DICŢIONARUL
LIMBII ROMÂNE
. ACADEMIA ROMÂNĂ
DICŢIONARUL
LIMBII ROMÂNE
ÎNTOCMIT ŞI PUBLICAT UOPÂ ÎNDEMNUL ŞI CU CHELTUIALA -
MAIESTĂŢII SALE REGELUI
CAROL I
TOMUL I
PARTEA I
A—B
BUCUREŞTI
LIBRĂRIILE SOCEC & Comp. şi C. SFETEA
1913.
ACADEMIA Română, chiar dela începutul ei, pe când se numiâ Societate Academică, a căutat să alcătuească un Dicţionar al limbii române, şi în anul 1869 a însărcinat pe membrii săi I. Eliade-Rădulescu, A. T. Laurian şi I. C. Massim cu elaborarea unui asemenea proiect. Aceşti membri, ajutaţi mai târziu de colegii lor I. Hodoş şi G. Bariţ, au dat la lumină Dictionariulu limbei romane şi Glossariu, care coprinde vorbele d’in limb’a romana străine prin originea sau form’a loru, cumu si celle de origine indouiosa. Meritoasa lucrare însă nu corespundea cerinţelor ştiinţei, deşi autorii au terminat-o cu cel mai mare zel.
în anul 1884, Protectorul Academiei Române, M. S. Regele Carol I, deschizând într’o şedinţă festivă sesiunea generală, a ridicat din nou chestiunea Dicţionarului şi a pus la dispoziţia Academiei şi mijloacele materiale trebuitoare.	*
în urma acestui generos îndemn, Academia Română a încredinţat lucrarea celui mai renumit linguist ce-1 aveau Românii în acel timp, d-lui B. P. Ha^deu, care a început opera sa sub titlul „Magnum Etymologicum Romanice"; însă în decurs de 18 ani d-1 Hasdeu a publicat trei volume, cuprinzând numai litera A şi începutul literei B, şi o vieaţă de om nu ar fi fost în stare să ducă la capăt lucrarea subt forma aceasta.
în anul 1897 însărcinarea de a alcătui Dicţionarul s’a dat d-lui profesor universitar Al. Philippide, căruia i s’au adaos colaboratori, pentru strângerea materialului, d-nii S. FI. Marian, membru al Academiei Române, J. Urban Jarnik, profesor la Universitatea din Praga, şi patru foşti studenţi ai d-lui Philipide aleşi de d-sa. Extragerea materialului lexical a ţinut 2 ani, după cari d-1 Philippide a început redactarea. Dar şi de astă dată planul lucrării a fost atât de vast, încât sfârşitul ei nu se puteâ prevedeâ decât într’un timp foarte îndepărtat. Comisiunea Dicţionarului, aleasă de Academie încă din anul 1897 şi care a rămas până astăzi compusă din d-nii I. Kalinderu, T. Maiorescu, N. Quintescu, D. Sturdza şi Gr. Tocilescu, a propus — pentru o mai grabnică
Dicţionarul 1. r.	I
înaintare — câteva prescurtări la planul de lucrare al d-lui Philippide. Insă d-1 Philippide nu s’a învoit cu modificările propuse, şi la 1 Ianuarie 1906 lucrarea a fost încredinţată d-lui profesor Sextil Puşcariu, membru corespondent al Academiei Române, care a prezentat un program în conformitate cu dorinţele Comisiunii. Programul se publică în fruntea acestui întâiu fascicul, rămânând ca introducerea pentru întreaga operă să apară la sfârşitul ei.
D-1 Puşcariu lucrează după materialul lexical cules în cea mai mare parte de d-1 Philippide şi de colaboratorii săi, iar în lucrarea sa este ajutat de d-nii profesori C. Găluşcă şi C. Lacea pentru prima redactare a materialului, de d-1 profesor I. Rădulescu-Pogoneanu pentru revizuirea părţii formale a lucrării, pentru controlarea traducerii franceze şi pentru redactarea neologismelor, precum şi de alţi colaboratori pentru extragerea şi rânduirea cuvintelor.
Bucureşti, Martie 1907.
CUVÂNTĂRI
PRIVITOARE LA DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE ROSTITE ÎN ACADEMIE
DE
MAIESTATEA SA REGELE
I.
Cuvântare rostită la 23 Martie 1884.
Având onorul de a fi membri ai acestei adunări, Regina şi Eu venim totdeauna cu bucurie în mijlocul d-voastre, spre a ascultă discuţiile voastre ştiinţifice, pe cari le urmărim cu un interes neîncetat. Insă cum poate să fie altfel, când lucrările de căpetenie ale Academiei sunt istoria şi limba, temeliile existenţei noastre naţionale? Ţara datoreşte astăzi Academiei un şir de documente istorice, ascunse până acum şi cari au fost scoase din întunerec prin ostenelile neobosite ale membrilor ei, răspândind nouă lumină asupra trecutului neamului românesc. Nu mai puţin însă trebue să ne ocupăm şi de viitor. . . de limba noastră, care s’a păstrat neatinsă în câmpiile roditoare ale Dunărei, în plaiurile măreţe ale Carpaţilor, aceste ţinuturi încântătoare, descrise cu măiestrie şi în o limbă aşâ de curată de poetul nostru popular V. Alecsandri. Ce sarcină mai dulce poate avea Academia decât a luâ sub paza sa această limbă veche, pe care poporul o înţelege şi o iubeşte? Mănţinem dar aceste frumoase expresiuni întrebuinţate de străbuni, şi nu ne temem de cuvinte cari au căpătat de veacuri împământenirea: Superflua non nocent.
Ce limbă are norocul de a dispune de patru cuvinte pentru o însuşire, care trebue să fie mândria fiecărui popor, care trebue să fie scrisă pe steagul fiecărei armate: voinicie, vitejie, bravură, eroism? Să ne ferim însă de o îm-belşugare de expresiuni moderne, cari, nepunând o stavilă la timp, va înstrăina poporului limba sa.
Am fost îndemnat a rosti aceste câteva cuvinte prin dragostea pe care o am
— IV —
pentru frumoasa şi bogata limbă română şi fiind încredinţat că dorinţa mea— îndrăznesc a zice şi a Academiei — nu va rămânea un «pium desiderium».
Supun dar la chibzuirea d-voastre, dacă nu ar fi folositor de a face un fel de «Etymologicum magnum Romaniae», conţinând toate cuvintele vechi, cari altmintrelea vor fi pierdute pentru generaţiunile viitoare : Verba volant, scripta manent.
Spre a sprijini această întreprindere, pentru care patru, cinci, şase ani vor fi trebuincioşi, pun în fiecare an modesta sumă de şase mii lei la dispoziţia Academiei.
Intr’adevăr, lucrarea aceasta este foarte întinsă, poate că nemărginită; să ne amintim însă cuvântul lui Horaţiu: Est modus in rebus, sunt cerţi denique fines şi sunt convins că opera Academiei, care îşi va ridica şie-şi un monument nepieritor, va fi încoronată de o izbândă fericită.
II.
Cuvântare rostită la 1 Aprilie 1891.
Privesc ca o coincidenţă fericită, că tocmai în anul suirii Mele pe Tronul României s’a pus temelia Academiei noastre, care serbează astfel al 25-lea an al constituirii sale împreună cu acela al Domniei Mele. Cu vii mulţumiri Mi-aduc aminte de ziua când am venit pentru întâia dată în mijlocul Societăţii Literare, cunoscând încă puţin limba română, şi când bătrânul Ileliade, salutându-Mă cu urări călduroase, exprimă nădejdea că Mă voiu îngriji de hrana sufletească a Românilor. Tot în acelaş an, la solemnitatea inaugurării, prezidată de d-1 Ştefan Golescu, ministrul îşi sfârşiâ cuvântarea sa asigurând că naţiunea întreagă, şi Eu în deosebi, vom urmări cu inima şi cu mintea lucrările d-voastre.
Aproape un pătrar de secol a trecut de atunci, şi în acest lung şir de ani am avut neîncetat cel mai viu interes pentru tânăra Societate Academică, care, sub ochii noştri, a crescut, s’a desvoltat şi a ajuns a fi o însemnată instituţiune de cultură, având înrâuririle cele mai binefăcătoare asupra limbii si literaturii noastre. Fericită era cugetarea d-lui N. Kreţulescu şi hotărîrea răposatului C. A. Rosetti, care ceruse, sunt tocmai 25 de ani, convocarea grabnică a unei societăţi literare, având mai întâiu de toate scopul de a se ocupa de limba şi literatura română. Cu drept cuvânt, zicea acest mare patriot, fiind Ministru al Instrucţiunii publice, în referatul său, că prin schimbarea literelor vechi, fără pregătire destulă, şi prin transformarea repede a sistemului nostru politic, s’a adus în limba română o mare perturbaţie, care,
■;!
_ v —
nepunându-i-se capăt la timp, ar putea chiar că aibă rele influenţe asupra însuş spiritului naţional. Din norocire, această teamă a putut fi înlăturată prin silinţele Societăţii Literare, cu toate că, la început, piedicile erau mari şi luptele destul de arzătoare, mai ales din cauza neînţelegerii ivite asupra stabilirii ortografiei, neînţelegere provocată prin diferitele vederi între susţiitorii eti-mologismului şi acei ai fonetismului. Lupta aceasta, ale cărei faze ar trebui descrise de o pană ca aceea a preşedintelui actual al Academiei, d-1 Ion Ghica, a răspândit însă lumină, şi în sfârşit s’a stabilit o învoeală care a dat roade bune; dovadă vădită sunt publicaţiile Academiei dela 1881 până astăzi.
Rezultatele dobândite într’un pătrar de veac pot dar fi privite cu vie mulţumire. Frumoasa limbă română, în al cărei geniu M’am silit a pătrunde şi pe care am îmbrăţişat-o cu atâta căldură şi dragoste, s’a întărit pe temelie trainică şi a reînviat în vechea sa strălucire. însă, cu toate perturbaţiile, dânsa n’ar fi putut niciodată să fie primejduită, având rădăcini prea adânci şi un razim prea puternic în cărţile bisericeşti, în cronici şi în poezia populară.
Literatura bisericească, cu toate înrâuririle slavone şi greceşti, este un izvor bogat al limbii vechi, păstrând unitatea în scriere şi vorbire, şi a fost astfel adevărata legătură între toţi Românii din diferitele ţeri.
Cetirea acestor cărţi vechi, cari înalţă sufletul şi cari sunt o mângâiere în ceasul de suferinţă, deschide scriitorilor noştrii uri câmp întins şi arată că limba strămoşească este limba noastră clasică, având pentru popor un sunet aşa de atrăgător. Cronicarii noştri ne grăesc în această frumoasă limbă trecutul şi zugrăvesc într’un mod cumpătat, însă în coloare aşa de vie, furtunile şi luptele crâncene înfruntate de Români, încât fiecare trebue să fie cuprins de mirare, cum neamul românesc a putut să biruească atâtea greutăţi şi să stăpânească atâtea primejdii, cari îl aduceau adesea la marginea prăpastiei, fără a fi fost înghiţit de valurile îngrozitoare ale vremurilor turburate şi întunecoase de pe atunci.
D-1 M. Kogălniceanu, în patriotica sa precuvântare a Letopiseţelor, scrisă cu măestrie, zice cu drept cuvânt: «. . . Provedinţa lua de mână pe naţiunea noastră ca pe o fiică iubită între fiicele cele mai iubite, o scotea din toate pericolele şi o realţâ mai tânără şi mai zdravănă decât fusese înaintea orei pieirii»
Poezia populară răsfrânge într’un chip minunat aceste vremuri grele ale unui trecut plin de nesiguranţă şi de durere. Pe când munca intelectuală, dorinţa şi trebuinţa de a învăţă şi de a-şi ascuţi mintea s’au deşteptat şi au luat o desvoltare însemnată cu vieaţa politică, poezia erâ, de veacuri, adânc sădită în inima Românului, şi orice popor s ar putea făli cu cugetările — unele măreţe, altele drăgălaşe şi atrăgătoare — adunate în această comoară bogată a limbii noastre. Simţimintele înalte, spiritul răsboinic, durerea şi nădejdea, tânguirea şi mângâierea, cari răsuflă în acest frunziş poetic, sunt tocmai oglinda unui trecut plin de bărbăţie, de încercare şi de necazuri, un învăţământ puternic pentru generaţiile prezente şi viitoare. Mândru poate fi dar poporul român de geniul său poetic, pe aripele căruia s’a ridicat la o înălţime care
— vi-
l-a ferit de înrâuriri străine şi nepriincioase, ocrotind chiar credinţa şi naţionalitatea sa. Poezia a devenit astfel cea dintâi temelie a limbii, un adevărat tezaur al istoriei, un izvor nesecat al literaturii române.
Poveştile şi legendele, cântecele şi doinele, rămase, de veacuri, ascunse în văile sălbatice ale Carpaţilor, sau rătăcind prin câmpiile roditoare ale Dunărei, trebue să răsune adeseori în Academie, spre a însufleţi lucrările sale; ele trebue să strălucească deapururea ca o podoabă a neamului românesc, şi ne vor aminti şi pe iubitul nostru Vasile Alecsandri, care, trecând într’o vieaţă mai fericită, a lăsat un gol aşa de simţitor în mijlocul nostru, al cărui nume însă va rămânea neşters în inimile tuturor.
Nu se poate dar tăgădui că literatura bisericească, cronicarii şi poezia populară cuprind un material preţios şi că au avut o influenţă din cele mai fericite asupra limbii române, de care cunoscutul geograf Hoffmann zice, în opera sa dela 1840, că «este atât de bogată, încât dacă s’ar cultivă, ar merită să fie limba a tot genului uman».
Academia primind la întemeierea sa, ca un sfânt depozit, paza, îngrijirea şi desvoltarea limbii, trebue să fie mândră de această însărcinare, care este şi vrednică de o aşa înaltă adunare literară.
Etymologicum magnum Romaniae ce am propus, sunt şapte ani, să fie alcătuit şi a cărui încheiere sper încă a o vedea, va arătă lumii învăţate ce comori însemnate de cuvinte felurite şi de cugetări înalte şi frumoase sunt ascunse în limba şi literatura noastră. Această operă, odată sfârşită, va rămânea un monument nepieritor.
Urez din tot sufletul ca Academia să strălucească în totdeauna prin lucrările sale, să încălzească toate inimile româneşti şi ca uşile sale să fie deschise pentru întâlniri pacinice şi lupte ştiinţifice, un teren pe care toţi Românii să poată întinde o mână frăţească.
Renumele Academiei noastre, încă tânără, deşi serbează nunta sa de argint, trebue să aibă un răsunet departe peste hotarele ţerii, spre a atrage în capitala României pe bărbaţii însemnaţi, cari să se încredinţeze că vechile Principate Dunărene s’au transformat într’un centru de civilizaţie şi de propăşire şi au devenit, prin vitejia armatei — ce a uimit lumea prin avântul său şi tăria sa — un Stat puternic şi neatârnat, stabilit pe temelii aşâ de tari, încât nici o sguduire nu-1 mai poate sdruncinâ.
Sunt adânc convins că iubitul Meu nepot, Moştenitorul Coroanei, care face dejâ parte din Academie ca membru onorar, va şti, în ziua când va fi chemat de Pronie a împlini înalta Sa misiune, să mănţină tradiţiunile noastre şi să dea sprijinul Său pentru prosperarea acestui însemnat aşezământ de cultură al patriei noastre.
— VII -
III.
Cuvântare rostită la 18 Martie 1894.
Simt totdeauna o vie mulţumire, când pot arăta Academiei marele interes ce am pentru activitatea sa. Viu dar astăzi cu deosebită plăcere în mijlocul d-voastre, spre a vă aduce urările Mele de bună venire şi a luâ parte la lucrările d-voastre.
Sunt tocmai zece ani, de când am întemeiat un premiu anual pentru o carte cuprinzătoare a tuturor cuvintelor limbii române, aşa de bogată în felurite expresiuni. Un început, de o erudiţiune vrednică de admiraţiune, s’a făcut. Toţi dorim să ne bucurăm într’un timp nu prea depărtat de această lucrare însemnată, şi mai ales noi, cari am trecut pragul unei jumătăţi de secol din vieaţa noastră. Prin «Magnum Etymologicum Romaniae», distinsul său autor, ca şi Academia, îşi vor ridică un monument nepieritor; iar Eu pururea voiu fî mândru că am îndemnat la o muncă, ce va deveni un izvor nesleit pentru limba noastră şi filologie.
Mulţumindu-vă pentru simţimintele de dragoste şi credinţă, ce Academia îmi mărturiseşte în toate împrejurările, şi mai cu seamă în fericitele evenimente ce privesc familia Mea, declar şedinţa deschisă.
IV.
Cuvântare rostită la 1 Aprilie 1905.
Urările cu cari şi de astă dată salutaţi venirea Mea printre domniile voastre şi credincioasele mărturisiri ce Mi le rostiţi din partea Academiei, îmi sunt deosebit de scumpe. Cu aceeaş căldură de inimă vă mulţumesc şi vă reînnoesc statornicul Meu interes pentru lucrările voastre.
Mă bucur de câte ori am prilejul de a luâ cuvântul în acest locaş, unde am auzit atâtea conferinţe atrăgătoare »şi disertaţiuni iscusite, cari au răspândit lumini nouă asupra trecutului nostru şi îndrumări înţelepte pentru propăşirea ştiinţei, adunând astfel un material de mare preţ pentru lărgirea templului care adăposteşte sufletul neamului românesc.
La temelia acestui templu se află limba, această duioasă limbă românească, care Mi-a devenit îndoit de scumpă din ziua când am auzit-o răsunând pe buzele neuitatei Mele copile şi de când, spre a mea mângâiere, urmaşii Mei o grăesc în jurul Meu.
Mânat de această simţire, am propus Academiei, acum 21 de ani, întoc-
- VIII -
mirea dicţionarului «Etymologicum magnum Romaniae», având mai ales în vedere culegerea şi păstrarea acestor cuvinte vechi, cari — deşi obârşia lor este slavonă, grecească sau turcească — alcătuesc originalitatea şi bogăţia limbii. Dorinţa Mea eră ca Academia să scape aceste odoare ameninţate a cădea în uitare, redându-le locul la care au drept şi să puie o stavilă la acest val de nepăsare pentru graiul bătrânesc, stârpind totodată buruienile neologismului care înnăbuşe limba strămoşească. Limbile îşi au într’adevăr vieaţa lor prdprie, care se desvoltă după nişte regule statornice; însă înrâurirea scriitorilor de frunte şi a academiilor asupra acestei desvoltări este de asemenea netăgăduită.
De ce să ne ferim de aceste locuţiuni vechi, cu obârşie asâ de curată,
>	y	■>	?	p
ca aceea a liturgiei şi a letopiseţelor ţerii, şi cari nici măcar arhaisme nu sunt, deoarece le întâlnim în limba bisericii şi a poporului? Mult mai de temut sunt aceste neologisme sterpe, cu formă şi înţeles pocite, cari nu aduc nici o idee nouă, ci izgonesc numai cuvinte curat româneşti, spre a le înlocui cu altele străine cu înţeles absolut identic, ca spre pildă: «avansare» în loc de «înaintare», «voiaj» în loc de «călătorie».
Aceste parazite răutăcioase sunt mii: numărul lor creşte pe zi ce merge şi sfârşitul va fi schilodirea limbii. Strecurarea lor o datorim în mare parte vieţii politice, obiceiurilor apusene şi e.ducaţiunii copiilor în străinătate. Aceste înrâuriri n’au fost totdeauna norocite, nu numai asupra limbii, ci şi asupra moravurilor, cari au pierdut poate mai mult decât au câştigat. Urmarea cea mai de plâns a acestei greşite îndrumări este şanţul ce se sapă între limba claselor culte şi neprihănita limbă a poporului. Despărţenia aceasta trebue dar cu orice preţ preîntâmpinată ca o primejdie pentru neamul românesc, a cărui unitate se întemeează pe legea şi limba sa. Ştiu că Academia şi un mănunchiu de scriitori vrednici luptă cu o patriotică osârdie spre a alungă această vătămătoare cotropire, însă râvna şi silinţele tuturor nu vor fi de prisos spre a duce la bun sfârşit această operă de însănătoşare.
Iată pricina pentru care o grabnică dare la lumină a dicţionarului este atât de dorită de Mine. îmi dau seama de greutăţile lucrării, de timpul ce cere; totuş, cred că în acest lung şir de ani s’ar fi putut îndeplini în mare parte programul alcătuit. Dacă mai zăbovim, ştirbirea şi schimonosirea limbii se vor întinde tot mai mult; iar îndreptarea va fi cu atât mai anevoioasă. Aştept dar cu nerăbdare ca Etymologicum să fie cât mai curând pus în mâna tuturor, avându-se grija ca întocmirea lui să fie cât de întreagă, cu un număr de citaţiuni bine alese, însă limitat, spre a nu se înnămoli lucrarea într’o prea mare întindere. Perfecţiunea lui are mai puţină însemnătate decât fiinţa lui.
Sunt încredinţat că domniile voastre veţi întâmpină aceste mici îndrumări ce Mi-am permis a le aşterne ca un semn al viei Mele dorinţe de a vedea Etymologicum odată desăvârşit, spre cinstea Academiei şi folosul generaţiu-nilor viitoare.
RAPORT CĂTRE COMISIUNEA DICŢIONARULUI.
Aştept dar cu nerăbdare ca Etymologicum să fie cât mai cărând pus în mâna tuturor, avându-se grija ca întocmirea lui să fie cât de întreagă, cu un număr de citaţiuni bine alese, însă limitat, spre a nu se înnămoli lucrarea într’o prea mare întindere. Perfecţiunea lui are mai puţină însemnătate decât fiinţa lui.
M. S. REGELE către Academie, la 1 Aprilie 1905.
Am citat în fruntea acestui raport cuvintele Augustului Iniţiator al Dicţionarului, căci în ele se cuprinde programul după care voiu lucra. Dorinţa M. S. Regelui este şi dorinţa Academiei şi a întregei naţiuni româneşti. Chiar cu lipsuri şi cu greşeli, Dicţionarul va aduce deocamdată mai bune servicii decât făgăduinţa unei lucrări desăvârşite. Să nu uităm, că este cu mult mai uşor a îndreptă greşelile şi a completă lipsurile unei opere isprăvite, decât a ocoli ivirea lor în decursul lucrării, oricât de conştiincioasă şi de îndelungată ar fi munca noastră.
Ţinta mea nu poate fi a da un dicţionar ideal şi — cel puţin în împrejurările de astăzi — nerealizabil, ci numai a mă apropiâ de acest ideal, întru cât se poate într’un timp cât mai scurt. Dintre condiţiile care mi se păreau că garantează btma reuşită a unui dicţionar, am primit numai pe cele indispensabile şi am renunţat la acelea cari ar fi putut face lucrarea mai completă, dar ar fi întârziat-o prea mult.
în alcătuirea programului pe care îl voiu desfăşură în cele următoare am fost ajutat şi de preţioasele observaţiuni şi indicări publicate în Analele Academiei Române de Comisiunea Dicţionarului şi cuprinse mai cu seamă în rapoartele făcute de d-1 I. Kalinderu.
întreaga lucrare se împarte în trei părţi distincte:
I.	Materialul lexical,
II.	Redactarea şi
III.	Tipărirea lui.
— X —
I.	MATERIALUL LEXICAL.
ADUNAREA MATERIALULUI.
Prin faptul că Academia mi-a pus la dispoziţie cele vreo câteva sute de mii de extrase culese de d-1 A. Philippide şi de colaboratorii săi, am fost scutit de cea mai anevoioasă dintre lucrările pregătitoare, de munca grea şi obositoare a adunării materialului. Acest material face abstracţie de numirile de persoane şi de localităţi şi de lexicul dialectelor: aromân, meglenit şi istro-român, dar e scos, în schimb, din opere literare daco-române din toate timpurile şi de pretutindeni. Judecând după lista cărţilor extrase şi după cuvintele redactate până acuma, d-1 A. Philippide a dat o deosebită atenţiune scriitorilor moldoveni din sec. XVII-lea, epocei dela sfârşitul secolului XVITI-lea până la Alecsandri şi Odobescu, lui Eminescu şi generaţiei următoare, apoi literaturii populare, întru cât ea a fost publicată în volume şi reviste speciale. La acest material sunt în fericita situaţiune a mai adăogâ vreo 55.000 de extrase adunate de mine, mai ales din scriitorii cei mai noi, cari prin stilul lor bogat în expresii populare contribuesc mult la desvoltarea limbii noastre literare. Oricât de bogat ar fi acest material, e natural că el poate fi îmbogăţit prin extragerea de cărţi nouă.
Sunt multe scrieri vechi de cea mai mare importanţă, cari au rămas necercetate. Ca să nu pomenim altele, vom numi aici numai Palia dela 0-răştie, Pravila de Govora şi Noul testament de Bălgrad, care se distinge, mai mult chiar decât Biblia dela 1688, printr’o limbă frumoasă şi îngrijită. Manuscripte n’au fost extrase de loc, iar dintre publicaţiunile de documente vechi, în cari mai cu seamă se găseşte limba populară a veacurilor trecute, neinfluenţată de originale streine şi un tezaur lexical cu mult mai bogat decât in traducerile de scrieri bisericeşti, a fost ales numai Uricariul, o lucrare cu multe greşeli. Şi în privinţa scriitorilor mai noi se observă o preferinţă
—	poate neintenţionată—pentru poeţii şi prozatorii moldoveni, ceea ce face ca din repertoriul cărţilor extrase să lipsească nu numai nume ca Budai-De-leanu, Cârlova, Nicoleanu, Mureşianu, ci chiar şi Bolintineanu şi Eliade Bâdulescu. Cărţi de terminologie ştiinţifică, în afară de câteva manuale de şcoală, n’au fost extrase aproape de loc, de asemenea n’a fost consultat, pentru termenii de drept, politică, armată, finanţe, învăţământ, etc. Monitorul Oficial. Adevărata comoară lexicală nu se află însă în nici un fel de scrieri, ci ea zace în limba vorbită de popor. Un dicţionar al limbii române va puteâ deci numai atuncea să se apropie de desăvârşire, când va cuprinde şi acest material, cules prin chestionare trimise în toate părţile locuite de Români.
Dar ar trebui ani de zile pentru a se culege acest material nou. Afară de aceea, dacă pe de o parte mulţimea extraselor facilitează redactarea dicţionarului, — căci dintr’o sută de exemple mai uşor se găseşte cel caracte-
— XI —
ristic şi mai bine se pot preciza cele mai amănunţite schimbări semantice,— pe de altă parte ea îngreunează lucrarea, căci examinarea lor cere un timp material şi o cheltueală de puteri înzecit mai	mare.
Acest dicţionar e însă aşteptat de atâţia	ani,	încât azi trebue	să	oco-
lim tot ce ar puteâ întârziâ apariţia lui şi i-ar îngreunâ redactarea. Strădania noastră va fi deci deocamdată mai ales gruparea şi rânduirea exemplelor, aşâ ca pe viitor, la o a doua ediţie, să se poată adăogâ cu uşurinţă materialul nou, să se împlinească lesne lipsurile şi să se îndrepteze aproape de sine greşelile cari au trebuit să se nască	din	aceste lipsuri. Câteva mii
de cuvinte şi etimologii nouă, câteva zeci de	mii	de subînţelesuri	mai	pre-
cise şi de citaţiuni mai bine alese vor apropia ediţia viitoare mai mult de idealul unui bun dicţionar, — dar a ajunge acest ideal, a atinge desăvârşirea, nu va fî cu putinţă niciodată, căci limba unui popor e un aparat atât de uriaş şi întreţesut de atâtea subtilităţi, e supusă la atâtea transformări zilnice, încât nu o pot încăpeâ scoarţele câtorva volume scrise de mână omenească.
Această conştiinţă ne face să renunţăm mai uşor la completarea materialului care ni s’a pus la dispoziţie şi să nu adăogăm decât ceea ce ni se' pare absolut necesar, luând încolo de bază extrasele, de multe ori neegale ca valoare şi exactitate, pe cari a le fi adunat rămâne, în cea mai mare parte, meritul d-lui A. Philippide şi al colaboratorilor săi.
ALEGEREA MATERIALULUI.
Dacă acest dicţionar s’ar scrie numai pentru filologi, ar trebui să înregistreze tot materialul adunat. Din punct de vedere lingvistic, orice cuvânt întrebuintat odată în scris sau în vorbire e de însemnătate; une-ori o formă sporadică, o formaţiune efemeră, poate prezentă pentru lingvist mai mult interes decât cele mai uzuale cuvinte. Pe de altă parte, cu cât se vor da mai multe citaţiuni pentru fiecare cuvânt, cu atât cercetările asupra lui vor puteâ fi mai întemeiate. Dar scopul dicţionarului acestuia nu este şi nu poate fi atât de unilateral; el nu se adresează numai acelor puţini cari se ocupă în mod stiintific de limba română, ci tuturor acelora care se interesează de ea, din orice punct de vedere. Iar ceea ce pentru cei dintâiu poate fî de folos, e adesea stricăcios pentru cei din urmă. Filologul are critica necesară pentru a deosebi momentele esenţiale de cele accesorii, el e obicinuit cu cercetări metodicei, ochiul său este destul de ager ca să distingă cuvintele elementare de cele ce n’au avut niciodată sorţi de a se încetăţeni în limbă, să observe greşelile lexicografice şi să-şi scoată din sute de citaţiuni pe cele ce sunt caracteristice. Dar publicul mare, căruia mai ales i se dă acest dicţionar, nu va şti să spicuească dintr’un material prea vast, se va pierde în amănunte, fără să deosebească părţile esenţiale, şi cu drept cuvânt poate cere ca lucrarea de selecţiiine să nu fie lăsată în sarcina lui, ci să fie făcută de filologul care redactează dicţionarul.
- XII —
O alegere bine chibzuită din materialul vast care-mi stă la dispoziţie este deci una dintre grijile mele de căpetenie. Am redus numărul citaţiu-nilor la minimul posibil şi, în loc să umblu după cuvinte rare, am căutat, cu rizicul de a nu fî complet, să omit toate acele vorbe, cari mi se păreau că se potrivesc mai bine într’o colecţie de curiozităţi decât în dicţionarul limbii române. Numai astfel se poate micşoră volumul dicţionarului şi grăbi terminarea lui. Pentru ca să se vadă însă, că în acţiunea mea de spicuire n’am fost condus de consideraţiuni neştiinţifîce, cum e o clasare subiectivă-estetică a cuvintelor în «frumoase» si «urîte», nici de tendente patriotice cari nu admit cuvinte de origine neromană, mă simt dator a arătâ unele dintre principiile pe cari le-am urmat.
CRITICA DICŢIONARELOR.
Cel ce scrie azi un dicţionar trebue să iea de bază dicţionarele existente. Din nefericire lucrul acesta se face adesea cu prea puţină critică, mai cu seamă când autorii de dicţionare nu urmăresc decât scopuri mercantile. Ei introduc unele inovaţiuni, mai mult formale, scurtează sau completează vreunul din dicţionarele mai vechi, ştiind că vor primi dela editor bani grei pentru această muncă uşoară. Controlul le lipseşte, căci nimenea nu cunoaşte tot tezaurul lexical al limbii sale, ca să ştie dacă cutare cuvânt înşirat în dicţionare există sau nu în limbă, de fapt, şi dacă traducerea care i se dă este sau nu cea adevărată. Pretutindeni, nu numai la noi, dicţionarele se copiază unele pe altele, — atât doar că noi am mai avut nenorocul ca cei mai mulţi autori de dicţionare să fie streini, să nu cunoască bine limba noastră, aşâ încât, în loc să recunoască greşelile predecesorilor, de multe ori le-au îmmulţit numărul cu greşeli de ale lor.
Dacă ţinem seamă de acest fapt, trebue să recunoaştem, că un cuvânt suspect, pe |,care îl întâlnim în toate dicţionarele, tot suspect rămâne, căci el a trecut din cel mai vechiu în toate celelalte, până la cel mai nou. Astfel se repetă une-ori simple greşeli de tipar, ca ancre boueuse pentru ancre toueuse în dicţionarele franceze, sau mistificaţiuni dintre cele mai curioase, precum e cazul faimosului acudia în dicţionarele spaniole, relevat de d-1 Cuervo (Romanţa, XXIX, 574—578). în istoria Indiei a lui Antonio Her-rera se găseşte următoarea descriere a insectei cocuyo: «Tomabanle de noche con tisones porque acudia ă la lumbre, y llamandole por su nom-bre, acudia, y es tan torpe que en cayendo non se podia leventar», pe româneşte: «se prinde noaptea cu tăciuni, căci se apropie de lumină şi dacă îl chemi pe nume, vine; şi e atât de leneş, încât, dacă a căzut, nu se mai poate ridică». Francezul N. de la Coste, traducând pe Herrera în franţuzeşte (Paris, 1659 — 1671) a înţeles greşit cuvântul acudia, care e verb şi însemnează «aleargă, vine, se apropie», şi a tradus textul spaniol astfel: «aceste animale de noapte se prind cu tăciuni, căci ele vin şi sboară în jurul focului;
- XIII —
şi pe nume li se spune acudia, sânt atât de leneşe... etc.». De aici a pornit odiseea cuvântului acudia prin dicţionare şi vedem cum lexicografii se copiază unii pe alţii şi cum, pentru ca să pară totuşi originali, fac unele schimbări cari, bine înţeles, sunt toate în detrimentul adevărului. Astfel, în dicţionarul lui Furetiere (La Haye şi Rotterdam, 1690), acudia se defineşte astfel: «E un animal din India occidentală, de forma unui melc, mai mic decât o vrabie, cu ajutorul căruia vezi noaptea destul de bine ca să poţi scrie şi ţese şi ca să poţi îndeplini şi alte lucruri nocturne. Are două stele aproape de ochi şi alte două subsuoară. Dacă-ţi freci mânile sau faţa cu lichidul ce-1 secretează aceste stele, cât timp lichidul nu se uscă, faci impresia că arzi. Indienii îl întrebuinţează la luminat, căci, înainte de venirea Spaniolilor, ei nu cunoşteau lumânările de seu, nici pe cele de ceară (Herrera)». în alte dicţionare găsim numele insectei sub forma masculină acudio şi patria ei mutată în America (D. Nemesio Fernandez Cuesta, Madrid, 1878) şi alte minunăţii.
Dar şi în dicţionarele româneşti găsim astfel de exemple. Voiu cita cazul cuvântului rână. Iată câteva citaţiuni, din cari i se poate precizâ înţelesul:
Dar înt.r’însul [în caic] cine-mi şade,
Când pe-o rână, când pe-o coastă, în covoare verzi culcaţi Şi de arme încărcaţi ?
G. Dem. Teodorescu : Poezii populare, 550.
Ţăranul român nu mănâncă niciodată culcat, sau într’o rână, ci în capul oaselor.
A. Vlahuţă: Dan, 89.
Acolo se lăsară jos: arendaşul într’o rână, boierul lungit cu faţa în sus.
C. Sandu-Aldea : Sămânătorul, IV, 910.
Unii îşi aşezară coasele pe crăci, alţii le rezimară de trunchiuri, apoi se lungiră pe jos, care ’ntr’o rână..., care pe jos.
T. Cercel: Sămănătorul, III, 443.
(Şed, stau, sac) într’o rână stă deci în opoziţie cu: „în coate, în capul oaselor, pe foaie, pe spate» etc., şi însemnează totdeauna «poziţiunea pe o lăture a trupului, cu capul răzimat în cot.» Cuvântul e prea cunoscut celor mai mulţi dintre noi (în Mold. se găseşte şi forma râlă), ca să fie de lipsă a mai aduce şl alte exemple. Nu tot atât de bine îl cunoşteâ Cihac, care nu erâ Român şi care, găsindu-1 în Anton Pann (Povestea vorbei, I, 154) în fraza: «îl găsi culcat pe-o rână'», n’a ştiut cum să-l traducă. Ştim că Cihac erâ preocupat la alcătuirea dicţionarului său înainte de toate de partea etimologică. Astfel se explică de ce, aducându-şi aminte de cuvântul paleo-slav runo, «toison, peau de mouton avec la laine», nu mai stătu la în-doeală că şi românescul rână însemnează «peau de mouton avec la laine, pelisse de mouton» şi-l derivă din cuvântul slav. De fapt rână e de origine latină, ceea ce cred că am dovedit în «Convorbiri literare» XXXVIII, 455 sqq; iar în fraza scoasă din Pann nu e vorba de nici un cojoc.
— XIV -
După Cihac veniră alţi doi streini, d-1 Şăineanu, care traduse pe rână cu «Schafffell mit der Wolle», şi d-1 Alexi, care dă poetica traducere «Fliess»,
—	poate şi alţii pe cari nu i-am mai controlat. E interesant însă cum vrea să iasă din încurcătură d-1 Şăineanu, care, pe de o parte nu cutează să nu jure pe vorbele lui Cihac, iar pe de altă parte cunoaşte sensul adevărat al lui rână. Zac într’o rână poate însemna, în anumite împrejurări, «trândăvesc», adecă nemţeşte: «ich liege auf der faulen Haut» sau «ich liege auf der Bărenhaut». Această locuţiune germană i-a dat d-lui Şăineanu soluţiu-nea şi el admite, după Cihac, că rână derivă din slavul runo şi că însemnează «piele de oaie, cojoc», crezând însă că în sac într’o rână s’a întâmplat aceeaşi trecere de sens ca în germanul «ich liege auf der Bărenhaut», fiind natural ca vechii Germani să-şi aştearnă subt ei «o piele de urs», când voiau să trândăvească, iar vechilor Români să le fi fost mai la îndemână «cojocul de berbece».
Vedem din acest exemplu, cu câtă precauţiune trebuesc întrebuinţate dicţionarele şi că este bine a-ţi da seama şi despre felul cum au fost lucrate cele mai multe dintre ele. Astfel vom avea cea mai mare încredere în Lexiconul de Buda, care, fiind cel d’intâiu dicţionar român, n’a putut primi-greşeli de ale predecesorilor, dar nu vom uita că autorii lui, în tendenţa lor de latinizare, au făurit unele cuvinte fără drept de existenţă; vom considera că Barcianu aveâ cunoştinţe temeinice pe terenul ştiinţelor naturale şi vom pune mai mult preţ pe numirile de flori cari se găsesc în dicţionarul acestuia decât în altele. Ceea ce azi e necunoscut din Lexiconul de Buda poate să fi dispărut din graiu de 80 de ani încoace, aşâ încât vom primi verbul aculmă, citat numai acolo, care face impresie cu totul românească, vom fî însă mai rezervaţi faţă de verbul acurge, pe care nu-1 mai întâlnim aiurea şi care poate fi făurit după latinescul accurrere; o numire de plantă ca abagiubă, care se găseşte mai întâiu la Barcianu, o vom consideră ca un provincialism din jurul Sibiiului, dar când găsim la d-1 Dame o formă ca ăbţinenţă în loc de abstinenţă ne vom sfii s’o primim. Tocmai în această privinţă se cere o critică severă. Autorii dicţionarelor, chiar dacă facem abstracţie de Laurianu şi Massimu, de Costinescu şi alţii, cari voiau cu tot dinadinsul să introducă în limba comună cuvinte făurite de dânşii—sunt foarte des ispitiţi să creeze ei înşi-şi cuvinte după modele existente. Nu este într’a-devăr nimic mai natural decât a traduce într’un dicţionar german-român pe «Nadelfabrikant» prin acar, format din elementele ac şi sufixul ar, întocmai ca blănar, argintar, căldărar, etc. Dar, cât timp nu există în România fabrici de ace, e foarte puţin probabil ca vreun alt Român, decât autorii de dicţionare, să ajungă în situaţiunea de a întrebuinţa pe acar cu acest sens. Deşi ăbţinenţă, acar, se găsesc aproape în toate dicţionarele, noi nu le vom înre-gistrâ, cât timp nu le putem documentă prin vreo citaţiune. Materialul de care dispunem e destul de bogat, aşâ încât numai rare-ori se întâmplă ca
- XV -
un cuvânt cu adevărat românesc să nu se găsească la nici unul din scriitorii extraşi.
între dicţionarele române se află unele lucrate cu multă pricepere. De câte ori am găsit în acestea vreun exemplu mai potrivit decât cele cuprinse în extrase, le-am primit, indicând izvorul, când opera citată nu se cuprinde în «bibliografie». Tot astfel am primit acele explicări ale predecesorilor, cari mi s au părut	bune, socotind că autorul unui	dicţionar nu	trebue să aibă
tendinţa de a	fi original,	chiar şi atunci când	o compilaţie	poate fi mai de
folos pentru cetitor.
CRITICA MATERIALULUI.
Materialul lexical cuprins în dicţionarele apărute până acuma, la care se adaogă multe cuvinte necunoscute acestora, culese din limba veche şi nouă, literară şi dialectală, constitue un material vast, care, după cele spuse mai sus, nu poate încăpeâ întreg în Dicţionar, ci trebue supus unei spicuiri cu atât mai riguroase, cu cât suntem grăbiţi a vedeâ cât mai curând opera aceasta terminată. Care e norma de care vom fi conduşi în spicuirea materialului, care	e criteriul	după care se poate	spune lămurit: acest cuvânt
trebue primit,	acela nu?	Un astfel de criteriu nu există.	Dacă dicţionarul
care mi-a slujit în cea mai mare parte de model : Dictionnaire general de la langue frangaise, par A. Hatzfeld, A. Darmesteter et A. Thomas (Paris, Delagrave) admite că : «L’usage est ici le supreme arbitre; c’est lui qui donne la vie aux mots de formation nouvelle, qui la retire â ceux qui tombent en desuetude, qui parfois rajeunit des mots viellis et surannes» (Introduction, p. IX), — acest principiu, foarte elastic, se poate aplică la alcă. tuirea unui dicţionar al limbii franceze, e însă şubred cu privire la limba română. Noi nu avem o literatură veche ca cea franceză, nu putem numără sute de stilişti desăvârşiţi şi un public cetitor cari să-şi dee silinţa de a vorbi ca ei, nouă ne-au lipsit aproape toate condiţiile cari au făcut la po' porul francez să se hotărască un uz al limbii. Sântem încă într’o stare de transiţie. Dacă uzul limbii a îngropat pentru totdeauna multe cuvinte literare de origină slavă, grecească şi turcească ale literaturii mai vechi şi s’a pronunţat în potriva şcoalei latiniste, limba noastră literară de azi, care urmează tradiţia veche şi se îmbogăţeşte din comoara nesecată a graiului popular, încă nu a ajuns să cumpănească influenţa galomanilor şi mai ales a presei rău scrise, care nu formează numai opinia, ci şi limba de toate zilele ale publicului mare. Dacă am căută dară să fixăm în dicţionar limba uzuală de azi cu toate podoabele ei streine, am face o carte care peste puţini ani, după ce limba literară se va întări şi va prinde rădăcini tot mai adânci, nu ar mai corespunde realităţii, ci ar avea numai o valoare istorică, ar fi o piesă de muzeu.
Dacă deci pe de o parte programul acestui dicţionar este mai limitat decât
- XVI -
cel al limbii franceze, neadmiţând toate cuvintele cari sunt astăzi în uz, pe de altă parte el este mai larg, căci noi vom da şi cuvinte vechi, ieşite din limba comună şi vorbe dialectale, neintrate încă în ea. Multe din aceste cuvinte vechi s’au uitat, numai pentru că nu sunt cunoscute, pentru că nu se citesc îndeajuns scrierile strămoşilor noştri, şi' ele pot fî împrospătate cu folos, recucerindu-li-se locul uzurpat de venetici; iar între cele dialectale se vor găsi sute de cuvinte, cari merită a fi întrebuintate de toti Românii si cu cari literatii vor
'	7	1	5	>
puteâ legâ o prietenie strânsă.
Deşi nu se poate stabili un criteriu sigur, care să hotărască dacă, după cele spuse, un cuvânt trebue sau nu primit în Dicţionar, totuşi se poate arătă prin câteva exemple, ce fel de consideraţiuni ne-au condus în spicuirea materialului.
CUVINTE POPULARE ŞI VECHI.
Cuvintelor populare am căutat a le da un loc cât mai nerestrâns, căci ele sunt adevăratele elemente ale dicţionarului limbji române, în ele se oglindeşte geniul limbii noastre. Chiar când înţelesul acestor cuvinte nu se poate precizâ din textul în care se găsesc — acesta este, bunăoară, cazul cuvântului acie — le-am primit, punând în loc de traducere şi definiţie un semn de întrebare şi căutând a da o citaţiune cât mai exactă. Când acelaşi cuvânt are în deosebite dialecte forme deosebite, şi deosebirile acestea nu se reduc numai la o pronunţare generală dialectală, cum ar fi bunăoară chicior, ghine în loc de picior, bine, ele se vor indica totdeauna, căci examinarea lor ne dă putinţa de a trage une-ori concluziuni foarte importante asupra etimologiei (cfr. cuvântul adia) şi asupra istoriei limbii noastre. Am căutat însă totdeauna să dăm formei generalizate în literatură, când uzul nu erâ şovăitor, locul de frunte, iar celeilalte un loc secundar. Astfel uzul limbii încă nu a ales între acum şi acu (deosebite ca etimologie, dar cu acelaşi sens), nici între aciua şi aciolă sau între coborî şi pogorî (sinonime de aceeaşi origine), nici între acău şi acov (cari sunt acelaşi cuvânt, împrumutat odată dela Unguri şi altă dată dela Sârbi), aşâ încât fiecare dintre ele a trebuit să fie privit în parte. Dar când în Banat se spune acid în loc de acolo, sau în Sălagiu obor în loc de obor, am vorbit de amândouă formele la locul care se ocupă de cea literară. Acelaşi sistem a fost urmat şi când un cuvânt are în diferite provincii diferite înţelesuri, bunăoară la poamă, cu înţelesul moldovean de «strugure», etc.
Fireşte, nici fiecare cuvânt întrebuinţat de popor nu poate intră în acest dicţionar. Astfel, dacă într’o glumă despre Ţigani găsim cuvântul acană, luat deadreptul din limba ţigănească, nu-1 putem consideră ca un element al limbii române. Nu vom înregistrâ nici pe Abaroca, pentru că în «Naşterea la Români» de d-1 Marian cetim între credinţele populare: «Acel duh necurat a răspuns că are 19 nume, precum: Aripa-Satanei, Abaroca, Ogarda, Nesuca, Muha, Aspra, etc.», vom lăsă la o parte şi acele provincialisme cunoscute
— XVII —
numai în ţinuturi restrânse, mai ales la hotarele cătră alte neamuri, şi vom trece şi peste acele împrumuturi efemere pe cari poporul le face din limba clasei culte, fără a le da însă dreptul de cetăţenie.
Astfel d-1 Weigand (Jahresbericht III, 31B) notează între cuvintele dialectale din Banat pe ainmoct, bachendl. Nu ne îndoim că le va fî auzit rostite de vreun ţăran din Banat, care a mâncat şi prin birturi nemţeşti, dar dela a le auzi odată până la a le consideră de elemente lexicale ale dialectului bănăţean e încă mult. E aproape de sine înţeles că, dacă primim în acest dicţionar cuvinte dialectale, vorbite şi înţelese de Românii unei regiuni întregi, nu le putem primi pe cele individuale şi vom refuză pe ainmoct şi pe bachendel, ca şi pe afistat (în loc de «atestat», prin contaminare cu «afiş»), pe care-1 găsim în gura unui ţăran în «Amintirile» lui Creangă (pag. 109).
Ar fî de dorit ca un dicţionar, care primeşte pe lângă cuvinte literare şi cunoscute de toţi Românii şi de cele dialectale, să le distingă prin vreun semn convenţional. A trebuit să renunţăm însă la această distincţie, ori cât ar fi fost ea de binevenită cetitorului, pentru două motive: La scriitorii moderni se vede azi o tendinţă puternică de a împrospătâ limba literară cu vorbe dialectale, care trec repede dela un scriitor la altul şi dela ei la cetitori. Astfşl ceea ce azi e dialectal, mâne poate fi literar. Afară de aceea dialectele noastre sunt atât de puţin studiate, mai ales cu privire la tezaurul lexical, încât nu e cu putinţă a spune care e extensiunea geografică a singuraticelor cuvinte. Tot ce am putut face a fost ca, de câte ori un cuvânt dialectal a fost primit şi în literatură, să arătăm aceasta prin vreun exemplu; cetitorul, cunoscând originea scriitorilor, va puteâ face din citaţiuni deducţii asupra extensiunii cuvintelor, cel puţin în mod aproximativ.
Cevâ mai puţin primitori am fost faţă cu cuvintele vechi, ne mai întrebuinţate astăzi. Le-am primit, în general, numai atunci când ele erau într’adevăr înţelese şi întrebuinţate pe atunci, de popor sau de cărturari, iar dintre neologismele scriitorilor vechi am admis numai pe acelea cari au pătruns din scrierile lor în limba uzuală. Adese-ori a fost nevoie de o critică filologică, spre a distinge ce erâ într’adevăr odinioară un element al limbii române şi ce nu erâ.
Ca un .&jua£ XeŢ6p.svov găsim în Psaltirea Scheiană 113/25 cuvântul destină pentru «deşting», iar într’un glosar slavo-român din sec. XVII de două ori cuvântul acept pentru «aştept». Cel dintâiu corespunde, sunet de sunet, latinescului descendo, cel de al doilea lui accepto. Cu toate acestea numai cel dintâiu ni s’a părut că poate intră în Dicţionar. Iată de ce. Forma deşting, cu înţelesul latinescului descendo, întrebuinţată astăzi, nu poate fi originală. Trecerea finalului d în g nu se poate explică după regulele fonologiei noastre, ci este datorită aceleiaşi analogii care a prefăcut şi pe ucid, purced, în ucig, purceg. Deoarece participiului întins îi corespunde prezentul întind şi înting, lui încins prezentul încind şi încing, s’a format şi din participiile destins, ucis, purces un prezent analog deşting, ucig, purceg. Dar aceste forme analogice trebue să fie relativ recente, deoarece ele
Dicţionarul 1. r.	H
— XVIII —
nu sunt cunoscute dialectelor de miazăzi şi apus ; în vechime nu puteau există decât prezentele regulate destină, ucid, purced. Aceste consideraţiuni ne silesc să vedem în forma deştind, păstrată în unul dintre cele mai vechi texte româneşti, în Psaltirea Scheiană, o rămăşiţă preţioasă a unui cuvânt care a existat de bună seamă odinioară în limba strămoşilor noştri. De aceea îl vom primi fără rezervă în dicţionar.
La alt rezultat ne va duce examinarea filologică a cuvântului acept şi avem motive puternice să credem că el n’a existat niciodată în limba română. Iată-le: 1) Latinescul accepto nu s’a păstrat în nici o limbă romanică, ca vorbă populară, iar noi l-am înlocuit din vechime prin excepto, care a dat aştept, acesta foarte răspândit în toate timpurile şi în toate dialectele. 2) E foarte neprobabil ca acest cuvânt, dacă ar fi existat vreodată, să nu ni se păstreze decât într’un singur text, relativ recent. 3) în amândouă locurile el traduce pe slavul h<ik> şi e mai mult ca verosimil că dHtnra datoreşte pe al său h cuvântului slav, deci că avem a face cu o greşală de scriere. Aceste consideraţiuni ne îndeamnă să trecem cu conştiinţa curată peste el. Filologii îl vor găsi în glosarele ediţiilor speciale", ceilalţi ar puteâ fi induşi în eroare, dacă l-am primi în dicţionar, unde nu putem tipări şi toate îndoielile noastre.
De multe ori scriitorii noştri vechi, traducând din limbi streine, nu găseau cuvinte româneşti, ca să redeâ idea exprimată în original, şi erau nevoiţi să creeze ei vorbe. Astfel, precum Slavii au format un blago-sloviti {= bene. dicere), tot aşâ l-au tradus Românii prin bine-cuvântă. Deşi felul acesta de compoziţiune e strein limbii noastre, cuvântul a prins rădăeini şi s’a încetăţenit în graiul tuturor.
A voastră-i jalea cea mai mare,
A voastră-i truda cea mai sfântă,
Stăpânul vitreg vă loveşte,
Dar cerul bine vă cuvântă
zice poetul Goga (Poezii, 8) în versurile adresate plugarilor obidiţi.
Dar nu toate aceste cuvinte literare vechi au pătruns în limba comună. Astfel Mitropolitul Dosofteiu (Viaţa svinţilor hljSB, 19/2g, 246b/i4 etc.), negăsind un cuvânt românesc pentru «spectacol», formează din paleo-slavul posoriste (po-&oru= «privire») de-a dreptul privirişte, sau nu-şi dă seama că slavul ttma nu însemnează numai «întunerec», ci şi «mulţime mare», şi împrumută lui întunerec şi înţelesul din urmă. Vom notă şi aceste cuvinte, căci, deşi nu au fost niciodată uzuale, ele sunt documente interesante pentru desvoltarea limbii noastre literare.
Când însă acelaşi Dosofteiu (Psaltire, ps. 26), fără să-şi bată mult capul, formează de-a dreptul din grecescul axoaviopcmCco un aposcorachinţă, ca să rimeze cu «socotinţă», când Zilot (Cron. 45), urmând modei aduse de Fanarioţi, introduce de-a dreptul din greceşte (foca'uaa'caaCa) un cuvânt ca acatastasie, sau când un scriitor ca Stolnicul Dumitrache (Istoria, 370), care şi-a împe
I
- XIX -
striţat limba de streinisme, în loc de a zice «nebun», dă preferenţă turcescului ăbdal, nu vom îngreuna dicţionarul cu acest balast de cuvinte, cari n’au fost niciodată româneşti.
NEOLOGISMELE.
Nu orişicine are darul, când vorbeşte, să afle cea mai fericită expresie pentru gândul său şi, când scrie, să-şi îmbrace idea în cuvintele cele mai expresive. De multe ori ne lipsesc chiar terminii cei mai simpli şi lipsa lor căutăm s’o acoperim cu împrumuturi. Mai ales omul cult, care cunoaşte mai multe limbi, când nu-şi aduce îndată aminte de cuvântul românesc, e ademenit să-l înlocuească, în graba căutării după expresia cea mai fericită, cu un cuvânt echivalent strein. Cu cât cinevâ va ţineâ mai puţin la limba sa şi cu cât îşi va da mai puţină osteneală să vorbească bine, cu atât o va face mai des. Dar cel care, venind din Paris, va spune în Bucureşti, că «la gară a fost o busculadă mare», neaducându-şi aminte de vorba românească îmbulzeală — sau a-fectând a o fî uitat — nu îmbogăţeşte întru nimic tezaurul lexical al limbii sale.
Dar de multe ori e nevoit să ceară ajutor strein chiar şi acela care îşi dă cea mai mare silinţă să vorbească cu adevărat româneşte. Şi nu mă gândesc la terminii tehnici, pe cari suntem siliţi să-i primim, pe zi ce merge, în număr tot mai mare din limbi streine, căci ştiinţa e cosmopolită şi Românul, în momentul când face matematică sau chimie, e mai înrudit sufleteşte cu dascălul său francez, decât cu tatăl său dela ţară. De multe ori nu găsim în limba noastră nici chiar expresii pentru cele mai uzuale noţiuni. De pildă, cuvântul noţiune lipseşte în limba populară, deşi el e mai mult decât un termin tehnic al filozofiei, e o valoare cu care omul cult operează zilnic. Dar chiar şi pentru cuvinte ca formă, a formă, coloare, etc., ne lipsesc termini în graiul poporului. Une-ori se poate să înlocuim pe formă prin înfăţişare sau făptură, pe a formă prin a alcătui, a întruchipa, a înjghebă, a plăsmui, iar pe coloare prin văpseă sau prin faţă, — dar aceasta nu-i totdeauna cu putinţă, căci noi lucrăm cu nuanţe mai fine decât ţăranul şi avem nevoie de cuvinte mai expresive. Văpseă e echivalent cu coloare numai când cuvântul se iea în înţelesul material, deci: cade coloarea de pe zid sau cade văpseaua de pe zid. în înţelesul abstract însă, de exemplu în: coloarea părului oamenilor bătrâni e albă, nu se mai poate înlocui prin văpseă. Ţăranul zice în cazul acesta faţă, şi tot astfel zice: faţa lui e roşie, faţa* lacului e verde. Cărturarul însă are une-ori nevoie de analiză şi va trebui să zică coloarea feţii lui e roşie, coloarea feţii lacului e verde, făcând deosebire între «visage», «surface» şi «couleur». Numai în fraze ca: hoţul, prins, schimbă de frică feţe, va puteâ adoptă şi omul cult expresia populară, fără să se teamă că va fi echivoc.
Din cele precedente rezultă că un cuvânt ca busculadă nu are loc în dicţionarul limbii române, că noţiune, formă, a formă, coloare trebue însă
primite. Vom primi deci — şi în acest sens a vorbit şi înaltul fundator al acestei lucrări — dintre neologisme numai pe acelea cari exprimă o idee sau nuanţa unei idei, pentru care limba noastră nu are un termin neechivoc, le vom înlătură ţoe celelalte. Criteriul cel mai sigur e de cele mai multe ori dat de scrierile autorilor noştri mari: Când un neologism e adoptat de ei, îl vom primi şi noi, căci faptul că-1 găsim la ei însemnează că s'a simţit lipsa lui în limba românească.
Dar ceea ce se potriveşte în teorie, nu se potriveşte une-ori în practică.
E evident, că limba ştiinţifică a, fost nevoită să lase cea mai liberă intrare neologismelor. Aproape toată ştiinţa la noi e adusă din streini, cuprinde noţiuni în cea mai mare parte streine gândirii româneşti, deci şi cuvinte cari n au echivalente în limba noastră. în asemenea împrejurări neologismele trebue primite fără rezervă, căci ele completează limba. Am puteâ totuşi să ne întrebăm, în ce măsură încap aceşti termini în dicţionarul nostru, care nu vrea să fie o enciclopedie, ci înainte de toate Dicţionarul limbii literare şi comune. Stabilirea unei graniţe e cât se poate de grea, precum se vede din următorul exemplu: O invenţie a anilor din urmă este şi telefonul şi odolul, aşâ încât introducerea acestor două obiecte nouă la Români a avut drept urmare şi introducerea numirilor lor în limbă. Dacă am voi să fim consecvenţi principiului exprimat mai sus, ar trebui să le primim pe amândouă. Ce faţă ar face însă cuvântul odol în Dicţionarul Academiei Române ? Grija noastră nu trebue deci să fie de a fi numai consecvenţi, ci de a fi de folos, şi vom pune mai mult preţ pe bunul simţ, decât pe aceea că avem sau nu motive indiscutabile ca să justificăm alegerea noastră.	’
S’a făcut însă şi se face şi azi mare abuz cu introducerea terminilor ştiinţifici, căci învăţaţii noştri de cele mai multe ori nu şi-au dat osteneala să cerceteze mai întâiu, dacă vorba streină e într’adevăr necesară sau nu. Când avem cuvinte româneşti ca picior sau boală şi auzim totuşi pe profesorii de medicină vorbind de gambe şi de maladii, nu le putem da dreptate şi vom închide uşile acestor termini, pentru acelaşi cuvânt pentru care nu am primit pe aposcorachinţă sau pe busculadă. Dar şi aici se impune o limită, pe care, după dorinţa Comisiunii Dicţionarului, trebue să o concep mai largă decât aş fi fost aplecat eu personal, şi să primesc chiar şi cuvinte ca a sesisă (se-siză), ca,re într’o scriere literară ne-ar păreâ monstruoase, cari sunt însă termini de toate zilele în gura advocaţilor români. Codul nostru e în cea mai mare parte tradus după cel franţuzesc, fără nici o grijă pentru terminii noştri vechi; cu vremea terminii neologi juridici s’au încetăţenit, şi nu numai,că se spune a acţiona pentru «a da în judecată» sau- a acuză pentru «a pârî», ci unii din ei au trecut chiar hotarul de termini tehnici şi au devenit cuvinte ale limbii uzuale, aşâ încât a acuză se aude chiar şi pentru «a învinovăţi, a învinui» (când nu e vorba de tribunal şi judecători).
Mai multă grija decât învăţaţii au avut pentru puritatea limbii române literaţii noştri. în scrierile critice şi politice şi în discursuri au intrat mai
multe neologisme decât in proza literară şi în aceasta mai multe decât în poezie. Scrierile autorilor noştri recunoscuţi ne pot da măsura, precum am spus mai sus, după care putem sau nu primi un nelogism în dicţionar. Dar acest principiu nu poate fi considerat totdeauna ca o normă. De multe ori întâmplarea a voit ca în operele acestor autori să nu se găsească astfel de cuvinte, pe cari ei de bună seamă le-ar fi întrebuinţat. Astfel, în materialul bogat cules de d-1 A. Philippide nu găsim atestat prin nici o citaţiune cuvântul abona, deşi nu există un echivalent românesc cari să exprime aceeaşi idee. Derivatul abonament ni s’a păstrat din întâmplare într’o scriere de <3. Negruzzi. Pe de altă parte, găsim la unul dintre poeţii noştri care s’au ferit mai mult de neologisme, la d-1 Coşbuc, următoarele versuri: «Mantaua cea grea de podoabe şi de aur şi haina cea cu ’nflorite figuri, tivită cu galben acantus'» (Eneida, 26). Cuvântul acantus e luat de-a dreptul din originalul latin şi aşezat in versul românesc. Faptul că acest lucru a fost făcut de poetul Coşbuc nu ne îndreptăţeşte a-1 primi în dicţionar (1). Cât de nepotrivit ar fi bunăoară a înregistrâ toate cuvintele schimonosite din comediile d-lui Caragiale, pe motivul că ele se găsesc în cartea unuia dintre cei mai însemnaţi scriitori ai noştri! Ştim cu câtă înverşunare a luptat Alecsandri, ca să alunge pe onoare şi să-l înlocuească prin onor ; ştim şi că Bolinti-neanu, apucat de curentul italienizător, â introdus în poezia română cuvinte ca bellă, etc. Dar şi onor şi bellă au fost tot atât de puţin primite de limba românească ca şi aberăciunile latiniştilor, ca şi absorviruesc (— absolv) al lui Ţichindeal sau acompaniaman (= acompaniament) al unui alt scriitor (Gorjan) dela începutul veacului trecut. Toate aceste cuvinte pot fî considerate ca nişte încercări nereuşite de încetăţenire de streini şi noi vom urma de astă-dată uzul, care a refuzat a le primi, indiferent de numele autorului care le erâ protector. Dacă aceşti autori ar trăi azi, poate le-ar osândi chiar ei, precum d-1 Hasdeu, care în «Istoria Critică» (pag. 28) scrieâ încă accentat, azi nu mai întrebuinţează decât accentuat. Prin direcţia sănătoasă a literaturii de azi se îngroapă tot mai multe neologisme de prisos. Astfel I. Ghica scriâ încă: «Se află cu totul abandonată». (Scrisori, 134). Astăzi un Caragiale pune cuvintele : «Abandonându-mâ curajul de a intră într’o stradă fără lampe gazoase, m’am întors îndărăt» în gura lui Rică Venturianu (Teatru, II, 47) (2).
De asemenea nu am primit în dicţionar, decât doară acolo unde se puteâ vorbi de ele între parenteze, nici acele neologisme dialectale întrebuinţate şi pricepute, numai în Ardeal sau Bucovina, precum : ablegat (=deputat
(1)	Instructiv în această privinţă e următorul caz. în specimenul d-lui Philippide, in care a fost trecut tot materialul lexical cules în fişe, se găseşte cuvântul abimat. D-1 Maiorescu, ca membru al comisiunii, a protestat împotriva primirii lui în dicţionar. Spre marea sa mirare vede însă ca cita-ţiunea e făcută după «Discursurile parlamentare» ale d-sale. Examinând însă citaţiunea mai cu băgare de seamă, vedem că acest cuvânt nu este al d-sale, ci e citat între ghilemele dintr’o telegramă tradusă din franţuzeşte, în care aabîme» are o deosebită importanţă. Acest exemplu arată cu câtă grijă trebuesc făcute citaţiunile.
(2)	S’a dat însă terminul tehnic comercial; abandon.
— XXII —
în parlament) acuză, ansă, concede, plane, sistă etc., cari sunt pe calea cea mai bună de a dispărea din graiu. Am primit pe abdică, căci e un neologism care nu se poate înlocui prin nici un cuvânt românesc şi e cunoscut de toţi cărturarii din România, am refuzat însă pe ăbsice, corespondentul lui ardelean şi bucovinean, care la aparenţă are o înfăţişare mai românească, de fapt însă e traducerea germanului «absagen», precum cele mai multe dintre aceste «ardelenisme» sunt latinisme primite dela Nemţi şi Unguri. Acei dintre Ardeleni şi Bucovineni cari îşi dau silinţa să scape de ele, le vor şti prin faptul că nu le vor găsi în acest dicţionar.
Dacă n’am primit însă «ardelenismul» controlâ, ci numai forma control, acceptată în România, a trebuit să înregistrăm pe programă alături de program, pe aboliţie alături de aboliţiune, întrebuinţate de acelaşi autor (Ghica, Amintiri, 511 şi Scrisori, 195), etc., căci uzul încă nu s’a pronunţat pentru nici una dintre aceste două forme. Mai mult decât atâta, a trebuit să primim, cel puţin între parenteze, chiar şi astfel -de cuvinte cari n’au nici o îndreptăţire, dar cari au devenit atât de uzuale, încât le găsim până şi în publica-ţiunile Academiei Române. Astfel, pe lângă abundant (din latineşte) şi abon-dant (din franţuzeşte) se întrebuinţează şi forma abondent printr’o reoon-strucţiune greşită din franţuzescul «abondant» (cfr. dantelă, însă dentist, din fran. «dentelle», «dentiste»), ba chiar şi abundent, în care o greşală explicabilă la un cuvânt luat din franţuzeşte e trecută şi asupra unei forme împrumutate din latineşte («abundans»). Tot astfel şi complect, alături de forma corectă: complet.
în general, acest dicţionar nu trebue considerat ca un îndreptar al Academiei Române, prin care unele cuvinte se condamnă iar altele se aprobă. Nu avem acest drept. Numai timpul poate consacră sau îngropa o vorbă: limba nu se plăsmueşte în Academii, ci se cristalizează din scrierile autorilor mari şi din cuvântările şi povestirile oamenilor cu darul vorbirii. Ceea ce poate face autorul unui dicţionar de dimensiunile celui prezent, este de a recomandă numai în mod indirect unele îndreptări. înaintea ochilor săi trece tot tezaurul limbii din toate vremile şi din toate locurile, aşâ încât el ajunge să vadă comoara aceea care nu i-e dată nimănui s’o aibă. El poate deci să afle cum exprimă poporul român idea pe .care cărturarul o spune cu vorbă streină. De câte ori mi-a fost cu putinţă să dau echivalentul românesc al neologismului, am făcut-o, şi cu cât, înaintând în redactare, voiu cunoaşte tot mai mult bogăţia limbii româneşti, cu atât o voiu face tot mai des. în acest chip dicţionarul acesta poate servi mai bine lastârpirea neologismelor nefolositoare şi nu numai a celor literare, ci şi a celor ştiinţifice. Medicii vor învăţă cum numeşte poporul boalele, terminii geologici streini vor puteâ fi înlocuiţi cu termini româneşti, — chiar şi mecanicul, care introduce bunăoară locomotiva cu numirile ei franţuzeşti, va puteâ înlocui o mare parte din acestea cu termini româneşti, căci multe din părţile locomotivei se găsesc şi la carul ţăranului nostru ş. a. m. d.
Cel ce îşi dă seama de greutăţile împreunate cu o astfel de încercare, va înţelege cum trebue să primească aceste echivalente româneşti. Un ţăran are voie să spună, că fiul său e la «şcoala înaltă», un om cu carte va zice universitate; ţăranul nu va face deosebire între valoarea estetică a cuvintelor foaie, burtă sau pântece, între oameni culţi foaie şi burtă trec de vulgare, iar învăţatul s’a obicinuit să zică abdomen; un nuvelist va scrie mai bucuros «băgare de seamă» sau «luare aminte», într’o scriere filozofică va fî însă mai potrivit cuvântul atenţiune; «înfrânat, cumpătat» nu pot redă niciodată întreagă noţiunea exprimată prin abstinent; în loc de abil putem spune totdeauna «îndemânatic», dar pe accident nu-1 putem înlocui totdeauna prin «întâmplare», căci avem şi accidente de teren. Une-ori cuvintele băştinaşe au sens diferenţiat în deosebite provincii, aşâ încât neologismul devine inevitabil pentru a se ocoli echivocităţi. Astfel, bunăoară, pentru necesar se zice în Muntenia «de nevoie», iar în Ardeal «de lipsă.» Pentru Ardelean nevoie are însă mai ales sensul de «pacoste» sau «epilepsie», pentru Muntean lipsă este fran. «absence» sau «manque», aşâ încât neologismul devine „necesar.“ Alt caz. Poporul în Muntenia zice «nu e voie», în Ardeal «nu e iertat», pentru «nu e permis». Dar expresia munteană «n’am voie» o traduce Ardeleanul, pe nemţeşte: «ich habe keine Lust», iar cea ardeleană însemnează în Muntenia «es ist unverziehen.» Pentru a ocoli echivocitatea şi a redă idea «es ist unerlailbt» se poate zice pretutindenea «nu e slobod.» Dar chiar această expresie, mai potrivită, n’a putut deveni literară şi a fost ales neologismul permis. De cele mai multe ori cuvântul neologic nu se acopere pe deplin cu cel băştinaş; dar să nu uităm că noi, scriind şi vorbind, nu avem să traducem cuvinte, ci să exprimăm idei, iar în acest sens «încordare» «prisos» poate înlocui pe acuitate, abundanţă in exemplele citate după d-1 Maiorescu (cfr. s. v.).
în sfârşit trebue să mai observăm, că am cercat să reducem la valoarea adevărată nu numai însemnătatea neologismelor faţă de cuvintele băştinaşe, prin aceea că le-am ilustrat prin mai puţine citaţiuni, ci şi prin aceea că nu am dat toate derivatele lor posibile (d. e. acomodabil, acomodament, acomodant, acomodaţie, acomodaţiune, acomodator, etc.), ci numai pe cele mai întrebuinţate (acomodă, acomodare) şi pe cele cari au putut fî ilustrate prin citaţiuni (acomodat).
CITAŢIUNILE.
Am arătat mai sus, de ce credem că numărul citaţiunilor trebue redus pe cât se poate. Va trebui să spunem acuma, după ce fel de principiu s’a făcut spicuirea lor.	#■
Ceea ce s’ar puteâ cere dela un dicţionar care se ocupă de limba română de pretutindeni şi din toate timpurile, este să arate extensiunea geografică şi vechimea fiecărui cuvânt. Ori-cât ar fi aceasta de dorit, dicţionarul Aca-
- XXIV —
\
demiei n’o poate face, deocamdată cel puţin, decât în măsură foarte mică. Cauza este evidentă: lipseşte materialul şi lipsesc datele necesare. Ar fî trebuit să se trimeată chestionare pretutindeni şi să se extragă cuvânt de cuvânt toate scrierile şi documentele noastre vechi, pentru ca să se poată face acest lucru. După putinţă însă s’a ţinut seamă şi de această cerinţă. Un exemplu o va arătă. La cuvântul aba s’a spus, după comunicările culese de d-1 Hasdeu, că într’o mare parte a Transilvaniei nu-i cunoscut, ci în locul lui se spune «pănură», iar în alte părţi «dimie», totuşi între citaţiuni s’a dat şi un exemplu din d-1 Slavici, care, cel puţin în cele d’intâiu novele ale sale, scrie în limba vorbită prin jurul Aradului-. Pentru ca să se vadă cât de vechiu e cuvântul, s’a dat cel mai vechiu exemplu găsit până acuma, din 1660, dintr’un document braşovean. Afară de aceea s’au mai dat încă două exemple, unul din Beldiman şi altul dintr’un document moldovean dela 1761. Sunt acestea de prisos, când prin cele două citaţiuni dintâiu s’a arătat, că vorba erâ întrebuinţată la 1660 şi se mai întrebuinţează şi astăzi? De sigur că nu, căci amândouă citaţiunile ne spun lucruri nouă. în documentul moldovean se arată că abaua se făceâ şi colorată şi se' arată preţul ei pe acele timpuri, iar din exemplul scos din Beldiman nu se vede numai că abaua are şi sensul de «haină de abâ», ci vedem din el şi aceea că pluralul este: abale.
în acest sens s’a făcut alegerea exemplelor. Acolo unde am putut, am ţinut seamă de extensiunea geografică şi de vechimea cuvintelor, fără să o facem însă în dauna altor consideraţiuni. Astfel prepoziţia pre, înaintea acuzativelor cuvintelor cari însemnează fiinţe, se găseşte numai în dialectul daco-român, deci e o inovaţiune a acestuia. De fapt, textele cele mai vechi scriu încă vădii tatâlu, rogu domnulu, etc. E deci important a se şti, când şi în cari cazuri apare mai întâiu uzul de a pune prepoziţia pre înaintea acuzativelor. Dar un adverb ca acasă, care se găseşte şi la Aromâni şi la Istrieni şi la Megleniţi, chiar şi la Italieni şi la Spanioli, e atât de vechiu şi atât de răspândit la noi, încât ar fi o muncă zadarnică de a căuta care e scrierea cea mai veche în care se găseşte; mâne, descoperindu-se un document şi mai vechiu, îl vom află probabil .acolo. în cazuri de acestea altceva ni s’a părut mai important: să ilustrăm prin mai multe exemple trecerile sensului. Astfel cuvântul (mă) abat însemnează în primul rând: «ies din calea apucată». Din acest sens s’a desvoltat apoi acela de: «rămân, în treacăt, acolo unde am ieşit din calea apucată». Pentru ca să se vadă aceasta, am ales următorul exemplu, care ni s’a părut foarte expresiv: îi ieşi înainte o muiere şi-i zise «abate-te la mine (adică: «lasă calea apucată şi vino la mine»), odihneşte-te, nu te teme» ... şi s’au abătut la dânsa în cort. (adică: «s’a dus la ea şi a rămas în cortul ei»), Citaţiunea e scoasă dintr’un calendar vechiu. Am preferit-o însă altor citaţiuni din marii noştri autori, căci ni s’a părut mai caracteristică decât ele. în general am crezut că, dacă de regulă trebue să alegem citaţiunile din scriitori recunoscuţi, în cazuri speciale ne putem abate dela acest principiu, căci de multe ori scriitorii de mai puţin talent găsesc
- XXV —
şi ei expresii fericite. în acelaşi timp am căutat ca din citarea autorului să iasă şi alte lucruri în evidenţă. Astfel bunăoară acelaşi verb abat se întrebuinţează, de câtva timp încoace, subt influenţa francezului abattre, şi într’un înţeles pe care nu-1 aveâ cuvântul românesc, anume: «a doborî» (în sens propriu şi figurat). Atât Alecsandri, cât şi Eminescu l-au scris. Cu toate că două citaţiuni, din aceşti doi poeţi, ar fî fost de ajuns ca să ilustreze influenţa franceză asupra unor cuvinte vechi, am mai adăogat una din Ispirescu, căci ni s’a părut preţios a şti, că l-a adoptat chiar şi acest autor, care scria o limbă populară. Mai ales. cu privire la neologisme vom căutâ prin citaţiuni caracteristice să arătăm, întru cât ele au pătruns numai în scrierile ştiinţifice şi în limba oratorică sau şi în limba literară a prozatorilor şi poeţilor români. De asemenea ne vom sili să arătăm şi întru cât cuvintele populare au pătruns în literatură şi, deşi vorbe ca abă (interjecţiune), acioală, sunt pe deplin lămurite prin comunicările luate din «Etimologicul» d-lui Hasdeu, am ţinut să mai cităm şi exemplele din scrierile d-lor Caragiale şi Delavrancea. în sfârşit a trebuit să ţinem seamă şi de partea gramaticală şi ni s’a părut vrednic de însemnat faptul, că acelaşi C. Negruzzi conjugă odată el abordează (I, 278), şi altădată el aboardâ (1, 842), sau întrebuinţează pluralele accente şi accenturi (i, 847, 348) sau că, într’un vers frumos, d-1 Coşbuc scrie acâpâr (Aeneida, 27), în loc de obicinuitul acaparez.
Printr’o astfel de alegere am crezut că putem corespunde mai bine dorinţei M. S. Regelui: «întocmirea Dicţionarului să fie cât de întreagă, cu un număr de citaţiuni bine alese, însă limitat, spre a nu se înnămoli lucrarea într’o prea mare întindere».
II.	REDACTAREA.
LIMITELE EXTERNE ALE DICŢIONARULUI.
înainte de a. se începe redactarea unui dicţionar, este necesar a se şti până unde ajung limitele lui. Cu cât ele vor fî lărgite în afară, cu atât lucrarea va deveni mai voluminoasă şi alcătuirea ei va cere mai multă vreme; în acelaşi timp partea lingvistică va pierde din însemnătatea ce i se cuvine. Cel ce a pus temelia acestui dicţionar n’a voit să aibă o operă enciclopedică, ci lingvistică; de aceea noi ne vom îngrădi din capul locului hotarele faţă de toate ştiinţele înrudite sau streine lingvisticei, lăsând la o parte tot ce nu intră în cadrele stricte ale acesteia din urmă.
Dar îngrădirea aceasta nu este totdeauna uşoară, când avem a face cu ştiinţe de aproape înrudite, cum sunt: istoria, istoria culturală şi folclorul. Nu se poate bunăoară precizâ înţelesul cuvântului ban şi nu se poate aflâ originea lui, dacă nu se vor face unele mici digresiuni istorice. Aceste consideraţiuni istorice vor puteâ fî însă exprimate în câteva cuvinte, căci, dacă am spus de când, până când şi unde întâlnim instituţia banilor, de unde
- XXVI -
am luat-o, împreună cu cuvântul, şi întru cât am desvoltat-o, am dat şi etimologia şi istoria şi definiţia cuvântului, singurele note cari ne privesc pe noi. De asemenea am arătat la cuvântul aba, cum am căutat, prin spicuirea citaţiunilor, prin localizarea geografică, prin alegerea exemplului celui mai vechiu şi, în sfârşit, prin etimologie, să spunem tot ce ne erâ cu putinţă, într’un cadru restrâns, despre acest cuvânt, care are şi o oarecare importanţă istorică-culturală. îft dicţionar nu putem stărui asupra datinelor şi credinţelor populare; la cutare numire de pasăre sau insectă nu putem înşira şi tradiţiunile şi legendele, de sigur foarte frumoase, cari se leagă de ea; la cutare numire de boală trebue să renunţăm a arăta şi leacul sau descântecul prin care se vindecă şi nu mergem prea departe, de bună seamă, dacă nu primim nici cimiliturile, nici proverbele populare în dicţionar, decât atunci când ele pot servi de citaţiuni caracteristice: a le da pe acestea ar însemnâ a-1 face îndoit de voluminos prin copiarea cărţilor d-lor Marian, Gorovei şi Zanne. Fireşte, nici faţă de folclor nu ne putem îngrădi absolut, căci de multe ori o credinţă sau un proverb popular explică cu uşurinţă cele mai mari sărituri semantice şi greutăţi etimologice. Astfel bunăoară cuvântul abraş are două înţelesuri cu totul deosebite: 1) «cal cu o pată albă subt coadă» şi 2) «violent» (când e vorba de om), «neizbutit» (când e vorba de o întreprindere). S’ar puteâ crede, că un cal cu pată albă subt coadă e mai violent decât un altul şi că dela cal a trecut acest sens la om; cât despre înţelesul de «neizbutit», ar depinde de iscusinţa lexicografului cum l-ar derivă din celelalte. Lucrul însă stă cu totul altcum: cuvântul turcesc, din care derivă al nostru, are sensul de «cu păr deschis», păstrat încă la Aromâni; de aici, pe de o parte, aplicat la cai, «cu o pată albă», pe de altă parte, aplicat la oameni, «cu păr şi cu gene albe-gălbuie» (la Aromâni). Oamenii aceştia, ca şi cei cu părul roşu, trec, în credinţa poporului, de răi, violenţi, oameni de cari trebue să te fereşti şi cari îţi zădărnicesc întreprinderile. Un alt exemplu: în locuţiunea «o iau la sănătoasa», din punct de vedere lexical, sănătoasa e un substantiv femenin, cu sensul de «fugă». Cum ar fi posibil să explicăm înţelesul şi originea acestui cuvânt, dacă n’am cunoaşte proverbul foarte răspândit: «fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă»?
LIMITELE INTERNE ALE DICŢIONARULUI.
Redus la proporţii pur lingvistice, dicţionarul face parte din gramatică. Ca atare el are puncte de atingere comune cu toate celelalte ramuri gramaticale. Fiecare cuvânt constă din sunete, de aceea dicţionarul are părţi comune cu fonologia; majoritatea cuvintelor poate fi supusă unei flexiuni: de aici contactul cu morfologia; cele mai multe cuvinte sunt derivate sau compuse după legile derivaţiunii; cuvintele nu pot fi scoase din frază, deci ele sunt elemente ale sintaxei; şi când fraza este supusă unor consideraţiuni estetice, cuvintele din cari e compusă sunt factorii cu cari
lucrează stilistica. Legătura dicţionarului cu toate aceste ramuri ale gramaticei, din care face şi el parte, ca o ramură de sine stătătoare, este atât de strânsă şi de organică, încât în cele mai multe cazuri este cu neputinţă a se trage graniţe bine precizate faţă de ele. Din această cauză, cel mai bun dicţionar modern, «Dicţionarul general al limbii franceze», citat mai sus, s’a văzut nevoit să dea ca introducere un tratat complet de gramatică, împărţit în paragrafe, la care se referă dicţionarul, de câte ori materia lui se îmbucă cu vreuna din celelalte ramuri gramaticale.
în împrejurările în cari ne aflăm nu putem face şi noi acelaşi lucru, căci ar trebui să fie dicţionarul terminat, pentru ca să se poată scrie, cu multă cheltueală de timp, introducerea gramaticală. Cunoştinţa gramaticei române trebue deci presupusă pentru toţi cei ce consultă acest dicţionar. Astfel vom fi scutiţi a ne pierde în digresiuni, cari ar trebui să se repete mereu şi vom da explicări gramaticale numai în cazuri excepţionale. t
De pildă, la etimologia cuvântului par se va spune numai, că vine din lat. palus, presupunându-se că cetitorul ştie că p latin rămâne neschimbat înaintea vocalelor a, o, u, că a accentuat se păstrează de asemenea nealterat, că l simplu între vocale se preface în r, că s final dispare din graiu şi că aceeaşi soartă a avut-o mai târziu şi u, ajuns final prin căderea lui s. Dar cunoscând aceste legi fonetice elementare, cetitorul se poate întrebă, cu drept cuvânt, pentru ce lat. populus nu a dat popur, ci popor. în acest cuvânt s’a urmat o desvoltare neregulată, care va trebui explicată. — Tot în cadrul fonologiei intră şi accentul. El s’a însemnat printr’un acut, de câte ori a fost cu putinţă, iar în cazuri când accentuarea e şovăitoare (mijloc-mijloc, acolo-acolo, etc.) s’a notat şi aceasta.
Substantivele, adjectivele şi verbele, adică cuvintele supuse unor schimbări flexionare, s’au scris, ca titlu al diferitelor articole, sub formele cele mai simple, adică în nominativ singular şi în infintiv, presupunându-se că cetitorul ştie declina şi conjugâ. Dar dicţionarul acesta va fî consultat şi de streini, şi în multe cazuri uzul încă nu s’a pronunţat pentru o singură formă flexionară, aşâ încât am crezut, că nu ajunge a da după fiecare cuvânt numai definiţia gramaticală, d. ex. acum adv. (= adverb), i*Abi»â vb. I (= verb de conjugarea I), ci că e bine de astă dată a se da părţii morfologice o mai mare atenţiune. Pe de altă parte însă, n’am voit nici să încărcăm lucrarea cu prea multe amănunte şi de aceea am admis o declinare şi o conjugare regulată, în mod destul de arbitrar, fireşte, dar în acelaşi timp practic (cfr. «îndrumările gramaticale» publicate după «Prescurtări»), şi am notat în parenteze colţuroase [ ] numai formele acelea cari se deosebesc de cele «regulate».
Când uzul încă nu s’a pronunţat pentru o singură formă flexionară, noi le vom înregistra pe toate câte le aflăm, fără să decretăm, în mod arbitrar, care trebue urmată. Cu timpul, când limba literară va fi fost întrebuinţată de mai mulţi scriitori de valoare decât putem numărâ astăzi, uzul se va pronunţa
— XXVIII -
pentru o singură formă. Tot ce putem face, este să dăm formei mai uzuale locul dintâiu, deci, de pildă, la verbul lucră să cităm mai întâiu prezentul lucrez şi numai în rândul al doilea lucru, la gol să dăm pluralul goi şi să spunem că un plural goli se găseşte la Beldiman, la mormânt să dăm după următoarea ordine pluralele: morminte, mormânturi, morminţi. Cât priveşte neologismele, cele mai multe dintre ele sunt încă refractare faţă cu vechile legi. Astfel bunăoară verbul rog^ arată trei schimbări: rogi, roagă, rugăm; neologismul abrog e arată numai schimbul între g şi g: abrogi,; şovăe. cât priveşte schimbul o -oa, deci unii spun abrogă, alţii abroagă, şi se opune împotriva schimbului o-u, deci: abrogăm. Am relevat acest caz-aici, odată pentru: totdeauna, căci în dicţionar nu ne mai putem ocupă de cele asemenea lui, aceasta fiind grija gramaticei elementare, nu a lexiconului.
Despre deriva ţiu nea cuvintelor prin-prefixe şi sufixe sau prin compoziţie trebue să presupunem că cetitorul are o cunoştinţă lămurită. A spune bunăoară ch aurar e derivat din aur prin sufixul -ar în acelaşi mod ca blănar, ' argintar, căldărar, etc., şi a repeta aceasta mereu, ar însemnă a mări în zadar volumul dicţionarului. Tot ce putem face în asemenea cazuri, e a spune că aurar e derivat din aur prin sufixul -ar şi a preciza pe scurt funcţiunea sufixelor, adică sufixe prin cari se derivă diminutive, augmentative, abstracte, numiri de instrumente, adverbe, etc.
Foarte mare e influenţa sintaxei, şi une-ori lucrarea lexicografului nu-i altceva decât un capitol din sintaxă. Dacă luăm bunăoară conjuncţiunea să, în zadar vom căuta să spunem ce însemnează. Din punct de vedere lexicografic să nu-i un cuvânt, ci o combinaţie de sunete care nu are nici un înţeles. Scos din frază şi pronunţat singur, să nu poate produce în noi nici o imagine şi nici o idee. Când zicem masă, albastru, mănânc, acum, etc., cuvintele acestea se leagă de-a dreptul de o reprezentare a minţii noastre, dar când zicem să, mintea noastră nu-şi poate închipui nimic. Numai în momentul Când avem fraza întreagă, capătă şi să un înţeles şi exprimă
o	intenţiune, traducând pe latinescul ut, în: Aş vreă să fiu acasă, o poruncă în Să nu furi! etc. Dacă ne aducem aminte, că latinescul si, din care derivă, erâ o conjuncţiune condiţională, deci exprimă cu totul altceva, vedem cât de necesar e să facem sintaxă, pentru ca să putem da explicaţiuni lexicografice. Fireşte, pe de altă parte, nu trebue să uităm, că astfel de cazuri sunt excepţionale şi că, in fond, lexicografia şi sintaxa privesc limba sub raporturi cu totul deosebite.
Şi mai organică e în sfârşit legătura între lexicografie şi stilistică. Orice limbă e săracă, în comparaţie cu aparatul complicat al creierului omenesc, care poate da naştere la idei atât de subtile şi nuanţate, încât graiul nu le poate urmări. Dacă ar exista, într’adevăr, câte un cuvânt pentru fiecare gând, n’am ajunge niciodată în situaţiunea, în care ne găsim atât de • des, să «căutăm expresia» şi «să nu avem cuvinte». Numai rare-ori cuvântul e o formă în care idea să încapă întocmai; de obiceiu el e o formă sau
— XXIX —
prea mare sau prea îngustă. Dar scopul omului, când vorbeşte şi când scrie, este de a fi înţeles, de aceea îşi ajută cum poate mai bine şi ştie că de cele mai multe ori îşi va ajunge scopul prin aceea că se va adresă fantaziei cetitorului sau interlocutorului. Cuvântul, care e o formă rigidă, devine, prin întrebuinţarea unei imagini, a unei comparaţiuni, o formă elastică şi se acomodează, mărindu-se sau îngustându-se, după cum cere idea care trebue exprimată. Astfel vorbim de «sunete înalte», de «roşu deschis», de «întunerec besnă», de «coloare strigătoare», de «voce groasă», de «singur cuc», de «sărac lipit», etc. Toate aceste expresii intră în cadrele stilisticei; dar ele interesează deopotrivă şi pe lexicograf, pentru care vorbele înalt, deschis, besnă, etc. au un înţeles nou, deosebit de cel etimologic. Fireşte că cercetările stilistice şi cele lexicografice, dacă se ating, se şi deosebesc. Astfel, stilistul va vorbi în acelaşi capitol despre expresiile: «mă obsedează un gând», «mă munceşte un gând», «.mă chinueşte un gând», «mă paşte un gând», căutând mai ales să stabilească care e gradaţia lor; va vorbi în alt capitol despre figura poetică: «albinele păşteau pe pomii înfloriţi», şi nu va găsi nici un interes în fraza: «boii păşteau pe luncă». Lexicograful, din potrivă, va alege cele trei fraze în cari se întâlneşte cuvântul paşte şi va arăta, că sensul etimologic se găseşte în boii păşteau pe luncă şi că, printr’o figură uşor de înţeles la un popor de păstori, s’a spus şi mă paşte un gând. Imaginea aceasta a prins rădăcini în limbă, a devenit un idiotism, care azi îmbogăţeşte limba. Când însă poetul St. O. Iosif (Sămănătorul, IV, 946), într’un stil avântat, vorbeşte de albine cari pasc, avem a face cu o figură poetică frumoasă, adevărat, care însemnează o îmbogăţire a stilului poetic, nu însă şi a limbii româneşti. Dacă lexicograful ar face din pricina acestui exemplu o subîmpărţire nouă a cuvântului a paşte, spunând că el nu se întrebuinţează numai despre «vite», ci şi despre «albine», ar face o greşală. ,	•
CLASIFICAREA ÎNŢELESURILOR.
Până acuma grija noastră a fost să arătăm tot ce nu încape în dicţionar, arătând însă ce nu trebue să facem, ni s’a dat de multe ori ocazia să spunem şi ce e de făcut, aşâ încât acum nu ne mai rămân ţnulte de adăogat.
Grija de căpetenie a lexicografului e clasificarea î nţ eles urii or. Ea nu trebue făcută după criterii formale. Astfel, la unele verbe, funcţiunea tran-sitivă, reflexivă şi intransitivă are înrâurire şi asupra sensului. Eu duc eevă exprimă altă idee (cfr. «port»), decât eu mă duc(cfr. «merg»), eu adorm [cir. «dorm») se deosebeşte de eu adorm copilul (cfr. «culc»). în cele mai multe cazuri însă înţelesul rămâne acelaşi şi când funcţiunea se schimbă ; a trece subt două rubrici deosebite exemple ca: eu laud faptele mele şi eu mă laud îmi pare greşit. Afară de aceea lexicograful nu are numai să coordoneze, ci să le şi subordoneze, pentru ca tabloul pe care-1 dă să fie adevărat. Un exemplu. Adverbul abiă are două înţelesuri lămurite: 1) unul temporal: «abiă muri şi se iviră moşte-
- XXX -
nitorii» şi 2) unul modal: «abia puteâ duce povara». într’o frază ca: «hai cu mine, abiă nu ne va fi urît», apare deodată un al treilea sens, cel de «cel puţin». Ar fî însă greşit a face pentru acest înţeles o a treia împărţire, coordonată celorlalte două, căci după o examinare ceva mai minuţioasă se vede uşor, că această accepţiune s’a desvoltat din cea temporală. într’a-devăr, când abiă e adverb temporal, precum reiese din exemplul citat la locul dintâiu, el exprimă «momentul când o acţiune se termină, ca să înceapă alta»: «abiă muri şi se iviră» . . . «Scurţimea de timp» e şi mai bine accentuată într o frază ca: «abiă-l atingi şi ţipă», căci aici abiă poate fi substituit de-a dreptul prin «puţin»: «ţipă, când îl atingi puţi%s- Iată-ne deci ajunşi la «cel puţin» din exemplul al treilea, care la prima vedere ni se părea că trebue coordonat celorlalte două, nu subordonat unuia din ele. Dacă căutăm în limba latină, vedem că vix, din care deriva abiă, avea şi el cele două sensuri distincte: cel temporal şi cel modal, deci constatăm că împărţirea aceasta e totodată etimologică. Acest lucru nu se întâmplă însă totdeauna. Un exemplu o va arătă, şi, pentru ca să fie .mai lămurit, vom alege un cuvânt format pe teritoriu românesc. Judecând după: cumetrie, cuscrie prietenie, frăţie, etc., cuvântul soţie ar trebui să fie un substantiv abstract. De fapt însă el însemnează aceea ce se exprimă prin soaţă (întru cât e vorba de căsătorie), deci corespunde cuvintelor cumătră, cuscră, prietenă. Explicarea acestei schimbări de sens neobicînuite se găseşte numai dacă cunoaştem întreg trecutul acestui cuvânt. La început soţie însemna «tovărăşie», înţeles pe care-1 păstrează încă la Aromâni, unde suţil’e e tradus de d-1 Weigand prin «Genossenschaft» (ca şi albanezul sok-eri). Mai în urmă cuvântul a avut aceeaşi soartă ca ital. camerata, fran. camarade, etc., — cari la început însemnau un abstract («tovărăşia celor ce dormiau într’o cameră»), -— Şi deveni concret, însemnând deocamdată «soţ», fără deosebire de gen. în acest sens ni s a păstrat încă în texte vechi, unde cetim bunăoară, că doi inşi «au însoţit către sine pe Manea Grecul, ca să le fie soţie», adecă tovarăş (Hurmu-zachi: Documente XI,318, dina. 1593;alte exemple laDosofteiu: Viaţasfin-ţilor, 21b/14, 96b/i3, la Raster: Chrestomatie, II, 69 etc.). La început, şi astăzi încă în unele părţi, soţie, cu înţelesul de «soţ, tovarăş», puteâ fî întrebuinţat fără deosebire de gen, precum incidental găsim şi cazul invers, c^ o fată se numeşte pe sine soţul unui bărbat.
«...Rămas bun, mândrucă dragă M’oiu duce şi n’oiu veni,
Plânge-m’ii şi m’ii dori...»
«O, lea, nu, bădiţă bade,
La inimă nu mă arde !
Cât ţi am fost soţ cu dreptate,
Bade, m’ai iubit...»
(Weigand, Jahresbericht, VI, 47--48)
|	w	A	v
n urma insă genul gramatical a învins şi soţie, în limba literară de astăzi, poate fî numai «o femeie căsătorită cu un bărbat».
- XXXI —
Exemplul acesta ne arată, totodată ce cale vom alege în clasificarea înţelesurilor: pe cea etimologică, singura care ni se pare îndreptăţită. Când un cuvânt are mai multe accepţiuni, nu vom înşiră deci la locul dintâiu pe cea mai răspândită, lăsând să urmeze mai la vale pe cele mai puţin obicinuite, ci vom aşeză în frunte sensul cel mai vechiu, — care de multe ori se păstrează mai bine într’un exemplu modern, decât într’unul din sec. XVI —lăsând să urmeze în mod natural pe celelalte, aşâ cum ele s’au desvoltat în decursul timpului. Numai astfel putem vedea la fiecare cuvânt şi istoria lui. Dacă am porni dela înţelesurile cele mai răspândite, am ajunge une-ori la concluzii cu totul curioase. Astfel adjectivul iute are două accepţiuni cu totul deosebite, în «om iute de fire» şi în «brânză iute». După simţul limbii româneşti s’ar păreâ că sensul original se găseşte în exemplul dintâiu, iar cel derivat în exemplul din urmă. Din punct de vedere semasiologic am fi însă în cea mai mare încurcătură de a explica această trecere de sens. Dacă căutăm însă etimologia, vedem că vorba slavă din care derivă a noastră are înţelesul de «sale, piquant, mordant», din care apoi uşor se explică cel figurat de «violent, vehement, vif, vite». Cuvântul a presără e pe cale de a-şi pierde cu totul înţelesul etimologic, căci zicem şi: a presără cu zahăr, cu făină, întocmai ca fran. saupoudrer, care constă din sel-\-poudrer. înainte de a da însă sensul lui generalizat de astăzi, va trebui să-l arătăm pe cel vechiu, care erâ «a sără puţin.» Fireşte că trebue să fim băgători de seamă şi în privinţa aceasta. De aceea, la pronumele altul nu vom pleca dela înţelesul «ceTelalt între doi inşi», findcă în limba latină clasică acesta e sensul lui alter, căci în limba poporului roman şi în toate limbile romanice alter avea, din cele mai vechi timpuri, toate accepţiunile lui «alius».
OMEOTROPII.
De multe ori înţelesurile unui cuvânt sânt atât de deosebite, încât ele nu pot fi derivate nici unul din altul, nici nu pot fi reduse la un prototip comun. Astfel francezul louer însemnează une-ori «a lăuda», alte-ori «a închiria». Evident că aceste două înţelesuri, atât de deosebite, nu pot fi combinate în nici un chip. Enigma se explică însă uşor, dacă aflăm că, în urma legilor fonetice ale limbii franceze, lat. laudare şi lat. locare au trebuit să dea acelaşi rezultat: louer. Astfel de cuvinte se numesc — după Silvio Pieri — ome-otropi. De aceştia sunt mulţi şi în limba română, fie că derivă din două vorbe latine diferite, d. ex. frig = 1). lat. frigus, 2). lat. frigo, fie că unul dintre ei e de origine latină şi altul de origine streină, de ex. somn= 1). lat. som-nus, 2). slav. somu (peştele), sau râs — 1). lat. risus, 2). slav. rysu (animalul, despre care poporul, printr’o combinaţie etimologică, crede că şi-a primit numele din pricina botului, care îţi face impresia că r â d e), fie în sfârşit că unul dintre cuvinte e vechiu, iar altul e neologism, d. ex. f,n=l). lat. *fi~ lianus, 2). franc, fin, sau post = 1). paleo-sl. postii, 2). rus.%postii (cuvânt
- XXXII -
intrat în limba noastră în secolul trecut). Poporul ştie foarte bine să deosebească 'cei mai mulţi omeotropi şi face de multe ori glume pe seama lor. Astfel, când cineva susţine că cutare seamănă ( = lat. similat) cu cutare,
i	se răspunde că «seamănă (= lat. se mi nat), dar nu răsare», sau când copiii în şcoală se apucă de păr, cu întrebarea «ce-i asta?» şi dacă nu răspund «lână, s’o laşi din mână», ci apăr» ( = lat. pilus şi pirus), atunci vin «scuturate perele». De multe ori însă etimologia cuvintelor e necunoscută şi atunci e greu a se şti dacă avem a face cu omeotropi.
Astfel sunt de bună seamă omeotropi cuvintele acar, care însemnează 1). «cutie în care se ţin acele» şi e derivat din ac prin sufixul instrumental -ar ( = lat. -arium) şi 2). acar cu sensul de «macaglu», derivat din ac (= macaz) prin sufixul de nomen agentis -ar (= lat. -arius). Dar dacă mai întâlnim un al treilea acar, cu sensul de «un instrument în jurul căruia îşi fac ţărancele conciul», avem de sigur un omeotrop faţă de acar 2, poate şi de acar
1,	dacă înţelesul lui original nu a fost «instrument în care se înfig acele care ţin conciul». în sfârşit cu totul alt cuvânt e dialectalul acar, care se accentuează pe silaba dintâiu.
Substantivele: an, parte sunt omeotropi faţă de adverbele an, parte, căci cele dintâiu sunt continuarea lat. annum, partem, cele din urmă ale lat. anno, partim; deci le vom da la două locuri deosebite. Când însă frumos e adjectiv şi adverb, bun adjectiv şi substantiv, ele vor fi tratate în acelaşi articol, căci de'astă dată avem de a face cu o întrebuinţare sintactică a limbii române, nu cu două cuvinte de origine deosebită.
TRADUCEREA.
Asupra limbii streine în care trebue să se dea arătarea înţelesurilor cuvintelor româneşti Comisiunea Dicţionarului a hotărît: traducerea are să se facă numai în limba franceză. De cele mai multe ori lucrul acesta se poate face fără greutate, căci limba franceză e atât de bogată, încât în ea găsim aproape toţi terminii corespunzători celor din limba noastră. Une-ori însă nu-i cu putinţă, fie că vorba românească exprimă o idee necunoscută de Francezi, d. ex. mămăligă, fie că avem a face cu conjuncţiuni sau alte cuvinte, cari nu exprimă nici o idee de-sine-stătătoare, ci capătă un sens numai prin întrebuinţarea lor sintactică. în cazul dintâiu va trebui să dăm, în loc de traducere, definiţie: «sorte de polenta, de bouillie de farine de maîs», în cazul al doilea nu vom da nici o traducere. Aceasta o putem face cu atât mai uşor, cu cât scopul acestei lucrări nu e a scrie un dicţionar român-francez, ci numai un dicţionar al limbii române. Traducerea franceză e numai o înlesnire pe care o facem streinilor, nu scopul lucrării noastre; iar streinul va cunoaşte înţelesurile unei con-juncţiurii numai examinând-o în frazele citate şi nu va avea nici un folos dintr’o simplă enumerare a corespondentelor în limba cunoscută lui. Tot aceasta e cauza pentru care nu se înşiră toate sinonimele franceze cari corespund vorbei
- XXXIII -
româneşti. Aha se traduce numai prin «bure», fără a se mai adaoge «burat», sau chiar definiţia «etoffe grossiere, drap tres commun», etc. In schimb însă se vor da în traducere, pe cât e cu putinţă, toate sensurile unui cuvânt şi anume la începutul fiecărui articol, în ordinea în care s’a făcut clasarea înţelesurilor, aşâ încât chiar traducerea franceză va arăta toate des-voltările semantice ale fiecărei vorbe româneşti. Une-ori, fireşte, aceasta nu-i cu putinţă, căci şi cuvântul francez, ca şi cel românesc, are mai multe sensuri. Astfel academie însemnează două lucruri cu totul deosebite: 1) «şcoală înaltă», 2) «societate literară-ştiinţifică». Amândouă aceste accepţiuni se găsesc întrunite şi în francesul «academie», aşâ încât disticţiunea lor se poate face numai prin definiţiile româneşti. Acesta e şi cazul multelor derivate româneşti cu nuanţe de înţelesuri atât de subtile, încât nu se pot arătă în limba franceză, cu mult mai săracă în această privinţă. Pentru acreală, acreaţâ, acri-ciune, acrime, acritură avem numai pe «aigreur», pentru acrişor, acruţ, acricios, acriu numai pe «aigrelet» şi «aigret», pentru vindere, vânzare, vândut şi vânzătură numai pe «vente». E adevărat că am puteâ traduce pe vindere şi vândut prin «action de vendre», ca să arătăm că sunt mai abstracte decât vânsare şi vânzăturâ, dar aceasta nu-i o traducere, ci o definiţie.
>
în sfârşit trebue să mai amintim, că drept normă a lexicului francez n’am putut admite dicţionarul, prea exclusivist, al Academiei franceze, ci am primit şi unii termini ai limbii comune, întru cât ei au fost acceptaţi de ((Dicţionarul general» citat mai sus, sau de Dicţionarul lui Littre. Aşâ bunăoară, pentru ca să traducem pe familiarul abitir, am dat preferenţă familiarului «extra», o prescurtare des întrebuinţată a lui ccextraordinaire» al >dicţiona-rului Academiei franceze.
DEFINIŢIA.
f
Pe lângă traducerea franceză e necesar a se da definiţia românească a înţelesului cuvintelor. într’adevăr, dacă luăm un cuvânt ca abscisă, prin faptul că l’am tradus prin franţuzescul «abscisse», din care-i împrumutat, n’am făcut cetitorilor români nici un serviciu, căci cel ce deschide dicţionarul, ca să caute acest cuvânt, nu ştie nici ce însemnează cel franţuzesc,_ prin care l-am tradus. De aceea va trebui să-l definim «una dintre cele două coordonate drept-liniare cari servesc a determină un punct în spaţiu», neuitând să adăogăm un (Mat.), prin care se va înţelege că avem a face cu un termin tehnic al matematicei. Dar pe cât e de folositoare şi de uşoară une-ori definiţia, pe atât de greu, chiar imposibil, este alte-ori de dat, şi pe atât de nefolositoare e adesea. într’adevăr, cum vom defini un cuvânt ca a fi, a face, roşu, etc. ? Dar chiar admiţând că s’ar găsi definiţia cea mai potrivită şi roşu ar fî definit prin: «coloarea produsă prin 957 de bilioane de vibraţiuni aleveterului şi care ocupă în curcubeu poziţia complementară a verdelui», — cui foloseşte oare această
Dicţionarul 1. r.	III
V
- XXXIV —
definiţie? Cel care vrea să ştie ce e roşu, din punct de vedere fizical, nu va deschide din capul locului acest dicţionar, ci o enciclopedie sau un manual de fizică. Dacă un Român caută pe roşu în dicţionar, o va face pentru ca să afle ce treceri de sens a suferit, în cari idiotisme se găseşte, care îi e etimologia şi cari sunt particularităţile lui gramaticale. Asupra noţiunii însăşi fiecare Român are, din momentul când a început să vorbească, o idee lămurită; iar streinul va găsi în traducerea franceză «rouge» toate explicările necesare. Tot atât de inutilă ca definiţia stiintifică, atât doar că mai e si inexactă, e definiţia obicinuită prin dicţionare: roşu = «coloarea sângelui, a focului, a trandafirului.»
Definiţia formează neajunsul de căpetenie al celor mai multe dicţionare. Noi însă ne punem într’o situaţiune deosebit de favorabilă în această privinţă, prin faptul că dăm şi traducerea franceză. Ne vom folosi deci de ea, iar de câte ori avem a face cu vorbe înţelese de ori-cine—acestea sunt deobiceiu cele mai grele de definit — precum: a fi, a face, bun, roşu, ac, albină, scaun, etc., ne putem dispensă de ori-ce definiţie, după ce le-am tradus prin «etre», «faire», «bon», «rouge», «aiguille», «abeille», «chaise», etc. De asemenea nu vom da nici o definiţie, când exemplul pe care îl cităm e definirea cuvântului. Acesta e cazul multor termini tehnici şi al unor cuvinte dialectale, traduse şi explicate de autorii din cari au fost extrase.
Dela fiecare verb românesc se pot formâ, ca de pildă dela a cumpără, următoarele patru derivate: 1) cumpărare (d. e. «cumpărarea armelor este oprită»); 2) cumpărat («am plecat în târg la cumpărate»); 3) cumpărat («marfa cumpărată erâ rea»); 4) cumpărător («cumpărătorii se tocmesc»), în cazul 1 şi
2	avem a face cu abstracte verbale dela a cumpără, adică cu substantive cari exprimă acţiunea cuprinsă în verb, în cazul 3 şi 4 cu două adjective, dintre cari cel dintâiu arată o însuşire rămasă după terminarea acţiunii, cel din urmă o însuşire câştigată prin decurgerea acţiunii exprimate de verb. Dacă considerăm că în limba română se găsesc câteva mii de verbe, pricepem cât de anevoios ar fi să se repete de mii de ori definiţiile date mai sus. în locul lor preferim, după cele arătate la acest loc, a da următoarele definiţii cu mult mai simple:
1.	cumpărare=Infinitivul lui cumpără, devenit abstract verbal.
2.	cumpărat=Participiul lui cumpără, devenit abstract verbal.
3.	cumpărat,-ă=Participiul lui cumpără, devenit adjectiv.
4.	cumpărător,-toare=Adjectivul verbal al lui cumpără (derivat prin suf,-ător).
Aceste definiţii, pe lângă partea lor bună, că sunt scurte, explică totodată şi etimologia sau, mai bine zis, formaţiunea acestor cuvinte. Tot astfel cuvinte ca înălţime, dobitocie, brădet, acşor, omoiu, preoteasă se vor defini prin: 1) «abstractul adjectival al lui înalt (format prin suf -ime)»; 2) «abstractul substantival al lui dobitoc (format prin suf.- ie)»; 3) «colectivul lui brad (format prin suf.- et')»; 4) «diminutivul lui ac (format prin suf.- şor)»; 5)
7
— XXXV —
«augmentativul lui om (format prin suf. - oiu)» ; 6) «femeninul lui preot (format prin suf.-easăj», etc., înţelegându-se subt «abstract adjectival» un substantiv care exprimă, ca abstracţiune, însuşirea cuprinsă în adjectiv; subt «abstract substantival» substantivul care exprimă, ca abstracţiune, partea cea mai pronunţată din caracterul unei fiinţe; subt «colectiv» totalitatea unor lucruri sau fiinţe de aceeaşi specie, privită ca o unitate; subt «diminutiv» ceea ce este mai mic, şi de cele mai multe ori mai simpatic, decât primitivul; subt «augmentativ» ceea ce e mai mare, şi de obiceiu mai urît, decât primitivul; subt «feme-nin» acelaşi fel de fiinţă, având însă sexul femenin, etc. Numai atunci când vreunul din aceste derivate a ajuns cu timpul să aibă un sens mai larg, ne vom abate dela acest fel de definiţie. Astfel mâncare şi mâncat nu exprimă numai ceea ce am numit noi «infinitiv, devenit abstract verbal» («mâncarea cărnii e oprită în post») şi «participiu, devenit adjectiv» («poama mâncată de pasări pică din pom»), ci mâncare e mai adesea un substantiv concret («am căpătat o ciorbă, o mâncare şi o friptură»), iar mâncat, deşi rămâne «un participiu devenit adjectiv», are cu totul alt sens în: «Eşti mâncat sau flămând?» Tot astfel mănuşă nu mai e un «diminutiv» al lui mână, cum erâ la început, ci are un înţeles cu totul deosebit. Cât de greu e une-ori a distinge adevăratul înţeles, se vede dintr’o frază ca: «Poftiţi la mâncare/» Ce e mâncare în acest exemplu: un abstract sau un concret?
în sfârşit accentuez, ceea ce de altfel e de sine înţeles, că definiţiile nu sunt, în mare parte, originale, mai cu seamă în ce priveşte terminii tehnici şi că în această privinţă, mai mult decât în ori-care alta, am găsit un po-văţuitor bun în pomenitul «Dicţionar general» de Hatzfeld-Darmesteter-Thomas.
SINONIMELE.
Din cele precedente rezultă că am redus definiţia la adevărata ei valoare. în schimb am dat o însemnătate cu atât mai mare părţii semăn-tice, căutând, de câte ori sensul unui cuvânt s’a desvoltat în direcţiuni nouă, să arătăm ce proces s’a petrecut în creierul românesc pentru a pricinui aceste schimbări. Aceasta s’a putut face cu atât mai lesne, cu cât clasarea înţelesurilor a fost făcută, precum am spus, în mod istoric. De multe ori se întâmplă ca un cuvânt să ajungă, în urma unor schimbări, să însemneze acelaşi lucru ca un alt cuvânt. în astfel de împrejurări căpătăm sinonime. Verbul înţep, bunăoară, însemnă la început numai «bag o ţeapă în ceva», mai târziu însă sensul i s’a lărgit, legătura etimologică cu ţeapă s’a uitat, şi astăzi se poate zice: «m’am înţepat cu un ac». Astfel înţep a devenit sinonim cu împung. Dar a avea doi termini pentru aceeaşi noţiune e un lux, pe care limba nu-1 sufere bucuros şi, când două cuvinte ar puteâ ajunge sinonime, limba caută sau a) să înlăture pe unul dintre ele, scoţându-1 din uz, precum s’a întâmplat cu aratru (păstrat încă la Aromâni), care fu dat uitării din pricina slavului plug şi cu multe alte cuvinte de origine romană, — sau b) să le deosebească, mărind
— XXXVI -
sau strimtând sensul unuia dintre cele două cuvinte. Astfel sufixele -ie şi -inţă au aceeaşi funcţiune: prin amândouă se derivă substantive abstracte. De aceea derivatele datorie şi datorinţâ ar trebui să fie sinonime. De fapt, ele au amândouă acelaşi sens de «devoir», dar cel dintâiu, format cu un sufix neasemănat mai productiv, are pe lângă accepţiunea aceasta şi pe cea de «dette», necunoscută lui datorinţâ. Mai mult decât atâta: astăzi tendenţa e de a despărţi cele două sinonime şi mai hotărît şi de a întrebuinţa în sensul de «devoir» numai pe datorinţâ, iar în sensul de «dette» numai pe datorie. O justificare etimologică pentru această diferenţiare nu există, căci dator se poate întrebuinţa şi în înţeles moral şi în înţeles material, iar sufixele -ie şi -inţă au, precum am spus, aceeaşi funcţffcme; dar evoluţiunile limbii nu ţin seamă de drepturile etimologice,	ci îşi urmează calea lor.	Tot astfel	în limba de azi se
cunoaşte tot	mai desluşit	tendinţa de a diferenţia	sensurile	cuvântului vechiu
soţ şi al celui mai nou tovarăş. Se întovărăşesc bunăoară doi negustori sau doi călători, dar se însoţesc doi prieteni sau cei căsătoriţi.
De aici	urmează că	lexicograful trebue să	fie foarte	precaut cu sinonimele, cari	numai foarte rar sunt desăvârşite.	E adevărat că limba lite-
rară are cu mult mai multe sinonime decât dialectele, căci ea primeşte cuvinte din toate regiunile. Acolo unde se zice micşuneă nu se zice viorica, unde se întrebuinţează porumb nu-i cunoscut păpuşoiul sau cucuruzul; sinonime devin aceste cuvinte numai în limba literară, în care intră de o potrivă cuvinte moldoveneşti, munteneşti şi ardeleneşti. Deci, vorbind de vio-rică, putem să trimitem pe cetitor la articolul „micşuneă", unde s’a dat traducerea şi definiţia acestui cuvânt; dar ar fî foarte greşit a trimite pe cetitor dela articolul ,,apucă“ la „prinde", sau dela „ajunge“ la „sosi“. Aceste cuvinte sânt sinonime numai pentru cel ce nu cunoaşte bine limba română şi nu caută să pătrundă în subtilităţile ei. Cel mai sigur mijloc pentru a descoperi deosebirea între sensurile astorfel de cuvinte e încercarea de a substitui pe unul în locul celuilalt. într’adevăr, dacă înlocuim pe apuc prin prind in fraza: «l-am apucat de urechi» sau pe prind prin apuc în fraza: «am prins mingea cu pălăria», vom vedea ce deosebire există între aceste două cuvinte, cari în „apucă să vorbească» şi în „prinse a vorbi» sunt sinonime între ele şi cu verbul încep („începii să vorbească»); tot astfel deosebirea între ajung şi sosesc, la aparenţă sinonime, se cunoaşte lămurit, dacă încercăm să-l înlocuim pe ajung prin sosesc în fraza «mergi încet şi ajungi departe» sau, invers, pe sosesc prin ajung, în «ştirea a sosit ca din senin.» Ajungerea presupune o călătorie, adese-ori anevoioasă; sosirea evocă în noi numai momental final, atingerea ţintei. Deosebirea între apuc şi prind e greu a se reda prin cuvinte, căci e inexact a zice că a apucă însemnează «a prinde cu mâna» şi a prinde însemnează «a apucă cu braţele sau cu altceva». Mai bine se va vedea deosebirea aceasta, dacă asemănăm pe fiecare dintre aceste două cuvinte cu cea mai apropiată noţiune şi arătăm grada-ţiunea: a înhăţă pe cinevâ a apucă pe cineva — a prinde pe cineva —
— XXXVII —
a ajunge pe cineva. Deosebirea între înhafşi ajung e atât de evidentă, încât ea explică, redusă la proporţii mai mici, şi deosebirea între apuc şi prind.
O exagerare în deosebirea sinonimelor trebue ocolită, şi dacă lexicograful caută cu tot dinadinsul deosebiri şi acolo ynde nu sunt, poate prea uşor să ajungă, prin autosuggestiune, la concluzii subiective şi neadevărate. Dacă d-1 Hasdeu («Etymologicum magnum» 2854—2855) constată că bă-dică are o nuanţă desmierdătoare mai slabă decât bădiţă şi bădişor, aceasta poate fi adevărat, dar eu, personal, nu sunt în stare să fac această deosebire, ci cred că câteşi trele aceste diminutive sunt egale şi că desmierdarea creşte sau scade numai în urma mlădierii glasului cu care se face pronunţarea lor.
ETIMOLOGIA.
Cunoaşterea obârşiei unui cuvânt e necesară pentru stabilirea sensului lui şi pentru ca să se poată arătă, în mod istoric, desvoltările semantice pe cari le-a suferit. Originea cuvintelor poate servi, mai ales la noi Românii, ca să elucideze multe probleme ale istoriei şi ale istoriei noastre culturale. Etimologia e, în cele mai multe cazuri, temelia ori-cărei cercetări filologice.
Dar, pre cât ar fi de dorit ca acest dicţionar să dea toate etimologiile cuvintelor româneşti, pe atât e aceasta de greu şi, în împrejurările în cari ne găsim, de multe ori peste putinţă. Studiile etimologice de până acuma sunt atât de puţine şi necomplete, cunoştinţele cari se cer dela un etimologist român atât de vaste, — căci el trebue să fie romanist, slavist, să cunoască limba albaneză, turcească, neo-grecească, ungurească şi germană, — mijloacele cari îi stau la dispoziţie atât de imperfecte, — un dicţionar bulgăresc, cât de cât complet, lipseşte, când cele mai multe cuvinte slave primite de Români sunt de origine bulgărească, — încât, dacă mai adăogăm că lucrarea aceasta trebue terminată într’un timp foarte scurt, pricepem de ce chiar partea etimologică va fi cea mai nedeplină.	,
De sigur că, având mai mult timp la dispoziţie, am fi putut da mai multe etimologii. Neavându-1 însă, a trebuit să ne mărginim asupra acelora cari erau cunoscute şi găsite de alţii şi asupra celor ce le-am putut aflâ fără multă pierdere de vreme.
Grija noastră de căpetenie a fost însă ca dicţionarul acesta să dea, în ceea ce priveşte etimologia, numai achiziţiunile sigure ale ştiinţei. N’am voit însă nici să exagerăm, căci lucrarea aceasta nu are de scop numai %ă dea date sigure, ci să fie şi un punct de mânecare şi un îndemn pentru cercetări viitoare. De multe ori etimologiile sunt probabile, fără să fie însă documentate pe deplin. în asemenea împrejurări le-am primit ca «etimologii în-doioase», fără să intrăm în discuţii lungi cu autorii lor. Numai în acest caz am citat numele celor ce le-au'dat şi locul unde se găsesc publicate, pentru ca să dăm cetitorului posibilitatea de a cunoaşte toate argumentele aduse de autorul lor. Când o etimologie ni s’a părut sigură, am crezut că ne
— XXXVIII -
putem dispensa de a cita pe descoperitorul ei, căci presupunem că fiecare om de ştiinţă lucrează pentru a arătă adevărul, nu pentru a i se cită numele. Cei ce vor crede că prin aceasta le-am făcut vreo nedreptate, să se mângâie cu aceea, că în tovărăşia celor nedreptăţiţi avem şi pe un Diez, Miklosich, Hasdeu, Cihac şi Meyer-Liibke! în introducerea care se va scrie la începutul volumului I al acestei lucrări vom arătâ în cateva cuvinte meritele etimo-logiştilor şi Jexicografilor de până acuma.
tinut să fim prea scurţi în redactarea părţii etimologice, căci motivarea unei etimologii, care nu e evidentă, e necesară, precum e necesar a arătâ şi cari sunt greutăţile cari fac îndoielnice alte etimologii. E adevărat că prin aceasta s a mărit volumul dicţionarului, dar reducerea întinderii lui tre-bue să ne preocupe numai intru cat e împreunată cu pierdere prea mare de timp. Prin aceea însă, că redăm motivarea şi dificultăţile unei etimologii şi cităm forme romanice sau analogii din alte limbi, nu se pierde vreme.
Dimpotrivă, am fost foarte laconici, când am arătat etimologia neologis-mefor. Prin aceea că am însemnat: «JV. din franţuzeşte]», am spus tot. Cuvântul francez din care derivă cel românesc nu se mai notează, când el s’a dat ca traducere, deci: «abdicA = ăbdiquer ... — N. din fran.» ni s’a părut că ajunge- Când neologismele au primit o formă românească d. ex. preşedinte, care e franţuzescul president, modificat după verbul românesc şed, atunci, în loc de a scrie: a din fran.», am scris «după fran.» Tot atât de bine puteam scrie: «după lat. praesidens». în cele mai multe cazuri e cu neputinţă a distinge, dacă neologismul e un împrumut din latineşte sau din franţuzeşte, căci de obiceiu ne-au slujit de .model amândouă limbile acestea.
#
III. TIPĂRIREA.
Pentru ca această operă să poată fî întrebuinţată cât mai iute, nu vom aşteptă cu tipărirea ei până ce va fî redactat materialul întreg, ci dicţionarul va apărea în fascicole de câte cinci coaie de tipar. Deşi e de netăgăduit, că o revizuire a întregului manuscript, înainte de a se da la tipar, ar fi folositoare, nu e mai puţin adevărat, că atât revizuirea aceasta, cât şi tipărirea, dacă nu se face în acelaşi timp cu redactarea, vor pricinui o întârziere de cel puţin doi până n trei ani. Afară de aceea, făcând să apară dicţionarul în fascicole sau în volume, dăm publicului românesc posibilitatea de a se folosi cât de curând măcar de o parte din el şi nu vom sili pe cei ce vor să caute un cuvânt care se începe cu a sau cu 6 să aştepte până va fi redactată şi revizuită litera 3.
Deşi tiparul este numai îmbrăcămintea care se dă unei cărţi, şi ca atare nu poate atinge valoarea lucrării însăşi, totuşi, la un dicţionar, mâi mult decât ori şi unde aiurea, se cere c$. partea formala să fie cât mai îngrijită. în dic-
- XXXIX —
ţionare nu cetim, ci căutăm; iar ochiului care caută trebue să-i stăm într’a-jutor, să-i Înlesnim găsirea. Aceasta se poate face cu mai mult succes prin diferite caractere tipografice, întrebuinţate consecvent pentru aceleaşi valori, precum pentru titluri, pentru citaţiuni, pentru numirile autorilor citaţi, pentru etimologie, pentru traducere şi pentru textul explicativ. Semnele convenţionale trebue reduse la minimul posibil, căci ţinerea lor în minte e anevoioasă. -Tot astfel sunt obositoare prescurtările ce le găsim în toate dicţionarele, căci cetitorul e silit să recurgă mereu la tabelele explicative, ca să le poată înţelege. Cu totul, nu ne putem dispensa nici noi de ele, căci a scrie preposi-ţiune, substantiv, etc., în loc de prep., subst., nu are nici un înţeles. Dar vom căută să fim raţionali şi în alegerea prescurtărilor şi să le reducem numărul pe cât se poate. Mai ales într’o privinţă ni s’a părut că nu e potrivită prescurtarea: când dăm numele autorilor din cari s’au scos exemplele. E de cea mai mare însemnătate a şti, dacă autorul acela e poet sau prozator, e scriitor vechiu sau nou, e un cărturar sau e poporul, e din Moldova sau din Ungaria, etc. etc. Dacă scriem ALECSANDRI, CREANGĂ, CORESI, etc., oricare cititor inteligent va găsi răspunsul, pe când dacă prescurtăm A. CR. CO. el trebue să caute întâiu deslegarea acestor prescurtări, care poate se găseşte tocmai la începutul celuilalt volum. Autorii dicţionarelor fac prescurtările acestea din comoditate şi după îndemnul editorilor, cari vreau să cruţe hârtie şi tipar. Noi nu avem nevoie să facem economii de acestea, nici nu trebue să ne înlesnim munca în paguba cetitorilor. Dimpotrivă, e numai de interes secundar a şti din care scriere anume a lui Alecsandri, Creangă sau Coresi a fost ales exemplul, şi prin aceea că arătăm cartea şi pagina voim mai mult să încredinţăm pe cetitor că citaţia dată nu e falsificată, să dăm, celor ce vor să se convingă, posibilitatea unui control. De aceea după CREANGĂ, de pildă, ajunge un P. («Poveşti») sau un A. («Amintiri»), etc., cu indicarea paginei.
Dar nu numai execuţia tehnică a tiparului, ci şi împărţirea textului trebue să fie consecventă şi făcută astfel, ca cetitorul să găsească îndată ceea ce caută. Ordinea adoptată de noi a fost următoarea: După cuvântul pus ca titlu urmează definiţia lui gramaticală şi, une-ori, specificarea categoriei de care se ţine; d. e. ac m. (= substantiv ambigen), nin® «.«. (Bot.) (— substantiv masculin. Termin botanic). La începutul noului alineat se dă traducerea franceză a tuturor înţelesurilor cuvântului. Urmează apoi clasificarea lor şi partea semantică. Cu cifrele romane I, II, etc. şi cu cele arabe 1°, 2°, etc. se face coordonarea şi subordonarea înţelesurilor. în tot locul unde ni s’a părut necesar, am dat, înainte de a face citaţiuni, definiţiile româneşti, sinonimele şi explicări semasiologice (aceste din urmă adese-ori indicate numai prin fig. = «figurat», p. ea± = «prin extensiune», etc.). Liniuţele verticale despart diferitele subînţelesuri, şi anume liniuţa simplă | pe cele mai puţin deosebite, iar liniuţa dublă || pe cele mai marcante. Une-ori, la verbe, aceste liniuţe despart pe transitive de intransitive şi de reflexive. Idiotismele şi locuţiunile proverbiale urmează după clasarea înţelesurilor, cu alineat nou, aşe-
t
zându-se înaintea lor semnul #. Apoi se dau în parenteze colţuroase [ ] explicările gramaticale necesare şi se citează variantele, iar în urmă de tot, după o liniuţă orizontală —, etimologia.
Ortografia acestui dicţionar este ortografia Academiei. în această ortografie au fost transcrise şi citaţiunile, căci reproducerea întocmai a ortografiei originalului (care mai de multe ori e a tipografului, nu a autorului) ar fi dat dicţionarului o înfăţişare foarte curioasă şi, dacă ţinem seamă că cei mai mulţi dintre scriitorii noştri mai bătrâni nu mai scriu azi ca acum 80 de ani, am fi fost chiar neexacţi. Altceva e cu exemplele vechi şi cu formele dialectale. Acestea din urmă s’au transcris, cel puţin în partea etimologică a articolelor cu semnele fonetice adoptate de filologia romanică. Cât priveşte exemplele vechi, o transcriere exactă cu litere latine e peste putinţă, iar introducerea cirilicelor în dicţionar este inoportună astăzi, când puţini numai ştiu să le cetească. De aceea le-am transcris, menţinând, pe cât s’a putut, caracterul vechiu (*fc=ea, A=îa, ^=în) şi dialectal (s=dz etc.) al textelor, fără să ne facem însă sclavii şovăelilor ortografice (am scos pe u final şi am scris pe ă, î ca în pronunţarea modernă), pe cari le-am reprodus numai în cuvântai pentru care s’a făcut citaţia. (Cfr. «îndrumările ortografice» publicate după «Prescurtări»).
Din toate cele arătate până acuma se vede, că Dicţionarul limbii române, în împrejurările în cari se scrie azi, e încă departe de desăvârşire. El însă e temelia pe care se va puteâ clădi mai uşor în viitor o a doua ediţie, care va puteâ purtâ titlul de Magnum etymologicum Romaniăe, căci greşelile şi lipsurile nu se pot prevedea dela început, ci numai după ce am greşit ajungem să învăţăm a ocoli greşala şi numai simţind ce ne lipseşte putem şti cum vom puteâ îndeplini lipsa.
După experienţa pe care o vom fi făcut ou această ediţie dintâiu, va trebui să adunăm un material nou din operele literare cari ne-au scăpat din vedere şi mai ales din limba vorbită de Românii de pretutindeni. Cu ajutorul lui vom puteâ preciza mai lesne şi vechimea şi extensiunea geografică a cuvintelor, vom puteâ descoperi mai uşor evoluţiunea schimbărilor de sens, vom găsi adese-ori zalele pierdute ale lanţului ce-1 ţinem cu un capăt în mână şi-l vom puteâ urmări până la celălalt capăt: etimologia, şi nu va fi anevoios să completăm şi să înlocuim citaţiunile, pe cari am fost siliţi să le dăm acuma, prin altele mai frumoase şi mai expresive. Când vom dispune de un material mai bogat şi pe dinaintea ochilor noştri va fi trecut odată aproape toată comoara lexicală a limbii noastre, atunci vom fi în stare să arătăm, cum se pot exprimă, cu adevărat româneşte, multe dintre acele idei pe cari azi, cu atâta uşurinţă, le îmbrăcăm în veşminte împrumutate dela streini, — vom puteâ deci face din acest dicţionar, dacă nu un îndreptar, cel puţin un povăţuitor bun al celor cu tragere de inimă pentru limba lor.
Alăturea cu munca de câţiva ani ce se va depune pentru adunarea materialului, cel care va fi însărcinat cu redactarea ediţiei următoare, va trebui
— XLI —
să scotocească, timp îndelungat, prin lexicoanele şi textele populare ale dialectelor romanice şi ale popoarelor cu cari am fost în contact, pentru ca să-şi adune datele necesare pentru aflarea etimologiei sigure a multor cuvinte româneşti a căror origine e necunoscută până acuma.
Tot numai după ce se va fi publicat ediţia dintâiu* se va puteâ stabili, odată pentru totdeauna, ortografia română, fără şovăeli şi fără contraziceri, întemeiată pe principii sigure, cari vor ţinea seamă de cele mai mici amănunte.
Cu toate imperfecţiile sale, cred însă că acest dicţionar al limbii române, ce se scrie acum pentru întâia oară, va face servicii mari acelora cari nu-1 vor luâ în mână numai ca să-i caute greşelile. în nădejdea aceasta voiu munci din toate puterile şi cu inimă curată.
SEXTIL PUŞCARIU.
BIBLIOGRAFIE *)
ADAM, R. Ioan Aăam: Rătăcire. Roman. Bucureşti.
ADAM, S. = Ioan Adam: Sybaris. Roman. Bucureşti, 1902.
AGÎRBICEANU, D. ţ. = 1. Agîrbiceanu: De la Ţară. Budapesta, Luceafărul, 1905.
ALEXANDRESCU, M.— Grigore Michail Alexandrescu: Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule. Bu-curesci, Typografia naţionale a lui Ştefan Ras-sidescu. 1863.
ALECSANDRI, P. I—iii. — Vasile Alecsandri: Opere complete. Poesii. Voi. I. Doine şi lăcrămioare. Voi. II. Mărgăritărele. Voi. III. Pasteluri şi legende, Bucureşti. Socecu, 1875. [Şi Voi. II. din ediţia de la 1897] 2).
alecsandri, P. P. = Vasile Alecsandri: Poesii populare ale Românilor, adunate şi întocmite de... Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1866.
ALECSANDRI, T. = Vasile Alecsandri: Opere complete. Partea ântâia. Teatru. (3 volume cu paginaţie continuativă). Bucureşti. Socecu. 1875.
ALEXANDRIA — Istoria lui Alexandru cel mare. Bu-curescî, 1850 *) [1842,1851, etc.].
ALEXICI, L. P. = Dr. G. Alexici: Texte din literatura poporană romînă, adunate de... Tomul I. Poesia tradiţională. Budapesta, Editura autorului,1899.
ANGHEL, î.’ G. = D. Anghel: în Grădină. Poem. Bucureşti, Socecu [1905].
anon. CAR. == Anonymus Caransebiensis. [„Dictiona-rium valachico-latinum“, cel mai vechiu glosar român-latin cu colorit dialectal bănăţenesc. S’a publicat după manuscrisul din biblioteca universităţii din Pesta în „Columnalui Traian“, num. pe Noem.—Dec. 1883, sub titlul de „Anonymus Lugoshiensis“, precedat de un studiu al d-lui
B.	P. Hasdeu (p. 406—420), iar din dicţionar însuşi numai literele a şi 6 (ib. p. 421—429) ; apoi sub titlul de „Anonymus caransebiensis“ s’a publicat întreg în „Tinerimea română“, noua serie, voi. I, fasc. III, pag. 326—380, precedat de un studiu al d-lui Gr. Creţu, p. 320—325].
antim, P. == Antim Ivirenul, Predice, făcute pe la praznice mari de.... Publicate după manuscrisul dela 1781... de Prof. I. Bianu. Cu notiţe biografice despre Mitropolitul Ungrovlachiel Antim Ivirenul de P. S. S. Episcopul Melchi-sedec. Bucureşti, 1886.
ARHIVA R. I—ii. = Arhiva românească. Subt redacţia lui Michail Kogâlnicean. Tom. I—II. Iasiî 1841—1845.
BĂLCESCU, M. y. = Nicolae Bălcescu; Istoria Românilor sub Mihaiu Vodă Vitezul, urmată de
scrieri diverse de.... însoţită cu o precuvântare şi note de A. I Odobescu. Bucuresci, 1878. bar AC, A. = J. Bărac: Istoria prea frumosului Ar-ghir şi a prea frumoasei Elena cea Măiastră şi cu părul de aur. iVdecă: O închipuire, supt care să înţeleage luarea ţării Ardealului prin Traian Kesariul Ramului. Bucuresci, 1847*) [1830, 1842, 1843, 1852 etc.]. barac, T. = Toată viaţa, isteţiile, şi faptele minunatului Tilu Buhoglindă, ceale de râs şi minunate la cetire, spre treacerea de vreame, în zilele sau ceasurile omului ceale de odihnă, după limba nemţască tălmăcită şi acum tipărită. Braşov, 1840. *) (şi acum a doaoră tipărită. Braşov, sau tipărit la Ioann Gătt 1846). barcianu = Sab. Pop. Barcianu: Dicţionar român-germân şi germân-român. Partea I-a: Româ-nă-germână, Ediţia a treia. Revidat şi complectat de Dr. D. P. Barcianu. Sibiiu, Krafft, 1900. BARIŢ-MUNTEANU = Georg Baritz und Gabriel Mun-teanu; Deutsch-românisches Worterbuch, bear-beitet und in dessen românischem Teile mit etlichen Tausend Wortern bereichert. Erster Band (A—K), Zweiter Band (L—Z), Kron-stadt, 1853—1854. baronzi, L.= George Baromi: Opere Complete. Voi. I: Limba română şi tradiţiunile ei. Galaţi, Ne-bunely, 1872. beldiman, tr. = Vornicul Alecu Beldimanu: Trag-o di a sau mai bine a zice Jalnica Moldovei întâmplare după răsvrătirea Grecilor, 1821. în Cronicele României, ediţia M. Kogălniceanu, Tom. III, Bucureşti 1874, pag. 337—433. beldiman, n. p. i—ii == Postealnicul Alexandru Beldiman : Istoria lui Numa Pompilie, al doilea craiu al Romii, tălmăcită din limba franţuzească de Dumnealui.... Anul 1820. [în două volume].
beldiman, o. = Marele Postelnic Alexandru Beldiman: Tragodia luiOrest, de prea învăţatul şi cu învăpăiată dragoste spre procopsirea neamului romanesc... Acum întâiîi tălmăcită din limba Prantozească în cea Romanească. Buda,
mo.
bibicescu, P. P. = I. G. Bibicescu; Poesii populare din Transilvania, culese şi adnotate de... Bucuresci, Imprimeria statului, 1893. biblia (1688)= Biblia, adecă Dumnezeiască scriptură ale cei vechi şi ale cei noao leage toate care sau tălmăcit dupre limba elinească spre înţe-leagerea limbii rumâneştl cu porunca Prea
*) In bibliografia aceasta se cuprind toate cărţile extrase de D-1 A. Philippide şi de colaboratorii săi, precum şi câteva extrase în urmă. Lista aceasta, precum şi cea a „Prescurtărilor^ se va completa cu fiecare fascicolă următoare.
Cifrele arată pagina şi şirul, de câte ori cuvintele nu se găsiau rânduite în ordine alfabetică (dicţionare, glosare etc.).
2) Pag. 1 a ediţiei de la 1875 (voi. III) corespunde pag. 195 în ediţia de la 1897 (voi. II).
*) Cele urmate de semnul *) nu se găsesc în biblioteca Academiei (sau nu se găsesc în ediţia citată, ci în altele, care s’au pus în parenteză), iar titlul lor se dă după „Prescurtările" d-lui Philippide.
«
%
XLIV
bunului creştin şi luminatului domn Ioan Şăr-ban, Catacozino Basarab Voevod şi cu îndemnarea dumnealui Costadin Brăncoveanul Marele Logofăt... Tipăritusau întâiu în scaunul mitropoliei Bucureştilor... la anul 1688. bolintineanu, P. i-ii ~ Dimitrie Bolintineanu: Poesii, culegere ordinată de chiar autorul, cu
o	prefaţă de G. Sion. Voi. I: Legende istorice. Florile Bosforului. Basme. Note. Voi. II: Ma-cedonele. Reverii. Diverse. Bucureşti. Socecu & Co., 1877.
BRANDZA, B. — Dr. D. Brandza: Flora Dobrogei. Edi-ţiunea Academiei române, îngrijită de Sabba Ştefanescu. Bucuresci, 1898.
BRANDZA, fl. = Doctorul D. Brandza: Prodromul Florei române sau Enumeraţiunea plantelor până astă-(jî cunoscute în Moldova şiValachia. Bucuresci, 1879—1883 brătescu-voineşti, l. D. = Ioan Al Brătescu-Voi~ neştî: în lumea dreptăţii, laşi, 1906. BUGNARIU, N. = Inliu Bugnariu: Dicţionar poporal. Cuvinte româneşti din jurul Năsăudului, de popor grăite şi tot pentru popor alcătuite. Adunate de dascălul... (în „Gazeta Transilvaniei44, No. 261-265. a., 1887 şi No. 48—54, a. 1888, Braşov). a®s. = Oaesar.
CALENDARIU (1814) = Calendariu ce slujeaşte pre 100 de ani, începând de la Anul 1814 până la Anul 1914. Acum întâiu Româneaşte alcătuit, şi cu chieltuiala lui Nicola Nicolau din Braşov dat în tipariu la Buda, 1814. calendariu (1844) = Calendariu pe anul de la Hris-tos 1844 întocmit pe gradurile şi clima ţării ungureşti, a marelui prinţipat al Ardealului, a ţării romaneşti şi a Moldavi ei... în Buda, la crăiasca typografie a universit. ungureşti. CANTEMIR, hr .—Principele Dimitrie Cant emir: Hronicul vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor, publicat... de Gr. Gr. Tocilescu. Bucureşti, 1901. Cu un glosar. cantemir, iST.=Operele Principelui Demetriu Can-temimt, publicate de Academia română. Tomu VI: Istoria Ieroglifică, operă originală inedită, scrisă în limba românească la 1704... Bucuresci, 1883.
CARAGEA, L. == Legiuire a prea înălţatului şi prea Pravoslavnicului Domn şi Oblăduitoriu a toată Ugrovlâhiîa Io Ioan Gheorghie CaA'ageă Vv. Bucureşti, 1818.
CARAGIALE, M. = Caragiale: Momente. Bucureşti, Socecii, 1901.
CARAGIALE, N. F. = I. L. Caragiale: Notiţe şi fragmente literare. Bucureşti, Biblioteca pentru toţi, 1897.
CARAGIALE, N. S. =J. L. Caragiale: Note şi schiţe.
Bucureşti, Sfetea, 1892.
CARAGIALE, s. == J. L. Caragiale: Schiţe. Iaşi, Şa-raga, 1897.
caragiale, s. u. = I. L. Caragiale: Schiţe uşoare.
Bucureşti, Biblioteca pentru toţi, 1896. caragiale, t. i—ii. = I. L. Caragiale: Teatru. Yol.
I—II, Iaşi Şaraga.
CĂTANĂ, b. = Gheorghe Cătană: Balade poporale, din gura poporului bănăţen, culese de... Braşov, Ciurcu, 1895.
Cătană, p. b. i-iii. = George Cătană: Poveştile Bănatului, culese din gura poporului băriătan de... Tom. I—III. Gherla, Aurora, 1893 -1895. CCR. == Tim. Cipariu: Crestomatia seau Analecte literarie... Adunate si alese de... Blasiu, 1858. cic. = Cicero.
cihac, i—ir. = A. de Cihac: Dictionnaire d’etymo-logie Daco-romane. Francfort s/m I. 3Î16ments latins, compares avec Ies autres langues ro-manes. 1870. II. iSlSments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais. 1879.
CIOCÂRLAN, P. P. —Ion Ciocârlan: Pe plaiîi. Schiţe de la ţară. [Bucureşti].
CLIMESCU, A. = Constantin Clim,escu: Aritmetica raţionată. Ediţia II, corectată. Iaşi, 1896. c. negruzzi, I—iii. = Constantin Negruzzi: Scrierile lui... Volumul I: Păcatele tiriereţeloru. Volumul II: Poesii. Volumul III: Teatru. Bucureşti, Socecu, 1872—1873.
CODICĂ ţiv. = Codicăţivilă seau politicească a Prin-ţipatului Moldoviî. Eşî, 1833. (A. = „Tălcuirea“ de la sfârşitul cărţii). codrescu = Theodoru Codresco: Dicţionariu fran-ceso-romanu, dupre editiunea Domnilor P. Poienaru, F. Aron şi G. Hill. Sporit u şi adau* gitu cu latineşte depe dicţionariulu lui Boiste. Volumenulu 1. A—H. Volumenulu II. I—Z. Iaşii, 1859.
cod. vor. = Codicele Voroneţean, cu un vocabularîu şi studiu asupra lui, de Ion al lui G. Sbiera. Cernăuţ, 1885. columna = Columna lui Traianu. Buc., 1870—1883. Directoru B. P. Hasdeu. [Anul I şi II, jurnal bi-săptămânal (Martie 1870—Oct. 1870), apoi săptămânal (— Dec. 1871); a.IIIGenariul872—Sept. 1872, revistă săptămânală. Sept.—Dec. 1872,bilunară, apoi lunară].
CONV. lit. I sqq. = Convorbiri literare [Revistă]. Anul I—XVIII, laşi, XIX—Bucureşti. Redactor Iacob Negruzzi (i—XXV), Un comitet de redacţie (XXVI-XXXV). Director: I. Bogdan (XXXVI—XL), Director: S. Mehedinţi (XLI—). Anul 1: 1867/68. contemporanul, I—vil = Contemporanul, revistă ştienţifică şi literară. Redactori: V. G. Morţun şi I. Nădejde. Iaşi, 1882—1889. corcea, b. = Avram Corcea: Balade poporale, culese de... Caransebeş, 1889.	1
CORESI, E. = Coresi: Cârtea ce se cheamă Evanghelie cu învăţătură... în anii şi în zilele măriei, lu Bâtăru Cristovii... eu jupânulu Hră-jilii Liicacî, judeţulîi Braşovului... Şi se-au săvârşite lucrulu la 1581. coresi, m’. = Coresi:Fragment din Molitvelnicul diaconului... (1564). în „Prinos lui D. A. Sturdza44. Bucureşti, 1903, pag. 235—276.
CORESI, PS. = Diaconul Coresi: Psaltirea, publicată româneşte la 1577 de... Reprodusă cu unii studiu bibliograficii şi un glosării comparativii de B. Petriceicu-Hasdeu, Tomulu I: Tex-tulii. Bucureşti 1881.
COŞBUC, M. = George Coşbuc: P. Vergilius Maro: O-pere complete. Partea l. Aeneis. Traducere în formele originale de... Bucureşti, Sfetea, 1896. COŞBUC, B. = George Coşbuc: Balade şi idile. Bucureşti, Socecu, 1893.
COŞBUC, F. = George Coşbuc: Fire de tort. Versuri.
Ediţia II. Bucureşti. Sfetea, 1898. COSTÎNESCU = Ion Costinescu: Vocabularu romano-francesu, lucratu dupe dicţionarulii Academiei francese dupe alu lui Napoleone Landais si alte dicţionare latine, italiane, etc. Bucuresci, 1870.
CP. = T. CipaA'iu: Principii de limbă şi scriptură. Blasiu, 1866.
CRĂINICEANU, IG. = Dr. Gheorghe Crăiniceanu: Igiena ţăranului român. Bucuresci, 1895. CREANGĂ, A. = Ioan Creangă: Scrierile lui... Yol. II: Diverse. [„Amintiri din copilărie44, etc.]. Iaşi tipogr. Goldner, 1892.
CREANGĂ, GL. = Al Vasiliu, învăţător (Tătăruşî-Suceava) şi Gh. T. Kirileanu: Tălmăcirea cuvintelor mai neobicînuite, făcută de... (în formă de glosar la: Ion Creangă: opere complete, cu o prefaţă şi un indice, ediţie nouă revăzută. Bucureşti, Minerva, 1906). CREANGĂ, p. = Ioan Creangă: Scrierile lui... Voi. I: Poveşti. Iaşi, tipogr. Goldner, 1890.
— XLV —
CULIANU, A. = N. Culianu: Cursu elementara de Algebra. Editiunea a V-a. Iassi, 1894. culianu, C = iV.’ Culianu: Cursu de Cosmografiie, pentru usulîi şcoalelor secundare. Iaşi, 1893. cuv. D. bătr. i—iii. = B. Petriceicu-Hasdeu: Cu-vente den bătruni. Bucureşti. Tom. I [1878]. Limba română vorbită între 1550—1600, Stu-diii paleografico-linguistic. Cu observaţiuni filologice de Hugo Schuchardt. Tom. II. 1879. Cărţile poporane ale Românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. Tom. III. [1881]. Istoria limbei române. Partea I. Principie de linguistica. dacia lit. = Dacia literară, subt redacţia lui Michail Kogâlnicean. Ediţia a doa, Iaşii, 1859. dame, T. = Frederic Dame: încercare de terminologie poporană română. Bucuresci, 1895. DDRF.—Frederic Dame;Nouveau Dictionnaire rou-main-fran^ais. Voi. I-IV. Bucarest, 1893-1895. delavrancea, H. t. ==Delavrancea: Hagi-Tudose.
Tipuri şi moravuri. Bucureşti, Socecu, 1903. delavrancea, S. = De la Vrancea: Sultănica, [nuvele]. Bucuresci, 1885. delavrancea, v. v.==Delavrancea: între vis şi viaţă.
Bucureşti, Socecîi, 1903.
DHLR. = Ovide Densusianu: Histoire de la langue roumaine, Tome premier: Les origines. Paris, Leroux, 1901.
DIONISIE, C. = Dionisie Eclisiarculu: Chronografulu Tierei-rumanesci, de la 1764panala 1815 scrisu de... la anulu 1814. în tes. II, 159 sqq.
DOC. = Document (vechiu).
DOINE = 1000 Doine, Strigături şi Chiuituri, culese de Mai mulţi învăţători zeloşi (şi: Culegere de Doine, Strigături şi Chiuituri,’ce se obicl-nuesc la jocurile şi petrecerile nostre poporale). Braşov, Ciurcu, 1891.
DONICI, F. I—II. ’= A. Donici: Fabule. Partea I (ediţia a doua) — ii. Iaşii, 1842. dosofteiu, PS. = Dosofteiu Mitropolitul Moldovei, (1671—1686): Psaltirea în versuri, publicată, de pe manuscrisul original şi de pe ediţiu-nea de la 1673 de Prof. I. Bianu. Bucuresci, 1887.
dosofteiu, v. s. = Mitropolitul Dosofteiu: Viaţa şi petreacerea svinţilor. laş. 1682.
DRĂGHICI, R. = Sardariul Vasile Drăghici: Robin-son Cruzoe, seau întâmplările cele minunate a unui tânăr, compus de Kampe şi tradus pe Românie de... Partea I (pag. 1 — 136) —II (pag.
137—338). Eşi, 1835. dumitrache = Biv vel Stol. Dumitrache: Istoria evenimenteloru din orientu cu referinţă la principatele Moldova şi Valahia din anii 1769—1774, scrisă de... şi editată după copia din anii 1782 de V. A. Urechia. în: „Analele Academiei române“, Seria II, Tom. X, Memoriile secţiunii istorice, pag. 351 sqq. economia = Povăţuirea cătră Economia de câmp, pentru folosul şcoalelor româneşti celor din Ţeara ungurească, şi din părţile ei împreunate. Buda, 1806. eminescu, g. p. = M. Eminescu: Geniu pustiu. Roman inedit. Cu o introducere critică şi cu note de Ion Scurtu. Bucureşti, Minerva, 1904. EMINESCU, n. = Mihail Eminescu: Nuvele. Iaşi, Şa-raga. Fără an. eminescu, L. P. = M. Eminescu: Opere complete, I. Literatura populară („Motive din popor“, pag. 100—216). Bucuresci, Minerva, 1902. eminescu, p. = Mihail Eminescu: Poesii. Ediţia a şaptea. Bucureşti, Socecu, 1895. eminescu, S. p. l.= M. Eminescu: Scrieri politice şi literare. Manuscrise inedite şi culegeri din ziare şi reviste. Voi. L (1870—1877). Ediţie critică [îngrijită de I. Scurtu]. Bucureşti, Mi-nerva, 1905..
epure, p. = Ioan Epure: Poesii şi Cântece poporale din Bănat, culese de....’ Braşov, Ciurcu, 1892.
e. VĂCĂRESCUL, ist. = Ianache Văcărescul: Istorie a preputernicilor împăraţi otomani, adunata şi alcătuită pe scurtu a Dumnealui... în TES. IIS 237 sqq.
filimon, C. I — II.=N. Filimon: Ciocoii vechi şi noi, în „Revista romana44 II si III (Bucuresci,’1862, 1863).
FRÂNCU-CANDREA, M. = Teofil Frâncu şi George Can-drea: Românii din Munţii apuseni (Moţii). Scriere etnografică cu 10 ilustraţiuni în fotografie. Bucuresci, 1888.
FRÂNCU-CANDREA, R. = teofîl Frâncu şi Gheorghe Candrea: Rotacismul la Moţi şi Istrieni. Bucuresci, 1886. fundescu, L. P. = I. C. Fundescu; Literatura populară, Basme, Oraţii, Păcălituri şi Ghicitori, adunate de... Cu o introducere despre literatura populară de D. B. P. Hajdeîi. Ediţiunea a IV, revăzută şi adăogită. Volumul I: Basme. Bucureşti, 1896. fuss. = Mihael Fuss: Alphabetarische Zusammen-stellung der săchsischen, ungarischen, wala-chischen und deutschen Trivialnamen in Sie-benburgen wild wachsender oder allgemein cultivierterPflanzen. (în: „Archiv des Vereins fur Siebenbiirgische Landeskunde“ I. Her-mannstadt, 1843. pag. 177 sqq.).
GAVRIL, nif. = Chir Gavriil Protid, adecă mai marele Sfetagorei: Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, Patriarhul Ţarigradu-lui scrisă de... Bucureşti, 1888.
GCR. I—II. = M. Gaster: Chrestomatie română. Texte tipărite şi manuscrise [Sec. XVI—XIX], dialectale şi populare, cu o introducere, gramatică şi un glosar româno-francez. Leipzig-Bu-curesti, 1891. Voi. I. (Introducere, Gramatică, Texte 1550—1710). Voi. II. (Texte 1710—1830. Dialectologie, Literatură populară, Glosar). GHICA, A. = Ion Ghica: Amintiri din pribegia după 1848. Noue scrisori către V. Alecsandri. Bucureşti, £ocec, 1889.
GHICA, S. = Ion Ghica: Scrisori către V. Alecsandri, Ediţiune nouă. Bucuresci, Socec, 1887. GHICA-STURDZA, A. = Ion Ghica şi Dimitrie A. Sturdza: Ajutorul Comerciantului, al Agricultorului şi al lngineriului. Greutăţi şi măsuri, etc. Bucureştii, Socec şi Comp., 1873. GOG A, P. = Octavian Goga: Poezii. Budapesta, Luceafărul, 1905. gorjan, H. I— iv.=1. Gherasim Gorjan: Halima, sau Povestiri mitologiceşti arabeşti, pline de băgări de seamă, şi de întâmplări foarte frumoase, şi de mirare. Compuse în limba Ara-bească de prea învăţatul derviş Abubekir şi traduse din alte limbi streine în cea românească de... Tomul I—IV. 1835 — 1838. GOROVEI, C. = Artur Gorovei: Cimiliturile Românilor.
Bucuresci, 1898.
GORUN. F. = I. Gorun: Goethe, Faust. Traducere în versuri de... Bucureşti, Carol Gobl, 1906. GRECESCU, Fh. = Doctorul D. Grecescu: Conspectul Florei României. Plantele vasculare indigene şi cele naturalizate ce se găsesc pe teritoriul României, considerate subt punctul de vedere sistematic şi geografic. Bucureşti, 1898. GUGUŢEL = xxx...’ Guguţel, fiul viclenului Meşter-Perdaf, Galaţ. *) hamangiu, c. c. = Const. Hamangiu: Codul civil român. Bucureşti, Biblioteca pentru toţi, 1897. hasdeu, I. c. = B. P. Hasdeu: Istoria critică aRo-maniloru. Pamentulu Terrei-romanesci. Voiu-mulu I. Bucuresci, 1875.
HEM. — B. Petriceicu-Hasdeu: Etymologicum ma-gnum Romaniae. Dicţionarul limbei istorice
9
~ XLVI —
şi poporane a Românilor, (A—Bărbat). Tom.
I—III. Bucureşti, 1886—1893. (Add. după nu-mărul volumelor I-III însemnează „Addenda44).
IIODOŞ, C. = E, Hodoş: Cântece bănăţene* cu un răspuns d-lui dr. G. Weigand. Caransebeş, 1898.
hodoş, P. p. = Enea Hodoş; Poezii poporale din Bănat. Culegere publicată de... I. Caransebes, 1892.
IARCU, R. G. = Demetriu Iar cu. Romanul glumeţ. Anecdote (308), culese şi arangiate ast-felu de... A 4 ediţiune, mai complectă şi mai cor-resă. Bucuresci, 1874.
iarnik-bârseanu, D. = Dr. Ioan Urban Iarnik şi Andreiu Bârseanu: Doine şi strigături din Ardeal, date la iveală de... Bucuresci, 1885.
I. B ars EA NUL, p. c. — Ion Bârseanul: Primele cânturi. Budapesta, 1906.
I. negruzzi, I—Yl. — Iacob Negruzzi: Scrieri complecte. Voi. I: Copii de pe natură, Scrisori. Yol. II: Poesii. Voi. III: Mihai Vereanu. Plimbări prin munţi. Voi. IV: Teatru. Voi. V: Pe malul mării, Din Carpaţi, Traduceri din Schil-ler. Voi. VI: Traduceri din Scliiiler. Bucureşti, Socecu, 1893—1897.
I IONESOU, c. — Ioan loneseu: Calendar pentru bunul gospodar. Iaşii, 1845.
I. IONESCU, D. — Ion loneseu: Agricultura română din judetiulu Dorohoiu. Bucuresci, 1866.
I. îonescu, M. = Ion loneseu: Agricultura romana din judetiulu Mehedinţi. Bucuresci, 1868.
I. IONESCU, P. = Ion loneseu: Agricultura romana din judeciulu Putna. Bucuresci, 1869.
iorga, b. r. = N. Iorga; Braşovul şi Românii. Scrisori şi lămuriri. Bucureşti, 1905.
IORGA, C. I. i—ii = N. Iorga: Istoria Românilor în chipuri şi icoane. I—11. Bucureşti, 1905.
IORGA, C. D. = N. Iorga: Câteva documente de cea mai veche limbă românească. (Sec. al XV-lea şi al XVI-lea). Bucureşti, 1906. (Extras din Analele Academiei române. Seria 11, Tom. XXVIII, Memoriile secţiunii literare).
IORGA, N. R. A. i—n = N. Iorga: Neamul românesc în Ardeal şi Ţara ungurească. Voi. I—II. Bucureşti, Minerva, 1906.
IORGA, s. D. i sqq. = N. Iorga: Studii şi documente cu privire la istoria Românilor. Bucureşti, Socec, 1901 sqq.
IOSIF, pat. = St. O. Iosif: Patriarhale. Poesii. Bucuresci, Steinberg, 1901.
IOSIF, p. = St. O. Iosif: Poezii (1901 — 1902). Bucureşti, Socecu, 1902.
I. panţu, Q. c. = I. C. Panţu: Curs complet de corespondenţă comercială, cu esplicarea ter-minilor comerciali, de... Ediţia a doua prelucrată şi augmentată. Braşov. Mureşianu, 1904.
ispirescu, L. = P. Ispirescu: Legendele sau Basmele Românilor, adunate din gura poporului. Bucureşti, 1892.
ispirescu, M. Y. = P. Ispirescu: Isprăvile şi viaţa lui Michaiu-Vitezul. Editiunea a doua. Bucuresci, 1885.
ispirescu, u. — P. Ispirescu: Poveştile Unchiaşului sfătos. Basme păgânesci întocmite de... Cu o precuvântare de A. I. Odobescu. Partea I. Bucuresci, 1879
iszer. = Andreas Iszer: Walachisch-deutsches Wor-terbuch, Kronstadt, 1850.
I. văcarescu, p. = I. Yăcărescu: Colecţie de poeziile D-lui Marelui Logofăt... Bucureşti, 1848.
jahresber. i sqq. = Dr. Gustav Weigand: Jahresbe-richt des Instituts fur rumănische Sprache (Rumânisches Seminar) zu Leipzig. Leipzig. I sqq. 1894 sqq.
jipescu, O. = Gligore M. Jipescu: Opincaru, cumu Ieste şi cumu tribuîe să hiîe săteanu. Scrilere ’n limba ţeranului muntîeanu, de... Bucureşti,
1881.
konaki, p. = Logofătul Costachi Konaki: Poesii, alcătuiri şi tălmăciri. Ediţia a doua. Iaşi, Şaraga, 1887.
kretzulescu, a. — N. A. Kretzulescu: Manualu de Anatomie descriptivă, Bucuresci, 1843.
LB. = Lesicon Romanescu—latinescn—ungurescu—-nemţescu quare de Mai mulţi autori, în cursul’ a tridecifsi mai multoru ani s’au lucratu. Seu: Lexicon Valachico—latino —hungarico — ger-manicum quod a piuribus auctoribus decursu triginta et amplius annorum elaboratum est. Budae, 1825.
leon, med. = Dr, N. Leon: Istoria naturală medicală a poporului român. (Extras din „Analele Academiei române^, Seria II, Tom. XXV, Memoriile secţiunii scientifice). Bucuresci, 1903. let. i—iii. = M. Kogălniceanu: Letopiseţile ţării Moldovii, publicate pentru întâiasi dată de.... Iaşi. Tom. 1,1852; Tom. II, 1845; Tom. III, 1846. (Cronicarii: Miron Vostin, Nicolae Costin, Grigore Ureche, Ioan Neculce, N. Muşte, Axin-tie Uricariul, Alexandru Amiras, Spătarul Ioan Ganta, Enachi Kogălniceanu, GheorgacM Logofătul, Simeon Dascălul, Evstratie Logofătul şi Misail Călugărul). Un A. după II în-semneaiză „Apendicele^ tomului II. let. I—-iii 2. = M. Kogălniceanu: Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. A doua ediţiune. Bucureşti. Tom. I-ÎII, 1872-1874. LEX, BOBB. = Dicţionariu rumanesc, lateinesc şi unguresc dein orenduiala... pre osfintitului Ioan Bobb, vladeicul Fagarasului. Clus, 1822. liuba-iana, m. — Sofronie Liuba şi Aurelie Iana: Topografia satului si hotarului Măidan [urmată de „Studiu despre Celţi şi numele de localiţăţi44 de dr. At. M. Marienescu]. Caransebeş, 1895.	*
LM.=A. T.Laurianu si I. C. Massimu: Dictionariulu limbei romane. Tomu I. A-H; Tomu II (colla-boratori Iosefu Hodosiu şi G. Bariţiu) 1-2; (Tom. III) Glossariu, care coprinde vorbele d’in limb’a romana străine prin originea sau form’a loru, cumu şi celle de origine indouiosa. Bucureşti. 1873—1876. luc. I sqq. = Luceafărul. Revistă literară. Budapesta, 1901 sqq. magaz. ist. i—v. =Magazinu istoricu pentru Dacia. Subt redacţia lui A. Treb. Laurianu şi Nicolae Bălcescu. tomu I—V. Bucureşti, 1845—1847. maiorescu, cr. i—iii. = Titu Maiorescu: Critice (1867—1892). Voi. I—III. Ediţie nouă şi sporită. Bucureşti, Socecu, 1892—1893. maiorescu, d. i—iy. = Titu Maiorescu: Discursuri parlamentare, cu priviri asupra desvoltării politice a României sub Domnia lui Carol I. Voi.
I.	(1866-1876); Yol. II (1876-1881); Voi. III (1881—1888); Voi. IV (1888—1895). Bucureşti, Socecu, 1897, 1899, 1904. maiorescu, l. = Titu Maiorescu: Logica. Ediţia a cincea. Bucureşti, Socecu, 1898. mândrescu, l. p. = Simeon C. Mândrescu: Literatură şi obiceiuri poporane din comuna Rîpa-de-jos, comitatul Mureş-Turda (Transilvania), publicate de... Bucureşti, 1892. mândrescu, ung. = Simeon G. Mândrescu: Elemente ungureşti în limba română, cercetate de... Bucureşti,’ Gobl, 1892. manolescu, i. = Dr. N. Manolescu: Igiena ţeranului. Locuinţa, luminatul şi încălzitul ei, îmbrăcămintea, încălţămintea, alimentarea ţeranului în deosebitele epoce ale anului şi în deosebitele regiuni ale ţerei de... Scriere premiată şi tipărită de Academia Română. Bucuresci, 1895.
M A RCO VICT, C.—Ser darul Simeon Marcovici: Culegere din cele mai frumoase nopţi ale lui Yung. Adoa ediţie, îndreptată şi adăogată cu un cuvânt al lui lung asupra adoa veniri şi cu un cuvânt
— XLVII —
dintr’ale Episcopului Masilion. Bucureşti, 1835. mabcovici, D. = Paharnicu Simeon Marcovici: Datoriile omului creştin întemeete pe învăţăturile Sfintei Scripturi şi date la lumină pe limba patrii... de... Bucureşti, 1839. mardarie, L. = Mmdarie Cosianul: Lexicon slavo-românesc şi tâlcuirea numelor din 1648. Publicate cu studiu, note şi indicele cuvintelor româneşti de Grigorie Creţu. Bucureşti, 1900. MARIAN = Comunicat de d-1 S. FI. Marian. marian, ch. = S. FI. Marianu: Chromatica poporului românii. Discurs de recepţiune, rostitîi în şedinţa Academiei române de la 12 Martiu
1882.	Bucureşti, 1882. marian, d. — S.FI. Marian: Descântece poporane române, culese de... Suceava, 1886. marian, î. = S. FI. Marianu: înmormântarea la Români. Studiu etnograficii. Bucureşti, 1892. marian, ins.=Sim. FI. Marian:=Insectele în limba credinţele şi obiceiurile Românilor. Studiu folk-loristic. Bucureşti, 1903. marian, na. = S. FI. Marianu: Nascerea la Români. Studiu etnograficii. Bucureşti, 1892. MARIAN, NU. — S. FI. Mariani: Nunta la Români. Studiu istorico-etnograficii comparativii. Bucureşti, 1890.
marian, O. i—ii = S. FI. Marianu: Ornitologia poporană română. Tom. I—II. Cernăuţi, Eck-hardt, 1883.
marian, p.p.—S.FI. Marianu:Poesii poporale despre Avram lancu. Suceava, 1900. marian, SA. = FI. Marian: Satire poporane române. Bucureşti, 1893.
MARIAN, SE. I—Iii. == Sim FI. Marian: Serbătorile la Români. Studiu etnografic. Voi. I: Cârni-legile; Voi. II. Păresimile; Voi. III. Cinci-<Je-cimea. Bucureşti 1898—1901. marian, T. = S. FI. Marianu: Tradiţii poporane române din Bucovina, adunate de.... Bucureşti, 1895.
marian, y. = S. FI. Marianu: Vrăji, farmece şi desfaceri, adunate de... Bucureşti, 1893. mehedinţi, g. y. — S. Mehedinţi: Geografia fisică pentru clasa V-a secundară. Bucureşti, So-cecft, 1903.
mehedinţi, p. = S. Mehedinţi: Pământul. Text-atlas pentru clasa IV primară urbană şi pentru divizia III, anul II al şcoalelor rurale. Bucureşti, Alcalay, 1905. mehedinţi, r. = S. Mehedinţi: România, schiţă geografică, în „Călăuza oficială şi Catalogul expo-ziţiunei, autorizat de comisariatul generai44. Bucureşti, Socec & Co., 1906. (pp. 1—25.) MELIK, g. = I. M. Melik: Elemente de geometrie.
Ediţiunea a IX-a. Iaşi, 1897. mineiul (1776) = Chir Chesarie, Episcopul Râmnicului : Mineiul, luna lui Octobrie, care sau ty-părit acum întâiu rumâneaşte întru întâia Domnie a prea înălţatului Domn Io Alexandru Ypsilanti Voevod..., prin usărdia sfinţii sale iu-bitoriului de Dumnezeu...,la anul dela Hs. 1776. MOLDOVAN, ţ. n. = Silvestru Moldovan: Ţara nostră. Descrierea părţilor Ardeiului dela Mur£ş spre mâ<Jă-<Ji şi valea Mureşului. Sibiiu, 1894. MON. OF. = Monitorul Oficial. Bucureşti, 1906. mss. = manuscris.
moxa = Cronica lui Mihail Moxa. Oltenia, 1620. în CUY. D. BlTR. I, 313 sqq. murgoci-ludwig, m. = Dr. G. M.-Murgoci şi Dr. E. Ludwig: Noţiuni de mineralogie, manual pentru clasa VI liceală... Bucuresci, Gobl, 1902. murnu, gr. = George G. Murnu: Studiu asupra e-lementului grec antifanariot în limba română de... Bucureşti, Gobl, 1894.
N.rev.r. i—ii. = Noua revistă română, pentru politică, literatură, ştiintă si artă. Anul I — II, 1900—1901. Bucureşti.’
odobescu, 1—iii . — A. I. Odobescu: Scrieri literare şi istorice. Voi. I: Primele încercări tipărite (1851 —1855), Scene istorice din cronicele româneşti (1857—1860), Literatură şi archeolo-gie din „Revista română" (1861—1862); Voi. II. Cestiuni de interes naţional (1863—1868), Ar-cheologie preistorică (1869—1873), Din tipăririle Academiei române (1869—1881); Voi. III. ^ETAO-KTNHrETIKOS (1874), Fragmente de literatură poporană (1874—1879), Istorie contimporană (1876 —1887). Bucureşti, Socecu, 1887.
ollănescu, h. a. p. = Dumitru Constantin Olla-nescu: Quintus Horatius Flaccus. Ad Pisones (Ars poetica). Traducţiune în versuri de... Bucureşti, Carol Gobl, 1891. ollănescu, H. o.—Dumitru Constantin Ollănescu : Quintus Horatius Flaccus. Ode, epode, carmen saeculare. Tradicţiune în versuri de... Voi. I. Bucureşti, Socecîi & Comp., 1891. OLLĂNESCU, i. — Dimitrie C. Ollănescu: Teatrul la Români. Partea I. Datine, năravuri, jocuri, petreceri, spectacole publice şi altele. Bucureşti, Carol Gobl, 1897. Partea II. Teatrul în ŢeraRomânescă, 1798—1898. întâiul memoriu, ib. 1898. [Extrase din Analele Academiei Române].
pamfile, J. = Tudor Pamfile: Jocuri de copii adunate din satul Ţepu (jud. Tecuciu) de... Bucureşti, 1906 (Anal. Acad. rom., tom. xxviii Mem. secţ. lit.) pann, A. = Anton Pann: înţeleptul Archir cu nepotul său Anadam. Ediţia adoa Bucureşti, Pann, 1854.
pann, E. I—y. — Anton Pann: NoulErotocrit, compus în versuri de... Tomul 1—5. Sibiiu, Klo-zius, 1837.
pann, H. = Anton Pann: Nesdrăvăniile lui Nastratin Hogea, culese şi versificate de.... Bucureşti, Pann, 1853.
pann, p. v. i—iii. = Anton Pann: Culegere de pro-verburi sau Povestea vorbei. De prin lume adunate Şi iarăşi la lume date. Partea 1—3. Bucureşti, Pann, 1852—1853.
PANN, ş I—ii. = Anton Pann: O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu. A doua ediţie. Partea 1, 1853. Partea II. [întâia ediţie], 1852. Bucureşti, Pann. panţu, pl. — Zach. C. Panţu: Plantele cunoscute de poporul Român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane şi ştiinţifice. Bucureşti, Minerva, 1906. panţu, v. b. == Zach. C. Panţu : Vocabular botanic, coprinzând numirile ştientifice şi populare ale plantelor. Bucureşti, Minerva, 1902. (Extras din „Buletinul Erbariului Institutului botanic din Bucureşti", Anul I).
PISCUPESCU, O. = Ştefan Vasilie Piscupescu: Oglinda sănătăţii şi a frumuseţii omeneşti. Mijloacele şi leacuri de ocrotirea şi de îndreptarea stricăciunilor. Alcătuită şi întocmită spre folosul neamului rumânesc de... Bucureşti, 1829. p. MAIOR, IST. = Petru Maior de Dicio-Sânmărfdn. Istoria pentru începutul Românilor în Dachia, întocmită de... Buda, 1834. poenar= P. Poenar, F. Aaron, şi Gh. HUI: Vocabular franţezo-romănesc după cea din urmă ediţie a dicţionarului de Academia franţo-zească, cu adăogare de multe ziceri, culese din deosebite dicţionare de... Tomul I. A—K;
II.	1—Z. Bucureşti, Sf. Sava, 1840.
POLIZU = G. A. Polizu: Vocabular româno-german, ^ compus şi întocmit cu privire la trebuinţele vieţei practice de.... înavuţit şi cores de G. Bariţ. Braşov, 1857.
POMPILIU, B. = Mironu Pompiliu: Balade populare române, adunate «de... Iassi, 1870.
#
%
XLVIII
pompiliu, BIH. — M. Pompiliu: Graiul romanesc din Biharea, în Ungaria. în conv. lit. xx, pag. 993—1022.
PONI, CU.— Petru Poni: Cursîi de Chimie elementară, fundatu pe teoria atomică. Ediţiunea a treia. Iassii, 1891.
PONI, f. = Petru Poni: Elemente de fisică. Ediţiunea Vil-a. Iaşi, 1897. pontbriant = Baoul de Pontbriant: Dicţiunaru ro-mâno-francesu. Bucuresci şi Gottinge, 1862. pop. = popular.
popovici-kirileanu, b. = A. Popovici şi Gh, Kiri-leanu: Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava. Bucureşti, C. Gobl, 1906. POPOVICI, R. D. = Iosif Popovici: Rumaenische Dia-lekte. 1 Die Dialekte der Munteni und Pădu-reni im Hunyader Komitat. Halle a. d. S., Nie-meyer, 1905.
pravila (1814)=Adunare cuprinzetoare în scurt din cărţile împărăteştilor pravile. Acum întâi typă-rită cu pozvoleniîa prea învăţatului Domn şi Stăpânitoriu Moldavieî Scarlat Alexadru Cal-limah Voevod... Alcătuită cu osteneala şi osâr-diîa boîarmluî Moldavieî Andronaki Donicî. Iaşi. 1814.
pravila’ mold. = Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giu-deaţe, cu dzisa şi cu toată cheltuiala lui Va-silie Voivodul. Iaşi. 1646. pretorian, DR. C. = Alessandru Pretorian: Noţiuni de Drept constituţional şi administrativ,pentru usul şcoalelor publice din ţară. Ediţiunea IV, corectată şi adăogită. Bucureşti, Alcalay, 1899. psal. sen. = Psaltirea scheiană, publicată de Prof. I. Bianu. Tomul I: Textul în facsimile şi transcriere cu variantele din Coresi (1577). Bucuresci, 1889.
psalt. (1651) = Psaltirea ce se zice cântarea a fericitului proroc şi împărat David. Belgrad [în Ardeal], 1651. [Dupăglosarul făcut de lonPapp în jahresber. iii. 170—182). rădulescu-codin = Bădulescu-Codin: O seamă de cuvinte din Muscel, cu o introducere de dr. Gustav Weigand. Ediţia 1. Câmpulung, [1901]. răşcanu, L. = Petru Băşcanu: Lefile şi veniturile boierilor Moldovei în 1776. Document de laGri-gorie A. Ghica VV., publicat cu o Introducere de... Iaşi, 1887. reteganul, ch. — Ion Popu Beteganul: Cine nu ştie striga, Cetescă cartea asta, adecă Chiuituri de care strigă feciorii în joc, adunate din popor de... şi date poporului de A. Todoran, tipograf. Ediţiunea II. Gherla, Aurora, 1897. reteganul, p. i—v. = Ioan Popu-Beteganul: Poveşti ardelenesc!, culese din gura poporului de... Partea I—V. Braşov, Ciurcu, 1888. reteganul, tr. — Ion Pop Beteganul: Trandafiri şi Viorele. Poesii populare culese şi ordinate de... Ediţiunea II, amplificată. Gherla, Aurora, 1891.
REV. CRIT. I—v. = Revista critică-literară. Directoru Ar. Densuşianu: I—V. Iaşi, 1893—1897.
REV. nouă, I—vi. = Revista nouă. Director B. P.
Hasdeu. Anul I—VI. Bucuresci, 1888 — 1893. REV. P. IST. i sqq. = Revista pentru Istorie, Archeo-logie şi Filologie, sub direcţiunea lui Gregoriu G. Tocilescu. Voi. I etc. Bucuresci 1883 sqq. ROMANIA = Romania. Recueil trimestriel consacre â l’etude des langues et des iitteratures ro-manes, publie par Paul Meyer et Gaston Paris. Paris 1872—1903, iar de la 1904—sub direcţia lui Paul Meyer şi a lui Ant. Thomas. românul glumeţ. = ^\.Românulu glumeţu. Basme, Legende, tradiţiuni populare, oraţiunî de anulîi nou şi de nuntă, cântece populare vechi, ghicitori, povestea vorbii sau proverburi etc. Partea I; Proverburi şi ghicitori. Bucuresci, 1874.
rudow, xvii—xix, xxn = W. Budow: Neue Belege zu tiirkischen Lehnwortern im Rumânischen, în zeitschrift, xvii—xix. Neue Belege zu rumânischen Wortern nichtturkischer Herkunft, în zeitschrift, xxii. sadoveanu, d. = Mihail Sadoveanu: Dureri înnă-buşite. Bucureşti, Minerva, 1904. sadoveanu, p. = Mihaî Sadoveanu: Povestiri. Bucureşti, Minerva, 1904. sadoveanu, ş. = Mihail Sadoveanu: Şoimii. Roman.
Bucureşti, 1904. şaineanu = Lazăr Şaineanu: Dicţionar româno-german, conţinând Nomenclatura completă a Vocabularului român; termenii technici şi neologismele cele mai întrebuinţate; indicarea etimologiei şi a accentului, fraseologia şi expre-siunile idiomatice. Bucureşti, 1889. şaineanu, T. = L. Şăineanu: Elementele turceşti în limba română. în rev. p. ist. iv şi V.
SĂM. I sqq. = Sămănătorul. Revistă literară săptămânală. Anul I sqq. Bucureşti, 1901 sqq. sandu-aldea, D. n. = C. Sandu-Aldea: Două neamuri (roman). Bucureşti, Minerva, 1906. sandu-aldea, u.p. = G. Sandu-Aldea: în urma plugului. Nuvele şi Schiţe. Bucureşti,Minerva, 1905. sandu, d. p. = G. Sandu: Drum şi popas. Note de drum. Schiţe. Bucureşti, Minerva, 1904. sbiera, f. s. = Dr. Ion G. Sbiera: Familiea Sbiera, după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viiaţa autorului. Cernăuţ, 1899. sbiera, p. = D-rul Ion al lui G. Sbiera: Poveşti poporale romînesci. Din popor luate şi poporului date de... Cernăuţ, 1886. srvastos, c. = Elena Didia Odorica Sevasios: Cîn-tece moldoveneşti. Iaşi, 1888. sevastos, n* = Elena Sevastos: Nunta la Români. Studiu istorico-etnograficu comparativ. Bucuresci, 1889.
sevastos, p. = Elena D. O. Sevastos. Poveşti. Iaşi, Şaraga. [Fără an]. (Ediţia I). sima, m. = Gr. Sima al Im Ion. Materialuri de limbă.
In rev. p. ist. ii, 183. şincai, hr. i—iii. == Gheorghie Şincai din Sinea: Hronica Românilor şi a mai multor neamuri, încâtu au fostu eale amestecate cu Românii.... alcătuită de.... Tom. I—III. Iaşii, 1853—1854. ŞIO. I -II a, II h. —Lazăr Şaineanu: Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române. I. Introducerea. II. Vocabularul: 1. Vorbe populare. 2. Vorbe istorice. Bucureşti, Socecu, 1900» slavici, n. i—ii. = Ioan Slavici:Novele. Voi. I—II.
Bucureşti, Socecu, 1892—1896. slavici, P. = Ioan Slavici: Pădureanca. Novelă. Si-biiu, Biblioteca poporală a Tribunei, 1884. slavici, v. P. = I. Slavici: Vatra Părăsită. Nuvelă din popor. Bucureşti, Minerva, 1900.
ŞEZ. i. sqq. = Şezătoarea, Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare. Director: Artur Goro-bei. [Fălticeni]. 1892 sqq. st am ATI=Pah., Teodor Stamati: Vocabulariu de limba germană şi română, cu adăogirea celor mai obicinuite şi în conversăciune primite cuvinte streine. Iaşii, Tip. Buciumului romanii, 1852. stăncescu b. ==Dumitru Stăncescu: Basme, culese din gura poporului. Cu o prefaţă de d. Ionnescu-Gion, Bucuresci, Haimann, 1892. ŞTEFĂi$ESCTj,C. = TheodorŞtefănescu: Curs de Com-tabilitate în partidă dublă. Bucuresci, 1896. sturdza, e. — Dimitrie A. Sturdza: La morminte de eroi. Cuvinte rostite de... Bucureşti, Carol Gobl, 1896.
sturdza, M. N. = Demetriu A. Sturdsa: Memoriu asupra numismaticei româneşti, de... Bucureşti, Tipogr. Societ. Academice Romane, 1878. sturdza, N. = Dimitrie Sturdza: Numismatica română. Bucureşti, Tipogr. Naţionale C. N. Ră-dulescu, 1878.’
— XLIX —
TAFRALI, S. = O. Tafrali: Scene din viaţa dobrogeană. Bucureşti, Niţeanu, 1906.
TDRG. = Dr. H. TiMin. Dicţionar român-german.
Voi I. A—C. Bucuresci’, 1903. teodorescu, p. P. = G. Dem. Teodorescu: Poesii populare române. Bucuresci, 1885. tes. = A. Papiu Harianu: Tesauru de monumente istorice pentru România, atât din vechiu tipărite câtu şi manuscripte, cea mai mare parte străine, adunate, publicate cu prefaţiuni şi note ilustrate de.... Tomu I—III, 1862—1864. tetraev. (1574). = De întru Mathei sfântă bună vestire [din Tetraevanghelia lui Radul Grămăticul]. Publicată de M. Gaster în Archivio glottologico italiano, XII, p. 197—254. ţichindeal, F.=D. Ţichindeal: Filosoficeştî şi poli-ticeşti prin Fabule moralnice învăţături, acum întâia oară culease şi întru acest chip pre limba românească întocmite de Parohul Becî-cherecului mic şi al shoalelor preparande româneşti din Aradul vechiu Katehet... Buda. Cn typarî’ul crăeşteî typografn a universitatei ungureşti din Pesta. 1814. ţiplea, P. p. = Alexandru Ţiplea: Poezii populare din Maramureş, adunate de... (Extras din Analele Academiei Române, Seria 11, tom. XXVIII, Mem. secţ. lit.) Bucureşti, 1906.
URICARIUL, I—XXV = Theodor Codrescu: Uricariul, sau Colecţiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor. Voi. I—XXV. Iaşi, 1871-1895 (Voi. I—III în ediţia a doua). vaida = Vasilie Vaida: Material jargon de dialect selăgian. (în „Tribuna" din Sibiiu, 1890, No. 83 sqq.).
VARLAAM, c. = Mitropolitul Varlaam,: Carte romă-neascâ de învăţătură Duminecele preste an şi la praznice înpărăteşti şi la svănţi mari. Iaşi. 1643. Un II după C. însemnează „Partea II". VERG. = Vergilius.
VICIU, GL. = Alexiu Viciu: Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal. Extras din Analele Acad. Rom. t. XXIX, Mem. Secţ. Lit. Bucureşti, 1906.
VLAHUŢĂ, CL. = A. Vlahuţa: Clipe de linişte. [Nuvele]. Bucuresci, 1899.
VLAHUŢĂ, D. = A. Vlahuţă: Dan. [roman]. Bucureşti, Graeve, 1894. vlahuţă, N. = A. Vlahuţă: Nuvele. Bucureşti, Socecu, 1886.
vlahuţă, P. = Al. Vlahuţă: Poesii vechi şi noue. A treia ediţie Bucureşti. Steinberg, 1894 weigand, ar. I—II. = Gustav Weigand. Die Aro-munen. Ethnographisch - philologisch - histo-rische Untersuchungen iiber das Volkder so-genannten Makedo-Romanen oder Zinzaren. Erster Band; Land und Leute. 1895. Zweiter Band: Volkslitteratur der Aromunen. 1894, Leipzig, Barth. weigand, B. B. = Prof. Dr. Gustav Weigand: Die Dialekte der Bukowina und Bassarabiens. Leipzig, Barth, 1904.
ZAMFIRESCU, R. = Duiliu Zamfirescu: In războiu [roman]. Bucureşti, 1902. zanne, P. I—Ix. — Iuliu A.Zanne: Proverbele Românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria şi Macedonia. Proverbe, Dice-torî, Povăţuirî, Cuvinte adeverate, Asemănări, Idiotisme şi Cimilituri, cu un Glosar româno-francez (apărut numai pentru Voi. I—VI) de... Voi. I—IX. Bucuresci, 1895—1901. zeitsciirift, I. s qq.=Z eit s chrift fiir romanische Phi-= lologie, herausgegeben von Dr. Gustav Gro-ber. Band I sqq. Halle, Niemeyer, 1876 sqq. ZILOT, CRON. = Zilot Românul; Scrierile inedite ale lui... (publicate de Gr. G. Tocilescu în Revista pentru Istorie, Archeologie şi Filologie, Voi. V). Cronica (p. 58—88), Adunare de stihuri (p. 331—358).
Dicţionarul 1. r.
4
IV
PRESCURTĂRI
a
ăbsoî.
abstr.
adj.
adv.
(Agr ic.) alb.
(Anat.)
aor.
ap.
( Apic.)
(Arheol.)
(Arhit.)
(Aritm.)
arom.
art.
(Artil)
asimil.
(Astr.)
aug.
aux.
Ban.
Bas.
(Bot.)
Bucov.
bulg.
c.
catal.
ceh.
( Cism.)
( Chim.)
(Chir.)
col.
corn.
( Cornerc.)
comit.
concr.
conj.
conjug.
(Cor.)
( Constit.) (Cui.)
d. C.
d. e. deci def. dem.
dial. dim.
= anul.
—	absolut.
= abstract. (Suf. abstr. — sufix, prin care se derivă abstracte).
= adjectiv. (Suf. adj.—sufix, prin care se derivă adjective).
= adverb. (Suf. adv. = sufix, prin care se derivă adverbe).
= Agricultură.
= albanez.
= Anatomie.
= aorist.
apud f = la].
= Apicultură.
= Arheologie.
= Arhitectură.
= Aritmetică.
= aromân(esc) (= macedo-român)
—	articol.
= Artilerie.
= asimilat, asimilaţie.
= Astronomie.
—	augmentativ. (Suf. aug. — sufix, prin
care se derivă augmentative).
—	auxiliar.
a= Banat [Banatul Timişoarei].
= Basarabia.
= Botanică.
= Bucovina.
= bulgăreşte.
= circa (d. e. „c. 1600“ = pe la anul 1600).
= catalan.
= ceheşte (=boemeşte)
= Cismărie.
= Chimie.
= Chirurgie.
= colectiv. (Suf. col.—sufix, prin care = se derivă substantive cu înţeles colectiv).
= comunicat de....
= Comerciu.
= comitat (= judeţ, în Ungaria).
—	concret.
= conjuncţiune.
= conjugare.
= Coreografie.
= Constituţie.
—	Arta culinară.
= după Cristos.
= de exemplu.
= declinare.
= defectiv.
= demonstrativ (Pron. dem. = pronume demonstrativ).
= dialect, dialectal.
= diminutiv. (Suf. dim. = sufix, prin care se derivă diminutive).
disimil. = disimilat, disimilaţie.
(Dog.)	=	Dogărie.
(Dulgh.)	=	Dulgherie.
engad.	=	engadin (=dialect reto-roman).
(Entom.)-	=	Entomologie.
etc.	—	et csetera [=:şi celelalte].
etim.	=	etimologie.
fact.	=	factitiv.
fam.	==	familiar.
(Farm.)	=	Farmacie.
fem.	• ••••	femenin.
fig.	—	figurat.
(FU.)	Filosofie
(Filol.)	=	Filologie
(Fin.)	—	Finanţe.
(Fie.)	—	Fiziologie.
(Fizic.)	—	Fizică.
(Fortif.)	—	Fortificaţie.
fran.	=	francez, franţuzeşte.
(Francm.)	=	Francmasonerie.
gen.	=	„generalizat", „în general".
(Geogr.)	•—	Geografie.
(Geol.J	—	Geologie.
(Geom.)	—	Geometrie.
germ.	=	german.
(Gram.)	=	Gramatică.
(Grav.)	—	Gravură.
grec.	—	greceşte.
(Hort.)	=	Horticultura.
(Hrom.)	=	Hromatică.
idem	—	„acelaşi autor", „acelaşi sens“.
(Iht.)	Ihtiologie
(îmbrac.)	—	îmbrăcăminte.
imper.	=	imperativ.
impf.	=	imperfect.
indecl.	=	indeclinabil.
(Industr.)	=	Industrie.
inf.	=	infinitiv.
(Instit.)	=	Instituţii.
= instrumental. (Suf. instr.=&uRx, prin care se derivă numiri cu sens instrumental).
= interj ecţiune. intrans.	=	intransitiv.
inv.	—	invariabil.
istr.	—	istro-român.
ital.	—	italieneşte.
iter.	—	iterativ (Suf. iter. — sufix, prin
care se derivă verbe cu înţeles iterativ).
(Jur.)	=	Jurisprudenţă
lat.	==	latineşte.
lat.-med.	=	latina medievală.
I.	c.	—	locul citat.
loc. loc.
(Mar).
mase.
(Mat.)
(Med.)
megl.
(Met.)
(Meteor.)
(Metr.)
(Min.j
(Mit.)
Mold.
(Mor.)
moţiun.
Munt.
(Mus.)
N.
n. — neol.
nom. agent.
(Obic.)
Olt.
(Opt).
(Omit.)
paleosl. p. anal. part. pas. peior.
pers.
(Pese.)
P. ext. (Pict.) (Plug.) plur.
plur. tant.
poet.
(Poet.)
pol.
(Polit.)
pop.
portg.
pos.
prep.
prez.
= local. (Suf. loc. — sufix, prin care se derivă substantive cu sens local).
= locuţiune. (Loc.adv. — locuţiune adverbială ; loc. conj. = locuţiune con-juncţională; loc. prep. = locuţiune prepoziţională).
= Marină.
= masculin.
= Matematică.
= Medicină.
= meglenit.
= Metalurgie.
= Meteorologie.
= Metrică.
= Mineralogie.
= Mitologie.
= Moldova.
= Morărie.
= moţiune. (Suf. moţiun. — sufix, prin care se derivă femenine din masculine şi invers).
= Muntenia.
= Muzică.
= Neologism.
= neo— (d, e n.-grec. = neo-greceşte). = neologic.
= nomen agentis. (Suf. nom. agent. = sufix, prin care se derivă nomina agentium).
= Obiceiuri.
= Oltenia.
= Optică.
= Ornitologie.
= paleo-slav (=vechiu-bulgar).
= prin analogie.
= participiu.
= pasiv.
= peiorativ. (Suf. peior. = sufix, prin care se derivă cuvinte cu înţeles peiorativ).
= personal.
= Pescărit.
= prin extensiune.
= Pictură.
= Plugărie.
-	plural.
= plurale tantum [= întrebuinţat numai la plural].
—	poetic.
= Poetică.
= poloneşte.
= Politică.
= popular.
= portughez.
= posesiv (jpron. pos. = pronume posesiv).
= prepoziţie.
= prezent.
pron.	— pronume.
prov.	= provenţal.
(Psih.)	= Psihologie.
recipr.	= reciproc.
refl.	= reflexiv.
(Ret.)	= Retorică.
reto-r.	= reto-roman.
rom.	= român, româneşte.
rus.	= ruseşte.
rut.	= ruteneşte.
s.	= secolul, suta.
s. a.	= substantiv ambigen.
sârb.	=' sârbeşte.
sard.	= sardic (== limba romanică vorbită în Sardinia).
scil.	= scilicet[= adică].
s. f.	= substantiv femenin.
sing.	= singular.
sing. tant.	= singulare tantum [^întrebuinţat numai la singular].
slav.	= slavic.
slov.	= sloveneşte.
s. m.	= substantiv masculin.
span.	= spanioleşte. — „în special", ;; specializat
Spec.	
(Şt. nat.)	= Ştiinţe naturale.
subj.	= subjunctiv.
subst.	= substantiv.
suf.	= sufix.
(Tâbăc.)	= Tăbăcărie.
( Tehn.)	= Tehnică.
(Teol.)	— Teologie.
terni,.	= termin.
(Ţes.)	~ Ţesătorie.
(Tesl.)	= Teslărie.
(Tipog.)	= Tipografie.
(Top.)	= Topografie.
trans.	~ transitiv.
Transilv.	= Transilvania.
turc.	= turceşte.
ung.	= ungureşte.
unip.	— unipersonal
= vezi.
= vechiu (d. e. v.-fran =vechiu-francez). = Vânătoare.
—	Văpsitorie.
IV = verb de conjugarea I—IV (v.
pagina următoare).
= vegliot ( limba romanică vorbită odinioară în insula Veglia)
= Veterinărie.
= vocativ.
= vulgar.
= ^idarie.
= Zoologie.
v.
v. —
(Văn.)
(Văps.)
vb. I, II, III,
(Veter.)
voc.
vulg.
(Zid.)
(Zool.)
SEMNE CONVENŢIONALE
*	Astericul înaintea unui cuvânt însemnează că existenţa lui e numai presupusă, fără ca să se poată documenta prin citaţiuni.
*j* Crucea arată că vorba sau înţelesul respectiv a ieşit din uz.
> = ;;a devenit <( = ;; derivă dinu.
După semnul rţţ: urmează idiotismele, locuţiunile proverbiale etc.
ÎNDRUMĂRI GRAMATICALE
A. Formarea pluralului.
Declinarea I cuprinde substantive femenine terminate în -ă sau în -ă (-eă). Cele d’intâiu formează pluralul în -e, cele din urmă în -le: casă-case, basmă-basmale (măseă-măsele). Puţinele substantive în -ă care au genul natural masculin primesc -i în loc ăe-ă: un popă-doi popi.
Declinarea II cuprinde substantivele terminate în -u (plenison şi semison) sau în consonantă. Cele masculine formează pluralul în -i: socru-socri, bou-boi, (<ocMu-ochi), domn-domni; cele ambigene în -e: inel-inele.
Declinarea 111 cuprinde substantivele în -e. La plural, acest -e se schimbă în -i. De remarcat e că substantivele (nu şi adjectivele şi substantivele neologice) femenine care au în silaba accentuată un a îl schimbă la plural în Femenine: mare-mări (dar adjectivul: mari), soţie-soţii, sărbătoare-sărbă-tori; masculine: peşte-peşti.
Ca substantivele (cu excepţia arătată mai sus) formează pluralul şi adjectivele: plin-plină, plur. plini-pline, iute-iuţi.
Se vor nota deci în dicţionar numai acele plurale care nu sânt formate în modul admis ca „regulat44, deci la declinarea I femeninele cu plurale în -i şi -uri: scară-scări, aramă-wrămuri, la declinarea II ambigenele cu pluralul în -uri: vad-vaduri, iar la declinarea III femeninele cu pluralul în -e şi-uri: în-văţătoare-învăţătoare, carne-cărnuri, precum şi cazurile cu uz şovăitor.
B.	Conjugarea.
Conjugarea I. Infinitivul se termină în -ă: I: cdntă-cânt (cântăm) boteză-boUz (botezăm), lătra-lătru (lătrăm), tăiâ-tdiu (tăiem).— la: înaintă-îna~ intez (înaintăm).
Conjugarea II. Infinitivul se termină în -eă: şedeă-şed (şedem).
Conjugarea III. Infinitivul se termină în -e: drde-ard (drdem).
Conjugarea IV. Infinitivul se termină în -l (-2). IV: suferi-sufer (suferim)u omorl-omor (omorîm). IVa iubi-lubesc (iubim), urî-ur&sc (urîm).
Se vor nota în dicţionar numai formele verbelor „neregulate44, precum luă-iau etc., iar la verbele de conjugarea II şi III se va da şi forma aoristului şi a participiului trecut (şezuiu, şezut; arseiu, ars), precum şi cazurile cu uz şovăitor.
C.	Regule fonetice.
i
Următoarele regule fonetice, care explică „neregu-larităţile44 flexiunii şi derivaţiunii româneşti, se vor considera cunoscute. (Pentru neologismele cfr. Introducerea pag. XXIII):
1)	Regula accentului: Orice ay ă şi orice oy u, când pierde accentul: Ids-lăsăm, Mud-lăuddrăm, păcdt-păcătul; jdc-jucdt-jucărîe, roy-rugâm-rugă-ciune.
2)	Regula metafoniei: Orice o accentuat y oa înainte de a (ă) şi e, şi orice e accentuat > ea înainte de a (ct) din silaba următoare: os-oase, frumos-fru-moasă, înnod-înnoadă — (să) înnoade; ales-aleasă, leg-leagă.
3)	Influenţa labialei premergătoare. Orice e precedat de labiale (p, b, /*, v, m), dacă vocala următoare nu este un e sau un i, se schimbă, şi anume: în ă în oxitoane sau înainte de u, în a înainte de a (ă). Astfel avem: învăţ-înveţi- (sh)înveţe-învaţă, părul -păros-perii -păra-perele; masă-mese-mesean-măsar. Tot astfel se schimbă orice i provenit din e (înainte de nasale) în â, când e precedat de labiale şi vocala următoare nu este un e sau un i: vână-vine-vinişoară; mormânt-mormânturi-morminte.
5) Influenţa vocalelor palatale asupra consonantelor precedente este următoarea:
a)	c, g, sc y e, g, şt înainte de e, i: fac-faci, merg-merge, broască-broaşte.
b)	s, t, dy ş, ţ, z înaintea desinenţei -i: pas-paşi, cânt-cânţi, aud-auzim.
c).	st, l, z y şty i (care se contopeşte cu desinenţa), j înainte de desinenţa pluralului -i: prost-proşti, vale-văi, viteaz-viteji.
Se vor nota deci în dicţionar numai acele cuvinte, ale căror forme flexionare nu se potrivesc cu aceste regule fonetice.
ÎNDRUMĂRI ORTOGRAFICE
Pentru texte scrise cu altă ortografie decât cea admisă în acest dicţionar, să se noteze următoarele: e trebue căutat	subt	ea
o	„	„	„	oa
$	”	”	”	^
6	?9	M	Î9
Când	un	cuvânt scris		CU	î nu	se	va	găsi în dicţionar, să		se	caute subt	â
??	»	99	99	99	* 99	99	99	99 99	99 99	99	99 99	z sau x
99	99	99	99	99	e	99	99	99 99	99 99	99	99 99	ie
99	99	99	99	99	ie „	99	99	99 *9	99 99	99	99 99	e
99	99	99	99	99	sce sci „	99	99	99 99		99	99 99	şte, şti
r	99	99	99	99	cs	99	99	99 99	9* 99	99	99 99	X
ADAOSE ŞI ÎNDREPTĂRI.
La cele precedente mal sânt de adaos următoarele: La BIBLIOGRAFIE
1.	Cărţi.
alecsandri, pr. = Vasile Alecsandri, Opere complete: Proza, ed. 11-a, Bucureşti, Minerva, 1910 (Biblioteca scriitorilor români). alexi — Th. Alexi, Rumânisch-deutsches Worter-buch, fur Schule und Umgang, 2. Aufl. Kron-stadt, Zeidner, 1905. anghel şi iosif, c. L. = D. Anghel şl St O. Iosif, Cireşul Iui Lucullus. Bucureşti, Minerva, 1910. antipa, d.'—Dr. Gr. Antipa, Regiunea inundabilă a Dunării. Starea ei actuală şi mijloacele de a o pune în valoare, de... Cu trei hărţi, 106 figuri în text şi 23 tabele fototipic9. Bucureşti, Carol Gobl, 1910. antipa, F. i. = Dr. Gr. Antipa, Fauna ichtiologică a României. Cu 31 tabele în fototipie. Bucureşti, Carol Gobl, 1909 (Nr. XVI din Publica-ţiunile fondului Vasile Adamachi, editate de Academia Română). apolzan, U. = I. Apolzan, Uneltele de mână de la lemnărit. Partea primă: 1. Rândelele. II. Dăl-ţile. III. Ferestraele. (No. 1 din Biblioteca meseriaşului) Sibiiu, Drotleff, 1908. bărbier de meynard = A. C. Bărbier de Meynară, Dictionaire turc-franşais. Supplâment aux dic-tionaires publies jusqu â cejour, renferment: 1° Ies mots d’origine turque, 2° Ies mots ara-bes et persans employes en osmanii, avec leur signification particuliere, 3° un grand nombre de proverbes et de locutions popu-laires, 4° un vocabulaire geographique de Tempire ottoman. Paris, Leroux. Volume premier, 1881. Second volume, 1886. basarabescu, v. = 2. A. Bassarabescu, Vulturii.
Bucureşti, Minerva, 1907. berneker, sl. wb.=Dr. Erich Berneker, Slavi-schesetymologisches Worterbuch. Heidelberg, Winter, (a început să apară în anul) 1908. bianu, D. s. = Doctorul Vasile Bianu, Doctorul de casă, sau Dicţionarul sănătăţii. Buzău, Geor-gescu, 1910.
bogdan, o. — I Bogdan, Documentul Răzenilor din 1484 şi Organizarea armatei moldovene în sec. XV. Bucureşti. Analele Academiei Române, tom XXX, mem. secţ ist. bratescu-yoineşti, î. = Ioan Al. Brătescu-Voineşti, întuneric şi Lumină. Nuvele şi schiţe, laşi, 1912. brebenel, gr. p. = I. B. Brebenel, Graiul popular, în jurul ocupaţiunilor şi obiceiurilor ţăranului român de pe vatra Oltului în Transilvania, (în jurnalul „Ţara Oltului44, 1907, nr. 25-30). bud, P. P. = Tit Bud, Poezii populare din Maramureş. Bucureşti, 1908. (Voi. III din colecţia Din vieaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română.)
candrea, ţ. O. = 1. A. Candrea, Graiul din Ţara Oaşului (Extras din Buletinul Societăţii filologice, II). Bucureşti, Socec, 1907. caragiale, s. n. = I. L. Caragiale, Schiţe nouă.
Bucureşti, Adevărul, 1910. carlova, P. = Vasile Cărlova, Poezii (în volumul: N. Nicoleanu, Poezii şi proză, Vasile Cârlova, Poezii, C. Stamati, Poezii şi proză, publicaţie îngrijită de G. Bogdan-Duică), Bucureşti, Minerva, 1906.
CDDE. = I. A. Candrea [şi] Ov. Densusianu, Dicţionarul etimologic ai limbii române. Bucureşti, Socec, (a început să apară în anul) 1907. cerna, p.—P.Cerna, Poezii. Bucureşti, Minerva, 1910. cod. silv. = Cel mai vechiu Cod silvic românesc: Orânduiala de pădure pentru Bucovina, dată de împăratul Iosif al II-lea în 1786. Publicată cu o mică introducere şi un indice de Gh. T.Kirileanu. Bucureşti, Gobl, 1908. dalametra, d. = I. Dalametrd, Dicţionar macedoromân, de... Ediţiunea Academiei Române. Bucureşti, Carol Gobl, 1906.
DG. = 1.-Aureliu Candrea [şi] Ovid Densusianu, Dicţionar general al limbii române din trecut şi de astăzi, cuprinzând: formele literare cu citaţiuni din scriitorii vechi şi de astăzi, formele dispărute azi din limbă, cu indicarea izvoarelor din sec. ai XVI—XVIII-lea, formele populare din tot domeniul daco-român cu indicarea regiunii unde se întrebuinţează, etimologia cuvintelor a căror etimologie e bine stabilită. Bucureşti, Socec & Co. 1909. [Fascicula I A - Azvârli.] dombrowski = Ritter von Dombrowski, Materia-lien zu einer Ornis Rumâniens (2n Buletinul Societăţii de ştiinte XII, 296-336). Bucureşti,
1903.
dunăreanu, CH. — N. Dunăreanu, Chinuiţii. Nuvele şi schiţe din viaţa de popor. Bucureşti, Minerva, 1907. dunăreanu, r. = N. Dunăreanu, Răsplata. Bucureşti, Minerva, 1908.
EMiNESCU, I. v. = M. Eminescu, Icoane vechi şi icoane nouă. Vălenii-de-munte, Neamul românesc, 1909. encicl. r. i-iii — Enciclopedia română, publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român, de Dr. C. Diaconovich. Sibiiu, W. Krafft. Tomul I: A-Copenhaga (1898). Tomul II: Copepode-Keman (1900). Tomul III: Ke-met-Zymotic (1904). furnică, i. c. = D. Z. Furnică, Din istoria comerţului Ia Români, mai ales băcănia, publicaţie de documente inedite 1593-1855. Bucureşti, Socec, 1908. gârleanu, n, — Em. Gârleanu, Nucul lui Odobac.
Bucureşti, Minerva, 1910.
G. ionescu, C. t. = Gheorghe loneseu, Călăuza Tipografului. Istorie, tehnică, vocabular, reţete
Dicţionarul limbii române. 29. XII. 1912.
— LIV -
tehnice. Bucureşti, Gobl, 1906. [S’a extras „Vocabularul de cuvinte tipograficesti44 de la pag. 407 ş. u.]
G. meyer, A. w. = Gustav Meyer, Etjnnologisches Worterbuch der albanesischen Sprache. (Volumul III din „Sammlung indogermanischer Worterbiicher44.) Strassburg, Triibner, 1891. GOG a, c. P. == Octavian Goga, Ne chiamă pământul (Poezii). Bucureşti, Minerva, 1909. golescu, î.= Constantin (Dinicu) Golescu, însemnare a călătoriei mele, făcută în anul 1824, 1825, 1826. Tipărită din nou şi însoţită de o introducere de Nerva Hodoş. Bucureşti, Cooperativa, 1910.
GRAIUL = Graiul nostru, texte din toate părţile locuite de Români, publicate de l.-A Candrea, Ov. Densusianu [şi] Th. D. Sperantia, 2 voi. Bucureşti, Socec, 1906-1907.
GR. ban. = Romul S. Molin, Din graiul Bănăţenilor. [Glosar, publicat în] n. rev. r., 1910, nr.
13-14, pag. 191-196.
GRIGORIU-RIGO, M. P. i-ii = Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina poporului. Memoriul I: Boalele oamenilor. Memoriul II: Boalele vitelor. (Extras din Analele Academiei Române seria II, tom. XXX, mem. sect. lit.) Bucureşti, Gobl, 1907.
ion cr. i ş. u. — Ion Creangă, revistă de limbă, literatură şi artă populară. Bârlad, (a început să apară de la 1 August) 1908. ionescu-boteni, s. N. = Ion lonescu-Boteni, Din satul nostru. Bucureşti, Minerva, 1908. ionescu-teodosiu, J. ş. = Z>. Ionescu şi Gr. Teo-dosiu, Jocuri şcolare, pentru uzul familiilor şi al şcoalelor. Ediţia a Il-a. Bucureşti, Stein-berg, 1905.
iorga, d. b. i-ii = N. Iorga, Documente româneşti din archivele Bistriţei. (Scrisori Domneşti şi scrisori private). Bucureşti, Socecii. Partea i, 1899....
IORGA, L. i-ii == N. Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIlI-lea (1688-1821). Voi. I-II. Bucureşti, Minerva, 1901. iorga, L. iii-v — N. Iorga, Istoria literaturii romaneşti — de la 1821 înnainte — în legătură cu desvoltarea culturală a neamului, de.... Voi. I Bucureşti, Minerva, 1907. Voi. II Bucureşti, Minerva, 1908. Voi. III, Vălenii-de-Munte, 1910. iorga, L. R. = N. Iorga, Istoria literaturii religioase a Românilor până la 1688. Bucureşti, Socecii,
1904.	(Publicată şi ca introducere la iorga, s. D. vii).
iorga, n. R. b. = N. Iorga, Neamul românesc în Bucovina. Bucureşti, Minerva, 1905. ' iorga, v. F. = N. Iorga, Viaţa femeilor în trecutul românesc. Vălenii-de-Munte, Neamul românesc, 1910.
ISTRATI-LONQINESCU, ch. = Dr. C. I. Istrati şi G. G. Longinescu, Curs metodic de chimie şi mineralogie pentru licee şi cursuri speciale, de... Bucureşti, Carol Gobl, 1908. lobel, c. = Teoftl Lobel (Lobel Efendi), Contribu-ţiuni la stabilirea originii orientale a unor cuvinte româneşti. Observaţiuni relative la opera „Influenţa orientală asupra limbii şi culturii româneşti44 de Lazăr Şăineanu. (Extras din Analele Academiei Române, Seria II, tom. XXX. Memoriile secţiunii literare.) Bucureşti, 1908. marian, h. = Sim. FI. Marian, Hore şi Chiuituri din Bucovina, adunate de... Bucureşti, 1911 (Voi. IX din publicaţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română). mateescu, b. = C. N.'Mateescu, Balade, adunate de..., cu o prefaţă de N. Iorga. Vălenii-de-munte, Neamul românesc, 1909. (Volumul I din colecţia: Din literatura populară româ-
nească.) [Aceste poezii populare sânt din Argeş şi Teleorman.] mat. folc. — Materialuri folkloristice, culese şi publicate prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu. Volumul I. Bucureşti, 1900. mera, l. b. = 1. T. Mem, Din lumea basmelor, cu 87 ilustraţiuni originale. Bucureşti, Minerva, 1906. meyer-lubke, rom. gram. = Wilhelm Meyer-Liibke, Grammatik der romanischen Spra-chen. Leipzig, Reisland, 1890-1899. Erster Band: Lantlehre. Zweiter Band: Pormlehre. Dritter Band: Syntax. meyer-lubke, r. wb. = W. Meyer-Lubke, Romani-sches etymologisches Worterbuch, von.... Hei-delberg, Winter, [a început să apară la] 1911. mirea, C. i-ii. = Caleidoscopul lui A. Mirea, publicat de D. Anghel şi St. O. Iosif. Bucureşti, Minerva, Voi I, 1908; voi. II, 1910.
MON. ist. i ş. u. = Buletinul Comisiunii monumentelor istorice. Publicaţie trimestrială în editura Administraţei Casei bisericei. Bucureşti, Gutenberg. [A început să apară la] 1907. MURNU, I. =Omer: lliada. Douăsprezece cânturi, traduse în versuri de George Murnu. Cu ilustraţii. Budapesta, Luceafărul, 1906. muscel = C. Rădulescu-Codin şi D. Mihalache, Sărbătorile poporului, cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele. Culegere din părţile Muscelului. (Voi. VII din publicaţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română). Bucureşti, 1909. natura, I ş. u. = Natura, revistă ştiinţifică de popularizare, publicată prin îngrijirea d-lor G. Ţiţeicaşi G. G. Longinescu. Bucureşti, tipografia Gutenberg. [Anul I ş. u.: 1905-1906 ş. u.] negulescu, f. r. == P. P. Negulescu, Filosofia renaşterii. Bucureşti, Carol Gobl, Voi. I, 1910. nicoleanu, p. = N. Nicoleanu, Poezii şi proză (în volumul: N. Nicoleanu, Poezii şi proză, Vasile Cârlova, Poezii, C. Stamati, Poezii şi proză, publicaţie îngrijită de G. Bogdan-Duică). Bucureşti, Minerva, 1906. nistor, h. w. — Dr. î. Mstor, Handel und Wan-del in der Moldau bis zum Ende des 16. Jahr-hunderts. Nach den Quellen dargestellt von... Czernowitz, Pardini 1912. odobescu, icon. tr. = A. 1. Odobescu, Iconografia lui Traian. Bucureşti, Stabilimentul grafic Socecu & Teclu, 1888 (extras din Convorbiri literare).
otescu, cr. == 1. Otescu, Credinţele ţăranului român despre cer şi stele. Bucureşti, 1907. (Analele Academiei Române. Mem. sect. lit. Seria II.— Tom XXIX.)
PĂCALĂ, r. = Victor Păcală, Din etnografia comu-' nei Răşinari. Construcţiunea şi întocmirea locuinţei şi a celorlalte clădiri economice. [Publicat în revista Transilvania din Sibiiu,XLI, (1910), pag. 57-84.] pamfile, c[im]. = Tudor Pamfilel Cimilituri româneşti, introducţiune şi glosar. Bucureşti, 1908. (Voi. II din publicaţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română). pamfile, i. C. — Tudor Pamfile, Industria casnică la Români. Trecutul şi starea ei de astăzi. Contribuţiuni de artă şi tehnică populară. De .... Bucureşti, Socec, 1910. (Voi. VIII din colecţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română). pamfile, s. = Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la Români. Studiu etnografic de... Bucureşti. (VoL XI din publicaţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română). pamfile, j. iii = Tudor Pamfile, Jocuri de copii, Bucureşti, 1909. (Voi. VI din colecţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română.)
LV —
pancev = T, Paneevu, Dopulnenie na Bulgarskija reeniM otii N. Gerovti. PlovdivG, 1908. p ANTONESCU, A. = Petre Antoneseu, Amenajamen-tul pădurei după munţii statului. Muşoroa-ele mari şi mici din judeţul Muscel. (Extras . din buletinul ministerului agriculturei, industriei, comerciului şi domeniilor), Bucureşti, 1903.
p. antonescu, s. ~ Petre Antoneseu, Studiu general pentru punere în exploatare de complexe forestiere. (Extras din Buletinul ministerului domeniilor), Bucureşti, 1902. panţu, pr.= I. C. Panţu, Procent, promil, interese şi teoria conturilor curente. Braşov, Ciurcu, 1910.
papahagi, b. A. — Per. Papahagi, Basme aromâne şi Glosar. Bucureşti, 1905. papahagi, m. r. = Pericle N. Papahagi, Megleno-Românii. Studiu etnografico-filologic [cu Glosar]. Bucureşti, 1903. Partea I-1I. [Analele Academiei Române, Tom. XXV, Memoriile secţ. literare.]
papahagi, p. a. — Per. Papahagi, Parallele Aus-driicke und Redensarten im Rumânischen, Albanesischen, Neugrieehischen und Bulgari-schen. Inaugural-Dissertation zur Erlangung der Doktorwiirde der philosophischen Fakultât der Universitât Leipzig. Leipzig. Barth, 1908. pârvescu, C. = Pompiliu Pârvescu, Hora din Cartai. Cu arii notate de C. M. Cordoneanu. Bucureşti, 1908. (Voi. 1 din colecţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română.) păsculescu, L. p. = Nicolae Păsculescu, Literatură populară românească, adunată de... Cu 30 arii notate de Gheorghe Mateiu. (Voi. V din colecţia: Din viaţa poporului român. Culegeri si studii. Academia Română.) Bucureşti, Socec, 1910.
pătrăşcanu, s. A. = D. D. Pătrăşcanu, Schiţe şi amintiri. Iaşi, Viaţa Românească, 1909. pitiş, şch. = G. L Pitişi „Nunta în Şcheiu până pe la 1830“, în rev. nouă, I 104-112 şi 150-156.— „Jocuri de petrecere44, în rev. noua, i 231-236. —„Comori44, în rev. nouă, I 434-437. POPOVICI-BĂNĂŢEANU, V. M. = lofl Popovici-Bănă-ţeanu, Din Viaţa Meseriaşilor, nuvele. Cu o biografie de dl.’ Titu Maiorescu şi cu portretul autorului. Bucureşti, Biblioteca pentru toţi. (Fără an). prav. = Pravila Moldovei din vremea lui Vasile Lupu însoţită de K izvoarele sale, 2°^de varianta sa muntenească întrupată în îndreptarea legii a lui Mateiu Basarab, de S. G. Longinescu, 3° de tălmăcirea sa în franţuzeşte de A. Patrognet. (Voi. I din Legi vechi româneşti şi izvoarele lor). Bucureşti, Gobl, 1912. [Cifrele sânt cele din glosarul acestei lucrări. în parenteze se dau variantele precedate de un „Mold.44 s. „Munt.“, după cum varianta e din Pravila Moldovei sau din cea a Munteniei.] puşcariu, et. wb. = Dr. Sextil Puşcariu, Etymo-logisches Worterbuch der rumânischen Spra-che. I Lateinisches Element, mit Beruck-sichtigung aller romanischen Sprachen, von.., Heidelberg, Winter, 1905.
RÂDULESCU-CODIN, l. = C. Rădulescu-Codin, Legende, tradiţii şi amintiri istorice, adunate din Oltenia şi din Muscel de... Bucureşti [1910]. (Voi. X din colecţia: Din viaţa poporului român. Culegeri şi studii. Academia Română). RUSSO, s. = Alexandru Russo, Scrieri, publicate de Petre V. Haneş. Ediţiunea Academiei Române. Bucureşti, Gobl, 1908. [Cu un glosar.] sadoveanu, M. = Mihail Sadoveanu, Mormântul unui copil. Bucureşti, Minerva, 1906.
sadoveanu, p. s. — Mihail Sadoveanu, Povestiri de seară. Bucureşti, Minerva, 1910. şăineanu, d. tj. = Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbei române. Craiova, Samitca (ediţia I 1896, ediţia II Î908). samy-bey = [Ch. Samy-Bey FrascheryJ Diction-naire turc-franşais, par Diran Kelekian. Con-stantinopole, Mihran, 1911. sandu, s. = Constantin Sandu, Selecţiunea metodică a cerealelor şi bazele ştiinţifice ale selecţiunii. Bucureşti, Minerva, 1907. sandu-aldea, a. m. = O. Sandu-Aldea, Ape mari, nuvele şi schiţe. Bucureşti, Minerva, 1910. stamati, D. — Pah. T. Stamati, Dicionăraşu român eseu de cuvinte tehnice şi altele greu de înţeles de... întâiea ediciune.’ Iaşii, 1851. Tipografica Buciumului Romanii. stamati, p. = C. Stamati, Poezii şi proză (în volumul: N. Nicoleanu, Poezii şi proză, Vasile Cărlova, Poezii, C. Stamati, Poezi şi proză, publicaţie îngrijită de G. Bogdan-Duică). Bucureşti, Minerva, 1906. szinnyei = Szinnyei Jossef, Magyar tâjszotâr. A magyar tudomânyos Akademia megbizâsâbol szerkesztette... Budapest, Hornyânszky. Elso kotet A-NY, 1893-1896. Mâsodik kotet O-ZS, 1897-1901.
tafrali, s. = O. Tafrali, Scene din Viaţa Dobrogeană. Bucureşti, 1906. ţara oltului = Ţara Oltului, ziar săptămânal, social, economic. Făgăraş. (S’a extras „Glosarul44 de „cuvinte şi expresiuni populare44 din Ţara Oltului, în Transilvania, publicat de Ioan Berescu Brebenel, în nr. 12-44, a. 1909.)
tocilescu, mon. = Gr. G. Tocilescu, Monumentele epigraf!ce şi sculpturali ale Museului naţional de antichităţi din Bucureşti, publicate sub auspiciile Academiei române. Partea I, colecţiunea epigrafică a museului până la anul 1881. Bucureşti, 1902. turcu, e. = Ioan Turcu, Escursiuni pe munţii Ţerei Bârsei şi ai Făgăraşului, din punctul „La om“ de pe „Buceciu44 până dincolo de „Negoiul44. Descrieri, întregite cu schiţe istorice despre castelele şi Ţeara Făgăraşului. Braşov, Mure-şianu, 1896.
vasiliu, c. = Alexandru Vasiliu (învăţător la Tă-tăruşi, jud. Suceava), Cântece, urături şi bocete de-ale poporului, adunate de...; însoţite de 43 [de] arii notate de d-na Sofia Teodoreanu. Bucureşti, 1909 (Voi. IV din colecţia: Din viaţa poporului român, culegeri şi studii. Academia Română).
2.	Comunicări.
a.) h. i-xviii = Răspunsurile la Chestionarul lui Hasdeu, legate în 18 volume, cu următorul cuprins:
Voi. I. ARGEŞ
Pagina
2.	Curtea-de-Argeş, E. Baican
3-4. Grăbleşti, plaiul Lovişte, preo-
tul-învăţător I. Negoeseu (12/XI1 1884)
5-11. Slobozia, plasa Cotmeana-Gălâsesti, preotul D. Re-ceanu	(28/1	1885)
BOTOŞANI
13-14. Brăteni, plasa Ştefăneşti, învăţătorul I. Pe'trescu	(10/11	1885)
- LVI -
15 30. Brihueşti, plasa Siretiului, învăţătorul Gh. Vicol
31-40. Călineşti, plasa Siretiului, învăţătorul Gr. Gheorghiu
41-49. Cocorăni, învăţătorul comunei 50-81. Cristeşti, plasa Coşula, învăţătorul I. Iordăchescu
82-89. Poiana-lungă, plasa Siretiului 90-93. Fântânelele, învăţătorul C. Mandinescu 94-113. Rănghileşti, plasa Ştefăneşti, învăţătorul Gh. Th. Sireteanu
(24/11 1885)
(12/II 1885) (8/11 1885)
(1885) (16/1 1885)
(1/JI 1885)
(24/1 1885)
BRAILA
115-124.
125-164.
165-184.
185-198.
199-230.
231-250.
251-257.
258-265.
266-281.
282-291.
292-311.
312-321.
322-337.
338-357.
358-377.
378-399.
400-409.
410-445.
2-7.
8-19.
20-23.
24-47.
48-53.
54-75.
76-85.
86-95.
96-113.
114-123.
124-129.
130-137.
138-163.
164-173.
174-183.
184-187.
(1885) (XII 1884) (1884)
Oazasu, plasa Vădeni, învăţătorul T. N. Popârlan Ceacâru, învăţătorul P. Mi-hăescu Ootu-lung
Filipeşti, învăţătorul V. Dimitriu Laeu-Rezi Latinu, plasa Yădeni, învăţătorul Constantin Tudor	(28/XII 1884)
Naziru, plasa Yădeni, învăţătorul "V. Mocanii	(27/IV	1885)
Ruşeţu, plasa Balta, învăţătorul comunei.
Slujitorii-Alboteşti, plasa Balta, învăţătorul 1. Dan Slujitorii-Alboteşti, plasa Balta, preotul Şerbanu loniţă Stâncuţa-Stanca, plasa Balta, învăţătorul I. Păişescu	(31 /XII 1884)
Surdila-Greci
Suţeşti, plasa Yădeni, învăţătorul C. D. Văsculescu (?)
Tătaru, plasa Balta, învăţătorul Albu Bujoescu Tichileşti, plasa Vădeni Yiziru, plasa Balta, învăţătorul I. Demetrescu
învăţătorul N. Călinescu.
(Din spre baltă) învătătorul S. M. Cincu
(1/1 1885) (XII 1884)
(8/1 1885)
Voi. II. BUZĂU
Beceni, învăţătorul I. Constan-tinescu	(12/V	1885)
Blâjani, plaiul Slănic, învătătorul I. Milea	’ (5/VII 1885)
Boldeşti, învăţătorul T. Rădu-eăneanu ’	(10/IV	1885)
Chiojdu-Bâsca, plaiul Buzău, învăţătorul T. Poppescu (29/V, 22/X 1885) Cilibia, plasa Câmpul, învătătorul C. O. Păturescu	’	(l. /IY 1885)
Fundeni, plaiul Slănic, învăţătorul I. Ionescu Găvăneşti, plasa Câmpul, preotul Constantin Stănescu	(3l/XII 1884)
Găvăneşti, plasa Câmpul, învăţătorul’ Alexandru Georgescu (30/1 1885) Gherăseni, plasa Câmpul, învăţătorul S. Ionescu Gîodeanu-Siliştea, plasa To-hani, învăţătorul comunei Lipia, învăţătorul Ion Ştefan (1/V 1885) Macsenu, plasa Câmpul, învăţătorul N. Coman (24/Y, 5/YI 1885) Mărăcineni, învăţătorul N. Pope seu	’	(31/V 1885)
Pietroasa, plasa Tohani, învăţătorul A. Nestor	(2/V	1885)
Pogoane,învăţătorul comunei Săgeata, învăţătorul N. Efrem (1/V 1885)
188-201. Săruleşti, Preotul Constantin
Stănescu	(15/n	isSh)
202-205. Scurteşti, învăţătorul A. Georgescu	’	(12/IV	1885)
206-211. Stâlpu, plasa Sărata, învăţătorul I. Theodorescu ’	(28/1V 1885)
212-215. Tăbărăşti, învăţătorul G. Do-
brescu	(20/1V	1885)
216-237. Zărneşti-Câlnău, plaiul Slănic,
învăţătorul I. Ştefan	(29/IV	1885)
CONSTANŢA
238-240. Aliman, plasa Silistra-nouă, învăţătorul I. Alexandrescu
241-248. Beilicu, plasa SiMstra-nouă, învăţătorul N. Andriescu	(11/VII	1885)
249-260. Ciobanul, plasa Hârşova, învăţătorul G. A. Eftuşescu	(18/V1	1885)
261-268. Dăeni, plasa Hârşova, învăţătorul lonăşescu
269-278. Gârliciu, plasa Hârşova, învăţătorul D. Gavrilescu 279-284. Mârleanu, plasa Silistra-nouă, învăţătorul Al. Vasiliu
285-286. Oltina, învăţătorul Afc. Petru (4/VII 1885) 287-294. Parachioi, plasa Silistra-nouă,
învăţătorul I. Negrescu	(12/VII	1885)
295-306. Rasova, plasa Megidia, învăţătorul C. Măldărescu	(30/VI	1885)
307-318. Satu-nou, plasa Silistra-nouă,
învăţătorul Gh. Ştefănescu	(26/VI	1885)
319-320. Topal, plasa Hârşova, învăţătorul C. Mihăilescu
321-326. Urum-bei, plasa Hârşova, învăţătorul Adam (?)
Voi. III. COYURLUIU
2-7. Băleni, plasa Şiret, învăţătorul Paul Mităchescu ’	(27/IV	1885)
8-27. Bălintesti, învătătorul Gh.
Enache	’	(20/IX	1885)
28-35. Băneasa, plasa Horincea, învăţătorul Al. Grossu	(15/V	1885)
36-41. Băneasa, plasa Horincea, preotul V. Balaeş	(16/XI	1884)
42-60. Bereşti, plasa Horincea, învăţătorul P. Petro viei	(19/V	1885)
61-82. Braniştea, plasa Şiret, învăţătorul I. Tacu	(15/VI	1885)
83-92. Cuca, plasa Şiret, învătătorul
V. Magheru	(22/X	1884)
93-99. Cuca (Oasele), plasa Şiret, învăţătorul N. Andriescu	(22/XI	1884)
100-105. Cudalbi, plasa Şiret, învăţătorii C. Decusară şi M. Do-breanu	(1/VIII	1885)
106-113. Cavadineşti, plasa Horincea,
învăţătorul V. Duma	(15/V	1885)
114-125. Rogojeni (Chirileşti), plasa	*
Horincea, preotul T. Dobrea (18/XI1884,
6/VI 1885)
126-137. Rogojeni (Chirileşti), plasa
Horincea, învătătorul I. Ne-	\
grescu	(6/II	1885)
138-141. Deocheţi-Drăguşeni, plasa Horincea, învătătorul Gh. T. Va-sileanu (?) ’	(I7/X	1885)
142-147. Fârţăneşti* plasa Prut, învăţătorul Tutovanu	(18/11	1885)
148-161. Folteşti, plasa Prut, sachela-
rul M. Ţigău	(26/XI	1884)
162-189. Folteşti, plasa Prut, învăţătorul P. Antohe
190-203. Frumuşiţa, plasa Prut, învăţătorul C. T. Onose	(6/V	1885)
— LVII —
204-205. Galaţi, sachelarul M. Bujeniţă (6/XI 18B4) 206-221.	„ econom Gh. Theodorescu (23/Xl 1884)
222-223.	„ sachelarul I. Thoma	(3/X1I 1884)
224-237. Gănesti, învăţătorul C. Me-
linte	(1/V,	30/V	1885)
238-253. Jorăşti, plasa Horincea, învăţătorul Munteanu	(3/II	1885)
254-277. Lupeşti, plasa Horincea, învăţătorul G. Nicolau	(6/VII	1885)
278-283. Măcişeni, plasa Şiret, preotul-
învăţător N. Ionescu	(9/V	1885)
284-297. Mălusteni, învătătorul I. Şuş-
nea	(15/V	1885)
298-301. Mânjina, învăţătorul I. Hu-
zum	(21/IV	1885)
302-321. Mastacani, plasa Prut, învăţătorul D. Alboteanu	(II,	7/V1	1885)
322-339. Moscu, plasa Prut, învăţătorul D. Arghirescu
340-355. Oancea, plasa Prut, învăţătorul Em. I. Mironescu	(6/VI	1885)
356-375. Piscu, plasa Şiret, învăţătorul
N. Ţârcuş	(1885)
376-381. Prodănesti, învătătorul V. Dă -
nilă *	’	(31/VII	1885)
382-395. Şiviţa, plasa Prut, învăţătorul!. Prodănescu	(1/V	1885)
396-405. Slobozia-Conache, învăţătorul
V. I. Popa	(13/VIII	1885)
406-413. Smulţi, plasa Şiret, preotul T.
Sirieanu	(16/XI	1884)
414-421. Smulti, plasa Şiret, preotul D.
Râpă	(17/XI	1884)
422-435. Smulti, plasa Şiret, învăţătorul 1. I. Bejan	(7/VII	1885)
436-445. Târgul-Beresti, învătătorul T.
Coatu ’	(4/VII,	30/IX	1885)
446-459. Târgul-Bujor, învăţătorul P.
Boureanu	(5/VI	1885)
460-467. Tuluceşti (Odaia), învăţătorul
Gh. C.’ Ioaehim	(30/V	1885)
468-483. Tuţcani, plasa Horincea, învăţătorul I. Ştefănescu ^ (31 /V 1885) 484-493. Vârlezi, învătătorul (indescifrabil) ’	(15/11	1885)
494-509. Vlădesti, plasa Prut, învăţă-
torul’C. Sacanu	(6/VI	1885)
Voi. IV. DÎMBOVIŢA
2-19. Bălenii-sârbi, plasa Ialomiţa,
învăţătorul D. Poppescu	(14/VIII	1885)
20-41. Bălenii-români, plasa Ialomiţa, învăţătorul N. Simio-nescu (întocmai ca şi cel precedent, aceleaşi răspunsuri şi aceeaşi scrisoare)	(16/VIII	1885)
42-49. Bela, plaiul Ialomiţa, învăţătorul N. Petrescu	(XII	1884)
50-71. Bilciureşti, plasa Ialomiţa, învăţătorul Stan Stănescu (14/V, (22/X 1885)
72-79. Bogaţi, plasa Dâmboviţa, în-
văţătorul-preot G. Rădulescu (4/VI	1885)
80-95. Cobia, plasa Gobia, învăţătorul Şt. Istrătescu	’	(31/1	1885)
96-101. Corbişori, plaiurile unite Nuc-şoara-Dâmboviţa, preotul-învăţă tor I. Lupescu	(24/VI	1885)
102-111. Cucuteni, plaiul Dâmboviţa,
învăţătorul I. Stănescu	(9/VII	1885)
112-129. Finta, plasa Ialomiţa, învătătorul M. Rădulescu	’	(29/V	1885)
130-137. Izvoarele, plaiul Dâmboviţa-Ialo-
miţa, învăţătorul B. Mihălescu ra(l/lV 1885)
138-141. Măneşti, plasa Dâmboviţa 142-147. Petroaia, plasa Cobia, învăţătorul 1. Diamantescu	(21/IV	1885)
148-171.
172-187.
188-215.
216-237.
238-261.
262-309.
310-315.
316-331,
2-7.
8-13.
14-26.
27-30
31-44.
45-68.
69-78.
79-86.
87-96.
97-98.
99-110.
111-114.
115-118.
119-128.
129-130.
131-132.
133-136.
137-138.
139-140.
141-142.
143-156.
157-162.
163-168.
169-172.
173-178. 179-204.
Pietroşiţa, plaiul Ialomiţa, învăţătorii T. M. Vlăingioiu (?) şi D. Negoescu	(25/Xi 1884)
Poiana-de-sus, învăţătorul T.
Sebeşanu (dă vorbirea din Ba-nat-Comloş)	(VII 1885)
Raciu, plasa Dealul, învăţătorul Stan Negoescu ’	(18/X	1884)
Runcul, plaiul Ialomiţa, învăţătorul G. Secăreanu (întocmai ca cele din Pietroşiţa) (15/VII 1885) Săcuieni, plasa Dealul, învăţătorul B. Ionescu	(1885)
Sărdanu, plasa Bolintin, învăţătorul A Iliescu	(6/X	1885)
Slobozia - Moara, învăţătorul I. Constantinescu	(7/VI	1885)
Titu, plasa Bolintin, învăţătorul Ioan Rădescu	(IV	1885)
Voi. V. DOLJ
Adunaţii-de-Geormane, plasa Jiul-de-jos (şi Leul, jud. Roman aţi), învăţătorul C. Ionescu
Argetoaia, plasa Jiul-de-sus învăţătorul C. Alexandrescu (28/111 1885) Băileşti, plasa Balta, învăţătorul L Poppescu	’	(1885)
Bârca, plasa Balta, învăţătorul M. P. Virvescu	(29/1V	1885)
Bodăeşti, plasa Amaradia, învăţătorul I. Georgescu	(29/XI	1884)
Boteni, plasa Râuri-Argeşelu,
(din judeţul Muscel), învăţătorul I. Bădescu Breasta, plasa Ocolu, învăţătorul Şt. Ionnescu Bucovăţ, învăţătorul Plorea Ni-culescu ’	(29/1V 1885)
Bulzeşti, plasa Amaradia, învăţătorul M S. Bulzescu	(28/1V	1885)
Galopăru, învăţătorul C. Băr-bulescu
Căpreni, plasa Amaradia, învăţătorul P. Roşculescu	(29/XI	1884)
Oatanele, plasa Balta, învăţătorul V. Boureanu Cetatea, plasa Câmpul, învăţătorii 1 Petrescu şi A. Dimi-trescu	(30/1V	1885)
Cioroiaşu, plasa Balta, învăţătorul D. Pompiliu Ciuperceni, plasa Câmpul, învăţătorul S. Georgescu	(30/IV	1885)
Ciutura, plasa Dumbrava Comoşteni, plasa Jiul-de-jos, învăţătorul S. Constantinescu (24/1V 1885) Coţofenii-din-dos, plasa Jiul-de-sus, învăţătorul G. Ionescu (5/V	1885)
Coţofenii-din-faţă, plasa Jiul-de-sus, Al. Constantinescu Craiova, G. Tanoviceanu	(17/11	1886)
Secuiul, plasa Ocolul-Amara-dia,N. P. Guran (din Craiova) (30/VI 1885) Dobridoru. plasa Câmpul, învăţătorul N. Mihăiescu	m
Drănicu, plasa Jiul-de-jos, învăţătorul P. Marineanu	(2/V	1885)
Fântâna-Banului şi cătunul Moreni plasa Câmpul învăţătorii I. Predescu şi G.Popescu Filiaşi, plasa Jiul-de-sus, învăţătorii P. şi 1. Bădescu Floreşti, plasa Jiul-de-jos, învăţătorul Gh. Schintee	(1885)
I
*
- LYIII -
205—218. Galiciuica, plasa Câmpul, învăţătorul P. D. Ciocâlteu	(27/XI	1884,
23/X 1885)
219-232. Gângiova, plasa Jiul-de-jos, învăţătorul I. G. Antoniu	(12/1V	1885)
233-244. Ghercesti, plasa Ocolul, învăţătorul T. 1. Vâlcânescu	(6/IV	1885)
245-254. Goeşti, plasa Amaradia, învăţătorul I. Adamescu	(30/1V	1885)
255-264. Gogoşul, plasa Dumbrava, învăţătorul C. Stănescu	(1885)
265-266. Goicea-mare, plasa Balta, învăţătorul St. B. Galiceanu
267-270. Goicea-mică, plasa Balta, învăţătorul I. B. Momârleanu 271-276. Grindeni, învăţătorul I. Florescu (25/1Y1885) 277-283. Gubancea, plasa Jiul-de-sus, învăţătorul 1. Georgescu
285-292. Işalniţa, plasa Ocolul, învăţătorul Ionnescu	’	(10/IV	1885)
293-294. Locusteni, plasa Jiul-de-jos, învăţătorul N. Botescu 295-300. Măceşul-de-jos, plasa Balta, învăţătoarea Domnica Gheorghiu
301-310. Maglavit,învăţătorul I. Tescoveanu (4/V1885) 311-316. Mălăeşti, plasa Amaradia, învăţătorul Ilie Şerbănescu (3/V 1885) 317-322. Melineşti, învăţătoarea Lucsiţa Becerescu
323-328. Murgaşu, plasa Amaradia, învăţătorul M. Yassilescu	(27/IV	1885)
329-348. Negoeşti, plasa Amaradia, învăţătorul D. Constantine seu (10/IV	1885)
349-364. Peleşti, plasa Ocolul, învăţătorul C. Vulcăneseu	(8/V	1885)
365-372. Piscu, plasa Câmpul, învăţătorul N. Poppescu	(30/1V	1885)
373-378. Pleniţa, plasa Câmpul, învăţătorii M. P. Ciocâlteu, N. Po-târcă şi E[lena] Corcoveanu 379-384. Plosca, plasa Balta, învăţătorul I. Popilianu	(7/V	1885)
385-388. Poiana-de-sus, învăţătorul V.
Pretorianu	’	(25/1V 1885)
389-390. Poiana, plasa Câmpul, învăţătorii P. Chiriţescu şi S. Naiculescu
391-400. Risipiţi, plasa Câmpul, învăţătorul I. Negreţu
401-402. Salcia, plasa Jiu-de-sus, învăţătorul D. Georgescu 403-405. Sălcuţa
406-411. Scăeşti, plasa Jiul-de-sus, învăţătorul I. Săndulescu
412-426. Seaca-de-câmp, plasa Balta, învăţătorul Oprea Băleanu 427-432. Seaca-de-pădure, plasa Dumbrava, învăţătorul I. Vasilescu (24/1V 1885) 433-440. Secuiul, învăţătorul M. Ionnescu
441-444. Seliştea-Crucii, plasa Balta, învăţătorul N. Greblescu (30/1V 1885) 445-452. Simnicu, plasa Ocolul, învăţătorul I. Ionnescu	(24/1V 1885)
453-470. Tălpâşuî, Mierea, Amărăşti şi Zăicoiu, plasa Amaradia, învăţătorii G. Popilian, C. Vladimi-rescu,C. Poppescu, S. Vasilescu (15/IV 1885) 471-476. Tencăneu, plasa Dumbrava, învăţătorul comunei
477-480. Ţânţâreni, plasa Jiul-de-sus,
învăţătorul N. Pretorianu (30/IV 1885)
481-486. Vela, plasa Dumbrava, învăţătorul N. Bârsănescu	(2/V 1885)
Voi. VI. DOROHOIU
2-5. Sârbi, plasa Başeu, învătătorul (indescifrabil)
6-13. Târnauca, parohia Proboteşti,
preotul N. Sandovici ’	(25/1	1885)
FĂLCIIXJ
15-18. Albeşti, învăţătorul Al. D. Hol-ban
19-42. Băseşti, plasa Mijlocul-Prutul,
învăţătorul I. Ghibănescu	(13/V	1885)
43-46. Bohotin, plasa Podoleni, învăţătorul Al. Bucur	(1	/IX	1885)
47-54. Boţeşti, plasa Crasna, învăţătorul Pavel Onofreu ’	(28/IV	1885)
55-58. Bunesti, plasa Crasna, învătătorul Gh. C. Şendre	(20/VII	1885)
59-72. Covasna
73-76.	Cosmeşti, plasa Podoleni, învăţătorul P. Dăscălescu	(24/vn	1885)
77-88. Deleni, plasa Mijlocul, învăţătorul D. Daulja
89-108. Dodeşti, plasa Mijlocul-Prutul,
învăţătorul S. Bălţatu	(1/111	1885)
109-110. Dolheşti, învăţătorul A 1. Si-
mionescu ’	(31 /V	1885)
111-122. Iepureni, plasa Prutul-Mijlocul	(20/V	1885)
123-127. Găgeşti, plasa Prutul-Mijlocul învăţătorul C. Mircea 128-139. Grumezoaia, plasa Prutul-Mijlocul, învătătorul T. Pândele 140-147. Hurduci, plasa Mijlocul, învăţătorul G. V. Cireş	(16/V	1885)
148-169. Ivănesti, învătătorul G. Tode-
raşcu	’	(4/II	1885)
170-175. Mălăeşti, plasa Mi jlocul-Prutul,
învăţătorul Ghiga	(13/VII	1885)
176-179. Mosna, plasa, Podoleni, învăţătorul C. A. Trifan	(13/IX	1885)
180-185. Olteneşti, plasa Crasna, învăţătorul 1. Trandafiru	(15/IV	1885)
186-195. Păhueşti, plasa Podoleni, învăţătorul N. Sofronie
196-203. Roşieşti, plasa Crasna, învăţătorul’Gavril lancu	(26/IV	1885)
204-213. Şişcani, plasa Mijlocul, învăţătorul T. Manoliu 214-218. Stălineşti, plasa Prutul 218-225. Stoeşeşti, plasa Mijlocul-Prutul	(1885)
226-229. Zberoaia, plasa Podoleni, învăţătorul N. Oghinescu	(10/V	1885)
GORJ
231-232. Bâlta, plaiul Vulcan, preotul
Grigore Bălteanu	(1884)
233-234. Părâu, plaiul Vulcan, preotul
Gh. Cârstoiu	(14/11 1885)
235-238. Mânăsti rea Polovragi, superiorul mănăstirii Dionisie Niko-laiyoviţ
Voi. VII. IALOMIŢA
2-21. Alexeni, plasa Câmpul, învă-ţâtorul-preot I. Negulescu 22-45. Borăneşti, plasa Câmpul, învăţătorul C. Ionescu	(31/X1I 1884)
46-65. Broştenii-noi, plasa Câmpul,
învăţătorul G. Poppescu	(1885)
66-73. Cacomeanca (Mănucu), plasa Borcea, învăţătorul D. Ionescu
74-79.	Ceacu, plasa’ Borcea, învăţătorul M. Michăilescu
80-93. Cegani, plasa Balta, învătătorul G. Nicolescu	’	(11/X1I	1884)
94-101. Chioara, plasa Balta, învătătorul D. Pavelescu (2/X1I 1884, 5/VI1885)
(1884)
(6/1 1885)
- LIX -
102-109. Ciochina, plasa Ialomiţa, învăţătorul M. Dobrescu	(2/1	1885)
110-117. Cocargeâ, plasa Borcea, învăţătorul comunei	(XII	1884)
118-125. Copuzu, plasa Ialomiţa, învăţătorul A. Copuzeanu	(1884)
126-141. Cosâmbeşti, plasa Ialomiţa, Învăţătorul Şt. Dobrescu 142-167. Coşereni, plasa Câmpul, învăţătorul D. Georgescu	(24/11	1885)
168-179. Dudeşti, plasa Balta, învăţătorul C. Theodorescu ’	(1/1	1885)
180-201. Gârbovi, învătătorul M. Rădu-
lescu	’	(23/IV	1885)
202-217. Grindu, plasa Câmpul, învăţătorul D. Ştefănescu	(29/XII	1884)
218-241. Iazu, învăţătorul-preot A. Petru
242-249. Larga, Plasa Ialomiţa, învăţătorul Th. Mănescu
250-301. Lupsanu, plasa Borcea, învăţătorul T. Theodorescu	(10/X11	1884)
302-309. Malu, învăţătorul Ion Canciu 310-323. Mărculeşti, plasa Balta, învăţătorul I. Mănescu
324-331. Ograda, plasa Balta, învăţătorul I. Constantinescu	(XII	1884)
332-351. Perieţi, plasa Ialomiţa, învăţătorul At. Stoenescu
352-366. Petroiu, plasa Borcea, învăţătorul I. Teodorescu
367-378. Piua-Petrii, plasa Balta, învăţătorul comunei	(28/XII	1884)
379-402. Poiana, plasa Ialomiţa, învăţătorul A. Bărbulescu	(1/1	1885)
403-410. Poiana, plasa Ialomiţa, învăţătorul R. Bărbulescu	(1/1	1885)
411-432. Pribegi, plasa Ialomiţa, învăţătorul A. Bărbulescu (l/IIl, 1/V1 1885)
433-474. Răviga, plasa Ialomiţa, învăţătorul C. Alexandrescu 475-478. Slobozia, plasa Ialomiţa, învăţătorul I. Ionescu	(27/XI	1884)
479-500. Şocariciu, plasa Borcea, învăţătorul P. Theodorescu	(1885)
501-517. Ţăndărei, plasa Balta
Voi. VIII (1). IAŞI
2-3. Andrieşeni-Iepureni, com. lepu-reni, plasa Turia, învăţătorul Sava Mândru
4-13. Aroneanu, com. Copou, plasa Turia, preotul Maxim Dăscălescu 14-31. Aroneanu, com. Copou, plasa Turia
32-65. Bădeni, plasa Bahluiu, învăţătorul S. H. Velişcu	(14/V	1885)
66-93. Bădeni, preotul 1. Em. Rugescu (5/V11 1885)
94-105. Băiceni, plasa Bahluiu, învăţătorul D. Georgescu	(27/V	1885)
106-115. Belceşti, plasa Bahluiu, preotul I. Movilescu
116-123. Bivolari, plasa Turia, învăţătorul V. Tanasachi	(21/VI	1885)
124-131. Bivolari, plasa Turia, preotul Gh. Vrânceanu 132-135. Cătunele Blândeştii-Raiu, Cămin ăreşti şi Târgu-Ţigăneşti, com. Cârniceni, plasa Turia, învăţătorul M. Lazăr	(20/V	1885)
136-139. Bosia, plasa Branişte, învăţătorul I. Sofîicu '	(6/V	1885)
140-147. Buciumi, plasa Codru, învăţătorul V. Lohan	’	(4/V	1885)
148-149. Cătunele Bârleşti, Ierbiceni, Spinoasa, com. Bârleşti, plasa Bahluiu, învăţătorul I. Georgescu
150-153. Bulbucani, com. Gropniţa, preotul I. Petrovanu ’	(10/VII	1885)
154-161. Biserica Bârnova, com. Buciumi, plasa Codru, preotul Gh. Mireuţe	(2/XU	1884)
162-179. Cârjoaia, plasa Bahluiu, învăţătorul I. Gheorghiu 180-198. Chişcăreni, com. Şipotele, plasa Bahluiu, învăţătorul G. Bottez 199-202. Ciurea, plasa’Codru, învăţătorul P. Ionescu
203-210. Comarna-de-sus şi -de-jos,com.
Poieni, plasa Codru, preotul
C.	Oana
211-222. Copou, plasa Copou-Turia, învăţătorul V. Mircea 223-230. Corneşti, com. Miroslova, învăţătorul P. Teodorescu 231-234. Costuleni, plasa Branişte, învăţătorul I. Petro v 235-240. Crucea, com. Sirca, plasa Câr-ligătura
241-248. Cucuteni, plasa Stavnicu, preotul Al. Arbore 249-250. Cucuteni, com. Băiceni, plasa Bahluiu, învăţătorul V. Hor-nescu
251-270. Cucuteni, plasa Stavnicu, învăţătorul Carare 271-280. Cucuteni, com. Băiceni, plaşa Bahluiu, învăţătorul V. Hor-nescu
281-285. Dădeşti, com. Băiceni, plasa Bahluiu, preotul Cosma
286-292. Galata, plasa Codru, învăţătorul şi învăţătoarea Brăila 293-304. Gâureni, com. Miroslava, plasa Stavnicu, învăţătorul M. Lu-pescu
305-308. Golăeşti, plasa Branişte, preotul Zaharia Simionescu
309-312. Golăeşti, plasa Branişte, învăţătorul G. T. Poppoviciu 313-316. Goroni, com. Tomeşti, preotul
A. Pătraşcu	%
317-324. Gropniţa, plasa Copou, învăţător ui 1. Vasiliu	(28/IV	1885)
325-336. Gropniţa, plasa Copou, preotul
Gh. Ursachi	(10/VI	1885)
337-346. Gropniţa, plasa Copou, învăţătorul I. Vasiliu	(2/VI	1885)
347-352. Hodora, com. Cotnari, plasa
Bahluiu, învăţătorul C. Liciu (10/V 1885)
353-362. Horleşti, com. Cucuteni, plasa Stavnicu, învătătorul T. Po-povici	\	(I/V 1885)
Voi. VIII (2). IAŞI
2-5. Icuşeni, com. Stânca, plasa Branişte, învăţătorul M. Stoica (27/V	1885)
6-9. Lungani, com, Sârca, plasa Cârligătura, preotul D. I. Speranţă
10-13. Măcăreşti, com. Costuleni,plasa Branişte, învăţătorul N. Ionescu	’	(25/V 1885)
14-19. Măcăreşti, eoni Costuleni, plasa Branişte, preotul A. Romano 20-23. Mânjeşti, com Mogoşeşti, plasa
Stavnicu,învăţătorul E.Coşma (22/IV 1885) 24-27. Miroslava, plasa Stavnicu,
preotul G. Ionescu	(5/XII	1884)
28-49. Miroslava, plasa Stavnicu, învăţătorul P. Teodorescu	(15/VI	1885)
50-53. Mogoşeşti, plasa Stavnicu, învăţătorul Al. Popov’ci	(24/IV	1885)
(2 VI 1885) (1885) (1885)
(12/1 1885) (5/V 1885) (2/V 1885) (25/V 1885) (2 2/V 1885)
(l/XI .1885) (13/V 1885)
(27/V 1885) (25/X 1884)
(4/V 1885) (l/XII 1884) (6/V 1885)
- LX -
54-57. Moreni, com. Prisacani, plasa
Branişte, preotul N. Ionescu (8/XII 1884) 58-63.'Movileni, plasa Copou-Turia,
învăţătorul D. Ionăşescu (30/1V 1885) 64-71. Cătuna Osoiu, com. Tomeşti, plasa Codru, învăţătorul ’I.
Bunescu
72-77. Perieni, com. Cârnieeni, plasa
Turia, învăţătorul A. Dobrea (1/V 1885)
78-88. Podul-Iloaei, învăţătorul I. Mi-ronescu
89-94. Poieni, plasa Codru, învăţătorul
A. V. Vassiliu	’	(9/V	1885)
95-106. Popeşti, plasa Cârligătura, învăţătorul N. A. Petriceanu
107-112. Popeşti, plasa Cârligătura,
preotul D. Kostino	(10/VII 1885)
113-116. Podul-Iloaei, preotul A. Lăză-rescu
117-118. Prisacani, plasa Branişte, învăţătorul (indescifrabil)
119-120. Prisacani, plasa Branişte, preotul sachelar Gh. Agappe	(10/XII 1884)
121-136. Rediul-lui-Tatar, com. Tău-
teşti, învăţătorul Gr. S. Creţu (1/V 1885)
137-138. Rediul-lui-Tatar, plasa Copou, preotul Gr. Constantin eseu
139-148. Româneşti, com. Movileni,plasa
Copou, învăţătorul	I.	Poppa (20/IV	1885)
149-158. Radem, com. Roşea ni, pîasa Turia-Copou, preotul sachelar St. Ursachi 159-162. Roşcani, plasa Turia, învăţătorii St. Mironescu şi A. Lau-reseu (?)	(16/V	1885)
163-170. Sculeni, învătătorul P. Hu-
şianu	’	(12/V, 21/V 1885)
171-174. Sineşti, plasa Cârligătura, preotul econom C.	Ionescu	(22/X	1884)
175-176. Sineşti, plasa Cârligătura, învăţătorul S. Dimitriu
177-190. Sipote, plasa Bahluiu, preotul
A. Bottez	(22/X	1884)
191-198. Sipote, plasa Bahluiu, învăţătorul G. Gorescu	’	(9/V	1885)
199-202. Sârca, plasa Cârligătura, învăţătorul Mancaş	(30/1V	1885)
203-210. Stânca, plasa Branişte, învăţătorul Gr. Bantaş 212-216. Storneşti, com. Sineşti, plasa Cârligătura, învăţătorul N.
Teodorescu	(10/V	1885)
217-224. Târgul-Frumos, preotul G. Gri-goriu «
225-232. Târgul-Frumos, preotul G. Tal-
palaru	(29/X	1884)
233-238. Tomeşti, plasa Codru, parohul N. Patraşcu (?)
239-242. Tomeşti, plasa Codru, învăţătorul Podhaischi
243-246. Ţuţora, învăţătorul Negrescu (20/1V 1885) 247-248. Vaiea-adâncă, com. Galata, plasa Codru, preotul C. D.
Gheuca
249-256. Voineşti, plasa Stavnicu, preotul Gh. Grosu 257-262. Voineşti, plasa Stavnicu, învăţătorul comunei 263-272. Voro veşti, com. Mir o slava, pîasa Stavnicu, învăţătorul G. Gri-goriu	’	(8/V	1885)
273-294. Zaboloteni, comuna Hermeziu, plasa Turia, învătătorul Andriescu	’	(20/VH	1885)
295-299. Zahorna şi Horleşti, com.
Tăuteşti, preotul V. Suce-
vanu	(1885)
299-304. Zahorna, com. Tăuteşti, plasa
Copou, învăţătorul T. Popescu (9/V 1885)
2-15.
16-21.
22-33.
34-37.
38-47.
48-53.
54-57.
58-65.
66-79.
80-111.
112-119.
120-134.
135-136.
138*149.
150-161.
164-185.
186-191.
192-197.
198-209.
210-217.
218-227.
228-239.
240-261.
262-275.
276-300.
301-332.
333-358.
359-370.
371-380.
381-392.
393-402.
Voi. IX. MEHEDINŢI
Baia-de-aramă, Tismana, etc.,
I. D. Spineanu, licenţiat în drept, profesor-suplinitor la gimnaziul din Turnu-Seve-rin	(U/II	1887)
Bistriţa, plasa Ocolul, învăţătorul C. Drăghicescu Branişte, plasa Câmpul, preo-tul-învăţător G. Puşcăşanu (8/V	1886)
Cătunele, plasa Motru-de-sus, preotul G. Prundeanu, învăţătorul G. Roşul eseu	(XII	1885)
Cleşneşti, com. Glogova, plasa Motru-de-sus, învăţătorul-preot I. M. Păunescu ’	(25/V	1885)
Comăneşti, plaiul Cloşani, învăţătorul N. N. Sârbulescu Cos’oveţu, plasa Dumbrava, preotul-învătător C. Bunge-ţeanu	(10/XII	1884)
Isverna, plaiul Cloşani, preotul R. Popescu	(11/1	1885)
Prunişor, plasa Ocolul, preotul G. Manianu	(1884)
Rudina, plaiul Cloşani, învăţătorul D. Cerbulescu Şişeştii-de-jos, plasa Ocolul, preotul C. Ionescu	(28/X1I	1884)
Vânjul-mare, plasa Blahniţa, învăţătorul R.	Mihăileanu (2/V	1885)
Plasa Dumbrava
MUSCEL
Albeşti, învătătorul N. Isbă-şanu	’	(8/VI1	1885)
Băjeşti, plasa Râuri-Argeşei, învăţătorul N. Panaitescu (i 9/VI, 20/X1885) Balileşti, plasa Râurile, preotul Ioan Bălilescu Balileşti, plasa Râurile, Învăţătorul Al. Nicolescu	(12/V1	1885)
Cetâţenii-din-deal, plaiul Dâm-boviţa, învăţătorul C. Enă-chescu	(26/V	1885)
Ciumeşti, plasa Rîuri-Argeşel, învăţătorul T. Marinescu	(3/VII	1885)
Coteşti, plaiul Nucşoara, învăţătorul C. Becuţu	(22/X	1884)
Davideşti, plasa Râuri-Argeşel, învăţătorul M. Popescu	(3/VI	1885)
Glâmbocel, plasa Podgoria, învăţătorul N. Vasilescu	(7/V	1885)
Godeni, plaiul Nucşoara, învăţătorul P. Diaconescu Hârtieşti, plasa Râuri-Argeşei, învăţătorul I. Iorgulescu	(V	1885)
Măţău, plasa Dâmboviţa-Nuc-soara, învătătorul 1. Vişo-i’anu	’	(20/V,	10/XI	1885)
Mi cloşani, plaiul Dâmboviţa, preotul A. Dâmboyiţeanu Micîoşani, plaiul Dâmboviţa, învăţătorul I. Prunescu (31 /V 1885) Mihăeşti, plasa Râuri-Argeşel, învăţătorul I. Enăchiescu	(4/VI	1885)
Sehitul-Goleşti, plaiul Nucşoara, învăţătorul N. Anastasescu	(28/V	1885)
Poienari, plasa Râuri-Argeşel, învăţătorul Gh. Gh. Muşeteseu (23/V 1885) Rădeşti, plasa Râuri-Argeşel, învăţătorul C. Petrescu	(29/VI	1885)
— LXI -
403-412. Slănic, plaiul Nucşoara-Dâm-boviţa, învăţătorul Gh. Bă-descu	(22/VIII1885)
413-426. Stâlpeni, plaiul Râuri, învăţătorul C. Diaconescu	(YI 1885)
427-432. Ţiţeşti, plasa Râuri, învăţătorul I. Nicolăescu
433-444. Valea-Mare, plaiul Dâmboviţa,
învăţătorul G. B. Ţuţuianu (30/V 1885) 445-463. Valea-mare, plasa Podgoria,
preotul A.M. Paraschivescu (4/11,28/IX1885) 464-469. Văleni, plaiul Dâmboviţa, învăţătorul I. V. Duculescu	(21/V 1885)
470-479. Văleni, plasa Podgoria, învăţătorul C. Nicolescu	(1 /VII 1885)
480-489. Vlădeşti, plasa Râuri-Argeşel,
învăţătorul I. Vasilescu	(! /Vil 1885)
490-505. Voineşti, plaiul Dâmboviţa,
învăţătorul I. Aldoiu	(25/VI 1885)
506-507. Vultureşti, plasa Argeşel-Râu-
rile,învătătorulMoisePopescu (24/VÎ 1885) 508-511.	’	E.	Pascal	(23/V	1885)
Voi. X. NEAMŢU
2-13. Bălţăteşti, plasa De-sus-Mijlocui, învăţătorul T. Bălănescu (29/1V 1885) 14-17- Bărgăoani, plasa Mijlocul, învăţătorul V. Şemeşanu	(19/V 1885)
18-27. Bistricioara-Grinţieş, plasa Piatra-Muntele, preotul Gh. Baltă (8/V 1885) 28-41. Bistricioara, plasa Piatra-Mun-
tele, preotul O. Alessandrescu (8/V 1885) 42-63. Gura-Bistricioarei, plasa Piatra-Muntele, învăţătorul P.
Căderea	*	(1/V	1885)
64-75. Bistricioara-Grinţieş, plasaPiatra-Muntele, învăţătorul Ro-şescu	’	(6/V	1885)
76-79. Bodeştii-Precistei, învăţătorul I. Hanganu 80-83. Petricani-Boiştea, preotul (indescifrabil)
84-89. Bozieni, plasa De-sus-Mijocul, învăţătorul Gh. Theodorescu
90-91. Budeşt i-Ghicăi, plasa Mijlocul,
învăţătorul L. Matasariu	(11 /IV 1886)
92-93. Budeştii-Ghicăi, plasa Mijlocul, preotul (indescifrabil)
94-101. Buhalnita, învătătorul Gh. Căderea ’	’	(26/IV, 22/VI 1885)
102-115. Buhuş, învăţătorul Gh. Nicolau (1885) 116-127. Buhuş, parohii Gh. Dimitrescu
şi Gr. Mitru	(1885)
128-135. Cârligi, plasa Piatra-Muntele,
învăţătorul I. Verdeanu	(22 IV 1885)
136-139. Cârligi, plasa Piatra-Muntele,
parohul I. Stăcescu	(15/V	1885)
140-145. Costişa, plasa Bistriţa, preoţii
V. Dimitriu şi Gh. Mihăilescu (1/V 1885)
146-182. Cracaoani, plasa Piatra-Mmitele, învăţătorul Gr. Nicolau (1/V 1885) 183-196. Cracaoani, plasa Piatra-Muntele, preoţii Stahi, G. Verdian,
V. Ghiorghiescu şi D. Marin (10/V 1885) 197-200. Davideşti, com. Păstră veni, în -
vâţătorul-diacon G. Vasiliu (?) (24/IV 1885) 201-242. Doamna-Mănăstirea Bistriţa, plasa Piatra-Muntele, învăţătorul Gh. Constantiniu (1/V, 2/V1 1885) 243*250. Dragomireşti, învătătorul I.
Căllin	’	(18/1V 1885)
251-256. Filioara, învăţătorul Gh. A. Po-
poviei	(5/V	1885)
257-272. Frumoasa şi Bălcani, comuna Tazlău, plasa Bistriţa, învăţătorul 1. Mironescu	(15/V 1885)
273-286.
287-302.
303-308.
309-312.
313-322.
323-324.
325-328.
329-330.
331-344.
345-348.
349-364.
365-370.
371-381.
382-385.
386-393.
394-397.
| 398-404.
J 405-408.
| 409-412.
#
! 413-414.
j
| 415-434.
|
| 435-438.
| 439-462. 463-472. 473-488. 489-492. I 493-502. 503-504. 505-506. 507-508. 509-510. 511-514. 515-530. 531-552. 553-564.
565-575.
576-577.
578-593.
Galu, plasa Piatra-Muntele, Gh.
Gavri’iţanu	(7/IV	1885)
'Gărcina, plasa Piatra-Muntele, preotul I. Teofănescu	(12/1V 1885)
Grumăzesti, plasa De-sus-Mijlo-
‘	(l/m 1885)
1885)
1885)
cui, preotul Marin Mirăuţă Grumăzesti, plasa De-sus-Mij-locul. învătătorul V. Sevine-scu	(20 /V	1885)
Hangu, învătătorul Gh. Leo-nescu 1	(10/VI	1885)
Humuleşti, preotul Teofan Focşa
Humuleşti, învăţătorul-preot I.
Possa 5	^	(21/V	1885)
Lunca, com.	Vânătorii-Neam-
ţului, preotul I. Theodorescu Margine, preotul (indescifrabil)	(18/V	1895)
Târgul-Neamţu, preotul I. Possa Negreşti, com. Dobreni, învăţătorul I. N. Mironescu (11/IV, 20/1X Pângăraţi, plasa Piatra-Muntele, preotul	Gh.	Grigoriu	(10/V
Petricani, plasa De-sus-Mijlo-cul, învăţătorul C. Vrânceanu Graşi, comuna Petricani, preotul C. Pienescu Tărpeşti, comuna Petricani, preotul I. Stamati Boişte, comuna Petricani, învăţătorul N. Bieleanu Petricani, parohul 1. Stamati Petricani, parohul Toma Sco-bai
Preuteşti, com. Timişeşti, preotul G. An tist eseu	(2/XII
Preuteşti, com. Timişeşti, învăţătorul N. lordăcheseu	(22/V
Schitul Răpciune, com. Hangu, plasa Piatra-Muntele, învăţătorul P. Sălăgeanu	(9/VII
Roznov, învăţătorii C. Gervescu şi Gh. Teofănescu	(1/V
Ghigoeşti, com. Şerbeşti, plasa Piatra, învăţătorul I. Neculati (20/IV Silişte, plasa Bistriţa, preoţii comunei
(20/V
Siliştea, plasa Bistriţa, învăţătorul Gh. Popoviei	(22/V
Talpa, plasa De-sus-Mijlocul, învăţătorul G. Anghel	(18/V
Tazlău, plasa Bistriţa, învăţătorul-preot Gr. Stupcanu (27/IV Tazlău, plasa Bistriţa, parohul Gr. Coste
Timişeşti, plasa De-sus-Mijlocul, învăţătorul V. Chirieac Timişeşti,’ plasa De-sus-Mijlocul, preotul Iordachi Nicolau (29/V Topoliţa, com. Humuleşti, învăţătorul Gr. Alisandreseu^
Urecheni, plasa De-sus, învăţătorul D. Iordăchescu	(15/V
Uscaţi, plasa Mijlocul, preotul V. Mareş	^	v	(7/V
Uscaţi, plasa Mijlocul, învăţătorul I. Dumbravă (10/XI, 30/V Valea-albă, comuna Uscaţi, plasa De-sus-Mijlocul, preotul V. V, Mareş	(15/IV
Vânători-Dumbrava-roşie, plasa Piatra, preotul G. I. Mironescu Vânătorii-Neamţului, plasa De-sus, D. Resmiriţă Zeneşti, plasa Bistriţa, învâ-/ţătorul V. Parie ’	(l/IV	1885)
1884)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
1885)
- LXII -
Voi. XI. OLT
2-13. Alimăneşti-Isvoarele, învătătorul 0.’1. Corbeanu 5 (14/VIiI 1885)
14-23. Bălăneşti, învăţătorul O. D. Ali-
mănescu - ’	(30/1	1885)
24-35. Chilia, plasa Oltul, învăţătorul
Anton Preot Teodor ’	(24/1	1885)
36-43. Constantineşti, învăţătorul P.
~ Rădulescu	’	(12/1	1885)
44-49. Comuna Crăciuneii-de-sus, plasa Şerbâneşti, învăţătorul M. A.
Popescu’	’	(24 /V 1885)
50-53. Cucuieţi, pîasa Vedea, preotul I. Niţulescu	(8/II	1885)
54-69. Gura-Bouîui, pîasa Oltul, învăţătorul, I. Drăgulescu	(28/1	1885)
70-83. Ibăneşti, plasa Vedea, învăţătorul B. Stănculescu	(VI	1885)
84-85. Mereni, plasa Vedea, preotul
I. Ciorieeanu	(V	1885)
86-91. Mogoşeşti, plasa Vedea, învăţătorul I. Voiculescu	(8/J	1885)
92-105. Negreşti, plasa Vedea, preotul
S. Alexandrescu	(28/11	1885)
106-111. Oteştii-de-sus, plasa Oltul, învăţătorul Gh. Stănescu	(12/1	1885)
112-123. Potcoava, învăţătorul Ioan An-
gelescu	(24 /V 1885)
124-127. Rădeşti, plasa Vedea, preotul
I. Theodorianu	(21/1	1885)
128-141. Râjleţul-Govora, plasa Oltul,
preotul D. Bălan	(27/1	1885)
142-162. Râjleţul-Vieroşu, plasa Vedea,
preotul L Preoţescu (12/11, 22/X 1885)
163-173. Scornicesti, plasa Vedea, învăţătorul D. Leţu (?)	(1885)
174-185. Segarcea-din-vale, învăţătorul
M. Armeanu	(10/1	1885)
186-209. Spineni, plasa Vedea, învăţătorul Gh. Stănescu	(II	1885)
210-213. Tempeni, plasa Mijlocul, învăţătorul M. Ionescu	(14/11	1885)
214-217. Urluiasea, plasa Oltul, preotul I. Stănescu	(Bl/I	1885)
218-225. Valea-Merilor, plasa Mijlocul,
învăţătorul Gh.,D. Marinescu (1/II1 1885)
226-243. Vaţa, plasa Oltul, învăţătorul
Nestor Constantin	(10/11	1885)
244-257, Viişoara-Mârunţei, plasa Şer-bănesti, învătătorul Gh. Popescu	(3/1,	23/X	1885)
258-263. Vlaicu, plasa Vedea, învăţătorul I. Necşulescu	(30/V	1885)
PRAHOYA
265-270. Băicoiu, plasa Filipeşti,învăţătorul St. Alexandrescu ’	(4/VII	1885)
271-309. Brebu, plaiul Prahova, preotul Gh. Brebeanu şi învăţătorul Ioan Dinulescu
310-315. Călineşti, plasa Filipeşti, învăţătorul Ilie Georgescu	(5/1	1885)
316-331. Drajna-de-sus, plasa Teleajen,
învăţătorul D. Basilescu (10/VII, 8/X 1885) 332-348. Măgu’reni, plas-a Filipeşti, învăţătorul Dermonescu 349-354. Mălăeşti, plasa Podgoria-Cri-cov, preotuî-învătător G. I.
.	'	Voiculescu	(30/XII	1884)
355-358. Măneşt, plasa Filipeşti, învăţătorul N. Preutescu	(9/V	1885)
359-370. Mărginenii-de-sus, plasa Filipeşti, preotul Andrei Bâdescu (29/XI 1884) 371-376. Nedelea, plasa Filipeşti, preotul -
învăţător A. Ionescu	(IV	1885)
377-386. Ploeştiori, plasa Târgşor 387-392. Proviţa-de-jos, învăţătorul P. Georgescu
393-398. Râncezi, plasa Teleajen, învăţătorul St. Sersca	(12/VI	1885)
399-406. Scâeni, Plasa Podgoria, învăţătorul D. Mihăilescu	(30/IV	1885)
407-414. Sinaia, plaiul Prahova, învă-
ţătorul P Chitianescu	(8/V	1885)
415-424. Stari-Chiojd, plaiul Teleajen, învăţătorul C. Poppescu
PUTNA
426-431. Făurei, plasa Gârlele-Bilieşti 432-465. Găuri, pTasa Vrancea 466-481. Ireşti, plasa Gârlele, învăţătorul A. S. Minculescu
482-497. Năruja, plasa Vrancea, învăţătorul I. Chiceorea(?)	(31/1 1885)
498-514. Palten, plasa Vrancea, învăţătorul C. Sâulescu	(18/XII 1884)
515-520. Răcoasa, plasa Zăbrăuţi
Voi. XII. 1UMNICUL-SĂRAT
2-11. Bălâceanu, plasa Râmnicul-de-sus, învăţătorul D. Dâmianu 12-89. Bogza, plasa Marginea de-sus învăţătorul C. Şt. Negoescu
90-103. Buda, plaiul Râmnicul, învăţătorul M. Chiriţescu
104-107. Budeşti, preotul-învăţător P.
Rădulescu	(12/XI	1884)
108-131. Corbu, plasa Marginea-de-jos,
învăţătorul Coman R. Oană (XI 1884) 132-133. Dediuleşti,plasa Râmnicul-de-
sus, preotul I. Moisescu (18/XII 1884)
134-146. Dediuleşti, plasa Râmnicul-de-sus, învăţătorul
147-152. Domniţa, plasa Grădiştea, învăţătorul V. Theodorescu (2/XII 1884) 153-164. Jirîău, plasa Grădiştea, învăţătorul P. Anghelescu	(28/XI	1884)
165-190. Obiîeşti, plasa Marginea-de-
jos, învăţătorul A. V. Mogoş (3/IÎ1 1885) 191-199. Răcoasa şi Pădureni, plasa Răcăciuni (jud. Putna), învăţătorul Gh. L Balaban	(1885)
200-211. Sgârciţi, plasa Râmnicul-de-
sus, învăţătorul FI. Balaban (22/11 1885)
212-222. Slobozia, cătunul Coroteni,
preotul I. Ionescu	(28/11	1885)
223-232. Tâmboeşti, plasa Marginea-de-sus, învăţătorul C. Dimitrescu 233-252. Vişani, plasa Grădiştea, învăţătorul C. Poppescu	(30/Xi	1884)
ROMANAŢI
254-256. Cilieni, învăţătoarea Teodora
Popescu ’	(8/V	1885)
257-267. Rusăneştii-de-jos, învăţătorul
Florea Popescu	(8/V	1885)
268-269. Gostavăţul, plasa Ocolul, învăţătorul D. Poppescu	(28/XII	1884)
270-271. Leu, plasa Ocolul, învăţătorul Marin Stănescu
SUCEAVA
273-280. Baia, plasa Moldova, învăţătorul P. Cucescu
281-283. Bogdăneşti, învăţătorii Gh. I.
Grigorescu şi N. Cârlănescu (29/V 1885) 284-297. Borca, învăţătorul I. Solescu (24/V 1885)
298-306. Broşteni, plasa Muntele, învăţătorul M. Lupescu	(1885)
— LXIII -
307-314.
315-818.
319-338.
339-348.
349-352.
353-360.
361-362.
363-369.
370-383.
384-389.
390-397.
398-399.
400-407.
408-425.
426-437.
438-449.
450-460.
461-470.
471-494.
495-502.
503-536.
537-544.
545-566.
567-575.
576-581.
582-595.
596-605.
606-613.
2-5.
6-19.
20-21.
22-31.
32-39.
40-45.
46-58.
59-74.
75-94.
Broşteni, plasa Muntele, funcţionarul de la subprefectură C.
I. Ştefănescu
Brusturi, com. Drăgănesti, învăţătorul N. I. Giucă ’	(2l/IV 1885)
Dolhasca, plasa Şiret, învăţătorul I. T. Stupkanu Dolheşti
Dorna-Gura-Negrii,plasa Muntele, învăţătorul P. Ciolan . (18/V 1885) Farcaşa, plasa Muntele Forăşti, plasa Moldova-Şomuz, învăţătorul N. Theodorescu (6/VI 1885) Găineşti, com. Mălini, învăţătorul V. C. Trifan Giurgeşti, învăţătorul I. Bon-descu
Horodniceni şi Rotopăneşti, plasa Şomuz-Moldova, învăţătorii T. Liţescu şi V. Vamanu Lămăşeni, plasa Şomuz, învăţătorul V. Rado viei (30/1V, 9/VI 1885) Lâmâseni, învătătorul I. So-leseu	(11/XI	1885)
Lespezi, învăţătorul Gh. Po-poviei	(30/V 1885)
Liteni, învătătorul P. Androne-scu	(30/V 1885)
Mălini, plasa Muntele, preotu Gavril Popescu	(1885)
Mălini, plasa Muntele, învăţătorul comunei Miroslăvesti, plasa Şiret, preotul V. Manoliu	(23/IV	1885)
Paşcani-Stolnieeni, M. Busuioc,
N.’ Bălănescu şi 1. Hudiţă	(*26/V	1885)
Preuteştii-uniţi, plasa Şomuzul, preotul I. Ionescu	(24/IV	1885)
Mănăstirea Probota, com. Dolhasca, egumenul (indescifrabil)	(30/XII	1884)
Rădăşeni, învăţătorul comunei (24/V	1885)
Radăşeni ’	(1885)
Ruginoasa şi Vascani, în vă-ţătorul D. Gh. lîrsii	(28/V	1885)
Ruginoasa, fflasa Şiret, preotul V. Florescu	(1884)
Şaru-Dornei, plasa Muntele, învăţătorul V. Iftimdscu	(12/V	1885)
Tătăruşi, plasa Şomuz-Mol-dova, învăţătorul N. Gavri-lescu ’	(1885)
Ţoleşti, plasa Şomuz-Moldova, învăţătorul I* Stamatin	(5/VI	1885)
Valea-Glodului, învăţătorul 1.
Cornea
Voi. XIII. TECU€IXJ
Barcea, plasa Bârlad, învăţătorul Al. Doraş	(10/V	1885)
Bogheşti, plasa Zeletin, învăţătorul V. Popescu	(27/V	1885)
Oraşul Bârlad, preotul G. Po-hribu	(15/X	1884)
Brăhăşeşti, învăţătorul Gh. Bu-nescu
Buda, plasa Zeletin, învăţătorul G. Urechia	’	(21/V	1885)
Corbasca,învăţătorul A. Cazan (16/XII 1884) Matca, plasa Bârlad, şi Cor-biţa, plasa Zeletin, preotul V.’ Tomescu	(20/11	1885)
Corodu, plasa Bârlad, învăţătorul V. Stegariu	(28/XI	1884)
Corodu, plasa Bârlad, preotul T. Jalbă	(30/XII	1884)
95-110. Cosmeşti, plasa Nicoreşti-Bâr-
lad, învăţătorul M.	Roşea	(14/1	1885)
111-122. Crăeşti, plasa Zeletin, învăţătorul N. Bradea	’	(30/V	1885)
123-131. Fundeni, plasa Bârlad, preotul
N. Kriveţ	(10/V	1885)
132-140, Fundeni, plasa Bârlad, învăţătorul V. Buţurcă (întocmai ca precedentul)
141-164. Găiceana, plasa Berheeiu, învăţătorul Miron	(23/1	1885)
165-186. Găiceana (cătunul Recea),plasa
Berheeiu, preotul	A.	Florea	(l/IV	1885)
187-190. Giurgiana, învătătorul S. Si-
lion	’	(18/V	1885)
191-194. Glâvăneşti, com. Muncelu, învăţătorul N.	Berdanu	(29/XII	1884)
195-203. Godineşti, plasa Berheeiu, învăţătorul Severin	(3/X	1885)
205-209. Homocea, plasa Nieoreşti, învăţătorul P.	Ghinea	(22/1V	1885)
210-212. Homocea,plasa Nieoreşti,preotul Gh. Tomescu
213-224. Hurueşti, plasa Berheeiu, învăţătorul I.	Toma	(17/IV	1885)
225-241. lonăşeşti, plasa Nicoreşti-Bârlad, învăţătorul 1. Chirvăsuţă	(1885)
242-245. Iveşti, învăţătorul A. Paşeanu (20/1 1885)
246-253. Lespezi, com. Homocea, plasa Nicoreşti-Bârlad, preotul N.
Leon şi învăţătorul Gh.Basocu (5/III 1885)
254-261. Motoşeni, plasa Zeletin, învăţătorul I. Berdan	(7/V 1885)
262-283. Movileni, plasa Nicoreşti-Bârlad, preotul I. Călugăreanu (16/XII 1884)
284-285. Muncelu, plasa Zeletin, învăţătorul I. Chibzuiu	(28	IV/1885)
286-299. Nărteşti, plasa Zeletin, învăţătorul D. Huţu	(28/V 1885)
300-321. Neguleşti, plasa Berheeiu, învăţătorul Gh. Popovieiu	(8/VI1I	1885)
322-331. Nieoreşti, preotul C. Iftemie	(30/V	1885)
332-341. Nieoreşti, plasa Nieoreşti, învăţătorul I. Nazare	(4/VI	1885)
342-357. Ocheni, com. Condrăcheşti, pl.
Berheeiu, preotul V. Spiridon (20/IV 1885) 358-367. Onceştii-noi, plasa Berheeiu,
învăţătorul I. Huştiu (?)	(5/VI	1885)
368-385. Oneeştii-vechi, învăţătorul Gh.
Gh. Bechescu	(26/V	1885)
386-397. Poiana, plasa Nicoreşti-Bârlad, învăţătorul A. Negru (?)
398-413. Răehitoasa, plasa Zeletin, învăţătorul N. Corciovă	(28/1	1885)
414-419. Şendreşti, plasa Pereschivu,
preotul Gh. Palladi	(7/X	1884)
420-433. Şerbăneşti, comuna Lieşti, învăţătorul Şt. Vechiu
434-441. Miesta, comuna Spriea, plasa
Zeletin, învăţătorul Lascăr	(1885)
Rebegea
442-459. Stănisesti, plasa Zeletin, învăţătorul’ Gh. Voicu (25/VII, 6/X 1885) 460-465. Puteni, plasa Bârlad, preotul
I. Ionescu	(11/IV	1885)
466-477. Ţepu, plasa Nicoreşti-Bârlad,
învăţătorul G. I. Peptenariu	(25/1V	1885)
478-485. Ţigăneşti, plasa Bârlad, învăţătorul C. Deeusară	(28/X	1884)
486-488. Torceşti, plasa Bârlad, preotul
Gh. Rarinca	(19/IV	1885)
489-491. Tudor-Vladimirescu, plasa Bârlad, preotul P. Ştefăneseu	(5/XI	1884)
492-493. Tudor-Vladimirescu, plasa Bârlad, învăţătorul T. Vasiliu	(6/XI	1884)
494-499. Umbrăreşti, plasa Bârlad, învăţătorul V. 1. Gâţulescu	(15/V	1885)
— LXIV —
500-605.
506-511.
512-515.
516-517.
2-15.
16-19.
20-25.
26-57.
58-61.
62-70.
71-74.
75-78.
79-92.
93-98.
99-144.
145-155.
156-169.
170-182.
183-192.
193-205.
206-218.
219-232.
233-238.
239-278.
279-280.
281-292.
293-332.
334-337.
338-339.
340-341.
342-351.
352-357.
358-361.
362-369.
370-389.
Valea-rea, plasa Zeletin, învăţătorul V. Negruţi	(29/X	1884)
Vizii re şti-Hânţe şti, plasa Ni-coreşti, preotul Efr. Dămă-ceanu	(1885)
Vultureni, plasa Bârlad, învăţătorul E. Demitriu	(1	/II	1885)
Vultureni, plasa Bârlad, preotul Şt. Gh. Lungu	(10/111	1885)
Yol. XIV. TELEORMAN
Balţaţi, plasa Târgul, învăţătorul I. Panaiteseu	(30/1V	1885)
Băneasa, plasa Călmăţuiu, preotul V. Popescu	(V	1885)
Brănceni, plasa Marginea, învăţătorul N. P. Banu	(9/VI	1885)
Caravaneţu, plasa Călmăţuiu, învăţătoarea Elena Hurmuz’	(8/IÎ	1885,	24/111	1886)
Cioceşti-Mândra, plasa Teleorman, învătătorul S. Dumitre -scu (?)	’	(20/1	1885)
Cioara, plasa Călmăţuiu-Mar ginea, învăţătorul C. Popescu (10/11	1885)
Crângeni, plasa Călmăţuiu, învăţătorii M. Seiculescu şi M.
Florescu
Cucueţi, plasa Târgul, învăţătorul D. Marinescu	(18/1	1885)
Dracea, plasa Călmăţuiu, învăţătorul Al. Grueanu Malu, plasa Teleorman, preotul C. Ghinescu	(1885)
Odaia, plasa Călmăţuiu, învăţătorul I. Stănescu	(1885)
Papa,învăţătorul (indescifrabil)
Pielea, plasa Marginea, învăţătorul P. Christescu	(6/II	1885)
Pârlita, plasa Târgul, învăţătorul N. Priţescu	(22/1	1885)
Râioasa, plasa Călmăţum-Mar-ginea, 1 Ionescu '	(26/1	1885)
Scrioştea, plasa Târgul, învăţătorul Al. Stănescu	(H/V	1885)
Socetu, plasa Târgului, învăţătorul I, Mirea	(5/V	1885)
Spâtaru, plasa Marginea, învăţătorul E. Anghelescu	(12/V	1885)
Traian, plasa Marginea, învăţătorul M. Ştefănescu	(28/X	1884)
Tufeni, plasa Teleorman, învăţătorul 1. Popescu	(25/1	1885)
Urlueni, plasa Teleorman,preotul 1. Ghiţulescu
Viişoara, învăţătorul C. Voiculescu (1885) Voivoda, plasa Marginea, învăţătorul 1. Comănescu
TULCEA
Caraman-chioi, plasa Babadag, preotul D. Belinschi Cârjelari, învătătorul C. Ma-teescu	’	(20/V	II	1885)
Enisala, plasa Babadag, învăţătoarea E. Bosku Garvânu, învătătorul M. Ne-culau	0/V11, 20/VII, 7/VIII 1885)
Greci, plasa Măcin Hagi-ghiol, învăţătorul Chr.
Caraman
Isaccea, învăţătorul Th. Pa-raschivescu
Luncavita, învătătorul I.I. Dia-conu ’	’	(29/VI1I	1885)
390-391. Moru-ghiol, plasa Tulcea, preotul T. Simion
392-412. Niculiţel, plasa Tulcea, învăţătorul N. Ludovic
413-424. Peceneaga, învătătorul T.
Mârza	’	(16/V11	1885)
425-428. Sari-ghiol, plasa Tulcea, învăţătorul V. Popov	(31/VII	1885)
429-431. Sari-nasuf, învăţătorul Silvestru Arieşianu 432-433. Satu-nou, plasa Sulina, preotul
1. Getica	(2l/XI	1884)
434-441. Satu-nou, plasa Măcin, învăţătorul Gh. Chisencu 442-451. Somova, plasa Tulcea, învăţătorul Şt. Voinea	(1885)
452-459. Turcoaia,’ pîasa Măcin, învăţătorul 1. Plesnila	(5/V II	1885)
460-470. Văcăreni, plasa Măcin, învăţătorul G. Ţaralungă	^	(27/V1I	1885)
471-504. (Lângă comuna Congazu) învăţătorul D. Niţeseu	(16/V1I	1885)
Voi. XV. TUTOVA
2-7. Avrămeşti, plasa Tuto va, învăţătorul Gh. Cojocar iu 8-13. Bac ani, plasa Simila-Târgu,
14-21. .Bălăbăneşti, plasa C oro du, învăţătorul S. Caşşu (?)
22-47. Oraşul Bârlad, lancu D. Nour	(1885)
48-59. Blăgesti, plasa Târgu, învăţătorul S. Furnescu (8/V, 28/X 1885)
60-62. Bogdana, plasa Simiîa, preotul
Gh. Ciorescu	(6/XI	1884)
63-78. Bogdăniţa, plasa Simila, învăţătorul A. Pârvan^	(9/X1I	1884)
79-84.	Bogeşti, plasa Tutova	(14/1V	1885)
85-86. Bogeşti, plasa Tutova, învăţătorul G. R. Perieanu
87-96.	Brădeşti, preotul Th. Fellea (6/X1I	1884)
97-104. Căbeşti, plasa Pereschivu, învăţătorul C. Voicu
105-126. Lăleşti-Călimăneşti, plasa Tutova, învăţătorul 1. &niciu
127-134. Cărăpceşti, plasa Corodu, învăţătorul C. Antone seu	(24/V	1885)
135-190. Cârjăoani, plasa Tutova, învăţătorul 1. Chirica	(30/V1I	1885)
191-196. Cârlomăneşti, plasa Corodu,
învăţătorul I. Simionescu ^ (30/V 1885)
197-210. Chilieni,plasa Pereschivu, învăţătorul 1. Dodanu	(8/V	1885)
211-228. Corodeşti, plasa Tutova, învăţătorul’ I. Georgiu	(12/V 1885)
229-238. Costeşti, plasa Simila-Târgu, învăţătorul N. Chirică şi preotul M. Topoloiu(?)
239-260. Docani, plasa Târgu, învăţătorul 1 P. Corciovâ (6/V, 18/XI 1885) 261-270. Dragomireşti, plasa Tutova,
învăţătorul G. Solomon (?)	(30/VI	188o)
271-294. lepureni, plasa Târgu	*
295-302. Floresti, plasa Simila-Târgu,
învăţătorul Stan	(19/V	I880)
303-312. Fruntiseni, plasa Târgul, preo-
tul 0. Tudoran	_	(9/X1I	1834)
313-324. Gâlţeşti, com. târgul Pueşti,
plasa Tutova, învătătorul 1.	___
Cartojanu	(13/V188o)
325-333. Grâjdeni, com. Fruntiseni, plasa
Târgu, învăţătorul T. Cioban (27/X111884)
334-340. Grăjdeni, com. Fruntiseni, plasa Târgu, preotul Gh. Ro-tariu	^	(28/XI	leo4)
341-350. Ibăneşti, plasa Simila, învăţă-
torul C I. Mironescu	(29/V	1885)
- LXV -
(1885) (10/V 1885)
(11/V 1885) (10/1 1885) (23 /V 1885)
351-356. Iveşti, plasa Pereschivu, învăţătorul I. Burghelea 357-366. Lungeşti, plasa Corodu, învăţătorul D. Demetriu
367-374. Mânzaţi, plasa Simila-Târgu, învăţătorul N. Mereuţă 375-388. Miceşti, plasa Tutova, învăţătorul D. Iepure 389-396. Obârşeni, plasa Târgul, învăţătorul V. Iftimiu
397-404. Odaia-Bursueani, învăţătorul
C.	Bumbaru 405-422. Perieni, com. Bogeşti, plasa Tutova, învăţătorul Gr. Pe-rieanu	(3/VIII 1885)
423-431. Plopana, plasa Tutova, învăţătorul G. Ioan Maior (IV, 15/XII 1885) 432-449. Pogoneşti, plasa Corodu-Pe-reschivu, învătătorul Em. Colea	'	(15/VII 1885)
450-453. Prisecani, plasa Pereschivu
454-469. Puesti, plasa Tutova, învătătorul P. Mohor	(31/111 1885)
470-479. Pun tişeni, plasa Simila-Târgu, învăţătorul N. Ghenghea
480-488. Rădăeşti, învătătorul Gr. Ma-stacanu 489-494. Şendreşti
495-500. Stâncăşeni, com. Corodeşti, plasa Tutova, preotul IoanGh.
Filip
501-504. Stănueşti, plasa Pereschivu, învăţat rul C. Cartaş 505-510. Bogdăneşti, plasa Târgu-Si-mila, învăţătorul I. Iuga 511-530. Vinderei, plasa Târgu, învăţătorul G. Rogojină
Voi. XVI. VÂLCEA
(6/V 1885)
(14/X 1884) (5/IV 1885)
(11/11 1885)
VASLUIU
2-7. Crăpăturile, plasa Olteţului,
preotul Petru Dohovnicu(?) (20/XII 1884) 8-19. Recea, plaiul Horezu, preotul
loachim Iliescu	(20/VI 1885)
20-27. Recea, plaiul Horezu (şi Vai-deeni, Slătioara, Fometeşti şi Racoviţa), preotul-învăţător I.
Stănescu
28-33. Suţeşti, plasa Oltul, preotul M. Sacerdoteanu 34-61. Zăvoieni, plasa Otăsău, preotul
D.	Nissipescu
(1/X 1885)
(6/II 1885)
63-72. Bârzeşti, învăţătorul I. Mateiu	(4/V 1885)
73-92. Bereasa, plasa Mijlocul, preotul I. Manoilescu	(3/XII	1885)
93-100. Bodesti, plasa Mijlocul, învătătorul N. Vuga (?)	(19/1V	1885)
101-110. Boreşti, învăţătorul M. Gafencu (24/V	1885)
111-114. Buda-Rafaila, învăţătorul I.
Spiridon	(5/V	1885)
115-122. Buhăeşti, plasa Stemnicul, învăţătorul Gh. Galinescu	(29/IV	1885)
123-126. Ciorteşti, plasa Crasna, învăţătorul D. Manoilescu	(10/V	1885)
127-140. Codăeşti, plasa Mijlocul, învăţătorul V. Stan(?)	(17/V	1885)
141-144. Cosmeşti, plasa Stemnicul, învăţătorul Gentimir	(7/V	1885)
145-148. Dăneşti, plasa Mijlocul, învăţătorul V. Ionescu	(VI	1885)
149-156. Deleni, plasa Crasna, învăţătorul Simionescu	(28/V	1885)
157-166. Doagele, plasa Racova, învăţătorul A. Popovici	(2/V	1885)
Dicţionarul limbii române. 29. XII. 1912.
167-186. Dumeştei, plasa Fundurile, învăţătorul V. Maeovei	(8/V	1885)
187-192. Fereşti, plasa Mijlocul, învă-
ţâtorul I. Şuba(?)	(7/v	1885)
193-204. Gărceni, plasa Racova, preotul Mironescu
205-214. Gărceni, plasa Racova, învăţătorul D. Chirilovici	(28/IV	1885)
215-220. IpateJe, plasa Fundurile, învăţătorul Băncescu	(16/VI1885)
221-230. Ivăneşti, plasa Racova, învăţătorul N. Bălăuţ	(13/V 1885)
231-234. Laza, plasa Racova, învăţătorul C. Marin (?)	’	(26/ÎV	1885)
235-244. Lipova, plasa Racova, învăţătorul 0. Teodorescu	(24/IV	1885)
245-254. Lipovăţu, învăţătorul I. Vasiliu	(1/V1	1885)
255-264. Mânjeşti, plasa Crasna, învăţătorul T. Popescu	(2/VI	1885)
265-268. Micleşti, plasa Crasna-Mijlocul,
învăţătorul Gh. Petru	(1/V	1885)
269-276. Mirceşti, plasa Mijlocul, învăţătorul I. Demetriu	(16/V	1885)
277-284. Muntenii-de-jos, plasa Crasna,
învăţătorul ]. Smarandescu (17/VII 1885)
285-292. Negreşti, plasa Fundurile, învăţătorul N. Habar	(1/V	1885)
293-298. Poieneşti, plasa Racova, învăţătorul I. N. Bâbuşeanu	(6 V	1885)
299-302. Şcheia, plasa Fundurile, învătătorul Dăscălescu	(12/V	1885)
303-306. Stioborăni, învătătorul M. C.
Mândru	’	(7/V	1885)
! 307-318. Tangujei, plasa Fundurile, învătătorul Gh. Alesandre-scu ’	(17/V	1885)
319-324. Telejna, plasa Mijlocu, învăţătorul N. Băncescu
325-334. Ţibăneşti, plasa Fundurile,
preotui I. Vasiliu	(6/V	1885)
335-342. Valea-Rea, plasa Mijlocul, învăţătorul C. V. Danu	(30/V	1885)
343-366. Zapodeni, plasa Mijocul, învăţătorul A. Ciureanu	(1885)
LOCALITĂŢI FĂRĂ INDICAŢII PRECISE
368-369.	Gh.	Gh. Cojocaru (l/XI 1885)
370-377.	(1885)
378-393. Gogoşul (jud. Dolj), preotul S.
Bâsicescu
394-399. Dirmăneşti, preotul L. Dobre	(5/XI	1884)
400-401. (Vânju-mare, jud. Mehedinţi)
învăţătorul P. Mihăileanu	(18/X	1885)
402-403. (Moldova) Preotul I. Bulan
404-409. (Din Moldova)
410-417. (Din Moldova) învătătorul Gh.
Botezat	(29 /V 1885)
418-441. (Din Muntenia)
442-449. (Din Moldova: Fălciiu?) învăţătorul I. Michiu	(29/IV	1885)
Voi. XVII. ARDEAL
2-5. Blaj (si alte regiuni), profesorul’Alexiu Viciu	(4/VI	1887)
6-11. Clopotiva, cercul Haţeg, preotul Pop Avei Bociat	(10/11	1885)
12-45. Copăcelu, comitatul Făgăraşului, învătătorul D. Popu (25/1	1885,
(18/11 1886)
46-53. Cugieru, învăţătoarea Sofia
Bria, născută Bârsan	(31/1	1885)
54-87. Haţeg, învătătorul N. Sânzianu
(31/1 1886, 24/1 1885)
88-113. Haţeg, învătătorul Paul 01-
teânu	(l/III	1885)
LXVI
114-131. Lisa (şi alfce sate), comitatul Făgăraşului, învăţătorii Ga-vril Popu şi Ion Popu	(3/II	1885)
132-137. Lodroman, liceanul Iosif Ho-
raţiu Liţa	(1/V	1878)
138-147. Mărgineni, comitatul Făgăraşului, învăţătorii N. Tr. Pop şi Al. Crişan	(30/1	1885)
148-161. Ohaba, comitatul Făgăraşului, învăţătorii Daniil Pandrea, I.
Crişan, E. Crişan, I. Popa, Au-reliu Timariu	(31/1	1885)
162-222. Orlat, comitatul Sibiiului, învăţătorii R. Simu şi N. Grancea (28/11 1886)
223-248. Orlat, comitatul Sibiiului, învăţătorul R. Simu	(31/1	1885)
249-252. Ostrovul-mare, comitatul Hu-niedoarei, preotul Şt. Graţian şi învăţătorul Şt. Bojincă(?) (24/11 1885) 253-260. Păuceneşti, comitatul Hunie-doarei, învătătorul D. Ange-loni	'	(4/111 1885)
261-265. Râu-de-mori-Suseni, Ostrovel-Gureni, Valea-Dilsii-Sibişel, preoţii M. lubasiu si 1. Bernat (5/11	1885)
266-267. Sâncel, învătătorul I. Pop-Re-
teganul ’	(13/VIII1885)
268-295. Năsăud-Sângeorgiu, învăţătorul Al. Pop
296-301- Scorei, comitatul Făgăraşului,
I. Georgescu
302-326. Cugieru, învăţătorul Teodor Crişan
327-342. Jina (scris Sina), comitatul Sibiiului, învăţătorii 1. Fioca?
I. Radu şi I. Dobre
343-346. Spini, comitatul Huniedoa-rei, învăţătorii Aron Mun-teanu şi Gh. Chiriac 347-356. Ţânţari,’ comitatul Făgăraşului, ’ învăţătorii Gr. D. Păiti-neanu, P, P. Danciu şi I. Ga-vrilescu
357-384. Tohanul-vechiu, com. Făgăraşului, învăţătorii Şt. Josanu şi Toma Simu 385-404. Vaidarecea, com. Făgăraşului, învăţătorii Arseniu P. Bunea,
Sofronie Prună, Regina Bunea, Ioan Petrişor
405-408. Vestem, comitatul Sibiiului, învăţătorii V. Petrişor şi N.
V. Popu
409-420. Veţelu, Herepea, Vulcez şi Caoniu, comitatul Huniedoa-rei, învăţătorul Augustin De-gan
421-430 Vistea-de-jos, com. Făgăraşului, învăţătorii G. Mun-teanu, N. Stanciu şi I. Popu-Borzea
431-464. Voila, învăţătorii G. Dobrinu,
Sofia Giia şi I. Muntean
Voi. XVIII. BANAT ŞI UNGARIA
2-9. Bănat-Comloş, comitatul To-
rontal, parohul Laurian Luca (12/1 1885) 10-23. Bărseul-de-jos, Sălagiu, Ungaria, preotul Emiliu Bran (7/II 1889) 24-31. Borlova, lângă Caransebeş,
preotul Mihail Dragalina ’	(30/1	1885)
32-37. Bouţariul-de-josşi -de-sus, preotul Andrei Ionaş şi preotul Andrei Pop Bociât	(9/II	1885)
38-57. Bucova, învătătorul Dim. Re-
ceanu	’	(26/1	1885)
58-64. (Mai ales) Oraştie, E. Ordeanu (12/1 1888
65-84. Făget, advocatul Dionisie Pa-
scuţiu	(18/1	1885)
85-101. Gârceiu, comitatul Sălagiu
102-107. Grădişte, cercul Haţeg, învăţătorul N. Triinbiţoniu	(3/III	1885)
108-133. Lipova, Banat, luliu Tuducescu (8/XI 1892) 134-221. Maidan, comit. Caraş-Severin,
învătătorul Sofroniu Liuba (16/1, 9/11, 14/111 1885; 5/IX 1885; 25/11, 2/III 1887; III 1890)
222-237. Şugatag, comitatul Maramu-
’răş, parohul-vicar Titu Bud (4/X1I 1889) 238-255. Nevrincea, comitatul Caraş-Se- -I	verin, învăţătorul P. Pintea	(29/1	1885)
; 256-257. Oraviţa, protopopul A. Ghidu	(28/1	1885)
258-265. Orşova şi Mehadia
266-273. Srediştea-mică, lângă Vârşeţ,
Banat, preotul Mihaiu Juica (17/X111884)
274-281. Timişoara, parohul G. Traila
282-286. Teregova, comitatul Caraş-Severin, preotul L Bombâcilă
287-292. Tincova, comit. Caraş-Severin,
preotul Dionisie Popoviciu	(10/1	1885)
293-296. Vermeş, comit. Caraş-Severin.
învăţătorul Paul Munteanu	(31/1	1885)
297-318. Vişagu, comitatul Caraş-Severin, Bobâlna şi Baia-de-Criş, amândouă în comit. Hunie-< doarei, parohul Li viu lancu	(l/III	1885)
b.) Alte Comunicări:
A. BANCiu — Comunicat de dl. A. Banciu (profesor în Braşov), din Sălişte, în Transilv. A. coca = Comunicat de dl. Dr. A. Coca (advocat în Sasca-montană), din cercurile Oraviţa şi Sasca-montană, în Banat. A. to Mi AC == Comunicat de dl. Aron Tomiac (student), din Vicovul-de-sus şi Straja, în Bucovina
dragu —Poezii populare inedite din Vâlcea, comunicate de dl. Dragu.
a.	nistor = Comunicat de d-1. G. Nistor (student în Cernăuţi), din Vicovul* de-sus, în Bucovina. ’	•
G. tofan == Comunicat de dl. G. Tofan (profesor în Cernăuţi), din Bilca, în Bucovina, i. corbu == Comunicat de dl. I. Corbu (funcţionar, în Bistriţa), din Zagra, lângă Na-săud, în Transilv. i. grămadă = Comunicat de d-1 I Grăm,aăă (student în Viena), din Zahareşti, în Bucovina.
i. ionescu = Comunicat de dl. I. Ionescu din Şi-şeşti, în Mehedinţi, i. nandreş = Comunicat de dl. I. Nandreş (stur dent în Viena), din Mahala, în Bucovina.
i. panţu = Comunicat de dl. 7. Panţu (profesor în Braşov), din Braşov,
i.	pavelescu — Comunicat de dl! I. Pavelescu (profesor în Bucureşti), din Ilfov. liuba = Comunicat de dl. S. Liuba (învăţător pensionat), din Măidan, comit. Caraş-Severin, în Banat. marian = Comunicaţii de S. FI. Marian, în cea mai mare parte din Bucovina, s. popescu = Comunicat de dl. Ştefan Popescu (pictor), din părţile Buzăului.
(1878) (3/1 1885) (2/II 1885)
(26/1 1885)
(5/II 1885)
(6/1 1885) (15/1 1885)
(5/II 1885) (3/II 1885)
(l/II 1885)
(26/1 1885)
LXVII
La PRESCURTĂRI:
(Agron.)
(Antic.)
A.-TJ.
(Băieş.)
(Biol.)
(Bis[er].)
(Găş.)
comb, de suf. comp.
doc. s. DOC. (Ponei.)
(Ingin.)
(Ist.)
I.
(Lan.)
(Legat.) loc. adj.
(Mac.)
(Mec.)
(Mil[it].) ms. s. ms.	==
(Numism)	=
(mst)
(Petrogr.)	=
p. hiperb.	=
p. gener.	—
p. restr.	=
pronunţ.	=
s.	=
ş. d.	—
(Silv.)
ş. u.	=
S. V.	=
(Tehnol.)	=
(Telegr.)	=
(Turnăt.)	=
Agronomie.
: Antichitate.
= Austro-Ungaria.
= băieşag (= exploatare de mine).
= Biologie.
= Biserică, termin bisericesc.
= Căşărit.
= combinaţie de sufixe.
= compus, compoziţie.
= document.
= Fonetică.
= „gentilicia“. (Suf. gent. = sufix prin care se derivă numiri de popoare, de cetăţeni, s. de familie, din nume locale.)
= Inginerie.
= Istorie.
= lângă.
= Lânărie.
= legătorie de cărţi.
-	locuţiune adjectivală.
= Măcelărie.
= Mecanică.
= Termen militar, manuscris.
Numismatică.
Păstorit.
Petrografie. prin hiperbolă.
prin generalizare (a înţelesului), prin restricţiune (a înţelesului), pronunţarea, sau.
şi derivatele.
Silvicultură, şi următoarele.
subt vorba (respectivă), vezi cuvântul de care e vorba.
Tehnologie.
Telegrafie.
Turnătorie.
Ungaria (ţinuturile româneşti din Ungaria).
La ÎNDRUMĂRI GRAMATICALE:
D.	Accentul şi despărţirea silabelor.
Cuvintele care n’au accent în titlul articolului sânt sau monosilabe, d. e. baciu pronunţat bac, baiu = baiut sau (mai rar) sânt cuvinte care în limba literară au accent variabil, d. e. aripă: aripă şi aripă (in care caz cele două accentuări se vor nota în parentezele finale) sau (mai rar) cuvinte al căror accent nu-1 ştim, d. e. balbaş.
Precum a trebuit să admitem că cetitorii acestui dicţionar cunosc gramatica limbii române şi de aceea ne-’am mărginit a cita numai formele „neregulate “ ale declinării şi conjugării, tot astfel presupunem că cel ce ia în mână această operă va şti să redea în mod corect prin sunete cuvântul ce-1 vede ortografiat. De aceea, nu însemnăm pronunţarea cuvintelor decât in cazuri excepţionale, cu deosebire atunci când ar puteâ fi cineva în nedomirire asupra despărţirii în silabe. Nefiind admisă în ortografia noastră trema (••), am însemnat în parentezele colţuroase de la sfârşitul articolelor pronunţarea acelor cuvinte în care urmează imediat două sau mai multe vocale ce nu formează diftongi sau tri-ftongi, d. e la cuvintele făurar, teatru, făină, viaţă —nefiind admisibilă scrierea făurar, făină, viaţă, Uatru^se înseamnă: „Pronunţ. fă-u-, te-a-“, etc.
Prin urmare, când nu se relevează pronunţarea unui cuvânt, aceasta înseamnă că vocalele ce urmează una după alta formează diftongii şi triftongii obicinuiţi în limba română: lupoaică se va ceti deci trisilab (cu triftongul -oai-), etc.
La cuvintele-de-titlu compuse, accentul ascuţit arată accentul principal, iar cel grav accentul secundar al cuvântului.
La ÎNDRUMĂRI ORTOGRAFICE:
Când un cuvânt scris cu ea nu se va găsi în Dicţionar, să se caute subt ia.
Când un cuvânt scris cu ia nu se va găsi în Dicţionar, să se caute subt ea.
Când un cuvânt scris cu ch sau h, th, ph nu se va găsi în Dicţionar, să se caute subt c sau fo, t, f.
Nefiind fixate definitiv de Academia Română toate normele ortografiei noastre, notăm aici că în acest Dicţionar se urmează cu privire la ea şi ia, la e şi ie şi la s şi & următoarele regule:
a.)	Scriem ia, nu ea, de câte ori în celelalte forme ale cuvântului acest diftong se schimbă în ie (pia-tră-pietre,piară-pier), la începutul cuvintelor (iară; excepţie ea, femininul de la el, spre deosebire de interj, ia şi de a treia persoană de la a luă), iar în dezinenţele verbale, după vocale (trebuiă, bănuială) *. încolo scriem ea (ceară, cheamă-chem, vedea, auseă).
b.)La	începutul cuvintelor (afară de formele pronumelui el şi ale verbului a fi: este, eram, etc.), după vocale (afară de sufixul verbal -esc) şi când în alte forme flexionare apare în locui lui 'ie diftongul ia (cfr. punctul a.), scriem totdeauna ie, iar nu e: iepure, taie, nevoie, Ploieşti, pierd (piardă), etc.
c.)	Ca întâiul element al unui grup de consonante, scriem totdeauna & în loc de s, când urmează consonantele fonice 6, d, g (zbier, zdruncin, sgâriu), afară de cazurile când s aparţine unui prefix simţit ca atare în limbă (desbrâcă: îmbrăcă, desdol: îndoi, desgrădl: îngrădi). înainte de l,m, n, nefiind stabilită ortoepia cuvintelor, nu putem nici noi urma
o	regulă, ci vom hotărî în fiecare caz, după pronunţarea cea mai obicinuită.
La SEMNE CONVENŢIONALE:
Când într’o citaţiune găsim parentezele colţuroase [], literele, cuvântul s. cuvintele din ele au fost adăogate de noi spre a înlesni înţelesul cuvântului ori al frazei sau spre a-i da o construcţie corectă; în parentezele rotunde () se închid literele sau cuvintele de prisos din exemplul autorului sau se explică înţelesul cuvântului după care urmează.
în transcrierea fonetică a cuvintelor am urmat normele în general admise în filologia romanică. Mai adesea întâlnim consonantele muiate n, V, s’,
2,	t, d\ apoi e, un sunet apropiat de al nostru ă.
N.B. Cifrele ^ etc., puse sus la dreapta unui cuvânt, arată dacă e vorba de întâiul, al doilea, etc. dintre mai multe cuvinte cu aceeaşi formă (omeotropi); d. e. v. arină2 însemnează: vezi pe al doilea dintre cuvintele arină din acest Dicţionar.
Literele a şi b, puse sus la dreapta unui număr care arată pagina, însemnează coloana întâia (a) sau a doua (b) a acelei pagine.
La citatele din poezii, cuvântul cu literă mare, când n’ar trebui scris astfel după obicinuitele regule ortografice, arată începutul unui vers.
*) Această regulă din urmă n’a fost urmată de la începutul Dicţionarului.
LXVIII
în textul Dicţionarului sânt de făcut următoarele ÎNDREPTĂRI şi ADAOSE:
La pag. 3% înainte de cuvântul-de-titlu abandon, adaogă: ABALGi-BĂSA f s. m. v. balgi-başa, a banat s. a. v. bănat2.
La pag. 5% înainte de cuvântul abilitate, adaogă: abilita vb. Ia (ş. d.) v. habilită ş. d.
La pag. 6% rândul 23, adaogă după iabraş: cfr. cabraş.
La pag. 9b, la cuvântul abuşile, trebue buş, în loc de buşe.
La pag.’ 11% la traducerea cuvântului acasă, trebue maison, în loc de maîson; rândul al 8-lea de jos, trebue GCR. în loc de CGR.
La pag. 12b, la cuvântul acău, trebue pus accentul: ACÂU.
La pag. 13% rândul din urmă, trebue accessibi-litas în loc de aceessibiltas.
La pagina 15b, la cuvântul aceră, exemplul de subt 3° trebue trecut subt 1°, cu înţelesul de „stau la pândă, pândesc ceva44 (com. A. COCA); 1a traducere trebue adăogat, subt 1°: Guetter, epier, etre ă Vaffut, iar sensul 3° trebue şters.
La pagina^ 29, la cuvântul adânc, trebue pus accentul: ADÂNC*
La pag. 34a, rândul al 2-lea, trebue lntru’n, în loc de Intr’un.
La pagina 35, la cuvintele adapta şi adaptabil, e pus greşit accentul: trebue adapta şi adaptabil.
La pagina 37, la cuvântul ademană, ultimul alineat trebue înlocuit astfel: — Din ung. adomâny, „donaţiune, ofertă4*, lacea. Asemenea la cuvântul ademeni (accentul greşit; trebue ademeni) : — Derivat din ademană; înţelesul primitiv a fost „a atrage (pe cineva) prin donaţiuni44. lacea.
La pag. 38a, rândul al 11-lea de jos, trebue: Alipire, în loc de: Alilipire.
La pag. 40b, rândul al 3-lea si al 17-lea, trebue OCR., în loc de CCH.
La pag. 43b, rândurile 22 şi 33 de jos, trebue swr-tout, în loc de sourtout.
La pag. 46% la cuvântul adol, trebue: IVa, în loc-de; lla; la traducerea cuvântului adoire, trebue Repe-tition, în loc de Repetition.
La pag. 48% rândul întâiu, trebue Conduire, în loc de Gonduir.
La pagina 49a, şirul al 2-lea de jos şi 49b, rândul întâi de sus, trebue rappeler, în loc de rappeller.
La pag. 51b, rândul al 29-lea, trebue recueilli în loc de recuelli.
La pag. 54b, la traducerea cuvântului aer, trebue voile în loc de voille.
La pagina 55, la etimologia cuvintelor aerografie, aerolit, aerometru, aeronaut şi aerostat, trebue pretutindeni în loc de aYjp.
La cuvântul aeroplan, definiţia dată trebue înlocuită cu aceasta: Aparat automotor şi mai greu decât aerul, cu ajutorul căruia se încearcă a se imita zborul pasărilor, maşină de zburat.
La cuvântul aerostatică, înţelesul dat rămâne ca 1°. şi trebue adăogat încă: 2°.’ (Fizic.) Teoria echilibrului corpurilor gazoase.
La pag. 56a, la traducerea cuvântului afână, trebue epais, în loc de epais.
La pag. 58a, înainte de afazic, adaogă: a-fatâ adj. invar. v. făta.
La pag. 59% la etimologia cuvântului afet, adaogă după La(f)fet(t)e: grec. acpex^ţ.
La pag. 59% rândul întâi, trebue adj., in loc de s. m.
La pag. 60a,la cuvântul afiniş, trebue pus afin1, în loc de afin*
La pag. 62a, rândul al 4-lea de sus, trebue adăogat p. 29 după creangă.
La pag. 62b, la definiţia cuvântului aftă, trebue „membranele44, în loc de „membrele44.
La pag. 66b, la traducerea cuvântului ageamiu, trebue inexperiw,ente, în loc de inexperimente.
La pag. 67a, rândul al 9-lea de jos, trebue privinţa, în loc de privuiţa.
La pag. 68b, la cuvântul agestl, adaogă la sfârsit: cfr. gistrui.
La pagina 69% la cuvântul agialâc, trebue adăogat un v. înainte de hagialâc.
La pag. 72b, rândul al 3-lea, trebue: Făget, în loc de: Frăget.
La pag. 77a, la traducerea cuvântului aieve, trebue positivem,ent, în loc de postivemsnt.
La pag. 78% la cuvântul ait, adaogă la sfârsit: Cfr. haide.
La pag. 8Qb, la traducerea cuvântului ajunge, trebue adăogat 2° după se (re)joindre.
La pag. 81b, rândul al 4-lea, trebue: vorba, în loc de: vorba.
La pag. 85% rândul al 44-lea, trebue Să,in loc de să.
La pag. 86a, rândul al 2-lea de jos, trebue ajutător, în loc de ajuător.
La pag. 88b, rândul întâiu de sus, trebue Meyer-Lubke, în loc de Mayer-Liibke.
La pag. 93b, rândul al 7-lea de jos, trebue cu, în locul lui de.
La pag. 94b, rândul 21 de jos, adaogă la sfârşit: cfr. sârb. bijela neăelja, idem.
La pag. 97% la etimologia cuvântului albeaţă, adaogă la sfârşit: şi paleosl. belbmo „Xsoxwva, Star am Auge44, rus. belbmo „Star44, rut. b’il’mâ „Star44.
La pag. 97b, rândul al 24-lea de jos, la albi I, 3°, trebue de, în loc de des.
La pag. 99a, rândul al 17-lea, după zbârnăit, adaogă: bornăit.
La pag. 99b, rândul al 3-lea şi la pag. 100a, rândul al 5-lea, trebue petite, în loc de petit.
La pag. 103a, după cuvântul alcool, trebue s. a., în loc de s. n.
La pag. 104a, rândul al 4-lea de la cuvântul aldan, trebue numele, în loc de numelele.
La pag. 109b, la traducerea cuvântului alergă, rândul al 5-lea, trebue Errer, în Ioc de itrrer.
La pag. lllb, la traducerea cuvântului ales, trebue delimdtation, în loc de delimitation; rândul al
23-lea de jos, trebue preferable, în loc de prefer oble.
La pag. 112% la traducerea cuvântului ales, trebue delimite,in loc de delimdte.
La pag. 116% rândul al 5-lea, trebue	în
loc de temperer.
La pag. 117% trebue şters întreg articolul alino, Cuvântul acesta nu există. A fost cetit greşit, în loc de alnic (v. pag. 120a).
La pag. 119% etimologia cuvântului alivanta trebue îndreptată în: — Formă stâlcită din fran. en ayaut! „înainte!"
La pag. 120% rândul 13, trebue şters cuvântul cel, iar în rândul 14 trebue de, în loc de din.
La pag. 120% rândul al 31-lea, trebue pus HR. după şincai.
La pag. 124% înainte de altar, adaogă: altân s. a. v. balcon.
La pag. 126% rândul al 16-lea, trebue bârneaţă, în loc de bâreaţă.	„
La pag. 128% rândul al 7-lea, trebue In, în loc de n.
La pag. 131% la traducerea cuvântului ama, trebue verite, în loc de verite.
La pag. 133% rândul al 7-lea, trebue Misericorde, în loc de Misericorde.
La pag. 136% rândul al 25-lea, trebue: H, în loc de: N.
La pag. 139% rândul al 3-lea de jos, trebue vehe'-ment, în loc de vehement.
La pag. 144% rândul al 8-lea de jos, trebue we-langer, în loc de melanger.
LXIX
La pag. 146a, la traducerea cuvântului ameţeală, trebue infantile, în loc de enfantine.
La pag. 150a, rândul întâiu de sus, trebue Monumente, în loc de Monumentele şi neasemuită, In loc de nesămuită.
La pag. 152a, la cuvântul amoniac, trebue s. a., în loc de s. n.
La pag. 153a, la traducerea cuvântului amorţi, trebue hebete, în loc de hebete.
La pag. 155b, rândul al 11-lea, trebue jeune, în loc de jeune.
La pag. 164, la cuvântul anatimisl, trebue pus accentul: anatoiisi.
La pag. 172b, rândul din urmă, trebue, aviop-aXo?, în loc de &va>[iaXo<;.
La pag. 174a, rândul al 25-lea de jos, trebue avant-bras, în loc de avantibras.
La pag. 176b, trebue adăogat la anticărie alineatul :
—	Derivat din anticar, prin suf. abstr. loc. -ie.
La pag. 184a, rândul al 34-lea de jos, trebue: compoziţie, în loc de: compoziţe.
La pag. 186% rândul al 17-lea de jos, trebue: HEM., în loc de: HEH.
La pag. 188b, rândul al 6-lea, trebue: eventail, în loc de: eventail.
La pag. 189a, rândul penultim de la apărea, trebue III, în loc de II.
La pag 192a, rândul întâi, trebue: privinţa, în loc de: priviţa.
La pag. 193a, la traducerea cuvântului apestire, trebue delai, în loc de ăelai.
La pag. 199% rândul al 13-lea, trebue: foarte, în loc de: forte.
La pag. 201a, rândul cel din urmă, trebue: Atribut, în loc de: Aribut.
La pag. 207b, după aprobativ trebue adaos: ,-Ă.
La pag. 213% rândul al 20-lea, trebue: krâftig, în loc de: Krâftig.
La pag. 222b, rândul al 23-lea, trebue: lâ, în loc de: la.
La pag. 226% rândul 32-33, trebue Păstorii... sar esc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare, în loc de Păstorii Zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte 0 naltă arătare.
La pag. 231% după cuvântul arcât, -ă, trebue adaos: adj.
La pag. 232a, la traducerea cuvântului arcuit, 'trebue cambre în loc de cambre: în exemplul citat la arculeţ, trebue păsărele în loc de păsările; în rândul al 28-lea de jos, trebue: vioara, în loc de: vioară.
La pag. 234b, rândul al 6-lea, trebue adaos: â, după ou.
La pag. 235b, rândul al 17-lea, trebue: Derivat, în loc de: Drivat.
La pag. 236b, rândul al 18-lea de jos, trebue IONESCU, în loc de ionnescu.
La pag. 237% după cuvântul aresta, trebue şters s. f.
La pag. 240% rândul al 3-lea, trebue Tanne, în loc de Tanne.
La pag. 242b, la cuvântul argintă, în rândul întâi, trebue: a sufla, în loc de: suflat.
La pag. 244b, la etimologia cuvântului a/rgon, trebue -yj, -ov, în loc de -a, -ov.
La pag. 246a, rândul al 14-lea, trebue Romanilor, în loc de Ramanilor.
La pag. 247b, la traducerea cuvântului arhierie, trebue prelature, în loc de prelature.
La pag. 248a, la etimologia cuvântului arhimândrie, trebue TDRG., în loc de DDRG.
La pag. 249b, rândul al 10-lea de jos, trebue ăp^ovxos, în loc de apyov'zaţ.
La pag. 250% la traducerea cuvântului arhondărie trebue Vhebergement, în loc de Vhebergement.
La pag. 258b, rândul al 18-lea de jos, trebue TDRG., în loc de DDRG.
Dicţionarul limbii române. 29. XII. 1912
I La pag. 260a, la traducerea cuvântului armăsărel, trebue chariot în loc de charriot.
La pag. 262b, la cuvântul arminturi, trebue: Armate, oşti, în loc de: ?
La pag. 266b, rândul al 7-lea de jos, trebue adăogat : P. după ALECSANDRI.
La pag. 268b, rândul întâiu, trebue Brule, în loc de Brule.
La pag. 275a, după artIstic, -â adj.,trebue adăogat:, adv.; înainte de cuvântul-de-titlu artorisl trebue adăogat artoi vb. IVa v. fârtoi.
La pag. 278b, rândul al 24-lea, trebue: A se năpusti, în loc de: A se a năpusti.
La pag. 288% la cuvântul asasinat*, trebue: împlinit, în loc de: împlinit.
La pag. 294a, rândul al 23-lea, trebue îmblăm, în loc de umblăm.
La pag. 297% rândul al 16-lea de jos, trebue: în 1 Banat, în loc de: n Banat.
La pag. 298a, rândul al 19-lea de jos, trebue: In-\ văţară, în loc de învăţătură.
! La pag. 299b, la traducerea cuvântului aselghicesc, j trebue debauche, în loc de debauche.
La pag. 301% rândul al 16-lea de jos, trebue jăr-| tăvnicului, în loc de părtăvnicului.
\ La pag. 301b, rândul ai 12-lea de jos, trebue pus | accentul: asămebteCA).
| La pag. 304% rândul al 36-lea de jos, trebue decret ! în loc de decret.
|	La pag. 307% trebue pus accentul : aşezĂ-
I MÂNT.
I	La pag. 322% rândul al 19-lea de jos, trebue
; adăogat O. după sevastos.
La pag. 327% rândul al 9-lea, trebue aşteapV, în ! loc de aştept\
I La pag. 337b, rândul al 23-lea, trebue trista, în loc j de trsita; rândul al 39-lea, trebue gândurile, în loc I de geândurile; rândul al 40-lea, trebue Fereşte, în j loc de Freşte.
j La pag. 340b, rândul al 9-lea, trebue 1814, în loc ! de 1816; rândul al 10-lea, trebue adăogat N. după beldiman.
La pag. 341% rândul al 6-lea, trebue asurzită, în loc de azurzita; în rândul al 10-lea de jos, trebue lună, în loc de Innă.
\ La pag. 342b, rândul al 28-lea, trebue avânt eroic,
| în loc de avânter oic.
j La pag. 345% la traducerea cuvântului atârnat,
| trebue attache, în loc de attache;m rândul al 31-lea ! de jos şi al 18-lea de jos, trebue P. după zanne.
| La pag. 355b, la etimologia verbului aţintă, tre-| bue ţinta în loc de ţinţâ.
I La pag. 358% la traducerea cuvântului atocm,at,
I trebue amene, în loc de ameme.
| La pag. 363% rândul al 16-lea de jos, vă trebue ! lăsat afară, iar după: Au nu hulesc...? trebue adăo-; gat: biblia (1688).
I La pag. 363b, rândul al 2-lea de jos, trebue: plasti-| în loc de: plasti!
| La pag. 365% rândul al 5-lea de jos, trebue c. după i MAECOVICI.
La pag. 369b, rândul al 33-lea, trebue adăogat I după tartalac: cfr. boicuş, ruinez.
| La pag. 379b, rândul al 12-lea, trebue numai, în I loc de nu mai.
i	La pag. 382b, rândul al 35-lea, trebue număr, în ! loc de numai.
j La pag. 383b, rândul al 28-lea, trebue pusă trăsura de unire între voulez şi vous.
! La pag. 385% rândul al 8-lea de jos, trebue ras-| punde, în loc de răspunse; rândul al 7-lea de jos,
| după alecsandri, p. trebue adăogat încă un p.
; La pag. 385b, rândul al 17-lea, trebue Şi, în loe
I	de Si; rândul al 11-lea de jos, trebuesc puse sem-j nele citaţiei după mulţî.
La pag. 389% rândul al 9-lea de jos, trebue des-
I	părţit cuvântul Prunul de se.
*
I
LXX
La pag. 392b, la etimologia lui azil după grec. I aciXoţ trebue „loc, în loc de „lo.	I
La pag. 403a, rândul al 11-lea de sus, trebue des- | părţit place de a.
La pag. 404a, trebue pus accentul: băbet.
La pag. 408a, rândul al 29-lea de jos, trebue despărţit ne de strică.
La pag. 409b, rândul din urmă, trebue bâcsl, în loc de bacsi.
La pag. 41 lb, rândul al 27-lea de jos, trebue a-dăogat făşcuţă după balercuţă.
La pag. 414a, rândul al 22-lea, trebue: acesta, în ! loc de: aceasta.
La pag 416a, în rândul al 5-lea de la cuvântul bădiuluţ, trebue: bă di c(ă), în loc de: badi(că).
La pag. 416b, în rândul al 11-lea de la traducerea cuvântului băgă, trebue: dans..., în loc de: dan...s.
La pag. 417a, rândul al 45-lea de sus, trebue Nu-şi, în loc de Nuşi.
La pag. 418b, rândul al 47-lea, trebue: închisoare, în loc de: închsoare.
La pag. 424b, rândul al 8-lea de jos, trebue: cuprinse, în loc de: cuprinsă.
La pag. 425b, rândul al 8-lea de jos, trebue: vornicul, în loc de: vornicului, în rândul al 7-lea de jos, trebue: postelnicului, în loc de: postelnicul, iar în rândul din urmă trebue: s’au găsit, în loc de: s’augăsit.
La pag. 429b, rândul al 20-lea de jos trebue a-dăogat la sfârşit: cfr. fecior II.
La pag. 430b, şterge cele cuprinse în parentezul din rândurile 17-19. Cuvintele buibălău, buibeleu trebue despărţite de baibarac; v. pentru acestea, pag. 679b.
La pag. 433b, rândul al 20-lea de jos, trebue: Poccupation, în loc de: Pocupation.
La pag. 436b, rândul al 17-lea şi al 18-lea de sus, trebue ştearsă forma bvâigul, care se găseşte într’a-devăr în izvorul citat, dar, după informaţii ulterioare luate chiar de la autor, e în şez. o greşală de tipar, în loc de bâigui.
La pag. 437% rândul al 2-lea de jos, trebue: Plur.
-iiuri, în loc de: -itură.
La pag. 439a, rândul al 44-lea şi urm. trebue: Crişmă cui îi place, boii'n jug baiu nu-i face ^beţivul n’are grija boilor, fiindcă nici nu-i are: din pri- , cina beţiei ajunge sărac, îşi vinde boii.] (Vaşcău-Bărăşti, comit. Bihor) ap. zanne, etc.
La’pag. 440a, rândul al 22-lea de jos, după boj-băi vb. IV% trebue adăogat: Scris şi bâşbăi vb. lVa CIHAC, II 15; BARONZI, L. P. I 100/7.
La pag. 442b, rândul al 24-lea de jos. trebue: fiind, în loc de: fiind; rândul al 18-lea de jos, trebue: hodoş, P. P., în loc de: ibid.
La pag. 444% la traducerea lui bălăbănire, rândul al 3-lea, trebue: bien du mal, în loc de: bien de mal.
La pag. 448a, la traducerea Iui bălan, rândul j al 2-lea, trebue: donne, în loc de: donnee.
La pag. 45lb, trebue pus accentul: balAuriul.
La pag. 452a, rândul al 28-lea, trebue: 177, în loc de: 171; rândul al 5-lea de jos, trebue: strâmbă, în loc de strâmba.
La pag. 453a, rândul al 11-lea, după brândză, trebue fl. în loc de: pl.; rândul al 12-lea, după grecescu, trebue fl., în loc de: pl.
La pag. 454a, rândul al 51-lea de sus, trebue bolcsuj în Ioc de: bolcsu.
La pag. 459a, rândul al 11-lea de jos, trebue: mo-ft(uri), în loc de mof(turi); rândul al 4-lea de jos, trebue: bavarder, în loc de: ba arder.
La pag. 459b, rândul al 30-lea de sus, trebue: bol-meşeşti, în loc de: bolmoşeşti.
La pag. 460a, rândul al 3-lea de sus, trebue: vb., în loc de: v. b.
La pag. 460b, rândul al 10-lea de jos, după băl-moşi trebue: vb., în loc de: ob.
La pag. 462% rândul al 35-lea de sus, trebue: creştetul, în loc de: creştetul.
La pag. 463a, rândul al 28-lea de jos, trebue despărţit fie de lui.
La pag. 468% la balticeă, trebue şters v., şi pus | după s. f.
j La pag. 477b, rândul al 11-lea, trebue jahresb er., în loc de jahresbr.
La pag. 498a, rândul al 19-lea de jos, după ŞIO. j trebue adăogat: cfr. burdac; la rândul al treilea j de jos, trebue adăogat la sfârşit: bÂri>ĂoasĂ s. f.
| v. burduhos.
La pag. 498b, trebue adăogat înainte de cuvântul-I de-titlu bărdoiu: bârdîzân s. a. v. hurdulian.
| La pag. 503b, trebue adăogat înainte de cuvântul-I de-titlu bărţă: bIkta s. f. (Anat.) v. burtă.
! La pag. 561% rândul al 29-lea de jos, în loc de 1 -a-i, trebue: -ai.
La pag. 562b, rândui al 8-lea, în loc de De-a -, trebue: De-a ~ le.
La pag. 569a trebue bisericuce, în loc de bese-ricuce.
La pag. 572a, la cuvântul blagoboreţ, trebue a-dăogat la sfârşit: Cfr. bogoboreţ.
La pag. 572b, la cuvântul blagoiavlenie, trebue adăogat la sfârşit: Cfr. bogoiavlenie.
La pag. 582b, rândul al 19-lea, trebue blagodarj’B, în loc de blog’odarj'b.
La pag. 586b, la cuvântul boarfe, trebue adăogat ia sfârşit: Cfr. borfe.
La pag. 604b, la etimologia lui bojorăţă, trebue bazsarozsa, în loc tle bazsaroza.
La pag. 607a, rândul al 13-lea de sus, trebue: ascunzători, in loc de: ascuzători.
La pag. 617% rândul al 10-lea de jos, după bor-geăc trebue adăogat: 5 burceăg.
La pag. 619% rândul întâiu, după bordeiu trebue adăogat: şi burduf. După aceea adaogă: borduşi vb. IVa v. burduşi.
La pag. 634b, înainte de bozmâ trebue adăogat: bozistâr f s. a. v. buzunar.
La pag. 640b, rândul al 15-lea de jos, după brâ-nişor, trebue adăogat: , burneţe.