SC DICŢIONAR TEHNIC EDITURA TEHNICA 19 13 c *>12.1*7 Elabora) şi coordonai: Ing. BUNESCU PAUL Ing. KARNIOL ZlSSU Prol. Dr. ŢIJEICA RADU Chim. SOLOMON MAX PREFAŢĂ .... limba, mai exaci vocabularul ei, se află înJr'o schimbare . aproape netnJreruplS. DesvoHarea conlinuă.a îndusfrieî şl a egricuHurli, a comerjulul şi a transporturilor, a tehnicii şl a ştiinţei cere lirrbll complectarea vocabularului cu cuvinte şi i expresii noi, necesare activltăfii lor." (I. S T A l | N, Marxismul şi problemele lingvisticii, E.P.L.P., 1951, pag. 24) Patria noastră trăieşte astăzi procesul unei nestăvilite desvoltări a forjelor de pro-duc/ie. Industria noastră socialistă se desvaltă, măreţul plan de electrificare se traduce în v/a/ă, fi agricultura se mecanizează intr'un ritm pe care nu l-a cunoscut vreodată istoria firii. Puternica desvoltare a produc/iei industriale şi agricole impune şi determină o mai mare decât c minut centezimal < mai mic sau cel mult egal cu CC secundă cenţezimală Ş: . mai mare sau cel puţin ega! cu o grad sexagezimal OO infinit ' minut sexagezimal n! factorial n " secundă sexagezimala ALFABETUL GRECESC Numele Simbolul Cores- punză- torul latin Numele Simbolul Cores- punză- torul latin majus- cul minus- cul majus- cul minus- cul Alfa A a a Nu N V n Beta .... B 9 b Xi E 5 . X Gamma . . . r Y g Omicron . . . 0 0 o Delta .... A 5 d Pi n n p Epsilon . . . E e e Ro p P r(h) Dzeta .... Z c z Sigma .... s o( s Eta H ’n e Tau ...... T •t t Theta .... 0 9-0 th Ypsilon ... r i u y Iota I l i Fi <î> 9 ph Kappa .... K y. k Hi X X ch Lambda . . . A X 1 Psi . . . w * PS Mu M m Omega . . . <2 0) o LĂMURIRI Termenii, chiar formaţi din două sau din mai multe cuvinte, sunt prezentaţi în ordine alfabetică; fac excepţie termenii alcătuiţi din mai multe cuvinte, unde primul cuvânt nu este caracteristic noţiunii respective; de exemplu termenul „Scară de duritate mineralogică" este definit sub „Duritate, scară de ~ mineralogică". Când după un termen, compus din unul sau din doua cuvinte, urmează un termen compus din două cuvinte, care începe cu acelaşi cuvânt, acest cuvânt comun nu a mai fost imprimat, ci a fost înlocui! cu semnul pentru a se putea obţine mai uşor o privire de ansamblu asupra familiei termenilor care încep cu acelaşi cuvânt; acest procedeu a fost păstrat, pentru uşurinţa prezentării, şi în cazul când termenii care încep cu acelaşi cuvânt nu fac parte din aceeaşi familie şi au accepţiuni cu totul diferite. Termenii sinonimi (cuvinte diferite, dar cu aceeaşi accepţiune) au fost definiţi numai o singură dată, şi anume la termenul preferat, celălalt sinonim fiind consemnat cu menţiunea: Sin.; de exemplu, sinonimele Bilefă, Ţagla au fost ambele menţionate, dar definiţia s'a dat numai la termenul Jaglă, iar la termenul BHefa s'a notat: „Bilefâ (Ale//.); Sin. Ţaglă (v.)\ Explicaţia adjectivelor tehnice şi ştiinţifice începe totdeauna cu: „Calitate...", indiferent de faptul dacă această calitate este pozitivă sau negativă; de exemplu: Tenace, Fragil.~ La termenii care sunt substantive atributive, explicaţie începe totdeauna cu: „Proprietate.; de exemplu: Plasticifafe, 5o/ub//i7afe. Când un termen are mai multe accepţiuni, acestea au fost definite una după alta şi au fost numerotate, indicându-se şi disciplinele în care sunt folosite. Prescurtarea (v.) a cuvântului „vezi" reprezintă indicaţia de a se consulta şi definiţia dată Ia cuvântul după care urmează prescurtarea, deoarece acolo se pot găsi lămuriri suplimentare; de exemplu „invertirea zahărului (v.)", în cuprinsul definiţiei termenului „Zahăr invertit". Numele tuturor planetelor au fost scrise cu literă mare şi, deci, oriunde în text e vorba de Pământ ca planetă, şi nu ca material, acest cuvânt a fost scris cu litera mare. Toate disciplinele ştiinţifice au fost scrise cu literă mare, pentru a se evita unele confuzii; de. exemplu pentru ca, din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, termenul „Farmacie" să nu se confunde cu termenul care indică laboratorul sau magazinul „farmacie". în cuprinsul definiţiei tuturor termenilor care nu fac parte din disciplina Chimie, termenul metal este folosit atât pentru metalele chimic pure, cât şi pentru aliaje. Gradele Celsius sunt notate numai cu semnul 0 şi nu cu °C; de exemplu 15° este notaţia pentru temperatura de 15 grade Celsius. A ABA (Ind. text.): Ţesătură groasa de felul dimiei, deobicei albă, obţinută numai din jlână sau dîn lâna şi alt păr animal. ABACĂ 1. (Mai.) : Desen sau tabelă grafică reprezentând o relafie şi care serveşte Abaca lucrului mecanic al aburului In expansiune adiebaftcă. la anumite calcule. — 2. (Consfr.): Plăcuţă care acoperă capitelul unei coloane şi pe care se reazimă arhitrava. ABATAJ 1. (Mine): Locul de muncă în care se execută exploatarea unei substanţe minerale utile sau a unei roce, dintr'un •zăcământ, în cadrul unei metode de exploatare. — 2. (Mine): Operaţia de taiere, respectiv de detaşare şi extragere a unei. substanţe minerale utile sau a unei roce dintr'un zăcământ. — 3. (/nd./emn.): Operaţia de doborîre a arborilor. ABATERE (Tehn.): 1. Diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesa, şi dimensiunea ei nominală. 2. Diferenţa dintre valoarea măsurata a unei mărimi şi valoarea ei reală. ABAZIA (P/sc.J: Vântul de Sud-Est, favorabil în pescuitul nostru marin de coastă. ( = Abaza). ABERAŢIE (Fiz.): Fenomenul prezentat de oglinzi, lentile, etc. de a nu da o imagine punctuală pentru un obiect punctual, ci una deformată, în general o pată luminoasă. Se deosebesc aberaţii cromatice şi aberaţii de sfericitate- cromatică (Fiz,): Aberaţie a unei lentile sau a unui instrument optic, cauzată de fenomenul de descompunere a luminii albe care frece prin acea lentilă sau prin acel instrument; aceasta conduce la formarea câte unui focar al lentilei sau instrumentului pentru lumina de fiecare culoare cuprinsă în lumina albă. Aberaţia cromatică este cauza formării unor imagini cu marginile colorate în diferitele culori din spectrul solar. ( = Aberaţie de refrangibili-fate). ~ de refrangibilifafe (Fiz.): Sin. Aberaţie cromatică (v.). ~ de sfericilale (Fiz.): Aberaţie a unei lentile sau a unui instrument optic pe care cade un mănunchi larg de raze de lumină. Razele care vin dela un punct luminos, după trecerea lor prin lentilă sau instrument, nu se mai întâlnesc într'un singur puncHmagine, ci în punctele unei figuri luminoase, numite caustica lentilei sau a instrumentului. ABLAŢIUNE (Geo/.J: Transportul datorit acţiunii apei, vântului, gheţarilor, gravitaţiei, etc., at materialului rezultat din des-agregarea rocelor. ABNORM (Gen.)’ Ceeace este în afara unei norme. Ex.: pavele abnorme (v.). ABRASTOL (Chim.); Sarea de calciu a naftolului sulfonaf; e folosită ca substanţă antiseptică în vinificaţie. ABRAZiUNE 1. (Mef/J; Acţiunea de roa-dere prin frecare cu ajutorul unui corp mai dur decât materialul supus roaderii. Ex.: ascuţirea uneltelor de oţel cu piatra de corindon sau carborund. — 2.(Geol.): Acţiunea de eroziune a valurilor marii asupra ţărmului. — 3. (Tehn.): Roadere prin frecare a două corpuri între ele. (=Atri« ţiune). ABRAZIV 2 ACCELERAŢIE ABRAZIV (Ind. sl. c., Mell.): Subslanfă dură care poafe smulge, prin frecare, mici cantită)i din materialul supus acestei operaţii, fie pentru a curăfi şi a netezi suprafeţele rugoase (aspre) ale pieselor, fie pentru a înăspri suprafeţele. Se întrebuinţează, fie în stare de praf, ca atare, sau aplicat ps pânză sau pe hârtie, fie sub formă de pietre compacte, artificiale sau nalurale. Ex.: şmirghel. ABSCISA (Mal.): V. sub Coordonate. ABSORBANT 1. (GenJ: Calitatea unei substanţe poroase de a lăsa să pătrundă în ea un lichid sau un gaz. — 2. (Fiz.): Calitatea unui corp de a refine o parte din energia radiată de un izvor. Ex.: absorbant pentru lumină, absorbant pentru sunet, etc. ABSORPŢIE (Fiz.): 1. Fenomenul prin care un lichid sau un solid incorporează din afară o substanf? oarecare. Absorp)ia esta un fenomen asemănător disolvării. — 2. Pierderea de energie a unei radiafii (sonorei luminoase, etc.) care frece printr'un corp. ABUR (Fiz,, Tehn.): Vaporii de apă. In Tehnică, vapori de apă, produşi prin fierberea apei. Aburul poate fi uscat (dacă nu mai corijine picăluri de apă), sau umed (dacă mai confine picături de apă în e|). ~ supraîncălzit (Tehn.): Abur la o temperatură mai înaltă decât cea corespunzătoare temperaturii de fierbere a apei la presiunea respectivă. ABURIRE 1. (Ind. fex/.j: Operaţie de expunere a fibrelor textile la acţiunea aburului, pentru a da culorii fibrelor un aspect viu. — 2. (Ind. lemn.): Operafie de expunere a lemnului la acfiunea aburului. Prin aburire se objin: o uscare mai bună, o disolvare a materiilor albuminoide care.: formează hrana paraz’filor, o distrugere a insectelor şi a larvelor lor, o reducere a higroscopicită(ii, o mărire a plasticităţii, o reducere şi omogenizarea tensiunilor interioare. Se aplică deobicei lemnului de fag. AC aerian (Tehn.): Dispozitiv instalat la bifurcarea liniilor electrice aeriene, pentru a nu se întrerupe legătura vehiculului cu (irul aerian. ~ de aerisire (Tehn.): Ac metalic cu ajutorul căruia se găuresc formele de’tur-nătoria, pentru facerea canalelor prin care se elimină gazele produse în formă în timpul turnării. ~ de aspirafie al injectorului (Tehn.): Sin. Ac de reglare (v.). ~ de busolă (Fiz.): V. sub Busolă. ~ de macaz (C. !.): Piesă metalică de forma unei limbi, mobilă în jurul unui capăt al ei care formează şi piciorul acului, servind la dirijarea rofilor vehiculelor de pe o linie pe alta, prin alipirea vârfului ei la contraşina respectivă. ~ de reglare (Tehn.): Tijă ascufită folosită la reglarea debitului unui injector prin înaintarea sau retragerea ei din orificiul de debitare al injectorului., ~ de schimbător. (C. f.): Sin. Ac de macaz (v.). ~ V i c a I (Rez. mat.): Aparat standard, constând dintr’un ac cilindric de secţiune determinată şi care suportă o anumită încărcare, fixat la capătul inferior al unei tije care se poate mişca în sens vertical în manşonul unui suport; acul Vi-cat serveşte la determinarea începutului prizei lianjilor hidraulici. ACCELERAŢIA gravitafiei (Fiz.): Accele-rafia în cazul mişcării unui corp care cade liber, datorită gravitafiei. Valoarea ei depinde de pozifia pe Pământ a locului în care cade corpul (de latitudine şi de altitudine). Valoarea ei la 45° latitudine şi la nivelul mării este 980.665 cm/s2. ACCELERAŢIE (Fiz.): Variajia vitezei unui corp în unitatea de timp. In sistîmul CGS, accelerata se exprimă în cm's2. Dacă viteza corpului scade cu timpul, accelera|ia esle negativă, şi atunci se mai numeşte întârziere sau decelerafie. Ac Vicat. 1—ac; 2—lija; 3—plalou penlru greufăjf; 4 — probă de (fanf, ACCELERAŢIE UNGHIULARĂ 3 ACID CARBONIC unghiulară (Fiz.): Variata unei viteze unghiulare în unitatea da timp. ACCELERATOR 1. (Auto.): Mecanism care permite să se vareze turaţia şi deci putarea motorului, respectiv viteza autovehiculului, prin varierea dozajului amestecului carburant. — 2. (Ch/m.j: Substanţa care, - adăugită unui amestec, scurtează timpul unei reacţii. Ex.: clorura de calciu, care scurtează durata de priza a unui ci-menl;tiuramul sau mercapto-benzo-liazolul, care scurtează durata de vulcanizare a cau~ ciuculuî. ACCELEROGRAF (Tehn.): Accelerometru care înregistrează acceleraţiile în funcţ.e de timp. ACCELEROMETRU (Tehn.j: Aparat cu care se măsoară acceleraţiile. ACCIDENŢE (Po//gr.J; Lucrări tipografice mărunte şi variata: programe, casete de scrisori, etc., executate întâmplător într'o tipografie. ACCIDENTE de teren (Topog.): Naregula-ritaţi ale tarenului: dealuri, văi, etc. ACETAŢ (Ch/m.j: Sare sau ester al acidului acetic. ~ da plumb (Ch/m.j: Sare alba, cristalizată, solubilă în apă, cu gust dulceag. E folosit în Medicină. ( = Zahăr de plumb). ACE HLCELULOZĂ (Chim.): Grup de compuşi înrudiţi, folosiţi în industria matasei artificiale, a mase!or plastice, a lacurilor, etc., obţinuţi prîn acţiunea anhidridei acetice asupra celulozei ( = Acetat de celuloză, Cellon, Trolit). ACET1LENĂ. (Chim.J: C2H2. Gaz incolor, cu miros specific, care, inspirat în cantităţi mai mari, este otrăvitor. Se obţine prin acfiuneaapsi asupra carburiide calciu (car* bidului), prin arderea metanului |a temperaturi înalte sau prin descărcări electrice în metan. Are numeroase întrebuinţări: ca malerie prima în industria organică de sin'eză, la sudura oxiacetilenică, la iluminat (în special în minele negrizutoase), etc. ACETOMĂ (Ch/m.J: CH3COCH?. Lichid incolor, cu p. f. 56,5°, cu miros plăcut; se amestecă cu apa în orice proporţie. E folosit ca disolvant pentru malarii grasa, lacuri, răşini» celuloid, ele. ( = Dime-til-cetona). ‘ • ACID (Chim.): Substanţă cu gust acru, care înroşeşte hârtia albastră de turnesol şi care se poate combina cu o bază formând o sare. în soluţie apoasă, acizii sunt disociaţi înfr'un^ion negativ şi în unul sau mai mulţi ioni da hidrogen H*t -caracteristici tuiuror acizilor. ~ acel.c (Ch/m.j; CH3-COOH. Acid organic, care, în stare naturală, se găseşte în oţetul de vin în proporţie de 3 — 6%. In stare pură se obţine industrial prin distilarea uscată a lemnului sau prin oxidarea aldehidei acetice. Este un lichid incolor, cu gust înţepător, care se amestecă cu apa în orice proporţie. Se întrebuinţează în industria^ alimentară, în industria' matasei artificiale, a vopselelor, a lacurilor, etc. ~ aeelic glacial (Ch/m.j: Acid acetic anhidru; p. t. 16,5°, p. f. 118,7°.' ~ adipic (Ch/m.j;COOH-(CH2)4.COOH. Acid organic; e întrebuinţat ca materie primă pentru fabricarea unor fibre artifi-__ claie. Se prepară prin oxidarea hidrocarburilor ciclohexanice din-pefrol. ^ ascorbic (Ch/m.j; Acid organic dex-trogir, cristalizat, puternic reductor. Se întrebuinţează în medicină, pe scară întinsă, Ia combaterea scorbutului ( = Vitamina C). ~ azotic (Ch/m.j; HN03. Lichid incolor, coroziv. Agent oxidant putarnic.'Atacă cele mai multe metale, cum şi numeroase alte substanţe, cu desvoltare de vapori bruni de bioxid de azot. Se fabrică prin acţiunea acidului sulfuric concentrat asupra azotatului de sodiu sau de potasiu, cum şi prin oxi-darea amoniacului, trecând un amestec de amoniac şi de asr peste platină încălzită, care are rolul de catalizator. E foarte mult întrebu’nţat în industria chimică. ( = Acid nitric, Apă tare). ~ bibazic (Ch/m.j: Acid care conţine în moleculă doi atomi de hidrogen care pot fi uşor înlocuiţi prinfr'un metal; dă naştere ia două s^rii de săruri: săruri neutre şi săruri acide. Ex.: acidul sulfuric, H2SOt, care dă naştere la sulfaţi neutri de ex., Na»S04, şi Ia bisulfaţi (sulfaţi acizi) de ex., NaHSOr ~ boric (Ch/m.j: H3B03. Corp solid, alb, cristalizat. Se găseşte în stare naturală în regiunile vulcanice. B folosit ca antiseptic. ~ carbolic (Chim,): Sin. Fenol. (v.). caibonîc (Ch/m.J: U H2COâ. Acid foarie slab, care se formează prin disol- r ACID CIANHIDRIC 4 ACID TANIC varea bioxidului de carbon în apă. Nu poate fi ob{inuf în stare pură; se descompune imediat în bioxid de carbon şi apă. Cu bazele formează două serii de săruri, carbonafi şi bicarbonafi. — 2. Numire improprie pentru bioxidul de carbon. ~ cianhidric (Chim.): HCN. .Lichid incolor foarte otrăvitor, cu miros de migdale amare; fierbe la 26°. Deparazitant puternic. Dă cianuri, săruri mult întrebuinţate în industrie. (=Acid prusie). ~ cifric (Chim.); Acid organic care se găseşfe în lămâi, în coacăze, smeură, etc. Se extrage din lămâi sau se prepară sintetic. Se prezintă în cristale incolore, solubile în apă şi în alcool şi care se topesc la 153°. E înfrebuinfat în farmacie, în industria alimentară şi în vopsitorie. ~ clorhidric (Chim.): HCI. Gaz foarte solubil în apă, dând o soluţie numită tot acid clorhidric, sad, popular, spirt de sare. Soluţia concentrată confine 35—40% HCI în greutate, şi este un lichid incolor, fu-megăfor, coroziv. Se fabrică prin aejiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu, sau prin combinarea chimică directă a hidrogenului şi clorului, objinufi prin electroliza unei solujii de sare în apă. E întrebuinţat în industria chimică. ~ fenic (Chim.): Sin. Fenol (v.). ~ fluorhidric (Chim.): HF. Lichid incolor, extrem de coroziv, fumegător. Atacă sticla, fiind întrebuinţat la gravarea ei. ~ formic (Chim.): HCOOH. Lichid incolor, fumegător, cu miros pătrunzător şi cu ac)iune corozivă; p. f. 100,8°. E întrebuinţat în vopsitorie, în tăbăcărie şi la galvanizare. ~ fosforic (Chim.): H3POv Substanfă cristalizată, foarte solubilă în apă; p. t. 41°. Se prezintă deobicei ca un lichid gros, siropos. Acid tribazic puternic. ~ laclic (Chim.): Acid organic, existent în două forme stereoisomere (v. Stereo-isomerie): acid lactic d (dexfrogir), care se găseşte în ţesutul muscular, acid lactic | (levogir), care se ob)ine prin sinteză; se mai găseşfe şi ca amesfec de dextrogir şi levogir în proporţii egale, care se obfine prin aefiunea anumitor bacterii asupra lac-tozei din lapte în timpul fermentării acestuia. Acidul lactic se întrebuinţează în vopsitorie, în tăbăcărie şi în Medicină. ~ oleic (Chim.): C17H33 —COOH. Acid gras lichid cu p. t. 14°. Se găseşte sub formă de trioleină în numeroase grăsimi şi uleiuri. Grăsimile sau uleiurile care conţin un procent mare de trioleină sunt mai fluide. E întrebuinţat în industrie. ~ oxalic (Chim.): COOH-COOH. Substanţă solidă, albă, cristalizată, solubilă în apă, otrăvitoare. E întrebuinţat ca mordant în vopsitorie, la fabricarea cernelii, a prafului de polisat şi pentru înlăturarea petelor de cerneală. ~ palmitic (Chim.): C15H31COOH. Acid gras semisolid,' cu p. t. 63°, care se găseşfe sub formă de tripalmitină în uleiul de palmier şi în numeroase grăsimi naturale. ~ picric (Chim.); CeH5(NOj)aOH. Substanţă cristalizată, galbenă deschisă, cu p.t. 122°, explozivă, otrăvitoare. E folosit ca exploziv (v. Lidifa), ca materie colorantă şi, în solufie, pentru tratarea arsurilor. (= Trinitrofenol). ~ pirolignos (Chim.): Lichid apos, obţinut prin distilarea distructivă a lemnului. Conţine acid acetic, acetonă, cum şi can-tităfi mici de alfi compuşi organici. ~ pirosulfuric (Chim.): H2Sa07. Cristale prismatice incolore; p. t. 35°. Se obţine prin acţiunea trioxidului de sulf, S03, asupra acidului sulfuric, H2S04. Se întrebuinţează în industria coloranţilor şi la rafinarea produselor de petrol. ~ prusie (Chim.): Solujie de acid cianhidric (v.). ~ siearic (Chim.); Acid gras solid, alb, cu p. f. 69°. Se găseştesub formă de fri-stearină în numeroase grăsimi. ~ sulfuric (Chim.): H2SOv Lichid incolor, uleios, gr. sp. 1,84, foarte coroziv; cu apa dă o reac|ie violentă desvoltând căldură. Carbonizează maferia organică. Se prepară din diferite sulfuri metalice, în special din pirite, prin procedeul camerelor de plumb şi prin procedeul de contact. E întrebuinţat pe scară întinsă în industria chimică. {= Vitriol). ~ fanic (Chim.):Substan(ă solidă amorfă, albă, solubilă în apă, şi care se găseşte în gogoşi de risfic, în coaja multor copaci, etc. E întrebuinţat în tăbăcărie, în vopsitorie, la fabricarea cernelii, în industria farmaceutică, etc. ACID TARTRIC ACTIVANT ~ fartric (Ch/m.J: Substanţă cristalizata! solubilă în apă, întrebuinţată în vopsiforei, în imprimeria textilă, la prepararea prafulu, de copt, etc. Se găseşfe în patru forme stereoisomere (v. Slereoisomerie). ~ fribazic (Ch/m.J: Acid care confine în molecula sa frei atomi de hidrogen care pot fi înlocuiţi cu atomi metalici. Când reacfioneaza cu bazele se obfin trei serii diferite de săruri. Astfel, acidul fosforic, H3P04, poate da naştere fosfatului trisodic, Na3P04, fosfatului monoacid de sodiu, Na3HP04, şi fosfatului biacîd de sodiu, NaH2P04. ACIDIMETRIE (C/iim.j.* Capitol din analiza volumetrică, care se ocupă cu determinarea cantitativă a acizilor prin titrarea cu solujii de baze de concentrajie cunoscută. . ACiZI graşi ('Ch/m.j: Serie omoloagă de acizi organici, având formula generală CnH2n_^j COOH. Mulfi din-aceştia se găsesc în organismele vieţuitoarelor, fie sub formă de acizi liberi, fie, mai adesea, sub formă de gliceride, în grăsimi şi uleiurj. Cu cât greutatea lor moleculară este mai mare, cu atât proprietăţile acide descresc, iar punctul de topire este mai înalt. ACLIMATIZARE (Agr.): Evolufîa plantelor şt animalelor care, dupâ ce au schimbat mediul, reuşesc să se adapteze noilor condici de viată. Teoria' ştiinţifică a aclimatizării plantelor a fost creată de I. V. Miciurîn şi T. D. Lâsenco. ACOMODARE (Fiz.): Proprietatea ochiului de a-şi deforma cristalinul pentru a putea vedea clar obiecte mai apropiate sau mai depărtate. ACOPERIŞ 1. (Consfr.j: Element de construcţie, aşezat deasupra ultimului etaj al unei clădiri; prezintă pante de - scurgere şi apără clădirea împotriva, agenţilor externi (ploaie, zăpadă, frig, căldura, etc.).— 2. (Geo/., MmeJ; Strate situate deasupra unui zăcământ de roce sau de minerale utile aflate în scoarfa Pământului. (= Coperiş, termen minier din Valea Jiului). ^ în dinfi de ferestrău (Consfr.j.* Acoperiş cu secţiunea transversală în dinfi de *erestrău; se execută (în special la construcţii industriale) în scopul de a permite să treacă lumina, căci partea de acoperiş cu înclinare mai mare are panouri cu geamuri. ( = Şed) ~ mansarda! (Consfr.j.' Acoperiş ale cărui .părfi laterale au câte două pante, cea dinspre poale fiind mai pronunţata, pentru a lăsa un spafiii mai mare, care să poată fi amenajat pentru a fi locuit. ACORD (Econ.) : Sistem de salarizare, în care salariul fiecărui muncitor se calculează şi se plăteşte în raport cu producţia realizată individual. ACOSTAMENT (Consfr.): Fâşie laterală din platforma unui drum, lăsată în general nepavată sau nepietruită, şi care serveşte pentru siguranja circulaţiei, scurgerea apelor de pe cale, circulaţia pietonilor şi pentru depozitarea materialului de întreţinere. ACOSTARE (Nav.): Manevră de apropiere şi- alipire a unei nave de cheu, de coastă sau de altă navă; operata este urmată, deobicei, de legare. ACROMAT, obiecfiV-~ (F/z.); Obiectiv al unui instrument optic, care produce imagini lipsite de margini colorate. Aceasta se obţine combinând o lentilă convergentă cu o lentila divergentă convenabil aleasă, astfel încât focarul obiectivului să se afle în acelaşi punct pentru lumina de orice culoare. ACROMATISM (Fiz.): Proprietatea unui sistem optic de a nu prezenta aberaţie cro-matică;, acromatismul se obţine prin combinarea mai multor lentile de sticlă diferite, unele convergente, altele divergente, având raze de curbură bine alese. ACTINIU (Ch/m.): Ac. Element radioactiv; gr. at. 227,05; nr. at. 89. ACTINOMETRIE (Fiz.): Capitol al Fizicei, care se ocupă cu studiul radiaţiilor luminoase şi termice din interiorul atmosferei (radiaţia solară, radiaţia terestră, radiaţia atmosferică). ACTINON (Chim.J; Isotopul 219 al elementului cu nr., at. 86. E radioactiv a. ( = Emanafie de actiniu). ACŢIUNE (Mec.J : Exercitarea uneia sau a mai multor forje dintr'un sistem asupra altui sistem. . ACTIVANT (Prep. mîn.J: Reactiv folosit în flofafia minereurilor; el. înlesneşte flotaţia particulelor de minereu greu flotabile sau face posibilă pe aceea a unui minereu a ACTIVARE ADEZIUNE cărui flolajie a fost împiedicată prin acţiunea unui depresant. ACTIVARE 1. (Fiz.): Acoperirea filamentului unui tub electronic cu un strat subfire dintr'o substanfă convenabilă (oxid de bariu, etc.) astfel încât să se micşoreze energia nsce-sară emisiunii electronilor. — 2. (Chim.): Operata executată asupra cărbunilor de lemn, în scopul de a mări puterea lor de absorpfie fafă de gaze şi lichide. ACTIVATOR (Chim.): Substanfă care, adăugită unui catalizator, intensifică activitatea acestuia. ACTIVITATE opfică (Fiz.): Proprietatea pe care o au anumite substanţe în stare solidă, lichidă sau de vapori, cum şi soluţiile lor, de a roti în jurul direcfiei de propagare, planul de polarizare al luminii polarizate liniar. ACUMULARE socialistă (Econ.): Realizarea mijloacelor dî lărgire a producjiei şi de preîntâmpinare a oricărei evenfualităfi, prin prelevarea unei 'părfi din produsul social total. Fondurile realizate prin acumularea socialistă sunt destinate cu precădere producţiei mijloacelor de produc}ie. „Creşterea cu precădare a producjiei mijloacelor de producfie este necesară nu numai fiindcă ea frebue să asigure utilarea atât a propriilor întreprinderi, cât şi a întreprinderilor tuturor celorlalte ramuri ale economiei nafionale, ci şi pentrucă fără ea, în general, nu este posibilă realizarea reproducţiei lărgite".(I.V. Stalin, Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S., E.P.L.P., 1952, pag. 73). ACUMULATOR (Tehn.): Aparat sau rezervor folosit pentru înmagazinarea energiei sub diferite forme, sau a purtătorilor de energie. Energia înmagazinată poate fi apoi liberată. Ex.: acumulator de abur, acumulator de gaze, acumulator electric, atc. ~ electric (Fiz.): Aparat care înmagazinează sub formă chimică, prin polarizarea electrozilor, energia elecfrică dată de un curent continuu în timpul încărcării şi care °„ ^es^*uei în parte, în timpul descărcării, sub formă de curent continuu. După felul în care sunt construite, acumulatoarele electrice se împart înacumulatoare cu cadmiu-nichel, cu fier-nichel, cu plumb, etc. (= Pilă electrică secundară). ~ şi compensator de pânză (Ind. fexf.): Mecanism care permite realizarea unei rezerve de pânză pentru compensare între două părfi componente ale unei maşini de uscat, de mercerizat, etc., prin care pânza înaintează în confinuare;iiscare componentă are dispozitive de reglare din mers a înaintării pânzei. ACUPLAJ (Mş.): Dispozitiv demontabil pentru legătura elastică sau rigidă între A n -t g Acuplaj cu con de fricfiune. Acuplaj cu ghbre. organele de acfionare ale unei maşini, care face să se transmită mişcarea dela o piesă la alta. ACUSTIC& (Fiz.): Partea din Fizică, care se ocupă cu studiul sunetelor şi cu studiul vibrafiilor producătoare de sunete, ale corpurilor materiale. ACVIFEB (Gen.): Purtător de apă; care con(ine apă. Ex.: Strat acvifer. ADAPTARE (Agr.): Stabilirea unui raport intim între o vieţuitoare (animal, plantă) şi mediul exterior. ADAUS de menghinS (Tehn.): Bucată' de tablă cu care se îmbracă falca unei menghine pentru a permite strângerea pieselor cu grosimi diferite. ADERENŢĂ (Mec.): Frecarea dintre două corpuri în contact, dintre care unul alunecă sau se rostogoleşte peste celălalt; ex.: aderenta dintre roata unui vehicul şi suprafaţa căii pe care se rostogoleşte. ADEZIUNE (Fiz.): Forja care menţine în contact două corpuri, datorită afrac|iei moleculare. Ea dapinde mulf de felul suprafeţelor în contact (suprafeje netedesau aspre); umezirea unei suprafeje de către un lichid este datorită adeziunii, moleculelor lichidului la suprafaja respectivă. In practică, ADEZIVITATE 7 AEROGENGAZ ■adeziunea are loc în operafiile de lipire, incleire, chituire, ele. ADEZIVITATE (Fiz.): Forja de adeziune pe unitatea de suprafafă de contact a două corpuri între care se manifestă fenomenul -de adeziune. ADIABATIC (F/z.) : Calitate a unui fenomen fizico-chimic de a şe produce fără a primi sau fără a ceda căldură .din exterior. ADIACENT (Maf.): Alăturat. Unghiuri adiacente sunt unghiurile care au acelaşi vârf, ■o latură comună şi celelalte laturi situate de o parte şi de alta a laturii comune. ADMISIUNE (Mj.): 1. Intrarea agentului motor în cilindrul maşinii sau în maşina care îl utilizează. — 2. Porfiunea din cursa pistonului unei maşini cu abur sau al unui moiof termic, în timpul căreia aburul sau. •amestecul carburant pătrund în cilindrul maşinii sau al motorului ( = Admisie). ADRENALINĂ (Chim.): Hormon produs de glandele suprarenale. E folosită în Medicină pentru a împiedica emoragiile. ADSORBANT (Chim. Fiz.): Substanţă pe suprafaţa căreia se adsoarbe o altă substanţă. Ex.: cărbunele activ, pământurile decolorante, etc. ADSORPŢIE (Chim.): Aderarea (fixarea) moleculelor unui gaz sau ale unui corp disolvat, sub forma unei pojghife foarfe subţiri la suprafaţa (stratul superficial de molecule) unui corp solid. ADUCERE la acelaşi numitor (Ma/.); Operaţia prin care mai multe fracţii sunt transformate în altele, egale, şi având acelaşi numitor. Numitorul comun tuturor fracţiilor este cel mai mic multiplu comun al tuturor numitorilor, iar numărătorul fiecărei fracţii e câtul dintre numitorul comun şi vechiul numitor, înmulţit cu vechiul numărător. ADUCŢIE, conductă de ~ (Hidrof.): Conductă sub presiune sau canal cu nivel liber, care transportă un lichid dela punctul de captare la punctul de distribuie (castel de apă, rezervor, etc.). AER (F/z.): Amestec de gaze alcătuind atmosfera (v. Atmosferă). . ~ lichid (Chim.): Aer la o temperatură mai joasă decât punctul de lichefiere al gazelor din care este format (v. Lichefierea gazelor). E un lichid albastru deschis, confinând în special oxigen Jichid, p. f. —182,9° şi azot lichid, p. f. —'1-95,7°. AERAJ (/Mine): Introducerea de aer proaspăt în instalaţiile miniere subterane. Aerajul poate fi natural sau artificial (când sunt folosita ventilatoare). Ca o urmare a grijii pentru om s'a desvoltat în Uniunea Sovietică tehnica aerajului minier până la un nivel necunoscut în altă ţară. După exemplul Uniunii Sovietice, în cadrul măsurilor de proteefie a muncii minerilor, se introduc în minele Patriei noastre instalaţii moderne de aera;. AEROB (B/o/.): Calitatea unui microorganism de a nu se desvolta decât în prezenta aerului; microorganismele care se desvolta în absenta aerului se numesc anaerobe. AEROBIOZĂ (Biol.): Viaţa în prezenfa aerului. Organismele • aerobe iau oxigenul necesar vieţii din aer, unde oxigenul se găseşfe liber. AEROCARTOGRAFIE (Topog.): Tehnica întocmirii hărţilor şi a planurilor topografice pe baza fotogramelor aeriens şi cu ajutorul unor aparate de cartografiere. AERODINAMIC (Atee.): Calitate a formei (profilului) unui corp solid, care asigură o rezistanţă minimă la deplasarea (înaintarea) sa în aer. AERODINAMICĂ (Mec.): Ramură a Mecanicei fluidelor, care se ocupă cu studiul mişcării aerului şi a corpurilor în aer —■ şi, în general, cu studiul mişcărilor într'un mediu gazos. Desvoltarea aerodinamicei moderne se daforeşte savanţilor, sovietici N. E. Jucovschi şi S. A. Ceaplâghin şi savantului român acad. E. Carafoli. AERODROM (Av.): Teren special amenajat, care permite decolarea şi aterisarea avioanelor. AEROFOTOGRAMMETRIE (Fotogram.): Şfiinfa aplicată care se ocupă cu măsurarea suprafeţelor ferestre şi cu întocmirea planurilor şi a hăr}ilor, folosind fotograme aeriene. AEROGARA (Av.): Grupul de clădiri cu anexele lor, aflate pe un aeroport, care adăpostesc serviciile administrative şi de exploatare pentru traficul -aerian de pasageri şi de mărfuri. AEROGENGAZ (Chim.): Amestec de vapori de hidrocarburi uşoare cu aer, obfinut prin AEROLIT 8 AGITATOR trecerea unui curent de aer prin gazolină. Se întrebuinţează în locul gazului de iluminat, în special în laboratoare şi în localităţile unde nu există gaz aerian. AEROLIT (M/nera/): Corp de origine cosmică, care cade pe Pământ, venind din spafiul interplanetar. AEROLOGIE (Mefeor.); Şfiinja care se ocupă cu cercetarea păturilor superioare ale atmosferei pământeşti. AEROMETRU (Fiz.): Instrument de măsurare sau de determinare a densităţii aerului. AEROMODEL (Av.): Model de avion, construit la o scară mică, cu un mijloc de propulsie oarecare, şi care poate să sboare, fără pilot, o distantă apreciabilă, ampena-jele fiind fixate inifial în pozifia optimă de sbor sau putând fi comandate de un mecanism de ceasornic. AEROMOTOR (Av.): Sin. Motor Aerian (v.). AERONAUTICĂ (Av.): 1. Tehnica construirii de aeronave. — 2. Ştiinţa care se ocupă cu navigaţia aerienă. AERONAVĂ (Av.): Vehicul care se poate deplasa în aer, fiind susffnut de o forja ascensională şi antrenat în deplasarea lui pe orizontală de o altă forjă. AEROPLAN (Av.): Sin. Avion (v.). AEROPORT (Av.): Terenul cu ansamblul construcfiilor şi al instalaţiilor necesare decolării, aterisării, manevrării, adăpostirii şi întreţinerii materialului de sbor, ca şi clădirile administrafiei. AEROSOL (Ch/m. fiz.): Sistem compus din particule dispersate înfr'un gaz; dacă particulele dispersate sunt solide, se obţine un fum; dacă particulele dispersate sunt lichide, se obţine o ceafă. AEROSTATICĂ (Mec.]: Ramura a Mecanicei, care se ocupă cu echilibrul gazelor şi, în special, cu echilibrul maselor de aer atmosferic, cum şi cu echilibrul solidelor în aer. AEROSTAŢIE (Av.J; 1. Tehnică a navigafiei aeriene, care se ocupă cu sborul aparatelor mai uşoare decât aerul. — 2. Stafie de vehicule aeriene mai uşoare decât aerul (baloane, etc.). AEROTOPOGRAFIE (Fofogram.J: Tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene. AFÂNARE 1. (Agr.J.'Operafieîn urrria căreia, pământul capătă o stare fizică ce permite circulafia intensă a aerului. — 2. (Tehn.): Starea unui meterial fărâmiţat de a nu fi-îndesat. AFERENT (Gen,): Care fine de ceva. AFINARE (Mef/.): Operafie metalurgică prin-care se obfine un metal mai curat dinfr'o masă metalică amestecată cu impurităţi», prin înlăturarea acestora. AFINITATE (Ch/m.): Proprietatea a două substanfe de a reacţiona chimic împreună. AFINOR (Mef/.); Muncitor care lucrează la cuptoarele sau Ia instalafiile de afi-nare. AFLORIMENT 1. (M/ne); Partea unui zăcământ care apare la suprafafa solului. — 2. (Geol.): Locul unde rocele scoarfei terestre din subsol apar la suprafafă datoriţi eroziunii. AFUMARE (Ind. al/m.); Procedeu de conservare a alimentelor (carne, peşte) prirv supunere la acfiunea fumului, în instalafii speciale. AGAR-AGAR (Ch/m.): Substanfă care îrv apă caldă da un produs gelatinos, folosit: pentru prepararea unor medicamente şi, in Bacteriologie, ca mediu de cultură. Se extrage din anumite alge din mările Chinei şi Japoniei. • AGAT (Mineral.): Formă naturală a unuî bioxid de siliciu (Si02) impur; este folosit-ca suport al brafelor la balanfe, ca material de ornament şi la construcfia unor aparate de laborator (mojare, etc.). AGENT (Gen.): Substanfă care produce*, modifică, sau declanşează un proces fizic sau chimic. atmosferic (Geo/., Tehn.); Fenomen ■atmosferic (ploaie, vânt, înghe}, desghef, etc.) care contribue |a desagregarea scoarfei Pământului sau a unui corp oarecare. ~ chimic (Ch/m.); Reactiv. ~ coroziv (Ch/m.); Substanfă solidă, lichidă sau gazoasă, care exercită o acfiune chimică sau electrochimică pe suprafafa unui material cu care vine în contact. ~ extern (Tehn.): Agent care acfio-nează asupra unui sistem fizico-chimic, din afara lui. AGITATOR (Chim., Ind. chim.): Dispozitiv* manual sau mecanic, folosit ia amesteca- AGLOMERANT AGROTEHNICĂ rea mai multor lichide sau a unor solide AGREGAT 1. (Tehn.): Grup de maşini cu lichide, sau la omogenizarea mecanică cuplate între ele pentru realizarea unei sau termica a unui amestec. Aglfafor cu ax vertical. AGLOMERANT (Tefin.): Subsfanfa care are proprietatea de a lega între ele particulele unor materiale mărunte oarecare. AGLOMERARE (Tehn.): Legarea înir'un singur corp solid a părfilor unor materiale mărunte oarecare, deobicei cu ajutorul unui aglomerant. AGLUTiNANT (/nd. fexf.): Substanfă vâscoasă, cu care se amestecă un colorant pentru a putea fi aplicat, ca pastă, pe un -material textil de imprimat. AGONĂ (fiz.): Linia de pe suprafafa Pământului aje cărei puncte nu prezintă de-clinafie magnetică. AGRAFĂ 1. (Cons/r.).' Bucată mică de tablă sau de sârmă curbată, folosită ia fixarea pieselor care alcătuesc învelitorile. — 2. (Tehn.): Piesă metalică, cu o serie de dinfi, Agrafa cu ghlare peniru curele. folosită pentru înnădirea curelelor de transmisie. AGREGARE, stări de ~ (Fiz.): Stările gazoasă, lichidă şi solidă sub care se poate prezenta materia, din punctul de vedere al rezisfenfei la deformafiile provocate de acfiuni mecanice sau termice (v. şi Stare gazoasă. Stare lichidă, Stare solidă).; anumite operafii tehnice. — 2. (Cons/r.): Materiale inerte (pietriş, nisip, etc.) care t se amestecă cu lianfi şi apă pentru a da mortare, betoane, etc. AGRICULTURĂ (Gen.): Totalitatea opera-fiilor şi a metodelor de cultivare a pământului, în vederea obţinerii de produse agricole. AGRIMENSURĂ (Topog.): Tehnica măsurătorilor topografice, şi cadastrale ale terenurilor din zona rurală.' AGROBIOLOGIE (Agr.): Ştiinfa creata de savanfii sovietici (Miciurin, Lâsenco), înter meiata pe celem a iînaintate date ale Biologiei, stabilind legile de desvoltare a plantelor cultivate şi mijloacele de ameliorare şi producere de seminfe şi plante superioare prin transformarea naturii organismelor vegetale. Agrobiologia, leagă Agrotehnica de Biologie. Ea stă la' baza sporirii recoltelor în agricultura socialistă. AGROGEOLOGIE (Agr.): Ştiinfa agricola care se ocupă cu studiul rocelor pe care s'au format solurile agricole. AGROLOGIE (Agr.): Ştiinfa agricolă' care se ocupă cu studiul solului ca rezultat al acfiunii factorilor naturali şi cu influenfa pe care o are solul asupra plantelor agricole. AGROMINIM (Agr.): Lucrări agrotehnice minime care trebue aplicate.în mod obligatoriu şi pe baza regulilor întocmite de Ministerul Agriculturii. Agrominimul stabileşte lucrările agro-, tehnice minime care trebue executate în sectorul culturilor de câmp, al culturilor de legume, în cel pomicol, viticol şi al protecţiei plantelor. Agrominimul este obligatoriu pentru toate gospodăriile agricole, oricui aparfin ele, ş~i pentru S. M.T. în toate gospodăriile în care execută lucrări. Introducerea minimelor agrotehnice face parte din sistemul de măsuri luate pentru mărirea producfiei agricole necesare aprovizionării populafiei muncitoare şi industriei socialiste. . , AGRONOMIE (Agr.): Totalitatea ştiinfelor aplicate care au drept scop cultura sistematică şi intensivă a solului. AGROTEHNICĂ (Agr.): Tehnica menţinerii şi creşterii fertilităfii solului arabil. Cuprin- AJUSTAJ 10 ALB DE ZINC de toate măsurile de menţinere şi refacere a structurii grăunţoase a solului, potrivite penlru creşterea şi desvoltarea plantelor cultivate, ca şi măsurile de îngrăşare şi de îmbunătăţire a compoziţiei chimice a solului arabil. Patria Agrotehnice^ este U.R.S.S. AJUSTAJ t. (Tehn.): Mărime care măsoară precizia contactului feţelor plane sau cilindrice, care aparţin la două corpuri solide, imobile sau care alunecă unul pe altul. — 2. (/nd. /ex/.): Ultimele operaţii de a-pretură a ţesăturilor înainte de comercializare; ss măsoară, se pliază, se rolează, se stampilează, se împachetează, etc. AJUSTARE (Tehn.).' Ultima operaţie făcută asupra unei piese, prin care se ajunge la dimensiunile precise cerute. AJUSTOR (Tehn.): Muncitor care face diferitele operaţii de ajustare în atelier. AJUTAJ (Aerod., Hidr.): Deschizătură, de forma unui tub de secţiune variabila, ai a — ajulaj convergeni; b — ajutaj convergenl-dlver-gent; c—ajutaj divergent. cărei pere|i (ac să se scurgă fluidele (lichide sau gazoase) la presiuni sau la viteze anumife. ALABANDINĂ (Mineral.): Sulfura de man-gan naturală, care se găseşfe sub formă de mase compacte, negricioase, având luciu aproape metalic. ALABASTRU (Mineral.): Sulfat de calciu natural, hidrafat, opac, folosit penfru ornamente. ALACIU (Zoof.): Bălţat, pestriţ (se spune despre vite). ALAMĂ (Met/.).' Aliaj, de cupru şi zinc, în orice proporţii, bun conducător de căldură şi de electricitate, maleabil şi ductil. Poate fi turnată, forjată, laminată la cald şi la rece, în tablă, profile, tuburi, fire, etc. Prin adăugire de mici cantităţi de nichel, mangan, aluminiu, staniu, capătă proprietăţi mecanice speciale şi devine rezistentă la coroziunea vaporilor saturaţi şi a apei de mare. ALAMĂ.friguritelurnătorilorde ~ (Ig.ind.): Boală datorită intoxicaţiei cu vapori de zinc degajaţi în timpul turnării alamei. ALAMAN (Pisc.)-. Unealtă mare de pescuit, de tip sovietic, folosită şi în pescuitul nostru marin, penfru încercuirea diferitelor bancuri de peşti. Se confecţionează din plasă şi are forma de evantai, înzestrată |a marginea inferioară cu mai mulfe inele prin care trece un odgon de strângere (gâr-gâr). ALAMBIC (Chim.): Aparat metalic, deobicei de cupru, folosit penfru distilarea lichidelor. Alambic. ALAUN (Ch/m.): 1. Sulfat dublu de potasiu şi de aluminiu, K3S04*AI2(S04)3*24H20, cristalizat („alaun de potasiu" sau «alaun”). — 2. Sare dublă de tipul M2S04-R2 (S04)3*24H20, în care R este un metal trivalent şi M un mefal monovalent sau gruparea NH*. Toţi alaunii sunt isomorfi, formând cristale oda-edrice. Sunt întrebuinţaţi în industrie. ~ ars (Ch/m.): Masă albă, poroasă,, de sulfat anhidru de potasiu şi de aluminiu, obţinută prin încălzirea alaunului. ~ de crom (Ch/m.): Sulfat dublu de crom şi de polasiu. Sare cristalizata, roşie închisă, solubilă în apă, întrebuinţată drept colorant în imprimeria textilă şi în tăbăcărie. ~ feric (Ch/m.): Sulfat dublu de potasiu şi de fieri Ss prezintă sub formă de cristale violete, solubile în apă. E întrebuinţat în industria'vopsitorîei. ALB de plumb (Chim.); Sin. Ceruză (v.). ^ de silica! (Ch/m.): Faină de caolin pur, întrebuinţată ca pigment în vopsitorie. ^ de zinc (Chim.); ZnO. Oxid de zinc; e întrebuinţat în vopsitorie. ALB VENEŢIAN 11 ALCOOL ETILIC ALB venefian (Chim.)* Amestec de ce> ruza şi sulfat de bariu în părfi egale. E întrebuinfat la prepararea vopselelor. ALBASTRU de melilen (Chim.): Materie colorantă albastră, solubilă în apă. E întrebuinţată în vopsitorie, în lucrările de Biologie şi ca medicament în Farmacie. ALBIÂN (Geof.): Etajul inferior al Creta-cicului mijlociu. ALBIE 1.(Mef/.): Unealtă cu o scobitură în semicerc, aşezată fix pe potcoava unei forjerii, penfru forjarea rotunda. — 2. (Hidr.): Matca unui râu. Albia propriu zisă sau albia minoră e limitată între cele două maluri, când apele care se scurg sunt în stare normală (nivelul mediu). Albia majoră sau zona inundabilă cuprinde acele suprafeje întinse de terenuri peste care se revarsă apele unui râu sau ale unui fluviu în epocele de creştere a nivelului lor (nivel maxim).] ALBIRE 1. (Ch/m.); Decolorarea materialelor colorate prin oxidarea sau reducerea materiilor colorante în substanţe incolore. în acest scop se folosesc clorura de var, bioxidul de sulf, şi atfi agenţi oxi-danfi sau reducători.— 2. (Ind. fext.): Proces tehnologic chimic aplicat fibrei, firului sau fesăfurii, penfru a le curăfi de impurităţi naturale şi penfru a obfine un material alb curat. ALBIT (Mineral.): Mineral lăptos, verzui, roşiatic sau incolor; este un feldspat sodic (silicat dublu da aluminiu şi de sodiu), întrebuinţat ca fondant în ceramică. ALBlTORIE (Ind. fexf.): Secjie din industria textila în care se dă produselor o culoare albă, prin tratarea şi distrugerea pîg-menfilor naturali ai fibrelor. ALBUMEN (Agr.); Rezerva nutritivă din jurul embrionului, destinat hrănirii plantei tinere în timpul germinafiei. El constitue partea alimentară a seminfelor plantelor agricole. ALBUMINE (Ch/m.): Proteine solubile în apă distilată, în solufii saline diluate, în acizi şi In baze. Se găsesc în albuşul de ou (ovalbumina), în plasma sangvină (ser-albumină), în lapte (lactalbumină), etc. ' ALBUMINOIDE (Ch/m.); Sin. Proteine (v.). ALBURN (S//v.); Stratul lemnos cilindric din trunchiul unui arbore, situat între inima trunchiului (duramen) şi scoarfa lui (liber); e format din celule vii prin care trece seva. Lemnul de album este slab, pufin rezistent şi pufin durabil. ALCADIENE (Ch/m.): Sin. Hidrocarburi din seria CnH2fl.2, cu două legături duble. ALCALICELULOZĂ (Ch/m.): Derivat al celulozei, obfinut prin traterea ei cu o solufie de 18—20% alcalii. E un produs intermediar în prepararea viscozei şi a esterilor celulozei. ALCALII (Chim.): Hidroxizi solubili ai Unui mefal din grupul metalelor alcaline. ALCALIMETRIE (Ch/m.): Capitol al Analizei volumetrice, care are ca obiect determinarea concenfrafiei unei baze cu ajutorul unor solufii de acizi de concentrare cunoscută. ALCALIN (Chim.): Calitate a unei substanfe care are, în solujie, o reacfie alcalină (bazică; v. Bază), adică înalbăsfreşfe turnesolul şi neutralizează acizii. ALCALOIZI (Chim.): Grup de substanfe organice de origine vegetală, dintre care multe au efecte fiziologice importante şi sunt folosite.în Medicină, de ex., cocaina, morfina, etc. Au un caracter bazic şi osfruc-tură moleculară complicată. ALCANI (Chim.); Sin. Hidrocarburi saturate din seria CnH2n*2. ALCHENH (Ch/m.): Sin. Hidrocarburi din seria CnH2n* ALCHEDALI (Chim.); Clasă de răşini sintetice; sunt întrebuinfate la prepararea lacurilor. ALCHINE (Ch/m.); Sin. Hidrocarburi din seria CnH2n.2i cu ° legătură triplă. ALCOOL absolut (Ch/m.).1 Alcool etilic (C3H8OH) cu un confinut în apa foarte mic (0,5—1,5%). ~ amilic (Chim.): CBHnOH. Lichid incolor cu miros caracteristic înnăbuşitor, p. f. 138°, extras din uleiul de fusel; e folosit ca disolvanf. ~ denaturat (Chim.): Alcool brut sau rafinat, făcut impropriu utilizării în alte scopuri decât acela pentru care a fost denaturat, prin adăugirea unei substanfe uşor de recunoscut şi greu de îndepărtat prin mijloace mecanice, fizice şi chimice. ~ etilic (Ch/m.); CH3CH2OH. Lichid incolor, inflamabil, cu miros şi gust specific, cu p. f. 78,3°, preparat prin fermentarea zaharurilor din cereale, din fructe, din cartofi, ALCOOL INDUSTRIAL 12 ALIAJ etc. Infră în compoziţia băuturilor alcoolice; e folosit ca desinfectant, drept combustibil şi în fabricarea altor compuşi organici (= Etanol). ~ industrial (Ch/m.).’ Alcool etilic de circa 80%, objinut prin fermentarea unor materii prime care conjin zaharuri, amidon, etc. Confine impuritlfi. E folosit în industrie. meiiiic (Chim.): CH3OH. Lichid incolor, otrăvitor, cu miros slab; p. f. 66 . Se obţine prin distilarea lemnului. E folosit pentru „denaturarea" alcoolului etilic, ca disolvant şi în industria chimică. (= Spirt de lemn). ~ natural (Chim.): Sin. Alcool ordinar, (v.). ~ ordinar (Chim.): Alcool de circa 90—93%, provenit din materii prime care conţin un zahăr capabil să fermenteze direct; de ex., din fructe, struguri, cartofi, etc. (= Alcool natural). ~ rectificat (Chim.); Alcool etilic cu un conţinut de 4—6%i apă. ALCOOLI (Chim.): Clasă de compuşi organici care derivă din hidrocarburi prin înlocuirea unora sau mai multor atomi de hidrogen cu grupări hidroxil (OH),‘ Astfel, din metan, (CH4), prin înlocuirea unui atom de H prin gruparea OH, derivă alcoolul mefilic, CH3OH; Ia fel din etan, (C2Hc), derivă alcoolul etilic, (C2Hr,OH), care este alcoolul ordinar, etc. ALCOOLMETRU (Chim.): Areometru pentru determinarea concentraţiei în alcool a soluţiilor de alcool în apă. ALCOOLOMETRIE (Ch/m.): Stabilirea concentraţiei băuturilor alcoolice sau a altor solufii ale alcoolului prin măsurarea densităţii lichidului, în general cu un areometru cu o gradare specială (alcoolmetru). ALDEHIDĂ acetică (Chim.); CH3CHO. Lichid incolor cu miros înfepător, analog celui de fructe; p.f. 21°. E întrebuinţată în fabricarea unor coloranţi şi a unor substanfe farmaceutice. ~ formică (Chim.); HCHO. Gaz cu miros iritant, foarte solubil în apă. Solufia de 40% este cunoscută sub numele de formol sau de formalină. E întrebuinfată în industrie, la fabricarea bachelitei şi altor răşini sintetice, în tăbăcărie, etc., şi ca desinfectant. (= Formaldehidă). ALDEHIDE (Chim,).’ Clasă de substanfe organice, obfinute prin oxidarea alcoolilor, cu formula generală RCHO, unde R este un radical hidrocarbonat. Cele maiîntrebuinfate aldehide sunt aldehida formică şi aldehida acetică. ALDINE (Poligr.): Caractere (litere). tipografice cu floarea semigrasă. ALEMONĂ (Agr.): Substanfă azotoasă, care se găseşte în seminfele fanerogamelor şi care constitue, ca şi amidonul, o substanfă de rezervă. ALERGĂTOARE (Ind. fext.): Unealtă pe care se pun mosoare cu fire Alergătoare, penfru a se face urzeala. ALESĂTURĂ (Ind. text.): 1. Articol obţinut la războiul de ţesut prin alegerea firelor (covor, etc.). —2. Desen de flori sau alte motive, într'o fesătură. ALEUROMETRU (Agr.): Aparat care permite aprecierea calităţilor de panificaţie ale glutenului. ALEZAJ (Mş.): Diametrul inferior al unur cilindru de maşină. ALEZARE (Mş.): Operaţie de prelucrare a interiorului unui cilindru la dimensiunile cerute şi în limita tolerantelor admise. ALEZOR (M?.): Unealta de formă cilindrică sau conică, cu dinţi aşchietori la suprafafă» Alezor cu carteluri în spirala. care e folosită pentru alezare. ALFABETUL Morse (Tehn.); Alfabet format din puncte şi- linii, care reprezintă literele alfabetului, cifrele şi semnele de punctuaţie. E folosit în telegrafie şi în semnalizarea optica. ALGEBRĂ (Maf.); Disciplină matematică al cărei obiect este studiul operaţiilor aritmetice independent de valorile numerice care intervin în aceste operafii, numerele fiind, deaceea, înlocuite cu litere. ALGONKIAN (Geo/.); Sin. Era protero-zoică (v.). ALIAJ (Mef/.): Amestec rezultat din topirea laolaltă a două sau a mai multor metale, sau metale şi metaloizi, sau din difuzarea unuia în masa celorfalte. Un alia] în stare solidă poate consta din solufii solide, compuşi definifi, amestecuri eutectice sau eutec-toide sau din diferitecombinafii aleacestora. ALIAJ ANTIFRICTIUNE 13 ALTIMETRU ALIAJ anlifricfiune (Mef/.J: Aliaj decompo-zijii variate, compus dintr'unfond plasticşi din granule dure, uşor de turnatei cu conducfibi-litate termică mare, folosii la căpfuşirea cusî-nefilor. în compozifia aliajelor anfifricfiune infră, în general, plumb, siibiu, staniu, cupru. { = Compozite de lagăre). ~ elekfron (Meii.): Aliaj foarfe uşor, care conţine peste 85% magneziu, iar resful aluminiu, mangan şi zinc. E folosii în special în industria aeronautică şi a automobilelor. . ~ fuzibil (Meii.): Aliaj cu punctul de topire jos; în general, e un amestec eutecfic de metale cu punctul de topire jos, ca bismutul, plumbul, staniul şi cadmiul. ALICĂRIE (Consfr.).- Bucăfi mici rămase ca deşeuri la cioplirea sau la spargerea cărămizilor sau a pietrelor, care pot fi întrebuinţate ca material de umplutură, în mortare sau betoane de umplutură, etc. ALIDADĂ (Topog.): Dispozitiv cu care sunt echipate instrumentele goniomefrice şi care serveşte la formarea şi măsurarea unghiurilor. /I în mai multe forme care diferă între ele din punctul de vedere a] proprietăfilor lor fizice. Ex.: sulful se prezintă în mai multe forme cristaline şi în formă amorfă. ALPACA (Meii.): Grup de aliaje de cupru, nichel şi zinc, în proporfii variate, cu un con{inut în nichel până la 30%. Compozita tipică esfe de 60% cupru, 20% nichel şi 20% zinc. Este practic inoxidabil şi are aspectul argintului. E folosit la fabricarea tacâmurilor şi a altor obiecte de uz casnic. ALTERARE (Gen.): 1. Schimbarea în rău a înfăţişării sau compoziţiei unui corp (a unei substanfe). — 2. Pierderea parjială sau totală a califăfii. ALTERNATOR electric (Eff.): Generator electric de curent alternativ, monofazat sau polifazat. ALTIGRAF (Fiz.): Altimetru barometric înregistrator, care dă o diagramă a altitudinii avionului în funcfie de timp. ALTIMETRIE (Topog.); Totalitatea operaţiilor de teren pentru măsurători de nivelment şi a operafiilor de birou penfru calcule de altitudini şi de diferente de nivel, având drept scop stabilirea altitudinilor punctelor caracteristice ale scoarfei terestre. ALTIMETRU (Topog.): Instrument penfru măsurat altitudinile fajă de o suprafafă de Alidadă cu plnule. 1 — plnule. ALINIAMENT (Topog.) : Linie dreaptă sau axă a unui traseu de cale de comunicaţie, materializate, prin jaloane, făruşi, fachefi, etc. ALITARE (Metl.): Sin. Calorizare. (v.). ALIZARINĂ (Chim.): Materie colorantă roşie, preparată odinioară din planta numită ga-ranfă; azi e fabricată pe cale sintetică. _ALOFAN (Chim.): Varietate de argilă coloi-dală, care măreşte plasticitatea maselor ceramice; e un silicat de aluminiu hidrafat, sub for; mă de gel, solubil în acid clorhidric concentrat. ALOGEN 1. (Gen.): Străin de mediu. — 2. (Petr.): Calitate a unui constituent mineral de a fi fost format înainte -de roca din care face parte şi înfr’un loc diferit de acela în care s'a format roca ce-l confine. ALOTROPIE (Chim.): Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau nivel aleasă (nivelul mării) sau fafă de o anumită cotă de nivel a terenului. ALTjTELEMETRU 14 ALUMINIZARE ALTITELEMETRU (Topog.)* Aparat folosit pentru determinarea altitudinii unu» punct inaccesibil, căruia i s'au măsurat unghiul de înălfime şi depărtarea, cu ajutorul unui teîemeîru. ALTITUDINE (Topog.): înaljimea unui punct al scoarfsi ferestre, deasupra suprafejei nivelului mijlociu al merii, măsurată pe verticala care frece prin punctul considerat. ALTOI (Agr.): Mugure sau ramură a unei plante, tăiate în mod special penfru a putea fi grefate (introduse în fesut) pe ramurile, ALUMIN (/nd. cc.): Varietate de caotin care serveşte, în industria cauciucului, ca material de umplutură. ALUMINĂ (Chim.): AU03. Oxid de aluminiu. Se găseşfe în stare naturală sub formă de corindon şi de şmirghel, sau sub formă hidratată, ca bauxită. ALUMINAT (Chim.): Compus chimic obţinut din hidroxid de aluminiu şi un mefal, hidroxidul de aluminiu având rolul unui acid. Diferite feluri de altoiri. a — ţn ccpulajle; b —■ prin copulaţie laterali; c *— în desplcâtura; d — în trlangula|le; e — tn placaj; f____________________________în fluier; g —- sub coajă. tjlpîna sau pe alt organ al unei plante vii (port-aitoi). ALTOIRE (Agr.): Operajia prin care se -suprapun şi se sudează două plante sau două parji de plante (altoiul şi portaltoiul) în scopul de a se obfine o serie de caractere noi care ridică valoarea plantei altoita, prin influenta reciprocă a altoiului şi portaltoiului. ALTOIT, briceag de ^ (Agr.): Briceag cu tăişul rotunjit la capătul lamei şî cu un mâner având o spatulă de os sau de alamă, folosit pentru desiipTrea coajsi de port-altoi. rmstic ^ (Agr.): Mastic întrebuinţat pentru acoperirea rănilor produse prin altoire. Se prepară, deobicei, din sacâz, răşină, seu de oaie. ALUMINIU (Chim.): Al. Element; gr. at. 26,97; nr. at. 13; gr. sp. 2,7; p. t. 657°. Metal alb, uşor, ductil şi maleabil, bun conducător de electricitate. Are compuşi foarie numeroşi şi foarte răspândii, dar metalul se obfine industrial numai d n bauxită. Aluminiul şi aliajele sale sunt folosite la fabricarea pieselor metalice uşoare (de ex. în industria.aeronautice) şî în industria electrică, conductele de aluminiu înlocuind pe cele de cupru, care sunt mai scumpe. Savanţilor şi inventatorilor rujî, N. N. Bache-tov (1865), D. A. Penîacov (1892) şi P. P. Fedotiev (1910) Ii se datoreşle crearea metalurgiei şî electromefalurgieî aluminiului. ALUMINIZARE (Ale//.): O^erafie de înnobilare superficială a otelurilor prin slropire şi difuziune de aluminiu, pentru a le măr ALUMINOTERMIE 15 AMELIORARE rezistenţa la formarea arsurilor; se realizează prin stropirea pieselor cu aluminiu cu-pistolul de, stropit, şi încălzirea lor la circa 800° pentru a permite difuzarea.: ALUMINOTERMIE (Atef/.): Operaţie prin care se obţine o temperatura foarte înaltă, prin căldura desvoltată de un amestec de pulbere de aluminiu şi de oxid metalic, care a fost.mai înainte aprins. Aceasta căldură face să se topească metalele, putându-se executa astfel sudura unui metal prin procedeul denumit procedeul aluminolermic. Aluminoiermia se întemeiază pe reacţia dintre aluminiu şi oxizi! de bariu, potasiu, eic., reacţie descoperită de marele chi-mişt rus N. N. Bschetov. ALUNDUM (Chim.): Substanţă refractară, fabricată prin sfărâmarea, presarea şî încălzirea bauxitei la temperatură înaltă. .ALUNECARE (Tehn.): Deplasarea a două corpuri unul faţă de celalalt, când ele rămân mereu în atingere. ALUNGIRE (F/z., Rez. maf.): Creşterea lungimii unui corp sub acţiunea unei forţe. V. şi Lungire. ALUVIU (Geo/.): Perioadă geologică din Cuaternarul superior, începând dela retragerea gheţarilor, până în zilele noastre. ALUVIUNE (Geo/.): Materiale şi roce transportate şî depuse prin acţiunea apelor curgătoare. Ex.: nisipul, pietrişul, mâlul. AMALGAM (Mef/.): Aliaj* de mercur cu diferite metale. Amalgamul de argint e folosit Ia fabricarea oglinzilor. AMALGAMARE (Mef/.): Formarea unui aliaj de mercur, deobicei Ia rece. a aurului (Ale//.): Procedeu penfru extragerea aurului, care constă în a trata nisipul- sau roca auriferă, după sfărâmare, cu mercur, care formează un amalgam cu aurul. Particulele sfărâmate sunt lăsate sa adere la plăci de cupru amalgamat, restul de minereu fiind îndepărtat prin spălare; mercurul este îndepărtat prin distilare în retorte da fisr, iar aurul rămas este purificat prin cupHaţie. In 1836, la Congresul dela Viena, mstoda de extragere chimica a aurului prin amalgamare, propusa de ing. Varvinschi, a fost calificată drept ca mai bună metodă a vramii. AMBALARE (Mf.): Creşterea turaţiei unei maşini rotitoare peste turaţia normala, fapt care poate produce stricăciuni maşinii. AMBREIAJ (Al?.): Organ de maşină prin leagă solidar, penfru un timp anumit, Ambreîaj cu mai mulfe discuri, pedala embreiajulul; 2 — resorîul ambrelajulul? 3—arbore de transmisie; 4—discurile de arribrelere; 5 — volan. două mecanisme .La automobil, ambreiajul leagă motorul de roţile motoare, şi este aşezat între motor şi schimbătorul de viteză. AMBRE1ERE (M?.): Manevra prin care se realizează cuplarea a două mecanisme, folosind ambre'ajul. AMBUTISARE (Tehn.): Operaţie de îndoire şi răsfrângere a unei placi de tablă sau a .unui cilindru de tablă, în scopul de a obţine o piesă de formă concavă (cu marginea răsfrântă). AMBUTISOR (Tehn.): Muncitor care face operaţia de ambutisare. AMELIORARE 1. (Ale//.): Sin. îmbunătăţire (v.).— 2. (Agr.): îmbunătăţire, obţinerea unor forme mai bune de plante şi de animale prin metode ştiinţifice. — 3. (Agr.): Im-bunătăjire radicală a solului pentru agricultură, prin secarea mlaştinilor, fixarea nisipurilor mişcătoare, irigare, etc. După exemplul U.R.S.S., unde suprafeţe uriaşe de deşerturi au fost redate agriculturii, în ţara noaslra se fac mari lucrări de ameliorare în regiunea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în lunca Prutului, etc. AMENAJAMENT SILVIC 16 AMILAZĂ' AMENAJAMENT silvic (Si/v.): 1. Tehnica care se ocupa cu amenajarea pădurilor, adică cu organizarea punerii lor în valoare, în vederea realizării unei productivităţi optime. — 2. Lucrare scrisă conţinând descrierile parcelare, planurile topografice şi dispoziţiile privitoare la îngrijirea şi exploatarea unei păduri. AMENAJARE (Tehn.): Operafia de a pregăti sau de a aranja înfr'un anumit scop. ~ hidraulică (Tehn.): Sistem de lucrări în vederea utilizării apelor, într'o regiune dată. AMENDAMENT (Agr.): Substanfă chimică fără acfiune ferfilizanta directă, dar care ajută la corectarea reacţiei solului (de ex., varul). AMENDARE cu var (Agr.): Introducere în sol a pietrei de var măcinate, a varului slins sau a marnei, în scopul corectării reacţiei acide a solului arabil. AMERICIU (Ch/m.): Am. Nr. at. 95; gr. at. 241. Element radioactiv artificial, care face parte dintre elementele transuranice. AMERISARE (Av,); Hvolufia prin care hi-droavionu! ia contact cu suprafafa apei şi alunecă până când se opreşte. AMESTEC (Ch/m.): Produsul obfinut prin punerea laolaltă a mai multor substanfe (se poate realiza în orice raport al maselor lor), în particule ale căror dimensiuni pot coborî până la dimensiunile moleculelor. ~ eufectic (Chim.): Sin. Eutectic (v.). . ~ frigorifer (Chim.): Amestec a doua sau mai mulfe substanfe, care absoarbe căldură. AMESTECĂTOR (/nd. ch/m.): Dispozitiv mecanic folosit penfru amestecarea materialelor în pulbere sau în pastă/în scopul omogenizării lor. AMETIST (Al/nera/.); Varietate de cuarf, de culoare violetă. AMF1BOLI (Mineral.): Grup de minerale formate din silicafi complecşi de magneziu, fier, calciu, cu pufin sodiu şi aluminiu, cristalizate în sistemul rombic şi monoclinic (ex.: antofilit, cremolif, hornblendă, etc.). AMFITEATRU (Consfr.): 1. Incintă, acoperită sau nu, care are bănci penfru spec- tatori, dispuse în trepte, împrejurul sau-numai pe trei părţi ale ei. — 2. Sală de teatru, de şcoală, etc. în formă de potcoava sau dreptunghiulară, cu locurile penfru spectatori dispuse în trepte. ^ AMFOTER (Chim.): Substanfă care are proprietatea de a reacfiona ca un acid în prezenta unei baze, şi ca o bază în pre-zenfa unui acid. Astfel, oxidul de zinc (ZnO) acfionează cu acizii dând.săruri ale acestora, iar cu bazele alcaline reacfionează dând zincafi ai metalelor. AMIANTĂ (M/nera/.).' Varietate de asbest; e folosită ca material filtrant şi ca material de protecfie contra focului. AMICRON (Chim. fiz.): Particulă coloidală care, din cauza dimensiunilor ei foarte reduse, nu poate fi văzută nici cu ajutorul ultramicroscopului. AMIDĂ (Ch/m.).* Compus organic format prin înlocuirea atomilor de hidrogen ai amoniacului (NH3), cu radicalul unui acid organic (R —CO—). De ex.: acetamida, CH3CONHa, se obfine prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula, amoniacului cu radicalul acetil (CH3 —CO—) al acidului acetic. AMIDAZE (Ch/m. bio/.); Grup de enzime din clasa hidrolazelor. AMIDINĂ (/nd. text.): Varietate de dextrină, obfinufă prin prăjirea amidonului de grâu; e întrebuinfată ca apret în industria textilă. AMIDOGEN (Chim.): 1. Exploziv propulsiv asemănător cu pulberea neagră obişnuită. :— 2. Dinamită cu bază de nitroglicerină, la care se adaugă 5% azotat de amoniu şi 5% parafină. AMIDOL (Chim.); Substanfă folosită în fotografie ca developator. AMIDON (Ch/m.): Hidrat de carbon care se găseşte în plante în formă de granule. Se prezintă ca un praf alb, insolubil în apă, fără gust. Prin hidroliză (fierbere cu acizi diluafi), dă la început dextrină, care, încălzită mai departe, frece în glucoza. AMIEZITĂ (Drum.): îmbrăcăminte rutieră confecfionată dintr'un beton asfaltic preparat Ia cald. AMIL (Chim.): Radicalul monovalent CsHn. AMILAZĂ (Chim. biol.): Enzimă produsa de pancreas, şi care, în timpul digestiei. AMILOGRAF 17 AMPENAJ transformă amidonul în glucoza şi în mal-ioză, care suni solubile în apă. (= Diastaza). AMILOGRAF (Agr.).* Aparat care înregistrează maximul de ge|afinizare al- amidonului unei faini, în funcţie de temperatură, stabilind calitatea făinurilor. AMILOZĂ (Chim.): Component al.amidonului, solubil în apă, şi care deci nu formează cocă cu apa. AMINĂ (Chim.): Compus organic derivat al amoniacului, care se formează prin înlocuirea unuia sau a mai multor atomi de hidrogen din molecula de amoniac prin unul sau mai mulţi radicali de hidrocarburi. î' ' AMINOACID (Chim.): Substanţa organica, ■care conţine gruparea aminică . NH2 şi gruparea carboxilică COOH. Aminoacizii sunt componenţi ai proteinelor şi se găsesc liberi, in cantităţi mici, în organismele vieţuitoarelor. AMINOGEN (/nd. cc.): Accelerator de vulcanizare. AMINOLAC (Chim.)’ Răşini sintetice cu bază de formol şi uree; se întrebuinţează -la fabricarea lacurilor. AMONAL (Chim.): Amestec de azofaf de •amoniu, trinitrotoluen, aluminiu şi pulbere ■de cărbune, întrebuinţat ca exploziv. AMONIAC (Chim.): NH3. Gaz cu miros înţepător, foarte solubil în apa, cu care dă o soluţie bazică, ce conţine hidroxid de amoniu NH4OH. Se obţine ca produs secundar la fabricarea gazului de iluminat; e fabricat în industrie prin procedeul Haber {unirea azotului cu hidrogenul). E întrebuinţat ca materie primă în prepararea sărurilor de amoniu, la fabricarea de îngrăşăminte şi de explozivi. -AMONIŢI (Geo/.): Molusce cefalopode cu cochilia în spirală. Fosilele acestor cochilii sunt caracteristice pentru era secundară. AMONIU (Chim.): NH4. Radical monova-lent. Nu a fost obţinut în stare liberă; în compuşi se comportă însă ca un metal alcalin, dând săruri de amoniu. AMONTE, în *+* (Hidr.): în sus de un anumit Ioc, dealungul unui curs de apă. AMORSĂ (Tehn.): Dispozitiv penfru aprinderea unei încărcaturi de pulbere sau de exploziv. Se deosebesc: amorse pentru 4 c-ya'iu ' ' . cartuşe şi proiectile, pentru aprinderea încărcăturilor de explozivi minieri, etc. AMORTISARE (Fiz.): Descreşterea amplitudinii unei mişcări oscilatorii, • AMORTISARE (Econ.) .* Reproducerea în bani a valorii mijloacelor de bază, prin cote anuale, care se repartizează asupra preţului de cost al produselor. Cofele de amortisare se stabilesc în procente din valoarea iniţială a mijloacelor de bază. AMORTISOR 1. (Tehn.): Dispozitiv folosit penfruJ^a atenua (a slăbi) efectele izbitu- AmorMsor mecanic penfru vibraţiile liniilor elecfrice aeriene, rilor, în scopul de a feri de ruptură piesele de care este legat. — 2. (Fiz.): Dispozitiv folosit penfru a micşora amplitudinea unei vibraţii. hidraulic (Tehn.)' Amortisor Ia care atenuarea izbiturilor se face prin frecarea unui lichid de pereţii unor orificii făcute într’un piston legat de piesa care trebue amorfisată. ^ mecanic (Tehn.): Amortisor Ia care atenuarea izbiturilor se face printr'un dispozitiv mecanic (arcuri, resorturi, lame, etc.). ^ oleopneumatic (Tehn.): Amortisor la care izbiturile sunt atenuate atât prin frecarea unui lichid uleios de pereţii amorţi-, sorului, cât şi prin comprimarea unei mase de aer. ^ pneumatic (Tehn.): Amortisor la care izbiturile sunt atenuate prin comprimarea unei mase de aer sau de alt gaz. AMPATAMENT (C. f.): Distanţa dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul. AMPENAJ (Av.): Dispozitiv format din piese în forma unor aripioare (unor plane) fixe şi mobile, care sunt comandate de către AMPENAJ ORIZONTAL 18 ANAEROE pilot atât pentru schimbarea direcţiei, cât şi pentru stabilizarea avionului. ~ orizontal (Av.): Ampenaj format din stabilizator (plan orizontal fix) şi profundor (plan orizontal mobil), iar în faţă, la aripi, din aripioare mobile. ~ verlical (Av.): Ampenaj format din derivă (plan vertical tix) şi direcţie (plan vertical mobil). AMPER (El.): Unitatea de măsură a inten-sităfii curentului electric, tn sistemul practic, ampsrul este intensitatea unui curent constant care, menţinut in două conductoare paralele, rectilinii, de lungime practic infinită şi de secţiune circulară neglijabilă, aşezata la o distanţă de 1 m unul de altul, în vid, produce între aceste conductoare o forţă de 2X10-" newtoni pe metrul de lungime. AMPERMETRU (El.): Instrument pentru măsurarea intensităţii curentului electric. Cele mai folosite ampermetre sunt cu bobină mobilă (toarte precise, .dar care pot fi folosite numai în curent continuu), cu fier mobil şi cele electrodinamice. Fiecare model de aparat are un ac indicator, legat de partea mobila, ac care se mişcă în faţa unui cadran gradat în amperi. AMPERORĂ (El.): Unitatea practică pentru cantitatea de electricitate: cantitatea de electricitate care străbate un conductor în timpul unei ore, atunci când curentul are o intensitate de un amper. AMPERORMETRU (El.): Instrument de măsură înregistrator pentru măsurarea sarcinii electrice în amperore. AMPERSPIRi (El.): Forfă magnetomo-toare produsă de un circuit alcătuit dintr'o spiră, străbătut de un curent de un amper. AMPLASAMENT (Constr.): Locul de aşezare al unei instalaţii, al unei construcţii sau al unui ansamblu de construcţii, etc. Ex.: amplasament de pod, amplasament de puţ de mină, amplasament de uzină, etc. AMPLASARE (Tehn.): Aşezarea unei instalaţii, a unei maşini, a unei construcţii, etc. pe locul pe care trebue să-l ocupe. AMPLIFICARE olecfrîcă (El.): Mărirea unei tensiuni, a intensităţii unui curent sau a unei puteri electrice cu ajutorul unei surse separate. AMPLIFICATOR eleclric (El.): Aparat folosit pentru amplificare electrică. AMPLITUDINE (Fiz.): 1. Valoarea maximă a elongaţiei, înir'o mişcare oscilatorie, a unui punct sau a unui corp. — 2. Diferenţa dintre valoarea maximă şi valoarea de echilibru a unei mărimi periodice, într’o perioadă. AMPR1ZĂ (Drum.): Lăţimea totală a fâşiei de teren pe care urmează să se construiască o şosea. AMUŞ (Ind. (ăr.): Groapa cu apă şi var tn care tăbăcarul pune pieile pentru a le argăsi. AN (Astr.): Intervalul de timp în care Pământul efectuează înconjurul lui în' jurul Soarelui (adică o revoluţie complectă), interval care cuprinde 365,256 4 zile solare medii; acest an este cunoscut şi sub numirea de an sideral. ~ blsecl (Asfr.): Sin. An bisextil (v.). ~ bisextil (Asfr.): Anul care are 366 de zile calendaristice. Sunt bisextili anii al căror număr se divide cu 4 (cu excepţia acelora al căror număr se fermină cu sute întregi dar la care cifra sutelor nu se divide, prin 4), Ex.: Anii 1948, 2400 sunt bisextili, pe când 2100 nu e an bisextil. ( = An bisect). ~ calendaristic (Asfr.): Intervalul de timp dela 1 Ianuarie până la 31 Decemvrie, şi care are, în general, 365 de zile calendaristice, afară de anii bisextili, care au 366 de zile. ( = An comun. An civil). ~ -lumină (Asfr.): Unitatea de măsură în care se exprimă depărtarea dela Pămânf la o stea. Această unitate reprezintă distanţa străbătută de lumină într'un an (9 460 miliarde de kilometri). ~ solar (Asfr.): Intervalul de fimp in care Pământul revine în acelaşi puncf caracteristic al orbitei sale; dacă acest puncf este puncful vernal (v.), anul solar esfe numii an tropic şi are 365 de zile, 5 ore, 48 minute şi 46,04 secunde ; dacS acesf punct este perihel:ul (v.), anul solar esfe numit an anomal slic, a| cărui interval de timp este cu patru minute, 35,15 secunde mai lung decât anul sideral. ANABOL1SM (Chim. biol.): Totalitatea proceselor chimice care au loc în organismele vii, prin care se produc substanţele necesare vieţii. ANAEROB (Biol.): V. sub Aerob. ANAEROBIOZĂ 19 ANALIZOR ANAEROBIOZĂ (B/o/.).' Viaţa în absenţa aerului. Organismele anaerobe iau oxigenul necesar vieţii lor din substanţe care conţin oxigen, prin descompunerea acestora. ANAFOR (H/dr.): Vârtej de ■ apă care se formează în lungul ţărmurilor unui curs de apă şi . unde, uneori, navigaţia este periculoasă. ANAFOREZĂ (Chim. fiz.): Transportul particulelor coloidale spre anod, sub acţiunea unuî curent electric. ANALATIC (îopog.): Punct analatic este punctul focal anterior al unei lunete. Lentila analatică este lentila, aşezata între obiectiv şi reficul, - la o lunetă topografică, în scopul de a corecta distanţa citită pe stadie, interceptată pe firele, stadi— metrice, cu distanţa adiţională cuprinsă între focarul anterior al obiectivului lunetei şi centrul de staţie al aparatului. ANALCID-NITROXAN (Chim.): Insecticid (produs românesc) dintre cele mai puternice şi care se obţine prin disolvarea ga-mexanului (5—10%) în whîte-spirit, sau, sub formă de praf, prin amestecarea lui (5—10%) cu fale. ANALGEZjC (Farm.): Calitatea unui medicament de a calma durerile. ANALIZĂ (Chim.): Descompunerea substanţelor chimice în elementele sau în părţile lor componenta; procedeu de determinare a compoziţiei substanţelor (v. Analiză calitativă, cantitativă, volumetrica, gravimetrică, colorimetrică, spectrala). ~ bacteriologică (Chm. biol.): Analiză care determină numărul şi felul microbilor dinfr'o anumită substanţă sau dintr'un anumit mediu. ; ~ biochimică (Ch/m. b/o/.): Analiză care are ca scop recunoaşterea şi determinarea elementelor şi a substanţelor chimice care joaca un rol fiziologic în organismul fiinţelor vii. ~ calitativă (Chim.): Determinarea naturii chimice a unei substanţe sau identificarea substanţelor care se găsesc într'un amestec sau a elementelor care se găsesc într'o substanţă, fără a ţine seamă de propor.iile lor. ~ cantitativă (Chim.): Determinarea proporţiilor în care se găsesc diferite sub- stanţe într'un amestec sau a elementelor înfr'o substanţă. ~ colorimetrică (Ch/m.): Determinarea proporţiei unei substanţe aflate într'un amestec, prin compararea intensităţii culorii pe care o produce în prezenţa unor reactivi«specificif cu intensitatea culorii pe care o produce un amestec care conţine acea substanţă într'o proporţie cunoscută. ~ granulometrică (Tehn.): Clasificarea după mărime a granulelor sau a particulelor care alcătuesc un material compus din granule de diferite mărimi; se aplică în tehnica construcţiilor, mai ales la nisipuri şi pietrişuri. Clasificarea se face cu ajutorul ciururilor cu ochiuri de diferite mărimi. ~ gravimetrică (Ch/m.): Determinarea cantităţii unui corp într'un amestec, prin cântărirea unui compus al său, insolubil şi de compoziţie cunoscută, obţinut prin acţiunea unui reactiv asupra amestecului. ~ matematică (Mai.): Disciplină .matematică ce se ocupă cu studiul funcţiilor şî al relaţiilor dintre ele, folosind noţiunile’ fundamentale: număr, variabilă şi limită. spectrală (f/z.): Cercetarea naturii chimice a unei substanţe prin examinarea spectrului pe care-I formează, pe baza faptului că poziţia liniilor şi a benzilor de emi-.siune şi de absorpţîe ale unui spectru este caracteristică fiecărei substanţe. ~ volumetrică (Ch/m.): Ansamblu de metode de analiză chimică. cantitativă, prin determinarea volumului substanţelor care iau parte la reacţie.' ANALIZA preţurilor (Tehn.): Totalitatea calculelor făcute la întocmirea unui proiect, în vederea stabilirii preţurilor unitare penfru fiecare articol din de^iz, ţinând seamă de cantităţile de mâferia|e, de timpul de lucru, de amortisarea utilajului, de transporturi, de sarcini sociale, de impozite, etc. ~ solului (Agr.): Cercetarea solului la diferite adâncimi, din punctul de vedere fizico-chimic, agrogeologîc, biologic, etc., pentru a i se cunoaşte compoziţia şi proprietăţile. ANALIZOR "(F/z.): Nicol (v.) sau.alt aparat de polarizare, cu ajutorul căruia se studiază starea de polarizare a unui fascicul de raze de lumină. ANARHIE 20 ANGRENAJ ANARHIE (Econ.): Lipsă de organizare care domneşte în ansamblul societă|ii capitaliste; producţie socială neplanificală. Anarhia produc|iei esfe o consecin|ă a contradic-Jiei de neîmpăcat dintre.proprietatea privată, capitalistă, asupra mijloacelor de producţie şi caracterul social al procesului de producţie. In condiţiile capitalismului nu este posibilă planificarea produc|iei. In opozi|ie cu anarhia societă|ii capitaliste, în societatea socialistă domneşte legea desvolfării planificate, proporţionale, a producjiei. ANARMONIC, raporl ~ (Mat.): Raportul anarmonic a 4 numere a, b, c, d este expresia AHASTIGMATIC (F/z.): Calitatea unui sistem optic de a avea corectate aberafiile de stigmatism. AHCASTRAMENT (Nav.): Locaş amenajat în zidăria unui pereu (perele de zid) sau a unui cheu, în care se montează pasarela unui ponton, o schelă, etc. ANCOLARE (Ind. lexf.): Sin. Incleire (v.). ANCORĂ 1. (Nav.): Piesă de o)el, de (ontă sau de bronz, formată dintr'o tijă cu două sau cu mai multe brafe curbate, cu ghiare la vârful lor, care se leagă de o navă cu ajutorul unui lan) petrecut p.'inir'un ochi şi care se lasă în apă, pentru a se înfige în pământul dela fundul apei şi a fixa astfel nava. — 2. (Tehn.): Piesă rezistentă, deobicei metalică, fixată la capătul unei legături între două corpuri. — 3. (Constr.): Piesă de fier de diferite forme (S, T, U, X) fixată de capătul unui firanf, pentru a lega zidurile între ele, coşurile de şarpanta acoperişului, fermele de ziduri, etc. 4. (Mj.): Bulon special care serveşte la fixarea batiului unei maşini de fundaţia ei. ~ de’ căldare (/Viş.): Piesă de întărire, care leagă pereţii focarului de pere|ii căldării verticale la o locomotivă sau ta o locomobilă, pentru a nu se deforma în urma încălzirii. ANCOŞ& (EH.)'- Crestătură de înfăşurare electrică. ANCRASARE (Mf.): Depunerea de praf de cărbune, de ulei ars, etc. pe electrozii unei bujii, împiedicând oslfal funcţionarea ei. ANDALUZIT (Mineral.): Silicat de aluminiu natural. Mineral metamorlic cristalizat, caracteristic în şisturile cristaline, în mico-şisturi şi în gneissuri. E întrebuinţai în ceramică. ANDEZIN (Mineral.): Feldspat (calcosodic natural. ANDEZIT (Pefr.): Rocă eruptivă efuzivă (vulcanică) constituită din feldspat plagio-claz, andezin, amfibol şi, uneori, biotit sau piroxen. Serveşte ca piatră de pavaj şi do construcţii. ANEMOGRAF (Fiz.): Anemometru înregistrator. ANEMOMETRU t. (Fiz.):' Instrument folosit la măsurarea vitezei gazelor şi în particular a vântului. — 2. (Av.): Instrument Anemometru. care indică viteza relativă a avionului în mers, în raport cu aerul înconjurător. ANEMOSTAT (Insl. san.): Aparat întrebuinţat în încălzirea centrală cu aer cald, pentru difuzarea aerului în încăperi fără a produce curenfi supărători. ANEROID (Fiz.): Sin. Barometru aneroid (v.). ANGIOSPERME (Bof.): V. sub Fanerogamo. ANGORA (Ind. text.): Lână de calitate superioară produsă de iepurele de Angora. ANGRENAJ (Mf.): Sistem mecanic de transmitere a mişcării, dela unul din elementele sale la celălalt, alcătuit fie din două roji din(ate aşezata în aşa fel încâf dinfii uneia sS ANGRENAJ CILINDRIC 21 ANROCAMENT calce în golurile dintre dinfii celeilalte sau legate între ele printr'un lanf de transmisiei fie dinfr'o roata dinfatâ şi un şurub fără sfârşit sau o cremalieră. Ex.: ~ cilindric (M?.): Angrenaj cu rofi din-fate cilindrice şi cu dinfii drepţi, oblici sau în unghi. conic (M?.): Angrenaj cu rofi conice şl cu dinfi drepfi sau nu. cu cremalieră (Mf.): Angrenaj alcă- tuit dinfr'o roată dinfată care. se îmbucă pe o cremalieră. ~ cu şurub fără sfârşit (Mş.): Angrenaj format dinfr'o roată dinţată, care se îmbucă pe un cilindru cu şurub elicoidal. ~ diferenţial (Mş.): Sin. Diferenţial (v.). ^ elicoidal (M?.): Angrenaj cilindric, cu dinfii aşezaţi în elice. ANGSTR&M (A) (Fiz.): Unitate de lungime folosită în special în Spectroscopie, de mărimea 1/10000 dintr'un micron, adică 1 A=10“8 cm. Cu ajutorul acestei unităţi se exprimă lungimile de undă ale luminii. ANHIDRIDĂ '(Chim.): Substanfă care, cu apa, dă un acid. Ex.: Trioxidul de sulf (S03) este anhidrida acidului sulfuric (S04H2) pentrucă reacfionează cu apa: S03 +H20 = S04H2 formând acid sulfuric. ANHIDRIT (Minera/.): Sulfat de calciu, natural. ÂNHIDRU (Chim.): Fără apă. Termen aplicat deobicei sărurilor fără apă de cristalizare. ANILINĂ (Chim.): C6H5NH2. Lichid incolor, uleios, cu miros specific şi p. f. 184°, obţinut prin reducerea nifrobenzenului. E întrebuinţat în industria chimică, mai ales la fabricarea coloranfilor. ÂNION (Chim.): Ion cu sarcină negativă, care, în timpul electrolizei, se deplasează către anod. ĂNISOTROP (Fîz.): Calitatea substanţelor de a prezenta anisotropie în raport cu o anumită proprietate a lor. ANISOTROPIE (Fiz.): O substanfă este ani-sotropă în raport cu anumite proprietăfi ale ei, atunci când aceste proprietăfi variază, în diferite puncte a(e substanţei, după direcţie. Ex.: Cristalele prezintă în general anisotropie optică (cu excepjia celor din sistemul cubic) adică viteza luminii şi indicii de refracţie variază după direcfia propagării luminii prin cristal; rezistenţa cristalelor la presiune variază după direcţia pe care acţionează presiunea; etc. ANOD (E/.): Electrod pozitiv. ANORGANIC (Chim.): De origine minerală; care nu aparţine clasei mari de compuşi ai carbonului, numifi organici. ( = Neor-ganic). ANORTIT (Minerai.): Varietate de ptagio-claz sărac în sodiu, care se găseşfe în anumite roce eruptive, de ex. în gabbrouri cu olivin, etc. ANROCAMENT (Hidr.): îngrămădire -de bolovani de râu sau de blocuri de piatra ANSAMBLU 22 ANTEPROIECT sau de beton, aşezafe neregulaf, pentru a forma platforme, pereuri, diguri, etc. ANSAMBLU (Gen.): Totalitatea mai multor păr{i de acelaşi gen, luate împreună. ANSILAJ (Agr.): Operafie de conservare prin murare a nutrefurilor verzi. ANTABLAMENT (Consfr.): Porţiunea de zidărie aşezată |a partea superioară a unui zid sau deasupra unui şir de coloane şi care susfine acoperişul. E compus din arhitravă, friză şi cornişă. ANTAGONISM (Filos.): Contradicţie de neîmpăcat, în desvoltarea unui fenOmen în natură, societate sau gândire — contradicţie, în care lupta contrariilor capătă forma cea mai ascuţită şi se rezolvă prin violentă, prin nimicirea unuia dintre cele două contrarii în luptă. Lupta dintre contrarii constitue conţinutul oricărei desvol-tări şi este o condifie a mişcării înainte, a aparifiei noului. Ex.: Baza economică a antagonismului social esfe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie care determină exploatarea omului de către om. Antagonismul de clasă ajunge deosebit de- ascufit în capitalism, unde contradicţia dintre caracterul social al produc-Jier şi proprietatea privată, capitalistă, asupra mijloacelor de producţie se reflectă în lupta de clasă dintre burghezie şi proletariat. în epoca imperialismului, contradicţiile antagoniste ajung la cel mai înalt grad de ascu}ire. în lupta' pentru menţinerea orânduirii capitaliste intrate în putrefacţie, în condiţiile dictaturii burgheze, antagonismul social ia, din partea imperialiştilor, aspectul urii făţişe fajă de omenire (fascism, lichidarea drepturilor civile, discriminarea rasială, aventuri războinice, etc.). Proletariatul şi burghezia se opun unul alteia ca forfe antagoniste. Lupta dintre ele se termină prin înlăturarea prin violentă şi lichidarea claselor exploatatoare, prin exproprierea expropriatorilor, prin victoria clasei muncitoare. ANTECALCULAŢIE (Tehn.): Lista întocmită la proiectare, care cuprinde toate materialele, preturile lor şi costurile prevăzute pentru o construcţie, o instalaţie, etc. ANTECAMERĂ (M?.): Cameră specială, la unele motoare Diesel, în care se face admisiunea aerului, şi, adesea, injectarea combustibilului şi începerea arderii. Ante-camera se găseşte în chiulasă şi, uneori, în piston. ( = Cameră de precombustie). ANTEMĂSURĂTOARE (Tehn.): Evaluarea cantitativă a unei lucrări sau operafii, făcută înaintea executării ei şi care face parte dintr'un proiect în care se arată pe capitole şi articole, cantitativ, lucrările care urmează să fie realizate. ANTENĂ aeriană (Elf.): Circuit electric aerian pentru emisiunea sau recepţia undelor electromagnetice. ' Antena de emisiune transformă energia electrică de înaltă frecventă pornită dela emifător, în radiaţie electromagnetică, iar antena de recepfie transformă undele electromagnetice în curenţi electrici care sunt conduşi în receptor. ANTEPORT (Nav.): Zonă în faJa intrării în portul propriu zis, apărată parţial, însă suficient pentru a permite o intrare sigură în port şi a fi folosită, uneori, pentru o scurtă stafionare a vaselor. ANTEPROIECT (Tehn.): Proiect sumar care cuprinde numai elementele esenţiale şi caracteristice ale unei lucrări, fără detalii, măsurate şi calculate aproximativ. Se întocmeşte pentru a da o informafie generală asupra concepţiei şi a modului de execufie a lucrării dorite sau pentru a ANTERIOR .-.23 ANTIOXIDANT servi ca bază pentru începerea lucrărilor, până la realizarea proiectului definitiv. .. ANTERIOR (Gen.): 1. Care e situat în fafă, înainte. — 2. Care s'a petrecut înainte. ANTESTEPĂ (Topog.): Zona de trecere dintre regiunea stepei propriu zise şi regiunea zonei pădurilor. Studiul şliinfific al antestepelor se datoreşte savantului rus Docuceaev. Aceste studii reprezintă una dintre bazele marilor lucrări de împădurire în cadrul planului stalinist de transformare a naturii în U.R.S.S. ANTETRUPIŢĂ (Agr.): Corp mic de plug, care esfe o copie exactă, redusă la o "treime, a corpului principal (trupifă); îm-bucăfafeşte partea superioară a brazdei. ANTIBALON (Ind. fext.): Partea constructivă de pe banca fuselor maşinii cu ine-luşe, care împiedică să se atingă şi să se încurce baloanele, adică firele proiectate înafară şi care se înfăşoară pe fusul care se roteşte. ANTIBIOTIC (Chim. biol.): Calitatea unei substanţe produse de unele microorganisme, de a împiedica desvoltarea anumitor microbi. ANTICALCAR (Chim.): Solufie de carbonat de sodiu, folosită ca desincrustant al pie-irei din căldările cu abur. ANTICATOD (E/.): Piesa metalică pe care o lovesc razele catodice într'un tub de raze X. Este izvorul de raze X al tubului. ANTICLINAL (Geo/.): Partea unei cute geologice, cu convexitatea înafară, în care Anfiellna! şl sincllnal. straiele se înclină îq sensuri contrare, divergente. ANTICLOR fC/7im.):Substanfă folosită pentru re}inerea clorului întrebuinfaf la decolo- rarea pastei de celuloză sau a lânei. Ex*: fiosulfaf de sodiu (Na3S203). ANTIDERAPANT (Aulo.): Calitatea unei construcţii a coamelor anvelopelor de cauciuc pentru rofi sau a echipamentului care se montează peste roti, de ex., lanf uri, de a reduce posibilităţile de derapare ale vehiculului. ANTIDETONANT (Chim.): Substanfă chimică care se amestecă cu combustibilul, penfru a-i mări cifra octanică şi ai-i scădea astfel viteza de propagare a arderii în masa amestecului carburant. ANTIDOT (Biol.): Substanfă care, introdusă în organism, îl apără de acfiunea otrăvurilor sau poate anihila acfiunea deja manifestată a acestora. ANTIFEBRINĂ (Farm.): Pulbere cristalină sau în lame strălucitoare albe, fără miros, cu gust amar, picant, greu solubilă în apă rece, folosită ca analgezic, ca febrifug, în combaterea nevralgiilor şi a reumatismului (= Acefanilidă, Fenilacetamidă). ANT1FERMENT (Chim. biol.): Substanfă capabilă să împiedice acfiunea fermenfi|or* ANTIFORMIN (Biol.): Solufie de hipoclorit de sodiu stabilizată cu hidroxid de sodiu, întrebuinţată ca desinfectant, cum şi în tehnica bacteriologică, având însuşirea de a distruge multe bacterii (afară de bacilul tuberculozei şi de sporii dalacului). t ANTIFUNGIN (/nd. alim.): Borat de magneziu, întrebuinfaf la conservarea cărnii. ANTIGER (Mf.): Solufie care se adaugă în apa de răcire a motoarelor cu ardere internă, de ex., aufomobile, efc., penfru a-i coborî punctul de înghef, ceeace înlăfură necesitafea scoaterii apei din radiator în timpul iernii. (= Antigel). ANTILOGARITM (Maf.): Numărul corespunzător unui logaritm dat. ANTIMONIU (Chim.): Sb. Element; gr. at. 121,76; nr. at. 51; d. 6,70—6,85 şi p. t. 631 °. Metaloid de culoare albă-cenuşie# care se găseşfe în stare naturală ca stibina (Sb2S3) din care se extrage prin încălzire cu stru-jifură de fier' sau prin prăjirea minereului urmată de încălzirea sa cu cărbune. Se foloseşte în diferite aliaje penfru litere tipografice, aliaje de cusinefi, plăci de acumulatoare, etc. (= Sfibiu). ANTIOXIDANT (Chim.): Substanfă care împiedică oxidarea. ANTIPARALEL 24 APA DURA Veclorl antiparalel). ANTIPARALEL (Mal.): Calitate a două drepte orientate sau a doi vectori de a ti paraleli şi de sensuri opuse. ANTIPIRETIC (Farm.): Calitate a unui medicament de a scădea temperatura organismului uman. ANTIPIRINĂ (Farm.): Substanfă întrebuinţată ca analgezic şi ca antipiretic. ANTIPOZI (Geogr.): Două puncte diametral opuse pe suprafafa pământului. ANTISEPTIC (Biol.): Calitate a unei substanfe de a împiedica desvoltarea bacteriilor. ANTISPUMANT (Ind. text.): Substanţă ajutătoare, adăugită în baia de vopsire la unii coloranfi penfru a distruge spuma. ANTRACEN (Cfiim.)-- Substanfă alb-găl-buie, cristalizată, cu fluorescenfă albaslră şi cu p. t. 218°. Se objine la distilarea gudronului de huilă şi se întrebuinţează la fabricarea unor materii colorante. ANTRACIT (Chim.): Cărbune tare, cu un con-finut în carbon mai mare şi cu un conţinut în hidrocarburi mai mic decât celelalte feluri de cărbune. Este probabil cea mai veche varietate de cărbune existentă. ANTRAX (Zoot.): Sin. Dalac (v.). ANVELOPĂ (Auto.): Piesă de cauciuc vu|-canizat, cu inserfii de pânză şi sârmă, cu .. Anvelopă. 1 — bandă de rulare(profll);2 — profil antiderapant; 3 “ strat proiector (pernă); 4 — pânză protectoare; 5 — straturi de ţesătura (pânză); 6 — Indoltura pânzei; 7 — talon; 8 — manşonul sârmelor de talon; 9 —» sârme de talon, un "profil special, car© se prind© pe janfa rofii de automobil, îmbrăcând şi protejând camera. Ansamblul anvelopa-cameră formează pneul. ANTRETOAZĂ 1. (Consfr.): Legătură transversală, efectuată din Ioc în loc între două grinzi sau şine longitudinale, pentru a fac© rigid ansamblul construcţiei. — 2. Bară cilindrică găurită, de cupru sau d© ofel aliat, care leagă doi perefi ai căldării de abur pentru consolidare. ANVERGURĂ (Av.): Dîstanfa dinlre extremităţile unei aripi de avion (v. Aripă)*, măsurată perpendicular pe axa lui longitudinală. APĂ (Ch/m.).' HjO. Lichid incolor, fără miros, fără gust, cu p. f. 100° (la presiunea-normală de 760 mm coloană de mercur). Are densitalea maximă Ia 4- 4°, şi anume egală cu 1. Masa unui cm3 de apă la 4* 4* reprezintă unitatea de masă, gramul-masă. Apa naturală (de izvor, de ploaie, etc.) nu este niciodată pura, ci confme diferite substanfe în solufie. ~ amoniacală (Chim.)î Apă car© conţine amoniac. ~ de dor (Chim.); Solufie de clor în apă* ~ de conslitufie (Chim.).* Apă care formează, cii unele substanfe chimice, In general săruri, combinafii moleculare, din care, de cele mai mulfe ori, nu poate fi • îndepărtată fără ca molecula să se descompună. ~ de cristalizare (Ch/m.).* Apă car© formează, cu unele săruri, combinafii cristalizate. Ea intră în compozîfia acestora în proporfii moleculare bine definite. Astfel, sulfatul de cupru cristalizează totdeauna cu cinci molecule de apă. ~ de Javel (Ch/m.); Solufie decolorantă obfinută din clor şi un hidroxid alcalin. Se înlrebuinfează la decolorarea fibrelor de in, de bumbac şi de iută, şi ca des-înfectant. ~ distilată (Ch/m.); Apă rezultată din condensarea vaporilor de apă în aparate speciale, numite distilatoare, produsă în. scopul de a obfine o apă liberă de săruri şi de impurităţi. ~ dură (Ch/m.): Apă care nu face clăbuc cu săpunul, din cauza compuşilor de calciu şi magneziu care se găsesc disolvafi în ea. Duritatea apei este de doua feluri: Duritate temporară, datorită bicarbonafilor de calciu şi de magneziu, formafi prin trecerea APĂ FREATICA 25 APARAT FOTOGRAFIC apei printre straturi de carbonaţi solizi (depozite de piatră de var, cretă, etc.), care se combină cu bioxidul de carbon aflat în apă; duritatea temporară se poate înlătura prin fierbere, în cursul căreia bicar-bonafii solubili se descompun în carbonaji insolubili (v. şi Piatră de căldare), bioxid de carbon şi apă. Duritate permanentă, datorită sulfaţilor de calciu şi de magneziu; ea poate fi înlăturată prin adăugire de sodă (carbonat de sodiu), care precipită aceste săruri sub formă de carbonaţi insolubili. Atât duritatea temporară, cât şi cea permanentă pot fi înlăturate cu per-mufif. Apa dură nu e bună pentru a fi folosită în scopuri industriale (în căldări, la răcire, efc.). '■»' freatică (Geo/.): Pânză de apă subterana din care se' alimentează în mod obişnuit pufurile, fântânile şi izvoarele. grea (Fiz.): DaO. Oxid de deuferiu. 'Lichid asemănător apei obişnuite şi aflat în stare naturală în apă, în cantităfi foarte mici. P. t. 3,82°; p. f. 101,42°; gr. sp. 1,1. E folosită în reactoarele nucleare (instalaţii de producere a energiei atomice), ca în-centinitor de neutroni (moderator). juvenilă (Geo/.): Apă subterană de origine internă, care rezultă prin condensarea vaporilor de apă din masele de magmă. ~ oxigenată (Ch/m.); H202. Lichid dens, siropos; deobicei se dă acest nume soluţiei sale în apă; sub numele de perhidrol se găseşfe în comerţ soluţia cu o concentraţie de 30% în volum. Apa oxigenata, în solufie, se foloseşte ca desinfectant şi decolorant, datorită proprietăfii sale de a pune în libertate cu uşurinţa oxigenul. '**' pofabilă (Tehn.): Apă naturală sau filtrată şi epurata, bună de băut. ■ ^ regală (Ch/m.): Amestec de acid clorhidric şi acid azotic; ere culoare galbenă închisă şi proprietăţi disolvante deosebite ; disolvă toate metalele, incluziv aurul, ~ fare (Ch/m.): Nume popular pentru acidul azotic. ~ vadoasă (Geo/.); Apă subterană de origine externă, care provine din infiltraţia apelorde ploaie, dela topirea zăpezilor, etc. velerică (Geo/.): Strat de apă subterană, de origine internă. ( = Apă fosilă). APARAT (Fiz., Tehn.): Sistem compus din piese asamblate, care serveşte penfru o operaţie mecanică, tehnică sau ştiinţifică, care însă nu măsoară sau nu înregistrează anumite fenomene (în care caz se numeşte instrument) şi nici nu transformă în energie mecanică energia de altă formă, sau invers (în care caz se numeşte maşină). ~ cu lamele (/nd. fexf.): Aparat folosit Ia controlul ruperii firelor de urzeală, aşezat între iţe şi traversa din spate; fiecare fir de urzeală trece prinfr'o lamelă care opreşte automat războiul de ţesut, când firul s'a rupt şi lamela a căzut. ~ de bord (Av.): Aparat aflat în cabina de comandă a avionului, servind la conducerea şi Ia controlul lui. de ciocnire (C. f.): Aparat montat pe vehiculele de cale ferată, servind la amortisarea izbiturilor, în cazul împingerii şi al ciocnirii acestora. ~ de comandă (Tehn.); Aparat care comandă pornirea, mersul şi oprirea unui sistem tehnic oarecare, de ex. a unui ascensor, a unei uşi, efc. ~ de control (Tehn.): Aparat care controlează starea unui sistem tehnic, de ex. poziţia lut, orientarea, sarcina, efc. ~ de încercare (Tehn.): Aparat care serveşte Ia încercările tehnice, mecanice, fizice, efc. ale unor piese sau materiale. de oprire (Tehn.): Aparat care asigură oprirea unui vehicul sau a unui sistem tehnic oarecare. de pornire (Tehn.): Aparat penfru pornirea sistemelor tehnice, mai ales a maşinilor. ( = Aparaf de demaraj). ~ de ridicai (Tehn.); Aparat pentru ridicat sarcini (greutăţi), la înălţimi relativ mici. Ex.: macara, ascensor, efc. ^ divizor (/ne/. fe*f.): Dispozitiv dela cardele de lână, care împarte voalul de cardă în benzi (panglici). fotografic (Fiz.): Aparat penfru producerea imaginii unui obiect pe plăci sau pe filme sensibile la lumină. Esfe compus dintr'un obiectiv alcătuit din una sau din mai mulfe lentile, o diafragmă, un obturator şi o. cameră obscură de dimensiuni fixe sau variabile. Pentru obţinerea unei imagini clare, distanţa dintre lentilă (obiectiv) şi placa sensibilă poate-fi mărită sau micşorată cu ajutorul unui dispozitiv (v^ şi Fotografie). APARAT KIPP 26 APRINDERE ~ Kipp (Ch/m,): Aparat, de laborator, folosit pentru a produce, fără încălzire, un gaz care poate fi obţinut prin acţiunea unei substanfe lichide asupra unei substanţe solide. APARENT (Gen.): 1. Care iese la iveală, care e vizibil. — 2. Care se arata sub o înfăţişare care nu este cea adevărată. APATiT (Mineral.): Amestec natura) de fosfaf şi fluorură de calciu. E întrebuinţat ca îngrăşământ agricol. APCA (Pisc.): Cârlig mare folosit pentru prinderea somnului în Dunăre, îndeosebi primăvara când apele sunt mari. APE catastrofale (Hidr.); Ape excepţional de mari, a căror înălţime depăşeşte cu mult nivelul malurilor şi care produc inundaţii chiar în regiuni socotite la un nivel neinundabil, provocând astfel adevărate catastrofe. ~ mame (Ch/m.): Lichidul caro rămâne după cristalizarea unei sări sau a unei substanţe. APEDUCT (Consfr.): Canal principal care conduce apa, cu curgere liberă, putând fi închis, deschis, subteran, suspendat sau pe pământ, construit din lemn, din zidărie, din belon sau din fontă. El serveşte la aducerea apei de alimentare dela' sursă la locul de consumaţie. APICULTURA (Agr.): Ştiinfa aplicată a creşterii şt exploatării albinelor. APLANARE (Drum.); Operafia de tăiere a ridicăturilor şi umplere e adânciturilor unui teren sau a patului unei şosele, penfru a realiza o suprafafă plană. APLANAT. (Fiz.): Calitatea uhei oglinzi sau a unei lentile care are proprietatea de aplanetism. ’ 1 APLANETISM (Fiz.): Proprietatea unui sistem optic (de ex. a unui obiectiv fotografic)*1 de a da o imagine plană, perpendiculară pe axa sa, pentru un obiect, deasemenea plan, perpendicular pe aceeaşi axă. APOCROMAT, obiectiv ~ (Fiz.): Obiectiv la care a fost corectată aberafia cromatică pentru lumină de trei culori diferite. APOGEU (Asfr.): Pozifia căreia îi corespunde distanfa cea mai mare la care se poate afla pe orbita sa un astru faţa de Pământ. APOMETRU (Tehn.): Instrument penfru măsurarea volumului de apă scurs prin Apomelru prin măsurare de viteză. conducta pe care e montat. (= Contor de apă). APOTEMĂ (Maf.): Dreapta centrul unui poligon regulat cu ' mijlocul unei laturi; ea. este egală cu raza cercului înscris în poligon. APRET 1. (/nd. /ex/.); Substanfă cu care se tratează fesăturile şi, uneori, fibrele penfru diferite scopuri indus- w ‘ triale, ca: îngreunare, .nrncc po ema* i. w, , i. » ABCDEF — hexagon re- plmatate, moliciune, . , v ele. - 2. (/nd. piei.): 9“la,i 0G ~ "po,emS-Solufie întrebuinfată în cadrul operaţiilor de finisaj uscat al pieilor tăbăcite mineral în săruri de crom, pentru piei de fefe şi în operafiile de finisaj ale pieifor tăbăcite vegetal. Apreturile întrebuirifate sunt: apreturi grase, apreturi gumoase-mucilaginoase, apreturi ceroase-răşinoase şi apreturi de apă. APRETARE (Ind. fexf.). Operaţie fizico-chimica prin care se tratează fibrele textile sau fesăturile cu un apret care Ie dă anumite calităţi de fabricaţie dorite. APRETURĂ (/nd. fext.). Totalitatea operaţiilor de fierbere, înălbire, mercerizare, călcare, carbonizare, vopsire şi imprimare incluziv apretarea propriu zisă. APRINDERE (Mş.). Provocarea arderii în-tr'un amestec carburant dintr'un motor# prin ridicarea convenabilă a temperaturii combustibilului. APROXIMAŢIE 27 ARC APROXIMAŢIE (Mat., Mec.). 1. Eroarea făcută într'un calcul asupra unor numere care se rotunjesc la valori mai simple, dar totuşi destul de apropiate de valoarea adevărată. “ 2. Eroarea maxima (diferenţa maximă între valoarea măsurată şi cea reală sau prevăzută a unei mărimi), admisă într'o măsurătoare, în realizarea dimensiunilor unei piese, etc. APŢIÂN (Geo/.): Ultimul etaj al Cretaci-cului inferior. APUNTAMENT (Nav.): Punte de lemn, mai rar de beton armat sau de metal, dealungul malurilor, servind ia acostarea navelor. AR (Tehn.): Unitate’ de măsură pentru suprafeţe, în sistemul metric, egală cu 100 m2 sau cu 1 decametru pătrat. ARAGAZ (Ind. chim.): Gaz lichefiat care confine peste 90% butan; este întrebuinţat ca gaz combustibil în locuinfe, ateliere, laboratoare, etc.(=Butan comercial). ARAGONIT (Minera/.): Carbonat de calciu, natural, depus de izvoarele calde, cristalizat, şi care, spre deosebire de calcit, are o răspândire mai restrânsă. E întrebuinţat pentru confecţionarea de obiecte orna* mentale, lămpi, călimări, efc. ARAMĂ (Ch/m.): Sin. Cupru (v). ARĂMIRE (Aleff.): Operafia de depunere a unui strat fin de cupru pe suprafafa unei prese dintr'un alt metal. ARANJAMENTE (Maf.): Aranjamente de m obiecte luate câte n se notează cu A^ şi este numărul de grupe care se pot forma, grupând câte' n obiecte în toate modurile posibile astfel încât două grupe oarecare sa difere între ele, fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor, fiecare obiect neputând intra decât cel mult odată într'o grupă. ARĂTURĂ {Agr.): Prelucrarea solului, cu plugul, ia o adâncime de peste 10 cm. ARBALETRIER (Consfr.): Element constructiv din ansamblul unei ferme de acoperiş, constând dinfr'o grinda aşezată în planul vertical al acesteia, în sensul pantei acoperişului şi care serveşte la susfinerea penelor pe care se fixează căpriorii, ca şi la transmiterea sarcinilor* permanente • şi incidentale asupra zidului sau stâlpului de susţinere a fermei (v. fig. sub Fermă de lemn). ARBORADĂ (Nav.): Ansamblul arborilor unei nave. Scheletul de susfinere a pânzelor unei nave. ARBORE 1. (Tehn.): Organ de maşină, care transmite o mişcare prin rotafia în jurul axei sale, fiind supus mai ales la eforturi de torsiune (răsucire). — 2. (Nav.): Coloană verlicală de lemn sau de tuburi de ofel, de formă tronconică, montată pe o navă, care susfine, fie velatura (pânzele), la o navă cu vele (pânze), fie antenele de telegrafie fără fir, la navele cu motor (= Catarg, Cătart). ~ cardanîc (Tehn.): Arbore care transmite mişcarea printr'un sistem de articulaţii cardanice. cotit (Tehn.): Arbore cu unu sau cu mai multe coturi, primind mişcarea dela una sau dela mai mulfe biele şi transformând mişcarea de linie dreaptă, prin co-furile care fin locul manivelelor, într'o mişcare de rotafie, după sistemul biela-manivelă. cu came (Tehn,): Arbore pe care sunt prevăzute came de tomandă a supapelor unui motor sau a altor sisteme tehnice. (= Ax cu came). ~ flexibil (Tehn.): Arbore format din două sau din mai multe spirale de ofel concentrice, răsucite în sensuri contrare. ARBORET (Silv.): Porfiune dinfr'o pădure, omogenă din punctul de vedere al speciei, al vârstei şi al condifiilor de vegetaţie. ARC, pi. arce 1. (Mat.): Porfiunea dintr'o curbă cuprinsă între două puncte ale ei. — 2. (Cons/r.): Grindă sau construcfie cu raza de curbură mare în raport cu dimensiunile secfiunilor transversale, axa grinzii fiind o curbă plană. După curba pe care o formează axa grinzii, arcele pot fi de mai mulfe feluri: arc parabolic, arc în plin cintru (dacă axa este un semicerc), etc. ARC, pi. arcuri (Tehn.): Piesa elastică de ofel special, călit şi revenit, care suportă mai ales eforturi de încovoiere. Se foloseşte la legătura dintre două piese, pentru ARC ELECTRIC 28 Arhaică, era ~ readuce ARGĂSEALĂ (Ind. piei.): Amestec pre- atc. Se parat din diferite substanfe, cu care se face argăsirea pieilor. amortisarea loviturilor, penfru a anumite piese în pozijia iniţială, Arc cu foi. Arc spiral. prezintă sub formă de lame elastice folo-sHe câte o singură bucata sau mai mulfe bucăji suprapuse, sub formă de bară răsucită în spirală sau în elice. ^ electric (Elf.): Descărcare electrică în gaze, cu catod incandescent. Arcul emite lumină albă strălucitoare şi are o temperatură de peste 3 000°; e produs când un curent electric străbate spafiul dintre două bare conductoare (electrozii). Se foloseştepen-tru a objine temperaturi înalte sau o lumină intenisă. Inventatorul arcului electric a fost savantul rus V. V. Petrov. ARCACE (Pisc.): închideri circulare înzestrate cu capcane Arc electric, pentru prinderea peştelui din .? ~ coloană vio-pâlcurile de stuf izolate. 1 eta ARCADĂ (Arh.).* Element arhitectural, format dintr'un arc şi din picioarele care susţin arcul. ARDERE (Tehn.); Reacfie chimică, însoţită de producere de căldură şi deobicei şi de o flacără, datorită combinării cu oxigenul a unui material combustibil oarecare (= Combustie). ARDEZIE (Pe/r.); Argilă, întărită natural din cauza presiunii, sub formă de foi. E folosită în plăci subţiri |a învelitori de acoperişuri. AREOMETRU (Fiz.): Instrument penfru măsurarea greufăjii specifice sau a concentraţiei lichidelor. Este format, deobicei, dintr'un tub gradat care se termină cu un mic Irezervor greu şi care pluteşte vertical în lichidul de cercetat, cufundându-se mai mult sau mai pufin în acesta. ARGĂSIRE- (Ind. pieK): Tăbăcirea pieilor într'o apă în care se găsesc materiale ta-nanfe (coji de stejar, de castan, etc.). ARGENTAN (Mef/.); Varietate de alpaca. ÂRGENTIN (/nd. /ex/.): Staniu redus în praf, preparat pe cale chimică; se întrebuinţează în imprimeria textilă şi în fabricarea hârtiei, pentru obfinerea unui luciu metalic. ARGENTIT (M/nera/.): Ag2 S. Sulfura de argint, naturala. E un minereu important de argint; ARGILA (Pe/r.); Rocă sedimentară formată din cele mai fine sfărâmături ale rocelor feldspatice alterate şi constituită din minerale argiloase (silicafi hidratafi de aluminiu şi magneziu) cu diferite impurităfi minerale şi cu resturi de substanfe organice. Argilele se clasifică după culoare (albe şi colorate), din punct de vedere slrucfural (grase şi slabe, nobile şi comune, salifere, smectice, plastice, ele.), din punct de vedere ceramic (refractare şî fuzibîle), efc. ARGINT (Ch/m,): Ag. Element; gr. at. 107,88; nr. at. 47. Metal alb, moale; gr. sp. 10,5; p. t. 960°; E foarte maleabil şi ductil; cel mai bun conducător, de electricitate cunoscut. Se găşeşte în stare nativă, cum şi sub forma de argentit» clor-argîrit şi alfî compuşi. Se extrage prin topire cu plumb, urmată de separarea plumbului prin cupelafie şi prin alte metode. E folosit penfru monezi şi în giuvaergerie. Compuşii săi sunt folosiţi îr fotografie. ~ viu. (Chim.); Sin. Mercur (v.). ARGINTARE (Me//.): Depunerea unui strat ds argint pe suprafafa unui alt mefal, îri general prin electroliză (v. Galvanoslegie). ARGOL (Chim.); Depozit de cristale ro-şiatice-cafenii, compus în special din far-tratacid de potasiu, format pe perefii vaselor în care fermentează mustul. ( = Tarfru). ARGON (Chim.): Ar. Element; gr. at.‘ 39,944; nr. at. 18. Gaz nobil. Se găseşfe în atmosferă, în proporfie de 0,93% în volume. ARHAICA, era ~ (Geo/.); Cea mai veche eră geologică, caracterizată prin şisturi ARHITECTURĂ 29 ARMATURA cristaline şi roce eruptive; resturile organice sunt. nesigure. ARHITECTURĂ (Tehn.): Arta de a proiecta şi executa clădiri, construcţii, parcuri şi ansambluri de construcţii, penfru deservirea necesităţilor sociale şi de trai, precum şi a celor ideologice şi artistice ale societăţii omeneşti. Arhitectura depinde de nivelul forjelor de producţie, de caracterul relaţiilor de producfie şi de lupta de clasă în diferitele etape de desvoltare a societăţii. Arhitectura reflectă ideile izvorîfe din acsastă-luptă şi particularităţile culturii unui anumit popor în epocele respective. Desvoltarea arhitecturii este strâns legată de progresul ştiinţei şi tehnicei. ARHITRAVĂ (Arh.): Parfea inferioară a antablamentului, care se sprijină direct pe capitelul coloanei. ARIE 1. (Maf.): Suprafaţa cuprinsă într'un contur închis. —2. (Agr.): Terenul pe care se face treierişul. ARIERBEC (Consfr.): Parfea din aval a unei pil»i(picior) de zidărie. Pila de zidărie, a —avantDec; o — arieroec. ARIMARE (Av., Nav.): Aranjarea şi fixarea încărcăturii unei nave sau a unui vehicul aerian, pentru obţinerea unui centraj favorabil stabilifăfii. (= Arimaj). ARIPĂ (Av.): Organ al unui avion având o sesiune careJprezintă o rezistentă mi-.- Aripă cu două longeroane. a longeroane de rezistentă; b —- longeron fals; c.—vnervură. nimă la înaintarea în atmosferă# şi care serveşte la susţinerea avionului în aer când el se găseşte în mişcare datorită forjei de tracţiune sau de propulsie a elicei. Aripa contează ca una singură penfru un plan, chiar dacă frece prin fuzelaj care o întrerupe. ARIPIOARĂ (Av.); Parfea mobilă a unei aripi de avion, care se poate rofi în jurul unei axe longitudinale şi care serveşte penfru comandă şi control. ARISTOL (Farm.); Pulbere amorfă, galbenă-brună, cu miros caracteristic» fără gust, insolubilă în apă, solubilă în alcool; medicament înlocuitor al iodoformului. ARITMETICĂ (Mat.); Ştiinfa care se ocupă . cu studiul numerelor (în primul rând al numerelor naturale şi‘ al fracţiunilor raţionale) şi al operaţiilor care se pot face cu aceste numere(de ex., adunarea, scăderea, înmulfirea, împărţirea). ARITMOGRAF (Maf.): Aparat care efectuează mecanic operafii aritmetice şi le înregistrează. ARITMOMETRU (Maf.): Aparat care efectuează mecanic operafii aritmetice. ARMÂN (Agr.): 1. Loc împrejmuit. — 2. Arie pentru treieratul cerealelor.— 3. Locuinţă cu acareturi, izolată de sat, în mijlocul unei ferme. ARMARE 1. (Consfr.): Operajia de aşezare şi de fixare a fiarelor care urmează să con-stitue armatura unei piese sau a unei construcţii de beton armat. — 2. (Mine): Montarea unei armaturi, în scopul de a sprijini tavanul, pereţii laterali şi eventual talpa unei excavaşi subterane (galerie, puf, etc.), pentru a rezista la presiunea terenurilor înconjurătoare şi a menţine profilul golurilor. ARMATURĂ 1. (M?.): Totalitatea apara-, telor de control şi de comandă ale unei Arrratură în câmpuri, f — tavan; 2 — căptuşeală; 3 — grindă; 4— chingă; 5 _ stâlp sau montant; 6 — căptuşeală de scânduri; 7 — pilugă; 8 — falpă. instalafii de maşini, căldări sau conducte. — 2. (Consfr.): Totalitatea barelor metalice ARMONIC, RAPORT ~ 30 ARTIFICIER puse în piesele de beton armat penfru a rezista, împreună cu betonul, , solicitărilor exterioare. — 3. (Mine): Construcjie de lemn, de zidărie, de beton simplu iau armat, metalică sau mixtă, care serveşte la susjinerea golurilor subterane (galerie, tunel, etc.). ARMONIC, raport ~ (Maf.): Raportul unui sistem de patru numere a, b, c, d, când îndeplineşte condifia c — a ^ d — a__ c.— b * d — b ARMONICĂ, diviziune ~ (Maf.)' Diviziune a unui segment de dreaptă AD, realizată de patru puncte A, B, Cf D, situate pe ea astfel, încâi C şi D să împartă în acelaşi raport segmentul AB, adică CA_DA _2___________Lj_lL CB DB S3U AB ~ AC AD ' C şi D se numesc conjugate armonic cu A şi B, sau A şi 6 conjugate armonic cu C şi D; AS este media armonică între AC şi AD. ARMONICE (F/z.): în Acustică, sunete de intensitate mai slabă şi de frecvenfă reprezentând un multiplu al frecvenfei sunetului fundamental, care se suprapun acestuia, dându-i un timbru anumit. în alte mişcări ondulatorii, de ex. în cazul undelor radiofonice, undele cu o frecvenfă care este un multiplu al frecvenfei fundamentale, foarte supărătoare atât pentru recepfie cât şi pentru emisiune. ARMURĂ (/nd. fexf.): Modul de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătura ale unei fesătun. ( = Legătură). ĂRNICIU (/nd. fexf.).* Bumbac răsucit într'un singur fir, vopsit în diferite culori, cu care se cos înfloriturile pe cămăşi, pe ştergare, etc. ÂRPACAŞ (/nd. alim.): Produsul obfinut prin decorticarea (cojirea) boabelor de orz sau de grâu în anumite condifii; este folosit în alimentafie, în locul orezului. ARPENTAJ (Topog.): Tehnica măsurării pe teren a parcelelor cadastrale, a pichetării acestora şi a determinării suprafefelor lor. ARPENTOR (Topog.): Tehnician care se ocupă cu arpentajul. ARSALUMIN' (C/i/m.): Insecticid agricol, format dintr'un amestec de arseniat de sodiu şi sulfat de aluminiu. ARSEN (C/iim.): As. Element; gr. at. 74,91; nr. at. 33. Substanfă cristalizată, sfărâmicioasă, de culoare cenuşie. Se găseşte în natură combinat ' cu , sulf (sub forma de realgar, auripigment), cu oxigen (sub formă de arsenolit), cu unele ■ metale, şi nativ. Compuşii săi, foarte otrăvitori, sunt folosifi în Medicină, cum şi pentru distrugerea şoarecilor, etc. ARSENOLIT (Minera/.): As2Q3. Oxid arse-nios natural. Praf alb, foarte otrăvitor. ARSINĂ (Ch/m.): AsH3. Hidrogen arsenios. Gaz incolor, foarte otrăvitor. ARSURĂ (Meii.): Pătură de oxid negru produsă la suprafafa unei piese de ofel cu ocazia laminării la cald, a forjării, a tratamentelor termice. Se îndepărtează prin-ciocănire sau prin decapare. ARTERĂ 1. (Consfr,): Cale de comunicaţie importantă (carosabilă, navigabilă, etc.). — 2. (Hidr.): Conductă hidraulică principală de alimentare, pe care se transporta apa spre locul de consum. — 3. (Elf.): Linie electrică de alimentare, pe care se transportă energia spre locul de consum. ARTICULAŢIE (Mş.): Sistem de legătură între două corpuri solide, îngăduind rotafia lor în. jurul unei axe'sau al unui punct. ~ cardanică (Mş.J: Articulafie alcătuită din două 1 piese semicirculare, aşezate în cruce una fafă de cealaltă şi legate mobil printr'o piesă circulară. ARTIFICIER (Tehn.): Muncitor specializat în manipularea explozivilor, munifiilor şi a rachetelor de. semnalizare. ARZĂTOR ASFIXIANT ARZĂTOR (M?.): Aparat care serveşte la amestecul combustibililor solizi (în forma de pulbere), lichizi sau gazoşi, cu aerul necesar arderii, pentru obţinerea de căldură. ASAMBLARE (fehn.): Operata de reunire într*un sisfem tehnic a elementelor care-J compun. ~ prin arflculafie (Tehn.): Asamblare a elementelor unui sistem tehnic, în care unul sau o parte din aceste elemente se pot roti fafă de celelalte în jurul unei axe sau al unui punct. ^ .prin glisîerâ (Tehn.): Asamblare a elementelor unui sistem tehnic, în care unul sau o parte din aceste elemente pot aluneca dealungul unei glisiere. ~ prin legătură elastică (Tehn.): Asamblare a elementelor unui sistem tehnic, în care unul sau o parte din aceste elemente se pot deplasa după o directe oarecare fafă de celelalte. ~ rigidă (Tehn.): Asamblare a elementelor unui sistem tehnic, în care aceste elemente nu pot avea mişcări unul fată de celălalt. ASANARE ( Consfr.): înlăturarea apelor în exces dintr'o regiune, în scopuri economice, de salubritate şi estetice, prin lucrări hidrotehnice, executate pe zone întinse. ASBEST (Minera/.): Silicat natural de calciu şi magneziu. Mineral fibros din care se fac diferite garnituri, ţesături neinflamabile, asbociment, etc. ~ platinat (Chim.): Asbest în fibrele căruia au fost înglobate particule foarte fine de platină, de culoare neagra. E folosit drept catalizator, în instalaţii industriale. ASBOCIMENT (Consfr.); Material obfinut dintr'un amestec de asbest şi ciment, folosit sub formă de plăci (la acoperirea clădirilor, ca pereţi despărţitori), sub formă de tuburi, etc. (== Fibrociment, Eternii). ASCENSIUNE (Tehn.); Mişcare de jos în sus. ASCENSOR (M?..): Aparat cu ajutorul căruia se transportă, pe linie verticală, mărfuri sau persoane'. AŞCHIE (Mf.): Părticică cu muchie ascufilă, desprinsă dintr'un material, sub !o-acţiune mecanică oarecare. • 'V/rt AŞCHIERE (Mş.): Operare de modificare a formei sau numai a dimensiunilor unei piese, prin desprindere de aşchii cu ajutorul uneiunelteaşchie-toare.Metodele de aşchiere rapidă se datoresc stahano-viştilor Bâcov-Bort-chevici. Ele au fost introduse în întreprinderile’de metalurgie prelucrătoare din Patria noastră. ASECARE (Hidr., Consfr,): Operaţie 'de îndepărtare a apelorde infiltraţie d/ntr'o porfiunede teren. ASEMĂNARE (Mat.): Proprie-* Aşchiere. a—unghi de aşezare; p-unghi deascujlre; Y*unghî de degajare; 6 — unghi de fălere; H — unghi de forfecare; f — adâncime dej tăiere; fi — grosimea aşchiel;[c-d^— plan de rupere. Ţ""-" tatea a două figuri geometrice de a avea unghiurile corespunzătoare egale şi laturile corespunzătoare propor|iona|e. Raportul dintre lun- gimile a două laturi corespunzătoare se numeşte raport de asemănare. ASEPTIC (Biol.): Calitatea unui mediu de a fi lipsit de bacterii. ASFALT (Mineral., Consfr.): Amestec'natural sau artificial de bitum cu diferite agregate (praf de piatră, nisip, efc.). Compoziţia şi proprietăţile acestuia variază după rezistenja la înmuiere a bitumului şi după cantitatea de materiale minerale. ASFALTARE (Drum.): Operafia de aşter-nere a unei îmbrăcăminte asfaltice pe suprafaţa unei şosele, a unui trotoar, etc. (= Asfaltaj). ASFIXIANT (Biol.): Calitatea unei substanţe, deobicei gazoasă, de a nu confne proporţia de oxigen necesară respiraţiei normale. ASIMETRIC 32 ATERMAN ASIMETRIC (Mat.): Calitatea unei figuri, ca elementele ei să nu prezintă simetrie fafă de un punct, de o dreaptă sau de un plan. ASIMETRIE (Mat.): Lipsă de simetrie. ASIMILARE (Pefr.): Fenomenul de absorbire, prin disolvare sau prin reac}ie chimică, a unui fragment din roca înconjurătoare, de către o masă magmatică topită. ASIMILAŢIE (Biol.): Actul de nutrifie celulară în care substanţele alimentare se transformă în compuşi necesari organismului. ASIMPTOTĂ (Maf.): linie de care se apropie o curbă, dar pe care nu o atinge niciodată la distan(ă finită. a AslmpJoJă. a — asimptota; c—curbă. ASIZĂ (Consfr.); Strat orizontal de material (piatră, cărămidă, mortar, efc.) în construcţia unui zid. ASOLAMENT (Agr.): Tehnica împărfirii terenului cultivat înafâfea sole sau tarlale, câte plante sau grupuri de plante se cultivă, şi a repartizării pe fiecare solă a unui gen de plante sau a unui grup de plante cultivate, repartizare care seschimbă prin rotafie în fiecare an. Are scopul de a împiedica secătuirea so|ului. ASPERITATE (Tehn.): Proprietatea unui material sau a unui corp de a prezenta suprafeţe aspre, adică cu neregularifăfi foarte mici, răspândite relativ uniform pe întreaga . suprafafă. ASPIRARE (Tehn.): Operaţie prin care un fluid esfe atras prinlr'o conductă sau prinfr’un orificiu, prin micşorarea presiunii în parfea unde se petrece aspirarea. ASPIRATOR (Tehn.): Aparat penfru aspirarea fumului, prafului, gazelor sau aerului dintr'un spafiu anumit, cu ajutorul unei subpresiuni (depresiuni) pe care o creează, înfr'un anumit Ioc pe conducta de aspirafie, cu ajutorul unor pompe, al unor rofi cu palete, sau al unui fluid care frece - prinfr'un ajutaj. ASPIRINĂ (Farm.): Substanfă solidă, albă, cu p. t. 135°, folosită în Medicină la tratamentul răcelii. (= Acid acetilosalicilic). ASTATIC (Fiz,): Calitatea unui sistem de ace magnetice de a fi dispus în aşa fel, încât să fie în echilibru indiferent sub acfiunile forjelor exercitate asupra lui de un câmp magnetic exterior. ASTEREALĂ (Constr,): 1. îmbrăcăminte constituită din scânduri alăturate, aşezată la parfea superioară a unui acoperiş şi pe care se fixează învelitoarea. — 2. Elemenf de cofraj caracterizat printr'o suprafafă plană continuă. ASTIGMATISM (Fiz.): Defect al unei lentile, care apare când pe lentilă cade oblic un fascicul îngust de raze de lumină; dacă acest fascicul provine dela un obiect punctual, lentila nu formează o imagine punctuală, ci o imagine deformată. ASTRĂLIT (Tehn.): Exploziv defonantde si-guranjă. ASTRINGENT (Gen.): Calitatea pe care o au anunpite substanje de a sfrânge fesu-furile animale când vin în atingere cu ele. Termenul se foloseşte adesea numai penfru „gust astringent". ASTRONOMIE (Gen.): Ştiinja carese ocupă cu studiul asfrelor (natura, constîtufia fizică, mărimea şi evolufia lor) şi cu legile mişcării lor. ASTRU (Asfr.): Corp de pe bolta cerească: stea, planetă, etc. -AT (Chim.): Sufix folosit în nomenclatura chimică pentru indicarea sării corespunzătoare acidului cu acelaşi nume terminat în sufixul - ic; de ex. azotat, dela acid azotic. AŢĂ (Ind. text.): Fir obfinut prin răsucirea mai multor fire textile simple, în scopul de a da produse mai rezistente, folosite pentru cusut sau fabricat fesături, tricotaje, etc. ATENUARE (Gen.): Micşorare, slăbire. ATERISARE (Av.):, Evolufia prin care avionul ia contact cu suprafafa terenului şi alunecă până când se opreşte. ATERMAN (Fiz.): Calitate a unui corp de a nu permite trecerea căldurii. ATLAZ ATLAZ (/nc/. fexf.)*' Ţesătură de mătase cu un sistem de legătură între fire, care îî dă 0,000 1 %; xenon 0,000 01 %; pe lângă acestea, aerul confine deobicei şi vapori de apă, hidrocarburi, peroxid de hidrogen, compuşi ai *suifului, cum şi particule de ^praf, în cantilăfi mici şi foarte variabile. ~ standard (Fiz.): Presiunea echivalentă •greutăfii unei coloane de mercur de 760 mm înălfime şi 1 cm2 secfiune, având densitatea de 13,5951 kg/dm3, la 0°, într'un toc în care accelerafia gravitafiei este de 9,80665 m/s2. Simbolul literal al atmosferei ■standard e atm; este egalăcu 1,033 kg/cm2. ■(= Atmosferă fizică, Atmosferă normală)." ~ suprapresiune (Tehn.): Suprapresiu--nea fafă de presiunea atmosferică; se notează cu ats. tehnică (Tehn.).* Unitatea de presiune egală cu 1 kg/cm2; prescurtat at. -ATODID (Av.): Sin. Statoreactor (v.). .ATOM (Fiz.): Cea mai mica fracţiune a unui element (corp simplu) care mai păs-' •trează proprietăţile chimice ale elementului respectiv. Atomul este format, dinfr'o particulă centrală, cu sarcină electrică po--zitivă, nucleu!, în care e concentrată cea -mai mare parte a masei atomului, înconjurat de electroni (particule elementare cu •masa de aproximativ 1/1 840 din masa unui •atom de hidrogen, cu sarcină .elementară •electrică negativă) mişcându-se pe traiectorii ‘bine definite în jurul nucleului. Nucleul âste fortnat din două tipuri de particule subafo-mice: protoni (particule cu sarcină electrică pozitivă) şi neutroni (particule electric neutre), având fiecare o masă aproximativ egală cu aceea a atomului de hidrogen. Numărul protonilor din nucleu esfe egat cu numărul electronilor care-l înconjoară, neutralizând 33________________ _ _•________________^ AUR astfel sarcina negativă a electronilor; acest număr reprezintă numărul atomic al elementului. *Suma numărului de protoni şi de neutroni esfe foarte apropiata de greutatea atomică a elementului respectiv. O modificare a nucleului atrage după sine o transmutare a atomului, fie într'un atom al altui element (dacă sunt înlăturafi protoni, particule a — helioni — sau dacă se produce transformarea unui proton în neutron sau invers), fie într'un isotop al aceluiaşi element (dacă sunt înlăturafi neutroni). La elementele radioactive această transmutare se produce dela sine; unui I nucleu i se pot însă scoate sau adăugi particule şi pe cale artificială. .Pierderea de electroni sau f primirea de electroni dinafară, fac ca atomul să devină un ion pozitiv (cation), respectiv negativ (anion), ne mai fiind, din punct de vedere electric, neutru, din cauza modificării numărului electronilor care înainte neutralizau sarcina nucleului. Combinaţiile chimice se produc prin transferarea de electroni între atomii care se combină (v. şi Energie nucleară). ATOM-gram (Fiz.): Cantitatea dintr'un element egală cu numărul de grame corespunzător greutăfii sale atomice: de ex. 32 grame de sulf = 1 atom-gram de sulf. ATOMICĂ, energie ~ (Fiz.): Sin. Energie nucleară (v.). ATRACŢIE (Fiz.): Jnteracfiune a două sau mai multe corpuri, care tinde să micşoreze distanfele dintre ele. ATRAMENTARE (Mef/.); Operafia de fos-fatare a unei piese de ofel cu ajutorul unui solufii de fosfat de fier şi de mangan. ATRIŢIUNE 1. (Tehn,): Sin. Abraziune (v. Abraziune 3). — 2. (Drum.): Fenomenul de uzură a pietrelor unei şosele prin frecarea dintre ele. ATROPINĂ (Farm.): Substanfă foarte otrăvitoare, care are un efect puternic asupra sistemului nervos, folosită în Medicină pentru dilatarea pupilei. Este un alcaloid care se găseşte'în mătrăgună şi în măselarifă şi care se prezintă în cristale incolore, insolubile în-apă, cu p. t. 115°." AUCIT (Minera/.): Mineral din grupul pi-roxenilor, caracteristic anumitor roce eruptive ca: andezif, bazalt, .diabaze,* efc. AUR (Chim.): Au. Element; gr. at. 197,2; nr. at 79. Metal moale, galben strălucitor; auraminA 34 AUTOMAT p. t. 1064°, gr. sp. 19,4. Extrem de maleabil şi ductil. Nu se oxidează în contact cu aerul şi cu apa; nu e atacat de aproape niciun acid. Se găseşte în special în stare nativă; cei mai mulfi compuşi ai săi sunt nestabili şi pot fi reduşi cu uşurinfă în aur. Se extrage din minereuri şi din nisipuri aurifere prin amalgamare şi prin cia-nurare. Cianurarea, metodă modernă de ob)inere a aurului, se întemeiază pe cercetările savanţilor ruşi P. R. Bagration (1843) şi B. Evreinov (acelaşi an). Se întrebuinţează deobicei în aliaj cu cupru sau cu argint, spre a-i mări duritatea, la baterea monetelor, în giuvaergerie şi în dentistică.' Compuşii săi sunt folosi)i în fotografie şi în Medicină. ^ AURAMINĂ (Chim.): Materie colorantă din clasa difenil-metanului, care serveşte la vopsirea bumbacului în galben după tratare cu mordan)i. AUREOLĂ (Fiz.): Zonă luminoasă care înconjoară flacăra propriu zisă. AURIPIGMENT (Mineral.): Sin Orpiment. (v.). AURIRE (Mefl,): Acoperire cu un strat subţire de aur, în general prin electroliză (v. Galvanostegie). AURORĂ (Meteor.): Lumina care apare înainte de răsăritul Soarelui. ~ polară (Meteor.): Lumini difuze de culoare verde sau roşie care ocupă mari por)iuni din bolta cerească în timpul nopjii, mai ales în regiunile polare, şi care pot avea aspectul de raze, benzi, draperii, coroane, efc. în pâlpâire neîntreruptă. AUSTENITĂ (Metl.): Constituent al unor oteluri (o)eluri austenitice), format dintr'o solufie solidă a carbonului în fier f! e stabilă la temperaturi înalte, iar la temperatura ordinară se obfine numai în urma unor tratamente termice sau a alierii cu anumite elemente (nichel, mangan, etc.) a ofelului în care se găseşfe. AUSTRAL (Gen.): Ceeace aparfine emisferei sudice a Pământului. AUTOAPRINDERE 1. (Mj.): Aprinderea produsă fără intervenfia .unei surse exterioare de căldură, datorită numai temperaturii sau presiunii ridicate la care se găseşte combustibilul, de ex. la motoarele Diesel. — 2. (Mine): Aprinderea dela sine a unor cărbuni sau minereuri de sulf, în strat sau în depozit, datorită oxidării şi descompunerii lor. AUTOCARTOGRAF (Fofogram.): Aparat de restitufie fotogrammetrică, pentru construirea automată a hărfilor, după fotograme; aerieneşi terestre. AUTOCLAVĂ (Ind. chim.): Vas care poate fi închis ermetic şi în care se încălzesc diferite substanfe sub presiune, pentru a realiza o re-acfie chimică, o desinfectare, etc. AUTOCOLIMAŢIE (Topog.): Corectarea mecanică (sau prin intermediul unui dispozitiv) a erorii de co-limafie a unei Iu- AuloclavS ltalor. nete de vizare. AUTODINĂ (Eli.): Montaj special de radio-recepfie, în care aceeaşi lampă serveşte ca detector şi ca oscilator. 1 O jîh  Autodlna. A — anod; Ca> — caiod; G — grilă; C — condensator; R—rezlsfenfă. AUTOGlR(/Av.):Vehicul aerian care,pentru a se susţine în aer, foloseşte, în locul aripilor, o elice de dimensiuni mari, care se roieşte în jurui unui ax vertical. Elicea se roieşte dela sine, când autogirul înaintează prin elicea sa normală de propulsie. AUTOMAT (Tehn.): Dispozitiv care, ghidat şi fără altă intervenfîe exterioară, efectu- AUTOMOTOR 35 AXĂ DE ROTAŢIE ează o anumita operafie. Poate face serviciu de regulator, întreruptor, unealta, comanda, etc. AUTOMOTOR (C. f.): Vehicul de cale ferată, care are motor propriu şi e folosit pentru transportul de călători şi mărfuri, AUTONOMIE bugetară (Econ.): Folo- sirea fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, în vederea îndeplinirii planului, în mod autonom, pe bază de iniţiativă şi răspundere personală a conducătorilor întreprinderii. Este una dintre condifiile gospodăririi socialiste a întreprinderilor. AUTOSTRADĂ (Drum .): Şosea principală, amenajată special şi rezervată numai circulaţiei autovehiculelor. AUTOTIPIE (Pofîgr.): Procedeu fotochimic de executare a unui clişeu cu suprafafa activă în relief, într'o singură culoare, nuan-fată prin puncte. AUTOTRANSFORMÂTOR (Elf.): Transformator cu o singură înfăşurare şi cu trei borne, dintre care două extreme (penfru tensiunea înaltă) şi una intermediară (care, împreună cu câte una dintre cele extreme, constitue bornele pentru cele două tensiuni joase). AUTOVEHICUL (Tehn.): Vehicul care se deplasează fiind antrenat de o maşină de forjă alimentata de o sursă de energie purtată de ei. Autovehiculele pot fi aeriene (avion, dirijabil), amfibii (automobil cu caroseria în formă de barca, care poate pluti pe apă), pe apă (barcă cu motor, vapor, etc.) şi terestre (automobil, motocicletă, drezină cu motor, locomotivă, etc.). AVĂ (P/sc.): Unealtă de pescuit confecţionată din plasă subfire, compusă din 2—3 refele alăturate (ex. ave de crap, de ni-sefru, de calcan,.efc.). AVAL, în (Hicfr.): în jos de un anumit loc, dealungul unui curs de apă. AVANTBEC (Cons/r.): Partea din amonte a unei pile (picior) de pod, ‘care se amenajează penfru a apăra pila de materialele aduse de apă (buşteni, sloiuri de ghiafă, etc.). Deobicei e protejat prin îmbrăcare* cu blocuri de piatră tare, cioplită, sau cu armatură de fiare profilate. (V. fig. sub "Arierbec). AV ANTREN (Agr.): Partea anterioară a unei maşini agricole purtată pe roate, având rolul sa asigure stabilitatea şi uniformitatea lucrului. AVERTISOR (Tehn.) : Aparat prin care se atrage atenfia asupra unei operafii sau a unei acfiuni, înainte de a se produce, pentru a evita un pericol sau o întârziere. AVIAŢIE (Tehn.): Ştiinfa care se ocupă cu tehnica sborului vehiculelor aeriene mai grele decât aerul. Bazele teoriei moderne ale aviaţiei au fost puse de savantul rus, N. E. Jucovschi. AVICULTURA (Zoof.): Ştiinfa aplicată care se ocupă cu creşterea şi exploatarea păsărilor. AVION (Av.): Vehicul aerian mai greu decât aerul, susfinut în aer de cel pufin Avion. a—cârma de directe; b — derivă; c—jumătate de aripă; d„— bord de atac; Te—carlingă; f—motor; g —elice; h—jumătate de tren de aterisaj escamotat; î «—oblon de intrados; j ~ îuzelajj k—aripioară; /—plan fix; m—roată de coadă (bechle); n — flaps; o — profundor. o aripă. Primul avion a fost construit de tehnicianul rus A. F. Mojaischi. ^Aeroplan). , AVITAMINOZĂ (Bio/.): Boală provocată de lipsa unei anumite vitamine în alimentafie. De ex. scorbutul, cauzat de lipsa vitaminei C. AVIVARE (Ind. fexf.): Tratament care se aplică după vopsirea propriu zisă, penfru a face ca un material texti! sa capete aspect viu, atrăgător. AX (Tehn.): Organ de maşină asemănător arborelui, dar care, spre deosebire de acesta, suportă mai ales eforturi de încovoiere. AXĂ (Maf.): Linie dreaptă care ocupă o pozifie particulară fafă de o figură geometrică, de ex., axă de rotafie, axă de simetrie, etc. de rofafie (Mec.): Dreaptă în jurul căreia se roteşte un corp solid. AXA DE SIMETRIE 36 AZURIT ~ de simetrie (Maf.): Dreaptă fafă de care o figură dată esfe simetrică; de ex.: diametrul unui cerc. ~ optică (Fiz.): Dreaptă care frece prin centrul optic şi prin centrul de curbură al unei lentile sau al unei oglinzi sferice sau prin centrele de curbură ale tuturor lentilelor unui sistem optic centrat. AXE de coordonate (Maf.): Drepte concurente dealungul cărora se măsoară, pornind dela punctul lor de întâlnire (originea axelor de coordonate), mărimi care determină pozifia unui punct în plan sau în spafiu (v. şi Coordonate). AXIOMĂ (Maf.): Propozifie care stă, singură sau împreună cu altele, la baza demonstrării unor teoreme dintr'o teorie ştiinţifică şi care, în limitele acestei teorii, nu se demonstrează. AZIMUT (Geod.): Unghiul dinfre planul meridianului unui punct şi planul care trece prin verticala acelui punct şi prin dreapta la care se referă azimutul. ~ geografic (Geod.): Azimutul geografic al unui punct B, măsurat din punctul A, esfe unghiul orizontal pe care îl determină planul meridianului geografic în puncful A, cu planul formaf de normalele pe geoid în punctele A şi B;"sensul pozitiv al azimutului este acela al mersului acelor de ceasornic, iar direcţia de origine este, direcţia Nordului geografic. AZOT (Chim.): N. Element; gr. at. 14,008; nr. at. 7; gaz inodor, incolor, inactiv chimic, formând aproximativ . 4/5 din atmosferă. Principalul compus natural al azotului este salpefrul de Chili. Compuşii aces- tui element sunt folosiţi ca îngrăşăminte şi în fabricarea acidului azotic. Azotul este indispensabil vieţuitoarelor, formândo parte esenţială a proteinelor (v. şi Fixarea azotului atmosferic; Ciclul azotului). ( = Nitrogen). AZOTAT (Chim.): Sare a acidului azotic. ~ de amoniu (Chim.): NH,N03. Sare albă cristalizată, solubilă în apă. Se descompune prin încălzire în profoxid de azot (N20) şi în apă. Se îrtfrebuinfează în agricultură, ca îngrăşământ, şi la fabricarea unor explozivi. ■ ~ de argint (Chim.): AgN03. Sare albă cristalizată. E întrebuinţată la prepararea cernelurilor de marcat şi în Medicină. ~ de celuloză (Chim.): Sin. Nilrocelu-loză (v.). - ~ de potasiu (Chim.): KN03. Sare albă cristalizată, solubilă în apă. La cald are o ac}iune oxidantă. ~ de sodiu (Chim.): NaN03. Sare albă cristalizată, solubilă în apă; se găseşte în natură sub formă de salpetru de Chili; se întrebuinţează ca îngrăşământ şi în fabricarea acidului azotic. AZOTIT (Chim.): Sare a acidului azotos. AZOTOBACTER (Biol.): Microorganism care are proprietatea de a fixa azotul liber din aer punându-î apoi la dispoziţia plantelor. AZURARE (Ind. fexf.): Operafie de slabă albăstrire a produselor textile albe, executată pentru a îndepărta slaba coloraţie galbenă pe care o au la început aceste produse. AZURIT (Mineral.): Carbonat bazic de cupru, natural, de culoare albastră. E un minereu de cuprui B BABĂ 1. (Consfr.); Grindă de lemn, aşezată in lungul unui zid, care serveşte ca reazim nentru fermele unui acoperiş sau penfru Babe penlru grinzi de planjeu. grinzile transversale ale unui planşeu de lemn. — 2. (Pod.): Piesă care face legătura între suprastructura (construcţia utilă) şi •nfrasfructura .(construcţia de, susţinere) unui pod de lemn, formata din una sau din două grinzi ecarisate sau cioplite, aşezate pe capul pilofilor sau direct pe zidăria infrastructurii. BABORD 1. (Nav.); Partea stângă a unei nave, privind dela pupă spre provă, adică spre parfea dinainte a navei. — 2. (Av.): Marginea longitudinală, din stânga, a fuze-lajului unui avion sau al unui dirijabil, privind spre partea dinainte a vehiculului aerian. BAC 1. (Nav.): Pod umblător care serveşte la trecerea persoanelor, animalelor şi vehiculelor dela un mal Ia altul, peste un râu mare. — 2. (Mş.): Sin Falca (v.).— 3. (/nd. ch/m.): Recipient de sticlă, mefal sau ebonită, folosit pentru depunerea unui lichid; de ex., bac de răcire, bac de celulă electrolitică, etc. ~ de filieră (M?.): Piesă care,fiind montată împreună cu altele similare într'o filieră, formează unealta de aşchiere a filierei. BACALIT (M/nera/.): Varietate de răşină fosilă, din grupul chihlimbarului. BĂCAN (Ind. ch/m.): Lemn colorat, a cărui substanţă colorantă (roşie, albastră, galbenă, etc.) serveşte la vopsitul textilelor, efc. BACHELITĂ (Ch/m.); Masă plastică alcătuita dinfr'o răşină sintetică, tare, izolaniă, preparată din fenol şi formaldehidă. fn industrie ,e folosită în special ca material izolator în electrotehnică. Se folosesc mai multe tipuri de bachelifă, dintre care unele se prelucrează ca metalele, iar altele se formează prin presare. BACTERICÎD (Ch/m. b/o/.): Substanfă care are însuşirea de a distruge bacteriile. BACTERIE (B/o/.): Organism microscopic cu o singură celulă, producător de boli, de fermentaţii, efc. BADIJONARE (Drum.): Acoperirea suprafeţelor poroase ale îmbrăcăminfelor asfal-tice rutiere, cu un strat subţire de produs bifuminos, în scopul dea te impermeabiliza şi a le apăra de degradare. BAIE (Tehn.): Recipient (vas) în-care se pune un lichid (apă, ulei, metal topit, săruri topite, soluţii, etc.) şi care serveşte la îndeplinirea unei anumite operaţii industriale: electroliză, tratament termic, tratament chimic. de apa (Ch/m.); Recipient metalic folosit pentru încălzirea diferitelor vase de laborator cu ajutorul apei calde sau a! aburului produs de apa în fierbere, conţinută în el. . ~ de metalizare (Mef/.): Baie care conţine un metal topit şi în care se introduc piese penfru a fi acoperite cu un strat din acel mefal. Ex.: baie de cosiforire, de galvanizare, de plumbuire. ~ de metalizare prin electroliză (Mef/.): Baie care conţine o solufie a unei sări metalice şi în care se introduc piese pentru a fi acoperite pe cale electrolitică cu un strat din acel mefal. Ex.: baie de-alămire. de arămire, arginfare, aurire, nichelare, zincare, etc. BAIE DE TRATAMENT TERMIC 38 BALANŢĂ ROMANĂ ~ de tratament fermic (Met/.): Baie care serveşte la diferite tratamente termice, de ex.: răcirea pentru călire, încălzirea penfru revenire, cementare, etc. BAILAG (Mş.): Adaus pus între două piese, pentru evitarea sau micşorarea jocului dintre ele. BAIONETĂ (Mf.): Tăietură în formă de S sau de Z, la segmenfii (inelele) pistoanelor, care prezintă doar un ■ spaţiu redus de trecere, penfru scăpările de abur sau de gaze. îmbinare în ~ (Tehn.): îmbinare demontabilă între două piese cilindrice sau plate, la care piesele se introduc una în alta şi se rotesc una în raport cu cealaltă; elementul de îmbinare e fixat pe una din piese şi pătrunde într'o deschizătură cotită îmbinare în baionetă, a celeilalte. BA1Ţ (Ind. chim.): Lichid sau solufie de compozifie variată, întrebuinţate în tehnică pentru a curăfi suprafafa corpurilor solide, a le colora sau a le da un aspect de obiect prelucrat. BAJOCIAN(Geof,): Subdiviziunea interioară a Jurasicului mijlociu (Dogger), în care s’au depus calcare oolitice feruginoase.. BAL (ind. iui.): Grămadă de tutun, legată îri forme şi dimensiuni tipizate. BALADOR (/Uf.): Sistem compus din una sau din mai mulfe rofi dinfate montate pe BALAMA (Consfr.): Piesă metalica, compusă din două bucăţi mobile una faţă de cealaltă, folosită pentru a lega un panou de un cadru fix, astfel încât să permită panoului o mişcare de rotaţie în jurul unei laturi a cadrului.. BALANSAREA treptelor (Consfr,): Modul de dispunere a treptelor unei scări, astfel încât variafia lăţimii treptelor la întoarcerea scării să se facă progresiv. BALANSIER (7ef]n.).‘ Pârghie dreaptă sau cotită, folosită la transmiterea mişcărilor de „du-te, vino". Balador. fu tu H — rojl cullsanfe; R*,Rt, Ri — rofi caiafe. acelaşi arbore şi deplasabile în lungul axei, angrenate pe rând cu rofi caiafe oe alţi arbori; poate realiza diferite raporturi de transformare a vitezei. (=Tren balador). BALANŢĂ (Fiz.): Instrument pentru compararea greutăţii corpurilor. E format în principiu dintr'o pârghie cu două braţe care pot fi egale sau neegale. în primul caz, balanţa are câte un .taler suspendat a capătul fiecărui braţ. Obiectele (obiecte de cântărit sau greutăţi) aşezate pe talere sunt supuse forţei gravitaţiei; dacă forţa care acţionează asupra unui obiect este egală cu cea care acţionează asupra celui de al doilea, pârghia se menţin© în poziţie orizontală; atunci masele obiectelor înseşi sunt egale între ele. In cazul balanţelor cu pârghii cu braţele neegale, balanţa este în echilibru când produsul dintre lungimea braţului unei pârghii şi greutatea atârnată de el este egal cu produsul mărimilor respective ale celuilalt braţ. ~ analitică (F/z.): Balanţă cu pârghie cu braţe egale, având o sensibilitate care permite să se cântărească o anumită cantitate dintr'o .substanţă, cu o precizie de o zecime de miligram; esfe folosită în analiza chimică, cantitativă. ( = Balanţă de precizie). romană (Fiz.): Balanţă cu braţele neegale, formată dinfr'o bară mobilă în jurul unui punct de sprijin, având la unul din capete un cârlig sau un taler, unde sunt BALANŢĂ ZECIMALĂ 39 BALUSŢRU aşezate obiectele care urmează să fie cântărite şi dealungul căreiaj pe celălalt *O Baîanfa romana. forat, lunecă o greutate mobilă pentru -echilibrare. ~ zecimală (F/z.): Balanfă cu braţe ne-•sgale, care permite echilibrarea greufă- EE) Baliză penlru măsurilor! terestre. . Balanfă zecimală. •40BC — pârghia balanjei (OB : OA=1 : 10); D — pla-1 ianul greută|llor;E — plaloui balanţei; CC'E'E" — sl-s fem de menţinere a orizonfallfăjli. ;|i|or de măsurat cu greutăţi etalonate, de zece ori mai mici. ( = Decimal). -'BALAST (ConstrMaterial alcătuit din piatră spartă sau din amestec natural de pietriş şi de nisip, întrebuinfat la diferite lucrări tehnice, ca pat pentru aşezarea şi tfixarea traverselor liniilor ferate, pentru prepararea betoanelor, la împietruirea şoselelor. BALATA (Chim.); Substanfă de origine vegetala, asemănătoare cauciucului şi ‘gutapercii, folosită la confecţionarea curelelor de transmisie. BALEIAJ 1. (M?.); îndepărtarea gazelor arse •din cilindrul unei maşini cu ardere interna, cu ajutorul unui curent de aer sau, uneori, cu al amestecului combustibil proaspăt.— .2. (Fiz.): Crearea unei baze de timp (axe de.’-tîmp) pe ecranul unui oscilograf, prin deplasarea orizontală a spotului luminos. BALISTICĂ (Mec.); Ştiinfă aplicată, care se ocupă cu studiul mişcării proiectilelor pe traiectorie. Se deosebesc: balistica exterioară (pe traiectoria exterioară) şi balistica inferioară (în inferiorul gurilor de foc). BALIZĂ (Topog., Nav.); Semnal construit din lemn, din metal, etc., folosit spre a indica poziţia unui punct, pre- » zenţa unui obstacol, etc. A BALIZAJ 1 .(Topog.); Semnalizarea unui teren cu ba-lizetopografice care indică poziţia punctelor terestre caracteristice. — 2. (Nav. a.): Semnalizarea prin balize a perimetrului unui aerodrom. — 3. (Nav.): Semnalizarea, prin balize, a punctelor sau a zonelor periculoase penfru navigaţia maritimă sau fluvială. BALON (Nav. a.); Vehicul aerian care utilizează un gaz mai uşor decât aerul ca mijloc de menţinere în aer, şi care nu are mijloace proprii de deplasare. BALOT (Ind. fexf.): Grămadă de bumbac, lână, iută, etc., legată în forme şî greutăfi tipizate, BALSAM (Ch/m., Farm.); Răşină de origine vegetală, de viscozitate mai mică decât răşina obişnuită; se întrebuinţează în Medicina» la preparatele microscopice, efc. BALUSTRADĂ (Consfr.); Panou vertical de circa'0,80—1,20 m înălţime, plin sau cu goluri, executat din lemn, metal, piatră, zidărie (sau din combinarea acestora), aşezat pentru a împiedica accesul dincolo de el (la marginea unor construcţii: balcon, scară, şosea, etc.), sau pentru a forma o trecere obligatorie (la ghişete, la peroanele gărilor, etc.). BALUSTRU 1. (Tehn.); -Compas alcătuit dintr'un braţ cu manşon ia parfea superioară, de care esfe legat un al doilea braţ Baleu^*rru care arcueşte şi poartă un iră- desen, gător sau un creion, folosit la trasarea de cercuri mici care fixează şi confurează-poziţia punctelor. — 2. (Consfr.): Diferite forme de baluştri. Stâlp scurt, profilat, de piatră sau de lemn, care face parte dîntr'o balustradă. banana BARA BANANĂ (E/l.): Piesă care se montează deobicei la capătul unei conducte electrice, alcătuită dinfr’o fişă centrală metalică, acoperită in parte cu un manşon izolant şi care, prin introducerea într'o bucea,stabileşte un contact electric. BANC (M5.): Postamentul sau suportul, deobicei de fontă, al unei maşini-unelte; bancul poate fi numit după felul maşinii pe care o deserveşte, de ex.: banc de strung, sau după felul operaţiei pe care o îndeplineşte sistemul pe care îl sus)ine, de ex. banc de trefilare. ~ de atelier (Tehn.): Masă de lucru pe care se fixează diferite unelte, aşezată într'un atelier. ~ de probă (Al?.): Instalaţie fixă pentru încercarea maşinilor sau a pieselor de Banc de probi pentru automobile, a — rulou de ghidare; b — rulou; C — dinamometru; d — dinam pendular; e — platforma de ajezare; i — fachometru. maşină în condifii cât mai apropiate de regimul lor de serviciu şl la solicitările * maxime. ~ de fras (Mj.); Instalafie pentru tras metale în bare şî jevi, la rece. ~ de trefilare (M?.): Instalafie pentru tragerea metalelor în fire. BANCHETĂ (Drum.); Fâşie orizontală din suprafafa unei şosele, lata de circa 0,50 m, desfăşurată dealungul şoselei, la marginea şanfurilor ei. BANDĂ {Fiz.): Grup de frecvenfe sau de lungimi de undă, vecine sau apropiate, ale unei radiafii electromagnetice sau sonore. ~ cu raclete (Aline): Transportor constituit dintr'un scoc în care se deplasează ^•tr h iâi -'•3E-V1 ■&*&• A' * ~^c c ' h ~b 6and5 cu raclele, a — jghlob do alimentare} b—jghlob de transport,-, c — raclete; d — Ian| articulat; e — deschizături penlru căderea materialului din jghlabul do transport;, f — rulourile purtătoare ale lan|ului cu raclotej g— roată antrenantă; h — roată antrenată reglabilă. un lanf cu lamele metalice (raclele), folosii-In special la transportul cărbunilor din-frontul de abataj. ~ de frână (M?.): Lamă metalică aplicata cu presiune pe un sector al periferiei uner rofi sau a unei tobe, astfel încât să frâneze-prin frecare. ~ de fransporf (Tehn.): Bandă continua (fără sfârşit) de cauciuc, de piele, de-pânză, sau de împletitură sau de plăci metalice, aşezată pe rulouri şi acfionată mecanic sau manual, care transportă diferite mate-' riale sau piese fabricate. BANDA] (Transp.): Piesă circulară, montatS pe janta unei rofi de vehicul, care calccV pe cale şi care preia uzura de rostogolire, de alunecare şi de frânare; în acest fel, roata propriu zisă este ferita de uzură. BANIŢĂ (/nd. far.): Unitate de măsură penfru cereale (de circa 20 ocale), folosită la safe. BAR (Fiz.): Unitate de presiune în sistemul CGS, : corespunzând unei presiuni de 10* barii. BARĂ 1. (Tehn.): Piesă de metal sau de lemn, de lungime mare în raport cu dimensiunile secfiunii, folosită tn construcfii sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. — 2. {Hidr.): îngrămădire de nisip, de mâl, etc., la gura unui râu sau a unui fluviu. Roală cu bandaj. 1 — discul rojli; 2—bandaj; 3 —cercul de fixare al bandajului; 4— butycu* rotii. BARĂ COLECTOARE 41 BAROMETRU ANEROID' ~ colectoare (Eli.)'' Bară de metal pe care se pun în paralel generatoare electrice, pentru a le colecta curentul şi a-l transmite reţelei. BARAJ (Constr.): Construcfie situată dea-curmezişul albiei unui curs de apă spre a închide complect secfiunea de scurgere, centru a ridica nivelul apei în susul cursului; Schema unui baraj. I — corpul barajului; 2 — talpa barajului; 3 — para-menfuf din amonfe; 4 — paramenlvl din aval; 5 — piciorul din amonle; 6 — piciorul din aval; 7 — creasta sau coronamentul; a-a — axa barajului. este folosită la regularizarea şi navigabili-zarea cursurilor de apă, la corectarea to-renjiior, în lucrările de irigaţie,-etc., cum şi la realizarea bazinelor de apă pentru instalaţiile de forjă hidraulice. BARBACANĂ (Consfr.); Deschizătură da secţiune mică, lăsată din distantă în distantă în zidăria unei culee de pod, a unui zid de sprijin, a unui baraj permeabil, etc., pentru a permite evacuarea apelor colectate de drenul din spatele zidului. 8ARCHET (Incf. fexf.): Ţesătură de bumbac, sau de urzeală de in şi bătătură de bumbac, scămoşată pe una sau pe ambele fefe. BARICENTRU (Maf.); Centru de greutate. BAR1E (Fiz.): Unitate de măsură penfru presiune, în sistemul CGS, egală cu presiunea de o dină pe centimetru păfraf. Se foloseşte şi multiplul bar (1 bar=10® barii). BARIL (ind. pefr.): Unitate de măsură penfru volume întrebuinţată în Anglia şi în Statele-Unite, în special pentru produsele petroliere,* 1 baril american = 158,75748 litri. BARISFERĂ (Geo/.): Sâmburele globului' pământesc, compus din mefale cu greutate specifică mare (6—12); între care predomina nichelul (6—10%) şi fierul (circa 88%), pe lângă alte elemente grele car platina, aurul, felurul, efc. BARITĂ (Chim.): Hidrat de bariu. BARITINĂ (Mineral): BaS04. Sulfat de-bariu, natural. E întrebuinfată, datorită greutăţii specifice mari, în special la îngreu-narea fluidului de sapă în exploatarea-pefrolieră, unde e numit, impropriu, barită, şi la fabricarea litoponului. BARIU (Chim.): Ba. Element; gr. at. 137,36; nr. at. 56. Metal moale, alb-argintiu, care în aer se aprinde dela sine. Se găseşte în natură sub formă de baritină. Compuşii ba-riu|ui se întrebuinţează în fabricarea vopselelor, a sticlei şi penfru colorarea în verde â focurilor de artificii. BAROGRAF (Fiz., Av.): Aparat care înregistrează variafia presiunii atmosferice la sol sau într'o aeronavă, în funcjie de timp; înregistrarea se face pe hârtie gradată sau' pe un film de celuloid. BÂROGRAMĂ (Fiz,, Av.): Curba înregistrată de barograf, după care se poate deduce înălţimea la care sboară într'un moment dat o aeronavă şi viteza de urcare. BAROMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. Barometrul cu mercur este format dintr'un tub lung, închis la un capăt, umplut cu mercur şi introdus cu capătul liber, în pozifie verticală, într'un vas care confine, deasemenea, mercur; înălţimea coloanei de mercur pe care presiunea atmosferică o poate susţine la un moment dat măsoară presiunea at-mosferică din acel moment. ~ anerold (Fiz.): Instrument penfru măsurarea presiunii atmosferice, format dintr'o Capsula unu] barometru aneroid. cutie metalică din care s'a scos aerul, eiî cărei capac este legat _ de un resort- BARREMIAN 42 BATOZA Variaţiile presiunii atmosferice comprimă cutia, mişcând astfel resortul şi un indicator ataşat la el, care se mişcă dealungul unei scări gradate. BARREMIAN (Geo/.): Unul dintre etajele Crefacicului inferior. BĂRSĂ (Agr.): Piesa de legătură (la plug) a organelor frupifei şi de fixare a acesfeia de grindei, prin buloane. E confecţionată din ofel turnat sau din tablă de otel. BASCULĂ (Tehn.): Instrument penfru măsurarea greutăfii corpurilor, de tipul balanţei, -folosit penfru corpuri de greutate mare. BASCULATOR (Mş.): Dispozitiv mecanic ■care serveşte la răsturnarea unui reci- apei, se obfine un spafiu uscat, în inferiorul căruia se pot executa săpături şi zidării pentru fundafii, etc. Basculator circular penfru vagonete de mină. —vagonetul în pozifle normali; fa — vagonet răsturnat. pient (ladă, vagonet) în vederea golirii acestuia de conţinutul sau. BASORELIEF (Arh.): Sculptura uşor scoasă în relief fafă de un fond cu care face corp comun. BĂTAIE (F/z.); Creşterea şi descreşterea periodică a intensifăfii (tăriei) sunetului, care se aude când două sunete de frecvenfă aproape egală sunt emise simultan. Bătăile -sunt cauzate de interferenţa undelor sonore, iar numărul de bătăi produs într'o secundă este egal cu diferenja dintre frecvenfele •celor două sunete. BATAL (/nd. pefr.): Groapă săpată în pământ, care serveşte la depozitarea fifeiului, a fluidului de sapă sau a diverselor reziduuri de fabricafîe. BATANT (Cons/r.); Sin. Canat (v,). BĂTĂTURĂ (Ind. /ex/.); Firul care se introduce printre firele de urzeală pentru a •forma fesătura. BATARDOU (Cons/r., Hidr.): Incintă alcătuită din perefi de palplanşe, care se con-strueşte în apă şi în care, prin scoaterea Batardou cu sâmbure de pâmlnt şî blocaje laterale de pialră. BÂTCĂ (Agr.); Mică nicovală portativă, bătută în vârful unui faruş înfipt în pământ, pe care cosaşul îşi ascute (bate) coasa. BATERIE (Tehn.); Grup de aparate identice sau asemănătoare, legate între ele, şi care execută o aceeaşi operafie, de ex.: baterie de acumulatoare, baterie de căldări, baterie de distilare, etc. ~ uscată (Elf.): Baterie alcătuită din pile Leclanche, de dimensiune redusă, necon-ţinând lichid în stare liberă. Electrolitul, clorură de amoniu, se prezintă sub formă de pastă, iar polul negativ, de zinc, formează recipientul pilei. E folosită pentru lămpt de buzunar, ca baterie de radio, efc. BATIMETRIE (Fiz.): Măsurarea adâncimii, în special a adâncimii mării. BATIU (Alş.); 1. Construcfie de mefal, care formează legătura dintre cilindrii unui motor şifundafie.—2, Construcfie de mefal, pe care se montează mecanismele maşinilor-uneite. BATONIAN (Geo/.): Etajul superior al. Jurasicului mediu. Schema de funcjîonare a^balozel de păloase. I — Introducerea snopilor; 2—evacuarea palelor; 3 — separarea corpurilor mari; 4 — evacuarea plevei; 5 — separarea corpurilor mlcî; 6 — evacuarea Impurităţilor mărunte; 7 — sortarea semlnjelor treierate. BATOZĂ (Agr.): Maşină de lucru, care desface boabele de pe spicul cerealelor, de BAUXlT 43 BEC BUNSEN Nit cu bavură. f — bavura. pe şfiuleţii de porumb, din păstăile .de mazăre sau de fasole, sămânţa de lucerna, ■efc.; consfrucfia ei diferă după scop. BAUXlT (Minera/): A|203 ■ H20. Oxid de ■aluminiu hidrafat, natural. Singurul minereu al aluminiului. Procedeul de extragere a aluminiului din bauxit.s'a aplicat pentru prima oară la Petersburg, în 1889. BAVURĂ (Mef/.): Porţiunea de material în relief fafă de profilul cerut al unei piese metalice, rezultata din prelucrare (ex. ieşiturile ia capul unui nit, la aripile cornierelor, etc.). BAZĂ 1. (Filos.): Totalitatea . raporturilor de producfie dintre oameni (re-lafii de producfie) determinate, necesare, independente de voinfa oamenilor, care corespund unei anumite trepte de desvoltare a forfelor materiale de producfie. „Baza este orânduirea economică ^ sociefăfii într'o etapă dată a desvoltării ■ei..." „Orice bază are suprastructura ei corespunzătoare. Baza orânduirii feudale ■are suprastructura ei, concepţiile ei politice, juridice şi altele, precum şi instituţiile care le corespund; baza capitalistă are suprastructura ei, cea socialistă pe a ei. Dacă se modifică şi se lichidează baza, după ea se modifică şi se lichidează suprastructura ei; daca ia fiinţă o bază nouă, în urma ei se naşte o suprastructură corespunzătoare acesteia "(l. V. Stalin, Cu privire la marxism în lingvistică, Edit. P. M. R., 1950, pag. 5). (= Structură a sociefăfii). — 2. (Maf.): Una dintre laturile unui triunghi, sau, în general, ale unui poligon» sau una dintre fefele unui poliedru^care are o pozifie specială fafă de celelalte laturi, respectiv feţe. — 3. (Chim.): Substanţă cu gust leşietic, care înalbăstreşte hârtia roşie de turnesol şi care, combinându-se cu un acid. dă o sare. tn soluţie apoasă, bazele sunt disociate în ionul metalului respectiv şi în ionul OH (electronegativ), ion caracteristic tuturor bazelor. — 4. (Mş.r Consfr.): Parlea inferioară pe care se sprijină un edificiu, un element constructiv, o coloană sau o maşină. ~ geodezică (Geod.): Latura unui triunghi geodezic (special aleasă pe teren şi măsurată cu mare precizie), care serveşte la calculul triunghiurilor geodezice dinfr'o triangulaţie geodezică sprijinită pe ea; în calcul se ţine seamă de sfericitatea Pământului. ~ logarilmică (Maf.): Număr care, într'un anumit sistem de logaritmi, are ca logaritm unitatea. Ex.: numărul 10 este baza sistemului de logaritmi zecimali. ~ topografică (Topog.): Latură a unui triunghi dintr'o reţea topografică, care serveşte la calculul triunghiurilor unei reţele sprijinite pe ea; în calcul nu se ţine seamă de sfericitatea Pământului, BAZALT (Pefr.): Roca bazică de origine vulcanică, folosită în lucrări de drumuri sub formă de criblură penfru betoane asfaltice şi de calupuri. ~ arlifîcial: Sin. Gresie ceramică (v.). BAZIC (Chim.): Calitatea unei substanţe de a reacţiona ca o bază. BAZIN 1. (Tehn.): Rezervor de lichid cu suprafafă liberă; poate fi natural sau artificial (construit din pământ, zidărie, beton, etc.). — 2. (H/dr.): Regiune din care se alimentează un râu, un fluviu, un lac sau o mare. ~ carbonifer (Mine): Zonă geografică de zăcăminte carbonifere. de decantare (Canal.): Bazin în care se trimite apa pentru a se purifica prin decantare. BEC (E//.): Izvor luminos având un soclu, un bulb de sticlă şi, în interiorul lui, un filament care se găseşte în vid sau într'un gaz inert şi care ^ devine incandescent când e parcurs de un t,_ curent electric. Filamentul e legat de doi 7-electrozi metalici sudaţi într'o piesă de sticlă numită farfurioară; metalul din care sunt făcufi electrozii trebue să aibă acelaşi coeficient de Bec cu incandescent, dilatare ca sticla. Pri- I—filament; 2 — cârlig; mul bec care a putut 3 — bastonaş de cristal; întrebuinfaf în prac- A — electrozi; 5 — balon tică a fost realizat de de sticlă (bulb); 6— far. savantul rus A. N. Lo- furloară; 7— Ineldepro-dâghin. tecjle; 8— soclu. ~ Bunsen (Chîm.): Aparat de laborator, folosit ca lampă de încălzit, format dintr'un tub de metal care BEC DE SUDURA 44 BERIL are un ajutaj (orificiu) prin care trece gazul care se amestecă cu aer. Gazul se aprinde la capătul de sus al tubului, unde arde şi produce căldură. ~ de sudură (Mef/.): Piesă componentă a aparatului de sudură, prin care iese amestecul de gaz (combustibil) şi de oxigen (comburant), arzând cu o flacără concentrată, la o temperatură înaltă. (V. fig. sub Sudură, aparat de ~). ~ Teelu (Chim.): Bec asemănător cu becul Bunsen, realizat de chimistul român Teclu, la care reglarea admisiei se face cu un obturator conic; realizează astfel un amestec mai bun al aerului cu gazul şi dă o temperatură mai înaltă. BEL (Fiz,): Unitate de măsură penfru intensitatea acustică a unui sunet. Intensitatea N, măsurată în beli, este dată de N = 2 log-^, Po unde p este presiunea efectivă a sunetului în barîî şi p0 = 2.10'4 barîi. BELEMNIT (Geo/.): Moluscă cefalopoda a cărei cochilie, de formă alungită, e o fosilă caracteristică pentru era secundară. BELINOGRAF (E/f.): Aparat de transmis imaginile prin telegrafie cu fir sau fără fir. BELINOGRAM (£//.): Imagine transmisă prin telegrafie cu fir sau fără fir. BENĂ (Transp.).' 1. Cutia (lada) unui autocamion, în care se încarcă diferite materiale; pentru uşurinţa descărcării, unele camioane au bene basculante, acfionate mecanic. — 2. Cupă metalică a unei macarale, Benă apucăfoare automată, cu două cabluri şi palan. formată din două jumătăţi, care prin închidere prinde în inferiorul ei materialul (cereale, ciment, cărbuni, minereuri, pământ) care urmează a fi ridicat şi transportat. BENTON1TĂ (Pefr.): Amestec coloidal, natural, de o anumită argilă cu nisip, folosită la stabilizarea noroiului de sapă şi la obţinerea unor pământuri decoloranfe active, întrebuinţate la decolorarea uleiurilor. V> şi Granulin, Sondafin şi Vegetalin. . BENZEN (Chim.): C|,He. Hidrocarbură aflată în gudronul de huilă şi în petrol, din care-se obfine prin distilare; lichid incolor cu p. f. 80,4°. E întrebuinfaf ca disolvant, drept component al unor combustibile lichide penlru motoare şi ca materie primă în fabricarea unui mare număr de compuşi organici, în special coloranţi şi produse-farmaceutice. (= Benzol). BENZINĂ (Chim.): Amestec lichid de hidrocarburi, obţinut prin distilarea ţiţeiului, întrebuinţat în special drept combustibil în motoarele cu explozie. E compusă mai ales din hidrocarburile hexan, heptan şi octan. Pl f. 50-200°. BENZOL (Chim.): Sin. Benzen (v.). BERBEC 1. (Tehn.): Dispozitiv mecanic (sau manual), compus dintr’o piesă grea care acţionează prin cădere i liberă, folosit penfru baterea J, pilojilor în lucrările de con- (Jl strucjîe, pentru spart bucăjile mari de fontă care nu pot intra în cuptorul de topit, etc. — 2. (Rez. maf.): Aparat pentru determinarea rezis-tenfei la încovoiere şi a re-zilienfei epruveţelor de fontă, compus dinfr'o piesă de greutate standardizată, care loveşte epruveta până la rupere, prin cădere dela înălfimi din ce în ce mai mari. ^ hidraulic (M?.): Motor hidraulic (v.) cu piston, care se folosea în vechime penfru ridicarea apei utilizând energia loviturilor de berbec (v. Lovitură de berbec) produse prin închiderea şi deschiderea alternativă şi automată a două supape care se găsesc pe conducta de aducjie. BERE (Inc/, alim.): Băutură slab alcoolică (3—4% alcool), preparată prin fermentarea orzului încolfit, prin fierberea amestecului rezultat împreună cu hamei şi prin fermentarea lichidului obţinut.) BERIL (Alînera/.): Silicat de beriliu şi aluminiu, natural. Varietafile curate sunt întrebuinţate ca pietre preţioase. SERILIU 45 BETONIERA _ BERIL1U (Chim.): Be. Element; gr. at. 9,02; nr. at."4. Metal alb, tare, foarte uşor; gr. ^p. 1,85. Se găseşte sub formă de berii; a înfrebuinjat în unele aliaje uşoare şi în anumite oteluri speciale. (= Gluciniu), BERMĂ (Drum., Hidr.): Banchetă lată de circa 1 m, amenajată pe taluzele mai Taluz cu berma (a). înalte decât 4 m, pentru a le mări stabilitatea. BERZELIUS, pahar - (Chim.): V. Pahar Berzelius. '8ESCHIE (/nd. far.): Ferestrău format dintr'o pânză lata, având două mânere pentru a fi Beschle. •acţionat cu mâna de doi muncitori; serveşte la retezatul buştenilor. (= Joagar). SESSEMER, procedeul ^ (Mei/.)•* Procedeu -folosit penfru elaborarea ofelului, constând tn afinarea fontei nefosforoase prin in-suflare de aer rece la baza unui conver-1isor Bessemer (v.). Operaţia esfe foarte ■rapidă, durând aproximativ 30 minute pentru o şarja a convertisorului de circa 30 tone, ceeace prezintă un inconvenient prin faptul că, în decursul operaţiei, procesul nu poate fi influenţat prea mult; un alt inconvenient e acela ca, datorită insuflării de aer, oţelul obţinut conţine o oarecare cantitate de azot. Din această cauză, procedeul e folosit turnai pentru obţinerea oţelurilor de serie. BETON (Consfr,):. 1. Material alcătuit, în general, dintr'un amestec de piatră spartă sau de pietriş, nisip, un liant şi apă, care, prin întărire, se transformă într'un conglomerat artificial rezistent. In betoanele de construcţie, liantul cel mai des folosit este cimentul, care dă betoane rezistente. în anumite betoane speciale, se mai folosesc ca lianţi: asfaltul (v. Beton asfaltic), argila {pentru betoane la construcţia drumurilor de pământ), bitumul (la construcţia drumurilor cu îmbrăcăminte cilindrată), varul hidraulic sau un amestec de tras şi. var (pentru construcţiile sub apă). — 2. în general, când nu se precizează natura liantului, termenul se referă la betonul de ciment. (= Beton de ciment). ~ arma! (Constr.): Beton de ciment, care cuprinde în masa sa o serie de bare de oţel, rotunda sau profilate, care îi dau rezistenţă la tensiune şi la încovoiere; betonul simplu (nearmat) rezistă numai fa compresiune. ~ asfaltic (Drum.): Beton în care liantul e un bitum asfaltic. E folosit la executarea îmbrăcămintelor penfru şosele. ~ precomprimat (Consfr.): Beton armat în care se obţin compresiuni artificiale, în general prin întinderea prealabilă a armaturilor. El rezistă la solicitări mai mari de întindere decât betonul armat obişnuit. (= Beton pretensionat). ~ pretensionat (Consfr.): Sin. Beton precomprimat (v.). ' ~ refractar (Consfr.): Beton în care piatra spartă e înlocuită prin sfarâmături de şamotă. ~ lorcretat (Consfr.): Beton de ciment pus în operă prin proiectarea lui sub presiune, cu ajutorul unor pompe. ~ vibraf (Consfr.): Beton de ciment, care prin vibrare capătă o îndesare mai bună şi deci o rezistenţă mai mare. Vibrarea se face, fie prin vibrarea cofrajelor cu ajutorul unui aparat aplicat pe ele, fie prin vibrarea masei de beton cu un aparat aşezat pe' suprafaţa lui, fie printr'o piesă vibratoare introdusă în masa betonului. BETONIERĂ (Consfr.): Maşină de lucru folosită la amestecarea prin rotire ma- Belonleră cu tobă basculantă. o *— pozljla de încărcare; b — pozljia de amestecare; c —• pozifia de descărcare. nuala sau mecanică a materialelor din care se compune betonul. Are deobicei'capacitatea de 75—1 500 litri. BINA Bl- (Gen.): Prefix cu semnificata „doi". în nomenclatura chimică, indică o sare acida a unui acid bibazic. Deex.: bisulfatul de sodiu, NoHS04. BICARBONAT (Chim.): Sare acida a acidului carbonic (H2C03) în care unul din hidrogen] a fost înlocuit prinfr’un mefal. De ex.: bicarbonatul desodiu, NaHC03l etc. ~ de polasiu (Chim.): KHC03. Sare alba, solubila în apă, întrebuinţată în industria chimică. ~ dc sodiu (Chim.)-' NaHC03. Sare albă, solubila în apă, întrebuinjată la prepararea prafului de copt şi în farmacie. BICROMAT de pofajîu (Chim.): K2Cra07. Sare cristalizată, roşie, solubilă în apă. £ întrebuinjat ca agent oxidant şi în vopsitorie. BIEF (Hidr.): Porfiunea de canal sau de râu cuprinsă intre două ecluze sau baraje. BIELĂ (Mf.): Organ de maşina în formă de bară, legat ta cele două capete, prin BÎGĂ (Nav.): Aparat de ridicat, folosit la bordul navelor, penfru încărcări şi descărcări de materiale. BIGAZ (Chim.): Amestec de două gaze, întrebuinţat drept combustibil. BIHUN (Pisc.): Dispozitiv special pentru fixarea uneltelor de pescuit pe fundul marii. Cu ajutorul lui se bat parii la adâncimi de peste 20 m. BILĂ (Consfr.): Stâlp de lemn rotund, având diametrul mediu de circa 12—18 cm şi lungimea de 6-16 m, care se întrebuinţează, deobicei, în construcţii, penfru schele, proptiri, etc. BILETĂ (Mefl.): Sin. Ţagla (v.). BIMETAL 1, (Meff.): Produs tehnic realizat prin unirea pe cale mecanică a două metale, de ex. cupru placat cu aur (dubleu), fier placat cu nichel, etc. — 2. (Tehn.): Organ sensibil folosit pentru controlul temperaturilor, cel mai des în termostate,. compus din două vergele de metale dife— Biela mofoare de locomotivă, —capul b!e!e»; b—adaus; c—pană; d—cusinet; w «—wujmci, 1-—corpul bielei; /—gresor; g — piciorul bielei; h — pană; 7 — şurub de panS; fc—aliaj de anllfrlctlune; 5—plac5 d« siguranţă. articulaţii cilindrice cu axele paralele, de câte o piesă mobilă a maşinii? piesele de maşină legate prin biela pot avea o mişcare de rotaţie, de oscilaţie, sau rectilinie. BIELETĂ (Mş.): Biela de dimensiuni mai mici, folosita de ex. la motoarele în V pentru a articula, pe un acelaşi ax motor, bielele pisîoanelor a doi cilindri. rite, sudate pe toată lungimea; bimetalul se deformează din cauza dilatării iermice diferite a vergelelor, şi astfel acţionează asupra unui mecanism de control, menţinând temperatura termostatului prin acţionare asupra sursei de căldură. BINA (Consfr.): Clădire în curs de construcţie.* BINAR 47 B1SEL BINAR (Chim. fiz.): Calitatea unui corp de a fi alcătuit din două elemente chimice, de ex., aliaj binar. BINOCLU (F/z.): Instrument optic constituit din două lunete terestre cu axele paralele şi astfel dispuse (cu ajutorul unui dispozitiv de legătură), încât să poată fi apropiate sau depărtate după di-ştanfa dintre ochii Binoclu, observatorului ca- re-l foloseşte. Este folosit pentru a vedea obiectele-situate la distanţă mare. BINOCULAR (Fiz.): 1 . Cu două oculare.— 2. Văzut cu ambii ochi. BINOM (Maf.): Expresie matematică formată din suma sau din diferenfa a două monoame; de ex., a2 — 3 b. BIOCHIMIE (Chim.): Ştiinţă care se ocupa cu aplicarea Chimiei în Biologie. BIOFIZICĂ (Fiz.): Ştiinfă care se ocupă cu aplicarea Fizicei în Biologie. BIOGEN 1. (Agr.): Preparat obfinut din culturi de bacterii care îmbogăţesc solul în azot; e întrebuinţat pentru a spori productivitatea leguminoaselor. — 2. (Pefr.): Calitate a unei roce de a fi rezultat din activitatea unor vieţuitoare; ex.: calcare biogene, etc. BIOLOGIE (Gen.); Ştiinfa care se ocupă cu studiul vieţuitoarelor. BIOMETRIE (Gen.): Tehnica măsurătorilor efectuate asupra unei fiinfe vii şi ştiinfa folosirii rezultatelor acestor măsurători în Biologie. BIOSFERĂ (Geo/.): învelişul Pământului în care se manifestă viafa, cuprinzând hidro-sfera, partea superioară a litosferei şi parfea inferioară a atmosferei. BIOTIT (Mineral.): Varietate de mică, de culoare neagră. (= Mică neagră). BIOXID (Chim.): Combinafie formată din-tr'un element şi oxigen, cu doi atomi de oxigen în moleculă. ~ de azol (Chim.): NOz. Gaz de culoare brună închisă, cu miros pătrunzător, obfinut prin reducerea acidului azotic. Prin răcire la o temperatură joasă, capătă o culoare mai deschisă datorită asocierii, moleculelor sale, frecând în N204. de carbon (Ch/m.): COa. Gaz incolor, aflat în atmosferă; se formează prin arderea carbonului şi a compuşilor săi. E'. necesar plantelor în sinteza hidrafilor de carbon (v. şi Fotosinteză.). ~ de mangan (Ch/m.); Mn02, Praf negru, insolubil în apă; se găseşte în natură sub> formă de piroluzită. E întrebuinţat în industrie ca oxidant. ~ de plumb (Ch/m.): Pb02. Praf amorf,, brun închis; se formează pe plăcile de acumulator. .(= Peroxid de plumb). ~ de sulf (Chim.): SO2. Gaz incolor, cu miros înnăbuşitor şi pătrunzător; se obţine prin prăjirea piritelor şi se întrebuinţează la fabricarea acidului sulfuric, ca decolorant în industria textilă, ca insecticid' în agricultură, şi, în stare lichidă, ca mediu răcitor. BIPLAN (Av.): Avion cu două aripi, dispuse-deobicei una deasupra celeilalte. BIPOLAR (Elf.): Calitate a unei maşini, a unui aparat sau a unui instrument de a avea doi poli magnetici, unul Nord şi altul-Sud. BIREFRINGENT (F/z.): Calitate a unei substanţe de a prezenta fenomenul de bîre-fringenfă (dublă refracfie). BIREFRINGENŢĂ (Fiz.): Proprietate a anumitor cristale, de ex. calcitul, de a da două raze de lumină refractate corespunzând unei singure raze incidente. BISECTOARE (Ma/.): Dreapta dusă prin. vârful unui unghi, pe , \ „ *. care-l împarte în două \&e 'y unghiuri egale. \- ./ BISEL (C. f.): Dispo- \>r '' zitiv, folosit la loco- \ motivele de viteze —-------------p' mijlocii pentru înscri- U 0 erea lor în curbe, for- Bisecloarele Inferioară mat dintr’un cadru şerveşfe; penfru siguranţa circulaţiei ‘prin,faptul că realizează ' -o dependenţa între ; comanda şi mane--vrerea •aparatelor de-, acoperire â\căii \ (macazuri şi semnale.fixe) din stafie/şî de . pe linia’curenţă. 'BLOCARE (Tehn.): 1. Oprirea bruscă a »unui organ, unui mecanism, etc.-*dîn diferite 'cauze (voite sau nevoite). —2.'Fixarea unui dispozitiv mecanic; după ce a] fost adus într'o anumita poziţie. 'BLOOM (Met/.): Semifabricat' Vdin oţel, turnat şi eboşat prin laminare, cu muchiile Rotunjite, având.o secţiune pătrata cu latura hiai mare decât 100 mm. E întrebuinţat penfru laminarea altor semifabricate (ţagle, .•etc.) şi a-barelor şi a profilelor de secţiune mare,~cum şi Ja forjare.^(Se citeşte felum). . ■ . - BLOOMINO(Metl.): Tren.laminor eboşor, care ,serveşte' |a laminarea -bloomurilor. (Se citeşte bluming). -‘BLUM (Mef/.): V. BloonîV ■ ' .BLUMING IfÂiefl.): V,; Blodrhing: . 'BOBINĂ. (Tehn.): Piesă.cilindrică pe care se-poate înfăşură :un fir sau un cablu. de inducţie j[E/f.): Aparat pentru producerea uner forţe electromotoare înalte, «dinfr'o sursă .de ,tensiune electromo- ' 'Bobina de fnduc|le, 1 — bobină primară; 2 —'bobină secundară;J — con-.«densalorj 4.—balerle; 5'—‘întreruptor; 6 ~■ eclalor. .ioare joasă. ., Constă 'în esenţă, dintr'un miez de fier > moale în jurul ; căruia sunt -înfăşurate .‘două bobine, ^cea* primară şi: .cea secundară.* Variaţia rapida a curentului, ^.electric în bobina primară, (variaţie 'produsă printr'o întrerupere'repetată a circui-, tului, cu ajutorul unui mecanism asemă-. năfor cu ace/a al soneriei) produce o tensiune electromotoare de inducţie în -forţă secundară, care e formată dintr'un număr foarte mare de spire ale unui fir .mai subţire decât acela al bobinei primare. .(= Bobina Riihmkorff). ~ electrica (Elfi): Serie de spire obţi-. nufe prin înfăşurarea^ unuia sau a mai ;• multor conductoare. • BOBINE, asiatice (Elf.): Dispozitiv format x din doua bobine, folosit în instrumentele electrice sensibile; bobinele sunt astfel aşezate, încât nu produc un câmp magnetic exterior atunci când sunt străbătute . ţfe un curent electric, iar un câmp magnetic exterior nu induce în ele o tensiune electromotoare. BOCŞĂ 1. (Ind. chim.): Grămadă de lemne aşezată convenabil, acoperită cu un strat de'cărbune şi cu pământ, folosită pentru obţinerea cărbunelui de lemn, la care căldura necesară carbonizării esfe produsă prin arderea unei părţi a materialului lemnos şi a produselor de distilare. —• ' 2. (Metl.): Grămadă formată din bucăţi de minereuri bogate în sulf, folosita pentru . oxidarea minereurilor, în vederea unei :. desulfurări parţiale. E o. formă primitivă de’ cuptor. metalurgic. 'BOGHIU (C. /.):-, Dispozitiv în formă • de-cărucior, format din două sau din mai ■ multe'osii, care suportă un vehicul de cale'ferată (sau de tramvai) şi care ajută la înscrierea în curba 'a vehiculului, căru- Scherria înscrierii boghiuiul în curbă. P — plvof;. m — deplasare laterală, • ciorul .fiind .independent de cadrul vehiculului., ş.i putând pivota'în jurul unei axe •Verticale.- : , - r* -bisel (C. f.): Boghiu format dinfr'o osie alergătoare .şi, una cuplară, legate . între ele printr'un, cadru articulat în^două BOIANDRUG 50 BOLŢIŞOARĂ puncte. La mersul în curbe, boghiul are o oscilafie unghiulară în jurul axei verticale a pivotului, care permite aşezarea Schema înscrierii în curfcS a unul boghiu-blsel. P — pivot; b — articulajia barei de prelungire a cadrului. radială a osiei alergătoare şi deplasarea laterală a osiei cuplare, continuu paralelă cu celelalte osii cuplare ale locomotivei. BOIANDRUG (Consfr.): Sin. Buiandrug (v.). BOILER (/nsf. san): Căldare în care se obfine apa calda necesară în instalafiile sanitare din clădiri. încălzirea apei din Boiler cu manta de încălzire, a — ieşirea apei calde; b — Intrarea apel reci; c — Intrarea apei sau a aburu'ui de încălzire; d — Ieşirea apel sau a aburului de încălzire. căldare se face cu ajutorul unor serpentine introduse în interiorul ei (prin care circulă, fie abur sau apă caldă din instalaţia de încălzire centrală, fie gaze arse dela un foc special); în loc de serpentine, boilerul poate avea manta dublă. BOLOBOC (Fiz.): Sin. Nivelă cu bulă de aer (v.). BOLOMETRU (Fiz.): Instrument, foarte sensibil, pentru măsurarea intensităţii radiaţiilor calorice. E format din două fire sau.: din două grătare foarte subfirî de platină, formând două bra|e ale circuitului punfii lui Wheatstone. Radiaţia, căzând asupra unuia dintre fire, îi ridică temperatura şi deci îi măreşte rezistenta electrică. Măsurând creşterea rezistentei, se determină intensitatea radiaţiei. BOLOVAN de râu (Consfr.): Bucată de rocă de dimensiuni peste 8 cm, rotunjită prin transportul ei de către ape, şi care se întrebuinţează la diferite lucrărî de con- strucţii, ca: fundaţii de drumuri, pavaje-rutiere, anrocamente, fundajii, ele. BOLTĂ (Consfr.): Construc)ie din zidărie de piatră sau de beton simplu sau armat, cu suprafaja inferioară concavă, folosită a, b, c — piofîîu! boltii; a c — linia naşterilor; b — cheia boljiî; aed e — planul naşterilor; b f — săgeata; f P — axa bolfll; E — exlrados,* I — Intrados; N — naşlere. pentru susţinerea unei greutăfi (acoperiş, planşeu, masiv de roce, etc.) la clădiri, la funele, poduri, etc. ~ de descărcare (Conslr.): Boltă aşezată transversal pe bolta principală a unui pod, pentru a reduce greutatea umpluturii şi a fîmpanelor. BOLŢAR (Consfr.): Element de construcţie Bolfarl de diferite forme. al unei bolfi de piatră sau de beton. BOLŢIŞOARĂ (Constr.': 1. Boltă cu săgeată mică, executată din cărămidă sau din beton Planşeu cu bolfişoare de cSrămîdă. a — boIJişoarS de cSrSmîdS; b — grindă metalică; c — umplutură; d — tirani. simplu sau armat, între grinzile unui planşeu. — 2. Mică bolta de descărcare, transversală pe bolta principală a unui pod.. BOMB CALORIMETRIC 51 BORNĂ ELECTRICĂ BOMBĂ calorimefrică (Fiz.): Vas rezistent de metal, folosit la determinarea puterii calorifice a unei substanfs. Se arde în vas o greutats data din substanfa cu care se experimentează, şi se calculează puterea sa calorifică, măsurând cantitatea de căldură produsă, prin încălzirea unei anumite cantită|i de apă. BOMBAMENT (Drum.): Convexitate a platformei, sau numai a părfii carosabile, a unei şosele, deacurmezişul ei; are drept scop uşurarea scurgerii apelor de suprafafă. Mărimea bombamenfului ss exprimă prin raportul dintre săgeata lui şi lăfimea căii, şi esfe cuprinsă între 1/40 şi 1/200. BOMBARE (Tehn.): Operefia prin care se dă formă de calotă sferică fundului sau capacului unui vas de tablă. BOMFAER (Tehn.): Ferestrău de mâna pentru tăiat metale. (Termen de atelier). BOM?RES (Nav.): Catarg înclinat, care se găseşfe la prova unei nave. De el se fixează mai mulfe vele. BONDERIZARE (Mef/.): Operafia de fos-fatare a unei piese de ofsl, cu ajutorul unei solufii de fosfat de fier |a care se adaugă fosfat acid de cupru. BONITATE (Si/v.): Calitatea unei sfafiuni sau a unei zone forestiere de a produce arborete (păduri) mai bune sau mai slabe, din punctul de vadere al producfiei la hectar în material lemnos; aceasta se apreciază cu ajutorul tabelelor de producfie anume întocmite, după ce s'amăsurat înalfimea mijlocie a arboretelor respective şifînându-se seama des vârsta arborelui. ( = Fertilitate), v BOR'(Ch('m.): B. Element; gr. at. 10,82; nr. at. 5. Praf amorf, de culoare bruna. Compuşii săi cei mai cunoscufi sunt bo-raxul şi acidul boric; înlrebuinfarea sa este aproape în întregime limitată la aceşti doi compuşi. BORACIU (/Vlş.-une/fe): Maşină-unealtă manuală pentru găurit ~ metale, în care 0 burghiul esfe rotit pv prin mişcarea alter- I \ nativă a unei pâr- Wm ^ ] ghii care îl angrenează printr'o roata dinfafă şi un cli- cheî. (= Clichet)._________ BORANGIC (/nd tex/,): Mătase naturală, trasă de pe gogoşi, dar nefiartă, nede- gomată, adică din care nu s'a eliminai sericina. BORAX (Chim;); Na^O, ■ 10 HaO. Tetra-borat de sodiu. Ssre cristalină, albă, solubilă în apă. Se găseşfe în natură sub formă de fineai. Prin încălzire pierde apa de cristalizare, iar după topire devine solid şi I mpede ca sticla. E folosit ca antiseptic, la fabricarea sticlei, a emailurilor, în sudură şi în analize chimice (v. şi Perlă de borax). BORD 1. (Av.): Marginea unui profil de aripă. Se deosebesc: bord de atac şî bord de fugă (v. fig«). — 2. (Nav.):. Profil de aripă de avion. Fiecare din parfile a ■“ k°rcî de aiac; b — bord laterale ale punfii de unei nave. BORDAJ (Nav.): Fâşiile metalice sau delemn care învelesc coastele şi traversele unei nave. BORDURĂ (Drum.): Şir de pietre paralelipipedice, care mărginesc frotoarul către parfea carosabilă a unei străzi, sau parfea carosabilă către acostamente. BOREAL (Gen.): Nordic, sau care apar-fine emisferei terestre nordice; ex. latitudine boreală (nordică). BORIUM (Mef/.): Carbură metalică întrebuinţată penfru armarea pieselor de maşini supuse la uzură mare. BORMAŞINĂ (Mj.-une/fe): Maşina de bur-ghiaf. BORNĂ 1. (Drum.): Stâlp de marcare, construit din beton, piatră, zidărie, lemn, etc. aşezat la marginea drumurilor, vopsit sau vărul pentru a fi vizibil. — 2. (Topog.): Piatra care marchează limita unui hotar sau un punct caracferistic, un punct topografic sau geodezic; are formă de paralele-piped sau de trunchi de piramidă şi esfe confecţionată din beton armat sau din piatră cioplită, ~ electrică (Elf.)! Piesă metalică, mon- Borne d© element. fată pe o maşină, pe un aparat sau un instrument electric, legată de circuitul lor elec- EŞ-Boractv. BORNARE r ; 52 BRETELA trie, şi prin care se face legătura cu un conductor electric: refeaua, etc. BORNARE (Topog.): Operajia de marcare a punctelor topografice sau geodezice pe teren, constând în fixarea în pământ a unor borne care să asigure permanentizarea, stabilitatea şi identificarea sigură a acestor puncte. BORNIT (Minera/.): Sulfură de fier şi ,de cupru, naturală. E un minereu de cupru. BOROANĂ (-Agr.)-' Sin. Grapă (v.). BORONIRE (Agr.): Operafia de grăpare a arăturii câmpului, înainte sau după semănat. BORT (Tehn.): Diamant impur sau colorat; nu e întrebuinfaf ca piatră prefioasă, dar fiind tot atât de dur ca diamantul pur, este folosit pentru burghie, unelte de tăiat, carofiere, sape, etc. BOSCHET (SilvUrb.): Grup izolat de arbori sau de arbuşti, crescut în mod natural său plantat într'o grădină sau într'un parc. BOŞTINĂ (Agr.): 1. .Rămăşifă obfinuta după ce strugurii au fost sdrobifi şi tescuiţi. — 2: Rămăşifă din fagure fiert după ce s'a stors mierea şi ceara. BOTANICĂ (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul plantelor. BOURNONIT (Mineral.): Sulfostibiură de : cupru şi de plumb, naturală. E un minereu de cupru şi plumb. BRAC 1. (Ind hâri,): Deşeuri rezultate în cursul fabricării hârtiei. — 2. (Ind. lemn.): Deşeuri rămase la fabricarea cherestelei. BRAMĂ (Met/.): Semifabricat de ofe!, cu secfiune dreptunghiulară, cu muchiile rotunjite, cu lăfimea de cel pufin 120 mm şi grosimea de cel pufin 75 mm (dar mai mică decât 2/3 din lăfime) şi cu lungimea,între 1000 şi 4000 mm. Poate avea suprafafa, striata sau punctată. E întrebuinţată pentru obţinerea’prin laminare a fa- . blelor de grosime mijlocie, a profilelor de secfiune mică, etc., ca şi pentru forjare. BRANŞAMENT (Tehn): Porfiune de conductă, de canalizare sau electrică, care -face legătura între conducta de distribufie şi locul de utilizare a apei, gazului, curentului electric, efc. BRASAJ 1. (M?.): Amestecare energică a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori, cu aerul comburanf, pentru a pro* • duce turbulenfa necesară bunei funefio-nări a motoarelor cu ardere internă. — 2. (Ind alim.): 'Operafia de amestecare la i cald a făinei de malf (care cdnfine între altele amidon şi diastază, ultima transformând acest amidon în maltoză şi dexfrine) cu apă, pentru a obfine mustul de bere. BRAŢ (Mf.): Piesa laterala sau parte de construcfie laterală, de lungime mare fafă de dimensiunile secţiunilor ei transversale, făcând parte dinfr'o piesă sau dinfr'o con-sfruefie mecanică şi având rolul de suport (ex. braf de aparat, braf de macara); braful poate, fi fix sau articulat fafă de sistemul din care face parte. ~ de apă (Hidr.): Partea dinfr'o apă curgătoare, care se desparte din albia principală penfru a se reuni din nou cu ea sau pentru a se vărsa în alt râu sau în mare BRĂŢARĂ (Cons/r., M?.): Piesa de formă circulară, alcătuită deobicei dindouă’bu- Brăjărl de dlstanjă.v ✓ 'căfi, şi care serveşte la fixarea sau la susţinerea unor fevî sau a unor fuburi,. BRĂZDAR (Agr.): Piesă a plugului, fixata-la partea de jos a bârsei. Are rolul de a separa brazda printr'o tăietura orizon- ^ fală, făcută Ia adâncimea arăturii. Se'fabrică din ofel special. (= Fier lat). BRECIE (Pe/r.): Rocă se'dimentară tare/ constituită din .fragmente colfuroase de mi*, nerale sau roce dure, de diferite mărimi, legate printr'un ciment calcaros,sjlicios, etc. ' BREMZĂ (Mine): Plan înclinat, cu dispozitiv de frânare, pe care pot circula va-gonete. (termen minier). BRETELĂ (C. f.): Sistem de ramificafie de cale ferata, având în plan forma X, aşezai între două linii ferate paralele şi care permite trecerea unui vehicul de pe , o linie pe cealaltă, .în două sensuri, prin intermediul, acelor de' macaz. BRICHETA 53 BROŞARE BRICHETA (Ind. cb„ Metl.): Produs de formă paralelipipedică, ovoidală, efc., ob|inul prin presarea, cu sau fără adăugirea unui liant,'a elementelor mărunte (praf sau grăunfi) de cărbune, de semi-cocs, minereuri. BRICHETARE (/nd. cb„ Metl.): Operafia de confecfionare a brichetelor din pulberi sau grSunfi de cărbune, de minereuri, efc. BRIDĂ (Tehn.); Coroană metalică folosită Brld3 (1x5. ţi bridî moblIS, * ca element deracordare a tuburilor metalice. BRIGADĂ dc muncă (Econ.); Grup de muncitori, reprezentând o unitate organi-. zala de ' muncă, în cadrul unui proces complex de producfie. Ex.: Brigăzile de tractorişti, alcătuite din şef de brigadă, frac-: torişJi.ajuforidefracforîjJişiponfatoralimen-♦ator; brigăzile de câmp, alcătuite dintr'un numSr de membri ai gospodăriei colective; in uzine, brigăzile de calitate; etc. BRILIANT (Poligr.): Cea mai mică litera tipografică; are frei puncte tipografice. BRIZANŢĂ (Expf.): Proprietatea unui ex- i ploziv de o se descompune într'un timp foarie scurt, dând gaze de mare presiune. BROASCĂ 1. (Consfr.); Dispozitiv metalic folosit pentru închiderea şi încuierea unei uşi, a unui capac, etc. — 2. (Expl. pefr.): Unealtă cu e}uforu] căreia sunt susţinute arin pene dinfate, penfru a fi înşurubate sau deşurubate, coloanele de burlane sau . de fevi când se introduc sau se scot din puful sondei. Manevrarea penelor se poate face manual, sau automat cu ajutorul unei pârghii.1 BROCART (/nd. fexf.): Ţesătura de mătase, cu olesăturS.de flori sau ornamente, făcufă cu fire do aur, de argint, efc. (= Brocard). BROM (Chim.): Br. Element; gr. at.79,916; nr, of. 35. Lichid fumegător, roşu închis, cu miros înnăbuşitor şi iritant, cup. f. 58,8°. Se găseşfe în nafură sub formă #de bromuri. E întrebuinfaf ca desinfecfant şi în prepararea unor compuşi organici. Compuşii săi sunt întrebuinţaţi în fotografie şi tn Medicină. BROMURĂ (Chim.): Sare a acidului brom-hidric, HBr. .Bromura*' întrebuinţată în Farmacie esfe bromura de potasiu. ~ de argint (Chim.); AgBr. Sare insolubilă în apa, de culoare galbena deschisă, înfrebuinfata la fabricarea clişeelor şi hârtiei fotografice. ~ de polasiu (Chim.); KBr. Sare cristalizata, albă, înfrebu/nfafă in Medicina şi în tehnica fotografică. BRONZ (Met/.): Aliaj de cupru, cu unul sau cu mai multe elemente, cu excepfia zincului (aliajul de cupru şi zinc fiind m/mft alamă), mai dur şi mai rezistent decât cuprul. E întrebuinfat în turnătorie. ~ de aluminiu (Met/.): Aliaj de cupru cu 5 — 12% aluminiu. ~ de mangan (Mef/.): Aliaj de cupru cu 30% mangan. ~ fosforos (Mef/.): Aliaj de cupru (80 — 95%), sfaniu(5 — 20%), careafosf desoxidat cu ajutorul fosforului şi deci poate conţine şi urme de fosfor. E dur, tenace şi elastic. ‘ BRONZARE(A1e//.): Operafia de acoperire a obiectelor din diferite materiale, cu un strat care sa le.dea aspectul de obiecte de bronz. BROŞĂ 1.'(Mef/.): Unealtă de turnătorie, de forma unui cui foarfe Jung, cu care BrojB de lîial, d — coadă; b —- ghidaj; c — parloa de IJiere; d — parfea de caljDrsre, se fac canale în formele de furnătorie, pentru evacuarea gazelor desvoltate le Brojare cu.broja cu dlnjî. turnare. —'2. (Alef/.J: Scheletul metalic al unui miez de turnatorie de formă cilindrică.—3. (Tehn.): Unealtă penfru maşina de broşat (v. şi Broşare). BROŞARE 1. (Tehn.): Operafia de prelucrare prin aşchiere, cu mişcare liniară, a unelte* BRUFTUIRE 54 BULDOZER de tăiere (broşă), pentru a obţine găuri străpuns;, de formă dorită. — 2. (Poligr.): Operafia de îndoire, coasere şi punere a copertei de hârtie la o carte. BRUFTUIRE (Consfr.): Aruncarea şi întinderea tencuielii pe zid. BRUNASE (Tehn.): Acoperirea pe cale chimică a o|elului, a cuprului sau a aliajelor de cupru, contra coroziun i, cu un strat, colorat în brun până la negru, de oxizi ai metalelor respective. BUCEA (Tehn): 1, Manşon de metal montat între două piese asamblate rigid sau între care există. o mişcare relativă. —2. Scobitură de formă paralelipipedică, cilindrică, et:., făcută într'o piesă de lemn sau de metal, în care intră o parta ieşindă şi de acelaşi profil, numită „cep11, aşezalâ la capătul altei piese cu care se îmbină cea dinlâi. || . ______2 BUCIARDĂ (Conslr.): Ciocan pentru piatră, având pe fejele de izbire dinţi în formă de piramidă, folosit la buciardare. BUCIARDARE (Consfr.): Imprimarea, pentru înfrumuseţare, pe fa(a aparentă a unei pietre sau pe o fencuială de ‘ ciment, a unor adâncituri, prin ciocănire cu buciarda. BUCLĂ 1, (Drum.): Curbă foarte pronunţată, cu raza de curbură mică, sub 25 m, folosită la racordarea porţiunilor drepte ale unui drum în serpentină. — 2. (Mf.): Piesă metalică pe care se îndoaie şi se fixează capătul unui_cablu, BUÎANDRUG (Conslr.): Grindă de lemn, de metal sau de beton armat, aşezată deasupra golului destinat unei por|i, uşi sau ferestre, panlru a susfine construcţia de deasupra acestui gol. (= Boiandrug). BU;IE (/Vlj. ferm): Dispozitiv folosit pentru producerea da scântei electrice care provoacă explozia amestecului ds aer şi de vapori de benzină sau de gaze combustibile în cilindrul motorului cu explozie. BULAMAC (Conslr.): Stâlp de lemn lung de circa 2"-3 m, care are la parfea inferioară o porfiune cojită care se îngroapă în pământ, iar restul poate fi cioplit în pafru muchii; serveşte la susţinerea gardurilor de lemn, a schelelor, etc. (= Bulu- I— corpul bujlei; l — mac). corp Izolanl; 3 — elec- BULB (Tehn.): (nveli- lrod «"'"'î 4 ^ elec" toare închisă, de sticlă trod vM' 5 ~sc5n,ole' sau de cuart, care «—3»rnifuri; 7-Sc»g„ui confine o sursă de bui|e,! 8 “ P,u'if,i * lumină. (= Balon de «nexlun»; ? - 1,5 d. lampă). cmenl electric. BULDOZER (Drum.): Maşină de lucru montată pe şenile, folosită pentru construc- BUCEAC (Topog.): Jinut de stepă, lipsit de păduri şi do ape curgătoare. (ia drumurilor, având fixată in fa(a sa o lamă cu care 'taie fâşii de pământ pânS BULON S5 BURGHIU DE FILETAT la 20 cm grosime, p© caro le şi împinge pe o anumita dislanfă. Buldozerul e folosit şi penfru deszăpeziri. BULON (Tefjn.): Tijă cilindrica, de secfi une plina sau inelara, deobicei cu cap for mat la una dintre extremităţi care serveşte la o îmbinare demontabila (rigidă sau articulată) a două piese şi care rezistă solicita rilor la care e supusă prin suprafaţa sa cilindrică. Bulonul este introdus in gaura care străbate piesele de' îmbinat şi se asigură cu o pi uliţa ■sau cu o rondelă şi un cui spintecat; butoanele fcră cap format sunt asigurate în acelaşi mod la ambele extremităţi. BULONARE (M?.): Operafia de asamblare prin buloane a unor piese, a unor . organe de maşini, etc. BULUMAC (Consfr.); Sin. Bulamac (v.). ' Bl) LV AN (/nc/. far.): Buştean care urmează să fie tăiat în scânduri la feresirăul de munte. BULZI (/nd. femn.); Totalitatea scândurilor lăsate nerefecate (netăiate pe margine), obţinută prin debitarea unui buşlean, şi ■aşezate (după tăiere) unele peste * altele, în ordine, astfel încât să reconstitue trunchiul. BUMBAC (Ind. ■ fexf.): Fibre taxtile produse de'seminţele diferitelor specii ale plantei Gossypium. Au lungime de 1 •••3 cm. Se ■transformă în fire textile prin toarcere. SUNA (/nd. ce.): Cauciuc sintetic preparat prin polimer zarea butadienei cu sodiu. BUNCĂR (Consfr.): Sin. Siloz (v.). BURARE I. (Mine): Operafia de astupare -a găurilor de mină, după introducerea explozivului, cu un material inert (ex. argilă, nisip cuarfos .pufin umed, * praf de sare, praf de rocă şi apă), numit material de burare. Operafia aceasta se face în scopul de a împiedica ieşirea gazelor produse •de explozie şi pentru a obfine astfel un %fect maxim de rupere în regiunea tere-•nului înconjurător. — 2. (C. /.): Operafia de îndesare a balastului şi nisipului sub traversele unei linii de cale ferată pentru a aduce linia la cofă. BURAT (Ind. alim.): Sită centrifugă folosită in morarit psntru cernerea fcinuriîor de grâu sau de secară, în vederea obfinerii difaritalor procente de exlractie. BURD GALIAN (Geo/.): Al doilea subetaj •al Miocenului. BURGHIU (Tehn.); Unealtă cu muchii ascu-fite, care, prin mişcarea de şurub ce i se imprimă, găureşte materialele prin aşchiere, rh Burghie penfru mefate. a, b ~ cu canal de ungere; c — cu con Morse; d •— cu douS canelurl; e în formă de semlcilindru. pentru găuri adânci; f — cu canelurl drepte, penfru metale pufin dure; g— cu vârf triunghijiar; h — cu fSljurl crestate; î — cu două sensuri de tăiere» / plai cu ghidare; k — plaf, cu vârf de centrare; I — plaf, cu fus de centrare. Burghie pentru lemn. 9 — cu vârf ascujit (sfredel); b — răsucit în volută; c — de centrare; d— cu cap dinjaf. ~ de fileta! (Tehn.): Unealtă de formă asemănătoare cu a unui burghiu, cu muchii BURLAN 56 BUTNĂRIE ascu)ite, care, prin rotire, taie filet in interiorul unei găuri date în prealabil într'o G iii \VMWVWV'' Burghiu de filetai. piesa (metalică, de material plastic, etc.;). ■ (= Tarod). BURLAN 1. (Consfr.): Tub de tablă, în general galvanizată, de secfiune circulară, dreptunghiulară sau pătrata, care conduce apele din precipitafii atmosferice, dela jghiaburile acoperişurilor caselor, în pământ.’—12. (Expl. pefr.): Tub de tablă de ofel, foarte/ezisfent, care serveşte Ia fubarea găurilor de sondă, penfru susţinerea pereţilor. BUŞEL (Unit.): V. Bushel. BUSHEL (Unit.): Unitate de măsură a capacităţii, folosită în fările anglo-saxone în spe-. cial penfru cereale: un bushel = 36,3677 litri.-(Se citeşte buşel). BUSOLĂ (Magnt.): instrument care indică Nordul (respectiv Sudul) magnetic. înforma sa cea mai simplă, busola consta dintr'un acmag* netic mobil în jurul unui ax vertical. Sub influ-enfa câmpului magnetic pământesc, acul capătă direcţia meridianului magnetic. Acul este aşezat deobicei în ,centrul unui cadran pe care sunt însemnate punctele cardinale. ~ de declinajie magnetică (Magnf.); Instrument de măsurare a declinafiei magnetice. Se compune dintr'un ac magnetic mobil în jurul unui ax vertical, ale1 cărui extremităţi se mişcă pe un cerc gradat. ~ electrică (E/f.): Busola în care acul-magnetic este înlocuit printr'o bobină electrică sau printr'un el^ctromagnet. ~ giroscopică (Nav.): Sin. Girobusolă (v.). ~ goniomefrică (Maghl.): Busolă cu ajutorul căreia se poate măsura unghiul pe care o directe îl „face cu ■ direcţia Nordului magnetic. ! ^ minieră (M/ne): Busolă goniomefrică folosită în ridicările topografice miniere. BUŞON (Etl.): Corp cilindric de porfelan care conţine firul fuzibil al unei siguranţe electrice. BUŞTEAN (Si/v.): Trunchi de copac, tăiat şi cură)it de crengi. , BUTAN (Chim.): C4H10. Hidrocarbură din seria parafinelor. E gazos la temperatura şi presiunea obişnuite. Lichefiat, e între- buinţat drept combustibil (v. şi Aragaz)^ BUTANOL (Ch/m.): Alcool bufilic. E întrebuinţat ca solvent în .industria chimică. BUTAŞ (Agr.): Porţiune de lăstar; de ră- - dăcină sau chiar de frunză, care, pusă într'un mediu nutritiv, în pozi(ia ei normală, şi în anumite cbnditiî-de umezeală şi,de căldură, este. capabilă.sa''reproducă în Întregime planta din care provine." . BUTĂŞIRE (Agr.): Procedeu de înmulţire^ a unor plante prin lăstari sau prin tulpine.-cărei puse în condifii’favorabile, dau rădăcini şi produc plante de felul acelora din care au fost detaşate. BUTELIE de demaiaje (Mş.):' Recipient de . ofel 'pentru1 'aerul comprimat necesar demarării unui motor Diesel. Se . poate încărca până la circa': 100 at. / " d' ~ de Leyda (E/ţ.): Condensator electric format dintr’un cilindru gol, de subsfanjă izolârită ' (deo- • bicei,-de sticlă), acoperit pe ambele fefe cu câte. un strat metalic' (uneori con(ine în jriterior .foite' metalice), care alcătuesc - ' armaturile condensatoru-* r iui. ■ ; ■ ~ Dewar (F/z.): Sin. Vas Dewar (v.). ' i," ~ pentru gi'z (Tehn.):, Buieii.-;irâi»Port«-' Recipient cilindric de ofel, , _1 cu supapă de închidere, t> — baia buteliei; . pentru gaze 'comprimate,c—sypapf;d—ca^ • pac de protecţie... (aer; hidrogen, .„metan, ■ etc.), lichefiate (bioxid. de carbon, butan;, etc.) sau disolvate . (acetilenă). BUTEROLA (Tehn.): U-. • nealtă folosită la turtirea. extremităjii libere a cor-\ pului dei nit, pentru a' forma a| doilea cap: (= y Căpuitor). v BUTIROMETRU (Ind. alim.): Instrument pentru ‘ stabilirea procentului de -Bu(ero|5 )m m„_ unt sau; a procentului de N |njj de ■ grăsimi din lapte. BUTNAR (Ind. far.): Dogar. BUTNĂRIE (Indffări): V. Dogărie. BUTON 57 BUZĂ DE BANDAJ1 BUTON (Mj.) : Fus încastrai le un capăt, în corpul unei piese în mişcare circulară,' excentric faţă de axa de rotafie a acestei piesa şi caro serveşte ca legătură de articulaţie într’un mecanism, ex. buton de tnonivelă. BUTUC.(M?.): Partea centrală, deobicei îngroşată, pe care sunt asamblate piesei» care trebue să se rotească în jurul uneiaxe. BUZĂ de bandaj (C. f.): Marginea care depăşeşte bandajul roţilor de cale ferată. Serveşte Io menţinerea şi conducerea rofi» pe şină. 'CABANĂ (Consfr.); Clădire, constru'fă deobicei din lemn, folosită pentru adaposti-rea persoan3|or (excursîon'şfi, muncitori ■sezonieri, efc.) care urmează să fie găzduite pe timp scurt în regiunea unde este instalată cabana. CABESTAN (Mf.): Construcfie de forma unui vinciu, dar cu axa de rota) e verticală, montată pe sol, pe un autovehicul sau pe bordul vaselor, folosită penfru acţionarea, în deplasări scurte orizontale sau pe pante, a vahiculelor. Poate fi acţionat -manual sau mecanic. f Caboslan cu abur. ■3 — clopof; b — coroană cu gSjrl. pentru acflonare manuală; c — roafă de lanf; d—cllchel; e-—molor cu abur; /—angrenaj cu şurub fără fine. CABLAI (Tehn.).* Modul de răsucire sau de împlefre a firelor într'un foron şi a to-roanelor între ele, pentru a forma un cablu. CABLU (Tehn.): Mănunchi de f.re (vegetale, animale, sintstice, metalice, etc.) răsucită şi eventual cusute împreună penfru a lucra solidar. ~ de macara (Mf.): Cablu folosit la macarale, cu toroane rotunde şi inimă de cânepă. ~ electric (E/f.); Una sau mai multe conducte electrice simple sau formate prin răsucirea mai multor fire conductoare, flecara acoperită cu un slraf izolant, totul fiind acoperit cu un strai protactor, eventual şi cu un înveliş metalic de protecjie. /'-/ metal e (Tehn.): Cablu alcătuit din •/ire de metal rotunde sau profilate; obiş- nuit se face din ojel de creuzet, ecruisat sau călit; firela lui pot fi grupate în toroane sau în straturi. Anumite cabluri, numite cabluri închise, pentru întrebuinfări speciale (de ex. cablul purtător la funiculare), a b c Cablu. e — cablu deschis; b, c — cabluri închise. sunt alcătuite din fire profilate în stratul exterior, astfel încât suprafafa exterioară a cablului să fie cilindrică, netedă, penfru a micşora frecări'e. ~ vegetal (Tehn.): Cablu format din fire vegetale; obişnuit se face din cânepă, din manila sau din bumbac; se numeşte şi funie sau odgon. CABRAJ (Av.): Evoluţia pe care o execută avionul când îşi măreşte brusc panta de urcare. CĂDERE 1. (Fiz.): Mişcarea unui corp în câmpul gravitaţiei, dela o anumită înăljime la alta mai mica, datorită numai afrac|iei Pământului. Se' deosebesc: cădere libera când mişcarea se efectuează fără rezistenţa în cursul ei, şi cădere ghidată, când mobilul e în contact cu un corp de ghidare. — 2. (Tehn.); Diferenţa dintre valorile pe care le are o mărime în două puncte sau în două locuri diferite. Ex.: Cădere de temperatură, cădere de presiune, cădere de tensiune electrică, efc. CADMIE (Mefl.): Scoarţă de ox:d de zinc amestecat cu parficule metalice de zinc, care se depune pe pereţii cuptoarelor de zinc. CADM ERE (Mefl.): Depunerea, pe cale electrolitică, a unui strat de cadmiu pe suprafaţa unui corp metalic; se foloseşte penfru protejarea oţelului contra coroziunii. CADMiU (Ch/m.): Cd. Element; gr. at-112,41; nr. at. 48. Metal alb-arginfiu, ase. CADRAN 59 CAtAJ mănător zincului şi care se găseşte în natură împreună cu el; e folosit în aliaje fuzibile, în operajii de cadmiere şi ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare. CAD.?AN 1. (Mai.): Oricare dintre unghiurile drepte formate de două perpendiculare care se întretaie. Dacă aceste cjreple sunt considerate ca două axe de coordonata cadranul / îl formează unghiul drept al direcfiilor pozitive ale celor două axe; cadranul (I este sime-tricul cadranului l fsfă de direcţia pozitiva a axei y-Ior; cadranul III esfe simetricul ca- **■' dranului II fafă de direcţia negativa a axei x-Ior; cadranul IV este simetricul cadranului I ^ fată de direcţia po- _ , Zitivă a axei X-lor. Cadran.le cercului. — 2. (Tehn.).' Suprafaţă circulară sau sector de cerc, cu anumite diviziuni şi indicaţi», pe care se citeşte deplasarea unui ac indicator. CADRILAJ (Desen): Refea de drepte perpendiculare între ele, situate la distante egale, desenate pe un plan, pe o hartă sau pe o figură şi la care se pot raporta punctele acelui plan, ale acelei hărfi sau figuri. (= Caroiaj). CADRU (Consfr.) : Schelet închis sau deschis, de formă dreptunghiulară, poligonală sau în (inii curbe, alcătuit din bare de lemn, de metal sau din elemente de beton armat, legate rigid la noduri, pentru a forma o construcţie cât mai rigidă. Cadrele au întrebuinfări variate în construcfie, ca schelet de rezis'tenţă al clădirilor mari, la poduri, viaducte, funele, galerii şi la diferite organe de maşini. CAFEINĂ (Chim.): Alcaloid care se prezintă în cristale albe cu p. f. 231°. Se găseşfe în frunzele de ceai, în boabele de cafea, în nucile de cola, efc. E folosită în Medicină pentru efectul ei de puternic stimulent al inimii. CAHLĂ (Consfr.): Placă de teracotă sau de faianţă penfru sobe. (= Căhală). CAI (^gr.)r Organele maşinii de freieraf, care scutura paiele de boabe şi le evacuează. (= Scufurător de paie). CAIA (Tehn.): Cuiul care serveşte la prin-, derea potcoavei de copita calului. CAIC (Nav.); Navă cu vele (pânze) pentru navigajia maritimă, putând avea şi motor auxiliar; are un tonaj mic (până la 100 tone). CA ER (Ind. făr.): Mănunchi dărăcit de lână, de cânepă, de in sau de borangic, care se înfăşoară şi se pune în furcă penfru a fi tors. CA ET de sarcini (Tehn.): Document care cuprinde condicile tehnice, de calitate, rezisfenfa, termen de livrare, de recepţie, etc., penfru executarea unei lucrări, con-" fecfionarea sau fabricarea unei -piese, a unui material, a unei maşini, efc. CAINOZOIC (Geo/.): Era terfiară. (= Ce-nozoic). . CAL 1. (Ind. far.): Grindă care formează coama scheletu ui unui acoperiş de casă ţărăneasca. (= Şeaua casei). — 2. (M/ne): Echerul necesar pentru păstrarea unei în-clinafii fixe în lucrările de mină. CAL putere (Tehn.): Unitate tehnică de putere egală cu 75 kgm's sau 0,736 kW; se notează cu simbolul CP; această mărime e înlocuită, treptat, prin kilowatt. CAL pulere-orâ (Tehn.); Unitate tehnică de energie care reprezintă 270000 kgm = 0 736- kilowatfore; această mărime e înlocuită, treptat, prin kilowattoră. CALĂ î. (Mş., Âv.): Piedică folosită penfru a opri punerea nedorită în mişcare a unui vehicul, a unei piese, ele. — 2. (Mş.): Piesă frezată, care poafe face şi corp comun cu piciorul paletei şi are, deobicei, înălţimea piciorului acesteia; se introduce între paletele unei turbine termice, penfru a menfine disfarfa dintre ele. (= Piesă de distanjă). ■— 3. (Nav.): încăperea de sub puntea unei nave cu o singură punte, destinată să primească încărcătura; — 4.(Nav.); încăperea dintre puntea cea mai de jos şi fundul unei nave cu mai multe punfi. — 5. (Nav.); Platforma uşor înclinată, într'un port sau într'un şantier nava1, aşezată pe uscat, Ia marginea apei, pe care se repara sau se construesc nave. CĂLĂFĂTUl'E (Nav,): Sin. Călfătuire (v.). CALAICAN (Chim.): Sulfat feros. CAIAJ 1. (Consfr., Nav.); Postamentul de grinzi de lemn pe care stau navele în cală. la loc uscat pentru construcţie sau reparare.— 2. (Topog.); Sin. Calare (v.).— 3. (Nav.); Sin. Pescaj (v.). CALAMINA 60 CALCOGRAFIE CALAMIN (M?.): Reziduu de cărbune CALC (Ind. hârt.): Sin. Hârtie de calc (v.). dela arderea carburantului, în cilindrul mo- CĂLCÂI (Ind: chim.): Amestecul de săpun (oarelor cu ardere internă. cu hidroxid de sodiu, apă şi impurită|i, CALANDRARE (Ind. text.): Operafie de care se separă între săpunul de miez şi apretura prin care, prin presare la cald, leşiileglicerinoase.Eîntrebuintatpentruobti- se dă ţesăturilor de bumbac, de in, etc., nerea unui, săpun de calitate inferioară, un luciu mai mare. CALCÂN (Consfr.): Zidul ,exterior al uneî CALANDRU 1. (Mş.'); Maşină compusă clădiri, fără nicio deschidere sau fereastră; dinfr'o serie de cilindri, cu care se obfin, deobicei, calcanul se execută la limita par- dinfr'un material flexibil oarecare, foi sub- celei construcjiei clădirii, despăr|irid-o d» tirişi întinse, de ex., pânza cauciucafă, hârtia, parcela vecină.'^ Calandru'-pentru hfirlle. * — clllndrl.de fontă duri; H — cilindri de lie. presată; hn — hârtie nesatinată; hs — hârtie satinată; mp —- mecanismul; transmlfăfor de presiune a cilindri; sfn — suluri de.hârfle nesatinată; s!s — suluri de hârtie satinată. ©Ic., sau se calandrează un produs textil. — 2. (Pol/gr.): Presă cu cilindru folo-V sită în tipografie pentru, imprimarea în relief, pe carton special, a matriţelor de stereotipie. ... CALARE 1. (Mf.): Operafia prin care se" fixează sau se potriveşte un organ de, maşina, după un model dat. — 2.. (Topog.): Operafia de.îndreptare şî aşezare la orizontală a postamentului sau a suportului unui aparat topografic de vizare: feodolîf, tachimetru, • efc. (= Calaj). CĂLĂREŢ ‘(Consfr.); Vergea de ofel-beton, scurtă, adăugită într'un element de beton armat, penfru a prelua o parte ‘din forjele inferioare de*întindere într'o anumită regiune 5 acelui element. CALCAR (Petr.): Rocă nat de calciu. Prin arderea acestei roce se obfine varul nestins, iar ^amestecată-cu> argilă, serveşte la fabricarea cimentului. CALCARON (Tehn.); ,Cuptor pentru rafinarea'sulfului. CALCE (Chim.): Oxid de calciu (fermer> vechi).’ CALCEDONIE (M/nera/.): Varietate' de silice, naturala, impură. Unele.forme ale sale sunf folosite ca. ornament. CALCID ,(/nd. chim.): Produs industrial care conţine cianura-, de calciu, întrebuinţat la combaterea insectelor, parazite din maga-. ziile, .morile, silozurile şi vasele de cer reale. ... •' CALCINARE 1. (Chim.): Operafia de încălzire îhâer sau în curent'de oxigen a unui ' compus chimic, "pentru arderea substanţelor organice pe' care Ie confine, când s& urmăreşte sa i se determine constituenţii de origine minerală.-—2. (/nd. chim.): încălzirea unei substanfe, |a temperatură înalta» în vederea producerii unei reacţii chimice. CALCIT (Minera/.): Carbonat de calciu, natural, cristalizat.- - CALCIU (Chim.).* Ca. Ejement; gr. at. 40,08; nr. af. 20. Mefal1 alb, "'care . are compuşi numeroşi şi foarte, răspândiţi, în natură. Se găseşte în natură, sub formă de carbonat, CaC03 (calcar, marmură şi cretă), sulfat, CaS04 (gips, anhidrit) şi numeroşi alţi compuşi. ' CALCOCLOROZĂ (Agr.): îngălbenirea frunzelor unei plante, -din-cauza lipsei de fier asimilabil în solurile bogate în calciu. CALCOGRAFIE (Po//gr.): Sistem de reproducere grafică a' originalelor liniare, cu. ajutorul clişeelor de metal, gravate, la care suprafaţa care imprimă se găseşfe sub CALCOPIRITĂ 61 CĂLDARE CU TEVI DE FLACĂRA suprafafa inifială a plăcii său 'a cilindrului : metalic.- • ' CALCOPIRITĂ (M/nera/.): CuFeS2. Sulfura de cupru şi fier, naturală, cu 34,5% Cu ş» 30,5% Fe; este un minereu de cupru.' 'CALCOZINĂ (Mineral.):. Cu2S. Sulfura ,de cupru, naturală, care confine .79,8% Cu; este un minereu, de cupru. «CALCUL (Maf.): Ansamblu de operajii matematice; .se deosebesc: calcul aritmetici ..calcul algebric, etc. /^‘ diferenţia! (Maf,): Capitol al Analizei’ matematice, care. se .ocupă cu definirea şi cu studiul proprietăfilor şi al aplicaţiilor derivatelor de diferite ordine, ale tuncfiilor de.una sau de mal multe variabile». ---' grafic (Maf.): Efectuarea unor operafii matematice cu ajutorul construcţiilor geometrice; datele şi rezultatele ■acestor grafice se reprezintă ta o scară oarecare. / * ~ infegral (Maf.): Capitol ■al Analizei matematice, care' se ocupă cu definirea şi cu . •studiul proprietăţilor şi âl apli-cafiilor integralelor definile şi nedefinite, simple sau mul-■tiple. ~ tensorial (Maf.): Ramură a Matematicelor, care se • ocupă cu studiul operafiilor ' care se efectuează cu tensorii. ^ vecforial (Maf.): Ramură a Matematicelor,care se ocupă cu studiul operafiilor care 50 efectuează cu vectorii. CALCULUL erorilor (Maf.): Ramură a Matematicelor, care. se ocupă cu studiul mărimii şi al frecvenfei erorilor (abaterilor, greşelilor) într'un şir de măsurători sau de determinări, cum şi cu studiul corn-' ■ pensării erorilor accidentale. ~ probabilităţilor (Maf.): Kamură a Matematicelor, care se ocupă cu studiul probabili-. tăfii producerii unui fenomen , sau a unui eve'niment dintre - mai multe fenomene sau evenimente de acelaşi fel; respectiv cu studiul aplicafiilor .probabilităfii la teoria erorilor, CALDARÂM (Drum.): Pavaj \cu bolovani de râu aşezafi pe un strat de nisip. CĂLDARE (Tehn.): Rezervor metalic, în care se poate1 introduce apă pentru a fi încălzită sau transformată în abur. ( = Cazan) ~acvafubulară (Mş. ferm.): Căldare de abur, la care apa care se transformă în abur se -găseşte într'o serie de fevi printre care circulă gazelede ardere.Seconstrueştepentru suprafefe mari de încălzire (care pot ajunge până la 2500 m2).'CăJdările Babcock-Wilcox şi> Iprom sunt căldări acvatubulare. (= Căldare cu fevi de apă). . • •: ~ cu fevi de apă (M?. ferm.): Sin. Căl-.dare acvatubulară (v.)..... ~ cu fevi de flacără (Ms.ferm.): Căi- Căldare, vertlcală'de construcţie românească (lip Iprom). • '• I —-moară pentru pulverizarea cărbunsluij 2 — Injeclor penfru cărbune; 3 — focar; A — ecran de fevi încălzite prin radlafie? 5 — fevi flerbîtoare; 6 — colector de abur; 7 — pr'eîncălzltor de apă;, 8 — prelncălzltor de aerj 9 — pâlnie de sgurS. , teoria asigurărilor, fenomenele biologice, etc. dare'de abur, cu una până la trei fevi de flacără, fevi-în jcare se găsesc focarele'. Se CĂLDARE CU TEVI DE FUM 62 CALE construesc penfru suprafeje de încălzire până la circa 300 m2. Căldarea Cornwall este o căldare cu fevi de flacără. ~ cu fevi de fum (Mf. ferm.) ;Sin. Căldare ignifubulară (v.). ~ de abur (Mj. Ierm.): Instalafie al cărei element principal e o căldare şi care e folosită la producerea aburului sub presiune, pentru a fi întrebuinfaf înafara căldării. ~ ignitubulară (Mj. ferm.): Căldare de abur, la care prin fevi circulă gazsie de ardere, iar apa se găseşte în jurul acesfor fevi Se con-strueşfe pentru suprafeţe mici de încălzire (până la circa 120 ma). Deobicei, căldările de locomotivă sunt căldări ignitu-bulare. (= Căldare cu jevi de fum). CĂLDURĂ (F/z.): Agent fizic căruia i se datoresc variafia temperaturii corpurilor sau schimbarea stării lor de agregare. Un corp a cărui temperatură creşte, primeşte dinafară o cantitate de căldură egală cu produsul dintre masa corpului, creşterea de temperatură şi un coeficient (numif căldura specifică a corpului) care depinde de natura corpului. Prin răcire, corpul pierde această cantitate de căldură. Un corp a cărui stare de agregare se schimbă (din solidă în lichidă, — topire; din lichidă în vapori, — evaporare, etc.) primeşte dinafară o cantitate de căldură egală cu produsul dintre masa corpului şi un coeficient numit căldura latenta a transformării respective (căldura latentă de topire, de evaporare, efc.). In transformarea inversă, corpul pierde această cantitate de căldură. Căldura trece numai dela un corp cu o temperatură mai mare la un corp cu o temperatură mai mică, în contact cu primul. Se propagă prin conducte, convecf'e sau radiafie . Ea produce dilatarea corpurilor, efecte electrice, etc. şi poate fi transformată parţial» în lucru mecanic. M. V. Lomonosov a formulat clar, în anul 1744, argumentele împotriva existentei unui fluid ca origen; el a prezentat căldura ca pe o formă a mişcării materiei. ~ atomică (F/z.): Produsul dintre greutatea atomică şi căldura speci ică a unui element. Este egal cu aproximativ 6,4 cal/grad la numeroase elemente solide. Unele elemente constifue, în aparen|ă, excepţii, dar şi ele se supun acestei legi, la temperaturi înalte. ~ de ardere (F/z., Tehn.): Căldura care se desvoltă când se arde, în anumite condifii, un compus ch mic sau utv element chimic. Se exprimă 'n calorii pe gram, sau 'n calorii pe moleculă-gram; ~ de d solvare (Chim. fiz.): Cantitatea de căldură degajată sau absorbită odată cu disolvarea în apă a unei molecule-gram dintr’o substanfă. Ea depinde de cantitatea de apă şi atinge o valoare limită pentru o solufie fqarte diluată a substanţei. ~ de formare (Chim. liz.): Cantitatea de căldură degajată sau absorbită odată cu formarea, din elementele sale, în starea lOr normală (v. Stare normală fizică), a unei molecu[e-gr?m a unui corp compus. ~ de neutralizare (Chim. fiz.): Cantitatea de căldură degajată odată cu neutralizarea complectă a unui echivalent-gram dintr'un acid sau dinfr'o bază. Pentru fofi acizii sau pentru toate bazele puternice,, valoarea acesteia este de aproximativ 13700 cal. ~ de reacfie (Chim. liz.): Cantitatea de căldură pusă în libertate sau absorbită în. cursul unei reacfii chimice, considerând că fiecare substanfă care ia parte la reacfie este în cantitate de un echivaler.t-gram. ~ latentă (F/z.): Cantitatea de căldură necesară transformării, fără ridicare de temperatură, a unui gram dintr'un corp, din stare solidă în stare lichidă (căldură latentă de topire), sau din stare lichidă 'n stare-de vapori (căldură latentă de vaporizare). ~ specifică (Fiz.): Cantitatea de căldură necesară ridicării temperaturii unui gram dintr'un corp cu un grad Celsius. La-gaze se pot obfine două valori diferite, după cum determinarea se face la presiune constantă sau la volum constant. Căldura specifică la presiune constantă,Cp> este mai mare decât aceea' la volum constant; Cv, fiindcă la presiune constantă un gaz se dilată, iar energia termică suplimentară absorbită corespunde energiei consumate-penfru dilatare. Raportul K = Cp/Cv variază dela 1,66 pentru gazele monoatomice,până la pufin peste 1, penfru gazele cu molecule complexe. CALE (Consfr.): 1. Suprafafă de teren amenajată special pentru transporturi şi comunicaţii. — 2. Traseul pe care se face deplasarea unui anumit mijloc de transport.. \ CALE DE RULARE 63 CALIBRARE ~ de rulare (Mş.): 1. Suprafafă pe care rulează rofile căruciorului unui pod rulant, ale unei macarale, ale unei plăci turnante, efc. — 2. Suprafafa pe care se rostogolesc bilele sau rulourile unui rulment. ~ ferată (C. f.): Mij oc ds transport penfru deplasarea vehiculelor prin rulare pe şine metalice. CALEFACŢ1E (F/z.): Fenomenul de împiedicare a contactului direct dintre o picătură de lichid şi o suprafafă de metal de temperatură înaltă pe care cade picătura, datorită faptului că vaporii formsfi între picătură şi suprafafă men!in picătura la distantă de suprafafa metalului. CĂLFĂTUIRE (Nav.): Operafia de etanşare a bordajîlor şi a punfilor de lemn ale navelor, folosind câlfi îndesafi între rosturi, peste care se toarnă catran, ( = Că)ăfătuire)„ CALIBRARE 1. (F/z.): Gradarea unui instrument în unităfi alese, în vederea efectuării unor măsurători anumite. — 2. (/V1f.)r Operafie de atelier cu ajutorul căreia se realizează, cu mare precizie, piese de maşini de aceleaşi dimensiuni. — 3. (Metl.)r Operafia de proiectare a profilului unui calibru, de ex. la un cilindru de laminor,, penfru a se pufea lamina cu precizie, |s o anumifă secfiune dată, blocurile de-mefal. Calibre. 1 6 — calibru tampon simplu; I b — conlracalibru; 1 c — cplibru tampon dublu; 2 a — mod greşit de verificare; 2 b — mod corect de verificare; 3 a — calibre inelare (bun şi rau); 3 b — confracaflbru; 4 — calibru plai dublu; 5 a şl 5 b — calibre plate simple (bun şl rău); 6 — calibru polcoavS simplu; 7 — calibru potcoavă dubiu: 8 a — mod greşii de ver.licare; 8 b — mod corect de verificare; 9 — calibru potcoavă simplu cu doua limi'e; 10 a— calibru conic; 10 b—calibru manşon: 11 a — calibru limite tiv c/e plu'Ife, filelat-netlletat; 11b — contracallbru; tic — calibru llmilallv de p!uli|e; 12 a — calibru cu role; 12 b — tijă filetat? pentru controlat. ■CALIBRU 64 CALOR1METRU CALIBRU 1. (Tehn.): Unealtă de precizie, confecjionată din ofel special, cu ajutorul căreia se controlează sau se măsoara cu maro precizie dimensiunile pieselor fabricate (v. fig., pag. 63), — 2. (Mef/.): Profilul definit de cele două caneluri ale cilindrilor de laminor, prin care trece blocul (lingou, bloom, etc.) care se laminează; un calibru poate fi deschis sau închis. CĂLIRE (Mefl.).’ Tratament termic ce poate fi aplicat numai aliajelor (sau metalelor) care au cel pujin doua structuri diferite — la temperaturi diferite — şi care consta în răcirea materialului dela o temperatură de deasupra unuia din punctele de transformare structurală, cu o astfel de viteza de răcire, convenabil aleasă, încât transformarea structurală sa nu mai aibă timp să se producă. Prin această operafie, materialul va avea la temperatura ordinară o structură pe care, în mod normal, oare numai deasupra punctului de transformare respectiv. a ojelului (A'lef/.); Călire, care se poate aplica aproape tuturor ofelurilor, în scopul de a obfine un ofel mai dur, în care austenita a fost transformată, total sau în cea mai mare parte, în martensită, care este mult maî dura. Temperatura la care ■trebue răcit ofelul şi viteza lui de răcire depind de compozifia lui. După adâncimea până la care are loc transformarea, călîrea poate fi superficială sau pătrunsă. CALOMEL (Chim,).’ Hg2Cla. Clorură mercu-roâsa. Substanfă albă; insolubila în apa, întrebuînfată în Medicină. CALORIE (Fiz.): Unitate de măsură a căldurii. Este egală cu cantitatea de căldura necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu 1 grad centigrad, fie dela 3,5°la 4,5° (calorie standard), fie dela 14,5° la 15,5® (calorie normală). ( = Calorie mică). ~ mare (Fiz.): Multiplu al caloriei mici, valorând 1 000 calorii mîcî. E folosită în calcule termotehnice. Se notează kcal. (= Kilocalorîe, Calorie kilogram). CALORIFER 1. (Fiz.): Calitate a unui sisiem fizîco-chimic de a purta căldură.—2. (Tehn.): Instalafie pentru încălzirea încăperilor diritr'o clădire sau dintr’un grup de clădiri la care căldura, obfinută într'o singura sursă producătoare, e transmisă prin intermediul unui agent calorifer (apa, abur, sau, aer) la corpurile de încălzit (radiatoare,-serpentine de feavă, etc.). agent ^(Fiz.): Fluid folosit îninsta-lafiile'calorîgene penfru a transmite căldura dela sursa de căldură la corpurile de-încălzit. , CALOR1FUG (Fiz.): Calitatea unor substanfe (ex. asbestul, lâna, etc.) de a fi rSu conducătoare de. căldură. ■ CALORIGEN (Fiz.): Calitatea unui sistem fizico-chimic de a produce căldură.-CALORIGENĂ, instalafie ~ (Tehn.): Instalare în care se produce căldură. CALORIMETRIE (Fiz.): Capitol al Fizicei, care se ocupă cu metodele de măsurare a cantităifilor de căldură; CALORlMETRU (Fiz.): Aparat pentru determinarea cantităţilor de căldură degajate. Calorlmetru Berthelot. â — bombS calorlmetrîcS; b — capacul bombei calo-rlmetrice; c—fir de plalInS; d—conductoare,* e—capsulă; f regulatorul debitului de oxigen; , g ?l h — borne; i — fitil de bumbac; / — agitator; k — ®p5; I— termometru. absorbite sad transmise. In forma sa cea mai simplă, constă dintr'un vas cilindric deschis, de cupru sau de alt metal, având o căldură specifica cunoscută, care confine o cantitate cunoscută de apă, un sistem de agitare al apei şi un termometru de mare precizie; în apa din calorimetru se introduce .o bombă caJorimetrică (pentru determinarea. puterii calorifice), un corp (pentru determinarea căldurii specifice a corpului), etc,. ■ • ?. CALORIZARE 65 CAMERA DE DISTRIBUŢIE CALORIZARE (Metl.): Tratament iermo-«chimic superficial al oţelurilor, prin difuziune •de aluminiu, pentru a le mări rezistenţa .la formarea arsurilor; se realizează prin împachetarea pieselor în pulbere de aluminiu şi încălzire la circa 900°. ( = Alitare). CALOTĂ sferică (Maf.): Oricare din cele două porţiuni dintr'o sferă obţinută prin "tăierea sferei cu un plan. CĂLŢI (Tehn.): Resturi de cânepă sau de -in, care rămân după dărăcire şi din care se face funii, pânză de sac, etc. -CALUP (Gen.) : Bucată masivă de material (săpun, piatră, ghiafă, etc.) adesea de ■formă paralelipipedică. ( = Calâp). CAMĂ (Mf.): Ieşitură cu suprafafa laterală cilindrică, cu un profil determinat, pe un căreia se face amestecul de combustibil şi aer, care e aspirat apoi în cilindrul motorului. Cameră clară, a — ocularul microscopului; b — prismele cama* • rel clare; c — ecran colorat; d — desen. ~ de combustie (Mş. ferm.): Spafiul cu-prinsîntre culasă şi piston, la punctul său mort exterior, în care arde combustibilul, la un motor cu ardere internă. 7 — cu fachet [simplu; 2 — cu lachei cu rotiţă 3 — cu fachef cu ciupercă. •ax; serveşte spre a ridica, pentru o anumită fracţiune din perioada de mişcare a axului, o pârghie care se sprijină pe camă. E ■folosită la deschiderea şi închiderea supapelor, la transmiterea unor comenzi, efc. CĂMAŞĂ (Tehn.) .'îmbrăcămintea exterioară -sau inferioară a unui organ de maşină sau a unei piese, de ex. cămaşă de cilindru, cămaşă de sertar, etc. -CAMBRIAN (Geo/.): Prima perioadă a erei ■primare (paleozoîce), în care se găsesc fosile şi care prezintă interes din punct de vedere stratigrafie. CAMERĂ clarâ (F/z.): Dispozitiv care se poate aşeza deasupra ocularului unui microscop, folosit la reproducerea prin desen a unui preparat microscopic, căci permite •observarea în acelaşi timp a imaginii preparatului şi a hârtiei de desen. ~ de amestec (Mf. ferm.): încăpere a carburatorului, care comunică cu camera de nivel constant şi cu filtrul de aer, şi în interiorul Camere de combustie, A — şi 6 — bujil; a — cameră de combustie cu doua bujll în culasa cilindrului; b —_ cameră cu o bujle In culasa cilindrului ?1 cu una laterală* c — camera cu. o bujle în axa culasel cilindrului; d—cameră cu o bujle montata lateral în culasa cilindrului. ~ de distribufie(Mş. ferm.): încăperea în care se mişcă sertarul unei maşini cu abur şi de unde aburul e distribuit de o paris sau de alta a pistonului. CAMERĂ DE FUM 66 CÂMP MAGNETIC de fum (Mf. ferm.): încăpere în care se strâng gazele provenite din arderea combustibilului în focar, la o căldare de locomotivă sau de vas maritim, înainte de îndrumarea lor spre coş, şi în cere se găseşte supraîncălzitorul. ( = Cutie de fum). ~ de ionizare (Fiz.): V. lonizare, cameră de ~. ~ de n'veî constan' (Mş.ferm.): Începere a carburatorului în care combustibilul care vine dela rezervor este ţinut la un nivel constant cu ajutorul unui corp plutitor, care desch de sau închide orificiul conductei de sosire. ~ de prerombustie (M?. ferm.): Sin. Antecameră (v.). ~ de reaefie (Ind. pefr.': încăperea în care se produce cracarea p roduselor petroliere într'o instalafie de cracare. ~ de vizitare (Canal.): Incrpere de zidărie sau beton, sub suprafa(a terenului, în care se găseşte o piesă de curefire, monlată pe o conductă da canalizare care trece prin cameră. ~ fo'ografică (Tehn.): 1. Sin. Aparat fotografic (v.). — 2. Uneori, numai camera obscu ă a aparatului fotografic. ~ Wiison (Fiz.) : Dispozitiv pentru punerea in evidenfă a traiectoriilor radiaţiilor ionizate, prin condensarea, pe ionii produşi, a vaporilor de apă suprasalurafii. ( = Cameră de dsteniă, Cameră de ceaţă). CAMEîE de plumb (Ind. chim ): încăperi paralelipipedice sau cilindrice, căptuşite cu foi de plumb, în care se produce reacţia de transformare a biox’dului de sulf în ;roxid de sulf şl producerea de acid sulfuric, într'o instalafie de fabricare a acidului sulfuric. CAMFOR (CMtj.): Substanţă organică, transparentă, incoloră, cr staiizafă, cu miros caracteristic şi cu p. f. 175°. Să găseşte în stare naturala în arborele da camfor (China). Să prepară sintetic din terpenlina şi uhiufi 1^rpir\ice sau din o lei da p:n. CĂMIM (Tehn.): Camară de vizilare fo!os ti, în gen arai, pentru instalarea apometrului la c.in duztal ? de apa subterana, sau a prizelor da distribuie a conductelor de apă sau electrica. C4M? de exploatare (A1:ne): Porţiune limitată dmir'^n zăcământ, care este ex- ploatata printr'o singură unitate miniera sau printr'un singur puf. Mărimea câmpului variază după zăcământ şi este dimensionată pentru a ti exploatat într’un număr ce ani, ~ de for e (Mec.): Regiune din spaţiu în care, în fiecare punct, este aplicata o forţă. Ex. câmp da gravitaţie, câmp electric, câmp magnetic, etc. ~ clecfric (Ei): î. Stare fizică particulară a spajiului, în care se exercită forţe electrice. Câmpul electric poate fi produs în două feluri: fie aducând sau producând sarcini elactrice în regiunea în care urmează să fie produs câmpul, fie folosind în acea regiune un cârip magnetic care variază în timp. Sarcinile electrice sunt înconjurate totdeauna, până la o distanţă mai mică sau mai mare, de un câmp electric, iar câmpurile magnetice pro* duc câmp electric numai cât timp variaz:. — 2. Regiune din spafiu în care semăn festă un câmp electric în sensul de sub 1. — 3. Intensitatea câmpului electric în sensul d-* sub 1. ~ elect.omagnefic (F/m.): 1. Stare fizică particulară în care există în acslaşi timp un câmp electric şi un câmp magnetic, când sunt variabile în timp şi daci se produc şi depind unul de ce'alalt. Intre câmpul e ectric şi câmpul magnetic există o interdependenţă, că i la orice variaţie a câmpului electric, sau, în timpul aparijiei acestuia, ia naşt jre câmpului magnetic şi invers. CâmpuJ e'eclric static şi câmpul magnetic sunt de fapt cazuri particu are ale câmpului electromagnetic. — 2. Regiune d n spafiu în care se manifestă un câmp electromagnetic în sensul de sub 1. ~ macnetic (Magnf); 1. Stare fizică particulară a spaţiului, »n ccrs se exercită forţe magnet'ce. Câmpul magnetic poate fi produs in trei fel-ri: fie aducând magneţi în regiunea în care urmează să fie produs câmpul, fie lăsând sa treacă curenţii elecfrici în acea regiune, fie fo osind în acea reg'une un :âmp electrc care variază în t mp. M agneţ’i şi c-rerţii eledrici sunt înconjuraţi totdeauna, pena la o distanţă mai mică sau nvi mae, de un câmp magneticf iar câmpurile e|*ctr;ce produc câmp magnetic numai atât timp câf variază. — 2. Regiune d n spaţiu ;n care >e manfesH un câmp magnetic în sensuî de sub ). — 3. Intansita-tea câmpului maaneiic in sensul de sub 1. — Direcţia câmpului produs de un curent CÂMP OPTIC 67 CANTITATE DE.-MIŞCARE, eleciric în raport cu curentul poafe fi determinată prin următoarea regulă, numită a burghiului: presupunând că un burghiu înaintează în sensul curentului, sensul ro* tafiei sale defineşte sensul liniilor de forja ale câmpu'uî magnetic. oplic (Fiz.): Regune din spaţ*u în care se poate găsi un obiect care poate fi văzut clar printr'un instrument optic. Se deosebeşte un câmp în lărgime şi un câmp în adâncime. CANAL (Tehn.): 1. Conductă acoperită sau descoperită (şanţ, rigolă, galerie, ele.), folosită la transportarea lichidelor.—2. Albie artificială, destinată plutirii sau navigaţiei, în cadrul marilor conslrucfii ale comunismului, se* realizează în Uniunea Sovietica, în întregime mecanizat >i hîdromecanizat, cu utilajul ceTmai modern, uriaşe canale de irigaţie şi transport (Marele Canal Turcmen, Canalul Volga—Don, etc.). In ţara noastră se consirueşte, cu sprijinul Uniunii Sovietice, canalul Dunăre—Marea Neagră, care va transforma condiţiile de viaţa a Dobrogei. ~ de abur (M?. ferm.): Canal prin care se introduce .canal deadmisiune), respectiv se evacuează (canal de emisiune), aburul din camera de distribuţie şi din cilindru, la o maşină cu abur. ~ de aduefie {Hidrof.): V. Aducţie, conductă de ~. de aer (Mef/.): Canal, în general vertical, prin care ies, din forma de turnătorie, aerul sau gazele produse în tipar în timpul turnării mefalu ui lichid. de fum (Mş. ferm.): Canal de zidărie îngropat, în general orizontal, care face legătură mtre focar şi coşul vertical de evacuare 3 i. mului. ~ de irîgajîe (Agr.): Cana! folosit penfru a furniza apa necesara agriculturii în locuri deoărtate da cursuri naturale de apă. El poate fi de alimentare, da derivaţie, de distribuţie, etc. ~ de ungere (M?.): Şanţ, uneori şi t»-b, care conduce lubrifiantul între suprafeţele de uns. CANALIZASE (Consfr.):Totalîtafea lucrărilor tehnice executate pentru a colecta şi "a evacua apele uzite dintr'un oraş sau dintr'un centru inousfrhl. CANALIZAŢE eleefreă (Elf.): Instalaţie servind la transportul sau la distribuţia energiei electrice prin conducte electrice Poate fi subterană sau aeriană. CANAT 1. (Consfr.): Panou mobil prin rotaţie sau prin translaţie, la o poartă sau la o uşă; miş:area acestuia permite deschiderea sau închiderea porţii sau a uşii. — 2. (Ind. piei.): Fietare din par file unei piei tăiate în jumătate, dealungul liniei şirei spinării. CANAVA (/nd. fexf.): Pânză foarte rara, formând o împletitura de pătrăţele regulate, pe care se brodează. CANC.OC (Cons/r.): Lingură de mefal, de formă‘ronconică, cu coada de lemn, folosită în lucrările de zidărie şi de tencuială, penfru scoaterea mortarului din targa şi aşternerea lui la locul respectiv (zid sau perete). ( = Canciog). CANELURĂ (Tehn.): Şanţ puţin adânc, săpat în lungul unai piese. CÂNEPĂ (inc/, fexf.): Plantă industriala cultivată pentru fibrele ei textile şi penfru seminţele din care se extrage u ei. Fibrele de cânepă au o rezistenţă mai mare decât cea a inului, sunt mai grosol :ne şi nu rezistă la călcat. Se extrag din tulpină prin topire, meliţare, pieptănare şi per.ere. Se întrebuinţează pentru a confecţiona pânză groasă, frânghii, chingi, garnituri de etanşare, etc. CANETĂ (/nd. fexf.): Tub cilindric, folos t la cardă şi la maşina de laminat pentru colectarea benzilor obţinuteprin reunireşilaminare. CAMEVAS (Gen.): Schiţa sau liniile generale a|a unui dessn. ~ de friangulafîâ (Topog.): • Reţea de triunghiuri topografice (canevas topografic) sau de triunghiuri geodezice (canevas geodezic) dinlr'o regiune. CANGE (Nav.): Instrument care serveşte marinarului de pe puntea navei ce vine la acostare, sa se prindă — în pnmul moment — de locul unde urmează să acosteze vasul pe timp de furtună, valuri, curent mare, etc. CÂNTAR (F/z.): Instrument de tipul balanţei, care serveşte în practică la măsurarea greutăţilor, în comparajie cu o creubte-tip. CANTITATE (Gen.): Proprietate susceptibilă de masurars sau de numărare. ~ efeetectricikfe (El.): Sin. Sarcină electrică (v.). ~ de m’şcare (F/z.): Mărime egală cu produsul mv, -dintre masa m a unui corp ‘care se mişcă şi vileza sa v. 68 CAP DE INJECŢIE CAOLIN (Mineral): Varietate naturală, pură, de silicathidratat de aluminiu. Prin încălzire pierde apa şi îşi modifică compozit ia chimică. E întrebuinfaf la fabricarea por}elanului. CAP 1. (Nav., Nav. a.): Direcfia, raportată la o direcfie fixă, pe care o urmează o navă sau un avion. — 2. (M?.): Extremitate sau piesă_ de extremitate a unui dispozitiv tehnic, făcând corp comun cu el, fiind îmbinată sau articulată cu el. Ex.: cap de bielă, cap de cruce, cap de emisiune, etc. ~de aprin-dere(Mş. ferm.) Cameră la extremitatea unui cilindru de motor semi-Diesel în care se injectează combustibilul la începutul compresiunii.Capul deaprindere e încălzit la roşu şi produce autoaprinderea combustibilului. ~ de bielă (Al?.): Extremitatea unei biele motoae, care efectuează mişcarea de rotafie; e articulat de butonul manivelei sau de fusul unui arbore cotit. ~ pe cruce (Mş.): Piesă de articulara Cap de aprindere la motor semi-Diesel. marea mişcării rectilinii în mişcarea circulară sau invers. ~ de cimentare (Expl. pefr.): Dispozitivul care leagă furtunul pompei de cimentare cu coloana de cimentat, în operafiile de închidere a apelor la o sondă. ~ de erupfie (Expl. pefr.): Dispozitiv montat la capătul fevilor de extracfie ale unei sonde şi care închide şi golul inelar dintre coloară şi }evi|e de extracţie; el serveşte la captarea gazelor şi a ţiţeiului din sondă şi la reglarea şi controlul presiunii de erupfie. ~ de injecţie (Expl. pefr.): Dispozitiv prin intermediul căruia se suspendă garni- intre tija pistonului şi bielă, care are rolul de a conduce rectiliniu tija la transfor- Cap de injecţie, a — ochiu de agăfare; b — fus; c — lagăr cu rol« conice; d — feavă de racordare; e — coi de racordare la conducta fluidului de clrculafie; 1 — lagăr axial cu bile. tura de sapă la cârligul macaralei, permiţând rotirea liberă a garniturii, şi prin in- CAP DE NIT 69 CĂPRIOR toriorul cSruîo so pompează fluidul do sapă în prăjînilo do sapă. ~ do nl! (Tehn.)»* Extremitatea unul nit, cu o socjiuno moi maro docât rostul nitului. Capul de nit poato rămânea aparent sau poato fi înnccaf. divizor (Mj.-une//e): Dispozitiv caro so montează po o maşină-unoaltă şi o folosit la fixarea şi oxecutarea diviziunilor po un corc grodai, la fă/erca dinfilor do angronaj, otc. ~ pierdui (Mei/.): Masă de motal în caro, la turnarea unoi piose, so adună aorul şi gazelo do turnare, formându-se rotasura, şî caro so îndopărtoază după solidifîcaro. So objîno mărind înSIjimea formoi do turnat posto dimensiunilo piesei» în locul undo acoestă piesă ore masa proa maro. (*a Masolotă). ~-revolver (Mj.-une/fe):Suporlrotitor în caro so fixoază cu|itolo unui strung-revolvor. CAPACITATE (Gen.): 1. Posibilitatea unui sîstom sau o unui dispozitiv de a executa o oporafio, do o produce un ofoct sau de n suferi o transformare. — 2. Cantitatea do matorio sau de enorgio po care o poato acumula un sistom sau un dispozitiv In condijii date. calorifică (Fir.): Produsul dintre masa unui corp şi căldura specifică a substan|ei din caro oslo alcătuit corpul. (= Capaci-tato termică, Echivalont în apă). ~ cilindrică (M?. ferm.): Suma tuturor cilindroolor unui motor. (= Cilindree totală). ~ de produc|le (Ec. pol.): Producţia maximă caro poato fi realizată în decursul unoi perioade calondarislico (an, lună), sau al unui schimb, de că/ro o unf/ato do producjîo (uzînă, soclor, atelier) cu un anumit rogim do lucru (număr de zile lucrătoare, număr do schimburi, durata schimbului), folosind rafîonat utilajul, în cele mai buno condijii tohnico-oconomice. elcdrică (E/f.): Mărime fizică, care caracterizoază un sistem de conductoare (do ox. un condensator) din punctul de vodero ol energioi electrice po care o poato acumula Ia un potenjial dat. Capacitatea unui condensator este numeric egală cu raportul dintre sarcina electrică a armaturii condensatorului şi tensiunea dintro armaturi. Ea depinde numai do proprietăţile goomotrico a/e sistemului (dimensiuni, pozijio reciproca) şi de mediul în care acesta este cufundat. Unitatea de măsuri a capacifajii este faradul. CAPELA (Aline): Grinda superioară a unur cadru de armatură. CAPILARITATE (Chim. /iz.): Ansamblu de fenomene care ou loc la contactul dintre lichide şi solide şî sunt datorite forjelor care se exercită între moleculele lor. Aceste fenomene fac ca, de ex , apa sau un lichid care udă perejii unui tub strâmt (tub capilar) să se ridice, iar alto lichide care nu udă porojii lui să coboare fajă de nivelul lichidului în care esle introdus acost tub. CAPITALISM (Econ.): Formă a socîefă|ii producătoare do mărfuri, Împ5r|ită in clase antagoniste, care se caracte’rizeazăprin: proprietatea privată asupra mijloacelor de producfie şi existenţa muncitorului liber în persoana sa, dar neposedând mijloace de producjio proprii şi caro deci este nevoit să'şi vândă forja de muncă, ca pe o marfă, proprietarului mijloacelor de producfie (capitalistului). { = Societate capitalistă). CAPITEL (Arh.): Partea superioară, sculptată sau mulurata, o unoi coloane, pe care se sprijină arhitrava. CAPLAMA (Consfr.): Mod de prindere o scândurilor care formează un perete, de-obîcoi la barăci şi la cabane, la care scândurile, aşezate cu latura lungă orizontal, încalecă cea superioară peste con inferioară cu circa 2 cm, pentru ca apa care se scurge pe peretele aslfel format sa nu pătrundă pe la îmbinări. CAPOC (/nd. fexf.): Plantă originară din Asia, a/e curei fructe conjin fibre care cresc spre interior din coajă şi care au rezistentă mică şi sunt foarte uşoare; sunt folosite ca material de umplere pentru perne, saltele, etc., şi la confecţionarea centurilor de salvare. Din semînjo se extrage ulei folosit la fabricarea săpunului. CAPRĂ (Consfr,): Suport de lemn, alcătuit din două picioare formate fiecare din două grinzişoare îmbinate în V, legate printr’o grindă transversală şi contravântuîri, folosit la sus}inerea schelelor de lucru. CĂPRIOR (Consfr.): Piesă de lemn, care so reazemă pe coama şi pe arbaletrierul unei şarpante şi pe care se bafe astereala sau şipcile unui acoperiş. (V. fig. sub Fermă de lemn). CAPSĂ 70 CĂRĂMIDĂ refractară CAPSĂ (Expl.): Mic tub metalic, umplut cu_un exploziv de inijiere, servind la pro- f gh l / 1 ^ Capsldetonantl electrici, cu aprindere prin scânteie, a — conducfe electrice; b —■ ciment; c — caneluil pentru fixarea cimentului; d — substanţa uşor In-flarmbila; e — exploziv de inijiere; f — tub de metal sau de carton; g'— distanţa de 0,1 •••1 mm. vocarea exploziei unui exploziv lent sau defonant. Capsele pol fi amorsafe prin aprindere, prin lovire sau electric. CAPSULARE (Tehn.)-' Operafie de închidere într'o manta a unui sistem tehnic, în scopul de a-l izola faţă de exterior. CAPTARE (Tehn.): Operafie de strângere în conducte a apelor, a gazelor sau a prafului (d'nfr'o uzina). CĂPTUŞEALĂ 1. (Tehn.); Material rezistent la temperatură înalta, la coroziune sau la uzură, folosit ca îmbrăcăminte în interiorul cuptoarelor, al diferitelor piese din aparaturi chimice, al morilor, etc. — 2. (Mine): Scânduri, table, crengi, etc. aşezate în spafale stâlpilor şi grinzilor unei armaturi, penfru susţinerea pereţilor şi a tavanului contra surpărilor. CARABINĂ (Tehn,): 1. Cârlig închis prin intermediul unui arc şi care, fixat Ia extremitatea unui lanf sau a unei curele, per- CarabinS de rotire. Tnite să se prindă, de lanţ sau de curea, diferite piese. — 2. Cârlig cu un dispozitiv care permite rotirea sa în jurul punctului de susf'nere. CARACTE3 de lileră (Po.'/gr.): Totalitatea semnelor de tipografie, cu anumite carac- teristice comune, care sunt necesare compunerii unui text. Aceste semne sunt în număr de circa 150 şi cuprind litere mari şi mici, cifre, accente; semne de punctuaţie şi semnele operaţiilor matematice. CARACTERISTIC (Gen.): Ceeace este distinctiv (deosebit) la o maşina, la o piesă sau un material oarecare şi îl deosebeşte de altele. CARACTERISTICĂ 1. (Mat.): Parfea întreagă a unui logaritm. — 2. (Tehn.): Curba care reprezintă modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcţie de o anumită variabilă. — 3. (Tehn.): Mărime sau element, care determină, în mod principal, dintr'un anumit puncf de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic (aparat, maşină, instalaţie, etc.). CARAELE (Pisc.): Vântul de N—NV( favorabil în pescuitul marin de coastă, la noi. CARAMEL (Ind. alim.): Zahăr fopit şi descompus parţial prin încălzire. Este o substanţă colorată în brun închis, cu gust dulce-amărui, folosita în cofetărie şi la colorarea băuturilor. CĂRĂMIDĂ (Con5/r.); Material de construcţie, deobicei de formă .paralelipipedică, obţinut prin uscarea şi aproape totdeauna şi arderea unei paste de argilă, nisip şi apă; forma (în dimensiuni standardizate de 6X11,5X24 cm) şe obţine prin presare mecanică şi rareori manual. Cărămida poate fi plina sau cu goluri (pentru a fi mai uşoară şi mai bună izolatoare termica). Penfru zidării cu faţa aparentă, se fabrică o cărămidă specială, mai bine presată, de culoare uniformă, arsă special, de forme şi dimensiuni variate. Pentru planşee ceramice, se folosesc cărămizi^ găurite de diferite secţiuni. dinas (Tehn.): Cărămidă refractară fabricată din silice cu grăunte mare, cu circa 4% var sau argilă, arsă la temperatură înaMă. ~ refracfară (Tehn.): Cărămidă fabricată 'dintr'un material refractar; se consider? refracfară o cărămidă care se topeşte ia peste 1580°; este de formă paralelipipedica sau de altă formă geometrică şi se foloseşte la căpfuşirea focarelor şi a cuptoarelor industriale. Sa fabrică din argilă refracfară, silice, magnezit, cromit, efc. CĂRĂMIDĂ SILICA 71 CĂRBUNE DE LEMN ~ silica (Consfr.): Că'ămidă refracfară fabricată din bioxid de siliciu aproape pur (95—97%). CARAT (Tehn.): î. Măsură de greutate pentru diamaite şi pentru alte pietre preţioase, egala cu 0,2054 g (carat interna-jional=0,2 g). — 2. Indice al calitafii aurului, exprimat sub forma de părfi de aur la 24 părfi ale aliajului. Astfel, aurul de 24 carate este aur pur, aurul de 18 carate confine 18 părfi aur din 24, adică are o puritate de 75%.' CARBID (Chim.): Carbură de calciu. CARBOCEN (Ind. pefr.): Produs prezent în ultimele fracfiuni de distilafie ale fifeiului, 'format din hidrocarburi aromatice supeiroa-re, cristalizabile, cu puncte de topire înalte. CARBOUNEUM (Tehn.); Produs de culoare brună, obfinuf la distilarea cărbunelui, folosit la impregnarea lemnului. CARBON (Ch/m.): C. Element; gr. at. 12,01; nr. at. 6. Se găseşte cristalizat sub formă de diamant şi de grafit, iar amorf sub formă de cărbune de lemn, negru de ■fum, cărbune animal, cărbune de retortă. Compuşii săi se găsesc în nalură sub forma de carbona|i al metalelor, de bioxid de carbon şi de substanţa organice (toate substanfsle organice sunt compuşi ai carbonului). CARBONADO (Mineral.): Varietate de diamant impur, de culoare neagră, inutilizabil ca piatră prefioasă, dar foarte dur şi folosit, deaceea, lataierea pieselor şi a rocelordure. CARBONAT (Ch/m.): Sare a acidului carbonic. ~ de calciu (Ch/m.): CaC03. Sarea de calciu a acidu’ui carbonic, care se găseşfe în natură sub formă de cretă, piatră, de var, marmură, calpii/ efc. de polasiu (Ch/m.): K2C03. Sare delicvescenta, albă, foarte solubilă în apă. (— Poiasă). ~ de sodiu (Ch/m.): Na2COa. Sare albă, cristalizată, solubila în apă. E o materie prima foarte importanta în industria sticlei, a săpunu ui şi în industria.textilă. Se fabrică aproape nlj-nai prin procedeul amoniacal. ( = Sodă de rufe). CARBON FER (Geo/.); Perioadă geologică a erei primare (paleozoice), caracterizată printr'o floră foarte abundentă care a dat naştere celor mai bogate zăcăminte de cărbune. CARBONIL (Chim.): Grupare atomică, de formulă CO, care şe găseşte în anumifi compuşi cu metalele. Compuşii cei mai importanţi sunt: carboniluj de f/er, £e(CO)s, înlrebuinfat la ameliorarea calităfilor antide-fonante ale benzinei sau din care se poate exirage fierul chimic pur şi carbonilul de nichel, din care se extrage nichelul chimic pur. CARBONIZARE (Ch/m.): 1. Descompunerea prin căldură a lemnului sau a altei materii organice în prezenta unei cantităţi de aer insuficientă penfru transformarea complectă a carbonu/ui în bioxid de carbon, căldura necesară fiind produsă prin arderea unei părfi din material şi a produselor lui de distilare. — 2. Semi-distilarea cărbunilor în vas închis, la aproximativ 500°, psnfru a se obfine semicocs. CARBORUNDUM (Tehn.): SiC. Carbură de siliciu; substanfă neagră, cristalizată, aproape tot atât de dură ca şi diamantul, folosită ca abraziv şi uneori ca rezistentă în cup? toare electrice sau ca material refractar, având punctul de topire Ia 2 500°. CĂRBUNE (Tehni): Rocă solidă formată în principal din carbon şi compuşi ai carbonului, existentă în depozite subterane în-finse. S'a format prin descompunerea de materii vegetale în cursul unor perioade de multe mii de ani. Are compozifie şi calitafi diferite după gradul de incarbonizare şi se numeşte turbă, lignit, huilă sau antracit. Se întrebuinţează drept combustibil şi ca materie primă în industria chimică. activ (Ch/m.): Cărbune cu mare putere de adsorpfie şi absorpiie, obfinut prin carbonizarea artificială a diferitelor esenfe de lemn (tei, cedru, plop, etc.), din turba, celuloză, etc. Se caracterizează printr'o suprafafă specifică mare şi are următoarele înlrebuinfari: recuperarea gazojinei din gazele de sondă, reţinerea gazelor toxice din amestecul cu aer (în măştile de protecţie), catalizator în industria chimică, efc. animal (Tehn.); Substanfă conf/nând 10% carbon şi 90% materie anorganică, în special fosfat de calciu, Ca3(P04)2; se obfine prin arderea oaselor şi a altor substanfe de origine animală. E folosit ca decoloranf în industria zahărului, etc. ~ de lemn (Tehn.): Varietate de cărbune impur, obfinut prin încălzirea fără aer a unor substanfe vegetale. E foarte poros şi absoarbe gazele cu mare uşurinfa. CĂRBUNE DE RETORTA 72 CARDIOIDĂ Sub formă de cărbune activ, e folosit la decolorare, desodorizare şi Ia absorpfia gazelor. ~ de relorfS (Tehn.): Depozit dur, care constă din carbon aproape pur, format pe perefii retortelor folosite la distilarea distructivă a cărbunelui, în fabricarea gazului de iluminat. E bun conducător de electricitate şi e folosit la fabricarea electrozilor de cărbune. CARBURĂ (Ch/m.).* Compus binar al carbonului cu un metal; ex. carbură de fier, etc. ~ de calciu (Chim.); CaC3, Substanfă solidă, cenuşie, care se prepară prin încălzirea varului, cu praf de cocs, într'un cuptor electric. Cu apa dă acetilenă. ( = Carbid). CARBURANT (/nd. pefr., Mş.); Combustibil lichid suficient de volatil pentru a putea alimenta, în amestec cu aerul, prin mijlocirea carburatorului, un motor cu explozie, CARBURARE (Mef/.): 1. îmbogăţirea în carbon a fierului în stare topită, pentru prepararea otelurilor. — 2. îmbogăţirea în carbon a stratului superficial al pieselor de ofel, prin încălzirea acestora în contact cu un material bogat în carbon.. CARBURAŢIE(Mş. ferm.); Prepararea amestecului carburant, făcut din combustibil pulverizat şi aer, într'un aparat special numit carburator. CARBURATOR (Mş. ferm.); Aparat folosit la producerea unui amestec compus din aer, şi Carburator. î — intrarea carburantului; 2 — plulitor; 3 — clapetă; 4 —»supapă de admlslune; 5 — jlclor; 6—intrarea aerului; 7 — bujie. picături foarte mici şi vapori de carburant, penfru alimentarea motoarelor cu explozie. CARBURI metalice dure (Mefl.); Carbure ale unor metale (W, Mo, Cr, Ti, Ta, Zr), de mare duritate, care sunt întrebuinţate,, în locul anumitor ofelurî speciale, la con-fecfionarea de unelte aşchietoare sau la încărcarea tăişurilor acestora (freze, filiere,, sape de foraj, burghie de perforatoare, etc.). Se comportă foarte bine datorită rezistentei lor mari la uzură; sunt fragile. Aproape toate au ca bază carbura de-wolfram. Cele fabricate prin topire, spre-deosebire de cele fabricate prin concre-fionare, sunt rezistente şi la coroziune şi la oxidare. CARCASĂ 1. (Tehn;).* Osatură, schelet (de beton armat, metalic, etc.). — 2. (Tehn.]; învelişul care înconjoară organele unei maşini, ale unui aparat sau instrument. — 3. (/nd* cc.): Totalitatea înserfiîlor de cord dela o anvelopă. CARDĂ (/nd. fexf.); Maşină folosită pentru cardarea unui material textil. E formată dinfr'o tobă cilindrica cu diametru mare, pe care suntfixate — ace metalice, care prinde pă- -s tura de material textil şi o AcJIunea de destrămare la ocard£. poartă în fafa |— bumbac; 2— cilindru canelaf; Unor suprafefe .3— falcă metalică; 4—cilindru cu ace. Carda- rupător. rea se efectuează între aceste două serii de ace. Carda penfru lână şi fibre liberiene (in, cânepă, etc.) se numeşte şi darac. CARDARE (/nd. fexf.); Operafia de destrămare a unui material textil în fibre individuale, de îndepărtare a impurităţilor şi a fibrelor prea scurte, de orientare a fibrelor şi de aranjare a lor sub forma unei pături subfiri. Cardarea fibrelor de lână şi a fibrelor liberiene (in, cânepă, efc.) se numeşte şi dărăcire. CARDINALE, puncfe ~ (^sfr.); Direcfiile care ajută la identificarea pozifiei unui punct de pe glob. Ele sunt: Nord (Miazănoapte), Sud (Miaza-zi), Est (Răsărit), Vest (Apus). CARDIOIDĂ (Maf.); Curba descrisă de un puncf al unui cerc care se rostogoleşte.pe CARENĂ 73 CAROTIER un alt cerc de aceeaşi rază. Esfe o epi-cicloidă particulară. CARENĂ (Nav., Hidr.).* 1-Partea unei nave încărcate, aflata sub nivelul apei. — 2. Volumul de apă dislocat de un plutitor sau de o navă. CARENA) {Av., C. f.): îmbrăcăminte de tablă sau de placaj aplicată unui avion, _ unei locomotive sau unui tren, penfru a-i micşora rezistenfa aerodinamică. CARENARE (Te/m.): 1. Operafia de acoperire cu tablă a scheletului unei carene. — 2.- Cură|irea sau repararea tablei de* îm-brăcare a carenei.—^ 3. Operafia de executare a unui carenaj.-CARIATIDĂ (Arh.) : Statue de piatra reprezentând o femeie care susţine cornişa unei case, un monument, etc.,.şi care înlocueşte o coloană. Statuile reprezentând bărbafi se numesc atlanfi. CARIERĂ (Mine, Consfr.).* Exploatare la zi de materiale (nisip, pietriş, balast, piatră, marmură, argilă, etc.), întrebuinţate în construcfii sau la fabricarea materialelor de construcţie. CÂRLIG (Tefin.) : Piesă metalică, care are un capăt prin care e suspendată, articulată sau fixată, iar de celălalt — îndoit — se poate agata o greutate. ' CARLINGĂ 1. (Nav.); Piesă de legătura, longitudinală, care leagă diferite părfi ale unei nave. — 2. (Av.): Partea din corpul avionului în care stă pilotul şi unde se găsesc comenzile de sbor. CÂRMĂ (Nav.); Dispozitiv care serveşte la menfinerea sau la schimbarea. direcţiei de mers a unei nave sau a unei aeronave, CARMACE (P/sc.): Şiruri de cârlige de forma undifei, care se aşează astfel în apă, încât să plutească la diferite adâncimi; suni folosite pentru a prinde peştii, agăfându-se de corp. CARNALIT (Mineral.):' KCI, MgC|2, 6 HaO. Clorură de potasiu şi de magneziu, naturală. Din el se exlrag săruri de potasiu. CÂRNIT (Agr.): Operafie de rupere a florilor la plantele unde se urmăreşte’ pro-ducfia de tuberculi, de frunze, efc. (cartofi, tutun, bumbac). Prin această operafie, sub-'stanfele nutritive sunt folosite numai Ia desvoltarea organelor a căror producţie se urmăreşte. în agrominim, cârniful bumbacului este prevăzut ca o lucrare de întreţinere de mare importantă. CARNOTIT .(Minera/.): Mineral radioactiv din grupul sărurilor de vanadiu şi uraniu; e folosit în forajele petroliere amestecat cu cimentul, pentru determinarea nivelului acestuia din spatele coloanei prin măsurarea radioactivifăfii. CAROIAJ (Desen): Sin. Cadrîlaj (v.). CAROSABIL (Consfr.): Calitatea unui drum, a unei şosele, a unei străzi, etc,, de a permite pe ea circulaţia cu vehicule. CAROSERIE (7ransp.): Construcţia montata pe cadrul unui vehicul terestru în care se amenajează spafiul util al acestuia, CAROTĂ 1. (Exp/.-pefr.): Probă cilindrică luată din fundul găurii unei sonde» pentru a determina structura geologică şi mineralogică a stratului. — 2. (Drum.): Probă cilindrică luată din betonul de fundajie al unei şosele, după 28 de zile dela turnare, CAROTAJ (Expl. pefr,): Determinarea constituţiei terenurilor scoarfei terestre prin scoaterea de carote sau prin măsurarea unei proprietăfi fizice a rocei străbătute. ^ electric (Expl. pefr.): Determinarea aproximativă a constituţiei solului, la o anumită adâncime, prin procedee electrice. CAROTIER (Expl. pefr.): Aparat penfru Carofîeră. t — prlnzăţoru! superior al carotel; Z — prlncStorul inferior al carofel, tăierea şi scoaterea Ia suprafafă a carotelor din fundul găurilor de sondă. garotina 74 CATALIZATOR CAROTINĂ (Chim.): Substanţa (hidrocarbură) galbenă, care se găseşte în morcovi şi în unt. în organismul animal este transformată în vitamina A. (V. Vitamine). CARTER (Mş.): înveliş metalic, care îmbracă anumite părfi în mişcare ale unei maşini, pentru a le apăra. CARTOGRAFIE (Topog,): Tehnica întocmirii hărţilor şi a planurilor; ea se ocupă cu reprezentarea în plan sau pe harta a unei porţiuni din scoarfa terestră. CARTON (/nd. har/.): Produs de forma unor foi groase (0,5—10 mm) obţinute din pastă de celuloză. ~ asfaltat (Consfr.): Carton impregnat cu un produs bituminos; e folosit ca material izolant pentru apă, la acoperişuri, fundaţii» ele. ~ bachelizaf (Elf.): Carton impregnat cu. bachelită, folosit ca material izolant în electrotehnică. CARTUŞ filtrant (Tehn., Ch/m.): Tub care poate fi ataşat la o mască de gaze, pentru â curăji aerul inspirat; conţine un filtru penfru reţinerea substanţelor solide din aer şi un strat de cărbune activ sau de alta substanţă pentru reţinerea gazelor periculoase respiraţiei. CĂRUCIOR de maşină-unealfa (M?. uneffe): Cărucior care poartă piesa de prelucrat sau unealta unei maşini-unelte şi care se poate deplasa peglisiere penfru ca unealta să poată efectua operaţia de aşchiere. Ex.: Cărucior de strung, de maşină de alezat, etc. CASANT (Tehn.): Calitatea unui material de a se rupe brusc sub acţiunea unei sarcini, fără să fi prezentat în prealabil deformaţii permanente observabile. CASETĂ (Tehn.): Cutie de metal, de lemn, ele., de forme şi dimensiuni variate, cu sau fără capac, care serveşte fie la închi-. derea şi protejarea diferitelor mecanisme sau d spozitive, fie la păstrarea pieselor, materialelor, eto,; ex.: casetă fotografică, radiografică, etc. CASITERIT (Wlinera/.): Oxid de staniu, natural; e cel mai important minereu de staniu. CAS.U (Drum.): 1. Şanţ-pietruit care aduce apele din şanţul de coamă al unui taluz în şanţul şoselei. — 2. Şanţul care traversează o şosea în punctele joase ale traseului. CĂSOAIE (Cons/r.); Construcţie alcătuită din doua sau din mai multe şiruri de piloţi împlântaţi în albia unui râu, a unui pârâu, etc., ale cărei interspaţii sunt umplute cu pietre şi.cu bolovani de râu, şl care serveşte la realizarea unei camere din care se scoate apa pentru a se putea lucra într'unjmediu uscat. CASTEL de apă (Cons/r.): Rezervor aşezai pe o înălţime naturală sau pe o construcţie, înalta,destinat acumulării şi distri-buiriiapei— potabile sau industriale — prin diferenţă de n^vel sau cu ajutorul pompelor; e folosit pentru alimentarea cu apa potabilă sau cuapă induştriaa, la. irigarea diferitelor suprafeţe însămânţate, etc. CAT (Arh.): Totalitatea încăperilor de peacelaşiplan-şeu al unei clădiri. ( = Efaj). C&T (Maf.): Rezultatul unei îm- Cas|e| de apă. părfiri. CATABOLISM (Chim. biol.): Totalitatea proceselor chimice care au loc în organismele vii, prin care se descompun substanţele din organism. CATACLAZĂ (Pefr.): Fenomen de sdro-bire şi deformare a mineralelor unei roce sub efectul presiunii şi al deplasărilor provocate de dislocări în scoar|a Pământului. CATAFOREZ (Ch/m. liz.): Mişcarea către catod a particulelor încărcate cu electricitate ale unui coloid sau ale unei suspensii, sub acfiunea curentului electric. CATALIZĂ (Chim.): Mărirea vitezei cu care se produce un proces chimic, cu ajutorul unui catalizator. Catalizatorul măreşte viteza de reacţie, dar nu poate provoca reac)ii care nu au loc în mod normal. CATALIZATOR (Chim.): Substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice, dar rămâne ea însăşi neschimbată la sfârşitul CATENĂ 75 CAUSTICA reac}ieî. Folosirea catalizatorilor găseşfe o aplicare foarte largă în industria chimică, de ex., bioxidul de sulf este oxidat la trioxid de sulf prin trecere peste burete de platină (în fabricarea acidului sulfuric). CATENĂ (Chim.).* Lanf format din mai mulfi atomi legafi între ei prin valenfe simple sau multiple. muntoasă (Geo/.): Totalitatea cutărilor scoarfei pământeşti, care au avut loc aproape în acelaşi timp (ex.: cafena alpină, etc.). CATENARĂ,, suspensiune ~ (E/f.): Sistem de.suspendare a liniilor de tracţiune elec- a — cabluri de suspendare; b — linie aeriană. ■frică, realizat prin fire verticale sau înclinate prin care linia electrică e suspendată de unu sau de mai multe cabluri de ofel care o susfin. CATETĂ (/Via/.): Fiecare din laturile unghiului drept a| unui triunghi dreptunghi. CATETOMETRU (Fiz.): Instrument de labo- rator penfru măsurarea exactă a diferentelor de înălţime. Esfe alcătuit dintr'un microscop care se poate mişca pe o bară verticală gradată (v. /ig.). CATAPULTĂ 1. (M?.): Maşină de războiu inventată de Romani, pentru aruncarea la distanfă a pietrelor. — 2. (Av.): Mecanism, acţionat deobicei cu aer comprimat, folosit în special pe bordul navelor pentru lansarea avioanelor de pe bord. CATAZONĂ (Pefr.): Zona cea mai adâncă (peste 12 km) de metamorfism în scoarfa Pământului. Roce catazonale sunt: gneisu), mica$isfu|, etc. C/TIOM (Chim. fiz.): Ion cu sarcină po-zifivj şi care, într'o electroliză, se deplasează către electrodul negativ (catod). CATOD (Fiz.): Electrod negativ. CATRAN (/nd. pefr.).' Sin. Gudron (v.). CAUCIUC 1. (Ch/m., Tehn.): Substanfă plastică, preparată din latexul (sucul-lăptos) anumitor plante (de ex.f Hevea, Cocsa-gîz, etc.). Latexul constă din globule mici în suspensie într'un lichid apos; prin tratare cu acizi sau cu alfi reactivi, globulele se coagulează, formând o masă de cauciuc brut. — 2. (Tehn.): Sinonim, impropriu, pentru anvelopă. slntelic (Chim., Tehn.): Substanţă cp compoziţie chimică şi cu proprietăţi asemănătoare celor ale cauciucului natural, obfinut pe cale sintetică. Se cunosc mai multe tipuri de cauciuc sintetic. S. V. Lebedev a elaborat metoda fabricării cauciucului sintetic prin polimerizarea hidrocarburilor dietilenice. vulcanizaf (Ch.'m., Tehn.): Cauciuc obfinut prin tratarea la cald, a cauciucului brut, cu sulf. Cauciucul vulcanizaf nu mai esfe plastic, dar esfe foarte elastic. CAUCIUCARE (Tehn.): Operafia de acoperire cu cauciuc a suprafeţei unui obiect. CAULĂ (Tehn.). Plută mica, folosita ca pod umblător. CAUPER. V. Cowper, aparat CAU?ERIST (Mef/.): Muncitor care lu- crează la caupere. CAUST C (Chim.): Calitatea anumitor sub-sfanfe de a ataca chimic substanţele organice (incluziv ţesuturile animale). CAUSTÎCĂ (Fiz.): Pată luminoasă obţinută prin întâlnirea razelor reflectate sau care străbat un sistem optic şi care reprezintă imaginea sursei luminoase în acel sistem optic.-. CAUZĂ 76 CELULĂ FOTOELECTRICĂ CAUZĂ (Gen.): Fenomen care precede unui alt fenomen, şi îl provoacă. CAUZALITATE (Fi/os.): Dependentă cauzală înfre fenomene, adică fapful că orice fenomen este cauzat de alt fenomen (are o cauza) şi cauzează .la rândul lui un alt fenomen (are efect). Esfe una din laturile interdependentei fenomenelor. CAVALIER (Drum.): Cordon continuu de pământ sau de alte materiale, în lungul unui drum, format prin curăţirea şanţurilor laterale. Uneori, se formează cavalieri cu material adus în mod special, pentru a servi ca parazăpezi. (= Cavalieră). CAVALIERĂ (Drum.); Sin. Cavalier (v.). CAVITATE (Gen.): Scobitură sau gol în interiorul unui corp solid. CAVITAŢIE (M?.); Fenomenul de producere, într'un curent de lichid, a unui vid parjial, în care se formează bule de vapori care provoacă izbituri în pereţii conductei în care circulă lichidul. CAZAN (M?. ferm.): Sin. Căldare (v.). CAZANGERIE (M?.); Atelier în care se construesc sau se repară căldări de abur, rezervoare, etc. CAZEINĂ (Chim.): Substanţă (proteină) obţinută prin coagularea laptelui. Intră în compoziţia brânzei. E folosită la fabricarea de mase plastice (galalit) şi a cleiului rece. CAZEINOGEN (Chim.); Formă solubilă a cazeinei, aşa cum se găseşte în lapfe. CEAPRAZ (Tehn.): 1. Unealtă de lemnar, formată dinfr'o lamă de ofel cu crestături de mărimi diferite, care serveşte la îndoit dinţii ferestraului. (= Dinfar, Zimfar, Călcător). — 2. înclinare de o parte şi de alta, fafă de planul pânzei, a dinfilor unui ferestrau sau ai unui joagăr. —. 3. Ciucure de lână sau de mătase. CEAPRĂZUIRE (Tehn.); Operafia de înclinare a vârfurilor dinfilor, care se face alternativ, de o parte şi de alfa a pânzei ferestrăului, CEARĂ (Chim.): Substanfă solidă sau păs-toasă, de origine minerală, vegetală sau animală, insolubilă în apă, care. se înmoaie şi se topeşte la temperaturi destul de joase, diferită de grăsimi, şi care este întrebuinţată la fabricarea lumânărilor, a cerii de parchet, în apretură, pentru înmuierea textilelor, înmulte~alte scopuri industriale şi în Farmacie. Poate fi înlocuită, pentru anumite întrebuinfări, cu ceruri sintetice. CEAŢĂ (Mefeor.): Suspensie de picături de apa sau de părticele de ghiafă, în aerul atmosferic. Când ceafa este foarte densă, se numeşte negură. CECAN (Agr.): Teren neproductiv din cauza constitufei pietroase a solului şi a lipsei de apă. • CEGARNIŢĂ (P/sc.): Plasă de fund, asemănătoare unui sac, folosită la pescuitul cegii, scrumbiei de Dunăre sau albiturii. CELESTINĂ (Minera/.): Sulfat de stronfiu, natural. E întrebuinfată pentru fabricarea hidratului de stronfiu întrebuinţat în industria zahărului şi Ia colorarea în roşu a focurilor de aTtificii. CELOFAN (Ind. ch/m.): Foifă subţire şi transparentă de celuloză, insolubilă în apă, folosită Ia împachetare. CELOFIBRĂ (/nd. fex/.): Fibră textila artificială, obfinută din viscoză şi tăiata în anumite lungimi. Celofibra tăiată în lungimea fibrelor de lână şi încreţită se numeşte celolână, iar cea tăiată în fire lungi, asemănătoare' cu mătasea, se numeşte celosetă. CELULĂ (Gen.): 1. Compartiment al unui dispozitiv care este format din unul sau mai multe compartimente egale. — 2. Element de formă oarecare, care intra în compozi}ia unui dispozitiv constituit din unul sau din mai multe elemente egale. fotoelectrică (Eli.): Aparat care, sub influenfa luminii, produce curenfi electrici. Aparatul permite constatarea sau măsurarea luminii fie printr'o modificare a rezistentei electrice în celulă prin căderea luminii asupra ei (de ex.: celula cu seleniu se bazează pe faptul că' acest element are o rezistenta electrică 1 — catod emijălor; 2 — anod* mai. mica la Iu- 3—galvanometru; 4 — baterie? mină decât la în- 5 —flux de lumină, tunerec), fie prin fenomenul fotoelectric, adică prin emisiunea de electroni, în urma căderii luminii pe o placă de metal. A. G. Stoletov a construit, prima celulă fotoelectrică şi a des- Celulă fotoelectrică. CELULOID 77 CENTRIFUGĂ coperit legile fundamentale ale fenomenului fotoelectric. CELULOID (Ch/m.).' Masă plastică obţinută din nitroceluloză şi camfor, foarte uşor inflamabilă. E întrebuinfat la fabricarea filmelor fotografice şi a diferite obiecte uzuale (stilouri, etc.). CELULOZĂ (Ch/m.): Substanfă de consti-tufie chimică complexă, care face parte din clasa hidrafilor de carbon şi e constituentul principal al perefilor celulelor de plante. Se obfine din lemn, din paie de cereale, din trestie, din anumite fibre textile, etc. şi e folosită în industria hârtiei, a celuloidului, a matasei artificiale, a explozivilor, etc. CEMENT (Mef/.); 1. Pulbere metalică rezultata din precipitarea unui metal dintr'o solufie a unei sări a metalului; se obfine cu ajutorul altui metal,.cu mai mare afinitate pentru oxigen, introdus în acea solufie. — 2. Agent care serveşte la cemen-tarea metalelor. CEMENTARE {Mefl.): Tratament termo-chimic aplicat otelurilor moi, care constă în introducerea prin difuziune a carbonului, pentru a forma, la suprafafa acestor oteluri, un strat dur cu confinut mai ridicat în carbon, supunând apoi ofelul opera-fiei de călire. Practic, se obfine împachetând pîesa de ofel într'o substanfă bogată în carbon (de ex. praf de mangal), încal-zind-o la 800"*900° timp de câteva ore $i răcind-o apoi brusc. CEMENTITĂ (Metl.): Carbură de fier (Fe3C) stabilă la temperaturi sub 721°. E unul din constituenţii aliajelor fier-carbon. CENOMANIAN (Geof.): Etajul mediu al Cretacicului mijlociu. CENOZOIC (Geol.): Sin. Cainozoic (v.). CENTEZIMAL (Gen.): Calitatea unui sistem de măsură de a fi împărfit în o suta de părfi egale. CENŢI- (Gen.); Prefix având semnîficafia „o sutime de". De ex.: centimetru = o sutime de metru. CENTIMETRU (Tehn.); Diviziune a metrului liniar, reprezentând a suta parte dintr'un metru. E unitatea de lungime în sistemul CGS. Se notează, după valorile numerice, cu cm. cub (Tehn.); Unitate de volum,*' reprezentând 1/1 000000 dintr'un metru cub. 1000 cm3 sunt egali cu un litru. pătrat (Tehn.); Diviziune a metrului pătrat, reprezentând 1/10000 dintr'un metru pătrat. CENTRALĂ (Tehn.); Ansamblu de clădiri cu instalafiile lor tehnice, în care se produc anumite forme de energie. electrică (Elf.): Centrală care serveşte Ia producerea energiei electrice cu ajutorul unor generatoare antrenate de motoare, Se deosebesc: centrală hidroelectrică, dacă motoarele sunt turbine hidraulice; termoelectrică, daca sunt maşini cu abur sau turbine cu abur, etc. In fara noastră s'au ridicat, în cadrul planului de electrificare, marile centrale termoelectrice Gh. Gheorghiu-Dej dela Doiceşti şi Ovidiu II de pe traseul canalului Dunăre—Marea Neagră; sunt în curs de construcfie hidrocentrala V. I. Lenin dela Bicaz, cea dela Moroeni, etc. ~ telefonică (Te/c.); Totalitatea aparatelor şi instalafiilor care leagă între ele posturile unei refele telefonice. ~ termică (Mş.): Centrală folosită pentru pr oducereacăldurii. CENTRARE (Tehn.): 1. Operafia de a fixa o piesă de prelucrat într'o maşină-unealfă astfel încât axa de rotafie a piesei brute în maşina-unealfă să coincidă cu axa de rotafie pe care trebue să o aibă piesa prelucrată.— 2. Suprapunerea axelor a două sau a mai multor piese de formă cilindrică care se asamblează. — 3. Suprapunerea axei vizorului unui aparat cu axa obiectuluîcare se vizează. CENTRIFUGĂ (Tehn.): Aparat cu ajutorul căruia se separă constituenfii cu densitate diferită dintr'un amestec lichid sau dintr'un lichid care confine în suspensie corpuri solide, folosind forfa centrifugă; amestecul se plasează într'un vas de formă specială, CENTRIFUGĂ, forţă ~ 78 CERC care este învârtit în jurul unui ax. Ex. centrifuga folosită la separarea grăsimilor din lapte. /v/, forfă ~ (Mec.): V. Forja centrifugă. CENTRIPETĂ, for|ă ~ (Mec.).* V. Forţă centripetă. CENTRU (Maf.): 1. Punct în raport cu care punctele tnei figuri geometrice se dispun în perechi simetrice; de ex. centrul unui cerc, al unui pătrat, etc. — 2. Punct a! unui ansamblu de«figuri geometrice, la care se raportează celelalte puncte aîe ansamblului şi care are o poziţie particulară; de ex. centru de proiecţie. ~ a' unei oglinzi sferice (Fiz.): Centrul sferei din care face parte oglinda. ~ de greufafe (Mec.): Pjnctul de aplicare al rezultantei forţelor datorite atracţiei Pământului (greutăţii), care acţionează asupra părţilor care alcătuesc un corp. ~ optic al unei lentile (F/z.); Punctul prin care orice rază incidenţa trece prin lentilă fără a fi deviată. CENTURĂ (Cons/r.): Grindă de beton simplu sau slab armat, care se- reazemă pe întreaga zidărie exterioară a unei construcţii orizontale (uneori numai a unei încăperii, spre a lega zidurile între ele. CENUŞĂ (Chim.): Restul necombust'bil dela arderea complectă a unei substanţe. E format din componenţii neorganici nevo-.latili ai acestei substanţe. de oase (Chim.): Cenuşă obţinută prin arderea de oase în aer. H formată în special din fosfat de calciu. CENUŞA! 1. (Mş. Term.): Cutie de tablă, deschisă la partea superioară, aşezctă sub grătarul unui focar şi în care se adună ceruja din focar. — 2. (/ncf. pie/.): Bazin cimpntat folosit pentru cenuşănt. CENU;ĂRIT (Ind. piei.): Operaţia de tratare a pieilor cu lapte de ver, având de scop îndepărtarea părului de pe- pieile crude. CEP (Tehn.): 1. Proeminenţă la capătul unei piese, tăiată deobicei în formă de. cilindru sau de paralelipiped, aşa încâf să se potrivească într'o scobitură oin altă piesă, cu care trebue îmbinata. — 2. Piesă de firma unji trunchi de con, cu o deschidere.transversală (laterală sau deobicei, în formă de canal), folosită ca element de închidere la unele robinete. Unele cepuri au un canal cu trei căi, pentru ca robinetul respectiv să poată face legătura între două conducte perpendiculare. ~ de vlfă (/Agr.): Coarda scurtă de 3“*4 ochi, care se lasă la tăiere, fie la baza butucului (cep de înlocuire), fe pe braţele de doi am (cep de producfie). CER (Silv,): Varietate de stejar al cărui lemn este un bun combustibil. CERAMICĂ (Tehn.): Totalitatea metodelor folosite pentru a se obţine obiecte prin fasonarea şi apoi arderea arglei sau a altor substanţe plastice cu proprietăţi asemănătoare. CERC I. (Mat.): Linie curbă închisa, ale cărei puncte sunt toate egal depărtate de un punct fix numit centru. Distanţa dela centru la cerc este raza. O linie dreaptă care uneşte două puncte de pe cerc este Cerc circumscris. Cerc. AB—diametru 04 — razi; CD — coardă; CFD — arc; S — sector circular; s — segment. o coardă. Coarda care trece prin centru şi a cărei lurgime este egală cu lungimea a două raze este diametrul cercului; o porţiune a cercului este un arc; suprafaţa dintre un arc şi coarda care uneşte extremităţile lui esta un segment; porţiunea din suprafaţa cercului cuorinsă între arc şi două raze esfe un sec- Cercuri exînscrtse.' torc;rcu|fr. Rapor- ABC — triunghi; C-, Cj. tul dintre cerc şi C3 — cercuri exînscri .e trl-J- . , unqhiuîui *BC; C4 — cerc diametru este un a înscr,s in )riunghi. număr incomensurabil care 'se notează cu tî (ffpiw) = 3,141 59. Lungimea cercului (circumferinţa) este 2 n r, r fiind raza. Ariă cuprinsă în interiorul CERC AZ1MUTAL 79 CETONE cercului este rc r2. — 2» (Tehn.)** Disc sau limb circular gradat, folosii în instrumentele de măsurat unghiuri. Ex.:cerc de busolă, cerc de teodolit, etc.—3.(Mş.): Piesă deforma circulara, care intră în construcţia unei maşini; ex. cerc da etanşeitate, cerc de protecţie, cerc de rulare, efc. ~ azimufal (Topog.): Sin. Cerc orizontal (v). ~ circumscris (Maf.): Cercul care trece prin toate vârfurile i nui poligon inscriptibil. ~ exTnscris (Maf.): Cercul tangent la una din laturile unui triunghi şi la prelungirile celorlalte două. (Un triunghi are trei cercuri exînscrîse). ~ înscris (Maf.): Cercul dîn interiorul unui poligon, tangent la laturile'acestuia. ~ mare Maf.): Cercul obfinut tăind o sferă cu un plan care trece prin centrul ei. Acest cerc are centrul în centrul sferei şi raza egala cu raza sferei. ~ meridian (Asfr.); Instrument astronomic cu ajutcrul căruia se determină înălţimea unei stele, în momentul când ajunge la meridian; esfe compus dintr'o luneiă meridiane căreia i s'a alăturat un cerc vertical gradat. ~ orizontal (Topog.); Cercul orizontal al unui goniometru pe care se măsoară unghiurile orizontale. (=Cerc azimutalj. ~ trigonometric (Maf.): Cerc cu raza egala cu unitatea, pe care se măsoară arcele în sensul invers mersului acelor unui ceasornic, începând din punctul în care cercul este. intersectat de parfea pozit.vă a axei absciselor unui sistam de axe rectangulare cu originea în centrul cercului. Cercul trigonometric este îmoărfif . în 400 grade centezimale (g) sau în 360 grade sexagezimale (o), respectiv în patru cadrane (/, II, III şi /V) de câte 1009 (90°), aşa cum arată figura, de sub cuvântul Cadran. ~ trigonometric cadasfral(Topbg.): Cerc trigonometric care, spre deosebire de cercul trigonometric obişnuit, are cadranele numerotate în sensul mersului acelor deceesorn.c. ^ veiiical (Topog.): Cercul verlical al unui gonîometru, pe care se măsoară unghiurile verticale... CERCEVEA-(Consfr.): Panou, mobil, la o fereastra. Mişcarea ei permite deschiderea fi închiderea fereslrei. CEREALE (Agr.): Grup de plante din familia gramineelor, cultivate pentru seminfele lor care sunt folosite în alimentara oamenilor şi a animalelor, cum şi în d.ferile industrii penfru amidonul şi sub'stanfele proteice pe care Ie confin. Cereale sunt: grâul, secara, orzul, ovăsul, meiul, porumbul, orezul şi sorgul. Tot cereală e considerată şi hrişcă; aceasta'însă nu face parte din familia gramineelor.^ CERE5AN (Agr.); Fungicid înirebuinfat în agricultură. CERETAN (Agr.): Substanfă întrebuinţată în agricultură pentru combaterea paraziţilor vegetali şi an'mali ai grâului şi care, în acelaşi timp, ajută germinafiei. CEREZINĂ ([nd. pefr.): Produs obfinut prin rafinarea cerurilor de petrol, sau a ozocheritei cu acid sulfuric şi cu pământ decolorant. Cerezina se întrebuinţează la fabricarea cerurilor, în apretură, drept combustibil penfru turboreactoare, etc. CERIU (Ch/m.): Ce. Element; gr. at. 140,13; nr. at. 58; se găsaşte împreună cu toriul în nisipuri cu monazite. Tot împreună cu toriul, esfe folosit la fabricarea sitelor de lampă Ausr. Un aliaj de ceriu şi f.er este folosit ca piatră de brichetă. CERNEALĂ (C/i/m.): Soluţii şi suspensii obfinut 5 cu diferite materii colorante, în-frebuinfate la scris, stampilat, gravat şi imprimat. CERNOZIOM (Agr.): Varietate de sol (tsren arabil superficial) răspândit la noi în fără şi în U.R.S.S., format sub un climat de stepă, pe rocă-mamă bogata în calciu, care favorizează acumularea de substanfă organică şi formarea humusului. Se deosebesc: cernoziom castaniu, ciocolatiu, degradat, etc, CERUZĂ (Ch/m.); 2 PbCOa ■ Pb;OH,V Carbonat bazic de plumb; e folosit la prepararea vopselelor albe. CERUZIT (M/nera/.); PbCOd. Carbonat de plumb, natural. E un minereu de plumb. CES^U (Chim.); Cs. Element gr. at. 132,91; nr. at. 55. Meial moale, alb argintiu, asemănător cu sodiul ca proprietăfi .f.zice şi chimice, extrem de reactiv, folosit în unele celule fotoelectrice. CETONE (Ch/m.): Clasă de compuşi organici cu formula generală R —CO R', în care R.şi R' sunt radicali organici mono- CHEI 80 CHERHANA valenji. Ex. acetona (dimetil-cetona): CH3-CO-CH3. CHEI (Nav.): Sin. Cheu (v.). CHEIE (/VI?.): Unealtă pentru strângerea sau slăbirea elementelor mobile de asamblare: buloane, piulife, tirfoane; în general, se deosebesc chei fixe şi chei reglabile. ~ indirecte (Econ.): Costurile care intră indirect în formarea pre(ului de cost al unjji produs. Ex.: cheltueli de regie (chirie, lumină, salariul funcţionarilor administrativi), cheltueli de transport, etc. - ; CHENAR (Arh.): Element decorativ având un profil ornamentat şi care înconjoară un Chel mecanice. . _ I — cheie fixă simplă; 2***5 — chel fixe duble; 6 — chele cu dinle; 7 — cheie de robinet; fi — chel* de Urioane; 9, tO — chei duble Inelare; ff — chele în cruce; t2, fj— chef fubo/are sfmple,* M — cheia tubulară dubli; 15 —chel© fubularS în pipă; 16 —chele fubularS în unghi; chele fubularS coarbS; 18— cheie fubularS Cardan; 19 — cheie cu furc3; 20—chele de fevi; 21—24 — chel franceze. ~ de boltă (Consfr.): Punctul cel mai de sus al unei bol}î, care se găseşte îngeneral la jumătatea bolfii. CHELTUELI directe (Econ.): Costurile care intră direct în formarea preţului de cost al unui produs. Ex.: materia primă, remunerarea muncitorilor care lucrează efectiv la produs, etc. loc go| practicat în zid, la uşi, porfi, ferestre, nişe, efc. ( = Ramă). CHERESTEA (/nd. lemn,): Material lemnos cu cel pufin două fefe plane,- de diferite dimensiuni şi califăfi, rezultat d* cealalfă jumătate. Traiectoria lor totală esfe o spirală, iar viteza lor devine din ce în ce mai mare, până ce capătă energii de ordinul a 10a"-107. V. Pentru obţinerea unor energii mai mari se foloseşte» sincrotronul (v.)şi fazotronul (v.). CICLU 1. (Chim.): Moleculă sau parte o unei molecule în care atomii sunt legaji între ei sub forma unui inel închis; do exemplu ciclul benzenului. — 2. (Termod.): Totaliiatea stărilor prin care trece un corp sau un sistem de corpuri în cursul unei ‘ transformări fizice până ce revine la o sfare identică cu starea iniţială. Acesfo stări pot fi reprezentate, în Termodinamică, printr'o curbă închisă, reprezentând relaţiile între două mărimi de stare ale sistemului, de exemplu presiunea şi volumuî. Realizarea unui ciclu implică un schimb do căldură între două sisteme. — 3. (Fiz.:) CICLU CARNOT 63 CIFRA OCTANICĂ Unitate de frecvenţă egala cu o perioadă pe .secundă. (= Hertz); Carnof (rermod,); Ciclu, alcătuit în sistemul de reprezentare presiune-volum, din următoarele patru curbe, care se închid: a) curba i—2, dealungul căreia ‘ sistemul primeşte cantitatea de căldură Qj la temperatura Ti şi îşi măreşte volumul. la temperatură constantă (expansiune iscterma), b) curba 2 — 3, ‘î V vt Vj v dealungul ca-. Ciclu Carnot, în reprezentarea pv» reia sistemul se J — 2 — expansiune Isofermă; răceşte dela 2 — 3 — expansiune adlabatlcă; temperatura T, 3 — 4~ compresiune isolermS; u- 4—1 — c&mpresiune adlabatlcă; la temperaţii- Q| „ căldura primita; Q2 coldurS ra Tj mai nnica cedata; Ti—temperatura Izvorului decât Tv fără cald; Tj •— temperatura Izvorului schimb de cal- rece.* dură cu exteriorul (expansiune adiabatîca), c) curba 3 — 4, dealungul căreia are locomicşorarede volum , la temperatura T2, iar sistemul pierde cantifar tea de căldură Q2 (compresiune isotermă) şi d) curba 4—1, dealungul căreia sistemul se încălzeşte dela temperatura T2 Ia temperatura Ti fără schimb de căldură cu exteriorul (compresiune adiabatică). ~ de fabricaţie (Econ.): Totalitatea fazelor în procesul de producţie prin care trece fabricarea unui [produs dela intrarea materiei prime până la realizarea produsului finit. Mărirea productivităţii muncii şi organizarea raţională a muncii duc Ia reducerea ciclului de fabricaţie şi, prin "aceasta, Ia mărirea vitezei fondului circulant. Aceasta este o sursă importantă a reducerii preţului de cost. şi a creşterii acumilării socialiste. ~ de isfereza (E/f.).' Curbă închisă care reprezintă inducţia magnetică a unei substanţe cu istereză magnetică, în funcţie de intensitatea câmpului magnetic exterior care variază periodic. ~ geologic: (Geo/.): Totalitatea fenomenelor, de eroziune (gliptogeneză), de sedimentare (litogeneză) şi de formare a reliefului (orogeneză), care s'au desfă- şurat în cursul unei anumite.perioade.geologice şi sunt succesive. în timp. • ~ Ciclu de Isferezâ. ~ motor (Termod); Ciclu în care se produce un lucru mecanic pe care sistemul. îl cedează mediului exterior, în timp ce se face trecerea unei cantităţi de căldura dela un izvor cald la un izvor rece. CICLUL azotului (Chim. biol.): Circulara în natură a compuşilor azotului, prin diversele organisme cărora azotul le este indispensabil. Compuşii anorganici ai azotului aflaţi în pământ sunt absorbi|i de către plante, în care se combină cu alte elemente, formând proteinele. Sub formă de proteine, azotul este folosit de către animale. Prin excrementele şî cadavrele animalelor, azotul pe care animalele l-au luat sub forma de proteine, este redat pământului sub formă de compuşi mai simpli ai azotului. Prin acţiunea diferitelor bacterii, aceşti compuşi sunt transformaţi astfel încât sa poată fi din noii folosî|i de către plante. CIFRĂ (Mat.).* Semn folosit pentru scrierea numerelor. Cifrele arabe folosite actualmente sunt în număr de zece, dela zero la noua. Cifrele romane sunt în număr de şapte.* 1 = 1, V = 5, X = 10, L = 50J C=100, D=500 şi M = 1000. ^octanică (Tehn.): Număr care indică puterea antidefonantă a unei benzine şi care reprezintă procentul în volume de isooctan dintr'un amestec de isooctan şi heptan normal, care amestec detonează la fel cu benzina cercetată în aceleaşi condijii de încercare. încercarea se face într'un motor special. Cu cât cifra octanică esfe mai înaltă, cu atât combustibilul esfe mai bun, uzează mai pufin motorul şi deâceea se foloseşte, în special, la CIG 84 CIMENT METALURGIC motoarele de mare turafie. Se notează cu C.O., sau cu N.O. (= Indice octanic, Număr octanic). CICĂ (M/ne): Scripete fix. (Termen din valea Jiului). CiLINDRARE (Drum.): Operajia de presare şi de nivelare a unei şosele, efectuată pentru îndesarea pietrelor din ma adamuri, pentru tasarea terasamentelor, pentru nivelarea patului şoselei şi pentru aplicarea diferitelor straturi de agregate pe suprafafa ei. Se face cu un tăvălug, cu un cilindru compresor, etc. CILINDREE (M?.): Volumul cilindrului unui motor sau al unei maşini cu abur, cuprins între pozifiile extreme ale pistonului. CILINDRU 1. (Mat.): Figură în spafiu, formată prin rotirea unui dreptunghi în jurul uneia din laturile sale, care joacă rolul de axă (cilindru drept). Un cilindru cu înălfi-mea h şi cu raza bazei r, are volumul =îtr2h, şi suprafafa totală =2rur (r + h). Dacă planul bazelor este înclinat fafă de axa cilin- Cillndru, I — drept; 2 — oblic. drului, acesta se numeşte cilindru' o-blic. — 2. (Mş.): Organ de maşină cu abur, de motor cu ardere internă, pompă, compresor, etc., da formă tubulară, închis la un capăt, în inferiorul căruia şe poate deplasa ■un piston. ~ compresor (Drum.): Maşină rutieră, având ca piesă principală un cilindru masiv greu, care serveşte ia nivelarea şi îndesarea terasamentului şi a diferitelor straturi compo-: nente ale unei şosele. (= Compresor). ~ de laminor (Alj.): Organ de maşină, de formă cilindrică, care lucrează deobicei în perechi, folosit la' laminarea diferitelor materiale. Suprafafa cilindrului poate fi netedă sau profilată, în care caz se numeşte cilindru canelat. CIMENT (Cons/r.): Material în formă de pulbere, care se întăreşte în contact cu apa (face priză). ~ aluminos (Ind.cimt.): Ciment obfinut prin calcinarea unui amestec de bauxită şi calcar în anumite proporfii. Are rezistentă ini}ia|ă mare şi e folosit la unele lucrări de beton armat, permifând decofrarea după un timp mai scurt, la cimentarea sondelor, la lucrări pe timp de înghef din cauza căldurii mari pe care o desvolfă în timpul prizei, la lucrări maritime căci nu e atacat de apa mării, efc. ~ cu fras (Ind.cimt.): Liant hidraulic obfinut prin măcinarea fină în comun a clin-cherului de ciment Portland cu tras. ~ de magnezie (Ind. cimt.): Amestec de oxid da magneziu şi solufie de clorură de magneziu cu adausuri de rumeguş de lemn sau de plută, nisip, etc. E folosit la executarea de plăci pentru pardoseli, la pardoseli turnate, perefi izolanfi, efc. Poate fi colorat cu diverşi pigmenfi minerali. (= Ciment Sorel). ~ de sgură (Ind.cimf.): Ciment obfinut prin măcinarea unui amestec de sgură de cuptor înalt cu var gras stins sau cu var hidraulic, în proporfii convenabile. Face priză încet şi are rezistenfă mai mică decât cimentul Portland. ~ de sonde (Ind.cimt.): Ciment Portland special care la prelucrarea în pastă suportă canfităfi mari de apă, fără a pierde mult din rezistenfă şi fără a avea - tendinţa de sedimentare, iar la temperaturi înalte, de 50"'90° are lin început de priză suficient de lung pentru a putea fi pompat în sonde. ~ metalurgic (Ind. cimt.): Ciment obţinut prin măcinarea fină a unui amestec de sgură granulată bazică de cuptor înalt (20”-30%) cu clincher de ciment Portland (80-"70%) din greutatea totală a cimentului rezultat. Se pot înlocui cu tras max. 5% din greutatea totală. Face priză mai încet decât cimentul Portland* CIMENT PORTLAND 85 CIOCAN CU ABUR CU CONTRALOVITURA ~ Portland {Ind. cîmf.): Cimen! obfinut prin măcinarea fină a clincherului de ciment Porlland, cu un adaus de gips necesar penfru reglarea timpului de priza. Clin-cherul de cimenf Porlland esfe produsul omogen, objinuf prin ardere până la început de vifrifiere, a unui amestec inlim şi fin măcinaf de subsfanfe calcaroase şi argiloase, sau de orice alfe substanţe cu un astfel de conţinut încât cimentul rezultat după măcinare să con}ină 60*«*65% CaO, 18* - * 24 % Si02, 5 • • • 10% A|s0.1( 1-*4% Fea03 şi să nu confină mai mult decât 5% MgO şi mai mult decât 3% S03. I se a-daugă 2***3% gips pentru scurtarea timpului de priza. în anumite cazuri, cimentul Portland poate să conjină până la 10% sgură de cuptor înalt granulată sau tras. Amestecat cu apă nu desvoltă căldură şi face priză în câteva ore. SorcI (/nd. c/m/.): Sin. Ciment de magnezie (v.). CIMENTARE (Tehn.)** Injectarea sub presiune a laptelui de cimenf în terenuri sau în materiale de construcfiefisurafe, pentru consolidarea sau pentru impermeabilizarea lor. ~ sondelor (Expl. petr.): Cimentare în spatele coloanei de burlane cu care se tubează o sondă, care se efectuează cu scopul de a etanşa spafiu] inelar dintre coloană şi teren, de a proteja stratul petrolifer de tnfilfrajiîle de apă din sfrafele acvifere, de a preveni erupfia gazelor de înaltă presiune prin spatele coloanei, efc. CINABRU (Mineral.): HgS. Sulfură de mercur, naturală; praf roşu închis, adesea cristalizat. E un minereu important al mercurului. CINEMATICĂ (Mec.): Ramura Mecanicei, care se ocupă cu studiul mişcării corpurilor, fără a fine seama de forfele cari produc această mişcare. CINEMATOGRAFIE (Tehn.): Tehnica înregistrării fotografice a mişcărilor pe un film transparent şi a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran. Cinematografia este o preţioasă armă în lupta de educare comunistă a maselor, în societatea socialistă. Sub influenfa artei şi tehnicei cinematografice sovietice, se desvoltă cu succes şi cinematografia în fara noastră. C1NTRU (Conslr.): 1. Partea concavă a unei boljî. — 2. Cofrajul pe care se zideşte sau pe care se toarnă o bolta. CIOCAN (Tehn.); Unealtă, metalică, sau eventual de alt material, cu care se prelucrează prin lovire. Ciocanul poate fi aefionat cu mâna, şi în acest caz are o coada, sau poate face parte dinfr'o maşina-unealfă în care caz, adesea, lucrează prin cădere. cu abur (/V1?.-une/fe): Ciocan mecanic la care berbecul esfe legat de tija pistonului unui cilindru vertical aefionat cu abur. Ciocan cu abur. a — postament cu nlcoval3; b-—berbec; c—-glisiert; d _ f|j3 pistonului; e — piston; f — cilindru; g — ad-mlslunea aburului; h — sert3r; î—tija sertarului; k — comanda sertarului. ~ cu abur cu contralovilură (Mj.-une/fe): Ciocan cu abur, la care nicovala este înlocuită printr'un al doilea berbec, care se ridică în timpul mişcării de coborîre e. primului berbec. CIOCAN CU AER COMPRIMAT __________86 CIRRU3 ~ cu aer comprimai (Alj.-unelfe): Ciocan mecanic acfional cu aer comprimai; dacă esle slabii e asemănător ciocanului Ciocan pneumatic u?or, de niluit. a *— supapa de aer; b — pârghie de comandS; c — sertar tubular; d — piston; e — buterolS. cu abur; cel portativ se numeşte ciocan pneumatic. ~ de lipit (Tehn.): Ciocan de cupru, cu • pană sau cu vârf, fixat de o tijă cu mâner; Ciocane do lipit. « ciocan de lipit, în unghi; b — ciocan de lipit, cu IsmpS de beniină; c — ciocan de lipit, electric. e folosit !a lipirea metalelor cu cositor sau cu aliaj plumb-cositor. mecanic (A1},-une//e): Maşina-unealtă folosită pentru prelucrare prin lovirea cu un corp mişcător numit berbecul ciocanului. Poate lucra prin cădere liberă sau poate fi acjionat cu abur sau cu aer comprimat. pneumatic (Aly.); V. sub Ciocan cu aer comprimat. CIOCĂN1RE (Mş. ferm.).* Sunet asemănător loviturilor de ciocan, care se produce în camera de combustie a unui motor cu ardere interna, datorită vibraţiei pereţilor provocată de detonaţii. CIOCNIRE (Mec.); Fenomenul de intrare în contact a două corpuri dintre care cei puţin unul este în mişcare. Ciocnirea schimbă viteza corpurilor în mărime, direcţie sau sens. CIOCNIRE, coeficient de ~ (Tehn.)** Măsură a elasticităţii corpurilor în momentul ciocnirii, egală cu raportul dintre viteza relativa a corpurilor înainfe de ciocnire şi viteza lor relativă după ciocnire. CIOPLI TURĂ (Ind. /emn.): Piesă obţinută prin cioplire, având muchiile fie ascuţite, fie teşite. ClRCONFERlMŢĂ (Maf.): Circumferinţă. CIRCUIT (Gen.): Sistem de medii prin care pot circula particule materiale (lichide, vapori, gaze, sarcini electrice, etc.). ~ electric (El.): Sistem de conductoare prin care poate circula un curent electric. ~ electric oscilant (E/.)** Circuit electric format în general din capacităţi, bobine şi rezistenţe ohmice, în care au loc, sub acţiunea unei excitaţii externe, oscilaţii electrice. CIRCULAR 1. (Maf.): De forma unui cerc; care derivă dela un cerc. — 2. (Ind. lemn.): Ferestrău de forma unui disc dinţat, care taie învârtindu-se în juruf axei sale; se deosebesc: circular de retezatscânduri, circu-larderetezatbuşteni, circular pendular, etc. CIRCULAŢIE (Gen.): Mişcarea unui corp într'un circuit. ~ globală (Econ.): Valoarea totală a produselor finite, semifinite şi a semifabricatelor, produse într'o perioadă dată (perioadă de evidenţă), fa care se adaugă valoarea lucrărilor cu caracter industrial şi din care se scade valoarea produselor finite şi a semifabricatelor de producfie proprie consumate pentru nevoile industriale ale întreprinderii, în perioada de evidenţă, independent de perioada când au fost produse. Circulaţia globală esfe un indice sintetic necesar urmăririi producţiei pe departamente, ramuri indusfriale, întreprinderi, efc. CIRCUMFERINŢĂ (Maf.): Sin. Cerc (v.). CIRRUS (Alefeor.): Tip de nori izolaţi, de culoare albă strălucitoare, subţiri, care par să se destrame. Sunt norii cei mai înalţi, formaţi din ace de ghiafă. Se găsesc li CISTERNĂ 87 CLEI •o tnălfime medie de 8000 m deasupra •suprafeţei Pământului. OSTE3NĂ (Tehn.)-* 1 • Recipient metalic (sau de lemn) montat pe un cadru cu două sau -cu patru rofi, folosit penfru transportul unui lichid. — 2. Vagon de cale ferată pentru -transportul materialelor lichide. — 3. Rezervor subteran artificial penfru înmagazi-narea apelor. CITRAT (Ch/m.): Sare a acidului citric. CIUBUC (Arh.).' Parte în relief, de diferite -formei care serveşte ca ornament la un zid, la un tavan, Ia o treaptă, Ia o piesă •de tâmplarie, etc. CIUPITOR (Expl. pefr.); Aparat de luat ;probe de teren din talpa sau din perefri £inei gătiri de sondă. Ciupitor lateral mecanic. CIUR (Tehn.): împletitură de fire metalice -sau tablă perforată, deobicei cu ochiuri de -peste 1 mm2, folosită la ciuruire. Ciururile plane pot fi fixe sau mobile (oscilante sau vibrante), iar cele cilindrice şi cele tron-conice sunt rotitoare. (V. şi Sită). CIURUIRE (Tehn.): Operajia de sortare prin Robinet cu clapa de rejlnere. ciururi a unui material după dimensiunile imcăfilor care îl alcatuesc. CLAPĂ (Alj.): Placă care poale oscila-.'în jurul unei axe şi care serveşte la închiderea sau |a deschiderea unei conducte, unei culii, etc. (= Clapetă). CLASARE,(Prep. min.); Operafia de separare a minereurilor, a cărbunilor sau a ro-celor, după anumite criterii. ~ gravimetrică (Prep. min.); Clasarb care se face după viteza de cădere în apa saiu în aer a granulelor; viteza de cădere depinde de densitatea şi de dimensiunile fiecărei granule. Se face în clasoare, respectiv în desprăfuifoare. ( = Clasare simp-fotică). ~ simpfotică (Prep. min.); Sin. Clasare gravimetrică (v.). ~ voîumatrică (Prep. min.); Clasare care se face după mărimea bucăţilor de’ minereu, cărbune sau rocă. Se face pe grătare, pe ciururi sau pe site. CLASOR (Prep. min.); Acarat folosit la clasarea gravimetrică a diferitelor clase de minereu sau de cărbune. Clasoarele mai des folosite sunt: labirintele (v.), căzile piramidale (căzi de lemn de formă piramidală, cu vârful de jos, în care se depun clasele simptotice de material dinfr'o tur-bureală care trece printr'un. canal a cărui jăjime se măreşte în lungul aparatului), conurile clasoare (v.)f clasoarele mecanice (cutii dreptunghiulare sau semicilindrice, înclinate, în care materialul este adus sub formă de furbureală şi de.unde parfea fină se scurge prin preaplinul dela partea inferioară, iar cea grosolană, care se depune pe fundul cutiei, este îndepărtată, pe la capătul superior, cu un dispozitiv mecanic în formă de greblă). ~ mecanic (Prep. m/n.); V. sub Clasor. CLEI (Ch/m.): Substanfă extrasă din oase, piei, etc., solubilă în apă fierbinte, şî care are proprietatea de a lipi anumite materiale. Se foloseşte în industria lemnului, în industria vopselelor, etc. Cleiuri cu compoziţii chimice diferite se prepară sintetic CLEI DE AMIDON 88 CLIŞEU din substanţe plastice sintetice sau pe bază de cauciuc. ~ de amidon. (Chim.): Sin. Dextrină (v.). ~ de pefle (Chim.): Varietate de gelatină, preparată din oasele şi din alte ţesuturi ale peştilor. Se foloseşte în fâm-plărie şi penfru limpezirea (coagularea suspensiilor) vinului. CLEIONAJ (Si/v.): Rejea de gărdulete de nuiele împletite, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, ele., până când se prinde vegefajia care are ca scop să fixeze o regiune de teren degradat. CLEMĂ (Tehn.): Dispozitiv de prindere laolaltă a două sau mai multe piese. Clemă dreapta de întindere, cu con. . J — linie aeriană; 2 — bulon'de articulare; 3 —- pana. CLEŞTAR (/nd. făr.); Unealtă folosită în dogărie şi care serveşte Ja cercuirea vaselor de lemn construite dîn doage. CLEŞTE 1. (Te/w.): Unealtă compusă din doua falei, cu mânere articulate între ele, şi care serveşte la apucarea şi Ia transportul materialelor şi al pieselor. — 2. (Exp/. pefr.): Unealta care prinde prăjinile de şapa sau burlanele penJru a |e înşuruba şi oeşuruba, în forajul rotativ. CLICKET (Mj.): 1. Pârghie de formă specială, oscilantă fafă de un capăt al ei, Roata cu dinji exteriori şî clichet. î — roata dlnjafa; 2 — arbore; 3 — pană; 4 — clichet? 5 — bufonul clîchetulul; 6 — clichet (alternativa); f — pasul dinjîlor; r — raza exterioară a ro|H. având deobicei rolul de a opri mişcarea unor organe de maşină. ( = Căfel). — 2. Sin.. Boraciu (v.). CLIDONQGRAF (£://.); Instrument care pune-în evidenfă supratensiunile electrice într'o linie. CLIMAT (Alefeor.): Ansamblul fenomenelor meteorologice care caracterizează starea-medie a atmosferei într'un loc dat. Se-deosebesc: climat polar, temperat, tropical, marin, continental, etc. CLIMATOLOGIE (Meteor.): Ştiinfa care se-ocupă cu studiul climatelor pe regiuni şi pe zone. CLINCHER (/nd. cimf.J: V. sub Ciment Portland. CLINOGRAF (Fiz.): Instrument care serveşte la determinarea grafică a înclinării pantei terenului. CLINOMETRU (Fiz.) : Instrument care serveşte la măsurarea unghiurilor verticale fafă de orizont sau a unghiurilor zenifale-fajă de verticala locului; mai frecvent este-folosit ,în Topografie şi în Aviafie und& serveşte Ia determinarea înclinării avionului fafă de planul orizontal care trece prin centrul lui de simetrie. CLIŞEU 1. (Po//gr.): Placă, deobicei metalică, sau formă care reproduce o figură sau un fexf şi serveşte la multiplicarea acestora prin imprimare (se întrebuinţează şi în industria textila la imprimarea fesăfurijor). — 2. (Fofo,): Placă sau film fotografic impresionat, developat şi fixat. CLISIRE 89 CIUPA CLISIRE (Agr.): Fenomen cauza! de formarea, la o anumită adâncime în sol, a unui strai impermeabil care provoacă adunarea apei în pătura arabilă; favorizează desvol-tarea microorganismelor şi se termină cu formarea de turbă. CLIVAJ (Fiz.); Proprietatea cristalelor de a se desface după anumite suprafefe plane, când sunt supuse unei presiuni. CLOR (Ch/m.): CI. Element; gr. at. 35,457; nr. at. 17. Gaz galben-verzui, înnăbuşifor, irilant şi toxic. Compuşii săi se găsesc în natură, sub formă de clorura de sodiu (sare de bucătărie), de cloruri ale altor metale şi sub formă de combinafii organice. Se fabrică prin electroliza clorurii de sodiu sau prin acfiunea acidului clorhidric asupra bioxidului de mangan. Este folosit la fabricarea clorurii de var, a unor desinfectanji, ca decolorant, etc. CLORAL (Chim.): CCl3CHO. Lichid uleios, cu miros pătrunzător, cu p. f. 98°. Este întrebuinţai în Medicină, şi ca materie primă în diferite sinteze (de ex., la fabricarea gamexanului). CLORAT (Ch/m.): Sare a acidului doric (care nu a fost izolat în stare liberă). Clorajii au proprietăfi oxidante şi explozive. Clo-ratul de potasiu este folosit la fabricarea explozivilor, a chibriturilor şi a coloran-filor, iar cloratul de cupru, ca mordant în imprimeria textilă. CLORIT (MineraJ.): Grup de minerale formate dîn silicafi aluminoşi de magneziu şi de fier, hidrataji. CLOROFILA (Chim.): Materie organică cu constitufie complexă, care confine magneziu în molecula ei. Este un pigment verde confinut în frunzele plantelor verzi. Absoarbe energie din lumina solară, dând plantei posibilitatea de a face sinteza hidrafilor de carbon. Este compusa din două substanfe distincte: clorofila A şi clorofila B. V. şi Fofosinteză. CLOROFORM (Chim.); CHCI3. Lichid volatil, incolor, cu miros puternic dulceag» cu p. f. 61°. Se foloseşte ca anestezic şi ca disolvant, în special, pentru grăsimi. Se prepară din acetonă, aidehîdă acet'că sau alcool etilic, prin acfiunea clorurii de vor. CLOROZĂ (B/ol.): lngălbenirea totală sau parfială a organelor verzi ale plantelor, datorită distrugerii clorofilei din celule dinfr'o cauză fiziologică: lipsa de : lumină, prezenfa unui parazit, efc. CLORURĂ (Ch/m.): 1. Combinafie a clorului cu un metal. Se obfine prin acfiunea acidului clorhidric asupra metalului sau a bazei metalului respectiv. — 2. Combinaţie a clorului cu un component organic. ~ de amoniu (Chim.): NH,C[. Sare albă, în cristale, solubilă în apă, folosită în bateriile electrice uscate şi în elementele Leclanche. ( = Tipirig). de sodiu (Chim.); NaCI. Se găseşte în natură ca sare gemă (v.) şi în apele mărilor. E întrebuinţată în alimentaţie (ca sare de bucătărie) şi în industria chimică, la fabricarea sodei, a sodei caustice, a clorului, efc. (=Sare de bucătărie). ~ de var (Ch/m.): CaOCI3. Praf albi-cios, folosit pentru desînfectare şi albire, preparat prin acfiunea clorului asupra varului stins. Sub acfiunea acizilor diluaţi, pune în libertate clorul care acţionează ca agent de oxidare şi astfel albeşte materialul. ~ de vinii (Ch/m.): Compus organic obfinut prin acfiunea acidului clorhidric asupra acetilenei. Este întrebuinfată la prepararea policlorurii de vinii, materie prima penfru mase plastice cu mare rezistenfămecanica, din care se fabrică izolatoare electrice, fibre textile sintetice, plăci de patefon, etc. ~ mercuilcă (Ch/m.J: Sin. Sublimat coroziv (v.). ~ mercuroasă (Ch/m.): Sin. Calomel (v.). CLORURARE 1. (Chim.): Operafia de tratare cu clor a unor substanfe organice, în care se realizează o substituire a unuia sau a mai multor atomi de hidrogen prin clor, sau în care clorul se adiţionează la molecula substanţei respective. E folosită în industria chimică organică. — 2. (/nd. /ex/.): Operaţia de tratare a lânii cu clor, în urma căreia lâna capătă luciu şi fixează mai uşor coloranţii. CLOŢ (Cons/r.): Deşeu de cărămidă. Poate fi folosit ca umplutură între grinzile unui tavan, formând un strat izolator, sau la betoane de umplutură. CLUPĂ 1. (Tehn.): Port-unealta pentru tăierea manuală a filetuluî la ţevi şi la bare rotunde (v. fig., pag. 90). — 2. (S//v.): Compas forestier pentru măsurarea diametrilor arborilor. — 3. (/nd. /ex/.): Piesa specială» COtDA DE RÂNDUNICĂ 90 COCS DE GUDRON' csre prinde marginea ţesăturii prelucrate de m=f'ns de lăfit şi egalizat. ClupS de filetat, cu doua bacuri. COADA de rândunică (Tehn.): Formă ase-mănătoare unei cozi de rândunică, care se cfa extremităţilor a două piese, penfru & se realiza o îmbinare a lor. COAGULANT (Chim. fiz.): Calitatea unui reactiv de a putea produce coagularea materiilor coloidale. COAGULARE (Chim. fiz.): Transformarea unei solufii coloidale într'o masă gelatinoasă (o piftie). - Prin coagulare, un sol frece în stare de gel. COALESCENŢĂ (Ch/m. fiz., Metl.): Strân-gerea împreună a picăturilor dinfr'o emulsie, sau a particulelor dinfr'o suspensie, sau formarea de globule dintr'un constituent al unui alia], în urma reîncălzirii acestuia. Exemplu: coalescenfa perlitei din ofelul cu mai pufin de 0,5% carbon, când perlifa trece din forma de lamele în aceea de globule. COAMĂ (Consfr.): 1. Grindă de lemn aşezată în lungul unui acoperiş la partea cea mai de. sus a fermelor, deasupra popilor. — 2. Ţiglă scorburoasă, de forme diferite, pentru acoperit coama acoperişului. — 3. Linia de întâlnire a două pante, înclinate în sensuri inverse, ale unui acoperiş sau ale unui zid liber. COARBĂ (Tehn.); Unealta de dulgher, de forme cotită, folosită penfru găurit cu burghiul, care se fixează într'un dispozitiv specia! af coamei. COARDĂ 1. (Maf.); Segment de dreaptă care uneşte două puncte ale unei curbe. (V. şi sub Cerc). — 2. (Fiz.): Fir, perfect elastic, care poate vibra transversal când este fixat la ambele capete sau fixat la un capăt ş? întins la celălalt. — 3. (Cons/r.): Grindă de lemn, compusă dinfr'o piesă sau din două piese alăturate, şi care formează talpa inferioară a unei ferme, în care se îmbină arbaletrierii. COAXIAL (Gen.).' Calitatea a două figuri sau corpuri de a avea o axă comună. COBALT (Ch/m.); Co. Element; gr. at. 58,94; nr. at. 27. Metal tare, alb-argintiu, asemănător cu fierul, cu p. t. 1 460° gr. sp. 8,5. Se găseşte sub formă de arseniură de cobalt, CoAs2, Impură, şi sub formă de alte săruri. Se extrage prin trecerea minereului în oxid. şi reducerea cu cărbune, într'un cuptor electric. Se înfrebuinfează la fabricarea ofelurilor speciale, de ex., la fabricarea sfelitei. Sărurile lui servesc la fabricarea culorilor (verzi şi albastre) de calitate. COBALTINĂ (Minera/.): Sulfoarseniură de cobalt, naturală. E un minereu de cobalt. COCĂ 1. (Nav.): Parfea unei nave, alcătuită din scheletul navei şi din învelişul lui. — 2. (Av.): Construc{ie în formă de barcă, folosită pentru a asigura plutirea hidroavioaneîor. COCAINĂ (Ch/m.): Alcaloîd care se găseşfe în planta numită coca (arbust din Peru), din care se şi extrage. E folosit în medicină ca anestezic local. COCHILIE (Mef/.): Formă metalica, folosită în locul formelor de nisip, la turnarea dife-* rifelor metale. COCLEALĂ (Chim.): Strat de oxid şi carbonat de cupru, de culoare verde, care se formează pe suprafafa pieselor de cupru, în prezenta apei şi a aerului. COCLEŢ (/nd. text.): Piesă de sârmă, de lemn sau de sfoară tare, care are la mijloc un ochi prin care trece firul de urzeală, iar la fiecare capăt câte o buclă prin care se frag fusceii.- COCON (Gen.): Gogoaşa viermelui da mătase. COCS (/nd. cb.): Produsul solid obfinut prin distilarea cărbunilor la temperaturi înalte. ^ de gudron (Ind. pe/r.): Reziduu solid rămas dela distilarea gudronului. COCS DE PETROL 9î COLECTOR de petrol (/nd. pe/r.): Material poros Tezultat din cracarea hidrocarburilor grele; e folosit în industria metalurgică şi la fabricarea electrozilor. ~ metalurgic (Mef/.): Cocs rezistent, cu dimensiuni mai mari de 40 mm, cu maximum 1%, sulf, cu putere calorifică de 7 000 kcal/kg. E întrebuinţat în operajiile metalurgice în care încărcătura vine în contact cu combustibilul, de ex. în cuptoarele înalte. COCSAGlZ (Bot.): Plantă care produce un latex din care se obfine cauciuc. E cultivată în U. R. S. S. COCSERIE (/nd. cb.): Ansamblul instalafiilor în care se fabrica cocsul prin distilarea cărbunilor de pământ, în special a huilei şi, în cazuri speciale, a cărbunelui brun. In cocserii se obţin, afara de cocs, o serie de produse auxiliare: gudron, ape amonia-ca'e, benzen şi gaze combustibile; acestea -din urmă sunt apoi utilizate drept combustibil. COCSIFICARE (Ind. chim.): 1. Operafia de încălzire a cărbunelui fără exces de aer, efectuata la o temperatură de 800---1 300°, penfru obţinerea cocsului. In această operafie se mai obfin gudroane, ape amonia-cale folosite în industria chimică şi gaze combustibile. — 2. Procesul de formare al cocsului de petrol, în timpul cracării avansate („pe cocs") a păcurei. CODEINĂ (Ch/m.): Alcaloid care se găseşfe în opiu; se foloseşfe în Medicină, )a tratamentul tusei. CODRU (S//v.): Arboret în stare de maturitate, capabil de regenerare prin sămânţă, cu arbori cu diametrul de peste 35 cm la înălţimea de 1,30 m dela pământ. COEFICIENT 1. (Mat.): Număr care înmulţeşte un termen a| unei expresii algebrice sau o expresie algebrică. De ex.: în 3x4 sau în 3 (ax+b), numărul 3 esfe coeficient. Coeficientul se scrie înaînfsa termenului sau expresiei pe care o înmulfeşfe. — 2. (F/z.): Mărime care'indică o proprietate anumita a unei substanfe date şi esfe constantă penfru acea substanfă în condiţii date. De exemplu: Coeficient de dilatafie. ^ de dilafajie (F/z.J; V. Dilatafie, coeficient de ~ de frecare (Mec.): V. Frecare, coeficient de ~ de alunecare; Frecare, coeficient de ~ de rostogolire. ~ de siguranţă (Rez. maf.): Raportul dintre rezistenfă admisibilă a unui material şi rezistenţa lui de rupere. Este folosit în calculele de rezistenţă la dimensionarea elementelor constructive. COEZIUNE (F/z.): Afracfia care se exercită înfre moleculele unui corp solid, lichid, sau gazos. COFRAJ (Consfr.): Tiparul (cutia) de lemn care fine provizoriu şi dă forma dorită betonului sau altui material de construcţie care se toarnă în stare fluidă, şi se întăreşte cu timpul. COFRET (E/f.): Dulăpior, deobicei îngropat într'un zid, care adăposteşte aparatura d* siguranţă a unei insfalafii electrice de dimensiuni relativ mici. COLAGEN (Chim.): Substanţă organică aparfinând clasai materiilor albuminoide, din care sunt constituite pielea, sgârciu-rile, efc. Prin fierbere cu apa se extrage din colagen gelatină sau clei. COLARGOL (Ch/m.): Preparat sub formă de soluţie apoasă, conţinând argint în particule fine (coloidale). E folosit ca antiseptic. COLAŢIONARE (Gen.): 1. Confruntarea unei copii cu originalul. — 2. Compararea de manuscrise şi edifîi pentru a stabili variantele. COLECTARE (Econ.): Stabilirea cofelor de predare către Stat a produselor gospodăriilor agricole de Sfat, colective şi individuale, cum şi cumpărarea de către Sfat sau cooperative a acestor cote, penfru a le folosi în industrie sau a le da în circulaţie prin comerţul de Sfat sau cooperatist. Prin colectare se formează fondul centralizat de produse agricole al Statului, prin care se asigură alimentarea oamenilor muncii dela oraşe şî a industriei socialista cu materii prime agricole. Predarea cotelor de colectare esfe o datorie patriotică a ţărănimii muncitoare. COLECTOR 1. (Tehn.): încăpere sau conductă penfru adunarea şi conducerea fluidelor în diferite dispozitive tehnice. — 2. (E/f.): Cilindru gol, format dintr'o serie de lamele de cupru, izolate înfre ele. Colectorul unei maşini de curent continuu redresează tensiunile alternative induse îny înfăşurarea rotorului, făcând astfel posibilă COLEIT 92 COLOANA DE DISTILARE producerea unei tensiuni continue între periile de conductoare, care se freacă de el. — 3. (Prep. min.)* Substanfă folosită în flotafie-pentru a îmbunătăţi aderarea particulelor de minereu sau de cărbune la spuma de flofaţie. COLEIT (/nd. - pie/.): Procedeu de cenu-şărit, care nu strică părui sau lâna când sunt înlăturate de pe piei; constă în aplicarea, pe parfea de dedesubt a pieilor, a unei paste de var şi de sulfură de sodiu, care atacă rădăcina parului. COLERGANG (Tehn.).* Sin. Moară chi-•.liană. (v.). COLHOZ (7ehn.)-‘ Gospodărie agricola colectivă din U. R. S. S., verigă de bază a modului de producfie socialist în economia agricolă a Uniunii Sovietice. Pământul colhoznic, ca şi io! pământul agricol al U. R. S.S., esfe nafionalizat şi dat în folosinţă veşnică colhoznicilor. Prin S. M. T.-uri, -Statul Sovietic pune Ia dispozifia colhoznicilor utilajul mecanic necasar prelucrării pământului, după metodele agrotehnicei înaintate. Retribuirea colhoznicilor se face pe. baza zilei*munca. Victoria orânduirii colhoznice îşi găseşte expresia în realizările agriculturii sovietice, care a rezolvat cu succes, temeinic şi definitiv, cea mai acută şî serioasă problemă, problema cerealelor şi a pus Ia îndemâna industriei socialiste din U.R.S.S. uriaşele cantităţi de materie prima necesare. Vorbind despre condifiile •trecerii dela socialism la comunism, tovarăşul Sfalin arată următoarele în privinfa schimbărilor care trebue să se petreacă în domeniu! propriefăfii colhoznice şi al circulaţiei mărfurilor: „Trebue, în al doilea rând, ca prin treceri treptate, înfăptuite în mod avantajos pentru colhozuri şî, prin urmare, pentru întreaga societate, proprietatea colhoznică să fie ridicată Ia nivelul proprie-tăfii întregului popor, iar circujajia mărfurilor să fie înlocuită, fot prin treceri treptate, cu sistemul schimbului de produse, pentru ca puterea centrală sau vreun alt centru social-economic să poată cuprinde totalitatea produselor producfiei sociale în interesul socetafii." (I. V. Stalim. „Problemele •economice.ale socialismului în U.R.S.S.*, E.P.L.P., 1952, pag. 74). COLtKAŢIE (Topog.): Coincidenfa dintre •axa optică a lunetei unui aparat topografic şi Tmia.de vizare. - eroare de ~ (Topog.),* Eroarea care se face în măsurarea unui unghi, afuncicândaxaoptică a lunefeiaparatului topografic folosit nu coincide cu linia de vizare. COLIMATOR (Fiz.): 1. Dispozitiv optic care produce un fascicul de raze paralele. E compus-dintr'un tub metalic care are la un capăt o deschidere îngustă (lumi-, nată de izvorul de lumină), aşezată în focarul unei lentile care se află la celălalt capăt a! tubului. — 2. Instrument constituit dinfr'o lunetă ajutătoare, care, aşezată la luneta unui aparat de măsurat sau de vizat, permite determinarea erorii de co-limafie a lunetei aparatului de măsurat sau de vizat, cum şi • corectarea ei. — 3. Dispozitiv optic folosit la determinarea unei direcfii, format dinfr'o lentilă acromatică în focarul căreia se găseşte o cruce de fire subfîri. COLINIAR (Ala/.): Pe aceeaşi linie. COLIVIA scării (Cons/r.): Spafiu închis rezervat scării unei clădiri. (= Casa scării). COLIVIE (Mine): Construcfie metalică de formă'paralelipipedică, ataşată la cablurile maşinii de extracfie dela o exploatare miniera; se deplasează în interiorul pufului» transportând vagonefele cu minereu, cu steril, cu materiale de exploatare şî de întreţinere, cum şi persoanele. COLMATARE (Tehn.):. Astuparea porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale în masa lui. COLMATAREA filfrelor (/nd. chim.): Astuparea, în serviciu, a filfrelor din industriile chimice, de cStre substanţele coloidale aflate în lichidele filtrate. ~ straielor petrolifere (ExpL pe/r.): Operafia de a face sa pătrundă în perii stratelor de foarte mare permeabilitate, nepefrolifere, materii coloidale, introduse special în fluidul de sapă, astfel încât să se oprească pierderea de fluid din straie. COLOANĂ (Arh.): Stâlp, în general, de -formă cilindrică, construit din piatra, lemn, metal, marmoră, ele., destinat să susfina o parte dintr'un edificiu. ~ de ancoraj (Expl. pefr.): Prima coloana de tubaj din parfea de sus a unei găuri de sonda, ancorară în teren care serveşte la consolidarea stratelor dela suprafafă, la închiderea apelor freatice, efc. ~ de distilare fracjionafă (Chim.): Aparat de laborator folosit la fracţionarea unui COLOANĂ DE EXTRACŢIE 93 COLORANT DE DESVOLTARE amestec lichid. Este construit, în principiu, dintr'un tub de sticlă sau de metal, care are în inferior din distanfă în distanfă, falere, sau este umplut cu un material special, care lasă spa(ii prin care Tipuri de coloane de distilare, de laborator. circulă vaporii lichidului. Coloana de distilare face legătură înfre recipienful care confine amestecul şi refrigerentul în care se condensează componentul mai volatil. ~ de exfracfîe (Expl. pefr.): Coloană ■formată din fevi de ofel, îmbinate între ele prin mufe filetate, introdusă într'o sondă înainte de a fi pusă în producte, şi prin care iese la suprafafa fifeîul. (=Tubing)* ~ de forare (Mine): Suport metalic portabil, ale cărui capete se înfepenesc în -talpa şi în tavanul galeriei, prin înşurubare sau presiune hidraulică, şi care susfine unul' sau mai mulfe perforatoare. ~ de fracţionare (/nd. chim.)* Coloană -de distilare folosită la separarea indus- o b Tipuri de coloane de rectificare; a •— coloană cu falere de silă; b — coloană cu talere şl clopote penfru d!s!rlbu|h vaporilor; c—coloană cu clopot şt cu şicane. trială a componenfilor unui amestec lichid, prin rectificare. ^ de rectificare (/nd. chim.): Coloană -de fracfionare folosită pentru rectificarea unei fracfiuni obţinute prin distilare. ~ filtrantă (Hidr.): Tub de ofel, împlântat în pământ, şi care serveşte la captarea apelor subterane ,din stratele de nisip. . ; : COLODIU (Chim.): Solufie obţinută prin disolvarea nitrocelulozei într'un amestec de eter şi alcool. E folosit ca lac, ca clei special, şi în fotografie. COLOFON1U (Chim.): Produs rămas după îndepărtarea esenfei de terebentină din răşina de conifere. E folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a. cauciucului, etc. (= Sacâz). COLOGARITM (Ma/.): Logaritmul cu semn schimbat al unui număr. COLOID (Chim.): Substanfă care se găseşte în stare coloidala (v.); această substanţă, în solufie, nu trece printr'o membrană semipermeabila, ca hârtia de pergament, etc. COLONADĂ (Arh.): Şir de coloane,' care formează un ansamblu arhitectonic. COLONTITLU (Poligr.): Textul liparit deasupra textului curentai unei pagini, şi care cuprinde numerotafia paginilor, numele autorului, titlul capitolului sau al lucrării, etc. COLORANT (Chim.): Substanfă care are proprietatea de a colora corpurile, de exemplu, fibrele textile, pielăria, efc. Penfru ca o substanfă colorată să fie un colorant, ea trebue să adere la corpul pe care îl colorează, să fie rezistentăla.apă, la soare şi la săpun, etc. Coloranfii sunt fie naturali (extraşi din plante sau animale), fie sintetici. (= Materie colorantă). ~ acid- (Chim.): Colorant în a cărui moleculă se găseşte un anion colorant. ~ azoic (Chim.): Colorant, în special roşu sau galben, derivat din azobenzen. bazic (Chim.): Colorant în a cărui moleculă se găseşte un cation, colorant. de anilină (Chim.): Colorant preparat din anilină sau din derivate chimice ale acesteia. de cadă (Chim.): Colorant insolubil în apă şi care trebue transformat mai întâi într'un derivat solubil care se fixează pe fibră şi care, apoi, în contact cu aerul, regenerează colorantul inifial. ~ de developare (Chim.): Colorant care se formează în timpul vopsirii pe COLORANT DE GHIAŢĂ fibra tbxtilă, în urma unei reacfii chimice. Vopsirtea se face Ia rece, prin adăugire de ghiafă în solufia colorantă. ( = Colorant de ghiafă). /V -de ghiafă (Ch/m.): Sin. Colorant de developare (v). de gudron (Ch/m.): Compus organic folosit ca materie colorantă, preparat sau derivaf( din substanfe (ca benzenul) aflate în cjudronul de huilă. r? de mordant (Chim.).* Colorant care se fixează pe fibra taxfilă care se vopseşte, numai daca aceasta a fost tratata cu un mordant. de sulf (Chim.): Colorant, deobicei insolubil, care se aplică pe fibră, după ce a fost tratat cu sulfută de sodiu. Prin oxi-dare, în confacf cu aerul, apare apoi pe 'fibra culoarea definitivă. ^ substantiv (Chim.)*’ Colorant întrebuinţat la vopsirea fibrelor textile, care dă solufii coloidale. Vopsirea se face m -băi neutre, la care se adaugă şt sulfat de sodiu, clorură de sodiu, etc. Vopseşte direct fibrele, mai afes pe cele .vegetale, pe care se fixează prin adsorpfie. COLORIMETRU (F/z.); Aparat folosit pentru compararea culorilor a două corpuri. Se întrebuinfează în analiza chimică, pentru determinarea concentra^ feî soluţiilor sub-stahj&lor colorate, comparâridu-se culorile luminii a două fascicole de lumină care au traversat, una soluţia de concenfrafie necunoscută şi cealaltă, o solufie de com-parafie, de concentraţie cunoscută. COLŢAN (Ind. piei.): Ghindă de sfejarcare, fiind înfepafa de o in-^7-sectă, în primele faze de desvoltare, se îmbolnăveşte formând o umflătură care o aco* fere aproape în întregime. Are un confi-wft de circa 30% tanin 9 este întrebuinfată în tăbăcărie. (= Go foeşe de ristic). Colorimetru, f, 2 —luburi penfru soluţiile de compara); 3— prismă de reflexie lo-falS; 4—ocular; 5 — o-glindS iluminatoare. COLŢAR (Tehn.); Unealtă a zidarului, de lemn sau de metal, formată din două bra-fe cu ajutorul căreia se pot trasa, în principal, ungh'uri drepte. (= Vinclu). COMA (F/z.); Aberafie a unui sistem optic centrat, în formă de coadă de cometa, cauzată de fascicule de raze incidente, largi şi oblice. COMANDĂ (M?.); Dispozitiv care serveşte la punerea în funcfiune, la reglarea sau la oprirea unui sistem tehnic. Comanda poate fi automată, semiautomată sau manuală. Ea se poate face pe cale mecanică, hidraulică, pneumatică, electrică, electro-pneumaticăr etc. Poate fi făcută direct sau dela disfanfa; în ultimul caz se numeşte şi telecomandă. COMASARE (Tehn.): Totalitatea operafiilor tehnice, economice şi juridice, care se efectuează în vederea grupării pe unităfi mari şi cu exploatări rafionale a unui mare număr de exploatări similare mici. Ex.:c o-masarea mai multor întreprinderi indusfriafe, a mai multor terenuri agricole în vederea alcătuirii unei gospodării agricole colective sau a unei întovărăşiri, a mai multor parcele de construcfie. COMBAINĂ (Tehn.): Sin. Combină (v.). COMBINĂ (Tehn.): Maşină de lucru, care execută, într'un proces tehnologic, două sau mai multe opersfii succesive, penfru care,, în mod obişnuit, se folosesc maşini diferite. ~ agricolă (Agr.).1 Maşină agricolă combinată, remorcată de un tractor sau autopropulsata, care execută atât lucrările de seceriş, cât şi pe cele de treierat şi even-, tual, de încărcarea grăunfelor în saci sau în vehicule. Inventatorul primei combine din lume, o secerătoare-treierătoare, e A. R. Vlasenco. ~ minieră (M/ne); Maşină miniera combinată, de diferite tipuri, care execută două sau mai multe operafii succesive în exploatările miniere, mai ales în cele de cărbuni. Ex.: combină care havează şi taie materialul; combină care taie şi încarcă materialul; combină care încarcă şi transportă materialul;’ combină care havează, taie şi încarcă materialul, efc. COMBINARE (Ch/m.): Fenomenul chimic de unire a doi sau mai mulţi atomi sau radicali într'o moleculă. . COMBINĂRI (Maf.): Grupurile posibile de m obiecte luate câte n, astfel ca un grup COMBINĂ 95 COMBINA COMBINAT 96 COMPLEX AOSORPTIV. să difere de celelalte cel pufin printr'un obiect. Ex.: combinări de a, b, c, d, luate câte două sunt ab, bc, cd, bd, cd. Numărul de combinări de m obiecte luate câfe n este exprimat prin m(m—n+t) ~ 1.2.3....n COMBINAT (Econ.): Organism industrial de Sfat cu conducere tehnîco-economică unitară, care reuneşte întreprinderi cu pro-ducfii complimentare. De ex., un combinat poate reuni exploatări miniere, o industrie metalurgică şi o industrie chimica; combinatele industriei locale grupează diferite ateliere care prelucrează materii prime din resursele locale. în cadrul marilor lucrări ale socialismului dinfara noastră, se desvoltă cu ajutorul tehnic al U.R.S.S. uriaşul combinat siderurgic „Gh. Gheorghiu-Dej". COMBURANT (Ch/m.): Oxigen, amestec de oxigen cu alte gaze sau substanfă care conţine oxigen pe care îl liberează pentru a se combina cu o altă substanfă, întreţinând astfel arderea acesteia din urmă. Principalii comburanfi sunt oxigenul, aerul şi azotaţii. COMBUSTIBIL (Ch/m.): Material organic solid, lichid sau gazos, prin a cărui ardere se desvoltă căldură şi care din această cauză se foloseşte ca izvor de căldură şi de energie. ~ convenfional (Ec. tehn,): Combustibil teoretic cu putere calorifică de 7 000 cal/kg, servind Ia compararea diferiţilor combustibili naturali, cu putere calorifică diferită, prin metoda recalculării combustibilului natural, în combustibil convenţional. COMBUSTIE (Chim.): Reacţie chimică de oxidare a unui combustibil, în prezenţa oxigenului din aer, cu desvoltare de căldură, în genera! însoţită de flacară. ( = ArT dere). COMENSURABIL (Maf.): Calitate a două mărimi de aceeaşi natură de a admite o măsură comună, adică de a admite o a treia mărime care este cuprinsă de un număr întreg de ori în primele două mărimi. COMETĂ (Asfr.): Astru rătăcitor, care are o orbită în forma de elipsă foarte alungită sau de parabolă, în al cărei focar se gă- -seşte Soarele. Cometele sunt înconjurate de nebuloase de gaze; au un nucleu stră- lucitor (nucleul cometei) şi-uneori o prelungire a nebuloasei (coada cometei), mai puţin luminoasă. COMPACITATE (7ehn.): Raportul dintre greutatea volumetrică şi greutatea specifică a unui material. COMPARATOR (Fiz,): Aparat format din-tr'un şurub micrometric orizontal, foarte bine ajustat, şi din unul sau două micro- - scoape de observaţie care se pot deplasa în lungul şurubului micrometric; acest aparat serveşte la determinarea lungimilor, a distanţei dintre două puncte sau dintre două repere. COMPARTIMENT (7ehn.): Pcrtea unui spa- * ţiu, separată de rest prin pereţi despărţitori. ( = Despărţituri). ~ de puf (M/ne): Despărţiturile unui ' puf de extracţie, la o exploatare minieră, penfru delimitarea diferitelor servicii ale exploatării. Se deosebesc, în general două compartimente penfru transport {deplasarea coliviilor), unui pentru scări şi unul penfru conducte (de aer comprimat, de apă, electrice, pentru aeraj, efci). COMPAS 1. (Nav., Nav. a.): Busolă, — 2. (7ehn.): Instrument format din două braţe, mobile în jurul unui punct, şi care serveşte la trasarea (desenarea) de cercuri sau de arce de cerc şi Ia măsurători ds distanţe. ~ de cal.brare(7ehn.): Instrument pentru măsurarea diametrilor ţevilor, ai obiectelor curbate, etc. în principiu esfe asemănător unui compas care are ataşată o scara gradata. ~ forestier (S//v.): Instrument de măsurat diametrul frunchîurilor de arbori. ( = Clupă). ~ giroscopic. (Nav.): Sin. Girobusolă (v.). COMPENSARE (Maf.)-’ Operafia determinării valorii mijlocii sau a valorii celei mai probabile a unui şir de măsurători, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. COMPENSATOR (Tehn.): Sistem tehnic, care lucrează în vederea obfinerii unei compensări (uneori a unei echilibrări) de variajie, de efort, de stare, de factor de putere, efc. a unui alt sistem tehnic. COMPLEX adsorptiv (Agro;.): Compuşii organici şî minerali din sol, care au proprietatea de a adsorbi substanfe şi de a efectua cu ele un schimb de cationi. E al- COMPLEXUL D.-C.-V. 97 COMPUS cătuit din aluminosilicafi insolubili. în apă, - „prima necesitate vitală" (Marx)rcă Dmunca, se va transforma dintr'o povară grea în plăcere" (Engels), că proprietatea obştească va fi considerată de către foţi membrii1 societăţii drept baza de neclintit şi intangibilă a existenţei sociefăfii. Numai după îndeplinirea tuturor acestor condiţii preliminare, în ansamblu, se v© putea trece dela formula socialistă „dela fiecare după capacităţi, fiecăruia după munca* la formula comunistă „dela fiecare după capacităţi, fiecăruia dupăjnevoi*. (I. V.’Stalin. „Problemele economice ale socialismului în» U.R.S.S.", E.P.L.P., 1952, pp. 74,75, 76). COMUTAŢIE telefonică (Elf.); Conectarea liniilor telefonice penfru a face posibilei comunicaţia între abonaţi. COMUTATOARE (E/f.); Maşină elecÎTÎcS, cu inductor de curent continuu, de con-sfrucfie specială, care transformă curentul continuu în curent alternativ, sau invers, COMUTATOR (E//.); .Dispozitiv penfru inversarea sensului unui curent electric sau pentru schimbarea unui sistem de conexiuni prin altul. ~ slea-lriunghi (Elf.): Comutator foîosft la demararea motoarelor de inducţie pentru micşorarea curentului de demarare, ceeac© se realizează prin conectarea înfăşurării statorului la început în stea şi apoiîn friungbiu- CON 99 CONCASOR CU CIOCANE Con. 1 — drept; 1 — oblic. CON 1. (Maf.)-’ Figură în spafiu, formală prin rotirea unei linii drepte (generatoare), care frece printr'un punct fix, numii vârf, şi se sprijină pe o curbă. Când , această curbă e un cerc, conul se numeşte con circular şi se deosebesc: con drept având înălfimea perpendiculară în centrul cercului de bază, şi con oblic, a cărui înălţime nu este perpendiculară în centrul cercului. într'un con circular drept, a cărui înălţime este h, lungimea generatoarei g, raza bazei r, volumul este v = - 7; r2h, iar suprafafa laterala A = izrg, — 2. (Mş.): Formă conică, de dimensiuni standardizate, a cozilor de unelte şi a man-şoanelor port-unelte. Ex.: conul Morse (v.), conul metric sfandardizaf în sistemul metric, efc. ^ clasor (Prep. m/n.): Aparat de clasare a minereurilor, alcătuit dintr'un con de Con clasor. D — deversor pentru materialul 1 fin;- CC — contragreutăţi care }în închis dopul P. fablă cu vârful în jos, a cărui deschidere inferioară poate fi închisă cu un dop menţinut în loc cu ajutorul unor contragreutăţi. E folosit Ia separarea, cu ajutorul apei, a nisipurilor dintr'un minereu, de părţile fine de minereu în pulbere, care sunt îndepărtate sub forma de noroi pe ia partea superioară. ~ de dejecfie (Geo/.): îngrămădire ne-regulafă de pietriş, de nisip, efc., în forma une» jumăiăfi de con foarte turtit, care se depune în regiunea inferioară a unui torent. Morse (M?.): Con standardizat, de opt tipuri, de dimensiuni calculate în ra-, port cu ţolul, corespunzând manşoanelor porf-unelţe respective. ~ piromelric (/nd. st. c.; Mef/.): Sin. Piromefru ceramic (v.). ~ piromefrlc efalon (/nd. st. c., Mef/.): Sin. Indicator piroscopic (v. Piroscopic, indicator '"■'). ~ Seger (Ind. st. c.f Mef/.): Piromefru ceramic care face parte dinfr'o serie de pirometre,,ale căror temperaturi de topire au fost stabilife'în mod empiric şi arbitrar. La noi au fost înlocuite -prin conurile piromefrice standardizate. Se notează cu CS sau SK. CONCASOR (Tehn.): Maşină de lucru penfru sfărâmarea în bucăţi'a materialelor dure şi semidure, ca minereurile, cărbunii, piatra. După forma pieselor care realizează sfărâmarea, se deosebesc: concasoare conice, concasoare cu ciocane, cu discuri, cu cilindri, cu fălci, efc. ~ cu ciocane (Tehn.): Concasor alcătuit dinfr'o cameră cilindrică orizontală, blin- Concasor cu ciocane, a — bandă de alimentare; b — co? de alimentare; c — grătar de conducere; d — nicovală; e — ciocan; / — grătar de callbrare;g — şea decalibrare; h — pâlnie de colectare; i — bandl transportoare. data cu plăci de oţel dur, în care se roteşte un arbore pe care sunt articulate CONCASOR CONIC 100 CONCOIDAL piese de ofel special (ciocanele) care lovesc şi sfărâmă materialul introdus pe la parfea superioară. ~ conic (Tehn.): Concasor constituit, în principal, din două conuri de ofel dur, cu caneluri în lungul lor, aşezate coaxial, vertical, cu vârful în jos şi cu distanfa dintre ele micşorându-se spre vârf. Conul exterior e fix, iar cel interior se roteşte în jurul axului vertical, sfărâmând astfel materialele care intră pe la partea superioară şi ies pe la cea inferioară. ~ cu fălci (Tehn.): Concasor constituit, în principal, din două plăci (fălcile) de Concasor cu fălci. ofel dur, striate sau canelate, care formează între ele un V vertical deschis la partea de jos. Una dintre fălci e fixă, iar cealaltă, mobilă în jurul unui ax, e mişcată de un excentric şi sfărâmă materialul care intră pe la partea superioară. La unele concasoare, falca mobilă are şi o mişcare oscilatorie, debitând astfel materialul sub formă de granule; în acest caz concasorul se mai numeşte şi granulator. CONCAV 1. (/Vlaf.): Calitatea unui arc de curbă, fafă de un punct exterior A, de a avea, între două puncte Pt şi P3 de pe el, o coardă care să fie intersectată de segmentul de dreaptă care uneşte punctul A cu orice punct P de pe arc dintre Pt şi P2, într'un puncf situat între A şi P. — 2. (Gsn.): Calitatea unei suprafeţe de a se prezenta ca o scobitură. Arc de curbă concav. CONCENTRARE 1. (Tehn.): Operajia de mărire a concentraţiei unui component dintr'un amestec sau dinfr'o solufie, fie prin adăugirea de cantităţi suplimentare din acel component, fie prin îndepărtarea parfială a celorlalţi componenfi. — 2. (Prep. min.): Operafie, în prepararea mecanică a minereurilor, prin care se măreşte procentul de substanfă utilă, prin eliminare de steril, obfinându-se: concentrate, steril , şi mixte (produse intermediare). Metodele folosite sunt: alegerea, concentrarea gravimetrică, flotafia, .separarea electrică, separarea magnetică. ( = Fmbogăfire). ~ gravimetrică (Prep. min.): Concentrare care se face pe baza diferenţei de greutate specifică înfre materialul ufil şi sferil. Operafia se poafe executa cu ajutorul unui curent de aer, al unui curent de apă sau al unui lichid mai dens decât apa. Principalele procedee folosite sunt: zefajul, concentrarea pe mese, concentrarea prin spălare în jghiaburi. CONCENTRAŢIE (Chim.): 1. Raportul dintre cantitatea de substanfă disolvată şi cantitatea de solvent. — 2. Raportul dintre canfitafea de substanfă disolvată şi cantitatea de solufie obfinufă. ~ în ioni de hidrogen (Chim. fiz.): Cantitatea de ioni de hidrogen în grame, la litrul de solufie. Deoarece ionii de hidrogen dau caracter acid soluţiilor, poate fi folosită drept măsură a acidităţii unei solufii. Se exprimă mai ales cu ajutorul relafiei pH = log. —, în care H este concen-' H irafia în ioni de hidrogen. Conform acesfei relafii, o solufie neutră va avea pH = 7, deoarece în apa pură H = 10-7. Cu ajutorul pH-ului, o . solufie se poate defini ca acidă, când pH-ul esfe mai mic decât 7, aciditatea fiind cu atât mai mare cu cât pH-ul este mai mic. Solufiile cu pH mai mare decât 7 sunt solufii bazice. ~ moleculară (Chim.): Concentraţia unei solufii, exprimată sub forma de molecule-gram (moli) la unitatea de volum. CONCENTRIC (/Maf.): Calitatea unor figuri geometrice, plane sau în spafiu, de a avea acelaşi centru. CONCOIDAL (Mineral.): Calitate a unei spărturi de mineral de a se prezenta sub forma unei suprafefe curbe netede, concavă. CONCREŢIONARE 101 CONDUCTIBILITATE ELECTICA CONCREŢIONARE (Ind. sf. c., Mefl.'): Ope-ra|ie de transformare într'un corp solid a unui conglomerat de pulberi de 1 metale, metaloizi sau compuşi metalici, printr'un tratament termic, la o temperatură aflată sub temperatura de topire a unora sau a . tuturor pulberi’or din amestec. Operafia se poate face şi sub presiune. CONCREŢIUNE (Geof.): Corp de formă şi de dimensiuni variafe, care se găseşfe în rocele sedimentare în care a luat naştere, fie în acelaşi timp cu roca, fie după formarea ei. E constifuifă din material defritic cimentat sau din precipitarea substanţelor în solufie. Ex.: concrefiuni de gresie în nisip, de calcar în loess, de sferosiderit în cărbune, efc. CONCURENTE (Tehn.): Calitate a unor forfe sau linii care au un punct comun. CONDENSARE (Fiz.) .■Trecerea unei subsfanfe dîn faza de vapori în faza lichidă, prin răcire, prin comprimare sau prin răcire şi comprimare. Se produce când tensiunea vaporilor devine mai mare decât tensiunea de saturafie. CONDENSATOR (Tehn.): Aparat folosit penfru condensarea unor vapori sau a aburului, fie cu scopul de a recupera substanfa respec-, fivă, fie penfru a crea un vid parfial. ~ de abur (M?.); Condensator în care condensarea aburului se face prin răcire cu apă rece. Condensarea se poateface, fie prin amestec, fie pe o suprafafă răcită. După sensul de circulafie a apei de răcire fafă de abur, se ~ deosebesc condensatoare la care aburul circulă în acelaşi sens cu apa de răcire (condensatoare cu echicurenf) şi condensafoare la care aburul circulă în sens contrar 'apei (condensafoare cu contracurent).' ~ electric (F/f.): Sistem de două conductoare (armaturi) separate printr'un dielecfric. E un dispozitiv folosit penfru a acumula electricitate. în forma sa cea mai simplă, constă din două plăci pa- Condensaforprin amestec în contracurent. a — Intrarea aburului; b — inlrarea apel de răcire; c—Ieşirea apei condensate; d—racord de vjd; e—şicane pentru apa de rScIre. Condensator^prln suprafafă. 6 — intrarea apel de răcire; b — Ieşirea apel de răcire; c — Intrarea aburului; d — Ieşirea condensatului; e — recipient; f — racord de vid; g — perefl frontali separatori; h ~ fevi de apă; )— apă de răcire. ralele de metal, separate printr'un sfrat subfire de aer sau de alt corp rău conducător de electricitate. CONDENSOR (F/z.): 1. Dispozitiv folosit într'un microscop, penfru iluminarea preparatelor microscopice în timpul observaţiilor. — 2. Grup de lentile folosite în aparatele de proiecfie,. pentru concentrarea luminii pe diapozitiv. CONDIŢIONARE (Tehn.); Operafia prin care un material se aduce într'o stare de umiditate, de temperatură, etc., dorită. CONDUCTĂ (Tehn.); Piesă de formă tubu-lară, folosita la fransportul fluidelor (lichide şi gaze), făcută din metal, din beton, bazalt, sau chiar din lemn. ~ de presiune (Tehn.): Conductă prin care curgerea lichidelor sa face sub presiune. (= Conductă forţată). ~ electrică (El.): Fir metalic, care serveşte la transportul şi la distribuţia energiei elecfrice. E fabricat dîn metale bune conducătoare de electricitate şi, în special, din cupru sau din aluminiu, şi poate fi izolat sau nu. Izolarea se face cu un înveliş izo-lanf de bumbac, mătase. Hârtie, cauciuc, efc. ~ forţată (Tehn.): Sin; Conducfă de presiune (v.). CONDUCTANŢĂ (Elf.): 1. Inversul rezistenţei unui circuit străbătut de curent continuu. — 2. Câtul dintre rezistenţa şi pătratul impe-danţei unui circuit străbătut de curent alternativ, CONDUCTIBILITATE electrică (£/.): Proprietatea unui material de a conduce curentul electric. CONDUCTIBILITATE TERMICĂ 102 CONSERVAREA ENERGIEI ~ (crinlcă (Fiz.): Proprietatea unui material de a conduce căldura prin masa sa. E exprimată prin numărul de calorii care străbat, în unitatea de timp, unitatea de arie a unui strai de grosime egală cu unitatea, perpendicular pe direcfia de propagare a căldurii, strat care are o diferenţă de temperatură de 1° înfre cele două fefe ale lui. CONDUCTIVITATE (Eli.): Inversul rezistivi-făfii (rezisten)ei specifice). CONDUCTOR elecfric (E/f.): Corp prin care poafe trece un curent elecfric continuu. Se deosebesc conductoare mefalice, prin care curentul frece fără a provoca reacjii chimice; conductoare electrolitice, în care curentul care trece produce o electroliză (solufii de acizi, baze sau săruri), şi conductoare gazoase. In conductoarele metalice, curentul consistă în mişcarea numai a electronilor, iar în celelalte două categorii, în mişcarea ionilor sau a ionilor şi electronilor. ~ lermic (Fiz.): Corp care permite căldurii să străbată prin masa sa. CONECTARE (Eli.): Operafia de realizare a unei legături înfre două conductoare electrice, CONECTOR electric de şine (El/.): Conductor electric care stabileşte legătura electrică între şine. ~ telefonic (EH.): Mecanism care stabileşte, într'o centrală telefonică automată, legătura dinfre abonaţi. CONEXIUNE (Eli.): Legătură conductoare înfre două sau mai multe conducte electrice, CONFIGURAŢIE (Gen.): Aspectul şi aranjamentul unor părfi, care dau forma întregului. CONFLUENŢĂ (Hidrot.): Locul *' masei (F/z.): Masa materiei nu poate 3i creata sau-distrusă; la sfârşitul oricărui -fenomen se regăseşte tot atâta masă, câtă era şi înainte de producerea fenomenului; •nu are loc decât o schimbare sau o modificare a materiei. Nu există nicio abatere dela această lege în cursul vreunui fenomen •chimic. Acest principiu a fost descoperit •de Lomonosov. ~ materiei (Fiz.): V. Conservarea masei. CONSISTENŢĂ (Rez. maf.); Măsura şi felul In care un material opune rezistenfă la deformare. Se deosebesc consistenţa fărâ-cnicioasă, tenace, pastoasă, vâscoasă, efc. «CONSOLĂ (Consfr.); Element de construcţie, fliber Ia unul din capete, care iese înafara Consolă pentru pod rulant, consola de perete; 2 —- şina de rulare a podului rulant; 3 —-ancoră de perete. .'punctului său de reazim sau de încastrare într'o consfrucfie. CONSOLIDARE t. (Consfr.): Operafia de ^executare a unor lucrări pentru mărirea capacităţii de rezisfenfă a unei construcţii tfau a unui element de consfrucfie. * — 2.(H?cfro/.): Operafia de executare a lucrător pentru fixarea» şi apărarea malurilor apelor. CONSTANTĂ 1. (Maf.); Mărime a cărei ■valoare rămâne neschimbată. De ex. 7t (pi), •raportul dinfre lungimea cercului şi diametrul său, egal pentru oricare cerc.— 2. (Fiz., Tehn,): Număr care caracterizează un feno-*nen, un material, un aparat, efc. Ex.: constanta dielecfrică, constanta lui Planck, efc. dielecfrică (Fiz.): Raportul dinfre capacitatea unui condensator elecfric care convine între armaturi o substanfă izolatoare capacitatea aceluiaşi condensator care confine între , armaturi aer (sau vid) se numeşte constanta dielecfrică a substanţei izolatoare respective. ~ luî Planck (Fiz.): Valoarea minima a acfiunii (cu manta elementară), egală cu h = 6,57 • IO"27 care, înmulfifă cu frecvenfă radiaţiei corespunzătoare unui foton, dă, în ergi, energia fotonului respectiv. (V. şi Cuantă). CONSTANTAN (Mef/.); Aliaj de 60% cupru şi 40% nichel; are coeficient de dilatafie termică foarte mic şi rezistivitate mare; e întrebuinţat la fabricarea rezistenţelor electrice. CONSTITUENT (Ch/m.); Fiecare din substanţele din care esfe alcătuit un aliaj, o soldţie, eic. CONSTRUCŢIE (Tehn.): Lucrare legată de teren, executată din ■ diverse materiale (zidărie, beton, lemn, oţel, pământ, efc.), deobicei pe baza unui proiect tehnic,'şi care serveşte-la adăpostire, producţie, în scopuri culturale sau sportive, efc. ^ agricolă (Consfr.).* Construcţie folosită în agricultură. definitivă (Consfr.); Construcţie importantă, destinată a fi folosită mult timp. ~ demontabilă (Consfr.); Construcţie provizorie, ale cărei’elemente poi fi desfăcute şi folosite la o nouă consfrucfie. E executată deobicei din elemente prefabricate. ~ hidraulică (Consfr.); Construcţie executată în vederea prevenirii stricăciunilor provocate de ape sau penfru folosirea apei (navigaţie, producere de energie, alimentare, irigaţie, etc.). ~ Industrială (Consfr.); Consfrucfie destinată adâpostirii instalaţiilor de producere de energie sau a maşinilor, materialelor, vehiculelor unei întreprinderi industriale. ^ minieră (Consfr.); Construcţie folosită într'o exploatare minieră. ^ provizorie (Consfr.): Construcfie a cărei durată de folosire este mică. Poate fi demontabilă sau nu. ^ rutieră (Drum.); Consfrucfia unui drum şi a instalaţiilor anexe drumului. ~ subterană (Consfr.); Construcfie a cărei parte utilă se găseşte sub riivelul terenului. CONSTRUCŢIE SUPRATERANĂ 104 CONTRABĂTATOR , ~ supraferană (Conslr.): Construcfie a cărei parte utilă se găseşte, în întregime sau în cea mai mare parte, deasupra nivelului terenului. CONSTRUCŢII (Tehn.): Ştiinfa care se ocupă cu proiectarea şi executarea de construcţii de orice fel şi cu studierea materialelor de construcfie, în vederea folosirii lor cât mai potrivite şi economice. ~ civile (Conslr.): Ramură a Construcţiilor, care se ocupă cu proiectarea şi executarea de adăposturi penfru oameni, animale sau materiale. ~ mecanice (Me)/.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul, proiectarea şi executarea diferitelor maşini. ~ navale (Nav.): Ştiinfa care se ocupă cu proiectarea şi construirea navelor. CONSUM (Tehn.): Raportul dintre cantitatea de material folosită într'o lucrare tehnică sau penfru funcfionarea unei maşini sau a unei instalaţii şi un parametru carac-teristic.acelei lucrări sau funcfionări. Ex.: numărul de tone de minereu prelucrat în 24 ore într'un cuptor .înalt; cantitatea de combustibil consumată de un motor pe cal putere. ~ specific (Tehn.): Raportul dintre cantitatea de material, de combustibil, etc., folosită într'o lucrare tehnică sau pentru funcfionarea unei maşini sau a unei instalaţii şi produsul a doi parametri caracteristici acelei lucrări sau funcfionări. Ex:: numărul de tone de minereu prelucrat în 24 ore pe metru cub de cuptor înalt; cantitatea de combustibil consumată de un motor pe cal putere-oră. CONTACT 1. (E/f.): Piesă a unui organ, care serveşte la deschiderea şi închiderea unui circuit elecfric. Poate fi cu bloc, cu lame, efc. — 2. (Mş.): Stare de ajustare relativă între două piese asamblate. Contactul poate fi cu joc, când piesa interioară are diametrul mai mic decât cea exteri-oară, sau cu strângere, în caz contrar. ~ elecfric (Eli.): Legătură între două conductoare elecfrice. Contactul poate fi cu şurub, prin presiune, prin alunecare, prin rostogolire şi prin lichid. CONTACTOR (Eli.): Tntreruptor comandat la distanţă, montat în aşa fel pe un circuit, încât, când circuitul esfe deschis, elementul mobil de confacf se găseşte în stare de repaus. CONTAINER (Transp.): Sin. Conteiner (v.). CONTEINER (Transp.): 1. Ladă de dimensiuni standardizate în aşa fel, - încâf un anumit număr de asemenea lăzi să infr& exact într'un vagon de cale ferată. Esfe folosită la fransporful diferitelor' mărfuri, care se predau în cantităţi mai mici decât-încărcătura unui vagon complect. — 2. Ladă cu astfel de dimensiuni, încât să cuprindă' o cantitate' dată dintr'un anumit produs, de ex.: cărămizi, mortar, fructe, etc., penfru a uşura transportul. CONTOR (Tehn.): Instrument, care însumează şi înregistrează, într'un anumit interval de timp, valoarea unei mărimi pe-care o măsoară în acesf interval. ~ de apă (Tehn,): Sin. Apometru (v.). ~ de gaz (Tehn.): Sin. Gazometru (v. Gazomefru 1). ~ de particule (Fiz.): Director de particule ionizante. ~ de fure (Tehn.): Contor penfru numărul de rotaţii efectuate de o piesă rotitoare-într'un anumit inferval de timp. elecfric (Elf.): Contor pentru energia electrică care frece - pe la bornele unui-circuit electric la care este legat. Contor de -inducţie monofazlc. f — reţeaua electrică; 2 — disc înregistrator; 3 — axul discului; 4 — magnet de frânare; 5 — eleclro-magnet în serie cu reţeaua; 6 — electromagnet îr> derivaţie pe reţea. CONTRABARAJ (Hidr.): Baraj mai scund, construit la o mică distanţă în amonte de barajul principal, penfru a proteja baza acestuia. CONTRABĂTĂTOR (Agr.): Piesă cilindrică, care serveşte la scoaterea boabelor dir» paie, la o treierătoare. CONTRABUTEROLĂ 105 CONVENABIL CONTRABUTEROLĂ (Tehn.): Piesă mefa-lică, care are la unul dinfre capete o scobitură sferică; e folosită la fixarea în scobitură a capului format al unui nit, în timpul nituirii. CONTRACALIBRU (Mec.): Piesă folosită la executarea şi la controlul unui calibru. CONTRACŢIE (F/z.): Scăderea de volum a unui corp, în urma unui proces fizic sau fizico-chimic care însoţeşte răcirea, soli-dificarea, uscarea, scăderea umidităfii, închegarea, întărirea, arderea sau calcinarea corpului. ( = Retragere). CONTRACURENT (Rz., Chim.): Curgere în sensuri opuse a două fluide; când această curgere se face în vederea schimbului de căldură, sau de substanfă între cele două fluide, confracurentul dă loc la un schimb mai activ decât-echicurenful (v.). CONTRADICŢIE (Gen., Filos.): Existenja, în sânul aceleiaşi unităfi a două laturi contrarii una alteia (a unei laturi pozitive şi a uneia negative, a ceva nou care se naşte şi a ceva vechi care piere). Această dedublare a unicului în laturi opuse care se exclud reciproc esfe proprie oricărui fenomen sau lucru. Ea constitue izvorul mişcării, 'determină desvoltarea dela simplu la complex, dela inferior la superior. (= Contrazicere). CONTRAFIŞĂ (Consfr.): Piesă de lemn sau de metal, folosită în construcjii, în special la terme şi la poduri, pentru a transmite forje dela piesele orizontale (grinzi, pene) la cele verticale (popi), sau penfru a asigura rigiditatea sistemului de construc}ie. CONTRAFORT (Consfr.): Masiv de zidărie, cu secfiunea orizontală dreptunghiulară, care face corp comun cu un zid, pe care îl îngroaşă din loc în loc, penfru ca acesta să reziste la împingeri orizontale, la care zidul simplu nu ar rezista. Deobicei are o înălfime mai mică decât zidul. CONTRAGIU (Tehn,): Muncitorul care mâ-nueşte contrabuterola în timpul operafiei de nituire. CONTRAGREUTATE (Tehn.) : Greutate care serveşte, într'un sistem tehnic, la echilibrarea totală sau parjială a unei forje fixe sau a unei greutăţi în mişcare. Ex.: contragreutate de ascensor, contragreutate de frână, contragreutate de roată de locomotivă, efc. CONTRAPANTĂ (Drum.): Pantă de înclinare opusă unei alte pante. CONTRAPIULIŢĂ (Tehn.): Piulifă de siguranţă, înşurubată lângă piulifa normală, penfru a împiedica deşurubarea acesteia. CONTRAPRESIUNE (Mş. Term.): Presiunea care se opune acfiunii normale a aburului asupra pistonului unei maşini. Ex,: confrâ-presiune de frânare, de evacuare, etc. CONTRAPROBĂ (Sfand. ): Probă suplimentară care se ia dintr'un material, odată cu probele obişnuite, şi care se încearcă într'un laborator oficial, pentru a controla rezultatele încercărilor făcute de fiecare dintre părjile interesate asupra probelor obişnuite. CONTRAŞINĂ (C. {.): Şină prinsă pe o lungime oarecare alături de şina principală şi spre interiorul ei, astfel încât să se menţină o distantă fixă înfre ele. Se foloseşte, în curbe pronunţate, pentru protejarea şinei exterioare contra frecării buzelor bandajelor rojilor, penfru evitarea deraierilor, şi, la treceri de nivel, pentru ridicarea şoselei până la înălfimea coroanelor şinelor. CONTRATREAPTĂ (Consfr.): Suprafafa verticală a unei trepte, dela treapta inferioară până la suprafaţa orizonfală a treptei respective sau, în cazul când treapta are ciubuc, până sub acesta. CONTRAVÂNTUIRE (Consfr.): Element de construc)ie, de lemn sau de metal, care asigură rigiditatea transversală a unei construcţii sau a unei părfi dintr'o construc{ie. CONTUR (Maf.) : Linia care mărgineşte o suprafafă. CONVECŢIA căldurii (Fiz.): Transmiterea căldurii printr'un corp lichid sau gazos, prin curenţi ai fluidului respectiv. Convecfia poate fi naturală (când părjile care se află în contact cu izvorul de căldură devenind mai calde, se dilată, devin mai pufin dense şi se ridică în sus, locul, lor fiind luat de por}iuni mai reci) sau forjată (când deplasarea curenfilor de fluid cald e produsă prin pompare, etci). CONVENABIL (Gen.) : Care convine, care e potrivit, proporfionaf, avantajos. CONVENŢIONAL 106 COORDONATE CARTEZIENE CONVENŢIONAL (Gen.): Ceeace rezultă dintr'o înţelegere dinainte stabilită. CONVERGENT (Maf.): Calitatea unui fascicul de drepte de a tinde către un acelaşi punct. CONVERGENTA (Mat.): t. Unire într'un punct. — 2. La o serie, proprietatea seriei de a admite o sumă determinată. CONVERTISÂRE 1. (Metl.): Operafia prin care un produs metalurgic, în stare de fuziune, este oxidat prin insuflare de aer şi fără folosire de combustibil. — 2. (El.): Transformarea curentului electric din alternativ în continuu, sau invers, cu ajutorul unor maşini electrice rotitoare. CONVERTISOR (Meii.): Cuptorul în care se produce operafia metalurgică de con-vertisare. ~ acid Bessemer (Metl.): Convertisor căptuşit cu cărămizi acide (silicioase), în care se , tratează fontele nefosforoase ■acide (silicioase). V. şi Bessemer, procedeul ~. ~ bazic Thomas (Mefl.): Convertisor căptuşit cu cărămizi de dolomifă, în care se tratează fontele fosforoase bazice. V. şi Thomas, procedeul ~. ~ electric (Elf.): Maşină electrică sau pereche de maşini electrice (motor elec--tric cuplat cu un generator electric), care transformă curent continuu în curent alternativ, sau invers. Ultimul tip e cel folosit la aparatele de sudură electrică. CONVEX 1. (Geom.): Calitate a unui arc de curbă fafă de un punct situat într'o parte a curbei opusă aceleia a punctelor -fa(ă de care arcul este concav. — 2. (FU.): Calitate a unui sistem optic (lentilă, grup de lentile alipife)v de a fi mai gros la ■centru decât la extremităţi. COOPERATIVĂ de consum (Econ.): Asociase de consumatori (salariaţi, fărani, muncitori, mici meseriaşi), care are ca scop aprovizionarea membrilor săi cu obiecte de larg consum, direct dela producător. Caracterul ei depinde de orânduirea socială în care există. In capitalism, repartizează o parte din profilul comercial către consumator — dar nu schimbă cu nimic caracterul şt mersul societăţii capitaliste. In regim socialist şi de democraţie populară ■are caracter socialist, constituind una dintre principalele forme de schimb între sat şi oraş şi un stimulent al comer)u|ui de Stat. ~ de producfie (Econ.): Âsocia)ie de mici producători (fărani, meşteşugari), al. cărei scop este de a produce în comun. Forma cea mai importantă este gospodăria agricolă colectivă. COORDONATE (Mat.): Numere care precizează pozifia unui punct fafă de un sistem de referinfă dat (sistem de axe, punct şi axă, sistem de plane, etc.). ~ astronomice (Astr.): Sin. Coordonate cereşti (v.). ~ carteziene (Maf.): In plan: două mărimi, x şi y, legate de un punct P din plan, care reprezintă respectiv distanta dela punctul O la punctul Pt (obfinut prin intersectarea axei x-lor cu o paralelă dusă prin P la axa y-lor), numită abscisa punctului ( = x), sau la punctul P2 (obţinui prin intersecta axei y-lor cu o paralelă dusă prin P la axa x-lor), numită ordonata punctului (= y), cu ajutorul cărora se determină în plan pozifia punctului dat P fafă de un sistem de două axe Ox şi Oy din acelaşi plan. O, punctul de intersecţie al celor două axe, este numit originea coordonatelor (fig. a şi c). In spafiu: trei mărimi x, y, z reprezentând cele trei distante dela originea O în phn ■ ■ in spaţiu Coordonate carteziene. la punctele obfinute prin intersecţia axai respective cu un plan ce trece prin punctul P, paralel cu celelalte două axe (fig. b şi d). COORDONATE CEREŞTI 107 CORHANiT şi cu ajutorul cărora se determină în spafiu pozi|ia punctului dat P fafă de un sistem -de trei axe. Dacă axele sunt perpendiculare între ele, coordonatele respective se numesc coordonate carteziene rectangulare (v. fig. a şi b). Dacă axele nu sunt perpendiculare între ele, coordonatele se numesc coordonate carteziene oblice (ffg. c şi d). ~ cereşti (Asfr.): Coordonatele aştrilor (stelelor şi planetelor) raportate la diferite sisteme de axe de referinfa. (= Coordonate astronomice).- ^ geodezice (Geod.): Coordonatele unui puncf de pe suprafaţa Pământului într'un sistem convenţional de a*e de coordonate, valabil într'o regiune limitată. ~ geografice (Geogr.): Longitudinea şi latitudinea unui punct de pe suprafafa Pământului. ^polare (/Vlaf.): Coordonate - ale unui punct, dinfre care una dă distanţa dela un o puncf fix (origine) până Ia punctul Coordonate polare, considerat, iar cea- O — originea coordonatelor; Jaltă, unghiul pe Ox—dreaptă fixă; P —punc-care dreapta care Iul; p — distanţa de origine; uneşte aceste doua © — unghiul cu axa fixă. puncte îl face cu o dreaptă fixă, aleasă convenţional şi care trece prin origine. COORDONATOGRAF (Topog.): Aparat cu ajutorul căruia se raportează pe foaia de desen un cadrilaj dat fafă de care se pot stabili grafic coordonatele plane ale oricărui puncf din cuprinsul desenului; este folosit mai ales la desenarea hărfilor topografice. COPAL (Chim.) : Răşina naturală asemănătoare chihlibarului, care se extrage din diverse plante tropicale. E întrebuinfaf la prepararea lacurilor de bună calitate. COPCĂ 1. (Consfr.): Bucată mică de tablă, îndoită, care serveşte la prinderea de asfereală a foilor de tablă, a plăcilor de ardezie, efc. — 2. (Pisc.): Gaură în ghiafa unui râu sau a unei bălfi, făcută penfru a se pescui sub ghiafă cu năvodul sau cârligul. COPLANAR (Mat.): în acelaşi plan. COPROL1T (Pefr.): Fosfat de calciu natural, provenit din pefrificarea excrementelor animalelor din era secundară; fin măcinat, se întrebuinfează ca îngrăşământ agricol. COPTURĂ (Mine): Bucăfi de roca, ameninţând sa cadă din perefii sau din tavanul unei lucrări miniere, sau din perefii unei cariere. COPTURIRE (Mme): Desprinderea copturilor. CORAL (M/nera/.): Mic animal marin, cu schelet calcaros, care trăieşte în colonii în mările calde. Scheletele coralilor alcă-tuesc bancuri şi recife în mările calde, formând chiar insule. (= Mărgean). CORD 1. (/nd. text.): Ţesătură cu urzeala formată din fire bine răsucite şi rezistente, şi cu bătătura din fire subfiri şi rare, care au numai rolul de a menfine- firele din urzeală. — 2. (Ind. cc.): Ţesătură folosită la fabricarea anvelopelor. — 3. (/nd. pief.): Cufit pufin curbat, cu lama teşită şi cu două mânere, folosit la îndepărtarea părului de pe piele la cenuşar. CORDAJ (M/ne): Deplasarea unei colivii de exfrâcfie într'o cursă complectă, dela un punct de pornire până la revenirea ei în acelaşi punct. în timpul necesar efectuării unui cordaj se includ şi timpii morfi pentru manevrarea vagonetelor. CORDlTĂ (Ch/m.): Exploziv preparat din nitroceluloză şi nitroglicerină. CORDON (Metl., Mş.): Făşia de mefal care desparte cele două caneluri vecine ale unui cilindru de laminor. ~ de telefonie (Elf.): Ansamblul de fire conductoare, izolate înfre ele şî împreunate, legate Ia diferite părfi conductoare ale unei fişe de telefonie. CORECTARE (H/dr.); Sin. Regularizare (v.). CORECŢIE de măsură (Fiz., Tehn.): Cantitatea care trebue adunată sau scăzută la rezultatul obfinut dintr'o măsurătoare, pentru a obfine valoarea adevărată a mărimii măsurate şi a compensa astfel erorile datorite, fie construcţiei instrumentului, fie operaţiei şi metodei de măsurare folosite. CORFĂ (M/ne): Colivie de extracfie (termen minier folosit în Transilvania). CORHĂNIT (Si/v.): Scoaterea buştenilor din masivul păduros, dela locul de do- CORINDON 108 - COŞ borîre şi până la locul de unde se poate începe transportul cu vehicule sau pe jilip. în U. R. S. S. corhănitul e mecanizat, fiind făcui cu tractoare. începând din anul 1951, se construesc în fără funiculare pentru cor-hănitul şi apropiatul materialului lemnos, reuşind astfel să se exploateze şi masivele cele mai greu accesibile. CORINDON (M/nera/.): Oxid de aluminiu, natural, cristalizat, aproape fot atât de dur ca diamantul. Datorită impurităţilor pe care le confine, este colorat diferit. Anumite varietăfi mai pure sunt folosite ca pietre preţioase (safir, rubin, topaz). Va- • rietăţile mai pujin pure, în special şmir-ghelul, sunt folosite ca abrazivi. CORINTIC, ordin ~ (Arh.); V. sub Ordin. CORMANĂ (Agr.); Lamă lată de ofel, puţin încovoiată, fixată de talpa plugului şi de bârsă, care răstoarnă şi mărunţeşte pământul tăiat de brăzdar. CORNIERĂ (Ie/in.); Bară metalică profilată, în formă de L, cu aripi egale sau neegale. Cornierele de ofel au dimensiuni standardizate. CORNIŞĂ (Arh.); 1. Element de construcţie arhitecturală, în fafadă, ieşit spre exterior din planul vertical al unui zid, şi menit să apere zidul de apele de ploaie. — 2. Mu-lură proeminentă, în interior, aşezată sub plafonul unei încăperi, deasupra unei uşi, unei mobile, etc. COROANĂ (Maf.): Suprafaţă plană cuprinsă între două cercuri concentrice. ^ de rulare (Mş., C. /.).* Şină circulară, pe care se rostogolesc rolele unei plăci învârtitoare. ~ diferenţiala (Mş.): Coroană dinfată, montată pe caseta satelifilor, la un autovehicul. Primeşte mişcarea dela motor prin pinionul de atac, şi o transmite roţilor prin caseta satelifilor. '■*' dinţata (Mj.): Partea periferica dinţată, a rofilor dinfate. • solară (As/r.): Stratul exterior al Soarelui, care poate fi observat în timpul eclipselor; are culoare albicioasă. COROLAR (Gen.): Propozifiune care rezultă ca o consecinţă directă a unei teoreme care a fost demonstrată. (=Conse-cinfă). CORONAMENT (Consfr.) : Partea superioară a unui cheu, a unui pereu, a unui zid de sprijin, a unei culee, a unui dig, efc„ alcătuită deobicei din piatră de falie. COROZIUNE 1. (Ch/m.); Acfiunea chimică sau electrochimică exercitată la suprafafa corpurilor, în special a metalelor, de către aer, umezeală, sau de către unele substanţe chimice de natura acidă, bazică» \ sau de săruri. — 2. (Geol.): Acţiunea de eroziune a apelor superficiale de şiroire, manifestată prin ^disolvarea rocelor uşor solubile (ex.: sare, gips, calcare). CORP, p|. Corpuri (Gen.); Tot ce are dimensiuni spaţiale. ~ aerodinamic (Av.); Corp de formă astfel determinată,. încât să opună o rezistenţă minimă la înaintarea lui prin aer. ~ de liferă (Poligr.): Lungimea dreptunghiului care formează piciorul literei. El determină mărimea tipului şi se exprimă în puncte tipografice. ~ de măcinare (Tehn.): Corp solid de dimensiuni şi forme variate (sferice, cilindrice, neregulate), care se introduce în morile cilindrice şi sfărâmă materialul de măcinat • prin ciocnire şi frecare. Cele sferice sunt* în general, de oţel şi se numesc bile, cele neregulate sunt, în general, de silex şi se numesc galefi. ~ negru (Fiz;): Corp a cărui putere absorbantă. este egală cu unitatea, pentru lumină de orice culoare. ^ compus, pl. Corpi compuşi (Chim.): Sin. Compus (v.). ~ simplu, pi. Corpi simpli (Chim,): Sin». Element (v.). CORPUS (Poligr.); Sin. Garmond (v.). CORUNĂ (Ind. /ar.); întreaga construcţie a acoperişului care se aşează pe podina casei şi care e formată din căpriorii sprijiniţi pe cosoroabă, îmbinaţi Ia coamă. CORUNCĂ (Expl. pefr.): Aparat de instrumentaţie folosit pentru prinderea şi extragerea prăjinilor de foraj,; a ţevilor de extracţie, a prăjinilor de pompă de adâncime cu tije şi, în general, a oricărui obiect de forma tubulară rămas în gaura de sondă. COŞ (Cons/r., Alş. ferm.): Construcţie sau organ de maşină, în formă de conductă verticală, prin care se evacuează gazele produse într'o ardere. Evacuarea, în urma căreia se COSECANTĂ 109 COTIGĂ realizează o reîmprospătare a aerului în Jocar, se face datorită tirajului. -COSECANTĂ (Maf.); Funcţie trigonometrică dată de expresia: cosec x=1/sinx (prescurtat: cosec). V. şi sub Linii trigonometrice.'' • COSINUS (Maf.): Cosinusul (prescurtat: cos) unui unghi esfe raportul dintre proiecţia pe un diametru, ales ca diamefru-origîne a| arcelor, a razei de cerc corespunzătoare extremităţii arcului subîntins de unghiul x şi dintre rază. Proiecţia este. •considerată pozitivă, când extremitatea ■arcului esfe cuprinsă în cadranul l sau /V ■faţă de diamefrul-orîgîne, şi negativă, când extremitatea arcului este cuprinsă în cadranul II sau III. V. şi Linii trigonometrice. COS1NUSOIDĂ (Maf.): Curba care reprezintă variaţia periodică a cosinusului în funcţie de unghi.. COSITOARE (Agr.): Maşină de lucru folosita pentru cositul furajelor; poate fi cu tracţiune animală sau mecanică. COSITOR (Chim.): Sin. Staniu (v.). cenuşiu (Chim.): Formă alotropică a •cositorului. (V. sub Staniu). COSITORIRE (Mef/.): Operafia industriala de acoperire a unui metal oxidabil, cu un strat subfire de cositor, mai pufin alterabil fa acfiunea oxidantă a agenţilor atmosferici. COSMIC (As/r., Fiz.): Ceeace se referă la Cosmos. COSMOGONIE (Asfr.): Ramură a Astronomiei care se ocupă cu naşterea corpu- ’ rilor cereşti. Acad. G. O. Schmidt a elaborat o teorie cosmogonica asupra naşterii Pământului, teorie care explică o serie de ■fenomene rămase nelămurite în cadrul vechilor ipoteze cosmogonice. în feoria -acad. Schmidt se arată că Pământul nu s'a rupt din Soare, ci s'a format din concentrarea particulelor cosmice. -COSMOGRAFIE (Asfr.): Ramură a Astronomiei care se ocupă cu descrierea Universului şî .cu studiul mişcărilor corpurilor cereşti. » . ■COSMOPOLITISM (Fi/os.): Ideologie reacţionara care urmăreşte renunţarea Ia suveranitatea naţională, indiferenţa fafă de •trecutul, prezentul şi viitorul patriei, ploco- ' ■nirea fafă de „cultura" burgheză, încercând să submineze ideea de superioritate a •culturii■ socialiste. Esfe expresia ideologică •a alianţei imperialiştilor din toate ţările, încheiată pe deasupra intereselor patriilor lor, penfru a apăra capitalul şi a întări lupta contra celor ce muncesc. Astăzi cosmopolitismul esfe temelia ideologică a expansiunii economice, politice şi militare a imperialismului american. Cosmopolitismul în ştiinfa şi tehnică se manifestă prin falsificarea adevărului istoric asupra priorifă-filor în domeniul marilor descoperiri, prin reclama făcută pseudoşfiinfei burgheze, prin ploconirea fafă de ştiinfa şi tehnica fărilor imperialiste. COSMOS (Asfr., Fiz.): Univers. COSOR (Agr.): Cufif cu lamă de ofel scurtă, pufin încovoiată şi cu vârful ascufit. Serveşte la executarea diferitelor altoiri, la tăierea cepilor şi la netezirea tăieturilor făcute cu ferestrăul. COSOROABĂ (Cons/r.): Grindă de lemn aşezată pe parfea superioară a unui zid, în lungul acoperişului, şi care serveşte drept sprijin pentru arbalefrierii fermelor. COT 1. (Tehn.): Tub curbat în arc de cerc, care are uneori la capete bridă, manşon sau filet. — 2. (M?.): Ansamblu constituit din două brafe, soli- , darizate cu câte un capăt de capetele în prelungire ale unui arbore întrerupt, şi dintr'un fus cu axa paralelă cu a arbore lui, solidarizat la celelalte capete ale bra-felor. -— 3. (Un//.): Unitate veche de măsură a lungimilor, echivalentă cu: 0,664 m în Muntenia; 0,637 m în Moldova; 0,680 m în Dobrogea. • COTĂ 1. (Maf.): Distanţa dinfre un punct şi un plan orizontal de referinfa. — 2, (Topog.): Altifudinea unui punct fafă de nivelul mării. — 3. (Desen): Dimensiunea indicată pe un desen. COTANGENTĂ (Maf.): Funcţie’ trigono- metrică dată de expresia: cfgx==1/tg,x (prescurtat: cfg). V. şi sub Linii trigonometrice. COTIGĂ (Agr.): Parfea plugului pe. care se sprijină capătul dinainte al grindeiului., Are formă de cărucior, cu două rofi,. de mărimi diferite, cu osie dintr'o .bucată sair 3 J Coi. t — fus; 2 — braje; 3 — arbore, COULOMB 110 CREMON din două bucă}i, pentru a permite reglarea orizontalităţii plugului. COULOMB (El.): Unitatea practică de sarcină electrică, egală cu cantitatea de elec-ricitate transportată de un curent constant de un amper într'o secundă (1 coulomb = 3X10° unîtăfi electrostatice). COVALENŢĂ (Chim.)-' Legătură chimică realizată prin punerea în comun a unuia sau a mai multor electroni de către fiecare dintre atomii participanţi. E mai stabilă decât electrovalenfa. COVEUNĂ (M/nera/.): CuS. Sulfura de cupru, naturală. E un minereu de cupru. COVERTĂ (Nav.): Puntea superioară a unei nave, numită şi punte de manevră. CP (Tehn.): Prescurtare pentru unitatea de măsură a puterii: cal pufere, egală cu 75 kgm/s. COWPER, aparaf ~ (Mef/.): Aparat de preîncalzit aerul, folosit la cuptoarele înalte. E| recuperează căldura gazelor de ardere, încălzind aerul insuflat în cuptor. (Se citeşte Cauper). CRABOT (Al?.): 1. Fiecare dintre dinţii de legătură ai unui cuplaj cu din|i folosit la automobile, în cutii de viteză, Ia blocări de diferenfiale, etc. — 2. întrfun atelier, manşonul cu doi sau trei dînfi, care poate fi cuplat cu manşonul pereche al cuplajului. CRACARE (/nd. pefr.); Operafie industrială prin care se obţin, din hidrocarburile grele ramase dela distilarea fractionată a fîteîutuî «, (ex.: motorina, păcura, asfalturile, etc.). hidrocarburi uşoare (gazele şi benzinele de cracare) şi reziduuri grele. Constă din descompunerea hidrocarburilor grele Ia temperaturi înalte, sub presiune sau în prezenta unor catalizatori, în instalaţii speciale. Cracarea este o invenfie a savanţilor ruşi, datorită lucrărilor lui D. |. Merideleev, . A. A. Letnîi, ing. Alexeev şi V. G. Suhov. CRĂIŢUIRE (Tehn.J: Sin. Crejuire (v.). CRAMĂ (Tehn.): Clădire în care se face vinificarea strugurilor. CRAMPĂ (Mine): 1. Ciocan minier de mână. — 2. Târnăcop minier. — (Termen din Valea Jiului). CRAMPON (C. f.): Piron cu care se fixează, pe traversă, şina de cale ferată. CRÂNG (Sf/v.): 1. Pădure tânăra crescută din lăstari.— 2. Regim forestier în care se face regenerarea pădurii prin lăstari ş» drajonî. CRAPODINĂ (M?.); Lagăr de capăt, superior sau inferior, cu axa verticală, folosit la construcţiile mecanice cu axe verticale sau cu pivoţi. CRATER de arc electric (E/f.): Scobitură care se formează pe electrodul pozitiv al unui arc electric alimentat cu curent continuu. ~ vulcanic (Ge-o/.): Deschizătură Crapodlna superioară, îr& largă în formă de capul pivotului, pâlnie, formată în a—arbore vertical; b—pî- partea superioară a vot; c — suport; d — len- unui COn vulcanic; tilă; e — bulon de fixare, este locul principal de ieşire a produselor solide, lichide şi gazoase, asvârlite la suprafaţă de erupţiile vulcanice. CREMALIERĂ (M?.): Bară dinţată care se angrenează cu o roata dinţată cilindrică* Cremalieră. I — roata dinfala; 2 — cremalieră. folosită la cricuri, Ia maşini-unelte etc. CREMENE (A^fnera/.): Varietate comună de opal, de culoare cenuşie, galbenă sau negricioasă, care formează concrefiuni în calcare silicioase. CREMON (Consfr.): Dispozitiv me- ^ talie care serveşte la închiderea cremon. unei ferestre sau a unei uşi pe care e fixat. E alcătuit din doua vergele în prelungire, care, prin învârtirea sau oscilarea unui mâner, se deplasează, în acelaşi timp, în sensuri opuse, cu câţiva cenţi- U i CREOLINĂ 111 CRIOSCOPIE metri în lungul lor, pătrunzând în partea de sus şi de jos a tocului uşii sau terestrei. CREOUN& (Chim Amestec de săpun şi ulei greu de|a distilarea - cărbunilor de pământ, care dă cu apa o emulsie stabilă, întrebuinfafa ca desinfectant. CREOZOT (Ch/m.).’ Lichid obfinut Ia distilarea gudronului de lemn (deobicei de fag), folosit Ia imbibarea cherestelei de brad sau de fag şi a traverselor de fag, penfru a împiedica putrezirea. CREOZOTARE (Tehn.) : Conservarea lemnului prin impregnare cu creozof. CREPINĂ (Consfr.); Sin. Sorb (v.).’ CRESTARE (Mef/.): Operafie de forjă, prin care se face o crestătura unei piese, cu ajutorul unei dalfe-ciocan. CRESTĂTURĂ de înfăşurare electrică (E/f.); Canal, acoperit sau descoperit, făcut într'o piesă metalica, penfru a introduce în el conductele unei înfăşurări electrice.,( = An-coşă). CREŞTERE sălbatică (ind. lemn.); Aspectul neregulat, în formă de valuri, pe care îl prezintă inelele anuale ale trunchiului, pe fefele unei piese de cherestea. CRETĂ (M/nera/.): Carbonat de calciu, natural, format dîn cochiliile unor animale marine foarte mici. Creta folosită penfru scris esfe sulfat de calciu. CRETACIC (Geo/.): Perioada geologica^a erei secundare (mesozoice), caracterizata prin depuneri de masive calcaroase. Se împarte în: Crefacic inferior, Cretacic mijlociu şi Cretacic superior. CREŢUIRE (Tehn.): Operafia de curăţire cu dalta sau cu ciocanul pneumatic, până la materialul sănătos, al locului defectelor din materialul unei piese, penfru a fi reparate prin sudură ( = Crăifuire). CREUZET 1. (Chim.): Vas făcut dintr'un material rezistent la căldura (porfelan, şa-motă, grafit, fontă, platina, cuarf, etc.), folosii pentru reacfii chimice ia temperaturi înalte, penfru calcinarea precipitatelor, etc. — 2. (Mef/.)-* Oală de grafit, de şa-motă, de amestec de argilă, silice şi grafit, etc., folosită pentru topirea metalelor în canfitafi relativ mici sau penfru anumite tratamente termice. — 3. (Ale//.): Bazinul dela baza unui cuptor înalt, a unui cubilou, efc., în care se adună metalul topit, obţinut în procesul metalurgic respectiv. CREZOL (Ch/m.): CH3CflH4OH. Lichid cu proprietăfi asemănătoare fenolului. E întrebuinţat ca desinfectant. CRIB (Consfr,): Construcfie de lemn, de zidărie sau de metal, executată în albia unui râu, penfru protecţia unui sorb. CRIBLURĂ (Drum.) : Piatra dura, sfărâmată mărunt, în granule poliedrice, cu raportul dinfre grosime, lafime şi lungime standardizat la minimum 1:2:3, şi sortată după dimensiuni standardizate, respectând regula celor două treimi (v.). Dimensiunile criblurii variază dela 3*"25 mm, după sort. Se înfrebuînfează Ia executarea îmbrăcă-mintelor rutiere de tipul macadamului. CRIC (A-I?.): Aparat simplu, folosit pentru ridicarea, prin împingere, a greutăfilor; sunt mai mulfe feluri de cricuri: cric cu cremalieră, cric cu pârghie, cric hidraulic, efc. CRICURĂ (Me//.);Ciă-pătură mică (îngustă şi scurtă), la suprafafa unei piese de ofel şi care poate apărea la turnare, la forjare, la tratamente termice. Asemenea crăpături nu sunt periculoase şi pot fi eliminate prin laminare sau prin aşchiere. (= Fisură superficială). CRILĂ (Pisc.): Fie* Cric cu cremaliera. care dinfre cele două parfi laterale ale unui năvod. CRIOHIDRAT (Ch/m. f/z.): Substanţă obţinută prin răcirea unei solufii în apă, la o temperatură mai joasă, decât punctul de solidificare al apei. Cristalizează cu apă de cristalizare în moleculă. E un eufecfic al subsfanfei disolvafe, cu apa. CRIOHIDRATIC, puncf ~ (Ch/m. fiz.): V. Punct criohidratic. CRlOLIT (Mineral.): Na3AlF6. Fluorură de sodiu şi aluminiu, naturală. E folosit ca fon-dant la obţinerea prin electroliză a aluminiului din bauxită. CRIOSCOPIE (Ch/m. f/z.): Metodă de determinare a greutăfii moleculare a une> CRIPTOGAME 112 CROCODIL subs)an)e prin măsurarea coborîrii punctului de solidificare al unei solujii a substanţei respective fa(ă de acela al solventului pur.5 CRIPTOGAME (Bol.): Unul dintre cele două grupuri (celălalt fiind fanerogame) în care se împart plantele; cuprinde plan--tele inferioare. Se caracterizează prin lipsa de flori. Cuprinde: ferigele, muşchii, ciupercile, algele, etc. CRISOCOL (Mineral.): Silicaf de cupru hidrataf, natural, care se găseşte în pălăria zăcămintelor cuprifere. E un minereu de cupru. CRISOFENINĂ (Chim.): Colorant azoic galben, rezistent la lumină şi la alcalii. CRISOIDINĂ (Chim.): Colorant azoic, bazic, galben, întrebuinfat la vopsirea bumbacului, a lânii, a hârtiei şi a pieilor. CRISTAL 1. (Fiz.): Corp în stare solidă care are o structură internă în formă de reţea, ţi o formă geometrică regulată poliedrică. Aproape toate substanţele cristalizează în una sau în mai multe forme cristaline bine definite. — 2. (Ind. st. c.): Sticlă groasă, foarte transparentă şi strălucitoare, ■folosită în construcţie, la confecţionarea aparatelor de laborator, a obiectelor de ornament, etc., fabricată deobicei pe bază de carbonat de potasiu în loc de carbonat de sodiu, ca la sticla obişnuită, cu -adaus de săruri de plumb. ~ de stâncă (Mineral.): Formă naturală, cristalizată, pură, a silicei. ~ mlxl (Fiz.): Cristal în a cărui rejea intră atomi sau ioni ai mai multor componenţi, care pot da solujii solide. CR1STALINITATE (Pefr.): Gradul de cristalizare al unei roce eruptive. CRISTALIT (Fiz.): Cristal de dimensiuni ■foarte mici, numai cu anumite proprietăţi-1 ale cristalelor; reprezintă o stare intermediară între starea amorfă şi cea cristalină. CRISTALIZARE (Fiz.): Trecerea unei substanţe din stare necristalizată în stare cristalizată. ~ (rac)ionată (Fiz.): Separarea prin cristalizare a unui amestec de substanţe di-solvate, folosind diferenţa lor de solubilitafe într'un solvent. CRISTAUZOR 1. (Chim.); Vas de laborator sau aparat industrial folosit pentru cristalizarea unei substanfe din solufie de ex., aparatul folosit în industria petrolieră pentru răcirea, până la cristalizare, a distilatelor parafinoase, pentru a ob|ino parafina. CRISTALOGRAFIE (Fiz.): Disciplină care se ocupă cu studiul cristalelor din punctul ide vedere a| formei lor (cristalografie geometrică) şi al proprietăţilor lor fizice (cristalografie optică). CRISTALOID (Chim. tiz,): Substanţă care, fiind în solujie, poate frece prinfr'o membrană de pergament; e deci o substanţă care nu formează o solujie coloidală. CRISTOBALIŢ (Mineral.): Una dintre formele cristaline ale silicei. CRITERIU (Gen.): Una sau mai multe proprietăţi, a căror existentă este suficientă pentru a permite să se deosebească un lucru de altele, sau să se recunoască dacă există sau nu o stare de fapt. CRITICĂ, sfare ~ (Chim. fiz.): V. Stare critică. CRIVAC (Mine): Instalaţie, folosită pe vremuri, alcătuită dintr'o tobă verlicală acţionată de mai mul|i cai şi pe care se poate înfăşură un cablu pentru extragerea sării din mină. CRIVALĂ (Ind. far): fT Unealtă de lemn, în formă de cleşfe, folosită de dulgher pentru fixarea pieselor de lemn în timpul prelucrării. CROCHIU (Tehn.): Desen sumar în creion, executat cu mâna liberă, al unei opere arhitecturale, tehnice, etc., sau care reprezintă configuraţia unui teren. CROCODILI. (Elf.): Bornă cu fălci articulate pe un ax, CrivalS de dulgher, şi cu -resort de calare, folosită pentru legături electrice provizorii la instalafii mici (de ex. în radiofonie, la acumulatoare). — 2. (C. I.): Dispozitiv de comandă automată pentru semnalizarea pe locomotiva unui tren în mers, a pozifiei semnalelor de acoperire a liniei, alcătuit dintr'o placă metalică aşezată între şine în fata unui semnal de protecfie, şi legată CROM 113 CRUPON într'un' circuit electric de., cale, întrerupt ;prin releurile semnalului de protecfîe. Când ‘-semfialul^e în poziţia de oprire, releul închide circuitul de cale şi printr'un dispozitiv montat pe locomotivă, acţionează •fluierul locomotivei. ■CROM (Chim.): Cr. Element; gr. at. 52,01; *nr. at. 24. Metal alb, dur, asemănător cu -fierul, cu p. t. 1615°; gr. sp. 4,8. Se gă-.-seşfe sub formă de cromit. E folosit la fabricarea oţelului inoxidabil şi pentru cro-mare. Unele săruri de crom sunt folosite fin vopsitorie şi în tăbăcărie, CROMARE (Mef/.)*' Depunerea, pe suprafaţa unui metal, a unui strat-subţire de crom, pentru ca piesa să devină rezistenfă fa coroziune. Depunerea se face prin electroliză dintr'o soluţie de acid cromic. ansp.J; Sin. Bascu|ator(v.). — 2. (M?.): Pâr- ghie care comandă mişcarea unei supape In distribuţia- unui motor cu ardere internă, cu supape suspendate. CULCUŞ 1. (Geo/.): Grupuri de strate sedimentare situate dedesubtul unui zăcământ de roce sau de substanţe minerale.— 2. (Al/ne): Suprafaţa inferioară de separaţie dintre un zăcământ de roce sau de minerale utile şi rocele sterile (de dedesubtul lor). Cu|bu|or ac(|ona| direc, CULEE (Consfr.): Fie- de camă. care dintre cele două a —culbujor; b—arbore picioare de pe maluri . cu came. ale unui pod; ele consfifue reazimele extreme ale podului. CULISĂ (Alş.): Bară dîn distribuţia exterioară a locomotivelor cu sisteme de distribuţie cu sertare şi fără bare de ghidare, care serveşte Ia schimbarea sensului de mers a! locomotivei şi la variaţia gradului de admisiune al aburului în cilindri. CULME (Topog.): Linia celor mai înalte puncte â]e unui munte sau ale unui dea). CULMINAŢIE, pune! de ~ (Asfr.): Punctul cel mai înalt (adică cel mai apropiat de zenit) pe care îl atinge un astru pe bolta cerească. CULORI complimentare (Fiz.): Doua culori din amestecul cărora rezultă culoarea albă. Celor trei culori fundamentale: galben (galben ca iămâia), roşu (purpuriu), albastru (albastru-verzui),le corespund culorile complimentare: violet (roşu + albastru), verde (galben+albastru), portocaliu (roşu+gal-ben); în cazul fiecărei culori, culoarea complimentară ei este formată din amestecul celorlalte două. primare (Fiz.): Roşu-portocaliu, verde şi violet-albăstrui; prin combinarea acestora în proporţii convenabile, se obţine orice culoare. CULTIVATOR (Agr.): Maşina agricolă care, serveşte la prelucrarea pământului „după arături, în vederea fărâmiţării, afânării, amestecării şi nivelării acestuia, cum şi a extirpării rădăcinilor de burueni. CUMPĂNĂ (Constr.): Instrument pentru verificarea aşezării orizontale sau verticale a unUi obiect, a unui zid (de ex. nivelă cu, bulă de aer, fir cu plumb). CUMPĂNA apelor (Hidr.): Linia care desparte două bazine de alimentare ale unor râuri apropiate. CUMULUS (Meteor.): Tip de nori groşi, de culoare alba, cu aspect de ghemotoace de vată. Sunt nori de timp frumos. Apar dimineaţa şi dispar către seară. CUNEIFORM (Gen.) : Calitatea unui corp de a fi în formă de cui. CUNETĂ (Hidr.): Mică albie sau jghi^b amenajate în radierul unui canal de secţiune mare, pentru a-i uşura scurgerea apelor la debite mici. CUNICULTURĂ (Zoot.): Creşterea iepurilor de casă şi îmbunătăţirea rasei lor» (= Cuniculiculfură). CUPĂ (Tehn.): Piesă de metal, în formă de vas, care, fiind fixată pe un elevator, serveşte la ridicarea cerealelor, a pământului, a pietrei, etc. (=Godeu). , CUPELĂ (Mef/.): Vas confecţionat dintr'urv material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prin cupelaţie. CUPELAŢIE (Meff.): Operaţia de extragere a argintului, eventual în aliaj cu aurul şi cu alte metale nobile cu care se gasea în minereu, dintr'un minereu de plumb ar-genfifer, prin oxidarea plumbului sub acţiunea unui curent de aer cald. Operaţia se face în cupele, într*un cuptor cu flacără reflectată. CUPLĂ 116 CUPRU CUPLĂ (Tehn.): Piesa de legare din aparatul de 1rac)iune dinfre două vehicule de cale ferată. CUPLAJ 1. (Tehn.): Acuplaj. — 2. (Elf.): Dispozitiv demontabil de legare înfre două circuite electrice. CUPLARE (Mş.): Operafia prin care se realizează legarea celor două părfi ale unui mecanism de cuple sau de cuplaj. ( = Acuplare). CUPL&TOR (Mine): Lucrător minier însărcinat cu cuplarea vagonetelor penfru formarea trenurilor de mină. ' ' CUPLU (Mec.): 1. Sistem de două forfe egale, antiparalele, care acţionează asupra unui corp. Când forfele sunt în prelungire cuplul este nul. Când ele nu sunt în prelungire, efectul lor este producerea unei mişcări de rotafie. — 2. Suma momentelor statice ale unui cuplu de forfe, în raport cu un punct oarecare, oriunde s'ar găsi acesf punct. ~ de frânare (Al;.): Cuplu rezistent aplicat unui sistem în mişcare, deobicei cu ajutorul unei frâne, penfru a învinge cuplul motor. ~ magnetic asfafic (Fiz.): Dispozitiv de magnefi folosit în galvanometre astatice. ~ motor (Mş.): Cuplu sub acfiunea căruia lucrează un corp sau un sistem de corpuri, sau care e exercitat de acest corp sau sistem de corpuri. termoelectric (E/f.): Două fire de metale diferite, unite într'un puncf. Dacă se închide circuitul şi se încălzeşte locul de unire al celor două fire, în circuif ia naştere un curent electric, care poate fi măsurat cu un galvanometru şi a cărui intensitate depinde de temperatura de încălzire. Măsurând această intensitate, se poate determina temperatura. Este folosit la măsurarea temperaturilor. CUPOLĂ (Arh.): Consfrucfie executată din zidărie, din metal, etc., asemănătoare bolfii, destinată să acopere o încăpere cu secţiunea în plan circulară, pătrată, sau de forma unui poligon regulat. • ~ de gaze (Geo/., Mine): Partea superioară a unui orizont petrolifer, în care Cuplu de forfe. F, F' — forje; P, P'— puncte de aplicaţie. Cupolă de gaze. F «— falie; S — sare; î — cupolă de gaze; 2 — zonS de fijei; 3 — zona de apa; 1-2 şi 2-3 — zone de fransijie. se acumulează numai gaze, din cauza densităţii lor mai mici decât a ţiţeiului şi a apei de zăcământ ( = Gascap). CUPRIC (Chim.): Termen folosit pentru compuşii cuprului bivalent. Cei mai mulfi dintre compuşii comuni ai cuprului sunt săruri cuprice. CUPRIT (Mineral.)-' CusO. Oxid de cupru, natural. E un minereu de cupru. CUPRONICHEL (Mefl.): Aliaj de cupru şi nichel, care se poafe forma în orice proT porfie, cele două metale fiind complect solubile unul în celălalt. Ex.: constantan, metal monel, nichelină, etc. CUPROS (Chim.): Termen folosit pentru compuşii cuprului monovalent. CUPRU (Chim.): Cu-,Element; gr. at. 63,57; nr. at. 29. Metal roşu cu p. t. 1 084°, gr. sp. 8,95. E foarte maleabil şi ductil şi e cel mai bun conducător de electricitate, după argint. Nu e atacat de apă sau de abur. Se găseşfe în sfare nativă şi sub formă de cuprit CuaO, calcozină Cu.S, calcopirită CuFeS2. Deobicei se extrage din sulfuri, prin prăjire şi topire cu nisip, îndepărtându-se astfel fierul şi impurităţile volatile şi obfinându-se unamestec de oxid şi sulfură de cupru. Acesta este încălzit într'un cuptor cu reverberafie, dând cupru, care esfe apoi rafinat prin diferite metode. E întrebuinfat în cazangerie, pentru conductoare electrice, penfru galvanoplasfie şi în numeroase aliaje, de ex. bronz, alamă, manganin, constantan, etc. (= Aramă). CUPTOR 117 • CUPTOR CU CREUZETE FIXE CUPTOR (Tehn.): Instalaţie de încălzire a unui materiali în care acesta este supus, în cursul încălzirii sau după încălzire, unor transformări fizice, chimice sau fizico-chi-mice. Cuprinde, în principal, una sau mai multe încăperi, în care se efectuează operaţia, o sursă de căldura cu anexele ei, aparate de control şi instrumente de măsură. încălzirea se poate face cu ajutorul unui grătar, unui arzător, unui injecior, sau electric. Materialul poate fi încălzit în contact cu aerul '(staţionar sau. în circulaţie), în gaze de protecţie pentru a se evita contactul cu oxigenul din aer, sau într'o baie lichidă pentru a obfine astfel o temperatură uniformă, o încălzire rapidă şi fără contact cu aerul. După operafia Ia care e supus materialul, se deosebesc cuptoare de încălzire, de topire, de tratamente termice, de uscare, de tratamente chimice. ^ ~ continuu (/nd. cimt): Cuptor în care arderea se face fără întrerupere, materia prima fiind introdusă pe la partea superioara, iar produsul ars scofându-se la partea inferioară. La ciment, cuptorul este fie înclinat şi rotativ, fie vertical şi fix; la var, el esfe numai vertical şi,fix, având grătar mobil. ~ cu arc elecfric (Tehn.): Cuptor în care căldura este produsă de unul sau de-mai mulfe arcuri electrice, stabilite între electrozi, sau între electrozi şi materialul de topit. ~ cu creuzet basculant (Tehn.): Cuptor de topit care poate fi răsturnat în jurul a două fusuri orizontale. E folosit în special ia turnatul bronzului (v. fig., pag. 118). Schemă de cuptor cu arc elecfric trifazat, arcul fiind stabilit înfre electrozi şl bale. a — gură de golire; b — bale; c — ujă de Încărcare; d~ bolta; e—electrozi; s — tălpi; f—rigolă-de nisip; w — cuvă. ~ cu creuzete.fixe (Tehn.); Cuptor^de topit în care materialul nu vine în contact Cuptor continuu, rotativ, pentru ciment. 1 — pâlnie de încărcare; 2 — pâlnie de evacuare; 3 — separator de pulbere; 4 ~ epurator de gaze; 5— Intrarea aerului de combustie. CUPTOR CU MUFLĂ 118 CUPTOR CU REVERBERAŢIE cu combustibilul, cu gazele de ardere sau cu aerul- de combustie. E folosit pentru Cupfor cu creuzet basculant, a — creuzet; b — jghîab; c — pârghie de basculare; d — contragreutate; e—manta de tablă; f — fus; g — cărămidă refractară. metale care se pot oxida sau volatiliza, de ex. bronz, aluminiu, oţeluri speciale. Creu- Cuplor cu creuzete fixe, cu gaze. a"— laborator; b •— vatra; c — creuzete; d — bolta mobila; e — arzătoare de gaze; / — canale de aer;.: g*— canale de gaze; h — recuperatoare (preîrtcăl-zifoare) de aer; V—recuperatoare (preîncălzlfoare) de gaze; j — dale. zetul (de argilă refractară, grafit, etc.) se introduce într'o cameră căptuşită cu cărămidă refractară, care e încălzită din exterior. pot închide pentru a izola materialul da combustibil sau de gazele de ardere. Cuptor cu muflă. 1 — muflă; 2— injector de păcură; 3 — coş; 4—clapă de reglare a tirajului; 5 — muflă de recoacere; 6—căptuşeală refractară. ~ cu reverbera|ie (Tehn,): Cupfor de topit, în care materialul nu ajunge în contact cu combustibilul, ci numai cu gazele de ardere. Are acoperişul boltit, astfel Cuptor cu reverberajie, 1 — focar cu cărbuni; 2 — canal de fum; 3 — boltă de cărămidă refractară; 4—laborator; 5 — vafră; 6 — coş; 7 — clapa pentru reglarea tirajului; 2—metal topit; 9 —- Jghîab de evacuare a metalului topit. încât gazele de ardere să fie îndreptate asupra materialului. încălzirea se face atât ~ cu muflă (Tehn.): Cuptor în care direct, prin contactul cu gazele de ardere, materialul se introduce în cutii (mufle) cât şi prin radiere din acoperişul boltit, construite din material refractar, care se care e căptuşit cu cărămidă refractară. CUPTOR CU REZISTENŢA 119 CUPTOR DE PRĂJIRE ~ cu rezislenfă (Tehn.): Cuptor elecfric încălzit prin căldura produsă la trecerea unui curent electric prin rezistente de introduce într'o încăpere alungită (vatra). Poate fi încălzit cu combustibil, şi în acest J Cuptor cu creuzet, cu rezistentă, creuzet? b plefre-suport; c —rezistenfă de fncălzlre; d protecţie termolzolantă; e — cuvă cu orificiu de evacuare, în caz de neetanşeifate; fî— capacul gurii deaîncSrcare; g — ax de basculare. sârmă sau de bandă metalică. Poate fi un cuptor cu camere, cu muflă, cu vatră, cu cubilou, etc.' E folosit pentru topit sau încălzit. Prezintă avantajul că permite o reglare uşoară a temperaturii. ~ cu valfă (Tehn.): Cuptor orizontal, folosit în metalurgie, în care materialul se T T - Schemă de cupfor cu vatră, a •— material refractar; b — capac refractar; c—vafră; d — rezistenţă electrică; e — laborator; f — guri de •curgere. caz flacăra circulă în lung, sau cu o rezistenţă electrică aşezata imediat sub boltă. ^ de degazeîficare (Tehn.): Cuptor în care se introduc retortele penfru degazei-ficarea (distilarea) cărbunilor, la producerea cocsului, sau pentru degazeificarea lemnului şi altor materiale organice. ^ de inducţie (Tehn.); Cuptor elecfric în care căldura e produsă 'prin curent) electrici induşi în materialul din cuptor. Se foloseşte penfru topire, încă|zire> efc, ~ de prăjire (Mef/.); Cuptor în care se introduce minereul (alcătuit din sulfuri sau din carbonafi), în amestec cu combustia bilul (care, în cazul sulfurilor bogate în sulf, poate fi însuşi sulful din minereu), pentru a ob|ine oxizi metalici (v. fig,, pag. 120). Schemă de cuptor de Inducţie, cu fier. a — mjterlal refractar; b.•—manta de tablă; c—capacul cuptorului; d — reţea electrică; e—căptuşeală fundului; f — .gură de evacuare; g — Inele de topire; h — întreruptor; r — transformator de reglare; u—bobină primară. CUPTOR DE PUDLARE 120 CUPTOR TUNEL ~ de pudlare (Ale//.): Cuptor cu reverberaţie, în care se produce afinarea ofe- Cuplor de prăjlre a blendel. a —. raffurî; b—focar? c — gură de îndărcare a blendel; d — guripentru mutarea materialului; e— guri pentru scos materialul prăjit; f — camere pentru depozitarea prafului de SOj înainte de a fi folosit la prepararea SO4H2; g — căptuşeală refractară; -> drumul aerului şi al gazelor de ardere. Cuptor de pudlare. a — laborator; b — boltă de cărămida refractară; c — vatră; d — focar; e — prag; / — vatră anterioară; g —• canal de fum; h *— coş; I — gură de încărcare şi descărcare; r — canale de răcire cu apă. lului, izolat de combustibil, obfinându-se astfel un ojel cu un confinuf mic de carbon. V. şi Pudlare. -- ~ elecfrîc (Mef/.): Cuptor încălzit electric. Poate fi cu rezistenfă, cu arc sau de inducfie. ~ înalt (Mef/.).' Cupfor de forma unui turn, folosit pentru obfinerea fontei prin topirea minereurilor de]oxid de fier amestecate cu combustibilul, cu un fondant şi, eventual, cu diferite adausuri. Cuptorul înalt e construit din cărămizi refractare, îmbrăcate cu plăci metalice. Partea inferioară e cilindrică şi se numeşte creuzet; deasupra, se află o parte tronconică, numită etalaj, care se continua cu o alta por|iune, invers tronconică, numită cuvă, care se îngustează în sus, terminându-se cu gura de încărcare. Pereţii etalajului şi ai creuzetului sunt răcifi cu apă. Creuzetul are, la partea superioară, un orificiu de scurgere a sgurîi şi, la partea inferioară,, un orificiu pentru scurgerea fontei. Materialele se introduc prin gura de încărcare^ în proporjii bine stabilite şi în următoarea-ordine: combustibil, minereu, fondanji şi eventual materialele de adaus; întreaga încărcătură se numeşte şarjă. Cuptorul înalt* trebue să fie plin cu materiale şi se menţine în această stare, întroducându-se mereu materiale prin gura de încărcare. Aerul de ardere, preîncălzit în cowpere, e introdus, cu ajutorul unor maşini suflante, la partea-superioară a creuzetului. Uneori, în loc do minereu de fier curat, se poate introduce-în cuptorul înalt un amestec de minereu de fier şi fier vechi; combustibilul e în genera! cocsul, iar pentru fonte de calitate superioară se întrebuinţează uneori mangal; fondantul întrebuinţat în mod curent est& carbonatul de calciu şi are rolul de a determina o anumită temperatură de topire a sgurii şi de a uşura procesul din cuptorul înalt; materialele de adaus au rolul de a da anumit© calităţi fontelor (cel mai obişnuit material de adaus e minereul de mangan). Cocsul se aprinde prin curentul de aer /ierbinte, care e insuflat la o temperatură de 500 ••• 800°; se formează oxid de carbon care reduce oxidul de fier în fier; în acelaşi timp carbonatul de calciu se descompune, datorită căldurii, în bioxid de carbon şi oxid de calciu; acesta dii> urmă se combină cu impurităţile din minereu şi formează sgura. ( = Furnal). ~ Martin (Metl.): Cupfor cu reverberafie, folosit pentru afinarea oţelului pe vatra, V. şi Martin, procedeul ~ rotativ (Ind. cimf.): V. sub Cupfor continuu. ~ funel (/nd. sf. c.): Cupfor continuu de forma unui funel, în care produsele ceramice, încărcate în vagonefe, sunt deplasate în timpul arderii dela gura de intrare Ia cea de ieşire a cuptorului. Cuptorul are o zonă de preîncălzire a materialului, una de ardere şi una de răcire. E folosit îr» special la arderea porţelanului, a faianfei, etc. Instalafie de cuptor înalf. a— vagon cu descărcare automata; b— acumulator da minereu; c — elevator electric (ascensor înclinat); d — bane pentru minereu; e— platformă da încercare; f — încărcător automat al cuveî; g — cuva cuptorului; h — conductă de aer cald; h'—orificiu de introducere a aerului cald; i — etalajul cuptorului» k — creuzetul cuptorului; I — orificiu pentru sgură; m — orificiu pentru scurgerea fontei; n — epurator de gaze; o — registru (clapă obturatoare) de aer cald} p — oală pentru sgură; p' —- oală pentru fontă topită; q — registru (clapă obturatoare) pentru aer rece; r — registru (clapă obturaloare) pentru gaze arse; s •—canal de evacuare â gazelor arse; / — conductă de aer rece; V — conductă de gaze; u — maşină suflantă; v;—registru (clapă obturatoare) pentru gaze; w — aparat de preîncălzll aerul (Cowper); z —- fundaţia cuptorului înalt. CUPTOR iNALU 121 CUPTOR INALT UPTOR WATER-JACKET 122 CURENT DE INDUCŢIE ~ wafer-jackef (Me//.): Cupfor cu răcire prin circulaţie de apă înfr'o manta metalică dublă (water-jacket) care căptuşeşte fundul. Cuptorul e folosit la topirea şi reducerea oxizilor metalelor neferoase, cu cărbune incandescent amestecat cu minereul. CURĂŢITORIE de cereale (/nd. a/im.).’ Instalaţie alcătuită din unul sau din mai multe aparate sau maşini (site, aspiratoare, trioare, aparate magnetice, perietori,cicloane, etc.)» cu ajutorul cărora se executa operaţii pentru curăţirea cerealelor, la silozuri, la mori, |a fabrici de bere, etc. fn aceste instalaţii se îndepărtează corpurile străine (pământ, pietricele* bucăţele de fier, etc.) şi corpurile care aderă la grăunte (praf, coaja grăunţelor, vârfurile boabelor de orz, etc.)» CURBĂ (Fiz., fehn,): Linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile, trecute una în abscise şi cealaltă în ordonate. Ex.: curbă de absorpţie, curbă batimetrică, curbă de nivel, etc.. ~ algebrică (/Via/.): Curbă ale cărei puncte au coordonate care satisfac o ecuaţie algebrică. ~ alt.mefrică (Topog.): Curbă de nivel alfimefrică. V. sub Curbă de nivel. ~ caracteristică (F/z., Tehn,): Sin. Caracteristică (v.). ~ de nivel (Geod.): Linia care uneşte punctele scoarfei terestre de egală cotă faţădeelipsoidul de referinţă; se deosebesc: a) curbă de nivel alfimefrică, acea linie care uneşte punctele de egală altitudine ale formelor de relief ale uscatului, şî b) curbă de nivel batimetrică sau curbă batimetrică, acea linie care uneşte punctele de egală adâncime ale reliefului fundului mărilor şi oceanelor.] ~ granulometrică (Consfr.): V. Granulo-metrică, diagramă CURBIMETRU (Topog.): Instrument cartografic pentru măsurarea pe hartă a distantelor dealungul liniilor de comunicaţie, etc. CURBURĂ (Mat.): Inversul razei de curbura într'un puncf al unei curbe. CURCUBEU (F/z.); Arc colorat produs prin refracfia şî reflexia internă a luminii solare în picăturile de apă aflate în aer, vizibil numai în partea opusă Soarelui. CUREA de transmisie (M?.): Bandă continuă, flexibila, cu ajutorul căreia se poate transmite mişcarea de rofajîe şi puterea corespunzătoare, dela un arbore la altul, prin intermediul roţilor de curea. Curea cu rofl de conducere. 1 — roata conducătoare; 2 —- roafS condusa; 3 — brâuf conducător; A—brâul condus; 5 — roafă de conducere cu ax reglabil. CURENT (Mec.): Fluid în mişcare fafă de un sistem dat. ~ alternativ (El.): Curent electric a cărui intensitate, după ce a atins o valoare maximă înfr'o direcţie, descreşte, apoi îşi schimbă sensul şi atinge aceeaşi valoare maximă în direcţia opusă, acest ciclu repe-tându-se continuu. Numărul acestor cicluri pe secundă consfifue frecventa curentului. ~ alternativ monofazat (El.): Curent alternativ care circulă prinfr'un circuit astfel, încât în fiecare moment intensitatea curentului care intră printr'o bornă să fie egală cu intensitatea curentului care iese prin cealaltă. ~ alternativ trifazat (El.): Sistem de curenţi alternativi de aceeaşi frecvenţă, având un defazaj constant între ei şi care circulă prin trei circuite monofazate, acestea putând avea eventual conducte comune. Dacă circuitele nu au puncte comune, sistemul se numeşte necafenat şi are şase conducte, iar dacă circuitele au puncte comune, sistemul se numeşte cate-nat şi numărul conductelor e mai mic (trei sau patru). Dacă amplitudinile celor trei intensităţi şi defazajele dintre ele sunt egale, sistemul se numeşte simetric, altfel se numeşte nesîmetric. Creatorul tehnîcei curenţilor alternativi, trifazaţi este M. O. Dolivo-Dobrovolschi. continuu (El.): Curent electric care are un singur sens, şi a cărui intensitate nu prezintă variaţii periodice. ~ de inducţie (E/.): Curent electric datorit tensiunii electromotoare de inducţie. (= Curent indus). CURENT ELECTRIC 123 CUTIE DE FORMAT '•»' elecfric (El.): 1. Curent formaf din sarcini electrice în mişcare. —,2. Intensitatea curentului electric. , ^ indus (Ei.): Sin. Curent de inducţie (v.). teluric (El.): V. Teluric, curent ^ CURENŢI elecfrici turbionari (Ei.): Curenţi de inducţie care iau naştere în interiorul părţilor de metal ale electromagnefilor şi ale altor aparate electrice. Asemenea curenţi cauzează o pierdere de energie importantă, când se produc în piesele masive ale generatoarelor sau ale motoarelor electrice. ( = Curenţi Foucault).’ ~ elecfrici vagabonzi (El.): V. sub Teluric, curent • Foucault (Ef.); Sin. Curenţi electrici turbionari (v.). CURGERE (Rez. maf.): Deformarea plastică a unui material sub o sarcină constantă, dincolo de limita de elasticitate, ' CURIE (Fiz.): Unitate de măsură a. radioactivităţii, egală cu cantitatea de substanţa radioactivă a care emite pe secundă acelaşi număr de particule a ca un gram de radiu. (3.72.1010). puncf ~ (Magnf.): Temperatură deasupra căreia un corp feromagnetic devine paramagnetie. CURlU (C/iim.): Cm. Element; nr. at. 96. Element transuranic artificial, trivalent, obţinut în ciclofron. CURSĂ (Aline): Deplasarea unei colivii de •extracţie dela nivelul de încărcare la acel al rampei de descărcare sau invers. ~ a pistonului (Mş.): Lungimea drumului parcurs de un piston în cilindru, între cele douăspuncte moarte. CURSIVE (Po/igr): Caractere de literă înclinate spre dreapta, care imită scrisul de mână. curent. (= Italice). CURSOR (Tehn.): Piesa mobila, care luneca pe o şină, pe o glisiera, pe o riglă gradată, efc. CUŞAC (Tehn.): Piesă de lemn, lungă, prismatică, mai subţire decât grinda, folosita în construcţii. (= Riglă). CUSĂTURĂ (Mef/.): Linia de împreunare, prin nifuire sau prin sudare, a două table metalice. CUSINET (M$.): Piesă de formă cilindrica sau formată din două părţi semiciiindrice, care face parte dintr'un lagăr şi vine în contact direct cu fusul. E format din două ‘ părfi: corpulcusinetului (deobicei de bronz) şi căptuşeala cusinetului (confecţionată Cusinet de osie pentru vagoanele de marfa, f — cusinet cu corpul de fonfă; 2 — cusinet cu corpul de bronr roju; a — corpul cusinetului b — mefal de anllfricfiune; c — prindere în coadă de rândunică. ... dintr'un aliaj anfifricfiune); la suprafafa căptuşelii se găsesc şanţurile de ungere; CUTĂ geologică (Geo/.): Cufă a stratelor . de roce sedimentare din scoarţa Pămân-’ ii, provocată de împingeri laterale. E Secfiune transversală printr'o cutare geologica. compusă dintr’o parte boltita, numita anfi-clinal, şi dinfr'o parte în formă de albie, numită sinclinal. CUTARE (Geo/.); Fenomen datorit presiunilor exercitate în sensul stratelor şi care dă naştere la cute şi încreţituri. CUTIE de angrenaje (Mş.); Cutie în care se montează angrenajele unui sistem tehnic. (= Carter de angrenaje). de efanşare (Tehn.): Cutie de formă specială, montată pe capul cilindrului unei maşini cu abur, în jurul tijei pistonului, care frece prin ea, sau pe orice perete al unui vas în care se găseşfe abur şi prin care trece o tijă, penfru a împiedica scăpările de abur. (— Sfopfbiucsa). ~ de formaf (Mefl.): Cutie metalică folosită în turnătorie, în care se execută formele pentru turnat. CUTIE DE FUM 124 CUŢIT DE MAŞINĂ-UNEALTĂ ~ de fum (Mj. ferm.): Sin. Cameră de fum (v.).- de unsoare (C. I,): Cufie monfafă în cadrul principal, respectiv în cadrul de ~ de vifeze (Mş.): Cutie în care se montează, la un autovehicul, la diferit© maşini-unelte, etc., mecanismul schimbătorului de vifeze. CUŢIT (Tehn.): Unealtă de tăiere prin apăsare, compusă în principal dintr'o lamă cu făiş, deobicei de ofel, şi care are un mâner. ~ de maşină.unealtă (Mf.-unelte): Cufit, care lucrează cu sau fără aşchiere, folosit Cutie de unsoare cu lagăr cu bile pe un rând şi rulouri pe doua rânduri, penfru vagoane, a —capacul cutiei; £> — orificiu de introducere a uleiului; c — cutie de unsoare; d—orificiu de evacuare a uleiului; e — marginea rofii vagonului; / — disc de etanşeitate; g — inele de etanşeitate; h —rulouri; ¥ — bile. boghiu, al unul vehicul de cale ferată, prin care se transmite la osii greutatea vehiculului. Ea e locaşul fusului. (= Cutie de ungere). Cujite de strung. I — cuflt de degroşat curbat (încovoiat); 2 — cufit de degroşat drept, normal; 3 — cufit lateral 4■—cujit de finisat; 5 — cujlt lateral; 6 — cufit lat de finisat; 7—cufit de retezat; 8 — cujit de gaură; 9— cufit de canelat. la prelucrarea materialelor cu ajutorul ma-şinilor-unelfe (ex.: cujit de strung» cufit de raboteză, efc.). Poate fi de degroşare, a — prelucrare cu cufltul de strung; b — prelucrare cu cuţitul de raboteză; c—prelucrare cu cuJHul de morteză; d—cuflt de strung; e—cufit de raboteză; /—cuflt de morteză; I — suprafafă de aşchîat; 2—su-prafajă de tăiere; 3— suprafaţă aşchiată; 4—plan de tăiere; 5 — plan de baza; 6 — avans longitudinal; 7—avans transversal; 8 —avans vertical; 9 — avans orizontal; 10—fafa de degajare; 11 — fafa de aşezare principală; 12 — fafa de aşezare secundară; 13 — vârful cufltului; M — tăiş principal; 15— tăiş secundar. CUTITOAIE. 125 CUVETĂ do finisare, eic. Se confecţionează din oţel special. Unele cuţite au vârful cu diamant sau din aliaje- dure. CUŢITOA1E (Ind. lemn.): Cuţit format dinfr'o lamă ascuţită de oţel, având la capete două mânere perpendiculare pe lama, folosit pentru curăţirea cojii de po copaci, penfru prelucrarea doagelor, etc. • CUTREMUR de pământ (Geo/.j: Sguduire a scoarţei Pământului, într'o anumită re-. giune, provocată de prăbuşiri subterane, de erupţii vulcanice, efc. Cutremurele de pământ se clasifică, după intensitate, în 12 clase, cutremurele din clasele 7•••*12 provocând clădirilor stricăciuni, cari, pentru cutremurele din ultimele clase, ajung până la prăbuşire,parţială sau chiar totală. CUVĂ 1. (Tehn.): Vas de mărimi şi forme variate, care serveşte la diferite operaţii în tehnică şi în laborator, de ex., cuvă de electroliză, cuvă de developare, efc. — 2. (Mefl.): Porţiune a cuptorului înalt (v. sub Cuptor înalt). CUVELAJ (Mîne): . Sistem de armare,sau de căpfuşire etanşă a puţurilor exploatărilor miniere,,care străbat terenuri , cu foarte multă apă. Dupa felul materialului întrebuinţat, se deosebesc: cuvelaje de lemn, de zidărie, de beton simplu sau armat, cuvelaje metalice şî cuvelaje mixte. CUVETĂ 1, (Tehn;): Vas puţin adânc folosit la spălare sau răcire.(=Chiuvetă), — 2. (GeoJ.).* Sincli nai care are lăţimea bazei aproape egală cu lungimea şi care se prezintă cu un contur circular sau eliptic. Cuvelaj. , I—inel metalic; 2 —pin*, ten penfru susjinefea cuve-lajuluî; 3 —masă de balon în care e Incasfrat pintenul. D DACIAN (Geo/.): Etaj geologic al Plioce-nului (era terfiară), reprezentat în fara noastră prin straie foarte groase de nisipuri, argile şi gresii, care confln bogate zăcăminte de petrol şi de lignit. DACIT (Pe/r.); Rocă efuzivă (v.), alcătuită din fenocristale de cuarf, feldspat, etc. într'o masă sticloasă. DACITĂ (Mîne): Exploziv antigrizutos, folosit în minele de cărbuni. DACTILOGRAFIE (Gen.); Tehnica scrierii Ia maşina de scris. DALĂ (Consfr.); Placă poligonală, (deobicei dreptunghiulară sau pătrată) folosită la executarea de pardoseli şi la căptuşirea zidurilor; se confecţionează din piatră naturală, din produse ceramice, din beton, etc. DALAC (Zoo/.); Boală molipsitoare pe care o pot căpăta toate animalele domestice, afară de păsări. Ea poate fi mortală. Se combate prin vaccinare şi prin izolarea animalelor bolnave. Boala se transmite şi la om. ( = Antrax, Cărbune). DALAJ (Consfr.); Ansamblu de dale care alcătuesc o pardoseală sau un pavaj. DĂLCĂUŞ (Nav.); Cârmaciul care dă direcfia de plutire, stând pe ultima tabla a unei plute. «te... 1 'XD3 fi ^ 1 5 S H i^gorrp 2 *:£ W ■■ SEaam» ^)) • ^ i J 7 // .....; li;'. =0) (( ~^====5 * . 6 12 Tipuri de dSIjl. î «I i — pentru roce; 2—6— penfru lemn; 7,9, 10, ff, î2 — penfru metale. DALTĂ (Tehn.); Unealtă de mefal în forma de pană, cu tăişul drept, curb, în Z, etc., folosită Ia lucrări’de desprindere dintr'un material, prin cioplire sau tăiere. Poate fi acfionată manual, mecanic, pneumatic. DALTONISM (Fiz.): Defect al vederii, care-constă în faptul că anumite culori, deobicei culorile complimentare roşu şi verde, produc aceeaşi sensafie şi deci nu pot fi deosebite. DĂLTUIRE (Tehn.): Operafia de desprindere-deporfiuni dintr'un material cu ajutorul dălfii. DĂMFUIRE (Tehn.); Suflarea cu abur & coloanelor de fracţionare, a cuptoarelor, a conductelor şi, în general, a oricărui recipient, penfru a elimina gazele şi produsele petroliere, astfel încât să se poată lucra cu foc în interiorul recipientului, fără pericol de incendiu sau de explozie. DANĂ (Nav.); 1. Loc de acostare penfru vase, amenajat într'un port şi situat dea-lungul cheurilor sau, uneori, în mijlocul apei navigabile. — 2. Magazie de mărfuri^, în porturi sau în vămi mari, în care se înmagazinează mărfurile penfru vămuire-DANAIDĂ (H/dr.): Ajutaj calibrat, folosit la măsurarea cu precizie a debitelor în conducte^ DANGA 127 DECAPARE DANGA (Zoo/.); Semn făcuf cu fierul înroşit pe spatele unei vite pentru a o recunoaşte. DANIAN (Gecl.).* Ultimul efaj al Cretaci-culb/. DARAC (Jnd. fexf )•* 1. Unealtă care serveşte ia scărmănarea lânei, şi a fibrelor de în sau de cânepii după ce au fost meli-tate. (= Scărmănătoare).—2. Sin. Cardă (v.). DĂRÂ.CIRE (Ind. fexf.): Sin. Cardare (v.), DÂRG (Mine): Unealtă care serveşte la curăţitul găurilor de mină de praful de rocă rezultat dela perforare. DÂRSTĂ (7e/in.)** Piua ţărănească de bătut dimia. D. D. T. (Ch/m.): Insecticid puternic. Ucide insectele prin paralizarea centrilor motori, având efect numai când insecta vine în contact cu el. E folosit în pulbere sau In solujie. DEBARCADER (Nav.): instalaţie pe malul unei ape, care serveşte la înlesnirea debarcării persoanelor sau a animalelor dintr'o îmbarcafie. DEBAVURARE (Me//.): Operafie de îndepărtare a bavurilor de pe piesele turnate sau prelucrate. DEBIT 1. (F/z.); Cantitatea de fluid sau de material mărunt care trece printr'o secfiune : data, în unitatea de timp, de ex.: debitul unui râu e cantitatea de apă care se scurge în unitatea de timp printr'o anumită secfiune în albia râului. — 2. (Gen.): Cantitatea de materiale produse de o instalaţie industrială în unitatea de timp. ~ solid (H/dr.): Cantitatea de materiale ■ solide purtate în suspensie de un curs de apa, raportata la unitatea de debit. DEBITARE 1. (Tehn.): Operafie prin care se taie un material în părfi mai mici, de forme definite, în vederea folosirii lor. — 2. (Ind. lemn.): Ansamblu de operafii de prelucrare la ferestrau a buştenilor spre a obfine cheresteaua. Debitarea poate fi radiată, dacă tăierea pieselor a fost făcută astfel încât să prezinte în secfiune transversală urmele inelelor anuale sub unghiuri între 45° şi 90° fafă de muchiile capetelor, sau tangenţială, daca piesele prezintă în secţiune transversala urmele inelelor anuale sub unghiuri mai mici decât 45° faţa de muchiile capetelor. DEBITMETRU (F/z.): Instrument folosit pentru măsurarea debitelor. DEBLEU (Cons/r.): Săpătură deschisa, sub suprafaţa de nivel a Pământului, prin care urmează, deobicei, să se amenajeze şi sa se construiască o cale de comunicaţie. DEBLOCARE (Tehn.): Operafia de ridicare sau de suprimare a unei blocări. DEBREIERE (/Vlş.): Desfacerea legăturii mecanice a doua mecanisme cuplate printr'un dispozitiv de ambreiaj. DEBUŞEU (Econ.); Piafă de desfacere s unui produs. DECA- (Uni/.) : Prefix cu semnificaţia: „de zeceori", de ex. decalitru (zece litri), deca-metru (zece metri), etc. DECAGON (Maf.): Poligon închis cu zece jafuri; decagonul regulat are cele zece Jafuri şi cele zece unghiuri egale între ele. DECALAJ 1. (Tehn.): Interval de timp între două fenomene. — 2. (Tehn.): Distanta, pe un anumit parcurs, între poziţiile unor corpuri. — 3. (E//.): Diferenfă de fază; defazaj. DECALARE (Tehn.): 1. Acţiunea de distan-fare în timp a unor evenimente. — 2. Ac-: ţiunea de distanţare în spafîu, pe un anu~ mit parcurs, a unor corpuri. DECALCIFIANT (Tehn.); Substanţă folosita pentru micşorarea durităţii apelor calcaroase. DECALCIFlCARE (Ind. piei.); Operafia prin care se elimină ultimele resturi de var rămase în piele după cenuşării. DECAMETRU 1. (Unif.): Măsură de lungime . egală cu zece metri. — 2. (Topog.): Panglică sau lanţ, de zece metri lungime, care-serveşfe la măsurători. DECANTARE (Cfi/m., Cana/.).* Operafia de separare a particulelor solide dintr'o suspensie, ’prîn depunerea lor şi scurgerea lichidului suprapus. DECANTOR (Tehn.); Aparat pentru decantarea unei suspensii. El poate funcţiona continuu sau discontinuu. DECAPAJ (Me/i.): Sin. Decapare (v.). DECAPANT (Chim.) : Substanfă folosită în operaţia de decapare. r DECAPARE (MetL): Operafia de preparare a suprafeţelor metalice (table, fire, etc.^ fie în vederea unu» tratament ulterior de DECAPOD 128 DECUVITATE protecţie a suprafeţei (pictură, metalizare, smălfuire, etc.), fie în vederea unei operaţii de prelucrare prin deformare, care reclamă suprafeţe curate (trefilare. ambufi-sare, presare, tragere, etc.). Se realizează prin mijloace mecanice (periere, sablare), chimice (atac cu decapanti) sau electrolitice. ( = Decapaj). DECAPOD (C. /.) : Locomotivă cu abur, cu cinci osii cuplate. DECARBURARE (Met/.): Operaţia de reducere a proporfiei de carbon dintr'un aliaj de fier, prin acjiunea oxigenului sau a hidrogenului asupra întregii mase a aliajului , sau numai asupra suprafeţei lui. Procedeul care foloseşte ac(iunea oxigenului e utilizaf în siderurgie la afinarea fonfei destinate fabricării ofelurilor speciale superioare. Reducerea prin hidrogen este întâmplătoare şi, în general, dăunătoare. DECATARE (Ind. (ex/.): Fixarea formei definitive a ţesăturii, cu ajutorul aburului. DECAUVILLE (C. f.): Instalaţie portativă de linie ferată, cu, ecartament îngust, pentru exploatări locale şi temporare. (Se citeşte: decovil). DECELERAŢ1E (Fiz.): V. sub Acceleraţie. DECI- (Uni/.): Prefix cu semnificaţia; „a zecea parte din", de ex. decilitru (o zecime de litru), decimetru (o zecime de metru, etc.) DECIBEL (Fiz.): Unitate de măsură a intensităţii sonore a sunetului. Intensitatea unui sunet în decibeli este de douăzeci de ori logaritmul zecimal al raportului dintre presiunea sonoră a sunetului şi presiunea p0= 2.10"4 microbari. DECIMAL 1. (Gen.): Sin. Zecimal (v.). — 2. (F/z.): Sin. Balanţă zecimală (v.). DECIMETRU 1. (Unit.): Unitate de lungime egală cu a zecea parte dintr'un metru.— 2. (Desen): Riglă divizată în milimetri, a cărei lungime este de un decimetru. DECINORMALĂ, soluţie V. Soluţie decinormală. DECLANŞATOR (Tehn.): Sin. Declanşor(v.). DECLANŞOR (Tehn.): Dispozitiv care provoacă, pe cale mecanică, suprimarea unei zăvoriri; poate fi acţionat manual, electric, mecanic, termic, etc. ( = Dec|anşafor). ~ de maxim (Tehn.): Declanşor care intră în funcţiune când mărimea care-l acţionează creşte şi atinge un anumit maxim. Ex.: declanşor de supratensiune, declanşor de supracurent. ~ de minim (Tehn.): Declanşor care intră în funcţiune când mărimea care-I acfionează scade şi atinge un anumit minim. Ex.: declanşor de subtensiune, declanşor de minim de curent. DECLIC (Tehn.): Mecanism dispus astfel între două piese, încât să desfacă, la un momenf daf, legătura mecanică dintre acestea. Se foloseşte pentru reţinerea şi liberarea ro(ilor dinjate şi a axelor sau arborilor lor, a supapelor mecanismelor de distribuţie, efc. DECLINAŢIE (Gen.): Unghiul pe care-l face o direcfie oarecare cu o direcfie dată. ~ magnetică (E/m.): Unghiul dintre direcţiile Nord geografic şi Nord magnetic, înfr'un anumit loc; declinajia magnetică variază cu latitudinea şi cu longitudinea locului, şi cu momentul măsurării. DECLINATOR (Topog.): 1. Instrumenf care are un ac magnetic şi care serveşte la orientarea unei direcfii oarecare fafă de meridianul magnetic. — 2. Busolă folosită pentru orientarea anumitor instrumente şi care permite aşezarea lor, în diferite stafii, în poziţii paralele. ~ goniometric (Topog.): Declinator cu ac magnetic şi cu cerc orizontal (complect sau parţial), cu diviziuni în grade şi în jumătăţi de grade, care serveşte la măsurarea orientării unei direcţii sau a unui aii- Declinator goniometric. niament fafă de Nordul magnetic, sau la determinarea unghiurilor orizontale ale unei linii poligonale, cu ajutorul unghiurilor pe care laturile ' ei le fac cu Nordul magnetic, ( = Declinator topografic). ~ topografic (Topog.): Sin. Declinator goniometric (v.). DECLINOORAF (Topog.): Instrument care înregistrează variajia dec|ina}iei magnetice, DECUVITATE (Topog.): 1. Unghiul format de o linie înclinată cu orizontala. (= Unghi de declivitate). — 2. Raportul dintre dife- OECUVOMETRU 129 DEFECTOSCOP ren|a de nivel şi distanta dintre două puncte. ( = Raport de declivitate). DECLIVOMETRU (Topog.): Aparat cu ajutorul, căruia se măsoară sau se-indică panta terenului, a unei cai terestre sau, în general, -a unei suprafeje plane înclinate. DECOCŢ1E (Farm.)*' Operaţia de extragere a unor substanfe dintr'o planta prin fierbere In apă. OECOFRARE (Consfr.); Operafia de desfacere a cofraje|or,după întărirea materialului •turnat în ele. ^DECOLARE (Av.); Evolufia în care avionul, după ce a rulat pe sol, se desprinde de acesta şi se ridica în aer. 3>ECOLETARE (Tehn.): Operafia de prelucrare a unui material care are forma de bară, în piese tăiate una după alfa din &ară. Operafia se efectuează Ia strungul de decoletat. DECOLORANT (Ch/m.).* 1. Calitatea unui -material, a unui agent fizic, sau a unei ^eacfii chimice, de a putea distruge sau îndepărta un material colorant. — 2. Material care poate distruge sau îndepărta un' material colorant. DECOLORASE (Ch/m.); Operafia tfe înlăturare a coloraţiei unui material. DECOMPOZlŢIE (Ind, fext.): Analiza unei ţesături în vederea cunoaşterii armurii ei. DECOMPRESIUNE (M?.); Operafia de reducere a presiunii dintr'un cilindru sau dintr'un •recipient prin stabilirea unei comunicafii cu. mediul înconjurător. DECONECTARE (Tehn.): Operafia de suprimare a unei conexiuni. DECONGELARE (tehn.); Operafia de aducere a unui corp congelat în starea sa normală. Ex.: decongelarea cărnii, a unui rteren, efc. &ECORTICARE 1. (Ind. alim.): Operafia de curăţire a cojilor de pe seminţe (sau a .pleavei crescute împreună cu seminfele), pentru ca acestea să poată fi consumate; se decort că orezul, orzul, ovăsul, meiul, •floarea soarelui, mazărea, efc. — 2. (Agr.): Operafia de curăfire a scoarfei arborilor -pentru stârpirea insectelor şi ouăfor depuse de ele. DECORTICATOARE (Ind alim.): Maşină 'folosita la separarea cojii de pe boabele unor cereale (orz, orez), leguminoase (mazăre), oleaginoase, prin frecare pe o supra-■fafă abrazivă sau prin cilindrare şi lovire. DECOSITORIRE (Metl.): Recuperarea cositorului din rebuturile de fier cositorit# prin. acfiunea clorului care secombină cu cositorul şi formează clorură de staniu, SnCla, volatilă. DECOVIL (C. /.); V. Decauvilla. DECREPITARE (Fiz.): Fenomenul de rupere a cristalelor anumitor săruri, din cauza dilatării lor inegale, când se ridică brusc temperatura lor. E însoţită uneori de o pocnitură slabă. DECUPARE (7ehn.); 1. Tăierea unei piese în două bucăţi. — 2. Tăierea unor obiecte la o mărime şi formă dată. — 3. (/nd. femn.): Tăierea foilor de furnir dintr'un buştean; tăierea se face cu ajutorul unei pânze de ferestrău situată într'un pian vertical, buşteanul având o mişcare ascendentă. Prin decupare se obfin furnire de calitate buna DECUPLARE (Tehn.); Operaţia de desfacere a unui cuplaj. DECUSCUTARE (Agr.): Operafia de eliminare a cusculei din seminfele de lucernă, trifoi, măzăriche, in, etc..cu ajutorul unor maşini- care, folosind un electromagnet, extrag seminfele de cuscută, după ce In prealabil materialul a fost trecut prin pilitură de fier umezită, care se prinde numai de cuscută. DECUVAJ (Ind. alim.): Tragerea vinului fermentat din tocitoare. DEDUCE, a ~ (Gen.); 1. A face o deducfie, a conchide. — 2. A scădea o sumă din alta. DEDUCŢIE (Gen.); Consecinţa trasă dlnlr'un raţionament sau dintr'un principiu. DEFAZAJ (Fiz.): Diferenţa de fază dintre două mărimi a 'ternafive de aceeaşifrecvenfă, de exemplu dintre tensiunea electro-motoare şi curentul elecfric produs într'un circuit. DEFECANT (Ch/m. b/o/.): Substanfă chimică care are proprietatea de a precipita albu-minele din solufii. DEFECARE 1. (Ind. alim.): Depunerea, sub forma unui depozit pe fundul vasului, a diferitelor substanţe pe care lichidul |e fine în suspensie. Se foloseşte în general în .industria zahărului pentru purificarea zemu-rilor.— 2. (Ch/m. b/ol.): Precipitarea albumi-nelor dinfr'o solufie cu ajutorul unuidefecant. DEFECTOSCOP (Tehn.): Aparat, cu caro se examinează piesele metalice pentru aflarea defectelor din material, datorită .faptului; că proprietăfile fizice sunt diferite în locul în care exista defectul. Ex.: defectoscop magnetic, defectoscop ultrasonor. Patria DEFERIZARE 130 DEFOSFORAKE defecfoscopiei uHrasonore este U. R. S. S. Socolov a realizat în 1928 primul defecfo-scop ultrasonor. DEFERIZARE (Tehn.): îndepărtarea excesului de fier din apele feruginoase, pentru a putea fi consumate. DEFIBRAREA lemnului (Ind. hârl.): Operafia răzuirii lemnului, adică a desprinderii fibrelor, pentru obfinerea pastei de lemn. DEFIBRATOR (Ind. har/.): Maşină de lucru binele Pelton, pentru a abate brusc curentul de apă când rotorul a atins o anumită viteză, evitând astfel loviturile de berbec în conducte, etc. — 2. (Fiz.): Dispozitiv pentru devierea electronilor în tu-burile catodice. - Deflbrator cu prese. 1 ■— cilindru hidraulic; 2 — lemn; 3 — piatră de deflbrare. cu care se face defibrarea lemnului prin frecare pe o piatră cilindrică în rotafie. DEFLAGRAŢIE (Exp/.).* Ardere exploziva care se propagă cu vifeză mică (de ordinul metrului pe secundă). DEFLECTOR 1. (Mş.): Piesă sau" dispozitiv care serveşte la schimbarea direcţiei unul curent de gaz sau de lichid. E folosit, de ex.r la unele focare, pentru a conduce aerul proaspăt şi a asigura un a-mestecmaibun cu gazele din focar; la unele motoare cu explozie, pentru dirijarea baleiajului; la tur- Deflector în camera de fum a locomotivei, f — cameră de fum; 2 — de-flector; 3 — coş; 4 — cap de emisiune. DEFLEGMARE (Ind. chim.): Separarea com-ponenfilor unui amestec lichid, prin distilare-şi relichefierea parfială, prin condensare, & fracfiunilor care au ,• un punct de fier- —jţp bere mai înalt. E j, o metodă de se- \r ' parare industrială, folosită în industria alcoolului, a petrolului, a produselor obţinute prin distilarea gu-droanelor de cărbuni, etc. DEFLEGMATOR (Ind. chim.): Aparat folosit în unele distilerii pentru «— efectuarea opera-fieidedeflegmare. DEFLEXIUNE (Tehn.): Abaterea unui curent de fluid, din direcfia lui de curgere, cu ajutorul unui deflec-tor.| DEFORMARE (Tehn.): Operaţia de schimbare a formei sau a dimensiunilor unui corp. DEFORMAŢIE (Rez. maf.): Rezultatul deformării unui corp sub acfiunea unor sarcirw exterioare sau a unor tensiuni proprii, chiar în cazul când forma lui exterioară rămâne aceeaşi, schimbându-se numai poziţiile relative ale punctelor corpului, ca în căzut* unei torsiuni. ~ admisibilă (Rez. mat.): Deformafis maximă permisă înfr'o consfrucjie. ~ elastică (Rez. mat.): Deformafie care dispare când sarcina care a produs-o încetează de a acţiona. ~ permanentă (Rez. mat.): Deformajie-care rămâne şi după ce sarcina care s produs-o încetează de a acţiona. ~ plastică (Rez. mat.): Deformafie permanentă a unui material care a fost supus unei solicitări dincolo de limita de elasticitate şi care creşfe continuu chiar fărS-creşterea solicitării. DEFOSFORARE (Mefl.): Operafia de îndepărtare a fosforului dintr'o fontă, când se Deflegmator. 1 — Intrarea vaporilor distilatului; 2 Ieşirea apel de* răcire; 3 Intrarea apel do- răcire; 4 *— capac de răcire* cu aripi; 5 — va* cu pereţi, de refinere pentru apă. DEFRIŞARE 131 DEGRESANT elaborează ofelul. Se face într’un conver-tisor bazic Thomas sau într'un cuptor cu reverberafie cu căptuşeală bazică. DEFRIŞARE (Silv.): Operafia de tăiere şi de înlăturare a arborilor unei păduri în vederea objlnerii unui teren liber pentru cultură, păşunat sau construcţii. DEGAJARE 1. (Tehn.): Operafia de îndepărtare a unei porţiuni de material de pe o piesă, penfru a permite o operafie ulterioară sau pentru a obfine o suprafafă curată. — 2. (Mş.): Orice canelură circulară făcută prin aşchiere într'o piesă cilin- f — Degajare peniru rectificare; 2 — degajare (n!e-rloară pentru flletare. — degajare; b — suprafafă rectificată; c — degajare inferioară; d — suprafafă filetaiă^ . drică (fie la exterior, fie la interior). — 3. (Silv.): Operafie prin care se scoate dintr'un seminfiş o parte a arborilor de mai mică valoare care stingheresc sau copleşesc în creştere speciile de arbori mai valoroşi. DEGAZARE (Fiz.): îndepărtarea gazelor dintr'un spafiu închis sau de pe o suprafafă. DEGAZEIFICARE (Ind. cb.): îndepărtarea materiilor volatile din cărbuni, prin distilare. DEGAZEIFICAREA fluidului de sapi (Expl. pefr.): Operafia de îndepărtare a gazelor din noroiul de sapă, pentru a-l readuce la densitatea normală. DEGAZOLINARE (Ind. pefr.): Operafia de recuperare a gazolinei din gazele proveni „ rziS & schema unei Instalajli de degazollnare prin compresiune. fi — compresoare; b — raclfoare; c — acumulatoare; d — rezervoare. nite din exploatările sondelor petroliere. Operafia se face, fie prin comprimarea şi răcirea gazelor, fie prin absorpfie în mo- torină, în uleiuri uşoare, etc., fie prin ad-sorpfie pe cărbune activ. (= Desbenzinare). DEGAZOR (Tehn.): Aparat folosit pentru desaerisirea apei. DEGETAR (Elf.): Sin. Farfurioară (v.). DEGIVROR (Av.): Dispozitiv folosit la avioane pentru a preveni sau a înlătura ghiafa care se formează pe aripile, ampe-najele şi elicele avioanelor şi care, dacă nu ar fi înlăturată, ar putea provoca prăbuşirea avionului. ~ chimic (Av.): Degivror care lucrează prin proiectarea unei solufii care formează cu apa un amestec cu temperatură joasă de solidificare. E folosit în special pentru elice. ~ mecanic (Av.): Degivror alcătuit din camere de cauciuc etanşe, fixate la bordul de atac'al aripilor şi ampenajelor, şi îrr care se trimite aer comprimat; umflarea şi desumflarea camerelor rupe pojghifa de ghiafă care se formează. ~ lermic (Av.): Degivror care lucrează prin circulaţie de aer cald în interiorul bordului de atac, sau prin încălzire cu rezis-tenfe electrice. DEGOMARE (Ind. fexf.): îndepărtarea se-ricinei de pe firul de mătase naturală. Se efectuează - într'o baie de apă caldă, în care s'a adăugit săpun şi glicerină. DEGRADARE (Tehn.): Schimbarea cali-tăfilor unui material, care-i scade valoarea dintr'un anumit puncf de vedere. ~ a apelor (Hidr.): Murdărirea apelor naturale prin scursori industriale sau menajere. Apele degradate pierd calitatea de ape potabile şi devin improprii penfru piscicultura. a solului (Agr.); Micşorarea valorii agricole a unui sol prin pierderea de săruri folositoare plantelor şi prin creşterea acidităţii lui. ~ a zăcămintelor (Expl. pefr.): Micşorarea valorii unui zăcământ petrolifer, printr'o exploatare nerafională care a avut ca urmare degazeificarea sau inundarea necontrolată a zăcământului. DEGRAS (Ind. piei.): Uleiuri de peşte oxidate, care se înfrebuinfează la ungerea pieilor. DEGRESANT 1. (Chim.); Substanfă întrebuinţată pentru îndepărtarea grăsimilor de pe suprafafa unor anumite obiecte. — 2. (Ind. st. c.): Sin. Deplastificafor (v.). DEGRESARE 132 DEMULTIPLICARE DEGRESARE (Meii): Operafia de îndepărtare a petelor de grăsime de. pe suprafaţa pieselor metalice, în vederea de-capării, pentru a asigura un contact intim cu baia de decapaj. Degresarea se efectuează prin băi alcaline, băi de sol-venfi organici, băi electrolitice sau prin prăjirea pieselor în cuptoare. DEGROŞARE (Mş.): Prima operafie de aş-chiere efectuată asupra unei piese brute de metal, pentru a o aduce la o dimensiune apropiată de cea definitivă. Se poate efectua la maşina de frezat, de burghiat, de alezat, la strung, etc. DEGROSISOR (Canal.): Ansamblu de filtre cu pietriş, care refin impuritcfle de dimensiuni mari, instalat după bazinele de sedimentare ale unei mari instalafii de limpezire. DEGUDRONARE (Ind. cb.): Separarea gu-droanelor antrenate de gazele de distilare dela distilarea cărbunelui. DEHIDRATOR (Ind. al im.): Aparat folosit pentru uscarea fructelor şi a legumelor. DEJĂ (Tehn.): Vas de lemn, în formă de cadă de înălfime mică, care serveşte fa prepararea vinului. DEJECŢIE (Cana/.): Scursoare industrială sau menajeră, care degradează apele naturale în care se scurge. DELABORARE (Tehn.): Operafia de demontare în elementele componente a instalaţilor, maşinilor, munifiilor inutilizabila sau periculoase, etc. DELCO (Mj. term.): Nume impropriu pentru capul distribuitor de curent electric al motoarelor cu explozie, cu mai mulfi cilindri, DELICVESCEN T (Chim.): Calitatea unei substanţe de a absorbi vaporii de apă din atmosferă, la temperatura normală, dând produşi bine definifi sau solufii.j DELICVESCENŢĂ (Chim.): Proprietatea anumitor substanfe chimice de a fi delicves-cente. DELINEATOR convergent (Desen): Aparat pentru desenarea dreptelor concurenta în puncte inaccesibile (puncte înafara foii de desen). DELINTERSARE (Ind. text.): Separarea lin— tersului de pe seminfele de bumbac, după egrenare. Operafia se execută cu maşina de delinfersat, în care o serie de feres-traie smulg lintersul de pe seminţe şi tl transportă în dreptul unui aspirator care-l evacuează. DELTĂ (Topog.): Zonă terestră dela gura unui fluviu, cuprinsă între braţele exterioare pe care acesta le formează Ja văr- sarea lui înfr'o mare sau înfr'un ocean; de ex.‘ delta Dunării, delta Volgii, etc. DEMAGNETIZARE (E/m.): Operafia prin care un corp feromagnetic îşi pierde pro-priefăfile magnetice. DEMARARE (Tehn.): Pornire. Trecerea unui vehicul sau a unei maşini din starea de repaus în starea de mişcare fără să se producă în ele fenomene dăunătoare, respoc-tându-se regimul de funcfionare. DEMARCARE (Topog.): Operafia de însemnare pe teren a liniei de despărfire a două sectoare, a două parcele, a două domenii, etc. DEM AROR (Mj.ferm.): Dispozitiv pentru pornirea motoarelor cu ardere intarnă. Ex.: manivela de demarare, ansamblul format din bateria de demarare şi instalafia aferentă a unui motor Diesel, demarorul electric al unui autovehicul, etc. DEMINERALIZARE (Chim.): Eliminarea com-. ponenfilor minerali dintr'un material sau dintr'o substanţă de natură organică. DEMONSTRARE (Gen.): Dovedirea adevărului unei afirmafii pe cale de raţionament. DEMONTARE (Tehn.): Operafa de desfacere în piesele componente, a unei instalafii, a unei maşini, instrument, etc. fărâ a distruge aceste piese. DEMULTIPUCAREA unui angrenaj (Mj.): Raportul dintre numărul de dinji ai rofii din|afe mari şi ai celei mici ale unui angrenaj. DENATURANT 133 DEPARAZITARE DENATURANT (C/l/m.); Substanfă folosită penfru denaturarea unul produs. DENATURARE (Chim.)-’ Operafia de a adăugi unui produs o mică cantitate dinfr'o substanfă care îl face'impropriu pentru alte întrebuinţări decât aceea căreia. îi esfe destinat. De ex. alcoolul etilic se denaturează cu un amestec de alcool mefilic brut şi baze piridinlce, pentru a nu mai putea fi folosit în alimentaţie. DENDR1TE (Mineral.).’ Depozite de minerale care apar sub forma ramificată* ca un arbore. • DENDROMETRIE (Si/v.); Disciplină forestieră care se ocupă cu tehnica măsurării, estimării valorii şi cu studiul legilor decreşfere a arborilor şi a arboretelor. DENDROMETRU (S/7v.): Aparat penfru măsurarea indirectă a înălţimii arborilor în picioare. DENICOTINIZARE (/nd, fuf,): Operaţia prin care se îndepărtează o parte din nicotină conţinută în tutun. Se face tratând balurile de tutun cu abur sub presiune şi cu amoniac. DENIER (/nd. fexf.); Unitate de măsură penfru greutatea liniară a firelor textile artificiale sau de mătase naturală, 'definită prin greutatea, în grame, a unui singur.fir lung de 9 000 m. DENISIPARE 1. (Me//.).* Curăţirea pieselor turnate de nisipul care a rămas aderent după sablare. — 2. (Cana/.): Separarea, prin decantare, a nisipului conţinut în apa. DENIVELARE (Drum.): Formarea de gropi sau .de ridicăfuri pe suprafafa unui drum. DENSIMETRIE (F/z.); Ansamblul metodelor de măsură a densităţilor (în special a densităţii lichidelor). DENSIMETRU (Fiz.)*’ Sin. Areomefru (v.). DENSITATE (F/z.): Raportul dinfre masa şi "volumul unui corp, adică masa unităţii de volum; variază cu temperatura şi cu presiunea, mai ales la gaze. <->■' aparentă (Fiz.): Raportul dinfre masa unui corp poros şi volumul limitat de suprafaţa lui exterioară, adică inciuziv volumul porilor. ~ curentului în electroliză (F/z.): Raportul dintre intensitatea curentului şî suprafaţa activă a elecfrodufui. ~ de curent electric (£//,): Raportul dintre intensitatea curentului electric şi aria sec-fiunii perpendiculară pe axa conductorului pe care-I străbate. reală (F/z.);.Raportul dinfre masa unui corp poros şi volumul pe care-l ocupa, excluziv volumul porilor. E aproxîmafiv egal cu raportul masei corpului' redus în pulbere, prin volumul ocupai de pulbere. relativă (Fiz.): Raportul dintre greutatea unui corp şi greutatea unui volum egal de apă (penfru gaze, de aer) la maximum de densitate. Numeric este aproape egală cu greutatea specifică.. Densitatea este exprimată sub forma unui raport, adică printr'un număr fără dimensiuni, în timp ce greutatea specifică este exprimată prin greutatea unui volum dat. DENUDAŢIE (Geo/.); Alterarea rocelorcara constitue scoarfa globului terestru, prin desagregarea şi descompunerea lor în con-facf cu atmosfera sau cu hidrosfera. DEPANARE (Tehn.); înlăturarea unui defect (a unei pane) la. un vehicul, la o maşină, la un aparat sau un instrument. DEPĂNARE (/nd. fexf.); Trecerea firului de pe scul pe mosor sau pe feavă, manual sau cu ajuforul maşinilor de depănat şi ţevuit. DEPARAFINARE (/nd. pe/r.); Operafia de îndepărtare a parafinei cristâlizabile din uleiurile minerale; se face penfru a coborî punctul lor de congelare. DE»ARAFINAREA fevilor (Expl. pefr.); Curăţirea coloanei de extracţie a sondelor în producţie şi a conductelor prin care se pompează fifei parafinos, de parafina depusă pe pereţii lor. Operaţia se face cu ajuforul fifeiului fierbinte, a aburului, a curăţitoarelor, etc, DEPĂRARE (/nd. pief.): Operaţia prin care se îndepărtează părul de pe faţa pieilor, penfru a obţine pielea curată, care poate fi apoi. tăbăcită. Se face manual sau cu ajutorul maşinii de depărat. (= Depilare). DEPARAZITARE (Gen.); Operafia' de distrugere a insectelor, ciupercilor, mucegaiu-rilor, efc., dăunătoare sau purtătoare de microbi din locuinfe, vehicule de transport în comun, îmbrăcămintei, de pe fiinfele vii, ca şi de pe terenurile agricole, plante şi produse agricole. Operaţia se executa OEPILARE 134 DERIVOMETRU cu ajutorul unor produşi chimici otrăvitori, de ex. acid cianhidric, D. D. T., Analcid, gamexan, bioxid de sulf, etc. DEPILARE (Ind. piei.): Sin. Depărare (v.). DEPLASTIFICATOR (Ind. 'st. c.): Material refractar adăugit unei paste ceramice pentru a-i micşora plasticitatea. Ex.: nisip cuar-fos. (=Degresant). DEPOLARIZANT (F/z.): Substanfă folosită pentru a împiedica sau a reduce polarizarea electrolitică. DEPOLARIZARE (Fiz.): Operafia de împiedicare sau reducere a polarizării electrozilor (acumulare la electrozi a produselor de electroliză). Se efectuează, fie cu ajutorul unor substanje care intră în reacfie cu substanjele liberate, de ex. cu oxidanţi sau reductori puternici, fie prin ridicarea temperaturii sau agitarea soluţiei. DEPOU (Transp.): Clădire pentru adăpos-firea şi întreţinerea locomotivelor, a vagoanelor de tramvai, etc. DEPOZIT (Tehn.): 1. Rezultatul unei depuneri. — 2. Teren sau clădire în care se depun materiale sau produse. DEPRESANT (Prep. min.): Reactiv folosit în flotafia minereurilor, pentru a împiedica, definitiv sau numai temporar, flotafia unui anumit mineral dinfr'un minereu. DEPRESARE (Mţ,): Opera|ia de desprindere a unei piese asamblate cu o altă piesă prin contact cu presiune, efectuată cu ajutorul linei prese mecanice sau hidraulice. DEPRESIUNE 1. (Topog.): Adâncitură de teren, de întindere mare, având forma unei căldări. — 2. (Fiz.): Presiune inferioară valorii normale a presiunii, într'un loc oarecare, de ex. într'o parte a atmosferei, la un carburator, etc. ~ motoare (Mine): Depresiune a aerului între intrarea şi ieşirea lui din exploatările miniere subterane, sau între exteriorul şi interiorul acestor exploatări. Poate fi naturală sau artificială; în ultimul caz este produsă, deobicei, cu ajutorul ventilatoarelor. DEPUNERE cârbunoasâ (M?. term.): Depunere în formă de praf de cărbune, ca reziduuri de oxidare, a combustibilului şi a lubrifianfilor în cilindrii motoarelor termice. ~ catodică (Fiz.): Stratul de metal depus la cafod prin electroliză. ~ de piatră (Mş. ferm.): Depunerea sărurilor din apă sau din abur în căldările de abur, în camerele de apă ale motoarelor cu ardere internă şi în turbinele cu abur. Acesfe depuneri sunt foarte vătămătoare pentru instalaţiile respective; deaceea, ele trebue prevenite prin epurarea apei, iar dacă se formează, ele trebue îndepărtate prin desincrustare. DERAIERE (Transp.): Ieşirea accidentală de pe linie a unei rofi sau a mai multor ro(i ale unui vehicul sau ale mai multor vehi-culelde cale ferată sau de tramvai.] DERAPARE (Transp.): Alunecarea rofilor unui autovehicul, oblic fafă de direcfia de înaintare pe teren, Poate avea loc în curbe, la frânare sau pe un navaj alunecos. DERIVA 1. (Av.): Dispozitivul care con-iribue (a menji.nerea traiectoriei avionului într'un plan vertical. — 2. (Nav.): Unghiul pe care-l formează în navigafia aeriană sau pe apă, axa unei nave (cap adevărat) cu direcfia ei de deplasare (drum adevărat), sub acfunea vântului sau a unui curent marin.i DERIVARE (Maf.): Operafie folosită în calculul diferenţial pentru obţinerea limitei raportului dintre creşterea unei funcfii şi creşterea corespunzătoare a variabilei, când aceasta tinde către zero. Ex.: dacă funcfia este y = ax2, în care x este variabila, dând variabilei x o creştere Ax, corespunde pentru y o creştere Ay. atunci Ay . ' lim = a este derivata funcfiei conside-Ax rate, când Ax tinde către zero. DERIVAT (Chim.): Substanfă preparată din altă substanfă şi care, deobicei, se aseamănă ca structură moleculară cu substanfa din care provine. De ex.: nitrobenzenul, C6H5N02, este un derivat a| benzenului prin înlocuirea unuia dintre atomii de hidrogen din fiecare moleculă a benzenului, C0H6, cu o grupă nifro — NO,. 1 DERIVATĂ (Mat.): Rezultat al derivării unei funcfii.1; DERIVAŢIE (Gen.): 1- Legătură secundară între două puncte ale unui curs de apă, ale unei conducte de fluid sau electrice, ale unei căi de comunicaţie, etc. — 2. Ramificare. DERIVOMETRU (Av.): Instrument folosit la bordul unui avion pentru măsurarea unghiului de derivă. DERULARE 135 DESCOMPUNEREA UNEI FORTE DERULARE (Ind. lemn.): Operafie prin care 50 obfine furnirul din buşteni. £ So efectuează cu o maşină asemănătoare strungului. Buş- -faanul se fixează între man-______ drine care-l rotesc în fafa 1 unui cuţit caro-l atacă tan- jjj gonfial, având şi o mişcare /// P& v do înaintare către axa buş- j / ioanuţui. Prin derulare se ob|in furnire de calitate in- Derularea furnf. ferioară cetor obţinute prin rulul. decupare, 1 — cujli de de- DESAERISIRE 1. (M?. ferm.): rulai; 2 -furnir Operaţia de îndepărtare a derutai; 3—bara -aerului din apa de alimentare de presiune; ■a căldărilor de abur, pentru 4 —cujMirasor; •a împiedica coroziunea da- 5 — bujtean; *)orito acţiunii oxigenului asu- a — unghîtlber; ■pra metalului. Se poate face p — unghi de pe cale chimică prin intro- ajcu|ire;5-gro-ducere de substanţe reducă- sîmea furnirului; ■toare în apă, sau pe cale h—dlstanja sub fizică, prin încălzire. ■— 2. axa buşteanului (Tehn.): Operaţia de eva- cilindric, •cuare a pungilor de aer dintr'o conductă sau dintr'un rezervor cu apă sau cu abur. DES AGREG ARE (Chim.): Transformarea chimică a unui material sau a unei substanţe, insolubile în disolvanţii obişnuiţi, In una sau în mai multe substanţe, dintre care cel puţin una să fie solubilă. Se face deo-bicoi prin topire cu carbonaţi alcalini şi se foloseşte în analiza rocelorşi a minereurilor. ~ gcologlcă (Geo/.): Fărâmarea unei •roce ca urmare a acţiunii agenţilor atmosferici, a apelor, sau chiar a anumitor vieţuitoare. ^ a unu) minereu (Mef/.): Operaţie metalurgică, de încălzire urmată de o răcire ■bruscă a minereului, în scopul de a-l transforma într'un produs mai poros, cu o suprafaţă mai mare de acţiune pentru gaze. OESANCOLARE (Ind. fexf.): Sin. Des-cloiro (v.). DESBENZINARE (Ind, pefr.); Sin. Degazo-linare (v.). -DESCĂRCARE (Rez. maf.): Reducerea sau suprimarea unei forţe exterioare care acţionează asupra unui sistem tehnic (o grindă, Am pod, un planşeu, etc.). ~ electrică (Elt.): Pierdere sau micşorare a sarcinii electrice libere a unui conductor elecfric. în gaze (E/f.): Trecerea electricităţii printr'un gaz. In descărcările în arc (care se pot produce şi la presiunea atmosferică), electrodul negativ (catodul) trebue să aibă o temperatură înaltă, din cauza căreia se produce emisiunea de electroni, care con-stitue curentul elecfric. Descărcările în gaze la presiune scăzută (descărcări lumî-nescenfe) sunt datorite trecerii prin gaz a electronilor produşi de catod prin fenomene de altă natură decât cele termice. Radiaţia luminoasă emisă de moleculele gazului ciocnit de electroni este folosită în tuburile luminoase cu descărcare. DESCĂRNARE ((nd. piei.): Operaţie prin care se îndepărtează stratul de carne care mai aderă ia piele după cenuşerit. Operaţia se execută cu ajutorul unei maşini în care pielea esfe trecută prin faţa unui cilindru rotativ care are dispuse pe el o serie de cuţite. (= Şeruire). DESCHIDERE 1. (Consfr.): Spaţiu liber amenajat într'un perete, într'un planşeu, acoperiş, efc., penfru circulaţie, pentru iluminare sau aerisire. — 2. (Rez. maf.): Distanţa orizontală dintre mijlocurile a două reazime vecine ale unei grinzi, ale unei ferme, etc. — 3. (Tehn.): Distanţa maxima dintre fălcile unei unelte de prindere sau ale unui dispozitiv de fixare penfru prelucrarea pieselor. — 4. (Mine): Executarea de lucrări în steril în vederea atingerii unui zăcământ şi a menţinerii legăturii cu suprafaţa. Astfel de lucrări sunt galeriile, puţurile; în cazul carierelor, lucrările constau în îndepărtarea sterilului de deasupra zăcământului. DESCINTRARE (Conj/r.): Operaţia de îndepărtare a cintrelor care au servit la construirea unui arc sau a unei bol|i de zidărie, de beton, efc. DESCLE1RE (/nd. fext.): Operaţia de îndepărtare a uleiului cu care sunt imbibate ţesăturile. Operaţia se execută prin spălare. DESCOMPUNERE 1. (Gen.): Operaţia de desfacere a unui sistem în părţile din care este alcătuit. — 2. (Chim.): Operaţia de despărţire a unei substanţe în substanţe mat simple sau în elementele din care e compusă. DESCOMPUNEREA une! forţe (Mec.): Determinarea unor forţe concurente a căror rezultantă esfe forţa dată. DESEATINĂ 136 DESINCRUSTARE DESEATINĂ (Unit.): Unitafe de arie folosită în U. R. S. S., egală cu circa 10900 ms. DESECARE 1. (Hidr.): Lucrare de ameliorare funciară, care constă în eliminarea prisosului de apă de pe solurile umede sau mlăştinoasei spre a face posibilă cultivarea lor. — 2. (Ind. cb.): Operafia de eliminare a apei din cărbune prin centrifugare sau prin simplă depozitare în silozuri cu fundul ciuruit. (= Egutaj). DESEMULSIONANT (Ind. chim.): Substanfă chimică folosită pentru desemulsionare. DESEMULSIONARE (Tehn.): Operafie folosită în industria petrolieră, a uleiurilor vegetale, etc., care constă în separarea unei emulsii în cele două faze ale ei. Metodele folosite sunt: încălzirea, centrifugarea, metode electrice, fizico-chimice, etc. ( = Ruperea emulsiei). DESEN cartografic (Topog.): Desen redat sub formă de hartă sau de plan topografic, care reprezintă o regiune geografică sau o porjiune de teren împreună cu formele, elementele nalurale (dealuri, văî, etc.) şi elementele artificiale (căi de comunicaţie, construcţii, etc.), folosind pro- • iecfii cartografice, curbe de nivel, semne convenfionale, etc. ~ industrial (Tehn.): Sin. Desen tehnic (v.). ~ tehnic (Tehn.): Reprezentarea prin desen, cu înscrierea dimensiunilor, a obiec- Desen tehnic. telor, folosind redarea planului, atât în proiecţie, orizontală cât şî în proiecfie verticală (elevafii, secfiunî, profile, etc.), la o anumită scară de reprezentare. ( = Desen industrial). DEŞEU (Tehn.): Parte din materia primă sau dintr'un material, care cade în decursul prelucrării şi nu mai poate fi valorificat direct pentru acea prelucrare. Prin îmbunătăfirea procesului tehnologic, deşeul trebue redus la un minim. In cadrul eco- nomiei socialiste, multe deşeuri se valorifică larg prin întrebuinţarea lor în diferite domenii de producţie. DESFĂCĂTOR (Ind. text.): Maşină folosită pentru desfoierea bumbacului din balot, pentru amestecarea materialului, egalizarea încărcăturii şi curăfirea materialului. DESFĂŞURATĂ (Maf.): Locul geometric at centrelor de curbură ale unei curbe C date, numită desfăşurătoare; tangentele desfăşuratei D sunt normalele curbei dafe C. ( = Evolută). DESFĂŞURĂTOARE c (Mai.): Curba care twssurats. admite ca desfăşurată o curbă dată. (= Evolventă). DESFIBRATOR (Ind. iext.): Maşină-unealtS pentru destrămat resturile de fire toarse şi de semiforturi. 3 Desflbrator. J — masa de alimentare; 2 — cilindri cu dlnjl groşi? 3 — fobă cu ace; A —• cilindru conductor; 5 — bandS* de transport. DESFUNDARE (Agr.): Operafia de săpare-a pământului la adâncimi de 60”-80 cm, executată cu pluguri speciale. DESHIDRATARE (Chim.): 1. Eliminarea de apă din moleculele unei substanţe, prin acţiunea căldurii, adesea, în prezenta unor catalizatori, sau prin acfiunea agenfilor deshidrataşi ca de ex. acidul sulfuric concentrat. — 2. Eliminarea apei dintr'un material prin încălzire, distilare sau prin ac-fiune chimică. DESINCRUSTANT (Tehn.): Substanfă folosită pentru desincrustare. Cel mai des se-folosesc solufii de hidraf de sodiu sau d& potasiu, acid clorhidric diluat, substanfe-tanante, etc. DESINCRUSTARE (Tehn.): Operafie de îndepărtare a depunerilor de piatră în căi- DESlNFECTANT .137 DESPRÂFUITOR dările de abur, în maşinile termice sau In •iurbinele cu abur, sau operafia de împiedicare a acestor depuneri. Operafia se face cu ajutorul desincrustanţilor; uneori depunerile sunt îndepărtate şi pe cale mecanică. DESlNFECTANT (Chim.J: Substanfă capabilă să disîrugă microorganismele animale şi vegetale producătoare de boli. Ex. sublimat coroziv, fenol (acid fenîc), etc. DESINTEGRARE (F/z.J: Transformarea, atomului unui element în atomul altui element» însofită de emisiune de electroni (raze &), helioni (raze a), şi uneori şi de radiaţie (raze *()■ Desintegrarea poate fi spontană (la elementele radioactive naturale) sau provocată (la elementele radioactive produse în laborator printr'o reacfie nucleară). DESfNTEGRATOR (Tehn.J: Moară formată dintr'o carcasă metalica în cate se în- Deslnlegrator. 1 ■— pâlnie de alimentare; 2 şl 2' —- arbori care se roiesc In sens contrar; 3 — bare fixate alternativ pe câte unul din cel doi arbori; 4 — carcasă; 5 — evacuarea materialului fărâmat. vârtesc, în sensuri opuse, două discuri paralele, care au bare dispuse pe cercuri concentrice, şi intercalate. E folosită pentru măcinarea materialelor semidure (gips, sare, etc.) sau fibroase (asbest, coji, oase, etc.). DESMIRIŞTIRE (Agr,): Sin. întoarcerea mi-riştei (v.). DESMODROM (Tehn.): Calitatea legăturii între două puncte ale unui mecanism, de a face ca viteza unuîa sa antreneze o viteză bine determinată a celuilalt. DESNISIPARE (H/c/r.): Operafia de curăţire a apei, prin decantare, de nisipul purtat în suspensie. DESODORIZARE (Chim;); Operafia prin care un amestec de substanţe e purificat de substanţele rău mirositoare, de ex. în industria uleiurilor folosite în alîmentafie. DESOXIDARE (Mefl.): Operafia de rafinare a metalelor prin absorbirea oxigenului conţinut în oxizii din metal: se introduce în baia topită o substanţa care are o afinitate mai mare pentru oxigen decât baia metalică şi care-absoarbe deci oxigenul existent. Substanţe desoxidante sunt: man-ganul, siliciul, aluminiul, titanul, zirconiul, calciul, etc. pentru oţel, şi fosforul, arsenul, argintul, sfaniul, etc. pentru cupru. DESPICARE (Tehn.): Operaţia de separare în două, în sensul fibrelor, a unui material cu fibre aproape paralele, de ex. a lemnului. DESPRĂFUIRE 1. (Tehn.J: Operafia prin care se reţine praful din aer şi din gazele de ardere; operaţia se face din motive de ordin sanitar pentru a împiedica degradarea regiunii, sau pentru a folosi pulberile recuperate. Ea se poate face cu ajutorul unui desprăfuitor. — 2. (Ind. cb.): Operaţia de extragere pe cale uscată a prafului din cărbune, cu ajutorul Isitelor, a cicloanelor. etc. DESPRĂFUITOR (Tehn.): Aparat folosit- Ia desprăfuire. Poate lucra prin centrifugare, Desprăfuitor electrostatic. 1 —fir metalic (electrodul negativ); 2— cilindru meta;ic(elecUodulpozUiv); 3—în frarea gazului pentru desprâlulre; 4 — Ieşirea gazutu! desprăfuH;5 —pâlnie pentru colecfarea prafului; 6 — greutate 'pentru Întins firul; 7 — :lzoIator. Desprăfuifor prin gravitaţie. 1 — Intrarea gazului de desprafuH; 2 — Ieşirea gazului despră-fuit; 3 — Ieşirea prafu» lui prin gravitaţie; 4 — perete în şicană, el desprSfuttoruIul. prin gravitaţie, prin filtrare, prin umezire sau pe' cale eletrosfatica. DESŢELENIRE 138 DEDECTOR CU CRISTAL DESŢELENIRE (Agr.) : Arătură de întoarcere ■a unei pârloage, a unui teren pe care a crescut iarbă, etc. DESTINDERE (Fiz.): Sin. Expansiune (v.). DESTRĂMĂTOR (Ind. fexf.): Maşină folosită penfru desfacerea ghemotoacelor dintr'un DETAŞARE (Gen.): Operafia de desprindere a unei porfiuni dintr'un material, sau Destrămător fin. ? — bandă fără fine; 2 — cilindri cu dinfi groşi; 3 — tambur desframStor; 4 — tobe încărcătoare, cu garnllurl de ace. material textil brut şi pentru desprăfuirea materialului. DESULFURARE 1. fTe/in.J: Reţinerea bioxidului de sulf din gaze, fie în vederea puri--ficării acestora, fie pentru recuperarea sulfului. — 2. (Mef/.): îndepărtarea sulfului dintr'un metal topit, în special din fontă, prin formarea de compuşi care trec în .sgură, efectuată cu ajutorul unor substanfe (oxid de calciu, etc.) care reacfionează cu sulful şi formează uşor sulfuri. DESVELIRE (Mine): Operafia de îndepărtare a straielor de sterii (de ex., de pământ) care acoperă un zăcământ dintr'o carieră. (= Desgolire). DETALIU de consfrucfie (Tehn.): Desen al unei parfi' dinfr'o construcfie sau dinfr'o maşină, executat la scară’mare penfru a fi mai clar. CETALONARE (M?.-i/neJfe): Operafia de“ prelucrare a spatelui muchiilor de aşchiere ■ale unei unelte circulare cu mai multe -muchii aşchietoare, după o anumită spirală (spirală jogaritmică, spirala Iui Arhimede), -al cărei centru se găseşfe în axa uneltei; operafia se face cu ajutorul unor maşini speciale de detalonat sau prin dispozitive montate pe strunguri paralele. Ea se efectuează pentru a da tăişurilor unghiul de aşchiere optim. . . Ascuflrea frezei cu dinţi defalonafi. 1 — freză cu dln}i detalonafl; 2 — suprafafa de degajare a dintelui (pieptul dintelui); 3 — spatele dintelui; 4 — spirala logarltmlcS după care se prelucrează spatele dintelui, de desprindere a unui obiect sau a unu' material'de altul. DETECTARE (Tehn.): Operafia de a găsi, de a descoperi, de a identifica un obiect, un corp, un fenomen oarecare. Ex.: detectarea grizu-ului într'o mină, detectarea unui avion, etc. DETECŢIE (Tehn.): Rezultatul operafiei de detectare. DETECTOR 1. (Gen ): Dispozitiv folosit penfru a constata prezenta unui corp sau a unui fenomen. — 2. (Eli.): Dispozitiv folosit penfru transformarea unui curent alternativ produs de undele electromagnetice radiofonice, în curent continuu în aparatele de radiorecepfie. Constă dintr'un detector cu cristal, azi pu(in losit, fie dinfr'o lampă rectificatoare. ~ cu cristal (Eli.): Dispozitiv penfru transformarea unui curent alternativ produs de undele electromagnetice radiofonice, înfr'un curentcontinuu capabil de a produce sunete înfr'un receptor telefonic. E format dinfr'o sârmă sub- / /, fie fo- n Detector cu cristal: f—cristal detector; 2—arc de contact; 3 — tub protector; 4—mâner Izolant; 5—piciorul de contact. fire în contact cu un cristal de galenă(PbS) .sau de o altă sulfură sau carbură adecvată» DETERGENT 139 DEVERSOR Acest dispozitiv are proprietatea de a fi un ^conductor mai bun de electricitate într'un sens, suprimând astfel cea mai mare parte a curentului de celalalt sens. DETERGENT (Ind. text.}: Substanţă întrebuinţată pentru netezirea, degresarea şi detaşarea fibrelor. Detergenţii cei mai des -folosiţi sunt solvenţii, săpunurile textile şi unele emulsii. DETERMINANT (Maf.): Simbol matematic •compus din n2 elemente sau valori date, dispuse în n linii şi n coloane şi care reprezintă o expresie algebrică. De ex.: al a2 | bj b2 (Determinantul de ordinul doi) = aib8 — 02 bi — â±bscs—a1bac2—â2^ica *4* ajb^c^ *f* a3baCi I â2 a3 bt b2 b3 ci c2 c3 (Determinantul de ordinul trei) «tc. Se foloseşte mai ales în rezolvarea ecuaţiilor. DETERS1UNE (Chim.): Proprietatea unor substanfe de a deslipi peliculele de material străin de pe suprafaţa unui alt materia]; de ex. argila deslipeşte bitumul, din cauză că este hidrofila şi deci se umflă; deaceea trebue calcinată, înainte de a fi tratată cu bitum. DETONANT (Exp/.): Calitatea unui exploziv de a arde prin detonaţie. DETONAŢIE (Chim.); Arderea rapidă a unei substanţe (un exploziv sau un combustibil) care şe produce într'un spaţiu închis, însoţită de o desvoltare aproape instantanee de gaze şi de un sgomot caracteristic (detunătură ciocăniră, etc.). DETRIT1C (Pefr.): Calitatea unei roce de a proveni din altă rocă, printr'o acţiune mecanică de sfărâmare datorita agenfilor externi. DETRITUS 1, (Geo/.): Sedimentele neci-mehtate rezultate din desagregarea unor roce. — 2. (Expf. pe/r.): Materialul rezultat la săparea unei sonde şi care urmează sa fie evacuat. — 3. (Drum.); Materialul rezultat din uzura pe cale mecanică a pietrelor unei şosele; detritusul rezultat prin scarîficare este îndepărtat prin ciuruire, recuperându-se pietrele mari. DETUBARE (Expl. pefr.): Operaţia de extragerea coloanelor de tubajdinsondelepetro-liere care urmează să fie abandonate, in vederea reîntrebuinţării lor sau a materialului din care. sunt fabricate. Degajarea se face prin tăiere, spintecare, torpilare, deşurubare sau frezare. DEUTERIU (Chîm.); D. Hidrogen greu, isotop a| hidrogenului; gr. at. 2. Se găseşte în mici cantităţi în apa, sub forma de apă grea, D«0. DEUTERON (F/z*): Nucleul de deuteriu. Are masa nr> = 2,334.10-24g şj 0 sarcină electrică elementară pozitivă.Sefoloseşfe la realizarea unorreacfii nucleare. (=Deuteron). DEVELOPARE (Fofo.): Operaţia de a face să apară imaginea .pe o placă, un film sau o hârtie fotografică care au fost. expuse. Se face cu ajutorul unui developator, care reduce sărurile de argint în argint metalic negru, în locurile care au fost expuse la lumină. DEVELOPATOR 1. (Fofo.): Amestec de substanţe în soluţie, prin acţiunea cărora [se face developarea fotografică. Developatorul poate fi anorganic (sulfat de fier, hidro-sulfif de sodiu, oxalat feros), când este întrebuinţat la developarea plăcilor de colodiu umede, sau organic (metol, hidro-chinonă), când este întrebuinţat la developarea plăcilor umede cu emulsie, a plăcilor uscate, a filmelor şi a hârtiei cu gelatinobromură de argint. ( = Revelator).— 2. (/nd. text.): Substanţă care. desvolfă colorantul fixat pe fibra unei ţesături; DEVERSARE (Hidr.): 1. Ieşirea din albie a unui curs de apa peste malurile lui. — 2. Trecerea apelor peste un deversor. DEVERSOR 1. (Tehn.J: Instalaţie sau piesa în forma de perete despărţitor, care se Diferite tipuri de deversoare. t — deversor cu creastS ascufitS; 2 — deversor cu creastă rotunjită; S — deversor cu creastă plana. aşează într'un curs de apă sau înfr'o conductă sau cana!, astfel ca să menţină un nivel constant în amontele peretelui re- DEVIAŢIA BUSOLEI 140 DIAFRAGMARE [ DevîaJIa unei raze de lumină. / — printr'o suprafafă ; îl — printr'o prismă; a şl A — deviaţii. spectiv. — 2. (Hidr.): Deschizătură liberă la partea superioară a unui baraj prin care se scurge lichidul din spatele acestuia. DEVIAŢIA busolei (Tehn.): Unghiul format de acul magnelic al unei busole cu meridianul magnetic. DEVIAŢIE (Gen.:) Schimbare da direcfie. ~oplică(Opf.): 1. Unghiul formaf de raza de lumină emergentă cu raza incidenţă pe suprafaţa despărţitoare a două medii transparente. — 2. Unghiul format da raza emergentă dintr'o prismă cu raza incidenţă. DEVIERE (Gen.): Schimbarea de direcţie a unui corpj în mişcare. DEVIEREA găurii de sondă (Expl. pefr.): înclinarea axei găurii de sondă dela verticală, în timpul săpării. E datorită înclinării stratelor străbătute şi variaţiei durităţi şi omogenităţii rocelor, ca şi unei apăsări prea mari pe sapă. DEVITRIFICARE (Tehn.): Cristalizarea parţială a sticlei (care este în mod obişnuit un amestec amorf), care are ca urmare trecerea ei într'o stare stabilă. Prin cristalizare, sticla îşi pierde transparenta. DEVIZ eslimafiv (Tehn.J: Evaluarea iniţială a cantităţilor de materiale şi de piese, şi a manoperei, necesare pentru executarea unei construcţii, a unei maşini, a unei lucrări proiectate, cum şi a preţului acestor elemente, incluziv regia şi alte sarcini. Pentru lucrările de investijie făcute de întreprinderile socialiste, se folosesc devize-tip, elaborate de către departamentele tutelare. DEVIZEU (Ind. alim.): Fiecare din ochiurile sitelor de mătase folosite la cernerea produselor rezultate din măcinarea industrială a grâului. DEVOLTOR (E/f.J: Maşină electrică legată astfel cu o alta sursă de energie electrică, încât tensiunea ei electrică să se scadă din aceea a celeilalte surse. DEVONIAN (Geo/.): A treia perioadă a Paleozoicului. In această perioadă apare flora de uscat. DEXTRINĂ (Chim.): Unul dintre produşii de transformare ai amidonului; se ob)ine din amidon, fie prin acţiunea căldurii la 180"'220°, fie prin acfiunea acizilor di|ua|i. E întrebuinţată în industria textilă (ca apret şi în imprimerie), în industria alimentară şi la prepararea cleiurilor vegetale. DEXTROGIR (Fiz.): Calitatea unei substan|e de a roti planul de polarizare al luminii polarizate, spre dreapta (în sensul mersului acelor unui ceasornic) penfru un observator către care se propagă lumina. DEXTROZĂ (Chim.): Glucoză dextrogiră. DIACLAZĂ (GeoI.): Crăpătură produsă în roce de către for|ele exterioare paralele cu suprafaja Pământului, sau de către tensiunile inferioare. DIAFANOMETRU (Canal.): Aparat folosit penfru determinarea turburelii apei, prin măsurarea transparentei ei. DIAFONIE (Telc.): Efect al cuplajului dăunător dinfre două circuite de elecfrocomu-nicajii, care se manifestă prin faptul că semnalele transmise pe unul dinfre circuite sunt primite şi de aparatele de recepjie ale celuilalt circuit. DIAFRAGMĂ 1. (Fiz.): Placă subfire de metal sau de alt material, fixată pe margini, şi care poate vibra. Esfe folosită fie pentru a transforma oscilafiile electrice în sunete, sau invers, fie pentru a transforma,vibrajiile mecanice ale unui ac în sunete, sau invers. — 2. (Hidr.): Dispozitiv compus dintr'o placă subjire cu un orificiu, sau dintr'o danaidă, introdus într'o conductă penfru a măsura debitul şi viteza lichidului. — 3. (Opt.): Placă opacă, cru o deschidere care are, uneori, diametrul eglabil, şi care limitează porţiunea utilă a unei piese optice, de ex. a obiectivului unui insfrumenf. Diafragma elimină razele vizuale periferice, care dau naştere la reflexii, abera)ii, efc., şi determină zona maximă de intrare a fasciculului de lumină care pătrunde şi parcurge efectiv obiectivul. DIAFRAGMARE (Opt.): Introducerea uneie sau a mai multor diafragme pe traiectul Diafragmă cu danaide. t — danaidă. D1AGENEZĂ 141 DIALAG unui fascicul de raze de lumina, limifând astfel deschiderea fasciculului. DIAGENEZĂ (Pe/r.J: Ansamblu de frans-formări chimice şi mineralogice suferite de rocele sedimentare după depunerea lor, sub ac}iunea apelor în circulafîe. Ex.: disol-varea, oxidarea, hidratarea, cimentarea, dolomitizarea, etc. DIAGONALÂ1. (Maf.); Segment de dreapta, care uneşte două vârfuri neconsecutive ale unui poligon sau ale unui poliedru. —2. (Consf r.J: Bară înclinată care, Ia o grinda cu zăbrele, leagă un nod de pe talpa inferioară cu unul. de pe talpa superioară.— 3.(C. f.J: Porţiunea de linie care permite Ire- unu‘ P-H9"". cerea vehiculului *^7 ~ ^ ' de pe o linie pe AC' ESl £Cr ‘"■gond.. ■alta, cu ajutorul unui schimbător de cale. DIAGRAMĂ (Tefin.J: Reprezentare grafică, construită în coordonate rectangulare sau polare, care arata cum variază o mărime, in funcţie de una sau de două alte mărimi diferite (parametri). Se deosebesc: diagramă cu un parametru, care arată modul de variaţie al unei mărimi, în funcfie de un singur parametru, şi diagrama cu doi parametri, care arată modul de variaţie al unei mărimi, în funcfie de doi parametri. ~ Clapeyron (Termod.): Sin. Diagramă p-v (v.). ~ de echilibru (Chim. fiz., Meii): Dia-gramă care reprezintă, în coordonate rec-. tangulare, temperaturile de începere şi de terminare a solidificării unui amestec de două substanje, formarea şi descompunerea compuşilor sau a soluţiilor solide sau lichide ale acestor, substanţe, în funcfie de procentul uneia dintre substanţele în amestec.- ~ enfrop ică (Termod.J: Sin. Diagramă T-S (v.). ~ fier-carbon (Meii.): Diagrama de echilibru a diferitelor aliaje fier-carbon care se pot forma, dată în funcfie de procentul de carbon din .amestec. ~ l-S (Termod.): Diagramă care reprezintă în coordonate rectangulare variafia . enfalpiei I a unui fluid, în funcfie de entropia S. ( = Diagramă Mollier). ~ meteorologică (Meteor.): Diagramă folosită în Meteorologie pentru reprezentarea şi calculul grafic al diferitelor mărimi meteorologice (temperatură, presiune, umiditate, etc.). ~ Mollier (Termod.J: Sin. Diagramă hS (v.). p-v (Termod.J: Diagramă care reprezintă, în coordonate rectangulare, stările prin care trece un fluid (de ex. abur) în timpul unei transformări termice, în funcţie de presiunea p (în ordonate) şi de volu-muf specific v (în abscise). Această diagrama permite reprezentarea ciclurilor maşinilor termice şi poate fi obfinută pe maşina în funcţiune, cu ajutorul unui indicator de presiune şi de volum. (= Diagramă Clapeyron). ___ > ' !L_ Diagrama p-v. p — presiunea; v — volumul specific; f--2 — transformare termică; dLz= pdV, lucrul mecanic elementar (supratafa ha-jurată). Diagrama Ţ.S. T — temperatura absolută; S — entropia; J...2—transformare termica; dQ cantitatea de căldură elementari (suprafafa haşurată). T-S (Termod.): Diagramă care reprezintă, în coordonate' rectangulare, stările prin care frece un fjuid (de ex. abur) în timpul unsi transformări termice, în funcţie de temperatura absolută T (în ordonate) şi de entropia S (în abscise). Fiecărui punct din diagrama T-S îi corespunde un punct în diagrama p-v, şi invers. (?= Diagramă entropică). DIALAG (Pefr.J: Mineral din grupul piror xenilor. E considerat ca piatră semipreţioasă. DIALECTICĂ 142 DIASPORAMETRU DIALECTICĂ (Gen.): „Dialectica provine dela cuvântul grecesc „dialego", care înseamnă a discuta, a polemiza. Sub dialectică se în)elegea în antichitate arfa de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului şi biruind aceste contraziceri, In antichitate, unii filosofi socoteau că descoperirea contrazicerilor în gândire şi ciocnirea părerilor contrarii constifue cel mai bun mijloc de â ajunge lâ adevăr. Acest mod dia-lecfic'de gândire, extins mai fârziu asupra fenomenelor naturii, a devenit metoda dialectică de cunoaştere a naturii, metodă care priveşte fenomenele naturii ca fenomene în veşnică mişcare şi schimbare, iar dasvolfarea naturii ca rezultat al desvolfării contradicţiilor în natură, ca rezultat al acţiunii reciproce a forjelor contrarii în natură." I. Stalin, „Despre Materialismul dialectic şi istoric", din „Problemele Leninismului", E.P.L.P., Ed. a lll-a, 1952 pag. 553. DIALIZĂ (Chim. /iz.): Trecerea unei substanţe care se găseşfe într'o solufie, printr'o membrană care separă solufia de disol-vantul pur. E folosită ca metodă penfru separarea coloizilor (care nu pot traversa anumife membrane, de ex. pergamentul) de substanţele crisfaloide din solufie, care traversează membrana DIALIZATOR (Chim. fiz.): Sin. Dializor (v.). D1ALIZOR (Chim. fiz.): A parat penfru efectuarea dializei unei solufii coloidale. E format dinfr'un vas despărjit în două printr'o membrană semiper-meabilă de pergament. Fenomenul de dializă _________________ poate fi accelerat Dlalizafor. cu ajuforul unui / — vas cu solu|le; 2 — vas Curent electric care cu ap3 ;'3 — membrana semi-= frece prin solufie permeabilă, dinfr'o parfe în alfa a membranei. In acest caz aparatul se numeşte elecfrodializafor. (= Dializafor). DIAMAGNETIC (Magnf.): Calitatea unei substanţe de a se deplasa dinspre regiunile cu o intensitate mai mare ale unui câmp magnetic spre cele cu intensitate mai mică. O substanfă diamagnetică are o permeabilitate magnetică relativă mai mică decât 1. DIAMANT 1. (Mineral.): Formă cristalină naturală a carbonului. In stare pură este incolor. Are un indice de refracfie foarte mare. E cel mai dur corp cunoscut. Varietăţile impure sunt folosite în tehnică pentru armarea diferitelor unelte de tăiat, de găurit, rectificat, efc., iar variefă(ile pure sunt folosite ca pietre preţioase, din cauza rarităţii lor şi a strălucirii pe care o capătă când sunt şlefuite. A putut fi fabricat şi artificial în exemplare foarie mici, supunând o solufie de carbon în fier la temperaturi şi presiuni foarfe mari. — 2. (Po-ligr.): Corp de literă de patru puncte tipografice; este cel mai mic corp de literă folosit în prezent. pulbere de ~ (Tehn.): Pulbere abrazivă care se obfine din fragmente de diamant impur, folosită la prelucrarea pieselor optice. DIAMANTINĂ (Tehn.): Pulbere abrazivă artificială, cu bază de oxid de aluminiu, folosită în special la polizarea pieselor de ofel. DIAMETRU (Geom.): Coarda care trece prin centrul unei curbe sau al unei supra-fefe. ■ DIAPASON (Fiz.); Instrument formaf dintr'o bară de ofel îndoită în formă de U şi care se' prelungeşte la bază cu un picior. E folosit pentru producerea unui sunet pur, a cărui înălfime variază cu grosimea şi cu lungimea diapasonului. Pentru întărirea sunetului, se fixează, deobicei, pe o cutie de lemn. DIAPOZITIV (Foto.): Pozitiv fotografic copiat pe sticlă sau pe alt material Dlapason. transparent, de pe negativul ob}inut la fotografiere. E folosit în proiecfiile cu diascopul. DIASCOP (F/z.): V. sub Epidiascop. DIASPOR (Mineral.): Oxid de aluminiu hidratat, natural. E înfrebuinfat ca materie primă la fabricarea produselor refractare aluminoase. DIASPORAMETRU (Opt.): Aparat care determină curbura pe care trebue să o aibă o lentilă de substanfă dată, pentru a acro-mafiza o altă lentilă dată. 'DIÂSTAZA 143 DIFERENŢIAL DIASTAZĂ (C/iim. biol.): Sin. Amilază (v.). DIATERMAN (Fiz,): Calitate a unei substanţe de s lăsa să treacă prin ea căldura; corespunde cu ceeace este transparent pentru lumină. DIATERMÎE (Gen.): Metoda de tratament medical, care consta în încălzirea ţesuturilor corpului prin trecerea unei descărcări electrice de înaltă frecvenfă. DJATOMEE (Bo/,): Alge mici monocelulare care au cochilii de silice. D1ATOM1T (Mineral.): Sediment silicios consolidat, format din cochilii de diafomee. E întrebuinjat la fabricarea dinamitei, a sticlei solubile, ca izolant termic, ca material filtrant în industria zahărului şi a materiilor colorante, etc. (=’ Pămânfel, Pământ de diatomee, Tripoli, Kieselgur). DIBLU (Tehn.): Bucata de lemn sau de metal, care se fixează într'o scobitură făcută în zidărie şi care serveşte la prinderea de ea (cu un cui sau cu un şurub) a unei piese date. D1EDRU (Maf.): Fiecare dintre cele patru unghiuri formate de două plane care se intersectează după o dreapta, numită muchia diedrului. DIELECTREC (EI.): Mediu rău conducător de electricitate, cum sunt gazele, vaporii, parafina, vidul, etc. E un mediu în care poate exista un câmp electrostatic fără a cauza deplasarea sarcinilor. DIELECTRICĂ, consfanfă ~ (El.):V. Constantă dielectrică. DIESEL, motor (Mş. ferm.): Motor cu ardere interna, la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, esfe comprimat în prealabil şi se aprinde dela sine, datorită temperaturii înalte realizate prin comprimare. Raportul de comprimare obişnuit variază înfre 12:1 şi 22:1 şi da o presiune finală de 25—60 at şi o temperatură finala de 500—700®. Motorul poate avea unul sau mai mulfi cilindri. în acest din urmă caz, cilindrii pot fi aşezafi în linie, în V, în stea, în linii paralele, etc. Cilindrii pot fi orizontali, verticali sau înclinaţi. Injectarea combustibilului se poate face direct în camera de combustie sau într‘o antecameră. Combustibilul folosit e, în general, motorina, dar există şi alte tipuri care funcfionează cu praf de cărbune sau cu gaze naturale. mofor ~ în doi fimpi (Mf. fermjr . Motor Diesel care funcfionează după un-ciclu în doi timpi şi anume: în primul timp-se produce spălarea gazelor de ardere,* admiterea aerului proaspăt şi comprimarea cu injectarea combustibilului, iar în al doilea timp, arderea urmată de expansiune şi începutul evacuării. La acest motor, din două-curse ale pistonului, una este motoare. mofor ~ în pafru fimpi (Mf. ferm.);: Mofor Diesel care funcfionează după un; ciclu în patru timpi şi anume: aspirarea aerului la presiune constantă; comprimarea adiabatică, injectarea combustibilului şi arderea sub presiune constantă; expansiunea> adiabatică; răcirea şi evacuarea la presiune-consfanfă. La acest motor, din patru curse* ale pistonului, una esfe motoare. DIFERENŢA de nivel (Topog.): Distanţa^ măsurată pe verticală, dintre două puncte proiectate pe aceeaşi verticală. ~ de pofenfiai. elecfric (EL): Diferenfa dintre potenţialul electric a două puncte.. E lucrul mecanic efectuat prin mişcarea dela un puncf la celalalt a unităţii de sarcină electrică pozitivă. Unitatea practică-de diferenfă de pofenfiai este voltul. Dacă-unim doua puncte, menţinute la o diferenfă de pofenfiai electric, printr'un conductor, el va fi străbătut de un curent-'electric. ~ vectorială (Mat.): V. Vectori, diferenfă de DIFERENŢIAL (Mf.): Angrenaj format dîn-fr'un braf rotitor şi mai multe’ rofi dinţate., dinfre care cel pufin patru se ' rotesc;dintrero- s. " file care se ro- \ fese, trei sunt \A/ 'calate pe trei ___________r y V - axe rotitoare şi ^ realizează o asf- f J \J V3 fel de cuplare, /\ ^ încât furafîa une- J?s-^ ^ ia dintre axe e proporţională cu Angrenaj diferenţia! exterior, suma sau cu diferenfa furafiilor celorlalte două. In figura de. ‘ mai sus, roafa (f) angrenează cu (2), roata. (3) este solidară cu (2), roata (4) esfe situată, pe acelaşi ax cu (f), putându-se roti însa independent de (î)» iar roafa (4) esieu DIFERENŢIAL CU ROŢI CILINDRICE 144 DIFERENŢIERE MAGMATICĂ , in angrenată cu (3). Toate aceste rofi se rotesc, fiind legate de braful S. Considerând roata (4) imobilizată, iar (1) antrenată prin intermediul brafului S şi al rofilor (2) şi (3) (numite rofi planetare), raportul de transmisie dintre tura}ia n! a rofii (I) şi turafia n, a bra)ului S este —— = 1 -------------- * n; ri h care r, — r4 sunt razele respective ale roţilor ())■"(4). Dacă şi roata (4) primeşte o rotafie, roata (() va avea o turajie rezultantă. ~ cu rofi cilindrice (M?.): Angrenaj diferenţial ale cărui rofi dinjate sunt cilindrice. In figura de mai jos, arborele cu manivelă inferior antrenează printr'un pinion o roată dinfată liberă pe arborele mijlociu. Roata liberă e străbătută de o bucea, în infe- Schema diferenţialului cu rojl cilindrice. S — roată dinfată liberă pe arborele superior; T — roală de transmisie; 4 — roată dln|a13 calată pe arborele mijlociu. riorul căreia se roteşte liber un arbore, pe care sunt caiafe două rofi dinţate (arborele superior din figură). Una dintre rofi e angrenată cu o roată caiafă pe arborele mijlociu, iar a doua e angrenată cu o a doua roată, liberă pe arborele mijlociu şi' solidară cu roata de transmisie. Dacă. se roteşte numai manivela inferioară, se realizează sistemul din figura de sub Dife-ranfial, unde braţul AC e distanta „arbore mijlociu—arbore superior", când roata (4) este fixă. Dacă se roteşte şi manivela mijlocie, se realizează acelaşi sistem, dar cu roata (4) în rotafie. ~ cu roti conice (Mj.): Angrenaj diferenţial care are rofi conice. E folosit ca diferenjial de automobil, ca mecanism diferenţial, etc. ~ de automobil (M?.): Diferenţial aşezat între arborele de transmisie şi axele roţilor motoare ale unui autovehicul, spre a permite celor două rofi să aibă furafii diferite, ceeace este necesar în curbe sau când una dintre rofi trece peste un accident de teren, cazuri în care rotile nu mai pot avea aceeaşi turafie. mecanism ~ (Al?.): Sistem suplimentar de angrenaje al unor maşini de frezat, care permite frezarea mai precisă, printr'un avans de rotafie suplimentar în timpul tăierii. ~f şurub ~ (Âlj.J: Dispozitiv format dintr'o tijă cu două filete de .acelaşi sens, Şurub diferenjial. 1 — cadru fix, gradai; 2 — fijS cu dou3 filete; 3 — filet de pas hj; A\— file} de pas b2, pu|ln diferit de hj; 5 — plulifâ lunecătoare cu ec indicator. cu păsurile foarte pufin diferite; unul dintre filete se înşurubează într'un cadru, iar pe al doilea se deplasează o piulifă. La o rotafie complectă a tijei, piulija se deplasează fafă de cadru numai cu diferenfa dintre păsuri, astfel încât se obfin deplasări relativ mici, combinate cu transmisii de forfe relativ mari; acest şurub este folosit la vinciuri, etc., cum şi la dispozitive de reglare şi de măsurat. DIFERENŢIALĂ (Mat.): Diferenţiala unei funcfii de o variabilă este egală cu produsul dintre derivata funcfiei şi creşterea variabilei independente; de ex.,dacă funcţia este y=ax, diferenţiala este dy = adx. DIFERENŢIERE 1. (Gen.); Separare; deosebire. — 2. (/Maf.): Operafie matematică prin care se objine diferenfiala unei funcjii. ~ magmatică (Geo/.): Fenomen prin care o magmă iniţială, cu o anumită compoziţie chimică globală, dă naştere la diferite tipuri de roce, de compozifii diferite. DIFRACŢIE 145 DILATAŢIE DIFRACŢIE (Fiz.): Fenomen care se observă «când un fascicul luminos fraverseazâ o deschidere îngustă (o fanta) sau întâlneşte imuchia. unui corp solid, şi care apare ca ■o ocoljre a marginii obstacolului de către ilumina. Dacă se plasează'un ecran ceva mai departe, după ce lumina a fost difrac-ilată, se constatăpe el, |a limita dintre iona .luminată şi cea de umbră, benzi Iu-tminoase şi întunecoase alternative numite tfranje de difracfie. Fenomenul dovedeşte «latura ondulatorie a luminii. ©IFUZ (Gen.); Răspândit, adică necon-' centrat. . . DIFUZARE (Gen.): Răspândire. . &IFUZIBIL (F/z.): Calitate a unei substanţe de a se putea răspândi în masa ■unei alte substanţe. DIFUZIUNE (F/z.); 1. Răspândirea în toate direcţiile a moleculelor unui gaz sau ale-unui lichid, în interiorul masei unui alf corp •cu care gazul sau lichiduleste în .contact, datorită numai mişcării lor-*şi nu unei forţe «xterioare. — 2. Răspândirea în toate di-• recfiile a razelor de lumină, produsă prin trecerea printr'un mediu translucid sau turbure, sau datorită reflexiei neregulate pe o.suprafaţă care nu este perfect lucioasă. cSlire prin (Met/.): Termen impropriu pentru un tratament superficial, de «x. cementarea sau nitrurarea, în care se difuzează un gaz care conţine i carbon, «respectiv azot, înfr'o pătură superficială a oţelului, - pentru a-i mări duritatea superficială. Operaţia se face la o anumită temperatura convenabil aleasă. recoacere prin ** (Me//.): Tratament de recoacere, de lungă durată, la temperatură înaltă, care se aplică oţelului.turnat, pentru omogeneizarea structurii. OlFUZOR'1. (Mş.ferm.): Ajutaj convergent-divergent din camera de amestec a carburatoarelor cu injecţie, cu care e legat jiclorui principal. Datorită formei sale, el măreşte viteza aerului şi deci depresiunea in dreptul jiclorului, ceeace face ca debitul Jiclorului să fie suficient chiar când motorul merge încet. — 2. (E/., Te/c.): Dispozitiv de transformare a puterii electromagnetice a unor curenţi, în putere sonoră, prin punerea în vibraţie a unei membrane plane sau a.unui cornet.- E folosit tn. dispozitivele de -radiorecepţie şi în instalaţiile de amplificare a sunetului. — 3. (fnd.* ■Difuzoare eleclrodlnamice. a — cu banda; b — cu bobină; f — bandl parcursa . de cureni; 2 — membrană radiatoare; 3 — bobina magnelulul permanent; 4 — bobina parcursa de ‘ curenlul de compensajie. • - ch/m.):. Aparat pentru extragerea zahărului din sfeclă prin disolvarea acestuia în apă. încălzită. DIG (Cons/r.); Construcţie deTpământ, de piatră, de zidărie, etc., de secţiune, în general, trapezoidală, folosită pentru \ a împiedica sau a limita revărsările, pentru a izola de qpe anumite porţiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, etc. Se construeşte în lungul unei văi, pe ţărmul, mării sau pe . marginea - unui curs de apă. , DILATAŢIE (Fiz.); Creşterea dimensiunilor unui corp supus acţiunii căldurii.' ~ absolută (Fiz.): Dilataţia reală, care fine seama şi de dilataţia vasului. în care se află un fluid. Coeficientul de dilatafie absolută este'egal cu suma dintre coeficientul de dilataţie relativă (aparentă) a fluidului şi coeficientul de dilataţie cubică a vasului care-l conţine. aparentă (F/z.): Dilataţia relativă a unui fluid, adică acea dilataţie la care. nu se ţine seamă de dilatajia vasului în care se găseşte; coeficient de ~ .cubică (F/z.): Creşterea în volum produsă de o creştere de temperatură de 1°, raportată la unitatea de volum iniţial; e aproximativ, egală cir triplul coeficientului de dilataţie liniară a-aceleiaşi substanţe. • - coeficient de liniară (F/z.): Creşterea în lungime , a unui corp, produsă de. o . creştere de temperatură de 1?,. rapprtată la unitatea de lungime iniţială a corpului. 10 DILATOMETRIE 146 DINAMOTOE DILATOMETRIE (Fiz.): Parte a Fizicei, care se ocupă cu dilatajia corpurilor. DILATOMETRU 1. (Fiz.): Instrument pentru măsurarea dilafajiei corpurilor sau pentru urmărirea şi, uneori, înregistrarea eventualelor modificări fizico-chimice care se produc (în cursul unui ciclu termic) jntr'un aliaj, măsurând varia)iile de volum ale unei probe din acel aliaj. — 2. Instrument cu ajuforul căruia se determină coeficienful de dilatafie al lichidelor. DILUARE (Chim.): Micşorarea concentrafiei unei solufii. DILUAREA foniei (Metl.): Procedeu de afi-nare a fontei brute prin amestecarea fonfei lichide cu ofel moale din deşeuri. DILUVIU (Geo/.): Prima parte a erei cua-fernare. DIMENSIONARE (Rez. maf.): Operafia prin care se stabilesc, cu ajutorul calculului, dimensiunile unei consfrucjii, ale unei maşini, ale unui aparat, efc., după caracferisticele impuse de studii şi cercetări'de norme, de caiete de sarcini, etc., pentru a rezista la sarcinile la care vor fi solicitate în funcţionare. DIMENSIUNE 1. (Maf., Tehn.): Lungime care determină, singură sau împreună cu altele, mărimea unei figuri geometrice sau a unui corp (de ex., diametrul şi înăl-fimea unui cilindru). — 2. (F/z.): Număr care exprimă legătura dinfre o unitate derivată şi unităţile fundamentale din care derivă. Astfel viteza esfe dată de relafia v = L/T, raportul dintre o lungime L şi timpul T necesar parcurgerii ei; dimensiunea vitezei este 1 în raport cu lungimea şi — 1-în raport cu timpul şi se scrie [v] = [LT'']. ~ efeclivS (Tehn.): Dimensiunea pe care o are de fapt o piesă.- ~ nominală (Tehn.): Dimensiunea pentru care se proiectează o piesă. ~ standardizată (Tehn.): Dimensiune aleasă după anumite consideraţii, pentru simplificarea şi unificarea operafiilor de ’ fabricajie, utilizarea rafională a materialelor, îmbunătăfirea calităfîi-, - reducerea prefului de cost, DIMIE (Ind. ISr.): Stofă groasă de lână, care se confecţionează la piua ţărănească. DIMORF (Chim.): Calitatea unei substanfe chimice sau a unor minerale de a putea cristaliza în două forme diferite. DINĂ (F/z.): Unitatea de forfă în sistemul CGS. E forja care imprimă punctului ma- terial cu masa de un gram accelerafia> de 1 cm/s2. DINAM (E/f.): Maşină pentru transformarea energiei mecanice în energie electrică de-curent continuu. Se bazează pe faptul că stră-baterea unui câmp magnetic rieuniform de către un conductor elecfric produce un curenf electric în acel conductor. In forma sa ce» mai simplă, un dinam constă dintr'unelecfro-magnet puternic, înfre polii căruia se roteşte? un conductor format din una sau mai multe-bobine. Energia mecanică a rotafiei este astfel transformată într'un curent electric care străbate conductorul. (= Generator de curent continuu). DINAMETRU (Fiz.): Aparat folosit pentru» determinarea grosismentului lunetelor. DINAMICĂ (Mec.): Ramură a Mecanicei, care se ocupă cu studiul comportării corpurilor supuse acţiunii unor forfe care produc modificări ale stării de mişcare sau de> repaus a acestor corpuri, finând seama şf de aceste forfe.’ DINAMITĂ (Expl.): Exploziv format dini nitroglicerină absorbită într'un material de1 bază care poate fi inert (diatomif, praf de crefă, etc.) sau activ (nitroceluloză, fut-micoton, efc.). - ' DIN AMITIERĂ (Mine): Magazie subterană, cu accesul în linie frântă, Jy cu canale de ven-tilafie, construită în locuri depărtate de ţ/f drumurile de circula- . | I fie, şi care serveşte la 1-1 păstrarea dinamitei. DINAMOMETRU (Fiz.): Instrument pen- . tru măsurarea forfetar, j) Din puncful de vedere W al construcţiei se de-osebesc: dinamome- ft\3' tru cu frână, dinamo- I 1/ metru cu arc, dina- J. mometru cu torsiune, , i . . DJnamometru cu arc-dţnamometru elecfric, j _ |am5 elastică; 2 — dinamomefru hidrau- scară gradată; 3 — greu-lic, etc. ,a,°- DINAMOTOR (EH.): Maşină electrică de curent continuu; cu un inductor şi cu douâ înfăşurări induse separat. DINAS, CĂRĂMIDĂ ~ 147 DIPOL ELECTROMAGNETIC DINASr cSrSmidi ~ (Ind. st. c.): V. Cărămidă dinas. DlNITROTOLUEN fExpl.): Exploziv ob(inu) din toluen, întrebuinţai la fabricarea şedi-telor, a unor amorse speciale şi ca plasfî-fiant pentru diferite pulberi. DINŢAR (Ind. Iar.): 1. Sin. Ceapraz (v.). — 2, Grătar care se pune în dreptul sco-.cului morii spre a opri corpurile străine care vin pe apă. - ■ ■ DINŢÂRE (Tehn.): Ansamblul dinfilor une' piese dinţate. Dinjarea este formată, în general, din acelaşi material cu piesa care o poartă; uneori însă, din din)i separaţi, montafi pe piesa suport. ~ alternată (Mj.): Din(are la care al-terneiază un dinte cu tăierea pe stânga cu unul cu tăierea pe dreapta, de ex. la frezele circulare. ~ uniformă (Mş.): Dinfare la care fo(i dinfii şi toate crestăturile sunt identice. ~ variaţi (Mş.): Dinfare la care dinfii sau crestăturile diferă pufin unele de altele, deobicei după o anumită regulă, de ex. la acele de broşat. DINTE de angrenaj (Mj.): Unul dintre elementele constitutive, în formă de ieşind, Dinte de angrenaj. J — cerc exferîor; 2 — cerc primitiv; 3 — cerc de bază; 4 — cerc interior; 5 — fafa; 6 — profilul. 7 — flancul dintelui; 8 — fafa superioara. a| unei rofi de angrenaj, care se îmbucă între aceleaşi elemente ale unei alte rofi sau ale unei cremaliere, pentru a transmite mişcarea. ~ de (eresIrSu {Mj.J: Unul din ieşindurile pânzei unui feresfrău, care formează partea tăietoare a terestrăului. DIODĂ (E//.): Tub electronic format dintr'un balon vid de sticla sau de metal, care confine doi electrozi, dintre care unul e incandescent în timpul funcfîonarii. Serveşte, fie |a redresarea curentului alternativ în curent continuu, fie ca detector, fie ca limitor de curent. a DlodS. ' a — construcţia unei diode (schematic); b şl c — simbolul grafic al une diode cu încălzire directă (b ţi cu încălzire indirectă (c). DIOPTRIE (Fiz.J: Unitatea în care se exprima puterea (convergenfa) unei lentile (de ochelari, de instrumente optice, etc.). Convergenta C, în dioptrii, este inversul distantei focale a lentilei respective, exprimată în metri. Ex. o lentilă convergenta cu distanfa focala f=0,50 m are o convergentă C = j = 2 dioptrii. DIOPTRU (Fiz.): 1. Ansamblul a doua medir transparente de indici de refraefie diferiţi, separate printr'o suprafafă transparentă. Ex.: fiecare dintre fetele unei lentile; ele separă aerul de sticla lentilei. — 2. Dispozitiv sau instrument cu ajutorul căruia se determină linia de vizare către un punct determinat. DIORIT (Pefr.): Rocă eruptivă de adâncime (plutonică), care confine feldspafi plagioclazi şi amfiboli, cu sau fără biotit. E folosit ca piatră de construcţie şi de pavaje. DIPOL eleefrfe (£//.); Ansamblu de două sarcini electrice,' practic punctuale, egale şi de semne contrare, foarte apropiate una de alta. (=Dublet .electric). ~ magnetic (MagnfJ: Ansamblu de două sarcini magnetice, practic punctuale, egale şi de nume contrare, foarte apropiate una de alta. ( = Dublet magnetic). ~ electromagnetic (E//., RadioJ: Antenă, electromagnetică formată din două’părti DIRECŢIE 148 DISOLVARE simetrice, legate la mijloc la un aparat de emisiune sau de recepţie. J. 1 Dipoli electromagnetici. DIRECŢIE 1. (Maf.): Proprietatea comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. — 2. (Drum.): Orientarea geografică ■a .unui drum, în sensul kilometrajului. <— 3. (Mf.): Ansamblu! organelor folosite pentu dirijarea unuivehicul. ~ m a g n e fi c ă {7ehn.): Unghiul peca-re-l formează o dreaptă orizontală cu meridianul magnetic al locului respectiv. Se măsoa'ra dela direcţia Nord-Sud, în sensul rotafiei acelor unui ceasornic. ■ ~ a unui sfraf (Geo/.); Linia de intersecţie a unui plan orizontal cu acoperişul sau cu culcuşul stratului. Direcfie de automobil. 1 — volanul dlrecflei; 2 — coloana (arborele) de direcfie; 3— şurub fără fine; 4 — bară de comandă; 5 — pârghia fuzetel; 6 — pârghiile de comandă, stânga şl dreapta» 7 — bară de conexiune (bară de direcfie); 8 — fuzete. •Direcţia unui strat. a “Z>*îrn«jul direcţiei stratului; p — unghiul de panlă şaujde cădere a stratului; p—plan orlzontal;s—strat,-I înclinare, pantă-sau cădere; g — grosime; d_____di- recfie; a—acoperlj; c^-'culcuţ. DIRIJABIL ,(Nav. a.): Balon cilindric sau cu secfiune ovală, cu extremităfile profilate, înzestrai cu organe de propulsje şi de evoluare în orice direcfie. Se deosebesc: dirijabil rigid, semirigid şi suplu. DISC (Tehn.): Piesă de forma unili cilindru drept cu înălfinriea mică fafă de diametrul bazei. ~ de plug (Agr.).’ Piesă, la plugul de tractor, care taie brazda în planul vertical. > ~ divizor (Mş.-unelfe): Disc cu o serie de găuri echidistante, dispuse pe mai multe cercuri concentrice, fixat pe capul divizor al unei maşini-unelte. . DISCIPLINĂ (Gen.); Ansamblu de cunoş-tinfe dintr'un anumit domeniu. DISCONTINUITATE (Mat, Fiz.): Lipsă [de continuitate. | DISCONTINUU (Maf., Fiz.); Care nu este continuu. .. DISEMINARE (Gen.); Răspândire. DISIMETRIE (Gen.): Lipsă de simetrie. DISJONCTOR (EU.): Intreruptor cu declan-şoare, care, în caz de supracurent, de supratensiune, etc., întrerupe automat circuitul electric pe care îl protejează. DISLOCARE (Geo/.): Ruptură produsă în scoarfa terestră de către'forfele tectonice, care, spre deosebire de diaclază, prezintă o deplasare apreciabilă a părfilor respective. O dislocare are două flancuri: unul din acoperiş şi altul din culcuş, separate prin suprafafa de ruptură. Dislocările pot fi de mai mulfe feluri: în falie, de încălecare sau de şariaj, după pozifia pe care cele două^flancuri o ocupă unul fafă de celălalt. DISOCIAŢIE (Chim. liz.): Descompunerea moleculelor unei substanfe, care se produce prin încălzire, prin disolvare, etc. ~ electrolitică (Chim. liz.): Descompunerea în ioni a moleculelor unui electrolit în solufie.. ’• ~ IermicS (Chim. liz.): Disociafia unei substanfe prin încălzire; de ex. clorura de amoniu NHjCI, se disociază prin încălzire, în amoniac NH3 şi acid clorhidric HCI. DISOLVANT (Chim. liz.): Corp solid, lichid sau gazos, capabil să disolve în. el sub-sfanfe solide, lichide sau gazoase. DISOLVARE (Chim. fiz.): Operafia- de răspândire a moleculelor unei substanfe printre DISPERS,- SISTEM ~ 149 DISTORSIUNE moleculele altei substanfe numita disol-vânt. Prin disolvare se obţine o soluţie. DISPERS, sislem ^ (Chim. fiz.): V, Sistem dispers., DISPERSARE (Chim. fiz,): Operafia prin care se răspândesc părticele dintr'o substanfă în masa altei substanţe. Dispersarea se poafe face pe cale chimică, electrică^au mecanică. D1SPERSIUNE (Fiz.): Descompunerea unei radiafii luminoase compuse, în mai multe radia}» de lungimi de undă ^diferite, când trece printr'o prismă sau printr'o refea de difracfie. Dacă raza dispersată este proiectata pe un ecran, se observă pe acesta o banda colorată în culorile componente, numită spectru. Dispersiunea printr'o prismă se datoreşte faptului ca fiecare _ radiate, având o lungime de undă diferită, este refractată,-în momentul trecerii prinprismă, după un alt unghi, ceeace provoacă separarea radiafiilor de diferite culori. DISPOZITIV (Tehn.): Grup restrâns de organe» legate între ele într'un fel determinat, însă fără posibilitatea de a se mişca unele fafă de celelalte (în care caz ar forma un mecanism), care îndeplineşte o funcţiune anumită într'un sistem tehnic dat. v de centrare (M?.): Dispozitiv pentru prinderea unei anumite piese pe o maşină-unealtă sau într'un loc de lucru, în aşa fel, încât să asigure centrarea rapidă.şi precisă a piesei; e folosit în special la fabricafia în serie. • DISPROSIU (Chim.): Dy. Element; gr. at. 162,46; nr. at. 66. Element frivaient din familia, pământurilor, rare. DISTANŢA (Ma/.J: RăportuJ. care arată de câte .ori-unitatea de lungime este cuprinsă în lungimea dintre cele doua puncte între care se măsoară distanfa. , , <-*•' focală (Fiz.): Distanfa dintre un punct principal şi focarul- de acelaşi nume al unui sistem optic. Se deosebesc: distanfa focală * obiect şi distanfa-focală .imagine. La lentilele subfiri, distanfele focale se măsoară dela' centrul optic al lentilei. ■ ^ lnleroculară (Fiz.)«r V. Interpupilară, distanfă . ~ orizontală (Mal.): Distanta măsurată între proiecfiile a două' puncte din spaţiu pe un plan orizontal, numit planul orizontal de proiecţie. unghiulară (Maf.): Unghiul format de • razele vizuale care pornesc dela un observator către două puncte. ~ verticală (Maf.): Diferenţa dintre cotele a doua puncte din spafiu. ~ zenifală (Asfr.): Unghiul pe care îl face raza vizuală care porneşte dela un observator către un punct luminos de pe bolta cerească, cu verticala locului adică cu dreapta care trece prin zenit. DISTANJIER 1. (Tehn.): Compas măsurător.— 2. (M?.)î Piesă care are funcţiunea de a menţine distanfa între doua părfi ale unei maşini. DISTILARE (Ch/m. fiz.): Trecerea unui lichid în vapori, condensarea vaporilor şi colectarea lichidului condensat (distilatul). Se foloseşte pentru separarea amestecurilor de lichide cu puncte, de fierbere diferite, sau pentru separarea unui lichid de un corp nevolatil. ~ distructivă (Chim. fiz.): încălzirea unei substanfe complexe pentru a produce transformări chimice în structura ei, şi. distilarea subsfanfelor volatile astfel formate. De ex.: prin distilarea distructivă â cărbunelui se obţine gaz de iluminat şi numeroase alte produse importante. ~ fracfionafă (Chim. fiz.): Separarea unui amestec de mai multe lichide care au puncte de fierbere diferite, prin colectarea separată a fracţiunilor?, care fierb fiecare Ia altă temperatură. ( = Fracţionare). ~ primară (/nd. pefr.): Distilarea unei materii prime (fifeiul). —' secundară ({nd. pefr.): Distilarea unui reziduu dela o distilare anterioară. uscată (Ind. chim.): Descompunerea termică a unui.material (de ex. a lemnului), fără contact cu aerul. DISTILAT (Chim. fiz.): Lichidul obfinut prin condensarea vaporilor înfr'o distilare. DISTILERIE (Tehn.): Instalaţie industrială, în care se efectuează operafia' de distilare. DISTORSIUNE 1. (Te/c.): Orice abatere dela forma inifială a unor unde, în cursul transmiterii, înregistrării sau reproducerii lor, sau a unor oscilaţiiîn timpul'efiectuă-rii lor. — 2. (Opf.): Aberaţie a unui sis? tem optic, datorită căreia imaginile nu păstrează forma geometrică a obiectelor DISTRIBUITOR 150 DIZAHARIDĂ respective; astfel, un segment de dreaptă conţinut într'un plan perpendicular pe axa 3 4 c Distorsiune. a — Imaginea corecta a unui cadrilaj situat într'un plan perpendicular pe axa opflcS; b şl c — Imagini deformate prin distorsiune. opfică a sisfemului, dar care nu întâlneşte această axă, are o imagine deformată sub forma unui arc de curbă, care prezintă convexitafe (distorsiune în secere) sau concavitate (distorsiune în butoi) spre axă. DISTRIBUITOR 1. (Tehn.); Piesă, ansamblu de piese sau aparat de forme variate, cu ajuforul cărora se efectuează distribuirea agentului motor înfr'o maşină de forfă, â sarcinii elecfrice la diferite receptoare, a materialelor spre locuri determinate, efc. — 2. (Drum.): Maşină folosită penfru îm-prăştierea uniformă a unui material oarecare (criblură, beton, etc.) pe platforma şoselei. ( = Reparfizor). — 3. (Agr.): Aparat al maşinii de semănat şi al celor de împrăştiat îngrăşăminte, care serveşte la reglarea debitului şi la uniformizarea lui. Esfe do mai multe feluri; cu alveole, cu lingurife, efc. ~ de abur (Mf. ferm.): Parfe din distribuţia inferioară a unei maşini cu abur cu piston, care repartizează aburul la cilindru. Ex.: sertar, supapă, etc. DISTRIBUŢIE (Mş.): Ansamblul organelor unei maşini, care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcţionare ale maşinii, prin închiderea şi deschiderea., orificiilor de admisiune şi de evacuare a agentului motor (abur, aer comprimat, gaze sau lichide combustibile, etc.). ~ electrică (El.): Alimentarea cu energie electrică dela o sursă, a diferiţilor consumatori, prin reţele elecfrice, la locurile de utilizare. DURN (Gen.): Calitatea unei operaţii, al unei măsurători sau a unui fenomen, de a se desfăşura odafă în 24 ore. ( = Zilnic). DIVERGENT (Maf.): 1. Calitatea unui fascicul de drepte de a fi alcătuit din drepte care se depărtează unele de alfele, pornind dintr'un acelaşi punct. — 2. Calitatea unei serii de a nu avea o sumă finită bine determinată. D1VIZIBILITATE (Maf.): Proprietatea unui număr A de a se împărţi exact cu un alt număr Bfără să mai rămână vreun rest (se spune că numărul A este divizibil cu B). DIVIZIUNE (Gen.): 1. Impărfire. — 2. Punct însemnat pe o scară de măsurat, care corespunde unei anumite valori a mărimii de măsuraf. — 3. Mod de împărţire a unei scări gradafe, desfinafe măsurătorilor. ~ armonică (Maf.): V. Armonică, diviziune ~. ~ cenfezimală. (Tehn.): Diviziune pe un limb circular, folosită la măsurarea unghiurilor şi care constă în împărţirea unghiului drept în 100 grade (grade centezi-male), a gradului în 100 minute şi a minutului în 100 secunde. ~ sexagezimală (Tehn.): Diviziune pe un limb circular, folosită la măsurarea unghiurilor şi care constă în împărţirea unghiului drept în 90° (grade sexagezimale), a gradului în 60' şi a minutului în 60". DIVIZIUNEA muncii (Gen.): Impărfireamuncii asupra unor activităţi diferite; se distinge diviziunea socială a muncii (în cadrul societăţii) şi diviziunea tehnică a muncii (în cadrul unui atelier). DIVIZOR 1. (Maf.): Număr întreg care împarte exact un alt număr întreg. , Ex.: 2 este un divizor al lui 6. — 2. (Ind. fexf.): Maşină de filat gros, penfru vigonie, în care răsucirea materialului este efectuată de pânze frecăfoare. ~ comun (Maf.): Număr care împarte exact două sau mai multe numere date. Cel mai mare divizor comun reprezintă cea mai mare valoare posibilă a divizo-rului comun penfru numerele date. Ex.: 2, 3 şi 6 sunt divizori comuni ai lui 12 şi 18, iar 6 este cel mai mare divizor comun al lor. DIZAHARIDĂ (Chim.): Substanfă apar- ţinând grupului de zaharuri ale căror molecule provin din condensarea a două molecule de monozaharide, cu eliminarea unei molecule de apă. Prin hidroliză, di-zaharidele trec în monozaharidele corespunzătoare. OOAGĂ. 151 DOLIE DOAGĂ (Ind. far.): Fiecare dintre scândurile curbate din care este alcătuit pe--fetele lateral aJ unui butoi sau al unui alt vas de lemn. DOBÂNDĂ (Ec.): Beneficiu . procentual, ob|inuf de pe urma unui împrumut sau a depunerii unei sume de ban» la o bancă sau la o casă de economii. Dobânda poale :fi simplă, când e direct proporţională cu *timpul (mai mare sau mai mic decât un .an), sau compusa, când dobânda unui an .se adaugă la capital pe anul următor, spre a produce şi ea dobândă. Depunerile oamenilor muncii la Casa de Economii în regim socialist îmbină interesul individual cu cel colectiv. în regim capitalist, dobânda este un mijloc de însuşire a unei part» din plus-valoare de •către posesorii capifaiului financiar. DOC 1. (Nav.J: Bazin înconjurat de cheuri, iîn care siafionează navele în timpul încărcării şi al descărcării mărfurilor din ele. — 2. (Nav.): Magazie construita pe cheul unui port, destinată întrepozitării mărfurilor transportate pe apă. —3. (Nav.): Ansamblul de instalaţii şi clădiri portuare ■(bazine, magazii, platforme, macarale, linii •ferate, etc.) şî de servicii tehnice şi administrative care deservesc un port. 4. (Nav.): Instalaţie folosită pe şantie- DOCHER (Gen.): Muncitor de port, care efectuează încărcarea şi descărcarea navelor. DODECAEDRU (Mj.): Poliedru cu 12 fete. Se deosebesc: dodecaedrul pentagonal ale cărui fefe sunt penfagoane, şi dodecaedrul romboidal, ale cărui fete Sunt Dodecaedru penlagonal. Dodecaedru romboidal. romburi. Reprezintă forme cristalografice întâlnite în natură, care aparfin sistemului cubic. DODECAGON (Maf.): Poligon închis cu 12 laturi; dodecagonul regulat are cele 12 laturi şi cele 12 unghiuri egale între ele. Unind, din cinci în cinci, vârfurile unui dodecagon regulat se ob|ine un do-decagon regulat stelat. DOGAR (Tehn): 1. Unealtă, în formă de cufitoaie, folosită de dogari la crăpatul lemnelor pregătite pentru a fi prelucrate Doc plutitor. a — docul tn- poztjie cufundată; b — docul tn porljle ridicaţi. «rele navale pentru a pune navele Ja discal", în vederea executării de reparaşi jsau de lucrări de întreţinere (a carena lor; -aceste docuri pot fi uscate sau plutitoare. 5. (Ind. text.): Pânză groasă, rezistentă, ţesută în două ife din fire de in, «întrebuinţată la confecţionarea hainelor de ’cară. în doage. — 2. Meşteşugar care practică dogăria. DOGĂRIE (Tehn*): Meşteşugul confecţionării butoaielor şi vaselor de lemn. DOGGER (Geof.): Epoca mijlocia a Jurasicului. DOUE (Consfr.): Linia de intersecţie a două versante (pante) de acoperiş, care DOLINA 152 DRAGA formează un unghi intrând. Esfe locul de colectare a a-pelor de ploaie de pe vcrsanlele respedive şi deci pe aici apa poale pătrunde mai uşor in inferior, în cazul când învolifoarea nu este perfect ejanşă. In cazul învelitorîlor de fi-glo, de olane, de efernit,etc.,doliile sunt - îmbrăcate, deobicei, în tab)5. DOLINĂ (Geo/.J: Scobitură în formă de pâlnie, la suprafafa Pământului, datorită dislocărilor şi prăbuşirilor subferano în zonele de calcare, de gipsuri, efc. DOLOMITĂ (/W/nera/.): MgC03,CaC03. Carbonat dublu de magneziu şi calciu, natural. Corp solid, alb, insolubil în apă, care formează mari masive muntoase. E întrebuinfaf ca materie prima penfru materiale refractare, ca fondant în cuptoarele înalte, efc. DOLOMITIZARE (Pe/r.): Imbogăfirea naturală în magneziu a rocelor calcaroase. DOM 1. (Mj. term): Calota sau cutie de ofel, montată la parfea cea mai de sus a Dom de abur. t — v)ro)■*> Shore (Rez.maf,): Măsura durităfii,obfinufă ‘într'o încercare făcută cu un ciocă- nel cu vârf de ofel dur, care e lăsat s$ cadă, printr'un ghid vertical, pe material. Valoarea ei e raportul dinfre înălfimea la care sare înapoi ciocănelul şi înălfimea dela care e lăsat să cadă.* ~ Vickers (Rez. maf.): Măsura durităfiF unui metal, obfi- ip nută într'o încer- * care făcută cu o piramidă de diamant apăsată fără şoc (static) pe suprafaţa maferialu-' lui. Valoarea durităfii e dată de catul. dinfre forfa de apăsare şi aria încercarea duritSfl! după urmei lăsată' pe mefoda Vickers. material. ; scară de ~ mineralogică (M/nera/.); Scară convenţionala cu zece grade de duritate, stabilită de Mohs pentru aprecierea durităfii mineralelor, după criteriul că fiecare mineral din scară sgârie pe cel dinaintea lui şi este sgâriat de cel de după el. Scara esfe: 1 Talc, 2 Gips, 3 Calcif, 4 Fluo-rină, 5 Apatit, 6 Ortoză, 7 Cuarf, 8 Topaz, 9 Corindon, 10 Diamant. DURITATEA apei (Tehn.; /nd. ch/m.): Caracteristică a apelor care confin săruri de calciu şi de magneziu de a fi improprii în-' trebuinfării industriale şi ca apă potabilă. Apele dure formează depozite aderente (în căldări de abur, în turbine cu abur, etc.), nu fac spumă cu săpunul, fierb mai greu legumele, etc. Duritatea apei datorită clo-.rurilor şi sulfafilor alcalini nu dispare prin fierbere şi se numeşte duritate permanentă; cea datorită-bicarbonafilor dispare prin fierbere şi se numeşte duritate temporară. : DUROSCOP (Tehn.): Aparat pentru'măsurarea durilăfii metalelor cu-ajutorui unui ciocănel care oscilează în jurul unei axa fixe. şi e lăsat să cadă asupra suprafeţei piesei de încercat. Duritatea e dată în func-^ fie de distanta -la care ciocănelul sare înapoi. Aparatul folosit penfru măsurarea durifăfii rocelor se numeşte pefroduroscop. DUŞUMEA (Consfr.) ; Pardoseală de scânduri bătute strâns una lângă alfa, sau îmbinate cu lambă şi uluc sau cu fal), deobicei geluită pe fafa aparehtă. ~ oarbă (Consfr.): Pardoseală de scânduri bătute, la mică distantă uniT de alta; N DUZĂ 157 DUZĂ DE ERUPŢIE 'pesfe ea se bate parchetul sau o alfa pardoseală. DUZĂ (Te/in.).’ Ajutaj convergent. ~ de erupfie (Expl. pe/r.J: Duză în sformă de niplu masiv de ofel, care se înşu- rubează în capul de erupfie sau în fevile de extrăcfie la o anumita adâncime convenabilă, pe traseul de ieşire a fluidului care erupe din sondă, pentru a-i reduce presiunea. Duza de erupfie poate fi fixă s^u reglabilă. E EBENIT (Ind. chim.): Material plastic obţinut din leşiile care rămân dela prepararea celulozei bisulfitice. EBONITĂ (Ind. cc.): Material tare, izolant, obfinut prin vulcanizarea cu circa 30% suit a cauciucului; e întrebuinţat în electrotehnică ca izolant (la confecţionarea comutatoarelor, a cutiilor de acumulatoare, etc.). EBOŞĂ (Mell.): Semifabricat obfinut prin lamjnarea lingoului în laminorul eboşor. EBOŞARE (Mell.): Operafia de laminare a lingourilor în scopul de a suprima golurile interioare (suduri, fetasuri, etc.) sau neuniformitatea materialului prin comprimarea lor. Eboşarea micşorează secfiunea şi modifică profilul lingourilor. EBUUOMETRU (Ind. al/'m.): Aparat care serveşte la determinarea conţinutului în alcool al unui lichid, prin stabilirea punctului său de fierbere; se foloseşte, în special, pentru determinarea gradului alcoolic al vinului; e numit impropriu şi ebulioscop. EBUUOSCOP (Ind. alim.): V. sub Ebulio-metru. EBUUOSCOPIE (Chim.): Metodă de determinare a greutăţii moleculare a unei substanfe, bazată pe măsurarea ridicării punctului de fierbere al unei soluţii a substanţei respective fafă de acela al solventului. ECARISARE (Ind lemn.): Operafia de tăiere a buştenilor pentru a obfine piese de lemn prismatice, de secfiune pătrată sau dreptunghiulară (grinzi, dulapi, rigle, lea-'! furi, etc.). ECARLAT (Gen.); Nuanfă de roşu viu-(=Stacojiu). ECARTAMENT 1. (Transp.): Distanfa dintre axele şinelor celor două rofi ale unei aceleiaşi osii a unui vehicul. — 2. (C. /.): Distanfa dintre cele două şine de cale ferată, măsurată între fefele interioare ale şinelor, la 14 mm sub nivelul fetelor de rulare. Ecartamentele căilor ferate obişnuite pot fi normale (1 4351 448 mm), largf sau înguste. La noi în Jară ecartamentuf normal este de 1 435 mm. In U. R. S. S. se Ecartament de cale (erata (a). foloseşte un ecartament larg, care e de 1 524 mm. Ecartamentul îngust se foloseşte la anumite linii' ferate secundare şi linii ferate industriale. El variază între 750 şi 1000 mm. La liniile subterane, ecartamentul e deobicei de 500--630 mm. ECHE (Nav.): Bară fixată pe.arborele cârmei şi care serveşte la manevrarea acesteia. Echea cârmei. I—safranul (pana) cârmei; 2— eche; 3—arborele cârmei; 4 — etambout cârmei; 5— talpa etam-boulul; 6 — brSjara. de ghidare; 7cadrul cârmei; 8 — călcâiul etamboulul. ECHER (Tehn.): Unealtă de lemn, de metal, de celuloid, etc., în formă de triunghi dreptunghi, folosită în desenul tehnic, în atelierul de trasat, etc., pentru trasarea dreptelor paralele cu o direcfie dată, pentru ducerea .perpendicularelor şi pentru verificarea unghiurilor drepte. Se deosebesc: echere de trasare şi echere de con- ECHER CU PRISME 159 ECHILIBRU CHIMIC (rol. Fiecare dintre acestea pot fi construite în diferite forme: fixe sau mobile, simple sau cu talpa, etc. Echere de trasare. 1 — echer simplu; 2— echer cu ,talpă; 3—-echer în unghiuri; 4 —echer .simplu la 120°; 5 — echer mobil; 6 —- echer bloc. • ~ cu piisme (Topog.): Echer topografic compus, în principal, din două prisme aşezate în aşa fel, încât, privind prin instrument, se vizează dea-lungul unei direcfii orientate la 90° fafă de directa de privire. ~ de arpentor (To-pog.): Echer topografic alcătuit dintr'o cutie metalică de diferite forme, care are în perejii laterali.fe-restruici continuate cu fante care permit vizarea în direcţii perpendiculare sau situate. la 45°. <1 '4 . Echer de arpenfor. ~ topografic (Topog.J: Instrument topografic folosit Ia ridicarea perpendicularelor pe aliniamente drepte şi Ia determinarea punctelor de intersecţie ale aliniamentelor perpendiculare. ~ cu oglinzi (Topog.); Echer topografic compus, în principal, din doua oglinzi aşezate la 45°. Privind prin instrument, se vizeazâ -dealungul unei direcţii orientate-la 90° faţa de direcţia de privire. ECHICURENT (Fiz., Ch/m.J: Curgerea îrt acelaşi sens a două fluide. V. şi Contra-curent. ECHIDISTANTĂ 1. (Gen.): Distanţă egală a două elemente faţă de un al treilea; —■ 2. (Topog.): Diferenţa constantă dintre cofele a două puncte oarecare, situate pe două curbe de nivel vecine. ECHILATERAL (Maf.);'Calitate a unei figuri geometrice de a avea toate- laturile .egale-ECHILIBRARE (Alş.J: Operaţia de anulare a forţelor nesimetrice care se exercită asupra pieselor unui sistem tehnic numai fiindcă aceste piese se găsesc în mişcare (înafară de mişcarea de translaţie uniformă). Operaţia se face prin adăugirea la sistem sau prin îndepărtarea din sistem a unor mase bine alese şi bine dispuse. Echilibrarea înlătură vibraţiile şi instabilitatea sistemului şi evită oboseala şi chiar o eventuală rupere a materialului. ECHILIBRU (Mec.): Stare de repaus a unui corp supus acţiunii unor forţe sau efecte care se anulează între ele.' ~ chimic (Chim.): Stare a unui sistem • chimic în timpul unei reacţii reversibile, în care numărul moleculelor substanţelor care intra în reacţie este egal cu numărul moleculelor .produse în reacţia inversă. E Echilibrarea maselor în mişcare ale locomotivei cu abur. 1 — bielS cuplară; 2— bielă motoare; 3— tija pistonului; 4 — contragreutatea roţii motoare; 5 — con-_ trogreutalea rofii cuplare; 6 — capul bielei motoare; 7 —picioruţ bielei motoare; a — unghiul format de1 • diametrul butonului manivelei motoare, cu raze centrului de' greutate al contragreutăţii; 0 ■— unghiul-format de diametrul butonului cuplar cu raza centrului de greutate al cbntragreufSjli. ECHILIBRU CE FAZE 160 ECHIPAJ MOBIL datorit faptului că viteza de reac|ie dinspre substanfele care intră în reacţie este egală cu viteza de reac|ie a celor produse de reac)ie. ~ de faze (Chim. liz., Mell.): Existenta simultană, într'un sistem, a mai multor faze de o anumită concentraţie, care, deşi sunt în contact între ele, nu-şi schimbă raporturile dintre greutăfi. ~ de lor|e (Mec.): Proprietatea unui sistem de for)e de a nu schimba starea de repaus sau de translaţie uniformă a unui punct material sau a unui corp asupra căruia se exercită. ~ dinamic (Fiz.): Echilibrul unui sistem, in care două procese opuse se desfăşoară cu aceeaşi viteză men(inând în acest fel sistemul nemodificat. ~ indiferent (Mec.): Echilibrul unui corp care, în urma unei mici deplasări, frece înfr'o altă pozi)ie, fot de echilibru. ~ labil (Mec.):Sin. Echilibru nestabil (v.). Mlll I I ! a b c Echilibru. a — slabii; b — Indiferent; c — neslabll. ~ mefasfabil (Mec.J: Echilibrul unui corp, intermediar înfre echilibrul stabil şi echilibrul nestabil, caracterizai prin aceea că acel corp revine în poziţia sa după ce a suferit o foarte mică deplasare, şi nu revine în această pozifie, dacă deplasarea depăşeşte o anumită valoare. ~ neslabil (Mec.): Echilibrul unui corp care, sub acfiunea unui sistem de forfe, nu revine în pozifia sa inifială după ce i s'a dat o mică deplasare. ( = Echilibru labil). ~ radioactiv (Fiz.): Stare a unui sistem radioactiv în care există egalitate înfre numărul de atomi ai unui elemenf radioactiv desinfegrafi într'un anumit timp şi numărul de atomi ai aceluiaşi element produşi în acelaşi fimp prin desintegrarea unui alt element radioactiv care se găseşfe In sistemul în echilibru. Acest sistem poafe fi, de ex., un minereu radioactiv, o sub-sfanfă radioactivă, ele. ~ slabii (Mec.): Echilibrul unui corp care, sub acfiunea unui sistem de forfe, revine în pozifia sa inifială, după ce i s'a dat o deplasare relativ mică. ~ slalic (Fiz.): Echilibru care caracterizează stările sfa|ionare. ~ lermlc (Fiz.): Stare a unui sistem fizico-chimic, în care nu se produc schimburi de căldură între pSrJile acestuia. Echilibrul termic este realizai când temperatura esfe constantă şi aceeaşi in toate părfile sisfemului. ~ termodinamic (Fiz.): Stare a unui sistem fizico-chimic, în care nu variază niciuna dintre mărimile lui de stare termodinamică (temperatura, presiunea, entalpia, enfropia, etc.). ECHIMOLECULAR, ameilec ~ (Chim.): Amestec de substanfe în care numărul de molecule ale fiecăreia dintre substanfe este acelaşi. ECHINOX (Aslr.): Fiecare dintre cele două dala ale anului când ziua este egală cu noaptea. Ele sunt: echinoxul de primăvară (în jurul datei de 21 Martie, când începe primăvara) şi echinoxul de toamnă (în jurul datei de 23 Septembrie, când începe toamna). Acestor două momente le corespund două puncte echinoxiale ale eclipticei. (=Echinoc)iu). ECHINOXIALE, puncle ~ (Aslr.): Punctele de inferseefie ale eclipticei cu ecuatorul, şi anume: punctul echinoxial de primăvară şi punctul echinoxial de toamnă. ECHIPAJ 1. (Fiz., Tehn.): Termen comun penfru echipajul fix (v.) şi echipajul mobil (v.) al unui instrument. — 2. (Transp.): Personalul de deservire a unui vehicul aerian sau de apă. ~ fix (F/z., Tehn.): Parfea unui instrument, care intervine în operaţiile de măsurare sau de observare (adică nu stativul instrumentului), dar care nu-şi modifică pozifia în timpul funefionării instrumentului, de ex., axul 'acului indicator, scara gradată, etc. ~ mobil (Fiz., Tehn.): Partea unui instrument, care intervine în operafiile de măsurare sau de observare şi care-şi modifică pozifia în fimpul funefionării instrumentului, de ex., acul indicator, oglinda unui gqlvanomefru.cu oglindă, efc. ECHIPAMENT 161 ECLIPTICĂ ECHIPAMENT (Tehn.): Ansamblul de piese ■şi dispozitive ataşate unei instalaţii, unei maşini, unui aparat, efc. pentru a-i asigura funcţionarea în bune condijii. ECHIPOTENŢIAL (Gen.): Cu acelaşi potenţial. £CHIPOTEN|IALĂ, linfe - (AÎa/.J: Linia •care frece prin punctele de acelaşi potenţial» suprafafă ~ (/Vlaf.J: Suprafafă care conţine punctele de acelaşi potenţial. ECHIVALENT 1. (Gen.): De valoare egală. — 2. (Rez. maf.): încărcare uniform repartizată, cu care se înlocueşfe, în calcule, «un sistem de sarcini concentrate care acţionează asupra unui element de construcţie. ^ chimic (Ch/m.): Cantitatea dinfr'o substanţă care se poate combina cu un *afom de hidrogen sau care îl poate înlocui. ^ electrochimic (Chim.): Cantifatea de 'ioni dintr'o anumită substanfă, exprimata grame, pe care o poaie transporta şi., «depune la anod sau la catod, în timpul •electrolizei, o cantitate de electricitate .egala cu un coulomb. ~ .gram (Ch/m.): Echivalent chimic exprimat în grame. ~ în apă {F/z.): Masa de- apă care are « capacitate calorifică egală cu a unui corp; echivalentul în apă esfe egal cu produsul dinfre greutatea corpului şi căldura sa specifică. ~ în lucru mecanic (Fiz.): Lucrul mecanic care ar fi trebuit efectuat spre a produce o acţiune care a fost efectuată pe o altă cale fizică decât cea mecanică {fermică, luminoasă, efc.). ( = Echivalent rfnecanic). ~ mecanic (Fiz.): Sin. Echivalent în lucru •mecanic (v,). ECHIVALENŢEI, principiul ~ (F/z.): Principiu al Fizicei, enunţat astfel: când un •sistem material schimbă cu exteriorul lucru mecanic şi căldură, după ce a revenit ia *farea lui iniţială, dacă a primit lucru 'mecanic, -a cedat căldură, iar dacă a cedat •fucru mecanic, a primit căldură. Intre lucrul mecanic şi cantitatea de căldură Q schimbată, există raportul g = 7 = constant «{V fiind echivalentul mecanic ai caloriei). ECHIVALENTUL mecanic al caloriel(Fiz.j; Lucrul mecanic care produce aceeaşi acţiune ca o cantitate de căldură egală cu o calorie. O calorie esfe echivalentă cu 4,185*107 ergi, o kilocalorîe, cu 427 kgm. ECLATOR (E/f,): Aparat -format din doi electrozi cu distanţa dinfre ei reglabilă, plasaţi într'un dielecfric gazos sau lichid Eclator cu coarne. A — racord la linie; B — racord (a pîcnânlj C — coarne. şi dispuşi astfel, încât înfre ei să sară o scânteie electrică, daca tensiunea electrică dintre ei trece de o anumită valoare. E folosit, în special, în disjonctoare şi în unele instrumente de măsură. ECLIMETRU (Topog.): Instrument care serveşte la determinarea distanţei zenitale a unui obiect sau la determinarea diferenţei de nivel dinfre două puncte date. ECLIPSĂ (Asfr.): Dispariţia totală sau parţială a imaginii unui astru luminos, sau obscur; această dispariţie, penfru un observator de pe Pămânf, ’esfe datorită fie faptului ca între astrul luminos eclipsat şi Pămânf se interpune un astru obscur, fie faptului că_ între astrul obscur luminat eclipsat şi astrul care-l luminează se interpune un astru obscur. Cele mai obişnuite sunt: ^ de LunS (Asfr.): Eclipsă produsă când astrul obscur interpus între Lună şi Soare este Pământul. Eclipsa poate fi. totală sau parţială. . ~ de Soare (Asfr.): Eclipsă produsă când astrul obscur interpus între observator şi Soare esfe Luna. Eclipsa poate fi totală, inelară sau parţială. ECLIPTICA (Asfr.): 1. Cercul după cara planul * orbitei Pământului intersectează. tCLISĂ 162 ECRUISAJ! bolta cerească aparentă şi care constitue astfel orbita aparentă a Soarelui. — 2. Traiectoria Pământului. în jurul Soarelui. Unghiul de înclinare al eclipticei fafă de planul ecuatorului bolfii cereşti este de 23°27'. Acest unghi este în scădere cu 50" pe secol, până când va atinge valoarea minimă de aproximativ 22°54', dela care va începe să crească din nou. ECLISĂ (Constr. te/in.): Piesă plată de lemn sau de metal, ^ rostul dintre ţJfi [ | fj | i | ~ i două piese a- lăturate; ser- | veşte la în- a I c | , | 0' j nădiri de piese \ 7 N cu ajutorul cu- J (^n-n^'HQS)—£Î5t ielor, al bu- —i Ioanelor, al niturilor sau al Lan) cu eclise. sudurii a — ecUsă de lanfl b — bulon; c — j . rondea; d—eclisS de capăf. f r* de ţine (C. I.): Eclisă metalică," deobicei de ofel laminat, aşezată la rostul a două şine de cale ferată, pentru a le îmbina; se foloseşte deobicei în perechi: o eclisă interioară şi cealaltă exterioară. ECLUZĂ 1. (Nav.j: Lucrare executată pe cursul unei căi de comunicare pe apă, pentru a permite trecerea vaselor dintr'o por(iune cu un nivel de apă mai înalt, în altă porţiune cu un nivel mai jos, şi invers. Ecluza de tipul cel mai obişnuit e formată dintr'un compartiment, numit sas, închis la capete cu porfi, şi care poate fi umplut, sau golit de apă, astfel încât nivelul apei din sas să corespundă, alternativ, nivelului apei din sus sau din jos de el. (v. fig., col.II),'—2. (Constr.): Cameră metalică, deobicei cilindrica, aşezată la [capătul de sus al coşului (sasului) unui cheson închis şi care serveşte la realizarea presiunii atmosferice sau a presiunii înalte, în mo-hientul evacuării materialului. ECOU (F/z.): Undă sonoră reflectată de o supratafă şi ajunsă în oricare dintre punctele în care ar putea fi percepută separat de unda directă. ECRAN (F/z.): 1. Perete sau înveliş pentru protejarea unei regiuni din spafiu împotriva anumitor acfiuni fizice (acustice/optice, electrice, magnetice, etc.): — 2. Suprafaţa mată, plană, deobicei albă, pe caro Ecluză cu sas. a — sas; b—radier; c — bajoalere; d—capuf supfii»-rlor; e —capul Inferior; f — zid de cSdere; g— merele porfifor; h — prag; i —nişele porfrl; k — marginile nişelor; /—şanţuri penfru balardouj m—perele de palplanşe; n —ziduri înloarse; o — gurfl de umplere şl de golire. se proiectează şi se formează imaginile» reale ale obiectelor produse de lin aparaS sau de un instrument. ~ de sudor (Tehn.): Ecran cu o fe*-reasfră, prin care nu trec razele ultraviolete şi care apără astfel, în timpul lucrului, pe sudor de acţiunea acestor raze-~ de fevi (Mf. ferm.): Ansamblul do fevi de apă, care protejează perefii camerei de combustie ai unei căldări de abur şi joacă rolul de vaporizâtor de apă. ECRUISAJ (Meii): Starea unui metal sau a unui aliaj (o)el moale, cupru, aluminiu, etc.) ale cărui proprietăţi au fost modificate prin deformaţii (la temperatura mediului ambiant sau la cald, fără a depSjS temperatura de recristalizare). Se produce> de ex., în prelucrarea fără aşchiere la rece (tragerea sârmelor, laminarea tablelor, ambufisare, presare, etc.). Materialul ecrui-saf are rezistentă mai mare, e mai dur jy are o (imită de elasticitate şi de alungiră mai înaltă, dar, în schimb, o rezilîen]3 mai mică.: In general, ecruisajul irebue» evitat, pentrucă produce un material casanf-Uneori însă se produce intenţionat, de eţ. ECRUISARE 163 ECZEME PROFESIONALE la fabricarea sârmelor de înaltă rezistenfă pentru cabluri de tracţiune, a sârmelor coardă de pian, eic. Se înlătură prin recoacere. ECRUISARE (Mell.): Operafia, intenţionată sau nu, prin care se obfine starea de ecruisaj a unui metal sau aliaj. ECUAŢIA gazelor (Fiz.): Expresie care arată legătura dintre presiunea şi volumul unui gaz, şi temperatura absolută. Pentru o moleculă-grani de gaz perfect, ea este pV = RT, unde p reprezintă presiunea, V volumul, T temperatura absolută şi R o constantă numită constanta gazelor. Această relafie nu este absolut exactă pentru gazele reale. ECUAŢIE (Mat.): 1. Rela)ie matematică care exprimă egalitatea dinfre doi termeni, cuprinde elemente cunoscute şi elemente necunoscute, şi se verifică numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. — 2. Reiate matematică ce leagă între ele coordonatele unui punct de pe o curbă plană sau de pa o suprafafă. ~ algebrică (Maf.): Ecuafie matematică cu una sau cu mai multe necunoscute x, y,care se poate reduce la forma P (x, y, - ■ •) = 0, în care P este un polinom de variabilele x, y,**- ~ bfnomă (Maf.): Ecuafie matematică de forma - axm±b= 0. m ib Făcând înlocuirea x = y ecuaţia devine Va ym±t=0, ale cărei rădăcini se infroduc în expresia lui x penfru a obţine valorile lui. ~ blpăfrafă (Maf.): Ecuafie matematică de forma ax4+bx3 + c = 0 care se rezolvă înlocuind pe x3 prin y. Soluţiile ecuaţiei sunt x1s=y1, x3= — yit X3=y„ x4= —y2, yt şî y, fiind soluţiile ecuaţiei ay5+by+c = 0. ~ de gradul al doilea (Mat.): Ecuaţie matematica de forma generală ax2-hbx4-c = 0, unde a, b, şi c sunt numere date; rădăcinile sale sunt date prîn formule \ — b±Vb2—4ac ~ diferen|lalS (Maf.): Ecuaţie matematica în care intervin variabila x, o funefie necunoscută y(x) şi derivatele acesteia. ~ exponenţială (Maf.): Ecuaţie matematică în care necunoscuta se găseşfe la exponent şi care poate fi de forma a*=b; deci x = - • Se poate rezolva numai log a dacă a>0; a?£l; bţ£0. ~ Irigonomelrică (Maf.): Ecuaţie în care necunoscutele figurează prin unele din funcţiile trigonometrice. ~ chimică (Chim.): Reprezentare a uneî reaefii chimice, folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii şi moleculele cari iau parte în reacţie. Expresia esfe formată din doi membri, în care primul arată care sunt atomii şi moleculele care intră în reacţie, jar al doilea arată care sunt atomii şi moleculele care rezultă din reacţie; atomii şi moleculele substanţelor care au intrat în reacţie, ca şi ale substanţelor rezultate din reacţie, sunt legate între ele prin semnul adunării. Ex.:H2S04+2NaCI = Na2S04+2HCl reprezintă reaefia dintre acidul sulfuric şi clo-rura de sodiu, ‘din care rezultă sulfat de sodiu şi acid clorhidric. ECUATOR (Maf.): Cercul mare al unei sfere, obţinut prirl intersecţia acesteia cu un plan care trece prîn centrul sferei, perpendicular pe o axă a sferei, considerată ca axă a polilor. ^ ceresc (Asfr.): Cercul mare al sfere» cereşti, perpendicular pe linia polilor Pământului şi în al cărui plan se găseşte ecuatorul pământesc. ^ geografic (Geod.): Sin. Ecuator pământesc (v.). ~ magnetic (Geod.): Linia închisă de pe suprafaţa Pământului, în ale cărei puncte înclinaţia magnetică este nulă. ~ pământesc (Geod.): Linia de intersecţie a suprafeţei Pământului cu planul ecuatorial pământesc. (Planul ecuatorial pământesc e perpendicular pe diametrul care trece prin polii geografici ai Pământului). ECZEME profesionale (/$. /nd.): Boli de piele profesionale localizate Ia regiunea care a venit în contact cu agentul vătămător. Au o evoluţie cronică şi se localizează pe EDELEANU, PROCEDEUL ~ 164 EFEMERIDE ' părfile descoperite: pe mâini, anfebrafe, fată. Apar la brutari, în urma iritaţilor . provocate de coca fermentată; la galvani-zatori, nichelâtori, prin acfiunea acizilor şi a bazelor; la tăbăcari, care vin în contact cu acidul sulfuric; la lăcuitori, care vin în confacf cu produse care confin terebentină, parafină; etc. EDELEANU, procedeul ~ (Ind. pefr.): Procedeu de rafinare a petrolului lampanf şi a uleiurilor minerale, cu ajutorul bioxidului de sulf lichid la temperaturi sub 0°. în bioxidul de sulf' lichid se disolvă complect substanţele de natură asfaltică, răşinile şi hidrocarburile aromatice. Poate fi aplicat şi la separarea hidrocarburilor aromatice (benzen, foluen) din benzine. A fost inventat de inginerul român Edeleanu. EDIFICIU (Conslr.)r Clădire importantă şi cu aspect arhitectural impunător. EDILITATE (Gen.): Disciplina care se ocupă cu studierea şi executarea lucrărilor şi instalaţiilor destinate să realizeze condiţii sănătoase penfru locuitorii unei aglomeraşi umane. Lucrările şi instalaţiile mai importante sunt alimentarea cu apă pofabilă, evacuarea apelor uzate, colectarea gunoaielor, etc. EFECT 1. (Gen.): Fenomenul rezultat , cu necesitate dintr'un fenomen anterior, în virtutea unei legi fizice. Fenomenele producătoare ale efectului se numesc cauze. — 2. (Fiz.): Fenomen special, neaşteptat sau neobişnuit la data la care a fost descoperit. Ex.: ~ Doppler-Fizeau (F/z.): Frecventa unei mişcări ondulatorii, percepută de un observator, este mai mare dacă sursa şi observatorul se apropie, şi mai mică dacă se depărtează. Efectul se observă în toate fenomenele ondulatorii (în acustică, în optică, etc.). in acustică, el explică schimbarea aparentă a înălfimii unui sunet produs de către un-=. corp care se deplasează cu o viteză destul de mare fafă de un observator. De ex.: sirena unei locomotive în mers pare să aibă un sunet niai ascufit în momentul când se îndreaptă spre observator decât atunci când locomotiva se îndepărtează de el. Primele cercetări de laborator asupra efectului Doppler-Fizeau în Optică au fost făcute de savantul rus Belopolschi şi reluate apoi de GaliJIn. ~ Pettier (F/z.): In locul de atingere a două metale diferite există o tensiune electromotoare. Dacă locul atingerii e străbătut de un curent electric într'un anumit sens, care depinde de natura metalelor, se constată că locul de contact dintre metale se răceşte; prin inversarea sensului curentului, locul de confacf se încălzeşte. ~ Raman-Landsberg-Mandelsfam (Fiz.): In spectrul luminii difuzate de o substanfă, înafară de liniile spectrale caracteristice luminii incidente, se observă linii care în-sofesc fiecare linie din'spectrul luminii incidente şi care depind de natura substanţei difuzante. Serveşte în analiza chimică penfru identificarea subsfanfelor. ~ Tyndall (F/z.): Fenomen care se produce când o rază de lumină pătrunde într'un mediu în care se află particule în stare coloidală sau în suspensie. El constă în difuzia luminii de către aceste particule. Acest fenomen stă la baza ultrarriicro-scopiei. ~ Zeeman (Fiz.): Prin aşezarea într'un câmp magnetic puternic â unei substanfe care emite un spectru de linii, liniile spectrului sunt descompuse în componente caracteristice care depind de natura emiţătorului şi de intensitatea câmpului magnetic. EFECTELE fiziologice ale curentului electric (Ig. ind.): Efectele produse de trecerea curentului electric prin organismul animal şi care duce în anumite cazuri la accidente grave. Intensitatea sensafiei e maximă pentru curenfi cu frecvenja de 35 — 60 perioade pe secundă şi scade, până la dispariţia, când frecvenja atinge valori de zeci sau sute de mii de perioade pe secundă. Dacă; în intervalul de frecvente în care organismul e sensibil, intensitatea curentului frece de o anumită valoare, se produce o paralizie temporară a centrjlor nervoşi respiratorii şi animalul se asfixiază, dacă nu i se face respirafie artificială. La anumite alte valori ale intensităţii acestui curent, se poate produce o paralizie temporară â inimii, care poate fi combătută prin injecfii în inimă. In intervalul de frecvenfe de 35 ".60 perioade pe secundă, pentru om, pot fi mortali curenfi de 0,05 — 0,1 amperi. EFEMERIDE (Astr.): Tabele întocmite de un observator astronomic, în care sunt EFERVESCENŢA 165 EJECŢIE prevăzute, la începutul fiecărui an, fenomenele cereşti din cursul anului respectiv; se indica dala şi ora fenomenelor prevăzute, ca şi poziţiile zilnice ale Soarelui, ale planetelor cu sateliţii lor, ale cometelor, etc. EFERVESCENŢĂ (Chim.); Degajare activă de gaz în cursul unei reacţii chimice, în care cel pufin unul dintre componenţii reacţiei este în stare lichidă. EFICACITATE (Gen.).* Capacitatea unui sistem de a produce în bune condiţii un efect dorit. ~ luminoasă (Fiz.); Raportul dintre fluxul de lumina total produs şi puterea consumată de un izvor de lumină; esfe exprimată în lumeni pe watt. EFLORESCENTĂ 1. [Fiz.): Fenomen prezentat de unele săruri cristalizate de a pierde o parte din apa de cristalizare pe care o conţin» transformându-se, la suprafaţă, în pulbere. — 2. (Mineraf.}: Depozite de săruri, în special de sulfaţi, de carbonaţi sau de cloruri care provin din interiorul rocelor şi care apar pe suprafafa rocelor sedimentare. — 3. (Consfr.j: Depozite de săruri care apar pe suprafeţele construcţiilor de beton, de zidărie, etc., şi care provin fie din materialele întrebuinţate (nisip, cimenf, cărămizi, efc.), fie din teren. Eflorescentele pot fi îndepărtate prin spălare cu apă, cu apă uşor acidulată cu acid formic, cu apa de Javel, sau prin împroşcare cu vapori de apă. EFORT (Rez. maf.}: Forţă interioară care ia naştere sub acfiunea unei solicitări la care esfe supus un corp şi care se opune acestei solicitări. ~ unitar (Rez. maf.J: Câful dinfre efortul care lucrează pe un element de suprafafă dinfr'o piesa şi aria acestei suprafeţe. Dacă efortul variază dela un puncf Ia altul, efortul unitar este limita raportului dinfre efortul care lucrează pe un element de suprafaţă şi aria acestui element, când această arie tinde către zero. Are, în general, două componente: una normală pe secţiunea pe care lucrează,-numită efort unitar normal, şi alta tangentă la secţiune, numită efort .unitar tangenţial. ( = Tensiune). unilar normal (Rez. maf,): Componenta efortului unitar după . normala Ia elementul de suprafaţă respectiv. El poate' tinde să întindă corpul, şi în acest caz se numeşfe efort unitar normal de fracţiune, sau să comprime corpul, şi în acest caz se numeşte efort unitar normal de compresiune. ( = Tensiune normală). ^ unifar tangenţial (Rez. maf.): Componenta efortului unifar în planul elementului de suprafaţă respectiv. (=Tensîune tangenţială, Efort unifar de tăiere, Efort unitar de forfecare). -EFUZIVĂ, rocă ~ (Pefr.): V. Rocă efuzivă. EFUZOR (Tehn.): Partea prin care sunt evacuate în atmosferă gazele arse, la ieşirea lor dintr’un reactor, şl al cărui profil este astfel ales încât să nu se producă vârtejuri. EGALIZARE (Cons/r.); Corectarea denivelărilor unui drum, ale unui teren de fundaţii, ale unui zid, ale unui planşeu, etc. prin aşezarea unui strat de egalizare. sfraf de ~ (Consfr., Drum.): Sfrat subţire de material (pământ, nisip, mortar, befon, efc.), aşezat pe o suprafaţă denivelată, în scopul egalizării. EGALIZAREA pieilor (ind. piei.): Operaţia de aducere a pieilor tăbăcite Ia o grosime uniformă pe toată suprafaţa lor. Se efectuează manual sau cu maşini de fălţuit, de blanşiruit, efc. . EGALIZATOR (/nd. fexf.): Substanfă folosită penfru a uşura pătrunderea unui colorant în fesături. EGRENARE (/nd. fexf.): Separarea seminţelor de fibrele de bumbac penfru obţinerea pufului de bumbac. Operafia se execută cu ajuforul maşinii de egrenat care poafe fi cu feresfraie, în care caz o serie de feresfraie smulg fibrele de pe seminţe şi le transportă în dreptul unui aspirator care le evacuează< sau cu tobe rotitoare îmbrăcate în piele de focă cu crestături elicoidale, care smulg fibrele de pe seminţe. EGUTAJ (Ind. cb.): Desecare. EGUTOR (/nd.' har/.): Cilindru gol, cu cămaşa formată dinfr'o sită metalică, aşezat pe sita plana, între două cutii aspiratoare, destinat să asigure netezirea suprafeţei hârtiei şi pe faţa opusă celei dinspre sită. EJECŢIE (7ehn.); Evacuarea cu mare viteză a unui curent de fluid, printr'un tub profilat în inferior, în scopul folosirii energiei fluidului penfru propulsie. EJECTOR 166 ELECTROBETON EJECTOR (Tehn.): Aparat care serveşte la evacuarea unui fluid, antrenându-l prin frecarea sau prin micşorarea de presiune provocată de o vână de al) fluid în mişcare, numit fluid motor. Dacă, după ce s'a format amestecul de fluid motor şi fluid antrenat, presiunea amestecului creşte, aparatul se numeşte injector. In practică, fluidul motor folosit e, deobicei, aburul, aerul sau apa. Ejectoarele cu abur pentru aer sunt folosite pentru a micşora presiunea aerului în spafii închise, de ex. în focare, în instalafii de distilat păcură, etc.; ejectorul cu apă pentru aer e folosit în trompele pentru făcut vid parfial, etc.; Ejector cu abur pentru apS. a — conductî de abur; b — corpul ejeclorulul; c — •ajutaj convergent; d — orlflcii de acces a! lichidului de ridicat; e — ajutaj convergenl-divergenl de amestec; I — conductF de refulare; g — rezervor de opS» ejectorul cu abur pentru apă e folosii la alimentarea cu apă a locomotivelor, la nave, etc. ELABORAREA o|elulul (Mell.): Ansamblul operafiilor efeduate pentru obfinerea ofelului. ELAGARE (Silv.j: îndepărtarea ramurilor din partea de jos a coroanei unui arbore forestier, penfru a mări proporfia lemnului de lucru al trunchiului arborelui sau pentru a coreda o ramificafie defeduoasă. ELASTIC (Fiz.): Calitatea unui material datorită căreia corpurile alcătuite din el, deformate sub acfiunea unor forfe exterioare, revin la forma şi la dimensiunile inifiale, când acfiunea forfelor încetează. ELASTICITATE (Fiz.): Proprietate a materialelor de a fi elastice. coeficient de ~ (Rez. mal.): Sin. Modul de elasticitate (v.). limită de ~ (Rez. mal.): Tensiunea maximă la care poate fi supus un corp solid, fără să rămână cu deformafii por-manenle sensibile după încetarea tensiunii. ELASTOMECANICĂ (Mec.): Ramură a Mo-canicei, care se ocupă cu studiul dofor-mării corpurilor solido în legătură cu forjele exterioare care se exercită asupra lor. ELECTRICITATE (Fiz.): 1. Ramură a Fizicoi, care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice, în care intervin sarcini electrice. — 2. Sarcină electrică. — O conlribufie importantă in domeniul electricităţii au adus şi o serie de eleclrotehnicieni ruşi şi sovietici: V. V. Petrov, P. N. Jablocicov, A. N. Lodâghin, V. N. Cicolov, M. O. Dolivo-Dobrovolschi şi al(ii. ~ atmosferică (Meteor.): Capitol ol Meteorologiei, care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice din atmosferă: fulgere, trăsnete, ele. ~ negativă (El.): V. sub Sarcină elecfrică. ~ pozitivă (El.): V. sub Sarcină electrică. ~ statică (El.): [Sarcină electrică în stare de nemişcare, spre deosebire de electricitatea în mişcare (curent electric). In cazul electricităţii statice, efectele ei se daforesc excluziv forjelor electrostatice produse de sarcina elecfrică existentă, în timp ce în cazul curentului elecfric, se produc şi alte efede, în special magnetice. ELECTRIFICARE (EU.): Introducerea şi folosirea energiei electrice în diferite domenii ca iluminat, încălzii, forfă motoare, etc., în industrie, în agricultură, înlr'o localitate, regiune, etc. In concepţia leninistă, electrificarea este factorul esenţial de trecere a economiei na|ionale a fării pe baza tehnică nouă a marei producţii moderne. In cadrul planurilor staliniste, electrificarea a făcut paşi gigantici pătrunzând până în cele mai depărtate punde ale U. R.S. S„ în industrie şi în colhozuri. Planul de electrificare a R. P. R., întocmit pe zece ani, prevede o mărire a produefiei de energie electrică, în anul 1955, cu 100% fafă de cea din 1950. ELECTROANAUZĂ (Chim.): Totalitatea metodelor electrochimice folosite în analiza chimică cantitativă. ELECTROBETON (Consfr.): Beton armat încălzit cu ajutorul curentului electric alternativ până când face priză, pentru a-l feri de înghef; ca eledrozi, este folosită armatura betonului. GLECTROBUR 167 ELECTROGRAVURA fLECTROBUR (Expl. pefr.); Sin. Elecfro-•Jrepan (v.). £LECTROCERAMICĂ (/nd. si. c.J: Ramura a Ceramicei, care, se ocupa în special cu «constituţia, compozifia şi fabricarea produselor ceramice folosite în Electrotehnică, «cum şi cu proprietafile şi cu întrebuinţarea jor rafională. ELECTROCHIMIE (Cfi/m. fiz.): Ştiinţa care ■să ocupă cu studiul reacţiilor chimice care -au loc sub influenta curentului electric (în •electrolifi sau în descărcări electrice). &LECTROCOMUNICATIE (E/f.); Procedeu de comunicaţie la distantă care constă în --transmiterea ştirilor (fără a transporta vreun «obiect cu ele) prin mijlocirea fenomenelor «electromagnetice, cu sau fără conductoare; «x.: telegrafie electrica, telefonie electrică, 'televiziune, efc. £LECTROCORUND (Tehn.): Corindon sintetic folosit ca abraziv. eELECTROD (F/z.): Conductor electric prin •care întră sau iese curentul electric dintr'un mediu conductor sau din vid[ în general, .~e metalic sau de cărbune; esfe folosit la -electroliză, în lămpile cu arc, la sudură, «a indicator al concentraţiei In ioni de hidrogen, efc. ^ de sudură (EifJ: Electrod în forma ----fr. - i : ________________ l s* 3 -(•* ---------EH i b Elecfrozi*'de sudura, de mefal, • “f—electrod neînvellf; 2— eleclrod învelii prin înmuiere, cu mania subflre; 3 — electrod învelit, cu manta groasă; 4 — electrod neînvellt, cu inimă; 5 — electrod învelit prin înfăşurare, cu doua straturi; «6 — electrod învelii prin înfăşurare, cu un strai; a — "înveliş; b— înlmă din masă anorganică; c — porflune «eînvelifa; d — sfoară de asbest; e — fir de aluminiu; haşurile simple înclinate — mefal de aport. -de sârmă sau de vergea, care conduce curentul la piesa care şe*sudează cu arcul electric şi consfiiue cele două capete (sau -numai un. capăt, în care caz al doilea capăt este chiar piesa'de sudat) ale unui circuit deschis, înfre care se formează un arc electric. ~ înveli! (A1ef/.); Electrod metalic de sudură acoperit cu un strat de substanfe nemetalice, în scopul de a produce prin ardere o atmosferă protectoare, de a stabiliza. arcul, de a ameliora calitatea sudurii, sau de a uşura sudura. ^ neînvelit (Alef/.): Electrod metalic de sudură, format din sârmă trasă, blanc, şi tare sau recoaptă; e folosit, în general, la sudura cu curent continuu. ELECTRODINAMICĂ {Fiz}: Ramură a Fizicei, care se ocupă cu studiul fenomenelor privitoare la acfiunile dinfre curenţii electrici. ELECTRODINAMOMETRU (E/f.); Galvano-metru cu doua bobine electrice, dintre care una e fixă şi alta mobilă (suspendată sau sprijinită). ELECTROFOR (E/f.J: Aparat de laborator pentru demonstrarea apariţiei sarcinii electrice prin influentă. ELECTROFORAJ (Exp/. pefr.); Foraj efectuat cu electrotrepanul (v.)* Energia electrică esfe transmisă Ia motorul elecfric situat în fundul sondei printr'un cablu care trece prin inferiorul garniturii de prăjini. In elecfroforaj prăjinile nu se mai rotesc şi deci pot fi fabricate dintr'un material care nu trebue să reziste şi la eforturi de torsiune. E un sistem nou de foraj aflat în faza de experimentare. Prima instalafie a fost realizată de Osfrovschi şi Âlexandrov în 1940. ELECTROFOREZĂ (Fiz.): Deplasarea particulelor coloidale sau în suspensie, sub acfiunea unui câmp electric. Se deosebeşte o anaforeză şi o cafaforeză. ELECTROGEN (E/f-); Calitatea unei maşini de a fi producătoare de energie electrică, prin transformarea altor forme de energie (ex. dinamul). ELECTROGRAVIMETRIE (C/iim. fiz.): Metoda de analiză cantitativa foarte precisă, bazată pe extragerea cantitativă prin electroliză a unui mefal la catod sau a oxidului metalic la anod, şi cântărirea substanţei depuse. ELECTROGRAVURĂ (Mef/.); Gravură da -cale electrolitică. ELECTROUT 168 ELECTRONEGATIV ELECTROLIT (Chim. /iz,): Substanfă care, prin disolvare într'un solvent potrivit, de-obicsi apa, sau prin topire, se disociază în ioni şi lasă să treacă curentul electric. ELECTROLIZA (Chim. (iz.): Descompunerea chimică a anumitor substanfe (electrolifi) cu ajutorul unui curent electric care străbate substanţa în stare de disolvare sau de topire; Acesta substanfe sunt ionizate în solufie sau în topitură, fiind descompuse în ioni purtători de sarcini electrice, care sunt îndreptaţi către electrozii de semn contrar, unde se depun sau unde intră în reacjie chimică cu electrodul sau cu di-solvanful. ELECTROLIZOR (Chim. f/z.): Aparat cu ajutorul căruia se poate face o electroliză. ELECTROMAGNET (Elf.): Magnet temporar format prin înfăşurarea unui fir conductor Eleclromagnel. 1 — spirele bobinei; 2 miez; 3 —. armalură; 4 — linii de forţa ale câinpului magnelîc. în jurul unei bucăţi de fier moale; la trecerea prin fir a unui curenf electric, fierul se magnetizează; odată curentul întrerupt, fierul îşi pierde propriefăfile magnetice. de frânare (Mj.): Electromagnet folosit pentru frânarea maşinilor de ridicat sau a vehiculelor de cale ferată. ~ de ridicare (Tehn.): Electromagnet folosit la ridicarea şi transportarea unor materiale feromagnefice. • ELECTROMAGNETISM (Fiz.): Ramură a Fizicei, care se ocupă cu studiul fenomenelor privitoare la interacfiunile dintre curenfii electrici şi magnefi ELCTROMETALURGIE (Mei!.): Metalurgie care foloseşte procedee electrolitice şi a-nume: electroliza umedă (de ex. obfinerea cuprului electrolitic) şi electroliza sărurilor topite (de ex. obfinerea aluminiului, sodiului,. potasiului, magneziului, etc.), sau procedaa electrotermice, adică cele în care se folosesc cuptoare electrice. Acest din urmă procedeu a fost introdus de savantul rus-V. V. Petrov. ELECTROMETRIE 1. (Chim.): Analiză chimică cantitativă volumetrică, în care se foloseşte ca indicator pentru observarea sfârşitului reacjiei variajia potenţialului electric, al unui electrod indicator cufundat în soluţie. — 2. (Fiz.): Capitol al Fizicei, care-se ocupă cu studiul măsurilor electrice în care se foloseşte un electrometru. ELECTROMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea diferenţelor de potenţial printr’ur» O — oglindă; F — fir de suspensie a acului; A — ac; Ci»Cj,Ca,C< — cadrane. mecanism care funcfioneazâ sub acţiunea forţelor electrostatice. -ELECTROMOTOR (Eli.): Sin. Motor electric (v.). ELECTRON (Fiz.): Particulă subatomică cârc are o masă da circa 1 840 ori mai mica decât aceea a atomului de hidrogen şi cea mai mică sarcină electrică negativă, egală cu 1,602.10'18 coulombi. ELECTRON-VOLT (Fiz.): Unitate de măsură penfru energie; folosită în Fizica atomică. Reprezintă variaţia de energie a unui electron când parcurge o diferenţă de potenţial electric'de un volt. Se notează cu eV_ ELECTRONEGATIV (Fiz.): Calitatea unui element, unui radical sau unei molecule de? avea tendinţa să capteze electroni delaalfe substanţe şi dec) de a putea da ioni negativi. ELECTROOPTICĂ 169 ELEVATOR CU LANŢ ELECTROOPTICĂ (Fiz.): Totalitatea fenomenelor datorite influenţei câmpului electric asupra luminii. ELECTROOSMOZĂ (F/z.); Trecerea unui . lichid printr'o membrană poroasă sub influenta unei diferenţe de potenţai electric între cele două feţe ale membranei. Se foloseşte în procedeele pentru purificarea caolinului, pentru uscarea turbei şi a lemnului, pentru tăbăcirea pieilor, etc. ELECTROPOZITIV (Fiz.): Calitatea unui element,1 unui radical sau unei molecule de a putea ceda electroni şi deci de a putea da ioni pozitivi. ELECTROSCOP (Fiz.): Instrument care serveşte la constatarea prezenţei unei sarcini electrice. E format deobicei din două foiţe de staniol sau de aur, dreptunghiulare, legale deo tijă metalică înconjurată de un dop izolator; în momentul când tija şi foiţele primesco sarcină electrică, foiţele se de-\ părfează una de cea- ^froscoP cu foîfe. lalfă la capătul |or liber, ^datorită proprietăţii pe care o au sarcinile de acelaşi semn de a se respinge Intre ele. ELECTROSTATICĂ (Fiz.)î Ramură a Fizicei care se ocupă cu studiul fenomenelor privitoare ia sarcinile electrice în stare de repaus. ELECTROTEHNICĂ (EH.): Ramură a fehnicei, care se ocupă cu aplicajiile fenomenelor electrice şi magnetice. ELECTROTERAPIE (Elf.): Tratarea bolilor prin acfiunea fenomenelor electrice asupra organismelor. ELECTROTERMIE (Tehn.J: Totalitatea procedeelor prin care se foloseşte energia electrică pentru obţinerea temperaturii necesare unei operaţii tehnologice» ELECTROTREPAN (Exp/. pefr.); Sapă acţionată de un motor electric montat imediat deasupra, ei. ( = Electrobur). ELECTROVALENŢĂ (Chim. fiz.): Legătura chimică care rezultă prin deplasarea unui electron dela un atom Ia altul, cei doi atomi linzând să-şi complecfeze straturile electronice exterioare. Se întâlneşte la substanţele anorganice. ( = Legătură ionică; legătură polară). ELECTRUM (M/nera/.): Aur nativ argentifer sau aliaj de aur şi argint, care confine 20"‘50% aur. ELEKTRON, aliaj ~ (Metl.): V. Aliaj Elek-tron. ELEMENT 1. (Gen.): Partea unitara cea mai simplă dintr’un fot, dintr'un dispozitiv, etc» — 2. (Chim.): Corp care nu poate fi descompus în alfi corpi mai simpli. E un corp compus în întregime din atomi cu acelaşi număr atomic. Unele elemente radioactive (de ex., radonul, toronul şr actinonul), care diferă între ele prin anumite proprietăţi fizice, au acelaşi număr atomic. (s=Corp simplu). ~ de construcţie (Consfr.): Piesă simplă din ansamblul unei consfrucfii, cu un loc bine determinat în alcătuirea consfrucfiei (de ex. o grindă, o uşă, un jghîab, etc.). ~ de maşină (Tehn.): Sin. Organ de-maşină (v.). ^ de radiator de calorifer (Tehn.).* Piesă de formă specială în inferiorul căreia circulă un fluid cald şi care serveşte la încălzit. Prin împreunarea mai multor elemente, se formează un corp de radiator de calorifer» ELEŞTEU (P/sc.): Bazin artificial cu apă liniş-tită, amenajat pe un loc neted, folosit pentru piscicultura. ELEVAŢIE (Tehn.); Reprezentare grafică, la o scară dată, cotată, care redă fetele verticale exterioare ale unei construcţii, ale unei maşini, etc. . ELEVATOR 1. (M?.): Aparat sau instalaţie, în general cu debit continuu, pentru transportul materialelor pe verticală sau aproape-pe verticală, la distante relativ mici. — 2. (Exp/. pefr.): Apărat de forma unei potcoave, compus din două jumătăţi, care serveşte la manevrarea garniturii de sapă, a burlanelor, etc. la săparea unei sonde, -r- 3. (Agr.): Dispozitiv care ia paiele din spatele batozei de treierat, penfru a le urca pe şiră» ~ cu bandă (Tehn.): Elevator cu bandă fără sfârşit, de metal, cauciuc, cânepă, etc., pe care sunt fixate cupe, în modobişnuîf-de tablă. ^ cu lanţ (Tehn.):- Elevator cu lanţuri fără sfârşit, pe care sunt montate cupe sau platane de tablă. ELEVATOR CU CUPE 17.0 ELICE CILINDRICĂ ~ eu cupe (Tehn.): Elevator cu bandă sau variabil (care uneori’poate fi reglabil, sau cu lanf, pe care sunt prinse cupe. cum e deobicei la elicele de avion). Elevator pe şenile. 1 — grămadă de materiale; 2 —lanf fără fine cu cupe; 3 — pâlnie de descărcare; A— Irartsporlor cu bandă fără fine; 5—şenilă; 6—Vagon de marfă. . ~ hidraulic (Tehn): Elevator format dintr'o platformă care este ridicată de o tijă verfi--cală care se deplasează prin presiune hidraulică în interiorul unui cilindru, jucând astfel rolul de piston. — pneumatic (Tehn.): Elevator la care ■materialul, în praf sau în granule, esfe ridicat cu ajutorul aerului, prin refulare sau aspirafie -ELICE 1. (Maf.): Curbă care faie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru (elice cilindrică) sau ale unui con (elice conică). — 2. (Tehn.): Organ rotitor formaf din două sau din mai mulfe pale (de lemn, de mefal sau de mase plastice) solidare cu un butuc, dispuse simetric fafă de axa de rotafie. în tehnică, elicele pot îndeplini trei funcfiuni: transmitere de energie unui .arbore nedeplasabil, sub influentă unui curent de fluid care se deplasează în direct ia generală a arborelui şi care asffel roteşte ■elicea (de ex.: elicea unui mofor eolian, •care transformă energia vântului în energie mecanică la arborele elicei; rofile-elice ale unui turbine elicoidale, care transformă -energia hidraulică a unui curent de apă în -energie mecanică a arborelui elicei); frans- • mitere de energie unui mediu fluid prin emersiune. EMETIC (Ch/m.): Tartrat de antimoniu şi de potasiu; se întrebuinţează ca mordant la imprimatul şi vopsitul textilelor, la prepararea lacurilor şi în Medicină. EMETROPIE (F/z.): Proprietatea ochiului de a avea vedere normală. EMISFERĂ (Maf.): Jumătate de sferă. ~ australă (Aslr.): Jumătatea sudică a sferei cereşti sau a sferei terestre, despărfifă de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, şi cuprinzând polul Sud. ( = Emisferă sudică; Emisferă meridională). ~ boreală (Astr.): Jumătatea nordică a sferei cereşti sau a sferei terestre, despărţită de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, şi cuprinzând polul Nord. (= Emisferă nordică; Emisferă septentrională). ~ inferioară (Asfr.): Jumătatea sferei cereşti, situată dedesubtul orizontului unui loc şi cuprinzând nadirul. emisfera nordica 173 ENANTIOTROPIE ^ nordică. (Asfr.): Sin. Emisfera bore- ^filerizală(Drum.):Emulsieru1ierăsupra-.ală (v.). - stabila, care nu se descompune prîn rupere, ~sudică(As/r.);Sin.Emisferaausfrală(v.). ci prîn uscare, după evaporarea complectă superioară (Asfr.): Jumătatea sferei a apei. cereşti, situată deasupra orizontului unui ~ rutieră (Drum.): Emulsie de bilum sau 4oc şi cuprinzând zenitul. de gudron, în apă, care serveşte la exe- EM1S1UNE 1. (Mf.): Fază din ciclul maşinilor cutarea lucrărilor de asfaltare !a rece a cu abur, în care aburul, după ce a efectuat şoselelor. lucrul mecanic, esfe evacuat din cilindrul, EMULSIEI, ruperea <-•*'. (Chim., Ind. pefr., .respectiv, rotorul maşinii.— 2.„(Fiz.): Pro- Drum.): Ruperea emulsiei (v.). ducerea de către o particulă materială, de EMULSIONANT (Ch/m. fiz.): Sin. Emulga- căfre un corp sau dispozitiv, a unei radiafii for (v.). corpusculare sau electromagnetice, even- EMULSOR 1. (Ch/m.); Aparat care serveşte *tual acustice, care se poate propaga în la prepararea emulsiilor. —"2. (Au/o.):.Tub mediul înconjurător, sau producerea unei adaptat la anumite carburatoare, care îm- anumite unde de curent dealungul unei bracăjiclorulşicare 'linii electrice. serveşte la men- radiofonică (Telc.): Sin. Radioemisiune tinerea dozajului iy.). corect al ames- fermoelecfronică (Fiz.): Fenomenul de tecului carburant, •emisiune a electronilor dintr'un metal care lav turaţiile înalte. ■se găseşfe în vid, la o temperatură înaltă. ale motorului. în {=Emisiune fermoionică). - acest caz, aerul ~ fermoionică (Fiz.): Sin. Emisiune ter- frece şi prin emu|- tnqelectronîcă (v.). sor şi, amestecân* EMIŢĂTOR (7ehn.): Dispozitiv sau instalaţie du-se cu benzina, •care emite fie unde sonore sau electro- formează o emul- magnefice, fie impulsii de curent. sie care frece mai EMONDARE (5//v.): Tăierea crăcilor lacome greu prin jîclor, care apar, în anumite împrejurări, pe ENANTIOMORF ■trunchiurile arborilor. (Mineral.): Califa- EMONDOR (Silv.): Unealtă folosită la te a unei substanfe emondare. _• care există în două 'EMULGATOR 1. (Ch/m. fiz.): Substanfă forme de crîstalî- care determină formarea unei emulsii sta- zare, simetrice în- bile. (= Emulsionant). — 2. (/ncf. /ex/.): treeleînaşafel, în— a jlcior principat; 6 ■—su- 5ubstahfă folosită pentru îndepărtarea grăsi- cât una esfe fafă de P°rtuI «mohorului, cu tubul •milor din produsele textile. — 3. (Ind./ex/.): cealaltă ca obiec- ,n*®rl°r»c — peretele extern Substanfă folosită ca agent de pătrundere tul fafă de ima- ’emulsorulor (mantaua); ■sau de egalizare şi ca stabilizator al unui gîneasaînoglindă. ajutajuljIcroruluî;e—cor- ■colorant. ENANTIOTROPIE .pul zburătorului; f-orîn. 'EMULSIE 1. (Chim. fiz.): Amestec constituit (M/nera/.): Proprie* c” de intrare, calibrate, Pen. din două faze lichide, dinfre care una e tate a substanfe- iru aerul de *rânare* ? “ ca: Continuă, iar cealaltă e formată din pica- lor care au două,.merS fpu/j. de carburant' -furi foarte mici (faza dispersă). — 2. (Agr.): structuri fizice di- h ~ onf,cll> de acces al® Insecticid compus din apă cu emulgatori ferite, una dintre fu,u! .în i|c,0^u, principal; :şi cu uleiuri în. diferite concentraşi, care aceste structuri fi- 1 — nive,ul carburan,ulul' acfioneâză asupra insectelor prin sufocare, ind stabilă sub o anumită temperatură (punc- — 3. (Fofo.): Precipitat de halogenură de tul de transifie), iar cealaltă fiind stabilă argint (bromură şi clorura) dispersat într'o peste această temperatură. De ex.: sulful se .■solufie-vâscoasă de gelatină; se înfrebuin- prezintă sub forma de sulf monoclinic, la rfează la prepararea stratului sensibil al orice temperatură sub 96°, şi sub formă plăcilor şî al filmelor fotografice uscate, de sulf rombic la o temperatură mai «ca* şi al hârtiei fotografice. înaltă decât aceasta. ENARGIT 174 ENTOMOLOGIE ENARGIT (Mineral.):' Sulfoarseniură de cupru, naturală; conjine 48,3% cupru. E un minereu de cupru. ENCLAVĂ (Geol.j: Fragment de rocă de altă nalură, înglobat în masa unei roce eruptive. ENDOMORFISM (Pefr.); Totalitatea schimbărilor pe care le suferă o magmă în timpul în care străbate roce pe care le asimilează parfial. ENDOSMOZĂ (Chim. f/z.): Tip special de electroosmoză în care substanţa difuzează printr'o membrană, din mediul exterior membranei în cel confinut în spafiul mărginit de membrană. ENDOTERMIC (F/z.): Calitate a unui fenomen de a se produce cu absorpfie de căldură. ENERGETIC (Fiz.): Calitatea de a se referi la energie. ENERGIE (Fiz.): Capacitatea unui sistem de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr'o stare dată în altă stare dată. E una dintre proprietăţile fundamentale ale materiei. Se deosebesc: energie mecanică, energie electrică, energie magnetică, energie radiantă, etc. Diferitele forme de energie se pot transforma una în alta. ~ atomică (Fiz.): Sin. Energie nucleară (v.). ~ cinetică (Mec.): Energia pe care o posedă un corp datorită mişcării sale. Ea • esfe egală cu */2 mv2, în care m este masa şi V viteza corpului. ~ electrică (El.): Energia care depinde numai de intensitatea câmpului electric. ~ eoliană (Tehn.): Energia mecanică a maselor de aer în mişcare. Această energie esfe larg folosită în sisteme energetice complexe penfru electrificarea regiunilor rurale ale U.R.S.S. ~ hidraulică (F/z.): Energia mecanică a maselor de apă în mişcare. E folosită în turbinele hidraulice, etc. /'v' inferioară (Chim. fiz.): Energie care depinde numai de mărimile de stare interioară ale unui sistem fizico-chimic. ~ (egală (Chim. f/z.): Diferenţa dintre energia interioară şi energia liberă a unui sistem fizico-chimic. ~ liberă (Chim. fiz.}: Parte din energia interioară a unui sistem fizico-chimic, care, la o temperatură constantă, se poate trans- forma în lucru mecanic. No(iunea e folosită în Termochimie şi e cunoscută şi sub numele de potenjial termodinamic. ~ magnetică (F/z.): Energia care depinde numai de inducţia câmpului magnetic. ~ mecanică (Mec.): Energia care depinde numai de mase şi de pozifia lor, sau de mase şi de viteza lor. ~ nucleară (F/z.): Energia obfinută prin desintegrarea atomului produsă în urma unor reacfii nucleare, de ex., cele de fisiune. Folosirea energiei nucleare este de o deosebită importantă in opera de creare a bazei materiale tehnice a comunismului:: „Folosirea energiei atomice în scopuri paşnice va provoca o mare revolufie în procesul de producfie." (I. V. Stalin). In timp ce imperialiştii se pregătesc să folosească descoperirea energiei nucleare în scopul exterminării în masă a oamenilor, în U.R.S.S. se rezolvă pentru prima oară în lume problema folosirii practice a energiei nucleare în scopurile paşnice ale economiei nafio-nale. ( = Energie atomică). ~ polenfinlă (Mec.): Energia pe care- o posedă un corp datorită numai pozifiei şale. ~ radiantă (Fiz.): Energie care se propagă în spa}iu sub formă de radiafie. Această energie poate fi de natură electromagnelica sau sonoră. ~ sonoră (Fiz.): Energia mecanică a medii-lorîncare se propagă sunete, ta(ădeostare de referinfă în care nu există sunete în acele medii. ENOLAZĂ (Chim. biol.): Enzimă care intervine în procesul de fermentaţie alcoolică ENOLOGIE (Tehn.): Ştiinţă aplicată care se ocupă cu studiul vinurilor, cum şi cu studiul produselor derivate din vin şi din struguri. ( = Oenologie). ENTALPIE (Fiz.): Conţinutul total de căldură al unui corp, adică suma dintre căldura sensibilă (cea care se manifestă prin ridicarea temperaturii corpului) şi căldurile latente de transformare. E egală cu suma dintre energia inferioară a corpului şi lucrul mecanic de deslocuire a volumului său, efectuat la presiunea la care se găseşte corpul, ambele exprimate în unităfi termice (în calorii). ENTOMOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul insectelor. ENTOMOLOGIE AGRICOLĂ 175 EPIDIASCOP ~ agricolă (Agr.): Ştiinţa care se ocupă ^u studiul insectelor dăunătoare plantelor agricole, cum şi cu tehnica combaterii lor. ~ forestieră (Si/v.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul insectelor dăunătoare arborilor forestieri, cum şi cu tehnica combaterii lor. ENTROPIE (F/z.) : Mărime care caracterizează' starea unui sistem fizico-chimic. Este exprimată prin suma caturilor dintre cantităţile de căldura primite sau cedate de el şi temperaturile absolute la care pri-. meşte, respectiv cedează, aceste cantităţi de căldură, când se produce un şir de transformări reversibile între o stare de referinţă: şi starea pe care o caracterizează entropia. Sunt definite numai’ variaţiile entropiei între două stări ale sistemului considerat. ^Entropia caracterizează fenomenele observate, în mod obişnuit, în procesele de degradare a energiei; această degradare constă în trecerea tuturor formelor de energie în căldură şi în repartizarea uniformă a acesteia. între toate corpurile care aparţin unui sistem. Această repartizare duce, la rândul ei, la imposibilitatea . transformării energiei termice în alte feluri de energie. Concluziile reacţionare despre moartea termică a.universului, deduse de idealişli, se bizue pe extinderea nejustificată .a valabilităţii acestei legi dela un sistem oarecare la întreaga natură. Critica lui Engels şi datele ştiinţei moderne au dovedit că aceste concluzii idealiste surit neîntemeiate. ENZIMĂ (Ch/m. b/o/.}: Substanţă produsă de celulele vii, care are o acţiune catalitica asupra multor reacţii din Chimia organică. EOCEN (Geo/.J: A doua serie (seria mijlocie)'a sistemului Paleogen. EOLIAN, depozit ~ (Geo/.J: Rocă .sedimentară formata dintr'un material transportat de vânt, de ex. loessul. EOLOTROPIE (F/z.J: Proprietatea unui corp de a nu fi isotrop. Termenul este oarecum rhai general decât cel de anisotropie, care se aplică mai mult cristalelor. EOZINĂ (Ch/m.J: Materie colorantă roşie folosită în industria textilă, la- fabricarea cernelurilor roşii, ca indicator în chimia analitică, ca sensibilizator fotografic, etc. EPICARP (Bof.J: Stratul exterior al înve-. işului fructelor. * EPICENTRU (Geol.J: Regiune de'pe suprafaţa Pământului unde se observă maximut de intensitate al unu? cutremur de Pământ? corespunde, prin întindere şi configuraţie, tocarului cutremurului care este situat îr> interiorul Pământului. EPICICLOIDĂ (Maf.): Curbă plană descrisă de un punct al circumferinţei unui cerc Epicicloidă {curba AP). ' O — cenfrul cercului fix; f — centrul cercului mobil; a şi fa — razele celor două cercuri; P— punctul care descrie epicicloidă, care se rostogoleşte fără alunecare!.rămânând tangent exterior unui cerc fix. EPIDERMĂ 1. (Gen.J; Stratul exterior af pielei animale. — 2. (Bof.J: Membrană transparentă care acoperă toate părţile vegetale, expuse contactului cu aerul. EPIDIASCOP (Fiz.): Aparat care serveşte — după nevoie — ca aparat de proiecţie Epidlascop. f — lampă penfru proiecţie prin reflexie (prolecjle-,ep!*); 2 — lampă penfru prolecjie prin reflexie şf-prin transmisie (prolecfle „dia*); 3 —oglindă penfru prolecjie -*epi*; 4 — grup de lenfile penfru pro-' lecfle ,epi*j 5 şl 6 — grup de lenfile penfru pro-lecjîe adiaa; 7 — cllfeuldiapozlfîv penfru proiecfle-,dla*; 8 — suporful llgurll penfru prolecfle ,’epl*. prin transparenţă (diascop) a unui diapozitiv, sau ca aparat de proiecţie în lumini EPIDOT 176 ERA PRIMARĂ reflectată (episcop) a unei figuri luminate, -folosind în acest scop o oglindă plană de reflexie. EPIDOT (Mineral.): Silicat de fier, de aluminiu şi de calciu natural, de culoare verde, foarte răspândit mai ales în amfi-bolile şi în gneissuri. EPILAMEN (Tehn.): Strat sub)ire de ulei, aderent pe suprafaţa pieselor metalice în -timpul frecării semifluide şi care împiedică astfel frecarea uscată. EPISCOP (Fiz.): V. sub Epidiascop. EPIU (Hidrol.): Construcţie de piatră sau -de fascine, în formă de pinten, fixată în malurile cursurilor de apă, fie pentru a le micşora lăţimea în vederea sporirii adâncimii lor, fie pentru apărarea malurilor de eroziune. (= Pinten). EPIZOOTIE (Gen.): Epidemie la animale. EPOCĂ geologică (Geol.): Subdiviziune de al treilea ordin a timpurilor geologice. EPRUBETĂ (Chim.): Mic tub cu pere)ii isubjiri, fabricat din sticlă care se topeşte greu, închis la un capăt, folosit, în general, în laboratoarele de chimie. EPRUVETĂ. (Tehn.): Piesă confecfionată dintr'un material, pentru a fi supusă la încercări, în vederea determinării uneia dintre proprietăţile fizice sau chimice ale acestui -material. Forma epruvetei e, deobicei, standardizată şi variază după felul materialului şi după felul încercării care se efectuează. EPUIZARE 1. (Gen.): Secătuire. - 2. (Tehn.): Operafia de îndepărtare a apelor dintr'o săpătură, pentru a obfine un spafiu uscat în care să se poată executa lucrări, în condifii normale, sub nivelul apei sau în -terenuri acvifere. EPURĂ 1. (Ala/.): Ansamblul proiecţiilor ortogonale ale unui corp pe două plane perpendiculare (unul orizontal şi altul vertical) .a căror linie de infersecfie esfe linia de pământ; printr'o rabatere de 90°, planele sunf aduse într'un singur plan, planul de-' senului, — 2. (Desen): Desen precis executat în scopul1 rezolvării unei probleme cu ajutorul construcfiilor geometrice (de ex. epură de statică grafică, de nomo-■grafie, etc.). EPURAREA apei 1. (Canal.): Operafia de îndepărtare din apele' naturale sau reziduala a materiilor neorganice şî organice disolvate sau în suspensie. Epurarea se efectuează prin decantare, filtrare, tratare cu anumite substanţe, etc. — 2. (Tehn.): înlăturarea cauzelor care produc duritatea apei. Se obfine, în general, prin precipitarea sau înlăturarea din solufie a sărurilor care produc duritatea. V. şi Desincrustare. ~ cărbunelui (Ind. cb.): V. Spălarea cărbunelui. ~ gazelor (Tehn.):1. Eliminarea particulelor solide aflate în suspensie într'un gaz. Operafia se efectuează în camere de praf (prin schimbare de viteză), în ciclon, prin filtrare, prin spălare cu apă sau prin precipitare electrostatică. — 2. Eliminarea substanfelor străine dintr'un gaz. Se face prin spălare, prin răcire sau comprimare, cu ajutorul unor substanfe adsorbante, etc. EPURATOR (Tehn.): Aparat cu ajutorul căruia se face curăfirea unui malerial oarecare: lichid, gaz, etc. Se deosebesc: epurator de apă, de gaze, de aer, de ben- zină, etc. ~ de apă (Tehn ): Aparat penfru curăfirea apei de sărurile disolvate şi de sub- stanfele în suspensie. ERĂ (Geol-): V. Era geologică. ERA arhaică (Geo/.): Prima eră geologică, în care nu se ştie sigur dacă a existat viafă pe Pământ. In această eră s'au format primele roce sedimentare. ~ cainozoicS (Geol.): Sin. Era terfiară (v.). ~ cualernară (Geol.): A şasea eră geologică şi ultima, căreia îi aparţin şi timpurile actuale. In această eră, continentele şi oceanele au luat. forma de astăzi. Perioadele erei cuafernare sunt: pleisfo-cenul (glaciarul) şi olocenul (epoca actuală). (= Cuaternar). ~ geologică (Geol.): Subdiviziune cronologică de primul ordin a timpurilor geologice. Se cunosc următoarele ere: arhaică, proterozoică, primară sau paleozoică, secundară sau mesozoică, terfiară sau caino-zoică şi cuafernară. ~ mesozoică (Geo/.): Sin. Era secundară (v.). ^ paleozoică (Geo/.): Sin. Era primară (v->- . „ ' ~ primară (Geo/.J: A treia eră geologică, caracterizată prin mari mişcări ale scoarfei pământeşti. In era primară apar primele vertebrate, cum şi o bogată floră marină şi terestră. Perioadele erei primara £RA PROTEROZOiCĂ 177 EROARE PROBABILĂ tsynf: cambrianul, . silurianul, devonianul, •carboniferul şi permianul. (= Era paleo-;zoîcă, Paleozoic, Primar)* prolerozoică (Geo/.): A doua eră. •geologica, caracterizată prin apariţia certă .a vieţii pe Pământ (plante şi animale inferioare). ~ secundară (Geo/.):. A patra eră geo-, logică, caracterizată prin mişcări importante ale scoarţei pământeşti numai în «cretacic, când s'au format şi Alpii şi Cariaţii, cum şi prin depuneri importante de xalcar. în timpul erei secundare apar pri-tmele păsări şi mamifere. Perioadele erei secundare sunt: triasicul, jurasicul şi crefa-■cicul. ( = Era mesozoică, Mesozoic, Se-icundar). ^ terţiară (Geo/.): A cincia eră geolo-igica, caracterizată prin începutul conturării configuraţiei geografice actuale prin Scufundări care; au produs mări şi ridicări de lanfuri de munţi. La sfârşitul erei apar .primii strămoşi ai omului. Perioadele erei terţiare sunt: paleogenul (numuliticu!) şi j»eogenul.(=Era cainozoică,Cainozoic, Ce-nozoic, Terţiar). ERB1U (Chim.): ,Er. Element; gr. at. 167,44; •nr. at. 68. Face parte din familia pământurilor rare. *£RG (Fiz.): 1. Unitate de lucru mecanic în sistemul CGS. E lucrul mecanic efectuat de către o forţă de o dină care îşi «deplasează punctul de aplicaţie cu un -centimetru în direcţia şi în sensul ei. — 2. Unitate de energie în sistemul CGS. iEste energia transmisă unui sistem fizic, rcând o torţă de o dină care i se aplică *îşi deplasează cu un centimetru punctul «de aplicaţie. &RGAN {Ind. sf. c.); Produs ceramic folosit în special în electrotehnica de înaltă -frecvenţă.. •2RGOSTER1NĂ (Chim.): Sin.Ergosterol (v.). ERGGSTEROL; (Chim. fc/o/.): Compus organic din clasa sterolilor, care se .găseşte în pielea corpului omenesc. Prin acţiunea -razelor ultraviolete, e transformat în calci-ierol (vitamina D2). ( = Ergosferină). £RlTROZINĂ (Chim.): . Substanţă colorată întrebuinţată ca serisibilizator fotografe în ^galben şi portocaliu pentru - plăcile orto--cromatice. £RLENMEYER, flacon V. Flacon Erlen->meyer* ERMETIC (Tehn.): Calitatea unei închideri sau a unei încăperi de a fi absolut etanşa faţă de aer sau de gaze. - EROARE (Mat.): Diferenţa 'dintre valoarea exacta sau reală a unei mărimi şi valqarea rezultată dinfr'o măsurătoare oarecare asupra acelei mărimi. Erorile pot fi acci-' dentale sau sistematice. ~ accidentală (Mat.): Eroare rezultată din măsurători asupra aceleiaşi mărimi, datorită unor factori nedeferminaţi; astfel de erori au valori mici, pozitive sau negative. Ele nu pot fi eliminate, dar sunt compensabile şi suma lor algebrică este zero. admisibilă (Tehn.): Eroarea maximă (limita superioară) admisă în . măsurătorile făcute asupra unei mărimi sau cantităţi. ~ de citire (Tehn.): Eroare săvârşită de un observator în evaluarea diviziunilor interpolate, când se efectuează citiri la vernier. 'maximă (Ala/.): Eroare care nu poate fi depăşită. ^ medie (Maf.): Dacă se fac mai multe măsurători asupra unei mărimi M, obţinându-se rezultatele Mlt M2, şi ştiindu-se că fiecare măsurătoare esfe afectată de eroarea accidentalăeueai/’^ep, se definesc următoarele erori medii: e,4-e2+ +en e°~~ n eroarea medie aritmetica a uneia dinfre măsurători; v_+ye*+e’+'"+e" 9 j ' eroarea medie pătratică a uneia dinfre. măsurători; e ■ em = “7=' eroarea medie pătratică a Vn , rezultatului final Al, sau eroarea mijlocie a erorilor pătratice. ~ medie aritmetică (Mat.): V. sub Eroare medie. ~ medie păfraflcă (Mat.): ,V. sub Eroare medie. k ~ mijlocie (Mat.): Sin. Eroare medie (v„). '•»' probabilă (Mat.); Acea valoarea ep a unei erori, faţă de care erorilei făcute într'o măsurătoare se grupează, în general, astfel, încât sunt tot atât de mult© erori EROARE SISTEMATICĂ 178 ESTĂCAD& rpai mari decât ep ca şi. mai mici decât ea. Este valbarea unei erori, care e cel mai probabil să fife realizată. ' ~sislemâlică (Maf>): Eroare rezultată din măsurători asupra aceleiaşi mărimi, datorită unor factori, determinaţi sau determinabili, ca defecte de aparate, de metode, etc. Aceste erori se repetă în mod constant într'urt singur sens (pozitiv sau negativ). Ele nu sunt compensabile şi suma lor algebrică este diferită de zero. Ele pot fi înlăturate numai prin corectarea Aparatului sau a metodei folosite. ERORILOR, calculul ~ (/Maf.): Ramură â Matematicilor aplicate, care se ocupă cu studiul erorilor, compensarea erorilor acci-"deiitale, determinarea erorilor mijlocii, cum şi cu determinarea valorilor celor mai probabile ale mărimilor asupra cărora s'au efectuat două sau mai multe măsurători sau "Observaţii. EROZIUNE 1. (Geol.): Acfiunea mecanică de distrugere pe care o exercită dîferifii agenfi externi (apa, vântul, variaţiile de temperatură) asupra scoarfei Pământului. — 2.' (Meii.): Uzura conductelor sau aparatelor metalice, datorită frecării fluidelor şi ‘h materialelor aflate în suspensie în aceste- fluide, de perefii conductelor, respectiv, de piesele aparatelor. ERUPŢIE (Expl; pefr.): Ieşirea -la suprafaţă a gazelor de zăcământ sau a fifeiului împreună cu gazele de zăcământ, datorita presiunii gazelor. Erupfiile pot fi naturale (libere sau captate) sau artificiale. ~ artificială (Expl. pefr.): Erupfie controlată care foloseşte, pentru extracţia fifeiului, presiunea' gazelor naturale introduse dela suprafaţă. ~ capfală (Expl. pefr.): Erupfie controlată care foloseşte, pentru exfracfia fifeiului, gazele naturale la presiunea zăcământului. liberă (Expl. pefr): Erupfie necontro-iată datorită presiunii de zăcământ a gazelor “naturale. ~ vulcanică (Geol.): Ieşirea la supra-fâfa Pământului, prin craterul unui vulcan, a gazelor, lichidelor sau solidelor din interiorul lui. EŞANTION (Tehn.): Sin. Mostră (v.). EŞAPAMENT (Mş.): 1. Ansamblul organelor pentru evacuarea gazelor arse ale urnii motor cu ardere -internă, cuprins între blocul motor sau colectorul de evacuare-şi atmosferă. — 2. Ansamblul organelor Eşapament de automobil. t «— bride de legătură la orificiile de evacuarea!e blocului motor; 2 — colector de evacuare; 3 — feavs* de evacuare; 4 — tobă de eşapament; 5 — jeavt-/ de eşapament. prin care se face evacuarea aerului şi a gazelor din anumite pompe de Servicii-auxiliare, penfru reducerea sgomofulur pompei. lobă de ~.V. Tobă de eşapament-ESCALĂ (Nav.): Oprirea unei nave sau a unui vehicul aerian penfru aprovizionare,, debarcarea sau îmbarcarea de pasageri,, încărcarea sau descărcarea de mărfuri, etc-ESCALATOR (Constr.): Sin. Scară rulantă(v.)„ ESCAMOTARE (Av.): Operafia de ascundere a frenului de aterisare al unui avion,, în timpul sborului, penfru a micşora rezistenta la înaintare., ESENŢĂ 1. (Chim.): Lichid volatil, cu miros aromatic, care se găseşte în plante, din. care se poate extrage, sau care se fabrică» sintetic. Ex.: esenfă de flori, esenţă de? fructe. — 2. (Ind. alim.): Substanfă sat» amestec de substanfe, concentrate, care-prin diluare, deobicei cu apă, dă un produs alimentar. Ex.: esenfă de ofet, esenjă-de ceai, esenfă de carne, etc. — 3. (Silv.): Varietate de lemn. — 4. (Silv.): Arborele? care intră în compunerea arboretului principal şi este destinat să producă lemn-EST (Asfr.): Punctul cardinal, situat la 90" de Sud, în sens invers mersului acelor unut ceasornic. ( = Răsărit). ESTACADĂ 1. (Nav.): Punte de lemn, -de-beton armat sau de metal, construită dela-cheul unui port înspre larg şi dirijată perpendicular pe mal, care face legătura între cheu şi nava acostată lacheu.—2. (Tehn.)? Platformă susfinută la înălfime printr’o-infrastructură executată din bare (de lemn, de metal, etc.) şi care realizează o cale- ESTER 179 ETAMBOU de' comunicare înfre două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe. I — pâlnîe; 2 — platforma de lemn. sol rsiluat pe coasta unui deal şi altul situat la oarecare înălţime deasupra solului. ESTER (Ch/m.J: Compus organic de formulă generală RCOOR' în care R şi R' sunf doi radicali organici, corespunzător sărurilor anorganice, derivat prin înlocuirea hidrogenului dintr'un acid RCOOH prin radicalul R'. De ex. acetaful de efil CH3COOCaH6 este esferul etilic al acidului acetic CH3COOH. Se mai numesc esteri şi compuşii obţinuţi prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unui acid anorganic, printr’un radical organic, de ex.; sulfatul de metil (CH3)2S04. Esterii organici sunt lichide cu miros plăcut, folosite în parfumerie şi bonbonerie. Unii esteri anorganici sunt folosiţi, ca plasti-fianji, materiale de impregnare, etc. ESTERIFICARE (Chim.): Formarea unui ester prin reacfia dintre un acid şi un alcool, cu eliminare de apă. De ex., prin acţiunea alcoolului etilic asupra acidului acetic .se formează acetat de etil şi apă. ESTIMARE (Gen.J; Sin. Evaluare (v.). ESTRADĂ (Consfr.J: 1. Scenă, uneori improvizată, fără amenajări speciale, în săli sau în aer liber, pentru reprezentaţii teatrale, concerte, etc. — 2. Parte a plan-şeului, ridicată cu una sau cu mai multe trepte, pe care se aşează, de ex., catedra într'o clasă de şcoală sau într'un amfiteatru, etc. ESTUAR (Gen.J: Gura de vărsare în mare a unui fluviu, când este foarte larga; în ea se amestecă.apa dulce cu apa de mare şi se observa fluxul şi refluxul. ETAJ 1. (Consfr.J; Sin. Cat (v.). — 2. (Mş. ferm.J: Fiecare dintre etapele rezultate din împărţirea variaţiei de viteza sau de presiune a fluidului într'o maşina termică. (=Treap-fă). — 3. (Al?, ferm.J: Partea dintr'o maşina termică in care se produce o variaţie a vitezei sau a presiunii fluidului din ea (de ex. etaj de înaltă presiune, etaj de joasa presiune). (=Treaptă). ~ de expansiune (Mş. ferm.J: Cădere de presiune realizată într'un etaj al maşinii cu abur cu piston. ~ de presiune (/VI?. ferm.J; 1. Cădere* de presiune realizată într'un etaj al ,unei turbine cu abur. — 2. Creşterea presiunii într'un etaj al unui compresor cu piston. ETAJ geologic (Geo/.J: Succesiune de terenuri în scara stratigrafică, care corespunde în timp unei vârste geologice. ETALAJ (Mef/.J : Partea inferioară a cuver \J cuptorului înalt, ai cărei pereţi sunf căptuşiţi cu cărămidă refractară. ETALON (Tehn.J: 1. Mărime cu care se: \/ compară valorile mărimilor (unităţilor) de; măsură folosite în practică; ex. metrul etalon, kilogramul etalon, etc. — 2. Instrument cu ajutorul căruia se poate sta-bili cu precizie valoarea unei mărimi. ETALONARE (7ehn.J : Determinarea experi- V mentală a corecţiilor ce trebue aduse citirilor unui instrument de măsură pentru a obţine valoarea reală a mărimii de măsurat. ETAMBOU 1. (Nav.J: Piesa de rezistenţă, , . de lemn sau metalică, din scheletul unei V nave, situată la pupă, care susţine cârma," Efambou. 1 — chila sfăvilar; 2—chilS masivi; 3 — îmbinare A — efamboul elicei; 5 — locaşul tubului elamboii; 6 — efamboul cârmei; 7— linia de plulire; 8 — arborele cârmei; 9 — cârma; 10 — Jalpa efamboului; II — vlollnă. sau cârma şi elicea. — 2. (Av.): Piesă de rezistentă, din scheletul unui avion, la extremitatea din spate a fuzelajului, pe ETAMINĂ 180 EUTECTIC care se montează ampenajul vertical direc(ia. ETAMINĂ (Ind. lexf.j: Ţesătură rară de bumbac; ; ETAN (Chim.): CH3—CH3. Al doilea ter-men din seria hidrocarburilor parafinice saturate. Este un gaz incolor şi fără miros care se găseşte în gazele de sondă. Se foloseşte ca agent frigorigen, în ma-i şini frigorigene speciale. J ETANOL (Chim.): Sin. Alcool etilic (v.). ETANŞ (Tehn.): Calitate a unui aparat, recipient, etc., de a nu permite intrarea sau ieşirea din el, pe la încheieturi sau rosturi, a unui fluid (gaz sau lichid). Se deosebeşte de impermeabil, care e caii- >,■ tatea unui corp de a nu permite trecerea \ I unui fluid, prin masa lui. ETANŞARE 1. (Tehn.): Operafia de a realiza etanşeitatea unui recipient, a unei camere, efc. — 2. (Drum.): Operafia de închidere (v;) a suprafeţei unei îmbrăcăminte asfaltice. ETANŞEITATE (Tehn.): Proprietatea unui recipient, încăpere, - etc. de a avea îmbinări etanşe. Etanşeitatea depinde de fluidul la care se referă, un spafiu putând fi deex. ) etanş pentru lichide, dar nu pentru gaze. I ETER (Chini.): Compus organic obţinut din două molecule de alcooli prin eliminarea unei molecule de apă, având formula generală R—O—R', în care R şi R' sunt unul şi'acelaşi radical sau doi radicali diferifi. Eterii sunt folosifi ca disolvanfi în parlumerie, iar eterul etilic (cunoscut sub numele de eter), C2H5—O—C,H5, ca anestezic. —' de petrol (Chim.): Amestec cu p. f. 30...70°, constituit din hidrocarburile cele mai simple din seria hidrocarburilor parafinice, în special din pentan şi hexan. £ folosit ca disolvanf. ETERNIT (Consfr.): Nume comercial pentru asbociment. v ETERODINĂ (Te/c.): Sin. Heterodină (v.). ETEROGEN 1. (Gen.J: De natură sau de origine diferită. — 2. (Chim.): Calitatea unui sistem fizico-chimic de a fi constituit din părfi structurale diferife. ET1AJ (Hidr).: Nivelul cel mai scăzut al unei ape curgătoare, al unui lac, etc. ETIL (Ch/m): Radical organic (—C,H6) derivat dela etan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. ETILENA (Chim.): CH2 = CHj. Primul termen din seria hidrocarburilor olefinice. E un gaz incolor, inflamabil, cu miros dulceag. Serveşte ca materie primă la fabri-cara unei mari serii de compuşi organici. Se găseşte în gazele de cracare a fifeîu-lui, în gazele.jie cocserie, efc. ETILFLUID '(Chirri).: Soluţie de fetraefil de plumb, dibrom-efan şi diclor-etilenă, folo-sifă.ca anfidetonant în combustibilii lichizi pentru motoare, în special în .benzinele de avia(ie. Se adaugă în benzină în pro-pprfie de circa 1%. 'ETRAVĂ (Nav .): Piesă de rezistenfă în consfruc)ia scheletului unei nave, situată la proră şi solidarizată cu chila. ETRIER (Consfr.): Piesă formată dintr'o vergea de ofel, care înconjoară la exterior armatura longitudinală a unui element de beton armat. Forma efrierului se E Efrlere. 1 — efrier simplu, deschis; 2— efrîer simplu, închis; 3 şî 4 — eiriere duble. adaptează deobicei coniurului secţiunii elementului şi poate fi închisă sau deschisă. Etrierul participă la rezistenta elementului şi ajută la montajul armaturii principale. ETUVĂ (Tehn.): Aparaf în formă de cutie, de dulap sau de cameră, încălzit elecfric, cu flacără sau cu un lichid în fierbere, cu sau fără regulator de temperatură, şi care serveşte |a uscarea sau la menţinerea unei substanfe la o temperatură fixă, la desinfecfări, etc. EUROPIU (Ch/m.): Eu. Element; gr. at. 152; nr. af. 63; face parte din familia pământurilor rare. EUTECTIC (Chim. fiz.): Amestec (aliaj sau solufie) de doi sau de mai mulfi compo-nenfi, în astfel de" proporfii, încât să rezulte o aceeaşi concenfrafie în faza so- fa EUTECTIC, PUNCT ~ 181 EXAMINARE NEDISTRUCTJV lidă ca şi în lichidul In echilibru cu ea, Ia o temperatură determinată numită temperatura eutectică. ~r puncf ~ (Ch/m. fiz.): Punct de pe diagrama de echilibru, care are ca ordonată temperatura eutectică şi ca abscisă concentrafia eutectică, corespunzând formării eulecticului. EUTECTICĂ, concentrafie ~ (Chim. tiz.): Concentraţia unui amestec eutectic. lemperafură ~ (Ch/m. tiz.): Temperatura de solidificare a unui amestec eutectic. EUTECTOID (Ch/m. fiz.): Amestec- (aliaj) compus din două sau din trei faze solide, fiecare având o astfel de concentrafie, încât la o anumită temperatură (temperatura eutectoidică) să nu-şi modifice compoziţia în prezenţa unei soluţii solide în care fazele au aceeaşi concentrafie ca în amestec. , punct ~ (Chim. fiz.): Punct de pe diagrama de echilibru a unui aliaj, solid, care corespunde formării eutectoidului. , EUTECTOIDICĂ, concentrafie ~ (Chim. hz.); Concentrafia unui amestec eutectoidic. ~r temperatură ~ (Chim. tiz.): Temperatura corespunzătoare formării eutectoidului. EVACUARE (M?.): 1. Fază din ciclul maşinilor cu ardere internă, în care cilindrul, după efectuarea lucrului mecanic de către piston, esfe golit de gazele de ardere. — 2. Ieşirea gazelor de ardere din rotorul unei turbine cu gaze, .sub o presiune cu pufin superioară presiunii atmosferice şi după o expansiune aproape complectă. EVACUAREA apelor (Tehn.J: Operafia de 'colectare şi de îndepărtare a apelor de pe un teren, dintr'o mina, etc. EVALUARE (Gen.): Stabilirea valorii aproximative a unui bun sau a unui obiect existent sau proiectat. (= Estimare). EVAPORARE (F/z.): Transformarea unui 1 lichid în vapori, la suprafaţa sa, Ia temperaturi inferioare temperaturii sale de fierbere. Cantitatea de vapori produşi creşte cu mărirea temperaturii şi depinde de presiunea de saturaţie a vaporilor lichidului. EVAPORATOR (Tehn.): 1. Instalaţie pentru concentrarea solufiilor prin fierbere. — 2. Parte componentă a unei instalafii frigorifice, în care lichidul de răcire ve- nit dela condensatdr se evapora absorbind căldură şi producând deci frigul; Eveporator vertical, elemente încălzitoare; 2 — intrarea aburului; evacuarea apei condensate; 4 — evacuarea soluţiei concentrate; 5 — introducerea solu|lel; 6 — evacuarea vapoillor de solvent. EVAZARE (Tehn.): Lărgirea progresivă sau căscarea efectuate la extremitatea deschiderii unei piese. EVERDUR (Mef/.): Aliaj de 94% cupru cu siliciu şi mangan, rezistent la coroziune şi care are proprietăfile mecanice ale ofelului moale. E folosit la construirea rezervoarelor în industria chimică. EVOLUTĂ (Maf.): Sin. Desfăşurata (v.). EVOLUŢIA avionului (Av.): Succesiunea de schimbări de pozifie ale unui avion în aer. sau pe sol. EVOLVENTĂ (Maf.): Sin. Desfăşurată (v.). EXAMINARE (Gen.): Cercetare. ~ macroscopică (Tehn.): Cercetarea structurii unui material sau a unei piese, cu ochiul liber sau cu lupa, fie pe suprafeţe,brute, fie pe suprafeţe preparate. ~ microscopică (Tehn.): Cercetarea structurii unui material sau a unei piese, efectuată cu microscopul pe suprafeţe preparate. ~ nedistruclivă (Tehn.): Cercetarea structurii unui material sau a unei piese turnate, sudate, tratate termic, etc., în ve derea detectării defectelor (fisuri, sufluri. EXCAVARE 182 EXCITAŢIE retasuri, incluziuni, etc.)r fără a distruge materialul sali-piesa. Se. poate face magnetic» electric, radiologie, ultrasonor, prin ciocanire, efc. EXCAVARE (rehn.);Săparea pământului pentru a obfine un gol sâu o groapă, la su-orafafă sau în adâncime. După mijloacele folosite pentru. săpare, excavarea ooate fi: ~ hidraulică (Tehn.).* Excavare care se execută cu hidromoniforul, printr'o vână. de apă sub presiune mare. ~ manuală (febn.): Excavare care se execută cu unelte manuale, de către muncitori săpători. ~ mecanică (Tehn.); Excavare care se execută cu excavatorul. EXCAVAŢIE (Tehn.J: Gol în scoarja Pământului, la suprafafă sau în adâncime, da-forit unor fenomene naturale, sau executat în diferite scopuri. EXCAVATOR (Te/in,): Maşină de lucru, cu nare capacitate de săpare, folosita penfru Excavator cu linguiă. I — colfli lingurii; 2 — cupa lingurii; 3 — fund mobil; 4— coada Ungurii; 5 — braf; 6 — placă rofiioare; 7*—şenilă; 8 —cabină de manevră. Excavafor cu bena. 1 — benă; 2 — braţ; 3 — placă roţiioare; 4 — şenîlS; 5 — cabină de manevră. săpat şi îpcărcat pământul. Se deosebesc: excavatoare cu lingură, cu1 benă, cu lanf port-cupe, etc. Cele mai mari excavatoare din lume, de construcţie sovietica^ sunt folosite la marile lucrări ale comunismului. ~ păşifor (Tehn.)î Excavafor care înaintează prin păşire# putând fi folosit în terenuri slabe. Esfe înzestrat cu dispozitive de acţionare hidraulică, care asigură o înaintare lentă. în 1951 au fost puse în exploatare In U.R.S.S. uriaşele excavatoare păşifoafe E. S.— u/6S cu capacitatea cupei de 14 m3, care scot pământul dela o adâncime de 25 m. Ele sapă şi aruncă 600 m3/h, având o putere de 7 000 kW. EXCENTRIC 1. (Maf;).* Calitatea unui punct de a nu se găsi în centrul unei figuri.— 2. [Mş.): Organ de maşină în formă de disc, calat pe un arbore rotativ, axa discului fiind deplasata; paralel,' fafă de axa arborelui.Serveşte, împreună cu biela de comandă, Ia transformarea miş-cării circulare în mişcare rectilinie Excentric, alternativă, sau in- e—excenfricifafea excen-vers. friculul. EXCENTRICITATE (r.ehn.): 1. Distanta dintre axele de rotafie a două piese excentrice, de ex., dintre axa arborelui motor şi axa bufonului de manivela. 2. Defect de calare a două piese coaxiale sau concentrice. EXCES (Tehn.): Ceea ce esfe în plus fafă de cantitatea necesară într'o operafie, de ex., o cantitate de substanfă sau de reactiv, rriai mare decât cea necesară penfru combinarea cu o cantitate dată din altă , substanfă. sferic (Maf.): Diferenţa dintre suma unghiurilor unui triunghi sferic şi 180° (grade sexagezima|e),sau 2009 (grade cen-fezimale). EXCITAŢIE (E//.): 1< Alimentarea prin curent electric a unei înfăşurări, pentru a produce un câmp magnetic. — 2. înfăşurarea prin care trece curentul de excifafie, Excifafia unei maşini electrice poate fi, fie independentă (adică produsă de o sursă îEXClTÂTOARE ELECTRICĂ i&3 EXPLODAI ■de energie elecfrică separată), fie proprie (adică produsă de curentul ( dat de maşina însăşi). în âcest ultim caz, se numeşte şi •aufoexcitaţie. Excitaţia proprie poate fi în serie pe circuitul de utilizare..în derivaţie sau compusă. ;EXCJTATOARE electrică (E/f.): Generator •de curent continuu, auxiliar,destinat să dea •curentul de excitafie pentru una sau pentru .mai multe maşini electrice. .EXFOLJERE (Mef/.J; Defect care consta în •desprinderea unor lame subfiri dela suprafaţa unor' piese de oţel, ca urmare a unor -tensiuni interne mari, datorite, de exemplu, '•unui tratament termic greşit. 'EXHAUSTOR 1. (Te/m.); Ventilator centrifugal folosit la absorbirea aerului sau a •altor gaze din încăperi, închise, în vederea Exhausior. A — secfiune transversală; B —secţiune longitudinală; J — carcasă; 2 — ieşirea gazelor; 3 — intrarea gazelor; 4 — roată cu palete; 5 — paletele rotii; 6—-roată cu curea. .aerisirii, a desprăfuirii, a transportului de «materiale în suspensie în aer sau în gaze, -etc. — 2. (Mş.J; Dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului, aşezat •deasupra nivelului camerei de nivel constant a acestuia. EXOMORFISM (Geo/.J; Ansamblu de transformări metamorfice determinate de o masă •eruptivă în rocele înconjurătoare. 'EXQSMOZĂ ;(C/j/m. fiz.): Tip special de *electroosmoză în care substanţa care difuzează printr'o membrană frece, din mediul inferior membranei în cel dinafara ei. EXOTERMIC (Chim. //z.J; ,;Caiifatea unui fenomen de a se .produce cu degajare de •căldură. EXPANSIUNE (F/z.J: ,1./Creşterea volumului «ocupat de un Sisţem^fizicb-chimic.. Dila-daţia e un căz special de expansiune; ea e datorită creşterii temperaturii' sistemuliii — 2i în sensTesfrins, creşfWba Volui'niilui uhui gaz, în urma scăderii presiunii'. Dacă temperatura gazului răinâne constantă, 'expansiunea se numeşte expansiune' isofer-mică, iar dacă se face -fără' schirrtb-'de căldură cu exteriorul, se numeşte 'expansiune adiabafică. ( = Destindere). " - ! EXPERIENŢĂ (Tehn.); Provocarea uriiiî fenomen în condifii driumite; spre a se ţbgteâ studia şi observa fazele lui de desvoltare. EXPLOATARE 1. (Ec. po/.J; însuşirea rpuncii altuia de către proprietarii, particulari, ai mijloacelor de producfie; Exploatarea ia diferite forme, conform relaţiilor de'producţie care s'au format în societatea dată, între producătorii direcţi şi exploatatori; proprietarul de sclavi exploatează pe sclavi, feudalul, moşierul/ pe ţăranul iobag; capitalistul pe muncitorii salariaţi. în U. R. S. S., unde domneşte societatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, clasele exploatatoare sunt lichidate, iar exploatarea omului de către om este 'desfiinţată ; penfru totdeauna. în ţara noastră, exploatarea se lichidează odată cu lărgirea sectorului socialist în economie. — 2. (Tehn.J.' Totalitatea lucrărilor de punere , în valoare ,a unui bunr fie natural (exploatare minieră, exploatare forestieră, etc.), fie reprezentat de o instalaţie (exploatarea, unei cai ferate, exploatarea unei fabrici, etc.)*, — minieră (Mine); Totalitatea lucrărilor şi instalaţiilor dela suprafaţă şi din subteran, care servesc la extragerea subsfanţelor minerale utile dintr'un zăcământ. ' ^ ’ . metodă.de ~ (Mine); Metoda de organizare a’operaţiilor principale de. producţie ale unei exploatări miniere, (e'xca-varea materialului; încărcarea lui; transportul lui; armarea spaţiului excavat şi, eventual, rambleierea lui; aerisirea minei). EXPLOATAREA minelor (Mine); Ştiinţa aplicată care se ocupă cu studiul metodelor şî operaţiilor folosite pentru ^-extragerea cărbunilor şi minereurilor. • 11 5 ~ petrolului (Exp/. pefr.): Ştiinţaf aplicată care se ocupa cu studiuT metodelor şi operaţiilor folosite pentru 1 extraţ^rea ţiţeiului. ' l,!;‘ EXPLODARE (Tehn.J;. .'.bperafia :,de .jpro^o-care.a iin'ei 'Explozii. ’Poate 'fj ' proyppată voit, prin mijloace'âdecvate, saU'accidental EXPLODOR 184 EXTIRPATOf? EXLPODOR (Tehn.): Sin. Explozor (vi). EXPLOZIE 1. (Chim): Reacfie fizico-chimică rapida, în care se produce o cantitate mare de gaz la temperatură înaltă, cu efectuare de lucru mecanic. — 2. (Alj.J: Termen impropriu pentru arderea produsă în timp foarte scurt a amestecului com-bustibil-aer în cilindrul unui motor cu „explozie”. EXPLOZIV (Chim.): Substanfă care, prin încălzire sau lovire, face explozie. Volumul gazului produs fiind foarte mare în raport cu volumul explozivului, presiunea produsă este foarte mare când fenomenul are loc în spafiu închis. ~ antigrizutos • (Chim.): Sin. Exploziv minier de siguranfă (v.). ~ biizanl (Chim.): Sin. Exploziv detonant (v.). ~ de inifiere (Chim.): Exploziv detonant foarte sensibil la lovituri sau la căldură (flacără, scânteie), care serveşte la fabricarea capselor detonante. ~ de siguranfă (Chim.): Exploziv pufin sensibil la lovituri şi care deci poate fi transportat fără' precaujii speciale. , ~ deflagrant (Chim.): Exploziv care se aprinde şi se descompune sub influenfa unei flăcări. (Ex.: pulberea neagră). ~ delonant (Chim.): Exploziv care se descompune sub acfiunea unei unde explozive produsă de un detonator. (Ex.: di-namifele, explozivii antigrizutoşi, etc.). (=r Exploziv brizant). ~ minier de siguranfă (Chim.): Exploziv brizant special, folosit la lucrările în mine grizutoase; are o temperatură joasă de explozie şi gazele de explozie se răcesc foarte repede prin destindere, datorită brizanfei lor mari. (=Exploziv antigrizutos). EXPLOZOR (Tehn.): Aparat special pentru aprinderea la distantă a capselor electrice detonante, cu ajutorul curentului electric, ( = Explod°r). EXPONENT (Alaf.): Număr care indică puterea la care este ridicată o mărime matematică; este scris mai mic, la dreapta, şi pufin mai sus decât numărul sau simbolul mărimii care se ridică la putere. Ex.: 3S sau x", unde 2, respectiv " sunt exponenfii lui 3, respectiv al lui x. EXPONOMETRU (Foto.): Aparat pentru stabilirea duratei de expunere la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice, ( = Pozomefru). EXSICATOR (Chim.): Aparat de laborator care permite uscarea substarifelor. E alcătuit dintr'un vas de sticlă acoperit cu un capac, care se poate închide ermetic, şi în care se introduce o substanţă foarte higrosco-pică, de ex., penfa-oxid de fosfor sau dorură de calciu, care absoarbe apa din substanfă ce trebue uscată. EXSUDARE (Drum.): Fenomenul de aparifie* a excesului de bitum sau de gudron I» suprafaţa unei îmbrăcăminte asfaltice. EXTENSIBILITATE (Tehn.): Proprietatea unui corp de a se alungi când este supus la> întindere. EXTENSIUNE (Gen.): întindere. EXTENSOGRAF (Ind. alim.): Ap arai care-înregistrează, la diferite intervale de timp, variafia viscozifăfii unui aluat de o anumită consistentă, penfru aurmări calităfiler de panificafie .ale aluatului. EXTENSOMETRU (Tehn.): Instrument pentru măsurarea alungirilor pieselor, în vedere© determinării tensiunilor din piese şi a detectării deformafiilor. Exiensomeiru cu amorlisare. f — cufit fîx; 2 — culie; 3 —. resort de fixare? A — fereastră de sticlă; 5 — oglindă; 6 — rutou;. 7 — cu}H simplu, mobrl; S — membrana de închidere; 9 — ulei de amortisare; 10 — suprafafa piesei de încercare; — şurub de regfaro; EXTINCTOR (Tehn.): Sin. Sfingător (v.). EXT1RPATOR (Agr.): Unealtă agricolă folosită la extirparea (smulgerea) buruienilor EXTRACT 185 EXTRAVILAN dintr'un teren de cultură, cu ajutorul unor cuţite triunghiulare fixate pe un cadru cu roţi. EXTRACT (Chim., Farm.): Substanţă obţinută prîn extracţiei fie din plante, fie din animale. După natura solventului, se deosebesc extracte apoase," alcoolice, etc., iar după consistenţa lor, extracte sirupoase, moi şi uscate» ~ alimentar (Ind. alim,): Produs concentrat obţinut prin extragerea de principii hrănitoare din diferite alimente. Ex.: extract de carne, extract de fructe, efc. ~ tananl (fnd. piei.): Produs obţinut prin extragerea substarrţelor' tanante din anumite plante. Operaţia se face prin măcinare şi disolvare în apa şi, apoi, prin concentrarea soluţiei obţinute. -EXTRACŢIE 1. (Gen.); Operaţia de scoatere a unui corp sau a unei substanţe din ansamblul din care facea parte în mod organic. — 2. (Ind. alim.): Procentul în greutate al unei făini, faţă de greutatea boabelor de cereale spălate şi curăţite, înainte de măcinare. ~ chimică (Chim.): Operaţie care are scopul de a antrena părţile solubile dintr'un amestec, cu ajutorul unui solvent. Se efectuează prin macerare, prin infuzie, prin decocţie, efc. Se pot extrage atât substanţe solide (de ex. extracţia materiilor grase cu benzină), cât şi substanfe lichide (de ex. extracfia uleiurilor volatile cu alcool). ■ de fifei (Expl. pe/r.): Ansamblul metodelor şi operafiilor de producfie a fi-feiului cu ajuforul sondelor şi, uneori» prin puţuri sau galerii. Cele mai importante metode sunt cele prin erupţie (v.) naturală sau artificială, prin lăcărit (v.), prin pistonaj (v.), şi cu ajutorul pompelor de fund (v. Pompă de fund cu tijă). EXTRACTOR 1. (fnd* chim,): Aparat folosit penfru extragerea sau recuperarea unei anumite materii solubile dintr'un corp (de ex., a zahărului din sfeclă, a uleiului din seminţe; efc.). — 2. (Agr.); Maşină penfru extragerea mierii din faguri fără a-i strica, prin centrifugare. • EXTRADOS 1. (Consfr.j: Suprafafa exterioară a unui arc sau a unei bolfi. — 2. (Av.): Porţiunea superioară a unei aripi, cuprinsă între bordul de atac şi bordul de fugă. EXTRADOSUL paletei (Mş.): Faţa convexa a unei palete de turbină sau de pompă. EXTRAGERE de rădăcină (Mat.): Operafia matematica de obţinere a. unei mărimi care, ridicată la o putere data, egală cu ordinul rădăcinii, dă mărimea căreia i s'a extras rădăcina. EXTRAPOLARE (Maf.J; Operafia de determinare a unei serii de valori ale unei funcfii y de variabila x, pentru valori ale lui x situate înafara intervalului lui x în care sunt date valori ale lui y. EXTRAVILAN (Tehn.): Teren situat înafara spaţiului clădit al unei localităţi, dar aparţinând unităţii administrative respective. FABRICĂ (Tehn.): Ansamblu de instalaţii industriale, grupate in acelaşi loc, cu organizaţie unitară, în care muncitorii cooperează în procesul de producfie, pe baza de diviziune a muncii, folosind maşini de forjă şi de lucru, pentru a produce bunuri de consum, unelte, maşini, etc. Fabrica, stăpânită în regim capitalist de către capitalişti (proprietari ai mijloacelor de producfie), este în regimul socialist un bun aT poporului (mijloacele de producţie sunt proprietate obştească). ~integrală (Tehn.]: Fabrică în care produsul este supus mai multor operaţii care, în mod obişnuit, se fac în , fabrici diferite, putând merge dela materia primă, aşa cum se obfine din natură, până la realizarea produsului finit, aşa cum este folosit de consumatori. FABRICAŢIE (Tehn.): Procesul tehnologic de producfie înfr'o fabrică. ~ în loturi (Tehn.): Metodă de fabricaţie pentru un număr nu prea mare de obiecte idenfice, deobicei pe baza unei comenzi speciale, de ex., tipărirea unei cărţi, fabricarea unor vagoane de cale erată.. ,~ în masă .(Tehn,): Metodă de fabricaţie penfru un număr foarte mare de obiecte identice, nedivizate în loturi, de ex.; fabricarea ţigaretelor, a cuielor, a becurilor electrice. ~ în serie (Tehn): Metodă de fabricaţie în loturi, la care toate obiectele de acelaşi fel frec prin aceleaşi locuri de muncă,, locuri care sunf amenajate pentru o anumită operaţie, de ex., tipărirea unei cărfi. ~ pe bandă (Tehn.): Metodă de-fabricaţie în care operaţiile la care e supus un obiect se succed în mod continuu, în spafiu şi în timp. Această metodă reprezintă un mijloc puternic de ridicare a productivităţii muncii în întreprinderile socialiste, prin înlăturarea timpilor morfi. Spre deosebire de întreprinderile capitaliste, caracterizate prin goana după profit, unde lucrul pe bandă duce la abrutizarea mun- citorilor, în întreprinderile socialiste operează calificarea continuă şi multiplă, care exclud menţinerea muncitorului vreme îndelungată la o singură mişcare elementară în procesul de producţie. în producţia capitalistă omul serveşte maşina în scopul realizării profitului pentru capitalist. în economia socialistă maşinile economisesc munca socială şi uşurează munca fiecărui om; ele servesc societăţii în vederea asigurării satisfacerii maximale a nevoilor ei materiale şi culturale în continuă creştere. FACIES (Geol): Aspectul caracteristic al unui strat sau al unei serii de sfrafe înfr'un anumit loc, determinat de natura rocelor şi a fosilelor. FACTIS (Ind. cc.): Substanfă obţinută prin incorporarea unei cantifati de sulf înfr'un ulei vegetal (ulei de rapifă, de in, etc.), folosită în industria cauciucului. FACTOR 1. (Maf.): Fiecare din termenii unui produs. — 2. (Fiz., Chim., Tehn.): Âgent fizic sau chimic care intervine înfr'un proces fizic sau chimic. ~ apă-ciment (Constr.): Raportul dintre cantităjile (în greutate) de apă şi de ciment,’ . întrebuinţate în prepararea unui beton. ~ de cubaj (Silv.): Factor cu care se înmul}esc mefrii-steri spre- a-i transforma în metri cubi. ~ de exces de aer (Tehn.): Raportul dintre cantitatea de aer folosită de fapt la ardere şi cantitatea de aer teoretic necesară, pentru arderea unită(ii de cantitate .de combustibil. Raportul e totdeauna mai mare decât unitatea. ~ de putere (£//.): Raportul dintre puterea activă şi puterea aparentă a unei maşini electrice. Esfe factorul cos din re-lafia P=V/ cos (p unde V esfe tensiunea electromotoare a maşinii şi I intensitatea curentului. ~ de utilizare (Tehn.): Raportul dintre timpul de folosire efectivă a unei, maşini, a unei instalaţii, etc. şi timpul teoretic normal în care ar putea fi folosite. FACTORIAL 187 ,FALŢ FACTORIAL (Ma/:): Produsul' primelor n numere întregi. Se:iscrie n!r şi e egal cu 1-2-3-n. ..... FADING (Te/c.): Scădere: temporară a in-tensităfii undelor electromagnetice recepţionate în radiocomunicaţii, datorită schimbărilor atmosferice. FAHRENHEIT, grad V. Grad termometrie Fahrenheit. FAIANŢĂ f/nd. sf. c.J; Produs ceramic poros, cu cel pufin o fafă -smălţuită (glazu-■rată), obfinut din argila plastică şi nisip, sau din caolin, feldspat şi cuarf, prin ardere; se foloseşfe la fabricarea obiectelor casnice, de laborator, sanitare, a plăcilor penfru căptuşirea perefilor, etc. FAILĂR (Mine]; Porfiune de strat cuprinsă între o parte exploatată şi o lucrare minieră nouă, lăsată în scopul de a* realiza siguranfa locului. (Termen din valea Jiului). FĂINĂ (Tehn.J: Pulbere fină obfinufa prin măcinarea unor materiale. '"■'de carne (Agr.): îngrăşământ azotat preparat din carnea cadavrelor animalelor. T-' de cereale (fnd. alim.}: Făină obţinută prin măcinarea cerealelor. ~ de grâu (/nd. alim.): Făină obfinută prin măcinarea grâului. Ea poate fi de diferite extracfii: extracţie 0]--*20, faină de .patiserie; extracţie 20 7 »45, făina albă; extracfie 45* "75, făină neagră; extracfie 0“*85, făină integrală. ~ de oase (Agr.): îngrăşământ, obfinut prin măcinarea oaselor degresate sau de-gelatinate. ' ~ de sfredel (M/neJ: Pulbere de rocă produsă la perforarea 'găurilor de mina. 'FALCĂ (Mş.): 1. Element al unui dispozitiv de prindere, care, împreună cu alte ele- mente identice cu deplasare relativă; prinde o • piesă sau un mateHâl (£x.: falcă de menghină, de mandrină,- etc.). ( = Bac). — 2. Numire pentru diferite piese de maşini,. asemănătoare cu falca unui animal şi care nu servesc penfru prindere. Ex.: falcă de concasor. . : : ~ de concasor (Mf.); Placă masivă, ;din-fată, montată în concasor. Intre două fălci, una fixa şi una mobilă, se sfărâmă materialul. FALCE (Un/f.): Unitate veche de măsură a suprafefelor,. folosită în Moldove.; O falce= 14321,9520 m2 = 80 prăjini făl-ceşti = 2880 stânjeni pătrafi. FALIE (Geo/.): Suprafafă de ruptură în scoarfa Pământului, dealungul căreia straiele sunt .despărţite. în două blocuri, de- Falie conformă. Falie contrară. Fa—flanc dîn acoperi?; Fc—flanc din culcuş; SS'~planul faliei. '; ( plasate unul fafă de celălalt astfel încât totdeauna exista^un bloc mai sus şi unul mai jos. Blocul de strate de \dqasupra faliei se numeşte flancul din acoperiş, iar cel de dedesubtul faliei, flancul din culcuş. FALŢ (Tehn.): 1. Tăietură, cu.secţiunea în forma unei trepte sau a doua trepte//fă- Imblnarea cu falf a pieselor de lemn,' 1 şl 2 — faljurl folosite la ferestre şl la uşi; 3;- — falf folosii la duşumele. ,{ ' , acoperiş. . , • J —falf simplu, vertical? ^2 — fâl^ .dublu, >eHlcaj; 3— falj simplu, culcaf; 4— falf dublu, 'culcaV. FÂLTUIRE 188 FASONARE culă In lungul marginii unei piese, pentru a permite îmbinarea cu alia piesă, cu tăietură corespunzătoare. — 2. îmbinare a foilor de tablă subfire, prin îndoirea una peste alfa, la 180°, a marginilor alăturate. FĂLŢUIRE (Tehn.): Operafia de executare a îmbinării unor foi de tablă prin fal). FĂLŢUITOR (Tehn): Rindeaua cu care se fac falfuri la o scândură. FÂN (Agr.): Nutref de iarnă pentru vite, constituit dintr'un amestec de ierburi cosite la prima coasă dintr'un an. FÂNEAŢĂ- (Agr.): Teren acoperit cu iarbă destinată să fie cosifă şi făcufă fân. FANEROGAME (Bof.): Unul dintre cele două grupuri (celălalt fiind al criptogame-lor) în care se împart plantele. Cuprinde plantele .superioare, caracterizate prin producerea de flori. Fanerogamele se împart în: gimnosperme (plante, cu ovulele descoperite) şi angiosperme (plante cu ovulele închise în pistil). FANTĂ (Tehn.): Deschidere sfrâmtă, în general dreptunghiulară, care permite comunicarea unui spafiu închis cu exteriorul sau cu alt spafiu închis. -FAR 1. (Mş., Auto., Av.): Lampă construită astfel, încât lumina ei să fie proiectată într'o anumită direcfie, sub forma de fascicul luminos divergent (ex.: far de automobil, far de avion, etc.). — 2. (Nav.): Instalaţie care posedă o sursă luminoasă, destinată să servească ca reper în navigaţia maritimă sau aeriană. Farurile maritime pof fi fixe sau plutitoare, cu emisiune continuă sau cu întrerupere, cu emisiune într'o singură direcţie sau rofifoare, efc. ~ herlzian (Nav.): Instalaţie de emisiune radioelectrică pentru reperaj sau balizaj de itinerare în navigafia maritimă sau aeriană. FARAD1 (Fiz.): Unitatea de capacitate electrostatică în sistemul MKSA. Esfe capacitatea unui condensator electric care, fiind încărcat cu o sarcină electrică de un cou-lomb, determină o .tensiune de un volt între armăturile lui. 1 farad = 9.1011 unităfi electrostatice CGS. Tn practică se foloseşte adesea microfaradul: 1/1 000000 farad. FĂRÂMARE (Tehn.) : Reducerea unui material în pulbere. FĂRÂMĂTOR de aşchii (Mş.-unelte): Prag situat în drumul aşchiilor provenite din sfrunjire, penfru a le conduce şi fărâma. ~ de bulgări (Agr.): Dispozitiv ataşat la maşinile de recoltat cartofi, care fărâmă bulgării de-pământ cu care sunt amestecaţi cartofii. FARFURIOARĂ (Elf.): Tub de sticlă în care sunt fixafi electrozii unei lămpi cu incandescentă. ( = Degetar). FARINOGRAF (Ind. alim.): Aparat cu ajutorul căruia se determină cantitatea de apă necesară pentru obţinerea unui anumit aluat şi care’ înregistrează» grafic rezistenta opusă de aluat în timpul frământării. FARINOTOM (Agr.): Aparat pentru constatarea sticlozită{ii la boabele de grâu. FARMACOLOGIE (Farm.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul medicamentelor şi al întrebuinţării lor. FARMACOPEE (Farm.): Lucrare oficială şi obligatorie, folosită în practica farmaceutică şi care se ocupă cu studiul produselor farmaceutice şi cu descrierea operaţiilor de producere a lor. FASCICUL (Mat.): Mănunchi de drepte sau de plane care trec prin acelaşi punct, respectiv, prin aceeaşi dreaptă. ~ de lumină (Fiz.): Mănunchi de raze de lumină care pleacă dintr’un punct (fascicul divergent) sau se îndreaptă spre un punct (fascicul convergent). Dacă punctul de unde porneşte sau către care se îndreaptă fasciculul este la infinit, fasciculul se numeşte fascicul paralel. FASCINĂ (Constr.): Legătură de nuiele sub)iri, cu lungimea de 3 — 5 m şi cu diametrul până la 30 cm, legată din loc în loc cu sârmă şi, uneori, umplută cu bolovani, folosită ca material de construcţie la executarea de lucrări, fie sub apă, fie în terenuri slabe sau îmbibate cu apă. FĂŞIE de exploatare (A(line): Porţiunea dintr'un panou de exploatare, cuprinsă între două plane paralele şi relativ apropiate înfre ele. ~ de siguranfS (Mine): Făşie dinlr'un zăcământ, - lăsată neexploatată în scopul protejării unei lucrări subterane. FASONARE (Tehn.): Operaţiile prin care se dă o formă anumită unei piese; în metalurgie, fasonarea se poate face la cald sau la rece. FATA MORGANA 189 FELDSPA'folD Cufit cu fajele. J—corpul cultului; 2 — plă-cufă de mefal dur; 3 — fajetă. FATA morgana (Mefeor.J:kMfeteor luminos datorii refracţiei luminii prin atmosfera, într'o regiune în care atmosfera are o -temperatura care variază mult cu înă|fimea. (= Miraj). FAŢADĂ (Consfr.J: Fiecare din fefele exterioare ale unei clădiri (înafară de calcan) sau ale unui monument. FAŢETĂ (Po//gr.J: Placă de fontă folosită pentru fixarea plăcilor da stereotipie. ~ de cufit (Mş.-une/feJ: Teşitură a muchiei tăietoare la cufitele de prelucrare prin aşchiere. FĂŢU1ALĂ (Consfr., Drum.J: Netezirea suprafefei unei construcţii, a unui element de construcţie sau a unui drum, penfru a le corecta denivelările şi asperităfile. FĂŢUIRE (/nd. p/ef.J: Operafia de curăfire a pieilor de ultimele impurităţi rămase după cenuşărit. Se execută manual, cu un •cufit numit făfuitor, sau cu maşina de ■făfuit. FĂŢUITOR 1. (Ind. lemn.): Unealtă folosita pentru îndreptarea feţelor scândurilor sau a|e pieselor de lemn. — 2. (/nd. p/e/.J: Cufit ■folosit pentru faţuirea pieilor. FAUNĂ' (Gen.J : Totalitatea animalelor care populează sau au populat un anumit timp Pământul sau o anumită regiune, de ex.: -faună marină, faună de apă dulce, faună de stepă, faună terfiară, etc. FAURMAUR (Consfr.J: Sin. Meşter-grin-dă (v.). FAYALIT (Minera/.J: Silicaf de fier, natural, folosit, uneori, ca minereu de fier. ‘ FAZĂ 1. (TehnJ: Una dintre stările succesive ale unei transformări. — 2. (Mş.J: Interval de timp în care o anumită operafie caracteristică unui ciclu de transformare are mărimi de acelaşi semn şi diferite de zero; ex. intervalul de timp în care agentul motor e introdus în cilindru este faza de •admisie, iar intervalul de timp în care agentul motor e evacuat este faza de evacuare. —3. (Fiz.J: Stadiul de evolufie în timp sau în spafiu în decursul unei perioade, a unui fenomen .periodic. — 4. (Fiz.): Mărime care creşte proporfional cu timpul în aşa .fel,* încât unei creşteri .a .aceşte,^mărimi sa-i corespundă o perioadă .'a“unei mărimi armonice. — 5. (Cfi/m. fiz,): Fiecare dintre părfile omogene (solidă, lichidă sau gazoasă) ale unui sistem eterogen, care se poate separa de restul sistemului prin metode fizice. De ex., în amestecul de apa şi ghiaţă .(apă în stare solida), lichidul şi solidul alcătuesc fiecare câte o fază. ~ critică (Agr.J: Fază caracteristică în desvoltarea plantelor: încolfire, înfrăţire, înflorire, maturafie. Studiul adânc al fazelor critice în desvoltarea plantelor se daforeşte savantului sovietic Lîsenco. dispersă (Chim. fiz.):' Fază a unui sistem eterogen, divizată în părticele foarte mici răspândite în masa sistemului. Ex. formată’din părticele în suspensie într'un mediu continuu. FAZMETRU (F/f.J: Instrument pentru măsurarea diferenţei de fază a două mărimi periodice armonice. FAZOTRON (Fiz.): Aparat de tipul ciclo-tronului, pentru accelerarea particulelor subatomice folosite la producerea reacţiilor nucleare, în care, spre deosebire de ciclotron, accelerarea se face cu ajutorul unui câmp electric alternativ cu perioada variabila. A fost conceput de fizicianul sovietic Vecsler. FEBR1FUG (Farm.): Calitatea unui medicament de a scădea, de a opri sau de a preveni creşterea temperaturii corpului provocată de o boală. FECULĂ (/nd. a//m.): Amidon extras din tuberculele de cartofi, din rădăcinile de manîoc, etc. FEDER (Tehn.J: Lambă. FEEDER (E/f.J: Linia conductoare dintre o uzină electrică şi posturile de transformare sau dintre doua posturi de transformare, pe care nu se ia nicio derivaţie. (Se citeşte fider). FELDSPAT (M/nera/.): Aluminosilicat alcalin sau de calciu, natural, anhidru. Se găseşte în diferite roce eruptive. Se deosebesc feldspafi potasici şi feldspaţi calcosodici (pllagioclazi). Prin alterare, feldspaţii se descompun în caolin. Se întrebuinţează ca fondanfi în industria, ceramică. FELDSPATOID (Mineral.J: Aluminosilicat alcalin, natural, maî sărac în silice decât feldspatul corespunzător. FENIL 190 FERESTRĂU CU LANŢ FENIL (Chim.): CeH5—i Radical organic provenii din benzen prin îndepărtarea unui atom de hidrogen. FENILHIDRAZINĂ (Chim.): Substanfă lichidă folosită ca reducăfor la fabricarea antipirinei, a unor materii colorante şi în industria cauciucului. FENOCRISTAL (Mineral.): Cristal bine des-voltat şi cu un contur aproape perfect. FENOL (Chim.): 1. Compus organic derivat dela hidrocarburile aromatice prin înlocuirea unuia sau mai multor atomi de hidrogen prin oxidrili. Aceştia dau fenolilor proprietăfi asemănătoare alcoolilor, încât formează ca şi aceştia esferi, eteri, etc.; dar, spre deosebire de alcooli, fenolii au şi caracter-^ acid, deoarece dau săruri cu metalele alcaline. Se împart în monofenoli, difenoli, etc., după numărul grupărilor oxidrilice pe care le au în moleculă. — 2. C0H6OH. Substanfă cristalizată, albă, cu p. t. 41°, cu miros specific, solubilă în apă, co-rozivă şi otrăvitoare. Esfe folosit ca desinfectant, la rafinarea uleiurilor, la fabricarea bachelifei şi a altor răşini sintetice, etc. ( = Acid carbolic, Acid fenic). FENOLFTALEINĂ (Chim.): Substanfă organică solidă, cristalizată, incoloră. Solufia ei capătă, în prezenfa unei baze, o culoare roşie-purpurie închisă. E folosită ca indicator în Chimia analitică. FENOLOGIE (Agr.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul şi cu stabilirea legăturilor dintre fazele de vegetafie ale plantelor şi anotimpuri. FENOMEN (Gen.); Schimbare de stare în natură sau în societate. ~ chimic (Chim.): Transformare chimică. ~ fizic (F/z.); Orice modificare de stare sau de pozifie a unui corp, care nu schimbă compozifia lui chimică. FENOPLASTE (Ind. chim.): Masă plastică derivată din fenol. FEREASTR 1. (Cons/r.); Dispozitiv format dintr'un cadru fix (toc) şi din panouri (cer-cevele) cu geamuri, montat într'o deschidere amenajată în peretele unei încăperi, la o anumită înălfime deasupra pardoselii, permifând astfel iluminarea şi aerisirea încăperii. — 2. (Consfr.); Golul în care se montează o fereastră în sensul de sub 1. — 3. (Mine): Intersecţia unui puf de extracfie cu rampa subterană. — 4. (Expl. pefr.): Deschiderea făcută în peretele unui burlan dintr’o sondă tubată, pentru a săpa prin ea o nouă gaură, deviată. ~ basculantă (Consfr.); Fereastră care se deschide prin rotirea fiecărei cercevele-în jurul unei axe orizontale, dispusă la marginea de sus sau de jos. _ ~ cu ghilotină (Consfr.): Fereastră cu cercevele aşezate una deasupra celeilalte în plane foarte apropiate, şi care se deschide prin alunecarea lor verticală una în fafa celeilalte. ~ cuplată (Constr.): .Fereastră dublă, în care cercevelele interioare sunt' legate de cele exterioare astfel că se deschid şi se închid împreună. ~ de alâc (Hidr.): Tunel sau puf de acces la o galerie de aducfie, construit pentru a împărţi lungimea totală a acesteia în mai multe şantiere de lucru. ~ glisantă (Consfr.): Fereastră, deobicei simplă, care se deschide prin alunecarea laterală a cercevelelor. ~ pivotantă (Consfr.): Fereastră care-se deschide prin rotirea cercevelelor în jurul unei axe orizontale dispusă la mijlocul lor. ; FERECARE (Ind. făr.): 1. Operafia de strângere în fiare sau în cercuri metalice; ex.: ferecarea unei rofi de cărufă prin strângere într'o şină metalică. — 2. Operaţia pregătirii fefelor pietrelor de moară şi anume a fefelor care se freacă una de alta, spre a le face proprii măcinării grăunţelor; operafia constă în executarea unor crestături pe fefele celor două pietre, numite: şanţuri, zimfi, etc. Operafia se execută cu ajutorul ciocanului de ferecat. FERESTRĂU (Tehn.); 1. Unealtă sau maşină-unealfă, alcătuită dinfr'o lamă de ofel, deobicei dinţată, cu ajuforul căreia se taie prin aşchiere lemnul, piatra, metalele, etc- — 2. Maşină-unealtă a cărei unealtă e un ferestrău în sensul de sub 1. ~ coadă de vulpe (Tehn): Ferestrău de mână cu lamă rigidă lată, cu dinfi pe una sau pe ambele muchii. ~ cu bandă (Tehn.): Maşină-unealtă a cărei unealtă tăietoare este o bandă flexibilă fără sfârşit, dinfată pe o muchie. . ~ «U lanf (Tehn.): Ferestrău cu pânză> constituită din elemente de lanf dinţate FERESTRĂU CIRCULAR 191 FERITĂ împreunate prin buloane; e folosii la tăierea arborilor, fiind mânuit de doi muncitori. ~ circulai (Tehn.): Maşină-unealtă a cărei unealta tăietoare este un disc circular dinfaf. (= Circular). Ferestrău circular, penlru lemn. a — batiu; b — masă de lucru; c — disc de feresfrău; d — piesa de ghidare (penlru lS{fmea scândurii), ^ coadă de şoarece (Te/m.): Ferestrău de mână cu lamă rigida, îngustată spre Feresfraie» a —feresfrău coadă de şoarece; b—feresfrău coadă de vulpe; c— feresfrău cu lanf. vârf, cu dinfi numai pe o muchie şi fără ; ceapraz. ~ cu ramă (Te/in.J: Ferestrău de mâna cu lama rigidă, montată într'o rama, deobi-cei de lemn, mânuit de unul, şi uneori, de doi muncitori. ~ elecfric portativ (Si/v.): Maşină pentru tăiat lemn In exploatările forestiere şi . Feresfrău cu bandă, penfru lemn. a — batiu; b — roafă de conducere a benzii; c — bandă; d—• apărătoare; e — dispozitiv de ghidare a benzii; / — greutate pentru întinderea benzii; g — lagăr reglabil. , pe şantierele de construcţii, a cărei unealtă tăietoare este un lanf fără sfârşit, cu dinfi tăieiori, aefionat de un' electromotor. După forma aparatului de tăiere ele pot fi în formă de lamă dublu susţinuta, în formă de arc sau de scărifă şi în consola. La noi sunt folosite ferestrae sovietice de tip VACOPP şi ŢNI1ME. Ele sunt un puternic, mijloc de mecanizare a produefiei în exploatările forestiere. FERIC (C/iim.): Termen folosit pentru compuşii fierului trivalent. Sărurile ferice sunt deobiceiv de culoare galbenă sau brună. FERICIANURĂ (Chim.): Sare a acidului fericianhidric, obfinut din combinarea cianurii ferice cu acid cianhidric. Fericianura cea mai importantă este fericianura de potasiu, de culoare roşie-portocalie, folosită în vopsitorie, ca oxidant, şi în Chimia analitică. FERITĂ 1, (Mef/.): Constituent structural al unor ofeluri, compus din fierul a (una dinire cele patru stări alotropice ale fierului pur), putând disolva maximum 0,006% carbon la temperatura ordinară. Poate disolva mangan, siliciu, crom, nichel, cobalt, etc,, dând ofeluri speciale* — 2. (Minera/.): Grup :de minerale în care sunt cuprinse magnetitele1 şî spinelitele. ; FERMĂ 192 FEROMAGNETISM FERMĂ (Consfr.): Construcţie de lemn, de metal sau de beton, destinată să susţină Plr|||e componente ale unei ferme obişnuite. -a — arbaletrlerî; b — coardă; c coama; d — popi; e — conlrafişe; / — cleşte (moazl); g — pene; h — brotaci; ţ — căpriori. greutatea înveliforii unui acoperiş, încărcările întâmplătoare (zăpada, vânt, etc.) şi să le transmită reazimelor acoperişului. FERMENT (Chim., b/o/.): Substanţă sau microorganism care provoacă o fermentaţie. Substanjele care provoacă fermentaţia se mai numesc şi jenzime. FERMENTAŢIE (Chim. b/'ol.J: Transformarea chimică a materiei organice sub influenta fermenţilor, în substanţe cu o constituţie mai simplă. ~ acetică (Chim. biol.): Fermentaţie datorită diferitelor bacterii care transformă alcoolul în acid acetic. Are loc în timpul formarii oţetului din vin. ~ aerobă (Chim. biol,}: Fermentaţie care are Ioc în prezenţa aerului (de ex. fermentaţia acetică). ~ alcoolica (Ch/m. biol.): Fermentaţie care transformă zahărul în alcool şi în bioxid de carbon, sub influenţa drojdiilor. Se foloseşte |a fabricarea spirtului, a băuturilor alcoolice, etc. ~ anaerobă (Chim. biol,): Fermentaţie care are loc în lipsa aerului (de ex. fermentaţia alcoolică). FERMENTAŢIA tutunului {/nd. fu/.J: Operaţia de prelucrare prin fermentaţie a foifor de tutun, în urma căreia ele pierd unele defecte ca: mirosul greu pe care-l răspândesc în cursul arderii, gustul neplăcuf şi conţinutul mare în nicotină.’ FERMENTOGRAF (Ind. alim.): Aparat care înregistrează grafic puterea de fermentare a unui aluat şi stabileşte rrfomentu] când el se poate introduce în cuptor. FERN1CO (Met/.): Aliaj de fier cu 23 - 30% nichel, 17 •••30% cobalt şi puţin mangan, care are coeficientul de dilataţie egal cu acela al sticlei. E întrebuinţat la confecţionarea ^pieselor metalice care trebue să treacă etanş prin sticlă. FEROALIAJ (Mef/.): Aliaj de fier cu unul sau cu mai multe elemente. E folosit în siderurgie ca adaus pentru oţalurile speciale şi pentru afinare. FEROALUMINIU (Mefi): Feroaliaj care conţine până la 20% aluminiu; e întrebuinţat la afinarea oţelurilor şi ca adaus pentru oţeluri cu aluminiu, de mare rezistenţă. Un aliaj cu 15% aluminiu e folosit pentru creuzete rezistente la temperaturi înalte. FEROCIANURĂ (Chim.): Sare a acidului ferocianhidric, obţinut din combinarea cianurii feroase cu acid cianhidric. Ferocianura cea mai importantă e ferocianura de potasiu, de culoare galbenă, folosită în vop-sitorie, ca oxidant şi ca mordant. FEROCROM (Metl.): Feroaliaj cu 50-70% crom, folosit ca adaus penfru oţeluri rapide. FERODO (Tehn.); Nume comercial pentru metalasbesf. FEROFOSFOR(Mefl.): Feroaliajcu 17-» 19% sau 23'**25% fosfor; e întrebuinţat ca adaus pentru a obţine fontă de cubilou cu anumite proprietăţi de turnare în forme (fluiditate mare), sau la fabricarea oţelurilor de laminat în table subţiri. FEROGALICĂ, hârtie ~ (Fofo.); Hârtie fotografică, care conţine săruri de fier şi se developează cu acid galic. E întrebuinţată la reproducerea de desene industriale de pe calc şi dă imagini cu trăsături violacee. FEROMAGNETIC (Fiz.): Calitate a unor substanţe de a avea permeabilitate magnetică foarte mare şi a cărei valoare depinde de valoarea câmpului magnetic. Substanţele feromagnetice îşi păstrează magnetizarea şi după ce’ a fost înlăturată cauza care a produs-o. Cele mai importante substanţe feromagnetice sunt fierul, nichelul, cobaltul şi anumile aliaje. Feromagnetisrpulse pierde prin încălzire deasupra unei1 temperaturi determinate pentru fiecare substanţă,numită punctul Curie al substanţei respective. FEROMAGNETISM (Fiz.): 1. Proprietatea corpurilor de a fi feromagnetice. — 2. Capitol al Fizicei în care se studiază proprietăţile corpurilor feromagnetice. FEROMANGAN 193 FIER FEROMANGAN (Mefl.); Feroaliaj cu 20 •••80% mangan; e întrebuinţat ia fabricarea otelurilor speciale şi ca desoxidant penfru ofeluri moi. FEROMANGANS1L1CIU (Mef/.J: Feroaliaj cu 50»"75% mangân şi 35"*20% siliciu; e înfrebuinfat la fabricarea ofelurilor speciale şî penfru a împiedica formarea suflurilor. FEROMOLIBDEN (Mef/.J: Feroaliaj cu 40"*70% molibden e înfrebuinfaf la fabricarea ofelurilor speciale. FER ONICHEL (Mef/.): Feroaliaj cu 25 75% nichel; e înfrebuinfat la fabricarea ofelurilor speciale.' FEROS (Chim.): Termen folosit penlru compuşii fierului bivalent. Sărurile feroase sunt în general de culoare verde deschisă. FEROSILICIU (Mef/.J: Feroaliaj cu 12-90% siliciu; e întrebuinfaf ca desoxidant, pentru a împiedica formarea de sufluri în cfeluri, la fabricarea ofelurilor cu un anumit procent de siliciu (folosite la construirea de transformatoare şi motoare electrice) şi la fabricarea fontei antiacide. FEROTUNGSTEN (Mef/.); Feroaliaj cu 80***85% tungsfen; e înfrebuinfat Ia fabricarea ofelurilor rapide şi a ofelurilor magnetice. (= Ferowolfram). FEROWOLFRAM (Meff.); Sin. Ferotung-sten (v.). FERRYBOAT (Nav.): Nava sau pod plutitor pe care se găsesc instalate şine de cale ferată. Se folossşte la transbordarea vagoanelor sau a trenurilor întregi de pe un mal pe altul al unui curs de apa, al unui lac, etc. (Se citeşte feribot). FERTILITATE (Agr.): „Capacitatea solului de a. satisface trebuinfele plantelor cu -factorii de viafă pe care îi iau din pământ (apă şi hrană)". (Viliams, Agrotehnica, Ed. ■de Stat, 1948, pag. 30). Pseudo-ştiinfa burgheză susf:ne legea fertilităţi descres-, cânde a solului. Ştiinfa progresistă, întemeiată pe practica creatoare a colhozurilor din U.R.S.S, a demonstrat inexistenfa unei asemenea legi în natură (descreşterea fertilităfii ^ solului în fările capitalistă se datoreşte metodelor neştiinfifice de cultură a pământului în aceste fari şi imposibilităţii de a aplica agrotehn'ca superioară şi asolamentul rafional în condifiite exploatării capitaliste) şi posibilitatea îmbunătafrii puterii de rodire a solului. Planul stalinist de transformare a naturii creează condifii cu totul noi penfru creşterea ferlilităfii unor întinderi imense de pământ din U.R.S.S. FERUGINOS (Cfi/m.J: Calitatea unui material, a unui mineral, a unui sol, a unei ape, efc., de a avea un confinut relativ mare de fier. FETIŢĂ (Consfr.): Stâlp scurt de lemn, cu ambele capete tăiate drept, care se fixează în prelungirea unui pilot care a fost bătut în pământ, penlru a-l putea bate mai adânc. FIARE de ferestre (Consfr.): Bare metalice de profile L, T, J, U, sau speciale, care servesc la construirea tocului şi a cercevelelor ferestrelor metalice. FIBRĂ (Rez. maf.): Linie care confine punctele situate la distanfă egală de extra-dosul sau de intradosul unei piese (arc, bolta, grindă, efc.) supusa la încovoiere. ~ de sticlă (/nd. si. c.): Fir de sticlă foarte subfire, fabricat din sticlă topită. E înfrebuinfat sub forma de vată de sticlă, ca izolator termic până la 650° (pentru cazane, frigorifere), şi ca izolator acustic. Sub formă de împletitură, sau de ţesătură, e folosit ca izolanf elecfric şi în industria chimică (în filtre). neutră (Rez. maf.): Linia teoretică pe care se află fibra a cărei lungime nu variază când piesa esfe supusă la încovoiere. Această fibră nu coincide totdeauna cu axa piesei. textilă (/nd. fexf.): Componentă a unor fesufuri animale sau vegetale, sau produs mineral sau de sinteză, în formă de fir subfire, ale cărei proprietăfi o fac potrivită să fie toarsă în fire şi folosită la fabricarea ţesăturilor, a împletiturilor, a pâslei, a periilor, etc. ~ Vulcan (Tehn.): Material sinfetic ob-finut din celuloză, rezistent la benzină şi la uleiuri, înfrebuinfat la confecţionarea cusinefilor, a sabofilor de frână, a rofilor dinfate, a geamantanelor. FIBROBLAST1C (Minera/.).* Calitatea şisturilor cristaline de a avea componenfi prin- , cipali care se prezirta sub formă de fibre. FIER (Chim.): Fe. Element;-gr. at. 55,85;-nr. at. 26. Metal alb, feromagnetic; gr,. 13 FIER BALOT 194 FILDEŞ' sp. 7,84; p. t. circa 1 535°. Se prezintă sub patru stări alotropice şi anume fier a, (îir, 5. Proprietăţile sale fizice surit modificate foarte mult când este amestecat, cu cantităţi foarte mici din alfe substanfe, în special de carbon; Se găseşte în natură în diferite minerale: magnetit, Fe304; hemafif, Fe2Oa; siderit, FeC03; limonit, Fe203,3H20; în pirite în combinaţie cu sulful; etc. Nu se foloseşte în stare pură, ci numai sub forma de săruri şi, mai ales, de aliaje cu carbon sau de aliaje cu carbon şi alte elemente (mangan, nichel, crom, cobalt, molibden, tungsfen, etc.), dând^diferife fonte şi oţeluri. ^ balof (Me//,); Ofel profilat sub forma de făşii de grosime mică (1 — 10 mm), folosit pentru confecfionareâ cercurilor de butoaie, a cercurilor de roţi, a legaturilor pentru lăzi şi baloturi, efc. ~ de coamă (Constr.): Unealtă de ofel, folosită de tinichigiu Ia îndoirea marginii tablei şi la strângerea falfurilor verticale ale înveliforilor de tablă la acoperişuri. — de lipii (Metl.): Fier cle coamă- Sin. Ciocan de lipit (v.). de rosfuif (Consfr.): Unealta formată dintr'o vergea de oţel cu secţiune pătrată, folosita de zidar la .rostuire. ~ forjai (Consfr.); Oţel,în baresau tablă, prelucrat artistic prin forjare. Prin asamblarea diferitor piese, -formează obiecte ornamentale. lai (Agr.): Lamă lată de oţel, fixată de cormana plugului, care taie brazda pe dedesubt. ~ lung '{Agr.); Piesă a plugului, montată pe grindei, care detaşează printr'o tăietură verticala, faşia de pământ care urmează a fi tăiată de brăzdar. ^ moale {Meii.): Oţel tare are o proporţie foarte mică de carbon. Se demagnetizează practic complect, când câmpul magnetic exterior este înlăturat. E întrebuinţat la confecfiohaVea miezurilor de bobine. Fiare de plug, 1 —- fler lung; 2 — laf; 3 — cormanâ. fier F1ERBĂTOR (Tehn): Âparatîn care se fierbe-uri lichid la presiunea atmosferică sau la o presiune mai înaltă. Fierbătoârele pot fi cu foc direct, cu încălzire cu abur, cu gaze calde, electrice, etc. Se folosesc în industria chimica, în industria hârtiei, a lemnului, efc. FIERBERE (Fiz.): Transformarea unui lichid în vapori, produsă în toată masa lichidului-Transformarea are loc când presiunea vapo-r rilor e egală cu presiunea la care este supus lichidul, deci temperatura la care' fierbe lichidul variază cu presiunea. FIGURĂ 1. (Mat., Tehn.): Forma exterioara a unui corp. — 2. (Geom.); Ansamblu de puncte, linii, suprafeţe şi volume.— 3.(Tehn.Jr Ansamblu de puncte şi de linii trasate pe-un ptan pentru a reprezenta forma exterioară a unui . corp, o figură geometrica^ un simbol grafic, o schemă, o diagramă* etc., întocmită.în scopul de a explica sau de a întregi un text. — 4. (Consfr.J; Depozit de nisip, de pietriş, piatră spartăr etc. aşezat sub forma de figuri geometrice-regulate, pentru a i se putea calcula uşor volumul. FILAMENT (Bit.): Fir conductor subţire, de metal sau, uneori, de cărbune sau de oxizt de pământuri rare, care este adus la incan-descenţa prin trecerea unui curent electric. Se foloseşte în becurile cu incandescenţă, în lămpile de radio, etc. FILARE (/nd. text.): Operaţia de transformare a materiei textile în fire penfru ţesuta sau în aţă. Filarea se face cu ajutorul maşinii cu ineluşe care, lucrând continuu, întinde semitortul până la grosimea finală,, dublează semitorturile (dacă este cazu|)„ răsuceşte firul şi apoi îl înfăşoară pe suporturile ţevilor. FILATURĂ (Ind. text.): Ihstâlafia în care fibrele textile surit transformate în fire sau în aţă. într'o filatură, fibrele sunt destrămate şi curăţite, obţinându-se o pătură,, care se laminează în benzi şi se transformă apoi, prin răsucire, In fire; acestea sunf depănate pe fevi sau în sculuri. FILDEŞ (Gen.); Materialul dinţilor de apărare ai unor animale (elefarit, rinocer, morsă, etc.). E 'dur şi de culoare albă pân<5 le-galben. B folosit |a executarea unor obiecte de arfă. FILDEŞ ARTIFICIAL 195 FILM DE BITUM ~ artificial (/nc/. chim.): Material asemănător fildeşului, întrebuinfat ca înlocuitor al acestuia, care se prepară din oase. FILER (Drum.): Material pulverulent inert, foarte fin, care se adaugă lianţilor bitumi-noşi pentru ca mortarele şi betoanete preparate cu astfel de lianţi să fie mai stabile Ia variaţiile de temperatură şi pentru a mări suprafaţa de răspândire a .liantului în masa amestecului. Se întrebuinţează, ca filer, praful de cărbune, de calcar, de var stins, etc. activ (Crum.): Parfea dinlr'un filer formată din granulele cele mai fine şi care constitue partea activă afilerului. ( = Floare de filer). FtLERIZARE (Drum.): Amestecarea unui liant bituminos cu filer (v.). . FILET (Tehn.): Şanf de profil constant, cu axa în elice, tăiat pe suprafafa cilindrică sau conica a unei piese, care serveşte Ia înşurubarea acesteia într'o altă piesă care are un filet corespunzător. ~ de fixare (Tehn.): Filet folosit la fixarea unei piese de alfa. Filetul poate fi exterior (de ex. la şuruburi) sau inferior (de ex. la piulife). El poate avea profil rotund, triunghiular, frapezoidal, efc. Dimensiunile lui sunt date în foii sau în milimetri. Profilele şi dimensiunile filetejor sunt standardizate. ~ de transport (Tehn.j: Filet folosit penfru deplasarea unei piese (de ex. la arborele conducător al unui strung) şi eventual pentru a transmite o presiune (de ex. la prese cu şurub). Filetul poate avea profil trapezoidal, dreptunghiular, pătrat, în ferestrău. F1LETARE [(Tehn.j: Operafia de executare a unui filet; se poate executa prin presare, .prin turnare, aşchiere, etc. FILIERĂ 1. (Tehn.): Dispozitiv penfru tăierea unui filet pe o bară sau pe o feavă. — 2. (Mef/.): Piesă perforată prin care se trage în fire (trefilare) sau în bare (etirare) un emul I — filieră cu bac circular reglabil; II — filiera cu bac circular fix; f — locaşul şuruburilor de fixare a bacului; 2 — locaşul şurubului de strângere a bacului» penlru reglare; 3 — locaşul şurubului de lărgire al bacului, penfru reglare. metal ductil. — 3. (/nd. /ex/.): Piesă care are o serie de găuri cu diametrul de 0,05*'* 0,1 mm, folosită la filarea matasei artificiale. FILIFORM (Gen.): Calitatea unui material de a avea forma unui fir. © © ® © ® ® c 5 ® e ® ®^@ © © © @ Filieră penfru frefilare. — orifleii de frecere firelor. a — triunghiular;- b • FILM 1. (Fo/o.); Membrană subfire, flexibilă, transparentă, folosită în fotografie în locul sticlei, ca suport al stratului sensibil; este fabricată din celuloid, fie sub forma de foi izolate (filmpac), fie sub formă de benzi (rollfilm). — 2. (Tehn.): Bandă asemănătoare cu cea folosită în fotografie, folosită în cinematografie pentru înregistrarea imaginilor şi, uneori, şi a sunetului, — 3. (Fiz., Tehn.): Strat foarte subfire de material lichid sau gazos, care se întinde pe suprafafa unui solid sau a unui lichid. ~ de bilum (Drum.): Stratsubfirede bitum, care înveleşte agregatele dintr'un beton asfaltic. Filete. ■ rofund; c — frapezoidal; d— în dinfi de feresfrSu. FILM DE ULEI 196 FILTRU-PRESĂ ~ de ulei (Mş.): Strat subţire de ulei, care aderă Ia piesele unse. FILON (M/ne): Rezultatul unor depuneri de minereu în crăpăturile rocelor din scoarţa Pământului. FILTRARE (Fiz., Ch/m.); Separarea unui fluid de corpurile solide aflate în suspensie în el, efectuată cu ajutorul unui filtru. FILTRAT (Fiz., Ch/m.); Lichid sau soluţie care a fost filtrată şi nu mai conţine materii în suspensie. FILTRU (Tehn.): Dispozitiv sau aparat pentru separarea unui fluid de substanţele solide •aflate în suspensie în el, cu ajutorul unui material poros numit material filtrant, prin porii căruia nu pot străbate decât fluidele ş\ substanţele disolvate. Uneori, pentru Diferite filtre de fund de sondă. accelerarea filtrării, filtrul poate lucra şi cu aspiraţie, sub presiune, - prin centrifugare, etc. Matsrialul f.ltrant poate fi un matsrial poros naturalr(nisip, pietriş, d atomit, plută, etc.), un material poros fabricat (cocs, sticla pisată, pulberi concreţionate, etc.), difarite ţesături metalice sau taxtile, hârtie, materiale fibroase (lână, bumbac, celuloză, asbest, etc.) sau bucăţi de materiale (piatră, porţelan, sticlă, lemn, cauciuc, resturi metalice, efc.) astfel aşezate încât să formeze goluri între ele. ~ de fund (Expl. pefr.): Filtru alcătuit dintr'o ţeava cu mici deschideri, aşezat în fundul unei găuri de sondă, în scopul de a împiedica pătrunderea nisipului târît, din rocă, de ţiţei sau de gaze. (v. fig. col. I). oplic (Fiz.): Ecran colorat, de sticlă, de gelatină sau chiar de lichid confinut într'o cuvă, care lasă să treacă numai lumină de anumite cu'ori, sau absoarbe în parte lumina de toate culorile. Se foloseşte fie în fotografie (ecran galben), fie penfru a absorbi radicţiile ultraviolete, fie pentru a micşora strălucirea izvoarelor de lumină (la sudura cu arcul electric), etc. '■*>' rotativ (Tehn.): Filtru format dintr'o tobă cilindrică acoperită cu material filtrant; interiorul ei e împărţit în camere care, prin rotirea tobei, ajung pe rând în legătură cu o pompă de vid care aspiră materialul Filtru rotativ, celular, a — Introducerea materialului în cadă; b — evacuarea materialului îngroşat; c — masa pe care cade materialul îngroşat; n — legătura cu pompa de vid; p — evacuarea apel; cd — cada tobei; st — tobă-sltă; ud şi vd — cilindri de presare a materialului pe tobă. de filtrat. Lichidul intră în pompa] iar suspensia e reţ-nulă şi, când camera respectivă depăşeşte legătura cu pompa, se desprinde de materialul filtrant. FlLTRU-presă (Tehn.); Filtru alcătuit din mai multe rame sau camere, prnse etanş una de ceala tă, în care materialul de filtrat este trimis sub presiune şi obligat să străbată o serie de pânze filtrante. FINET 197 FISURĂ FINET (fnd. fexf.).1 Ţesătură de bumbac fină şi moale, cu dosul scămoşat. F1NEŢĂ 1. (Mef/.J: Cantifafea de mefal prefios dintr'un alia], exprimată sub formă de plrji la mie. Astfel aurul cu o fînefă de 900 esfe un aliaj care conţine 90% aur. — 2. (Tehn.): Raportul, exprimat în procente, dinfre cantitatea de material rămas pe o sita şi întreaga cantitate de material data la cernut; finefa se referă la o sită de anumită finefâ ' (v. Finefa sitei). — 3. (/nd. fexf.): Raportul dintre greutatea şi lungimea unui fir textil, exprimat prin numărul firului. FINEŢA sifei (Te/m.): Numărul de ochiuri pe 1 cm2 de sîtă. FINISAJ 1. (Consfr.j: Ultimele lucţărî care se execută Ia o construcfie, pentru ca aceasta să poată fi folosită în cele mai bune con-difii şi penfru a căpăta un aspect plăcut. — 2. (/nd. fexf.); Lucrările de terminare la care e supusă o fesătură în aprefură pentru a-i da un aspect mai plăcut. FINISARE (Tehn.): Executarea operafiilor prin care se dă forma finală într'o prelucrare sau într'un şîr de prelucrări. FINISOR (Drum.): Maşină de lucru folosită Ia executarea îmbrăcămintelor rutiere de beton de ciment sau asfaltic; ea distribue şi nivelează materialele, îndeasă stratul de material nou şi netezeşte suprafafa lui. FINIŢIE (Tehn., A1e//.J: Operafia [dej^pre-lucrare fină a unei piese. FIOLĂ (Chim., Farm.): Mic vas închis, de sticlă uşor fuzibilă, în care se păstrează solufii, suspensii, medicamente, etc. Capacitatea unei fiole esfe, deobicei, de 1 ••• 10 cm3. FIR (/nd. fexf.): Produsul obfinut în filatură sau în torcăforie . prin răsucirea împreună (toarcerea) a mai multor fibre textile. Uneori,'ca de ex. în cazul matasei naturale sau a măfasei.artificiale, firul este obfinut prin tragere dinfr'un material vâscos şi nu este tors. ~ cu plumb (Tehn.): Dispozitiv compus dintr'un fir care are Ia unul din capete o greutate metalică în formă de con, de cilindru terminat cu un con, etc., folosit penfru verificarea verficalifăfii. unor elemente de consfrucfie, unor maşini, sau pentru aşezarea aparatelor topografice deaT supra punctelor de reper din stafie. DlferlJe fipurl de greulăji penlru tirul cu plumb. ~ de cale 1. (C. f.J: Fiecare dintre cele două şiruri de şine care formează o cale ferată. — 2. (E/f.): Conductă electrică aeriană, prîn intermediul căreia se transmite energia electrică unor vehicule (tramvai, tren elecfric, etc.)* FIRE sladimetrice (Topog.J: Fire subfiri (în număr de trei) aşezate orizontal în inferiorul lunetei de vizare a unui tahimefru. Servesc la lucrările de măsurare a distan-felor cu ajutorul tahimetrului. FIRIDĂ (Consfr.): Adâncitură făcută în grosimea unui zid. Serveşte Ia plasarea de dulapuri, de corpuri de radiator, etc.(=Nişă). FIRNIS (/nd. chim.): Amestec, preparat la cald, de ulei vegetal şi oxizi metalici, folosit drept grund penfru lemnărie, sau la prepararea vopselelor, a chîturilor, etc. FIRUL apei (H/dr.): Linia dela suprafafa nivelului mijlociu al apelor unui râu, care uneşte punctele de viteză maximă dîn secţiunile lui transversale. FIŞĂ de curenl (E/f.): Piesă de legătură înlre o conductă electrică izolată, mobilă şi flexibilă, şi o altă conductă sau reţeaua electrică (prin intermediul unei prize de curent). FISIUNE (F/z.): Reacţie nucleară spontană sau provocată, care produce ruperea unui nucleu atomic greu în două părfi de greutăfi atomice mijlocii. Este însofifă de o mare desvol-iare de energie. E folosită la producerea energiei atomice. FIŞTĂU (Mine): Ciocan mare de spart bolovanii de piatră. (Termen minier). FISURĂ 1. (Gen.): Crăpătură relativ îngustă, într'un material. —. 2. (Mef/.): Crăpătură îngustă într'o piesă de ofel, care poate apărea Ia turnare, forjare, tratament termic. Cele superficiale se mai numesc şi cricuri, iar cele adânci tapuri. FITIL 198 FIZIOLOGIE FITIL 1. (Ind. fexf.J: Produs textil, sub forma unui fir gros sau sub forma de cilindru gol, fabricat din fire moi, şi care absoarbe cu uşurin|ă lichidele. Ex.: fitil de lampa, fitil de ungere, etc. — 2 (Exp/.): Tub de material textil sau metalic umplut cu un exploziv, folosit la aprinderea capselor. ~ Bickford (Exp/.); Tub cilindric cu pereţi de bumbac, iută, etc., în interiorul căruia se găseşte un miez continuu de pulbere neagră speciala, care asigură o ardere cu viteză constantă. E folosit pentru transmiterea focului la capse. FITING (Tehn.J: Piesă fasonată, în general filetată, cu care se poate realiza o asam- Fjfinguri. f — mufă dreapiă; II — mufă redusă; III — reducjie concentrică; IV — niplu dublu redus; V — col de 9Qtf;~ VI — cof do 90°. redus; VII — cof elajai; V/l/ — curbă cu racord olandez; IX — leu cu ramificaţie la 45°J X — feu; XI — cruce cu ramifica}!! curbe; XII — sifon • cu racord olandez. blare demontabilă la conducte metalice pentru fluide. FITOCHIMIE (Chim.): Ramură a Chimiei care se ocupa cu studiul proceselor chimice din plante. FITOTEHNIE (Agr.): Ştiinfa care se ocupa cu tehnica culturii plantelor în scopul obţinerii unei producţii calitativ şi cantitaiiv cât mai ridicate. FITOTOXIC (Agr.): Calitatea unei substanţe de a vătăma plantele. FIŢUIRE (Ind. fexf.J: Operajia de legarea şuvijelor elementare penfru a. se evita încurcarea firelor în sul. FIXARE 1. (Mş.-unel/e); Operaţia de prindere a unei piese pe o maşină-unealtă penfru a putea fi prelucrata precis de u-nealta de lucru. Fixarea se poate face mecanic (între vârfuri, în mandrină, în man-drină şivârf(pe masa d© lucru, etc.), pneumatic, electromagnetic, etc. — 2. (Fofo.J: Operafia de disolvare a stratului sensibil, neimpresionat de lumină, al unui material fotografic. Se face. după developare. — 3. (ind piei.): Operafia prin care, cu ajutorul agenfilor de fixare, se face să scadă conţinutul de materiale solubile din piele, transformându-le în materiale insolubile. Fixarea are loc în cadrul retăbăcirii pieilor tăbăcite vegetal. — 4. (Ind fexf.J: Pătrunderea colorantului în fibra textilă, pentru a rezista |a spălare, la lumină şi Ia diferiţi agenfi chimici. După natura fibrei şi a colorantului, uneori fixarea se face direct, iar alteori cu-ajuforul unui mordant. FIXAREA coloanei (Expl. pefr.J: Operafia de încastrare a părţii inferioare a coloanei de burlane a unei sonde în terenul din fundul sondei sau în ciment. FIXATOR 1. (Fofo.); Substanfă folosita pentru fixarea materialului fotografic expus şi developat, astfel încât să nu mai fie sensibil la lumină. Deobicei, se foloseşte în acest scop tiosulfatul de sodiu Na2S203. — 2. (Ind. text.): Substanfă folosită la fixarea coloranfilor pe fibră. FIZICĂ (Gen.J: Ştiinfa care se ocupă cu studiul structurii, proprietăţilor şî fenomenelor celor mai generale legate de materie. FIZIOLOGIA muncii (Ig. Ind.J: Ramură a Fiziologiei, care studiază fenomenele fiziologice din organismul uman, legate de procesul de muncă şi de condifiile mediului în care are loc acest proces. FIZIOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul funcţiunilor organismului vieţuitoarelor.' • FIZIOTERAPIE •199 FLOARE DE SF.REDEL FIZIOTERAPIE fF/z.J: Tratamentul bolilor prin agenţi fizici (agenfi mecanici, flqide, căldură, radiaţii electromagnetice, etc.)* FLACĂRĂ (Tehn., Chim,): Masă de gaze •care desvoltă lumină şi căldură ca urmare -a unor reacţi puternic exotermice. Flacăra poate fi neutră, oxidantă sau reducătoare. ~ neutră (Tehn., Chim.): Flacără în care arderea are loc fără exces de aer sau de combustibil. ~ oxiacetilenică (Tehn.).- Flacără obţinută prin arderea acetilenei cu oxigenul într'un arzător special numit suflai. Dă temperaturi înatte şi e folosită la tăierea metalelor sau în sudură. ~ oxidantă (Tehn., Chim.): Flacără obţinută prin arderea unui combustibil cu exces de aer. E folosită în metalurgie, în industria chimică, efc., datorită faptului că, arderea făcându-se complect, dă o temperatură înaltă. ->•' reducătoare (Tehn., Chim.): Flacără obfinută prin arderea unui combustibil cu exces de combustibil. E folosită în metalurgie, în industria ceramică, etc. penfru a reduce oxigenul din oxizi. FLACON Erlenmeyer (Chim.): Vas de sticlă de forma unui con cu vârful în sus, folosit în lucrările de laborator. FLAMBAJ (Rez. maf.): încovoierea unei ' bare, a unui tub sau a unei plăci, supuse ?tambaju! unor bare cu extremilSflIe încastrate sau articulate. Fc — forja de compresiune; I — lungimea barei; If — lungimea de flambaj. unei forte care se exercită în lungul axe1 .barei sau a tubului sau în planul; plăcii, când această forfa depăşeşte o anumită valoare numită valoare critică. Deforrrţafea datorită flambajului se .face perpendicular pe axa barei sau a tubului, sau pe planul plăcii. lungime de ~ (Rez. maf.): V. Lungime de flambaj. FLANC (Geo/.jî V. sub Falie. FLANCUL dintelui de angrenaj (Mş.J: Suprafafa laterală a dintelui unei rofi dinfate. FLANŞĂ (Tehn.): Piesă de legătură, folosită deobicei în perechi, ‘ pentru legarea nu Diferite tipuri de Hanţe, a — îlanjă plană; & — flanşă cu intrând; c — flan?5 cu ieşîndj d — flanşS cu renuri (canal) cfrcufară; e — flanjă cu ciubuc circular. anumitor armaturi de conducte, sau a două conducte înfre ele. FLAPS (Av.j: Aripioară situată la bordul de fugă a| aripilor unui avion penfru a-i mări portanfa,rea-lizându-se astfel o hipersustentafie. FLEXIBILITATE (Gen.): Proprietatea unui material de a putea fi îndoit sau încovoiat fără să capete deformafie permanentă. FLINT 1. (Mineraf.): Varietate naturală jrp-pură de silice. — 2 (fnd. st, c.): V. Sficjă flint. FLIŞ (Geol.): Depozite paleogene şi crefa-cice din Carpafii orientali, alcătuite dîn marne, gresii, conglomerate. FLOARE de cui (Tehn.): Capul cuiului. ~ de liferă (Poljgr.); Ieşitura unej jitefe de tipografie, care reprezintă fjgura literei de imprimat. ~ desfredel (Tehp.): Sin. Tăiş de sfredei (v.y. Aripă înzestrată cu flaps (aripă-crocodif). I — profil de aripă; 2 — flaps. 3 -— Intrados; 4 — exfrados; y)unghlul flapsului, 35 45°« FLOARE. DE SULF 200 FLOTAŢIE, INSTALAŢIE DE' ~ ~ de sulf (Chim.): Praf fin format din cristale de sulf foarte mici, obţinut prin condensarea vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului brut. FLOR (Gen.): Totalitatea plantelor care populează sau au populat un anumit timp Pământul sau o anumită regiune, de ex.: floră de stepă, floră alpină, floră per-miană, efc. FLORAR (Desen): Instrument de desen, confecţionat din lemn, celuloid sau tablă, folosit pentru trasarea liniilor curbe. FLORIDINĂ (Ind chim.): Pământ decolo-ranf folosit la rafinarea uleiurilor vegetale sau minerale. FLOTĂ 1. (Nav.): Totalitatea navelor sau aerovehiculelor unei ţări. Se deosebesc:flotă maritimă, flotă fluvială, flotă aeriană. — 2. (Ind. fexf.): Solufia care confine vopseaua si substanfele chimice întrebuinfate la vopsirea produselor textile. FLOTABIL 1. (Tehn.) : Calitatea unui cpro de a pluti la suprafafa unui lichid. — 2. (Nav.): Calitatea unui curs de apă de a permite plutelor să coboare pe el. FLOTABILITATE 1. (Tehn.): Capacitatea de plutire. — 2. (Prep. min.): Raportul dintre greutatea părfii de particulă rămasă deasupra apei şi greutatea părţii de particulă cufundată în apă, la un minereu, în cursul flotafiei. FLOTAŢIE (Prep. min.): Procedeu de separare pe cale umedă a mineralelor din minereuri şi a cărbunilor de sterjl. Procedeul se bazează pe faptul că particulele mici de material solid pot pluti înfr'un lichid, deşi au o densitate mai mare decât a acestuia, datorită forjelor care apar la contactul dintre diferitele faze (solidă, lichidă şi gazoasă). Această flotabilitate este mai mare într'un lichid spumos, obfinuf prin agitare mecanică sau prin insuflare de aer. Flotabilitatea diferitelor materiale esfe variabilă şi poate fi mărită sau micşorată cu ajutorul unor reactivi caracteristici penfru diferitele minerale; în acest fel, unele minerale plutesc mai uşor decât alfele, putând fi separate. Operafia se efectuează într’o instalaţie de flotafie. Procedeele folosite in flofafie sunt de mai multe feluri: ~ colectivă (Prep. min.): Flofafie iir care mineralele utile se separă de steril, concenfrându-se înfr'o singură spumă şi formând un concentrat unic. ~ diteren|ială (Prep. min.): Flotafie în care diferitele minerale utile se concentrează în spume diferite, formând mai multa-concentrate. ~ pelicularâ (Prep. min.): Procedeu d& flofatie, azi părăsit, care se bazează pe-flotabilitatea naturală a mineralelor, diferită de cea a gangei dintr'un minereu. , ~ selectivă (Prep. min.): Flotajie d» tipul celei diferenfiale, care urmăreşte însă flotarea unui singur minereu util din mai multe minerale flotabile. ~ spumanlă (Prep. min.): Procedeu d& flofafie (singurul întrebuinţat azi în tehnică), care consfă în producerea unei spume, prin introducerea de aer în furbureala supusă flotafiei, pentru a ajuta operaţia. aparal de (Prep. min.): Aparaf format din mai multe celule identice, îrt care se realizează flofafia. După metoda folosită pentru producerea spumei care permite flota-tia, se deosebesc aparate cu agitafie mecanică, cu agi-tafie prin insuflare de aer şi aparate cu agitafie combinată (mecanică şi prin insuflare de aer). ~, instalaţie de ~ (Prep. min.):lnstalafie de preparare agitafie Aparat de flofafie ci combinată. 1 —agitator; 2 — cameră de agi-mecanică a mi- ta[)e. 3_camer5 de SePara|le; 4 — intrarea aerului; 5 — evacuarea minereului flotat. nereurilor sau a cărbunilor, care foloseşte procedeul flolafiei pentru a concentra materialul. Se compune, în general,.dintr'o instalaţie de concasare şi de măcinare & materialului, o instalare de clasare meca- FLOTOR 20t FLUAJ nică, aparate de flofafie, aparate pentru' FLUAI (Rez. mal.): Curgerea lentă şi con-filtrarea spumei, etc. tinuă, în timp, a unui material supus unei FLOTOR (Tehn.): Sin. Plutitor (v.). sarcini constante, sub limita de elasticitate. Instalajie de flofafie dlferenjială (minereu de galenă }i blondă). A — aparate pentru dozarea reactivilor lichizi; D aparate pentru dozarea reactivilor solizi; Pr — aparate pentru luat probe; Po — pompe; 1 — siloz penfru minereu; 2 — alimentator de minereu; 3 — moarfi cu bile; A —> clasor mecanic; 5— bazine de condiţionare a turbureii); 6 — baterie pentru flotafla galeriei;-7 — mese de control pentru steril; 8 $1 8'— separator pentru concentratele de plumb şi de zinc: 9— baterie pentru tlolajia blendel; 10 — filtru rotativ pentru filtrarea concentratelor de plumb sau de zinc. FLUAT 202 FLUX LUMINOS Aces! fenotnen.se remarcă la plumb, zinc, cositor, cupru şi aluminiu chiar la temperatura obişnuită, iar la ofel numai la temperaturi de peste 300° şi în special la temperaturi între 400 şi 500°. Pentru a evita' producerea fluajului, oţelurile care sunt folosite la 400-•■500° trebue să fie supuse numai unor solicitări mult mai mici decât acelea la care ar lucra la rece. TLUAT (Consfr.); Substanfă (silicofluorură metalică) folosită pentru impermeabilizarea şi protejarea suprafeţelor unor materiale de conslrocfie (piefre calcaroase, fencueli, beton, etc.). FLUATIZARE (Consfr.): Aplicarea peste unele materiale sau elemente de construcfie a unei solufii de lluat în apă, în scopul de a Ie proteja sau de a le face impermeabile. FLUID (Fiz.): 1. Corp care poafe curge; din această categorie fac parte lichidele şi gazele! Se deosebeşte de un solid prin aceea că are rezistentă mică la forfecare, putând lua forma vasului în care este con-jinut. — 2. Calitatea unui lichid de a curge uşor. ~ de sapă (Expl. pe/r.): Fluid format din apă sau, uneori, dintr'un produs petrolier, care are în suspensie stabilizată un material anumit (de ex. argilă pentru apă şi fifei, asfalt pentru motorină, etc.) şi care e folosit la săparea sondelor. E| e introdus | prin prăjinile de sapă şi se întoarce prin şpafiul dintre acestea şi pe-refii găurii: de sondă. Are rolul de a elimina materialul săpat, de a susfine perefii sondei, de a fine în echilibru presiunea gazelor din strat, efc. ~ negru de sapă (Expl. pefr.): Fluid de sapă cu bază de produse petroliere (tijei, motorină, etc.).' FLUIDIFIANfT (Tehn.): Substanfă care micşorează viscozitatea unui fluid vâscos cu care se amestecă. FLUIDIFICARE (Tehn.): Micşorarea viscozl-tăfii unui fluid vâscos cu ajutorul unui flui-difiant. FLUOMETRU (Tehn.): Instrument pentru măsurarea debitelor de fluide (gaze sau .lichide) care trec prin el. Se deosebesc: fluomefre cu disc, fluomefre termice, fiuo-metre cu tub Pitot, etc. FLUOR (Ch/m.): F. Element; gr. at. 19,00; .nr. at. Gaz de culoare galbenă-yerzuie deschisă, cu miros înnăbuşitor, foarte reactiv. Se găseşte sub formă de compuşi, ca fluorina şi criolita. FLUORESCEINĂ (Chim.): Compus organic cristalizat care, în solufie, e fluorescent. E înfrebuinfat uneori ca material colorant. FLUORESCENTĂ (Fiz.): Proprietate pe care o au numeroase substanfe (de ex. solufiile de sulfat de chinină, uleiul de parafină, solufiile de fluoresceină) de a emite lumină dacă sunt iradiate cu o radiafie de o anumită lungime de undă (chiar şi ne-luminoasă). Spre deosebire de ceeace se întâmplă în cazul fosforescenfei, emisiunea se opreşte odată cu încetarea luminării substanţei. FLUORINĂ (/Mineral,): CaF2. Fluorură de calciu, naturală, care se prezintă sub formă de cristale cubice, incolore în stare pură, adesea însă colorate datorită urmelor de impurităfi pe care le confin. Cristalele incolore sunt întrebuinţate la confecţionarea de piese optice, iar fluorina impură e întrebuinţată ca fondant şi la fabricarea acidului fluorhidric şi a criolitei artificiale. FLUORURĂ (Chim.): 1. Compus al fluo-rului cu un mefal. E o sare a acidului fluorhidric. — 2. Compus al fluorului cu un radical organic, de ex. fluorură de metil. FLUTURE (refin.): Disc care se poate roti în jurul unui diametru şi care, montat la un carburator, poate varia cantitatea de carburant. FLUX 1. (Geofiz.): Fenomenul de ridicare a apei mărilor, cauzat de atracfia exercitată de către Lună şi, în mai mică măsură, de către Soare (v. şi Maree). — 2.(Mell.): Material folosit penfru desprinderea im-purităfilor dela suprafafa pieselor în timpul sudurii (de ex. boraxul). — 3. (/V|ef(.): Adaus mineral folosit la retopirea materialelor, pentru a produce o sgură artificială care are drept scop protejarea băii metalurgice contra oxidării, a reducerii, a absorpfiei de impurităfi, etc. (de ex. fluorina, calcarul). ~ electric (Fiz.): Produsul dintre inducţia electrică şi aria suprafeţei, perpendiculare-pe ea, pe care o străbate.. ~ luminos (Fiz.): Cantitatea de energie luminoasă emisă de un izvor de lumină în upitafea de timp. Unitatea de măsură a fluxului luminos este |umenu|. FLUX MAGNETIC 203 FOCAR ANTERIQR magnetic (Fiz.): Produsul dintre inducea magnetică şi aria suprafefei, perpendiculare pe ea, pe care o străbate. ~ tehnologic (Ec.): Parcurgerea con--tînuă a unui şir de procese tehnologice într'o fabricajie. FLUXANT (Drum.): Bitum foarte moale sau gudron de şist, care se amestecă cu un bitum cu punct de topire înalt, pentru a-i reduce consistenţa şi a-i face astfel mai pufin casant, pentru a putea fi întrebuinţat la îmbrăcăminte asfaltice. FLUXARE (Drum.): Amestecarea unui bi-•tum cu punct de topire înalt, cuunfluxant. FLYER (/nd. fexf.): Maşină de tors gros, cu furci; serveşte la torsul preliminar, la subtierea materialului prin întindere, la mărirea rezistentei semiiortului prin răsucire, şi la înfăşurarea semitortului pe ţnoşojare. (Se citeşte, flaier). FOALE (Tehn.): Suflător de aer, cu burduf de piele. FOARFEC! (Tehn.): Unealtă sau maşină-unealtă, acţionată manual sau mecanic, Foarfeci de mâna, cu pârghie, penfru fabiă. pentru tăiat diferite materiale (textije, rţie-falîce, etc.). Tăierea' se execută ciţ ajutorul a două cuţite care au tăişurile în acelaşi plan şi mişcările în sensuri opuse. FOCAL (F/z.): Calitate a ceeace se referă la focarul unui sistem optic. FOCALĂ,disfan|a ^ (Fiz.): V.Distantă focală. FOCALE, plane ~ (F/z.): V. Plane focaţe. FOCAR 1. (Maf.): Fiecare dintre cele două puncte asociate unei curbe,- respectiv unei suprafeţe, în aşa fel, încât curba, respectiv suprafafa, sa fie locul geometric al punctelor a căror'sumă, diferenţă sau produs al distantelor la cele- două focare să fie constante. V. şî Elipsă, Hiperbolă, Parabolă; — 2. (Fiz.): Punct în care se întâlnesc razele convergente provenite dintr'un fascicul de raze paralele care ies dintr'un sistem optic; sau punctul din care se consideră că pornesc razele divergente care dau naştere unui fascicul de raze para-leie. V; şi Oglindă sferică. — 3. (Tehn.): Parte a instalafiilor de încălzit (căldări de abur, cuptoare industriale, sobe) în care se produce arderea combustibilului; se execută, în numeroase modele,* care diferă, în principal, după natura combustibilului folosit. ~ anterior (Tehn.):' Focar cu grătar situat înafara corpului căldării de abur pro- FOCAR CU GRĂTAR 204 FOND DE RULMENT priu zise, şi anumo în fa|a oi. E folosii la arderea combuslibililor inferiori. Focar anjerior penlru dejeurl de lemn. 1 —. pMnle cu combuilibll; 2 —- cameră «nlerioară de încălzire; J — corpul căldării; 4 -—cameră de ardere; j— bollă; 6 — grSfar plan, orizontal; 7— grălar ţn icarS; l *— ujo focarului; 9 — fereailră de conl'o!. ~ cu grălar (Tehn.): Focar do căldare d© abur pentru arderea combustibililor solizi în bucSji, erdere care se facc pe un grătar. Combustibilii întrebuin|a|i pot fi de orice fel (cărbuni cu putere calorifica mare sau mica, turbă, lemne, rumeguş de lemn, deşeuri). Alimentarea focarului so poate face manual sau mecanic. ~ fără grătar (Tehn.): Focar constituit dinfr'o cameră de combustie fără grătar. E folosit pentru arderea cărbunilor pulverizat» Ş* a combustibililor lichizi şi gazoşi. Fccs' inferior, cugrZIrr îrcllrvsl. 1 — dhpozHiv de • al-menl »re; 2—u?S; 3 — grlls? Wclirw*; 4—colector de :g*-iră; J—c«*reră de er. derpj i —. cerj'e de eer suplin-,eft|»r; 7 — corpul cildîrîi. ~ Inferior (Tehn.): Focar cu grătar, situat sub corpul căldării do abur propriu zise. E folosi! în special la căldărilo cu |ovi de apa. ~ Inferior (Tehn.): Focar cu grătar, situat în interiorul căldării do abur propriu Focar Interior, cu grătar plan orlronlal, cu Insullnrr do cer, f — gură de vlzllare; 2 — conduclS dr ner comprimai; 3 —grălar plan orlionlal; 4 — corpul c5ldV|i. ziso. E folosit penlru combustibili cu putere calorifică mare şi cu flacără scurta. FOCURI vil (Al/ne); Emanafii de gazo naturale, care se aorind şi ard neîntrerupt timp îndelungat. ( = Focuri nostinso). FODRĂ (Nav.): Căptuşeală do scânduri, care se bate la parfea interioară a unoi nave. FOIOASE (8o/.): Arbori ţi arbuşti caro au frunze late, de ex. stejarul, fagul, frasinul, efc. FOITUITOR (Mine): Vergea de lemn folosită la burerea (foifuirea) găurilor de mină. (Termen din Valsa Jiului). FON (Fiz.): Unitate do măsură a tăriei sunetului. Tăria în foni a unui sunet o egală cu intensitatea în decibo!i a unui sunet care are frecvenfă 1 000 Hz şi care pare urechii fot atât de puternic. FOND (Ind. text.): Câmpul pe care o desenată o figură într'o JesăfurS. FOND de rulment (Ec.): Valorile minime şî permanente în bani sau materiale, do care o întreprindere socialistă are nevoie pentru asigurarea desfăşurării ne'nfrerupfe a adîvifejii ScHe. Accelerarea circulaţiei fondului de rulment al întreprinderii esfe un principiu de bază al gospodăririi chibzuite. FONDANT 205 FORAJ FONDANT 1. (Mef/.): Substanţa care, adăugită unui amestec de topire dintr'un cupfor siderurgic, uşurează separarea gangei de minereu, objinându-se totodată o sgură fluidă şi cu punct de topire scăzut (ex.: alumină, calce, fluorlnă). — 2. (/nd. sf. c.): Substanfă care, adăugită unui material ceramic, formează cu acesta un compus cu punct de topire mai jos decât acelea ale ambilor componenţi. Cei mai importanţi ■fondanţi ceramici sunt feldspafii şi feld-spatoizii. FONOGRAF (F/z.): Aparat pentru imprimarea şi reproducerea sunetului. Vibraţiile unui ac care se mişcă dealungul unui şanţ săpat pe un cilindru sunf transmise în aer cu ajutorul unei cutii sonore. E o formă veche a gramofonului modern. FONOLIT (Pefr.); Rocă folosită ca fondant în ceramică, datorită conţinutului ei de feldspatoizi. FONTĂ (Mef/.); Aliaj fier-carbon care convine peste 1,7% carbon, produs în cuptoarele înalte. Conţine, deasemenea, siliciu, sulf, fos'or şi mangan în cantităţi reduse. ~ albă (Mef/.); Fontă brută cu 1,7-» 4% carbon, siliciu, mangan (sub 15%); e folosita la fabricarea oţelului forjabil şi a fontei maleabile. ~ Bessemer (Mef/.): Fontă brută, cenuşie, folosită la fabricarea oţelu'ui în con-vertisorul Bessemer; este bogată în siliciu şi în mangan şî are puţin fosfor. brută (Mef/.): Fontă obţinută în cuptorul înalt sau în alte instalaţii similare, din minereuri de fier, şi care nu a mai suferit nicio prelucrare. E folosită la fabricarea fontei de a doua topire, a oţelului, a feroaliajelor, ia turnarea unor piese simple, etc. (=Fontă de primă topire). ~ cenuşie (Mef/.): Fontă brulă sau de a doua topire, cu spărtură cenuşie; este dura şi poate fi prelucrată mecanic. ~ de a doua topire (Mef/.): Fontă obţinută prin topirea unui amestec ds fontă bruta, fontă veche, oţel vechi şi feroaliaje; e folosită Ia turnarea pieselor supuse la solicitări continue (piese de maşini, fitin-guri, etc.). • ~ de primi topire (Mef/.): Sin. Fontă brută (v.). globulară (Mef/.): Fontă nodulară. (Termen părăsit). ~ maleabilă (Mef/.): Fontă obţinutăprin tratamentul de maleabil zare a unei fonte perfect albe cu 2***3,5% carbon. '■*>' Martin (Mef/.): Fontă bruta cu circa 4% carbon, puţin siliciu , şi fosfor, folosită Ia fabricarea oţelului în.cuptoarela Martin. ~ modificată (Mef/.): Fontă la care structura, în particular cea a grafitului, a fost uniformizată în toată masa ei, prin adăugirea unor mici cantităţi de substanfe numita modificatori. Modificatorul cel mai des folosit este ferosiliciul. Fonta modificată mai ales după anumite tratamente termice, are calităţi cu mult superioare fontelor obişnuite în ceeace priveşte fragilitatea, rezistenţa la rupere, la vibraţii, la temperaturi înalte şi variaţia volumului. Poate fi întrebuinţată pentru a înlocui oţelul la turnarea unor piese supuse Ia solicitări importante, de .ex. penlru arbori cotiţi. nodulară (Mef/.): Fonta obţinută prin adăugirea unei cantităţi foarte mici (sub 1%) de magneziu în fonta topita. Adăugirea magneziului se face sub formă de metal curat, de aliaj de magneziu cu aluminiu, sau, deobicei, de ferosiliciu-magneziu sau ferosiliciu-magneziu-cupru, sau, uneori, şi de deşeuri de aliaj Elektron. Fonta sferolitică se mai poate obţine şî prin adăugire de ceriu, ceeace nu e economic. în fonta sferolitică, carbonul se prezintă sub formă de grafit concenlrat în globula de circa 1 •••5 mm diametru. Această fontă prezintă calităţi superioare celorlalte' fonte, şi anume: dacă nu a fost supusă unui tratament termic de revenire, ea are calităţi mecanice de c:rca două- ori mai bune; dacă a fost supusă unui tratament termic, ara calităţi similare unui oţel. de1 calitate inferioară, dar superioare fontelor obişnuita; după tratare termică, poate fi forjată; rezistă la temperaturi mai înalte; are rezis’enţă mai mare la coroziune. ' perlif.că (Mef/.); Fonlă cenuşie lipsită de ferită, cu slructură perlitică, cu 2y3% carbon. E folosită la fabricarea pieselor foarte solicitate din punct de vedere me-,, canic. : sferolitică (Mef/.): Fontă nodulară.. (Termen părăsit). FORAJ (Exp/. pefr,): 1. Tehnica săpării sondelor. — 2. Ansamblul operaţilor care se fac pentru obţinerea unei găuri de sondă (săparea propriu zisă, eliminarea detritu- fora] cu turbină 206 FORAJ USCAT suldi, tubarea găurii, închiderea apelor, etc.). Săparea sondelor se poate face fie cu ajutorul trdliilor de foraj fie cu ajutorul unor trolii de maneVră şi al unor maşini de forfa care se introduc în sondă şi acţionează direct sapa. Motoarele care acţionează direct sapa sunt fie hidraulice, fie elecfrice; şi formează corp comun cu sapa, ansamblul motor-'sapă fiind numit turbo-trepan (turbobur), respectiv electrotrepan (electrobur). Săparea se poate executa unred (percutant sau rotativ) sau uscat (numai percutant). ~ cu furbină (Hxp/. pafr,): Foraj efectuat cu turbotrepanul (v.) antrenat de o turbină hidraulică situată imediat deasupra lui; energia curentului de noroi pompat, în circulaţie, este transformată în forţă motoare.'—Primul aparat de foraj cu turbină a fost realizat de inginerul sovietic M. A* Capeliuşnicov (1924). în acest sistem noroiul de sapă serveşte, prin intermediul turbinei, la acţionarea instrumentului de săpare. Un colectiv de tehnicieni sovietici, în frunte cu P. P. Sumilov, a perfecţionat aparatul de foraj cu turbină (turbotrepan), adaptâridu-lcondi-ţiilor de foraj a|e sondelor adânci. ~ deviat (Expl. petr.J: Foraj dirijat, în care gaura sondei este abătută în mod intenţionat dela verticală. Operaţia se execută, fie când nu se poate instala o sondă la suprafaţa Pământului deasupra punctului la care urmează să ajungă sonda (de ex. la ţărmul mării), fie în cazul când se foloseşte o sondă veche săpată pe o anumită adâncime dela care se sapă deviat pentru a se ajunge într'un anumit punct, fie când se sapa o sondă nouă, vertical pe o anumită adâncime, dela care se deviază apoi maî multe puţuri înclirate, economisindu-se ‘ astfel săpatul pe o anumită adâncime. Acest procedeu se aplică pe scară largă în U.R.S.S., în special în exploatarea zăcămintelor de pe ţărmul Mării Caspîce, care se întind şi sub fundul mării. ~ dirijat (Expl. pe/r.); Foraj în care se dă găurii de sondă, începând dela o anumită adâncime, o direcţie anumită, controlată, fie verticală, fie înclinată faţă de verticală. (V. şi Foraj deviat). ~ percutant fExpl... pefr.): Foraj în care săparea se executa prin căderea liberă a sapei pe fundul găurii. Sapa se atârnă de un cablu sau de o garnitură de prăjini, direct sau prin intermediul unei prăjini grele, pentru a mări greutatea care acţionează asupra rocelor din fundul găurii de sondă. Când se lucrează cu prăjini, se intercalează, înfre prăjina grea şi garnitura de prăjini de sapă, o geală (v.). Sapa, prăjina grea şi geala (când exista) formează garnitura de sapă. Forajul percutant se poate executa uscat (când garnitura de sapă se atârna de un cablu, sau de o garnitura de prăjini pline) sau umed (când garnitura de sapă se atârnă de o garnitură de prăjini tubulare). Forajul percutant uscat se foloseşte numai la adâncimi mici, iar cel umed şi |a adâncimi mijlocii (500"800 m). ~ rotativ (Expl. pe/r.): Foraj în care săparea se execută prin roaderea şi eventual strivirea rocelor din fundul găurii de sondă, cu ajutorul unei sape de diferite forme, care apasă asupra fundului şi care se roteşte continuu. Forma sapei şi apăsarea asupra fundului depind de natura rocei, apăsarea reglandu-se cu ajutorul unor aparate speciale (indicatoare de greutate) dela suprafaţă. Forajul rotativ se poate executa cu ajuforul troliilor de foraj rotativ, al turbotrepanului sau ai electrotrepanului; el se execută numai umed. La . adâncimi rriari se foloseşte numai forajul rotativ; forajul cu turbotrepanul şî cel cu elec-trotrepanul se folosesc numai la adâncimi foarte mari şî sunt încă în stadiu de experimentare. ~ umed (Expl. pefr.): Foraj în care evacuarea detritusului (v.)rezultatdin săpare se face cu ajutorul fluidului de sapă. Acesta circula în mod continuu, fiind pompat prin inferiorul prăjinilor de sapă tubulare şi ieşind prin spaţiul inelar dintre prăjini şi gaura sondei. Forajul umed fiind continuu, el permite o avansare rapidă a lucrărilor şi, deaceea, la sondele mai adânci este folosit numai acest mod de foraj. Forajul umed se poate executa percutant sau rofafiv, cu ajuforul froliilor de foraj, al turbotrepanului sau al electrotrepanului. ~ uscat (Expl. -pefr.): Foraj în care evacuarea detritusului (v.) rezultat din săpare se face cu ajuforul unei linguri speciale, numită lingură de sapă, manevrată cu un cablu, după ce s'a introdus în gaura de sondă o cantitate mică de apă care cu detritusul formează un noroi. Deoarece forajul uscat este intermitent. FORARE 207 FORMULĂ săparea şi evacuarea detritusului făcându-se alternativ, avansarea lucrărilor este lenta,' ceeace face ca această metoda să fie foarte pufin folosită, şi numai la sonde de adâncime mică. Forajul uscat se poate executa numai percutant, cu ajutorul son-dezelor sau al troliilor de foraj. FORARE (Tehn.): Operafia de săpare a unei găuri într'un teren, de ex., a unei găuri de mină; a unei sonde, etc. FORFECARE (Rez. maf.): Sin. Tăiere (v.). FORHAIER (Mine): Şeful unei grupe de mineri: (Termen din Valea Jiului). FORJĂ (Mef/.): Instalafie simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în ve- 3 . Forjă de câmp. 1 — pedala penfru acjionarea ventilatorului prin roată şi curea; 2 — ventilator; 3—vatră de fonta; 4 —curea de antrenare; 5 — pârghie pentru evacuat sgura din vatră. derea forjării, ia care acestea sunt aşezate pe o masă împreună cu combustibilul. FORJABIL (Mef/.'): Calitatea unui material de â avea o forjabilîtate relativ mare. FORJÂBILITATE (Mef/.): Proprietatea unui metal de a putea suporta, în stare solidă, fără fisurare, deformări permanente când e ciocănit sau presat. FORJARE (Mef/.): Operafie de prelucrare a unui metal prin deformare, cu ajutorul ciocanului sau ăl presei; se execută, în. general, |a cald, dar uneori şi Ia rece. Forjarea poate fi liberă (când deformarea nu e îngrădită) sau în matrifă. FORJERIE (Mef/.): Atelier în care se efectuează operafii de forjare. FORMĂ (Gen.): Configuraţia exterioară a unei figuri său a unui corp. ~ alotropică (Chim.): Fiecare dintre formele în care cristalizează o substanfă care prezintă alotropîe (v.). de turnătorie (Mef/.): Piesă goală în care se toarnă metalele şi care reprezintă negativul obiectului de turnat. Se fblosesc Forniă închisă (în cutie). 1 — cutie Inferioară (fund); 2 — cutie superioară (capac); 3 — cui de asamblare a cutiilor; 4 —'pâlnie de turnare; 5 — canal de aer; 6 — miez; 7 — forma în care se toarnă piesa. fie forme pierdute (confecţionate din pământ, din ipsos, lemn, carton, etc.), care se distrug după turnarea obiectului, fie forme permanente (confecfionate din metal). FORMALDEHIDĂ (Chim.): Sin. AldehidS formică (v.). FORMALINĂ (Chim.): Sin. Formol (v.), FORMALISM (Fî/os.): Mod de a privi lucrurile nu în ce au ele esenfial, nu după ceeace esfe natura lor, fondul lor, ci după aparenfe neesenfiale. FORMARE (Mef/.): Confecţionarea şi montarea unei forme pierdute de turnătoriei FORMAT (Po/fgr.): Aria unui produs fini, de hârtie, de formă dreptunghiulară, exprimată prin lungimile laturilor dreptunghiului. FORMOL (Chim.): So|u|ie apoasă de 40% aldehida formică, în volum, folosită ca antiseptic şi desinfectant. ( = Formalină). FORMULĂ 1. (Maf.): Expresie matematică reprezentând o relafie generală între mai multe mărimi. Ex.: formula — b±V b2—4 ac X~ 2a da rădăcinile ecuafiei de gradul al doilea ax2*f bx + c = 0. — 2. (Ch/m.): Reprezentare simbolică a moleculei unei substanfe prin indicare'a FORMULAR 208 FORJĂ DE MUNCĂ simbolurilor şi numărului atomilor care -alcătuesc molecula. Astfel» prin formula apei H20, se arată că molecula de apă esfe formată din doi atomi de hidrogen combinafi chimic cu un atom de oxigen. Formula structurală desfăcută reprezintă modul în care sunt legafi efectiv între ei atomii unei molecule, prin legături de valenţa. De ex.: formula structurală a apei se scrie H —O —H, indicând că cei doi atomi de. hidrogen, având fiecare câte o valenţă, sunt legaţi de un atom bivalent de oxigen. FORMULAR (Gen.): Volum care cuprinde formulele cele mai importante din Matematică, din Fizică, Tehnica, etc., sau numai dintr'o singură ramură a acestor discipline. FORSTERIT (Minera/.): Silicat de magneziu, natural, întrebuinţat la fabricarea unor produse refractare. FORŢĂ (Fiz., Alee.): Mărime care măsoară interacţiunea dinfre două sisteme fizice. Când un sistem fizic exercită o forfă asupra unui punct material sau asupra unui corp, el îl accelerează, adică îi modifică viteza în mărime sau direcţie. Forfa care acţionează asupra unui sistem este egală cu variafia în unitatea de timp a cantilajii de mişcare a acestui sistem. ~ axială (Rez. maf;)* Componenta, pe direefia axei unei bare, a rezultantelor forţelor exterioare care lucrează asupra unei secţiuni a barei. «. ~ capilară (Fiz.): Forţă care acţionează la contactul dintre solide şî lichide. E datorită forjelor dinfre moleculele solidului şi lichidului. centrifugă (Mec.): Forja de inerfie egală şi de sens contrar forjei centripete, într'o mişcare circulară a unui punct material. centripetă (Mec.): Componenta dealungul razei cercului, îndreptată spre centru, a forţei care produce o mişcare circulară a unui punct material. ~ contraelectromotoare (E/.): V. Tensiune contraelectromotoare. ~ de gravitaţie (Mec.): Forfă care depinde de masele corpurilor în prezentă. Forja de gravitafie datorita atracţiei pe care masa Pământului o exercită asupra masei unui corp se numeşte greutatea acelui corp.1 ~ de inerfie (Mec.); Forja exercitată, în ^virtutea principiului aefiunii şi reaefiunii, de un punct material sau de un corp asupra punctului material sau corpului a cărui acţiune îi imprimă o acceleraţie. ~ de reac|iune (Tehn.).’ Forjă care acţionează asupra perejilor unui vas, când din el iese un fluid printr'un orificiu mic Această forjă esfe cu atât mai mare cu cât viteza de ieşire a fluidului esfe mai mare.. ~ electrică (EL): Forjă care se exercită asupra corpurilor încărcate cu sarcină electrică, şi care depinde de intensitatea câmpului electric focal. ~ electromotoare (EL): Mărime fizică, care poate stabili sau menţine un curent electric într'un circuit închis. în sistemul de unităţi MKSA, se măsoară în volfi. ( = Tensiune electromotoare). ~ exterioară (Mec.): Forjă care se exercită asupra unui sistem, datorită aefiunii alfor sisteme. ~ inferioară (Mec.): Forfă care se exercită asupra unei părfi dintr'un sistem, datorită aefiunii restului sisfemului. ~ magnetică (Magnf.): Forţa care se exercită asupra corpurilor parcurse de curenfi electrici (adică asupra corpurilor în care se găsesc sarcini elecfrice în mişcare) şi care depinde de induefia magnetica locală. Curenţii electrici pot fi macroscopici sau moleculari, adică pot consista şi în mişcarea sarcinilor în interiorul moleculelor; în acest ultim caz, se spune că acele corpuri au moment magnetic (sunt magne-tizate). ' nucleară (F/z,): Forjă, diferita de forfele elecfrice, magnetice şi'de • gravitafie, care se exercită între nuclaoni (protoni şi neutroni). Ea scade foarfe repede când creşte disfanfa dinfre nucleoni, dar Ia distante foarte mici e mai mare decât toate celelalte, şi asigură stabilitatea nucleului. ~ tăietoare (Rez. maf.): Componenta, în planul unei secţiuni a unei bare, a forţelor exterioare care lucrează asupra acelei secţiuni. ^ vie (Mec.): Termen vechi pentru ener-, gia cinetică. FORŢĂ de munca (Ec. po).): Totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale care folosesc omului, când acesta produce bunuri necesare satisfacerii trebuinfalor omeneşti. „Procesul de consumafie a forjei de muncă FORŢARE 209 FOTOCHIMIE este în acelaşi timp procesul de producţie ■a mărfii şi a plus valorii" (Kar| Marx, Capitalul, Voi. 1, pp. 176 şi 183, ed. II, Editura P. M. R.)* — Forja de muncă în •cadrul economiei capitaliste este o marfa. •Forţa de muncă în economia socialistă pierde calitatea de marfa şi nu mai este 5'upusă exploatării. •FORŢARE (Agr.): Operafie care are ca scop tnicşorarea t'mpului necesar desvoltărîi .complecte a plantelor, folosind răsadniţe $i sere, şi obţinând în modul acesta produse timpurii. fORŢE de producjie (Ec. pol.): Totalitatea Corfelor de muncă şi a mijloacelor de pro-tducfie care participă în procesul material •al producţiei sociale. „Uneltele de pro* •ducfie cu ajutorul cărora se produc bunurile-materiale, oamenii care pun în mişcare uneltele de producfie şi produc bunuri ■maferiafe datorită unei anumite experienfe 5n producjie şi. deprinderii de a munci, âoate aceste elemente la un loc constitue Corfele de producfie ale societăţii". (I. Stalin, «Problemele leninismului, ed. P. M.R. ,1948, ţ>p. 870-871). fOSFAT (Chim.): Sare a acidului fosforic. Cea mai largă întrebuinfare a fosfafilor •este ca îngrăşământ agricol, pentru a compensa lipsa compuşilor fosforafi din so!uri. iFOSFATARE (Mef/.): Operafie de tratare pieselor de ofel sau de fonta cu ' acid •fosforic sau cu fosfaţi (de fier, de mangan, «de zinc), care duce Ia acoperirea cu un cstrat protector, anticoroziv, de fosfat cris-dalin- Fosfatarea se face prin diferite procedee, cele mai importante fiind atramen-4area, bonderizarea şi parcherizarea. FOSFOR (Chim.): P. Element; gr. at. 30,98; •nr. at. 15. Există în mai multe forme alotropice, dintre cere fosforul alb şi fosforul toşu sunf cele mai obişnuite. Fosforul alb este o substanfă moale, albă, foarte inflamabilă şi otrăvitoare, cu p. t. 44°; fosforul roşu se prezintă sub formă de praf ■roşu-închis, neotrăvifor, maipufin inflamabil, -în natură se găseşte numai sub formă de -compuşi, în special ca fosfat de calciu, -din care se extrage prin încălzire (cu •cocs şi silice) într'un cupfor electric, urmată de distilare. Fosfatul de calciu esfe componentul principal aj oaselor animalelor. Compuşii fosforului .sunt folosiţi ca îngrăşăminte agricole, 34 FOSFORESCENŢĂ (Fiz.): Proprietatea unor substanfe (cum esfe fosforul) de a emite lumină după ce au fost iluminate cu o radiaţie de o anumită lungime de undă. Spre deosebire de fluorescenfă, emisiunea fosforescentă durează (cu intensitate din ce în ce mai mică) şi după încetarea iluminării. FOSFORISM (/g. ind.); V. Toxicitatea fosforului. FOSFORIT (Pefr.): Roca sedimentară formată din fosfat de calciu; e folosită, în agricultură, ca îngrăşământ şi, uneori, pentru extragerea fosforului. FOSGEN (Chim.): COCI,. Gaz otrăvitor obfinut prin acfiunea clorului asupra oxidului de carbon în prezenta unui catalizator. FOSILĂ (Geo/.): Orice rest sau urmă (schelet, cochilie, mulaj, etc.) lăsată de animale sau de plante, care au trăit In trecut, şi care s'a păstrat în depozite sedimentare. caracteristică (Geo/.): Fosilă care poate folosi la determinarea vârstei unei formafii geologice, prin faptul că provine dela o vietate care a trăit un timp relativ scurt şi care a fost destul de răspândită în perioada formării sfrafu/ui respectiv; FOSTERIT (/nd. chim.): Grup de răşini întrebuinţat ca agent de impregnare a izolaţiei înfăşurărilor electrice. FOT (Opf.): Unitatea de măsură a iluminării, reprezentând iluminarea unei suprafeţe de 1 cm2, care primeşte fluxul de un lumen, repartizat uniform. FOTOCARTARE (Fotogrm.): Operafia de construire a unei hărfi după fotograme. FOTOCARTOGRAF (Fotogrm.): Aparat fotogrammetrie pentru construcfia automată a hărfilorşi aplanurilortopograficepe baza de fotograme. E folosit la obfinerea de planuri la scări mari (1:500*”1:10 000). FOTOCATOD (Fiz.): Suprafaţă metalică emiţătoare de electroni sub acfiunea -luminii. E folosit, de ex., în celulele fofoelec-frice. FOTOCHIMIE (Chim.): Ramură a Chimiei care se ocupa cu studiul reacfiilor'chimice care sunf declanşate, ajutate sau accelerate prin lumină; de ex., hidrogenul şi clorul se combina la lumina Soarelui producând o explozie, iar la întunerec, printr'un proces încet. FGTOCOLOGRAFIE 210 FOTOGRAVUR& FGTOCOLOGRAFIE (Po/fgr.): Procedeu de reproducere tipografică în care se întrebuinţează substanfe coloidale expuse la acfiunea luminii. Când subsfanfa coloidală e o gelatină cu bicromat de potasiu, şi se expune la Soare, procedeul se numeşte heliotipie. FOTOCROMIE (Fofo.): 1. Fotografie în culori naturale, obfinută prin folosirea unui clişeu pe care sunt suprapuse mai mulfe straturi sensibile de culori diferite. — 2. Procedeu de reproducere fotolilografică prin care se obfin imagini In culori. FOTOCRONOGSAF (Foto.): Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie,, la intervale de timp egale. FOTOEFECT (Fiz.): Sin. Fotoelectricifate (v.). FOTOELASTICIMETRIE (Fiz., Rez. maf.): Punerea în evidenfă şi măsurarea pe cale optică, mulţumită propriefăfii de fotoelas-ticifafe, a tensiunilor dinfr'un corp transparent. Se foloseşte penlru a determina repartiţia tensiunilor în elemente importante ale unor construcţii (ferme, poduri, etc.) de dimensiuni şi forme neobişnuite, lucrân-du-se pe o machetă transparentă. FOTOELAST1 CITATE (Fiz.): Proprietatea materialelor isotrope transparente, de a deveni birefringente sub acfiunea unor forfe exterioare, care produc o stare de tensiune mecanică. FOTOELECTRIC, elecf ~ (Fiz.): Sin. Fotoelectricitate (v.). FOTOELECTRICĂ, celulă ~ (Fiz.): V. Celulă fotoeleclrică. FOTOELECTRICITATE (Fiz.): Fenomenul emisiunii electronilor de către o suprafafă metalică iluminată cu radiaţii de,lungime de undă convenabilă. ( = Efecf fotoelectric, Fofoefect).. FOTOGRAFIE (Tehn.): U Imaginea unui obiect transpusă pe o hârfie specială, nu‘-mifă hârtie fotografică. Imaginea e obţinută cu ajutorul unui sistem de lentile, care o proiectează, un interval de timp definit, •pe fundul unei camere obscure, unde se află o placă de sticlă sau un film de cbt luloid sau de aii material transparent, aco-. perit cu o emulsie care confine bromură . de arginf sau-clorură de argint. Datorită expunerii Ia lumină, compusul de argint este redus în argint metalic, care esfe pus îrc> evidenfă prin acţiunea chimică a unui developator. Placa sau filmul se fixează apoi cu un fixafor, obţinându-se un negativ care nu mai conţine săruri de argint sensibile-la lumină. Aşezând negativul astfel objînuf deasupra unei hârtii sensibile, şi expunând |a lumină, sărurile de arginf aflate pe hârtie sunt influenţate în acelaşi fel ca şi-cele de pe film, şi tratând această hârtie-în acelaşi mod ca filmul, se obfine copia pozitivă, adică fotografia. — 2. Tehnica şi arta de a fixa pe o placă sau pe urr film, impresionabile la lumină, imaginile-obfinute prin intermediul unui aparat fotografic. ~ aeriană (Foto.): Imagine fotografică-luafă dinfr'un vehicul aerian (avion, dirijabil, balon, efc.) sau dela un punct da înălfime, de unde se pot obfine fotografia cu axa de fotografiere verticală sau înclinată, dirijată de sus în jos. ~ panoramică (Foto.): Imagine fotografică ce cuprinde o mare întindere dirs turul de orizont care se deschide în jurul unui punct dominant. FOTOGRAFII stereoscopice (Fiz.}: Pereche de fotografii obfinută cu ajuforuP unui aparaf stereoscopic şi care serveşte la redarea cu sensafie de relief a imaginilor obiectelor fotografiate, atunci când imaginile respective sunt examinata la stereoscop. FOTOGRAMĂ (Fofogrm.):. Fotografie specială pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului sau corpului înregistrat pe ea. Fotogramele pot fi aeriene sau terestre. Sunt folosite mat ales la ridicarea hărfilor. FOTOGRAMMETRIE (Fofogrm.J: Ramură a Topografiei care'se ocupă cu măsuraree corpurilor pe bază de fotograme şi cu-reprezentarea acestor corpuri. FOTOGRAMMEîRU (Fofogrm.): Aparat cu care se efectuează fotograme ferestre. Este o formă specială a fotofeodolitului; planul clişeului acestui aparaf nu poate fi înclinat fafă de axa lui verticală. (V. şi Fotofeodolil). FOTOGRAVURĂ (Poligr.): Procedeu foio-mecanic de reproducere a imaginilor, folosit la confecţionarea clişeelor, cu ajutorul căruia se obţin planşele gravate (pa plăci de cupru), care permit tirajul tipografic al imaginilor reproduse. FOTOUTOGRÂFIE 211 FOTOSINTEZĂ FOTOUTOGRÂFIE (Po/igr.J: Procedeu de reproducere a harţilor şi a figurilor desenate, care constă în transpunerea acestora pe o piatră litografică, prin infermediut unei hârtii speciale preparată cu gelatină cu bicromat, după care urmează imprimarea hărfilor sau a figurilor direct de pe piatră. FOTOUZĂ (Ch/m.): Efect chimic de descompunere a substan{e|or sub ac{iunea luminii. FOTOLUMINESCENŢĂ (Fiz.J; Nume comun penfru fluorescentă, fosforescentă şi alte fenomene asemănătoare. FOTOMETALOGRAFIE (Po/igr.J: Procedeu ds imprimare a hărţilor.şi a figurilor desenate, care constă în transpunerea acestora pe o placă de zinc granulată, curăfita şi sensibilizată cualbumina amestecată cu bicromat de potasiu;prin aceasta sepermite copierea directă a clişeului negativ pe placa de zinc, care, după tratare chimică, serveşte la imprimarea hărţilor sau a figurilor. FOTOMETRIE (Fiz.J: Partea din Fizică în care se studiază metodele de măsurare a intensităţilor izvoarelor de lumină, a iluminărilor, etc. FOTOMETRU (Fiz.J: Instrument pentru compararea intensităţii luminoase a izvoarelor de lumină. FOTOMICROGRAFIE (Fofo.J: 1. Fotografie de dimensiuni foarte mici, care . nu poate fi cercetata decât cu un aparat măritor. — 2. Procede'ul de obţinere a unor astfel de fotografii. FOTOMONTAJ (Fofo.J: Ansamblul de fotografii şi de fragmente fotografice de diferite feluri, dispuse într'o figură nouă, unică. FOTON (Fiz.): în unele fenomene optice, lumina se comportă ca şi cum ar fi alcătuită' din granule de lumină, care au fost numite fotoni. Energia unui foton este proporţională cu frecventa luminii respective. FOTOOFTALM1E (Ig. ind.): Leziune caracteristică produsă Ia nivelul ochilor de razele ultraviolete, mai-ales de acelea cu o lungime de undă mai mică decât 320 mp, care se traduc prin dureri mari, sensejie de nisip în ochi, dureri de cap, înroşirea pleoapelor, lăcrîmare. Pot suferi de fotc-oftoJmîe muncitorii care lucrează la tăierea metalelor cu flacără sau cu arc electric şi la sudură, artiştii de cinematograf dacă sunt luminaji cu lămpi de mercur, personalul medical şi tehnic din cabinetele de fizio- - terapie, etc. FOTOPLAN (Fofogrm.J: Planul unei re- giuni, obţinut, prin metode fotogramme-trice de înregistrare, fotoredresare şi racordare. FOTOREDRESARE (Fofogrm.J: Operaţie fo-togrammetrică de îndreptare a imaginilor clişeelor, care constă din reorizontahzarea clişeelor înclinate şi aducerea imaginilor lor la aceeaşi scara. (= Redresare). FOTOREDRESATOK (Fofogrm.J: Aparat cu ajutorul căruia se obfine fotoplanul unei regiuni care a fost fotografiată din avion, folosind în acest scop fotograme aeriene luate în serie, prelucrate prin metode de fotoredresare. FOTORESTITUŢIE (Fofogrm.J: Operafie fo-togrammetrică de transformare a fotogramelor corespondente în reprezentări grâ- ' f;ce,‘ sub formă de harţi, proiecţii orizontale, proiecţii verticale, etc. cu aparate speciale numite fotorestiţuţoare. FOTORESTITUTOR (Fofogrm.J .'Aparat pentru construcţia automată a hărţilor şi a planurilor topografice pe bază de fotograme, folosind proiecţia optică. FOTOSENSIBIUZARE (Ig. ind.): Apariţia urm sensibilităţi speciale fafă de acfiunea radiaţiilor luminoase şi ultraviolele, determinată de unele substanţe active din punct de vedere fotochimic. Fotosensibili-zarea poate fi determinată de anumite produse de distilare a cărbunilor de pământ (acridină, antracen, antrachinonă, efc.) şi a ţiţeiului (smoală, par.afină, uleiuri, unsori), producând la muncitorii din industriile respective apariţia de boli profesionale specifice (erifeme, dermatoze, offalmii, eczeme, melanodermii, cancere cutanate). FOTOSFERĂ (Asfr.J: învelişul exterior luminos al Soarelui. Suprafaţa fofosferei esfe plină de granulaţii strălucitoare numite lucule, separate unele de altele de spaţii mai pufin luminoase, numite pori.rLucu|ele au forma ovală, cu diametrul mare până la 800.... 1 000 km, şi sunt formate din nori strălucitori. FOTOSINTEZĂ (Ch/m.J: Sintetizarea unei substanţe prin acţiunea luminii, de ex. a hidrafilor de carbon, din bioxid de carbon FOTOTELEGRAFIE 212 FRĂMANTĂÎOR şi apă cu ajutorul luminii Soarelui, de către plantele verzi (care confin clorofilă). Se presupune existenta unei acţiuni catalitice a clorofilei: planta reduce bioxidul de carbon în formaldehidă care se polimeri-zeâză în hidraji de carbon. FOTOTELEGRAFIE (Te/c.): Tehnica transmiterii pe cale telegrafică a imaginilor. FOTOTEODOLIT (Fofogrm.): Aparat fotogrammetrie constituit dintr'un teodolit şi un aparaf fotografic special, astfel montat pe teodolit, încât planul clişeului lui să poată ti rotit, în jurul unei axe orizontale şi în jurul axei verticale.. Acest aparat serveşte la ob(inerea fotogramelor terestre pentru măsurători topografice, arhitecturale, balistice, astronomice, etc. FOTOTIPIE (Pol/gr.): Procedeu prin care se execută reproduceri în diverse cerneluri. Foloseşte substanfe coloidale întinse pe diferite suporturi şi astfel compuse încât, prin expunerea lor la lumină, să permită înregistrarea, respectiv reproducerea, cu ajutorul cernelurilor, a imaginii date. FOTOTROPIE (F/z.): Schimbarea culorii unui compus cristalizat când este luminat cu lumină pe care o absoarbe. FOTOZINCOGRAFIE (Po//gr.):Tehnica diferitelor procedee fotomecanice pentru realizarea clişeelor de imprimat, la care copierea fotografiei negative se face pe o placă de zinc. FOULARD (/nd. texf.j: Maşină pentru apre-farea ţesăturilor prin încleirea lor cu sub- Foulard. stânfe âglutinante care le dau un aspect compact. (Se citeşte fular). FOWLER (Av.): Aripioară situata ia bordul de fugă al aripii unui avion, pentru a-i mări portan|a, realizându-se. astfel o hiper- * Aripă cu fowler. f — profil de oripS; 2 — fowler; 3 — Intrados; 4 — extrados. sustentafie Se deosebeşte de flaps prin faptul că se deplasează înapoi când intră în aejiune, mărind astfel suprafafa portantă. (Se citeşte fauler). FRACŢIE (Maf:): Număr care nu este întreg. ~ ordinară [Mat.): Raportul a două numere întregi. ~ zecimală. (Mat.): Fracţiune al cărei numitor e egal cu o putere întreagă şi pozitivă a numărului zece. FRACŢIONARE (Chim.): Sin. Distilare frac-jionată (v.). FRACŢIUNE (Chim., Ind. chim., Ind.pelr.): Porţiune din lichidul obfinut într'o distilare, cules la o anumită temperatură sau înfr'un anumit interval de temperatură, sau porfiune solidă ob)inută prin cristalizare fraefionată, dintr'o solufie. FRAGIL (Tehn.): Calitatea unui material de a se rupe sau de a se sparge cu uşurinţă. FRAGILITATE jTehn.): Proprietatea unui material de a fi fragil. Fragilitatea variaza cu temperatura şi cu structura materialului (de ex., ofelul devine fragil dacă e încălzit la roşu sau la albastru, sau dacă suportă anumite tratamente termice, de ex. o revenire). FRAGMENT (Gen.): Parte de material dintr'o piesă, dintr'un obiect. FRAISIL (Mferm.): Depunere de mici bucăji de cărbune nears în camera de fum a unei căldări de abur. FRĂMÂNTARE (Ind. alim.): Operafia de omogenizare şi de aerisire a aluatului', imediat după prepararea lui, pentru a uşura desvoltarea drojdiei care va face dospirea. FRĂMĂNTĂTOR (Ind. alim.): Maşină pentru frământarea aluatului, formată dintr'un vas în care se introduce aluatul şi în care se mişcă un sistem de agitatoare; - frână 213 FRESCĂ FRÂNĂ (Tehn.): Dispozitiv pentru micşorarea vitezei sau pentru oprirea unui sistem în mişcare. Părjile principale sunt: organul care frânează (sabot, bandă, pană, lamele, palete, etc.), transmisia (mecanică, hidraulică, hidropneumatică,' pneumatică, elec-trohidraulică, electromagnetică sau elec-tropneumatică) şi elementele de acţionare ale frânei (manivelă, pedală, etc.)* cu acumulare (Tehn.j: Frâna care funcfionează prin transformarea energiei cinetice a sistemului în mişcare în energie potenţială. Astfel de frâne pot fucra cu aer comprimat, cu arcuri acumulatoare, cu acumulatoare electrice, efc. ~ cu frecare (Tehn.): Frână care funcţionează prin apăsarea organului de frânare pe corpul în mişcare, realizând o frecare uscată. Astfel de frâne pot lucra cu saboţi, cu bandă, cu discuri, efc. ~ de încercare (Tehn.): Frână folosită pentru a măsura prin frânare energia cinetică a sistemului în mişcare. în acest mod se poate deduce puterea unei maşini de forfă. Frânele de încercare pot funcfiona mecanic, electric, pneumatic, hidraulic. ~ electrică (Tehn.): Frână care foloseşte energia electrică penfru frânare. Astfel de frâne pof lucra cu confracurenf, cu recuperare, .etc, FRÂNARE (Tehn.): Operafia de încetinire sau de oprire a unuî sistem în-mîşcare. FRANJĂ (F/z.): Fiecare dintre dungile alternativ luminoase şi înfunecqase, obţinute pe un ecran printr'un fenomen de interferenţă luminoasă. FRASIN (Ind. lemn.): Arbore cu lemnul greu, tare, elastic, foarte valoros ca lemn de lucru penfru mobile, schiuri, rachete, efc. FRATE (Agr.): Ramificafie la subsuoara frunzelor de|a baza fulpinei cerealelor. FREATIC (Geo!.): Calitatea unei ape de infiltrafie de a rezulta dinfr'o impregnare complectă şi permanentă a solului. FRECARE (Mec., Tehn.): Efectul forfelor care opun rezistenfă mişcării relative a unor suprafefe, prin faptul că sunt în contact una cu cealaltă. Frecarea poate fi de alunecare, de rostogolire sau de pivotare. fluidă (Tehn.): Frecarea a două corpuri solide înfre care există un film de fluid neîntrerupt; în cazul frecării fluide, ungerea e bună. semifluidă (Tehn.): Frecarea a două corpuri solide înlrecare existaunfilmdefluid care se rupe şi se reface mereu; în cazul frecării semifluide, ungerea e defectuoasă» uscată (Tehn.): Frecare între două corpuri solide între care nu există un film " de fluid. coeficient de ~ de alunecare (Mec.): R Raportul f — jj dintre forja R, necesară pentru a pune în mişcare de alunecare un corp pe suprafafa altuia, şi forfa N, pe care primul corp o exercită perpendicular pe suprafafa celui de al doilea, coeficient de ~ de rostogolire (Mec.): C Raportul ^ = — dintre suma C a momentelor forfelor de sprijin dintre suprafefele a două corpuri în contact, fafa de axa de rostogolire, şi forfa N pe care unul dintre corpuri o exercită perpendicular pe al doilea. FRECVENŢĂ (Fiz.): Numărul de vibraţii pe secundă al unei mişcări vibratorii (ondulatorii). Ea esfe egală cu viteza de propagare a mişcării împarfită cu lungimea de undă. ~ muzicală (Fiz.): Frecvenfă unei mişcări vibratorii a materiei, care poate fi percepută cu urechea (se găseşte în domeniul de frecvenfă 16***20000 Hz). FRECVENŢELOR, nomenclatura ~ (Fiz.): Frecvenfelese numesc, după numărul perioadelor lor pe secundă (perioada pe secundă se numeşte Hertz şl se simbolizează prin Hz): frecvenfă foarte joasă (până la 30 Hz), frecvenfă joasă (30***300 Hz), frecventă intermediară (300-**3000 Hz), frecvenfă înaltă (3G00***30000 Hz), frecvenfă foarte înaltă (30000***300000 Hz), frecvenfă ultraînalta (peste 300000 Hz). Se numeşte frecvenfă joasă, în înfeles larg, frecvenfă sub 20000 Hz şi frecvenfă înaltă, în înfeles larg, frecvenfă peste 20000 Hz. FRECVENŢMETRU (El.): Instrument pentru măsurarea frecvenfei. FREON (Tehn.): Fiecare dintre compuşii organici ai fluorului care , pot fi folosii» ca substanfe de răcire în maşinile frigorigene. FRESCĂ (Arh.): Pictura realizată pe o tencuială umedă cu ajutorul vopselelor amestecate cu apă de var. FRETA 214 FREZARE FRETĂ (Mef/.): Tub sau inel metalic, cu diametrul inferior mai mic decât diametrul exterior al piesei {ratate, care se fixează, la rece sau la cald, la exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mări rez'stanfa la presiuni interioare. Se fretează fevi de fun, butelii pentru gaze comprimate, etc. FRETARE 1. (Consfr.): Armarea transversală a pieselor de beton armai (în special a stâlpilor) prin etri-ere în formă de cercuri sau printr'o vergea de ofel în formă de el'ce, care înconjoară la exterior armatura longitudinală piesei. — 2. (Mef/.):' Împreunarea, prin confacf strâns, a două piese care urmează a face corp comun, folosind dilatarea sau confracfia termică a metalelor, sau întinderea lor. FREZĂ 1. (re/in.):Unealfă sisip freiat (cercuit)- * ' . i.0A — armafura Ion- cu una sau cu mai multe ?. ,wr . ... giludlnala; Qf —* ar- iaişuri, dispuse simefric . „ j r .w i . matura do cercuire tafa de axa sa şi care, 0reie),Ob—sâmbu-printr o mişcar© ds rota- rele d© belon dîn fie, în care fiecare .făiş inferiorul frefelor; lucrează succesiv-şi dis- O— diametrul sâm- , w . burelui de beton; continuu, prelucreaza prin s — pasul elicei, sau aşchîere materiale dura distanfa dintre fre. (mefale, lemn, efc.). Fre- iele circu,are* zele au forme foarte diferite, după nafura eşchierii pe care frebue să o realizeze. Seexecutădinofe-Juri speciale, iar când au dinfi aplicaţi, aceştia pol- fi formaţi din plăcuţe de metal dur. — 2. (Expl. pefr.): Unealfă rotitoare folosită la perforarea unui material metalic aflat în gaura uneisonde (de ex. o unealtă scă-patăsau rămasă în puf, o coloană, în scopul deschiderii unei ferestre penfru devierea forajului, efc.). Se execută din ofel de mare rezistentă. — 3. (Agr.); Maşină penfru pregătirea pământului, a cărei piesă activă se roteşte şi Freză cu dlnfl aplicafl. scormoneşte, rupe, mărunteşte şi amestecă foarte puternic pământul cu ajutorul unor ghiare. r% y Freza cu dînfl frezajl. o —' unghi liber; P — unghi de ascuţire; y— unghi He aşchlere; \ — unghi de- înclinare al tăişului. Freze-burghlu. ^ FREZARE (Tehn.); Operafie de prelucrare prin aşchiere a unui material, cu ajuiorut Frezare clllndro-fronlală (frezarea unul canal da pană), I — masă de lucru a maşinii; 2 — dispozitiv de fixare a piesei; 3 — piesă cilindrică) 4 — frezS-deget monfală la o maştnS de frezat verticală; 5 — canalul de pană frezat; 6 — piesa frezată. unei freze. Frezarea se poate executa cu unghiuri pozitive sau negative; în acest din urmă caz se poate lucra cu o mare •FREZAT MAŞINĂ DE ~ 215 FRIZA viteză de tăiere, unaalta rezistă un timp ansi îndelungat şi prelucrarea e mai fină. 5 4 — masă de lucru a maşinii; 2 — menghînă*pen1ru ~ fixarea piesei; 3 — piesa de retezat; 4 — freiă-•fercslrău; 5 — port-frezâ; 6 — arbore principal. BREZAT, maşină de ~ (M?.-une//e): Ma-şîna-unealta care foloseşte fraza pentru a MaşinS de frezat orlzcntalS, dublă. 1 — batiu; 2— masî-suporf fixa; 3 ~ cărucior longl-ludlnal; 4 — cărucior porf-freză cu aîbore orizonlal; i —- coloană verticală deplasabllă; 6 — dispozitiv -de răcire; 7 — volan penfru deplasarea coloanei 5; $ — volan pentru deplasarea mesei longitudinale. prelucra materialele prin aşchiere. Se con-struesc maşini de frezat verticale şî orizontale. «FRIABIL (Fiz.): Calitatea unui material de •a putea fi uşor redus în pulbere. (= Fărâ-tnîctos). FRJAB1UTATE (Tehn.): Proprietatea unor materiale de a putea fi uşor fărâmate. FR1GORIE (Fiz.); Unitatea de cantitate do căldură pierduta; e egală în valoare absolută cu caloria, având însă semnul negativ. FRIGORIFER 1. (Fiz.); Calitatea unui sistem fizico-chimic de a purta frigul. — 2. (Tehn.); Ansamblul format dintr'o instalafie penfru a produce frigul artificial (adică a unei temperaturi mai joase decât a mediului înconjurător) şi încăperea izolată termic (dulap, clădire, vagon) în care trebue realizat şi men|inut frigul; uneori frigul e transmis, dela instalata în care e produs la încăperea care trebue răcită, prin intermediul unui agent frigorifer. E folosit la păstrarea alimentelor fără ca ele să se altereze, Ja răcirea alimentelor, şi în diferite scopuri tehnice (încercări de laborator, etc.). FRIGORIFER, agent ~ (F/z.); Fluid folosit în anumite frigorifere pentru a transmite frigul dela o instalafie frigorigenă la corpurile de răcire. FRIGORIGEN, amestec ~ (Fiz.): Amestec care absoarbe căldură când ajunge la punctul criohidratic. (= Amestec refrigerent). FRIGORIGENĂ, Insla’ajie ~ (Tehn.); Insta-lafie în care se produce frig (adică o temperatură mai joasă decât aceea a mediului ambiant). FR1TARE (/nd. sf. c., Mef/.); Sin. Concre-fionare (v.). FRIZ (/nd. /emn.); 1. Piesă de stejar, de fag sau de altă esenţă tare, cu dimensiuni aproximative de 28 • ■ • 38 mm grosima, 50 ■ • • 150 mm lăfime şi 250 ■ • • t 000 mm lungime, folosită la fabricarea lamelor de parchet, sau în tâmplarie. Uneori se numesc frize şi dulapii de răşinoase cu lăţimea sub 160 mm. — 2. Chenarul care încadrează o pardoseală de parchet în lungul perefilor unei încăperi; e format.din piese asemănătoare cu cele penfru confecţionarea lamelor de parchet, dar deobicei mai lungi. — 3. Ramă de lemn masiv în care se prind tăbliile unei uşi. FRIZĂ (Arh.); 1. Elementul csre formeeză parfea mijlocie a antablamentului, care are cele mai multe decorafii şi care caracterizează ordinul arhitectural. — 2. Făşie orizontală continuă, sculptată sau pictată, aşezată la parfea superioară a unei clădiri sau la partea superioară a unui perete într'o cameră. FRONT DE ABATAJ 216 FUNCŢIE, IN ~ DE FRONT de abafaj (Mine): Fron) (perete) în care se execută tăierea rocelor sau a minereurilor utile. Poate (i paralel cu directa zăcământului (front de abataj direc-Jional) sau perpendicular pe această direcţie (front de abataj transversal). ~ de îrfainfare (Mine): Front de lucru la lucrări de deschidere şi de pregătire, la galerii, suitori, camere subterane şi pu|uri. ~ de lucru (Mine): Locul în care se execută lucrările miniere. FRONTON;(Ar/i.): Element de arhitectură, deobicei de formă curbă sau triunghiulară, deasupra intrării unui edificiu. Frontoane. A — circular: B — triunghiular. FRUCTIFER (Agr.): Calitatea unui arbore de a produce fructe comestibile. FRUCTOZĂ (Chim.): Zahăr dulce, solubil în apă, cristalizat. Se găseşte, împreună cu glucoza, în nectarul florilor şi în multe fructe dulci. (= Zahăr de fructe, Levuloză). FUCHSINĂ (Chim.): Colorant roşu preparat din anilină şi toluidină. FUIOR (Ind. text.): Mănunchi de fibre de in, de cânepă sau de borangic, sortate cu daracul sau piepfenate în filaturi. FULARE (Tehn.): Rotirea neregulată a unei rofi care, odată cu mişcarea de rotafie, are şi o mişcare pendulară fafă de un plan perpendicular pe axa de rofajie. FULGER (Meteor.): Fenomen luminos care însofeşte o descărcare electrică între doi nori încărcaţi cu electricitate, sau între un nor şi Pământ. FULGI (Mef/.): Fisuri interne fine, grupate, cu aspect de fulgi de zăpadă, care apar în vecinătajea segregafiilor la răcirea lingourilor. FULMICOTON (Expl.): Exploziv puternic, obfinut prin acfiunea acidului azotic asupra celulozei. ( = Trinitroceluloză). .. FULMINAT de mercur (Chim.): Substanţa care explodează prin lovire. Se întrebuinţează ca exploziv de inifiere. (= Isocianafr mercuric). FULTUIALĂ (Mine): Materialul care serveşte |a burarea găurilor de mine. (Termen din Valea Jiului). FUM 1. (Chim.): Suspensie de particule-solide într'un gaz (fumul de cărbune este-constituit din particule fine de cărbune-care sunt în suspensie în aer). — 2. (Consfr.):: Canal cu secfiunea pătrată sau circulară,, de zidărie, de olane sau din tuburi îngropate în zidărie, prin care se evacueaza gazele de ardere şi fumul, şi sa produce-tirajul unei sobe. — 3 (Constr.): Canal cotit,, amenajat în interiorul unei sobe, prin care-circulă gazele calde înainte de a ieşi pe-coş, pentru a transmite cât mai multă căldură materialului din care e făcută soba-FUMAROLE (Geo/.): Degajări de produse-gazoase din craterele sau crăpăturile vulcanilor, sau din lavă. Aceste degajări pot fi calde sau reci şi sunt compuse din clor,, acid clorhidric, hidrogen sulfurat, etc. FUMIGAŢIE (Chim.): Distrugere de bacterii, insecte, etc., prin acfiunea unui gaz sau ai unui fum otrăvitor. FUMIVOS (Tehn.): Instalafie penfru micşorarea cantităfîlor de funingine şi de fum-dintr'un focar. Aceasfă micşorare se realizează deobicei prin irtroducerea de aer suplimenfar (uneori, şi de abur) pe grătar? aerul antrenează-funinginea şi fumul deasupra combustibilului incandescent, unde-ele se aprind şi ard. FUNCŢIE (Maf.): Mărime variabilă care depinde de o altă mărime variabilă. Astfel, în expresia y = 3x2 + 5x, y este o funcjier de x, întrucât o variafie a valorii lui x. atrage după sine o variaţie a valorii lui y. De- ex. penfru x = 1, y = 8; x= — y = 0. ~ chimică (Chim.): Totalitatea proprietăţilor chimice comune a|e unor substanfe-organice, care sunt datorite prezentei în moleculă a unui acelaşi radical organic.. De ex., toate substanţele care au în moleculă radica'ul — COOH sunt acizi, toate-acelea care au radicalul = C = O sunf cetone, etc. ~, ln~de (Gen.): Calitatea unui eveniment de a se produce şi exista în de-pendenfă de alti factori (sau de alte cauze). FUNDARISIRE 217 FUS FUNDARISIRE (Nav.): Sin. Ancorare (v.). FUNDAţlE (Tehn., Consfr.): Ansamblul elementelor de construcţie, care serveşte ca suport unui sistem tehnic sau unei construcţii şi care face legătura cu terenul. Fundajia transmite terenului greutatea proprie şi sarcinile utile ale sistemului suportat, repartizându-le cât mai uniform pentru a nu se produce tasări neegale. Fundaţiile trebue aşezate, pe cât posibil, pe teren rezistent, chiar dacă aceasta necesita co-borîrea lor (prin piloţi, pufurii chesoane, etc.) până la o adâncime relativ mare; în orice caz, fundaţiile trebue coborîte sub limita adâncimii de îngheţ a terenului, FUNGICID (Ch/m.): Substanfă care distruge ciupercile vătămătoare plantelor. FUNICULAR (Tehn.): Cale aeriană de transport pentru materiale sau persoane, formată dinfr'un cablu sau din mai multe cabluri purtătoare (de rulare), de care sunt atârnate vehicule (vagonete, etc.). Mişcarea vago-netejor se face fîe datorită greutăfii lor, fie prin acfionare mecanică printr'un cablu trăgător, fie prîn motoare instalate pe vagonete, fie combinat. Funicularul e folosit penfru transporturi peste regiuni improprii transportului terestru. FUNIE (Tehn.): Sfoară groasă, răsucită, de cânepa, da tei, etc. FUNINGINE (Tehn.): Substanfă de culoare neagra-brună, care se depune în focarul, în fevile de fum şi în coşul unei instalaţii de ars combustibil, în urma unei arderi necomplecte. E compus din cărbune, cre-zoli, săruri amon/acafe, eic. FURAN (Ch/m.): Substanfă organică folosită ca solvent şi ca materie primă pentru unele fibre sintetice. FURCĂ (Tehn.): Unealtă sau organ de maşină (sau numai extremitatea unui organ de maşină), formată dintr'o bară care se ramifică odată sau de mai mulfe ori. FURDA (Tehn,, Ind, ţar.); Rămăşifă de proastă calitate, care rămâne dela prelucrarea lânii sau a pieilor. FURFUROL (Chim.); Substanfă lichidă incoloră întrebuinfată ca solvent al nitrocelulozei, îa prepararea unor răşini sintetice, în industria filmelor cinematografice, la rafinarea uleiurilor minerale, etc. FURNAL (Mef/.): Sin. Cuptor înalt (v.). FURNIR (/nd. /emn.): Foaie subfire de lemn, cu grosimea de 0,04*-*10 mm, obfinută prin tăierea din buşteni de diferite esenfe. Tăierea se face cu ferestrăul (prin decupare) sau cu cuţitul (prin derulare). Furnirele sunt întrebuinfate penfru furniruirea pieselor de lemn masiv în scop estetic, sau \a fabricarea placajelor şi a panelelor. ~ estetic (Ind. lemn.): Furnir de esenfă valoroasă (nuc, stejar, paltin, mahon, etc.), folosit la furniruirea pieselor de lemn mai pufin valoros, în industria mobilei. ~ lehnic (Ind. lemn.): Furnir de diferite esenfe (în genere! tei şi fag), folosit la fabricarea placajelor şi a panelelor. FURNIRUIRE (fnd. (emn.): Acoperirea prin încleire a unei piese de lemn cu un furnir, în general, de esenfă mai valoroasă. FURTUN (Tehn.): Conductă tubulară flexibilă confecţionată din material textil, din cauciuc şi, uneori, din fevi metalice articulate între ele; e folosită la transportul fluidelor. ~ armaf (Tehn.); Furtun de cauciuc sau de material textil, înzestrat cu o armatură metalică, pentru a-î mări rezistenfă. ~ cu inserfle (Tehn.): Furtun de cauciuc, în care au fost înglobete unul sau mai multe straturi de fesătură textilă, pentru a-i mări rezistenfă. FUS 1.(Tehn.): Porfiunea cilindrică, conică, sferică, etc. aunuî’arbore, aunuîax sau a unei osii, care se roteşte în lagăr, căruia îi frans- ' 2' Fusurf, I — fus terminal, cu guler; 2 — fus inlermedlar; J — fus cu pleplene; 4 — fus sferic. mite, sau dela care preia, sarcina. — 2. (/nd. p/e/.j: Măsura a suprafefei unei piefi, egală cu 929 cm2. Măsurarea suprafefei pielei se face cu maşina de fusat. — 3. (/nd. fexf.): Ax subfire de ofel pe care se formează bobina FUS ORAR 218 FUZIUNE sau ţeava de fir tors. — 4. (Arh.): Por|iu- o ureche dublă, sau cu un pivot), prin nea dintr'o coloană cuprinsă între bază şi care se solidarizează cu osia. capitel. orar (As1r.): Unul oarecare dinfre cele 24 fusuri sferice în care e împărfită supre-fafa Pământului prin meridiane disfanfate la 15° unul de altul. Difarenfa dinfre ora legală arătată de un ceasornic dintr'un fus şi cea arătată de un ceasornic din fusul alăturat este de o oră. Fusul orar care e divizat în două păr(i egale de meridianul dela Gresnwich se numeşte fus orar de origine. ~ sferic (Maf.); Porfiunea din suprafafa unei sfere, cuprinsă între două semicercuri mari, având un diametru comun. FUSCEL (Ind. text.): Vergeaua de care se leagă ifele la un război de Jesuf fărănesc. FUZEE (Tehn.): Corp de formă aerodinamică, ce poate înainta în atmosferă datorită forfei de reacfiune a gazelor arse care ies printr'un efuzor; gazele sunf produse de o serie de explozii produse în interiorul fuzeei sau de arderea unor combustibili. FUZEL (Ind. alim.): Produs secundar al distilării alcoolului obfinut prin fermentajie. Este un amestac de alcooli superiori. Fuzele. FUZELAI (Av.): Corpul avionului; el'face ÎC^1l^|^"cui Cre7.M-K legafura intre ărîpi, motoare şi organole 5 —* bucea; 6—locaşuIpârghleldecomandS; 7—furca de comandă. Are formă aerodinamică. osiei; 8 — osia din fa|3 a vehiculului FUZETĂ (Auto.): Piesă care face legătura FUZIBIL 1. (F/z.): Calitatea unui corp de a între una dintre rojile directoare ale unui se putea topi relativ uşor. — 2. (Elt.): Sin. autovehicul şi osia din fafă. Cele două- Siguranfă fuzibilă (v.). fuzeteale unui autovehicul sunt solidarizate FUZIT (Pefr.): Component principal (alături cu pârghiile de comandă, care sunt legate de vitrit şi de durit) al cărbunilor. Nu se de bara de direcfie. Fuzeta e formată din- topeşte şi reduce sau chiar îmoiedică pro- tr'un fus conic (pe care se montează roata) prietatea de cocsificare a vilritului. care se termină cu un cap fubular (sau cu FUZIUNE (Fiz.): Topire. G iS gazele (propan, butan) cărei, se comercializează ca gaze lichefiate '(v.). r ~ nobile (Chim.): Elementele: heliu,neon, argon, kripton, xenon şi radon. Cu excepţia radonului, se găsesc în atmosferă, în; mici cantităţi. Sunt- gaze inerte, incolore şi inodore. Au diferite întrebuinţări în tehnică. ( = Gaze rare). ~ rare (Chim.): Sin. rGaze nobile >(v.). GAZEIFICARE (Tehn.): Transformarea totală sau parţială a combustibililor solizi sau lichizi în gaze combustibile, prin arderea lor incomplectă în prezenfa aerului, a vaporilor de apa, sau a ,amândorora. • GAZEIFICAREA subterană a cărbunilor (M.ne); Operafia de ardere incomplectă a cărbunilor în zăcământ, prin aprinderea Gszeificarea subterană a cărbunilor, A—aer; Gt — gaze; gî ~ galere pe- Înclinare; pp — panou pregătitor penlru gazelllcare; j —slâlp de siguranfă; pg — panou în ctrs'de gazeificare; î — închideri penlru b ocarea focului; g — galerie penfru punerea focului la baza panoului. lor intenţională şi captarea ulterioară a gazelor combustibile rezultate. Acest procedeu a fost preconizat de savantul rus Mendeleev, iar aplicarea lui practica este realizată "în U.R.S.S. ;>GÂZOGEN (Tehn.): Aparat sau instalafie astabflă sau mobila pentru transformarea unui combustibil solid (cocs, antracit, lemn, crengi, verzi, etc.) în combustibil . gazos, prin gazeificare. După modul de funcfionare, se deosebesc: gazogene cu mers lent sau gazogene cu mers rapid; gâzocjene cu aspirare de aer şi gazogene cu jnsuflare de aer. După tipul gazului • produs.' se GAZOLINĂ 226 GEAMANDURA deosebesc: gazogene pentru gaz de aer, pentru gaz de apă şi pentru gaz mixt.' GAZOLINA (Ind. pelr.J: Amestec de hidrocarburi lichide, volatile şi hidrocarburi gazoase, extras din gazele de sondă. GAZ O M,ETR U (Tehn.): 1. Instrument care măsoară cantitatea de gazcaretreceprin-tr’o conductă. — 2. Rezervor]! de mărime variabilă, folosit în industrie pentru înmagazi-narea gazelor; e numit gazometru umed sau uscat, după cum etanşa-rea se tace cu sau fără apă. GAZON (Agr.): 1. Suprafaţă de teren acoperită cu iarbă care se tunde sau secoseştedesspre ase menţine scurtă, deasă şivarde. — 2. Iarbă scurtă semănată în grădini şi parcuri în scop decorativ. GEALĂ (Expl. petr.): Unealtă care, în săpatul percutant al sondelor, serveşte, la evitarea transmiterii efortului de lovire în coloana de prăjini. E formată din două piese de ofel care culisează una într'alta şi se montează imediat deasupra prăjinii grele. ~ de instrumentaţie (Expl. pefr.): Geală construită la fel cu cea pentru săpat, care ’ e folosită la instrumentaţie, atât în săpatul percutant, cât şi în cel rotativ, pentru a putea aplica lovituri de jos în sus dispozitivului care a prins obiectul rămas în sondă. ~ vibratorie (Expl.petr.): Geală de instrumentaţie folosită în săpatul rotativ, la care piesa care dă loviturile e antrenată de un resoH puternic, comprimat prin rotire dela suprafaţă.' . , Garogen, 1 — capac de alimentare; 2—încărcătură de combustibil; 3 — perete dublu; 4 — dispozitiv de aprindere; 5 — focar; , 6 —Intrarea aerului; 7 —grătar; 8 — lejirea gazului produs. GEAL&U (Ind. lemn.): Rindea lungă de circa 600 mm, lată de 70 •••80 mm, cu mâner special, folosită la geluirea pieselor mari de lemn. GEAM (Tehn.): Sticlă în plăci cu suprafaţă relativ mare în raport cu grosimea care e de numai câ(iva milimetri. Se fabrică prin tragerea sau turnarea sticlei topite. ~ armai (Tehn.):Geamgrosde5"- lOmm, în care s'a înglobat la fabricare o plasă de sârmă, cu scopul de a-i mări rezistenta. ~ călii (Tehn.): V. sub Geam de siguranţă. ~ ciocănit (Tehn.): Geam netransparent, care are pe una dinfre suprafeţe, sau pe amândouă, neregularităfi asemănătoare otelului bătut cu ciocanul. Când este (colorat, deobicei în galben, se numeşte şi geam catedral. ' ~ de siguran|ă (Tehn.): Geam de fabricaţie specială, care nu se sparge în cioburi, astfel că nu poate provoca răniri sau alte accidente. Se deosebesc: geamuri armate, geamuri formale din două sau din mai multa foi lipite între ele cu răşini transparente, geamuri călite (care' sunf foarte rezistente şi la lovire nu se sparg în cioburi, ci se fărâmiţează). ~ givraf (Tehn.): Geam care are pe una dintre fefe desene, deobicei în formă de flori de ghiajă, obţinute prin tratare cu o solujie care atacă sticla. Permite trecerea luminii, fără a fi transparent. ~ mat (Tehn.): Geam care are una dintre fefe măfuită, fie prin împroşcare cu nisip, fie cu ajutorul unei substanfe care atacă sticla. ~ rigla) (Tehn.): Geam gros care are pe una dintre feteşănfulete paralele. Se foloseşte la luminătoare şi, în general, unde. esfe nevoie de un geam rezistent. GEAMANDURĂ (Nav.): Corp plutitor de tablă, de formă sferică, cilindrică, conică sau ovoidală, ancorat în drumul vaselor; serveşte drept indicator de drum pentru navigaţie. Se deosebesc: geamandure sonore (cu clopot, cu fluier, cu sirenă), geamandura luminoase sau geamandure sîmple. Geamandură de semnalizare. GEAMBLAC 227 GENERATOR DE ACET1LENĂ GEAMBLAC (Expl, pefr.): Dispozitiv instalat pe coroana turlei unei sonde şi care cuprinde roiele macaralei sau ale cablului de lăcărit sau de săpaf. absorpjie de apă şî prin varierea repetata a temperaturii dela — 15° la + 15°; • GELIVURĂ (Silv.); Crăpătura radîala în lungul trunchiului, dela coajă spre inima GEANTĂ (Auto.); Termen incorect penfru [anta (v.). GEL (Chim. fiz,): Sistem dispers coloidal, foarte concentrat, cu proprietăţi fizice care se apropie de acelea ale stării solide; îşi păstrează forma şi adesea prezintă elasticitate la tracflune şi la răsucire. Gelurile se obfin dinfr'o solujie, prin evaporarea solventului şi prin coagulare. ( = Piftie). GELATINĂ 1. (Chim.): Substanfă coloidală extrasă din răzături de piele, din oase, din resturi de peşte, efc., prin fierbere cu apa. E întrebuinfată în Industria alimentară, în fotografie, în imprimerie, ca apret textil,' efc. — 2. (Ind. pie/.): Pielea cruda, curăfifa şi trecută prin operafiile de cenuşerit, buna penfru a fi tăbăcită. ~ explozivă (Tehn,): Amestec exploziv, cu aspect gelatinos, constituit din nitroceluloză şi nitroglicerină. GELAT1NIZARE 1. (Chim. fiz.): Transformarea unei solufii înfr'un gel. — 2. (Ind. fext.): Aprefarea stofelor de bumbac aspre, cu anumite gelatine, penfru a deveni mai pline şi a putea fi folosite la confecţionarea hainelor de iarnă. GELATINOS (Chim. fiz.): Calitatea unui corp de a se prezenta în starea de gel. GEUVITATE (Consfr.); Proprietatea unui material (în special, a unui material de construcţie: roce naturale şi artificiale, produse ceramice, etc.) de a se desagrega când e supus la variafii repetate de temperatură, prin înghef şi desghef, variafii caracteristice unei anumite regiuni. probS de ^ (Consfr.)î Proba la care se supune un material de construcţie prin arborelui, datorită gerului puternic. Esfe frecventă la stejar, ulm, nuc, paltin. Se mai numeşte şi degerăfură a lemnului. GELUIRE (Ind.lemn.):Netezireasuprafefelor pieselor de lemn cu ajutorul rindelelor manuale sau mecanice; suprafefele netezite (geluite) pot fi plane sau . curbe. ( = Rindeluire). GENERATOARE. (Maf.): Linia dreapta sau curbă din a cărei deplasare în spaţiu ia naştere o suprafafă (ex.: generatoare de cilindru, de con, efc.), GENERATOR (Tehn): 1. Maşină care transformă energie mecanică în energie de altă formă. — 2. Aparat care serveşte (a producerea unei forme de energie (ex.: căldarea de abur e un generator termic).— 3. Aparat sau insfalafie care serveşte la producerea unui conbusfibil gazos. ~ de acefilenă (Tehn.): Aparat compus dintr'un vas de tablă în care se produce, Generalor de sceMlenB. I—cufle-seMarpenlrucarburS; i — apS; 3—r»p$-(lu! de gazetilcare; 4 — cloppl; 5 —? r«zetyor de gaz; 6. —- epurelor (chlmlc) de gaze; 7 — supapă de siguranţă. 15* GENERATOR ELECTRIC 228 GEODEZICE, TRIUNGHIURI ~ prin amestecul carbidului cu apa, acefilena necesară aparatului de sudif, ~ elecfric (Elf.): Maşină care transformă energie mecanică în energie electrică. După felul curentului electric produs, se deosebesc: generatoare electricede curent continuu, care pot fi cu excitaţie independentă, cu exdtafie în derivaţie, în şerie sau compusă ( = dinamuri) şi generatoare electrice de curent alternativ, care pot fi asincrone sau sincrone; după frecventa curentului produs, se deosebesc generatoare de curent alfernafv de joasă frecvenfă ( = alter-natoare) şi generatoare de înaltă frecventă. ~ elecfric de osie (E/f.): Generator electric destinat iluminării unui vehicul, şi care se montează pe una dintre osiile vehiculului. ~ hidraulic (Tehn.): Pompă. ~ pneumatic (Tehn.).- Compresor. ~ termic (Tehn.): Căldare de abur. GEMUNCHI (Mf.): Mecanism format din două bare articulate înfre ele la un capăt. Dacă se mişcă ar'iculatia, capetele opuse ale celor două'bare se deplasează recfi-Iiniu şi alternativ. Se foloseşte la anumite maşini-unelle, de ex. la presa cu genunchi. GHDCHIM1E (Ch/m.j: Ramură a Chiniei, care se ocupă cu reacţiile chimice care au avut sau care au loc înfre elementele compjnerife ale scoar|ei Pământului. Un rol esenjial în crearea acesfai ştiinţe I-3U avut şavanjii academicieni ruşi V. I. Vernad-schi şi A. E. Fersman. GEODĂ (Geo/.): Cavitate în roce, căptu-, şită cu cristale sau cu minerale concrefio-nate. ( = Druză). GEODEZIC, punct ~ (Geod.): Punctul de vârf al unui triunghi geodezic, căruia îi sunt determinate coordonatele geodazice şi geografice, şi alt.tudinea; acest punct este materializat pe scoarfa terestră prin.r'un reper geodezic permanent. reper ~ (Geod.): BornS de piatră sau de beton, deobicei de forma unui trunchi de piramidă care se fixează în pămânf, pe pozif a puiicfului geodezic reperat (v. fig., col. 11). semnal ~ (Geod.): Construcţie de lemn sau de metal, efectuată deasupra Reper geodezic. I — bornS de beton armat; 2 — cSrămldă sau n metal, alcătuit din semnalul propriu zis al punctului geodezic şi pilastrul p|ram,ds 9«dezlc». , care e construit > r-bulonul reperului; î - r«-îninteriorulsem- per de belon: 3—»«"n.lut naiului şi care P1™1*1: 4 ~ «Koioiul-plra-are rolul de a midel. permite staţionarea aparatului de observafie deasupra punctului geodezic. GEODEZICĂ (Maf.): Curba care reprezintă cea mai scurtă disfanfă între două puncte pe o suprafaţă curbă. refea ~ (Geod.): Ansamblu de triunghiuri geodezice care acoperă o regiune dată şi pe care se. sprijină ridicările topografice ale regiunii. GEODEZICE, triunghiuri ~ (Geod.): Triunghiuri curbilinii spafiâle, cu vârfurile pe geoid, ale căror laturi sunt linii geode- GEODEZIE 229 GEOMETRU zice .de lungimi mici fafă de raza mijlocie a Pământului, deobicei mai mici de 60 km,' şi care deci pol fi asemănate cu triunghiurile sfericei aplicându-li-se regulile de calcul şi de rezolvare ale acestora. GEODEZIE (Geod.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul formei Pământului, cum şi cu tehnica măsurării şi a reprezentării cartografice sau numerice (prin coordonate) a suprafefei Pământului, pe porţiuni bine definite. GEOFIZICĂ (Gen.); Ştiinţă care se ocupă cu Fizica globului pământesc (a litosferei, a hidrosferei şi a atmosferei). Din Geofizică fac parte‘.Geodezia, Fizica atmosferei, Magnetismul terestru, Climalologia, Seismologia, Oceanografia, efc. GEOFON (Geo/.): Aparat folosit penfru re-cepfionarea undelor sonore în prospecfiuni geofizice. GEOFOTOGRAMMETRIE (Fofogrm.): Ramură a Fotogrammetrie!, care se ocupă cu măsurătorile suprafefei Pământului, pe por-fiuni mici, cu ajutorul aparatelor fotogram-melrice ferestre. GEOGRAFIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul şi cu descrierea regiunilor Pământului, disfribufîa naturii vii şi acfiunea omului asupra Pământului. După punctul de vedere din care se face studiul şi descrierea regiunilor terestre, se deosebesc numeroase ramuri ale Geografiei, ca:Geografie fizica, Geografie matematică, Geografie economică, Geografie botanică, Geografie etnografică, etc. GEOID (Geod.); Suprafafă care reprezintă forma suprafefei Pământului redusă la nivelul oceanelor. Are aproximativ'forma unui elipsoid de revolu|ie, numit elipsoidul de referinţă. GEOLOGlCE'.subdiviziuni ~ (Geol.): Subdiviziuni în care a fost împărţit timpul trecut dela întărirea scoarfei Pământului până astăzi. Subdiviziunile de primul ordin ale timpului geologic se numesc ere; acestea se împart în perioade, care, la rândul lor, se împart în epoci; acestea se împart în vârste, care se subdivid în zone. Succesiunile de sedimente care le corespund sunt: pentru eră — grupul; penfru perioadă — sistemul; pentru epocă —.seria; pentru vârstă — etajul şî pentru zonă — orizontul. GEOLOGIE (Gen.): Ştiinfă care se ocupă cu studiul materiei care alcătueşte scoarfa Pământului şi cu toate schimbările care s'au petrecut pe Pământ atât în domeniul ne-organic, cât şl cu vietă{ile care au trăit pe el. GEOMETRlE(Maf.) ; Ramură a Matematicilor care se ocupă cu studiul proprietăţilor liniilor (drepte sau curbe), suprafefelor şi corpuri-1 lor, pe baza a diferite axiome. Se deosebesc diferite geometrii» după natura axiomelor folosite (geometrie euclidiană, ne~ euclidiană, etc.) sau după modul de cercetare a proprietafilor (geometrie analitica,, descriptivă, diferenţiala, perspectivă, etc.). ~ analitică (Ala/.): Ramura Geometriei, care foloseşte în studiul ei calculul algebric. ^ descriptivă (Maf.): Ramura Geometriei, care foloseşte metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spafiu, în proiecfie ortogonală pe un plan orizontal şi pe un plan vertical. ^ diferenţială (Ma/.): Ramură a Geometriei, în care se studiază proprietafile figurilor în vecinătatea unui punct al lor, folosind calculul diferenfial. euclidiană (Ma/.): Geometria care studiază proprietăfile figurilor în - spafiu, având la bază o serie de ax’ome şi de postulate (postulatele lui Euclid), caracterizată în special prin postulatul paralelelor: Printr'un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreapta şi numai una. neeuclidisnă (Maf.): Geometrie bazată pe un sislem de axiome diferit de cel al Geometriei euclidiene, caracterizată în special printr'un alt postulat a) paralelelor. De ex., în geometria matematicianului rus N. S. Lobacevschi şi a celui maghiar Bolyaî, postulatul paralelsloresfeurmalcîul: Printr'un punct exterior unei c'repte se pot duce o infinitate de paralele la acea dreaptă. perspectivă (Maf.): Ramura Geometriei, care studiază proprietăţile figurilor în spafiu, folosind proiectarea conică pe un plan, cu centrul de proiecfie la distanfă finită sau infinită. Geometria perspectivă are aplicafii în Arhitectură şt în Tehnică. GEOMETRU 1. (Maf.): Matematician care se ocupă custudiulGeometriei. —2.(Tehn.): Tehnician care se ocupă cu măsurători topografice. (= Topograf, Topometru). GEOSINCLlNAL 230 GHIM1RLIE GEOSINCUNAL (Geo/.): Depresiune alungită a scoar}ei Pământului, în zona oceanică; are forma unei albii imense şi de mare adâncime. GEOTERMIE (Geo/.): Partea din Geologie care se ocupă cu studiul variaţiilor temperaturii uscatului, mărilor ţi oceanelor, în funcfie de adâncime. GERMANIU (Ch/m.): Ge. Element bi- şi tetravalent; gr. at. 72,60; nr. at. 32; e foarte pu^n răspândit în natură.. GERMENE cristalin (Mineral., Mefl.): Sin. Nucleu cristalin (v.). GERM1CID (Agr.): Substanfă care distruge germenii sau microorganismele' provocatoare de boli la plante şi animale. GERMINARE 1. (Agr.): Sin. Germinaţie (v.). — 2. (Ind.alim.): Operaţie din unele industrii alimentare, prin care se obfine încolfirea seminfelor de cereale, în vederea producerii diasfazelor (ex.: încolfirea orzului în germinator pentru obfinerea mal(ului). GERMINAŢIE (Agr.): Fenomenul de desvoltare a embrionului, dând naştere radi-celei, tulpinifei, efc. (= Germinare). GERMINATOR (Agr.): 1. Instrument cu ajuforul căruia se determină procentul de germinafie la diferitele seminfe. — 2. Aparat cu ajutorul căruia se obfine germinarea diferitelor seminfe. GEiîMISAN (Agr.): Subsfanfă cu bază de mercur, întrebuinţată pentru distrugerea mălurii. GEYSER (GeoI.): Izvor ţâşnitor, de apă fierbinte şi abur, în unele regiuni vulcanice. (Se citeşte gaizer). ’ GHERMEA (Cons/r.): Piesă de lerrin (uneori de beton uşor), care se fixează în grosimea unui zid, la marginea spafiului gol destinat unei porfi, unei uşi, sau unei ferestre; serveşte la fixarea focului acestora. GHEŢAR (Geo/.): Masiv de ghiafă de dimensiuni mari, produs prin topirea şi resolidificarea zăpezii în regiunile munţilor foarte înalfi şi în cele polare, unde cantitatea de zăpadă căzută e mai mare decât cantitatea de zăpadă topită. ~ alpin (Geo/.): Ghefar format în regiunile muntoase. Uneori, în Urma topirii stratelor inferioare, ghefarul alunecă la vale, transportând rocele surpate de pe coastele vecine, care formează morene. ~ plutitor (Geo/.): Parte dinfr'un ghefar format în regiunile polare şi care s'a desprins de rest, plutind spre mări mai calde. (= Iceberg). GHEŢĂRIE (Tehn.): Groapă de formă şi de consfrucfie specială, în care se depozitează, în timpul iernii, ghiafă naturală* spre a fi apoi folosită vara. GHEVIND (Tehn.): Termen învechif penfru filet (v.). GHIAŢĂ (Tehn.): Apă în stare solidă, cristalizată; e folosită la răcire. ~ uscată (Tehn.): Bioxid de carbon îit stare solidă şi presată, folosit la răcire. GHIDAJ (Tehn.): Dispozitiv mecanic, care’ obligă o piesă mobilă să se deplaseze^ după o anumită direcfie. ~ de rotafie (Tehn.): Ghidaj care per-' mite piesei pe care o ghidează numai o mişcare de rotafie (de ex. un lagăr). ~ de translaţie (Tehn.): Ghidaj la care drumul urmat de piesa mobilă e rectiliniu. Ghidaje. A, B, C, D, £, F, l şi J — ghidaje de iranslajie cu alunecare: I — ghidaj; 2 — cărucior; 3 — joc; G — ghidaj de translaţie cu rosiogollre: I—-ghidaj; 2 — rola dublă; 3 —- rolă simpla; H şl K — ghidaje de rofajie: I— ghidaj; 2 — piesă de rezemare; L — ghidaj de Jranslajle, cu alunecare, deschis: f — ghidaj; 2 — rolă; 3 — cărucior. El poate fi cu alunecare (de ex. o glisieră), sau de rostogolire (de ex. un ghidaj cu role). Ghidajele de translafie pot fi închisa sau deschise. GHIMIRLIE (Ind. făr.): Ferestrău cu pânză toarte îngustă, folosit de dogar, de dulgher, etc. GHIN 231 GIROSCOP. V GHIN (Ind. /ar.): 1. Unealtă a rotarului, care aro forma unei dălfi fără mâner şî cu tăiş semicircular. — 2. Cufit cu tăiş în formă de unghie, cu care se fac săpături în lemn. — 3. Casma îndoită pe amândouă laturile. GHINT (Tehn.): Şan} săpat după un anumit traseu pe peretele interior al fevîlor unor arme de foc. EI imprimă proiectilului o mişcare de. rotafie cu ajutorul brâului for-fator al acestuia. GHIOCI (Ind. far.): Car care se poate lungi, prin scoaterea cuiului care trece prin dispozitivul de prindere a osiilor de inima carului. GHJONOI (M/ne): Târnăcop cu un braf lung terminat cu un vârf ascuţit, celălalt braf fiind 3curt şi servind drept ciocan. E folosit în lucrările de abataj şi de copturire. GHIOŞARE 1.. (PoJ/gr.): Gravarea unui desen pe . , I-, *. v VJIUUII'JI. piatra litografica sau pe placa metalică, cu diamantul, cu ajutorul unei maşini speciale. — 2. (Gen.): Orna-rea, prin gravare, a suprafefei unui obiect de sticla sau de metal. sau • alv Iar- GREDER 238 GREUTATE VOLUMETRICĂ bii cosite, la curăfirea terenului de buruieni,, pietre, etc, — 2. (Tehn.): Construcţie transversală pe cursurile de apă flofabilă, care opreşte lemnele plutite. GREDER (Drum.): Aparat de nivelat pământul şi de scarificat piatra pe şosele, compus dintr'un cărucior care poartă o lamă de tăiat pământul şi o serie de scarificatoare. E tras de un tractor sau de animale şi uneori e autopropulsat. GREEMENT (Nav.): Totalitatea arborilor, vergelor şi a velelor unei nave cu vele. GREENOCHIT (Mineral.): Sulfură de cadmiu, naturală. Este un minereu de cadmiu. GRESAJ (Tehn.): Sin. Ungere (v.). GRESIE (Pefr.): Rocă sedimentară formată prin cimentarea nisipurilor; după natura cimentului de aglomerare se deosebesc: gresie silicioasă, gresie calcaroasă, gresie argiloasă, etc. ~ artificială (Ind. st. c.): Material ceramic compact şi vitrifiat, fabricat din argilă refractară, colorat sau necolorat, şi antiacid când nu confine oxizi minerali; din el se fabrică vase de laborator şi vase industriale antiacide, obiecte de artă şi materiale de construcfie (în special plăci pentru pardoseli). (= Gresie ceramică). ~ ceramică (Ind. st. c.): Sin. Gresie artificială (v.). GRESOR (Tehn.): Dispozitiv folosit pentru ungerea pieselor în frecare ale unei maşini; Greaor cu presiune (obfinuiS prin roflrea capacului), î—corpul gresoruluî; 2 — capacul gresorulul; 3— eaoal de trecere a lubrifiantului spre suprafaţa de uns; 4 —rezervor pentru lubrifiant, poate avea şi un mic rezervor de ulei sau , de ţinsoare.: Gresoarele pot fi cu presiune şaa, cu picurare. ~ automat (Al?.): Gresor cu un mecanism care capătă mişcarea dinafară. De cele mai multe ori are forma unei pompe de ungere, cu un cilindru sau cu mai mulfi cilindri. GREUTATE (Fiz.): Forfa ,cu care Pământul atrage un corp. Greutatea unui corp G, exprimată în grame, esfe dată de expresia: G = v f sau G = mg, în care v esfe volumul în cm3; greutatea specifică, respectiv, greutatea unităţii de volum; m—masa totală a corpului; g — accelerafia gravitafiei. ~ atomică (Chim.): Raportul dinfre greutatea atomului unui element şi 1/16 parte din greutatea atomului de oxigen (v. Tabela greufăfi|or atomice ale elementelor). ~ echivalentă (Chim.): Număr care arată câte grame dintr'un element chimic sau dintr'o combinaţie pot lega sau înlocui un afom-gram de hidrogen. ~ heclolitrică (Agr.): Greutatea unui hectolitru (100 litri) de seminţe de cereale, exprimată în kilograme. Ex.: grâul românesc are o greutate hectolifrică medie de 76,5 kg. ~ moartă (Te/in.J: Partea din greutatea proprie a unui mijloc de transport, care e transportată odată cu greutatea utilă. Ex.: pentru un vehicul, e greutatea lui proprie; penfru un excavator, e greutatea cupei, lanţurilor, efc., deci mai pufin decât greutatea proprie; pentru o maşină de extracţie, e greutatea coliviei, a vagonetelor goale, a dispozitivului de prindere şi a cablului. ~ moleculară (Chim.): Număr egal cu suma greutăfilor atomice ale atomilor care compun o moleculă. ~ specifică (F/z.): Greutatea unităţii de volum (greutate specifică absolută). In practică se înfelege prin greutate specifică greutatea specifică relativă, egală cu raportul dinfre greutatea unui corp şi greutatea unui volum egal de apă la temperatura de 4°. ~ specifică a motorului (Mş.J: Raporfut dintre greutatea unui motor şi puferea lui. Se exprimă în kg/CP sau în kg/kW. ~ specifică aparentă (Tehn.): Sin. Greutate volumetrică (v.), ~ unitară aparentă (Tehn.): Sin. Greutate volumetrică (v.). ~ volumetrică (Tehn.): Greutatea unităţii de volum de material, incluziv golurile pe care le are. In cazul anumitor ma- GREUTATE ATOMICĂ 239 GREUTATE ATOMICĂ Tabela greufăfilor atomice (după dalei© Conferinţei Internaţionale de Chimie din 1947). « w O k. o . Elementul Simbol lE Greutate Elementul Simbol xa *= E i Greutate 3 £ 2 o alomfcS1 = £ Z ffl afomfcS Aluminiu Al ■ 13 26,97 Mercur Hg 80 200,61 Anllm'onlu (Sllbiu) Sb 51 121,76 Molibden Mo • 42 95,95 . A'rgini ' Ag 47 107,880 Noodim Nd 60 144,27 Argon Ar 18 39,944 Neon Ne 10 20,183 Arsen As 33 74,91‘ Nichel Ni 28 58,69 Aur Au 79 • 197,2 ‘ Nloblu (Columblu) Nb 41 92,91 Azot N 7 14,008 Osmlu Os 76 190,2 . Bariu ' Ba 56 137,36 1 Oxigen O 8 16,0000 Berillu (Gluclnlu) Be . 4 9,02 Paladiu Pd , 46 106,7 Blsmut Bi M. • 209,00 PlalinS Pt 78 195,23 . Bor B 5 10.82 Plumb Pb 82 207,21 Brom \35 ■ 79.916 Polaslu K 19 39,096 Cadmiu M 112,41 Praxeodlm Pr .59 140,92 Calciu Ca 20 40,08 ProfacîJniu Pa 91 23J Carbon C 6 12,010 Radlu Ra 88 226,05 , Ceriu' ' Ce . 58 140,13 Radon Rn 86 222 Cesiu , Cs- ■ 55 132,91 Reniu Re 75 186,31 Clor CI 17 '35,457 Rodiu Rh 45 102,91 Cobaii Co 27 ’ 58,94 Rubidiu Rb 37 85,48 Crom Cr 24 52,01 Rufenlu . . Ru 44 101,7 Cupru Cu 29 63.54 Samarlu Sm 62 150,43 Dlsproslu' Dy 66 162,46 Scandiu Sc 21 ' 45.10 Erblu Er 68 167,2 Seleniu Se 34 78,96 Europiu Eu 63 152,0 Siliciu SI 14 28,06 Fler F«. ‘ 26 55,85 Sodiu Na 11 22 997 Fluor ‘ F- 9 19,00 Stanlu Sn . 50 118,70 Fosfor P 15 30,98 Slronjlu Sr 38 87,63 Gadoiinlu Gd 64 156,9 Sulf S 16 32,066 Galiu Ga 31 69,72 Taliu TI 81 204,39 Germaniu Ge 32 72.60 Tanlal Ta 73 180,88 • Haintu (CeIJiu) Hf 72 178,6 Telur Te ■ 52' ' 127,61 ' Heliu He 2 4,003 Terbiu Tb 65 159,2 ‘Hidrogen H 1 1,0080 Titan Ti 22 47.90 Holmlu Ho 67 164,94 Torlu Th 90 232,12 •> Indîu In 49 114,76 Tulfu Tm & 169,4 iod J 53 126,92 Uraniu U 92 238,07 Irjdlu Ir 77 193,1 Vanadiu V 23 50,95 Krlpton Kr 36 83,7 Wolfram (Tungsten) w 74 183,92 Lantan La 57 138,92 Xenon Xe 54' 131,3 Litiu Li 3 6,940 Yterblu Yb .70 173,04 : lute^u Lu 71 174,99 Ylrîu Y 39 88,92 Magneziu Mg 12 24,32 Zinc Zn 30 65,38 Mangan Mn 25 . 54,93 Zirconiu Zr 40 91,22 GRILĂ 240 GRIPARE ieriale, în special al color în pulbere, greutatea volumetrică variază, după cum materialul e afânat sau îndesai. ( = Greutate specifică iparenfă; Greutate unitară apa--rentă). GRILĂ 1. (Consfr.): Panou alcătuit din vergele de metal, uneori de lemn, plasaf în fafa sau în golul unei deschideri (uşă, fereastră, etc.). — 2. (Eli): Electrod în formă de sită, intercalat între anodul şi catodu| unei poliode, putând avea diferite funcfiuni, Exemple: ~ de comandă (Elf.): Grilă intercalată între anod şi catod, în vederea reglării curentului de electroni ai poliodei. ~ de frânare (E/f.): Grilă intercalată între anod şi grila-ecran, în vederea îndepărtării electronilor proveniţi prin emisiune secundară. (= Supresor). ~-ecran (EU.): Grilă aşezată înfre anumiţi electrozi ai poliodei, alfii decât anodul şi catodul, şi pusă la o tensiune potrivilă, pentru a micşora efectele capacităfii dintre aceşti electrozi. GRILAJ (Consfr.): împrejmuire alcătuită din panouri de vergele metalice, uneori de lemn, sau din plasă de sârmă. GRIND (Topog.): Cea mai ridicată făşie de feren în lungul malurilor unui fiuviu, în regiunea sa inundabilă, care constitue, în iimpul creşterii apelor, singura regiune de uscat neinundată, sau care nu este udată decât la inundaţiile cele mai mari (catastrofale). GRINDĂ 1. (Ind. lemn.): Piesă de cherestea cu secfiunea dela 10X12 cm în sus. Se deosebesc: grinzi uşoare de 10X12 cm până la 12X25 cm induziv, şi grinzi grele de 15X25 cm până la 35*35 cm. — 2. (Rez. maf.): Element de construcfie, care are dimensiunea orizontală relativ mare fafă de cele.alte dimensiuni, şi care e solicitat să reziste unor sarcini exterioare care dau încovoiere şi, eventual, tensiune sau compresiune. Grinda poate fi formată dinfr'un singur element sau din mai mulfe elemente împreunate. După forma axei sale, grinda poate fi dreaptă, poligonală, deschisă (frântă) sau închisă (triunghiulară, trapezoidală, dreptunghiulară), curbă, etc. Exemple: ~ armată (Rez. mal.): Grindă dreaptă înfărifă printr'un firant şi unul sau mai mulfi pop!. ~ a;ticu!ată Rez. mat.): Grindă continuă împărfită, prin articulafii, în mai multe panouri, fiecare panou rezemându-se pe cel mult două reazime simple. j ~ alârnaiă, (Rez. mat.): Grindă 'dreaptă simplu rezemată, atârnată prin firanfi ide punctele de intarsecfie ale unor bare. . ~ continuă (Rez. mat.): Grindă dreaptă, rezemată pe mai mult de două reazime. ~ cu inimă plină . (Rez. mal.): Grindă cu secfiunea dreptunghiulară, în T'sau in I, formată fie dinlr'o singură piesă, fie din mai multe piese (în special la grinzile de lemn şi de metal). Gunzile în T şi în X au o inimă aşezată vertical şi una sau două tălpi. ~ cu zăbrele (Rez. mat.): Grindă formată d|n bare îmbinate între ele la capete. Barale se numesc zăbrele (in particular, montanfi sau popi, dacă sunt verticale, şi diagonale, dacă sunt înclinate); capetele lor se numesc noduri; distanta dinfre două noduri se numeşte câmp, iar partea superioară şi cea inferioară a grinzii se numesc tălpi. ~ încastrată (Rez. mat.): Grindă cu ambele capete încastrate în cele două reazime. ~ în consolă (Rez. mat.): Grindă cu umil dintre capete îpcastrat în reazim ji'cu celălalt liber. ~ simplu rezemată (Rez. maf.): Grindă cu capetele rezemate pe reazime simple. ~ suspendată (Rez. mat.): Grindă simplu rezemată, care e suspendată în diferite puncta de un cablu fixat la cele două extremităfi. GRINDEI 1. (Agr.). Parfea plugului cu tracfiu-ne animală, de care se fixează dispozitivul de tracţiune şi coarnele plugului; este fabricată din o)e| de diferite profile. — 2. (fpd. făr.): Fusul arborelui de lemn, pe care e fixată roafa de lemn la o Moară de apă sau de vânt. GRINOTARE (Tehn.): Decuparea unei table cu ajutorul unui poanson cu care se aau găuri alăturate, dealungul unui contur. Se poate executa cu mâna sau cu maşina de grinotâf. GRIPARE (Mş.): Fenomenul de aderentă anormală a suprafefalor de alunecări a două piese în mişcare una fafă de cealaltă, datorită unei ungeri defectuoase, unei răciri insuficiente, etc., şi care duce la o uzură mare a suprafefelor respective. Uneori, GRINDĂ 241 GRINDĂ Diferite tipuri de grinzi V-Wr &= 7s -yr—^r £HSHZEEq 7(1 (®s- - £ş * — grîndl în consolă; 2 — grindă incaslraiă ia ambele capete; 3 —grindă simplu rezemată; 4 — grindă continui; 5*«-7 — grinzi atrrnate; £’*«I0 •—grinzi armate; 7I**«13—grinzi cu contratije; M — grindă continuă,'cu vute drepte; f5 — grindă conlînuS, cu vute parabolice; To, 17 — grinzi triunghiulare; <1& grindă cu lălpl paratele; 19— grindă trapezoidal?; 20 — grinda semlparabollcâ; 21 — grindi parabolică; 22—grindă cu sistem de zăbrele In K, 2J -—grindă lent culară; 24 —grinda cu sistem de zăbrele multiplu; 2î— grindă suspendată; 26, 27 — grinzi articulate. GRIPCĂ 242 'GRUS griparea poate duce la blocarea pieselor, din cauza încălziri şi topirii lor superficiale. GRIPCĂ (Ind. jar.): Unealtă folosită in do-gărie, servind la curăfirea doagelor. In speciar a doagelor vechii care trebue fă-fuife. GR1Ş 1. (Ind. alim.): Produs intermediar ob)inut, în proporţie de 2025%, în mo-răritul industrial al grâului şi care se prezintă sub formă de granule. Poate fi transformat în făină albă. — 2. (Ind. cb.): Cărbuni mărunţi (sub 10 mm) obţinuţi din cărbuni bruţi prin ciuruire-sau prin spălare. ’ ~ de zinc (Metl.): Pulbere fină de zinc. oxidaf, amestecat cu resturi de plumb, de cadmiu, antimoniu, etc., de culoare cenu-şie-albăstruie, folosită în vopsitoria metalelor, având mare putere de acoperire. GRIZU (Mine): Amestec de metan (82—99%) şî de alte hidrocarburi gazoase, de azof, eic., care se degajă din majoritatea zăcămintelor de cărbuni şi, mai rar, din zăcămintele de sare, de sulf şi metalifere. Amestecai cu aerul în proporţii sub 5 ••■6% sau peste 14.—16% metan, arde liniştit, dar formează amestecuri explozive când e în proporţie de 5—14% (amestecul cel mai periculos e cel cu 9,5% metan). Penfru a preveni exploziile în minele în care există degajări’ de grizu, se iau masuri speciale în privinţa iluminatului (folosindu-se nUmai lămpi de siguranţă), a întrebuinţării explozivilor (întrebuinţându-se numai explozivi antigrizufoşi), a aerajului, şi de control, oprindu-se lucrul în abatajele în care proporfia de melan a trecut de 2%. GRIZUMETRU (Mine): Aparat folosit pentru determinarea procentului de metan din atmosfera unei exploatări subterane. Tipul cel mai des folosit esfe lampa grizu-metrică (v.). GRIZUSCOP (Aline): Aparat care arată dacă procentul de mefan din atmosferă unei exploatări subterane a atins limita periculoasă (care e fixată de regulamente la 2%, penfru a avea astfel un coeficient de siguranfă faţă de emanaţiile brusce şi ne-controlate de grizu). GROAPĂ, de împrumut (Conslr.): Săpătură făcută înlr'un teren, unde groapa rămasă nu deranjează, penfru a.scoate pământul necesar la executarea de umpluturi, terasamente,'ele. ~ de răcire (Metl.): Groapă făcută in solul unei turnătorii, pentru răcirea, la adăpost de curenţi de aer, a pieselor turnate din oţeluri aliate, evitând astfel formarea de fulgi. ~ de lurnare (Metl.): Groapă făcută în solul unei turnătorii, în care se aşează formele de turnat. GROHĂITOR (Agr.): Organ al maşinii de treierat, care taie aristele (mustăfile) boabelor de cereale arisfate. GROHOTIŞ (Petr.): îngrămădire, la baza pantelor repezi, de blocuri colţuroase aduse de ape mari sau de (orenti; prin cimentare, aceste blocuri dau naştere breciei sedimentare. GROSIMEA literei (Pol/gr.): Lăfimea para-lelepipedului literei, care e astfel calculată, încât literele culese într'un rând să aibă distanţe egale înfre ele. ~ unui slral (Mine): Distanta dinfre acoperişul şi culcuşul unui strat, măsurată perpendicular pe înclinarea stratului. GRUND 1. (Tehn.) : Prima vopsea care se dă pe piesele ce urmează să fie vopsite; este alcătuită, în general, din ulei amestecat cu pufin ocru, pentru piesele lemnoase, sau cu miniu, pentru piesele metalice. — 2. (Consfr.).' Strat de mortar aplicat direct pe zidărie, p"este care se aplică apoi făfuiaJa, pentru a forma tencuiala. GRUP 1.'(Gen.): Ansamblu de obiecte sau de nofiurti, care formează un tot unitar. -r 2. (Tehn.):. Ansamblu de maşini sau de piese, care e destinat unei operafii tehn/ce unitare, . - ~ converfisor (E/f.): Grup de maşini electrice cuplate mecanic, cu circuite magnetice distincte, care transformă un fel de curent electric în altul (de ex.: curent alternativ în curent continuu, sau invers; curent de o frecvenfă, în curent de alta frecvenfă). ~ electrogen (E//.J: Unitate formată dinfr'un generator de energie electrică şi un motor de antrenare care foloseşte energie de alt fel. ~ geologic (Geo/.): Succesiune de te'-renuri în scara sfrafigrafică, care corespunde, în timp, unei ere geologice. GRUS (Tehn.); Piatră tare, sfărâmată mărunt, cu dimensiunile de 1 *• • 12 mm, folosită penfru îmbrăcămintea şoselelor. GUANO 243 GURĂ DE VENŢILAJg GUANO' {Agr;): îngrăşământ natural al solului, provenit din, acumularea 'excrementelor şi a resturilor unor păsări marine pe numeroase insule înşirate dealungul coastei de apus a Americei de Sud, . GUAŞ (Gen,): 1, Culoare obfinută dintr'o solufie în apă de gumă arabică şi pigmenţi minerali, cu care sfe execută-dese-nele originale pentru unele afişe în culori sau penfru unele ilustraţii reproduse prin procedee grafice. — 2. Culoare de apă, amestecată cu clei, miere, etc., penfru a deveni, pastă. —3. Desen sau pictură,, colorate cu guaş. GUDRON 1. (Ch/m.): Material obfinuf prin distilarea uscată a unor materii ..organice* ca lemnul» cărbunii^efc. E un lichid vâscos, ’de-.cu!oare n^agră^sau brună, folosit ca materie prjmă în industria organică de sinteză, (industria materiilor colorante, a produselor farmaceutice, efc.)* —2/(/nd. pefr.): Reziduul rezultat la rafinarea cu acid sulfuric a uleiurilor'de uns. ~ de’ huilă (Chim.): Lichid vâscos, ne-' gru, uleios, obţinut^ca produs secundar la fabricarea gazului de iluminat. Prin distilarea şi.purificarea lui se obţin, între alte produse importante: benzen, toluen, xilen, fenol, naftalină, crezol şi antracen; ca reziduu rămâne smoală. ~ de lemn.(/nd. /emn.): Produs uleios de culoare închisa, obţinut la distilarea uscată a lemnului; se foloseşte la gudro-narea îmbarcaţiilor de lemn, a pavajelor de lemn şi drept combustibil, având o putere calorifică-de circa 7000 kcal/kg. ~ de pin (Tehn,); Produs lichid obţinut prin distilarea unei specii de pin; este întrebuinţat în Medicină. ~ de şisl (Chim., Drum.): Bitum foarte moale, extras prin distilarea şisturilor bituminoase. Se întrebuinţează ca adaus [a bitumurile dure. filerizal (Drum.): Gudron căruia i s'a adăugit, o anumită proporţie de filer (umplutură) pentru a-i mări consistenţa şi a-i uşura prelucrarea. ~ regenerat (Drum.): Gudron obţinut prin amestecarea a 55 75 %. smoală, 25-..14% uleiuri antracenice, şi uleiuri grele şi mijlocii. E întrebuinţat la lucrările de drumuri. rutier (Drum.): Gudron obţinut-prin rafinarea sau regenerarea gudronului de huilă brut, întrebuinţat la lucrările de drumuri. ^ tăiat (Drum.): Gudron subţiat cu un ulei mai uşor, penfru a-l face mai fluid şi al putea folosi la un gudronaj la temperatura ordinară. GUDRONAJ (Drum.): Tratament superficial al unei şosele, executat prin stropire cu gudron şi aşternerea unui strat de nisip. GUJON (Tehn.): Sin. Prizon (v.). GULER (Tehn.): Porţiune relativ îngustă, care face parte dintr'o piesă cilindrică, tronconică, etc., şi al cărei diametru e mai mare decât al restului piesei. Gulerulpoafe fi‘dintr'o bucată cu piesa, sau format dintr'un inel presat pe ea. Ex.: Guler de osie. GUMĂ (Chim.): Material vâscos, amorf, întrebuinţat-în industrie, în-Farmacie, în lucrări de papefărie, etc.; e secretat de diferite plante şi se poate obţine şi pe cale sintetică. '**•' .arabică (Tehn.): Material obţinut prin evaporarea apei din lichidul vâscos secretat de unele specii de accacia; este întrebuinţată în lucrări de papefărie, în apre-tura textilă, în industria cernelurilor, etc. GUMAJ (/nd. cc.): Aplicarea unui strat de cauciuc pe suprafaţa unei pânze. GURĂ (Tehn.): Deschidere. ~ de apă (Cana/.): Instalaţie compusă dintr'un robinet de apă, din piese de racord, de protecţie, etc., folosită pentru a lua apa din reţeaua de distribuţie a apei. ~ de' exploatare (Si/v.): Loc de exploatare dintr'o pădure în care se face tăierea arborilor în mâi multe părţi în acelaşi timp. ~ de incendiu (Tehn.)T Gură de apă Ia care se poate monta un furtun sau o ţeava specială penfru a lua apă sub presiune, necesară la stinsul incendiilor. ~ de om (Tehn.): Gură de vizitare, prin care poate intra un om în spaţiul de vizitat. ~ de spălare . (Mş. ferm.): Deschidere circulară sau eliptică, din pereţii unor căldări de abur, care serveşte la spăjarea' căldării. Gurile de spălare sunt închise cu autoclave. ~ de ventilaţie (Tehn.): Dispozitiv aplicat prin nituire în centrul capacelor re- gura de vizitare 244 GUTAPERC zervoarelor de produse petroliere, penfru a permite ieşirea gazelor ce se formează; e acoperit cu o sită dubla de sârmă de cupru, ca măsură de prevedere contra incendiului. ~ de vizitare (Tehn.): Orificiu circular sau oval, acoperit cu un capac prins în şuruburi, care se face la rezervoare, vase, coloane, etc., şi care serveşte la control şi curafire. GUSEU (Cons/r.): Placă de metal care serveşte la alcătuirea nodurilor unei grinzi cu zăbrele metalice, când barele nu se pot prinde direct unele de altele. GUTAPERCĂ (Chim.): Subsfan|ă asemănătoare cauciucului, obfinută din latexul anumitor arbori; la căldură este plastică; esfe folosită în Medicină şi în induslrie. H HABITUS (Mineral.): Aspectul unui crisfal, determinai de predominarea uneia dintre formele simple pe care le ia cristalul. HAFNIU (Chim.): Hf. Element; gr. af. 178,6; nr. at. 72. Metal rar, lipsit de importantă practicai HAIT (/nd./ăr.): 1. Baraj mic de lemn.— 2. laz anume făcut, în care se strâng apele pâraielor amenajate pentru plutăritul.lemnelor; apa înmagazinată într'un interval dat se foloseşte iâ^maTjrea debitului, respectiv la ridicarea" nivelului apei pârâului, spre a permite plutiful buştenilor. HALĂ (Consfr.): Sala de dimensiuni mari, amenajată pentru scopuri industriale sau comerciale, pentru depozitare de mărfuri sau de materiale, etc. HALAJ (Nav.): Operafia de tragere mecanică sau cu. animale a navelor la mal (tragerea navelor la edec), sau în lungul unei căi navigabile. HALDĂ (Mine): Depozit făcut la suprafafă cu materialul nefolositor extras din mină, cu cel rezultat din operafiile de triere mecanică, cu sgură de cuptoare metalurgice. ( = Haldină). - HALDAN (Agr.): Cânepă de toamnă (femelă) care produce sămânfa. HALDINĂ (M/ne): .Sin. Haldă (v.). HALO (Fofo.): Voal produs pe o placa fotografică când în aparaf pătrunde un fascicul luminos prea intens; voalul e datorit fie reflexiei Jumin’i incidente pe fafa poste-rioara a plăcii, fie difuziei luminii pe grăunfii stratului fotosensibil. Când este datorit reflexiei, ha(o-u( poafe- fi evifaf printr'un strat antihalo intercalat între stratul sensibil şi suportul acestuia. Fenomenul se observă şi în fotoreproducere, la negativele obţinute prin fotografiere cu sită. HALOGEN (Chim.): Fiecare dintre elementele fluor, clor, brom şi iod, care au proprietăfi înrudite;, densitatea punctelor de topire şi de fierbere, şi afinitatea pentru oxigen creşte cu greutatea lor atomică. HALOGENARE (Chim.): Reacfie chimică în urma căreia se introduc unul sau mai mulfi atomi de halogeni în molecula unui compus organic. HALOGHNURĂ (Ch/m.); Compus al unui halogen cu un metal, obfinut prin acfiunea acidului halogenat respectiv asupra unej baze. Ex.: clorura de sodiu, de potasiu, fluorură de calciu, iodura de potasiu, efc. HAMEI (Bo/.): Plantă ale cărei conuri se folosesc la fabricarea berii şi în scopuri medicinale. HANGAR (Cons/r.): Sală de dimensiuni mari, în general şi de înajfime mare, amenajată în vederea adapostirii de materiale, de vehicule, de avioane, efc. Are porfi cu deschideri corespunzătoare materialului adăpostit. HĂNŢĂU (/nd. /ar.): Unealtă a rotarului, servind ca scaun de spife, în care se fixează spifele când se prelucrează. HARPON (P/sc.): Bară metalică sau de lemn cu vârf metalic, folosită la vânatul balenelor sau la pescuitul peştilor mari. Harponul de pescuit are vârful în formă de săgeată cu aripioare, care se înfige în corpul animalului vânat, iar la celălalt capăt e legat de un fir puternic, înfăşurat pe o tobă, şi care se desfăşoară când animalul acvatic caută să se depărteze cu harponul înfipt în el. Harponul e lansat cu ajutorul unui dispozitiv mecanic. Unele harpoane, de construcfii speciale, sunt folosite de pompieri, de marinari, etc., pentru a prinde anumite obiecte. HARTĂ (Gen.j: Reprezentare grafică pe un plan, cu ajutorul diferitelor sisjeme de proiecfie, la o anumita scara, a unei porfiuni din suprafafa Pământului, sau. a boljii cereşti. ~ astronomică (Asfr.): Sin. Hartă cerească (v.). ~ cerească (As/r.j: Harta a bolfii cereşti, în care toate stele’e cunoscute sunt defer* minate prin coordonatele lor. ( = Hartă astronomică). HARTA GEOGRAFICĂ 246 HAŞURI geografică (Gen.): Harfă a unei porţiuni mari din suprafa|a Pământului, redată printr'un desen la scări mai mici decât 1:200 000. '"*>/ geologică (Geo/.J; Harta pe care suni însemnate formaţiunile geologice ale unei regiuni, după vârstă sau după natura pelrografică a rocelor. . * * hidrografică (Hidrof.): Hartă pe care sunt însemnate cursurile de apă şi lacurile unei regiuni şi, eventual, indicaţii cu privire la nivelul şi debitele acestor ape. magnetică (Magnt.): Hartă care reprezintă valoarea medie anuală a intensităţi câmpului magnetic, a înclinaţiei, a dsclinafiei, etc., în diferitele puncte ale unei regiuni. marină (Gen.J: Sin. Harfă nautică (v,). ~ meteorologică (Me/eor.): Hartă care redă valorile, înfr'un anumit moment, ale elementelor meteorologice (presiunea, temperatura, umezeala, direcţia şî intensitatea vântului, etc.) din diferitele puncte ale unei regiuni. ~ minieră (M/ne): Harfă care reprezintă ivirile de substanfe utile la suprafafa solului, cum şi diferitele lucrări făcute în vederea extracfiei acestor substanfe, de ex. harfa unei mine. ~ nautică (Gen.); Harfă care redă prin curbe de nivel adâncimea fundului unei mări sau a unui ocean, şi conturul uscatului care |e mărgineşte. ( = Hârtă marină). ~ topografică (Topog.): Harfă a unei porfiuni din suprafafa Pământului, redată printr'un desen la scări variind între 1:20 000 şi 1:200 000. HÂRTIE (Ind. hârt.): Produs industrial, solid, cu structură fibroasă, constituit din celuloză, confecfionat în forma de foi de grosimi şi de dimensiuni diferite. Hârtia produsă, din celuloza de lemn se obfine prin acţiunea bisulfitului de calciu, care disolvă lignina şi ceilalfi compuşi ai lemnului afară de celuloză. - ~ carbon '(Ind. har/.); Hârtie subfire acoperită ,pe una dintre fefe cu un strat de substanfă colorantă; serveşte la obfinerea de copii prin apăsare. ~ cu emeri (Tehn.); Hârtie de şlefuit cu pulbere de emeri. E folosită la şlefuirea pieselor metalice. ( = Hârtie cuşmirghel). ~ cu şmirghel (Tehn.J: Sin. Hârtie cu emeri (v.). ~ cu sticlă (Tehn.J; Sin.- Hârfie slidafă (v.). ~ de calc (Desen): Hârtie transparentă, de copiat, înfrebuinfată îndeosebi în desen; se prepară din in sau din cânepă. . ~ de filfru •(Ch/m.); Hârtie poroasă, fabricată din bumbac pur, folosită în labo-rafor la filtrarea anumitor suspensii. n de şlefuit (Tehn.J: Material abraziv alcătuit dintr'o coală de hârfie pe care s’a fixat un strat de granule abrazive (sticlă, emeri, eiecfrocorund, carborundum, etc'.) cu ajutorul unui. liant, deobicei clei de piele. E folosită la şlefuirea a diferite materiale relativ dure (metale, lemn, mase plastice, efc.) şi se clasifică după natura, duritatea şi granulafia abrazivului. ~ fotografică (Fofo.J; Hârtie specială, acoperită pe o fafa cu un sfrat sensibil Ia acfiunea luminii, pe care se obfin copiile fotografice. • ~ heliografică (Tehn.): Hârtie specială, acoperită pe o fafa cu un strat sensibil la acfiunea luminii, şî care este folosită la copierea desenelor, a planurilor, efc., cu ajutorul aparatelor heliografice, ~ milimetrică (Desen): Hârtie de desen, pe care este imprimată o refea de linii dispuse în cadrilaj,,la disîanfe de decimetri, centimetri şi milimetri, refea care uşurează executarea pe hârtie a unui desen cotat. ~ parafinată (Tehn.); Hârtie impregnată cu ’parafină sau. cu diferite ceruri. E folosită la împachetarea pieselor care trebue ferite de umezeală. sfidată (Tehn.): Hârtie de şlefuit cu granule de sticlă. E folosită la şlefuirea pieselor de diferite materiale (lemn, mase plastice, metal, etc.). HASPEL (/nd. fexf.]; Maşina folosită la vopsirea şi fierberea ţesăturilor sub forma asemănătoare unei funii răsucite)' are o cuva pentru flotă şi o vârtelniţă eliptică care mişcă fesătura, aşazând-o, în înaintarea ei, în falduri, penfru ca să riu se încurce. HAŞUPARE 1. (Desen): Operafia de acoperire cu haşuri a unei porfiuni dintr'un plan sau dintr'un desen.—2. (Topog.): Procedeu de reprezentare a reliefului pe o hartă, folosind haşuri. HAŞURI (Desen): Linii 'negre paralele, pline sau întrerupte, trasate la .distanfa HATIE HECTOMETRU egale înfre ele. Servesc la reprezentarea zăcământ. Această operafie se poafe execufa reliefului în hărfi, la reprezentarea diferi- şi manual, dar în prezenf se execută 1 i ■ 11 - i.! 1 n i i 111. Haşuri convenţionale. 1 — metale; 2 — cărămidă obişnuita; 3 — cărămidă refractare, piefre nafurale şl produse ceramice (marmură, ardezle, porţelan, faîanfa); 4— beton simplu; 4 a — beton armai; 5 — sticlă; 4— celuloid; 7—lemn în secfiune transversală; 7 a — lemn în secfiune longitudinala; 8 — pământ; 8 a — umplutură cu nisip sau cu materiale de izolaţie; 9 — bobine (electromagnefi, rezistenţe); 10 — materiale plastice, garnituri din orice material; 11 — lichide; 12 — pachet de tole de maşini electrice. telor materiale sau a secţiunilor într'un desen tehnic, eîc. HATIE (7ehn.j: îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani, etc., făcută pentru a îndrepta cursul unei ape sau a “împiedica revărsarea ei. HĂŢIŞ (Si/v.j; Arboret tânăr în stare de nuieliş. HAUSMANNIT (Mineral.): MnaQ,. Oxid de mangsn, natural, folosit ca minereu de mangan. HAVARE (M/neJ: Operafia de tăiere a unor făgaşe în masivul de exploatat, penfru a uşura desprinderea de porfîuni mari de Operafia de havare. 1 — havarea tăieturii; 2 — havarea scobiturii. numai cu ajutorul maşinilor de havaf de diferite tipuri, acfionate pneumatic sau elecfric. Prin havare se mecanizează procesul de muncă, creşte productivitatea muncii şi se micşorează sau se suprimă consumul de explozivi. Materialul în care se executa havarea irebue să fie relativ moale şi uniform. Havarea se practică în zăcăminte de cărbuni, de sare, de săruri potasice, etc. HAVEZĂ (vVTne); Sin. Maşina de havat (v.). HAZNA (Insf. san.): Mic rezervor subteran cu pepefi etanşi, în care, în lipsa canalizării, se scurg produsele closetelor şi apele uzate ale gospodăriilor. ~ septică (Insf. san.): Hazna în care materiile organice solide sunt descompuse de bacterii. HECTAR (Unif.): Unitate de măsură pentru suprafeje,-egală cu 10000 m2 sau 100 ari; prescurtat: ha. HECTO- (Gen.): Prefix cu semnificare „de o suta de ori". HECTOGRAM (Un/f.): Unitate de mă*sură penfru greutate, egală cu 100 grame; prescurtat: hg. HECTOLITRU (Uni# J; Unitate de măsură pentru capacitate, egală cu 100 litri; prescurtat: hl. HECTOMETRU (Uni/.J; Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 100 metri; prescurtat: hm. HEUOGRAF ______ . 249 HEXODĂ HEUOGRAF (Tehn.J: Aparat de forma unui cadru, folosit pentru obţinerea, prin iluninare cu lumina solară sau artificială, pe hârtie heliografica, a copiilor de pe desene executate pe hârtie de calc. HELIOGRAFIE (Po/igr.J: Tehnica reproducerii şi multiplicării unor originale în semitonuri, prin clişee de cupru plane, obţinute pe cale fotochimîcă şi la care suprafaţa clişeului e împărţită în -puncte prin intermediul unui strat de asfalt cu granule fine. HELIOGRAVURĂ (Po//gr.J: Ansamblul procedeelor fotochimice şi fizice prin care se execută clişeele de cupru penfru imprimarea hetiografica. HEUOSTAT (Fiz.J: Instrument folosit în semnalizare, penfru â-4rimife într'o direcţie determinată un semnal luminos cu ajutorul unui fascicul de raze solare. HELIOTIPIE (PoJigrJ: V. sub Fotocolografie. HELIOZINCOGFsAFIE (Po/igr.J: Procedeu de reproducere a hărţilor şi a desenelor, care constă din trecerea desenului pe o placă de zinc granulat, curăţită şi sensibilizata pe cale chimica. HELIU (Chim ): He. Element; gr. at. 4,002;' nr. at. 2. Gaz nobil aflat în atmosferă' în cantitate fosrte mică (o parte Ia 200000, în volum) sau în gazele degajate de unele mofete şi de unele solfatare. E neinfla* mab'I şi foarte uşor. E folosit pentru umplerea baloanelor şi a dirijabilelor, a unor termometre cu qaz, etc. HEM (Ch/m. b/o/.j: V. sub Hemoglobina. HEMATIT (Mineral.): Fe2Oa. Oxid ds fier, natural; e un minereu important de fier. E întrebuinţat şi în exploatarea petrolului pentru a îngreuna noroiul de sapa. HEMOGLOBINĂ (Ch/m. b/o/.): Materia colorantă roşie a sângelui. E formotă dintr'o proteină numită globină, în combinaţie cu un compus organic complex numit hem, care conţ'ne fier, azot, carbon, hidrogen şi oxigen. Hemoglobina are în organism rolul de a transporta sub formă de oxi-hemoglobina, în fot corpul, oxigenul care a fost inspirat. HEMRY' (EU.): Unitatea de inducfanţă. E inductsnţa proprie a unui circuit electric liniar prin care un curent de un amper stabileşte un flux magnetic de un weber. HEPTA- (Gen.): Prefix cu semnificaţia .şapte", „de şapte ori". HEPTAN (Ch/m.): Hidrocarbură saturată, cu şapte efomi de carbon; are p. f. 98°. E întrebuinţat ca etalon de referinţă la determinarea cifrei octanice a benzinei, el fiind considerat că ore cifra octanică zero. HEPTODĂ (E.f.): Tub electronic cu şapte electrozi: un anod, un catod, şi cinci grile, îndeplineşte funcţia de schimbătoare de frecvenţă sau de amplificatoare cu pantă variabilă de înaltă sau de medie frecvenţă. HERD (Prep. m/n.): Masă de concenlrare. HERTZ (Fiz.): Unitatea de măsura definită ca frecvenţa unui fenomen periodic a cărui perioadă este de o secunda; prescurtai: Hz. (= Ciclu). HETEROCÎCLU (Ch/m.J: Compus ciclic organic, care are în ciclu şi atomi ai altor elemente decât carbonul. De exemplu, pîridina, C5H0N, are o moleculă formată din cinci atomi de carbon-şi un atom de azot, alcătuind un ciclu închis, şi câte Un atom de hidrogen legat de fiecare atom de carbon. HETERODIVĂ (Te/c,J; Montaj folosit în Radiofonie, în care se produc bătăi prin interferenţa a doi curenţi alternativi cu aproape aceeaşi frecvenţă. HETEROMORF (Fiz.): Calitatea unei substanţe de a avea două sau mai multe forme cristaline diferite. HEXA- (Gen.); Prefix cu semn;ficaţia „şase*, „de şase ori". HEXAGON (Geom.j; Poligon cu şase laturi. Hexagonul cu şase laturi egale şi şase unghiuri egale se numeşte hexagon regulat; el poate fi înscris înfr'un cerc cu raza egală cu. latura hexagonului. HEXAGONUL lui Kdkule (Ch/m.J: Formulă' de constituţie a benzenului, care reprezintă molecula acestei substanţe f-j ca un hexagon la ale cărui £ vârfuri se găsesc grupări CH, ur/1 numerotate dela 1 *6 în sensul ^6 | mersului acelor ceasornicului. Această numerotare serveşte la' identificarea derivaţilor benze- ~ nului. • HEXODĂ (EU.): Tub electronic cu şase electrozi: un anod, un catod şi patru grile; îndeplineşte funcţia de modulatoare (adica de schimbătoare de frecvenţă prin modulaţie) sau funcţia ' de amplificatoare anfi-fading. REXOZE 250 HIDROAVION HEXOZE (Chim.): Substanfe din clasa za- -harurilor, cu şase atomi de carbon în moleculă. Cele mai importante sunt glucoza, fructoza, galactoza, etc. HIACINT (Mineral.): Varietate roşie de zircon; este folosit ca piatră semiprefioasă. HIBRID (Agr., Zoof.): Organism rezultat din încrucişarea a doi indivizi deosebifi în caracterele lor de ereditate. HIBRIDARE (Agr. Zoot.): încrucişare a doi indivizi cu ereditate deosebită, în vederea obfinerii unui hibrid. Hibridarea e folosită în ameliorarea plantelor şi în selecţionarea animalelor. Această operafie poate fi realizată prin faptul că însuşirile ereditare ale părinfilor devin nestabile la hibrid şi deci, prin educarea acestuia (crescându-l în anumite condiţii de mediu), pot fi făcute stabile la hibrid numai însuşirile dorite. Ştijnfa sovietică aplică pe scară largă hibridarea vegetativă şi a obfinut multe varietăfi noi şi perfecfionate de pilante şi de animale. I. V. Miciurin este inifiatorul practicei hibridării vegetative. El a pus bazele darwini'smului creativ. HIDRANT (Tehn.): Dispozitiv de închidere şi deschidere a apei din conducte sub presiune, la care se pot adapta unul sau mai multe furtunuri. Hidrant de interior (de perete). ^ I — mâner; 2 — corpul hidrantului; 3 — piuliţa cu urechi, pentru racordarea furtunului; 4 — racord; 5 — capac de protecfle; 6 — racord la condu.cfa de distribuţie. HIDRARGIR (Chim.) : Sin. Mercur (v.). HIDRARGIROZĂ (Ig. ind.): Boală datorită toxicifăfii mercurului, care se observă la muncitorii din industria extractivă de mercur, din industria termometrelor, a barometrelor, a manometrelor, a preparatelor farma-ceotice, din industria diferitelor lămpi electrice, tuburi Roentgen, etc. Semnele intoxi- caţiei sunt: gust metalic îri gură; infla-mafia şi hemoragia gingiilor, care se colorează în albăstrui; dureri şi confracfii ale membrelor; somnolenţă; turburări psihice; etc. . HIDRAT (Chim.): Sin. Hidroxid (v.). ~ de carbon (Chim.): Compus organic format din carbon, hidrogen şi oxigen, în molecula căruia atomii de hidrogen şi oxigen sunt prezenfi în proporfie de 2 la 1 (ca în apă). Printre hidrafii de carbon se numără zaharurile, amidonul, celuloza, pec-tinele, gumele vegetale; servesc în corpul animalelor ca sursă de energie; sunf for-mafi da planie prin fotosinteză. HIDRATARE (Chim.): Introducerea de molecule de apă în molecula unei combinaţii chimice. HIDRĂTAT (Chim.): Calitatea unei substanfe de a confine apă îri molecula ei. In general, termenul e aplicat sărurilor care confin apă de cristalizare. HIDRAULICĂ (Tefin.): Ramură a Tehnicei, care se ocupă cu aplicafiile Hidromecanicei în inginerie. HIDRO- (Gen.): Prefix cu semnificafia „apă"; de ex.: „hidrogen", care dă naştere la apă. în nomenclatura chimică desemnează, în general, un compus al hidrogenului; de ex.: hidrocarbură. HIDROAViON (Av.): Avion echipat cu dispozitive care îi permit folosirea supra- c:; ^ 2*---------M MSJ ' »> Hidroavion cu cocă. fefei apei,- în locul unui teren, pentru decolare şi amerisare. Aceste dispozitive pot HIDROCARBURĂ 251 HIDROGEN SULFURAT fi fiotoare care înlocuesc rofile avionului, sau chiar corpul hidroavionului, numit în acest caz 'cocă,- şi care are forma unei bărci. • ' - HIDROCARBURĂ (Ch/m.): Compus chimic format numai din-carbon şi hidrogen. Petrolul esfe, de ex., un amestec complex de diferite-hidrocarburi. »' aciclica (Chim.): Hidrocarbură ai cărei ■atomi de carbon sunt legafi în formă de lanfr unic sau ramificat. (= Hidrocarbură grasă; Hidrocarbură alifatică). alîfafică (Ch/m.): Sin. - Hidrocarbură aciclică. . ~ aromatică (Ch/m.J: Hidrocarbură derivată dela benzen. '>■' ciclică (Ch/m.).\Hidrocarbură tn molecula căreia o parte sau; tofi atomii de carbon sunt legafi între ei în forma de inel; de ex.; benzenul, ciclohexanul, etc. grasă (Ch/m.J : Sin. Hidrocarbură aciclică. . ~ olefinică (Chim.): Sin. Olefină (v. Olefine). parafinică (Ch/m.J: Hidrocarbură aciclică . saturata' (fără legături duble între atomii de carbon ai moleculei), liniară sau ramificată. 1 HIDROCAUCIUC (/nd. chim.): Produs preparat prin hidrogenerea cauciucului în prezenfa catalizatorilor; e transparent, alb, destui de tenace şi are tendinţa de a cristaliza. HIDROCHINONĂ (Ch/m.J: Substanfă obfinută prin reducerea chînonei. E întrebuinţată ca revelator în fotografie. HIDRODINAMICĂ (Mec.) .' Ramură a Mecanicei, care se ocupă cu studiul lichidelor în mişcare. ( = Dinamica lichidelor). -HIDROELECTRIC (Tehn.J: Ceeace se referă la producerea energiei electrice prin transformarea energiei apei în mişcare. HIDROFIL (Ch/m. fiz.J: Calitatea unui corp de a lega uşor apa, fie chimic, fie prin absorpfie {sau adsorpfie. HIDROFILIE (Ch/m. f/'z1):Propriefaiea unui ' corp de a fi hidrofil. HIDROFOB (Ch/m. fiz.): Calitatea unui corp de a nu lega apa sub nicio formă. HfDROFOBIE (Ch/m. f/z.): Proprietatea unui corp de a fi hidrofob, ' HIDROFON (F/z.J: Aparat penfru semnalizarea prin sunete sub apă, format din micror foane acţionate electromagnetic. H I D R O F O R (Tehn.J: Instalaţie mecanică cu aju- j - torul căreia apa poate fi ridicată * la o înălfime oarecare prin conducte, , fblosind 5 forţa' de expansiune a aerului infro- * dus sub presiune 2 într'un rezervor metalic, cu ajuto- Hidrelor, rul unei pompe. „-hldr6lor.de refulare; HIDROFUG B — pompă; . C— hldrofo’r (Consfr.J: Calita- «plrafo'r; n —sensul de ro- tea unei substanţe de a împiedica a- 4— supape; 5 — supape de deziunea apei sau asplrajie. - de a împiedica pătrunderea apei înfr'un material. Materialele hidrofuge sunt întrebuinţate la imper-meabilizarea materialelor de consirucfie, ca betonul, cărămida, pietrele naturale, etc." Ele pot fi aplicate, ca 'straturi de pror tecfie la suprafafa materialului de imper-meabiiizat (asfalt, bitum, silicat de sodiu, colofoniu, ulei, fluafi, etc.) sau pot fi amestecate în masa betoanelor şi mortarelor, pe care lefac impermeabile (diferite emulsii sau substanfe coloidale care astupă porii materialului: alaun, săpun de potasiu, colo.-foniu, cazeină, etc.). HIDROGEL (Chim.): Gel a! unui coloid în care solventul este apa. HIDROGEN (Chim.): H. Element; gr. at. 1,0078; nr. at. 1. E un gaz incolor, inodor, insipid, inflamabil. Se combină cu oxigenul formând apa. Molecula lui confine doi’atomi. Se obfine prin electroliza apei sau prin acţiunea aburului asupra fierului înroşit (dând oxid de fier şi hidrogen). E folosit în aparatul de sudură oxihidrică, la fabricarea amoniacului, la hidrogenarea uleiurilor, etc. ~ acid (Ch/m.): Atom de hidrogen din molecula unei 'combinafii chimice, care poate fi înlocuit cu un metal, pentru a forma săruri. ~ : ~ sulfurai (Ch/m.J: H2S. Gaz incolor, cu miros de ouă stricatei folosit în analiza chimică. ( = Acid sulfhidric). HIDROGENARE 252 HIDROXIL HIDROGENARE (Chim.): Combinarea hidrogenului cu o substan}ă organica nesaturată, sub acţiunea unui catalizator. HIDROGENA'EA cărbunelui (Chim.): Combinarea carbonului din cărbune, cu hidrogen. Produsul obţinut constitue o benzina sintetică. HIDROGEOLOGIB (Geo!); Ramură a Geologiei, care se ocupă cu studiul izvoarelor .şi al pânzelor de apă subterane, în vederea alimentării cu apă a localităţilor, instalaţiilor industriale, etc. HIDROGRAFIE (Gen.): Ramură a Geografiei iizice, care se ocupa cu studiul apelor, în general, şi al cursur.|or de apa din interiorul continentelor, în special. H1DROLIZĂ (Chim.): 1. Reacţie chimică între unii compuşi chimici, cum sunt, de exemplu, sărurile unui acid tare cu o baza slaba, sau ale unui acid slab cu o bază tare şi apă. Prin hidroliza, sărurile se transformă în acidul şi în baza din care s'au format. — 2. Reacţie chimica înfre un compus organic şi apă, care se produce în prezenta unui catalizator ’ sau a unei enzime, ca, de ex., hidroliza esterilor, sau hidroliza zahărului (invertirea, care se produce fie prin acţiunea unor enzime, fia prin fierberea cu cantifăfi mici de acizi minerali). HIDROLOGIE (Gen.J-1 Ştiinţa care se ocupă cu provenienţa şi cu mişcările apelor subterane, cu captarea şi cu folosirea lor la alimentarea cu apă, iar dacă suni ape minerale (reci sau calde), cu calităţile lor terapeutice. HIDROMECANICĂ (Alec.J: Mecanica lichidelor. Se împarte în Hidrodinamică şi Hidrostatică. HIDROMECAN1ZARE (Hidr.): Procedeu de mecanizare a lucrărilor de săpare a pământului, folosind hidromonîtoare. Hidro-mecanizarea se aplică pe marile şantiere de construcţie ale comunismului din Uniunea Sovietică; ea se aplică şi la construcţia canalului Dunara-Marea Neagră. H1DRDMETRIE (Gen.): Ramura a Hidraulicei în care se descriu mefodale tehnice şi instrumentele, cu ajutorul cărora se poate determina debitul unui curs de apă, de suprafaţă sau subteran, sau al unei conducte forţate. HIDROMETRU (Tehn.); 1. Aparat pentru măsurarea densităţii soluţiilor apoase. — 2. Numire prescurtată pentru mira hidro-metrică, cu ajutorul căreia se măsoară nivelul la care se găseşte suprafafa libera a unui curs de apa. H1DROMONITOR (Mine): Aparat format dintr'o conductă metalică, prin care se proiectează asupra unor roce o vână pu- HldromonHor., I — Jeavă de împroşcare a opei; 2 — pârghie de manevrare. ternică de apă care desprinde şi antrenează materialul. E folosit la exploatarea sau săparea rocelor pu[în consistente (nisipuri, pietrişuri, argile, caolin, etc.). (s= Monitor). HIDROSFERĂ (Gen.): învelişul de apă al globului terestru, alcătuit din oceane, mărî, lacuri, gheţari, râuri, pâraie şi pânzele de ape care circulă sau stagnează pe suprafafa litosferei şi îmbibă stratele .exterioare ale acesteia. HIDROSOL (Chim.): Solufie coloidala în apă. HIDROSTATICĂ (F/z.J: Ramură a Mecanicei care se ocupă cu studiul echilibrului lichidelor şi a! echilibrului corpurilor cufundate în lichide. (=Statica lichidelor). HIDROTEHNICĂ (Tehn.); Ramura a Tehnicei care se ocupă cu folosirea apei şi a energiei ei, de ex. cu alimentari cu apă, drenaje, irigafii, executări de baraje, etc. HIDROXID (Chim.): Compus chimic neorganic, a cărui molecula confine gruparea hidroxîl: (OH). Teoretic, poate fi considerat ca un derivat al apei (H20), în care un atom de tvdrogen a fost înlocuit cu un metal. Ex.: hidroxidul de sodiu NaOH, hidroxidul de staniu Sn (OH)/., etc. Hidroxizii au caracter bazic. ( = Hidral)* HIDROXIL (Ch/m.): Radicalul, monovalent OH format dinfr'un atom de hidrogen şi un atom de oxigen. (= Oxidrîl). HIDR0Z1NCIT 253 - HOLENDRU DE ALBIT HIDROZINCIT (M/nera/.): Carbonat de zinc, hidratat, natural. E un minereu important de zinc. H1DRURĂ (Ch/m.J: Combinaţie între hidrogen şi alt element. tilGRO- (Gen.): Prefix cu semnificaţia de „umiditate" sau de „umezeala". HIGROGRAF (F/z.): Higrometru înregistrator. HlGROGRAMĂ (F/z.):' Diagramă reprezentând variaţia' umezelii aerului. ‘ HIGROMETRIE (Fiz.): Ramură a Mete- orologiei, care se ocupă cu metodele şi aparatele cu ajutorul cărora se poate determina procentul de vapori de apă din * atmosferă. -HIGROMETRU (F/z.j: Instrument pentru mă-| surarea umidităţii atmosferei sau a altor \ medii gazoase. 0“ \ . HIGROSCOP (FiZi): Aparatcare arată, cu aproximaţie, variaţiile de umiditate ale atmosferei, bazat-pe proprietatea anumitor corpuri de a-şi schimba forma, culoarea, etc., când absorb vapori de apă. HIGROSCOPIC (Fiz.J: Calitatea unei substanţe de a absorbi apa sau vaporii de apă, dintr'un mediu oarecare. HIGROSTAT (F/z.): Aparat pentru menţinerea unei stări higromatrice (grad de saturaţie în vapori de apa) constante; este format dintr'un higrometru şi un releu care pune în funcţiune un încălzitor sau un stropilor de apă. HIPER- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „supra" sau „peste", sau «mai mult decât". HIPERBOLĂ (Maf.): Curbă care reprezintă locul geometric al punctelor a căror1 dife- Hiperbolă. F» f' —focare; A, A*—vârfuri; p—punct.curanl. renţă a distanţelor, la două puncte fixe, numite focare, esfe constantă. Ecuaţia hi- perbolei, raportata la axele ei de simetrie este: a fiind semidistanţa dintre vârfurile hiperbolei, iar ’b= “\ c2—a3, unde c esfe se-midistanţa dinfre focare. * HIPERHIDROZĂ (/g. /nd.J: Boală profesională care se caracterizează prin sudori excesive la mâini şi la picioare, daiorită furburărilor secreţiei glandelor sudoripare. Hiperhidroza localizată |a mâini se întâlneşte la lucrătorii care folosesc culorile de anilină la vopsirea stofelor, a hârtiei, etc. şi care sunf obligaţi să se spele îndelung în apa cu clor sau cu sodă. Acţiunea repetată şi prelungită a clorului sau a so-dei duce la hiperhidroza mâinilor, HIPESMETROP (F/z.J: Defect al ochiului al cărui focar-imagine este situat dincolo de retină; se corectează cu lenfile convergente. HIPERPARAZIT [Agr.): Parazit al altor pa-: raziţi care atacă plantele şi animalele. HIPcRSUSTENTAJIE (Nav. a.J: Porlanţă a profilului unei aripi peste porianţa maximă normala, şi care se obţine prin diferite mijloace adecvate (fante în aripi, flapsuri, fowlere, etc.), (v. fig., p. 254). HIPNOTIC (Farm.): Calitafe a unui medicament de a provoca şi stimula somnul. HIPO- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „sub" sau „mai puţin decât". ' HlPOCICLOIDĂ (Mat.): Curbă care reprezintă locul geometric descris de un punct al circumferinţei unui cerc care se rostogoleşte fără lunecare pe un cerc fix din planul lui, în interiorul acestui cerc. HIPOCLORIT (Ch/m.J: Sare a acidului hipo-cloros (HCIO). Hipocloriţii de sodiu,- de po-, tasiu şi de calciu .sunt folosiţi ia sterilizarea apei, ca desinfec^anţi şi ca decoloranţî, datorită proprietăţilor lor oxidante. HIPSOMETRU (F/z.J: Aparat cu ajutorul căruia se datarmină presiunea atmosferică, prin observarea temperaturii de fierbere a apei (sau a altui lichid). HISTEREZIS (F/z.J; Sin. Istereză (v.). HOLENDRU (Tehn.J:Sin. Racord olandez (v.). ~ de albît (/nd. har/.): Instalaţie în care se face înălbirea celulozei. Are! forma unei cade şi este înzestrat cu pompe pentru circulaţia materialului. , HOLENDRU DE RAFINARE HUSĂ . special a celor mecanice. INCINTĂ (Gen.J:-1. Spafiu închis. — 2. Limitele unui spafiu determinat. Ex.s incinta unui port. INCLEIRE 1. (7ehn.J; Îmbinarea unor piese cu ajutorul unui liant lichid sau vâscos. Se încleiază piese din materiale care absorb umezeala (lemn/ hârtie, etc.). Daca umiditatea cleiului e absorbită numai de une-din piesele care se îmbină, sau de nici-una, îmbinarea se numeşte lipire. — 2. (ind. hâri.): Operafia de tratare a pastei de hârtie cu un preparat de colofoniu şi solujie de sodă caustică, pentru a-i da consistenfă, rezistenţa, „sunet* şi a o face-să nu mai absoarbă lichide, deci sa fie bună penfru scris. — 3. (Ind. fexf.J; Tratarea' firelor din urzeală cu o pastă de încleit (v.)r penfru a le proteja împotriva ruperii, prin faptul că substanţa de Incleire le îmbracă într'un stratcare leapăra împotrivafrecărilor şi’ a întinderii la care urzeala este supusă la ţesut. ( = Ancolare). iNCUCHETAJ (Tehn.J: Mecanism care împiedică automat mişcarea într'un anumit sens a uneia din piesele sale, cu ajutorul altei piese, dar care permite mişcarea ei în sensul contrar. înclichefajul poate fi rea-* lizat cu ajutorul unor dinţi sau prin frecare. ÎNCLINAREA unui sfraf (Geof.j; Direcţia-şi sensul de înclinare a unui strat faţa d& Elementele caracteristice de sltuefie o unu) jjrafu S ■— slrat; P — plan orizontal; a, a' — direcfia sfra— fulir b, b'-— înclinarea stratului; a*—unghi dt trv-clin ie; 0—unghi de dlrecfle; N — direcfia Nord- un plan orizontal. Se măsoară prin unghiul pe care îl face linia de cea mai mar» panta a unui strat cu un plan orîiontaL ÎNCLINAŢIE 565 INDEX ÎNCLINAŢIE (Maf.): Unghiul pe care îl face un plan (sau o dreaptă) cu un plan de referinfă) de ex., cu un plan orizontal (înclinaţie fafă de orizontală) sau cu un plan vertical (înclinaţie fafă de verticală). ' . magnetică (Fir.): Unghiul formaf de direc|ia câmpului magnetic al Pământului şi orizontală.>E unghiul cu care se înclină un ac magnetic în raport cu orizontala, când.el se poate roti liber într'un plan vertical prin care trece meridianul magnetic. INCLINOMETRU 1. (TopogJ: Instrument simplu care serveşte la măsurarea unghiului de înclinaţie al unei drepte fajă de orizontală sau fafă de verticală. — 2. (Expl. pefr.): Instrument penfru măsurarea devierii unei sonde fafă de verticală. INCLUZIUNE (Tehn.): Particulă de material străin confinută în masa unui corp solid^n’cluziunile pot fi solide, lichide şi chiar gazoase. Se întâlnesc în cristale, în masa anumitor roce, în masa unui ‘mefal, în sticlă, efc. ÎNCOLŢIRE (Agr., Ind. alim'.):' Procesul fiziologic şi morfologic de desvo!tai*e a embrionilor din seminţe când acestea sunt puse în condifii favorabile de viafă (de umezeală şi de temperatură, în pământ, în aparate speciale sau în cazul unei depozitări defectuoase). Proprietatea seminfelor de a produce, odată cu încolfirea, şi o acjiune diastazică este folosita în industria fermentării alcoolului (pentru spirt şi bere), la fabricarea acidului lactic, la transformarea amidonului în malfoza şi lacfoză. INCOMBUSTIBIL (Tehn.j: Calitatea unui material de a nu arde în aer. INCOMENSURABIL (Maf.j: Calitatea a două numere (mărimi) de aceeaşi spefă, de a nu avea o măsură comună,; adică al căror cât nu se poate reprezenta printr'un raport de numere întregi. Diagonala şi latura pătratului/ sau* circumferinţa unui cerc şi diametrul său sunt incomensurabile. — 2. Uneori, impropriu, calitatea unui număr dea fi irafional, adică a unui număr care este incomensurabil cu unitatea. INCOMPRESIBIL (Fiz.): Calitatea unui corp de a nu-şi micşora volumul când presiunea exterioară la care este supus creşte. Nu există corpuri perfect incompresibile; sunt însă considerate ca practic incompresi- bile corpurile care, supuse unor presiuni mari, exterioare, îşi micşorează procentual pufin volumul (de ex., lichidele). ÎNCOVOIERE (Rez, maf.J; Deformarea unui corp solid sub acfiunea unor -forfe exterioare şi a unor reacfiuni, realizată astfel, încât toate fibrele care la început erau paralele cu o anumită direcfie (perpendiculară pe directa forfelor exterioare) devin curbe plane. INCREMENT (Gen.): Creştere, adaus, spor. ÎNCRUSTÂRE 1. (GeoJ.J: Mod de■ fosili-zare datorit apelor calcaroase, care acoperă organismul cu un strat de carbonat de calciu păstrându-i astfel forma.— 2. (Tehni): Depunerea şi fixarea sărurilor din apele dure pe perefii fevilor fierbătoare ale căldărilor de abur. ~ profesională (Ig. ind.): Procesul prin care corpuri străine pătrund în piele fără rănire. Se întâlneşte la muncitorii din industria metalurgică, la cioplitorii de piatră, efc. INCUBAŢIE 1. (Bio/.J: Timpul dintre fecundare şi desvoltarea embrionului dintr'un ou până la un organism care e capabil sa trăiască singur. Incubafia poate fi naturala sau artificială (când e realizată înfr'ur. incubator). — 2. (Ig. ind.): Timpul care trece din momentul pătrunderii unui microb patogen în organism şi până la producerea bolii. INCUBATOR (Tehn.): Cutie sau cameră în. care se poate menfine o temperatură constantă, se poate ventila şi umezi aerul după nevoie. Este folosit penfru clocire artificială şi pentru asigurarea desvoltării, în condifii optime, a anumitor organisme; se foloseşte la- studii bacteriologice,. |s clocirea artificială a ouălor de găină, în piscicultura, etc. ÎNDESARE (yVle//.J; Operafia de mărire £ dimensiunilor transversale ale unei piese şî de scurtare a lungimii ei, prin forjare la cald sau la rece. Operafia e folosită le confecţionarea capetelor de biele, a capetelor de cuie şi şuruburi, efc. îndesarea se poate executa cu ciocanul de mâna sau cu presa, liber sau în matriţă. (=Tur-fire, Refulare, Ştafuire)., INDEX 1. (Gen.): Listă alfabetică sau metodică de nume sau de termeni ai mate- INDICA, A ~ 266 INDICE OE SAPONIFÎCARE riei confinuta în lucrarea pe care o însoţeşte. — 2. (Tehn.)** Sin. Indice (v. Indice 1). INDICA, a ~ (Gen.): A arata. INDICATOR 1. (Chîm.J: Substanţa care.prin-tr'o modificare a culorii sale, arată sfârşitul unei reacfii chimice din analiza volumetrică. Indicatorii penfru titrarea acizilor şi a bazelor sunt deobicei acizi sau baze organice slabe. Ex.: .turnesolul capătă coloarea roşie în prezenfa unui acid şi albastră în prezenfa unei baze.—2. (Tehn.): Aparat care arată valoarea pe care o are o mărime Ia un moment dat. Există şi indica- hl t \;,l M ’ărn ■ V V3 Plosca indicatorului de greutate. 1 _ corput ploşlll; 2 — membrana elasticii de etan-3&re; 3 — piston de reazlm; 4 — cablu; 5—cârlig de fixare; 6 —cârlig ajustabil; 7 — tub de transmitere a presiunii. toare înreg:stratoare, care marchează pe o hârtie valorila succesive ale mărimii pe care o indică, nu-nite şi înregistratoare (v.). ~ al polilor eleclrici {E/.J: Hârtie sugativă, umezită cu solufia unei sări (ca sulfatul de potasiu) şi fanolitaleină. E folosit pentru a face distinc|ia între polul pozitiv şi cel neqativ al unui curent electric continuu. Când polii neizolafi sunt puşi în contact cu hârtia umedă, are loc electroliza sării respective, cu formare de hidroxid de potasiu la polul negativ, care provoacă în dreptul acestuia înroşirea fenol-ftaleinei. ~ de adâncime (Mine): Dispozitiv în legătură cu arborele unei maşini de ex-tracfie, care indică — prin doi cursori care se mişcă în sens invers, în sus şi în jos — pozifia coliviilor în puf. ~ de greulals (Expl. petr.): Aparat care indică greutatea coloanei de săpare a unei sonde, prin deplasarea unui indice comandat de presiunea exercitată asupra lui de un lichid aflat într'o ploscă cu unul dintre perefi format dintr'o membrană pe care apasă capătul mort al cablului de sapă. ~ de nivel (Tehn.): Dispozitiv care indică înălţimea până la care se găseşfe lichidul d.ntr'un vas. ~ radioactiv (Fiz.): Sin. Trasor (v.). INDICE 1. (Tehn.): Ac sau altă piesă a unui instrument de măsură, care se mişcă in fafa unei scări gradate şi care arată cât de mult s'a deplasat sau s'a rotit echipajul mobil al aparatului sau instrumentului. — 2. (Mal.): Număr, literă sau simbol literal, aşezaf la dreapta şi mai jos decât un număr, o literă, etc., cărora le precizează valoarea sau înţelesul. — 3. (Chim.): Număr aşezat jos la dreapta unui simbol chimic al unui element şi care arată numărul atomilor de acel element cuprinşi în molecula unei substanţe. — 4. (Fiz., Chim., Te'in.): Număr care caracterizează o proprietate a unei substanfe, a unui dispozitiv, a unui sistem tehnic, etc. Ex.: indice cetanic, indice de aciditate, indice de refracfie. ~ de acidilafe (Chim.): Numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesar pentru a neutraliza acizii graşi liberi prezenţi înlr'un gram de grăsime. ~ de iod (Chim.): Cantitatea de iod. în greutate, absorbită de 103 g de grăsime. Arată cantitatea de grăsime nesaturată existentă inlr'o grăsime sau înfr'un ulei. ( = C.fră de iod); ~ de refracfie (F/z.): Câtul dintre viteza unei radiaţi electromagnetice în vid şi viteza ei în mediul respectiv. El e câtul dintre sinusul unghiului de incidenfă şi sinusul unghiului de refracfie când radiafin este refractată din vid (sau din aer) înlr'un mediu. Valoarea indicelui da refracfie depinde de natura mediului, de lungimea de undă a radiafiei, etc. ~ de saponificare (Chim.): Numărul xJe miligrame de hidroxid de potasiu necesar •INDICE OCTANIC 267 INDUCŢIE ELECTROMAGNETICĂ saponîficării complecte a unul gram dintr'o grosime sau dinfr'un ulei. (= Cifră de -saponificare). ~ octanic (Tehn.): Sin. Cifră octanică (v.). JND1CE lehnico-economic (Tehn.j; Mărime care indică o anumita caracteristică din procesul de producfie, şî care permile să •se compare între ele, dîn punct de vedere fehnico-economic, mijloace da producfie asemănătoare sau regimuri succesive de utilizare ale aceloraşi mijloace de producfie, de ex., indice de utilizare,, indice de consum, efc. Aceste mărimi reprezintă bazele ştiinfifice în stabilirea normelor de producfie în întreprinderile social;ste. Indicii tehnico-economîci exprimă măsura justei folosiri a maşinilor şi inslalafiilor, şi reprezintă un îndreptar pentru utilizarea rafională^a materiilor prime, a materialelor auxiliar^ şi de întreţinere, a combustibilului şi energiei eleclrice. Analiza variafiei irt-di.cilor tehnico-economîci este unul dinfre mijloacele de ‘ descoperire a rezervelor interne ale întreprinderilor. — Exerrple: ~ a! productivităţii muncii (Tehn.j; Indica .fahnico-economic reprezentat prin raportul dintre nivelul producfivităfii muncii în perioada de evidenfă şi dinfre nivelul productivifafii muncii într'o perioada de referinjă. al volumului producjiei industriale (Tehn.): Indice fahnico-economic, care exprimă sarcinile cantitative ale planului de producfie. ~ de consum (Tehn.): Indice tehnico-economic,-care arată cantitatea'de materii prime, de materiale, de combustibil, de energie electrică, e!c., consumată la unitatea de produs. Prin procedee rafionale de producfie se pot reduce indicii de consum, contribuindu-se astfel la reducerea prefului de cost al produselor. • de utilizare (Tehn.): Indice fehnico-economic, care arală gradul de folosire al unei insfalafii, al unei maşini, eic. El poate varia îh funcţie de intensitatea de folosire sau de timpul de folosire. Se exprimă prin raportul dinfre cantiiatea produsă jî timp sau dintre cantitatea produsă şi alt parametru specific-inslalafiei sau procesului tahnologic. (Ex.: producfîa .unui cuptor poatafi dată în tone pe ora, sau tone pe metru pătrat de suprafafă a cuptorului.) Muncitorii duc o lupta susf’nută penlru îm-bunăfăfirea indicilor de utilizare. ~ de utilizare extensivă (Tehn.): Indice de ut'lizare, care arată timpul de folosire ăl unai insfalafii, al unei maşini, etc., înir'o perioadă dată (lună, an). ~ de ulilizare intensivă (Tehn.): Indice de utilizare, care arată intensitatea cu care sunt folosite o instalafie, o maşină, ele., înir'un timp dat, şi care se referă fie Ia cant'fatea de material produs, fie Ia cantitatea de materie primă prelucrată în acel timp. ~ natural (Tehn.): Indice al volumului produefiei industriale exprimat in unîtafi naturale. (Ex.: tone, metri cubi, kilowattore, etc.). valoric (Tehn.): Indice al volumului produefiei industriale, care exprimă volumul produefiei îh bani. INDIFERENT, echilibru ~ (Mec.): V. Echilibru indiferent. ■ INDIGO 1. (Chim.): Colorant albastru în-chJs, odinioară extras din diferite plante din genul îndigofera. Azi se prepară sintetic din naftalină. — 2. (/nd. hârf.): Termen vechi, impropriu, pentru hârtia carbon. IND1U (Ch/m.): In. Element; gr. at. 114,76; nr. at. 49. Mefal alb, moale, lipsit de importantă practică. ÎNDOIRB (Mef/.); Deformare a unei bare sau plăci, astfel încât să se obfină o Încovoiere psrnanenfă.îndoirea se poate face Ia cilindru, Ia furcă, la matrifă, la placa, etc., şi cu maşini de îndoit. ÎNDREPTARE (MefJ.J; înlăturarea unei îndoituri, a unei bombări, efc., a uneip:ese. Se face la cald sau la rece, prin lovituri de ciocan, prin presare sau între cilindri rotativi. INDUCTANŢĂ (EI.): Raportul dintre fluxul magnetic stabilit printr'un circuit de curentul care frece prin el sau printr'un alt cîrcuit, şî intensitatea curentului respectiv. In primul caz, inductanfa se numeşte proprie, iar în al doilea, mutuală. ( = lnductivitate). INDUCŢIE elect/ică (E/.): Mărime vectoriala egală cu produsul dintre intensitatea câmpului erectric şi constanta dielectrică a substanfei. ~ electromagnetică (Elm.): Fenomenul de producere a unei forfe electromotoare inducţie magnetică 268 INDUSTRIALIZARE înfr'un circuit electric, prin varierea fluxului magnefic. Fluxul magnetic poate varia fie prin varierea în timp a inducfiei magnetice (inducţie statică, de ex., în cazul transformafoarelor'electrice), fie prin mişcarea sau deformarea circuitului electric care înconjoară fluxul magnetic (inducjie prin mişcare). Forja electromotoare indusă înfr'un circuit închis este egala şi de semn contrar cu variafia fluxului magnefic care trece prin el, raportată la unitatea de timp. Dacă circuitul indus este închis, trece prin el un curent electric în timpul varia-jiei fluxului magnetic. Funcjionarea maşinilor electrice şi a multor aparate şi instrumente care folosesc curent electric se bazează pe fenomenul de inducjie electromagnetică. ~ magnelică (Magn/.): Mărime vectorială egală cu produsul dintre intensitatea câmpului magnet»c şi permeabilitatea magnetică absolufă a substanţei. ~ muluală (E/m.): Fenomenul de producere a unei forţe electromotoare (deci de producere de curent electric) într'un circuit, prin variaţia curentului electric care frece' printr'un circuit apropiat. ~ proprie (E/m.): Fenomenul de producere a unei forţe electromotoare într'un circuit, datorită câmpului magnetic al curentului electric variabil care frece prin însuşi circuitul indus. INDUCTIVITATE (E/.): Sin. Inductanţă (v.). INDUCTOR (E/f.): Partea dintr'o maşină electrică în care se găseşte magnetul per-' manenf sau înfăşurarea parcursă de curenf şi în care ia naştere fluxul magnefic necesar producerii forţei electromotoare în înfăşurările maşinii. V. figurile sub Maşină elecfrică. ÎNDULCIREA apei (Tehn.): Reducerea durităţii unei ape. ( = Inmuierea apei). INDUS (E/f.): Partea dintr'o maşina elecfrică în care se produce, prin inducţie, un curenf electric. V. figurile sub Maşină electrică. INDUSTRIALIZARE 1. (Gen.): Transformarea unui proces de producţie meşteşugăresc înfr'un proces de producţie întemeiat pe tehnica maşinilor. Ex.: industrializarea fabricaţiei de mobile. — 2. (Gen.): Prelucrarea unei materii prime în diferite produse. £x.: Industrializarea lemnului în produse finite. — 3. (Econ.): Procesul de transformare a economiei unei ţări prin introducerea tehnicei maşinilor în cea mai mare parte a ramurilor de producţie, prin crearea de fabrici şi uzine, prin mărirea neîncetată a greutăţii specifice a sectorului industrial în cadrul economiei naţionale. Industrializarea capitalistă esle un proces istoric care se desvoltă anarhic sub imperiul concurenţei aprige între capitalişti? ea porneşte de regula dela industria uşoară, unde se cer investijii mici şi profitul se realizează mai repede; formarea marelui capital şi trecerea ulterioară, treptată, la industria producătoare de mijloace de producţie esfe un proces de lungă durată, de zeci de ani. In ce priveşte mijloacele prin care s'a realizat industrializarea în ţările capitaliste, istoria cunoaşte calea jafului coloniilor, calea distrugerilor de război şi a contribuţiilor impuse de o ţară altei ţări şi calea concesiunilor/ şi împrumuturilor înrobitoare dictate ţărilor mici, înapoiate, de către ţările cu capitalismul desvoltat. industrializarea socialistă se face pornind dela industria mijloacelor de producţie, a cărei desvolfare asigură desvoltarea rapidă a celorlalte ramuri industriale şi trecând toate ramurile de producţie ale economiei naţionale de pe făgaşul meşteşugului şi tehnicei înapoiate, pe drumul tehnicei celei mai înaintate. Industrializarea în, U.R.S.S. s'a înfăptuit în cursul primelor cincinale sfaliniste prin mijloace proprii pe seama acumulărilor socialiste. Ritmul industrializării în U.R.S.S. a depăşit ritmul oricărei industrializări. Industrializarea U.R.S.S. s'a întemeiat pe învăţătura |eninisf*stali-nistă despre industrializarea socialistă, începând cu desvoltarea industriei mijloacelor de producţie,- pivot al întregii industrii. Procesul industrializării socialiste se desfăşoară în cadrul unei economii în care acfioneaza legea obiectivă a desvoltării planificate (proporfionale) a producţiei, în care capătă câmp pe deplin liber legea concordanţei . obligatorii a relaţiilor de producţie cu caracterul forţelor de producţie, în care acţionează legea fundamentală a socialismului, ale cărei trăsături şî cerinţe esenţiale „ar putea fi formulate aproximativ în felul yrmăfori asigurarea satisfacerii maximale a nevoihr INDUSTRIALIZARE CAPITALISTĂ 269 INELELE LUI NEWTON materiale şi culturale mereu crescânde ale Jnlregii societăji, prin creşterea şi perfecţionarea neîntreruptă a producţiei socialiste pa. baza tehnicei celei mai înalte." (I. Stalin, Problemele economice ale socialismului /în U.R.S.S., E.P.L.P., 1952. pag.45). — Industrializarea socialistă a ţărilor de democrate populară — şi printre ele a patriei noas-' fre — se realizează rapid datorită ajutorului tehnic de cea mai înalta calificare, pe care îl acordă Uniunea Sovietică. capitalistă (Econ.): V. sub Industria* lizare. ~ socialistă (Econ.): V. sub Industrializare. INDUSTRIE (Econ.): Producţie organizata de bunuri materiale, realizata în general pe baza folosirii mijloacelor tehnice de producfie, în cadrul unor întreprinderi economice (manufacturi, fabrici, uzine, mine), în care sunf concentrafi muncitori, care cooperează ps baza unei înaintate diviziuni a muncii. ~ a mijloacelor de producfie (Econ.): Industrie producătoare de maşini şi unelte (v. şi sub Industrie grea). ~ de bază (Econ.): Industria în care se produc materiile prime necesare celorlalte industrii. Ea cuprinde industria extractivă, ,’ndustrîa grea, industria chimică de bază. chimică de baza (Econ.): Industrie în •care se obfin, din materii prime naturale, diferite produse: cupru, plumb, aluminiu, zinc, etc.; sodă, acid sulfuric, amoniac, etc.; distilate din petrol, din cărbuni, din lemn, etc. ~ extractivă (Econ.): Industrie în care se face exploatarea materiilor prime naturale care se găsesc în subsol: gaze, petrol, cărbuni, minereuri metalifere şi nemetalifere. ~ grea (Econ.): Industrie în care se prelucrează minereurile de fier în fonta şi ofel, precum şi acestea înmaşini, în mijloace de producfie. Creşterea cu precădere a producţiei mijloacelor de producfie este o condifîe de bază a realizării reproducfiei lărgite. „Creşterea cu precădere a pro-ducfiei mijloacelor de producfie esfe necesară nu numai fiindcă ea trebue sa asigure utilarea atât a propriilor întreprinderi, cât şi a întreprinderilor tuturor celorlalte ramuri ale economiei nafionale, ci şi penfrucă fără ea, în genere, nu este posibilă realizarea reproducfiei lărgite". (I. Stalin, Problemele economice ale socialismului în U. R. S. S., E. P. L. P., 1952, pag. 73). ~ producătoare de maşini (Econ.): V. sub Industrie grea. ~ uşoară (Econ,): Industrie producătoare de bunuri de larg consum. Ea cuprinde industria alimentara, industria textilă, a pielăriei, chimică de sinteză, efc. INEGALITATE (Maf.J: Relafie matematică între două elemente date a şi b, care arată că unul este mai mare sau mai mic decât celălalt, şi care se scrie sub forma a > b (sau b < a), citindu-se „a mai mare decât bu (sau „b mai mic decât a"). INEL colector (E/f.): Piesă a unei maşini electrice, formată dinlr'un inel conductor montat pe un arbore care are aceeaşi axă cu el şi care e în legătură cu o înfăşurare rotitoare; el asigură, prin una sau prin mai multe perii, legătura dinfre înfăşurarea rotitoare şi conductorul fix. de etanşare (Tehn.): Garnitură de cauciuc, pâslă, cupru, efc., în formă de inel, care e folosită la uneje asamblări, penfru a le etanşa. ~ de fixare a bandajului (C. /.): Inel de ofal laminat în formă de U, V, etc., care serveşte la fixarea bandajului pe obada unei rofi de vehicul de cale ferată. de praf (Tehn.): Garnitură de pâslă, de piele, de grafit, efc., montată pe un fus, la ieşirea acestuia din lagăr, penfru a împiedica intrarea prafului în lagăr. ~ de rulare (Tehn.): Inel pe care rulează bilele sau cilindrii unui rulment; un rulment are un inel de rulare interior şi unul exterior. ~ protector (Expl. pefr.): Inel de cauciuc sau de alt material, care se fixează pe corpul prăjinilor de foraj. Prin montarea unui număr oarecare de inele, la diferite distanfe, se împiedică uzura pră^. jinilor prin frecare de coloana de tubaj. INELAR (Gen.); In formă de inel. INELELE lui Newton (Fiz.): Inele colorate, care pot fi observate în jurul punctului de contact dinfre o lentilă convexă şi o suprafafă plană. Sunt cauzate de fenomenele de interferenfă produse între LNERT 270 INFECŢIE SPECIFICA. lumina reflectată de suprafafa superioară şi de cea inferioară a stratului de aer care desparte lentila de suprafafa plană. INERT 1. (F/z.J: Calitof=a unui corp de a avea inerfie. — 2. (C/iim.): Calitatea unei substanţe de a avea inerfie chimica (v.). INERŢIE 1. (F/z.): Proprietatea corpurilor de a se opune schimbărilor de mărime «au de direcfie a vif3zei, adică de a-şi menţine starea de mişcare uniformă şi rectilinie, sau în particular cea de repaus, daca nu se exercita forfe asupra lor sau se exercita forfe care au rezultanta nulă. Inerfia unui corp esfe proporţională cu masa lui. — 2. (Tehn.): Proprietatea unui sistem tehnic sau fizico-chimic de a necesita un timp relativ lung psntru a se schimba valoarea unei anumite mărimi de stare a sa. ~ ch'mîcă (Ch/m.): Proprietatea unor elemente sau unor substanfe de a nu reacfiona cu vreo substanfă seu numai cu foarte pufine substanfe. Inerfia chimică e maî accentuată la temperaturi joase. Gazele nobile sunt foarte inerte. moment de ^ V. Moment de inerfie. ÎNFĂŞURARE elecfrică (Elf.): Ansamblu de rpîre conductoare care fac parte dintr'un circuit al unul aparaf sau instrument electric sau al unei maşini elecfrice. înfăşurările se folosesc fie la construirea rezistenţelor elecfrice (de ex., în cazul anumitor reosfate), fie pentru reactanfe, dâr mai ales psntru bobine care creează un câmp magnetic sau în care se induce un curent electric (la maşinile elecfrice, la transformatoare,, etc.). Se conslruesc înfăşurări electrice atât pentru curenl continuu, cât şi pentru curent alternativ (în acest din urmă caz se împart în înfăşurare monofazata folosită psntru curent alternativ monofazat şi înfăşurare polifazată, deobicei trifazată pantru curent trifazat). După rolul pe careul îndeplinesc în maşinile electrice, se deosebesc: ~ eleclrlcă primară (Eli.): înfăşurare de transformator elecfric alimentată de curentul electric care urmează să fie transformat. Ea creează un câmp magnetic, care magnetizează miezul metalic al transformatorului. ~ eîeclrică secundară (Elf.): înfăşurare de transformator în care se induce curentul transformat, de utilizare. ~ electrică de excitaţie (E//.); înfăşurarea inductorului unei maşini electrice,, folosită pentru crearea câmpului magnetic al inductorului. ~ eîecf.ică indusă (E//.): înfăşurarea in-dusului unei maşini elecfrice, în care ia naştere curentul indus. După tipul indusului, se deosebesc înfăşurări în inel şi în tobă. ~ elccJrica FnînelfE//.): înfăşurare elec- înfăşurare In Inel, Închisă. j frică indusă / care înfăşoară un inel de ofel moale, rj , ~ electrică în fobă (Elf.): Înfăşurare- electrică indusă formată din spire aşezata pe ambele laturi ale suprafefei cilindrice laterale (deobicei inferioare) ale unui induf. cilindric gol. 1NFĂŞURĂTOARE (Mat.): Curba tangentă la foaie curbele care apar|in unei aceleiaşi familii., INFĂŞURĂTOR (Ind. hâri.): Cilindru pe care se înfăşoară hârtia în suluri, la ieşirea din maşina de fabricat hârtie. INFECŢIE (Ig. ind.): Procesul de pătrundere şi de desvoltare a microbilor patogen’ ţnfr'un organism. '■>»' specifică f/g. ind.): infecţie produsă de un microb specific, care produce o INFECŢIE NESPECIFICĂ 271 îngrăşământ anumită leziune sau anumite manifestări clinice (infecţ'e tifică, c?rbunoasă, etc.). ~ nespecifică (/g. incfj; Infecţie produsă de microbi nespecifici, care pot propaga mai muite feluri de boli. De ex., stafiio-cocul sau streptococul dau: abcese, fleg-moane, osteomielite, septicemii. INFILTRAŢIE 1. (Gen.J: Fenomenul de pa-Irundere şi de scurgere a unui fluid printr'un material poros. — 2. (Agr.): Pălrunderea apei în sol, datorita forfei gravitaţionale, forjelor capilare şi, Unsori, presiunii hidrostatice. INFINIT (Maf.J: 1. Mărime variabile, care poate lua valori absolute mai mari decât orice mărime dată. Este limita către care tinde o mărime variabilă de forma x=-, când s 6 tinde către zero. (= Infinit mare). — 2. Regiune a spaţiului care conjine puncte având cel pujin una dintre coordonate infinită. ~ mare (Maf.): Sin. Infinit (v.). mic (Maf.J: 1. Mărime variabilă, care poate lua valori absolute mai mici decât orice mărime dala; ea tinde către zero, fără a deveni zero.—2. Sin. Infinitezimal (v.). INFINITEZIMAL (Maf.J: Mai mic decât cantitatea cea mai mică dată. ( = Infinit mic). INFLAMABIL (F/z.J: Calitatea unui corp de a se putea aprinde în aer. INFLUENŢĂ elscliică (E/.J: Fenomenul de separare a sarcinilor electrice aflata pe un conductor, când acesta este introdus înfr'un câmp electric (sarcinile pozitive se deplasează în sensul câmpului, iar sarci-’ niie negaţi/e în sens contrar). Prin influenţă elecfrică se poate încărca cu electricitate un conductor folosind un alt conductor încărcat. INFOIAT (Gen.J: Calitatea unui material săpat, spart, sfărâmat, etc. de a avea un volum mai mare decât cel avut în stare inijială.' INFOIERE (Tehn.J; 1. Creşterea volumului materialului extras dintr'o mina, dintr'o groapă, sau sfărâmat, spart, etc,, faţa de volumul iniţial. — 2. Creşterea volumului unui material datorita absorpţiei de apa. (= Umf.are). INFRAROŞU (Fiz.J: Domeniu al spectrului situat dincolo de limita roşie a domeniu- lui vizibil şi format din radiaţii de lungimi de unda cuprinse între 0,76 ţi şi circa 300 ]x. INFRASTRUCTURĂ 1. (Tehn.J: Totalitatea elementelor unei construcţii, care susţine pariea utilă a construcţiei, o leagă lateren şi transmite acestuia forţele cere încercă construcţia; de ex., fundaţiile unei construcţii, toata construcţia unui pod exceptând calea, etc. — 2 (Av.J Ansamblul instalaţiilor dela sol, necesare exploatării şi întreţinerii avioanelor, ca: piste, terenuri, balize, faruri, hangare, etc. a drumului (Drum.J: Ansamblul elementelor de construcţii care formează platforma drumului, de ex., terasamerife, poduri, podeţe, drentri, • etc.; sus|ine corpul şoselei şi cuprinde toate lucrările care se găsesc sub nivelul patului. ÎNFRĂŢIRE (Agrof.j: Proprietate carac- teristică gramineelor ca în condiţ i favorabile să desvolte dela baza tulpinei principale alts tulpine (fr^ţi) capsbile deasemenea să fructifice ca şi tulpina principală. INFUZIBIL (Fiz.J: Calitatea unui material de a nu putea fi topit. în tehnică însă, prin acest termen se înţelege, deobicei, un material greu de topit din cauza temperaturii sale .de topire foarte înalte. INFUZIE (Gen.J: Soluţie a unor substanţe din plante, obţinută prin oparirea cu un lichid în clocote a plantei (redusă în fragmente mici) sau a seminţelor de plantă, şi macerarea în lichid, după care se filtrează. ÎNGLOBARE (Gen.J: Introducerea unei cantităţi dintr'un material în masa unui alt material. ÎNGRĂŞĂMÂNT (Agr.J: Produs organic sau mineral, fără substanţe vătămătoare pentru planta, care conţine elemente sau substanţe de care solul srabil are nevoie pentru a întruni condijiile favorabile des-voltării plantei. Se adaugă solului cu:tivat pentru a*i speri conţinutul în anumiţi compuşi esenţiali vieţii plantelor, în special compuşi care ccnţih azot, fosfor şi potasiu. Azotul'se adaugă sub formă’de azotaţi, săruri de ezot, cianamidă, etc.; potasiul,: sub forma de seruri naturale de potasiu; fosforul, sub formă de superfosfat, ds sgură bazica, diverşi fosfaţi, efc. Aceste elemente ca şi altele, necesare plantelor, i'NGREUNAREA MĂTASEI 272 INJECTARE sunf con}inute şi în produsele de descompunere organica: compost» bălegar, etc., care formează îngrăşămintele naturale. Penfru obfînerea de recolte bogate esfe necesar să se fină seama de caracterisficele solului corecfându-se aciditatea lui (prin tratare cu . var) şi combinându-se îngrăşămintele organice şi chimice. Darea îngrăşămintelor trebue să fie legată de o bună lucrare a solului. ÎNGREUNAREA mătasei (/nd. fext.): Operaţia prîn care se redă mătasei naturale greutatea inifială, din care a pierdut o parte prin degomare; pentru îngreunare se folosesc săruri metalice (tanaf de fier, ietraclorură de staniu, efc.). ~ noroiului de sapă (Expl. pefr.): Operafia de mărire a greutăfii specifice a noroiului de sapă, prin amestecare cu bari-tină, celestină, hematina,i etc., în scopul de a contrabalansa presiunea gazelor de zăcământ acolo unde această presiune esfe prea mare. ÎNGROŞĂTOR (Tehn.j: Aparaf care serveşte la eliminarea parfială a apei dintr'o pastă industrială oarecare; este folosit în instalafiile de spălare a cărbunilor, în industria hârtiei, etc. 1NHALATOR {Nav. a.J: Aparat folosit de aviatorii şi pasagerii care sboară la înălfimi mari, pentru a primi oxigenul necesar respiraţiei. INHIBITOR (Ch/m.j: Substanfă care, adăugită în mici cantifăfî altor substanfe, esfe •capabilă să încetinească .sau chiar să împiedice anumite reacţii chimice. Inhibitorii sunt folosifi pentru a împiedica reacţiile dăunătoare. Exemple: ~ de acidilîcare_(Exp/. pefr.J; Inhibitor folosit penfru a împiedica acfiunea acizilor (care sunf introduşi în sondă penfru mărirea permeabîliţăfii stratului) asupra burlanelor, fevi|or de extracfie, etc. Cel mai folosit inhibitor de acidificare este aldehida formică în solufie apoasă de 1*“2%. de coroziune (Expl. pefr.J: Inhibitor adăugit fluidului de sapă pentru a împiedica coroziunea prăjinilor. Cei mai folosiţi inhibitori de coroziune sunf cromatul neutru de sodiu şi aldehida formică. ~ de depunere de crustă (Tehn.j: Inhibitor care împiedică formarea crustei (de-’ pozite aderente la căldare) de către sub- stanfele care se precipită din apă. Cei maî folosifi inhibitori sunf acidul tanic şi aciduf galic. INIMĂ (Tehn.): 1. Piesa mecanică sau organ de maşină de formă asemănătoare unei inimi. — 2. Piesă mecanică, parte dintr'o piesă mecanică sau organ de maşină, care ocupă un loc central într'un sistem de piese. a carului (Tehn.).* Dispozitiv care leagă osia dinainte cu osia dinapoi a carului. ~ de antrenare (Mş.-une/feJ: Dispozitiv de formă asemănătoare unei inimi, folosit inimi de antrenare. I —-inima cojită; 2 — Inimă dreaptă; 5—-inimă deschisă; 4 — inimă cu dinfi; 5 — inima cu camă; 6 — inimă cu punte; 7 — inimă cu furca. la antrenarea în mişcarea de rotafie a unei piese de prelucrat la strung. <-■' de arbore (Ind. lemn.): Porfiunea de lemn din imediata apropiere a axei unui arbore; inima arborelui e formată din material de calitate inferioară şi, deobicei, e eliminată din cherestea. de cablu (Tehn.): Partea centrală a unuT cablu sau a unui toron de cablu, în jurul căruia se răsucesc foroanele, respectiv firele toronului. Inima de cablu e deobicei de cânepă, dar poate fi şi metalică. ~ de cablu electric (Tehn.); Partea cablului constituită de conductor şi de îmbrăcămintea izolanta. INJECTARE (Tehn.): Introducerea, sub presiune şi sub formă de vână, a unui fluid în masa unui corp. INJECTARE DE GAZE. IN STRAT 273 INJECTOR DE APA ~ de gaze în slraf (Expl. petr.); Introducerea de gaze înfr'un zăcământ petrolifer, penfru a se realiza o extracţie suplimentară de fifeî. INJECŢIE (Mş. ferm.): Introducerea sub presiune a combustibilului în motoarele cu ardere fnternă (motor Dieselr motor cu explozie), Injscjia se face printr'un injector care provoacă şi pulverizarea combustibilului şi repartizarea uniformă a vinei în camera de ardere. Injecfia se poate face mecanic, cu ajutorul unei pompe hidraulici de înjecfie (la motoarele fără compresor), sau pneumatic, cu ajutorul unei vine de aer comprimat (la motpa-. rele Diesel cu compresor). Injecfia se poate face direct în camera de ardere (cilindru) sau într'o antecameră. INJECTOR 1. (Mş.-tfenn;): Aparat care realizează injecfia (v.)7^pulverizarea şi repartizarea uniformă a vinei de combustibil în camera de ardere a unui motor cu ardere in-ernă. Injectoarele pot lucra cu pulverizare prin presiune pneumatică (la motoare Diesel cu compresor) sau cu pulverizare prin presiune hidraulică (Ia motoare Diesel fără compre* sor).—2. (Tehn.J: Aparat cu ajutorul căruia se introduce într un focar com- Injector peniru mofor Diesel. - bustibilul ameste- 1—ajufaiul Injectorulul; 2— cat cu o parte din ac: 3- canalujarcullulul da aerul necesar ar-. derii (aer comburant primar); restul aerului necesar arderii (aer comburant secundar) e introdus separat în focar. Se construesc injectoare pentru combustibil gazos, lichid (în care caz combustibilul e pulverizat sau vaporizat) sau solid (pulverizat). Injectoarele pentru combustibil gazos se numesc arzătoare (v.). Injectoarele pentru combustibil lichid pot pulveriza combustibilul cu ajutorul aerului comprimat (de ex., injectorul tip Suhov care poate fi folosit şi penfru abur), cu ajutorul aburului (de ex., injecţoru cu ajutaje, tip Danilin) sau prin recerea orjată a combustibilului prin-tr’un jiclor. Injeclor cu pulverizare cu aer comf rimai sau cu abur. lip Suhov. f — corpul .injeclorulul; 2 — racord pentru combus-, tibll; 3 — fub penfru combustibil; 4 — lub pentru aer comprirr.al sau abur; 5 — piulîjde reg Injector cu ajutaje, lip Danilin. 1 — corpul Injectorului; 2 — racord pentru com-busIibH; 3 —* tub central; 4 — ajutaj pentru abur; 5 — ajutaj de amestec; 6 — racord de abur pentru curăjlre. de apă (Tehn.J: Aparat folosit pentru alimentarea cu apă a unei căldări de abur, Schema unul injector de apă. î — conductă de Intrare a aburului; 2 — trompetă convergenţi; 3 — trompetă de amestec; 4 — conductă de refulare; -5 — trompetă divergentă (difuzor); 6 — cameră de preaplin; 7 — conductă de aducere a apei. apa fiind antrenată de aburul sub presiune. Injectoarele de apă pot fi aspirante; în care caz sunt aşezate deasupra nivelului apei din rezervorul de alimentare, sau pol INJECTOR DE TURBINA PELTON 274 INNISIPARE (i injectoare in sarcină, în care caz sunt aşezate sub nivelul apei din rezervorul de alimentare. Ele pot folosi abur viu sau abur de emisiune. ~ de turbină Pellon (Mf.): Aparat folosit pentru distribuirea şi reglarea debi-tuluPde apă la turbinele Pelton. Injector de turbină Pellon, cu acţionare manuali, f — corpul injectorului; 2 — flan$8 de fixare la carcasa turbinei; 3 — flan?S de asamblare la con* ducia de presiune; 4 — ajutaj; 5 — vână de apă; 6 — acul injectorului; 7— flanţă flIelatS; £—volan do manevră; 9 — piesă do conducore; fO — garnitură de elanjare. ÎNMUIERE 1. (Tehn.): Creşterea fluidifăfii unui material care nu are un punct de topire bine definit, când creşte temperatura. — 2. (Tehn.): Micşorarea durifăfii unei ape. — 3. (Fiz., Chim.): Imbibarea cu apă, prin stropire sau cufundare, a unui material în stare solidă, a cărui fluiditate creşte prin această operafie. punct de ~ (Tehn.): Temperatură la care, daforită începerii volatilizării anumitor compuşi dintr'un produs (în special ceramic sau bifuminos), scade rezistenfă acestuia şi începe deformarea. Acesf puncf se găseşte sub punctul de topire; el coboară mai jos dacă produsul respectiv are de suporfat o sarcină. Temperatura punctului de înmuiere depinde de condi)iile în care se face determinarea; deaceea, penfru a obfine rezultate comparabile, se lucrează în condifii standardizate. ÎNMUIEREA cerealelor (Ind. alim.): Ope-raţie folosită în industria fermenlafivă a alcoolului şi a laptelui, care constă în imbibarea cu apă a cerealelor, în înmu-ietori (v.), spre a le pregăfi pentru în-coljire. INMUIETOR (Ind. alim.): Vas cilindro-conic, din beton sau din tablă de ofel, folosit în industria fermenfativă penfru în- muierea cerealelor; înmuierea so activează prin agitarea manuală, mecanică sau pneumatică a cerealelor. tnmulelor do orz cu amestecare cu aor. '1 — preaplin; 2—|evl de refulare; J — orz-f- apSj; 4 — tub de aer; 5- — Intrarea opel) 6 — evacuarea apoi. ÎNMULŢIRE (Mat.): Opera|ie matematică prin care se objine, din două numere-(numite deînmulfit şi înmul(itor), un număr, numit produs, a cărui valoare esfe egală' cu cea care se ob(ine adunând pe deîn-mu||it cu el însuşi de atâtea ori câte unităţi sunt conţinute în înmulfitor. INNĂDIRE (Tehn.): Adăugirea la o piesă a unei alte piese din acelaşi material, sau a unei bucăji do material de aceeaşi natură, printr’o îmbinare. Ex.: înnădirea a două bare de ofel dinfr'o piesă de beton armat; înnădirea a două cabluri conductoare. INNISIPARE 1. (Drum.): Aşfernerea unui strat de nisip de 1—2 cm grosime pe suprafafa unei împiefruiri, penfru a o proteja. — 2. (Drum.): Operafia de ameliorare a unui drum de pământ, argilos prin aşternerea şi amestecarea pe loc a unui strat de nisip, ob(inându-se astfel un mortar argilos direct pe platforma drumului.. — 3. (ExpH pefr.): Operafia de închidere provizorie a unor perfora|ii din coloana d& exploatare, situate în dreptul unor strate slab productive, prin acoperire cu nisip. peste care se toarnă un capac de cimenii- — 4. (Expl. pefr.): Formarea accidentală a unui dop de nisip la fundul unei sonde, ceeace are drept urmare reducerea pro-, ducfiei. ■înnobilare .275 INSECTICID ÎNNOBILARE 1. (Mef/-.): Alierea ofelului cu anumite elemente (nichel, crom, cobalt, vanadiu, etc.) pentru a se obfine. ofeluri speciale cu anumite proprietăfi fizice superioare celor ale ofelului-carbon (reducerea vitezei critice de răcire, deplasarea punctelor de -transformare, etc.). Aceasta permite realizarea unor tratamente termice mult mai avantajoase, sau a unor tratamente termice care altfel nu ar putea avea loc, şi deci formarea, în condifii superioare, a elementelor structurale dorite (austenită, ferita, etc.). — 2. (Prep; min.): îmbunătăţirea proprietăfilor minereurilor sau ale cărbunilor, spre a-i face apfi, fie pentru o tratare ulterioară a lor, fie^ pentru a fi întrebuinfafi în industrie şi în metalurgie. înnobilarea se poate face prin procedee^mecanice (farâmare, clasare volumetrică, îmbogăţire, briche-tare) sau termice, (uscare, aglomerare, prăjirea minereurilor, carbonizarea şi semi-carbonizarea _ cărbunilor). ÎNNOBILAREA agregatelor (Drum.); Tratarea agregatelor cu . lapte de ciment, lapte de var, etc., pentru a face ca bitumul să adere mai bine Ia ele; metoda e folosita în special penfru agregatele hidrofile (graniţe, cuarfite, etc.). INNOROIRE (Drum.); Operafia prin care, peste piatra cilindrată uscat a unui macadam, se aşterne materialul de agregare şi se stropeşte cu multă apă (sau cu emulsie, de bitum foarte diluată), continuându-se cilindrarea; în acest fel, ' materialul de agregare este fixat printre pietrele macadamului. INODOR (Gen.) ; Calitatea unei substanfe de a nu avea miros. , . INOVAŢIE (Gen#); Aplicarea invenţiilor la un sis em tehnic sau într'o operafie tehnica dintr’o întreprindere sau dintr'o ramură tehnică a economiei naţionale în care încă nu au fost folosite; In industria socialista, oamenii muncii sunt interesafi să contribue continuu,: prin inovafii tehnice/ |a mărirea productivităţi muncii şi Ia îmbunătafirea condiţiilor de munca. Inovaţiile au luat un caracter de masă "datorita şi faptului că sistemele şi operafiile tehnice fiind folosite de toţi cei care muncesc, avantajele lor .se fac repede simţită prin ridicarea masivă a produefiei şi-productivităţi. INOXIDABIL (C/iim., Me//.J: Calitatea unei substanfe de a nu se oxida,. ÎNREGISTRATOR (fiz., Tehn.j: 1; Instrument sau aparat care înregistrează măsurătorile, respectiv indicaţiile, în funefie de o variabilă independentă care poate fi timpul sau deplasarea. înregistrarea se poate face cu creionul sau cu penifa pe o bandă de hârtie, prin impresionarea unei pelicule sensibile, prin gravare, efc. — 2. Calitatea unui instrument sau a unui aparat de a înregistra varîafiile mărimii pe care o măsoară sau o indică, în funefie de o' variabilă independentă, de ex. timpul sau deplasarea. ÎNSCRIEREA în curbe (Tehn.): Proprietatea vehiculelor de a se putea aşeza astfel în' curbele căii pe care rulează, încât să nu derapeze, respectiv — în cazul vehiculelor care rulează pe şine — să nu de- , înscrierea în curbă a unui autovehicul. 1 — urmele rojîlor din fa}a; 2 — urmele rojîlor, din spate; I — centru instantaneu de rotajle. raieze, iar frecările roţilor cu calea să fie minime. La autovehicule, înscrierea .în curbe.se realizează cu ajuforul direefiei (care roteşte roafa directoare din inferiorul curbei mai mult decât pe cealaltă) şî cu ajutorul diferenţialului (care permite celor doua rofi motoare sa se deplaseze cu viteze diferite). La locomotive, înscrierea în curbe se realizează cu ajuforul boghiu-rilor, a biselurilor, a boghiurilor-bisel, a osiilor deplasabile, prin subfierea buzelor bandajelor (până la suprimarea lor)1 la osiile intermediare, efc. INSECTICID (Ch/m.): Substanfă chimica, organică sau anorganică, care distruge insectele, larvele sau ouăle lor. Se deosebesc: insecticide de contact, care pătrund 18* INSECTIFUG 276 INSTANTANEU în corpul insectei prin învelişul ei; insecticide de ingestie, care pătrund în corpul insectei pe cale bucală; insecticide de respirafie, care pătrund în corpul insectei prin căile respiratorii, Insecticidele se întrebuinţează, în general, amestecate în proporţii mici cu diferite substanfe pentru a le mări suprafafa de contact. INSECTIFUG (Chim.): Substanţă organică sau anorganică, care, prin mirosul, gustul sau culoarea ei, îndepărtează insectele din culturi, din magazii, din locuinfe, etc. Ex.: acidul tenie, fumul de bălegar, etc. INSERŢIE (Tehn.): Strat de material strâns între două straturi de alt material sau înglobat în interiorul altui material, aderând sau nu, la materialul în care e inserat. Ex.: inser(ii de pânză în cauciuc la furtunuri sau anvelope, inserţii de sârmă în sticla armată, etc. ~ cord (Ind. cc.): Strat de ţesătură cord de bumbac sau de mătase artificială), nserat în cauciuc pentru a-i mări rezistenta.. E folosit în special la anvelope; INSIPID (F/z.): Calitatea unei substanfe de a nu avea gust. INSOLAŢIE (Ig. ind.): Efect vătămător provocat de radiafiile solare termice asupra organismului omenesc. INSOLUBIL (Chim.): Calitatea unei substanfe de a nu putea fi disolvată înlr'un lichid anumit. INSORIRE (Arh.): Timpul în care o fafadă a unei clădiri este luminată de soare! Depinde de regiunea în care se atlă clădirea, de anotimp, de orientarea fafadei, de obstacolele din fafa clădirii, efc. INSTALAŢIE (Tehn.): Ansamblu de construcfii, de maşini, piese, instrumente, etc., montat cu scopul executării unei anumite func)iuni sau operafii. Exemple: — elecfrică (E//.): Instalaţie de producere, de transport, de distribuţie şi de utilizare a energiei electrice. Poate fi de joasă sau de înaltă tensiune, industrială sau pentru uz casnic, etc. ~ de apă şi canal (Canal.): Sin. Instalaţie sanitară (v.). ~ de befonare (Constr.): Instalaţie folosită pentru prepararea şi transportul be- tonului dela locul de preparare la locul de punere în lucrare.-Instalafiile pot func- Insjalafte de betonare cu jghldburl mobile, a ~ turn de befonare; b—depozit de materiale; c— betonieri; e — elevator de beton; f—pâlnie pentru alimentarea jghlaburilor; h — braţ articulat; î — grinzi cu zăbrele pentru susjlnerea jghlaburilor; /— contragreutate; / — cabluri de ancoraj; n—jghîa-buri mobile, articulate, jiona cu macarale, cu benzi transportoare, cu pompe sau prin gravitaţie. frigorifică (Tehn.J: Instalafie cu ajutorul căreia se poate produce o temperatura joasă. ~ industrială (Tehn.): Instalafie folosită tn produefia industrială. '*■' pilof (Tehn.J: Instalafie experimentală în care se fabrică, în cantifăfi mici, un anumit produs, penfru a se urmări procesul de producfie. ~ sanitară (Cana/.).* Instalafie care deserveşte o clădire pentru alimentarea ei cu apă potabilă şi evacuarea apelor uzate, a apelor de ploaie, a dejeefiilor. ~ semiindusfriată (Tehn.J: Instalafie experimentală folosită pentru a executa un proces industrial în condifii cât mai apropiate .de cele din produefia industrială în aşa fel, încât, pe baza rezultatelor obţinute, să se poată proiecta instalafia industrială. INSTANTANEU 1. (Gen,): Calitatea unui fenomen de a se produce înfr'un timp foarte scurt, sau a unei mărimi de a se referi la un anumit moment. — 2. (Fofo.): Fotografia obfinută prin expunerea unei INSTRUMENT 27 7 Întârziere la admisiune plăci sau a unui film pe o durată de o frac|îune dintr'o secundă, astfel încât să poată fi fotografiate şi obiecte care se mişcă, sau să se poată fotografia şi când punctul de stafie al camerei fotografice este în mişcare. INSTRUMENT (Tehn.): Sistem de piese constituind un fot unitar, folosit în scopul observării, a măsurării sau a controlului unor mărimi. Ex.: metrul, termometrul, catorimefrul, etc. După natura mărimii observate, controlate sau măsurate, se deosebesc: instrumente acustice, electrice, magnetice, mecanice, optice şi termice. Instrumentele pot fi indicatoare, înregistratoare, integratoare. ~ indicator (Fiz., Tehn.): Instrument care indică valoarea unei mărimi, prin intermediul unui ac, al unui spot, efc., care se pot deplasa' înWafa unei scări gradate. ~ înregistrator (Fizl, Tehn,): Instrument care înscrie valorile mărimii măsurate. V. şi înregistrator. ~ integrator (Fiz., Tehn.): Instrument care însumează, pe o perioadă de timp anumită, valorile mărimii măsurate. Ex.t contoarele. ~ de măsură (Tehn.); Instrument care măsoară valoarea unei mărimi variabile ca: temperatură, debit, etc., într'un proces industrial sau de laborator. INSTRUMENTAŢIE (Exp/. pefr.): Operafia de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale (coruncă, dorn, tută), a diferitelor unelte sau piese rămase accidental la puf. INSUFLARE (Tehn.): Introducerea de gaze, vapori sau pulbere, sub presiune, în inferiorul unui spafiu închis, de ex., în cuptoare înalte, în cubjlouri, în unele focare, la motoare Diesel cu compresor, efc. ÎNŞURUBARE (Tehn.): Introducerea unei piese filetate la exterior, prin rotirea în jurul axei sale în sensul înaintării filefului, în filetul corespunzător al unei alte piese sau într'o piesă nefiletată de material relativ moale în care îşi taie filet. ÎNTĂRIRE 1. (Ch/m. fiz.): Modificare a stării fizice sau a constituţiei fizice a unui corp, prin care acesta devine mai tare. Ex.: întărirea „ cerii la rece, întărirea betonului, etc. •— 2. (Fofo.): Operafia care are drept scop producerea unei înnegriri mai mari a părfilor expuse de pe o fotografie. Se face după fixare, cu ajutorul unui întăritor. ~ a betonului (Constr,): Fenomenul de creştere a durităţii şi a rezisfenfei mecanice a unui beton, după ce acesta a făcut priza (v.). întărirea betonului se face în două etape, şi anume: una relativ scurtă, de 3»**28 zile (după natura cimentului), în care se ating rezistenţele care permit darea în folosinfă a lucrărilor, şi o a doua etapă, care durează până la câţiva ani, în care rezistenţele cresc , până când ating valorile maxime. ÎNTĂRITOR (Fofo.): Amestec de substanfe chimice în sojufie, care produce efectul de întărire a unei fotografii. ÎNTĂRITURĂ (Tehn.J: Element folosit pentru mărirea rezisfenfei unei piese sau a unui sistem tehnic. înfărituriie au forma de îngro-şări de material, de nervuri, cercuri, efc. ÎNTÂRZIERE 1. (Fiz.J: Rămânerea în urmă a unui fenomen fafă de alt fenomen. — 2. (Fiz.J: V. sub Acceleraţie. ~ de aprindere (MineJ: Timpul care frece între momentul în care. un amestec de grizu cu aer vine în contact cu o sursă incandescentă şi momentul în care acest amestec se aprinde. Acest timp variază cu temperatura sursei incandescente şi cu cea a amestecului, fiind cu atât mai mic, cu cât aceste două temperaturi sunf mai înalte; ~ la admisiune (Mş. ferm.J: întârzierea la închiderea admisiunii gazului (amestec Pn. întârziere la admisiune. I — ciclul unui motor în doi timpi; II — ciclul un&l motor In patru timpi; Ap —- momentul aprinderii sau începutul Injecţiei; Ad — deschiderea 'admisiunii; A} — închiderea admisiunii; Ed— deschiderea eva-cuSril; Ei — închiderea evacuării; Sd — deschiderea fantelor pentru aerul de spălare a cilindrului; Si — închiderea fanfelor pentru aerul de spSlare a cilindrului; Pms—punctul mort superior; Pm»—punctul mort inferior. aer-combustibil la motoare cu explozie sau aer la motoare Diesel) în cilindrul întârziere la evacuare 278 INTERACŢIUNE unui mofor cu ardere internă, după ce pistonul a trecut de punctul mort corespunzător închiderii admisiunii fn ciclul teoretic. Prin această întârziere se urmăreşte o mai bună umplere cu gaz a cilindrului. ~ la evacuare (Mj. ferm.): tnlârziere la închiderea evacuării gazelor de ardere din cilindrul unui motor cu ardere internă, după ce pistonul a trecut de punctul mort corespunzător închiderii evacuării în ciclul teoretic. Prin această întârziere, se urmăreşte o mai bună evacuare a gazelor de ardere din cilindru. INTEGRÂF (Mat.): Aparat pentru trasarea curbelor integrale corespunzând unei curbe date. INTEGRAL, calcul ~ (Maf.): V. Calcul integral. INTEGRAL (Mat,): 1. Simbol matematic care se foloseşte pentru a indica operafia de integrare. Se nofează cu S. — 2. Funefie, depinzând de elemente arbitrare (constante şi funcţii), reprezentând soluţia unui sisfem diferenţial. ~ definită (Mat.): Mărime obfinută introducând în expresia unei integrale nedefinite, în locul variabilei, întâi o mărime numită limita superioară a integralei definite, apoi o altă mărime numită limita inferioară, şi scăzând valoarea obfinută îri al doilea rând din cea obfinută în primul rând. Reprezintă un număr care este valoarea unei lungimi, a unei arii, a unui volum, etc., după problema la care se referă integrala definită respectivă. ~ nedefinită (Maf.): Funefie care, prin derivare, dă o funefie dată. (= Funefie primitivă). INTEGRARE (Mat.]: 1. Operafie prin care se obfine funefia primitivă a unei funefii date, adică funcţia care, prin derivare, dă funcfia dată. E o operafie matematică, care corespunde inversului operafiei de diferenţiere. Face posibilă calcularea suprafeţelor mărginite de linii curbe şi rezolvarea problemelor care necesită însumarea de cantifăfi infinif mici. — 2. Operafia prin care ' se determină integrala unei ecua)ii diferenfiale sau cu derivate parfiale. INTEGRATOR (Maf.): Aparat cu ajuforul căruia se pot calcula numeric integralele unei ecuafii diferenţiale, integralele definite, efc. INTENSITATE acustică (Fiz.): Termen comun penfru infensifafea auditivă (v.) şi intensitatea sonoră (v.).' ~ auditivă (F/z.): Intensitatea unui sunet, apreciată cu urechea. Se măsoară în foni, prin comparaţie cu un sunet cu frecventa de 1 000 Hz auzit la fel de fare. (= tăria sunetului). ~ de câmp elecfric (El.): Mărime vectorială, egală cu limita raportului dintre forfa care se exercită, de către un câmp electric, asupra unei sarcini elecfrice pozitive aşezate într'un anumit punct al câmpului, şi sarcină, când aceasta din urmă tinde căfre zero, vectorul având acelaşi sens cu forfa. Intensitatea de câmp electric se măsoară, în sistemul MKSA, în volfi pe mefru. ~ de câmp magnetic (Magnf.): Mărime vectorială, egală cu limita raportului dintre forfa care se exercită, de căfre-un câmp magnetic, asupra sarcinii magnetice pozitive (Nord), aşezate într'un anumit punct al câmpului, şi sarcină, când aceasta din urmă tinde către zero, vectorul având acelaşi sens cu forfa. Intensitatea de câmp magnetic se măsoară, în sistemul MKSA, în milioerstezi. ~ de curent electric (El.): Cantifafea de electricitate transportată de curent într'o secundă. ~ luminoasă (Fiz.): Fluxul de lumină, emis de un izvor punctiform de lumină, într'un unghi solid egal cu unifafea. ~ a câmpului magnetic pământesc (Magnf.): Intensitatea câmpului magnetic datorit Pământului (v. Magnetism terestru). Eâ poate fi descompusă în două componente: cea orizontală şi cea verticală. Dacă i este infensifafea totală şi u unghiul de înclinafie (v. Inclinafie magnetică), intensitatea orizontală H este H = i cos u. ~ sonoră (Fiz.): Intensitatea unui sunet, măsurată cu un instrument receptor. Reprezintă energia sonoră care frece în unitatea de fimp prin unifafea de suprafafă perpendiculară pe direc|ia ei de propagare. INTERACŢIUNE (Fiz.): Influenta reciprocă -între două corpuri sau între două sisteme, date. Contrar susfinerilor concepţiei mecaniciste, în lumea fizică nu există sisteme sau corpuri izolate, care să se găsească în afara interacţiunii cu alte sisteme sau corpuri. .1NTERCALAŢ1E 279 INTERSCHIMBABILITATE LIMITATĂ ANTERCALAŢIE (Mine); Roca sterila care apare în interiorul unui zăcământ, când -se prezintă sub forma unui strat. JNTERCOLONAMENT (Consfr.): Distanja dintre doua coloane vecine ale unei colonade (şir de coloane).' INTERCONEXIUNE de rejete (E/f.): Punerea în paralel a mai multor refele electrice, cu ajutorul unor linii de transport de energie electrica. INTERDEPENDENŢA fenomenelor (Fi/os.): Legătură şi condiţionarea reciproca a tuturor fenomenelor. Este una dintre trăsăturile fundamentale ale materialismului dialectic. .INTERFERENŢĂ (Fiz.J: Efectul de suprapunere a unor mişcări vibratorii, de aceeaşi perioadă, provenite dela izvoare de^ •vibrajii diferite şi (âvândxîntre ele to dife-*enfa .de fază constantă^ ~ optică (Fiz.J: Efectul de suprapunere a acţiunii a doua fascicule de lumină Figuri de Interferenţă pentru un cristal unlax In lu-«■' de plasficilatc (Drum.): Diferenţa de temperatură dintre punclul de picurare şi cel de rigidizare sau de rupere Ia un bitum; în acest interval, bitumul esfe plastic şi, cu cât intervalul e mai mare, cu atât bitumul e mai bun ca liant rutier. ~ do solidificate (F/z., Metl,): Intervalul dintre temperaturile la care începo şi la care se termina solidificarea unui aliaj sau a unui amestec (cu excepţia oufecli-celor), care, spre deosebire de un corp pur, nu se solidifică la o temperatură fixă. în intervalul de solidificare se găsesc prezente atât aliajul (respectiv amestecul) topita cât şi un solid format din cristale omogene sau mixte. Proporţia dintre aceste două stări depinde de temperatură. ~ dentar (Elf.): Distanţa periferică dintre mîjlocurile a doi dinţi vecini ai unui rotor sau ai unui staforde maşină electrică. ~ Ia colector (Elf.): Distanţa dinfre două puncte corespunzătoare a dpuă lame de colector vecine, măsurată la periferia colectorului. ~ la crestături (E/f.): Distanţa periferică dintre mijlocurile a două crestături vecine ale unui rotor sau ale unui stator de maşină electrică. ÎNTINDERE 1. (Rez. mat,J; Solicitarea care tinde sa producă o lungire a unui corp solid sub acţiunea a două forţe egale care lucrează în sensuri opuse dealungul aceleiaşi direcţii şi care tind să-şi depărteze punctele de aplicaţie. ( = Exfensiune). — 2. (Metl.J; Mărirea dimensiunii longitudinale a unei piese metalice, micşorându-i secţiunea transversală, prin forjare. INTINZĂTOR (Tefin.J: Dispozitiv penlru întinderea organelor'flexibile de transmisie, de susţinere, de legătură. ~ de curea (Tehn.j: Dispozitiv mecanic care ţine întinse curelele de transmisie în timpul lucrului. Tipul cel mai obişnuit e cel format dintr'un galet de întindere care. apasă asupra curelei. tNTINZĂTOR DE CABLU 281 INTRODUCTOR, AUTOMAT ~ de cablu (Tehn.): Infinzăior prin intermediul căruia se ancorează un cablu, şi care e formal din două tije filetate în ‘ I Intlnzător da cablu cu două ochiuri. sens: invers şi dinfr'un manşon care le leagă. Prin rotirea- manşonului în sensul înşurubării tijelor, acestea se apropie şi întind cablul. Întoarcerea miratei (Agr.): Executarea unei arături pufin adânci, făcută imediat după recoltarea păioaselor, în scopul de a împiedica evaporarea apei, de a ajuta la combaterea buruienilor, de a activa vi afa microbiană, de a distruge cuiburile de insecte, etc. Intoarcerea^miriştei este una dintre măsurile prevăzute în agromiriim. (= Desmiriştire). INTOXICAŢIE (B/of.).* îmbolnăvirea unui organism datorită aefiunii unei substanfe toxice. - ~ ~ profesională (/g. /rid.): Intoxicaţie datorită unor substanfe toxice care ajung în organism în urma activităţii profesionale în industrii sau în laboratoare, în care sunf înfrebuinfate sau sunf. produse (intenfionaf sau nu) acele substanfe toxice (de ex., plumbul mercurul, cianurile, gazele toxice, etc.). INTRADOS 1. (Consfr.j: Suprafafa inferioară a unei bolfi, a unui arc, pod, a unei scări, etc. (v. fig. sub Boltă). — 2. (Av.J: Suprafaţa inferioară a unei aripi de avion, cuprinsă între bordul de atac şi bordul de fugă. — 3. (Mş.).* Fafa concavă a unei palete de rotor de turbină, de pompă centrifugă, etc. INTRAVILAN (Cons/r.); Zonă care cuprinde suprafafa oraşului sau vatra satului propriu zis. ÎNTRECERE socialistă (Eeon.J: . întrecere înfre oamenii muncii, care se află îri raporturi de solidaritate şi ajutor tovărăşesc, pentru asigurarea avântului general al produefiei. Este expresia atitudinii noi fafă de' muncă a omului eliberat de exploatare, expresia desvoltării iniţiativei creatoare a maselor care se îndreaptă împotriva metodelor şi normelor învechite. întrecerea socialistă, metodă comunistă de construire a socialismului, se distinge de concurenta capitalistă prin faptul că stimulează şi cultivă ajutorarea reciprocă, în timp ce concurenţa se bizue pe strivirea, pe distrugerea concurentului. Forma superioară a întrecerii socialiste este stahanovismul. INTREFIER (E//.J: Porţiune care întrerupe porfiunea feromagnetică a unui circuit magnetic; în tehnică, cel mai des folosit în-trefier e aerul. INTRERUPTOR (Tehn.j: Aparat care poate întrerupe, restabili sau influenfa transmiterea energiei (elecfrice, hidraulice, etc.) într'un sistem tehnic, cu ajutorul unui mecanism Intreruptor basculant. A—vedere exterioară;B—vedere Interioară; I — cutie} 2 — pârghie basculantă; 3 — piesă de contact care urmează mişcările pârghiei basculante; 4 — şuruburi de legătură. sau al- unui dispozitiv. Intreruptoarele pot fi automate sau nu. După natura energiei a cărei transmitere o întrerup, o restabilesc sau o influenfează, sau după natura energiei care reacţionează, întrerupfoarele pot fi mecanice, elecfrice, optice, hidraulice, etc. ÎNTREŢINERE (Tehn.): Ansamblul lucrărilor periodice sau întâmplătoare care trebue făcute la o instalafie, la o maşină, o şosea, o cale ferată, o consfrucfie, efc. pentru a le menfine în bune condifii de folosire. Buna înfrefinere prelungeşte viafa utilajului şi este una dintre condifiile realizării unei producţii ritmice şi de bună calitate. Printr'o bună întreţinere, muncitorii îşi do^ vedesc dragostea pentru proprietatea obştească socialistă. INTRODUCTOR automat (/nd. fexf.): Mecanism automat (elecfric, pneumatic seu mecanic), care serveşte la introducerea pânzei desfăcute în lăţime, în maşini de apretura în care se cere se-şi păstreze aceeaşi poziţie în înaintarea sa. INTRUZIUNE 282 INVERTIREA ZAHĂRULUI 'INTRUZIUNE (Geo/.J: Magmă pătrunsă prin-tr’o refea de crăpaturi formate în înte--riorul scoarţei pământeşti şi care s'a solidificat fără dislocarea sfratelor străbătute. INUNDARE, metodă de exploatare prin ~ (Expf. pefr.J: Metodă de exploatare secundara a fifeiului prin inundarea controlată a straielor petrolifere, care produce o mărire a presiunii interne a zăcământului, sau un efect de antrenare, prin spălare, a unei părfi din fijeiul rămas neexploatat. INUNDAREA unui carburator (Mş. ferm.):' Introducerea unui exces de combustibil în camera de amestec a unui motor cu explozie, penfru a se obfine un amestec carburant mai bogat, necesar, de ex., la pornirea unui motor rece. Se face, fie prin deplasarea în jos a • plufiforului ?în vasul de nivel constant al carburatorului, fie prin închiderea, penfru un anumit timp, a accesului aerului în carburator. ~ unui sfrat petrolifer (Expl. pefr.): Pătrunderea naturală, neconfrolata, a apei înfr'un strat petrolifer, provocată de faptul că s'a ajuns la strat . fără să se izoleze strafele deapăsuperioare (inundare directă), sau de faptul că nu s'au izolat sfratele de -apă inferioare Ia adâncirea sondei (inundare indirectă). Inundarea degradează zăcământul. 1NVĂLĂTUCIRE (Ind. ţar.): 1. Operafia de construire a perejilor caselor fărăneşti din vălătuci, — 2. înfăşurarea unui obiect cu un material (pânză) sau cu o legătură (funie). -INVAR (Mef/.): Ofel care confine 3537% nichel, 0,5% carbon, 0,5% mangan; e •caracterizat prinfr'un coeficient de dila-tajie foarfe mic. E folosit la construirea de instrumente şi de aparate de precizie, ale căror piese nu trebue sa se dilate. ÎNVELITOĂRE (Consfr.): Sfraful exterior al unui acoperiş, care asigură scurgerea apelor şi care împiedică pătrunderea apei în interior; deobicei, e executat din tablă, figla, carton asfalfât, şindrilă, stuf, etc. INVENŢIE (Tehn.): Creafie a muncii omeneşti cu caracter de noutate şi cu aplicafie în procesul de producfie. Invenfiile au un rol deosebit în desvoltarea tehnicei, în promovarea tehnicei înaintate. în condifiile socialismului, se dă câmp liber aplicării pe scară larga în producfie a invenfiilor, •care sunf un rezultat al muncii planificate şi coordonate a oamenilor de 'ştiinfa în colaborare cu muncitorii şi tehnicienii din întreprinderi. în condifiile capitalismului monopolist, invenfiile sunt adesea închise în casele de bani ale trusturilor care nu le pun în aplicare penfru a evîfa cheltuelile de învesfifii necesare. INVERS proporfional (Maf;); Calitatea e două mărimi de a varia una în raport cu cealaltă, astfel încât produsul lor să rămână constant. INVERSARE (Gen.): Operafia de schimbare a sensului, pe aceeaşi direcfie. INVERSOR 1. (Tehn.): Dispozitiv folosit la inversarea sensului de mers a! unei maşini, al unui vehicul, al unui curent elecr trie, etc; Inversoarele pot fi electrice, electromagnetice, hidraulice, mecanice (cu angrenaj, cu cama, cu curele, cu culisă oscilantă, cu frecare, cu ghiare, etc.), pneumatice, efc. — 2. (iAt/fo.): Cutie suplimentară de viteze, care permite utilizarea aceloraşi Inversor de mers, cu culisa oscilantă, f — culisa; 2 — piatră de culisă; 3 —- manivelă; 4 *— piesă care efectuează mîjcarea alternativi; 5 — sens de mljcare; o — viteza unghiulară constantă a manivele»; v — viteza liniari a piesei (4); a = of unghiul de rotaţie a manivelei; t — timpul. viteze penfru ambele sensuri de mers ale vehiculului; e utilizată Ia tractoare.—3. (Elf.): Dispozitiv pentru schimbarea sensului curentului care intră într'un motor electric, modificând astfel sensul de rotafie a! rotorului. INVERTAZĂ (Chim.): Enzimă care se produce în drojdia de bere, şi care transformă zahărul în glucoza şi în levuloză. (=Zaharază). (V. şi Invertirea zahărului). INVERTIREA zahărului (Chim.): Hidroliza zahărului (CjjH^On) în prezenfa apei, cu ajutorul unei enzîme, numită inverfază sau INVESTIŢIE, FOND DE ~ 283 INVESTIŢIE, FOND DE- •zaharază, sau prin fierbere cu mici cantităţi de acizi minerali diluaţi, cu formarea 3 doua zaharuri isomere, glucoza şi fruc-toza; cu formula C0H19O0. INVESTIŢIE, fond de ~ (Econ.): Fond pentru construirea, reconstruirea, achiziţionarea şi montarea mijloacelor de' bază (clădiri, maşini şi în general mijloace de producţie care nu-şi transmit întreaga lor valoare bunurilor produse într'un singur ciclu- de producfie,' ci îşi transmit valoarea prin uzarea lor treptată în cursul mai multor Tipuri de Invelitorl. •J — învelltoare de carton asfaltai, simplă; 2 — învelitoare de carton asfaltat, dublă; 3 — învellloare de ^ablă; 4 — învelltoare de JlglS-solzi, la un rând; 5 — tnvelltoare de tlglă-solzl, la două rânduri; 6 — învelitoare de ţiglă cu falf; 7 —■ detaliu de executare a învelitorllor de Jlglă, la coamă; 8*—detaliu de •executare a tnvelltorilor de la dolil; 9 — învelltoare de ardezle; ÎO şt îl — învelttorl de eternitj *î — căpriori; b — astereală; c — şlpcl; d — carton asfaltat; e— stinghie pentru fixarea cartonului} f — tablă; g ■— figlă; h — coamă; ţ — plăci de ardezle; f ■— plăci de eternii; k — mortar. IOD 284 IRADIERE cicluri de producfie) precum şi penfru reparafiile capitale ale acestora. Valoarea investijiilor se recuperează prin amortisare. In cadrul sectorului socialist al economiei nafionale, fondurile pentru investifii noi cresc din an în an, aceste fonduri fiind realizate prin acumularea socialistă şi fiind destinate lărgirii neîncetate a capacităţi de producfie a industriei, mecanizării agriculturii, instituţiilor culturale. IOD (Chim.): 1. Element; gr. at. 126,92; nr. at. 53. Substanfă solidă, cristalizată, neagră-cenuşie; gr; sp, 4,95; p. t. 114°, p. f. 184°. Foarfe volatil, dă vapori de culoare violetă. E foarte pujin solubil în apă, foarte solubil în alcool (soluţia de iod în alcool se numeşte „fincfura de iod“) şi în solufie apoasă de iodură de potasiu. Se extrage din algele marine şi din iodatul de sodiu, NaJ03, care se găseşte în sal-petrul de Chile brut. IODARGIRIT (Mineral.): Iodură de argint, naturală; confine 46% argint. E un minereu de argint. IODAT (Chim.): Sare a acidului iodic. IODOBROMIT (Mineral.): Amestec isomorf natural de iodură, clorură şi bromură de argint. E un minereu de argint. IODOFORM (Chim.): CHJ.,. .Substanfă solidă, cristalizată, de culoare'galbenă, cu miros specific şi p. f. 120°, folosită ca antiseptic. IODURĂ (Chim,): Sare a acidului iodhidric. ION (Fiz., Chim.): Atom sau grup de atomi încărcafi cu electricitate. Ionii cu sarcină pozitivă (cationii) confin mai pufini electroni, iar ionii cu sarcină negativă (anionii) confin mai mulfi electroni decât e necesar pentru ca atomul să fie electric neutru. (V. şi lonizare). ~ de hidrogen (Fiz., Chim.): Atom de hidrogen cu sarcină pozitivă, care a pierdut singurul electron, rămânând numai protonul; Proprietatea de aciditate a acizilor în solufie se datoreşfe prezenfei ionilor de hidrogen. (V. şi Concentrafie în ioni de hidrogen). ~-gram (Chim.): Suma greutăfilor atomice ale atomilor dintr'un ion, exprimată în grame. IONIC, ordin ~ (Consfr.): V. sub Ordin. IONIU (Chim.): Io. Isotop radioactiv, de gr. at. 230, al elementului cu nr. at. 90. IONIZARE (Fiz.): Formarea de ioni într’un mediu oarecare. Se realizează, în solufie, prin disolvarea în apă a unei sări, a unui acid sau a unei baze, iar în gaze, fie prin trecerea unui fascicul de raze X sau de raze ultraviolete, fie prin ciocnire cu particule - electrizate de mare viteză la temperaturi înalte, etc. cameră de ~ (Fiz.): Dispozitiv folosit pentru măsurarea infensităfii unui fascicul de radiafii ionizante (raze X, raze Ţ, etc.) alcătuit dintr'o cameră plină cu un gaz la o presiune convenabilă şi în care se găsesc doi electrozi'între care se stabileşte o diferenfă de potenfial şi în circuitul cărora e intercalat un instrument de măsură. Intensitatea radiafiei ionizante se deduce din intensitatea curentului electric transportat. între electrozi de către ionii produşi în gazul din cameră. IONOSFERĂ (Geoliz.): Zonă a atmosferei,, cuprinsă între înălţimile de circa 40 şi circa 1 000 km, în care se produce ionizarea gazelor prin radiafiile solare ultraviolete. Esle alcătuită din mai multe straturi suprapuse. Are influentă, asupra transmisiilor radiofonice pe unde scurte, care, în condiţii normale, se reflectă pe diversele straturi ale ionosferei, reflecfie care nu are loc când straturile sunt foarte ionizate, deoarece absorb aceste unde. IPERBOLĂ (Maf.): Sin. Hiperbolă (v.). IPOCICLOIDĂ fAÎaf.): Sin. Hipocicloidă (v.). IPOTENUZĂ (Ala/.): Latura -opusă unghiului drept, înlr'un triunghi dreptunghi. IPOTEZĂ (Gen.): Presupunere menită să ■ explice un fenomen observat şi care e valabilă atât timp cât toate consecinţele, deduse din ea nu sunt contrazise de experienţe. IPSOS (Constr.): Material de construcfie, obfinut prin încălzirea gipsului la 150,— 180°, astfel încât să-şi piardă o parte din apa de cristalizare. E un praf alb care, amestecat cu apa, se întăreşte repede. înainte de a se întări, este plastic; deaceea e folosit ca adaus la mortaruri, pentru stucaturi, modelări de tipare, de forme, şi pentru reproducerea obiectelor de artă, şi ca adausîn cimenturi penfru corectarea timpului de priză. IRADIERE (Fiz.): Expunerea unei fiinfe sau a unui obiect la acfiunea unei radiafii IRAŢIONAL, NUMĂR ~ 285 ISENTALP electromagnetice, de ex., lumina soarelui, radiafii ultraviolete sau inffaroşii, raze Xr etc. IRAŢIONAL, număr ^ (Maf.): Număr care nu se poate reprezenta printr'o fracfie m/n, în care m şi n sunt numere întregi. Ex.: it, \f2. IREVERSIBIL (Fiz.r Chim.): Calitate a unui fenomen de a se putea produce numai într'un sens. 1RIDIU. (C/i/m.J: Ir. Element; gr. at. 193,1; nr. at; 77, Metal rar, asemănător platinei, alături de care se găseşte în natură. Are gr. sp; 22,4 şi este extrem de dur şi re* zistenf Ia acfiuni chimico. Aliajele de platină şî îridiu'sunt folosite la fabricarea creuzetelor penfru anumite analize de precizie, şi a altor piese, cărora li se cere densitate foarte mare şi punct de topire înalt, iar cele cu osmiu, la fabricarea vârfurilor de penife de toc rezervor. IRIGAŢIE (Agr.): Ansamblul lucrărilor necesare penfru a furniza, prin canale şi ri- Irlgajie prin canale temporare. «•—canal principal de alimentare; b — canale de distribuţie; c — canale provizorii de Irigafie; d — jSnfulefe de scurgere; e — şSnJulefe de udare. gole, apa de care au nevoie plantele penfru creşterea şî desvoltarea lor în condifii cât mai bune. Irigaţia poate fi realizată prin circula|ie (când apa se revarsă asupra terenului de irigat şi apoi se scurge fără a stagna), prin submersiune (când apa se revarsă asupra terenului şi apoi stagnează pe el) sau. prin infiltrare (când apa ajunge ia rădăcinile plantelor infiltrându-se prin perefii rigolelor). In U.R.S.S. se realizează cu succes trecerea la un nou sistem de irigafie prin infiltraţie, în care se înlocuesc canalele permanente printr'o refea de canale temporare; numai pentru perioada de irigafie, ceeace permite folosirea mai deplină a terenurilor irigate şi a apei şi creează condifii mai bune pentru mecanizarea agriculturii. In cadrul măreţului plan stalinist de transformare a naturii, s'au creat în U.R.S.S. refele de canale de irigafie care aduc apele fluviilor pe terenurile aride; alături de celelalte măsuri de transformare a regiunilor aride (perdele forestiere) irigafie asigură creşterea puternică a produefiei ogoarelor colhoznice. ~ de fertilizare (Agr.): Irigafie cu apă care confine îngrăşăminte (naturale sau artificiale); se foloseşte la tarenuri cu fertilitate scăzuta. IRIMIC (/nd. a/im.): Produs rezultat din măcinarea industrială a grâului, reprezentând aproximativ extracţia de 75<*<80%. E folosit ca făină furajeră. IRIS 1. (Gen.): Diafragma aşezată în fafa cristalinului ochiului. Are o deschidere circulară (pupila) de diametru variabil. Rolul irisului e de a opri intrarea în ochi a unei părfi a fasciculelor de lumină prea intense, spre a nu obosi ochiul. — 2 (F/z.): Diafragmă de^diametru variabil, folosită în instrumentele optice pentru diafragmarea fasciculelor luminoase prea intense. IRIZAŢIE (Fiz.); Ansamblu de culori şi de nuanfe variabile, datorite fenomenelor de interferenfă observate la straturile subfiri, de ex., la straturile subfiri de petrol pe apă, la lamele cristaline subfiri. IS- (Gen;): Prefix cu semnificata „egal", folosit înaintea unei vocale. (V. şi Iso-). ISA (S/.): Abreviafie pentru Asociafiă internaţională de standardizare. Organism internafional pentru stabilirea de standarde, care a fost înlocuit, în 1946, cu ISO (v.). ISENTALP (Fiz., Tehn.): 1. Calitatea unei curbe din diagrama de stare a unui sis- ISENTROPĂ 286 ISOPENTAN tem fizico-chimic, de ex. a unui fluid, clealungul căreia sistemul are aceeaşi valoare a entalpiei. — 2. Curbă isenfalpă. ISENTROPĂ (Fiz., Tehn.): 1. Calitatea unei curbe din diagrama de stare a unui sistem fizico-chimic, de ex. a unui fluid, dealun-gul căreia sistemul are aceeaşi entropie. — 2. Curbă isentropă. ISO (St.): Abreviafie pentru Organizafia infernafională de standardizare. Organismul internaţional pentru stabilirea de standarde. ISO- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „egal”. ISOBARĂ (Fiz.): 1. Calitatea unei curbe sau unei suprafefe, dealungul căreia un sistem fizico-chimic e supus unei aceleiaşi presiuni. — 2. Curbă isobară. In diagrama p-v, isobarele sunt drepte paralele cu axa Ov. ISOBATĂ (Geofiz.): 1. Calitatea unei curbe de egală adâncime, folosită în hărţile marine şi în cele geologice. — 2. Curbă isobată. ISOCUNĂ (Fiz:): 1. Calitatea unei curbe care uneşte punctele terestre cu unghiuri de înclinaţie magnetică egală.—2. Curbă isoclină- ISOCORĂ (Fiz.): 1. Calitatea unei curbe, dealungul căreia un sistem fizico-chimic are acelaşi volum. — 2. Curbă isocoră. In diagrama p-v, esfe o dreaptă paralelă cu axa Op. ISOCRON (Fiz.): Calitatea mai multor fenomene de a avea durate egale; ISODINAMICĂ (Fiz.): 1. Calitatea unei curbe din diagrama de stare a unui sistem fizico-chimic, dealungul căreia sistemul are aceeaşi energie; — 2. Curbă iso-dinamică. ISOGAMĂ (Fiz.): 1; Calitatea unei curba care uneşte punctele de egală valoare a acceleraţiei, gravitaţiei. — 2. Curbă iso-gamă. ISOGEOTERMĂ (Meteor.): 1. Calitatea unei curbe care uneşte toate punctele terestre cu aceeaşi temperatură mijlocie a solului. — 2. Curbă isogeotermă. ISOGONĂ (Fiz.): 1. Calitatea unei curbe care trece prin punctele ferestre de egală declinafie magnetică. — 2. Curbă isogonă. ISOHIETĂ (Mefeor.): 1. Calitatea unei curbe pe care se găsesc punctele de pe suprafafa Pământului unde cad cantităfi egale de apă provenită din precipitaţii. — 2. Curbă isohietă. ISOHIPSĂ (Geod.): 1. Calitatea unei curbe care confine punctele de aceeaşi altitudine sau de aceeaşi adâncime. — 2; Curbă isohipsS.“(=Curbă de nivel). ISOMAGNETICĂ (Geofiz.): 1. Calitatea unei curbe care confine punctele de pe suprafafa Pământului unde una dintre mărimile care caracterizează magnetismul pământesc are o valoare constantă. — 2. Curbă isomagnefică. Curbele isomagnetice cele mai folosite sunt isogonele, isoclinele. ISOMERI (Chim.): Substanfe care prezintă isomerie. ISOMERIE (Chim.): Proprietatea anumitor substanfe, ale căror molecule sunf alcătuite din acelaşi număr de atomi de acelaşi fel, de a avea proprietăfi fizice sau fizice şi chimice diferite. Isomeria e datorită modului diferit de legare a atomilor în moleculă. Unele tipuri de isomerie produc activitate optică de semne contrarii pentru isomerii respectivi. ISOMERIZARE (Chim.): Transformarea unei substanfe într'un isomer al ei cu ajutorul unei reac{ii sau prin acfiunea unui agent fizic-ISOMORF (Mineral.): Calitatea unei substanfe de a prezenta fenomenul de iso-morfie. ISOMORFIE (Mineral.): Proprietatea a două sau a mai multor substanfe, cu compozif ie chimică analoagă, de a cristaliza în aceleaşi forme cristaline .şi de a forma cristale mixfe. (=lsomorfism). ISOMORFISM (/Mineral.): Sin.lsomorfia(v.). ISOOCTAN (Chim.): C8Hi9. Hidrocarbură saturată, isomer al octanului, cu p.f. 99,3°. Are cifra octanică 100.- E una din cele două substanfe (cealaltă fiind heptanul) de referinfă pentru determinarea cifrer octanice a unei benzine. E întrebuinfat ca adaus la benzinele de aviaţie, pentru mărirea cifrei lor octanice. ISOPENTAN (Chim.): C.H,,: Hidrocarbură saturată, isomer al pentanului, cu p.f. 31°. Se găseşte în gazele de sonda. Are cifra octanică 90 şi e întrebuinfat la mărirea ISOPICN 287 IZOLANT HIDROFUG cifrei octanice a benzinelor de aviaţie şi de automobil. ISOPICNĂ (F/z.): 1. Califafea unei curbe dealungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeaşi densitate. — 2. Curba isopicnă; ISOPOUMORF (M/nera/.): Califafea unei substanţe de a prezenta fenomenul de îsopolimorfie. ISOPOLIMORFIE (M/neraJ.): Proprietalea unor substanţe sau a unor minerale de a cristaliza tn mai multe forme deosebite; (=lsopolîmorfism). ISOPOUMORFISM (Minera/.J: Sin.-Isopo-lîmorfie (v.). - ISOPREN (Chim.); C5H8; Hidrocarbură ne-safurată prin a cărei polimerizare se obţine cauciucul. ISOSCEL (Maf.): Calitatea unui triunghi de a avea două laturi egale. ISOTERMĂ (F/z.J; 1. Calitatea unei curbe dealungul căreia temperatura unui* sistem rămâne constantă. — 2. Curbă isotermă. în diagrama p-v, e o hiperbolă echila-teră asimptotă la axele, de coordonate. în diagrama T-S, e o dreapta paralelă cu axa OS. - . ISOTiPIE (Chim;): Proprietatea unor substanţe de a cristaliza în aceleaşi forme cristalografice, fără a forma cristale mixte. ISOTONIC (Chim. fiz.): Calitatea unor soluţii de a avea aceeaşi presiune osmotică. ISOTOPI (Fiz., Chim.): Elemente care au aceleaşi proprietăţi fizice şi chimice, situate în aceeaşi căsuţă a tabloului periodic al elementelor al lui Mendeleef, cu alfe cuvinte care au acelaşi număr atomic, dar greutăţi atomice diferite. Ex;: hidrogenul, de greutate atomică 1 şi deuferiul, de greutate atomică 2, sunt isotopî. (V. şi . Trasor). ISOTROP (Fiz.); Calitatea unui material de a avea proprietăţi fizice identice în toate direcţiile, de ex. acelaşi indice de refracţie, oricare ar fi direcţia de propagare a luminii. ISTEG (Cons/r.): Oţel penfru armarea be-toanelor, compus din două bare împletite. Are rezistenţă mar mare decât o bară de acelaşi oţel, cu secfiunea egală cu suma secfiunilor barelor împletite. ISTEREZĂ 1. (Rez. ma/.): Fenomen care consta în păstrarea unei anumite deformaşi de către un corp elastic, care a fost supus unei sarcini care a depăşit limita de elasticitate, şi după îndepărtarea acestei sarcini. — 2. (E/m.): Fenomen prin care un corp păstrează- o anumita valoare a in-ducfiei magnetice sau isterezS. a polarizaţiei magne- h — câmp ‘ magnetic;: tice şi după ce câmpul Hc—câmp magnetic co-magnetic exterior care .ercltlv; Al—polarizare le-a produs a încetat magnetlcSj A1f—polarl-să mai acfioneze. în zajle magnetică rema*- • urma fenomenului de nents. - istereză, daca se reprezintă polarizaţia (sau inducţia) magne»--tică în funcţie de câmpul exterior, curba, reprezentativă este un ciclu închis, numit ciclu de istereză, a cărei formă se schimbă prin parcurgeri succesive şi firide călre o. formă limită.' ITALICE (Po//gr,J: Sin. Cursive (v.). IŢE (/nd. /ex/.):. Dispozitiv folosit la raz*-boiul de {esuf şi care are drept scop despărţirea firelor urzite producând rostul ţesăturii, prin care se introduce firul de bătătură. Prin ridicarea şi coborîrea iţelor seT formează armura ţesăturii. ITINERAR (Gen.): 1. Drumul pe carefre--bue sa-l urmeze un vehicul înfre două' puncte anumite. — 2. Planul de drum al. unui vehicul, cu indicarea, orelor de .trecere prin anumite puncte. IUTĂ (/nd. fexf.): Planta textilă din care se obţin fibre care servesc Ia fabricarea-, unei pânze foarte rezistente, a sforilor, etc.. Pânza de iută e folosită Ia confecţionarea sacilor; IZOLANT acustic (Tehn.); Material foarte puţin elastic, care amorfisează vibraţiile şi împiedică propagarea sunetului. Ex.: pluta, rumeguşul de lemn, etc. ~ electric (E//.): Material rău conducă--tor de electricitate (porţelan, sticla, steatit, bachelif, etc.), folosit la confecţionarea izolatoarelor, a întrerupfoârelor elecfrice, a duliilor, etc. ^ hidrofug (Tehn.): Material cu permeabilitate foarte mica penfru apă, înfre— IZOLANT TERMIC •288 IZVOR MINERAL buinfaţ la acoperişuri, terase, fundaţii, etc. Ex.: bitumul, efc. ~ termic (Tehn): Material rău conducător de căldură (asbest, vafă de sticlă,, vată de sgură, etc.) folosit penfru a împiedica pierderile de căldură dintr'un sistem. IZOLARE (Tehn.): 1. împiedicarea trecerii unor forme de energie sau unor substanfe dintr'un mediu în altul sau dintr'un sistem -fizic în altul. — 2. Ansamblul operaţilor care se execută pentru a feri o consiruc-fie, un element de construcfie, o instalafie, o maşină, etc. de acfiunea unui agent exterior. ~ acustică (Tehn.): Izolare contra sgo-motului. ' ~ hidrofugă Tehn.): Izolare contra umezelii. ~ ignifugă (Tehn.): Izolare contra focului. ~ termică (Tehn.): Izolare contra căldurii sau a frigului. IZOLAREA apelor (Mine): Sin. închiderea apelor (v;). IZOLAŢIE (Tehn.): Strat de material izolant intercalai între două medii sau între două sisteme fizice. IZOLATOR 1. (Tehn.): Calitatea unui corp •de a fi rău conducător de electricitate sau de căldură. —2. (EH.): Piesă confecfio-nafă dintr'un material izolant electric şi care serveşte la izolarea unui conducfor Tipuri de Izolatoare electrice. - fafă de pământ sau fafă de diverse instalaţii. . - . IZVOR arlezian (Geol.): Izvor în care apa iese fâşnind în sus, în urma presiunii datorite faptului că stratul de apă subteran are porfiuni aşezate mai sus decât locul din care fâşneşte izvorul. de lumină (Fiz.): Corp care emite radiafii vizibile. ( = Izvor luminos, Sursă de • lumină). ~ geolermal (Geol.): Izvor de ape calde. ~ mineral (Geo/.): Izvor a cărui apă confine în solufie o cantitate importantă de săruri (de ex. săruri de sodiu, săruri de fier, etc.) sau care are o temperatură mai înaltă decât 20°. ■-i". îi I f ".."VjJi V l,1''. ' ■ i î . -.i , ; V ' >V.v. . • *,'' • ' r.’ JACK (E/t.):>Piesă de legătură, cu resorturi, la care se leagă firele unui circuit electric şi în care se poate introduce o Jack da telefonie. iişă pentru stabilirea contactului.' E folosit în centrale|e*telefonice. JACQUARD (/ncJ. fexf.J: Dispozitiv montat Ja războaiele care trebue sa producă fe- -a-- prismă de lemn; b—cartela;’ c — patul acelor; d — ace orizontale; e —cufite; ' f — scândură cu arcuri; g — cârlige vertlca'e; h— platina dlspozitizului; 7—sfori lungi; k — scândură perforată; /—sfori . scurte.' sături cu desene complicate. Cu ajutorul jacquardului, înainte de trecerea suveicii 19 printre firele'de urzeală, sunt ridicate în sus rtumai anumite' fire, ' purtate" de'. nişte' cârlige acfionate.de către’ o cartela găurită pentru a se realiza o anumită armatură a fesăturii. (Se citeşte jacar.). -JAD (M/nera/.J: Mineral foarte dur, de' cu-loare verde, format din' silicaţ de! aluminiu,' de calciu, şî de magneziu; e o piatră semiprefioasă întrebuinţată: la fabricarea obiectelor de artă. ■ : ■ ( JALON (Topog.): Tijă de lemn (uneori de metal) având lungimi dela 1 i50 la 4 m, cu partea inferioară terminată cu. o armatură metalică ascufită care permite înfigerea lui în pământ; e vopsit în inele* alternativ roşii şi albe, - penfru a (fi mai uşor, vizibil. Serveşte la marcarea unui aliniament pe teren. ~ -miră (Topog; J: Jalon care poartă pe • el diviziuni metrice; e g f folosit în tachimetrie. -JALONARE _ (Topog ): a_j b_ Operaţia fixam de ja- ja|on.m|ră. Ioane (faruşi) pe un traseu sau pe un aliniament determinat, cuprins între două puncte date, pentru a materializa pe teren acest traseu. JALUZEA (Consfr.J: Perdea confecţionată din şipci de brad legate între ele cu chingi sau cu lănţîşoare în aşa fel, încât se pot strânge sau desface după trebuinfă. Este pufin folosită azi, fiind înlocuită cu rulourile de lemn. JÂMESONIT (Minera/.J: .Sulfostibiura de plumb, naturală; are un conţinut de 50,80% plumb. Este un minereu' de plumb * puţin răspândit. JANTĂ (Tehn.J: Partea circulară, periferică', a unei roţi, pe care se fixează bandajuj de rulare (metalic sau de cauciuc)' sau pneul. Jantele pot fî de lemn sau metalice'. JAR 290 JICLOR JAR (Gen.): Cărbune de combustibil solid, în stare de incandescentă, care arde fără flacără. JARDINIERĂ (Consfr.): Suport, aşezat sub ferestre sau la .balcoane, în care se pun ghivece sau pământ penfru flori. JASP (Pefr.): Rocă silicioasă compactă, de culoare roşie, verde sau , negricioasă, înT irebuinfata ca piatră semiprejioasă. JAVELIZARE (Canal.): Procedeu de purificare chimică a unei ape infectate cu microbi, realizată prin tratare cu hipoclorifi alcalini (apă de Javel). JET (Hidrof.): Vână de lichid care fâşneşfe sub presiune printr’o deschidere. JETEL& (Hidrof.): Dig de secjiune mică, construit la gura unui fluviu sau la intrarea într’un port, pentru îngustarea locului de trecere a apei, în vederea menţinerii unei adâncimi convenabile şi pentru apărarea malurilor de valurile mării. JGHIAB 1. (Gen.): Conductă orizontală, sau, deobicei, cu înclinare mică, deschisă la partea superioară, sau canal, construite din lemn, metal, zidărie, etc., care permite scurgerea apei sau altui lichid . c d Jghiaburi de acoperiş, a — jghiab atârnai pe streaşină; 'b şi c — jghiaburi aşezate pe învelltoarea acoperişului; d —jghlab aşezat pe cornişă. dintr'un |oc în altul ( = Scoc). — 2. (Consfr.): Jgheab de tablă penfru scurgerea apei de ploaie,-fixat în lungul marginii inferioare a acoperişului, şi care 'conduce apele . la burlane sau alte elemente de construcţie prin care se scurge apa. ‘ ~ de spălare (Prep. min.): Jghiab pufin înclinat, de lemn, de tablă sau de beton, în care se spală nisipurile metalifere ş'r cărbunii. Spălarea se face cu ajutorul unui curent de apă, iar materialul care esfe antrenat dealungul jghiabului se depune pe fundul acestuia în ordinea descrescândă a densităţii, elementele cele mai uşoare fiind luate şi eliminate de curentul de apă. Depunerea materialelor în jghiaburile de spălare. I — sterii; 2 — mixte; 3 — cărbuni. Jghiaburile penfru spălarea nisipurilor metalifere (de aur, de platină, de staniu), care sunt de lemn şi au 100-**200 m lungime, au fundul căptuşit cu pietre, bare metalice, etc. La spălare, curentul de apă antrenează nisipul, iar particulele metalice se depun în spatiile dintre elementele căptuşelii, de unde se colectează ia anumite intervale. Jghiaburile pentru spălarea cărbunilor sunt deobicei din tablă de otel, căptuşite în interior cu plăci ceramice pentru a micşora frecările şî uzura. Prin spătare,. sterilul şi mixtele (mai grele) se depun la fund, iar cărbunele e evacuat, de curentul de apă, pe la capătul jghiabului. .Eliminarea sterilului şi a mixtelor se face cu ajutorul unor aparate de evacuare, dintre care cele mai des folosite sunt aparatele rheo. *** de turnare (Alef/.J; Canal deschis, prin care se scurge metalul topit dintr'un cuptor până la formele în care se toarnă. JICLOR (Mş. ferm.): Tub cu unul sau mai multe orificii calibrate, prin care se pulverizează şi se vaporizează combustibilul la intrarea în carburator, şi care dozează debitul de combustibil în raport cu aerul introdus. Jicloarele pot fi simple sau multiple, adică formând un dispozitiv de mai multe jicloare (identice sau nu) asociate. Afară de jiclorul principal prin care trece cea mai mare parte a combustibilului, carburatoarele au deobicei şi unul sau mai multe jicloare auxiliare. JICLOR AUXILIAR 291 JOG . ~ auxiliar {Mş: ferm.): Jiclor prin care se introduce în carburator o parte din can- Funcfionarea jiclorului auxiliar economizor. î — pompS de accelerare; 2 —• pistonul pompei la începutul cursei; 2a — pozifia pistonului la extremitatea de^ jos a cursei; 3 — intrarea carburantului {din camera de nivel constant); 4 — ieşirea spre ji-clorul principal; S —- jlctorul economizor;.6 — derivaţie; 6a — supapa cu bilS. titatea de combustibil necesară funcţionării motorului, cantitate care poate fi variată după regimul de funcfionare al motorului. Aceste jicloare auxiliare au consfrucfii speciale, după func}iunea pe care o îndeplinesc, şi care permite varierea debitului |or de combustibil, în bune condifii, fie la pornire, fie la'accelerare, fie la mers încet, efc. ~ de injector (Mş. ferm.): Piesă care realizează pulverizarea foarte fină a combustibilului, la un injector de combustibil lichid cu pulverizare prin presiune. JIGÂR (/nd. fexf.); Sin. Jigger, (v.). 19* JIGGER f/nd, fexf.); Maşină folosită pentru vopsit pânza ^întinsă în lăfime, compusa 1 — cadă trapezoidală (baie); 2 — cilindri. din cada penfru flota de vopsire, valfuri de înfăşurare, de stoarcere şi de conducere a pânzei prin flota de mai multe ori,.dintr'o parte în alfa. (Se citeşte jigăr). JILIP (S/7v.): Uluc de lemn sau în pămânf, pe care alunecă buştenii de. pe versanfii păduroşi în exploatare, folosit pentru scoaterea lemnelor din pădure până la căile permanente de transport. de apă (Silv.): Jilip construit din scânduri, pe care curge un şuvoi de apă, şi pe care se face transportul lemnelor prin plutire. JINTIŢĂ (/nd. a//m.): Parfea din zer care se depune pe fundul căldării Ia prepararea urdei, sau urda caldă nestrecurată; adică împreună cu zer. JIREBIE (Agr.): Făşie îngustă de teren arabil. JOAGĂR (/nd. /emn.); 1/Beşchie. — 2. Instalaţie primitivă care cuprinde . feresfraie penfru debitarea buştenilor în scânduri şi în lemn de consfrucfie, acţionată de o apă curgătoare. JOANTĂ (C. f.J: Legătura dela capetele vecine a două şine de cale ferată. Legarea se face prin eclise. JOASĂ frecvenţi (E/.): V. sub Frecventelor, npmenclatura ~ tensiune (E/.): V. sub Tensiunilor, nomenclatura JOC (Te/in.): Deplasarea maximă pe care o pot avea, unul fa|ă de celălalt, -‘într'o anumită direcfie, în ambele sensuri pe această direcfie, două corpuri solide, între pozifiiîe lor de contact (v. fig„ p. 292). JOC DE AJUSTAJ 292 JUG ~ de ajustaj (Tehn.): Jocul'a două piese ajustate pentru a fi asamblate nerigid, în una din direcţiile în care asamblarea trebue al alezajului; ~ funcţional' (Tehn.): Jocul pe care trebue să-| aibă o piesă, în raporf cu sistemul tehnic în care e asamblată, pentru ^ Jocul dintre doun corpuri solide întrepătrunse. 1 corp solid Imobil; 2 — corp solid deplasabil pe axa x—x; / — joc.. să împiedice deplasarea lor una fafă de cealaltă. Ex.: la piesele Ia care asanblarea se face prin suprafeţe cilindrice, jocul de ajustaj e diferenţa dintre diametrul efectiv Joc de ajustai-D — diametrul efectiv al alezajului; d — diametrul efectiv al arborelui; J — joc; S — strângere; ®max — diametru! maxim al alezajului; dmâX — diametrul maxim al arborelui; Dm>;n — diametrul minim ■ diametrul minim al arborelui. Joc şlne-buzele bandajelor. E — ecartament; D — distanfa dintre buzele bandajului; / — joc. a funcţiona în bune condiţii. Ex.: jocul la flancurile de angrenaje (diferenţa dintre plinul şi golul angrenajului), jocul şine-buzele bandajelor (diferenfa dintre ecar-fament şi distanfa dintre buzele bandajelor celor două rofi ale aceleiaşi osii). ~ negativ (Tehn.): Sin. Strângere (v.). V. şi sub Joc de ajustaj. > JONCŢIUNE 1. (Gen.): Legătură. — 2. (C/.): Legătură dintre două căi ferate,, efectuată fie printr'o linie de joncţiune, fie printr'o ramificafie, fie printr'un transbordor, etc. JOULE (F/z.): 1. Unitate de energie, egală cu 107 ergi. — 2. Unitate de lucru mecanic, egala cu lucrul mecanic efectuat de o forfă de 107 dine, care îşi deplasează -punctul de aplicaţie cu 1 cm. JUG 1. (Consfr.J: Grindă aşezată transversal pe două grinzi paralele sau aproape paralele ale unui planşeu de lemn, îm- al alezajului (golului) şi diametrul efectiv al arborelui, dacă acesta Te mai mic decât primul; dacă înainte de asamblare, diametrul arborelui e mai mare decât al alezajului, jocul e negativ, şi -se numeşte strângere. ~ de ajustaj maxim (Tehn.): Jocul de ajustaj dintre diametrul minim al arborelui şi cel maxim al alezajului. ~ de ajustaj minim • (Tehn.J: Jocul de ajustaj dintre diametrul maxim al arborelui şi cel minim al alezajului. ~-.de’ uzură (Tehn.J:. 1. Valoarea cu care se măreşte, prin uzură, jocul de ajustaj sau cel funcţional.- 2. Suma dintre jocul de- ajustaj sau cel funcţional şi valoarea cu care se măreşte acesta prin uzură. Jug pentru gr!nzi de pbnşeu. a — grinzi de planşeu» rezemate pe zid; b — jug: c — grinzi de planşeu, rezemate pe jug; d — c*-( nale de coş.] . binată Ia capete cu acestea, şi. care. serveşte ca reazim sau ca piesă de îmbinare penfru alta grinda, situata între acestea două. — 2. (Aline): Construcţie de întă- JUG DE CIOCAN 293 JUVENIL rire, alcătuită dintr’o grindă şi din cel, pufin doi stâlpi, folosită în galeriile minelor. ^ de ciocan (Mf.): Cadrul fix al unui ciocan mecanic de forja. ~ de porf-perii (E/f.): Organ al maşinii elecfrice, pe care sunt fixafi pivofii porf-periilor maşinii, şi cu ajuforul căruia pivofii pot fi rotifi solidar înfre ei, în juruj arborelui maşinii. JUGĂR (Unif.): Unitate de măsură pentru suprafeţe terestre, înfrebuinfată în Transilvania şi în Banat; reprezintă 5 775 m2 sau 1 600 stânjeni pătrafi. • JUGASTRU (Silv.): Copac care are lemnul dur şi compact; e întrebuinfaf în special în rotărie. JUP1TER (Asfr.); Cea mai mare planetă a sistemului solar. Are 11 sateliţi. Distanfa medie până la Soare e de 5,2 ori mai mare decât cea dela Pământ la Soare; anul său are circa 11,86^ ani pământeşti; masa esfe de 318 ori, iar, volumul de 1 340 ori mai mare decât al Pământului. JURASIC (Geo/.): A două perioadă a erei secundare, caracterizată prîn anumite fosile; are trei subdiviziuni: Jurasicul inferior sau negru, Jurasicul mediu sau brun şi Jurasicul superior sau alb. JURUBIŢĂ (ind. fexf.): Fir de tort de o anumită lungime, înfăşurat în spire; în filatura, ea consfitue o unitate de măsură de lungime, care variază după natura ■'firului! JUVENIL. (Geo/.J: Calitate1. a unei substanţe lichide sau gazoase de a -proveni din magma fopită în interiorul scoarţei şi de a circula prin scoarfă putând ajunge până la suprafafă. K KAUU (Ch/m.); Sin. Potasiu (v.). KAMMGARN (/nd. fexf.); 1. Fire netede c/e lâna, obfinufe prin toarcere din lâna pieptenafă. — 2. Stofă fesufă din astfel de fire. ( = Camgarn). KEFIR (Ind. al/m.); 1. Ferment cu aspectul unor grăunfi neregulaţi, de mărimea unei gămălii de ac până la cea a unei nuci, con|inând bacterii care produc o fermentaţie a laptelui. — 2. Băutură pufin alcoolică, cu gust acrişor, obţinută prin fermentarea laptelui cu boabe de kefîr. KENOTRON (Fiz,): Dioda care serveşte.ca redresor, mai ales în tensiune înaltă. KERAMIT (Ind. st. c.); Gresie ceramică, obfinută prin arderea unui amestec de argilă refractară cu marnă dolomitică. E folosită fa fabricarea dalelor de pavaj. KERARG1RIT (Mineral.): Clorura de argint, naturală, cu un confinuf de 75% argint. E un minereu de argint. KERATOSCOP (Fiz.): Aparaf care serveşte /a observarea astigmatismului vizual. K1ESELGUR (M/nera/.); Sin. Diafomif (v.). KILN (Tehn.): Cuptor simplu cu cuvă verticala, care serveşte, în general, la calci-nare sau la prăjire. Ex.: cuptorul de var. XILO- (Gen.)-’ Prefix cu semnificata „o mie", „de o mie de ori". K1LOCALOR1E (Un/f.); Unitate de cantitate de căldură egală cu o mie de calorii. Se notează cu kcal. ( = Calorie mare). KILOCICLU fUnif.): Unitate de măsură a frecvenfei egală cu o mie de cicli. KILOGRAM (Unîf.J; Unitate de masă şi de greutate în sistemul MKSA, egală cu o mîe de grame. E reprezentat de kilogramul etalon şi esfe aproximativ egal cu masa unui litru de apa distilată, la temperatura de 4°. Se notează cu kg. KILOGRAM-FORŢĂ (Unit.): Unifafe de forfă egala cu forfa cu care este atras' etalonul de masă de un kilogram, în locul în care acceleraţia gravitafiei este g = 9,806 65 m/s2. Se notează cu kgf. KILOGRAMMETRU (Unit.): Unitate practică de lucru mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat de o forfă de 1 kilogram-forfă, când punctul în care esfe aplicată se deplasează cu un metru îndirecJiaforjei.Senotează cukgm. KlLOiOULE (Un/f.): Unitate de energie sau de lucru mecanic în Sistemul MTS. Este egală cu lucrul mecanic executat de o forfă de 1 sten care îşi deplasează punctul de aplicaţie cu 1 m pe direcjia sa. Esfe egal cu 1 000 de -jouli. KILOMETRAJ 1. (Auto., C. li): Parcursul, în kilometri, al unui vehicul, într'un timp dat. — 2. (Aufo.); Instrument care măsoară, fie disfanfa parcursă de un vehicul, fie viteza sa, fie ambele mărimi. KILOMETRU (Un//.); Unitate de măsură a lungimilor, egală cu o mie de metri. Se notează cu km. KILOWATT (Unit.): Unitate de putere, egală cu o mie de wafi. Se notează cu kW. KILOWATTORĂ (Unit.): Unifafe practică de energie, egală cu lucrul mecanic efectuat într’o oră, de un sistem care are o putere de un kilowatt. Se notează cu kWh. KINESCOP (Fiz.): Tub de raze catodice, construit special penfru reproducerea imaginilor de televiziune. KLEINMOZAIC (Consfr.); Placi de gresie, mici şi colorate, de forme poligonale regulate, în mărime de 1 cm2 până ia circa 16 cm2, care servesc la pardosirea artistică a vestibulelor, a camerelor de baie, efc. ( = Mozaic mărunt). KLINGERIT (Tehn.j; Material izolant, între-’ buinfat la confecţionarea garniturilor de etanşare pentru abur, penfru solufii alcaline, uleiuri, efc., fabricat dinfr'un amestec de asbest şi cauciuc. KLINKER (Ind. cimt.): Sin. Clincher (v.). KNOCKMETRU (M$,): Aparaf folosit penfru măsurarea defonafiei la determinarea cifrei octanice a unei benzine. KOEPE, roafă ~ (Mine): V. Roată Koepe. KOLLERGANG (Tehn.j: Sin. Moară chiliana (v.). KRIPTON (Chim,): Kr. Element; gr. at. 83,7; nr. at. 36. Gaz rar, care se găseşfe în atmosferă în proporfie foarte mică. Se în-frebuinfează la unele becuri cu incandescentă, penfru a forma atmosfera înerfă. L LAB fChim.): Enzimă care are proprietatea c/e d coagula cazeina din fapte. ( = Chiag). LABtL echilibru ~ (Alee.): Sin. Echilibru nest-abil (v.). LABIRINT (Tehn.): Dispozitiv în formă de şicana (v.), cu camerele foarte înguste; este folosit în diverse instalaşi, pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum foarte Jung, în scopul • de a-î micşora viteza, şi astfel fie a-i reduce pierderile, prin .scăpări (formândelemente de etanşare, în specia) la turbinele hidraulice. la cele cu abur sau cu aer cald), fie a-i permite să depună o parte din elementele pe. care le poartă în suspensie. LABORATOR (Tehn.): Ansamblu de instalaţii, deobicei şi de construcfii speciale, fofosife penfru cercetări ştiinţifice, lucrări didactice, controlul procesului tehnologic, încercarea materialelor, fabricarea unor preparate speciale. LABRADOR (Mineral.): Mineral din grupul feldspafilor plagioclazi* LAC (Chim.): Solujie, deobicei limpede, incoloră sau colorată, obfinută prin disol-varea unor răşini, a unor derivafi celulozici, a unui bitum special, în solvenţi organicii şi care, întinsă în strat subfire pe o piesă, formează, în urma evaporării solventului o pojghifa solidă şi dura, aderentă la piesă. Lacurile sunt întrebuinfat© la acoperirea diferitelor piese, fie pentru a le feri de atacul agenţilor atmosferici, al acizilor şi •al altor substanţe chimice^ fie pentru a le Labirinte de turbină de abur. /-^-lăjimea camerei; p—adâncimea camerei; s— deschiderea fantei* mări rigiditatea dielectrică sau a forma ele însele unizolanf al conductoarelor electrice acoperite, fie pentru a înfrumusefa şi colora piesele acoperite. După constifufia lor, se deosebesc: lac de celuloză, lac de ulei, etc.; după întăfişare: lac incolor, lacxb-lorat, lac mat, etc,. ~ de asfalt (/nd. chim.): Soluţie de asfalt sau de bitum în benzen, rezistentă la acizi şi la apă, folosită penfru lăcuirea metalelor. ~ de celuloză (/nd. chim.): Soluţie de nitroceluloza, de acetilceluloză. de etilce-lutoză, etc. în solvenţi volatili, cu adaus de plastifianţi şi de coloranţi, folosită la vopsitul automobilelor, al avioanelor, etc. de spirt (/nd. chim.): Soluţie de co-lofoniu, de şelac, de rnastic, etc., în alcool, cu adaus de plastifianţi şi de coloranţi, folosită la vopsirea obiectelor de lemn, de piele, a împletiturilor de răchită, etc. '>•' de ulei {Ind. chim.): Solufie de răşina în ulei sicativat, diluată cu whîte-spirit, cu esenţă de terebentină, etc., folosită la vopsirea lemnului. ~ Izolant (/nd; chim.): Lac de ulei sau de răşini, folosit ca izolant electric, fie direct, fie prin imbibarea hârtiei, a cartonului presat, etc. LAC de acumulare (H/drof.): Lac natural sau artificial, situat în amonte de o instalaţie hidraulică (centrala hidroelectrică, priză de apa penfru irigaţii, etc.), care formează o rezervă de apă necesară regularizării debitului cursului de apă care alimentează instalaţia respectivă. LĂCĂR1T (Expl. pefr.): Procedeu de extracţie a ţiţeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, care se introduce şi se scoate din sondă cu un cablu manevrat cu aju-torul troliului de lăcărit. Procedeul e folosit la sondele nu prea adânci, unde presiunea gazelor de zăcământ a scăzut foarte mult sau unde se găseşte nisip, care împiedică extracţia cu pompele de adâncime LĂCĂTUŞ (Tehn^): Muncitor care efectuează operaţii de asamblare sau de ajus- iACATUŞESlE 296 LAMBĂ tare a pieselor metalice. în primul caz, e numit lăcătuş-montor, iar în al doilea caz, lăcăfuş-ajustor. LĂCĂTUŞERIE (Tehn.j: 1. Operafia efectuată de lăcătuş. — 2. Meseria lăcătu-f şului. — 3. Atelierul în care se efectuează lucrări de lăcătuşerie. LĂCOVIŞTE (Agr,): Sol argilos, bogat în humus, format, într’un mediu umed şi care are culoare negricioasă şi structura com-'pactă* E folosit mai ales pentru păşuni, şi fânafe. ,, > LĂCRIMAR (Consfr.j: 1. Mulură mică aşezată în lungul-fefei inferioare a unui profil •de faţadă, pentru ca .apa.de ploaie să se »scurgă prin picături (lacrimi), lâ.o oarecare distanfă ide zid. 2, Piesă de profil . special, fixată orizontal în lungul tocului . ^‘unei ferestre sau al t unei uşi exterioare, sau ,al unei cercevele.de .fereastră, cu scopul de’ ascurge apa de ploaie la o oarecare distanfă de elemenfuL.pe care e fixată. LACTOMETRU (Ind. 'alim,): Areometru fo-idsit' Ia determinarea densităfiilapteluifpen-tru a se constata daca -si;s'a ■ adăugit- apă... '(.=='Galacforhetru). ' l LACTOZĂ (Chîm.Jr'ZaKăr-izolat clin lapte; trVai pufin' dulce 'decât iahărul ’de sfeclă, ‘ Prin* hidroliză/1 dă un amesfbd de gliicoză şi galactoză. Sub acfruriea anumitbr1 bacterii asupra laptelui, lactoza'se transformă ■în adid-lâctic,:i(== Zahăr'de lapte).' * ' LĂCUIRE (Tehnjj;' Acoperirea. ^uneT'suprafeţe cu'.un strat de/Jac, destinai sa o apere de, , agen|N exteriori,' sa o izoleze jSăU sa-î'.'dea uri aspect plăctiK ‘ * . LADINIAN (Geo,/.); Iştaiuf superior al jria-.sicijlui,.mediu de :tip alpin.-, ' , , LAGĂR (fehn.J: Organ de maşină, pe care S,e .sprijinşT un, ax .sau un .arbore/ prîn' intermediul, ,.unuiiL cysinet, .aj ţunor. .bile, al unor cilindri, etc. ( = Palier). V, şi Cra-podină. A Cornişe cu lăcrlmare. * a) lacrlmar cu şanţ; ! :b) IScrîmar • sîtnpliî. Lagăre. A—lagăr cu cuşmei; B — lagăr cu rulmen»cu bile; 1 •— capac; 2 — soclu; 3 —* cusinet superior; 4.—* cusinet Inferior; 5 — bale de ulei; 6 — îneî de ungere; 7—fus; 8 — rulment; 9—bile, LAGUNĂ (Gen.); Lac format dealungul coastei, prin închiderea unui golf; E des-părfită de mare prin bancuri de nisip sau printr'o fâşie de pământ. LAMĂ (Tehn.j; 1. Corp solid de grosime foarte mică în raport cu. celelalte; două dimensiuni. Ex.: Lamă de. cufif, lama.de ferestrău, lamă de arc. — 2. Strat foarte subfire .de lichid, deobicei cuprins înfre doi pereţi. . ~ vibratoare (Drum.): Maşină de lucru folosită la vibrarea îmbrăcăminfelor rutiere de beton . în straturi subfiri. ,f E iformată dintr'o placă metalică pe care esfe montaf ,un mic motor (deobicei cu explozie sau cu aer comprimat), care pune _ în vibrafie Iarna metalică. > ; , , \ - LAMARE (Tehn.j: Netezirea suprafefei unur metal.tsau găurirea Iui, cu o lamă ascuţită :pe una .dm muchiile ei şi. qare se roieşte ,în. jiirjjl .unui ax perpendicular pe ’acşasta muchie.' Lamârea. e precedată de ’o făurire, Ia .un diametru ;.mai - mic, care 'seryeşte pentru ..ghidarea .axului' porf-lama şi 'cenirârea. Iamşi>> . - • LAMBĂ- (Consfr J ţ = Partea,; ieşindă,ufaso-;natări)i)..Jungul.unei;..pieşei-.:ia mijlocul LAMBRECHIN 297 LAMINOR uneia dintre fetele care, consiiiue grosimea ei, de secţiune aproximativ dreptunghiulara, cu grosimea de circa o treime din grosimea piesei. 'Lamba-.se îmbucă într'o scobitură de acelaşi profil, numită uluc, de pe fafa corespunzătoare a unei scânduri care se monfează alături, realizându-se aslfel o îmbinare longitudinală. \Această îmbinare în „uluc şi larnbă" este folosită la duşumele, (a parchete,.la unele' cărămizi speciale şi la alte piese de construcţie, fabricate..(= Lambâ, Feder). LAMBRECHIN (Arh.): 1. Element decorativ ,al cornişelor, al balustradelor, etc. — 2. Draperie scurtă, aşezată fa marginea superioară a unei uşi, a unei ferestre, etc. LAMBRIU (Consfr.): îmbrăcăminte de lemn, de marmoră, etc., care căptuşeşte pereţii inferiori ai unei încăperi, pentru a-i proteja, sau în . scop decorativ. Lambriul e aşezat pe toată înălţimea peretelui sau numai pe o anumită înălţime, pornind dela pardoseală. LAMINARE 1. (Met!,): Prelucrarea metalelor cu laminorul, prin care se realizează o apăsare transversală şi o întindere a piesei, în vederea transformării unui, lingou în produse semifabricate, sau a acestor semifabricate în produse finite, numite lami-•nafe; totodată, prin laminare, se schimbă structura, lingoului şi se obfine un material mai dens, cu structură mai fină, mic- şorându-se suflurile, şi retasurile. — 2.' (Termod.): Curgerea unui fluid printr'o secfiune mai strâmta (supapă, clapă, sertar, efc.) decât cea a restului conductei prin care circulă fluidul. — 3. (Drum.): Subfie-rea stratului de uzură al unei îmbrăcăminte rutiere, datorită circulafiei. — 4. (/nd. /ex/.): întinderea .unei benzi formate prin reunirea mai multor panglici de fibre textile; prin această operafie care se execută în două până 'fa patru laminoare, materialul se omogenizează, fibr.ele devin paralele, iar banda finală devine fot atât de subfire cât panglicile1 inifiale, LAMINAREA unui sfraf (Geo/.J: Reducerea treptată a grosimii unui sfraf, până aproape la suprimarea Iui, prin acfiunea presiunilor din scoarfa Pământului. LAMINAT (Mef/.): Produs, semifabricat sau finit, obfinut prin laminare. Laminatele semifabricate sunt bloom-ul, brama, fagla (bileta), fagla plată (slab) şi platina (lar-ghefa);'laminatele finite sunt barele/barele profilate (în T, în X, în U, efc.), şinele, tabla, efc, - LAMINOR .1. ' (Mef/.): Maşină de lucru pentru laminarea metalelor, constituită din doi sau din mai mulfi cilindri orizontali, oblici sau verticali (cu suprafafa netedă, sau profilată), care se rotesc în lagăre fixe sau cu depărtare reglabilă, montate pe un cadru, sau, uneori, constituită dintr'un ~W ,£ Laminoare cu cilindri orizontali..’i A — duo; \B'—■ Jrio;'C — frlo cu cilindrul mijlociu liber; D — cuarto; £cu placă de laminor; F —-dublu-duo; G —- cu jase cilindri; H — cu doisprezece cilindri; K — cu douăzeci de,cilindri;*! ~ cilindru ide lucru «antrenai direct; Î2— cilindru de. lucru,' ilber; 2—diihdru de sprijin;-3 —ţ placă de laminor; 4 piesă (»• ;; ’tnlnat5;.5;—direcitade tamlnarfe; 6 — direcţia de mtjcare/a'plaol) de'lamînor.' ->AM|NOR CUARTO 298 LAMPĂ CU TREI ELECTROZI cilindru şi o placă fixă. La laminoarele nereversibile, cilindrii se rotesc mereu în acelaşi sens, iar Ia cele reversibile, cilindrii îşi schimbă sensul de rofire la fiecare trecere de material. Cilindrii laminoareler pot fi foţi în legătură cu dispozitivele de antrenare, sau o parte dintre ei pot fi liberi. — 2. (/nd. fexf.): Maşină de lucru, în care se laminează (v. Laminare 4) benzi formate din panglici de fibre textile, cuarfo (Mef/.): Laminor nereversibil, cu doi cilindri orizontali mijlocii antrenaţi direct, sprijinii pe câte un cilindru liber situat unul sus şi altul jos. ~ degroşor (Mef/.).' Laminor în care se realizează degroşarea (v. şi sub Laminare 1). Laminorul degroşor are viteză de lucru mică, sub 4 m/s, ~ dublu duo (Mef/.): Laminor nere-versibîl, cu două perechi de cilindri de tucru orizontali. duo (Mef/).: Laminor reversibil sau nereversîbil, cu doi cilindri orizontali. finisor (Mef/.): Laminor în care se realizează finisarea produselor laminate (v. şi sub Laminare 1). Laminorul finisor ere viteză de lucru mare, peste 5,5 m/s. ~ intermediar (Mef/.): Laminor folosit la laminarea eboşelor când acestea sunt prea mari penfru laminorul finisor. Laminorul intermediar are o viteză de lucru de 4***5,5 m/s. ~ Irio (Mef/.): Laminor nereversibil, cu trei cilindri de lucru orizontali. Materialul se laminează înfr'un sens între cilindrul inferior, şi cel mijlociu, şi în sens contrar între cilindrul mijlociu şi cel superior, fafa să se schimbe sensul de rotafie al cilindrilor. LAMPĂ (Tehn.): 1. Aparat* fix sau portativ, folosit ca sursă de lumină. Fluxul luminos se obfine, fie prin arderea unui combustibil (solid, lichid sau gazos), fie prin aducerea la incandescentă a unui filament (deobicei metalic), fie prin descărcări etectrice (în gaze rarefiate sau. în arc), etc. — 2. Aparat asemănător la forma cu una din lămpile de iluminat, dar folosit în alt scop, de ex., lampă cu trei elec-.trozi, lampă redresoare, etc. ~ cu arc (Tehn.): Lampă.cu mare in-' fensifate luminoasa produsa, de. un arc.. . Lampă cu acefllena. 1—carbura de calciu; 2—ap3;.3 — picurator reglabil; 4 — leţlrea ace- f ilenei. electric stabilit între doi electrozi de cărbune; un mecanism apropie automat elec-^ frozii între ei, pe măsură ce cărbunele se consumă. Inventarea lămpii cu arc a fost posibilă datorită inven* tării arcului electric de către savantul rus V. V. Petrov care a şi propus folosirea a-cesfuia pentru iluminat. ~ cu carbid (Tehn.): Lampă portativă care arde acefilenă obţinută chiar în vasul lămpii, lăsând să picure apă peste carbură de calciu (carbid); e folosită în special în lucrări subterane unde nu există grizu. ~ cu incandescentă (Tehn.): Lampă al cărei izvor de lumină ■ este un bec electric (v. Bec). ~ cu luminescenfă (Tehn.): Lampă electrică, care produce lumină prin descărcări electrice într'un gaz la presiune jbasă, confinut într'un tub de sticlă. E folosită la reclamele luminoase. ~ cu luminescenfă-fluorescenfă (Tehn.): Lampă cu luminescentă în care descărcarea electrica se face într'un tub pe ai cărui pereţi sunt depuse substanfe care, când sunf luminate de radiaţiile emise în timpul descărcării, e-mit prin fluorescentă o lumină mai plăcută ochiului decât cea produsă prin descărcare elecfrică. ~ cu frei. electrozi (E//.):Aparat alcătuit dintr'un tub de sticla din care s'a scos aerul şi în care au fost introduşi următorii .electrozi:- un filament care, fiind străbătut de un curent electric, se încălzeşte şi emite electroni; o placă cu sarcină po- Lampă cu trei electrozi, I — anodj 2 — filament; 3 — grilă; 4 — soclu. LAMPĂ DE-LIPITc 299 LAMPĂ GRIZUMETRlCĂ zitivă (anod) către care sunf atraşi electronii emişi^de filament; o grilă metalică, purtătoare, a unei sarcini electrice, cu ajutorul căreia poate fi regîat curentul care străbate spre anod. Serveşte ca amplificator, oscilator şi detector. ( = Triodă). ~ de lipff (Tehn.): Lampa în care se arde spirt, benzină, etc., folosită pentru Lămpi de lipit, a — cu fifit; b — cu pompa; 1 — recipient; 2 — manşon pentru reglarea aerului; 3 — şurub regulator al flăcării;. 4--------------pompa. a încălzi, fie ciocanele de lipit, fie locul în care trebue lipită o piesă metalică. de mină (Mine); Lampă portativă sau fixă, construită special pentru a fi folosită la iluminatul în subteran. în minele în care nu există pericol de explozie, adică unde nu există praf de cărbune sau emanafii de grizu, pot fi folosite orice fel de lămpi; în celelalte mine, se folosesc numai lămpi de siguranfă. în minele sovietice se folosesc cele mai înaintate mijloace ce iluminat care asigură protecfia muncii. —' de radio (Te/c.); Tub electronic folpsit în radiorecepfie şi în radioemisiune, ca detector (redresor; sau, dacă are cel pufta trei eledrozi, ca oscilator şî ca amplificator. Ca lămpi de radio se folosesc dioda, frioda, pentoda, hexo'da şi octoda. ~ de siguranfă (Aline): Lampă de mină, flacără produsă prin arderea acetilenei în rezer- vorul de carbid al lămpii, sau a unui combustibil, lichid (benzină, alcool me* tilic), la care siguranţa se obfine prin izolarea flăcării de atmosfera minei prin două site metalice dese, suprapuse, care răcesc gazele de ardere până la o temperatură la care nu mai pot aprinde grizuul sau praful de cărbune. Pentru a evifa accidentele datorită unor neglijente,deschiderea ei se face numai cu ajutorul unui magnet, la lăm-părie. ~ de siguranfă, electrică (M/neJ; Lampă de mină, de siguranfă, care are un bec cu incandescentă, apărat de un glob de sticlă; în glob se găseşte bioxid de carbon sub presiune, care apasă asupra unui întreruptor cu arc, men|inând contactul, care se întrerupe dacă se sparge globul. Lampa poa* te fi alimentată printr'o baterie de acumulatoare, dela refea sau dela un generator electric propriu, acfionat printr'o turbină ,cu aer comprimat (lampă furbo-pneu-matică). >■*' elecfrică (Tehn.); Lampă în care fluxul luminos e produs prin trecerea unui curent electric printr'un filament care e adus la incandescenfă'sau priritr'Un gaz în care au Ioc descărcări electrice. grizumefrică (Mine): Lampă de mină, de siguranfă, cu flacără, care esfe construită astfel încât să permită măsurarea confinutului în grizu al/aerului din mină. Combustibilul folosit esfe hidrogenul sau alcoolul; se obfine astfel o flacără’ mai mică decât în cazul arderii benzinei, dar cu 'o aureolă'mai mare şi mai clară. Măsurarea se face prin observarea aureolei (care creşte odată cu conţinutul în grizu al aerului) în raport cu gradaţiile de pe cilindrul de sticlă. Indicafii aproximative asupra confinutului în grizu se pot obfine Lampa de siguranfă, cu benzina. 1 — cele două site; 2 — sticla lămpii; 3 — şurub penlru reglarea fitilului; 4 — zăvor magnetic; 5-p-scăpărătoare de- a-prins; 6 — Inel pentru întors scăpă- rătoarea. lampă măsurătoare de' grizu 300 LANŢ CINEMATIC şi cu o lampă obişnuită de siguranfă cu benzină. ( = Lampă măsurătoare de grizu). fi 'fi A 0% , □ 1% <3 2% 3% ■ \i V n n f* S-KX Variafla lungimii aureolei flăcării unei l?mpi de sigu-ran|ă cu benzină, după con|inufu1 în grizu al aerului, a — explozie. în inlerorul lămpii; b — sila înroşită şi flacăra sllnsă. ~ măsurătoare de grizu (Mine): Sin. Lampă grizumetrică (v.). • ~ redresoare ,(E//.): Aparaf alcătuit, în forma sa cea mai simplă, dinfr'un.glob de. sticlă din care s'a scos aerul, şi care con-fine un filament încălzit şi o placă. Prin încălzirea filamentului, acesta emite un curent de electroni care se mişcă spre placă. Aplicând o diferenfă de potenţial alternativă înlre filament şi placă, curentul electric trece numai când filamentul este legat la potul negativ şi placa Ia polul pozitiv al sursei de curent, curentul alternativ fiind astfel redresat în curent, • continuu. ’ LÂNĂ 1. f/nc/. fexf.J: Părul care creşte pe corpul oilor,al caprelor, al ■cămilelor şi al altor ■animale din aceste familii, folosit penfru fire din care se confecfionează fesătuii călduroase. Calitatea fibrelor de lână e cu atât mai bună; cu cât ele sunt :mai . .. •Iurigi,' mai fine, mai .încrefite-şi mai,,rpoi. Fibre de lână; văzuleta microscop. • > Calitatea: I ' 'inferioară; 2 ~ medie; -3 -ri.superioară. — 2. (Tehn): Material în formă de fibre oarecum .asemănătoare ca aspect celor de lână. Exemple:;; . ^ de lemn (Ind. lemn.): Produs obţinut prin tăierea lemnului în fâşii lungi, foarte subfiri şi înguste,-cu ajutorul unor maşini speciale. Serveşte ca material de ambalaj, ca material izolant, la curăfirea de ulei a maşinilor, şi . în special la fabricarea, în amestec cu diverşi lianfi minerali, a- unor plăci uşoare, izolante, de consfrucfie. ^ de sgură (Tehn.): Fire subfiri, obfi-nufe din sgură topită şi lăsată să curgă într'un bazin cu apă sau prin dirijarea unei vine de abur sau aer comprimat asupra unei şuvîfe subfiri de sgură acidă topită. Lânade sgură e folosită la izolări termice. ~ regenerată (Ind. tex/.); Lâna provenită din resturile dela maşinile de prelucrat lână şi din sdrenfele de stofe desfră-mafe şi dărăcite. E folosită, deobicei, amestecată cu lâna obişnuită. LANDENIAN (Geo/.): Etaj al Paleogenuluî inferior. LANITAL (Ind. text,}: Fibră textilă artificială, fabricată din cazeină. LANOLINĂ (Chim.): Substanfă semisolidă» obfinută din grăsimea lânii oilor. Confine colesterină şi alfi compuşi organici. E absorbită .cu uşurinfă în piele. E folosită 1^ fabricarea alifiilor şi a cosmeticelor. LANSAREA navei (Nav.): Totalitatea operaţiilor prîn care se face să alunece o :navă, a car,ei construcfie a fost terminata, de pe cala de. consfrucfie ;n apă, pentru a pluti liber. Lansarea unei nave se poate face lateral,; adică parale) cu malul apei (la navele mici), sau perpendicular pe mal (la navele mări). ~ podului (pod.): Totalitatea operaţiilor prin care se deplasează o fravee a unui pod metalic, de pe locujde montare, în pozifia definitivă, pe"reazime. LÂNŢ cinematic (Mec.): Sistem alcătuit din mai multe corpuri în contact unele cu altele, dintre care cel pufin două sunt solide, şi care se pot mişca unele fafă de celelalte în suprcfefele de contact. Corpurile care formează un lanf cinematic (numite .elementele lanfului) au mişcarea lor limitată de felul legăturii dintre ele (arficulafie, rezsmare simplă, efc.).- Unul.dintre = elementele lanfului, numit element conducător;- »poâte '-antrena, t .prin deplasarea sa. LANT CINEMATIC DESCHIS 301 LAPING deplasarea celorlalte elemente nunriltW elemente conduse. Lanjul cinematic poate: fj -plan, când efectuează mişcări în acelaşi-plan sau •Tnplaneparalele, sau spaţial, când efectuează miş*'- cări în spafiu. tl, v „ ~ cinemafic **77777777777777777777777777?o deschis (Mec.): "> '<'< Lânţcinemafic în cinematic., care cel pufin AE ?' ec “- elemente conducă-, r ‘ foarej CD şi DE—-elementecon-. un element are duse. ab —element fix; a, b, o singură lega- C, D, E —'articulaţii, tură. \ ■' ~ cinemafic desmodrom (Mec.): 'Lanţ cinematic în care legăturile ’ dintre els-mente sunt astfel realizate, încât unei anumite poziţii a elementului conducător (v\ sub'Lanţ cinematic) îi corespunde o singură poziţie, perfect detsrminată, a fiecăruia din elementele conduse. cinemafic închis (Mec.): 'Lanf cinematic în care toate elementele au cel pufin câte două legeturi. ~ cinematic nedesmodrom (Mec.): Lanf cinematic în *care legăturile dinfre elemente sunf astfel realizate, încât unei anu- \ mite pozijii a elementului ^conducător (v. sub Lanf cinemafic) îi pot corespunde mai multe pozijii'ale fiecăruia dinfre elementele conduse. • ~ de âfomi (Ch/m.): Ansamblu de atomi, legafi doi câte doi unii de alfii. Lanful de atomi poate fi deschis-sau închis; în acest din urmă caz se numeşte ciclu. ~ de măsurat (Topog.): Bandă metalică, lungă de^lOm, 20 m sau 50 m, împărţită în metri, decimetri şi centimetri, având la capets mânere care permit purtarea şi întinderea ei, folosită în Topografie ca instrument penfru măsurarea lungimilor; , LANTAN (Chim.): La. Element din-grupul pământurilor rare; gr. at 138,92; nr. at. 57. LÂNTANIDE (Chim.): Elementele pământurilor rare. LANTERNĂ 1. (Tehn.): Aparat de iluminat, alcătuit dintr'un izvor de lumină închis , într'o înv/elitoare (deobicei metalică), cu geamuri.'Se folosesc, fie ca sursă de.lu-? mină fixa, fie pentru anumite vehicule, fie ca-lâmpă de buzunar, etc. — 2.. (Ind. pe/r.):. Dispozitiv format dinfr.'un recipient cu geamuri, aşezat pe conductele de dis-r filarea produselor petroliere, şi care serveşte Ia controlul .şi observarea calităţii produselor. LANTERNOU (Cbnsfr.J: Element de construcţie aşezat pe acoperişul unei hale, magazii, etc., şi care serveşte la iluminarea şi aferisirea lor. Lanternou. a — lanlernou continuu, aşezat la coama acoperişului. LANTEŢ (Constr.): Sin. Şipcă' (v.). LANŢETĂ (Met/.): Unealtă cu un capătîntors în unghi drept folosită de formar în turnătorie. LĂNŢIŞOR (Maf.); Curba pe care o formează un fir greu, un cablu, un lanf, etc., fixat numai la cele două capete ale sale. LAPING (Tehn.): Supernefezirea suprafeţelor plane sau de revoluţie, realizată. Maşină de laping. f—discuri lustruitoare 2—electromotoare; 3—•plafou-suport.-- prin presiune, cu ajutorul unei piese auxiliare, înfre cele două piese introducându-se LÂPl's-LAZZUU '302 LEASĂ un abraziv fin şi un lubrifiant; E o ope-răjie de rodare. Operafia se execută cu maşina de laping. LAPIS-LAZZULI (Minera/.): Mineral rar, de culoare albastră, folosit la confecţionarea obiectelor de artă. E un silicat de sodiu şi aluminiu, care confine sulf. LĂPTAŞ (Pisc.): Unealtă mare pentru pescuit, formată dinfr'o plasă de cânepă, în formă de sac, cu gura foarte largă. LAPTE de ciment (Cons/r.): Amestec de ciment cu apă în astfel de proporfii, încât să fie foarte fluid. E folosi) la îmbunătăţirea calităţilor de adeziune ale agregatelor, ale supra(eje|or elementelor de construcţie de zidărie sau de beton, la injectarea în sfrate permeabile pentru a le im-permeabiliza, în unele strate penfru a le consolida, efc. ~ de var (Consfr.): Amestec foarte fluid de var stins şi apă, întrebuinfaf la îmbunătafirea agregatelor silicioase întrebuinţate la văruieli, în lucrări de asfaltare la rece, la desinfectări, efc. LĂRGITOR (Expl. pefr.): Unealtă folosifă pentru a lărgi o gaură de sondă sau penfru a corecta o gaură săpata neregulat pe o porfiune relativ scurtă, păsfrând diametrul inifial în porfiunea de deasupra. E formaf dinfr’un manşon, care se fixează în locul sapei şi care are două piese-cufif care sunt împinse înafară de un resort când lăr-giforul a ajuns în puncful unde trebue să acfioneze. LARVICID (Agr.): Calitatea, unei substanfe de a distruge larvele insectelor vătămătoare culturilor. LĂSTAR (Bot.): Plantă nouă care creşte dinfr'o altă plantă. E folosită la înmulţirea prin altoire şi prin drajonare. LĂSTĂRIRE (Agr.): Operafie care constă în suprimarea lăstarilor de prisos. LĂSTĂRIŞ (Si v.): Arboret tânăr, provenit dintr'o pădure regenerată prin lăstari. LAŢ (Ind. lemn.): Sin. Şipcă (v.). LATEX (Ind. chim.): Sucul lăptos al anumitor plante. Din latexul arborilor de cauciuc, at coc-sagâzului, etc., se prepară cauciuc. LĂŢIME 1. (Gen.): Cea mai mică dintre cele două dimensiuni ale unui dreptunghi sau ale unei piese în formă de dreptunghi. — 2. (Ind. text.): Dimensiunea uriei fesături în sensul fibrelor de băfătut-ă. LATITUDINE ■ (Geod;): Unghiul format de perpendiculara dusă într'un puncf la suprafafa Pământului, cu planul ecuatorului. Ea se socoteşte dela 0 la 90° (100g), plecând dela ecuator către poli, şi anume latitudine pozitivă (nordică sau boreajă) in emisfera nordică a globului şi latitudine negativă (sudică sau australă) în emisfera sudică a globului. ~ astronomicâ (Astr.): Distanja dela un astru la ecliptică, măsurată, pe arcul cercului mare care frece prin astru şi prin polii eclipticei, arc cuprins între asfru şi punctul de intersecţie cu ecliptica al cercului mare respectiv. ~ geografică (Geod.): Latitudinea punctelor de pe suprafafa Pământului. LATTORFIAN (Geo/.): Efajul inferior al Oligocenului. LĂTUNOAIE (ind. lemn.): Piesă provenită dela cele două margini laterale ale unui buştean şi atinsă de feresfrău numai pe câte o fafă, indiferent de lăţimea acesteia şi de grosimea piesei* ( = Lăturoaie); LATURĂ (Maf.): Fiecare dintre segmentele de dreaptă care alcăfuesc un poligon rec-filinîu1 (sau dintre arcele de curbă care alcăfuesc un poligon curbiliniu). LĂTUROAIE(/nd. lemn.): Sin. Lătunoaie (v.): LAUDANUM (Chim.): Exfracf alcoolic de opiu, întrebuinţat în Medicină, sub formă de picături, penfru combaterea colicelor. LAVĂ (Geo/.): Topifură de silicafi, care curge (sau a curs) din craterul unui vulcan. LAVINĂ (Geo/.): Masă de zăpadă desprinsă în munfi şi care se prăbuşeşte la vale. ( = Avalanşă). LAVIŢĂ (Ind. /ărs): Ladă de lemn, folosită penfru păstraful rufelor sau ca pat.-LAVIU (Desen): 1. Mod de a da umbre unui desen executat în creion sau în fuş, cu fuş diluat sau cu o culoare de apă. — 2. D.esen executat în laviu. LAZ (Agr.): Loc desfelenit, pregătit penfru cultură. LAZULIT (Mineral.-): Fosfat hidratat de aluminiu, de magneziu, de fier şi de calciu, din care, prin pulverizare şi spălare, se obfin pulberi abrazive penfru prelucrarea lentilelor. LEASĂ 1. (Pisc.): Instalaţie fixă de pescuit, în formă de pâlnie, confecţionată dintr'o împletitură de nuiele, folosită mai ales în gârle. — 2. (Ind. jar.): Zăgaz de nuiele, LEAT 303 LEG£ împletite pe-pari bine, fixaţi în pământ, având scopul de a abate apa sau de a o opri.’ — 3. (/nd* /ar.); Grătar de nuiele, pe care se bai ştiulejii de porumb. LEAŢ,'(fnd lemn,); Sin. Şipcă (v.). LECITINE (Chim.): Clasă de compuşi organici, asemănători din unele puncte de vedere cu grăsimile. Molecula lor confine, pe lângă carbon, hidrogen şi oxigen, şi elementele azot şi fosfor. Se; găsesc în gălbenuşul de ou, în sămânfa de ricin, în boabele de soia, etc. Se întrebuinţează în industria alimentară, a săpunului, ca emulgator, etc. LEDEBURITĂ (Mef/J: Compus structural din. aliaje fier-carboni care constitue eu-tecticul sistemului fier-cemenfită. Conţine 4,29% carbon şi se întâlneşte în toate aliajele fier-carbon cu mai mult de. 1,7%. carbon. - LED IAN (Geof.): Etajul mijlociu, al Eoce-nului. 1 LEGĂTURĂ. 1. (Tehn.): Mod de rezemare a două corpuri, prin care se îngrădeşte mobilitatea lor unul fafă de celălalt şi care permite transmiterea unor forfe sau unor mişcări dela unul la celălalt. — 2. (Tehn.); Dispozitivul prin care se realizează, o legătură. Poate fi reazim (fix, mobil sau de încastrare), asamblare rigidă, legătură prin organe elastice, prin fluide (cuplaje hidrau-ţice), prin cuplaj electromagnetic, efc. — 3. (/nd. fexf.): Sin. Armură (v.). chimică (Chim.): 1. Modul în care sunf legafi între ei atomii unei molecule. — 2. Forfa care leagă între ei atomii unei molecule. V. şi Valenţă. electrică (El.); Asamblarea mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile, condensatoare, generatoare electrice, efc. Se deosebesc: ~ elecfrică în derivaţie (E/.): Ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile, condensatoare, etc., /WVWVS. > care au aceeaşi tensiune V"' electrica la borne. Acu- vyAAMM/ mulatoarele, pilele, ge- Leg8Jura el«cfricS tn neratoarele electrice se derlvafie. leagă în derivafie penfru. a mări intensitatea curentului. (= Legătură electrică în paralel). * ~ elecfrică în paralel (E/.): Sin. Legătură elecfrică în derîvafie (v.). ~ elecfrică în serie (E/.J: Legătură electrică a mai multor acumulatoare, pile, condensatoare, conductoare electrice, etc. montate astfel, încât cfaSlV-ren, electric. Se rea- legSfura elecfrică în serie, lizează legând o bornă a unuia dintre aceste elemente, de borna de semn contrar a următorului. Generatoarele electrice se leagă în serie penfru a mări tensiunea la'bornele ansamblului. ........ - mixtă (E/.J: /VWWWy Legătură care cu- ViAMV- prinde cel pufin wWM/ o legătură în serie . şi una în derivaţie. Le95,ur3 elecWc5 mlx,a-în sfea (El.): Legătură a unui sistem de conductoare electrice pentru curent polifa-zaf, la care toate conductoarele au câte o <3 b LegSfură fn sfea. a — schema de legafură în sfea a unul sisfem fri-fazaf (leglfură In Y); b — schema de legăfură în sfea ra unul sisfem hexafazat, extremitate legată la acelaşi punct. ~ în friunghi (E/J: Legătură a unuî sistem de conductoare electrice, în serie, care constitue un triunghi închis. LegăfurS în friunghi a unui sisfem frlfazai. Se ■ foloseşte la circuite pentru curent trifazat. LEGE (Filos.j: Expresia legăturii reciproce şi interdependentei'dintre fenomenele na- LEGEA ACŢIUNII MASELOR 304 LEGEA ECONOMICĂ A SOCIALISMULUI turale. Descoperirea legilor naturale înseamnă descoperirea legăturilor sistematice dintre fenomenele naturale. „Ideea că toate procesele naturale stau într'o legătură sistematică îndeamnă ştiinţa să dovedească existenta acestei legături sistematice pretutindeni, atât în fapt izolat cât şi în întreg". (F. Engels, Anti-Dîihring, Edif. P.M.R., pag. 44). Legile ştiinjelor naturii oglindesc procesele obiective care au loc independent de .voinfa oamenilor. „Marxismul concepe legile ştiinţei — indiferent daca este vorba de legile ştiinţelor naturii sau de legile economiei politice — ca o oglindire a proceselor obiective care au Ioc independent de voinţa, oamenilor. Oamenii pot să descopere aceste legi, să le cunoască, să le studieze, sa fină seama de ele în acfiunile lor, sa le folosească în interesul societafii, dar ei nu pot să le schimbe sau să le suprime. Cu atât mai mult ei nu pot să formeze sau sa creeze noi legi ale ştiinţei". (I. Stalin, Problemele Economice ale Socialismului în U.R.S.S., E.P.L.P., 1952, pag. 4). LEGEA aefiunii maselor (Ch/m.J: într'o reacţie chimică, Ia temperatură constantă, între două substanfe A şi B, în care se produc, de ex., alte substanfe C şi D, conform ecuajiei chimice mA + n8 = pC4-rD, se ajunge la un echilibru când concentraţiile cA, cB, cc, cD ale substanţelor verifică relafia ■ CA Xcg Cc X c'0 k fiind o constantă de echilibru. ~ alrac|iei universale (Fiz.): Forfa de atraefie între două masa m, şi ma la distanta d esfe proporţională cu masele şi invers proporţională cu pătratul disfanfei: f=iA?V Cr în care k este o constanta, numită constanta gravitatei universale, care' are valoarea 6,65«IO'8 unităţi CGS. . căderii corpurilor (Fiz.): Spaţiul‘parcurs de un corp în cădere creşte proporţional cu pătratul timpului: 5 = -gl3 (g,este acceleraţia gravitaţiei, care variază cu' latitudinea şi are valoarea aproxim'ativă g = 9,81 m/s3). De aici reiese că viteza corpului în cădere creşte proporţional cu timpul: v = g/. Legile sunt valabile riguros numai când corpul cade în vid, unde nu intervine frecarea aerului. Este o conse-cinfă a legii atracţiei universale. ~ conservării can1i(ă|ii de mişcare (Fiz.): Suma vectoriala a cantităţilor de mişcare ale corpurilor unui sistem fizico-chimic izolat în care se produc fenomene mecanice esfe’ constantă, oricare ar fi aceste fenomene. Cantitatea de mişcare a unui pun:t material este o mărime egală cu produsul dinfre masa şi viteza lui, şi are direefia şi sensul'vitezei. ~ conservării energiei (Fiz.): Energia unui sistem fizico-chimic, izolat în raport cu o anumită stare.de referinjă, are o aceeaşi valoare constantă, oricare ar fi transformările .fizico-chimice prin care sistemul frece în starea de referinţă. Prima formulare a legii conservării energiei a fost dată de M. V. Lomonosov, odată cu formularea legii conservării masei. ~ conservării masei (Fiz., Chim.): Suma maselor părfilor unui sistem fizico-chimic izolat esfe invariabilă, indiferent de fenomenele fizice şi chimice care se produc îninferiorulsisteTjului, Primul care a enunfaf această lege a fost savantul rus M. V. Lomonosov. ~ economică fundamentală a capitalismului contemporan (Ec. pol.): „Asigurarea -profitului 1 capitalist maximal prin exploatarea, ruinarea şi pauperizarea majorităţii populajiei fării respeefive, prin aservirea şi jsfuirea sistematică a popoarelor din alte fări, mai ales din ţările înapoiate, îri sfârşit, prin războaie şi prin militarizarea economiei nafionale, utilizate pentru asigurarea profiturilor celor mai înalte." (I.Sfalin, Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S., E.P. L. P., 1952, pag. 43).-~ economică fundamentală a socialismului (Ec. pol.): „Asigurarea satisfacerii maximale’a nevoilor materiale şi culturale mereu crescânde ale întregii societăţi prîn LEGEA FAZELOR 305 LEGEA PLUS-VALORI! creşterea şi perfecţionarea neîntreruptă a producţiei socialiste pe baza tehnicei celei mai înalte." (I. Stalin, Problemele economice ale socialismului în U. R.S.S., E. P.L.P., 1952, pag. 45). ~ fazelor (Chim.): într'un sistem eterogen în echilibru, suma numărului de faze F şi a numărului gradelor de libertate L este egală cu numărul componenţilor C plus 2, adică: F+L=C+2, De ex., în cazul unui sistem în echilibru, compus din ghiafă, apă şî vapori de apă, numărul fazelor este _da trei, iar componenţii sunt în număr de unu (apa în • cele trei stări de agregare) şi prin urmare numărul gradelor de libertate este zero. Sistemul este invariabil, întrucât nîcio variabilă (temperatură, presiune) nu poate fi modificată fără a cauza dispariţia unei faze a sistemului. — Iui Avogadro (Fiz., Chim.): Volume, egale ale diverselor, gaze conţin un număr egal de molecule, când se află în ■aceleaşi condifii de temperatura şi de presiune. ~ Iui Boyle-Marioffe (Fiz.): La temperatură constantă, produsul dinfre presiunea şi volumul unei cantităţi dintr'un gaz perfect esfe constant. ~ lui Coutomb (E/.): Forfa de interacţiune dinfre doua corpuri electrizate e proporfională cu produsul sarcinilor elecfrice şi invers proporfională cu pătratul distantei dinfre ele. Forfa e de atracţie dacă sarcinile sunt de, semne contrarii şi de respingere dacă sunt de acelaşi semn. ~ lui Dalfon (Fiz.): Presiunea exercitată de un amestec de gaze e egală cu suma presiunilor pe care le-ar exercita fiecare din gazele componente dacă ar ocupa singur volumul ocupat de amestec. ~ lui Dulong şi Petîf (Fiz.): Produsul dinfre greutatea, atomică şi căldura specifică a elementelor în stare solidă e constant, fiind de aproximativ 6,4i Legea nu •este valabilă penfru temperaturi joase. ~ lui Gay-Lussac (Fiz.):. Coeficientul de dilatafie termică sub presiune constantă al unui gaz perfect şi coeficientul de creştere cu temperatura a presiunii lui sub volum constant sunf independenţi de temperatură şi egali cu 1/273 dintr'un grad . Celsius. ~ lui Henry (Chim.).* Solubilifatea unui gaz într'un lichid, la temperatură constantă; este proporfională cu presiunea pe care o exercită gazul asupra lichidului. Legea este' valabilă numai pentru gazele pufin solubile. Iui Hess (Ch/m. fiz,): Când o reac-fie chimică se petrece în mai multe etape şi pe mai multe căi, căldura de reacfie totală esfe constantă,, oricare ar fi calea urmată (între anumite substanfe dela care porneşte reacfia până la alte substanfe), şi egală cu suma căldurilor de reacfie ale diferifelor etape. ~ lui Hooke (Mec.): In interiorul limitei de elasticitate, alungirea unui corp esfe proporfională cu tensiunea care ac-, fionează asupra lui. ~ lui Joule-Lenr (£/.): Cantitatea de căldură desvoltată prin trecerea unui curent elecfric de intensitate I printr'un conductor de rezistenfă R în timpul f este data de Q = 0,24 RI-1 calorii, R fiind dat în ohmi, I în amperi şi t în secunde. ^ lui Lenz.(/Vlagn/.): Când se produce un curent prin deplasarea unui circuit închis într'un câmp magnetic exterior sau prin varierea câmpului magnetic propriu, sensul curentului care ia .naştere este de aşa natură, încât acfiunea câmpului asupra acestui curent se opune deplasării circuitului. ~ (ui Ohm (Fiz.): Intensitatea unui curent care trece printr'un conductor elecfric esfe proporfională cu forfa electromotoare aplicată la capetele conductorului şi invers proporfională cu rezistenfă lui: / = -• R ^ Iui Pascal (Fiz.): O presiune aplicată în orice loc al unui lichid aflat într'un spafiu închis este transmisă în mod egal în toată masa acelui lichid. Această presiune se exercită perpendicular pe suprafaţa recipientului care confine lichidul. lui Slefan (Fiz.): Radiaţia totală emisă în unitatea de timp de către un corp incandescent e proporfională cu puterea a patra a temperaturii sale absolute. ~ plus-valorii (Ec. pol.): Cantitatea de muncă trecută, întruchipată în valoarea mărfii forfă de muncă, este mai mică de-' cât cantitatea de muncă vie pe care o poate da forfa de muncă (valoarea forfei LEGEA PROPORŢIILOR DEFINITE___________306 LEGILE GAZELOR de muncă este mai mică decât valoarea nou creafă de muncitor). Prin munca trecută se înfelege munca încorporată în mijloacele de producjie folosite de muncitori în procesul muncii; prin munca vie sau actuală se înfelege munca realizată în procesul muncii, munca prin care se produc noi mărfuri. Diferenfa dintre aceste două valori este plus-valoarea. Procesul de producfie. capitalist este în acelaşi timp şî un proces al producfieî de p|us-va|oare. Plus-valoarea însuşită de capitalist este sursa acumulării capitaliste. Legea plusvalorii este plegea naşterii şi creşterii profitului capitalist". Ea determină trăsăturile fundamenta'e ale producfiei capitaliste. Tovarăşul Stalin, analizând trăsăturile capitalismului contemporan, ale capita'ismului monopolist, concretizează şi desvoltă mai departe legea plus-valorii, potrivit cu condifiile capitalismului monopolist, descoperind astfel legea economică fundamentală a capitalismului contemporan (v.). ~ proporjii cr definite. V. sub Legile combinafiilor chimice. ~ proporfiilor muifiple. V. sub Legile combinafiilor chimice, (v.). ~ valorii (Ec. po/.): Mărimea valorii unei măr'i esfe determinată de timpul de muncă socialmente necesar (timpul de muncă necesar pentru a produce o marfă oarecare» în condifiile de producfie existente la un moment dat, normale din punct de vedere social şî în media socială de îndemânare şi intensitate a muncii) pentru producerea acelei mărfi. Mărimea valorii unei mărfi veriază direct proporfional cu cantitatea şi invers proporţional cu productivitatea muncii care se realizează în ea. Valoarea mărfii se exprimă prin valoarea ei de schimb care esfe raportul cantitativ în care se schimbă între ele diferitele mărfuri. Legea valoni acfioneaza în orânduirile în care există producfie de mărfuri. In capitalism, legea valorii acfionează ca regulator al relafiilor de schimb, ca regulator al producfiei, al relafiilor dintre diferilele ramuri de producfie, al repartizării muncii între diferitele ramuri de producfie. în condifiile capitalismului, în condifiile existentei proprietefii private asupra mijloacelor de producfie, în condifiile exis-enfei concurenfei, anarhiei producfiei, legea valorii duce Ia crize periodice' de supra-producfie. în cadrul orânduirii socialiste,.sfera de-acfiune a legii valorii esfe strict limitată; ea acfionează „asupra circulafiei de mărfuri» asupra schimbului de mărfuri prin cum-părare-vânzare, asupra schimbului, în special al mărfurilor de consum individual" (I. Stalin, Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S., E. P. L.P., 1952, pag* 22). In .socialism ea acfionează nu câ un regulator al producfiei în general, ci numai asupra producfiei produselor de consum, în socialism legea valorii nu esfe regulatorul proporfiilor repartizării muncii între, diferitele ramuri de -producfie. în a doua fază a societlfii comuniste,, legea valorii îşi va pierde puterea. Produefia în această sociefale „va fi reglementată de frebuinfele acestei societafi" (I. Stalin). „în a doua fază a soc etafii comuniste, cantitatea de munca cheltuita penfru produefia produselor se va măsura nu pe căi ocolite, nu cu ajutorul valorii şi al formelor ei, cum este cazul în produefia de mărfuri, ci direct şi nemijlocit, prin cantitatea de timp, prin numărul de ore cheltuite penfru produefia produselor" (I. Stalin, Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S., E. P. L. P., 1952, pag. 25). LEGILE combinaţiilor chimice (Chim.): 1. Legea conservării masei: în orice proces chimic, suma maselor substenfelor care se combina rămâne constantă. — 2. Legea proporfiilor definite: Elementele se combină în proporţii (de mas?) constante. — 3. Legea preporfiiior multiple: Diferitele-cantitafi dintr'un element, care formează cu aceeaşi cantitate dintr'un alt element-mai multe combinsfii, se află între ele într'un raport de numere întregi, mici. ~ electrolizei (F/z.): 1. Cantitatea de electrolit descompusa prin trecerea unui curenf electric este propcrficnală cu cantitatea de electricitate care străbate soluţia. — 2..Greutatea substanfe!or puse în libertate, sau depuse de către cantităţi de electricitate egale, este preporfională cu echivalenţi lor chimici. (V. Echivalent elec-troch’mic). ( = Legile lui Faraday). ~ gazelor (F/z.): Legi care exprimă re-lafia dintre volumul specific (volumul uni- LEGILE LUI FARADAY 307 LEMN ISCATĂ tăfii de masă) v al unui gaz, presiunea p şi temperatura f. Pentru un gaz perfect, ele sunt: legea lui Boyle-Mariotte :pv = const. la o temperatură dată; legile lui Gay*Lussac: v=v0 (1+af), v0 fiind volumul specific Ia 0° şi a coeficientul de dilatare al gazului şi p = po (1 +af)r-Po fiind presiunea la 0°. Din aceste legi se deduce legea gazelor perfecte: pv=rT,'r fiind o constantă, iar T = f+273°, temperatura absolută. Penlru gazele reale, se aplică legea lui van der Waals (p+^)(v-b)=rT a şi b fiind două consfanfe. lui Faraday (Fiz.).* Sin. Legile electrolizei (v.). ~ Tui Kepler (Asfr.): 1 .-în mişcarea lor în jurul Soarelui, planetele descriu elipse, Soarele fiind situat într'unul din focare. — 2. Rrra vecfoare care uneşte o planetă cu Soare 3 descrie suprafeţe egale în tirrpuri egale. — 3. Raportul dinfre pătratul anilor planetari şi cubul semiaxelor mari ale elipselor descrise de planete esfe acelaşi penfru toate planetele. ~ lui Kirchhoff (E/.): 1. în orice reţea de conductoare electrice, suma algebrică a intensităţilor curenţilor electrici care se întâlnesc într'un punct esfe egală cu zero.— 2. Suma algebrică a forţelor electromotoare în orice circuit închis sau refsa esfe egală cu suma algebrică a produselor dintre rezistenţa fiecărei porţiuni a circuitului şi intensitatea curentului care străbate acea porţiune. mişcării (Alee.): Legile fundamentale ale Dinamicei, enunţate de Newton: 1. Fiecare corp îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare uniformă în linie dreaptă atât timp cât nu intervine o forţă exterioară. — 2. Derivata cantităţii de mişcare în raport cu timpul este egală cu forfa aplicată. — 3. Fiecărei aefiuni i se opune o reacţiune egală şî.de sens contrar. LEGUMINĂ (Agr.); Cazeină vegetată; se găseşte mai ales în boabele de mazăre şi de fasole. LEGUMINOASE (Bo/.J: Familie de plante caracterizate prin frucfejn formă de păstăi. 20* , Cuprinde arbori (de ex. salcâmul), arbuşti şi plante ierboase (fasolea, mazărea, bobul)* LEMN (Ind. lemn.): Material care alcăfueşte trunchiul, ramurile şi rădăcinile arborilor. E compus în cea mai mare parte din celuloză şî din lignină; conţine gume, răşini, materii tananfe, etc. Lemnul serveşte drept material de construcfie, de lucru pentru mobile, unelte, etc., în industria chimică şi drept combustibil. ~ aburit (Ind. lemn.}: Lemn ameliorat prin supunerea lui la acfiunea aburului umed. Are fibrele maî moi, astfel • încât poate fi prelucrat mai uşor. Uscarea lui se face mai repede şi mai în adâncime. Rezistă timp mai îndelungat. Esenfă cea mai des folosită pentru aburire e fagul, mai rar stejarul, paltinul, etc. . ~ ameliorai (/nd. [emn.): Material lemnos cu calităţi superioare lemnului masiv din care a provenit, obfinut prin diferite metode de tratare şi de prelucrare (impregnare, compr'mare, încleire, vopsire, etc.). Materialul astfel obfinut e mai omogen, mai rezistent, mai uşor de fasonat, suportă mai bine umezeala, etc. - bachelizat (Ind. lemn.): Lemn uscat, impregnat cu bachelifă. ~ comprima! (/nd. /emn.): Lemn ameliorat, objinut prin comprimare perpendicular pe fibre. ~ de mină (M/ne): Lemne rotunde, jumătăfi sau lăturoaie, folosite penfru susţinerea lucrărilor miniere subterane. ~ impregnai (/nd. /emn.): Lemn în ţesutul căruia s'a introdus o substanţă care îl protejează împotriva putrezirii. Se foloseşte în construcfie, la traversele de cale ferată, la stâlpii pentru linii aeriene, etc. ~ metalizat (/nd. /emn.): Lemn impregnat cu metale cu punct de topire jos (plumb, zinc, etc.), prin înmuierea lui, pentru câteva secunde, într'o baie de metal topit şi apoi prin presarea lui. Lemnul metalizat e folosit la confecţionarea de lagăre. ~ mori (/nd. /emn.): Lemn provenit din uscarea arborilor în picioare, înainte de exploatare. în genercl, e un lemn sănătos, colorat mai închis decât restul trunchiurilor. LEMNISCATĂ (Maf.): Curbă, loc geometric al punctelor pentru care produsul distanţe- LENTICULAR 308 LEVIER lor lor la două puncte fixe, Fi şi F2, are o valoare constanta. Lemniscall. LENTICULAR (Gen.): In formă de lentilă convergentă (de bob de linte). LENTILĂ (F/z.): Piesă optică confecţionată dintr’un material transparent, având două fe}e sferice sau o fafă sferică şi una plană. Constitue un sistem optic centrat. Lentilele Lenfile. /__|en}ile convergente: a—blconvexa; fa—plan-con-vexa; c — concav-convexă; II — lenfile divergenleî d—biconcavă; e—plan-concava; f—convex-concava. se împart, după felul fejelor, în lentile bi-concave, biconvexe, plan-convexe, etc. ~ acromalică (F/z.):Lentilălipsifăde abe-rafie cromatică; ea dă o imagine lipsită de franjuri colorate. Constă dintr'o pereche de lentile, una de sticlă crown, cealaltă de sticlă flint, fiecare din ele corectând abe-rafîa datorită celeilalte. ~ anasfigmafică (Fiz.): Lentilă corectată de astigmatism. convergentă (Fiz.): Lentilă care are proprietatea de a strânge într'un punct razele incidente paralele. Lentilele convergente pot fi: biconvexe, plan-convexe sau concav-convexe. ~ divergentă (Fiz.): Lentilă care are proprietatea de a împrăştia razele incidente paralele, prelungirile razelor, emergente corespunzătoare trecând printr'un punct virtual. Lentilele divergente pot fi: bicon-cave, plan-concave sau convex-concave. LENTILĂ electronică (Fiz.): Câmp electric sau magnetic care îndeplineşte faţa defas- cîculele de electroni o funcfiune analoagă cu aceea a unei lentile'optice fafă de fasciculele de lumină. Lentilele de câmp electric se numesc şi lentile electrostatice, iar cele de câmp magnetic se numesc şi lentile magnetice. ~ menise (Fiz.): Lentilă convergentă concav-convexă. LERĂ (Tehn.): Grup de mai multe lame, articulate pe un acelaşi ax, fiecare având forma şi dimensiunea unui anumit' filet. E folosit pentru controlarea şi măsurarea fileturilor. LESHOZ (Econ.): Gospodărie de Stat în U.R.S.S., care se, ocupă cu exploatarea de păduri. LEŞIE 1. (Ch/m.): Solufie alcalină de hidroxid de sodiu sau de potasiu. — 2. (Gen.): Solufie, deobicei cu reaefie alcalină, a unor substanfe întrebuinfate într'un proces chimic de extraefie, de atacare a unei materii prime, etc. De ex.: leşia bisulfitică întrebuinţată la fabricarea celulozei, leşia naf-tenică, leşia de sodă, efc. LEST (Nav.): Greutate suplimentară cu care se încarcă fundul navelor penfru a le face mai stabile, atunci când nu au încărcătură utilă, şi care se aruncă peste bord (se face delestarea) când nu mai e necesară. LETCĂ (Ind. /ar.): Unealtă care serveşte la depănatul manual al firelor. LETCON (Tehn.): Ciocan de lipit. LEUCIT (M/nera/.J: Mineral din familia feld-spatoizîlor, folosit ca îngrăşământ potasîc. Se găseşte în unele roce eruptive. LEUCOBAZĂ (Chim., Ind. lexf.): Compus' obfinut prin reducerea anumitor materii colorante şi care, prin oxîdare, adesea cu oxigenul din aer, formează din nou materia colorantă respectivă. Se întrebuinţează uneori în vopsitoria textilelor, căci pătrunde uşor în fibre. ( = Leucoderivat). LEUCODERIVAT (Ch/m., Ind. fext.): Sin. Leucobază (v.). LEVANTIN [Geo/.J; Ultimul etaj al Plioce-nului de facies fluvio-lacustru. LEVIATAN (Ind. texf.): Maşină pentru spălat lâna, compusă din mai multe bazine în care se efectuează, succesiv, înmuierea, spălarea propriu zisă şi clătirea, şî din cilindri de stoarcere. LEVIER (Tehn.): Pârghie de manevră. LEVIGABIL 309 LIGNIT LEVIGABIL (Ch/m., Prep. mirt.): Calitatea unuî material pulverulent de a putea fi antrenat sub formă de suspensie într'un lichid, prin Jevigare. LEVIGARE 1. (Chim., Prep. min.).* Antrenarea, sub formă de . suspensie într'un lichid, a unei substanfe care se găseşte în stare de pulbere, într'un ameslec de mai multe substanfe. Levigarea este folosită la separarea unui minereu de ganga, a pietrişului sau a nisipului de materialul prea fin din agregatele pentru beton, efc. —2. (Agr.): Spălarea exercitată în sol de apa de infiltraţie, care produce antrenarea substanţelor coloide şi îndepărtarea lor din masa solului argilos. LEVOGIR (Fiz.): Calitatea unei substanfe de a devia spre stânga (în sens invers mersului acelor unui .ceasornic) planul de polarizare al luminii polarizate, când lumina se propagă spre observalor. LEVULOZĂ (Chim.): Zahăr de fructe; isomer levogir al glucozei. LIANT 1.. (Tehn.): Material fluid, sau solid care .poate fi adus în stare fluida prin topire, emulsîonare, etc.,- folosit penfru a lega între ei bulgării, granulele, etc. unui material organic sau mineral. E întrebuinfat la confecfionarea betoanelor, a mortarelor, la brichetarea cărbunilor, la aglomerarea agregatelor rutiere, efc. Ca {ianfi pot fi întrebuinfafi (după cazuri) diferitele cimenturi, gudronul, bitumul, argila, efc. — 2. (Pol/gr.): Lichid vâscos care confine în suspensie colorantul cu care formează cerneala de imprimare.' aerian (Tehn.J: Liant folosit la mortarele aeriene. ~ hidraulic (Tehn.J: Liant folosit la mortarele hidraulice. LIÂSIC (Geo/.J: Epoca inferioară a Jurasicului. LICHEFIERE (F/z.J: Operafia de trecere a unui corp din stare gazoasă în stare lichidă. Gazele pol fi lichefiate fie numai prin răcire (la o temperatură mai joasă decât punctul lor de fierbere), fie prin răcire şi comprimare, fie, în cazul gazelor care au o temperatură critică mai înaltă decât temperatura la care se lucrează, numai prin comprimare. LICHID (F/z.): Corp în stare lichidă (v. Stare lichidă). Lichidele sunf practic incomjpre-sibile. • de frână (Tehn.J: Lichid folosit la frânele hidraulice, penfru a transmite iorfa de frânare la cilindrii de frână. El nu fre-bue să atace conductele de frână şi nici să disolve garniturile de cauciuc, folosite penfru etanşare. Deobicei, se folosesc ulei, glicerină, sau diferite amestecuri de ulei, glicerina, alcool, efc. . ~ de tăiere (Me/I.J: Lichid folosit pentru răcirea uneltei de prelucrare a pieselor metalice, în timpul lucrului, psntrU a împiedica o încălzire exagerată, care ar provoca decălirea uneltei. Natura lichidului depinde de materialul prelucrat, de viteza de tăiere, etc. Se folosesc uleiuri simple sau în emulsie, uleiuri amestecate cu săpun lichid, petrol, etc. LICOARE (Chim.): Substanfă lichidă, sau amestec lichid de diferite substanfe, folosit ca reactiv în anumite reacfii chimice. De ex.: licoarea lui Schweitzer (folosită pentru disolvarea celulozei), efc. LICUAŢIE (Tehn.): Fenomenul de separare a compuşilor sau a elementelor (în special a metalelor) cu puncte de topire'diferite dinlr'un amestec sau dintr'un aliaj. Prin încălzire, unul dinfre compuşi se topeşte şi poate fi separat. Serveşte, de ex., la afinarea metalelor prin topire selectivă. LIDITĂ (Expl.): Nume penfru acidul picric, când e întrebuinfat ca exploziv, deobicei pentru confecfionarea fitilelor detonante. ( = Me|inita). LIGNINĂ (Ind. lemn,): Substanfă organică complexă, care constitue, împreună cu celuloza, masa lemnului; reprezintă aproximativ 30% din greutatea lemnului. LIGNIT (Mine): Cărbune de culoare cafenie, uneori cu structură pământoasă (când este mai mult incarbonizaf) sau lemnoasă (când este mai pufin incarbonizat), cu conţinut mare de apă (40***60%) în zăcământ. Este un combustibil de calitate inferioară, datorită atât puterii sale calorifice mici (2500*-*4500 cal/kg), cât şi faptului că se degradează uşor prin depozitare şi transport. Prin reducerea procentului de apă şi prin presare poate fi brichetat. Confine un procent mai mare de hidrocarburi decât huila, fiind un cărbune mai tânăr. La noi, valorificarea lui se face în cadrul planului de electrificare, prin construirea de termocentrale în apropierea minelor. LIGNIT XILOlD 310 LIMNOLOGIE Astfel, in anul 1952 a intrat in func)iune ma-' rea centrală termoelectrică Gh. Gheorghiu-Dej, dela Doiceşti, care foloseşte lignifi. ~ xiloid (Mine): Lignit pufin incarbo-nizat, în a cărui structură se mai vede fe-sutul lemnului din care s'a format. LIGROINĂ (Ind. pelr.J: Benzină uşoară, cu p. f. 90-120°. UMAN (Gen.): Lac situat deobicei la vărsarea marilor cursuri de apă în mare, confinând apă dulce amestecată cu apă sărată. LIMB (Tehn.): Porfiunea, circulară sau dreaptă, de pe suportul unui instrument de măsură, care poartă gradafiile instrumentul' şi în fafa căruia se mişcă o piesă cu un ac indicator, cu o diviziune, etc.,. în dreptul căreia se citeşte valoarea mărimii măsurate. ~ orizontal (Topog.): Cercul orizontal al unui teodolit sau al unui fahime-tru, gradat în 360° (sau 4009) şi subdiviziuni. »> vertical (Topog.): Cercul pe care se citesc şi se măsoară unghiurile verticale la un teodolit, etc. LIMBĂ (Tehn.): Piesă sau parte componentă a unui sistem tehnic, de formă oarecum asemănătoare cu o limbă de animal. De ex.: limbă de arc, limbă de ceasornic, limba acului unui schimbător de cale, ele. LIMITĂ (Mal.): Valoare către care tinde o variabilă, fără a o atinge. O variabilă x se apropie de o constantă k, numită limită, atunci când x variază în aşa fel, încât valoarea numerică a diferenfei dintre x şi k poate fi mai mică decât un număr pozitiv, oricât de mic. Se exprimă prin: x-*k, -sau lim x = k, sau | x—Ac | < s, în care s e un infinit mic. ~ de adeziune (Mec.): Valoarea adeziunii la care încetează repausul relativ a două corpuri în contact şi apare alunecarea lor unul pe altul; de ex.: în cazul mişcării de rostogolire a unei rofi pe cale, când se ajunge la limita de adeziune, începe alunecarea relativă, adică pafinarea rofii. ~ de aprindere (Mş term.j: Fiecare dintre cele două procente (minim şi maxim) de combustibil dintr'un amestec de com- bustibil şi aer, înfre care amestecul aprins într'un punct, poate arde în toafă masa lui. ~ de elasticitate (Rez. mal:): Valoarea efortului unifar penfru care se constată, în mod convenfional, că apar deformafii permanente. ~ de erori (Mal.): Valoarea maximă care nu frebue depăşită de erorile care se fac în măsurători sau determinări. ~ de explozie (Tehn.): Temperatura minimă de explozie a unui . lichid inflamabil, la care vaporii lichidului, împreună cu aerul, formează un amesfec exploziv. ~ de propor|ionalitaie (Rez. mat.): Valoarea efortului unitar până la care se constată, în mod convenfional, că defor-mafiile produse sunt proporţionale cu eforturile unitare. ~ de uzură (Tehn.): Dimensiunile exterioare minime, sau inferioare maxime, pe care le poate atinge prin uzură o piesă, fără a periclita funcfionarea sisfemului din care face parte. LIMITOR (Tehn.): Dispozitiv care împiedică o mărime fizică (mecanică, electrică, hidraulică, efc.) de a depăşi o anumită valoare. ~ de curent electric (Eli.): Aparaf care deschide un circuit electric când intensitatea curentului frece peste o anumită valoare (limitor de maxim) sau scade sub o anumită valoare (limitor de minim). ~ de cursă (Tehn.): Dispozitiv care împiedică un organ mobil al unei maşini, în mişcare de translafie sau de rotafie, să depăşească anumite pozifii. Ex.: limiforul de cursa a" capului revolver la strunguri aufomafe. ~ de presiune (Tehn.): Dispozitiv care limitează presiunea de alimentare, cu un fluid sub presiune, a unui sistem. LIMNIGRAF (Hidr.): Limnimefru înregistrator. LIMNIMETRU (Hidr.): Instrument cu ajuforul căruia se poate determina nivelul apei unui lac sau al unui curs de apă. LIMNOLOGIE (Gen.); Ştiinfa care se ocupă cu studiul apelor continentale (în special cu studiul lacurilor) şi cu fenomenele care sunt în legătură cu aceste ape, incluziv studiul vieţuitoarelor care trăiesc în ele. 'UMONlT 311 LINIE ELECTRICA UMONIT (Mineral.): Oxid hidratat de fier, natural, cristalizat sau amorf. Conţine 60% fier. E unul dintre minereurile importante •ale fierului. UN (/nd. alim.): -Vas folosit în industria -fermentativă, pentru executarea procesului de fermentaţie. Poate fi construit din lemn, din tabla, beton, etc. De ex.: lin de drojdie, lin de prefermenfare, lin de fermentare primara, lin de fermentare secundară (zăcătoare). LINEAL 1. (Tehn.): Instrument folosit pentru trasare, măsurare, aliniere de maşini sau da piese, etc. —- 2. (Mef/.): Dispozitiv de ghidare a materialului pe o cale cu rulouri la intrarea în anumite laminoare, alcătuit din piese paralelipipedice de ofel forjat. — 3. (Ind. fext.): Dispozitiv al unei maşini de cusut, care serveşte la executarea unei cusături, paralel cu una din margini.' LINEAR 1. (Gen.): Calitatea unei figuri de a avea o singură dimensiune, deobicei în linie dreaptă. — 2. (Maf.): Calitatea unei expresii algebrice, în raport cu o mărime, de' a confine acea mărime la puterea întâi. (= Liniar). LINGOTIER (Metl): Formă metalică în care se toarnă metalul topit pentru a se obfine un lingou. LINGOU (Meii): 1. Bloc de ofel obfinut prin turnare într'o lingotiera, şi care urmează să fie prelucrat prin laminare sau prin forjare. Mărimea şi forma lui depind de natura metalului şi de prelucrarea la care va fi supus. — 2: Bloc turnat dinfr'un mefal sau aliaj prefios (aur, argint). LINGURĂ 1. (Gen.): Instrument folosit pentru transportat sau extras produse lichide, pentru_ găurit, etc. Are formă cilindrică, emisferică, etc., cu sau fără o coadă penfru manipulat. — 2. (Expl. petr.): Tub cilindric, închis sau nu la capătul de jos (cu unu sau cu două ventile), folosit la exîracfia fifeiului 'prin lacărit, la- curăfirea găurii de sonda, la instrumentafii sau la cimentare. ~ de turnătorie (Mefl.): Recipient deschis, cu coadă, cu o capacitate de cel mult 25 kg, folosit Ia transportul metalului topit şi la turnarea lui în forme. E alcătuită din tablă de ofel căptuşită cu material refractar. LINIE 1. (Maf.): Figură descrisă de un punct în mişcare continua; ea are o singura dimensiune,'lungimea. Două suprafeţe se intersectează după o linie. — 2. (Unif.): Unitate veche de măsură a lungimilor, folosită în fările româneşti şi valorând: în Muntenia (sistemul stânjen Şerban Vodă) 1 m = 525,44 linii; în Muntenia (sistemul stânjen Constantin Vodă) 1 m = 396,00 linii; în Moldova (sistemul stan ien_ moldovenesc) 1 m = 344,06 linii; în Transilvania (stânje-nul = 1,89648 m) 1 m = 455,60 linii.’ — 3. Unitate veche de măsură a lungimilor, a suprafefefor şi a volumelor, folosită în Rusiaşi valorând: 1 linie = 2,54 mm. ~ de cale ferată (C. f.): Calea' ferata cuprinsă între două puncte, alcătuită din linia curenta (Jinia dinfre stafii) şi din liniile de manevră şi de garare din stafie. ~ de câmp (Mec., Fiz.): Linie tangenta la vectorii unui câmp, în punctul lor de aplicafie. ~ de cea maî mare panta (Maf.): Linie de pe o suprafafa, perpendiculară pe orizontalele acelei suprafefe. /->- de curent (Mec.): Linie de câmp într'un fluid în mişcare. în regim stafîonar (în care viteza fluidului rămâne constantă în timp) reprezintă traiectoriile particulelor de fluid. ~ de forfă 1. (Mec., Fiz.): Curbă dintr'un câmp de forfe, tangentă în fiecare punct forfei care are acel punct ca punct de aplicafie. — 2. (Desen): Linie dintr'un desen tehnic, care e mai groasă decât majoritatea celorlalte linii, penfru a da impresia de relief. . ^ de nivel (Topog.): Curba de nivel. ^ de pămânf (Maf.): Dreapta de intersecţie dinire planul orizonlal de proiec/ie şi planul vertical de proiecfie, într'o epură. /•v' de plutire (Nav.): Intersecfia dintre suprafafa apei şi corpul unei nave. de vizare (Fiz,): Linia care porneşte dela ochiul observatorului, frece prin punctul central al vizorului şi intersectează centrul obiectivului vizat, reprezentând astfel drumul razei vizuale corespunzătoare punctului observat. , electrică (E/f.): Ansamblu de conducte electrice destinate transportului sau disfribufiei elecfrice dealungul unui parcurs. LINIE SPECTRALĂ 312 LIPIRE Linia elecfrică poate fi aeriana sau subterană. ~ spectrala (Fiz.): Imaginea fantei de intrare a colimatorului unui aparat spectral, formată, în spectru, de fiecare radiafie monocromatîcă cuprinsă în radiafia care esfe descompusă de aparatul specfral respectiv. tehnologică (Tehn.J: Succesiunea de instalafii şî maşini dintr'o fabrică sau uzină, destinate fabricării unuî produs printr'un anumit procedeu. ~ telefonică (Te/c.): Totalitatea conductelor care leagă între ele două posturi telefonice sau aceste posturi cu o centrală telefonică. ~ telegrafica (Te/c.J: Totalitatea conductelor şi instalafiilor dinfre un emifăfor şi un receptor telegrafic. LINII Fraunhofer (Fiz.); Linii întunecoase din spectrul continuu al Soarelui, cauzate de absorpfia uneî părfi a luminii albe din regiunile mai fierbinfi ale Soarelui, de către elementele aflate în straturile mai pufin fierbinfi care-l înconjoară. ~ frigonomelrice (Maf.J: Numire pentru o serie de rapoarte care se obfin ducând o perpendiculară AB din orice punct de pe una din laturile unui unghi AOB, pe cealaltă latură. Ele sunt: AB/AO, numit sinus(sin AOB)] 9 OB/AO, numit cosi- Linii frigonomelrice. nus(cos AOB);ABIOB, numit tangentă (tg AOB); ĂO/AB, numit cosscantă (cosec - AOB); AO/OB, numit secantă (sec AOB) şî OB/AB, numit cotangenta (ctg AOB). LINOGRAF (Poligr.): Maşină de cules şi turnat rânduri, asemănătoare linotipului. LINOLEAŢI (Chim.): Săruri de plumb, de mangan, de cobalt, uneori de zinc şi de aluminiu ale acizilor graşi nesafurafi, folosite ca acceleratori de uscare a uleiurilor sicative. LINOLEUM (Ind. chim.): Pardoseală sau covor, obfinufe dintr'o fesătură de iută pe care se fixează un amestec de plută fin măcinată, coloranfi şi o substanfă plastică care confine deobicei ulei de in. LINOTIP (Poligr.): Maşină de cules şi turnat rânduri întregi, folosită în tipografie. Linotip. —claviatură; C-—cureaua fără sflr$If a colectorului; Cr — creuzet cu alta} de literă topit; E\ E" — elevatoarele rendulul de nvifrlfe; Ec — eievaforul colector al mafri}elor literelor; G — culegar; Km, Kn — canale prin care cad malrljele fi!erelor; tA — cufla de mafrlfe; N — cutia penelor de spajiu; R — roafă de turnare; Sj, Sj, Sj—sSnll de transport a matriţelor; T — dispozitiv de furnare; Z — dlsfrlbulfor de ma-frije. LINT (Ind. fexf.j: Fibrele lungi de bumbac ce se exfrag prin egrenare. LINTERS (Ind. text.): Fibrele scurfe care rămân pe seminfele de bumbac după egrenare. LINTOU (Consfr.): Buiandrug. LIOFIL (Chim.): Calitatea unui coloid de a fi compus din particule care au afinitate pentru solventul în care coloidu! este dispersat. LIOFOB (Chim.): Calitatea unui coloid de a fi compus din particule care nu au afinitate penfru solventul în care este dispersat. LIPAZĂ (Chim.): Enzimă care are proprietatea de a hidroliza grăsimile. LIPIRE 1. (Tehn.): Operafia de îmbinare cu clei a două piese, dinfre care niciuna, sau numai una absoarbe umiditatea cleiului. (V. ;i sub Incleire). — 2. (Mef/.): Operafia LIPITURĂ 313 LOCH ds îmbinare a două piese metalice cu ajuforul unui metal străin, care are un , punct de topire inferior celor ale mefalelor pieselor care se îmbină; lipirea se numeşte ' moale, dacă piesele care se-lipesc nu se încălzesc în prealabil, şi se numeşte tare, dacă piesele se încălzesc în prealabil. LIPITURĂ (Mef/.): îmbinarea prin lipire a două piese metalice. LIQUIDUS- (Fiz., Metl.): Locul geometric al punctelor de începere a solidificării, într'o diagramă de faze. LIRĂ de ,dilafafie (Tehn.j: Dispozitiv în forma de liră, care permite compensarea dilatatei perefilorunei conducte penfru fluide foarte calde (abur, apă fierbinte). ■LIS ■(Gen.J'î Neted. LlfĂ (Tehn.); Grup de mai multe fire mefalice subfiri, împreu- lira de dilalajle. nate printr'o răsucire în acelaşi sens, folosită' drept conductor elecfric. LITARGĂ (Ch/m.): PbO. Oxid de plumb. Substanfă cristalizată, de culoare galbena-roşiatică. E înfrebuinfată la fabricarea plum-bitului.de sodiu folosit în industria petrolului, la fabricarea sticlei flint, în vop-selărie şi, pentru smălfuit, în olărie. LITIERĂ (Si/v.): Stratul de frunze moarte, rămurele, bucăfi de coajă şi alte resturi vegetale şi- animale, care acopere solul în pădure. 1 LITIU (Ch/m.); Li. Element; gr. af. 6,94; nr. at. .3. Metal uşor, alb argintiu, cu p. 1.186° şi cu gr. sp. 0,534. Se aseamănă, din punct de vedere chimic, cu sodiul, dar esfe mai pufin activ. Se găseşte în câteva minerale rare; nu are importantă practică. LITOGRAFIC, calcar ~ (Tehn.j: Calcar fin, omogen, care poate fi înfrebuinfat în litografie. LITOGRAFIE (Poligr,): Tehnica reproducerii de texte'şi figuri, priri utilizarea unor pietre calcaroase pe care. se imprimă desenele sau textul de reprodus. L1TOPON (Chim.): Amestec de sulfură de zinc şi sulfat de bariu. E, folosit în vop- selărie ca înlocuitor al albului de plumb şi al albului de zinc. LITORAL (Gen.); Zonă continentală dealungul mării, constituind coasta acesteia, unde vegetafia se găseşte sub . influenţa mării. . LITOSFERĂ (Geo/.): învelişul exterior, solid, al globului terestru, socotit ca având o grosime de circa 1200 km şi constituind scoârfa Pământului. Scoarfa propriu zisă, cu o adâncime de până la 120 km, e formată în principal din silicafi complecşi de aluminiu, de unde şi numirea de sial; dedesubt, lifosfera e formată în cea mai mare parte din silicafi de magneziu, de unde şi numirea de sima. LITRU (Un/f.); Unitate de măsură a capa-cifăfii, echivalentă cu volumul ocupat de o cantitate de apă cu masa de 1 kg la temperatura de 4° şi la presiunea normală de 760 mmj volumul având circa 1 dm3 (exactL 1 1 = 1,000028 dm3). LIVRĂ (Unif.): Unitate de măsură a greutăţii, întrebuinfafă în fările anglo-saxone, valorând 0,4535924 kg (livra engleză) sau 16 uncii engleze. LIZOL (Ch/m,): Lichid Uleios, folosit ca desinfectant, preparat din crezoli (derivafi fenolici ai toluenului) şi săpunuri de acizi, graşi şi acizi rezinici. LOBDĂ (/nd. /emn.): Bucată de lemn obţinută prin despicare.- (= Despicăfură). LOC geometric (Maf.); Figura plană sau în.spafiu ale cărei puncte au toate o aceeaşi proprietate geometrică, constituind o curbă sau o suprafafă definită de anumite relafii matematice. De ex.: cercul este locul geometric al punctelor egal depărtate de centru; elipsa „esfe locul geometric al punctelor penfru care suma distantelor la două puncte fixe este constantă. LOCAŞ (Tehn.); Spafiu lăsat liber jntr'o piesă sau într'un sistem tehnic, pentru a fi ocupat de o altă piesă sau de un alt sistem tehnic, de ex.: şanfurile dintr'un piston formează locaşurile segmenjilor. LOCH (Nav.): Dispozitiv pentru măsurarea vitezei unei nave şi, uneori, şi a drumului parcurs. E format dinfr'o piesă de lemn îngreunată, care se aruncă în apă şî este legată printr'un fir cu noduri echidistante care se desfăşoară de pe un mosor; prin LOCOMOBILĂ 314 LONGERON numărarea nodurilor scurse înfr'un anumit interval de timp se poate calcula viteza navei. ( = Loh). LOCOMOBILĂ. (Mş. ferm.): Maşină de forjă combinată dintr'o căldare de abur şi un motor cu abur; este montată pe rofi, astfel încât poate fi deplasată uşor prin remorcare. E folosită penfru acfionarea diverselor maşini log4 16 = 2, deoarece 4*= 16; dacă baza esfe 10, atunci se poate scrie: log 10=1, deoarece: 101 = 10 şi: log 100 = 2, deoarece: 10-= 2. ~ natural (Mat.): Logaritm a cărui bază este numărul e = 2,718282; prescurtat, logaritmul natural al unui număr N se scrie InN (uneori şi LN). ( = Logaritm neperian). Locomobllă cu abur. 7«— coş de fum; 2 —>■ motorcuabur; 3—regulatorul motorului cu abur; 4 — volan; 5 -—cameră de fum; 6 — căldare longitudinala cu evi de fum; 7—cuplă de legare; * de lucru, în special agricole fi din industria lemnului; consumă combustibili inferiori (lemn, paie, lignit, diferite deşeuri, efc.). LOCOMOTIVĂ (C. f.y. Vehicul motor de cale ferafă, folosit pentru a remorca vagoanele. Locomotiva poate avea sursă de energie proprie (căldare de abur, motor cu ardere interna) sau străină (energie electrică, aer comprimat). LOCOTRACTOR (C. f.): Locomotivă de mică pufere, deobicei cu motor Diesel, folosită penfru manevre în stafii, triaje, ateliere, etc. LOESS (Geol.); Rocă constituită din grăun-cioare foarfe fine, silicioase şi argiloase, slab cimentate. LOGARITM (Mai.): Logaritmul unui număr înfr'o anumită bază este puterea |a care trebue ridicata baza, penfru a obfine numărul dat. De ex., logaritmul numărului N în baza a este un număr n, care satisface relafia: an = N, de unde logaN = n. Dacă, de ex., baza esfe 4, atunci se poate scrie: 8—-canuşar; 9—-culie de toc; 10 — căldare verticala. ~ neperian (Maf.): Sin. Logaritm natural (v.). ~ vulgar (Maf.): Sin. Logaritm zecimal (v.). ~ zecimal (Maf.): Logaritm a cărui bază esfe numărul 10; prescurtat, logaritmul zecimal al unui număr N se scrie Ig N. S'au calculat tabele de logaritmi zecimali, care sunf folosite curent în tehnică. ( = Logaritm vulgar). LOGATOM (Tele.): Fiecare din silabele artificiale, fără niciun sens, folosite penfru a se măsura gradul de înfelegere al convorbirilor pe un circuit telefonic. LOH (Nav.): Sin. Loch (v.). LOJNIŢĂ (Ind. făr.): împletitură de salcie, folosită la uscatul fructelor, efc. LONDINIAN (GeoI.): Etajul superior al Paleocenului. LONGERON (Pod.): Grindă aşezafă în lungul unui pod, direct sub cale şi care se reazimă pe antretoaze, cărora le transmite încărcările. LONGSRON DE: ARIPĂ 315 LUBRIFIANT ~ de arîpă (Av.J; Grindă aşezată în lungul unei aripe de avion, care constitue principala piesă de rezistenfă a acesteia. Poate fi construit din lemn sau din metal. ~ de fuzelaj (Av.): Grindă aşezată în lungul fuzelajului unui avion, care formează, împreună cu alte grinzi, scheletul de bază al unui fuzelaj cu zăbrele. Poate fi metalic .sau de lemn. ~ de locomotivă (C. f.J: Grindă longitudinală principală dintr'un cadru de locomotivă. Poate fi construit din tablă groasa sau din bare profilate. LONGITUDINAL (Tehn.): în direcfia lungimii; paralel cu lungimea obiectului considerat. LONGITUDINE (Geod.): Unghiul diedru pe care-l face planul meridianului unui punct cu planul meridianului de origine, care, printr'un acord internaţional, este definit.prin meridianul observatorului astro* nomic dela Greenwich. Longitudinea se măsoară dela 0 la 180° (2009), plecând dela meridianul de origine, şi este pozitivă spre Vest şi negativă spre Est. (=Lon-gitudine geografică). ~ astronomică (Astr.J; Arcul de cerc, măsurat pe ecliptica, dela puncful vernal până la punctul de intersecţie al eclipticei cu cercul mare care trece printr'un astru ^i prin polii eclipticei. Longitudinea astronomică se măsoară pe ecliptica sferei cereşti, dela punctul vernal către Est. ~ geografică (Geod.): Sin. Longitudine (v.). LONGRINĂ 1. (Drum.): Grindă de lemn •sau de tablă prssată, folosită drept cofraj lateral pentru îmbrăcămintea de beton, de ciment vibrat sau asfaltic. *— 2. (C. f.): Grinda de lemn sau de oţel* aşezată sub o şină de cale ferată, în lungul ei, pentru a repartiza pe o suprafafă mai mare încărcările transmise terenului. de deraiere (C. f.): Grindă de lemn sau de ofel profilat, fixată pe traverse în lungul unei şine de cale ferată, în inte-_ riorul căii, pentru a micşora pericolul de deraiere în curbe. LOPĂTARE (Agr.): întoarcerea cerealelor cu ajutorul unor lopefi, pentru aerisirea şi răcirea lor. LOT (Sf.).* Grup de obiecte de acelaşi fel, sau cantitate mai mare de material relativ omogen, de aceeaşi provenienfă. ~ de recepfie (Sf.): Lot asupra căruia se efectuează o recepfie. LOTCĂ (Tehn.): Barcă uşoară de lemn, folosită la pescuit. LOTISARE 1. (Urb.); Delimitarea pe teren a unor parcele sau suprafefe determinate dinainte, sau calculate. — 2. (Sf.): împărţirea în loturi, după un anumit criteriu calitativ sau cantitativ, a unei cantităfi de material sau a unei mulfimi de obiecte. LOVITURĂ de apă (M?. ferm.): Lovitură provocată asupra perefilor cilindrilor unui motor cu abur de pe o locomotivă, de apa antrenată în cilindri. Lovitura se produce când cantitatea de apă din cilindru •e mai mare decât volumul spafiului mort, iar locomotiva e pusă în mişcare. Lovitura de apă prcfroacă spargerea cilindrului, a capacelor, îndoirea tijelor de piston, etc. '-■' de berbec (Hidrof.): Presiune, cu mult mai mare decât cea de regim, care se produce în interiorul unei conducte de lichid când se întrerupe brusc scurgerea lichidului (prin închiderea unei vane, a unui regulator, etc.); lovitura se produce în amonte de punctul unde se întrerupe scurgerea. în cazul conductelor forfate ale centralelor hidroelectrice, loviturile de berbec pot atinge valori importante şi în consecinţă pot cauza pagube, daca nu s'a finut seama de ele în calcul sau dacă nu se iau măsuri pentru a se împiedica producerea lor. LOXODROMĂ (Gen.J: Curba trasată pe hărfile care reprezintă globul terestru, care taie toate meridianele geografice ale globului sub un acelaşi unghi. Cu toate că nu e drumul cel mal scurt dintre două puncte de pe glob (care e ortodroma), navigaţia se face, tn general, pe loxo-dromă, deoarece se navighează cu unghi de drum constant. LUBRIFIANT (Tehn.J; Material fluid, vâscos sau solid, care se poate întinde între suprafefele de contact a două corpuri solide în contacf de frecare, pentru a înlocui frecarea uscată dintre cele două corpuri cu o frecare fluidă (v.) între lubrifiant şi cele două corpuri, şi a împiedica o încălzire prea mare. Lubrifianfii sunt uleiuri vegetale, uleiuri şi grăsimi animale, uleiuri mine'rale, grafit, sulf, apă, care se folosesc singuri sau amestecafi între ei sau cu alte substanfe. Proprietăţile de ungere LUBRIFIANT 316 LUMINA ALBA ale unui lubrifiant depind de mai mulfi factori (oncfuozitate, viscozifafe, căldură specifică, conductibilitate termică, temperatură de îngheţ, stabilitate chimică, efc.), a căror importanfă variază după condifiile de lucru (presiune mare, temperatură înaltă, umezeală, etc.) ale organelor pe care le ung. Fiecare dinfre calităfile lubrifiantului poate fi îmbunătăfită prin adăugirea anumitor su bstanfe, numite substanfe aditive. LUBRIFIANŢĂ (Tehn.): Ansamblul proprie-făfilor unui material, care îl fac apt de a fi folosit ca lubrifiant. (V. şi Lubrifiant). LUBRIFIERE (Tehn.); Sin. Ungere (v.). LUCARNĂ (Consfr.): Mică fereastră verticală, amenajată în acoperişurile înclinate ale clădirilor pentru a lumina podul sau camerele de sub acoperiş. LUCIU (Tehn.): Aspectul unui solid sau lichid, care depinde numai de felul cum se reflectă lumina pe suprafafa lui. adamantin (Tehn.): Luciul mineralelor transparente, care au un indice de refracfie mare (de-ex., luciul -diamantului). gras (Tehn.): Luciul datorit reflexiilor difuze pe suprafafa unui solid care confine numeroase incluziuni (de ex., luciul parafinei). ~ mătăsos (Tehn.): Luciul datorit reflexiilor pe o suprafafă constituită din numeroase fibre paralele (de ex., luciul asbes-tului, a] gipsului). ' metalic (Tehn.): Luciul corpurilor cu reflexie metalică (de ex., luciul metalelor cu suprafafa netedă şi curată). ~ sticlos (Tehn.): Luciul corpurilor transparente care au un indice de refracfie mic (de ex., luciul sticlei). LUCRARE de arfa (Consfr.): Construcfie de lemn, de zidărie, de beton, metalică, sau mixtă, care se execută penfru a susţine sau a înlesni exploatarea unei căi de transport terestru sau pe apă, şî anume: poduri, viaducte, tuneluri, ziduri de sprijin, insfalafii de asecare, etc. LUCRU mecanic (Fiz.): Produsul dinfre mărimea unei forfe care acfionează asupra unui sistem, şi deplasarea punctului de aplicafie al acelei forfe, când deplasarea se face pe direcfia forfei. Dacă deplasarea nu se face în direcfia forfei, ci face cu aceasta un unghi, lucrul mecanic esfe produsul dintre mărimea forfei, deplasare şi cosinusul a:elui unghi. în sistemul CGS, lucrul mecanic se măsoară în ergi, iar în sistemul MKSA în kilogram-melri (kgm). LUDIAN (Geol.): Etajul superior al Eocenului. LUDLOWIAN (Geol.): Etaj a| Silu’ianului superior. LUMÂNARE (Consfr.): Fiecare dinlre elementele unei sonete, format din câle o grindă de lemn sau metalică, aşezat vertical la mică distanfă unul de altul, între care se mişcă o parle ieşindă o berbecului, conducându-i astfel mişcarea de cădere pe capăful pilotului. LUMÂNARE inlerna|iona!S (Unit.): Unitate de măsurăconvenfiona|ăaintensită|ii luminii. LUMEN (Un/f.J.’Fluxul luminos emis în unila-tea de unghisolid.de un izvor de lumină a cărui intensitate e o lumânare internaţională. LUMENMETRU (Unit.): Fotomefru folosit la determinarea fluxului luminos. LUMENORĂ (Unit.): Unifafea practică de cantitate de lumină, egală cu 3600 lu-menisecunde. LUMENSECUNDĂ (Unit.): Unitatea MKSA şi CGS de cantitate de' lumină, egală cu cantitatea de lumină radiată sau primită timp de o secundă sub formă de flux luminos de 1 lumen. LUMINĂ 1. (Fiz.): Parte a radiaţiilor electromagnetice care impresionează ochiul omenesc. Lungimea de undă a acestei radiafii esfe cuprinsă între circa 7600 A (lumina roşie) O şi circa 4000 A (lumina violetă). ( = Lumină vizibilă). —2. (Fiz.): Toate radiafiile electromagnetice, chiar cele invizibilei dacă sunf produse prin mijloace asemănătoare celor folosite penfru producerea luminii vizibile. Ra« o diafiacu lungime deuniă de313ji**'7600A, se numeşte lumină (sau radiafie) infraroşie, o iar cea cu lungime de undă de 100—4000 A se numeşte lumină (sau radiafie) ultravioletă. — 3. (Tehn.): Distanfa liberă dinfre două elemente ale unui sistem tehnic, sau aria liberă a secfiunii printr'o piesă sau prin-tr'un element al unui sisfem tehnic. De ex.: Distanfa orizontală, liberă, între' fefele inferioare a două reazime consecutive (la grinzi, bolfi, arce, etc.); secfiunea liberă a golului unei consfrucfii miniere (un puf, o galerie); aria găurii unei fevi. ~ albă (Fiz.): Lumină care confine toate radiafiile spectrului vizibil în astfel de proporfii încât să dea lumina mijlocie a zilei. LUMINĂ COMPUSĂ 317 LUNETĂ GALILEI ~ compusa (F/z.J: Lumină compusă din radîajîi electromagnetice de mai multe lungimi de undă (de ex. lumina albă e o lumină compusă). ~ de distribu|ie (Mş. ferm.J; Aria deschiderii canalului de admisiune, respectivde emisiune, ale cilindrului unui motor cu abur. ~ monocromatică (Fiz.J: Lumină care consistă în radiaţii electromagnetice de o singura lungime de unda, adică (în domeniul vizibil) de o singură culoare. ~ naturală (F/z.): Lumina care nu este polarizată. _ ' polarizată (F/z»J: Lumină care se obţine din lumina naturală prin reflexie sub anumite unghiuri sau prin trecere prin anumite cristale» şi care corespunde unei radiaţii electromagnetice în care vibraţia se face înfr'o aceeaşi direcţie în tot lungul razei de lumină, perpendicular pe direcţia razei. LUMINĂTOR (Consfr.J; Panou fixat într'un acoperiş sau într'un plafon, care permite iluminarea din exterior a unei încăperi. LUMINESCENŢĂ (F/z.J; Emisiune de radiaţie luminoasă, vizibilă sau invizibilă, care nu se datoreşte incandescenţei (v.), adică nu se datoreşte temperaturii substanţei luminescente. Luminescenţa se poate obţine printr'o descărcare electrică în gaze (luminescenţă elecfrică), printr'o reacţie' chimică (chemiluminescenţa), prin iluminare cu radiaţii de lungime de undă convenabilă (fofoluminescenţă), efc. LUNĂ 1. (Asfr.J; Satelit. — 2. (Asfr.); Satelit al Pământului, fără lumină proprie, luminat de Soare. —. 3. Intervalul de timp corespunzător revoluţiei Lunii în jurul Pământului; se deosebesc: lună siderală (27 zile, 7 ore, 43 minute şi 11*55 secunde); lună tropică sau periodică (mai mică decât precedenta cu 7 secunde); lună solară (30 zile, 10 ore, 29 minute şi 4 secunde); lună calendaristică sau civilă; etc. LUNCĂ (Gen.J; Regiune joasă care mărgineşte albia unui curs de apă, caracterizată prin soluri aluvionare, altitudini joase, vegetaţie arborescentă şi ierboasă de apă (sălcii, plopi, efc.). ■ LUNECARE (Rez. maf.); Deplasarea a două corpuri, unul fafă de altul (respectiv a două porţiuni ale unui corp una faţă -de cealaltă), care rămân mereu în atingere. LUNETĂ 1. (F/z.): Instrument optic care formează, penfru obiectele depărtate, vă- zute sub un unghi mic, imagini virtuale, văzute sub un unghi mai mare. Părţile principale ale lunetei sunt obiectivul şi Lunele’fixe, închise, cu fSIci cu tije reglabile. A *— cu trei fălci; 8 — cu pafru fălci; I — patul strungului; 2 — luneta; 3 — piesa de prelucrat; 4 — falca cu fljă; 4a — şurub de centrare; 4b —-şurub de fixare a fălcii; 5 — şurub de fixare a lunetei pe paf. ocularul. — 2. (Tehn.); Piesă fixată *pe o maşînă-unealtă (strung paralel, maşină de rectificat rotund, etc.) servind la susţinerea pieselor care se prelucrează, penfru a nu se încovoia când au o lungime prea .mare. Lunetele pot fi fixe sau mobile. astronomică (F/z.J; Lunetă întrebuinţată în observaţiile astronomice, care dă o imagine virtuală mă* rita, a corpurilor cereşti situate Ia odeparfarefoarfe mare. Imaginea produsă este răs- Lunetă astronomică. Oi— obiectiv; Oj — ocular; AB ■— imaginea produsă de furnafă fafă de obiectiv; A'B' — ima_glneavlr- corpul observat. Iual8 ~ cu prisme (F/z.J: Lunetă terestră având înfre obiectiv şi ocular un sisfem de prisme care are scopul de a răsturna imaginea produsă de °i ohiertiv si a AB ~ ,ma9lnea P'odusă de obiectiv şi de a oblecfiv; A.B, __ imag!nea vJr. permite observa- tuală definitivă. torului sa vadă o imagine neinversată a obiectului. ~ de urmărire (Tehn.J: Lunetă mobila (v. Lunetă 2). ~ Galilei (F/z.J: Lunetă terestră care are drept ocular o lentilă divergentă. Lunetă Galilei. ■ obiectiv; O» — ocular; LUNETĂ MERIDIAN 318 LUP BĂTĂTOR ~ meridiană (Fiz.): Lunetă astronomică ce se poate roti numai în planul meridian, fiind mobilă numai în jurul unei axe orizontale. Serveşte la observarea trecerii unei stele la meridian. ~ panoramică (Fiz.): Lunetă teresfră cu ajutorul căreia se examinează puncte şi obiecte depărtale, peisaje panoramice, de pe puncte de observaţie amenajate pe pozif'i dominante (turnuri de observafie, vârfuri de munfi, etc.). ~ porf-cufil (Tehn.j: Luneta de sfrung, pe care e montat şi cufitul, penfru a se putea realiza o prelucrare mai precisă. ~ sfadimefrică (Fiz.): Lunetă ferasfră care are un dispozitiv reticujar situat înfre obiectiv şi ocular; re ticului aceslui dispozitiv esfe formaf din trei fire orizontale, numite fire stadimetrice (două fire sime-fric aşezate fafă de firul orizonfal cenfral) prin intermediul cărora se poate efectua ind:rect deferminarea disfan elor teresfre cifite pe sfada care le limifează. ^ telemefrică (Fiz.): Lunetă specială, cu două oculare, cu ajuforul căreia se cifesc direct distanţele la punctele observate Ia disfanfe mari. ~ terestră (Fiz.): Lunefă care dă o jmagine neinversafă a obiectului observat (de ex., luneta cu prisme, lunela Galijei). flV.. ■% LuneJS Jeresfra. Oj — oblecflv; Oj — ocular; V — len'llă de ras-Jurnare; AB — imaginea produsă de obleciiv; Ai&j — imaginearăsturnall; A'B’—imaginea v|rfua!ă definHîvă, ~ topografcă (Fiz.): Luneiă constituită din trei tuburi telescopice situate pe aceeaşi axa şi anume: tubul ocular, tubul reficular şi tubul obiectiv; aceasfă lunetă consfitue partea principală a teodolite.or fo.osife în măsurătorile topografice. LUNGIME (Mat.): 1. D'sfanfa dinfra capetele unui segment de dreaptă; lungimea unei linii frânte este egală cu suma lungimilor segmentelor din care esfe formata; lungimea unui arc esfe egală cu lungimea unei linii poligonale care tinde către acel arc. — 2. Dimensiunea liniară cea mai mare a unui corp de formă regulată sau neregulata. ~ de flambaj (Re2. maf.): Depărtarea dinfre două puncte ale unei bare supuse la flambaj, măsurată dealungul unei fibre de lungime consfantă a barei, între punctele unde se schimbă curbura fibrei (v. fig. sub Flambaj). ~ de undă (Fiz.): Distanfa la care so propaga o undă în inlerval de o perioadă. Esfe egală cu vifeza de propagare a undei, împlrfifă la frecvenfă. LUNGIRE (Rez. maf.): 1. Deformafîe care consistă în variafla poziiivă sau negafivă a lungimii unei piese. — 2. Diferenfa dinfre lungimile unei piese, după şi înainte de solicitarea ei |a înfindere sau compresiune. Dacă aceasfă diferenfa e pozitivă (în cazul întinderii), lungirea se numeşte alungire; daca diferenfa e negafivă (în cazul compresiunii), lungirea se numeşte scurtare. ~ specifică (Rez. maf.): Câful dinfre lungirea unei bare supuse unor forfs exterioare de înfindere sau de compresiune, şi lungimea ei inif:a!ă. ~ specifică la rupere (Rez. mai.): Lungirea specifică a unei bare supuse unei forfe de înfindere, care provoacă ruperea bareir Se exprimă, deobicei. în procente. LUP băfăfor (Ind. fexf ): Maşină de lucru folosită la curafirea lânurilor care au praf Lup bSJSfor. 1 — axe cu dlnjl; 2 — gr5far; 3 — grebl5-şican5; 4 — gura de alimentare; 5*—clapefî de evacuare. şi nisip mulf. Curafirea se face cu ajutorul unor dinfi fixafi pe două axe, care baf lâna. LUP CRIGHTON 319 LUX ~‘Crighfon (/nd. tex/.): Maşină de lucru folosită la curăfirea şi desfrămcrea ghemo-foacelor de bumbac cu fibră scurta. Operafia se realizează cu ajuforul unor discuri orizontale rotitoare, care au o serie de proeminente metalice între care bumbacul e bătut şi destrămat, iar apoi e antrenat de un curent de aer. (Se citeşte lup craiton). ~ darac amesfecăfor (/nd. fexf.): Maşina de lucru, asemănătoare unui darac, folosită Ja amestecarea deşeurilor de lână curatife. Destrămarea şi amestecarea lânii se fac cu ajuforul unor ace metalice, dinfre care unele sunt fixate pe o serie de cilindri care se rotesc înfr'un sens, iar altele sunt fixate, în fafa lor, pe o tobă care se roteşte în sens contrar. ~ desfrămălor (/nd. iexf.J: Maşină de lucru folosită la destrămarea sdrenfelor de lână. Destrămarea se efectuează cu aju- Lup desfrămajor de sdrenje. I bandă de alimentare; 2 cilindrii cu nervuri; 3 «— lobă cu ace; 4 — Jobe-slte; 5 — banda de evacuare. torul unor ace metalice fixate pe o tobă care se roteşte cu viteză mare. LUPĂ 1. (Fiz.): Lentilă convergentă folosită la examincrea obiectelor foarfe mici.— 2. (Mef/.): Bulgăre de ofel, amestecat cu sgură, în stare, păstoasă, obfinut în meta- lurgia ofelului prin procedeul pudlajului şî alte procedee asemănătoare. Lupă. L — lupă; C — cenlru opfic; F $1 F’—focarele lupei; O — ochi; AB ■— obiect; A'B’— imagine ; A — distantă minima de vedere clari. LUSTRUIRE (Tehn.J: Operafia de prelucrare fina a suprafefei unui corp, penfru a da acestei suprafefe un aspect mai frumos sau pentru a o îmbunătăţi. Suprafafa lustruită e mai rezistentă la uzură şi la coroziune şi are un coeficent de frecare mai mic. Lustruirea se face; prin aşchiere foarte fină cu abrazivi în formă de pastă sau de nomol; prin frecare cu ajutorul unor discuri de piele, de pâslă, de plută, efc.; prin îndesare la rece a aspe-rităfilor suprafefei cu ajuforul unor bile, a unor cilindri de laminor speciali penfru lustruit, a unor role, etc. (= Polisare). LUT argilos (Agr.): Varietate de argilă compacta, lipsită de calciu şi nisip, dar bogată în coloizi care îi dau o tenacitate mare. LUTEŢIAN (Geo/.J: Etajul inferior al Eocenului. LUTEŢIU (Ch/m.): Lu. Element din grupul pământurilor rare; gr. at. 175,0; nr. at. 71. LUX (Unif.J: Unitatea de iluminare, egală cu iluminarea unei suprafefe de 1 m2, care primeşte un flux de un lumen, uniform repartizat. M MACADAM (Drum.): împietruire rutieră, constând din două sau mai multe straturi de piatră spartă de dimensiuni din ce în co mai mici, care sunt comprimate cu ciiindrul compresor. Macadamul e folosit fie ca îmbrăcăminte rutiera, fie ca fun-’ dafie pentru alte îmbrăcăminte1' ~ asfaltic (Drum.); Macadam bituminos, la executarea căruia se foloseşte bitumul asfaltic. ~ bituminos (Drum.): îmbrăcăminte rutieră semipermanentă, executată ca un macadam ordinar, dar la care, în timpul cilindrării, se stropeşte cu bitum, care are rolul de a lega pietrele. ~ cimentat (Drum.); îmbrăcăminte rutieră semipermanentă; executată ca un macadam ordinar, dar la care golurile dinfre pietre sunt umplute, după aşternerea lor, cu mortar de ciment, după care se face cilindrarea. ~ gudronai (Drum.); Macadam bituminos, la executarea căruia se foloseşte gudronul. ~ ordinar (Drum.): îmbrăcăminte rutieră semipermanentă, executată din două straturi de piatra spartă (unul de rezistenfă, din piatră de 40*"60 mm şi altul de fixare, din piatră de 15,#,25 mm), |a care, după o cilindrare uscată, se cilindrează umed şi apoi se aşterne un strat de protecţie de circa 2 cm de savura sau de nisip; praful de piatră, rezultat în timpul cilindrării, cum şi savura sau nisipul, formează cu apa liantul macadamului. MACARA (Tehn.): Aparat de ridicat, uneori şi de transportatsarcini pe distanţe scurte, care poate fi acţionat .manual sau mecanic. Cele mecanice sunt fie fixe, fie mobile, şi pot fi acţionate cu motor cu abur, cu motor cu ardere internă sau electric. După mişcările principale pe care le are,' macaraua poate”fi alergătoare, învârtitoare sau oscilantă. Exemple: ~ atergafoare (Tehn.): Macara mobilă, care se poate deplasa pe una sau pe două şine (aşezate pe so| sau suspendate). De ex.: macaraua capră, macaraua-portal, podul rulant, etc. ^ -capră (Tehn.): Macara alergătoare, compusă dintr'un pod montat pe două cadre deschise, fixe sau care rulează pe I —cabină de comandă,* 2 — cărucior; 3— capră mobila; 4—gabarit de încărcare; 5 — calea de rulare a caprei. două şine fixate pe sol, şi dintr'un cărucior care se poate deplasa deasupra podului. ~ -ciocan (Tehn.): Macara învârtitoare, cu stâlp fix sau mobil, la care braful şi coloana au forma unui ciocan deasupra Macara-ciocan cu stâlp pîvofant. 1 — cărucior; 2 — stâlp plvofanf al ciocanului; J — . coloana cu zibrele; 4 — brajul macaralei. căruia se poate deplasa un cărucior pe o cale de rulare. Astfel de macarale sunt folosite mai ales în porturi, pentru greutăfi mari. ~ cu placă învârtitoare (Tehn.): Macara, cu sau fără stâlp, fixată pe o placă ce se MACARA' DERRICK 321 MACARA-TURN -reazlmăpe role'sau pe rulouri pe cara se roteşte; are braf oscilant sau fix. E folosită pentru greutăfi mari. ~ derrick (Tehn.): Macara învârtitoare, montată pe un suport lateral vertical, şi înzestrată cu un braf oscilant care se manevrează cu ajutorul unor cabluri. E folosită tn special pe şantierele de construcfii. ~ -foarfeci (Tehn): Macara oscilantă, compusă din două brafe în unchi articulate în postament şi îmbinate la vârf, care Macara-foarfec!. 1 — colo douS braje care constitue foarfeclle; 2 — * articulajli; 3—cablu de reglare. se manevrează cu ajutorul unui cablu. E folosită, în special, în porturi şi pe şantierele de construcfii. funîcularl (Tehn.): Macera alergătoare, compusă dintr'un cablu susţinut de doi stâlpi,, pe care rulează un cărucior. E folosită în special Ia transportarea materia-lelor deasupra unei vai (ia construirea ecluzelor, a barajelor, etc.). ^ învârtitoare (Tehn.).'Macara care are un braf rotitor în jurul axei ei. Brajul se poate roti odată cu stâlpul, sau separat când acesta e fix. Macaraua derrick e o macara învârtitoare. . 21 ■ ^osciîănlS (Tehn.): Macara al cărei braf poate oscila într'un plan vertical. Maca-raua-foarfeci e o macara oscilantă. Macara funlcularS, cu comandă la dlstanJS ţl cu'ca-btna fixată pe stâlp. -t — stâlp fix; 2 — cablu purtător; 3 — cablu trSgătorj-4 —cablu de'ridicare; 5—cărucior; 6 — cabina do comandă, flxajS pe stâlp. Macara Invârflloare cu stâlp fix.' I — electromotor; 2 — slolp fix; 3 — brif curbat) 4 — troliu de rldlcaro. r-' plutitoare (Tehn.): Macara montată pe un ponton sau pe o navă special amenajată. , portală (Tehn.J: Macara alergătoare compusă din două cadre deschise, legate între ele (care rulează pe două şine fixate pe sol),' pe care este montată o macara învârtitoare cu braf oscilant. E folosită în porturi. -furn (Tehn.J: Macara cu stâlp fix cu un braf (uneori cu' două brafe) rotitor (uneori şi oscilant); atât stâlpul, cât-şi braţul sunt grinzi cu zăbrele şi braţul poat* MACAZ 322 MACROSCOPIC fi montai la diferite înălţimi. E folosită tn special pe şantierele de construcţii. Macara portală. I — calea de rulare a portalului; 2 — linie de cale ferafS penfru adus vagoanoJe de încSrcaf; 3—-por-■jal; 4 —platformă; 5—macara învârtitoare cu bra} oscilant. cu priză do curent prin rolă, sS treacă de* po o cale pe alta. MACERARE (Chim.); Extragerea, prin disolvare într'un lichid, a anumitor constituenţi dintr'un amestec solid sau din. plante, 13-sate mai mult timp în lichid, într'un vas închis, la temperatura ordinară. MACHETĂ (Tehn.): Obiect care reprezinl3, la scară mică, uneori în mărime naturală sau chiar |a scară mai mare, o piesă, o maşină, o clădire, o lucrare de artă, etc. Machetele se execută penfru a fi supuso la încercări tehnologice, pentru a fi sfu-diate din punct de vedere estetic sau penlru a fi folosite ca obiecte decorative. MĂCINARE (Tehn.j: Operajia de mărun-(ire prin care se transformă fragmentele unor substan|e solide sau semin|elo, in pulbere fină, respectiv în făină, cu ajutorul unor mori. MĂCINIŞ (Agr.): Produsele rezultate din măcinarea grâului sau a altor cereale şi anumo: uruiala, grişul, dunstul, făina, irimicul şi tărâ(ele. MACLĂ (Mineral.): Grup de două, uneori şi de mai multe cristale alipite sau întrepătrunse. Macara-furn. î •—stâlp cu zăbrele, ftx; 2—-braf rotitor; i —contragreutate. MACAZ (Tehn.): Dispozitiv care face parte dînfr/un schimbător de cale; esfe format din două ace şi din mecanismul de acţionare, care poate fi manual sau mecanic. aerian (Tehn.): Dispozitiv care se montează pe firuj electric aerian, pentru 3 permite unui troleibus sau unui tramvai Macle. /—-macIS de alipire (gips); 0 — macIS do JntrepJ-trundere (sfaurotît). MACRO- (Gen.): Prefix având semnificaţia de „mare" sau „foarte mare”. MACROMOLECULĂ (Chim. fiz.): Moleculă compusă dintr'un foarie mare număr de atomi, deobicei în grupări mai mici care se repetă de mai mulfe ori. De ex., ma-cromolecula celulozei, a cauciucului, etc. Substanţele alcătuite din macromolecule sunt substanfe coloidale. MACROSCOPIC (Gen.): Calitatea unei observaţii sau a studiului fenomenelor relative la un tnaterial, nefinând seama de structura moleculară sau atomică a materialului. (V. şi Microscopic). MACROSCOPIE 323 MAGNEZIT MACROSCOPIE (Tehn.): Examinarea suprafeţei unei piese cu ochiul liber sau cu b lupă (care măreşte până la de circa 50 ori). MACROSEISM (Geo/.J: Cutremur de pământ, dela cele, mai uşoare simtife de om până la cele catastrofale. MACROSTRUCTURĂ (Gen.): Structura unei piesei h unui material, a unui corp, etc; -aşa cum apare văzută cu ochiul liber sau la o mărire cu lupa (care măreşte până la de circa 50 ori). MAGISTRALĂ (Drum., C. /.); Şosea sau cale ferată principală. • MAGMĂ (Geo[.) : Masă fluidă formată tn interiorul Pământului şi care, prin întărire, formează rocele eruptive.'După compoziţia lor, magmele pot fi' acide, intermediare său bazice. _ MAGNALIU (Mef/.J: ■ Aliaj, ujor de aluminiu cu 10• *«15% magneziu; Are'gr. sp. 2,5. Este folosit în industria aeronautică. MAGNET (F/z.J: Corp magnetizât, care are deci. proprietatea de a atrage materiale feromagnetice (fier, ofel, nichel» etc.). Mag-_ne(ii pot fi parmanenfi sau temporari. . ~ permanent (F/z.J: Magnet alcătuit din ofel, care, .Nodată magnetizat, îşi păstrează ' proprietăţile magnetice şi după îndepăr-* tarea cauzei care a produs magnefizarea. Magnefii permanenfi.se. consfruesc deobicei sub forma de bare, de potcoavă, sau ca ace magnetice în busole. '**■' temporar (Fiz.): Magnet alcătuit din -ojel cu foarte pufin carbon, care îşi pierde propriefăfile- magnetice atUnci când cauza careta produs magnefizarea a încetat să acfioneze. Magnefii temporari cel mai mult folosifi sunt eleciromagnejîi. MAGNETIC (F/z.J; 1. Calitatea unui corp ; de a putea fi magnetizat. Din punct de vedere magnetic, corpurile se împart în corpuri diamagnetice, paramagnetice şi-feromagnetice. — 2. Obişnuit, califafea unui corp de a fi feromagnetic. ' MAGNETISM (F/z.J: 1. Proprietatea pe care o au substanţele magnetice de a atrage fierul. — 2. Ştiinfa despre ’fenomenele , magnetice. ~ terestru (Magnf.J: Ansamblul .de 'fenomene magnetice datorita Pământului. Magnetismul terestru are o intensitate care ?r variază după loc şi timp. Un ac magnefizafi atârnat astfel încât sa se poată roti liber în orice plan, se îndreaptă cu vârfurile sale spre polii magnetici Nord şi Sud ai Pământului şi formează un unghi cu orizontala '(înclinaţia magnetică). MAGNETiT (Mineral.): Fe^C^. Oxid de fier; natural, confinând 72,40% fier. Este unul dintre ceje mai importante minereuri de fier. MAGNETIZARE (Magnf,): Operafia prin care. un corp format dintr'un material fe-romagnefic capstă proprietăfi .'magnetice.. MAGNETOFON (Eli.): Dispozitiv de înregistrare şi reproducere a sunetelor, cu ajutorul unei benzi de ofel, sau de film acoperit cu un strat fin de substanţă fero-magnetică. înregistrarea se face prin magr netizarea variabila a benzii de către curenţii electrici produşi de un microfon sub influenţa* undelor sonore; reproducerea se face trecând banda magnetizată prin faţa ,unui electromagnet legat la un difuzor. E folosit în radiofonie pentru înregistrarea conferinţelor, spectacolelor teatrale,- etc.; care. urmează a fi transmise. MÂGNETOMETRU (Magnf.J: Instrument folosit penfru măsurarea intensităţii. câmpurilor magnetice şi a momentului magnetic al unui magnet. MAGNETOU (Te/în.J: Maşina magneto-elecfrică care transformă energia mecanica în energie electrică, folosind un magnet permanent pentru producerea câmpur lui magnetic. Se construesc magnetouri pentru numeroase scopuri, -dar cel maî important e magnetoul de aprindere. ~ de aprindere (Tehn.j: Magnefou care alimentează cu curent bujiile unui motor cu explozie. MAGNETRON (Fiz.J: Tub electronic în care intensitatea curentului' de electroni între catod şi anod_ e comandată printr'un câmp magnetic a cărui direcţie e perpen-. diculara pe direcfia traiectoriilor electronilor. Dispozitivul e folosit în specia) ca generator de foarte înaltă frecvenfă. MAGNEZIE (Cfi/m.J: MgO. Oxid de magneziu. MAGNEZIT (Al/nera/.J: Carbonat de magneziu, natural. Este un minereu de magneziu. Magnezitul esle materia primă pentru MAGNEZIU 324 MALAXOR fabricarea produselor suprarefracfare mag-nezitice (care pot avea până la 2000°). MAGNEZIU (Chim.): Mg. Element; gr. at. 24,32; nr. at. 12. Metal uşor, alb argintiu. Are p. t. 650°, şi gr. sp. 1,75. Arde în 'aer cu o flacără foarte luminoasa, formând oxid de magneziu (MgO). Sa găseşte în stare naturală sub formă, de magnezif (MgC03), dolomit (MgC03,CaC03), carnali) i'(KCI, MgCI2, 6H20), efc. Se preperă prin electroliza carnalitului top t. Este for losit la fabricarea aliajelor uşoare, în metalurgia nichelului, ca reducator în chimia organică, în semnalizare,, etc. MAGNO (Metl.): Aliaj de nichel cu circa 5% mangan. E folosit la fabricarea, de rezistente electrice. MAHALA (Constr.): Sin. Mala (v.). MAHON (Silv.): Lemnul unui arbore tropical, de culoara roşie-gălbuie, e foarte dur; se foloseşte la confecfionarea de furnire estetice şi de mobile de pref. MAIA (Ind. alim.): Cu.tură naturală de fermenţi, folosită la însămânfarea unei can-tităfi mai mari de material supus fermentării (de ex., porfiunea de aluat în care 4'au desvolfat fermenţii, (şi care e folosilă la fermentarea altji aluat). MAILLECHORT (Metl.): Numire penfru o serie de aliaje de cupru, nichel şi zinc, în proporfii diferite; au rezistenfă mecanică mare, sunf maleabile şi, cu cât au mai mult nichel, cu afât sunt mai greu alte-rabile. Sunt folosite la turnarea de supape, de robinete, la fabricarea aparatelor de precizie, a tacâmurilor, etc. (Se citeşte maişort). ‘ MAI (Constr.): Unealtă, acfionafă manual sau mecanic, folosită pentru îndesarea sau pentru comprimarea betoanelor, a terasa-mentalor, a pavelalor, etc. Maiul de mână e format dintr'o bucată de lemn pufin tronconică şi are un papuc de fier în partea de jos. M.AJĂ 1. (Constr.): Legătură sau pachet. Terrpen folosit mai ales penfru legături da tablă. — 2.(lnd.lăr.): Măsură de circa 100kg, folosită în Transilvania, în special penfru grâu. MAJUSCULE (Poligr.)': Literele mari din alfabet, MAKD (Ind. text.): Bumbac egiptean, cu fibra subfire şi lungă, din care se pot ob(ine fire de cea mai mare finefă. MÂL 1. (Geol.): Material format din particule foarte fine, în principal de argilă, depus pe fundul lacurilor şi al mări'or; Unaori, conjine resturi de cochilii de diferite animale (diatomee, globigerine, etc!), ( = Nomol).— 2. (Prep. min.): Amestec de apă cu particule foarfe fine de material rezult'te la prepararea mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor. Mâlurile care mai confin minerale'utile sa tratează prin flofafie pentru recuperarea acestora. ( = Şlam). MALA (Constr.): Unealtă a zidarului. pe care se pune o cantitate de mortar care urmează să fie aruncată cu misfria pe perefi sau pe tavan pentru tencuire, ca şi pentru întinderea şi egalizarea stratului de tencuială. E formată dintr'o placă da lemn de circa 20 X 50 cm, care pre o fafă netedă "şi pe cealaltă are fixat un mâner. MALACHIT (Mineral.): Carbonat bazic de cupru, natural. E un minereu de cupru. Se înfrebuinfează şi la confecfionarea unor obiecte de lux, pentrucă are culoare verda de smaragd şi luciu sticlos.. MALAXARE (Tehn.): Operafia de amester care, eventual şi măruntire, a unuia sau mai multor produse într'un malaxor, pentru a obfine un produs omogen. MALAXOR (Tehn.): Aparat format dintr'un recipient, în care sunt introduse divers» Malaxor. A — intrarea aburului (penfru încălzire) sau leşirefe apel) 0 — ieşirea condensatului' sau Intrarea apel real (penfru răcire); C — roată pentru, fransmlila mlj-clrli; D — agitator. materiale sub forma de granule, de pulbere sau de paste, pentru a fi amestecate şi omogenizate, eventual şi mărunjite, prin rotire sau agitare. Betoniera e un malaxor. MALEABIUTATE 325 MANEVRA MALEABIUTATE (Mef/.): 1. Proprietatea metalelor, ca, sub acfiunea unor forfe ex-terioare, să se deformeze fără a se fisura; deformarea.se poşte face prin forjare, laminare, trefilare, etc. — 2. Proprietatea unui material, în special a unui metal, de a putea fi prelucrat în foi subfiri. MALEABILIZARE (AÎef/.); Transformarea unei fonte albe în fontă maleabilă care are oarecare tenacitate. Mâleabilizarea se obfine fie prin recoacere în mediu oxidant, având ca efect îndepărtarea unei părfi din carbon şi transformarea parfraia a carbonului combinat în carbon liber (fontă maleabilă albă), fie prin recoacere în med'u neutru, având ca efect transformarea întregului carbon combinat în carbon liber şi ferită (fontă maleabilă neagră). MALM (Geo/.): Epccă geologică formând partea.superioară a Jurasicului; este împărţită în patru etaje geologice. MALŢ (/nd. a//m.): Bobul de orz, încolfif, încălzit şi uscat, şi care în urma acestor operafii confîn9 anumite enzime care, prin adăugire la seminfe de cereale 'măcinate, fac ca unele din substanfale pe care le confin (amidonul, etc.) să se poată disolva în apă. E folosit, de exemplu la fabricarea berei, a alcoolului, etc. MALTAZĂ (Ch/m.): Enzimă con|inufă în drojdia de bere şi în alte organislme, care, prin hidroliză, transformă maltoza (zahărul de malf) în glucoză.' MALŢIFICARc (/nd. a//m.): Operafia prin care orzul se transformă în malf. MALTOZĂ (Ch/m.): CiaH„Oi't. Zahăr cristalizat, solubil în apăj.e mai puf n dulce decât zaharoza. Se formează în amidon, prin acf’unea diastazei din malf. ( = Zahăr de malj). MANĂ (Agr.J: Boală care se manifestă la diferite plante (cartofi, tutun, vifăde vie), datorită acfiunii unor ciuperci care ataca deobicei frunzele şi fructele, dar şi tulpina şi rădăcina. MÂNĂ curentă (Consfr.): Bară de lemn, de metal, de beton, fixată la partea superioară a unei balustrade. MANDRĂ (P/s:*J: Dispozitiv format din cofefe de prins peşta în regiunea bălfilor cu stuf.* Mandrînă cu chele, pentru burghie. MANDRINĂ (Tehn.): 1. Dispozitiv penfru strângerea piesei de prelucrat sau a uneltei, penfru operafiide prelucrare manua«r !ă sau la o maşină-unealtă; strângerea se. poate face prin bacuri, prin şuruburi, etc., iar la maşinile-unelte şi printr'un dispo-. zîfiv electromagnetic,* etc, — 2. Aparat pentru fixarea etanşă ,a ţevilor în locaşurile lor, la căldările tu-bulare, |a preîn-călzifoarele tubu-lare, etc. ( = Dud-geon). MANDRINAREA (evilor (Met/.): O-perafia de îmbinare etanşă a ţevilor cu o placă, de ex. la o căldare de abur, Ia un şupraîncSIzitor, efc. Operafia se execută cuajulorul mandrinei pentru fixatfevi.prin lărgirea capătului fe vii. ( = Dudgeonere). MANELĂ (/nd. /emn.J: rotundă şi subfire, de 3 4 ••• 11 cm gros me la vârf. E folosită în / special în construcfii, de ex. )a proptitul cofrajelor planşeelor. MANETĂ (Tehn.): Pârghie care se acfionează cu mâna. MANETON (Mş.): Fusul cotului unui arbore cotit, pe care se articulează biela prin opul de bielă. Manetonul de capet, care e fixat îrtr'o singură manivela, se numeşte buton de manivelă. (V. fig. sub Arbore cotit). MÂNEVRĂ 1. (C./.): Totalitatea operaţiilor de compunere sau de descompunere a trenurilor, ca şi cele de deplasare^ a vagoanelor ia şi dela locul de destinafie. — 2. (Nav.); Frânghie folosita la legarea şi manevrarea velelpr (manevră curente) sau la legarea catargelor (manevră fixă). MancrlnS universală de sirung. 1 — arborele strungului; 2^— Hanţă; 3 — corpul tnan-drlneî; 4 — fJlclle man-drlneî, Piesă de lemn, 8 m lungime şi MANGĂL 326 MANIVELĂ MANGĂL (Ind. text.): Maşină care, “prin apăsare uşoară, face fesăturile aprefate mai plăcute la pipăit, şi le dă un luciu mat. (= Maşină de măngăluit, Mangel). MANGAL (|nd. lemn.): Cărbune de lemn, produs pe cale artificială. MANGAN (Chim.): Mn. Element; gr. at. 54,93; nr. at. 25. Metal alb-cenuşiu, dur, sfărâmicios. Are gr. sp. 7,42 şi p. 1.1250°. In natură se găseşte sub formă de piro-luzit, manganit, etc. Se prepară, fie prin reducerea oxizilor cu carbon, fie din piro-luzit prin alumin'otermie, fie electrolitic printr'un procedeu datorit lui Fedatiev. E înfrebuinfat, sub formă de ferqmangan, în metalurgia ofelului, pentru desoxidare sau desulfurare, şi pentru obfinerea anumitor ofeluri speciale. Mai e întrt buinfat pentru obfinerea unor aliaje de-cupru, folosite la fabricarea de rezistente electrice. MANGANIN (Metl.): Aliaj de cupru cu circa 127o mangan şi 4% nichel; e folosit pentru fabricarea de rezistenfe electrice, MANGANIT (Mineral.): Oxid hidratat de mangan, natural. Este un minereu demangan. MANGANOCONIOZĂ (Ig.ind.): Boală provocată de praful de mangan; apare la muncitorii din industriile care se ocupă cu extragerea, măcinarea şi transportul man-ganului, din industria bateriilor elecfrice penfru lanterne şi a electrozilor speciali pentru electroliză, dacă nu se introduc filtre pentru reţinerea prafului de mangan din atmosferă. MANGANOMETRIE (Chim.): Metodă de analiză volumetrică folosită penfru analiza substanţelor (fierul, apa oxigenată, azotiţii şi azolafii alcalini, etc.) care reacţionează cu oxigenul pus în libertate în mediu acid decătre osolufiedepermanganatde potasiu. MANGEALĂC (Tehn.): 1. Pârghie rezistenfă, folosită penfru ridicarea şi deplasarea greutăfilor.— 2. Pană mare de lemn folosită la despicarea frunchiurilor. ' MANGEL (ind. text.): Sin. Mangăl (v.). MANGROVE (Ind. piei.): Plantă tropicală, a cărei coajă confine tanin ce poate fi extras şi folosit în tăbăcărie. MANIABIL (Tehn.): Calitatea unui sistem tehnic (aparat, maşină, etc.) de a efectua relativ repede şi uşor comenzile transmise prin organele de comandă. Termenul e folosii în special pentru avioane. MANILA (Ind. text.): Fibră textilă extrasă din frunzele plantei Musa textilis (un gen de cânepă care creşte în insulele Oceanului Pacific şi ale Oceanului Indian). E o fibră liberiană, folosită la fabricarea frânghiilor şi a unor pânzeturi aspre şi rezistente. feriodtca, ale cărei valori îşi schimbă periodic semnul. tar obţinut prin fierberea cu adaus de zahăr a fructelor proaspete,> sau a pulpei de fructe.conservate,- fărâmate în prealabil. MARMURĂ (Mineral., Conslr ): Roca cal-caroasă cristalizată, având fie o culoare uniformă (cea mai obişnuită fiind cea albă), fie un desen natural multicolor datorit impurităţilor pe care le conţine. Se taie şi se lustrueşte relativ uşor. E folosită în lucrări, de construcţie (la pardoseli, trepte, ornamente, etc.), pentru tablouri de distribuţie electrică (fiind un bun izolant electric), Ia executarea obiectelor de artă, etc. MARNĂ (M/nera/.): Rocă formată dintr'un amestec de argilă şi calcar. După conţinutul în calcar, care poate fi de 2 •••98%, poartă numele de argilă marnoasa,- marnă argiloasă, marnă obişnuită, marnă calcaroasă şi calcar marnos. E înlrebuinţată la fabricarea cimentului. MAROCHIN (/nd. pie/.): Piele de capră, de oaie sau de viţe!, tăbăcite cu extrac-.tul unui produs special (sumach), şi care capătă un aspect lucios cu faţa cu grăunţi mărunţi. MARŞRUT 1.(Tefin.): Metodă de lucru la mai multe maşini, care impune deservirea acestora într'o anumită ordine, dinainte stabilită, care nu poate fi modificată în timpul lucrului. — 2. (C. /.).* Mersul unui tren de marfă cu parcurs lung, care nu lasă şi nici nu ia vagoane din vreo stafie de pe parcurs. MARTE (Asfr.); Planetă cu doi sateliţi, a cărei orbită este imediat exterioară orbitei Pământului. Distanfa medie de Soare este de 228 milioane km; anul său are circa 687 zile pământeşti; masa esfe 0,108 dîn masa Pământului, iar volumul 0,141 din volumul -MARTENSITĂ Pământului. Temperatura la suprafafă variază între — 70° şi 4* 30°. MARTENSITĂ (Mef/.); Constituent structural caracteristic al oţelurilor călite, format din-cristate d© fier a care au în solufie ■carbon. Datorită prezenţei carburii de fier prinse în cristalele de fier a, martensifa e foarte dură. . - MARTIN, procedeul ~ (Mef/.): Procedeu folosit penfru elaborarea ofeluluî« care constă din afinarea fontei brute,', amestecate cu ofel vechi sau'cu minereu printr’o topire oxidantă în cuptorul Martin (v.). în acest procedeu, fiind necesară realizarea unei temperaturi înalte pentru topirea încărcăturii! aerul proaspăt se preîncălzeşte înfr'un preîncaizifor. încălzit de gazele arse. Deoarece operafia durează câteva ore, procesul poate fi controlat mai bine decât în procedeele Bessemer sau Thomas, şi chiar poafe fi influenfati astfel că se pot obţine oţeluri de calitate mai buna şi chiar . oţeluri speciale; deaceea e procedeul mâi mult folosit astăzi. După natura încărcăturii, se folosesc cuptoare cu căptuşeală acida pentru încărcăturile cu confinuf mic în sulf şi în fosfor, sau cu căptuşeală bazică (cel mai răspândit) penfru încărcăturile cu confinut mare în sulf şî în special’ 4n fosfor şi penfru cele cu minereu. MASĂ î. (Fiz.): Termen comun penfru masă grea (v.) şi masă inertă (v.). — 2. (Gen.): Cantitate mare. — 3. (E/f.j; Corp de dimensiuni mari, bun conducător de electricitate la care se leagă electric anumita* puncte ale unei înfăşurări electrice, pentru a nu se forma supratensiuni fafă de e|. ~ electrică (E/r): Sin. Sarcină elecfrică în bunul produs, de ex. uleiul de uns maşinile unei insfalafii, catalizatoarele, etc. '■ybruf (Tehn.): Material care se între-buinfează aşa cum a fost obfinut prima oară, fără să fie supus .unei semifabricări prealabile. ~ de fabricafie (Tehn.): Material care se regăseşte în bunul produs (de ex., firul într'o stofă, ofelul într'o maşină), chiar dacă, în urma unor reacfii chimice, nu se -mai prezintă sub forma inifială şi nu se mai regăseşte decât parfial (de ex., din pirită, care e materia primă pentru fabricarea acidului sulfuric, se regăseşte în acest acid numai sulful). natural (Tehn.): Material care se întrebuinţează aşa cum se găseşte în natură, eventual după ce a suferit o prelucrare mecanică de curafire, spălare, mărunfire, tăiere la dimensiunile voite (de ex., lemnul, piatra, fibrele textile, naturale animale, vegetale sau minerale, etc.). ~ semifabricat (Tehn.): Material care, înainte, de a fi întrebuinfat, esfe supus unui. proces de semifabricare, sintetic (Tehn.J: Material artificial obfinut din două sau dîn mai multe mate- , riale naturale sau artificiale, prin procedee de fabricafie în care reacfiile chimice au> rolul cel mai important (de ex., benzina sintetică, cauciucul sintetic, masele plastice, etc.). - MATERIALISM (F//os.): Concepfîe ştiinfifi-că despre-lume, care afirmă primordialitatea naturii fafa de spirit, a materiei fafă de gândire. Concepţie progresistă care există din'antichitate şi care s'a îmbogă-f-t cu fiecare nouă descoperire a ştiinţelor. -Stadiul cel mai înalt de desvoltare îl constitue materialismul dia'ectic ( şi istoric al lui Marx, Engels,'Lenin şi Stalin. Trăsăturile fundamentale ale materialismului filosofic marxist .sunt următoarele: a) „lumea este, prin natură ei, materia-|ă“... „multiplele fenomene din univers MATERIALISM DIALECTIC 33.8 'MAT1SARE • sunf diferitele aspecte ala materiei în mişcare";... „înlănţuirea reciprocă şi condiţionarea reciprocă a fenomenelor, stabilite prin mefoda dialectica, constifue legile necesare de desvoltare ale materiei în mişcare";...'„lumea se desvoltă după legile mişcării materiei şi nu are nevoie de niciun „spirit universal”. b) ...„materia, natura, existenta, prezintă o realitate obiectivă, care există în afară şi' independent de conştiinfa";... „materia esfe factorul prim, deoarece ea este izvorul sensajiilor, reprezentărilor, conştiinţei, iar conştiinfa esfe factorul secund, derivat, deparece este reflecfia materiei, reflecjia existentei";... „gândirea esfe un produs al materiei care a ajuns, în desvoltarea sa, la un grad înalt de perfecţiune, şi anume esfe un produs al creierului, iar creierul este organul-gândirii". c) ...„lumea şi legile ei pot fi pe deplin cunoscute"..-, „cunoştinţele noastre despre legile naturii, verificate de experienţă, de practică, sunf cunoştinţe autentice care au însemnătatea unor adevăruri obiective",... „nu există în lume lucruri care nu pot fi cunoscute, ci există numai lucruri care nu sunt încă cunoscute, care vor fi descoperite şi cunoscute prin mijloacele ştiinfei şi ale practicii". — (I. Stalin. Problemele leninismului, E. P. L. P., Ed. a lll-a, pp. 558, 559, 560). ~ dialectic (Fi/os.): Concepfia despre lume a partidului marxrst-leninist, partidul clasei muncitoare. Această concepţie dă o explicaţie unitară-şi generalizată a lumii, care a revolufionat întreaga gândire ştiinţifică şi care cuprinde toată bogăfia gândirii omeneşti,* din toate domeniile ştiinfei şi culturii, consMuind totodată un instrument de cunoaştere şj un instrument pra:-fic pentru transformarea revoltjionară a societăţii. Este singura concep) e ştiinţifică despre lume, deoarece oglindeşte în conştiinţa noastră, îh mod real, desvoltarea naturii, societăţi şi gândirii omeneşti. Cuprinde o metoda: dialectica, şi o teorie: materialismul, creata de Marx şi Engels, desvoltafe de Lenin şi Mălin. Metoda dialectică este mefoda marxisf-leninistă de cercetare şi transformare a lumii. Teoria materialistă este latura interpretativă a con' .-cepfiei marxist-leniniste. ~ istoric (Filos.): Extinderea principiilor materialismului dialectic asupra studiului vie)ii sociale. Desvălue, penfru prima dată în istorie, factorul determinant al. desvol-tării societăţii, al orânduirilor sociale: modul de producfie şi legije care îl guvernează. Rezolvă în mod ştiinţific problema raportului dintre condifiile de desvoltare a vieţii materiale şi desvoltarea viefii spirituale a societăfii arătând orig nea şi rolul ideilor, teoriilor şi instituţiilor socfale. Consfitue o armă uriaşă şi un îndreptar pentru activitatea conştientă, revoluţionară, a clasei muncitoare. MATERIALIZARE (Gen.): Reprezentarea materială a unui punct geometric (ex.: materializarea unui ţiunct geodezic printr'o bornă sau o baliză). MATERIE (Filos.): Realitatea obiectivă, cunoscută omu|ui prin sensatiile lui, copiată, fotografiată, oglindită de sensafiile omului şi existentă independent de elel. Materia este unitară şi constifue factorul prim al existenfei. Materia are un număr inepuizabil de însuşiri pe care ştiinfa le descoperă odată cu progresul ei; proprietatea fundamentală a materiei esfe însă mişcarea, materia şi mişcarea constituind o unitate dialectică indestructibilă. Variatele fenomene din natură reprezintă diferite forme ale materiei în mişcare. (V. şi Materialism). ~ primă (Tehn.): Materialele prin a căror prelucrare se obfin produse. Materia primă constifue material de fabricafie (v.). Pen-a fi maferie primă, produsele naturale frebue să fi suferit anterior o schimbare prin intermediul muncii. Evident că un semifabricat consfitue o maferie primă penfru unitatea industrială care-l prelu- • crează. Orice materie primă este obiect- • de muncă, dar nu orice obiect de muncă este materie primă. „Obiectul muncii este maferie primă numai după ce a suferit o schimbare prin înlermediulmuncii*.(K.Marx, Capitalul, voi. I; Edit. P.M.R., Ed. a ll-a, pag. 186). ~ coloranIS (Ind. chim.): Sin. Colorant ' (v-). . MATfSARE (fe/in.): t. Legarea capafufui* 'unei frânghii, al unui cablu, efc., penfru a împiedica despărţirea firelor care le compun. — 2. împreunarea a două fran- MAŢOL 339. MATURIZARE ghii sau-două cabluri prin împletirea şuviţelor care le^compun. x -MAŢOL (Consfr.).' Sfâlp subfire de lemn rotund, brut, cojit, folosit la proptiri de schele, cofraje, efc. MATRIŢĂ (Tehn.): Unealtă formată din una sau mai mulfe piese, în care s'ă executat negativul formei pe care dorim să o ia un- material care urmează să'fie prelucrat Wf n ~ .. m . li - n . Malrlfă pentru presare, f — malerial brut; 2 — piesa mafrltsta; 3— palrljă;’ 4 — malrifă. prin deformare plastica sub presiune (pre-sare,'forjare, efc.). Matriţaiecompuse dinfr’o singură piesa sunt, în generali concave. Matriţă penhu forjare.-l — semlmafrljă (placă) inferioară; 2 — semlmaHită • (piară) superioară; 3— cavităţi; A— mânere; 5—tijS de ghidare. Cele compuse din mai multe piese au cel puţin o piesă concavă; la acestea, piesa 22* concavă se numeşte mafriţă, iar piesa care •apasă materialul poate fi o conframatriţa, dacă este concavă (în acest caz, ambele piese se mai numesc şi semimatriţe) sau o pafriţâ (numită uneori poanson, cuţit, etc.), dacă e convexă. ** de linotip (Poligr.): Piesă de alama de formă speciala, care serveşte la turnarea literelor de linotip; pe ea e gravat, în adâncime, negativul literelor de tipar. ~ de stereotipie (Pofigr.J: Carton special, presat, care conţine' imprimată în el în relief, copia inversată a formei tipografice; e folosita în sfereotipiepen-tru turnarea plă- cilor metalice care . Malrl(S de „„„„p. servesc la impri- a.fa.c.d — urechile mafrifeî; mare • m-— gravura florii de IHera; ~ de lipograJ z-di?li m5,lrif;i .p-enl,u .. . s conducere tn maşina. . (Po/igr.j: Piesă ca-- re sstveşte la turnarea literelor la maşina tipograf. • . MATRIŢARE (Tefin.): Operaţia de deformare plastică, sub presiune, cu ajutorul unei matriţe, a unui material plastici MĂTUIRE (Tehn.j: Operaţia, prin care se „ obţine o suprafaţă mata pe un material. Mătuirea se poata obţine printr'o acţiune mecanică (de ex., prin sablare) sau prîn coroziune chim că. MATURAŢIE (/nd. chim.): Sin. îmbătrânire (v) MATURAŢfA berii f/nd. a/im.J: _ Totalitatea transformă'ilor chimice care se produc în masa mustului der bere, în urma cerora dispar din e| substanţele care dădeau berii gustul neplăcut de bere tânără. viscozei (Ind; fexf.): Tola itafea trans-, formăr lor care se produc in masa viscozei în timpul fabricării, prîn care se formează şi se separă anumiţi consfifuenţi, şi se orientează anumite molecule în reţele filforme, astfel încât viscoza să poată - fi trasă în fire. MATURIZARE, (/nd. chim.): Operaţia de îmbătrânire. MATURIZAREA FĂINII;. 340 MECANISM BIELĂ-EXCENTRIC MATURIZAREA făinii (Ind. alim.): Schim-.bările fizice, chimice şi bio-chimice ale făinii, în timpul depozitării ei,, schimbări care se datorase unor fenomene de oxi-dare şi de acumulare a acizilor liberi graşi nesaturafi, varia(iei umidităţii, etc., şi care duc lâ îmbunătăfirea însuşirilor de panificaţie, ale făinii. MAXIM (Mat.): Cea mai mare valoare-pe care o poate avea o funcfie sau o cantitate variabilă, înfr'un anumit interval. MAXWELL (Fiz.): Unitate de flux magnetic în sistemul CGS, egală cu fluxul care frece printr'o suprafafă' de 1 cm2, străbătută-normal de o induefie magnetică constantă de 1 gauss. MECANICĂ (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul schimbării pozifiei corpurilor şi al condifiilor în care un corp stă în repaus. Partea Mecanicei care studiază modul în care corpurile îşi schimbă pozifia fără a fine seamă de forfele care intervin se numeşte Cinematica, partea Mecanicei care studiază aceste schimbări de pozifie ca urmare a acţiunii forfelor se numeşte Dinamica, iar partea care studiază condiţiile de repaus se numeşte Statica. ~ aplicată (Alee.): Ramură a Mecanicei în care se studiază apllcafiile legilor Mecanicei. ~ cerească (Gen.J: Ştiinfa care se ocuT pă cu mişcarea corpurilor cereşti. cuantică (Mec.): Ramură a Mecanicei în care se }ine seamă şi de condiţiile teoriei cuantelor. ~ experimentală (Mec.): Ramură a Mecanicei care se ocupă cu studiul experimental al legilor ei. ~ raţională (Mec.): Ramură a Mecanicei, în care se studiază cazurile particu^-lare ca consecinfe ale legilor generale. ~ relativistă (Mec.): Ramură a Mecanicei în care se fine seamă şi de condiţiile impuse de teoria relativităţii. ~ tehnică (Mec.): Ramură a Mecanicei în care se studiază aplicafiile tehnice ale legilor ei. MECANICISTĂ, concepfie ~ (Filos.): Con-cepfie filosofică materialistă, bazată pe o metodă de cercetare metafizică, care reduce mişcarea materiei numai la forma "ei mecanică, nerecunoscând formele superioare ale organizării materiei şi aspectele corespunzătoare ale mişcării. S'a desvoltat sub influenta desvoltării Mecanicei (în secai XVII-lea), celelalte ramuri ale ştiinţelor naturii find încă nedesvoltate. Termenul de concepfie mecanicistă este folosit astăzi în sensul de a reduce, a schematiza, a aplica aceeaşi formulă pentru orice lucru. MECANISM (Tehn.): Sisfem alcătuit din mai multe corpuri mobile şi un element fix (elementele mecanismului) — dintre care cel pufin două sunf solide — şi care sunt în contact între ele şi au o mobilitate limitată unul fafă de celălalt, astfel încât elementele mobile pot efectua mişcări desmodrome. Mecanismul este deci un lanf cinematic (v.) închis şi desmodrom şi care are unul din elemente imobilizat (element de bază). Mecanismul e folosit la transmiterea şi la transformarea unei anumite mişcări în alfa necesară, independentă de viteza şi de mărimea forfei care acţionează din exterior; această proprietate deosebeşte mecanismul de' dispozifiv. Studiul mecanisme'or se face în Cinematică, iar al maşinilor, în Dinamică. Un. mecanism se compune din elemente conducătoare, elemente conduse şi din elementul fix (batiu, şasiu, cadru). Mecanismele pot. lucra înlr'un plan sau pot fi spafiale. Ele se grupează în mecan sme cu pârghii articulate, mecanisme cu camă, cu rofi, cu elemente flexibile, cu elemente fixe. bielă-excentric (Tehn.): Mecanism echivalent cu mecanismul bielă-manivelă, Mecanism blelă-excenfric. 1°—excentric; 2°—biela.jugj 30—cap de cruce; .4° — gllsiera;' A şl B — arllculajil fixe; D — articu-lajie mobili; D' şl D" — poziţiile limită ale aHicu-lajlel (O)» corespunzătoare poziţiilor C şl C" ale centrului discului; r — excentrîclfalea (r=4C); S — lungimea cursei capului de .cruce (S=D'D"=2f). la care manivela e înlocuită printr'un excentric. MECANISM BIELĂ-MA'nIVELX 341 MECANISM DE ÎNAINTARE biclă-manivelă (Tehn.): Mecanism articulat; plan, care.confine o bielă şi o manivelă, şi c?re e folosit la transformarea unei Mecanism blelă-manivela. t — manivelă; 2— bielă; 3° — plstonr 4°—cilindru; 4 — element Imobilizat: A — arliculajîe HxS; C şl D — articulajie mobila; D'.şl 0"—poziţiile Umilă -- ale articulaţiei (0), care determină cursa (5). ~ mişcări rectilinii alternative în mişcare de rotafie, sau invers. E foarte mult folosit Ia consirucfii de motoare. _ ‘ • ~ cu articulaţie cardanică (Tehn.): Mecanism articulat, spaţial, care confine doua articulaţii cu axe de rotafie perpendiculare. E folosit la asamblarea a doi arbori Mecanism cu două articulafli cardanlce. !—element conducător; 2 şi 6 — cruci cardanice; 3 şi 5 — elemente conduse; 4 —efement imobilizat; 7—element cu mobilitate relativă' fafâ de elementul (4). ale câror axe se intersectează sub un unghi variabil (la autovehicule, la maşini-unelte, etc.). ~ cu camă (Tehn.).* Mecanism în care unul dintre elemente (deobicei cel con- Mecanisme cu camă. - , fliia»,ds—came; b—tachef; c—elemenl imobilizat; A — articulajie; 8 — cuplu de translaţie. ducător) esfe profilat (şi se numeşte camă)/ Datorită acestui fapt, mecanismele cu camă pot transforma, în modul cel mai variaf, vitezele, acceleraţiile şi traiectoriile mişcărilor iniţiale. Aceste mecanisme sunt foarte mult folosite în construcţia maşinilor de lucru. ~ cu elemente fluide (Tehn.):. Mecanism care confine şi elemente fluide; aceste elemente sunt solicitate numai la compresiune. De ex.: elicea, arborele de antrenare, elementul fluid (apă, aer) şi lagărul arborelui formează.un asffel de me- i canism. ~ culisă-manivelă (Tehn.): (Mecanism asemănător cu mecanismul bielă-manivelă. Mecanism cu cullsă-manivele, oscilantă. • 1 — element imobilizat; 2 —element conducător (manivelă); 3° — patină; 4° — culisă; 5 — cap de cruce; A şl C — articulaţii fixe; B şl D — articulaţii mobile; Ş — cursa articulaţiei (B); v —- curba ;vitezei capului de cruce (5). Daca mişcarea culisei e oscilantă sau rotativă, mişcarea patinef (piatra culisei) este asimetrica; astfel de mecanisme se folosesc în construcţiile de maşini de lucru, deoarece se pot obţine o cursă de lucru cu viteză mică şi o cursă moartă cu viteză mare. '>■' de antrenare (Mş.): Mecanism care primeşte mişcarea din exterior şi o-frans-mite mecanismului organic al une[ maşini de lucru sau al unei maşini-instrument, respectiv care primeşte sau transmite mişcarea mecanismului motor al unei maşini de forţă. El cuprinde, în cazul cel mai general, organul de legătură cu sursa care imprimă mişcarea din exterior, arborele motor, ambreiajul, schimbătorul de viteze, organul de legătură (curea, roată dinţată). ~ de înaintare (M?.): Mecanism care efectuează mişcările de înaintare (v.) la ' o maşină de prelucrare. El face parte din mecanismul organic şi poate acţiona piesa sau unealta. MECANISM MOTOR 342 MELANODERMII PROFESIONALE ~ motor (Mş.): Mecanism al unei maşini de forjă, care transmite şi, uneori, transformă mişcarea provocată de transformarea de stare a agentului motor, sau care transmile mişcarea dela un mecanism de antrenare la agentul fluid din maşină. ~ organic (Mj.): Totalitatea organelor de maşină care efectuează mişcarea de lucru a unei maşini de prelucrare. El cuprinde mecanismul de înaintare şi mecanismul principal. ~ principal (Mş.): Mecanism care efectuează miş.area principală (v.) la o maşină de prelucrare. El face parte din mecanismul organic. MECANIZARE (Tehn.); înlocuirea efortului muscular prin acfiunea unor sisteme tehnice (maşini, aparate, mecanisme), fie lăsând omului sarcina de a manevra, deservi, comanda, declanşa, controla şi în-trefine sistemul tehnic respectiv, fie executând mecanic şi manevrarea, deservirea ş» chiar controlul (în care caz se numeşte automatizare). Este una dintre principalele direcfii de desvoltare a tehnicei şi agriculturii socialiste, care are drept scop uşurarearnuncii, lichidarea treptată a muncii grele, precum şi asigurarea ritmului accelerat al producfiei şi creşterea productivităţii. MEDIANĂ (Maf.J.* Dreapta care uneşte un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse. Cele trei mediane ale unui triunghi se întâlnesc într'un punct. • MEDIATOARE (Maf.J: Perpendiculara pe mijlocul unui segment de dreaptă; ea esfe locul geometric al punctelor egal depărtate de capetele segmentului. MEDIE (Mat.); Valoarea mijlocie a mai multor mărimi, care depinde de modul cum a fost calculată. Se deosebesc: ^ aritmetică (Mat.): Suma mai multor mărimi mlt m2.***,mn împărjîtă prin numărul lor. Ex.: mn m =--------------------- n ~ geometrică (Mat.): Rădăcina a n-a din produsul a n mărimi de acelaşi fel. Ex.: m2*’*mn.Cândn = 2,m = '\/m1mj, şi se numeşte şi medie proporţională. ponderată (Maf.J: Câtul dintre suma produselor mai multor mărimi de acelaşi fel prin câte un coeficient şi dinfre suma coeficienţilor. Ex.: dacă o mărime esfe măsurată de mai multe ori obfinându-se rezultatele m,, m2(rn3,'**mn şi dacă aceste rezultate au coeficienţii de importan|â Pi* Pa» P3»**‘Pn W® ex*» au objinufe fiecare în câte pi,pa,p3, **'Pn măsurători diferite), media ponderată este p1m1 + p,m2-fp3m3--prl mn m=-----------------------------------• Pi “t" Pa “î“ Pa# * * Pn ~ propor|ionalS. V. sub Medie geometrică. MEDITERANEAN {Geol.): Ansamblu do etaja ale Miocenuluî. Se deosebesc: primul mediteranean (Aquifanianul şi Burdigalianul) şi al doilea mediteranean (Helvefianul, Tor-tonianul şî Sarmafianul). MEDIU (Fiz.): Substanţa sau condifiile fi-zico-chimice care caracterizează o substanfă, în care se produce sau se propaga un.fenomen. Ex.: mediu gazos, mediu acid, mediu umed. ~ de dispersiune (Fiz.): Mediu în care esfe dispersată o substanfă care se află în stare coloidală (de ex., solventul dintr'o solufie coloidală). MEGA- (Gen.J: 1. Prefix cu semnificafia „de un milion de ori", în sistemul metric; ex.: megohm: un milion de ohmi. — 2. Într'un înfeles general, „foarfe mare". MEGAFON (F/z.): Difuzor acustic de mare intensitate sonoră. MEGAGRAF (DesenJ: Planşetă de desen de dimensiuni mari, montată pe un eşafodaj specîal, astfel încât să i se poată da orice înclinafie. MEGAPIR (Metl.): Ofel cu 0,2% carbon, aliat cu 30% crom şi 5% aluminiu; e folosit la construcţia rezîstenfelor penfru cuptoare electrice. MEGASCOPICĂ, observare ~ (Mineral.): Observarea unui mineral cu ajuforul lupei sau numai cu ochiul liber. MELANOCRAT, mineral ~ (Mineral.): Mineral de culoare închisa, care predomină în compozifia rocelor eruptive bazice şi ultrabazice (ex.: olivinul, amfibolii, piro-xenii, micele negre, oxizii metalici, efc.). MELANODERMII profesionale (Ig. ind.): Boli de piele care se caracterizează prin MEL'ASfc 343 MERCAPTANI 'colorajia pielei în galben, în brun sau în brun-negricios._,Apar la muncitorii care vin in contact cu arsenic, mercur, argint, plumb, asfalt, brichete, derivaţi ai petrolului sau ai gudronului. MELASĂ (/nd. a/im.); Resturi dela fabricarea zahărului, după concentrarea sucului ds sfeclă sau de trestie de zahăr. Constitue un lichid siropos, brun, întrebuinţat . ta fabricarea spirtului,' a drojdiei presate, în alimentarea vitelor, etc. MELC (Mş.): Angrenaj folosit la transmiterea mişcării de rotaţie intre doi arbori perpendiculari, care nu se găsesc în acelaşi plan. E alcătuit dintr'un şurub-melc şi dintr'o roată-melc. ~ transportor (Tehn.); V. Transporfor-melc. _ MELEGAR (M/rie); Bazin de lemn folosit ta depunerea minereului care se obfine din şteampurile ţărăneşti. MELIFER (Agr.); Calitatea unor plante de a avea din abundenfă nectar care poafe ■fi întrebuinfat de albine penfru a produce miere; de ex., salcâmul, teiul, efc. sunf plante, melifere. MELINITĂ (Exp/.); Sin. Lidită (v.). MELIŢĂ (Ind. text.): Dispozitiv cu ajutorul căruia se face etiminarea părfilor lemnoase de pe fibrele de in sau de cânepă; se deosebesc; me-. lifa flrănească sau melitoiu! şi melifa mecanică; aceasta din urmă este cu tobe şi cuţite, sau Meilts. «""■Pi- hr /i j * — limbă basculantă; 2— fălci ME“'TAkE (Ina. ţje melifare; J ~ ax de bascu-fexf.): îndepărta- lare. 4 _ mînunchiuri de rea părfilor lem- meM|aK noase de pe fibrele de in şi cânepa, efectuată prin sdro-birea fulpinelor. MELIŢOI (Ind; text.): V. sub Melifă. 'MEMBRANĂ (Fiz., Tehn,): 1. Corpioarie subfire, în formă de foaie, care desparte doua medii. — 2. Placă subfire, fixată pe margini şi care, prin vibrafia ei, poafe transmite sunetul. - ~ semîpermeabilă (F/z.( Chim.).' Membrană care permite trecerea numai a unora dintre substanţele dintr'un amestec; de ex.: membrană permeabilă numai pentru solvent, nu însă penfru substanţa disolvată. MENGHINĂ (Tehn.); Unealtă penfru prinderea şi fixarea unei piese la masa de 1 }J Menghină de banc. 1 — corpul menghinei} 2 — şurub de sfrângerej 3 _ manivelă; 4 — falcă mobila; 5 — adausuri de ojel; 6 — falcă fixă; 7 — masă de îndreplaf. lucru, în vederea prelucrării ei cu alte unelte. E compusă din doua fălci, una fixă şi cealaltă mobilă, acţionată de un şurub şi de o manivelă, şi dintr'un dispozitiv de fixare a menghinei fa masă. (= Minghina). '■>- de mână (Tehn.); Menghină mică, care nu se fixează de o .masă de lucru. MENISC (Fiz.): Suprafafa liberă, curbă, a unui lichid înfr'un tub capilar. Dacă lichidul udă materialul din care e făcut tubul (de ex., apă în tub de sticla), meniscul e concav. Dacă lichidul nu udăfubu[(de ex., mercur în tub de sticlă), meniscul e convex. MENTOL (Chim.): Substanţă organică din grupul camforului, care se găseşte în uleiu-rile eterice. Se prezintă sub formă de cristale albe, cu p. f. 43°, cu miros caracteristic. Se foloseşte în Medicina. MEOŢIAN (Geol.); Primul etaj geologic al Pliocenului de facies lacustru continental din -Estul Europei. în \ara noastră, Meo-fianul confine zăcăminte petrolifere importante. ' MERCAPTANI (Ch/m.); Substanţe organice derivate din hidrogenul sulfurat prin înlo-'cuirea unui atom de hidrogen cu un radical. Fiind foarte rău mirositori, sunt folosiţi la odorizarea gazelor combustibile pentru a semnala scepările acestora din recipiente sau conducte. • , ^.Meniscurl. I —- menise concav; 2menise convex. MERCERIZARE 344 META- MERCERIZARE (Ind. text.): Trafarea firelor în sculuri sau a fesăturilor de bumbac, cu o solufie de hidroxid de sodiu penfru a le da iuciu, a le mări rezistenta şi proprietatea de a absorbi coloranfi. Operafia se efectuează în maşini de mercerizăt. MERCUR 1. (Aslr.): Planetă a cărei orbifă este cea mai apropiată de Soare. Distanfa medie de Soare e de 58 milioane km; anul său are circa 88 de zile pământeşti; masa e de 0,037. din masa Pămâniului, iar volumul, 1/23 din volumul Pământului; temperatura variază înfre 0°, pe fafa neluminată, şi 400°, pe cea luminată de Soare. —2. (Chim.): Hg. Element; gr. af. 200,61; nr. at. 80.. E singurul metal lichid la temperatura ordinară. Are culoare albă-argintie, gr. sp. 13,6, p. f. — 39°, p. f. 357°. In natură se găseşte sub formă de cinabru. Esfe folosit în metalurgia aurului, în lucrările şi instrumentele de laborafor (termometre, baromefre, efc.). Aliajele sale se numesc amalgame. Compuşii mercurului sunf otrăvitori. (= Hidrargir, Arginf viu). MERCURIC (Chim.): Numjre dată sărurilor de mercur în care mercurul esfe bivalenf. MERCUROS (Chim;): Numire daiă sărurilor de mercur în care mercurul esfe monovalent. MERIDIAN (/Vlaf.): 1. Cerc mare rezultat din tăierea unei sfere cu un plan care trece ppn polii sferei. —• 2. Curbă rezult fafă din făierea unei suprafeje de revolute, cu un plan care trece prin axa de rotafie a suprafefei. ~ de origine (Geod.): Meridianul geografic fafă de care se măsoară longitudinile, fie către Est, până la 180° (meridiane estice), fie răfre Vest până |a180° (meridiane vestice). Meridianul internaţional de origine este cel dela Greenwich (Anglia). ~ geografic (Geod.): Curba rezultată din intersecţia suprafefei geoidului cu un plan care frece prin polii geografici ai Pământului. (= Meridian terestru). ' ~ magnetic (Fiz.): Curba rezulfafă din tăierea suprafefei geoidului cu un plan care frece prin polii magnetici ai Pământului, ^ ~ terestru (Geod.): Sin. Meridian geografic (v.). MERS 1. (Gen.,Tehn.): Deplasarea unui corp fafă de un pun:t fix. — 2. (Tehn.): Re-cjimul de funcţionare al unui sistem tehnic cu sau fără organe în mişcare (de ex.: mersul unui ceasornic, al unei maşini, al unui transformator, al unei fabricaţii, etc.). ~ în gol (Tehn.): Mersul unei maşini de forfă sau de lucru, fără a ceda energie utila sau a produce lucru mecanic util (de ex., mersul unei-maşini de forfă care nu e cuplată la o maşină da lucru). ~ în sarcină (Tehn.): Mersul unei maşini de forfă sau de lucru când cedează energie utilă sau produce lucru mecanic util (de ex., mersul unei maşini de forjă cuplată la o maşină de lucru). MEŞINĂ (Ind. piei.): Piele subfire de ovine, tăbăcifă vegetal sau în săruri de crom, cu care se căptuşeşte încălţămintea. MESON (Fiz.): Particulă elementară cu o sarcină pozitivă sau negativă egală cu aceea a electronului, dar având -o masă mai mare decât a acesfuia. Se cunosc mai mulfi mesoni de mase diferife. MESOTORIU 1 (Fiz., Chim.): MsTh 1; nr. af. 68; gr. at. 228. Isotop al radiului, obfinut prin desintegrarea foriului. MESOTORIU 2 (Fiz., Chim.): MsTh 2; nr. at. 89; gr. at. 228. Isotop al actiniului, obfinut din desintegrarea mesoforiului 1. MESOZOIC (Geol.): Sin. Era secundară (v.)^ MESTEACĂN (Silv.): Arbore răspândit în regiunea' dealurilor, al cărui lemn, alb, gălbui sau- roşiatic, e omogen şi moale, şi e. întrebuinfaf penfru cercuri de butoaie, mosoare, chibrituri, efiT, şi drept combustibil. : 7 MEŞTER-grindă (Consfr.): Grindă groasă _care se aşează la consfrucfiile fărăneşti dealungul casei, prin mijlocul încăperilor şi pe care se reazimă grinzile transversale ale tavanului. ( = Faurmaur). META- (Chim.): 1. Prefix care arafă poziţia a doi radicali substituifi în molecula de benzen, la doi atomi de carbon separafi între ei printr'un alf afom de carbon, de ex. la atomii 1 şi 3. Derivatul obfinut e isomer cu derivatul orio- (substituit la 1 şi '2) şi para- (substituit la 1 şi 4). —■ 2. Prefix folosii în Chimia neorganică pentru a indica, deobicei, o subsfanfâ mai pufin hidratată decât o altă substanfă fără acest prefix (de ex., acidul metafosforic e mai pufin hidrafaf decât acidul fosforic). METABOLISM 345 METAL DUR: METABOLISM (Chim., B/o/.J: Schimb de substanţe în organismele vii: totalitatea proceselor de asimilare _a substanţelor nu-fritive şi de sinteza a substanţelor vii din subsfarţele alimentare (anabolism), precum şi descompunerea substanţelor în organism (catabolism). METACAOL1NIT (/nd. sf. c.): Caolin deshidratat, obfinut prin arderea caolinului pana fa 830*”870° şi care la 1 000° trece în mulit. . METACENTRU (Mec., Nav.): Punct de pe axa verticala a unei nave, a cărui pozifie e dată de intersecţia verticalei care trece Melacenlru.. N—navS; P|— greulafea navei; P—kforfa de împingere a apel; G — cenlrul de greutaje al navei; -Mmelacenlru; a —unghiul de înclinare al navei. prin centrul de greutate al volumului de lichid deslocuit de un corp plutitor pufin înclinat fafă de pozifia sa de echilibru, cu dreapta care . uneşte centrul* de greutate al corpului cu centrul de greutate al volumului de lichid deslocuit de corp, când el este în echilibru. Penfru ca o navă să - nu se răstoarne, metacentrul trebue sa se găsească deasupra centrului de:greutate al navei. METADINĂ (E/f.): Maşină electrică de curent, continuu, cu mai-multe perechi de perii pe colector. Poate fi - folosită ca generator, motor sau convertisor elecfric. METAFIZICĂ (Fi/os.): 1. Termen folosit de filosofia idealistă reacţionară, penfru a de-, semna fenomenele care nu pot fi percepute cu simţurile-noastre. — 2. Metoda de cercetare care priveşte natura ca o acumulare întâmplătoare de obiecte, de fenomene, rupte unele de altele, .izolate şi independente unele de altele, în'stare de repaus şi de imobilitate! de stagnare şi de neschimbare, iar evoluţia ca pe‘un simplu proces de creştere,' în care schimbările cantitative nu duc la schimbări calitative. Esfe o i.ietodă care, faţă de stadiul de astăzi al ştiinţei şi cunoaşterii, este neştiinţifică şi care serveşte claselor exploatatoare penfru a apăra, prin iluzia nemişcării, fot ce este vechi, în decădere*_ pe cale de dispariţie. METAL (Cfiim.): Element cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură şi de electricitate, în general maleabil fi ductil. Elementele care au astfel de proprietăţi fizice sunt, în general, electropozitive. Particularitatea principală a structurii 'metalelor este existenţa în metal a unui număr mare de electroni liberi. Această particularitate” explică majoritatea însuşirilor metalelor. Unele elemente, considerate în mod normal ca metale (de ex., sianiul, stibiul) au număi o parte din proprietăţile de mai sus. în tahnică, în sens mai larg, se numesc metale şi aliajele metalelor cu alte metale sau cu metaloizi (de ex., alama, oţelul). Metalele sunt foarte răspândite în natură, unde se găsesc sub-formă de săruri, oxizi, efc., şi mai rar în stare nativă. ~ compoundat (Mef/.): Amestec infim de două sau mai mulfe metale sau de metale cu metaloizi sau corpuri compuse, sub forma de cristale mixte, de amestecuri de cristale, de compuşi intemetalic» sau de combinaţii chimice. Se prezintă ca un amestec de pulberi ale, elementelor componente, care servesc la fabricarea de piese sinterizate. -; ~ de adaus (Mef/.); Metalul sau aliajul care se depune în spaţiul liber dintre piese sau pe suprafaţa lor Ia o îmbinare prin sudură sau prin lipire. ( = Metal de aport.) „ ~ ~ de aporl (Mef/.): Sin. Mefal de adaus (v). ~ de bazS (Mef/.): Metalul din piesele care se unesc prin sudură sau prin lipire» *>* de literă (Pof/gr.): Aliaj de plumb, staniu şi antimoniu, înfrebuinfat Ia turnarea literelor de tipografie. ~ dur (Mef/,): Aliaj cu duritate foarte mare, cu punct de topire înalt, şi cu rezistenfă mare la uzură, întrebuinţat Ia confecţionarea uneltelor aşchietoare, a ajutajelor de împroşcare cu nisip, a vârfurilor METAL MONEL 346 METAN de strung, etc. E compus, fie din o|eI cu crom, cobalt, wolfram, etc,, fie din car-buri metalice. (= Aliaj dur). ~ Monel (Mef/.): Aliaj de circa 67% nichel şi 30% cupru, cu 1—3% fier, şi urme de mangan şi de siliciu, obfinut prin afinarea directă a unui minereu de nichel. E întrebuinfat la fabricarea paletelor de turbine, a supapelor, etc., deoarece rezistă la coroziune la temperatură înalţă. ~ prefios (Chim., Metl,): Mefal care se găseşte în natură în cantităfi mici şi care este greu oxidabil şi alterabil. Metalele prefioase obişnuite sunf: aurul, platina, argintul, etc. METALASBEST (Tehn.): Material constituit dintr'o' fesăfură de fire metalice şi de as-best, folosit ca" garnitură la discurile de ■ambreiaj, la sabofi de frână, etc. (E cunoscut sub numele comercial de Ferodo). METALDEHIDĂ (Chim.): Polimer al acet-aldehidei, întrebuinfat drept combustibil în lămpi de încălzit mici. E un corp solid alb, volatil, inflamabil, otrăvitor. (Este cunoscut în corner) sub numele de Meta). METALE alcaline (Chim.): Metalele mo-novalente: litiu, sodiu, potasiu, rubidiu, cesiu şi franciu. ~ alcalino-pămânloase (Chim.): Metalele bivalente: beriliu, magneziu, calciu,, ■stronfiu, bariu şi radiu. ~ colora'e (Meii.): Anumite metale neferoase, întrebuinfate in tehnică singure sau aliate, de ex., cuprul, nichelul, zincul, plumbul, staniul, metalele prefioase, efc, METALIZARE (Tehn.): Operafia de depunere a unui strat metalic pe suprafafa unui obiect, efectuată fie pentru a acoperi materialul cu un strat protector, fie pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect mai plăcut, a-l face bun conducător de electricitate, etc. Se face prin depunere elec-trochimică (operafie numită şi galvanostegie), prin imersiune la cald în mefal topit, prin pulverizare, prin placare, prin difuzarea unui metal pulverizat, etc. Operaţia de metalizare se face deobicei. după degresarea şi dacaparea obiectului de metalizat. METALOCERAMIC (Mefl.j: Ramură a Metalurgiei care se ocupă cu fabricarea de pulberi metalice şi sinterizarea lor prin presiune şi căldură, pentru a obfine diferite obiecte: filamente de wolfram penfru lămpile cu incandescentă, cusine|i, piese din aliaje dure, miezuri de bobine electromagnetice, perii de maşini electrice, etc. ( = Metalurgia pulberilor)1 METALOGRAFIE (Mei/.): Capifol al Metalurgiei, care se ocupă cu studiul constituţiei metalelor în legătură cu proprietăţile lor fizice (în particular mecanice). Părintele metalografiei este P. P. Anosov. - METALOID (Ch/m.):. Element chimic ale cărui proprietăţi chimice sau fizice sunf diferite de cele ale unui metal. Cu apa, oxizii metaloizilor dau naştere |a acizi. METALURGIA pulberilor (Metl.): Sin. Me-taloceramică (v.). METALURGIE (Metl.): 1. Ştiinţa care se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice şi chimice ale metalelor şi ale aliajelor lor. — 2. Ştiin(a şi tehnica extragerii metalelor din minereuri,\a obţinerii aliajelor lor, cum şi a tratamentelor termice şi mecanice la care sunt supuse piesele metalice. ~ extractivă (Metl.): Partea din Metalurgie, care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri, din produse intermediare sau din obiecte metalice vechi, şi cu afinarea acestor metale. ~ fizică (Metl.): Capifol al Metalurgiei care cuprinde Metalogralia şi studiul tratamentelor termice şi mecanice la care sunt supuse piesele metalice. D. C. ’Cernov şi N. V. Calacufchi au adus prin lucrările şi descoperirile lor din domeniul microstructurii metalelor feroase o contribufie deosebită la desvoltarea feh-nicei tratamentelor termice şi mecanice ale metalelor. ~ prelucrătoare (Metl.): Partea din Metalurgie care se ocupă cu prelucrarea în piese a metalelor, folosind tratamente mecanice, termice, etc. METAMORFISM (Geol.): Transformarea unui mineral din punct de vedere chimic, mineralogic şi structural. Se deosebesc: mefamorfism de contact, când transformarea are loc în ’contacf cu masele vulcanice topite şi mefamorfism dinamic (tectonic), când transformarea are loc prin presiune şi sub influenta căldurii. METAN (Chim.): CH4. Prima hidrocarbură din seria parafinelor. E un gaz fără miros, METASOMATOZĂ 347 METODĂ DIALECTICĂ 'incolor, inflamabil, care, amestecat cu aerul în anumite proporfii (6—15%), da naştere unui amestec exploziv. Se formează din materia organica tn descompunere, • şi în minele de cărbuni. E componentul principal (până la 99%) al gazelor naturale. E întrebuinţat foarte mult în industria chimică şi drept combustibil. Se găseşte în cantitafi importante în fara noastră, unde se desvoltă acum o puternică industrie bazată pe chimizarea lui. x METASOMATOZĂ (Mineral.): Procesul de înlocuire naturală a elementelor unui mir neral (sau a unui grup de minerale) prin alte elemente; procesul se datoreşte circulaţiei so|ufiilor cu material străin prin crăpături, sau difuziunii. METASTABIL, echilibru ~ (Mec.); V. Echilibru metastabil. METEOR (Mefeor.); Fenomen meteorologic elecfric, luminos sau de condensarea vaporilor de apă, care se produce în atmosferă. METEORI apoşi (Mefeor.); Fenomene meteorologice, provenind din condensarea sau din sublimarea vaporilor^de apă dîn atmosferă şi producând: ploaie, zăpadă, grindină, măzăriche, lapovifă, ceafă, chiciură, polei şi rouă. - ~ electrici (Mefeor.): Fenomene meteorologice datorite stărilor electrice anormale ale atmosferei, ca: fulgerul, trăsnetul, efc^ ~ luminoşi (Mefeor.): Fenomene atmosferice datorite refracfiei, reflecjiei şi difu-‘ziunii luminii solare în trecerea prin atmosfera, ca: mirajul, curcubeul, crepusculul, etc. ( = Meteori optici). ^ optici (Mefeor.): Sin. Meteori luminoşi (v.). METEORIT (Gen.): Corp care cade izolat sau în grupuri pe suprafafa Pământului, din spafiul interplanetar; meteorifii confin: fier, nichel, cobalt, magneziu şi, rareori, cărbune amorf, şi diamant. METEOROGRAF (Mefeor.): Instrument înregistrator care înscrie simultan, pe un cilindru în rotafie uniformă, • principalele dale meteorologice ca: presiunea, temperatura şi umiditatea atmosferică. METEOROGRAMĂ (Mefeor.): Diagramă meteorologică, reprezentând grafic un fenomen atmosferic observat în timp. METEOROLOGIE (Gen.): Partea Fizicei care se ocupă cu studiul legilor după care se desfăşoară fenomenele naturale din atmosferă. ^ agricolă (Agr.); Capitol al Meteorologiei, care se ocupă cu studiul inftuenfei elementelor meteorologice asupra vege-tafiei, în diferite perioade ale desvoltarii plantelor. METiL (Chim.): Radicalul organic monovalent: — CH3. METILCAUCIUC (Ind. cc.): Cauciuc sintetic cu rezistenfă mică la uzură. METILEN (Chim.): Radicalul organic biva-lenf: = CH2. METILORAN1 (Chîm.J: Substanfă colorantă, folosită ca indicator. Esie galben într'o solufie bazica, portocaliu într'o solufie neutră, şi roşu într'o solufie acidă, METODĂ" (Gen.): 1. Mod de cercetare a unei probleme sau a unui complex de probleme. — 2. Mod de executare a unor operafii. ~ Ciulchih (Tehn.): Metodă stahanovistă de formare a unor brigăzi de calitate într'o întreprindere, a căror preocupare permanentă o constifue calitatea produselor, reducerea deşeurilor şi eliminarea rebuturilor. ~-ColIear (Tehn.): Metodă stahanovistă de pregătire a cadrelor noi de muncitori calificaţi, chiar pe locul de muncă; e realizată de maiştri şi de muncitori cu o calificare înaltă, pe baza unui contract încheiat cu conducerea întreprinderii. ~ Covaliov (Tehn.): Metodă stahano-vistă de reducere a timpului total de lucru al unei operafii prin aplicarea, pentru fiecare fază a operafiei respective, a metodelor de muncă celor mai rapide ale muncitorilor stahanovişti. ~ de exploatare (Mine): Ansamblu de lucrări' şl procedee de lucru, care se aplică, zăcaminfelor de roce sau de substanfe minerale utile, în scopul de a extrage, dîn zăcăminte, într'un mod cât mai rafional, părfile utile pe care le cohfin. ^dialectică (Filos.): Singura metoda ştiînfifică de cercetare a fenomenelor. Ea priveşte fenomenele: — î. în legătură unele cu altele şi în interdependenta lor; — 2. în necontenita lor mişcare şi desvoltare; — 3. priveşte desvoltarea ca o mişcare METODA STAHANOVISTĂ DE MUNCA 348 MICACEU ascendentă, dela simplu la complex, efec-fuându-se prin acumularea îndelungată, evolutivă a unor schimbări mici cantitative, care frec, la un anumit stadiu, în salturi brusce revolufionare, în schimbări calitative; — 4. priveşte desvoltarea ca rezultat al contrazicerilor interne ale fenomenelor, ca un rezultat al luptei între vechi şi nou. ~ stahanovistă de muncă (Tehn.): Metodă de organizare a muncii şi metodă de lucru de înaltă productivitate, care se întemeiază pe experienţa înaintată în producţie. „Adeseori stahanoviştii deschid căi noi în ştiinfa, pun ştiinţei probleme noi, sugerează cea mai bună rezolvare a acestor probleme. întreaga activitate a stahanoviştilor este în esenfa ei profund revolufionară", (V. Comolov. „Pentru o profundă generalizare ştiinfifică a experienţei înaintate", „Bolşevic", Nr. 14, 1952). Numirea vine dela numele minerului din Donbas, Alexei Stahanov. In (ara noastră s'a născut şi s'a' desvoltat o puternică mişcare stahanovistă, în cadrul căreia se aplică şi se generalizează metodele sovietice stahanoviste. METOL (Chim.): Compus organic, alb, cristalizat, folosit ca developator în fotografie. METRIC (Gen.): Califcfea unei relaţii în care intervin lungimi, arii sau volume. ~, sistemul ~ (Unil.): V. Sistemul metric. METROLOGIE (Fiz.): Ramură a Fizicei care se ocupă cu stabilirea unităţilor de măsură, a etaloanelor şi cu metodele de măsurare a mărimilor fizice. METROPOLITAN (Consfr.): Sin. Metrou (v.). METROU (Constr.): Sistem de transport în comun, caracterizat prin faptul că vagoanele circulă pe o cale ferată fără întretăieri cu alte căi, în interiorul unui oraş. Metropolitanul poate avea un traseu, deobicei, subteran, uneori la nivelul, solului sau aerian, şi funcţionează; în general, cu tracfiune elecfrică. Cea mai impunătoare construcfie de metrou din lume este aceea a metropolitanului Moscovei, care con-stifue prin frumusefea consfrucfiilor, prin rapiditatea sa, prin conforful transportului, prin bogăfia ornamentării arhitectonice, o expresie ă grijii stalinisfe pentru om,' o mărturie vie a ceeace poate deveni un mijloc de transport orăşenesc atunci când ştiinfa, tehnica şi arfa sunt puse în slujba satisfacerii maximale a necesităţilor materiale şi culturale mereu crescânde ale oamenilor muncii. -METRU (Gen.).: Sufix cu semnificafia „măsurător", de ex., barometru, voltmefru, efc. METRU (Unii.): Unitate de lungime din sistemul metric, egală cu lungimea metrului-etalon. ~ etalon (Unii.): Riglă metalică dintr'un aliaj de 90% platină şi 10% iridiu, având un profil special, şi pe care este gravată lungimea de 1 m calculată la temperatura de 0°; această riglă se păstrează la „Biroul International de Măsuri şi Greutăfi". In urma verificărilor făcute, s'a constatat că acest metru-etalon-are o lungime de 999,913 5 mm fafă de mefrul definit ca a zecea milioana parte din sfertul meridianului pământesc. Lungimea mefrului-etalon este baza sistemului metric actual. ' METRUL modelierului (Metl.): Riglă de metal sau de lemn divizată în centimetri, folosită de modelier la trasarea desenelor sau |a executarea modelelor, fără ~a mai face calculele impuse de retragerea, la soljditicare,’ a materialului turnat. Are o lungime diferită de cea a mefrului-elalon, fiind mai mare cu câteva procente, după natura materialului care urmează a fi turnat. MEZANIN (Constr.): Cat situat la unele clădiri între parter şi primul efaj, care se deosebeşte de celelalte etaje fie prin înăl(ime mai mică, fie prin lipsa balcoanelor sau altor ieşituri. MHO (El.): Unitate de măsură penfru con-ductanta electrică, egală cu. conducfanfa unui conductor electric, a cărui rezistentă ele'ctrică este de un ohm. ( = Siemens). MIAZĂNOAPTE (Gen.): Nord geografic. MIAZĂZI (Gen.): Sud geografic. , MICĂ (Mineral.): Grup de minerale (silica)i dubli de aluminiu şi potasiu sau sodiu, care confin şi fier, magneziu, litiu, etc.) care clivează foarte uşor în foiţe, deobicei elastice. Culoarea variază dela alb (mus-covit) până la negru (biot(t), după compoziţie. Micele albe sunt folosite în special pentru izolări electrice. Mica măcinată în fulgi e folosită ca adaus în fluidul de sapă pentru a-i îmbunătăţi proprietăţile de col-mafare. MICACEU (Mineral.): Calitatea unei roce de a con)ine mică.'' micânita ' 349 MICROMETRU OCULAR MICANITĂ (E/f.): Material folosit ca izofanf gîe electrică, energie care poafe fvapoî, electric, obfinut prîn aglomerarea cu şeiac din nou transformată în sunet, după cea a fragmentelor de mică. ^ fost transmisă prin fir sau prin radio. Se MICAŞIST (Pefr.): Rocă metamorfică cu deosebesc: microfon cu contact.(în care structură-şistoasă, formata, în cea mai mare vibraţiile sonore produc o variafie a rez's- parte, din cuarf şi mică. tenfei unui ansamblu de granule, prin vi» MICELĂ (Chim. f/z.): Particulă coloidală. brafia unei membrane); microfon cu capa- MICOZA (/Agr.J: coala a plantelor, provocată de ciuperci parazite. -MICRO- (Gen.): 1. Prefix cu semnificafia „o milionime", în sistemul metric. — 2. Prefix cu semnif'cafia „foarte mic" sau „pe scara foarte redusă". MICROANAUZĂ (Chim.); Analiză chimica efectuată asupra unor cantităţi foarte mici de substanfă, de ordinul miligramului, MICROB (B/o/.)*’ Vietate (dh regnul animal sau veqetal) alcătuită dintr'o singură celulă, vizibilănumai la microscop. Microbii produc boli (microbi patogeni)', fermentaşi, putrefacţii, etc. , MXROBALANŢĂ (Fiz.): Balanfă foarte sensibilă, penfru determinări fosrlS exacte, care cântăreşte cu o precizie de a zecea milioana parte din gram. MICROBIOLOG1E (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul organismelor foarte mici (microbi, bacterii, etc.). MICROCHIMIE (Chim.): Ramură a Chimiei care se ocupă_.cu studiul reacfiilor chimice dintre cantitafi foarte mici de substanfă. Se deosebesc: o microchimie preparativă sau de sinteză, şi o microchimie analitică sau microapaliză. MICROCLIMĂ (/g, ind.):Totalitatea caracte-risticelor meteorologice (temperatura, umiditatea, viteza şi intensitatea curenţilor de aer, intensitatea radiaţiilor, etc.) dintr'o încăpere sau grup de' clădiri de locuit sau de lucru, sau din vecinătatea unui sistem tehnic. Mic oclirha are o mare influenţă asupra desflşurării posibilităfilor.de lucru ale muncitorilor. MICROCL1N (Minera/.): Mineral din clasa feld«pei de miez; B— miez penfru cof de Jeavă;C-— secfiune longitudinală prin miez; I — fitil de paie râsu:ife;2— vergele de fier, penfru înfSrlrea - miezului. rocă, formând astfel, acumulări secundare-de fifei, uneori exploatabile. MIJLOACE de producfie (Tehn.): Totalitatea mijloacelor de muncă, şi objectelor muncii, cu ajuforul cărora omul obţine produsele. MIJLOC de muncă (Tehn.): „Mijlocul de muncă esfe un lucru sau un compfex de lucruri pe care muncitorul le intercalează între sine şi obiectul muncii, şi care îi servesc drept transmifăfor al activităţii pe care o exercită asupra acestui obiect. El se serveşte de însuşrile mecanice, fizice şi 'chimice ale lucrurilor pentru a le face să acţioneze ca mijloace de constrângere asupra altor lucruri, conform scopului urmărit de el".... „Mijloacele de muncă indică nu numai gradul de desvoltare a forţei de muncă omeneşti, dar şi raporturile sociale în care se lucrează". (K. Marx, Capitalul, voi. I, Edit. P. M. R., ed.. a Il-a, p. 186 •••187). Mijloace de muncă sunt de ex. uneltele de orice fel, maşinile, instafafiile, ca şi mijloacele de transport şi mijloacele care servesc drept recipiente (cisterne, tuburi, etc.). MILĂ marina (Un/f.): Unitate de măsură a lungimilor, echivalentă cu lungimea medie a minutului sexagezimal al meridianului, adică circa 1852 m. MÎLI- (Gen.).1 Prefix folosit deobicei în sistemul metric,, având semnificaţia de: „a mia parte". MILIAMPERMETRU (El.): Ampermetru sensibil, gradat penfru măsurarea în miliam-peri. MILIMETRU (Un/f.):'Submultiplu al metrului, egal în valoare cu a mia parte dintr'un.metru. Se notează cu mm, după valorile numerice. ~ de mercur (Fiz.): Unitate de "presiune egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur, care, Ia 0°, are o înălţime de 1 mm. Este egal cu 1/760 dintr'o atmosferă. ( = Torr). MILIVOLTMETRU (El.): VoJtmetru sensibil, gradat pentru măsurarea în ‘mîlivolfî. MNĂ (M/neJ: 1. Ansamblul lucrărilor subterane ale unei exploatări miniere. — 2. Ansamblul lucrărilor, construcf MOLETĂ 1. (Mine): Roată cu şant pe cafe se înfăşoară cablul la pu)ul de extracţie alunei mine. — 2.(Tehn.): Sin.Randalină(v.). MOLETARE (Mine): Sin. Randalinare (v.). MOLIBDEN (Chim.): Mo. Element; gr. at. 96,0; nr. af. 42. E un mefal alb, dur, asemănător fierului; gr. sp. 10,2. Se găseşte sub formă de molibdenit. Se extrage prin prăjirea minereului şi reducerea cu cărbune, în cuptorul electric, a oxidului format. E folosit la fabricarea unor oteluri speciale. • „ MOLIBDENIT (M/nera/.): MoS2. Sulfură de molibden, naturală. E un minereu de molibden. MOLID (Si/v.): Arbore din familia coniferelor, cu lemn alb, moale, elasfic, folosit în dulgherie, în fâmplărie, dogărie, la fabricarea celulozei, etc. (=Moliff). MOLIFT (Silv.): Sin. Molid (v.). MOLON (Constr.) : Bloc de piatră naturală, de dimensiuni relafiv mici, cu muchii şi cu feje neregulate, obfinut prin cioplirea sumară a blocurilor din carieră; e folosit în zidărie. - MOLOZ (Consfr.): Material compus din bucă)i mici de cărămidă şi de mortar, care rezultă dela dărâmarea unei clădiri sau din deşeurile dela lucrările de zidărie. MOMENT al unui cuplu (Mec.): Produsul dintre mărimea uneia dintre forjele cuplului şi distanfa dinfre ele. ~ al unei forte (Mec.): Produsul dintre mărimea forţei şi distanfa sa la un punct fix. ~ cinetic (Mec.): Produsul dinfre cantitatea de mişcare mv a unui ounct de masă m, care^ se mişcă cu o viteză v, şi distanta sa la un punct sau la o axă. ~ de încovoiere (Mec.): Suma momentelor forjelor care se exercită asupra uneia MOMENT DE INERŢIE 357 MONTMORILLONIŢ din cele două parţf în care o secfiune împarte o piesă, fafă de centrul de greutate al secţiunii, proiectată pe acea secfiune. ( — Moment încovoietor). ~ de inerfie (Mec.): Suma produselor dintre masele elementelor de volum ale unui corp şi pătratele distanfelor acelor elemente la un punct, la o axă sau un plan. de torsiune (Mec.): Suma momentelor, în raport cu o axă perpendiculară pe o secfiune dintr'o bară, ale forfelor care se exercită asupra uneia din cele două părfi în carfe secfiunea împarte bara. '■»' electric (E/.): Produsul dintre sarcina elecfrică pozitivă a unui dublet electric (alcătuit dintr'o sarcină electrică pozitivă şi una negativă, egale şi de semn contrar) şi distanfa dintre cele două sarcini. ~ încovoietor (Mec.): Sin. Moment de încovoiere (v.). ~ magnefic (Fiz,}: Produsul dmire masa' magnetică a unuia dintre polii unui magnet şi distanfa dintre poli. ~ static (Mec.): Produsul dintre masa unui punct şi distanfa sa la un punct, la o axă sau un plan. MONAZIT (M/nera/.): Fosfat de ceriu, natural, care confine şi toriu. E un minereu de ceriu şi de toriu. MONITOR (M/neJ: Sin. Hidromonitor (v.), MONO-(Gen.) .'Prefix cu semni/icafia „unu", „odată*. MONOATOMIC(Fiz., Chim.}: Calitatea unor molecule de a fi formate dintr'un singur atom. MONOBAZIC (Ch/m.): Calitatea unui acid de a avea în moleculă un singur atom de hidrogen care poate fi înlocuit printr'un metal, şi de a forma numai o singura serie de săruri (de ex.: acidul azotic şi acidul clorhîdric sunf.acizf monobazici). MONOBLOC fM;.): Calitatea unui organ de maşină de a fi format dintr'un singur bloc. MONOCLINIC (M/nera/.): V. sub Sisteme cristaline. MONOCROMATIC (Fiz.): Calitatea unei radiafii de a avea o singură frecvenţă, de ex,, a unei radiaţii luminoase vizibile de a fi formată din lumină de o singură culoare. MONOCROMATOR (F/z.): Instrument optic prfn care radiafiife pot fi separate în ra-diafii monocromatice, care pot fi izolate unele de celelalte, obţinându-se astfel fascicule de radiafii monocromatice. MONOLIT (Consfr.): Piesă de construcfie, de dimensiuni relativ mari, executata dintr'un singur bloc de piatră. Scheletul de beton armat al unei construcfii constitue şi el un monolit. MONOPLAN (Av.): Avion cu o singur^ aripă (un singur plan). MONOREFRINGENT (F/z.): Calitate a unei substanţe de a produce o singură rază refractală pentru fiecare rază de lumină incidenţă. Sunt monorefringente substanţele transparente gazoase, lichide sau cele solide cristalizate în sistemul cubic. MONOTIP (Poligr.): Maşină de cules şi de turnat literele una câte una. MONOTROPIE (Ch/m.): Proprietatea unor elemente care au mai multe forme alotropice, de a suferi transformări numai înfr'un singur sens dela o formă alotropica la o altă forma alotropice. MONOVALENT (Chim.): Calitatea unui element sau a unui radical chimic de a avea valenţa unu. MONOZAHARIDE (Ch/m.): Substanfe ;din clasa hidrafilor de carbon, care confin în' molecula o grupare aldehîdică —CHO sau celonică =CO şi una sau mai multe grupări hidroxil —OH, şi care pot fi obţinute prin hidroliza zaharurilor, de ex., glucoza, levuloza. MONTAJ (Tehn.): 1. Ansamblul rezultat din operafia de montare. — 2.Sin.Montare(v.). MONTANT (Consfr.) : Bară a unei grinzi cu zăbrele, care leagă două noduri aşezate fafă în fa)ă şi e perpendiculară pe linia care uneşte reazimele grinzii sau pe axele tălpii. MONTARE (Tehn.): Asamblarea pieselor unui dispozitiv, aşezându-le în poziţiile pe care trebue să le ocupe, pentru ca dispozitivul să poată funcţiona în bune condijii. (= Montaj). MONŢIAN (Geo/.): Etajul inferior al Pa-leocenului. MONTMORILLONIT (Mineral.): Silicat de aluminiu hidrafal, care se găseşte în ben- MONTURĂ 358 MORTAR HIDRAULIC tonite şi în marne. E componentul cel mai important al noroiului de sapă, datorita proprîetafilor sale de fixotropie şi prin faptul ca da turte de colmatare subţiri. MONTURĂ (Tehn.)-' Parte dintr'un dispozitiv tehnic, în care se fixează o piesă. MORĂRIT (Ind. alim.): Ansamblul operaţiilor de depozitare, de curăţire şi măcinare a cerealelor, şi de separare şi amestecare a produselor măcinate, în vederea obţinerii unui produs cu caracteristicele dorite. MORDAN5ARE (/nd. /ex/.): Aplicarea de mordanţi pe o fibră sau pe o ţesătură, precedând vopsirea lor. După natura fibrei sau a colorantului,folosit, mordansa-rea se face, fie înainte de introducerea fesaturii în baia\ de colorant, fie după această operaţie, fie în acelaşi timp . cu vopsirea. . , . MORDANT (Chim., Ind. text.): Substanfă care are afinitate atât pentru o fibră textilă, cât şi pentru o anumită materie colorantă pe care o fixează -pe fibră. Mordantul formează, cu materia colorantă, un compus insolubil, rezistent, numit Iac. Mordanfii cei mai folosifi sunt mordanfii de aluminiu, de crom, de fier, de staniu, etc. MORENĂ. (Geol.): Depozit de roce transportate de un ghefar sau depuse de un ghefar dispărut, alcătuit din bucăfi de rocă rupte din patul ghefarului sau desprinse din coastele vecine. MORFINĂ (C/i/m.): Âlcaloid confinut în opiu. E un narcotic puternic, întrebuinfaf în Medicină. MORIŞCĂ hidraulica (Hidro/.): Instrument care serveşte la măsurarea vitezei unui curs de apă, în vederea stabilirii debitului; e format, în principal, dintr'o elice cu palete, care se introduce în curentul apei. MORÎAR (Cons/r.): Material de construcţie, alcătuit dinfr'un liant amestecat deobi-s cei cu nisip şi cu apă, folosit, fie ca material de legătură în'zidărie, fie. pentru a acoperi fefele elementelor de construcfie pentru a Ie proteja contra agenfilor. exteriori sau a le da un aspect mai plăcut. ~ aerian (Cons/r.): Mortar care se întăreşte în aer şi care rezistă numai la lucrări care nu ajung în contact cu apa. întărirea se face fie prîn uscare, (mortarul de lut), fie prin combinarea substanfelor din liantul mortarului cu bioxidul de carbon din aer (mortarul de var gras), fie. prin cristalizare (mortarul ' de ipsos),- etc. ~ amestecat (Cons/r.): Mortar al. cărui liant e alcătuit dinfr'un amestec de ciment şi de var şi care se întăreşte tot atât de bine în aer ca şi sub apa. ~ argilos (Drum.): Mortar care are ca liant argila. E folosit ca îmbrăcăminte pentru drumuri de pământ. ~ asfaltic (Drum.): Amestec de nisip, filer şi bitum folosit ca Îmbrăcăminte rutieră, Care poate fi aplicat prin turnare sau prin cilindrare. cu frass (Consfr.): Mortar al cărui li-* ant e formaf dintr'un amestec de var gras sau de ciment, cu frass. Se întăreşte mai repede la aer decât sub apă, dar, dacă » stă mai mult timp în apă, capătă o rezistentă mai mare decât în aer. ~ de ciment (Cons/r.): Mortar al cărui liant este cimentul, deobicei cimentul Portland cu priiă normală. Dozajul mortarului depinde de lucrările executate şi variază înf-e o parte ciment la una până la cinci părfi nisip. ~ de ipsos (Consfr.): Mortar a| cărui liant este ipsosul. Se întrebuinţează, fie ipsos de stucatură (ipsos ars la 115*" 130°), fie ipsos de pardoseală (ipsos ars ia 400°). Primul este înfrebuinfat la lucrări de stucatură sau la tencueli interioare. Mortarul cu ipsos de pardoseală este folosit la executarea pardoselilor, Ia • tencueli, penlru confecfionarea plăcilor de pardoseală sau a cărămizilor de ipsos, etc. ~ de var (Cons/r.): Mortar al cărui liart esfe varul. Se deosebesc: mortar de var gras, folosit la zidării şi tencueli în mediu uscat, şt mortar de vâr hidraulic, folosit pentru lucrări de zidărie supuse Ia solicitări mari. ~ gras (Cons/r.): Mortar cu o proporfie mare de liant, astfel încât granulele agregatului să fie învelite în liant. E un mortar impermeabil la apă, folosit pentru executarea de lucrări hidraulice, Ia fundafn, efc. ~ hidraulic (Cons/r.): Mortar al cărui liant (var hidraulic, ciment, etc.) se întăreşte printr'o reacfie chimică cu apa; el se întăreşte şi sub apă, iar după întărire rezistă Ia acfiunea apei. MORTAR NORMAL 359 MOTOR CU ABUR, CU PISTON ~ normal (Consfr.): Mortar standardizat, alcaiuit dintr'o parte, în greutate, de ciment şi trei părfi de nisip normal, la care se adaugă 8% apa din greutatea totală a amestecului ciment-nisip. Serveşte la confec|ionarea epruvetelor pentru determinarea rezistenţelor mecanice ale cimenturilor. ~ refractar (Consfr.): Mortar care rezistă la temperaturî înalte şi serveşte la •efectuarea zidăriilor de cărămizi refractare. ~ slab (Consfr.): Mortar cu o proporţie mică de liant. E întrebuinţat Ia zidării care nu trebue să prezinte rezistente mari. MORTEZARE (Tehn.): Operare de prelucrare a unui maierial metalic prin aşchiere, •analoagă cu rabofarea, •de care se deosebeşte prin faptul că unealta se deplasează în lungul piesei supuse operafiei. Mortezarea ss efectuează, deobicei vertical, cu ajutorul unei maşini de' morlezat. MOSTRĂ (Tehn.J; Exemplar luat dintr'o mulţime de obiecte, sau parte dintr'o cantitate de material, folosite penfru constata sau a stabili anumite caracteristice' ale obiectelor sau ale mafe--rialului. ( = Eşantion). MOTOCICLETĂfTransp.): Vehicul cu doua rofi aşezate în acelaşi plan, înzestrat cu un motor cu benzină, •cu o cilindree de Î25*"1000 cm3 şi cu o putere de 1 •••6 CP sau chiar mai mare. Uneori, la/motocicleta se montează un ataş ■sprijinit pe o a treia roată, pentru a-i mări capacitatea de transport. MOTOCOMPRESOR (Tehn.): Grup mobil constituit dintr'un motor cu ardere internă cuplat cu un compresor de aer. MOTONAVĂ (Nav.): V. sub Nava cu motor. MOTOPLUG {Agr.): Plug greu, adaptat la un tractor. MOTOPOMPĂ (Tehn.): Grup mobil compus dintr'un motor cu ardere internă sau electric, cuplat cu o pompă centrifugă. MOTOR (M?.): Maşină de forfă, care transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică a unor corpuri solide în mişcare. Motorul poate fi cu rotor (la care mecanismul motor are o mişcare de rotafie), cu piston (la care mecanismul motor are o mişcare rectilinie alternativă) sau rotativ (la care arborele motor e fix, iar cilindrii sunt rotativi). Motoarele se împart în motoare electrice, mofoare eoliene, hidraulice şi pneumatice, după forma de energie pe care o primesc, şi în mofoare termice, care primesc energie prin consum de căldură care se desvoltă chiar în motor. (în cazul arderii în motor a unui combustibil) sau care se desvoltă înlr'un generator termic, independent (în cazul aburului sau al aerului cald). V. şi sub. Maşină şi sub Maşină de forfa. ~ cu abur, cu pisfon (M?. ferm.): Motor termic cu ardere externă (v.), în care aburul produs într'un generator termic Mortezare (mişcarea principială, de tăiere), f — piesă prelucrată; 2 -j- unealfă; h — cursa uneîfeţ; ăi şf A. — depăşirea la intrarea $1 la Ieşirea cuţitului. jL liillll i IIT -I? fa 3|C j -4T ' T Schemele unor motoare cu abur cu expansiune fractionată. A — motor cu dublă expansiune, compound; B — motor cu dublă expansiune, în fandem; C — motor cu fr/plăexpanj/une, compound-fandemj } <— cilindru , de înaltă presiune; 2 rezervor de abur între cilindrul de îrialfă presiune şi cel de joasă presiune; 3 — cilindru de joasă presiune; 4—cilindru de medie-presiune; 5 — rezervor de abur între cilindrul. , de înaltă presiune şl cel de medie presiune; 6 —■ rezervor de abur Intre cilindrul de medie presluno şt cel de joasfi presiune; 7 — volan. MOTOR CU AER CALD i 360 MOTOR CU EXPLOZIE independent apasă asupra unui piston care se deplasează într'un cilindru, obfinându-se astfel o mişcare rectilinie alternativă. Motoarele pot avea unul sau mai mulţi cilindri, care pot fi orizontali, înclinafi sau verticali. Dacă lucrul mecanic este efectuat pe în- e datorită energiei elastice- a aerului încălzit în prealabil într'o cameră de încălzire, prîn consum de căldură. Motoarele cu aer cald se împart în motoare cu piston şi mofoare cu rotor (turbine cu aer cald). Mofor cu abur, orizontal, monoclllndrlc, cu distribuţia cu supape. J— cutie de capsulare; 2— arbore motor; 3— cap de cruce; 4— tija pistonului; 5 — supape de 'admL slune; 6 — cutîe deetanşare; 7 —contratija pistonului; 8 — reazim de consolidare; 9—piston; 10—supape ce emisiune; II —fundajla motorului; 12— contragreutate de echilibrare. treaga lungime a cursei pistonului numai prin presiunea de admisiune a aburului, motorul e numit motor cu plină admisiune; dacă lucrul mecanic este efectuat pe o parte din lungimea cursei pistonului prin presiunea de admisiune a aburului, iar pe restul cursei, prin expansiunea aburului care se găseşte în cilindru, motorul e numit mofor cu expansiune; în cazul când expansiunea este realizată în ,doi sau mai mulfi cilindri, motorul e numit motor cu expansiune fracfionată (dacă cilindrii au axele paralele, motorul e numit mofor compound, iar dacă cilindrii au axele în prelungire, motorul e numit mofor în tandem). Dacă aburul acfionează numai pe o singură fafă a pistonului, motorul e . numit motor cu simplu efect, iar dacă aburul acfionează alternativ pe ambele fefe ale pistonului, motorul e numit mofor cu dublu efecf. (= Maşina cu abur). - ~ cu aer cald (Mş. ferm.).’ Motor termic cu .ardere externă (v;), Ia care mişcarea ~ cu explozie (A4ş. ferm.); Motor termic cu ardere internă (v.), la care amestecul Motor în V. ’A,B,C,D, — timpii ciclului motorului; 1 — bloc-cllin-dru; 2 — carter; 3 — maneton} 4 — piston, -MOTOR CU EXPLOZIE 361 MOTOR DIESEL combustibil-aer este aprins de o scânteie electrica produsa în cilindru, către sfârşitul într'un carburator, iar în cazul combustibililor gazoşi, amestecul se face în inie- Funcjionarea motorului In patru timpi, cu supape. A — timpul întâi; B — ilmpu! al doilea; C — timpul al treilea; D — timpul al patrulea; I — bloc*ci!lndru; 2 — culasă; 3— carter; 4— bale de ulei; 5 —- arbore colit; 6 — bielă; 7 — piston; 8 — arbore cu came; 9 — supapa de admisiune; 10 — supapă de evacuare; II — tachet; 12 — bujle; 13 — colector de * admisiune; 14 — carburator. Motor cu şase cilindrii în linte. 1 —arbore cotii; 2 — bielă; 3 — pislon; 4 — cilindru. cursei de compresiune. în generali în cazul combustibililor lichizi, amestecul co'mbus-îibil-aer se face în exteriorul cilindrului, Funcfionarea motorului.în doi timpi. A.B — timpul întâi; C,D — timpul al doilea; I — bloc-cillndru; 2 — culasă; 3 — carter; 4 — arbore cotit; 5 — bielă; 6 — piston; 7 — fantă ds pread-mislune; 8 — fantă de baleiaj; 9 — fantă de evacuare; 10 — bujle. riorul cilindrului. Scânteia poate fi provocată între electrozii unei bujii sau între doi electrozi montafi în cilindru, cu ajutorul unui magnetou sau al unei baterii-bobină. Motoarele pot lucra în doi timpi sau în patru timpi; ele pot avea unul sau mai mulţi cilindri dispuşi în linie, în V, în stea; etc. ~ Diesel (Mş. ferm.); Motor termic cu ardere internă' (v.), la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din -' cilindru, este comprimat în prealabil şi se ; aprinde 'dela sine, datorită temperaturi» desvoltate prin comprimare. Raportul de’ MOTOR DIESEL 362 MOTOR SEMI-DIESEL comprimare obişnui) variază între 12:1 $i 22 :1 şi dă o presiune finală de 25 — 60 af Schema de funcţionare a unul motor Diesel în doi timpi. f — Timpul întâi: spălarea gazelor, admlslunea şl compresiunea cu injecjia, II—Timpul al doilea; •arderea, expansiunea şi începutul evacuării; a — pompă de combustibil; b —• conductă de combustibil; < —* injector de combustibil; d *— eşapameni; e — •aspirator de aer; / — tantă de baleiaj; g — fantă de evacuare. o temperatură finală de 500“*700°. Motorul poate avea unul sau mai mult) cilindri; în acest din urmă caz, cilindrii pot fi aşezaţi în linie, în V, în stea, în Jinii paralele, etc. Cilindrii pot fi orizontali, vert'cali sau înclinaţi. Injectarea combusti- . bilului se poate face direct în camera de combustie sau într'o antecameră. Combustibilul folosit e, în generali motorina; există şi alte tipuri care funcţionează cu praf de cărbune sau cu gaze naturale. Motoarele pot lucra în doi timpi (spălarea gazelor de ardere, admiterea aerului proaspăt şi comprimarea cu injectarea combustibilului; arderea urmată de expansiune şi începutul evacuării), sau în patru timpi (aspirarea aerului la presiune constantă; comorimarea adiabatică, injectarea combustibilului şi arderea sub presiune con- stantă; expansiunea adiâbatică; răcirea şi evacuarea la presiune constantă). ~ electric (E/f.): Motor care primeşte energia sub forma de energie electrică. V. şi sub Motor şi sub Maşină electrică. ~ eolian (Tehn.): Motor care primeşte energia sub formă de energie a unor m3se de aer care se mişcă într'un spaţiu deschis, adică sub formă de energie a vântului. (=Aeromotor). V. şi sub Motor şi sub Maşina eoliana. ~ hidraulic (Tehn.): Motor care primeşte energia sub formă de energie a unor mase de apă în mişcare. Pulerea primită de motor depinde de deb ful şi de înălţimea de cădere a curentului de apă. Motoarele hidraulice se împart în motoare cu rotor (roţi hidraulice şi turbine) şi în motoare cu piston (berbec hidraulic). V. şi sub Motor şi sub Maşină hidraulică. ~ pneumatic (Tehn.): Motorcare primeşte energia sub formă de energie elastică a unui gaz (în tehnică, toldea-una a aerului), comprimat în prealabil. Motoarele pneumatice se împart în motoare cu piston (la care mişcarea rectilinie a pistonului se transformă, fie într'o mişcare circulară, de ex., la locomotivele de mină cu aer comprimat, fie în altă mişcare rectilinie alternativă, de ex., la ciocanul cu aer comprimat) şi în motoare CU rotor (turbina pne- de comunicaţie canal-ci-umatică). V. şi sub llndru; 7 — cilindru; 8 — Motor şi sub Maşină injector; 9 — cap incan-pneumatîcă. descent; 10 — apa de ~semi-DieSeI (Mj. răcire; 11 — fereastră ferm.):-Motor termic (fantă) de evacuare; 12 cu ardere internă — bielă; u — arbore (v.),la care amestecul coilt. combustibil este injectat în masa de aer din cilindru, şi se a-prinde atât prin căldura desvoltată de Schema de funcjlonare a motorului semi-DIesel. f — carter; 2 supapa de preadmisiune; 3 — orificiul în piston; A —■ canal de comunicajle; 5 «— piston; 6 — orificiu •j MOTOR TERMIC 363 MOTOR TERMIC comprimarea amestecului din cilindru, cât şi prin că/dura degajată de ODorfiunedin capul motorului, încălzit la roşu. Raportul de comprimare esfe de circa 9:1 şi dă opresiune finală de 15 ••• 20 at şi o temperatură finală de maxim 300°. Motoarele semi-Diesel lucrează, deobicei, în doi; timp*, şi se construesc cu 1 4 cilindri. Se construesc până la puteri de circa 200 CP, fiind mai ieftine decât motorul Diesel, fafă de care au un consum mai mare. Sunt avantajoase prin faptul că au o construcfie simplă şi întrebuinţează petrol,-motorina, etc. ~ termic (M;. ferm.): Motor care primeşte energia sub forma de consuni de căldură care se desvoltă chiar în motor (motor cu ardere internă), sau care se desvoltă într'un generator termic independent (motor cu ardere externă). V. şi sub Motor şi sub Maşină termică. , ~ termic cu ardere externă (Al?, ferm.); V. sub Motor termic. Motoarele cu ardere externă funcfionează cu abur sau 'cu, aer cald. Ele se împart în motoare cu piston şî în motoare cu rofor (turbine). ~ termic cu ardere internă (Mş. term.): V. sub Motor termic. Motoarele cu ardere internă se împart în motoare cu piston şi în motoare cu rotor (turbine cu gaz). Motoarele cu piston se împart în motoare cu autoaprindere (motoare Diesel), motoare cu cap incandescent (motoare, semi-Diesel) şi motoare cu electroaprindere (motoare cu, explozie). Schema de funcţionare a unui mofor Diesel în patru fimpi. I —Timpul întâi: admisiune 1 .**2; — supapa de admisiune deschisă; ej — supapa de evacuare închisă. U — Timpul al doilea: compresiune--3 — 4; ■ %—supapa- de- admisiune închisă; es— supapa de evacuare închisă, lîl — Timpul al treilea: expansiune 5 • 6; aj— supapa de admisiune închisă; ej — supapade evacuare-închisă. IV — Timpul al patrulea: evacuare 7—G; — supapa de admisiune închise; ej — supapa de «vacuare deschisa; b — aer de admisiune; c — injector de combustibil; d —conductă de combustibil; { — pompa de combustibil; g— eşapament; fi—gaze de 'evacuare; «Pms — punct mort superior;-Pmî — punct • mort inferior. MOTOREACTOR 364 MULARE MOTOREACTOR (M?. ferm.): Agregat format dintr'un motor cu ardere internă şi un compresor, folosit la propulsia unui avion. Toată energia produsă de motor e folosită la antrenarea compresorului care trimite aer comprimat în camera de ardere a motorului, iar înaintarea avionului se da-toreşte forjei de reacfiune a gazelor arse, produsa la ieşirea lor prin efuzor. Primul motoreactor a fost. construit de Gohorov. MOTORETĂ (Tehn.).’ Motocicleta cu o cilindree mică (sub 125 cm?)« MOTORINĂ (/nd. pefr.): Combustibil lichid, produs prin distilarea fifeiului sau a unor produse sintetice, între ’300-'*35C)0. Are densitatea 0,860-*0,900' şi o putere calorifică de circa 10 500 kcal/kg. E întrebuinţată în motoarele Diesel şi semi-Diesel. MOTORIZARE (Tehn.): înlocuirea tracţiunii' animale prin tracfiune mecanică. în agricultură — unde nu este vorba despre simpla tracfiune, ci despre prelucrarea solului cu ajutorul plugului remorcat de tractor —înlocuirea tracfiunii animale cu fracfiunea mecanică constitue o parte a procesului de mecanizare a agriculturii. MOX (îefin.): Cleşte cu"dinfi, folosit la înşurubarea şi la deşurubarea fevilor. MOZAIC 1. (Consfr.): Pardoseală sau îmbrăcăminte ornamentală sau de protecfie a unor perefi sau tavane, executată din bucăţi de material ceramic, de sticlă, de marmură, etc., aşezate după figuri geometrice sau neregulat. Se deosebesc: pardoseală alcătuită din plăci prefabricate, aşezate unele lângă altele, pe un strat de mortar de ciment; mozaic mărunt (alcătuit din plăci de material ceramic cu dimensiuni sub 5 cm); mozaic turnat (exe- -cutat din granule de piatră sau de marmură de diferite culori, aglomerate în mortar de ciment, formând o suprafafă care este netezită prin .frecare şi, eventual, prin lustruire); mozaic venefian (executat din deşeuri de piatră sau de marmură de diferite culori, de dimensiuni de circa 5 ••• 20 cm2, de forme diferite, fixate la întâmplare sau după un anumit desen, într'un mortar de ciment) ; mozaic roman (executat din bucăfi de marmură, deobicei de formă pătrată cur latura de 2 cm). — 2. (Agr,): Boală a unor plante (de ex., a tutunului) datorită unui virus, şi care -se prezintă ca un ansamblu de pete pe frunze.- Se combate prin desinfectarea seminfelor\ şi prin distrugerea .plantelor bolnave. MRANIŢĂ (AgrProdus nutritiv pentru plante, obfinut prin amestecarea bălegarului putrezit, cu pământ vegetal şi cu nisip, folosit la construirea răsadniţelor. MUCAVA (/nd. hârf.): Carton gros, MUCEGAI (Biol-): Ciuperci parazite care trăiesc în locuri întunecoase şi umede, pe alimente, pe lemn, etc. şi care se înmulfesc prin spori sau prin înmugurire. MUFĂ (Te/in.) : Fiting în formă de bucală scurtă de feavă, cu filet interior, care serveşte la îmbinarea a două jevi. -niplu (Tehn.): Mufă care are la un capăt un filet interior şi la celălalt capăt, un filet exterior. MUFLĂ 1. (Alee.): Grup de mai mulfi scripe(i aşezafi pe‘ acelaşi ax sau pe axe în prelungire, care formează o parte a palanului. —2. (Chim.,Metl.): Camera unu; Mufle. — muflă cu cârlig,cu carcasă articulata; b — muflă j Inel; 1 — placa; 2 — cârlig; 3 — placă articulată; 4 — scripele; 5 — Inel. cuptor industrial sau de laborator, cu pereji refractari, în care se introduce materialul de încălzit, pentru a nu ajunge în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. MULAJ (Tehn.): Tiparul negativ scos după un obiect, cu ajutorul unui material plastic. MULARE (Tehn.): 1. Operajia de scoatere a unui tipar după un obiect (de ex., după MULlNARE 365 MUTELCĂ o sculptură), cu ajutorul . unui material plastica — 2. Fasonarea, prin presare, a unor materiale plastice. Se poate face, fie la rece, fie la cald (pentru materialele care devin plastice (a temperaturi mai .înalte). MULlNARE (/nd. fexf.): Răsucirea a două sau a mâi multor fire de mătase, unul în ‘ jurul altuia, pentru a obfine un singur fir mai gros. MULINET (Av.): 1. Elice mică, • auxiliară, rotită de către .curenţii de aer produşi în jurul unui avion în sbor, folosită pentru a pune în mişcare un generator de curent electric. Se montează pe aripi, pe părfile laterale ale trenului deaterisaj, etc. —:2. Elice mică, auxiliară, montată coaxial pe elicea unui avion, folosită pentru modificarea înclinării palelor, şi deci a pasului eliceî. MUL1T (fnd. st. c.):, Silicat de aluminiu • toarte refractar. E un componenHmportant al materialelor refractare aluminoase, argi-loase, al porţelanului, efc. Se găseşte în natură sau se obfine prin calcinarea anda-luzitului, a silimanitului, a mefacaotinifului, etc. MULTIPLAN (Av.): Avion cu mai mulfe aripi, de ex., biplan, triplan. Tipul cel mai des folosit esfe biplanul (cu două aripi, . egale sau neegale).. MULTIPLICARE (PoJ/gr.): Reproducerea în mai multe exemplare a unei lucrări imprimate, dactilografiate, efc. MULTIPLICATOR pl.multiplicatoare. (Tehn.)-* Aparat sau maşină de multiplicat exemplare, mărimi, efc.;ex.: multiplicator penfru multiplicarea unui text. pl. multiplicatori (Maf.): Factor numeric sau funcţional. ><- de flambaj (Rez. maf.): Câtul dintre rezistenţa admisibilă la compresiune şi rezistenfă admisibila la ffambaj. MULTIPLU (Maf.): Număr A* obfinut prin înmulţirea unui alt număr B printr’un factor întreg C: A = CB. A este un multiplu al lui B. comun (Maf.): Numărul A este multiplul comun penfru două sau mai multe numere dafe, când se poate împărfi exact cu fiecare dintre numerele date. MULURĂ (Consfr.):. Element decorativ arhitectural, care se execufă sub forma unor ieşinduri sau intrânduri de secfiune curbă sau, uneori, poligonală, pe suprafafa unui zid. MUMETAL (Mef/.): Aliaj cu 75% nichel, 2% crom, 5% cupru şi 18% fier, obfinut prin tratament termic în hidrogen, folosit ca material feromagnetic la fabricarea transformatoarelor. MURUIALĂ (M/ne): Material argjlos folosit' la astuparea crăpăturilor şi a golurilor de dimensiuni mici din perefii lucrărilor subterane, penlru a le etanşa împolriva infiltrafiilor de gaze. MURUIRE (Mine): Operafia de aplicare a muruelii. MUŞAMA (Ind. fext.): Ţesătură de pânză, impregnată cu substanfe impermeabile, lăcuită pe o fafă şi căptuşită pe cealaltă fafă cu bumbac, cu pâslă, etc. E folosită .penlru protejarea obiectelor’împotriva apei. MUSCOVIT (Minera/,): Varietate de mica pofasică de culoare alba. MUŞUROIRE (Agr.): Operafia de îngrămădire a pământului în jurul părţilor inferioare ale tulpinelor plantelor, făcută pentru a sprijini plantele împotriva vântului, a le feri de înghef, a favoriza producerea de frafif formarea de tubercule, etc. La porumb nu se aplică în regiunile cu mai pufin de 700 mm precipitaşi anuale. MUTATOR (E/f.): Aparat fără părfi rotitoare care ' transformă un curent alternativ în curent continuu (redresor), sau schimbă frecvenfă sau faza unui curent alternativ - (ondulor), sau schimbă tensiunea unui curent continuu (schimbător). MUTELCĂ (Tehn.): Sin. Piulifă (v.). N NACELĂ (Nav. a.): 1. Coşul, atârnat de un balon, tolosit pentru transportul persoanelor, instrumentelor de bord şi'al lestului. Pentru ascensiuni la altitudini mari, nacela esfe etanşă. — 2. încăpere închisă, atârnată ds un dirijabil, în care se găsesc motoarele, personalul, etc. (=Gondolă de dirijabil). NACRIT (Mineral.): Silicat de aluminiu hi-dratat, natural, din grupa caolinului. E în-frebuinfat în industria ceramică (la fabricarea unor materiale de construcţie, a unor materiale refractare şi în industria sticlei). . NADĂ 1. (Tehn.): Legătură a două piese în prelungire, făcută astfel încât să se poată transmite un eforf dela una la alta. — 2. (Pisc.': Momeală. NADIR (Aslr.): Punctul de intersecţie al verticalei dusă prin punctul în care segă-, seşte un observator pe Pământ, cu sfera cerească, în emisfera opusă punctului de observaţie. NAFTALINĂ (Chim.): CI0H8. Hidrocarbură ciclică, care se extrage din gudronul de cărbune. E o substanfă cristalizată, lucioasă, cu miros pătrunzător, cu p. t. 79° şi p.f. .218°, folosită la prepararea naftolilor, a unor coloranţi organici, ca insecticid sau ca insectitug la conservarea blănurilor şi a materialelor textile. NAFTOLI (Chim.): Compuşi organici derivaţi din naftalină prin înlocuirea unui atom \ de hidrogen printr'un hidroxil. Sunt înfre-buinfşfi ca materie primă în industria coloranţilor şi în Farmacie. NAGYAGIT (Mineral.): Sin Săcărâmbit (v.). NARCOT-C (Farm.): Substanţă cu ajutorul căreia se ob|ine o narcoză. Ex.: cloroformul, eferu1, profoxidul de azot, etc. NARCOZĂ (Gen.): Anestezie generală profundă, cu îomn lipsit de reflexe, practicată în operaţii chirurgicale. NAŞTERE (Consfr.): Fiecare dintre cele două secfiuni transversale ale unui arc sau ale unei bolţi, care formează suprafeţele lor de reazim. (V. fig. sub Boltă). NATIV (Mineral.): Calitatea unui element chimic de a se găsi în natură necombinaf. Ex.: aur nativ, cupru nativ, mercur nativ. NAŢRĂ (Ind. far.): Partea urzelii care se află în spatele iţelor. ; NATRIU (Chim.): Sin. Sodiu (v.). NATRON (Mineral.): Carbonat de sodiu, natural. NAVĂ (Nav.): Vas plutitor, de dimensiuni mari, construit din lemn, fier, ofel, etc., amenajat ca să poată naviga pe mări, fluvii şi lacuri, penfru a transporta mărfuri ;şi pasageri sau pentru: alte întrebuinţări speciale (pentru pescuit, război, salvare, etc.). Navele se pot deplasa prin remor-care sau prin autopropuls:e; cele cu auto-propulsie pot fi cu motor sau cu vele. Corpul navei este format din cocă, suprastructură şi punfi. ~ cu mofor (Nav.): Navă a cărei propulsie e realizată cu ajutorul unui propul-sor (elice, roată cu sbaturi, etc.) antrenat de unul sau de mai multe motoare. Navele marine sunt' propulsate numai cu elice, navele cu’ sbaturi fiind folosite pentru na-vigafia în ape puţin adânci şi, mai ales, în ape curgătoare. Navele acţionate de motoare cu ardere internă se numesc motonave. ~ cu vele (Nav.): Navă a cărei mişcare se obţine prin forţa vân'uluî care acţionează asupra unui sistem de pânze, numite vele. (=Velier). NAVĂ aeriană (Av.): Vehicul aerian. Se deosebesc: nave mai grele decât aerul (avion, helicopter, autogir) şi nave mai uşoare decât aerul (balon, dirijabil). NĂVĂDIRE (Ind. fexf.): Operajie premergătoare ţeserii, care constă în trecerea firelor de urzeală prin iţa,' într'o anumită ordine, determinând astfel armura (v.) ţesăturii. NAVETĂ 1. (Ind. ~texf.): Sin. Suveică (v.). — 2. (C. f.): Grup de vagoane sau gar- NAVIGABIL 367 NEGRU DE OASE nitură de tren, cu circulare continuă, folosit numai pentru transportul unor ace-foraşi mărfuri între aceleaşi două localităţi. NAVIGABIL (Nav.).* Calitatea unei ape, stătătoare sau curgătoare, de a putea fi folosită penfru navigafie. NAVIGAŢIE (Nav.): 1. Mersul pe apă şi în apă al unei nave de apă, sau mersul în aer’al unei nave aeriene. — 2. Ştiinfa şi tehnica de a conduce în condifii optime o navă pe apă, în apă sau în aer. Drumurile dinfre două puncte.de pe Pământ pot fi _ parcurse pe loxodrome sau pe ortodrome; în general, abaterile dela aceste parcursuri se fac numai, din motive de siguranfă a navei '(meteorologice, de configurafie a scoarţei terestre, etc.). Navigaţia se poate face folosind metode care necesită o vizibilitate relativ bună în jurul naveir sau folosind metode care nu necesită vizibilitate. Navigaţia cu vizibilitate se face, fie prin observarea directă a unor repere cunoscute de pe Pământ (navigafie observată), fie prin ridicarea unor puncte cunoscute de pe'Pământ (navigafie relevată optic), fie pr'n observarea asfrelor (navigafie astronomică);-navigaţia fără vizibilitate se face, fie prin calcularea direcţiei, a distanţei parcurse şi, în navigata aeriană, a derivei* datorită vântului (navigaţie estimată), care se face pe loxo-dromă, fie prin metode radioelecfrice, care se face pe orfodromă şi în care se recepţionează emisiunile unor staţiuni fixe sau unor radiofaruri (navigafie radiogo-niometrică), sau se emit uhde radioelec-trice dirijate cu ajutorul unui emifător de bord (navigafie prin radiolocaţie). NĂVOD (Pisc.): Plasă de dimensiuni mari (fa noi de 100**'400m lungime, iar în U.R.S.S., până la 1 200 m), manevrată manual sau mecanic din bărci sau îmbarcafii speciale, folosită la prinderea peştilor. NEBULOASĂ (As/r.): Corp ceresc, adeseori luminos, cu contura deobicei neore-cizafa. Se deosebesc nebuloase galactice, care aparţin sistsmului Câii laptelui, şi nebuloase exfragalactice, care formează sisteme cereşti independente. NEBULOZITATE (Mefeor.): Raportul, exprimat în zecimi, dinfre suprafafa ocupată de nori şi suprafafa totală vizibila a bolfii cereşti. NECK (Geo/.): Umplutura consolidată a unui coş vulcanic, de formă cilindrică, scoasă în evidenţă prîn eroziune; poate fi format din lavă, din tuf sau poate fi mixt. NECROZĂ (Biol,): Alterarea şi distrugerea ţesuturilor vii, datorită unor cauze fizice, chimice sau biologice. NECTAR (Bof.): Suc dulce produs de anumite ţesuturi ale florilor plantelor, care are rolul de a atrage insectele care realizează astfel fecundarea. Nectarul unor plante e întrebuinfaf de albine la producerea mierii. NEELECTROLIT (Fiz,): Substanţă care nu dă ioni prin disolvare în apă şi a cărei solufie nu conduce deci curentul electric. NEFELIN (Minera/.): Mineral din grupa feld-spatoizilor, constituent al multor.roce eruptive bazice (de ex., al sienifului). ( NEFELOMETRU (Fiz.): Instrument folosit la determinarea cantitativă a unei substanfe-care se găseşte într'o suspensie, prin determinarea cantităţii de lumină difuzată de-acea suspensie. NEFOSCOP (Mefeor.): Instrument cu care-se determină viteza şi direcţia de deplasare a norilor. NEGATIV (Maf.): Calitatea unui număr de-a fi mai mic decât zero. ^ fotografic (Fofo.): Placă, film, sau hârtie fotografică, impresionate, developate şi fixate, care reprezintă în negru părţile luminoase ale obiectului fotografiat. V. şi sub Fotografie. . NEGHINĂ (Agr.): Plantă care creşte în culturile de cereale. Are sămânţă rotundă şi negricioasă, care dă făinii culoare închisă şi gust neplăcut. NEGREALĂ (Mef/.); Praf de grafit umezit, cu care se ung formele de turnătorie. (= Şverj). NEGRU de anilină (Ch/m., Ind. 1exf.): Colorant de ghiafă, care se obţine direct pe fibră prin oxidarea unei sări de anilină. de fum (Chim.): Cărbune obţinut prin arderea cu cantităţi insuficiente de aer a unor substanfe organice, cum sunt gudronul de cărbuni,.metanul, gazele naturale, etc. E întrebuinfaf la prepararea unor vopsele negre şi ca material de umplutură la fabricarea anvelopelor de cauciuc. '■>*' de oase (Tehn.): Sin. Cărbune animal (v.) NEGURĂ 368 NEWTON, BlNOMUL'LUI NEGURĂ (Meteor.): Ceafă deasă, care micşorează mulf vizibilitatea. NEO- (Gen.): Prefix cu semnificata „nou". NEODIM (Chim.): Nd. Element; gr. at. 144,27; nr. at. 60. Element din familia pământurilor rare. NEOFALINĂ (Ind. petr.): Amestec de ben- • zen şi benzină uşoară, întrebuinfat la cu-răfirea textilelor. NEOGEN (Geo/.): A doua perioadă a erei terţiare. NEOLITIC (Gen.); Cea de a doua epocă a preistoriei, în care oamenii îşi făceau . uneltele din piatră lustruită. NEON (Chim.): Ne. Element; gr. at. 20,183; nr. at. 10. Gaz incolor şi inodor, din grupul gazelor nobile. Se găseşte în atmosferă în proporţie de 1/66000; se obţine prin distilarea fracfionafă a aerului lichid. O descărcare elecfrică într'un tub confinând neon la presiune scăzută produce o lumină intensă roşie-portocalie, deaceea e folosit in tuburile de descărcare electrică, la firmele luminoase. NEONUMULITIC (Geol.): Sin. Oligocen(v.). NEORGANIC (Chim.): Sin. Anorganic(v.). NEOZOIC (Geol.): Sin. Era terjiară (v.). NETPUN (Astr.j: Planetă cu un satelit, a cărei distanfa medie de Soare e de circa 30 de ori distanfa dinfre Pământ şi Soare; anul său are circa 164,8 ani pământeşti; masa sa este de circa 17,3 ori, iar volumul, de 60 de ori mai mari decât cele ale Pământului. Temperatura suprafefei sale este de circa —222°. NEPTUNIU (Fiz., Chim.): Np. Element; nr. at. 93. Element transuranic artificial, obţinut în laborafor prin reacfii nucleare. Se cunosc şase . isotopi ai nepfuniului, tofi radioactivi, de greutăfi atomice 234-"239. NERVURĂ 1. (Consfr.): Grindă de beton ■armat, turnată împreună cu o placă, alcă- Radiator de încălzire centrală, cu fevi cu nervuri. tuind o piesă în formă de T sau L. — 2. (Tehn.): Ieşitură pe suprafafa unei piese, care serveşte fie la mărirea rezistentei ' piesei, fie ca ghidaj (în cazul a două piese care alunecă una dealungul celeilalte), fie penfru a mări suprafafa de schimb de căldură. — 3. (Av.): Bară mefalică sau de lemn, care formează un element a| scheletului unei aripi de avion, asigurând profilul aripii şi transmiţând longeroane-lor solicitările datorite rezistentei aerului ■ în timpul sborului. NESTABIL (Chim.): Calitatea unui corp chimic de a se descompune sau transforma cu uşurin(ă. echilibru V. Echilibru nesfabil. NETEZIRE (Tehn.): Operafia de prelucrare a unei piese, efectuată penfru a’face să dispară neregularităfile suprafefei piesei sau penfru a o aduce la dimensiuni foarfe precise printr'o mică modificare a acestora. Se poate executa prin aşchiere (cu scule aşchiefoare sau cu un abraziv) sau prin deformare plastică (presare cu dornul, cu bile sau cu role, mafrifare, tragere). Netezirea poafe fi netezire propriu zisă sau o supernefezire (v.)'. NEUTRALIZARE (Chim.): Operafia de tratare a unui acid cu o bază, sau invers, până la atingerea punctului de echiva-lenfă (la care pH = 7); produsul obfinut nu are nici proprietăţi de acid, nici pro-prietăfi' de bază. NEUTRINO (Fiz.) : Particulă elementară de aceeaşi masă cu electronul, dar lipsită de sarcină electrică. NEUTRON (Fiz.) : Particulă elementară care are aproape aceeaşi masă ca protonul, dar e lipsită de sarcină elecfrică. împreună cu protonul, constitue nucleii atomici, afară de cel al hidrogenului. Cu neutroni se bombardează nucleii atomici penfru desin-. tegrarea acestora. NEWTON (Alee.): Unitate de măsură pentru forfă în sistemul MKS; reprezintă forfa care, aplicată unei mase de 1 kg-masă, ii imprimă o accelerare de 1 m/sJ; 1N = 0,102 kgf. binomul lui ~ (Maf.): Expresia matematică care redă desvoltarea lui(a + b)m, a şi b fiind numere pozitive sau negative. Astfel:- 1.2 (a+ b)"!=am+rnam b + +...+m(m - +1 bn+ -+bn b- NICHEL 369 NIPLU NICHEL (Chim.): Ni. Element; gr. at. 58,69; nr. at. 28. Metal alb-argintiu, feromagne-fic, asemănător fierului; gr. sp. 8,9; p. f. 1 450°. Se găseşte m natură sub formă de compuşi, în garnierif, pentlandif, nichelina, etc. Se extrage prin reducerea cu cărbune -a oxidului obţinut prinprăjirea minereului, -sau pe cale electrolitică. E un mefal rezistent la atacul agenţilor externi şi e întrebuinţat în aliajele de oţeluri speciale ■(ex.: oţeluri inoxidabile, oţeluri anticoro-.zive, invar, permalloy, efc.), în aliaje cu cupru (constantan, nichelina, maillechort, mefal Monel, efc.), cum şi penfru niche-lare. NI CHEL ARE (Mef).): Operaţia prin care se -depune, pe cale electrolitică, un strat subţire de nichel pe suprafaţa unor obiecte metalice pentru a le face inoxidabile şî a Ie da un aspect lucios. NlCHEL-carbonil (Chim.): Ni(CO)4. Compus al nichelului cu oxidul de carbon, folosit penfru prepararea nichelului chimic pur. N1CHEL1NĂ 1. (Minera/.)-' Arseniură de -. , OA’ OB1 tru de omotejie; k=——=:——=•••) rapori de UA OB omofelie. puncte omoloage se întâlnesc într'un singur punct, numit centru de omotetie. ONCTUOZITATE (Tehn.): Proprietatea unui lubrifiant de a menţine un film continuu sau un film a cărui continuitate se reface mereu, între două suprafeţe care aluneca una pe alfa sub presiune mare. Această proprietatea lubrifian ilor asigură o ungere cu frecare mică chiar şi în cazul frecării semifluide. ONDOGRAF (E/f.): Instrument de măsură, care înregistrează pe o bandă de hârtie forma curbei care reprezintă mersul în-timp al tensiunii sau aj intensităţii unui curent electric. ONDULARE 1. (E/f.): Operaţia de obţinere a unui curent alternativ dinfr'un curent continuu, cu ajutorul unui ondulor. — 2. (Mef/.): Operaţia de deformare a tablelor, a benzilor sau a vergelelor metalice, astfel încât acestea să capete aspectul de valuri. ONDULATOR (E/f.): Instrument care înregistrează semnalele telegrafice prin deviaţia unui ac indicator. ONDULATORIU (F/z.): Calitatea unui fe-nonrîen de a se prezenta sub forma de unde. ONDULOR (H/f.): Aparat cu ajutorul căruia se objine curent alternativ dinfr'un curent continuu, pe altă cale decât cuplând un motor de curent continuu cu un generator de curent alternativ. Onduloarele sunt fie cu tuburi electronice sau cu descărcare printr'un gaz, fie aparate cu întrerupere mecanică numite şi vibratoare. ONIX (M/nera/.): Varietate de agat cu straturi de culori diferite, folosită penfru confecţionarea unor obiecte ornamentale; unele varietăţi mai răspândite sunt folosite la construcţii, ca placaj. OOLITE (Pefr.): Granule calcaroase formate prîn depunerea carbonatului de calciu în jurul fragmentelor de nisip şi de cochilii. OPAC (Fiz.): Calitatea unui corp de a nu putea fi străbătut de o radiafie electromagnetica (lumină, raze X, etc.). OPAL (M/nera/.): Bioxid de siliciu hidrataf, coloidal, natural; e compact şi are luciu gras. E folosit ca piatră semipreţioasa. OPALESCENT (F/z.): Calitatea unui corp de a prezenta fenomenul de opalescenţă. (=Opalin). OPALESCENŢĂ (F/z.J; Fenomenul de difuziune a luminii în unele medii turburi (de ex., opalul, apă care conţine puţin lapte, etc.), care conţin în suspensie particule cu dimensiuni apropiate de lungimea de undă a luminii. OPALIN (F/z.); Sin. Opalescent (v.). OPĂRIREA făinii (Ind. ’a.'/m.): Amestecarea a 5***10% din cantitatea de făină necesară pentru prepararea pâinii, cu apă fierbinte de 95*“98°, penfru a se produce o gelafinizare a amidonului şi apoi, la răciră autozaharificarea parţială a terciului obţinui. Operaţia e folosită penfru îmbunătăţirea calităţii pâinii în cazul făinurilor care au o capacitate mica de a forma zaharuri. OPAXIT (Consfr.).* Denumire penfru unele plăci de sticlă colorată, care servesc Ia căptuşirea pereţilor. OPERAŢIE (Gen.): Activitate, fie intelectuală, fie manuală sau mecanizata, efectuată penfru atingerea unui anumit-scop. Ooe-raţiile intelectuale sunt operaţii de calcul, de proiectare, de organizare a proceselor tehnologice, etc., cunv şî-cele-de experimentare, de încercare, etc. Operaţiile manuale şi cele mecanizate, care împreună OPINCĂ 381 ORB alcăfuesc operaţiile de lucru fizic deoarece în realizarea lor predomină activitatea de lucru fizic, pot fi clasificate, de ex., în: operaţii individuale, operaţii în serie şi operaţii în masă; operaţii de construire, de demontare, de încercare, de întreţinere, de montare, de prelucrare, etc.; operaţii preliminare, intermediare şi finale; operaţii principale şi secundare; operaţii productive şi neproductive; etc. Operaţiile de lucru fizic fac parte, deobicei, dintr'un proces tehnologic. OPINCĂ (M/ne): Bucată dei lemn care se montează'sub un stâlp de susţinere a unei galerii de mină, când terenul din galerie e moale. (Termen din Valea Jiului). OPIU (C/i/m.): Substanţă obfinută prin usr carea sucului lăptos din fructele necoapte de mac (Papâver somniferum). Confine mai mulfi alcaloizi printre care morfina şi co-deina. Opiul e întrebuinfat în industria farmaceutică pentru extragerea alcaloizi-. lor pe care-i confine, cum şi în Medi-f cină. OPOZIŢIE (As/r.): Situaţie a două corpuri cereşti care se găsesc pe bolta cerească diametral opuse fafă de Pământ. ^ OPOZIŢIE, în ~ (Maf.J; Situaţia a două mărimi armonice de aceeaşi perioada, de a avea între ele o diferenţă de fază de o jumătate de perioadă. OPRITOR 1. (refin.) ; Piesă care limitează cursa unui organ mobil al unei instalaţii, al unui aparat, instrument, etc. — 2. (.M?.-une//e): Dispozitiv penfru limitarea cursei săniei pe care e fixată unealta la maşinîle-unelte. — 3. (Consfr.): Dispozitiv care împiedică închiderea de către vânt a unui canat de fereastră. — 4. (Consfr.): Cilindru mic de cauciuc sau de lemn, fixat în pardoseală, penfru a limita deschiderea unei uşi, spre a nu jovi peretele sau obiectele aşezate lângă uşă. r* de flăcări (Tehn.): Dispozitiv folosit la împiedicarea propagării unei flăcări într’o conductă; e compus dintr'un vas cu elemente de şicană (deobicei benzi sau plăci metalice ondulate, bune conducătoare de căldură) penfru răcirea şi stingerea flăcărilor. 1 OPTIC acliv (F/z.): Proprietatea unei substanţe de a roti planul de polarizare a luminii. OPTICĂ {Fiz.): Ramura a Fizicei, care se ocupă cu studiul luminii şi a( fenomenelor luminoase. ~ elecfronică (Fiz.): Ramura a Fizicei, care se ocupă cu studiul mişcării elecfro-nilor în câmpurile ek.cttice şi Ynagnetice folosite Ia obţinerea imaginilor în micro-scoapele electronice. Se numeşte Optică electronică, prin analogie cu Optica propriu zisă, deoarece fasciculele elsctronice pot fi asemănate fasciculelor de raze de lumină. fizică (F/z.): Ramură a Opticei, care se ocupa cu studiul naturii luminii şi al proprietăţilor ei. '■*' geometrică (F/zJ: Ramură a Opticei, care se ocupă cu studiul propagării luminii, în special al fenoftienelor de reflexie şi de refracţie, admiţând că, într'un mediu omogen, lumina se propagă în linie dreaptă. . • tehnică (F/z.): Ramură a Opţ cei, care se ocupă cu calculul şi cu construcţia instrumentelor optice şi cu folosirea acestor instrumente în tehnică. OPUSINĂ (P/sc.); Sfufărie deasă pe marginea bălţilor, unde iernează peştele. OPUST (Si7v.): Baraj alcătuit din caşiţs (celule) umplute cu bolovani de râu, care . serveşte |a crearea rezervelor de apă necesară sporirii debitului râurilor pe care se pracfică plutăriful lemnelor. ORĂ (Asfr.): Unitate practica de timp, echivalentă cu 60. minute sau 3600 secunde (simbol: h) şi care reprezintă a 24-a parte dintr'o zi solară medie. Anul calendaristic are 8760 ore. ~ locală (As/r.): Oră particulară,penfru fiecare Ioc de pe suprafafa Pământului, raportată la hiomenful când Soarele mijlociu trece la meridianul acelui loc, moment care este socotit ora 12. normală (As/r.); Ora corespunzătoare •unui fus orar, folosită pentru exprimarea timpului în fările sau regiunile din acel fus orar. Ex.: ora Europei centrale, a Europei de Est, etc. siderală (As/r.): pră egală cu a 24-a parfe dintr'o zi siderclă. ORB (Tehn.): Calitatea unei găuri într'un material de a nu răzbi în partea cealalfă a materialului în care se găseşte, adică, de a avea numai un singur orificiu. ORBIRE 382 ORIENTARE ORBIRE (Gen., Ig. ind,): 1. Pierderea vederii. — 2. Turburare sau pierdere temporară a vederii, provocata de o iluminare prea intensă a retinei. ORBITĂ 1. (Mec,); Traiectorie. — 2. (Asfr.): Drumul urmat de o planetă în jurul Soarelui, de un satelit în jurul unei planete, etc. ORDIN (Arh.): Sistem de arhitectură, folosii încă din antichitate de Greci şi de Romani, compus din diferite elemente constructive şi ornamentale dintre care principalele sunf piedestalul, coloana şi anta-blamenful. Uneori, piedestalul, sau chiar antablamentul, pot lipsi. Dimensiunile fiecărui element al unui ordin sunt stabilite în raport cu rara fusului coloanei, la partea ei inferioară, mărime numită modul şi care e luată ca unitate.de lungime. ~ compozit (Arh.): Ordin roman, imitat după ordinul corintic, având aceleaşi propor|ii ca acesta, de care insă se deosebeşte printr’un capitel care, pe lângă frunzele de acant, are şi volutele ordinului ionic. ~ corintic (Arh.): Ordin grec, caracterizat prin sveltefa coloanelor, printr'un capitel cu frunze de acant şi cornişă ornamentată. doric (Arh.): Ordin grec, caracterizat prin robusfeja coloanelor şi prin simplitatea decorafiilor. ~ ionic (Arh.): Ordin grec; caracterizat prin svelteţa coloanelor şi printr'un capitel decorat cu volufe. ^ loscan (Arh.): Ordin roman, imitaf după ordinul doric, şi'caracterizai prin ro-bustefa coloanelor şi simplitate. ORDINUL unei derivate (Maf.): Număr care arată de câte ori a fost derivată o funcjie penfru a se obţine derivata respectivă. ORDONATĂ (Mat.): V. sub Coordonate. ORDOVICIAN (Geol.): Epoca şi seria inferioară a Silurianului. OREZ (Bof., Agr.): Cereală anuală care creşte în regiunile calde şi umede; seminfele sunt folosite în alimentaţie, iar paiele, pentru diferite împletituri. OREZĂRIE (Agr.): Teren cultivat cu orez •şi căruia i s'au adus amenajări speciale în aces scop (apă abundentă, efc.). ORGĂ (Mine): Sistem de armare, stâlp lângă stâlp (ca tuburile de orgă), a unei lucrări miniere subterane. ORGAN de antrenare (Mş.): Organ de maşină prin care se transmite mişcarea dela arborele motoria maşina de lucru. Ex.: rofi dinfafe, rofi de friefiune, curele de transmisie, cuplaje, etc. ~ de maşinS (Mş.): Piesă care e folosită în forme sau cu func|iuni identice sau asemănătoare în construcţia a diferite maşini, şi care face parte organică dintr'o maşină. Ex.: şurub, piuliţa, nit, bielă, piston, volan, porf-unealfă, lagăr, rulment, supapă, vană, conductă, fiting, etc. (=E,e-ment de maşină). ORGANIC (Gen.): Calitate a unui element de a face parte dinfr'un sistem, din compunerea căruia nu poate lipsi. ORGANIZARE (Gen.); Alegerea şi coordonarea, în împrejurări date, a mijloacelor tehnice, economice ş) administrative,, astfel încât să permită executarea, în cele mai bune condiţii, a unui proces de pro-* ducţie, a unei proiectări, experienţe, etc. ORGANOLEPTICĂ, analiză ~ (Gen.); Analiză care se bazează pe simţuri (în special pe gust şi miros), penfru ai recunoaşte natura unui produs sau a aprecia calitatea lui. ORGANOMETALIC, compus ~ (Chim.): Substanţă chimică organică, a cărei moleculă conţine unul sau mai mulţi radicali hidrocarbonaţi legaţi de un metal. Compuşii organometalici se folosesc, în special, In diferite sinteze. ORGANSIN (Ind. fexf.): Fir de mătase naturala, răsucit din două sau din mai mujfe fire. Se întrebuinţează ca urzeală în diferite ţesături de mătase. ORIE (Pisc.): Plasă de prins peşte, folosita în râurile adânci. ORIENTARE 1. (Maf.); Unghiul pe care il face o dreaptă pe care s'a stabilit un sens (un vector) cu o dreaptă de referinţă. — 2. (Topog.): Unghiul orizontal formaf de direcfia unui aliniament cu direcţia meri-d.anului geografic al locului. Sensul de măsurare al unghiului esfe cel al mersului acelor unui ceasornic. — 3. (Constr.): Modul de aşezare a unei clădiri, a unei străzi a unei aglomeraţii, faţa de punctele car- ORIENTARE MAGNETICĂ 383 ORTO- dinale sau fafă de direcfia vânturilor dominante. — 4. (Topog.): Determinarea direcţiei punctelor cardinale într'un anumit loc. *+' magnetică (Topog.): Unghiul orizontal format de direcfia unui aliniament1 cu direcfia meridianului magnefic. ORIENTAREA carofeî (Exp/. pefr.): Determinarea poziţiei relative a carotei— aşa cum se găsea ea în strat, fafă de planul meridian al locului. Se poate face pe cale mecanică sau magnetică. Serveşte |a determinarea direcţiei stratelor din care s'a luat carofa. \ . ~ găurii de sondă (Expl. petr.): Unghiul format cu planul meridian al locului de planul vertical care confine o porjiune a axei găurii de sondă din jurul punctului în care se face măsurătoarea. ~ straielor (Expl. pefr.): Determinarea direcfiei şi înclinării unui strat străbătut de o sondă. Se face prin orientarea carotelor sau prin metode electromagnetice. ORIFICIU (Gen.): Deschidere prin care un spafiu închis comunică cu exteriorul sau cu un alt spafiu închis. ~ de admisiune (Mş.): Deschidere prin care agentul motor intră în cilindrul unei maşini. 1 ~ de evacuare (M?.): Deschidere prin care agentul motor esfe evacuat din cilindrul unei maşini. ~ de sgură (Meff.): Deschidere prin care se scurge sgura dintr'un cuptor metalurgic. echivalent (Tehn.): Valoarea deschiderii unui orificiu teoretic, printr'un perete subfire bare are o astfel de secfiune, încât opune aerului aceeaşi rezistenfă ca şi cea întâmpinată, în cazul ventilatoarelor, în tot . drumul aerului dela aspirafie la refulare. E folosit, în special, în calculul circuitului de aeraj al minelor. ORIGINE 1. (Gen.): început; provenienţa. — 2. (Maf.): V. sub Coordonate carteziene. ORIZONT 1. (Asfr.); Linie închisa, dealun-gut căreia razele»care pornesc din ochiul unui observator sunt tangente \a Pământ şi întâlnesc bolta cerească. Orizontul vizibil e un orizont aparent, deoarece razele vizuale suferă o refracfie în atmosferă; orizontul adevărat se calculează din orizontul aparent, finându-se seama de aceasta refracfie. — 2. (Geo/.): Subdiviziune stratigrafică de ultimul ordin (cea mai mica). — 3. (Geol.): Strat sau ansamblu de straie de aceeaşi, origine şi aproximativ de aceeaşi vârstă, alcătuit, în general, dintr'o aceeaşi rocă. — 4. (Mine); Totalitatea lucrărilor miniere situate la acelaşi nivel. Orizonturile miniere se indică printr'o cotă topografică sau prin numere de ordine. ^ de apă (Geo/.);’ Rânză de apă subterană. ~ de gaze-(Geo/.); Totalitatea strate-’lor care confin gaze, separate prin strate intermediare care nu confin gaze, ~ pefrolifer (Geo/.); Totalitatea straielor care confin fifei şi gaze, separate-prin strate sterile (lipsite de fifei şi de gaze). ~ principal (Mine): Orizont legat de puful principal şi servind la transportul producfiei colectate dela diverse suborizon-turi. ORIZONTAL (Ma/.): Calitatea unui plan sau a unei drepte de a fi paralele cu suprafafa unui lichid în echilibru, de ex., a apei liniştite. ORNAMENT (Consfr.): Element de sculptura, pictura, mozaic, etc., care, fără să aibă rol de rezistenfă, este adaptat unei construcfii pentru a o înfrumusefa. ORNITOLOGIE (Gen.) : Ramura a Zoologiei, care se ocupă cu studiu] păsărilor. OROGEN (Geo/.): Calitate a unui lanf de munfi de a fi format într'un geosinclinal. OROGENEZĂ (GeoJ.); Totalitatea fenomenelor care duc Ia formarea munfilor. OROLOGERIE (Tehn.): Tehnica fabricării şi reparării ceasornicelor şi a pieselor de ceasornic. ORPIMENT (Mineral.): As2S3. Trisulfură de arsen, natOrală. ORT (Mine) : Locul de muncă dintr'o mină. (Termen regional). ORTAC (Mine): Tovarăş de lucru din acelaşi Ioc de muncă. (Termen regional), ORTO- 1. (Gen): Prefix cu semnificaţia „drept", „corect**. — 2. (Chim.); în Chimia organică, indică derivafii benzenului obfinufi prin înlocuirea, prin câte un radi- ORTOCENTRU 384 OSEIN cal, a doi atomi de hidrogen legafi la doi afomi de carbon vecini. ORTOCENTRU (Maf.): Punctul de întâlnire al înăifimilor unui triunghi sau ale unui tefraedru. ORTOCLAZ (Mineral.): Sin. Orfoză (v.). ORTOCROMATIO (Fofo.): Calitatea unei plăci sau unui film fotografic de a fi sensibile şi la lumina galbenă. ORTODROMĂ (Gen.).- Arcul de cerc mare de pe globul pământesc, care trece prin două puncte date de pe suprafaja Pământului; ea reprezintă deci drumul cel mai scurt dintre aceste puncte. ORTOGNEIS (Pefr.): Gneis provenit din metamorfozarea rocelor eruptive. (Se citeşte ortognais). ORTOGONAL (Maf.): Calitatea a douăcurbe sau a două suprafeje de a fi perpendiculare una pe cealaltă, adică de a avea tangente care formează unghiuri drepte în punctele de intersecfie ale acestor curbe sau suprafefe. ORTOPANCROMATIC (Fofo.): Calitatea plăcilor şi filmelor fotografice de a fi la fel de sensibile la lumina de toate culorile. ORTOSCOPIC (Opl.): Califafea unui sistem optic de a nu prezenta distorsiune. ( = Re-ctiliniar). ORTOTROPIE (Mell:): Fenomen prezentat de un corp la care proprietăfile sale depind de o anumită direc)ie (de ex.: la corpurile care prezintă transcristalizare sau textură). ORTOZĂ (Mineral.): Feldspat potasic; e întrebuinţat ca fondant în ceramică, iar unele variefă(i, ca piatră semiprefioasă. ( = Ortoclaz). ORZ (Bot., Agr.): Cereală anuală, cultivată în regiunile temperate, penfru seminfele sale care servesc la hrana cailor şi la fabricarea berii. Făina de orz panifică greu şi deaceea nu e folosită la fabricarea pâinii decât numai ca adaus în cantităfi mici, la făina de grâu. La căldură şi la frig rezista mai bine decât grâul. OSATURĂ (Tehn.): Scheletul de rezistenfă al unei construcfii, â| unei maşini, efc., format din bare (de metal, de beton armat sau de lemn) împreunate rigid, care sunt astfel construite, încât să reziste la greutatea proprie şi la toate sarcinile pentru care au fost calculate. OSCILAŢIE 1. (Mec.): Mişcare periodică, sau asemănăfoare unei mişcări periodice, a unui corp faţă de o pozifie de echilibru. Reprezintă o transformare periodică de energie cinetică într'o altă formă de energie (de ex., poten(ială) şi invers. — 2. (Elm.): Transformare periodică, sau asemănătoare unei transformări periodice, de energie din forma electrică în forma magnetică şi invers. . ~ amortisafă (Mec., Elm.): Oscilafie liberă, a cărei energie descreşte cu timpul. ~ constrânsă (Mec., Elm.): Oscilafie care are loc sub acfiunea unui schimb de energie periodic cu exteriorul. Când perioada cu care se face acest schimb de energie este egală co perioada oscilaţiei, sistemul care oscilează intră în rezonantă (v.). ~ de pendulare (Elt.): Variaţie periodică a turaţiei unei maşini, în jurul turaţiei ei nominale. ~ liberă (Mec., Elm.): Oscilafie a unui sistem izolat, adică oscilafie care are loc fără schimb de energie cu exteriorul, după ce sistemul a primit un impuls inifial. OSCILATOR (Elt.): Aparat de producere a undelor electromagnetice prin oscilajia electromagnetică a unui montaj alcătuit, - fie dintr'un circuit închis sau deschis care cuprinde un izvor electric, condensatoare şi bobine, fie dintr'un dispozitiv cu lămpi electronice. OSCILOGRAF (E/f.): Aparat sau instrument care indică sau înregistrează variafia intensităţii sau a tensiunii unui curent electric sau a altor mărimi fizice care influenţează acest curent. OSCILOGRAMĂ (Elf.): Diagramă obţinută cu ajutorul unui oscilograf. OSCILOSCOP (Elf.): Aparat sau instrument asemănător unui oscilograf, folosit numai penlru observare nu şi înregistrare. , OSEINĂ (Chim.): Substanfă din clasa proteinelor, care se găseşfe în oase, în piele, în cartilaje, etc. E foarte alterabilă în stare umedă; cu faninul, dă însă compuşi nealterabili, fapt pe care se bazează tă-băcirea pieilor cu tanin. OSIE 385 OŢEL BAZIC • OSIE ‘ (Tehn.)* Ax terminai la cele două , cnpeie; cu fusuri pe care suni montate rocile de rulare ale unui vehicul. ~ mofoare (Transp.): Osie care este -acţionată de motorul unui vehicul şi care primeşte mişcarea de rotafie dela acest , motor. ~ purfăfoare (Transp.): Osie care nu este acţionată de motorul unui vehicul şi •care serveşte numai la susfinerea vehicu- • lului şi la rulare. OSIE-KILOMETRU (C. I.): Produsul dintre numărul de osii şi numărul de kilometri parcurşi de un vagon de cale ferată; este un indice de statistică feroviară şi de taxare. OSM1RIDIU (Mef/.): Aliaj de circa 27% osmiu, 55% iridiu, 10% platină şi cu can-iităţi mai mici de rodiu şi ruteniu. E folosit la confecfionarea Vârfurilor peniţelor de toc rezervor. OSMIU (Ch/m.): Os. Element; gr. at. 190, 2; nr. at. 76. Metal alb, dur, cu gr. sp. .22,5 şi p. t. 2700to. Este elementul cu cea mai mare greutate specifică. Se găseşte în natură împreună cu platina. • OSMOMETRU (Fiz.): Instrument folosit la măsurarea presiunii osmotice. OSMOND1TĂ (Mef/.): Component struc-iural al oţelului, produs, prin descompunerea marfensitei la 400°. OSMOZĂ (Cfi/m, f/z.): Trecerea unui solvent printr'o membrană’ semipermeabilă •care separă două soluţii de concentraţii diferite, sau un solvent pur de o soluţie în acel solvent. Trecerea se face *de|a soluţia mai dildată spre cercare e mai concentrată, pana la atingerea unui echilibru care depinde de presiunile osmotice ale celor două soluţii şi de presiunea hidrostatică. • Pe baza fenomenului de osmoză se ex-•frage zahărul din .celulele sfeclei. E de-asemenea'folosită în operaţiile de purificare a coloizilor prin dializă. OSRAM (Met/.): Aliaj de osmiu cu wolfram, folosit la fabricarea filamentelor de becuri electrice cu incandescenţă. O T. (St.): Simbol standardizat pentru ofer lurile carbon aliate, elaborate prin fuziune şi turnate , în piese. Cifrele care urmează ■acestui simbol reprezintă rezistenţa deru-^ pere în kg/mma. . * 35 OŢEL (Mef/.): Aliaj de fier cu maximum 1,7%’carbon, care conţine şi diferite metale sau melaloizi, fie ca impurităţi, fie adăugite intenţ.onat pentru a da oţelului proprietăţi soeciale. Procesul de producere a oţelului, numit deobicei elaborarea oţelului, se face prin convertisare (în con-vertisoare)i prin afinare pe vatră (în cuptoare de pudlaj, cuptoare Martin, cuptoare electrice), prin,, retopire (în creuzet), etc. Proprietăţile oţelului diferă după compoziţie, după procesul de elaborare, condiţiile de turnare şi tratamentele la care a fost supus. Elementele se adaugă oţelurilor în scopuri diferite, şi anume: schimbarea durităţii, a rezistenţei, albngirii, proprietăţilor magnetice şi electrice, etc.; îmbunătăţirea rezistenţei la temperaturi înalte, la coroziune sau la alte atacuri chimice; . posibilitatea de a efectua tratamentele termice în condiţii mai, avantajoase; efc. '>■' acid (Mef/.): Oţel de fuziune, elaborat într'un cuptor cu căptuşeală acidă şi în contact cu sgură acidă. Pentru elaborarea lui pot.fi folosite numai fonte sau minereuri relativ pure şi cu. procent mic de fosfor. ~ alia/ (Mef/.): Oţel care conţine, pe lângă carbon, şi alte elemente care au fost adăugite pentru a-i schimba proprietăţile. Elementele care se adau^a deobicei oţelurilor sunt: cromul, cobaltul, nichelul, .manganul, wolframul, molibdenul, vanad ul, titanul, cupru], aluminiul, siliciul Oţelurile aliate sunt oţeluri de caliţate ‘ superioară, întrebuinţate ca oţeluri de con-; strucţie, oţeluri de scule sau oţeluri pentru scopuri speciale (inoxidabile, necoro-zive, nsferomagnejice, etc.). Oţelurile aliate sunt numite după elementele .da aliaj: oţel nichel, oţel crom, oţel crom-nichel-wolfram, oţel crom-mangan, etc. . '■>»' aus'enîlic (Mef/.): Oţel ăltaf, cu structură austenit.ică uniformă;: e întrebuinţat ca oţel neferomagnetic, inoxidabil sau rezistent la coroziune. - : ~ autocSIibH (Mef/.): Oţel de scule care, încălzit în timpul lucrului; se căleşte dela sine prin simplă răcire în ;aer liniştit. • ~ bazic (Met/.): Oţel de fuziune, elaborat într'un cuptor cu căptuşeală bazică şi în contact cu sgură, bazică. La elaborarea lui se pot întrebuinţa fonte şi mine- OŢEL CALMAT 386 OŢEL PERLITIC reuri mai pu|in pure şi cu procent mare de fosfor. ~ calmai (Mef/.): Ofel căruia, la turnare, i s'a adăugit deobicei siliciu, sub formă de feroaliaj, care îl desoxidează şi măreşte solubilitaiea gazelor în fier, astfel încât nu se mai formează bule de bioxid de carbon şi se calmează .fierberea’ în lingoliară a metalului care se solidifică. Ofelul calmat este mai omogen decât ofelul necalmaf. ~ carbon (Mef/.): Ofel care nu are elemente de adaus decât ca impurifăfi care nu trebue să depăşească anumite limife. Propriatăfiie şi slructura lui depind de con-finuful în carbon şi de tratamentele la care a fost supus, putând avea astfel întrebuinţări variate ca ofel de construcţie şi ofel de scule. Dacă are pesta 0,15% carbon, poate fi călit, cu afâf mai uşor cu cât creşte confinutul în ca’bon. După condiţiile de elaborare, ofelul carbon poate fi ofel carbon obişnuit sau ofel carbon de calitate. ~ cu carburi (Mef/.): Ofel aliat, care confine carbon sub formă de carburi duble de fier şi de un alf element (crom, wolf-*ram, vanadiu, etc). Este folosit la confecţionarea sculelor. ~ de calilale (Mef/.): Ofel carbon, care a fost elaborat cu îngrijire sau care a fost supus unui tratament termic special, astfel încât are proprietăfi deosebite. E folosit ca ofel de scule sau ca ofel de construcţie cu propriefăfi deosebite. ~ de comfruc|ie (Mef/.): Ofel care este întrebuinţat la construcfii de orice fel (organe de maşini, construcfii metalice, efc.) şi nu pentru scule. Poate fi ofel carbon sau o)el aliat. ~ de fuziune (Mef/.): 0(el obfinut prin afinarea materiei prime în stare lichidă. Ofelul de fuziune poate fi acid sau bazic, calmat sau necalmaf. ProprietSfile lui diferă şi după procedeul de afinare, deo-sebindu-se cfel de converlisor (Bessemer sau Thomas), ofel Martin,. ofel elecfric, ofel de creuzet. — de pudlaj (Mef/.): Cfel care se ob-Jine în stare pastoasă, prin afinare în cuptoare de pudlare. Bucăţile ob)inufe se forjează la cald pentru eliminarea sgurii şi sunt deobicei întrebuinţate la fabricarea ofeluluî sudat. (=OfeI pudlaf). ~ de scule (Mef/.): 0|el carbon sau ofel aliat, forjat sau laminat, folosif la confecţionarea sculelor. ~ de serie (Mef/.): Sin. Ofel obişnuit (v.). ~ eufecfoid (Mef/.): Ofel carbon, care. confine 0,9% carbon; normalizai, are structură perlitică. E dur şi are rezistenfă de rupere mare. Otelurile aliate sunt eutectoi-de la un confinuf mai mic în carbon. E folosit ca ofel de scule. ~ ferific (Mef/.): 0|el aliat, cu structură feritică, care nu are puncte de transformare în stare solidă şi, în consecinţă, nu poale fi călit sau recopt. E moale, tenace şi mai rezistent, la coroziune decât otelurile perlitice. ~ hipereufectoid (Mef/.):-Ofel carbon care confine peste 0,9% carbon; normalizat, are structură compusă din perlifă, şi cementită. E mai dur, mai rezistent la rupere si mai fragil decât ofelul eufecfoid. Ofelurile aliate sunt hipereufecto de la un confinuf în carbon mai mic decât 0,9%. ~ hipoeulectoid (Mef/.): Ofel carbon care confine sub 0,9% carbon; normalizat, are structura compusă din perlită şi ferită. E mai puf n dur, mai pufin rezistent la rupere şi mai pufin fragil decât ofelul eufecfoid. ~ ledeburllic (Mef/.): Ofel aliat, deobî-cei cu crom, cu molibden, wolfram, efc., care are structură hipereutecfoidâ. E foarie dur şi rezistent la coroziune. Ofelurile le-debjritice sunt întrebuinţate ca ofeluri de scule. ~ marlenstlic (Mef/.): 1. Ofel aliaf care, la temperatura ordinară, are structură mar-fensitică fărâ să fi fost călit. E dur şi fragil, şi nu prea are întrebuinfare practică. — 2. Ofel călit, cu stru:fură marfensifică. ~ necalmal (Mell.): Ofel căruia nu i s'au adăugit, la turnare, materiale pentru desoxidare şi care, deci, cuprinde bule de bioxid de carbon în masa lui şi esfe mai pufin omogen decâf ofelul calmat. ~ obişnuit (Mef/.): Ofel carbon de fu- ziune, care se produce fără măsuri speciala de elaborare şi care, uneori, e recopt înainte de a fi furnizat de uzină. Ofelurile obişnuite sunt înfrebuinfate ca ofeluri de consfrucfie, iar cele cu conţinu* ’ mare în carbon, şi ca ofeluri de scule. ~ perlilic (Mell.): Ofel care are structură eufectoidă. V. şi sub Ofel eufacfoid. DŢEL PUDLAT 387 OXIDANT - ~ pudlat (Mefi.): S:n. Ofel de pudlaj (v.). ^ rapid (Metl..: Of*-! de scule cu crom, wolfram, vanadiu şi cobaii, care ş« menţine proprietăţile de aşchiere şi la tempe-ratur înalte, datorita faptului ca este auto-călibil. • •>- sudat (Metl.): Ofel care se obfine prin sudarea (prin forjare seu laminare la cald), a .barelor de ofel pudlat sau de fier vechi. turnat (Metl.): Ofel turnat în piese. Se pot.turna atât ofe'urPe; carbon obişnuite şi de calita'e, cât şi ofelurile aliate. OŢELAR (Mef/.J: Muncitor ceţlificat care lucrează într'o o‘elârie la compunerea şi elaborarea şarjelor. Ofelarii lucrează în echipe compuse ditr'un prim top^tor care conduce lucrările ce. elaborare a oţelului .şi din ajutori topiton. . OŢET (/nd. a.'im.J: Amestec lichid de apă cu până la 9% acid a:etc. Se obfne, f*e .prărfeaza fibrele scurte. PĂLĂRIE de f.er (Geo/.).* Zona superficială, oxidată, a unui , zăcământ metalifer care confine fier. v Palee cu panouri ajezale pe căsoaie.' ‘a — cSsoalej b — panouri ionglfudinale; c —confra-vânţulri longitudinale; d — conlravântu'.rf Iransvefsale. PALEE (Consfr.): Picior de lemn, intermediar, al unui pod de lemn, folosit pentru su&f nerea grinzilor principale ale podului şi transmiterea (a teren a sarcini.or. PALEOBOTANICĂ (Geo/): Parte a Paleontologiei care se ocupă de fosilele vegetale. • • PALEOGEN (Geo/,): Prima perioadă a erei terţiare. (= Numulitic). , ■ PALEOLITIC (Gen.): Epoca cea mai veche a preistoriei omenirii, in care oamenii foloseau unelte da piatră cioplită; PALEON /OLOGIE (Geo/.j; Ramură a Geologiei, care studiază fi nfele (animale şi vegstale) care au trăit în epocile geologice lăsând resturi sau urme numite fosile. Se împarte în Paleozoologîe şi Paleobo-tanică. • PALEOZOIC (Geo/.j; Sin. Era primară (v.). PALEOZOOLOGÎE (Geo/.J; Parfe a Paleontologiei care se ocupă defosilele animale. PALETĂ (Al;.); Organ al unei maşini cu rotor, de forma unei aripe cu fefe curbe, mărginită la cele două-capete de doua di-, scuri sau de două cocoane circulare ale maşinii. Paletele îndeplinesc funcfiuni diferite,' după cum sunt fixate de rotor sau de stator. ~ de rotor (M?.): Paletă montată în rotorul unei turbine sau al unei pompe, care are rolul ‘fie ai a transmite rotorului e-nergia fluidului mofor (la turbine), fiei de a transmite fluidului mişcarea rotorului (la pompe). ~ de sfafor (Mf.); Pa'etă montată între Pale,s * lu’bini cu abur. două coroane de dis- * “ carca!0 *t«lorulul; fribufie ale statorului 2 — ro,or' 3 ~ Palo,s 1,0 unei maşini cu rotor, sfalori "-P0'0'5 dB ™-care serveşte la con- ,or; 5 — piciorul p.lot.l. ducerea fluidului motor la rotorul/maşinii (la turbină) sau la -dirijarea curentului de fluid pus în mişcara PALETA, DIRECTOARE 391 PALPLANŞĂ, de paletele rotorului (la pompa). Paletele pot fi fixe sau, îşi pot schimba, comandat sau automat, înclinarea fafa de suprafafa rotorului. ( = Paletă directoare). ~ directoare (Mş.): Sin. Paletă de stator (v.). , . . _ PALIER 1. (Tehn.): Lagăr. Corect, numai un lagăr orizontal. — 2. (Drum, C. f.): Porfiune de traseu orizontal al unei şosele sau a] unei căi ferate.,— 3. (Consfr.): Po-dest. — 4. (Consfr.): Ansamblul planşeelor dela acelaşi nivel, ale unei construcfii. PĂLIMAR 1. (Consfr.): Stâlp exterior dela casele ţărăneşti, care mărgineşte prispa şi susfine streaşinaacoperişului.—2. (Consfr.): Balustradă, la casele fărăneşti. — 3. (Gen.): Frânghie groasă. PALINGENEZĂ (Geof.): Mefamorfism al rocelor eruptive* sau. sedimentare, produs la adâncimi foarte mari, sub influânfa aproape' excluzivă a temperaturii. PALISANDRU (Bof., /nd. femn.): Arbore din regiunile tropicale, al cărui lemn, foarte tare, de culoare roză închisă, poafe fi lustruit frumos. E întrebuinfaf la confecfionarea mobilelor de artă, a pianelor, efc. PALISARE (Agr.): Dirijare a creşterii lăstarilor dealungul unui spalier sau al unui gard de şipci, penfru ca ei să nu se rupă sau penfru a li şe da o anumită formă. PALMĂ (Unif.): Unitate veche de măsură a lungimii, echivalentă, în Muntenia cu 0,246 m, şi în Moldova cu 0,279 m. PALMAC (Unif.): Unitate veche de măsură a lungimii folosită în Moldova, echivalentă cu 0,035 m. PALMER (Fiz., Tehn.): Instrument pentru măsurarea grosimii pieselor, pe care le ' Palmer, prinde între o falcă fixă şi un micromefru care poate aprecia până la sutimea de milimetru. PALMIER (Bof.): Arbore dintr'o familie care cuprinde .aproximativ 1500 specii, din regiunea tropicală, deobicei cu tulpina foarte înaltă. Palmierii produc fibre textile (rafie), ulei (ulei de cocos, ulei de palmier), fructe (curmale), amidon şi multe alte produse (vîn de palmier, ceară, lemn, frtin*e, etc.), PALMITINĂ (Chim.): Sin. Tripa mitină (v:)*’ PÂLNIE Crâlov (Expl. pefr.): Sin. Pâlnie de erupfie (v.). ~ de erupfie (Expl. petr.): Piesă de forma unei pâlnii, care se introduce cu gura în jos în spafiul dinfre coloana de burlane şi fevîle de exfracjie, pe care le îmbracă, ocupând tot acest spafiu. Rolul pâlniilor de erupfie (se introduc 2 ••• 4 pâlnii, pufin distanţate între ele, până la talpa sondei) este de a.conduce în fevile de extracfie gazele care altfel s'ar strânge în spafiul inelar şi ar împinge în jos nivelul fifeiului până la sabot, ceeace ar produce o erupfie intermitentă şi, deci, cu o insuficientă utilizare a energiei, ga-; zelor de zăcământ. Pâ niile de erupfie au fost folosite'prima dată de A. P. Crâlov. (='Pâlnîe Crâlov). PALOGRÂF (Nav.): Instrument folosit pentru, înregistrarea oscilaţiilor verticale şi orizon-! tale ale unei nave. PALONIER (Tehn.): Pârghie articulată la centru, cu două pedale la extremităţi,; legată de organul de direcfie al unui vehicul (avion, îmbarcafi.e, autovehicul),, fo-. losîtă la dirijarea vehiculului cu ajutorul picioarelor. PALPARE (Tehn.): Pipăirea suprafefei unui corp solid cu palpatorul (sau, uneori, cu mâna), pentru verificarea gradului de ne*: tezime al supralefei. PALPATOR (Tehn.): Ac, deobicei de diamant, care e purtat pe o suprafafă a cărei netezime se cercetează, şi ale cărui mişcări verticale, datorite asperităţilor suprafeţei, sunf înregistrate de un dispozitiv de amplificare şi înregistrare. PALPLANŞĂ (ConsfrM Mine): Element de construcţie, de lemn, de ofel sau de beton armat, având forma unei scânduri. Patplanşele se bat alăturat în pământ în formă de perete, fie în scopul de a sprijini terenul unei săpături, fie, când. sunt bătute în fundul unei ape, pentru a forma o incintă din care se evacuează apa pentru a se lucra pe uscat. Uneori (la galerii de mină, la pile de poduri, etc.). pal-planşele rămân pierdute în teren, alteori ;sunt recuperate. Palplanşele pot avea mar— PALTIN 392 PANĂ ginile fasonate pentru a se putea îmbina între ele. înaintarea cu palplanşe şl cu seu! In teren curgător. PALTIN (511/.): Arbore care creşte în pădurile de deal şi de câmpie şi al cărui lemn, dur şi rezistent, e folosit în industria mobilelor, a avioanelor, a instrumentelor muzicale, cum şi în construcfie. PĂLUGĂ (Mine): Pârghia de lemn, care se introduce între rotile unui vagonet pentru a-l frâna. (Termen din Valea Jiului). PĂMÂNT (Geol.): Amestec natural de granule minerale de diferite mărimi, provenite din desagregarea rocelor sub acfiunea agenţilor externi, şi, uneori, cu granule organice, provenite din descompunerea subsfanfelor de origine vegetală şi ani- mală; golurile acestui amestec sunt umplute cu aer, cu apă, sau cu aer şi cu apă. Pământurile se clasifică după mărimea granulelor. ~ activ (Ind. chim.): Amestec de sili- ca(i obfinut prin tratarea la cald a argile- lor cu un acid, folosit la ralinarea selectivă, a benzinelor de cracare, la rafinarea uleiurilor minerale, la decolorarea uleiuri-, lor comestibile, etc. ~ de diatomee (Geol.): V. Diafomit. ~ de turnătorie ,(Metl.): Amestec de argilă şi nisip, cu anumite calităţi, care e folosit la confecfionarea formelor de furr nătorie. v - ~ decoloraţii (Ind. chim.): Pământ activ folosit la decolorarea uleiurilor animale, vegetale sau minerale. PĂMÂNŢEL (Geol.): V. Diafomit. PĂMÂNTUL (Astr.): Planeta pe care trăim; are orbita cuprinsă între orbita planetei Venus şi cea a planetei Marte şi o distanfă mijlocie dela Soare de 1497QOOQO km. E o sferă uşor turtită la poli, având raza ecuatorială de 6378 km şi raza polară de 6357 km. Densitatea medie a Pământului e 5,52, iar masa sa 5.967.10211. PĂMÂNTURI, rare (Chim.): 1. Grup de oxizi ai unor elemente (metale) rare, foarfe asemănătoare unul eu celălalt din puncful de vedere al proprietăţilor chimice, cu greutăfi atomice cuprinse între 138,92 (lan-fanul) şi 175 (lufefiul) şi cu numere atomice cuprinse între 57 şi 71. Se găsesc în monazit şi în alte câteva minerale Vare. — 2. Nume impropriu penfru metalele oxizilor din pământurile rare. PANĂ, pl .• pane 1. (Tehn.): Oprire nedorita a funcţionării unei maşini sau a unui autovehicul, provocată fie de o defectare a maşinii sau a autovehiculului, fie de lipsa energiei necesare (curent electric, benzină, etc.) sau a unui materia) de întreţinere (ulei). — 2. (Consfr.): Grindă de lemn, de metal sau de beton armat, aşezată orizontal pe arbaletrieri, transversal fata de planul fermelor unui. acoperiş, şi care leagă fermele între ele şi susfine căpriorii. Pana dela partea superioară a fermelor e numită coamă. (V. fig. sub Fermă). PANĂ, pl. pene 1. (Mec.): Piesă în forma de prismă triunghiulară isoscelă, folosită penfru despicarea unui material. —2. (Tehn.): Piesă în , formă de prismă triunghiulară (uneori cu una din muchii teşită, devenind astfel trape-zoidală), care serveşte la asamblarea sau la solidarizarea unor elemente de construcţie, a unor organe de maşină, Ia reglarea jocului dinfre două organe de maşina, la spargerea sau despicarea unui material, efc.—3. (Tehn.): Piesă metalică, deforme diferite(cu secţiunea transversală dreptunghiulară sau circulară, cu suprafafa conică sau cilindrică), care se introduce în canalele corespunzătoare a Pană de despicare. F — forja aplicată; F* şl F"— forjele exercitate de corpul care se despică. PÂNA de antrenare 393 PANTOGRAF doua organe de maşina, pentru a realiza o' îmbinare demontabilă a lor. ~ de antrenare (Tehn.); Pană folosită ca mijloc de antrenare între un arbore şi butucul montat pe el. Penele de antrenare pot fi pene paralele sau pene-disc (v. Pană 3.). ~ de deviere (Expl. pe/r.): Unealta folosită pentru â ghida sapa, astfel încât să se -schimbe direcfia axei găurii de sondă cu câteva grade. ~ de îmbinare (Tehn.): Pană folosită la îmbinarea demonfabilă a două organe de maşină (v. -Pană 3). ~ de reglare (Tehn.): Pană folosită la reglarea jocului dinfre două organe de maşină (v. Pană 3). PANCROMATIC (Fofo.): Calitate a unui material fotografic (placă, film) de a fi sen* sibil la toate culorile din spectrul vizibil. PÂNEL (Ind. lemn.): Placă formată dintr'un miez de şipci* încheiat între două foi de Panel. a —; miez; b — fol de furnir. furnir aşezate cu fibrele transversal fafă de acelea ale miezului. Se întrebuinfează la confecfionarea uşilor, a mobilelor, eic. Panelele au grosimi de 16* '-45 mm şi suprafefe dela 450X1750 mm până la 1830X3660 mm. PANGLICA (Ind. fexf.): Mănunchi, de lăţime mică, format din fibre textile paralelizate şi grupate, obfinut ca produs intermediar, la fijatură. PANIFICAŢIE (Ind. alim.): Transformarea în pâine a făinurilor de cereale (în special de grâu), prin coacerea aluatului obfinut din amestecarea făinii cu apă, dupăce a fost afânat în prealabil, fie. cu drojdie, fie pe cale chimică sau prin insuflare de bioxid de carbon. Pot fi supuse panificării făinurile al căror gluten confine în proporţie convenabilă glutenină şi gliadină pentru a produce un aluat elastic, rezistent la afânare. PANOU (Conslr.): 1. Porţiunea, în general plană, din suprafafa unei construcţii, despărţită .de rest prin elemente de construcţie sau printr'o colorare deosebită.— 2. Element de construcţie, plin sau alcătuit din bare, de grosime mică, care se asamblează, deobicei, cu alte elemente asemănătoare, deex.: panou de fereastră, panou !de baracă, etc. — 3. Porţiune dintr'o grindă cu zăbrele, cuprinsă între două. noduri consecutive ale uneia din tălpi. ~ de cale (C. f.): Porţiune de cale ferată'formată din două şine paralele. de exploatare (Mine): Porţiune mai mare dintr'un câmp de exploatare, mărginită de galerii şi de plane înclinate sau suitori. PANTĂ 1. (Maf.): Unghiul ascuţit formatde o dreaptă cu o orizontală. — 2. (Mal.): Tangenta trigonometrică a unghiului ascu-fit, format de o dreapta cu orizontala. — 3. (Maf.): Unghiul ascuţit format de un plan cu un plan orizontal. — 4. (C. f., Drum.): Traseu înclinat, considerat dela un. punct mai înalt către unul mai'jos. Panta poate fi longitudinală (în lungul axei căii) sau transversală (perpendiculară pe axă).— 5. (C. Drum.): Declivifafea (v. Declivitate 2), exprimată în procente, a unei căi de comunicaţie coborîtoare. <-*> de divagaţie .(H/drof.): Panta maximă sub care se depun materialele transportate de ,apa unui torent. PANTA unui slraf (Geo/.): înclinarea unui strat. PANTALON (Tehn.): Piesă de tablă de forma unei perechi de pantaloni, folosită pentru bifurcarea unei conducte, de ex. la canalul de fum al unei căldări, efc. PANTALONI trecători (Ind. text.): Sin. Pânze frecefoare (v.). PANTOGRAF 1. (Tehn.): Aparat folosit penfru reproducerea, unui desen la o scară di'erită de cea a originalului. —• 2. (Elt,): Aparat de priză de curent dela o linie PÂNZĂ 394 PĂPUŞA FIXĂ aeriană, format dintr'o construcţie articulată, în formă de paralelogram deforma- Pantograf (jchem?). 4F'$i AP bare externe; B0 şi CD—bare Inferne; B şl C — arflculafil deplasablle; F — punct de pivotare; P, Q şi R — puncle deplasablle pe barele respective şl collneare cu punctul (F); p, q şi r — mărimi • unidimensionale. bi], montat pe acoperişul unui vehicul cu fracjiune electrică (locomotivă, tramvai). Pantograf. \ — patul panlogrdfului (piesa de contact); 2 — cadru .metalic articulat; 3 — resorturi de întindere. PÂNZĂ 1. (Tehn., Geol., Hidr.): Corp sau strat solid sau lichid, cu feje aproximativ paralele şi cu grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni, de ex.: pânză de fe-restrău, pânză de încălecare, pânză de apă, etc. — 2. (Tehn.): Ţesătură sau împletitură, flexibilă, din fire textile sau metalice, cu grosimea foarfe mică, de ex.: pânză de sârmă, pânză de bumbac, efc. — 3. (Ind. fexf.): Ţesătură de fire textile vegetale, executată astfel încât fiecare fir de bătătură (respectiv de urzeală) să freacă pe deasupra şi pe dedesubtul firelor de urzeală (respectiv de. bătătură) alăturate. ~ cauciucată (Tehn.): Pânză (v. Pânză 3) impermeabilizată prin aplicarea unui sfrat de cauciuc pe una dintre fe}e sau peambele fe|e.. ~de ferestrău (Tehn.): 1. Lamă de ofel cu dinţi pe una dinfre laturi, care se monteaza într’un ferestrău , manual sau într'un ferestrău cu bandă fără sfârşit, fo- losită la tăierea unui material prin aşchiere. — 2. Placă circulară de ofel, dinfată la periferie, care formează unealfa tăietoare a unui ferestrău cu disc. ~ de încălecare (Geol.): Grup de strate mai vechi, împinse în sus şi încălecate peste alte strate mai noi. ( = Pânză de şariaj). ~ de lavă (Geol.): Masă de lavă, de grosime relativ mică, întinsă pe suoralefe mari." ~ de şariaj (Geoh): Sin. Pânză de încălecare (v.). ~ metalică (Tehn.): Ţesătură sau împletitură de sârmă folosită ca sifâ, ca . armatură pentru sticlă armată, ca suport penfru tencuială, etc. PÂNZE frecăfoare (Ind. text.): Grup de două benzi fără sfârşit, din piele de bivol, suprapuse, care, în carda finală din filatura de lână de carda sau de vigonife, transportă, printr'o mişcare longitudinală, semiiortul spre sulul înfâşurător, iar printr'o mişcare transversală îi dă o răsucire falsă (o îngrămădire). (= Pantaloni trecători). PAP (Tehn.): Clei întrebuinfat în industria încălfămintei; se prepară din glufen amestecat cu apă, care e lăsat să macereze şi apoi e uscat. PAPAGAIE (Mine): Ciocan pneumatic de abataj. (Termen, din Valea. Jiului). PAPAVERINĂ (Chim.): Alcaloid extras din opiu şi ale cărui săruri sunt folosite tn Medicină. PAPUC (Constr.): 1. Sin. Sabot (v. Sabof 1). — 2. Piesă de lemn, care se pune sub capătul inferior al unui stâlp, pentru a-i mări suprafafa de sprijin. PAPURĂ (Bot.): Plantă de apă, din tulpina căreia se pot extrage fibre faxtile. PĂPUŞĂ fixă (tehn.): Piesă a unui strung, a unei maşini de rectificat, efc., fixată Păpuşă fixă a unul strung. 1 — cutie de viteze; 2 — maneta înversoruluî sensului de rotafie; 3 — arborele principal; 4 —• platou cu filei; 5 — maneta schimbătorului de viteze^ pe patul maşinii,’ cuprinzând cutia de.viteze şi arborele principal, şi pe care se PAPUŞA mobilă 395 PARACAZATOR montează dispozitivul de prindere a piesei de prelucrat, căreia îi imprima mişcarea de rotafie. ~ mobilă (Tehn.): Piesa a unui strung, a unei maşini da rectificat, etc., prinsă Secfiune Jongifudînală prin păpuşa- mobifS a unui strung. 4 — placS-suport (placă de ghidare); 2 — corp; 3 — plnolS; 4 — vârf; 5— manelă de blocare; 4 — şurub de avans aipinolei; 7 — roată de mână; 8 — dispozitiv de fixare. pe patul maşinii, dealungul căruia poate fi deplasată,' şi în care se fixează un vârf penfru susţinerea piesei de prelucrat, sau 0 unealtă pentru prelucrarea piesei. PARA* 1. (Gen., Ch/m.): Prefix cu semnifi-cafia «lângă*, „dincolo de", .contra". în Chimie, de ex., parahidrogen indică o stare •alotropica a hidrogenului, paraformalde-hida e un polimer al formaldehidei. — 2. (Ch/m.): Prefix care indică pozifia transversală (4) a unui element sau radical tegat de nucleul benzenic în raport cu o alta pozifie dată (1). Ex.: Ia paranitrofe- 001 se‘indică pozifia para (4) pentru gruparea nîfro-, în raport cu gruparea hidroxil (1). PARĂ [Expl. pe/r.): Unealtă de instrumentale pentru îndreptarea, prîn lovire, a burJanelorturfife dintr'o coloană. E formată dinfr'o piesă grea de ofel de forma unei figări de foi cu şanfuri elicoidale, care e introdusă In coloană cu ajutorul unui cablu sau al unor prăjini de care e prinsă prin intermediul unei prăjini grele şi al unei geale. ~ cu role (Expl. petr.j: Pară de instrumentajie care are prinse -lateral pe corpul ei role în formă de butoiaş, îngropate parfiaf în corpul perei pentru a reduce frecarea dintre pară şi burlan. PARABOLĂ (Maf.); Curba care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix numit focar şi de o dreaptă fixă numită directoare. în coordonate carteziene rectangulare, alese astfel încât axa absciselor să freacă prin vârful parabolei şi prin focar, iar axa ordonatelor să fie tangenta în vârf la parabola, ecuafia parabolei es‘e y2 = 2px, p fiind distanfa dela focar la directoare. PARABOLOID (Maf.); Suprafafă rezultată prin mişcarea unei parabole, care se deplasează astfel, încât planul ei să fie mereu paralel cu el însuşi, iar vârful să rămână mereu pe o altă parabolă situată într'un plan perpendicular. Dacă cele două parabole au concavităfile în acelaşi sens, paraboloidul născut se numeşte paraboloid eliptic, iar dacă au concavităfile în- Parabolă. F—focar; A—directoare.- Paraboloid. a — hiperbolic; b — eliptic.' sensuri ppuse, se numeşte paraboloid hiperbolic.- Un paraboloid eliptic particular, ale cărui secfiuni plane perpendiculare pe axă sunf cercuri, poate fi obfinut şi prin rotirea unei parabole în jurul axei sale şi se numeşte paraboloid de rotafie; este suprafafa după ca're se construesc unele oglinzi concave folosite la reflectoare, la proiectoare, la telescoape,..etc, PARACĂZĂTOR (Tehn.): Dispozitiv de siguranţa penfru oprirea din cădere a coliviei de ascensor .în cazuL-ruperii cablului sau al defectării instalafiei, Pcracăzătorul PARACHOR 396 PARALEL PĂMÂNTESC este format din două ghiare legate ■ de un arc comprimat în timpul când colivia e sus|inută da cablu şi care, când cablul nu mai susjine colivia, se destinde împingând ghiarele înafară, astfel că se prind în ghidaje. (= Paraşută da ascensor). PARACHOR (Chim.): Mărime exprimată prin relaţia P—d în care M este greutatea moleculară a unei substanfe, y tensiunea superficială, d, şi dt densităţile substanţei în stare lichidă, respect.v în stare de vapori. Parachorul este o constantă care poate servi la stabilirea formulelor substanţelor. PARAFENILEND1AMINĂ (Chim.): Derivat al benzenului, înfrebuinfat la prepararea unor materii colorante, ca accelerator de vulcanizare, ca reactiv în laborator, ca revelator fotografic, etc. PARAFINĂ (Chim.): 1. Orice hidrocarbură saturată, care are atomii de carbon legafi în lan) dreptsaucuramificafii.cuformulagene-rală CHn2n-L2. Primul termen d.n seria parafinelor este metanul. Numele lor are ferminafia -an, de exemplu metan, etan, propan, butan, iar dela substanfa cu cinci atomi de carbon in sus, numele se formează adăugind ferminafia -an la numele grecesc al numărului atomilor de carbon (pentan, hexan,. etc.). Parafinele se găsesc în gazele naturale, în fifei, efc. ( = Alcan). — 2• Corp solid, alb, translucid, cu p. f. 45-■ • 60°,^obfinut prin pre- • lucrarea fifeiurilor parafinoase. E formată dintr'un ameslec de hidrocarburi parafinice cu număr mare de atomi de carbon. E înfrebuinfată la fabricarea lumânărilor, la impregnarea hârtiei şi a fesăturilor penfru a le impermeabiliza, la impregnarea betelor de chibrituri, ca material izolant în Electrotehnică, etc. PARAF1NARE (Expl. pefr.): Depunere de parafine solide din fifeiurile parafinoase pe perefii fevilor de extra:fie, în interiorul capului de erupfie sau pe conductele de transport al fifeiului, care micşorează secfiunea de trecere a fifeiului, putând-o chiar întrerupe cu totul. Depunerea de parafină se îndepărtează prin încălzire (circulafie de t'tei cald, de gaze calde, de abur), cu ajutorul răzuitoarelor de parafină şi, uneori, cu solvenfi. ParaflacSrâ. 1 — paraltacSrS; 2 — conducte de clrcula|le a apel de rScIre; 3 — preigornltură; 4 —llja plafonului; 5 — şurub de fixare. PARAFLAC&R (Mf. term.): Piesă de protecţie împotriva flăcării din cilindru, a tijei pistonului motoarelor Diesel cu dublu e-fect. PARAFO C (Mş. ferm.): Zid care apără de flăcări o parte mai sensibilă a unei căldări de abur. PARAFORM-ALDEHIDĂ (Chim.): Polimer al formal-dehidei. Prin încălzire, se transformă cu uşurinţă în for-maldehidă; deaceea e întrebuinfafă pentru desinfecfarea încăperilor. ( = Paraform). PARAFULGER (£11.): Aparat formaf dinfr'un eclafor. de protecfie, legat între un punct al unei. conducte electrice şi sol, penlru a proteja materialul elecfric în legătură cu linia împotriva descărcărilor electrice din afmosferă. PARAGENEZĂ (Mineral.): Formarea în aceeaşi epocă a mai muljor minerale care se găsesc asociate. PARALAXĂ (Geom.): Unghiul format de dreptele care unesc un punct depărtat cu extremităfile unei baze de observafie, mici în raport cu depărtarea punctului. ~ astronomică (Aslr.): Unghiul sub care se vede, din centrul unui astru, di-sfanfa dintre centrul Pământului şi un observator de pe Pământ. ~ stelară (Aslr.): Unghiul maxim sub care se vede, dintr'o stea, raza orbitei Pământului. PARALEL, p|; paralele (Maf.): Calitatea a două drepte din acelaşi plan sau a două plane de a avea distanfa dintre ele constantă şi de a nu se înfâlni oricâf ar fi prelungite. ~ pământesc (Aslr., Oeogr.): Cerc paralel cu ecuatorul, care uneşte punctele de egală latitudine de pe suprafafa Pământului. PARALEL 397 PARAŞUTĂ PARALEL, pl. paraleluri (Tehn.): Dispozitiv folosit în atelier la trasarea pe o piesă a unor linii paralele cu un plan dat sau Paralel. 4 — paralel simplu; b — paralel universal. . la trasarea unor distanţe. E alcătuit dintr'un ac de trasare montat într'un cursor care aluneca dealungul unei tije care, uneori, e divizata în milimetri. PARALELEPIPED (Maf.J: Prismă care are ca baza un paralelogram. Dacă muchiile în direcţie şi sens, de diagonala parale* logramului dusă prin puncful de aplicajie al forţelor. B A / Parafelepfped. a — drepf; b — oblic. prismei sunt perpendiculare pe planul bazei, - paralelepipedul se numeşte drept; daca muchiile sunf oblice pe planul bazei, paralelepipedul se numeşte oblic. ' PARALELOGRAM (Maf.): Patrulater care are laturile opuse paralele şi egale. PARALELOGRAMUL forfelor (Mec.): Construcţia grafica cu ajuforul căreia se de-îermină rezultanta a două forje concurente. Esfe paralelogramul ale .cărui la-furi reprezintă, în valoare absolută, în di-re'cjie şi sens, cele două forje. Rezultanta :for esfe reprezentată în valoare absolută, D F Paralelogram. h — înălţime. PARÂMĂ (Nav.): Frânghie fojosifă pe. o navă, După grosime, se deosebesc parâme simple sau lanfane şi parâme împletite sau garline. • PARAMAGNETIC (Magnf.); Calitatea unei substanfe de a avea o permeabilitate magnetică- mai mare decât unitatea şi independentă de intensitatea câmpului magnetic care a produs magnetizarea. Un material paramagnetic are tendinţa de a se deplasa înfr'un câmp magnefic dinspre regiunile cu intensitate mai mică spre cele cu intensitate mai mare. PARAMENT (Constr.): Fafa văzuta a zidăriilor de piatră. PARAMETRU (Maf.): Mărime bare intră înfr'o ecuaţie, şi căreia i se poate da'o valoare dorită, ’ de care depind valorile rădăcinilor ecuafiei. PARAPET (Consfr,); Perete scund de piatră, de cărămidă, de lemn, de metal, etc., la marginea balcoanelor, a terasoior, podurilor, drulnurilor, care serveşte la îngrădirea acestora. • PARASCÂNTEI 1. (E/f.): Ecran izolanf, necombustibil, care 1 împiedică formarea arcurilor electrice sau deteriorările pe*care le-ar pulea provoca arcurile electrice. — 2. (Mef/., Mş. ferm.): Cameră de tablă de ofel căptuşită cu material refractar, cu şicane în interior, care serveşte la reţinerea scânteilor şi a prafului antrenat de gazele de ardere din anumite cuptoare, din focarul unei locomotive, efc. şi care se intercalează pe ‘canalele de . evacuare a gazelor arse, înainte de coş.: PARAŞUTĂ, (Av.):.Dispozitiv confecţionat ■ dintr'un material textil, care se poate desfăşura în formă de. umbrelă şi care da- PARAŞUTĂ DE ASCENSOR 398 PARDOSEALĂ forită rezislenjei aerulu', serveşte la micşorarea vitezei de cădere a Unui corp legai de, el, lansat dintr'un avion. Paraşutele pof fi cu deschidere automată sau cu deschidere comandată. ~ de ascensor (Tehn.): Sin.. Paracăză-tor (V). PARATRĂSNET (Elt.): Dispozitiv metalic aerian, în comunicare permanentă cu solul, destinat să apere clădirea sau sistemul tehnic deasupra căruia este instalat, de descărcări electrice atmosferice. E compus din unul sau din mai multe vârfuri metalice inoxidabile, legate conductor unul cu altul şi puse la pământ. PARAVAN (Conslr.): Perete mobil sau fix, deobicei de lemn, prin care se limitează un anumit spafiu într'o încăpere. Poate fi continuu sau cu deschideri (uşi, ferestre). PARAZĂPADĂ (Consfr.): Grilaj mic, montat la marginea streaşinei unui acoperiş, pentru-a împiedica căderea zăpezii de pe acoperiş. PARAZĂPEZI (Drum., C. /.): Panouri fixe sau mobile, deokicei de s:ânduri, aşezate unul la capătul celuilalt, dealungul marginii superioare a taluzuluî unei tranşee sau pe un teren orÎTontal, pe care sunt executate o şosea sau o cale ferată, pentru a le apăra de înzăpezire. PARAZIT 1. (Biol.): Vieţuitoare care trăieşte pe sau în organismul viu al unei vieţuitoare de altă specie, hrănindu-se cu substanţe organice produse de aceasta. Ex.: rugina grâului (un parazit al grâului); tenia (un parazit intestinal); microbii patogeni; efc. — 2. (Te/c.): Perturbafie produsă într'un dispozitiv de telecomunicaţii de către descărcările atmosferice, descărcările de punere în serv ciu sau de scoatere dm serviciu a unai maşini elecfrice, scânteile dela unele aparate elecfrice, etc. PARAZITICID (Gen.): 1. Calitatea unei substanfe de a distruge parezifii. — 2. Orice substanfă folosită penfru distrugerea parazifilor. PARBRIZ (Transp.): Paravan transparent aşezat în fafa conducătorului unui autovehicul, al unui avion, etc. pentru a-1 feri de curentul de aer, de praf, etc. Pentru a evita rănirile în caz de accident, parbrizul este confecjionat din geam de siguranţă. PARC 1. (Orb.1): Teren .cu arbori, cu brazde de iarbă şi de flori, pe care se gă- ■ sesc Uneori fântâni arteziene, bazine şi alte consfrucf'i speciale, folosit ca loc de odihnă, de cultură şi de distracţie. In cadrul pl anului de construcfie şi reconslruc-fie socialistă a oraşelor din fara noaslră se vor crea mari parcuri de odihnă şi de cultură. — 2. (Urb.): Cartier de locuit în care se găsesc multe zone verzi. — 3. (Transp ): Loc de ■ depozitare a vehiculelor sau a materialelor unei instituţii (parc de automobile, parc de vagoane, parc de materiale). — 4. (Transp.): Totalitatea vehiculelor de ace'aşi fel ale unei insfifufii (parc de vagoane, parc de locomotive). PARCELĂ (Tehn.): Porţiune de teren bine delimitată, care face parte dintr'un teren mai întins împărţit In mai multe porfiuni asemănătoare. • PARCELARE (Cad., Urb.): Impărjirea în ■ parcele a unui teren; PARCHET 1. (Ind. lemn.): Piesă de lemn, în general de esenfă tare (stejar, fag, ulm), etc. de forme variatelnsăcu grosimea uniformă de 20-.-30 mm (cu uluc şi lambă, numai cu uluc sau numai cu falf ascufit), folosită la pardosirea încăperilor. — 2. {Silv.): Suprafafă de pădure care se taie într'un an. PARDOSEALĂ (Consfr.): îmbrăcămintea aşezată pe.planşeul unei încăperi şi care poate fi formată din unul Xn^\\n\\\\\\\n\\\\\\\n^\\\n\\ sau din mai multe straturi dematerial.Ro1 Iul pardoselei e de a apăra de uzură plan-şeul, de a-l izola, de a-i da unaspectagre-abil, etc. Ma-ferialuldincare se execută par- P®do««l3 de parchel. . ... r. a —- duşumea oarbă; o — par- doselii© varia- che< în Spic; c — grmzlşoari;,d za în funefie de — friz; e — pervaz; f — umplu-destinaţia în- futS ţnlre grimisosre. . căperilor şi poate fi: cărămidă, -beton, mozaic, gresie ceramică, parchet scânduri, linoleum, xilolit, etc. Pardoselile ppi fi executate continuu sau cu rosturi. > •PARFUM 399 PAS PARFUM (Ind. chim j: Substanfă sau amestec de substanfe, deobicei lichide, uneori solida, disolvate într'un lichid, care au miros agreabil. PÂRGHIE (Mec., Tehn.): Bară rigidă care are un punct fix (care e un punct de Pârghii. a — pârghie de genul întâi; b — pârghie de ge-hul al doilea; c ~ pârghie de genul al treilea; O — punctul fix; F — forjă de ac|ionare; G—* forfă re<]sfenf£. reazim sau un puncf ds articulaţie) şi asupra căreia se exercita o forjă motoare şi o forja' rezistemăsau o greutate. Există trei genuri de pârghii pârghie de g=nul întâi, la care pune* iul fu S3 găseşte între punctate de apl caţie ale forfelor motoare-şt rezistentă; pârghie de genul al doilea, la care punciul de aplicaţie al forţei rezistente e cuprins între puncful de aplicaţie al forţai mofoare şi punctui fix şi pârghia da genul al treilea, la care punctul de aplicaţie, al .forţei motoare e cuprins între puncful fix şi punctul de aplicaţie al forţei rezistente. După funcţiunea pe care o îndeplinesc într'un s stem tahnic, pârghiile pot fi de acţionare,, de comandă sau-da manevrare.. Pârghiile pot fi drepte, cot.te sau.curbate şi pot avea o mişcare de rotaţie sau de oscilaţie. — de acţionare (Te/in.); Pârghie care serveşte |j‘transmiterea mişcării între două organe ale unui sistem tehnic. Ex : pâr-gh e de frâna, pârghie de ambreiere, pârghie de direqie a unui autovehicul, eU. . ~ de comandă (lefin.): Pârghie care S3rveşle la comanda miş.arii unui sisfem tehnic sau a unei părţi a lui. Ex.; pârghie pentru schimbarea sensu'ui de mers al unei locomotive, culbutoiul d n distribuţia motoarelor term.ee cu supape, efc. - de manevrare (Tehn.): Pârghie care servaşte la manavrarea unui sistem tehnic sau a unei părfi a lui. Ex.: pârghia de manevrare a frânei unui autovehicul, pârghia dfe manevrare a unui macaz de cale .'ferată, efc. -PARIAN (/nd. sf. c.): Porţelan moale ne- 1 smălţuit, folosit în lucrările de sculptură. PARKER1ZARE (Mef/.): Operaţia de fosfa-tare (v.) a unei piese de oţel cu ajutorul unei soluţii de fosfat de fier şi de mangan'la care se . adaugă şi. săruri ale acidului’ siiicic. PARMAC 1. (refin.): Stâlp de gard. —2. (Unif.): .Unitate veche de măsură a ariilor; în . Moldova: 1 parmac,pătrat = 0,121409 dm2î în Dobrogea: 1 parmac pătrat = 0,0998 dm2. -PARSEC (Asfr.): Unitate astronomică de distanţă, corespunzând distanţei la care trebue să. se găsească o sfea pentru ca paralaxa ei să fie de o secundă de arc; este egală cu 30,8*1013 km (3,26 ani-lu-mină). PARTER (Consfr.): Ansamblul încăperilor unei clădiri, situate Ia nivelul terenului sau-la o mică înălţime deasupra acestui nivel. PARTICULĂ (Gen.): Părticică foarte mică de materie. ~ alfa (Fiz.): Atom de heliu, liber de. cei doi electroni periferici (adică nucleu de heliu). Particulele alfa sunt emise de unii atomi radioactivi în .desintegrarea lor, cu viteze mari, aproximativ 1/15—1/20 din viteza luminii (1,5*10B"*2*10® km/s). ‘ ~ beta (F/z.): Electron emis de nucleul unor atomi radioactivi când se desin--itegrează. ~ elementară (F/z.): Particulă' constituentă a materiei, care, într'un anumit stadiu de desvolfare a ştiinţei, e considerată că nu mai poafe fi divizata, de ex.: electronul, protonul, neutronul, poziironul, mesonii, etc. P. A. S. (Chim.): Acidul para-amino-salici-lic, folosit, sub formă ds sare de.sodiu sau de ester etilic, în combaterea tuberculozei. PAS 1. (Tehn.): Porţiune, de lungime constantă, care se repetă în lungul, sau in latul unui sistem tehnic; de ex.* pas de prăjini. — 2. (Tehn.): Lungimea : pasului definit sub Pas 1, de ex., pds de surpare. — 3. (Maf., Tehn.j: Distanţa, dintre un punct al unei elice circulare şi cel PAS CIRCULAR 400 PASAJ DE NIVEL mai, apropiat puncf al ei, situat pe o paralelă cu axa elicei care frece prin primul punct, de ex.: pas de elice de avion, pas de filet, pas de şurub. ( = Pas longitudinal.) — 4. (Maf., Tehn.j: Lungimea de arc, măsurată pe cilindrul circular pe care sunt trasate mai mulfe elice coaxiale, dintre un puncf al unei elice. şi'..punctul cel mai aprppiat al unei elice vecine, când cele două puncte sunf situate într'un plan perpendicular pe prima elice, deex., pas ~ diametral (Tehn.): Pas de dinfare al unui angrenaj cilindric, exprimat prin numărul de dinfi cuprinşi într'un fol măsurat pe circumferinţa cercului primitiv. ~ liniai (Tehn.): Pas de dinfare al unui angrenaj cilindric, măsurat pe coarda cercului primitiv care uneşte elementele, de acelaşi fel a doi dinfi consecutivi. ~ longitudinal (/Vlaf., Tehn.): V. Pas 3. ~ transversal (Maf„Tehn.): V. Pas 4. ~ unghiular (Tehn.): Unghiul la centrul cercului primitiv, corespunzător pasului circular al unei rofi dinfafe circulare. PASAJ 1. (Urb., Consfr.).- Trecere, numai .penfru pietoni, între două sfrăzi, care traversează o clădire sau un grup de clădiri. — 2. (Ind.alim.): Sin. Trecere (v.). — 3. (Drum., ' C. f.): încrucişarea, unui drum cu o cale ferată, a două drumuri sau a două căi ferăfe. Pasajul poate fi de nivel, superior sau inferior. ~ de nivel (Drum., C. f.): Pasaj la care încrucişarea celor două căi se face la acelaşi învârtituri complecte, când avionul se de; plasează într'un mediu iricompresibil liniştit. \, !l ~ de filet (Tehn.): Distanfa dintre două puncte'consecutive ale unei spire,; situate pe o paralelă"cu axa filetului (In Ca£ul!fi- nivel. PASAJ INFERIOR 401 PASTEUR1ZATQR ~ inferior (Drum., C. f.): Penfru cei care privesc din puncful de vedere al drumului, pasajlacaredrumultrecepesub calea ferată; penfru cei care privesc din puncful de vedere al căii ferate, pasaj la care, drumul frece pe deasupra căii ferate. ~ superior (Drum., C. f.): Pentru cei care -privesc din puncful de vedere al •drumului, pasaj la care drumul trece pe deasupra caii ferafe; penfru cei care privesc din puncful de vedere al căii ferate, pasaj la care calea ferată frece pe deasupra1 drumului. PASAMETRU (Tehn.) ; Instrument de precizie penfru măsurarea lungimilor pieselor . prin comparare cu un etalon. PASĂTRICE f/nc/. a/jm.J: Maşină folosita penfru separarea pulpei legumelor şi a ■fructelor de seminfe şi de pelife, alcătuită dintr'o sită metalica cilindrică prin care .-frece.numai pulpa desprinsă de semin|e de către un malaxor. PASERELĂ (Gen.).* 1. Pod îngust penfru piefoni. — 2. Punte mobilă folosită pentru urcarea sau coborîrea de pe o navă. PAS1METRU (Tehn.): Instrument de precizie ■folosit la măsurarea dimensiunilor inferiorului găurilor dinfr'o piesă, prin comparare cu un etalon. PASIVITATE (Chim.): Fenomenul prezentat -de anumite metale de a nu fi atacate de unii acizi concentrat» (de ex. fierul, de -acidul azotic), deşi ’sunt atacate de aceiaşi ^cizi când sunt dilua}). Se datoreşte unui sfraf subfire de un compus al metalului, . deobicei de oxid, format pe suprafafa metalului. PÂSLĂ (/nd. fexf.): Material obţinut din ■fire de lână sau din părul anumitor animale (de ex. din păr de iepure) date la piuă. împâslirea e daforită aderării firelor ■fie din cauza solzilor pe - care îi au pe suprafafă, fie prin încleire naturală datorită unor,anumife substanfe din.fire, fie*prin încleire cu o substanfă adezivă care se .-amestecă cu firele. Pâslă e folosită ca izolator acustic şi • termic, ca amortisor de oscilafii, la acoperirea unor cilindri usca-/fori, la fabricarea pălăriilor, efc. ( = Fetru). PASTĂ (Fiz., Tehn.): Material care, la o temperatură dată, nu are elasticitate, are . o.viscozitafe mare fafă de cea a lichidelor -şi ,o rezistenfă relativ mică la pătrunderea unor corpuri solide în masa sa. Pastele 26 pot fi de compozifie omogenă, (de ,.şx. vaselina 1a temperatura ordinară,; şficl.a la temperatura ei de înmuiere) sau pot fi suspensii foarte concentrate într'un lichid (de ex. pasta formată dintr'un amestec de argilă cu apă). ~ de ciment (Consfr.): Amestec, în diferite proporţii, de ciment cu apa, folosit penfru corectarea sau repararea suprafeţelor zidăriilor de beton, la rostuiri,-etc. ~ de ciment normală (Consfr.): Pastă de ciment, preparata după prescripţii standardizate, folosită- !a determinarea prizei şi a'constantei de volum a unui ciment. ~ de efanşare (Tehn.): Pastă formata deobicei din fire de asbesf şi grafit, eventual şi din aşchii de plumb sau de cupru, folosită Ia efanşarea pompelor, penfru dopuri de cuptoare, efc. de îndeif (/nd. fexf.): Material cleios folosit la acoperirea. firelor de urzeală, penfru a preveni ruperea firelor prin frecare ' de coclefii iţelor, de dinfii spafei şi la frecerea suveicii prin rost..Pasta de în-cleif penfru fibre moi (bumbac, in, efc.) e preparafă în principal din amidon, cea pentru fibre aspre (lână) confine şi clei, iar cea penfru fibre artificiale celulozice esfe preparafă pe bază'de. ulei de in. ~ de lemn (Ind. hârf.): Pastă formată dintr'un amestec de fibre de lemn (obţinute cu ajutorul unui defibrafor) şi apă; care e folosită la fabricarea hârtiei şi a cartonului de calitate inferioară. de var (Consfr.): Pastă obfinută-prin stingerea cu apă a varului ars. E întrebuinţată Ia prepararea mortarului de • var. PASTE făinoase (/nd. a/im.); Produse alimentare fabricate din aluat nedospit de făină albă, căruia i s'au. dat diferite forme şi dimensiuni prin presare, prin stanfare, prin tăiere, efc., şi care apoi sunt uscate. Exemple: macaroane, spagheti,fidea, ste-lufe, efc. PASTEURÎZARE (Ind. alim.): Sterilizarea unor produse alimentare care pot fermenta, în special a laptelui, prin încălzire la o temperatură convenabilă la care sunf distruse bacteriile. Prin pasteurîzare,, pe lângă faptul că se realizează anumite condifii de igienă, se. obfine şî '.posibiHafea' ca alimentele să fie conservate mai bine. - PASTEURIZATOR (/nd. alim.): Aparat.fqlosit penfru pasteurîzare, compus în principal din ■ PASTILA 402 ' PATINĂ una sau din mai multe încăperi în care sun) introduse vase cu produsul care trebue Pasleurlzalor cu aglfalor. A — poslamenl; B — căldare de fonlă; C — cfildare de cupru cosMo^H; D — lub colii; E— pâlnie de încărcare; F — fermomelru; G — rofi de curea. pasteurizat sau tuburi prin care frece acesta, în jjrul cărora circulă fluidul de încălzire. PASTILĂ (Farm.)-' Corp alcătuit din medicamente amestecate cu zahăr pulverizat şi cu pu|ină apă pentru a forrrta o pastă care e turnată sau stanjată în diferite forme care apoi sunt uscate. ~ de acumulator electric (E/f.): Partea din substanfa activă care se găseşte într’o alveolă de grătar de acumulator electric. PĂSTOS (F/z., Tehn.j: Calitatea unui material de a avea consistenta de pastă. PAT 1. (Tehn.j: Parte a unei maşini de lucru sau a unui sistem tehnic, cu faţa superioară aproximativ plană şi orizontală, pe care se reazimă şi eventual alunecă materiale sau anumite păr|i>ale maşinii sau ale sistemului tehnic. — 2. (Tehn., Geo/., Agr.): Strat de material, orizontal sau înclina), cu fata superioară aproximativ plană, pe care, deobicei.se reazimă alte materiale. ~ de ace (Ind. text.): Placă cu şanfuri în care sunt aşezate acele, la dispozitivul Jacquard sau la maşina da tricotat. ~ de cale ferată (C. /.): Stratul de balast în care sunt aşezate traversule căii. ~ de coci (Metl.): Stratul de cocs dinfr'un cuptor, deasupra căruia se aşează stratul de minereu de fier. ~ de nis'p (Consfr.): Strat de nisip aşternut pe funda)ia unei şosele, în care se aşează piesele unui pavaj.- ~ de răcire (Metl.): Instalafie pe care se depozitează penlru scurl timp, in scbpul răcirii, laminatele, la ieşirea lor din laminor. Patul de răcire poale fi constituit din plăci de fontă, din şine, din role sau grătare transportoare, etc. ~ de şosea (Drum.): Partea de feren amenajat, pe care se conslrueşte apoi şoseaua. ~ de strung (Mj.-unelte): Partea strungului care susţine toate organele lui (păpuşa fixă şi mobilă, căruciorul, etc.), şi asigură legătura între cele fixe şi ghidarea celor mobile. ~ fillrant (Prep. min.): Grup de straturi de granule minerale de diferite mărimi care se aşează pe sita unor maşini de ze|aj cu paf fillrant. Se foloseşte atunci când granulele materialului de sorfat, fiind prea mici, ar necesita o sită fină la maşina de zejaj. Greutatea specifică a granulelor patului filtrant trebue să fie cuprinsă între greută|ile specifice ale mineralelor care se sortează. PATENTARE (Metl.): Tratament termic aplicat sârmei de o(el carbon înainte de trefilare, în scopul de a se objine o sârmă care se trage uşor şi are rezistenfă mecanică mare. Patentarea constă într'o încălzire la 800: • • 1030°, urmată de o răcire bruscă la 400■•■503° înlr'o baie de săruri topile sau da plumb topit, în nisip încălzit sau chiar în aer. PATERNOSTER (Tehn.): Elevator vertical, . cu mişcare continuă, cu platforme sau cârlige fixate pe o bandă sau pe o pereche de lanjuri fără sfârşit, care se roteşte în jurul a două tobe. Pafernosterul poale fi acţionat, fie mecanic, fie manual. PATINĂ 1. (Gen.): Strat subfire de carbonat de cupru hidratat, de culoare verzuie, format la suprafafa obiectelor da cupru sau de aliaje de cucru, care apare în timp sub influenfa agenfi'or atmosferici împiedicând degradarea cuprului, iar uneori, e produs în mod intenfionaf penlru a se da obiectelor aspectul de vechime. — 2. (Gen.): Strat subfire de natură diferită, dapus dela sine cu timpul sau depus artificial la suprafafa obiectelor metalice, de lemn, a fafadelor de clădiri, a statuilor, care dă acestora aspectul de vechime. — 3. (Tehn.): Piesă prin intermediul cSrefa un PATINĂ DE ASCENSOR 403 PAVILION mecanism poale executa o mişcare de alunecare pe o şină de ghidare. ~ de ascensor (Tehn.): Patină a coliviei ascensorului, prin intermediul căreia acesta alunecă pe glisierele de conducere. PATINARE t. (Tehn.): Alunecarea unei piese ghidate (patina) pe o piesă de ghidare (glisiera).—• 2. (Transp.); Alunecarea rofii unui vehicul, în mişcarea ei de rostogolire pe o cale, cu o viteză mai mare decât aceea datorită învârtirii ei în jurul axului. Uneori, roata alunecă chiar fără să se rotească, vehiculul deplasându-se astfel ca o sanie. (=Patiriare de alunecare). — 3. (Transp.): învârtirea pe loc a rojilor unui vehicul, fără ca acesta sa înainteze. ( = Pa-.tinare de rostogoljre). PATINSONARE (Metl.): Procedeu de extragere a argintului metalic dintr'un minereu sau dintr'un aliaj, p'in disolvare în p'umb topit, urmată de răcirea aliajului obfinut (când acest aliaj se îmbogăţeşte în argint prin separarea unei părfi din plumb) şi de oxidarea plumbului rămas în aliaj. PĂTRAT (Ma/.J; 1, Patrulater cu laturi egale, care fac între ele unghiuri drepte. — 2. Număr obfinut prin înmulţirea unui alt număr cu el însuşi. ~ perfecf (Maf.): Număr întreg şi pozitiv a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. PĂTRAŢII mari (Exp/, pe/r.J; Ansamblu de piese care se adaptează )a masa rotativă, psntru a transmită, prin ^intermediul pătraţilor mici, mişcarea de rotaţie dela masă la prăjina pătrată, sau penfru a transmite mesei greutatea garniturii de prăjini pe care o primeşte prin intermediul penelor. mici (Exp/. pefr.j: Ansamblul piese care se adaptează la masa rotativă, în interiorul , patrafilor mări, penfru a primi dela aceştia^ mişcarea de rota|îe şi a o transmite prăjinii pătrata, trebuind deci să aib3 în interior o secfiune corespunzătoare' cu cea a prăjinii pătrate. PÂTRJTĂ (Tehn.): V. sub Matrifă. . PATRONIT (Minera/J: Sulfura de vanadiu, naturală, amestecată cu sulf liber, cu silice şi cu alumină. E cel mai important minereu de vanadiu. PATRULATER (Maf.); Poligon cu patru laturi. ~ inscriptibil (Maf.); Patrulater închis care se poate înscrie într'un cerc. Unghiurile opuse ale unui patrulater inscriptibil sunf suplimentare. •, PĂTRUNDERE (Gen.J: 1. Intrarea unui corp solid într'un a|t corp solid sau păstos, sub acţiunea unei apăsări. — 2. Străbaterea unui corp solid sau păstos de către un alt corp solid. — 3. Intrarea unui fluid înfr'un solid poros, sub acfiunea unei presiuni. — 4. Trecerea unui fluid printr'un solid poros, sub acfiunea unei presiuni. PĂTURĂ 1. (/nd fexf.j: Ţesătură groasă de lână, împâslifă prin dare la piuă, care serveşte la învelit; — 2. (/nd. fexf.); Strat de fibre de bumbac produs de maşina bătătoare, sau de fibre de lână dăracită, care esfe apoi transformat în panglici, în operabile de filatură. ( = Văl). — 3. (Gen.J: Strai, de ex. pătură acvifera (strat de roce care confin apă). . PAVAJ (Consfr.): 1. îmbrăcăminte rutieră formată din materiale în formă de blocuri (pavele, ca’upuri, bolovani, efc.) aşezate cu mâna ‘ntr'un. pat de nisip sau de mortar. — 2. Termen impropriu penfru orice fe‘ de îmbrăcăminte rutieră. PAVEA (Consfr.): Piesă de forma, cubică sau prismatică, confec|ionată din piatra dură, din lemn» din clincher, etcS| folosită la executarea pavajelor. ~ abnormă (Cons/r.): Pavea de forma unui trunchi de piramidă, cu baza mică •cel pufin 2/3 din baza mare, oarecum neregulată, confecţionată din piatră dură. . de lemn (Cons/r.): Pavea tăiafă din lemn de esenfS tare (stejar), sau de esenfa moale (molid) impregnat cu creozot, folosită în special la executarea pavajelor ^inferioare (în hale şi în.ateliere) şi care se folosea şi la pavarea străzilor. Pavelele de lemn se aşează cu fibrele vertical. ^ normală (Consfr.J; Pavea de formă cubică sau prismatică, cu dimensiuni standardizate, confecfionată din piatră dura. PAVILION 1. (Tefe:., F/z.): Partea în forma de cornet a unui receptor telefonic, a unui megafon, etc., prin care se transmit şi se amplifică sunetele produse de diafragma vibranta a receptorului sau a megafonului.— 2. (Consfr.): Corp de clădire care face parte dintr'un ansamblu de mai multe clădiri. PAZIE 404 PENETRAŢIE PAZIE (Coris/r.): 1. Scândură, uneori cu tăieturi ornamentale pe ea, care se aşează vertical la capătul dinafară al căpriorilor unui acoperiş cu streaşină, pentru a ascunde vederii capetele căpriorilor. — 2. Fă-şie de tablă, aşezată la racordarea unei învelitori cu , . , • , . Pazie de Jabla la calcan, un zid, pentru a im- , ,. • v, i a — calcah; o.— pazje; c — piedica pătrunde- de f]J d_!nve||_ rea ape, pe langa ,0>r. d. .fIgh. PEARCEIT (Mineral.):Sulfoarseniură, amestecată cu sulfoslibiură, de argint şi de cupru, naturală. E un minereu de argint. PECHBLENDĂ (Mineral.): Oxid de uraniu, natural, care conţine şi mici cantităţi de radiu. E un minereu de uraniu şi de radiu. PECTINE (Chim.): Clasă de compuşi organici complecşi, inrudiji cu hidrafii de.car-bon, aflaţi ţn ţesuturile vegetale. Au proprietatea de a lua, prin disolvare în apă, forma unei gelatine; prezentei lor în fructe se' datoreşte „legarea" marmeladei şi a dulcefei. PEDALĂ (Tehn.): Pârghie de comandă, acţionată cu piciorul. PEDOLOGIE (Agr.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul caracterelor şi al formării solului, cu clasificarea solurilor, etc. PEGMATITE (Pe/r.).- Roce magmatice care au o largă cristalizare a mineralelor componente. Se găsesc sub forme foarte diferite, în masive eruptive şi cristaline. Con(in uneori mică, berii, feldspat, etc., pentru extragerea cărora sunt exploatate. PEGMATOLIT (Pefr.): Varietate de ortoză înfrebuinfată ca fondant în industria ceramică. PELICULĂ (Fiz., Tehn.): I. Membrană sub-Jire. — 2. Strat subfire dintr'o anumită substanfă, depus pe suprafafa unei alte substanje. ( = Film.). PELUZĂ (Arh.): Teren de formă regulată, acoperit cu iarbă deasă şi scurtă. PENDUL (F/zi): Corp solid greu, care poate oscila în jurul unui punct fix sau al Unei axe fixe, când este deplasat din pozifia de echilibru. ~ fizic (Fiz.): Pendul care poate oscila sub influenfa forfei de gravitafie în jurul unei axe fixe^ orizontale care nu trece prin centrul său de greutate. Perioada de oscilafie a pendulului fizic este Ţ=2k^■, în care I esfe momentul de inerfie al pendulului în raport cu axa fixă, M este massa, a este distanfa dela centrul . de greutate la axa fixă, iar g esfe accelerafia gra-vitafiei. ~ matematic (Fiz.): Pendul alcătuit dintr'un punct material legat la un capăt al unui fir flexibil şi de lungime invariabilă care e fixat la celălalt capăt, în jurul căruia poate oscila sub influenfa forfelor de gravitafie când este deplasat din pozifia de echilibru. Perioada de oscilafie a pendulului matematic nu depinde de unghiul cu care el se deplasează în raport cu pozifia de echilibru, când acest unghi este mic. In acest caz, perioada este T = 2k\I-, Vg unde l, este lungimea firului şi g esfe accelerafia gravitaţiei. Este un pendul teoretic care nu se poate realiza în practică, şi de care se apropie unele pendule fizice. ( = Pendul simpluj. ~ simplu (F/z.): Sin. Pendul matematic (v.). PENDUL de torsiune (F/z.): Corp . solid greu atârnat de un fir de lungime fixă, şi care poate oscila în jurul pozifiei sale de echilibru, prin torsiunea firului. Perioada de oscilafie e dată de T =2tc~^/^, unde I este momentul de inerfie al corpului în raport cu axa firului, iar K este coeficientul de torsiune al firului. PENDULARE (F/z.,Tehn.): l.Oscilafia unui pendul fa(ă de pozifia de echilibru. — 2. Varia)ia valorii unei mărimi în jurul unei valori medii. PENETRARE (Drum.): Tratarea unui macadam cu bitum topit şi cu criblură sau cu un mortar de suspensie de bitum filerizat, pentru a se realiza o legătură între pietrele din care e format macadamul. PENETRAŢIE (Tefin.): 1. Adâncimea, măsurată dela suprafafa unui corp, până la care poata pătrunde în acesta un alt corp. — 2. Adâncimea până la care poate pă- PENETROMETRU 405. PEPTONE frunde -într'un bitum sau: înfr'o unsoare consistentă un con sau ;un ac de dimensiuni standardizate. Penetrafia este o caracteristica^ bitumului sau a unsorii, prin care se apreciază consistenta lor. PENETROMETRU (Tehn.): Aparat folosit pentru determinarea penetraţiei unui bitum-sau a unei unsori consistente. (V. şi Penetraţie 2.). PENICILINĂ (Ch/m., Farm.): Substanfă organică, produsă de diferite mucegaiuri, folosită ca antibiotic (opreşte desvoltarea microbilor într'un organism). Se cunosc mai-multe peniciline, de constitufie chimică asemănătoare. Penicilina se prepară prin extragere din fulpineie mucegaiurilor cultivate în diferite medii de cultură. PENTA- (Gen.) .'Prefix cu semnificafia„cinci" sau „de cinci ori". PENTAGON (Maf.): Poligon cu cinci laturi. Pentagonul închis convex ale cărui laturi £ b Pentagon. a—pentagon regulat; b — pentagon stelat. şi unghiuri sunt egale între ele se numeşte pentagon regulat. Unind doua câte două vârfurile unui pentagon convex se obfine un pentagon stelat. PENTAN (Ch/m.) ; C5H12. Hidrocarbură din seria parafinelor. Se cunosc-trei isomeri, cu puncte de fierbere cuprinse între 10° şi 36°. Pentanii se găsesc în gazele de sonda şi în fracfîunile uşoare deia distilarea fifeiului. Amestecul de pentani e' întrebuinfat în industria chimică lâ prepararea alcoolilor amilici. Unul dintre isomeri, iso-pentanul, e întrebuinfat, în. amestec cu alte hidrocarburi, la prepararea benzinelor de avjafie. PENTLANDIT (M/nera/.): Sulfura de1 fier şi nichel, naturală. E un minereu de nichel important, care însofeşte, deobicei,pirotina. PENTODĂ (E/.j: Tub electronic, cu cinci electrozi: un anod, un catod şi trei gri|e„ folosit ca amplificator de înaltă frecventă, ca amplificator- de putere în joasă frecventă, ca lampa oscilatoare, efc. PENTOZE (Ch/m.) : Zaharuri cu cinci atomi de carbon în moleculă. Se'găsesc înplanfe şi în diferite organisme animale. Cele mai importante sunt: xiloza, arabinoza, riboza, efc. PENUMBRĂ (F/z.): Zonă cuprinsă înlre regiunea umbrită şi cea luminoasă* produsă atunci când se Introduce un corp opac îri calea razelor de lumină care provin aela un izvor luminos care nu e puricfiform* (V. fig. sub Umbră). ' PEPINIERĂ (Agr.', Silv.): 1. Teren rezeWM penfru înmulfirea plantelor ierbacee sau lemnoase, penfru formarea şî educarea lor până la transplantarea la locul definitiv (grădină, livadă, pădure). în pepinieră se produc seminţe selecţionate, se realizează înmulfirea plantelor prin diferite metodfe (prin seminţe, marcotaj, etc.), se cresc plante producătoare de altoi şi se îngrijesc plantele obfinute până când ajung la stadiul de a putea fi transplantate în terenuri în care condifiile de desvoltare sunt mai pufin prielnice. — 2. întreprindere care se ocupă cu producerea de plante destinate să fie transplantate. PEPITĂ (M/nera/.): Bucată de aur nativ având dimensiuni care variază dela cea a unei gămălii de ac până la mărimi de ordinul de greutate al kilogramului. PEPSINĂ (Ch/m.): Enzimă produsă în stomac, care în timpul digestiei transr formă proteinele în peptone. Pepsina acţionează numai într'un mediu acid. PEPTIZANT (Ch/m.): 1. Calitatea unei substanfe de a produce pepfizare. — 2. Orice substanfă care poate produce o pepfizare. PEPTIZARE (Ch/m.): Trecerea unui precipitat din starea de,gel sau din starea de dispersie grosolană (de floculafie) în soluţie coloidală, prin adăugirea unui lichid convenabil, uneori fiind necesară şi prezenta unui peptizant. Peptizarea fluidului de sapă se face sub influenfa solufiilor, de tanin' amestecate cu sodă caustică,, cu hexametafosfat de sodiu, etc. PEPTONE (Ch/m.): Substanfe organice produse în timpul digestiei prin .hidroliza proteinelor din alimente, datorită"pepsinei PER- 406 PERFORATOR din stomac. Fiind solubile în apă, pep-tonele sunt astfal absorbite de către or-ganisrri. PER- (Chim.): Prefix care indică, în nomenclatura chimică, prezenfa într'un compus a unui element în cantitate mai mare decât cea normală; de exemplu un peroxid are în molecula lui o cantitate de oxigen mai mare decât un oxid. PERCOLARE 1. (Chim'., Farm.): Extragerea la rece a unei substanfe dintr'un amestec sau dinfr'o solufie de mai multe substanfe (deobicei dinfr'un produs vegefal sau animal) fărâmifaf sau pulverizat, cu ajutorul unui solvent convenabil care trece prin amestec. — 2. (Metl.): Extragerea unor metale sau a unor compuşi metalici dinfr'un minereu, cu ajuforul unui solvent care străbate minereul fărâmifat. Se foloseşte în metalurgia aurului, a argintului, a cuprului, a zincului, etc., solventul fiind fie apa, fie apă acidulată sau alcalinizafă, fie apă care confine cianuri (în cazul aurului). — 3. (Ind. pefr.): Trecerea produselor pelrolifere gazoase sau lichide prin turnuri care confin substanfe adsorbanfe, pentru rafinarea lor. PERCOLATOR (Chim., Farm.): Aparat în formă de trunchi de con, în care se introduce amestecul din care se extrage o substanfă prin percolare. PERCUTOR (Expl.): Piesă cu care se loveşte capsa unui carfuş, pentru a produce explozia cartuşului. PERDEA de prolec|ie (Silv., Drum.): Plan-tafie de arbori de forma unei făşii late de 8-”20 m, în regiuni de stepă bântuite de vânturi, care are rolul de a micşora vitBza acestora, de a diminua eva-porafia apei din sol, de a provoca adunarea zăpezii în timpul iernii, în scopul de a proteja culturile agricole, pădurile, păşunile, căile de comunicaţie, aşezămin-tele omeneşti, efc. (V. şi sub împădurire). PERDITANŢĂ (EU.): Conductăn|a izolafiei unei linii electrice. Cu cât perdifanfa este mai mare, cu atât cresc pierderile de putere ale liniilor electrice.' Perdifanfa uni-tăfii de lungime a unei linii se 'numeşte perdifanfa lineică sau perditanfă specifică. PEREN (Bol.): Califafea unor planfe ca vegetafla lor să dureze ‘mai mulfi ani, fără a fi nevoie de o nouă însământare. PEREU (Ccnslr.): îmbrăcăminte de piatră naturală sau artificială care acopere talu-zurile sau căpluşeşfe şanţurile, în scopul de a le proteja împotriva eroziunilor sau de a împiedica surpările. ~ uscat (Cons/r.): Pereu e'xecutaf din piatră care nu e legată , cu mortar. ~ zidit (Conslr.): Pereu executat din piatră aşezată în mortar. PERFORARE 1. (Tehn.): Efectuarea unei găuri care străbate un material; operafia se poate executa prin aşchiere (la maşina de burghiat sau la strung, cu burghiul), prin deformare plastică la cald şi, uneori, la rece (cu ciocsnul sau la presă, de ex. cu priboiul) sau prin detaşare, manual sau mecanic (cu preduceaua, cU cleşte perforatoare, etc., sau la prese perforatoare cu sfanfe cu unul sau cu mai multe poansoane). — 2. (Mine): Efectuarea găurilor de mină, manual (cu dalta şi ciocanul sau rareori cu un sfredel manual) sau mecanic (cu perforatorul), prin lovirea sau prin sfredelirea rocei. PERFORAŢIE (Tehn.): Gaură străbătută, realizată într'un material prin operafia de perforare. PERFORATOR 1. (Mine); Maşină-unealtă folosită la executarea găurilor de mină cu ajutorul unui sfredel care fărâmă şi mărun-feşte roca prin lovire (perforator percutant) sau prin sfredelire (perlorator rotativ). Perforatoarele pot fi acfionate elecfric sau pneumatic. Ele se clasifică, după greutate, în perforatoare uşoare de mână (până la 20 kg), perforatoare grele de mână (până la 30 kg), perforatOcre grele (până la 50 kg) care sunt folosite numai montate pe un suporf sau pe o coloană, şi în perforatoare foarte grele (până la 75 kg), montate pe un suport, pe o coloană, pe un cărucior sau pe un trepied; se ‘construesc şi perforatoare, în special electrice, cu mult mai gr ale. Curafirea găurii de făina de rocă rezultată se face fie cu ajuforul elicei sfredelului, fie prin insultare de aer comprimat (numai la cele pneumatice), fie prin spălarea găurii cu apă injectată prin sfredel; când curăţirea găurii se face prin insuflare de aer comprimat, se ataşează la sfredel un .filtru de praf pentru a feri pe muncitori de inspîrafia prafului de rocă. — 2. (Expl. pe/r.): Aparat folosit pentru perforarea burlanelor care PERFORATOR BALISTIC 407 PERFORATOR-TORPILĂ căptuşesc găurile do sond5 în dreptul stratului polrolifcr sau gazoifer, p»nfru a pune sonda în producfio. Aceste perforatoare pol fi balistice (cu sau fără gloanţe), mocanico(caro nuso mai fotos3scosl5zi)sau perforatoaro cu forpile. ~ balllllc (Exp/. pefr.)* Perforator (v. Perforator 2) caro perforează coloana din* tr’o sondă, fio cu ajutorul unor gloan|e lansato do o .puşcă*, fie numai prin unda explozivă predusă do explozia unui exploziv cu brizanfă foarte maro/ o căror amorsaro so faco olectric dela suprafaţă. Perforatorul fără gloanţe realizează şi ca-nalo do drenaj în roca înconjurătoare, uşurând oslfol nmorsaroa afluxului do |i|ai şi do gozo în sondă. ~ cu gtoanfc (Exp/. pefr.): V. sub Perforator balistic. ~ cu pisfon (Mine): Perforator percutant Acţionat pneumatic, la caro sfrodelul Tipuri do perforaloere pneumatice. — perforator perculrnf. cu pltlon; b — perforator percutant, cu plţlon.clocarv oslo solidarizat do pistonul acţionat da oorul comprimat, astfol încât nu are docât o mişcare roctilinio alternativă. ~ cu piston-ciocan (AVne): Perforator, aefionat electric sau pneumatic, la caro sfrodelul pătrundo în perforator cu coad^ sa, numită ţi cep, care so fiaează într'un manşon, în caro poafe aluneca, dar nu so poate roti. Sfredslul primoşta lovituri în cep dela un mecanism biolămsnivelă (la perforatorul electric) sau dela un pisfon (la perforatorul pneumatic) care, la fiecare cursă, rotesc manşonul şi, prin urmare, şi sfrodelul, uşurând făromaroa rocoi şi realizând o gaură rotundă. ->■' cu torpile (Expl, pefr.): Perforator asemănător ce!ui balistic cu gloanţe, caro lansează proiectile do calibru maro, încărcate cu exploziv, pentru a realiza o rojea întreagă de canale de drenaj pentru afluxul fifeiului şi al gtzelor in sondă. F folosit în special în roce dure. ( = Per-forator-torpilă). ^ pcrcufanl (Mine): Perforator la care sfredolul primeşte lovituri pe caro Io transmit© pe fundul gîurii. Perforatoarele percutante pneumatice pot fi de două feluri: cu piston sau cu piston-ciocan; cele electrice so construesc numai cu piston-ciocan. rotativ (M/ne): Perforator Ia caro sfrodelul primeşte o mişcare do rotajio şi o apăsare pe care o transmite po fundul găurii. El poafo fi aefionat de un oleclro-mofor sau do o turbină cu aer comprimat, prin intermediul unui reductor cu rofi din-fjle. Perforatoarele rotative sunt folosite în cărbuni sau în roro moi. -«■' -torpilă (Expl. pefr.): Sin. Perforator cu torpîlo (v.). Perforator preimalic rotativ. »tc|kjr>e lofv^itudlnjIS; b — iec|lun> IranivenatJ 4-8; f — Inf'area jeruljl cor*prtTvjî; 2 — cjrul de admltltme; J — rotorul turbinei; 4 — jp?|lu fdlv al turfeîfel; 5 — Ijti*!»; 6 — ca*ratJ clîîiv. -»' de căldare (Tehn.): Crustă de săruri dedusă, în urma evaporării apei care le confine, pe perefii unei căldări, în turbinele de abur, în conductele de apă, efc. PIATRĂ DE CONSTRUCŢIE 412 PIEDICĂ ~ de construcfie (Cons/r,).' Piatra naturala sau artificială, folosită în executarea de consfrucfii de orice fel (clădiri, poduri, şosele,- efc.). Piatra de construcfie naturală se obfine din blocurile de roce comune (roce eruptive, roce metamorfice sau roce sedimentare) extrase din cariere şi poate fi întrebuinfată sub formă de piatra brută, de piatră cioplită, piatră de talie, piatră spartă, plăci, pavele, calupuri, etc. Piatra de construcţie artificială se fabrică în plăci sau în blocuri de diferite forme prin aglomerarea sau arderea (uneori până la vitrifiere) a diferite materiale; pietre aglomerate sunt betoanele, plăcile de ipsos, plăcile de .mozaic, cărămizile de sgură, etc.; pietre arse sunt cărămizile obişnuite, pline sau găurite, figlele, cah-lele pentru sobe, olanele, faianfa, etc., iar pietre vifrifiafe sunt gresiile ceramice,' clincherul şi porfelanul, efc. , de sgură (Consfr.): Piatră de construcfie fabricată dintr'un amestec de nisip, sgură şi un liant. ~ de talie (Consfr.): Piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fefele bine tăiate şî cu muchii perfecf drepte, care serveşte Ia executarea unei zidării sau la căpfuşirea unei zidării de piatra artificială. ~ de var (Petr.): Carbonat " de calciu natural. ~ naturală (Cons/r.): V. Piatră 1. • ~ ponce (Pefr.); Rocă poroasă formată prin întărirea unei lave vulcanice înspumate; e foarfe uşoară şi poafe fi folosită la prepararea betonului poros. ( = Spuma de mare). pre|ioasă (M/nera/); Mineral cristalizat, cu aspect frumos, care se găseşte foarte rar în natură. E întrebuinfată la confecţionarea bijuteriilor. ~ semiprefioasă (Mineral.): Mineral cristalizat care are un aspect frumos şi se găseşte relativ uşor în natură. E întrebuinţată Ia confetfîonarea bijuteriilor ieftine. spartă (Drum,): Piatră de forme neregulate, obfinută prin spargerea sau con-casarea bolovanilor de râu sau a blocurilor de carieră. E întrebuinfată în construcfia de şosele şî Ia prepararea betoanelor. ~ vânătă (Ch/m.): Sulfat de cupru cris-stâlizat. E întrebuinfată, în solufie, la combaterea anumitor parazifi ai plantelor, prin stropirea acestora. PIC (Mine): Sin. Picon (v.) (Termen din-Valea Jiului). PICAJ (Av.): Sbor de coborîre al unui avion, pe verticală sau .aproape pe verticală. _ PICHER (C. f., Drum.): Conducător de district, care are în grijă! înfrefinerea liniilor de cale ferata, respectiv a drumurilor. PICHET 1. (/nd. fex/.J: Ţesătură deasă, deobicei de bumbac, (esută cu două urzeli, una de bază şi alta de suprafafă, aceasta din urmă formând desenul ţesăturii. — 2. (Agr., Consfr.): Jăruş de lemn, care se înfige în pământ pentru a marca un punct al unei alinieri sau al unui traseu, sau locul în care urmează să fie plantat-un‘arbore, etc. PICHETARE . (Topog., Cons/r.); Marcarea prin pichet) a diferitelor puncte ale unui traseu, ale unei alinieri, etc. PICIOR cu culisă (Tehn.); Sin. Şubler (v.). . ~ de bielă (M?.): Capătul bielei, care efectuează mişcarea liniară şi care e articulat de pisfon sau de capul de cruce. . ~ de siguranfă (Mine): Masiv de minereu sau de cărbune, lăsat neexploatat pentru protecfia lucrărilor miniere subterane (puf, galerii/ suitori), împotriva surpărilor. P1CLAJ (/nd. piei): Tratarea pieilor să-măluite, înainte de tabăcire, cu o solufie acidă şi cu clorură de sodiu, 'pentru a elimina ultimele substanfe bazice din piele. PICNOMETRU (Fiz.): Instrument de'mă-' sură a densităfii lichidelor şi a solidelor, alcătuit dintr'un balonaş cu dop şlefuit şi-terminat cu un fub capilar pe care este trasat, un reper Densitatea se măsoară de-, terminând greutatea unei cantităfi din lichidul seu din solidul studiat şi greutatea aceluiaşi volum de apă distilată şi făcând apoi raportul acestor două greutăfi, PICON (Mine): Bara de ofel cu vârful ascufit sau lat, care e unealta ciocanului de abataj şi care serveşte la despicarea sau la ruperea rocei. PIEDICĂ (Tehn.): Piesă sau dispozitiv care opreşte o piesă mobilă a unui mecanism (de ex. un opritor) sau care îi interzice mişcarea într'un sens, permifând mişcarea în sens contrar (de ex. un limitor de cursă, un clichef, etc.). flEPTĂNARE 4.13. PlEZOGUÂRT PIEPTĂNARE (Ind. text.): Operafia de îndepărtare a impurităfilor, a fibrelor scurte şi a ghemotoa-celpr dintr'un material textil, de omogenizare a materialului, de paralelizare a fibrelor lungi şi de transformare a lor într'o panglică. Piep-iănarea se face cu majina de pieptănat,compusa în principal din nişte cleşti care prind materialul textil şi din piep-ieni, drep(i sau cilindrici, care efectuează o-peratia. PIEPTENE (Ind. text.): Element al maşinii de pieptănat în forma de dinfi metalici dispuşi pe un cilindru sau înfr'un plan, eventual montaji pe o bandă fără sfârşit, folosit pentru pieptănarea smocurilor de fibre textile. ~ de filetat (Tehn.): Cufit profilat, cu mai mulfi dinfi, folosit penfru tăierea file- Pieptene de fileta!, de mânS. •e — pentru filei exterior; b— pentru filet Interior. +e|or inferioare sau exterioare, cu mâna sau cu ajutorul unei maşini-unelte (strung sau maşină de filetat). Pieptenele de filetat de maşină poate avea forma unor bacuri sau a unui disc. ~ de punere Ia pământ (Tehn.): Dispozitiv în formă de pieptene, folosit pentru scurgerea în pământ a sarcinilor electrice care apar pe curelele de transmisie în timpul funcfionării. PIERDERE de energie (Tehn.); Diferenţa dinfre valoarea energiei absorbite de-un sistem tehnic şî csa a energiei utile restituite de sistem, respectiv a lucrului mecanic util efectuat de sistem. Pierderile de energie se produc prin frecare, prin vârtejuri, prin transfer de căldură (prin •conductie, radiaţie, convecţie, evaporare, condensare), efc. ~ de material (Tehn.); Diferenţa dintre cantitatea de material introdusa într'un sistem tehnic pentru a fi prelucrat şi cantitatea de material regăsită în produsul prelucrat, sau dintre cantitatea de material introdusă în sistem pentru a-i asigura funcţionarea şi cantitatea de material întrebuinţată în mod util în acest scop. în prima categorie intră deşeurile, rebuturile şi pierderile datorite transportului, depozitării (prin evaporare,.aprindere, scurgere, etc.), etc., iar în categoria a doua intrăpierderile de combustibil, de lubrifiant (datorite evaporării, aprinderii, cocsifierii), de abur, de apă de alimentare a unei căldări, de consum exagerat de combustibil şi de lubrifiant, datorite uzurii pieselor, etc. PIESĂ de curăţire (Consfr.).’ Tub scurt de fontă, cu o deschidere laterală închisă cu un capac demontabil, care se intercalează într'o conductă de canalizare penfru a avea posibilitatea de a desfunda conducta când este necesar. ~ de schimb (Tehn.).’ Organ de maşină sau parte componentă a unui organ de maşină, folosită penfru înlocuirea pieselor stricate sau uzate în serviciu. ;PIETRIŞ 1. (Pefr.); Rocă sedimentara de-tritică mobilă formată din bucăţi neregulate cu dimensiuni cuprinse între 2 şi 70 mm, care răzuită din sfărâmarea naturală a rocelor dure; bucăţile de pietriş pot fi colţuroase sau rotunjite (în cazul când au suferit eroziunea apei). — 2. (Consfr.); Piatra măruntă (dela 7 la 70 mm) provenită din cariere, din prundişuri sau dela spargerea pietrei; se întrebuinţează la betoane, macadamuri, efc. PIEZ (F/z.); Unitate de măsură a presiunii în sistemul M K S, echivalentă cu 103 N/m2 = 10* barii. PIEZOCUARŢ (F/z.): Lamă de cuarţ cu feţe plane şi.paralele, tăiată într'un anumit mod dintr'un cristal de cuarf, şi care, atunci Maşina de pieptănat bumbacul. (SehemS de func|tonare). a—fixarea păturii; b — piepfă-narea; c—ruperea bărbii; d — alimentarea; 1 •— cilindri de alimentare; 2—cleşte; 3—cilindru pieptănStor; 4—segmentul piep* tenilor; S — segment canelaf; 6 — cilindru de alimentare; 7 — pieptene oscilant; 8 —cilindru rupâtor. PIEZOELECTRICITATE 414 PILĂ DANIELI când e supusă unui cânp electric perpendicular pa fefele ei, se dilată sau se contractă în aceasfă direc(ie. Când câmpul elecfric este un câmp oscilant, lama se dilată şi se contractă alternativ, producând astfel oscila)» în mediul în care se găseşte. Piezocuarfurile sunt folosite la producerea ultrasunetelor şi ca stabilizator do înaltă frecvenjă. ( = Cuarf piezoelectric). PIEZOELECTRICITATE (El.): Apariţia de sarcini electrice pozitive şi negative pe fe)ele opuse ale unei lame cristaline, când acestea sunt supuse unei presiuni. Semnul acestor sarcini se schimbă când presiunea este înlocuită prin frac|iune. Când astfel de cristale sunt supuse acfiuni unui câmp eleclric, se produce un efect piezoelecfric invers, având loc o modificare a dimensiunilor cristalului. ( = Efect piezoelectric). PlEZOMETRU (Fiz.): Instrument de mcsură a compresibilită|ii lichidelor şi gazelor. Se folosesc difeiile tipuri de piezo-mefre a căror construcţie depinde de domeniul de presiuni în care este cercetată compresibil tatea. PIGMENTfChim.): Substanfă colorată deobicei minerală, în pulbere, care, amestecată cu un lichid in care ramane m Piezometru. suspensie, este în- A—reciplenlcullchld;B—lub trebuinfata drept capilar; C — cuvă cu mercur; colorant. Se deo- 5 — jurub-piilon; M —mano. sebeşte de m&ie- meiru. riile colorante prin faptul că nu pătrunde în interiorul corpurilor pe care asie aplicată, ci formează un strat acoperitor pe suprafafa lor. E folosit deobicei în amestec cu un ulei sicatîv, formând cu acesta un strat continuu care acoperă suprafaţa pe care e depus. Cei mai folosifi pigmenţi sunf albul de plumb, albul de zinc, galbenul de crom, mîniul de plumb, verdele de crom, albastrul de Prusia, etc. PILĂ 1.‘ (Tehn.): Unealtă de oţ b! călit, de forme variate, brăzdată de crestaturi, fo- losită pentru ajustarea suprafefolor unor piese dure, prin desprinderea, prin răzuir o, ©. T&- r7 f 1 i A l~~\ ~Y/ -v 3 10 Secflunl transversale prin pile. J — pllS-cu|ll; 2 — pilă talS; 3 — pilă ovalS; 4 — pilă p&tralS; 5 — pflS penlru şarntere (pll5 JafJ cu fejele laferalo rolunjife); 6 — pîlî prlsma||c3; 7 —-pilă romblcSj & — pilă rotundă; 9 — pllS semj* rotundă? 10 — pilă IrlunghlularS. re, a aşchiilor de pe suprafafa lor. — 2. (Conslr.): Picior intermediar inlre culeele unui pod, executat din zidărie, din beton sau din metal. Un pod poate avea uns sau mai mulfe ptle. — 3. (El.): Dispozitiv alcătui) din două conductoare metalice infio-duse într'o solufie de unul sau de mai mulfi electrolifi, nsfel încât energia chimică de reacţie dintre electrozi şi electrolit se transformăm energie electrică, iar între cele două conductoare apare o diferenfă de potenfial. Serveşta drept izvor de curent electric. ( = Pilă electrjcă). ~ atomică (Fiz., Tehn.): Dispozitiv pentru producerea unei reacjii nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor anumite elemente. Serveşte atât ca izvor de energie, câf şi pentru a produce isotopi radioactivi. ~ cu blcromal (El.); Pilă eleclrică ol cărei anod este formaf din două plăci de cărbune, iar al cărei catod, dintr'o placă de ziric. Elecirolitul este o solufie acidă de bicromat de potasiu, ~ Danieli (Ei.): Pilă electrică compusă dinfr'un cdod de cupru introdus într'o solufie de sulfat de cupru şi dintr'un anod da zinc introdus într'o solufie de sulfat de zinc, confinufă într’un vas poros introdus în vasul care confine solujia de sulfat de cupru. Forfa sa electromotoare esfe de 1,08 volfi. PUS clecfrlcS. f —- electrozi; 2 —elec-Irollt; 3 — vasul pilei. PILA DE CONCENTRAŢIE 415 PJLOT ~ de concentraţie (El.): Pila electrică cu doi electrozi de aceiaşi metal/a! cărei . elecirolit esie o solufie a unei sari a metalului respectiv. Concentrafia solufiei nu esfe aceeaşi în vecinătatea celor doi electrozi. ~ elecfrică (E/.): Sin. Pila (v. Pilă 3). ~ elecfrică uscafă (El.): Pilă electrică al cărei elecirolit .e reţinut de un material ! absorbant, astfel încâi nu curge când se | răstoarnă pila. ~ galvanică (E/.): Sin. Pilă voltaică (v.). ~ Latimer-CIark (E/.): Pilă electrică al cărei electrod negativ este de zinc amalgamat, al cărei electrod pozitiv e de mercur acoperit cu o pastă de sulfat mercu- ros, şi ai cărei elecirolit esfe o solufie saturată de sulfat de zinc. Serveşte drept pila etalon cu o forfă electromotoare de 1,4318 volfi la 15°. | ~ LecIanchS (El.j: Pila electrică al cărei l electrod negativ esfe o vergea de căr- bune acoperită cu un depolarizant format L din bioxid de mangan con}inut într'un vas poros, al cărei electrod pozitiv esfe de zinc şi al cărei elecirolit esfe o solufie de clorură de amoniu. Are o for|ă electro- motoare de circa 1,5 volfi. ~ primară (E/.): Generator de energie electrică, care produce această energie în urma unei reacţii chimice, energia apărând sub forma elecfrică în generator pentru prima dată prin această reacţie, de ex.: pila voltaică. • secundară (E/.): Generator de energie electrică, care produce această energie în urma unei reacţii chimice între compuşii formaţi în acest generator prin consum de energie electrică, care a fost furnizată înainte ca sistemul să devină generator de energie electrica, prin operafia numită încărcarea generatorului. (=Acumulator electric). ~ fermoelecfrică (El.): Ansamblu de mai mutfe cupluri termoelectrice legate în serie. . ~ voltaică (E/.): Pilă elecfrică formată din electrozi de natură chimică diferită, introduşi înfr'un elecirolit omogen, sau din elecirozi de acelaşi element introduşi într'un electrotit care are concentraţii diferite în vecinătatea electrozilor. (V. şi Pilă de concentrafie). (=Pila galvanică). ~ Wesfon (E/.): Pilă electrică al cărei elecirolit este o solufie saturată de sulfat de cadmiu, al cărei electrod pozitiv esfe de mercur acoperit cu o pastă de sulfat mercuros, iar al cărei electrod negativ este de amalgam de cadmiu. Esfe o pilă etalon cu o forfă elecfromotoare de 1,0183 volfi la 15°. PILIER (Mine): Porfiune de zăcământ obţinută prin delimitare naturală (de ex. prin falii) sau artificială (galerii, suitori, etc.), care face parte dintr'un câmp de exploatare, şi care, la rândul ei, se împarte în panouri. PILIRE (Mef/.): Prelucrarea suprafefei unei piese prin răzuire la rece cu ajuforul pilei, penfru a da piesei forma sau finifia dorita. Pilirea poate fi o pilire de degroşare executată cu o pilă aspra sau o pilire de finifie executată succesiv cu pile semifine, fine şi dublu fine. Pilirea se 'poate face manual sau cu o maşină de pilit. In pilirea manuală, pila esfe apăsată pe suprafafa piesei numai la cursa înainte. în pilirea mecanică, mişcarea de lucru poafe fi o mişcare rectilinie alternativă, o mişcare continuă de translafie sau o mişcare de rotafie. PILITURA (Mef/.J: Aşchiile rezultate dela pilirea unui material metalic. PILON 1. (E/f.): Stâlp care susfine o linie elecfrică aeriană. — 2. (Consfr.); Stâlp puternic, care susfine un arc de pod, o cupolă, efc. ~ de antenă (Te/c.): Stâlp pe care esfe montată o antenă de radioemisiune. PILONARE (Consfr., Drum.): fndesare, prin batere cu maiul de mână sau cu maiui mecanic, a unei umpluturi de pământ sau a unui alt material granular, penfru a obfine un material compact. PILOT 1. (Consfr.): Stâlp delemn.de ofel, de beton sau de beton armat, introdus 1 parfial sau în întregime în teren, folosit ca element de construcfie care transmite încărcările unei construcfii la sfrafele de teren mai rezistente. După modul cum transmit sarcina la teren, piloţii pof fi cu rezistenfă pe vârf sau flotanfi; după modul cum sunt infroduşi în teren, piloni pof fi băfufi (cei de lemn, de ofel sau de beton armat pre-fabricafi), înşurubafi (cei de ofel),. sau tur- PILOT AUTOMAT 416 PINION SATELIT na)i pe loc (cei de belon sau de beton armat) într'o gaură executată în prealabil fie prin baterea unui tub de o|el (care ■formează o manta recuperabilă sau pierdută), fie prin baterea unui pilot de lemn care se extrage, fieprin forare. — 2. (Transp.): Persoana care conduce o navă, o locomotivă, etc., în locuri periculoase sau pe un 1raseu care trebue urmat cu precizie. — 3. (Av.): Conducătorul unei aeronave. ~ automat (Av.): Instalafie care comandă automat, în sbor, cârmele unei aeronave, penlru a o menfine într'o direcfie şi într'o pozifie determinate. Instalaţia cuprinde un dispozitiv de asigurare a stabilităţii (format în principal dintr'un girodirecfional şi un giroorizont) şi un mecanism de ac(ionare a cârmelor şi a aripioarelor. ~ cu rezistenta pe vârf (Consfr.): Pilot coborîl până la stratul de teren rezistent, care transmite sarcina la teren mai ales prin capătul său inferior. ~ flotant (Consfr.): Pilot care nu este coborî! până la un strat de teren rezistent, şi care transmite sarcina la teren numai prin frecare laterală. PILUGĂ (Mine): Adâncitura din talpa (vatra) unei galerii sau a unui şantier de abataji în care intră capătul de jos al stâlpilor de armatură, sau din perefii unei galerii în care intră capetele grinzilor de armatură. (Termen minier). PIMETRU (Mf. ferm.): Instrument pentru măsurarea presiunii indicate medii din cilindrul unui mofor termic. PIN (Si/v.): Arbore din familia coniferelor, care creşte în pădurile dela munte sau în regiunile nisipoase cu climă temperată. Lemnul unor specii de pin esfe folosit ca lemn de construcfie, pentru stâlpi sau pilofi, etc. Din trunchiul unor pini se extrage terebentina. PINEN (Chim.): Hidrocarbură din clasa ter-penelor, care alcălueşte cea mai mare parte a terebentinei. E folosit ca solvent în industria lacurilor şi ca materie primă pentru fabricarea camforului sintetic. PINION (Al?.): Roată dinfafă cu număr mic de dinji, în general fără spije. Deobicei, când roata dinfafă mai mică a unui angrenaj este mult mai mică decât roata pe care o angrenează, ea poartă numele de pinion; la aufomobile se numesc pinioane aproape toate rofile dinţate. ~ de atac (Aulo.): Pinion conic fixat în capul arborelui motor, şi care angrenează coroana dinţată a diferenţialului unui autovehicul. Pinion. f — pinion de atac; , 2 — coroana dl/ercn|ialului; 3 ax planetar; 4 — carlar; 5 — pinion sMetH; 6 —• pinion planetar; 7 — crucea safelifllor; 8 — casa satelijîlor. x ~ planetar (Auto.): Pinion conic a! diferenţialului unui autovehicul, fixat pe ar-boreie planefar (care învârteşte roafa), şi care primeşte mişcarea dela pînionul safelif. ( = Roafa planetară). ~ satelit (Aufo.): Pinion conic al diferenţialului unui autovehicul, montat liber pe un ax fixat în cutia sateliţilor (care e solidarizată cu coroana dinfafă), şi care se angrenează cu pinionul planefar. Cele doua sau patru pinioane satelite ale unui diferenţial, solidarizafe înfre ele prin crucea sateliţilor, nu se rotesc când autovehiculul rulează în linie dreaptă, deoarece eforturile pe care trebue să le transmită fiecărei rofi motoare, prin intermediul pinioanelor planetare, sunf egale, rofile având de parcurs .disfanfe egale în timpuri egale. In curbş, când PINOLĂ 417 PIRITĂ roata exterioară trebue sa se rotească mai repede pentru a putea parcurge o distanta mai mare, pinioanele satelite încep •să se rotească şi imprimă pinionului planetar corespunzător acestei rofi o viteză unghiulara mai mare. ( = Roată satelită).' PINOLĂ (Mş.-unelfe): Axul păpuşii mobile a unei maşini-unelfe. în pinolă se fixează vârful de susţinere al unuia dinfre capetele piesei care se prelucrează, sau o unealtă de prelucrare a acestei piese. PINTEN (Hidrof.J: Construcţie de zidărie, de lemn, efc., aşezată transversal sau oblic ■fată de curentul unei ape pentru a o abate, pentru a feri malul de eroziuni, penfru a micşora lăfimea cursului apei, efc. ( = Epiu). PINULĂ (Topog.) : Lamă metalică în care esfe tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir subfire. Se montează câte o pinulă la fiecare dintre capetele unei rigle, perpendicular pe planul riglei, formând astfel o alidadă cu pinule, care serveşte la determinarea prin vizare a direcfiei aliniamentelor. PIONIER (Te/în.): Masă de lucru pentru prelucrarea fevilor, care se poafe monta .şi transporta uşor pe şantier. E alcătuit dintr'o menghină montată pe un trepied. PIPĂ 1. (Elf.): Tubdeporfelan în formă de cot de 90 °, care are filet la unul dinfre capete, folosit Ininstalafiilee-lectrice penfru protejarea, împotriva apei de ploaie, a conductelor aeriene exterioare,la intrarea Pionier. f — menghină; 2 — articulaţia menghinei; 3 — suporful men-ghlnej; 4,5— trepied cu un picior articulai (5); 6— plafforma penfru scule;7 — plalformă penlru fixare pe sol. lor în pereţii unei clădiri. — 2. (Mş./erm.): Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu explozie. PIPETĂ (Chim.); Tub de sticla subfîat la una dinfre extremităţi, care poartă uneori un reper aproape de cealaltă extremitate, sau esfe gradat, folosit penfru a lua sau a măsura o cantitate de lichid. PIRAMIDĂ (Mat.):' Corp marginii de patru sau de mai multe fefe, dinfre care una, în formă de poligon, esfe considerată baza piramidei, iar celelalte fefe se întâlnesc într'un punct numit vârful piramidei. Aceste fefe laterale sunt triunghiuri cu baza co-incizând cu o latură a poligonului de bază. Volumul piramidei este V=Sl/3, în care S este suprafafa bazei, iar /, înăl{imea piramidei (perpendiculara din vârf pe planul Piramida, a — dreapta; b — oblica. , bazei). Se numeşte piramida dreapta o piramidă a cărei bază este un poligon regulat şi al cărei vârf se proiectează pe centrul poligonului, şi piramidă oblică, o piramidă care nu îndeplineşte aceste condiţii. P1RARGIRIT (Mineral.): Sulfostibiură de argint, naturală. E un minereu important de argint. PIREX (Ind. sf. c.): Sticlă rezistentă la variafii brusce de temperatură, folosită la construcţia aparatelor de laborator. PIRIDINĂ (Chim.): C5H5N. Compus organic heterociclic. £ un lichid incolor, cu miros neplăcut, cu p. f. 115°. Se găseşte în uleiul de oase şi în gudron. E folosit pentru a da alcoolului denaturat mirosul său specific; unii compuşi derivaţi din pi-ridină sunt folosifi în Medicină şi la fabricarea unor materii colorante. PIRITĂ (Mineral.); Sulfura de fier, naturală. E întrebuinfată la fabricarea acidului sulfuric şi, uneori, la extragerea sulfului. Pirita esfe însofita, uneori, de cupru şi de aur în proporfii suficiente pentru a fi extrase. 27 PlRO- 410 PIROSCOPIC, INDICATOR pmo- (Gen,)' Prefix cu semnificaţia „de foc", «prin căldură*. în nomenclatura chimică, reprezintă o substanţă obţinută prin încălzire, de ex., acidul piroboric, obţinut prin încălzirea acidului boric. PIROELECTRICITATE (E/.): Fenomenul de apariţie a unor sarcini electrice pe feţele unor cristale (de ex. de turmalină) când aceste cristale sunt încălzite. PIROFORIC (Fiz.): Calitatea unor substanfe de a se aprinde în contact cu oxigenul sau cu aerul, mai ales când se află în stare de pulbere. PIROGALOL (Ch/m.): C0H3(OH)3. Unul dintre trifenolii derivaţi din benzen; e o substanţă alba, cristalină, solubilă în apă, care, în soluţie alcalină, absoarbe oxigenul. E folosit ca developator în fotografie şi pentru determinarea oxigenului în analiza gazelor. PIROGENARE (Ch/m.): Transformarea unei substanţe organice prin încălzire la temperatură relativ înaltă, deobicei peste 500°. Reacţiil" de pirogenare sunt folosite pentru obţinerea de produşi mai simpli decât substanţa care a fost supusă pirogenării. Ex.* cracarea ţiţeiului cu producere de benzină, distilarea lemnului sau a cărbunilor, etc. (= Piroliză). PIROGNOSTIE (Ch/m.): Metodă de analiză, folosită maî ales pentru determinarea metalelor dintr'un mineral. Ea constă în încălzirea acestuia într'o flacără la suflător, fie singur, fie împreună cu alte substanţa. Analiza se face observând culoarea flăcării, respectiv a produsului de reacţie obţinut cu celela.te substanţe, de ex. a unei perle de borax sau a aureolei produse pe o bucată de mangal. PIROL (Ch/m.): Compus organic hetero-ciclic, întrebuinţat ca materie primă penlru fabricarea unor materii coloranta. PIROLIZ (Ch/m.): Sin. Pirogenare (v.). PlROLUZlT (Mineral.): MnOa. Bioxid de' mangan, natural. E un minereu important de mangan. PIROMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea temperaturilor înalte. Se folosesc urmaioarele tipuri principale de pirometre: termometrul cu rezistenţă de platina, care se bazează pe creşterea, proporţional cu ridicarea temperaturii,, a rezistenţei elec- trice. a platinei; termometrul termoelectric, bazat pe principiul termocuplului; pîrome- Plromefru cu disparljîe de fl/amenf. A — balerle de încălzire a filamentului; F —-piâci de siiclâ colorată; G ~ galvanomefru; L — lenlilă condensoare; R/; Rg — rezlsfenfe de reglare; b~ filament. trul cu filament, cu ajutorul căruia temperatura esfe determinată prin culoarea de Incandescenţă a corpului încălzit, prin comparaţie cu filamentul - incandescent al unui bec electric; pirometru! de radiaţie, care înregistrează căldura emisă de corpul incandescent prin radiaţie; pirometru ceramic (v.). ~ ceramic (Ind. st. c., Mef/.): Pirometru confecţionat dintr'un material ceramic cu o astfel de compoziţie, încât se înmoaie |a o anumită temperatură cunoscută. Are deobicei forma unei piramide. Pentru determinarea temperaturii unui cuptor se introduc în el mai multe pirometre ceramice cu temperaturi de înmuiere diferite şr se observă care dintre ele se înmoaie şi care rămân intacte. Ca pirometre ceramice se folosesc indicafoarele piroscopice (v. Piroscopic, indicator ~) şi, uneori, conurile pirometrice. PIROMORFIT (M/neraf.); Fosfo-clorură de plumb, naturală. E un minereu de plumb. PlROP(M/nera/.):Grenatcu aluminiu şimagneziu; se prezintă sub formă de cristale limpezi şi roşii ca sângele. E o piatrăse-mipreţioasă. PIROSCOPIC, indicator ~ (/nd.sf. c.,Mef/.); Pirometru ceramic standardizat. Indicatoo-rele piroscopice se confecţionează din diferite amestecuri de materiale ceramice, astfel încât să aibă puncte de înmuiere cunoscute între 600 “2000°. Temperaturile indicate de e|e corespund numai unei anumite viteze de încălzire şi unei anumite durate de menţinere a temperaturi. .Indicatoarele piroscopice se notează, cu literele I. P. urmate de un număr care re- PIROSFERA 419 PISTON prezintă a zecea parte a temperaturii de înmuiere. (=Con pirometric etalon). PIROSFERĂ (Geo/.J: Sâmburele central a| Pământului, situat sub lifosferă, şi care are o temperatură foarte înaltă. PlROSTAT (Tehn.); Aparat de control al temperaturii camerei de ardere a unui focar, care comanda alimentarea cu combustibil a focarului pentru a menfine o temperatură constantă. PIROTINĂ (Mînerdf.): Sulfura de fier, naturala. E întrebuinfată |a fabricarea acidului sulfuric. E foarfe des însofita d9 pentlan-dit, care e o sulfura da fier şi de nichel; în acest caz poafe fi un minereu de nichel. PIROXENI (Mineral.): Grup de minerale magmat/ce şi metam'orfice, alcătuit din si-iicaji de magneziu, de fier şi de calciu, efc. Se găsesc în diverse roce. PISCICULTURA (Zoof.): Ramură a Zootehniei care se ocupă cu creşterea şi înmulfirea peştilor, în scopuri economice. PISCINĂ (Cons/r.): Ba -zin de înnot, în aer - liber sau acoperit. PISICĂ 1, (Consfr.): D.spozitiv de agăfare şi desprindere (automată sau comandată) a berbecului, de cablul unei sonete. — 2. (Tehn.); Căruciorul unei maşini ds ridicat. PISTĂ (Gen.J; Teren special amenajat pentru decolarea şi ate-risarea, avioanelor,' penfru curse de biciclete, de automobile, dd cai, efc.. sau pentruîncercareaunor autovehicule. ~ sonoră (Tehn.): Făşîa din filmul cinematografic, ocupată de sonoră. PISTIL (Chim.): Vergea groasă de sticlă, de Dorfelan, de agat, efc., care are o umflătură la unul dintre capete; e folosit la mărunfirea şi amestecarea, într'un mojar, a diferite, substanfă. PISTOL de metalizare (Tehn. );Aparatpentru împroşcarea, cu metal topit şî pulverizat, a pieselor care trebue metalizate la suprafafă. Pistolul este alimentat cu un gaz combustibil care, prin ardere, topeşte metalul care Irebue proiectat, proiectarea efecfuându-se cu aer comprimat., PisfcS. a —berbec; b — cablu de ridicare a berbecului; c — ocK»; de agrare; d — pIsIcS; e — cablu de n>at\evrare a pistcll. înregistrarea Pistol de metalizare, f — zonă de fuziune; 2 — ajulaj de ardere; 3 — canal pentru sârmă metalizanlă; 4—canal pentru gazele combustibile; 5—canal pentru aer comprima!; 6 — rolor de turbina; 7 —sârmS mefatizanlă; 5 — fo-buri do aducere a gazelor combustibile; 9—hib pentru aer comprimat. de mina (Mine): Gaură de mină scurtă, încărcată cu pufin exploziv, folosită pentru îndreptarea perefilor unei excavaţii sau pentru spargerea blocurilor de roce sau de minerale utile. (Termen mînier). de nituit (Tehn.).* Ciocan folosit (a nifuire. de vopsit (Tehn.); Aparat penfru împroşcarea unei vopsele, cu ajutorul aerului comprimat, pe suprafafa care trebue vopsită. PISTOLET (Desen): Florar. PISTON (Mf.); Organ de maşina care se adaptează etanş în interiorul unui cilindru în care se deplasează printr'o mişcare rectilinie alternativă, astfel încât spafiul dinfre fundul cilindrului şi pisfon, unipluî de un fluid, variază în permanenfa. Când pistonul lucrează într'o maşină motoare, eî e acfionat de energîa unui fluid (abur„ gaze arse) şi transformă energia acestuia în energie mecanică, deobicei printr'un PISTON DE PISTONARE 420 PIUĂ mecanism bielă-manivelă; când pistonul lucrează într'o maşină generatoare (pompă, compresor, etc.), el e acţionat mecanic, deobicei printr'un mecanism bielă-manivelă, şi transformă energia mecanică în energie a unui fluid (aer, apă, etc.). Pistonul poate fi legat direct de bielă printr'un bulon (bol)) sau prin intermediul A — piston cu simplu etecf: I — fafa frontală; 1*,— fundul pistonului; 2—canelura; 3— bielă; 4—bu-ceaua bielei; 5-—bulon (bolf); 6 — şurubul de siguranţă al bulonului; B — piston cu dublu efecf: I ~fafa frontală; 2—segment; 3— tija pistonului, unei tije. Pistonul poate fi în contact cu fluidul numai pe una din fetele lui (piston cu simplu efect) sau pe ambele lui fefe (piston cu dublu efect). Etanşarea pistonului cu cilindrul se poate face fie numai printr'o bună ajustare, fie cu ajutorulunor garnituri de efanşare (de ex. segmenfi la motoarele cu ardere internă, garnituri de piele'la pompele de apă, etc.). Unele pistoane,' folosite la pompe, au o supapă în corpul lor, care permite trecerea fluidului 1 prin ele. ~ de pistonare (Expl; pe/r.): Piston de formă specială, manevrat, cu un cablu, care se introduce în interiorul ţevilor de extracfie ale unei sonde şi cu ajutorul căruia se extrage fifeiul din sondă. El are o supapă care permite fifeiului să treacă deasupra lui la coborîre, şi care refine ţiţeiul când e ridicat. ~ de ridicare (Tehn.): Piston care ridică o sarcină, direct sau prin intermediul unei platforme montate în capul lui. ~ liber (Expl. pefr.): Piston care se introduce liber în interiorul Jevilor de ex- tracţie ale unei sonde, în care presiunea gazelor e insuficientă penfru o erupfie naturală. E| coboară până aproape de fundul sondei, unde se opreşte pe un amortisor. Ţîfeiul trece deasupra lui printr'o supapă, iar gazele care se adună la fund împing pistonul şi coloana de fifei de deasupra lui până la suprafaţă. ~ plonjor (M?.): Piston de lungime relativ mare în raport cu diametrul, care are mai mic decât cilindrul în care Pompă c u plsfon plonjor cu dublu efecf. piston plonjor; 2 — organ de reţinere de asplra-3—organ de refjnere de refulare; 4 — cameră pneumatică. .mişcă, etanşeitatea fiind asigurată printr'o presgarnitură fixată de cilindru. E folosit la pompe, în special la pompele de adâncime pentru extragerea {ijeiului. ( = P|un-ger). PISTONAJ (Expl. pelr.j: Sin. Pistonare (v.). PISTONARE (Expl. pefr.); Operafia'de extragere a fifeiului dintr'o sondă, cu ajutorul unui piston de pistonare. Extragerea tifeiului cu pistonul de pistonare degradează zăcământul şi deaceea aceasfă metodă e folosită numai pentru amorsarea erup(iei naturale la sondele nou forate sau la sondele vechi la care canalele de aflux al fifeiului în sondă s'au astupat. (= Pis-fonaj). PIUĂ 1. (Ind. fext.); Maşină folosită penfru îndesarea, prin ciocănire sau presare la umed, a fesăfurilor, penfru a le face mai compacte. Se construesc piue în care fe-săfurile sunt lovite cu nişte ciocane şi piue în care fesăturile sunt presate între doi PlUARE 421 PLACĂ FOTOGRAFICA cilindri care se roiesc. — 2. (Prep. min.): Piuă cu cilindri, f—covată; 2 — jesăfurl) 3— loba; 4—rolă (ruletă); 5, 9 —pârghii; 6, 10—greută|i; 7—canal de înde-sare; 8—capac; If—lineal de întindere şi de conducere; 12— grăfar; 73—cilindru de conducere; M — rigolă; 15— (eava de abur; 16—evacuarea apei stoarse; 17 — cilindru de orientare; 18—roată de curea. Partea şteampului în care se sdrobeşte minereul. PIUARE (/nd fexf.): Indesarea într'o piuă a ţesăturilor îmbibate cu o solufie de săpun, fn urma piuării, fesătura îşi măreşte re* zistenţa, pierde o parte din fibrele scurte şi din impurităţi, şi îşi micşorează lăţimea şi lungimea. PIULIŢĂ (Tehn.): Piesa, în general metalică, având o gaură filetată, care se poafe înşuruba pe o tijă cu filet corespunzător. Piuliţele pot fi folosite pentru asamblarea demontabilă a două piese (piuliţe de fixare) sau pentru transformarea unei mişcări de rotaţie în mişcare rectilinie (piuliţe de mişcare). La acestea din urma, piuliţa se poafe roti şi nu se poate deplasa longitudinal obligând tija filetată să se deplaseze (de ex. la cheile franceze), sau invers (de ex. la un strung, deplasarea cărucioarelor), sau piuliţa este fixă, tija filetată executând atât mişcarea de rotaţie, cât şi cea de translaţie (de ex. la presele sau cricurile cu şurub). PIVOT (Tehn.) •* Fus care se reazemă pe lagăr numai pe capătul său care are o Jformă cilindrică, tronconică sau conica, şi care astfel e solicitat în principal de forţe paralele cu axa sa. Pivotul se numeşte m tu 4 6 C Pivoţi. —pivot cilindric; B—pivot fronconic; C —pivot conic. axial, dacă e solicitat numai de forţe paralele cu axă sa, şi axial-radial dacă e soji-citat şi de forţe care au alte direcţii; rezultanta tuturor forţelor care solicită un pivot nu poate face cu axa lui un unghi mai mare decât 45°. PIVOTARE (Mec., Tehn.): Rotirea a două corpuri în contact unul faţa de altul, în jurul unei axe perpendiculare pe planul tangent comun celor două corpuri în puncful de contact. PLACĂ (Gen.): Corp solid cu feţe plane şi paralele şi cu grosime mică faţă de celelalte dimensiuni. a acelor (/nd. fexf.); Placă cu găuri în care pătrund acele dispozitivului Jac-quard. ~ de acumulator electric (E/.): Electrod de acumulator electric, constituit dintr'un suport şi din substanţa activă. Aceasta poate fi aplicată, sau dispusă în nişte buzunare, nişte tuburi, în alveole în masa plăcii, efc. de aliaj dur (Mef/.): Sin. Plăcuţă de aliaj dur (v.). ~ de amalgamare (Prep. ni/n.): Tablă de cupru electrolitic sau de cupru argintat Ia suprafaţă, folosită în metalurgia aurului pentru amalgamarea şi extragerea lui din minereurile aurifere. ~ de beton armat (Cons/r.): Element de construcţie, de rezistenţă, sub formă de placă, executat din beton armat, folosit ca planşeu, ca perete, etc. ~ fotografică (Fofo.): Placă de sticlă pe care este depus un strat de substanţă sensibilă la acţiunea luminii. Natura substanţei sensibile depinde de culoarea luminii care este înregistrată pe placă. Se deosebesc: plăci fotografice obişnuite (sensibile în PLACĂ ÎNVÂRTITOARE 422 PLAN albastru, violei şi ultraviolet), plăci orto-cromatice (sensibile şi la verde şi galben), placi pancromatice (sensibile la toate culorile din spectrul vizibil), plăci pentru fotografia în infraroşu, etc. ~ învârtitoare (C. f.): Placă de ofel sau de fonta, montată pe rulouri, care se poale învârti în jurul unei axe verticale, folosită la întoarcerea vehiculelor de cale ferată, la trecerea lor de pe o linie pe o altă linie încrucişată cu prima, etc. Pe placa învârtitoare se găsesc şine pe care este adus vehiculul. ( = Placă turnantă). ~ turnontă (C. f.): Sin. Placă învârtitoare (v.). PLACAJ 1. (Consfr.)- îmbr căminte de piatră naturală sau artificială, Je cărămida de faţadă, de lemn, etc., folosită penfru acoperirea unui element de construcfie sau a unui obiect de lemn, penlru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. — 2. (Ind. lemn.): Placă- obfinută prin încleirea unui număr de foi de furnir aşezate, alternativ, cu fibrele la 90°. E folosit la con-fecfionarea de mobile, de uşi, panouri, efc. PLACARE (Consfr.,Tehn.): Acoperirea fetelor unui element de construcfie, ale mobilelor sau ale unui obiect metalic , cu un strat de material de alta natură, pentru a le proteja sau pentru a- Ie da un aspect mai frumos. PLĂCUŢĂ de alia] dur (Mef/.): Placa mică, deobicei prismatică, de aliaj dur, care se aplica prin lipire cu alama sau cu cupru pe un suport de ofel obişnuit, formând astfel un cufit, un burghiu, o freză penfru tăierea metalelor dure sau amaselorplastice. PLAFON 1. (Consfr.): Sin. Tavan (v.). — 2. (Nav. a.): înălfimea maximă la care se poate ridica un avion. — 3. (Mefeor.): înălfimea Ia care se găseşfe suprafafa inferioară a unor nori, deasupra solului în punctul respectiv. PLAGIOCLAZI (Mineral.): Grup de feldspafi calcosodicî. PLĂMĂDEALĂ (/nd. af/m.): Amestec de făină, apă şi drojdie, folosit Ia fermentarea aluatului, penfru a economisi drojdia. PLĂMĂDIRE (/nd.a//m.):FrămâniareaaJuafu-lui împreună cu plămădeală sau cu drojdie, pentru a se obfine un aluat omogen, în care fermenfafia să se poată face în mod uniform. PLAN, pl. plane 1. (Maf.): Suprafafă definită ca suprafafa care coifino toate drop-fele care trec printr'un punct fix şi intersectează o dreaptă. — 2. (F/z., Tehn.): Corp care are cel pufin una din feje plană. ~ de aripă (Av.): Suprafafa de sus-tentafie a unui avion, adică suprafafa aripii pe care se exercita forfaportantăaavionului. ~ de proiec|ie (Maf., Tehn.): Planul po care se obfine imaginea unui corp printr'un procedeu do proiecfie oarecare (proiecfie cilindrica, proiecfie conică, etc.). ~ de ruptura (Geo!.): Suprafafă do ruptură plana. (V. sub Falie). ~ focal (F/z.): Planul care trece prin focarul unei oglinzi, sau fiecare din cele două plane care frec prin focarele unei lentile sau ale unui sistem optic, şi sunt perpendiculare pe axa principală a oglinzii, a lentilei sau a sisfemului optic. ~ înclinat (Mec.): Dispozitiv alcătuit dintr'un plan care face un unghi cu planul orizontal, folosit penfru a ridica greu-făfi cu forfe mai mici decât greutăfile. Dacă u esfe unghiul pe care-| face planul înclinat cu planul orizontal şi P greutatea,când se neglijează frecarea, aceasta esfe în echilibru pe plan, daca asupra ei lucrează o forfa Q, în susul planului, de mărime Q = P sin u. normal (Maf.): Planul perpendicular pe tangenta Ia o curbă, în punctul ei de contact. ~ tangent (Maf.): 1. Orice plan care confine tangenta la o curbă într'un punct oarecare. — 2. Planul către care tinde planul care frece prin trei puncte vecine ale unei suprafefe, când aceste puncte tind către un puncf unic. PLAN, pl. planuri 1. (Tehn.): Reprezentare grafică prin desen tehnic a unui teren, a unei construcfii, a unei maşini, a unei in-sfalajii, efc. — 2. (Gen.); Ansamblul dis-pozifiunilor şi măsurilor care trebue luate, în vederea obfînerii unuî anumit rezultat. Plan înclinai. P — greutate; Q — forjă echlll-branlă; u — unghiul dintre planul înclinat $1 planul orizontal. PLAN DE ANSAMBLU 423 PLAN DE STAT ~ de ansamblu (Tehn.)' Plan care reprezintă amplasamentul tuturor elementelor unui sisten tehnic sau al unei construcţii. ~ de desvoltare tehnică (Econ.): Capifol din planul fehnic, industrial şi financiari care cuprinde masurile de îmbunătăţire a tehnologiei şi, în general, de introducere a tehnicei înaintate (mica mecanizare, mecanizare, automatizare, etc.), măsurile privitoare Ia standardizare şî tipizare, de introducere a normelor tehnice medii progresive, de îmbunătafire a indicilor de utilizare, a utilajului şi materialelor, a combustibilului, a energiei electrice, a timpului de lucru. ~ de detaliu (Tehn.): Plan care repre-z'nio (|a scară mare) modul de construcţie al diferitelor părfi ale unei clădiri sau ale unui sistem tehnic. ~ de dispoziţie (Tehn., Constr.): Plan care reprezintă modul în care sunt aşezate, una fafă de celelalte, diferitele părfi ale unei construcfii sau ale unui sistem tehnic. de execu}ie (Tehn.): Plan care cuprinde datele necesare executării unei construcfii sau ale pieselor unui sistem tehnic. ~ de măsuri tehnico - organizatorice (Econ.); Capitol al planului de desvoltare tehnică, care cuprinde măsurile de. organizare necesare Dentru a asigura îndeplinirea ritmică a planului şi evitarea pierderilor şi rebuturilor, penfru a crea condifiile muncii fără întreruperi, condifiile largii aplicări a inifiafivei creatoare â muncitorilor şi tehnicienilor, a desvoltarii şi generalizării, mşfodelor stahanoviste. ' de montaj (Tehn.): Plan care arata modul de asamblare a pieselor unui sistem tehnic» de producfie (Econ.): Partea din planul unei întreprinderi, care cuprinde sarcinile privind volumul producfiei pe sortimente şî desfăşurarea în timp a realizării ei.' ~ de sistematizare (Urb.): Plan de con-strucfie sau reconstrucţie a unei localităfi, întocmit penfru o perioadă de câteva zeci de ani, prin care se stabilesc, cu desvol-tarea lor în timp, amplasamentele clădirilor, zonelor verzi, căilor de comunicafie şi, în general, ale tuturor construcţiilor, refelele de apă, de canalizare, de curenf electric, de gaze, cum şi necesarul în ;institufii, întreprinderi şi servicii de deser- vire a locuitorilor. Spre deosebire de planurile de sistematizare a oraşelor, care, deşi existau pe hârtie, nu erau puse în practică în timpul regimului burghezo-moşieresc datorită faptului că veneau în contrazicere cu interesele capitaliste individuale, în regimul nostru se construesc şi se reconsfruesc oraşele fării după planuri de sistematizare în care se fine seama de nevoile materiale şi culturale mereu crescânde ale tuturor oamenilor muncii. de Stat {Ec. pol.): Totalitatea sarcinilor şi directivelor privind produefia socială, stabilite pe o perioadă determinată, în cadrul unei economii nafionale, în care principalele mijloace de producfie sunf proprietate obştească, socialista. Planul de Stat, lege juridică elaborată de organele planificării de Stat, oglindeşte legea economică a desvoltarii planificate a economiei nafionale, lege care se ivejte în condifiile proprietăfii obşteşti asupra mijloacelor de producfie, ca o lege opusă legii concurentei şi anarhiei producfiei sub capitalism. Elaborarea şi realizarea Planului de Stat nu esfe deci posibilă în capitalism. Aplicarea în deplină cunoştinfă de cauză a legii desvoltarii planificate a economiei nafionale, alcătuirea unor planuri care sa oglindeasaă' pe deplin cerinfele acestei legi, transformă posibilitatea justei planificări a producfiei sociale în realitate. Partea din Planul de Stat referitoare la economia nafională (planul economic) stabileşte, pe baza principiului industrializării socialiste (pornind dela desvoltarea în primul rând a industriei grele, producătoare de mijloace de producfie), sarcinile pentru desvoltarea industriei, pentru industrializarea şi oentru desvoltarea socialistă a agriculturii, pentru desvoltarea transporturilor, pentru desvoltarea circulaţiei mărfurilor, penfru executarea construcţiilor capitale, peniru mărirea productivităţii, pentru introducerea tehnicei înaîntafe, pentru ridicarea nivelului fehnic şi numărului muncitorilor calificafi, al inginerilor şi tehnicienilor, penfru scăderea prefului de cost, pentru mărirea venitului nâfional. Planul de Stat mai prevede ritmul de creştere a nivelului de trai al oamenilor PLAN TEHNIC 424 PLANOR muncii. Realizarea Pianului de Sfat depinde de participarea activă a maselor de oameni ai muncii, conduşi de Partid, )a descoperirea şi folosirea rezervelor existente în întreprinderile socialiste, a posibilităjilor celor mai bogate de care dispune fara. „în realitate, planul de producfie înseamnă activitatea vie şi practică a milioane de oameni. Realitatea planului nostru de producfie o constifue milioanele de oameni ai muncii, care făuresc o viafă nouă". (I. Stalin, Problemele leninismului. E.P.L.P., ed. a lll-a, 1952, pag. 372). Planurile de Stat se întocmesc penfru o perioadă de mai mulfi ani (planuri de perspectiva) care apoi se defalca pe perioade scurte (planuri curente). Planurile de perspectivă izvorăsc din necesitafea asigurării perspecfivelor de desvoltare a economiei nafionale, potrivit sarcinilor de baza a|e consfrucfiei (de ex. construirea comunismului în U.R.S.S., construirea socialismului în fările de democrafiepopulară). Ajutorul multilateral al Uniunii Sovietice, extinderea metodelor sovietice de muncă sunt un puternic temei al realizării şi depăşirii cincinalului în patria noastră. ~ tehnic, industrial şi financiar (Ec. pol.): Planul complex al unei întreprinderi industriale socialiste, care cuprinde sarcinile desvoltării şi perfecţionării tehnicei produefiei, prevederile economice şi organizatorice, volumul produefiei, mijloacele materiale, financiare şi forfele de muncă necesare, preful de cost şi acumulările, precum şi măsurile necesare pentru îndeplinirea acestor sarcini. Planul tehnic, industrial şi financiar prevede măsurile de introducere planificată a noii tehnice, de utilizare cât mai deplina a resurselor şi rezervelor interne ale întreprinderii. PLANARE 1. (Tehn.): Operafia de prelucrare la care sunt supuse piesele, penfru a li se da o suprafafă plană. După forma piesei şi materialul din care este făcuta, planarea se face fie prin aşchiere (prin frezsre, slrunjire, pilire, rindelare, rabotare, etc.), fie prin deformare plastică (prin presare, prin forjare, etc.). — 2. (Av.): Plutirea în aer a unui corp mai greu decât aerul (un avion sau un planor), fără a fi antrenat de un motor, ci numai sub acfiunea împingerii în sus a forfelor aerodinamice pro-efuse de deplasarea lui în aer. . PLANATOR [Mefl.J: Piesă care face parte dinfr'o matrifă penfru ambutisarea tablei, care presează marginea acesteia penfru e< împiedica formarea cutelor. PLANCTON (B/o/.); Totalitatea vietăfilor microscopice (plante şi animale) care plutesc libere într'o apă şi care consfitue hrana peştilor din anumite specii. PLANETĂ [Asfr.): Corp ceresc care se roteşte în jurul Soarelui. Planetele sisfemului solar sunf: Mercur, Venus, Pământul, Marte, Jupifer, Saturn, Uranus,' Neptun şi Pluton, precum şi o serie de planete mult mai mici, numite planefoizi, ale căror orbite sunt cuprinse între cele ale lui Marte şi Jupifer. PLANETOID [Asfr.): V. sub Planetă. PLANIFICARE (Ec. po/.): Operafia de elaborare şi urmărire a executării planului de Sfat, a planurilor de prodjefie, tehnice* financiare, de muncă şi salarii, de reducere a prefului de cost, efc., a ramurilor’ economiei nafionale, a întreprinderilor socialiste şi a diferitelor lor sectoare. Planificarea economiei nafionale obfine rezultate pozitive dacă se respecta două condiţii: „a) dacă ea reflectă just cerînfele legii dezvoltării planificate a economiei nafionale; b) dacă se conformează în fotul cerinfelor legii economice fundamentale a socialismului". (I. Stalin, Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S., E. P. L.P., 1952, pag. 46). V. şi Plan de Sfat. ^ PLANIMETRARE (Maf.', Tehn.): Determina-rea ariei cuprinse în interiorul unui contur plan închis. Se execută fie prin calcul, fie cu ajutorul planimetrului. PLANIMETRiE (Topog.): Operafia de determinare pe teren şi de reprezentare pe un plan a detaliilor dintr'o zona oarecare de pe suprafafa Pământului. PLAN1METRU (Mai., Tehn.): Instrument de construc|ii variate, folosit la măsurarea unei arii limitate de o curbă închisă. PLANOGRAFIE (Po//gr.J; tehnica reproducerii . de originale liniare şi în semitonuri, prin clişee de metal sau de piatră litografica, la care suprafafa activa se găseşfe în acelaşi plan cu suprafafa neutră. PLANOR (Av.); Avion fără mofor, care, după ce a ajuns la o înălfime oarecare (de j PLANŞĂ 425 PLANTAŢIE ex., prin remorcare de către un avion obişnuit), se poate menţine în aer un timp mai mult sau mai pufin îndelungaţi fiind purtat de curenfii de aer pe careţi întâlneşte. PLANŞĂ (Desen): Foaie de hârtie pe care sunt desenate unul sau mai multe planuri ale. unui proiect. PLANŞETĂ 1. (Tehn .): Placă plană, de lemn sau metalică, de dimensiuni mici, folosită drept suport. — 2. (Desen); Placă plană de lemn, dreptunghiulară, uneori montată pe un suport care permite fixarea eiîn diferite pozijii, folosită penlrua se întinde pe ea hârtia pe care se execută un desen. ~ de formare (Mef/.): Placă dreptunghiulară de lemn, cu o fafă plană, pe care se pun modelul şi cutia inferioară de formare, în operafia de modelare într'o turnătorie. ~ topografică (Topog.): Planşetă de' desen montată pe un trepied, folosită pentru a se întinde pe ea hârtia pe care se face o ridicare topografică. PLANŞEU (Consfr.); Element de construcţie, de grosime relativ mică fafă de celelalte două dimensiuni, care separă două caturi ale unei clădiri, respectiv care mărgineşte Ia partea superioară ultimul cat. Planşeul suportă încărcările utile a|e catului de deasupra lui şi le transmite zidurilor sau scheletului de rezistentă. Planşeele se con-sfruesc fie din grinzi de lemn, de beton armat sau de metal, unite între ele prin elemente de legătură (scânduri, plăci, bol-fişoare, etc.), fie din bolfi de zidărie sau de beton simplu sau armat, fie din plăci de beton armat. Planşeul e acoperit la partea lui superioară de o pardoseală; partea lui inferioară se numeşte tavan. Uneori, planşeele cuprind şi o izolafie acustică sau termică. Planşee, a — planşeu cu boJJişoare de beton armat; b ■— plan şeu de befon armat, cu grinzi; c — planşeu de lem cu umplutură aşezată îrifre grinzi; I — grinzi me talice; 2 — boljişoare de befon armat; 3 — grinz de beton armat; 4 — placă de beton armat; S — ta van cu tencuiala pe rablf; 6 — umplutură; 7 — par doseală; 8 — grinzi de lemn. PLANTARE (Agr.): îngroparea în pământ a rădăcinilor plaiStelor tinere, mutate dintr'o pepinieră sau din altă parte, în locul în care se vor desvolta ulterior. Plantarea se face cu mâna sau cu maşina de plantat. PLANTAŢIE (Agr.); Ansamblu de plante, de aceeaşi specie sau de specii diferite, cultivate înfr'un loc special amenajat. Plan- Msşină de plantat pulejt. 1 — aparaf de cuplare; 2 — dispozitiv de reglare a cuplării; 3 — cadrul din fajej 4 — brăzdar; 5 — discuri de îngrămădire a pământului. PLANTATOR DE PROTECŢIE 426 PLATOU tafiile se fac fie în scopul folosirii în alimentare sau »n induslrie a plantelor cultivate, fie penfru a se împăduri o regiune, fie în scopul creării unui parc, a unei zone de verdeafă într'o localitate, efc. ~ de profccfie (Agr.): Plantafie de arbori sau de arbuşti, făcută pentru a apăra o suprafafă de teren împotriva secetei, a vântului, etc. PLANTATOR (Agr., Silv.): Unealtă folosită într'o plantajie la facerea gropilor şi la plantarea răsadurilor. PLASTIC (Fiz., Tehn.): Calitatea unui material de a prezenta plasticitate. PLASTICITATE (Fiz., Tehn.]: Proprietatea unui material de a căpăta deformafii permanente, fără fisurare, când este supus unor anumite sarcini. PLASTIFIANT (/nd. ch/m.J: Substanţă care are proprietatea de a mari plasticitatea anumitor materiale cu care este amestecată. PLASTIFIERE (Ind. chim.): Mărirea plasticităţi unui material prin adăugire de plas-tifianfi sau prin încălzire. PLASTILINĂ (Tehn., .Arfă): Material plastic folosit la lucrările de modelare a pieselor de dimensiuni mici, format dinfr'un amestec de oleatdezinc, ceară, ulei de vaselina, caolin, etc., colorat cu diferifipigmenfi. PLATAN (Fiz.): Taler de balanţă. PLATBANDĂ (Consfr.).* Piesă de tablă de ofel laminat, folosită la alcătuirea grinzilor . cu inimă plină, pentru întărirea tălpilor grinzii. PLATELAJ (Cons/r.): Element de rezistenfă al unui pod care susţine calea şi transmite elementelor principale de rezistenfă (grinzi, arce) ale tablierului greutatea şi încărcările căii. PLATFORMĂ (Tehn.): 1. Element de construcţie al unei clădiri, al unui vehicul, efc., cu o suprafafa aproximativ plană şi orizontală. — 2. Suprafafă de teren plană, sau care a fost nivelată, amenajată în vederea folosirii ei ca bază pentru aşezarea unei căi, ca loc de lansare a unui pod, efc. PLATINĂ 1. (Ch/m,): Pt. Element; gr. at. 195,23; nr. at. 78. Metal dur, a|b-argintiu, ductil şi maleabil,' cu gr. sp. 21,4 şi p. f. 1770°. E foarte rezistenfă la încălzire şi la atacul acizilor. Are un coeficient de dilatare aproape egal cu cel al sticlei. Se găseşte în stare nativă amestecată cu osmiu, iridiu şi alte metale asemănătoare, E înfrebuinfată în consfrucfia unor aparate elecfrice, drept catalizator, în giuvaergerîe, etc. — 2. (Mefl,): Semifabricat de ofel, în forma de plăci cu muchiile rotunjite, cu lungimea de 1*"6,5m, lăfimea de 0,18"*0,30 m şi grosimea de 0,008—0,030 m, obfinut prin forjare sau prin laminare, întrebuinţat Ia fabricarea tablelor de ofel. — 3. (Tehn.): Nume dat unor piese de formă plană, care intră în construcfia anumitor aparate. PLATINA microscopului (Fiz.); Măsuţa fixa sau deplasabilă lateral a unui microscop,, pe care se aşează preparatul microscopic. Platina are o deschidere în mijlocul ei, prin care se trimite lumina care luminează preparatul, cum şi nişte cleme de fixare a preparatului pe suprafafa ei. PLATJNARE (Metl.): Acoperirea unul obiect de metal cu un strat de platină pentru a-i proteja suprafafa, în special împotriva oxi-dării, sau penfru a-i da aspectul platinei. Platinarea se face (ie prîn depunere electrolitică, fie prin culundarea obiectului într'o solufie fierbinte de clorură de platină şi de sodă caustică. PLATOU (Tehn.).’ Piesa mefalică dreptunghiulară sau circulară, cu o fafă plană, care se aşează pe o masă de lucru sau Platou cu fălci. I — platou; 2 — falcă; 3 — şurub pentru deplasarea fălcii; 4 — fantă; 5—şurub de calare. se montează pe masa sau pe arborele principal al unei maşini-unelte, penfru a se fixa pe ea diferite piese în vederea prelucrării lor, a verificării lor, a executării unor operafii de trasare, etc. Fixarea pieselor se poate face pe cale mecanică; magnetică sauvelecfromagnetică. PLATOU DE ANTRENARE 427 PLUG ~ de antrenare (Tehn.): Platou înşurubat în capul arborelui unei maşini-unelte, şi care are un deget de antrenare pentru punerea în mişcare a pieselor care se montează pe el, în vederea prelucrării lor la o maşină-unealfa. Platou de antrenare, f — platou; 2 — deget de antrenare; 3 — fanta. PLAZ {Agr.): Piesă de o/el a unui plug cu brazdar, fixată la partea inferioară a irupiţei, care menfine plugul în brazdă în timpul aratului. ( = Talpă, Călcâi). PLEAVĂ (/nd. afîm.): Rămăşiţe ale spicelor de cereale, care se obţin ca deşeuri la treierat. Pleava poate fi folosită Ia ambalarea unor obiecte fragile sau, în ames-teccu plante furajere, ca hrana pentruvîte. PLEISTOCEN (Geo/.): Epoca, inferioară a Cuaternarului. PLEOŞTIRE (Consfr.J: Raportul dintre săgeata şi deschiderea unui arc sau unei bolfi. PLEXIGLAS (Tehn.): Masă plastică transparentă, rezistentă, care, irasă în foi, e folosită ca înlocuitor al geamurilor inca-sabile. PUERE (Gen.J: îndoirea până la suprapunere, a unui material care se prezintă sub formă de foaie sau de pânză. PUN CINTRU (Cons/r.): Formă sub care se prezintă un arc în forma de semicerc (arc în plin cintru), sau o boltă în forma de emisferă (boltă în plin cintru). PLINĂ SARCINĂ (Tehn.): Faptul că o maşină lucrează în sarcină nominala. PLINTĂ (Cons/r.): Făşie de circa 10 cm lăţime, de lemn, de piatră, de mozaic, etc., care se aplica la par/ea de /os a pereţilor, ca o continuare a pardoselii, penfru a apăra peretele împotriva loviturilor şi umezelii şi penfru a acoperi rostul dintre pardoseală şi perete. PUOCEN (Geo/.): Ultima epocă şi serie a Terţiarului. La noi în ţara, se subdivide în Meofian, Ponfian, Dacian şi Levantin. Me-oţianul şi Dacianul cuprind cele mai importante zăcăminte petrolifere dela noi. PLOAIE (Mefeor.): Picături de apă care cad prin atmosferă pe sol. Picăturile se formează în nori, prin condensarea vaporilor de apă ajunşi Ia saturaţie, în jurul unor nuclee de condensare, şi cad spre sol dacă greutatea lor poate învinge forja curenţilor de aer ascendenţi. Tn lipsa unor nuclee de condensare, vaporii de apă pot ajunge, uneori, în stare de suprasaturaţie, fără să se formeze astfel picături de ploaie. Se fac încercări pentru condensarea artificială a vaporilor, de exemplu împrăştiind din avioane particule de material electrizat. PLOP (Silv.): Arbore înalt care creşte în regiunile temperate. Lemnul diferitelor specii de plop e folosit la fabricarea cherestelei pentru lăzi, a unor furnire, a celulozei şi, în special, a beţelor de chibrituri. PLOT (E//.): Mică piesă metalică, cilindrică sau prismatică, montată pe un corp format din material izolant şi legată la un circuit electric, penfru a se putea face legătura între ace] circuit şi o manetă legată la un alt circuit. Deobicei, ploturile se grupează în linie, în arc de cerc sau în elice, şi sunf legate la derivaţiile unui aceluiaşi circuit electric. PLUG (Agr.): Unealtă agricolă folosită la executarea de arături# desmiriştiri, desfundări, etc., compusa dintr'o parte tăietoare (alcătuită fie din cormană, brăzdar şi cuţit, fie, la unele pluguri mecanice, din discuri tăietoare), dintr'o parte care serveşte la conducere şi la tracţiune (coarnele, pla-zul, cadrul, grindeiul, cotiga, iar la plugurile cu tracţiune mecanică triunghiul de tracţiune) şi dintr'o piesă intermediară (bârsa). Ansamblul compus din cormană, plaz şi bârsă formează trupiţa plugului; la unele pluguri, înaintea trupiţei se găseşte o piesă asemănătoare, numită ante-trupiţă. Rolul cuţitului este de a tăia brazda în sensul vertical, al brăzdarului de a o tăia în sensul orizontal, al cormaneî de a o răsturna, al piezului de a susţine plugul şi a-| menţine în brazdă, al ante-irupiţei de a introduce în fundul brazdei stratul de sol dela suprafaţă, -iar al bârsei de a lega cormana, brăzdarul şi plazul de grindef. Adâncimea la care lucrează plugul se reglează prin'ridicarea sau co-borîrea grindeiului, iar lărgimea brazdei PLUG DE CĂRBUNE 428 PLUG DE CĂRBUNE prin împingerea grindeiului la dreapta şi la stânga cu ajutorul coarnelor. La plugurile cu tracţiune mecanică, reglarea se face cu o osie cotită. pus, în principal, dintr'o piesa metalică, având la unul sau Ia ambele capete câte un cujit care se înfige vertical în strat şi care apoi e tras cu ajutorul unor cabluri Plug cu tracfiune animală. 1—cuţit (fier lung); 2brazdar (fier lat); 3 — cormana;.4 — plar sau falpîf; 5—bârsă; 6 — grindei; 7—antefruplfă; 8—.cruce; 9—lanf; 10— regulator; ff — avantren; 12 — coarne; a — adâncimea arăturii; b — lăţimea de lucru a truplţeî. Plug cu tracţiune mecanică. I —■-cuţit rotitor; 2 — brazdar (fier lat); 3 —corma’nS; 4— plaz sau talpa; 5—-bârsă; 6—-cadru; 7 —-anle-truplţa; 8, 8' — volane; 9—dispozitiv de punere şl scoatere din brazdă; 10, 10'—coturile osiei as*an-trenului; 11 — triunghiul de tracţiune; 12 — roata din spate. de cărbune (Mine).* Maşină de lucru folosită la tăierea cărbunilor în unele zăcăminte în care se, aplică metode de exploatare cu front de abataj lung. E com- dealungul frontului de abataj, realizându-se astfel tăierea. Plugul e înzestrat cu un cură|itor al vetrei,-cu o bandă cu raclete pentru transportarea cărbunelui tarat, cu PLUG DE ZĂPADĂ 429 PLUTA EXPANDATA Irolii do )rac|iune şi cu un sistom de sem-ulizoro înlro mecanic şi ceila!JT muncitori. Plug de cXrbune. j — vcdore dinspro j|ral; b — vedero dinspre Irans-potlor; I — corpul principal; 2 — cu|ll; 3—-adâncimea |5lelurll; 4curX|l|or; 5 —cablu; 6—Irans* porlor. ~ dc zăpadă (Drum., C. f.J: 1. Vehicul ochipot cu un dispozitiv ponfru cură-jiroa zăpezii do pe o cale de comunicaţie. Indopărtaroa zăpezii se face fie de către o piesă în formă de pană cu muchia verticală, caro taie zăpada şi o împinge în lături, fio do către o serie de pale în formă do cufit, montate pe o osie orizontală rotitoare, care taie zăpada şi o aruncă în lături printr'o conductă, fio de către o serie do perii montate pe un lan| Gali. — 2. Dispozitiv în formă de pană cu muchia verticală, care se montează în fo}a unui autovehicul pentru o curăji zăpada do po o cale de comunicare. ~ nivelator (Drum,): Maşină rutieră folosită pentru nivelarea terenului pe care urmează să se construiască o şosea, sau pentru nivelaroa matorialelor aşternute pe platforma unei şosele. Este alcătuit dintr'un şasiu sub caro o montată o lamă tăietoere alo cărei înclinare şi înălţime pot fi reglate. PLUMB (Chim.): Pb. Element; gr. at. 207,21; nr. at. 82. Metal moale, alb-albăstrui, cu p. t. 327® şi gr. sp. 11,3. Se găseşte în natură sub formă de diferifi compuşi şi se extrage în special din galena, prin prăji-re urmată de reducere cu cărbune. Plumbul metalic e folosit la fabricarea Jevilor de canalizare, a tablelor pentru căptuşirea unor aparate din industria chimică (deoarece nu e atacat de acidul sulfuric), la confecfionarea plăcilor de acumulator electric, etc., şi sub formă de diferite aliaje (aliaj de litere, aliaj de lagăre, aliaj de lipit, etc.). Unii compuşi ai plumbului sunt folosifi ca pîgmen|i pentru vopsele. Compuşii plumbului sunt otrăviiori. PLUMBUIRE (Met/.): Depunerea unui strat de plumb sau, uneori, de aliaj de plumb, pe suprafaţa unei piese metalice, penfru a o proteja împotriva coroziunii sau pentru a-i mari rezistenfă la acfiunea unor agenţi exteriori. Se efectuează, fie.prin galvanizare, fie prin cufundare în plumb topit. PLUNCER (Tehn.): Sin. Pisfon plonjor (v.). PLUS-PRODUS (Ec. po/.): Acea parte a produsului prin care e reprezentată plus-valoarea. Raportul dintre plus-produs şi produs exprimă „proporfia după caro ziua de muncă sau valoarea-produs a ei este împărţită între capitalist şi muncitor". (Karl Marx, Capitalul, Ed. P. M. R., 1948, ed. a H-a, pag. 479). Este o nofiune caracteristică economiei capitaliste. PLUS-VALOARE (Ec. po/.): Valoarea pe care o realizează muncitorul în cursul procesului de producfie, peste valoarea forfei sale de muncă, şi pe care şi-o însuşeşte capitalistul. Plus-valoarea se dafo-reşto faptului că forfa de muncă este, în capitalism, o marfă care are însuşirea specifică de a crea valoare. O parte din plus-valoare se transformă în capital, adică nu serveşte la îndestularea trebuînfolor personale ale capitalistului, ci pentru a produce din nou. Plus-valoarea este sursa acumulării capitaliste, originea exploatării clase» muncitoare. Este o nofiune caracteristică economiei capitalisle. PLUTĂ (Bof.): Stratul exterior al scoarţei unor specii de stejar care cresc în regiunile mediteraneene. E întrebuinfată la fabricarea dopurilor, ca izolant termic şi acustic, la fabricarea linoleumului, etc. ~ expandată (Tehn.): Material ob|inut din plută obişnuită căreia, prin încălzire fără aer, i s'au mărit golurile de aer dintre celule. E folosită (în special sub forma PLUTIRE 430 POANSON de plăci obţinute prin aglomerarea unor granule) ca izolant termic şi acustic. PLUTiRE (Fiz.): 1. Men}inerea unui corp la suprafafa unui lichid, fiind parţial cufundat în el, de exemplu o navă care pluteşte pe apa. — 2. Menţinerea unui corp în masa unui fluid, de ex., un balon care pluteşte în aer, un submarin care pluteşte în apă. PLUTITOR 1. (Gen.J: Corp care poate pluti pe suprafafa unui lichid. — 2. (Tehn.).' Corp care pluteşte la suprafafa lichidului dinfr'un recipient şi care e legat de.un sistem de pârghii ce acfionează un dispozitiv care indică sau chiar reglează nivelul lichidului din recipient. ( = Floior). PLUTON (Asfr.J; Planetă a cărei orbita este cea mai depărtată de Soare, disfanfa medie dela Soare fiind de 5900 milioane kilometri; anul său are circa 247,7 ani pământeşti, masa sa este 0,93 din masa Pământului, iar volumul, probabil mai mic decât cel al Iui Marte. PLUTONIU [Fiz., Ch/m.): Pu; nr. ai. 94. Element transuranic sintetic, căruia i se cunosc opt isofopi de mase atomice 232; 234; 236; 237; 238; 239; 240 şi 241. Iso-topul de masă atomica 239 e folosit Ia obţinerea energiei nucleare prin fisiune cu neutroni. PLUTUIRE fInd. piei.): Operafie de finisare a pieilor tăbăcite în săruri de crom, prin trecerea lor înfre doi cilindri acoperiţi cu plută. Plutuirea se face pentru a’da pieilor moliciune şi un aspect special. PLUVIOGRAF (Ale/eor.J: Plu-viometru înregistrator. PLU VIO METRU (Mefeor.): Instrument de măsura a can-tităfii de apă de ploaie căzuta într'o localitate. Se compune dintr'un recipient :ilindric vertical, închis la pariea supe- Maşină de plutuit. ( Schema de func{Jonare). t — cilindri îmbrăcaji co plufâ; 2 — masă; 3 — bară metalică; 4 — piele prelucrată; 5 — sensul de rofJre a cilindrilor; 6 — mişcarea alternativa rectilinie- a mesei; 7—sensul de deplasare a mate’iaLluI. rioară cu o pâlnie, în care se adună apa căzută într'un anumit interval, apă a cărei cantitate se determină cu ajutorul unui cilindru gradat. PNEU (Aufo.): Ansamblu format din anvelopa şi camera de aer ale unei rofi de vehicul. PNEUMATIC [Fiz., Tehn,); Calitatea unui dispozitiv, a unei maşini, a unui aparaf, de a funcfiona cu ajutorul aerului pe care-t confine în una din părţile din care se compune (de ex. frâna pneumatică, presă pneumatică), sau de a fi folosit pentru comprimarea sau deplasarea aerului (de ex. pompă pneumatică, maşină pneumatică). PNEUMATOUZĂ (Geo/.): Ansamblul fenomenelor de modificare a compoziţiei mineralelor din rocele care sunt în contact cu gazele desvoltafe dinfr'o magmă (de ex. caolinizarea feldspafijor, furraali-nizarea, etc.). PNEUMOCONlOZE (/g. ind.): Leziuni ale plămânilor, provocate de pulberile de roce, de metale, etc., inspirate de muncitorii din anumite industrii. Ex.j silicoza (v.), provocată de pulberea de silice, an-fracoza, provocata de pulberea de cărbune, efc. POALA laluzulul (Consfr.); Partea de jos a unui faluz.^ POANSON (Tehn.); 1. Pafriţă cu profil simplu, care face parte dinfr'o matriţă sau Poansonare. i — atanfă cu poanson raportat, fixet pe o pîac«; b — poanson pentru detaşat, cu cep; c — poansoane subţiri, din bare cu diametrul redus; d — poansoane subfiri, cu bucea; / — partea activă; 2—secfiune prin poanson; 3 —- cep; A — placă de fixare a poan-sonulul; 5 — placă de sprijin, cu cep; 6 — placă tăietoare; 7 — placă de ghidare; 8 — adaus de distanţare; 9 — butea. dintr'o stanţă. Ea lucrează, fie prin capătul ei (care poate fi în forma de vârf sau POANTOU 431 PODEŢ care poale avea muchii tăietoare), în care caz lucrează prin tăiere totală sau parţială, fie prin suprafaţa ei laterală, în care caz lucrează prin presare. — 2. Unealtă care are în vârful ei o gravură, şi care serveşte la marcarea prin presare a unor obiecte. POANTOU (Au/o.): Acul de reglare al carburatorului unui autovehicul. POARTĂ (Consfr.): 1. Uşă mare. — 2. Deschidere într'o împrejmuire, sau elementul de construcţie care închide această deschidere. ~ de ecluză (Nav.): Poartă formată din unul sau din două panouri, aşezata la fiecare dinfre capetele sasului unei ecluze. Cu ajutorul acestor porfi se poafe stabili sau închide legătura dinfre ecluză şi bîe-furile alăturate penfru a menfine, a ridica sau a coborî nivelul apei şi pentru a permite, prin deschiderea lor, trecerea navelor din biefuri în ecluză şi invers. Porţile de ecluză se pof închide şi deschide fie prin rotire în jurul unei axe orizontale sau verticale, fie prin deplasare laterală sau verticală, fie prin îndepărtarea lor din deschidere, prin plutire. POBEDIT (Mef/.): Carbură de wolfram şi cobalt, cu duritate foarte mare (între 9 şi 10 pe scara Mohs), fabricată în U.R.S.S. E folosit pentru încărcarea tăişurilor pieselor supuse unei mari uzuri (de ex. unelte pentru tăierea rapida a metalelor, sape de foraj, etc.). * POD 1. (Consfr.): Spafiul, nelocuibil, cuprins înfre ultimul planşeu aJ unei clădiri şî acoperiş. — 2. (Consfr.): Conslrucfie ţt Pod de befon armai cu grinzi }i cu placî. I — pilc; 2 —grinda principală; 3 — grinzi secundare; 4 «— placă de beton armat. care susfine o porfiune dintr'o cale de comuntcafie terestră deasupra unui obstacol (vale, curs de apă, altă cale de comunicaţie, etc.), care o întrerupe, făcând astfel legătura înfre cele două capete ale căii întrerupte. Podul poate fi de lemn, do zidărie, de beton simplu sau armat sau de metal. Podul e compus din infrastruc- tură şi suprastructură. Infrastructura e formată din culee şi pile (respectiv palee, la podurile de lemn), iar suprastructura, care , susfine calea, e constituită din elemente de rezistenfă principale (grinzi, arce, plăci), legale între ele. prin platforma pe care e aşezată calea şi care formează platelajul. Unele poduri construite peste cursuri dă apă sau canale au suprastructura mobile (ridicătoare, rotitoare, basculantă, etc.) penfru a permite trecerea navelor care au o mălfime mare deasupra apei. — 3. (Tehn.): Platformă care serveşte ca loc de muncă (de ex. podu! de turlă de sondă), ca platformă de protecfie .(de ex. podul de siguranfă montat într'o suitoare penfru a re-fine bucăţile de rocă desprinse), efc. — 4. (Tehn.): Macara alergătoare, care are scheletul în formă de pod pe care se deplasează aparatul de ridicare şi de transport a| sarcinii, de exemplu pod de încărcare, pod rulant. -basculă (Tehn.): Basculă la care greutatea de măsurat esfe transmisă la pârghii prin intermediul tablierului unui pod metalic. ~ de încărcare (Tehn.): Macara compusă dintr'un pod metalic, care e montat pe două sau pe mai multe cadre deschise, legate înfre ele, constituind un portal fix sau deplasabil pe o cale de rulare, şî din instalafiile necesare. ~ rulant (Tehn.): Macara alergătoare construită în formă de pod, care are o cale de rujare aşezată la oarecare înal-fime deasupra solului. PODAR (Expl. petr.): Muncitorul care lucrează pe podul unei sonde la agafarea şi desagăfarea prăjinilor de sapă, a burlanelor, etc. PODEA (Consfr.): Pardoseală de scânduri. ( = Duşumea). PODEST (Consfr.): Sin. Odihna (v.). PODEŢ (Consfr.): Pod de dimensiuni mici, de zidărie, de befon uneori de lemn sau metalic, care susfine o cale de comunicaţie terestră deasupra unui curs mic de apă sau a unui şanf, sau care conduce apele de ploaie între două ridicături de teren. Uneori, podeful poale fi formaf dintr'un tub metalic sau de beton, simplu sau armat, în care caz se numeşte podef tubular. PODINĂ 432 POLAR1ZAŢ1E ELECTRICA, PODINĂ (Cons/r.): 1. Podea. — 2. îmbrăcăminte de lemn da esenfă tare, aşezata pe grinzile unui pod de lemn, şi care formează calea unui pod de şosea. Podina poate fi formată dinfr'un singur rând de scânduri sau din două rânduri de scânduri aşezate perpendicular unul pe altul (uneori înclinate ia 45°). PODITURĂ pe valră (Mine); Podea de scânduri sau plasă de metal, care se aşterne pe vafra unei excavaţi miniere dinfr'un strat de grosime mare care se exploatează prin felii, de sus în jos. Pe podifura se •rambleeaza sau se produce prăbuşirea tavanului. Când se exploatează felia următoare, poditura pe vatră formează un acoperiş de protecjie penfru mineri. PODOMETRU (Tehn.): Instrument de măsură a dîstanfei parcurse de un pieton, care înregistrează numărul de paşi facufi .pe distanfa respectivă, bazat pe înregis* Ararea scuturăfurilor pe care le primeşte la fiecare pas şi care deplasează un ac indicator în fata unui cadran divizat. POGON (Un/f.): Unifafe de măsură a ariilor, echivalenta cu 5011,79 m2. în practică, se socoteşte 1 pogon = 5000 m2=^ 0,5 ha. POISE (F/z.J: Unitate de măsură a viscozi-îăfii în sistemul CGS, egală cu viscozi-tatea unui fluid în care, penfru a deplasa tangenţial cu viteza de 1 cm/s o suprafaţă plană de 1 cm2, situata la 1 cm de alt plan paralel fix, este necesară o forfă de o dină. (Se citeşte poaz). POL 1. (Mat., Asfr.): Fiecare dinfre cele două puncte în care o axă a sferei înfeapă sfera. ■— 2. (Maf.): Originea unui sistem de coordonate polare (v. şi Coordonate polare). ^ ceresc (Asir,): Fiecare dintre punctele în care bolta cerească pare sa fie înţepată de axa în jurul căreia se efectuează mişcarea aparentă diurnă a asfrelor. ~ pământesc (Asfr.): Fiecare dintre cele două puncte (polul Nord şi polul Sud), în care suprafafa Pământului e înţepată de axa în jurul căreia se roteşte Pământul. POL magnelic 1. (Magnf.): Fiecare dintre punctele de aplicafie ale celor două forfe la care e supus un magnet aşezat într'un câmp magnetic. Un pol magnetic e punctul şau regiunea din vecinătatea ex’tremifăfii unui magnet, în care pare concentrată cantitatea de magnetism de pe acea extre- mitate. — 2. (E/f.): Piesă componentă a unei maşini electrice, alcătuită dinfr'un materia) feromagnetic, care formează-o parte a circuitului magnetic al maşinii. ~ magnetic pământesc (Geol.): Fiecare dintre cele doua puncte către care se îndreaptă extremităţile unui ac magnetic care se poate roti liber. Unul dinfre poli se găseşte în regiunea arctică (polul Nord), iar celălalt, în regiunea antarctică (polul Sud). POLARIMETRIE (Fiz., Cfiim.): Metodă de analiză cantitativă a substanţelor cu activitate optică, bazată pe măsurarea unghiului cu care o anumită cantitate de solufie a substanţei roteşte planul luminii polarizate. POLARIMETRU (F/z.J; Instrument penfru măsurarea unghiului de rotafie a pianului de polarizare al luminii polarizate de către ....o-c. L p o, f ţ. Ij Ă J K),! /, -Ml- l p 0, f o, £ J tl. Polarimeţre. 1 — polarlmefru simplu; 2 —- polarimelru cu penumbra; L — lentilă; P — polarizor; Dj, D2 — diafragmă; £ — fub de subsfanfă activă; A — analizor; /KMN — lunefă de observare. substanţele care au activitate optică. Polari-metrul se compune în principal dintr'un polarizor şi un analizor înfre care se introduce substanţa de cercetat. POLAR1SCOP (F/z.); Instrument pentru con-‘ statarea polarizării luminii. -POLARITATE [EL, Magnt.J; Proprietatea unui corp sau a unei părfi dinfr'un corp de a avea, în două puncte ale sate, sarcini elecfrice (polaritate elecfricăj sau magnetice (polaritate magnetica) de nume diferit. POLARIZAREA luminii (F/z.J: Obfinerea luminii polarizate plecând dela lumina naturală. (V. şi Lumină polarizată). Polarizarea luminii se face cu ajuforul unui aparaf numit polarizor. POLARIZAŢIE electrică (£/.); 1. Stare fizică particulară a unei substanfe care a căpătat un moment electric. — 2. Momentul elecfric al unifă}ii de volum dinfr'un dielecfric. POLARIZAŢIE ELECTROLITICĂ 433 POLIGONUL. FORŢELOR . /y elecfroffficS (£/.): Fenomenul de.acoperire a electrozilor unei pile elecfrice cu produse ale reacfiilor chimice care au loc în pilă, şi care duce Ia o micşorare a intensităţii curentului, produs de acea pilă. magnetică (Magnf.): Momentul magnefic al unităţii cfe volum dintr'un corp magnefizaf. ( = Magnetizare). ^ rolaforie (Fiz.): Termen impropriu penfru fenomenul de rotire a planului luminii polarizate, prezentat de substanţele optic active. (V. Activitate optică). POLARIZOR (Fiz.): Aparat penfru obţinerea •luminii polarizate. Cele mai folosite pola-rizoare sunt nicolii (v.) şi polaroizii (v.). POLAROGRAF (Fiz., Chim.): Instrument pentru analiza calitativă şi cantitativă a unor anumite substanţe înfr'o soluţie, prin înregistrarea grafică a variaţiei intensităţii curentului electric care străbate acea solufie conţinută într’o cuvă de formă, specială, •când tensiunea elecfrică Ia bornele cuvei variază. POLAROGRAFIE (Ch/m.); Metodă de analiză chimica, care foloseşte polarograful. POLAROID (Fiz.): Placa de celofan acoperită cu o substanţă specială, folosită penfru polarizarea luminii. POLEIRE (Ale//.): Placarea unui obiect cu o foaie* foarte'subţire, deobicei de aur sau de argint. tPOLEN (Bof.): Pulbere, deobicei galbenă, care reprezintă celulele sexuale mascule •ale plantelor cu flori şi care se află în sta-,minele florilor. (POLENIZARE (Bof.): Sin. Polinizare (v.). POLI- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „mulţi". POLIALCOOL (Ch/m.): Alcool care conţine două sau mai multe grupe hidroxil în moleculă; de ex., glicerina CH2OH - CHOH - CH.OH, •care are trei grupe hidroxil, esfe un poli-alcool .(un trialcool). :POLIBAZIT(A1/nera/.):SuIfostibiură de argint şi cupru, naturală. E un minereu de argint. POLICLORURĂ de vinii (Ch/m.): V. sub •Clorură de vinii. •POLICROM (/^r/ă, Po/igr.): Calitatea unei .picturi şau a unei reproduceri grafice de a fi executată în mai multe culori. POLICROMIE (Pofîgr.); Procedeu de im-iprimare a gravurilor în mai multe culori (deobiceiîn negru, roşu, galben şialbastru). .28 • Imprimarea se .face cu clişee separate .pentru fiecare culoare. ' POLIEDRU (Maf.): Corp solid mărginit de suprafeţe plane. POLIFENOL (Ch/m.): Compus care confine . în moleculă mai multe grupe hidroxil legate de cicluri benzenice. Polifenolii. cei mai importanţi sunt pirocatechina, resorcina, pirogalolul, hidrochinona. POLIGON (Ma/.): Figură, plană sau în spafiu, formată din segmente de dreaptă puse cap la cap şi care formează înfre ele unghiuri. Poligonul poafe fi închis sau deschis, după cum extremitatea ultimului segment coincide sau nu coincide cu originea primului segment.. Segmentele formează laturile poligonului, iar extremităţile lor formează vârfurile poligonului. Un poligon se. numeşte regulat dacă toate laturile • lui sunf egale şi toate-unghiurile lui sunt .egale. Un poligon regulat, construit prin unirea în mod.convenabil a vârfurilor unui alt poligon regulat,, astfel încât'‘poligonul obfint’ . să fie închis, ţâr Jafurile sale să se întretaie şi în alte puncte decât vârfurile, se numeşte poligon stelat. POLIGONAŢIE (Topog.): Procedeu de ridicare topografică, în care punctele terenului sunt raportate la vârfurile unei refele -de .poligoane de pe teren. POLIGONUL forfelor (Alee.): Construcfie grafică cu ajutorul căreia se determină rezultanta unui sisfem de forfe cunoscute. E'poligonul format ducând cap la cap Poligonul forjelor. Fj, F*, Fj — forje; R — rezullanlS. segmente de dreaptă paralele, în acelaşi sens şi de lungimi proporfionale cu forfele care acţionează asupra unui corp. Dacă poligonul este închis, corpi/l se află în echilibru sub. acţiunea forţelor. Daca poligonul e -deschis, latura care-l închide .pornind -dela originea primului segment reprezintă, în direcţie • şi în sens, rezultanta sistemului de forfe, iar lungimea ei e proporţională cu această rezultantă. POLIGRAFIE 434 POLIZOR POLIGRAFIE (Poligr.): 1. Ansamblul întreprinderilor (tipografii, zincografii, legătorii, centre de difuzare, etc.), care se ocupă cu imprimarea şi răspândirea căr(ilor sau a ailor imprimate (afară de ziare) ca şi a unor materiale fabricate din hârtie folosite pentru scris sau citit (registre, caiete, efc.). — 2. Ansamblul procedeelor de reproducere grafică şi de multiplicare a unui text sau a unei figuri. ■ POLIMER (Chim.): V. sub Polimerizare* POL1MERIZARE (Chim.): Unirea a doua sau a mai multor molecule, aparţinând aceluiaşi compus, penfru a forma o singură moleculă (polimerul), care are aceeaşi formulă empirică ca şi substanţa inijială, iar greutatea moleculară un multiplu al greutăţii moleculare a celei dintâi. Uneori, polimerizarea se face şi prin unirea, infr'o anumită ordine, a moleculelor a doi compuşi, produsul obţinut fiind un polimer mixt. POLIMORFISM (F/z.): Existenta unei aceleiaşi substanfe în mai mult decât două forme cristaline. De ex., carbonatul de calciu natural se găseşte sub formă de calcit sau de aragonit. . ' POLINIZARE (Bof.): Transportul şi pătrunderea polenului într’o floare. Polinizarea se poate efactua fie pe cale naturală (prin vânt, insecte, etc.), fie pe cale artificială. Polinizarea artificială se efectuează, fie pentru a feri plantele de fecundarea încrucişată (şi în acesf caz se împiedică polinizarea naturală), fie pentru a realiza o fecundare. încrucişată, urmărind obfinerea de varietă(i noi de plante, penfru a se mări vitalitatea unor plante sau pentru a se ridica productivitatea. lor (de ex. la floarea soarelui). POLINOM (/Maf.): Sumă algebrică a mai multor monoame. POLtOD (El.): Tub electronic cu mai mulţi electrozi: un anod, un catod şî una sau mai multa grile. Poliodele cele mai folosite sunt friod9le (lămpile cu trei electrozi), penfodele, hexodele şi octodele. POLISARE (Tehn.): Lustruire. (Termen vechi). POLISOR (Tehn.): Maşină cu care se lus-trupşte suprafafa unei piese. POLITRO’Ă, transformare ~ (F/z., Tehn.): Transformare de stare a unui sistem fizico-chimic fluid, în cursul căreia variază toate mărimile de stare ale fluidului în aşa mod încât într'un sistem de coordonate carteziene în care volumele specifice v sunt reprezentate în abscise şi presiunile p în ordonate, curba respectivă a transformării sa fie dată de pv" = consf., n fiind un exponent care depinde de natura transformării (n= 1 penfru o transformare isofermă; n = —, unde cp şi cy sunt, respectiv, căl-Cy durile specifice la presiune constantă şi la volum constant, pentru o transformare adiabafică; n = 0 pentru o transformare isobară; n = oo penfru o transformare isocoră, efc.). POLIZAHARIDE (Chim.): Substanfe din clasa hidrafilor de carbon, obfinute prin condensarea mai multor molecule de pen-‘ toze sau Hexoze. Cele mai importante sunt. amidonul şi celuloza^ POLIZARE (Tehn.): Prelucrarea prin aşchiere a suprafefei unei piese metalice cu ajuforul unui disc rotitor de'material abraziv. Polizarea se execută penfru curăţirea piesei de impurităţi sau de bavuri, pentru degroşarea unor suprafefe, etc. POLIZOR (Tehn.): Maşină-unealtă fixă sau portativă, al cărei organ principal este un 1 — disc abraziv; 2 — rulment; 3 — nibore; 4 — carcasă; 5 — roată de curea; 6 — apărătoare; 7 — suport .penfru.piesa care se prelucrează; & — cuvă pentru apă de răcire; 9 — batiu. disc rolitor de material abraziv, folrfsită pentru polizarea pieselor metalice. POLONIU \ 435 POMPĂ CU PISTON POLONIU (Fiz.,-Chim.): Po. Element radioactiv; gr. at» 210; nr. at. 84. Formează una dintre etapele desinfegrarii radioactive a uraniului. Se desintegrează cu emisunie de particule a, dând un isotop, neradioactiv, al plumbului. ( = Radiu F). POMPĂ (Tehn.): 1. Maşină folosită ,pentru deplasarea unui fluid dintr'un loc în altul, în care fluidul transportat primeşte energia prin mişcarea unui corp ,solid (un rotor, un piston, etc.). Pompele se împart în pompe hidraulice (la care fluidul transportat este.un lichid) şi pompe pneumatice (Ia care fluidul transportat este un gaz),— 2. Aparaf folosit pentru deplasarea unui fluid dinfr'un loc în altul, în care fluidul transportat primeşte' energia dela o vână de aer, o vână de apă, etc. (= Pompă cu doua fluide). '■y aspiratoare (Tehn.): Pompă cu piston, verticală, în care lichidul, aspirat printr'o supapă în timpul cursei de ridicare a pistonului, trece, în timpul cursei de cobo-rîrie, printr'o supapă situată în piston, fiind apoi evacuat pe ia partea superioară în timpul următoarei curse de ridicare. Aspirafia lichidului nu se poate face dela o adâncime mai mare decât cea care corespunde unei coloane de lichid care echilibrează presiunea atmosferică minus înălfimea corespunzătoare frecărilor din conducte şi corpul de pompă. .La apă( în practică, înălţimea de aspiraţie nu poate depăşi 7 m. ~ aspirafoare-refulanfă (Tehn;): Sin. Pompă aspirafoare-respingătoare (v.). ~ aspjrafoare-respingăfoare (Tehn.): Pompă cu piston ia care lichidul aspirat în corpul de pompă în timpul cursei de depărtare a pistonului de fundul cilindrului esfe respins la o oarecare înălfime, printr'o conductă, în timpul cursei de revenire a pistonului. Atât conducta de aspiraţie, cât şi cea de respingere au câte o supapă, una permijând numai trecerea lichidului către corpul de pompă (din conducta de aspirafie), cealaltă numai către conducta de respingere (din corpul de pompă), _ (=Pompă aspiratoare-refulantă). ~ canadiană (Expf. pefr.): Sin. Pompă de adâncime cu tije (v.) (Termen părăsit). ~ centrifugă (Tehn.): Pompă cu rotor cu palefe> în care lichidul e aspirat pe la> axa rotorului prin unui sau prin două aju- taje, şi e respins spre periferie de către forfa centrifugă. Pompele centrifuge pot avea o singură treaptă‘(pompele de pre- Pompă centrifugă de medie presiune. -1 — rotor; 2 — statoV ‘ cu palete; 3 — carcasa pompei. siune joasă sau medie) sau mai mulfe trepte (pompele de presiune înaltă). ~ eu două fluide (Tehn.): V. Pompă 2. ~ cu membrană (Tehn.): Pompă hidraulică în care, lichidul esfe deplasat prin Pompa, cu merrtfjranS, aspiratoare. 1 — fljl de acfionare; 2 — carcasa? 3 — Ieşirea lichidului; 4 — membrană inelară; 5 — Intrarea lichidului; 6 organ de reţinere (bilă) pentru espU rafia lichidului; 7 — organ de reflnere (bilă) pentru ridicarea lichidului; 8— dispozitiv-de reglare. varierea volumului corpului de pompă, obfinută prin deformarea ‘unei membrane elastice acfionate de o tijă sau de un , piston plonjor. Pompele cu membrana sunt folosite mai ales la deplasarea lichidelor corozive, până la înălfimi de pom-' pare care nu depăşesc 30 m. cu piston (Tehn.): Pompa la care fluidul este deplasat cu ajutorul unui piston cu mişcare alternativă, într'un cilindru POMPĂ; CU ROTOR 436__________________ POMPĂ DE INJECŢIE numit corp de pompă. Pompele cu piston lucrează fie . ca pompe cu simplu, efect, -în care lichidul e acţionat înfr'un. singur sens, de o singură fa)ă a pistonului, fie ca pompe cu dublu efect, în care lichidul e acfionat alternativ de cele două fefe ale pistonului. Pompele cu dublu efect, în care asupra lichidului se exercită acfiuni inegale în cele două curse ale pistonului, se numesc pompe diferenţiale. Pompele cu piston pot fi pompe aspiratoare, pompe respingătoare fi pompe aspiratoare-respin-gătoare. Ele pof fi acţionate manual sau printr'un motor cu abur sau cu ardere internă. ~ cu rotor (Tehn.): Pompă care deplasează lichidul prin intermediul unui rotor, cu palete sau cu pale, situat în interiorul unei carcase. Prin rotirea rotorului, lichidul ^ste' împins spre periferia rotorului de către forja centrifugă, iar în locul lui este aspirată o nouă cantitate de lichid (pompă 'centrifugă), sau este împins de către pale spre conducta de ieşire (pompă elicoidală). Pompele cu rotor sunt, fie pompe axiale, în care lichidul intră axial în rotorul pompei şi iese axial, fie pompe radiale în care lichidul intră axial în rotor şi iese radial, fie pompe semiaxiale în care lichidul intră axial în rotor şi iese din el aproape radial. ~ cu vână de aer (Tehn.): Sin. Pompă mamut (v.). ~ de adâncime (Tehn.): Pompă folosită pentru'aducerea la suprafaţă a unui lichid dintr'un put, relativ adânc, şi care funcţionează fiind cufundată în acel lichid. ( = Pompă de-fund). ~ de adâncime cu tije (Expl. pefr.): Pompă' folosită pentru extracţia (([aiului .din sonde in care presiunea de fund e mică. E formată dintr'un cilindru care se 'introduce în gaura de sondă până sub nivelul fifeiului' şi dintr'un piston plonjor .acfionat, dela suprafafă .prin intermediul ■unor tije numite prăjini de pompare,- cu ajutorul unui-balansier pus în mişcare de un motor, prin intermediu) unui reducfor. Pompa este introdusă în gaura de sondă •fie în întregime prin inferiorul (avilor de extracte (pompe lip P), CU' ajutorul prăjinilor'de pompare, fie separat (pompe tip T), cilindrul fixându-se la capătul de ■ jos al fevilor de exfrâcfie înainte.de intro- ducerea acestora, .'iar pistonul infrodu-cându-se ulterior prin interiorul fevilor de Pompă de adâncime tip P, Introdusă cu prăjinile, a — cu elanjarea părjii fixe prin garnituri la partea superioară; b— cu pajru supape,’ cu elanşare metal pe metal, t — mantaua bazei; 2 — cilindrul bazei; j—pistonul bazei; 4 — supapă fixă; 5 —'supapă mobila; 6 — prăjini de pompare; 7 — sorb. extracţie cu ajutorul prăjinilor de pompare. (= Pompă de fund cu tije). ~ de baleiaj (Mf. ferm.): Pompă folosită penfru baleiajul gazelor de arders din cilindrul unui motor cu ardere internă în doi timpi şi pentru umplerea cilindrului cu aerul necesar penfru ardere. Pompele de baleiaj sunt acfiqnafe independent sau ■sunt cuplate cu motorul. ~ de fund (Expl. petr.): Sin. Pompă de adâncime (v.). ~ de injecfie (/Mf. ferm.): Pompă cu piston, de presiune înaltă, folosită la introducerea sub presiune a combustibilului .motor în cilindrul unui motor Diesel sau al unui motor cu explozie. Ele sunt fie pompe cu un singur corp de pompă, care deservesc un singur cilindru al motorului, POMPĂ DE NOROI 437 POMPĂ ROTATIVĂ . fie pompe bloc, cu mal mulfe corpuri de pompa, flecare dinfre ele deservind câte un cilindru' al motorului. Pompele de in-" jecfîe sunt, deobicei, antrenate de arborele de distribuţie al motorului, cursa de refulare a pistonului fiind comandată de o.camă de pe acest arbore, iar cursa de aspirafie, de un resort'care aduce pistonul în pozifia inifială. ~ de noroi (Expl. pefr;): Pompă care serveşte la realizarea circulaţiei fluidului de sapă într'o sondă. ~ de ungere (Tehn.); Pompa folosită pentru ungerea sub presiune a diferitelor piese ale unui sistem tehnic; pompa e acfionată fie manual, fie, deobicei, de către un organ în mişcare al sisfemului tehnic respectiv (arborele motoria) unui motor, osia unui vehicul, etc.). ^ de vid (F/z., Tehn.): Aparat ffolosit penfru a‘produce într'un spafiu închis o presiune mai joasă decât presiunea atmosferică. ‘ ' : ~ diferenţială (Tehn.): V. sub Pompă cu pision. . ~ elicoidală (Tehn.): Pompă cu rotor, axială, cu pale reglabile, în care lichidul Pompă elicoidală. I — legîtura la conducta de refulare; 2 — arbore motor; ‘3.— placa de susjtnero; 4 ~ zid de sprijin; 5 — stator (aparat director); 6 — rotor; 7 — tub de asplrajle; $ — lagăr axial; 9 r— carcasa pompei. e deplasat prin diferenfa de presiune dintre cele două fefe ale palelor şi în care forfa centrifugă nu intervine ca forjă de ridicare a lichidului. Sunt folosite ca pompe cu debit mare şi înălfime de, ridicare mică. hidraulică (Tehn.): Pompa folosită penfru deplasarea unui lichid prin aspirase dela un nivel inferior (unde lichidul se află |a o presiune mai joasă) şi refulare la un nivel superior (unde lichidul se află la o presiune mai înaltă). Diferenfa de presiune pe care. o învinge pompa, exprimată în metri de coloană de apă, se numeşte înălfimea de ridicare a pompei. Pompele hidraulice pot fi pompe cu piston, pompe cu rotor, cu membrană, sau rotative. mamut (Tehn.); Pompă cu două fluide, în care fluidul mofor e aer comprimat produs'de un compresor. Aerul comprimat se introduce printr'o. conductă aproape de capătul inferior al conductei de ridicare a lichidului şi, amesfecându-se cu lichidul, îi micşorează greutatea specifică, astfel încât amestecul de lichid şi aer e împins prin conducta de ridicare,;datorită presiunii lichidului. de deasupra. înălfimea de ridicare a lichidului depinde de adâncimea la care se găsesc capetele celor două conducte fafă de nivelul liber1 al lichidului şi, deci, poate fi mai mare decâf lâ o pompă aspiratoare. Conductele se introduc în lichid până la o adâncime de din înălfimea de ridicare. (=Pompă cu vână .de aer, Pompă Mammufh). ^ pneumalică (Tehn.): Pompă folosită penfru deplasarea unui gaz sau penfru comprimarea lui într'un spafiu închis (compresor), respectiv penfru fevacuarea lui dinfr'un spafiu închis (pompă'de vid). refulanfă (Tehn.): Sin. Pompă res> pingăfoare (v.). ~ respingătoare (Tehn.): Pompa aspira-foare-respingăfoare, care nu are conductă de aspirafie, corpul pompei fiind situat chiar în fluidul pe care urmează să-l «pompeze. ( = Pompă refulanfă). ~ rotativă (Tehn.): Pompă în care de4 plasarea fluidului e realizată prin rotirea rotorului care împarte volumul corpului de pompă într'un spafiu de aspirafie a fluidului şl un spafiu de refulare, de volume variabile. Pompele rotative pot fi fie cu două rofi dinfate care angrenează una pe cealaltă, fluidul aspirat de pompă fiind antrenat în golurile dinfre dinfi şi POMPARE 438 PORT-FIUERĂ' împins în spafiul de refulare, fie pompe în care rotorul are două sau mai multe aripi sau palete care împing fluidul, etc. £ Pompă rotativă cu palete. 1 — carcasă; 2 — rotorul pompei;. 3 — palele; 4 — }ub de legătură cu spajiul de vidat; 5 — tub de legătură cu atmosfera.' POMPARE (Tehn.): Operafia de deplasare a unui fluid cu ajuforul unei pompe. PONDEROZ1T (Expl. petr.): Produs obfinut din resturile de pirită arsă la fabricarea acidului sulfuric; e folosit pentru mărirea greută)ii specifice a noroiului de sapă. PONŢIAN (Geo/.); Al doilea etaj al Plio-cenului, de facies lacustru. ' PONTON 1. (Consfr.); Pod provizoriu peste o apă, susfinut , de îmbarcafii. — 2. (Nav.); Imbarcafie, deobicei' fixă, folosită pentru a susfine o platformă, o instalafie (de ex. o macara), pentru a uşura acostarea navelor, etc. POP (Consfr.); 1. Stâlp de lemn, aşezat vertical, care susfine o porfiune dintr'o construcfie: — 2. Bară verticală într'o fermă de lemn. (V. fig. sub Fermă). POPIC (Mine): Stâlp scurt de lemn, folosit la armare. POR (F/z., < Tehn.): Mic gol în interiorul unui corp solid. Porii care comunică cu exteriorul se numesc pori deschişi, iar cei care nu comunică cu exteriorul se numesc pori închişi. PORFIRE (Pefr.); Roce efuzive, formate din cristale mari de feldspat înglobate într'o masă de biotif, de hornblendă, de cristale mici de feldspat, efc. Se deosebesc porfire dioriticei granitice, sienitice, etc. PORIF (H/drof.): Pinten din garduri de nuiele şi bolovani, construit pentru protejarea malului unei ape curgătoare, prin abaterea cursului apei. PORNITURĂ (Geol.): Porfiune de teren deplasată prin alunecare. POROZITATE (Fiz., Tehn.): 1. Proprietatea unui corp de a avea pori. — 2. Sin. Coeficient de porozitate (v. Porozitate, coeficient de ~ ). ~ absolufă (F/z., Tehn.): Porozitate care se referă la tofi porii unui corp (atât la cei închişi, cât şi la cei deschişi). ( = Porozitate reală). ~ relativă (F/z., Tehn.); Porozitate care se referă numai la porii deschişi ai unui corp. ( = Porozitate aparentă, Porozitate deschisă, Porozitate efectivă). ~, coeficient de ~ (Fiz., Tehn.): Raportul dintre volumul porilor unui corp şi volumul total al corpului. Se deosebesc: un coeficient de porozitate absolută care se referă la porozitatea absolută a corpului, şi un coeficient de porozitate relativă, care se referă la porozitatea relativă a corpului. ( = Grad de porozitate, Poro-zitate). PORT (Nav.): Loc pe malul unei ape, apărat de valuri şi de curenfî, ,arne-najat cu bazine, clădiri, instalaţii, etc., care servesc la adăpostirea, staţionarea, .încărcarea,' descărcarea şi repararea navelor. PORT-ALTOI (Agr.): Plantă pe care se grefează altoiul şi care continuă să-şi des-volfe rădăcina şi, parfial sau în întregime, tulpina. PORT-CUŢIT. (Mş-unelle): 'Organul unei ma-şini-unelte, pe care se fixează, în pozifia dorită, unul sau mai multe cu}ite pentru prelucrarea pie- P°rt-eutir cu reglarea tn5l|lmli. , , , ■ I—cufil; 2— piesa de strânge- Selor Ide ^ ex.: re. 3— şurub de strângere; 4 — port-cufit de' panS de reglare, strung). ' PORT-FILIERĂ (Tehn.): Sin. Cpluă (v.). P0RT-PER1E 439 POTENŢIAL ELECTRIC PORT-PERIE (Elf.): Organ de maşina electrică, pe care sunt fixate periile şi care te apasă printr'un resort pe colectorul sau pe inelele colectoare ale maşinii.. PORT-UNEALTĂ (Tehn.): Dispozitivul de fixare a unei unelte, în vederea prelucrării unei piese cu mâna sau cu o ma-şină-uriealfă, de ex. porf-cufif, porf-filieră. PORTABIL (Gen.): Care poate fi transportat cu brafele. PORTAL (Consfr.): 1. Poarta monumentală la o consfrucfie. — 2. Lucrare de zidărie sau de beton executată la intrarea într'un tunel, pentru a sprijini terenul din juru] gurii tunelului şi taluzul de deasupra, PORTANTA (Av.): Componenta, perpendiculară pe direcfia vitezei unui avion, a forfei aerodinamice care acfionează asupra avionului. PORTATIV (Gen.): Calitatea ..unei maşini, a unui dispozitiv, .etc., de a fi construit special, pentru a putea fi uşor transportat cu brafele. PORŢELAN (/nd. sf. c.): Material ceramic vifrifiat, alb, glazurat, obfinut prin arderea unei paste de caolin, cuarf şi feldspat, amestecată în diferite proporfii, uneori şi cu adaus de alte materiale. E folosit la fabricarea vaselor industriale şi de laborator rezistente la , agenfi corozivi, a izolatoarelor elecfrice, a vaselor de uz casnic (în special veselă), efc. Porfelanul a fost produs pentru prima oara în China la începutul erei noastre. PORTIC (Consfr.): Galerie exterioară acoperită, izolată sau alipită de un edificiu, şi mărginită, cel pujin pe una dintre la-, turi, de deschideri despărfite prin coloane. PORTLANDlAN (Geol.): Etajul superior al Malmului. ' • PORUMB (Agr.): Plantă din familia gra-mineelor, înaltă de 1***3 m, cultivată, în regiunile temperate, pentru boabele pe care le produce în ştiuleji, şi care sunt folosite în alimenfafia omului şi a animalelor, la fabricarea amidonului, a alcoolului, a'glucozei, etc. Făina de porumb,nu panifică. POSĂDIRE (Pisc.): Montarea plaselor pescăreşti pe frânghii penfru a se confecfiona diferite unelte de pescuit. POSLETE (/nd. pefr.): 1. Fracfiune grea rămasă după distilarea păcurii. — 2. Nume vechi pentru păcură. POST de centralizare (C. /.); Post de comandă sau post de manevră în staţiunile cu comandă centralizată a dirijării trenurilor pe diferite linii. ~ de transformare (Elf.): Instalafie.situată în ,enumife puncte ale unei refele de disfribufie de energie electrică, penfru a transforma tensiunea refelei. telefonic (Te/c.): Ansamblul format dintr'un aparaf telefonic şi din piesele de legătură la refea (cordon, comutator, fişă). POŞTĂ (L/nif.): Unitate vecKe de măsură a lungimii, echivalentă cu 10 000 stânjeni sau circa 20 km. POSTAMENT 1. (Consfr.);'Soclul unei statui sau al unei coloane. — 2. (Mş.); Placă sau suporf/aşezate pe sol sau pe o fun-dafie de beton, folosite ca bază de susţinere şi de fixare a unei maşini. POiSTAV (fnd. text.): Ţesătură compactă de lână sau de amestec der!ână cu lână artificială, cu suprafafa păroasă, confecţionată în armură de pânză. POSTERIOR (Gen.): 1. Care e situat în spate, înapoi. — 2. Calitatea unui fenomen de a se petrece .după alt fenomen. POSTULAT (Gen.): Teză de bază care nu e evidentă şi nu poate fi demonstrată în cadrul domeniului de cercetare în care e folosită, dar a cărei valabilitate se admite fiindcă numai din ea rezultă anumite concluzii adevărate. POTABIL (Gen.): Calitatea unei ape de a întruni condiţiile necesare penfru a fi bună de băut. POTASĂ (Ch Rf — reosfaf. POZA cablului (Elf.): Ansamblul de ope-' -rafii de aşezare (în pământ sau pe fundul unei apa) a unui cablu într’o linie electrică. (=Pozarea cablului). ~ căii (C. f.): Ansamblul operafiilor de aşezare a traverselor pe pâtul căii şi de fixare a şinelor pe traverse. POZITIV (/Maf.): Calitatea unui număr de a fi-mai mare decât zero. ~ fotografic (Fofo.): Copia unui negativ fotografic, care redă, asemănător cu realitatea, părfile luminoase şi cele întunecate ale obiectului fotografiat. POZITRON (F/z.): Particulă elementară nestabilă, care are aceeaşi masă ca şi electronul şi a cărei sarcina electrică esje pozitivă şi egală în valoare absolută cu sarcina electronului. POZOMETRU (Fofo.): Sin. Exponometru (v.); PRAF (Tehn.): Material solid în formă de particule foarte mici (deobicei mai mici decâf 20 (i) produs prin desagregare naturală sau prin măcinare fină. In tehnică, se numeşte uneori praf şi un material solid în formă de particule cu dimensiuni până la circa 3 mm. ~ de copf (Ind. alim.): Amestec care, în contact tu umezeala sau cu căldura, dega ă bioxid de carbon, provocând astfel afânarea aluatului. Deobicei,. confine bicarbonat de sodiu şi acid tartric sau tarfrat acid de potasiu. ~ de lipit (Metl.): Flux în formă de pulbere, folosit la decaparea suprafefei. pieselor care'urmează să fie sudate. ~r de piatră (Consfr.): Praf obfinut prin măcinarea unor roce, folosit ca adaus la prepararea unor mortare, ă unor betoane, a asfaltului, efc. ~ de puşcă (Expl.): V. Pulbere neagră. PRAG 1. (Consfr.): Traversa inferioară a unui foc de uşă. — 2. (Hidrof.): Baraj de înălfime mică, executat în albia , unui torent sau a unui râu de munte, pentru împiedicarea eroziunilor de fund. — 3. (Fiz.): Valoarea maximă sau minimă, a unei mărimi, deasupra, respectiv, dedesubtul că-, reia nu se mai poate‘ pejrece un anumit fenomen. - - .. . ' . - • ■ • ■ ~ de audibilitale (Fiz.): Intensitatea minimă a unui sunet care mai poate fi auzit. Valoarea lui depinde de frecvenfă sunetului. PRAG DE DURERE 441 PRĂJIRE SULFATIZANTĂ de durere (Fiz.): Intensitatea maxima a unui sunet care mai poate fi auzit fără ca şocul. produs de undele sonore să producă -durere. Valoarea luî depinde de frecvenţa sunetului. foloeîecfric (Fiz.): lungimea de undă maximă sau energia minimă a radiaţiei care mai poate produce emisiunea fotoelec-trică dintr'un metal dat. PRĂJINĂ (Un/f.J: Unitate .veche de măsură a lungimii, echivalentă în Muntenia cu 3 stânjeni (5,899 5 m) şi în Moldova cu 4 stânjeni (8,92 m). /v/ de pompare (Expl. petr.): Prăjină de oţel, plină, terminată la cele două capete cu cepuri filetate penfru -a se putea ă PrSjinS de a — mufă; b - îmbina prin mufe cu alte prăjini. Prăjinile de pompare sunf folosite pentru acţionarea pompelor de adâncime, transmiţând mişcarea dela balansier la pistonul plonjor al pompei. ~ de sapă (Expl. pefr.): Jeavă de ofel de mare rezistenfă, terminată Ia cele.două capete cu cepuri filetate penfru a se putea îmbina, prin legături normale sau speciale, cu alte prăjini, pentru a-forma garnitura de prăjini de sapă care susfine sapa şi îi transmite mişcarea; prin interiorul fevilor circulă fluidul de sapă. La forajul uscat, prăjinile de sapă sunt pline. ( = Prăjină de săpat). '*<•' de săpaf (Exp/. pefr.): Sin; Prăjină, de sapă (v.). ~ grea (Expl. petr.): Jeavă cu perefi groşi, care se intercalează înfre garnitura de prăjini de sapă şi sapă; are rolul de a exercita o anumită greutate pe sapa şi de a conduce cât mai recfiliniu sapa. Ltf forajul uscat, prăjina grea e plină. ~ lustruită (Exp/. pefr.): Bară cilindrică lustruită, care face legătura înfre garnitura de prăjini de pompare şi capul balansie-rului, frecând prin cutia de eîanşare a sondei. ~ pătrată (Expl. pefr.): Jeavă de secfiune poligonală (deobicei., pătrată) care la forajul rotativ se montează între capul de injecţie şi garnitura de prăjini de sapa pentru* a transmite sapei mişcarea de rotaţie pe care o primeşte dela masa rotativă prin intermediul pătraţilor mici. PRĂJIRE (Mef/.): Operaţie metalurgică de încălzire a unui minereu, singur sau în prezenţa unor substanţe străine, în scopul de a obţine un produs mai uşor de fratat în operafii-metalurgîce ulterioare. Deobicei, se prăjesc sulfurile, carbonafii şi sul-fafii. ■ ~ dorurantă (Mef/.): Prăjire a. minereurilor în prezenfa clorurii de sodiu, penfru a transforma o sulfura în clorură. • b pompare. . capul prăjinii. ~ oxidantă (Mef/.): Prăjire a minereurilor în care intervine oxigenul din aer. Prăjirea oxidantă e folosită pentru transformarea sulfurilor în oxizi şi, uneori, penfru a transforma unii oxizi în oxizi care pof fi mai uşor supuşi unor transformări metalurgice ulterioare (de ex. transformarea magnefifului în hemafif). ~ reducăloare (Mef/.): Prăjire a minereurilor în care un oxid e încălzit în prezenfa cărbunelui, fără topirea oxidului sau a metalului. în urma reacfiei dintre oxid şi cărbune se degaja bioxid de carbon şi se pune metalul în libertate.'Prăjirea re-ducatoare e folosita în metalurgie, în special la obfinerea nichelului, sau ca operafie ajutătoare la prepararea pe cale magnetică a minereurilor de fier, pentru a transforma un oxid cu permeabilitate magnetica mică (limoniţul.sau hemafiful) în unul cu permeabilitate magnetică mai mare (magnetiful). ~ simplă (Mef/.): Prăjire a minereurilor fără-alf corp slrain decât combustibilul, de ex., descompunerea carbonafilor metalici în oxizi, cu degajare de bioxid de carbon; ~ sulfafizantă (Mef/.): Prăjire a minereurilor, care urmăreşte transformarea, prin; PRĂJIRE SULFURANTĂ 442 PREFABRICARE oxidare, a unei sulfuri într'un sulfat solubil în apă sau într'o solufie acidă, din care metalul se extrage prin precipitare. E folosită în special în metalurgia cuprului şi a zincului. ~ sulfurantă (Mef/.): Prăjire a minereurilor, în care un minereu greu de tratat se transformă, în prezenfa unui sulfat sau a unei sulfuri, mai întâi în sulfura, care e supusă ulterior tratamentelor metalurgice obişnuite. Prăjirea sulfurantă e folosită, de ex., la obfinerea nichelului din garnierif. PRASEODIM (Chim.): Pr. Element; gr. at. 140,92; nr. at. 59. E un metal rar din familia pământurilor rare. PRĂŞIRE ^ (Agr.): Operafia de săpare superficială, de fărâmifare şi de afânare.a solului pentru a distruge buruenile, penfru a aerisi solul, penfru a uşura pătrunderea apei în sol şi, eventual, penlru combaterea unor paraziji. Operafia se execută cu pră-şitoare trase de tractoare sau cu prăşi-foare trase de animale şi numai în lipsa acestor mijloace, cu sapa. Regulile de prăşire sunt stabilite prin minimele agrotehnice. (= Praşilă). PRĂŞITOARE (Agr.): Maşină agricolă folosi fă la prăşit, formată dintr’un cadru montat pe 2--4 rofi, pe care sunt fixafi suporfii rigizi sau semirigizi ai pieselor active care pot fi: ghiare, dinfi, labe ex-lirpatoare, scarificatoare, etc. Prăşitoarea poate fi cu fracfiune animală sau cu tracţiune mecanică. PREA-PLIN 1. (Tehn.): Conductă aşezată cu capătul superior în interiorul unui rezervor, penfru a evacua lichidul, care depăşeşte nivelul la care se găseşfe acest capăt. — 2. (Hidrot.): Sin. Deversor (v. De-versor 2). PRECAMBRIAN (Geo/.): Formafiunile geologice cuprinse înfre Arhaic şi Paleozoic. In Precambrian s'au găsit primele resturi organice. PRECIPIT ANT (Chim., Tehn.): Substanfă care, adăugită unei solufii, provoacă precipitarea parţială sau totală, sub forma de fulgi, da pulbere sau de cristale, a substanţelor din solufie. PRECIPITARE (Chim.): 1. Operafia prin care se provoacă producerea unui precipitat. — 2. Fenomenul de formare a unui precipitat. PRECIPITAT (Chim.): Substanfă solidă care se separă dintr’o solufie fie în urma unei reacţii chimice din care rezultă o substanfă insolubilă în lichidul în care s'a produs reacfia, fie prin micşorarea solu-bilităfii unei anumite substanfe într’o' soluţie (în urma adăugirii unei alte substanfe în solufie, etc.). PRECIZIE (Tehn.): 1. . Eroarea maximă în plus sau în minus, admisă la efectuarea unei măsurări sau la realizarea unui produs, de ex.: măsurarea unei greutăfi cu o precizie de 1 mg, confecţionarea unei piese cu o precizie de 0,1 mm. —2. Prd-priefafea unui produs de a avea valoarea uneia sau a mai multora dintre mărimile sale caracteristice cuprinsă într'un interval câf mai mic în jurul valorii dorite. Se exprimă prin valoarea jumătăfii de interval,-de ex., precizia în lucru a unei maşini-unelte poate fi de ± 0,05 mm. PRECONCENŢRAT (Prep. min.): Produs minier îmbogăţit în substanfe utile prin operafii de preparare preliminară şi care urmează să fie supus altor operafii de preparare. PREDUCEA (Tehn.): Unealtă folosită pentru perforarea, prin lovire cu ciocanul de mână, a unor fable sau t z plăci metalice, de carton, etc. E alcătuită dintr'un , _ ““Jj de corp gol, cilindric sau CO- degajare In fundul nic, care are una din margi- wpyluij 2 —cu nile circulare în formă de g,“a'r0 ,a%ra°59a" tăiş. PREFABRICARE (Conslr.): Executarea de prefabricate (v.). Prefabricarea este o metodă avansată de executare e consfrucfiilor, prin care se realizează reducerea 'manoperei şi a canfifăfii de materiale folosite, Ea reclamă metode avansate de proiectare (tipizare şi aplicarea teoriei modulării), de trasare pe teren (mai multă precizie) şi de montare (mecanizarea lucrărilor). Prin prefabricare se tinde, în stadiul mai avansat al prefabricării, la înlocuirea melodei de construire „pe cale umedă" (adică folosind elemente furnafe pe loc, zidării, lencueli, etc.), prin metoda de construire „pe cale uscată", care reclamă numai operafii de montare şi de asamblare a prefabricatelor. PREFABRICAT 443 PRELEVARE DE ABUR Prin prefabricare se înlătură caracterul sezonier al executării construcţiilor, lucrările putând fi executate pe orice timp în aceleaşi bune condifii. Prin prefabricare se, industrializează executarea conştrucfiilor. în U.R.S.S., unde construirea de noi fabrici-şi clădiri se face într'un ritm mereu crescând, s'a dat o mare extindere prefabricării; ' $i la noi în fară a" început să se folosească această .metodă. PREFABRICAT (Consfr.)-* Element de. construcfie sau parte componentă a unui element de construcţie, confecfionatîn ■fabrică sauînate-Her în (ocul executării lui pe şan-iier. Prefabricatele seconfecfionează, •deobicei, în serie, prin mijloace mecanizate, ceeace permite o execuţie în condifii de lucru superioare celor ale execuţiei pe şantier. Prefabricatele pof 'fi: elemente de rezistenfă ale unei construcfii (stâlpi, grinzi, planşee, ziduri, etc.), elemente de legătură (de ex.panouri de pereţi şi de pardoseală), elementeajutS-•toare (de ex. cofraje), elemente speciale (de ex. grupuri de obiecte sanitare), elemente de ornamentafie.' PREfNCALZIRE (Tehn.): încălzire preliminară a unui material care, în procesul tehnologic la care ia parte, se încălzeşte la o •temperatură mai înaltă, fie în scopul de ^ recupera căldura unui material cald a cărui* căldură s’ar pierde, fie pentrucă, în procesul tehnologic respectiv, materialul irebue să aibă o anumită temperatură inifială, deoarece altfel ar dăuna acelui proces tehnologic. Ex.: preîncălzirea apei de alimentare a unei căldări de abur, a aerului şi a combustibilului de alimentare ■a unui focar, efc. PRElNCĂLZITOR (Tehn.); Instalafie pentru preîncălzirea unui material. Preîncălzitoa- Bloc-fereastră prefabricai, f —bloc-fereastră; 2— slâU pil scheletului clădirii; 3 — bloc de zidărie prefabricat. rele sunt continue sau alternative. La cele continue, numite recuperatoare, materialul de preîncălzit şi fluidul fierbinte cu ajutorul căruia se face preîncăl-zirea- circula, deobicei în contracurenf, în conducte separate prin pereţi permeabili la căldură. La cele alternative, numite regeneratoare, cele două materiale trec, alternativ, printr'o aceeaşi cameră care e ‘întâi încalz tă de fluidul cald şi cedează a-poi căldura materialului de preîncălzif. PreîncSIzltor de aer, cu gaze de ardere, cu pISci. t — intrarea aerului rece; 2 — je. îirea aerului cald (preîncSIzit); 3 — Intrarea gazelor de ardere; 4 — lejlrea gazelor de ardere. Preîncalzltor de apS, cu gaze de ardere evacuate, cu Jevl cu nervuri, j — intrarea gazelor de ardere; 2 — tevi de preîn-cSIzire, cu nervuri; 3 ■— intrarea apet de alimentare; 4 — ieşirea apel preîncâlzlte. PRELEVARE (Tehn.): Luarea unei cantităfi, proporfional relativ mică, din. cantitatea totală dintr'un anumit material - disponibil. de abur (Tehn.): Prelevarea unei cantităfi de abur, în.-faza lui de expân- PRELUCRABILITATE 444 PRESA DE IMPRIMAT siune la un motor cu abur cu pision saii la o turbină cu abur, pentru a fi -folosit într'o instalaţie industrială sau pentru încălzit. PRELUCRABILITATE (Tehn.): Proprietatea unui material de a putea (i prelucrat în produse semifabricate cu defecte cât mai mici, consumând lucru mecanic sau energie cât mai puţină, cu viteză cât mai mare. PRELUCRARE (Tehn.j: Modificarea formei, dimensiunilor, aspectului, eventual şi a constituţiei unui material, pentru a obfine un produs cu anumite califăfi. Prelucrarea se poate face prin operafii fizice (de aşchiere, deformare plastică, etc.) sau fizico-chimice (tratamente termice, electrochi-mice, efc.). ~ la cald (Tehn.j: Prelucrare efectuată la o temperatură mai înaltă decât temperatura obişnuită. ~ la rece (Tehn.j: Prelucrare efectuată la temperatura obişnuită sau la o temperatură mai joasă decât temperatura obişnuită. PREPARARE (Gen.): 1. Obfinerea unei anumite substanfe din alte materiale. — 2. Pregătirea celor necesare în vederea efectuării unei anumite lucrări sau unei anumite operafii. ' - ~ mecanică (Prep. min.j: Ansamblu de operafii mecanice, pe cale umedă sau pe cale uscată, prin care un produs minier bruf este adus în condifiile cerute penfru a pufea fi valorificat cât mai raţional şi mai economic printr'o prelucrare ulterioară. Operafiile de preparare mecanică a minereurilor se împart în două grupe: operafii de mărunfire (de ex.concasare,granulare,măcinare, etc.) şi de clasare (de ex. ciuruire, separare volumetrică, zefaj, etc.), şi operafii de- concentrare (de ex. alegere manuală, flotare, efc ). PREPARAŢIE (Ind. /ex/.): Secfie de pregătire a firelor textile într'o fesătorie, înainte de a fi trecute ja război, în care se efectuează depanarea, răsucirea, urzirea şi încleirea. PRESĂ (Tehn.): Maşină de prelucrare a materialelor prin presare între bafiul maşinii şi un organ -mobil al ei, direct sau prin intermediul unei sfanfe, unei mafrife, etc.; când organul mobil este un cilindru rotitor, batiul este înlocuit, uneori, fot printr’un cilindru rotitor (de ex. la presele de imprimat cilindrice). Organul mobil poate acjiona asupra piesei de prelucrat prin şoc sau prin presare continuă. Presa poafe fi antrenată manual sau mecanic ProsS cu excentric, cu masS de lucru deplasablfS pe veriicalS. 1 — corp; 2 — masS de tucru; 3 — fălci de fixare a mesei; 4—placS de prindere a matrifel; 5—dispozitiv.de deplasare a mesei; 6 — berbec; 7arbore cu excentric; 8 — volant; 9 —pedalS de acţionare, prin intermediul unui excentric, unei came, unei cremaliere, unui şurub, prin fricţiune, etc. Presele lucrează, deobicei, intermitent, având o . cursă activă şi o cursă moartă, dar uneori lucrează şi continuu (de ex. presele de imprimat cilindrice). ~ de brichetai (Tehn.j: Presă cu ajutorul căreia se confecţionează brichetele de cărbuni,, de 'minereuri pulverulente sau în granule, cu sau fără ajutorul unui liant. Aceste prese pot fi fie cu cilindri îmbrăcaţi în cămăşi de oţel (care au goluri în care se brichetează materialul), fie cu batiu plan (la care materialul e brichetat în matriţe). ~ de impr|maf (Poligr.): Presă cu ajutorul căreia se imprimă texte sau figuri, prin -apăsarea hârtiei pe clişeul de imprimat, ale cărei părţi active sunf în prealabil acoperite cu un strat de cerneală. Presele de imprimat pot fi plane, cilindrice saii rotative. ' PRESA hidraulica 445 PRESIUNE ABSOLUTA _ ** hidraulică (Tehn.): Presă lâ care materialul este presat’ între un batiu fix şi o piesă mobi- ' la ^montată în capul tijei pistonului unui cilindru hidrau* lic în care se comprimă apa ia presiunea necesară. Cursa moartă a pistonului se efectuează, fie sub propria greutate' - fie sub acfiunea unor contragreutăţi sau a Unor pistoane acţionate hidraulic saucuaercom- , Presa hidraulică, f — plsion de lucru; 2 — acumu-r tafor; 3 — conductă; 4 — supapă de absorpfle; 5—..pWton de produs presiune; 6 — supapă depresiune. primat. Presele ^hidraulice sunt folosite că prese de forjaţi de nituit, etc. ' ~ pentru u- _ lei (/nd. a/im.J: ^1 ' CV7 Presă folosită penfru extragerea" uleiului din măcinăfura prăjită de seminţe oleaginoase. Poate fi o presă hidraulica sau o presă mecanică. P RESAR E (Tehn.): Ope-rajia de apăsare aunuirna-. terial cu ajutorul unei prese, a unei maşini de 'prelucrare prin deformare plastică (strung de presat, maşină de format prin presare). sau a unei ma- Pres§ pen|ru ulei. şini de lucru 1—pfacămaslvă; 2 — cWndrude (maşină de olel; 3 — plslonj4 —masSdepre-. w, , v. sare; 5—coloane metalicei o—-cap călcat, presa presare; 7—piuliţă; 8—plăci -de imprimat, . de presare. efc.), efectuată pentru a prelucra un material prin deformare, prin aglomerare, etc. Presarea se poate efectua la rece sau la cald. PRESATOR (Metl.): Unealtă folosita penfru deformarea plastică a unui material cu ajutorul, strungului, de. presat. E alcătuită dintr'o bară de ofel cu un cap profilat după forma pe care*trşbue să o aibă piesa care se execută; prin presare. PRESB1T1SM (F/z.): Defect al unui ochi care nu mai poate pune Ia punct pe retină imaginile unor obiecte prea apropiate de ochi. Presbifismul se corectează cu ochelari cu lentile convergente. PRE5ETUPA [Tehn.): Sin. Presgarnîlură (v.). PRESGARNITURA (Tehn.): Garnitură de etanşare a .unui organ mobil a! unei maşini (de ex. ii/a unui piston), astfel montată încât să permită' mişcarea acestui organ, tn general, presgar-niturile sunf constituite dintr'un manşon . metalic căptuşit cu un material de duritate PresgarnilurS.- mică (asbesi, pie- J — manşon; 2 — Inel de le, cauciuc, fibre presiune; 3 — şurub de sirân-. textile, inele me- gere;4—Căptuşeala de elan-, talice) şi dintr’un şare; 5—bucea de aliaj an-inel de presiune tHricjIune; 6 — ax. cu care se apasă acest material astfel, .încât să se asigure etanşeitatea. ( = Presetupă). • , ■ PRESIUNE (Fîz., Tehn.): Forţa, care se exercita perpendicular -pe unitatea de arie a suprafefei unui- corp sau a unei secţiuni din acel corp. în sistemul CGS, unitatea de presiune^-e baria, în sistemul MKS e newtonul pe metru pătrat. Fn tehnică,, unitatea de presiune e atmosfera tehnică (1 at). In 'meteorologie, unitatea de presiune e fie atmosfera (o atmosferă e echivalentă cu 1,033 kg/cm2), fie milimetrul de coloană1 de mercur, echivalent cu 1333,2 barii sau 1/760 dintr'o atmosferă. Presiunea se-mai exprimă uneori în metri de. coloană de apă; o atmosferă este egală cu 10 m coloană de âpă.- ' absolută (Fiz., Tehn.): presiunea pe .care o suportă un corp, deasupra presiunii PRESIUNE ATMOSFERICĂ 446 REVENITOR DE ERUPŢIE zero. Se măsoară în atmosfere absolute. Se notează cu ata> • ~ atmosferică (Fiz.): Presiunea exercitată de atmosferă, |a nivelul mării, egală cu aproximativ 1,033 kg/cm2; variază în funcjie de condiţiile atmosferice şi de altitudine. ~ critică (Fiz.): Presiunea unui fluid la punctul critic. (V. Stare critică). ~ de admisiune (Mf. ferm.): Presiunea de intrare a agentului motor (abur, amestec combustibil) in cilindrul unui motor. ~ de emisiune (Mş. ferm.): Presiunea la care esfe evacuat aburul dinfr'un motor cu abur, după destinderea lui în cilindrul moforului. ~ de evacuare (Mf. ferm.); Presiunea la care sunf evacuate gazele de ardere dinfr'un mofor cu ardere infernă după expansiunea lor în cilindrul motorului., ~ de explozie (Tehn.): Presiunea gazelor rezultate din descompunerea unui exploziv sau din arderea unui combustibil într'un spafiu închis. ~ de fund (Expl. pefr.): Presiunea fluidelor care se găsesc la fundul unei sonde, sau în sfrat în imediata apropiere a sondei. Dacă sonda debitează, presiunea de fund se numeşte presiune de fund dinamică, iar dacă sonda e în repaus, presiunea de fund se numeşte presiune de fund statică. Controlul presiunii de fund, fie a celei dinamice, : fie a celei statice, permite conducerea raţională a exploatării zăcământului. ~ de Injecţie (Mf. ferm.): Presiunea sub care se injectează un combustibil în cilindrul unui motor cu at-dere internă, într'un focar, etc. ~ de refulare (Tehn.): Presiunea corespunzătoare înălţimii la care este refulat un lichid de către o pompă, exprimată în metri de coloană de apă. ~ de regim (Tehn.): Presiunea la care o maşină funcţionează. în mod obişnuit în serviciu. ~ de vapori (Fiz.): Presiunea exercitată asupra pereţilor unui recipient de către vaporii produşi de un lichid conţinut în recipient. Presiunea vaporilor are un maxim când vaporii ajung în echilibru cu faza lichidă şi valoarea maximului depinde numai de natura lichidului şi de temperatură; când presiunea a ajuns la acesf maxim, vaporii se numesc vapori safuranţi, iar presiunea este numită presiune de vapori safuranţi. ~ de zăcămSnl (Expl. pefr.): Presiunea fluidului (gaze, fifei) în inferiorul zăcământului. Presiunea care se determină prin prima sondă care deschide un zăcământ se consideră presiunea statică iniţială a zăcământului. ~ dinamică (Fiz., Tehn.): Presiunea produsă asupra unui obstacol plan de către un fluid în mişcare care este oprit de acel obstacol. ~ hidrostatică (Fiz.): Presiunea exercitată, de o coloană de lichid asupra unei suprafeţe....Dacă i esfe înălţimea coloanei de lichid deasupra suprafeţei şi s greutatea specifică a lichidului, valoarea presiunii hidrostatice’este p=is. ~ osmotică (Chim. fiz.J: Diferenţa de presiune care ar trebui stabilită între o soluţie şi solventul ei,' separate prinfr'o membrană permeabilă numai pentru solvent, pentru a împiedica trecerea prin membrană a solventului către soluţie. ~ relativă (Tehn.): Diferenţa dinfre presiunea unui corp şi presiunea atmosferică. Se măsoară în atmosfere suprapresiune. Se notează cu afs ( = Suprapresiune). ~ statică (Fiz., Tehn.): Presiunea unui fluid în repaus,' sau presiunea unui fluid în mişcare, dar măsurată cu ajutorul unui instrument de măsură care se mişcă în acelaşi sens şi cu aceeaşi viteză ca fluidul. E presiunea pe care o exercită fluidul pe pereţii conductelor prin care curge. PREŞPAN (Elf.): Carfon presat, folosit ca izolant în electrotehnică. PRETĂBĂCIRE (Ind. piei.): Operaţie de tăbăcire' preliminară efectuată în zemuri provenite dela tăbăcire şi care mai conţin cantităţi mici de tanin. PREVENITOR de erupţie (Expl. pefr.): Dispozitiv instalat la gura unei sonde penfru a putea închide etanş şi rapid spaţiul dintre coloana de tubaj şi garnitura de prăjini de sapă sau de ţevi de extracţie, şi a împiedica astfel o erupţie în timpul forării unei sonde, respectiv după fermi- PREVIZIUNE 447 PRISMA narea forării şi înainte de punerea ei în exploatare. Prevenitor de erupţie, f — flanjă terminali) 2 — capul prevenitorului; 3 — gornilurS do elanjere. PREVIZIUNE (Filos.): Faptul de a prevedea, pe' baze»ştiînţifice, evenimentele unui viitor mai mult sau mai pufin apropiat. Este posibilă pe baza cunoaşterii legilor de desvoltare a fenomenelor naturii şi societăţii. PREZON (Tehn.).* Sin. Şurub prizonier (v.). PRIBOI (Tefon.): Unealtă de ofel de forma unei bare uşor conice la una dintre extremităţi, folosită la găurirea tablei metalice sau la lărgirea găurilor. (=Dorn). PRIBOIRE (Metl.): Găurirea sau lărgirea unoi găuri într'o tablă sau placă metalică, prin deformare plastică fără tăierea materialului, cu ajuforul unui priboi. Operafia se execută prin batere cu ciocanul de mână sau cu cel mecanic. PRIDVOR (Consfr.): Galerie exterioară deschisă, acoperită, situată în fa[a parterului unei clădiri, înălfată deasupra terenului şi accesibilă din exterior. E un ele* mert arhitectonic caracteristic arhitecturii româneşti. PRlMAJ (Mş. /erm.): Antrenarea apei dinfr'o căldare de abur, sub formă de picături sau »n cantităfi mai mari, de către aburul produs. Fenomenul este datorit formarii de spumă în căldare din cauza alcalinifăfii apei, a prezenfei uleiurilor, a descărcării brusca a căldării, etc. Primajul este dăunător din următoarele motive: antrenează odată cu apa şi sărurile disolvate în ea, pe care le depune în supraîncălzitor, în cilindrul motorului sau pe paletele turbinei; aburul care intră în supraîncălzitor pierde dîn căldura lui prin evaporarea picăturilor de apă şi se formează abur saturat în supraîncălzitor; apa antrenată în cantitafi mari poate produce lovituri de apă în supraîncălzitor sau în cilindrul motorului, provocând defeefe grave. PRIMAR 1. (Gen.): Care este sau care a fost la început. — 2. (Geo/.): Era primară. ~ de transformator (E/f.): V. sub Transformator. PRINCIPIU (Gen.): Teză fundamentală care serveşte ca punct de plecare în demonstrarea teoremelor dintr'un domeniu de cercetare. PRINCIPIUL aefiunii şi reac|iunii (Mec.): Dacă un corp sau o parte dintr'un corp exercită o forfă (aefiune) asupra unui alt corp sau părfi dintr'un corp, acesta exercită în acelaşi moment asupra primului o forfă (reaefiune) egală şi de sens contrar cu acţiunea. ~ al doilea al Termodinamicei (Fiz.): V. sub Termodinamică. ~ al treilea al Termodinamicei (F/z.): V. sub Termodinamică. ~ înlâi al Termodinamicei (Fiz.): V. sub Termodinamică. ~ Iul Arhlmede (F/z.): Un corp cufundat într'un fluid esfe împins de jos în sus de o forfă egală cu greutatea fluidului deslocuit. ~ lui Carnot (F/z.): Randamentul unei maşini termice reversibile depinde de temperaturile între care lucrează. Dacă căldura esfe absorbită (a femperafura absolută Tj şi cedată la temperatura absolută Ta (ca în ciclul lui Carnot), randamentul este (Tj—T3)/Ti. ~ fui Le Chafelier (F/z.); Când se modifică una dintre condiţiile unui sistem fizico-chimic în echilibru, echilibrul se deplasează în aşa fel, încât tinde să anuleze parf/al modificarea intervenită. ~ Iul Pascal (F/z.): Presiunile exercitate asupra unui fluid se transmit egal în toate direcţiile, în întreaga sa masă. Ca o consecinţă a acestui principiu, forfele se transmit proporţional cu ariile suprafeţelor pe care se exercită. PRINZĂTOR de aşchii (fnd. har/.); Sita vibratoare aşezată sub defibrafor, care opreşte aşchiile din pasta de lemn. PRISMĂ 1. (Maf.): Solid mărginit de feţe plane dintre care două, poligonale, egale şi paralele, formează bazele, iar celelalte, PRISMĂ 448 PROBĂ DE REFERINŢĂ în formă de paralelograme, formează felele laterale. O prismă se numeşte dreap- Prlsme. a — prlsmS dreapfă; b — prlsmS oblică. 1ă când muchiile fefelor laterale sunf perpendiculare pe planele bazelor, şi oblică, ■când sunt înclinate fafă de acestea. Di-sfanja dintre planele celor două baze se numeşte înălfimea prismei. Prismele se numesc după felul poligoanelor de bază (de ex. prismă triunghiulară, prismă pen-lagonală, etc.). — 2. (Ind. /emn.): Grindă cu două fefe plane, paralele, provenită din buşteni tăiaţi la feresfrău sau ciopliţi cu toporul. Celelalte două feţe rămân în ■sfare brută. — 3. (Ind. text.): Piesă de lemn sau de bronz, în formă de prismă cu 4"-6 fe|e, pe care se aşează cartelele care mişcă iţele războiului. ~ cu reflexie loială (Fiz.): Prismă opfică de deviafie, a cărei bază esfe un Iriunghi dreptunghi cu catete egale, folo- PrîsmS cu reflexie lotalâ. SIP — rază incidenlâ; PIR — rară emergenta. sită în instrumentele optice la schimbarea cu 90° a direcfiei unui fascicul de raze de lumină care cade perpendicular pe o fafă cafefă. ~ Nicol (Fiz.): Nicol. ~ optică (Fiz.): Piesă optică de sficlă sau de alf material transparent, în formă de prismă, folosit la descompunerea luminii într'un spectru (prismă de disper-siune) sau la schimbarea direcfiei unei raze de lumină (prismă de deviafie). PRIVAL (Pisc.): Braf de legătură, deobicei puţin adânc, între două bălţi sau între Dunăre şi una din bălţile ei. (Termen regional). PRIZĂ 1. (Ind. cimt.): Trecerea în stare solidă a' pastei unui liant hidraulic, datorită reacţiilor chimice şi fenomenelor fizice care se petrec între substanţele din care e compus liantul. — 2. (Tehn.): Dispozitiv de, prelevare a unui fluid dintr'o conductă, dintr'un recipient, efc. — 3. (Elt.): Ansamblu de piese, folosit penfru luarea de curent elecfric dela o reţea de distribuţie. ( = Priză de curent). ~ de abur (Tehn.): Dispozitiv montat pe o conductă de abur, prin care se ia aburul de alimenfere al unui motor cu abur, al unei instalaţii de încălzire; etc. ~ de aer (Tehn., Consfr.): Orificiul sau ■fubul prin care se absoarbe aerul necesar aerisirii unei încăperi, realizării amestecului carburant al unui mofor cu explozie, efc. . ~ de apă (Hidrof.): 1. Consfrucfie exe- cutată pentru a capta apa dintr'un izvor sau dinfr'un .curs de apă, în scopul de a o folosi la alimentare, la irigaţie, la producerea de forţă, etc. — 2. Locul unde se captează apa dintr'un izvor sau dinfr'un curs de apă. ~ de curenl (E/f.):'Sin. Priză (v. Priză 3) ~ de pământ (Eli.): Ansamblu de conductoare metalice în contact cu pământul, prin care se realizează punerea la pămânf a unei instalaţii. PRIZOMETRU (Ind. cimf.): Instrument penfru determinarea începutului şi sfârşitului prizei uriui cimenf. Prizomefrul cel mai folosit este acul Vicat (v. şi Ac Vicaf). ' PRIZON (Tehn.): Sin Şurub prizonier (v.). PRO ANALYSI (Chim.): Califafea unei substanţe de a conţine impurităţi numai în cantitate atâf de mică, încâf să nu dăuneze reacţiilor de analiză chimică în care e folosită acea'substanţă. PROBĂ (Tehn.): 1. încercare. — 2. Porţiune din materialul unei mostre sau unul din obiectele asemenea din care e compusă o mostră, asupra căru'a se fac în-cercările de verificare a anumitor caracteristice. ~ de referinţă (Tehn.): Probă (v. Probă 2) folosită numai penfru comparaţie sau ca model penfru un standard, pentru o PROBA ETALON- 449 PROCES DE PRODUCŢIE Jivrare, penfru un foi sau penfru o piesă. ( = Probă etalon). etalon (Tehn.): Sin. Probă de referinţă (v.); ~ !a întâmplare (Tehn.): Probă (v. Probă 2) luată la întâmplare dintr'un produs. ~ medie (Tehn.): Probă (y. Probă 2) objinufă prin amestecarea mai multor probe. ~ reprezentativă (Tehn.): Probă , (v. Probă. 2) luată sistematic, astfel încât să reprezinte cât mai bine caracteristicele mostrei. ' PROBABILITATE (Maf.J: Mărime folosită în formularea legilor statistice ale fenomenelor. Probabilitatea producerii unui ■eveniment este câtul p dintre numărul a «I; cazurilor .favorabile evenimehtuîui şi numărul n al cazurilor.< tptale posibile: p = a/n, unde se presupune ca fiecare caz este egal de posibil; p = 0este expresia imposibilităfii, iar p= î este expresia sigu-' ranfeî. . ‘ ~ PROCEDEU (Tehn.): Mod de executare •a unei operafii sau a. unei serii de operat» dintr'un proces tehnologic. 'PROCEDEUL . amoniacal. penfru fabri. ■tarea sodei calcinate (/rid. ch/m.): Procedeu «pentru-fabricarea carbonatului de sodiu din clorură de sodiu şi carbonat de s -calciu. Prin acfiunea amoniacului şi a bioxidului de carbon • (obfinut prin încălzirea carbonatului de calciu) asupra clorurii de .sodiu în solufie, se precipită bicarbonatul de sodiu, mai pufin'solubil. Acesta, prin încălzire,. trece în carbonat cu ajutorul varului care rămâne dela încălzirea carbo-•nafului de calciu* ~ Bergius (Ch/m.): Procedeu penfru •fabricarea carburanfilor lichizi prin hidro-genarea. cărbunelui. Consista In. hidro-genarea, în. prezenfa unui catalizator de ■nichel, a unei suspensii de cărbune . în ■gudron. ~ Bessemer (Mef/.): V. Bessemer, procedeul -V. camerelor de plumb (Ind. ch/m.): Procedeu de fabricare a acidului sulfuric prin oxidarea.cu bioxid de azot a bioxidului de sulf, cu formare de oxid de azot' ş\ trioxid.de sulf.. Cel dintâi se combină apoi cu oxigenul din aer şi da din nou bioxid de azot, iar trioxidul de sulf se combină cu apa; şi dă acid sulfuric. Acest •29 ‘ proces- are 'loc în camere căptuşite cu plumb. ~ de contact (Ind, ch/m.): Procedeu ■ de fabricare a acidului sulfuric; care consistă în oxidarea bioxidului de sulf cu oxigen, frecând un amestec de bioxid de sulf şi aer peste un catalizator încălzit,', deobicei , platina sau asbest .platinat. Trioxidul de sulfcare se formează se.combină cu apa şi dă'acid sulfuric. ~ Edeleanu (Ind. pefr.): V. Edeleanu, •procedeul;-^. . ~ Haber (/nd. ch/m.): Procedeu deia~ brîcare a amoniacului din azotul atmosferic, care. consistă în trecerea unui amestec, încălzit, de azot şi hidrogen sub presiune, peste un'catalizator compus din oxizi de fier şi aluminiu. Gazele se combină formând amoniac gazos, conform ecuafiei N2 + 3H2=,2NH3. ~ Leblanc (Ind. ch/m.): Procedeu de fabricare' a carbonatului de sodiu, prin trecerea clorurii de, sodiu în su faf de sodiu, tratând* o cu acid sulfuric, la cald. Sulfatul de sodiu esfe redus cu cărbune în sulfura.de sodiu, iar prin acfiunea car-bonafului de calciu, asupra -sulfurii de sodiu se obfine carbonatul de sod:u. ~ Martin (Mefi.): V. Martin, procedeul ~ Solvay (/rid. • ch/m.): V. Procedeul . amoniacal peniru fabricarea-sodei calcinate. ^ Thomas. (Mef/.): V. Thomas, -procedeul / PROCENT (Maf.): Parte raportată Ia o sută de părfi dintr'un întreg. Se notează cu simbolul % după-. numărul care exprimă • acel raport (de ex. 35%). de armare (Consfr.):-Raportul, exprimat în procente,-dinfre secjiunea armaturii longitudinale şi,secţiunea ulilă a betonului dintr'o piesă de beton armat. . PROCES de fabricafie (Tehri.): Ansamblul proceselor tefmo'ogice,. al operaţiilor de transport ;şi control al^materiei prime, de pregătire şi.deservire a fabricajiei/de control şi transport- al' produselor fabricate, folosite în cadrul unei'întreprinderi industriale. ( ^ de producţie (Ec.. pol.): Procesul . socialî în care oamenii — gasindu-se între ei în-anumite relaţii reciproce, fie. de exploatare, fie de colaborare, fie de-trecere-dela up fel de relafii Ia altul — PROCES TEHNOLOGIC 450 PRODUS acţionează cu ajutorul uneltelor de producfie asupra obiectelor muncii (pământ, materiale din natură sau prelucrate, etc.) penlru a crea bunurile materiale necesare satisfacerii trebuinţelor omeneşti. Procesul de producfie este un proces neîntrerupt, mereu reînoit. E| constitue baza vitală permanentă a sociefăfii. încetarea produefiei în întreaga’societate, chiar pentru o perioadă scurtă, ar însemna pieirea sociefăfii. !.■ V. Stalin a descoperit şi formulat cele trei particularităfi ale produefiei, şi anume: — Producfia socială nu se opreşte niciodată pentru o perioadă lungă în acelaşi punct, ci se schimbă şi se desvoltă în permanenfă, iar schimbările în modul de producfie provoacă, inevitabil, schimbarea întregii orânduiri sociale, a concepţiilor politice, a institufiilor politice, juri-' dice şi a celorlalte institufii. — Schimbările şi desvoltarea producţiei încep întotdeauna cu schimbările şi desvoltarea forfelor de producfie. „La în- ' ceput se schimbă şi se desvoltă forfele de producfie ale sociofăfii, iar apoi, în funefie de aceste schimbări şi în conformitate cu ele, se schimbă relaţiile de producfie dintre oameni, relaţiile economice dintre oameni". (I. Stalin, Problemele leninismului, E. P. L. P., ed. a lll-a, pag. 569). — Noile forfe de producfie şi raporturile de producfie care concordă cu aceste forfe de producţie noi apar în sânul vechii orânduiri; ele apar în mod spontan, independent de voinfa oamenilor şi nu ca un rezultat al activităţii conştiente, premeditate, a oamenilor. — lehnologic (Tehn.): Ansamblul operafiilor efectuate pentru a se obfine un produs sau prin care se realizează asamblarea unui sistem tehnic. In sens mai larg, se numeşte fot proces tehnologic şi ansamblul operafiilor de întreţinere, de revizuire sau de reparare a unui sistem tehnic.-PRODUCŢIE (Ec. po/.): V. sub Proces de producfie. PRODUCTIVITATEA muncii (Tehn., Ec.pol.): Producfia realizată de un muncitor, de o ■ echipă, de p întreprindere, în unitatea _ ds timp (oră, zi, an). Productivitatea muncii depinde de îndemânarea muncitorilor,- de gradul de desvoltare a ştiinfei şi a apli-cafiţlor ei în tehnică, de volumul şi de eficacitatea mijloacelor de producfie, de atitudinea fefă de muncă. Creşterea productivităţii muncii este ' o condifie de bază a victoriei socialismului asupra capitalismului. „Productivitatea muncii — spune Lenin — este, în ultimă analiză, factorul cel mai important, cel mar de seamă al victoriei noii orânduiri sociale. Capitalismul a creat o productivitate a muncii, pe care n'a cunoscuf-o feudalismul. Capitalismul poate fi şi,va fi învins definitiv prin aceea că socialismul creează o productivitate nouă a muncii, o productivitate cu mult mai înaltă" (I. Stalin, Problemele leninismului, E. P. L. P, ed. a lll-a, pag. 287). In condif iile proprietăf ii socialiste asupra mijloacelor de producfie când- muncitorul munceşte pentru ridicarea neîncetată a nivelului de trai al oamenilor muncii, când numai există exploatarea omului de către om, muncitorii participă, cu inifiafiva lor creatoare, prin inovaţii şi invenţii, prin organizarea cât mai bună a-muncii, la crearea condiţiilor penfru o neîncetată creştere a productivităţii muncii. întrecerea socialistă şi forma ei superioară, sfahano-vismul, sa caracterizează prin realizarea unei productivităfi noi a muncii, deosebită de productivitatea muncii în capitalism. Creşterea productivităţii muncii în socialism înseamnă creşterea producţiei, reducerea continuă a prefului de cost şi, ca urmare, creşterea neîncetată a nivelului de trai al oamenilor muncii. Creşterea productivităţii muncii în condiţiile economiei socialiste se obţine prin ridicarea nivelului tehnic al muncitorilor, prin generalizarea metodelor înaintate de muncă, prin progresul neîncetat al tehnicei, prin ajutorul dat de fruntaşi celor rămaşi în urmă. PRODUS 1. (Ec. pol.): Bun material realizat în procesul de producţie. Când produsul este destinat schimbului, e| poartă numele de marfă. Producţia de mărfuri este mai veche decât societatea capitalistă, ea a existat şi în orânduirea sclavagistă şi în feudalism, dar are o răspândire nelimitată şi atotcuprinzătoare în capita- ' lism. Producfie de mărfuri există şi în socialism, dar „o producfie de mărfuri de un fel deosebit, o producfie de măr/uri fără capitalişti, care are de-a-face mai ales cu mărfurile producătorilor socialişti unifi (statul, colhozurile, cooperafia), a cărei PRODUS'BRUT 451 PROFIT ; sferă de acţiune esfe limitată la obiectele , de consum personal, o producfie de măr- j furi care eyidont nu se poate dezvolta în \ *niciun caz în producjie capitalista şi care • împreună cu „gospodăria ei bănească", i esfe sorfifă să deservească cauza dez- j volfăriiv şi întăririi produefiei socialiste1'. , ■ (I. Stalin* Problemele economice ale .socia- j lismului în U.R.S.S., E. P. L. P„ 1952, j pag. 19). — 2. (Maf.): Rezultatul înmulfirii ] . a două sau a mai multor cantităţi* | / * ~ bruf (Tehn.)** Materialul obfinut prin exploatare sau prin fabricare înainte de a .fi > sortat sau prelucrat. ~ ilnlf (Tehn.): Produs ajuns în stare definitivă, după toate ; operafiile de prelucrare şi sortare, aşa cum - va fi folosit de către consumator. ~ intermediar (Tehn.)*' Produs, obfinut în- cursul operafiilor de prelucrare şi care Urmează să fie supus ailor prelucrări, înainte de a fi iîntrebuinfat. ^ scalar (Maf.);- Numărul obfinut din produsul mărimilor a doi vectori'a şi fa, 'multiplicat cu cosinusul unghiului Ja dinfre ei, adică ab = abcos«. ' ~ secundar (Tehn.); Produs obfinut ca , accesoriu în timpul fabricării produsului principal. Adesea e tot atât de important ca însuşi produsul principal. ~ vectorial (Maf.); Vector obfinut prin înmulfirea într'o anumită ordine a do» vectori, a. cărui valoare numerică e egală cu aria paralelogramului construit pe vectorii înmulfifi, care e perpendicular pe planul paralelogramului şie orientat astfel, încât un observator care priveşte din extremitatea lui spre origine, să vadă că rotâfia care aduce pe druţnul cel mai scurt pri- ' mul vector din proaus pe cel de al doilea, . se efectuează în sens - invers cu rofafia acelor unui ceasornic. PROFIL (Tehn.): î. Forma conturului unei secţiuni' printr’o piesă. — 2. Desen care reprezintă o secfiune verticală printr'o consfrucfie, pr ntr'un element de construcţie, printr'o regiune a scoarţei pământeşti, efc., penfru a se putea indica pe el detaliile interioare/ ~ aerodinamic (Tehn.): Profilul, paralel cu direcfia de mişcare, pe care trebue să-l aibă Un ‘corp solid care se mişcă cu o viteză dată într'un fluid,, astfel încât, în urma mişcării, să nu se producă vârtejuri în spatele corpului solid şi deci fluidul să opună o rezistenfă cât mai mică la deplasarea corpului. Profilul aerodinamic este profilul după care se construesc aripile şi coca unui avion, şi de care se apropia profilul caroseriei autovehiculelor rapide. ~ geologic (Geo/.): Desen care reprezintă o secfiune verticală în scoarfa Pa- Profll geologic.- mânfuluii în care se arată structura geologică; <■'«' în lung (Drum.): Desen care reprezintă o secfiune vertFcală prin axa unui drum, desfăşurată şi proiectată pe un plan vertical, şi în care sunt indicate cofele /punctelor importante a|e drumului,1 înclinările diferitelor porfiuni de traseu, etc. ~ transversal (Drum.): Desen care rew prezintă o secfiune verticală, perpendiculară pe axa drumului. PROF1LOGRAF (Tehn., Drum.): Instrument folosit pentru măsurarea şi înregistrarea grafică a asperifăfilor de pe suprafafa unei piese, a denivelărilor unei îmbrăcăminte rutiere, a unei porfiuni de teren, etc. PROFILOGRAMĂ (Tehn.): înregistrare grafica a asperifăfilor de, pe suprafafa unei piese, obfinută cu profilograful. PROFILOMETRU (Tehn.): Instrument folosit pentru măsurarea gradului de netezime al unei piese. PROFIT (Ec. pol.): Câştigul capitalistului; plus-valoarea raportată la întregul capital. Capitalistul realizează profitul prin exploatarea muncitorilor. Spre deosebire de capitalismul premonopolist, capitalismul monopolist contemporan cere un profit maximal şi nu orice profit, nu un profit mediu; profitul maximal este motorul capitalismului contemporan. Nevoia de a obfine profituri maximale împinge capitalismul monopolist la subjugarea şi jefuirea sistematică a coloniilor şi a jărilor înapoiate, la transformarea unei serii de fări independente în fări dependente, la organizarea de noi războaie, care reprezintă cele PROFUNDOR 452 PROIECŢIE CILINDRICĂ mai bune afaceri penfru ob|inerea de profiluri maximale, şi la încercările de a înv pune dominafia economică mondială. PROFUNDOR (Av.): Dispozitiv de asigurare a echilibrului longitudinal al unui avion, alcătuit din unul sau două plane care se pot roti în jurul unei axe orizontale; perpendiculară'pe'axa avionului. PROGRESIE (Maf.): Şir finit de numere, numite termenii progresiei, csre derivă unul din altul după o anumită regulă. ~ aritmetică (Maf.): Progresie în care flecare termen esfe.egal cu termenul precedent,’ căruia i s'a adunat uri număr constant, numit ra|ia progresiei; de ex. 1, 4, 7, 10, 13, etc; e o progresie aritmetică cu rafia 3. în general, dacă âii-S}/ âg»..., este o progresie aritmetică cu rafia r, a9=a,-)7r; aa = aj + r; etc. Suma termenilor unei progresii aritmetice esfe fll4"an S=a1+as-f-... +an= n—-—, n fiind numărul termenilor, al primul ter-' men şi an ultimul termen al progresiei. ~ geometrică (Maf.): Progresie în care flecare termen este egal cu precedentul înmulfif cu; un factor constant, numit rafia progresiei; de ex. 1, 3, 9, 27, 81, etc. este o progresie geometrică cu rafia 3. In .-general,- dacă 'alt aa,...,an este o progresie geometrică cu rafia q,, atunci at=Btqia3=a2q; etc. Suma termenilor unei progresii geometrice este în care n este numărul termenilor, ai este primul termen; an ultimul termen şi q rafia progresiei. PROIECf (Tehn.): Lucrşre .tehnică întocmită pe baza unei «teme date şi care cuprinde , calculele ■ tehnico-economice, desenele, instrucţiunile, etc. necesare penfru executarea, reconstrucţia, extinderea, exploatarea, reparata, etc. a unui prpdus, a unui sistem tahriic, unei, instalaţii, unei consirucfii, efc., -care fac obiectul unei . investi ii.. PROIECTANTĂ (Maf., Tehn.):. Dreaptă dusă prin fiecare, punct al unui obiect căruia • i se construeşte proiecfia pe o suprafafă, şi care e paralelă cu direcfia de proiectare (în cazul unei proiecfii cilindrice) sau care trece prin centrul de proiectare (în cazul unei. proiecfii conice). Proiecfiila punctelor pe suprafafă se găsesc la intersecţia suprafefei cu proiectantele. -PROIECTARE 1. (Tehn.J: Elaborarea unui proiect. — 2.(Maf.,Jehn'.): Reprezentarea unui corp pe o suprafaţă. ,— 3. (Mec,,Tehn.): Aruncarea cu viteză'Iniţială relativ.mare a unui corp solid,-sau lansarea sub presiune a unui lichid sau a unui material pulverulent. PROIECŢIE (Maf., Tehn.): Rezultatul proiectării pe-o linie sau pe. o , suprafafă, a unui obiect din spafiu, obfinut ducând câte o proiectantă prin;fiecare punct al obiectului şi intersectând acestei proiectante cu suprafafa. După direcfia proiectantelor se deosebesc: proiecfie cilindrică, proiecfie conică, etc; . ~ cartografică (Geog.):. Procedeu de reprezentare pe o hartă a unei porfiuni din suprafafa Pământului. Pământul fiind un corp de formă aproape sferică, suprafafa lui nu se poate reprezenta pe un plan fără să sufere o anumită deformare a cărei natură depinde de procedeul de reprezentare adoptat. ~ centrală (Maf., Tehn.): Sin. Proiecfie conică (v.). ~ cilindrică (Mat., Tehn.): Proiecfie obfinută cu ajutorul unor proiectante paralele între ele. şi paralele cu o direcfia numită direcţie de proiecfie. Dacă direcfia de proiecfie este perpendiculară pe pla- Proiecjle ortogonală pe-frei plane.. nul pe care se face reprezentarea obiectului, din 'spafiu, proiecfia se numeşte pro- PROIECŢIE CONICA ■ .V ' 453 / .PROSPECŢIUNE,GRAVIMETRICĂ iecfie ortogonala, iar dacă direcfia de proiecfie e înclinată fafă de. acel plan» proiecjia se numeşte oblică. . . . conică (Maf., Tehn.): Proiecfie executată . prin. proiectante care trec toate printr'un. acelaşi punct, numit cenlru de proiecfie. ( = Proiecfîe centrala). «v oblică (Maf., Tehn.): V. sub Proiecţie cilindrică., ~ ortogonală1 (Maf., Tehn.); V. sub Proiecfie cilindrică. PROIECTOR (Fiz., Tehn.):- Aparat care con- • centrează razele de lumină produse de un izvor luminos şi le îndreaptă într'o anumită direcfie, sub forma unui fascicul de lumină, în scopul de a lumina obiecte la distanfă mare sau pentru a servi ca semnal luminos vizibil la, distanfă mare. . Proiectoarele folosesc ca izvor luminos fie un arc ele’ctric cu electrozi de cărbune, fie o lampă cu filament metalic incandescent," iar ca dispozitiv optic de obfinere a fasciculului fie o oglinda concavă parabolică, fie un sistem, de lentile. PROMEŢlU(Chim.J: Pm. Element; nr. at. 61. Promefiul nu a fost izolat în stare metalică şi nici nu au fost preparafi compuşi de ai săi, ci afosl numai identificat pe cale spectrală. ■E un metal din familia pământurilor rare. PROPAN (Chim.): C3H8. Al treilea termen ' din seria hidrocarburilor parafinice. E un gaz inflamabil, care se găseşte în canti- ’ -tăfi mai mari în gazele de sondă, şi care e folosit ca maferie primă în industria chimică şi drept combustibil menajer care .se livrează consumatorilor sub formă de gaze* lichefiate. ' ' PROP1L (Ch/m.); Radicalul alchilic mono-valenf —C3H7.4 ' PROPILENĂ (Chiml); CH3-CH = CH2. Hidrocarbură gazoasă, nesaturată, din clasa olefinelor, care se găseşte în ga.zele»dela \ cracarea fifeiului şi care e folosita ca materie primă penfru . obfinerea alcoolului , isopropilic, glicerinei sintetice, etc. ( = Pro-pilen). , PROPORŢIE^ (Maf.): Egalitatea a doua rapoarte. * , PROPULSIE (Tehn.': Exercitarea unei forfe de împingere' asupra unui vehicul, pentru a se provoca mişcarea .lui înainte, de ex. propulsia unei nave prin elice, propulsia unui avion prin reacfiune. In sens ^ mai larg, şi exercitarea unei forfe de ori- - ce natură asupra unui vehicul motor, pentru a se provoca mişcarea Jui.înainte, de ex.. propulsia .unui avion prin elicei propulsia unui autovehicul. • PROPULSOR (Mj;).* Organ (de ex. o elice, o roată cu sbafuri) sau aparat (de. ex.-un reactor),care serveşte fa realizarea propulsiei unui vehicul. PRORĂ (Nav.): Sin. Provă (v.). PROSPECT (Cons/r.): Distanfa dela fereastra unei clădiri până la obstacolul format de o* clădire vecină, măsurată pe orizontala perpendiculară pe zidul ferestrei, dusă dela mijlocul acelei ferestre la obstacol. PROSPECTARE (Geo/.); Operafia de cer- ' cetare a unei porfiuni din scoarfa Pămân-, tului, în/vederea descoperirii zăcaminte-v lor de. minerale şi roce utile pe care Ie poate confine şi în vederea determinării . pozîfiei lor. PROSPECŢIUNE (Geo/.): Ansamblul cercetărilor efectuate prin prospectare, ~ elecfromefrică (Geo/.).*, Metodă de-prospecfiune geofizică, bazată pe măsurarea proprietăţilor electrice, ale rocelor din scoarfa pământeasca şi pe interpretarea anomaliilor (abaterilor locale) constatate în distribufia valorilor acestor proprietăfî în diferitele puncte ale regiunii studiate,-datorite unor mase de roce de natura diferită. ~ geochimică (Geo/.): Metodă de pros-pecfiune bazată pe studiul compozifiei chimice a rocelor dela suprafafăr penfru a pune în evidenfă urme din substanfele cuprinse în interiorul scoarfei pământeşti. ~ geofizică (Geo/.): Metodă de prospecţiune, bazată pe măsurarea valorilor unei mărimi fizice, în diferite puncte ale regiunii cercetate şi observarea anomaliilor (abaterilor locate) pe care le prezintă aceste valori, de ex. prospecfiune ( mag-netometrică, prospecfiune electrometrică, prospecfiune seismometrică, prospecfiune gravimetrică, efc. ~ geologică (Geo/.): Metodă de prospecfiune bazată pe cercetarea structurii ■ geologice şi a’ compozifiei petrografice a regiunii studiate. , ~ gravimelrică (Geo/.): Metodă de pros- „ pecfiune geofizică bazată, pe măsurarea intensităfii acceleraţiei gravitatei în diferitele puncte-ale regiunii;cercetate şi pe interpretarea anomaliilor (abaterilor locale) observate," .datorite prezentei în scoarfa PROSPECŢIUNE MAGNETOMETRICA 454 PROTEJARE pământească a unor roce de natură diferită de cele din jur. ~ magnefomefrică (Geo/.): Metodă de prospecfiune geofizică bazată pe observarea valorilor elementelor câmpului magnetic pământesc în diferitele puncte ale regiunii cercetate şî prin interpretarea anomaliilor (abaterilor• locale), datorite existentei în scoarfa pământească a unor roce cu permeabilitate magnetică diferită de cea a rocelor înconjurătoare. ~ seismomefrică (Geo/.): Metodă de prospecţiune geofizică prin care se deduce adâncimea, direcfia şi înclinarea unui strat, din studiul propagării undelor produse în urma explodăriî unei încărcături de exploziv înfr'un punct al scoarfei pământeşti. • PROSTOVOL (P/sc.); Plasă pentru pescuit, rotundă, care are la margine un şir de plumburi. Prostovolul se aruncă în apă mai ales acolo unde fundul are gropi, şi acoperă peştii. PROTACTINIU (Fiz., Chim.): Pa. Element radioactiv, cu gr. at. 231 şi1 nr. at- 91, care se dasintegrează cu emisiune de particule a, trecând în actiniu. PROTEAZE (Ch/m. b/o/.); Grup de enzime care au proprietatea de a descompune proteinele în aminoacizî. PROTECŢIA muncii (Tehn.): Ansamblul mă-; surilor luate pentru a se asigura desfăşurarea muncii în condifiile cele mai bune pentru muncitori. Aceste măsuri privesc profecfia tehnică a muncii', protecfia sanitară a muncii şî profecfia juridică a muncii. Spre deosebire de farile capitaliste unde nu există nicio preocupare pentru asigurarea unor bune condifii de muncă, în U.R.S.S. şî în farile de democrafie populară, protecfia muncii esfe o problemă centrală a cărei rezolvare se întemeiază pe principiul sfalinist: „omul'esfe cel mai prefios capital". — juridică a muncii (Tehn.): Ansamblul măsurilor de protecfie a muncii care cuprinde legislaţia privitoare, [a obligaţiile conducerii întreorinderilor şi instifufiilor de a organiza condifii de muncă care să nu dăuneze sănătăţii oamenilor muncii şi să-i ferească de accidente. ~ sanilară a muncii (Tehn.)’: Ansamblul măsurilor de protecfie a muncii în ce priveşte organizarea şi întrefinerea încăperilor în care se lucrează, evitarea depăşirii unor concentrafii admise penfru gaze, vapori şi pulberi toxice în atmosfera locului de muncă, ventilarea, iluminarea, încălzirea, efc. a locurilor de muncă, etc. ~ fehnică a muncii (Tehn.): Ansamblul măsurilor de protecfie a muncii penfru uşurarea muncii şi reducerea cauzelor accidentelor de muncă, prin mecanizarea pro’-% ceselor tehnologice, prin pregătirea tehnică a muncitorilor şi, în. special, prin folosirea mijloacelor de protecfie locală.(de ex. apărători Ia organele în mişcare ale niaşinilor, apărători • împotriva aşchiilor, supape de siguranfă la rezervoare şî căldări sub presiune, instalafii de punere la pământ a utilajului electric, dispozitive de avertizare prin semnalizarea, optică şi acustică, etc.). PROTECŢIE (Tehn.): Ansamblul măsurilor luate şi al mijloacelor tehnice folosite penfru a se obfine suprimarea, limitarea sau nUmai semnalizarea efectelor dăunătoare care s'ar produce din exterior asu-. pra materialelor' sau a sistemelor tehnice. Materialele se protejează prin acoperire sau atac chimic superficial (vopsire, metalizare, oxidare, etc.), prin impregnare în întreaga masa, efc. Sistemele tehnice se protejează împotriva supraîncălzirii (de ex. ’ la motoare electrice prin disjoncfoare), împotriva suprapresîunii (de ex. la căldările de abur prin supape de siguranfă cu sau fără semnalizare), împotriva supratensiunii, supracurentului, etc. (prin disjoncfoare), etc. PROTEINE (Ch/m.): Clasă de compuşi organici, cu greutate moleculară foarte mare, care constitue o mare parte a materiei vii. Moleculele proteinelor conjin totdeauna elementele: carbon, hidrogen şi azot; unele confin şi sulf sau fosfor. Prin hidro-liza proteinelor se obfin diferite amestecuri de aminoacizî. Proteinele sunf indispensabile în a|imentafie. Utilitatea unei proteine în alimentaţie depinde de natura aminoacizilor din care este formată, întrucât anumifi aminoacizi necesari corpului omenesc nu pot fi sinfefizafi în organism. Alimentele care confin proteine în cantitate mare sunt: brânza, carnea, peştele şi ouăle. PROTEJARE (Tehn.); Operafia de apărare a'materialuluî sau a sistemelor tehnice, . PROTEOUTIC 455 PULBERE FAR FUM împotriva influonjelor dăunătoare a unor agenţi externi. (V. şi Protecjie). PROTEOUTIC (C/i/m.); Calitatea unei sub-stan|e sau a unei enzime de a descompune sau de a hidroliza proteinele. PROTEROZOIC (Geol.); Sin. Era protero-zoică (v.). PROTOBITUMEN (Mineral.); Bitumen în star© de formajie, care reprezintă prima fază de transformare a materiei organice în petrol. PROTON (F/z.'; Particulă elementară, cu masa 1,672.IO”34 g şi cu o sarcină elec* Irică pozitivă egală în valoare absoluta cu sarcina electronului. Alcătueşte nucleul atomului de hidrogen şî e, împreună cu neu--tronul, unul dintre componenţii nucleilor atomici; sarcina protonilor reprezintă sarcina nucleului. Nunlărul de-profani din nucleul atomului unui element esfe egal cu nu* mărul atomic al elementului. PROTOPLASMA (C/iim. biol.); Substanfă coloidală foarte complexă» care confine substanţe de natura proteinelor, şi care se găseşfe în natură în fiecare organism viu. ' PROTOTIP (Tehn.).' Primul exsmplar, de încercare, al unui sistem tehnic, după care se poate executa fabricafia în serie. PROUSTIT (M/neraf.); Sulfoarseniură de argint, naturală. E un minereu de argint. . PROVĂ (Nav.); Partea dinainte a unei nave. ( = Prcră). . PRUNDIŞ (Geol., Consfr.); Pietriş mărunt de râu. E format din sfărâmăfuri de roce, cu coifurile rotunjite datorită transportării lor de către apete curgătoare. PSICROMETRU (Fiz., Mefeor.): Instrument de măsură a umidifăfii aerului, compus din două termometre, dintre care unul are rezervorul acoperit cu o pânză subfire, umezită» Temperatura acestuia din urmă scade din cauza evaporării lichidului. Umiditatea aerului se deduce cu ajuforul unor tabele dîn temperaturile indicate de cele două termometre. PSILOMELAN (Mineral.); Oxid de mangan, natural. Este un minereu important de mangan. PUCIOASĂ (Chim.); Nume popular al sul-fului. PUD (Un/f.); Unifafe de greutate folosita în U.R.S.S., egală cu 16,38 kg. PUDLAJ (Me//.); Procedeu de elaborare a oţelului prin afinarea fontei cu ajuforul oxigenului din gazele de ardere, din sgura formată sau adăugită, sau din oxizii de fier adăugi|i "într'un cuptor de pudlaj. Şarja esfe topită încet.pe vatra cuptorului, apoi e amestecată cu o rangă penfru a aduce fonta în contact cu sgura şi cu gazele de ardere, ceeace provoacă arderea unei părfi din carbonul fontei. Prin aceasfă decarburare, temperatura de topire a produsului devine mai înaltă decât temperatura cuptorului şi masa de ofel, din lichidă, devine păstoasă. Bucă|ile de ofel păstos sunt împinse spre pragul cup-’ forului, unde acfiunea de decarburare continui, obfinându-se astfel lupe care apoi sunt prelucrate tn blocuri; la presa sau cu ciocanul, pentru eliminarea restului de sgură şi sudarea particulelor de ofel. Pu-dla'jul este un procedeu învechit şi aproape părăsit azi. PUDLARE (Mell.); Ansamblul de operafii de elaborare a oţelului prin procedeul pudlajului. PUITOARE (Ind. fexf.): Maşină cu ajutorul căreia se frec fibrele de in, de cânepă Majlnă puitoare, f — pâmă de alimentare; 2 — cilindri de alimentare; J — sistem de laminare glll-box; 4 — cilindri de întindere; 5 — placî de conducere; 6— cilindri debitor]; 7 — can3 colectoare de panglică. sau de iută, din starea de fuior in formă de panglică. PULBERE 1. (Gen.): Material solid în formă de particule mici. (= Praf). — 2. (Expl.): Substanţă explozivă, în forma de granule, de firişoare sau de bastonaşe. ~ fSrS lum (Expl.): Exploziv format în principal din nitroceluloză căreia i se adaugă mici cantităţi dintr'un stabilizator PULBERE NEAGRĂ 456 .PUNCT TRIPLU care absoarbe vaporii nitroşi proveniţi din descompunerea nitrocelulozei, şi dinfr'o substanfă care micşorează brizanfa. ~ neagră (Expl.): Pulbere alcătuită dintr'un amestec de azotat de potasiu, sulf şi cărbune de lemn, folosită la fabricarea explozivilor minieri întrebuintafi în minele negrizutoase, a pulberii de vânătoare, a fitilurilor Bickford, etc. ( = Praf de puşcă). PULSAŢIE (Mat., Fiz.): Produsul dinfre 2it şi frecventa unei mărimi care variază periodic în func)ie de timp. PULSOMETRU (Tehn.): Pompă'pentru apă, cu două.fluide, în care fluidul motor este aburul şi in care deplasarea apei se face 1 — intrarea aburului; 2 — limbă oscilantă; 3,3^— camere de refulare şi de aspirafie, alternate; 4 — camera Supapelor de refulare; 5 ■— camera comună de aspiraţie; 6 — supapă de fund; 7 — canale de refulare (două); 8 — orificiu de îniecfle pentru abur; 9 — supape de refulare (dou«); 10 — supape de aspirafie (două); 11 •— camera de aer; 12 — legătura cU conducta de presiune; A,A' — linie de condensare. prin presiunea exercitata asupra apei de abur. Pulsometrul e alcătuit din două camere identice, în care aburul pătrunde alternativ, împingând lichidul din cameră în conducta de refulare. Prin contactul cu apa, aburul se condensează, creând în cameră o depresiune care produce deschiderea unei supape montate pe conducta de aspirajie şi aspirarea apei în cameră. Jn timpul aspiraţiei, aburul produce împingerea apei din cealaltă cameră. PULSOREACTOR (M}.): Propulsor cu reac-tiune pentru aerovehicule cu viteză supersonică; E foarfe osemănător unui sta- toreactor (v.), de care se deosebeşte prin faptul că arderea combustibilului nu se face în mod, continuu, acesta fiind introdus în camera de ardere prin nişte or-, gane de distribuie, care sunt singurele lui piese mobile. Avioanele cu pulsoreactor sunt echipate şi cu rachete, peniru decolare, deoarece nu pot decola'cu pulso-reactorul. PULVERINĂ (Expl.): Pulberâ neagră cu 'grăunţii foarte fini, folosită la fabricarea fitilurilor Bickford sau ca exploziv în ames-. tec cu alte pulberi. PULVERIZARE (Tehn.): 1; Transformarea în pulbere a unui material solid. Pulverizarea se poate efectua manual (prin frecare înfr'un mojar sau pe un suporf dur) sau mecanic (prin măcinare^cu ajutorul morilor).— 2. Transformarea unui lichid în picături Moarte fine, prin' proiectarea sub presiune a lichidului amestecat cu un gaz, printr'un ajutaj cu unul-sau cu mai multe orificii de diametru foarte mic. Pulverizarea lichidelor e folosită la arderea combustibilului în mofoare cu ardere internă sau în focare, la vopsire şi metalizare prin pulverizare, etc. PULVERIZATOR (Tehn.): Aparat pentru împrăştierea în particule foarfe fine a lichidelor sau a pulberilor. PULVERULENT (Tehn.): Calitatea unui material de a se prezenta sub formă de pulbere. PUNCT (Mat.): Element fundamental al Geometriei, intersecţie a două linii. ~.de fugă (Mat.): Punctul de intersecţie al tuturor dreptelor prin care este reprezentat pe tabloul perspectiv un ansamblu de drepte paralele din spafiu. Punctul de fugă. se obfine prin intersecţia cu tabloul perspectiv a unei drepte parale e cu dreptele reprezentate şi care frece prin punctul de vedere. (V. şi Perspectivă).. ~ de vedere (Mat.): V. sub Perspectivă. ~ echinoxia! (Astr.): Fiecare dinfre punctele de intersecfie ale eclipticei cu ecuatorul ceresc (puncful echinoxial de primăvară şi punctul echinoxial de toamnă). ~ triplu (Fiz.): Punct din diagrama fazelor unei substanfe, la temperatura şi presiunea căruia sunt în echilibru fazele solidă, lichidă şi gazoasă ale acelei subT stanfe. PUNCT VERNAL 457 PUNTE ELECTRICA ~ vernal (Asfr.).* 'Punctul de intersecţie al eclipticei cu ecuatorul'ceresc, care corespunde echinoxului de primăvară. PUNCT criohidratic (Fiz.): Temperatura la care se depune eutecticul alcătuit din apa şi o sare disolvată în apă. crillc (Fiz.).* Temperatura deasupra căreia un gaz nu poate fi lichefiat, oricât de mult ar fi comprimat. ** Curie (Magnf.): • Temperatura deasupra căreia o substanfă feromagnefică îşi pierde proprietăţile feromagnetice. ~ de aprindere (Fiz.): Temperatura minimă la care trebue încălzita o substanfă lichidă, pentru a se pufea produce arderea ei, adică temperatura minimă la .care lichidul poate produce vapori în cantitate suficientă pentru a forma cu aerul un amestec combustibil. ( = Punct de inflamabili-tate). de fierbere (Fiz.): Temperatura de fierbere. ~ de inflamabiiitafe (Fiz.): Sin. Punct de aprindere (v.). ~ de picurare (Ind. petr.): Temperatura la care un produs derivat din fifei (vaselină, asfall, bitum, etc.), introdus într'un aparat special, capătă o fluiditate suficientă pentru a se scurge din el prima picătură. ~ de rouă (Fiz.): Temperatura sub care vaporii de apă din atmosferă încep să se condenseze. ~ de rupere (Ind. petr,): Temperatura ■ la care începe să crape un strat de bitum de 0,5 mm grosime, întins pe o lamă de ofel supusă la încovoieri succesive. E o caracteristică importantă a bitumurilor folosite la construcfia de drumuri. ^ de solidificate (Fiz.): Temperatura de trecere a unei substanţe din starea lichidă în starea solidă. de topire (Fiz.): Temperatură de topire. PUNCT material (Mec.): Corp care are o anumită masă, dar care are dimensiuni neglijabile. PUNCT mort (Mş.): Poziţie a unui mecanism bielă-manivelă, care corespunde momentului când biela şi manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Orice mecanism bielă-manivelă trece orindoua puncte moarte în cursul unei rotafii complecte. PUNCT tipografic (Poligr.): Unifafe de măsură a lungimii, folosită pentru materialul tipografic (litere, spafii, linii, etc.), egală cu a 2660-a parte' din metru (cca 0,376 mm). PUNCTARE 1. (Tehn.): Imprimarea, cu ajuforul punctatorului, a unor puncte de marcare pe suprafaţa unei piese, în scopul de a face mai vizibile liniile trasate cu trasorul, sau de a executa (înainte de a găuri piesa cu burghiul) mici adâncituri în care va intra vârful burghiului, pentru ca acesta să atace piesa în locul dorit. — 2. (Mefi.): Asamblarea provizorie a două piese înainte de sudare, prin câteva puncte de 'sudură executate- dealungul liniei de sudare. PUNCTATOR (Tehn.): Unealtă de ofel de formă cilindrică, terminată cu un vârf ascu-fit, cu ajutorul căreia se efectuează o punctare prin lovire cu ciocanul, ( = Chernăr). PUNERE la pământ (Ei/.): Stabilirea,' în mod intenţionat, a unei legături conductoare între o conductă electrică sau o piesă conductoare cu sar- -cină electrică, şi pământ.’ Punclaior cu manjor» Prin punerea la pământ e ce^pare* se realizează o scurgere m~0pnuVcenira,71 de sarcină electrică în 3 — barsroiurds car* pământ, aslfei încât nu se prelucrează, mai există^, diferenfă de potenfial elecfric înlre pământ şi piesa pusă |a pământ. ~ la puncf (Fiz., Tehn.): Operaţia de reglare â unui aparat, instrument sau sistem tehnic, pentru ca acesta să funcţioneze în condiţiile dorite. PUNTE 1. (Consfr.): Pod îngust sau platformă de comunicaţie peste un obstacol sau peste o vale mică, folosită numai pentru trecerea pietonilor. — 2. (Nav.): Planşeu de lemn sau da metal care împarte o navă în etaje sau care acoperă ultimul etaj. electrică (E/f.): Dispozitiv penfru măsuri elecfrice, format din patru braţe de circuit electric, dispuse după laturile unui patrulater,- care are una din diago- PUNTE WHEATSTONE 458 PUŢ DE MINĂ nale ocupată de o sursă de energie electrică, iar a doua’de un instrument de măsură. ~ Wheatslone"(E/f.): Punte electrică folosită la compararea rezistentelor electrice. b ‘ tenje cunoscute; Rx — rezistentă necunoscută; G — galvanometru. , PUPĂ (Nav.): Partea dinapoi a unei nave. PURCEL (Expl. peir.j: Greutate de fontă, de formă elipsoidală, care se agată de macaralele uşoare, pentru a accelera co-borîrea lor în timpul manevrei de extragere a prăjinilor de sondă. PURICE (Consfr.): Bucată mică de otel, aşezată sub o armatură, pentru a o (ine departe de cofraj în timpul turnării betonului, astfel încât acesta să poată îmbrăca armatura. PURIF'CARE . (Chim.): Îndepărtarea, prin metode fizice sau chimice, a impurităţilor dintr'o substanfă. Purificarea se poale face prin spălarea, prin disolvarea sau precipitarea impurităfilor sau a substanfei de purificat, prin calcinarea impurităfilor, e'c. PURINE (Chim.): Clasă de compuşi organici derivafi din acidul uric. PURJARE (Tehn.): Curăfirea unei instalafii, în timpul serviciului, de impurităţile (no-mo|, ulei, particule în suspensie) depuse da un fluid care a circulat prin ea, sau curăfirea unei instalafii -de abur de apa depusă-prin condensare. Operafia se execută în special ia căldările de abur. PURJOR (Tehn.): Dispozitiv pentru purja-rea căldărilor de-'abur, format din unul sau din mai' multe robinete de suflare; prin aceste- robinete fâşneşte o vână de apă sub presjune care antrenează impurităţile. PUŞCARE (Aline): Operafia de explodare a încărcăturilor găurilor de mină. (Termen minier). , PUŢ (Tehn.): Săpătură cu secţiunea mică în raport cu adâncimea, cu axa verticală sau, uneori, înclinată, executată în pământ pentru a pătrunde până la un anumit sfrat din scoarfă, în scopul de a stabili o comunicaţie între acel strat ,şi suprafafă. ~ absorbant (Hidro!.): Puf coborîf până la un strat permeabil, uneori umplut parţial cu bolovani şi pietriş, care serveşte la conducerea apelor uzate până la stratul permeabil pentru a se infiltra în el. ~ de aeraj (Mine): Puf prin care se asigură . ventilafia unei mine; deobicei aerul viciat este absorbit prin acest puf cu ajutorul ventilatoarelor, iar aerul curat intră prin puful de extracjie (puful principal). ~ de apă (H/drof.): Puf cu perefii căptuşiţi cu zidărie de piatră, cu beton, cu burlane de ofel, săpat până la o pânză de apă subterană, penfru a colecta apa care urmează să fie extrasă. Puful poate fi .executat prin săpare manuală sau mecanică, prin^forare, sau prin introducerea unei coloane ‘metalice perforate care e bătută cu un berbec (puf bătut). Pufurile de apă au uneori, la fund, un filtru pentru apă. ~'de explorare (Mine): Puf de dimensiuni reduse, săpat pentru a identifica sau a cerceta în adâncime un zăcământ. ~ de exlracfie (Mine': Pu( de mină folosit în principal la exiracjia materialului excavat. • ~ de mină (M/ne): Puf vertical, uneori înclinat, care deschide o mina şi care serveşte la transport şi aeraj. Puful poate avea secfiune circulară, elipsoidală, dreptunghiulară, efc. şi esfe deobicei împărfit în compartimente pentru transport, pentru circulafia personalului, şi pentru conducte de apă, de aer şi electrice. Pufurile de mină se sapă prin diferite metode care depind de natura rocelor traversate. In teren bun, .excavarea se face deobicei cu 'explozivi; în teren cu apă, excavarea se face prin foraj,'sau tot cu explozivi, dar PUŢ DE RAMBLEIAJ 45? PUTERE EFECTIVA uzzoL'an^ mecanic al motorului, iar raportul dintre puterea efectivă şi puterea teoretică 'e randamentul economic sau randamentul total a! motorului? ~ emiţătoare (F/z.): Energia corespunzătoare radiaţiei de o anumită lungime de undă, radiafă în unitatea de ’ tîmp ' de unitatea de arie a unui corp: emiţător, într'o direcfie perpendiculară' pe suprafaţa lui. ~ indicatâ (Mş.): Puterea unei maşini de forjă,: dedusă din diagrama de funcţionare a maşinii, ridicată în timpul funcţionării în plină sarcină. La motoare, raportul dinfre puterea indicată şi putereia teoretică se numeşte randamentul indicat;’ la maşinile de forfă generatoare,/randamentul indicat e raportul, dintre puterea utilă şi puterea indicata. ~ lilrică (Mş. /erm,):1 Puterea efectivă a unui motor cu ardere internă raportată' la unitatea de cilindree totală a-acestuia.-~ măritoare (Fiz,): Raportul dintre unghiul sub.care se vede printr'un instrument optic imaginea unui obiect şi unghiul maxim sub care se poate vedea obiectul cu ochiul liber. ( = Grosisment). - ~ nominală (/Vlş.); Puterea Ia. arborele unui motor, pentru care acesta a fost construit să funcfionezje în condifii normale, în general, puterea nominală e înscrisă pe plăcufa indicatoare sau pe fişa maşinii; ~ rellectăfoare (Fiz.): Raportul dintre -energia unei radiafii reflectate pe o suprafafă şi energia radiaţiei/incidente, pe acea suprafafă., ~ rotaforie (Fiz.): Activitate optică. r* utilă (Aîşi): Putere cedată de o maşină de forjă sub forma de energie pentru care a fost construită maşina; de ex. Ia ’un generator electric, puterea utilă e pror dusul dinfre inferisitatea curentului :şi tensiunea la borne; la mofoare, puterea utilă e egală cu puterea’la arborele motorului şi e deci egală cu puterea efectivă.' PUTEREA unui însfrumenf oplic (F/z.): Unghiul sub care se vede prin instrument imaginea unui obiect de lungime egală cu . unitatea. Puterea instrumentelor optice se .exprimă în dioptrii. PUTREFACŢIE (B/o/.); \ Descompunerea chimică a substanţelor din corpul animalelor şi plantelor moarte, prin acfiunea bacteriilor; consistă în special în descompunerea proteinelor, din descompunere rezultând şi anumite substanfe toxice. PUZDERIE (/nd. text,): Rămăşifele^dela rne-lîfarea cânepei şi a inului, compuse din lemn şi din scoarfă. PUZZOLANĂ (Pefr.); Tuf format prin sedimentarea cenuşilor vulcanice, confiriând un anumit procent de bioxid de siliciu solubil în-solufii alcaline. Puzzolaria e întrebuinţată ca adaus în unele 'mortare. R 6ABATERE (Maf.).' Metoda de studiu folosită în Geometria descriptivă, care con-stă în a roti figura studiata până când R'abatere. Ox«tln1a .de pământ; P — planul care conjlne seg- , meniul MN; rn'n' — proiecjia segmentului MN pe planul vertical; mn — proiecjia segmentului MN pe planul orizontal; m0 no — poziţia rabâtută pe .planul orlzontaf a segmentului MN. planul ei sau una dintre fefele plane care o mărginesc devin • paralele cu unul din planele de proiecfie pe care se proiectează astfel în adevărata' mărime. , RABI7 (Consfr.): Plasa de sârmă galvani-zată care serveşte drept suport pentru lencueli la tavane, Ia perefi, efc. RABOTARE (Tehn.): Operafie de prelu--crare prin aşchiere a suprafefei 'unei piese . penfru a obfine o fâfă plană, în care unealta/ de forma unui-'cuţit, sau uneori piesa, au o mişcare rectilinie alternativa. După gradul de finifie al fefei plane, se •deosebesc: rabotare de degroşare şi rabo* •tare de finisare* După direcfia mişcării principale în raport cu dimensiunea mare : a piesei de prelucrat, se deosebesc maşini de rabofaflongifudinal şi maşini de rabotet transversal, iar după deplasările, efectuate de masa de lucru, maşini cu masa aluneca^ toare, cu port unealtă alunecătoare şi speciale. Operafia se executa cu o maşină de rabotat (raboteză). ’ ' RABOTEZĂ (Tehn.): Maşina de . rabotat. (V. sub Rabotare). Maşina de rabotat longitudinal. | — masa de lucru alunecătoare; 2 şl 3 —^cărucioare port.cujit. RAC (Hxp/. petr.): Dispozitiv folosit Ja extragerea burlanelor dinfr'o gaură de sondă. Este ' alcătuit, .în principal, dintr'o piesa în formă de trunchi de p'ramidă, pe care alunecă două sau patru -bacuri dinfate. Când se frage în sus piesa în ferma de trunchi de piramidă, bacurile se înfig în perefii burlanului, care poate fi extras. «- , După consfrucfie, se deose-, pf L besc racuri moarte, care, odată Înfîoenife, nu mai pot fi desprinse de burlan, şi racuri detaşabile. ~ RĂCEMIC (Chim.): Calitatea unui amestec ech»mo|ecuJar de doi îsomeri optic activi desemne conlrarii. Un amestec racemic .nu prezintă po-larizafie rotatorie. RACHETĂ 462 RĂDĂCINĂ RACHETĂ (Tehn.): Reactor caracterizat prin faptul că are comburantul necesar arderii amestecat sau cuprins în combustibilul folosit. Esfe singurul sistem depropulsie în atmosferă ra-; Rach'elă. refiata (de ,ex. 1 — ameslec de combustibil -în stratosfera) comburant; 2 — lejirea gazelor şi în spafiile arse' . . interplanetare, căci nu are nevoie, pentru funcfionare, de oxigenul idin aer. Savantul rus ŢiolcovSthi este acela care a formulat cel dintâi teoria şi principiile sborului rachetei. -RĂCIRE 1. (Fiz., Tehn.): Scăderea temperaturii unui corp. Răcirea se poate' produce: prin radiaţie, prin cedare de căldură către un corp mai rece cu care se găseşte în contact corpul care se răceşte; in cazul unui lichid, prin evaporarea unei părfi a lichidului; în cazul unui gaz sau al unor' vapori, prin destindere adiaba-tică, etc. — 2. (Tehn.): Nlenfinerea temperaturii unui sistem fehnic (un motor, o maşină de lucru, etc.) în care se des-voltă căldură, prin cedare de căldură către mediul exterior, către un curent de fluid cu o temperatură mai .joasă decât cea a sistemului, etc. Răcirea poate fi naturală sau artificială, continuă sau intermitentă. ' RĂCIREA motorului (M?.): Operafia prin care se menţine temperatura motorului, * în timpul funcţionării sale, în jurulfempe-raturii de regim. Răcirea se poate face cu aer -sau cu diverse lichide (apă, ulei, etc.). In cazul, răcirii cu apă, circulaţia acesteia se poafe asigura printr'un fermo-' sifon sau cu ajutorul unei pompe. ' RĂCITOR (Tehn.): 1. Schimbător de căldură folosit pentru răcirea unei substanfe cu apă rece sau cu aer rece. — 2. Dulap cu pereţii izolarifi, în care se poafe menţine o .temperatură joasă prin răcire cu • ghiafă sau cu ajutorul unui lichid frigorific. ~ electric (Tehn): Răcitor în care scăderea temperaturii se obfine fie cu ajutorul unui gaz (deobicei bioxid de sulf) comprimat cu un compresor antrenat de un electromofor şi care, apoi, circulând într'o refea de fevi se răceşte prin destindere, fie cu ajuforul unui gaz care esfe absorbit de un lichid, din care este apoi din nou pus în libertate prin desorpfie, ceeace produce răcirea; - RACLETĂ (Tehn.): Lamă metalică, rigidă, folosită la curăjirea sau la sgârierea unei suprafefe. RACORD 1. (Tehn.): Tub flexibil sau Jeavă care face legătura între două fevi. — 2. (Elt.): Porfiunea de circuit electric care pune în legătură aparatul, maşina sau locul de utilizare al 'energiei electrice, cu re(eaua. de distribuţie. .— 3. (Insl. san.)r Porjiunea din instalafia de canalizare, care face legăfura între instalafia de canalizare interioară a unei clădiri şi instalafia publică. Se face, deobicei, din fuburi de beton. ~ olandez (Tehn.): Dispozitiv de prindere a două piese, care formează un fiting şi care e alcătuit din una sau două piuliţe şi o piesă tubulară, care se pot roti liber una în jurul celeilalte, putând avea şi o mică deplasare longitudinală. E folosit penfru racordarea a două }evi, când ambele fevi sunt fixe. Unele racorduri olandeze pot îndeplini în acelaşi timp şi funcţiunea de reducţii, coturi sau curbe. (V. fig. sub Fiting). ( = Holen-dru, Olandez). RACORDARE 1. (Tehn.): Operaţia de legare a unei conducte (electrice, de canalizare, etc.) la o conductă principală.' — 2. (Desen): Operaţia prin care două linii care se întretaie sunt unite printr'un arc de curbă tangent la fiecare dinfre cele două.linii. RADĂ (Nav.): Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, apărată de valuri şi de curenţi, care are adâncime suficientă pentru a permite ancorarea şi staţionarea ' navelor. RĂDĂCINĂ 1. (Maf.): Număr care, ridicat-la o putere, dă un alt număr dat. Se numeşte rădăcină pătrată a unui număr dat, numărul care înmulfif cu el însuşi dă numărul dat; rădăcină cubică a unui număr dat esfe numărul care înmulfif de două ori cu el însuşi dă numărul dat; etc. Astfel, rădăcina păfrată ax numărului 9, V 9 este 3, căci 3X3 = 9, rădăcina cubică a numărului 8, ^Seste 2, etc. Rădăcina - RĂDĂCINĂ A CUSĂTURII 463 RADICAL ALCHILIC poate fi exprimată şi sub formă de putere frac|ionară, astfel ' V7 = -x1/s,‘ Vx"= x'/s, , efc. { = Radical). a cusăturii (Mef/.): Primul rând de material de adaus depus dealungul muchiei unei suduri. ~ a unei ecuaţii (Maf.): Valoare care, dată, necunoscutei dintr'o ecuafie, verifică acea ecuafie. De ex., în ecuafia 2x-f 1 =5, rădăcina esfe x=2. RADAR (E/f.): Di spozitiv de detectare adică de descoperire şi localizare a unor. obstacole, obiective, etc., folosit mai ales în. navigaţia , aeriană şi în navigafia mari-" timă, bazat pe principiul emisiunii de unde electromagnetice de către postul de detectare şi af primirii ecoului acestor unde după reflectarea lor pe obstacole. RADIAN (/Maf.): Unitate de măsură pentru unghiuri; e unghiul Ia centrul unui cerc, care corespunde unui arc de cerc. de lungime egală cu cea a razei cercului. Unghiul de 90° corespunde la rc/2 radiani; un radian are 57° 17'45". RADIAŢIE (Fiz.): 1. Emisiune de unde electromagnetice (unde hertziene, raze infraroşii, de lunrună, ultraviolete, raze X sau raze f).':—2. Uneori, se foloseşte termenul de radiafie şi penfru emisiunea de particule, .electrizate sau nu, de ex.: .radiafie . corpusculară, radiafie cosmică, etc.. i termică (F/z.): Nume impropriu pentru radiafia infraroşie. (V. şi Raze infraroşii). RADIATOR (Tehn.): Dispozitiv folosit penfru a permife un schimb de căfdură înfre un fluid pe /care-l confine şi mediul. înconjurător. Scopul urui radiator este fie de a răci fluidul (de ex. radiator de mofor), fie de ■' cu seleniu (E/f.); Redresor alcătuit dintr'un strat de seleniu cristalin, cuprins înlre doi electrozi de fier. E folosit pentru tensiuni de până la 8 V şi curenfi de densitate până la 40 mA/cm2, penlru alimentarea circuitelor de curent continuu dela refelele de curent alternativ. cu vapori de mercur (E//.): Redresor cu descărcare în vapori de mercur, al că- Redresor cu vapori de mercur. I — clrcuif de curent alternativ; 2—primarul transformatorului de alimenlare; 3 — secundarul transformatorului de alimentare; 4 — primarul transformatorului do aprindere; 5 secundarul transformatorului de aprindere; 6 —- rezistenja prizei mediane; 7 şî 8 — rezlstenje; 9 — linia de curent continuu; 10 — redresor cu bulb de stlcl5; lf ?i 12 — anozi; 13—catod; 14 — calod de aprindere. rui catod este un strat de mercur lichid. Poate fi folosit pentru tensiuni înalte şi curenţi de mare intensitate. ^ electrolitic (E//.): Redresor bazat pe proprietatea unor metale (dsobicei a aluminiului) ca atunci când lucrează ca elec-trod'într'o solufie alcalină să nu lase să treacă curentul decât dacă îndeplinesc funefiunea de catod. E folosit pentru tensiuni până la 1000 V. mecanic (El/.): Redresor alcătuit în principal dinfr'o lamă vibranfă sau dintr'un comutator rotitor aefionat de un motor sincron. '■*' fermionic (E/f.): Redresor cu gaz rarefiat sau cu vid, şî cu catod adus Ia in- MDnan 'Redresor cu diodă, cu priză mediană. J şî f* diode; 2 — circuitul de curent alternativ; 3 ■— primarul transformatorului; 4 — secundarul transformatorului; 5 — rezlstenjă cu prizo medlanS; 6 — circuite de utilizare a curentului redresat. candescenfă printr'un. curent de încălzire. Dioda poate funefiona ca redresor ter-mionic (kenotron). REDUCERE (Chim.): 1. Proces prin care valenfa pozitivă a unui atom sau a unui ion dintr'o moleculă este micşorată prin adifionarea unui electron. — 2. Proces în care din molecula unui compus se îndepărtează oxigenul. Reducerea este fenomenul invers oxidării. Fenomenele de reducere se folosesc adesea în metalurgie, penfru a extrage metalul din minereu, când acesta este un oxid al metalului respectiv. Reducerea oxidului se face deobicei cu cărbune. REDUCŢIE (Tehn.): Piesă care permite racordarea tuburilor sau a fevilor de dia-metrt diferifi. (V. fig. sub Fiting). ■* REDUCTOR 1. (Mş.): Mecanism cu rofi dinfate (angrenaje), cu raport de demulli-plicare fix, care e folosit Ia raducerea iurafiei unui arbore antrenat, în raport cu turajia arborelui de antrenare. Reductoa-rele sunt folosite, de -ex;; la maşrm-de lucru, la avioane, la maşini de extracfie aefionate cu motoare electrice, etc. — 2. (Tehn.): Aparat sau dispozitiv, montat pe o conductă, penfru a reduce şi eventual a regla presiunea fluidului care circulă prin acea conductă, — 3. (Chim.): Mate- REDUCTOR DE TENSIUNE 476 REFRACTOMETRU rial cu afinitate mare pentru oxigen (de ex. carbonul, hidrogenul, efc.), folosit penfru reducerea oxizilor. ~ de tensiune (Elf.): Aparat format din rezistenfe sau reactanfe electrice, care permite să se folosească o fracfiune de-terminată dintr'o tensiune elecfrică. REFECARE (Tehn.).* Operafia de tăiere pe margini ascândurilor brute, pentru a ob-/ fine margini drepte. REFLECTOR (F/z.)' Dispozitiv format, în principal, dintr'o suprafafă lucioasa, montat în spatele unui izvor de lumină, care, prin reflexie, trimite lumina într’o anumită direcfie. -t ' REFLEXIE (F/z.): întoarcerea în mediul din care au venit, a unor radiafii electromagnetice, de ex. de lumină, care au întâlnit o suprafafă de separafie înfre două medii. Reflexia se face după următoarele legi: raza incidenţă, raza reflectată şi normala la suprafafă în puncful de incidenfă se găsesc în acelaşi plan; unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie. ^ foiala (F/z.J: Fenomenul de reflexie a unor radiafii electromagnetice, de ex. de lumina, care cad pe suprafcfa de separafie a două medii transparente, de indici de refracfie^dilerifi, venind din mediul cu indicele de refracfie mai mare, atunci când unghiul pe care îl face această raza cu normala este mai mare decât unghiul de refracfie pe care l-ar face în acest mediu când unghiul de incidenfă ar fi de 90°. unghi de ~ (F/z.); V. Unghi de reflexie. REFLUX 1. (Ind. chim.): într'o coloană de fracfionare, fenomenul de reîntoarcere către baza coloanei, sub formă de lichid condensat, a unei părji din vapori, şi care e datorit pierderilor de căldură. în timpul curgerii în coloană, acest lichid întâlneşte vaporii care se ridica, şi se concentrează în componentul mai pufin volatil al amestecului supus fracfionării. Pe acest fenomen se bazează principiul coloanelor de fracfionare. — 2. (Ind. chim.): Lichidul obfinut prin fenomenul de refiux (v. Reflux 1), sau condensatul care se introduce artificial într'o coloană de fracţionare în scopul unei mai bune rectificări. — 3. (Geof/z.); Fenomenul de co-borîre a apei mărilor sub ni/elul normal. (V. şi sub Maree). REFORMARE- (Ind. pefr.): Operafie de mărire (pe cale termică sau catalitică) a indicelui octanic al unei benzine şi de mărire a volatilităţii acesteia. ( = Reforming). REFORMING f/nd.pefr,): Sin. Reformare (v.j* .REFRACTAR (Tehn.): Calitatea unui corp solid de a rezista la temperaturi înalte fără a-şi schimba compozifia şi starea. Materialele refractare sunt folosite pentru căptuşirea cuptoarelor, fabricarea creuzetelor, efc.' Materialele refractare cele mai folosite sunt cele cu bază de argilă refractară, de silice, magnezie, cromit, grafit, etc. REFRACTARITATE (Tehn.):, Proprietatea unui corp solid de a fi refractar. REFRACŢIE (Fiz.): Fenomenul de abatere din- drumul ei a unei raze de lumină care străbate suprafafa de separafie a doua medii transparente diferite. Direcfia de _ propagare a razei care a străbătut această suprafafă e data de legile refracţiei: raza incidenfă, raza refractată şi normala |a suprafafă în punctul de incidenfă se găsesc în acelaşi plan; unghiul de incidenfă # şi unghiul de refracfie r sunt legate prin rejafia sin / = n sinr, în care n este indicele de refracfie al mediului în care pătrunde lumina în rapprt cu mediul din care vine lumina. (V. şi Indice de refracfie). '*'-',indicede~ (F/z.J: V. Indice de refracfie. unghi de-~(F/z.): V. Unghi de refracfie. . REFRACTOMETRIE (F/z.J;'Capifol al Fizicei, care se ocupă cu metodele de măsură a indicilor de refracfie ai diferitelor substanfe. REFRACTOMETRU (F/z.J; Aparat penfru măsurarea indicelui de refracfie al unei Refracfomefru. — cuva penfru lichid; 2 — prisma de reflexie-loială; 3 — lunelă. Dstanfe. Numele de refracfometru e foit, deobicei, penfru aparatele cu care' /REFRIGERATOR 477 REGIM TURBULENT se determină indicele de refracţie al lichidelor. ‘REFRIGERATOR (Tehn.j: Partea dinlr'o instalaţie frigorigene, în care se produce scăderea de temperatură, fie prin evaporarea unui lichid, fie prin detenta unui gaz. REFRIGERENT 1. (/nd. chim.]: Aparat dintr'o instalafie de distilare, intercalat între recipientul în care fierbe lichidul şi cel în care se adună distilatul, şi care are drept şcop să răcească până la condensare vaporii produşi prin fierbere. — 2. (Fiz.): Frigorigen (v. Frigorigen, amestec ~). REFULARE t. (Tehn.j: Ridicarea, cua/uforul unei pompe,aunui lichid, dela nivelul la care se află pompa la un nivel mai înalt, respectiv introducerea sub presiune, cu ajutorul unei pompe, a unui gaz într'un recipient. — 2. (Alef/.J: Sin. Indesare (v.)* REFUZ 1. (Prep. m/n.): Parfea din materialul ciuruit de un ciur sau de o sită, care nu a trecut prin ochiurile acestora. — 1. (Consif.): Situafie a' unui pilot, palplanşe, stâlp, etc., care, sub acfiunea loviturilor c/e berbec sau de ciocan, nu mat pa--trund sensibil în pământ, .REGAL (Poligr.): Raft în formă de pupitru în care se păstrează casele de literă şi pe care se pune casa de litera în timpul * lucrului. . REGENERARE (Tehn.)-* Operafia prin care un material care 'şi-a pierdut calităţile iniţiale din’ diferite motive (prin transformări chimice, prin uzură, 'prin tratamente, prin prelucrări, efc.) esfe adus în stare de a fi folosit din nou prin redobândirea totală sau parjială a calităţilor lui. Se regenerează uleiurile minerale, permutiţii,. negrul animal, produsele textile, catalizatorii, etc. REGENERATOR (Tehn.j: Acumulator de căldura care înmagazinează căldura gazelor arse ale unui focar, pentru a o ceda clterior aerului de ardere, şi care e lormai dintr'o camera căptuşita cu piese refractare dispuse în şicane. Spre deosebire de recuperatoare, are funcţionare intermitenta, fiind parcurs un anumit timp de gazele arse care-l încălzesc şi, după evacuarea lor, de aerul de ardere căruia îi cedează căldura. Regeneratoarele lucrează, deobi- \ cei, în baterii, astfel încât în timp ce unele se încălzesc, altele cedează căldura' ’ Schema unul regenerator penlru cuptor Martin, cu combustibil gazos. I — cuptor Martin; II — regeneratoare penlru aer; 11/ — regeneratoare pentru gaz; I — intrarea aerului, 2 — aer rece; 3 — aer preîncălzlt; 4 — intrarea gazului rece; J — gaz rece; 6 — gaz preîncăl-zlt; 7 — gaze de ardere spre regeneratorul pentru aer; 8 —- gaze de ardere spre regeneratorul pentru gaze; 9 şl 10 — gaze de ardere râclte; M — evacuarea gazelor de ardere răcite,’ 12 şi I) — dispo-ziii/e de inversare a circulaţiei. REGIM de funcţionare (Tehn.): Totalitatea mărimilor care caracterizează funcţionarea, la un moment dat, a unui sistem tehnic. ~ laminar (Hidr.): Regim de curgere a unui fluid în timpul căruia diferitele porţiuni de fluid se mişcă pe direcţii paralele între ele şi cu axa conductei, fără producere de vârtejuri. Fluidul curge în lame subţiri cu o viteza care creşte dela peretele conductei spre axa ei. O curgere se face laminar când vitezele straturilor de fluid sunf mici. ~ permanent ,(Tehn.J: Regim în care mărimile caracteristice ale unui sistem tehnic sunt constante sau au un mers periodic în timp. Mărimile caracteristice pot fi puterea, turaţia, presiunea, curentul electric, etc. ' transiforiu (Tehn.): Regim în care mărimile caracteristice ale unui sistem tehnic au un mers neperiodic în timp. Se stabileşte când sistemul tehnic-trece dela un regim permanent la altul. ^ {urbufen! (Hidr.): Regim de curgere a unui fluid, în care curgerea se face cu vârtejuri şi care se produce la viteze mari de curgere sau în conducte de secţiune mare. REGIMUL UNUI RÂU 478 REGULATOR CENTRIFUGAL REGIMUL unui râu (Hidro/.): Totalitatea ca-racterisficelor unei ape curgătoare (variaţia debitului, variafia nivelului, viteza de curgere, perioade de înghef, de ape mari, etc.). REGISTRU (Tehn,): Placă având mişcare culisanfă, uneori şi rotitoare, cu ajutorul căreia se reglează lumina unui canal. Ex.: registru de cenuşar, registru de coş, etc. REGLARE (Tehn.): 1. Operafia de a menfine constantă, la o valoare dorită, o caracteristică de func}ionare a unui sistem tehnic sau de a face să varieze după o anumită lege această caracteristică, penfru ca sistemul să funcfioneze în condifiile dorite dacă operafia se tace pe baza măsurării directe sau indirecte a mărimii de reglat, de ex., reglarea admisiunii aburului într'un motor sau într'o turbină cu abur. Reglarea se poafe face manual sau automat, cu ajuforul unor regulatoare. — 2. Operafie prin care, într'un sistem tehnic, se aduc la anumite valori mărimile caracterisficede funcţionare care se influenfează reciproc, pentru ca sistemul să funcfioneze în condifiile dorile (de ex. reglarea distribufiei la un motor). REGLEJI (Poligr.): Piese metalice folosife în tipografie la umplerea spafiilor dinfre rândurile textului tipărit. REGULĂ (Gen.): 1,. Prescripfie care stabileşte operafiile ce frebue efecfuafe penfru atingerea unui anumit scop. —2. Relafie conform căreia se produc, deobicei (adică înafară de cazuri excepţionale) anumite fenomene. REGULA burghiului (Elf ): Regulă (v. Regulă 1) din care se poate deduce sensul Regula burghiului. I — curenf de sus în jos: M — curent de jos în sus; 1 *— curenf elecfrlc; 2 — liniile de forfă ale . câmpului magnetic 3 — burghiu. liniilor de forfă ale câmpului magnefic produs de un curent electric: sensul liniilor de forfă esfe sensul de rofafie al unui burghiu care înaintează în sensul curentului. ~ celor două treimi (Constr., Drum.): Regulă (v. Regulă 1) de sortare a agregatelor penfru diferite betoane, conform căreia raportul dinfre dimensiunea granulelor celor mai mici şi cea a granulelor celor mai mari din fiecare sort esfe 2/3, obfinându-se astfel sorturi monogranulare. . ~ celor Irei degele (Elf.): Regulă (v. Regulă 1) care permite determinarea sensului curentului electric care parcurge un Regula mâinli-dreple, B — câmp magnefic; F —forfâ; / — curenf electric. conductor ce se mişcă înfr'un câmp magnetic perpendicular pe liniile de forfă ale câmpului: dacă se fin primele trei degete ale mâinii drepte în direcţii perpendiculare între ele, şi dacă degetul cel mare este îndreptat în sensul mişcării şi arătătorul în sensul câmpului, degetul mijlociu indică sensul curentului. REGULARIZARE (Hidr.): Modificarea albiei unei ape curgătoare, pentru a avea ur» curs regulat, fără cotituri accentuate, cuprins între malurifixeşi consolidate.( = Corectare). REGULATOR (Tehn.): Dispozitiv folosit pentru reglarea automată a funcfionărir unui sistem tehnic. Regulatorul este influenţat de variajia mărimii caracteristice pe care o reglează şi acfionează asupra sistemului fie printr’un releu electric, fie pe cale mecanică, pneumatică sau hidraulică, modificând funcţionarea sistemului până când mărimea de care depinde regulatorul atinge valoarea dorită. ~ centrifugal (/Wj, ferm.): Regulator care comandă turafia unui sistem tehnic, formai dintr'un ax pus în mişcare de ro- REGULATOR CU PLUTITOR 479 RELATIVITATE fafie de către sistem, pe care sunt articulate două pârghii care au câte o greutate la capătul liber. Datorită forjei centri- /, II * \ \v 1 Regulatoare cenlrilugale I — regulator Poliunov-WaH; II *— regufafor cu resorturi; I — greutSjl; 2 *— resorturi. fuge, greutăfile se depărtează cu atât mai mult de ax cu cât viteza de rotafie creşte, şi comandă, pe cale mecanică, dispozitivul de admisiune a agentului motor (în cazul motoarelor) sau un dispozitiv de frânare (în cazul unor maşini de lucru sau al unor aparate de transport, ds ex., la funiculare). ~ cu plutitor (Tehn.): Regulator pentru menfinerea nivelului unui lichid într’un rezervor, alcătuit dintr'un plutitor care comandă pe cale mecanică robinetul de umplere al rezervorului. ~ de avans pentfu foraj (Exp/. pefr.): Instalafie folosita pentru a regla apăsarea sapei pe fundul găurii de sonda, E format, în principal, dintr'un motor electric de curent continuu, care, printr'un reductor şi un arbore intermediar, pune în mişcare toba de coborît şi de ridicat garnitura de foraj; turafia motorului de avans depinde de încărcarea motorului de foraj, astfel încât, dacă acesta are de învins rezistente mari, motorul de avans are o turaţie mică şi sapa coboară încet. Când rezistentele sunt foarte mari, motorul de avans îşi schimbă sensul de rofafie şi sapa e ridicată. (V. fig. sub Troliu de foraj). ~ de lampă cu arc (£//.): Dispozitiv de menţinere a distantei dintre electrozii *de cărbune ai unei lămpi cu arc. Regulatorul constă fie dintr’o bobină în serie cu arcul, în interiorul căreia se află o bară de fier moale care susţine unul dintre cărbunii arcului, astfel încât atunci când distanfa dintre cărbuni creşte, curentul din bobină scade şi bara este atrasă mai pufin în interiorul bobinei, fie dintr'un reostat în serie cu arcul şi o bobină cu bară de fier moale în derivafie, suportul unuia dintre cărbuni fiind comandat de bara de fier care intră mai mult sau mai pufin în interiorul bobinei. ~ de temperatură (Tehn.j: Sin. Termo-regulator (v.). RELAŢIE (Gen.): 1. Legătură între două sau maî multe fenomene, mărimi, etc. — 2. Raporturile dintre oameni, dintre om şî natură. RELAŢII de producţie (Ec. po/.); Raporturile dintre oameni în procesul de producfie. Raporturile de producfie pot fi raporturi de exploatare (în toate societafile împărţite în clase antagoniste),’ raporturi de colaborare şi ajutor reciproc (în orânduirea socialistă şi în comunism) şi raporturi de trecere dela o formă de raporturi de producfie la alfa. Refafiife de producfie formează a doua latură a‘ modului de producfie (v.), prima latură a modului de producfie fiind formată din forfele de producfie ale societăfii. Relaţiile de producfie formează baza economică a sociefăfii (v. şi Bază). Legea economică a concordanfei obligatorii a rela-fîilor de producfie cu caracterul forfelor de producfie îşi croieşte drumul în fările capitaliste, întâmpinând însă împotrivirea forfelor societăjii care sunt pe cale de dispariţie (clasele exploatatoare). în U.R.S.S. şi în fările de democrafie populară, unde cele mai importante mijloace de producfie au devenit proprietate obştească, a căpătat câmp liber legea concordanfei obligatorii a relafii/or de preduefie cu caracterul forfelor de producfie. RELATIV (F/z.J: Calitatea unei mărimi fizice de a avea o valoare care depinde de condifiile de măsurare (de ex. de pozifia punctului din -care se măsoară sau de viteza sisfemului de referinfa în raport cu care se măsoară). Ex.: Unghiul solid sub care se vede un corp e o mărime relativă, fiindcă depinde de punctul din care se consideră; viteza unui corp e o mărime relativă, fiindcă depinde de sistemul de referinfa fafă de care se consideră; etc. — Mărimile ale căror valori sunt independente de condifiile de măsurare (de ex., sarcina eleclrîcă, entropia, etc.) se numesc absolute. RELATIVITATE (F/z.J: V. Teoria relativifăfii. RELAXARE 480 RENTABILITATE RELAXARE (Rez. maf.): Proprietatea unor materiale de a prezenta o. scădere a tensiunilor, în timp, sub deformaţie constantă. RELEU (Tehn.): Aparat sau dispozitiv care e acfionat când variază mărimile caracteristice (temperatură, tensiune, putere, etc.) ale unui sistem tehnic şi care comandă anumite modificări într'un alt sistem tehnic (închiderea sau deschiderea unui circuit, etc.). Se deosebesc: relee mecanice, hidraulice, pneumatice, termîce, electrice, magnetice, optice, efc. şî combinate. ~ eîecfrodinamic (Elf.): Releu al cărui mecanism funcţionează sub acţiunea forţelor care se exercită între două bobine parcurse de curenţi electrici şi care sunt în parte fixe şi în parte mobile. ~ elecfromagnefic (Elf.): Releu al cărui mecanism funcţionează sub acţiunea forţelor care acţionează asupra unei armaturi de oţel feromagnetică, mobilă, datorită unei bobine prin care frece curenf electric. i — releu electromagnetic cu armafură rotitoare; U — releu electromagnetic cu clapetă; f — partea fixă a circuitului feromagnejic; 2 — bobina e/ecfro-magnetulul; 3 —'armatura electromagnetului; 4 — resortul de rapel al armaturii. * Releul e compus dintr'o bobină cu miez de fier şi dintr'o armafură de fier moale care închide sau deschide circuitul elecffic comandat, când bobina e străbătută de curentul de comanda; ^ electronic (E//.); Releu formal în principal dintr’o triodă, la care grila comandă închiderea şi deschiderea circuitului depla-că sub influenţa variaţiilor curentului din circuitul de grilă. ~ termic (lehn.): Releu la care închiderea sau deschiderea unor contacte e provocată de variaţii de temperatură care produc dilatarea sau contragerea, deci deformarea, anumitor piese. RELEVEU (Consfr.):.Sin. Ridicsre (v. Ridicare 2). RELIEF (Topog.): Forma sub care se prezintă o porţiune de teren, din puncful de vedere al denivelărilor (dealuri, văi, etc.). RELUCTANŢĂ (Magnf.): Raportul dinfre tensiunea magnetică dintr'o porţiune de circuit magnefic şi fluxul magnetic care trece prin acel circuit. Corespunde rezistentei electrice a unui circuit.. REMANENŢĂ magnetică (Magnf.); Polari-zaţia magnetică a unui corp feromagnefic, care rămâne după îndepărtarea câmpului magnetic care a magnefîzat acel corp. (= Magnetizare remanentă, Magneîîzare reziduală). REMIZĂ (Cons/r.): Construcţie industrială pentru adapostirea maşinilor, a locomotivelor, efc. - REMORCĂ (Transp.): Vehicul fără mijloc propriu de deplasare, care serveşte Ia transportul persoanelor sau al mărfurilor, fiind tras de un vehicul motor. REMORCHER (Nav.): Navă cu motor cu mare putere de tracţiune, construită penfru a frage după ea una sau mai multe alte nave. RENIU (Cfi/m.J; Re. Element; gr. at. 186,31; nr. at. 75. E un metal foarte rar. RENTABILITATE (Econ.J: Raportul dinfre ' beneficiul realizat (de o întreprindere, de -o ramură de producţie sau de întreaga economie naţională) şi fondurile învestite în procesul de producjie. în capitalism, legea valorii reglementează repartizarea muncii şi întreaga producţie, determinând învestirea de capitaluri în întreprinderile imediat rentabile,, adică în întreprinderile care aduc beneficii anuale mari. în socialism, rentabilitatea nu poafe fi privită din punctul de vedere al unor întreprinderi sauţ ramuri de producţie şi nici pe o perioadă de un an, ci din puncful de vedere al întregii economii naţionale şi pe o perioadă de 10 ••• 15 ani. Legea de desvoltare planificată a economiei naţionale şi planificarea economiei naţionale scutesc economia socialista de crize, de uriaşele pagube materiale aduse economiei naţionale capitaliste în întregul ei, de crizele economice, şi asigură creş- REOSTAT 481 REPRODUCERE Reoslal cu manela. 1 — rexlsfenje; 2 — ploluri; • 3 — manelă. terea neîntreruptă a economiei naţionale într'un ritm rapid, cum şi o rentabilitate stabilă şi permanentă pe planul întregii economii nafionale. REOSTAT (El.): Aparat compus dintr'o rezîsten}ă electrică reglabilă şi anexele ei. ~ de excî-tafie (E//.): Reostat prin care se reglează curentul de ex* citafie al unei -maşini electrice. ~ de pornire (E/f.J: Reostat prin care se reglează curentul necesar unui motor electric în perioada de pornire şi de accelerare, şi care se scurtcircuitează în regim normal. ~ de reglare (Ef/.).* Reostat care mo-7 derează curentul necesar unui' motor elec- . Iric în perioada de pornire şrxJe-accelerare şi e dimensionat astfel încât să poată suporta permahenf curentul motorului, în vederea reg arii turaţiei lui. REPARARE (Tehn.): Procesul de îndepăr-iare a defectelor provenite prin uzură, prin 'accident, etc., ale unui sistem fehnic sau ale unei piese astfel încât să fie readus în~ stare de utilizare. ' REPARAŢIE (re/în.): Rezultatul procesului de reparare. . ~ capitală (Tehn.); Reparaţie care se 'tace tuturor pieselor importante ale unui sistem fehnic, prin demontarea lui totală, astfel încât acesta esfe scos din funcfiune penfru un fimpmai îndelungat. ^Reparaţie, generală). ~ curentă (Tehn.): Reparaţie relativ de mica împortanfă, care se face atunci când s*a produs defectarea unui sisfem tehnic, dar fără scoaferea din serviciu a acestuia. ~ generală (Tehn.).* Sin. Reparajie capitală (vi). ~ parfială (Tehn.): Reparare care se ■face numai unora dintre piesele unui sistem fehnic, prin demontarea Iui parfială, '•astfel încât acesta e scos din funcfiune pentru un timp scurt. ~ periodică (Tehn.); Reparaţie programată, parfială sau generală, care se face fa anumite intervale de timp, chiar dacă sistemul ar mai fi putut funcfiona un timp oarecare. Reparafia periodică se face pentru a evita defectări importante ale. sistemului şi pentru a asigura astfel ' condifiile obiective favorabile penfru realizarea şi depăşirea producfiei planificate. REPARTIŢIE (Gen.J: Rezultatul unei repartizări. REPARTITOR (Te/c.);- Dispozitiv la care ajung liniile exterioare şi cele interioare ale unei centrale telefonice şi ,cu ajuforul căruia se poafe face schimbarea legăturilor dintre aceste linii. REPARTIZARE (Gen.): Distribuire după anumite criterii. REPER' (Gen.): 1. Semn folosit penfru orientare. — 2. Semn făcut pe suprafafa unei piese pentru a marca un punct important pe această suprafafă (de ex. semn făcut'pe scara gradata a unui instrument de măsură, în dreptul căruia trebue sa se găsească indicatorul instrumentului în momentul citirii valorii mărimii observate; ' semn pe diferite piese, care trebue asam-blate, indicând locul’în care'acestea trebue aduse una în dreptul celeilalte, etc.). ~ topografic (Topog.): ,Semn (baliză, bornă, jalon) pa un teren, folosit pentru a marca un punct important ar terenului, de ex. un punct de pe un aliniament sau un punct cu un anumit nivel. (V.'şi Geodezic, reper ~). i REPERARE (Tehn.r Topog.): * 1. Marcarea printr'un reper a unui punct, caracteristic.' — 2. Identificarea pozifiei unui pune! caracteristic. REPICARE (Agr.): Replanfarea unor plante tinere din răsadnife sau din terenurile unde au crescut prea dese, în alt loc, penfru a le permite o creştere în mai bune condifii. REPREZENTARE (Gen.): 1. ■ Infăfişare. — 2. înfăfişarea unui obiect sau a unui fenomen sau a desfăşurării în timp a acelui fenomen, .cu ajuforul unei scheme, al unor simboluri grafice, al unei diagrame, efc. REPRIZĂ (Mj. /erm.): Manevră prin care se imprimă motorului o accelerare bruscă, în scopul învingerii unor rezistente exterioare momentane. Se bazează pe -calitatea carburatorului de a livra imediat, la cerere, un amestec combustibil bogaf. . REPRODUCERE (Po/igr.J; Multiplicarea unui desen, a unei figuri, etc., prin zincografie, -litografie, offsef, efc. REPRODUCŢIE LĂRGITĂ 482 RESTITUTIE REPRODUCŢIE lărgită (Ec. pol.): Repetarea procesului de producfie pe o, scară mai mare. Reproducjia capitalistă lărgită se bazează pe fenomenul fransformării plus-valorii în capital şi â utilizării plus-valorii îri calitate de capital, adică drept mijloc de exploatare. Reproducfia capitalistă lărgită duce la crize de supraproducţie, la creşterea numărului şomerilor, la creşterea mizeriei clasei muncitoare. In acelaşi timp, ea dude la creşterea numărului absolut de muncitori şi a forfei proletariatului, care devine groparul capitalismului, care conduce şi întăptueşte revoluta împotriva capitaliştilor şi a celorlalte clase exploatatoare, care expropriază pe expropriatori, aducând folosirea avufii|or şi a forfelor de producfie în folosul întregii sociefăfi. Reproducfia socialistă lărgită se realizează în condifiile proprietăfii obşteşti asupra mijloacelor de producţie, când clasa muncitoare are în mâinile sale puterea de sfat şi stăpâneşte mijloacele de producfie. în aceste condifii, muncitorii dau o parte a muncii lor penlru lărgirea produefiei (v.şi Acumulare socialistă). în socialism, lăr-,'glrea. produefiei, reproducfia socialistă lărgită,: duce la neîncetata ridicare a nivelului de trai a| celor ce muncesc, potrivit cu legea fundamentală a socialismului (v.). ^ simplă (Ec. pol.): Repetarea simplă • a procesului de producfie pe aceeaşi scară. Orice proces de producfie este în acelaşi timp un proces de repr'oducfie, deoarece nu. poate exista o producţie neîntreruptă fără reproducerea mijloacelor de producfie. De fapt — în cele mai diferite forma)» econo-rhice ale sociefăfii — nu avem a face cu fenomenul de reproducţie simplă, ci cu fenomenul de reproducţie lărgită. Reprb-dUcfia simplă apare — în sistemul capita-’ list — ca un mijloc de reproducere a valorii avansate sub tormă de capital. în orânduirea capitalistă, o parte a plus-valorii obfinute de capitalist se adaugă capitalului iniţia), mărindu-l. Reproducfia capitalistă este de fapt o rdproducfie capitalistă lărgită, este un proces da acumulare a capitalului, adică de transformare a unei părfi din plus-valoare în capital şi a folosirii ei penfru a produce din nou, penfru a stoarce o nouă plus-valoare. REPROFILARE (Drum.): Operaţia de refacere, la profilul iniţial, a unei împietruiri uzate, printr'o reîncărcare cu materiale noi. REPULSIE'(Mec.): Respingere. RESABOTARE (C.Operafie de rectificare a înclinării şinelor de cale ferată, după un anumit timp de exploatare a căii, printr'o nouă sabotare a traverselor. RESORCIN& (Chim.): Derivat difenolic al benzenului, înfrebuinfat în industria materiilor colorante şi ca antiseptic. RESORT (Tehn J: Element de legătură, metalic, folosit penfru realizarea unei reze-mări elastice între două: corpuri. Resorturile pot fi solicitate la încovoiere, la torsiune, la încovoiere şi torsiune sau la tracjiuhe şi compresiune; cele solicitate, în principal, la încovoiere se numesc deobicei arcuri. Se confecţionează: resorturi lamelare (din una sau mai multe foî metalice suprapuse), care sunt solicitata în principal la încovoiere; resorturi elicoi-dale, care sunt solicitate la încovoiere sau la torsiune; resorturi spirale, care sunt solicitate la încovoiere; resorturi-disc, care. sunt solicitate la încovoiere; resorturi inelare, care sunt solicitate Ia compresiune; efc» RESPÂLARE (Prep. min.): Operafia de re-fratare pe cale umedă a produselor intermediare sau a concentratelor, în vederea obfinerii unor produse mai curate. RESPIRAŢIA rezervorului (Ind. pefr.): Ieşirea dinlr'un rezervor, în timpul zilei, a aerului încărcat cu vapori ai lichidului depozitat şi intrarea în rezervor, în timpul nopfii, când temperatura e mai joasă, a aerului proaspăt. Respirafia rezervorului, în cazul depozitării unui lichid volatil, produce pierderi importante de lichid dîn rezervor. REST (Mat.): 1. Valoarea care trebue adăugită produsului dintre, împărfitor şi cât penlru a obfine deîmpărfltul, la o împărţire care nu se face exact. — 2. Rezultatul unei scăderi. - RESTAURARE (Arh.): Operafie de reparare şi, uneori, de readucere în forma originară, a unei clădiri sau a unui monument degradat de intemperii, de distrugeri sau de transformări posterioare construcfie’, care au modificat aspectul inifial. RESTITUŢIE (Geom., Fotogram.): Operafia construirii, respectiv a determinării, unui punct în spa(iu, pe baza uneia sau a mai 'retasurA 483 RETORTĂ multor perspective sau fotograme, care cuprind acest punct văzut din mai multe puncte de stafie. Restitufia se poate face prin-construcfii geometrice'sau cu ajutorul, unor aparate speciale. RETASURĂ (Mef/.): Defect în piesele turnate, care ss prezintă sub formă de goluri formate Ia retragerea materialului în momentul solidificării. Retasura poate fi evitată' prin folosirea unei maselote. REŢEA 1. (Geom., Tehn.):. Forma pe care o prezintă două sau mai mulfe sisteme de drepte alcătuite fiecare din drepte paralele, care se întretaie înfre ele. Reţelele pot fi plane sau spaţiale, după cum sistemele de -drepte sunt conţinute sau nu în acelaşi plan. — 2. (Geom., Topog., Tehn.): Ansamblu de drepte care se întretaie formând astfel un sistem de triunghiuri sau de poligoane, de ex. reţea de triangulaţie. — 3. (Tehn.): Ansamblul căilor de comunicaţie, al conductelor pentru fluide sau al conductelor electrice, legate între ele, care deservesc o anumită regiune sau un complex de construcţii. — 4. (Topog., Tehn.): Ansamblu de . puncte, pe o suprafaţă sau în spaţiu, care constifue vârfurile unei reţele în sensul de sub 2, de ex. reţea de refe- , rinţă (v.). ~ cristalină (Minera/.): Reţea compusa din puncte, aşezate la distanţe . egale în Re}eaua cristalină a clorurii de sodiu. lungul a trei serii de drepte paralele în spaţiu, şi în care sunt plasaţi atomii, ionii sau. moleculele unei substanţe cristalizate. ~ de căi de comunicajie (Transp.): Ansamblul căilor de comunicaţie dinfr'o regiune, dintr’o ţară, etc. Se deosebesc reţele aeriene, fluviale şi ferestre, acestea din urmă putând fi de cai ferate sau de drumuri. 31* , de difracţie (F/z.): Nume impropriu pentru o placă care are trasate pe suprafaţa ei'linii echidistante, folosită, în. locul unei prisme, penfru dispersarea luminii şi producerea unui spectru. Se consfruesc reţele transparente, la care aceste linii au rolul unor obstacole opace , şi înguste în calea luminii incidente, şi reţele cu linii trasate pe suprafaţa unei plăci metalice, care funcţionează prin reflexia luminii pe suprafaţa plăcilor. ~ de distribuţie (Tehn.):,Ansamblu de conducte prin care se distribue apa, gazele, electricitatea, căldura, etc,, consumatorilor dintr'o localitate sau,dinfr'o regiune. ^ de drenaj (H/drof.): Totalitatea dre-.nurilor care colectează apele de pe un teren drenat. ~ de irigaţie [Agr*): Totalitatea canalelor şi rigolelor care aduc apa necesară irigării, dela canalul de alimentare până la terenul irigat. ' ' ~ de referinţă (Topog.): 1. Reţea de puncte ferestre de coordonate cunoscute, pe care se sprijină construcţia unui plan. /— 2. Reţea de puncte ferestre măsurate şi.însemnate pe teren, pe care se sprijină amplasamentul unei lucrări. electrică (E/f.): Ansamblu de conducte care servesc la transportul energiei electrice. Dacă aceste conducte sunt. montate pe stâlpi (prîn infermediulizolatoarelor), reţeaua se numeşte reţea aeriana, iar daca sunt montate sub pămânf, reţeaua se nli-meşte reţea subterană. . REŢETĂ (Chim., Farm., Tehn.): Indicaţiile necesare penfru obţinerea unui anumit produs. Uneori, reţeta indică numai proporţiile de maferiaje necesare penfru obţinerea produsului respectiv, iar alteori indică şi modul de preparare. RETICUL (Op/.): Placă transparentă pe care sunt trasate linii orizontale şi .verticale Ia distanţe egale), e aşezată într'o lunetă în locul în care obiectivul acesteia formează imaginea obiectelor vizafeţ. Serveşte la vizarea precisă a obiectelor, în vederea determinării poziţiei lor. RETORTĂ 1. (Ch/m.): Vas de. sticlă, format dinfr'un balon cu. gât lung şi îndoit faţă de axa balonului, care se îngustează aproape de capăt,. E folosită, uneori, pentru operaţiile de distilare. — 2. (Tehn.): Vas de forme diferite, construit din metal, din RETRAGERE 484 REZERVOR materiale refractare sau anticorozive, în care se produce o distilare industrială. — 3. (Mef/.): Vas, în general în formă de tub, construit din material refractar, folosit penfru distilare în metalurgia anumitor metale (în special în metalurgia zincului). — 4. (Ind. alim.): Autoclavă mare în care sunt încălzite, cu abur supraîncălzit şi sub presiune, cutiile de conserve de tablă. RETRAGERE (Tehn.): Sin. Contracfie (v.). RETRANSMISIUNE (Telc.): Transmisiune radiofonică, chiar în momentul recepfiei, a unei emisiuni radiofonice primite de postul de retransmisiune dela un alt post emifător. RETRATARE 1. (Gen.): Tratare din nou. — 2. (Ind. text.): Operafia de tratare a unui material textil cu anumite solufii, pentru a mări rezistenfă la spălare a culorii cu care a fost vopsit acel material fextil. RETUŞARE (Foto., Poligr.): Modificarea unui negativ, a unui diapozitiv sau, în general, a unui clişeu, fie- penfru a se obfine o copie câf mai fidelă a originalului, fie pentru a elimina anumite detalii şi a mări astfel claritatea, etc. Retuşarea se poate face prin atac chimic sau prin îndepărtarea, prin răzuire, a unor detalii din original. REVALORIFICARE (Tehn.): Aducerea în stare de a fi folosite din nou apieselor (unelte, organe, de maşină, etc.) uzate, prin modificări dimensionale sau de formă sau chiar prin schimbarea destinafiei piesei. De ex.: revalorificarea unui burghiu uzat prin modificarea diametrului; transformarea unei pile uzate în cufit de strung. REVELATOR (Foto.): Substanfă cu care se tratează o placă fotografică, o hârtie sau un film fotografic impresionat/ peniru a face să apară imaginea. REVENIRE (Metl.): Tratament termic aplicat ofelurilor care au fost călite, pentru egalizarea-tensiunilor interne care au apărut la călire şi deci penfru mărirea tenacităţii. Tratamentul constă într'o încălzire sub punctul inferior de transformare, la 100--350° (la ofelurile rapide la 600°), şi'o răcire cu viteză convenabilă. Rezultatul e cu atât mai bun, cu câf încălzirea se face timp mai îndelungat şi la o temperatură mai înaltă. Revenirea este o recoacere aplicată ofelurilor călite. REVERBERAŢIE (Fiz.): 1: Persistenta, datorită reflexiei pe perefi, a unui sunet într'o încăpere închisă, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită sunete. Timpul în care energia sonoră a scăzut la a milioana parte din valoarea ei inifială se numeşte timp de , reverberafie. — 2. Reflexia repetată a căldurii pe perefii unui focar sau ai unui cupfor cu reverberafie (v.). REVERSIBIL (Fiz., Chim.): Calitatea unui fenomen fizic sau a unei reacţii chimice de a se putea produce atât înfr'un sens cât şi în sens invers. REVIZIE (Tehn.): Operafia de cercetare şi de verificare a unui sisfem tehnic (insta^ laţie, maşină, linie ferată, pod, efc.), în timpul exploatării lui* în scopul detectării defectelor pentru a le repara. REZALIT (Constr.): Ieşindurile şi intrândurile pe care le are fafada unei clădiri. REZEMARE (Mec.): Mod de sprijinire a unui corp printr'un alf corp. Rezemarea poate fi de frei feluri: simplă rezemare, arficulafie şi încastrare. REZERVĂ (Mine, Expl. pefr.): Cantitatea de substanfe minerale utile (roce comune, minereuri, cărbuni, tijei, gaze) indusfriali-zabile’, conţinute înfr'un zăcământ. Determinarea rezervelor dintr'un zăcământ se face prin calcul, pe baza lucrărilor de deschidere şi de explorare şi a studiului geologic al regiunii. Rezervele de minereuri şi cărbuni se grupează, după schema de clasificare sovietică, în categoriile A (A*-şi Ai), B şi C (Ci şi Cs), după cum lucrările care stau la baza calculului încadrează mai mult sau mai pufin zăcământul şi pot da astfel indicafii mai mult sau mai pufin precise. REZERVE inlerne ale întreprinderii (Ec. pol.): Totalitatea .posibilităţilor de creştere a capacifăfii de producfie a unei întreprinderi economice socialiste, prin mai buna aşezare şi folosire a maşinilor, prin reducerea consumului de materiale, prin mai buna organizare a procesului tehnologic, efc. Descoperirea şi larga utilizare a rezervelor interne ale întreprinderii este unul dinfre mijloacele puternice de reducere a prefului de cost şî de depăşire a planului de producfie al întreprinderii. REZERVOR (Tehn.): Vas care serveşte la depozitarea unui fluid. Rezervoarele se construesc din lemn, din metal (deobicei din tablă de ofel), din beton armat. După fluidul pe care trebue să-l confină, rezervoarele pot ti închise sau deschise. REZERVOR EGALIZATOR 485 REZISTENŢĂ ELECTRICĂ ~ egalizator de frână (C. f.): Rezervor de aer comprimat, montat pe un vehicul de cale ferata. . care are drept scop egalizarea presiunii de frânare dealungul întregului tren. REZIDUU 1. (Ind. chim.): Restul rămas dela o operafie de prelucrare chimică a unui material (de'ex.: reziduul dela distilare, reziduul dela o operafie de elaborare metalurgică:, sgura, gazele, etc.). — 2. (Tehn.): Depunere solidă, vâscoasă sau lichidă, la fundul sau pe perefii recipientelor în care se păstrează diferite substanfe lichide. REZIDENŢĂ (Rez. ma/.]: Raportul dintre lucrul mecanic necesar ruperii printr'o singură lovire a unei epruvefe, crestate sau nu, şi secfiunea inifială a porţiunii rupte. Depinde de forma epruvetei, de distanfa dintre reazime, de temperatură, etc.; deci, la indicarea rezultatelor încercărilor de rezilienfă, trebue să se indice condifiile în care s'au executat încercările. REZINARE (Si/v.); Operafia de extragere a răşinii din arborii răşinoşi. REZISTENŢĂ 1. (Tehn.): Forfa de opunere a unui mediu la realizarea unei acfiuni (rezistenfă de frecare, rezistenfă aerului sau a apei la înaintarea unui vehicul, rezistenţa Ia temperaturi înalte, rezistenfă la atac chimic, etc.) — 2. (Rez. maf., Tehn.): Proprietatea materialelor de a se împotrivi la acfiuni mecanice care tind sa te rupă. — 3. (Rez. maf.): Valoarea convenţională care caracterizează comportarea materialului supus, sub forma unei epruvete tip, la o solicitare simplă dusă, în condifii prescrise, până la rupere. Se calculează cu formulele corespunzătoare ale eforturilor unitare, în care se introduce valoarea sarcinii maxime suportate de epruvetă înainte de rupere şi cea a secfiunii inifiale a epruvetei. Se deosebesc: rezistenfă Ia tracfiune, Ia compresiune, la forfecare (tăiere), la încovoiere şi Ia torsiune, după felul cum acfionează forfa asupra corpului. ( = Rezistenfă la rupere). ~ admisibilă (Rez. ma/.); Valoarea forfei pe unitatea de arie a secfiunii, până la care poafe fi solicitat un material într'o construcfie. Este o fracfiune din rezistenfă la rupere, şi anume oa==«rf/s în care oa este rezistenfă admisibilă, of este rezis-. tenfa la rupere şi s esfe coeficientul de siguranfă. •• ~ de curgere limitată {Rez. maf.): Rezistenta statică maximă Ia • care se opreşte, după un timp îndelungat, alungirea unui material încălzit la o temperatură dată. Rez!stenfa statică-esfe cazul particular al rezistenfei de curgere limitată la temperatura ordinară. ~ dinamică (Rez. maf.): Rezistenfă unui material supus unei sarcini care creşte repede în timp. ~ la lovituri repefafe (Rez. maf.): Lucrul mecanic de deformafie, acumulat până la ruperea epruvetei, după un număr foarte mare de . lovituri ; stabilit convenfional. Lucrul mecanic maxim de deformafie, care exprimă rezistenfă la lovituri repetate, depinde de forma epruvetei şi de modul în care se face încercarea şi ele trebue indicate când se dă valoarea rezistenfei. ~ la oboseală (Rez. ma/.); Valoarea maxim? a sarcinii ia cate se rupe un material după un anumit număr prescris de solicitări periodice alternante |a acfea sarcină; deobicei, .numărul alfernanfelor se ia de 106. ~ la sarcini alternative (Rez. ma/.): Rezistenta unui corp supus ta sarcini care variază periodic înfre o valoare negativă şi una pozitivă. ~ Ia sarcini repetate (Rez. ma/.): Rezis-fenfa unui corp supus la sarcini periodice -înfre zero şi o valoare pozitivă sau negativă. ~ statică (Rez. ma/.): Rezistenfă unui material supus unei sarcini care creşte foarte încet începând cu valoarea zero. REZISTENŢĂ electrică (E/.): 1. Mărime de calcul, egală cu raportul dintre tensiunea elecfrică continuă aplicată la bornele unui circuit electric şi intensitatea curentului pe care îl stabileşte în circuit, cu condifia ca în circuit să lipsească forfe. electromotoare interioare. Unitatea de rezistenfă în sistemul MKSA se numeşte ohm. — 2. Ansamblu de conductoare electrice, deobicei cu rezisfivifate mare, folosite în special pentru rezistenfă lor electrică, sub formă de reostat, de rezistenfă fixa, de rezistenfă de încălzire, efc. ~ electrică de încălzire (Elf.): Rezistenfă elecfrică (v. Rezistenfă electrică 2) în care energia electrică se transformă în REZISTENŢĂ SPECIFICĂ 486 RINĂ căldură folosită penfru încălzirea unui aparat, a unui cupfor, efc. . ~ specifică (El.): Sin. Rezistivifafe (v.). REZISTENŢA materialelor (Mec.): Capij fol al Mecanicei, în care se studiază comportarea corpurilor solide când asupra lor ac)ionează sarcini şi dimensionarea pieselor sistemelor tehnice (maşini, aparate, clădiri, poduri, etc.) pe baza eforturilor care le solicită şi care au fosf-determinafe cu ajuforul Staticei şi al Dinamicei. REZISTIN (Mefl.): Aliaj de cupru cu 15% mangan şi 2% fier, joarte rezisfenf la coroziune şi cu rezistivifafe mare. E întrebuinţat în electrotehnică şi în construcţii navale. REZISTIVITATE (El.): Rezistenta unui conductor care are lungimea şi secfiunea transversală egale cu unifafea. E exprimată deobicei în ohmi -centimetri. ( = Rezisfenfă specifică). - REZOLVAREA unui triunghi (Maf.): Operata de determinare a unora dinfre-elementele (laturi şi unghiuri) ale unui triunghi, când se cunosc alte elemente. Elementele cunoscute pot fi cele trei laturi,' două laturi şi unghiul cuprins înfre ele sau o latură şi două unghiuri. REZONANŢA 1. (Mec.): Fenomenul prezentat de un sistem oscilant supus unei solicitări exterioare periodice a cărei frecvenfă e egală sau aproximativ egală cu frecvenfă cu care poate oscila- liber sistemul, şi datorită căreia el oscilează cu amplitudini foarte mari, cari în anumite cazuri, pot fi atât de importante, chiar pentru solicitări exterioare mici, încât fenomenul poate produce ruperea piesei care intră în rezonantă. — 2. (El.): Fenomenul de creştere a intensităţii curentului alternat'v dinfr'un circuit oscilant, când forfa electromotoare aplicată circuitului are o frecvenfă egală cu frecvenfă de oscilafie liberă a circuitului. Se. spupe că în acest caz circuitul este acordat cu frecvenfă forfei electromotoare aplicate. REZULTANTĂ (Mec.): Forfa care, aplicată unui sistem, produce acelaşi efecf ca mai multe forfe date care acfionează în a-celaşi' timp asupra sistemului; această forfă e rezultanta forfelor date. RICIN (Bof.): Plantă din seminfele căreia se extrage un ulei foarte mult întrebuin- ţat în tehnică şi în Farmacie (v. şi Ulei de ricin). RIDICARE 1. (Topog.): Operafie care are drept scop determinarea pozifiilor punctelor importante dintr'o regiune şi reprezentarea lor pe o hartă. — 2. (Cons/r.): Operafia de măsurare şi de desenare la scară a elementelor care compun o consfrucfie sau un ansamblu de construcfii. (= Releveu). RIFLURĂ (Mş.): Proeminenţă longitudinală pe suprafafa unui cilindru de valf de mo-rărit. in cazul unui cilindru canelat, rillura reprezintă plinul dintre două caneluri vecine. RIGIDITATE (Mec.): Proprietatea unui corp de a nu se deforma când asupra lui acţionează forfe exterioare relativ mari. ~ dielectrică (El.): Proprietatea unui dielectric de a se opune străpungerilor electrice. Se exprimă prin valoarea minimă a câmpului eleclric care mai poate produce străpungerea. RIGIDIZARE (Tehn.j: Operafia de întărire a unui element de construcfie sau a unei părfi dinfr'o consfrucfie, prin adăugirea unei piese care împiedică deformarea. RIGIDIZAREA tablei (Metl.): Operafia de imprimare, prin laminare la rece, a unui anumit desen (ridicăfuri, striuri, valuri, efc.) pe o tablă de ofel, de cupru, de aluminiu, efc., penfru a o face mai rigidă. RIGLĂ 1. (Desen, ■ Tehn.):. Bară de lemn, de mefal, de celuloid, efc. de diferite sec-fiuni, cu laturile drepte şi paralele, folosită, la desen sau în atelier, pentru trasarea liniilor drepte. Deobicei, riglele sunt gradate în centimetri şi în milimetri. — 2. (/nd. lemn.): Sin. Cuşac ,(v.). ~ de calcul (Mat.): Instrument folosit pentru calcule rapide. E formată . dintr'o riglă gradată care are un şanf în care lunecă o a doua riglă, gradată în mod similar. inmulfirea şi împărfirea se efectuează prin adunarea sau scăderea lungimilor de pe cele două rigle, divizate la scară loga-ritmică. Penfru aducerea în coincidentă a diviziunilor şi penfru uşurinfa citirii, pe riglă se poate deplasa un cursor cu geam pe care e trasată o linie de reperare. RţGOLĂ (Consfr.): Şanf de dimensiuni mici, destinat scurgerii sau drenării apei. RINĂ (Metl.): Jghiabul de scurgere a materialului topit dintr'un cuptor. (Termen regional de atelier). RINDEA 487 ROATĂ DE VANT RINDEA (Tehn.): Unealtă compusă dintr'un cu(if fixaf într'un corp de lemn. E folosită 6 — panS; 7 — deschidere peniru evacuarea laloşîlor. în prelucrarea lemnului, penfru a netezi piesele sau pentru a Ie fasona după diferite profite, în care caz cuţitul rindelei are forma corespunzătoare tăieturii profilului respectiv; Penfru rindelat piese curbe, se folosesc rindele cu talpa concavă sau convexa. ( = Lambar). RINDELARE f/nd. femn.J; Sin. Geîuire (v.J. RINDELUIRE f/nd. Jemn.J: Sin. Geiuire (v.J. RING (Ind. fexf.): Maşină pentru întinderea -tortului, eventual pentru dublarea tortului, răsucirea firului şi înfăşurarea firului pe fevi. ( = Maşină cu ineluşe, Maşina cu inele). RIPARE (C. f.j: Operaţia de aşezare a şinelor pe ‘aliniament sau de punere a lor în curbă prin deplasare laterală. RIZ (Mef/.).’ Fisură (crăpătură foarte fină) care apare la suprafaţa unui mefal din cauza tensiunilor interne (de ex. la oţeluri, rizurile apar în urma călirîi). ROATĂ (Tehn.): Piesă de formă circulară şi grosime relativ mică în raport cu diametrul,- care se rofeşfe în jurul unui ax perpendicular pe planul ei şi care, prin rotire, transmite o mişcare de rotaţie (roată de angrenaj, roată de transmisie, etc.) sau o mişcare de translaţie (roată de vehicul, roată cu sbaturi, efc.). ~ cu cupe (Tehn.): Roată pe periferia căreia se găsesc fixafe o serie de cupe, folosita la ridicarea şi evacuarea unui lichid dintr'un bazin în care este parţial cufundată. E folosită de ex. penfru ridicarea apeî dinfr'un râu şî alimentarea unei reţele de irigaţie, în grădinărie, etc. ~ cu sbafuri (Nav.): Roată care are monfafe o serie de sbaturi Ia periferia ei. Roţile cu sbaturi sunf folosite la propulsia navelor, în special pe fluvii, fiind montate câte una de fiecare parte a navei. ~ de apă (Tehn.): Mofor hidraulic format dintr'o roată de lemn Ja periferia căreia sunt monfafe cupe sau palete plane, care este acţionat de energia unui curent de apă. Curentul de apă poate ataca roata Roată de apă, acjlonală la partea Inferioară: f —- roată; 2 — paletele rofll; 3 — registru pentru închiderea şi deschiderea canalului de apS. la partea superioară, Ia mijloc sau la partea inferioară. La roţile de apă, spre deosebire de turbine, curentul de apă atacă roata numai pe o parte din periferia ei şiapa nu sfrăbaferoata. (=Roatăhidraulica). <—■ de fricţiune (Tehn.): Roată care transmite, prin frecare, o mişcare de rotaţie unei alte roţi. — de ghidare (Tehn.): Roată cu şanţ la periferie, folosită penfru ghidarea unui cabfu |a o maşină. ~ de întindere (Tehn.): Roată care apasă, prin greutate proprie sau încărcată cu o greutate suplimentară, pe o curea de transmisie, pentru a o menţine întinsă în timpul funcţionării transmisiei. ^ de lanţ (Tehn.): Roată care are la periferie dinţi sau un şanţ cu interiorul profilat, şi care angrenează zalele unui lanţ. ~ de fransmlsîe (Tehn.): Roată care, prin rotire, transmite o mişcare unui organ de maşină (roată de curea, roată dinţată sau cremalieră). de vânl (Tehn.): Motor eolian format dinfr'un butuc în care sunf monfafe mai multe palete, astfel încât să se rotească sub acţiunea vântului. Butucul e solidar cu un ax care pune în mişcare fie un generator electric, fie direct o piatră de moară, o roată de irigaţie, efc. ( = Roată eoliană). roata de vehicul 488 ROBINET CU VANĂ de vehicul (Tehn.): Roată metalică sau de lemn, care serveşte la susfinerea vehiculelor şi, prin rostogolire, permite deplasarea lor. Rofile sunt îmbrăcate, la periferie, cu bandaje (la căruţă, la locomotivă, la autovehicule) sau cu pneuri (lâ autovehicule, la avioane). ~ dinfafă (Tehn.): Roată care are la periferie dinfi cu care angrenează o altă roată dinţată, o cremalieră. ~ eoliană (Tehn.): Sin. Roată de vânt (v.). ~ hidraulică (Tehn.): Sin. Roată de apă (v.). ~ Koepe (Mine): Instalafie de extracfie prin pufuri verticale, care foloseşte un singur cablu fără sfârşit carfe trece peste moletă pi roata motoare fără să fie legat de aceasta. Antrenarea se face prin frecarea cablului pe roata motoare pe un arc de circa 200°. Dacă maşina e situată în turn, cablul e înfăşurat numai pe roata motoare şi e condus de o roată de ghidaj pentru a mări arcul de înfăşurare. ~ liberă (Tehn.): Roată care se mişcă liberă pe un ax de transmisie intermediară, folosită penfru a frece pe ea, de pe roata de transmisie motoare, cureaua de transmisie când maşina antrenată trebue să rămână în repaus fără a opri motorul. ( = Roată nebună). ~ -melc (Mf.); Roată dinfată, elicoidală, folosită în construcfia anumitor angrenaje. (V. şi Melc). ~ motoare 1. (Tehn.): Roată antrenată de un motor sau de o transmisie inter-,mediară şi care transmite o mişcare de rotaţie unui sistem tehnic. — 2. (Transp.): Roată- de autovehicul, de locomotivă, efc., care,este antrenată de motor. ~ nebună (Tehn.): Sin. Roată liberă (v.). ~ planetară (Mş.): Sin. Pinion planetar (v.). satelită (Mf.): Sin. Pinion satelit (v.). ROBINET (Tehn.): Intreruptor care poate întrerupe în ambele sensuri circulafia unui fluid printr'o conductă. Robinetele diferă înfre ele după forma organului care efectuează întreruperea, respectiv restabilirea circulaţiei, şi pot fi grupate în două categorii, după cum acest organ se deplasează printr'o mişcare de translafie sau prin una de rotafie. ~ cu ac (Tehn.): Robinet la care organul de închidere are forma unui ac şi se de- Robinef cu cep. I —cep. plasează prinfr'o mişcare de astranslafie. Această mişcare e produsă de o tijă filetată care se deplasează prin înşurubare într'un filetcorespunzăfortăiafîn corpul robinetului. ~ cu cep (Tehn.): Robinet la care organul de închidere este un cep cu . două sau cu trei căi şi care se deplasează printr'o mişcare de rofafie-produsă de un mâner exterior. ( = Cana). ~ cu clapă (Te/inJ: Robinet la care orga-nul de închidere este o clapă, circulară sau nu, şi care se deplasează printr'o mişcare de rotafie produsă de un mâner exterior. ~cu grătar (Xehn.): Robinet la care organul de închidere are forma unui grătar şi se deplasează, prinfr'o mişcare de translaţie, în faja altui grătar corespunzător, mişcarea fiind produsă de o tijă filetată ca la robinetul cu ac. ~ cu sertar (Tehn.): Sin. Robinet cu vană (v.). ~ cu supapă (7efîn.);.Robinet Ia care organul de în-. chidere esfe o supapă şi se deplasează printr'o mişcare de translafie, mişcareav fiind produsă de o tijă filetată ca la robinetul cu ac. Supapa poale avea sca* unul paralel sau înclinat fafă de direcfia de curgere a fluidului. *** cu vanS (refin.J: Robinet la care organul de închidere este o vană paralela sau în forma de pană şî care se depla- Robinel cu supapS. J — supapS; 2 — scaunul sups-pej; 3 — tija de ac|ionare. ’ ROCA 489 RODAJ Robinet cu ,van5. | __ vană In formă-d© panS; 2 —-lljă de ae)fonare. sează printr'o mişcare de Iranslaţie, mişcarea fiind produsa de o fijă filetată ca la robinetul cu ac. ( = Robinet cu sertar). ROCĂ (Geo/., Pefr.): 1. Asociaţie de mi-. nerale, în proporţii 'aproximativ constante,careconsti-tuemaseceal-cătuesc scoar-|a Pământului. Rocele pot fi solide, lichide (de ex. apa, ţiţeiul) sau gazoase (de ex. gazele naturale). Rocele solide pot fi magmatice (eruptive), sedimentare sau meta-morfice. Uneori, rocele sunt constituite dintr'un singur mineral (de ex, sarea gemă). — 2. Numai acele roce de sub Rocă 1, care sunt solide în condiţii normale de temperatură şi de presiune, ~ elastică (Pefr.): Sin. Rocă detritică (v.). ~ delritică (Pefr.): Rocă 'sedimentară formată din sfărâmarea altor roce. După mărimea particulelor care constitue aceste roce, ele se împart în roce pelitice (cu granule având dimensiuni până la 0,02 mm, de ex. mâlul, argila, marna, loessul), roce psamitice (cu granule între 0,02 şi 2 mm, de ex. nisipurile, gresiile) şi roce psefitice (cu granule dela 2 mm în sus, de ert. pietrişurile, conglomeratele). Rocele de-tritice pot fi mobile (nisipul, pietrişul) sau consolidate (gresia, conglomeratele). ( = Rocă clastică). ~ de precipitaţie (Pefr.): Rocă sedimentară formată prin precipitare din soluţii apoase fie prin evaporare (de ex. gipsul, sarea), fie de către unele organisme (de ex. catcarut, silicea). ~ efuzivă (Pefr.): Rocă magmatică întărită la suprafaţa scoarţei Pământului. (= Rocă magmatica de suprafaţă); ~ eruptivă (Pefr.): Sin. Rocă magmatică (v.). ~ înconjurătoare (Mine): Roca din culcuşul sau din acoperişul unui* zăcământ, sau din jurul unei lucrări miniere subterane. Intruzivă (Pefr.): Rocă magmatică întărită în interiorul scoarţei Pământului. (= Rocă magmatică de adâncime). ~ magazin (Pefr.):]Sin.Rocărezervor (v.). ~ magmatică (Pefr.): Rocă produsă prin solidificarea magmei, de ex. granitul, sie-nitul, etc. Rocele magmatice pot fi efuzive sau intruzive. (=Rocă eruptivă). ~ -mamă (Geo/.): Rocă ce provine din sedimentele minerale şi organice depuse odată cu substanţele care au dat naştere hidrocarburilor care formează ţiţeiul sau gazele naturale. ~ mefamorfică (Pefr.): Rocă formată prin transformarea chimică sau fizică (prin căldură şi presiune) a rocelor magmatice sau, mai ales, a celor sedimentare. Aceste transformări constau într'o recristalizare parţială sau complectă a rocei, în schimbarea constituţiei mineralogice sau chiar a compoziţiei chimice, cum şi în apariţia unei alte structuri sau texturi. Exemple de roce metamorfice: gneisul, micaşistul, marmura, efc. ~ pelifică (Pefr.): V. sub Rocă detritică. ~ psamillcă (Pefr.): V. sub Rocă de-tritică. ~ psefilică (Pefr.): V. sub Roca de-tritică. rezervor (Geo/.): Rocă poroasă sau compactă (dar străbătută de fisuri sau cu caverne), care a înmagazinat cantităţi importante de ţiţei sau de gaze ce s'au deplasat dela locul de formare. Roce rezervor pot fi nisipurile, gresiile, conglomeratele, calcarele, etc. ( = Rocă magazin). ~ sedimentară (Pefr.): Rocă rezultată din sfărâmăturile altor roce sau din precipitarea soluţiilor apoase. Rocele sedimentare se prezintă deobicei sub formă de strate şi conţin deseori fosile. Rocele sedimentare pot fi detritice (clastice) sau de precipitaţie. RODAJ (M?.): Interval de timp în care o maşină care are piese în contact de frecare, noi sau recondiţionate, e lăsată să funcţioneze la un regim de vitezăşi d e încărcare sub cel normal, penfru ca, prin frecare mutuală, să se obţină o ajustare şi o rectificare cât mai bună a acestor piese. De ex., Ia automobile, piesele care trebue RODARE 490 ROTUNJIRE să se ajusfeze prin rodaj sunf segmenfii pistonului şi cilindrul. RODARE (Mell.): Operajie de supernete-zire a suprafeţelor metalice fie prin la-ping, fie prin frecare mutuală, cu sau fără introducerea unui praf abraziv (eventual şi a unui lubrifiant) între ele, a pieselor care, în serviciu, lucrează în contact. RODENTICID {Agr.): Orice substanjă folosită pentru omorîrea rozătoarelor dăunătoare (şoareci, şobolani). RODIU (Chim.): Rh. Element; gr. at. 102,9; nr. at. 45. Metal alb-arginfiu din familia platinei; cu^r. sp. 12,1 şi p. f. 1980°. E întrebuinţat, aliat cu platina sau cu iridiul, penfru fabricarea de cupluri termoelectrice. RODOCROZIT (Mineral.): MnCOj. Carbonat de mangan, natural. E un minereu-im-portant de mangan. RODONIT (Mineral.): Silicat de mangan, fier şi calciu, natural. E un minereu de mangan, pujin important. ROGOZ (Agr.): Iarbă de baltă a cărei tulpină are trei muchii; e înfrebuinfată lă învelirea caselor, fiind pusă peste stuf: ROL (Mine); Sin. Rostogol (v.). ROLĂ (Tehn.): Nume dat'uriei rofi mici, folosifă la un scripete, la o maşină, etc. ROLGANG (Transp.): Sin. Transportor cu role (v.). ROMB (Mat.): Patrulater cu 1 toate laturile ■ "X. egale. Pătratul . e un romb ^ care are un- ghiuri drepte. n/ RONDELĂ 0 (Tehn.): Piesă .Romb. plată, circulară, găurită (de mefal, de mase plastice), care se aşează între o piesă care trebue strânsă şi elementul de strângere (şurub, piuliţa unui bulon), pentru a mări suprafaţa de contact dinfre aceste două piese. (= Şaibă). , ROST 1. (Tehn.): Spafiu, relativ mic, lăsaf liber între două piese. — 2. (Ind. fext.): Spafiul format prin deplasarea urzelii în urma mişcării iţelor, prin care trece suveica cu firul de bătătură. ~ de dilatafie (Conslr.): Rosf înfre două părfi ale aceleiaşi construcfii, care are rolul de a permite jocul, prin dilatare şi contracte, datorit variafiilor- de temperatură, al celor două elemente, fără ca ele să se deformeze. ROSTOGOL (Mine); Excavafie minieră sau compartiment dintr'o suitoare, cu înclinare destul de mare pentru a permite transportarea . materialului util sau a rambleului, dela un orizont la altul inferior, prin simplă alunecare sau rostogolire. Rostogolul e căptuşit (cu scânduri, cu zidărie, efc.) şi el poate fi folosit şi penfru a înmagazina un oarecare timp cantifăfi importante de material. ( = Rol). (V. fig. sub Suitoare). ROSTUIRE (Consfr.): Umplerea, deobicei cu mortar de cimenf, şi netezirea rosturilor dintre cărămizile sau blocurile de piatră ale unei zidării care rămâne netencuifă sau dintre pavelele şi dintre bordurile unei şosele (în aceste din urmă cazuri rostuirea se poate face cu mastic de .bitum). . ROTALIT (Conslr.): Pavele de sticlă rezistentă şi translucidă, de forma unui cilindru uşor gâfuif la mijloc, folosite penfru luminătoare. ■ ROTAŢIE (Mec.): Mişcarea uni corp ale cărui puncte descriu cercuri situate în acelaşi plan sau în plane paralele, cu centrele într'un acelaşi punct sau pe o aceeaşi dreaptă, numită axă de rotafie, perpendiculară pe planele cercurilor. ROTATIVĂ (Poligr.): Sin. Presă rotativă (v.). ROTOR 1. (Mf.); Partea care se roteşte într'o turbină sau într'o pompă centrifugă şi în care, la turbine, se transformă energia cinetică a fluidului motor în energie mecanică, iar la pompe, se transformă energia mecanică de rotafie, în energie cinetică a fluidului pompat. Rotoarele sunt înzestrate cu palete care sunt elementele active în confact cu fluidul. (V. fig, sub Pompă centrifugă şi sub Turbină). — 2. (Elf.): Parfea care se roteşte într'o maşină electrică. ROTUNJIRE (Maf.); Folosirea, în calcule, îh locul unui număr cu prea multe zecimale, a. unui alt număr, cu mai pufine zecimale, cu valoare foarte apropiată de a primului. Rotunjirea se face,' fie prin neglijarea zecimalelor la care se renunfă (în cazul în care ele" reprezintă mai puţin decât jumătatea unităfii ultimei zecimale păstrate), fie prin neglijarea zecimalelor la care se renunfă şi mărirea cu o unitate a cifrei ultimei zecimale păstrate (în cazul ROUA 491 J. RUPELIAN în care zecimalele la care se renunţă reprezintă mai mult decât jumătatea unităţii ultimei zecimale păstrate). £OUĂ (Meteor,): Picaturi vde, apă produse prin condensarea vaporilor de apa din atmosferă pe diferite corpuri, în momentul în care temperatura scade până la punctul în care vaporii ajung la saturaţie. ROZA vânturilor (Fiz,): Desen în formă de cerc, pe care 'sunt însemnate punctele cardinale şi subdiviziuni ale unghiurilor dintre punctele cardinale.5efixează,adesea, pe cutia care conţine acul magnetic al unei busole^ penfru a uşura determinarea direcţiilor. RULARE (Transp.).* Deplasarea unui vehicul prin rostogolirea roţilor de care e susţinut. RULETĂ (Topog,): Panglica de pânză sau de oţel, de 10, 15' sau 20 m lungime, împărţită în metri şi în centimetri, care se poate înfăşură pe un ax metalic conţinut într'o cutie plată. E folosită la măsurarea distanţelor. RULIU (Transp.): Mişcarea de oscilaţie a unui vehicul în jurul axei sale longitudinale. Termenul e folosit penfru avioane şi în speciaj penfru nave. La vehicule terestre e folosit mai -des termenul de legănarâ. RULMENT (Tehn-.): Organ de maşină, compus din două inele concentrice separate mm Itl 4 mm mmm 211 Schemele tipurilor de rulmenţi mai des folostfl. 1 — ruimenf cu bile la uri rând; 2— rulment cu bile pe două rânduri; 3 — rulment cu role cilindrice pe un rând; 4 — rulment cu role cilindrice lungi; 5 — rulment cu ace; 6—«rulment cu role-butoi pe doul rânduri; 7—rulment cu role conice. prin bile, prin role cilindrice, role conice sau role-butoi,- cu aceleaşi dimensiuni, RUBANAT (Pefr.): Calitate a texturii unei roce eruptive de a avea aspectul unor dîingi formate din minerale diferite. RUBEROID (Constr.): Tip de carton asfaltat de calitate superioară, folosit la învelifori de construcfii şi ca material izolator hidrofug. RUBIDIU (Cfi/m.): Rb. Element; gr. at. 85,48; nr. af. 37. E un mefal alb, care face parte din familia metalelor alcaline. Se găseşte în câteva minerale rare-şi e lipsit de importanţa practică. RUBIN (Mineral.): Varietate cristalizată, de culoare roşie, a corindonului. E folosit ca piatră preţioasa. RUGINĂ 1. (Ch/m., Mef/.): Oxid de fier hidratat format pe materialele feroase care se găsesc în aer umed, şi care deteriorează materialul respectiv. — 2. (Agr.): Boală a cerealelor, provacafă de ciuperci, care atacă părţile verzi ale plantelor, formând pete de diferite culori dela galben până la negru. RUOOS (Gen.): Calitatea unei suprafeţe de a fi aspră. . RUGOZITATE (Gen.): 1. Proprietatea unei suprafefe de a fi aspră. — 2. Neregulari-tafe pe o suprafaţă aspră. folosit într’un lagăr, în locul cusinetului, şi în care se transformă frecarea de alunecare în frecare■* de rostogolire, micşo-rându-se astfel rezistenţa la frecare. RULOU 1. (Tefin.): Piesă de formă cilindrică, folosită ca suport peniru deplasarea unei piese prin rostogolire. — 2. (Consfr.): Dispozitiv format dintr'o serie de şîpci de lemn sau de benzi metalice, aşezate orizontal şi paralel între ele, legate între ele prin elemente elastice, care se monteară în faţa unei ferestre sau a unei uşi, şi care se poate ridica sau coborî prin rulare în jurul unui ax orizontal fixat la partea superioară a deschiderii. Scopul ruloului e de a asigura împotriva pătrunderii forţate dinafară şi de - a împiedica pătrunderea luminii în încăpere. RUMEGUŞ (/nd. lemn.): , Aşchii mărunte rezultate- la ferestruirea lemnului. Rumeguşul e folosii ca material calorifug, la executarea de pardoseli (prin aglomerare cu bitum)/ drept combustibil, etc. RUPELIAN (Geol.): Etajul mediu al Oligo-cenului.' RUPEREA EMULSIEI 492 RUTIL RUPEREA emulsiei 1. (Chim., Ind. petr.): Sin. Desemulsionare (v.). — : 2. (Drum.): Desfacerea unei emulsii rutiere în cele două faze componente, datorită contactului emulsiei cu suprafafa mare a agregatelor, ceeace are drept urmare o evaporare a apei (faza dispersantă) şi deci o concentraţie a bitumului (faza dispersă).' RUPTOR (Elt.): Intreruptor comandat la distanfă, al cărui element mobil sau ale cărui elemente mobile de contact au ca pozifie de repaus, pe cea corespunzătoare închiderii circuitului electric. ~ de magnetou (Mf. ferm.): Ruptor folosit la magnetourile motoarelor cu explozie, care, prin întreruperea rapidă a curentului elecfric, dă variafia bruscă a curentului din inductor necesară pentru inducerea tensiunii mari în indus. RUTENIU (Chim.): Ru. Element; gr.at. 101,7} nr. at. 44. E un metal din familia platinei şi esfe asemănător acesteia. RUTIER (Drum,): Ceeace se referă la o şosea, de ex. transport rutier, maşină rutieră (maşină care circulă pe şosele sau maşină folosită la construcţia de şosele). RUTIL (Mineral.): Oxid de titan, natural. E un minereu'de titan. E deasemenea folosit ca maferie primă pentru fabricarea unor. produse ceramice cu constantă dielec-frică foarte mare. s ŞABĂR (Mefl.): Sin. Răzuifor (v.). sire, descărcarea şi încărcarea mărfurilor, SABINE (Fiz.): Unifafea de absorpfie acus- scurgerea apei, efc. tică; e egală cu absorpfia undelor sonore SABORDAI (Nav.): Scufundarea intenfio- care se propagă într'o cameră închisă, nafă a unei nave de către propriul ei absorpfie produsă de o deschidere a cărei echipaj. arie este de un picior pătrat (0,0929 m2). SABOT 1. (Conslr.); îmbrăcăminte metalică, SABLARE (Mefl.): Curăţirea suprafefei pie- fixată pe vârful unui pilot de lemn sau.de ‘ selor metalice prin [proiectarea unei vârie beton, pentru ca acesta să nu se strivească âfunci când pătrunde în pământ şr pentru a uşura păirunderea. —■ 2. (Expl. pefr.); Sin. Şiu (v.). ~ de frână {Mş.): Placă de mefal, de (emn, efc., care, [a o frână, frânează rofile prîn frecare. ŞABOTĂ (Mef/.); Piesă care susfine nicovala la un ciocan mecanic de forjat. SABOTAREA traversei (C. f.): Cioplirea suprafefei superioare a unei traverse de cale ferată în locul unde se aşează şina, penfru ca aceasta să ia pozifia cerută, SAC de apă (C. f.); Cutie în care se strânge apa provenită din condensarea vaporilor de apă din aerul comprimat, într'o insfa-lafîe de frânare a unei locomofive sau a Instalafie de sablare. unui tren. "rezervor cu nisip; 2 — pâlnie de încărcare; de piaf (Mef/.).* Rezervor închis în 3 — conducte de aer comprimat; 4 — ajutaj de care pătrund gazele dela cuptorul înalt şi 'împroşcare. ţn care se lovesc de un perete inferior, depunând praful antrenat. : de nisip cuarfos cu ajuforul aerului compri- SĂCĂRÂMBIT (Mineral.): Sulfotelurosti- mat. tn locul nisipului pot fi folosite şi' biură de plumb şi aUr, naturală, care con- granule mici metalice. jine 5 *■ • 13% aur; este un minereu de aur. ŞABLON 1. (Tehn.): Model, în mărime na- (=Nagyagit). turală, dupa care se poate executa o piesă. SACĂZ (Chim.): Sin. Colotoniu (v.). — 2. (Metl.): Dispozitiv folosit pentru alcă- SACCHAROMVCES (Ind. alim.): Familie de ţuirea formelor de turnatorie pentru piesele d c| mjcro:icopicei un;celulare, anae- . care au forma unui corp de revolufie. E. robe, Ciupercj|e din aceast§ familie alcă- compus dinfr un ax vertical in jurul caruia fuesc drojdiile se roteşte o lamă, a cărei muchie repre- zintă profilul piesei de fumat. -3. (Consfr.): «FIU (Mineral.): Varietate transparenta Dispozitiv folosit pentru executarea profilu- de formdon de culoare albastra. Culoarea lui mulurilor, drepte sau curbe, format în se datoreşte urmelor de oxizi de fier şi de principal dintr’o lamă a cărei margine re- titan- E o piatra prefioasa. prezintă negativul acelui profil. SAGEAC (Consfr.): Sin. Streaşină (v.). . SABORD (Nav.): Deschizătură în perefii SĂGEATĂ 1. (Maf.): Distanfa dinfre coarda laterali ai unei nave, folosită pentru aeri- unui arc de curbă şi tangentă paralelă cu ŞAGRINARE 494 SAMALUIRE coarda, la acel arc. — 2. (Cons/r.): Distanta dinfre un pund situat pe linia interioară a unei bol(i şi linia dreaptă care uneşte reazimele acelei bolţi, şi care se măsoară pe normala la aceasta din urmă. — 3. (Drum.): Inălfimea bombamenfului unei şosele, măsurată pe'axa şoselei. — 4. (Rez. mal.): Distanta maximă dintre poziţia pe care o ia fibra neutră a unui element de rezistentă cu lungimea mult mai mare decât celelalte dimensiuni. (un fir, o bară, o grindă), sub acţiunea unor solicitări (greutatea proprie şi forfe exterioare transversale) şi pozifia fibrei neutre în lipsa acestor solicitări. Valoarea săgefii depinde de lungimea şi de sec(iunea elementului de rezistenfă, de modul de susjinere, de încărcările la care e supus, de materialul din care e format, efc. — 5. (Prep. min.): Ciocan de lemn sau metalic care, prin cădere, sfărâmă minereul, înfr'un şteamp. ŞAGRINARE (Ind. piei.): Operafie de prelucrare a suprafefei unor piei . tăbăcite pentru a li se da aspectul unor piei de calitate mai bună. SAHELIAN (Geol.): Primul etaj al Plioce-nului de facies marin. ŞAIBĂ (Tehn.): 1. Sin. Rondelă’(v.).— 2. Roată de transmisie. ŞAIDAJ (Prep. min.): Operafie de alegere manuală a minereurilor, însofită de spargerea acestora cu ciocanul de mână. ŞALAND (Nav.): Navă auxiliară a unei drage, în care se depozitează materialul scos de dragă. Şalandele au porfi laterale sau deschideri la fundul lor, pentru a.permite evacuarea materialului. SALCÂM (Silv.):, Arbore care creşte şi în terenuri aride şi nisipoase şi care este, deci, folosit pentru fixarea terenurilor nisipoase, a faluzelor şi pentru formarea perdelelor de protecfie. Lemnul său e greu, dur, rezistent şi elastic, şi e întrebuinfaf la confecfionarea spifelor de rofi, a stâlpilor de gard, în sfrungărie, tâmplărie, etc. şi drept combustibil. Salcâmul e o plantă meliferă. SĂLCIU (Gen.): Calitatea unei ape naturale de a avea un gust caracteristic, pufin sărat şi amar,. datorit sărurilor pe care le confine în solufie. Apele sălcii sunt improprii atât pentru băut cât şi pentru scopuri industriale. SALICILAT (Chim.): Sare sau ester al acidului salicilic. Unii salicilafi se întrebuinţează în Medicină şi în industria alimentară pentru a împiedica fermentarea conservelor. SALIN (Chim.): Calitatea unui amestec de a confine o sare oarecare, în particular clorură de sodiu. SALINĂ (Mine): Mină de sare. SALINITATE (Chim.): Concentraţia unei soluţii de săruri alcaline în apă; în particular, concentrafia unei solufii de clorură de sodiu în apă. SALINOMETRU (Fiz.): Tip de areometru, folosit pentru determinarea concentraţiei solufiilor de sare prin măsurarea densităfii lor. ' SALIPIRINĂ (Farm.): Salicilat de antipirină, întrebuinfat ca analgezic. SALMONICULTURĂ (Pisc.): Cultura peştilor din familia păstrăvului. SALPETRU (Chim., Mineral.): Azotat de potasiu, natural. ~ de Chile (Chim., Mineral.): Azotat de sodiu, natural. E întrebuinfat ca îngrăşământ agricol. SALŢĂ (Geol.): Mic vulcan care svârle noroi amestecat cu apă sărată şi gaze naturale, în special metan. ( = Vulcan glodos, Pâclă). SALTEA de apă (H/drof.): Stratul de apă reţinut în avalul (în josul) unui .-baraj, pentru a amortisa lovitura apei care cade asupra terenului dela piciorul barajului. ~ de fascine (Hidro/.): Grup de fascine legate între ele cu sârmă, folosit penfru apărarea malurilor unui curs de apă. . ŞALTER (Tehn.): Sin. înfrerupfor (v.). ŞALUPĂ (Nav.): Mica îmbarcafie cu motor, care serveşte la transporturi de persoane, de mărfuri, la remorcări, etc. SAMA (Ind. piei.): Substanfă întrebuinfată la samaluire. E alcătuită fie din excremente animale (azi nu se mai foloseşte astfel de sama), fie din extrase enzimaiice (extras de pancreas,' etc.). SAMALUIRE (Ind, piei.): Operafia de prelucrare cu sama a pieilor crude, înainte de tăbăcire, pentru a elimina fesuturile de legătură din dermă, resturile de murdării şi alte substanfe caie rămân pe fibrele SAMARIU 495 SAPĂ pielei şi provoacă defecte la tăbăcire şi la finisare. SAMARIU (Chim.): Sm. Element; gr. af. 150,43; nr. at. 62. Face parte din familia pământurilor rare. ŞAMBRANĂ (Consfr.j: Cadru executat din tencuială, piatră, marmură, lemn sau metal, uneori sculptat, care mărgineşte o uşă sau o fereastră, în scop decorativ. ŞAMOTĂ (Tehn.): Material obfinut prin măcinarea sau spargerea în bucăfi a argilei refractare arse. Serveşte la deplastifiere'a argilelor folosite în fabricarea produselor refractare şî la prepararea mortarului penlru zidăria de cărămizi refractare. SAMOVAR (Tehn.): Balanţă folosită pentru determinarea greutăţii hectolîfrice a cerealelor; în locul unuia dinfre platane are un recipient de 1/4 1 sau de 1 I. SANDARAC (Chim.): Răşină naturală folosită -în industria lacurilor şi a vopselelor, cum şi la prepararea .unor chituri penfru sticla, porţelan, efc. ŞANFRENARE (Mef/.J: Tăierea oblică a muchiilor pieselor metalice, în locul în care urmează a fi sudate. Tăierea se poate face manual sau cu maşina de şanfrenat. SANIE (Mş.): Organ de maşină, care, în timpul funcţionării maşinii, poate aluneca pe o glisîeră penfru a deplasa o altă piesă, de ex. o poii-unealtă sau o unealtă. Căruciorul unui strung are trei sănii: o sanie longitudinala pentru mişcări în lungul strungului, o sanie transversală pentru mişcări perpendiculare pe lungimea strungului, şi o sanie superioară pe care e fixată unealta. ~ de linotip (Poligr.): Numire improprie penfru glisierele linotipului, dealungul cărora alunecă matriţele dintr'un elevator în altul. (V. fig. sub Linotip). ~ porf-unealfă (Tehn.): Sanie pe care se fixează unealta de aşchiere a unei maşini-unelte. ŞANŢ 1. (Gen.): Săpătură .puţin adâncă, îngustă şi de lungime relativ mare. — 2. (Tehn.): Tăietură lungă făcută într'o piesă, la suprafaţa ei. ~ co'ecfor (Drum.): Şanţ în lungul cres- • tei taluzului unui debleu penfru o cale de transport, care colectează apele de pe suprafaţa terenului de deasupra taluzului, împiedicând astfel degradarea taluzului prin scurgerea acestor ape. ~ de gardă (Hidrof.): Şanţ săpat dealungul marginii din amonte a unui teren, în scopul colectării apelor ce se scurg de pe deal penfru a apăra terenul respectiv de aceste ape. ŞANTIER (Tehn.): Locul pe care sunt amplasate instalaţiile necesare executării construcţiei unei clădiri, unui pod, unui baraj, unui canal, etc., atât timp cât durează construcţia respectivă. Construcţiile comunismului în U.R.S.S. şi ale socialismului în ţările de democraţie populară se desfăşoară pe uriaşele şantiere ale muncii paşnice creatoare. în patria noastră, alături de şantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră, hidrocentralei,, V.l. Lenin*'Bicaz,Combinatului Poligrafic Casa Scânteii „l. V. Stalin", etc., se deschid mereu noi şantiere ale marilor uzine proiectate de institutele noastre de proiectare şi se pregătesc lucrările pentru şantierele metroului din Bucureşti, pentru construcţia şi reconstrucţia socialistă a oraşelor, penfru construirea Canalului Bucureşti-Dunăre, efc. Patria noastră a devenit un vast şantier al muncii paşnice creatoare, al construcţiei socialismului. ^ de abataj (Mine): Locul de muncă unde se face abatajul (excavarea) substanţei minerale utile într'o exploatare minieră. naval (Nav.): Şantier aşezat pe malul unei mări sau al unui fluviu, în care se construesc sau se repară navele. SAPĂ 1. (Tehn.j: Unealtă de- oţel, în formă de lamă aproximativ semicirculară, care se fixează, în unghi drept, de o coadă de lemn. E folosită în agricultură (la prăşit, muşuroit, etc.), la săparea pământului, la fârîrea materialelor în bulgări pentru a le aduce la locul de încărcare, efc. — 2. (Exp/. pefr.J: Unealtă care serveşte la desagregarea' rocei dela fundul găurii de sondă fie prin cădere liberă, fie prin roaderea şi strivirea rocei. Sapele diferă între ele după metoda de foraj în care sunt folosite şi după felul rocei pe care trebue să o desagrege. Toate sapele penfru forajul umed sunt străbătute de două sau de mai mulfe canale prin care Irece fluidul de sapă. ( = Trepan). SAPĂ CU ROLE. 496 SĂPUN TARE Sapă cu rote. 1 — cep; 2 — corpul . iapel; J — role; ~ eu role (Expl. petr.): Sapă folosită in forajul rotativ,' pentru desagregarea ro-celor dure şi compacte. E formată dintr'un corp de ofel, care are fixate pe el, lateral, la partea inferioară, nişte role dinţate de ofel, armate cu aliaje dure, montate liber pe axele lor; aceste role, care sunt fixate pufin în afara liniei corpului sapei, formează elementele care strivesc local roca şi o desagregă când se roteşte sapa. ~ în coadă de peşte (Expl. petr.): Sapă folosită în forajul rotativ, penfru desagregarea rocelor care nu sunt prea dure. E alcătuită dintr'un corp de ofel care se termină în formă de coadă de peşte, cele două lame făietoare (bacurile), curbare în acelaşi sens, fiind tratate termic sau armate cu pobedit sau cualfealia-je dure. Canalele care con- Sapă în coadî do duc fluidul de sapă sfră- pejte. bat sapa până aproape I —cep; 2— canale de bacuri, astfel încât vâna pentru- fluidul de de fluid să poată răci sapă; 3 —lame fS-bacurile şi contribui şi Iefoare. la desagregarea rocei. ~ penfru forajul percufanf (Expl. pefr.): Sapă folosită în forajul percutant, umed sau uscat, 'pentru desagregarea rocelor de orice natură. E formată dinfr'un, corp greu de ofel, care se termină in unghi obtuz, formând astfel un tăiş ce striveşte roca pe care o loveşte în căderea liberă a sapei. ŞAPĂ (Constr.): Strat hidrofug (de bitum, asfalt, tencuială de ciment, etc.), care se execută pe suprafafa unui element de construcfie. Deobicei, şapa este acoperită cu un material de protecfie (pietriş, nisip, zidărie subfire, etc.). SĂPĂLIGĂ (Agr.): Sapă mică, lunguiaţă, cu doi sau cu trei colfi, folosită în grădinărit şi la prăşit. SĂPĂTURĂ (Gen.): Excavafie executată în pământ, manual sau cu maşini de săpat (excavator, draglină, efc.). SAPINĂ (Silv.): Sin. Japină (v.). ŞAPIROGRAF (Poligr.): Aparat penfru multiplicarea textelor scrise de' mână sau la maşina de scris şi a desenelor, executate cu o cerneală specială. Textele sunt imprimate, prin apăsare, pe suprafafa laterală a unui cilindru, de pe care sunt trecute pe hârfie. Se pot scoate până la o sută de copii de pe un singur text. . SAPONIFICARE (Chim.): Hidroliza esferilor cu formare de acizi şi alcooli, prin acfiu-. nea alcaliilor sau a acizilor, prin fierbere cu apă^ sau prin acfiunea vaporilor supra-. încălziţi. Este procesul chimic invers esteri-ficării, SAPONINE (Chim.): Clasă de glicozide care se găsesc în unele plante, şi care au proprietatea de a produce spumă abundentă prin agitare cu apă. Sunt folosite ca emulgatori, ca agenfi de spălare, etc. SAPROFIT (Biol.): Calitate a unei plante de a trăi consumând materie organică moartă. SAPROPEL (Geol.); Nomol format, în lagune sau in mări, din planctonul (organismele microscopice vegetale şi animale) care a trăit în aceste ape. Se consideră că din el s'au format petrolul şi cărbunii sapropelici. Ex.: nomolul din lacul Tekir-ghiol. SĂPUN (Chim., Ind. chim.): 1. Sarea de sodiu sau de potasiu (sau un amestec al acestor săruri) a acizilor sfearic, palmific sau oleic, ob{inufă prin acţiunea hidroxi-dului de sodiu sau de potasiu asupra grăsimilor. Săpunul de sodiu este consistent, iar cel de potasiu este moale sau chiar lichid, Aceste săpunuri sunt solubile în apă şi servesc la spălat. — 2. Sare a acizilor graşi, a acizilor naftenici sau a colofoniului, cu un mefal (sodiu, potasiu, zinc, .aluminiu, magneziu, calciu, plumb,, etc.). Aceste săpunuri (afară de cele de sodiu şi de potasiu) sunt insolubile în apă şi sunt întrebuinfate la fabricarea unsorilor consistente, ca impermeabilizatori, si-cafivanfi, catalizatori, etc. ~ moale (Chim.): Săpun de potasiu. ~ tare (Chim.): Săpun de sodiu. SARAMURĂ 497 SARCINĂ PERMANENŢĂ /SARAMURĂ (Tehn.j; Soluţie de clorură de sodiu în apa. E folosită'ca agent frigorifer în instala)iile de răcire^ cum şî în industria alimentară la conservarea anumitor alimente. SARAMURARE (Agr.); Desinfectarea seminţelor de cereale, înainte de semănare, prin fratarea lor cu un fungicid. SĂRĂTURĂ (Geol., Agr.): Sol bogat în diverse săruri aduse în straiele superioare de către apele sărate care s'au ridicat dîn adâncime prin capilaritatfe şi apoi s'au evaporat. Aceste soluri nu sunt bune penfru agricultură, decât după desără-iurare.. SARCINĂ 1. (Rez. maf., Consfr.j: Forfă, ■ sistem de forfe sau orice solicitare care - se poate reduce Ia un sistem de forfe, a căror acfiune trebue luată în considerare la dimensionarea unui element de rezistenţa sau a unei părfi de consfrucfie. Sarcinile verticale se numesc încărcări. Sarcinile se grupează în: sarcini fundamentale, accidentale şi extraordinare. — 2 (Tehn.): Puterea activă sau aparentă dată sau luată de un sistem tehnic. ~ accesorie (Rez. maf., Consfr.j: Sarcină fundamentală care provine din modul de acfionare al sarcinilor utile (forfă centrifugă, de tracfiune, etc.); mai sunt considerate ca sarcini accesorii unele sarcini accidentale care, în unele cazuri, îşi pierd caracterul neregularităfii, de ex., efectele datorite variafiei de temperatură la rezervoarele pentru lichide fierbinţi. ~ accidentală (Rez. maf.,' Consfr.j: Sarcină care solicită în mod întâmplător construcţia respectivă şî care, deobicei, e independentă de voinfa omului. Sunt considerate ca sarcini accidentale: presiunea vântului, greutatea zăpezii, efectele datorite variafiilor de femperafură, forţa de •frânare, etc. ~ admisibilă (Rez. maf.J; Sarcina cea mai mare care se ia în considerare în calculul de dimensionare al unui element de construcfie. ~ critică de flambaj (Rez. maf.,Consfr.): Sarcina de compresiune cea mai mică pentru care se produce flambajul piesei considerate. electrică (Bl.): Mărime care caracterizează proprietatea unui corp de a se exercita asupra lui o forfă , când se găseşte într'un câmp elecfric. Unifafea electrostatică absolută de sarcină electrică se alege astfel,- încât forfa care se exercită între două mici corpuri care, fiecare, ar fi încărcate cu ea şi sunt presupuse că se află în vid la distanfa de un centimetru unul de altul; să fie egală cu o dină. Unitatea practica de sarcină electrică (în sistemul de unităfi MKSA) esfe de 300000000 de ori mai mare ŞÎ se numeşte coulomb (se citeşte culomb). Sarcinile electrice sunf de doua feluri: asupra sarcinilor de un anumit fel se exercită, într'un punct dintr'un câmp electric, o forţă care are o anumita direcţie şî un anumit sens, iar asupra celor de fel contrar se exercită în acelaşi puncf o forţă care are aceeaşi direcţie, dar sens contrar. Sarcinile de acelaşi fel se resping» iar cele de fel contrar se atrag. Sarcinile de felul celor cu care se încarcă o- vergea de sticlă frecată se . numesc sarcini pozitive, iar cele cu care se încarcă o vergea de ebonită frecată se numşsc sarcini negative. (=:Canlitate de electricitate, Electricitale, Masă electrică). ~ extraordinară (Rez. maf., Consfr.j: Sarcină care intervine în mod excepţional şî care poate avea un caracter catastrofal. Sarcinile extraordinare provin din acţiunea cutremurelor, a inundaţiilor, din distrugerea unor elemenle de consfrucfie, etc. ~ fundamentală (Rez. maf., Consfr.): Sarcină care acfionează în.mod permanent sau regulat asupra unui sistem. Sarcinile fundamentale pot fi sarcini permanente, sarcini utile sau sarcini accesorii. ~ magnetică (Magnf.): Mărime'magnetică fictivă, egală cu fluxul intensităţii câmpului magnetic prin suprafaţa închisă în inferiorul căreia se găseşte acea mărime, înmulţit cu permeabilitatea vidului şi împărţit cu 4/r, în unităţi neraţionalizate (sau cu 1, în unităţi raţionalizate). ( = Sarcina de polarizaţie magnetică, Masă magnetica). ~ nominală (Tehn;): Putere pentru care e construit sau specificat un sistem tehnic. ~ permanentă (Rez. maf., ^Consfr.): Sarcină fundamentală care acţionează continuu asupra unui element şi care provine atât din greutatea proprie (greutatea elementului resjectiv), cât şi din greufafea SARCINĂ PIEZOMETRICĂ 498 ŞARPANTĂ moartă (greutatea elementelor din construcţie suportate de elementul care se dimensionează). ~ piezometrică (Hidr.): înălţimea de coloană de fluid, echivalentă cu suma presiunii statice şi a celei dinamice dintr'o conductă. ~ reziduală (El.j: Sarcină electrică care rămâne în condensatoarele care au un alt dielectric decât vidul, după descărcarea lor, datorită faptului că sarcina se acumulează în dielectric. ~ unei linii (E/f.):'Puterea electrică pe care o transportă o linie aeriană sau un cablu subteran. ~ ulilă (Rez. mat., Cons/r.): Fiecare dinfre sarcinile pentru care a fost executată construcţia (greutatea oamenilor, a "mărfurilor, a instalaţiilor, a convoaielor mobile, presiunea apei, împingerea pământului, etc.). Sarcinile utile sunt sarcini fundamentale. SARE (Chim.): 1. Compus rezultat prin înlocuirea unuia sau a mai multor atomi de hidrogen ai unui acid cu atomi metalici sau cu radicali. La temperatura ordi-nară, sărurile sunt, în general, substanfe cristaline, şi se ionizează prin disolvare în apă. (Ex.: clorurile, azolafii, sulfafii, silicafii, etc.). — 2. Clorură de sodiu. ( = Sare de bucătărie). ~ acidă (Ch/m.): Sare în care numai ; o, parte a hidrogenului acidului a fost înlocuită printr'un metal. (Ex.: bicarbonatul de sodiu, NaHCOa). ~ amară (Chim.): MgS04, 7HaO. Sulfat de magneziu. E un praf alb, cristalizat, solubil în apă; e folosit ca purgativ. ~ bazică (Chim.): Sare care s'a format prin neutralizarea parfială a unei baze. Constă dintr'o sare neutră, combinată cu o proporfie moleculară definită a. bazei respective. Ex.: ceruza (carbonat bazic de plumb,-2PbC03, Pb(OH)2). ~ de bucătărie (Chim.): NaCI. Clorură de sodiu. ~ de măcriş (Chim.): (C204)2HaK,2Hj0. Oxalat acid de potasiu. E o sare albă, cristalizată, solubilă în apă. E întrebuinfată pentru îndepărtarea petelor de cerneală. ~ gemă (Mineral.): Clorură de sodiu, ; naturală, cristalizată. E întrebuinfată în ali-mentafie (ca sare de bucătărie), în industria chimică (la fabricarea sodei, a clorului, etc.), etc. ~ Glauber (Chim.): NaiSOj.lOHoO. Sulfat de sodiu. ‘ ~ roză (Chim.): (NH,)3SnCI6. Staniclo-rură de amoniu; e întrebuinfată în vopsitorie ca mordant. ~ Seignette (Chim.): Tartrat de sodiu şi potasiu. E o sare albă, cristalizată, solubilă în apă; e întrebuinfată la confecţionarea de cristale piezoelectrice pentru microfoane, la prepararea prafului de copt, etc. SĂRITURA faliei (Geo/.): Distanfa verticală care separă sfratele denivelate ale unei falii, ŞARJĂ (Metl.): Cantitatea de ofel obfinută dintr'o încărcătură normală înfr'un cuptor. ~ rapidă (Metl.): Şarjă de ofel, elaborată într'un cuptor Martin, într’un timp mult mai scurt (cu cea 20 — 25%) decât şarjele normale de până acum. Şarjele rapide sunt obfinută de către ofelarii stahanovişti, datorită unor măsuri fehnico-organizatorice de reparare mecanizată a căptuşelii vetrei după fiecare şarjă, de încărcare rapidă a cuptorului, de organizare a introducerii fondanfilor şi de conducere a topirii la o temperafură mai înaltă (în funcfie de refrac-taritatea căptuşelii). Şarjele rapide reprezintă o confribujie importantă la mărirea producfiei de ofel. SÂRMĂ (Metl.): Fir metalic obfinut prin trefilare. Are, deobicei, secţiunea circulară, şi, uneori, poligonală. ~ arsă (Tehn.): Sârmă subfire de ofel,. care, prin încălzire, a fost tratată pentru îndepărtarea tensiunilor, interne fornăie prin ecruisare în timpul trefilării, devenind astfel moale şi neelastică. E întrebuinfată la legat. ~ de sudat (Mef/.): Sârmă întrebuinţată ca material de adaus, la sudură. SARMAŢIAN (Geol.): Ultima diviziune (cea mai nouă) a celui de al doilea etaj me-diteraneean. . . ŞARNIERĂ (Gen.): Sin. Tâfână (v.). ~ peniru curea (Tehn.): Piesă metalică folosită la încheierea curelelor de transmisie. ŞARPANTĂ (Constr.): Construcfie formată din piese de lemn, de metal sau de beton armat, îmbinate între ele, destinată să suporte o învelitoare. ŞART' 499 SCAFA SART (Nav,]: Frânghia care serveşte !a întărirea laterală a catargelor. SAS 1. (Conslr.): Construcfie metalică, de formă cilindrică, fixată la capătul superior al unui cheson cu aer comprimat, care formează încăperea intermediară în care se stabileşte, în mod alternativ, presiunea egală cu cea din exterior sau cu cea din cheson, şi prin care pot intra muncitorii în cheson sau se pot introduce materiale. — 2. (Hidrol.): Compartiment al unei ecluze, închis la capete cu porfi, şi care poate fi umplut sau golit de apă, pentru a aduce nivelul apei la nivelul apei din sus sau din jos de el, permifând astfel Irecerea vaselor dintr'o parte în alta a ecluzei. (V. fig. sub Ecluză). ŞASIU (Tehn.): Cadru rigid, de rezistenfă7 care se montează pe rofile unui vehicul şi care suportă caroseria. SATELIT 1. (Aslr.): Corp ceresc care se roteşte în jurul unei planele, de ex. Luna e un satelit al Pământului. — 2. (Auto.): Sin. Pinion satelit (v.). SATIN (Ind. fexf.): Jesăfură de mătase sau }esâtură lucioasa din alt material care imită mătasea. E întrebuinţat Ia confecţionarea de îmbrăcăminte şi la căptuşeli de haine. SATINARE (fnd. fexf., /nd. hârf.): Operaţia prin care se dă lusiru unei ţesături sau unei foi de hârtie, prin prfcsare înfre doi cilindri sau, uneori, la presa. SATURAT (Ch/m.); Calitatea uneîfsolufi' de a fi ajuns Ia concentraţia maximă penfru o -anumită substanfă disolvată, în anumite condifii date. \ ■ ■ SATURAŢIE 1. (Fiz., Ch/m.j; Stare a unui sistem fizic sau chimic pentru care anumite mărimi (concentraţia, intensitatea curentului electric care-l străbate, infensifafea de magnetizare, efc.) au atins valoarea maxi-. mă penlru anumite condiţii date—2. (Chim.); Starea unei soluţii în care nu se mai poate disolva o nouă cantitate de substanţă în anumite condiţii. — 3. (Ch/m.); Starea unui compus care nu mai conţine valenfe libere sau care nu mai poate adiţiona alte elemente în molecula lui. SATURATOR (/nd. ch/m.): Aparat în care se concentrează o soluţie,.disolvând în ea o substanţă solidă sau un gaz, până când soluţia se saturează. SATURN, (Asfr.): Planetă a cărei orbită este cuprinsă între orbita (ui Jupifer şi aceea a lui Uranus; are zece sateliţi şi este înconjurată de inele caracteristice. Distanfa medie de Soare esfe de 1417 milioane km; anul lui are 29,46 ani pământeşti; masa sa este de aproximativ 95 ori maî mare decât masa Pământului; temperatura la suprafaţă este de aproximativ.—150°. SATURNISM (Ig. ind.): Intoxicafi® cronică cu plumb, căreia îi sunt expuşi muncitorii din industriile în care se lucrează cu plumb sau cu săruri de plumb. Se manifestă prin colici, căderea dinfilor, anemie, turburări nervoase, efc. Se. tratează şi se poate preveni printr'un regim lacfaf şi prin tratament cu magnezie, iodură de potasiu, etc. SAULĂ (Nav.): Frânghie folosită pe bordul unei nave pentru a fixa de bord diferite obiecte sau penfru a lega sonda. SAVANĂ (Gen.): Câmpie din .regiunile tropicale, acoperită de ierburi. SAVART (F/z.J: Unitate de măsură penfru intervalele muzica/e; este egala.cu de o mie de ori logaritmul zecimal al intervalului. Ex.; valoarea în savarfi a octavei este 1000 Ig 2 = 301,03. SAVURĂ (Drum., Consfr.): Materialul mărunt rămas dela spargerea rocelor, după ce s'a separat piatra sparlă; e format din granule foarte fine şi din praf. E folosit Ia construirea macadamurilor şi la prepararea asfaltului. SAYBOLT, secunde ~ (/nd. pefr.J; Unifăfi , convenţionale penfru caracterizarea visco-zităfii uleiurilor, reprezentând numărul de secunde în care 60 cm3 de ulei se scurg prin deschiderea unui aparaf standardizat. Numărul de secunde Saybolf ecu atât mai mare cu cât uleiul e mai vâscos. SBAT (Nav.J; Paleta de lemn sau metalică a unei rofi de propulsie a navelor. ( = Paletă). SCAFĂ 1. (Consfr.J;Suprafafă cilindrică (sau succesiune de suprafefe racordate), care face racordarea Intre un perete şi tavan sau pardoseală. ■— 2. (Cons/r.): Ornamen-fafie dealungul marginii superioare a pe-refilor sau pe tavan, în care se ascund corpurile de iluminat în cazul iluminării indirecte a încăperilor — 3. (Tehn.); Unealtă SCAFANDRIER 500 SCARĂ GRADATA în formă de lingură semicilindrică, folosită la trecerea unui material mărunf dintr'un ambalaj în altul. SCAFANDRIER (Nav.): Muncitor specializat în lucrările sub apă. In fimpui lucrului poartă un scafandru. SCAFANDRU (Tehn.): Costumul, etanş pentru apă, alcătuit din îmbrăcăminte impermeabilă şi o cască în care poafe fi pompat aerul necesar respiratei. SCAGLIOLĂ (Consfr.): Placă uşoară fabricată din ipsos cu sgură sau cu rumeguş, întrebuinfată la construirea de pereţi. inferiori uşori. SCALAR (Mal.): Mărime determinată numai prin valoarea ei numerică şi prin unitatea de măsură în care se exprimă această valoare, de ex. volumul, masa, densitatea, efc. SCALEN (Maf.): Calitate a unui friunghi de a avea foafe laturile de lungimi diferite şi niciun unghi drept. SCAMĂ (Ind. fexf.): Fir destrămat de pe suprafafa unei fesăfuri de pânză sau de stofă. SCĂMOŞARE (Ind. fexf.): Operafia de ridicare a firelor de pe suprafafa unei ţesături, pentru a-i da un aspect păros şi a o face lânoasă şi moale la pipăit. SCANDIU (Chim.): Sc. Element; gr. at. 45,10; nr. at. 21. SCÂNDURĂ (Ind. lemn.): Material lemnos» cu grosimea relafiv mică în raport cu celelalte : dimensiuni, cu marginile refecate sau nu, tăiat din buşteni cu ajutorul feres-fraielor; e întrebuinfaf în construcfii, la confecfionarea mobilelor, etc. SCÂNTEIE (Gen.): Părticică incandescentă care se desprinde dinfr'un corp. ~ elecfrică (El.): Descărcare elecfrică disruptivă printr'un dielectric (izolator) însoţită de lumină şi de sgomot. ~ electrică de ruptură (El.): Scânteie elecfrică ce apare la întreruperea unui curenf electric. E puternică mai ales la întreruperea curentului în circuitele care confin inducfanfe. SCĂPARE (Tehn.): Pierdere, de material fluid (gazos sau lichid) dintr'un vas sau dintr'o conductă, datorită unei etanşeităţi imperfecte. SCARĂ 1. (Desen): Raportul în care au fost micşorate sau mărite lungimile într'un desen, fafă de lungimile reale ale obiectelor. De ex.: scara unei hărfi 1:200000 înseamnă că dimensiunile au fost micşorate de 200000 ori. Se numeşte scară mare acea scară în care raportul este mare, şi scară mică, acea scară în care raportul esfe mic. — 2. (Consfr.): Element de construcţie executat din lemn, befon armat, cărămidă, ofel, etc., care serveşte la urcarea sau la coborîrea persoanelor dela un nivel la altul. — 3. (F/z., Tehn.): Reprezentare grafică a unei funcfii pe o linie dreaptă sau curbă, pe care, începând dela un punct, numit origine, se însemnează distanfe proporfio-nale cu valoarea funcfiei. Se obfine astfel o grada)ie, în dreptul diviziunilor căreia se trec valorile variabilei de care depinde funcfia. De ex., scara unui termometru, care reprezintă lungimea coloanei de mercur în funcf e de temperatură, are marcate'pe ea valorile temperaturii (variabila independentă) de care depinde lungimea coloanei de mercur. ( = Scară funcţională). ~ Baume (Fiz.): Scară folosită la gradarea unpr areomefre în grade Baume. Transformarea gradelor Baume (n) în den-sităfi (d) se face după formulele: în cazul lichidelor mai grele decât apa, d=-, . ——------ 144,30-n iar în cazul lichidelor mai uşoare decât , 144,30 apa' ~ 144,30+n’ ~ Celsius (Fiz.): Scară de temperatură împăr(ită în grade Celsius. V. şi Grad fer-momefric Celsius. ~ de duritate mineralogică (Mineral.): V. Duritate, scară de mineralogică. ~ de duritate Mohs (Mineral.): V. Duritate, scară de ~ mineralogică. ~ de'iemperalură absolută (Fiz.): Scară de temperatură ale cărei grade au valori egale cu gradele Celsius, dar a cărei origine estelao temperatură decca—273°Cel-sius, numifă zero absolut. ( = Scară Kelvin). ~ Fahrenheit (Fiz.): Scară de temperatură împărfifă în grade Fahrenheit. V. şi Grad termometrie Fahrenheit. ~ funcţională (F/z., Tehn.): V. Scară 3, ~ gradată (Gen.): Porfiune de pe suportul unui insfrument de măsură, în fafa căreia se mişcă un indicator şi care este SCARĂ K'ELVIN 501 SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ împărţită îh unităţile şt subunităţile tn care se măsoară mărimea observată cu instrumentul respectiv. . ~ Keivin (Fiz.): Sin. Scară de tempe- ratură absolută (v.). ~ logarilmică (Alaf.): Scară funcţională ale cărei gradaţii sunt proporţionale cu logaritmii valorilor variabilei independente. Reaumur (F/z.J: Scară de temperatură împărţită -în grade Reaumur. V. şi Grad termometrie Reaumur. rulantă (Consfr.): Scară formată dintr'o serie de trepte articulate între ele, montate pe o bandă fără sfârşit, care se deplasează pe un plan înclinat. E folosită penlru urcarea sau coborîrea rapidă şi fără oboseală a publicului, înfre etajele unei clădiri publice şi în special în staţiile de metrou. ( = Escalator). SCARA silelor (Consfr.j: Seria sitelor succesive, având ochiuri cu diamefri sau laturi mai mari sau mai mici, pe care se ciurueşte un produs în vederea stabilirii granulomefrîei Iui. SCARIFICARE (Drum., Agr.J: Scormonirea suprafeţei unei şosele care trebue refăcută în scopul asigurării unei bune legături înfre materialul nou şi cel vechi, sau mărunfirea solului unei păşuni, fâneţe, lucerniere, efc. penfru înlesnirea pătrunderii aerului. SCARIFICATOR (Drum., Agr.J: Maşină remorcată sau automotoare, folosită penfru ScarlflcaJor. 1 — şaslu; 2 — cadru în care sunf prinşi dinfii; 3 ■— dinjl; 4 — fraefor. scarificare. E formată dintr'o serie de ghiare de oţel, fixate pe un cadru. SCĂRMĂNARE (Ind. fexf.J: Operaţia de descurcare a lânii brute, în vederea curăţirii ei şi a desfacerii fibrelor. SCĂRMĂNĂTOARE (Ind. text.J: Unealtă sau maşină folosita pentru : scărmănarea lânii. SCAUN 1. (Mş.): Locaşul pe care se reazemă o supapă (V. fig. sub Supapă). — 2. (Consfr.j: Schelet de lemn care serveşte Ia susţinerea unui acoperiş, rezemat pe grinzile planşeului de dedesubt. ~ învârfilor (C.-f.J: Dispozitiv montat pe un vagon-platforma, care se poate roti în jurul unui pivot. E folosit Ia susţinerea trunchiurilor de lemn lungi încărcate în dţpuă vagoane alăturate, penfru ca cele două vagoane să nu formeze un ansamblu rigid. SCĂUNOAIE (/nd. /emn.}; Dispozitiv folosit în dogărie penlru fixarea doagelor în timpul cioplirii lor. SCHEEUT (Mineral.): Wolframaf de'calciu, natural.. E un minereu de wolfram. (Se citeşte şelit). SCHELĂ 1. (Consfr.j: Construcţie provizorie auxiliară, de lemn sau de metal, care serveşte Ia executarea de lucrări la înălţime. — 2. (Nav.): Punte de lemn care serveşte la încărcarea sau la descărcarea mărfurilor sau a pasagerilor unei nave. • ~ petrolieră (Expl. petr.): Totalitatea sondelor (în producţie şi în foraj) împreună cu instalaţiile auxiliare necesare bunului mers al exploatării Ia aceste sonde, care se găsesc într'o regiune de exploatare. SCHELET (Tehn.): Ansamblul pieselor de rezistenţă legate înfre ele, care formează o construcţie sau un sistem tehnic. SCHEMĂ (Tehn.j: Reprezentare grafică, prin simboluri, a unei instalaţii tehnice, a unui proces de fabricaţie, efc., indicându-se poziţiile relative şi relaţiile dintre părţile lor componente. ~ de organizare (Gen.): Reprezentare grafică a modului de organizare a unei întreprinderi, unei instituţii, etc., care indică legăturile dinfre diferitele lor unităţi. SCHIF (Nav.): îmbarcaţie de sport cu vâsle, lungă şi îngustă, cu punte-din pânză impermeabilă la provă şi la pupă. SCHIMB (Gen.): 1. Totalitatea muncitorilor care se găsesc în acelaşi timp la lucru înfr'o secţie, într'un serviciu, efc. — 2. Timpul cât lucrează o echipă de muncitori în cursul unei zile. SCHIMBĂTOR de căldură (fnd. chim.): Aparat care serveşte la transmiterea căi- SCHIMBĂTOR DE CALE / 502 SCOBIRE durii dela un fluid cald la un fluid rece. Cele două fluide curg în acelaşi sens sau în sensuri contrarii prin conducfe, separate de către un perete prin care se face transmiterea căldurii. ~ de cale (C. f.j: Dispozitiv pentru îndrumarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. E format din macaz, Schimbător de cale. î—începutul schimbătorului; 2contra-ac; 3 — ac; 4— călcâiul acului; 5 — linie directă; 6 — Intercalare dreaptă de legaturi; 7— contraşină; 8— Inimă slm-pia de încrucişare; 9 — sfârşitul schimbătorului; J0— sfârşitul curbei de racordare; 11—linie abătuta; 12—începutul curbei de racordare; 13 — aparat de manevră. linia de legătură dintre inimă şi macaz (curbă de racordare), inima de încrucişare şi aparatul de manevră. ( = Ramificafie). ~ de curea (Te/in.J: Dispozitiv alcătuit dintr'o furcă fixată la capătul unei pârghii, cu ajutorul căruia se schimbă o curea de transmisie de pe o roată pe altă roată de pe acelaşi arbore. ~ de mers (C. /.): Dispozitiv cu ajuforul căruia mecanicul unei locomotive schimbă gradul de admisiune al aburului în cilindri sau schimbă sensul de mers al locomotivei. ~ de viteză (Auto.): Dispozitiv plasat între motor şi rotile motoare ale unui autovehicul, cu ajutorul căruia se poate schimba raportul de demulfiplicare, astfel încât autovehiculul să-şi poată varia viteza de deplasare păstrând turafia de regim a motorului. Schimbarea vitezei se face prin intermediul unor angrenaje de diferite forme. ; SCHIP (Mine, Mef/.): Cutie de tablă de mare capacitate, folosită la transportul printr'un puf al minereurilor şi cărbunilor exfraşi dintr'o mină, care se descarcă automat prin basculare când ajunge la suprafaţă. Schipuri sunt folosite ' şi la încărcarea cu minereuri a furnalelor. SCHIŢĂ (Gen.): Desen sumar care reprezintă, aproximativ la scară, părfile componente ale unei construcfii, ale unei in-stalafii, ale unui aparat sau ale unei maşini, punctele principale ale unui teren, etc. SCLEROMETRU (Rez. maf.): Instrument penfru determinarea durităfii unui material prin efortul necesar pentru sgârierea sa cu un vârf ascufif. SCLERON (Meii): Aliaj uşor, formaf din aluminiu cu litiu, cupru şi nichel, întrebuinfaf în consfrucfia automotoarelor. SCLEROSCOP (Rez. maf.): Instrument folosit penfru determinarea durităfii Shore (v. Duritate Shore) a. unui corp metalic. SCLIVISEALĂ (Consfr.):Sfrat de mortar de ciment sau de ipsos, bine netezit, aplicat prin sclivisire. • SCLIVISIRE (Consfr.): Netezirea, cu un strat subfire de mortar de ciment cu dozaj mare sau cu o pastă de ipsos, a suprafeţelor betonate sau tencuite. Scopul sclivisirii este de a înfrumusefa şi a feri de uzură suprafeţele sclivisite, iar uneori, în cazul sclivisirii cu mortar de ciment, în care s'a adăugit eventual şi un hidrofug, şi în scopul impermeabilizării suprafefei respective. SCOABĂ (Tehn.): Piesă de ofel formată dintr'o vergea cu capetele ascufite şi îndoite în unghi drepf, situate în acelaşi plan sau în alt plan;serveşte la îmbinarea, deobicei provizorie, a pieselor de lemn. SCOARŢĂ 1. (Silv.): Stratul exterior al frun-chiurilor sau ramurilor unui arbore. Scoar-fele multor arbori confin cantităfi importante de tanin (putând ti astfel întrebuinţate în tăbăcărie), de substanfe colorante (putând fi astfel întrebuinfafe în vop-sitorie), efc.—2. (Ind. făr.): Fiecare dintre pereţii laterali ai unui car, alcătuiţi din scânduri aşezate una lângă alfa. — 3. (Ind. far.): Covor de lână, lucrat cu războiul de mână, în diferite desene şi culori. SCOATERE din circuit (El.): Operafia de separare a unui aparat sau a unei insta- laţii dinfr'un circuit electric. Se tace fie prin scurt-circuitarea aparatului sau instalaţiei respective, fie prin întreruperea legăturilor dintre ele şi circuitul electric. SCOBIRE (Tehn.): Săparea sau cioplirea cu dalta sau cu altă unealtăascufifă a unui gol SCOBITURĂ 503 SCULĂ (scobitură) într'un material oarecare (lemn, piatra, metal, etc.). SCOBITURĂ (Aline): 1. Lucrare de sco-bîre executată în zăcământ cu ajutorul uneltelor de mână, a! ciocanelor de aba-•faj sau al maşinilor de havat, prîn care se obfine o fafă liberă în masivul de exploatat penfru a putea astfel extrage mai uşor materialul. — 2. Făgaş orizontal sau paralel cu strafificafia, obfinut prin havare. SCOC (Gen.): Sin. Jghiab (v.). fix (Mine).* Jghiab de tablă, aşezat în frontul de lucru dintr'o mină, folosit la transportul materialului excavat, acolo unde înclinarea este suficient de mare pentru a permite alunecarea materialului. oscilant (Mine): Jghiab de tablă, aşezat în frontul de lucru dintr'o mină, folosit la transportul ^materialului excavat, acolo unde, din cauza înclinării prea mici, materialul nu poate aluneca decât datorită unor impulsiuni scurte imprimate scocului în direcfia lungimii, cu ajutorul unui motor. Aceste scocuri pot fi sprijinite pe sol prin intermediul unor rofi, unor. rulouri, bile, 1 — cadru de susţinere; -2 — lame oscilante; 3 — me* cantsmde imprimare a oscilaţiilor; 4 •— albiascoculul. etc., sau pot fi suspendate pe lanfuri fixate pe stâlpii susţinerii frontului de lucru (scoc oscilant suspendat). în cadrul procesului de mecanizarer în minele din patrianoastră se introduc din ce în ce maî mult scocurile 'oscilante. SCORIE (Mef/.):' Sgură provenită din detaşarea arsurii. ŞCOTĂ (Nav.): Frânghie folosita pentru a întinde coiful, de jos al velelor inferioare ale unei nave. SCRAPER (Drum., Mine): V. Screper. SCREPER 1. (Drum,): Maşina, rutiera, remorcată de un tractor pe şenile, folpsită pentru săpat şi transportat pământul care Screper.- a — screperul în pozljle de săpare; b ■— screperul în pozijie de transport; f —cutie; 2 — oljte; 3 — tractor; 4 —. cufilul screperului; 5 — rofile din fafS. e încărcat şi descărcat automat în timpul înaintării maşinii. — 2. (Mine): Dispozitiv de transport pe distanfă scurtă al unui material în bucăfi sau în pulbere, alcătuit dintr'o cutie de ofel fără fund, cu o lamă sau cu ghiare Ia parfea inferioară; cutia e trasă cu ajutorul, unui troliu, printr'un cablu fără sfârşit, într'un sens şi într'altul, peste o grămadă din materialul de transportat, iar lama sau ghiarele se înfig în material la cursa activă, fransporfându-l. SCRIPETE (Mec.): Roată cu un şanf la periferia ei, mobilă în Jurul unui ax, care serveşte fie la ghidarea unui cablu, unui lanf, unui fir, fie ca aparat de ridicat,, sau de tras (pe un plan înclinat sau orizontal),* în aceste din urmă cazuri, are. rolul de a schimba sensul sau chiar direcfia de, acfio-; nare a .forfei.. în cazul când se urmăreşte deplasarea unei greutăfi. folosind o forfă mai mică decât acea greutate, se grupează doi sau mai mulfi scripefi, formând un palan. ~ diferenţial (Mec.): Sin. Palan diferenţial (v.). SCROBEALĂ (Tehn.): Produs obfinut din amidon, prîn fierbere cu apă şi evaporarea apei; e folosit în apretură. SCUL f/nd. fexf.): Legătură de fire textile obfinută cu ajuforul unei vârtelniţe;. firele sunt trecute în scul penfru a putea .fi transportate şi depănate mai uşor, pe fevi* SCULĂ (Tehn,): Sin. Unealtă (v.). :,J( SCURTARE 504 SECŢIUNE PRINCIPALĂ SCURTARE (Rez. maf.): Micşorarea lungimii unui corp sub acfiunea unei forje exterioare..V. şi sub Lungire. SCURTĂTURĂ (Ind. lemn.): Piesă de cherestea cu lungimi dela 1 - • • 2,75 m. SCURT-circuit (El.): Legătură conductoare, cu o rezistenfă electrică foarte mică între două puncte ala unui circuit electric între care există o diferenfa de potenfial. Prin legăturile de scurt-circuit frec curenji electrici de foarte mare intensitate. SCURT-circuifare (El.): Operafia de punere în scurt-circuit a unei porfiuni dinfr'un circuit electric. SCUT (Mine): Dispozitiv de apărare a spa)iului în curs de exploatare într'o mină de cărbuni, când se aplică o mefodă de exploatare cu scut. Acest dispozitiv poate fi format fie din patru, cinci rânduri de grinzi de lemn alăturate, de circa 5 m lungime, care se fixează în perefii camerei de lucru, fie din tablă metalică aşezată pe un cadru de grinzi de ofel profilate. Scutul avanseazădirijat, împins depresiunea tavanului, pe măsura avansării frontului. Metoda de exploatare cu scut e o metodă de lucru înaintată, sovietică, de mare productivitate, folosită în strate groase şi înclinate şi a fost elaborată de prof. N. A. Cinacal. SCUTURĂTOARE (Ind. alim.): Cutie oscilantă folosită ca alimentator, din care cad grăunfele înfre pietrele unei mori fărăneşti. SCUTURĂTOR de paie (Agr.): Parte a unei batoze, care separă boabele de paiele lungi pe care le elimină. SDRENŢE (Ind. text,): Rămăşife de feSături, care nu au pierdut forma de fesătură; formează o materie primă penfru prelucrarea de filare, obfinându-se un material numit regenerat, iar cele de bumbac, de in şi de cânepă sunt folosite şi ca materie primă în fabricarea hârtiei. SDROBITOR (Ind. text.): Dispozitiv format din doi sau din mai mulfi cilindri canelafi, între care se sdrobesc tulpinele de in şi de cânepă, după ce au fost topite, pentru a putea fi melifate. ŞEA (Topog.): Formă de teren pe care o prezintă ansamblul a două ridicăiuri legate printr'o zonă mai joasă. SECANTĂ (Maf.): 1. Dreaptă care taie două sau mai multe drepte sau o curbă. —- 2. Funcfie trigonometrică (prescurtat: sec). V. şi sub Linii trigonometrice. SECARĂ (Agr.): Plantă din familia grami-neelor, a cărei făină, singură sau în amestec cu făină de grâu, este folosită uneori la fabricarea pâinii. Fiind mai rezistenfă la frig decât grâul, se poafe cultiva în jinu-furi cu climă mai aspră. SECĂTUIRE (Mine, Expl. pefr.): Epuizarea unui zăcământ de minereuri, cărbuni, fifei sau gaze, în urma,exploatării lui. (= Epuizare) . SECERĂTOARE (Agr.): Maşină agricolă care seceră cerealele, dar nu leagă snopii. Maşina care, după secerare, leagă snopif se numeşte secerătoare-legăfoare. SECERE (Agr.): Unealtă agricolă alcătuită dintr'o lamă curbă de ofel, ascufită la partea interioară, eventual dinfată, prinsă înfr'un mâner de lemn. Serveşte la sece-rarea (tăierea) manuală a tulpinelor de cereale (cele dinfate) şî a ierburilor (cele nedinfate). SECŢIONARE (Tehn.): Tăierea în două bîi-căfi a unei piese sau a unei bucăfi de material, efectuată cu ferestrăul, cu o lamă tăietoare, efc., manual sau cu o maşină-uriealtă. SECŢIONOR(£lf.):Aparatcare întrerupe temporar un^circuit electric, deobicei atunci când circuitul respectiv trebue izolat, un anumit timp, de restul refelei. E folosit pentru a dubla siguran)a circuitului şi a evita stabilirea legăturilor când, din eroare, între-ruptorul de linie a restabilit circuitul. SECŢIUNE I. (Gen): Suprafafa obfinută prin tăierea unui corp cu o altă suprafafă plană sau curbă. — 2. (Desen): Desenul care reprezintă detaliile unui corp care se găsesc în suprafafa obfinută dacă s'ar tăia acel corp cu un plan. ~ periculoasă (Rez. mat.): Secfiune a unei piese în care tensiunile sunf maxime şi în care se poafe produce ruperea piesei. ~ principală (Mineral.): Tăietură făcută într'un cristal după un plan care trece prin normala într'un punct oarecare la una dinfre fefele acelui cristal şi prin direcfia de monorefringenfă care trece prin acel pund (direcfie dealungul căreia raza de lumină care cade pe cristal pătrunde în interiorul lui fără să se descompună în două componente). SECTOR 505 SECURIT SECTOR 1. (Tehn.): Piesa în forma de sec* for de cerc^ — 2. (Gen.J: Subîmpărfire tehnico-adminisfrativă a unei întreprinderi mari. De ex.: sector de mină, sector de uzina, etc. ^ de cerc (Maf.): V. sub Cerc. ~ din|at (Tehn.): Piesă în forma de sector de cerc, cu dinfi de angrenaj pe periferia curbă, folosită la angrenarea a Comanda unei dlrecjil de automobil prin şurub fără sfârşii şl sector dînfat. * “ ?ufub flră sfârşij pentru comandă; 2 — sector dinjat; 3 — pârghie, de direcfie. diferite dispozitive cu ro}i dinţate sau cu şurub-melc (de ex. în interiorul casetei de direcfie a unui autovehicul). SECUNDĂ (Unit.): 1. Unitatea fundamentala de timp; e egală cu 1/86164,09 dinfr'o zi siderală sau 1/66400 dinfr'o zi solară medie. — 2. Unitate de măsură a unghiurilor, egala cu 1/60 dinfr'un minut sexa-gezima) sau 1/3600 dinfr'un grad sexagezimal (se notează cu “f de ex. 15"), re-, spectiv fracfiunea de 1/100 dintr'un minut centezimal sau 1/10000 dintr'un grad centezimal (se notează cucc, de ex. 15cc). Sayboll (Ind. petr.): V. Saybolt, secunde SECUNDAR 1. (Gen.): Care se petrece după altceva; care are importanţă mai mică decât altceva. — 2. (Geol.): Era secundară. ~ de transformator (E/f.): V. sub Transformator. SECURIT (Ind. st. c.): Sticlă de siguranţă, care, Ia lovire, se crapă dar nu produce cioburi. E obţinută lipind, prin presare. ^ *• . Secerătoare auiomafă. f — greblă; 2*—braf; 3 — piesă de legătura; 4 — arflculafie; 5 formă; 7 — cârlig; i — bordură; 9 — .roată moloaie; t0 — scaun; breiaj; 13 —manetă. platformă In sfert de cerc; 6 — plal-fl —cadran dinfaf; 12 r— pârghie de.am- ŞED 506 SELENIU două foi de sticlă călită cu un strat de masă plastică transparentă. ŞED (Consfr.): Sin. Acoperiş in dinţi de ferestrău (v.). SEDATIV (Farm.): Calitatea unui medicament de a calma durerile. SEDIMENT 1. (Fiz., Geo/.): Material obţinut prin depuner.ea unei suspensii. — 2. (Geo/.): Sin. Rocă sedimentară (v.). SEDIMENTARE 1. (Fiz., Geo/.): Depunerea particulelor solide aflate în suspensie înlr'un lichid. — 2. (Geol.): Depunerea particulelor unor roce desagregate, pentru a forma o rocă sedimentară. ŞEDITĂ (Expl.): Clasă de explozivi care conţin clorat de potasiu sau de sodiu, cu dinifrotoluen şi alte substanţe organice. SEGMENT de cerc (Mat.): V. sub. Cerc., ~ de dreaptă (Mat.): Porţiune limitată a unei drepte, mărginită de două puncte ale dreptei. ~ de piston (Mj.); Inel metalic elastic, întrerupt înfr'unul din punctele sale printr'o tăietură dreaptă, înclinată sau în treaptă, care se aşează în şanţurile amenajate special pe suprafaţa unui piston, penfru a se realiza efanşarea între piston şi cilindru (segment de compresiune) sau o ungere cu un consum raţional de ulei (segment de ungere). (V. fig. sub Piston). SEGREGARE 1. (Gen.): Separare. — 2. (Metl.): Operafie metalurgică de separare a două metale dintr'un aliaj, prin răcire dela o temperatură înaltă, bazată pe diferenţa dintre punctele de topire ale celor două metale. — 3. (Metl.): Concentrarea, în timpul solidificării unui lingou, atunci când răcirea e relativ rapidă, a elementelor de însoţire şi a impurităţilor în ultima porţiune solidificată, datorită temperaturilor diferite de solidificare a metalului şi a aceslor impurităţi şi dificultăţilor de difuziune a lichidului în solidul format. — 4. (Constr.): Separarea agregatelor dinfr'un beton datorită fie turnării dela înălţime, fie turnării prea târzii după prepararea betonului, etc. Segregarea fre-bue evitată, deoarece ea reduce calitatea betonului, putând da loc la accidente grave. SEGREGAŢIE (Mef/.): Concentraţia impurităţilor într'un lingou, rezultată prin segregare. SEISM (Geol.): Cutremur de Pământ. SEISMOGRAF (Geol.): Instrument care înregistrează grafic cutremurele de Pământ. ‘ ' , ’ . SEISMOGRAM (Geol.): , Graficul vibraţiilor înscrise de un seismograf: SEISMOLOGIE (Geo/;): Ştiinţa care se ocupă cu studiul cutremurelor de Pământ. ŞELAC (Ind. chim.): Răşină naturala secretată de o insectă din regiunile tropicale. E întrebuinţată la prepararea lacurilor, a cerii roşii, etc. SELECTIVITATE (Telc.): Proprietate a unui sisfem receptor, care permite separaţia, între anumite limite, a undelor de frecvenţe diferite ale emisiunilor de radiocomunicafie. SELECTOR (Agr.): Maşină agricolă alcătuită dintr’o' vânfiirătoare, mai multe site şi un trior, folosită la sortarea pe calităţi şi la curăţirea seminţelor. j 1 — ventilator; 2 — coj de allmenfare; 3 — ieşirea aerului; A — slfă de curăflre penfru refJnuf Impuri-făfl mar/; 5—ciocane; 6 — perle care freacă stta de sorfare; 7 ~ sifa de sortare, care refîne boabele mici; 8 — jghîab penfru evacuarea tmpurjfăflfor mar) 9 — jghîab pentru evacuarea Impurlflfîlor mărunte; 10 — jghiab penfru evacuarea boabelor bune; 1 f —gura penfru evacuarea boabelor rele; 12 —jghiab penfru evacuarea boabelor rele; 13 — cilindru frlor alveolart care antrenează boabele rele. ~ telefonic (Telc.): Mecanismde comutaţie care, în centralele telefonice automate, alege grupul de linii sau linia care corespunde numărului telefonic cerut. SELENIU (Chim.): Se. Element; gr. at. 78,96; nr. at. 34. E un metaloid cu proprietăţi chimice asemănătoare, cu acelea ale sulfului. Se prezintă în mai multa SELFACTOR 507 SEMNALIZARE forme alotropice. Se găseşte sub formă de seleniuri ale metalelor, împreună cu sulfurile respective. Seleniul „metalic" e o formă alotropică a seleniului, cristalizata, de culoare cenuşie-argintie; rezistenja Iui electrica se modifică în urma expunerii la lumină şi este folosit în unele celule foto-electrice. SELFACTOR (/nd. fexf.): Maşină folosită în filatura de lână penfru a întinde şi a răsuci semiforful. Firul produs esfe apoi înfăşurat pe fevi. SELFINDUCTANŢĂ (E/.J: Inducfantă proprie. V. sub Inducfanfă. SELFINDUCTIE (E/.J: Sin. Inducţie proprie(v.). SEMAFOR (Nav., C. /.)• Instalafie de semnalizare folosită în navigafie, în transporturile pe calea ferată, etc., care cuprinde un stâlp pe care se pot înălţa semnale de forme diferite sau în poziţii diferite, sau felinare de o culoare bine definită penfru fiecare dintre informaţiile transmise. SEMĂNĂTOARE (Agr.): Maşină agricolă care asigură o repartiţie uniformă şi bine determinată a seminţelor, îngroparea lor la o adâncime anumita şi uniformă, şi acoperirea seminţelor. Prin semănatul cu semănătoarea se ajunge Ia o economie de sămânţă de circa 30%. SEMI-(Gen.): Prefix cu semnificaţia „jumătate". 5EMIARTICULAŢIE (Tehn.): Articulafie între două corpuri, care permite şi o deplasare relativă a celor două corpuri în lungul unei axe. SEMICARBONIZARE (Chim.):Distilare a cărbunilor Ia temperaturi joase, de 400***600o, prin care se obfine un semicocs. ( = Semi-distilare). SEMICERC (Maf.): Jumătate de cerc. SEMICOCS (Chim.): Produs obfinut prîn semicarbonîzarea huilei sau a lignijilor, care e întrebuinţat drept combustibil, sub forma de brichete, în gospodării sau Ia .fabricarea cocsului. SEMIDISTILARE (Chim.): Sin. Semicarboni-zare (v.). SEMIDREAPTĂ (Mat.): V. sub Dreaptă. SEMIFABRICAT (7ehn.J: Sin. Material semifabricat (v.). SEMINJ1Ş (Si/v.): Fază de creştere a unui arboret. în care arborii se găsesc în stare de puiefi. SEMIPERMEÂBIL (F/z., Tehn.): Calitatea unui perete (de ex. a unei membrane)'de a permite trecerea prin el numai a unora dintre componenţii unui amestec. SEM1PORTELAN (7ehn.J: Produs ceramic intermediar între gresia ceramică şi porţelan, întrebuinţat la fabricarea pieselor penfru instalaţii sanitare, SEMITON (F/z.J: Unitate de interval muzical egală cu 1/12 din octava gamei obişnuite. SEMITORT (fnd. text.): Grup de fibre textile obţinut printr’o uşoară răsucire a acestora, ceeace le dă o adeziune datorita căreia capătă o oarecare rezistenţă în prelucrările ulterioare. SEMN mafemafic (Maf.): Semn convenţional care indică o operaţie matematică sau o relaţie înfre două mărimi. SEMNAL de alarmă (C. f.J: Dispozitiv montat în vagoanele de călători, care, când este acţionat prin tragere de un mâner, deschide un robinet (robinetul semnalului de alarmă) de pe conducta generală de frânare a trenului, descărcând aceasfă conductă şi provocând astfel frânarea bruscă a trenului. ~ de cale (Transp.): Semnal aşezat pe o cale de comunicaţie (şosea, cale ferată, efc.), sau alături de ea» şi care da conducătorilor de vehicule indicafii privitoare la manevră sau. indicafii de siguranfă. La calea ferata sunf folosite semnale cu discuri > sau cu braţe, semnale luminoase şi, uneori, semnale acustice. ~ fopografic (Topog.J: Consfrucfie de lemn, de metal* de piatră, care fixează poziţia unui punct pe teren şi este vizibilă la distanţă: piatră topografică, piramidă, baliză, etc. SEMNALIZARE (Gen.J: Emiterea unui semnal sau schimbul de semnale (acustice, luminoase) electrice, efc.) dintre două posturi de informare, de control sau de comandă. De ex,: semnalizarea dinfre un avion şi diferitele posturi de semnalizare terestre; semnalizarea dintre rampele de încărcare sau de descărcare'şi manipulantul maşinii de extracfie la un puf de exfrac- ŞENAL 508 SEPARATOR DE GAZE fie; semnalizarea acustică de depăşire a presiunii de regim la o căldare de abur; semnalizarea trecerii printr'o anumită zonă (a unui vehicul, a unei piese, etc.) prin intermediul unei celule fotoelectrice. ŞENAL (Nav.): Canal de navigaţie în lungul albiei unui râu. sau care leagă între ele râuri şi canale. SENASMONT1T (Mineral.): Sb203. Oxid de stibiu, natural. E un minereu de stibiu. ŞENIkĂ (Tehn.): Organ de deplasare a' unui autovehicul, format dintr'o bandă fără sfârşit care se înfăşoară peste un grup de ro)i de pe aceeaşi parte a unui autovehicul greu, pentru a se realiza o suprafafă mai mare de contact cu terenul. Şenila e formată din plăci de o(el articulate între ele sau, uneori, dintr'o bandă de cauciuc. SENONIAN (Geol.): Unul dintre cele două etaje ale Cretacicului superior. SENS 1. (Gen.): Injeles logic.—2. (Mai., Fiz.): Orientarea în care este parcursă o dreaptă sau o curbă de către un mobil, sau orientarea în care acţionează o forjă, dealungul unei direcţii. ~ de rota|ie (Maf., Fiz.): Sensul în care este parcursă traiectoria circulară de către un mobil în mişcare de rotaţie. Sensul este direct, dacă observatorul vede mobilul parcurgând traiectoria în sensul mersului acelor unui Ceasornic şi retrograd, în cazul contrar. ~ direct (Maf., F/z.J: V. sub Sens de ro-tafie. ~ retrograd (Maf., Fiz.): V. sub Sens de rotafie. SENSIBIL 1. (Gen.): Care poafe fi per ceput prin simţuri. — 2. (Tehn.): Care indică cele mai mici diferenfe (o balanfă sensibilă, o reacfie sensibilă). SENSIBILITATE t. (Fiz-., Tehn.): Raportul dinfre valoarea mărimii pe care vrem să o ob)inem dela un sistem când lucrează asupra lui o altă mărime, şi dintre valoarea acestei ultime mărimi. De ex.: raportul dintre rofafia acului unui instrument de măsură şi dintre valoarea mărimii pe care o măsoară acel instrument. — 2. (Chim.): Posibilitatea mai mare sau mai mică de a pune în evidentă o reacjie chimică cu o canfifafe mică dintr'o anu- mită substanţă. — 3. (Expl.): Instabilitatea mai mare sau mai mică, a unui exploziv fată de o acţiune pufin intensă a agenfilor exteriori (ridicarea temperaturii, şoc, etc.). — 4. (Fofo.): Proprietatea pe care o are un material fotografic (placă, film sau hârtie fotografică) de a se înnegri sub influenta luminii de o anumită intensitate sau culoare. Cu cât un material fotografic este mai sensibil, cu atât intensitatea luminii necesară penfru a produce înnegrirea |ui este mai mică. SENSIBILIZARE (Foto.): Operafia prin care o placă, un film sau o hârtie fotografică sunf făcute sensibile la lumina de o anumită culoare. Pentru a sensibiliza un material fotografic se adaugă diferite sub-stanţe (sensibilizatori) stratului fotosensibil. SENSIBILIZATOR (Foto.): V. sub Sensibilizare. SEPARARE 1. (Gen.): Despăr(irea unei părfi dinfr'un întreg sau dintr’un ansamblu. — 2, (Chim.): Izolarea unei substanfe sau unui grup de substanfe dintr’un amestec.. SEPARAREA minereurilor (Prep. min.): Operafie de preparare mecanică a minereurilor, prin care se separă minereul de steril. Separarea se poafe face în curent de apă (v. Ze(aj), în curent de aer sub presiune (separare pneumatică), prin flotajie (v.), pe cale electrostatică, pe cale magnetică, etc! SEPARATOR (Tehn.): Aparat sau maşină care separă o anumită substanfă sau un anumit material dintr'un amestec. ~ de apă (Tehn.): Aparat compus dintr'o cameră cu şicane, în care se separă, de abur, apa antrenată sub formă de picături de către aburul care iese din căldare sau cea care se condensează în circuitul parcurs de abur. ~ de apă-|ifei (Expl. petr.): Aparat în care se separă apa care impurifică fiteiul brut, prin micşorarea vitezei de circulafie a amestecului. ~ de fire (Ind. text.): Maşină cu ajutorul căreia se separă firele toarse din sdrenfe şi deşeuri. ~ de gaze (Expl. petr.): Aparat pentru separarea hidrocarburilor gazoase din filei. Separarea se obfine prin micşorarea vitezei amestecului de gaze şi de ţifei, în urma ŞENAL 508 SEPARATOR DE GAZE fie; semnalizarea acustică de depăşire a presiunii de regim la o căldare de abur; semnalizarea trecerii printr'o anumită zonă (a unui vehicul, a unei piese, etc.) prin intermediul unei celule fotoelectrice. ŞENAL (Nav.): Canal de navigafie în lungul albiei unui râu. sau care leagă între ale râuri şi canale. SENARMONTIT (Mineral.): Sb203. Oxid de siibiu, natural. E un minereu de stibiu. ŞENILA (Tehn.): Organ de deplasare a' unui autovehicul, format dintr'o bandă fără sfârşit care se înfăşoară peste un grup de rofi de pe aceeaşi parte a unui autovehicul greu, pentru a se realiza o suprafafă mai mare de confact cu terenul. Şenila e formată din plăci de ofel articulate între ele sau, uneori, dinfr'o bandă de cauciuc. SENONIÂN (Geol.): Unul dinfre cele două etaje ale Crefacicului superior. SENS 1. (Gen.): Irifeles logic.—2. (Mal:, Fiz.): Orientarea în care este parcursă o dreaptă sau o curbă de către un mobil, sau orientarea în care acfionează o forfă, dealungul unei direcfii. ~ de rotafie (Mat., Fiz.): Sensul în care este parcursă traiectoria circulară de către un mobil în mişcare de rotafie. Sensul esfe direcf, dacă observatorul vede mobilul parcurgând traiectoria în sensul mersului acelor unui Ceasornic şi retrograd, în cazul contrar. ~ direct (Mat., Fiz.): V. sub Sens de ro-tafie. ~ retrograd (Alaf., F/z.): V. sub Sens de rotafie. SENSIBIL 1. (Gen.): Care poate fi per cepuf prin simfuri. — 2. (Tehn.): Care indică cele mai mici diferenfe (o balanfă sensibilă, o reacfie sensibilă). SENSIBILITATE 1. (Fiz;, Tehn.): Raportul dintre valoarea mărimii pe care vrem să o obfinem dela un sistem când lucrează asupra lui o altă mărime, şi dintre valoarea acestei ultime mărimi. De ex.: raportul dintre rotafia acului unui instrument de măsură şi dinfre valoarea mărimii pe care o măsoară acel instrument. — 2. (Chim.): Posibilitatea mai mare sau mai mică de a pune în evidenfă o reacfie chimică cu o cantitate mică dintr'o anu- mită substanfă. — 3. (Expl.): Instabilitatea mai mare sau mai mică, a unui exploziv fafă de o acfiune pufin intensă a agenfilor exteriori (ridicarea temperaturii, şoc, etc.), — 4. (Fofo.): Proprietatea pe care o are un material fotografic (placă, film sau hârtie fotografica) de a se înnegri sub influenfa luminii de o anumită intensitate sau culoare. Cu cât un material fotografic este mai sensibil, cu atât infensifafea luminii necesară penfru a produce înnegrirea |ui este mai mică. SENSIBILIZARE (Foto.): Operafia prin care o placă, un film sau o hârtie fotografică sunf făcute < sensibile la lumina de o anumită culoare. Pentru a sensibiliza un material fotografic se adaugă diferite sub-stanfe (sensibilizafori) stratului fofosensibil. SENSIBILIZATOR (Foto.): V. sub Sensibilizare. SEPARARE 1. (Gen.): Despărfirea unei părfi dinfr'un întreg sau dinfr'un ansamblu. — 2, (Chim.): Izolarea unei substanfe sau unui grup de substanfe dintr'un amestec. SEPARAREA minereurilor (Prep. min.): Operafie de preparare mecanică a minereurilor, prin care se separă minereul de steril. Separarea se poate face în curent de apă (v. Zefaj), în curent de aer sub presiune (separare pneumatică), prin flotafie (v.), pe cale electrostatică,, pe cale magnetică, efc: SEPARATOR (Tehn.): Aparaf sau maşină care separă o anumită substanfă sau un anumit material dintr'un amestec. ~ de apă (Tehn.): Aparaf compus dinfr'o cameră cu şicane, în care se separă, de abur, apa antrenată sub formă de picături de către aburul care iese din căldare sau cea care se condensează în circuitul parcurs de abur. , ~ de apă-tifei (Expl. petr.): Aparat în care se separă apa care impurifică fijeiul bruf, prin micşorarea vitezei de circulafie a amestecului. ~ de fire (Ind. text.): Maşină cu ajutorul căreia se separă firele toarse din sdrenfe şi deşeuri. ~ de gaze (Expl. petr.): Aparaf pentru separarea hidrocarburilor gazoase din tijei. Separarea se obfine prin micşorarea vitezei amestecului de gaze şi de fifei, în urma 5EPARATOR DE GRĂSIMI 509 SEPARATOR MAGNETIC careta gazete fiind mai uşoare se ridică «n sus, iar fifetul cade în jos. Separator de gaze-Jlfef. 1 — orificiu de Intrare a amestecului gaze-Jijei; 2 — Jghiab de dirijare a amestecului; 3— aţ ărător pentru perete; 4 şl 5—palete de conducere a gazelor; 6 — conductă de evacuare a gazelor; 7 — supapă tle siguranfă; 8 — regulator de presiune; 9 — conductă de evacuare a (îfefulul; 10 robinet; ff — regulator de nivel; — 12 conductă de evacuare a nisipului ţi impurif5|îlor; 13 — serpentină de încălzire. de grăsimi (Cana/.): Bazin de separare, prin decantare, a grăsimilor din apele uzate industriale $i din cele menajere. E intercalat înfr'o instalafie de canalizare, înainte de scurgerea apelor într'o apă curgătoare, m scopul de a feri aceste ape de infectare şi de degradare. ~ de nisip (Expl. pefr.): Sin. Filtru de fund (v.). de praf (Tehn.): Aparat de separare mecanică a pulberii dinfr'un amestec uscat de granule de diferite dimensiuni sau dintr'un gaz. în primul caz separarea se face prin centrifugare şi,—apoi, prin anfrenare cu un curenf de aer, iar din gaze, prin filtrare. Separator de praf dio aar. 1 — Intrarea aerului cu praf; 2 — carcasă; 3 —. clapă cu contragreutate penfru descărcat praful reflnutM — silă filtrantă; 5 — bielă cu excentric; 6 —pfirghle oscilantă pentru scuturarea sitelor; 7 —exhaustor; 8—lejjrea aerului desprSfuif. ~ de ulei (Tenn.): 1. Separafor care cu-răfă aerul comprimat de uleiul antrenat din compresor. — 2. Aparat cu care se elimină din apa condensată uleiul antrenat de aburul care iese dintr'un motor cu abur. Separarea se face prin decantare, prin filtrare, prin fixare cu hidraf de.aluminiu, etc. ~ de uni [Ind. alim.): Centrifugă cu care se separă smântână din lapte, în vederea fabricării untului. Separator de unt, centrifugal. 1 — jghiab de scurgere a amestecului de unt ?l zer' 2—Ieşirea apel de răcire; 3—cilindru de centrifugare, deschis; 4 — paletă de lemn; 5 — suportul paletetf 6 — paletă; 7 — arbore principal; 8 — curea de transmisie; 9 — Intrarea laptelui; 10 manta dublă de răcire; tl — Intrarea apel de răcire. ~ magnefic 1. (Tehn.): Dispozitiv format dintr'un magnet de care se prind impurităţile feroase dintr'un material (bumbac, SER 510 SERPENTINA Separator magnetic. 1 — material supus separării; 2—pâlnie; 3—cilindru distribuitor; A—cilindru separator; 5—mag- feromagneflc. care rămâne după cereale, etc.). — 2. (Prep. min.): Separator folosit pentru separarea minereurilor magnetice (minereuri de fier, de crom, de cobalt, etc.). E alcătuit, în principal, dintr'un elecfromag-net care magnetizează temporar o serie de inele de fier moale, rotitoare, de care se prind bucăji|e de minereuri şi de pe care se desprind, când aceste inele de fier moale se demagnetizează după depăr- ne*î ^—maferlal nefe-tarea lor de electro- romagnefic; 7 — maierja1 magnet. SER (Biol.); Lichidul coagularea, şi ■ înlăturarea globulelor roşii şi a fibrinei din sânge. SER& (Agr.): încăpere cu acoperiş (uneori şi cu pereţi) de sticlă, care poate fi încălzită şi care serveşte la cultura florilor sau a legumelor în anotimpurile reci. ŞERARDIZARE (Mefl.): Tratament fermo-chimic de protecţie a suprafeţei otelurilor prin încălzire la circa 350° într'o'tobă rotativă care conţine pulbere de zinc. Prin această operafie se formează la suprafajă un aliaj fier-zinc care împiedică oxidarea pieselor şerardizate. E un proies de ce-menfare cu zinc. ' ŞERFUIRE (Ind. piei.): Operafie de ascufire a marginii pieilor, .în vederea coaserii lor la confecţionarea încăltămintelor. SERICICULTURĂ (Zoot.): Opera{ia de creştere a viermilor de mătase. SER1CINĂ (Chim,): Materia cleioasă care intră în compozifia mătasei produsă de viermele de mătase şi care înconjoară firul propriu zis. SERICII (Mineral.): Varietate de muscovit. SERICITIZARE (Mineral,): Proces prin care feldspafii pofasici (în special orfoza) se transformă în sericii. SERIE (Ala/.); Şir infinit de' numere sau de cantilăji (numite termenii seriei), obţinut prin aplicarea unei anumite legi de formare. O serie se numeşte convergentă dacă suma termenilor săi are o limită finita bine determinată. Dacă această limită esfe infinită, sau dacă ea nu există, seria se numeşte divergentă. /' ~ alifafică (Chim.): Totalitatea substanţelor organice a căror moleculă este formată dintr'un lanf de atomi, unic sau ramificat. (= Serie grasă). aromatică (Chim.): Totalitatea substanţelor organice în a căror moleculă se găseşte un ciclu benzenic sau un ciclu mai complicat de atomi de carbon. ~ convergentă (Mat.): V. sub. Serie. ~ divergentă (Mal.): V. sub Serie. ~ eleclrochimică (El.): Sin. Şirul lui Volta (v.). ~ geologică (Geol.): Succesiune de terenuri care corespunde, în timp, unei epoci. ~ grasă (Chim.): Sin. Serie alifaficS (v.). ~ omoloagă (Chim.): Serie de compuşi chimici cu aceleaşi proprietăţi chimice, dar , cu un număr de atomi de carbon care variază dela un compus la altul, şi care au o grada}ie regulată a proprietăţilor Ipr fizice. Compuşii pot fi reprezentaţi printr'o formulă moleculară generală, molecula fiecărui membru al seriei diferind de cea a celui precedent printr'un grup anumit de atomi. De ex. în seria parafinelor, fiecare termen al seriei diferă de cei învecinaţi printr'un grup CHai seria având formula generală CnH2n^_s, SERPENTIN (Mineral.): Silica) de magneziu hidrafat, natural, de culoare galbenă-verde până fa negru, care se găseşfe sub diferite forme: lamelar, fibros, etc. Serpentinul fibros (crisotilul) se aseamănă cu asbesful, având în tehnică întrebuinţările asbesfului obişnuit, şi se numeşte asbest ele crisolil. SERPENTINA 1. (Drum.): Şerpuifură a unui traseu din regiuni muntoase, executată în. scopul micşorării pantelor prin lungirea traseului. — 2. (tehn., Ind. chim,); Tub metalic (sau, uneori, în aparatele de laborator, de sticlă) îndoit, deobicei în formă de spirală sau de elice, care serveşte drept schimbător de căldură. Prin serpentină se trece un fluid (lichid sau SERTAR 511 SEU gaz), care se încălzeşte sau se răceşte prin schimbare de căldură cu un alt fluid în.care esfe introdusă serpentina. — 3. (Tehn,): Porfiune din conducta curentă a unei instalafii de încălzire centrală, care serveşte, şi drept radiator de căldură. SERTAR 1. (M?.): Organ de maşină care, prin deplasările sale, permite admisîunea şi emisiunea aburului la un cilindru: al unui motor cu abur. Sertarele pot fi cilindrice sau plane, acestea din urmă putând fi echilibrate sau nu. — 2. (Tehn.): Sin. Vană (v.)* ~ cilindric (M?.): Sertar echilibrat format din două discuri calate pe o aceeaşi tijă. Aburul pătrunde între cele doi discuri, de unde e repartizat, prin depl Sertar cilindric. I-— cutiaserfaruluij 2 — corpul sertarului; 3 — bucea 'A—tija sertarului; 5 — nervuri de legătură; 6—ca nale de abur. sarea sertarului, alternativ în cele două canale de admisiune. Echilibrarea sertarului se datoreşte presiunilor, egale şi de sens contrar, ale aburului pe cele două discuri. Esfe sertarul cel mai des folosit. ~ echilibrat (M?.); Sertar a cărui construcfie e făcută astfel, încât să se micşoreze frecările dintre ciglinda sertarului şi suprafefele de alunecare. Se deosebesc: sertar echilibrat prin compensare (sertar a cărui fafa superioară alunecă pe o placă opusă oglinzii, susfrăgând această fafă presiunii aburului), prin cameră de descărcare (sertar a cărui fafă superioară are o nervură circulară încon'urată de un inel care alunecă pe o suprafafă de alunecare în interiorul camerei de distribufie), etc; Sertarul echilibrat cel mai des folosit e seriarul cilindric. *** plan (Mş.): Sertar în forma de cutie, cu fundul rectangular şi cu tălpi marginale, care alunecă pe oglinda sertarului pe aceste tălpi. Aburul din camera de distribufie exercită o mare presiune pe suprafafa ser- tarului, ceeace măreşte frecarea dintre sertar şi oglindă. Penfru reducerea fre- Serfar plan. I — oglinda sertarului; 2 — muchia sertarului; a — canal de admisiune; a0 — cana) de emisiune; e — ; acoperire exterioară; 'i — acoperire Inferioara; I — lăţimea tălpii sertarului. carii, sertarul se echilibrează, de ex. printr'un canal de compensare. SERTISARE (Mef/.);, Operafia de reducere a secfiunii la capătul unei piese fubulare cilindrice sau prismatice, prin deformarea plastică a perefilor ei. Serfisarea se execută fie penfru a putea introduce piesa tubulara înfr'o deschidere mai mică, fie penfru a se putea fixa în ea o piesă de dimensiune mai mică. Se serfiseaza fevile de, foc dela o căldare de abur, cartuşele, etc. ŞERUIRE (ind. p/e/.); Sin. Descarnare (v.). SERVOFRÂNĂ [Tehn.): Mecanism de frânare care înlocueşte energia musculara necesară pentru frânare printr'o energie de amplificare auxiliară, operatorul efectuând numai operafia de declanşare a frânării. De ex.: servofrâna mecanică, care foloseşte ‘ "energia cinetică • a ‘elementelor mobile ale unui sistem tehnic; servofrâna pneumatică, care foloseşte depresiunea din cilindrul unui motor cu pisfon a! unui autovehicul. SERVOMOTOR (Mş.): Motor ajutător care reglează .mersul unui alt motor sau al unei instalafii. SESCVIOXID (Ch/m.): Oxid cu formula generală X203, în care X este un element frivalent. De ex. hemafiful, Fe203, este un sescvioxid de fier. SETCĂ (Pîsc.J: Plasă de pescuit, care este menfinută în apa prin bucăţile de plută pe care le are la partea superioară şi stă vertical datorită plumburilor dela partea inferioară. SEU (C/i/m.): Grăsime solidă de prove-nienfă animală (în special de bovine şî ŞEVROU 512 SFREDEL ovine). Componenţii săi principali sunt Iripalmifina, trioleină şi tristearina. E întrebuinţat în tehnică şi în ălimentafie la fabricarea margarinei. ŞEVROU (Ind. piei.): Piele de capră sau de ied (uneori şi de oaie), tăbăcită în crom şi lucrată cu deosebită îngrijire, folosită la confecfionarea încălfămintei. E o piele subfire şi moale. SEXAGEZIMAL (Gen.): Calitate a unui sistem numeric de a avea ca bază numărul 60. Ex.: grad sexagezimal. SEXTANT (Fiz,, Astr.): Instrument folosit, deobicei în navigafia^pe apă, pentru determinarea latitudinii prin măsurarea înălfimii Soarelui sau a unei stele deasupra orizontului. E numit -astfel, deoarece limbul său gradat corespunde unei şasimi de cerc. ' . Sextanl. ŞFĂITUIREfMe//): > — Junela; 2 — oglindă pla-Sudare a două nS (l*5; 3 —oglindă planS piese de ofel prin ’-ollloare; 4 — bra| mobil: forjare la cald, fără 5 —grada), material de adaus. SFĂRÂMARE (Tehn.): Operafie de mărun-jire a unui material dur prin lovituri aplicate manual cu ciocanul sau în maşini speciale. Sfărâmarea poartă diferite numiri după natura materialului, după maşina folosită şi. după mărimea şi forma fragmentelor obfinufe:concasare,granulare, măcinare,etc. SFĂRĂMĂTOR (Tehn.): Maşină folosită pentru sfărâmarea diverselor materiale. Ex.: sfărâmăforul pentru lemn, folosit în fabricafia pastei de celuloză, sfărâmăforul de lingouri de fontă penfru furnăforie, efc. SFECLĂ '(Bot., Ind. alim.): Plantă care are o rădăcină pivotantă cărnoasă, bogată în zahăr. Se cultivă trei tipuri de sfeclă: sfecla roşie, folosită în alimentaţie, sfecla furajeră pentru hrana vilelor şi sfecla de zahăr din care se extrage zahărul de sfeclă. SFEN (Mineraf.): Silicofifanat de calciu, natural, care se găseşte în rocele eruptive amfibolice (diorit, sienit, etc.). Unele va-rietăfi sunt folosite ca pietre s’emiprefioase. (=Titanif). SFERĂ (Mal.): 1. Suprafafă ale cărei puncte sunf toate egal depărtate de un punct numit centrul sferei, depărtarea fiind numită raza sferei: Curba plană obţinută \ £» r tăind sfera printr'un plan care trece prin centru se numeşte cerc mare; curba obfinută tăind sfera cu orice alt plan, se numeşte cerc mic. Fir gura în spafiu obfi- SferB. nută prin tăierea sfe- o — centrul sferei; R.— rei cu planul unui cerc sferei; C — calolă mare se numeşte sferlcS; C^—cerc mare; emisferă, aceea tăiată Cm — cerc mic; E — de un cerc mic se emisfera, numeşte calotă sferică. Suprafafa sferei esfe S=4icRs, R fiind raza sferei. — 2. Corp solid mărginit de o\ suprafafă sferică. Volumul său este V=4/3r.R». ~ cerească (Aslr.): Sferă imaginară, pa a cărei suprafafă interioară par a fi aşezate corpurile cereşti. SFEROID (Mat.): Figură -în spafiu formată prin rotirea unei elipse în jurul axei sale. ( = Elipsoid de rotafie). SFEROMETRU (F/z.); Instrument folosit pentru măsurarea precisă a grosimilor mici sau a curburii suprafefelor sferice. E alcătuit dintr'un şurub micrometric montat în centrul, unui trepied ale cărui vârfuri formează un friunghi echilateral. SFREDEL 1. (Tehn.): Burghiu pentru găurit lemnul. — 2. (Mine): Bară Sferomoiru. de ofel special folosită «•'<=«>- la efectuarea găurilor ™e,nc; 2 ce,c de mină. Sfredelele de dlvf’ 3 ~ ’'9[s mână au o secfiune S^aiîM-irep.ed circulară sau poligonală şi vârful ascufit în formă de coadă de peşte şi sunt folosite, în general, la darea găurilor în roce moi. Sfredelele pentru perforatoare pol fi fie şerpuile pe toată lungimea lor, evacuarea pulberii de rocă făcându-se prin aceste şerpuiri, fie cu secfiune circulară sau poligonală, în care caz sunt deobicei SGURĂ 513 SIDERURGIE canelate, adică au un canal central prin care se insuflă aer sau se injectează apa sub presiune pentru evacuarea pulberii de Sfredele. 1 __ sfredel canelat cu secţiune circulară; 2-sfre- industria porjelanului). SILICA (Ind. sf. c.): Sin. Cărămidă silica (v.). SILICAT (Chim.): Sare a acidului silicic. Un foarfe mare număr de roce, pământuri şi alte minerale sunf formale din silicaji de calciu, aluminiu, magneziu şi alte metale. ~ de sodiu (Chim.): Na3SiOa. Sare albă, cristalizată, solubilă in apă; e folosită, în solufie, pentru conservarea ouălor şi ca ignifug. {= Sticlă solubilă). SILICE (Chim.): SiOj. Oxid de siliciu. E un corp solid, dur, alb sau incolor, insolubil In apă, cu temperatură de topire înalte. In natură se găseşfe în special sub formă de cuarf. SILICIU (Chim.): Si. Element; gr. at. 28,06; nr. at. 14. E un metaloid cu proprietăţi chimice asemănătoare celor ale carbonului. Se prezintă sub forma unei mase dure, cristalizate, cenuşii. Se găseşte în natură sub formă de silice şi de silicaji, în proporţie de 25,75% din greutatea scoarţei Pământului, fiind al doilea element, după oxigen, în ordine aabundenfei. E întrebuinfat în propor)ii mici, în oteluri speciale sub formă de ferosiliciu, pentru a le da duritate şi rezisfenfă la rupere. SILICON (Chim.): Compus de condensare şi de polimerizare â unor substanfe organice cu siliciu. Siliconii sunt întrebuinfa)i sub formă de mase plastice, iar cei lichizi, ca uleiuri de uns la temperaturi înalte. SILICOZĂ (Ig. ind.): Boală datorită inspiraţiei de praf de silice care se depune pe mucoasele căilor respiratorii unde provoacă leziuni. Este o boală foarfe frecventă printre minerii care lucrează în roce silicioase cu perforatoare la care evacuarea pulberii de rocă se face cu aer comprimat. Pentru evitarea acestei boli, în patria noastră sunt folosite, peniru lucrul în roce silicioase, perforatoare umede care împiedică răspândirea prafului de silice în aerul înconjurător. SILITĂ (Tehn.): Carbură de siliciu folosită ca rezisfenjă electrică In cuptoarele electrice. SILITRĂ 515 SIMPTOTICITATE SILITRĂ (Minera/.): Azotat de vpotsstu, natural. SILOZ (Consfr.)? Construcţie în care se depozitează.şi se păstrează, în cantitafi relativ mari, materiale granu-lare sau pulverulente, de ex.: cereale, cărbuni, ciment, ■ piatră spartă, etc. Silozurile sunt, ’ în general, e-chipate cu dispozitive mecanice de încărcare şi de descărcare. S I L U MIN (Metl.)*' Aliaj de aluminiu cu it~ 13% siliciu. Se H~ * l , t toarna uşor şi * | r~ e rezistent la £— ZL •X coroziune. Din Siloz de beton armaf. el se toarnă î — camera de Inmagazinare a-piese rezisten- silozului; 2 — insfalafia de în;Sr-ie ia solicitări care -a silozului; 3 — benele dinamice, pen- încărcare; 4 — gură de des- tru automobi- cărcare a silozului, le, avioane, etc. SILURIAN (Geo/.): A doua perioada a Paleozoicului. în această perioadă apar primele vertebrate (din clasa peştilor). SILVANIT (Mineral.): Telurură de aur şi argint, naturală. E un minereu de aur. în natură se găseşte în filoane, însofit de aur nativ. SILVICULTURĂ (Si/v.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul culturii, amenajării şi exploatării pădurilor. SILVINĂ (Mineral.): Clorura de potasiu, naturală; E folosită la fabricarea diverselor -săruri de potasiu, în industria sticlei, a săpunului, a coloranjilor, efc. SILVINIT (Mineral., Agr.): Amestec natural de silvină şi sare gemă, folosit ca îngrăşământ pofasic agricol. SILVOSTEPĂ (Si/v.J: Regiunea de trecere înfre zona de pădure şi stepă, caracterizată prinfr'o vegetaţie formată din diferite specii de stejar şi din arbuşti. SIMA (Geo/.): V. sub Litosferă. SIMBIOZĂ (Bio/.J: Viafa dusă în asociafie de către doi indivizi din specii diferite din regnul animal sau vegetal, .în care cei doi indivizi se ajută reciproc. De. ex. pe rădăcinile plantelor leguminoase trăiesc anumite bacterii care extrag din. fesuturile rădăcinii substanje hidrocarbonate pentru hrana proprie şi cedează în schimb rădăcinii substanfe azotate pe care planta nu le-ar putea sintetiza singură. SIMBOL chimic (Ch/m.): Inijiala scrisă cu literă mare sau inifiala urmată de o altă - literă din numele unui element chimic, acceptate internaţional, folosite penfru a reprezenta într'o formula chimică sau într'o ecuafie chimică un atom sau un atom-gram al unui element chimic. De ex. oxigenul are simbolul O, calciul are simbolul Ca, fierul are simbolul Fe, efc. Excepţiile din limba noastră sunt datorite iniţialelor numelor elementelor în limbi străine, de ex. sodiu] are simbolul Na. SIMETRIE (Mat.): Proprietatea a două puncte, aparfinând aceleiaşi figuri sau la două figuri ' diferite, de a fi aşezate la aceeaşi distanfă . de un plan, de o dreaptă sau de un punct numite plan de simetrie, dreaptă sau axă de simetrie, sau centru de-simefrie.'Astfel: cercul este simetric fafă de orice diametru al său, sfera este simetrică fafă de planul oricărui cerc mare al său, ambele fiind simetrice şi fafa de centrul lor; un obiect şi imaginea sa într'o oglindă plană sunt simetrice fafă de planul oglinzii; efc. SIMILAR (Gen.); Asemănător. SIMILI-(Gen.J: Prefix cu semnificaţia „asemănător", „care imită". SIMILIGRAVURĂ (Poligr.): Procedeu prin care se obfine un clişeu în semitonuri, după un original în 'semitonuri* SIMILIPIATRĂ (Consfr.): Tencuială de piatră artificiala, înfrebuinfată, în special ia fafada consfrucfiilor, penfru a imita piatra naturală. SIMILITUDINE (Maf.J: Asemănare. SIMPTOTICITATE (Prep. m/n,): Proprietatea unorgrăunfi minerali de a avea aceeaşi viteza limită de cădere într'un curent de ‘SIMULTAN 516 SIRENĂ lichid sau de gaze; într'un ameslec de -grăunţi simpfotici, cei cu greutatea specifică mai mare au dimensiuni mai mici decât cei cu greutate specifică mai mică. SIMULTAN (Gen.): Calitatea a două fenomene instantanee de a se petrece deodată. ŞINĂ (Metl.): Bară de o(el laminată după un profil anumit, folosită drept cale de rulare şi de ghidare, prin intermediul unor rofi, al unui vehicul sau al unei piese mo- Şină de cale ferată. 1 — ciuperca şinei; 2 — InlmS; 3 — falpa; 4 — plăcuţă de fixare; 5 — flrfoane. bile. Şinele de cale ferată sunf compuse din trei părţi: talpa, inima şi coroana (ciuperca) pe care rulează rojile. ~ dcroată (Tehn.): Cerc de ofel lat, care se montează, la cald, pe rojile, de lemn ale unui car, pentru a lega roata şi a feri obezile de uzură. SINCLINAL (Geo/.): Partea concavă a unei cute geologice. (V. fig. sub Anticlinal). SINCRON (Gen.): Calitatea a două fenomene de a se petrece în acelaşi timp. SINCRONIZARE (Tehn.): Aranjarea a două sau a mai multor mişcări sau fenomene, astfel încât ele să se execute în acelaşi timp, începând şi terminându-se în acelaşi moment. SINCROTRON (Fiz.): Aparat pentru accelerarea electronilor şi eventual a altor particule subafomice folosite la producerea reacţiilor nucleare, printr'un câmp magnetic variebil şi un câmp electric alternativ. A fost conceput de fizicianul sovietic Vecsler. ŞINDRILĂ (Constr.): Placă mică şi subfire de lemn moale, deobicei de brad sau de molid, care serveşte la executarea de învelitori penfru acoperişuri sau la îm-brăcarea pere)i|or exteriori. SINEMURIAN (Geol.): Etaj al Liasicului inferior. SINOPTIC (Gen.): Calitatea unei reprezentări grafice, scrise sau desenate, de a fi astfel executată, încât să permită cunoaşterea dintr'o privire a diverselor elemente ale ansamblului reprezentat.. SINTERIZARE (Metl., Ind. st. c.): Aglomerarea fără liant,, numai prin încălzire şi, eventual, prin presare, a unui material granular. SINTETIC (Chim.): Calitatea unui compus chimic de a fi preparat pe cale artificială, din elementele lui componente sau din alte substanfe. SINTEZĂ (Chim.): Operafia prin care se obfine un compus chimic din elementele lui sau din al)i compuşi chimici. SINTONIE (F/z., Elf.): Sfare a două sisteme (două circuite electrice, două pendule, etc.) care oscilează cu o aceeaşi frecvenfa. SINTONIZARE (Fiz., Elt.): Aranjarea a două sisteme oscilante, în special de înaltă frecventă, de a oscila cu o aceeaşi frecventă. SINUS (Alaf.): V. sub Linii trigonometrice. SINUSOIDĂ (Mal.): Curbă care reprezintă funcfia y= sin X. Esfe o curba periodică, cu maxime şi minime egal depărtate între ele, valorile maximelor fiind y = 1, y i i l i Sinusoidă. cele ale minimelor y = — 1, depărtarea dinfre două maxime sau două minime succesive fiind 2 it. ŞIPCĂ (Ind. lemn.): Piesă de cherestea cu grosime până la 25 mm şi cu lăfime până la 48 mm. ( = Lantef, Leaj, Laf). ŞIR (Maf.): Succesiune de numere care se deduc unul din celălalt după o anumită lege. De ex.: şirul numerelor întregi, şirul termenilor unei progresii, efc. SIRENĂ (Tehn.): Aparat care produce sunete de mare intensitate, care servesc ca semnale în navigaţie, ca semnale de alarmă, efc. Sirenele pof funcţiona cu aer comprimat, cu abur sau electroacusfic. SIROP 517 SISTEM CRISTALIN: SIROP 1. (Ind. alim.): Solufie, mai mulf sau mai pufin concentrata, de o substanfă zaharată în apa. în fabricarea zahărului, siropul obfinut prin extragerea zahărului din sfecla este concentrat prin evaporare, iar apoi zahărul care a cristalizat e separat . prin centrifugare. —2. (Farm.): Lichid obfinut prin disolvarea în apă a unei cantităfi de substanfă zaharoasă şi care conţine şi substanfe medicamentoase introduse prin macerare, emulsionare sau decocfie. ŞIRUL lui Volta (El.): Seria metalelor, dispuse în ordinea de mărime a diferenţei de potenfial dintre metalul respectiv şi o solufie -normală a uneia-dintre sărurile sale. Această serie reprezintă ordinea în care metalele se înlocuesc unul pe celălalt în sărurile lor, metalul care prezintă o diferenfă de potenfial mai mare luând locul altuia care prezintă o diferenfă de potenfial mai mică. Tot astfel, un. metal care se află dispus în serie înaintea hidrogenului are proprietatea de 'a pune. în libertate hidrogenul unui acid. Metalele cele mai importante în şirul lui Volta, în ordinea lor, sunt: sodiul, magneziul, aluminiul, manganul, zincul, cadmîul, fierul, cobaltul, nichelul, cositorul, plumbul, hidrogenul,, cuprul, mercurul, argintul, platina, aurul. ( = Serie electrochimică). SISAL f/nd. fexf.): Planta textila care creşte, în regiunile călduroase; din fibrele ei se confecţionează sfoară, fesături aspre. ŞIST (Geo/., Pefr.): Orice rocă de aspect; şistos. ~ bituminos (Pefr.): Şist marnos, argilos sau silicios, care confine asfalt sau bitum. SISTEM articulat (Mş.): Sistem de bare-legate unele de altele prin articulaţii, presupuse fără frecare, numite noduri. ~ cristalin (Minera/.): Ansamblu de forme cristaline care se pot deduce dintr'o-aceeaşi formă de bază.\SubsfanJele cristaji-zate într'un acelaşi sistem cristalin au anu-r mite proprietăfi fizice, mai ales -Optice, asemănătoare. Se cunosc şase sisteme cristaline: sistemul cubic (formă de bază un cub), teţragonal sau pătratic (formă de bază o prismă dreaptă cu baza pătrată), rombic sau ortorombic (formă de bază o prismă dreaptă cu baza rombică), hexagonal (formă de bază o prismă dreaptă cu baza hexagonală), monoclinic sau clinorombic (formă de bază o prismă oblică cu baza -y *y- [> X "y -y- 'Z ■*y Formele de bază'ale sistemelor cristaline 1 — sistemul cubic; 2 — sistemul pălratlcr'3sistemul rombic; A — sistemul hexagonal; 5 — sistemul moriocflnîc; 6 — sistemul tricllnic. • ' SISTEM DE COORDONATE 518 SISTEM PERIODIC AL ELEMENTELOR rombică) şi friclinic (formă de bază o prismă oblică cu baza un paralelogram). ~ de coordonate (Mal.): Grup de numere prin care se determină pozifia unui punct, în plan sau în spafiu, fafă de un punct fix şi de una sau de mai multe direcfii, numite axe de coordonate. (V. şi Coordonate). ~ de ecuafii (Maf.): Grup de mai multe ecuafii cu aceleaşi necunoscute. Dacă numărul ecua}iilor este egal cu cel al necunoscutelor, sistemul ss poafe .rezolva, obfinându-se valorile necunoscutelor (rădăcinile) care-l verifică. ~ de referinfă (Mat., Fiz.): Sistem de coordonate, sau totalitatea sistemelor de coordonate, imobile unul fafă de altul, la care se raportează locul şi momentul în care se produc evenimentele. ~ de referinfă inerfial (Fiz.p Sisfem de referinfă în raport cu care un punct material foarfe depărtat de orice alte corpuri (deci care nu e supus niciunei forfe) se mişcă în linie dreaptă şi cu vifeză constantă sau rămâne imobil. ~ de unităţi de măsură (Fiz., Tehn.): Ansamblu de unită)i de măsură, deduse din câteva unităfi fundamentale, convenţionale, cu ajutorul legilor care leagă între ele mărimile la care se raportă sistemul. ~ de unifăfi nerafionalizate (Fiz.): Sistem de unităfi de măsură care cuprinde unităfi nerafionalizate (v. sub Sistem de unităfi rafionalizafe). ~ de unităfi raţionalizate (Fiz.): Sistem de unităfi de măsură coerente, în care unităţile mărimilor electrice şi magnetice sunt alese în aşa fel încât nicio expresie a unei legi generale a fenomenelor electrice şi magnetice să nu cuprindă factorul 4jt (pe care-l cuprind dacă se folosesc unităfile de măsură nerafionalizate). ~ dispers (Fiz.): Amestec eterogen de două sau de mai multe substanfe, dintre care cel pufin una se găseşte sub formă de particule, de picături sau de bule de gaz, foarte fine. Sisteme disperse sunt: un lichid turbure (particule solide dispersate într'un lichid), fumul (particule solide dispersate înfr'un gaz), ceafa (picături tJis-persafe într'un gaz), o emulsie (picături de lichid dispersate în alt lichid), o spumă (bule de gaz dispersate într'un lichid). ~ energetic (Elf.): Totalitatea centralelor electrice şi staţiunilor de transformare, legate înfre ele prin refele electrice de diferite tensiuni, care formeazăo unitate tehnică de exploatare. Un sistem energetic ocupă o suprafafă mai mică sau mai mare din suprafafa unei fări. Sistemele energetice pof fi interconectate (legate între ele), formând un singur sistem energetic pentru întreaga suprafafă a fării. Energetica sovietică a desvoltat o ştiinfă nouă -privitoare la stabilirea sistemelor energetice şi la interconectarea lor. La sfârşitul decenalului de electrificare vom avea în R.P.R. patru sisteme energetice regionale. ~ eterogen (Fiz., Chim.): Amestec de mai multe substanfe cu proprietăţi chimice şi fizice diferite, ale cărui părfi componente sunt separate înfre ele prin suprafefe de separafie (de ex. un sisfem format din ghiafă şi apă). ~ fizic (Fiz., Tehn.): Ansamblu de instrumente, aparate, maşini şi corpuri, cum şi de câmpuri de forfă, separate sau în diferite combinafii, cu ajuforul căruia se cercetează i/n fenomen fizic. ~ fizico-chimic (Fiz., Tehn.): Sistem fizic în care au loc şi schimbări în compoziţia corpurilor sau a fazelor care-l compun. ~ geologic (Geol.): Succesiune de strate,1 care corespunde în timp unei perioade. Numirea sistemelor geologice este aceeaşi ca şi cea a perioadelor. ~ omogen (Fiz., Chim.): Amestec cu compozifie uniformă şi cu aceleaşi proprietăţi fizice şi chimice în toată întinderea lui (de ex. o solufie, un amestec de gaze, efc.). optic (Fiz.): Grup de lenfile, de oglinzi, de lentile şi oglinzi — uneori şi de prisme — care intră în conslrucfia unui aparat opfic. Se numeşte sistem opiic centrat, un sistem optic compus din lenfile şi oglinzi, sau numai din lentile sau numai din oglinzi, care toate au centrele lor pe o aceeaşi dreaptă (de ex. o lupă, o lunetă, un microscop) t ~ periodic ăl elementelor (Ch'm.): Sistem de aşezare a elementelor, creat de D. I. Mendeleev pe baza legii de periodicitate a schimbării proprietăfilor elementelor chimice, descoperită de el (v. Tabloul periodic al elementelor). Cu ajuforul siste- SISTEM STATIC DETERMINANT , 519 ŞIU mului periodic s'aupututprevedea existenţa unor elemente încă nedescoperite, cum,şi proprietăţile lor generale, s'au putut stabili şî corecta, greutatile atomice ale elementelor, s'a sistematizat întregul studiu al chimiei. ~ static determinat (Mec.): Sistem de bare pentru care, din ecuaţiile de echilibru, se pot determina toate eforturile în bare şi toate reacţiunile. ~ static nedeterminat (Mec.): Sistem de bare pentru care ecuaţiile de echilibru nu sunt îndestulătoare pentru determinarea tuturor eforturilor în bare şî a ■tuturor reacţiunilor. — tehnic (Tehn.): Sistem fizic format, celpuţin înparte, din corpuri solide, care e folosit în tehnică (de ex. o maşină, un aparat, o instalaţii, ^etc.). SISTEMATIZARE (Urb.); Lucrările de 'tăiere de străzi şl de bulevarde, de pieţe publice, de parcuri, cum şi lucrările de alîn’ere a imobilelor, de construcţie de clădiri de utilitate publică; etc., executate după un plan, numit plan de sistematizare (v.). SISTEMUL CGS (Unif.): Sistem de unităţi de măsură în care mărimile fundamentale sunt centimetrul, gramul-masă şi secunda. ~ metric (Unif.): Sistem de măsuri şi greutăţi, care are ca bază metrul. MKSA (Un/f.): Sistem de unităţi de măsură, standardizat în ţara noastră, -fofosif în tehnică, în care mărimile fundamentale sunt metrul, kilogramul-masă, secunda şi amperul. ~ solar (Asfr.): Sistemul de corpuri -cereşti format din Soare, din cele nouă planete: Mercur, Venus, Pământul, Marte, Jupifer, Saturn, Uranus, Neptun şi Pluton, .şi din planetoizi care se rotesc pe orbite eliptice în jurul Soarelui. ŞISTIFICARE ■ (Mine); Operaţia de împrăş-•tiere în atmosfera unei mine grizutoase a unei pulberi fine de steril (deobicei calcaroasă) pentru ca amestecul de praf de cărbune cu aer d/n atmosfera minei să nu explodeze în cazul unei explozii locale de grizu. Şistificarea se face prin pulverizare preventivă în atmosfera minei .şi prin atârnarea de acoperişul galeriei •a unor scândurele pe care s'a pus praf de steril pentru ca, în cazul unei explozii de grizu, suflul să răstoarne aceste scândurele mărind concentraţia de praf de steril în atmosferă. ŞISŢOS (GeoJ., Pefr.): Calitatea unei roce de a se prezenta în formă de plăci care se pot desprinde cu uşurinţă una de cealaltă. SITĂ (Tehn.): 7esăfura de fire textile sau metalice/ sau tablă*perforată, cu ochiurile de dimensiuni până la 1' mm (cele cu ochiuri mai mari fiind numite ciururi), care serveşte |a separarea prin cernere a unui materia! grăunţos sau pulverulent, după dimensiunile granulelor care-l alcătuesc. ~ oscilantă (Prep. min.): Sita dreptunghiulară montată într'un cadru susţinut pe picioare elastice, pe rulouri sau atârnat, care, printr'o mişcare de scuturare în planul ei, răspândeşte materialul pe suprafaţa ei, pentru a fi separat după dimensiuni. Scuturarea se face deobicei printr'un mecanism cu bielă-excentric. ~ plana (/nd. a/im.): Ansamblu de site din fire de mătase, cu ochiuri din ce în ce mai mici, montate una dedesubtul celeilalte în rame de lemn, care, prin scuturare, cern măcinătura cerealelor, separând-o după mărimea granulelor in ,şrot, gr/ş, dunst şi făinuri de fineţă diferită. ~ vibratoare (Prep. m/n.): Sită dreptunghiulară, cu suprafaţa înclinată, montată ' Sită vibratoare, j — baliu; 2 — site; 3 — excentric; 4 —pârghie; 5 — amortlsoare de cauciuc; 6 — suport telescopic. într'un cadru care primeşte o mişcare de săltare perpendiculară pe planul ei, datorită căreia materialul se deplasează pe sită şi esfe separat prin. cernere. ŞIŢĂ (Consfr.): Şindrilă lungă (până la cca 1,5 m). ŞIU (Exp/. pefr.): Tub scurt de oţel, cu pereţii groşi/ rezistent, care se înşurubează SKIP 520 SOCIALISM fie la capătul de jos al coloanei de tubaj pentru ca la coborîre să taie proeminentele rămase pe perefi în gaura de sondă, fie la partea inferioară a coloanei de extracte pentru a o proteja. (=Sabot). SKIP (Mef/., Mine): V. Schip. SLĂDĂRIE (Ind. alim.): încăpere boltită, bine aerisită şi menţinută la o temperatură constantă, în care se face încolfirea orzului pentru a obfine malful necesar la fabricarea berei. ŞLAM (Prep. min.): Sin. Mâl (v; Mâl 2). ŞLEFUIRE (Tehn.): Prelucrarea suprafeţelor pieselor dure pentru a se obfine suprafeţe cât mai netede. Şlefuirea se face cu abrazivi (de ex. cu praf de şmirghel sau hârtie de şmirghel) de granulajie din ce în ce mai fină. .Termenul e folosit, deobicei, în prelucrarea materialelor nemetalice (de ex. a sticlei, a lemnului, etc.). ŞLEP (Nav.): Imbarcafie fără mijloace proprii de deplasare, care serveşte la transportul' de mărfuri, deobicei pe ape interioare, fiind remorcată de un remorcher. ŞLIŢ 1. (Tehn.j: Scobitură în formă de şanf, executată într'o piesă sau într'un element de construcţie. — 2. (Mine): Sin. Tăietură (v.). SMALŢ (Ind. st. c.): Email folosit pentru acoperirea obiectelor ceramice (porţelanuri, teracote) şi a obiectelor de metal. SMALTINĂ (Mineral.): Arseniură de cobalt, naturală, care conjine şi nichel şi fier. E un minereu de cobalt. SMĂLŢUIRE (Ind. sf. c.): Acoperirea cu smalţ a unui obiect. SMÂNTÂNĂ (Ind alim,): Materia grasă din lapte, din care se fabrica untul. SMÂNTÂNIRE (Ind. alim.): Separarea smântânii din lapte. . Se face fie dela sine, dacă se lasă în repaus câtva timp laptele ne-fiert dar căldu), fie prin centrifugarea laptelui călduţ înfr'un separator mecanic. E prima fază în fabricarea untului. SMARAGD (Mineral.): Silicat dublu de aluminiu şi beriliu, natural, colorat în verde din cauza urmelor de crom. E o piatră prefioasă. ŞMIRGHEL 1. (Mineral.): Rocă metamor-fică formată în cea mai mare parte dintr'o masă cu granule fine de corindon. ( = Emeri), — 2. (Tehn.): Praf de şmirghel natural sau material fabricat, folosit ca material abraziv. ( = Emeri). SMITHSQNIT (Mineral.): Carbonat de zincr natural, care conjine 52% zinc. E un minereu de zinc. SMOALĂ (Chim.): Reziduu obţinut fie din asfalturi naturale, fie prin distilarea oxi-dafivă a gudronului de cărbuni de pământ sau a gudronului de lemn, fie prin oxi-darea păcurii asfalfoase. Este un produs de culoare neagră, solid la temperatura obişnuită şi vâscos când se topeşte. E întrebuinţată la prepararea asfaltului pentru pavaje, la brichefarea cărbunilor, ca material izolant, la fabricarea cartonului asfaltat, etc. S.M.T. (Agr.): V. Stafiune de maşini agricole şi tractoare. ŞNEC (Tehn.): Transportor-melc. SOARELE (Aslr.): Corp ceresc incandescent, aproape sferic, în jurul căruia se ■rotesc planetele sistemului solar. Distanfa medie de Pământ este de aproximativ 149 milioane km, diametrul de cca 1390 000 km, masa de 2.1026 f, densitatea medie 1,4. ŞOC (Mec.): Sin. Ciocnire (v.). ~ termic (Tehn.): Trecerea bruscă dela-o temperatură înaltă (pentru produse refractare dela cca 900 •••1000°; pentru alte produse, de ex. vase emailate, dela 200°) la temperatura mediului ambiant în aer sau în apă. Rezistenfă la şoc a unui material se măsoară prin numărul de cicluri (încălzire— răcire) la care rezistă fără a se deforma, fisura, crăpa, sfărâma. , SOCIALISM (Filos.): Stadiul cel mai înalt de desvoltare a sociefăfii omeneşti atins, până astăzi. Socialismul urmează cu necesitate orânduirii capitaliste care se prăbuşeşte sub lovitura revolufiei socialiste, revolufie care lichidează orice formă de exploatare a omului de către om. In socialism, mijloacele de producfie sunt proprietate socială şi astfel dispare contradicţia cu caracter de conflict — caracteristică pentru faza de declin a capitalismului — dintre relaţiile de producfie ,şi caracterul forjelor de producţie, dintre caracterul social al forfelor de producfie şi forma de proprie- SOCIALISM ŞTIINŢIFIC 521 SOLARlU tate particulara, capitalistă/ căpătând câmp pe deplin liber- legea economică a' concordantei obligatorii înfre relaţiile de producte şi caracterul forfelor de producfie. Legea economică fundamentală a socialismului se caracterizează prin următoarele trăsături şi cerinje esenfiale: „asigurarea satisfacerii maximale a nevoilor materiale şi culturale mereu crescânde ale întregii iSOCiefăfi, prin creşterea şi perfecţionarea neîntreruptă a producţiei socialiste pe baza tehnicei celei mai înaintate." în cadrul economiei socialiste acţionează legea desvoltării planificate, proporţionale, a economiei nafionale, care face posibilă planificarea economiei nafionale. Singura fară din lume în care a fost construit socialismul este Uniunea Sovietică, care a păşit pe calea construirii fazei superioare a comunismului. Cu ajutorul multilateral al Uniunii Sovietice, se construeşfe astăzi socialismul în patria noastră şi în toate fările de democrafie populară. ştiinţific (F//os.): învăţătura lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin despre socialism, ca rezultat necesar al desvoltării sociefăfii capitaliste. Socialismul ştiinţific se întemeiază pe marile descoperiri ale iui Marx: concepfia materialistă a istoriei şî teoria plus-valorii. în opozifie cu socialismul utopic, care critică modul de ' prpducfîe capitalist şi consecinfele sale fară să-l explice, fără să-l înţeleagă, socialismul ştiinţific, explicând cauzele care' determina schimbarea orânduirilor sociale, a dovedit că socialismul nu esfe o născocire a unor visători, ci rezultatul necesar al desvoltării sociefăfii capitaliste moderne, al luptei dintre două clase născute istoriceşte, proletariatul şi burghezia. Socialismul ştiinţific , dovedeşte că desvoltarea sociefăfii capitaliste şi lupta de clasă *din sânul ei duc inevitabil ia prăbuşirea capitalismului, la dictatura.proletariatului, pe calea revolufiei proletare. Socialismul ştiinţific esfe o armă puternică a clasei muncitoare în lupta ei penfru răsturnarea orânduirii capitaliste. Cea mai strălucita dovadă a valabilităţii şi adevărului teoriei socialismului ştiinţific o consfitue istoria Revolufiei din Octombrie şi a construirii victorioase a Statului sovietic socialist, precum şi ^practica construirii comunismului în U.R.S.S. SOCLU (Cons/r.): Parfea de jos a unei clădiri, a unui rezervor, etc., deobicei ieşită înafară fafă de restul construcţiei. ~ de lampă electrică (E/f.): Partea de metal a unui bec electric, care permite să se racordeze becul la circuitul sau Ia refeaua electrică. Racordarea se face într'o dulie printr'o îmbinare cu filet sau cu baionetă. (V. fig. sub Bec). SODĂ (Ch/m): Carbonat de sodiu cristalizat. caustică (Ch/m.): Hidroxid de sodiu. SODALIT. (M/nera/.): Mineral din familia feldspafoizilor. SODIU (Chim.): Na. Element; gr. at. 22,997; nr. at. 11. E un metal moale, alb-argintiu, foarte reactiv. în aer se oxidează foarte repede. Descompune apa printr'o reacfie violenfâ, formând hidroxid de sodiu şi hidrpgen. Are comp*uşi numeroşi şi foarte răspândi^, care au multe înfrebuinfărl în tehnică, de ex.: azotatul de sodiu, car-bonatul de sodiu, clorura de sodiu (sarea de bucătărie), sulfatul de sodiu, efc. • SOFITĂ (E/f.): Corp de iluminat electric» în formă de tub, legat la circuitul electric prin cele două capete. ' ŞOFRAN (/nd. a/im;): Praf galben, extras din planta cu acelaşi nume, întrebuinfaf la colorarea şi condimentarea alimentelor, şi în Medicina. SOIA (Bof.): Plantă din familia leguminoaselor. E înfrebuinfată penfru extragerea uleiului şi în industria chimică. SOL 1. (Chim, fiz.): Solufie coloidală. — 2. (Agr.): Material eterogen care consti-tue stratul superficial al scoarfei Pământului şi care variază foarte mult în ce priveşte compozifia chimică. Parfea anorganică a unui sol e compusă din silicafi ai diferitelor metale (în special de aluminiu, dar şi de fier, calciu, magneziu, etc.), silice, liberă (nisip), cum şi din alte substanfe anorganice. Materia organică aflată în sol provine mai ales din plante descompuse. SOLARlU (Urb.): Teren amenajat pentru băi de soare fie în incinta unui oraş (în special penfru copii), fie în localităfile climaterice, la munte sau la mare. SOLENOID 522 SOLUŢIE COLOIDALĂ SOLENOID (E/.);Teoretic, o bobină cilindrică cu spirele în formă de cercuri perpendiculare fafă de axa de simetrie şi la distanfe micj şi egale una de alta; în practică, o bobină cu spire înfăşurate după o elice cu pasul constant şi foarte mic. SOLFATARi (Geol.); Emanaţie naturală de gaze( cu conjinut important în bioxid de sulf şi hidrogen sulfurat, cu mici cantităfi de vapori de apă şi bioxid de carbon, care are loc în apropierea craterului unui vulcan. SOLICITARE (F/z., Tehn.): 1. Stabilirea unei tensiuni mecanice, a unui câmp electric sau a unei temperaturi, înfr'un material sau într'un'sisfem tehnic;, dacă solicitarea depăşeşte anumite limite, ea provoacă deteriorarea materialului sau a sistemului tehnic respectiv. — 2. însăşi tensiunea mecanică, câmpul electric sau temperatura, care se stabilesc în interiorul unui material sau al unui sisfem fehnic. ~ dinamică (Tehn.); Solicitare mecanică la care forfa de acţionare variază repede în timp sau se aplică brusc. ~ statică (Tehn.): Solicitare mecanică la care forfa exterioară se aplică încet, progresiv şi în acelaşi sens. SOLID (Mec.); Corp care se găseşte în stare solidă (v. Stare solidă). SOLIDAR (Tehn.); 1. Care este strâns legaf de altceva. — 2. Care ia parte în aceeaşi măsură la o acfiune. SOLIDARIZARE (Tehn): Legarea a două sau mai multor piese dintr'un sisfem tehnic în aşa fel, încât să nu se poată deforma sau mişca decât împreună. SOLIDIFICARE (Fiz.): Trecerea unei substanfe din stare lichidă în stare 'solidă, prin scăderea temperaturii. Eeste fenomenul invers topirii. Temperatura la care o substanfă se solidifică sub presiunea atmosferică se numeşte temperatura de solidifi-care sau puncful de solidificare al substanţei respective. SOLIDIFICAREA grăsimilor (Ind. chim.): Transformarea grăsimilor şi a uleiurilor lichide, formafe în special din trioleină, în gră- simi solide, prin acfiunea hidrogenului în prezenfa unui catalizator. SOLIDUS (F/z., Meii.): Locul geometric al punctelor de terminare a solidificării, într'o diagramă de faze. SOLSTITIU (Aslr.): Fiecare dintre momentele (aproximativ 21 Iunie şi 21 Decembrie) în care Soarele afinge cea mai mare declinafie spre Nord sau spre Sud. Punctele în care se găseşte Soarele în acesfe momente sunt situate pe ecliptică, la jumătatea disfanfei dinfre echinoxuri. La aceste date, în emisfera boreală ziua, respectiv noapfea, sunt cele mai lungi şi începe vara, respectiv iarna. SOLUBIL (Chim.):_ Calitatea unui element, a unei substanfe sau a unui material, de a putea fi disolvate înfr'un solvent. SOLUBILITATE (Chim.); 1. Proprietatea unei substanfe de a putea fi disolvată într'un solvent. — 2. Cantitatea de substanfă disolvată înfr'o cantitate determinată de solvent. Se exprimă în grame la litru, în moli la litru, în grame la 100 cm3, etc. SOLUŢIE (Chim.): Amestec omogen, compus din două sau din mai multe substanfe (în proporfii care pot varia), - dintre care una esfe deobicei lichidă; componenfii unei astfel de solufii pof fi separafi prin anumite metode fizice. ~ coloidală (Chim.): Stare de disper-siune a unei substanfe într'un lichid, în care substanţa dispersată se găseşfe în stare coloidală (v.). Asemenea solufii diferă de soluţiile obişnuite prin aceea că particulele subsfanfei disolvate sunt mai mari şi deci nu trec prin hârtia de pergament, care poate fi folosită penfru a separa o subsfanfă coloidală (v. Dializă). Se disting două tipuri de solufii coloidale: solufii lio-file („care atrag ['solventul") şi solufii lio-fobe („care resping solventul"). Solufiile liofile sunt uşor de preparat, prin confact direct al subsfanfei disolvate cu solventul, şi sunt greu de precipitat; solufia esfe mult mai vâscoasă decât solventul. Soluţiile liofobe sunf greu de preparat, precipită uşor, iar viscozifafea lor esfe aproape aceeaşi cu viscozifafea solventului. Soluţiile liofile pot lua forma unei gelatine numită gel; solufiile liofobe nu formează geluri. Substanfa disolvafă este numită fază dispersă, iar solventul, mediu de disper-siune. (=Sol). Solenoid. SOLUŢIE. DECINORMALĂ 523 SONETĂ ~ decinormală (Chim.); Soluţie care are o concentraţie de zece ori mai mică decât o soluţie normală. E folosită în analizele volumetrice cantitative pentru obţinerea de. rezultate mai precise decât, cu 'soluţiile normale. ~ molară (Chim.); Soluţie care conţine un mol (moleculă-gram) de substanţă disolvată la litrul de soluţie. ~ normală (Chim.); Soluţie care conţine un echivalent-grarri de soluţie disolvată la litrul de soluţie. Soluţiile normale suni folosite în analiza volumetrică cantitativă. ~ safurată (Chim.): Soluţie în care nu se mai poafe disolva nicio cantitate din substanţa disolvată în condiţii-de temperatură date. într’o soluţie safurată se menţine un echilibru între soluţie şi orice cantitate de substanţă adăugită, care rămâne nedisolvată. ** solidă (Chim., Mef/.): Amestec solid, omogen până la dimensiuni moleculare, a două sau mai multor substanţe. De ex.: unele aliaje sunt soluţii solide ale unor metale în altele, procesul de disolvare producându-se în stare topită. ~ tampon (Chim.): Soluţie care nu-şi schimbă concentraţia în ioni de hidrogen sau de hidroxil (aciditatea sau alcalinitatea) prin adăugire de acid sau de alcalii. SOLUŢII isbfonlce (Chim.): Soluţii care au aceeaşi presiune osmotică. SOLVATARE (Chim. fiz.): Fenomenul pe care-l prezintă unii ioni' şi unii coloizi de a lega, fizic sau chimic, o parte din lichidul în care sunf disolvaţi. Coloîzii solva-taţi sunt caracterizaţi printr'o mare stabilitate. SOLVENT (Chim.): Disolvant. Termenul este folosit, deobicei, numai pentru disolvanţii lichizi. SOMATOMETRIE (Zoof.): Ansamblul măsurătorilor efectuate penfru determinarea dimensiunilor şi formelor animalelor. SOMNIFER (Farm.): Calitatea unei substanţe medicamentoase de a produce somnolenţă urmată de somn. SONDĂ 1. (Exp/. pefr.): Puţ susţinut, săpat prin- acţionare dela suprafaţă, folosit penfru exploatarea unui zăcământ subteran de substanţe lichide (ţiţei), gazoase (gaze naturale) sau desubstanţe solide care sunt aduse la suprafaţă prin topire (sulf) sau prin disolvare în apă (diferite săruri solubile). Uneori, prin sondă se înţejeg şi instalaţiile dela suprafaţă folosite |a săpare şi exploatare. — 2. (Hidr., Nav.): Aparat folosit pentru determinarea adâncimii mărilor sau a apelor curgătoare. Pentru adâncimi mici, măsurarea se face cu un cablu .de care se atârnă o greutate, iar pentru cele mari, prin metode ultrasonice. — 3'. (Tehn.); Aparat pentru luarea de probe dintr'un material compact (pământ, etc.)'sau granular (cereale, ciment, nisip, etc.). ~ de explorare (Mine, Expl. petr.): Sonda de cercetare, săpată pentru studiul geologic al subsolului, în vederea descoperirii de zăcăminte noi şi a stabilirii posibilităţilor de exploatare a acestora. ~ eruptivă (Expl. pefr.): Sondă în exploatare, la care ţiţeiul ajunge la suprafaţă sub acţiunea energiei interne de zăcământ. SONDAFIN (/nd. pefr.): Pământ decolorant preparat din benfonită, întrebuinţat în industria petrolului la decolorarea uleiurilor şi a parafinei. . SONDAJ (Tehn.): Cercetarea în adâncime a unui corp sau a unei mase de material penfru a se determina fie adâncimea (de ex. în cazul unei ape), fie cpmpoziţia (de ex. a subsolului unui teren, a unui material depozitat, efc.). , ~ meteorologic (Mefeor.): Determinarea diverselor mărimi meteorologice (tem-, peratură, presiune, stare de umiditate, direcţia şi tăria vântului, efc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. SONDEZĂ (Exp/. petr., Mine): Aparat folosit pentru executarea forajelor la adâncimi până la circa 1000 m, în general în explorări (sau, în cariere, pentru găuri de mină adânci). Pentru adâncimi de. câteva zeci de metri, se folosesc sondeze manuale alcătuite dintr’un troliu penfru manevrarea sapei şi a lingurii de extras de-tritusul. Sondezele pentru adâncjmi mai mari sunt mecanice şi cu ajutorul jor se poate fora uscat sau umed la fel ca în forajul obişnuit. • SONETĂ (Consfr.): Aparat ’ folosit penfru. baterea'piloţilor. E formată dinfr'un eşafodaj vertical pe care sunt. fixate' lumână- SONOMETRU 524 ŞPĂCLUIALA.. f — lumânări; 2 — berbecî 3 — plloi. rile pe .care aluneca un berbec; acesta poate fi aefionat manual sau mecanic. SONOMETRU (F/z.): Instrument' penlru măsurarea frecvenfei sunetelor prin comparaţie cu sunete de frecvenfe cunoscute,şi penfru măsurarea şi compararea intervalelor armonice. SONOR (Fiz.): 1. Care se raportă la sunete. — 2. Răsunător. SOPORIFIC (Farm.): Calitatea uneisubstanfe medicamentoase de a produce un somn greu şi cu tendinfe de anestezie. ( = Hipnotic). , ŞOPRON (Consfr.): Adăpost construit deobicei din scânduri, din zidărie, din nuiele, deschis pe cel pufin-una dintre laturi, sub care se adăpostesc cărufe, unelte agricole, materiale, etc. SORB (Tehn.j: Piesă metalică, cilindrică, sferică, etc., perforată sau alcătuită dintr'o împletitură,' care se adaptează la capătul introdus în lichid al fevii de aspirafie a unei pompe, prin care se aspiră lichidul respectiv. Are rolul de a opri pătrunderea în pompă a corpurilor care plutesc iîn lichid. ( = Crepină), SORBITĂ (Metl.): Constituent structural al ofelului, compus din ferită şi cementită în anumite proporfii; se formează prin descompunerea martensitei, când revenirea se face la 400-700°. ŞORICIOAICĂ (Chim.): Nume popular al .trioxidului de arsen (As,03). E o otravă puternică folosită la distrugerea şoarecilor şi a şobolanilor. • SORMAIT(Metl.): Aliaj dur ai fierului cu crom, nichel, carbon, mangan şi siliciu, Sorb. din grupul stelitului, fabricat în U. R. S. S. E folosit la încărcarea - pieselor de maşini supuse la mare uzură, care lucrează la temperaturi înalte şi în medii oxidante; SORT (Drum.): Partea dinfr'o cantitate de piatră spartă, caracterizată prin dimensiunile ochiurilor celor două site prin care a fost separată de piafra mai măruntă sau mai mare. ~ monogranular (Consfr.j Drum.): Sort de piatră ale cărui limite respectă regula celor două treimi (v.). ŞORŢ (Cons/r.): Făşie de tablă care se aşează dealungul stfeaşinii, la acoperişurile cu învelitoare de figle sau de olane, şi care se înnădeşte cu jghiabul penfru a conduce apele de pe figle sau olane în' jghiab. SORTARE 1. (Tehn.j: Separarea unui material după califăfi sau dimensiuni. — 2* (Prep; m/n.): Operafie de preparare mecanică prin care, din produsele miniere brute, se separă substanţele utile de partea sterilă cum şi substanfele utile între ele. SORTATOR (Tehn.j: 1. Aparaf folosif pentru separarea unui material după calitâfi sau dimensiuni. — 2. Muncitor care lucrează-la sortarea manuală a minereurilor. SORTIMENT (Tehn.j: Ansamblu ele produse (piese sau materiale) care au aceeaşi formă şi dimensiuni sau sunt de aceeaşi calitate. ŞOSEA (Drum.): Drum în afara unei locali-tăfi, care a fost amenajat, prin lucrări speciale de consolidare, penfru înlesnirea cir-culafiei vehiculelor. ~ laborator (Drum.): Şosea amenajată în mod special pentru a se încerca modul? de comportare a diferitelor tipuri de îmbrăcăminte rutiere, sub acfiunea circulafiei vehiculelor şi a agenfilor externi. Şoselele laborator se pot amenaja pe şoselele obişnuite sau în afara lor. SOVHOZ (Ec.): Nume prescurtat pentru gospodăriile agricole de Stat în U.R.S.S. SOVPREN (Ind. chim.): Cauciuc sintetic, fabricat în U. R. S. S. ŞPACLU (Cons/r.): Unealtă de tablă de ofel, cu mâner de lemn, folosită la aplicarea unui strat subfire de ipsos pe tencuială şi la netezirea acestuia. ŞPĂCLUIALĂ (Consfr.): Strat subfire de ipsos, aplicat pe tencuelile interioare, cu ajutorul unui şpaclu, în vederea obţinerii-unor supralefe mai netede. ŞPAIS 525 SPECTROGRAF DE MASE *ŞPAIS (Mef/.): V. Speiss. SPĂLAREA cărbunelui (Prep. m/n.): Operaţia de separare a sterilului de cărbune, în prealabil clasat pe clase granulomefrice, cu ajutorul apei curate sau- al lichidelor grele (apă a cărei greutate specifică a fost mărită cu ajutorul unor substanfe:. argilă, baritină, etc.); această separare se realizează datorită diferenfei dinfre greutatea specifică a cărbunelui şi cea a steri* iului. ( = Epurarea cărbunelui). ■SPĂLĂTORIE (Prep. m/n.): Instalafie de preparare mecanică a cărbunilor pe cale umedă. SPALIER (Agr.): Schelet metalic, de lemn sau de zid, pe care se sprijină plantele agăfafoare. ŞPALT (Po//gr.): Zaful cules sub formă de coloană lungă pe un galion şi pe copia căruia' se fac corecturile tipografice înainte de punerea în pagină. ŞPĂLTUIRE (/nd.p/e/.): Operafie de egalizare a pieilor cu ajuforul unei maşini de ■şpălfuit penfru a obfine piei de grosime uniformă. ŞPAN (Mef/.): Aşchie. SPĂRGĂTOR de ghiafă (Nav,): Navă special construită pentru a naviga prin apele îngheţate, care e folosită pentru a deschide un canal navigabil înfr'un (ac sau o mare înghefată. SPARGEVAL (Hidr.): Element de construcţie, de forme variate, al unui dig sau baraj, executat în scopul de a amorfisa loviturile valurilor. SPARGHEŢ (Hidr.): Construcfie de lemn, întărită cu blocuri de piatră, aşezată în Sparghef, Nj — nivelul superior a! scurgerii, ghefurilor; Nj — nivelul inferior al scurgerii gheţurilor. amonte de pilele unui pod, penfru a sparge blocurile de ghiafă aduse de ape şi a feri pilele de loviturile acestor blocuri. SPAT de Islanda (M/neraf.): Varietate cristalină transparentă de calcit. E folosit la confecfionarea prismelor polarizoare pentru instrumentele optice. SPATĂ (/nd. fexf.): Parte a războiului de fesuf, prin care se frec firele de urzeală. Serveşte pentru a bate firele de bătătură care au fosf trecute între firele urzelii. SPAŢII (Po/fgr.): Piese metalice de acelaşi corp cu literele unui text, dar care, fiind mai joase decât literele, nu imprimă hârtia lăsând astfel locuri albe între cuvinte. SPAŢIU mort (Mf. ferm.): Fiecare dinfre spafiile cuprinse înfre piston şi cilindru, când pistonul se găseşte în unul dinfre punctele moarte, în cazul unui motor cu pisfon cu dublu efect (cazul obişnuit la motoarele cu abur), sau spafiul cuprins înfre pisfon şi cilindru, în partea în care se face admisiunea, când pistonul se găseşfe la - punctul mort corespunzător, în cazul, unui motor cu piston, cu simplu efect (cazul obişnuit la motoarele cu ardere internă). ( = Spafiu vătămător). ~ vătămător (Mş. ferm.): Sin. Spafiu mort (v.). SPATULĂ (Mef/.J: Unealta, de forme diferite, folosită Ia modelarea formelor de turnătorie. * SPECIFIC 1. (Gen.): Care aparfine excluziv unui singur lucru, unei singure specii (ex.: caracter specific). — 2. (Fiz., Tenn.): Calitatea unei mărimi de a fi raportată la unitatea de volum, de suprafafă, de lungime sau de masă (de ex.: greutatea specifică este greutatea unifăfii de volum, volumul specific esfe volumul unităfii de masă, etc.). SPECIFICARE (Sfand.): Stabilirea caracfe-risficelor care definesc în mod precis, din punct de vedere calitativ, un produs, astfel încât' acesta să poată fi identificat. SPECTRAL (F/z.): Care se raportă la spectrul unei radiafii. SPECTRALĂ, analiză ~ (Fiz., Tehn.): V. Analîză'Spectrală. SPECTROGRAF (F/z.): Spectroscop cu ajutorul căruia se pot fotografia spectrele. ~ de mase (F/z.): Aparat folosit penfru separarea particulelor dinfr'un fascicul de particule cu sarcina elecfrică pozitivă în fascicule de particule cu aceeaşi sarcina specifica (câtul dintre sarcină şi masă), cu ajutorul câmpurilor electrice şi magne- SPECTROMETRU 526 SPlNELI tice. Spectrograful de mase e folosi) în special la identificarea isofopilor unui element şi în unele analize. SPECTROMETRU (Fiz.): Specfroscop în care spectrele sunt cercetate cu ajuforul unui instrument de măsură, deobicei un cuplu termoelectric. SPECTROSCOP (Fiz.): Aparat folosit penfru descompunerea unei radiaţii în' radiaţiile de diferite frecvente care o. compun, obfinându-se un spectru. Specfroscopul se compune dinfr'un colimator (care are la un capăf o fantă îngustă şi la celălalt, deobicei, o lentilă) care transformă fasciculul de radia(ii care cad pe el într’un fascicul paralel, o prismă sau o reţea de difracţie care produc dispersia radiaţiei în radiaţiile componente, şi o lunetă cu care se observă spectrul. SPECTROSCOPIE (Fiz.): Capitol al Opticei, care studiază spectrele din puncf de vedere experimental şi teoretic. SPECTRU (Fiz.): 1. Ansamblul radiaţiilor de frecvenţe diferite care alcătuesc.o radiaţie electromagnetică compusă. — 2. Ansamblul imaginilor fantei unui specfroscop, ob)inute cu radiaţiile de frecvente diferite care ^compun radiaţia descompusă de către specfroscop, fiecare radiafie producând câte o imagine. ~ de absorpfie (Fiz.): Spectrul obţinui prin dispersarea luminii albe care a traversat o substanfă. E caracterizat prin linii sau bande întunecoase care apar în spectrul continuu al luminii albe, corespunzând radiaţiilor absorbite de acea substanţă. ~ de arc (Fiz.): Spectrul de linii emis de un izvor de lumină- care conţine un gaz în stare de atomi neutri. ~ de bande (Fiz.): 1 .Spectrul obţinut prin dispersarea' radia(iei emise de un izvor de lumină care confine gaze în stare moleculară. E alcătuit din bande luminoase pe un fond întunecos, pozifia bandelor depinzând de natura gazului. — 2. V. sub Spectru de absorpfie ~ de emisiune (Fiz.): Spectrul obfinut prin dispersarea radiaţiei emise de un izvor de lumină. Spectrele de emisiune pot fi spectre de linii (v.), specfre de bande (v.) şi spectre continue (în cazul izvoarelor de lumină alcătuite dintr'un corp incandescent). ~ de linii (Fiz.): Spectrul obţinut prin dispersarea radiafiei emise de un izvor de lumină care confine gaze în stare atomică, sau vapori metalici. E alcătuit din linii luminoase pe un fond întunecos, pozifia liniilor depinzând de natura gazului sau a vaporilor. ~ de raze X (Fiz.): Spectrul razelor X emise de un element care alcăfueşte ânti-cafodul unui tub de raze X. Orice element care este bombardat cu raze catodice emite raze X de o frecvenfă caracteristică, care depinde de natura acelui element. Razele X sunf folosite în Radiografie (v.), în Radiometalografie (v.), cum şi în tratamente medicale. ~ de scânteie (F/z.); Spectru ,de linii emis de un izvor de lumină, care confine un gaz în stare de atomi ionizafi. SPEISS (Mei/.): Produs metalurgic intermediar constituit din arseniuri metalice, în care se concentrează, prin. prăjire, arse-niura metalului a cărui producere se urmăreşte. Este o mată care confine arsen în loc de sulf. (Se citeşte şpais). SPEOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul formării peşterilor şi cu viafa din interiorul lor. Primul care s'a ocupat cu această ştiinţă a fost'Prot. E. Racoviţă. SPERRYLIT (Mineral.): Arseniură de platină, naturală, cu 56% platină. E un minereu de platină. SPIEGEL (Mell.): Feroaliaj cu 4—5% carbon, 1—2% siliciu, 5—25% mangan, şi circa 1% fosfor. E folosit în' siderurgie ca adaus final penfru desoxidarea ofe-lului. (Se cifeşta şpighel). SPIN (Tehn.): Tijă metalică, de formă cilindrică sau conică, folosită la asigurarea îmbinării a două piese metalice. ~ de tensiune (Tehn.): Spin fubular tăiat în lungul unei generatoare, fabricat dintr'un mefal ' ‘ ( elastic, care. p= r-i sxţ datorită elas- . iJ ' 'U? ticităfii, se fi- I xează bine de Spin de tensiune, perefii găurii în care e introdus. SPlNELI (Mineral.): Grup de minerale cu formula generală M0,R203, în care M este un metal bivalent (magneziu, fier feros, mangan, zinc), iar R, un mefal trivalent (aluminiu, crom, fier feric). Sunt pietre prefioase şi semiprefioase. Spinelul cel mai cunoscut este MgO,AlsOs. SPINTARISCOP 527 ŞRĂMĂLUlRE SPINTARISCOP (Fiz.J; Instrument penfru observarea scânteierilor produse când particulele alfa ale unei substanţe radioactive lovesc un ecran acoperit cu un strat de sulfura de zinc. SPINTEROMETRU (E/.): Instrument folosit pentru măsurarea lungimii scânteilor electrice. SPIRĂ 1. (Maf.); Arcul de elice cuprins între două puncte succesive ale elicei, care se găsesc pe aceeaşi generatoare a cilindrului elicei. — 2. (E/.): Porfiune de bobină care formează o. curbă aproape închisă. SPIRALĂ (Maf.J: Curbă plana descrisă de un punct care se roteşte în jurul unui 0^7 Spirala logarîlmlcă. Spirala Iul Archlmede. punct fix, depărtându-se din ce în ce mai mult de el după o anumită lege. Cele mai cunoscute sunt spirala logaritmică şî spirala lui Archimede. SPIRT (/nd. chim.).* Alcool etilic. ~ de lemn (fnd.'chim.J: Produs obfinut în distilarea uscată a lemnului, prin distilarea acidului pirolignos tratat'cu lapte de var. E compus mai ales din alcool mefilic şi acetonă. E folosit câ solvent, denaturant şi combustibil. ~ denaturat (Chim.): Combustibil lichid format din circa 90% alcool etilic, 9,5% alcool mefilic şi 0,5% piridină (care nu poafe fi îndepărtată prin distilare), colorat deobicei cu violet de metil. ~ industrial (Ch/m.J: Amestec format din alcool etilic cu circa 5% alcool mefilic. ŞPIŢ (Tehn.); Unealtă formata dintr'o bară de ofel cu vârful ascufif, folosită pentru a da găuri în pietre natura.e şi artificiale sau pentru a le prelucra suprafafa, prin lovire cu ciocanul. SPITZKASTEN (Prep. min.): Aparat folosit în prepararea mecanică a minereurilor pe cale umedă, pentru clasarea grăunţilor minerali fin sfărâmaţi. E alcătuit dinti'o serie de comparfimenfe de lemn în formă de piramidă cu vârful în jos, în care se depun grăunfii după simptoticitate. (Se ci* teşte şpifcasten). ŞPLINT (Tehn.j: Cui spintecat. ŞPL1T (Consfr.J: Piafră spartă, dură; folosită |a confecfionarea betoanelor de ciment şi ia împietruiri. SPODUMEN (Mineral.J: Silicat de litiu şi de aluminiu, natural. E un minereu de litiu. Varietăţile curate sunt pietre semi-prefioase. SPOIRE (Tehn,): Acoperirea unui material sau a unui obiect cu un sfraf subfire de alt material, pentru a-l profeja sau penfru a-i da un aspect mai plăcut. Se spoesc perefii prin acoperire cu un strat de var, eventual amestecat cu huma sau cu cao-lin, obiectele de metal prin cositorire, aurire, efc. SPONGIOS (Fiz., Chim.J: Calitatea unui material de a fi poros ca un burete. ' SPONTAN (Gen;): Calitatea unui fenomen de a se produce de|a sine, fără nicio in-tervenfie dinafară. De ex., desintegrarea nucleilor elementelor radioactive. SPOT 1. (E/.J: Pată luminoasă produsă pe o riglă divizată, folosită la citirea deviaţiilor echipajului mobil al unui instrument de măsură, cel mai adesea electric. — 2. (Fiz.J: Pata luminoasă de pe ecranul unui oscilograf, produsă prin lovirea ecranului de către fasciculul de electroni produşi de cafod. ŞPRAIŢ (Consfr.J: Piesă de lemn rotund sau ecarisaf, cu care se execută o şprai-fuire. , ŞPRAIŢUIRE (Consfr.J: Sprijinirea temporară, prin grinzi, bile, scânduri şi dulapi, a malurilor unei săpături, a unei porfiuni dintr'o construcfie, efc. ŞPRINGUIRE (Meff.J: Operafie prin care se execută, la rece, curbura dorită a foilor de arc. SPUMĂ (Fiz., Tehn.j: Sistem dispers, în care mediul de dispersiune este lichid şi partea dispersată e un gaz. ~ de mare (Minera/.): Silicat de magneziu Hidratat, natural. SPUMANT (Prep. min.): Reactiv de flofafie, întrebuinfat pentru a realiza spuma în care se colectează mineralul util sau cărbunele. ŞPURLAT (MineJ: Ghidaj. (Termen din Valea Jiului). ŞRĂMĂLUlRE (M'ne); Havare. (Termen din Valea Jiului). ŞROT 528 STÂLP DE EXPLOATARE ŞROT (Ind. alim.): 1. Primul produs (cel mai grosolan) rezulfat la măcinarea grâului. — 2. Resturile de seminfe oleaginoase, după extragerea uleiului prin soI-venfi. E înfrebuinfat ca hrană (de foarte bună calitate) penfru vite; cel de calitate inferioară e înfrebuinfat ca îngrăşământ agricol. STABIL (Gen.): Durabil, greu de modificat. ~, echilibru — (Fiz.): V. Echilibru stabil. STABILIT (Consfr.): Plăci de falaşi aglo-merafi cu un liant (ciment magnezian, cimenf normal sau ipsos), folosite, pentru perefi despărfitori sau penfru izolafii termice şi acustice. STABILITATE (Mec.): Proprietatea unui sistem de a-şi menfine pozifia sau de a reveni în pozifia inifială când esfe deplasat •din această pozifie. De ex., stabilitatea unei nave înseamnă proprietatea ei de a reveni în pozifia inifială când capătă o înclinafie în direcfie longitudinală (stabilitate de tangaj) sau în direcfie transversală (stabilitate de ruliu). 5TABILIZANT 1. (Expl.): Substanfă care se adaugă pulberilor fără fum pentru a le ■asigura stabilitatea în timpul conservării lor. — 2. (Chim. liz.): Sin. Stabilizator (v. Stabilizator 4). STABILIZARE (Chim.): Operafia de prevenire a descompunerii chimice a unei substanfe prin adăugirea unui stabilizator. STABILIZATOR 1. (Av.): Dispozitiv de forma unei mici aripi, care asigură stabilifatea unui avion în timpul sborului, când traiectoria îşi schimbă brusc panta sau unghiul de incidenţă. — 2. (Nav.): Dispozitiv, bazat deobicei pe principiul giroscopului, care împiedică oscilaţiile prea mari ale unei nave. — 3. (Ind. petr.): Coloană de fracfionare care serveşte la separarea hidrocarburilor gazoase dinfr'o benzină de cracare, penfru a o face mai stabilă. — 4. (Chim. liz.): Substanfă, deobicei, coloi-dală, care se adaugă unei solufii coloidale sau unei suspensii penfru a le mări stabi-' litatea, împiedicând sau încetinind sedimentarea. Ca stabilizatori se folosesc gelatina, guma arabică, efc. STABULAŢIE (Zoo/.): Creşterea şi 'întreţinerea temporară, sau uneori permanentă, a vitelor în grajd, făcufă în vederea în- grăşării rapide a -animalelor şi, la vaci, penfru a da mai mult lapfe. STADIE (Topog.): Miră pe care se găseşfe o gradafie în centimetri şi care serveşte la determinarea indirectă a distantelor cu ajuforul lunetei sfadimetrice. STADION (Urb.): Teren vast, amenajat pentru practicarea unuia sau, deobicei, a mai multor sporturi, pe care se găsesc terenuri de joc, piste, efc., vestiare şi duşuri, cum şi tribune penfru spectatori. STADIU (Gen.): Etapă de desvoltare în timp a unui fenomen. ~ de iarovizare (Agr.): V. [arovizare, stadiu de ~. ŞTAFUIRE (Mell.): Sin. Indesare (v.). STAGNARE (Gen.): 1. Rămânerea în acelaşi loc. — 2. Lipsa oricărei activităfi; lâncezeală. STALACTITĂ (GeoI.): Ţurfure de carbonat de calciu, care atârnă de favanul unei peşteri, format prin scurgerea şi evaporarea unei ape care confine bicarbonat de calciu şi care a absorbit din aer bioxid de carbon, precipitând carbonaf de calciu. STALAGMITĂ (Geo/.): Ridicătură de carbonat de calciu formată pe podeaua unei peşteri în aceleaşi condifii ca şi stalactitele. STALAGMOMETRU (Fiz.): Instrument cu ajutorul căruia se poate determina numărul de picături pe care îl formează un volum daf dinfr'un lichid care curge printr'un tub îngust. Serveşte la determinarea concentraţiilor unor anumite solufii (de ex. de alcool în apă), numărul de picături variind cu concentraţia solufiei, din cauză că.variază tensiunea superficială a lichidului. STALINIT (Mell.): Aliaj dur de fier cu crom, carbon, mangan şi siliciu, fabricat în U.R.S.S. Se prezinfă sub formă de granule foarte mici. E folosit la încărcarea pieselor supuse la uzură mare (sape de sondă, dinfi de excavator, fălci de concasor, făişuri de sfredele, etc.). STÂLP (Consfr.): Piesă de lungime relativ mare în raport cu dimensiunile secfiunii, care rezistă în principal la eforturi de compresiune şi care are rolul de a transmite sarcinile la fundafie. ~ de exploatare (Mine): Porfiune dintr'un zăcământ, pregătită penfru a fi ex- 5TAMBĂ: 529 ŞTANfARF ploafată, obţinută prin subîmpărţirea unui panou de exploatare. STAMBĂ (/nd. fexf.): Ţesătură de bumbac imprimată cu desene în culori. STANÂT (Chim.): Sare a acidului stanic. Sfanaful de cobalt serveşte în pictură drept culoare albastră» sfanaful de sodiu e întrebuinţat ca mordant, efc. STAND (Gen.): Compartiment rezervat în incinta unei expoziţii penfru expunerea produselor unei ţării ale unui sector economic sau ale unei întreprinderi. STANDARD (Sfand.): Ansamblu de prescripţii tehnice care; în cadrul acţiunii de standardizare, stabilesc caracteristicele produselor, metodele de verificare a acestor caracteristice, prescripţiile de calcul, de execuţie, de încercare şi de recepţie ale produselor, cum şi unificarea unităţilor de măsură, a terminologiei, simbolurilor, semnelor convenţionale, desenelor tehnice, efc. Standardele pot fi complecfe sau parţiale, după cum se referă la toate elementele de fabricaţie ale unui produs sau numai la o parte din ele (de ex., numai {a dimensiuni, ia metode de încercare, 1a condiţii de recepţie, efc.). în ţara noastră, standardele menţionează data intrării lor în vigoare, dată dela care respectarea ■ prescripţiilor tehnice prevăzute devine obligatorie. (Se notează prescurtat cu STAS). ~ de recomandare (Sfand.): Standard care. nu prevede o dafă^ de infrare în vigoare şi care deci nu esfe obligatoriu penfru producători. Standardele de recomandare pregătesc condiţiile industriale penfru elaborarea standardelor obligatorii. STANDARDIZARE (rehn., Sfand): Acţiune organizaîă de reglementare tehnică a producţiei, prin specificare (v.), tipizare (v.) şi unificare (v.), având drept scop principal asigurarea calităţii produselor şi sprijinirea creşterii productivităţii muncii. Standardizarea esfe indispensabilă bunei •desfăşurări a unei economii planificate şi nu este posibilă decât înfr'o economie planificată. In regim capitalist, din cauza caracterului privat al proprietăţii mijloacelor de producţie şi al anarhiei producfiei, standardizarea nu poate avea decât o forma strict limitată, reducându-se de cele mai multe ori la o unificare a dimensiunilor pieselor (de ex., pentru armament, pentru fileta). In regim socialist, standardizarea tinde să cuprindă ' totalitatea produselor industriale, a construcţiilor şi instalaţiilor, prin elaborarea de standarde obligatorii. Prin specificare, tipizare şi unificare, standardizarea impune o limită minimală calităţii produselor şi confribue Ia crearea condiţiilor penfru trecerea la producţia de mare serie şi pentru sporirea productivităţii muncii. Prin faptul că standardizarea impune * calităţi minimale pentru produse, ea nu frânează îmbunătăţirea calitativă a produselor, iar prin faptul căi în general, nu reglementează procesele de fabricaţie, ea permite folosirea unei tehnice din ce în ce mai înaintate. Standardizarea în patria noastră are ca model şi se întemeiază pe experienţa standardizării sovietice. STANIC (Ch/m.): Calitatea unui compus al staniului, de a conţine staniu fefravale'nt. STANIN (Mineral.): Sulfură complexă de staniu, fier şi cupru, naturală. Se găseşfe împreuna cu casiteritul. E un minereu de cupru. STANIOL (Tehn;): Foaie subţire de cositor, folosită la împachetarea alimentelor, a ţigaretelor, efc. , STANIU (Chim.): Sn. Element; gr. at. 118,7; nr. at. 50. E un mefal alb-argintiu, moale, maleabil şi ductil, cu gr. sp. 7,3 şi p. t. 232°. Nu e atacat de aer sau de apă la temperatura obişnuită. La temperaturi joase, se transformă în staniu cenuşiu, un praf de culoare cenuşie (formă alotropică). Staniul se extrage prin încălzirea oxidului de staniu cu cărbune pulverizat, în cuptoare speciale. E folosit pentru cosiforire (acoperire cu un sfrat de staniu), Ia fabricarea bronzului (aliaj de cupru cu staniu) şi a multor aliaje, în special a aliajelor antifricţiune pentru lagăre şi a aliajelor penfru lipit. ( = Cositor). STĂNJEN (Unif.): Măsură veche de lungime, egala cu 8 palme: în Moldova = 2,23 m; în Muntenia = 1,966 5 m. STĂNOAGĂ (Po//gr.): Raft sub formă de pupitru, încare se păstrează casele de literă sau pe care seaşează casele în fimpul lucrului. STANOS (Ch/m.): Calitatea unui compus al staniului, de a conţine staniu bivalent. ŞTANŢĂ (Mef/.): Unealtă cu muchie tăietoare, care tucrează ca o pafrifă sau ca o matrifă penfru a executa o operafie de ştan-fare într'o maşină sau o presă de ştanţat. ŞTANŢARE (Mef/.J: 1. Operaţia de taiere simultană a întregului contur al unei piese. STĂRE coloidală 530 STAŢIE DE CALE FERATĂ prin forfecare cu ajuforul unei ştanţe. — 2. Imprimarea unei mărci sau a unei cifre pe1 suprafafa unei piese. STARE coloidală (Chim.): Sfare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse înfre aceea a moleculelor (cea 10‘ 7 cm) şi aceea a suspensiilor (cca 10~5 cm). De cele mai multe ori, starea coloidală e*te o dispersie a unei substanfe solide înfr'un lichid. ~ critică (Fiz.): Stare sub care se prezintă o substanfă la temperatura critică (adică la temperatura cea mai înaltă la care ea mai poafe fi adusă din starea gazoasă în stare lichidă numai prin comprimare) şi la presiunea la care starea gazoasă şi cea lichidă se află în prezenfă. ~ de agregare (F/z.): V. Agregare, stări de . ~ fizică (F/z.): Stare de agregare. ~ gazoasă (F/z.): Stare de agregare a maferiei, în care o masă dată de materie poate umple un volum oricât de mare, din cauza mişcărilor particulelor componente (moleculele gazului) şi a slabelor forje de atraefie dinfre ele. Un corp în stare gazoasă poate fi trecut în starea lichidă prin răcire, prin comprimare dacă se află la o temperatură mai joasă decât temperatura' lui crifică (v. sub Stare critică), sau prin răcire şi comprimare. ~ higromefrică (Mefeor.): Raportul dintre cantitatea de vapori de apă care se găsesc la un moment daf înfr'un anumit volum în atmosferă şi cantitatea maximă de vapori de apă care se pot găsi la aceeaşi temperatură, în acelaşi volum, fără ca ei să se condenseze sub formă de ploaie, de zăpadă, efc. ~ lichidă. (F/z.): Stare de agregare a maferiei, intermediară între starea solidă şi starea gazoasă. Un corp în stare lichidă are un volum definit la o .temperatură dată, dar nu are o formă proprie, ci ia forma vasului în care e confinuf. Un corp în sfare lichidă poafe fi frecut în sfare solidă prin răcire, sau în sfare gazoasă .prin vaporizare (v.). , . ~ mesomoriă (Fiz.): Sfare a maferiei, intermediară înfre cea solidă amorfă şi cea solidă cristalină. ~ născândă (Chim.):' Stare ‘a elementelor care se prezintă ca afomi izolafi .puşi în libertate în timpul unei reacfii chi- mice şi care au o activitate chimică mărită. De ex., hidrogenul în sfare născândă esfe mult mai activ decât hidrogenul obiş nuit. ~ nemalică (F/z.): Stare mesomorfă a materiei, în care moleculele sunt distribuite în desordine, dar au axele paralele. ~ normală lizică (F/z.): Starea în care se găseşte un corp la temperatura de 0° şi la presiunea de o atmosferă fizică (760 mm coloană de mercur). ~ normală tehnică (F/z.): Sfarea în care se găseşte un corp la temperatura de 20° şi la presiunea de o atmosferă tehnică (735,56 mm coloană de mercur). ~ smecfrică (Fiz.): Sfare mesomorfă e materiei în care toate moleculele, pe lângă faptul că au axele paralele, sunt şi aşezafe în straturi paralele. ~ solidă (F/z.): Stare de agregare a materiei în care constituenţii, moleculele sau ionii, nu au decât o mişcare de vibraţie în jurul unor pozifii de echilibru. Solidele au formă definită şi opun rezistenfă forfelor de deformare. ~ sticloasă (F/z.): Sfare solidă amorfă a materiei, obfinută prin subrăcirea lichidelor până |a solidificare, mărindu-li-se astfel treptat viscozifafea. Spre deosebire de un solid cristalin, un solid. în sfare sticloasă prezintă spărfură concoidală. Prin îmbătrânire, solidele în sfare sficloasă cristalizează. STAS (Sfand.): Prescurtare pentru standard de Stat. în R.P.R. STATICĂ (Mec.): Ramură a Mecanicei, care se ocupă cu- studiul corpurilor în echilibru sub acfiunea forfelor. ~ grafică (Mec.): Capitol al Staticei care se ocupă cu rezolvarea pe cale grafică a problemelor. STAŢIE 1. (Tehn.): Ansamblu de clădiri şi de insfalafii deservite de un mic număr de persoane, care serveşte, fie la efectuarea unor observaţii (stafie meteorologică, staţie de încercare, etc.), fie. la îndeplinirea unei anumife operaţii fehnice (staţie de pompare, staţie de comprimară pentru gaze naturale, etc.). — 2. (Transp.): Loc de oprire şi, eventual, de garare a mijloacelor de fransport (trenuri, autobuze, tramvaie, efc.). ~ de cale ferată (C. f.): Staţie înzestrată deobicei cu instalaţii de semnalizare, cu linii de garare, de abatere, clădiri, etc., folosită în exploatarea unei căi ferate. STAŢIONAR 531 STEA Stafiile mari au şi depouri penlru materialul rulant, ateliere de reparafii, etc. STAŢIONAR (Gen.): Care. nu-şi schimbă pozifia sau valoarea.- STATISTICĂ (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu sfrângerea şi interpretarea datelor numerice asupra ansamblurilor de fenomene sau obiecte de acelaşi fel. Statistica fenomenelor econbmice ajută Ia interpretarea situafiel economice şi în cadrul economiei planificate Ia operafiile de planificare. STAŢIUNE de maşini agricole şi fracfoarc (Agr.): întreprindere agricolă de Stat dotată cu tractoare şi maşini, cu ajutorul cărora stafiunea execută — pe bază de contract economic — 'lucrări agricole pe ogoarele -gospodăriilor agricole colective şi a întovărăşirilor agricole. Prin S.M.T.-uri se realizează mecanizarea agriculturii, introducerea tehnicei noi în agricultură. în fara noastră, S.M.T.-urile sunt înzestrate, an de anf cu noi maşini agricole şi tractoare produse de industria noastră socialistă. Ele au un rol hotărîtor în întărirea organizatorică a gospodăriilor agricole colective şi a întovărăşirilor, în introducerea agrotehnicei înaintate pe ogoarele gospodăriilor colective şi a întovărăşirilor. S.M.T.-urile sunt o puternică pârghie în lupta penfru socializarea agriculturii. (Se notează prescurtat, cu S.M.T.). STATIV (Chf'm.).’ Dispozitiv care permite susfinerea aparatelor în timpul lucrului. STATOR (rehnj: Parfea fixă a “unei maşini de forjă rotitoare, care iă parte la procesul de funcţionare a maşinii. ~ de maşinS electrica (Elt.): Partea fixă a "maşinii elecfrice, constituita din fierul circuitului feromagnetic şi din înfăşurările practicate în el. ~ de pompă (Tehn.): Stator al unei •pompe centrifuge, care serveşte Ia conducerea lichidului refulat de paletele rotorului. în general, are forma unei carcase, care înveleşte rotorul. . ~ de turbină (Febn.): Stator al unei turbine cu apă,, cu abur sau cu gaze,care serveşte la conducerea fluidului motor spre paletele rotorului. STATOREACTOR (Mş.J: Propulsor pentru aerovehicule cu viteză supersonică. Deplasarea aerovehiculului se datoreşie forjei ' de reacfiune ce se produce la ieşirea, printr'un efuzor, a gazelor rezultate din arde- rea unui combustibil. Aerul necesar arderii pătrunde 'în camera de ardere datorită deplasării aerovehiculului. Nu are nicio piesă mobilă. Avioanele cu statoreactor sunt echipate şi cu rachete, pentru decolare, deoarece nu pot decola cu sfato-reacforul, (V. fig. sub Reactor). STĂVILAR (Hîdrof.J: Construcţie de lemn, de beton saudefier, aşezată transversal pe cursul unei ape, şi care reglează cantitatea de apă care fre* ce în aval, cu ajutorul unor obloane verticale mobile, acţionate mecanic. STEA (Asfr.J: Corpcerescal-căfuit dintr'o masă fierbinte, luminoasă, cum esfe de ex. . Soarele. Stelele sunt situate la distante foarte mari de sistemul solar, cea mai apropiată fiind la o - distantă de cca 4 anMumină. Unele ’ corpuri cereşti, asemănătoare la aspect cu stelele, sunt în realitate planete care reflec- tă numaijumi- S(S>||ar< na primita dela J —• radier d© beton; 2 — panou Soare. Ele se inferior; 3 —panou superior; 4—• dkfina dp stele perete fronfal; 5 —dlspozHIvde “■Sting ae Stele efan?ares 6 — ghidajele panoului Şl prin SChim- superior; 7 — lanjurupenlru rl-barea necon- dlcarea panourilor, tenifă a poziţiei lor pe bolta cerească. STEA CĂZĂTOARE 532 STEREOPLANIGRAF ~ căzătoare (As/r.): Meteorit devenit incandescent datorită frecării de atmosfera Pământului. ŞTEAMP (M/ne): Maşină-unealfă penfru sfărâmat minereurile, formată dintr'o serie de ciocane de lemn sau metalice (săgefi) tare sunt lăsate să cadă liber peste minereu. STEARINĂ (Chim.): 1. Esterul gliceric al acidului stearic. — 2. Amestec de acid sfearic şi acid palmitic, întrebuinţat la fabricarea lumânărilor. STEATIT (Mineral.): Silicat de magneziu, natural, talc, care se prezintă în mase compacte. Când are o anumită puritate, e folosit la fabricarea izolatoarelor de înaltă tensiune şi înaltă frecventă, la confecţionarea bujiilor, a becurilor pentru lămpi cu carbid, etc. STEFANIAN (Geo/.): Subdiviziunea superioară a Carboniferului, în care, deobicei, se găsesc cărbuni exploatabili, STEFANIT (Mineral.): Sulfură dublă de sti-biu şi argint, naturală. E un minereu de arginf. STEJAR (Silv.): Arbore foios care creşte în zonele temperate, în regiunile de câmpie şi de deal. Are lemn tare, rezistent şi durabil, şi care poafe fi lustruit; e întrebuinţat foarfe mult la fabricarea de mobile, parchete, traverse, de cale ferată, pentru grinzi, stâlpi şi pilofi durabili, cum şi la lucrări de consfrucfie sub apă sau în terenuri umede. STELIT (Metl.): Aliaj dur de cobalt (35—70%), crom (15—40%), wolfram (10—25%), molibden (0—10%) şi fier (0—5%), inoxidabil, întrebuinfat penfru confecfionarea de instrumente chirurgicale, de unelfe aşchietoare şi la încărcat piese care lucrează la temperaturi înalte şi în medii oxidante (supape, sape de sondă, etc.). ŞTEMUIRE (Tehn.): Etanşarea unei îmbinări înfre două tole, prin baterea -marginilor fotelor cu ajutorul ştemuitorului. ŞTEMUITOR (Tehn.); Unealtă de forma unei dalte, cu ajutorul căreiaise execută ştemuirea, manual sau cu un ciocan pneumatic. STEN (Unit.): Unitatea de forfă în sistemul de unifăfi MTS (metru, tonă, secundă), egală cu forfa care impritiă o acceleraţie de 1 m/s2, unei mase de o tonă. E egală cu 108 dine. E o unitate folosită rar. STEPĂ (Gen.): Câmpie ierboasă dintr'o regiune cu veri calde şi secetoase şi cu ierni aspre. STER (Unit.): Unitate de volum egală cu un metru cub, folosită penfru cubajul, inclusiv golurile, al lemnelor de foc de cel pufin un metru lungime, aşezate în stive. STERADIAN (Unit.): Unitate de măsură a unghiurilor solide, egală cu unghiul solid la centru, care taie pe o sferă o arie egală cu pătratul razei sferei. STEREO- (Gen.): Prefix cu semnificata ,de volum", „în volum", „în relief', efc. STEREOCHIMiE (Ch/m.): Ramură a Chimiei, care se ocupă cu sfudiul aranjării-în spafiu a atomilor unei molecule. Astfel, subsfanfele a căror moleculă confine un atom de carbon central la care sunt legafi patru radicali sau atomi .difarifi pot exista în două forme distincte de aranjare în spafiu, fiecare corespunzând imaginii în oglindă a celeilalte. De această aranjare a atomilor în spa)iu, care con-stifue un tip special de isomerie, esfe legafă activitatea optică a substanfelor. Subsfanfele de acest fel, care au in moleculă acelaşi număr de atomi din fiecare element dar care diferă între ele prin modul de aranjare al acestor afomi în spafiu, se numesc stereoisomeri, iar proprietatea de a forma stereoisomeri se numeşte stereoisomerie. STEREOCOMPARATOR (Fo/ogrm.}: Aparat fotogrammetrie folosit la măsurarea coordonatelor punctelor ridicate, cu ajutorul unor perechi de fotograme pentru aceeaşi regiune. STEREOFOTOGRAMMETRIE (Fofogrm.J: Ramură a Fotogrammetriei, care foloseşte perechi de fotograme luate asupra aceluiaşi corp sau asupra aceleiaşi regiuni, peniru aobfine măsurători şi asupra reliefului. STEREOGRAMĂ (Fo/ogrm.): Grup de două fotograme ale aceluiaşi obiect, care, privite la un stereoscop, permit obfinerea imaginii în spafiu a obiectului. STEREOISOMERIE (Ch/m.): V. sub Stereo-chimie. STEREOPLANIGRAF (Fo/ogrm.): Aparat fotogrammetrie care serveşte la construcţia hărţilor şi a planurilor topografice şi la consfrucfia de elevafii, de seefiuni verti-cale sau orizontale, etc., după stereo-. grame. STEREOSCOP 533 STILB -STEREOSCOP (Fiz.J: Dispozitiv optic cu ajuforul căruia un ansamblu de două fotografii, desene,, efc., dă o imagine în relief (v.).’ Esfe compus dinfr'o cutie care are la un capăt două lentile biconvexe aşezate ia o distanţă egala cu disfanfa interpupilară; la capătul celălalt al cufiei se aşează cele două fotografii care reprezintă stereograma. STEREOTIPIE (Po.VgrJ: Procedeu de multiplicare a, clişeelor fipografice metalice, prin turnare în forme. STEREOTOMIE (Tehn.j: Capifol al Tehnicei, care se ocupă cu studiul intersecfiei corpurilor solide şi cu mefodefe de făiere şi de îmbinare a acestor corpuri. STERIL (Mine, Prep. m/n.J: 1. Roca compusă din material sfrăin, care înconjoară miriereurile sau cărbunii într'un zăcământ. — 2. Maferialul fără valoare industrială, dintr'un minereu,, care se elimină prin procedeele de preparare mecanică. STERILIZARE (Tehn., /nd. a//m.J: Eliminarea sau distrugerea microbilor sau a fermenţilor dintr'o substanfă sau de pe un obiect. Operafia se efectuează deobicei prin încălzire, iar, uneori, prin filtrare, sau cu ajuforul ultrasunetelor (de ex. penfru must), cu ajutorul razelor ultraviolete'(penfru apă, lapte, vin), cu desinfectanfi (de ex. cu clor, ozon, etc., în cazul apei), efc. STEROLI (Ch/m.J; Clasă de compuşi organici de. sfrucfură complexă care se găsesc în aproape foafe viefuifoarele şi defin multe roluri, importante în metabolismul organismului. Unii hormoni fac parfe din această clasă. STIBINĂ (Mineral.): Sulfură de stibiu, naturală. E cel mai important minereu de stibiu. STIBIU (Chim.): Sin. Anfimoniu fvj. STICLĂ 1. (ind. st c.J: Amestec solid, deobicei transparent, de silicafi de calciu, de sodiu şi, evenfual, de alte mefâle, obfinut prin fopirea la un loc a silicei, a carbonatului de calciu şi a carbonatului de sodiu, cu compuşi ai metalelor respective* Califăfile sticlei variază foarfe mult-cu compoziţia ei. Sficla e întrebuinfată la fabricarea geamurilor, a buteliilor şi a altor vase, a pieselor optice, efc. — ,2. (Expl. pefr.): Dispozitiv folosit, la îmbinarea unui cablu cu o piesă care e montată în prelungirea cablului. călită (Ind. sf. c.); Sticlă răcită brusc dela o temperatură înaltă, şi care are tensiuni interne foarte mari. E foarfe rezistentă Ia lovituri, dar foarfe sensibilă la sgâriefuri, în care caz se sparge în bucăţele foarfe mici şi în pulbere. crown (/nd. sf. c.J: Sticlă optică care confine potasiu în loc de sodiu. Este mai puţin fuzibilă decât sticla obişnuită de sodiu. ~ de cuarf (/nd. ch/m.J; Substanfă cu aspectul sticlei, obfinută prin topirea cuar-fului. Esfe rezistentă la variafii de temperatură şi este transparentă la radiafii ultraviolete. E folosită (a confecfionarea aparaturii de laborator menite să reziste Ia variafii ‘ de temperatură şi la fabricarea lămpilor de cuarţ penfru radiafii ultraviolete. ~ de nivel (Tehn.): Tub, de sticlă îh comunicaţie cu lichidul dintr'un recipient, aşezat vertical, care indica nivelul lichidului din recipientul respectiv, pe baza principiului vaselor comunicante. ~ flinf (Ind. sf. c.): Sticlă optica formată dinfr'un amestec de silicafi de plumb şi de potasiu. ~ optică (F/z.J: Sticla cu proprietăţi speciale în ce priveşte indicele de refracţie, de o mare omogenitate de com-pozifie şi lipsită de băşicufe de gaze; e folosită la construirea lentilelor şi a prismelor aparatelor optice. Ex.: sticlă crown, sticlă flint. solubilă (Chim.): Sin. Silicat de sodiu (v.J. STICLOZITATE (/nd. a//m.): Aspectul translucid, cu luciu sticlos, pe care îl prezintă în secfiune boabele de cereale bogate în glufen. ŞTIFT (Tehn.): Sin. Spin (v.)-STIGMATIC (Fiz.): Calitate a unui sistem optic de a prezenfa stigmatism. STIGMATISM (Fiz.J: Proprietatea unui sistem sau a unui aparat optic ca, penfru fiecare punct al unui obiect, să dea o imagine care esfe fot un punct, iar nu o imagine deformată. STILB (Fiz.J: Unitatea de strălucire a unui izvor de lumină. Este strălucirea unui izvor de lumină de o lumânare internaţională, care are o suprafafă de 1 cm2 perpendiculară pe direcfia de propagare a luminii. stingator 534 STRAT DE AMORSAJ STINGĂTOR (Tehn.): Aparat pentru stingerea focului prin împroşcarea, asupra materialelor care ard, a unei spume care împiedică contactul cu aerul. Sunt folosite două tipuri principale de sfingăfoare: tipul cu carbonat de sodiu şi acid sulfuric şi tipul cu tetraclorură de carbon. ( = Extinctor): STINGEREA varului (Consfr.): Operaţia de hidratare a varului (oxid de calciu), în care are loc transformarea oxidului de calciu CaO în hidrat de calciu, Ca(OH)2. După cantitatea de apă adăugită, prin stingere se obfine var stins în pastă sau var sfins în pulbere. ŞTIOLNĂ (Mine): Galerie de coastă (la zi). (Termen minier). STIVĂ (Tehn.): Grămadă de materiale în piese asemănătoare (lemne de foc, piese de cherestea, cărămizi, blocuri, saci plini, etc.) aranjate în mod convenabil pentru a ocupa un spafiu cât mai mic. STIVARE (Tehn.): Nivelarea cerealelorînfr'o magazie sau înfr'o navă, făcufă penfru a utiliza cât mai bine spafiul şi a asigura echilibrul navei. STIVUIRE (Tehn.): Aşezarea unor materiale în stive. STOC (Gen.): Canfifate de materiale aflafe în depozit înfr'o întreprindere. STOCARE (Gen.): Depozitarea unor materiale, deobicei pesfe canfităfile necesare în viitorul apropiat. STOCKER (/Vlj. ferm.): Instalafie penfru alimentarea mecanică cu cărbune, printr’un fransportor-melc, a focarului unei căldări Sfocker. 1 — venfllafor; 2 — motor electric; 3 — varîafor de vile ze,r 4 — pâlnie de încărcare;' 5 — fransportor-melc; 6 — tub; 7 — conducfa de aer; 0 —■ grătar; 9 — gură de aer; 10 ■— focar; H ~ cameră de intrare a aerului. de abur, deobicei la o locomotivă. Folosirea stockerului prezintă avantajul că în- cărcarea grătarului se face uniform pe întreaga suprafafă, că uşa focarului nu se deschide şi deci nu sunt pierderi de căldură, şi că grătarul poate fi alimentat cu o cantitate de combustibil mai mare decât prin mijloace manuale. STOICHIOMETRIE JChim.): Ramură a.Chimiei, care se ocupa cu studiul proporfiilor în care reacţionează ■ substanfele între ele. STOKES (Fiz.): Unitate de măsură în sistemul CGS penfru viscozifatea cinematică. ŞTOLUIRE (Ind. piei.): Operafia de înmuiere a pieilor, în vederea prelucrării lor. STRĂGĂLIE (Tehn.): Disc de ofel, găurit, care sp montează pe osia unui car înfre umărul osiei şi butucul rofii, penfru a împiedica frecarea rofii de podul carului. STRAI (Nav.): Frânghie care susfine un catarg în partea dinspre provă. ŞTRAIHGARN (Ind. text.): Fire de lână obţinute prin toarcerea lânii dărăcite, sau stofa ţesută din astfel de fire. STRĂLUCIRE (Fiz.): Raportul dinfre intensitatea luminoasă a unui izvor de lumină, măsurată într'o direcţie oarecare, şi proiecţia suprafefei izvorului pe un plan normal la direcfia respectivă. Se măsoară în candele pe metrul pătrat sau în stilbi (1 stilb = 10J cd/m-). , STRÂNGERE (Tehn.): Joc negativ. V. sub Joc de ajustaj. STRANGULARE (Tehn.): Sin. Gâtuire (v. Gâtuire 3). STRĂPUNGERE elecfrlcâ (E/.) .•Trecereaunei descărcări electrice disrupfive printr'un dielecfric. .. STRAS (Ind. sic.): Sticlă strălucitoare cu oxid de plumb, care imită, pietrele prefioase. STRAT (Geol., Mine): Depozit de roce sedimentare sau de roce metamorfice provenite din roce sedimenfare, cu o compozifie relativ omogenă, care se găseşte sub forma unei pânze înfre alfe depozite. Caracferisficele unui straf sunf .grosimea, întinderea (forma şi aria lui), diredfia şi înclinarea. (V. fig. sub înclinarea unui strat). ~ de amorsaj (Constr., Drum.): Peliculă de liant (lapfe de var, lapfe de ciment, bitum) aplicată în stare fluidă pe supra- STRAT DE UZURĂ 535 STRUNG DE DETALONAT fata agregatelor pentru a asigura o mai bună legătura între aceste agregate şi liantul din mortarul cu care sunt puse în lucrare. Se amorsează şi suprafefele betoa-nelor şi ale asfalturilor vechi pentru a se realiza o mai bună legătură cu liantul din. betonul sau asfaltul nou care se toarnă deasupra. ~ de uzură (Drum.): Strafuldela suprafafa unei îmbrăcăminte rutiere, executat din material rezistent, impermeabil şif deobicei/aspru, care suportă uzura datorită circularei pe şosea. ~ egalizator (Consfr., Drum.): Strat de beton, de mortar, de asfalt, uneori de nisip sau de pietriş, care se aşterne în grosimi mici pe suprafafa unui teren, a unui planşeu, a unei fundafii de şosea, etc., -pentru a umple denivelările sau a-i ridica nivelul. STRATIFICARE (Agr.): Punerea seminfelor sau a butaşilor în straturi succesive alter* nate cu nisip, în scopul păstrării lor şi al favorizării germinaţiei sau înrădăcinării. STRATIFICAŢIE (Gen.): Dispoziţia unui material în straturi. STRATIGRAFIE (Geo/.): Capitol al Geologiei, care se ocupă cu determinarea vârstelor şi a succesiunii rocelor sedimentare. STRATOSFERA (F/z.): Strat al atmosferei care începe la o înălfime de aproximativ 11 km dela suprafafa Pământului, caracterizat prinfr'o temperatură aproape constantă şi prin lipsa curenfilor verticali. STRATUS (Meteor.): Tfp de nor de altitudine mică, cu înălfimea medie de 500 m, formaf dintr'un strat uniform, analog cefii. Norii Sfrafus dau burnifă. STREAŞINĂ (Consfr.); Porfiune a acoperişului, scoasă înafara liniei perefilor exteriori pentru a proteja zidurile împotriva ploii. ( = Sageac). STREICHGARN (Ind. fexf.): V. Ştraihgarn. STRIU (Gen,): Crestătură pe suprafafa unei piese. STROBOSCOPIE (Fiz.): Metodă de cercetare a mişcărilor periodice, care consta în observarea lor la intervale de timp regulate, pufin mai mari decât perioada lor, fie prin iluminare intermitentă cu frecvenfă de observarei fie cu iluminare continuă, dar observare intermitentă. STRONŢIANIT (A1inera/.):Carbonat de stron-fiu, natural. Prin calcinarea Iui se obfine oxid de stronfiu, care e folosit la rafinarea zahărului şi la fabricarea sărurilor de stronfiu. 1 STRONTIU (Chim.): Sr. Element; gr. at. 87,63; nr. at. 38. E un mefal asemănător calciului. Se găseşte sub formă de celestină şi de stronfianit. Compuşii săi colorează flacăra în roşu închis (deaceea sunt folosifi 1a prepararea artificiilor colorate). STRUCTURĂ 1. (F/z., Ch/m.): Dispoziţia relativă a atomilor în molecula unei substanţe. — 2. (Mineral., Metl.): Constituia unui corp, din punctul de vedere al componenţilor' acelui corp (compoziţia, forma şî dimensiunile fiecărui component). (V. şi Textură). STRUCTURA economică a societăţii (Fi/os.): ' Sin. Bază (v. Bază 1). STRUCTURAL (Gen.): Care se raportă la structură. STRUJIRE (Tehn.): Sin. Strunjire (v.). STRUJITURĂ (Tehn.): Ansamblu de aşchii de metal, de lemn, etc. STRUNG (Mj.-une/fe): Maşină-unealtă Ia care se prelucrează suprafafa unei piese în mişcare de rotafie, cu ajuforul unei unelte aşchietoare care are mişcare de avans longitudinală sau transversală. La unele strunguri, piesa e fixă, cufitul efectuând şi mişcarea de rotafie. ~ automat (Mş.-une/fe): Strung-revol- ' ver la care schimbarea succesivă a uneltelor în pozifia de lucru se face în mod automat la terminarea operafiei fiecărei unelte. ^ carusel (Mş.-une/fe): Sin. Strung vertical (v.). ~ cu vârfuri (Mf.-une/fe): Strung la care fixarea piesei de prelucrat se face între două vârfuri de ghidaj, vârfuri care intră în nişte adâncituri practicate axial în capetele piesei de prelucrat. (= Strung paralel). ~ de cojit (Mş.-une/fe): Maşină-unealtă penfru îndepărtarea, prin aşchiere, a defectelor superficiale ale laminatelor; se aseamănă cu un strung, la care însă piesa e fixă, iar unealta are o mişcare de rotafie în jurul piesei. de defalonat (Mş.-uneffe): Strung care poate efectua detalonarea uneltelor STRUNG PARALEL 536 STUPEFIANT circulare (freze, burghie de filetati ale-zoare, etc.)i care au mai mulfe muchii aşchiefoare, vârful cuţitului de aşchiere descriind o spirală sub acfiunea unei came. V. şi Defalonare. ~ paralel (M;.-une//e): Sin. Sfrung cu vârfuri (v.). ~ -revolver (Mş.-unelle): Strung cu mai multe unelte care acfionează succesiv şi care sunt fixate • într'un suporf rotativ şi deplasabil pe o sanie, numit cap-revolver. ~ vertical (Mş.-unelte): Strung la care piesa se rofeşfe în jurul unei axe verticale, iar unealta se deplasează pe un suport de sus în jos şi, uneori, lateral. (= Sfrung carusel). STRUNJIRE (Tehn.): Prelucrarea unei’piese metalice, de lemn, din mase plastice, etc., prin aşchiere cu ajutorul strungului. STUC (Conslr.): Mortar de ipsos amestecat cu praf de marmură, clei şi diverse substanfe colorante, care poafe fi lustruit; prin uscare, devine dur şi capătă aspectul marmurei. (= Sfucomarmură). STUCATURĂ (Conslr.); Ornamente în relief, executate din stuc sau din mortar simplu de ipsos, care se folosesc numai în inferiorul clădirilor. STUDIO (Arh.): încăpere amenajată special penfru emisiunile radiofonice sau pentru montarea diferitelor scene ale unui film cinematografic. STUF (Bot.): Plantă ierboasă, înaltă; care creşte în bălfi şi în mlaştini. E întrebuinţată pentru acoperirea caselor de fară, pentru confecţionarea măfurilor, ca materie primă la fabricarea celulozei, pentru confecfionarea stufitului, etc, STUFIT (Constr.): Material în formă de plăci, confecfionaf din tulpini de sfuf presate şi legate înfre ele cu sârmă galvanizafă, folosit la executarea de perefi interiori şi penfru căptuşirea perefilor din alte mafer riale în scopul izolării lor termice, sau la executarea de perefi exteriori la construcfii provizorii. STUPEFIANT (Farm.): Substanfă medicamentoasă care produce o stare de mole- - Strung cu vârfuri. I — păpujă fixă; 2 — prismă de ghidare a păpuţii mobile; 3 — cărucior; 4 — prismă do ghidare longitudinale a căruciorului; 5 — sanie porl-cujil; 6 — mecanism de avansuri; 7 şl / — şurub conducător fjurub-mamă); £ ?! II — arbore de fracfiune; 9 — cutia căruciorului. ŞTURJ 537 SUBTERAN' şeală a organismului şi care, luată continuu, produce o decădere morală şi fizică. Unele stupefiante sunf întrebuinţate, uneori, ca anestezice. Ex.: morfina, opiul, etc. ŞTURŢ (Mef/.): Halda. (Termen din Valea Jiului). ŞTUŢ (Tehn.); Bucată scurtă de feavă, montată la un vas penfru a se face legătura cu o conductă. SUBARBĂ (Nav.): Frânghie care susfine bompresul unei nave. SUBARBORET (St/v.): Arbuştii care cresc într'un arboret. SUBATOMIC (Fiz.): Calitatea unor particule de a fi mai mici decât atomul. SUBETAJ geologic (Geol.); Succesiune de strate care corespund unei părfi a unui etaj geologic. ŞUBLER (Tehn.): Instrument de măsură a lungimilor mici, compus dintr'o riglă gradată care are la un capăt un braf fix perpendicular pe ea, şi pe care poate aluneca o piesa care poartă un al doilea braf, /PTTWIF Şubler. J—-vârfuri peniru măsurarea dlamejrîlor inferiori; 2 — vârfuri peniru mîsurarea dfamefrllor exteriori; 3— fijSpenlru măsurarea adâncimilor; 4— riglă gradaiăf 5 — vernîer. paralel cu primul. Măsurarea se face prinzând piesa între cele două brafe sau introducând cele două brafe în golul de măsurat. Deobicei, şublerul are un vernier care permite determinarea lungimilor cu o precizie de 0,1 •••0,02 mm. .(= Picior cu culisă). SUBLIMARE (Fiz.): Trecerea unui corp din stare solidă direct în stare gazoasă, sau invers, fără a trece prin starea lichida.- prip sublimare se purifică industrial unele, sub^ stanfe,(de ex., iodul, naftalina, efc.). SUBLIMAT (Chim.): Corp solid obfinuf-prin condensarea directă a vaporilor unui solid trecut în stare de .vapori prin sublimare. ^ coroziv'(Ch/m.): HgCI2. Clorură mereu-rică. E o sare alba cristalizată, solubilă în apă, foarte otrăvitoare, folosită ca desin~ fectant. SUBMARIN (Nav.J: Navă construită fi amenajată pentru a naviga în special sub apă. în navigaţia la suprafafă e propulsată-cu ajutorul unor motoare Diesel care, în-acelaşi timp, încarcă şi o baterie de acumulatoare care alimentează motoarele electrice penfru navigafia sub apă. E folosita-în special ca navă de război. SUBMERSIBIL (Gen.): Calitatea unui corp-de a se putea scufunda în apă. SUBMULTIPLU (Maf.): Mărime care se cuprinde de un număr întreg de ori înfr'o mărime de aceeaşi natură. SUBPRODUS (Tehn.): Material, util obţinut-înfr'un proces de fabricafie al unui alt material care face obiectul principal al fabricaţiei, fără a se urmări fabricarea lui. (= Produs secundar). SUBRĂCIRE (Fiz.): Fenomenul de rămânere în stare lichidă a unor substanfe-aflate sub temperatura de solidificare. Un lichid subrăcit se , solidifică dacă este agitat sau dacă în el se introduce un mic cristal al subsfanfei respective. (= Suprâ-fuziune, Supratopire, Suprarăcire). SUBSOL 1. (Geo/.): Rocele care se găsesc în-interiorul scoarfei Pământului. — 2. (Consfr.)? Cat cu podeaua sub nivelul solului. SUBSTANŢĂ (Ch/m.): Material cu compozite chimică omogenă. SUBSTAŢIE de transformare (E/f.): Stafie intermediară de transformare a curentului electric. Transformă, deobicei, curenf de înaltă tensiune în curent de joasă tensiune penfru tracfiune, iluminat sau scopuri industriale. SUBSTITUIRE (Gen.): înlocuire. SUBSTITUŢIE 1. (Gen.J: înlocuire. — 2. (Ch/m.): înlocuirea unui atom sau'a unui radical dintr'o moleculă printr'un alt atom sau prin alt radical. SUBTERAN (Gen.J ; Care se găseşte sub nivelul suprafefei solului. SUBURBANA 538 SUDARE ELECTRICA PRIN REZISTENŢĂ' SUBURBANA (Urb.): Mică comună situată In imediata apropiere a unui mare oraş, ai cărei locuitori,. în majoritatea lor, au ocupafia principală tn oraş şi numai locuinţa în suburbană. SUBURS (Consfr.): Grindă de lemn aşezată transversal pe babă, sub urşii unui pod de lemn, pentru a mări supra(afa de rezemare a grinzilor podului. ■ SUBZIDIRE (Consfr.): Executarea unei zidării noi sub o zidărie veche, în scopul de a o consolida. SUCALĂ (Ind. fexf.): Maşină-unealtă folosită în industria casnică, cu ajutorul căreia se deapănă pe fevi firele din sculurile aşezate pe vârtelnifă. SUCCESIUNE (Gen.):- Proprietatea unor fenomene de a urma unele după altele fără întrerupere. SUD (Aslr.): Puncf cardinnl îndreptat în direcfia unde se află Soarele la amiază. ( = Miazăzi). SUDABILITATE (Tehn.): Proprietatea unui metal de a pufea li sudai. SUDARE (Mef/.): Operafie de îmbinare nedemonfabilă, executată la cald, prin fopire sau prin presiune, a două sau a mai multor piese metalice, cu sau fără mefal de adaus, astfel încât piesele sudate să formeze {corp comun. Căldura necesară sudării poafe fi obfiriufă fie prinfr'o flacără în care se arde un amestec de gaze, fie pe cale electrică, fie (în cazul forjării) prin încălzirea pieselor înfr'un cuptor sau la forjă, fie prin aluminotermie (v.). ~ autogenă (Mefl.): Sudare prin topire, .efectuată fără material de adaus sau cu material de adaus de compoziţie asemănătoare metalelor sudate, spre deosebire de sudarea cu metal de adaus diferit de materialul pieselor sudate, care se mai numeşte şi lipire. In mod greşit, se mai foloseşte la noi termenul de sudură autogenă numai pentru sudura cu gaze şi, în particular, numai penfru cea oxiacefilenică. ~ cap Ia cap (Mefl.): Sudare electrică prin rezistenfă, la care piesele sunf aşezate cap la cap şi surit finute permanent în contact sub presiune până la sudare (sudare prin refulare), în care caz se formează o umflătură în jurul sudurii; sau sunf apropiate şi îndepărfale mereu până la încălzire şi apoi sunf lovite una de alta, realizându-se sudura (sudare cu scântei). ~ cu arc eleclric (Mefl.): Sudare electrică prin topire, în care căldura e dafă de un arc elecfric format între metalul de Sudarea cu arc electric, a _ procedeul Benardos; b — procedeul Slavianov; f — mefal de adaus; 2 — eleclrod; 3 — electrod. bază şi un al doilea electrod. Când al. doilea electrod e de mefal, el formează şi metalul de adaus; când al doilea electrod e de cărbune se poate suda cu sau fără mefal de adaus. Primul care a folosit aceasta mefodă a fost tehnicianul rus N. N. Benardos, care a' folosit ca electrozi metalul de bază şi un electrod de cărbune. N. G. Slavianov a modificat această mefodă folosind ca al doilea electrod însuşi metalul de adaus sub formă de vergea. ~ cu gaze (Mef/.): Sudare prin topire, . cu metal de adaus, efectuată cu ajuforul căldurii dafe de o flacără în care se arde un gaz cornbustibil (deobicei acetilena) în oxigen. încălzirea cu gaze a metalului de sudat se poafe folosi şi penfru sudarea prin presiune. ~ cu scânfei (Mell.): V. sub Sudare cap la cap. ~ electrică (Metl.): Sudare efectuată cu ajutorul căldurii produse de un curent elecfric. Căldura poafe fi produsă cu ajutorul unui arc elecfric sau prin rezistenfă. ~ electrică prin rezistentă (Metl.): Sudare prin presiune, fără metal de adaus, efectuată prin încălzirea locală, prîn efect Joule-Lenz, la trecerea între cele două piese de sudat a curentului electric de tensiune joasă şi de intensitate mare, care SUDARE ÎN LINIE 539 SUFLARE străbate piesele. Această sudare.se poate n 'face suprapunând parţial marginile pieselor şi presându-le, sau presându-le cap (a cap. Sudarea prin rezistenţă se efectuează cu maşini de sudat. în linie (Mef/.J: Sudare electrică prin rezistenţa, e'semanatoare cu sudarea în puncte, Ia care punctele de sudură sunf foarte apropiate, ajungând să se unească. Electrozii au forma unor role care se rostogolesc dealungul îmbinării. ~ în puncte (Mef/.J: Sudare electrică prin rezistenţă, la care marginile pieselor de sudat sunt suprapuse. iarîmbi- narea se face prin jţ-----------^ r—1 j puncte de sudură ^ryw? z 1 sr | izolate obţinutecu (K r I ■ajutorul unor elec- >------' *■------ frozi cu vârfuri de ■contact purtaţi de Schema electrică a slslemu-un cleşte care lui de sudare în puncle. exercită şipresiu- f, 2 — tablele de sudai; 3, nea. A— electrozi; T — Iransfor- ~ OXÎacetileni- maior; P, P— dlrecjie de <ă (A^ef/.}: Sudare presare, prin fopire, efec- - luată cu ajutorul căldurii date de o flacără a unui suflai în care se arde acetilenă şi oxigen. ~ oxihidrică (Mef/.J; Sudare prin fopire, efectuată cu ajuforul căldurii obţinute prin •arderea unui amestec de oxigen şi hidrogen într'o flacără dată de un suflai. ~ prin alummotermie (Mef/.J: Sudare prin presiune sau prin fopire, cu metal de •adaus, efectuată cu ajuforul căldurii degajate în reacţia dintre pulberea de aluminiu şi oxid de fier, fierul redus din •oxid formând metalul de adaus. ~ prin forjare (Mef/.): Sudare prin presiune, efectuată prin presarea sau baterea cu ciocanul a pieselor de sudat care au fost aduse în sfare plastică prin încălzire înfr'un cuptor sau într'o forjă. ~ prin presiune (Mefl.): Sudare fară metal de adaus, în care piesele încălzite penfru -a- fi- sudate sunt aduse în sfare plastică şi sunf îmbinate*prin presiune sau prin lovituri locale. prin refulare (Mef/.J: V. sub Sudare cap la cap. ~ prin fopire (Mef/.J; Sudare, cu sau fară metal de adaus, în care piesele în- călzite se topesc în regiunea în care se face îmbinarea şi nu suferă presiuni sau lovituri. SUDAŢIE (/nd. ch/m.J: Separarea componenţilor lichizi sau cu punct de fopire jos dintr'un amestec, prin încălzirea .înceată şi progresivă a amestecului. De ex.: prin sudaţie se separă din parafină uleiurile şi parafina moale. SUDOR (Tehn.j: Muncitor calificat care efectuează operaţii de sudare. SUDURĂ (Mef/.); Rezultatul operaţiei de sudare. aparaf de ~ (Mef/.J: Ansamblul formaf dintr'un bec de sudură, un suflai şi-dQuă ţevi cu robinete prin care intră în suflai gazul combustibil şi oxigenul. Aparat de sudură, 1 — bec; 2 — suflai; 3 — roblnel de reglare a oxigenului; A — robinet de reglare a gazului combustibil; 5 — |ea« de inlrare a oxigenului; 6 — feavă de Intrare a gazului combustibil. Aparatul de sudură serveşte la realizarea amestecului gaz combustibil-oxigen în proporţiile dorite penfru a arde la capătul becului. E folosit în operaţiile de sudare cu gaze sau de tăiere a metalelor. SUFLAI 1. (Tehn.j: Jeava folosită pentru a conduce o vână de gaz sub presiune. — 2. (Mef/.J: Element al unui aparat de sudură, în formă de ţeavă puţin curbată,, legat de două ţevi prin care intră gazul combustibil şi oxigenul, în care se realizează amestecul gaz combustibil-oxigen penfru a fi ars cu becul de sudură. (V. fig,; sub Sudură, aparat de ~ de nisip (Tehn.): Suflai folosit în operaţiile de sablare (v.) pentru a antrena nisipul cu ajutorul aerului sau al aburului sub presiune. SUFLANTĂ (Tehn.): Compresor, deobicei centrifugal, penfru volume mari de aer la presiuni mijlocii. SUFLARE (/nd. sf. c.)«*'Operaţie prin. care se fabrică butelii de sficlă prin suflarea de SUFLĂTOR 540 'SULFITARE aer, cu gura sau cu ormaşină de suflat, într'o mică cantitate de sticlă topită- care este apoi formată în matrifă. SUFLĂTOR 1: (Ind. st. c.): Jeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer înfr'o masă de. sticlă fopifă pentru a fasona din ea butelii da diverse forme. — 2. (Mj. ferm.): Dispozitiv de suflare a unui curent de abur în cutia de fum a unei locomotive, pentru a acfiva tirajul când locomotiva stă pe loc sau când merge cu regulatorul închis. ' SUFLU de explozie (Tehn.): Presiune exercitată de gazele rezultate din explozia unui exploziv. SUFLURĂ (Metl.): Defecf de furnare al unei piese metalice, care constă dintr'un gol mic produs de gazele degâjafe din metal în timpul solidificării lui. Acest defecf nu poate fi eliminat prin forjare, deoarece gazul se găseşte sub presiune în acesfe goluri, astfel încât piesele cu sufluri numeroase trebue rebutate. La ofeluri, suflurile se evită prin calmarea ofelu.ui. (V. Ofel calmat). SUITOARE (Mine): Lucrare minieră de comunicafie înfre două orizonturi, deobicei tn . planul zăcământului, pe înclinarea acesfuia. Suitoarea serveşte la circulafia personalului, la aeraj, la transportul materialelor ajutătoare' şi al rambleului, la transportul materialului excavat, etc. Poafe avea unul până la trei compartimente, în care caz unul serveşte pentru circulafia personalului (umblătoare) şi unul sau două sunf folosite ca rostogoale. ŞULEAN (Aline): Ciocan minier de mână, curbat. (Termen minier). SULF (Chim.): S. Element; gr. at. 32,066; nr. at. 16. E un metaloid care poafe exista sub mai multe forme alotropice. Tri condifii obişnuite, forma stabilă esfe forma rombică. Sulful rombic esfe o substanfă sfărâmicioasă, de culoare galbenă deschisă, cu p. t. 113° şi p. f. 444°. Sulful arde cu o flacără albastră dând bioxid de Suitoare. 1—umblătoare; 2— rostogol; 3 — gură de încărcare; 4 — comparlt-mentde aeraj; 5 ■— feavă de aer comprimat. sulf. Su[/u| se găseşte în stare pură în multe regiuni vulcanice, cum şi sub formă de sulfuri ale diferitelor metale. E întrebuinfaf la fabricarea acidului sulfuric, la vulcanizarea cauciucului, la fabricarea unor coloranţi, în Medicină, etc. ( = Pucioasă). SULFAMIDE (Chim.): Grup de substanfe organice din clasa amidelor, care confin sulf. Unele din ele distrug anumifi microbi şi sunt întrebuinfate în Medicină. SULFAT (Chim.): Sare a acidului sulfuric. Acidul sulfuric, fiind un acid bibazic, dă două serii de sulfafi: sulfafi neutri şî sul-fafi acizi sau bisulfafi. de amoniu (Chim.): (NH4)2 SOj. Sare albă, cristalizată/ solubilă în apă, obfinută ca produs secundar la fabricarea gazului de iluminat. E întrebuinfată ca îngrăşământ agricol. ~ de cupru (Chim.): CuSOj-SHjO. Sare albastră, cristalizată, solubilă în apă, întrebuinfată 'pentru combaterea parazifilor plantelor, în special ai vitei de vie. (= Piatră vânătă). ~ de magneziu (Chim.): Sin. Sare amară (v.). ~ de sodiu (Chim.): Na2S04- 10H20. Sare albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuinfată în Farmacie.. ( = Sarea lui Clauber). feros (Chim.): FeS04-7H20. Sare de culoare verde deschisă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuinfată la fabricarea unor cerneluri, etc. ( = Calaican). SULFATARE 1. (E/f.): Formarea de cristale de sulfat de plumb greu solubile, pe suprafafa plăcilor unui acumulator. — 2. (Agr.): Tratarea plantelor sau a seminţelor lor cu o solufie de sulfat de cupru în apă, penfru combaterea' parazifilor. Operaţia se face prin imersiune (în cazul seminţelor) sau prin stropire. SULFIT (Chim.): Sare a acidului sulfuros (H2S03), obţinută prin acfiunea bioxidului de sulf asupra metalelor, oxizilor şi hidroxi-zilor metalici. Acidul sulfuros, fiind un acid bibazic, dă două serii de sulfifi: sulfifi neutri şi sulfifi acizi sau bisulfi}i. SULFITARE 1. (Ind. alim.): Tratarea cu bioxid de sulf a zemurilor dela fabricarea zahărului, în stopul decolorărji lor.—2. (Ind.piei.)" Tratarea cu sulfifi sau bisulfifi alcalini sau cu bioxid de sulf a extractelor tananfe vegetale pentru a le mări solubilitatea. SULFURA 541 SUPAPA DE SIGURANŢĂ SULFURĂ (Chim.): Sare a acidului sulf-hidric (hidrogen sulfurat] obfinută fie prin acfiunea lui asupra hîdroxizilor metalici, fie prin combinarea directa a sulfului cu metalele. , de calciu (Ch/m.); CaS. Sulfura care devine fosforescentă după ce a fost expusă la lumină; e folosită penfru indica-. ioare şi reclame luminoase. ~ de carbon (Chim.); CS2. Lichid incolor, inflamabil, cu p. f. 46°. Are miros foarte urât dacă nu este perfect pur. E folosit ca disolvanf pentru grăsimi, răşini, etc., în industria chimică extractivă şi ca otravă penfru insecte. Se obfine prin combinarea sulfului cu cărbune incandescent. SULfjURARE (Agr.); t. Tratarea cu sulfura de carbon a boabelor de mazăre, de fasole, de cereale, etţ:., penfru distrugerea gărgărifelor. — 2. Injectarea în sol, cu palinjectorul, a sulfurii de carbon, penfru .a distruge larvele şi insectele vătămătoare. Aceasta metodă e folosită în special împotriva filoxerei şi a gândacului de Colorado. SUMĂ (Maf.); Rezultatul adunării mai multor cantitafi de acelaşi fel. Dacă aceste cantitafi au semne diferite, se obfine o sumă algebrică; în acest scop, se adună îoafe cantităfi|e de acelaşi semn, obfi-nându-se două sume parfiale de semne diferitef şi se scade cea mai mică din cea mai mare, rezultatul căpătând semnul celei mai mari. De ex. suma algebrică a lui 3; —2; —4; 1 este 4—6= —2. SUMACH (/nd. pie/.J; Substanfă fananfă care se extrage din frunzele unor arbori dîn regiunea mediteraneană. E înfrebuinfat şî ca material colorant negru. SUNET (Fiz.): Sensafie înregistrată de către ureche, care e datorifă mişcării ondulatorii a unui mediu. Urechea omenească nu poate percepe sub formă de sunet decât vibratile a căror frecvenfă esfe cuprinsă între 16 şi cca 20000 per/s. Viteza sunetului în aer, la 0°, este de 332 m/s. Viteza sunetului este proporfională cu rădăcina pătrată a temperaturii absolute. Sunetele se deosebesc între ele prir. înălfime (v. înălfimea y-.: L- % -f -P- U f r ' g 7 h Şurub. — şurub cu cap fronconic înnecat, penfru ro}i; •'b— şurub cu cap bombai şi gâf de ghidare pentru "lemnj c — şurub cu cap hexagonal şl gâf de ghidare; d — şurub cu cap înnecaf şl gât_ de ghidare; e — şurub cu cap hexagonal; / — şurub cu cap • pătrat; g — şurub cu cap semirotund şl cu nas; h — şurub cu cap semirotund, cu gât de ghidare şl cu năs; î — cap fronconic; 2 — cap bombaf; 3 — gâl de ghidare; 4 — cap hexagonal; 5 — cap pătrat; 6 — cap semirotund; 7 — nas. ,e. folosMă pentru îmbinarea rigidă şi de-■montabilă a două piese, prin înşurubarea ■ei în cele două piese sau numai într'una din ele. Şurubul rezistă forţelor care îl solicită, prin filetul său, spre deosebire de bulon care rezistă prin partea nefiletată a tijei sale. Prin asemănare, se mai numesc şuruburi unele tije filetate care nu servesc la îmbinare, ci numai la deplasarea, dealungul filefului lor, a unor piese înşurubate pe ele. ~ fără fine (Tehn.): Sin! Şurub": fără sfârşit (v.). ~ fără sfârşit (Tehn.): Tijă filetată care nu are deplasări în lungul axei sale. şi care, prin rotire, provoacă deplasarea unor piese montate pe ea sau care se angrenează cu filetul ei. ( = Şurub fără fine). ~ înfinzător (Tehn.): Dispozitiv cu ajutorul căruia se reglează tensiunea dintr’un cablu pe care e fixat. ~ -mamă (Tehn.): Ax filetat care dă avansul longitudinal al săniei port-unealtă, la strung. ~ -melc (Mf.J: Roată dinfată elicoidală, cu diametrul şi cu unghiul .de înclinare al elicei mici, folosită în construcţia unor anumite angrenaje. (V. .şi Melc.). ~ micromefric (Tehn.): Tijă filetată cu un filet cu pasul mic, folosită în construcţia unor instrumente de măsură pentru a produce deplasări mici a|e unei piese care are un filet corespunzător. ŞURUBELNIŢĂ (Tehn.): Unealtă metalică, deobicei de ofel, alcătuită dintr'o tijă cu vârful lăţit ca un tăiş, care serveşte la înşurubarea sau desşurubarea şuruburilor care au un şan) pe capul lor. SURVOLTOR (Elf.): Sin. Supravoltor (v.). SUSAN (Bot.): Plantă ale cărei semin(e sunf folosite pentru uleiul pe care-| conţin, sau la fabricarea unor produse alimentare; SUSCEPTIBILITATE magnetică (Magnf.): Mărime caracteristică pentru o substanfă, a cărei valoare este egală cu raportul dintre intensitatea de magnetizare a unui corp alcătuit din substanfă respectivă şi intensitatea câmpului magnetic căruia îi esfe supusă. SUSPENSIE (Chim. fiz.): Sistem format din particule solide foarte mici care se găsesc în echilibru într'un lichid. SUSPENSIUNE (Gen.): 1. Dispozitivul prin care o piesă este atârnată de o altă piesă. — 2. Dispozitiv de feusfinere elastică a SUSTENTAŢ1E 545 SUVEICA unei pioso de căfro o altă piesă, Ex.: sus-pensiunoa unui automobil. SUSTENTAŢIE (Av.): Forja verticală care împinge în sus un aerovehicul. SUSŢINERE (M/ne): Consfrucjie minieră care propteşto favanul, perejii şi uneori falpa unei excavajii subterane, pentru a nu so surpa. Sus|inerea se executa sub formă do stâlpi (propte), juguri, cadre, ziduri, cuvolaje, etc., din lemn de brad pentru !ucr2ri provizorii sau de slejar, u)m, salcâm pentru lucruri do durata mai mare, şi de of of f zidărie de cărămizi, beton, plăci do fontă (la cuvelaje de pufuri), penlru lucrări permanente sau undo sunf prosiuni mari Operafia de executare a unei sus|inori se numeşte armare. ŞUT (Mine): Durata de lucru a unei echipe do muncitori într'o mină. (Termen minier). SUVEICĂ (/nd. Unealta folosita ta războaiele do fesut( penlru a introduce firul de bătătură printre firele de urzeală. Suveica este o cutie de lemn tare (frasin, Z 1 3 1 SuveicJ. I — role de alunecare; 2 — boblnî cu fir; J — fir, cireş, efc.) bine lustruit (uneori din fabla de oţel), cu vârfurile de ofel, in interiorul căreia se fixează {eava pe care e înfăşurat firul de bătătură. Suveica trebuie să fie bine echilibrată şi este plată la partea inferioară, pentru a aluneca uşor şi liniştit po patul vafalei. Lansarea suveicii se face fie direct cu mâna, fie cu ajutorul unui mecanism» numit mecanismul de bătaie. T TĂBĂCIRE (Ind. piei.): Operajia de prelucrare cu substanţe lananle a pieilor crude, penlru a obfine piei tăbăcite, adică piei care nu mai putrezesc şi care îşi păstrează suplefea şi după uscare. După natura lor şi după scopul urmărit, pieile se pot tăbăci dur (pentru talpă), semidur (pentru crupoane de curele de transmisie) sau moale (pentru fefe de încălţăminte, pentru mănuşi, îmbrăcăminte, etc.). Tăbăcirea se poafe face în una sau în mai mulfe faze, cu un singur material tanant sau cu materiale lînanle diferite (de ex. tăbăcire în săruri de 'crom urmată de tăbăcire în tananfe vegetale). TABELĂ (Mal., Tehn.): Serie de valori numerice obfinute prin calcul, prin observaşi sau prin experienfe, aranjate într’o anumită ordine în şiruri şi coloane, folosite penfru a uşura sau înlocui anumite calcule, sau numai pentru a le grupa după diferite caracteristice. Ex.: fabele de logaritmi, tabele astronomice, tabele de constante chimice sau fizice, fabele penfru calcule de rezistanjă a materialelor, etc. Uneori, tabela se numeşte şi tablou (de ex., Tabloul periodic al elementelor). TABLĂ (Mell.): Foaie metalică, de grosimi diferite, objinută prin laminare la cald sau la rece. ~ albă (Mef/.): Sin. Tablă cositorită (v.). ~ cositortă (Mell.): Tablă subfire de ofel, acoperită cu un strat fin de cositor care o protejează împotriva coroziunii. E înfrebuinfată, deobicei, penfru prelucrări prin presare (de ex. pentru cutii de conserve, etc.). (=Tab!ă albă). ~ de dinam (EU.): Tablă de ofel cu siliciu, cu mare permeabilitate magnetică, înfrebuinfată la construcfia maşinilor elecfrice şi a transformatorilor. ( = Tablă sili-cioasă pentu electrotehnică). ~ galvanizală (Mell.); Sin. Tablă zin-cată (v.). ~ neagră (Mell.): Tablă de ofel obfinută prin laminare şi care nu are strat de protecfie superficial. ~. ondulată (Mell.): Tablă neagră sau tablă zincafă, cu profilul ondulat obfinut cu ajutorul unor laminoare speciale. Datorită ondulafiilor, e mai rezistentă la deformări decât tabla obişnuită. ~ plumbuită (Mei/.): Tablă de ofel acoperită cu un strat proiector de plumb. E înfrebuinfată, în special, l& tragerea tuburilor |P. ~ silicioasă penlru electrotehnică (Mell.): Sin. Tablă de dinam (v.). ~ striată (Mell.): Tablă neagră,. folc-sită la acoperirea canalelor în podea, având pe una din fefe striuri care formează romburi alăturate, astfel încât împiedică alunecarea persoanelor care -umblă pe ele. ~ zincată (Mell.): Tablă de ofel acoperită cu un sfraf protector de zinc, prin depunere electrolitică sau prin imersiune într'o baie de zinc topit. E înfrebuinfată la acoperirea clădirilor, la confecţionarea butoaielor, efc.‘(=Tab|ă galvanizată). TĂBLIE (Conslr.): Element de fâmplărie (de uşă, de mobilă, efc.), constând din plăci plane sau profilate, din lemn masiv sau din plăci de placaj, încadrate în frizuri. TABLIER (Conslr.): Totalitatea grinzilor care sus(in direct calea pe un pod metalic (longeroanele, anlretoazele şi antretoazele secundare). TABLOU de bord (Auto, Av.): Ansamblul cadranelor instrumentelor de control şi de măsură necesare supravegherii funefionării unui vehicul, cum şi comutatoarele şi înlre-rupfoarele unora dinfre aparatele de comandă, montate în fafa conducătorului unui autovehicul sau al unui avion. ~ de distribuţie (E/f.): Ansamblul bornelor electrice, siguranfelor, înfrerupfoa-relor, instrumentelor de măsură, etc., montate pe o placă de material izolant, deobicei de marmură, folosif, în centralele electrice şi în locurile de distribufie a curentului electric, penfru comanda şi pro-teefia circuitelor electrice. ~ telefonic comutator (E/f.): Tablou la care ajung liniile organelor de legătură TABLOUL PERIODIC AL ELI Perioada 3 GRUPELE El 1 II III IV V 1 VI i 1 H Hidrogen ■■ 1,0080 i - 2 lj Lifiu 3 ,94 Bfi B9e„yliu4 Bor R 0,82 U 6 p Carbon j 12,010 W Azof || 14,008 8 i Oxigen ; 16,0000 in 3 Uf) Sodiu . ■■U 22,997 . Mo Aluminiu Jţ 1 26,97 HI 14 f*î Siliciu 28,06 Wl 15 Fosfor P 30,93 o 16 ! Sulf \ 32,066 IV 4 K Potasiu 19 39,096 Csca,du20 UU 40.08 Scandiu UU 45,10 Ţj Tilan * ■ ■ 47,90 Vanadiu w 50,95 tr cr°m 52,01 5 Cupm Cu 63,54 vil 30 ^ Zn 65,38 LII 31 Galiu fia 69,72 UU GermaniuSfP 72,60 Uu Arsen |j[S 74,91 341 c Seleniu ^ {78,96 U V 6 flH Rubidiu 85,48 5r Sfrontiu Ml 87,63 V 39 f Yfriu ■ 88,92 IV 7 -0 / | Zirconiu 91,22 Mi Niobiu4' l«IJ 92,91 Mo “ 7 Argîni fi H 107,880 Cadmiu 1 fi 112,41 UU . Indiu ||1 114,76 HI 50^,t Sn Antimoniu\|| 121,76 Ufl 52 } ' ' Telur '127,61 VI 8 Po Cesiu55 UU 132,91 Rr Bariu 56 UU 137,36 57—71 Pamânturirare (Lantanide) HI ^f,f72 73 89 Tantai ■ M 180,88 W Wolfrc ■■ 183,92 9 79 Uu 197,2 Mercur Hfl 200,61 BIH 81 Taliu TI 204,39 1 1 ^Plumb Pj] 207,2t 1 M 03 !Hb Bismut jii 209,00 841 1 Poioniu 1 , (210) 1 VII 10 p 87 rlf Frariciu 1 1 (223) Ra Radiu88 ■*u 226,05 :• 89-.100 Acfinide I ' . _ La 57 Ce 58 Pr 59 Nd 60 Pm 61 Sm 62 Eu 63 PĂMÂNTURI RARE: Lantan Ceriu Praseodim Neodim Promeliu Samariu Europiu < (LANTANIDE) 138,92' 140,13 140,92 144,27 150,43 152,0 1 Ac 89 Th 90 Pa 91 U 92 Np 93 Pu 94 Am 95 ' ACT1NIDE: Actiniu Toriu Protactiniu Uraniu Neptuniu Plutoniu Americiu i (227) 232,12 (231) 238,07 i TABLOUL PERIODIC AL ELEMENTELOR 547 TĂIŞ DE SFREDEL telefonica, în care se introduc fişele pentru stabilirea contactelor. TABLOUL perlodk al elementelor (Ch/m.J: Tablou al elementelor chimice, dispuse în ordinea numerelor atomice crescătoare, alcătuit de D. I. Mendeleev (v. şi Sistemul periodic al elementelor). în acest tablou, elementele care au proprietăţi asemănătoare sunt dispuse unul sub altul şi formează grupe de elemente înrudite între ele. TABULAR (Gen.J; Calitatea unui material de a se prezenta sub formă de plăci. TACHET 1. (M?. 1erm.)t Cilindru metalic scurt, care se montează între camă ş» coada supapei sau între camă şi sistemul de pârghii care mişcă supapa -din distribuia unui motor cu ardere internă. Rolul la* chefului este de a împiedica uzura tijai supapei. — 2. (M/neJ: Opritor pe care se aşează colivia în stafie Ia rampă şi care se scoate în timpul mersului coliviei. TACHIMETRtE (Topog.J: V. Tahimetrie. TACHIMETRU (Topog.): V. Tahimetru. TĂCIUNE (Agr.): Boală a cerealelor produsă de anumite ciuperci. La cerealele bolnave de tăciune sburător, spicul este distrus în înfreg’me, iar Ia cele bolnave de. tăciune îmbrăcat el îşi mai păstrează forma. ŢAGLĂ (Meff.): Semifabricat de oţel cu secţiune pătrată, cu latura de 60 ••• 120 mm. şi cu muchia rotunjită; e întrebuinţat pentru a fi laminat în bare sau - pentru forjare de piese (=Bi|etl). TAHÂN (/nd. alim.): Faină de seminţe de - susan; e înirebuinfata la fabricarea halvalei. TAHEOMETRIE (Topog ): V. Tahimetrie. " TAHEOMEfRli (Topog.): V. Tahimetru. TÂHIMETRIS (Topog): Metodă de măsură indirecta a distanţelor şi a diferenţelor de nivel dintre anumite puncte de pe teren, cu ajutorul tahimetrului. (=Taheometrie). TAHlMîfRU (Topog.): Teodolit în luneta căruia S9 găseşte un sistam de fira stadi-met'ice şi care, pe lângă măsurători de unghiuri, permite determinarea directă a Tachet. 1 — camă; 2 — lachei. distanţei până la punctul vizat prin citirea pe o stadie a diviziunilor cuprinse între firele stadimetrice. (=TaheometruJ. TAHOMETRU (Tehn.): Instrument de măsură a turaţiilor pieselor rotitoare, folosit în ~ de pregătire şi de încheiere (Tehn.): Partea din timpul de lucru productiv, în care muncitorul primeşte indicaţiile de lucru, studiază schiţele, primeşte şi aranjează uneltele adecvate şi le fixează în maşina-unealfă, primeşte materia primă, etc., respectiv predă uneltele, produsele, etc. Timpul' de pregătire se referă la un lot de piese, iar nu la o singură piesă. ~ de lucru efecfiv (Tehn.)’ Partea din timpul de lucru productiv, în care muncitorul execută în mod' direct operaţiâ 36 TIMP DE LUCRU AJUTĂTOR 562 TIPĂRIRE respectivă. El se împarte în timp de lucru de bază şi timp de lucru ajutător. ~ de lucru ajutător (Tehn.).* Partea din timpul de lucru efectiv, în care muncitorul, fără a executa chiar operafia de prelucrare, efectuează lucrări direct necesare acestei opera|ii, de ex. pornirea sau oprirea maşinii, fixarea şi scoaterea materialului, a piesei sau a uneltelor, măsurarea sau controlul pieselor prelucrate, etc. ~ de lucru de bază (Tehn.): Partea din timpul de lucru efectiv, în care muncitorul executa prelucrarea, adică efectuează modificările de formă, de dimensiuni, de stare, de structură sau de înfăţişare exterioară a materialului sau a piesei. ^ de lucru nenormat (Tehn.): Timp în care nu se produce nimic, care nu intra în norma de timp şi care e compus din timpul de lucru neproductiv, timpul întreruperilor datorite muncitorului şi timpul întreruperilor tehnice sau organizatorice datorite opririi alimentării cu energie sau cu materie primă, defectării maşinii, etc. ~ de lucru normat (Tehn.): Timpul de lucru productiv la care se adaugă timpul necesar penfru odihna muncitorului şi pentru satisfacerea nevoilor sale fireşti. ~ de reverberajie (F/z.): Timpul necesar pentru ca intensitatea unui sunet emis într'o încăpere să coboare la o milionime din valoarea ei. TIMPAN (Consfr.): Porţiunea de zid cuprinsă între orizontală şi arcele unei bolfi sau între orizontală şi pantele unui acoperiş. ŢINC (/nd. /emn.)** Fiecare dintre cepurile (drepte sau în coadă de rândunică) tăiate la extremitatea a două scânduri care se Tine. 1 — flncuri dreple; 2 — (Incuri în coada de rândunică invirfblle. îmbină în unghi, fincurile uneia dinfre scânduri intrând în golurile dinire {incurile celeilalte scânduri. TINCAL (Mineral.); Formă naturală o bo-raxului. TINCTORIAL (Ind. fext., Ind. piei.): Calitatea unei substanfe care se găseşte într'o plantă, eventual într'o parte dintr'o plantă, sau care e fabricată pe cale sintetică, de a putea (i înfrebuinfată la colorarea produselor textile sau a pieilor. De ex.: indigoul, alizarina, diferite lemne finctoriale (băcanul, efc.), seminfele unor plante exotice. TINCTURĂ (Chim., Farm.): Medicament obfinut prin disolvarea în alcool sau în efer a principiilor active dintr'o plantă, dinfr'un animal uscat sau, uneori, a unui produs chimic. Disolvarea se face prin macerare sau prin percolare. ŢINCUIRE (Ind. lemn.): Operafia de tăiere a (incurilor. TINDĂ (Consfr.); Vestibulul unei case ţărăneşti, deschis spre prispă. TINICHIGERIE (Conslr.): 1. Meşteşugul prelucrării tablei subfiri. — 2. Lucrările executate din tablă subfire (învelifori de acoperiş, sobe, burlane, etc.). TINTOMETRU (Ind. chim.): Colorimefru in care lichidul de cercetat e comparat cu o serie de sticle colorate diferit. E folosit în industria petrolului, la stabilirea coloraţiei zemurilor de tanin, efc. TIO- (Chim.): Prefix care arafă că în molecula unui compus se găsesc atomi de sulf. TIOCARBANILIDĂ (Chim.): Substanfă obţinută din anilină şi sulfură de carbon, întrebuinfafă ca accelerator penfru vulcanizarea cauciucului. TIOSULFATdei0diu(Chim.);Na2S2O3-5HjO. Sare albă, cristalizată, foarte solubilă în apă, înfrebuinfată în fotografie ca fixafor. ( = Hiposulfif de sodiu). TIP (Stand.); Fiecare dinfre produsele, foarte asemănătoare, folosite în acelaşi scop, care diferă între ele prin particularităţi constructive (nu prin dimensiuni). De ex.: piulife rotunde, pătrate, hexagonale, efc.; uşi în panel, în tăblii, cu geamuri mari, cu ochiuri de geam sau pline. TIPAR (Tehn.); Formă; şablon. TIPĂRIRE (Poligr.): Operafie de imprimare a unor texte pe hârtie. ŢIPIRIG 563 TITRARE ŢIPIRIG (Chîm.): Sin. Clorură cîo amoniu (v.), TIPIZARE (Sfand.J: Acţiunea de standardizare prin care, dintro mai multo produse doslinato ocoluiaşi scop, so elimină tipurile inutile sau foarte asemănătoare întro olo şi so rojin numai acelea recunoscuta ca într'adovăr folositoare şi corespunzătoare scopului. Unsori, prin tipizare so crooază tipuri noi do produse, superioare şi moi utilo, eliminând tipurile vechi, TIPOGRAF (Poligr,): Maşină penlru culos şi turnat rânduri întregi do fexf, care se deosebeşte do linotip prin modul do con-struc)io. TIPOGRAFIE (Pol/gr.): 1. Ansamblul operafii-lor do culogere, de paginare şi de tipărire o unui text. Culegerea se poate face manual sau mecanic (cj linotipul, tipograful, monotipul). TipSrîroa so poato face cu maşini plano» maşini cilindrice sau cu rotative. — 2. Intreprindero în care se execută toate operojiilo In legătură cu tipă-riron cărţilor, ziarelor, etc. TIRAJ 1. (Pofigr.): Operojie do imprimare o unui text. — 2. (Po//grJ: Numărul loial do oxomplare caro se imprimă la un mo* monf daf dintr'un text. — 3. (Tehn.J: Deplasarea unui gaz într’o conductă, datorită diferonfeido presiune între celo două extromită|i olo conductei sau între două soefiuni ale ei. Tirajjl so măsoară prîn di-feronfo do presiune. Termenul se aplică, în general, |a evacuarea gazelor de ardere d*ntr'un focar prin coş. ~ artificial (Tehn.): Tiraj realizat cu ajutorul unui ventilator, <\l unui exhouslor sau cu ajutorul unei vono^do aer sau do abur sub presiune, caro antrenează gazele arse. -*•' natural (Te/in.): Tiraj datorit diferen-|oi do greutate specifică dintre gazele caldo dela baza coşului şi aerul atmosferic dela vârfjl lui. TlRANT (Cons/r.): Element de consfrucfie (de lemn, do beton armat sau metalic) cu lungime relativ marc fa|S do secfiune, supus numai la eforturi de întindere. TlRATRON (E/.J: Tub e’ectronic cu trei sau mai mulţi electrozi (catod incandescent, placă-onod şi una sau mai multe grile), care confîno un gaz Ia presiune ,'oosă. Curentul de placă nu trece decot daco grila este destul do negativă fafă do catod, Pentru a întrerupe curentul, tensiunea do placă trebue adusa la o valoare foarte mtcă. E folosit ca întrerupfor în dispozitive do comandă la maşinile automate, deoarece reac|ionează, practic, fără inerfie. TIRFON (C. I.): Şurub pentru lemn, cu pasul mare, cu capul jumătato rotund con- 2 t îlrfon. I — jurubul Hrlonulul; 2—cap rolund; 3— pJfral p«rlfu chel®. tînuaf cu o prismă pătrată penlru cheie, folosit la fixarea şinei de calo ferată pe traversă. TITAN (Chîm.): Ti. Element; gr. at. 47,90: nr. at. 22. Element dur, cu p.\, cca 1800°, având compuşi destul de răspândii în natură. E întrebuinţat, sub formă de feroti-lan, pentru alinarea ofelurilor şi, sub formă do oxid (alb do titan), ca pigment alb cu maro putere de acoperire. TITANIT (Alincraf.): Sin. Sfen (v.). ŢIŢEI (Geo/.): Amestec lichid de hidrocarburi solide, lichide şi gazoase, cum şi de a!{l compuşi organici, £are se găseşte în Pămânl sub formă de zăcământ. Compozita lui variază cu locul undo se găseşte zăcământul; de ex. Jifeiul romanesc confine o proporţie mai mare de parafine, în timp ce tifoiul sovietic este bogal în hidrocarburi ciclice. Prin distilare fraefio-nală, din |i|ei se ob[in benzină, petrol lampanl, motorină, uleiuri minerale, vaselină, parafină, păcură, asfalt, etc. ( = Petrol). TITLU (Metl.): Cantitatea do metal prsfios dintr’un aliaj, exprimată în părfi la mie. Ex.: cur cu titlul 600. TITRARE (Chîm.J: Operafie prin care se efectuează o analiză volumetrică. Ea consistă din adăugarea, cu o bîuretă, a unor volume dinfr'o solufie de concentrare cunoscuta a unui reactiv într’o solufie de concentreze necunoscută a subitanjei de determinat, până la terminîrea reaef ei Din raportul volumelor celor două solufi’ se calculează concentrjfia necunoscută a substanfe» cercetate. TITRU 564 TOMBERON TlTRU (Chim.): Numărul de echivalenfi-■gram dinir'o substanjă, confinuji într'un litru de solufie. TIVIRE (Ind. lemn.j: Sin. Refecare (v.). T1XOTROPIE (Fiz.): Trecerea unor substanţe coloidale din starea de sol în starea de gel, după un anumit timp de repaus. Prin scuturare, coloidul revine în starea de sol. TOARCERE (Ind. text.): Transformarea, prin răsucire, a unui mănunchi de fibre textile în fir. TOBĂ (Tehn.): Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau rotitoare, construită din metal, din lemn, etc. (=Tambur). ~ de cardă (Ind. text.): Tobă pe care sunt fixate o serie de cuie metalice care servesc la cardarea unui material textil. V. şi sub Cardă. ~ de cură)ire (Tehn.): Tobă rotitoare în care se introduc piese metalice de dimensiuni mici, pentru a fi curăjite de arsură prin frecarea lor reciprocă şi cu rumeguş de lemn. ~ de eşapament (Tehn.): Piesă cilindrică intercalată între feava de evacuare şi feava de eşapament, pentru a amortisa sgomotul care s'ar produce la evacuarea în atmosferă a gazelor de ardere a motoarelor cu ardere internă. ~ de frână (Mj.): Tobă solidară cu un ax, pe care apasă, în interior sau la exterior, saboţii unei frâne. Serveşte la frânarea axului respectiv. ~ de treierăloare (Agr.): Piesă rotitoare a unei batoze de treierat, care serveşte la scoaterea boabelor de pe plante, cu ajutorul unor şine sau cuie treierătoare. ~ penfru cablu (Al?.); Tobă pe care se înfăşoară cablul troliului unei macarale, al unei maşini de extrac(ie, etc. Toba penfru cablu are, deobicei, un şan} elicoidal în care se aşează cablul. ~ uscăfoare (Ind. chim.): Dispozitiv în formă de cilindru, care se poate-roti în jurul unui ax înclinat fafă de orizontală. Pe la capătul ei de sus, se introduce materialul care trebue uscat, iar pe la capătul de jos, aer cald. Uneori, întregul dispozitiv este aşezaf într'un cuptor, încălzirea făcându-se de către acesta, ceeace s înlătură necesitatea de a se mai sufla aer ■ cald. TOC 1. (Consfr.): Cadru de lemn sau metalic, fixat în zidărie, de care se prind o fereastră, o uşă, o poartă. — 2. (Ind. lemn.): V. sub Dulap, TOCĂTOARE r (Agr.): Maşină folosită la mărunfirea furajelor sau a paielor, alcătuită din doi cilindri care se rotesc în sens contrar şi antrenează materialul, şi dinfr!un cufit de tăiat. TOCILĂ (Tehn.): Maşină-unealtă folosită la ascu|irea a diferite unelte cu ajutorul unei pietre de polizor. TOCITOARE (Ind. a/rm.J: Cadă mare, lun-guiafă, in care se pun la fermentat strugurii sdrobifi, prunele, etc. ŢOL (Unit.): Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 25,399 mm, folosită în special în ţările germanice şi anglo-saxone. In fara noastră nu se mai foloseşte decât foarte rar. TOLĂ (Tehn.): Foaie de tablă groasă, tăiată la dimensiunile necesare înfr'o anumită lucrare, de ex. tolele pentru un rezervor, pentru o căldare de abur. TOLERANŢĂ (Tehn.): DUerenfa dintre valorile, maximă sau minimă, admisibile penfru dimensiunea unei piese şi valoarea nominală a acelei dimensiuni. TOLERANŢA ajustajului (Tehn.): Diferenfa dintre jocurile, respectiv strângerile, maxime şi.minime. Este egală, în valoare absolută, cu suma tolerantelor alezajului şi arborelui. TOLUEN (Chim.): CsHSCH3. Hidrocarbură din seria benzenului. E un lichid incolor, inflamabil, cu miros specific, cu p. f. 110°. Se găseşte în gudronul de huilă. Este întrebuinfat ca materie primă în prepararea unor coloran}i, a unor medicamente şi a trotilului, TOLUIDINĂ (Chim.): Amină derivată din foluen. Este întrebuinţată la fabricarea unor materii colorante. Se găseşte sub trei forme isomere. TOMBAC(Mefl.): Aliaj de 85—90%cupru, cu zinc. TOMBERON (Consfr.): Cutie cu fundul rotunjit, deobicei de tablă, montată pe o osie cu două rofi, folosită la transportarea la disfanfe mici a betonului, a mortarului, a gunoaielor menajere, etc., şi care se TON 565 TOSCAN, ORDIN ~ descarcă prin răsturnare ‘în jurul osiei sale. TON (Fiz.) : Sunet muzical simplu, produs de un corp elastic care vibrează după o lege sinusoidala. Sunetele muzicale sunt . obţinute deobicei prin suprapunerea mai multor tonuri. TONĂ (Unit.): Multiplu al kilogramului, egal cu 1000 kilograme. ( = Tonă metrică). ~ metrică fUnîf.J: Sin. Tonă (v.). ~ registru fNav. m.J: Unitate de volum care măsoară capacilatea de încărcare a unei nave. Este egală cu 2,832 m3. TONAJ (Nav. m.): Capacitatea volumetrică a unei nave. Deobicei se exprimă prin numărul de tone registru. Tonajul brut cuprinde toate spaţiile închise ale navei, iar tonajul net, numai pe cele destinate încărcăturii comerciale» TONOMETRIE fFiz,): Capitol al Fizicei, care se ocupă cu măsurătorile presiunilor de vapori ale soluţiilor, măsurători care servesc uneori la determinarea greutăţilor moleculare ale substanţelor disolvate. TOPAZ (M/nera/.): Fluorosilicat de aluminiu, natural. Varietăţile curate au culoare galbenă şi sunt pietre preţioase. TOPIRE 1. (F/z.): Trecerea unui corp din stare solidă în stare lichidă prin încălzire ( = Fuziune). (V. şi Temperatură de topire). — 2. (/nd. text.): Operaţia de fermentare în apă la care sunt supuse fibrele de in, de cânepă, etc., penfru a distruge şi a solubiliza substanţele cleioase care leagă între ele aceste fibre, izolându-le astfel unele de altele şi de restul tulpinei. TOPITOR (Tehn.): Muncitorul care lucrează la un cuptor în care se elaborează oţelul. TOPITURĂ (Fiz.J: Lichidul obţinut prin topirea unei substanţe care e solidă la temperatura ordinară. TOPOGRAFIE (Gen.): Tehnica măsurătorilor şi calculelor făcute penfru ridicarea hărţilor şi a planurilor . care reprezintă porţiuni restrânse ale suprafeţei Pământului, neţinând seamă de curbura lui (spre deosebire de Geodezie), şiexecutareaaces-for hărţi sau planuri. TOPOLOGIE (Mat.): Ramură a Geometriei în care se studiază proprietăţile figurilor din spaţiu din punct de vedere calitativ, iar nu din punct de vedere cantitativ. TOPOMETRIE (Topog.J: Tehnica efectuării măsurătorilor necesare în Topografie. TOR- 1. (/V1af.): Corp solid obţinut prin rotirea unu) cerc în jurul Unei axe exterioare lui, dar conţinută în planul cercului. — 2. (Cons/r.): Mulură convexă de secţiune semicirculară. TORCRETIZARE (Cons/r.); Operaţia de punere în operă, sub presiune, a unui beton sau a unui mortar. V. şi Beton tor-crefaf. TOREFIERE (/nd. chim.): Operaţia de încălzire la foc viu, în contact cu aerul, a unui material, penfru a produce un început de carbonizare, penfru a distruge unele substanţe vătămătoare conţinute în acel material, pentru a provoca formarea unei substanţe aromatice sau penfru deshidratare. Ex.: torefierea cafelei, a tutunului etc. TORENT (Topog.): Curs de apă în pantă mare, care produce o roadere puternica a malurilor, degradând terenurile şi care depune materialul erodat la gura văii, înfr'o formaţie numită con de dejecţie. TORIU (Chim.): Th. Element; gr.at, 232,12; nr. at. 90. E un metal radioactiv de culoare cenuşie închisa, cu timp de înjumă-tăţire 1,39-1010 ani. E întrebuinţat la fabricarea sitelor de lampă penfru gaz de iluminat, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice, etc. TORON 1. (Tehn,): Fiecare dintre grupurile de fire torsadate împreună, care, prin torsa-dare unul în jurul celuilalt sau în jurul unei inimi, alcătuesc un cablu metalic sau textil. — 2. (Ch/m.); Gaz produs prin desin-tegrarea radioactivă a foriului. E un isotop al radonului, cu gr. at. 220 şi cu timp de înjumătaţire de 54,5 secunde. TORR (F/z.): Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloana de mercur de 1 mm înălţime. TORSADARE (Tehn.): Răsucirea unui fir în jurul unei axe, alta decât cea proprie. TORSIUNE (Rez. maf.): Răsucire în jurul unei axe, produsă prin acţiunea a două cupluri opuse care acţionează în plane paralele. TORT (/nd. tex/.): Mănunchi de fire textile. TOSCAN, ordin ~ (Cons/r.J: V, Ordin toscan. TOTALIZATOR DE ROTAŢII 566 TOXICITATEA FLUORULUI TOTALIZATOR de rofafii (Tehn.).' Aparat care înregistrează numărul de rotafii ale unui arbore într'un timp dat. TOVAL (/nd. pi=/.): Piele groasă de vacă sau de vijel, tăbăcită cu substanţe vegetale, care serveşte la confecjionarea felelor de încălfăminte rezistenta. TOXIC (Gen.): 1. Calitatea unei substanfe de a turbura funcfiunile normale ale unui organism. — 2. Substanjă care, pătrunzând în organism în cantifăfi mia, are — în anumite condijii — un efect vătămător asupra organismului, turburându-i funcţiunile normale (producând o intoxicare.) ~ industrial (Ig. ind.): Toxic întâlnit într'un proces de producfie industrială şi care, în condifii necorespunzătoare de organizare a procesului da producfie respectiv şî a muncii, poate dauna capacităţi de muncă şi sănătăfii muncitorilor. Toxicele industriale se întâlnesc ca materii prime (de ex. plumbul, arsenul, fosforul, cromul, mercurul), ca materiale auxiliare (de ex. benzenul folosit ca solvent în industria cauciucului şi a vopselelor) sau ca produse rezultate din procesul de producfie (de ex. oxidul de carbon, care se poate produce oriunde are loc un proces de ardere; bioxidul de sulf produs intermediar la fabricarea aciduluisulfuric; etc.). Toxicele, pătrunzând în organism prin piele, prin căile respiratorii sau pe cale digestivă, produc intoxicaţii. Intoxicafiije produsa de toxicele industriale poartă numele de intoxicafii profesionale. Lupta împotriva intoxicaţiilor profesionale se duce — în cadrul producţiei socialiste — pe următoarele căi: înlăturarea toxicului, oricând aceasta esfe posibil; raţionalizarea proceselor tehnologice; organizarea muncii şi a procesului de producfie (mecanizare, ermetizare, semnalizare automată, luarea probelor cu utilaj special, revizuire planificata preventivă a utilajului, organizarea securifăfii contra gazelor toxice în încăperi închise; standardizarea igienică a materiilor prime); măsuri tehnico-sa-nitare (ventilajie, alegerea unor materiale speciale pentru perefi şi pardoseli, stropire, etc.); igienă personală şi măsuri de protecfie individuală; instruire sanitară; legislaţie de igienă şi securitate a muncîi. TOXICITATE (Gen.): Proprietatea unoi substanţe de a produce o intoxicofio (do a turbura funcţiunile normale ale unui orga-nism). TOXICITATEA clorului (/g. ind.): Toxicitate caracterizată prin sensa|ii do sufocare, care în cazuri grave poato duce la un edem pulmonar sau fa leziuni olo căilor respiratorii. Sunt oxpuşi coi ce muncesc în industria textilă, în industria sodei, a acidului clorhidric, o hârtiei, etc. ~ cromului (Ig. ind.): Toxicitato caro se manifestă prin ulcerarea şi perfora|io septului nazal, prin faringifo. Idringife, dormite şi ecseme. Infoxicafiilo pot să apară la muncitorii din industria textilă, a pielăriei, poligrafică, a vopselelor do crom, cum şi-la cei care lucrează la cromarea metalelor. împotriva intoxicafiei cu crom so iau măsuri de îndepărtare a gazelor degajafo în aerul încăperilor de muncă, se folososc lichide „protectoare" penlru acoperirea suprafeţelor băilor (saponina, produse do distilare a petrolului, efc.). Ca măsuri în lupta împotriva intoxicai iei cu crom se folosesc: îngrijirea profilactică a cavităjii nazale, duşurile, băile dese, astuparea sgâ-rieturilor cu colodiu, ungerea mâinilor cu grăsime, spălarea mâinilor cu so|u|ii speciale [5% hiposulfit de sodiu, etc). ~ csferilor acidului acefic (Ig. ind.): Toxicitate datorifă acetafului de efîl, de propil, butii şi isoamil, manifestată prin narcoză şi iritajia ochilor şi a mucoasei căilor respiratorii superioare. Sunt expuşi muncitorii din industria lacurilor de celuloză. Ca măsuri profilactice se folosesc: îndepărtarea gazelor vătămătoare, măsuri de mecsnizare şi de automatizare a proceselor tehnologice, igienă individuală, etc. ~ fluorului (Ig. ind.): Toxicitate care se caracterizează prin iritarea conjunctivei oculare şi a mucoasei căilor respiratorii superioare, prin hemoragii nazale şi gin-givale. Sunt expuşi muncitorii din industria acidului fluorhidric, a sărurilor de fluor, cei care lucrează la gravare în sticlo, efc. Nu trebue să muncească cu fluor cei care au furburări ale metabolismului calcic, cei cu boli ale sistemului osos, bolnavii de conjunctivită, de tuberculoză şi de boli cronice ale pielei. TOXICITATEA FOSFORULUI 567 TRACTOR fosforului (/g. ind); Toxicitate datorită fosforului care poate pătrunde în organism prin plămâni sub forma de praf, de vapori şi fum (oxizi de fosfor) sau prin organele digestive şi tegumente (fosfor galben şi lichid). Intoxicata cronică (fos-forismul) , se caracterizează prin faptul că oasele devin* sfărâmicioase şi se fracturează uşor. Fosforul dă deasemenea arsuri grave ale pielei şi mucoaselor, anemie şi iritarea căilor respiratorii superioare, în afară de mecanizarea procesului tehnologic, lupta împotriva intoxicaţiei cu fosfor se duce prin construcţia aparaturii (mai ales a conductelor) din materiale rezistente Ia acizi; îngrijirea zilnică şi sub supravegherea stomatologului a gurii şi dinţilor este o măsură profilactică necesară. ~ hidrogenului sulfurai (/g. /nd.); Toxicitate datorita hidrogenului sulfurat care, în concentraţii mari în atmosfera (peste un mijigram la litru), duce la o intoxicaţie fulgerătoare, bolnavul pierzând cunoştinţa şi putând muri în câteva minute prin asfixiere. în sufocaţii mai mici, pupila se micşorează, reflexele scad, apar vărsături, puls accelerat, cianoza feţăi (alterarea culorii feţei care devine violacee) şi a ex-tremifă,ilor, comă şi apoi moartea. Sunt expuşi muncitorii din minele de cupru, nichel, cobalt, din industria textilă, a pielăriei, a diferitelor preparate chimice şi farmaceutice, etc. Ca măsuri profilactice se folosesc; desulfurarea produselor ce conţin sulf prin diferite procedee (de ex. prelucrarea termică a produselor petroliere cu alcalinizare ulterioară), tratarea cu var sau cu alte substanţe a apelor reziduale acide din unele industrii, înlocuirea unor materiale, etanşarea maşinilor din industria mătasei artificiale, etc. ~ oxidului de carbon (/g. ind.): Toxicitate datorita oxidului de carbon care, pătrunzând prin căile respiratorii, se uneşte cu hemoglobina dând naştere la carbox-hemoglobină, care împiedică funcţiunea principală a sângelui (aprovizionarea ţesuturilor cu oxigen). Intoxicaţiile acute se caracterizează prin dureri de cap, ameţeli, vărsături, pierderea cunoştinţei. în cazuri grave apar paralizii, pierderea memoriei, afazii, leziuni miocardice, comă şi apoi moartea. în cazul intoxicaţiilor cro- nice, apar anemie, oboseală, dureri de cap, frernurături, insomnii, excitabilitate, $i scăderea puterii de muncă. Oxidul de carbon este unul dintre toxicele industriale cele mai răspândite. Se formează în arderile incomplecfe, în gazele degajate din furnale, gazele rezultate din explozii de gaz metan, în fierării, în turnătorii, la repararea conductelor de gaze, etc. Ca măsuri profilacticele folosesc măsuri de mecanizare, controlul arderii, controlul chimic al aerului încăperilor, etc. ~ oxizilor de azof (/g. ind.): Toxicitate datorită oxizilor de azot, caracterizată prin acţiune locală asupra căilor respiratorii profunde. Pot da bronşite difuze, edem pulmonar, pneumonii, gangrene, uneori anemie, distrugerea dinţilor, vărsături, cia-noză, convulsiuni, polinevrife. Se poate manifesta la muncitorii din industria acidului azotic şi a acizilor cromic, oxalic, picric, sulfuric, din industria chimico-far,-maceutică, a substanţelor explozive (dinamita, nitroglicerina), a îngrăşămintelor azotate, a celuloidului, etc. ozonului (Ig. inc/.); Toxicitate caracterizată prin dureri de cap, ameţeli, slăbiciune, scădere în greutate, epuizare. Se poate manifesta la muncitorii din uzinele electrice. TOXICOLOGIE (Gen.): ' Ştiinţa care se ocupă cu studiul substanţelor, toxice. TOXINĂ (Chim. biof.): Substanţă otrăvitoare, solubilă în apă, produsă de microbi în organismele infectate sau în mediile de cultură artificială. TRACŢIUNE (Tehn.): Operaţia de deplasare a unui vehicul cu ajutorul unei forţe aplicate la partea dinainte a vehiculului. Tracţiunea poale fi animală sau mecanică (cu motoare cu abur, cu motoare , cu ardere internă sau cu motoare electrice). TRACTOR (Tehn.); Vehicul motor cu mare putere de tracţiune -folosit în agricultură sau în industrie pentru a - remorca maşini (pluguri, semănătoare, etc.) sau vehicule. Tractoarele au aderenţă mare la teren deoarece folosesc şeile, roţi metalice cu ghiare sau pneuri mari. Sunt acţionate de motoare cu ardere interna sau de motoare electrice. Tractorul este un factor esenţial în mecanizarea agriculturii, care este baza 'materială a colectivizării agriculturii. 'Des- trăgător 568 TRANSFORMATOR voltarea industriei producătoare de tractoare şi maşini agricole de diferite tipuri în fara noastră, pe baza ajutorului sovietic, dă posibilitatea lărgirii neîncetate a refelei de staţiuni de maşini agricole şi tractoare şi a dotării lor. în afară de tractoarele agricole, industria noastră produce puternice tractoare penfru transportul de materiale, pentru mecanizarea exploatării pădurilor, etc. V. şi Statiune de maşini şi tractoare. TRĂGĂTOR (Desen); Unealtă de desen folosită |a tragerea în tuş a liniilor. TRAGERE 1. (Mef/.); Operafia prin care firele, fsvile sau barele metalice sunt întinse şi obligate să freacă, Ia cald sau la rece, printr'o filieră de tragere. Prin această operafie are loc o deformare plastică a materialului a cărui lungime creşte şi a cărui secfiune se micşorează. — 2. (/nd. st. c.); Operafia de obfinere a geamurilor dinfr'o masă de sticlă topită, din care se „frage" o placă printr'o debiteză sau printre două perechi de role, cu ajutorul unor maşini. TRAHIT (Pefr.); Rocă vulcanică recentă, cu compoziţia sienitului; esfe înfrebuinfată ca piatră de construcfie. TRAIECTORIE (Mec.); Drumul parcurs de centrul de greutate al unui corp în mişcare. TRAMVAI (Transp.): Mijloc de transport în comun, deobicei în interiorul unei localităţi, la care vehiculele circulă pe o cale ferată cu şinele îngropate la nivelul străzilor. Tramvaiele electrice consumă energie electrică sub formă de curent continuu, un conductor fiind alcătuit din şine, iar celălalt, deobicei, dinfr'un fir aerian sau, uneori, dinfr'o şină metalică îngropată într'un canal. TRANS- (Gen.): Prefix cu semnificata „prin" sau „dincolo de". TRANSBORDARE (Transp.); 1. Trecerea călătorilor sau a mărfurilor de pe un.vehicul de transport în comun pe un altul. Termenul e folosit în special penfru nave şi pentru trenuri. — 2. Trecerea unui vehicul terestru (tren, automobil, macara pe şine, etc.) de pe calea lui pe altă cale cu care nu are legătură, prin purtare pe un alt vehicul (platformă, bac, etc.) numit transbordor. TRANSCRISTALIZARE (Metl.): Creşterea preferenfială în direcfia scăderii temperaturii,’ a cristalelor dinfr'o fopitură metalica care se răceşte repede (de ex. la piese turnate sau la cusături de sudură). Ca urmare a acestui fenomen se formează o zonă de transcristalizare, care prezintă fenomenul de ortotropie. TRANŞEE (Consfr.); Şan) de dimensiuni relativ mari. TRANSFER (Gen.); Transmitere; cedare. Ex. Transfer de energie dela un sistem la altul.' TRANSFORMARE adiabaficâ (F/z.): Transformare a stării unui fluid, în care schimbarea valorilor mărimilor caracteristice (presiune, femperafură, volum specific) se face fără cedare şi fără primire de căldură. chimică (Chim.): Transformare care se produce cu o substanfă şi care constă într'o modificare a acesteia, datorifă une» creşteri sau descreşteri numerice a atomilor din moleculele sale sau unei aranjări a lor într'o formă nouă. ( = Fenomen chimic). ~ isotermă (Fiz.): Transformare a stării unui fluid, în care schimbarea valorilor mărimilor caracteristice (presiune, volum specific) se facela temperatura constantă. ~ nereversibilă (F/z.);Transformare a stării unui sistem fizic efectuată astfel încât transformarea inversă să nu fie posibilă. ~ polilropă (Fiz.); Transformare a sterii unui fluid în care schimbarea valorilor, mărimilor caracteristice (presiune, temperatură, volum specific) se face în aşa fel, încât presiunea şi volumul fluidului se modifică în acelaşi timp, înfre ele existând relaţia pvn = const. Transformarea adiabatică este o transformare politropă pentru care exponentul n este egal cu raportul .dintre căldura specifică la presiune constantă şi căldura specifică Ia volum constant. ~ reversibilă (F/z.); Transformare a stării unui sistem fizic efectuată astfel încât să se poată face şi transformarea în sens invers. , TRANSFORMATOR (E//.); Aparat fără piese în mişcare, care transformă un curent alternativ de anumită tensiune, în curent alternativ de altă tensiune, fără a-i modi- TRANSFORMATOR DE SUDURĂ 569 TRANSPORTOR CU ROLE ica frecvenfa. în principal, un transformator e alcătui} dintr'o bobina prin care frece curentul de transformat şi care in- Transformator. a — transformator monofazlc; b — transformator trifazic; f — înfăşurare primari; 2 •— înfăşurare secundară. duce într'o altă bobină curentul cu tensiunea dorită. Prima bobină formează înfăşurarea primară (primarul), iar cea de a doua, înfăşurarea secundară (secundarul). Raportul dintre tensiunea la bornele bobinei primare şi tensiunea la bornele bobinei secundare este aproximativ egal cu raportul dintre numărul spirelor celor doua bobine. ( = Transformator electric). ~ de sudură (Elf.): Transformator electric de scădere a tensiunii, al cărui secundar dă curent alternativ folosit la sudarea cu arcul electric. ~ electric (E/f.).* V. Transformator. TRANSITORIU (Gen.); Care nu este de lungă durată; trecător. TRANSLAŢIE (Mat.): Deplasarea unei figuri plane sau a unui corp, astfel încât toate punctele figurii sau ale corpului să se mişte dealungul unor drepte paralele, parcurgând distanfe egale. TRANSLUCID (Fiz.): Calitatea unui corp (de ex.: un geam mat) de a permite trecerea luminii însă de a împiedica vederea clară prin el a unui obiect, deoarece difuzează lumina care vine dela acel obiect. TRANSMISIE 1. (Tehn.): Dispozitiv cu ajutorul căruia se transmite mişcarea dela un organ de maşina la altul sau deja o maşină la a|la. Transmiterea se poate face prin cablu fără sfârşit, prin curea, prin lanj, prin roti dinţate, prin rofi cu frecare, etc. — 2. (Te/c.); Comunicare schimbată între un post emiţător şî un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie. '">* dirijată (Te/c.): Transmisie radiofonică, în care undele electromagnetice sunt trimise într'o direcfie anumită, sub forma de fascicul de raze, în loc să fie radiata în toate direcţiile. TRANSMIŢĂTOR (Te/c.): Aparat pentru transmiterea semnalelor telegrafice sau radiofonice, de ex.: manipulatorul de telegrafie. TRANSMUTAŢIA elemenfelor (Fiz.): transformarea nucleului unui element chimic în nucleul .unui alt element. Transmutaţia se produce în desintegrările radioactive. S'a ob|inuf, deasemenea, transmutaţia unor elemente pe cale artificială, prin bombardarea atomilor cu. particule accelerate. TRANSPARENT (F/z.); Calitatea unui material de a lăsa lumina să treacă prin el fără a o difuza, astfel încât .obiecfeleaflate dincolo de un strat de astfel de material să poată fi văzute clar. TRANSPLANTARE (Agr.): Scoaterea din pământ *a unei plante adulte şi plantarea ei în alt loc. TRANSPORTOR (Tehn.); Aparat sau instalaţie, în general cu debit continuu, pentru transportul materialelor pe direcfie orizontala, verticală sau înclinată, la diifanfe relativ mici. ~ cu bandă (Tehn.); Transportor la care materialele sunt purtate de o bandă fără sfârşit (de ojel, de material textil, de cauciuc) susfinufă de o serie de role. E folosit penfru transportul materialelor în bucăţi sau în praf, pe direcţie orizontală sau puţin înclinată, în uzine, în cariere, etc* ~ cu cupe (Tehn.); Transportor format dintr’o bandă fără sfârşit pe care sunt fixate cupe metalice, folosit penfru transportul materialelor în bucăfi mici, pulverulente sau lichide, pe direcţie verticală sau foarte înclinată. ~ cu raclele (Tehn.): Transportor la care materialul aflat într'un jghiab este antrenat de o banda cu raclefe. E folosit penfru mecanizarea transportului materialelor în granule sau în bulgări mici, în special în exploatările miniere. ~ cu role (Tehn.); Transportor la care materialul este purtat de role care nu se deplasează, însă care primesc o mişcare de rotajie în jurul axei, fiind antrenate în mişcare de lanţuri 'fără sfârşit. E folosit penfru piese . lungi (bare, fevi), de ex. TRANSPORTOR - MELC 570 TRATAMENT SUPERFICIAL psnfru transportul la laminoare al pieselor de ofel încălzit. ( = Rolgang). ~ -melc (Tehn.): Transportor la 'care antrenarea materialului, introdus într'un tub sau jghiab, se face cu ajutorul unei benzi elicoidale de tablă sau al unor palete elicoidale, fixate pe un arbore care se roteşte. Este folosit la fransporful materialelor în pulbere sau în pasfă. ( = Melc transportor, Transportor cu şurub fără sfârşit). ~ oscilant (Tehn.): Scoc oscilant. ~ pneumatic (Tehn.): Transportor pentru material mărunt, în . care materialul este antrenat prinlr'un tub de un curenf de aer, prin aspirafie sau prin refulare. TRANSPOZIŢIE (Gen.): Schimbarea ordi-nei de aranjare a două elemente dinfr'un ansamblu. Ex.: franspozifia a doi atomi într'o moleculă, cu formarea unui compus nou. ' TRANSURANICE, elemente ~ (Chim.): Elemente sintetizate artificial prin bombardarea atomilor altor elemente, şi situate în tabloul periodic al elementelor dincolo de uraniu. Se cunosc până astăzi următoarele elemente transuranice: neptuniu (nr. at. 93); plutoniu (nr. at. 94); americiu (nr. af. 95); curiu (nr. at. 96); ber-keliu (nr. at. 97); californiu (nr. at. 98); atheneu (nr. af. 99) şi cenfuriu (nr. at. 100). TRANSVAZARE (Tehn.): Mutarea unui lichid dinfr'un vas în alful prin turnare, prin pompare, cu ajuforul unui sifon, efc. TRANSVERSAL (Gen.): Deacurmezişul; îr) direcfie perpendiculară pe lungimea unui corp. TRANZIŢIE (Gen.): Trecerea dela o formă sau dela o sfare la alfa. slare de ~ (Gen.); Stare intermediară, deobicei provizorie, înfre două stări stabile. TRAPEZ (Mat.): Pafrulâter cu două laturi paralele. Suprafafa S a unui trapez, ale D b C El A a ( ■ ,8 Trapez. cărui laturi paralele aur lungimile a şi b şi a cărui înălfime ' (distanfa dintre cele două laturi paralele) este h, esfe dată de , , r h (a+b) formula S =------------ TRAPEZOIDAL (Gen.): Calitatea unei figuri de a avea o formă asemănătoare aceleia a unui frapez. TRAS (Consfr.); Material obfinut printr'o măcinare fină a unei varietăţi de tuf vulcanic. Amestecat cu varul, formează liantul fras-var care dă un 1 morfar cu proprietăţi asemănătoare mortarului de ciment. Trasul, adăugit în mortarul sau betonul de ciment, măreşte gradul de impermeabilitate a acestora. TRASARE 1. (Consfr.); Operafia prin care se fixează pe feren conturul elementelor de construcţie, în locul unda urmează să fie executate. — 2. (Tehn.): însemnarea prin imprimare cu trasorul sau cu pune-. tatorul, pe o piesă, a elementelor necesare pentru prelucrarea ei cu o unealtă sau cu, o maşină-unealtă. Penfru trasare se folosesc instrumentele de trasat (echerul, rigla, etc.). TRASEU (Tehn.): Drumul sau axa drumului parcurs de un vehicul. TRASOR 1. (Tehn.): Ac de otel folosit penfru trasarea (v. Trasare 2) pe o piesă metalică. — 2. (Fiz.): Isotop radioactiv al unui element stabil, care, fiind introdus în canti-fafe mică împreună cu elementul respectiv înfr'un sistem oarecare, permite, prin măsurători de radioactivitate, să se urmărească drumul parcurs de acel element în sistem. Isotopul radioactiv se comportă dirt punct de vedere chimic la fel cu elementul slabii, pe care-l însoţeşte peste fot şi permite astfel recunoaşterea şi urmărirea elementului stabil, chiar dacă el există în cantitafi prea mici pentru a fi cântărite. E folosit în Metalurgie, ;n Medicină, efc. ( = Indicator radioactiv). TRATAMENT (Tehn.): Operafie executată asupra unei piese sau a unui material penfru obfinerea unui anumit rezultat în scop industrial.sau ştiinţific. ~ mecanic (Metl.): Procedeu sau ansamblu de procedee de tratare a materialelor metalice penfru schimbarea sfruc-furii, formei şi dimensiunilor lor. Ex.: laminare, forjare, presare, trefilare, ecruisare. _ ~ superficial 1. (Metl.): Procedeu sâu ansamblu de procedee de tratare a pie- TRATAMENT TERMIC 571 TREIERAT selor metalice pentru a obţine anumite calităţi a|e~ suprafeţelor lor. Sfe pot folosi procedee* mecanice (sablare, lustruire), eleclrice (galvanizare), chimice (decapare, băiţuire), termice (calire superficială), ter-mochimice (comentare, nifrurare, calorizare, etc.) — 2. (Drum.): Procedeu de tratare a suprafeţei unei împietruiri penfru protejare, a unei suprafeţe asfaifice poroase pentru efanşare, etc. ~ termic (Meff.): Succesiune de operaţii constând în încălziri şi răciri la temperaturi stabilite şi cu viteze convenabil alese, aplicate unui metal sau unui aliaj în stare solidă, în scopul obţinerii unei anumite structuri cu proprietăţi dorite. Tratamente termice se aplică în special oţelului şi fontei, uneori cuprului şi aluminiului. Cele mai obişnuite ' tratamente termice sunt călirea, recoacerea, revenirea, îmbunătăţirea,’ maleabilizarea fontei prin grafifizare, etc. *y lermochimic (Mef/.).* Modificarea compoziţiei chimice-a stratului dela suprafaţa pieselor metalice, prin difuzarea în e|, la temperaturi înalte, a anumitor elemente. Cele mai obişnuite tratamente termochi-mice sunt cementarea, nitrurarea, maleabilizarea fontei prin decarburare, etc. TRATARE (Tehn.) ; Operaţie prin care un corp sau o substanţă sunt supuse la acţiunea unui agent oarecare într'un anumit scop. TRAVEE (Consfr.): Parfe dinfr'o construcţie, care cuprinde două puncte de reazim ş\ deschiderea dintre ele. TRAVERSĂ 1. (Consfr., Alş.J; Grindă transversală de oţel (uneori de lemn) folosită ca piesă de rezistenţă în construirea scheletului unui sistem tehnic (clădire, pod, maşina, etc.)*— 2. (C. f.): Piesă de lemn, uneori de beton armat sau de metal, care se aşează sub talpa şinelor de cale ferată, de care acestea se prind prin crampoane sau frfoane, pentru a mări suprafaţa de reazim a căii. Traversele de lemn se confecţionează, deobicei, din lemn de stejar sau din lemn de fag (în care căz se impregnează, cu gudron, cu creozof, cu clo-rură de magneziu, etc., pentru a nu putrezi). ~ dansantă (C. /.).’ Traversă metalică montată deasupra boghiului unui vehicul de cale ferală, pHn care se transmite greutatea cadrului la boghiu. Prin ea se asi- i gura stabilitatea transversală a cadrului vehiculului. de cadru (C. f.): Bară aşezata transversal între longeroanele cadrului unui vehicul de ca’e ferata penfru a menţine distanţa între longeroane şi a rigidiza cadrul. TRAVERTIN (Cons/r,): Tuf calcaros, care se poate lustrui ca marmura; este întrebuinţat ca piatră de construcţie, în special la placarea pereţilor.. TREAPTĂ 1. (Consfr.): Fiecare dintre elementele care compun o scară şi pe care se calcă pentru urcare sau coborîre. — 2. (Tehn.): .Fiecare dintre etapele de desfăşurare în acelaşi sens a unui fenomen, de ex.: treptele de . compresiune la un compresor.cu mai multe etaje. ~ de compresiune (Mş.): V. Compresiune, treaptă de TRECERE (Tehn., Ind. alim.): Fiecare dintre operaţiile succesive la care e supus un material în maşini de acelaşi fel. Termenul e folosit în special în industria morăritului unde cerealele frec, succesiv, prin mai multe mori, produsele de calitate superioară fiind obţinute la primele treceri. ( = Pasaj). TREF1LARE (Mef/.): Operaţia de tragere în sârme a unui metal printr'o filieră. Trefi- Banc de trefllare. j — batiu; 2 — filieră; 3 — tobă de desfăşurare; 4 — fobl .de înfăşurare; 5 — arborele tobei (4); 6—-angrenaj cu rofl conice,de antrenare; 7— pedală, larea se execută deobicei la rece şi deci materialul se ecruiseaza; deaceea trebue supus unei recoaceri. TREIERAT {Agr.): Operaţia de desprindere şi separare a seminţelor, de paie şi pleava TREIERĂTOARE 572 TRIFENILMETAN (la cereale), de capitule (la floarea soarelui), de paslai (la leguminoase), etc. Operaţia se face deobicei cu maşina de treierat. TREIERĂTOARE {Agr.}: Sin. Batoză (v.). TREMIE (Tehn.); Pâlnie mare, de secţiune pafrată, folosita pentru conducerea materialelor în bucăţi sau în granule, fie la dispozitivele de concasare sau de măcinare, fie la locul de înmagazinare. TREN balador (M?.): Sin. Balador (v.). ~ de amerisarc (Av,): Ansamblul organelor prin care un hidroavion alunecă pe apă înainte de a-şi lua sborul sau după ce a amerisat. E alcătuit din picioare, amortisoare şi flotoare. ~ de alcrîsare (Av.): Ansamblul organelor prin care un avion alunecă pe pămânf înainte de a-şi lua sborul sau după ce a aterisat. E alcătuit din picioare, amor* Tren de aterisare escamotabîl. f — roatS; 2 — amortisor; 3 — picior; A — pârghie penlru escamotarea trenului. tisoare şi roţi (uneori patine). Poate fi frx sau escamotabil (adică poate fi ridicat şi ascuns în timpul sborului, penfru ca avionul să opună rezistenţă mai mica la înaintare). ~ fix (Auto.): Ansamblul de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar şi pînioanele fixe montate pe acesta. TREPAN (Expl. pefr,): Sapă penfru foraj. V. sub Sapă. TREPIDAŢIE (Tehn.): Serie de oscilaţii rapide şî de amplitudine mică produse în funcţionarea unor sisteme tehnice (maşini, vehicule, etc.). Trepidaţiile împiedică buna folosire în serviciu a sisfemului tehnic respectiv şi duc Ia o uzură rapidă a acestuia. Trepidaţiile sunt datorite deobicei unei defectuoase echilibrări a organelor mobile ale sistemului. TREPIED (Tehn.): Suport, de lemn sau metalic, compus din trei picioare. ( = Tripod). TRI- (Gen.): Prefix cu semnificaţia «trei" sau „de trei ori". TRIAj (C. /,): Staţie de cale ferală în care se garează materialul rulant, se compun, se descompun, se recompun şi se aranjează pe direcţii trenurile de marfă sau de călători. TRIANGULAŢIE (Geod.): 1. Operaţia de stabilire, pe o porţiune o suprafefei Pământului, prîn măsurări de unghiuri, a unei reţele de triunghiuri formată din puncte materializate pe teren, pornind dela o bază de lungime relativ mică însă măsurată cu precizie. Triangulaţia serveşte la ridicări geodezice pe suprafeţe întinse, prin raportarea punctelor terenului la vârfurile triunghiurilor. — 2. Ansamblul triunghiurilor uneî ridicări geodezice efectuate ca sub 1. TRIASIC (Geo/.): Prima perioadă din era secundară. TRIBORD (Nav.): Partea dinspre dreapta a uneî nave, privind dela pupăcafre provă. TRICLINIC (Minera/.): V. sub Sisteme cristaline. TRICOT (Ind. fext.): Tip de împletitura obţinută prin formarea de ochiuri petrecute unul prin celălalt cu ajutorul unuia sau mai multor fire textile. împletitura în tricot e folosită pentru stofe elastice, ciorapi, efc. TRICOTARE (/nd. fexf.}: Operaţia de formare a ochiurilor unui tricot, manual cu ajutorul andrelelor sau mecanic cu războiul de tricotat. TRID1MIT (Minera/.); Una dintre formele cristaline ale silicei, care se obţine prîn încălzirea cuarţului la peste 870°. TRIEDRU (Mat.): Unghiul solid format prin întâlnirea înfr'un singur punct a trei foţe plane. Unghiul solid cu vârful în originea unui sistem de axe de coordonate carteziene esfe un triedru tridreptunghîc, deoarece laturile obţinute prin intersecţia două câte două a celor trei fe(e plane formează între ele trei unghiuri drepte. TRIERE 1. (Gen.): Operaţia de alegere, de sortare după anumite criterii, a părţilor componente ale unui material în bucăţi. — 2. (Prep. min.): Sortarea manuală a componenţilor unui minereu. TRIFENILMETAN (Chim.): Hidrocarbură solidă. Esfe substanţa de bază a unei clase de coloranţi. TRIGONOMETRIE 573 TRIPSINĂ TRIGONOMETRIE (Maf.): Ramura a Mate-mafidlor, care se ocupa cu relaţiile matematice' dintre valorile.numerice ale lafurilor şi unghiurilor unul triunghi folosind liniile •trigonometrice, cum şi cu relajiile dintre diferitele linii trigonometrice. ~ plană (Maf.): Trigonometrie care se ocupă cu relafiiie dintre laturile şi unghiurile triunghiurilor plane. ~ sferică (Maf.): Trigonometrie care se ocupă cu relajiile dinfre laturile şi unghiurile triunghiurilor trasate pe o sferă. TR1NITROCELULOZĂ (Ch/m.): Sin. Fulmi-cofon (v.). TRINITROFENOL (Chim.): Substanfă obţi-nută prin nifrarea fenolului; este un exploziv puternic. ( = Acid picric, Lidită, Melinită). TRIN1TROGLICER1NĂ (Chim.): Substanjă lichida obfinută prin nifrarea glicerinei;este un exploziv puternic. Amestecată cu o pulbere inertă şi, uneori, .cu alle substanfe, al-căfueşte diferitele tipuri de dinamită. TRINITROTOLUEN (Ch/m.): Substanjă cristalizată, de culoare galbenă deschisă, preparată prin acfiunea acidului azotic asupra foluenului. E înfrebuinfat ca exploziv. (=Trotil). TRINOM (Maf.): Polînom compus din suma algebrică a trei farmeni. TRIODĂ (E/.): Sin. Lampă cu trei electrozi (v.). / TRIOLEINĂ (Ch/m.J: Substanjă lichidă con-finută în grăsimile vegetale: Este o combinaţie a acidului oleic cu glicerina. TRIOR (Tehn.): Aparat folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor gra- ' Trior. • 1 — material de sorta}? 2 — pâlnie; j — site cu .ochiuri din ce tn ce mal mari (sprestânga); 4 — arbore principal; 5 şî 6 — materia! de dimensiuni din ce în ce maî mici (spre dreapta); 7 — angrenaj de antrenare. nulare. Tipurile cele maî obişnuite de frioare sunt compuse dintr'un cilindru rotitor, înclinat, format dintr'o serie de fole perforate, cele dela capătul de sus având găuri mai mici, iar cele dela capătul de jos, găuri mai mari. Materialul fiind introdus pe la partea superioara, se obfin mai mulfe sorturi de material. Triorul e folosit în spe-ciaMa separarea grăunţelor de cereale şi la sortarea pietrei sparte. TRIOXID de sulf (Ch/m.): SOa. Substanţă solidă, cristalizata, de culoare albă, cu p. t. 15°. E un produs intermediar în fabricarea, prin mefoda de contact, a acidului sulfuric care se obţine prin combinarea lui cu apă. TRIPALMITINĂ (Chim.): Substanfă solidă, cu înfăţişare asemănătoare aceleia a unei grăsimi, care se găseşfe în uleiul de pal** mier şi în numeroase alte grăsimi şi uleiuri naturale. E o combinaţie a acidului palmi-tic cu glicerina. (= Palmitină). TRIPED (Tehn.): Sin. Trepied (v.). TRIPLĂ valvă (C. f.): Robinet de distribuţie cu trei căi, folosit în echipamentul de frână pneumatică al unui vehicul de Triplă valvă. j ___ friplă valva; 2 — spre rezervorul auxiliar; 3 — robinet de descărcare; 4 — spre cilindrul de frână; 5 — piston; 6 — spre conducta generală; 7 — legătura cu timoneria frânei. cale ferată. Urmând variafiile de presiune din conducta generală, tripla valvă efectuează automat următoarele operaţii: alimentarea rezervoarelor auxiliare, admisiunea aerului din rezervoarele auxiliare în cilindrii de frână (adică strângerea frânei) şi evacuarea aerului din cilindrii de frână (adică slăbirea frânelor). TRIPOLI. (Mînera/.J: Sin. Diafomit (v.). * TRIPSINĂ (Ch/m.): Enzimă produsă de pancreas. în cursul procesului digestiei, tripsina descompune proteinele în amino-acizi. TRISTEARINĂ 574 TROLIU DE INTERVENŢIE TR1STEAŞIN (Chim.)-' Substanţă solidă, cu înfăfişare asemănătoare aceleia a unei grăsimi, care se găseşte în grăsimile naturale. E o combinafie a acidului sfearic cu glicerina. Se obţine şi pr'n hidrogenarea trioleinei. (=Slearină). TRIUNGHI (Mat.): Poligon cu trei laturi. Suma unghiurilor' unui triunghi plan cu la- A Triunghi. A, B, C — vârfurile triunghiului; a, b, c — laturile triunghiului; h —* înălţimea. turi drepte esfe de 180°; suprafaţa unui astfe! de triunghi este S=-hl, /fiind una din laturi şi h înălţimea corespunzătoare, sauS = -bc sin A, b şi c fiind două laturi şi A unghiul cuprins între ele, sau S = Vp (p—a) (p — b) (p — c), p fiind suma celor trei laturi a, b, c. ~ dreplunghi [Mei.): Triunghi care are un unghi drept. ~ echilateral (Mat.): Triunghi care are laturile egale. El are şi unghiurile egale. ~ isoscel (Maf.): Triunghi care are două' laturi egale. El are şi unghiurile opuse acestor laturi, egale. ~ plan (Maf.): Triunghi care are toate laturile în acelaşi plan. «■ . . - scalen (Ma/): Triunghi care are cele trei laturi de lungimi diferite. El are toate unghiurile diferite. ^ sferic (Maf.)*’Triunghi de pe suprafaţa unei sfere, format de arcurile a trei cercuri. Proprietăţile acestor triunghiuri diferă de cele ale triun-ghîurilor plane; calculele privitoare la -ele formează obiectul Tri- Triunghi sferic, gonomeîriei sferice. TRIUNGHIULAR (Gen.): Calitatea unui obiect sau a unei fguri de a avea o formă asemănătoare aceleia a unui triunghi. TRIVALENT (Chim.); Proprietatea unui element, ion sau radical, de a avea valenţa trei, TROLEIBUS (Transp.J; Vehicul cu tracţiune electrică pentru transportul în comun al călătorilor, care ia curentul dela două cabluri aeriene, printr'un troleu cu două braţe; circulă pe pavaj, putându-se deplasa, în limite• mici, şi lateral.' TROLEU (Elf.): Priză de curent, care permite luarea curentului dela o conductă electrică aeriana, pentru a alimenta motorul unui vehicul cu tracţiune electrica (tramvai, froleibuş, locomotivă • electrică). E alcătuit dintr'uh braţ articulat la capătul inferior şi care are la celălalt . capăt o rolă de contact cu şanţ periferic. (—Trolley). TROLIU (Tehn.): Aparat folosit pentru deplasarea unor greutăţi pe verticala (deobicei prin intermediul unui palan), uneori şi pe orizontală saii pe un plan . înclinat. Troliiil este alcătuit dinfr'o tobă care se poate roti în jurul axei sale şi pe care e înfăşurat un cablu fixat la o extremitate.de toba, iar |a cealaltă extremitate de greutatea pecaretrebue sa o deplaseie. Troliile pot fi acţionate manual sau mecanic, deobicei prin intermediul unor angrenaje demultiplicatoare care micşorează viteza de rotaţie, permiţând astfel mărirea puterii de ridicare, sau (când sarcina este mică) prin fricţiune. (= Granic). de foraj (Expl. pefr.): Ansamblul instalaţiilor dela gura sondei, care servesc atât la susţinerea şi manevrarea garniturii de foraj, cât şi la transmiterea mişcării de săpare, (percuţie sau rotaţie) garniturii de foraj; deci, în această accepţiune, froliul de foraj e format din troliul propriu zis cu dispozitivele de antrenare şi de frânare, arborii de transmisie intermedieri,' arborele de antrenare a mesei rotative, (la forajul rotativ), dispozitivul de ridicare a garniturii de foraj (la forajul percutant). ~deinterven|ie(Expl.pefr.):Troliu mobil,’ montat pe un vehicul, folosit pe şantierele petroliere pentru reparaţii la sondele în producţie. Deobicei, troliile de intervenţie se montează pe tractoare, penfru a se putea deplasa în terenuri accidenlate, motorul tractorului servind şi drept motor pentru acţionarea troliului. TROLIU DIFERENŢIAL 575 TUB ~ diferenţial (Tefin.): Troliu alcătuit din două tobe "de raze diferite care au aceeaşi Troliu de foraj. i — motor de curent continuu pentru reglaj; 2 — reductor de viteză; 3— motoarele de antrenare a mesei ţi de ridicare a garniturii; A •— arbore intermediar de rotire a mesei; 5 — arbore Intermediar pentru reglajul apăsării pe fund pentru ridicarea garniturii; 6— arborele tobei de ridicat; 7— toba de ridicat; 8—masa rotativă. Schema unui troliu diferenţial, t — molor de. antrenare; 2 — arbore principal; 3 — roată. dinjală de Bntrensre: 4—roa»S dinţată liberi pe arborele (5); 6 — tobă de'rldîcarej 7 — roată dinjală conică de antrenare; 8 — rofi dlnfate conice salelile montate lloerpeaxul (9); JO — roată dinţată conică solidară cu roata de frână (fi). axă, pe care se înfăşoară în sensuri opuse un cablu care susfine un scripefe mobil. Viteza de deplasare a scripetelui mobil 1 fiind proporfională cu diferenfa razelor celor două tobe, cu o forfă mică se pot ridica greutăfi mari. TROMPĂ (Tefin.); Aparat folosii penfru evacuarea gazelor dintr'unrecipient, format în principal dinfr'un ejecfor. V. şi Ejector. ~ cardanică (Aufo.J: Manta protectoare a arborelui car-danic între arficulafia cardanică şi carterul . Trompă de apă. diferenţialului. J — Intrarea apelj 2 — ~ diferenfială Ieşirea apel; 3 — intrarea (Aufo.).' Manta protec- gazelor antrenate de apă. {oare a arborelui planetar, solidară sau solidarizată cu carterul diferenfialului. TROOSTITĂ (Metl,): Constituent structural, a] oţelului» cu caracter eutectoidic, care se formează Ia o călire care are loc cu viteză mică de răcire. TROPOSFERĂ (Mefeor.): Stratul inferior al atmosferei, dintre suprafafa Pământului şi strafosferă, în care se produc fenomenele meteorologice obişnuite (ploi, vânturi), datorite mişcării aerului. TROTIL (Ch/m.): Sin. Trinifrotoluen (v.). . TROTOAR.(Consfr.): Porfiunea din supra-' fafa unei străzi rezervată pentru pietoni. TRUC (C. f.): Cărucior format dinfr'un cadru montat pe două osii montate. Numirea se dă în general cărucioarelor care circulă pe cale ferată. De ex. boghiul e un truc. TRUNCHI (Maf.): Corp geqmeiric obfinut. prin tăierea unui con sau a unei piramide cu un plan care nu întâlneşte baza. TRUPIŢĂ (Agr.): Ansamblul format din cormană (incluziv fierul lat), bârsă şi plaz. (V. fig. sub Plug). TUB (Tehn.); Piesă în formă de cilindru gol, fabricată din metal, din beton, cauciuc, sticla, etc. Tuburile de metal, uneori şi cele de sticlă, de lungime mare în raport cu diametrul, se numesc fevi. TUB BERGMANN 576 TUB VENTURI ~ Bergmann (Elt.): Sin. Tub IP (v.). ~ Bourdon (F/z.): Tub metalic cu secţiune eliptică, curbat în arc de cerc şi închis ermetic. Tuburile Bourdon care conţin aer la o presiune joasă se deformează ■când presiunea exterioară variază şi sunt ■folosite în unele manometre metalice. Tu-'burile Bourdon umplute cu alcool, toluen, •etc., se deformează prin variajie de temperatură şi sunt folosite în termometrele înregistratoare. ~ capilar (F/z.): Tub cu diametrul interior mic, folosit la construcţia termometrelor cu lichid, a unor viscozimefre, etc. ~ de aspira|ie (Tehn.): 1. Cohducfa ■care, într'o turbină hidraulică cu reacjiune, •conduce apa dela rotor la nivelul din aval. — 2. Conducta care aduce fluidul la intrarea în rotorul pompelor hidraulice, sau al ventilatoarelor. de canalizare (Canal.): Tub care se montează într'o insialafie de canalizare pentru colectarea şi conducerea apelor uzate şi apelor de ploaie. Penfru, canalizarea în interiorul clădirilor se folosesc deobicei tuburi de fontă, iar penfru cele îngropate în pământ se folosesc deobicei, tuburi de beton. ~ de coş (Tehn.): Tub folosit penfru conducerea gazelor arse dela focarul unei instala|ii de încălzire la coş şi pentru căp-■fuşirea coşurilor. Se fabrică din gresie ceramică sau din beton. ~ de drenaj (Canal.): Tub cu diametrul dela cca 8 cm şi cu lungimea dela cca 30 cm în sus, deobicei de pământ ars, uneori de cimenf, folosit în executarea drenurilor. Pătrunderea apei în dren se face prin pereţii tuburilor (în special la cele de pământ ars), prin găuri făcute în pereţi şi pe la capetele lor. ~ de raze X (F/z., El.): Tub de descărcare electrică în vid, în care electronii dO ■ A Tub de raze X. A — anficatod; C — cafod. ■emişi de un catod (rece sau incandescent) lovesc un anticatod din care se emit raxe X. electronic (El.): Tub cu vid înaintat, care confine un catod din care se emif elecfroni, un anod şi, uneori, unul sau mai mulţi alfi electrozi. ~ Geissler (Fiz.): Tub care confine un gaz la presiune joasă, în care se produce o descărcare electrică. Tuburile Geissler sunt folosite în reclamele luminoase. ~ I P (Elf.): Tub izolanf, uşor protejat, confecfionaf din benzi de hârfie înfăşurate şi lipite, impregnat cu bifum şi protejat cu o manta din tablă subfire de ofel, plumbuită. E folosit la instalaţiile electrice de interior sub tencuială, penfru protejarea conductelor electrice care se frag prin el. (=Tub Bergmann). ~ I P E (Eli.): Tub izolant şi de profesie, etanş, asemănător tubului I P, dar a cărui manta de protecjie e un tub din tablă de ofel laminată, sudat pe generatoare sau tras, şi care are filete'la capete. • Efolositpentru instalajii electrice exterioare. ~ P (Eli.): Tub de protecţie neizolant, confecjionat din fablă de ofel laminafă, încheiată prin petrecerea marginilor tablei dealungul generatoarei. E folosit penfru instalajii electrice interioare sau exterioare, aparente. ( = Tub Peschel). ~ Panzer (E/f.): Sin. Tub I P E (v.). ~ Peschel (Eli:): Sin. Tub P (v.). ~ Pifol (Fiz.): Tub în formă de L, care se aşează cu unul din_ braţe în lungul direc- ~---------~ (iei de curgere a unui fluid; cu deschiderea în>sensul contrar curgerii lui. E folosit 1 . J' pfr. determinarea vite-zet şi debitului fluidului. Tub Plfof. Venluri (Fiz.): Instrument folosit pentru determinarea vitezei şi debitului unei vâne de fluid, prin măsurarea , presiunii dinami- — ce a fluidului: E compus din două ajutaje unite la baza lor mică printr'o porţiune cilindrică, ajutajul de intrare a fluidului şi porţiunea cilindrică fiind legate la un manometru diferenţial. Tub Venfurl. î — ajutaj de intrare; 2 —ajutaj de Ieşire; 3 — manometru diferenjlal. i TUBARE 577 TURBINA TUBARE (Expl. pefr.): Opera|ia de introducere, în gaura de sonda, a unei coloane de tuburi deoţelîmbinafe înfre ele prin mufe ■filetate. Tubarea se face pentru a consolida perejii găurii de sondă şi pentru a închide, prin cimentare, apele din straiele superioare stratului petrolifer sau gazeifer. TUBERCUL (Bof.J: Tulpina subterană, umflata, care consfitue un rezervor de substanfe alimentare la unele plante (de ex. la carlofi). TUBING (Exp/. pefr.J: Sin. Coloană de extracte (v.). TUBULAR (Gen.); Calitatea unei piese de a avea forma unui cilindru gol. TUBULURĂ (Tehn.j: 1. Şfuf. — 2. Refea de fevi care sunt în comunicafie înfre ele. TUBURI telescopice (Tehn.): Tuburi care •aluneca unul în inferiorul celuilalt, cu un joc mic. Se folosesc în construcţia .lunetelor lungi, a trepiedelor pentru aparate fotografice, etc. TUF (Pefr.): Nume comun penfru tufurile calcaro^se şi tufurile vulcanice. cakaros (Pefr.):, Rocă calcaroasă poroasă formată prin depunerea calcarului din apele calcaroase care pierd o parte din bioxidul de carbon. Unele tufuri calcaroase se întrebuinţează ca pietre ornamentale de construcţie, de ex. travertinul. ~ vulcanic (Pefr.): Rocă forrriată prin întărirea depozitelor de cenuşa.vulcanica. Unele tufuri vulcanice sunt folosite ca pietre de construcţie,. în special ornamentale, fiind frumos colorate. TULIU (Ch/mJ; Tni. Element; gr. af. 169,4; nr. at. 69. Face parte din familia pământurilor rare. ŢUNDĂR (Mefl.): Arsură. TUNDRĂ (Gen.): Câmpie din regiunea arctică, acoperită cu copaci pitici, cu muşchi şi cu licheni. TUNEL (Consfr.j : Galerie subterana care permite frecerea unei cai de comunicaţii prinfr'un masiv de teren, pe sub nivelul .soiului sau pe sub o apa. aerodinamic (Av.): încăpere în formă de tub, echipată cu ventilatoare şi cu o ‘serie de aparate şi de instrumente de măsură, folosită pentru încercări ale machetelor de elemente de avion şi ale machetelor de avion în curenţi de aer-sau de gaze grele. ~ de,.mefro. (Consfr.)i Tune! prin.care frece calea ferată subterana aiunui metropolitan. , , , ' ■ TUNGAR (Elf.): Tip de redresor cu filament de fungsfen în atmosferă de argon; este folosit la încărcarea acumulatoarelor. TUNGSTEN (Ch/m.): W. Element; gr. af. . 183,92; nr. at. 74. E un metal dur, cu p.t. aproximativ 3250° şi gr. sp, 19, Se găseşte în stare naturală sub.forma de wolfra-, mit şi scheelif. Se extrage prin transformarea minereului în oxid şi reducerea oxidului cu cărbune. E întrebuinţat la fabricarea filamentelor penfru becuri elecfrice şi ca element de adaus în oţeluri speciale. ( = Wolfram). TUR de orizonl (Topog.): Observarea succesivă, cu teodo|itu|, a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui puncf de staţie, revenind cu luneta în poziţia de vizare a punctului dela care s'a pornit. Suma un* ghîurilor orizontale măsurate trebue să fie de 360°. E o operafie de control a aparatului. TURAŢIE (Tehn.): Numărul de învârtituri ale unui corp rotitor în unitatea de timp (deobicei într'un minut sau într'o secunda). TURBĂ (/nc/. cb.): Varietate de cărbune înfr'un stadiu de .încarbonizare puţin avansat, în care nu toată materia vegetală a fost transformata în carbon. Este un combustibil de calitate inferioară. , TURBĂRIE (Geol.): Regiune mlăştinoasă cu vegetaţie bogata» din ale cărei resturi se formează turbă prin încarbonizare. TURBIDIMETRU (Tehn.j: Nefelometru ,cu ajutorul căruia se măsoară gradul de tur-’bureală al unei suspensii. , . ^ • TURBINĂ (M?.): Mofor cu rotor compus, în principal, dintr'o carcasă, ajutaje, stator şi rotorul care e solidarizat cu arborele turbinei; în rotor, şi uneori şi în stator, sunt fixate palete. Turbina transformă energia potenţială a unui fluid (agentul motor) în energie cinetică şi pe aceasta în energie mecanică a unor piese în mişcare de rotaţie. Transformarea energiei potenţiale în energie cinetică se face în. ajutaje şi palefe fixe şi, uneori, îh palete mobile fixate pe .rotor. Fîtiidul ‘poate fi un lichid sau un gaz, deobicei abur sau gaze obţinute prin arderea unor combustibili (uneori şi aer rece sub presiune sau aer , cald). .In general, (turbinele se clasifică după natur(a agentului 37 TURBINA axială 578 TURBINĂ CU GAZE motor (turbine hidraulice, turbine cu abur, turbine cu gaze, turbine pneumatice şi turbine cu aer cald), după direcfia pe care o urmează agentul motor dela intrarea în turbină până la ieşirea din turbină (turbine axiale şl turbine radiale) şi după rolul pe care-l îndeplinesc paletele fixe şi mobile (turbine cu acţiune şi turbine cu reacflune). ~ axială (Ăl?.): Turbină la care drumul parcurs de agentul motor este, dela intra- Turbină axîalS. I — stator; 2 — rotor; 3 — axul turbinei. rea până la ieşirea lui din turbină, paralel cu arborele turbinei (de ex. turbina hidraulică Jonval). ~ centrifugă (Mj.): Turbină radială, la care agentul motor iese din turbină parcurgând un drum dinspre arbore spre periferie (de ex. turbina hidraulică Francis, turbina cu abur Lyungstrom). ~ centripetă (Mj.): Turbină radială, la care agentul motor iese din turbină parcurgând un drum dinspre periferie spre ax (de ex. turbina hidraulică Fourneyron). ~ eu abur (Mj.J: Turbină la care agentul motor este aburul. In turbine se foloseşte numai abur supraîncălzit, deobicei la 300-"550°. Turbinele cu abur pot folosi şi abur de emisiune, deobicei dela un motor cu abur cu piston. Dacă din turbină aburul trece direct într’un condensator, turbina este numită cu condensare, iar dacă la ieşirea din turbină aburul mai e folosit în diferite scopuri industriale (pentru încălzit, fiert, uscat, etc.), turbina este numită cu contrapresiune. Dacă dintr'o turbină cu abur cu maî multe trepte se scoate abur dintr'o treaptă intermediară, Turbină centripetă. 1 — stator; 2 — rotor. pentru a fi folosit în scopuri industriale, turbina e numită cu prelevare de abur sau cu priză de abur. Turbinele cu abur au un randament mai mare cu cca 30% decât motoarele cu abur cu piston şi deaceea sunt folosite în termocentralele cu abur; ele mai sunt folosite pe navele mari. ~cu ae|iune (Mş.J: Turbină la care transformarea energiei potenţiale a agentului motor în energie cinetică se produce numai în ajutaje sau în palete fixe. ~ -cu apS (Mş.): Sin. Turbină hidraulică (v.). ~ cu ardere internă (Mf.): V. sub Turbină cu gaze. ~ cu condensajie (Mş.)i V. sub Turbină cu abur. ~ cu contrapresiune (M?.): V. sub Turbină cu abur. ~ cu gaze (Mş.): Turbină care foloseşte ca agent motor gaze de ardere produse într’o cameră de ardere care face parte din instalaţia generală a turbinei. Arderea se poate face la presiune constantă, camera de ardere fiind în permanentă legătură cu compresorul de aer penfru ardere şi cu rotorul turbinei, întreaga instalaţie având un mers continuu, sau se poate face la volum constant, comunicaţia dintre ce- Principiul turbinei cu acftune. I — ajutaj fix de destindere a aburului; 2 — paletele rotorului. TURBINĂ CU O SINGURĂ TREAPTĂ 579 TURBINĂ CU TREPTE DE VITEZĂ mera de ardere şi compresor, respectiv rotorul turbinei, stabilindu-se cu intermi-fenfă (=Turbina cu ardere internă). Unele turbine cu gaze lucrează cu gaze de evacuare dela un motor cu ardere internă şi sunt folosite penfru antrenarea compresorului de supraalimentare a acestora (în special la unele motoare Diesel, şi la unele motoare cu explozie pentru avioane şi automobile). Datorită faptului că au o construcţie complicată faţa de turbina cu abur şi ca randamentul lor nu depăşeşte, în general, • randamentul turbinelor cu abur, rămânând sub cel al motoarelor cu ardere internăi până în- prezent turbinele cu gaze sunt folosite mai ales în construcţia de turbocompresoare (care funcţionează cu gaze de evacuare) sau ca motoare de avion(furboreacfoare, turbopropulsoare) unde au avantajul unei construcţii mai simple decât motorul între care se găsesc statoare cu palele fixe. Transformarea energiei potenţiale a fluidului în energie cinetică se face par- Turblnă cu acţiune cu o singură treaptă, î — ajutaje de dejfln-dereaeburulul; 2 — rotor; 3 — paletele rotorului; 4 — arborele turbinei? 5—carcasa turbinei; --*■ — drumul parcurs de abur. cu explozie, al unei turaţii foarte înalte şi al unei greutăţi specifice foarte mici (cam 1/5 din cea a motorului cu ardere interna). ~ cu o singură treaptă (Mş.): Turbină cu acţiune sau cu reacfiune formată din-ir'un rotor cu un singur rând de palete. ~ cu prelevare de abur fMj.): V. sub Turbina cu abur. ~ cu priză de abur (Mş.): V. sub Turbină cu abur. ~ cu reacfiune (Mş.).* Turbină la care transformarea energiei potenţiale a agentului mofor în energie cinetică se produce atât în ajutaje şi în paiete f*xe, cât şi în paletele rotorului. ^ cu freple de presiune (Mş.): Turbină cu acţiune sau cu reacţiune cu mai mulfe rotoare montate pe acelaşi arbore, 37* i: Principiul turbinei cu reacjlune. I — ajutaje lixe; 2 — paletele roloruiul. Turbină cu trepfe de presiune. J — ajutajele primei trepte de destindere a" aburului;?— primul rând de paiete mobile; 2—ajutajele treptei a doua dedestindereaaburului;4 -—al do])ea rând de palete mobile; 5 — ajutajele treptei alrela de destindere a aburului; 6 — al treilea rând de palete mobile; 7 — carcasa turbinei; 8 — arborele turbinei; p — diafragme de desparjlre ale trep telor; -*■ drumul parcurs de abur. ţial în fiecare "Vând de palefe fixe (|a turbinele cu reacţiune, bine înţeles şi în fiecare rând de palete mobile), astfel încâf se reduce viteza de rotaţie a roforului. La turbinele cu reacfiune, diferitele rân-. duri de palefe pot fi montate direct pe acelaşi arbore. ~ cu frepfe de viteză (Mş.): Turbină cu acţiune, care are’ un rotor cu mai multe rânduri de palefe înfre care se găsesc rânduri de palefe fixe montate pe carcasa turbinei; paletele fix_ schimbă direcţia fluidului care iese din pafefele rândului precedent al rotorului, readucând-o |a direcţia iniţiala, astfel _ >ncât fluidul poate tetele primei frepte a ro- acţiona paletele rân- torului; 3 — palete fixe dului următor al ro- torului. Prin aceasta a rotorului; 5 — rotor; consfrucfie se micşo- 6 — carcasa turbinei; rează viteza de rota- ţie a rotorului, care, în anumite cazuri, ar fi prea mare. TurblnS cu trepte de vllezS. I — ajutaje de 'destindere a aburului; 2 — pa- TURBINA EUCOIDALĂ 580 TURBOCOMPRESOR ~ elieoidală (Al?.): Turbină hidraulică ■centrifugă al cărei rotor e construit în 1 1 - - r7—- - u în special în centrale hidroelectrice. Pentru buna ducere la îndeplinire a planului de electrificare, a început şi la noi în jară construirea de turbine hidraulice. ~ Kaplan (Al?.): Turbină hidraulică eli-coidală cu număr mic de pale, ,deobicei numai patru. Reglarea funcţionării se face atât în stator cât şi, deobicei, prin modificarea pasului palelor rotorului. Turafia turbinelor Kaplan este de 400—1000 rot/s-Este folosită, în general, la căderi mici de apă, cu debit mare. ~ Pelton (Al?.): Turbină hidraulică cu acfiune, alcătuită dintr'un rotor cu cupe şi 1—3 ajutaje (după debitul de apă). Turbina elieoidală. I —stator; 2 — rotor. forma unei elice de navă, putând avea astfel, o turafie foarte mare. ~ Franci: (Al?.); Turbină hidraulică cu reaefiunei centrifugă, cu rotor cu paleta nereglabile1 şi cu stator cu palete regla- Turbină Francis. 1— sialor; 2 — rotor? 3 — axul turbinei. bile. Poate fi construită pentru cantităţi de apă cât de mari şi pentru căderi de apă de 0,5—200 m. Turafia roforului la turbinele Francis rapide poale ajunge la 500 rot/s. ~ hidraulică (M?.): Turbină la care agentul motor este un lichid, deobicei apa (în cazul turbofrepanului, fluidul de sapă). Turbinele hidraulice sunt folosite Turbină Pelton. 1 — Injector; 2 — acul Injectorulul; 3 — rotor; 4 — cupele rotorului. Reglarea debitului de apăsa face cu ajutorul unui injector cu ac deplasabil. Tura-Jia, turbinei Pelton e de 4—30 rot/s. E folosită la căderi mari de apă, cu debite relafiv mici. ~ radială (Al?.); Turbină la care agentul motor intră paralel cu axul turbinei şi iese perpendicular pe acest ax. TURBION (Alee.): Vârtej. TURBIONAR (Alee.); Calitatea mişcării unui fluid de a fi însofită de vârtejuri. TURBOBUR (Expl. pefr.): Sin. Turbotre-pan (v.). TURBOCOMPRESOR (Al?.): Agregat alcătuit dintr'un compresor de aer şi o turbină. Aceste agregate sunt folosite fie la supraalimentarea cu aer a motoarelor Diesel sau a motoarelor cu explozie (pentru avioane, automobile de curse, nave), în care caz turbina funefionează cu gazele arse ale motoarelor, fie la alimentarea cu aer comprimat a căldărilor de abur, în care caz turbina funefionează cu aburul de emisiune al căldării. TURBOGENERATOR 581^ TURBOVENTILATOR TURBOGENERATOR (Alf.J: Grup generator electric compus dintr'un generator electric cuplat cu o. turbină (hidraulica, cu abur sau cu gaze). TURBOPROPULSOR (M?.): Agregat alcătuit dintr'o turbină cu gaze şi un compre- Turbopropulsor. t — turbină; 2 — compresor; 3 — reductor de viteză penfru elice; 4 — elice; 5 — cameră de ardere; 6 — injeclor; 7 — efuzor; A — intrarea aerului; 6 — ieşirea gazelor arse. sor, tolosit la propulsia prin elice a unui avion. Energia produsă de turbină e folosită în parte pentru antrenarea compresorului care trimite aerul comprimat în camera de ardere a turbinei, iar cealaltă parte pentru antrenarea elicei avionului, iar uneori gazele arse-— la ieşirea lor din turbină prin efuzor—produc o forjă de tracţiune suplimentară. Deobicei, turbopro-pulsoarele au două turbine montate pe axe coaxiale, dintre care una (montată pe un ax gol în interior) antrenează compresorul, iar cealaltă (montata pe axul plin) antrenează elicea. E propulsorul cel mai indicat penfru avioane de mare viteză (dar subsonicăj şi care necesită o mare forjă de tracţiune. TURBOREACTOR (vVIj.): Reactor alcătuit dintr'o turbină cu gaze şi un compresor, 6 1 Turboreactor. I — turbină; 2 — compresor; 3 — camera de ardere; 4 — injector; 5 — efuzor; 6 — axul comun al turbinei şi at compresorului; A— intrarea aerului; B — ieşirea gazelor arse. folosit la propulsia prin reacfiune a unui avion. Toată energia produsă de turbină e folosită pentru antrenarea compresorului care trimite aerul comprimat în camera-de ardere a turbinei. înaintarea avionului e datorită forţei de reacfiune a gazelor arse, la ieşirea lor din turbină prin efuzor. E propulsorul cel* mai indicat pentru avioane de foarte mare viteza (supersonică). ~ cu dublu circuil (Mş.): Agregat asemănător turboreactorului, de care se deosebeşte prin faptul că are un al doilea compresor, de joasă presiune (un ventilator), Turboreactor cu dublu circuit.' I — turbină; 2 — compresor; 3 — cameră de ardere; 4 — Injeclor; 5 — ventilator; 6 —prima carcasă; 7 —a doua carcasă; 8 — spafiu inelar cuprins'' între cele doua carcase; 9 — efuzor; 10— axul comun at turbinei, compresorului şi ventilatorului; A — intrarea aerului; 8 — ieşirea gazelor arse. calat pe acelaşi ax cu turbina, totul fiind montat într'o a doua carcasă, creindu-se astfel un spafiu inelar între carcasa principala şi aceasta a doua carcasă. Ventilatorul aspiră din atmosferă o mare cantitate de aer, lucrând astfel fie ca o elice într'un tunel (ceeace constitue un avantaj, în special la viteze mari, dar subsonice), fie pentru a mări cantitatea de fluid care iese prin efuzor,. ceeace îi măreşte puterea. Deobicei are doua rotoare cu axuri coaxiale, la fel cu furbopropulsorul. E o construcţie intermediară între turboreactor şi turbopropulsor. TURBOTREPAN {ExpL pe/r.J: Agregat alcătuit dintr'o sapă acfionată de o’ turbină hidraulică cu multe trepte (până la cca 100 trepte) montată imediat deasupra sapei şi care antrenează sapa. în forajul cu turbo-trepan, prăjinile nu se rotesc şi deci pot fi fabricate din materiale -care nu trebue să reziste la eforturi de torsiune. ( = Tur-bobur). TURBOVENTILATOR (Al?.): Agregat alcătuit dintr'un ventilator şi o turbina care îl antrenează. Turboventilatoarele folosite TURBULENTĂ 582 TUŞARE pentru realizarea tirajului forjat la locomotive func|ionează cu abur de emisiune. TURBULENŢĂ (Mec.): Stare de mişcare a unui fluid în care există vârtejuri. TURBUREALĂ (Prep. miri.): Apă care are în suspensie grăunfi minerali. ( = Pulpă). TURCOAZĂ (Mineral.): Fosfat bazic de aluminiu, natural, colorat în albastru sau în verde din cauza urmelor de cupru pe care le conţine. Esfe o piatră semipretioasă. TURLĂ (Expl. petr.): Construcţie de lemn sau metalică, din grinzi cu zăbrele, de forma unui frunchi de piramidă, deobicei cu patru picioare, pe coroana căreia se montează geamblacul unei sonde. (=Turn de sondă). TURMALINE (Mineral.): Clasă de minerale cristalizate, formale din silicajii unor mefale şi confinând bor. Cristalele lor prezintă unele fenomene interesante piezoelecfrice şi optice. Sunt pietre semipretioase. TURN (Consfr.): Construcfie de zidărie, de beton, de lemn, metalică, de înălfime relativ mare în raport cu secfiunea sa orizontală. ~ de extracfie (Mine): Turn din grinzi cu zăbrele de lemn sau de mefal, sau de beton armat, construit deasupra unui puf de extracfie şi care susfine la parfea sa superioară moletele, respectiv roata Koepe, a unei maşini de extracfie. ~ de răcire (Tehn.): Turn de lemn sau de beton armat, de diferite forme şi dimensiuni, folosit la răcirea apei calde care vine dintr'o instalafie, pentru a fi reîntre-buinfată. în inferiorul lui sunf aşezate şicane pe care curge apa caldă sub formă de picături, fiind răcită de curentul de aer ascendent din fum. ( = Gradier). ~ de sondă (Expl. petr.): Sin. Turlă (v.). ~ Gay-Lussac (Ind. chim.): Turn folosit într'o instalafie de fabricare a acidului sulfuric prin procedeul camerelor de plumb, pentru a refine oxizii de azot care vin din camerele de plumb şi a-i disolva în acid sulfuric, care esfe apoi trimis In turnul lui Glover. ~ Glover (Ind. chim.): Turn folosif într'o instalafie de fabricare a acidului sulfuric prin procedeul camerelor de plumb. In el se concentrează acidul sulfuric şi din el se îndepărtează oxizii de azot pe care-i confine acidul care vine din turnul lui Gay-Lussac. TURNARE (Tehn., Mell.): Operafia deturnare a unui material lichid într'o formă în care se întăreşte prin răcire (metale şi mase plastice) sau în urma unei reacfii chimice (mase plastice şi materiale ceramice). Turnarea metalelor se face în forme provizorii sau în forme permanente (v. şi Formă de turnătorie). ~ centrifugă (Metl.): Procedeu de turnare în forme care se rofesc cu mare viteză şi în care materialul, sub acfiunea forfei centrifuge, esfe proiectat pe pereţii formei. Se foloseşte în special la turnarea pieselor în formă de corp de revoluţie, goale în inferior. TURNĂTORIE (Metl.): Atelierul în care Se execută operafii de turnare. Instalaţiile unei turnătorii sunt compuse din cuptoare de fopire.a metalelor, maşini de format, insfalafii de preparare a amestecului pentru formare, uscătorie pentru forme, insfalafii de transport al oalelor de turnat, insta-lafii de sablare, etc. TURNESOL (Chim.): Maferie colorantă extrasă din unele specii de licheni; e folosită ca indicator în analiza volumetrică. In mediu acid are culoare roşie, iar în mediu bazic, culoare albastră. TURTĂ oleaginoasă (Agr.): Turlă obfinută din resturile rămase dela presarea seminţelor oleaginoase penfru extragerea uleiului. Turtele oleaginoase servesc ca hrană penfru vite, ca îngrăşământ agricol sau pentru extragerea cu solvenfi a uleiului pe care îl mai confin. TUŞ (Desen): Cerneală neagră permanentă, întrebuinfată penlru desenarea planurilor. Se prepară prin amestecarea negrului de fum cu o solufie în apă de gelatină, de gumă arabică sau alte substanfe fixafoare. TUŞARE (Mell.): Controlarea planeifăfii sau. netezimii unei suprafeje metalice de contact sau de sprijin a unui organ de maşină, a unui calibru, efc., cu ajutorul plăcii de îuşare, al riglei de tuşare, al prismei de tuşare, sau chiar al piesei cu car» suprafafa de controlat vine în contact. Operafia constă în întinderea unei vopsele de ulei pe suprafafa piesei cu care se controlează şi aplicarea acesteia pe su- TUSSOR 583 TUTĂ prafafa da controlat. Părfile proeminente ale suprafeţei apar colorate şi se numesc pete de tuşare; ele se îndepărtează cu ajutorul razuitorului. TUSSOR (/nd. fexf.): Mătase naturală produsă de viermi de mătase sălbatici. TUTĂ (Expl. petr.): Unealtă de instrumentaţie pentru prinderea ţevilor rămase la puf. Are forma tronconică, e goală în interior şi are pe faţa interioară un filet tăietor întrerupt care taie un filet în capătuţ ţevii care trebue extrasă, prinzând-o. ULEI (Ind. chim.): Lichid vâscos, insolubil în apă, mai uşor decât apa, sub care nume se grupează diferite grăsimi vegetale sau animale (compuşi ai glicsrineicu acizii graşi), diferite amestecuri de hidrocarburi superioare extrase din fifei, diferite subsfanfe mirositoare extrase din plante (dintre care unele sunt folosite în parfu-merie), cum şi diferite fracţiuni dela distilarea lemnului, a cărbunilor,, etc. ~ comestibil (Ind. alim.): Ulei vegetal (de floarea soarelui, de măsline, de seminţe de dovleac, de soia, de jir, etc.) lipsit de substanje toxice, întrebuinţat în alimentaţie ca substanjă grasă. ~ compundal (Mj.): Ulei mineral căruia, penfru a i se mări oncfuozitatea, i s'a adăugit, în mică proporţie, ulei suflat. ~ de cilindru (M?.): Ulei întrebuinţat la ungerea cilindrilor motoarelor cu abur. Penfru motoare cu abur safurat, punctul de aprindere al uleiului trebue să fie de peste 240°, iar viscozifafea lui de cca 4 grade Engler la 100°. ~ de in (Ind. chim.): Ulei objinut din seminfe de-in. E un ulei sicativ întrebuinţat în alimentaţie, iar fiert sau polimerizat, ia prepararea lacurilor, a vopselelor, a chiturilor, a linoleumului, la încleirea firelor textile, etc. ~ de oase (Ind. chim.): Grăsime animală lichidă, objinufă din resturile de oase ale animalelor mari (bovine, cabaline). Este întrebuinjat ca lubrifiant pentru mecanismele de precizie. ~ de pin (Ind. chim.): Ulei extras din gudroanele obţinute la distilarea lemnului de pin. E un foarte bun spumant penfru flotajie. ~ de ricin (Ind. chim.): Ulei extras din seminţele de ricin, care se foloseşte la compundarea uleiurilor minerale, la fabricarea uleiurilor sulfonate, a unor materii colorante, etc., şi ca purgativ. ~ de transformator (Eli.): Ulei mineral folosit ca izolant în transformatoarele elec- trice. Trebue să fie perfect uscat şi neoxr-dabil. ~ emulsionat (Mj.): Amestec de ulei cu apă şi săpun, sub forma unei emulsii stabile, folosit pentru răcirea uneltelor de aşchiere a metalelor. . ‘ ~ eteric (Ind. chim.): Substanjă mirositoare cu aspect uleios, extrasă din anumite plante. Unele uleiuri eterice sunt întrebuinţate în industria parfumurilor, îr> Farmacie, etc. ~ fiert (Ind. chim.): Ulei vegetal amestecat la cald cu o substanjă sicativantă, în scopul obţinerii unui ulei sicativ. ~ grafitat (Mj.): Ulei mineral căruia i s’a adăugit grafit coloidal penfru a-i îmbunătă(i proprietăţile de lubrifiere, grafitul formând o peliculă la suprafafa pieselor în contact. ~ mineral (Ind. chim.): Ulei objinut prin distilarea Jifeiului. Se fabrică multe tipuri de ulei mineral, care au întrebuinţări diferite: ca lubrifiant, ca dielectric, ca lichid răcifor, etc. ~ pentru motoare (M?.): Ulei folosit la ungerea cilindrilor motoarelor cu ardere internă. Punctul de aprindere al acestor uleiuri trebue să fie mai înalf decât 195°, iar viscozifafea lor, mai mare decât 2 grade Engler la 100°. ~ regenerat • (Mş.): Ulei obţinut din uleiurile minerale uzate, curăfindu-le de apă, de particule metalice, de cărbune şi alte impurităţi, prin filtrare, prin centrifugare în aparate speciale sau prin tratare cu pământuri active. ~ sicativ (Ind. chim.): Ulei care are proprietatea ca, întins în strat subţire, în prezenfa aerului, să dea o pojghifă rezistentă |a agen)ii externi. Unele uleiuri sunt sicative în mod natural, altele devin sica-tive prin adăugire de substanje sicativanfe. Uleiurile sicative sunt întrebuinţate în industria lacurilor şi a vopselelor. ~ suflal (Tehn.): Ulei vegetal (de răpită,, de in, de bumbac, de ricin, etc.) prin ULEI SULFONAT 585 UMAR DE PISTON. care s'a trecut un curent de aer cald pentru a oxida. şi polimeriza acizii graşi nesaturafi. Este folosit ca adaus la prepararea uleiurilor compundate. sulfonaf (/nc/. chim.)-' Substanjă obfinută prin tratarea cu acid sulfuric a unor uleiuri vegetale. E întrebuinfat în vopsi-toria din industria textilă şi din tăbăcărie, ca emulgator, etc. ~ vegetal (/nd. ch/m.): U[ei' compus din esteri ai glicerinei cu acizi graşi, care se găseşte în fructele şi în seminfele unor plante. Se poate extrage prin presare sau cu ajuforul unor, solvenfi. Uleiurile vegetale au multe întrebuinţări în Tehnică, iar unele şi în alimentaţie. ^ voltolizaf (/nd. ch/m.): Ulei mineral, vegetal, sau amestec de ulei mineral şi ulei vegetal, supus unor descărcări electrice de înaltă frecvenfă şi înaltă tensiune, penfru a i se mări calităfile de ungere. Uleiurile voltolizate sunt rezistente ia temperaturi înalte. ULM (Si/v.): Arbore foios care creşte în regiunile de câmpie. Are lemnul dur, tenace, elastic, rezistent la schimbările de umiditate. Lemnul de ulm e întrebuinfat în rotărie, ca lemn de mină, în construcfii sub apă, efc. ULTERIOR (Gen.): Care se produce mai târziu, său care se produce după un alt fenomen. ULTRA- (Gen.): Prefix cu semnificafia „din- ’ colo de", „mai mult decât", „peste măsură de", efc. ULTRACENTRIFUGĂ (Tehn.): Centrifugă cu turafie foarfe înaltă (câteva zeci de mii de rof/min) folosită la separarea prin sedimentare a suspensiilor foarte fine sau a soluţiilor coloidale. ULTRAFILTRARE (Ch/m.f Tehn.): Filtrare printr'un ultrafiltru. Operafia e folosită la separarea materialelor foarfe fine dinfr'o suspensie, a particulelor în solufie coloi-dală, la regenerarea uleiurilor, etc. Uneori, ultrafiltrarea se face sub presiune. ULTRAFILTRU (Ch/m., Tehn.): Aparat de ' filtrare pentru solufii coloidale şi suspensii foarte fine, alcătuit în principal dintr'o membrană. Lichidul solufiei sau al suspensiei trece fie prîn porii foarfe mici ai membranei, fie prin osmoză, iar particulele solide rămân pe membrană. Uneori, filtrarea prin ultrafiltru se face sub presiune. ULTRAMARIN (Chim.): Produs sintetic obfinut prin topirea unui amestec de argilă, carbonat de sodiu, cărbune de lemn şi sulf. Esfe înfrebuinfat drept colorant albastru. Numele e o prescurtare a termenului „albastru ultramarin" (mai albastru decât marea). ULTRAMICROSCOP (F/z.J: Instrument folosit pentru observarea unor particule prea mici pentru a fi văzute cu un microscop obişnuit. UltramicroscopuJ foloseşte un fascicul de lumină intensă, perpendicular pe direcfia de observafie, concentrat înfr'un focar care se află în mediul de examinat; particulele suspendate în mediu apar sub forma unor puncte luminoase, datorifă difuziunii luminii. ULTRASUNET (F/z.): Vibrafii de aceeaşi natură cu vibraţiile sonore, dar de o frecvenfă mai înaltă, astfel încât nu pot fi percepute de ureche. Ultrasunetele pof fi produse fie prin vibrafiile unei lame de cuarf piezoelectric, fie prin magnetostric-fiune (varierea volumului unui corp fero-magnetic într'un câmp magnetic variabil)* Ultrasunetele sunf folosite la prepararea unor emulsii, la sondaje, marine, în defec-foscopia pieselor metalice (v. Defectoscop), ca agent de sterilizare, etc. ULTRAVIOLET (Fiz.): Domeniu deradiafii electromagnetice invizibile, situat în spectru dincolo de violet. Radiafiile ultraviolete sunt asemănătoare luminii, de care se deosebesc printr'o frecvenfă mai mare (lungime de undă mai mică);' sunt folosite ca agent pentru producerea unor reacfii fotochimice, ca agent sferilizant în Medicină sau penlru epurarea aerului şi a apei, penfru efectele lor biologice în vindecarea unor boli, efc. ULUC 1. (Consfr.): Şanf tăiat în lungul muchiei unei piese de lemn, în care se introduce o ieşitură corespunzătoare, numită lambă, a unei alte piese, în vederea îmbinării celor două piese în uluc şi lambă (v. şi sub Lambă). ( = Nut). — 2. (Gen.): Jghiab rudimentar, amenajat pe coasla unui munte, prin care e condus un curent de apă. UMĂR de pision (M?.): Porfiune îngroşată în capătul unui piston, în care.se fixează boljul pistonului. UMBLĂTOARE 586 UNDA UMBLĂTOARE (Mine): Compartimentul dintr'o lucrare minieră (puf, suitoare, plan înclinat) amenajat pentru circulara personalului. UMBRĂ (Fiz.): Regiunea întunecoasă datorită interceptării luminii de către un corp opac. Umbra pe care o formează pe un ecran (umbra purtată) un obiect aflat în Umbri S — izvor de luminS; C — corp opac; U — umbră proprie; E — ecran; l/j — umbră purtată. faja unui izvor de lumină punctual (de dimensiuni foarte mici) este de întunecime egală în toate punctele sale; un izvor oe lumină care nu e punctual, produce două regiuni distincte, umbra şi penumbra. ~ proprie (Fiz.): Regiunea întunecoasă a unui corp opac luminat de un izvor de lumină; e situată în partea opusă izvorului de lumină. ~ purtată (Fiz.): V. sub Umbra. UMEZITOR de aer (Tehn.): Aparat care pulverizează apă şi umezeşte aerul relativ uscat adus prin conducte din exterior, la o instalafie industrială unde e nevoie de aer condiţionat cu un anumit grad de umiditate. Este folosit în industriile chimice, în industria textilă, în săli de reuniune, etc. UMFLARE (Rez. maf.).- Mărirea, pe o porţiune restrânsă, a secfiunii transversale a unei bare supuse la compresiune. UMFLAREA tălpii (Mine): Creşterea în volum a rocelor argiloase din vatra (talpa) lucrărilor miniere subterane, datorită ab-sorpjiei de apă. Fenomenul are loc mai ales în galeriile prin care se scurg apele de mină şi produce o deformare periculoasă pentru liniile ferate din mină,. UMFLĂTURĂ (Fiz.): Punct al unui sistem de unde staţionare, în care o anumită mărime (presiunea, viteza, deplasarea) aro valoare maximă. ( = Ventru, Vântru). UMIDITATE (Fiz., Tehn.): Cantitatea de apă confinută într'un material, exprimată prin-tr'un raport: în procente fată de umiditatea maximă sau fată de greutatea materialului, în grame Ia metru cub sau la kilogram, etc. ~ a atmosferei (Meteor.): Confinutul în vapori de apă, în picături de ăpă şi în cristale de ghiafă al atmosferei. ~ absolută a atmosferei (Meteor.); Cantitatea de vapori de apă, de picături de apă şi de cristale de ghia(ă, exprimată în grame, confinută într'un metru cub de aer atmosferic. ~ relativă a atmosferei (Meleor.): Raportul dintre presiunea vaporilor de apă efectiv prezenţi în atmosferă şi presiunea vaporilor necesari pentru a satura atmosfera la aceeaşi temperatură. Acest raport este aproape egal numeric cu raportul, folosit mai des, dintre masa vaporilor de apă afla(i în unitatea de volum de aer şi masa vaporilor de apă aflafi în unitatea de volum de aer saturat la aceeaşi temperatură. ~ specifică a atmosferei (Meteor.): Numărul de grame de vapori de apă, picături de apă şi cristale de ghiafă conţinute într'un kilogram de aer atmosferic. UMPLUTURĂ (Consfr.): Material (pământ, moloz, beton, etc.) aşezat în locurile al căror nivel trebue înălţat sau a căror suprafaţă neregulată trebue nivelată. material de ~ (Tehn.): Material, în general anorganic, în stare de pulbere fină, folosit în industrie penfru a da pro-P'ietăfi speciale anumitor produse. Ex.: caolinul, sulfatul de bariu, sulfatul de calciu, etc., care se adaugă textilelor pentru a le îngreuna şi a le face mai pline; talcul, nisipul, benfonita, etc., care se adaugă săpunului penfru a-l face mai consistent şi a-i mări acfiunea mecanică de curăţire. UNCIE (Unit.):. Unitate de măsură pentru greută(i, folosită în Anglia, agală cu 1/16 livră sau 28,34953 gr. UNDĂ (Fiz.): Formă de propagare a unei oscilafiii în care, în diferitele puncte ale spafiului, o mărime îşi schimbă periodic valoarea în jurul unei valori medii, şi în care, în punctele succesive pe direcfia de propagare, faza oscilafiei variază după o UNDĂ EXPLOZIVĂ 587 UNGERE PRIN BARBOTAJ anumită lege. V, şi Unde electromagnetice şi Unde sonore. ~ explozivă (F/z.); Undă prin care se propaga o variaţie bruscă a presiunii, datorifă unei detonaţii. Viteza de propagare a undelor explozive poate ajunge ta 8000 m/s. UNDAMETRU (E/f.): Instrument de măsură a lungimilor de undă pentru anumite unde electromagnetice. UNDE amorfisafe (F/z.): Unde ale cărcr amplitudini descresc cu timpul după o anumită lege. electromagnetice (F/z.); Unde în care mărimile care se propagă sunf intensităţile câmpului electric şi magnetic, perpendiculare între ele, amândouă perpendiculare pe direcţia de propagare, şi depinzând una de alta. Viteza lor de propagare în vid esfe egală cu viteza de propagare a luminii (300000 km/s). După frecventa oscilaţiei, undele electromagnetice periodice se împart în: unde herfziene (cu frecventa cea .mai joasă), unde infraroşn, unde de lumina vizibilă, unde ultraviolete, raze X, şi raze y (cu frecventa cea mai înalta). herlziene (Eîf.): Unde electromagnetice care au o frecventa cuprinsă înfre cca 30000 kilocicli (corespunzând undelor scurte de 10 m lungime de undă) şi cca 150 kilocicli (corespunzând undelor lungi de 2000 m lungime de undă); sunt folosite în transmisiunile radiofonice. întreţinute (F/z.): Unde ale căror amplitudini nu variază în timp, datorită faptului că în timpul oscilaţiei sunf alimentate continuu cu energie dinafară. ~ sonore (F/z.): Unde care, prin propagarea lor, transmit sunetul într’un mediu. Sunt datorite mişcărilor oscilatorii ale particulelor acelui mediu, mişcări care au o anumită frecvenfă corespunzătoare înălţimii sunetului transmis. Viteza lor de propagare depinde de natura şi de temperatura mediului în care se transmit. staţionare (F/z,): Mişcare oscilatorie a diferitelor ouncfe din spafiu» datorită suprapunerii efectului a două mişcări oscilatorii de aceeaşi frecventă care provin dela două centre de oscilaţie diferite, In urma .suprapunerii acestor oscilaţii, unele puncte au mereu o oscilaţie cu amplitudine maximă, iar altele cu amplitudine minimă sau stau chiar în repaus. UNEALTĂ (rehn.); Mijloc de muncă ce ataca piesa de prelucrat şi care e acţionat fie de un muncitor, direct sau prin intermediul unei port-unelte, fie de o maşină-unealtă. ( = Sculă). UNELTE de producfie (Ec. po/.); Ansamblul uneltelor şi maşinilor (în înţelesul cel mai larg al acestor cuvinte) cu ajuforul cărora oamenii acţionează asupra obiectelor muncii, în procesul de producţie a bunurilor materiale necesare traiului. Sunt un element constitutiv al forjelor de producţie a|e societăţii.'Schimbările în modul de producţie al societăţii încep în primul rând cu schimbările şi desvoltarea uneltelor de producţie. UNGERE (Mj.J: 1. Operafia de introducere a unei cantităţi de lubrifiant înfre piesele în contact şi care sunt în mişcare ale unui sistem tehnic. — 2. Ansamblul sisfemului prin care se face ungerea unui sistem tehnic. ~ centrifugă (Mş.): Metodă de ungere în care uleiul esfe adus, prin cădere liberă sau prin pompare, până (a o piesă cu furafie înaltă, de unde pătrunde înfre alte piese ale maşinii, datorită forţei centrifuge. Acest sistem de ungere e folosit în special penfru ungerea arborilor cotiţi. ~ combinată (Mş.): Sîn.Ungere mixtă (v.). ~ manuală (Alş.)* Metodă de ungere folosită acolo unde nu există dispozitive de ungere mecanice. De ex., la unele lucrări de ştantare sau de presare, poan-sonul este uns cu o pană înmuiata în ulei. ~ mixtă (Mş.)*' Metodă de ungere care foloseşte mai multe sisteme în acelaşi timp. De ex. ungerea prîn barbofaj (penfru cilindru), ungerea sub presiune (pentru lagărele arborelui cotit) şi ungerea centrifuga (pentru bulonul pistonului). Este metoda de ungere cea mai folosită. (=Un-gere combinată). ~ prin amestec (Mş.): Metodă de ungere folosită adesea Ia cilindrii motoarelor în doi timpi, în care uleiul se amestecă în proporţie de 1 /15 • • • 1/25 cu benzina, pătrunzând astfel în cilindru: ~ prin baibolaj (Mş.): Metodă de ungere folosită în special la motoare, în care UNGERE PRIN CĂDERE 588 UNGHI DE DEGAJARE PRINCIPAL colurile arborelui coti) şi capelele bielelor, în rotafia lor, pătrund în uleiul adunat în carter şi împroaşcă toate piesele .din jur. Pentru a mări efectul, bielele au uneori un fel de urechi sau de lingurife speciale. Barbofajul nu poate asigura singur o ungere bună, în special la lagăre; deaceea e folosit combinat cu ungerea sub presiune. Ungerea prin barbotaj e folosită, deasemenea, la ungerea angrenajelor din cutia de viteze a strungurilor. ~ prin cădere (Mj.): Metodă de ungere la care rezervorul de ulei este aşezatde-asupra nivelului organelor care trebue unse, uleiul ajungând la acestea prin conductele de ungere,, sub acţiunea greutăţii proprii. Metoda nu poate fi folosită decât penfru ungerea organelor foarte simple, presiunea uleiului fiind mică. ~ prin inele (Mj.): Metodă de ungere la care inele de diametru pufin mai mare decât cel al fusului unui arbore orizontal, şi care atârnă de acest fus, pătrund cu partea, lor inferioară în bazinul de ulei. Inelele, antrenate în mişcare de rotafie de către fus, antrenează la .rândul lor. uleiul care este proiectat la partea de sus a fusului, de unde se scurge apoi din nou în bazin. sub presiune (Mj.): Metodă de ungere în care o pompă trage uleiul dintr'o baie care se găseşte la partea inferioară a maşinii şi îl împinge, sub presiune, la toate piesele care trebue unse. Metoda e des folosită, uleiul putând străbate canale oricât de lungi şi de întortochiate; deasemenea, poate pătrunde între suprafefe între care se exercită presiuni foarte mari (de ex. la lagărele turbinelor, la cilindrii motoarelor Diesel, etc.). Debitul abundent al uleiului asigură şi o bună răcire. UNGHI (Mat.): Figură formată din două linii (laturile unghiului) care se întâlnesc într'un punct (vârful unghiului). Se măsoară în grade sau în radiani. Când laturile unghiului sunf curbe, "mărimea unghiului este egală cu cea a unghiului format de langenfele la laturi în vârful unghiului. ~ ascufif (Maf.):- Unghi care are mai pujin decât 90°. ~ de angrenare (Mf.): Unghiul dintre tangenta la cercul primiliv al unei rofi dinţate (cercul care se foloseşte în calculul ro(ilor dinfate) şi normala (perpendiculara) la profilul dintelui unei roti de angrenaj, în punctul de interseefie al profilului cu cercul primitiv. -. ~ de ascufire principal (M;.-unelle): Unghiul de formă dintre fafa de degajare a cu(ifului şi fata lui de aşezare principala. De mărimea acestui unghi depinde rezistenta tăişului; el variază între 40 şi 84°. (V.fig. sub Unghiurile cuţitului). ~ de ascufire secundar (Mş.-unelte).-Unghiul de formă dintre fafa de degajare a cufitului şi fafa lui de aşezare secundară. (V.fig. sub Unghiurile cufitului). ~ de aşezare principal (Mş.-une/fe): Unghiul de formă dintre fafa de aşezare principală a cufitului. şi ' planul de tăiere principal. Acest unghi trebue să fie cu atât mai mic, cu cât materialul deaşchiat e mai dur; el variază, deobicei, între 6 şi 14°. (V.fig. sub Unghiurile cufitului). ~ de aşezare secundar (Mj.-unelfe).-Unghiul de formă dintre fafa de aşezare secundară a cufitului şi planul de tăiere secundar. (V. fig. sub Unghiurile cufitului). ~ de alac (Mş.): Unghiul pe care îl face direc(ia vânei de fluid (apă, abur, gaz, etc.), la intrarea 'ntr'o turbină, cu tangenta la profilul paletei turbinei. ~ de alac principal (Mş.-unelte): Unghiul de pozifie dintre direefia avansului şi proiecţia tăişului principal al cufitului pe planul de bază. De mărimea acestui unghi depinde raportul dintre grosimea aşchiei şi avans, cum şi raportul dintre lăţimea aşchiei şi adâncimea de tăiere. (V. fig. sub Unghiurile cufitului). ~ de alac secundar (Mş.-unelle): Unghiul de pozifie dintre direcţia avansului şi proieefia tăişului secundar al cufitului pe planul de bază. (V.fig.sub Unghiurile cufitului). ~ de declivifate (Topog.): V. sub De-clivitate. ~ de degajare principal (Mş.-unelle): Unghiul de formă dintre fafa de degajare a cufitului şi planul perpendicular pe planul de tăiere principal. Cu cât acest unghi e mai mic, cu atât creşte rezistenta tăişului, iar când devine negativ, secţiunea cuţitului solicitală la rupere face un salt brusc, mărindu-se considerabil. Adoptând metoda UNGHI DE DEGAJARE SECUNDAR 589 UNGHI OBTUZ de aşchiere cu unghi de degajare principal negativ, sfahanovistul sovietic Bort-chevici a inifiaf aşchîerea rapidă a metalelor, care permite o viteză de lucru foarte marer fară pericolul de rupere a cuţitului. (V. fig.,sub Unghiurile cuţitului). ~ de degajare secundar (Mş.-unelfe): Unghiul de formă dintre faţa de degajare a cuţitului şi planul perpendicular pe planul de tăiere secundar. (V. fig. sub Unghiurile cuţitului). ~ de defazaj .(Fiz.): Unghi egal cu produsul dintre 2 tz şî catul dinfre defazajul a două mărimi armonice şi perioada lor. de formă (Mş.-unslfe): V. sub Unghiurile cuţitului. ~ de incidenţa (F/z.): Unghiul i pe care îl face cu perpendiculara înfr'un punct Unghi de Incidenţă, î —• unghi de incidenţă; î' — unghi de reflexie; r — unghi'de refracfie. ia suprafaţa care separă două medii, o rază de lumină care cade pe suprafaţă în acel punct. ~ de înclinaţie (Mj.-une/fe): Unghiul de formă dintre tăişul principal al cuţitului şi un plan care frece, prin vârful cuţitului şi e paralel cu planul de bază; unghiul poate fi negativ, când tăişul principal se găseşfe deasupra acestui plan, sau pozitiv, când tăişul principal se găseşte dedesubtul acestui plan. Se folosesc deobicei cuţite cu unghi de înclinaţie pozitiv, căci la desprinderea aşchiei se întâmpină, o rezistenţă mai mică. ~ de pantă (Maf., Topog.).' Unghiul diedru ascuţit pe care îl face un plan cu planul orizontal. . ~ de pierderi în dielecfrici (E/r.): Complementul unghiului de defazaj al tensiunii electrice alternative dintre armaturile unui condensator cu dielecfric, cu pierderi între ele, faţă de curentul alternativ care trece prin condensator. Dacă dielecîricul nu ar avea pierderi, defazajul ar fi egal cu un unghi drept şi unghiul depierderi ar fi nul. de pozifie (Al?.-une/fe); V. sub Unghiurile cuţitului.. ~ dereliexie (F/z.): Unghiul/'pe care îl face cu perpendiculara înfr'un punct la suprafaţa de separaţie dintre două medii, raza de lumină reflectată în acel punct pe acea suprafaţă. (V. fig. sub Unghi de incidenţă). ~ de. refracţie (F/z.): Unghiul r pe care îl face cu perpendiculara într'un punct al. suprafeţei de separaţie a două medii transparente, raza de lumină care a străbătut suprafaţa în acel punct şi s'a refractat. (V. fig. sub Unghi de incidenţă). ~ de tăiere principal (M$.-une//e): Unghiul de formă dinfre faţa de degajare a cuţitului şi planul de tăiere principal. (V. fig. sub. Unghiurile cuţitului). ~ de tăiere secundar (M?.-une/fe): Unghiul de formă dinfre faţa de degajare a cuţitului şi planul de tăiere secundar. (V. fig. sub Unghiurile cuţitului). z-*' de vârf (M?.-une/fe); Unghiul de formă dinfre proiecţiile tăişurilor cuţitului pe planul de bază. (V, fig. sub Unghiurile cuţitului). diedru (Maf.): Unghiul cuprins între două plane care se intersectează. Valoa- v rea lui esfe aceea a unghiului plan • format de dreptele de intersecţie ale celor două plane cu un plan perpendicular pe linia lor ds intersecţie. ~ drept (Maf.): Unghi de 90°. ~ obtuz (Maf.): Unghi cuprins înfre 90° şi 180°. UNGHI SOLID 590 UNITATE ~ solid (Mat.): Unghiul format de o infinitate de drepte, neconfinufe în acelaşi plan, care trec printr’un singur punct Unghi solid. e — unghiul solid» R—conul care cuprinde unghiul solid; S*—aria de pe sîerl. (vârful unghiului) şi se sprijină pe o curbă închisă. Valoarea lui e dată de raportul dintre aria porţiunii delimitată pe o sferă de intersecfia dintre conul format de unghi şi sferă, şi pătratul razei sferei. UNGHIURI adiacente (Maf.): Două unghiuri dintr'un acelaşi plan, care au aceiaşi vârf şi sunt situate de o parte şi de alfa a unei laturi comune. ~ alterne externe (Maf.): Două unghiuri formate de o secantă care faie două drepte, exterioare dreptelor şi situate de părfi iferita ale secantei. Dacă dreptele sunt paralele, unghiurile alterne exjer: ne sunt egale între ele. ^ alterne in- Unghiuri alte rne şl terne (Ma/.): Două corespondente, unghiuri formate fa de O secanfa care externe; a,b’şla'.b— unghiuri taie două drepte, corespondente, interioare dreptelor şi situate de părfi diferite ale secantei. Dacă dreptele suni paralele, unghiurile alterne interne sunt egale între ele. ~ complementare (/Mal.): Unghiuri a căror sumă este 90°. ~ corespondente (Maf.): Două unghiuri formate de o secantă care faie două drepte, situate de aceeaşi parte a secantei şi de aceeaşi parte a fiecăreia dintre cele două drepte. Dacă dreptele sunt paralele, unghiurile corespondente sunt egale între ele. (V. fig. sub Unghiuri alterne). ~ suplimentare (Maf.): Unghiuri a căror sumă este 180°. UNGHIURILE cuţitului (Mş.-unelfe): Unghiurile formate de fefele cufitului, numite 1 — plan de bază; 2 — plan de tăiere principal; 3 — plan de taiere secundar; 4 — fafă de degajare; 5 — fală de aşezare principală; 6 — fa|ă de aşezare secundară; a -— unghi de aşezare principal; at — unghi de aşezare secundar; 0 — unghi do ascuflre principal; pi — unghi de escujire secundar; y — unghi de degajare principal; yi--unghi de degajare secundar; 6 — unghi de tăiere principal; 5j — unghi de tălere^secundar; e — unghi de v5rl; x — unghi de atac principal; xj—unghi de atac secundar. unghiuri de formă, sau cele formate de tăişurile" cuţitului cu directa de avans, numite unghiuri de pozifie. (V. şi fig. sub Cujif de strung). Aceste unghiuri sunt unghiurile de ascufire, de atac, de degajare, de înclinaţie, de tăiere şi de vârf. UNIAX (Mineral.): Calitatea unor cristale de a avea o singură axă optică. UNICELULAR (Gen.): Calitatea unor organisme, respectiv a unor sisteme tehnice, de a fi formate dintr'o singură celulă. UNIFICARE (Sfand.): Stabilirea, în principal, a caracterisficelor dimensionale ale pieselor sistemelor fehn'ce, asffel încât să se poată uniformiza proiectarea şi execu)ia lor, să se poată folosi aceleaşi tipuri de maşini-unelte şi unelte penfru procfucerea lor, şi să se asigure interschimbabilitatea lor. Unificarea se aplică şi prescripţiilor de calcul şi de proiectare, metodelor de încercare şi de analiză, etc. UNITATE 1. (Maf.): Numărul unu. — 2. (F/z., Tehn.): Canfitale adoptată ca măsură UNITĂŢI DERIVATE 591 URUITOARE comună a tuturor cantităţilor de acelaşi tel, de ex. metru! (unitate de lungime), litrul (unitate de capacitate), secunda (unitate de timp), etc. — 3. (Tehn.): Ansamblu de mai mulfe sisteme tehnice (asemănătoare şî diferite), care funcfionează împreună în vederea atingerii unui aceluiaşi scop. Ex. unitate de pompare, care e alcătuită din ansamblul instalaţiilor dela gura unei sonde în producfie, la care extracfia fifeiului se face prin pompe de fund. UNITĂŢI derivate (Fiz.): Unităfile de măsură dintr'un anumit sistem de unităţi, altele decât unităfile fundamentale ale sisfemului, însă deduse cu ajuforul acestora. Astfel, unitatea de viteză este derivată din unităfijs de lungime şî de timp, fiind exprimată sub formă de lungime în unifafea de timp (de ex. în metri pe secundă). ~ fundamentale (Fiz.): Unităfile pe care se bazează un anumit sistem de unităţi de măsură. Astfel, în sistemul CGS, unităţile fundamentale sunf centimetrul (unitatea de lungime), gramul-masă (unitatea de masă) şi secunda (unifafea de timp). ~ nerajionaliiaie (El.): V. Sistem de unităfi nerafionalizafe. ~ raţionalizate (E(.): V. Sistem de unităfi rafionalizate. UNSOARE (Tehn.):1 . Material de consistentă păstoasă alcătuit dinfr'un amestec de săpun cu grăsimi sau cu uleiuri minerale, folosit la ungerea diferitelor piese. ( = Unsoare consistentă). — 2. Termen folosit uneori pentru uleiurile de uns. UNT (/nd. a//m.): Grăsime animală formată prin aglomerarea globulelor de grăsime din lapte, deobicei din cel de vaca sau de bivolifă. ~ de cacao (/nd. ch/m.); Grăsime obfinută prin extragere cu solvenfi din seminţele de cacao. Este întrebuinfat în ali-menfafie şi în Farmacie. ~ de cocos (Ind. chim.): Grăsime obfinută din miezul nucilor de cocos. Este întrebuinfat la fabricarea săpunurilor, a margarinei, efc. ~ vegetal (Ind. ch/m.): Grăsime vegetală solida, de ex. unt de cocos, unt de cacao, efc. UNTURĂ (/nd. a//m.): Grăsime comestibilă ob|inută din corpul unor animale (porcine, păsări, peşti). de peşte (/nd. chim., Tehn.): Grăsime lichidă extrasă din anumite animale marine (unii peşti, balene), folosită în fă-băcărîe, în Farmacie, efc. URALIAN (Geo/.): Subdiviziune superioară a Carboniferului de facies marin, întâlnită mai ales în bazinul carbonifer din Urali. URANIU (Chim.): U. Element; gr. at. 238,07; nr. at. 92. Esfe un mefal alb, dur, radioactiv. Uraniul natural are trei isofopi. |so-topul de masă atomică 238 esfe capul familiei radioactive din care face parte radiul. Isoiopul de masă atomică 235 este elementul natural folosit în unele operafii de obfinere a energiei nucleare. URANUS (Asfr.); Planeta cu 5 satelifî, având orbita situată între orbita Iui Saturn şi cea a lui Neptun, cu o distanfă medie de Soare de 2822 milioane de kilometri; anu I său are 84 de ani pământeşti, masa sa esfe de aproximativ 14,6 ori mai mare decât masa Pământului şi temperatura la suprafafa sa esfe de circa —180°. URBANISM (Gen.): Nofiune folosită în ştiinţa burgheză, care defineşfe complexul de concepfii şi cunoşfinfe asupra amenajării şi esteticei oraşelor. Ştiinfa construcţiei oraşelor s'a putut forma . şi desvolta numai în condifiile economiei socialiste planificate a U.R.S.S., ceeace esfe imposibil în condifiile economiei capitaliste anarhice, UREE (Ch/m.); CO(NH2)2. Substanfă organică, albă, cristalizată, cu p. t. 132°. Se găseşfe în urină şi se fabrică sintetic. Esfe înfrebuinfată ca îngrăşământ agricol, la fabricarea unor mase plastice şi a unor cleiuri. Ureea este prima substanfă din organism, care a fost obfinută şi pe cale sintetică în laborator. URS (Consfr.): Grindă de lemn aşezată deasupra suburşilor şi care serveşte drept grindă longitudinală de rezistenfă a unui pod de lemn. URUIALĂ (Agr.): Boabe de cereale măcinate grosolan, înfrebuinfate ca hrană penfru vite. URUITOARE (Agr.); Maşină folosită pentru fărâmarea boabelor de cereale penfru prepararea uruielii. -Fărâmarea se face între URZEALĂ 592 UTILAJ două discuri rotitoare montate la distanfa reglabilă. URZEALĂ (/nd. /ex/.): Firele depănate pe sulul războiului, care sunt apoi trecute prin coclefii ifelor şi spata văfalei şi printre care trece suveica, introducând firele de bătătură pentru a se obfine o fesatură. Ele formează firele longitudinale ale fe' săfurii. UŞĂ (Tehn., Cons/r.): 1. Deschidere amenajată într'un perete pentru a permite comunicata dintr'o parte în alta a acestui perete. — 2. Element de construcfie, de lemn sau de metal, cusaufărăochiuri pentru geamuri, care permite închiderea uşii în sensuldesub 1 . Uşile pot avea unul sau maî multe ca-nafe. ~ bafanfă(Comfr.): Uşă, cu unul sau cu doua canate, care are balamale speciale care îi permit sa se deschidă înam-bele sensuri. ~ de curăfire (Tehn,): Uşă într'unul din pereni unui focar sau ai unui canal de fum, care permite curăfirea de cenuşa şi de funingine. ~ de focar (Tehn.): Uşa în peretele frontal a! unui focar, care serveşte la introducerea combustibilului în focar sau la curăjirea focarului. ~ glisantă (Cons/r.): Uşă care se deschide prin alunecarea dealungul zidului fie pe o şină fixata la partea superioară a golului uşii şi de care este atârnată prin role, fie pe o şină fixată Ia partea inferioara şi pe care alunecă pe roti. ( = Uşă rulantă). pliantă (Consfr.): Uşă, cu mai mult de două canate, care se deschide prin rabaterea canatelor unul peste altul, astfel încât atunci când se deschide ocupă un loc foarte mic. ~ rulanta (Consfr.): Sin. Uşa glisantă (v.). ~ turnantă (Cons/r.): Uşa, formată deobicei din patru aripi, care se roteşte în UşS în frizuri şl făblll. I — frizuri; 2 — tăblii. jurul unui ax vertical central. Este folosită la comunicarea clădirilor publice cu exteriorul, unde, din cauza circulaţiei foarte mari, dacă s'ar folosi altă uşă, în timpul iernii s'ar produce pierderi prea mari de căldură. USCĂTOR (Tehn.): Aparat sau instalaţie folosite In diverse industrii, pentru a grăbi în mod artificial uscarea unor materiale; poate avea forma unui dulap (de ex. us-cător de miezuri de turnătorie, uscător de fructe) sau forma unei încăperi zidite, de dimensiuni mai mari, In care caz ia numele de. uscătorie (de ex. uscătorie de ..03.  ) O ( > < ? < } \ > ( k ( \ - I . -, -i —f- . .O #So o 6 UscSforle. 1 —pâlnie cu malerial de uscal; 2—iejîrea aerului umed; 3 — şicane de aer; A — radlafoare de încălzire; 5—maferial uscal; 6 — transportor; 7 — cilindru disfrlbuifor. cărămidă, uscătorie de scânduri, uscătoria unui atelier de vopsiforie). In general, se compune dintr'un spajiu închis (cameră, tunel), un sistem de încălzire, un sisfem de ventilafie pentru îndepărtarea vaporilor degaja)i şi, uneori, un dispozitiv de transport al materialului de uscat (transportor cu bandă, cărucioare, etc.). ~ de abur (Mj.): Aparat montat pe conductele de abur, pu)in înainte de intrarea acestuia într'un motor cu abur (turbină, motor cu piston) sau într'un aparat, şi care extrage apa formată prin condensarea aburului în timpul circulaţiei lui prin conducte. Este alcătuit dintr'un vas cu şicane care opresc picăturile de apă; acestea se adună în partea de jos a vasuluî, de unde se scurg. USCĂTORIE (Tehn.): V. sub Uscător. UTIL (Gen.): Folositor. UTILAJ (Tehn,): Ansamblul uneltelor, aparatelor, instrumentelor, maşinilor de lucru, UTILARE 593 UZURA eic., necesare unei anumite lucrări, grupate într’o unitate industrială sau care sunt folosite într’o ramura industrială. Datorită sprijinului sovietic se produce astăzi în fara noastră utilaj foarte variat, necesar industrializării socialiste. UTILARE (Tehn.) : înzestrarea unui laborator, unui afelier, a unei uzine, unei mine, unei ramuri de producfie, cu toate uneltele, aparatele, maşinile, etc., necesare desfăşurării procesului de producfie. UTILIZARE (Gen.): Folosire. UVIOL (F/z.); Sticlă transparentă pentru radiafiile ultraviolete, folosita la confecţionarea unor aparate optice. UZINĂ (Tehn.); 1. Fabrică de dimensiuni mari, în special de produse chimice sau metalurgice. — 2. Centrală de forfa pentru alimentarea unei localităfi sau a unei fabrici, de ex. uzină electrică, uzină termică. — 3. Ansamblul clădirilor şi instalaţiilor de purificare.şi sterilizare a apei penfru alimentarea cu apa potabilă a uneî localităfi. UZINARE (Tehn.): Prelucrarea metalelor cu ajutorul maşinilor-unelfe, UZURĂ (Tehn.); 1. Pierdere de material, la suprafafa unei piese, din cauza frecării. — 2. Defectarea progresivă a unei piese sau a unui sistem tehnic, datorită numai unei funcfionări relativ îndelungate. V VACCIN (Chim. biol,): Substanfă de origine microbiană (microbi slăbiţi, toxine diluate) care, introdusă în corpul unui animal, produce imunizarea, adică provoacă acolo apariJia unor substanfe care, în cazul când animalul e infectat de microbul respectiv, împiedică total îmbolnăvirea sau permit numai o îmbolnăvire în formă uşoară. VACCINARE (Gen.): Introducerea unui vaccin în organismul unui animal în scopul imunizării acestuia împotriva unei boli. VACUUM 1. (Fiz.): Vid. — 2. (Ind. chim.): Aparat în care se concentrează solufiile prin fierbere la o presiune mai joasă decâf presiunea atmosferică. VACUUMMETRU (Fiz.): Manometru folosit la măsurarea presiunilor foarte joase (sub circa 1 mm coloană de mercur). VADOS (Geof.): V. Apă vadoasă. VADRĂ (Unif.): Unitate veche de măsură a capacităfii, folosită pentru lichide, echivalentă cu 10 ocale. Valora 15,2 litri în Moldova şi 12,88 lifri în Muntenia.-VAGON (Transp.): Vehicul care circulă pe şine (vagon de cale ferafă, vagon de tramvai, etc.), şi care serveşte la transportul persoanelor sau al mărfurilor. ~-cijlernă (C. !■): Vagon pe care este montat un rezervor cilindric de metal şi care serveşte la transportul lichidelor, mai ales al derivatelor de petrol. ~ dinamometric (C. f.): Vagon de cale ferată, care, la cârligul de tracfiune, are un dinamometru cu ajutorul căruia semăsoară forfa de tracfiune a locomotivei. Deobicei, în vagonul dinamometric se mai găsesc şi alte instrumente de măsură, de ex. un vitezometru, un venturimefru, etc. ~ frigorifer (C. f.): Vagon de cale ferată cu perefii izolafi termic, al cărui interior este răcit cu ghiafă sau cu ajutorul unei instalaţii frigorigene. Serveşte la transportul mărfurilor alterabile la căldură. VAGONET (Te/in.): Vehicul relafiv mic, construit parjial sau total din metal, care circulă pe linii de ecartament îngust sau pe cablul unui funicular. Deobicei, descărcarea vagonetelor se face prin bascularea cutiei lor sau prin deschiderea unuia dinfre perefii laterali. VĂL (Ind. fexf.): Sin. Pătură (v.). VĂLĂTUC (Ind. fexf.): Cilindru pe care se înfăşoară produsul obfinut dela o maşină textilă, sub formă de pătură, de semiforf sau de ţesătură. VALENŢĂ, legătură de ~(Chim.): 1. Forjă de legătură între doi atomi ai unei molecule. Se deosebesc patru fipuri principale de valenfă: Electrovalen|ă, în care un atom cedează celuilalt un electron şi se formează în acest mod doi ioni de semn confrarj este deci forfa de legătură electrostatică dinfre aceşfi doi ioni. — Co-valenfă, în care cei doi atomi au în comun doi electroni. — Valenfă metalică, în care afomii unui mefal, aşezafi în nodurile unei refele tridimensionale, sunt unifi datorifă unui nor de electroni, care circulă prin aceasfă refea. — Valenfă van der Waals, în, care doi afomi sunt unifi prin forfe de dipol elecfric permanent sau indus. — 2. Simbolul (deobicei o linie) care reprezintă, într'o formulă chimică desvolfată, legăturile dintre afomi. VALOARE 1. (Ec.pol.): Proporfia în care un anumit număr de valori de întrebuinţare, de un anumitfel.seschimbă cu un anumit număr de valori de întrebuinţare de alt fel. Mărimea valorii unei mărfi este determinată de timpul de muncă socialmente necesar producerii ei. (V. şi Legea valorii, Plus-valoare, Capital, Marfă). ( = Valoare de schimb). — 2. (Maf., Fiz.): Mărime matematică asociată unei mărimi fizice după un anumit procedeu de măsurare sau de reperare. De ex., în (expresia 5 m, valoarea e 5. ■ ~ absolută (Mal.): Valoarea unei expresii matematice, când nu se fine seama de semnul (+ sau —) pe care îl are. ~ efectivă a unei mărimi periodice (Fiz.): Rădăcina- pătrată din media aritmetică a pătratelor valorilor instantanee pe care le ia acea mărime într'o perioadă. VALOARE INSTANTANEE 595 VÂNTURÂTOARE ~ instantanee (Fiz,): Valoare la un momenf dat a unei mărimi variabile în timp. nominală (Tehn.): Valoarea uneia dintre mărimile caracteristice ale unui sistem tehnic (puterea, cuplul motor, turafia, debitul, tensiunea electrică, etc.), pentru care sistemul tehnic satisface condiţiile tehnice de siguranţăşi de uzură impuse de prescripţii. VALORIFICARE 1. (Ec. po/.J; Transformarea valorii mărfii în bani. — 2. (Tehn.): Introducerea în circuitul economic, prin transformarea lorînmateriiprimesaubunuride consum, a unor produse naturale, deşeuri de fabricare, etc. Ex.: valorificarea sâmburilor de struguri penfru producerea uleiului; valorificarea cenuşii cojilor de floarea soarelui pentru producerea carbonatului de potasiu; etc. VALŢ (Tehn.): Maşină de lucru formată în principal dintr'un cilindru greu şi solid, folosit spre a exercita presiuni, dealungul suprafefei cilindrice, asupra unor materiale. Maşina funefionează prin rotirea cilindrului în jurul axului; deobicei, maşina are o pereche de cilindri, în care caz materialul e prins între cei doi cilindri. ^ calandru (Ind. tex/.): Fiecare dintre cilindrii între care este trecut un material textil penfru a fi presat, stors sau călcat. —' de cerneală (Poligr.): Valţ care dis-tribue cerneala pe suprafaţa clişeului în timpul imprimării. de morărif (/nd. a//m.): Maşină alcătuita dintr’o pereche de cilindri între care se fărâmă boabele de cereale în industria moraritului. Valţurile de şrotuit au cilindri cu caneluri ale căror formă, înclinare şi desime depind de finefa produsului care trebue obţinut. Valfurile de dislocat grişu-rile sunt deobicei netede, iar cele de măcinat dunsturile şi grişurile fine sunt totdeauna netede. VALVĂ (Tehn ): întreruptor de circulaţie a unui fluid printr'o conductă. Unele valve pot întrerupe circulaţia fluidului numai în-îr’un sens, iar altele pot întrerupe circulara în ambele sensuri. întreruperea sau restabilirea circulafiei fluidului pot fi efectuate, fie comandat din exterior (la valvele care pot întrerupe cîrculajia în ambele sensuri) şi în acest caz se poate face manual sau mecanic, fie chiar sub presiunea fluidului a cărui circulaţie trebue să o întrerupă (la valvele care întrerup circulaţia numai într'un sens). Valvă e terme- nul general pentru robinete, supape, vane, clapete, etc. VALVOLlNĂ (Tehn.): Unsoare lichida, obţinută la distilarea tifeiului, întrebuinţată ca lubrifiant la ungerea continuă a angrenajelor. VANĂ (Tehn.): 1. Element în formă de placă (în care caz se numeşte şi sertar) sau de pana, folosit în construcţia unor robinete pe care le închide şi deschide deplasându-se ghidat într'o mişcare de translaţie în lungul lui. — 2. Robinet la care organul de închidere e o vana în sensul de sub 1. VANADINIT (Mineral.): Clorovanadat de plumb, natural. E un minereu de vanadiu. VANADIU {Chim.}: V. E|ement;gr.at. 50,95; nr. at. 23. E un metal alb, dur, cugr.sp. 5,8 şi p.t. 1715°. E întrebuinţat ca adaus în oţeluri speciale. VANG (Consfr.): Element de construcţie, de lemn, de metal sau de beton armat, pe care se reazimă sau în care se îmbină extremitatea sau extremităţile treptelor unei scări, când nu sunt îngropate în pereţii coliviei scării. VANILIE (Bof.): Plantă parazită care creşte în regiunile tropicale şi al cărei fruct, uscat, serveşte drepl condiment. VANILINĂ (Ch/m.): Substanţă care se găseşte în fructele de vanilie cărora le dă mirosul caracteristic. Cea preparata sintetic e folosită ca înlocuitor al vaniliei. VÂNT (Mefeor.): Mişcare naturală a aerului, într'o direcţie anumită, produsă de o diferenţă de presiune între două regiuni. VÂNTRU (Fiz.): Sin. Umflătură (v.). VÂNTURĂTOARE(;4grJ: Maşină carecurăţă, cu ajutorul unui curent de aer, boabele Vânturafoare. I —pâlnie de alimentare; 2 — curent de aer; 3, A şl 5 •— pâlnii pentru grSunje de gieutSjl diferite; t — ventilator. cerealelor de impurităţile mai uşoare pe care le conjîn (pleavă, boabe seci, etc.). vapori 596 VARIANTĂ VAPORI (Fiz.): Sfare gazoasă a unei substanţe care, la temperatura şi presiunea ordinară, se găseşte deobicei în stare lichidă, uneori chiar solidă. Ex.: vapori de apă, vapori de benzină, vapori de plumb, etc. ~ salurafi (Fiz.): Vapori în echilibru cu lichidul din care provin. VAPORIZARE 1. (Fiz.): Trecerea unei substanţe din starea lichidă în stare de vapori. Când această trecere se face la o temperatură la care presiunea vaporilor produşi esfe egală cu presiunea exterioară la care se află lichidul, acesta fierbe. — 2. (Ind. text.): Supunerea unei fesături imprimate acţiunii vaporilor de apă, în scopul.de a se fixa sau developa colorantul pe fibrele ţesăturii. VAPORIZATOR (Tehn.): 1. Aparat în care se produce vaporizarea unui lichid. De ex.: aparaful în care se produce vaporizarea agentului frigorigen într'o instalafie frigori-genă; aparaful formaf dintr'o căldare cu serpentine încălzite cu abur sau cu păcură caldă, folosit penfru rectificarea benzinelor. — 2. Nume impropriu dat uneori pulveri-zatoarelor. VAR (Conslr,): Nume comun pentru diferite materiale de consfrucfie folosite ca lianţi, ob}inute prin arderea (calcinarea) calcarurilor pure sau amestecate cu o cantitate mică de argilă. bulgări (Constr.): Oxid de calciu ■obfinuf prin arderea calcarului. Se prezintă sub formă de bulgări. ( = Var nestins). f ~ gras (Consfr.): Var obfinut prin ar-ţ_/..-derea calcarului curat (cu până la 6% ar-■gilă). Dacă se „stinge" cu o cantitate de apă strict necesară pentru hidratare, se ■ob(ine var gras în pulbere, iar dacă se „stinge" cu un exces de apă, se obfine var ■gras în pastă. E întrebuinţat la prepararea ,morfarelor de var. .J ~ hidraulic (Constr.): Material de con-V strucjie obţinut prin arderea marnelor care confin 12 — 25% argilă. E întrebuinfat la prepararea mortarelor hidraulice. Ia betoane de fundafie, de umplutură sau pentru pardoseli. ~ nes,'ini (Constr.): Sin: Var bulgări (v.). ~ slab (Constr.): Var obfinut prin arderea mamelor .cu până la-12% argilă. E întrebuinţat la prepararea mortarelor de var.- ~ stins (Constr.): Hidroxid, de calciu obfinut prin acfiunea apei asupra varului nestins. VĂRĂRIE (Ind. chim.): Instalafie compusă din unul sau din mai multe cuptoare în care se arde varul, sau groapa în care se arde varul, VAREH (Gen.): Alge marine din a căror cenuşă se extrage iod. VÂRF (Maf.): Punctul de infersecfie a două laturi consecutive ale unui poligon sau a muchiilor unui poliedru, de ex. cele trei vârfuri ale unui friunghi, cele opt vârfuri ale unui cub, etc, ~ de centrare (Mş.): Organ de maşină care se poate fixa pe masa sau pe paful unei maşini-unelte, în vederea centrării şi susţinerii piesei de prelucrat. Vârfurile de centrare pof fi fixe sau mobile; în ultimul caz, vârful propriu zis care e în contact cu piesa, se învârteşte într'un lagăr. De ex., vârf de strung. ~ de consum [Tehn.): Cantitatea maximă de energie necesară abonafilor unei refele la anumite ore din zi sau în anumite epoci ale anului. Pentru a satisface cererile de vâri, reţelele electrice trebue alimentate fie de maşinile generatoare suplimentare ale centralei, fie de cenfrale speciale care debitează numai în epocile de vârf. In reţelele alimentate de centrale hidroelectrice, în epocile de vârf debitează centrale termoelectrice ajutătoare (centrale termoelectrice de vârf). Pentru un consum rafional de energie electrică se iau măsuri organizatorice (repartiţia ra-fională a orelor de lucru în timpul zilei) de aplatisare a curbei de consum. iVARIABIL (Gen.): Care îşi schimbă valoarea sau pozifia. VARIABILĂ (Maf.): Mărime care poate lua valori numerice diferite. ~ independentă (Maf.): Variabilă a cărei valoare se poafe schimba fără să depindă de valorile altei mărimi. VARIANTĂ 1. (Gen.): Mod diferit de tratare a aceluiaşi subiect (de ex.: proiectul unei maşini sau planul unei fabrici pot avea mai muite variante, care diferă între ele după preferinfa care se dă anumitor condiţii cerute). — 2. (Drum.): Porfiune nouă de drum,, executată pe un alt amplasament decât cel inijial, în vederea îmbunătâfirii anumitor elemente ale traseului. VARIANTĂ 597 VATĂ VARIANŢĂ (Ch/m. f/z., Meti): Numărul de grade de libertate aîe unui sisfem fizico-chimic cu mai multe faze în echilibru. V. şi Legea fazelor. VARIATOR de viteză f/Vt?.); Dispozitiv de transmisie, care se intercalează, Ia maşinile-unelie de construcţie mai veche, între roata transmisiei generale din atelier şi * roata de antrenare a maşinii, pentru a permite o schimbare mai rapidă a vitezelor. VARIOMETRU (F/z.): 1. Instrument folosit în prospecfiunile magnetice, care permite măsurarea variaţiei uneia dintre componentele câmpului magnetic pământesc, sau a ambelor componente, dela un Ioc la altul pe Pământ. — 2. Instrument de măsură a. vitezei schimbării de altitudine a unui avion în sbor, bazai pe întârzierea egalizării dintre presiunea exterioară variabilă cu altitudinea şi presiunea inferioară dintr'un barometru aneroid. — 3. Aparat format din două bobine electrice legate în serie, care se pot roti una fată de cealaltă, formând astfel o inducfivitate variabilă. E folosit în aparatele de radiocomunicafie. VARNIŢĂ (Cons/r.): 1. Groapa în care se stinge1 var pe un şantier de construcţii. — 2. Ladă în care se stinge var sau în care se prepară mortar de var. VĂRSTĂ geologică (Geo/.): Subdiviziune cronologică de ordinul al patrulea a fim-, purilor geologice. VÂRTEJ (Mec.): Regiune a unui fluid în mişcare, în care fiecare particulă a fluidului are şi o mişcare de rotaţie. VÂRTELNIŢĂ (Ind. iexf.): Dispozitivul pe care sunt aşezate sculurile la maşinile care deapănă firul pe mosoare sau pe t®vi* VĂRUIALĂ (Comfr.J: Strat subţire de lapte de var (var stins» amestecat cu apă în exces), aplicat pe pereţi» pe garduri, etc. în contact cu atmosfera, apa în exces se evaporă, iar hidroxidul de calciu se transformă în carbonat de calciu. VĂRUIRE (Consfr.): Operafia de executare a unei vărueli. VAS de expansiune (Tehn.): Rezervor montat în punctul cel mai înalt al unei instalaţii de apă caldă sau al unei instalaţii de încălzire cu apă. Vasul de expansiune serveşte la evacuarea aerului care a pătruns în insfalafie, la preluarea diferentelor de volum la încălzirea apei şi pentru degajarea aburului în cazul când apa a atins temperatura de fierbere. Dewar (F/z.): Vas de sticlă, cu pereţi dubli, arginfafi, în inferior, şi între ((?) care se face vid; e folosit pentru păstrarea lichidelor la o anumită temperatură, de ex.: în sticlele thermos. VÂSCOS (F/z.J: Calitatea unui fluid de a avea vîscozitate mare. VÂSCOZITATE (Fiz); V. Vîscozitate. VASE comunicante (F/z.): Doua sau mai multe vase legate între ele printr'un tub de legătură la partea lor inferioară. în vasele comunicante, un lichid are acelaşi nivel, iar pentru două lichide nemiscibile, înălţimile coloanelor de lichid sunt invers proporţionale cu densităţile lichidelor. VASELINĂ (Ind.chim.): Substanjă vâscoasă obfinuta ca reziduu ia distilarea anumitor fiţeiuri. Este un amestec de hidrocarburi pa-rafinice cu greutate moleculară mare. Vaselina tehnică e întrebuinţată ca unsoare pentru pielărie, ca lubrifiant, etc., iar cea rafinată, pura, e întrebuinţată în Farmacie şi în cosmetică. VASERNAZE (Consfr.): Lăcrimar. VATĂ (Gen.): Material format din fire scurte şi su^Jiri, menţinute la un loc prin adeziune. Vata din fire de celuloză sau de lână e supusă şi unei operaţii de piep-tenare penfru a se forma o pătură. După materialul din care e fabricată, vata are diferite întrebuinţări, de ex. ca material de umplutură, de izolafie, etc. Vata de bumbac, după o sterilizare prealabilă, e folosită pentru pansamente. VATĂ DE SGURĂ 598 VENTILATOR ~ de sgură (Tehn.)'. Vată obţinută lăsând să curgă încet, în apă, sgură topită. E întrebuin|ată ca material de izolajie termică şi acustică. ~ de sticlă (Tehn,).' Vata ob{inută prin suflarea cu abur a unei topituri vâscoase de sticlă sau prin picurarea fopiturii pe un disc cere se roteşte cu viteză mare, formându-se astfel fire subţiri şi flexibile. E întrebuinţată, deobicei sub formă de rogojini din vată de sticla cusută pe carton ondulat sau pe plasă de sârmă zincata, ca material de izolaţie termică şi acustică; mai e întrebuinţată ca material pentru filtrarea lichidelor corozive. VATALĂ (Ind. text,): Dispozitivul motil al. unui război de ţesut, format din două piese (vatala de sus şi vatala de jos), care susţine spata. VATIR (/nd. tex/.): Pânza pufin flexibila, întrebuinţată pentru a întări anumite părţi ale unei haine bărbăteşti. VATRĂ 1. (Mine): Partea de jos a unei galerii de mină (talpa). — 2. (Tehn.): Suprafaţa de jos a încăperii unui cuptor, cu care vine în contact materislul care trebue încălzit în cuptor. — 3. (Tehn:) Locul pe care se aşează cărbunii aprinşi la o forja. VECTOR (Maf.): Mărime definită printr'o Valoare numerică, o direcţie şi un sens. Un vector se reprezintă prinfr'o dreaptă, cu lungime (care dă, la o scară anumită, valoarea numerică a vectorului), direcţie şi sens, definite. Se notează prin simbolul mărimii barat cu o linie orizontală deasupra lui; de ex. vectorul a se notează a. Valoarea numerică a vectorului poartă şi numele de modulul vectorului. alunecător (Ala/.): Vector de mărime ş) orientare date, al cărui puncf de aplicaţie poafe fi deplasat pe dreapta (dreapta suport) dealungul căreia esfe îndreptat vectorul. ( = Vector glisant). ~ legat (Mat.): Vector de mărime şi orientare date, cu punctul de aplicaţie fix. liber (Ma/.j: Vector de mărime şi orientare date, cu punctul de aplicaţie în orice punct din spaţiu. VECTORI coliniari (Mat.); Vectori situafî pe o aceeaşi dreaptă. ~ coplanari (Maf.): Vectori sifuafi într’un acelaşi plan. diferenţă de ~ (Mat.): Diferenţa dintre doi vectorii şi b: c=i—b, este Diferenjă de vecforl. SumI de vectori. vectorul c, care însumat cu b dă pe a, având originea în extremitatea vectorului b şi extremitatea în extremitatea vectorului a. ~ echipolenji (Mat.): Vectori care au aceeaşi direcţie, acelaşi sens şi aceeaşi valoare numerică. ( = Vectori egali). sumă de ~ (Mat.): Suma c a doi vectori a şi b este egală cu vectorul reprezentat de - diagonala paralelogramului construit pe doua segmente paralele şi egale cu vectorii daţi, puse cap la cap în sensul lor de orientare; diagonala por-neşle din acelaşi punct ca originea primului segment şi are extremitatea în extremitatea celui de al doilea segment. VECTORIAL, calcul ~ (Maf.): Ramură a Matematicelor, care operează cu vectori şi se ocupă cu sfudiul proprietăţilor lor. Prin folosirea calculului vectorial se simplifică mult rezolvarea multor probleme din Mecanică, din Electriciîafe, etc. VEGETALIN (Tehn.): Pământ decoioranf preparat prin activarea bentonifei, întrebuinţat pentru decolorarea uleiurilor. VEHICUL (Transp.): Sistem tehnic care prin deplasarea lui transporta dinfr'un loc în altul materiale sau persoane (cer, sanie, autovehicul; vagon, avion, navă, etc.). Un vehicul poate fi automotor sau se poate deplasa datorită forfei unui vehicul motor (locomotivă, tractor), forţei animale, unui curent de apă, de aer, etc. VELĂ (Nav.); Pânza fixată de vergele arborilor unei nave, şi asupra căreia acţionează vântul producând deplasarea navei. VELAŢURĂ (Nav,): Totalitatea velelor unei nave cu vele. VELIER (Nav.): Navă cu vele. VENTIL (Mş.): Sin. Supapă (v.). VENTILARE (Tehn.); Acţiune de aerisire a unui spafiu limitat. Ventilarea este natu- VENTILAŢIE 599 VIBRARE rală când mişcarea aerului se datoreşfe unor cauze naturale (diferenţa de presiune sau de -temperatură între două puncte) sau forjată (artificială) când curentul de aer este produs prin ventilatoare. VENTILAŢIE (Cons/r,); Dispozitiv alcătuit în principal dintr'o tablă perforată sau dintr'o serie de lamele dispuse în jaluzea, folosit penfru aerisirea camerelor. VENTILATOR (Tehn.J: Maşiriă pneumatica folosită penfru a produce deplasarea aerului. ^Ventilatorul poate fi format dintr'un compresor rotativ de joasa presiune (cca 1000 mm coloană de mercur) sau dintr'o elice care e rotită de un motor. Ventilatoarele sunt folosite penfru primenirea aerului în încăperi, penfru aerajul minelor, penfru producerea de curent» de aer în diferite maşini, în uscatorii, etc. VENTRU (Fiz.): Sin. Umflătură (v.). VENTURI, tub - (H/cfr.): V. Tub Venturi. VENTURIMETRU (Nav. a.); Instrument pentru măsurarea vitezei, bazat pe principiul tubului Venturi. VENTUZĂ (H/drof.): Aparat în formă de clopot, prin care poate ieşi în atmosferă aerul care stânjeneşte circulafia apei într'o conductă, forjată. VENUS (^sfr.); Planetă care are orbita situată între orbita lui Mercur şi cea a Pământului. Disfanfa medie dela Soare este de 107 milioane km; anul său are 225 de zile pământeşti, masa e de aproximativ 0,8 din masa Pământului. Temperatura acestei planeje este probabil mai mare decât cea a Pământului.. VERGĂ (Nav.); Drug de lemn sau de metal aşezat perpendicular pe un arbore, şi care susfine o vela. VERIFICARE (Gen.); Operata făcută pentru a determina daca un material sau un sistem tehnic satisfac anumite condiţii cerute, impuse sau necesare. Verificarea pieselor se face bucată cu bucata (verificare individuală), iar cea a materialelor se face pe o proba (verificare prin mostre). VERMICID (Agr.): Substanjă otrăvitoare întrebuinţată penfru distrugerea viermilor. VERNIER (Tehn.); Dispozitiv penfru măsurarea subdiviziunilor unei scări de măsură. Vernierul este format dintr'o scară secun- dară, care alunecă dealungul scării principale; pe scara secundară, o lungime'de n diviziuni ale scării principale este îm- a 0 i 2 3 i } S 7 3 9 m\ i * * Vernler. I — vernîer drept? 1 — vernier circular; a — rigla gradaîă; b — vernier. părfifă în n+î parfi egale. Se poate apre- 1 cia astfel —rr din diviziunea scării prin-n +1 . cipale. VERSTĂ (Unit.); Unitate veche de măsură pentru lungimi folosită în Rusia ţaristă; o verstă = 1,067 km. VERTICAL (Ma/.); Calitate a unei drepte sau a unui plan de a fi perpendiculare pe un plan orizontal. VERZALE (Poligr.): Majuscule. VEST (As/r.); Punct cardinal situai la 90° de Sud, în direcfia în care apune Soarele. ( = Apus). VESTIAR (Cons/r.); Loc de depunere temporară a îmbrăcămintei într'o clădire de utilitate publică (teatru, baie, etc.) sau într'o întreprindere industrială. VESTIBUL (Cons/r.); încăperea în care se pătrunde la intrarea într'un apartament şi din care se frece în celelalte camere. VEZICANT (Chim.); Calitatea unei substanje de a produce băşici pe piele. VIADUCT (Cons/r.); Pod peste o vale adâncă şi larga. VIAŢĂ mijlocie (Fiz.): Durata mijlocie dintre momentul producerii unui atom al unui element radioactiv şi momentul desinte-grării acelui atom. Relafia dintre viafa mijlocie Vm şi timpul de înjumătafire 7 este: T = 0,693 Vm. VIBRARE (Cons/r.).* Procedeu de mdesare a anumitor materiale de construcţie gra-nulare (pietriş, nisip, beton proaspăt, etc.) prin lovituri uşoare şi foarte dese aplicate, VIBRAŢIE 600 VISCOZIMETRU deobicei, cu ajuforul unui vibrator. Datorită acestei îndesări, pietrişurile se tasează în timpul vibrării şi deci nu se mai produc ulterior decât tasări foarte mici, iar betoa-nele devin mai compacte şi, după întărire, maî rezistente şi mai impermeabile, reali-zându-seş1 economii de ciment şi de manoperă. ^ ; VIBRAŢIE (Fiz.): Sin. Oscilafie (v.). ■ ; VIBRATOR 1. (Consfr.): Maşină folosită penlru vibrarea materialelor de construcfie. Se deosebesc vibratoare de suprafafă, vibratoare de cofraje şi pervibratoare. Vibratoarele de suprafafă vibrează materialul la suprafafa lui şi sunt folosite la vibrarea plăcilor şi a paturilor drumurilor sau a îmbrăcămintelor rutiere de beton de ciment sau de beton asfaltic (de ex. lama vibratoare). Vibratoarele de cofraje vibrează betoanele de ciment turnate în cofraje, prin aplicarea unei plăci vibratoare pe cofraj. Pervibrafoarele sunt folosite pentru vibrarea unei mase de beton (stâlpi, grinzi, blocuri, etc.) prin introducerea unei piese vibratoare, butelii vibrante, în masa betonului. Tot vibratoare sunt şi mesele vibrante care sunf folosite pentru vibrarea prefabricatelor de beton uşoare. Vibratoarele sunt acfionafe elecfric (electromagnetic sau electromecanic), cu motoare cu explozie sau, uneori pneumatic sau chiar hidraulic. — 2. (Eli.): Aparat care transformă curentul continuu în curent alternativ, prin întreruperea periodică a curentului continuu. VID (Fiz.): Spafiu gol. Un vid perfect este imposibil de obfinut. Termenul esle folosit pentru a desemna un spafiu care confine un gaz la o presiune relativ foarfe joasă. ~ baromelric (Fiz.): Spafiul care conţine vapori de mercur şi care se găseşte deasupra coloanei de mercur dintr'un barometru cu mercur. VIGONIE (Ind. text.): 1. Lâna unui animal din America de Sud, care are acelaşi nume. — 2. Material textil alcătuit din fire obfinute dintr'un amestec de fibre scurte de bumbac şi din deşeuri de bumbac. VIITURĂ (Gen.): Creşterea rapidă şi sensibilă a debitului unui râu, provocată de ploi abundenfe în regiunea în care curg râul şi afluenfii săi, sau de topirea bruscă a zăpezii. VILBROCHEN (Mş.): Arbore cotit. VINASĂ (Ind. chim.): Lichid obfinut ca reziduu după fermentarea şi distilarea me-lasei de sfaclă, care poate li întrebuinfat ca materie primă pentru obfinerea car-bonatului de potasiu. VINCI 1. (Mş.): Cric. — 2. (Nav.): Troliu folosit pe bordul unei nave pentru ridicarea greufăfilor. VINCLU (Tehn.): Echer de trasat. VINIFICARE ’ţlnd. alim.): Ansamblul operafiilor de obfinere, ameliorare, şi conservare a vinurilor. VIPLA (Mef/,): Ofel special cu 15-16% crom şi 7 —10% nichel. Fiind inoxidabil şi rezistent la acizi, e întrebuinfat în dsn-tisfică. VIRAJ (Av., Auto.): Evolufie a unui avion sau a unui autovehicul pe o traiectorie curbă plană. VIRARE 1. (Chim.): Schimbare de culoare sub acfiunea unui reactiv. Virarea culorii indicatorilor indică sfârşitul unei reacfii în analiza volumetrică. — 2. (Foto.): Schimbarea culorii unui pozitiv fotografic sub acfiunea unui reactiv convenabil, de ex. penfru obfinerea unei fotografii în sepia, în albastru, efc. VIROAGĂ (Gen.): Mic canal natural prin care curge apă. VIROLĂ (Tehn.): Cilindru fără funduri, format din una sau din mai multe tole asamblate prin nituire sau sudură, care intră în construcfia unei căldări, a unui rezervor, etc'. VIRTUAL 1. (Mec.): Calitatea unei deplasări de a fi geometric posibilă, indiferent de faptul dacă ea se produce sau nu. — 2. (Fiz.): V. sub Imagine virtuală. VISCOZĂ (Ind. text.): Substanfă obfinută prin tratarea cu sulfura de carbon a alcali-celulozei (preparată' din celuloză şi hidrat de sodiu) şi prin solubilizarea cu hidrat de sodiu a xanfogenafului de celuloză astfel obfinut. Această substanfă poate fi trasă în fire care apoi sunf coagulate într'o baie acidă. Serveşte la prepararea unor fire textile artificiale care au luciul mătasei. VISCOZIMETRU (Fiz.): Instrument de măsură a viscozităfii unui fluid. Diferitele tipuri de viscozimetre se bazează fie pe VISCOZIMETRU ENGIER 601 VITAMINĂ K. măsurarea vitezei de scurgere a fluidului printr'un tub capilar sau printr’un orificiu cu diametru mic (în comparaţie cu viteza de scurgere a unui fluid etalon), fie'pe măsurarea vitezei de cădere a unei bile în fluidul cercetat, fie pe măsurarea unghiului de torsiune a firului de care e atârnat un cilindru introdus în fluidul cer-‘ cetaf când recipientul care confine fluidul se roteşte. '■*> Engler (Tehn.); Viscozimetru folosit în special în industria petrolului. Viscozitatea lichidelor se exprimă în grade Engler care reprezintă raportul dinfre timpul de scurgere, printr'un orificiu de anumife dimensiuni, a 200 g lichid şi a 200 g apă distilată, la 20°. ~ Hoeppler (Fiz.): Vis-cozimefru cu ajuforul căruia se determină viscozitatea unui lichid măsurând timpul de cădere a unei bile înfr'un tub , , cilindric care confine lichi- ls Engler.rU dul cercetat. ~Osfwald (Fiz.): Viscozimetru cu ajutorul căruia se determină viscozitatea lichidelor prin raportul dintre timpul de scurgere printr'un tub capilar a unei anumite cantităţi de lichid şi a aceleiaşi cantităţi de apă distilată. ~ Saybolt (Tehn.): Viscozimetru folosit în industria petrolului, cu ajutorul căruia se determină viscozitatea uleiurilor în secunde Saybolt. V, şi sub Saybolt, secundă V1SCOZITATE (Fiz.): Rezistenta la curgere a unui fluid (lichid sau gaz) datorită frecări interioare. Rezistenţa la deplasare a două pături de fluid, una în lungul celeilalte, este 'proporfională cu aria comună celor două pături, cu variaţia vitezei de deplasare în lungul unităfii de lungime dealungul perpendicularei fefei comune şi cu un coeficient numit viscoziiate dinamică (sau coeficient de viscozifate dinamică). Câtul dintre viscozitatea dinamică şi densitatea fluidului se numeşte viscozitate cinematică (sau coeficient de viscozifate cinematică). • coeficient de ~ (Fiz.): Vezi sub Viscozitate. VITAMINĂ (Chim. biol); Substanfă organică ce se găseşfe în diferite alimente; vitaminele, care sunt de mai multe feluri, sunt necesare în orice regim de alimentaţie normal. Absenfa sau insuficienta lor în alimentaţie provoacă diverse boli de deficienţă (avitaminoze). ~ A (Ch/m. biol.): Vitamină (axero-fto!u|)care se găseşte în lapte, în unt, în legume verzi şi în ficat, în special în cel de peşte. Lipsa ei provoacă imposibilitatea de a vedea la o lumină slabă şi chiar turburari vizuale mai grave; cauzează,, deasemenea, micşorarea rezistenţei la infecţie a mucoaselor. Aceasfă vitamină poate fi produsă în organism din carotină. B (Chim. biol.): Vitamină considerată iniţial ca o singură substanţă şi care s'a dovedit a fi un grup întreg de compuşi, numit complexul de vitamine B. Acestea* se găsesc în sămânfa de grâui în drojdie, etc. Mai importante sunt vitaminele Bi şi B2. Vitamina Bj, aneurina, se găseşfe în îrtve-lişul seminfelor de cereale, în drojdia de bere, etc.; ea apăîă organismul de nevrită, de slăbiciune musculară şi turburări digestive; lipsa eî cauzează boala numită beri-beri. Vitamina B2, lactoflavina sau riboflavina, ajută creşterii copiilor şi define probabil un ' rol important în sănătatea pielei. Tot din complexul de vitamine B-face parte şi vitamina PP (amida acidului nîcofinic), vitamina antipslagroasă. ~ C (Chim. biol.): Vitamină (acidul ascor* bic) care se găseşfe în zeama de lămâie şi de portocală şi în legumele proaspete. Lipsa ei produce scorbutui. ~ D (Chim. biol.): Vitamină (calcife-rolul) care.se găseşfe împreună cu vitamina A. Ea se formează şi în pielea corpului omenesc prin acţiunea luminii solare asupra ergosferolului. Influenţează depunerile de compuşi de calciu în corp. Lipsa ei produce rahitismul. ~ E (Ch/m. biol.): Vitamină (atocofe-rojul) care se găseşte în legume verzi şi în sămânfa de grâu.. Lipsa ei este una dintre cauzele sferilifăfii la femei. H (Chim. biof.): Vitamină care se găseşte în drojdia de bere, în lapte, în cartofi, etc. Lipsa ei produce seboree. K (Chim. biol.j: Vitamină (filochi-nona) care se găseşte în plantele verzi. VITEZĂ 602 VIZOR Este vitamina antihemoragică, lipsa ei producând scăderea puterii de coagulare a sângelui. VITEZĂ 1. (Gen.): Variaţia unei mărimi fizice în unitatea de timp. De ex.: viteza de varia(ie a fluxului magnetic, viteză de reacţie chimică, ele. — 2. (Mec.): Variaţia în unitatea de timp a unei mărimi care caracterizează pozifia unui punct sau a unui solid în mişcare fa(ă de un sistem de referinţă. . ~ absolută (Mec.): Viteza pe care o are un corp în mişcare fafă de un sistem de referinţă fix sau fajă de un corp în repaus. ~ comercială (Transp.): Numărul de kilomelri parcurşi de un vehicul, împărfit |a numărul real de ore folosite, incluziv toate opririle în stafii, frânările, accelerările, etc. ~ critică (Mec.): Viteza de curgere a unui fluid, dela care încetează curgerea laminară (curgerea fără vârtejuri) şi începe curgerea turbionară (curgerea cu vârtejuri). ~ critică de răcire (Mefl.): Viteza minimă de răcire la care începe aparifia martensifei la călirea unui ofel se numeşte viteză critică de răcire, inferioară; viteza maximă care mai permite formarea mar-tensitei se numeşte viteză' critică de răcire, superioară. ~ de aşchiere (Tehn.): Drumul parcurs în unitatea de timp de tăişul unei unelte aşchietoare pe suprafaţa piesei pe care o prelucrează. ~ da detonajie (Tehn.): Viteza de propagare a detonafiei în interiorul unui exploziv. Variază, după natura explozivului, dela cca 3000 m/s până ia cca 8000 m/s. ~ de propagarea arderii (Mj. ferm.): Viteza cu care inaintează flacăra în masa amestecului carburant la un motor cu ardere internă. ~ de răcire (F/z.): Scăderea temperaturii unui corp în unitatea de timp. Se exprimă în grade pe secundă (°/s). ~ iniţială (Mec.): Viteza cu care începa deplasarea unui corp din pozifia da repaus. ~ liniară (Mec.): Distanta parcursă în unitatea de timp de un corp în mişcare, în sistemul CGS se exprimă în centimetri pe secundă (cm/s); se mai ' exprimă în metri pe secundă (m/s), în kilometri pe oră (km/h), etc. ~ relativă (Mec.): Viteza pe care o are un corp în mişcare în raport cu un alt corp în mişcare sau cu un sistem de referinţă în mişcare. ~ subsonică (Tehn., Av.): Viteza unui corp în mişcare, mai mică decât viteza sunetului, deci, în aer, mai mică decât aproximativ 1200 km/h. Termenul-e folosit, deobicei, pentru viteze mari, apropiate de cea a sunetului. ~ supersonică (Mec.): Viteza unui corp în mişcare, mai mare decât viteza sunetului, deci, în aer, mai mare decât aproximativ 1200 km/h. ~ unghiulară (Mec.): Unghiul descris în unitatea-de timp de dreapta care uneşte punctul mobil cu un punct fix. Toate punctele unui corp solid rigid în rotaţie au aceeaşi viteză unghiulară, dar viteze liniare proporţionale cu distanta lor dela axa în jurul căreia se roteşte corpul. Viteza unghiulară se exprimă în radiani pe secundă, sau în grade pe secundă. VITEZOMETRU (Mec.): Instrument folosit pentru măsurarea vitezei unui vehicul (automobil, locomotivă, avion, etc.). VITICULTURĂ (Agr,): Ramură a Agronomiei, care se ocupă cu cultura viţei de vie. VITRIFICARE (Tehn.): V. Vifrifiere. VITRIFIERE (Tehn.): Modificarea structurii unei substanţe prin încălzire la temperatură înaltă, astfel încât substanţa să devină compactă şi cu luciu sticlos. (= Vitrificare). VITRIOL (Chim.): Acid sulfuric. VITRIT (Pe/r.): Unul dintre componenţii principali ai cărbunilor (pe lângă durit şi fuzit); e negru, lucios şi compact. E componentul care permite cocsificarea cărbunilor. V. şi sub Durit. VITROS (Gen.):. Calitatea unui corp de a avea un aspect sticlos. VITROSIL (Ind. chim.): Sin. Sticlă de cuarţ(v.). VIVACE (Bol.): Sin. Peren (v.). VIZIBIL 1. (Gen.): Care poate fi văzut. — 2. (Fiz.): Domeniu de radiaţii de Iun- e gimi de undă cuprinse înfre cca 4000 A O (violei) şi cca 8000 A (roşu), vizibile cu ochiul omenesc. VIZOR (Fiz.): 1. Dispozitiv montat pe diferite aparate optice (lunete, aparate fotografice, etc.), care permite prinderea în câmpu) aparatului a obiectului care trebue VOALARE 603 VOPSEA observat. — 2. Mică lunefa cu care se citesc gradafiile pe un limb gradat. VOALARE (Fofo.): Innegrire slabă a unui material fotografic (placă, film, hârtie) datorită fie pătrunderii direcfe şi nedorite a luminii la materialul fotografic, fie unei greşite fabricaţii sau folosirii unui revelator de calitate inferioară. VOLAN (Mf.): 1 . Roata grea, de dimensiuni mari, montata pe arborele unui motor cu piston pentru a uniformiza viteza de rotaţie şi a permite depăşirea punctului mort, datorita faptului că are un moment de inerţie mare. Uniformizează viteza atât în ce priveşte variaţiile mici produse de neregularifăţile de mers ale motorului, cât şi în ce priveşte şocurile (loviturile) produse prin variaţii brusce ale sarcinii exterioare. — 2. Roata montată pe un ax în scopul de a permite rotirea axului cu mâna; e folosită la avansul manual al ma* şinilor-unelfe, la direcfia automobilelor, ia prese cu şurub, etc. VOLATIL (C/i/m.): Calitatea unor substanţe (cele cu presiune de vapori înaltă) de a se transforma cu uşurinţă în vapori, la temperatura şi Ia presiunea ordinară. VOLATILIZARE (Fiz.) : Transformarea unei substanţe în vapori. VOLT (E/.) .‘ Unitate de măsură a forţei electromotoare şi a tensiunii elecfrice (diferenţei de potenţial) în sistemul MKSA. Un volt este tensiunea electrica între două puncte ale unui fir conductor, prin care frece un curent constant de un amper, când puterea disipată înfre aceste două puncte esfe de un watt. ~ pe metru (E/.J: Unifafe de măsură a intensităţii câmpului elecfric în sistemul MKSA. Este intensitatea de câmp electric în care s'ar exercita o forţă de un newton asupra unei sarcini punctuale electrice de un coulomb. VOLTAJ (E/J: Tensiunea electrică măsurata în volţi. VOLTAMETRU (El.): Aparaf de electroliză a apei sau a unei soluţii a sării unui metal, folosit pentru a determina cantitatea de electricitate care a străbătut circuitul în care esfe montat aparatul, prin măsurarea volumului de hidrogen degajat sau prin cântărirea metalului depus prin electroliza. VOLTAMPERMETRU (E/.J: Instrument electric de măsură, care arată direct produsul dintre valorile efective ale tensiunii electrice şi curentului electric. în curent con-finuu, indicaţiile sunf identice cu cele ale unui waftmefru, dar în curent alternativ sunf mai mari, la waftmefru indicaţiile fiind înmuljife şi cu factorul de putere (cos 9). VOLTMETRU (E/.J: Instrument de măsura a diferenţei de potenţial electric dintre doua puncte. Se folosesc diferite tipuri de volfmefre: cu cadru mobil, cu fier moale, cu fir cald, cu inducţie, etc. VOLTOL (Mş.J: Ulei voltojizat. VOLTOLIZARE (/nd. chim.): Operaţia prin care unele uleiuri de uns sunt supuse acjiunii unor descărcări electrice de înaltă frecvenfă şi înaltă tensiune, penfru a le îmbunătăţi proprietăţile de ungere. VOLUM (Aia/.): Mărime pozitivă care măsoară întinderea unei regiuni ocupate de un corp, astfel încât corpurile egale să aibă volume egale şi volumul unui corp să fie egal cu suma volumelor perjilor lui. ~ crilic (Fiz J: Volumul ocupat de un gram dinfr'o substanţă la temperatura critică şi la presiunea critica. ^ molecular (F/z.): Volumul ocupat de o moleculă-gram a unei-substanţe în stare de gaz sau de vapori. La presiunea atmosferică şi la temperatura de 20°, volumul molecular al oricărui gaz perfect e de 22 400 cm3. ~ specific (F/z.): Volumul ocupat de unifafea de masă dintr'un corp. VOLUMETRIE (Chim.): Capitol al Chimiei analitice, care se ocupa cu analizele volumetrice (v.). VOLUTĂ (Constr.): Linie curbă având c formă asemănătoare cu o spirală, folosita ca ornament în arhitectură, mai ales la capitelurile ordinului ionic. VOPSEA (Gen., Tehn.):Materialco-lorat-obţinut prin amestecarea unui pigment cu apa, cu ulei,etc., eventual şî cu substanţe sicativante, întrebuinţat penfru colorarea unor obiecte prin aplicare pe suprafaţa lor. VOPSIRE 604 VUTĂ VOPSIRE 1. (Tehn.).- Acoperirea suprafeţei unei piese cu o vopsea, prin aplicare cu pensula, prin stropire, etc. — 2. (Ind.Jext., Ind.-piei.): Colorarea unui material textil sau unei piei cu ajutorul unui colorant (v.). VOPSITORIE (Tehn.): 1. Atelier de vopsire. — 2. Tehnica preparării vopselelor şi a aplicării lor pe diferite obiecte, cum şi tehnica colorării materialelor textile şi a pieilor cu ajutorul coloranţilor. VRAC (Tehn.): Mod de depozitare şi de transport în grămezi, fără a fi aşezat ordonat sau ambalat, a unui material pulverulent, granular sau în bucăţi. VULCAN (Geo/.): Deschidere în scoarfa Pământului, prin care pot ieşi la suprafajă gaze, lavă, cenuşă, etc. în general, un vulcan e compus dintr'un con formând o .ridicătură deasupra scoarţei Pământului, un crater prin care vulcanul erupe şi coşul vulcanului care leagă craterul cu zona din scoarfă în care se găseşte lava topită şi gazele de erupjie. ~ glodos (GeoI.): V. Saltă. VULCANIZARE (Chim.): Transformarea cauciucului brut, prin încălzire cu sulf, într'un produs, numit cauciuc vulcanizat, care nu mai este plastic, dar care are o mare elasticitate şi nu mai este solubil în solvenţii obişnuifi. Cauciucul vulcanizat nu se mai lipeşte şi nici nu se mai înmoaie când este încălzit, păsfrându-şi elasticitatea, atât la rece, cât şi la cald. 2 > Vufă. i —grîndâ; 2 —* placă; 3 ■—vufS. VUTĂ (Cons/r.); îngroşare pe reazim a unei grinzi sau a unei plăci. \ W, X, Y WATT (Un/f.) : Unitate de putere, în sistemul MKSA, egală cu puferea care desvoltă, în mod uniform, o energie de un joule pe secundă. Multiplul cel mai folosit în tehnică este kilowattul = 1000 wafi. WATTMETRU (E/.J: Instrument de măsură a puterii unui circuit electric. Watf-metrele se folosesc deobicei penfru curent alternativ, deoarece în curent continuu, puterea se poate calcula făcând produsul dintre tensiunea electrică şi intensitatea curentului. WATT ORĂ (Ef Unitate de energie egala cu 3600 jouli. WATTORMETRU (E/.): Instrument integrator înregistrator, penfru măsurarea în waji •a energiei electrice care trece printr'un circuit. WEBER (E/.): Unitate pentru fluxul de inducjie magnetică în sistemul MKSA. “Este fluxul care, străbătând circuitul unei singure spire, produce în acea spiră o forjă electromotoare de un volt, când fluxul scade uniform la zero, în timp de o secundă. WESTFALIAN (Geo/.J; Subdiviziunea mijlocie a Carboniferului de facies continental. Confine importante zăcăminte de cărbuni. WH1TE-SP1RIT (/nd. pefr.); Fracţiunea cu p. f. 180••■220°, intermediară înfre benzină şi petrol lampant, care se obfine la distilarea Jifeiuluî. E întrebuinţat ca solvent, în special în vopsitorie şi în industria lacurilor. (Se citeşte uaitspirif). WJDIA (Mef/.J: Carbură de tungsten în Jiant de cobalt, foarte dură, folosită la armarea pieselor supuse la uzură, mai ales a tăişurilor sculelor aşchietoare. W1LLEMIT (Mi'nera/.): Silicaf de zinc, natural. Are culoare albă, verde sau cafenie. £ un minereu de zinc. WOLFRAM (Cfifm.): Sin. Tungsten (v.). WOLFRAMIT (M/nera/.); Tungstat feros, natural. E principalul minereu al tungs-tenului. WULFEN1T (Al/nera/.): Molibdat de plumb, natural. E un minereu de plumb şi de molibden. WURTZIT (Alinera/.J: Sulfura de zinc, naturală. E un minereu de zinc. XANTOGENAT (Chfm.J: Compus obfinut prin acfiunea unui hidroxid de metal alcalin asupra sulfurii de carbon în prezenta unui compus cu grupări alcoolice. Cel mai important xanlogenat este cel de celuloză care e întrebuinţat la fabricarea viscozei (v. şi sub Viscoză). XENON (Ch/m.J; Xe. Element; gr. at. 131,3; nr. af. 54. Face parte din grupul gazelor nobile. E un gaz incolor, inodor, care se găseşte în atmosferă în cantităţi foarte mici. XILEN (Chim.); CfiH4 (CH3)3. Dimetilbenzen, omolog al benzenului, care se găseşte în gudronul de huilă. Există în 'trei forme îsomere. E întrebuinţat ca materie primă penfru diferite sinteze de materii colorante şi ca solvent în industria lacurilor şi a cauciucului^ XILOLIT (Consfr.); Pardoseală turnată dintr'un amestec de rumeguş de lemn şi clorură de magneziu, colorat cu pigmenţi minerali. YARD (l/nif.): Măsură folosită în Anglia, pentru lungimi, egală cu 0,914398 m. Se împarte în trei picioare, iar fiecare picior, în 12 foii. YTERBIU (Ch/m.); Yb. Element; gr. at. 173,04; nr. at. 70. Face parte din familia pământurilor rare. YTRIU (Chim.); Y. Element; gr. af. 88,92; nr. at. 39. Face parte din familia pământurilor rare. - z ZA (Tehn.): Fiecare dinfre verigile care constitue un lanţ. Zalele pot avea formă circulară, ovoidală, dreptunghiulară, etc. ZĂBREA (Consfr.): Bară de legătură, verticală sau înclinată, înfre tălpile unei grinzi. Ansamblul acesfor bare, împreună cu tălpile, alcăfuesc o reţea nedeformabilă numită grindă cu zăbrele. ZĂCĂMÂNT (Geol., Mine): Acumulare naturală, exploatabilă, de minerale sau roce utile. Zăcământul se numeşte primar, dacă minereul se găseşte în locul unde a luat naştere, şi secundar, dacă minereul se găseşte în alt loc decât cel în care a luat naştere şi a fost deplasat de agenţii naturali'. ZĂGAZ (Hidr.): Baraj de dimensiuni mici, deobicei executat rudimentar (din lemn, din bolovani, împletituri de nuiele, etc.). ZAHĂR (Chim,): 1. Oricare dintre zaha-ruri. — 2. Termen comun pentru zaharoză. ~ de laple (Ch/m.): Sin. Lactoză (v.). ~ de plumb (Ch/m.): Nume impropriu pentru acefalul de plumb, care este o sare otrăvitoare, albă, cristalizată, solubilă în apă şi care are un gust dulceag. ~ de sfeclă (Ind. alim.): Zaharoză obfinută din sfecla de zahăr. ~ de struguri (Chim.): Sin. Glucoză (v.). ~ de trestie (ind. alim.): Zaharoză obfinută din frestia de zahăr. ~ inveitil (Chim.): Amestec de glucoză şi levuloză, în proporfii egale, obfinut prin invertirea zahărului (v.). ZAHARIFICARE (Chim.): Transformarea în zahăr a substanfelor care confin amidon, efectuată de unii fermenfi sau prin tratare cu unii acizi minerali diluafi. ZAHARIMETRIE (Chim.): Metodă de determinare, cu ajuforul zaharimetrului, a concentrafiei solufiilor de zahăr. ZAHAfilMETRU (Fiz.): Polarimefru folosit pentru determinarea concentrafiei unei solufii de zahăr prin măsurarea unghiului de rotafie a planului luminii polarizate care trece printr’un tub confinând acea solufie. ZAHARINĂ (Ch/m.): Substanfă sintetică, cristalizată, albă, foarte solubilă în apă, cu p. 1. 227°. In stare pură, are o putere de îndulcire de cca 500 de ori mai mare decât a zahărului, dar nu are nicio valoare nutritivă şi poafe avea efecte dăunătoare dacă este folosită în cantitate prea mare. E întrebuinţată la îndulcirea alimentelor destinate bolnavilor de diabet care nu au voie să consume zahăr. ZAHAROMETRU (Fiz.): Areometru folosit penfru determinarea concenfrafiei soluţiilor de zahăr, prin măsurarea densităţii lor; deobicei e gradat astfel, încât permite citirea directă a procentului de zahăr. ZAHAROZĂ (Ch/m.): Substanfă dulce, din clasa, zaharurilor, numită deobicei zahăr. E o dizaharidă formată din combinarea unei molecule de glucoză cu o moleculă de levuloză. E înfrebuinfată în alimentafie fiind unul dintre alimentele de bază din hrana omului. ZAHARURI (Chim.): Nume generic pentru substanţele organice cu cel pufin 4 atomi de carbon, care au în moleculă mai multe grupări alcoolice —OH, cu sau fară grupări aldehidice sau cetonice. Zaharurile se împart în monozaharide (de ex. glucoza, fructoza, levuloză); dizaharide (de ex. zaharoza, lactoza, maltoza), frizaharide, etc. ZĂNOAGĂ (Topog.): Vale în formă de căldare, formată prin roaderea terenului de către ghefarii din timpurile geologice. ZĂPADĂ (Mefeor.): îngrămădire de fulgi de zăpadă, formafi în atmosferă din cristale sau din agregate de cristale de apă. ~ de acid carbonic (Chim., Tehn.): Bioxid de carbon în stare solidă, obfinut prin condensarea vaporilor produşi prin destinderea bioxidului de carbon lichefiat prin comprimare. E întrebuinfat ca substanţă frigorigenă, deoarece sublimează |a —78,5'’. ( = Ghiaţă uscată). ZAPONLAC (Chim.): Lac de nitroceluloză, deobicei colorat în diferite nuanţe, întrebuinţat la acoperirea metalelor. ZĂ VOR 607 ZID DESPĂRŢITOR ZĂVOR (Consfr •j: Lamă sau vergea metalica, fixată pe un canat al unei uşi sau al unei ferestre şi care, fiind deplasata în lungul ei, poate pătrunde într'o ureche fixată pe focul uşii sau al ferestrei (sau, când exista doua canate, pe canatul care, deobicei, stă închis), penfru a împiedica deschiderea uşii sau.a ferestrei. ZEAMĂ bordeleză (Agr.): Amestec de sulfat de cupru (piatră vânătă), var şi apă, întrebuinţat ca fungicid, în special pentru combaterea manei la vita de vie. ZECIMAL (Mat.): Calitatea unui sistem de numere de a avea la bază numărul zece. Exemplu: sistemul de numerafie zecimal, logaritmi zecimali, fracţiune zecimala, etc. ZEFIR (/nd. fexf.J; Ţesătură fină de bumbac întrebuinţată la confecţionarea rufariei de corp. ZEINĂ (Chim. b/ol.): Proteina din bobul de porumb. în compoziţia ei lipsesc anumifi constituenţi indispensabili nutriţiei şi, de-aceea, porumbul nu constitue o hrană complectă cum este, de ex., grâul. ZENIT (Asfr.): Punctul de pe sfera cerească, care, se află, pe verticală, deasupra locului de observaţie. ZEOLIT (Mineral,): Aluminosilicat de calciu şi un metal alcalin, hidrafâf, natural. Zeo-lifii pierd uşor apa prin încălzire şi o recapătă când stau într'o atmosferă umedă, fără a se distruge structura cristalina. ZEONIFER (Tehn.): Funicular aerian cu cablu, folosit penfru transportul de persoane şi de mărfuri. ZER (Ind. alim.): Lichidul care rămâne la fabricarea brânzeturilor. Cel bogat în substanţe grase poate servi Ia fabricarea untului, iar cel sărac serveşte la extragerea lactozei şi în alimentarea animalelor. ZERO (Fiz., Tehn.): 1. Valoarea unei mărimi, începând dela care se măsoară acea mărime. Ex.: zero al unei scări de temperatură. ■— 2. Diviziunea unei scări gradate a unui instrument de măsură, dela care se citesc diviziunile scării. ~ absolut (F/z.);Temperatura de -273,13°. Este cea mai. joasă temperatură teoretic posibilă. E folosit ca zero al scării de temperatura absolută. ZEŢAJ (Prep. m/n.): Operafia de îmbogăţire a minereurilor sau cărbunilor sfărâmaţi, prin depunerea componenţilor în ordinea greutăţilor specifice, într'un curent de apă cu mişcare alternativă ascendentă şi descendentă.Ope* rafia se efectuează într'o maşinădezefaj formată dintr'o cuva cu apă cu un perete vertical despărţitor care nu merge până la fundul cuvei ; într'unul din compartimente este montată o sită pe care vine minereul, sfărâmat, iar în celălalt un piston care are o mişcare alternativă de sus în jos şi care produce mişcarea apei. Mişcarea apei se mai poate produce şi cu ajutorul aerului comprimat în locul pistonului. Pentru ze-farea materialului mărunt se aşterne pe sită un paf filtrant (v.). ^ pneumatic (Prep. min.): Operafie de zefaj într'un curent pulsatoriu de aer. Maşina de zefaj pneumatic e alcătuită dintr'o serie de site înclinate, pe suprafafa cărora vine materialul şi prin găurile cărora se insuflă un curent pulsatoriu de aer. Zefajul pneumatic e folosit în special penfru cărbune. ZEŢAR (Pol/gr.); Muncitor culegător de texte, într'o tipografie. ZI siderală (Asfr.): Perioada unei rotaţii complecte a Pământului în jurul axei sale, în raport cu stelele fixe. ^ solară (Asfr.): Intervalul dintre două reveniri succesive ale Soarelui la meridian. ZID (Consfr.): Element de construcţie, de grosime relativ mică în raport cu celelalte două dimensiuni, executat din zidărie de diferite tipuri, după rolul pe care urmează să-î îndeplinească şi după materialele întrebuinţate. ~ despăr|ifor (Consfr.); Perete despărţitor executat din zidărie. Materialele întrebuinţate penfru zidărie sunt deobicei cărămida, plină sau găurită, şi mortarul de var cu sau fără adaus de ciment. Majlnă de zefaj. 1 — pat filtrant; 2 — materialul de zefat; 3 — sită; 4 — apă ; 5 — piston. .ZID DE SPRIJIN 608 ZIDĂRIE DE CĂRĂMIDĂ ~ de sprijin (Consfr.): Zid masiv; rezistent, executat din zidărie cu mortar bogat în ciment,' 'uneori armată, deobicei întărit din loc în loc cu con--traforturi, construit pentru a prelua împingerea pământului unui ta-4uz sau împingerea unei grămezi •de material granular sau în praf (de ex., într'o magazie de cereale, •de ciment, ele.). portant la această fafă,'se obţin folosind la zidire o riglă de ofel de. grosimea dorită, ţi apoi se rostuesc şi se fuguesc cu fierul. ~ armată (Consfr.j: Zidărie de cărămidă, în rosturile căreia se introduc la zidire Zid de sprijin din zidărie de cărămida, armata, - , cu contraforturi. '(Consir.): Sin Zid 1 — armatura fundajjel; 1 — purtător (v.). armaturazidulul; 3 — armatura **-.f . uiA> contrafortului. ^ purtător (Consfr.).' Zid care constitue un element •de rezistenjă într'o construcfie, având rolul de a susjine greutăţile de deasupra ^(zidăria şi planşeele superioare, şarpanta acoperişului, efc.). (= Zid portant). ZIDAR (Cons/r.); Muncitor specializat în executarea de zidarii diferite (de cărămida, de piatră naturală, căptuşeli de cărămida refractară la cuptoare, etc.). Unii -zidari dintre cei care execută zidării de cărămidă sunt şi tencuitori şi, uneori, montează şi tocurile de uşi şi ferestre. ZIDĂRIE (Constr.): Material de construcţie alcătuit din blocuri de piatră naturala sau artificială (cărămizi, blocuri de beton, etc.) legate sau nu înfre ele cu un mortar. Din, zidărie se execută elemente de rezistenţa (ziduri purtătoare, stâlpi, bol|i, arce, etc.), umplutură înfre elementele de 'rezistenţă (ziduri exterioare şi ziduri despărţitoare), elemente decorative (cornişe, profile, placaje, etc.), elemente de protecţie (ziduri de protecţie a unor izolaţii, căptuşeli refractare), etc. Modul de aşezare a blocurilor într'o zidărie, numit legătura zidăriei, trebue sa •corespundă condiţiilor de rezistenţă, de izolaţie termică şi de execufie rapidă. ^ aparenîă (Cons/r.): Zidărie executată •din cărămizi speciale dublu presate, sau din cărămizi obişnuite alese (întregi şi cu •muchiile neciocnite), care rămâne nefen->cuită la faţa aparenta. Rosturile orizontale, Stâlp din zidărie armafă. vergele de oţel rotunde, pătrate sau dreptunghiulare, pentru a-i mări rezistenţa la încovoiere şi la forfecare. Armarea se poate face transversal, longitudinal sau vertical. Zidăria armată e înfrebuinfată, deobicei, la stâlpi şi la buiandrugi. ~ de cărămidă (Cons/r.): Zidărie executată din cărămizi pline sau găurite, legate între ele cu un mortar denisipcu var, cu var şi ciment, sau uneori, numai cu ciment. Zidăria de cărămidă poate fi masivă sau, când întrebu- nu e Zidărie cu goluri legale cu rânduri continue. . , ,w . a — rânduri de legălură, alcătuite Inţata pentru dincărâmizl aşezate pe IMjb — rân* un element de duri alcătuite din cărămizi aşezate rezistertă cypefTitichle, cu legătura iransversală ... . la a patra cărămtdâ. goluri; in acest din urmă caz are greutate mai mică şi izolează mai bine contra sgomotului şi contra -frigulii, respectiv a căldurii. Legătura dintre cărămizi, la, zidurile pline, se făcea în mod obişnuit la fiecare rând, dar acum, ap|icându-se metodele zidarilor^ stahanovişti sovietici, legătura, longitudinală se face la fiecare rând, iar cea transversală se face la cinci sau, la şase rânduri. Zidăria cu legătură la mai mulfe rânduri prezintă următoarele avantaje: ZIDĂRIE MIXTĂ 609 ZINCOGRAFIE productivitate mult mai vmare; Ia ziduri groase, pentru aşezarea cărămizilor’interioare, pot fi folosîfi muncitori cu califi- Aşeiarea rândurilor la îidăria cU legătură îa ma! mulfe rânduri. ' care mai joasă; izolafie termică, mai bună; rezistenfă mai mare la încovoiere,1 deci comportare mai bună la fasari. . mixtă (Consfr.): Zidărie executată din două feluri de material de bază (piatră naturală şi cărămidă, piatră naturală sau cărămidă şi beton turnat) şi, uneori, chiar din trei feluri de material (piatra naturală, cărămidă şi beton). Din zidărie mixtă se execută ziduri şi, uneori, stâlpi. Zidăria mîxta cea mai obişnuita este cea de piatră naturală sau cărămidă şi beton, din care Zidărie mixtă. • a — de beton cu cărămidă; b — de piatră naturală cu cărămidă; t — beton; 2 —cărămidă; 3 —piatră naturală; A — ancoră metalică de legătură. se consfruesc în special zidurile exterioare ale subsolurilor, unde cărămida sau piatra naturală, aşezate spre inferior, formează un cofraj, iar betonul se toarnă înfre cărămidă şi pământ. Zidăria mixtă de piatră naturală şi cărămidă se execută în special la zidurile exterioare ale clădirilor monumentale care au fafada în întregime de* piatra naturală, sau Ia subsoluri, unde zi- dul e executat din piatră brută şi are fafa 'interioară din carăhiidă/ ■ ' • ' <"*’ uscafă' (Consfr.): Zidărie executata numai prin suprapunerea şi alăfurareaunor blocuri' de piatră mari; fără ca acestea să fie legate între ele cu un m6rfar.;'Zidăria uscafă se efcecută deobicei din piatră naturală, iar uneori din blocuri de beton; rezistenfă unei astfel de zidării e mult mai mică, decât a uneia similşre dar cu mortar. . 1 ZIDIRE (Consfr.): Operafia de executarea unei zidării. La zidurile de cărămidă, metoda şi, în special, ordinea de aşezare a cărămizilor care depinde de legătura aleasă (legătură lâ fiecare rând sau Ia mâi mulfe rânduri) au o mare imporfanfă, determinând productivitatea.' Metodele de zidire se deosebesc după cum rosturile'dirtfre cărămizi se formează cu mistria, sau prin apăsarea cărămizilor, fără mistrie, sau prîn aşezarea a câte doua cărămizi dintr’odată, fără. mistrie, etc. Aşezarea mortarului pe cărămizi se efectuează cu canciocul, cu făraşul Maximenco, cu lopata Orlov, cu canciocul-lopată Malfev, etc. Folosind metode adecvate zidului respectiv, zidarii stahanovişti sovietici Maximenco, Orlov, Culicov, etc., au depăşit orice norme, ajungând a zidi câte 10000'”20000 cărămizi într'un schimb. Z1MAZĂ (Chim. bio/.): Enzimă confinută în drojdia de bere, care transformă zahărul în alcool şi bioxid de carbon. ZINC (Ch/m.): Zn. Element; gr. at. 65,38; nr. at. 30. E un metal alb-albastrui cu p. t. 419°, p. f. 907° şi gr. sp. 7. Se extrage, în special din calamină şi din blendă, prin prăjirea minereului,, obfînându-se astfel oxid de zinc care este apoi redus cu cărbune; zincul rezultat este purificat prin distilare. Zincul este întrebuinţat sub formă de tablă, în aliaje (în special în alamă), penfru protecfia superficială a ofelurilor prin galvanizare sau şerardizare, etc. ZINCARE (/VIef/.): Operafia de acoperire a unui metal cu un strat de zinc prin cufundare în zinc topit. Se numeşte zincare şi acoperirea unui metal cu un strat de zinc prin galvanizare. ZINCIT (M/nera/.): Oxid de zinc, natural. E un minereu de zinc. ZINCOGRAFIE (PoJ/gr.J; Tehnica obţineri clişeelor metalice folosite în imprimerie. ZINNWALDIT 610 ZUGRĂVEALA Clişeu! se obfine prin copierea pe o placă metalică (deobicei de zinc), sensibilizată cu un strat de albumină bicromatată, a unui clişeu negativ de sticlă, prin developarea plăcii metalice şi prin tratarea ei cu un reactiv care atacă părjile pe care nu a mai rămas albumină. ZINNWALDIT (Mineral.): Silicat de potasiu, litiu, fier şi aluminiu, natural. E un minereu de-lifiu. ZIRCON (Mineral.): Silicat de zirconiu, natural. E o pialră semiprejioasS. ZIRCONIU (Chim.): Zr. Element; gr. at. 91,22; nr. af. 40. E lin metal care se găseşte rar în natură. ZONĂ sfeticS (Mal.):. Porjîune de pe suprafafa unei sfere tăiate de două plane paralele, cuprinsă între cele două plane. Suprafafa zonei e dată de 2nRd, în care R este raza sferei şi d distanfa dintre cele două plane. ZOOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul animalelor. ZOOTEHNIE (Gen.): Ştiinfa aplicată care se ocupă cu studiul creşterii, îmbunătăfirii şi exploatări animalelor domestice. ZUGRAV (Conslr.): Muncitor care execută lucrări de zugrăveală. ZUGRĂVEALĂ (Consfr.): Acoperirea pereţilor cu un strat de spoişlă colorată, în desene, netedă sau în relief. ZonS sferică, (ABCD). Tehnoredactor; Panfazienu N. Corector retp.: Rotaru V. Deiă le culei t. XII. f?5Î.Bun de lîpar 24. V. 1953. HSrfire aemireJînâ fitx86/16,65g/m* Cofi editoriale 68. Co’J fipar 39. Preful umjţ exemplar tega» */, pfinză Lef 3». Comanda 1546. — A. 0.2P85/J953. Pentru bibliotecile m'itf, indicele de clasificare 413. Pentru H6//ofeci/e mari, indicele de c/aî/7care 413=zR:6* Tiparul executat la: întreprinderea Poligrafic® Sibiu, str. I. V. Staltn, 15, — R.P.R. ERATĂ Pagina în foc de Se va citi 14, r. 4 de jos, coi. 1* mastic ~ mastic de '■* Edif. 49, r. 4 de sus, col. 2 forjă secundară bobina secundară Tip. 65, fig. Camera clara Figura este întoarsă „ 82, r. 23 de jos, , col. 1 (= Cianizare) (= Cianurare) Edit. t03, r. 5 de sus, co|. 2 (cu mania elementară) (cuanta elementară) Tip. 104, r. 20 de sus, , col. 2 Director de particule . Contor de particule ionizate ionizate Edif. 135, fig. Derularea fur- în figură nu apar notaţiile a, p, 5, h din niruluî legendă; se vor suprima notaţiile din legendă 145, fig. Difuzoare eleciro-dinamice se va înlocui cu figura alăturată ^ 1 — serfranuj p. t. circa 1525°■ Magneţii (Mineral,)'. Fe30, cementare esen- legata Vâ* + bî' 396, r. 23. col. 1 Micul Dicţionar CH, n?n-f2 _____________ CnHSn+2 158, fig. Echea cârmei 1 — sefranul 194, r. 1, col. 1 p. t. circa 1535° 297, r. 2 de jos legenda figurii 12 — 323, r. 7, de sus, col. 2 Magneţii (Mineral.): Fe.,0, 341, tig. Mecanism cu culisă-manivelă, oscilantă Figura este întoarsă 351, r. 7 de jos, col. 1 ce- 353, r. 6 de jos, col. 1 esteă legae- 355, r. 1 de jos, col. 2 Va2 + b 368, r. 1 de jos, col. 2 m(m—1)-(m—n + 1) m(m—1)-(ro—n + 1) 1 • 2 n'"n 1 • 2 • ■-n Edil. Tip. Edil. Tip.