. cimotie cemişir v. cimş/r cempoaie v. cimpoi1 cemur v. ceamwr cenac v. ceanac cenacl/st v. cenaclu CENACLU cenăcel v. ceanac cenăcut v. ceanac cenătui v. cinătu/ cendea v. cendeş CENDEŞ cene v. c/ne1 cenestezic v. cenestezze -355 - CENESTEZ/E ceneşi v. c/ne1 ceneva v. c/ne1 CENGERE CENGHEMENGHE cenghene v. cinghinea cenghenea v. cinghinea cenghie v. cingh/e1 CEN0B7T cenob/tic v. cenob/t cenobitzsm v. cenob/t cenobiu v. cenob/t cenogenesis v. cenogeneză cenogenetic v. cenogeneză CENOGENEZĂ cenolog/e v. cenoză CENOMANL4N CENOD4F CENOT7P cenovie v. chinovie CENOZĂ cenozoic v. cainozo/c cenruşe v. cenuşă CENS censiment v. cens censitar v. cens censor v. cenzura censor v. cenzura censorial v. cenzură censte v. c/nste censtit v. c/nste censura v. cenzură censurabil v. cenzură censurant v. cenzură ceu^urd v. cenzură CENT centaulă v. centaură CENTAUR CENTAURĂ centauree v. centaură centauria v. centaură centaurie v. centaură centenar v. cent centenariu v. cent centesimal v. cent centessimă v. cent centezimal v. cent centezimă v. cent CENTI- centiar v. ar1 (Addenda) centioră v. ar1 (Addenda) centigrad v. grad centigrom v. gram cenţii v. cent cent/lă v. cent centil/tru v. 1/tru cent/mă v. cent centimetru v. metru centirim v. ţintir/m centiron v. centură centister v. ster CENTON centorie v. centaură centra v. centru centraj v. centru central v. centru centrală v. centru central/sm v. centru central/st1 v. centru central/st2 v. centru centralistă v. centru centraliza v. centru centralizator v. centru centralizaţie v. centru centralizaţmne v. centru centralizător v. centru centric v. centru CENTRIFUG centrifuga v. centrifug centrifugal v. centrifug centrifugă v. centrifug centrifixgiu v. centrifug centriol v. centru CENTRIPET centripetal v. centripet centr/sm v. centru centrist, -ă v. centru CENTROMER centroplasmă v. plasmă centrosferă v. sferă centrosom v. centrozom centrospermă v. spermă CENTROZOM CENTRU centru/ v. centru centru/re v. centru CENTUM CENTUMV7R centumviral v. centumv/r centumviralis v. centumv/r centumvirat v. centumv/r centuplu v. cent CENTURĂ centuriat v. cent -356- centz/rie v. cent centurion v. cent centxxriu v. cent centuron v. centz/ră CENt/R cenuroză v. cenur cenuşa v. cenz/şă cenuşar1 v. cenz/şă cenuşar2 v. cenz/şă cenuşot v. cenz/şă CENL/ŞĂ cenuşăreasă v. cenz/şă cenuşări v. cenz/şă cenuşărie v. cenz/şă cenuşărit v. cenz/şă cenuşăriţă v. cenz/şă cenuşătz/ră v. cenuşă cenuşer1 v. cenz/şă cenuşer2 v. cenz/şă cenuşemiţă v. cenz/şă cenuşz v. cenz/şă cenuşie v. cenz/şă cenuşiu v. cenz/şă cenuşile v. cenz/şă cenuşoaică v. cenz/şă cenuşoară v. cenz/şă cenuşoasă v. cenz/şă cenuşoi1 v. cenz/şă cenuşoi2 v. cenz/şă cenuşos v. cenz/şă cenuşotcă v. cenz/şă cenuşz/ţă v. cenz/şă cenz v. cens cenzar v. ţânzor cenzitor v. cens cenzor v. cenzz/ră cenzorie v. cenzz/ră cenzura v. cenzz/ră cenzuratul v. cenzz/ră cenzurat v. cenzz/ră CENZURĂ ceon v. ceaz/n CEOTI CEP cepar1 v. ceapă cepor2 v. ceapă cepar3 v. cep cepar4 v. cep CEP^Ş CEPĂ/ cepăit v. cepăi cepălos v. cepeli cepăreasă v. ceapă cepărie1 v. ceapă cepărie2 v. cep cepărit v. cep cepătoare v. începe cepau v. cep CEPCHEN cepe v. începe cepeleag v. cepeli CEPEL/ cepelniţă v. începe ceperlui v. cepeli cepesc v. ceapă cepet v. ceapă cepişoară v. ceapă cepiţă v. ceapsă CEPL/4C ceplegea v. caplagea cepli v. ciopli cepoi v. ceapă cepos1 v. ceapă cepos2 v. cep ceprag v. ceapraz cepraz v. ceapraz ceprază v. ceapraz ceprăgar v. ceapraz ceprăgărie v. ceapraz ceprăzar v. ceapraz ceprăzăresc v. ceapraz ceprăzi v. ceapraz cepreag v. ceapraz cepreaz v. ceapraz cepregar v. ceapraz cepregăni (pl.) v. ceapraz ceprezar v. ceapraz ceprigar v. ceapraz cepsoaie v. ceapsă cepsz/ică v. ceapsă cepşooră v. ceapă cepui v. cep cepuz't v. cep cepuitor v. cep cepurar1 v. cep cepurar2 v. cep cepuri v. cep cepuros v. cep cepuşoară v. ceapă cepuşor v. cep ceput v. începe cepz/ţă v. ceapă cer [ir.] v. cer1 CER1 -357- CER2 cercalam v. ţărcălam1 cer3 v. ciur1 CERC4LĂ1 cerac v. cirac cereală2 v. încerca CERAMBIC7D cercalau v. ţărcălam1 CERAMIC CERG4R1 ceramică v. ceramic cercar2 v. încerca ceramz'st v. ceramic cercare v. încerca cerap v. ciorap cercat v. încerca cerar v. ceară cercălan v. ţărcălam1 CERARGIR/T cercalau v. ţărcălam1 cerariu v. cerz'me cercănat v. cearcăn CER^ST cercănel v. cearcăn ceraşă v. cireaşă cercănz v. cearcăn cerat v. ceară cercăreţ v. încerca CERAT7T cercăta v. cerceta cerăreasă v. ceară cercătoare v. încerca cerărz'e1 v. ceară cercătar v. încerca cerărie2 v. ceară cercătwră v. încerca cerărz't v. ceară cerceaf v. cearşaf cerat v. cer2 cerceală v. ţesală cerătoare v. cerc CERCEL cerător v. cere cercela v. cercel cerătară v. cere cercela v. ţesală CERB cercelar v. cercel Cerban v. cerb cercelaş v. cercel Cerbană v. cerb cercelat v. cercel cerbar v. cerb cercelăreasă v. cercel cerbaş v. cerb cercelărz’e1 v. cercel ccrbă v. cerb cercelărz’e2 v. cercel cerbălaţă v. cerb CERCELEIE cerbărie v. cerb Cercelz’a v. cercel CERBER Cercelz’ca v. cercel cerber v. cerber cerceliţă v. checheriţă cerbeşte v. cerb CERCELAJ Cerbz'ca v. cerb cerceloi v. cercel cerbical v. cervical cercelaş v. cercel CERB/CE cercelaţ v. cercel cerbicze v. cerbz'ce CERCETA cerbicios v. cerbz’ce cercetare v. cerceta cerbicos v. cerbz’ce cercetaş v. cerceta cerbiş v. cerbz’ce cercetaşă v. cerceta cerbişă v. cerbz'ce cercetat v. cerceta cerbişar v. cerb cercetăşesc v. cerceta cerboaică v. cerb cercetăşeşte v. cerceta cerboaie v. cerb cercetăşz’e v. cerceta cerbai v. cerb cercetăşz’me v. cerceta cerbuleţ v. cerb cercetător, -oare v. cerceta cerbuşor v. cerb cercetătorz’e v. cerceta cerbz/ţ v. cerb cercetătară v. cerceta CERC cercetor v. cerc cerca v. încerca CERCEVEA cercagiu v. cearcagz’u cercevz’că v. cercevea -358- cercheaz v. cerchez cerchează v. cerchez CERCHEBCL4LĂ CERCHEL/GI (pi.) Cerc/zey (antrop.) v. cerchez cerchcs v. cerchez CERCHEZ, -Ă cerchezeasca v. cerchez cerchezesc v. cerchez cerchezeşte v. cerchez cerchezoaică v. cerchez cerchie v. ciripze“ CERCI1 cerci2 v. cere CER CICĂ CERC/LĂ cercina v. ţesală cercliu v. cearc cercoferinţă v. circumferinţă CERCOPITEC cercopiteczd v. cercopitec CERCOSPORIOZĂ CERCOV cercov v. czrcov cercovnic v. ţârcovnic cercual v. cerc cercugz (pl.) v. czrcov cercuz v. cerc cercuială v. cerc cercuzt v. cerc cercuitor v. cerc cercuitz/ră v. cerc cerculariu v. circular1 cerculaţie v. cerc cerculeţ v. cerc cercumfertriţă v. circumferinţă cercumflts v. circumflex cercumspQct v. circumspect cercumspQcţie v. circumspect cercumstare v. circumstanţă cercura v. circula cercurar v. cerc cercurărze v. cerc cercurărit v. cerc cercurel v. cerc Cercurzca v. cerc cercurzu v. cerc cercuscrie v. scrie cercustare v. circumstanţă cercuşor v. cerc cerc ut v. cerc CERDAC cerdăcel v. cerdac cerdăcaţ v. cerdac cerdiţă v. cerbzce CERE eşre [ir.] v. cere cereac v. cirac cereadă v. cireadă CERK4LĂ cerealicultzzră v. cereală cerealier v. cereală cerealzst v. cereală cereala v. cireaşă CEREBEL cerebelar v. cerebel cerebelas v. cerebel CEREBRAL cerebralzsm v. cerebral cerebralitate v. cerebral cerebrastenz'e v. cerebral cerebrozd v. cerebral cerebromalacze v. cerebral cerebrosclerază v. scleroză cerebrospinal v. spinal cerebrozzdă v. cerebral cerebru v. cerebral cerec v. cirzc1 ceregQu v. crede ceremonial1 v. ceremonze ceremonial2 v. ceremonze CEREMON7E ceremonios v. ceremonze cerencQl v. cerenţel CERENŢEL cerQp v. cirzp2 cerepie v. ciripze2 cerere v. cere cerere v. cere ceresc v. cer1 ceresteu v. ferăstrău cerestui v. ferăstrău cerQş v. cireaşă cereşiu v. cireaşă cereşte v. cer1 ceret v. cer2 ceretQi (pl.) v. ciritel cerettl v. ciritel cereviş v. cervzş CEREZ/NĂ CERGĂ cergzţă v. cerbzce cerifer v. ceară cerificare v. ceară -359- cerim v. cerime cerostei v. pirostrzi CERP/ CER7ME • • * 2 cerimetrie v. ceriu1 cerpie v. cmpze cerimonie v. ceremonze cersddă v. ţesală cerin v. cerime cersăldi v. ţesală cerine v. cerzme cersălz v. ţesală cerz'nţă v. cere cerş?>if v. cearşaf cerip v. cirz'p1 cerş&g v. cearşaf cerişoară v. ceară cerşător v. cere cerit v. ceriu1 cerşăton v. cere ceritel v. ciritel cerşătură v. cere CER7THIUM cerşetăn v. cere cerz'ţă v. ceară cerşetor v. cere ceriţică v. cerenţel cerşetoresc v. cere CERIU1 cerşetorz v. cere ceriu2 v. cer1 cerşetorie v. cere ceriu3 v. ceară cerşetorzme v. cere cerium v. ceriu1 cerşetorz't v. cere cerlau v. ceatlou cerşetură v. cere cermălaie v. cermălui1 cerşi [ir.] v. cere cermăli v. ciumurluz'1 cerşz v. cere CERMĂLU/1 cerşz're v. cere cermălui v. ciumurluz1 cerşit v. cere cern v. cerni cerşitor v. cere CERNAVODE^N cerşitoresc v. cere cemavodeancă v. cemavodeon cerşitoreşte v. cere cemător1 v. cerne cerşitori v. cere cemător2 v. cerne cerşitone v. cere cemătz/ră v. cerne cerşitonme v. cere cemăzzţ v. cemz cerşitont v. cere CERNE cerşitwră v. cere cernea v. cemz cerşui v. cere cerneală1 v. cemz cerşwt v. cere cerneală2 v. cemz CERT cemei v. cemz CERTA CERNI certa [ir.] v. certa cemzt v. cemz certăreţ v. certa cemzta v. cemz certaş v. certa cemitor, -oare v. cemz CERTAT1 cemitară v. cemz certat2 v. certa cerniţel v. cerenţel certăreţ, -eoţă v. ce CERNOZIOM certător v. certa cermzşcă v. cemz certătzzră v. certa cemwt v. cerne certej v. cerţi cemzztă v. cerne certejz' v. cerţi CERNUT certeliţă v. chechei ceroaică v. cer2 certez v. cerţi cerografz'e v. ceară CERT/ ceroi v. cer2 CERT7E cerometrie v. ceriu1 certifica v. cert ceroplastică v. ceară certificat v. cert ceros v. ceară certificator v. cert -360- certificaţie v. cert certificaţiune v. cert certiflcător v. cert certitudine v. cert carturi (pl.) v. cheart ceruz v. ceară ceruială v. ceară ceru/t v. ceară ceruitor v. ceară ceruitwră v. ceară cerulete v. cer2 ceruleţ v. cer2 CERULEU cerume v. ceară cen/men v. ceară ceruminos v. ceară cerusă v. cerwză1 cernşş [ir.] v. cenwşă cen/t v. cere cerwţă v. ceară CERUZĂ1 ceruză2 v. cerwză1 ceruz/t v. cerwză1 ceruzită v. cerwză1 CERV^NĂ cervarşte v. ciozvârtă cervQş v. cerv/ş cervQt v. ciozvârtă CERVIG4L cervice v. cerb/ce cervici v. cerv/ş cervic/tă v. cervical cervicotom/e v. cervical cerv/d v. cerv/n CERV7N CERV/Ş cervix v. cervical cesală v. ţesală cesoriu v. ceas1 cesăla v. ţesală cescărie v. ceaşcă cesculeţ v. ceas1 cescwţ v. ceas1 cescuţă v. ceaşcă ceseală v. ţesală cesfartie v. ciozvârtă ces/bil v. ceda cesie v. ceda cesiona v. ceda cesionar v. ceda CESIU cesiane v. ceda ceslau v. ceatlau CASNIC1 cQsnic2 v. ceas1 cesornic v. ceas1 cesornicar v. ceas1 CEST1 CEST2 cest* v. acest (Addenda) cQsta v. acest (Addenda) CESTER ceşti v. c/nste cQstie v. chestiune cestiune v. chestiune cestod v. cesto/d CESTO/D ccstor v. chestor cestwră v. chestor cesuleţ v. ceas1 cesură v. cezwră ceswţ v. ceas1 cesvartă v. ciozvârtă cesvarte v. ciozvârtă ceşăla v. ţesală ceşcăr/e v. ceaşcă ceşceva v. ce1 ceşcevaşi v. ce1 ceşcul/ţă v. ceaşcă ceşcwţă v. ceaşcă ceşeală v. ţesală ceşela v. ţesală ceşesc v. ceh ceşit v. cişzt GEŞME1 (pl.) ceşme2 v. cişmea ceşmea v. cişmea ceşmegiu v. cişmea ceşniu v. cişn/u CEŞT/ cet v. încet ceta v. încet ce/ac v. ciutac1 CETAGEU cetaceum v. cetaceu cetal v. ceatal1 cetal-menzal v. ceatal1 cetal-menzil v. ceatal1 cetal-mez/1 v. ceatal1 cetanie v. cit/ cetara v. ceteră cetarie v. cit3 cetaş v. ceată1 -361- CETATE cetitoriu v. citz cetate [ir.] v. cetate cetlăiaş v. ceatldu cetăra v. ceteră ce/Zăa v. ceatldu cetăraş v. ceteră cetlu/ v. ceatlou cQtără v. ceteră cetlu/t v. ceatlou cetarnă v. cetamă cetluitwră v. ceatldu cetăţea v. cetate cetma v. ceatma cetăţean, -ă v. cetate CETNIC cetăţeancă v. cetate cetoacidoză v. ac/d (Addenda) cetăţenesc v. cetate cetogen v. cetonă cetăţeneşte v. cetate cetogeneză v. cetonă cetăţen/e v. cetate CETONĂ cetăţen/me v. cetate cetonem/e v. cetonă cetăţesc v. cetate cetonic v. cetonă cetăţaică v. cetate cetonur/e v. cetonă cetăţwie v. cetate ceţos v. încet cetăţu/t v. cetate cetoză v. cetonă CETiRNĂ CETVTRNĂ CETCĂ cetvartă v. ciozvârtă cetcu/ v. cetcă cetvert v. ciozvârtă cete v. ceată1 ceţa v. ceaţă CETEA ceţos v. ceaţă ceteală v. cit/ ceţoşa v. ceaţă cetelnă v. cit/ ceţu/ v. ceaţă ce/ew v. cetină CEU1 CETENĂ1 ceu2 v. ceh cetenă2 v. cetină ceuc v. ciocwş cetmie v. cit/ ceucaş v. ciocwş cetera v. ceteră CEUCĂ ceteraş v. ceteră ceucaş v. ciocwş CETERĂ ceucuşoară v. ceucă ceterea v. ceteră ceucwţă v. ceucă cetereza v. ceteră ceunar v. ceawn cetcmă v. cisternă CEUR ceterwică v. ceteră ceur v. ceur ceterwţă v. ceteră ceura v. ceur cetQţ1 v. cit/ ceurQz v. huhurez ce/e/2 v. cit/ CEUŞ1 cetfer/c v. ciozvârtă ceu^2 v. ceawş ceri v. cit/ ceva [ir.] v. ce1 CETIE ceva [ir.] v. ce1 cetin v. cetină ceva v. ce1 CETINĂ cevaşi v. ce1 cetinel v. încet cevaşile v. ce1 cetin/că v. cetină cevaşilea v. ce1 cetin/ş v. cetină CEVL4NĂ cetin/ţă v. cetină cevrea v. gevrea cetinos v. cetină cevr/că v. gevrea cetiooră v. cetină CEZL4R cetişooră v. ceată1 cezar v. cezar cetit1 v. cit/ cezarian v. cezar ceri/2 v. cit/ cezariană v. cezar -362- cezanc v. cezar cheant v. cheoun cezaricesc v. cezar cheantawn v. cheoun cezarin v. cezar cheantaxxr v. cheoun cezarism v. cezar cheanţ v. cleanf cezaro-crăiesc v. cezar CHK4NŢĂ cezaro-regal v. cezar chear’ cezaro-regesc v. cezar CHEARALD cezarotom/e v. cezar CHEART cqzîu v. cesiu cheartiu v. cheart cezlui v. ceatlau chearuvm v. chervan cezm&n v. cecman cheaş v. unchi CEZL/RĂ cheatzp v. cheat/p cezvmrtă v. ciozvârtă cheatib v. cheat/p cşme [ir.] v. cerne CHEAT7P cfadrmt v. cadran1 CHEJŢĂ cfartdd v. cvartal CHK4ŢĂLĂ CF ART^NĂ CHEOUN cfartir v. cartier cheawn v. cheoun cfert v. sfert chemur v. cheoun cflmt v. finet chebdib v.chebap cfit v. chit1 CHEBAP cfitmţă v. chit1 chebar v. ghebă cfitmţie v. chit1 chzbă v. ghebă cfîtui v. chit1 chsbe1 v. chelbe CHA-CHA-CFL4 chsbe2 v. ghebă CHALONĂ chebre?L v. gebrea CHAMOIS CHEC1 character v. caracter CHEC2 CHARDONNAY chQce v. checea charismă v. car/smă CHECEL4 CHARLESTON checel/u v. checea chartă v. cartă1 chechenş v. chichir/ş CFL4RTER CH£CHERIŢĂ CHARTREUSE chQchiriţă v. checherită CHASSE CHECI CHATEAUBRIAND checigă v. cegă1 cheabdp v. chebap CHED£R CHE^BĂ chedrin v. ghidr/n cheabur v. chiabar chtdru v. cedru cheaburQsc v. chiabt/r CH£DVEŞ cheabun v. chiabor chedveşel v. chedveş CHEAF/R CHEESEBURGER CHEAG1 CHEF CHEAG2 CHEFUL cheagalm v. cheag1 chefaha v. cefalee cheagomicQr v. cheag1 chefaîopode (pl.) v. cefalopod cheagomicQriu v. cheag1 chefa/ v. cheof cheagomiţă v. cheag1 chefalu/1 v. chef cheah v. cheag2 chefălui2 v. chefe cheahnă v. cehă/ chefaluială v. chef cheme v. chel1 CH£FE che&lfăd v. galfad chefed v. galfad chezlfet v. galfad -363- chefeli1 v. chef chefelz2 v. chefe chefelnz v. chefe chefeluz v. chefe cheferist v. ceferist CHEF7L CHEFiR chefliu, -ie v. chef chefhi v. cheof chefnit v. cheof chefos v. chef chefş v. cheşf chefşor v. chef cheftea v. chiftea chefui v. chef chefuleţ v. chef chefului v. chef chefuşor v. chef chegar v. cheag1 chegariu v. cheag1 chegăldu v. cheag1 chegăreaţă v. cheag1 chegărete v. cheag1 chegăreţ v. cheag1 chegărie v. cheag1 chegăriţă v. cheag chegătoare v. cheag1 chegherniţă v. cheag1 CFLEGLĂ cheglu v. cheglă chegni v. cheof chegomicer v. cheag1 chegomiceriu v. cheag1 chegomiţă v. cheag1 cheh v. chelie chehm v. chehaia CHEHAL4 chehaia-beg v. chehaia chehaia-bei v. chehaia chehaia-chiatib v. cheatzp chehaialac v. chehaia chehdde v. chehaia chehailac v. chehaia chehăiv.chehe CFLEHE cheheli v. chehe cheheş v. chehe chehlembar v. chihlimbar chQhniţă v. pivniţă chehos v. chehe chehribar v. chihlimbar chehribanu v. chihlimbar CHEI chei a v. chehaia cheiaj v. chei c/zeiar v. cheie CHEIE cheier v. cheie cheieriţă v. cheie cheieto&re v. cheotoare cheietwră v. încheia cheihaia v. chehaia CHEIL/TĂ cheiloplastie v. cheilită cheiotoare v. cheotoare CHEIROMEGAL7E CHEIROPT£R cheişoară v. cheie cheitoare v. cheotoare cheiţă v. cheie cheiwţă v. cheie CHEL1, CHK4LĂ CHEL2 chelacăi v. chelălăi CHEH4R1 chelar2 v. chelar1 chelarabă v. calarabă chelargi-başa v. chiler chelăcăi v. chelălăi CHELĂLĂ/ chelălăială v. chelălăi chelălăz't v. chelălăi chelălăitwră v. chelălăi chelălau v. chelălăi chelărea v. ochelari chelăreasă v. chelar1 chelărd v. ochelari chelărie v. chelar1 chelăriţă v. chelar1 CHELiU chelban v. chelbe chelbaş v. chelbe chelbăşi v. chelbe chelbăşie v. chelbe CHM.BE chelbează v. gălbează chelbos v. chelbe chelboşi v. chelbe chelboşie v. chelbe chelcea v. cale chelcig v. cheltui chelciug v. cheltui CHELCULiŢĂ cheldesi v. chindisi -364- CHELEFS/ CHELEMET chelemetui v. chelemet CHELEN chelepir v. chilipir cheler&bă v. calarabă cheleriu v. chiler chelermin v. chilermenea cheleş v. chel1 cheleş v. chel1 CHELEU chelevsi v. chelefsi chelfăm, v. chelfanz' chelfanată v. chelfanz chelfaneală v. chelfanz CHELFANZ chelfanuz' v. chelfanz chelfed v. galfad cheli v. chel1 CHELICER chelicerat v. chelicer chelze1 v. chel1 chelie1 v. chilie1 CHELIFER chelimbdir v. chihlimbar chelipir v. chilipir CHELNĂ chelnăr v. chelner chelnăreasă v. chelar1 chelnăriţă v. chelner chelnăriţă v. chelner CHELNER chelnerifă v. chelner chelneriţă v. chelner chelnia v. chelnă CHEL07D cheloloimm v. chiloman1 CHELONL4N chelşig v. cheltui chelşz/g v. cheltui chelşugel v. cheltui chelşuguz' v. cheltui cheltămlă v. cheltui CHELTĂR1 CHELTĂR2 cheltări v. cheltăr1 chelteu v. telteu CHELT/C CHELTUZ cheltuială v. cheltui cheltuielnic v. cheltui cheltuios v. cheltui cheltuit v. cheltui cheltuitor, -oare v. cheltui CHEM4 CHEM4N chemare v. chema chemat v. chema chemăi v. chimăz' chemător, -oare v. chema chemătz/ră v. chema CHEMBRICĂ chemehvhă v. camilafcă chemeşă v. cămaşă chemeşe v. cămaşă chemeşuţă v. cămaşă chemetin v. camătă CHEMI- chemic v. chimie chemie v. chimie chemigrafie v. grafie chemiluminescenţă v. lumină CHEMITIPZE chemni v. cheof CHEMO- chemoluminescenţă v. lumină chemoluminiscenţă v. lumină chemorezistenţă v. rezista chemosinteză v. sinteză CHEMOS (9RBŢIE chemotactism v. tactism chemotaxz'e v. tactism chemoterapz'e v. terapie chemotropism v. trop CHEMULUZ chen v. chenar CHENJF CHEN4R chenăraş v. chenar chenărui v. chenar chencăni v. schencănz' chendălaie v. chendelă CHENDELĂ chendeli v. chendelă chendelie v. chendelă chenderă v. chendelă chendilă v. chendelă chendru v. centru CHENE^F cheneafaş v. canava chenez v. cneaz chenezot v. cneaz chengur v. cangur chenomc v. chinonic -365- CHENOPODIACEE (pl.) chercăni1 v. chior2 chentavru v. centaur chercăni2 v. cârc1 chentral v. centru chercheleală v. chercheli chentru v. centru CHERCHEL7 chentuş v. contăş CHERCHELIE chenui v. chin cherchelii (pl.) v. cherchelie chenzinal v. chenzină chercheliţă v. checheriţă CHENZINA cherchelz'u v. chercheli CHEOF CHERCHERIŢĂ1 cheofăi v. cheof chercheriţă2 v. checheriţă CHEOTCL4RE CHERCHET cheotorătz/ră v. cheotoare cherchezi v. chercheli cheotz/ră v. cheotoare cherchilă v. terh CHEPĂ cherci v. corci3 CHEPCE/41 chercitură v. corci1 chepcea2 v. checeo chercuz v. cherc chepcel v. chepcea1 CHERCURĂ chepenea v. căpeneag1 cherdame v. cardama chepeneag v. căpeneag1 CHERDOS chepenel v. căpeneag1 cherdus v. cherdos CHEPENG chereche v. cherachea chepenghi v. chepeng CHEREM chepentv.chepeng cherestar v. cherestea cheptoare v. cheotoare cherestărz'e v. cherestea c/zer v. chiar CHERESTEA chera v. chir cherestegerie v. cherestea cherache v. cherachea cherestegie v. cherestea CHERACHE4 cherestegiu v. cherestea cherama v. chir cherestigie v. cherestea cheramo v. chir cherestigirie v. cherestea CHERAPLEŞ cherestul v. crăstwl CHERAT7NĂ chereş v. cherz'ş cheratinizare v. cheratz'nă CHERHANA cheratinizat v. cheratz'nă cherhanagz'u v. cherhana CHERAT7TĂ cherhcmea v. cherhana cheratocon v.cheratz'tă cheri v. chiar cheratoconjunctivz'tă v. cheratz'tă cherim v. cherem cheratodermz'e v. cheratz'nă CHERINĂ cheratolitz'c v. cheratz'nă CHER/Ş cheratom v. cheratz'nă cherlăi v. chelălăz' cheratometru v.cheratz'tă cherlopan v. chirlopan cheratoplastz'e v.cheratz'tă chermea v. dermea cheratoscop v.cheratz'tă CHERMELEU cheratoză v. cheratz'nă chermes v. cârmaz cheraţiţă v. chir CHERMESĂ cherăbabă v. calarabă chermessă v. chermesă cherăi1 v. chior2 chermeză v. chermesă cherăi2 v. chir ăi CHERN cheră iţă v. creiţar CHERNĂR cherăud v. chearawd CHERNÂR/E CHERBEL cherpă v. cherpedz'n CHERC cherpedel v. cherpedz'n -366- cherpeden v. cherpedin CHERPED/N cherpedine v. cherpedin cherpici v. chirpici CHERRY CHERSĂ chersan v. chersin CHERS7N chert v. cheart chertec v. chertzc CHERT/C chertiu v. cheart cherţăneală v. chertăni CHERŢĂN/ cherţâni v. chertăni cheruvic v. heruvim CHERV^N chervmă v. cervonă chervangiu v. chervan chervanserai v. chervan CHERVĂL chervăsărie v. carvasara CHES1 ches2 v. chisea1 chesa v. chisea1 chesacă v. chisoagă chesadar v. chesedar chesar v. cezar chesaricesc v. cezar chesariu v. cezar chesarocrăiesc v. cezar CHES^T chesatliwc v. chesot chesă v. chisea1 chesăgi v. ches1 chesăgiu v. ches1 chesar v. chiser cheschm v. chischineu cheschenea v. chischineu chescheneu v. chischineu cheschet v. cheşchet cheschm v. cheşchin chesea1 v. chisea1 cheseat2 v. chisea2 CHESEDAR cheser v. chiser chesergiu v. chiser CHESM CHESîvh4RIU CHESMK4 CHESMEC chesmeriu v. chesmariu CHESON chesonier v. cheson CHESTEL/VĂ chestie v. chestiane chestiona v. chestiane chestionar v. chestiune chestionat v. chestiz/ne CHESTIt/NE CELESTOR chestură v. chestor chesuieţ v. chisea1 CHEŞ1’ CHEŞ2 cheş3 v. chez1 cheş4 v. chisea1 cheşaie v. cheş1 cheşchereică v. cheş2 CHEŞCHET CHEŞCHIN cheşei v. cheş1 cheşei v. cheş1 cheşer v. chiser cheşet v. cheş1 cheşet v. cheş1 cheşeu v. cheş1 CHEŞF cheşitv. cheş1 cheşleag v. chişleag CHEŞMECI cheta v. chetă CHETANDIS/ CHETĂ chetib v. cheatip chetoare v. cheotoare CHEŢ1 chef v. câţ1 chetă CHEŢĂLV^N cheu v. chei cheuc v. cauc1 CHEUCĂ cheucz/ş v. cheucă cheuni1 v. cheaun cheuni2 v. chiu cheutoare v. cheotoare cheverniseală v. chivernisi chevni v. cheof CHEWIN G-GUM CHEZ1 CHEZ2 CHEZL4P chezaro-crăiesc v. cezar -367- CHEZ/4Ş chezaşă v. chezaş chezăşz v. chezaş chezăş/e v. chezaş chezăşluz v. chezaş chezăşuz v. chezaş chezăşuitor v. chezaş chezcş v. chezaş chezeşui v. chezaş chezi v. chez1 CHIABUR chiaburaş v. chiabwr chiaburise v. chiabwr chiabur/ v. chiabwr chiaburzme v. chiabwr chiaburoaică v. chiabwr chiaburoi v. chiabwr chiaf v. cheof chiag v. cheag1 chiaia v. chehaia CHIAMĂT CHIAR chiar aud v. chearawd chiarhuz v. chearawd chiarificaţiune v. clar CHL4SM chiasmatic v. chiasm chiasmă1 v. chiasm chiasmă2 v. chiasm chiatip v. cheatzp CHIAU chiălălăi v. chelălă/ CHIB.4RCĂ CH/BĂL CHIB/TCĂ CHIBIŢ chibiţ v. chib/ţ chibiţa v. chib/ţ chibiţăr/e v. chib/ţ CH7BLĂ1 CHIBLĂ2 chibiţ v. chibăl chiborean v. găbwr CHIBRIT chibritilniţă v. chibr/t chibul v. ch/băl chibz v. chibzuz CHIBZU/ chibzuială v. chibzu/ chibzu/nţă v. chibzu/ chibzu/t1 v. chibzu/ chibzu/t2 v. chibzu/ chibzuita v. chibzuz chibzuitwră v. chibzuz CHIC1 chic2 v. chz'cot chic3 v. şic CH/CĂ chicai v. ch/cot CH/CERĂ1 chiceră2 v. chzciură chicote v. chitzc chiceu v. ciucou chichenţă v. chicheriţă chicheriţă v. chicheriţă chicheu v. ciuceu CHICHL41 chichia2 v. chită1 chichibwţă v. chiţibwş chichicear v. chichzţă chichze1 v. chichzţă chichie2 v. ch/tă1 chichie3 v. tichze chichilem v. chitilean chichineaţă v. chichzţă chichinoţ v. chichzţă CHICHION chichirez v. titirez chichirgiu v. cichirg/u CHICHIR/Ş chichiriţă v. chicheriţă chichiriză v. chicheriţă chichirneţ v. chichzţă CHICH/ŢĂ CHICI1 CHICI2 chici2 v. timpi CHICIN£TĂ chicioră v. chzciură CH/CIURĂ CHICL4Z chiclazăr v. chiclaz chzclă1 v. pz'clă chzclă2 v. chicldu CHICLiU chiclăzăr/u v. chiclaz chiclop v. ciclop chiclu v. czclu chicos v. ch/că CH/COT chicoteală v. ch/cot chicotz v. ch/cot chicotz't v. ch/cot chicuz v. ch/că fi -368- chicuitz/ră v. chz'că chiculz'ţă v. chz'că chicuşooră v. chz'că chicz/ţă v. chz'că chida v. chz'dă CH/DĂ chidelniţă v. cădelniţă CHIDEMON/E chidie v. chz'dă chidie v. chz'dă CHID/NC chidinz’e v. chz'dă chidru v. cedru chidrz/ţ v. cedru chidzaş v. chezaş chidzăşie v. chezaş chie v. cheie CHIET/SM chietzst, -ă v. chietzsm chietoare v. cheotoare chietorea v. cheotoare chietz/dine v. chietzsm CHIEVEAN, -Ă chievzt v. chieveon CH/FĂR chiflar v. chz'flă CH/FLĂ chifligi v. cofleşi chiflosi v. cofleşi chiflu v. chzflă CHIFTEA chiftelz/ţă v. chiftea chifteriţă v. coropzşniţă chifti v. pişti chiftiriţă v. coropzşniţă CHIFU7 chigomicer v. cheag1 chigomiceriu v. cheag1 chiha v. chehe chihai1 v. chehe chihai2 v. chehaia chihaia v. chehaia chihaia-bei v. chehaia chihaie v. chehaia chiharcă v. chibarcă chihăi1 v. chicot chihăi2 v. chehe chihăială v. chzcot chihăini v. chehe chihăitz/ră v. chehe chihială v. chzcot CHIHITEALĂ chihlibar v. chihlimbar chihlibariu v. chihlimbar chihlibărit v. chihlimbar chihlibăriu v. chihlimbar CHIHLIMBAR chihlimbariu v. chihlimbar chihoară v. ghihară chihoarcă v. tohoorcă chihot1 v. chzcot chihot1 v. chiu chihoti1 v. chzcot chihoti2 v. chiu chihotit v. chzcot chihribar v. chihlimbar chihrimbar v. chihlimbar chihui v. chzcot CHII c/zi/a v. piază c/zzyă? v. chezaş CH/JNĂ CHIL1 CHIL2 chil3 v. gram chif v. chel2 CHILABA chilagiu v. chirigiu chilată v. culotă chilav v. chilă3 chilav v. chzlă3 chilaviţă v. chilăviţă CH/LĂ1 CH/LĂ2 CH/LĂ3 chilălăi v. chelălăz' chilălou v. chelălăz chilăman v. chiloman1 chilărz'e v. chiler CHILAU chilăvz’ v. chzlă3 chilăvie v. chzlă3 CHIL ĂV/ŢĂ chilaf v. câlaf chilciug v. cheltui CHILER chilerel v. chiler CHILERMENEA chilermeni v. chilermenea CHILFAC chilfoseală v. chirfosi chilhanagm v. chiolhan chilhangiu v. chiolhan CHILIAN, -Ă -369- chilniţă v. pivniţă CHILIA SM chz'lo v. gram chilichi v. fz'lipi c/zi/o- v. kilo- CHIL7E1 chilog v. chilwg1 chilie2 v. chel1 chilogram v. gram chilz'e-armenească v. chilermenea chilogramometru v. gram chilifar v. călifar chilolitru v. lz’tru chilifer v. chil2 chiloloiman v. chilomon1 chilifica v. chil2 chilom v. chilzzg1 chilificaţie v. chil2 CHILONL4N1 chiligiu3 v. celebru chilomon2 v. chilwg1 chiligiu1 v, chirigiu chilomănesc v. chilwg1 chiligiu2 v. schelă chilomănz’ v. chilomon chilihoaie v. ceahlău chilomb v. chilwg1 chiliiţă v. chilie1 chilometra v. metru CHIL7M1 chilometraj v. metru chilim2 v. cherem chilometric v. metru chilimandros v. calamandros chilomQtru v. metru chilimat v. chelemet chilomiţă v. chilăvz'ţă chilimbar v. chihlimbar chilomoţ v. golomoz chilimbariu v. chihlimbar CHILOPAN chilimboţ v. golomoz chilopaste v. chiropaste chilimQt v. chelemet CHILOPOD chilimfar v. chihlimbar chiloţaş v. chiloţi chilimică v. filimică chiloţel v. chiloţi CHILIM/E CHILOŢI (pi.) chilimin v. filimică chilovat v. watt chilimină v. filimică chiloviţă v. chilăvz'ţă chilimoaţă v. golomoz chilştoc v. chil1 chilimoţ v. golomoz c/zz'/ş'ug1 v. chel1 CHIL/N chilşug2 v. cheltui chilină v. chinină chiltui v. cheltui chilindi v. chilz'n chiltuială v. cheltui chilindru v. cilindru CHILt/F chilineşte v. chilz'n CHILt/G1 chilinz' v. chilz'n chilug2 v. pilwg chilinică v. filimică chilum v. chilwg1 chilioară v. chilie1 chilvără v. chivără c/zz'/i/? v. căleap CHIM1 chiliper v. chilipir chim2 v. chimen chilipQriu v. chilipir CHIMAC CHILIP7R CH/MĂ1 chilipirgeală v. chilipir CH/MĂ2 chilipirgi v. chilipir chimă3 v. schimă chilipirgioaică v. chilipir CHIMĂ/ chilipirgit v. chilipir chimăn v. chimen chilipirgiu v. chilipir chimător v. chema chilipur v. chilipir chimbal v. cimbal chiliwţă v. chilie1 chimbric v. chembrică e/zi/m v. pielm chimbrică v. chembrică chilnar v. chelnă chimeaşă v. cămaşă chilnă v. chelnă CHIMEDOS -370- CHZMEN chimeon v. chimion chimir v. chimir CHIMERLEU chimzşă v. cămaşă chimeşe v. cămaşă chimeşuică v. cămaşă CHIMET chimgie v. cange chimi v. chimăi chimic1 v. chimie chimic2 v. chimz’e chimicale (pl.) v. chimz’e chimică v. chimz’e chimicesc v. chimz’e CHIM/E chimilioară v. chimz'r chimiluminiscenţă v. lumină chimin v. chz’men chiminete v. cămin chimimţ v. cămin CHIMIO- chimioluminiscenţă v. lumină CHIMION chimioniu v. chimion chimioprofilaxz’e v. profilaxie chimiorezistenţă v. rezista chimiosinteză v. sinteză chimiosteriliza v. steril chimiotactz’sm v. tactz’sm chimiotaxie v. tactz’sm chimioterapie v. terapie chimioterapie v. terapie chimiotropz'sm v. trop CHIM/R chimiraş v. chimz’r chimirlz’c v. chimir chimism v. chimz'e chimist v. chimie chimiş v. camiş chimiterion v. cimitir chimitir v. cimitir CHIM/ŢĂ1 CHIM/ŢĂ2 CHIM/ŢĂ3 chimxţct v. pivniţă chimiţărz’e v. chimz'ţă1 chimiza v. chimz'e chimizare v. chimz’e CHIMNZ chimnicariu v. temnic chimnz't v. chimnz’ chimnitz/ră v. chimnz’ CHIMOGIUF chimografie v. chimograf chimogramă v. chimograf chimono v. chimonou CHIMONOU CHIMOZ/NĂ CHIMULU/ chimus v. chim1 chimval v. cimbal CHIN china v. închina CHESUP chinapastă v. chiropaste chinapasîe v. chiropaste chinar v. chenar CHINARG/U chinavar v. chinovar CH/NĂ1 chină2 v. chinchină chinăraus v. chinoroz chinărui v. chenar chinavar v. chinovar chincă v. chingă chinchenal v. cinci CHINCHENIU CHINCHIMOfCĂ CHINCH/NĂ CH/NCI1 chine? v. cimpz' chindm v. chindeu chindii v. chindie chindezzţ v. chindeu CHINDERCĂ chindesi v. chindisz' CHINDEU chindica v. chindie CHIND/E CHINDESL4R chindiooră v. chindie chindiseală v. chindisz’ CHINDISZ chindisz't v. chindisz' chindisitzzră v. chindisz' chindn? v. chindeu chindii? v. chindie chindiz/ţă v. chindie chindosi v. chindisz' chindros v. chinoroz chindru v. chinoroz chindrus v. chinoroz chine- v. cz’ne-2 — 371 — chinejz v. cneaz chinematograf v. cinematograf chinepişte v. cânepă chinestezic v. chinestez/e CHINESTEZ/E chineto- v. c/ne-2 CHINEZ1, -Ă chinez2 v. cneaz chinezăr/e v. chinez1 chinezerie v. chinez1 chinezesc v. chinez1 chinezeşte v. chinez1 chinezi- v. c/ne-2 chinezio- v. c/ne-2 chinez/sm v. chinez1 chineziterapewt v. terap/e chineziterap/e v. terap/e chinezoaică v. chinez1 chinezoterapeut v. terap/e chinezoterapie v. terap/e chinga v. ch/ngă chingor v. ch/ngă CH/NGĂ chinghie v. chind/e chingul/ţă v. ch/ngă chinguşooră v. ch/ngă chingwţă v. ch/ngă chinic v. c/nic chinicesc1 v. chinez1 chinicesc2 v. c/nic chinid/nă v. chin/nă chinin v. chin/nă CHIN/NĂ CHINIŞiU chinişor v. ch/men chino- v. cino-chinochefd v. cinocefal chinogrecesc v. grec chinoleină v. chinol/nă CHINOUNĂ chinologic v. cinolog/e2 chinologie v. cinolog/e2 CHINONĂ CHINON/C chinopastă v. chiropaste chinopastie v. chiropaste chinoros v. chinoroz chinoroş v. chinoroz CHINOROZ chinov v. chinovie chinovit v. chinovie CHINOVAR chinovesc v. chinovie chinovial v. chinovie chinoviceşte v. chinovie CHINOVIE chinov/tic v. chinovie chinoviu v. chinovie chinrus v. chinoroz CHINTAL chintă v. cv/ntă CHINTESENŢĂ chinteş v. contăş CHINT/C chintuş v. contăş CHINŢ chinu/ v. chin chinuială v. chin chinu/t v. chin chinuitoare v. chin chinuitor v. chin chinval v. cimbal chinzai v. chin chinzu/ v. chin chinzuială v. chin chinzuitor v. chin chinzuitwră v. chin chioară2 v. chiar CHIO^RCĂ1 CHIO^RCĂ2 chioardă v. chior1 chiobixr v. cobwr CHIOC CHIOCE'C chioceşte v. chiocec chiofni v. cheof chioftea v. chiftea c/z/oi v. chiu chiolălăi v. chelălăz chiolhaisan v. chior1 CHIOLHAN chiolhang/u v. chiolhan chiolhan/u v. chiolhan chiolhănos v. chiolhan chiom v. chiomb CHIOMB chiombă/ v. chiomb chiomb/e v. chiomb chiomp v. chiomb chiompăi v. chiomb chiompăn/ v. chiomb chiondăn v. chiondoraş CHIONDORiŞ chiondoreală v. chiondoraş -372- chiondori v. chiondomş chiondoriş v. chiondomş chiondorf v. chiondomş chiondoros v. chiondomş chiondomş v. chiondomş CHIOND UZ chiopmg v. chepeng CHIOR1, CHIOARĂ1 CHIOR2 chiorăi v. chior2 chiorăială v. chior2 chiorăit v. chior2 chiorăitz/ră v. chior2 Chiomni (top.) v. chior1 chiomnie v. chior1 chiorâi v. chior2 chiornş v. chior1 chiornt v. chior1 chiorâtz/ră v. chior1 chiorc v. chior1 chiorcăi v. chior2 chiorcănz' v. chior2 chiorcăi v. chior2 chiorchioşa v. chior1 chiorcuş v. chior1 chiordiş v. chior1 chiomnie v. chior1 chiorfârtan v. ciozvârtă chiorhaisan v. chior1 chiorhaniu v. chiolhan chiorhwz v. chearaz/d chiori v. chior1 chiorie v. chior1 chiorilă v. chior1 chioriş v. chior1 chiorzv. chior1 chiorlăi v. cherchelz' chioroi v. chior2 chiorpeacă v. ciorpec chiorpecă v. ciorpec CHIORT chiorfăz v. chior2 chiornş v. chior1 chioşc v. chioşc CHIOSCĂ CHIOSTEC1 chiostQc2 v. chiştoc CHIOŞ1 chioş2 v. chioşc CHIOŞC chioşcar v. chioşc chioşcă v. chişcă chioşcăreasă v. chioşc chioşcănţă v. chioşc chioşchiomică v. cheş2 CHIOŞT7ŢĂ chiot v. chiu CHIOTE1 chiota2 v. chiu chioteolă v. chiu chioti v. chiu chiotit v. chiu chiotoare v. cheotoare chiovean v. chievean chiovenesc v. chievean CHIP1 chip2 v. chiz/p chiparis v. chiparos CHIPAROS SĂ CHIPAROS chiparoz v. chiparos chipcea v. chepcea1 chipceac v. chepcea1 chipceag v. chepcea1 chipeşi v. chepcea1 chipcelar v. chepcea1 chipel v. chzflă chipeneag v. căpeneag1 chipeng v. chepeng chipeş v. chip1 chipeţ v. căpaţ chipfă v. chiflă chipflă v. chiflă chipineg y. căpeneag1 chipirdic v. prichindel chipirduş v. prichindel chipiş v. chip1 CHIP/U chipos v. chip1 chiprindel v. prichindel chipriot v. cipriot CHIPROVICE^N CH/PRU chipul v. chip1 chipuială v. chip1 chipuleţ v. chip1 chipului v. chip1 chipurile v. chip1 chipurilea v. chip1 chipuşor v. chip1 chipzui v. chibzui chipzuială v. chibzui chipzuitară v. chibzui CHIR -373- chir akxai v. chiraloisa chira v. chir chirachQ v. cherachea chiragelac v. chirig/u chiragi-başă v. chirigiu chiragiu v. chirigiu CHIIUGRĂ CHIRALiU CHIRALE1SA chiraks v. chiraleisa chiralexa v. chiraleisa chiramde (pl.) v. chir chiramo v. chir chirarQsa v. chiraloisa chirarQxa v. chiraloisa chirasă v. cuirasă chiraşă v. cuirasă ch/ră CHIRĂ/ chirăit v. chirăi chirăitz/ră v. chirăi CHIRC4V CH/RCĂ1 chircă2 v. ghircă chir căi v. cârc1 chircăni v. cârc1 chirchili v. chercheli CHIRCHIL/G chirchiliu v. chercheli chirchiriţă v. checheriţă chirchiului v. chercheli CHIRCI chirci-başa v. chiurc chircitwră v. chirci chir coti v. piroti chircui v. chircă1 chircuţă v. ghircă chirdos v. cherdos chirdoseală v. cherdos chirdosi v. cherdos chirdus v. cherdos chirfoseală v. chirfosi CHIRFOS7 chirgă v. chingă chirgelac v. chirigiu chirgiu v. chirigiu chirhan v. cherhana chirhana v. cherhana chirhanea v. cherhana chiria v. chirăi chiriarchie v. chiriarh CHIRL4RH chiriarhicosc v. chiriarh chiriarhie v. chiriarh chiriaş v. chirie1 chiriator v. chirie1 chiribar v. chihlimbar chirie v. chirăi chirică v. ciurică1 CHIRIE1 chirie2 v. chir CHIRLELĂ chirier v. chirie1 chiriore v. chirie1 chirietor, -oare v. chirie1 chirigelâc v. chirigiu CHIRIGH7ŢĂ chirigie v. chirigiu chirigiţă v. chirigiu CHIRIGIU chirii v. chirăi chirilaş v. crilă CHIRILIC chirilicesc v. chirilic chirilicoşte v. chirilic chirimbar v. chihlimbar CHIRIMIREAŢĂ CHIRINGIU c/zirio v. chir chirio-chir v. chir chirio-chirio v. chir chiripir v. chilipir chiristigiu v. cherestea c/ziriş1 v. cherz'ş chirit v. chiar chirz'ţă v. chir chiijaliesc v. cârjaliu CHIRH4UCĂ chiri ăi v. chirăi CHIRLIS7 chirlocan v. chirlopan CHIRLOP^N chimav v. chilă3 CHIRNOG chimogi v. chimog chimogie v. chimog CHIROGR4F chirografar v. chirograf CHIROMANT chiromanta v. chiromant chiromantic v. chiromant chiromanţie v. chiromant chiromegalie v. cheiromegalie CHIRON -374- CHIROP^STE chiropastie v. chiropaste chiroptQr v. cheiropter chirotonie v. hirotonz chiroţică v. pilotă CHIRPGEL chirpic v. chirpzci chirpicar1 v. chirpzci chirpicar2 v. chirp/ci CHIRPICI chirşiţă v. chzşiţă1 chirtoacă v. ghirtoc chirtoc v. ghirtoc CH/RŢĂ chirţăni v. chiţ chirţeni v. cherţănz CHIRt/RG chirurghie v. chirz/rg chirz/rgic v. chirz/rg chirurgical v. chirz/rg chirurgze v. chirz/rg CHIRVJI chirvm v. chervan CHIS o/zz'^a v. chisea1 chisag v. tisau chisagă v. chisoagă chisagau v. pisa chisagiu v. ches1 CHISAR1 chisar2 v. chiser chisargiu v. chiser chisag v. tisau chisăgi v. ches1 chisăgiu v. ches1 chisăliţă v. chzseliţă chisăliţz v. chzseliţă chisar v. chiser chisou1 v. tisau chisau2 y. pisa chisag1 v. chişzg chisag2 v. tisau CHISiM chiscan v. chiţ chischinea v. chischinou chischimie v. chischineu CHISCHINEU chischiriţă v. coropzşniţă chiscui v. chiţ CHISEA1 CHISEA2 chisedar v. chesedor CH/SELIŢĂ CHISAR chisig v. chişzg chisiliţă v. chzseliţă chisim v. chisam chisimz v. chisam chisimzt v. chisam CHISL/C chismsriu v. chesmariu chisnovaş, -ă v. chisnovot CHISNOVOT, -Ă chisnovotic, -ă v. chisnovot CHIS04GĂ chisoarcă v. chisoagă chisoare v. închzde chisoi v. pisa chisos v. chis CHIST chistă v. chist chistectomz'e v. chist chzstic v. chist chistzre v. ghiştz chisug v. chişzg chisagă v. chisoagă CHIŞAFiU CHIŞ^I CH/ŞAV chişav v. chz'şav CH/ŞĂ CHIŞĂRiU chişăv v. chzşav CH/ŞCĂ chişchenQu v. chischineu chişchinm v. chischinou chiş chir iţă v. chocheriţă chişcrăciz/n v. crăciz/n chişcui v. chiţ chişcz/ţă v. chzşcă CH/ŞER chişerQu v. chişărau CHIŞ/G CH/ŞIŢĂ1 chişiţă1 v. chzşiţă1 chiş iţă2 v. căşz'ţă1 chişiţă2 v. căşzţă1 chişiţă3 v. caş chişiţă3 v. caş chişleac1 v. chişleag chişleac2 v. chişloc CHIŞLEAG CHIŞLEC chişlig v. câştiga -375- CHIŞM/Ş CHIŞOI chişorniţă v. pişa chiştiga. v. câştiga chiştiriţă v. coropişniţă chişto&că v. chiştoc CHIŞTOC chiştocor v. chiştoc Chişu-Crăciun v. crăciwn CHIT1 CHIT2 CHIT3 CHIT4 CHIT4B chitaci v. chit/1 CHIL4I CHIT4N chitanţar v. chit1 chitanţă v. chit1 chitmţie v. chit1 chitanţier v. chit1 chitap v. chitab CHITARĂ chitar/st v. chitară chitarzstă v. chitară chitat v. chită1 CHITĂ1 chită2 v. chiti1 chităl v. chit4 chitănog^ v. cotonoagă CHITCĂ7 ; chiţcăit v. chite ăi chiteală1 v. chiti1 chiteală2 v. chită1 chitelini v. chitileon chitend v. cătinel CHIT/1 chiti2 v. chită1 chitia v. chită1 chitiaş v. chitai CHIT/C chiticea v. chită1 chitie v. tichie chit ie1 v. chită1 chitie2 v. tichie CHITILEL4N CHITiNĂ chitind v. cătinel chitingm v. cătinel chitinizat v. chitină chitinos v. chitină chitişoară v. chită1 chitit v. chiti1 chititwră1 v. chiti1 chititwră2 v. chită1 chintă v.chichiţă chitiu v. chit4 chitoi v. chită1 chitoică v. picioică CHITON1 chiton2 v. chit4 chitonsic v. chitonag1 CHITON^IG1 chitonag2 v. cotonoagă chitonog v. cotonoagă chitos v. chit3 chitosă v. chit3 CH/TRĂ chitru1 v. chitră chitru2 v. chitră CHITC/C chitui v. chit2 chitwş v. chită1 chituşel, -ea v. chită1 chitwţ v. chită1 CHIŢ chiţai v. chiţ chiţăi v. chiţ chiţăni v. chiţ chiţăi v. chiţ chiţcan v. chiţ chiţcăi v. chiţ chiţcăit v. chiţ chiţcănel v. chiţ chiţcăni v. chiţ chiţcăi v. chiţ chiţcui v. chiţ CHITELE chiţdie v. chiţele chiţibie v. chiţimie chiţiboaică v. chiţimie CHIŢIBOŞ chiţibuşar v. chiţibwş chiţibuşărie v. chiţibwş chiţigaş v. chiţibwş c/zi/ii v. chiţ CHIŢIMIE chiţion v. viţă chiţişo&ră v. chită1 CHIŢOI chiţoron v. chiţ chiţorlm v. chiţ c/zi/m v. chiţ chiţumie v. chiţimie -376- chiţurlan v. chiţ CHIU CHIUĂRK4SĂ chiub v. chiwp chiuchiuroi v. tiutiuroi CHIUD chiudos v. chiud chiuftea v. chiftea chiui v. chiu chiuială v. chiu chiuirasă v. cuirasă chiuit v. chiu chiuita (cw cu de-a ~) v. chimului chiuitor v. chiu chiuitwră v. chiu chiujar v. tuştr chiujQr v. tuşer CHIUL chiulac v. chiulaf CHIUU4F chiulangioaică v. chiul chiulangiu, -ie v. chiul CHIUL4SĂ CHIUL4T chiulată v. culotă CHIULĂ chiulhan v. chiolhan chiulhanagiu v. chiolhan chiulhangiu v. chiolhan chiulhaniu v. chiolhan chiuli1 v. chiul chiuli2 v. chiu chiulichi v. chilwg1 chiulxnchi v. chilwg1 chiuhig v. chilwg1 chiundelâc v. ghiundelic CHIUNGHI CHIUN7 CHIUP chiwpă v. chiwp chiupercă v. chiwp chiupuşor v. chiwp chiuralim v. chior1 chiurasa v. cuirasă chiurasat v. cuirasă chiurasat,-ă v. cuirasă chiurasă v. cuirasă chiurasier v. cuirasă CHIURC CHIURCĂ chiurchiuli v. chercheli chiurchiului v. chercheli chiurci v. chiurc chiurci-başa v. chiurc chiurcui v. chiwrcă CHIUREC CHIURECC/U chiurschi v. curechi chiureta v. chiuretă chiuretaj v. chiuretă CHIURETĂ chiurlui v. chercheli chiurt v, chiurc chiustQc v. chiostec1 chiwşă v. tiwcă chiutoare v. cheotoore CHIUTUC1 CHIUTUC2 chiuvăreasă v. chiuăreasă CHIUVETĂ chiuz v. chez2 chiuză v. chez2 chiuzd v. chez2 CHIV chivăr v. chivără chivăror v. chivără CH/VĂRĂ chivăreasă v. chiuăreasă chivărsărie v. carvasara chivărsie v. carvasara chivărwţă v. chivără chiveră v. chivără chiverel v. chivără chiveriţă v. chivără chivemi v. chivernisi chiverniseală v. chivernisi chivemiselnic v. chivernisi CHIVERNIS/ chivernisit v. chivernisi chivemisitor, -oare v. chivernisi chivemitariu, -ie v. chivernisi chivirgic v. căvârgic chivimiseală v. chivernisi chivimisi v. chivernisi CH/VOT CHIVUŢĂ CHIX CHIZ chizap v. chezop chizaş v. chezaş chizaşe v. chezaş chizăriu v. piază chizaş v. chezaş chizăşie v. chezaş -377- chizăşui v. chezaş chizeaş v. chezaş chizeaş e v. chezaş CH/ZEDBĂ Mzqş v. chezaş chizeşie v. chezaş chizeşlui v. chezaş chizeşluitwră v. chezaş chizlar v. câzlar-aga chiznovaş v. chisnovat chiznovat v. chisnovat chiznovatic v. chisnovat chiznovz't, -ă v. chisnovat CHORUS Chula v. ciul1 CHULO chypru v. chzpru Chywlya v. ciul1 CI1 CI2 ci3 v. aci (Addenda) 4 1 cz v. ce cia v. acz (Addenda) CIACONĂ CL4N CIANAM/DĂ cianot v. cian CIANH/DRIC cianhidrz'nă v. cianhzdric cianhidrizare v. cianhzdric cionic v. cian cianidric v. cianhzdric cianz'nă v. cian cianizare v. cian CIANOFIC£E cianogcn v. cian CIANOMCTRU CIANOPS/E cianotic v. cianoză CIANOTIPiE cianoza v. cianoză CIANOZĂ cianura v. cian cianwră v. cian CL40 CL4ŢIU ciăbălui v. cebăluz CIB1 cib2 v. ciob1 cz"ba v. ţzhă czTzar v. ciubdr cibar v. ciubdr cibără v. chzvără cibcc v. ceapcă cibernetic v. cibernetică CIBERNETICĂ cibemetician v. cibernetică cibemetiza v. cibernetică cibic v. ceapcă cibz’că v. ceapcă CIBLON cibotaie v. ciubotă cibotar v. ciubotă cibotă v. ciubotă cibotărie1 v. ciubotă cibotărie2 v. ciubotă ciboţea v. ciubotă ciboţică v. ciubotă cidric v. chibrit ciZmc1 v. ţobac cibuc2 v. ciubwc cibucci-başa v. ciubwc cibucciu v. ciubwc ez'c v. cică2 cz'ca v. cicăli CICTDĂ CICADUE cicală v. cicăli cicana v. şicana cicană v. şicana CIC4R1 CICTR2 ciearic v. cicrz'c cicang v. cicrz'c CICATR/CE cicatricz' v. cicatrice cicatricial v. cicatrice cicatrz'culă v. cicatrice cicatnţă v. cicatrice cicatriza v. cicatrice cicatrizabil v. cicatrice cicatrizant v. cicatrice C/CĂ1 CICĂ2 C/CĂ3 cică4 v. ţică cicăz’ v. cicăli cicăleală v. cicăli CICĂLI cicălire [ar.] v. cicăli cicălitor v. cicăli cicălitwră v. cicăli cicălos v. cicăli cicărag v. cicrz'c -378- cicărac v. cicric CICĂR7 cicăric v. cicrzc cicărică v. cicric cicărig v. cicric cicăriş v. cicor2 cicătaie v. cehadaie cicătăi v. cicăli cicăuş v. cicoş cicârac v. cicric cicârâg v. cicric cicârdou v. cică2 cicârig v. cicric cice v. aci C/CEA1 cicea2 v. aci ciceacliu v. cicic1 CICER7 CICER/Ş C/CERO1 cicero2 v. cicero1 cicerone v. cicero1 ciceronian v. cicero1 CICHEL CICHL4CĂ cich/e1 tichie2 v. ceacdie1 cichir v. ceacdr1 cichirgi-başa v. cichirgiu CICHIRG/U ciching v. cicric CICI1 (pi.) cici2 v. cică2 cicibotă v. ciubotă CICIC1 cicic2 v. chitic ciciclic v. cicic1 cicie1 v. chită1 cicie2 v. tichie cicili v. cicea1 cicina v. cică2 cicioacă v. cică2 CICI04NCĂ cicio-cicio v. cică2 CICIRIS ciciriză v. checheriţă CICISBMJ ciciugă v. cegă1 CICLAMĂ ciclamen1 v. ciclamă ciclamen1 v. ciclamă ciclamen2 v. ciclamă ciclamenă v. ciclamă ciclon v. ciclu ciclare v. ciclu ciclaz v. chiclaz ciclau v. ţiclă1 ciclic v. ciclu ciclicitate v. ciclu ciclism v. bicicletă ciclist v. bicicletă ciclizare v. ciclu CICLO- cicloalcan v. alean cicloalchenă v. alchenă CICLOCEF^L, -Ă ciclocefalie v. ciclocefal ciclocros v. cros CICLODROM ciclohexan v. hexan cicloi v. ţiclă2 cicloid v. ciclu cicloid, -ă v. ciclu cicloidal v. ciclu CICLOMORFOZĂ CICLON ciclonal v. ciclon ciclonic v. ciclon CICLOP cicloparafină v. parafină ciclopentan v. pentan ciclopic v. ciclop ciclopie y. ciclop ciclopropan v. propan CICLOR^MĂ CICLOSTOM ciclotimie, -a v. ciclotimie CICLOTIM/E CICLOTRON cicloturism v. turism cicloturist v. turism cicloturistic v. turism cicloză v. ciclu CICLU cicmegea v. cecmegea cicmigea v. cecmegea cicmigea v. cecmegea CICN/ C/CO cicoară1 v. cicoare1 cicoară2 v. cicoare2 CICOARE1 CICOARE2 CICONI/DĂ -379- ciconiiformă v. ciconiidă cicorea v. cicoare1 cicori v. cicoare1 CICORIE C/COŞ cicoşel v. cicoş C/COVĂ CICR/C cicnt v. cicric CICUD/U cicv.r [ir.] v. ciwcure cicură v. chiciură ticuri (pi.) v. ciwcure cidir1 v. ceagăr cidir2 v. cighir1 CID/U CIDRU cier v. ceair ci/ai v. chişai ciflac v. ciftlac ciflic v. ciftlac ciflicar v. ciftlac cifoscolioză v. scolioză cifotic, -ă v. cifoză CIFOZĂ cifra1 v. cifră cifra2 v. cifru cifraj v. cifru CiFRĂ cifric v. cifră C7FRU CIFTK4 cifte-dulap v. dulap ciftelic v. ciftlac cifte-tatar v. tătar ciftilac v. ciftlac ciftilic v. ciftlac CIFTLiC ciftlic v. ciftlac cijut v. ciufwt tigaie v. ţigaie cigai-nigai v. cigă1 ciga-niga v. cigă1 cigare v. ţigaie cigarete v. cigă1 C/GĂ1 ciga2 v. cegă1 cigăli1 v. cicăli eiga/i2 v. ciuguli cigă-mică v. cigă1 cigă-migă v. cigă1 eiga/i v. ciuguli cigher1 v. ceagăr tighel v. cighir1 cigheraş v. cighir1 cig/zi/i v. ciuguli cighiliu v. celebiu CIGH/R1 cighir1 v. ceagăr cighir1 v. ceagăr cigmegea v. cecmegea cigmigea v. cecmegea cz'gwi v. cicni cigw/i v. ciuguli ciguliţă v. cegă1 ciguri-miguri v. cigă1 CIHL4US ci/zai v. cehăi cihăros v. cehăi cihdar v. ciohodar tihnită v. pivniţă cihodar v. ciohodar tihurez v. huhurez cihurez v. huhurez cii v. aci (Addenda) CIIN/ CIJ cijmar v. cizmă cijmaş v. cizmă ci/md v. cizmă CIJMĂIT04RE cijmea v. cişmea CIL1 CIL2 cileandră v. julă ci/ed v. celed cil'ed' v. celed cilehoaie v. ceahlău ci/e« v. elen ci/i v. cicea1 ciliar v. cil1 ciliat v. cil1 cilibache v. celebiu cilibi v. celebiu cilibic v. celebiu cilibidache v. celebiu cilibidachi v. celebiu cilibilac v. celebiu cilibilic v. celebiu cilibiu v. celebiu CIL/C CILIG^IE cilighiu v. celebiu cilihoaie v. ciwhă1 - 380- cilihoi v. ceahlău cilim v. chilz'm1 cilindră v. cilzndru cilindrăt v. cilmdru cilindree v. cilmdru cilmdric v. cilmdru cilindricităte v. cilmdru cilindrozd v. cilmdru cilindrom v. cilmdru CIL7NDRU cilindrurze v. cilmdru cilinghiu v. celebzu cilioaie v. ceahlău cilipi v. cirzp1 cilvie v. sălvie cim v. cin2 cimă v. cin2 cimătină v. cimotie CEVL4ZĂ C/MĂ1 cimă2 v. chzmă1 CIMBĂL cimbalz'st v. cimbăl cimbel v. cimbzr1 cimber v. cimbzr1 CIMB/R1 cimbir2 v. czmbru cimbistră v. cimbzstră CIMB/STRĂ cimboi v. cimpoi1 cimbolzcă v. cimbăl C7MBRI (pl.) czmbric v. cz'mbri cimbrişor v. czmbru C7MBRU cimbru [ar.] v. czmbru cimbruşor v. czmbru cimcea v. simceă cimel v. cimilz CIMEN CIMENT1 ciment1 v. ciment1 ciment2 v. cement1 cimentă1 v. ciment1 cimenta1 v. cement1 cimentăt v. ciment1 cimentzst v. ciment1 cimentometru v. ciment1 CIMERL4N cimetie v. cimotie cimilăş v. cimilz cimileă v. cimilz cimileăga v. cimilz CIMIL/ cimilz'că v. cimilz cimilz'ga v. cimilz cimilznga v. cimilz cimilitoăre1 v. cimilz cimilitoăre2 v. cimilz cimilitor v. cimilz cimilitură v. cimilz cimin v. chzmen cimir1 v. cimşzr cimir2 v. ţimzr cimimgă v. ciumurz'că cimişar v. cimşzr cimişer v. cimşzr cimişir v. cimşzr cimiter v. cimitzr CIMIT7R CIMN/ cimnire v. cimnz cimoc v. cimou cimofaie v. ciumăfăie CIMOTIE CIMOU cimpmz v. cimpanzeu cimpans v. cimpanzeu CIMPANZEU cimparale v. geamparăle cimpav v. ciump cimpăgi v. ciump cimpări v. ciump cimpăvi v. ciump CIMP/ cimpiţă v. cznteză cimpoaie v. cimpoi1 CIMPOI1 cimpoz'2 v. cimpoi1 cimpoiă v. cimpoi1 cimpoiar v. cimpoi1 cimpoiăsca v. cimpoi1 cimpoiăş v. cimpoi1 cimpoier v. cimpoi1 cimpoieş v. cimpoi1 cimpoiereoscă v. cimpoi1 cimpoitor v. cimpoi1 cimpoitz/ră v. cimpoi1 cimponu v. cimpoi1 cimpoti v. şzpot cimpovi v. ciump cimprăvi v. ciump cirnşor v. cimşzr cimşer v. cimşzr -381- CIMŞZR CINCI cimh v. cimpi cinciar v. cinci CIMŢ cinciava v. cinci cirmxr v. ceamz/r cincila v. şinşilă cimurz v. ceamzzr cincilă v. şinşzlă cimurui v. ceamzzr cincile (al) v. cinci cimval v. cimbăl cincile [ir.] v. cinci CIN1 cincilea (al) v. cinci CIN2 cincime v. cinci cin3- v. cino- cincinal v. cinci cina v. cină cincisprece v. cinci cinabdir v. cinabru cincisprece (al) v. cinci cinabariu v. cinabru cincisprecelea (al) v. cinci cinabor v. cinabru cincisprezece (al) v.cinci CINABRU cincisprezece v. cinci cinac1 v. cinz'e1 cincisprezecelea (al) v. cinci cinac2 v. cin2 cincitzzră v. cinci cinacul v. cenaclu CINCIU7T cinag v. cinze1 cincizQcelea (al) v. cinci CIN^M cincizeci v. cinci cinamom v. cinam cincizQcile (al) v. cinci cinamon v. cinam cincizecilea (al) v. cinci CINANTROPZE cincizecime v. cinci cinar v. chenar cincuantm v. cincantz’n CIN^Ş cincui v. cine ăi cinat v. cznă cindisi v. chindisi CZNĂ cindzacea v. cinci cinăltui v. cinătuz’ C7NE1 cinăltuidilă v. cinătuz CINE2 cinăşel v. cinaş CINE3- CINĂTUZ cineag v. cinie1 cinătuială v. cinătuz cineamatoare v. amator (Addenda) cinătuit v. cinătuz cineamator v. amator (Addenda) cine [ir.] v. cinci cineamatorz’sm v. amator (Addenda) cinca [ir.] v. cinci cineanimoţie v. anima (Addenda) cinca v. cinci CINEAST CINCANT7N cineastă v. cineast cincor1 v. cinci cinecenaclu v. cenaclu cincar2 v. cinci cineclzzb v. club CINCĂDZ cineclubz'st v. club CINCĂZ CINEF/L, -Ă cincărel v. cinci cinefilie v. cinefil CZNCE CINEGETIC cince (al) v. cinci cinegetică v. cinegetic cz'ncea (a) v. cinci CINEL1 cincele (al) v. cinci cinQl2 v. cimilz' cincenal v. cinci cinei3 v. cin2 cinceşeşte v. contăş cinema v. cinematograf cinchi1 v. cinci cinema2- v. cine2- cinchi2 v. cimpz cinemascop v. cinematograf cinchină v. ciochină cinematecă v. cinematograf cinchiţă v. cz'nteză CINEMATIC -382- cinematică v. cinematic cinemato- v. cine2 CINEMATOGRAF cinematografia v. cinematograf cinematografiat v. cinematograf cinematografic v. cinematograf cinematografie v. cinematograf cinematograf/st v. cinematograf cinemo- v. cine2- cineradiografie v. radiografie CINERAMĂ CINERAR CINERARIA CINER/T cineroman v. roman2 CINESCOP cinescu v. cine1 cinescuşi v. cine1 cineşi v. cine1 CINETIC cinetică v. cinetic cineva v. cine1 cinevaşi v. cine1 cinevaşi v. cine1 cinevaşile v. cine1 cinevaşilea v. cine1 CINE-VERITE CINFLOR cinflore v. cinflor cinga v. cinci C7NGĂ cingăl v. cinci cmgăr v. cinci cingătm v. ţing1 cingătoare v. încinge2 cinge v. încinge2 CINGHEL cinghiasă v. cinghie1 CINGH/E1 cinghie2 v. cinghie1 cinghili v. cimili cinghiliţă v. cimili CINGHINEA cinghir v. ceagăr cinghir v. ceagăr cinghireasă v. cinghie1 cinghiţă v. cinteză cingi v. ciung cingihxră v. ciung cini v. cină C7NIC CIN/E1 cinie1 v. cinie1 CINiE2 ciniele (pl.) v. cinz'e1 cinili v. cimili ciniooră1 v. cină cinioară2 v. cinie1 cinism v. cinic cinişoară v. cină CINO- CINOCEFAL CINOLOG/E CINONACEALNIC cinoş v. cinaş cinovnic v. cin1 CINOZERĂ cinquecentist v. cinquecento CINQUECENTO cinre v. cine1 cinsăţel v. încinge2 cinseţcl v. încinge2 cinsprece v. cinci cinsprece (al) v. cinci cinsprecelea (al) v.cinci cinsprezece v. cinci cinsprezece (al) v. cinci cinsprezecelea (al) v. cinci cinstaş v. cinste cinstd v. cinste CiNSTE cinsteală v. cinste cinstei v. cinste cinstelişte v. cinste cinstelnic v. cinste cinsteş v. cinste cinsteşie v. cinste CINSTET1 cinsteţ2 v. cinste cinsti v. cinste cinstire v. cinste cinstiş v. cinste cinstit v. cinste cinstitor v. cinste cinşpe v. cinci cinşpelea (al) v. cinci cintmlă v. centaură cintmr v. centaură cintaură v. centaură cintene v. cinteză cintenezică v. cinteză cintehm v. ţintirim cintesmţă v. chintesenţă cinteţ v. cinteză -383 - cznteţă v. cinteză cz'ntez v. crnteză C/NTEZĂ cintQză v. crnteză cintezoi v. crnteză cintz'e v. cintieni cintiei (pl.) v. cintieni cintime (pl.) v. cintieni CINTIENI (pl.) cintiniţă v. crnteză cintinm v. ţintirim cintiron v. centară eitai/a v. crnteză cintiză v. crnteză cintizoi v. cinteză cintoare v. centaură cintorie v. centaură cintron v. centară C7NTRU cinturon v. centară cinui v. cină cinuleţ v. cin2 cinuşar [ar.] v. cenzzşă cinuşare [ar.] v. cenwşă cim^a [mr.] v. cenwşă ei/m?e [ar.] v. cenzzşă cimxşe v. cenzzşă cinzeacă v. cinci cinzec v. cinci cinzecea (a) v. cinci cinzecear v. cinci cinzQci v. cinci cinzeci v. cinci cinzQcilea (al ~) v. cinci cinzecime v. cinci CIORBĂ CKX4BLĂ CI04CĂ1 CIOACĂ2 cioacă* v. ceucă cioaclă v. ceaclă cioaflă1 v. ciuf2 cioaflă2 v. cioablă doagă v. ceucă doaică v. ceucă cioaz’e v. acioaie doalnav v. ciotac doalnăv v. ciotac cioompă v. ciump cioancă1 v. cioacă1 cioancă2 v. cionoc cioandă v. dondăni doandră v. ciondănz CKX4NE cioontă v. ciont1 CIOARĂ doară [ar., mr., ir.] v. cioară doarbă v. ciorbă CICX4RCĂ cioarcă v. cioară doardă v. cizzrdă doare v. cioară CIOTREC CICX4RFĂ doaric [ar.] v. cioarec doaric1 v. cioarec doaric2 v. şoarece doarice v. şoarece cioarnă v. ciornă1 cioarsă v. gioarsă cioasă v. cios2 cioasălă v. ţesală cioască v. cioară CKX4ŞPĂ cioată v. ciot cioatcă v. ciotcă1 CIOB1 ciob2 v. cioabă cioba v. ciob1 ciobac v. ciobacă CIOBACĂ ciobaligă v. cioban1 CIOBAN1 cioban1 v. cioban1 cioban2 v. cioabă cioboncă v. cioban1 CIOBĂC4N ciobăczzţă v. ciobacă ciobălui v. cebălui ciobănaş v. cioban1 ciobănaşi (pl.) v. cioban1 ciobănau v. cioban1 ciobănczzţă v. cioban1 ciobăneasă v. cioban1 ciobăneasca v. cioban1 ciobănel v. cioban1 ciobănesc v. cioban1 ciobăneşte v. cioban1 ciobăni v. cioban1 ciobănie v. cioban1 ciobănime v. cioban1 ciobănzt v. cioban1 ciobăniţă v. cioban1 ciobănei v. cioban1 - 384— ciobănos v. cioban1 ciobănaş v. cioban1 ciobănaţ v. cioban1 ciobar v. ciubăr ciobăraie v. ciob1 ciobărlânoi v. cioban1 ciobămac v. ciubăr ciobac v. ţobac CIOBiLC ciobâlcăi v. ciobalc ciobancă v. cioban1 CIOBĂRG4U ciobârdac v. ciubăr ciobârlac v. ciorbă ciobârlan v. cioban1 ciobârlănoi v. cioban1 ciobârlau v. cioban1 ciobârloi v. cioban1 ciobâmac v. ciubăr ciobâmăcar v. ciubăr ciobâmeac v. ciubăr ciobâmac v. ciubăr ciobi v. ciob1 cioblă v. ciablă cioboată v. ciubotă ciobotar v. ciubotă ciobotă v. ciubotă ciobotăraş v. ciubotă ciobotăreasă v. ciubotă ciobotăreasca v. ciubotă ciobotărQsc v. ciubotă ciobotărie1 v. ciubotă ciobotărie2 v. ciubotă ciobotăriţă v. ciubotă ciobotz v. ciubotă ciobotoi v. ciubotă cioboţQa v. ciubotă cioboţică v. ciubotă CIOBRE ciobuleţ v. ciob1 cioc [ar., mr.] v. cioc1 CIOC1 CIOC2 CIOC3 CIOC4 CIOC5 cioc6 v. ciocoi1 cioc1 v. czcă2 cioc-cioa v. c/că2 cioca v. cioc2 cioca-boca v. cioc2 CIOCAL7NĂ CIOG4N1 CIOC4N2 CIOC4N3 ciocana v. ciocan1 ciocană v. ciocan3 CIOG4NCĂ ciocantin v. cincantm ciocarapă v. ceacarzbă ciocaribă v. ceacarzbă cz'oca1 v. ceucă ciocă2 v. cioacă1 CIOCAI ciocălaişte v. ciocălzm CIOCĂLÂU ciocăltau v. ciocâltau ciocăltQu v. ciocâltau ciocănar v. ciocan1 ciocănaş1 v. ciocan1 ciocănaş2 v. ciocan1 ciocănaş3 v. ciocan1 ciocănaş4 v. ciocan3 ciocănărze v. ciocan2 ciocănătei (pl.) v. ciocan1 ciocănea v. cioc2 ciocăneală1 v. cioc2 ciocăneală2 v. ciocan1 ciocănel1 v. ciocan1 ciocănel2 v. ciocan3 ciocăneşte v. ciocan1 ciocăni1 v. cioc2 ciocăni2 v. ciocan1 ciocănişte v. ciocan2 ciocănit1 v. cioc2 ciocănit2 v. ciocan1 CIOCĂN7TĂ ciocănitoare v. cioc2 ciocănitor v. ciocan1 ciocănitzzră1 v. cioc2 ciocănitz/ră2 v. ciocan1 CIOCĂRiU ciocărâ v. ciopată ciocou v. cioc ăi CI0CÂLO4N CIOCÂLT/U1 ciocâltau2 v. ciocârtie ciocâltQi v. ciocâltau ciocâltou v. ciocâltau ciocâlâ v. ciopată ciocâltiu v. ciocâltau CIOCÂND7E ciocarc v. cicrz’c ciocârlan v. ciocârlie1 -385- CI0CÂRL4T ciocârlăniţă v. ciocârlie1 ciocârldu v. cioacă1 ciocârleţ v. ciocârlie1 CIOCÂRLIE1 CIOCÂRLIE2 ciocârlie3 v. cioacă1 ciocârliţă v. ciocârlie1 ciocârloi v. ciocârlie1 CIOCiRT ciocârtaş v. ciopată CIOCÂRL4URI (pi.) ciocârteală v. ciopată ciocârtQu v. ciocâltau ciocârti v. ciopată CIOCÂRTIE ciocârtitwră v. ciopată ciocârţel v. ciocart cioc-boc v. cioc2 cioce v. cioci2 ciocean v. ciocan2 cioc-gros v. cioc1 ciochQie v. ciochie CIOCHELC£IE CIOCHIE ciochinar v. ciochină ciochinare v. ciochină CIOCH/NĂ ciochină v. ciochină ciochiţă v. ceucă CIOCI1 (pi.) CIOCI2 (pl.) CIOC/3 cioci4 v. cioc5 CIOCIO / ciocioR v. ciuci1 cioclaş1 v. ceaclă cioclaş2 v. ceaclă CIOCL£J cioclejel v. cioclej ciocloş v. cioclej CIOCL/TE ciocli v. ceaclă ciocloovă v. cioclovină CIOCLOD cioclai v. ciocoi2 ciocloiaş v. ciocoi2 cioclonţ v. cioc1 cioclovinaş v. cioclovină CIOCLOV7NĂ cioclu v. ceaclă cioclz/ş v. ciocoi2 cioclwţ v. ciocoi2 ciocmăgi v. ciocmăni ciocmăneală v. ciocmăni CIOCMĂNI ciocnaş v. ciocan1 ciocnă v. ciocni ciocneală v. ciocni ciocnet v. ciocni CIOCNI ciocnit1 v. ciocni ciocnit2 v. ciocni ciocnitoare v. ciocni ciocnitor v. ciocni ciocnitură v. ciocni ciocoaică v. ciocoi1 ciocoaze (pl.) v. ciocoi1 CI0C0O4N ciocodniţă v. ciocotniţă ciocofleondură v. ciocoi1 CIOCOI1 CIOCOI2 ciocoi3 v. ceucă ciocoi4 v. ciocoi1 ciocoiaş v. ciocoi1 ciocoie v. ciocoi1 ciocoiesc v. ciocoi1 ciocoieşte v. ciocoi1 ciocoime v. ciocoi1 ciocoinic v. ciocoi1 ciocoinicie v. ciocoi1 ciocoism v. ciocoi1 ciocoit v. ciocoi1 ciocoladă v. ciocolată CIOCOLATĂ ciocolatier v. ciocolată ciocolatiu v. ciocolată ciocolaţi (pl.) v. ciuci1 ciocolod v. cioclod ciocopocuri v. ciopoc ciocorofleac v. ciocoi1 ciocorofleandură v. ciocoi1 ciocoroi v. cioc1 CIOCOT1 CIOCOT2 CIOCOT3 ciocota (gească (top.) v. ciomag cioneag v. ciuin ciomac v. ciomag CION/C ciomafai v. ciumăfaie CIONOC ciomafaie v. ciumăfaie CIONT1 CIOMAG CIONT2 ciornă v. ciwmă1 ciont3 v. ciunt ciomăgar v. ciomag ciontă v. ciunt ciomăgaş1 v. ciomag ciontac v. ciunt ciomăgaş2 v. ciomag ciontăni v. dondăni ciomăgeală v. ciomag ciontătwră v. ciunt ciomăgd v. ciomag ciontac v. ciunt ciomăgi v. ciomag ciontâg v. ciunt ciomăgit v. ciomag ciontd v. ciunt ciomăgitor v. ciomag cionti v. ciunt ciomăgwş v. ciomag ciontic v. ciunt ciomăgwţ v. ciomag ciontit v. ciunt CIOMÂND7 ciontitwră v. ciunt ciomârdar v. ciubăr ciont iţă v. ciont1 ciomb v. chiomb ciontonog v. cotonog domni v. ciocni ciontorog v. şontorog ciomoc v. cimou ciontoş v. ciont1 ciomog v. cimou ciontwţ v. ciont1 domoli v. cioşmoli cionvică v. ciovică ciomon v. cimou ciopartă v. dopată ciomou v. cimou cioparte v. dopată ciomp1 v. ciump CIOPdTĂ ciomp2 v. chiomb ciopac v. ceapac ciompăgi v. ciump ciopărică v. ceacaribă ciompăvi v. ciump ciopătai (pl.) v. ciopată ciomplei v. ciump ciopătwri (pl.) v. ciopată ciomvic v. ciovică ciopăţea v. ciopată ciomvică v. ciovică ciopăţi v. ciopată CIONdIE ciopăţică v. ciopată donate v. gionot cioparc v. ceapac CIONC1 ciopârlac v. ciopată CIONC2 ciopârtac, -a v. ciopată cionca v. cionc2 CIOPÂRTdN CIONC4Ş ciopârtatic v. ciopată cioncăni v. cioc2 ciopartă v. ciopată cioncăşd v. cioncaş ciopârti v. ciopată cionci v. cioci2 ciopârţeală v. ciopată CIONDĂ ciopârţi v. ciopată ciondăi v. dondăni CIOPCA ciondăneală v. dondăni CIOPLdC CIONDĂNI cioplaş1 v. ciopli ciondănit v. dondăni cioplaş2 v. ciopli ciondrăneală v. dondăni CIOPLiU ciondrăni v. dondăni CIOPLEA -388- ciopleală v. ciopli ciopleică v. ciopli CIOPL/ cioplit v. ciopli cioplitoare v. ciopli cioplitor1 v. ciopli cioplitor2 v. ciopli cioplitură v. ciopli CIOPNIŢĂ CIOPOC ciopocări v. ciopoc ciopocori v. ciopoc CIOPOR cioporaş v. ciopor cioporel v. ciopor cioport v. ciopor ciopritor v. ciopli ciopriţă v. ciopniţă cioptină v. ciorchine cior1 v. cioară cior2 v. ciordi cior3 v. ciur2 ciora-bora v. ciorobor ciorac v. cioară cioracă v. cioară cioron v. ciordi CIORAP ciorapină v. cioropină cior ăi1 v. cioară ciorăi2 v. ciur2 ciorăiaş v. cioară ciorăit v. ciur2 ciorditor v. ciur2 ciorăitwră v. cioară ciorăitură v. ciur2 ciorăpor v. ciorap ciorăpăreasă v. ciorap ciorăpărie1 v. ciorap ciorăpărie2 v. ciorap ciorăpel v. ciorap ciorăpior v. ciorap ciorărie v. cioară CIOR/SC1 ciorasc2 v. cioară CIORiNG CIORÂNGL4V1 ciorânglsLV2 v. ciomoglavă ciorb v. cioabă ciorba v. ciorbă ciorbagioaică v. ciorbă ciorbagiu1 v. ciorbă ciorbagiu2 v. ciorbă ciorbalac v. ciorbă ciorbalic v. ciorbă ciorbar v. ciorbă CIORBĂ ciorbărie v. ciorbă ciorbiţă v. ciorbă ciorboaică v. ciorbă cior-bor v. ciorobor ciorbui v. cioabă ciorbuliţă v. ciorbă ciorc1 v. chior1 ciorc2 v. cioorcă CIORC4N ciorcălată v. ciocârlat ciorcăni v. ciorcan ciorchin v. ciorchine ciorchinaş v. ciorchine ciorchină v. ciorchine CIORCH7NE ciorchinei v. ciorchine ciorchiniţă v. ciorchine ciorchinos v. ciorchine ciorchinaţă v. ciorchine CIORCIOBiTII (pi.) ciorcioboate (pi.) v. ciorciobatii ciorciobute (pl.) v. ciorciobatii CIORCIOFLE^C ciorciofloc v. ciorciofleac CIORCIOL ciorciolat v. cercel CIORCIOL/ Ciorciolină (antrop.) v. ciorciol ciorcioloş v. ciorciol ciorcion v. ciorciol ciorcior v. ciorciol ciorciorwş v. ciorciol ciorciovea v. cercevea ciorcobară v. ciorobară CIORCOI ciorcwi v. ciorcz/ş1 CIORC t/Ş1 ciorcuş2 v. ciocwş ciorcwşă v. cioară ciorcwţă v. cioară ciord v. ciort2 ciordac1 v. ciordi ciordac2 v. cerdac ciordar v. ciwrdă ciordaş v. ceardă ciordă v. ciwrdă ciordăni v. iordăni ciordeală v. ciordi -389- CIORD/ ciordit v. ciordi ciorditor v. ciordi CIORDOS/ cioreca1 v. cioarec cioreca2 v. ciordi ciorecar v. cioarec ciorecaşi (pi.) v. cioarec ciorecat v. cioarec Cioreceşti (top.) v. cioarec ciorecwţi (pl.) v. cioarec ciorei v. cioară ciorop v. ciorap doresc v. cioară CIORFĂ ciorfăială v. ciarfa CIORGOLOŞ cioric1 v. cicric doric2 v. cioarec cioric3 v. şorici1 cioricar v. cioarec dorică v. ciovică dorici v. şorici1 cioriciu v. şoarece cioriţă v. cioară ciorlama v. ciulama CIORL4N1 dorian2 v. ceatlau ciorlau v. ceatlau ciorlică v. ciovică CIORLOG^R ciorlu-marlu v. ciorobor ciormag v. ciormă ciormon v. ciormă CIORMĂ ciormăiag v. ciormoiag CIORMOL4G CIORNĂ1 ciornă2 v. ciornei ciornăglavă v. ciomoglavă ciomdi (pl.) v. ciornei CIORNEI ciomi v. ciornă1 ciomoclav v. ciomoglavă ciornoglaf v. ciomoglavă ciomoglov v. ciomoglavă CIORNOGL4VĂ domoi v. ciornă1 CIORNOL OG ciornoziom v. cernoziom CIORO^BLĂ cioroaică v. cioară cioroaie v. cioară CIOROB^RĂ cioroboriţă v. cioroboră ciorobăi v. ciorovăi ciorobăriţă v. cioroboră ciorobeală v. ciorovăi cioroboaie (pl.) v. ciorciobatii cioroboate (pl.) v. ciorciobatii cioroboială v. ciorovăi CIOROBOR cioroboreală v. ciorobor ciorobori v. ciorobor ciorobota v. cioroboti cioroboteală v. cioroboti CIOROBOT/ ciorofală v. ciarfa ciorofleacă v. ciwrfa ciorofleancă v. ciarfa CIOROFLCT ciorofoi v. ciorofleţ CIOROGJR ciorogăi v. ciorovăi cioroi1 v. cioară cioroi2 v. cioară cioroi3 v. ciur2 eioroi4 v. ciur2 cioroiaş v. cioară cioroinic v. cioară cioroit v. ciur2 cioroitor v. ciur2 cioroman v. cioară cioronglaf v. ciomoglavă CIOROP/NĂ cioropor v. ciortopolog cioros v. cioi2 cioroslon v. cioroslă CIOROSLĂ ciorovoriţ v. ciorovăi CIOROVĂ7 ciorovăială v. ciorovăi ciorovăit v. ciorovăi cioroveţe v. coroabă ciorovi v. ciorovăi ciorovină v. cioropină ciorovoi v. ciorovăi ciorovoială v. ciorovăi ciorpac v. ciorpăi ciorpm v. ciolpan CIORPAND£L CIORPĂi ciorpănol v. ciolpan CIORPAC -390- ciorpin v. ciorchine ciorpină v. ciorchine CIORS CIORT1 ciorsac v. gioarsă dorsală v. ţesală dorsal v. gioarsă ciorsăit v. gioarsă dorsala v. ţesală dorsoală v. ţesală ciorsoi1 v. gioarsă dorsoi2 v. gioarsă dorsola v. ţesală dorşări v. gioarsă ciorşui v. gioarsă CIORT2 dor? v. ciwrdă CIORR4C CIORTAN1 CIORTAN2 ciortan2, v. cioltor ciortănaş v. ciortan2 ciortănărie v. ciortan2 ciortănică v. ciortan2 CIORT/1 dorti2 v. ciordi ciortocrap v. ciortan2 ciortoiat v. ciort1 dortopoloagă v. ciortopolog CIORTOPOLOG dortvârtă v. ciozvârtă donmg v. ciorang ciorwş v. cioară ciorwşcă v. cioară cioraţă v. cioară dorvană v. cervonă ciorvălou v. ciorovăi CIOS1 CIOS2 dosăla v. ţesală ciosmă v. şaşma dosmăli v. cioşmoli dosmoli v. cioşmoli dosola v. ţesală ciosvatră v. ciozvârtă dosvârcioară v. ciozvârtă dosvartă v. ciozvârtă dosvârte v. ciozvârtă ciosvorţ v. ciozvârtă ciosvârţi v. ciozvârtă dosvârţu (de-a ~) v. ciozvârtă cioşcotaie v. şcât cioşmoli v. cioşmoli CIOŞMOLI CIOT ciotac v. ciot ciotan v. ciot dotă v. ciot ciotănas v. ciot ciotac v. ciunt ciotdrcă v. ciot ciotarnă v. cetamă CIOTCĂ1 ciatcă2 v. ciot ciotcă3 v. ciatfa ciotec v. ciot CIOTFĂ ciotoacă v. ciot ciotoare v. cheotoare ciotoi v. ciot ciotoiaş v. ciot ciotolog v. ciot ciotonog v. cotonag ciotorman v. ciot ciotoroangă v. şontorog ciotorog v. ciot ciotoros v. ciot ciotomgă v. ciot ciotrica v. ciutrica ciotur v. ciot cioturos v. ciot ciotumgă v. ciot ciotaţă v. ciot cioucaş v. ciocwş cioucă v. ceucă ciovărgau v. ciobârcmi ciovârca v. şovârca ciovarstă v. ciozvârtă ciovârtac v. dopată ciovârtă v. ciozvârtă ciovarte v. ciozvârtă ciovastră v. ciozvârtă ciovoi v. şofei ciovic v. ciovică CIOV/CĂ ciovină v. ciovică ciovlică v. ciovică ciovorgau v. ciobârcdu ciovroncă v. ciovică CIOVRÂNT7E ciozmoli v. cioşmoli CIOZN/ ciozvârcioară v. ciozvârtă CIOZViRTĂ - 391 - ciozvârte v. ciozvârtă CIP1 CIP2 cz’pa v. cip2 cipa-cipa v. cip2 CIRAN cipanpe v. ceacar/bă ciparoasă v. chiparos ciparos v. chiparos C7PAŞ cipAmă C/PCĂ CIPCE cipcii v. cip2 cipciz’t v. cip2 cipti v. ciump CIPERAGEE (pl.) ciperig v. ţipirig1 cipz’c v. ţipic CIPIL/CĂ ciping v. ţipirzg1 CIPOL7N C7POR1 cipor1 v. ciopor ci/?o£ v. cz’paş cz/?ori v. ţipa1 ciprăgar v. ceapraz CIPRES ciprinicultz/ră v. ciprinde CIPRIN/DE (pl.) CIPRIOT, -Ă C7PRU ci/zsd v. czpcă C7PSĂNĂ ciptă v. czpcă CIR CIR4 cirâ [ir.] v. cină CIRAC ciracladiseală v. cirac ciracladisi v. cirac ciraclac v. cirac tiradă v. cireadă ciraşă v. cireaşă cirac v. cirac CIRĂPETLĂ cirâş v. cireaşă CIRC C7RCA CIRCADL4N circar v. circ CIRCASL4N circă1 v. scrie circă2 v. czpcă circăi1 v. cârc1 circăi2 v. cirz'c2 circălan v. ţărcălom1 CIRCĂL/ ’ circhilig v. chirchilz'g circhiligi v. cerchelz’gi circira v. ciur2 CIRC OI circomferenţă v. circumferinţă circomferinţă v. circumferinţă circomflex v. circumflex circomscrie v. scrie circomscripţmne v. scrie circomspQcţie v. circumspect circomspecţmne v. circumspect circonfermţă v. circumferinţă circonferinţă v. circumferinţă circonflQx v. circumflex circonscne v. scrie circonscripţie v. scrie circonscripţixme v. scrie circonspQct v. circumspect circonstanţă v. circumstanţă circonstanţial v. circumstanţă CIRCOR^MĂ C/RCOV circovz* v. ciric2 Circovie v. cz'rcov CIRCU7T CIRCULA circulant v. circula CIRCUL4R1 circular2 v. circular1 circulară v. circular1 circulare v. circular1 circularie v. circular1 circulariu v. circular1 circulat v. circula circulator v. circula circulatoriu v. circula circulaţie v. circula circulaţiune v. circula circulător v. circula CIRCUM-CIRCUMC7DE circumcizie v. circumcz'de circumcizmne v. circumcz’de CIRCUMD t/CŢIE circumferenţă v. circumferinţă CIRCUMFERiNŢĂ -392- CIRCUMFLEX cireşne v. cireşnă circumlocwfie v. locuţiune cireşii [ar.] v. cireaşă circumlocuţiune v. locuţiune ciretei v. ciritel circumlunar v. Izmă cireva [ir.] v. cine1 circumnavigore v. naviga cir ev a v. cine1 circumnavigaţie v. naviga cirezar v. cireadă circumoral v. oral cirezmcă v. cireadă circumorbital v. orbită CIRIC1 circumpolor v. pol CIR/C2 circumscrie v. scrie ciric3 v. ciur1 circumscripţie v. scrie ciric4 v. ciurică1 circumscripţinne v. scrie cine5 v. cicric circumselenor v. selenar cirica v. ciric2 circumsolar v. soare ciricata (pe ~) v. ciric' CIRCUMSPECT cirică1 v. ciric2 circumspecţie v. circumspect cirică2 v. ciurică1 circumspecţiune v. circumspect ciricăi v. ciric2 CIRCUMSTANŢĂ cirichii (pl.) v. ciritel circumstanţial v. circumstanţă ciriclic v. cir circumstore v. circumstanţă ciricMŞ v. cler circumterestru v. terestru CIRIDO^NĂ circumvalaţiz/ne v. val2 CIRIFUGĂ circumvecin v. vecin cirigauă v. cirige circumvolz/t v. volz/tă CIRIGE circumvoluţie v. volwtă cirigheauă v. cirige circumvoluţizme v. volwtă ciril v. chirilic cirq [ir.] v. cină cirilian v. chirilic cire [ir.] v. cine1 cirilic v. chirilic cireac v. cirac cirilicesc v. chirilic CIREL4DĂ CIR/P1 CIRE4ŞĂ CIR/P2 cireaşă [mr.] v. cireaşă cirip3 v. cirip1 cireaşcă [mr.] v. cireaşă ciripă v. cirip2 cireaşe [ar.] v. cireaşă CIRIP^U cirec v. ciric1 ciripe v. ciripie1 cirehod [ir.] v. cine1 ciripeală v. cirip1 CIRENytIC ciripelniţă v. ciripie1 cirep v. ciorap ciripi1 v. cirip1 cirQscu v. cine1 • . . 1 ciripi2 v. ciripie2 circscuşi v. cme CIRIP/E1 cireş [mr.] v. cireaşă CIRIP7E2 cireş1 v. cireaşă 2 . 1 ciripier v. ciripie2 cireş v. cme • i ciripit v. cirip1 cireşar v. cireaşă ciripitor v. cirip1 cireşar2 v. cireaşă ciripiţă v. cirip2 cireşea v. cireaşă ciripiu v. celebiu cireşel1 v. cireaşă ciripoaică v. cirip1 cireşel2 v. cireaşă ciripoi v. cirip1 cireşer v. cireaşă cirisau v. fierăstrău cireşică v. cireaşă ciriseu v. fierăstrău cireşiu v. cireaşă ciristui v. forostui CIREŞNĂ CIR/Ş -393- cirişar [ar., mr.] v. cireaşă cirişar v. cireaşă cirişarcă [mr.] v. cireaşă cirişQu v. fierăstrău ciriteaie (pl.) v. ciritel ciritci v. ciritel CIRITEL ciritzş v. ciritel ciriuş v. târf ciriviş v. cervzş cinz v. cirz'ş cirlă v. moc/rlă cirmişir v. cimşz’r cirmoi v. ciormoiag cirmuiag v. ciormoiag C/ROS1 ciros2 v. cir cirostratus v. stratus cirotic, -a v. ciroză CIROZĂ cirrocumulus v. cî/mulus cirrostratus v. stratus c/rm? v. cz'rus1 C/RTĂ1 artă2 v. firtă cirtometrie v. cirtometru CIRTOMETRU ciruz v. cir ciruială v. cir C/RUS1 cirus2 v. ciros1 cirviş v. cervzş cis v. cij cisalpzn v. alpzn CISARTiU cisăla v. ţesală ciscarpatzn v. carpatic cislac v. chişleag cislaş v. czslă C/SLĂ cisluz v. czslă cisluială v. czslă cisluzt v. czslă cisluitor v. czslă cismar v. cz'zmă cismaş v. cz’zmă eiszwa v. cz’zmă cismăreasă v. cz'zmă cismăne1 v. cz'zmă cismărie2 v. cz'zmă cismăriţă v. cz'zmă cismuhcă v. cz'zmă cismuliţă v. cz'zmă cismuţă v. cizma cisnistrean v. nistreon cisnovat v. chisnovat cisnovz v. chisnovat CISOiDĂ CISPAIX4N cisrenan v. renan cz’^1 v. chist cz's/2 v. acest (Addenda) cistalgz'e v. cistz'tă eiste v. cz'nste cistectomz'e v. cistz'tă CISTERCL4N, -Ă CISTERNĂ cz'sri v. cz'nste CIST/C1 cz'stic2 v. cistz'tă cistica v. cistzc1 cisticerc v. cerci1 cisticercoză v. cerci1 cisticztă v. cistz'tă CIST7NĂ cistit v. cz'nste CISTiTĂ cistocel v. cistz'tă cistografie v. cistz'tă cistoz'd v. cistz'tă cistopatz'e v. cistz'tă cistoplegz'e v. cistz'tă cistosarcom v. sarcom cistoscop v. cistz'tă cistoscopic v. cistz'tă cistoscopz'e v. cistz'tă cistotom v. cistz'tă cistotomz'e v. cistz’tă C/STOVE (pl.) cistuve (pl.) v. cz'stove ei^ca v. şz'şcă1 cişceva v. ce1 cişcomiţă v. şz'şcă1 CIŞ/T cişleac v. chişleag cişmaş v. cz'zmă cişmă v. cz'zmă cişmăşz’ţă v. cz'zmă cişmc v. cişmea CIŞMEA cişmegea v. cecmegea cişmegzu v. cişmea cişmelzzţă v. cişmea cişmigea v. cecmegea -394- cişmigiu v. cişmea CITOBL4ST cişn/1 v. cişn/u citoch/mic v. chim/e cişni2 v. tâşti citochim/e v. chim/e CIŞNTU* citochim/sm v. chim/e cişuric v. şor/ci1 CITOCINEZĂ CIT1 citocrom v. cromatic CIT2 citocrom/e v. cromatic CIT3 citodiagnostic v. diagnostic CIT4 CITOFAG7E CITA citofiziologic y. fiziolog/e citabil v. cita citofîziolog/e v. fiziolog/e citac v. ciutac1 CITOGAM/E CITADELĂ citogenetic v. citogeneză citad/n v. citadelă citogenetică v. citogeneză citadiniza v. citadelă citogeneticion v. citogeneză citonie v. cit/ citogeneticionă v. citogeneză citanţă v. chit1 CITOGENEZĂ citară v. chitară ci togi v. cit1 citarea v. cit3 CITOLĂ citarie v. cit3 citolztic v. citol/ză citarist v. chitară CITOL7ZĂ citaristă v. chitară citolog v. citolog/e citariu v. cit3 citologic v. citolog/e citat v. cita CITOLOG/E citate v. cetate CITOMORFOZĂ citatoman/e v. cita citopatolog/e v. patolog/e citaţie v. cita citoplasmotic v. plasmă citaţiune v. cita citoplasmă v. plasmă CITĂ1 citoplasmic v. plasmă cită2 v. ciut1 CITOPOIEZĂ citărze v. cit3 citor v. suc/ citcă v. c/pcă CITOSCOP7E citeală v. citi CITOSR4TIC citQnie v. citi citotoxic v. toxic citeră1 v. ch/ceră1 citotox/nă v. toxic extern2 v. ţ/teră c/tov v. cit1 citernă v. cisternă citov/ v. cit1 citeţ1 v. cit/ citrot v. c/tric citeţ2 v. cit/ C/TRIC CITI citrice (pl.) v. citric extină v. cetină citrzn v. c/tric CITIRK4G citronadă v. c/tric citir/şcă v. ciritel extură v. ciwtură CITIR/TE (pi.) citurea v. ciwtură cit/t1 v. citz CIU cit/t2 v. cit/ ciubalou v. ciablă cititor1, -oare v. cit/ ciubanc v. cioabă cititor2 v. cit/ CIUBzlT CITLEMBEC ciabă v. ţ/bă CITO- CIUBĂR citobiologic v. biolog/e ciubăr v. ciubdr citobiolog/e v. biolog/e ciubărar v. ciubăr -395- ciubăraş v. ciubăr ciubccă v. ciobacă ciubeică v. ciubz/c ciubelei v. ciz/blă ciubelcu v. ciz/blă ciubcr v. ciubăr ciuberel v. ciubăr CIUBET ciubeucă v. ciubz/c ciubz'că v. ciobacă CIUBLĂ ciublz' v. ciz/blă ciuboată v. ciubotă ciubotar v. ciubotă CIUBOTĂ ciubotăreasă v. ciubotă ciubotăresc v. ciubotă ciubotărz'e1 v. ciubotă ciubotărz'e2 v. ciubotă ciubotăriţă v. ciubotă ciubotoi v. ciubotă ciuboţea y. ciubotă ciuboţz'că v. ciubotă ciubre (pl.) v. ciz/blă CIUBUC ciubucar1 v. ciubz/c ciubucar2 v. ciubt/c ciubucărz'e1 v. ciubz/c ciubucărz'e2 v. ciubz/c ciubuccerz'e v. ciubz/c ciubuccz'-başa v. ciubz/c ciubuccz'u v. ciubz/c ciubucciurie v. ciubz/c ciubucea v. ciubz/c ciubuceală v. ciubz/c ciubucel y. ciubz/c ciubucgiu v. ciubuc ciubucz v. ciubz/c ciubut v. ciubz/c CIUC1 ciuc2 y. cizzcă1 ciuc3 v. cz'că2 ciuca y. ţuca ciucalată v. ciocolată ciucalau v. ciocălau cwck' chică1 [ar., mr.] v. ducă1 CI [/CĂ2 CICCĂ3 ciucăz v. ceucă ciucălaişte v. ciocălau ciucălau v. ciocălau ciuccă v. ţuşti1 ciucec1 v. cicz'c1 ciucec2 v. chiocec ciucela v. ciucz*1 CIUCEU ciucheat v. şucheat CIUC/1 ciuci2 ciuci3 v. ciucz'1 ciuci4 v. cici1 ciuci4 v. cici1 ciuci5 v. cuc2 ciuci6 v. sucz ciucincă v. cicioancă ciucior v. ciur2 ciucitor v. sucz ciucitz/ră v. ciucz1 ciuciui v. şuşuz ciuciz/ică v. ciucz1 ciuciula1 v. czcea1 ciuciula2 v. ciucz1 ciuciula3 v. giugiulz ciuciulan v. ciuci2 ciuciulaşi (pl.) v. ciucz'1 ciuciulaţi (pl.) v. ciucz'1 CIUCI OLE ciuciulean1 v. ciucz'1 ciuciulean2 v. ciuci2 ciuciuleci v. ciucz'1 ciuciulete v. ciucz'1 ciuciuleţ v. ciucz'1 ciuciuleţz v. ciucz*1 ciuciulz'1 v. ciucz'1 ciuciulz'2 v. czcea1 duduii3 v. ciuguli duduii4 v. giugiulz ciuciulz'că v. ciuci2 ciuciulz’n1 v. ciuci2 ciuciulz'n2 v. ciulin2 ciuciulz'nă v. czcea1 ciuciulit v. czcea1 ciuciuliţi v. ciucz’1 ciuciumz* v. ciucz1 ciuciumz'ş v. ciucz'1 ciuciz/r v. ciur2 ciuciurare [ar.] v. ciur2 ciuciură v. ciz/tură ciuciurau v. ciur2 CIUCIURE ciuciureu v. ciur2 CIUCIURIG^ ciuciutor v. suci -396- ciuciuvean v. sucevean CIUCLĂ ciucÎQj v. cioclej CÎUCMAN ciucoară v. cicoare1 ciucoare v. cicoare1 ciucort v. cipor1 ciuculi v. ciuguli ciucultQu v. ciocâltau ciucur v. ciz/cure ciucura v. ciz/cure ciucurar v. ciz/cure ciucuraş v. ciz/cure ciucurat v. ciz/cure ciucură v. ciz/cure CIUCURE ciucurea v. ciz/cure ciucurei (pi.) v. ciz/cure ciucurul1 v. ciz/cure ciucurel2 v. ciz/cure CIUCURI1 (pi.) ciucuri2 v. ciucuie ciucurlz/c v. ciz/curi ciucuraş v. ciz/cure CIUCUŞCL4RĂ ciudat v. ciz/dă CIUDĂ ciudăi v. ciz/dă ciudăli v. ciz/dă ciz/dăş v. ciz/dă ciudăţenie v. ciz/dă ciudăţeşte v. ciz/dă ciudăţie v. ciz/dă ciudăţime v. ciz/dă ciudeasă v. ciz/dă ciudeasmă v. ciz/dă ciudesă v. ciz/dă ciudesie v. ciz/dă ciudi v. ciz/dă ciz/dnic v. ciz/dă ciudos v. ciz/dă ciudotvorenie v. ciz/dă ciudotvoreţ, -ă v. ciz/dă CIUEL cium v. ciuin CIUEŞ CIUF1 CIUF2 CIUF3 ciuf4 v. ciuf1 ciuf [ar.] v. ciuf1 ciufală v. ciuf2 CIUF^N ciz/fa v. ciuf2 ciufala v. ciuf2 ciufelnic, -ă v. ciuf2 ciz/flea v. ciuf1 CIUFLEG4 ciuflecat v. ciufleca ciuflic v. cifllac CIUFLIG41 ciuflica2 v. sufleca ciuflicar v. cioflingar ciufamiţă v. ciuf2 ciufas v. ciuf1 ciufui v. ciuf1 ciufulac v. ciufz/t ciufuleală v. ciuf1 ciufulete v. ciuf1 ciufuli1 v. ciuf1 ciufuli2 v. ciuf2 ciufulit v. ciuf1 ciufulitură v. ciuf2 ciufului v. ciuf2 ciufuluitură v. ciul2 ciufurlui v. ciuf2 CIUFUT, -Ă ciufuţenie v. ciufz/t ciufuţi v. ciufz/t ciufuţie v. ciufz/t ciugă v. cegă1 ciugărd v. şugar ciugher v. ceagăr ciughir v. ceagăr ciuguleală v. ciuguli CIUGUL7 ciugulit v. ciuguli ciugulitar v. ciuguli ciugulitz/ră v. ciuguli ciugur v. ciz/cure ciugurea v. ciz/cure ciugurd v. ciz/cure ciuh v. ciuf3 ciuhalau v. ciz/hă1 CIUHĂ1 ciz/hă2 v. ciuf1 ciz/hă3 v. ciuf3 ciuhălou v. ciz/hă1 ciuhdar v. ciohodor ciuhde v. şofei ciuhică v. ciz/hă1 ciuhlă v. ciz/hă1 ciuhnidac v. ciuf3 ciuhoaie v. ciz/hă1 -397- ciuhodar v. ciohodar ciuhos v. ciuf1 ciuhuz v. ciz/hă1 ciuhurete v. huhurez ciuhurez v. huhurez CIU/1 ez'z/i2 v. ciohăz ciuic v. ciovz'că CIUICĂ ciuim v. ciuzn ciuim v. ciuzn CIU7N ciuinag v. ciuzn CIUJD/1 ciujdz'2 v. ciuşti1 CIUJNIŢĂ czz// [ar.] v. ciul1 CIUL1, -Ă1 ciul2 v. ciulea ciula v. ciul1 ciulam v. ciulama CIULAMA ciulamea v. ciulama ciulă [mr.] v. ciul1 ciz/lă2 v. ciulama CIULEA ciulean v. ciucz'1 CIULEANDRA ciulei v. ciulzn1 ciuhte v. ciucz'1 ciuleţ1 v. ciul1 ciuleţ2 v. ciulea ciul/1 v. ciul1 ciul/2 v. ciucz1 ciuli3 v. celz' ciulica v. ciul1 ciulzcă v. ciul1 ciulicoaie v. cizzhă1 ciulihoaie v. ciz/hă1 ciulihoi v. ceahlău ciulimă v. ciulzn1 CIULIN1 CIUL7N2 Ciulina v. ciulzn1 ciulină v. ciulzn1 ciuline1 v. ciulzn1 ciuline2 v. ciulzn2 duhneşti v. ciulzn1 ciulineţ v. ciulzn1 ciulinzţă v. ciulzn1 ciulinos v. ciulzn1 ciulire [ar.] v. ciul1 ciuliri [mr.] v. ciul1 ciulzt v. ciul1 ciulztă v. ciul1 ciulitz/ră v. ciul1 ciz/liu v. ciul1 ciulma v. cealma CIULNIŢĂ ciulpan v. ciolpan ciultar v. cioltar CIULUC ciulumea v. ciulama ciulumznă v. filimzcă cium v. ciz/mă1 ciuma v. ciz/mă1 ciumac v. ciomag ciumafaiţă v. ciumăfaie ciuma-fetei v. ciumăfaie ciumafoi v. ciumăfaie ciumag v. ciomag CIUMAG7U ciumaică v. ciz/mă1 ciuman v. ciz/mă1 ciumar1 v. ciz/mă1 ciumar2 v. ciumăra ciumare v. ciz/mă1 ciumaş1 v. ciz/mă1 ciumaş2 v. ciz/mă1 ciumat, -a v. ciz/mă1 ciumă [ar., mr.] v. ciz/mă1 CIUMĂ1 ciz/mă2 v. ciz/mă1 ciumăfai v. ciumăfaie CIUMĂFAIE ciumăfoaie v. ciumăfaie ciumăfai v. ciumăfaie ciumăgeală v. ciomag ciumăhaie v. ciumăfaie ciumănaş v. ciz/mă1 CIUMĂRA ciumărea v. ciz/mă1 ciumări v. ciumăra ciumărz v. ciumăra ciumărli v. ciumurluz1 ciumăras v. ciumăra CIUMĂTA ciumau v. cimau ciumbQr v. cimbz'r1 ciumbir v. cimbz'r1 ciumbleală v. ciz/blă ciumbli v. ciz/blă ciumblitz/ră v. ciz/blă ciumboi v. cimpoi1 -398- ciumbru v. c/mbru ciumbruşor v. c/mbru ciumbur/că [ar.] v. c/mbru dumeag v. ciomag ciumelci v. cimil/ ciumelcitwră v. cimil/ ciumel-ciumel v. cimil/ ciumeki v. cimil/ CIUMEL/1 ciumeli2 v. cimil/ ciumeliga v. cimil/ ciumelitură v. cimil/ CIUMERCĂ1 ciumercă2 v. ciamă1 ciumeriţă v. ciumurlu/1 dumerii v. ciumurlu/1 dumerlui v. ciumurlu/1 ciumemiţă1 v. ciwmă1 ciumomiţă2 v. ciumurlu/1 dumfaie v. ciumăfaie dumifoaie v. ciumăfaie dumili v. cimil/ dumilitură v. cimil/ CIUMiZĂ CIUML£C ciumoaică1 v. ciwmă1 ciumoaică2 v. ciwmă1 ciumoaie v. ciwmă1 dumofai v. ciumăfaie ciumoi v. ciamă1 ciumos v. ciwmă1 dumou v. cimou CIUMP ciumpan v. ciump ciwmpaş v. ciump ciwmpav v. ciump dumpav v. ciump dumpăgi v. ciump ciumpătai v. ciump ciumpăvz v. ciump dumpci v. ciump dumpm v. ciump dumpi v. cimp/ ciumplei v. ciump dumpoi v. cimpoi1 dumuhai v. ciumăfaie ciumuhar v. ciumăfaie ciumuhoaică v. ciumăfaie dumuld v. cimil/ dumuli1 v. cimil/ dumuli2 v. ciumei/1 ciumul/că [ar.] v. ciwmă1 ciumul/gă [mr.] v. ciamă1 dumulitură v. cimil/ dumului v. ciumurlu/1 dumur v. ceamar CIUMUR/CĂ dumuncă [ar.] v. c/mbru dumurli v. ciumurlu/1 CIUMURLU/1 ciumurlu/2 v. ceamar ciumurluială1 v. ciumurlu/1 ciumurluială2 v. ceamz/r dun v. cin2 CIUNĂ1 dună2 v. c/nă dunăoară v. c/nă CIUNĂV7T CIUNG ciungor v. ciung ciungară v. ciung ciungăra v. ciung ciangără v. ciung ciungăr/ v. ciung ciungăr/t v. ciung ciungăritwră v. ciung ciung/ v. ciung ciung/e v. ciung ciungitară v. ciung dunguli v. ciugul/ ciungaţ v. ciung CIUN/SM ciun/st v. ciun/sm dunş v. ciuf3 dunşă v. ciuf3 CIUNT ciuntă v. ciunt ciuntot v. ciunt ciuntătwră v. ciunt duntei v. ciunt ciunt/ v. ciunt ciunt/t v. ciunt ciuntitwră v. ciunt dunhţă v. ciont1 CIUNURERCĂ CIUP1 CIUP2 ciup3 v. ciupZ CIUP^G duparcă v. ciupercă CIUPAR/GI (pl.) CIUPĂ1 ciwpă2 v. chiwp ciupăgar v. ciupag -399- ciupăgz' v. ciupag ciupăgică v. ciupag CIUPĂ/1 ciupăz'2 v. cizzpă1 dupăi3 v. cepăz' ciupăz4 v. ciup1 ciupăz't v. cizzpă1 CIUPĂR4 duparcă v. ciupercă ciupări v. ciupăra ciup-ciup v. ciup2 ciupeag v. ciupag ciupeală v. ciupi ciupearcă v. ciupercă ciupegică v. ciupag CIUPEL/ ciupelniţă v. cizzpă1 CIUPERCĂ ciupercărie v. ciupercă ciuperczzţă v. ciupercă ciuperi v. ciupăra ciupesc v. ceapă CIUP/ ciupic v. cipic ciupili v. ciupeli ciupit v. ciupz ciupitor v. ciupz ciupitzzră v. ciupz ciupos v. ciup1 ciupui v. ciupz dur [ar.] v. ciur2 CIUR1 CIUR2 ciura v. ciur1 ciuraleşa v. chiraleisa ciurar v. ciur1 ciuraş v. ciur1 ciurat v. ciur1 durăi1 v. ciur1 durăi2 v. ciur2 ciurăit1 v. ciur1 ciurăit1 v. ciur2 durăitor v. ciur2 ciurăitnră v. ciur2 ciurăleasa v. chiraleisa ciurăriţă v. ciur1 ciurat v. ciuruc ciurătură v. ciur1 CIURBĂLU/ CIURBIRiU CIURC1 ciarc2 v. chiurc CI URCĂ1 CI URCĂ2 CI URCĂ3 CI URCĂ4 c'rnrca v. curcă ciurcea v. surcea ciurcet v. cercel ciurcel2 v. surcea ciurcică v. surcea ciurcină v. sulcznă durdulaş v. ciuci ciurciuîat v. cercel ciurciuli v. ciorcioli ciurciumel v. ciucz1 ciurciumiş v. ciucz1 ciurduvea v. cercevea ciurcoi v. circoi ciurculzţă v. cizzrcă4 ciur cur a v. ciur2 ciurdar v. cizzrdă ciurdaş v. cizzrdă CIURDĂ CIURDEL czanii v. ciordi ciurdz'nă v. cizzrdă CIURD UC-BURD UC ciurdzzţă v. cizzrdă ciureaşă v. cireaşă CIUREC ciurecar v. ciurec ciurechi v. ciurec ciurel1 v. ciur1 ciurel2 v. ceaurică ciureş v. cireaşă ciurete v. ciucz1 ciureţ v. ciucz1 durez v. huhurez CIURFĂ ciurfăială v. cizzrfa ciurfuială v. cizzrfa CIURGiU ciurgoi v. ciurgou CIURHĂ CI URI1 cz'zzri2 v. ciul1 CIUR/CĂ1 ciurică2 v. cioară ciurz'că3 v. ciur1 ciurici v. şoarece ciurişor v. ciur1 czarizz v. şuriu ciurlan v. ciulin1 -400- cizzrlă v. ciulzn1 ciurkz v. chirakisa ciurlezeală v. chirakisa ciurlezz v. chirakisa czzzr/i v. ciul1 cizzrli-bzzrli v. ciulzn1 ciurlic v. şorz'ci1 CIURLIG4 ciurlicar v. sorliţă ciur lin v. ciulzn1 ciurks v. ciulzn1 ciurluială v. cizzrfa ciurmoiac v. ciormoiag ciuroi v. ciur2 ciuroitură v. ciur2 cmrpen v. ciorchz'ne ciz/rpene v. ciorchz'ne ciur-petec v. ciur1 ciurşică v. surcea ciurtar v. cioltar CIURUBM cizzru-bzzru v. ciur1 CIURUC ciurufală v. cizzrfa ciurufleacă v. cizzrfa ciuruz'1 v. ciur1 ciuruz'2 v. ciur2 durui3 v. cioară ciurm4 v. cir ciuruială1 v. ciur1 ciuruială2 v. ciur2 ciuruionă v. ciur2 ciuruzt1 v. ciur1 ciuruzt2 v. ciur2 ciuruitoare (pi.) v. ciur1 ciuruitor1 v. ciur1 ciuruitor2 v. ciur2 ciuruitzzră1 v. ciur1 ciuruitzzră2 v. ciur2 ciurumea v. ciulama CIURUPE^SCĂ CIURUPU/ ciuruvui v. ciorovăz’ ciuruvuiddă v. ciorovăz ciusă v. ţzzslă cizzscă v. tuschze ciuslă v. ţzzslă ciusmea. v. cişmea CIUŞ1 CIUŞ2 CIUŞ3 ciuş4 v. ciuf3 ciuşă v. ciuf3 CIUŞCĂ1 cz'u^ca2 v. tuşti1 CIUŞCHE1 ciuşche2 v. tuschze cmşchiă v. cizzşche1 ciuşciu [ar.] v. ce1 cizzşde v. ciuş2 ciuşdz'1 v. cizzşche1 ciuşdi2 v. ciujdz'1 ciuşdi3 v. ciuş2 ciuşmea, v. cişmea ciuşnz v. ciuşti1 ciuştac v. cizzşche1 ciunte1 v. ţuşti1 ciwşte2 v. cizzşcă1 ciuştea v. cizzşcă1 CIUŞTI1 ciuştz2 v. ciuşti1 ciuşti3 v. cizzşche1 CIUŞTINA-BLUNDINA cizzştiu [ar.] v. ce1 CIUT ciut [mr.] v. ciut1 ciut2 v. cit3 CRJL4C1 ciutac2 v. ciot ciutac3 v. ciut1 CIUTALER ciutalz'nă v. ciut1 ciuton v. ciut1 ciutaş v. ciut1 ciutaşă v. ciut1 cizztă v. ciut1 ciutălină v. ciut1 ciutănel v. ciut1 ciutărie v. ciut1 ciukică v. ciot ciuteiooră v. ciut1 ciutemgă v. ciot ciutz v. ciut1 ciutoaie v. ciut1 ciutoc v. ciutzzc2 ciutră [ar.] v. cizztură CIUTRIG4 ciutrzzc v. ciutzzc2 CIUTUC1 CIUTUC2 ciutuhană v. ciot ciutulină v. ciut1 CIUTUEUC CIUTURĂ -401- ciutură [ar., mr.] v. ciz/tură ciutzzrcă v. ciot ciuturea v. ciz/tură ciuturei v. ciz/tură ciuturică v. ciz/tură CIUTUR/GĂ CIUTĂ ciuturos v. ciot ciuturzzgă v. ciot CIUVAI ciuvan v. ciuvai ciuvană v. ciuvai CIUV^Ş, -Ă ciuvic v. ciovzcă ciuvică v. ciovzcă ciuvit v. ciovzcă ciuvlică v. ciovzcă ciuzlă v. ţzzslă CIVEŞ/ civic v. civil C/VIE civier v. civie civz'g v. czvie CTV7L civilz’e v. civzl civilist v. civzl civilitate v. civzl civiliza v. civzl civilizabil v. civzl civilizat v. civzl civilizator v. civzl civilizaţie v. civzl civilizaţiune v. civzl civilizător v. civzl civir v. ceagăr civism v. civzl CIViT civitz’ v. civit CIV/U ciz v. cij CIZELT cizelat v. cizela cizelzzră v. cizela cizmar v. cizmă cizmaş v. czzmă C7ZMĂ cizmăreasă v. czzmă cizmăresc v. czzmă cizmărz v. czzmă cizmărz'e1 v. czzmă cizmărie2 v. cizmă cizmăriţă v. cizmă cizmăşel v. cizmă cizme a v. cişmea cizmulz’că v. cizmă cizmulz'ţă v. cizmă cizmzzţă v. cizmă cizvartă v. ciozvârtă cizvârte v. ciozvârtă cl'ag [ar., mr.] v. cheag1 c/ aie [ar.] v. cheie cl'ăr [ir.] v. chiar cl'^1 [mr.] v. cheie cl emâ [ir.] v. chema cl'emare [ar.] v. chema cl'emari [mr.] v. chema cl 'igare [ar.] v. cheag1 cl'imari [ar.] v. chema cl'ingă [mr.] v. chingă cEişwţă [ar.] v. cheie cl'itor [ar.] v. cheotoare clănţălărie v. cancelar clăpiţă v. căpiţă cleiţă v. cheie clinoşte v. chilz'n clini v. chilz’n coapsă2 v. copţă coastăn v. castan coastin v. castăn cobat v. cabat cobăne v. cioabă coca4 v. ceucă cocâmz’ v. cârmă cocintra v. centru coclej v. cioclej codai v. caudal codifQr v. caudal cofeină v. cafea cofochirurgz’e v. chirwrg cşini [mr.] v. câine colindroi v. calendroi colofir v. calomfz'r1 coloian v. caloian coloncz’M v. cifră colopar v. calapar colpănel v. ciolpan co//o« v. călţzzn colpxn v. călţzzn colţunaş v. călţzzn comczzc [mr.] v. câmp comeniţă v. comeniţă cpmp [mr.] v. câmp cpzz [mr.] v. când concatena v. catenă concatenaţie v. catenă -402- concatenaţiune v. catenă concav v. cav concavitate v. cav conceda v. ceda concede v. ceda conc&ndric v. centru concentra v. centru concentrat v. centru concentraţie v. centru concentraţiune v. centru concentric v. centru concentricitate v. centru concesie v. ceda concesiona v. ceda concesionar v. ceda concesiune v. ceda concesiv v. ceda concetăţean v. cetate concetra v. centru conchema v. chema conciclic v. ciclu condorâş v. chiondoraş eoni [mr.] v. câine cşni [mr.] v. câine cqnipă [mr.] v. cânepă cântic [mr.] v. cânta cgtru [mr.] v. către contracandidat v. candidat contracandidată v. candidat contracauţie v. cauţiwne contracauţiwne v. cauţiwne contracamp v. câmp conţedălui v. ceda conţentraţie v. centru copitan v. căpitan copită2 v. căpiţă copita v. căpiţă copiţonă v. căpiţă copiţă v. căpiţă copiţărie v. căpiţă copiţea v. căpiţă copşună v. căpşwnă copuz v. cobwz corăi v. chior2 corchină v. ciorchine corcioc v. cârcioc corciogar v. cârcioc cormoajă v. cârmwj cormojiu v. cârmaz corobeaţă v. coroabă Corra v. cioară corvană2 v. cervană costănaş v. castăn costeai v. castel costor v. castel coş toi1 v. căştei coştQi2 v. castel cota v. căuta cotat v. căuta cotătoare v. căuta cotcorogi v. câr cotloj v. cioclej eoioi2 v. ciot cotrânciooră v. catrinţă cotrânţă v. catrinţă coire/ v. cătreţ cotrinţă v. catrinţă eoftirc v. cătwn eoiuwa1 v. cătană cotxmă2 v. cătwn cotumsc v. cătană cotunie v. cătană eoiu^a v. cătaşă cotuşnic v. cătwşă covargic v. căvârgic epi [mr.] v. cât1 epii [mr.] v. cote cracatiţă v. caracatiţă crapator v. cârpător crastavQte v. castravete crastol v. castron craston v. castron crăcmar v. cârciumă crăpui v. capră crăpusnic v. căpwsnic crăpuşnic v. căpwsnic crăpuşnică v. căpwsnic crăstăvQte v. castravete crăstolă v. castron crătinţă v. catrinţă cracmă v. cârciumă crâcmărescu v. cârciumă crâcmăriţă v. cârciumă crâcni v. cârc1 crajmă v. cârciumă crâstoi v. cârstei crâstol v. cârstei crâsteţ1 v. carstă crâsteţ2 v. cârstei crâsteu v. cârstei crâstineasă v. cârstăneasă crâstinească v. cârstăneasă crâşmar v. cârciumă crâşmă v. cârciumă crâşmăreasă v. cârciumă crâşmări v. cârciumă -403- crâşmănt v. cârciumă crâşmăriţă v. cârciumă crâşmuşoară v. cârciumă crâşmzzţă v. cârcizzmă crepwsnic v. căpzzsnic crestăneasă v. cârstăneasă cresteneasă v. cârstăneasă crestQţ v. cârstei crestineasă v. cârstăneasă creştineasă v. cârstăneasă cretmţă v. eatrznţă crz'&U v. chibrit cricmă v. cârciumă crijmă v. cârciumă cripitor [ar.] v. cârpător cristei v. cârstei cristeneasă v. cârstăneasă cristienească v. cârstăneasă cristineasă v. cârstăneasă cristinească v. cârstăneasă cristov v. carstov crişmar v. cârciumă crişmaş v. cârciumă crişmă v. cârciumă critienească v. cârstăneasă crupător v. cârpător csaklye v. ceaclă cuadrangular v. cadrangular cuadrilat v. cadrilat cuadrilatQr v. cadrilater cuadrilater v. cadrilater cualifica v. califica cualificativ v. califica cualificaţie v. califica cualitate v. calitate cualitativ v. calitate cuantitate v. cantitate cuantitativ v. cantitate czzart v. cart1 cuartier v. cartier cuartir v. cartier czz/Zea v. chiftea cui v. cz'ne1 cazta v. chit1 cuitanţă v. chit1 cuitanţie v. chit1 culasă v. chiulasă culmcu v. chilzzg1 cumărot v. ciumăra cumsecade v. cădea cumsecădenie v. cădea cupitgn [mr.] v. căpătai cuptuşală v. căptzzh cuptuşi v. căptzzh cuptuv v. căptzzh czzr [mr., ir.] v. ciur1 curăbuş v. cărăbzzş curmă2 v. cârmă cur oare [ar.] v. căroare curpatoi v. cârpător curpător v. cârpător cu^/a v. caşlă cuştâie v. şcătzzlă ezz^fie v. şcătzzlă cuJrzz [mr.] v. către ezzftm v. cătzzn cuvetă2 v. chiuvetă cvadrangular v. cadrangular cvadrilatQr v. cadrilater cvalifica v. califica cvalificaţie v. califica cvalitate v. calitate cvalitativ v. calitate cvantitate v. cantitate cvantitativ v. cantitate cvart v. cart1 cvartzr v. cartier cvartirui v. cartier cvQstie v. chestizzne cvestor v. chestor cves/ura v. chestor cvietanţie v. chit1 cvietism v. chietzsm cvietist v. chietzsm cvintel v. chintzc cvintesmţă v. chintesenţă evit1 v. chit1 evit1 v. chit1 evita v. chit1 cvitanţă v. chit1 cvitanţie v. chit1 cvituz v. chit1 cvituială v. chit1 cyanogeniu v. cian D dăcăntari [mr.] v. cânta dăscălcitor v. câlţi dăscâlci v. câlţi dăschega v. cheag1 de-a-ncotelea v. cât1 decadraj v. cadru decafeiniza v. cafea decalc v. calc -404— decalca v. calc decalcifia v. calciu1 decalcifiant v. calciu1 decalcifica v. calciu1 decalcificant v. calciu1 decalcomanie v. calc decalibra v. calibra decalvont v. calvz'ţie decalvoţie v. calvzţie decampa v. campa decampament v. campa decapota v. capotă decapotabil v. capotă decapsula v. capszzlă decapsulator v. capszzlă decapsulaţie v. capszzlă decaptiva v. captiv decarbonatore v. carbon decarboniza v. carbon decarbonizoţie v. carbon decarboxila v. carboxz'l decarboxilare v. carboxz’l decarboxilază v. carboxz’l decarboxilizant v. carboxz’l decarbura v. carbzzră decarburaţie v. carbzzră decădea v. cădea decăzzzt v. cădea decât v. cât1 dece v. ce1 decentraliza v. centru decentralizaţie v. centru decentralizaţixme v. centru decifra v. cifru deciocăla v. ciocălou deciocălat v. ciocălou deconcentra v. centru deoarece v. ce1 descalifica v. califica descalificant v. califica descalificator v. califica descampa v. campa descarboniza v. carbon descarcera v. carceră descatena v. catenă descatenat v. catenă descatifela v. catifea descazarma v. cazarmă descăiera v. caier descăilător v. caia descălca v. călca descăli v. căli descălitzzră v. căli descăluşa v. cal descăluşi v. cal descăpăi v. cap1 descăpăţâna v. căpăţană descăpăţina v. căpăţană descăpuz’ v. cap1 descărna v. came descătănz' v. cătană descătărăma v. cataramă descătum v. cătană descătuşa v. cătzzşă descătuşat v. cătzzşă descătuşz’ v. cătzzşă descăuca v. cauc1 descâlci v. câlţi descâlcit v. câlţi descâlcitoare v. câlţi descâlcitor1 v. câlţi descâlcitor2 v. câlţi descâlcitzzră v. câlţi descânt v. cânta descânta v. cânta descântat v. cânta descântătoare v. cânta descântător v. cânta descântătoreasă v. cânta descântătzzră v. cânta descântec v. cânta descânteca v. cânta descantecă v. cânta descârceia v. cârcel descârcia v. cârcel descâmz’ v. câm descebălui v. cebăluz' descentra v. centru descentraliza v. centru descentralizat v. centru descentralizator v. centru descentralizaţie v. centru descentrălizător v. centru descemz’ v. cemz' descemi v. ceară deschebălui v. cebăluz’ deschega v. cheag1 descheptura v. cheotoare deschiaburz’ v. chiabzzr deschilin v. chilin deschilindi v. chilin deschilinz’ v. chilz’n deschilinie v. chilz’n deschinga v. chingă -405- deschiotora v. cheotoare descifra v. cifru descifrabil v. cifru descifratoare v. cifru descifrator1 v. cifru descifrator2 v. cifru desciffoţie v. cifru descimbireală v. cimbir1 descimbiri v. cimbir1 descinsti v. cinste descintra v. cintru desciocăla1 v. ciocălou desciocălat v. ciocălou desciolănat v. ciolan desciorchina v. ciorchine desciorchinător v. ciorchine desciunti v. ciunt desclim v. chilin descofeiniza v. cafea desconcentra v. centru desţifra v. cifru deşcheptura v. cheotoare deşcheura v. cheotoare deşchiautura v. cheotoare deşchiotora v. cheotoare deşifra v. cifru deţifra v. cifru dextrocardie v. cardiac dezcăţăli v. căţel1 dezgăuca v. cauc1 dihidrochinină v. chinină discalcie v. calciu1 discalculie v. calcul1 discalifica v. califica discamat v. came discăpăţina v. căpăţană discâlci v. câlţi discântare [ar.] v. cânta discântari [mr.] v. cânta dis căutătură [ar.] v. cânta discantec v. cânta discântic [ar.] v. cânta discantic v. cânta discântica v. cânta discentraliza v. centru discifra v. cifru dişfotora v. cheotoare divan-ceawş v. ceazzş divan-chiatip v. cheatip ducăntari [mr.] v. cânta E eccQntric v. centru ecocardiograf v. cardiograf ecocardiografie v. cardiograf ecocinematografie v. cinematograf ectocardz'e v. cardiac electrocaloric v. calorie electrocalorimetm v. calorie electrocapilar v. capilar electrocapilaritate v. capilar electrocar v. car1 electrocardiograf v. cardiograf electrocardiografie v. cardiograf electrocardiografie v. cardiograf electrocardiogramă v. cardiogramă electrocardioscop v. cardioscop electrocardioscopie v. cardioscop electrocarist v. car1 electrocaristă v. car1 electrocasnic v. casă1 electrocataliză v. cataliză electrocaustică v. cawstic electrocaustician v. cazzstic electrocausticiană v. cazzstic electrocauter v. cauter electrocauteriza v. cauter electrocăldz/ră v. cald electroceramică v. ceramic electrochimie v. chimie electrochimie v. chimie electrochimograf v. chimograf electrochimografie v. chimograf electrochimogramă v. chimograf electrochirurgie v. chirzzrg electrocimografie v. chimografie electrocinetic v. cinetic electrocinetică v. cinetic embriocardie v. cardiac emiciclu v. ciclu endocord v. cardiac endocardic v. cardiac endocardită v. cardiac endocervicită v. cervical enocianină v. cian epicard v. cardiac epicardită v. cardiac epicentral v. centru epicentric v. centru epicentru v. centru -406- epicerc v. cerc epicicloid v. cz'clu epicicloz'dă v. cz'clu epicz'clu v. cz'clu ergocalciferol v. calciu1 eritrocianoză v. cianoză esantric v. centru escavator v. cav escavaţie v. cav escavaţiune v. cav escentric v. centru escentricitate v. centru etnocivilizaţie v. civz'l ex-campioană v. campion ex-campion v. campion excasa v. casă2 excava v. cav excavator v. cav excavatorz'st v. cav excavatorzstă v. cav excavoţie v. cav excavaţixme v. cav ex-căpitan v. căpitan excentra v. centru excentric v. centru excentricitate v. centru excentru v. centru extracarpatic v. carpatic extracelular v. celală exţentrum v. centru exţQntruri (pl.) v. centru F farhr v. cartier ferestrei v. cherestea fiecare v. care fiecareleşi v. care fiecareşi v. care fiecand v. când fiece v. ce1 fiecz'ne v. cz'ne1 fieşcare v. care fieşcand v. când fieşce v. ce1 feşce v. ce1 fieşcz'ne v. cz'ne1 fieşicand v. când fieşte v. ce1 fieştecore v. care fieştecdnd v. când fieştece v. ce1 fieştecz'ne v. cz’ne1 fieşteşc&re v. care fieşteşcQ v. ce1 fieteczre v. care fietect v. ce1 fietec'me v. cz'ne1 fiiaştecare v. care fiişcdjre v. care fiiştecdjre v. care findm v. chindeu fişte v. ce1 fiştec&re v. care flştecme v. cz’ne1 fit1 v. chit1 fit1 v. chit1 fltmţă v. chit1 fitecQ v. ce1 fitecine v. cz'ne1 fiteşcdjre v. care fitocenotic v. cenoză fitocenoză v. cenoză fltui v. chit1 fotocartore v. cartă2 fotocataliza v. catalzză fotocatalizator v. catalzză fotocatalz'ză v. catalzză fotocelz/lă v. celală G gabanos v. cabanos gabimt v. cabz’nă gabrioktă v. cabrioletă galdaboş v. caltaboş galgdi v. calga galiţcă2 v. căletcă galvanocauter v. cauter gmce2 v. cange gangrena, v. cangrenă gangrmă v. cangrenă gangreniza v. cangrenă ganţă2 v. cange garafă v. carafa1 gara-goţa v. caragoţă garagaţă v. caragoţă gardinal v. cardinal1 gaşiţă v. caşzţă gaucă v. cauc1 gava/er v. cavaler gavaz v. cavas gazin v. cazinou găgăraţă [ar.] v. căca -407- găldăbaj v. caltaboş găngrenos v. cangrenă gărăfioară v. carafa1 gărăgaie v. câr gărăi v. câr gărâială v. câr gărdinar v. cardinal1 gărdinariu v. cardinal1 gărigă v. cărz'că găstahe [ar.] v. castane gaucă v. cauc1 gâlban v. câlbaş gâlbaş v. câlbaş gâldăbaş v. caltaboş gâlifar v. călifar gâr v. câr gâra v. câr gara-mara v. câr gâra v. câr gârăială v. câr garai v. câr gârâit v. câr garcai v. cârc1 gârdei v. cârd gârga v. cârcă gârlan2 v. cârlan1 gâr-mâr v. câr gâştiga v. câştiga geabul v. ceambwr geam2 v. ceam geambur/'i v. ceambwr geandâr v. ceadar geghir v. cighzr1 gemărlui v. ciumurluz1 gergevea v. cercevea gheabur v. chiabzzr ghelăiman v. chilomon1 ghighir v. cighzr1 ghilaba v. chilaba ghilbaş v. câlbaş ghimbru v. czmbru ghimerhe v. chimzr ghimiraş v. chimzr ghimirlze1 v. chimzr ghimirlze2 v. chimzr ghimirliu v. chimzr ghindisi v. chindisz ghioldiş v. chior1 g/zzor v. chior2 ghiorăi v. chior2 ghiorăială v. chior2 ghiorăit v. chior2 ghiorăitxxră v. chior2 ghiorăi v. chior2 ghiorcăi v. chior2 ghiorcăială v. chior2 ghiscan v. chiţ ghitară v. chitară ghitanst v. chitară ghitanstă v. chitară ghiţurlan v. chiţ ghivergic v. căvârgzc gigacalorze v. calorze gigea v. czcea gzger v. cighzr1 gzg/zer v. cighzr1 gighir v. cighzr1 gimber v. cimbzr1 gimbir v. cimbzr1 gz'm/ v. cimţ giorap v. ciorap giorăpQÎ v. ciorap gz'orovai v. ciorovăz giricăi v. cirzc2 giumag v. ciomag giumbir v. cimbzr1 gzz/r2 v. ciur2 giurgz'u v. ciulin1 giurgiuvea v. cercevea giurgiuvică v. cercevea giuroi v. ciur2 giurui2 v. ciur2 goi/a v. căiţă gorai v. chior2 H halcograf v. calcografz'e halcografic v. calcografie halcografie v. calcografie haldaic v. caldeic halif v. calif halifeală v. calif halonă v. chalonă hameleon v. cameleon hamuhă v. camhă hapcân v. cap1 haractQr v. caracter haractenstic v. caracter haractir v. caracter haractirz' v. caracter haractirisi v. caracter haractinstic v. caracter haractinstică v. caracter harismă v. carismă -408- haritate v. caritate hartofor v. carte hartoforie v. carte hartomandxe v. cartomanţze hasap v. casap hasap-başa v. casap /zaswd v. caznă1 hărturar v. cărturar heliocentric v. centru heliocentrism v. centru hernie v. chimie hemiceluloză v. celuloză hemicesc v. chimie hemiciclu v. czclu hernie v. chimze herestea v. cherestea herestegiu v. cherestea herestergene v. cherestea hermâsiu v. cârmaz hermâziu v. cârmaz heterociclic v. ciclu heterociclu v. ciclu hidrocefal, -ă v. cefalic hidrocefalie v. cefalic hidroceluloză v. celuloză hidrociclon v. ciclon hil v. chil2 hilifer v. chil2 hilifica. v. chil2 hilificaţie v. chil2 /zi/os v. chil2 himic1 v. chimie himic2 v. chimie himied v. chimie himicQsc v. chimie /zz'mie v. chimie himie v. chimie /zi/wis-i v. chimie hipercalcemie v. calciu1 hipercaracterizare v. caracter hipocalcemie v. calciu1 hipocicloidă v. ciclu hipocz'clu v. ciclu hirestea v. cherestea hirestegerie v. cherestea hirestigiu v. cherestea hiristigiu v. cherestea hirmiziu v. cârmaz hirmiziu v. cârmaz hirograf v. chirograf hiromancie v. chiromant hiromandie v. chiromant hiromantie v. chiromant hiromanţie v. chiromant hirurg v. chirwrg himrghic v. chirwrg hirurghie v. chirwrg himrgic v. chirwrg himrgical v. chirarg hirurgie v. chirwrg himrgus v. chirarg /zifow v. chiton1 I idroceluloză v. celuloză incablwră v. cablu incadra v. cadru încadrat v. cadru incadrator v. cadru incadror v. cadru incalculabil v. calcul1 incalificabil v. califica incapabil v. capabil incapacitate v. capacitate încarcera v. carceră incarna v. came incamaţie v. came incasa v. casă2 incasabil1 v. casa1 incasabil2 v. casant incasabil2 v. casă2 incasator v. casă2 incasso v. casă2 incert v. cert incertitudine v. cert inchietwdine v. chietz'sm indescifrabil v. cifru intercelular v. celală intracelular v. celală intracerebral v. cerebral irmizea v. cârmaz irmiziu1 v. cârmaz irmiziu2 v. cârmaz iţe [ar.] v. ce1 iţi [ar.] v. ce1 iţido [ar.] v. ce1 iţindo [ar.] v. ce1 /V I împercia v. ciripz'e2 împiega v. cheag1 împierci v. chirci -409- împiercitură v. chirci încadra v. cadru încadrabil v. cadru încadrat v. cadru încadrator v. cadru încadratzzră v. cadru încadrilat v. cadrilat încaier v. caier încapsula v. capszzlă încarcera v. carceră încarna.1 v. came încarna2 v. came încartiera v. cartier încartira v. cartier încartirui v. cartier încasa v. casă2 încasabil v. casă2 încasator v. casă2 încatifela v. catifea încazarma v. cazarmă încădra v. cadru încăiera v. caier încăierat v. caier încăierător v. caier încăierătzzră v. caier încălăci v. câlţi încălăra v. călare încălări v. călare încălâfat v. câlaf încălca v. călca încălcător, -oare v. călca încâlci v. câlţi încăiera v. călare încăluşa v. cal încăluşi v. cal încălzeală v. cald încălzi v. cald încălzzt v. cald încălzitor1 v. cald încălzitor2 v. cald încălzitzzră v. cald încămăta v. camătă încănz't v. căni încănuna v. canon încănunh v. cărunt încăpăstra v. căpăstru încăpăta v. căpăta încăpăţâna v. căpăţană încăpăţânat v. căpăţană încăpăţina v. căpăţană încăpăţînat v. căpăţană încăpui v. căpuz’1 încăpuşa v. căpuşa încăpuşi v. căpzzşă încăpută v. căpzztă încăputătzzri (pl.) v. căpzztă încărbuna v. cărbzzne încărbuni v. cărbzzne încărdăşi v. cardaş încărdoşi v. cardaş încăma v. came încărni v. came încămnţi v. cărzznt încămnţit v. cărzznt încămţa v. car1 încăsători v. casă1 încăstărat [ar.] v. căstane încătărăma v. cataramă încătărâmba v. cataramă încătifelz* v. catifea încătrămi v. catran încătrăni v. catran încătuşa v. cătzzşă încăţela1 v. căţel1 încăţela2 v. căţel1 încăţelătzzră v. căţel1 încăţeli v. căţel1 încăzărma v. cazarmă încâina v. câine încâinz' v. câine încâlceală v. câlţi încâlci v. câlţi încâlcit1 v. câlţi încâlcit2 v. câlţi încâlcitor v. câlţi încâlcitzzră v. câlţi încâlţoşa v. câlţi încâna v. câine încâni v. câine încârcez' v. cârcel încârceia v. cârcel încârci v. cârcel încârcia v. cârcel încârdăşi v. cardaş încârdoşa v. cardaş încărdoşi v. cardaş încârduz' v. cârd încârliba v. cârlig încârlicăţel v. cârlig încârliga v. cârlig încârligat v. cârlig încârligător v. cârlig încârligătzzră v. cârlig încârlionţa v. cârlig -410- încârlionţi v. cârlig încârlomba v. cârlig încâmi v. cârmă încâmitwră v. cârma încârpui v. cârpă încâştega v. câştiga încâştiga v. câştiga încât v. cât1 încâtinel v. cătinel încâtineleşie v. cătinel încelui v. celui înceluială v. celui înceluitor v. celui înceluşag v. celui încenchi v. cimpi încenuşa v. cenwşă încenuşi v. cenwşă încercăna v. cearcăn încercelot v. cercel încerceta v. cerceta încercui v. cerc încerpa v. ciripie2 înceta2 v. ceată1 încetăţeni v. cetate încetăţenit v. cetate înceţi v. ceată1 încetinot v. cetină înceţa v. ceaţă înceţoşa v. ceaţă încheabun v. chiabwr închega v. cheag1 închegătoare v. cheag1 închegătar v. cheag1 închegătwră v. cheag1 închegăţică v. cheag1 încheptora v. cheotoare încheptura v. cheotoare încherci v. chirci închercitară v. chirci închetora v. cheotoare încheutura v. cheotoare închezăşlui v. chezaş închezeşlui v. chezaş închiaburi v. chiabwr închiega v. cheag1 închindi v. chindisi închindisi v. chindisi închinga v. chingă închingat v. chingă închingătwră v. chingă închingi v. chingă închingiui v. chingă închingui v. chingă închiondora v. chiondordş închiondori v. chiondordş închiorchioşa2 v. chior1 închiotoare v. cheotoare închiotora v. cheotoare închipa v. chip1 închipui v. chip1 închipuială v. chip1 închipuiciwne v. chip1 închipuinţă v. chip1 închipuitor v. chip1 închipuitwră v. chip1 închipului v. chip1 închipurlui v. chip1 închirci v. chirci închircitwră v. chirci închiria v. chirie1 închirietor v. chirie1 închisnovat v. chisnovat închista v. chist închita v. chită1 închituit v. chită1 închivărot v. chivără închizăşlui v. chezaş închiznovat v. chisnovat încifra v. cifru încimpi v. cimpi încimpit v. cimpi încina v. cină încinot v. cin1 încinchi v. cimpi încinci v. cinci încinciui v. cinci încineală v. cină încinia v. cinie1 înciniat v. cinie1 încioreca v. cioarec încioroca v. cioarec încipca v. cipcă înciripi v. ciripie2 incita v. ceată1 înciti v. ceată1 înciucura v. ciwcure înciuda v. ciadă înciudi v. ciadă înciuma v. ciwmă1 înciunchi v. cimpi înciupa v. ciup1 înciura v. ciur1 înciutat v. ciut1 înconcintra v. centru 411 — încondora v. chiondordş încuartiera v. cartier încuartira v. cartier încvartira v. cartier încvartirui v. cartier îngâna.2 v. cdine întrucât v. cât1 întruchipa v. chip1 întruchipat v. chip1 întrulpel v. chip1 întruîpic v. chip1 întrulpica. v. chip1 întrumpic v. chip1 întrumpica. v. chip1 întrunchipa. v. chip1 întrupica. v. chip1 J jandar v. ceadar yiZur v. cighz'r1 yig/zir v. cighzr1 jinţitoi v. cinteză K kalmâk v. calmzzc1 kapenek v. căpeneag1 kart v. cart3 Kathana (antrop.) v. cătană Katun (top.) v. cătzzn &e [ir.] v. că fce/zr v. chefz’r kermesă v. chermesă kievean v. chievean kilocalorie v. calorie kiloczclu v. ciclu fa’we- v. czne2-kineto- v. czne2-kinezi- v. czne2-kinezio- v. czne2-Krunula (top.) v. câm M macrocefal, -ă v. cefalic macrocefalze v. cefalic mecanochzmic v. chimze megalocefal v. cefalic megalocefalze v. cefalic metacarp v. carp metacarpian v. carp metaloceramică v. ceramic metilceluloză v. celuloză microcalculator v. calcul1 microcefal, -ă v. cefalic microcefalze v. cefalic microcentrală v. centru microchzmic v. chimze microchimze v. chimze microchirurgical v. chirzzrg microchirurgze v. chirurg microcircuzt v. circuit minicalculator v. calcul1 miocard v. cardiac miocardic v. cardiac miocardită v. cardiac monocameral v. cameră monocelular v. celwlă monociclic v. ciclu monocilindric v. cilindru monocinetic v. cinetic multicelular v. celwlă N năcârcăli v. cărcăli năcârli v. cărcăli ncăldzare [ar.] v. cald ncănuţdire [ar.] v. cărwnt ncinuşare [ar.] v. cenzzşă ncl'ega. [ir.] v. cheag1 ncl'igare [ar.] v. cheag1 ncl'itor [ar.] v. cheotoare necalculabil v. calcul1 necalculat v. calcul1 necalificat v. califica necamaraderz’e v. camarad necanalizabil v. canal1 necanalizat v. canal1 necanonisit v. canon necapacitate v. capacitate necapişonat v. capişon necarismotic v. carismă necaritabil v. caritate necasnic v. casă1 necavaleresc v. cavaler necavalereşte v. cavaler necădere v. cădea necădinţă v. cădea necăz’nţă v. căi1 necălcore v. călca necălcător v. călca -412— necălduros v. cald necăl/t v. căi/ necălugăresc v. călzzgăr necăpos v. cap1 necărtulariu v. cărturar necărturar v. cărturar necărturareţ v. cărturar necăsător/e v. casă1 necăsător/t v. casă1 necăsnicze v. casă1 necăsnic/t v. casă1 necătare v. căuta necătat v. căuta necăţel/tă v. căţel1 necăutore v. căuta necăutat v. căuta necăzz/t v. cădea necârcâitor v. cârc1 necârtitor v. cârtz1 necâştigător v. câştiga necâştigos v. câştiga necât v. cât1 necensurabil v. cenzzzră necenzurabil v. cenzzzră necert v. cert necertitzzdine v. cert necheltuitor v. cheltuz nechemare v. chema nechemat v. chema nechemăcios v. chema necherzt v. chiar nechibzuznţă v. chibzu/ nechibzuzre v. chibzuz nechibzu/t v. chibzuz nechimulu/ta {cu ~) v. chimului nechimurluzta {cu ~) v. chimului necznste v. cznste necznsteş v. cznste necinsti v. cznste necinstit v. cznste necioplzre v. ciopli necioplzt v. cioplz neciteţ v. cit/ nec/vic v. civ/1 necivilitate v. civ/1 necivilizat v. civ/1 necizelat v. cizela neconcentrat v. centru nedescifrabil v. cifru neîncadrabil v. cadru neîncâlczt v. câlţi neînchegat v. cheag1 neînchipuit v. chip1 neînchiriat v. chirie1 neîntruchipat v. chip1 neţert v. cert neţertitudine v. cert neurochirz/rg v. chirzzrg neurochirurgie v. chirzzrg ngl'igare [ar.] v. cheag1 nicecare v. care nicicare v. care nicicând v. când nicicat v. cât1 nicidecot v. cât1 nitroceluloză v. celuloză niţicari [mr.] v. care nomocanon v. canon nţeomire [ar.] v. cerne nţirtare [ar.] v. certa numaicat v. cât1 numaidecât v. cât1 nustQ [ir.] v. ce1 nxxste [ir.] v. ce1 nuşcarl'i [ir.] v. care nuşcarle [ir.] v. care nzzşte [ir.] v. ce1 o oarcine v. czne1 oarecare v. care oarecdnd v. când oarecândva v. când oarecdt v. cât1 oarecâtva v. cât1 oarece v. ce1 oarece va v. ce1 oarecine v. czne1 oarecine v. cine1 oarecineva v. czne1 oarecinre v. czne1 oareşcQ v. ce1 oareşicare v. care oareşicdnd v. când oareşice v. ce1 oareşiczne v. czne1 oaricine v. cine1 obărchelner v. chelner oberchelner v. chelner ocaanic v. căz1 ocabazlac v. cabaz ocaianic v. căz1 ocârmâi v. cârmă 413 - ocârmi2 v. cârma ocârmuz v. cârma ocârmuitor v. cârmă orcc v. ce1 oricare v. care oricarele v. care oricând v. când oricdt v. cât1 orice v. ce1 oricene v. czne1 oricine v. czne1 oricineva v. czne1 orişicare v. care orişicând v. când orişicât v. cât1 orişicine v. cine1 ortocentru v. centru otcârmui v. cârmă otcârmuitor v. cârmă p papandnră v. campadzzră paracăzător v. cădea patraîion v. catralion pecat v. cât1 percea1 v. ciripz'e2 perceat v. ciripie2 pericard v. cardiac pericardic v. cardiac pericardio v. cardiac pericardion v. cardiac pericardită v. cardiac pericarpotic v. carpatic pericentric v. centru periciclu v. ciclu pericimentită v. cement1 picioră v. chiciură picoteală2 v. chicot picoti2 v. chicot piercăni v. chior2 piercitură v. chirci piftea v. chiftea piftehxţă v. chiftea pingă v. chingă pisăgeală v. ches1 pisăgi v. ches1 piseliţă v. chiselifă pisogi v. ches1 />i?cd v. chz'şcă piş iţă v. căşz'ţă1 pişiţă v. chişiţă1 piţoran v. chiţ pluricarpelar v. carpelă pluricavitar v. cav pluricelular v. celzzlă Poiana Ciolano(v) (top.) v. ciolan policalifîca v. califica policalificare v. califica policarpic v. carpelă policelulor v. celzzlă policz'clic v. ciclu portcort v. cartă2 portchei v. cheie postcalcul v. calcul1 postcalculaţie v. calcul1 preacălcătar v. călca preacânta v. cânta preachiar v. chiar preacinstit v. cznste preacistit v. cinste preaciudot v. cizzdă precalcula v. calcul1 precambrian v. cambrian precazzt v. cauţizzne precaut v. cauţizzne precazzţie v. cauţizzne precauţiona v. cauţizzne precauţiune v. cauţizzne precădea v. cădea precădere v. cădea precât v. cât1 preceme v. cerne prechema v. chema prechezăşuire v. chezaş precinstit v. cinste preîncălzi v. cald preîncălzitor v. cald pricădeore [ar.] v. cădea pricăntari [mr.] v. cânta pricăscari [mr.] v. căsca procent v. cent procentaj v. cent procentual v. cent prochitz v. chztă1 protocarbonot1 v. carbon protocarbonat2 v. carbon protocarburot v. carbzzră protocarbură v. carbzzră proţant v. cent proţent v. cent proţmto v. cent proţentualnic v. cent prucăntori [mr.] v. cânta -414- prucăscari [mr.] v. căsca pmţeriri [mr.] v. cere pseudocălz/găr v. călugăr pseudocelebritote v. celebru pseudocilindru v. cilindru psihochirurgz’e v. chirzzrg Q quardr v. cartier quiedsm v. chietism R racatiţă v. caracatiţă radiochimie v. chimie răscânta v. cânta răscântător v. cânta răsceti v. cit/ răscheie v. cheie răschiti v. chiti1 răsciti v. citi recalcula v. calcul1 recalibra v. calzbru recalifica v. califica recarbura v. carbzzră recategorisi v. categorie1 recădea v. cădea recăpăta v. căpăta recăsători v. casă1 recântări v. cântar recâştiga v. câştiga receda v. ceda recerceta v. cerceta recere v. cere recerinţă v. cere reced v. cit/ recheie v. cheie rechema1 v. chema recicla v. ciclu reciclabil v. czclu recircula v. circula recirculaţie v. circula reciti v. cit/ reincarna v. came reîncadra v. cadm reîncarna, v. came reîncălzi v. cald retroceda v. ceda retrocedant, -ă v. ceda retrocenzie v. ceda retrocesizzne v. ceda S sangeap v. cinci sandm v. cent santimă v. cent săva ce v. ce1 sâmicerc v. cerc sângeac v. cinci sângeacă v. cinci sângeapă v. cinci sâniori v. cină scalde v. calce1 scalai v. caloian scaloian v. caloian scalozţă v. caloian scălz/ş1 v. cal scălz/ş2 v. cal scăluşa v. cal scăluşei (pl.) v. cal scărăbaş v. cărăbzzş scărambă v. carâmb scărâmbz v. carâmb scărlăonţ v. cârlig scărlăunţ v. cârlig scărlăonţ v. cârlig scârlionţ v. cârlig schilav v. chilă3 schilăvenie v. chilă3 schilăvi v. chilă3 schilăvie v. chilă3 schilăvitzzră v. chilă3 schilăvos v. chilă3 schiomb v. chiomb schirfoseală v. chirfosi schirfosi v. chirfosi sclerocheratită v. cheratită sclerokeratită v. cheratită scoloian v. caloian semicabz'nă v. cabină semicadenţă v. cadenţă semicalc v. calc semicalificot v. califica semicamgam v. comgam semicarbonizore v. carbon semicartilaginos v. cartilaj semicărturar v. cărturar semicărturăresc v. cărturar semicentenar v. cent semicentral v. centru semicerc v. cerc semiciclic v. ciclu semicz'clu v. ciclu semicirc v. cerc -415- semicirclu v. cerc semicircul v. cerc semicircular v. circular1 semicivilizat v. civzl semicivilizaţie v. civil semiţercălan v. circular1 semiţircuhr v. circular1 sensxxră v. cenzară sfinteţă v. cinteză sfinteză v. cinteză scilam v. ciclamă siclamă v. ciclamă siclamen v. ciclamă simcir v. cimşir sincrociclotron v. ciclotron singeac v. cinci singeap2 v. cinci singeapă2 v. cinci stereocomeră v. cameră stereocartograf v. cartografie stereochimic v. chimie stereochimie v. chimie stereocinematografie v. cinematograf stemă v. cisternă subcapitol v. capitol subcarpatic v. carpatic subcarpatin v. carpatic subcasier v. casă2 subcategorie v. categorie1 subcăpitan v. căpitan subcârmuire v. cârmă subcârmuitor v. cârmă subcelular v. celală sub centru v. centru subchiriaş v. chirie1 subchiriaşă v. chirie subchirwrg v. chirarg subfmxg v. chirwrg subfimrg v. chirwrg subînchiria v. chirie1 subocârmuitor v. cârmă subtcârmuire v. cârmă subtcârmuitor v. cârmă sucela v. ciuci1 suflmrg v. chirwrg supceriu v. cer1 supercalculator v. calcul1 supercampioană v. campion supercampion v. campion supercarburont v. carbwră superciment v. ciment1 superciviliza v. civil supercivilizaţie v. civil supracalificat v. califica supracarlingă v. carlingă supraîncălzi v. cald supraîncălzitor v. cald suptcârmuire v. cârmă ş şampion v. campion şaritate v. caritate şălar1 v. celui şălărel v. celui şchilav v. chilă3 şchioacă v. cioacă1 şepeleag v. cepeli şepeleav v. cepeli şepelegi v. cepeli şepeli v. cepeli şepelos v. cepeli şichirgi-başa v. cichirgiu şichirgiu v. cichirgiu şifra1 v. cifră şifra1 v. cifru şifru v. cifru şil v. chil2 şim v. chim1 şimie v. chimie şimpanzQU v. cimpanzeu şimpazQu v. cimpanzeu şimşir v. cimşir şocarici v. cariei1 şocârlat v. ciocârlot şocoladă v. ciocolată şocolată v. ciocolată şoflânc v. cioflanc şoflângar v. cioflingar şolnav v. ciolac şolnav v. ciolac şolomadie v. ciolomad şoroboteală v. cioroboti şoroboti v. cioroboti şughir v. ceagăr £o/i v. celebiu ţelebra v. celebru /e/ic v. cilic ţelmdăr v. cilindru ţelindră v. cilindru ţeluldjr v. celz/lă ţelulariu v. celz/lă /e/u/a v. celz/lă ţelulos v. celz/lă ţemmt v. ciment1 ţementa v. ciment1 /ewj v. cens ţmsor v. cenzz/ră ţensorin v. cenzz/ră ţensxxră v. cenzz/ră /e/zZ1 v. cent ţentaur v. centaură ţentaurus v. centaur ţentral v. centru ţentrifugace v. centrifz/g ţcntrom v. centru ţmtru v. centru ţentrufugace v. centrifz/g ţenuşcare [ar.] v. care ţenznra v. cenzz/ră — 417 — ţenzură v. cenzz/ră ţep [ir.] v. cep ţţpă [mr.] v. ceapă ţer1 [ar., mr.] v. cer1 ţer1 [ar., mr. ir.] v. cer2 ţerămonie v. ceremonze ţerăuză v. cerz/ză1 ţerb [mr.] v. cerb ţerber v. cerber ţerbu [ar.] v. cerb ţerc [mr.] v. cerc ţercularnică v. circular" ţer% [ir.] v. ceară ţşre [ir.] v. cere ţereale (pl.) v. cereală ţeremonial1 v. ceremonze ţeremonial1 v. ceremonze ţeremonie v. ceremonze ţeremonios v. ceremonze ţerimonial v. ceremonze ţerimonie v. ceremonze ţerimonios v. ceremonze /şrzrz [mr.] v. cere ţermonie v. ceremonze /ersi [ir.] v. cere /er^i [ir.] v. cere /er/ v. cert /şrfa [mr.] v. certa ţerticiz/ne v. cert ţertificsit v. cert ţertitwdine v. cert ţemjă v. cerzzză1 ţeruşe [ir.] v. cenzzşă ţerzzză v. cerază1 ţervmă v. cervană ţervme v. cervană rervi? v. cervzş /esze v. ceda ţesionariu v. ceda ţesiune v. ceda ţeşti v. ceştz ţeştucare [ar.] v. care ţetaţie v. cetaceu /eva [ir.] v. ce1 /evâ [ir.] v. ce1 ţevit v. civzt ţi1 [ar., mr.] v. ce1 /z2 [ar.] v. ci1 ţibric v. chibrz't ţicfamă v. ciclomă ţicfamen v. ciclamă ric/zz v. czclu ţicoară [ar.] v. cicoare1 ţicoari [mr.] v. cicoare2 ţicorie v. cicarie ţifra v. czfră ri/ra v. czfră ţighzr v. ceagăr ţighir1 v. ceagăr rig/zzr1 v. ceagăr ţighir1 v. cighzr1 /z/zir v. ceagăr ţilar [ar.] v. celar ţiiărzzşV [ar.] v. ceiar ţilendăr v. cilzndru ţilendrn v. cilzndru ţilibis v. celebzu ţilic v. cilz'c ţilindric v. cilzndru ţilindru v. cilzndru /z7/z (pl.) v. celt ţimbal v. cimbal ţimbistră v. cimbz'stră ţimbolică v. cimbal Umbri v. cz'mbri ţimQnt2 v. ciment1 ţimenta v. ciment1 ţimentuz v. ciment1 ţimint v. ciment1 ţimiteriu v. cimitz'r ţimpistră v. cimbz’stră ţinabor v. cinabru /zfrare [ar.] v. cz'nă /z'zzarz [mr.] v. cz’nă rizza [ar., mr.] v. cz'nă rizze [ar.] v. cz’ne1 /z’zzeva [ar.] v. cz’ne1 ţinober v. cinabru ţinsor v. cenzizră ţinsorie v. cenzz/ră ţinsorin v. cenzz/ră ţintaulă v. centaură ţintaur v. centaură ţintaură v. centaură ţintizoi v. cz'nteză ţintorie v. centaură /z’zz/ [ar., mr., ir] v. cinci /iw/a [ir.] v. cinci rin/z’/e [ir.] v. cinci ţinţilea (ăl ~) [mr.] v. cinci ţinţirli [ar.] v. cinci ţinţirlu [ar.] v. cinci ţinţizoi v. cz'nteză /z> [ar.] v. ciur1 -418- ţirboane [ar.] v. cerb ţirbon [ar.] v. cerb ţirboplu v. cerb ţirc v. circ ţi rea v. circa ţirconfermţă v. circumferinţă ţirconfermţie v. circumfermţă ţirconstmţie v. circumstanţă ţirconstare v. circumstanţă ţirconstmţie v. circumstanţă ţircula v. circula ţircular v. circular1 ţirculară v. circular1 ţirculareş v. circular1 ţirculariş v. circular1 ţirculariu v. circular1 ţirculamic v. circular1 ţirculamică v. circular1 ţirculaţie v. circular1 ţircumfermţă v. circumfermţă ţircumfermţie v. circumfermţă ţircumflQx v. circumflex ţircumspecţie v. circumspect ţircumst&nţă v. circumstanţă ţircumstmţie v. circumstanţă ţircumstare v. circumstanţă ţircumştanţie v. circumstanţă ţircus v. circ /ire [ir.] v. cine1 ţireare [ar.] v. cere ţ/recodărmiţe [ir.] v. cz'ne1 /z'reva [ir.] v. czne1 ţiribic v. chibrzt /z'ri/zc v. chirzlic ţirimonie v. ceremonie ţirişar [ar.] v. cireaşă ţiriton¥ [ar.] v. cere ţiritor [ar.] v. cere ţirmonie v. ceremonie ţiromonie v. ceremonie /irZarz' [mr.] v. certa /z'r/e/ [ar.] v. cercel /z>/e/'F[ar.] v. cercel ţirzdic v. chirzzrg ţiruză v. cerizză1 /iy/a v. cz’slă ţistemă v. cisternă /zYa v. cita ţitadelă v. citadelă /zYai v. cita /zYa/e [ar.] v. cetate Ţitati [mr. top] v. cetate ţitaţie v. cita ţitronadă v. citric /z'/ero v. cicero1 ţiţor&n v. chiţ ţiuştiucare [ar.] v. care ţiva [ar, mr..] v. ce1 ţiva-godea [mr.] v. ce1 ţi vie3 v. civil /ivi/ v. civil ţivileşte v. civil ţiviîie v. civil ţivilist v. civil ţiviliş v. civil ţivilitate v. civil ţiviliza v. civil ţivilizat v. civil ţivilizaţie v. civil /iz v. cij /aiazz v. cioion ţorfă2 v. cioorfa /ugtzr v. cizzcure ţugurea v. cizzcure /zziazz1 v. cioion ţulindru v. cilindru /zzr [ir.] v. ciur1 u ultracentral v. centru ultracentrifwgă v. centrifzzg unicameral v. cameră unicapsular v. capszzlă unicarpelar v. carpelă unicelular v. celzzlă v varecare v. care varecât v. cât1 vareee v. ce1 varecine v. cine1 vârtecap v. cap1 vel-caftangiu v. caftan1 vel-cămănar v. camănă vel-căpitan v. căpitan vel-ceaz/ş v. ceazzş vel-ciubucciu v. ciubzzc vericare v. care vericand v. când vericQ v. ce1 vicecampioană v. campion — 419 — vicecampion v. campion vicecancelar v. cancelar vicecanghelariu v. cancelar vicecastelan v. castel vice-căpitan v. căpitan videocameră v. cameră videocanal v. canal1 videocaptor v. capta videocasetă v. casetă videocasetofon v. casetă viţe canţahri v. cancelar viţecancelar v. cancelar viţecanţelariu v. cancelar viţecanţeler v. cancelar voarecine v. cine1 vulcanocarst v. carst x xerocheilie v. cheilită xerochilie v. cheilită xilocetoză v. cetonă z zgmcă v. couc1 zgaucă v. couc1 zgârlămte v. cârlzg zgârlionţ v. cârlig zoocenologie v. cenoză zoocenoză v. cenoză zoochimie v. chimie Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.