Ái¿) . DICŢIONAR AL ŞTIINŢELOR SPECIALE ALE ISTORIEI Coordonator: 'IONEL GAL Autori: IOANA BURLACU MARIA DOGARU IONEL GAL GABRIELA MĂRĂŞOIU MARIN MOCANU IOANA ALEXANDRA NEGREANU VERONIGA VASILESGU GERNOT NUSSBĂGHER FLOREA OPREA MARIA SOVEJA ŞTEFAN STĂNGIULESGU ELENA STÂNGACIU MARIA STOIAN Lucrarea a fost avizată de Comisia ştiinţifică pentru probleme arhivistice în şedinţa din data de 18 martie 1980. DIRECŢIA GENERALĂ A ARHIVELOR STATULUI DICŢIONAR AL ŞTIINŢELOR SPECIALE ALE ISTORIEI Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie EDITURA ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ Bucureşti, 1982 ' • "-1 ' Supracoperta şi coperta: GHEÔRGHE MOTORA Redactor : MARCEL POPA Tehnoredactor: ŞTEFANI A MIHAI Coli de tipar: 16,75 Bun de tipar ; 13 IX 1982 Tiparul executat sub comanda nr. 1113 la întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918“, str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97 Bucureşti, Republica Socialistă România PREFAŢĂ Dezvoltarea fără precedent a cercetării ştiinţifice ca şi explozia informaţională ce s-a produs în etapa revoluţiei tehnico-ştiinţifice au impus utilizarea intensă a patrimoniului umanităţii, expresie a vastei experienţe umane . acumulată de-a lungul veacurilor,:-conservat în arhive. . : î i ;*•',! ' Fenomene complexe au determinat, totodata,1 dezvoltarea ştiinţelor speciale ale istoriei, pînă riu demult calificate drept ^auxiliare“,1 discipline de care depinde, de fapt, investigarea izvoarelor; în acest context un rol aparte îl are arhivistica — ştiinţă'specială chemată să dezvolte principiile şi practica privind ordonarea, conservarea, evidenţa şi folosirea tezaurului documentar ai''fiecărui popor.1 Afirmîndu^se ca o ştiinţă interdisciplinară, arhivistica .este. implicată astăzi în procesul adîncirii cercetărilor ştiinţifice din. diferite domenii, deseori depăşind cadrul istoriei, întrucît mărturiile scr.ise. pe. suporţi friabili oferă informaţii preţioase ilustrînd, pe de o parte, evoluţia istoriei diferitelor ştiinţe, furnizînd, pe de altă parte, date ce pot. contribui la găsirea soluţiilor tehnico-ştiinţifice pentru rezolvarea, unor probleme teoretice sau practice, utile pentru progresul economic. . Importanţa pe care au dobîndit-o în etapa actuală instituţiile, păstrătoare de documente pentru dezvoltarea fiecărui sector de muncă a impulsionat activitatea arhivistică, determinînd o mai mare grijă pentru punerea tezaurului documentar în circuitul ştiinţific, ca şi pentru lărgirea formelor prin care publicul poate fi informat asupra cuprinsului fondurilor şi colecţiilor deţinute de diferitele depozite publice de arhivă. Ca urmare au fost publicate variate instrumente de evidenţă şi informare: ghiduri, îndrumătoare, cataloage, ediţii de documente. De asemenea, pentru a răspunde imperativelor studierii izvoarelor de către cercetătorii din diferite specialităţi, Direcţia generală a Arhivelor Statului a pregătit două lucrări cu valoare teoretică şi practică: lucrarea monografică „Arhivistica românească“ şi prezentul dicţionar. PREFAŢA Lucrările menţionate mai sus sînt reprezentative prin conţinutul lor bogat, căci ele abordează, desigur în forme specifice, întreaga activitate arhivistică. Neîndoielnic, tratarea diferitelor capitole şi subcapitole, ca şi coroborarea variatelor aspecte ale teoriei arhivistice, au presupus recercetarea tuturor actelor normative, cunoaşterea lucrărilor elaborate în perioada anterioară în acest domeniu, înlăturarea confuziilor, completarea lacunelor, precizarea elementelor caracteristice unui fenomen sau proces, într-un cuvînt creşterea rigurozităţii ştiinţifice în privinţa fiecărei laţuri, fapt ce va duce la un nou salt al ştiinţelor speciale ale istoriei. Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei, cuprinzînd peste 1500 de termeni, însumează atît rezultatul cercetărilor naţionale cît şi experienţa altor ţări în acest domeniu. El a fost elaborat în speranţa că va constitui un instrument de informare şi de lucru nu numai pentru specialişti ci şi pentru categorii mai largi de cititori, interesaţi de domeniul vast al arhivelor româneşti. Problema terminologiei preocupă toate disciplinele. Este firesc ca şi arhivistica să aibă, între problemele sale acute, necesitatea stabilirii unei terminologii arhivistice precise, prin care fiecare termen care se referă la practica sau teoria arhivistică să fie cunoscut în semnificaţia lui exactă, cu atît mai mult cu cît nu rare sînt cazurile cînd se consţată existenţa a numeroase ambiguităţi în exprimarea de specialitate şi chiar greşeli. Această stare de fapt este caracteristică arhivisticii mondiale. Explicaţia o găsim în faptul că ştiinţa arhivistică, ca orice ştiinţă, a progresat mai repede decît limba, din care cauză adeseori, pentru exprimarea unei noţiuni noi se folosesc unii termeni din limbajul comun, improprii arhivisticii, sau termeni străini. Pe de altă parte, relaţiile cu arhivele altor ţări, activitatea editorială arhivistică bogată, dificultăţile întîmpinate la înţelegerea şi traducerea unor lucrări de teorie arhivistică impun stabilirea unei terminologii arhivistice nu numai precise, dar şi unitare. Este şi motivul pentru care în etapa actuală, în interesul ştiinţei arhivistice, se mpune elaborarea de dicţionare naţionale care să constituie instrumente de lucru indispensabile dezvoltării ştiinţelor speciale. Elaborarea unui dicţionar este deci pentru arhivistica românească o necesitate de prim ordin, atît pentru dezvoltarea ştiinţei arhivistice cît şi pentru activitatea practică a arhivelor de toate tipurile. Conceput ca un dicţionar de specialitate care să reflecte marile progrese din acest domeniu şi din cel al ştiinţelor speciale conexe, Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei este structurat ca un dicţionar normativ explicativ cu caracter enciclopedic. în explicarea noţiunilor 7 PREFAŢA am optat pentru formula indicării situaţiei reale reflectate în limbă cu recomandarea utilizării termenului adecvat. Structura enciclopedică ne-a dat posibilitatea să tratăm o serie de termeni vechi ne trataţi de alte dicţionare, precum şi termenii de bază din ştiinţele istorice speciale în al căror obiect intră cercetarea generală sau parţială a documentelor scrise; de asemenea, am inclus un număr de termeni desemnînd personalităţi, instituţii, organizaţii, asociaţii, lucrări reprezentative din domeniul arhivisticii. Dicţionarul abordează următoarele domenii: arhivistica (legislaţia arhivistică, tipologia documentelor şi a arhivelor; evidenţa, ordonarea, selecţionarea, inventarierea şi valorificarea documentelor; figuri de arhivişti, informatică, arhivistică, conservarea documentelor)-diplomatică, paleografie, sigilografie, heraldică, genealogie, cronologie (ştiinţe speciale conexe). Am recurs la această structură a dicţionarului pentru faptul că prin multiplele aspecte pe care le implică documentul scris, arhivistica este o ştiinţă istorică interdisciplinară. Interdependenţa cu celelalte ştiinţe speciale constă, în linii generale, în faptul că fiecare ştiinţă oferă celeilalte rezultatele cercetării izvorului istoric prin metodele sale proprii, în ansamblu realizîndu-se o cuprindere a tuturor elementelor componente ale izvorului studiat, iar în final, cunoaşterea informaţiilor transmise de acesta. Trebuie să menţionăm că am inclus în dicţionar numai acei termeni din ştiinţele speciale care sînt indispensabili desfăşurării activităţilor arhivistice, dicţionarul nepropunîndu-şi să cuprindă totalitatea termenilor celorlalte ştiinţe speciale. Cît priveşte modul în care au fost cuprinse în dicţionar personalităţile, subliniem faptul că am prezentat mai pe larg activitatea celor mai de seamă arhivişti, uneori indicînd toate lucrările lor ştiinţifice, celelalte personalităţi ale culturii româneşti (Y. Alecsandri, B. P. Has deu, I. Heliade Rădulescu etc.) fiind prezentaţi numai cu referire strictă la activitatea lor arhivistică, astfel că eventualele disproporţii în lungimea articolelor sînt motivate de acest punct de vedere. în tratarea şi exemplificarea diferitelor instrumente ştiinţifice specifice, cît şi în prezentarea periodicelor de specialitate, am avut în vedere numai publicaţiile elaborate şi editate de Arhivele Statului. Dificultăţile inerente sarcinii pe care şi-au asumat-o autorii sînt mari, dar aceştia sînt animaţi de convingerea că o asemenea lucrare se înscrie pe linia strădaniilor privind sintetizarea gîndirii arhivistico româneşti pînă la acest moment. PREFAŢĂ Subliniem pe această cale sprijinul colaboratorilor: N. Ajilăriţei, A. Andone, G. Birceanu, A. Caciora, G. Chipurici, E. Chon, V. Coman, N. Drăghici, O. Guţu, EL Iosefide, Al. Matei, E. Negulescu, O. Nichifor, M. Plrvulescu, E. Poştăriţă, M. Rachieru, F. Rînziş, M. Timbus, E. Ulieru, M. Vlaicu, care prin observaţiile lor au contribuit la îmbunătăţirea calităţii definiţiilor din dicţionar. Mulţumim organismelor internaţionale de profil, Comisia de Diplomatică de pe lingă Comitetul internaţional de ştiinţe istorice şi Comitetul de Sigilografie din cadrul Consiliului Internaţional al Arhivelor, carene-au pus la dispoziţie spre consultare propriile manuscrise ale dicţionarelor în curs de elaborare. Mulţumim, de asemenea, Comisiei naţionale de heraldică, genealogie, şi sigilografie care în plenul ci a dezbătut şi avizat definiţiile privind aceste discipline, contribuind prin aceasta la impunerea unei terminologii unitare. ‘ IONEL'GAL • ' ’DIRECTOR GENERAL AL ARHIVELOR STATULUI i LISTĂ DE ABREVIERI arh. = arhivistică bibi. = bibliologie C.I.A. = Consiliul Internaţional al Arhivelor cm. = centimetru cm. p. = centimetru pătrat cod. = codicologie cons. = conservare contemp. = contemporan cript. = criptologie, criptografie cron. = cronologie D.G.A.S. = Direcţia generală a Arhivelor Statului dipl. = diplomatică F.A.N. = Fondul Arhivistic Naţional F.A.S. = Fondul Arhivistic de Stat F.I.A.B. = Federaţia internaţională a asociaţiilor de bibliotecari fii. = filigranologie gen. = genealogie g.f. = gram forţă H.C.M. = Hotărîrea Consiliului de Miniştri her. = heraldică inf. = informatică Kg.f. = kilogram forţă lingv. = lingvistică lit. = literatură mm = milimetru min. = miniaturistică m.l. = metru liniar num. = numismatică pal. = paleografie p. ext . = prin extensie pl. = plural sec. = secol sig. = sigilografie " sin. = sinonim spec. = special surs. = sursologie. ş.a. = şi altele ş.a.m.d. = şi aşa mai departe u.a. = unitate arhivistică u.r. = umiditate relativă v. = vezi var. înv. = variantă învechită a.a. (dipl.), v. adacta%ante ■ approbationemt ante acta* •A. (a), (cron.),. v. anno. abis (her.), termen;care indică poziţia centrală din scut, locul unde se < plasează ecusonul: central. Sin. inimă. abreviere (abreviaţiune) * (pal.), v. prescurtare. absolutorium (dipl.), .1. Denumire a unui act cu caracter juridic, prin care o. persoană este scutită, absolvită, achitată sau eliberată de o ‘-datorie, delict sau ’oride altă obligaţie. 2. Act de absolvire a unei şcoli. a.c. (cron.),. v. anno currente, anni currentis. acc. (accl.) (dipl.), v. acclusa. accent (pal.), semn diacritic provenit din paleografia greacă, cu funcţie reală în scrierea româno-slavă şi chirilică românească, indicînd o intonaţie deosebită a unei silabe din cuvînt. accept (dipl.), 1. înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la.scadenţă; 2. Denumire a unui act care era eliberat în trecut de o instituţie la cererea funcţionarilor săi pentru ca, pe baza lui, să-şi poată ridica, înainte de data obişnuită, drepturile băneşti de la diverşi scontatori. \ accesibilitate în arhive (arh.), ansamblu de reguli referitoare la posibilităţile şi condiţiile stabilite, într-o perioadă dată, pentru cercetarea documentelor de arhivă. Accesul poate fi condiţionat pentru anumite categorii de documente, care prin consultarea sau publicarea lor ar prejudicia interesele statului. acclusa 1. (dipl.), menţiune de registratură folosită în documentele medievale din Transilvania, înscrisă pe actul principal, pentru a indica acţiunea'de anexare şi numărul anexelor. Sin. acta adhibenda, frustum. V. anexă. Prescurtat acc, (accl.). 2. (arh.) denumirea unei subdiviziuni de acte în cadrul seriei Acta generalis din arhiva Cancelariei Aulice Transilvane; cuprinde 169 de pachete cu acte din perioada 1701-1848. achiziţionare de documente (arh.), formă de preluare, prin cumpărare sau donaţie, a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, de la persoane fizice şi juridice, de către organele investite cu acest drept. acidifiere a Iiîrtiei (arh., cons.), acumulare de substanţe cu caracter acid în structura hîrtiei, ca urmare a tehnologiei de producţie sau a transformărilor pe care le suferă în timp fibrele celulozice şi celelalte ACOLAT 12 materiale care intră în compoziţia hîrtiei. Hîrtia tinde să-şi modifice aciditatea ajungînd la pH 4—4,5. Această creştere a acidităţii este asociată, în general, cu modificări de structură moleculară a fibrelor celulozice şi cu scăderi ale caracteristicilor fizico-mecanice. Cauzele a. hîrtiei pe care sînt scrise documentele sînt de ordin intern, fiind legate de mecanismele îmbătrînirii naturale, dar uneori pot acţiona şi factori externi cum sînt agenţii de poluare a atmosferei, efectele degradării biologice, compoziţia chimică a cernelurilor utilizate la scrierea documentului etc. acolat (her.), termen care indică: 1. Poziţia a două scuturi înclinate unul spre celălalt. 2. încolăcirea unei plante sau ramuri pe un obiect oarecare. 3. Atingerea pe flancuri a unor piese. (Fig. 1) acord (dipl.), document rezultat în urma unei înţelegeri între două părţi (indivizi, instituţii, state); a. comercial, înţelegere economică între două sau mai multe state cu privire la schimbul reciproc de mărfuri pe o anumită perioadă de timp; a. cultural, a. între două state, prin care se reglementează relaţiile culturale şi ştiinţifice, schimburile culturale şi modalităţile de realizare a acestor schimburi; a. de asistenţă, a. care consemnează ajutorul, sprijinul, cooperarea materială sau morală, în viata inter- Fig. 1. 1859. Stema unită reprezentată prin două scuturi acolate, gravată pe medalia de deputat în Adunarea Electivă a Munteniei. Muzeul de istorie a municipiului. Bucureşti. 13 ACT naţională; doctrina dreptului internaţional consideră că a. de a. intra în categoria obligaţiilor morale reciproce ale statelor; a. de colaborare economică şi tehnică, a. prin care sînt reglementate condiţiile de acordare a unor ajutoare tehnico-economice pentru construirea de obiective industriale sau de altă natură, ori pentru efectuarea unui schimb de experienţă în domeniul industriei, agriculturii, tehnicii, ştiinţei etc.; a. de credit, a. prin care se reglementează raporturile de credit dintre state şi condiţiile de acordare — restituire a creditului; a. de frontieră, a. cu privire la stabilirea regimului de frontieră între state vecine şi procedura de reglementare a incidentelor de frontieră; a. de plăţi, document internaţional care consemnează înţelegerea între două sau mai multe state cu privire la modalităţile de plată a obligaţiilor reciproce deri-vînd din comerţul lor exterior sau din alte operaţii; a. de transporturi, a. prin care sînt reglementate modalităţile de efectuare a transporturilor internaţionale, de persoane şi de mărfuri; a. internaţional, document diplomatic, de obicei neratificat, care consemnează o înţelegere internaţională semnată în numele sau; din împuternicirea guvernelor reprezentate, cu privire la reglementarea unor probleme concrete ale colaborării dintre statele semnatare. V. convenţie; a. regional, a. între state din aceeaşi regiune geografică. acostat (her.), termen care indică poziţia alăturată a două scuturi sau a două mobile. Sin. alăturat. act (arh., dipl.), ternien general pentru orice înscris întocmit de persoane fizice sau juridice, consemnînd situaţii de drept sau de fapt. în Transilvania termenul de a, spre deosebire de cel de document, se referă, începînd cu sec. al XVII-lea, la înscrisuri de importanţă mai mică; a. adiţional, înscris care consemnează înţelegerea încheiată între două sau mai multe state cu privire la modificarea, completarea sau interpretarea unui acord, încheiat :anterior sau la aceeaşi dată cu a. După modul de redactare şi gradul de solemnitate, a. a. poate purta diferite denumiri: convenţie adiţională,protocol adiţional; a. anexă, v. anexă; a. autentic, înscris prevăzut cu semnele de Validare necesare a da putere deplină conţinutului său; a. bilateral, a. încheiat între două părţi, de exemplu contracte de vînzare-cumpărare sau tratate diplomatice. Dacă se întocmea numai într-iin singur exemplar, se păstra la beneficiar, în cazul contractelor de vînzare-cumpărare sau la o arhivă publică, în cazul actelor diplomatice; a. constitutiv, înscris din categoria actelor administrative care consemnează înfiinţarea unei societăţi sau asociaţii ciilturale, juridice, economice sau,’ în general, a unei instituţii şi care se depune la tribunal spre a fi transcris în registrul persoanelor juridice; a. de aducere întru împlinire, 1. A. juridic de executare la faţa locului a unei hotărîri judecătoreşti; 2. Scrisoare de împuternicire pentru aducerea la îndeplinire a unei sentinţe, document caracteristic pentru Transilvania în evul mediu. Sin. contemp. a. executoriu; a, de cancelarie, a, emis după un model şi o practică determinată, a unei cancelarii; a* de. c. constituie un izvor istoric, care redă, în general, fapte veridice; a. de liareciluire, înscris care consemnează adjudecarea obiectului licitat celui care a oferit mai mult. Sin. contemp. ordonanţa de adjudecare; a. de împărţeală, v. a. de partaj; a. de partaj, a. oficial cu caracter juridic din grupa documentelor personale, în care se consemnează modul de împărţire a unei averi, în special a unei moşteniri, între persoanele îndreptăţite să o stăpînească. Sin. înv. a. de împărţeală; a. dc veşnică ţinere aminte, a. de recunoaş- ACT 14 tere juridică a unei învoieli verbale pe care n-o mai menţine partea adversă, eliberat în Moldova în epoca feudală la cererea părţii în cauză; a. dispozitiv, înscris care, prin elaborarea sa, declanşează un a. juridic, respectiv drepturi şi obligaţii ; a. d. ajută la desăvîrşirea acţiunii juridice, astfel încît dacă el nu ar fi fost redactat şi scris, a. juridic n-ar fi existat sau ar fi fost pus sub semnul îndoielii; a. cmbaticar,a. cu. caracter, juridic, din sec.'"al XlX-lea, prin care sefacordă unui. cetăţean dreptul de embatic, specificîndu-se totodată şi condiţiile în care se acordă acest drept. V. embatic; a. executoriu, v. a. de aducere întru împlinire; a. fals, înscris al cărui text a suferit o alterare sau care trădează faptul că nu: este întocmit în conformitate cu procedura specifică cancelariei emitente, ori căruia îi lipsesc semnele de validare autentice ale acestuia. Există falsuri totale sau parţiale. Falsificarea pcate fi realizată în următoarele moduri: a) prin alterarea materială a texr tului, constînd în: 1. Răzuirea unor litere sau cuvinte şi scrierea unui alt text în locul rămas liber; 2. Ştergerea unor cuvinte prin spălare sau cu gumă; 3. Suprimare prin tragerea unei linii peste un pasaj din text; 4. Expunctare ;5. Adăugiri în spaţiile libere;. b) prin remanierea textului, constînd în înlocuirea voită a’unor cuvinte, cifre, litere, în procesul creării lui; c) prin falsificarea integrală a textului; a. final, document cu caracter general adoptat la încheierea lucrărilor unei conferinţe internaţionale şi semnat, de obicei, de şefii delegaţiilor participante, în care se consemnează felul cum a fost organizată conferinţa, statele participante, persoanele care au ocupat posturile de conducere, modul de desfăşurare a lucrărilor, problemele discutate şi documentele adoptate, care uneori sînt redate în reproducere integrală; a. general, tratat internaţional/multilateral care reuneşte şi coordonează diferite dispoziţii convenţionale adoptate la o conferinţă internaţională sau stabileşte un anumit regim juridic; â.-,îndoiclnic, a. care prin unele clauze de conţinut sau unele aspecte/ale formei, trezeşte rezerve în momentul efectuării criticii diplomatice şi istorice, fără a putea să i se determine falsitatea. Sin. a. suspect; a. juridic, declaraţie de voinţă prin care una sau. mai multe persoane,‘.fizice sau morale, hotărăsc .producerea unui ;efect’> de drept, respectiv, suscită, confirmă, modifică.sau extind ^drepturi şVobligaţii. A. j. poate sau nu să determine elaborarea .unui a. scris; a.j., este unilateral cîrid . exprimă voinţa unei singure, persoane şi de consens cînd este neicesar /consimţămînVuÎ mai multor,persoane; a. original, v. original; a. privat,.înscris câre emană de la o persoană privată, fizică sau morală; este considerat a*p. şi înscrisul privind un drept privat recunoscut de o autoritate publică ca urmare a solicitării de către unele persoane; a. probatoriu, înscris menit a justifica crearea a. juridic care n-ar. putea fi perfect fără această formalitate; a. redactat şi scris, după ce acţiunea juridică s-a’săvîrşit, pentru perpetuarea sa; a. protocolit, a. autentificat şi. trecut îri.protocol, conform rezoluţiei încheiate în plenul unei şedinţe; a. public, înscris care emană dela o autoritate publică sau de la o .instituţie dis-punînd de o jurisdicţie publică recunoscută; a. răsuflat, a. dovedit fals, care, pentru a nu mai putea fi .folosit, se anula prin perforare cu un obiect ascuţit sau se rupea. Sin.. înv. a.,spart; a. xeşeris, 1.. înscris al cărui text reconstituie, fără intenţia de fals şi fără a modifica cuprinsul, conţinutul unui act original, pierdut. Sin., ncooriginal; 2. A. rezultat în urma întăririi grafiei unui dccument vechi, ilizibil; prin •trecerea din nou^ cu un instrument de scris peste semnele şterse; ;a. ficris, înscris cuprinzînd informaţii asupra realizării sau existenţei unui 15 ACTA fapt'juridic; a;s. se clasifică după conţinut în: â) a.s. primarţcare creea1 ză drepturi şi obligaţii); b) a.s. de recunoaştere(recognitiv), prin care se constată o situaţie de drept; c) a.s. confirmativ, care prin conţinutul său reînnoieşte un a. primar sau un a; de recunoaştere. Din punct de vedere al provenienţei, a. s. poate fi public sau privat; a. solemn, a. cu un conţinut de o importanţă deosebită emis de o cancelarie cu respectarea strictă a normelor specifice de redactare, scriere şi validare, deseori ornamentat cu diferite figuri sau chenare. Cele mai reprezentative a.s. sînt tratatele şi convenţiile internaţionale, a. al căror conţinut se referă la problemele generale ale unei comunităţi ; a.s. emise în epoca feudală, în cancelaria Ţării Româneşti se numesc hrisoave, iar în Moldova, urice. Uneori acestea erau. a.s. închise (strînse în formă de sul şi sigilate astfel îneît să nu poată fi desfăcute fără a se cunoaşte); a. spart, v. a. răsuflat; a. sub semn privat, a. prin care părţile se angajează între ele sub simpla* lor semnătură, fără a recurge la o autoritate publică; a. suspect, v. a. îndoielnic. . acta (arh.), serie de documente în instituţiile administrative din Transilvania în sec. XVII —XIX; de multe ori a. împreună cu un adjectiv precizează conţinutul sau provenienţa documentelor. Uneori termenul de a. este omis,-folosindu-se numai adjectivele explicative pentru precizarea categoriei actelor, de ex.: coritributionalia, postalia etc.; a. adliibcnda, menţiune de registratură folosită în sec. XVIII —XIX în Transilvania pentru a indica actele care trebuie anexate Ia un document. V. anexă, conexare de documente; a. anteriora, termen folosit în Transilvania în sec. XVIII—XIX pentru actele referitoare la aceeaşi temă şi cauză, premergătoare documentului de referinţă/ V. ante Ucta; a. capitali, registre de procese-verbale sau protocoale, la locurile de adeverire, precum şi la capitlurile obişnuite ale clericilor. Acestea cuprind însemnări despre activităţile: capitlurilor. în Transilvania, în evul mediu ;• a. cliolcrae, serie de acte din arhivele unor instituţii administrative din Transilvania, mai ales ale comitatelor, cu privire la epidemiile de holeră; a. civilia, serie de acte juridice create de sedriile judiciare ale comitatelor şi oraşelor din Transilvania, referitoare la transmiterea proprietăţii sau recunoaşterea unor privilegii; a. comi-tialia, v. a. diaetalia; a. congregationum, serie de acte create în unele comitate din Transilvania, . de adunările generale ale nobililor; a. contributionalia, serie de documente din. unele arhive orăşeneşti'din Transilvania, privind contribuţiile sau impozitele; cuprinde liste de contribuabili, evidenţe despre fixarea şi strîngerea impozitelor şi despre restanţieri etc. ; a. cridalia, acte despre falimente în 'Transilvania, constituite în unele arhive în serii aparte. V. cridalia; a. criminalia, serie de acte juridice create în activitatea sedriilor criminale ale comitatelor din Transilvania, cu privire la judecarea proceselor de crimă, furt, încălcarea drepturilor de proprietate etc.; a. defluidationis, serie de acte în arhiva Comisariatului Provincial Suprem al Transilvaniei, din perioada 1808—1816, referitoare la aprovizionarea cetăţii Alba Iulia cu lemne aduse prin plutărit din Munţii Sebeşului şiCibin; a. diaetalia, serie de acte în arhiva Cancelariei Aulice Transilvane, referitoare la dietele Transilvaniei din sec. XVI—XIX, cuprinzînd: protocoale, memorii, convocatoare, rapoarte privind desfăşurarea şi hotărîrile dietelor. Sin. publica, diaetalia. V: articuli diaetales; a. ge-ncralîa, serii de acte care se referă la-probleme generale ale administraţiei, din Transilvania; a. imputâtionalia,‘serie de acte din arhiva Comisariatului Provincial Suprem al Transilvaniei, din perioada 1771 — ACTE ADMINISTRATIVE lfr 1832, referitoare la prestările de servicii pentru armată; a. insurecţionali«, serie de acte create în activitatea comitatelor şi a unor oraşe din Transilvania, referitoare la recrutări, încartiruiri şi aprovizionarea armatei; a. iudiciaria, v. acte judecătoreşti; a. manualia, termen folosit în Transilvania pentru documentele referitoare la procese, păstrate la avocaţii părţilor; a. normalia, acte normative, constituite în. serii aparte în Transilvania; a. postalia, serie de documente în linele arhive orăşeneşti diii Transilvania, referitoare la organizarea poştală şi a prestaţiilor pentru poştă; a. pracsîdialia, serie de acte a cărcr rezolvare cădea în competenţa, conducătorilor sau şefilor instituţiilor sau autorităţilor, care deţineau preşedinţia la dezbaterile organelor de conducere în Transilvania. Sin. a, reservata; a* sedis orphanalis, serie de acte create de sedriile comitatelor şi oraşelor din Transilvania, cu privire la dezbaterile succesorale şi administrarea moştenirii orfanilor; a. spccialia, serii de documente în Transilvania, deosebite după conţinut, formă sau persoanele însărcinate cu rezolvarea lor. actc administrative (dipl.), acte emisei de instituţiile administrative şi care se referă la probleme de administraţie; a. sînt de tipul ordinelor, circularelor, apelurilor, actelor de danie, hotărniciilor, privilegiilor, planurilor economice de exploatare a solului şi subsolului, protocoalelor, registrelor, plîngerilor, listelor de impunere a locuitorilor, socotelilor de cheltuieli, diplomelor etc. V. arhive administrative.. âctc alodîale (arh.), serie de acte din Transilvania în sec. XVIII —XIX referitoare la administrarea alodiului, proprietatea stăpînului feudal de pămînt. acte capitulare (arh.), serie de acte întocmite în evul mediu în Transil' vania, de către capitluri (sau conventuri) în calitate de locuri de adeverire. în acestea se cuprind: transumpturi, copii, rapoarte despre efectuarea unor citaţii sau despre participarea delegaţilor capitlului la punerea în posesiune a unor proprietari funciari. acte cumulate (arh.), serie de acte în arhiva oraşului Braşov creată prin scoaterea unor documente necesare rezolvării sarcinilor administraţiei locale la sfîrşitul sec. al XlX-lea, din seria actelor magistratului Braşov, şi constituirea lor în fascicule, pe probleme, denumite „cumulus“. Seria de a. păstrată şi în prezent în această formă, a fost constituită de arhivarul Friderich Stenner. acte de împărţeală (arh.), v. acte divizionaîe. actc divizionaîe (arh.), grupă de documente din epoca feudală din fon-durile familiale din Transilvania, denumită, în perioada de constituire, acta divisionalia. Această grupă este constituită din totalitatea actelor juridice ale unei familii ; se referă la medul cum a fest făcută împărţirea unor terenuri şi bunuri în indiviziune. Sin. acte de împărţeală. acte (lomeniale (arh.), serie de acte privind domeniul feudal, constituită în arhivele stăpînilor feudali, inclusiv ale craşelor cu posesiuni feudale din Transilvania în sec. XVIII —XIX. A. se referă la administrarea şi la economia domeniului, ca şi la exercitarea jurisdicţiei pe domeniul feudal. actc fasciculatc (arh.), serie de acte în arhiva oraşului Bistriţa, cuprin-zînd actele din perioada 1700—1784, organizate la sfîrşitul sec. al XVIII-lea de către arhivarii Johann Gottlieb Connerth şi Johann Gottfried Lani în 466 de fascicule, pe materii. 17 ACVILA acte gubemiale (arh.), acte emise de Guberniul Transilvaniei în sec. XVIII—XIX, constituite în mai multe arhive locale, în serii proprii, cu evidenţă separată, îndeosebi pînă la introducerea registraturii. acte judecătorcşti (dipl.), actele emise de instanţele judecătoreşti, provenite din acţiuni juridice (procese, citaţii, ascultări de martori etc.). Din această categorie de acte fac parte: dosare de cauză civilă si penală, dosare de acte prezentate spre autentificare, dosare de înscriere de firme comerciale, industriale, dosare de înscriere a actelor de vinzări, dote, ipoteci etc. V. arhive judecătoreşti. acte notariale (dipl.), acte întccmite în Transilvania medievală de notarii publici. Caracteristicile lor principale sînt: invocaţia, urmată de dată la început, înşiruirea martorilor, expunerea, de obicei în formă obiectivă, a acţiunii, formula de subscripţie şi semnul notarial. Denumirea tehnică medievală pentru actul, notarial este instrumentum publicum. acte ostăşeşti (dipl.), acte create de instituţiile care au avut caracter militar ca: Ştabul Oştirii, Departamentul Ostăşesc, Marele Stat Major. Ministerul de Război ş.a. Termenul a fcst utilizat în terminologia arhivistică a ţărilor române în secolul al XlX-lea. actinamea (dipl.), v. ahd-name. nctum (dipl.), v. datum. actuni ut supru (dipl.), menţiune finală în documentele latine medievale din Transilvania, precizînd că data a fost înscrisă la începutul documentului. Sin. datum ut supra. acvilă (her., sig.), pasăre heraldică de prim rang, intens folosită în reprezentările heraldice. Simbolizează curaj, hotărîre, putere, măreţie, zbor spre înălţimi. Conform cerinţelor heraldice a. trebuie reprezentată din faţă> cu capul spre dreapta şi aripile deschise. Este elementul central al stemei heraldice a Ţării Româneşti. Figurează şi în stema Transilvaniei. Sin. vultur; a. bicefala, v. bicefală; a. cruciată, pasăre heraldică purtînd în cioc o cruce. A, c. a fost elementul central al stemei Ţării Româneşti. V. stema heraldică a Ţării Bcmâneşti. (Fig. 2) Fig. 2. 1390 ianuarie 20.. Sigiliul domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrîn, prezent pe tratatul încheiat de acesta cu Polonia. în emblemă se află acvila însoţită de o cruce, soare şi lună (reconstituire). Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, fotocopie. ACVILON 18 acvilon (her.), vînt din nord reprezentat prin capul unui copil care su-flă. A.D. (cron.), v. anho domini. a.d. (cron.), V- « dato. ad acta (dipl.), menţiune de registratură folosită în Transilvania, înscrisa pe document după rezolvarea acestuia şi indicînd că el poate fi depus în arhivă. Scris şi prescurtat a.d. îi dato (cron.), expresie folosită în documentele latine din evul mediu din Transilvania, semnificînd începutul perioâdei indicate în continuare, în document. Scris şi prescurtat .a.d'. adcxtrat (her.), termen care indică: 1. Existenţa în dreapta unei figuri -a uneia sau a mai multor mobile; 2. Numele unei diviziuni a scutului, formată dintr-un pal care este unit cu flancul dextru al scutului. ■adnotare (adnotaţic), 1. (bibi.), însemnare, notă, indicaţie făcută pe marginea unui document. 2. (arh.), document care cuprinde o scurtă •caracterizare a materialelor celor mai valoroase din cadrul unei unităţi arhivistice, al căror conţinut şi particularităţi nu sînt cuprinse în titlul dosarului şi care se găseşte de obicei înaintea primei file a dosarului. 8. (arh./inf.), cel mai scurt referat care completează titlul documentului. ad nuraerum (arh.), menţiune de registratură folosită .în Transilvania, înscrisă pe act şi în registrul contemporan de evidenţă, indicînd anexarea actului la un alt act privitor la aceeaşi chestiune. Scris şi prescurtat ad. nr. sau ad. no. adopţiune (gen.), acţiune juridică de înfiere a unei persoane căreia î se transmit numele şi toate drepturile celui care a făcut adopţiunea. Sin. înfiere. adresă, 1. (dipl.), parte a formularului diplomatic, element al protocolului iniţial, prin care sînt indicate numele şi eventualele titluri şi calităţi ale persoanei (sâu persoanelor) căreia îi este adresat actul. A. este: universală sau generală, dacă înglobeâză toate persoanele cărora li se face cunoscut actul; colectivă, cînd se referă la categorii de destinatari ; personală, cînd se referă la o singură persoană. Sin. inscripţie; 2. (arh. inf.), a) simbol sau grup de simboluri care desemnează locul unde este înmagazinat sau poate fi găsit un document sau o informaţie; b) expresie numerică care indică o sursă sau o destinaţie a informaţiei care este înregistrată de o maşină cibernetică. Sin. cotă. a.c. (arh.), v. ante expeditionem. aerisire a depozitelor (arh., coris.), tehnică, arhivistică de întreţinere a igienei depozitelor, organizată în scopul ventilării aerului pentru a evita poluarea sa prin acumulări de substanţe rezultate din îmbătrînirea hîrtiei şi formarea de zone de aer stagnant, favorabil dezvoltării proceselor de biodeteriorare. A. se organizează, de obicei, pe vreme bună şi la mijlocul zilei pentru a se evita afluxul de aer cu umiditate relativ ridicată, de peste 65%. O regulă o constituie evitarea deschiderii ferestrelor pe direcţia vînturilor dominante pentru .a împiedica introducerea de praf în depozite. ' - 19 ALBUM BE DOCUMENTE aerosolizarc (arh., cons.), operaţie de dezinfecţie şi dezinsecţie a depozi- 1 telor de arhivă constînd în pulverizarea în atmosfera acestora a unui . lichid sub formă de aerosoli, cu ajutorul unui aparat corespunzător. Aerosolii produşi formează o ceaţă/relativ persistentă care pătrunde în toate punctele depozitului, depunîndu-se în final pe documente şi pe mobilier, pe care le dezinfectează sau le dezinsectizează. Tehnica permite folosirea în asemenea lucrări a produşilor lichizi, fără a se produce umezirea documentelor. a.f. (cron.), v. anni futuri. aîieromă (dipl.), termen învechit, utilizat de la sfîrşitul sec. al XVII-lea pînă în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, în Ţara Românească, pentru actul de danie. aîiş (dipl.), document multiplicat din categoria documentelor imprimate sau semiimprimate ori din categoria documentelor grafice, cu-prinzînd o înştiinţare, publică care se fixează sau se distribuie în anumite locuri. aîrontarc (her., sig.), plasarea faţă în faţă a două personaje, animale sau obiecte. ahd-namc (dipl.). 1. Tratat (de pace) încheiat în evul mediu între Poarta otomană şi puterile creştine. în terminologia română a pătruns sub forma “aht-name“ sau în formele românizate “ahtinamea", “actinamea“, “ahtinam,,. 2. Act emanat direct de la sultan pentru a confirma în scris o hotărîre luată. ahtinam (dipl.), v. ahd-name. aide-m£moire (dipl.), notă diplomatică scrisă pe hîrtie obişnuită, fără antet, cu menţionarea Jocului , şi datei înmînării, în care textul este scris direct — fără a fi precedat de vreo formulă de politeţe şi care este transmisă personal de un diplomat în cursul unei convorbiri oficiale, pentru a confirma declaraţiile verbale făcute şi a preîntîmpina interpretarea lor greşită de. către interlocutor sau pentru a-i aminti acestuia problemele discutate. * ■ ajurat (her.), reprezentare a unei construcţii cu ferestre deschise, prin care se vede în interior (fapt exprimat printr-o culoare diferită). Aktenkonyolutj (arh ), v. fasciculă. Sin. Bündel, Faszikel, Fasciculus. alapszâm (arh.), v. număr de bază. alăturat (heri)i v. acostat. albastru (azur) (her.), culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprer zentată, convenţional, prin linii orizontale. plasate la distanţă egală. Semnifică speranţă, sinceritatej seninătate, credinţă. V. smalţuri. albiro a hîrtici (arh,, cons.),* operaţie chimică de eliminare a îngălbeni-rii hîrtiei vechi şi de înlăturare a unor pete, de natură diversă. în funcţie de scop există* a. locală sau a. integrală. Ca: agenţi de a. se folosesc frecvent substanţe pe bază de clor (cloramină, hipocloriţii de natriu şi de calciu, bioxidul de :clor) sau permanganatul de potasiu; alternat cu substanţe rediacătoare, ca acidul oxalic etc. : album de documente (arh.), publicaţie menită să popularizeze valorile documentare păstrate în arhivă, prin; prezentarea imaginii documen- ALECSAXDRI VASILE 20 lului. Arhivele Statului au publicat : lucrarea de miniaturistică Iniţiale, litere ornate, chenare şi înflorituri din documente muntene fi moldovene din veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea, culese şi reproduse de Mag-dalena N. Iorga, Craiova, 1928—1929; albumele Din tezaurul Arhivelor, Bucureşti, 1976 şi Mărturii ale trecutului, Bucureşti, 1980; a. de paleografie, a, facsimilate (după manuscripte, hrisoave, zapise, scrisori) elaborate în vederea însuşirii de către cei interesaţi a limbilor vechi în care au fost scrise documentele. Prima lucrare de acest &en a fost editată în 1926, în cadrul Şcolii de arhivistică, Album de paleografie românească (scrierea chirilică). Ulterior a fost întocmită Culegerea de facsimile pentru Şcoala de arhivistică (seria română, latină, greacă-, slavă, turcă), .Bucureşti, 1942 — 1946. Âlecsandri, Vasile (21 iulie 1821, Bacău — 22 august 1890, Mireeşti), scriitor clasic român, care, între 3 februarie 1850 şi 17 aprilie 1853, a ocupat funcţia de. director al Arhivelor Statului din Iaşi, preocupîndu-se, in special, de asigurarea unui local trainic pentru depozitarea arhivelor, în ciuda condiţiilor nefavorabile unor achiziţii bcgate, în această perioadă instituţia Arhivelor Statului s-a îmbogăţit cu importante documente. alerion (her.), termen care defineşte vulturul dezarmat (înfăţişat fără cioc şi gheare). . Alexandrescu, Grigore (22 ianuarie 1810, Tîrgovişte — 25 noiembrie 1885, Bucureşti), poet clasic român, care între 18 iunie 1849 şi 3 decembrie 1854 a deţinut funcţia de director al Arhivelor Statului din Bucureşti, sensul preocupărilor sale mergînd, în special, spre asigurarea condiţiilor păstrării şi conservării materialului arhivistic. Activitatea arhivistică a lui A. a început ca membru al Comisiei Documentale, a cărei menire era „Înscrierea prin condici a documentelor mănăstirilor“. alezat (her.), reprezentarea unei piese heraldice astfel încît să nu atingă marginile scutului. alfabet (pal.), totalitate a literelor unei limbi, aşezate într-o anumită ordine şi corespunzînd, fiecare, unui anumit sunet de bază al limbii respective; a. chirilic, a. creat de fraţii Constantin Chirii şi Metodiu pe baza uncialei vechi greceşti; a fost folosit la scrierea limbii slave vechi (începînd din sec. al iA-lea), medioslave şi apoi a limbii române, începînd din sec. al XVI-lea pînă în sec. al XlX-lea; are 43 de semne slave, din care 27 au şi valoare numerică (slovo-cifre) (Fig. 3) ; a. gla-golitic, cel mai vechi a. slav alcătuit de Constantin Chirii, în sec. al IX-lea pe baza minusculei greceşti, la care a adăugat unele semne de origine orientală (ebraică, samariteană, coptă etc.); a cuprins iniţial 38 de semne, iar în ultima formă de evoluţie 40; s-a dezvoltat în două direcţii: glagoliticul cu duet rotund, folosit mai ales de bulgari, şi glagoliticul cu duet pătrat, folosit mai ales de croaţi; pe teritoriul românesc a. g. a fost puţin întrebuinţat, acest tip de grafie fiind atestat de micul grafit din sec. X—XI, descoperii în biserica rupestră de la Basarabi (Murfatlar), de criptogramele protopsaltului Eustatie de la Putna şi de existenţa glagoliticului A în partea a doua a Psaltirii Şcheiene; a. gotic, a. inventat de Ulfila pe baza alfabetului grecesc; începînd cu sec. al Xl-lea este întrebuinţat în evul mediu în apusul Europei la scrierea limbii germane; a fost folosit şi în Transilvania pentru redactarea actelor; a, grec, a. răspîndit la poporul grec din an- 21 ALFABET 4 (az) s (buchieypil > (râtâjv. a% nv V - *\ ^ px» pk* ^;v *=$$$ e (stovu) n^T(,verâuf>S- •»;>;•’ •• -.-..i V i t ■ ' W a:\ Sil ; , P* ; S== />ÎQ2 | r't V\- ’ = 2; k* ; ¿y.;/' ==t:'şob j ii? >' ,£j* / vW; v KK\; ţ^Ayw; ;.400"'; l-o >. •==: 5 • V;ţ;4,;^;iV5:50o;.; ; -r; f* -V "¿== *;(>: - "'‘Îr**'' ' 4 ,:.v : VH4;; -'&U ■:**==;'8;; ' '^7 W' ^5 v^ţî, V:.';,«»»- 'i' -sbo ^ Vţ-:\ ':== ■ 9; r-Sr'; \ '' ; Wiov , M , K:-==f' 40.’;; jr 4;; •>.; «■i OOp" • 1 Vf ' r:*?Y :;== 11 7;200£'j âl - î 'V'' / , 1 , * * , v , BÎ • 12 ; ;â ; \ 60 v' =* ”3000..: ; /;.s=v7crr ; rs U Aî / ''11 v* ./;'*=£ 80 ; ' -.¿=,15 V V 4^*" ' iî:?fy\='ţp.ooo'''j : 11 *' H . ^*5^:^20.090 ¡1 ^1 ' «rf " ;v;;=:;too- '=30.000-1 ; ; : >4»’ ; - - = 40.000 1 : Hi ' Fig. 3. Slovo-cifrele 23 AN latin, a. provenit din varianta eolo-dorică a a. grec şi întrebuinţat întîi de etrusci, de la care l-au luat romanii; acest a. stă la baza alfabetului nostru de azi. aliabetar (arh.), instrument de evidenţă, care indică litera la care au fost arhivate documentele. alfagrafic (pal.); metoda de-fotografiere a grafiei ilizibile cu ajutorul razelor alfa. nlfavitar (arh.), sin. condică alfavita, (condică literală), v. condică. algoritm (arh., inf.), sistem de reguli formale care permite • transformarea unor date iniţiale în rezultate parţiale sau finale. aligat (alegat) (dipl.), lucrare (manuscrisă) întocmită independent, dar legată împreună cu altele. alternare (her.), termen prin care se indică plasarea alăturată :în scut a mai multor mobile de acelaşi gen şi dimensiuni, însă de smalţuri diferite. De cele mai multe ori în scutul scartelat, cartierele 1 şi 4 ori 2 şi 3 sînt alternate din punct de vedere al cromaticii şi al figurilor cu care sînt încărcate. Altissimao resolutioncs et manuales (arh.), serie ,de registre, din anii 1780—1784 în arhiva Cancelariei Aulice Transilvane, în care erau înregistrate scrisorile autografe imperiale, rezoluţiile imperiale la rapoartele Cancelariei Aulice şi alte dispoziţii imperiale cu aplicabilitate în Transilvania. ampcnare (her.), înfăţişarea penajului săgeţii în altă cuibare decît este redată arma respectivă. ampliipteră (amfîptcra) (her.), figură heraldică artificială reprezentată ca un şarpe sau un dragon înaripat. (Fig. 4). amprentă digitală (pal.), urma lăsată pe un act prin aplicarea degetului mare peste o cruciuliţă în cerneală neuscată, de către uri martor sau de către emitentul analfabet, de obicei lîngă iscălitura neautografă scrisă de diac. amprentă sigilară (sig.) urma rămasă pe suportul unui act (hirtie* pergament etc.) în ceară, cocă, tuş, soluţie de aur sau fum, în urma aplicării matricei sigilare. Sin. impresiune sigilară. an (crcn.), element cronologic principal de datare, reprezenlînd durata de timp în care se petrece mişcarea pămîntului în jurul scarelui. Din punct de vedere astronomic a. este tropic (solar) reprezentînd durata de revoluţie a pămîntului în jurul soarelui de 365 zile, 5 ere, 48 minute şi 46 secunde, mai scurt decît a. sideral, reprezentînd durata de timp în care astrele, plecînd de la un punct fix pe sfera cerească revin la elj adică 365 zile, 6 ore,; 9 minute şi 9 secunde. Pentru a evita dificultăţile ridicate de lungimea fragmentată a a. tropic (solar), oamenii au recurs la un an convenţional, cu un număr întreg de zile, fără fracţiuni, numit a. civil sau calendaristic. Anticii ău folosit ca element cronologic a. lunar, constînd din 12, 13 lunaţiuni (lunaţiunea de la luna nouă fiind.de 29 zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde). AXAFOR 24 Fig. 4. Stema lui Dimitrie Cantemir. Stema Moldovei este’înconjurată de două amfiptere. Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, colecţia „Manuscrise“. în Ţara Românească începutul a. se socotea de la 1 sept., după era bizantină, acest stil fiind introdus în Moldova din 1572 iar în Transilvania, mai ales la români, din primul deceniu al sec. al XVII-lea. începutul a. de la 1 ian. este folosit în Transilvania încă din sec. al XlX-lea, iar în Ţara Românească şi Moldova s>a generalizat începînd de la sfîrşitul sec. al XVIII-lea. A. este împărţit în luni, săptămîni şi zile. Lunile au păstrat denumirile latine, dar în Ţara Românească şi Moldova aveau şi numiri populare, legate de ocupaţiile agricole şi observarea fenomenelor naturii. Astfel: ianuarie—gerar, februarie— făurar, martie—mărţişor (germenariu), aprilie—prier, mai—florar, iunie—cireşar, iulie—cuptor, august—gustar (măsălar), septembrie— răpciune (vinicer), octombrie—brumărel, noiembrie—brumar, decembrie—andrea (indrea). anaforâ (dipl.), 1. Raport scris adresat de dregători sau instanţele superioare, domnului, ori, în lipsa acestuia, divanului, pentru ca, pe baza lui, să se întocmească actul definitiv, sau adresat de instanţele 25 ANXO inferioare către cele superioare, ori de Dicasterie către mitropolit; • putea fi scris şi de boierii sau mazilii orînduiţi cu o cercetare. 2. Proclamaţie a domnului. Denumirea a fost utilizată în sec. XVIII şi XIX, în Ţara Românească şi Moldova. (Fig. 5). analiza documentelor (arh., inf.), examinarea amănunţită a unui document, extragerea elementelor caracteristice şi reprezentarea lor sub formă de rezumat sau termeni de indexare, în vederea regăsirii ulterioare a acestuia. anateîter (dipl.), denumire veche pentru registru (1) sau protocol. anexă, 1. (bibi.), material suplimentar care se adaugă la sfîrşitul unei lucrări, formînd din punct de vedere tematic o unitate cu acea lucrare, căreia îi completează ori îi lămureşte textul. 2. (dipl.), nume generic pentru orice document ataşat la un document de bază (document principal, în original sau în copie), pentru a completa, dezvolta sau proba afirmaţiile din respectivul document. A, poate fi întocmită special pentru acest scop ori poate să fi fost iniţial document principal care a fost ulterior anexat la alt document principal. V. conexare de documente; a. la tratat, fiecare din documentele cu caracter special întocmite separat de tratatul iniţial căruia îi sînt alăturate şi care completează, dezvoltă sau interpretează (unele din) prevederile acestui tratat ori exprimă unele rezerve ale statului (sau statelor) semnatar(e) faţă de unele articole. Documentele acestea, constituite din hărţi, planuri, scheme, tabele, documentaţii diverse, note, declaraţii unilaterale, protocoale etc., odată ataşate la tratat, capătă aceeaşi putere juridică cu tratatul. anexele tezaurului (arh., inf.), mijloace suplimentare puse de tezaur la îndemîna indexatorului (lista termenilor generali, indici de nume, lista de personalităţi, indici de localităţi, genuri de documente, liste de domni, voievozi, regi, principi etc.). animat (her.), reprezentarea calului avînd ochii redaţi în alt smalţ decît este înfăţişat corpul. Sin. aprins. (2). anni currentis (cron.), expresie folosită în documentele latine medievale pentru precizarea- datei unor acţiuni ce au avut loc, respectiv faptul că sînt datate în acelaşi an ca şi documentul în care sînt menţionate. Scris şi prescurtat: a.c. Sin. anno cúrrente. anni futuri (cron.), expresie folosită în documentele latine medievale, indicînd că acţiunea urma să aibă loc în anul calendaristic imediat următor datei de emitere a documentului. anni praeteriti (cron.), expresie folosită în documentele medievale, care se referă la acţiuni, fapte şi documente datate în anul calendaristic imediat anterior datei documentului în care sînt menţionate. Prescurtat: a.p. anno (cron.), termen folosit în documentele medievale din Transilvania pentru a indica, urmât de un numeral ordinal, anul de emitere a documentului respectiv sau anul cînd a avut loc un anume eveniment menţionat. Scris şi prescurtat: A. (a.); a. cúrrente, scris şi prescurtat: a. c., i>. anni currentis; a. domini, expresie folosită în special în documentele latine medievale pentru specificarea anilor după era creştină. Scris şi prescurtat a.d. sau A.D. Sin. milesim; a. mundi, expresie folosită "¥ "3-iiT0 1871—1876. A urmat 47 ARMORIAL studiile în oraşul său natal şi la Bucureşti. Poet, istoric şi ziarist a participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. în 1857 a fost deputat de Cîmpulung pentru Divanul ad-hoc. De asemenea, a funcţionat ca administrator la foile „Românul“ şi „Buciumul“. S-a interesat, în special, de completarea tezaurului istoric al patriei, prin achiziţionări de la particularii din ţară şi depistări de documente în arhivele şi bibliotecile străine; în vederea asigurării unui spaţiu adecvat pentru depozitarea noilor achiziţii, solicită în cîteva rînduri construcţia unui local destinat exclusiv arhivelor, precum şi înfiinţarea de ar-nive judeţene, în care scop elaborează chiar un proiect de lege şi un regulament de aplicare. A dezvoltat activitatea iniţiată de înaintaşii săi în privinţa editării de documente, mai ales în perioada 1873—1876, cînd publică în „Revista istorică a Arhivelor României“ Condica de venituri şi cheltuieli a vistieriei de la leatul 7202—7212 (1694—1704), Bucureşti, 1873 şi Indicele de hrisoave şi cărţi domneşti aflate în Arhiva Statului şi nepublicate încă, Bucureşti, 1874 şi 1876. aripis (her.), v. zbor. armales 1. (dipl.). Scrisori de înnobilare, în cancelaria Transilvaniei în sec. XVI—XIX, de obicei, în limba latină, în care celui ridicat la rangul de nobil i se conferea un blazon sau o stemă (lat. arma),• de regulă reprezentată în partea stîngă sus a documentului, iar descrierea ei făcea parte din textul documentului; 2. Armales (arh.), serie de documente în arhiva Capitlului din Alba Iulia, din sec. XVI —XVIII, şi în arhiva Conventului din Cluj-Mănăştur. din sec. XV— XIX, cu-prinzînd diplome de înnobilare. Armarium (arh.), serie de documente din arhiva Guberniului Transilvaniei, datînd din anii 1772—1846, care, datorită formatului, a fost păstrată iniţial într-un dulap special. armat (her.), termen care indică: 1. Un personaj, un braţ sau un animal purtînd o armă; 2. Smalţul diferit (decît al corpului) al ghearelor animalelor sălbatice şi al păsărilor de pradă; 3.Cromatica diferită a minerului unor arme faţă de lama acestora. armazar (dipl.), v. arzmahzar. armo (her.), ansamblul elementelor care compun o stemă; pot fi: a. de asumare (asumpţiune) (create de posesor); a. aluzive (care fac aluzie la un fapt); a. de conferire (acordate de către un suzeran, fapt pentru care reproduc total sau, parţial, armele acestuia); a. de demnitate. (evocă demnităţile pe care le-a avut posesorul); a. de familie (blazoane menite a distinge familiile între ele); a. de pretenţiune (sugerează tendinţa posesorului de a-şi extinde stăpînirea pe baza unor drepturi de succesiune); a. fantastice (alcătuite la întîmplare); a. cu rebus (descifrarea lor presupunînd o deducţie logică); a. vorbitoare (exprimă sau fac aluzie la numele posesorului). Sin. armerii armerii (armoarii) (her.), v., arme. armorial (her.), culegere de armerii (v.). Sînt considerate medievale a. sub formă de manuscris, redactate înainte de 1500. A. se grupează după formă, în caiete şi suluri, iar după caracteristicile interne fn următoarele categorii: 1. a. ocazional, alcătuit cu prilejul unor evenimente şi reunind armele persoanelor participante la acestea (război, turnir, conciliu etc.); 2. a. instituţional, cuprinzînd semnele simbolice distinc- ARTĂ HERALDICĂ 48 tive ale unor persoane ce fac parte dintr-o corporaţie, unitate sau asociaţie; 3. a. general, însumînd toate stemele utilizate într-o regiune sau ţară; 4. a. raisonnes (ordinar) în cadrul căruia armeriile sînt clasificate după figuri; 5. a. marginal, lucrare literară sau narativă, care cuprinde şi unele descrieri sau reproduceri de steme. artă heraldică (her.), ansamblul mijloacelor de realizare efectivă a unei steme pe baza cerinţelor ştiinţei heraldice. V. heraldică. artic (dipl.), termen utilizat în sec. al XVII-lea în Moldova pentru a denumi o jalbă sau o plingere înaintată unei autorităţi. V. arz. Articuli diaetalcs (arh.), serie de documente în arhivele Capitlului din Alba Iulia din anii 1505—1868, Gonventului din Cluj-Mănăştur din anii 1538—1868 şi Cancelariei Aulice Transilvane din anii 1749—1847, cuprinzînd originale sau copii ale hotărîrilor dietelor Transilvaniei. V. acta diaetalia. arz (dipl.), 1. Document turco-osman cu caracter special, caracteristic evului mediu, clasat din punct de vedere diplomatic în categoria scrisorilor oficiale, prin care se aduce la cunoştinţă o poruncă emanată de la sultan. Acest gen de document se întîlneşte destul de rar în ţările române, 2. Act diplomatic care cuprinde o expunere cu caracter revendicativ, o reclamaţie, un raport sau o cerere adresată Porţii otomane de către domn, boieri sau membri ai clerului din ţările române în epoca dominaţiei otomane. arzahal (dipl.), v. arzihal. arzihal (arzulial, arzahal, arzehal, arzohal, arzatal, arzoval, argihal. V. petiţie, suplică), (dipl.), document din epoca feudală, clasat, din punct de vedere diplomatic, în categoria scrisorilor particulare, cuprinzînd o expunere scrisă asupra unor fapte sau întîmplări pe care o persoană, în calitate particulară, o prezintă sultanului sau marelui-vizir pentru a obţine anumite drepturi sau pentru a se plînge împotriva cuiva. Pentru a., prin care adresantul se plîngea împotriva cuiva, poporul folosea termenul răvaş de jalbă. arzmalizar (arzmagzar, arzmarzar, arzumagzar, arzumahzar, argimag-zar(i), armazar), (dipl.), document din epoca feudală, clasat, din punct de vedere diplomatic, în categoria scrisorilor oficiale, cuprinzînd o scrisoare colectivă, în care se formulează o plingere sau o revendicare etc. şi care este prezentată sultanului sau marelui-vizir în numele unei provincii întregi. Sin. mahzar, suplică colectivă. Asachi, Glieorghe (1 martie 178S, Herţa — 12 noiembrie 1869, Iaşi), cărturar, umanist şi scriitor român, A. s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Iaşi, încă de la înfiinţarea instituţiei, din anul 1832 şi pînă în anul 1849 şi apoi din 1857 pînă în 1858. în activitatea sa a fost preocupat de următoarele probleme: . organizarea Arhivei Statului ca instituţie independentă şi ca o secţie a înaltului Divan; preluarea în Arhiva Statului a documentelor aflate la particulari sau la diferite instituţii, în scopul de a le face publice, precum şi îmbogăţirea arhivei,, prin copierea documentelor importante privind istoria Moldovei păstrate în arhivele de la Vatican, Viena, Lwow, Cracovia, Moscova, Odessa etc.; elaborarea şi aplicarea unor metode de evidenţă a materialelor documentare, atît de diferite ca provenienţă; îndru- 49 AUTENTIFICARE marea registraturilor şi a lucrătorilor din arhive pentru buna întocmire a actelor, a modului de inventariere şi pregătire a dosarelor ce urmau t să fie predate Arhivelor Statului. în ciuda tuturor greutăţilor întîm-| pinate, mai ales a dezinteresului manifestat de organele de stat pentru | arhive şi documentele ţării, A. are marele merit de a fi salvat de la dis-| trugere multe documente importante. | ascendent (gen.), 1* Rudă, în linie directă, care face parte dintr-o gene- i raţie anterioară; 2. Membrii unei familii urmăriţi din fiu în tată (pl.)* | ascendenţă (gen.), 1. înrudire cu persoane care au vieţuit anterior unui j individ; 2, Urmărire a membrilor unei familii, din fiu în tată; 8. Stră-[ moşi. j asigurare a securităţii documentelor (arh., cons.), complex de măsuri ► destinate protecţiei documentelor împotriva tuturor cauzelor ce pot > prejudicia conservarea şi integritatea lor, indiferent de locul în care [ sînt păstrate sau folosite. Constă în organizarea sistemelor de protec-t ţie prin: 1. urmărirea menţinerii unui microclimat constant în spaţiul | ae depozitare; evitarea amplasamentelor ce pot provoca, datorită | vecinătăţilor contraindicate, surse posibile de degradare (incendiir t explozii, inundaţii, emanaţii de noxe cu caracter distructiv, obiective | cu caracter strategic etc.); respectarea condiţiilor de igienă a depozitelor ; 2. prevederea măsurilor de pază împotriva efracţiei sau distrugerii documentelor. în depozitele de arhivă se folosesc sisteme de alarmare împotriva incendiilor, care sesizează şi avertizează, prin intermediul traductorilor, apariţia fumului sau a ridicării temperaturii în intervalul spaţiilor în care se află documentele, sisteme de alarmare împotriva efracţiei care slujesc la sesizarea şi avertizarea tentativei de pătrundere în interiorul acestor spaţii; 3. manipularea şi transportul documentelor în condiţii de perfectă’siguranţă, care să elimine riscurile potenţiale de dispariţie sau distrugere. assecuratio (dipl.), însemnare de cancelarie pe documentele medievale privind Transilvania emise de Cancelaria regală ungară, prin care persoana cu numele înscris după a. adeverea indentitatea solicitantului actului. assignatio (arh.), categorie de documente din sec. XVII —XIX, din Transilvania, prin care se făceau cunoscute celor vizaţi anumite obligaţii, îndeosebi obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale faţă de armata austriacă, constînd în bani şi livrări de alimente şi furaje. asuprire (her.), termen care indică plasarea unei mobile deasupra alteia, fără a o atinge. atac biologic (arh., cons.), V. biodeteriorare a documentelor de arhivă. Aulica (arh.), denumire dată documentelor din sec. al XVIII-lea, provenite de la curtea imperială, constituite într-o serie în arhiva Guberniului Transilvaniei. aur (galben) (her.), metal utilizat în alcătuirea stemelor; este reprezentat convenţional prin puncte plasate la egală distanţă între ele-Simbolizează putere, suveranitate, fertilitate, dreptate, cumpătare,, slavă (Fig. 11); V. smalţuri. n.u.s. (dipl.), v. actum ut supra. autentificare, (dipl.), v. validare. AUTOGRAF 50 sultativă heraldică, avînd în cuprins, pe aur, lupoaica capitolină, o bară crenelată şi un turn. Arh. St. Buc., fond Curtea de conturi. autograf (dipl.), semnătură, document, lucrare, adnotare, însemnare etc., scris(ă) chiar de mîna autorului (Fig. 12). autor al actului (dipl.), persoana în numele căreia se întocmeşte un act? fapt pentru care acel act poartă titulatura sa. Cei mai importanţi a. sînt suveranii, principii, marii dregători, instituţiile de diferite categorii. în cele mai multe cazuri nu autorii scriu actele, ci funcţionarii cancelariei respective. Sin. emitent al actului. avers (sig.), una din părţile sigiliului dublu; este partea cea mai importantă, pe care se află gravată stema ţării, în cazul sigiliilor princiare, sau emblema definind atributele posesorului, în alte cazuri. «É/J% / A >'> ' /K , V ^ **/*>*'' Vv ' ' X '' % ,; * '* A •œm&v'Tïi, ^ a- *¿r*yí~4.V -■/ ■' / vlt-M ’í. >-1 , ir-jîVV’ í v V s ''&’■&&'¿< PÏ *» >i ^ *:> - ;-: ? <4»AyC»nVij... .<. JL&# \tyjrig> * 'jkjà ¿r, S > * rS * *^itx jţ T I i I ■rHP* ........ ....... JimI i ~i ^ , 4T^ s /T7 * - -. .<éT W^A^fe* í 'VV^ţ' - '•“riT^'ţ.,/. —'rr"t‘~r*ï, ‘'r*\™>, : - ;r$P7*f'\, ' -k^0natf^ , - ',< > {','/. ' . ’ *'-' ' '_ • "’j-ií 'U ;' 12. Semnnf.lin* Hill ri rr«i fn ni« »•*>;? ;/v ^^íp'^r'f-k^.^ °D°G7sKeVOlUtÍeÍ de la 1848 din Tara Românească. B balansor do carto (arh.), dispozitiv ataşat la aparatele de microfilmat, compus din două planşete reglabile, utilizat ca suport la fotografierea cărţilor voluminoase pentru realizarea planeităţii paginilor. baltag (her., sig.), figură heraldică din domeniul armamentului, reprezentată ca o secure de luptă cu două tăişuri. banca de date (arh., inf.), sistem de organizare şi prelucrare, respectiv tele-prelucrare a informaţiei, constituit din trei elemente: a) o colecţie de date aflate în interdependenţă; b) descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele; c) un sistem de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţa de modul de structurare a datelor. bandă (her.), piesă onorabilă a scutului realizată prin trasarea a două diagonale din colţul drept superior spre colţul stîng inferior, formînd o fîşie ce este reprezentată în alt smalţ decît cîmpul. Conform cerinţelor artei heraldice b. trebuie să ocupe circa 1/3 din lăţimea scutului. V. piese onorabile ale scutului. bandă magnetică (arh.), 1. Document lizibil mecanic din categoria fonodocumentelor, creat prin înregistrarea informaţiei sonore pe b.; 2. (arh., inf.), suport de date din material plastic acoperit cu un strat fin de oxid feromagnetic care permite înregistrarea datelor de pe un alt suport, introducerea lor în memorie, înregistrarea rezultatelor intermediare, conservarea datelor permanente şi a programelor; prezintă avantaje în ceea ce priveşte viteza de înregistrare-citire; utilizarea aceleiaşi benzi pentru mai multe scopuri, permite folosirea oricărui cod; ea poate fi folosită ca mediu de memorare sau ca suport de informaţie pentru intrare/ieşire; banda standard are o jumătate de inch lăţime şi este înfăşurată pe role care pot înmagazina o lungime de aprovimativ 800 m.; densitatea înregistrării variază între 200 baiţi/ inch pînă la 3022 baiţi/inch. bandă perforată (arh., inf.), suport de date nereutilizabil, reprezentat printr-o bandă de hîrtie specială pe care se pot realiza între 5—8 perforaţii; permite înregistrarea cifrelor, literelor sau semnelor speciale şi transmiterea datelor echipamentelor de prelucrare automată. bandă sonoră (arh.), fonodocument a cărui informaţie auditivă este fixată pe o peliculă cinematografică. Sin. peliculă sonoră, tonfilm. banderolă (her., sig.), v. eşarfă. bară (her.), piesă onorabilă a scutului alcătuită prin trasarea a două diagonale ce unesc colţul stîng superior cu colţul drept inferior, obţi-nîndu-se o fîşie ce este reprezentată în alt smalţ decît cimpul. Con- 53 BLAZON form normelor heraldice ea trebuie să ocupe 1/3 din suprafaţa scutului. V. piese onorabile ale scutului. bază dc date (arh., inf.), element component al unei bănci de date, constituit dintr-o colecţie de date aflate în interdependenţă, precum şi descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele (Fondul Arhivistic Naţional, fondurile şi colecţiile arhivistice). beadvănyi jcgyzokimvv (arh.), denumire pentru registrul de intrare-ieşire folosit în comitatele din Transilvania în prima jumătate a sec. al XlX-lea. beneficiar (arh., inf.), colectiv sau persoană care foloseşte un sistem de informare pentru a obţine informaţii în legătură cu un anumit subiect. Bengcscu II, Grigore (1824, Craiova — 1881), director al Arhivelor Statului începînd cu 24 martie 1862, cu pjuţ.in timp înainte de importantul act de unificare a arhivelor (4 aprilie 1862) şi pînă la 1 august 1864. Personalitate activă, B. şi-a făcut studiile la Viena. A ccupat funcţii importante ca administrator al judeţului Mehedinţi în perioada Revoluţiei de la 1848, prefect al judeţului Dolj (1853)*, ministru la Departamentul Credinţei şi Instrucţiunii Publice sub domnul Barbu Ştirbei (1854—1856), ministru la Justiţie şi Culte în cabinetul lui Mi-hail Kogălniceanu (1865). Este autor al primului regulament de organizare a arhivelor pe baze noi, intrat în vigoare încă din primul an al directoratului său. în timpul său, instituţia arhivelor face importante preluări de la Ministerul de Finanţe, Ministerul de Război, Ministerul de Interne şi, mai ales, de la mănăstiri. B. a fost preocupat de construirea unui nou edificiu pentru arhive, în care scop întocmeşte chiar un proiect de local. Planul nu a putut fi realizat din lipsă de resurse materiale. Crearea bibliotecii documentare a Arhivelor Statului, iniţiativele sale în vederea înfiinţării unui muzeu şi a unei şcoli de arhivistică constituie, de asemenea, cîteva din ideile înnoitoare ale îndrăzneţului program de organizare propus de B. berat (dipl.), 1. Act diplomatic solemn, emanat direct de la sultan şi care cuprinde un decret semnat autograf. 2. Act diplomatic solemn emanat din cancelaria Porţii otomane şi prevăzut cu toate semnele de validare, prin care se acordau diverse titluri sau privilegii (Fig. 13). V. diplomă. bczant (her., sig.), piesă circulară plină, reprezentată, de obicei, prin metale; soarele este deseori înfăţişat ca un b. bczmăn (dipl.), v. embatic. bicefală (her., sig.), pasăre himerică înfăţişată cu două capete; dintre păsările b. foarte des este întîlnită acvila b. biodeteriorare a documentelor de arliivă (arh., cons.), proces complex de degradare a documentelor de arhivă de către diverşi factori biologici (bacterii, actinomicete, ciuperci de mucegai, insecte, rozătoare). B. se manifestă în spaţii de depozitare umede, insalubre, unde nu se respectă măsurile de igienă a depozitelor de arhivă. Sin. deteriorare biologică. blazon (her.), v. stemă, arme. Fig. 13. 1848 noiembrie 25. Beratul sultanului Abdul-Medjid prin care se confirmă lui Agapios numirea sa ca mitropolit al mănăstirii Eski. Arh. St. Buc., colecţia „Suluri“, 76. 55 BREVET blazonarc (her., sig.), acţiune de identificare şi explicare în termeni heraldici şi după legile acestei ştiinţe, a elementelor componente ale unei steme. blănuri (her.), materiale utilizate în alcătuirea stemelor: a) hermină (numită şi cacom) şi contra hermină; b) sîngiapul (numit şi vair), şi contrasîngiap, v. smalţuri. blocarc a volumelor (arh., cons., bibi.), proces de degradare a volumelor de documente în urma căruia filele se lipesc una de alta, compac-tînd volumul într-un bloc greu sau uneori imposibil de desfăcut. B. constituie, în mod obişnuit, o etapă finală a biodeteriorării microbiene, dar se pot bloca şi volumele inundate care nu au fost uscate la timj> şi în mod corespunzător. Volumele de hîrtie cretată nu mai pot fi recuperate din cauza omogenizării masei de cretare. b.m./ br.m. (arh.), v. brevi mânu. BolliaC; Cezar (28 martie 1813, Bucureşti — 25 februarie 1881, Bucureşti), scriitor român, director general al Arhivelor Statului între 7 august 1864 şi 12 iulie 1866. A contribuit substanţial la dezvoltarea activităţii arhivistice, preocupîndu-se, în special, de îmbogăţirea fondurilor arhivistice si ale bibliotecii documentare a arhivelor, precum ji de organizarea arhivelor în reşedinţele de judeţ. A avut. de asemenea, iniţiativa publicării primei reviste a Arhivelor Statului din care s-au tipărit doar 24 pagini, in folio, în perioada iunie-decembrie 1865, intitulată „Revista Arhivelor Statului României“; în urma insistenţelor sale, instituţia Arhivelor Statului obţine ca local mănăstirea Mihai-Vodă din Bucureşti, asigurîndu-se totodată şi mobilier adecvat bunei conservări a documentelor. borderou de expediţie (arh.), v. condică. bordură (her.), piesă heraldică realizată prin trasarea unor linii paralele cu laturile scutului Ia o distanţă de o şeptime din lăţimea acestuia, avînd o cromatică diferită de cea a cîmpului scutului. (Fig. 14). Dour (her., sig.), animal heraldic din care este reprezentat, de obicei, numai capul, văzut din faţă. Este elementul central al stemei Moldovei încă din sec. al XIY-lea. braîiigrafic (pal.), studiul. sistemelor de prescurtare a cuvintelor. V. prescurtare. branşă'genealogică (gen.), v. ramură genealogică. breve (dipl.), document scris din categoria actelor de cancelarie pontificală, cuprinzînd hotărîri sau dispoziţii cu caracter privat relative la unele probleme de mică importanţă în comparaţie cu cele tratate în bule. Redactate într-o formă simplă şi prevăzute cu sigilii aplicate, în evul mediu sînt semnate autograf de papă, apoi încep să fie semnate de secretarul însărcinat cu întocmirea acestor b. sau de către locţiitorii acestuia. brevet (dipl.), 1. Diplomă pe care o acordă o autoritate (de stat) unei persoane fizice pentru a-i atesta meritele deosebite şi a-i recunoaşte o anumită calitate, în virtutea căreia are anumite drepturi speciale. După specificul drepturilor acordate, b. poate fi denumit b. de decoraţie, b. de pilot etc. 2. (Şi în sintagma b. de inventator) diplomă acor- BREYI MANU 56 Fig. 14. Sec. XX. Stema oraşului Babadag, stabilită de Comisia consultativă heraldică. Scutul, avînd o bordură încărcată cu opt stejari, cuprinde o cetate crenelată pe un deal. Arh. St. Buc., fond Comisia consultativă heraldică, dosar 71, dată de o autoritate (de stat) unui inventator prin care i se recunoaşte paternitatea asupra unei invenţii şi i se conferă anumite drepturi. brevl mânu (arh.), menţiune de registratură folosită în Transilvania în sec. XVIII—XIX, privind rezolvarea directă a actelor, fără respectarea circuitului lor obişnuit. Scris şi prescurtat b.m., br.m. brizură (her.), modificare introdusă în stemă prin împărţirea cîmpului scutului în noi cartiere sau introducerea unei noi mobile pentru a reprezenta o altă ramură a familiei. brîu (her.), piesă onorabilă a scutului reprezentînd o fîşie care desparte pe orizontal cîmpul acestuia. După modul de realizare b. poate fi drept sau ondulat. Conform cerinţelor ştiinţei heraldice această piesă trebuie să ocupe 1/3 din suprafaţa scutului (Fig. 15). Sin. fascie, faşă. broşare (her.), termen care indică poziţia de suprapunere a unor piese heraldice sau mobile. bruion (dipl.), v. concept. buiurdiu (dipl.), document diplomatic caracteristic evului mediu, cu-prinzînd un ordin, o poruncă sau un decret emanate de la un paşă sau de la marele vizir; p. ext. (în evul mediu, în ţările române) ordin sau decret domnesc. buiurdizmă (dipl.), termen utilizat uneori în ţările române, în documentele de la începutul sec. al XIX-lea, pentru o hotărîre sau un ordin de executare, scrise de domn ca rezoluţie pe un act, ori pentru un decret domnesc. '57 BÜNDEL Fig. Io. Sec. XX. Stema oraşului Zimnicea, stabilită de Comisia consultativă heraldică. In scut un brîu, două săbii încrucişate şi o ancoră. Arh. St. Buc., fond Comisia consultativă heraldică, dosar nr. 67. bulă, 1. (sig.), sigiliu ataşat, confecţionat din metal (aur, argint, plumb), putînd fi realizat d;n punct de vedere tehnic prin două metode: a) presarea unui bulgăre de aur pe ambele părţi; b) sudarea a două plăci (sau lame) din metal. în sigilografia românească b. sînt singurele sigilii duble. Sin. bula integra; 2. (dipl.), document bcris din categoria actelor oficiale emise de cancelaria papală începînd din a doua jumătate a sec. al XlII-lea, pentru soluţionarea unor probleme importante de drept canonic sau de ordin politic, redactat în cancelaria papală, semnat autograf de papă şi întărit cu bula (1); 1). integra (sig.), v. bula (1); 1). papală, 1. (sig.), sigiliu atîrnat, confecţionat din plumb, vali-dînd un act emis de cancelaria pontificală; b.p. are gravate pe avers două personaje reprezentîndu-i pe Sfinţii Petru si Pa vel, flancînd o cruce. Sin. bulă pontificală; 2. (dipl.j, categorie ae documente emise de cancelaria papală, constituind o formă intermediară între privilegii şi scrisori solemie; b. pontificală (sig.), v. bulă papală (1). buletin de curier (dipl.), document special, nominal, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe sau de misiunea diplomatică respectivă, care dă posesorului său dreptul de a transporta corespondenţă diplomatică. B. asigură corespondenţei diplomatice imunitatea pe teritoriul statelor străine, conform uzanţelor internaţionale. buzdugan (her., sig.), figură heraldică artificială din categoria armamentului, înfăţişată ca o măciucă cu mîner, folosită în vechime ca armă de luptă şi utilizată ca însemn al puterii, exprimînd suveranitatea sau deţinerea unei dregătorii. Bundei (arh.), v. fasciculă. c c- (dipl.), (1) v. collationalum; (2) v. confer, conferalur. cabrat (her.), termen care indică reprezentarea unui cal ridicat pe picioarele din spate. cacom (her.), v. blănuri. cadru de microfilm (arh.), imagine obţinută pe microfilm printr-o singură declanşare a aparatului de microfilmat. în general c. cuprinde imaginea unei singure pagini document, dar, în unele situaţii, pe cadru pot figura două sau chiar mai multe pagini. Sin. fotogramă. caduceu (her., sig.), însemn format dintr-un baston avînd la extremitatea superioară două aripi, pe care se încolăcesc doi şerpi afrontîndu-se în partea superioară. Fiind atributul zeului Mercur, c. simbolizează activitatea comercială. Uneori a fost interpretat ca expresie a dorinţei de pace şi colaborare. caftan (her., sig.), însemn heraldic reprezentînd o haină lungă, cu mîneci, purtată de domn şi boieri pentru a marca rangul social pe care-1' deţineau. în sec. XVII —XVIII domnul primea c. de la sultan, iar boierii primeau de la domn o astfel de îmbrăcăminte, cînd erau investiţi? cu o dregătorie (boierul era „căftănit“). calam (pal.), condei din trestie. V. condei. calendar (cron.), totalitatea regulilor ce servesc la fixarea măsurii timpului în diferite sisteme cronologice. Sistemele calendaristice se* împart în trei tipuri fundamentale: 1. c. solar, bazat pe mişcarea aparentă a Soarelui. Cel mai vechi c. a fost cel folosit de egipteni înce-pînd de la anul 4241 înaintea erei noastre. Cuprindea 12 luni de 30 de zile plus cinci zile adiţionale (numite epagomene), deci 365 de zile. Nesocotind fracţiunea de aproape şase ore din durata anului solar, între anul tropic şi anul civil se producea o diferenţă de o zi în patru ani, ceea ce făcea defectuos acest sistem, corectat maitîrziu prin reforma lui Iuliu Caesar. în sec. V-IV înaintea erei noastre perşii, care folosiseră pînă atunci un c. lunar, au adoptat sistemul egiptean de măsurare a timpului pînă în anul 651 era noastră, cînd au trecut la c. lunar arab, iar în anul 1079 şi-au însuşit c. musulman. Romanii au folosit şi ei un c., atribuit lui Romulus, dar creat probabil anterior, de populaţia pastoral-agrară care a trăit pe teritoriul actualei Italii; 2. c. lunaro-solar, bazat pe mişcarea de revoluţie a lunii şi pe mişcarea aparentă a Soarelui şi avînd drept principiu ca întîia zi a fiecărei luni lunare să coincidă cu apariţia lunii noi, dar în acelaşi timp şi fenomenele anului solar să cadă în aceleaşi luni, a fost folosit de mai toate popoarele antichităţii: babilonienii, chinezii, evreii, grecii, indienii, romanii etc.; 3. c. lunar, bazat pe fazele lunii, a fost folosit de arabi şi de popoarele 59 CANCELAR de religie musulmană. După înfăptuirea reformei religioase de către Mohamed, c. arab iniţial a fost modificat, devenind c. musulman, în afara celor trei tipuri de c. se mai cunosc: c. gregorian („stilul nou“), introdus în anul 1582 (prin bula Inter gravissimes), ca urmare a reformei ordonate de papa Grigore al XlII-lea şi prin care s-a desfiinţat decalajul de zece zile dintre anul astronomic şi anul iulian ce se produsese de la anul 325 şi s-a evitat repetarea în viitor a diferenţei de o zi în 128 de ani iuliani faţă de Soare, consecinţă a depăşirii lungimii anului iulian cu 11 minute şi 14 secunde peste lungimea anului astronomic. Prin adoptarea c. g. nu s-a ajuns totuşi la o echivalenţă perfectă între anul civil şi Soare, căci şi anul gregorian a rămas mai lung decît anul tropic solar cu aproximativ 24 de secunde, ceea ce duce la diferenţa de o zi în circa 3500 de ani. C. g. a fost adoptat în Europa, în ţările catolice în sec. al XVI-lea, în ţările de religie protestantă în sec. al XVIII-lea, ţările din sud-est, ae religie ortodoxă, aderînd la reforma gregoriană abia în sec. al XX-lea. Sinodul român a hotărît adoptarea c. g. în anul 1923, dar reforma a fost definitivată în anul 1924, cînd 1 octombrie (stil vechi) a devenit 14 octombrie (stil nou). Pentru a putea face concordanţă între stilul vechi şi stilul nou, atîta timp cît diferenţa în sistemul de datare există, trebuie să fie cunoscută data la care diferite ţări au adoptat c,; c. Iulian („stilul vechi“), sistem de împărţire a timpului după calculele lui Iuliu Caesar care, ajutat de astronomul Sosigene din Alexandria, a stabilit durata anului la 365 de zile şi şase ore, apropiindu-1 de anul solar. Cum însă în mod practic anul nu putea avea fracţiuni de zi s-a hotărît ca la fiecare al patrulea an să se adauge o zi pentru a compensa diferenţa de şase ore anual. Anul s-a numit bis sextilis (bisect) şi avea 366 de zile. C. i. fiind simplu şi practic a fost adoptat treptat de numeroase popoare şi a stat la baza calendarului modern în ce priveşte durata şi începutul anului, împărţirea pe luni, numele lor şi numărul de zile; c. perpetuu, v. ciclu pascal. • caligraf (pal.) 1. Persoană care scrie frumos, ordonat, clar. 2. Persoană care copiază artistic actele şi cărţile (lucru necesar şi răspîndit înainte de introducerea tiparului). V. caligrafie şi copie, caligrafic (pal.), 1. Scriere care are în vedere înfrumuseţarea conştientă a formelor de litere. 2. Scriere citeaţă, îngrijită. calotă sfcrlcă (sig.), v. căuş, oamera (arh.), v. conservatorium. cameră do mlcrofllmare (arh., cons.), v. aparat de microfilmare. canaf (sig.), ciucure confecţionat (din mătase sau din fir metalic) la extremitatea şnurului ce leagă un sigiliu ataşat de suport (respectiv la capetele ce ies din căuş sau cutia metalică). Holul lui este de a înfrumuseţa documentul şi, probabil, de a mări gradul de dificultate pentru producerea falsului sigilar. cancelar (dipl.), înalt demnitar, atestat documentar în Transilvania de la începutul sec. al XlV-lea în calitate de conducător al cancelariei voi-vodale, iar începînd din 1556 în calitate de c. al principelui. Cînd la sfîrşitul sec. al XVII-lea ia fiinţă cancelaria aulică la Viena, existau un c. provincial şi un c. aulic transilvănean, funcţii ce au încetat în CANCELARIE 60 1867, odată cu desfiinţarea cancelariei aulice. 0. era însărcinat cu redactarea şi emiterea actelor publice, avînd uneori şi atribuţii în domeniul politicii interne şi externe. cancelaric (canţilaric) (dipl.), organ de guvernămînt al unui stat, instituţie de administraţie publică, care este însărcinată cu redactarea. emiterea şi validarea actelor ce-i sînt solicitate de autoritatea de care ea depinde; c. Arhivelor Statului, compartimentul de muncă unde îşi desfăşura activitatea personalul acestei instituţii. Şeful c. Arhivelor Statului avea în subordinele sale pe scriitori şi copişti; c. domnească, instituţie medievală, temeinic organizată încă din sec. al XlV-lea, care a funcţionat în ţările române pe lîngă curtea domnească, pînă la ■1831. avînd sarcina redactării actelor diplomatice, a tuturor documentelor rezultate în urma unor acte juridice, sau, la cerere, a corespondenţei cu străinătatea. Sin. cancelarie privată a domnului. în general, rolul principal în c. îl are marele logofăt, care este păstrătorul sigiliului domnesc şi ispravnicul documentelor emise. Tot el se îngrijeşte de autentificarea lor. în c. mai funcţionau: al doilea logofăt, al treilea logofăt, grămăticul (micul grămătic), dieci (diacul doamnei), uricari etc. Menţionăm ca o caracteristică a cancelariei Ţării Româneşti bogata ornamentaţie care înconjoară textul documentelor, în unele documente figurind remarcabile miniaturi, chiar portrete realizate artistic, în timp ce aspectul celor din Moldova şi Transilvania este mai solemn. înce-pînd cu sec. al XVII 1-lea, influenţa c. Ţării Româneşti asupra celei din Moldova devine vădită. în Transilvania a existat o c. regală încă din sec. al XlII-lea, cu organizare aparte, sub influenţa apuseană, condusă de un cancelar, avînd în subordine vicecancelarul şi notarii (notarul special, notar secretar ş.a.). La sfîrşitul sec. al XVII-lea ia fiinţă c. aulică transilvăneană de la Viena, ca organ de legătură între guvernul central şi autorităţile locale. Această c, a funcţionat, cu excepţia perioadei revoluţiei de la 1848 şi a perioadei 1849—1860, pînă în anul 1867. Domnii români au avut permanent în c. dieci sau scribi pentru corespondenţa externă, cunoscători — în afara limbii slave — ai limbii latine, polone, turce, greceşti, ruse etc. între aceştia unii au fost foarte învăţaţi, ca Lupu Stroici mare logofăt, la sfîrşitul sec. al XYI-lea în Moldova, sau Udrişte Năsturel, cumnatul domnului Matei Basarab. Limba oficială a actelor de c. din ţările române este slavo-româna, adică o limbă slavă veche care abundă în expresii, cuvinte, topice şi onomastice curat româneşti. în sec. al XVII-lea se introduce treptat în c. limba română, astfel încît în a doua jumătate a aceluiaşi secol, rar se mai emit documente scrise în limba slavă. în Transilvania s-a scris cu alfabetul latin, iar în Moldova şi Ţara Românească a fost folosit alfabetul chirilic pînă în timpul domniei lui Alexandru loan Cuza, care a oficializat scrierea cu alfabetul latin. cancelarist (canţilerist) (dipl.), funcţionar administrativ care răspundea de lucrările executate într-o cancelarie, fiind şeful compartimentului de muncă respectiv; termenul era folosit rar. Sin. cap al cancelariei. eancelaţic (dipl.), acoperirea textului unui act, prin trasarea unor bare, semnalînd faptul că este anulat, împiedicînd astfel folosirea juridică a actului. canton (her.), piesă heraldică în formă pătrată reprezentînd a noua parte din scut. C. mai des utilizat în alcătuirea stemelor este 61 CARACTERISTICI ALE DOCUMENTELOR cel din colţul drept superior; c. central, v. scut. Sin. cantonul ar-fului; c. din dreapta al şefului, v. scut. Sin. cantonul dextru al şefului; c. din inima, v. scut. Sin. inima scutului; c. din stînga scutului, v. scut. Sin. canion seneslru al şefului; c. Tîrfului, v. scut. Sin. cantonul central al talpei. cap (her.), v. scul. Sin. şef. cap al cancelariei (dipl.), v. cancelar ist. cap de bour (her., sig.), v. bour. capitulaţic (dipl.), v. tratat. capsulare a documentelor (arh., cons.), operaţie de protecţie a documentelor, constînd din introducerea liberă a filei-document între două folii transparente, care, prin lipirea la margini cu o bandă dublu adezivă, formează un plic de protecţie în care documentul este apărat de acţiunea diferiţilor factori de degradare. C. nu implică aderarea foliei plastice pe document prin folosirea de adezivi sau tratamente termice. capsulă de ceară (sig.), v. căuş. capsulă mctalică (sig.), v. capsulă sigilară. capsulă protectoare (sig.), v. căuş. capsulă sigilară (sig.), cutie confecţionată din metal (deseori din argint sau dintr-un aliaj argintat) sau lemn, dotată cu un capac fix sau mobil, menită a proteja impresiunea sigilară. De multe ori pe aversul c. metalice se află gravată o compoziţie,heraldică sau un ornament floral. Sin. capsulă metalică, cutie de lemn. capuclieliaie (dipl.), reprezentant al ţărilor române, începînd din a doua jumătate a sec. al XVI-lea pînă în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cînd se înfiinţează primele agenţii diplomatice şi al Transilvaniei, în perioada principatului autonom, pe lîngă Poarta otomană. car al aparatului de citit microfilme (arh.), v. aparat de citit microcopii caracterclc externe ale actelor (dipl.), totalitatea elementelor de formă ale actelor, respectiv: suportul, grafia, ornamentaţia, mijloacele de validare. caracterclc interne ale actelor (dipl.), totalitatea elementelor care ţin de conţinutul actelor, respectiv limba şi stilul în care acestea sînt redactate, natura vocabularului utilizat, modul de înlănţuire a părţilor formularului diplomatic. caracteristică de regăsire (arh., inf.), ansamblu de termeni sau simboluri prin care se reprezintă conţinutul unei cereri de informare, exprimat în limbajul de regăsire al sistemului, în vederea regăsirii documentelor relevante. caracteristici ale documentelor (dipl.), ansamblu de particularităţi care caracterizează un document şi care se referă la: forma în care se păstrează documentul (original, transumpt, traducere, copie, concept etc.), limba în care este scris documentul, suportul (care se va menţiona numai dacă este liîrtie filigranată sau altul decît hîrtia obiş- CARANTINĂ 62 mută), semnele de validare (sigiliu, monograme, semnături), precum şi starea de conservare (care se va indica numai în cazul documentelor incomplete, rupte, pătate etc.). carantină (arh., cons.), măsură de păstrare izolată, în spaţii special amenajate, a arhivelor posibil a fi contaminate biologic, din momentul preluării de la diferiţi deţinători, pînă la aplicarea tratamentelor de dezinfecţie, dezinsecţie şi depozitare. C. are ca scop evitarea introducerii factorilor de degradare biologică a documentelor în depozite. carmen (dipl.), termen folosit în Transilvania, la sfîrşitul sec. al XlV-lea, uneori în sensul de act. carnaţie (her.), termen utilizat pentru precizarea culorii naturale a corpului omenesc, înfăţişat nud (total sau parţial). Conform cerinţelor heraldicii, faţa şi braţele fără îmbrăcăminte ale personajelor astfel reprezentate nu vor fi blazonate cu termenul c. (acest lucru fiind subînţeles). Sin. parţial natural. carte cercuală (dipl.), v. circulară. carte de hotărnicie (hotărîtură) (dipl.), termen utilizat uneori în evul mediu, în ţările române, pentru a desemna mărturia hotarnică (v.). carte de judecată (dipl.), act prin care se menţionează o hotărîre, o sentinţă judecătorească. carte de rămas (dipl.), act prin care se menţionează partea care a pierdut o judecată, un litigiu. carte domnească (dipl.), act emis de domn (poruncă, ispisoc, hotărîre etc.). carte îimciară (dipl.), registru (1) de publicitate imobiliară ţinut în sec. al XlX-lea în unele regiuni ale ţării, în care se înscriu drepturile pe persoane şi se notează actele privitoare la bunurile lor imobile, aflate pe teritoriul acestor regiuni etc. Unele date de acest fel se găsesc în urbariile din Transilvania (sec. al XVI-lea). carte] ţircularnică (dipl.), v. circulară. Cartea oraşului (dipl.), denumire pentru primele registre orăşeneşti din Transilvania, în sec. XIY-XV, înainte de înfiinţarea registrelor speciale pentru diferitele domenii de activitate ale administraţiei orăşeneşti, în care erau trecute însemnări de tematică variată. Cea mai veche carte a oraşului s-a păstrat la Sighişoara (Liber regestrationis cartarum causarum, 1487J. cartelă cu apertură (arh.), cartelă prezentînd o perforaţie dreptunghiulară în care este fixată o microcopie. C. este un suport convenabil pentru microfilm, permiţînd indexarea şi regăsirea rapidă a fiecărui cadru, prin organizarea tematică a cartelelor într-un fişier. Este numită, uneori, în mod impropriu şi cartelă perforată. cartelă perforată (arh., inf.), suport de date nereutilizabil reprezentat printr-un carton dreptunghiular de o calitate specială şi dimensiuni standardizate, avînd un colţ tăiat la 45°, iar pe faţă imprimate, pe linii orizontale şi coloane verticale, cifrele de la 0 la 9; permite înregistrarea oricărei cifre, litere sau semn special şi transmiterea datelor (informaţii şi instrucţiuni) echipamentelor de prelucrare automată; termenul defineşte atît suportul fizic, cît şi purtătorul de date utilizat; | «3 CATALOG ALFABETIC j datele sînt înregistrate pe cartelă prin perforare cu ajutorul unor ! echipamente speciale, folosindu-se de regulă codificarea EBCDIC I (Extended Binary Coded Decimat Interchange Code), j cartier (her.), fiecare din compartimentele în care a fost împărţită j suprafaţa scutului. Iniţial reprezenta una din cele patru părţi ale j scutului scartelat; ulterior defineşte fiecare din compartimentele scu-' tului, indiferent de numărul acestora. j cartogramă (dipl.), document cartografic constituit dintr-o prezentare |- grafică, pe harta unei regiuni, a unui ţinut, a unei ţări etc. a unor j date referitoare la fenomene statistico-economice, cu indicarea locali-| tăţii, a răspîndirii şi a gradului lor de intensitate, prin utilizarea de l haşuri, tente de culori sau grupuri de semne etc. dispuse pe locul înre-gistrării acestor fenomene. : cartulariu (dipl.), 1. Culegere şi transcrieri de copii de pe documente, făcute de o persoană fizică sau morală, referitoare la bunurile şi drepturile sale, la viaţa şi activitatea sa, efectuate în scopul păstrării şi facilitării consultării acestora. 2. în evul mediu, un registru cu notiţe de încărcătură a navelor, al unui încasator, al unui vameş etc. cartuş 1, (dipl.), figură ornamentală, constituind un chenar dreptunghiular sau pătrat destinat a cuprinde un text scurt, de cele mai multe ori semnătura autografă a autorului actului. Cele mai bogate c., reali-[ zate din elemente florale sau geometrice, se întîlnesc pe suportul ac-j telor emise în cancelariile domneşti şi cuprind semnătura autografă ! a domnului respectiv; de obicei, c. este plasat în partea inferioară a i suportului, între cele două părţi ale subscripţiei neautografe sau se [ suprapune pe una din părţile acesteia; 2. (her., sig.), cadru ornamental | cu marginile îndoite şi uneori împodobite cu diverse decoraţiuni ve-i getale sau geometrice; c. înlocuieşte uneori scutul (Fig. 16). [ casare a actului (dipl.), v. anulare a actului. ! casare a sigiliului (sig.), revocare a sigiliului rezultată dintr-o decizie !' juridică care interzice unei persoane să-l folosească. cască (her.), v. coif. i casus foedcris (dipl.), clauză prevăzută într-un tratat de alianţă, prin care un stat se obligă să intre în război alături de aliatul său sau să înceapă un război pentru apărarea acestuia. caşerare (arh., cons.), operaţie de dublare a unor documente fragile cu un strat de pînză, hîrtie sau carton în scopul prevenirii degradărilor mecanice ce ar putea să rezulte din folosirea documentelor în mod frecvent. Cel mai adesea sînt caşerate documentele de format mare, cum ar fi hărţile, schiţele etc. catagrafie (dipl.), 1. Listă nominală sau registru în care erau înregistraţi nominal, la anumite date, toţi locuitorii unei regiuni, şi unui ţinut, ai unei circumscripţii etc., cu indicarea situaţiei materiale, a funcţiei, a categoriei sociale etc. Sin. recensămînt, registru de recensăminte 2. Termen utilizat în lucrările de cancelarie, pentru a denumi orice listă sau inventar. catalog alfabetic ierarhizat de cuvinte cheie (arh., inf.), instrument de lucru care uşurează indexarea documentelor de arhivă, alcătuit din cuvinte-cheie organizate alfabetic; fiecare cuvînt-cheie este precedat Fig. 16. 1805 iunie 20. Cartuş dinlr-un hrisov al voievodului Alexandru Ipsilanti. Bianu, R. Carlojan, Album de paleografie românească (scrierea chirilică), Bucuroşii, ÎMO, planşa XLIII. 65 CĂLIMARĂ de un ccd numeric formai din patru cifre şi cuprinde ierarhiile corespunzătoare din clasificatorul tematic: subtema, tema şi clasa tematică; pentru unele cuvinte-cheie care permit localizarea în spaţiu şi în timp) s-au trecut unităţile administrativ-teritoriale şi provinciile istorice şi respectiv decadele, jumătăţile de secol şi secolul în care se încadrează anul din document. catalog arhivistic (arh.), instrument de informare ştiinţifică care cuprinde rezumatele documentelor din cadrul unui fond, sau a mai multor fonduri, selecţionate potrivit anumitor criterii (tematic, cronologic, topografic, toponomastic, onomastic, lingvistic etc.), precum şi un aparat ştiinţific constituit dintr-o introducere, o listă bibliografică şi o listă de corespondenţe a cotelor pe fonduri. In cazul documentelor feudale, aparatul ştiinţific cuprinde şi o listă cronologică a logofeţilor, ' diecilor şi ispravnicilor, lista documentelor false, precum şi o listă a documentelor cu data rectificată. Cataloage apărute sub egida Arhivelor Statului: Catalogul documentelor Ţării Româneşti, voi. I-II, Bucureşti, 1955—1974; Catalogul documentelor moldoveneşti, voi. I-V + supliment, Bucureşti, 1957—1975; Catalogul documentelor greceşti de la Arhivele Statului Braşov, voi. I-II, Bucureşti, 1958; Industria textilă în Braşov şi Ţara Bîrsei, Catalog de documente, 1413—1820, voi. I, Bucureşti, 1960; Catalog de documente turceşti, voi. I—II, Bucureşti, 1960—1965 etc.; c. cronologic, tip de c. care cuprinde informaţii asupra datelor documentelor şi ale evenimentelor, dispuse în ordine cronologică; c. de filme, c. care cuprinde informaţii referitoare la filmele cinematografice (denumirea filmului, a studioului cinematografic, numele autorului, data lansării); c. geografic, c. pe materii al documentelor de arhivă, întocmit pe criteriul topografic, care cuprinde informaţii documentare referitoare la denumiri geografice; c. de interpreţi, c. onomastic, specific documentelor fonice sau video, care cuprinde documentele clasate după numele interpreţilor; c* de jurnale de actualităţi, c. tematic care conţine informaţii referitoare la lucrările cinematografice periodice (denumirea lucrării cinematografice, a studioului cinematografic, data lucrării); c. sistematic, c. care cuprinde informaţii documentare grupate pe ramuri de cunoaştere şi activitate, aşezate în succesiune logică; c. tcmatic, c. care cuprinde informaţii despre structura şi conţinutul documentelor unui fond sau a mai multor fonduri arhivistice, grupate pe o temă dată. „Catalogus privilcgiarum“ (arh.), titlul inventarului documentelor privilegíale din arhiva oraşului Braşov, întocmit pe la 1700 de către notarul Martin Seewald. Este scris în limba latină şi cuprinde 338 de documente din perioada 1353—1662, grupate după emitenţi. catastif (catastih, catastiş), (arh.), v. condică. catastihul verosclilor (arh., dipl.), titlul unui registru din Ţara Românească din anul 1836, în care erau trecute toate datoriile cetăţenilor* Causa fiscalis (arh.), denumirea unei serii de acte juridice în arhiva oraşului Gherla, cuprinzînd procese fiscale din anii 1773—1840, pornite din iniţiativa juristului oraşului. călimară (pal.), vas în care se păstra cerneala; putea fi de două feluri: de masă (din sticlă, faianţă sau argilă smălţuită) şi de purtat la brîu, CĂMAŞĂ ARHIVISTICĂ 66 din metal uşor; este însoţită de alt vas asemănător, dar mai lung, necesar păstrării penelor şi de nisiparniţă. V. şi instrumente de scris şi auxiliare. cămaşă arhivistică (arh., cons.), mijloc de protecţie constînd dintr-o coală de hîrtie pliată la formatele documentelor, pe care se înscriu elementele de identificare ale acestora. C. se foloseşte în special pentru documentele foi volante. Hîrtia din care este constituită c. este de calitate superioară, cu rezistenţă fizico-mecanică ridicată, durabilă la păstrare, de preferinţă fără aciditate, pentru a nu influenţa negativ compoziţia documentului protejat. Sin. coală de arhivă. cămăraş de izvoadc (dipl.), demnitar în ierarhia boierilor români din Moldova, însărcinat cu slujba de secretar al domnului şi divanului. Sin. (Ţara Românească) logofăt de taină. căprior (her.), piesă onorabilă a scutului, realizată prin unirea bandei cu bara pe o porţiune din 3/4 din suprafaţa lor. Poziţia corectă a c. este cu vîrful în sus. Cînd este reprezentat cu vîrful în jos se blazo-nează răsturnat; cînd are laturile spre flancurile scutului se descrie culcat; cînd această piesă este reprezentată fără vîrf se descrie retezat, iar cînd are braţele arcuite se blazonează curbat. Sin. şevron (chevron). căptuşit (her., sig.), termen utilizat la descrierea mantourilor, pavilioanelor şi lambrechinilor, indicînd felul smalţurilor folosite pentru reprezentarea interiorului şi exteriorului acestor ornamente ale scutului. căsuţă tipografică (bibi.), v. colofon. căuş (sig.), suport în formă de semisferă, confecţionat din ceară naturală amestecată cu răşini, avînd o excavaţie de circa 30 mm., în care (după ce se trasează cîteva linii) se toarnă ceara caldă peste care se aplică matricea sigilară. C. reprezintă partea cea mai voluminoasă a sigiliului atîrnat; c. era realizat de obicei manual, iar în cazuri foarte rare cu un tipar special. Sin. calotă sferică, semisferă, emisferă de ceară, covăţică, capsulă de ceară, capsulă protectoare, cuib, înveliş de ceară albă. ccară (sig.), material utilizat la confecţionarea sigiliilor. C. poate fi de diferite culori şi calităţi. C. roşie a fost, în general, rezervată pentru sigilarea în cancelariile domneşti, c. verde şi neagră a fost utilizată de demnitarii laici şi ecleziastici. ccdula (dipl.), termen folosit în sec. al XlV-lea în Transilvania în sensul de act, pentru o însemnare întărită cu sigiliu. cella (arh.), denumire dată în inventarul arhivei Sibiului din 1546 despărţiturilor dulapurilor de arhivă. Despărţiturile erau însemnate cu litere sau cifre. Sin., theca. centralizare a arhivelor (arh.), principiu de organizare a arhivelor, conform căruia fondurile arhivistice se adună şi se păstrează la Arhivele Statului. V. şi descentralizare a arhivelor, Arhivele Statului. Centrul internaţional dc Informare asupra Surselor Istoriei Balcanice (CIBAL) (arh.), organism internaţional, neguvernamental, cu sediul la Sofia, creat în 1976 din iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Studii gud-Est Europene (AIESEE) şi a Consiliului Internaţional al Arhivelor (CIA). Centrul îşi propune să participe la realizarea .programului 67 CENTRUL INTERNAŢIONAL UNESCO în domeniile care sînt de Competenţa sa, scopul CIBAL fiind de a promova cercetările asupra istoriei popparelor balcanice şi de a face cunoscute rezultatele cercetărilor efectuate în arhive şi biblioteci, sub responsabilitatea sa sau în colaborarecu 'el.-'CIBAL concentrează instrumentele de lucru referitoare la sursele istoriei balcanice; organizează microfilmarea surselor referitoare la istoria ţărilor balcanice şi la relaţiile lor cu alte ţări; pune la dispoziţia cercetătorilor, sub formă corespunzătoare, materialele strînse (surse documentare, inventare de arhive, bibliografii etc.); publică lucrările de referinţă şi informează asupra surselor documentare, contribuie la formarea de arhi-vişti şi cercetători în domeniul ştiinţelor speciale ale istoriei (paleografie şi diplomatică latină, bizantină, slavă şi otomană, codicologie, critica textelor etc.); organizează conferinţe şi colocvii asupra problemelor privind sursele istoriei Balcanilor şi relaţiile ţărilor din sud-estul Europei cu lumea mediteraneeană şi cu alte state. Activitatea CIBAL este dirijată de un consiliu internaţional şi un birou operaţional. Consiliul este compus din specialişti (istorici, arhivişti, bibliotecari, documentarişti etc.), reprezentînd instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale. Fiecare membru al consiliului poate face parte din una din comisiile permanente ale CIBAL sau ale comitetului. Consiliul se întruneşte în sesiune la fiecare doi ani, aprobă temele şi locul conferinţelor şi colocviilor, tematica publicaţiilor, crearea sau dizolvarea comisiilor permanente, ratifică adeziunile la proiect intervenite între sesiuni, alege biroul care se compune dintr-un preşedinte, un secretar general, preşedinţii comisiilor permanente, reprezentantul Comitetului consultativ al bibliotecii, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale AIESEE, CIA, Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Bibliotecari (FIAB), reprezentanţii centrelor asociate. Elaborarea şi aplicarea programului de lucru al CIBAL cade în sarcina celor trei comisii: Comisia Arhive şi microcopii, Comisia Conferinţe, colocvii şi seminarii şi Comisia Publicaţii. Pe lîngă CIBAL funcţionează o bibliotecă specializată care strînge materialele necesare activităţii CIBAL. Conducerea bibliotecii este încredinţată unui comitet consultativ: internaţional. Resursele financiare ale CIBAL provin din: subvenţii şi donaţii ále organizaţiilor, instituţiilor internaţionale şi naţionale sau ale unor persoane fizice; contracte încheiate pentru punerea în lucru aproiéctelor;sume rezultate dm vînzarea publicaţiilor, beneficiile bunurilor etc. Academia Bulgară de Ştiinţe asigură localurile, posturile bugetare şi aíte lucruri necesare funcţionării CIBAL. UNESCO sprijină activitatea CIBAL printr-o subvenţie anuală. Consiliul internaţional al Arhivelor colaborează cu CIBAL pentru rezolvarea proiectului Ghidului de surse ale istoriei Balcanilor păstrate în afară, regiunii. Organul informativ al CIBAL este „Buletinul informativ“, care apare de două ori pe an şi oferă informaţii despre activitatea ştiinţifică şi organizatorică a CIBAL [în domeniul arhivelor, -publicarea lucrărilor dé referinţă asupra; surselor istoriei Balcanilor, ■ despre biblioteca specializată a CIBAL, precum şi informaţii referitoare la lucrările cu privire la studiile balcanice şi sud-est europene nou intrate în bibliotecă. CERCETARE ADMINISTRATIVĂ ÎN ARHIVĂ 68 cercetare administrativă în arhivă (arh.), ansamblul activităţilor de investigare, desfăşurate în cadrul arhivelor, în vederea eliberării, la cererea organizaţiilor, a cetăţenilor români, precum şi a cetăţenilor altor state de certificate, copii şi extrase de pe documentele care se referă la situaţii şi drepturi ale solicitanţilor, cum sînt: vechime în cîmpul muncii, studii, drepturi patrimoniale etc. V. eliberare de certificate, copii şi extrase. cercetare tematică în arhive (arh., inf.), acţiunea de studiere şi fişare, pe diferite teme, a documentelor din fondurile şi colecţiile arhivistice în scopul cunoaşterii tuturor informaţiilor care pot răspunde cerinţelor cercetării ştiinţifice şi ale activităţii cultural-educative şi de propa- t gandă. cerere de acces la cercetarea documentelor (arh.), formular de evidenţă cuprinzînd date asupra biografiei, formaţiei profesionale a cercetătorului şi a problematicii de cercetare. Este completat de către acesta şi se păstrează în evidenţa sălii de studiu. cerneluri (pal.), substanţe folosite la scrierea documentelor. De-a lungul vremii s-a folosit o mare diversitate de c. cum sînt cele cu conţinut de pigmenţi vegetali, cele pe bază de carbon, cerneluri de anilină, cerneluri ferogalice etc. C. folosite la scrierea documentelor au o mare importanţă pentru durabilitatea materialelor din care sînt constituite documentele. C. nestabile în timp se descompun sub influenţa diferiţilor factori, formînd compuşi acizi care uneori corodează suportul grafic, producînd, în cazurile grave, perforarea acestuia. Mai frecvente sînt însă cazurile de estompare sau dispariţie aproape totală a scrisului ca urmare a decolorării c. prin oxidare lentă sau ca urmare a acţiunii luminii. C. lavabile sînt dizolvate şi spălate ca urmare a accidentelor de inundare a depozitelor sau umezire excesivă a documentelor, creînd dificultăţi în lucrările de restaurare. Sin. chinoros; v. chinovar. certificare (arh.), 1. înscrierea pe o filă nescrisă, adăugată la sfîrşitul dosarului, înainte de legarea lui, sau pe verso-ul ultimei file nescrise, a unităţilor arhivistice preconstituite (registre, condici ş.a.), a următoarelor elemente: Dosarul (registrul, condica ...) cuprinde ... file (în cifre şi, în paranteze, în litere), data certificării, numele şi prenumele, în clar, şi semnătura celui care face certificarea. Se certifică, în acelaşi mod, inventarele şi registrele de evidenţă. 2. Confirmare de către Arhivele Statului a exactităţii datelor cuprinse într-o copie sau într-un extras dintr-un document etc. certificare de acte (arh.), v. eliberare de certificate, copii şi extrase. certificat (dipl.), document cu putere juridică, eliberat de Arhivele Statului, care cuprinde informaţii despre existenţa în documentele arhivei, a unor date referitoare la situaţii şi drepturi semnalate prin cererile solicitanţilor. cî., cfr. (dipl.), v. confer, conferatur. charta (carta, quarta) (dipl.), denumire generică folosită în Transilvania în sec. XIII-XIVpentru documentele scrise îndeosebi pe pergament. cheia paştilor (cron.), v. ciclu pascal. 69 CINEDOCtJMENT cheie de acces (arh., inf.), convenţia care se stabileşte în scopul limitării accesului la informaţiile din memorii şi fişiere; este simbolizată numeric sau alfanumeric pentru a fi recunoscută de calculator în momentul apelării memoriilor sale; Sin. parolă. chinorar (sig., pal.), substanţă roşie, obţinută din plante sau sulfură roşie de mercur, utilizată la scrierea (mai ales a literei iniţiale majuscule, ornamente şi miniaturi) şi la sigilarea actelor. Fiind culoarea care exprimă suveranitatea, măreţia, a fost intens folosit la validarea, actelor domneşti. Sin. tuş roşu. chirograf (chirographum) (dipl.), ferma de emitere a actelor originale de către locurile de adeverire din Transilvania în sec. XIII-XIV. Pe un singur pergament se înscrie de două ori textul actului, între cele două texte scriindu-se „deviza“, constînd, de obicei, din primele trei litere ale alfabetului, scrise cu litere majuscule. Printr-o tăietură dreaptă pe mijlocul devizei erau despărţite cele două texte, primul predîndu-se beneficiarului, iar al doilea rămînînd în arhiva locului de adeverire (v. par). în unele cazuri chirografierea se făcea în trei exemplare, pentru ca ambele părţi contractante interesate, cît şi locul de adeverire, să aibă cîte un document original. chitab (chitap) (dipl.), turcism utilizat pentru a denumi o scrisoare oficială sau un document autentic, ori, p. ext. o carte veche. CIA (arh.), v. Consiliul Internaţional al Arhivelor. CIBAL (arh.), v. Centrul International de Informare asupra Surselor Istoriei Balcanice. ciclu lunar (cron.), v. crugul lunii. ciclu pascal (cron.), element cronologic secundar, inventat de biserica creştină pentru a putea fixa data sărbătorilor mobile de peste an, care reprezintă o perioadă de 532 de ani, produsul înmulţirii numărului 28 (crugul soarelui) cu numărul 19 (crugul lunii), după expirarea căruia toate elementele cronologice, afară de indiction, revin la punctele de plecare pe care le aveau în primul an al ciclului. Primul an al unui c. p. este şi primul an al ciclului solar şi al celui lunar. A început de la anul 345 şi a ţinut pînă la anul 877, cînd începe al doilea c. S-a numit pascal deoarece ajută la calcularea Paştelui. în sprijinul acestui calcul, pornind de la faptul că Paştele poate să cadă într-un interval de 35 de zile, 22 martie — 25 aprilie, au fost alcătuite 35 de tabele, numite cheia Paştelui, care cuprind o serie de litere sau cifre ce arată cele 35 de posibilităţi de fixare a datei acestuia. Cunoscînd ordinea literei în alfabet sau a cifrei afectate unui an se poate calcula a cîta zi după 22 martie este duminica Paştelui. Apusenii numesc cheia Paştelui, cheia sărbătorilor mobile. Sin. calendar perpetuu. ciclu solar (cron.), v. crugul soarelui. cifră (pal.), v. slovo-cifră. cifru (arh., inf.), v. cod (2). cimicr (her.), v. creştet. i cincdocumcnt (arh.), document figurativ din categoria documentelor : audio-vizuale, care fixează cu ajutorul tehnicii cinematografice o serie i de obiecte, evenimente, fenomene etc. sub forma unor succesiuni de imagini. Sin. document cinematografic. CINEMATECĂ 70 cinematecă: (arh.), 1. Colecţie de documente cinematcgrafice (filme). 2. Loc special amenajat pentru păstrarea unei astfel de colecţii. ciornă* (dipl.), v. concept. circulară (dipl.), document de administraţie din categoria actelor cu caracter normativ, cuprinzînd o comunicare oficială întocmită sub formă de scrisoare oficială, reprodusă în mai multe exemplare identice, toate semnate, contrasemnate, parafate şi adresate concomitent la mai mulţi destinatari pentru a le transmite în acelaşi timp un ordin de serviciu, o dispoziţie, o directivă sau instrucţiuni referitoare la anumite obligaţii de serviciu ce urmează să fie îndeplinite întocmai. După natura comunicării cuprinse într-o c., aceasta este denumită şi ordin circular sau scrisoare c., iar comunicarea cu caracter diplomatic şi conţinut identic trimisă sub formă de c. de Ministerul de Externe misiunilor diplomatice poartă denumirea de notă c. (v. notă diplomatică). Sin. (înv.) carte cercuală, carte lircularnică, ţirculară (cu var. înv. ţer-culară), curéntalis. Circularía politica (arh.), subdiviziune din seria actelor normative din arhiva Guberniului Transilvaniei; cuprinde documente din anii 1707— 1848 care se referă la politica agrară şi comercială, veniturile statului, regulamente, probleme judiciare, sanitare şi edilitare, emise în cea mai mare parte de către Gubemiul Transilvaniei. circulaţie a documentelor (arh.), transmiterea documentelor în cadrul unei organizaţii, de la registratură la compartimente, între compartimente, de la compartimente la registratură, precum şi de la o organizaţie emitentă la destinatar; c. se realizează în interiorul organizaţiei şi uneori între organizaţii din aceeaşi localitate pe baza condicii de corespondenţă ; cînd expediţia către destinatar se efectuează prin poştă, urmărirea documentelor se realizează prin borderoul de expediţie. V. registrul de intrare-ieşire, condica de corespondenţă. cista (arh.), mobilier folosit în evul mediu în Transilvania pentru păstrarea documentelor în arhivă, ca şi pentru transportul lor. Cista appendicis (arh.), serie de documente în arhiva Capitlului din Alba Iulia, anexă la seria „Miscellanea“; cuprinde documente din sec. XVI— XVIII care se referă la alte drepturi, în afara celui de proprietate funciară. Cista comitatuum (arh;), serie de documente în arhiva Capitlului din Alba Iulia şi în arhiva Conveiitului din Cluj-Mănăştur; cuprinde documente privind drepturile de proprietate funciară din perioada 1527 — sec. al XIX-lea, Documentele sînt organizate după vechile unităţi teritorial-administrative din Transilvania. Cista diplomatica (arh.), grupă a arhivei Guberniului Transilvaniei, în care se păstrau documentele cele mai importante din perioada sec. XVI — 1867. Cuprinde seriile de „libri regii“, porunci, colecţii, acte dietale, acte de nobilitate, „Museum“, copii de documente din arhivele Capitlului din Alba Iulia şi ale Conventului din Cluj-Mănăştur. Cista divcrsorum comitatuum (arh.), serie de documente în arhiva Capitlului din Alba Iulia care cuprinde documente din perioada 1527— CLASĂ TEMATICĂ sec. al XIX-lea, referitoare la drepturile de proprietate funciară în localităţi din diferite comitate, care nu au putut fi încadrate în Cista comitatuum (V). citissimo (arh.), meiiţiune de cancelarie, folosită în Transilvania în sec.’ XVI-XVIII, privind expedierea sau rezolvarea urgentă a unui document. C. se punea pe exteriorul documentului închis, lîngă adresa destinatarului, respectiv în fruntea conceptului răspunsului, scris de obicei pe verso-ul documentului primit. cito (arh.), menţiune de cancelarie folosită în Transilvania în sec. XVI-XVIII, privind expedierea sau rezolvarea rapidă a unui document. V. citissime. ' cito citissime (arh.), menţiune de cancelarie folosită în Transilvania în sec! XVI-XVIII, privind expedierea sau rezolvarea foarte urgentă a unui document. V. citissime. ciuperci de mucegai (arh., cons.), grup de organisme microscopice care produc pe documentele de arhivă filamente lungi, bogat ramificate, numite hife sau micelii, pe care sè formează elementele de înmulţire cunoscute sub numele general de spori şi care se răspîndesc foarte repede prin aer, prin apă sau prin contact. €• se dezvoltă în depozitele de arhivă numai dacă umiditatea relativă a aerului este mâi mare de 65% ; de obicei apar cînd arhiva este depozitată în subsoluri sau spaţii ' igrasioase, neaerisite. Această formă de biodeteriorare se poate produce şi în caz de inundaţii, chiar parţiale, ale depozitelor de arhivă. Atacul se pune în evidenţă prin pete sau zone întinse diferit colorate, uneori acoperite de o pîslă groasă de micelii; în cazuri grave suportul este puternic degradat, iar filele se lipesc unele de altele, fiind greu de desfăcut chiar în laboratoarele de restaurare. Civilis (arh.), série de acte juridice referitoare la cauze.civile în unele arhive din Transilvania sec., XVIII-XIX. Civitas (arh.), serie de documente în arhiva oraşului Gherla, din perioada 1702—1787 ; .cuprinde privilegiile oraşului, dispoziţii cu privire la drepturile oraşuliii, acte omagiale, scrisori protecţionale pentru oameni, dispoziţii guberniale privitoare la comerţ, vamă, morărit, păduri, contracte. : cîmp (cîmpul. scutului) (her.), suprafaţă a scutului din blazon care poate fi liberă sau încadrată cu piese şi figuri heraldice. cîmp sigilar (sig.),‘suprafaţa pe care se gravează emblema şi legenda uiiui sigiliu. cîrjă (lier.), figură heraldică artificială, reprezentată în formă de baston, avînd partea superioară curbată; este utilizată în stemele ecleziastice, de obicei ca atribut al episcopatului. Sin. crosă. clasare a documentelor (arh.), w, ordonare. clasă tematică, (arh., inf.), grupă mare de probleme care se deosebeşte de alte grupe, după locul pe care-1 ocupă într-un anumit sistem de producţie şi după activităţilaipe care le defineşte; constituie o grupă de probleme în cadrul clasificatorului tematic, care cuprinde 20 astfel de clase codificaté de la A la U (literele Q, Ş, Ţ nu se folosesc). CLASIFICARE A DOCUMENTELOR 72 clasificarc a documentelor (arh.), v. ordonare. clasificare a sigiliilor (sig.), grupare a amprentelor şi matricelor sigilare după anumite criterii, astfel încît, în ansamblu, să ofere specialiştilor date privind evoluţia sfragisticii. Principalele elemente de clasificare sînt: a) posesorul (domni, principi, demnitari laici şi ecleziastici, unităţi administrativ-teritoriale, oraşe, comune, instituţii de diferite categorii, persoane particulare); b) materialele din care sînt realizate; c) tehnica de confecţionare; d) forma; e) mărimea; f) conţinutul legendei etc. clasificator tematic (arh., inf.), instrument de lucru utilizat în activitatea de cercetare tematică, care asigură organizarea uniformă a fişierelor tematice; cuprinde liste de probleme grupate pe clase tematice, teme şi subteme, fiecare subdiviziune fiind individualizată printr-un indice alfanumeric. clauză (dipl.), dispoziţie specială sau accesorie, inserată într-un act public sau privat, precum şi în contracte, tratate şi convenţii internaţionale, prin caro se stipulează anumite prevederi în legătură cu condiţiile de aplicabilitate, termene, precizarea anumitor drepturi etc. clauzele actului (dipl.), prevederi introduse în cuprinsul textului actelor menite: a) a preciza posibilităţile sau extinderea dispoziţiei (clauze adiţionale); b) a asigura executarea acestuia şi a înlătura orice eventuală piedică, întîrziere sau litigiu, susceptibil să ducă la mutilarea actului (clauze finale); c) a determina pe cei care sînt împricinaţi să se supună voinţei exprimate în act (clauze poruncitoare); d) a interzice oricărei persoane să se opună direct sau indirect voinţei exprimate în act (clauze prohibitive); e) a adresa succesorilor îndemnul de a respecta decizia actului; f) a ordona executarea actului în ciuda eventualei existenţe a unor acte anterioare sau posterioare contrare şi în pofida dreptului comun. Pe lîngă. acestea mai sînt şi alte clauze: de rugăminte, de rezervă, derogatorii, de nefolosire, de promisiune, de obligaţii, de garanţie, de renunţare etc. climatizare a depozitelor de arliivă (arh., cons.), ansamblu de măsuri avînd ca scop menţinerea temperaturii, umidităţii relative şi purităţii aerului din depozitele de arhivă la parametrii recomandaţi pentru conservare, cu ajutorul unor instalaţii de climatizare. Instalaţiile de climatizare sînt compuse din priza de aer, camera de climatizare, baterii şi guri de distribuţie, prevăzute cu aparate de măsură, control şi reglare a condiţiilor de microclimat. în cazul documentelor scrise pe hîrtie şi pergament, microclimatul optim este cuprins între limitele 14—18° C şi 45—65% u.r.; pentru conservarea microfilmelor se prevăd umidităţi relative mai scăzute, între 40—50%. Pentru prevenirea acţiunii prafului şi noxelor din atmosfera poluată, în special în mediul urban, este necesară purificarea aerului admis în depozite. coală de arhivă (arh., cons.), v. cămaşă arhivistică. coală de conexare (arh.), auxiliar de registratură folosit la sfîrşitul sec. a) XlX-lea şi la începutul sec. al XA-lea în registraturile instituţiilor din Transilvania, constînd dintr-o coală de hîrtie dublă, îndoită a mijloc, care cuprinde mai multe acte individuale sau singulare conexate, referitoare la aceeaşi cauză. Pe c. sînt tipărite, de obicei, antetul instituţiei, cota de registratură, obiectul actelor din cuprinsul colii, numerele de intrare şi, eventual, un scurt rezumat al conţinutului lor. 73 COIF Uneori pot figura şi cotele din anii anteriori, referitoare la aceeaşi cauză, eventual chiar cota unde cauza continuă într-un an ulterior. . cocă (sig.), v. ostie. cod 1. (dipl.), culegere de legi dintr-un anumit domeniu al dreptului sau, p. ext., o culegere de norme şi dispoziţii referitoare la un anumit •domeniu de activitate etc. în general, fiecare c. (1) este individualizat printr-un determinativ care indică fie domeniul de activitate, fie autorul acelor legi sau norme, dispoziţii etc. 2. (arh.), listă de echivalente între un limbaj artificial şi limbajul natural, utilizată în corespondenţa diplomatică şi comercială pentru a păstra secretul corespondentei şi a reduce cheltuielile transmiterii telegrafice etc. Sin. cifru. 3. (arh., inf.), sistem de simboluri (semne) folosit pentru a reprezenta şi transmite informaţii în sistemul SARIAS; c. atribuit unui cuvînt cheie permite ca automat să se ataşeze rezumatului atît cuvîntul cheie respectiv cît şi ierarhiile sale din clasificatorul tematic. codex (codice) (dipl.), \. Reunire de table cerate, reprezentînd cea mai veche formă de carte în perioada romană; 2. Culegere (manuscrisă) de legi, de documente medievale sau, p. ext., de orice texte vechi (medievale), de obicei cu conţinut variat; c. diplomaticus, v. condică, cartulariu; c. rcscriptus (pal.), v. palimpsest. codicil (dipl.), act juridic întocmit, cu respectarea formelor legale, posterior testamentului la care se referă, pentru a-i aduce unele modificări sau completări, ori. pentru a introduce o clauză ca expresie a voinţei testatorului, nerespectarea acestei clauze ducînd la anularea testamentului. codicologic, ştiinţă specială a istoriei care studiază tehnica de execuţie a manuscriselor, urmărind suporţii grafici, sistemele de tăiere şi liniere a filelor, modul de numerotare a caietelor, stilul şi ornamentaţia etc. codificare (arh., inf.), operaţiunea de transpunere a limbajului natural într-un cod. Codrcscu Teodor (1 aprilie 1819, Iaşi — 23 martie 1894, Iaşi), director al Arhivelor Statului din Iaşi în perioada aprilie—octombrie 1856; a urmat studiile medii la Iaşi şi Galaţi (1838), iar în 1841 absolvă cursurile superioare de filozofie şi legi la Iaşi, fiind repartizat ca profesor de limbă franceză. Ocupă diferite alte posturi în învăţămînt pînă în anul 1853, iar apoi funcţii politice, devenind un aprig militant al Revoluţiei de la 1848 şi al Unirii. în anul 1850 este numit redactor al publicaţiei „Zimbrul“. Ca director al Arhivelor ieşene a fost preocupat de complelarea arhivelor cu noi documente şi a organizat prima expoziţie arhivistică românească. Este editorul colecţiei de documente Uricariul cuprinzător de hrisoave, anaforale, tratate şi alte acte ale Moldo-Valahiei, 26 voi, Iaşi, 1852-1895. coif (her.), ornament exterior al scutului reprezentînd acoperămîntul (metalic) al capului cavalerilor. A fost confecţionat din diferite metale (aur, argint, oţel etc.) timbrînd scutul, în profil şi din faţă, cu viziera închisă sau deschisă. Iniţial, gradul de deschidere al vizierei exprimă rangul social al posesorului: a) viziera deschisă desemna un suveran; b) viziera deschisă pe jumătate indică principii de sînge regal şi ducii i suverani; c) viziera alcătuită din 11 gratii şi două traverse indică un : duce sau un marchiz etc. Pentru bastarzi viziera era redată închisă. COLECŢIA „ACHIZIŢII NOI“ 74 C. este reprezentat, de obicei, încoronat, putînd fi însoţit şi de alte mobile cum sînt: penajele, colierele etc. Sm. cască. colecţia „Achiziţii noi“ (arh.), colecţie constituită în cadrul Arhivelor Statului din documentele recent intrate în depozitele proprii prin donaţie sau cumpărare şi care cuprinde: hrisoave, fii mane, zapise de vîn-zare-cumpărare, corespondenţă, jalbe, cărţi domneşti, anaforale ş.a. colecţie arhivistică (arh.), totalitatea dccumentelcr grupate de o organizaţie, o familie sau persoană fizică, conform unui anumit criteriu fără a se ţine seama neapărat de provenienţa lor sau de existenţa unei legături. organice între ele. în cadrul Arhivelor Statului, colecţiile sînt organizate după următoarele criterii: cronologic, tematic, al limbii, al suportului material. între acestea se numără: Secţia istorică; Acte comemorative şi de fundaţie; Acte privilegiate; Fotografii; Peceţi; Suluri; Manuscrise; Documente greceşti; Documente turceşti; Planuri şi hotărnicii; Documente foi volante. colccţie de matrice sigilare (sig.), totalitatea matricelor sigilare ccnser-vate într-un depozit public. în conformitate cu cerinţele ştiinţei arhi-vistice, matricele sigilare trebuie inventariate în ordinea depunerii, urmînd ca pentru regăsirea lor tematică să se constituie un fişier special. colecţie sigilară (sig.), colecţie reunind impresiuni sigilare, originale sau copii, grupate după anumite criterii cum sînt: a) posesorii (suverani, demnitari laici şi ecleziastici, unităţi administrative, oraşe, comune, instituţii etc.); b) reprezentarea din emblemă (sigilii de tip iconografic, hagiografic, naval etc.); c) provinciile istorice de unde provin (sigilii din Transilvania, Moldova etc.); d) tehnica de confecţionare etc. coligat, 1. (bibi.), volum în care se leagă lucrări cu conţinut sau tematică diferită; 2. (arh.), condică în care sînt legate mai multe documente, originale sau copii. Sin. miscelaneu. coli. (dipl.), v. coîlationaium. collata (dipl.), menţiune folosită în cancelaria regală ungară la documentele latine medievale pentru Transilvania în sec. al XlV-lea, privind colaţionarea (verificarea) documentelor înainte de eliberarea lor către beneficiar. Menţiunea c. se scria, de obicei, pe îndoitura inferioară a pergamentului. collationatum (dipl.), menţiune de cancelarie privind compararea conţinutului documentului cu conceptul său, înainte de a fi supus validării. Scris şi prescurtat c. şi coli. Collectanca (arh.), denumire folosită în Transilvania în sec. XVIII —XIX pentru culegerile de documente originale şi în copie, manuscrise, alcătuite de cercetători în domeniul istoriei şi colecţionari de documente. Collcctio Historico-Diplomatica (arh.), serie de documente din arhiva Guberniului Transilvaniei, alcătuită de arhivarul Mike Sând6r în anii 1838—1848. Cuprinde documente din anii 1605—1848, privind domeniile principilor Transilvaniei, probleme de impozit, militare, de personal, diete; administraţie, împărţirea administrativ-teritorială ă Transilvaniei, conscripţii etc. 75 COMISIA DOCUMENTALĂ colofon (bibi.), însemnare la sfîrşitul unei cărţi din epoca introducerii tiparului (sec.. XV—XVI), cuprinzînd unele date editoriale (numele tipografului, data şi locul unde a lucrat şi, rar, alte precizări asupra alcătuirii operei). Sin. căsuţă tipografică. colontitlu (bibi.), primul rînd de pe fiecare pagină a unei cărţi, tipărit cu majuscule deasupra textului propriu-zis (şi de regulă între două linii tipografice). Conţine numele autorului pe pagina din stînga (cu soţ), titlul întreg sau prescurtat al cărţii ori al unui capitol, pe pagina din dreapta (fără. soţ). columnatio (dipl.), tip de ornamentare a primului rînd, caracteristic documentelor latine din sec. al XlII-lea. Comisia consultativă heraldică (her., sig.), organism creat în anul 1920 şi oficializat prin legea din 23 iunie 1921. Era compusă din şapte membri, activînd pe lîngă Ministerul de Interne. Pînă în anul 1940 (cînd a fost desfiinţată) C. a concentrat informaţiile privind sigiliile şi stemele utilizate de-a lungul anilor pe teritoriul ţării noastre şi a elaborat noile arme de stat, precum şi stemele pentru autorităţile administrativ-teritoriale (ţinuturi, judeţe, municipii, oraşe şi unele instituţii laice şi ecleziastice, ca:.universităţi, patriarhie, mitropolie, episcopii). O contribuţie importantă la activitatea C. au adus-o reprezentanţii Direcţiei generale a Arhivelor Statului, între care Constantin Moisil şi Mihai Popescu. Comisia ccntrală de evaluare (arh.), organul colectiv de lucru constituit în cadrul D.G.A.S., care dă avize consultative cu privire la oportunitatea achiziţionării documentelor şi publicaţiilor de referinţă arhivistică de la persoane fizice şi stabileşte preţul de achiziţie al acestora. în unele cazuri, C. avizează şi lucrările comisiilor de evaluare de la filiale. Comisia dc evaluare a documentelor (arh.), organ colectiv de lucru constituit la filialele Arhivelor Statului, care dă avize consultative cu privire la oportunitatea achiziţionării documentelor şi publicaţiilor de referinţă arhivistică de la persoane fizice şi stabileşte preţul de achiziţie al acestora. V. şi Comisia centrală de evaluare. Comisia de selecţionare a documentelor de la Arhivele Statului (arh.), organ colectiv constituit în cadrul unităţilor Arhivelor. Statului care verifică şi dă avize consultative asupra lucrărilor de selecţionare primite de la organizaţiile socialiste şi celelalte organizaţii din raza lor de activitate, în vederea confirmării lor. Avizează şi lucrările de selecţionare întocmite pentru fondurile din depozitele proprii. Comisia dc selecţionare a documentelor de la organizaţiile socialisto (arh.), organ colectiv constituit la organizaţiile socialiste şi celelailte organizaţii pentru efectuarea selecţionării documentelor din fondurile proprii. Comisiile de selecţionare de la organizaţiile socialiste propun spre eliminare unităţile arhivistice lipsite de valoare documentară şi al căror termen de păstrare a expirat. Procesele-verbale ale C. se aprobă de Arhivele Statului. Comisia documcntală (arh.), organism de lucru, înfiinţat în anul 1841, în Ţara Românească, avînd ca atribuţii strîngerea, transcrierea şi traducerea actelor de proprietate ale mănăstirilor din ţară pentru „a întregi istoria ţării cu ştiri scoase din acte vechi“. C. a lucrat sub con- COMISIA GENEALOGICĂ 76 ducerea Departamentului Credinţei, fiind formată din şapte membri, un secretar, un registrator, un translator şi patru copişti. Iniţial, C. a fost înfiinţată pe un termen de trei ani, însă şi-a continuat activitatea pînă în anul 1862, cînd Arhivele Statului au preluat tot materialul strîns pînă atunci de această comisie, de asemenea şi personalul ei. în cei 20 de ani de activitate, 0. a reuşit să transcrie actele mănăstirilor: Arnota, Bistriţa, Glavacioc, Golgota, Govora, Motru, Rînca-ciov, Sadova, Seaca, Strehaia, Tismana, Trivale şi Vieroş. Comisia genealogică (gen.), organism obştesc, creat în 1943, în vederea impulsionării cercetărilor genealogice. Şi-a încheiat activitatea în acelaşi an. Comisia de heraldică, genealogie şi sigilografie (her., gen., sig.), organism obştesc, creat în 1970, pe lîngă Institutul de istorie „N. Iorga“, desfăşurîndu-şi activitatea sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Avînd drept scop dezvoltarea acestor ştiinţe speciale ale istoriei, C. a impulsionat cercetările naţionale în domeniile respective şi a contribuit, prin participarea la congresele internaţionale de specialitate, la popularizarea, dincolo de hotare, a izvoarelor istorice româneşti şi a rezultatelor obţinute de specialiştii români. Comisia internaţională de diplomatică (dipl.), organism afiliat Comitetului internaţional de ştiinţe istorice. Constituită în 1965 la Viena, C. a fost recunoscută oficial în cadrul Congresului internaţional de ştiinţe istorice din 1970 de la Moscova. C., menită să contribuie la dezvoltarea ştiinţei diplomatice, reuneşte specialişti din diverse, ţări, preocupaţi de aprofundarea metodologiei cercetării izvoarelor documentare; şi-a axat activitatea în următoarele direcţii: 1) standardizarea normelor de editare a documentelor; 2) publicarea unor culegeri de acte diplomatice; 3) uniformizarea terminologiei de specialitate prin elaborarea unui dicţionar internaţional de diplomatică; 4) organizarea de colocvii şi congrese internaţionale pentru dezbaterea unor aspecte privind evoluţia cancelariilor şi critica diplomatică a înscrisurilor feudale. Preşedinţia are sediul la Paris, Franţa, iar secretariatul în Republica Federală Germania. Comisia ştiinţifică pentru probleme arhivistice (arh.), organ consultativ ce funcţionează în cadrul Ministerului de Interne şi care a luat fiinţă potrivit prevederilor Decretului 472/1971 privind Fondul Arhi-vistic Naţional al R.S.R. Comisia este formată din specialişti din Direcţia generală a Arhivelor Statului, din alte instituţii de ştiinţă şi cultură, precum şi din unele ministere, avînd ca scop asigurarea, în mod unitar, a orientării activităţii arhivistice la nivel naţional, potrivit cerinţelor cercetării ştiinţifice şi ale muncii cultural-educative. Comisia centrală de selecţionare a documentelor (arh.), organ colectiv constituit în cadrul Direcţiei generale a Arhivelor Statului care verifică şi dă avize consultative asupra indicatoarelor termenelor de păstrare şi a lucrărilor de selecţionare primite de la organizaţiile socialiste centrale în vederea confirmării lor. C. avizează lucrările de selecţionare primite de la filialele judeţene ale Arhivelor Statului, avînd sarcina să studieze întreaga activitate de selecţionare a documentelor din Fondul Arhivistic Naţional şi să propună măsuri de îmbunătăţire a acestei activităţi. Comisie de expertiză a documentelor (arh.), termen ieşit din uz. V- Comisia de selecţionare a documentelor de la Arhivele Statului. 77: COMPLETARE A ARHIVEI Comisie de expertiză şi control a documentelor (arh.), termen ieşit din uz. V. Comisia de selecţionare a documentelor de la Arhivele Statului. Comitetul Internaţional de Sigilografic (C.I.S.) (sig.), organism creat în 1959 prin hotărîrea Biroului executiv al Consiliului Internaţional al Arhivelor, în vederea rezolvării unor probleme practice privind păstrarea şi conservarea sigiliilor şi a stimulării cercetărilor în acest domeniu. Nu are un sediu stabil. Actualmente preşedinţia se află la Bruxelles-Belgia, iar secretariatul la Bucureşti—România. Numit iniţial Comitetul de Sigilografie, apoi, după 1978, C.I.S., acest organism a contribuit la dezvoltarea teoriei şi practicii sfragistice, preocu-pîndu-se de uniformizarea terminologiei de specialitate, stabilirea elementelor necesare pentru descrierea sigiliilor (în acest scqp a difuzat două variante de fişe, una pentru o descriere sumară alta pentru o descriere analitică), reunirea eforturilor specialiştilor în vederea creşterii longevităţii izvoarelor sigilare, tratarea maladiilor cerii şi a altor substanţe utilizate la sigilare, elaborarea de studii menite să scoată în evidenţă importanţa sigiliilor create în dijferite ţări, întocmirea bibliografiei internaţionale de sigilografie, organizarea de expoziţii itinerante avînd la bază aceste mărturii speciale ale trecutului istoric. în etapa actuală este compus din 9 membri plini şi 6 membri corespondenţi, cuprinzînd specialişti din următoarele ţări: Belgia, Franţa, Israel, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Republica Federală Germania, România, Spania, Sudan, S.U.A., Ungaria, U.R.S.S. şi Vatican. C.I.S. îşi desfăşoară activitatea prin sesiuni anuale, găzduite prin rotaţie de ţările participante. comma (dipl.), figură de mari dimensiuni avînd forma unei virgule urmaU de punct, trasată pe suportul privilegiilor pontificale în sec. Commissarialcs dispositionos (arh.), denumire dată în repertoriile alfabetice din Transilvania, în sec. al XVIII-lea, dispoziţiilor Comisariatului provincial suprem privind aprovizionarea armatei. Aceste dispoziţii au fost constituite uneori şi în serii separate. Commissarialcs ordinationcs (arh.), denumire dată în repertoriile alfabetice din Transilvania în sec. al XVIII-lea ordinelor Comisariatului Provincial Suprem privind aprovizionarea armatei. Aceste repertorii au fost constituite uneori şi în serii separate. commissio (dipl.), însemnare pe documentele latine medievale emise de cancelaria regală ungară, în sec. XIV—XVI, pentru Transilvania, din ordinul verbal (commissio propria domini regis) sau scris (ad litteratorium domini regis) al. regelui. compas (pal.), instrument folosit şi la elaborarea actului în vederea marcării şi măsurării distanţelor dintre rînduri şi pentru liniere. Sin. perghelt punctorium. compatibilizarea de tezaure (arh., inf.), stabilire a unei corespondenţe între descriptorii a două sau mai multe tezaure cu aceeaşi arie de acoperire, în vederea facilitării schimbului reciproc de informaţii. completare a arhivei (arh.), activitate desfăşurată de Arhivele Statului în vederea preluării în depozitele proprii a documentelor ce fac parte din Fondul Arhivistic Naţional de la creatorii şi deţinătorii de documente din ţară şi străinătate. V. preluare de documente. COMPLETARE A GOLURILOR 78 completare a golurilor (arh., cons.), operaţie de restaurare a documentelor avînd ca scop întregirea suprafeţei suportului grafic ce prezintă lipsuri ca urmare a degradărilor. Ga material de completare se utilizează fie o hîrtie cu o compoziţie identică cu suportul grafic, fie hîrtie japoneză, în cazul tehnicii de lucru prin decupare; în cazul completării prin turnarea suspensiei de fibră se utilizează paste chimice de calitate superioară. Zona completată trebuie ca, indiferent de tehnica utilizată, să fie aderentă la document şi să prezinte aceeaşi masă. V. formator de foi. Computg-Protocollc (arh.), serie de registre din arhiva Comisariatului Provincial Suprem al Transilvaniei din anul 1850, care cuprind situaţiile privind • întreţinerea armatei. comunicarc a documentelor (arh.), atribuţia arhivelor de a pune la dispoziţia publicului documentele pe care le păstrează în scopul cercetării lor. C. poate fi realizată prin instrumente de informare ştiinţifică, publicaţii, presă, radio, T.Y. etc. C. poate fi: directă, cînd se dă însuşi actul cerut spre consultare sau indirectă, cînd această sarcină se încredinţează administraţiei arhivei fie spontan, fie prin obligaţia legii. Sin. accesibilitate a arhivelor; comunicare a actelor. concept (dipl.), înscris cuprinzînd o primă redactare definitivă a unui act menit a pregăti asamblarea firească a diferitelor elemente ale formularului diplomatic şi a permite eventuale corecturi, completări în vederea asigurării formei definitive a actului. Sin. ciornăt imbrevia-turăy minută. condei (pal.), instrument de scris trăsături mai groase ale literelor; se folosea, de obicei, pentru litere iniţiale, majuscule, monograme domneşti, titluri de capitole din manuscrise. Se confecţiona din trestie, iar mai tîrziu din metal (plumb). S-a folosit la noi pînă la sfîrşitul sec. al XlX-lea. Mai tîrziu a devenit sinonim cu pană (de scris), creion. V. instrumente de scris. condicar (dipl.), termen vechi utilizat pentru cel care scria şi avea în păstrare condicile sau registrele. V. registrator, arhivar. condică (dipl.), 1. Unitate arhivistică din categoria manuscriselor diplomatice, alcătuită dintr-un grup de fascicule de hîrtie legate în formă de codex, pe filele căreia sînt transcrise integral toate documentele referitoare la drepturile, titlurile de proprietate şi istoricul unei instituţii sau ale unei familii. Iniţial, acest gen de c. purta şi denumirea de catastif sau catastih. Mai rar, aceste c. erau formate de însăşi colecţia de documente originale ale instituţiei sau ale familiei interesate. Deşi cele mai vechi c. s-au pierdut, unele menţiuni documentare probează existenţa lor încă din sec. al XV-lea. Printre cele mai vechi c. păstrate pînă azi amintim „Condica de documente Cocorăscu“, o c. particulară de documente, creată în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, precum şi condicile mănăstireşti din prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Pentru a avea puterea juridică necesară, toate copiile de documente erau colaţio-nate, apoi şnuruite şi legate la un loc, după care, pentru legalizare, erau pecetluite, prin aplicarea peceţii sau a sigiliului pe ultima filă, unde se făcea şi menţiunea referitoare la operaţiile efectuate, urmată de semnătura autografă a celui în drept (Fig. 17 şi 18). 2. Registru (1) de însemnări cu caracter documentar-administrativ, financiar-contabil, fiscal etc.; [Fig. 17. Condica de hotărîri a. lui Mihail Constantin Suţu vv. _ Arh. St. Buc., colecţia Manuscrise, 10—11. Fig. 18. Condica marei logofeţii de toate cărţile lui Constantin Brîncoveanu vv. (1689—1714). Arh. St. Buc., Manuscrise, 705. 81 CONDICĂ. uneori registru (1) utilizat de vechile instituţii administrative şi judecătoreşti ca instrument de evidenţă a documentelor emise sau a actelor primite şi rezolvate etc.; c. alfavita sau c. literala/c. (2) specială în care erau trecute în ordine alfabetică, după numele celui care pornea acţiunea juridică, toate dosarele unei instanţe de judecată, după ce în prealabil au fcst inventariate pe cauze într-un opis general. Sin. alfavitar; c. de calităţi, titlu de c. (2) administrativă, ţinută la toate instituţiile ţării după Regulamentul organic, în care se treceau datele biografice şi calificarea angajaţilor, pentru a avea situaţia lor exactă în vederea avansării sau a acordării de ranguri etc.; c. dc cheltuieli, denumire pentru c. în care se ţinea evidenţa cheltuielilor pe anul respectiv, indicînd, pe lîngă sumele date, şi scopul acestor cheltuieli (Fig. 19); c. dc comandirorcc, denumire a unei c. (2) administrative de la începutul sec. al XlX-lea, din Moldova, păstrată la Arhivele Statului din Iaşi, în care sînt înscrise delegaţiile celor plecaţi în interes de serviciu; c. dc corespondenţă, c. utilizată pentru evidenţa circulaţiei documentelor (predare-primire), de la registratură la compartimente în cadrul unei instituţii, sau între organizaţii. Sin. c* de expediţie; c. expediţie (sau, mai vechi, c. de pornitorie, c. de porniîo-ria actelor, c. de expedarisii), registru (1) special ţinut de organizaţii pentru evidenţa expedierii documentelor prin înregistrarea zilnică a listei documentelor expediate şi a destinatarilor respectivi. Începînd din anul 1826, fiecare din documentele ieşite din cancelariile instituţiilor şi înregistrate în c. de e. poartă cîte un număr de înregistrare. Sin. c. de corespondenţă; c. de protestaţii, denumire a unei unităţi arhi-vistice în formă de registru (1), păstrată în arhivele judecătoreşti din Iaşi, în care au fost transcrise protestaţiile reclamanţilor, urmate fiecare de nadpisul respectiv. Acest gen de c. (2) a fost utilizat ca instrument de evidenţă a protestaţiilor primite şi judecate, originalele fiind restituite reclamanţilor după ce, în prealabil, se notase pe ele nadpisul; c. de rezultatul aprozilor, titlu de c. (2) din prima jumătate a sec. al XlX-lea, din Moldova, în care se înscriau toate lucrările efectuate de aprozii tribunalului. Anton Pann, ca preşedinte de tribunal, o numeşte astfel în 1847; c. dc vistierie, registru ţinut de un dregător domnesc, special învestit pentru a urmări cheltuielile şi veniturile domnului. Cea mai veche c. s-a păstraţ. de la CnnRtanlin^ErJnr.ovftanii; c. erau ţinute şi pentriT îmbib domenii ecleziastice; c. depoz^1TriloTy-44^1t!--der^,-* c. (2) ţinută în cancelaria tribunalelor ţării, în care erau înregistrate toate valorile (documente, bani, bijuterii etc.) pe care împricinaţii, ' conform legii, le depuneau spre păstrare, ca depozit, la instanţele de judecată; c. grainică, titlu de c. (2) ţinută pînă în prima jumătate a sec. al XlX-lea, la tribunalele judecătoreşti de primă instanţă pentru înscrierea reclamaţiilor făcute prin viu grai, denumite jăluiri grainice; c. îznasi zalicrca, denumire a unei c. (2) din anul 4827, din Moldova, în care au fost înregistrate proviziile alimentare de natură animală (boi, vaci, cai, capre, oi, porci etc.), produsele lactate (unt, brînză, caşcaval) şi merele domneşti exportate pe baza contractelor încheiate între producători şi negustorii turci; c. podorojnelor, c. (2) ţinută la Vistierie pentru evidenţa transportului gratuit cu caii de poştă, luarea în evidenţă făcîndu-se prin înregistrarea persoanelor cu misiuni oficiale cărora li s-au înmînat podorojne; c. politiccască, c. (2} care cuprinde legi; c. practicalelor, titlu de c. (2) pe care o ţineau instanţele judecătoreşti pentru a trece în ea lucrările fiecărei şedinţe (denumite seanse), acestea servind ca temei pentru hotărîrile tribuna- ..-.............. ,/ -lyifs'r? $ £±>* 'r %y~ ^M5' ^W .jV'jşi1; . .> «. •^rî%Şrî*'^£ . -• • A- ^ ._,>......,. ............................................i5...... fc a; V -«C‘ V» * < *• *.tst“ % v ^ Fig. 19. Condică referitoare la banii Casei răsurilor (1828—1832). Arh. St. Buc., fond Obştescul control-Moldova, dosarul 1, 2/1832. f L 113 CONFIRMARE A INDICATOARELOR V lelor; c. rangurilor boiereşti, c. cuprinzînd evoluţia familiilor şi rangurilor boiereşti; c. straforaia, denumire a unei c. (2) judecătoreşti vechi, : care a fost utilizată în Moldova pentru înscrierea pedepselor (amen: zilor); c. şireţilor, c. (2) înfiinţată în anul 1786 în Moldova, la porunca lui Alexandru Mavrocordat şi ţinută la instanţele de judecată pentru înscrierea numelor celor dovediţi plastografi, înşelători, necinstiţi în • afaceri băneşti şi păstrarea unei evidenţe permanente cît mai exacte j* a acestora; c. tabele de banii grajdica (în care grajdica este un termen ad-hoc de la grajd -f terminaţia ica, prin analogie cu termeni de tipul p lui practica), termen creat în anul 1827 de cancelaria Moldovei pen-.£ tru a denumi c. (2) înfiinţată la porunca demnului loan Sandu Sturdza ţ cu scopul de a păstra evidenţa impozitului adiţional introdus de aceşti ta pentru grajdul domnesc; c. tacrirurilor, denumire dată între anii ■: ; 1825—1828, c. (2) ţinută la Departamentul criminalícese pentru consem-/ narea interogatoriului luat unui delincvent în cercetare. Acest gen de i c. a fost denumit, după 1828, condică de interogatorii, apoi registru ţ de procese-verbale (de interogatorii); c. vigavor şi banat (termen format din asocierea rus. vigavor, „observaţie“, „mustrare“, „blam“ şi a magh. I' banat, „mustrare“, „dojană“), termen creat în Moldova pentru a de-| numi o c. (2) din anul 1838 în care se înscriau pedepsele date, funcţio-7 narilor vinovaţi de abateri în serviciu; 3. Denumire învechită pentru cod de legi; c. emboricească, denumire învechită pentru codul comer-;<■. cial. £ conexare de documente (arh.), grupare a două sau mai multe documente ? care tratează aceeaşi problemă sau ^probleme similare; acţiunea de c. * se consemnează în registrul de intrare-ieşire astfel: la primul document ; înregistrat se menţionează numerele documentelor conexate, iar la fiecare document conexat se indică numărul documentului la care au fost conexate. V. registru de intrare-ieşire. Confederaţia Internaţională de Heraldică (her., sig., gen.), organism internaţional creat în 1970 în scopul unirii eforturilor specialiştilor j, din diferite ţări în vederea efectuării de cercetări heraldice şi genealo-! gice şi stimulării preocupărilor pentru dezvoltarea acestor discipline, j Printre diferitele organisme naţicnale afiliate Confederaţiei -Interna-ţionale de Heraldică se numără şi Comisia de heraldică, genealogie şi [ sigilografie din România, al cărei reprezentant face parte din Biroul r executiv al confederaţiei. conier, conferatur (dipl.), 1. Menţiune de cancelarie pe documente din sec. XVIII—XIX din Transilvania, scrisă la destinatar, indicînd un document de referinţă; 2. Termen folosit în repertoriile alfabetice din Transilvania în sec. XVIII —XIX, indicînd un cuvînt de referinţă. Prescurtat c., cfcfr. V. şi vide. confirmare a actului (confirmatio) (dipl.), 1. Acţiunea de eliberare a .. unui înscris prin care sînt reînnoite prevederile unui act’ emis anterior; ; 2. Actul rezultat din acţiunea de mai sus. Se realizează, de obicei, de către un succesor al autorului documentului, fie prin reproducerea ; integrală a textului, fie printr-un rezumat, cu reproducerea dispozi- | ţiei (şi în acest de-al doilea caz se numeşte inserţie) (v.). Sin. întărire : a actului. V. şi transumptt vidimus. confirmare a indicatoarelor termenelor de păstrare (arh.), aprobare prin care Direcţia generală a Arhivelor Statului recunoaşte justeţea terme*- CONFIRMARE A PROCESELOR-VERBALE 84 nelor de păstrare stabilite de organele centrale pentru documentele create de organizaţiile socialiste centrale şi unităţile din subordine. confirmare a proccsclor-vcrbale dc selecţionare (arh.), aprobare în scris, de către Arhivele Statului a proceselor-verbale de selecţionare primite de la organizaţiile socialiste şi celelalte organizaţii, în baza căreia organizaţiile socialiste pot scoate din evidenţă şi preda la retopit unităţile arhivistice propuse pentru eliminare. Congresul Internaţional al Arhivelor (arh.), reuniune internaţională a Consiliului Internaţional al Arhivelor, care se întruneşte o dată la patru ani, la data şi locul pe care le stabileşte Comitetul executiv, în cadrul fiecărui congres au loc: a) o sesiune a adunării generale; b) o şedinţă a Comitetului executiv care-şi încheie mandatul şi o şedinţa a noului Comitet executiv, ales prin votul adunării generale; c) şedinţe ale Comitetului de candidaturi şi ale Comitetului de rezoluţii; d) un program de conferinţe, comunicări, discuţii şi expoziţii de ordin profesional deschise tuturor arhiviştilor care participă la congres şi, eventual, invitaţilor Comitetului executiv şi ai Comitetului de organizare a C. Datele, localităţile şi temele congreselor ce s-au ţinut pînă acum au fost următoarele: I. Paris, 1950 (1. Controlul arhivelor la instituţii. 2. Arhivele şi microfilmarea. 3. Arhivele particulare-eco-nomice. 4.. Editările bibliografice în probleme de arhivă); II. Haga, 1953 (1. Unificarea terminologiei arhivistice. 2. Arhivele şi documentaţia. 3. Arhivele şi istoria artelor. 4. Muzeele istorice de pe lîngă arhive. 5. Pregătirea arhiviştilor. 6. Acordurile internaţionale în problema predării materialelor de arhivă şi a microfilmelor pentru folosirea lor temporară); III. Florenţa, 1956 (1. Noi instalaţii de arhive. 2. Selecţionarea în arhive. 3. Arhivele particulare). IV. Stockholm, 1960 (1. Arhivele de stat şi organizarea lor. 2. Tehnici noi, noi materiale şi noi metode utilizate — după 1950 — în restaurarea documentelor şi sigiliilor, conservarea hărţilor şi planurilor şi fotografierea. 3. Arhivele şi cercetările moderne economice şi sociale); V. Bruxelles, 1964 (Metode moderne de ordonare în arhive); VI. Washington, 1966 {Congres extraordinar). (1. Liberalizarea accesului în arhive. 2. Programele naţionale ale publicaţiilor de documente. 3. Folosirea microfilmelor pentru cercetare şi publicaţii. 4. Cooperarea internaţională în vederea liberalizării accesului în arhive); VII. Madrid, 1968 (1. Liberalizarea în materie de acces în arhive şi politica de microfilmare. 2. Raportul comitetului de microfilmare al Consiliului Internaţional al Arhivelor. 3. Arhivele curente ale administraţiei); VIII. Moscova, 1972 (1. Relaţia dintre arhivele de stat şi arhivele administrative. 2. Tehnica nouă în arhive. 3. Instrumentele de cercetare ale arhivelor în slujba ştiinţei. 4. Ajutorul tehnic acordat arhivelor din ţările în curs de dezvoltare); IX. Washington, 1976. (1. Prearhivarea documentelor. 2. Aplicarea tehnicii noi în arhive. 3. Accesul în arhive şi folosirea documentelor. 4. Programul de asistenţă arhivistică pentru ţările în curs de dezvoltare); X. Londra, 1980 (1. Folosirea arhivelor 2. Consiliul Internaţional al Arhivelor, realizări şi perspective). Documentele congreselor internaţionale se publică în revista „Archivum“. Conjuncturalia (arh.), serie de documente din sec. al XVII-lea în unele arhive din Transilvania privind cărăuşiile, ca prestaţie feudală. Sin. Praeiuncturalia. Germ. Vorspann. 85 CONSFĂTUIREA Connexions-Zahlen (arh.), numerele de conexare ale actelor anterioare şi posterioare care se referă la aceeaşi cauză în registratura Tezaura-riatului Transilvaniei din 1841. Aceste numere erau trecute pe coala de arhivă a actului, ajutînd urmărirea cauzei în arhivă, actele fiind păstrate în ordinea cronologică a înregistrărilor. conscripţie (conscriptio) (dipl.), document întocmit în urma acţiunii de conscriere; cuprinde lista nominală a capilor de gospodărie a unei proprietăţi feudale, respectiv a uneia sau mai multor localităţi. C. indică, pe lîngă numele capilor de gospodărie, şi pe toţi sau o parte din membrii de familie (tinerii în vîrstă de 20 de ani chemaţi să satisfacă serviciul militar), terenurile agricole posedate, veniturile şi alte beneficii (scutiri), pentru a arăta capacitatea economică a gospodăriilor. C. serveşte pentru stabilirea obligaţiilor de impozit. Magh. âsszeirds, germ. JConskription; c. urbarială, document scris în formă de fascicul sau registru, folosit în Transilvania în sec. XVIII —XIX. în c., pe lîngă capacitatea economică a gospodăriilor unui domeniu, sînt trecute şi obligaţiile feudale faţă de stăpînul acestuia, atît cele colective cît şi cele individuale curente şi ocazionale, care fac obiectul urba-riului propriu-zis. Lat. conscriptio-urbarialis. Conscriptiones (arh.), serie de acte din arhivele instituţiilor administrative din Transilvania, care cuprinde conscripţiile şi recensămintele populaţiei agricole, meşteşugăreşti etc. conscrvare a documentelor (arh., cons.), complex de măsuri destinate păstrării în cele mai bune condiţii a documentelor de arhivă. C. implică folosirea de depozite climatizate, dotate cu mobilier specific corespunzător, organizarea arhivei şi confecţionarea de mijloace individuale de protecţie a documentelor, aplicarea măsurilor de asigurare, igienă şi întreţinere a arhivelor, restaurarea documentelor şi reglementarea evidenţei şi circulaţiei documentelor în condiţiile asigurării securităţii şi integrităţii acestora. în ultimele decenii măsurile de c. urmăresc înlocuirea originalelor în activitatea de valorificare cu foto-reproduceri şi facsimile. V. asigurare a securităţii documentelor. Sin. parţial, păstrare a documentelor. conservator de arhivă (arh.), persoană cu pregătire superioară, care în Arhivele Statului avea în grijă securitatea şi evidenţa documentelor, a depozitelor şi a bibliotecii documentare. De asemenea, primea audienţele publicului şi ţinea evidenţa corespondenţei. conservatorium (dipl.), denumire sub care era cunoscută, în evul mediu, încăperea destinată depozitării arhivei locurilor de adeverire din Transilvania. Sin. camera, sacristia. Consfătuirea conducătorilor de arhive din ţările socialiste (arh.), reuniune internaţională la care participă reprezentanţi ai direcţiilor de arhivă din următoarele ţări socialiste: R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, Cuba, R. D. Germană, R. S. F. Iugoslavia, R. P. Mongolă, R. P. Polonă, R. S. România, R. P. Ungară, U.R.S.S., R. S. Vietnam; se convoacă din doi în doi ani, lucrările desfăşurîndu-se prin rotaţie, în fiecare din ţările participante şi are drept scop discutarea unor probleme de teorie şi practică arhivistică, generalizarea experienţei pozitive acumulate în acest domeniu, lărgirea legăturilor dintre arhiviştii ţărilor respective. C. au avut loc: la Moscova (19—24 martie 1968), Potsdam (4—7 martie 1970), Varşovia (22—24 martie 1972), Bratislava (9—14 CONSIGNATIO PRIVILEGIORTJM 86 septembrie 1974), Ulan Bator (9—14 martie 1976), Sofia (22—31 mai 1978) şi Bucureşti (16 — 20 iunie 1980). Consignatio prlvilegîorum (arh.), titlu al inventarului privilegiilor din arhiva oraşului Braşov, întocmit în anul 1765 de către arhivarul Georg Michael Gottlieb von Herrmann. Cuprinde 694 poziţii de documente din anii 1353—1688, numerotate în continuare, păstrînd vechea ordonare pe emitenţi, în ordine cronologică. Consiliul International al Arhivelor (C.I.A.) = (Conseil International des Archives; International Council on Archives; Internationales Ar-chivat) (arh.), organizaţie internaţională creată în iunie 1948, de Comitetul de experţi arhivişti convocat de UNESCO şi care, acţionînd în calitate de adunare constituantă, a adoptat statutul provizoriu al C.I.A. Reunit la Paris în august 1950, primul Congres Internaţional al Arhivelor a stabilit definitiv consiliul. C.I.A. este clasat în categoria A (relaţii de consultare şi asociere) a organismelor internaţionale neguvernamentale care cooperează cu UNESCO. în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite, C.I.A. are în vedere următoarele obiective generale: reuneşte periodic, la fiecare patru ani, un Congres internaţional al Arhivelor; stabileşte, întreţine şi strînge relaţiile dintre arhiviştii din toate ţările şi între toate instituţiile şi organismele profesionale şi de alt fel, publice sau particulare, a căror activitate este legată de conservarea, organizarea sau administrarea arhivelor; acordă atenţie deosebită tuturor măsurilor referitoare la conservarea, protejarea şi apărarea contra riscurilor de orice natură la care ar putea fi supus patrimoniul arhivistic al umanităţii şi contribuie la progresul tuturor aspectelor tehnicii şi administrării arhivelor, înlesnind schimburi de idei şi de informaţii în probleme de arhive; favorizează, în toate ţările, dezvoltarea arhivelor şi pregătirea profesională a arhiviştilor; facilitează folosirea mai frecventă a arhivelor şi studierea eficace şi imparţială a documentelor pe care acestea le păstrează, făcînd mai bine cunoscut conţinutul lor şi străduindu-se să facă mai uşor accesul în arhive; sprijină, organizează şi controlează, pe plan internaţional, orice activitate legată de administrarea arhivelor; C.I.A. cooperează cu alte organisme şi cu toate organizaţiile internaţionale, guvernamentale sau neguvernamentale, care se ocupă de conservarea valorilor documentare şi de utilizarea documentaţiei în folosul umanităţii. Membrii C.I.A. sînt repartizaţi în cinci categorii după cum urmează: A — direcţiile generale ale arhivelor şi instituţiile arhivistice care au autoritate asupra ansamblului arhivelor de stat ale unei ţări, direcţiile centrale ale arhivelor şi arhivele centrale de stat membre ale statelor federale; B — asociaţiile'naţionale sau internaţionale, regionale de arhivişti; C — orice instituţie arhivistică; D — orice lucrător, în funcţie sau fost, al unei instituţii sau al unui serviciu de arhive, indiferent de specialitatea sa; E — membri de onoare aleşi dintre arhiviştii care s-au distins prin servicii deosebite aduse arhivisticii. Membrii C.I.A. plătesc o cotizaţie anuală, stabilită în raport de categoria din care fac parte, în cadrul C.I.A. funcţionează următoarele ramuri regionale, secţii şi comitete: ALA (Asociation Latinoamericana de Archivos); ARBICA (Arab Regional Branch of the International Council on Archives); CARBICA (Caribean Regional Branch of the International Council on Archives)\ ECARBICA (East and Central African Regional Branch of the International Council on Archives ) ; SARBICA (Southeast Asian Regional Branch of the International Council on Archives) ; SWARBICA 87 CONTAINER PENTRU DOCUMENTE (Souht and West Asian Régional Branch of the International Council on Archives); WARBIGA (West African Begional Branch of the International Council on Archives); Secţia asociaţiilor de ar hiv işti (NAA) ; Secţia arhiviştilor organizaţiilor internaţionale (AIO); Comitetul publicaţiilor (PUB); Comitetul pentru dezvoltarea arhivelor (CAD); Comitetul pentru pregătirea profesională (PTE) ; Comitetul de informatică (ADP) ; Comitetul pentru conservare şi restaurare (DCR) ; Comitetul pentru microfilm (MIF) ; Comitetul de sigilografie (SIO) ; Comitetul pentru arhivele întreprinderilor (BSA) ; Comitetul pentru arhivele literare şi artistice (LTA) ; Comitetul pregătitor reunit la CIA¡IRMF asupra gestiunii dosarelor; Comitetul de coordonare şi ghidul surselor istoriei naţiunilor (GSN). Aceste organisme se întrunesc periodic pentru a discuta diverse probleme din domeniile lor de activitate şi editează publicaţii pentru a face cunoscute problemele respective. C.I.A. convoacă la fiecare patru ani Congresul Internaţional al Arhivelor: Organismul director al C.I.A. este adunarea generală. în intervalul dintre sesiunile adunării generale, conducerea C.I.A. şi gestiunea afacerilor sale sînt încredinţate unui Comitet executiv. în intervalul dintre congresele internaţionale ale arhivelor au loc, anual, Conferinţe internaţionale ale Mesei Rotunde a Arhivelor. C.I.A, publică o revistă internaţională a arhivelor, „Archivum“. Arhivele create de C.I.A, sînt păstrate de funcţionarii însărcinaţi cu aceasta şi se transmit succesorilor, îri 1975 C.I.A. a creat Fcndul internaţional pentru a contribui la dezvoltarea arhivelor din diverse state. conspect (dipl.), document de arhivă din categoria documentelor scrise, care cuprinde o prezentare pe scurt a părţilor esenţiale ale unei lucrări sau ale unei probleme etc., în vederea obţinerii unei priviri generale, de ansamblu. în general acest gen de documente se păstrează în arhivă numai cînd prezintă importanţă istorico-documentară, fiind întocmite de către o personalitate, şi în acest caz fac parte din fondul personal al persoanei respective ; c. arliivistic (arh.), lucrare de informare ştiinţifică, care prezintă detaliat structura unui fond sau colecţie şi conţinutul documentelor acestora. Cuprinde istoricul organizaţiei, familiei sau persoanei creatoare a fondului, istoricul fondului şi prezentarea conţinutului documentelor, urmărindu-se o redare sistematică a problemelor şi informaţiilor care se desprind din cuprinsul fondului. Prezentarea propriu-zisă a documentelor este precedată de o introducere în care se expun principiile de alcătuire a lucrării şi este urmată de un indice (de nume şi materii). constituire a dosarului (arh.), operaţiune arhivistică ce constă în: ordonarea documentelor referitoare la aceeaşi problemă şi cu acelaşi termen de păstrare (potrivit nomenclatorului), create de un compartiment al organizaţiei, în cursul unui an; numerotarea filelor, certificarea şi coaserea sau legarea lor. Un dosar nu trebuie să depăşească 300 file; cînd la aceeaşi problemă s-au acumulat peste 300 de file se créeazâ două sau mai multe volume care poartă acelaşi indicativ, dar se inventariază în continuare, menţionîndu-se numărul de volum, pe coperta dosarului şi în inventar. V. nomenclator al dosarelor, certificare. container pentru documente (arh., cons.), recipient confecţionat din material inoxidabil, rigid şi rezistent, destinat păstrării sau transportului documentelor. C. de transport se realizează pentru o încărcătură de maximum 40 kg, pentru a putea fi manipulat, în cazuri extreme, de o singură persoană. C. destinat păstrării trebuie să îndeplinească con- CONTINUITATE A FONDULUI 88 diţii de termoizolaţie şi etanşare, astfel încît conţinutul acestuia să fie izolat de mediul înconjurător. continuitate a fondului arhivistic (arh.), însuşire a unui fond arhivistic de a fi neîntrerupt, de la înfiinţarea pînă la desfiinţarea organizaţiei care l-a creat. întreruperea continuităţii unui fond arhivistic se poate produce prin: a) încetarea activităţii organizaţiei care a creat fondul arhivistic; în acest caz fondul respectiv se consideră fond închis. în cazul în care organizaţia se reînfiinţează cu acelaşi profil, fondul arhivistic iniţial se continuă; b) comasarea a două sau mai multe organizaţii, fondurile comasate considerîndu-se închise Ia data comasării; noua organizaţie rezultată începe un fond nou dacă şi-a schimbat profilul activităţii; c) absorbea unei organizaţii de către alta; în acest caz, fondul organizaţiei absorbite este considerat fond închis la data absorbţiei, fondul organizaţiei care a absorbit existînd în continuare ca fond deschis, în măsura în care nu şi-a schimbat profilul activităţii; d) divizarea organizaţiei socialiste; în acest caz fondul organizaţiei se consideră fond închis, la data divizării, iar organizaţiile rezultate din divizare încep fiecare cîte un fond nou. contrahcrmină (her.), blană utilizată la alcătuirea stemelor, reprezentată, convenţional, prin cîmp negru presărat cu codite albe. V. blănuri. contrasigiliu (sig.), amprentă sigilară de dimensiuni mici, realizată (cu matricea sigiliului mic sau cu inelul sigilar) pe reversul sigiliului mare (respectiv pe emisfera protectoare a acestuia) în scopul creşterii gradului de păstrare a secretului şi autenticităţii. Se întîlnesc astfel de sigilii în cancelaria transilvăneană; în cancelariile domneşti din Ţara Românească şi Moldova c. s-a imprimat foarte rar pe căuş, iar în cîteva cazuri pe suport, alături de sigiliul mare. contrasîngcap (her.), blană folosită la alcătuirea stemelor, reprezentată, convenţional, prin clopote albastre alipite la bază două cîte două, alternînd cu alte două din argint. Sin. contravair. V. blănuri. contratip (arh.), duplicat al unui negativ obţinut prin copiere de pe un pozitiv intermediar şi destinat multiplicării filmocopiilor. Sin. duplicat negativ. contravair (her.), v. contraşingeap. Contributionalia (arh.), serie de documente referitoare la stabilirea, repartizarea, încasarea şi urmărirea impozitelor în sec. XVII —XIX în Transilvania, conturnată (her., sig.), termen care precizează poziţia unor mobile în scut, respectiv reprezentarea unor animale sau păsări, întoarse spre stînga (poziţia corectă fiind spre dreapta). (Fig. 20). conţinutul unităţii arhivistice (arh.), totalitatea informaţiilor dintr-o unitate arhivistică. V. şi cuprinsul unităţii arhivistice. convenţie (dipl), act reprezentînd o înţelegere realizată între două sau mai multe state prin care se reglementează relaţiile lor într-un anumit domeniu. copac (her., sig.), arbore heraldic reprezentat de cele mai multe ori în întregime, simbolizînd colonizare, viaţă, natura în ansamblul său. *9 COPIERE A MICROFILMELOR Fig. 20. Sec. XIX. Sigiliul oraşului Tîrgovişte avînd în emblemă o compoziţie mixtă, respectiv stema ţării, acvila cruciată conturriată, alături de stema judeţului. Arh. St. Buc., fond Min. Justiţiei, Civile, dosar nr. 436/1849, fila 29. în heraldica românească s-au utilizat diferite specii de arbori exprimînd bogăţia naturală; în sigiliile domneşti de tip iconografic s-au reprezentat un chiparos, plop şi brad (novo plantatio). Sin. arbore. copie (dipl.), reproducere pe acelaşi material sau pe unul diferit a unui document, prin redarea exactă a conţinutului de informaţii; c. autografă, c. realizată de autor (rogator), după originalul existent, într-un moment posterior emiterii acestuia; c. autentificată, c. a unui document scris sau a unui document grafic care a fost completată, conform nor-mativelor în vigoare, cu toate elementele necesare pentru a-i conferi puterea juridică a documentului original. Sin. c. încredinţată, c. posle-duităy v. c. legalizată; c. certificată, v. c. legalizată; c. dactilografiată, v. manuscris; c. de control a unul cincdocument, exemplar etalon al unui film (sau ' jurnal) cinematografic etc.; c. de gradul I, II, c. realizată după o altă c., în cazul c. de gradul II, de pe o copie de gradul II în cazul c. de gradul III ş.a.m.d. ; c. facsimilată, v. facsimil; c. figurată sau Imitativă, reproducere a unui act original cu imitarea cît mai fidelă a scrisului şi a figuraţiei sale grafice. în formă dec.f. ni s-a păstrat actul lui Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti, din 23 mai 1608. Sin. c. imitativă. V. şi facsimil; c. fotografică, v. fotocopie; c. imitativă, v. c. figurată; c. încredinţată, v. c. autentificată; c. judiciară, c. întocmită la ordinul unui judecător sau al unei instanţe judiciare, sau c. însoţită de un certificat de autenticitate; c. legalizată, c. exactă a unui document original care are semnele de validare a autenticităţii lui şi formula de autentificare a conformităţii acestuia cu documentul original. Sin. (învechit) c. vidimată şi c. certificată; c. liberă, v. c. simplă; c. ncccrtificată, v. c. simplă; c. paleograflcă, v. facsimil; c. poslcduită, v. c. autentificată; c. simplă, reproducerea unui înscris de către o persoană oarecare fără a fi investită cu mijloace de validare şi fără să se confirme în vreun fel exactitatea sa materială cu originalul; c. vidimată, v. c. legalizată; c. xerox, v. xerocopie. copierc a microfilmelor (arh., ccns.), operaţie tehnică avînd ca scop reproducerea microfilmului realizat de pe documente. Copierea se execută cu aparate de copiat în care pelicula purtătoare de imagini este pusă în contact cu pelicula virgină şi este expusă în dreptul unui COPIST 90 fascicul luminos, prin faţa căruia rulează. Microfilmul executat după documentele originale se numeşte microfilm de generaţia I. Microfilmul copiat după o peliculă de generaţia I se numeşte microfilm de generaţia a Il-a. El poate servi la realizarea unui microfilm de generaţia a IlI-a ş.a.m.d. Cu cît generaţia de microfilm este mai mare cu atît calităţile, fotografice ale filmului (în special puterea de rezoluţie exprimată în număr de linii lizibile pe un milimetru) scad. ’ copist (pal), persoană care se ocupă de copierea şi transcrierea actelor < şi a manuscriselor. (Fig. 21). corector (pal.), persoană care colaţionează textele şi îndreaptă pe loc j greşelile, completînd omisiunile, punînd accentele etc. corespondenţă diplomatică (dipl.), document scris cuprinzînd o corespondenţă cu caracter oficial purtată între Ministerul de Externe şi ! misiunile diplomatice ale ţării respective sau între minister şi misiunile \ diplomatice acreditate pe lîngă el ori între aceste misiuni, redactată : totdeauna în limba statului de la care provine şi însoţită, în semn de ‘ curtoazie, de o traducere neoficială în limba statului destinatar. După \ conţinut şi aspect tehnic, c. se prezintă sub diverse forme, purtînd { diverse denumiri: note personale, note diplomatice, aide-memoire, i memorandum, scrisori particulare cu caracter semi-oficial, mesaje ale şefilor de state. coroană (her., sig.), ornament al scutului care simbolizează demnitate, rang nobiliar, suveranitate. După formă, întîlnim c. închise şi c. deschise. După.rangul nobiliar pe care îl desemnează c. pot fi imperiale, | regale, princiare etc. Întîlnim, de asemenea, c. antice şi c. murale; c. antică, c. formată dintr-un cerc frontal surmontat de colţuri; c. nu are rang; c. deschisă, c. formată dintr-un arc frcntal şi mai multe fleuroane; ' deseori între fleuroane se interpun arcuri perlate, iar cercul frontal, 1 este dotat cu pietre preţioase; c. încliisă, c. formată dintr-un cerc frontal de care se prind mai multe arcuri ce se unesc în partea superioară ; < de obicei este dotată cu pietre preţioase şi terminată printr-un glob ! crucifer; c. murală, c. avînd terminaţia superioară sub formă de ziduri \ de cetate. Este prezentă în emblemele orăşeneşti şi aminteşte de dis-tincţia acordată la romani comandanţilor care cucereau oraşe întărite. corofooraţie (dipl.), element al formularului diplomatic cuprins în text, constîiid în enunţarea modalităţilor de întărire a actului, respectiv1 îndeplinirea formalităţilor fără de care actul nu ar fi perfect juridic.* Formula c. nu apare în actele emise de cancelaria Ţării Româneşti decît rar, de obicei în actele externe. în Moldova acest element este frecvent folosit şi la actele interne. correcta (dipl.), însemnare de cancelarie pe unele documente latine medievale din Transilvania sec. XIV—XVI, uneori indicînd chiar: şi cuvintele corectate sau rîndurile şi paginile unde apar acestea în document. ■ cosîgilare (sig.), operaţiunea de - validare deosebită a unui act (emis în cancelaria domnească), cu sigiliul domnului şi al unor mari boieri din sfat ca dovadă a garantării şi de către aceştia a conţinutului documentului. Acest sistem de sigilare este specific actelor externe, deşi în cancelaria Moldovei s-au emis şi unele acte interne cosigilate. Dispunerea sigiliilor pe suport evidenţiază superioritatea sigiliului domnesc, CUTIE DE ARHIVĂ Fig. 21. 1781. Miniatură din condica mănăstirii Dintr-un Lemn, reprezentând pe Petrache Rîmniceanu, copist de documente,1 la masa de lucru, cir instrumentele de scris. Arh. St. Buc., colecţia „ManuscriseV nr. 445, orig., f. • 825. COTARE 92 care, spre deosebire de cele ale boierilor, are o suprafaţă mai mare, este confecţionat din ceară roşie, plasat de obicei în centrul documentului şi ataşat cu un şnur mai lung (Fig. 22). cotarc (arh.), acţiunea de înscriere a cotei pe unitatea arhivistică, potrivit modalităţilor stabilite, în funcţie de genul documentelor şi de suportul lor. V. cotă. cota>((arh.), ansamblul elementelor de identificare a unei unităţi arhivistice în cadrul fondului sau colecţiei arhivistice din care face parte; c. constă din denumirea fcndului sau colecţiei, a compartimentului sau a seriei, numărul unităţii arhivistice din instrumentul de evidenţă şi anul documentelor; în cazul unor categcrii de documente în c. intră şi alte elemente (ex. la fotografii — formatul; la plăci fotcgrafice sau filme fotcgrafice alte simboluri dinainte stabilite); c. se înscrie pe unitatea arhivistică. V. cotare. covăţică (sig.), v. căuş. crai nou (her., sig.), v. lună. crăcană’ (her.), v. furcă, piese onorabile ale scutului. creator de arhivă (arh.), fiecare din instituţiile, întreprinderile, organizaţiile de stat şi particulare, persoane fizice care în decursul activităţii au creat documente cu valoare instorico-documentară. credinţă (her., sig.), figură heraldică naturală, reprezentată prin două braţe care îşi strîng mîinile, semnificînd alianţa sau angajamentul pentru înfăptuirea unui obiectiv. A fcst insemnul reprezentativ al societăţilor secrete; începînd din sec. al XlX-lea a fcst intens utilizată în emblematica muncitorească. De menţicnat este faptul că această figură heraldică apare în stema lui Dimitrie Gantemir, iar cea gravată în sigiliul lui Christian Tell face aluzie la societatea secretă „Frăţia“. crencl (her., sig.), zidărie în formă dinţată, aflată pe creasta unui turn sau a unui zid de cetate. crenelat (her., sig.), atribut al mobilelor care sînt reprezentate cu creneluri în partea superioară. Sin. denticulat. creştet (her.), termen care indică elementul cel mai de sus dintr-o stemă (partea cea mai ridicată a unei steme). De obicei se realizează prin plasarea deasupra coifului cu coroană a unui element din scut sau din afara stemei. Este des întîlnit c. din penaje, coroane şi figuri naturale (poate fi reprezentată orice figură heraldică). Sin. cimier^ cridalia (arh.), acte referitoare la falimente, întocmite în Transilvania în sec. XVIII —XIX, constituite în unele arhive în serii aparte. criptografie 1. (cript.j, ştiinţă specială a istoriei care cercetează textele cifrate. Sin. criptologie; 2. (pal.), scriere cifrată în care literelor, cifrelor, cuvintelor li se atribuie, pentru circumstanţă, valori deosebite de cele comune; scrierea criptată chirilică s-a numit filtă în Ţara Românească şi hiltă în Moldova. V. criptogramă. criptogramă (cript., pal.), sistem cifrat de scriere în cadrul căruia literele au o altă semnificaţie decît cea obişnuită, se îmbină litere din alfabete diferite sau se foloseşte sistemul cifric. în cancelaria Ţării Româneşti sistemul a fost folosit la redarea numelor grămăticilor. Fig. 22.1511. Hrisov cosigilat emis de cancelaria domnului Ţării Româneşti, Vlad cel Tinăr, prin care făgăduia braşovenilor pace şi prietenie. Arh. St. Braşov, colecţia „Privilegii“, nr. 724. CRIPTOLOGIE 94. Primul document cunoscut în care apare o astfel de scriere este ceB din 29 ianuarie 1499. în cancelaria Moldovei c. s-a folosit rar. criptologie (cript.), v. criptografie. criterii de stabilire a importanţei unităţilor arhivistice (arh.), v. selecţionare. criteriul cantităţii unităţilor arhivisticc dintr-un îond (arh.), normă de apreciere a importanţei unităţii arhivistice în raport de numărul documentelor păstrate într-un fcnd. în cazul în care într-un fond s-au păstrat puţine documente, acestea nu se selecţionează, indiferent de importanţa lor documentară sau practică. criteriul caracteristicilor externe ale unităţilor arliivistice (arh.), normă> de apreciere a importanţei unităţii arhivistice, avînd în vedere natura şi calitatea suportului, filigranului, ornamentaţiilor şi valorii lor artistice, felul şi forma sigiliului etc. criteriul frecvenţei unităţilor arhivistice (arh.j, normă de apreciere a importanţei unităţii arhivistice în raport de numărul documentelor de acelaşi fel create într-o anumită perioadă de timp. în cazul în care într-un fond sau colecţie există categorii de documente cu frecvenţăi redusă, acestea se păstrează chiar dacă nu prezintă importanţă documentară sau practică. criteriul importanţei creatorului de fond (arh.), normă de apreciere a valorii unităţii arhivistice în raport de rolul, atribuţiile şi locul ocupat de creatorul de fond în sistemul instituţional, de relaţiile acestuia cu alte instituţii şi personalităţi, de implicaţiile pe care activitatea desfăşurată de acesta le-a avut asupra dezvoltării vieţii economice, sociale, politice, ştiinţifice şi culturale. criteriul tipologic al unităţii arhivistice (arh.), normă de apreciere a importanţei unităţii arhivistice în raport de caracteristicele distinctive fundamentale ale unui document faţă de altele, în vederea păstrării tuturor tipurilor de documente care s-au creat de-a lungul timpului. criteriul valorii istorico-documentare (arh.), normă de apreciere a importanţei unităţii arhivistice ţinînd seama de valoarea informaţiilor istorico-documentare pe care le cuprinde. criteriul valorii practice a unităţii arhivisticc (arh.), normă de apreciere a importanţei unităţii arhivistice în raport de utilitatea ei social-economică. criteriul vechimii unităţii arhivistice (arh.), normă de apreciere a importanţei unităţii arhivistice ţinînd seama de perioada istorică în care a fost creată (documentele create în epoca feudală nu se selecţionează, iar cele din epoca modernă, pînă in anul 1878 în Ţara Românească şi Moldova şi 1920 în Transilvania lipsite de orice valoare, pot fi eliminate, în mod excepţional, numai cu aprobarea Direcţiei generale a Arhivelor Statului). critică diplomatică (dipl.), metodă de cercetare, proprie ştiinţei diplomatice, operînd asupra formei actelor şi asupra condiţiilor elaborării lor, în scopul determinării datei şi valabilităţii înscrisurilor, eventual pentru cunoaşterea remanierilor şi alterărilor al cărui obiect ar fi putut fi, astfel îneît să se poată stabili importanţa conţinutului său. C., cooperînd cu critica istorică, ştiinţă care analizează cuprinsul înscri- 95 CUTIE DE ARHIVĂ sului pe baza cunoaşterii evenimentelor, instituţiilor, persoanelor şi locurilor, permite o apreciere de ansamblu asupra valorii actului. cronologic, ştiinţă specială a istoriei care are ca obiect stabilirea datelor evenimentelor istorice şi succesiunea lor, implicit şi a datei documentelor, studierea diferitelor sisteme după care oamenii au măsurat şi socotit timpul, raportîndu-le la sistemul contemporan; baza c. o formează calendarul, perioadele şi orele. __ j crosă (her.), v. cîrjă. j cruco (her.), mobilă â scutului obţinută prin unirea a două piese he-v raldice (pal şi brîu); cele mai des întîlnite sînt c. latină, cu braţul / vertical mai lung, şi c. greacă, avînd ambele braţe egale; există, de 1 asemenea, decoraţii şi medalii în formă de c. cruce-ajută (dipl., pal.), v. invocaţie simbolică. crugul lunii (cron.), element cronologic secundar folosit de răsăriteni, reprezentînd o perioadă de 19 ani, după care fazele lunare revin la a-. celeaşi date ale lunilor. C. indică ordinea unui an într-un ciclu de 19 ani. Corespunde cu numărul de aur (element cronologic apusean) care începe însă cu trei ani mai tîrziu. Sin. (apusean) ciclu lunar. crugul soarelui (cron.), element cronologic secundar folosit de răsăriteni care cuprinde o perioadă cronologică de 28 de ani, fără nici o legătură cu Soarele, după a cărei împlinire zilele săptămînii cad pe aceleaşi date de lună. începutul ciclului este pentru răsăriteni, la anul •| 9 e.n., iar pentru apuseni la anul 9 î.e.n. Cunoscînd ziua de săptămînă cu care începe ciclul se poate stabili ordinea zilelor pentru întreaga j perioadă de 28 de ani. Sin. (apusean) ciclu solar. cuib (sig.), v. căuş. culoare naturală (her.), v. natural. cumpăraro de documente (arh.), v. achiziţionare de documente. cumulus (arh.), termen folosit în Transilvania în sec. XVIII —XIX * şi în sensul de fascicul de act') referitoare la aceeaşi problemă. ■ cunună de lauri (her.), figură heraldică naturală, reprezentată ca o coroană împletită din ramuri cu frunze, simbolizînd victorie, biruinţă. Cea mai des întîlnită este cununa din frunze de lauri şi stejar. cuprinsul unităţii arliivistice (arh.), element de bază al inventarului arhivistic care redă în mod concis principalele informaţii dintr-o unitate arhivistică. curăţirc a documentelor (arh., cons.), etapă a restaurării documentelor constînd din îndepărtarea, pe căi mecanice, fizice şi chimice, a impurităţilor şi elementelor ce nu fac parte din structura iniţială a documentului original. V. restaurare a documentelor. cutio do arhivă (arh. cons.), mijloc de protecţie a arhivei, confecţionat din carton sau alte materiale şi avînd formă paralelipipedică, destinat protejării documentelor în timpul manipulării sau împotriva unor agenţi exteriori (lumina solară sau praful). Cutiile utilizate în depozitele de arhive se prezintă în forme şi dimensiuni variate, cu unul sau CUTIE DE LEMN 96 mai mulţi pereţi mobili, pliante sau rigide, cu sau fără orificii pentru aerisire, confecţionate din materiale stabile sau rezistente la acţiunea agenţilor biologici. V. mijloace de protecţie a documentelor. cutie de lemn (sig.), v. capsulă sigilară. cutie (casetă) pentru microfilm (arh, cons.), mijloc de păstrare pentru microfilmele aşezate în rolă, prelucrate în vederea arhivării lor. C. este de două tipuri: 1. C. din aluminiu, folosită pentru păstrarea microfilmelor negative primare; 2. C. din material plastic (polistiren) folosită pentru păstrarea copiilor de microfilm şi utilizarea acestora în aparato de citit. cutie tubulară (arh., cons.), cutie cilindrică din carton, sau alte materiale inoxidabile, închisă la un capăt şi prevăzut cu un capac la celălalt, iervind la păstrarea documentelor rulate. Sin. sul. V. mijloace de pro-secţie a documentelor. cuvînt cheie (arh., inf.), cuvînt caracteristic sau noţiune caracteristică, folosită în general la descrierea conţinutului unui document (la indexare). D d.a. (arh.), V. desunt acta. dalmatica (her.), îmbrăcămintea îngerilor, rochiile lungi, cu care aceştia sînt înfăţişaţi. data documentului (dipl., cron.), element al formularului diplomatic (v.) însumat în protocolul final (v.) în care se precizează momentul emiterii documentului. Cuprinde elementele cronologice principale (anul, luna, ziua) şi secundare (indiction, crug, anul de domnie etc.). datare a unui document nedatat (arh., dipl.), stabilire a datei probabile de emitere a unui document nedatat pe baza caracteristicilor interne şi externe ale acestuia. V. caracterele externe ale actelor, caracterele interne ale actelor. date extreme (arh.), limitele cronologice între care se înscriu documentele dintr-un fond, colecţie sau unitate arhivistică şi care sînt necesare în operaţiunile de ordonare, inventariere a documentelor şi evidenţă a fondurilor. datum (dipl.), cuvînt care introduce formulă de datare a documentelor latine medievale din Transilvania. Sin. actum. datum ut supra (dipl.). V. actum ut supra. dccapitat (descăpăţînat) (her.), reprezentare a unui animal fără cap, părînd a avea capul tăiat. declaraţie (dipl.). 1. Document, cu caracter oficial, prin care un stat, un guvern sau un partid politic îşi exprimă în mod solemn, în public, poziţia faţă de anumite probleme sociale şi politice majore. 2. Document, clasat din punct de vedere diplomatic în categoria scripturae, care consemnează depoziţia unui martor într-un proces şi care, împreună cu celelalte acte cumulative, constituie una din piesele obligatorii de la dosarul respectivului proces. dccoraţie (her.), semn de distincţie, atribut al suveranităţii, instituit prin legi speciale, menit a stimula devotamentul faţă de patrie şi a răsplăti eforturile închinate binelui obştesc; este deseori cuprinsă în compoziţii heraldice, fiind plasată în partea inferioară a scutului. decretum guberniale, decreta guliernialia, 1. (dipl.), decrete sau ordine ale Guberniului Transilvaniei în sec. XVII —XIX; 2. (arh.), serii separate, cu o evidenţă proprie în perioada dinainte de introducerea registraturii, în arhivele instituţiilor şi autorităţilor subordonate Guberniului Transilvaniei. DEFTER 98 deîter (dipl.), termen grecesc, împrumutat de diplomatica otomană, cu sensul de registru, condică; pătruns şi în diplomatica românească prin denumirea dată unor registre, mai ales cu caracter fiscal (de ex. registrul-jurnal al comitatului Turda din anii 1799—1800; anatefterul rămas de Ia Constantin Brîncoveanu). degradare a documentelor (arh., cons.), proces complex de deteriorare mecanică şi chimică şi de denaturare a formei şi structurii iniţiale a documentelor, ca urmare a acţiunii nefavorabile a factorilor fizici, chimici, biologici şi sociali. D. se poate manifesta prin pierderea unora dintre părţile structurale ale documentelor, prin scăderea rezistenţei suportului grafic, pierderea lizibilităţii, apariţia de pete divers colorate etc. Documentele degradate se recuperează prin lucrări de restaurare. iar ansamblul măsurilor de conservare a documentelor urmăreşte prevenirea degradării acestora. degradarea biologică (arh., cons.). V. biodeteriorare a documentelor.' delă (arh.), v. dosar. denticulat (her.), V. crenelat. Deposita (arh.), serie de documente în arhiva Cancelariei Aulice a Transilvaniei din anii 1817 — 1849, referitoare Ia numirile agenţilor aulici, testamente şi probleme de moştenire. depozit do arhivă (arh.), spaţiu destinat păstrării documentelor, construit sau amenajat special, avîndu-se în vedere criterii specifice în ceea ce priveşte amplasamentul, rezistenţa, microclimatul interior, fluxurile tehnologice, paza şi securitatea. Este dotat cu mijloace necesare depozitării (rafturi), utilaje şi mobilier specific. depunere cu clauze (arh.), predarea de către o persoană fizică la Arhivele Statului a documentelor ce le deţine, cu dispoziţii restrictive în ce priveşte ordonarea, păstrarea sau valorificarea lor. depunere de documente (arh.), acţiunea de predare la Arhivele Statului, Arhiva Naţională de Filme şi Radioteleviziunea Română pentru păstrare permanentă, de către creatori sau deţinători (organizaţii socialiste, celelalte organizaţii, persoane fizice), a documentelor cu valoare istorică sau documentară, la termenele şi în condiţiile stabilite de legislaţia arhivistică. descendent (gen.), urmaş, individ raportat Ia rudele din care coboară. descendenţă (gen.), 1. înrudire în linie coborîtoare; 2.. Urmaşi cobori-tori din acelaşi n?am; 3. în sens general, posteritatea. descentralizare a arhivelor (arh.), principiu de organizare conform căruia fondurile arhivistice se păstrează în cadrul unităţilor Arhivelor Statului teritoriale, în funcţie de locul creării lor. Problema descentralizării apare odată cu Unirea Principatelor Române, arhiva de la Bucureşti şi cea de Ia Iaşi existînd paralel, cu toate încercările de centralizare, legiferate şi parţial înfăptuite, în perioada 1862—1876. Abia prin „Legea pentru organizarea Arhivelor Statului“ din 15 iulie 1925 este legalizată d., înfiinţîndu-se patru direcţii regionale, la Bucureşti funcţionînd Direcţia generală. Aceeaşi lege prevedea că, dacă este necesar, se pot înfiinţa şi alte servicii de arhive, lucru ce s-a realizat în perioada anilor 1931—1945, cînd s-au înfiinţat arhive la: Craiova, Timişoara, Năsăud, Braşov, Suceava, 99 DESUNT ACTA Buzău şi Sibiu — tcate acestea fiind subordonate Arhivelor Stalului. După reorganizarea Arhivelor Statului din anul 1951 se înfiinţează unităţi de arhive în tcate regiunile şi aproape în toate capitalele de raion —în felul acesta au fost create 16 servicii regionale şi 54 filiale de arhive. După organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România din anul 1968, în fiecare judeţ a fcst creată o unitate a Arhivelor Statului. în prezent Arhivele Statului sînt descentralizate pînă la nivelul judeţean şi al municipiului Bucureşti (41 filiale), fiecare din aceste unităţi, strîngînd, păstrînd şi organizînd arhivele din raza lor de activitate. V. şi centralizare a arhivelor. descriere a sigiliilor (sig.), operaţii ne de identificare şi prezentare a amprentelor şi matricelcr sigilare, de analizare a emblemei şi, legendei sigiliilor în conformitate cu normele ştiinţei sfregistice. D. trebuie să prezinte forma, mărimea, materialul şi tehnica de ccnfecţicnare, data documentului pe care-1 validează. Emblema din cîmpul sigilar se descrie în următoarea ordine: scutul sau elementele din centru, însemnele puterii, suporţii, alte elemente exterioare aflate în compoziţie. Legenda va fi redată în grafia şi limba de origine, apoi transcrisă şi tradusă. descriere externă a unităţilor arhivistice (arh.), descrierea elementelor externe caracteristice ale unei unităţi arhivistice în cadrul operaţiunii de inventariere. D. se efectuează îndeosebi asupra documentelor din epoca feudală şi se referă la format, limbă, suport, grafie, cerneală, filigran, semne de validare, ornamentaţie, stare de conservare etc. descriptor (arh., inf.), cuvînt cheie, selectat şi prelucrat morfologic şi semantic (prin eliminarea sinonimiei, polisemiei şi omonimiei), reprezentînd un concept unic şi care urmează să fie introdus într-un tezaur. dcspicat (her.), termen care indică împărţirea în două părţi egale, prin-tr-o linie verticală, a unei suprafeţe, scut, cartier sau mobile. (Fig. 23). destinatar (arh.), perscenă fizica sau juridică, ogan şi organizaţie căreia i se adresează un dccumcnt. Element de bază în cuprinsul fişei de inventar, serveşte îndeosebi la stabilirea apartenenţei documentului la un fond. în cazul documentelor din epoca modernă şi contemporană d. se trece în fişă numai cînd este diferit de creatorul de fond; d. al actului (dipl.j, persoană care primeşte actul şi care, în principiu, îl conservă în arhiva sa cu titlu de dovadă a faptului juridic cuprins; în general, beneficiarul actului nu este-neapărat persoana căreia acest act îi este adresat, în caz de acte reciproce (contracte, schimburi) fiecare din părţi este autor (v.) sau emitent (v.) şi destinatar. desunt acta (arh.), menţiune de registratură folosită în sec.- XVIII —XIX în unele arhive din Transilvania, indicînd lipsa unor acle la verificarea efectuată de către arhivar. Se scria atît în evidenţele arhivei, cît şi în locul unde trebuiau să fie documentele, pe fişe speciale sau pe materialele de protecţie (cămăşi, plicuri) în care erau păstrate Fig. 23. Scut documentele. despicat. DEŢINĂTOR DE DOCUMENTE 100 deţinător do documente (arh.), organizaţie sau persoană fizică care are în păstrare documente rezultate din activitatea proprie, preluate prin desfiinţarea, comasarea şi reprofilarea altor organizaţii, dobîndite prin moştenire, donaţie sau cumpărare ori în alte împrejurări; dreptul de deţinere a unor documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, de anumite organe de stat şi organizaţii este reglementat prin prevederile Decretului nr. 472/1971 (republicat în 1974). deviză (her., sig.), inscripţie conţinînd o maximă morală, o exclamaţie, o formulă de credinţă, un angajament. Devizele pot fi în legătură cu numele familiilor care le poartă, cu figurile heraldice reprezentate în stemă, cu un anume eveniment sau pot cuprinde unele maxime. Se utilizează şi devize enigmatice (greu de tălmăcit, cu înţeles ascuns). Textul devizelor, putînd fi scris desfăşurat, prescurtat, * sau printr-o combinaţie de litere şi imagini, este de obicei plasat într-o eşarfă. Întîlnim devize în armele de stat (deviza TOŢI ÎN UNUL a fost inserată în stema Principatelor Unite din 1863), în stemele de familie (PRO FI DE ET PATRIA este deviza familiei Hasdeu) şi în stemele orăşeneşti (UNIREA FACE PUTEREA a fost inclusă în stema oraşului Focşani, iar cuvintele PATRIE şi LIBERTATE au constituit deviza oraşelor Piteşti, Tîrgu Jiu) etc. (Fig. 24). dextra (her., sig.), termen prin care se indică poziţia unei mobile în scut, la dreapta; în heraldică poziţia dreapta-stînga este inversă decît în accepţiunea curentă. Sin. dreapta. dextroşeră-senestroşeră (her., sig.), termeni ce indică un braţ (ce poate fi gol, îmbrăcat sau în armură) care este îndreptat din partea dreaptă a scutului spre stînga acestuia (dextroşeră) şi invers (senestroşeră). în heraldica românească aceste braţe susţin de obicei o balanţă sau o armă. în sigiliile instituţiilor juridice întîlnim foarte des un braţ ce susţine o balanţă, simbolul justiţiei sociale. dezinfecţie a documentelor (arh., cons.), tratament fizic sau chimic aplicat documentelor de arhivă în scopul distrugerii microorganismelor care degradează documentele (bacterii, actinomicete şi ciuperci de mu- Fig. 24. Sec. XIX. Stema oraşului Piteşti, cuprinzînd o acvilă ce susţine o balanţă şi deviza PATRIA ŞI DREP- Arh. St. Buc., fond Comisia consultativă heraldică, dosar TUL MEU. nr. 8. 101 DIPLOMATICĂ cegai). Cele mai răspîndite procedee de dezinfecţie se bazează pe folosirea selectivă de substanţe gazoase sau fumigene (oxid de etilenă, aldehidă formică etc.) ori a unor soluţii apoase sau alcoolice de pen-taclorfenolat de sodiu, paraclormetacrezol etc. Pentru volume mari de documente dezinfecţia se execută în etuve de mare capacitate, forţînd penetraţia substanţei dezinfectante în masa materialului arhivistic prin crearea unui vid avansat, înainte de administrarea substanţei gazoase. La alegerea substanţelor se are în vedere riscul degradării documentelor de către unii produşi ce au caracter agresiv faţă de suportul grafic sau faţă de textele scrise. D.G.A.S. (arh.), v. Direcţia generală a Arhivelor Statului. diac (pal.), v. grămătic. diaetalîa (dipl.), v. acta diaetalia. diarium (dipl.), registru-jurnal folosit în comitatul Turda, la începutul sec. XIX, în care era înregistrat în strictă ordine numerică conţinu-. tul pe scurt al tuturor actelor înregistrate într-un an şi în registrul de şedinţă. Sin. diurnale protocollum. diată (dipl.), document particular. Vechea denumire a testamentului (v.). dinzocopio (arh.), copie a unui document scris, sau a unui document iconografic, obţinută cu ajutorul metodelor diazografice de reproducere a textului sau a imaginii documentului original pe un suport din polimeri.sau hîrtie. dictatura (arh.), 1. Termen folosit pentru registratură la Gherla, în prima jumătate a sec. al XlX-lea, 2. Termen folosit în comitatul [• Turda (1792—1848) pentru registre auxiliare care conţin evidenţa cauzelor înaintate scaunelor de judecată. ! digcstio (arh.), termen folosit în sec. al XVI-lea în Transilvania cu sensul [ de inventar arhivistic. V. Litterarum Civitatis Coronensis digestio. diplomatarium (arh.), termen folosit în sec. XVIII-XIX pentru culegerile de documente, de obicei manuscrise. Cele mai importante d. manuscrise, conţinînd documente despre Transilvania, se datorează lui Josephus Kemeny (1795—1855): Diplomatarium Transilvanicum, cu suplimente şi apendice, 45 volume; lui Franz Joseph Transch (1796— I 1871): Diplomatarium Transilvanicum, 18 volume; lui Martin Res-chner (1791 — 1872): Diplomatarium continens monumenta antiqua lithe-! ratoria res Saxonum Transilvaniae tam ecclesiastica quam civiles illus-trantiat 11 volume. diplomatică, ştiinţă specială a istoriei medievale care studiază apariţia, forma şi tradiţia grafică a actelor scrise. Urmărind modalităţile de elaborare a diferitelor înscrisuri, folosind metode proprii de cercetare, d. analizează, cu ajutorul criticii diplomatice, conţinutul actelor, verifică autenticitatea lor şi scoate în evidenţă elementele care pot ajuta cercetarea istorică în vederea editării documentelor. Fig. 25. 1552 martie 28. Diplomă prin care Ferdinand de Habsburg confirmă drepturile şi privilegiile locuitorilor din tîrgul Dobra (Jofö). Documentul poartă semnătura lui Nicolae Olahus, cancelar al lui Ferdinand de Habsburg. Arh. SL Buc., colecţia „Peceti“, 282. 103 DOCUMENT diplomă (dipl.), categorie de înscris emis de o autoritate publică, pur-tînd mijloace de validare menite a da putere deplină cuprinsului sau, prevăzînd, de obicei, drepturi sau privilegii, sau atestînd situaţii care pot da naştere Ia astfel de drepturi. Termenul îşi are originea în antichitatea romană, d. fiind actul dat ostaşilor eliberaţi din armată pentru a le permite libera circulaţie şi a aproba privilegiile pe care le-au primit pentru timpul servit în armată. în epoca medievală termenul a definit un act solemn (carte, privilegiu, hrisov), iar în epoca contemporană actul de studii eliberat de o instituţie de învăţ ămînt (Fig. 25). Dircctia generală a Arhivelor Statului (D.G.A.S.) (arh.), v. Arhivele Statului, legislaţie arhivistică. dires (dipl.), document vechi, hrisov, emanat de la un domn sau o administraţie publică. disc magnetic 1. (arh.), dccument lizibil mecanic înregistrat pe und.; 2. (inf.), suport de date care se prezintă sub forma unui ansamblu nedemcntabil de şase discuri de lucru (pachet de discuri), avînd 10 suprafeţe acoperite cu un strat de oxid feromagnetic. Un pachet de discuri permite o memorare pînă la 7,25 milioane de baiţi pe cele zece suprafeţe de înregistrare, care formează 203 piste pe fiecare suprafaţă de înregistrare. Din acestea numai 200 sînt la dispoziţia programatorului. Capacitatea de memorare a unei piste este de 3 625 baiţi. Există pachete de discuri formate din 11 discuri (20 suprafeţe active) care au o capacitate totală de 29,5 milioane baiţi. Viteza de transfer a datelor variază în funcţie de modelul pachetului de discuri. Ex. modelul IBM 2311 are o viteză de 156 kbajţi/sec., iar IBM 2314 —312 kbaiţi/sec. discipline speciale (auxiliare) ale istoriei, v. ştiinţe speciale (auxiliare) ale istoriei. discotecă (arh.), 1. Colecţie de documente fcnice înregistrate pe discuri, cuprinzînd, după profilul arhivei, înregistrări literare, muzicale etc. 2. Loc special amenajat pentru păstrarea unei astfel de colecţii. dispoziţie (dipl.), parte compcnentă a formularului diplomatic, cea mai importantă, întrucît exprimă voinţa emitentului, prevăzînd şi clauzele (injonctive, prohibitive, de rezervă, de derogare, penale, financiare, spirituale etc.) pentru asigurarea îndeplinirii ei; scoate în evidenţă naşterea sau existenţa actului juridic şi nu poate lipsi din nici un act. V. formular diplomatic, clauză. diurnale protocollum (dipl.), v. diarium. documator (arh.), aparat plan de microfilmare prin metoda statică a documentelor de arhivă, produs de firma „Dokumator" Cari Zeiss Yena din R. D. Germană (Fig. 26). V. aparat de microfilmare. document (dipl., arh.), termen generic însumînd toate categoriile de surse ce pot transmite date istorice (inscripţii, urme de civilizaţie materială, acte etc.). în sens arhivistic, defineşte toate sursele pe suporţi friabili, realizate cil ajutorul grafiei, fotografiei, înregistrărilor sonore, cinematografice sau altor imagini, care prezintă interes pentru cunoaşterea istorică. în conformitate cu prevederile Decretului nr. 472/1971. categoria de d. cuprinde toate înscrisurile create în decursul vremii, de persoane fizice sau juridice, constituind un izvor de cunoaştere a istoriei patriei; aceste înscrisuri, bunuri de interes naţional, cărora statul le acordă pro- DOCUMENT 104 Fig. 26. Documator. Fototeca D.G.A.S. tecţie specială, alcătuiesc Fondul Arhivistic Naţional, parte integrantă a Patrimoniului Naţional Cultural. D. arhivistice se clasifică din punct de vedere: 1) al genului (hrisoave, urice, plîngeri etc.); 2) al provenienţei (publice şi private); 3) al raportului cu actul juridic (dispozitive şi probatorii); 4) al formei de păstrare (original, copie, ciornă); 5) al modului de conservare (suluri, dosare, registre, foi volante etc.); d. audiovizual, d. de arhivă care conţine informaţii figurative şi informaţii sonore redate prin imagini şi prin sunet. Din această categorie fac parte d. cinematografice (sau cinedocumentele); d. cadru, fiecare din d. care conţin în ele transcrise alte d. (transumpte). D. c. au fost emise în Transilvania în sec. XIII —XIX de către locurile de adeverire, notarii publici şi alte autorităţi laice şi bisericeşti, adeverind exactitatea transcrierii. V. şi document de confirmare; d. cinematografic, v. cinedocu-ment\ d. contrafăcut, v. fals; d. cumulativ, înscris care însumează de obicei mai multe acte, respectiv jalba, anaforaua şi hotărîrea domnească, uneori şi rezoluţia dată în divan de marele logofăt. Datarea şi rezumarea unui astfel de d. se face pornind de la analiza rezoluţiei. Sin. act cumulativ; d. de confirmare, d. cadru prin care se confirmă dispoziţiile altor d. transcrise în întregime (v. transumpt) sau menţionate numai în părţile esenţiale. D. de confirmare pot proveni de la emitentul documentului primar, de la succesorii săi sau de la demnitari egali sau superiori ca funcţie faţă de emitent; d. de scrviciu, d. scris, destinat funcţionării în interiorul organizaţiei care l-a creat; d. fonic, v. fonodocument; d. grafic, d. iconografic al cărui conţinut este exprimat pe cale grafică, prin linii, puncte, figuri, tente etc.; d. multiplicat, 105 DOSARUL FONDULUI d* reprodus în mai multe exemplare identice, care sînt difuzate la mai multe organizaţii său compartimente ale unei organizaţii, pentru executare sau informare. D. ce se reproduce constituie document de bază — original — şi el va fi tratat ca atare din punct de vedere arhivistic, iar d. multiplicate vor fi considerate copii în cazul în care au fost difuzate la: compartimentele aceloraşi organizaţii şi originale, în cazul difuzării la alte organizaţii; d. oficial, d. întocmit şi validat conform uzanţelor de stat, al cărui autor este o persoană juridică sau cu funcţii .de răspundere;, d. primar (inf.), d* reprezentînd o lucrare originală publicată sau nu ; d. scris, d. cu text, a cărui informaţie verbală este fixată pe purtătorul material prin diferite feluri de scrieri; d. sccundar (inf.), d. rezultat în urma prelucrării şi restructurării unui document primar; d* singular, termen utilizat uneori în terminologia modernă românească pentru a desemna d. unicat;,d. sonor, v. fonodocument; d. textual, d. al cărui conţinut este exprimat prin text. Documenta liltcralia (arh ), colecţie de documente din anii 1292— 1700, din arhiva oraşului Sibiu, dată cu ocazia inventarierii din;anii 1770—1780. După numerotarea arhivarului Wilhelm Wenrich din anii 1871 — 1874, colecţia cuprinde subgrupele: U.I. (1292—1400); U.II. (1401-1500); U.III. Supplementum (1406-1497); U.IV. (1501-1600); U.V. Collectio posterior (1406-1600); U.VI. (1601-1700). Subgrupele sînt denumite şi materia. Documenta privatorum (arh.), serie de documente în arhiva Guber-niului Transilvaniei din sec. XVIII —XIX; cuprinde documente privitoare la probleme de drept privat, la donaţii, testamente, moşteniri etc. doisprcstrăbunul, treisprcstrălmnul (gen.), numerotaţie (putînd merge pînă la ,14) folosită pentru indicarea rudelor ascendente pe linie directă şi colaterală. Dominium (arh.), serie de documente din anii 1614—1750 în arhiva oraşului Gherla, care se referă la domeniul cetăţii Gherla. donaţie (arh.), formă de depunere a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, de către persoane fizice, la organele investite cu dreptul de a le prelua conform legislaţiei în vigoare şi fără a solicita despăgubiri materiale. D. constituie o formă de completare a fondurilor şi colecţiilor arhivistice. • donjonat (her.), v. foişor. dorso (dipl.), menţiune de registratură folosită în Transilvania în sec. XVIII-XIX în conceptele actelor expediate, pentru a indica locul unde trebuiau scrise adresa şi rezoluţia, spre deosebire de textul principal, scris pe faţa documentului. Sin. verso. dosar (arh.), unitate arhivistică în care se grupează documente refe-ritoate la aceeaşi problemă, de aceeaşi valoare (cu acelaşi termen de păstrare), după un criteriu stabilit (tematic, alfabetic, geografic etc.); d. ocupă un loc distinct în inventarul fondului sau colecţiei căreia îi aparţine; d. poate avea două sau mai multe volume, dacă la aceeaşi problemă s-a cumulat un număr de peste 300 file document. în sec. al XlX-lea se numea delă (dellă). V. constituire a dosarului. dosarul fondului (arh.), instrument de evidenţă constînd dintr-un complet de acte probatorii şi de referinţă privind fondul şi creatorul DREAPTA 106 de fond (istoricul creatorului şi al fondului, documente de îndrumare şi control, procese-verbale de selecţionare, acte de preluare a documentelor, de donaţie sau cumpărare, planuri metodice de lucru etc.). dreapta (her., sig.), v. dexlra. drept arhivistic (arh.), totalitate a legilor, normelor, regulamentelor stabilite prin legislaţie şi actelor normative care reglementează activitatea în domeniul arhivelor. drept internaţional al arhivelor (arh.), totalitate a normelor legislative (juridice) care reglementează relaţiile dintre arhivele diverselor ţări, accesul în arhive al cercetătorilor străini, folosirea informaţiilor, schimbul de documente sau obţinerea de microfilme, xerocopii, copii ale unor documente, în scopul cercetării sau completării arhivelor ţărilor interesate, cu documente referitoare la propria lor istorie, aflate în arhive străine. Unul din documentele care vizează dreptul internaţional al arhivelor este Convenţia de la Haga din 14 mai 1954, asupra protecţiei bunurilor culturale în caz de conflict armat, semnată de reprezentanţii a 45 de naţiuni reunite din iniţiativa UNESCO. dreptul de sipiliu (sig.), libertatea unei persoane sau instituţii de a utiliza sigiliu; recunoaşterea oficială a dreptului unor persoane sau instituţii de a-şi confecţiona o matrice sigilară proprie. în ţara noastră d. pentru persoanele fizice a fost general valabil şi unanim recunoscut, cu condiţia ca impresiunile sigilare să evite orice confuzie cu sigiliul domnesc; d. pentru oraşe şi tîrguri, cu excepţia centrelor urbane existente înainte de constituirea statelor feudale, a fost concedat de domnie. Persoanelor juridice şi morale (instituţii, aşezăminte, organizaţii profesionale etc.), d. Îe-a fost conferit de instituţia supremă (domni, principi şi regi în epoca feudală şi modernă, de organele puterii de stat în etapa contemporană). în toate epocile autorităţile au impus restricţii în privinţa utilizării matricelor sigilare, astfel încît să se evite falsificarea. duet (pal.), traseul grafic pe care îl urmează pana sau condeiul şi din care rezultă imaginea scrisă. D. este în funcţie de instrumentul de scris, de poziţia mîinii şi de tehnica scrierii. Sin. imaginea scrierii. duplicat (dipl.), înscrisul care reproduce exact originalul întocmit de însăşi cancelaria care a emis originalul sau de o altă instituţie avînd acest drept. D. este destinat să ţină locul actului original în cazul în care acelaşi original trebuie transmis simultan mai multor destinatari. duplicat negativ (arh.), v. coniratip. E Eclcsiastica (arh.), subdiviziune a seriei de acte normative din arhiva Guberniului Transilvaniei; cuprinde documente din anii 1593—1861, - referitoare la dijma bisericească, şcolile confesionale şi organizarea internii a cultelor. Serii de documente^. există şi în arhivele altor instituţii administrative din Transilvania. ccuson (her.), termen căruia-uneori i s^a atribuit un, sens mai larg, respectiv de stemă, reprezenlînd ansamblul însemnelor unei . persoane, comunităţi sau stat. V. scut. ediţie dc documcntc (arh.), lucrare ştiinţifică de publicare a documentelor exislente în arhive, pe baza unor criterii cronologice sau tematice. Realizarea unei e. necesită stabilirea principiilor de selecţie a documentelor şi de transcriere a acestora. Documentele în limbi străine se publică în limbile respective, însoţite sau nu de traducere. O astfel de ediţie cuprinde un amplu aparat ştiinţific. Introducerea furnizează informaţii asupra fondurilor şi colecţiilor în care se păstrează documentele, analizîndu-se problemele mai. importante ridicate de conţinutul acestora, împrejurările în care au fost redactate, corelaţia dintre documente şi epoca istorică care corespunde tematicii culegerii; nota asupra ediţiei cuprinde informaţii referitoare lâ tehnica editării, indicaţii asupra aparatului ştiinţific, structura volumului etc.; bibliografia indică publicaţiile în care se găsesc informaţii privind tema volumului respectiv, e. existente pentru această temă; aparatul şti-. inţific mai cuprinde note, o listă a prescurtărilor, o listă a regestelor documentelor, indice general sau indici onomastici, de materii şi lucruri, glosar etc. Prima culegere de documente iniţiată de Arhivele Statului, care în acelaşi timp constituie şi prima publicaţie a insti- tuţiei, este cea întocmită de P. Teulescu şi intitulată Documente isto-ricepublicate de..:, Seria întîi, Bucureşti, 1860. Dintre cele mai notabile c. publicate de D.G.A.S. menţionăm: Ştefan Meteş; Situaţia economică a românilor din Ţara Făgăraşului, voi. I, Cluj, 1935; Documente referitoare la istoria economică a României, voi I —II, Bucureşti, 1960; Documente referitoare la anul revoluţionar 1848 în Moldova, Bucureşti, 1960; Documente referitoare la anul revoluţionar 1848 în Ţară Românească, Bucureşti, 1960; Problema ţărănească în i Oltenia în secolul al XIX-lea, Bucureşti, 1967; Documente referitoare ; la Dobrogea, Bucureşti, 1975; Independenta României, voi. I —III, j Bucureşti, 1977; Documente străine despre români, Bucureşti, 1979; Documente privind Unirea Principatelor, Bucureşti, 1980; Mihai Vitea-| zul în conştiinţa europeană. Documente externe, Bucureşti, 1982. efigie (her.), reprezentare a chipului unei persoane într-tm izvor heraldic. efor (arh.), termen folosit, uneori incorect, în terminologia juridico-administrativă a Ţării Româneşti de la sfîrşitul anului 1831, pentru a denumi pe conducătorul Arhivei Ţării Româneşti. EINREICHUN GSPItOTOKOLL 108 Einreicliungsprotokoll (arh.), evidenţă primară a actelor înaintate sau prezentate unei instituţii, folosită în Transilvania în sec. XIX—XX. Pe lîngă elementele de individualizare a actelor intrate, prin dată, număr, emitent şi conţinut, cuprinde şi însemnări privind rezolvarea actului, referent, hotărîrea luată, data şi destinatarul rezolvării, însemnări privind arhivarea actului rezolvat. Sin. Exhibitenprotokoll, Gestionsprotokoll. electrofotografie (arh., cons.), sistem rapid de copiere a unui document grafic, avînd la bază fixarea, prin procedeele electrostatice şi termice, a unei pulberi pe liniile de protecţie a textului original, pe copie. Se realizează cu ajutorul aparatului de xerografiat. Sin. xerox, fotografie electrostatică; v. aparat de xerografiat. elenchus (arh.), 1. Termen pentru unele registre speciale întocmite în arhivele comitatelor din Transilvania, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, pentru evidenţa unor categorii de acte constituite şi păstrate în serii aparte după conţinut (referindu-se Ia aceeaşi chestiune), după emitent (fiind emise de aceleaşi foruri superioare), după persoanele care le rezolvă etc. Ga exemple ae e. menţionăm registrele astfel intitulate, din arhiva comitatului Cluj, întocmite pe serii de acte în anul 1784. în terminologia arhivistică maghiară aceste registre erau denumite lajstromkdnyv sau elenche. V. repertorium. 2. Listă a actelor din perioada 1788—1813 în comitatul Maramureş, cuprinse într-un fascicul, în care sînt trecute: numărul curent al actelor respective, numărul de înregistrare, conţinutul şi data rezolvării. elemente de identificare a documentului (arh., inf.), totalitatea referinţelor bibliografice ale documentului, inclusiv adresa acestuia, înscrise pe modelul de regăsire. elemente de regăsire a informaţiei (arh., inf.), totalitatea descriptorilor înscrişi pe modelul de regăsire a documentului. elemente figurate (dipl.), semne sau figuri desenate pe suportul actelor, pentru a le da un supliment de validare sau pentru a le face mai aspectuoase sau mai solemne. eliberare de certificate, copii şi extrase (arh.), acţiune prin care se pun Ia dispoziţia solicitanţilor (organizaţii, cetăţeni români sau ai altor state) copii, certificate, extrase de pe documentele aflate în depozitele Arhivelor Statului, referitoare la situaţii ji drepturi, cum ar fi vechimea în cîmpul muncii, studii, drepturi patrimoniale etc. elidarea, milesimului (pal.), anul din dată scris eliptic de milesim; se întîlneşte în documentele din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, timp în care la noi se răspîndeşte folosirea cifrelor arabe. Uneori lipseşte şi cifra cenţesimului, atunci subînţelegîndu-se primele două cifre din dată. Ex: 8 iulie 92, în loc de 8 iulie 1792. elnoki (arh.), termen folosit în Transilvania în sec: XIX şi XX, în legătură cil actele şi registrele prezidiale, însoţind, de obicei în forma prescurtată „eln“, numerele de înregistrare sau emitere a actelor prezidiale. email (her.), v. smalţuri. 109 ERĂ embatic (dipl.), act rezultat din arendarea unor proprietăţi pe termen lung, în care arendaşul se bucura de toate drepturile de proprietate. Sin. bezm&n. emblemă (her., sig.), 4. Totalitatea elementelor dintr-o stemă, figură alegorică care constituie un simbol şi un atribut. 2. Reprezentarea gravată pe suprafaţa unui sigiliu. emisferă de ceară (sig.), v. căuş. emitent (arh.), persoană fizică sau juridică, organizaţie care emite un document. Element de bază în cuprinsul fişei de inventar. Serveşte, îndeosebi, la determinarea apartenenţei documentelor la un fond. emitent al actului (dipl.), v. autor al actului. emoliere a pielii şi pergamentelor (arh., cons.), procedeu de laborator avînd ca scop restabilirea supleţei legăturilor de piele şi a pergamentelor răscoapte pe care sînt scrise sau din care sînt alcătuite unele •documente de arhivă. Constă în tratarea obiectelor cu diferite substanţe, în anumite condiţii de temperatură şi presiune, pentru redarea apei de constituţie prin pierderea căreia s-a produs degradarea. enciclică (dipl.), document din categoria actelor solemne emise de cancelaria pontificală, constituit dintr-o scrisoare circulară semnată de papă şi'trimisă clerului catolic sau numai episcopilor unei naţiuni, pentru a le transmite directivele oficiale în probleme religioase, etice sau social-politice, ori pentru a le reaminti principiile religioase după care trebuie să se conducă în rezolvarea unor probleme. engolpion (sig.), termen prin care se definea, în cuprinsul actelor de cancelarie, matricea sigilară utilizată în cancelaria domnească. epacta (cron.), element cronologic secundar de datare, reprezentînd un număr care arată vîrsta lunii pe ziua de 1 ianuarie a fiecărui an, adică numărul de zile trecute de la ultima lună nouă pînă la sfîrşitul anului precedent; calculul c. ajută la determinarea zilei din săptămînă; aceste numere se exprimă prin cifre romane în pascalii, ele constituind unul din elementele esenţiale în calculul datelor din calendarele perpetue; corespunde în răsărit temeliei (v.). epigrafie, ştiinţă specială a istoriei care cercetează textele scrise pe un material aur, de obicei piatră, stabilind reguli de descifrare şi interpretare a conţinutului acestora. epistolă (dipl.), 1. V. scrisoare (1); 2. Termen folosit în documentele latine medievale din Transilvania şi cu sensul de act, document. eră (cron.), sistem de numărare succesivă a anilor solari sau lunari plecînd de la un moment fix. După caracterul evenimentelor care marchează momentul fix, erele se pot împărţi în mai multe tipuri: 1. o. astronomică avînd începutul din momentul în care s-a petrecut o conjuncţie nouă a astrelor. Ex. e. babiloniană pornind de la anul 747 î.e.n. 2. e. politică în care numărarea anilor se face pornind de la un eveniment important. 3. e. religioasă în legătură cu diferite evenimente din viaţa întemeietorilor noilor religii. Ex. e. creştină (e. noastră sau milesimul), inventată în prima jumătate a sec. al Vl-leâ e.n. de călugărul Dionisie Exiguus (cel Mic), şi a cărei numărătoare începe de la 25 dec. anul 754 de la fundarea Romei, cînd s-ar fi născut ERGA RESTITUTIONEM 110 Iisus Hristos. S-a impus abia după trecerea a două veacuri de la moartea celui care a stabilit-o şi s-a generalizat în epoca modernă; a fost întrebuinţată mai ales în Transilvania şi mai rar în Moldova şi Ţara Românească, unde s-a generalizat treptat din a doua jumătate a secai XVIII-lea; e. musulmană (sau liegira) care numără anii de la 16 iul. 622, anul refugiului lui Mahomed de la Mecca la Medina; 4. e. universala (sau mondială) care numără anii de la presupusa facere a lumii. Ex. e. bizantină (constantinopolitană, ecleziastică sau de la originea lumii) al cărei început convenţional a fost fixat la 1 sept. 5509 î.e.n., considerînd începutul lumii cu 5508 ani î.e.n. Pentru a-1 deosebi de anul modern, anul de la „facerea lumii“ a fest desemnat^cu denumirea văledt; transpunerea lui în anul erei noastre se face scăzînd din văleatul respectiv 5508 ani cînd data lunară este cuprinsă între 1 ian. — 31 aug. şi 5509 ani între 1 sept. — 31 dec.; c. ebraică, avînd ca punct de plecare 1 oct. 3761 î.e.n.; 5. e. romană, care numără anii de la fundarea Romei, anul 753 î.e.n.; e. olimpiadelor, avînd ca moment de plecare anul primei olimpiade,: 776 î.e.n. etc. erga restitutioncm (arh.), expresie folosită în Transilvania în sec.XVIII— XIX, pentru a semnala obligativitatea restituirii documentelor sau a anexelor lor către emitent. eric (pal.), semn diacritic în scrierea chirilică (S) care a înlocuit în limba română * (ier) în interiorul unui cuvînt cînd acesta este neaccentuat; are numai valoare grafică şi este aşezat deasupra cuvîntu- lui, între două consoane; se întîlneşte în manuscrise şi tipărituri înce-pînd din sec. al XVI-lea pînă în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, cînd se foloseşte din ce în ce mai rar. cscliatocol (dipl.), v. protocol final. eşarfă (her., sig.), panglică, în general redată ondulat, pe care, de obicei, se scrie deviza. etuvă de dezinfecţie şi dezinsectie a documentelor (arh., ccns.,), aparat prevăzut cu o cameră avînd închiderea ermetică, în interiorul căreia se poate provoca un vacuum avansat şi un regim. termiG controlat, în vederea administrării substanţei active. Serveşte la dezinfecţia şi dezinsecţia documentelor degradate de agenţi biologici. evaluare (arh.), stabilirea de către Comisia de evaluare a preţului de achiziţie a documentelor oferite spre cumpărare Arhivelor Statului de către persoanele fizice. V. şi comisia de evaluare a documentelor. evaluare a unităţii arliivistice (arh.), v. apreciere a valorii unităţii arhivis-tice. evidenţă a circulaţiei documentelor (arh.), sistem de transmitere şi urmărire, prin registre, condici, fişe ş.a. a actelor, de la creare pînă la arhivarea lor. ®videnţă a documentelor din Fondul Arhivistic Naţional (arh.), totalitatea sistemelor de evidenţă folosite pentru cunoaşterea existentului ^ndurilor şi colecţiilor deţinute de Arhivele Statului şi organizaţii, în vederea completării bazei documentare, informării operative a activităţii de cercetare ştiinţifică şi practică, precum şi a planificării activităţii de ordonarej inventariere şi selecţionare arfondurilor şi colecţiilor deţinute de Arhivele Statului. V. registru general de arhivă, inventar, registrul inventarelor, fişa „Situaţia fondului“, evidenţă centralizată. 111 EXPUNCTARE evidenţă a folosirii documentelor (arh.), sistem de evidenţă, ce se realizează prin buletine de cerere, registre, fişe, repertoare ş.a., privind documentele şi temele cercetate prin sala de studiu sau scoase din’depozite pentru alte scopuri (expoziţii, restaurare, cercetare tematică ş.a.). evidenţă a.fondurilor deţinute de organizaţii (arh.), sistem de evidenţ-ă a fondurilor deţinute de organizaţiile centrale şi locale, realizat de Direcţia generală a Arhivelor Statului şi filialele sale, prin fişele „Situaţia fondului" .şi „Dosarul fondului“., evidentă a preluărilor (arh.), v. registru general de arhivă. evidenţă centralizată a fondurilor şi colecţiilor deţinute de Arhivele : Statului (arh.), sistem de evidenţă a fondurilor şi colecţiilor arhivistice realizată prin „Inventarul general al fondurilor“, fişele „Situaţia fondului“ şi „Evidenţa centralizată automată“. excepţiile (dipl.), prevederi de drept invocate în textul actului pentru ■’ a-1 sustrage de la regulile generale de drept, de fapt amendamente, prin care se iau măsuri pentru evitarea casării unui act, împotriva atacării valabilităţii sau întîrzierii executării lui datorită unor vicii de formă sau conţinut. Pot fi prevăzute pentru: viciul de formă, care vizează anularea actului datorită nerespectării procedurii; defecţiuni de instrument, care im-: pun anularea actului pentru greşeli materiale sau lacune în redactare; viciul de consimţămînt care determină anularea actului sub pretextul violenţei fizice sau constrîngerii morale ori pentru înşelăciune asupra obiectului înscrisului. Diplomatica constată şi alte categorii de e.: a privilegiului vîrstei, a privilegiului textului, a privilegiilor ecleziastice, a jurisdicţiei seniorului etc. excizic (sig.), v. gravarea sigiliilor. exergă (sig.), spaţiul de la marginea cîmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate sau perlate), în care se gravează textul legendei. exliibitum (arh.), denumire folosită în sec. XVIII —XIX în Transilvania pentru un act prezentat (intrat) la o instituţie, instanţă sau la o autoritate. oxpeditura (arh.), denumirea unei subdiviziuni din seria actelor normative din arhiva Guberniului Transilvaniei; cuprinde documente din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea şi din prima jumătate a sec. al XlX-lea, privind modele pentru circulare, paşapoarte, certificate, formulare, bilete de vite, evidenţe, liste cu adrese, chitanţe, citaţii, descrieri personale. expertizare a valorii ştiinţifice a materialelor documentare (arh.), v. selecţionare a unităţilor arhivistice. expertiză (arh.), V. selecţionare a unităţilor arhivistice. •xpunctaro (pal.), corectură realizată printr-un semn grafic făcut în timpul colaţionării, la literele de prisos, mai ales pe diplome şi alte acte de cancelarie. EXPUNERE 112 expunere (dipl.), parte a formularului diplomatic prin care se explică împrejurările emiterii actului, raţiunile sale şi, eventual, antecedentele Îiroblemei, modul în care s-a exprimat cererea, intervenţia altora în egătură cu conţinutul său, anchetelc întreprinse pentru cunoaşterea situaţiei reale, argumentele părţilor etc. Prin informaţiile largi pe care le transmite, c. are o importanţă deosebită pentru cercetarea istorică. Sin. naratie. extras (arh.), 1. Copie manuscrisă a uneia sau a mai multor părţi din-tr-un document scris. 2. Reproducere exactă în manuscris, pe un formular tip, a datelor referitoare Ia o anumită persoană cuprinse într-un registru (mitrică, registru de stare civilă etc.), transcrise cu respectarea formelor legale, semnată şi parafată, avînd puterea juridică a documentului autentic. Sin. extract. 3. Act oficial, legalizat, executat la cererea unui solicitant şi care redă fragmentar sau centralizat, în reproducere exactă, părţile esenţiale dintr-unul sau din mai multe documente. facsimil (arh., clipi.), reproducere riguros exactă/din punctul de vedere al suportului, grafiei, ornamentaţiei şi mijloacelor de validare, a unui document, realizată prin tehnici de reproducere manuală (f. manual), tipografică (f. mecanic) sau mixtă, utilizată în activităţile de expunere sau publicaţii pentru conservarea originalului. Tehnica de reproducere în f. depinde de caracteristicile şi natura originalului (manuscris pe hîrtie sau pergament, volum sau file individuale, sigilii etc.). factor dc identificare (arh., inf.), raportul dintre numărul documentelor relevante selectate şi numărul total de documente relevante existente în colecţie, într-un proces de regăsire a informaţiilor. factor de pierdere (arh., inf.), raportul dintre numărul documentelor relevante neselectate şi numărul total de documente relevante existente în colecţie. factor dc precizie (arh., inf.), raportul dintre numărul documentelor relevante selectate şi numărul total de documente selectate din colecţie, într-un proces de regăsire a informaţiilor. factor de zgomot (arh., inf.), raportul dintre numărul documentelor nerelevante selectate şi numărul total de documente selectate într-un proces de regăsire a informaţiilor. fals (dipl.), document realizat după un model autentic sau imaginar, validat cu peceţi autentice detaşate de la originale (f. parţial) sau cu peceţi falsificate (f. total). F. se mai poate realiza şi prin răzuirea unor cuvinte din actul original şi înlocuirea acestora. (Fig. 27). fals sigilar (sig.), validare abuzivă, în scopul ascunderii unor situaţii sau obţinerii unor avantaje morale ori materiale. F. poate fi: a) total, cînd se confecţionează un tipar fals pentru sigilare sau b) parţial, cînd se aplică sau se ataşează un sigiliu autentic la un act plastografiat, ori se modifică unele elemente din cîmpul sigilar pentru a-1 atribui altui posesor. familie (gen.), 1. Nucleu social de bază întemeiat pe căsătorie şi care constă din soţ, soţie şi urmaşii acestora; 2. Toate persoanele care se înrudesc prin sînge sau prin alianţă; 3. Totalitatea indivizilor născuţi din aceiaşi strămoşi. Sin. neam. fasciat (scut fasciat) (her.), termen care indică împărţirea cîmpului . scutului prin tăiere multiplă şi reprezentarea părţilor cu smalţuri alternative. Conform cerinţelor ştiinţei heraldice, fasciile trebuie să fie în număr cu soţ (de obicei 6) şi reprezentate printr-o culoare ce alternează cu un metal sau prin mai multe culori. :4i.' .TX*?' '-♦ 1 -'-i-i".,sif'^>''- .>ri''''''- "' '- ^+/. 4 ?:; v,;;; j;; a v M î> Fig- 27- Document fals. Arh. St. Buc., colecţia „Achiziţii noi“, XCI/65. \\5 FIDELES MANUS fascicul fractur (arh.), formă de aranjare a unor documente de arhivă conslînd din plierea longitudinală a unui set de documente referitoare la o anumită problemă. Sistemul de f. s-a folcsit îndeosebi la unele instituţii din secolele trecute în Transilvania. Mai multe f. suprapuse alcătuiesc un pachet de documente. - Fascicularo (arh.), serie de documente din anii 1685—1869, în arhiva Gubeiniului Transilvaniei. Cuprinde documente care, din cauza formatului lor supradimensionat, nu au fost incluse în seria Armarium, Ia fel ca şi fascicolele cu'răspunsurile autorităţilor locale la unele cir-j culare guberniale. (■' Fasclculaiia (arh.), serie de documente din arhiva Guberniului Transilvaniei, în caro au fost incluse actele conscripţiilor din anii 1698 — 1753. fasciculă (arh.), unitate de păstrare a documentelor din Transilvania, care cuprinde mai multe acte legate la un loc, conform unor criterii: tematic, cronologic, după emitenţi sau în ordinea numerelor lor de înregistrare. În unele fonduri arhivistice f. constituie o unitate arlri-; vistică. Germ.: Bundei, Faszikel, Aktenkonvolut. Lat.: Fasciculus. : fasciculus (arh.), v. fasciculă. Sin. Bundei, Faszikel, Aktenkonvolut. fascie (her.), v. briu. fascii (her.), mănunchi de nuiele de mesteacăn, avînd în partea superioară o secure, purtat de lictorii care-i precedau pe magistraţii romani. : In heraldica franceză această mobilă se blazcnează secure consulară. După Revoluţia franceză f. au fost folosite ca simbol al democraţiei şi al originii romane. Primul sigiliu folcsit de Guvernul provizoriu din Ţara Românească la 1S48 a cuprins alături de acvila cruciată două f. încrucişate. Fassionales (arh.), serie de registre din arhiva Ccnventului din Cluj-Mănăştur, din anii 1792 — 1862, care cuprinde evidenţa actelor emise —de persoanele învestite cu sigiliu autentic (secretari guberniali, preşedinţii tablei regeşti şi protonotari). . faşă (her.), v. briu. faună a arhivelor (arh., cons.), termen gvneric carc se referă la insectele şi rozătoarele care degradează arhivele. fazele lunii (sau pătrarele) (crcn.), elemente naturale care fixează timpul de la o schimbare a lunii pînă la revenirea ei la aceeaşi înfăţişare, uşor de observat mai ales de la lună nouă la lună nouă; cel dintîi element empiric de calculare a timpului, elemente esenţiale în observarea vremii fiind: luna nouă, întîiul pătrar, luna plină şi al treilea pătrar. fazele solare (cron.), elemente naturale care fixează ciclul anotimpurilor şi duc la cunoaşterea anului. fidclcs manus (arh.), menţiune referitoare la împrumutul documentelor, din arhiva oraşului şi a saşilor din Sibiu, către persoane fizice şi instituţii, pentru rezolvarea unor probleme oficiale sau în vederea cercetării lor ştiinţifice. în locul documentului împrumutat se punea o fişă cu menţiunea „in originali ad fideles manus“, iar în evidenţe se menţiona prescurtat „f.m.“. Această formă de împrumut se practica în sec, XVIII şi XIX, fiind înlocuită ulterior prin formula „Revers“. FIGURAT 116 figurat (her.), termen care indică reprezentarea unor mobile sub forma de figuri omeneşti; de obicei apar astfel înfăţişate Soarele şi semiluna. figuri artificiale (her.), v. figuri heraldice. figuri fantastice (her.), v. figuri heraldice. Sin. figuri himerice. figuri heraldice (her.), totalitatea mobilelor utilizate în alcătuirea ste; melor. Ştiinţa heraldică clasează f. în următoarele categorii: a) figuri naturale, cuprinzînd: fiinţe omeneşti ori flora şi fauna; b) figuri himerice sau fantastice, reprezentîna creaturi mitice, alcătuite din imaginaţie, prin combinaţii între om şi animale sau între diferite specii de animale; c) figuri artificiale, incluzînd obiecte create de om din domeniul uneltelor, armelor, obiectelor de cult, construcţiilor, veşmintelor etc. în categoriile respective se cuprind mobilele în întregime sau numai unele părţi ale acestora. figuri himerice (her.), v. figuri heraldice. Sin. figuri fantastice. figuri naturale (her.), v. figuri heraldice. filacteră (her., sig.), figură heraldică artificială înfăţişată ca o foaie cu marginile răsucite. filială de arhivă (arh.), v. Arhivele Statului, descentralizare a Arhivelor. filiaţie (gen.), legătura de rudenie între copii şi părinţi; poate fi pe linie feminină (maternă) sau pe linie masculină (paternă); în înţeles larg acest termen exprimă legături de rudenie în linie dreaptă, indiferent de grad. Uneori f. din documente nu este cea reală, se sar 2, 3, 4 generaţii pentru a se ajunge la ascendentul la care se leagă izvorul dreptului de proprietate (deci nu întotdeauna un strănepot înseamnă un descendent în gradul 4). filigran (pal.; fii.), literele sau figurile făcute în pasta unei foi de hîrtie, observabile cînd aceasta este expusă la lumină. V. filigranologie. filigranologie, disciplină specială a istoriei care studiază diferitele reprezentări şi linii imprimate în hîrtie (filigrane), în scopul identificării fabricii de unde aceasta provine. Cercetarea filigranelor facilitează cunoaşterea circulaţiei hîrtiei, prin aceasta legăturile economice dintre diferite regiuni; deseori pe baza filigranelor se pot data documente nedatate. în obiectul f. intră şi cercetarea morilor de hîrtie. rilimon, Nicolae (6 septembrie 1819, Bucureşti — 19 martie 1865, Bucureşti), reprezentant de seamă al literaturii romaneşti din a doua jumătate a sec. al XlX-lea, şef al Secţiei istorice din cadrul Arhivelor Statului în anul 1862. S-a preocupat de rezolvarea unor acte primite sau cerute de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, şi cel de Finanţe, în vederea stabilirii hotarelor aşezămintelor ecleziastice, a căror secularizare se pregătea. De asemenea a manifestat o preocupare specială pentru asigurarea securităţii documentelor. film (arh., cons.), peliculă fotosensibilă pe care se fotocopiază documentele de arhivă. Există mai multe tipuri de f., în funcţie de natura şi compoziţia celor două straturi importante ale peliculei şi anume suportul (sau baza) şi stratul de emulsie. După suport, există f. pe bază de acetat de celuloză şi f. pe bază de poliester. F. mai vechi aveau baza alcătuită din nitrat de celuloză. După stratul sensibil, există f. diazo — ce constă dintr-o folie de acetat de celuloză, care are încor- 117 porat un colorant sensibil la lumină. Imaginea se formează cînd peli-cula este expusă la lumină ultravioletă şi apoi developată în vapori : de amoniac. F.d. se utilizează pentru duplicate, nefiind acceptat ca ! tip de peliculă de securitate. Sin. f. ozaliâ; î. gelatino-argentic — format din suport de poliester sau triacetat de celuloză şi emulsie fotografică, sensibilă la lumină, constînd dintr-o dispersie ae microcristale de hologenură de argint într-un mediu coloidal care este gelatina. Imaginea fotografică se obţine prin expunerea la lumină a emulsiei fotografice şi prelucrarea chimică a peliculei expuse, constînd din revelare, fixare, spălare şi uscare. F.g. a. este singurul tip utilizat ca peliculă de securitate, destinată arhivării îndelungate. Sin. peliculă safety (se-cufity); f. Kalvar, v. f. vezicular; L ozalid, v. f. diazo; f. vezicular, í f. format din suport de poliester şi emulsie conţinînd săruri de diazo-j niu. Imaginea se obţine prin expunerea peliculei la lumină ultravioletă j şi developare tehnică. F.v. se utilizează pentru duplicate, nefiind acceptat ca tip de peliculă de securitate. Sin. f. Kalvar. După lăţimea | peliculei, f. sînt de 70, 35, 16 şi 8 mm, perforate sau neperforate. 4 filmotecă (arh.), 1. Colecţie de documente cinematografice şi de televiziune clasate într-o ordine sistematică. 2. Loc special amenajat pentru depozitarea filmelor cinematografice şi de televiziune; f. de aur, sector al f. care cuprinde înregistrări pe peliculă ale marilor personalităţi din viaţa social-culturală şi artistică, precum şi ale unor manifestări teatrale şi muzicale de valoare specială; f. documentelor politice şi de protocol, sector al f. din cadrul Radioteleviziunii române, care cuprinde pelicule cu valoare deosebită, conţinînd cele mai de . seamă momente din istoria contemporană a României socialiste, lucrările congreselor şi conferinţelor naţionale ale partidului, marile sărbători ale poporului nostru, activitatea desfăşurată de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe plan intern şi extern; f. letopiseţ, sector al f. din cadrul Radioteleviziunii române care cuprinde înregistrări pe peliculă ale unor secvenţe semnificative . din viaţa de ieri şi de azi a patriei noastre, a localităţilor urbane şi rurale, monumente ale civilizaţiei milenare pe aceste meléaguri, muzee, ; monumente ale naturii etc. filtă (pal.), v. criptografie. firman (dipl.), gen de act solemn eliberat de sultan (f. împărătesc), (Fig. 28). fiscalía (arh.), denumire folosită în Transilvania în sec. XVI—XIX pentru documentele care privesc problemele fisciilui, constituite uneori în serii separate. fişare (arh.), operaţiunea de transpunere pe fişă a informaţiilor principale dintr-o unitate arhivistică. F. stă la baza activităţii de întocmire a inventarelor. fişă (arh.), formular pe care se transpune conţinutul principalelor informaţii dintr-o unitate arhivistică; f. de catalog, formular întocmit în vederea constituirii unui catalog arhivistic, pe baza instrumentelor de evidenţă şi informare, a f. de inventar, cuprinzînd următoarele elemente: data documentului, locul de emitere, cota, caracteristicile documentului, cuprinsul (specificîndu-se genul documentului, emitentul, acţiunea, destinatarul, locul şi data evenimentului, obiectul şi cauzele acţiunii). Spre deosebire de f. de inventar, f, de c. redă în cuprins _ t .,............................................................................, . ...... v...,... ... :•*-.-> v::i-:.v: .•^•»•v • :. .-. • .¿Vv--/:, . • ,<;•,/v.-,v. i .i -C . •,-...,. , '....-. . - - -' Fig. 28. 18n)l decembrie. Firmanul sultanului Abdul Aziz, prin care recunoaşte Unirea Principatelor sub domnia lui Alexandru loan Cuza. Arh. St. Buc., colecţia „Documente turceşti“, 1G29, orig., pergament, 1b. turcă. 119 FLANCAT toate numele topice, numele de persoană şi instituţii, de ocupaţii, de dări ele., conţinute de documentul catalogat; f. de control, formular care se pune în locul unităţii arhivistice scoase din depozit, în care se specifică numele solicitantului, data şi scopul pentru care a solicitat documentul respectiv; f. de inventar, formular întocmit pentru fiecare unitate arhivistică în parte, în vederea inventarierii fondurilor şi colecţiilor unei arhive; f. de I. cuprinde următoarele elemente: indici (stabiliţi pe baza clasificatorului tematic), data emiterii documentelor, locul de emitere, cota, caracteristicile documentului, cuprinsul (spe-cificîndu-se genul documentului, emitentul, acţiunea, destinatarul, locul şi data evenimentului, obiectul şi cauzele acţiunii), numărul filelor unităţii arhivistice şi data întocmirii (anul, luna, ziua), precum şi numele şi prenumele arhivistului care a întocmit-o; f. dc rolă, formular de evidenţă pentru microfilmele de pe documente din alte ţări privind provenienţa (ţara şi instituţia deţinătoare a documentelor), cota rolei, anii extremi, conţinutul şi limba în care sînt scrise documentele; f. fondului, instrument de evidenţă ce se întocmea pentru fiecare fond nou intrat în Arhivele Statului. A fost desfiinţată în anul 1965, fiind înlocuită de f. „Situaţia fonduluif. „monadă“ f. întocmită pentru documentele cinematografice, cuprinzînd date cronologice, tipologice, tematice, statistice ale filmului, precum şi constatări de ordin istoric, ştiinţific, tehnic şi estetic; f. „Situaţia fondului“, instrument de evidenţă cuprinzînd numărul fondului sau colecţiei arhivistice în cadrul Arhivelor Statului, denumirea sau denumirile succesive ale creatorului şi. domiciliul acestuia, anii extremi ai (funcţionării) instituţiei, limbile în care sînt scrise documentele, altele decît limba română, stadiul de ordonare, inventariere şi selecţionare în fiecare an calendaristic şi anii pentru care lipsesc documente; este cel mai complet instrument de evidenţă; f. tematică (inf.), suport material cu rubrici preimprimate pe care se transpun informaţiile referitoare la o problemă sau temă, depistate din documentele de arhivă, ca urmare a activităţii de cercetare tematică. fişă divizionară (arh., inf.), suport format dintr-un fragment de carton subţire de dimensiunile unei fişe tematice, avînd partea superioară mai înaltă cu 1 cm. pe care se scrie denumirea grupei de probleme dintr-un fişier tematic; f. se constituie ca delimitator de teme, subteme şi probleme în cadrul claselor tematice. fişier do date (arh., inf.), grupare de informaţii omogene din punct de vedere al semnificaţiei acestora şi al cerinţelor de prelucrare. în funcţie de suporţii pe care sînt depuse informaţiile şi de modul de prelucrare, se împarte în f. cu prelucrare manuală şi f. cu prelucrare automată. fişier tematic (arh., inf.), fişier de date care se constituie în procesul cercetării tematice prin clasarea fişelor tematice potrivit clasificatorului tematic. în Arhivele Statului f. se creează la fiecare unitate deţinătoare de documente. Fişele tematice se clasează separat pe clase tematice, iar în interiorul acestora pe teme, subteme şi probleme. Fiecare grupă este delimitată prin fişe divizionare. flancat (her.), termen ce indică poziţia paralelă cu laturile scutului a unor mobile. FLANCUL DREPT 120 flancul drept al scutului (her.), v. scut. Sin. flancul destru al scutului. flancul sting al scutului (her.), v. scut. Sin. flancul senestru al scutului. flcuron (her., sig.), element component al coroanei deschise care este fixat pe un cerc frontal, de obicei împodobit cu pietre preţioase. Coroanele pot cuprinde 3, 5, 7 sau 9 f. îoaio dc folosire (arh.), formular (tipizat) ataşat la unităţile arhivistice cercetate în sălile de studiu, microfilmate, cercetate tematic sau din care s-au executat copii, fotocopii, facsimile ş.a.; rubricile f. cuprind numele cercetătorului, data cercetării şi natura lucrării efectuate; întrucît din f. rezultă cine a cercetat unitatea arhivistică şi în ce scop, este concepută ca un mijloc de control asupra valorificării informaţiilor. foaie dc zestre (dipl.), denumirea actului în care se înscriu lucrurile pe care părinţii sau tutorele unei fete i le trec în proprietate în momentul căsătoriei. focar biologic de degradare a documentelor (arh., cons.), zonă, de obicei: restrînsă, de apariţie şi dezvoltare a unor procese de degradare biologică a documentelor de arhivă, ca urmare a existenţei condiţiilor favorabile de dezvoltare a microflorei sau a infestării arhivei şi care se depistează, în general, în depozitele de arhivă, în cadrul operaţiilor de control periodic asupra stării de conservare, iar documentele afectate sînt izolate şi tratate imediat, pentru lichidarea focarului. foişor (mobilă) (her.), termen care indică faptul că o mobilă, care face parte din categoria figurilor heraldice artificiale din domeniul arhitecturii, cuprinde şi turnuri. Sin. donjonau foiţă-timbru (sig.), hîrtie utilizată la confecţionarea sigiliilor timbrate. După ce f. era fixată deasupra cerii calde (sau a cocăi), pe suprafaţa sa se aplica matricea sigilară, obţinîndu-se, o impresiune sigilară în relief. F., iniţial confecţionată în formă rombică, din hîrtie groasă (de aceeaşi calitate cu suportul), devine în sec. al XVIII-lea, cînd este făcută din hîrtie fină, artistic tăiată, un adevărat ornament pentru document. Deseori colţurile f. reprezentau o stea sau un arbore, fapt pentru care sigiliul astfel obţinut a fost numit sigiliu înstelat sau sigiliu dantelat. foliatio (cod.), numerotare pe file a codicelor latine în vederea fixării ordinei de succesiune a părţilor textului, însoţită uneori, ca o completare, de numerotarea celor patru coloane ale celor două file ce stăteau faţă în faţă în cartea deschisă. folie termoplastă (arh., cons.), material sintetic (polietilenă, acetat de celuloză etc.) de grosime 0,02—0,04 mm, aderent la hîrtie prin presare termică, folosit în lucrările de consolidare şi restaurare a documentelor de arhivă prin tehnica laminării, sau folii cu grosime de 0,2 mm folosite la capsularea documentelor. V. şi laminare, capsulare a documentelor. folio, 1. (arh.), rubrică în indicele alfabetic pentru registrele de şedinţe şi registrele de intrare, introduse la comitatele din Transilvania în 1783. Rubrica f. cuprinde numărul filei (sau paginii) din registrul de şedinţe; 2. (bibi.), format de hîrtie sau de carte obţinut prin îndoirea colii de hîrtie o singură dată. 121 FONDUL ARHIVISTIC NAŢIONAL folosire a documentelor (arh.), ansamblu de acţiuni utilizate în vederea valorificării/documentelor unei arhive. F. se realizează prin următoarele forme: cercetarea documentelor în .sălile de studiu; informarea organizaţiilor cu privire la. documentele ce prezintă interes pentru activitatea lor practică sau ştiinţifică; activităţi instructive, cultural-edu-cativeşi de propagandă; eliberare de certificate, copii şi extrase; reproducere a documentelor; elaborare.de publicaţii. Sin. valorificare a do-cumentelor. fond arhivistic (arh.), totalitate a documentelor create în decursul activităţii unei instituţii, întreprinderi, organizaţii, asociaţii, independente din punct de vedere organizatoric şi operativ, ori a unei familii sau persoane fizice, structurate organic după criterii istorice sau logice. F. constituie unitate de evidenţă în cadrul Fondului Arhivistic Naţional; f. de asigurare, f. de microfilme reprezentînd copia miniaturizată pe film a unor fonduri arhivistice importante prin care se urmăreşte păstrarea şi asigurarea permanentă. Constituirea f. de a. reprezintă o măsură de precauţie pentru a pune la adăpost conţinutul de informaţii documentare prin depozitarea microfilmelor în spaţii ferite de riscul acţiunii agenţilor de deteriorare sau distrugere care pot acţiona accidental asupra documentelor originale; f. familial, totalitate a documentelor create de membrii unei familii sau de membrii mai multor familii care provin dintr-un strămoş comun sau înrudite prin alianţă. V.arhivă de familie (familială); f. personal, totalitate a documentelor create sau primite în decursul vieţii şi activităţii unei persoane fizice, sistematizate (ordonate) pe diferite criterii determinate, în general, de felul activităţii depuse de persoana respectivă. Un astfel de f. cuprinde actele personale, concepte de scrisori, manuscrise personale sau străine de arhiva persoanei respective, lucrări proprii tipărite cu însemnări şi note personale, acte privind activitatea ştiinţifică, politică, culturală sau obştească, acte referitoare la bunuri personale etc. V. arhivă de familie (familială), fondare (arh.), operaţiune de stabilire a apartenenţei documentelor Ia un fond sau colecţie arhivistică în raport de caracteristicile interne, pe baza principiilor apartenenţei, integrităţii, istorismului, pertinenţei, provenienţei (v.). Fondul Arhivistic de Stat (F.A.S.) (arh.), totalitatea documentelor aparţinînd statului român, avînd importanţă politică, ştiinţifică şi practică, indiferent de deţinătorul şi creatorul lor. A fost înfiinţat potrivit Decretului nr. 353/1957 în scopul de a asigura evidenţa centralizată, păstrarea şi folosirea în scopuri ştiinţifice şi practice a documentelor. Administratorul este Direcţia generală a Arhivelor Statului şi Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România. Fac excepţie' arhivele cultelor şi ale asociaţiilor religioase care îşi pot păstra, organiza şi administra documentele pe care le deţin. Prin apariţia Decretului nr. 472/1971, F. a fost înlocuit cu Fondul Arhivistic Naţional. Fondul Arhivistic Naţional (F.A.N.) (arh.), totalitatea documentelor create în decursul vremii de organele de stat, de alte organizaţii socialiste, de celelalte organizaţii sau de persoanele fizice care au îndeplinit funcţii sau misiuni de răspundere în stat sau au avut un rol deosebit în viaţa politică, socială, economică, ştiinţifică, culturală sau artistică a ţării, care constituie izvor de cunoaştere a istoriei patriei, a dezvoltării politice, economice, sociale şi culturale a ţării, a luptelor poporului FONODOCUMENT 122 român pentru cucerirea şi apărarea libertăţii naţionale şi sociale, a eforturilor depuse pentru edificarea societăţii socialiste. Aceste documente, oricare ar fi deţinătorul lor, sînt bunuri de interes naţional cărora statul le acordă, în condiţiile legii, protecţie specială. F. a fost înfiinţat potrivit Decretului-lege nr. 472/1971 privind „Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România“ şi înlocuieşte „Fondul Arhivistic de Stat“, lărgind cadrul creat de acesta în anul 1957, îmbogăţindu-1, perfecţionîndu-1 şi adaptîndu-1 condiţiilor actuale din ţara noastră. înfiinţarea F. a creat condiţii pentru o mai bună organizare a muncii arhivistice, pentru perfecţionarea sistemului de evidenţă a documentelor, păstrarea şi conservarea acestora, îmbogăţirea bazei documentare şi folosirea ei potrivit cerinţelor cercetării ştiinţifice. F, include atît documentele proprietate de stat cît şi celelalte documente create şi deţinute de organizaţiile socialiste şi obşteşti, de cultele religioase precum şi de persoanele fizice. Apartenenţa documentelor la F. este determinată numai de valoarea şi importanţa lor ştiinţifică şi practică şi nu de creatorul sau deţinătorul lor. Ministerul de Interne îndrumă, coordonează şi controlează activitatea privind evidenţa, selecţionarea, păstrarea şi valorificarea documentelor din F. deţinute şi create de organizaţiile socialiste şi celelalte organizaţii. îndeplinesc atribuţii speciale cu privire la documentele ce alcătuiesc F., în raport de natura acestora, următoarele organe: a) Direcţia generală a Arhivelor Statului pentru documente scrise, tipărite, fotografice, sigilii şi ştampile; b) Arhiva naţională de filme pentru documente cinematografice ; c) Radioteleviziunea Română pentru documentele fonice, video. fonodocumcnt (arh.), tip de document care ccnţine informaţie acustică fixată prin metode mecanice, msgnetice, optice etc. de înregistrare a sunetelor. V. haniă (sau peliculă) sonoră, bandă magnetică, disc magnetic. îonotecă (arh.), 1. Colecţie de documente fcnice înregistrate pe discuri, benzi de magnetofon etc., folosite în scopuri ştiinţifice (dialectolo-gice, folclorice etc.) şi la realizarea emisiunilor de radio, la sonorizarea unor producţii artistice din cinematografie şi televiziune etc. 2. Loc special amenajat în care este depozitată o astfel de colecţie; f. do aur, sector al f. în cadrul Radioteleviziunii Române care cuprinde înregistrările senore ale marilor personalităţi .din viaţa culturală şi artistică, precum şi ale manifestărilor teatrale şi muzicale de valoare specială. forma actului (dipl.), tiparul în care se pune conţinutul unui act, ansamblul caracteristicilor interne şi externe care dau actului aspectul necesar, în funcţie de natura sa diplomatică şi juridică şi de regulile cancelariei emitente. forma sigiliilor (sig.), termen utilizat pentru descrierea amprentei şi a matricei sigilare în comparaţie cu figurile geometrice. Se cunosc sigilii rotunde, ovale, rcmbice, dreptunghiulare etc. Sigiliile mari utilizate în cancelaria domnească au fost, de obicei, de formă rotundă, cele mici şi inelare sînt, în cele mai multe cazuri, rotunde şi octogonale. formator de foi (arh,, cons.), aparat care serveşte la confecţionarea de hîrtie în scopuri experimentale în laborator. Este folosit în lucrările de restaurare a documentelor pe suport de hîrtie, în scopul completării unor zone de suprafaţă absente. în principiu, completarea se face 123 FORMULARIA prin pasarea unei suspensii celulozice printr-o sită pe care a fost aşezat documentul deteriorat. în timpul pasajului suspensiei, fibrele celulozice se împîslesc într-un strat cu grosime variabilă în părţile neacoperite de document, completînd şi întregind astfel suprafaţa hîrtiei. Prin uscare şi încleiere, acest strat capătă rezistenţa hîrtiei normale. Sin. aparat de turnat pagina. V. şi completare a golurilor. formula dc smerenie (dipl.), expresie prin care o persoană, adesea fără să-şi precizeze exact funcţiile, atestă că-şi datorează demnităţile unei puteri divine, proclamînd public că nu este demnă de ele. formula devoţiunii (dipl.), element al inlitulaţiei prin care o persoană explică, recunoaşte sau proclamă faptul că ea însăşi sau demnitatea sa emană din providenţa divină. în documentele emise în cancelariile domnilor români, cele mai frecvent întîlnite f. sînt DEI GRATIA DOMINI şi a\haiicthk> Boa;!«« („din mila lui Dumnezeu“). V. invocaţie verbală. formula pentru anunţarea sigilării (sig.), v. anunţarea sigiliului. formulae (dipl.), v. formularia. formular diplomatic (dipl.), totalitatea elementelor componente ale actului. Un f. complet se compune dintr-o parte convenţională denumită protocol iniţial şi final (sau eschatocol) şi alta caracteristică, ce individualizează documentul, numită text (sau context). Fiecare din aceste părţi se compune din mai multe elemente, schema unui f. complet cupnnzînd \ Protocol initial — invocaţie — I— simbolică verbală — intitulaţie — inscripţie. Sin. adresă. — saluta ţie — arengă textul (sau contextul) protocolul final. Sin. eschatocol — promulgaţie. Sin. notificaţie, publicaţie — intervenţie. Sin. petiţie — nara ţie, expunere — dispoziţie I sancţiunea. Sin. pedeapsa -\z f ~ coroboraţia data aprecaţia — semnele de validare— — subscrierile — martorii ^ — pecetea Acest f. nu este respectat de toate documentele. De obicei, în actele solemne so regăseşte formularul complet;: înscrisurile de mâi mică importanţă compunîndu-se- doar din cîteva elemente esenţiale. ' > formularia (dipl.), formulare de stil notarial, folosite în cancelariile din Transilvania, în sec. XIV—XV, ca modele pentru redactarea documentelor; conţin şi copii de documente autentice. Sin. formulae. V; stylionale. < FOTOCOPIE 124- fotocopie (arh.), 1. Copie a unui document obţinută prin tehnici fotografice pe hîrtie, film şi plăci fotografice. F. poate fi alb-negru sau, color, în imagine negativă sau pozitivă; 2. Documentul de arhivă pe material fotografic (film, placă fotografică, hîrtie). fotografic de asigurare (arh., cons.), fotocopie sau clişeu executat după un document de arhivă înainte de a se aplica lucrările de restaurare. F. urmăreşte asigurarea conţinutului documentului faţă de orice accident, în urma căruia s-ar. putea ajunge la pierderea informaţiilor pe care le cuprinde şi, în acelaşi timp, serveşte de martor în evaluarea calităţii lucrărilor de restaurare. fotografie electrostatică (arh.), v. electrofotografie. fotogramă (arh.), unitate de bază a filmului fotografic, care conţine o singură microimagine. în cazul microfilmelor se utilizează termenul cadru de microfilm. fotostat (arh.), v. fotocopie. fototecă (arh.), 1. Colecţie de documente fotografice constituită din daguerotype, plăci şi filme fotografice, diapozitive şi fotografii, organizată tematic, In vederea cercetării — a completării informaţiei scrise cu imagini, a utilizării lor în publicaţii sau organizării de expoziţii. Colecţia de documente fotografice conservată la Arhivele Statului păstrează imaginea unor personalităţi din viaţa politică, ştiinţifică şi culturală din ţară şi străinătate, precum şi importante momente din istoria patriei şi cea universală, monumente de artă medievală, modernă şi contemporană, etnografie şi folclor. Prezintă interes pentru istoria urbanisticii, a evoluţiei artei fotografice şi pentru istoricul înfiinţării atelierelor fotografice din România. Descrierea imaginii fotografice se face pe fişe, organizate potrivit clasificatorului tematic, într-un fişier al colecţiei de documente fotografice, pe baza căruia se face regăsirea fotografiilor necesare unei tematici. 2. Loc special amenajat pentru depozitarea unor astfel de colecţii. Documentele fotografice se depozitează în cutii special constituite ţinînd seama de formate (mărimea fotografiei) şi de genul documentului fotografic: film, diapozitive, placă pe sticlă, albume de fotografii, ilustrate. foxlng (arh., cons.), formă de degradare a documentelor de arhivă pe suport de hîrtie, constînd din apariţia unor ţete punctiforme (uneori mai extinse) cu aspect ruginiu; cauzele apariţiei f. nu sînt pe deplin elucidate, dar se apreciază că prezenţa fierului în compoziţia hîrtiei joacă un rol important. fr. (arh.), v. frustum. fractură (arh.), registru de (intrare şi) ieşire a actelor la magistratul oraşului Gherla în perioada 1784—1825, denumit şi Liber expcditio-num. front (her.), centrul părţii superioare a scutului, care împreună cu cantonul drept şi cantonul stîng formează şeful. frustum (arh.), v. acclusa. fum (sig.), substanţă de sigilat, obţinută prin ţinerea matricei sigilare deasupra flăcării unei luminări, în vederea aplicării acesteia pe suportul J25 FUS ORAR .actului ce urmează a fi validat; fiind cel mai uşor de procurat, această .substanţă s-a folosit în special de către locuitorii satelor. fumigare (arh., cons.), vaporizare a unui lichid cu punct de fierbere •.scăzut, în scopuri de dezinfecţie sau dezinsecţie a documentelor de arhivă. Substanţele care se pretează la f. se numesc fumigante (ex. ¿soluţie de aldehidă fórmica). Fundationalc (arh.), subdiviziune din seria de acte normative din arhiva Guberniului Transilvaniei, cuprinzînd documente din anii 1583—1855, referitoare la întemeierea unor instituţii de învăţămînt, fundaţii şi ^beneficiarii lor. Serii F. există şi în alte arhive din Transilvania. iuneralia (arh.), serie de acte din arhivele unor instituţii administrative din Transilvania, referitoare la decese. fungicid (arh., cons.), substanţă activă sau preparat cu acţiune toxică asupra ciupercilor de mucegai. în arhive se întrebuinţează pentru •distrugerea ciupercilor ce degradează documentele. Substanţa respectivă trebuie să fie toxică pentru ciupercile de mucegai, dar nevătămătoare pentru studierea documentelor de arhivă. Principalele I. folosite în arhive sînt: aldehida formică, pentaclorfenolatul de sodiu, •compuşi organomercurici, compuşi fenolici etc. furcă (her.), piesă onorabilă a scutului realizată prin combinarea unui •căprior * răsturnat cu un pal. Sin. crăcană, proţap. :fus orar (cron.), sistem de măsurare a timpului care indică ora civilă In. creşterea (spre est) şi în descreştere (spre vest) în raport cu Green-•wich; ea creşte şi descreşte din oră în oră cu fiecare fus de 15 grade longitudine. G gazare (arh., cons.), operaţie de degajare a unui gaz toxic în spaţii de arhivă închise în scop de dezinfecţie sau dezinsecţie. în spaţiile de arhivă se practică în mod obişnuit g. cu oxid de etilenă, acid cianhi-dric, bromură de metil etc. găitan (sig.), v. mijloace de ataşare a sigiliilor. Gegcnstand (arh.), rubrică în registrele de evidenţă la registratura instituţiilor administrative din Transilvania, scrise în limba germană în sec. XIX—XX, în care s-a trecut obiectul sau cuprinsul documentelor înregistrate. gcnealoglae (genealogialcs) (arh.), serii de documente. în arhivele locurilor de adeverire din Transilvania, referitoare la probleme genealogice ale familiilor de nobili din sec. XVI —XIX. genealogie, ştiinţă specială a istoriei care studiază naşterea şi evoluţia neamurilor şi a familiilor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci date, precum şi rolul pe care aceste înrudiri îl joacă în desfăşurarea unor evenimente istorice; la pl., înşiruirea sistematică a membrilor unei familii, făcută pentru a stabili originea şi gradul lor de rudenie. Foloseşte ca metode de cercetare, metoda analitică, al cărei rezultat este întocmirea tablei ascendenţilor şi metoda sintetică, prin care se poate stabili tabla descendenţilor. General Kepertorium (arh.), titlu prescurtat dat de arhivarul bra-şoven Friedrich Stenner repertoriului general al actelor magistratului Braşov. generaţie (gen.), totalitatea oamenilor care sînt de aceeaşi vîrstă şi la aceeaşi distanţă de un individ considerat comun; g. genealogică, generaţie apreciată că apare la un interval de 30 de ani şi durează 65 de ani. generaţie a copiei de film (arh., cons,), termen desemnînd distanţa dintre film şi documentul original rezultată prin recopieri succesive, pornind de la prima peliculă, considerată de generaţia I-a. V. şi copiere a microfilmelor. geneza documentului (dipl.), stadiile prin care trece un document de cancelarie pînă cînd capătă forma definitivă. Aceste stadii sînt: 1, formarea actului (cuprinzînd petiţia, cercetarea ispravnicului de act, deliberarea domnului împreună cu sfatul boierilor, în prezenţa părţii interesate şi hotărîrea domnească); 2, redactarea actului (pe baza unui formulai tip şi a însemnărilor luate în timpul deliberării, formîndu-se un concept); 3, scrierea actului (de către grămătic, după concept sau direct după dictare, în unele cazuri); 4, revizuirea actului 127 GOLURI ALE SUPRAFEŢEI (de către ispravnic); 5, validarea actului (prin aplicarea sigiliului şi a semnăturii). genul documentului (arh.), denumire dată documentului în funcţie de caracteristicile lui interne, care îl definesc, îl individualizează, în raport de celelalte documente (ex.: hrisov, zapis, ordin, raport, pro-ces-verbal, scrisoare etc.). G. este un element obligatoriu al fişei de inventar. Gescboftsprotokoll (arh.), registre de evidenţă despre actele intrate şi rezolvarea lor, folosite în Transilvania în sec. XIX—XX la instituţiile locale administrative. în unele cazuri, după 1849, G. a înlocuit registrul de intrare-ieşire şi registrul de procese-verbale al şedinţelor, contribuind astfel la evitarea de paralelisme în evidenţa documentelor. Sin. Gestionsprotokoll. Gestionsprotokoll (arh.), v. Geschăftsprotokoll. ghid arhivistic (arh.), instrument de informare ştiinţifică cu caracter general, întocmit pe baza inventarelor, indicînd categoriile şi denumirea fondurilor, precum şi părţile structurale existente într-un depozit. De fapt este o repertorizare generală a inventarelor. Poate fi g. sistematic (metodic), care furnizează informaţii despre existenţa categoriilor de documente, denumirea fondurilor şi părţilor lor structurale, precum şi cantitatea acestora, structurată în funcţie de anumite criterii sau g. TOPOGRAFIC, care cuprinde toate elementele necesare identificării fondului sau colecţiei: anii"extremi, cantitatea în metri liniari şi unităţi arhivistice, numărul raftului şi al poliţei pe care sînt aşezate, numărul fondului şi al inventarului. G. nu este o lucrare definitivă, ci se reface periodic. V. inventar general. gironat (scut gironat) (her.), suprafaţă împărţită în 8 părţi (cartiere) prin scartelare şi scartelarea în curmeziş, reprezentată în smalţuri alternative. (Fig. 29). glob crucifer (her., sig.), sferă suprapusă de o cruce care se găseşte în vîrful coroanelor închise, în mîna unor personaje sau deasupra unor scuturi; este însemn al puterii suverane, atribut al suveranităţii, în heraldica românească globul crucifer este întîlnit în stemele Ţării Româneşti, în armele Moldovei şi armeriile statului român. glosar (arh.), lucrare cuprinzînd lista alfabetică a arhaismelor, regionalismelor, termenilor speciali şi ai celor mai puţin cunoscuţi din cadrul documentelor, însoţiţi de explicaţii clare şi concise sau numai de definiţii prin sinonime de largă circulaţie; poate constitui o lucrare anexă sau independentă. glosă (pal.), 1. însemnare marginală sau interli-niară, contemporană sau ulterioară documentului, menită să arate circulaţia, înregistrarea, preţuirea textului; 2. Explicaţie a unui cuvînt sau a unui pasaj rar, învechit, neînţeles, sau npi.ele comentatorului pe marginea textului, goluri ale suprafeţei documentelor (arh., cons.), por-Fig. 29. Scut giro- ^in suprafaţa unui document degradat. nat. V. completarea golurilor. ORAD DE ALB 128 grad de alb al Iiîrtiei (arh., cons.), caracteristică tehnică reprezentînd intensitatea culorii albe a unei hîrtii exprimată în procente, în^raport cu un etalon evaluat ca alb 100%. Prin îmbătrînire naturală ca^şi.în urma acţiunii unor factori fizici sau chimici, gradul de alb scade} Evidenţiind modificări structurale ale fibrelor celulozice. Stabilitatea gradului de alb al unei hîrtii reprezintă capacitatea sa de a se păstra timp îndelungat, fără modificări semnificative ale compoziţiei masei fibroase. grafologic, ştiinţă care cercetează scrisul din punct de vedere al legăturii lui cu caracterul şi aptitudinile unei persoane; g. este folosită în activitatea arhivistică în scopul determinării autenticităţii unor acte, iscălituri etc. gramajul liîrtiei (arh., cons.), caracteristică tehnică reprezentînd greutatea unui metru pătrat de hîrtie exprimată în grame. G. este corelat direct cu grosimea hîrtiei şi de el se ţine cont la alegerea hîrtiei sau dozării pastei celulozice care urmează a fi folosite la completarea golurilor din documente în cursul restaurării. Sin. masă a hîrtiei. gravare a sigiliilor (sig.), operaţiune prin care se realizează în negativ, pe suprafaţa metalică, o reprezentare constituind însemnele posesorului şi un text precizînd titlul acestuia. G. se poate face în adîncime (incizie), pentru sigilarea cu ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea cu tuş sau fum. grămătic (dipl.), persoana care avea ca profesie scrierea actelor într-o cancelarie, putînd fi deseori şi redactor al acestora. G. cancelariei domneşti era cunoscător al regulilor de cancelarie şi al normelor juridice, în actele emise în cancelariile româneşti g. este menţionat cu titulatură, nume şi, uneori, prin specificarea locului de unde este. Sin. diac, pisar, scrib, uricar. grifon (her.), animal fantastic, alcătuit din imaginaţie, prin combinarea unei acvile cu un leu. De obicei acesta este înfăţişat avînd capul, pieptul, aripile şi picioarele de acvilă, iar restul trupului de leu. Sin. grip-Ior. grile (her.), termen ce indică zăbrelele vizierei coifului, numărul lor putînd fi, de la 3 la 11, în funcţie de rangul nobiliar. V. coif. gripţor (her.), v. grifon. Grundrepertorîum (arh.), denumirea inventarului întocmit de Wil-helm Wenrich în anii 1871 —1874 . pentru documentele arhivei oraşului şi a naţiunii săseşti din Sibiu;din perioadă 1203—1500. Lucrarea cuprinde patru volume manuscrise, la care se adaugă două volume indice alfabetic general (Realrepertorium). H Ii.a. (cron.), v. huius anni, lioc anno. habitat (arh., cons.j, termen generic dcsemnînd mediul de creştere şi totalitatea factorilor nutritivi şi ambientali care asigură creşterca şi dezvoltarea unor agenţi biologici. Întrucît arhivele depozitate necorespunzător sînt, în general, afectate de numeroase specii de insecte şi microorganisme specifice, depozitele de arhivă constituie h. acestor specii. hampă (her., vex.), suportul pe care se fixează pînza steagului. Handaltten (arh.), v. acta manualia. harag (pal.), instrument de liniat din lemn, ca o ramă, de mărimea suportului, pe marginile căruia erau fixate, la distanţe egale, fire de aţă peste care se apăsa pergamentul sau hîrtia, obţinîndu-se o liniere oarbă. S-a folosit în sec. XII-XVII mai ales pentru ’manuscrise (codexuri). V. instrumente de scris. hardware (arh., inf.), sistem electronic de elaborare a datelor, considerat sub aspect fizic, adică al maşinilor şi al dispozitivelor care îl compun. hartă (dipl.), document de arhivă din categoria documentelor cartografice, ccnslînd dintr-o reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeţei terestre (totale sau parţiale), generalizată şi micşorată conform unei anumite scări de proporţie şi întocmită în baza unei proiecţii cartografice. în funcţie de scară, există următoarele hărţi: h. topografică, cu scară între 1: 20 000 şi 1 : 200 000; h. topografică de ansamblu. cu scara între 1 : 200 000 şi 1 : 500 000 şi h. de ansamblu, cu scara mai mică de 1 : 500 000. Hasdcu Bogdan, Petriceicu (25 februarie 1838, Cristineşli-Hotin — 25 august 1907, Cîmpina), lingvist, istoric şi scriitor rcmân. A îndeplinit funcţia de director general al Arhivelor Statului în. perioada 17 mai 1876 —1 aprilie 1900. Activitatea sa în această funcţie s-a concretizat, în primul rînd, în grija pe care a avut-o pentru păstrarea în bune condiţii a documentelor, străduindu-se să prccure cele mai adecvate mijloace de conservare existente atunci, şi să obţină construirea unui local corespunzător; de asemenea a depus mari eforturi pentru recuperarea materialelor împrumutate. Este cel dintîi conducător al Arhivelor care depistează materiale documentare privind istoria României în arhivele străine, obţinînd copii de pe ele, pe care apoi le publică, fără însă să le păstreze în depozitele arhivei. A fost iniţiatorul colecţiei de manuscrise, formate din toate condicile de documente, în copii sau original, ale aşezămintelor clericale. în ianuarie 1877, H. pune la dispoziţia cercetătorilor o sală de studiu a documentelor. Ca un pasio- HETÀBOZÀS 130 nat bibliofil, a înzestrat biblioteca arhivelor cu cărţi importante, apărute în ţară sau străinătate. Pe linia publicaţiilor arhivistice H. editează în 1864 „Arhiva istorică a României“, care pînă în 1876 numără patru tomuri; apoi, între anii 1876 şi 1881 publică cele trei volume din Cuvente den bătrîni, precum şi Cronica lui Zilot Românul. hatarozas (arh.), rubrică în registrele de evidenţă a actelor (registre de intrare-ieşire, protocoale de şedinţe) ale instituţiilor locale administrative din Transilvania în sec. XIX şi la începutul sec. XX, în care se trecea hotărîrea sau rezoluţia asupra actului intrat. Hauptindex (arh.), denumire pentru repertoriul alfabetic Ia comitatul Maramureş pentru actele înregistrate între 1789 şi 1790. Are rubricile : cuvîntul de bază (care indică obiectul), numărul sub care actul a fost înregistrat în registrul de intrare şi numărul fascicolei în care a fost clasat actul. Haupt-Register (arh.), v. General Repertorium. Heliade Rădulescu, Ion (6 ianuarie 1802, Tîrgovişte — 27 aprilie 1872, Bucureşti), conducător al Arhivelor Statului din Bucureşti între anii 1843 şi 1848. A manifestat un deosebit interes pentru preluarea materialelor arhivistice de la instituţii, pentru rezolvarea cererilor formulate de către instituţii sau persoane particulare, precum şi pentru folosirea în scopuri ştiinţifice a documentelor aflate în depozitele arhivei. heraldică, ştiinţă specială a istoriei, avînd drept scop stabilirea principiilor teoretice, cercetarea şi interpretarea stemelor şi a evoluţiilor acestora. H. cuprinde două părţi: ştiinţa h. care fixează şi studiază normele teoretice ale blazonului şi arta h. care se ocupă de aplicarea lor practică. Deşi arta h. a cunoscut o înflorire deosebită în timpul Cruciadelor şi a perioadei clasice a turnirurilor, iar ştiinţa li. s-a afirmat în sec. XIX—XX, fenomenul heraldic este mult mai vechi, el s-a născut odată cu societatea şi a evoluat odată cu aceasta. Primele lucrări de heraldică s-au datorat Iui: Jérôme de Bara, Les blason des armoiries, Lyon, 1579 ; Marc Vulson de la Colombière, La science héroïque traitant de la noblesse, de l’origine des armes, de leur blason et symboles, Paris, 1644; Charles Segoing, Mercure armorial enseignant les principes et éléments dit blason des armoiries, Paris, 1648; Père Claude-François Ménestrier, Le verkable art du blason et Vorigine des armoiries, Paris, 1671; L’héraut Sicile, Le blason des couleurs en armes, livrées et devises (prima ediţie realizată de H. Coclieris, Paris, 1860) etc. Bazele ştiinţei s-au pus însă în sec. al XIX-lea şi în veacul nostra. Printre cele mai reprezentative lucrări care au fundamentat ştiinţa blazonului menţionăm: Louis Douet d’Arcq, Collection de sceaux, vol. I, Paris, 1863;-Germanin Demay, Inventaire des sceaux de la Picardie, Paris, 1877; G. A. Seyler, Geschichte der Heraldik, Nürnberg, 1885—1889; D. L. Galbreath, Manuel du blason, Lausanne, 1942; Louis Bouly de Lesdain, .Etudes héraldiques sur le XIIe siècle, în „Annuaire du Conseil héraldique de France“, 20 (1907), p. 185 — 244; Max Prinet, Les usages héraldiques au XIVe siècle d'après les croniques de Froissart, în'„Annuaire-bulletin de la Société de l’histoire de France“, 1916; E. J. Jones, Medieval heraldry. Some Fourteenth Century Heraldic Works, Cardiff, 1943; Rémi Mathieu, Le systeme héraldique français, Paris, 1964; Michel Pastoureau, Le traité d'héraldique, Paris, 1979 etc. In ţările române, deşi au existat preocupări pentru descrierea simbolurilor încă din sec. al XVI-lea, ştiinţa li..s-a născut abia în veacul al __131 HOTARNICĂ iXIX-lea prin contribuţia lui G. Bolliac, M. Kogălniceanu, B. P. Hasdeu şi lucrările lui Şt. D. Grecianu, Y. A. Urechia, D. Sturdza, P. V. Năsturel etc. Dar fundamentarea ştiinţifică ah. a realizat-o C. Moisil în sec. al XX-lea. hcrl) (her.), v. stemă. hermină (her.), blană utilizată în alcătuirea stemelor, în special la căp-tuşirea pavilioanelor şi manlourilor. Este reprezentată convenţional printr-o suprafaţă albă semănată cu codiţe negre. Este blana folosită de obicei la reprezentarea stemelor de stat. Simbolizează măreţia, suveranitatea .etc. V. blănuri'. higrograf (arh., cons.), aparat destinat determinării şi înregistrării, sub forma unei diagrame pe hîrtie, a umidităţii relative a depozitelor de arhivă şi a altor spaţii. liigromctru (arh., cons.), aparat de măsurare a gradului de umiditate a aerului. Se utilizează în controlul microclimatului depozitelor de arhivă. hiltă (pal.), v. criptografie. liîrtic (de scris) (pal.), material sub formă de foi subţiri, alcătuit din fibre celulozice vegetale prelucrate prin diferite tehnici de obţinere şi preparare a pastei. Constituie suportul grafic cel mai frecvent utilizat pentru scrierea documentelor din arhive. De calitatea li. depinde durabilitatea documentelor în timp. A fost inventată de chinezi în sec. al II-lea şi era produsă din mătase şi fire de bambus. în evoluţia sa, fabri-. carea li. a parcurs trei perioade: 1) li. cea mai veche, arabă, numită bombicină, fabricată după cît se pare din bumbac. A pătruns în Europa . în secolul al’XII-lea, cel mai vechi text european scris pe o astfel de Ii., datînd din anul 1109, se află în Arhivele Statului din Sicilia ; 2) h. cu filigran, cu vergături (linii orizontale) şi verticale; fabricată din in şi . cînepă, care apare prima oară la sfîrşitul sec. al XlII-lea. Primele filigra-,. ne.sînţ de origine italiană, cel mai vechi document cu filigran datînd din. 1271;’ 3) h. din cinepăt in sau lină fără filigran. Cel mai vechi document. româno-slav scris pe li. este scrisoarea lui Mircea cel Bătrîn din anul 1406. • ! în. România morile de h. au apărut în sec. al XVI-lea. Primele fabrici' ¡ mari de li. fără filigran au fost construite la sfîrşitul sec. ál XIX-lea ; . ¡ h. Japoneză (arh., cons.), denumire comercială pentru un tip de material - fibros, de calitate superioară, prezentat în diferite; structuri şi gramáje ;, se utilizează în restaurarea documentelor .şi lucrărilor grafice. . hoc anno (cron.), expresie folosită în, documentele latine medievale din Transilvania, care.se referă la date din~ahul emiterii documentului. Scris şi prescurtat li.a. : hoc temporc (cron.), expresie folosită în documentele latine medievale din Transilvania, care se referă la date din acelaşi timp cu o dată menţionată anterior în document. Scris şi prescurtat h.t. Homngialia (arh.),.serie de documente din anii 1706—1839 în arhiva Güberniului Transilvaniei; conţine documentele de prestare a jurămin-telor de credinţă faţă de împăraţi, din partea nobilimii, a unei părţi a brăşenilor, á secuilor şi saşilor, ca şi a clerului, la urcarea pe tron. a. unui nou5 su verán. > ' .. • u » *=■■ ‘ liotarnică (dipl.),, v. mărturie, hoţar.nică,- Fig. 30. 1752 octombrie 23, Tirgovişte. Hrisovul lui Matei Ghica vv., domnul Ţării Româneşti. Arh. St. Buc., colecţia „Suluri“, 25. j. 133 HUIUS TEMPORIS hotărnicie (dipl)., v. mărturie hotarnică. hrisov, 1. (dipl.), denumire a actului solemn emanat din cancelaria domnească a Ţării Româneşti şi autentificat, de obicei, de una sau mai multe peceţi atîrnate (sec. XV—XVII). (Fig. 30). 2* (sig.), termen care poate fi folosit pentru: a) bula sigilară; b) matricea sigiliului mare domnesc; c) sigiliul mare domnesc. „Hrisovul“, buletin al Şcolii de arhivistică, editat de Arhivele Statului între anii 1941 şi 1947, sub îngrijirea directorului Arhivelor Statului, Aurelian Sacerdoţeanu, din care au apărut şapte numere. Publică :: documente istorice, lucrări de metodică (descrieri, analize şi indici de fonduri arhivislice, cataloage, biblicgrafii), lucrări de teorie, ediţii ; de texte, studii referitoare la ştiinţele speciale ale isteriei şi materiale pentru pregătirea specială a arhivişlilor. h.t. (cron.), v. hoc tempore, huius temporis. huius anni (cron.), expresie folosită în documentele latine medievale din Transilvania, pentru a face referire la date din anul emiterii docu-. mentului. Scris şi prescurtat h.a. huius temporis (cron.), expresie folosită în documentele latine medievale din Transilvania, referindu-se la date menţionate anterior în document. Scris şi prescurtat: h.t. iatagan (her.), mobilă a scutului aparţinînd figurilor artificiale din domeniul armamentului, înfăţişată sub forma unei săbii curbe, cu lama lată. identificator (arh., inf.), simbol exprimat prin caracterele alfanumerice care permite identificarea înregistrărilor în vederea eventualelor actualizări. ieşind (her.), termen care indică poziţia unor animale din care se vede doar. partea superioară, părînd a ieşi din altă piesă sau partiţiune a scutului. în stema Transilvaniei întîlnim, alături de şapte turnuri, acvila ieşindă, însoţită de Soare şi Lună. igienă a depozitelor (arh., cons.), totalitatea măsurilor de întreţinere a depozitelor de arhivă organizate în scopul menţinerii salubrităţii spaţiilor destinate păstrării în bune condiţiuni a documentelor. Principalele măsuri de igienă a depozitelor sînt: desprăfuirea periodică, aerisirea, dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea, controlul factorilor de microclimat, controlul stării de conservare a documentelor etc. tgnifiigare a spaţiilor (arh., cons.), operaţie de acoperire a suprafeţelor combustibile (în special din lemn) din depozitele de arhivă cu o substanţă ce le conferă rezistenţă la foc; silicatul de sodiu în soluţie apoasă este o substanţă deseori folosită în acest scop. V. prevenirea şi stingerea incendiilor în depozitele de arhivă. iktatojegyzokoyv (arh.), denumire folosită în sec. al XlX-lea în Transilvania în instituţiile administrative locale cu limba oficială maghiară, pentru registrul de intrare-ieşire al actelor. iktatokonyv (arh.), denumire folosită în sec. al XlX-lea şi la începutul sec. al XX-lea în instituţiile din Transilvania cu limba oficială maghiară, pentru registrul de intrare-ieşire al actelor. iktatoszam (arh.), denumire folosită în sec. al XlX-lea şi la începutul sec. al XX-lea în instituţiile din Transilvania cu limba oficială maghiară, pentru numărul de înregistrare al actelor. Illocationis protocollum (arh.), tip de registru de evidenţă arhivistică, folosit în arhiva oraşului Tg. Mureş la începutul sec. al XlX-lea, pentru predarea de acte în responsabilitatea arhivarului. imagine a scrierii (pal.), v. duet. imbreviatură (dipl.), v. concept. implementare (arh., inf.), etapă de definitivare a funcţionării sistemului ce conslă din înlocuirea „din mers“ a vechiului sistem, evi- 135 : ..r Ti.r- : INDEXARE { tîndu-se perturbaţiile în îndeplinirea sarcinilor de .plan ale unităţii ¡ utilizatoare. Prin i.se aduc ultimele îmbunătăţiri ale fluxului, de pre-’ lucrare, în funcţie de condiţiile cóncrete. ■ r ; importanţa documentar-istorică a unităţilor arhivistice, v. valoare a j documentului. [ importanţa practică a unităţilor arhivistice, v. valoare a documentului: impresiune sigilară (sig.), v. amprentă sigilară. 1 imprimantă (arh., inf.), 1. Mâşină de imprimare a rezultatelor obţinute j la un calculator electronic; 2. Hîrtia continuă introdusă în imprimantai l calculatorului pentru scrierea rezultatelor şi mesajelor sistemului de calcul. j: impurum (dipl.j, termen folosit în Transilvania în sec. XVII-XIX pentru conceptele. actelor. . ] Incendium (arh.), serie de acte normative din arhiva Guberniului Tran-] silvaniei.; Cuprinde documente din.anii 1755—1850, regulamente pentru j pompieri şi măsuri de prevenire şi combatere a incendiilor. j incizie 1. (diţl;), operaţie prin care suportul unui document anulat; I după împăturire, este tăiat, producîndu-se tăieturi în formă de căprior \ (v.) 2. (sig.), v. gravaré a sigiliilor. j incunabul (bibi.), tipăritură care datează din primii ani ai introducerii j tiparului (pînă la anul 1500); (p. éxt.) exemplar care face* parte din j tipăriturile cele mai vechi. ■ j Index generalis familiarum nobilium Transylvanarum (arh.), titlul unui ] registru din arhiva Cancelariei Aulice Transilvane, alcătuit în anul • 1858; cuprinde în ordine alfabetică magnaţii, nobilii, principii* boierii, >, ca-şi familiile care au primit dreptul de indigenat sau predicate nobi-j liare, între anii 1686 şi 1848. [ Index generalis Literarum Privilegialium (arh.), . titlul inventarului T documentelor privilegíale din arhiva oraşului Braşov, întocmit de. Johann j Albrich în anul 1714. Cuprinde 426 documente din anii 1342—1662, ) grupate după emitenţi în .24 grupe principale. * • ! Index privilegîorum liuius civitatis Colossivar (arh.), titlul Inventarului | privilegiilor din arhivă oraşului Cluj, întocmit de notarul Gregorius i Diosi în anul 1592 ;: cuprinde mai miilte sute de documente din; sec. ţ XIV—XVI în 172 titluri, după drepturile la care se referă documentele. Index privilegîorum, instrumentorumquc publicorum, ut et litterarum quarundum missiluim regum principumque Transsylvaniae prlscovum ad Brassovienses exaratarum inquc Archivo Publico civitatis Coronen-sis cxistentuim, confectus die 5-ta Augusti 17G5 (arh.), titlul inventarului documentelor privilegíale din arhiva oraşului Braşov din perioada 1353—1688, întocmit de arhivarul J.M.J. von Herrmann. V. şi Consignado privilegiorum. indexare (arh., inf.), proces de analiză în care conţinutul unui document este reprezentat după anumite reguli prin cuvinte sau prin simboluri (descriptori); L coordonată, în care conţinutul documentelor este caracterizat prin descriptori reprezentînd concepte unice, iar informaţiile sînt regăsite: prin recombinarea acestor descriptori. : INDICATIV AL DOSARULUI 136 Indicativ al dosarului (arh.), ansamblul de semne constînd din litere şi cifre care individualizează dosarul şi indică locul pe care îl ocupă în nomenclator (ex. III B a 12 reprezintă: cifra romană-direcţia, litera majusculă-serviciul, litera mică-biroul şi cifra arabă-numărul dosarului în cadrul biroului care l-a creat). indicator al termenelor de păstrare (arh.), tabel sistematic care cuprinde principalele grupe de documente, cu termenele de păstrare corespunzătoare, organizate pe activităţi; termenele de păstrare se stabilesc de organizaţii în raport de importanţa istorică, documentară sau practică a documentelor; se întocmeşte de organizaţiile centrale, pentru documentele proprii şi ale unităţilor în subordinea lor; se confirmă de Direcţia generală a Arhivelor Statului (formular model în Decretul nr. 472/1971, republicat); serveşte ca instrument de lucru în arhiva unei organizaţii pentru efectuarea selecţionării documentelor constituite după nomenclator. V. nomenclator al dosarelor, indicator-nomen-clator. indicator-nomenclator (arh.), instrument de lucru în arhiva unei organizaţii centrale, judeţene sau locale pe baza căruia se constituie în dosare documentele create în cursul unui an; i. are structura nomenclatorului dosarelor, este aplicabil în cazul organizaţiilor centrale care au atribuţii strict delimitate, constante şi al celor judeţene sau locale a căror activitate nu diferă de Ia un jucleţ la altul, de Ia o localitate la alta (ex. procuraturi, bănci ş.a.). I. se întocmeşte de organizaţia centrală, pentru activitatea proprie şi pentru unităţile subordonate şi se confirmă de D.G.A.S. V. nomenclator al dosarelor, indicator al termenelor de păstrare. indicator special (arh.), denumire pentru indicatorul termenelor de păstrare întocmit de o organizaţie centrală pentru documente proprii şi ale unităţilor subordonate, spre a se face deosebire de indicatorul-tip. V. indicator al termenelor de păstrare. indicator-tip (arh.), tabel sistematic care unifică nomenclatura diverselor categorii de documente comune, ca gen şi conţinut, ale tuturor organizaţiilor şi termenele lor de păstrare. I. a fost elaborat în 1957 de D.G.A.S. pentru a servi ca model la întocmirea indicatoarelor de către organizaţii. indice I (arh.), 1. Ansamblu de simboluri exprimat în litere majuscule şi minuscule, cifre romane şi arabe, stabilite conform clasificatorului tematic, avînd drept scop definirea locului fişei în cadrul fişierului tematic. 2. Lucrare de informare ştiinţifică care cuprinde o repertorizare a onomasticilor, toponimelor, temelor, noţiunilor, subiectelor, problemelor, obiectelor, instituţiilor etc. din documente, în scopul evidenţieri, într-o formă concisă, a conţinutului documentelor dintr-un fond sau colecţie. în funcţie de criteriul adoptat, i. poate fi: onomastic, de materii şi de lucruri, sau general. I. pot constitui lucrări independente .sau anexe. Arhivele Statului au întocmit şi publicat: Indicele de documente aflate în Arhivele Statului şi nepublicate încă, Bucureşti, 1874— 1876, în „Revista istorică a Arhivelor României“; seria editată între anii 1947 şi 1961, cuprinzînd indicii cronologici (nr. 1 — 24) ai diferitelor fonduri feudale, referitoare la Ţara Românească (Arhiva Mitropoliei Ţării Româneşti; 1365 —1890; Actele Secţiei Bunuri publice, Bucureşti, Actele Serviciului Documente istorice, Actele Arhivei militare etc.; î. alfabetic, registru sau listă, în care se înscriu în ordine alfabetică 137 INFORMATICĂ denumirea, sau numele şi prenumele emitentului cu indicarea, pe scurt, a conţinutului unităţilor arhivistice şi indicarea cotelor acestora; i. de materii şi lucruri, i. care cuprinde în ordine alfabetică toate temele, noţiunile, subiectele, problemele, obiectele, instituţiile care apar în-tr-un document; i. general, i. care cuprinde în ordine alfabetică atît numele de persoane cît şi pe cele geografice, de materii şi de lucruri; i. numeric, registru auxiliar folosit în Transihania în sec. XIX—XX, prin care se realizează legătura între diferite categorii de numere sau cote (ex. între numerele de intrare ale documentelor şi colile de conexare în care au fost depuse documentele, sau numerele de bază, la care au fost conexate acestea). Sin. registru serial; i. onomastic, i. care cuprinde în ordine alfabetică numele de persoane şi de locuri menţionate în documente. Listele se întocmesc pe baza numelui de familie (acolo unde acesta lipseşte se trece prenumele). Variantele unui nume, pseudonimele, cognomenelc se dau separat, la vocabula respectivă, însă cu trimiterea la cuvîntul respectiv. Pentru numele de locuri, cînd pentru aceeaşi localitate există mai multe denumiri, se va da cea din document, urmată, între paranteze, de cea actuală. 3. Instrument de evidenţă; i. alfabetic (v.); i. pe probleme, constînd dintr-un registru în care se înscrie pe probleme, iar în cadrul acestora alfabetic sau cronologic, conţinutul fiecărei unităţi arhivistice dintr-un fond sau colecţie arhivistică, cu indicarea cotei unităţii arhivistice respective; II (inf.), enumerare de informaţii, subiecte, autori etc., sistematizată după un anumit criteriu, care indică informaţiile, subiectele, autorii, conţinuţi într-un document sau o grupă de documente. Sin. index. Indiction (cron.), element cronologic secundar care reprezintă o perioadă convenţională de 15 ani avînd, în general, începutul perioadei la 1 septembrie, fără altă legătură cu fenomenele astronomice care au servit la alcătuirea calendarelor şi al cărui punct de plecare este anul 313 e.n.; i. serveşte, împreună cu crugul soarelui, crugul lunii etc. pentru a calcula sau reconstitui data exactă a unui eveniment. inilorsaţie (dipl.), însemnare scurtă, făcută de grămătici, sau alte persoane, pe reversul suportului actelor, imediat după redactare sau ulterior, în legătură cu obiectul înscrisului, modul de concretizare a deciziei, împrejurările în care actul a fost emis (de ex.,«actul din 18 octombrie 1659, care poartă pe verso următoarea însemnare „pentru ocina din Măicăneşti cu 12 boieri şi de două ori cu 24 de boieri“); uneori poate fi rezoluţia dată în legătură cu cuprinsul actului.* inel-protector (sig.), v. sigiliu-brătară. informare (arh., inf.), comunicare (furnizare) de informaţii referitoare la fapte, subiecte sau evenimente, unor beneficiari concreţi (potenţiali); acţiunea prin care un beneficiar ia cunoştinţă despre un . fapt, subiect sau eveniment. informare n organizaţiilor asupra documentelor din arliivă (arh.), acţiune de comunicare către diferite organizaţii fie la cererea instituţiilor, fie la iniţiativa Arhivelor Statului, a unor date cu privire la documentele care prezintă interes pentru activitatea lor practică sau ştiinţifică. informatică, ştiinţă aplicativă care se ccupă cu prelucrarea raţională şi automată a irifo'rmaţiilor. Noţiune creată prin asocierea a două cuvinte: informaţie şi automatică; în limba franceză INFORmation et autoMATIQUE, desemnează două laturi ale activităţii umane: latiira INFORMATOLO GIE 138 ştiinţifică, care priveşte U.ca o ştiinţă în continuă formare şi structurare şi care are ca prim obiect studiul, elaborarea şi utilizarea sistemelor informatice sau de prelucrare; automată a datelor; latura tehnică, care priveşte i. ca o meserie, care constă în arta de a executa anumite operaţiuni specifice i. în vederea prelucrării automate a datelor; i. arhivistică, parte componentă a i. documentare care are ca scop cercetarea principiilor activităţii de informare şi elaborarea, pe această bază, a metodelor şi mijloacelor eficiente pentru colectarea, prelucrarea, înmagazinarea şi difuzarea informaţiilor fixate în documentele de arhivă. Apărută relativ recent, această disciplină se va dezvolta ca urmare a integrării i. în activitatea social-economică, proces care ,va reconsidera noţiunea clasică de document, fiind necesară elaborarea unor norme speciale pentru activităţile arhivistice ce se vor efectua asupra arhivelor de i.; i. documentară, disciplină ştiinţifică care se ocupă cu studiul metodelor şi mijloacelor folosite pentru obţinerea, transmiterea, prelucrarea, înmagazinarea şi regăsirea informaţiilor conţinute în documente. informatologic (inf.), v. informatică. inimă (her.), 1. Mobilă făcînd parte din categoria figurilor naturale. 2. V. abis. iniţială (pal), prima literă a unui text scris. în documentele solemne, în manuscrise şi pe unele tipărituri vechi litera i. este bcgat ornamentată; i. ornată (min., dipl.), literă cu care, de obicei, se începe un capitol sau un anumit cuvînt cu o semnificaţie deosebită, reprezentată Ia dimensiuni mai mari decît celelalte litere ale scrierii, redată în culori (de cele mai multe ori roşu sau aur), îmbinată cu elemente florale sau geometrice; i. o. evidenţiază diferitele părţi componente ale actului, înfrumuseţînd suportul (Fig. 31). inorog (her.), v. licorn. inscripţie (dipl.), v. adresă; (sig.), litere gravate în cîmpul sigilar putînd desemna titulatura restrînsă a domnului ori indicînd numele posesorului şi funcţia redată prescurtat (prin siglă, contracţie, suprascriere etc..)* sau o parte a textului legendei, care continuă cuvintele din exergă. Uneori acest termen s-a folosit şi pentru a denumi legenda. inserţie (dipl.), rezumatul unui document anterior, transcris în cuprinsul altuia, fie pentru a da acestuia un sprijin juridic, fie pentru â da auten* ticitate piesei transcrise. insiţiune (her.), partiţiune realizată în cîmpul scutului, centrul vîrfului inferior al scutului triunghiular (A). Institutul de arhivistică, bibliologie şi muzeografic (arh.), v. Invăţămînt arhivistic. Institutul de paleografie (arh.), v. învăţămînt arhivistic. instrucţiune (arh., inf.), unitate sintactică a programului unui calculator, conţinînd informaţia şi indicînd operaţia de efectuat. instrucţiuni arhivistice (arh.), v. legislaţie arhivistică. instrument de evidentă (arh.), document (act) în care sînt înscrise, într-o ordine prestabilită, fonduri şi colecţii arhivistice sau documente, cu menţionarea unor informaţii referitoare Ia ele (registrul general de 139 INSTRUMENT DE RATIFICARE Fig. 31. 1761 martie 14. Hrisovul lui Scarlat Grigorie Ghica, voievodul Ţării Româneşti, în legătură cu moşiile Zidurile şi Berileşti. . Arh. St. Buc., fond Mitropolia Ţării Româneşti, VII/34. . arhivă, registrul inventarelor, registrul de intrare-ieşire, indexul, registrul serial, protocolul, elencusul, inventarul, repertoriul, fişierul ş.a.). instrument de ratifienre (clipi.), document diplomatic special prin care organul de stat competent declară că a ratificat un tratat internaţional..L are trei părţi: introducerea, în caro organul suprem al puterii de stat declară că a examinat tratatul; cuprinsul, care poate conţine textul tratatului sau cel puţin denumirea lui; încheierea, în care declară INSTRUMENT DE EVIDENŢĂ 140 că tratatul a fost ratificat şi va fi expediat; i. este semnat totdeauna de şeful statului şi contrasemnat de ministrul de externe şi poartă sigiliul de stat. După ratificare, are loc schimbul I., în cazul tratatelor bilaterale, de obicei în capitala statului contractant, unde nu a avut loc semnarea lui. în cazul tratatelor multilaterale, i. sînt depuse în păstrarea statului depozitar, care informează prin note speciale pe ceilalţi semnatari ai tratatului despre acest fapt. instrumente de evidenţă vcclii (arh.), instrumente întocmite în paralel cu actele la creatorul fondului de la începutul introducerii sistemului de registratură în Transilvania. în literatura arhivistică românească din anii 1961 — 1970 s-a folosit pentru ele termenul de „instrumente de evidenţă contemporane“, vrînd să se înţeleagă că instrumentele de evidenţă sînt contemporane cu actele pe care le cuprind. instrumente de scris şi auxiliare (pal.), totalitatea ustensilelor (burete, călimară, condei de trestie, cuţit, foarfece, harag, linie sau liniar, nisi-parniţă, pană, pensulă, perghel, plaivaz sau creion de plumb ş.a.), confecţionate în scopul pregătirii materiei subiacente pentru scris şi al aşternerii textului paleografie pe acesta. instrumentum (dipl.), nume generic folosit în evul mediu în Transilvania pentru document (act.). V. şi instrumentum publicum. instrumentum publicum (dipl.), denumire dată în documentele latine medievale din Transilvania actelor notariale, care erau considerate acte publice, cu putere de adeverire publică şi cu valoare probatorie jn justiţie ca şi documentele întărite cu pecete autentică. integritate a fondului arhivistic (arh.), însuşire (atributul) a unui fond arhivistic de a fi întreg, de a conţine toate documentele cu valoare docu-mentar-istorică şi practică create de o organizaţie (instituţie) în timpul activităţii sale. Fondul de arhivă trebuie, în consecinţă, privit şi tratat ca un tot, deoarece documentele cuprinse în el se întregesc unele pe altele. Conform acestui principiu trebuie păstrate în întregime şi în acelaşi loc toate actele care au valoare documentar-istorică şi practică create de o organizaţie (instituţie). Respectarea i., ridicată la rang de principiu, înlesneşte prelucrarea, cercetarea şi valorificarea documentelor respective. interfolia] (arh., cons.), sistem de dezinfecţie a volumelor de documente prin introducerea între file a unor coli de hîrtie de filtru sau sugativă impregnată cu substanţa dezinfectantă. I. se foloseşte, în unele cazuri, şi pentru uscarea documentelor, în care caz hîrtia de filtru sau sugativa utilizată ca atare, se schimbă de cîteva ori. interpolare (pal.), însemnare, frază, cuvînt introduse într-un text fără ca acestea să aparţină textului original. I. se întîlneşte în special în copii manuscrise. I. se datoreşte copiştilor (de ex. în literatura română, cronica lui Grigore Ureche s-a păstrat cu i. lui Simion Dascălul). intcrpunctuaţie (pal.), punerea între puncte despărţitoare a literei care împreună cu titla îi dă valoare de cifră; i. este specifică sec. XVI — XVII, dar, odată cu răspîndirea cifrelor arabe, iese treptat din uz. interpunere (dipl.), operaţiunea de a exprima o petiţie de către, un intermediar care, de obicei, cunoaşte problema pentru care se solicită emiterea actului. : 141 INVENTAR intcrvcnienţi (dipl.), persoane care intervin în vederea emiterii unui act; acestea sînt specificate, de obicei, cu ocazia confirmărilor unor acte anterioare, întrucît pe baza mărturiei lor se recunoaşte veridicitatea acestor înscrisuri. intimatum (dipl.), termen folosit în Transilvania, în sec. XVIII-XIX, pentru un document venit de la o autoritate sau instanţă superioară, avind caracter de ordin, poruncă sau de act normativ. Denumirea a fost folosită de destinatarii care trebuiau să se conformeze sau să-l aplice în activitatea lor. intitulaţie (dipl.), parte a formularului diplomatic, formulă cuprinsă în protocolul iniţial, care precizează titlurile şi calităţile reale sau pretinse, ale autorului actului scris. I. are aceleaşi elemente ca şi subscripţia neautcgrafă şi conţinutul legendei sigiliului emitentului respectiv. Deosebirea dintre acestea constă în forma de scriere, locul în care sînt plasate pe suport şi lărgimea textului. Deşi elementele componente ale formularului diplomatic sînt aceleaşi, cancelariile care au funcţionat în diferite ţări şi regiuni şi-au impus specificul prin anumite forme propriiv în diplomatica românească, i. însumează unele forme care dovedesc originalitatea limbii şi creativitatea scriitorilor actului. Elementele sale componente sînt: 1. invocaţia simbolică, redată de obicei printr-o cruce; 2. atributul teocratic Io, urmat de nume şi de cel de voievod; 3. filiaţiunea, element de creaţie autohtonă, determinat de procedeul succesiunii la tron, exprimat uneori prin enunţarea numelui tatălui sau bunicului, ori a numelui de familie; 4. formula devoţiunii; 5. calitatea „gospodin“ (exprimînd o situaţie juridică din care decurg anumite drepturi, calitatea juridică de conducător suprem al comunităţii) şi denumirea ţării (Fig. 32). Sin. suscripţie, titulatură. V. formular diplomatic. inventar (arh.), 1. Instrument de evidenţă a unităţilor arhivistice existente într-un fond sau colecţie, în care documentele sînt înregistrate din punct de vedere cantitativ şi al conţinutului, în raport de structura fondului sau colecţiei, se pot întocmi i, pe compartimente, serii, genuri de documente etc. în funcţie de volumul şi felul informaţiilor i. pot fi simple, dezvoltate sau tematice. I, constituie evidenţa de bază a Fondului Arhivistic Naţional (Fig. 33); i. al unităţilor arliivistice propuse spre eliminare, formă de evidenţă a documentelor dintr-un fond sau colecţie, lipsite de valoare documentar-istorică ori practică, şi al căror termen de păstrare a expirat, propuse pentru a fi eliminate; I. dezvoltat, instrument de evidenţă, în care se redă amănunţit conţinutul documentelor dintr-un fond sau colecţie, în scopul informării cît mai complete asupra Fig. 32. Intitulaţie cuprinzînd numele voievodului Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti. I. Bianu, N. Cartojan, Album de paleografie românească (scrierea chirilică), Bucureşti, 1940, planşa XLII. INVENTAR 142 Fig. 33. Rcgestum litterarum in cestas ordinatarum, primul inventar arhivistic alcătuit de Christian Pomarius la 1546. Arh. St. Sibiu, doc. 4, nr. 542/1546, lada 17, lb. latina. cuprinsului documentelor; I. general, instrument de evidenţă nominală a fondurilor şi colecţiilor deţinute de Arhivele Statului, care însumează date asupra denumirii şi perioadelor de creare a documentelor constitutive ale fondurilor, precum şi asupra deţinătorilor acestora; i. pe genuri de documente, instrument de evidenţă alcătuit pentru documentele de acelaşi gen dintr-un fond sau colecţie în raport de forma, suportul sau modul de păstrare a acestora. Se întocmesc i. separate pentru următoarele genuri de documente: documente din epoca feudală, registre, planuri, hărţi, matrice sigilare, documente fotografice, microfilme etc.; i. simplu, instrument de evidenţă în care se redă sumar conţinutul documentelor dintr-un fond sau colecţie, în scopul informării operative asupra cantităţii şi cuprinsului lor; i. tematic, instrument de evidenţă alcătuit pentru documentele care se referă la o anumită temă. I. poate cuprinde rezumatele documentelor din-tr-un fond sau colecţie ori din mai multe fonduri sau colecţii. 2. I. arhivistic, instrument de informare ştiinţifică care cuprinde descrierea analitică a fiecărei unităţi arhivistice clintr-un fond sau colecţie, indi-cîndu-se pentru fiecare unitate arhivistică în parte, data, conţinutul, limba în care este scris, numărul de file. Lucrarea este prevăzută cu o introducere în care se dau informaţii privitoare la istoricul fondului sau colecţiei, genul documentelor şi importanţa lor istorico-documen-tară, cantitatea documentelor exprimată în metri liniari şi unităţi arhivistice etc. De asemenea, mai cuprinde, pe lîngă prezentarea pro- 143 ISPISOC priu-zisă a fondului sau colecţiei, o serie de liste anexe, importante pentru cercetători: lista actelor pierdute, lista actelcr vidimate, lista inserţ,iilorj tabele de corespondentă a cotelor, listă a sigiliilor, indice general etc. I. constituie un instrument de informare indispensabil pentru cercetător. Arhivele Statului au publicat: Inventarul înaltului Divan (1831—1847), Bucureşti, 1958; Inventarul protocoalelor Primăriei Sibiu, 1521—1700, Bucurcşti, 1958; Secretariatul de stat al Moldovei, 1832—1862, Inventar arlxivistic, Bucureşti, 1966; Ateneul Român. Inventar arhivistic, Bucureşti, 1974; Colecţia de documente de la Arhivele Statului Bacău (1424—1858), Bucureşti, 1976; Prefectura judeţului Vilcea, voi. I, Bucureşti, 1977 etc.; i. general al arhivelor, instrument dc informare ştiinţifică care furnizează date, informaţii sintetice despre toate fondurile şi colecţiile existente într-o arhivă, ca şi despre conţinutul lor, cuprinzînd date referitoare la genul documentelor, cantitatea şi cronologia lor. I. trebuie să fie prevăzut cu o scurtă prefaţă referitoare la categoriile şi nomenclatura documentelor, data şi modul de depunere în arhivă, epoca de activitate a organizaţiilor sau persoanelor creatoare de arhivă şi cantitatea exprimată în metri liniari. Lucrarea mai poate cuprinde tabele din care să rezulte calitatea materiei documentelor (pergament, hîrtic, registre, ccndici, planuri etc.), limba în care sint scrise, forma de transmitere (originale, copii, traduceri, regeşte etc.), lista alfabetică a fondurilor şi colecţiilor precum şi un indice general. Primul i. g. al Arhivelor Stalului a fost publicat în anul 1939, din iniţiativa lui Aurelian Sacerdoţeanu, Inventar al Arhivelor Statului, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău, Cluj, Craiova, Iaşi, Năsăud, Timişoara, Braşov, Bucureşti. inventariere (arh.), operaţiune de luare în evidenţă a documentelor şi unităţilor arhivistice dintr-un fond, fragment de fond sau colecţie, după ordonarea lor, conform unor criterii stabilite prin nomenclatorul dosarelor sau planul metodic de lucru. invocaţie simbolică (dipl.). 1. Figură cu aspect cruciform sau o monogramă redînd prescurlat numele Isus, evocînd protecţia divină pentru conţinutul actului pe suportul căruia este gravat; 2. Element al inlitu-laţiei suveranilor în formă de cruce realizată simplu sau ornamentată cu diferite elemente geometrice cri flcrale, exprimînd faptul că numitul conducător deţine puterea prin voinţa divină. I. este plasată, dc obicei, la începutul actului ori legendei sigilare ori precede semnăturile martorilor (Fig. 34). Sin. cruce-ajută. invocaţic vcrlială (dipl.), formulă, parte a formularului diplomatic, specifică protocolului iniţial, prin care se deschide, de obicei, textul actelor, exprimînd dorinţa emitentului de a pune actul sub protecţia divină. Se exprimă prin formulele: DEI GRATIA ; a\haocthk> boh.Tcio; DIN MILA LUI DUMNEZEU etc. ;■ uneori pot fi reduse la cuvîntul „AMEN“. De multe ori, i. este precedată de invocaţia simbolică. Atunci cînd i. se face în numele Sf. Treimi se numeşte „invocaţie trinitară“. ¡son (pal.), semn grafic, asemănător ghilimelelor, care prccede textul actelor; i. înlocuieşte, începînd din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. invocaţia simbolică, deasupra căreia apăruse iniţial. Dispare din uz odată cu înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin. îspisoc (dipl.), denumire în Moldova pentru actele publice şi particulare. ISTORIA SCRIERII 144 Fig. 34. Invocaţie simbolică. Magdalena N. Iorga, Iniţiale, litere ornate, chenare şi înflorituri din documente muntene şi moldovene din veacul al XVII-lea' şi al XVIII-lea, Craiova, 1928, Tab. 1. Istoria scrierii (pal.), ramură a paleografiei care urmăreşte sistematizarea evoluţiei culturii scrise, a unei arii concrete de dezvoltare istorică, scopul ei final fiind cunoaşterea rolului scrierii în societate. izvoare genealogice (gen.), categorii de documente pe baza cărora se pot efectua cercetările genealogice. Cele mai însemnate i. sînt actele de stare civilă, registrele de stare civilă . (naşteri, căsătorii, decese), registrele parohiale (cuprinzînd date asupra botezurilor, cununiilor şi morţilor), diplomele de înnobilare şi de înălţare în grad, foi de zestre, diate, testamente, pomelnice, inscripţiile funerare, registrele de ranguri nobiliare, arhondologia etc. Izvoare heraldice (her.), categorie de surse docu mentare scrise sau reprezentări grafice pe baza cărora se pot efectua cercetări heraldice şi urmări evoluţia diferitelor însemne. Cele mai însemnate U sînt: stemele ofi- 145 IZVOD ciale şi particulare, emblemele diferitelor categorii de posesori; diplomele de înnobilare cuprinzînd reproducerea sau descrierea blazonului familiei respective, armorialele generale sau parţiale întocmite în diferite epoci şi ţări, gravurile existente pe unele monumente arhitecturale, funerare şi diferite edificii etc. Izvoare sigilare (sig.), totalitatea amprentelor şi matricelor sigilare specifice unei părţi, regiuni, instituţii sau persoane, ilustrînd evoluţia acestei discipline. izvoarele diplomaticii (dipl.), totalitatea surselor studiate de ştiinţa diplomatică. Acestea sînt: actele emanate de la diferite cancelarii; scrisorile redactate în special în epoca feudală; normele juridice proprii diferitelor epoci şi regiuni. în general i^se referă la dccumenlele conservate în arhive. izvod (dipl.), denumire folosită în Ţara Românească pentru traducerea certificată sau uneori necertificată a unui document. I îmbătrînîrea artificială a hîrtiei (arh., cons.), metodă de laborator pentru provocarea accelerată a îmbătrînirii hîrtiei în vederea studierii modului în care se va comporta aceasta în timp. Cea mai folosită metodă pentru î. este tratamentul termic. Prin compararea proprietăţilor hîrtiei înainte şi după î. cu hîrtiile vechi păstrate în depozite s-au stabilit etalonări convenţionale referitoare la modul în care se va comporta hîrtia în timp. De exemplu, un tratament termic la 105 °C timp de 72 de ore este echivalent cu o îmbătrînire de 25 de ani. Alte simulări ale fenomenului de îmbătrînire se fac prin expunerea hîrtii-lor la radiaţii solare sau la lumină ultravioletă, precum şi la tratamente combinate prin variaţiile ciclurilor termice (± 40 °C), concomitent cu modificări alternative ale umidităţii relative şi ale radiaţiilor luminoase. îmMtrînirea naturală a liîrtiei (arh., cons.), proces complex de denaturare a structurii hîrtiei în decursul timpului ca urmare a acţiunii unor factori diverşi, interni şi externi. în general, î. se evidenţiază prin îngălbenirea si scăderea indicilor de rezistenţă mecanică a hîrtiei, prin creşterea acidităţii corelată cu apariţia de acizi uronici (acid glu-curonic, acid galacturonic etc.) şi prin depolimerizarea lanţurilor macro-moleculare celulozice. în cursul î. hîrtia degajă o serie de substanţe (acid formic, aldehidă formică etc.) care dau un miros specific spaţiilor de depozitare neaerisite şi cînd se deschide un volum de documente care nu a fost folosit vreme îndelungată. întregul proces de î. afectează şi pigmenţii de scriere pe care îi decolorează, uneori, pînă la ilizibi-litate. Viteza de evoluţie a procesului de î. nu este aceeaşi la toate tipurile de hîrtii. Hîrtiile vechi, fabricate din cîrpe de in şi bumbac, au dovedit o foarte mare rezistenţă, păstrîndu-se în bune condiţiuni după 400 — 500 de ani (şi unele chiar mai vechi). Tehnologiile moderne de fabricaţie a hîrtiei folosesc substanţe care implică o accelerare a procesului de î. astfel că hîrtia fabricată în ultima jumătate de secol este, din punct de vedere al durabilităţii în timp, inferioară hîrtiilor mai vechi. în prezent există preocupări pentru elaborarea unor hîrtii durabile, care să reziste la păstrare îndelungată şi care urmează să fie folosite la elaborarea unor documente de mare importanţă, pentru care se prevede păstrare permanentă. înaripat (her.), 1. Termen folosit pentru a desemna o figură sau mobilă reprezentată cu aripi contra natură (deşi în realitate respectiva figură nu are aripi); 2. înfăţişarea aripilor unor păsări în altă culoare decît corpul. încărcat (her.), termen care indică faptul că într-o piesă heraldică s-au plasat una sau mai multe mcbi’e. [ i f 147 ÎNSCRIS | îndosaricrc (arh.), v. constituire a dosarului. i ... îndrumare şi control (arh.), activitate prin care Direcţia generală a ! Arhivelor Statului şi filialele asigură aplicarea prevederilor legislaţiei, normelor şi principiilor arhivistice de către creatorii de arhivă. Obiectivele muncii de î. sînt: înregistrarea documentelor; constituirea arhi-' vei curente; depunerea documentelor de către compartimente la arhiva . organizaţiei; evidenţa documentelor; ordonarea, inventarierea, selec- ■ ţionarea,.păstrarea şi folosirea documentelor; pregătirea documentelor în vederea predării la Arhivele Statului; introducerea în circuitul i economic a hîrtiei rezultate din procesul selecţionării. > înflăcărat (her.), termen care indică reprezentarea unei mobile cu flă- cări. De obicei, sînt astfel înfăţişate torţele, inimile şi cupele. îngliemuit (her.), termen folosit pentru a desemna: 1. Poziţia unui cal sau licorn care pare că se înghemuieşte pentru a sări; 2. Două semilune puse una peste alta din care prima cu vîrful în sus, iar a doua răstur- s nată; 3. Două turnuri pe aceeaşi linie, din care unul este întors spre destra, iar celălalt spre senestra. înmagazinarc a informaţiilor (arh., inf.), acţiunea de înregistrare a { informaţiilor şi păstrare a lor în urma prelucrării pe purtători de informaţie în cadrul unui sistem de informare. înmînare a actului (dipl.), acţiune de transmitere a actului către destinatar, după ce toate stadiile peritru întocmirea lui au fost încheiate de către emitent, percepîndu-se taxa respectivă. înregistrare a documentelor 1. (arh.), operaţiune de înscriere a tuturor documentelor primite, expediate sau întocmite pentru uz intern, de către organizaţii. Potrivit legislaţiei în vigoare î. se face într-un registru tip de intrare-ieşire. Operaţiunea se efectuează din sau spre ex:terior Ia registratura generală într-un singur registru sau concomitent în mai multe registre, fără ca numărul de înregistrare să se repete. După modul de organizare a instituţiei, documentele se înregistrează fie la registratura generală fie pe compartimente de muncă, potrivit sistemului de registratură adoptat de organizaţia respectivă. î. se efectuează cronologic, în ordinea primirii documentelor, începînd cu data de 1 ianuarie şi terminînd cu 31 decembrie al fiecărui an. La sfîrşitul anului sau la sfîrşitul registrului-tip de intrare-ieşire se certifică numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite din registrul-tip de intrare-ieşire. Odată cu î. din registrul-tip de intrare-ieşire, pe document se aplică ştampila registraturii, pe care se trec, manual sau mecanic, numărul şi data î., indicativul dosarului, potrivit nomenclatorului şi, dacă este cazul, numărul de conexare; î. fonică, v. fonodocument; î. video, v. î. videomagnetică; î. videomagnetică, document lizibil mecanic din categoria documentelor audiovizuale şi din grupa videodocumentelor, creat prin procedeul,!, v. (1), care reproduce imagini fixe şi mobile însoţite de sunetul respectiv. Sin. bandă dé magnetoscop, bandă videomagnetică, videobandă. 2. (inf.), fixarea pe’un purtător de informaţie a unei adrese, sau a unui model (caracteristici) de regăsire. înscris (dipl.), denumire generică pentru orice informaţie fixată în scris.ca-mijloc de comunicare sccială; î. documentar, termen utilizat în trecut de către unii istorici şi arhivişti pentru a denumi î. cu valoare istorico-documentară; î. preconstituit, î. întocmit de părţi în scopul de a le servi drept probă a actului juridic încheiat; î. autentificat, î. ÎNSEMNĂRI INTERLINIARE 148 oare, spre a servi drept mijloc de probă, este întocmit de un funcţionar de stat şi supus îndeplinirii unor anumite formalităţi; î. sul) semna, tură privata, î. întocmit şi semnat de părţi, fără intervenţia unui organ de stat, prin care se constată săvîrşirea unui acţ juridic. însemnări interliniare (pal.), v. glosă. însemnări marginale (pal.), v. glosă. întărire a actului (dipl.), v. confirmare a actului, coroborat ie. întindere a cernclii (arh., cons.), v. migrare a cernelii. întîlnire de bour (her., sig.), v. bour. Sin. cap de bour. întreţinere (arh., inf.), ultima etapă a unui sistem informatic care constă în menţinerea viabilităţii sistemului prin includerea eventualelor modificări, datorate schimburilor dictate de: anumite legi şi regulamente, noi posibilităţi ale echipamentelor, noi cerinţe care nu au fost corect stabilite iniţial, anomalii în funcţionare, evaluări periodice ale rezultatelor obţinute. Uneori aceste modificări determină reluarea sistemului chiar de la etapa de proiectare logică. învătămînt arhivistic (arh.), sistemul instituţiilor de învăţămînt iniţiate şi organizate de către Arhivele Statului cu scopul ae a forma specialişti pentru munca arhivistică. Primul proiect pentru înfiinţarea unui Institut de Paleografie a apărut în 1862, cuprins în „Regulamentul de organizare a Arhivelor Statului“. Dezideratul privind înfiinţarea unor cursuri pentru pregătirea de specialişti în munca de arhivă s-a realizat abia în 1924, cînd a luat fiinţă Şcoala practică de arhivari-paleografi. Şcoala a funcţionat pe lîngă Direcţia generală a Arhivelor Statului care îi punea la dispoziţie localul, biblioteca şi materialul didactic. Durata şcolii era de doi ani şi cuprindea următoarele discipline: arhivistică, paleografie română, latină, greacă, izvoarele istoriei românilor, pentru anul I, şi sigilografie, heraldică, diplomatică, instituţii vechi româneşti şi dreptul vechi românesc, pentru anul II. Elevii şcolii trebuiau să fie cel puţin absolvenţi ai învăţămîntului secundar, iar corpul didactic era recrutat din învăţămîntul superior şi secundar. Şcoala practică de arhivari-paleografi a editat primele albume de paleografie română, slavă şi latină. în anul 1931 apare regulamentul de funcţionare al şcolii, care îi schimbă atît denumirea, în Şcoala superioară de arhivistică şi paleografie, cît şi profilul, avînd sarcina de a forma arhivişti, bibliotecari şi experţi grafici, funcţionînd cu trei secţii: arhivistică, bibliologie, expertiză grafică şi grafologie. Prin modificarea legii Arhivelor Statului din 1932 Şcoala superioară de arhivistică şi paleografie primeşte denumirea de Şcoala specială de arhivistică şi paleografie, devenind o instituţie ae învăţămînt superior. Această nouă şcoală îşi lărgeşte activitatea organizînd cursuri speciale pentru personalul arhivelor de la autorităţi şi instituţii publice sau particulare. Şcoala specială de arhivistică şi paleografie funcţionează pînă în 1938 cînd, în urma reformei învăţămîntul superior, primeşte numele de Şcoală de arhivistică, făcînd parte din grupa şcolilor speciale şi fiind socotită ca şcoală de învăţămînt superior. Durata cursurilor era de trei ani, iar disciplinele care se predau erau grupate în unsprezece catedre şi cuprindeau cursuri de istorie, arhivistică, bibliologie, muzeistică, grafologie, discipline în strînsă legătură cu scopul urmărit de şcoală, acela de a forma specialişti pentru arhive, biblioteci, muzee şi instanţe judecătoreşti. Şcoala de arhivistică a funcţionat pînă în 149 ÎNVIORARE A TEXTULUI 1948, formînd serii de absolvenţi dintre care au fost recrutaţi specialiştii de mai tîrziu ai arhivelor şi muzeelor. Şcoala de arhivistică a editat, începînd cu anul 1941, publicaţia „Hrisovul“. Prin reforma învă-ţămîntului din anul 1948 această şcoală a devenit Institut de arhivistică, bibliologie şi muzeografie, care avea scopul de a forma specialişti practici în domeniul arhivistic, bibliolcgic şi muzeografic, de a pregăti cadre pentru cercetarea în domeniile respective. Durata cursurilor : era de trei ani. Institutul a funcţicnat pînă în 1950 cînd trece, ca secţie de arhivistică, pe lîngă Facultatea de istorie a Universităţii „C. I. ; Parhon“, iar In 1956 devine subsecţie în cadrul Catedrei de istoria . românilor, cursurile de arhivistică şi ştiinţe auxiliare reducîndu-se numai la lucrări practice şi de seminar. Pentru a-şi forma specialişti, : Arhivele Statului au organizat forme interne de învăţămînt profesional pe bază de planuri anuale, stabilite pentru toate unităţile sale, în : care se predau cursuri de palecgrafie română, slavă, greacă, latină, maghiară, germană, limbi străine şi probleme de arhivistică, cronologie, sigilografie, arheologie, istoria instituţiilor, legislaţie arhivistică etc. . Astăzi, pregătirea cadrelor din reţeaua Arhivelor Statului se : încadrează în sistemul general de pregătire permanentă, reglementată pe plan naţional prin legea privind perfect ic narea pregătirii profesionale a lucrătorilor din unităţile socialiste, in acest scop a fost înfiinţat, în martie 1980, Centrul de perfecţionare a pregătirii de specialitate a cadrelor din sistemul Arhivelor Statului, căruia îi revin următoarele atribuţii: perfecţionarea personalului de specialitate şi reciclarea întregului personal din sistemul Arhivelor Statului, specializarea cadrelor care prelucrează documentele scrise în diversele tipuri de paleografie (chirilică, latină, slavă, germană, greacă, osmană, maghiară), organizarea de cursuri de perfecţionare pentru personalul organizaţiilor socialiste centrale care are responsabilităţi în domeniul muncii de arhivă. înveliş de ccară albă (sig.), v. căuş. înviorare a textului (arh., cons.), metodă de sporire a contrastului de culoare a pigmenţilor de scriere care s-au decolorat ca urmare a trecerii timpului sau expunerii la lumină a documentelor. î. se realizează prin tratamente chimice aplicate pe linia de scriere a textului. Procedeul implică uneori riscuri deosebite din cauza posibilităţilor de descompunere definitivă a pigmenţilor sau de influenţare a suportului de hîrtie sau pergament ca urmare a aplicării substanţei de regenerare, ce poate prejudicia în timp caracteristicile de rezistenţă ale acestora. J Jaclict de microfilme (arh., ccns.), suport din folie de material plastic transparent, utilizat pentru mcntarea microfilmelor în segmente. Sin. microfişa în segmente. jalbă (dipl.), act prin care una sau mai multe persoane, care au avut de suferit o nedreptate, cer autorităţilor rezolvarea ei. în trecut se a-dresa numai domnului, caimacamului sau divanului Craiovei, iar după organizarea departamentelor de judecată (sfîrşitul sec. al XVIII-lea — începutul, sec. al XX-lea) şi acestora. Sin. plingere jegyzokoyv (arh.), termen folosit la unele instituţii administrative din Transilvania din sec. al XlX-lea şi Ia începutul sec. al XX-lea pentru: 1. registrul de procese-verbale ale şedinţelor, organului colectiv de conducere ăl instituţiei; 2. registrul.de intrare-ieşire a actelor. jcgyrokflnyvi szam (arh.), cţenumire folosită în sec. -ai XlX-lea şi Ia începutul sec., al;XX-lea în instituţiile administrative'din Transilvania cu. limba oficială maghiară, pentru individualizarea actelor, prin număr ul .de înregistrare. _ ‘ . . . jumătate de bulă (sig.), bula pe care o foloseşte papa între alegerea şi consacrarea sa şi a cărei faţă, destinată să cuprindă înscrierea numelui, rămîne goală. ’ . jumătate de zbor (her.), vvzbor. ' jurnal (dipl.), 1. Document de arhivă din categoria manuscriselor; format .dintr-un caiet sau carnet, în care. sînt cuprinse însemnările zilnice :ale. unei personalităţi, cu privire la anumite evenimente, de obicei legate de viaţa sa, sau însemnările zilnice ale unei personalităţi; din domeniul ştiinţei cu privire la unele observaţii ştiinţifice; j. de .călătorie, jurnal (1) care cuprinde relatarea zilnică asupra locurilor văzute şi întâmplărilor vrednice de însemnat din timpul drumului. 2. Denumire utilizată pentru condica (2) în care erau înscrise zilnic toate tranzacţiile comerciale ale unei întreprinderi comerciale, registru-jurnal. 3. Document scris din categoria actelor juridice, care cuprinde hotărîrea dată împuterniciţilor de o instanţă judecătorească. în Moldova acest gen de document a fost denumit şi j. de judecată. 4. Termen utilizat în Moldova pînă în a doua jumătate a sec. al XlX-lea pentru a denumi registrul (1) ţinut la instanţele de judecată pentru înscrierea zilnică a proceselor-verbale de judecată. K kendema, ken tini a (pal.), semn diacritic în scrierea cu alfabetul chirilic care uneori poate avea valoare fonetică (de h sau mai rar a). Konskription (dipl.), v. conscripţie. Konsularrechnung (arh.), v. ratio consuîaris. Konvolut (arh.), termen folosit în regulamentul privind arhivele comitatelor din Transilvania din 1787 pentru a desemna un pachet de documente care putea să conţină acte cu privire la o singură problemă sau la mai multe probleme, chiar fără vreo legătură tematică între ele. Kopialbuch (arh.), registru folosit în unele cancelarii orăşeneşti din Transilvania în sec. XVI—XVII (de ex. Bistriţa şi Sibiu), în care se copiau documentele mai importanţe. kormanyrazeki szam (arh.), titlul unei rubrici în registrul jurnal (naplo) folosit la comitatul Turda din anul 1845, în care este trecut numărul (de emitere sau de ieşire) al ordinelor gubemiale. L lacrimi (her.), mobile ale scutului, făcînd parte din categoria figurilor naturale, reprezentate sub forma unor picături de argint. Stema familiei Ghica include 12 1. de argint, amintind uciderea domnului Grigore al III-lea Ghica (1764-1767; 1774-1777) de către turci, pentru faptul că s-a opus ciuntirii teritoriului Moldovei (cedării Bucovinei Imperiului habsburgic). lajstromkonyv (arh.), denumire maghiară folosită în prima jumătate a sec. XIX în arhivele comitatelor din Transilvania pentru registrul auxiliar elenchus, care conţinea numai evidenţa pentru anumite categorii de acte. lambrecliini (her.), ornament exterior al scutului înfăţişat ca nişte fîşii din stofă sau vrejuri vegetale care cad din vîrful scutului pe laturile acestuia. L. au fost reprezentaţi, din punct de vedere al formei, In funcţie de stilul artistic dominant (gotic, renaştere, baroc, rococo etc.). L. amintesc acoperămîntul coifului sfîşiat în lupte. în mod obişnuit 1. sînt înfăţişaţi, din punct de vedere cromatic, prin atribuirea smalţului principal al scutului părţilor exterioare, iar a metalului sau a culorii celei mai însemnate mobile din scut, celor interioare. laminare (arh., cons.), metodă de restaurare care constă în placarea ambelor părţi ale unei file-document cu folii sintetice termoplasle, în vederea sporirii rezistenţei fizico-mecanice a hîrtiei. Cele mai folosite folii sintetice sînt cele pe bază de acetat de celuloză sau de polietilenă, în general 1. se face cu o presă caldă, la temperaturi de 80—140°C şi presiuni de 6 kg/cm.p. laminator (arh., cons.), v. presă de laminare. lampa lui Wood (arh.), v. lampă cu lumină ultravioletă. lampă cu lumină ultravioletă (arh.), lampă electrică prin luminiscenţă, cu vapori de mercur şi înveliş din cuarţ care emite radiaţii ultraviolete, folosită la citirea documentelor al căror scris şi-a pierdut o parte din lizibilitate în lumină vizibilă. Sin. lampa lui Wood, lampă de cuarţ. lampă de cuarţ (arh.), v. lampă cu lumină ultravioletă. lăsare în custodie a documentelor (arh.), lăsarea în păstrarea creatorului sau deţinătorului a fondurilor şi colecţiilor deţinute, după expirarea termenului de depunere a acestora la Arhivele Statului. L. se face pe bază de proces-verbal încheiat între Arhivele Statului şi deţinătorul fondurilor sau colecţiilor. în această situaţie Arhivele Statului preiau un exemplar din inventarele fondurijor şi colecţiilor lăsate în custodie. lccta et correcta (dipl.), însemnare de cancelarie pe documentele latine 133 LEGISLAŢIE ARHIVISTICĂ medievale din Transilvania, care se referă la certificarea şi perfectarea documentului înainte de validare. legalizarea de acte (arh.), v. eliberarea de certificate, copii şi extrase. ; legendă (sig.), textul scris, de obicei la marginea spaţiului sigilar, circular de la dreapta spre stînga, indicînd numele şi atributele poseso- • rului. L. poate fi scrisă în diferite limbi (latină, slavă, greacă etc.). Din punct de vedere al conţinutului poate fi 1. dezvoltată şi 1. restrînsă; I. dezvoltată, textul scris la marginea cîmpului sigilar cuprinzînd litu- • latura dezvoltată a domnului, respectiv invocaţia simbolică, atributul teocratic Io, numele, filiaţia, titlul (voievod), calitatea (domn), formula . devoţiunii (din mila lui Dumnezeu), denumirea ţării, uneori şi data; 1. restrînsă, textul scris în exergă sau plasat în cîmpul sigilar cuprinzînd titulatura restrînsă a domnului, respectiv atributul teocratic Io, numele, titlul (voievod) şi calitatea (domn). > legimus (dipl.), formulă, constînd din scrierea acestui cuvînt, încadrat de semnul crucii, aplicată ca mijloc de validare, în tuş roşu şi cu litere mari provenind din cancelaria imperială romană şi regăsită pe diplomele imperiale bizantine. legislaţie arhivistică (arh.), totalitatea măsurilor legislative care asigură cadrul juridic şi administrativ al preluării, conservării, folosirii şi ocrotirii tezaurului documentar al ţării. Pentru constituirea Arhivelor Statului s-a emis Anexa A-22 a Ministerului Trebilor din Lăuntru prin care se înfiinţează instituţia, la 1 mai 1831. Dispoziţiile anexei fiind sumare, instituţia nou creată a simţit nevoia unor instrucţiuni şi norme referitoare la modul de primire a dosarelor, la întocmirea evidenţei, la procedura de urmat pentru împrumutul de dosare şi eliberarea de copii după documentele existente în arhivă, la organizarea registraturii, organizarea serviciilor, obligaţiile personalului etc. Ca urmare, sînt elaborate şi apar o serie de acte normative: la 9 iunie 1831, J urnalul Sfatului Administrativ pentru regulile ce urmează a se păzi la ţinerea Arhivei; în acelaşi an, la 30 septembrie, Proiectul de datorii şi ortnduirea Eforului Arhivei, privind regulamentul de funcţionare al Arhivei Ţării Româneşti. în 30 august 1838 se publică Regulile ce urmează a se păzi la darea delelor şi altor hîrtii din Arhivă, \n care sînt cuprinse primele reguli de folosire a documentelor din arhivă. în decembrie 1840 apare Regulamentul pentru Arhivele Statului, care conţine norme referitoare la: personal, folosirea documentelor, preluarea de materiale şi organizarea serviciilor. în noiembrie 1843 se întocmeşte Jurnalul Sfatului Administrativ cu privire la măsurile luate pentru împuţinarea numărului hîrtiilor şi împărţirea dosarelor în trebuincioase şi netrebuincioase, în care se găsesc primele informaţii referitoare la selecţionarea documentelor. în Moldova Arhiva Statului a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1832. Pentru a reglementa funcţionarea Arhivei Statului, Logofeţia Dreptăţii din Moldova, de care depindea această instituţie, emite în 26 ianuarie 1832 Instrucţiuni pentru ţinerea Arhivei Statului, în care sînt cuprinse dispoziţii referitoare la întreaga activitate pe care trebuie să o depună Arhiva Ţării. Acestor instrucţiuni le urmează o serie de acte normative pentru a preciza modul în care trebuie să se desfăşoare activitatea în Arhivele Statului. Astfel, îri iunie 1855 apare Legea pentru chipul desfiinţării actclor acelor netrebnice de la Arhiva Statului, iar în februarie 1857 o hotă-rîre prin care se stabileşte ca arhiva instituţiilor să fie predată la Arhivele LEGISLAŢIE ‘ARHIVISTICĂ 154j Statului de patru ori pe an. în aprilie 1862 apare Jurnalul Consiliului, de Miniştri pentru trecerea Arhivelor Statului la Ministerul Cultelor, şi Instrucţiunii, care unifică cele două arhive de la Bucureşti şi de la Iaşi. Primul act normativ în noua situaţie a fost Regulamentul pentru* organizarea Arhivelor Statului, din noiembrie 1862, prin care Arhiva de Ia Bucureşti este organizată ca Direcţie generală, avînd în subordine Arhiva de la Iaşi. Urmează, în martie 1869, noul Regulament de orga-' nizare al Arhivelor Statului, prin care.se stabileşte ca depunerea de dosare! la arhive să se facă pe bază de inventar şi să fie „depuse actele de interes public“ şi Regulamentul pentru organizarea serviciului Arhivelor Statului, apărut în iulie 1872, care a stat la baza activităţii Arhivelor Statului pînă în anul 1925, cînd apare Legea pentru organizarea Arhivelor Statului. Prin această lege se stabileau: principiul descentrali-1 zării arhivelor cu o conducere centrală, categoriile de materiale care trebuiau depuse la arhive, obligaţiile ştiinţifice ale instituţiei, interzicerea înstrăinării documentelor fără aprobarea Arhivelor Statului, modul de recrutare a personalului şi atribuţiile lui, înfiinţarea unei Şcoli practice de arhivari, paleografi şi a unui Consiliu de perfecţionare. Această lege este modificată prin Legea nr. 64 din 5 aprilie 1932 şi legea din 5 iulie 1934 care făceau precizări în problema preluării şi păstrării documentelor de către unităţile arhiyistice teritoriale. Modificările legiferate dădeau posibilitatea păstrării documentelor şi de către arhivele judeţene şi comunale, cu condiţia ca acestea să se refere şi să reflecte istoricul sau evoluţia localităţilor respective. în 25 ianuarie 1951 apare Decretul nr. 17 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, prin care Arhivele Statului trec de la Ministerul Învăţămîntului Public la Ministerul Afacerilor Interne, în acelaşi an (16 iunie), apare şi Hotărlrea Consiliului de Miniştri cu nr. 472 privitoare la atribuţiunile şi normele de funcţionare ale Direcţiei Arhivelor Statului, prin care se stabilesc atribuţiile Arhivelor Statului cu privire la preluarea şi conservarea documentelor, precizîndu-se următoarele în art. 2 r „Direcţiunea Arhivelor Statului îndrumează şi controlează organizarea şi conservarea materialului arhivistic al instituţiilor şi întreprinderilor de orice fel, adună, selecţionează şi clasifică materialul arhivistic^de pe teritoriul Republicii Populare Române, con -servînd pe acela care prezintă importanţă istorică şi naţională de stat“. Pentru a răspunde acestor sarcini şi pentru a uniformiza activitatea arhivistică, Arhivele Statului au elaborat şi difuzat în anul 1954, Instrucţiuni generale pentru organizarea şi funcţionarea arhivelor ministerelor, instituţiilor centrale şi locale, organizaţiilor obşteşti şi cooperatiste, întreprinderilor, gospodăriilor agricole de stat şi a gospodăriilor agricole, menite să pună ordine în toate arhivele, stăvilind distrugerile documen: telor şi creînd condiţii pentru folosirea documentelor care prezentau interes ştiinţific şi practic. în iulie 1957 apar Decretul nr. 353 şi Hotă-rirea Consiliului de Miniştri nr. 1119 prin care se înfiinţează Fondul Arhivistic de Stat al Republicii Populare Române. Potrivit decretului, Direcţiei generale a Arhivelor Statului, ca administrator unic al Fondului Arhivistic de Stat, îi revenea obligaţia să elaboreze instrucţiuni privind modul de preluare, inventariere, ordonare, păstrare şi folosire a tuturor documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic de Stat, iar prin Hotărlrea Consiliului de Miniştri nr. 1119 din 17 iulie 1957, privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale a Arhivelor Statului şi administrarea Fondului Arhivistic de Stat al Republicii Populare Romă- 153 LEGISLAŢIE ARHIVISTICĂ ne erau ' stabilite normele ' de funcţionare şi organizare ale Arhivelor Statului pe întreg teritoriul ţării. Pe baza aceleiaşi hotărîri, Direcţia generală a .Arhivelor Statului elaborează Instrucţiunile » generale nr: 6720 din 27 noiembrie 1957, pentru organizarea şi j funcţionarea) arhivelor, 'organelor şi instituţiilor de stat, ale organi- l zaţiilor economice socialiste şi ale organizaţiilor obşteşti şi Indi- I catorul-tip cuprinzător al termenelor de păstrare a dosarelor, registrelor t şi a altor materiale documentare comune organelor şi instituţiilor de stat, | organizaţiilor economice socialiste şi organizaţiilor obşteşti. De asemenea, \ sînt elaborate Instrucţiunile nr. 3813/1981 pentru expertizaréa materia- - lelor documentare. Dispoziţiile acestor acte normative fiind depăşite “ de stadiul de dezvoltare a societăţii şi necorespunzînd necesităţilor ; cercetării ştiinţifice şi activităţii practice, n-au mai putut constitui însă cadrul juridic necesar muncii arhivistice, fapt ce a impus o nouă t reglementare privind organizarea, păstrarea şi folosirea documentelor, j Aceste reglementări au fost cuprinse în Decretul nr. 472 din 1971 ! care a stabilit conceptul de Fond Arhivistic Naţional, cuprinzînd în j sfera şi conţinutul său toate izvoarele documentare ale ţării, indiferent : de creatorul sau deţinătorul lor. Decretul menţionează categoriile de documente care, create în decursul vremii de organele de stat şi celelalte organizaţii sau de persoane fizice, constituie Fondul Arhivistic Naţional. Spre deosebire de Fondul Arhivistic de Stat, noul concept* respectiv Fondul Arhivistic Naţional, este mai cuprinzător, întrucît : include atît documentele proprietate de stat cît şi documentele create ; şi. deţinute de organizaţiile obşteşti, culte religioase şi persoane fizice. Decretul stabileşte Ministerului de Interne sarcina ca, prin Direcţia generală a Arhivelor Statului, să îndrume, să coordoneze şi să controleze .întreaga-activitate arhivistică. La 31 octombrie 1974, Decretul nr, \206 aduce o .serie .de - modificări şi precizări Decretului nr. 472 din 1971- privind Fondul Arhivistic Naţionali indicînd măsurile pentru îmbunătăţirea condiţiilor de conservare şi valorificare a tuturor documentelor care constituie acest fond. Decretul extinde obligativitatea depunerii, documentelor la Arhivele Statului de către diferite instituţii, muzee,’, biblioteci, organizaţii ale cultelor, precum şi de către persoane fizice, precizînd în acelaşi timp instituţiile care pot deţine şi păstra' documenté care ■ formează Fondul Arhivistic Naţional. Pe: linia îmbunătăţirii legislaţiei care protejează Fondul Arhivistic Naţional, în anul 1975 apar H’.C.M. nr. 311 privind criteriile de stabilire a valorilor nominale ale bunurilor din Patrimoniul Cultural Naţional, H.C.M. nr. 312. privind stabilirea preţurilor de achiziţie a bunurilor din, Patrimoniul Cultural Naţional, precum şi Decretul Prezidenţial nr. 53 privind categoriile de bunuri culturale care nu fac parte din Patrimoniul .Cultural Naţional şi criteriile de asigurare de către Comisia Centrală de Stata Patrimoniului Cultural Naţional pentru trimiterea lor peste graniţă. Cît priveşte actele normative pentru organizarea muncii în domeniul arhivelor, Direcţia generală a Arhivelor Statului a elaborat în 1973 Normele tehnice pentru înregistrarea, gruparea în dosare, selecţionarea şi.păstrarea documentelor scrise şi tipărite, a sigiliilor şi ştampilelor de către organizaţiile socialiste şi celelalte organizaţii, în anul 1976 Normele tehnice privind desfăşurarea activităţii în Arhivele Statului (pentru uzul personalului din Arhivelé Statului), iar în anul 1977 Regulamentul nr. 388 din 18 ianuarie 1977 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de selecţionare, care reglementează organizarea si funcţionarea LELDE 156 comisiilor de selecţionare din reţeaua Arhivelor Statului. în afara acestora, prevederi cu referire la arhive se regăsesc şi în alte acte normative: Legea nr. 32 din anul 1971 privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România;Legea nr. 62 din anul 1974 privind ocrotirea Pătrimeniului Cultural Naţional al Republicii Socialiste România; decrete cu privire la organizarea Ministerului de Interne; dispoziţii în codul penal etc. leldc (arh.), denumire maghiară pentru registru-indice sau repertoriu alfabetic folosită la Comitatul Turda, în perioada 1849—1851. leopard-lionat (her.), v. leu. letopiseţ (dipl.), cronică veche. leu (her.), simbol heraldic din categoria figurilor naturale, înfăţişat în diferite forme. Cînd este reprezentat trecînd şi cu capul în profil se blazonează leopardat, iar cînd este ridicat pe labele inferioare şi are ! capul văzut din faţă se descrie leopardat-lionat. leu-leopardat (her.), v. leu. liber civitatis (dipl.), termen folosit în Transilvania în sec. XIV—XVII pentru registrele generale orăşeneşti, în care erau trecute hotărîri importante ale conducerii oralului, lista cetăţenilor care au depus jură-mîntul de credinţă, notificări de schimbare de proprietăţi imobiliare, însemnări de cronică, liste de funcţionari etc. liber expeditionum (arh.), serie de registre de ieşire a actelor la magistratul din Gherla din perioada 1784—1825. liber privllegiorum et collationum (dipl.), denumirea unui registru din arhiva Guberniului Transilvaniei care cuprinde donaţii, numiri în funcţii, documente privind unele drepturi din anii 1696—1699, 1753— 1765, 1861-1866. liber regîus (dipl.), denumire din perioada medievală pentru registrul documentelor emise de cancelaria regală, sau în perioada 1542—1688 de către cancelaria principilor Transilvaniei, iar după 1690 de către Guberniul Transilvaniei. Pe verso-ul documentelor eliberate erau trecute anul şi fila din 1., unde era copia, sau conceptul documentului emis. Lihri regii ale principilor Transilvaniei erau păstrate în arhiva capi-teului din Alba Iulia. libri Iustrales (dipl.), denumirea folosită în evul mediu în Transilvania pentru liste sau registre de evidenţă privind trecerea în revistă a celor apţi de arme, îndeosebi în scaunele secuieşti. licorn (sau licornă) (her.), animal fabulos, reprezentat sub forma unui cal cu un corn în frunte, uneori cu barbă de ţap şi copite despicate. Un astfel de animal apare în stema domnului Ţării Româneşti, Ioan Gheorghe Caragea (1812—1818). Sin. inorog, monocerb. limbaj dc regăsire (arh., inf.), sistem semantic convenţional (formalizat) care serveşte pentru exprimarea sensului conţinutului documentelor şi a cererilor de informare. limbat (her.), înfăţişare a unor animale cu limba scoasă şi reprezentată . de obicei în alt smalţ. Sin. limbuil. limbuit (her.), v. limbat. 157 LITTERAE ilinic (pal.), v. instrumente de scris şi auxiliare. Jinie bărbătească (gen.), succesiunea generaţiilor după tată. Sin. linie masculină. ilinic femeiască (gen.), succesiunea generaţiilor după mamă. Jinie masculină (gen.), v. linie bărbătească. lista alfabetică a tezaurului (arh., inf.), listă cuprinzînd toţi descriptorii şi termenii neacceptaţi scoşi în vedetă şi orînduiţi în ordine strict alfabetică, caracter după caracter, avînd indicate relaţiile imediate de supra şi subordonare. Jistă de corespondenţă a cotelor unităţilor arliivistice (arh.), tabel întocmit în prccesul reinventarierii unui fond sau colecţii pentru punerea de •acord a cotei unităţilor arliivistice din vechiul instrument de evidenţă cu cota primită în noul instrument. L. se anexează la instrumentul nou întocmit. listă dc existent a unităţilor arliivistice (arh.), tabel cu evidenţa numerică •a unităţilor arhivistice păstrate dintr-un fend care are instrumente de evidenţă ccntemporană. L. se întocmeşte în cazul în care numărul documentelor lipsă este mai mare decît a celor ce s-au păstrat. Lista se anexează la instrumentul de evidenţă în care sînt înregistrate documentele. listă dc lipsuri a unităţilor arliivistice (arh.), tabel cu evidenţa numerică -a unităţilor arhivistice ce lipsesc dintr-un fend a cărui evidenţă este ţinută pe registre cc ntemporane. L. se întocmeşte în cazul în care numărul documentelor existente este mai mare decît al celor ce lipsesc. Lista se anexează la instrumentul de evidenţă în care sînt înregistrate documentele. listă dc selecţionare (arh.), act oficial prin care Comisia de Selecţionare avizează eliminarea unităţii arhivistice lipsite de valoare documentar-istorică sau practică, dintr-un fond al căror termen de păstrare a expirat. L. cuprinde şi tabelul cotelor sau rezumatelor unităţilor arhivistice propuse a fi eliminate. Termenul a fost înlocuit cu proces-verbal de selecţionare. listă a marilor dregători (dipl.), element al protocolului final, parte a formularului diplomatic, specifică actelor solemne emise în cancelariile suverane, ccnstînd in indicarea numelui şi funcţiei marilor demnitari, martori în mod real sau fictiv la decizia domnului; 1., avînd iniţial rolul de a întări conţinutul actului prin faptul că respectivii dregători îşi dădeau ccnsimţămîntul la acesta, a devenit ulterior un simplu element al solemnităţii; 1. ajută deseori la precizarea datei documentelor nedatate. litera dominicală (cron.), element cronologic secundar constînd din primele litere ale alfabetului (A—G) şi indicînd primele şapte zile clin luna ianuarie a unui an, repetîndu-se pentru restul săptămînilor din anul respectiv. L. este în concordanţă cu mîna anului şi cu ciclul solar de 28 de ani. Metoda a fost folosită de crcnolcgiştii apuseni pentru a afla ziua de săptămînă a unei date din an. litterae (dipl.), 1. Denumirea cea mai frecventă dată oricărui înscris în evul mediu, redat în limbajul modem cu document sau act. Pentru IilTTERAE 150 diferenţierea categoriilor de documente, termenul este însoţit de adjective care se referă la genul, conţinutul şi forma documentului. 2 Uneori, privilegiu; 1. adiudicatorlae, sentinţă judecătorească, în denumirea căreia se subliniază atribuirea unui bun sau drept; 1. alphnbcto înterci-sae (alicisae, incisae), v. chirograf; 1. alphabeto per medium bipartita e, v. chirograf; 1. annuales, denumire folosită, începînd din prima jumătate a sec. al XlV-lea, în Transilvania, pentru poruncă regală, valabilă timp de un an, adresată unui loc de adeverire pentru îndeplinirea tuturor formelor procedurale în favoarea beneficiarului poruncii (citaţii, cercetări, hotărniciri), fără să fie nevoie de porunci speciale de la caz la caz. Sin. 1. regales generales; 1. apertac (dipl.), sin. 1. patentes. V. scrisoare deschisă; ]• citatoriae, document utilizat în anchete judiciare, depunere de mărturii sau judecată; 1. clausae, denumire pentru scrisoarea închisă printr-o bandă şi sigiliu aplicat, pentru a nu permite citirea conţinutului decît de către destinatar, după ruperea sigiliului; I. conîirmationales, categorie de documente latine medievale din Transilvania, prin care se confirmă şi se reînnoiesc dispoziţiile unuia sau a mai multor documente anterioare, de către un emitent de acelaşi rang şi succesor, sau de rang superior faţă de emitentul documentelor anterioare; 1. evocatoriae, denumire pentru scrisoare de chemare în judecată; 1. expeditoriae, document referitor la predarea unor bunuri sau documente, pentru justificarea predătorului; 1. fassionales, document întocmit de locurile de încredere pentru consemnarea unor mărturisiri sau declaraţii verbale privind tranzacţii, înţelegeri, dispoziţii testamentare etc.; I. înquisitoriac, termen pentru scrisoare de cercetare, anchetare; 1. judiciales (arh.), serie de documente în arhiva con-ventului din CIuj-Mănăştur (1648), care cuprinde 1. senteniionales, 1. adjudicatoriae, 1. praceptoriae, (v.); L memoriales, denumire pentru diferite acte de procedură în proccse (acte de amînare, de globire, de descărcare, de întîmpinare, de oprelişte); 1. metales, documente privind descrierea semnelor de hotar (meiae) între două sau mai multe moşii sau localităţi. L. m. sînt constituite într-o serie aparte de documente în arhiva conventului din Cluj-Mănăştur; I. missiles, documente emise de autorităţi sau emitenţi aproximativ egali în rang cu destinatarul, constituite uneori în serii aparte (de ex. la comitatul Maramureş). L.m. se referă la multiple aspecte ale administraţiei locale; 1. patentes. Sin. 1. aperîae. V. scrisoare deschisă; I. praeccptoriac, termen pentru scrisoare de poruncă; 1. protestatoriac, document întocmit de locurile de adeverire împotriva unei porunci, sentinţe sau acţiuni; I. privile-gialcs, v. privilegiu; 1. proclamatoriae, termen pentru scrisoare de chemare prin vestire obştească; 1. proliibitoriae, document utilizat la întîmpinare împotriva conferirii unor moşii sau posesiuni; 1. reambu-latoriac, scrisoare de hotărnicire care cuprinde descrierea hotarelor între două moşii sau localităţi, după inspectarea lor la faţa locului ; 1. recaptivatorlae, document referitor la redobîndirea unor bunuri sau drepturi; 1. regales generales, v. 1. annuales; 1. relatoriac, documente întocmite de locurile de încredere în baza unei porunci regale sau voievodale — de obicei transcrisă Ca transumpt — privind îndeplinirea acestei porunci, de exemplu: citaţii, cercetări, hotărniciri; 1. rcscrîptio-nales, categorie de scrisori închise, cu sensul de raport ce cuprinde răspunsul la o poruncă; 1. sententionales, termen pentru scrisori de-sentinţă; 1. statutoriae, scrisori întocmite de locurile de adeverire, în baza relatării delegatului trimis la punerea în posesie a noului stăpîn în baza unei porunci regale sau .voievodale. ‘ /.• ■ 159 LUNĂ l | litterae columnatae (pal.), denumire folosită de B. P. Hasdeu pentru i scrierea cu caturi. V. prescurtare prin suprascriere sau cat. i littcralia instrumenta (dipl.), termen folosit în Transilvania medievală pentru documente scrise. Sin. liiteralia munimenta. : littcralia munimenta (dipl.), v. litteralia instrumenta. 1 Litterarum Civitatis Coronensis digestio (arh.), inventarul privilegiilor ■ din arhiva oraşului Braşov, întocmit de către Christian Pomarius în 1552—1553. Cuprinde 309 poziţii în 18 grupe, în parte după emitenţi, i în parte tematic. V. digestio. * loca credibilia (dipl.), instituţii bisericeşti cu atribuţii de notariat public şi arhivă publică în perioada feudală, în toată sfera de activitate a bisericii romano-catolice. Pe teritoriul Transilvaniei au funcţionat , ca locuri de încredere capitlurile episcopale de la Alba Iulia, Oradea şi Cenad, capitlul bisericii colegiale (neepiscopale) din Arad, apoi conventurile din Cluj-Mănăştur şi din Dealul Orăzii. în limba română ' se folosesc pentru 1. termenii: locuri de încredere şi locuri de adeverire. Despre arhivele lor, v. archivum regnicolare şi archivum domesticum. locul do emitere a documentului 1. (dipl.), element al formularului diplomatic (v.), însumat în protocolul final (v.) în care se precizează locul unde a fost scris actul. L. a fost consemnat în cancelariile româneşti la început doar prin numele localităţii, apoi şi priii precizări de tipul: oraş, cetate, reşedinţă domnească etc. 2. (arh.), parte determinată în spaţiul geografic în care se află persoana fizică sau juridică în momentul emiterii documentului. locuri de adeverire (dipl.), v. loca credibilia. locuri de încredere (dipl.), v. loca credibilia. logofăt (dipl.), dregător, şeful cancelariei domneşti în Ţara Românească şi în Moldova. L. urmărea întocmirea actelor, expedierea lor, păstra şi folosea sigiliul; în virtutea funcţiei sale,l. putea cerceta cauzele pe plan juridic, iar uneori să-şi asume atribuţii de natură politică; logofăt de taină, v. cămăroş de izvoade. lună (her., sig.), figură naturală, din categoria aştrilor, reprezentată, conform regulilor heraldice, printr-un disc de argint cu figură umană. în1 heraldica românească acest astru este, de obicei, înfăţişat sub formă dé :crai nou (semilună) figurat. Poziţia obişnuită a semilunii este culcată la orizontal, cu coarnele în sus; cînd este redată orizontal cu coarnele în jos se blazonează răsturnată; cînd este înfăţişată pe vertical cu coarnele îndreptate spre flancul drept se defineşte semilună întoarsă; iar cînd este în poziţie verticală, cu coarnele spre stînga, se descrie conturată. Simbolizează veşnicie, nemurire, strălucire. M m.a. (diplomatică), v. mânu aliena. malizar (magzar) (dipl.), v. arzmagzar. mandat (dipl.), 1. Document din categoria scrisorilor deschise (v. lit-terae patentes, litterae apertae). emis în evul mediu de cancelaria regală sau voievodală către autorităţile sau personalităţile din Transilvania, pentru a face cunoscută porunca, dispoziţia regală sau voievodală. 2. Rescript (2) într-un post rămas vacant prin deces. 3. Act juridic cu valoare limitată, cuprinzînd un ordin scris de o instanţă de judecată unui organ executor. 4. Act contabil cu valoare limitată cuprinzînd un ordin sau un aviz de plată emis de către o bancă pentru efectuarea unei plăţi. Formular tip completat cu suma de bani depusă la poştă de către expeditor pentru a fi remisă destinatarului menţionat. 5. Act juridico-administrativ care conţine o împuternicire contractuală, de a reprezenta o persoană fizică sau morală şi a acţiona în numele ei. mandatum generale (dipl.), termen folosit în Transilvania în sec. al XlV-lea pentru o poruncă generală a regelui. V. litterae annuales. manifest (dipl.), document scris din categoria documentelor imprimate, multiplicate, cuprinzînd o declaraţie publică, prin care şeful statului, guvernului, diferite organizaţii obşteşti, culturale sau partide politice îşi expun concepţiiile, programul ori hotărîrile lor, în legătură cu anumite evenimente sau măsuri de stat importante, în care se formulează un punct de vedere de interes general, se face o chemare la o acţiune de masă etc.; document politic prezentat public pentru a determina iniţierea unor acţiuni imediate. Manipulatio (arh.), denumire a unei subdiviziuni din seria actelor normative din arhiva Gubeiniului Transilvaniei; cuprinde documente începînd din a doua jumătate a sec. al XVI-lea pînă în 1862, privind regulamente de funcţionare ale cancelariei guberniului, Cancelariei Aulice şi alte instrucţiuni de registratură. mantie (her.), v. mantou. mantou (her., sig.), ornament exterior al scutului alcătuit din purpură şi căptuşit cu hermină, simbol al marilor dregători de stat. Sin. mantie. Mânu. Grigore N. (30 ianuarie 1843, Bucureşti — 29 aprilie 1903, Bucureşti), secretar şi apoi director al Arhivelor Statului, între 12 iulie 1866 şi 7 februarie 1869 şi între 11 martie 1870 şi 16 octombrie 1871. Şi-a făcut studiile în ţară, mai mult ca autodidact. Bun cunoscător al istoriei patriei şi preţuitor al documentelor, M. s-a străduit ca, pe baza unor regulamente sau alte materiale cu caracter normativ întocmite de el, să organizeze activitatea arhivistică pe principii înaintate, MASA ROTUNDĂ ocupîndu-se de rezolvarea unor probleme importante ca: legislaţia arhivistică, asigurarea nnui local şi mobilier adecvat, pregătirea personalului şi. activitatea sa ştiinţifică, publicaţiile arhivistice, înfiinţarea unei biblioteci documentare, a unui muzeu, a Şcolii de arhivari-paleo-grafi, înfiinţarea de arhive judeţene etc. mânu aliena (dipl.), menţiune folosită în documentele medievale, mai ales în limba latină, dar şi în limba maghiară din Transilvania, în sec. XVI —XIX. M.se referă la scrierea semnăturii la sflrşitul unor acte, •de către* o altă persoană decît titularul, pe baza ccnsimţămîntului verbal al acestuia şi motivată de necunoaşterea scrisului sau de un impediment fizic. De multe ori, semnătura m. este întărită de titular cu apăsarea degetului pe o cruce din cerneală, în dreptul numelui său. Scris şi prescurtat w.a. manii propria (dipl.), menţiune folosită în documentele medievale, în sec. XV—XIX, care şe referă la scrierea semnăturii pe un document de. către însuşi titularul ei. Scris şi prescurtat m.p. manuscris (arh.), orice text scris de mînă, spre deosebire de .ceea ce este scris cu alte mijloace — tipar, maşină etc. Textele gravate sau sculptate nu intră în categoria manuscrise. Carte m., lucrare de oarecare întindere şi care este scrisă de mînă. Cărţile m. — adică îibri — au căpătat denumirea de ccdex (v.), atunci cînd s-au format din mai multe fascicule (v.); fixate împreună la cotor şi volumen (v.) cînd foaia cu textul scr*s era răsucită în jurul unui suport. mapa de arhivă (arh., ccns.), mijloc de protecţie a documentelor individuale sau a unor grupuri mici de documente, confecţionat din carton cu articulaţii mobile, care se pot plia după formatul şi dimensiunile filelor păstrate în interior. marcă (her.). 1. însemn atribuit unor locuri, persoane sau colectivităţi pentru a le individualiza; 2. (în textele vechi româneşti), stema (v.). martori (dipl.), mijloc de validare a actelor scrise, coristînd în enumerarea numelor persoanelor care constată existenţa actului şi îşi dau consimţămîntul pentru conţinutul său. Masa Rotundă a Arhivelor (Table Ronde des Ârchives) (arh.), conferinţă a membrilor C.I.A., care se ţine anual în intervalul dintre Congresele internaţionale ale Arhivelor. Ea reuneşte: (1) cel mult doi delegaţi din fiecare ţară membră a C.I.A. (la care poate fi adăugat şi un al treilea delegat în cazul statelor federale, cu condiţia ca cel puţin una din autorităţile arhivistice centrale ale statelor membre ale federaţiei să fie membră a C.I.A. în categoria A); (2) membrii Comitetului executiv care nu reprezintă direcţiile naţionale de arhive din ţările lor, asociaţiile naţionale de arhivişti din ţările lor sau autorităţile Arhivelor Statului ale statelor membre ale statelor federale; (3) şefii serviciilor de arhive ale organizaţiilor internaţionale membre ale C.I.A. în categoria C; şi (4) Ia invitaţia preşedintelui M., specialişti şi observatori. M. îşi stabileşte regulamentul intern, decide asupra programului său de muncă şi asigură gestiunea administrativă şi financiară a afacerilor sale, pune în studiu problemele de ordin teoretic şi practic relative la arhive şi asigură publicarea actelor conferinţelor sale. în probleme organizatorice şi de procedură, dreptul de vot în conferinţă este rezervat reprezentanţelor naţionale, fiecare dintre ele deţinînd un vot, şi colectiv reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale. In afara obser- MASĂ A ARHIVELOR 162 vaţiilor, toţi participanţii au drept de vot asupra tuturor celorlalte subiecte. Gestiunea afacerilor M. şi stabilirea programului său de lucru sînt încredinţate unui Birou compus dintr-un preşedinte, un secretar, secretarul executiv al C.I.A., care este membru din oficiu, şi un reprezentant al tării gazdă a viitoarei conferinţe. Pentru a-şi stabili programul de lucru Éiroul este asistat de cel puţin trei consilieri. Conferinţele M. şi problemele discutate au fost următoarele: I. Paris, 1954 (Arhivele şi învăţămîntul); II. Namur, 1955 (Arhivele în curs de formare); III. Zagreb, 1957 (Locul arhivelor şi arhiviştilor în stat); IV. Wiesbaden şi Frankfurt am Main, 1958 (1. Domenii noi ale folosirii arhivelor. 2. Terminologia, arhivistică); V. Lisabona, 1959 (Arhivele în slujba cercetării istorice); VI. Varşovia, 1961 (Arhivele în viaţa internaţională); VII. Madrid, 1962 (Noţiunea de arhivă şi graniţele activităţii arhivistice. Relaţiile dintre arhive, biblioteci, muzee); VIII. Budapesta, 1963 (1. Arhivele şi istoria agriculturii. 2. Ultimele realizări în domeniul construirii de clădiri pentru arhive); IX. Londra, 1965 (1. Arhivele şi informatica. 2. Experienţa în construirea de localuri pentru arhive); X. Copenhaga, 1967 (1. Probleme ale liberalizării accesului la documentele de arhivă. 2. Probleme ce se ridică în faţa arhivelor în legătură cu lărgirea noţiunii de drept de autor. 3. Probleme administrative şi juridice ale microfilmării); XI. Bucureşti, Í969 (1. Arhivele organizaţiilor administrative locale. 2. Restaurarea documentelor de arhivă); XII. Ierusalim, 1970 (1. Arhivele imprimate. 2. Misiunea arhivelor şi sarcinile arhiviştilor); XIII. Bonn şi Bad Godesherg, 1971 (1. Arhivele şi informatica. 2. Arhivele organizaţiilor internaţionale); XIV. Luxemburg, 1973 (1. Bugetul arhivelor. 2. Heraldica, sigilografía şi simbolurile administrative contemporane în arhive); XV. Otawa, 1974 (Arhivele şi relaţiile cu publicul); XVI. Kiev, 1975 (1. Pregătirea permanentă şi promovarea în arhive. 2. Arhivele de literatură şi artă); XVII. Cagliari, 1977 (Constituirea şi reconstituirea patrimoniilor arhivistice naţionale); XVIII. Nairobi, 1978 (Standarde pentru înfiinţarea şi organizarea instituţiilor de arhivă); XIX. Guadelupa, 1979 (Güvern, administraţie, arhive); XX. Londra, 1980 (Probleme administrative). masă a arliivelor (arh.), termen folosit de Regulamentul Organic din Moldova, care în articolul 366, alineatul C, prevedea: înfiinţarea „Mesei arhivelor unde se vor ţine toate acturile publice precum anaforale, hrisoave, hatişerifuri, atingătoare de drepturile şi pronomiile Moldovei. Arhivarul, în a cărui priveghere se încredinţează toate acturile acestora, se va îngriji de a le aduna din orişice parte se vor afla şi a le ţine în bună păstrare“. Sin. Arhiva Statului din Prinţipatul Moldovei; v. legislaţie arhivistică, Arhivele Statului. masă a hîrtiei (arh., cons.)¿ v. gramajul hîrtieu masă de restaurare (arh., cons.), masă de laborator, prevăzută cu blat de sticlă opalescentă, avînd dispozitive de iluminare a acestuia prin transparenţă, utilizată în restaurarea documentelor.: mascare a textului (arh.), operaţie de acoperire a unei părţi de text în timpul fotografierii filelor unui dosar de arhivă. Se foloseşte, în special, atunci cînd se fotografiază o pagină cu dimensiuni mai reduse decît pagina următoare, pentru evitarea apariţiei în imagine a .textului aces- 163 MĂRTURIE HOTARNICĂ teia. De asemenea, se foloseşte în cazul filelor transparente pentru m. de pe paginile următoare. materia (arh.), 1. Denumire a rubricii pentru conţinutul documentelor în repertoriile întocmite la sfîrşitul sec. ăl XVIIl-lea, pentru documentele vechi diii arhiva Sibiului, denumire trecută în mod impropriu şi asupra seriilor de documente (v. Documenta liberaîia). 2. Denumire a unei rubrici, folosită în registrele de-intrare ale comitatului Turda, după 1787. materiale arhivistice (arh.), termen generic, folosit în publicaţii pînă la apariţia Decretului nr. 472/1971' privind Fondul Arhivistic Naţional al R.S.R., cu sens de documente neindividualizate; a fost înlocuit cu termenul document. Sin.' [materiale documentare. materiale documentare (arh.), v>. materiale arlnvistice. 7. materiale preconstituite (arh,), documente tipizate avînd o formâ prestabilită în rubrici (ex.: registre, condici, cartoteci, fişe etc.).., materiale utilizate Ia sigilare (sig.), substanţe folosite la efectuarea sigilării, respectiv: ceară, tuş (în specialchinovarul, tuşul verde şi negru), cocă (folosită la confecţionarea sigiliilor timbrate), hîrtie (din care se tăia foiţa-timbru), fum, metale (aur, argint, plumb). materie subiacentă (pal.), v. suport grafic,al documentului. matrice - nelară (sig.), inel pe montura căruia este gravată o emblemă (eventual şi un text) ce serveşte la sigilarea actelor; ni. a fost folosită de domni, demnitari şi persoane particulare. matricc sigilară (sig.j^ obiect confecţionat dintr-un material dur (fier, oţel, alamă, aur, argint'sau diferite pietre preţioase etc.), care poartă gravate pe suprafaţa sa, în negativ, uh -text şi o reprezentare menite a individualiza posesorul, exprimînd atributele sale în viaţa socială. M. este alcătuită din două părţi: a) suprafaţa metalică (de obicei rotundă) pe care. se află gravată emblema şi legenda şi b) minerul, confecţionat din metal,, os, lemn, pietre preţioase, etc. Sin. tipar sigilar. matrice sigilară împărţită (sig.), v. sigiliu împărţit. mărimea sigiliilor (sig.), termen utilizat pentru a indica dimensiunile suprafeţei sigilare, întinderea cîmpului sigilar, exprimate în unităţi de măsură sau adjective (sigilii mari, mijlocii, mici şi inelare). Aprecierea sigiliului din punctul de vedere al dimensiunii presupune neapărat cunoaşterea faptului că un posesor a utilizat în acelaşi timp mai multe matrice sigilare, diferite ca mărime, şi succesiunea lor (respectiv care este cea mare, care-i urmează acesteia ş.a.m.d.). In cancelariile domneşti s-au utilizat, de obicei concomitent, o matrice mare, una mijlocie, una mică şi una inelară, dar acest fapt ri-a fost obligatoriu pentru toţi domnii, întrucît dimensiunile fiecărei categorii de sigilii variază de la un domn la altul, de Ja o etapă la alta; la descrierea unui sigiliu mărimea se va preciza în unităţi metrice (cm sau mm). mărturie hotarnică (dipl.), înscris medieval din categoria actelor juridico-administrative, în care sînt consemnate, pe bază de martori şi acte probatorii, hotarele unei proprietăţi. în terminologia medievală apare uneori ca hotarnică. Sin;, carte de hotărnicie, carte de hotărîturi, hotarnică, hotărnicie. MEDALIE 164 medalie (her.), piesă metalică (putînd fi uneori confecţionată şi din alte materiale ca: marmura, ceramica etc.), avînd pe suprafaţa sa o imagine reliefată şi un text care evocă un anume fapt (Fig. 35). Bătută de cele mai multe ori din iniţiativa unor persoane particulare sau colectivităţi, m. este un izvor istoric important pentru cunoaşterea concepţiilor generaţiilor şi a evoluţiei artei gravării. Prima m. ilustrînd istoria românilor este cea din 4600 închinată lui Mihai Viteazul. memorie (arh., inf.), parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informaţiile necesare prelucrării; m. activă, m. în care se înregistrează şi înmagazinează informaţiile; m. pasivă, m. în care se înregistrează şi se înmagazinează documentele sau orice formă de înlocuitori, ai acestora; m. unui sistem de informare, ansamblul de elemente în cadrul unui sistem de informare, în care se înregistrează şi se înmagazinează informaţiile şi documentele. ‘membrana (pal!), v. pergament. menţiune (dipl.), simpla indicaţie asupra existenţei unui document, care nu se mai păstrează,- consemnată într-un act posterior, într-o lucrare tipărită, registru, inventar arhivistic etc. Fig. 35.1860. Medalia PRO VIRTUTE MILITARI, prima decoraţie românească instituită de Alexandru Ioan Cuza pentru a recompensa pe cei care au luptat la 13 septembrie 1848 pe Dealul Spirii. Muzeul de istorie a municipiului Bucureşti. 165 MICROCLIMATUL DEPOZITULUI . mesnj (arh., inf.), lot de informaţii formînd un.tot inteligibil sau exploatabil şi transmis deodată. Mctcş, Ştefan (8 ianuarie 1887, sat Geomal, jud. Alba — 30 iunie 1977, Cluj), director general al Arhivelor Statului din Cluj între 1922. şi 1949. Istoric de.largă erudiţie, a urmat studiile secundare la Braşov, iar cele universitare Ja Bucureşti (1912—1914). A avut merite deosebite in organizarea arhivelor, luptînd pentru asigurarea condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii arhivistice. A îmbcgăţit depozitele arhivelor clujene cu noi materiale documentare, salvînd de la distrugere şi dispariţie importante arhive şi colecţii din patrimoniul arhi-vistic al Transilvaniei. A avut un rol deosebit în formarea unor generaţii de arhivişti. A desfăşurat o bcgată activitate ştiinţifică cuprinzînd studii, lucrări de specialitate, articole, conferinţe: Viaţa agrară,, economică a românilor din Arad şi Ungaria. Documente contemporane, voi. I, 1508—1820, Bucureşti, 1921; Situaţia economică a românilor din Ţara Făgăraşului, voi. I, Cluj, 1935 („Din publicaţiile Arhivelor Statului din Cluj“, nr. 1); Domni şi boieri din Ţările Române în oraşul Cluj şi românii din Cluj, Cluj, 1935 („Din publicaţiile. Arhivelor Statului din Cluj“, nr. 2) ; Din relaţiile şi corespondenţa poetului Gheorghe Sion cu contemporanii săi, Cluj, 1939 („Din publicaţiile Arhivelor Statului din* Cluj“, nr. 3); Nicolae Iorga şi arhivele din Transilvania şi Ungaria, în „Revista Arhivelor“, IV, nr. 2, 1941, p. 214—223; Cercetări şi sentinţe judecătoreşti privitoare la românii din ţinutul Cetăţii de Piatră în secolul al XVII-lea, (1661), în „Revista Arhivelor“, VII, 1, 1946, p. 10-56. metodă Barrow (arh., cons.), metodă de tratament a documentelor deteriorate, ca urmare a excesului de aciditate provenit din compoziţia chimică a Hîrtiei sau â cernelurilor; se bazează pe neutralizarea acidităţii cu soluţii alcaline de carbonat de magneziu şi calciu. Sin1. procedeul Barrow. . metoda Stradnitz (gen.), v. tabla ascendenţilor. metode de cercetare genealogică (gen.), v. genealogie. ; metode de ordonare (arh.), v. ordonare. > metrologie istorică, disciplină specială a istoriei care se ocupă cu studierea sistemelor de măsură din trecut, oglindite în izvoare documentare, cu evoluţia acestora de-a lungul istoriei, cu adaptarea lor la sistemul ; de măsură modern, precum şi cu cercetarea vechilor măsurători, în ; raport cu sistemul utilizat pe regiuni, în anumite perioade, în vederea stabilirii datei probabile şi a locului de creare a unor izvoare nedatate sau nelocalizate. metru liniar de arhivă (arh.), unitate etalon definită prin cantitatea de arhivă de pe o poliţă-raft cu lungimea de un metru. Serveşte la aprecierea volumului de arhivă existent într-un depozit, la dimensionarea ;• spaţiilor de depozitare, la calcularea necesităţilor de rafturi şi mijloa-celor de transport etc. Un m. cîntăreşte între 40—60 kg, iar un metru cub de arhivă stivuită reprezintă cca 15 m.l. de arhivă. microclimatul depozitului (arh., cons.), totalitatea parametrilor care caracterizează condiţiile existente într-un depozit de arhivă. între aceşti parametri un rol important îl au umiditatea relativă şi compo- MICRO COPIE 166 ziţia aerului, temperatura şi luminozitatea spaţiilor. V. şi climatizare a depozitelor. microcopie (arh.), microformat realizat prin microcopiere, reproducînd originalul la scară foarte mică. Purtătorii de microcopii sînt: microfilmul, microfişa, ultramicrofişa, microfişa în segmente (jachetul), cartela cu apertură. microcopierc (arh.), totalitatea procedeelor de înregistrare pe film fotografic, la dimensiuni reduse, a documentelor originale. microfilm de arhivă (arh., cons.), copie a unui document sau a unei serii de documente, realizată prin microfotocopierea pe peliculă a imaginilor documentelor. M. se utilizează frecvent în practica arhivelor pentru asigurarea conţinutului documentelor în cazul distrugerii sau dispariţiei originalului, pentru înlocuirea acestuia în cadrul activităţilor de studiu şi cercetare, pentru completarea fondurilor şi colecţiilor prin schimburi între diferite arhive sau biblioteci etc. Faţă de alte forme miniaturizate m. prezintă avantaje legate de execuţia şi utilizarea în condiţii uşor accesibile pentru instituţiile deţinătoare de arhivă. V. .şi microfilmare a documentelor, film. microîilmare a documentelor (arh.), totalitate a operaţiunilor de trecere pe film a informaţiilor conţinute în documentele de arhivă prin metode fotografice. M. implică următoarele etape: pregătirea documentelor pentru m., fotocopierea propriu-zisă, prelucrarea chimică a filmului (revelare, fixare, spălare, uscare), controlul tehnic al calităţii peliculei, containerizarea şi depozitarea microfilmelor. V. microfilm de arhivă. microfilmare de asigurare (arh.), microfilmarea documentelor valoroase în scopul asigurării informaţiilor cuprinse în acestea, în eventualitatea distrugerii arhivei ca urmare a unor catastrofe, a uzurii, a pierderii, a acţiunii factorilor biochimici etc. Microfilmul de asigurare este prelucrat şi depozitat în condiţii speciale în vederea unei conservări îndelungate. microfişă (arh.), foaie rectangulară de film fotografic, conţinînd micro-imagini ale documentelor dispuse în şiruri. în funcţie de indicele de reducere a imaginii şi de format, m. poate avea un număr diferit de imagini de 75x'125 şi 105x148, conţinînd 40, 60, 72 sau 98 micro-imagini. microfişă în segmente (arh.), v. jachet de microfilme. microîloră a.arhivelor (arh., ccns.), termen generic pentru speciile de ciupercPcare populează un anumit mediu. în arhive sînt prezente numeroase specii de ciuperci care pot degrada documentele şi care constituie. :m.,: . • microformat (arh.), orice .formă de copie miniaturizată, cbriţinînd informaţii redate prin microimagini. ‘ microprint (arh.), foaie rectangulară opacă, conţinînd microimagini de documente dispuse în şiruri, obţinute printr-un proces de tipărire. miel-pascal (her.)‘ mobilă făcînd parte din figurile heraldice naturale, reprezentată printr-un miel-trecînd, redat în profil,, ţinînd în. unul din membrele sale superioare un drapel (care poate fi cruciat). 167 MINIATURĂ migrare a cernelii (arh., cons.), comportare necorespunzătoare a cerne-lurilor inferioare, constînd din solubilizarea parţială a unor 'constituenţi şi deplasarea acestora în masa hîrtiei. In aceste situaţii componenta solubilă migrează în zonele vecine* liniei , scrisului. Cunoaşterea ¿ernelurilor care migrează; este importantă pentru lucrările de restaurare’a documentelor de arhivă. Sin. întindere a cernelii. mijloace do ataşare a sigiliilor (sig.), elemente care asigura prinderea sigiliului de suportul actului. ;Acestea pot fi: un şnur confecţionat din şuviţe de mătase de diferite culori; un şiret împletit din mătase sau , ain fir metalic, numit şi găitan; o şuviţă de pergament numită tăncuşe, • pe care uneori (în cazul cosiligilării actelor) se scria numele posesorului. Pentru a se mări gradul de rezistenţă a suportului, marginea inferioară ; a documentului era îndoită (obţinîndu-se plicatura) astfel îneît şnurul să fie prins de ambele părţi. > mijloace dc păstrare a documentelor (arh., cons.), echipamente sau dispozitive cu care sînt dotate încăperile de arhivă, în scopul depozitării ; documentelor: rafturi metalice pentru arhivă sa"u bibliotecă, dulapuri metalice pentru diferite colecţii, rastele pentru planuri şi hărţi, containere etc. mijloace de protccţie a documentelor (arh., cons.), confecţii din hîrtie şi carton de calitate superioară* utilizate pentru protejarea documentelor pe timpul depozitării: cutii din carton dur sau carton ondulat, mape pentru pergamente sau manuscrise, tuburi pentru planuri, casete din metal sau materiale plastice pentru role de microfilm, plicuri, cămăşi de protecţie etc. milcsim (cron.), v. anno domini, eră. militare (arh.), subdiviziune din seria actelor normative din arhiva Guberniului Transilvaniei, care cuprinde documente din anii 1697— ■ 1866, privind recrutarea, întreţinerea armatei, regimentele de grăniceri, relaţiile dintre instituţiile militare şi civile. Miloia, Ioacliim (3 mai 1897, sat Ferendia, com. Jamu Mare, jud. Timiş — 1940, Timişoara), primul director al Arhivelor Statului din Timişoara, 1937. A urmat studiile medii la Caransebeş, iar cele superioare la Bueureşti (1919—1920) şi la Boma (1920—1922). Doctor în istoria artelor şi în litere. Director al Muzeului Banatului (1928—1930) şi iniţiator al revistei „Analele Banatului“ (1928). Arheolog şi istoric de artă. Principala grijă ca director al arhivelor a fost concentrarea fondurilor arhivistice existente la diferite instituţii şi crearea condiţiilor pentru folosirea lor. Contribuţia deosebită, din punct de vedere arhivistic, o constituie intervenţiile sale pe lîngă autorităţile militare din Timişoara, în legătură cu inventarierea arhivei Comandamentului general bănăţean şi preluarea acesteia în depozitele Arhivelor Statului Timişoara. miniatură (min., dipl.), pictură sau desen realizat în dimensiuni reduse, cu fineţe şi minuţiozitate, deseori în culori, în scop ornamental sau simbolic, pe suportul actelor şi manuscriselor. M. transmit date privind evoluţia stilului artistic în diferite perioade, concepţiile generale ale epocii, tradiţiile unor comunităţi. Cele mai frecvente m. realizate pe actele de cancelarie româneşti sînt reprezen- MINIATURISTICĂ 168 ţările din frontispiciu (cuprinzînd, de obicei, stema ţării), vinietele, iniţialele ornate (Fig. 36). miniaturistică, 1. Disciplină specială a istoriércare cercetează diferitele reprezentări artistice realizate în antetul sau cuprinsul actelor în vederea determinării semnificaţiei şi valorii artistice a acestora. 2. Arta de a executa miniaturi. miniaturizare a documentelor (arh.), tehnică de obţinere a unor reproduceri de format mic ale imaginii de pe documente de arhivă. V. ultra-microfişă. minuta (dipl), v. concept. miscelanee miscelanee (arh.), v. coligat. miscellanca (arh.), termen folosit în. Transilvania medievală pentru registre sau fascicole de documente cu conţinut diferit. mitrică (dipl.), condică (1) specială, ţinută pînă în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, pe lîngă fiecare biserică, pentru înregistrarea stării civile a enoriaşilor săi. Există m. pentru născuţi, m. pentru morţi, m. pentru căsătoriţi. mîna anului (cron.), element cronologic secundar prin care se determină ziua din săptămînă cu care a început un an, precum şi ziua din săptă-mînă a unei date lunare. Este în concordanţă cu crugul soarelui, fiecărui început de an din ciclul de 28 de ani corespunzîndu-i o anume zi din săptămînă. mînă de vultur (her.), termen definind ghearele de vultur reprezentate cu vîrful în jos. mîinile lunilor (cron.), element cronologic secundar format din cifre convenţionale denumite epacte sau epactiile lunilor cu ajutorul cărora se află ziua cu care începe fiecare lună şi deci ziua săptămînii pentru orice dată dintr-un an oarecare. Sin. (în Apus), regularii solare. mobilă (her.), element utilizat la alcătuirea stemelor, piesă de dimensiuni mici care poate fi plasată în scut sau în afara scutului. Mobilele cuprind toate categoriile de piese sau figuri heraldice şi pot fi reprezentate singure, multiplicate sau în combinaţii, în diferite poziţii şi smalţuri. mobilier specific de arhivă (arh., cons.), diferite tipuri de mobilier care serveşte la depozitarea, transportul şi folosirea documentelor de arhivă (rafturi, fişete; rastele, scări, cărucioare, mese de diferite categorii etc.). model de regăsire (inf.), ansamblu de termeni sau simboluri, prin care se reprezintă conţinutul unui document, exprimat în limbajul de regăsire al sistemului, folosit pentru regăsirea ulterioară a documentului. Pdoisil, Constantin (8 decembrie 1876, Năsăud — 20 octombrie 1958, Bucureşti), director general al Arhivelor Statului între anii 1923 şi 1938. Studiile le urmează la Năsăud şi Bucureşti. Personalitate marcantă a culturii noastre, se dedică în întregime ştiinţelor istorice; este iniţiatorul în ţara noastră al unora din ştiinţele auxiliare ale istoriei: numismatica, medalistica, sigilografía, heraldica. între preocupările sale multiple se înscrie şi pasiunea pentru ştiinţa arhivistică. Preluînd Fig. 36, 1804 noiembrie 5, Tîrgovişte. Miniaturi dintr-un hrisov al lui Alexandru Ipsilanti vv., domnul Ţării Româneşti. Arh. SL. Buc., fond Biblioteca Academiei R. S. România, colecţia „Peceţi“ 288, original. MONO CERB 170 activitatea înaintaşilor săi, M. a căutat să-şi canalizeze eforturile în direcţia păstrării şi. completării tezaurului arhivistic. In acest scop a urmărit, în primul rînd; să creeze un cadru organizatoric potrivit bu-. nului mers al>activităţii-arhivistice, prin elaborarea unei legi de organizare, promulgate în anul.1925; acest moment a constituit un însemnat progres în dezVoltarea acestei instituţii. De numele sau se leagă, de ^asemenea, eforturile depuse în vederea înfiinţării de noi direcţii regionale, ca şi activitatea de amploare în direcţia îndrumării şi controlării muncii de arhivă la instituţii şi întreprinderi. Este iniţiatorul şi edi-' torul publicaţiei periodice a Arhivelor Statului „Revista Arhivelor“ „(1923) şi al învăţămîntului arhivistic în forma să organizată, punînd .bazele Şcolii practice de arhivari-paleografi (1924). Pentru ridicarea ‘prestigiului ştiinţific al instituţiei - iniţiază acţiuni multiple prin ¿organizarea ae expoziţii, conferinţe, sesiuni ştiinţifice, elaborarea de publicaţii de specialitate. Este primul conducător al Arhivelor •'Statului care reuşeşte să organizeze o expoziţie arhivistică perma-.nentă,/de mari proporţii, aceasta inaugurîndu-se la 28 martie 1926. De asemenea, este primul director al Arhivelor Statului care reuneşte să dea o mare extindere activităţii de cercetare ştiinţifică a tezaurului documentar, îmbogăţind bibliografia arhivistică românească cu articole ,dedicate istoricului Arhivelor Statului, Muzeului Arhivelor şi Şcoîii de arhivistică (Arhivele Statului şi Regulamentul Organic, în „Revista Arhivelor“, II, nr. 4—5, 1927—1929, p. 292—299; Din -istoria arhivelor româneşti: Arhive judeţene şi şcoala de arhivari, în „Revista Arhivelor“, II, nr. 4—5, 1927—1929, p. 220 — 222; Problema Arhivelor Româneşti, în „Revista Arhivelor“, III, 1, nr. 6 — 7, 1936 — 1937, 'p. l — 46) şi valorificării materialului documentar conservat la Arhivele Statului (Doisprezece scrisori domneşti din arhiva oraşului Bistriţa, Bucureşti, 1897, 28 p.; Stema României în: Enciclopedia României, Bucureşti, 1938, voi. I, p. 59 — 71; Bule de aur sigilare de la domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, în „Revista Arhivelor“, I,nr. 1 — 3, 1924—1926, p. 249—265; Studii de sigilografie românească, în „Revista Arhivelor“, II, nr. 4-5, 1927-1929, p. 126-149). monocerb (her.), v. licorn. monocondil (dipl., pal.), desen sau text scurt realizat printr-o singură mişcare de peniţă; m. însoţeşte uneori semnătura alteori îi ţine locul; scopul său este de a spori caracterul solemn al actului, precum şi gradul de dificultate pentru falsificare. monogramă (dipl., pal.), figură formată din litere dispuse într-un anume mod, deseori folosindu-se diferite metode de prescurtări, suprapunere, liga tură, trunchiere, contracţie; în general sînt astfel reprezentate numele suveranilor, cuvinte sau formule cu o anumită semnificaţie juridică. M., cuprinzînd numele şi titlurile suveranilor, devenită un semn distinctiv al unor acte emise în cancelariile lor, a avut rol de mijloc de validare; de asemenea, ele constituie elemente decorative (Fig. 37). moş (gen.), v. rudă. moţiune (dipl.), document cuprinzînd o hotărîre, prin care participanţii la o adunare, consfătuire etc. îşi exprimă atitudinea, revendicările sau doleanţele în probleme importante de ordin politic, social-cultural sau profesional; m. a Marii Adunări Naţionale, hotărîre scrisă prin care 171 MÜLLER GEORG EDUARD Fig. • 37.. 1742 mai 15. Hrisovul dat de Mihai Racoviţă vv., către Ileniţa şi Maria pentru a stăpîni casele din mahalaua Popescu, lîngă podul Şerban-Vodă. Ârh. St. Buc., fond Mitropolia Ţării Româneşti, CCXV/7. organul puterii de stat îşi exprimă atitudinea faţă de anumite evenimente interne ori externe. m. p. (dipl.), v. mânu propria. mucarcr (dipl.), firman de confirmare a domnilor români de către Poarta otomană. muliur (sig.), termen turcesc utilizat, uneori, în această formă şi în cancelariile, ţărilor române, definind sigiliul. muliur dar (sig.), termen turcesc utilizat uneori (în sec. al XVIII-lea) pentru a denumi persoana însărcinată în cancelaria princiară cu păstrarea matricelor sigilare. V. păstrătorul sigiliilor. mulaj-negativ (sig.), obiectul care rezultă din mulare şi care, respectînd toate reliefurile obiectului, permite reproducerea acestuia. mulaj-sigilar (sig.), copie obţinută de pe volumul unui sigiliu. M. poate fi realizat manual sau mecanic, poate reproduce sigiliul original în totalitate (ca formă de conservare, culoare etc.) sau parţial (doar reprezentarea de pe avers sau revers). M. se poate confecţiona din gips, ceară, tercuit şi sulf. Pentru reproducerea unui sigiliu de mai multe ori se realizează un mulaj negativ din gips, cauciuc siliconic sau tercuit. mularc (sig.), operaţia care permite reproducerea exactă a unui obiect, în speţă a unui sigiliu, prin folosirea unei materii care îmbrăţişează complet volumele. (P. ext.), reproducerea care rezultă din aceasta multiplicare (arh.), operaţie de reproducere în mai multe exemplare a unui document sau a unei tipărituri. Totalitatea copiilor ce rezultă dintr-o multiplicare alcătuieşte tirajul de multiplicare. Mfillcr, Gcorg Eduard (28 octombrie 1866, com. Cristian, jud. Braşov — 2 noiembrie 1944, com. Vulcan, Braşov), personalitate în domeniul arhivisticii din Transilvania, 3>I. a urmat studiile gimnaziale la Braşov, MUNDANT 172 iär cele superioare (istorie, teologie,' filologie clasică) la Jena, Budapesta, Berlin. A fost membru al Academiei germane din München şi director al Filialei Sibiu a Institutului de studii sud-est europene, înfiinţat de N. Iorga. Din 4895 începe studii şi cercetări arhivistice, devenind arhivar şi secretar de arhivă (1895—1909), apoi director la Arhiva naţională săsească din Sibiu (1909—1936). I se datorează construcţia clădirii moderne pentru arhivele din Sibiu, inaugurată în 1923. Excelent editor de documente, M. a participat la editarea colecţiei de documente „Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen“, vol. II (1897) şi III (1902). Dintre publicaţiile-sale principale mai menţionăm: Die Entstehung der Stühle, des Königs und des Stühlscrichtermates in der Hermannstädter Provinz oder len sogenannten sieben Stühlen, în „Korespondenzblatt des. Vereins für siebenburgische Landeskunde“, XXIX, Sibiu, 1906, p. 49—63; Die Grafen des Mediascher Provinzialverbandes oder der sogenannten zwei Stühle, în „Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde“, XXXIV, Sibiu, 1907, p. 261 — 275; Die ursprüngliche Rechtslage der Rumänen im Sachsenlande, în „Archiv...“, XXXVIII, Sibiu, 1912, p. "85—314; Die Türkenherrschaft in Siebenbürgen. Verfassungsrechtliches Verhältins Siebenbürgens zur Pforte 1541—1688, Sibiu, 1923, 148 p. mundant, muidum (arh.), menţiune de registratură folosită în Transilvania în sec. XVIII —XIX privind scrierea pe curat a unui concept, după verificarea lui de către cel care urma să semneze documentul original. muzeografie, v. muzeologie. muzeologie, ştiinţă care se ocupă cu istoria, organizarea şi funcţionarea muzeelor; se mai foloseşte termenul muzeografie, adică istoricul şi descrierea muzeelor, instituţii păstrătoare de mărturii materiale ale civilizaţiei. Sin. muzeografie. ;î nacialnic (arh.), termen folosit rar pentru a indica pe conducătorul Arii hivei Ţării Româneşti; se întîlneşte între 1831 şi 1840 paralel cu terii menii arhivar, cap al arhivei şi şef al arhivei. Întîlnit şi în Proiectul de ¡1 regulament pentru Arhiva Ţării Româneşti din 4 decembrie 1840, rj unde este glosat arhivar, adică conducătorul Arhivei Ţării Româneşti. | naraţie (dipl.), v. expunere. ; natural (her.), termen care indică starea sau culoarea naturală a unui \ obiect sau fiinţe, faptul că sînt reprezentate ca în realitate. i j neam (gen.), v. familie (3). | negativ (arh.), original (2) al unui cinedocument sau al unui fotodo* j cu ment, care redă imaginea cu distribuţie inversă a culorilor şi a nuan- f ţelor luminoase şi întunecate faţă de obiectivul sau subiectul fotogra-. ( fiat. î negru (her.), culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată con- j venţional prin linii verticale suprapuse pe linii orizontale. Semnifică ţ ştiinţă, modestie, durere, prudenţă. V. smalţuri. neooriginal (dipl.), înscris reconstituit de alt autor, pe baza fie a probei cu martori, fie a' unor copii vechi sau menţiuni inserate în registrele de cancelarie; uneori, deşi exista vechiul act, se elibera un altul datorită schimbării calităţii destinatarului. Sin. act rescris. netezire a documentelor (arh., ccns.), etapă din ansamblul operaţiilor de restaurare, constînd în corectarea planului suprafeţei documentelor şifonate, scorojite sau care au suferit alte deformări de suprafaţă, în mod obişnuit n* se face prin presare la prese reci sau calde. neutralizare a documentelor (arh., cons.), operaţie de laborator prin care aciditatea hîrtiei este corectată la valori neutre sau slab alcaline în scopul asigurării unei păstrări mai îndelungate a documentelor. Se cunosc metode de n. prin tratare cu diferite soluţii din compuşi de calciu sau magneziu şi hidroxid de bariu, metode de tratament cu gazé (amoniac, substanţe organo-metalice) şi tratamente prin pulverizarea fină a unor compuşi complecşi. N. constituie o etapă importantă în orice proces de restaurare a documentelor de arhivă cu suport de hîrtie. Sin. dezacidificare, deacidifiere, neutralizare a acidităţii documentelor. nimbare (her.), reprezentarea unor personaje cu o aureolă în jurul capului. NISIP AURIFER 174 nisip aurifer (pal.), nisip conţinînd firicele de aur, folosit pentru a fi presărat peste iscăliturile domnilor şi pe documentele solemne. V. şi nisiparniţă. nisiparniţă (nisipelniţă) (pal.), vas mic, cu orificii în partea superioară sau cu un capac găurit mărunt, în care se păstra nisip fin, special pre-gă'tit prin înmuierea lui într-o substanţă sicativă, colorată închis şi cu reflexe metalice, care se presăra peste textul scris proaspăt pentru a-1 usca. Peste semnăturile domnilor se presăra nisip aurifer. V. şi instrumente de scris. nizam (nezam, nisam) (dipl.), termen utilizat uneori în ţările române, pînă aproape de a doua jumătate a sec. al XlX-lea, pentru a denumi orice ordin, dispoziţie sau poruncă emanate de la o autoritate sau, p. ext. regulamentul privitor la norma de lucru, sau chiar statutul de breaslă, care cuprindea drepturile şi îndatoririle membrilor ei. nivel de secret (arh., inf.), caracterizarea informaţiilor din memorii şi fişiere în funcţie de importanţa lor, în scopul difuzării selective şi diferenţiate. în cadrul SARIAS se folosesc trei nivele de acces: informaţii generale, informaţii secrete şi informaţii de importanţă deosebită. Prin solicitarea informaţiilor de un nivel superior se obţin şi informaţii de nivel inferior. nomenclator al dosarelor (arh.), instrument de lucru în arhiva unei organizaţii, <5onstînd dintr-o listă sistematică a tuturor categoriilor de documente, create în decursul unui an, grupate pe compartimente, potrivit schemei de organizare a instituţiei respective, iar în cadrul* acestora pe probleme şi pe termene de păstrare. N. serveşte registraturii pentru clasarea documentelor potrivit problemei pe care o conţine şi are scopul de a pune ordine în constituirea arhivei curente şi de a orienta întreaga organizare ulterioară a activităţii arhivistice; n. este întocmit de fiecare organizaţie (centrală, judeţeană, locală) şi se modifică ori de cîte ori este nevoie. Termenele de păstrare sînt preluate din indicatorul termenelor de păstrare. Formularul model este prevăzut în Decretul nr. 472/1971, republicat în 1974. V. indicator al termenelor de păstrare, termen de păstrare, indicator-nomenclator, indi-' catw al dosarului. Normalia (arh.), denumirea unei serii din arhiva Guberniului Transilvaniei, din perioada 1780—1848; cuprinde acte normative şi regulamente privind agricultura, relaţiile urbariale, probleme de comerţ şi credit, administraţie, militare etc. norme (arh.), v. legislaţie arhivistică. notariat public (dipl.), instituţie în care actele erau întocmite de o persoană împuternicită să le dea formă de instrument public şi să le confere autenticitate doar prin apoziţia semnului său manual, a semnăturii sau a unei formule scrise de timanus publica notă (dipl.). 1. Act cuprinzînd o însemnare scrisă referitoare la o anumită chestiune; n. circulară, fiecare dintre comunicările cu conţinut identic trimise de Ministerul de Externe tuturor misiunilor diplomatice străine acreditate în ţara respectivă sau misiunilor sale diplomatice acreditate în celelalte ţări, pentru a le aduce la cunoştinţă un anumit fapt, o dispoziţie legală, o măsură protocolară etc., care interesează. 175 NOTIFICARE activitatea misiunilor; n. colectivă, n. diplomatică sub formă de comunicare scrisă, elaborată în comun şi semnată de toţi şefii misiunilor diplomatice de la care emană şi adresată Ministerului de Externe pentru a scoate în evidenţă identitatea de vederi a.semnatarilor în problema tratată; n. diplomatică, formă de corespondenţă oficială prin care un stat se adresează altui stat, exprimîndu-şi punctul său de vedere într-o anumită problemă, face anumite propuneri, protestează împotriva lezării unor anumite interese etc. N. d. sînt transmise de şefii v reprezentanţelor diplomatice sau ai ministerelor (departamentelor) afacerilor externe; n. personală, n. diplomatică redactată sub formă de scrisoare, la persoana întîi, pe hîrtie specială cu antet şi care tratează probleme de deosebită importanţă sau informează în mod oficial despre anumite evenimente (precum schimbarea structurii de stat, încetarea temporară a funcţiilor reprezentantului diplomatic, numirea unui însărcinat cu afaceri ad-interim etc.) ori anunţă, prin şeful misiunii diplomatice, prezentarea scrisorilor de acreditare ale corpului diplomatic ; n. semnată, n. diplomatică redactată sub formă de comunicare diplomatică cu caracter oarecum solemn, la persoana întîi sau a treia, purtînd semnătura emitentului, fiind adresată personal ministrului afacerilor externe sau şefului misiunii diplomatice acreditate pentru rezolvarea unor probleme cărora statul emitent le acordă o deosebită importanţă; n. simultane, n. diplomatice separate, dar cu conţinut identic, depuse din partea mai multor state cu privire la o anumită problemă. Prin recurgerea la n. si se subliniază identitatea de vederi a statelor semnatare, fără a se crea impresia că acestea acţionează în mod organizat; n. verbală, n. diplomatică prezentată sub formă de comunicare scrisă, redactată la persoana a treia, datată dar nesemnată, purtînd sigiliul Ministerului de Externe sau al misiunii diplomatice de la care emană; este forma cea mai uzitată de n. diplomatică. 2. n. contabilă, document întocmit sub formă de formulă contabilăsau de articol contabil, folosit pentru a înregistra operaţiile economice în conturi; n. de comandă, document emis de client către furnizor, prin care se cere livrarea unei anumite mărfi, prestarea unui anumit serviciu sau executarea unei lucrări determinate; n. de plată, document prin care se dispune plata unei sume către o persoană fizică sau juridică, în numerar sau prin virament din contul disponibil; n. de rebut, document întocmit pentru produsele fabricate, lucrările executate, serviciile prestate etc., care nu corespund calitativ standardelor, normelor interne sau condiţiilor tehnice stabilite prin contract şi, deci, nu pot fi folosite potrivit destinaţiei lor; n. de remaniere, document întocmit de un serviciu tehnic al unei organizaţii socialiste pe baza căruia se efectuează recondiţicnarea unor produse rebutate pentru a putea fi folosite potrivit destinaţiei lor iniţiale sau unei alte destinaţii. 3. (La pl.j, cu înţelesul de adnotări la un text literar sau ştiinţific, oferind informaţii suplimentare de amănunt, referinţe bibliografice etc., trecute în josul paginii sau la sfîrşitul volumului adnotat; flit.), însemnări sau reflecţii literare, privind o călătorie, un eveniment istoric sau social, un fapt etnografic etc., redate, cel mai adesea, într-un context narativ în forma eseului. notificare (dipl.), 1. Document din categoria scrisorilor oficiale, care cuprinde o înştiinţare oficială, scrisă pe hîrtie specială cu antet şi a-dresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau act (juridic) a fost îndeplinit ori urmează să fie îndeplinit. 2. Comunicare oficială formulată de Ministerul de Exter- NOTIFICAŢIE 176 ne sau misiunea diplomatică a statului semnatar şi trimisă altui stat (altor state) prin intermediul unei note diplomatice, prin care se expune poziţia statului într-o anumită problemă internaţională, se indică punctul de vedere în legătură cu unele evenimente sau fapte, se informează asupra denunţării, ratificării sau aderării la tratat. N. este foarte răspîndită în practica diplomatică a statelor. In unele tratate internaţionale este prevăzută obligaţia de n. în caz de denunţare sau de prelungire a tratatului. notiîicaţie (dipl.), formulă însumată formularului diplomatic, prin care emitentul atrage atenţia destinatarului asupra dispoziţiei actului. Mai des întîlnite sînt formulele „dăm de ştire şi facem cunoscut tuturor celor ce se cuvine...“ sau „drept aceia...“, sau „fac cunoscut cu această carte...“. Sin. promulgaţie. Novo plantatio (her., sig.), compoziţie heraldică cuprinzînd două personaje, de obicei afrontate, avînd între ele un arbore. în heraldica europeană această compoziţie simbolizează colonizare de teritoriu. Stema .iconografică a Ţării Româneşti incluzînd scena N. este o influenţă a cancelariei bizantine şi exprimă evolutiv asocierea la domnie, cuplul princiar, sau sfinţii Constantin şi Elena, patronii mitropoliei Ţării Româneşti. număr de bază (arh.), termen folosit în Transilvania, în sec. XIX—XX. pentru numărul din registrul intrare-ieşire al primului sau ultimului act privitor la o cauză anumită, la care sînt conexate numerele de înregistrare ale celorlalte documente privitoare la cauza respectivă. număr de-conexare (arh.), denumire folosită în Transilvania, în sec. al XlX-lea, în cadrul sistemului de registratură, după numerele de înregistrare ale actelor, pentru numerele actelor anterioare ale aceleiaşi cauze sau probleme. La Tezaurariatul Transilvaniei, în 1841, numărul de conexare se trecea pe coala (cămaşa) de arhivă, pentru a face legătura între actele privind aceeaşi cauză. La instituţiile administrative locale, numărul de conexare era trecut direct pe act,# dedesubtul numărului de înregistrare, tot aşa şi în registrul de intrare-ieşire. Germ.: Connexions-Zahîen. numărul de aur (cron.), v. crugul lunii. nume de familie (gen.), v. nume patronimic. nume patronimic (gen.), nume. transmis din generaţie în generaţie, după tată. Sin. nume de familie. o ochiuri (sig.). 1. Deschideri (incizii) făcute în suport pentru a permite trecerea mijloacelor de ataşare a sigiliilor. 2. Marcaje desenate în prealabil de către scrib pe suport şi destinate a indica sigilatorului modul de sigilare şi locul unde trebuie să facă deschideri. Onciu], Dimitrie (7 noiembrie 1856, sat Straja, jud. Suceava — 20 martie 1923, Bucureşti), director al Arhivelor Statului între anii 1900 şi 1923. Şi-a făcut studiile liceale (1868—1876) şi universitare (1876— 1879) la Cernăuţi, iar specializarea la Viena (1879—1881). A fost profesor de istorie la Facultatea de litere din Bucureşti (1896 — 1923) şi decan al Facultăţii de litere şi filozofie (1919—1923), precumşi membru al Comisiei monumentelor istorice (1910) şi preşedinte al acesteia (1919); în anul 1922, întemeiază.şi devine preşedinte al Comisiei consultative heraldice; a fost, de asemenea, membru corespondent (1889), titular (1905) şi preşedinte (1920—1923) al Academiei Române. Ca director al Arhivelor Statului s-a dovedit a fi un foarte bun administrator şi organizator. Eforturile sale s-au îndreptat încă de la început către rezolvarea problemei localului; refacerea clădirii Arhivelor Statului din Bucureşti şi dotarea acesteia cu mobilierul adecvat au durat din anul 1900 pînă în anul 1916. O grijă deosebită a manifestat O. şi pentru preluările de arhivă de la instituţii, în această perioadă preluîndu-se mari cantităţi de fonduri de arhive de la instituţiile centrale şi locale. O activitate considerabilă a depus O. şi pentru organizarea materialelor documentare în depozite, ordonarea şi inventarierea fondurilor arhivistice din depozite, ca şi pentru înfiinţarea de noi arhive pe teritoriul ţării, în care scop pregăteşte şi un proiect de lege. O. a avut .merite deosebite în valorificarea materialului documentar şi sigilografic din depozitele Arhivelor Statului prin studiile sale istorice, precum şi în pregătirea studenţilor, viitori istorici şi arhivişti. Este autorul primului istoric al Arhivelor, intitulat Din istoria Arhivelor Statului, publicat în volumul omagial Prinos lui D. A. Sturdza, la împlinirea celor şaptezeci de ani, Bucureşti, 1903, p. 329 — 353. onomastică (lingv.j, disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea şi evoluţia numelor proprii, pe baza legilor de dezvoltare şi funcţionare (circulaţie) a acestora. Sin. onomatologie. onomntologic (lingv.), v. onomastică. opis (arh.), lista tuturor actelor cuprinse într-o unitate arhivistică, în care se redă, pe scurt, conţinutul acestora; termenul a fost utilizat, mai ales în Moldova, pentru a denumi inventarul actelor intrate în arhivă şi care era predat odată cu aceste acte; otpisul alfavitariul actelor, denumire a unui indice alfabetic al actelor intrate în arhivă. Sin. perilipsis. OPRIT - 178 oprit (her.), blazcnarea unui om sau animal înfăţişat ca stînd pe loc. ordin (dipl.), document din categoria actelor normative, format din-tr-un înscris care conţine o dispoziţie cu caracter obligatoriu dată de o autoritate sau de o persoană oficială, pentru a fi executată. în actele vechi cu aceeaşi accepţiune întîlnim termenii poruncă, povelenie\ o. de cliemare, dispoziţie scrisă a unei autorităţi militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate; o. circular, o. întocmit de către o autoritate în mai multe exemplare identice şi trimis concomitent la mai multe persoane fizice sau juridice aflate în subordine; o* de front, dispoziţie scrisă, emisă zilnic în cadrul fiecărei unităţi, instituţii sau formaţii militare independente. Cuprinde dispoziţiile comandantului referitoare la organizarea serviciului de zi şi la bunul mers al activităţii de ansamblu în unitatea respectivă; o. de luptă, o. pe care îl dă comandantul în situaţii de luptă pentru traducerea în viaţă a hotărîrii luate. Se adresează direct comandanţilor în subordine şi cuprinde misiunea de luptă a unităţilor şi subunităţilor; o. de plată, dispoziţie scrisă, cu caracter economic, dată către o bancă, pentru ca aceasta să plătească o sumă în numerar sau în cont de virament unei persoane fizice sau juridice. Sin. ordonanţă de plată; o. de serviciu, act prin care cineva primeşte o însărcinare oficială; o. de zi, denumire pentru actul prin care comandantul se adresa întregii unităţi militare în anumite ocazii solemne (sărbători naţionale, victorii, evidenţieri). ordonanţă (dipl.), document din categoria actelor normative, care cuprinde o dispoziţie scrisă, cu caracter executoriu, emanată de la o autoritate administrativă sau judecătorească şi care, de obicei, este adusă la cunoştinţă prin afişare; o. de plată, v. ordin de plată. ordonanţă de adjudecare (dipl.), v. act de hareciluire. ordonare (arh.), operaţiune de grupare a unităţilor arhivistice în cadrul fondurilor şau colecţiilor după criterii dinainte stabilite: cronologic, cronologic-structural, structural-crcnologic, alfabetic, pe probleme, pe corespondenţi etc.; criteriul. este stabilit în funcţie de cantitatea şi calitatea documentelor ce se. ordonează şi este înscris în planul metodic de lucru; o. alfabetică, grupare a unităţilor arhivistice din cadrul unui compartiment sau serie, în ordine alfabetică. O. se foloseşte pentru unităţile arhivistice de acelaşi fel: dosare personale, caziere, dosare de clienţi etc.; o. cronologică, grupare a unităţilor arhivistice dintr-un fond sau colecţie potrivit datei de creare a lor. în cazul în care data emiterii documentului lipseşte, se ia în considerare data înregistrării acestuia. Unităţile arhivistice care au în cuprinsul lor transumpturi, se ordonează potrivit datei documentului-cadru. 0. documentelor scrise pe acelaşi suport se va face ţinîndu-se seama de data celui mai vechi document; o. cronologică, pe probleme, grupare a documentelor din cadrul unui fond sau colecţie pe ani, iar în cadrul anilor pe probleme. Metoda de o. se foloseşte pentru fondurile ai căror creatori nu au avut compartimente, cînd schema de orgeniziire a creatorului de fcnd nu poate fi reconstituită sau atunci cînd dintr-un fcnd s-au păstrat puţine documente; o. cronologic-structurală, grupare a unităţilor arhivistice dintr-un fond pe ani, iar în cadrul anilor pe compartimente (serii). Metoda o. se.foloseşte la ordonarea fondurilor ai căror creatori au suferit mai multe transformări organizatorice în decursul activităţii. 179 ORGANIZARE A FIŞIERELOR o. pe categorii (a registrelor), gruparea registrelor unui fond în două categorii: registre-instrumente de evidenţă şi informare (care ţin loc de inventare) şi alte genuri de registre. în cadrul fiecărei categorii, registrele se ordonează cronologic; o. pe cauze, grupare a unităţilor arhivistice create de instanţele judecătoreşti pe cauze: civile, penale, comerciale etc.; o. pe compartimente (sau serii), grupare a unităţii arhivistice dintr-un fond pe compartimentele care le-au creat sau pe activităţi (serii); o, pe corespondenţi, grupare a unităţilor arhivistice dintr-un fond sau • colecţie în funcţie , de emitenţi. Metoda de o. se foloseşte îndeosebi la organizarea fondurilor personale şi familiale; o. pe domenii, grupare a documentelor dintr-un fond sau colecţie arhivistică pe domeniile (sau moşiile) la care se referă. O. se'efectuează îndeosebi în cazul fondurilor ecleziastice,1 personale şi familiale; o. pe fascicule, grupare a documentelor în fascicule, după felul în care au fost constituite de către creatorul de fond; o. pe'&cnurl> grupare a documentelor după felul lor: pergamente, hărţi, :schiţş, .planuri, stampe, sigilii, fotografii, proiecte, microfilme, chemări, proclamaţii,; manifeste, registre, condici etc.*; o. pe probleme, grupare a documentelor în june-. ţie de problemele la care se referă; o. pe serii-cronologic, grupare a unităţilor arhivistice ale unui fond pe categorii de documente, constituite după anumite criterii în succesiunea dată de creator structural-cronologică, grupare a unităţilor arhivistice dintr-un fond,7 pe: compartimente (serii), în cadrul acestora pe ani, iar în cadrul âriilor pe probleme. O. se foloseşte la ordonarea fondurilor ai căror, creatori au avut aceeaşi formă de organizare sau au suferit puţine modificări în structură de-a lungul activităţii lor. organe care îndeplinesc atribuţii spccialc cu privire la Fondul Arlii-vistic Naţional (arh.), a) Direcţia generală a Arhivelor Statului din cadrul Ministerului de Interne pentru: documentele scrise, tipărite, fotografice, precum şi pentru sigilii şi ştampile; b) Arhiva Naţională de filme din subordinea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, pentru documentele cinematografice; c) Raaioteleviziunea Română pentru documentele fonice şi video, precum şi pentru filmele de televiziune. Aceste organe sînt stabilite prin Decretul nr. 472/ 1971 privind „Fondul Arhivistic Naţional al R.S.R.". Organele prevăzute îndeplinesc următoarele atribuţii principale, în raport de natura documentelor respective: a) elaborează norme tehnice pentru desfăşurarea activităţii arhivistice; îndrumă şi controlează aplicarea acestora; b) preiau de la organizaţiile socialiste şi celelalte organizaţii documentele care se păstrează permanent, în condiţiile şi termenele legale şi asigură condiţiile necesare conservării lor. Pentru documentele de importanţă deosebită, organizează un fond de asigurare pe bază de microfilme şi alte forme de reproducere^ adecvate; c) informează instituţiile ştiinţifice şi cultural-educative din ţară asupra documentelor pe care le deţin şi care conţin date privind domeniul lor de activitate; d) editează publicaţii de specialitate; e) întreţin şi dezvoltă relaţii cu organizaţii din străinătate, în vederea schimbului de informaţii în domeniul arhivistic şi al schimbului de documente şi reproduceri de pe acestea; asigură aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale privind domeniul arhivistic şi iau parte la congrese şi conferinţe internaţionale în sfera lor de activitate. organizare a fişierelor (arh., inf.), reguli precise pentru determinarea poziţiilor înregistrărilor în fişier, în funcţie de structura internă a aces- ORGANIZARE DIRECTĂ 180 tuia, precum şi a modului în care programul are acces Ia date stabilite pentru facilitarea schimbului de informaţii Intre programe, memorii şi fişiere. Stabilirea poziţiei înregistrării în fişier se face pe baza unui algoritm utilizat atît la crearea cît şi la regăsirea datelor. Se folosesc trei moduri de o.: secvenţial, indexat secvenţial şi direct (aleator), organizare directă (arh., inf.), organizare care presupune dispunerea în fişier a înregistrărilor, conform unui algoritm de randomizare, folosit atît la crearea cît şi Ia exploatarea fişierului. Accesul la o înregistrare se face dînd ca informaţie de control fie identificatorul care conţine adresa absolută a înregistrării, fie cheia de acces la înregistrare. organizare indexat secvenţială (arh., inf.), organizare care presupune crearea pentru fişierele organizate secvenţial a unui index al identificatorilor înregistrărilor, dispuşi în ordine crescătoare; se face numai pentru fişierele create pe discuri magnetice. organizare internă a fondului (arh.), acţiune de organizare a unităţilor arhivistice dintr-un fond sau colecţie potrivit schemei de organizare a creatorului sau pe baza metodei de ordonare adoptată prin planul metodic de lucru. organizare secvenţială (arh., inf.), organizare care presupune dispunerea înregistrărilor într-o ordine de succesiune crescătoare sau descrescătoare a unui identificator conţinut în interiorul fiecărei înregistrări (număr de ordine, cheie, cod, valoare ele.); se poate face pentru fişiere pe orice tip de suporţi. original (dipl.), formă completă a actului, avînd toate semnele de validare şi, în consecinţă, valoare probatorie juridică deplină. origine (gen.), apartenenţă prin naştere la o anumită familie. Sin. stirpe. orizmo (dipl.), v. poruncă. orînduială (dipl.), termen folcsit pentru actul normativ care conţine o botărîre emanată de la o autoritate. Sin. ordin. osszeirăs (dipl.), termen folosit în Transilvania în sec. XVIII —XIX pentru conscripţiile efectuate în vederea stabilirii obligaţiilor de impozit sau a prestaţiilor feudale. V. conscripţie. ostie (sig.), substanţă albicioasă obţinută din amiden de grîu, utilizată la confecţionarea sigiliilor. S-a folosit în special pentru sigiliul timbrat, fiind plasată sub foiţa-timbru pe care se aplica matricea sigilară. Este o influentă a cancelariilor din Apusul Europei. Sin. cocă. otnoşenie (dipl.), termen utilizat în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în Moldova, pentru o comunicare sau adresă oficială ori pentru un raport oficial. oxia (pal.), denumire grecească a .accentului ascuţit.(') în scrierea chirilică. p pachet de arhivă (arh.), grup de documente cuprinse şi legate între două coperţi de carton detaşabile. Organizarea pe pachete a arhivei s-a realizat în scopul protecţiei şi manipulării mai uşoare a documentelor, în ultimul timp se procedează la înlocuirea p. cu cutii de arhivă care prezintă avantaje în ce priveşte protejarea documentelor împotriva prafului, luminii, solicitărilor mecanice etc. pachet de . discuri magnetice (arh.,'inf.), v. disc magnetic. pact (dipl.), document diplomatic cu caracter deosebit de solemn care consemnează un acord de voinţă încheiat între două (p. bilateral) sau mai multe state (p, multilateral), în special în scopul menţinerii păcii sau al colaborării strînse între semnatari, reglementînd probleme ale securităţii1 reciproce sau colective, ale ajutorului reciproc, ale neagresiunii sau stabilind anumite principii obligatorii în politica externă a sta-.telor semnatare. Spre deosebire de acord, este semnat totdeauna de şefii statelor semnatare. Ca şi tratatul, este scris concomitent în limbile statelor sémnatare, cu respectarea formularului diplomatic, dar, faţă de acesta, are un caracter mai solemn. După natura înţelegerilor încheiate între state, pactele sînt de diverse feluri: p. de neagresiune, p. de asistenţă mutuală, p. defensiv, p. economic etc. paierie (pal.), semn diacritic cu dublă valoare fonetică: palatalizează consoanele şi înlocuieşte ierul ft sau L) neaccentuat ; se scrie întotdeauna între rînduri, la umărul literei. pajură (her.), partea superioară a hampei steagului. Această denumire s-a impus de la pasărea heraldică plasată de obicei în vîrful hampei. Uneori a avut şi sensul de stemă. pal (her.), v. piese onorabile. paleografie, ştiinţă specială a istoriei care se ocupă de studierea izvoarelor scrise vechi, de cunoaşterea, descifrarea şi transcrierea acestora, furnizînd informaţii privind evoluţia grafemelor, a suportului, a instrumentelor de scris ; p. oferă date cu ajutorul cărora se pot deosebi copiile, falsurile de original, şi se pot localiza şi data textele neidentificate ; termenul de p. a fost pus în circulaţie de Bernard de Montfau-çon în lucrarea „La Paléographie grèque“, Paris, 1708. palimpsest (dipl., pal.), pergament sau alt tip de document, scris pe pergament, care a fost'şters prin răzuire şi refolosit la redactarea unui nou document şi pe care se mai văd urmele vechilor litere. Prin tehnici moderne textul iniţial al unui p. poate fi citit, ducînd la obţinerea unor informaţii valoroase referitoare la trecut. Se pare că refolosirea pergamentelor a fost o măsură de economie practicată în cancelariile me- TALLADIUM CORONENSE 182 dievale de la care deţinem p. (ex.: Arh. St. Bucureşti, Peceţi, nr. 159, cu data: 1545 [7035] sept. 17, Hîrlău). Palladium Coronense (dipl.), codice manuscris în folio, legat în piele, care conţine copiile documentelor mai importante din arhiva oraşului Braşov din perioda 1353—1865. P. a fost întocmit în anul 1714 de către Johann Albrich, fiind completat ulterior de arhivarii oraşului Braşov pînă la 1865. palmat (her.), înfăţişarea unui braţ care îşi arată palma. panachidă (pal.), tăbliţă de lemn acoperită cu ceară naturală, folosită ¡a mijlocul sec. al XVIII-lea pentru învăţarea scrierii chirilice. pană (pal.), ustensilă de scris întrebuinţată în antichitate şi în evul mediu. Era făcută din pene de pasăre, de obicei de gîscă, ascuţite şi tăiate la vîrf. P. de gîscă s-a folosit începînd din sec. al XlII-lea pînă către sfîrşitul sec. al XlX-lea. V. şi instrumente de scris şi auxiliare. panoplie (her., sig.), termen indicînd arme, steaguri sau instrumente muzicale, aranjate simetric sub scut (peste care se aşează scutul). (Fig. 38). papirus (dipl., pal.), suport pentru scris, fabricat din fire de papirus, special preparate prin strivirea fibrelor plantei şi suprapunerea a două straturi .dispuse perpendicular unul peste altul; p. ext. manuscris care are un astfel de suport. par. 1. (dipl.), denumire folosită în Transilvania medievală pentru al doilea original la chirografele eliberate de locurile de adeverire (v chirograf), după care se putea elibera un act autentic nou (v. transumpt) în cazul pierderii primului chirograf original de către beneficiar. 2 (her.), v. piese onorabile. Sin. pal, ţeapă. parasime (her., sig.),' însemne utilizate de o persoană sau instituţie pentru a-şi defini atributele şi rolul său în societate. Fig. 38. 1823 iunie 2. Sigiliul lui Grigorie Filipescu, mare spătar, avînd în cîmp o sabie, aluzie la dregătoria pe care o deţinea.. Scutul, cuprinzînd mobila respectivă, este plasat pe o panopIiei de steaguri. M. Dogaru, Sigiliile, mărturii ale trecutului istoric, Bucureşti, 1976, p. 145. 183 PECEŢARr. parasolnr (arh., cons.), element de construcţie realizat .la depozitele de arhivă pentru a împiedica pătrunderea razelor solare, în scopul1 protecţiei documentelor depozitate. : : . parolă (arh., inf.), v. cheie de acces. partî{iunc (her.), împărţire realizată în cînipul scutului. .'/• -i păs (dipl.) 1. Termen ¡utilizat pînă la sfîrşitul sec. al XlX-lea în unele regiuni ale ţării pentru paşaport. 2. Sub forma pasus, termen utilizat: jj în regiunile de graniţă din Transilvania şi Banat, pentru permisul dţ liberă trecere în statele vecine. pascalic (cron.), calendar perpetuu cu tabele şi însemnări care ajută să •j se găsească data Paştilor şi a celorlalte sărbători mobile pentru orice şi; an. paternitate (gen.), legătura de sînge său juridică dintre tată şi copilul său.Se deosebesc: paternitate legitimă, rezultată din căsătorie; paternitate naturală; în afară de căsătorie; paternitate civilă, creată prin adopţiune, printr-un act juridic. .oî.-; ;■> patologia cărfii (arh., cons.), domeniu de activitate care se ocupă cu studiul cauzelor de degradare ar formelor şi simptomelor de deterio-’ rare, precum şi cu elaborarea metodelor de restaurare a cărţilor care fac parte din patrimoniul cultural. Patrimoniul Cultural Naţional al Republicii Socialiste România, totalitatea marilor vestigii ale istoriei şi civilizaţiei făurite de-a lungul isto-’ riei pe teritoriul României, a creaţiilor literar-artistice, ştiinţifice şi tehnice, a căror valoare a fost consacrată de-a lungul timpului, precum şi a valorilor aparţinînd tezaurului cultural universâl existente pe teri-| toriul ţării noastre. Fac parte din P. bunurile cu valoare deosebită | istorică sau documentară, care reprezintă mărturii importante pri- vind dezvoltarea istorică a poporului român şi a omenirii în general, iar în acest context şi Fondul Arhivistic Naţional păstrat de Arhivele r Statului. patronimic (gen.), ramură a genealogiei care se ocupă de evoluţia numelor după tată într-o familie. pavilion (her., sig.), ornament exterior al scutului sub formă de mantou, prevăzut în partea superioară cu un baldachin. Este alcătuit din purpură, căptuşit cu hermină, brodat cu franjuri şi ciucuri din fir de aur. Simbolizează cortul sub care membrii familiilor domnitoare îşi adăpostesc armele. Uneori acesta este reprezentat chiar şi în armele de stat, fără baldachin, semnificaţia păstrîndu-se totuşi. păstrare a documentelor (arh., cons.), v. conservare a documentelor păstrătorul sigiliilor (sig.), persoană în atribuţiile căreia intră păstrarea şi utilizarea matricei sigilare într-o cancelarie. în cancelaria Ţării Româneşti şi a Moldovei, funcţionarul domnesc investit cu sarcina de a păstra şi aplica matricea (sau matricele) sigilară a domnului a fost marele logofăt. Ulterior acesta a fost ajutat de logofătul al II-lea şi logofătul al I II-lea. în sec. al XVI II-lea acest dregător s-a numit muhur-dar. Sin. conservator sigilii. pccctar (sig.), persoana care fabrica matrice sigilare. P. făcea parte din breasla argintarilor sau giuvaergiilor. PECETE 184 pecete (sig.), v. sigiliu. pecete ataşată, v. sigiliu atirnal. pecete atîrnat& (sig.), v. sigiliu atirnal. pecete inelară (sig.), v. sigiliu inelar. pecetluita (dipl.), foaie fiscală individuală, conţinînd cotele de dare ale fiecăruia. pecia (arh.), formular emis de forurile ecleziastice prin care se anunţa public o viitoare căsătorie şi data ei. peliculă saîety (security) (arh., cons.), v. peliculă. peliculă sonoră (arh.), v. bandă sonoră, pensulare (arh., cons.), tehnica de aplicare a unei soluţii, cu ajutorul pensulei, pe suprafaţa unui obiect. în cadrul activităţilor de restaurare se efectuează frecvent pensulări de adezivi sau alte substanţe în funcţie de tratamentele aplicate. per procuram (dipl.), menţiune, mai ales în documentele juridice din Transilvania în sec. XVIII —XIX, exprimînd participarea titularului unei acţiuni printr-un împuternicit. Scris şi prescurtat: p.p. pergament (pal.), material folosit ca suport pentru scriere, obţinut prin prelucrarea specială a pielii anumitor animale (oaie, capră, viţel, iepure, miel). S-a folosit din cele mai vechi timpuri pînă în sec. al XVIII-Iea. A înlocuit treptat papirusul şi a fost înlocuit de hîrtie. în prezent se foloseşte pentru facsimilarea unor manuscrise mai importante; p. vegetal, pergament obţinut în perioada contemporană prin tratarea cu acid sulfuric sau clorură de zinc a unei hîrtii speciale; p. ext. document scris pe un asemenea suport. V. suport grafic al documentului. pcrglicl (pal.), instrument ascuţit, ca un compas, pentru împuns şi zgîriat, care se folosea în cancelariile medievale pentru fixarea distanţelor egale între rînduri şi la legatul manuscriselor. Sin. restav, puncto-rium. V. şi instrumente de scris, compas. perilipsis (arh.), v. opis. perioadă cronologică (cron.), şir determinat de ani, care se repetă, servind ca un element secundar la verificarea celorlalte date cronologice pe care le însoţeşte. V. indictionul, crugul lunii. perlccta et correcto (dipl.), însemnare de cancelarie în documentele latine medievale, privind Transilvania, referitoare la citirea şi corectarea documentului înainte de validare. perlcctum, ratificatum, sufcscriptum (dipl.), formulă folosită în Transilvania la sfîrşitul unor categorii de documente (de ex. procese-ver-bale) din sec. XVIII-XIX, exprimînd procedurile urmate înainte de validarea prin semnătură. permanenţă a liîrtiei (arh., cons,), gradul de stabilitate chimică a hîr-tiei în funcţie de care aceasta poate avea un comportament foarte bun Ia păstrare îndelungată. P. se deosebeşte de durabilitate care exprimă gradul de rezistenţă mecanică şi flexibilitate necesară unei mînuiri şi utilizări intense a hîrtiilor. permis (dipl.), document din categoria documentelor semiimprimate, cuprinzînd o autorizaţie oficială, eliberată de un for competent, în |j 185 PIESE ONORABILE virtutea căreia persoana menţionată în p. poate beneficia de anumite drepturi sau poate exercita o anumită profesiune etc.; ca document de arhivă se păstrează în fondul personal al unei personalităţi, atunci cînd prezintă importanţă istorico-documentară. peronat (her.), termen ce indică plasarea unei mobile pe un piedestal j cu una sau mai multe trepte. i personalia (dipl.), termen folosit în actele juridice din Transilvania în j sec. XVIII—XIX, care se referă la datele personale (nume, vîrstă, ] religie, stare civilă, dependenţă personală etc.) ale inculpaţilor sau martorilor, consemnate înainte de dispoziţiile propriu-zise. Scris şi r prescurtat pers. j pertinent (arh., inf.), calitatea unei informaţii sau a unui document de a satisface cerinţele obiective de informare ale unui beneficiar. pesticide (arh., cons.), substanţe chimice cu acţiune toxică asupra unor agenţi halogenici dăunători. în funcţie de organismele pe care le dis-. trug există substanţe bactericide, fungicide, nematicide, insecticide, raticide, erbicide. P. se folosesc în depozitele de arhivă pentru prevenirea şi combaterea proceselor de biodeteriorare a documentelor. pete fungice (arh., cons.), pete de deteriorare a documentelor, rezultate în urma degradării acestora de către ciupercile de mucegai. P. sînt diferite atît sub aspectul culorii, cît şi în ce priveşte mărimea, forma de contur, consistenţa, grosimea, gradul de pătrundere în struc-j tura suportului etc. în multe cazuri, în dreptul acestor pete, suportul I grafic este profund degradat, iar cerneala este descompusă uneori pînă Ia dispariţia totală. Sin. pigmentaţie fungică. pil (arh., cons.), logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei în ioni de hidrogen (H+). pH are valori cuprinse între 0 şi 14. Valorile 0—7 r' definesc un mediu acid; pH-ul 7 este caracteristic mediilor neutre, iar valorile 7—14 definesc mediile alcaline. pH este un indice important care caracterizează starea chimică a hîrtiei pe care sînt scrise documentele. în cazul în care valoarea pH a hîrtiei coboară sub 6, este necesar tratamentul de neutralizare a documentelor, deoarece coborîrea prea . accentuată a pH duce la fragilizarea hîrtiei. pierdere (tăcere) (cifră sau coeficient de p.) (arh., inf.), raportul dintre numărul documentelor relevante neregăsite şi numărul total al documentelor relevante existente în colecţie, într-un proces de regăsire a informaţiilor. piese heráldico (her.), suprafeţe diferite ca smalţ de restul cîmpului scutului, create în interiorul acestuia prin linii drepte sau curbe. Se cunosc piese onorabile (de prim ordin şi de al doilea ordin) şi piese mai puţin onorabile ale scutului; dintre piesele onorabile se întîlnesc des capul (sau şeful), talpa, palul, fascia, banda, bara, crucea, crucea în curmeziş, furca, căpriorul, scutul în inimă, franc cartierul etc. Dintre piesele mai puţin onorabile cele mai folosite sînt: romburile, bezanţii, turlele etc. piese onorabile ale scutului (her.), suprafeţe ale scutului diferite ea smalţ de restul cîmpului, realizate prin trasarea unor linii drepte, oblice sau curbe, după cum urmează: a) şeful se obţine prin trasarea unei linii orizontale în partea superioară a scutului (Fig. 39), b) talpa sau cîmpia este realizată prin trasarea unei linii orizontale în partea infe- PIETATE 186 ■: rioară a; scutului, c) palul este obţinut prin trasarea a-două linii verticale în centrul scutului, d) briul este: obţinut: prin; trasarea a două linii * orizontale în centrul: scutului, e)> banda este -'realizată prin două linii oblice duse . din colţul drept .superior spre colţul stîrig inferior, f) bara se realizează prin două diagonale duse din colţii! “sting superior spre colţul drept inferior, g) crucea “este obţinută prin i suprapunerea palului cu brîul, h) crucea în curmeziş (săritoărea) se realizează prin suprapunerea benzii Fig. 39. Piese cu bara, i) furca este obţinută prin combinarea onorabile ale părţii superioare a crucii în curmeziş cu palul, scutului. jj fUrca.răsturnată este realizată din combinarea' părţii inferioare a crucii în curmeziş cu palul, k) căpriorul sau şevronul se obţine prin unirea benzii cu bara pe o porţiune de 3/4 din suprafaţa lor. pietate (her.), termen prin care se . definesc picăturile de sînge scurse din pieptul pelicanului (pentru a-şi hrăni puii) şi care sînt reprezentate în alt smalţ decît respectiva pasăre. pigmentaţie fungică (arh., cons.), v. pete fungice. pisar (pal.), v. grămătic. pltac (dipl.), act care transmite o poruncă, o ordonanţă a domnului sau a marelui agă. placă fotografică (arh.), v. fotocopie. plaivaz (pal.), ustensilă, făcută cel, mai adesea din plumb, care se folosea pentru scriere. Sin. condei. V. şi instrumente de scris. plan (arh.), document cartografic, constînd dintr-o reprezentare grafică prin desen tehnic, executat în tuş negru sau color, pe hîrtie specială etc., la o scară pînă la 1:20 000, a unui teren, a unei construcţii, a unei instalaţii etc., scara fiind întocmită fie în sistemul metric, fie în alt sistem de măsură. P. pot fi de mai multe feluri şi anume: pentru acelaşi obiectiv există un p. de ansamblu, mai multe p. de detalii şi mai multe p. parţiale. Toate p. aceluiaşi obiectiv constituie o unitate arhivistică. plastografie (dipl.), v. act fals. pleno titulo (dipl.), indicaţie de cancelarie sau de registratură, folosită în Transilvania în sec. XVIII—XX pe concepte, privind scrierea completă a titulaturii destinatarului în documentul original. Scris şi prescurtat p.t. plicatură (sig., dipl.), manşetă lată de cîţiva centimetri, obţinută prin îndoirea înăuntru a părţii de jos a suportului documentului de care se prindea şnurul ce lega sigiliul de. documente. Este specifică cancelariei domneşti a Moldovei; în Ţara Românească p. a fost folosită, mai mult, în sec. XVII —XVIII şi a avut o formă specială, respectiv era mai lată în centru şi se îngusta spre margini. plin (her.), termen care indică faptul că toată suprafaţa scutului sau a unui cartier este alcătuită dintr-un singur smalţ şi nu poartă nici o piesă sau mobilă heraldică. 187 P RECIZIE pliroforic (dipl.), termen utilizat în unele documente din Ţara Românească la sfirşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea pentru a denumi o informaţie scrisă. Şlîngere (dipl.), v. jalbă. .plop (her., sig.), v. copac. poliţă de protecţie (arh., cons.), ultima poliţă de sus a unui raft, pe care nu se depozitează arhiva şi care are rol de protecţie împotriva depunerii prafului pe documente. .portocaliu (her.), culoare utilizată la alcătuirea stemelor. Se reprezintă convenţional prin linii diagonale ce pornesc din colţul drept superior suprapunîndu-se cu altele verticale. V. smalţuri. poruncă (dipl.), act domnesc care cuprinde un ordin, consemnînd şi pedeapsa pentru cei ce nu-1 respectă. Sin. orizmo, poveleanie. •post scriptum (dipl.), indicaţie de cancelarie sau de registratură, folo" sită în documente latino-medievale din Transilvania după sec. al XVI lea, care precede un text adăugat uneori la documente, după terminarea şi iscălitura lor. Scris şi prescurtat: p.s. Poştale (arh.), subdiviziune din seria de acte normative din arhiva Gu-berniului Transilvaniei; cuprinde documente din anii 1648—1869, regulamente şi contracte privind serviciul de poştă. jpovcleanie (dipl.), v. poruncă. pozitiv (arh.), copie de cinedocument sau de fotodocument executată după negativul sau contratipul respectiv sub formă de fotografie, imaginea cu distribuţia părţilor luminoase şi întunecate şi a culorilor, în cazul fotografiilor-color, fiind conformă cu cele ale obiectivului reprezentat. practica (arh.), document întocmit în prezenţa divanului domnesc şi care putea apărea sub formă de jurnal, hotărîre etc., caracteristic pentru sec. al AlX-lea. Era numit şi „practicaua divanului“. • practică arhivistică (arh.), aplicarea cunoştinţelor teoretice de arhivo-tehnie (crearea, selecţionarea, organizarea şi folosirea documentelor) în munca arhivistică." praeiuncturalia (arh.), v. Conjuncturalia. pracsentatum (arh.), menţiune de registratură folosită în Transilvania în sec. XVIII —XIX, urmată de data primirii (prezentării) documentului. Menţiunea p. era scrisă de obicei de către şeful instituţiei. Scris şi prescurtat: praes. praesidialia (arh.), menţiune, scrisă de obicei în formă prescurtată praes. lîngă numărul de emitere sau de înregistrare a documentelor, pentru a indica apartenenţa documentelor respective la seria de acte prezidiale, constituite la instituţiile administrative din Transilvania la începutul sec. al XlX-lea. preambul (dipl.), v. arerigă. precizie (cifră sau coeficient de p.) (arh., inf.), raportul dintre numărul documentelor relevante regăsite şi numărul total al documentelor re- ?PRELUARE de documente 188 levante existente în colecţie, într-un proces de regăsire a informaţiilor, preluare de documente (arh.), operaţiune de luare în primire, de către Arhivele Statului, a fondurilor şi colecţiilor deţinute de organizaţiile socialiste, celelalte organizaţii, culte şi persoane fizice P. se efectuează după ce fondurile şi colecţiile au fost ordcnate, selecţionate şi inventariate. P. de la organizaţiile socialiste se efectuează pe baza instrumentelor de evidenţă, iar de la persoanele fizice în baza procesului verbal de predare-preluare întocmit în acest scop. P. constituie forma principală de completare a fondurilor şi colecţiilor deţinute de Arhivele Statului. V. completare a arhivei. prelucrare a fondului (arh.), totalitatea operaţiunilor arhivislice efectuate asupra unui fGnd sau colecţii, în vederea punerii acestora la dispoziţia cercetării ştiinţifice (ordonare, selecţionare^ inventariere). S-a mai’folosit şi expresia „prelucrare tehnico-ştiinţifică a materialului documentar“. prelucrare a informaţiilor (arh., inf.), reprezentarea prescurtată şi sistematizarea informaţiilor obţinute prin analiza unui document sau a .unui grup de documente. prelucrare chimică a peliculei gelatino-argentice (arh., ccns.), ciclu de operaţii în urma căruia imaginea latentă a peliculei expuse este transformată în imagine stabilă. Principalele etape ale acestui ciclu sînt revelarea, fixarea, spălarea, uscarea. prelucrarea morfologică (arh., inf.), prelucrarea listei de termeni aleşi ca descriptori în tezaur, în conformitate cu un ansamblu de reguli privind forma gramaticală de apariţie a descriptorilor, prelucrare semantică (arh., inf.), prelucrarea termenilor în vederea stabilirii relaţiilor de sinonimie, omonimie şi polisemie .dintre aceştia, presă de laminare (arh., ccns.), termopresă formată din două platane cu posibilităţi de reglare a presiunii şi temperaturii, folosită pentru placarea documentelor cu folii termoplaste în cursul operaţiunilor de restaurare şi consolidare. Sin. laminator. prescurtare (pal.), scriere pe scurt a intitulaţiei, titlului, a denumirilor sau a oricărui cuvînt dintr-un manuscris prin eliminarea, Îmbinarea sau scoaterea deasupra rmdului a unor litere. Prin p. se urmăreşte, în primul rînd, economisirea spaţiului şi a materialului de scris. în paleografie tipurile de p. sînt clasate în funcţie de metoda folosită: p. prin contracţie, p. prin ligatură sau îmbinare, p. prin litere înscrise, p. prin siglă, p. prin suspensie sau trunchiere, p. prin suprascriere sau cat. Sin. abreviere. V. şi criptogramă, monocondil, monogramă; p. prin contracţie, sistem de comprimare a unui cuvînt prin trei metode principale: păstrarea primei şi ultimei litere: n>,xc păstrarea a trei litere: mth, npb, păstrarea a patru sau mai multor litere: nppK. Sistemul s-a folosit în scrierea manuscriselor latine, greceşti şi slave, dar a căpătat o largă utilizare în textele slavo-române şi în textele chirilice româneşti, mai ales în prima perioadă. V. şi p. prin ligatură sau îmbinare; p. prin ligatură (sau îmbinare), sistem de prescurtare prin care două sau mai multe litere vecine, care au în constituţia lor elemente comune, sînt unite între ele. S-a folosit sporadic în paleografia slavă şi ca o particularitate de scris în cea slavo-română; se întîlneşte des în scrisul chirilic românesc — între ur şi t-e. — din sec. XVII şi XVIII ca o legătură firească între litere; este socotită a fi începutul scrisului cursiv. \ 189 PRINCIPII DE ORDONARE • r j ! în textele slavo-române îmbinarea este de obicei simplă în cuprinsul j manuscrisului şiornată în titluri sau în subscrierea neautografă a dom- j nilor. V. p. prin contracţie, monocondil, monograme; p. prin litere în- i scrise, sistem de p, prin care una, două sau mai multe litere se înscriu j în interiorul unei litere majuscule. Sistemul, folosit iniţial în manu- | scrisele bizantine, a fost preluat în cele vechi slave şi de aici în textele ¡i slavo-române şi româno-chirilice în care a avut o largă răspîndire şi j dezvoltare; p. prin siglă, sistem de prescurtare prin care litera iniţială j reprezintă-întregul cuvînt. A fost folosită în scrierea grecească, latină, l slavă, şi de aici în cea slavo-română (sporadic) şi în cea româno-chiri- - lică. Sigla dublă conservă primele două litere sau, cînd iniţiala so repetă în corpul cuvîntului, pe aceasta şi dublarea sa. De obicei este semnalată de 1 titlă. (V.); p. prin suprascriere (sau cat), sistem de prescurtare prin care j una, două sau trei litere din corpul saufinala cuvîntului sînt scoase din rînd şi transcrise în spaţiul dintre rînduri. Suprascrierea însoţeşte p. prin contracţie. Sistemul, înlrebuinţat sporadic în manuscrisele vechi slave după model bizantin (unde se prescurtau astfel nomina sacra), a fost preluat şi dezvoltat în manuscrisele româno-slave şi româno-chirilice. Cele mai frecvente sînt cazurile de suprascriere pe un singur cat, dar se întîlnesc suprascrieri pe două şi chiar trei nivele. în manuscrisele slavo-române se ridică peste rînd de obicei consoane şi numai cu titlu de excepţie vocala. în manuscrisele româno-chirilice este suprascrisă în mod'obişnuit vocala. V. prescurtare prin contracţie; p. prin suspensie (sau trunchiere), sistem de comprimare a cuvîntului prin omiterea părţii finale şi păstrarea silabei iniţiale. De obicei, consoana care încheie silaba se suprascrie. în cazurile în care silaba are terminaţie vocalică se preia consoana silabei următoare şi, de asemenea, se suprascrie. Sistemul este foarte apropiat de cel al p. prin ccntracţie, siglă şi suprascriere. prevenirea şi stingerea incendiilor în depozitele de arhive (arh., ccns.), ; acţiuno cu caracter permanent, efectuată începînd cu faza de proiectarea construcţiei şi continuată pe toată durata existenţei depozitului, ce constă dintr-Un ansamblu de măsuri avînd ca scop limitarea posibilităţilor de declanşare a incendiului, iar în cazul producerii acestuia, intervenţia rapidă pentru limitarea pagubelor. P. cuprinde activităţi tehnice (proiectare, dotare cu instalaţii de alarmare, mijlcace de intervenţii etc.) şi activităţi de instruire a personalului pentru cunoaşterea normelor de lucru în depozite, a modului de intervenţie în caz de incendiu, a posibilităţilor de evacuare. Un mijloc de prevenire a incendiilor este şi ignifugarea spaţiilor (v.). primogenitură (gen.), primul copil născut într-o familie care avea, de obicei, drepturi mai mari decît fraţii care urmau; potrivit legislaţiei actuale a ţării noastre toţi copiii născuţi într-o familie au drepturi egale. principii ale cercetării genealogice (gen.), principii care trebuie să stea la baza studiilor genealogice: 1) p. numelui; 2) p. prenumelui; 3) p. proprietăţii; 4) p. generaţiilor genealogice. principii de ordonare a unui fond sau colecţii arhivistice (arh.), totalitatea criteriilor ce stau la baza activităţii de organizare internă a unui fond sau colecţii. V. ordonare. PRINCIPIUL APARTENENŢEI 190 principiul apartenenţei la fond (arh.), principiu de fondare potrivit căruia unităţile arhivistice rezultate din activitatea unui creator aparţin aceluiaşi fond. V. apartenenţa documentelor la un fond arhivistic. principiul indivizibilităţii fondului arhivistic (arh.), v. principiul integri tăţii fondului arhivistic. principiul integrităţii fondului arhivistic (arh.),. principiu de fondare potrivit căruia toate unităţile arhivistice provenite de la acelaşi creator formează ^ şi. se păstrează într-un singur fond. V. integritatea fondului arhivistic. Sin. principiul indivizibilităţii fondului arhivistic, principiul provenienţei fondului arhivistic. principiul istorismului (arh.), principiu de fondare, potrivit căruia un fond se constituie după modul de organizare dat de creator, ţinîn-du-se seama. de modificările survenite în structura acestuia în raport de condiţiile concret istorice care le-au* generat. V. continuitate a fondului arhivistic. . ' . r ' principiul pertinenţei (arh.),‘ principiu de fondare potrivit căruia uni-' tăţile arhivistice sînt ordonate, după conţinut, tematic, alfabetic, geografic etc:,. indiferent de fondul din care fac parte: Metoda a fost folosită la Arhivele Statului în sec. al XlX-lela. . principiul provenienţei (arh.), v. principiul integrităţii fondului arhivis-: tic. , privilegiu (dipl.), document diplomatic. solemn .caracteristic evului mediu, emis de suverani.(domn, rege, principe), precum şi de alte. autorităţi laice sau ecleziastice cu jurisdicţie publică şi drept de a avea sigiliu autentic propriu şi care cuprinde dispoziţii cu caracter perpetuu In favoarea beneficiarului şi a urmaşilor săi, referitoare la acordarea unor avantaje, drepturi, scutiri de obligaţii ori distincţii sociale, şcriâe de obicei pe pergament într-o formă exterioară deosebită, cu respectarea formularului diplomatic şi a formulelor de validare, întărit iniţial cu sigiliu atîrnat, apoi şi cu sigiliu aplicat şi avînd valoare probatori? deplină. P. era acordat atît unei persoane, cît şi unui grup sau unei categorii sociale, unui oraş, unei mănăstiri. în feudalism se acordau breslelor meşteşugăreşti p. purtînd şi denumirea de p. statute ale breslaşilor. Ex. p. breslei tăbăcarilor transilvăneni dintre anii 1736— 1786, p. de comerţ acordat oraşului Braşov de voievodul Vladislav I (Vlaicu-Vodă) al Tării Româneşti, la 20 ianuarie 1368, scris în limba latină, fiind cel mai vechi p. de comerţ cunoscut, acordat de un domn român şi, totodată, primul act diplomatic. procedeul Barrow (arh., cons.), v. metoda Barrow. proccs-verbal (dipl.), 1. Document cu caracter juridico-administrativ în care o autoritate competentă consemnează, sub semnătura sa şi a celui implicat, o acţiune juridico-administrativă sau un fapt ce poate avea consecinţe juridice; spec. (în dreptul internaţional), document cu caracter oficial întocmit de o autoritate competentă împuternicită să constate în mod oficial un fapt care interesează viaţa internaţională. 2. Act cu caracter oficial care consemnează (pe scurt) discuţiile şi hotărîrile unei adunări constituite sau (în practica conferinţelor, internaţionale) dezbaterile conferinţelor şi ale sesiunilor organizaţiilor internaţionale, fie redate în rezumat, fie sub formă de note stenografiate. P. (2) care poartă semnătura fiecărui participant la discuţii sau care consemnează unele acţiuni ale relaţiilor dintre state (de ex. depu- 191 PROTOCOL nerea instrumentelor de ratificare a unui tratat) poartă şi denumirea de protocol (v.). j proces-verbal de predarc-primirc (arh.), act oficial încheiat între orga-i nizaţiile socialiste, celelalte organizaţii, culte şi persoane fizice pe de I o parte şi Arhivele Statului pe de altă parte, cu ocazia predării-pre-; luării fondurilor şi colecţiilor, în care se consemnează cantitatea în , ] , metri liniari şi numărul unităţilor arhivistice predate, anii extremi ai j acestora, eventualele lipsuri de documente şi cauzele lor, precum şi j : îstadiul efectuării operaţiunilor arhivistice. . proces-ycrbal de selecţionare (arh.), act oficial în care se consemnează avizul Comisiei de selecţionare asupra eliminării dintr-un fond sau colecţie a unităţilor arhivistice lipsite de valoare documentar-istorică sau practică şi al căror termen de păstrare a expirat. La p. se anexează inventarele unităţilor arhivistice propuse a fi eliminate, proclamaţie (dipl.),v. manifest. * programare (arh., inf.), operaţia de elaborare a programului în vederea rezolvării unei probleme la calculatorul electronic. proiect-cadru (arh., inf.), fază de lucru care constă în studierea situaţiei la un moment dat, a unui sistem informaţional (legile, actele normative, regulamentele de organizare şi funcţionare în vigoare) şi întocmirea unui dosar care cuprinde descrierea globală a tuturor subsistemelor, propuse şi acceptate a fi realizate, eşalonarea realizării lor în timp, evaluarea forţei de muncă necesară, determinarea mijloacelor tehnice şi spaţiilor necesare. Dosarul p. cuprinde schema directoare, reţinută ae conducerea organismului-din variantele propuse. proiect de detaliu (arh., inf.), fază de lucru care ccnstă în detalierea '■ soluţiei definitive din schema directoare reţinută, în aşa fel îneît să ■ redea descrierea completă a funcţionării sistemului, făcînd abstracţie • ; de caracteristicile specifice ale echipamentului care va fi utilizat. proiectarea tehnică (arh., inf.), etapă în care. se definitivează mijloacele tehnice necesare (echipamente, programe, fişiere, proceduri manuale) prin 1 care fluxul informaţional stabilit anterior este transformat într-un 1 flux cu prelucrare automată a datelor. ; promulgaţie (dipl.), v. notificaţie. prosodii (pal.), semne diacritice în scrierea chirilică care cuprind spiritele lin şi aspru, accentele, chendimă, isonul, vrahia, ericul, paiericul, titla şi trema; spiritele şi accentele provin din scrierea chirilică slavă, în . care au pătruns din scrierea greacă. prosopografio (gen.), ramură a. geografiei istorice care permite cunoaşterea totalităţii personajelor trăitoare într-o epocă dată. protecţie a documentelor (arh., cons), v. asigurarea securităţii documentelor protccţia împotriva luminii solare (arh., cons.), ansamblu de măsuri destinate prevenirii efectului distructiv al luminii solare asupra docu-mentelor. în acest sens există practica organizării de depozite lipsite ‘ de ferestre sau cu ferestre prevăzute cu elemente de filtrare sau mascare a luminii solare incidente. V. şi sticlă absorbantă, parasolar. protocol (dipl.), 1. Parte a formularului diplomatic cuprinzînd elementele ce se plasează la începutul actului (p. iniţial) şi cele care se introduc la sfîrşitul acestuia (p. final); 2. Registru cuprinzînd minute, însemnări Fig. 40. Publicaţii reprezentative ale D.G.A.S 193 PURTĂTOR DE INFORMAŢIE de cancelarie sau procese-verbale; p. iniţial, parte a formularului diplomatic cuprinzînd elementele plasáte la începutul actului: invocaţia simbolică (monogramatică, chrismon) şi verbală, intitulada, inscripţia (adresa), salutaţia. Elementele p. nelipsite din acte evidenţiază ceea ce este caracteristic pentru o anume cancelarie, făcînd posibilă o regrupare a tuturor categoriilor de înscrisuri emanate de aceasta; p. final., parte a formularului care însumează elementele cu care se încheie m act, respectiv data (însumînd şi locul), aprecaţia, semnele de validare (subscrierile, martorii şi sigiliul). Este una din părţile esenţiale ale actului şi nu poate lipsi din cuprinsul acestora deoarece ar pune sub semnul întrebării valabilitatea lui. Sin. eschatocol. protocollum civium Cibiniensium (dipl.), registru de evidenţă a persoanelor cărora li s-a acordat dreptul de cetăţean al oraşului Sibiu, în perioada 1765—1809. protocollum diurnalc cxliibitorium politicorum (dipl.), termen folosit în prima jumătate a sec. al XIX-lea în arhivele comitatelor din Transilvania pentru registrul jurnal (v.). Protocollum provincia© Saxonum necnon civitatis Cibiniensîs sub anno domini 1522 feliciter ceptum et congestum (Registrul provinciei saşilor şi al oraşului Sibiu, început şi întocmit în mod fericit în anul domnului 1552) (dipl.), denumirea celui mai vechi protocol de şedinţe al magistratului oraşului Sibiu, al scaunului şi al provinciei saşilor pentru perioada 1522 — 1565. proţap (her.), v. furcă. Sin. crăcană. Provincialia (arh.), serie din arhiva Guberniului Transilvaniei; cuprinde subdiviziunile: Politica, Juridica,, Nationalia, Oeconomica, Privata. Actele din sériá P. se referă, în general, lá probleméle privind administraţia provinciei Transilvania. l' ’’ p.r.s. (dipl.), y. perlectum, ratificatum, subscriptum. , ' P.S. (dipl:),. v. post scriptum:" pscudo-origiñal (dipl.), act .fals,.care, avînd semnele de validare ale emitentului deseori luate de la alt înscris, apare ca un original. p.t., (dipl.), ?v. pleno titulo. /, • . ,, : piiblica (dipl.), v. acta diaetalia. 1 publicaţii arhivistice (arh.), lucrări arhivist ice rezultate în urma activităţii editoriale desfăşurate în Arhivele Statului, în vederea publicării instrumentelor de informare ştiinţifică (inventarul arhivistic, îndrumătorul arhivistic, ccnspectul arhivistic, catalcgul, indicele), a ediţiilor de documente, a volumelor de paleografie şi a studiilor ştiinţifice (Fig. 40). : ;■ '• ■ • ■ • punctorium (pal.), v. compas, perghel. r .. t purpuriu (her.), culoare utilizată îa alcătuirea stemelor şi reprezentată convenţional-prin linii, diagonale, pornind din colţul stîng superior al scutului spre colţul drept inferior al acestuia. Semnifică suveranitate, putere.- V.- smalţuri. •: ,«•••• ' piirt&tordo informaţie-(arh., inf.), mediu (suport) pentru înregistrarea şi înmagazinam informaţiilor în cadrul uniii sistem de informare. Q quarta (dipl.), v. charta. R r. (dipl.), v. recto. rabulatura (dipl.), termen folosit în Transilvania medievală pentru conceptele unor documente sau registre. raît de arliivă (arh., cons.), mijloc de păstrare specific, servind pentru depozitarea documentelor. La un r. se disting, ca părţi componente, stîlpii, poliţele pe care se aşează documentele şi elementele de ancorare. Totalitatea poliţelor dispuse între doi stîlpi alcătuiesc o travee. R. pot fi simple, permiţînd depozitarea unui singur rînd de documente, sau duble, în care caz documentele se depozitează pe poliţe situate pe ambele feţe ale r. în afara r. fixe, în unele depozite se utilizează r. mobile, tip compactus. radiogramă (arh.), document care se constituie prin transpunerea în scris a unei telegrame cifrate, transmise prin radiocomunicaţie. Sin. radiotelegramă. radiotelegramă (arh.), v. radiogramă. rampant (her., sig.), termen ce desemnează poziţia leilor şi a altor animale heraldice, ridicate pe labele inferioare. ramură genealogică (gen.), ramură a unei familii sau a unei comunităţi care s-a desprins şi evoluează într-un mod aparte decît alţi colaterali, avînd un înaintaş comun. Sin. branşă genealogică. raport (dipl.), document care cuprinde o relatare cu caracter administrativ sau ştiinţifico-administrativ asupra unei activităţi personale sau colective, adresat unui for superior ori cu caracter juridic etc. asupra unor fapte, întîmplări etc.; r.al medicului legist, expunere scrisă asupra celor constatate în urma unui examen medical; r. anual (r. periodic), dare de seamă anuală (periodică) asupra activităţii din cadrul unei !j 195 REARHIVARE [\ } j instituţii; r*. de pe cîmpul de luptă, scurtă prezentare' scrisă; trimisă ■ forurilor superioare de la centru sau ziarelor, cu privire la* evenimentele petrecute pe cîmpul de luptă în decursul unei zile, a unei săptămîni; j r. informativ, informare scrisă asupra unor fapte petrecute ori asupra unor discuţii purtate etc.; r. telegrafic, informaţie transmisă telegrafic. j Răsti Iordaclie (? — ?), primul „arhivar al Statului“, a cărui activitate f începe în anul 1831, odată cu înfiinţarea instituţiei Arhivei Statului i Ţării Româneşti.şi continuă pînă în anul 1837. Dovedindu-se încă de J la început un bun organizator, depune eforturMn vederea centralizării documentelor instituţiilor desfiinţate prin Regulamentul Organic şi a celor nou înfiinţate, întocmind şi primele instrumente de evidenţă. Este autorul primului regulament de organizare al Arhivei Ţării Romă; neşti,. intitulat Datoriile şi orînduirea eforului Arhivei. Ratio consularis (arh.), serie de registre de socoteli consulare din arhiva magistratului oraşului şi scaunului Sibiu, a celor şapte juzi şi a Universităţii isăseşti din perioada 1484—1784. rationarium (dipl.), denumire dată în Transilvania medievală registrelor de socoteli ale veniturilor şi’ cheltuielilor orăşeneşti. răboj (dipl.), bucată de lemn despicată în două pe care se făceau diferite crestături care indicau cantităţile sau sumele primite ori predate în daraverile de cumpărare şi de vînzare ; o jumătate de r. rămînea la primitor iar cealaltă la cel ce preda sumele sau furniturile, astfel încît să poată servi şi unuia şi celuilalt câ mijloc de control la încheirea socotelilor; ulterior, lemnul a fost înlocuit cu suporţi de hîrtie. răsconcere a .documentelor (arh., cons.), formă de degradare a documentelor de arhivă ţinute multă vreme în condiţii de uscăciune şi temperaturi ridicate. Prin r., documentele devin mai rigide, cele pliate sau rulate nu se mai pot aşeza pe suprafeţe plane, avînd tendinţa de a rămîne în starea în care au fost păstrate,* iar pergamentele, în special, suferă deformări de suprafaţă greu de corectat. rău ordonat (her.), termen care indică faptul că anumite piese sînt ordonate necorespunzător din punct de vedere al regulilor heraldice. De obicei se blazonează r. situaţia în care trei piese în loc să fie plasate 2 şi 1, respectiv două în partea superioară una în partea inferioară, sînt puse invers. " răvaş (dipl.), 1. Denumire utilizată în unele regiuni ale ţării pînă la începutul sec. al XlX-lea pentru actul oficial sau particular scris de mînă, prin care se recunoaşte un drept sau o stare de fapt; r. de drum (sau de străji), permis de drum, permis de liberă trecere, paşaport. 2. Document din categoria scrisorilor oficiale, care cuprinde o înştiinţare din partea autorităţilor; comunicare, ordin; r, domneşti (la pl.), listă trimisă de domn la judecătorie, în care sînt indicaţi cei ce urmează să fie chemaţi să stabilească hotarele unei moşii sau să judece un proces; în sec. XVI —XVIII, cînd nu existau judecători, ele erau trimise prin hotarnicul.domnesc părţilor împricinate. 3. (Şi în sintagmele r. de jalbă), petiţie, reclamaţie: scrisă, jalbă. 4. Scrisoare, bilet. rearhivare (arh.), acţiunea de reaşezare în locul de păstrare permanentă (v. cotă) a unităţii arhivistice scoase în diferite scopuri (cercetare, mi-crofilmare etc.). ; , . RECENSAMÎXT 196 recensămîrit (dipl.), docunlent • statistico-eccnomîc cuprinzînd, după criterii dinainte stabilite, totalitatea populaţiei,^animalelor, .a unor bunuri mobile sau imobile etc. dintr-o regiune, ţinut, oraş ele. Sin. tablou de r.y tabel de r., catagrafie- recensiune; T, fiscal, r. care cuprinde totalitatea contribuabililor cu proprietăţile şi toate veniturile susceptibile de a fi impuse de fisc. , t , ¡, . rechizitoriu (dipl.); Document ¿din categoria-actelor juridice, prin care procurorul pune în mişcare acţiunea penală împotriva cuiva şi dispune trimiterea lui în judecată; 2. Cuvîntare a procurorului în care acesta expune, în; faţa instanţelor de judeeată, punctele pe «care se sprijină‘acuzarea.. - ' - reclamă (cuvînt r.) (pal!), ultimul cuvînt sau ultima silabă de pe pagină, folosite în primul sistem de paginaţie sau foliotare a manuscriselor medievale şi a dosarelor, pînă în sec/al XlX-lea. Acest sistem este luat din paleografia latină şi greacă şi constă în a scrie sub ultimul rînd, în dreapta, ulLimul cuvînt sau ultima silabă, care se repetă pe pagina următoare, în r continuarea textului. :r recondiţionare a documentelor (arh., cons.), ansamblul de operaţii, în general simple, de corectare a unor degradări mecanice suferite de documente şi care se încadrează'în lucrările de legătorie a dosarelor de arhivă; ele sînt: curăţirea, desprăfuireâ, ' netezirea' filelor, reparaţii ale . zonelor, sfişiate, ataşarea de alonje etc. . . . : reconstituire a dosarelor (arh.), reordonare.a documentelor în forma iniţială de organizare, în cadrul dosarului, folosindu-se drept criterii de orientare tematică numerotarea veche a filelor, numerele de înregistrare ş.a. ;‘r. se efectuează în cazurile de desfacere a dosarelor şi de dezorganizare a; documentelor din componenţa lor. V. constituire a'dosarului. reconstituire a structurii iniţiale a fondului (arh.), operaţiunea de ordonare a unităţii arhivistice dintr-un-fond potrivit modului de organizare dat de creator. - r . . rccto (dipl.), termen utilizat pentru a indica prima pagină a unui document sau a unei;foi scrise.- recunoaşterea de* cancelarie (dipl.), menţiune făcută în cancelaria în care se emitea actul, prin care un funcţionar declara .că îşi ia răspunderea piesei şi adăuga, în semn de validare, o marcă figurată sau propria: sa semnătură. • •' . ; ' . ; redundantă (arh., inf.), includerea în modelul de regăsire a documentului (sau în caracteristica de regăsire a cererii de informare), nu numai a descriptorilor care exprimă direct conţinutul semantic esenţial al documentului (sau-al cererii de informare), ci şi .a descriptorilor, care sînt legaţi de primii , prin legături generice specifice. . , , referat (dipl.), 1. Scurt raport scris, în. calitate oficială, pe marginea, pe verso-ul ori în partea de jos — faţă â unui act intrat (cerere, petiţie etc. sau scrisoare oficială), pentru ca, pe baza acestuia, să poată fi luată hotărîrea şi să se întocmească actul cerut ori scrisoarea de răspuns. 2. Document în manuscris sau scris la maşină, purtînd semnătura autografă a autorului şi care cuprinde o dare de seamă asupra unei lucrări ori asupra : unei activităţi etc. 3, Document, scris de obicei la maşină, care cuprinde o expunere succintă asupra unui subiect 197 REGISTRATURĂ ştiinţific, literar etc. Acest tip de document se păstrează în arhivă în cadrul fondului personal al unei personalităţi. referat de verificare a lucrării de selecţionare (arh.), actul întocmit în urma verificării unei lucrări de selecţionare, ce se prezintă Comisiei de selecţionare în vederea avizării. Referatul cuprinde date şi aprecieri asupra fondului supus selecţionării, importanţei documentelor păstrate permanent, categoriilor de documente propuse pentru eliminare, constatările făcute cu ocazia verificării şi propunere^ de confirmare sau respingere, a lucrării. reformnlare a cererii do informare :(arh., inf.), transpunerea limbajului natural al cererii: de informare în limbajul sistemului (descriptori). regăsire, a informaţiilor (arh., inf.),.acţiunea de explorare, conform unei anumitei strategii, a memoriei active a .unui sistem de informare, în vederea selecţionării şi obţinerii informaţiilor relevante pentru un anumit subiect. .. .. regest, (arh.), rezumat complet al unui document, în forma cea mai concisă..şi mai obiectivă.; în întocmirea unui r. este recomandabil să se adopte limba textului sau chiar fragmente din acesta şi să se dea informaţii istorice şi‘diplomatice. regestrunr (dipl.), v. copie.' : registrator (arh.), denumire desemnînd în trecut pe funcţionarul care înregistrează documentele intrate şi ieşite dintr-o instituţie. V. arhivar, condicar. •'••• ••• • registratură (arh.). 1. Compartiment sau parte a unui compartiment al organizaţiilor, care are în competenţa sa organizarea circuitului tuturor documentelor care intră, ies sau sînt create pentru circulaţia internă. Activitatea sa constă în primirea tuturor documentelor »intrate, conexarea celor referitoare la aceeaşi problemă, repartizarea lor spre rezolvare /compartimentelor competente, .expedierea răspunsurilor ca şi'a documentelor întocmite cu destinaţie spre exterior, 11. are un caracter obligatoriu pentru - fiecare organizaţie, indiferent de natura sau volumul activităţii sale. 2. Localul, camera, biroul unde se desfăşoară activitatea de r.; r. centrală, v. r. generală; r. generală, 1. Sistem de înregistrare a documentelor intrate, expediate „din oficiu" şi a celor elaborate pentru uz intern, în cadrul unui compartiment unic. Pentru operativitatea înregistrării, :unele organizaţii centrale, care creează anual un volum mare de documente, repartizează la începutul fiecărui an, direcţiilor şi compartimentelor funcţionale, „pachete de numere“ (ex.: de la 1 la 20 000, de la 20 001 la 40 000), realizînd astfel o registratură descentralizată, pe: compartimente; 2. Compartimentul din cadrul instituţiei care are în competenţă exclusivă primirea, înregistrarea şi difuzarea documentelor la compartimente pentru rezolvarea, primirea şi expedierea documentelor către organizaţiile sau persoanele fizice cărora le sînt adresate, completarea rubricilor corespunzătoare din registrele de intrare-ieşire. Sin. r. centrală. V. înregistrare a documentelor , registru de intrare-ieşire, r. pe compartimente; r. po compartimente, sistem de înregistrare a documentelor aplicabil în cadrul organizaţiilor care creează anual un număr mare de documente; pentru operativitate, înregistrarea documentelor se efectuează la compartimente .(direc- REGISTRU! 198 ţii şi servicii funcţionale), în registre de intrare-ieşire, începînd anual, fiecare, cu nr. 1. R. pe c. foloseşte aceleaşi instrumente de lucru ca şi r. centrală, dar nu lucrează direct cu exteriorul ci numai prin intermediul acesteia. • . registru. 1. (dipl., arh.), condică, caiet, sistem de fişe etc., în care se înscriu, se înregistrează sau se copiază operaţii sau acte oficiale cu caracter administrativ, comercial sau de altă natură, privind activitatea unei persoane juridice sau fizice. In arhive se păstrează r. în care se copiau actele înainte de a fi expediate la destinatari, după, original, în întregime sau în extrase; r. cadastral (r. de cadastre), r. (1) în care sînt consemnate toate parcelele unui anumit teritoriu, cu înscrierea datelor de identificare ale fiecărei proprietăţi imobiliare, precum: numărul topografic, numele posesorului, suprafaţa după destinaţie şi trimiterea la planul parcelar sau planul cadastral; r. de depozit, instrument de evidenţă pentru unităţile arhivistice scoase (şi introduse) din (şi în) depozit; este folosit în Arhivele - Statului, fiind completat pentru fiecare depozit în parte în vederea cunoaşterii la zi a existentului de documente din depozitul respectiv; r. de evidenţă a lucrărilor dc selecţionare, formă de evidenţă a lucrărilor de selecţionare şi a avizelor date de comisiile de selecţionare ale Arhivelor Statului; r. de evidenţă a microfilmelor, instrument de evidenţă a microfilmelor (rolelor) intrate şi existente într-un depozit sau într-o arhivă de acest gen, privind depunerea microfilmelor, deţinătorul documentelor microfilmate, fondul din care fac parte acestea, elemente de evidenţă ale rolei; r. de evidenţă curentă, instrument de evidenţă a arhivei unei organizaţii, în care sînt înregistrate inventarele fondului sau fondurilor deţinute şi create, precum şi mişcarea documentelor în decursul anilor (predate Arhivelor Statului, predate altor organizaţii, eliminate prin selecţionare ş.a.); r. de ieşire, instrument de evidenţă ţinut de registratura unei organizaţii pentru înregistrarea tuturor documentelor expediate; tip de r, neacceptat de Arhivele Statului, întrucît dublează înregistrarea documentelor (la intrare şi ieşire). V. r. de inlrare-ieşire; r. de intrare, instrument de evidenţă folosit .de registratura unei organizaţii sau a unui compartiment de muncă, pentru înregistrarea documentelor primite sau create pentru uz intern.’ Tip de r. neacceptat de Arhivele Statului întrucît dublează înregistrarea documentelor (la intrare şi ieşire). V. r. de intrare-ieşire; r. de intrare-ieşire, instrument de evidenţă folosit de registratură pentru înregistrarea tuturor documentelor primite, expediate sau întocmite pentru uz intern de către o organizaţie,’ în care documentele primesc numere de înregistrare în ordine cronologică, începînd în fiecare an cu nr. 1; prin rubricile-sale r. permite cunoaşterea următoarelor informaţii: numărul şi data înregistrării, data documentului şi numărul anexelor, emitentul, problemele din cuprinsul documentului, compartimentul căruia i s-a repartizat pentru soluţionare, data expedierii (cînd este cazul), destinatarul; date de conexare (cînd este cazul) şi locul pe care îl ocupă în arhiva respectivă (compartimentul şi numărul dosarului unde s-a clasat potrivit nomenclatorului). R. reprezintă principalul instrument de lucru care atestă existenţa documentelor şi în care se ţine evidenţa circulaţiei lor, stadiul în care se află rezolvarea documentelor şi modul în care au fost rezolvate. Denumirea r. ca şi formularistica sa au fost diferite de la perioadă la perioadă. Astfel, „Condica Mavrocor-dat“ cuprinde poruncile şi răspunsurile date de Vistierie către dregătorii ţinuturilor; în 1472 cancelaria Vistieriei ţinea'condici în care se REPERTORIU CENTRALIZAT treceau în întregime sau în rezumat actele ieşite; cancelaria Departamentului pricinilor criminaliceşti ţinea, pînă la 15 martie 1801, condica pentru trecerea anaforalelor şi apoi condica de trecerea volniciilor, condica de cărţi de judecată, „atestaturi de curgerea neamului, de cercetări în feluri de pricini pentru bani şi întărituri“; în cancelaria divanului Moldovei din 1808—1809 se foloseau două condici, una de ieşire a rapoartelor şi alta „de hîrtiile ce se primesc în cancelarie“; în cancelaria Logofeţi ei celei mari din 1817—1819 exista condica de ieşirea hîrtiilor, unde actele sîrt rezumate în 3- 4 rînduri sau sînt transcrise în întregime. în perioadă regulamentară, concomitent, apar denumirile de jurnal sau r. mesei ca şi r. de intrare-ieşire; r. general de arhivă, instrument de evidenţă curentă în care se înscriu, în ordine succesivă, toate preluările de documente (fonduri şi colecţii sau fragmente ale acestora, documente disparate); r. inventarelor, instrument de evidenţă folosit în unităţile Arhivelor Statului, în care se înscriu, sub număr de ordine, pe măsura întocmirii sau primirii lor, toate inventarele fondurilor şi colecţiilor arhivistice; r. jurnal, categorie de r. folosite Ia comitatul Turda, în care se cuprinde, în ordine numerică, conţinutul pe scurt al tuturor actelor înregistrate. Sin. diariumt def-terf diumale protocollum; r. de recensămînt, v. catagrafie. 2. (her., sig.), o parte dintr-o stemă, o porţiune din suprafaţa unui sigiliu, regulament de arhivă (arh.), v. legislaţie arhivistică. regularii solare (cron.), y. miinile lunilor. relaţia generico-specllică (arh., inf.), relaţie în care termenul generic (supraordonat) reprezintă o clasă de noţiuni din care face parte noţiunea reprezentată prin termenul specific (subordonat); noţiunea specifică diferă de noţiunea generică prin cel puţin o caracteristică. relaţie asociativă (arh., inf.), relaţia sau relaţiile dintre noţiunile strîns legate, alta sau altele decît relaţia generică-specifică sau partitivă, bazată pe anumite caracteristici comune ale acestor noţiuni. relaţie partitivă (arh., inf.), relaţie în care termenul generic reprezintă un obiect sau un concept, din care face parte obiectul sau conceptul reprezentat prin termenul subordonat. relatio (dipl.), menţiune de cancelarie folosită în documentele latine medievale emise în cancelaria regală ungară, indicînd numele persoanei la ordinul căreia a fost întocmit documentul. relevant (arh., inf.), calitate a unei informaţii sau a unui document de a răspunde .exact unei teme, respectiv unei cereri de informare. renovatio (diph), v. copie. renovaţic (dipl.), acţiune de reînnoire a unui act la cererea părţii interesate, pentru a ţine locul unui original pierdut, Sin. neooriginal. reordonare a unui fond sau colecţii (arh.), operaţiune de ordonare a unităţilor arhivistice din cadrul unui fond sau colecţii, potrivit ordinei iniţiale date de creator sau într-o altă ordine, stabilită prin planul metodic de lucru. repertoriu contralizat (arh.), instrument de evidenţă orientativ asupra surselor documentare (fonduri, instituţii, ţări) de pe care s-au efectuat reproduceri (microfilme, xerografii, fotocopii); r. este întocmit şi utilizat în arhivele de microfilme. UEPERTVORIUaJ repertorium (arhi), instrument auxiliar* de registratură.^i arhivă, .folosit în ..Transilvania în sec. XVIII-XX; în formă, de registru*‘pentru, a găsi documentele căutate. | Repertorium I)ocuincntorum Literaliiim ih Archito Cibinicnsi reporl-* bilium (arh;), inventar;care*'conţine‘documentele din arhiva, oraşului si a Universităţii săseşti din Sibiu,, întocmit ‘ în1 anul 1816 de eă.tre Martin Reschner. . ; . ’ ; : Repertorium cpistolicum aliorumque .scriptorum, memoraţu ct asscr-yatu dignorum futurae mcmoriae sacrum annolGOO die 12 Julii erigi coeptum (Repertoriu al scrisorilor şi altor scripte vrednice de memorie şi păstrare, dedicat memoriei viitoare, început in anul 1690 la 12 iulie)' (arh;), titlul unui codice manuscris m folio, cuprinzînd:copiile document telor mai: importante, din arhiva oraşului Sibiu (1690—1695)., A Jost’ întocmit de. Joharni; Lactis von Hacteneck în perioada: în care deţinea funcţia de notar provincial. V. ICopialbuch. . . ; . reponatiir (arh.), indicaţie de registratură, folosită; îriTransilvania in sec. XVIII-XIX şi scrisă pe documentele tezolvate,’indicînd rearhi^ varea documentelor. Sm. : ad’ acta: V. rearhivare. ' }: : reponenda,.(arh.), indicaţie ¡de registratură folosită :în 'Transilvania în sec. XVIII —XIX, pe verso:ul documentelor, privind rearhivarea documentelor. V. reponatur) ad acta. ' ‘ • . reproducere a documentelor (arh.,, cons.), totalitate a procedeelor de transpunere şi'multiplicare a documentelor pe diferiţi suporţi prin tehnici de copiere: fotografiere, xerografiere, facsimilare etc. ; reprografie (arh., cons.), v. reproducere a documentelor. i ' res sanitâtis (arh.), subdiviziune din seria de acte normative din arhiva Guberniului Transilvaniei; cuprinde documente din aixii 1770—1866, cu privire la organizarea sanitară; restaurare a documentelor (arh., cons.), complexde/operaţii şi tratamente tehnice adecvaite, care se aplică documentelor’ în scopul eliminării sau inactivării cauzelor de degradare, al opririi evoluţiei degradării şi al creării unui grad de rezistenţă sporit faţă de acţiunea viitoare a unor asemenea factori, în condiţiile asigurării; depline a integrităţii, securităţii şi menţinerii-autenticităţii documentului tratat. în.l'uncţie de natura documentelor, de gradul de degradare şi de factorii care au acţionat asupra acestpra, există mai multe metode şi tehnici de r. dar, în toate cazurile sîixt specifice următoarele etape: dezinfecţia sau dezinsecţia, îndepărtarea unor intervenţii de consolidare sau restaurare anterioare şi curăţirea impurităţilor, neutralizarea acidităţii documentelor, după care urmează restaurarea propriu-zisâ, în care intră operaţii de reîricleiere, completare a golurilor, consolidare. „Restaurator“ (International Journal for.the Preservation of Library and Archival material) . (arh., cons.), revistă internaţională de specialitate, editată în Danemarca, la Copenhaga, începînd din anul 1969; are o apariţie neregulată; R. publică lucrări, originale, in mai multe limbi (engleză,' franceză, germană) referitoare la conservarea şi restaurarea fondului de carte şi de documente istorice.' restav (pal.), v. perghel. , , ,■ j 201 ROŞU * S retroacta (arh.),iv. ante acta. t . . j revers, 1. (sig.), una din părţile Unui sigiliu cu'reprezentări pe ambele j feţe; este partea mai puţin importantă a acestuia. 2. (arh.;, dipl.), . act pe baza căruia, se efectua împrumutul de documente din .„Arhiva ( oraşului şi a naţiunii săseşti“ din Sibiu, către, persoane fizice şi insti-| tuţii din oraş sau alte localităţi. dhv Transilvania, pentru rezolvarea j unor chestiuni oficiale,¡iar mai tîrziu şi în scopuri ştiinţifice. Se intro-j duce, ca formular-tip, în a doua jumătate a sec. al. XlX-leâ şi s-a uti-i lizat pînă în primele decenii ale sec. al XX-lea. [ .„Revista. Arliivclor“, publicaţie periodică oficială a . Arhivelor Stătu-■}■ lui, care a apărut la Bucureşti din anul 1924 pînă în anul 1946, anual, din iniţiativa lui Constantin Moisil, pe atunci director general al Arhi-j velor Statului. în perioada 1939—1946 în fruntea revistei se află j Aurelian Sacerdoţeanu. După o întrerupere de 10 ani, în anuM958, | revista reapare, la început semestrial, iar din 1971, o dată pe trimestru, f Revista prezintă în coloanele sale, pe lîngă studii cu caracter teoretic i sau de analiză concretă din domeniul istoriei, articole din domeniul i ştiinţelor speciale, mai ales de arhivistică, prezentări de fonduri şi * colecţii arhivistice, informaţii privind manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. revista de titluri (arh., inf.), publicaţie periodică de informare curentă care constă dintr-o listă de titluri, orînduită sistematic, semnalînd documente primare. revocare a sigiliului (sig.), declaraţie prin care o persoană îşi manifestă intenţia de a nu mai folosi un sigiliu în viitor, ca urmare a pierderii, furtului sau în caz de schimbări în calitatea sa juridică, declaraţie I prin care anulează dinainte orice act care ar putea fi ulterior validat cu acest sigiliu. i rezistenţă a hîrtici (arh., cons.), proprietate a hîrtiei de a rezista la efectul unor solicitări mecanice. Solicitările la care este expusă hîrtia în timpul utilizării şi care caracterizează r. sînt: r. la tracţiune, care se exprimă în kg.f.; la sfîşiere (g.f/cm), la plesnire (kg.f/cm2), numărul de duble îndoiri, alungire în mediu umed. rezumat (arh., inf.), expunere prescurtată a conţinutului unui document, însoţită de datele de identificare a documentului; are rolul de intermediar în procesul de regăsire a informaţiilor, micşorînd timpul de selecţie a documentelor. în SARIAS conţinutul documentului trebuie să cuprindă genul actului, emitentul şi destinatarul, acţiunea, obiectul şi cauzele acţiunii, locul şi data acţiunii. rogatar (dipl.), persoana care intervine la facerea actului, care scrie documentul în formă autentică şi cu încrederea publică, la rugămintea sau din ordinul unor persoane publice sau particulare. R. are calitatea de a autentifica actul prin semnătura sau sigiliul său. roşu (her.), culoare utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată convenţional prin linii verticale plasate la distanţă egală. Semnifică curaj, dîrzenie, îndrăzneală, dragoste, sacrificiu, generozitate. V. smalţuri. BOTA 202 rota (dipl.), figură în formă circulară, proprie unor cancelarii europene, desenată la baza unor acte solemne pentru a le da un supliment de solemnitate. rudă (gen.), persoană care se trage din aceeaşi familie, este de acelaşi sînge cu alţi indivizi care pot fi Înaintaşi, urmaşi sau colaterali; legăturile de rudenie au uneori, în documente vechi, înţeles mai larg decît în vorbirea obişnuită (ex.: frate se numeşte uneori şi cumnatul; fiul poate fi uneori şi nepotul; moş desemnează bunicul, unchiul sau străbunicul etc.). rudenie (gen.), legătură între persoane din aceeaşi familie, de acelaşi sînge, care poate merge în sus (ascendenţă), în jos (descendenţă) şi lateral. j s*a. (cron.), v. sine anno. | «abie (her., sig.), mobilă a scutului apartinînd categoriei figurilor arti-j ficiale, reprezentată printr-o lamă lungă de otel ascuţită, la vîrf şi pe i. una din părţi şi fixată într-un miner, putînd fi cu garda închisă şi curbă. Este înfăţişată în mai multe poziţii, cu vîrful în jos sau în sus. Stema oraşului Sibiu cuprinde două săbii suprapuse cu vîrful în jos. Adesea această mobilă face parte din însemnele puterii. 1 Sacerdoţeanu, Aurelian (20 decembrie 1904, com. Gosteşti, jud; Vîlcea j* — 7 iunie 1976, Bucureşti), director al Arhivelor Statului între 1938, i şi 1953. A urmat studiile secundare în comuna natală, la Rîmnicu Vîlcea şi. Bucureşti, iar cele universitare la Facultatea de filozofie ş, litere a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în anul 1927i obţinînd licenţa în istorie. Tot în anul 1927 absolvă şi cursurile Şcolii superioare de arhivistică şi paleografie, precum şi. ale Seminarului pedagogic universitar „Titu Maiorescu“ din Bucureşti. între anii 1927 şi 1929. urmează cursuri de specialitate la Paris, obţinînd în anul. 1930 titlul de doctor în istorie — cu „Magna cum laude“. Din 1929 pînă în 1948. este profesor la Şcoala superioară de arhivistică din Bucureşti, iar apoi la Institutul de arhivistică, bibliologie şi muzeografie (1948—1950) şi la Facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti (1950—1970). De asemenea, în perioada 1930—1938, S. funcţionează şi ca profesor secundar la Seminarul teologic din Buzău, la Şcoala comercială de băieţi „Nicolae Bălcescu“, la Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu“ din Bucureşti. în perioada în care se află în fruntea Arhivelor Statului, unde cu’ ani în urmă lucrase ca funcţionar, (1926), instituţia Arhivelor Statului cunoaşte o strălucire deosebită, S. preocupîridu-se atît de îmbogăţirea şi valorificarea patrimoniului arhivistic naţional, cît şi de, pregătirea cadrelor de specialitate, în care scop înfiinţează — în anul 1948 — „Institutul de arhivistică, bibliologie^ şi muzeografie“ pe care îl conduce pînă în anul 1950. Este animatorul şi conducătorul revistelor de specialitate: „Revista Arhivelor“ (1939— 1947), „Hrisovul“ (1941 — 1947). Rezultatul activităţii sale didactice ca şi aceea de practică efectivă a specialităţii arhivistice îl consti-! tuie prima lucrare de sinteză românească a ştiinţei arhivistice, „Arhi- i vistica“, editată (în variantă prescurtată) în 1970. S-a preocupat, de asemenea, şi de publicarea unui mare număr de documente arhivistice (fiind unul. dintre iniţiatorii colecţiei naţionale de documente .interne „Documente privind istoria României“), de problema evoluţiei scrisului, precum şi de tehnica transcrierii şi editării izvoarelor. Pasionat cercetător al istoriei noastre medii,, este, de asemenea, autor a numeroase studii remarcabile în disciplinele speciale ale istoriei: cronologie, diplomatică, sigilografie şi, mai ales, arhivistică: Despre editarea SACERD OŢEANU AURELI AN 204 documentelor în „Arhivele Olteniei“, Craiova, X, nr. 54, 1931, p. 200— 303; Evoluţia scrisului şi cartea pînă la apariţia tiparului, în „Raze de lumină“, Bucureşti, IX, 1937, p. 12—33; Ştiinţele auxiliare ale istoriei, în „Raze de lumină“, Bucureşti, X, 1938, p. 302—318; Ceva despre transcrierea documentelor româneşti, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, III, nr. 8, 1939, p. 283—312; Dimitrie Onciul, n. 26 octombrie 1856 -----h 20 martie 1923, în „Revista Arhivelor“, IV, nr. 1, 1940, p. 1 — 5; Opera lui D. Onciul, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, IV, nr. 1, 1940, p. 168 — 183; Proiecte pentru palatul Arhivelor Statului. Contribuţii la istoria arhitecturii noastre în secolul XIX, Bucureşti, 1940; Ceva despre un corpus al izvoarelor istoriei românilor, în „Arhiva Românească“, Bucureşti, IV, 1940, p. 73—102; Izvoarele istoriei românilor, în „Arhiva Românească“, Bucureşti, tom. V, 1940, p. 47 — 69; Ortografierea onomasticilor şi toponimelor istorice,'In „Hrisovul“,1 Bucureşti, I, 1941, pi 440—442; Liste de suverani, Imperiul Oriental —’ Imperiul Otoman — Grecii — Românii — Bulgarii — SîrbiiUngarii—' Polonii — ’Ruşii,' în „Hrisovul“, Bucureşti, I, 1941, p- 141—191; Acte fără pecete, în „Hrisovul“, Bucureşti, I, 1941, p. '430-^-43B/i Introducere în diplomatică, în „Hrisovul“, Bucureşti; I, 1941, p. 60—76; Traducerea, documentelor, în „Hrisovul“, Bucureşti, I, 1941, p. 438—439; Autografe şi sigilii de la Mihai Viteazul, în „Revista Arhivelor“,'Bucureşti, IV, nr; 2, 1941, p. 296— 313; Culegere de facsimile pentru Şcoala de arhi: visiică,-Bucureşti, 1942 ; Constantin D. Aricescu, 18 ‘ martie .1823 — 18 februarie 1886, în „Revista Arhivelor'*, Bucureşti, V, nr. 2,1942— 1943,1 p. 297^302; Vechile noastre arhive, în. „Hrisovul“, Bucureşti,' III, 1943, p. 129—132 ; Introducere în arhivistică, în„Hrisovul“, Bucureşti, IV, 1944, p. 60—80; ,,Regestu saii „rezumat"¡' Ín „Hrisovul“, Bucureşti, V, 1944, p. 100—101; Arhive economice şi sociale, în „Hrisovul“,. Bucureşti, V, 1945, p. 124—132; Pregătirea arhiyiştilor, în „Hrisovul“, Bucureşti, V, 1945, p. 5—41; Din arhiva mănăstirii Cozia, în „Hrisovul“, Bucureşti, VI, 1946,’ p. 65—104; Transcrierea documen-telor româneşti, în „Revista Arhivelor“,' Bucureşti, ¡Vil, nr. Í, 1946, p. 1 —9; Cum se confirmă actele, în „Hrisovul“, Bucureşti, VI, 1946, p. 153; Arhivistică, în „Hrisovul“, Bucureşti, VII, 1947, p. 5—47; Ghidul Arhivelor Statului din Bucureşti, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, Vili nr. 2; 1947,' p. 368 — 375; Inventare arhivistice, în Revista Arhivelor“, Bucureşti, VII, nr.‘2,1947, p. 217—238 \ Note de diplomatică românească^, în „Hrisovul“, Bucureşti, VII, 4947, p. 137—146; JnsţrUc-t ţiuni arhivistice, Bucureşti, 1948, 47 p.; Problemele actuale ale arheo-grafiei noastre, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, nr. 1,1958, p. 22 — 33 ; Arhivistică de peste hóiaré după.al doilea război mondial, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, I; nr. 2, 1958, p. 117—159; Documente de cultură românească veche, \n „Mitropolia Olteniei“, Craiova, XVI, nr. 5—6, mai-iunie, .1964, p. 449—464; Contribuţii la studiut diplomaticii slavo-române: Sfatul domnesc şi sigiliile din timpul lui Neagoe Basarab (1512—1521), în] „Romanoslavica“, Istorie, Bucureşti, X, 1964, p. 405—434; Succesiunea domnilor Moldovei pînă la Alexandru cel Bun. Pe baza documentelor diri secolul al XIV-lea şi a cronicilor româneşti din secolul al XV-lea şi al XVI-lea; scrise în limbă slavonă, în „Romanoslavica“, Istorie, Bucureşti, voi. XI, 1965, p. 129—236; Bogdan Petri-ceinu Hasdeu, arheograf, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, VII, nr. 2, 1965, p. 21—45 ]_JMetoda alcătuirii unui studiu de istorie, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, X, nr. 1, ,1967, p. 21 — 34 ; Sfatut domnesc al Moldovei pînă la Ştefan cel Mare, în ,¿Revista Arhivelor“, Bucureşti, 205 SCHEMĂ DE ORDONARE $ X, nr. 2, 1967, p. 41-492; Orientări in paleografia română, în „Revista ■Ü Arhivelor“, Bucureşti,; XI, nr. 1, 1968, p. 3—34; Sigiliul domnesc şi stema ţării. Conceptul de unitate a poporului român pe care tl reflectă şi rolul avut în formarea ideii de unire, în „Revista Arhivelor“, Bucureşti, ■_ XI, nr. 2, 1968, p. 11 — 68; Arhivistică, Editura didactică şi pedago- ;j gică, Bucureşti, .1970, 330 p. sacristia (dipl.), v. conservatorium. i > l salutaţie (dipl.), element al protocolului iniţial, parte a formularului } diplomatic, prin care emitentul actului scris exprimă destinatarului V salutul său. însoţit sau nu de exprimarea protecţiei, respectului sau f devotamentului său; uneori acestui salut i se alătură urări, alteori f el este înlocuit printr-o formulă de onoare sau printr-o expresie de i perpetuitate, dovedind dorinţa autorului actului de a asigura acestuia f valoare perpetuă. 1 : j salutul linal (dipl.)* formula specifică actelor .de formă epistolară, prin : care autorul îşi exprimă sentimentele de respect, de stimă sau de pro- I tecţie pe care le are faţă de destinatar. - ¿ .* | sancţiune (dipl.), element al formularului diplomatic cuprins în text, t referindu-se la pedepse de natură .corporală, şi spirituală, împotriva \ tuturor acelora care nu vor respecta, deciziile,cuprinse în act sau se vor f împotrivi, iîntr-o formă sau alta,; prevederilor, sale. ! SARIAS (arh., inf.), V. Sistem Automat de Regăsire a Informaţiilor | din Arhivele Statului. . , * Saxonicalia (arh.), subdiviziune din seria de acte normative1 din arhiva \ -Guberniului Transilvaniei.. Cuprinde documente ; dintre* anii 1692 şi ; 1867, reprezeiitînd regulamente, contracte, statute cu privire la orga- j nizarea, Universităţii săseşti din Transilvania. \ săritoare (her.), v. piese onorabile ale scutului: ^i ;' ■, ■ .. . i -, •. ¡ . . , , , j săruri reziduale de prelucrare a microîilmelor de arhivă (árh., cons.), I substanţe,chimice rămase pe film după prelucrarea peliculei, ca urmare j a' unei spălări .insuficiente. S. au un efect dăunător asupra^ peliculei, | provocînd degradarea acesteia îii timp, prin apariţia de puncte şi ' pete care; afect ează imaginea, pînă. la. dispariţia, totală a acesteia. scartclat (her.), suprafaţă împărţită ;în patru cartiere printr-o linie verticală şi una orizontală (Fig. 41 a); s. în curmeziş, suprafaţă împărţită în patru prin două diagonale suprapuse (Fig. 41 b). sceptru'‘(her., sig.), figură herâldică artificială, 'în: forma uriui baston avînd extremitatea superioară îngroşată, simbol şi atribut al puterii suzerane.' De obicei, 's. face parte din elementele exterioare ale scutului. ,:'f' /•r : ■ schemă cu săgeti-(arh;, inf.),; (reprezentarea grafică a relaţiilor generico-specifice‘ dintre descriptorii unui tezaur. schemă de clasificare a unităţilor arhivistice> v. schema de ordonare a unui* fond sau colecţii.; schemă de ordonare a unui fond sau colecţii (arh.), schemă cupfinzînd modul de ordonare a unităţilor arhivistice ale unui fond sau colecţii. SCHEMĂ DE ORGANIZARE 206 1 ■2' 3 4 V _ J ! Fig. 41. â.; Seut b: Seut scartelat ;scartelat. 1 în curmeziş.’ Ordonarea unităţilor arhivistice dintr-un fond se efectuează potrivit schemei de organizare a creatorului de fond. în cazul în care schema de organizare a creatorului de fond nu poate fi reconstituită, ordonarea unităţilor arhivistice se face conform criteriului de ordonare stabilit prin planul metodic de lucru. schemă de organizare a creatorului de fond (arh;), reprezentare’grafică a structurii organizatorice care cuprinde principalele elemente * componente ale creatorului de fond (direcţii, servicii, secţii, birouri etc.). în activitatea arhivistică, s. serveşte la ordonarea unităţilor ârhivis-tice pe compartimentele creatorului de , fond. schemă logică (arh., inf.), reprezentare grafică a fluxului de informaţii care stabilesc relaţii:de precedenţă între operaţiile implicate în rezolvarea problemelor de prelucrare â datelor. S. seniţează structura programelor, sintetizînd succesiunea etapelor de rezolvare, criteriile ele decizie şi ramificările în* programe, cu alte cuvinte lcgica programelor. scoaterea din uz a matricclor sigilare (sig.); anularea valabilităţii ma-tricelor sigilare ca urmare a următoarelor situaţii: a) schimbările;intervenite în activitatea sau viaţa posesorului (numirea într-o altă funcţie, avansarea în grad, încetarea din viaţă); b) necesitatea, evitării falsurilor datorită pierderii (temporare, sau definitive) a tiparelor sigilare ori fabricării unor matrice false; c) necesitatea reflectării în stemă şi în sigiliu a unor evenimente politice sau sociale intervenite în viaţa statului sau colectivităţii; d) uzura rondelei metalice care o face improprie sigilării. . ' . scoaterca documentelor din evidenţa arhivei (arh ), operaţiune arhivistică prin care documentele păstrate într-o arhivă sînt şterse din,instrumentele de evidenţă în care figurează. S. se face în următoarele situaţii:.dacă documentele au fost selecţionate şi înlăturate ca nefolositoare; dacă au fost găsite deteriorate total, fără putinţă de a fi recondiţionate (restaurate) sau în cazul în care se constată că documentele dintr-o arhivă lipsesc sau sînt depuse definitiv .în altă arhivă. Pentru fiecare din cazurile menţionate se întocmeşte, de către şeful arhivei, un proces-verbal de constatare care se supune aprobării conducerii organizaţiei respective şi confirmării Direcţiei generale a Arhivelor Statului. Operaţiunea de s. este reglementată în art. 12 din Decretul nr. 472/1971 privind’Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România. ! . ' | 207 SCRISOARE scriere capitală (pal.)» scriere cu litere majuscule, proporţionale şi armonioase, trasate în unghiuri drepte. In această s. cuvintele şi propoziţiile nu se despart prin spaţii sau semne de punctuaţie. S. este cel mai ' vechi tip de grafie; a fost folosită în antichitate la inscripţiile pe piatră sau metale şi la codicele pe papirus şi pergament, iar apoi, în evul mediu, aproape numai la codicele pe papirus şi pergament, fiind utilizată la scrierea titlurilor, iniţialelor sau a primelor rînduri din capitolele ţ codicelor. i scriere continuă (pal.)» scriere fără întrerupere, sau cu pauze la intim- ii plare, fără a se respecta începutul şi sfîrşitul cuvîntului, fără ortogra- p fie şi punctuaţie. Se întîlneşte în textele slavo-române începînd din j{ sec. al XlV-lea ca şi în textele româno-chirilice. I scriere cursivă (pal.), scriere cu litere avînd liniile de bază înclinate; îj trăsăturile bine conturate ale literelor capitale s-au redus în s. la ele- ;j mentele strict esenţiale; este o scriere continuă, rapidă, cu ligaturi i între litere. Are două variante: s. veche (sau majusculă) şi s. nouă (sau minusculă). (Fig. 42). scriere de tranziţie (pal.), scriere cursivă rapidă, folosită la noi pe la mijlocul sec. al XlX-lea, timp de cîteva decenii, în perioada înlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin; se caracterizează printr-un amestec de litere chirilice şi latine. (Fig. 43). scriere neautografă (pal.), 1. Scriere rieautentică folosită în cancelariile domneşti la semnătura subscrisă a domnului desenată cu ligaturi ornate şi litere înscrise; din sec. al'XVII-lea, este deseori autentificată de semnătura autografă a voievodului. V. monogramă. 2. Scriere care iimită altă scriere; fals. scriere semiuncială (pal.), scriere caligrafică de tranziţie, avînd la bază fj uncialele minuscule; foloseşte multe semne diacritice şi de punctuaţie. j scricre uncinlă (pal.), scriere cu litere majuscule, derivate din literele romane capitale, deosebindu-se de acestea prin rotunjimea formelor. .. (Fig. 44). ! scrib (pal.), v. grămătic. scriitor (pal.), v. copist. scriitor public (dipl.), persoană care se însărcinează profesional să scrie scrisorile sau orice text pentru un altul care nu ştie să scrie, scripturae (dipl.). 1. Termen generic definind în actele din epoca feudală diferitele categorii de înscrisuri; 2. Totalitatea materialelor păstrate într-o cancelarie (ciorne, formulare, registre, liste etc.) pentru a servi la redactarea actelor. scrisoare (dipl.), 1. Document cuprinzînd o comunicare scrisă, transmisă prin poştă sau prin intermediul unei persoane şi care are un caracter particular sau oficial; s. de acreditare, document oficial, prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice; s. dc credit, document oficial, utilizat în operaţiunile bancare, prin care un bancher sau o bancă cere altui bancher sau bănci să pună la dispoziţia purtătorului o sumă de bani; s* deschisă, document oficial din Transilvania, j. în evul mediu, adresat mai multor destinatari, fiind din această cauză sub formă deschisă (litterae apertae, litterae patentes), cu pecetea aplicată, într-o redactare simplă, avînd valoare juridică temporară; s. de încredinţare, document oficial, în care şeful statului prezintă, pe scurt, scopul misiunii reprezentantului său, pe care îl trimite în alt stat, ''9* :'/; 5 V ^:%'\ ; *¿4' Y^*. V''’ ¿GJi.p- 1 s" r /y\*^44fi'¿CJ-'** ' 'k^Svt ; : -;7f P ¿:'c ,:} - *--, '- - .'.-I ' - -• - .' ?: •■* ■■•'N,, .v*v"'' ^\.-. / •/•:)■: vsv.^/yv: ^«««m^'.U mJI^éaaa^a^: ■ -^G W.'‘',^;;:,/'v ;*.¿\N .*\< •:•: .w •', :■» * .. v v - .'.;• tv... •;.*. .•. ... y.>w • •*...• . ...;•-• ^ŢairatltoW........................... ..._.. .. ........... •■. > j '' ' ■ Y; '• RAVOARTC-CAŢRÎi' WVAJTOI; JUOECATORKSC ;. •.: ; . Fig. 42. Scriere cursivă. T Ttînnu. N. Cnvtoian, Alhum de paleografie românească (sériera chirilica). Bucureşti. 102G, planşa XXXIX^ I ^SXJv < > ^ ^ \N \ ^ N^ s \N \ s^ V J : 4^jisn"s ^1 ' * ^ S " VC\^X \\ ' SSNXV ^\\ # ^ r/^J^ J^Trt pC*j* :■< M i;>^ ¿w''* 1 if ' C^c. ^*- *> ....■_, *> -v ' \__^57>< ,] /y,J^f»yA£*~ ~ţ?Cs?6‘i 1 nt^SÎJ^ s*^' A/<£4Uk>^L s*7'Z D [ ' a.^r/ ^jyjr^ifA. A^Jj^JÎ^ /¿¿f£~ ' #« -Jfls»-<<^j£**rf>v» ' X"Î'KN ' '' v „. »~J v - \ '»&: Fig. 43. Scriere-de tranziţie. I. Bianu, R. Cartojan, ^4/iwm de paleografie românească (scriere chirilică)> Bucureşti, 1926, planşa XXXII. SEMI SFERĂ. 211 într-o misiune temporară ; s. de rechemare, document oficial carè confirmă rechemarea din funcţie a şefului misiunii diplomatice .de către guvernul ţării sale; s. de trăsură, document oficial, reprezentînd un contract de transport, încheiat între expeditor si cel care transportă marfă; 2. (la pl.) culegere de, corespondenţă aVîria valoare literară saii istorică. . - <. , .. scut (her.J, partea centrală a unei stème, simbolizînd arma dé'apărare a. cavalerilor medièvali,, pe care aceştia îşi.reprezentau blazonul.1 S. are forme variate după epocă şi aria geografică în care a apăriit. După formă poate fi triunghiular,, rotunjit, dreptunghiular, rococo (cu marginile neregulate), etc. Principalele părţi ale s., realizate prin împărţirea suprafeţei sale prin linii verticale, orizontale,:diagonale , (uneori suprapuse) sînt: 1. cantonul din dreapta al şefului (D); 2• cantonul central al şefului (B) ; 3. cantonul din stînga al şefului (E) ; 4. cantonul central al flancului drept (G); 5.. cantonul din inima scutului (A) ; 6. cantonul central al flancului stîng (H); 7. cantonul din dreapta al »talpei (I) ; 8. cantonul central al talpei sau cantonul vîrfului (C); 9. cantonul din stînga. al talpei (J); punctul de onoare (F). Partea realizată .prin trasareà primei linii orizontale (deci D,B,F,E) reprezintă'şeful'; suprafaţa din partea inferioară (I, G, J) alcătuieşte talpa s: ; cantoanele D, G, I reprezintă flancul drept al s. iar cele notate E* H, J; flancul stîng al s. (Fig. 45). Sin. ecuson; s. central, s. de dimensiuni: mai mici, -plasat.în centrul altui is.; . la blazonare, acesta, este descris ultimul. Sin. s. în inimă, s. în abis, s. peste tot. Deseori se precizează doar!termenul peste tot-, despicat, v. despicat; s. în.; inimă, v. s* central, s. peste tot; s. peste tot, v. s. central; :s. scartelat, v. scartelat; s. scartelat în curmeziş,y. scartelat; s. scartelat, icu ecuson central, s* a cărui suprafaţă este împărţită (printr-o linie verticală şi una orizontală) în patru părţi egale [avînd în centru, suprapus (pe o porţiu- ne din toate cele patru cartiere), un s.de dimensiuni mai, mici ; s. tăiat, v. tăiat; s. tripartit, v.'tripartit. . , s.d. (cron.), v.’"sine dato. ' , ' secţia de arhivistică (arh.), v. învătămint arhivistic. ... m. selecţionare a unităţilor arhivistice (arh.), una din operaţiunile de bază ale activităţii arhivistice care constă în stabilirea valorii documentar-istorice sau practice a unităţilor arhivistice dintr-un fond' sau colecţie, în ’ vederea păstrării permanenţe a celor ce fac' parte din Fondul Arhivistic Naţional şi eliminarea celor lipsite, de importanţă. S. se execută ;;.pe; .baza următoarelor criterii: criteriul cantiţăţii, cri- teriul 1 caracteristicilor externe,. criteriul frecvenţei, criteriul importanţei (creatorului de fond), criteriul tipologic al unităţilor arhivistice (v.j, Fiff 45^' împăr cr^ei‘iu^ valorii istorico-documentare; criteriul ţirea suprafeţei valorii practice, criteriul vechimii unităţilor scutului. arhivistice (v.); ; ; : î ’ . seminţie (gen.), v. familie (3). semisferă (sig.), v. căuş. 212 * ,SEMIZBOR scmîzîjor (licr.), sîn. jumătate de zbor, V. zbor. semn manual (clipi.)j marcă personală.folosită ca.mijloc de validare, putîrid fi de. forme variate, realizată de scriitorii publici‘pe suportul actelor pe care aceştia le scriau, respectînd un model identic (care în uneJe tari era înregistrat la o autoritate publică). semn notarial (dipl.)j marcă personală, mijloc, de validare de'variate forme, constînd în realizarea linei figuri, deseori însoţită de un text scurt şi de nume, prezentă j)e 'actele emise, în evul mediu, de notari. semnăturii (dipl.)i mărcu personala autegrafa care cuprinde numele persoanei (sau o parte a acestuia), deseori urmată de o parafă, totdeauna identică cu ea însăşi, prin care autorul îşi ia răspunderea pentru ao.lul pe care o .aplică. în cancelariile Ţării Româneşti şi Moldovei, ca şi1. în unclecancelarii străine (în Franla,Rusia),; s. princiară a putut fi pu^ă. de mînaunui funcţionar special însărcinat cu această funcţie. Semnăturile suveranilor cuprind, de obicei, şi un titlu sau-un cuvînt care exprimă’voinţa autorului. semne convenţionale pentru indicarea smalţurilor, (hei.), v. smalţuri, semne de validare (dipl. sig.), elemente ale protocolului final, parte a formularului' diplomatici cuprinzînd totalitatea mijloacelorcu Care este investit un- înscris pentru a proba* autenticitatea sa.,Principalele semne de validare sînl semnătura şi sigiliul: în diferite cancelarii s-au folosit şi al(e semne de validare, deseori figurative (monograma, rota, semnul no(arial). Actele emise în cancelariile domneşti româneşti au fost validate, în general, cu-următoarele mijloace: sigiliu, semnătura autografă a domnului, subscrierea neautegrafă,.semnătura unor funcţionari ai cancelariei domneşti (ispravnic, marele logofăt, grămătic-, menţiunea martorilor.)’ - ■ ■ ’ 1 semne diacritice (pal.), ansamblul semnelor grafice,. de 'obicei suprascrise, care însoţeau unele litere, dîndii-le valoare fonetică specială sau modificindu-le înfăţişarea. S. sînl: accentul, ericul, isonul, paiericul, spiritele, vrabia, tilla, trema. semne genealogice (gen.), reprezentări grafice prin care se indică convenţional dale referitoare la starea civilă a unui individ. Semnele.grafice mai des tnlîlnite slnt:r n sau x pentru născut; QD sau = pentru: căsătorit; 4= pentru căsătorie nelegitimă; # pentru legătură nelegitimă % îpenlru divorţat; m. sau + pentru decedat; 3b pentru «cazuL în luptă; ©ffln pentru’ înmormîntat; ^ pentru fără urmaş; ♦ pentru posteritate necunoscută. - — . semnul degetului (pal.)/ v. amprenta digitală. : semnul miilor (pal.), semn .special aşezat în faţa slovoi—cifrei spre a-i; da valoare de mie. Nu se cunoaşte vechea denumire a jsemnului.j senestru (her., sig.), termen indicînd poziţia spre stîngaY în heraldică* •noţiunea de stînga-dreapta se referă la poziţia scutului, nu. la-cea a privitorului, deci invers decît în accepţiunea: obişnuită. serviciu regional de arhivă, v. Arhivele Statului. sfert ii it (seul fcîort uit) (her.), scut împărţit în patru părţi egale, numite ♦cartiere. Sin. ¿cartelat. ....... I SIGILIU 21* I s.î.r. (arh.),, v. sub fi de remissionis. j sfragistică '(sig.)> v* sigilografic. r j sgripţor (her.)i v. grifon. j sigilare (sig.), operaţiunea de validare a unui act prin aplicarea matri- '! cei sigilare în ceară, hîrtie,, soluţie de aur, tuş sau fum. Este operaţiu- \- nea finală a emiterii unui act. S. se realizează de un funcţionar domnesc I investit special cu această atribuţie, iar uneori, în cazuri excepţionale, j de către domn. ' ........., /’ sigiliu (sig.), amprenta rămasă pe1 suportul documentului (în ceară, | hîrtie, soluţie de aur, tuş sau fum)‘în urmă aplicării matricei sigilare j ce poartă o emblemă şi un text menit a individualiza posesorul; s* | este principalul mijloc de garantare á secretului şi de asigurare a auten- ticităţii actului. Modul de realizare a emblemei s. şi tehnica de confecţionare a acestuia sînt1 în strînsă legătură cu gradul de dezvoltare a producţiei de bunuri materiale. S. reprezintă simbolic autoritatea posesorului, exprimă locul său în ierarhia socială. în vorbirea curentă termenul s-a folosit şi pentru matricea sigilară; s..ancpigraf, svpe suprafaţa căruia1 nu există un1 text sau iniţiale; s. ataşat, v. s. atîrnat; s* atîrnat, s. confecţionat din metal sâuf din ceară' (protejat de un căuş, o capsulă metalică, ori cutie din lemn) prins de act cu ajutorul şnurului, şiretului sau; ţăncuşei. Acest s. cuprinde următoarâle părţi: a) întipărirea,sigilară; b) căuşul saú cutia protectoare;/c) mijlocul de prindere de suport. în această categorie se cuprind şi bulele sigilare. Sin. s. dtaşat, pecete ataşată, pecete atîrnată, s. legat; s. brăţară, amprentă sigilară confecţionată din ceară, avînd la marginea întipări-turii un cerc (inel) protector (mai înalt decît suprafaţa sigiliului), de asemeneaidin ceară; s. breloc, matrice sigilară dotată cu un sistem de prindere şi care se purta ca un breloc; s. conservat în capsulă metalică sau cutie din lemn, s. confecţionat din ceară, protejat de o capsulă metalică sau de o cutie din' lemn; s. cu însemne străine, impresiune sigilară' aVînd în emblemă elemente necunoscute heraldicii tradiţionale româneşti, preluate din cancelariile altor ţări. Astfel, în emblema s. lui Vlad Dracul, domnul Ţării Româneşti (4436—1444; 1443—1447) se află, alături de acvila cruciată; un balaur, însemnul Ordinului Dragonului, din care a făcut parte; s. cu legenda dezvoltată. Sin. s. cu titlu mare. V. legendă dezvoltată; s. cu legendă restrînsă. Sin. s. cu titlu mic. V.legendă restrînsă; s. cu stema unită, amprentă şi matrice sigilară avînd în emblemă armele ţărilor surori, de obicei acvila cruciată a Ţării Româneşti şi capul de boiir al Moldovei. S-au utilizat astfel de s. atît în cancelariile domneşti (sec. XVII—XIX) cît şi în cancelariile de instituţii (séc. XIX); s. cu text în limba otomană, amprente sigilare (sau matrice sigilare) care au în cîmp, însoţind emblema sau înlocuind-o, un text redat în limba şi scrierea turcă; s. cu timbru fix, s. timbrat, realizat prin plasarea cerii calde pe reversul suportului (sau pe fila a doua a unui document bifolio) şi imprimarea matricei sigilare pe aversul ’acestuia (în . dreptul cerii); s. cu timbru mobil, s. timbrat, confecţionat prin fixarea cerii (sau cocăi) pe aversul documentului şi prin plasarea pe1 aceasta a unei foiţe-timbru. peste care se imprimă matricea sigilară; s. cu titlu mic, sin. s. cu legendă restrînsă. V. legendă restrînsă; s. cu titlu mare, sin. s. cu legendă dezvoltată. V. legendă,dezvoltată; s. (matrice sigilară) cu trei faţete, 1. Tipar sigilar realizat sub formă conică, avînd trei suprafeţe şi purtînd pe fiecare din ele cîte o 214 SIGILIU imagine (putînd fi în legătură una cu alta sau independentă). 2. Im-presiunile rămase pe suport într-o anumită substanţă în urma aplicării acestui tipar; s. dantelat, v. foiţă-timbru; s. de împrumut, 1. inipre-siuni sigilare multiplicate, întîlnite pe unele documente ca urmare a imprimării din nou a unei matrice sigilare împrumutate de la un alt martor care a folosit-o deja; 2. Matricea sigilară la care a recurs o persoană ce juridic avea dreptul să se angajeze sub propriul său s., dar care în momentul respectiv nu are sau nu poate, material, să dispună de ea; s. de închidere, s. cu ajutorul căruia se asigură secretul corespondenţei; el se aplică în ceară, pe reversul suportului, după plierea acestuia, astfel încît actul să nu poată fi despăturit şi citit fără ruperea hîrtiei sau sfărîmarea sigiliului. Pentru sigilarea în acest mod se utiliza, de obicei, matricea sigilară mică sau mijlocie; s. de substituţie, s. folosit de o autoritate publică pentru a valida actele pe care le emană în cazul absenţei sau; indisponibilităţii s. mare sau al oricărui alt s. cu care actul trebuia să fie însoţit şi căruia i se acordă o valoare diplomatică şi juridică echivalentă; s. de text, s. (aplicat, ataşat, timbrat sau imprimat) existent la sfîrşitul textului unui document, de obicei alături de semnătura sau subscrierea . neautografă. Este de fapt s. de validare a actului şi are drept scop să dea deplină autenticitate conţinutului său; s. de tip hagiografic, amprentă şi matrice sigilară avînd în reprezentare un sfînt (patronul unor localităţi sau instituţii religioase); s. de tip iconografic, s* avînd în emblemă un personaj (sau mai multe) înfăţişat, de obicei, cu atributele funcţiei pe care o deţine; s* de tip majestate, s. sau matrice sigilară în a căror emblemă este reprezentat suveranul ţării, purtînd mantie şi coroană, investit cu însemnele puterii şi aşezat pe tron. Acest tip a fost intens folosit în cancelariile din apusul Europei. S. de tip iconografic utilizate în cancelaria Ţării Româneşti au fost asimilate cu s. de t.m., respectiv cu; prima perioadă a evoluţiei acestora; s. de tip monumental, impresiune şi matrice sigilară în emblema cărora se află diferite construcţii: poduri,' cetăţi, edificii publice etc.; s. de tip naval, amprentă şi matrice sigilară avînd în reprezentare o ambarcaţiune sau un obiect sugerînd navigaţia; s. domnesc avînd în emblemă scena săgetării corbului, amprentă sigilară purtînd în emblemă o compoziţie heraldică avînd gravate două personaje flaricînd un copac deasupra căruia se află un corb ce ţine un inel în cioc, iar unul din personaje trage cu arcul, în pasărea menţionată. Pînă în prezent se cunosc astfel de sigilii doar de la trei domni ai Ţării Româneşti, respectiv Grigorie al II-lea Ghica (conservat pe un act din 1735, noiembrie 10), Constantin Mavrocordat (conservat pe un act din 1736, august 6) şi Mihail Racoviţă (conservat pe un act din 1742, martie 9). într-o formă concentrată această .scenă a fost reprezentată în s. domnului Grigorie I. Ghica, validînd un act din 1672, iunie 7 (Fig. 46 a); s. domnesc avînd în emblemă stema ţării şi armele familiale, amprentă şi matrice sigilară care au gravate în cîmp o compoziţie heraldică reunind stema ţării şi însemne specifice familiei domnului respectiv. Primele s. de acest fel; care se cunosc au aparţinut lui Ştefan Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti (1678— 1688); s. domnesc avînd în emblemă tipul combinat, amprentă şi matrice sigilară care au în reprezentare stema combinată a Ţării Româneşti. V. şi stema combinată', s. domnesc cuprinzînd stemele judeţelor, s. utilizat în cancelariile domneşti din Ţara Românească şi Moldova, avînd în cîmp, alături de. stema ţării respective (sau stema unită), simbolurile tuturor judeţelor. Primul s. de acest fel cunoscut pînă în SIGILIU 21* prezent validează actul din 13 septembrie 1782 emis în cancelaria lui Nicolae Caragea, domnul Ţării Româneşti (Fig. 46 b); s. domnesc de tip iconografic, amprentă şi matrice sigilară care poartă în imagine stema iconografică a Ţării Româneşti; s. duplex, termen care defineşte s. care are reprezentare pe ambele feţe. în sigilografía românească singurele s. de acest fel sînt bulele sigilare lamelarc, făcute special pentru a fi ataşate actelor solemne acordate mănăstirilor de la Muntele Athos (sau din alte locuri considerate sfinte); s. emblematic, impresiune sigilară în reprezentarea căreia mobilele sînt plasate direct în cîmpul sigilar ca la un scut, ca la o stemă redată clasic. V. s. heraldic; s. heraldic, s. în emblema căruia se află o stemă reprezentată clasic, respectiv dintr-un scut cu toate elementele specifice. Pentru sigilcgrafia românească gruparea izvoarelor sigilare (în s. heraldice şi s. emblematice) nu este adecvată, deoarece deseori întîlnim steme heraldice reprezentate fără scut, prin plasarea mobilelor specifice direct în cîmpul sigilar; s. imprimat, s. realizat prin imprimarea matricei sigilare pe suportul actului după ce acesta a fost introdus în tuş, soluţie de aur sau fum; s. inelar, impresiune sigilară (putînd fi în ceară, hîrtie, tuş sau fum) de dimensiuni mici, realizată cu ajutorul imaginii gravate pe montura unui inel. Uneori acest s. a avut rol de contra s. Sin. pe- „scena săgetării corbului“ (reconstituire). Arh. St. Buc., fond Mănăstirea Bradul, 1/43, orig. b. Sigiliul domnului Nicolae Caragea cuprinzînd, alături de stema Ţării Româneşti, sigiliile tuturor judct.e- —*■ A-**î* ^ TmiiH ATil.pnnnlm 'Parii Ltomânasli. XXXIV/22. SIGILAU ' c. Matrice sigilară împărţită aparţinînd î salului Tighina din judeţul Yîlcea. f ' 1 . ; Arh; Şt. Buc., colecţia „Sigilii“, 190: [ ^c-me/ara; s. împărţit, amprenta sigilară realizată cu o matrice sigi-$ Iară confecţionată , din . mai multe i părţi. Sistemul de confecţionare a ji. unor astfel de matrice sigilare urmărea evitarea falsurilor şi prevenirea i* abuzurilor în folosirea tiparului sigilar. Se puteau fabrica matrice sigi-: ilare împărţite ; în trei sau cinci părţi (două, respectiv patru părţi, re- .prezentau rondela; metalică, a treia, respectiv a cincea, era mînerul care le reunea). Fiecare parte se păstra la o.altă persoană,-incit pentru ‘ sigilare era necesar consimţămîntul tuturor păstrătorilor (Fig. 46 c) ; s. înstelat, v. foiţă-timbru; s. legat, v. s/atfrmrt; s. locurilor de1 adeverire, s. aparţinînd capitlurilorisau coriventurilor din! Transilvania care dă.putere deplină .actelor pe care aceste instituţii le-au transcris (indiferent de emitent): sau emis; s..marc, s. principal'al unei autorităţi î publice sau. al unei persoane'morale destinat să valideze actele cele mai | solemne,. în general cele prin care se angajează propria sa responsabili-! -tate. Întotdeauna există în funcţie numai un singur s. mare; s. mic, i 8. aparţinînd unei autorităţi publice sau persoane morale destinat să j valideze actele administraţiei şi anume cele care se referă la gestiunea sa internă; s. monetar, v. s. duplex; s. secret, s. de mică dimensiune pe î care-1 foloseşte deţinătorul unei autoriţăţi publice pentru a sigila corespondenţa sa; s. simplex, s. care are gravată reprezentare numai pe o singură faţă; s. timbrat, s. confecţionat prin plasarea, deasupra cerii calde, a unei foiţe-timbru peste care se aplică matricea sigilară. Din punctul de vedere al tehnicii de confecţionare se împart în: a) s. cu timbru fix; b) s. cu timbru mobil. La un s. timbrat se disting trei elemente: a) foiţa-timbru; b) ceara cu coca pe care se aplică; c) mătasea sau 218 SIGILO GRAFIE aţa cu care era prins timbrul. Pentru creşterea puterii de rezistenţă a s. marginile foiţei-timbru au fost cusute de suport ori pe reversul acestuia; în dreptul impresiunii sigilare s-a lipit un carton. Sin. s, dantelat; s. tipărit, impresiunile sigilare aflate pe unele acte parţiâl tipărite şi imprimate odată cu textul. sigilografic, ştiinţă specială a istoriei care are ca obiect studierea sigiliilor sub toate aspectele, indiferent de dată. S. descrie matricele şi impresiunile sigilare şi studiază, din punct de vedere istoric, artistic, tehnic, juridic şi diplomatic emblema şi legenda, modul de aplicare pe suport şi valoarea probatorie. Sin. sfragistică. siglă (pal.), literă iniţială reprezentînd întregul cuvînt întrebuinţat ca semn de prescurtare pe inscripţii, în manuscrisele vechi, pe medalii; s. compusă, două pînă la patru litere scrise dintr-o trăsătură de condei. V. prescurtare prin 8. signatum (dipl.), expresie de încheiere a unui document, pusă înainte de semnătură, în documentele scrise în limba latină în evul mediu din Transilvania. signatură a unităţilor arhivistice (arh.), ieşit din uz. V. cotă. sine anno (cron., dipl.), termen utilizat pentru a indica lipsa anului de emitere a documentului; folosit în vechile evidenţe arhivistice din Transilvania din sec. XVIII —XIX. sine dato (cron., dipl.), termen utilizat pentru a indica lipsa datei în-tr-un document; folosit în documentele şi evidenţele arhivistice din Transilvania, în sec. XVIII—XIX. Scris şi prescurtat: s.d. sine loco (dipl.), termen utilizat pentru a indica lipsa locului de emitere a unui document; folosit în evidenţele vechi din Transilvania din sec. XVIII-XIX. Sistem Automat de Regăsire a Informaţiilor din Arhivele .Statului (SAMAS) (arh., inf.), sistem de prelucrare a informaţiilor din documentele de arhivă, în toaţă complexitatea şi varietatea lor. Documentele sînt mai întîi cercetate tematic, informaţiile extrase din ele fiind indexate cu descriptori dintr-un tezaur specific, iar elementele de cotă, datare şi caracteristici codificate. Informaţiile astfel prelucrate sînt înmagazinate sub forma unor fişiere pe benzi magnetice care sînt exploatate la anumite intervale, pe jnăsura încărcării lor, cît şi la cerere, pentru furnizarea operativă de răspunsuri tematice. Regăsirea informaţiilor înmagazinate în SARIAS se realizează prin combinaţii ponderate de cuvinte cheie din tezaurul SARIAS, care permit selectarea riguroasă a informaţiilor relevante pentru o cerere de regăsire tematică. Informaţiile regăsite automat sînt prezentate sub forma unor răspunsuri statistice sau sub formă completă (rezultatele şi elementele de referinţă ale documentelor de arhivă). Bistem de informare (arh., inf.), complex de metode şi utilaje pentru prelucrarea şi înmagazinarea informaţiilor într-un mod care să permită regăsirea lor eficientă, principalul obiectiv fiind deci acela de a regăsi — la cerere — toate informaţiile pe care le conţin documentele dintr-o colecţie, în:Iegătiiră cu o temă dată. . ' •:> SMALŢURI 219 | sistem de înmagazinare şi reg&sire a informaţiilor (arh., inf.), ansamblu jj de proceduri şi echipamente capabil să memoreze, organizeze şi să i regăsească informaţiile. , .’{ sistem de operare (arh., inf.), pachet de programe de control şi de servi-| ciu care asigură folosirea optimă a resurselor echipamentelor, de că-jf tre programele utilizatorilor. La conceperea unui s. trebuie să se aibă | în vedere obiectivele urmărite în ceea ce priveşte utilizarea echipamen-Î telor, care poate fi destinat unor aplicaţii ştiinţifice, economice, de j control automat etc. | sistem informatic (arh., inf.), ansamblu, structurat şi corelat de reguli, \ proceduri şi mijloace (îndeosebi calculatoare electronice) care permite aplicarea de metode organismului respectiv pentru a obţine sau realiza '] unele obiective determinate, măsurabile între anumite limite; repre-] zintă partea automatizată (cu ajutorul calculatorului electronic) a j sistemului informaţional al unui organism. I sistem informaţional (arh., inf.), ansamblul informaţiilor, surselor şi nivelelor consumatoare, canalelor de circulaţie, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor din cadrul unei activităţi sau oiganism. Orice activitate specifică sau organism specific are un sistem informaţional specific. sistem naţional de informare şi documentare (arh., inf.), totalitatea unităţilor de informare documentară existente într-o ţară, intercore-late ca procedee, metodologii şi organizare, integrate ca oameni, materiale şi echipamente, funcţionînd ordonat, compatibil şi previzibil, în scopul unic al interconectării rapide a beneficiarilor cu informaţiile ! pertinente pe care aceştia le necesită. t sîngeap (her.), blană utilizată în alcătuirea stemelor, reprezentată f convenţional printr-o suprafaţă pe care sînt înfăţişate mobile în formă ; de clopote, plasate alternativ, unele de argint altele albastre. V. blă-r nuri. • •• sînge domnesc (gen.), înrudire de sînge prin femei cu o persoană care a ocupat tronul ţării; individ ce se trage (în urma unei căsătorii oficiale sau dintr-o legătură nelegitimă) dintr-un domn. 8.1. (dipl.), v. sine loco. slovă (pal.), denumirea generică a semnelor alfabetului chirilic. în limbajul popular se mai numeau buche sau azbuche. sloro-cifră (pal.), literă din alfabetul chirilic cu valoare cifrică; pentru a o deosebi -de grafemele cu valoare fonetică este marcată de titlă şi intercalată de două puncte despărţitoare. Valoarea cifrică* a semnelor grafice din alfabetul slavo-român şi româno-chirilic este preluată, aproape fără modificări, din alfabetul grecesc. Excepţie face numărul j 60 marcat prin g şi 900 marcat prin ; în paleografia română nu există alte semne speciale pentru cifre; la fel în.paleografiile latină, slavă şi greacă. Titla dispare treptat de pe cifre de la mijlocul sec. al XVIII-lea. S. au fost înlocuite treptat începînd din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea de cifrele arabe. (Fig. 3.) , smalţuri (her.), termen generic care defineşte metalele, culorile şi blă- ‘ nurile utilizate în alcătuirea stemelor şi regulile folosirii lor. S. cuprind >220 SMULS Fig. 47. 1859. Matrice sigilară a Comisiei Despărţirii I din Iaşi. în cîmp este gravată stema Moldovei, pe roşu şi albastru capul de bour cu stea între coarne. Sprijinitorii scutului sînt doi delfini afrontati. Arh. St. Buc., colecţia1 ,,Sigilii administrative“, 386. ' două metale (aur şi argint), şase culori (roşu, verde, albastru sau azur, negru, purpuriu, portocaliu) şi, două blănuri (hermina şi sîngeapul). Culorile alb şi galben nu se utilizează, întrucît această semnificaţie o au cele două metale. Pentru precizarea s. se folosesc diverse semne convenţionale. Legile ştiinţei heraldice interzic plasarea unei culori peste o altă culoare (cu excepţia purpurei), a unei blăni peste o altă blană, a unui metal peste alt metal. Cînd o stemă cuprinde astfel de situaţii, trebuie cercetat motivul înfăţişării ei în acest mod. (Fig. 47). smuls (her.), termen care indică înfăţişarea unor mobile care fac parte din categoria figurilor naturale: 1, Reprezentarea unor părţi de corp despărţite de trup în mod violent; 2. Plante sau arbori dezrădăcinaţi, cărora li se văd rădăcinile. soare (her., sig.), mobilă a scutului făcînd parte din categoria figurilor naturale din-domeniul aştrilor, reprezentată, de obicei, printr-un' disc de. aur figurat şi înconjurat de 12 sau 16 raze,. alternînd cu şase sau { 221 STANDARD 7 i opt; şerpui te; Cînd s. nu este reprezentat astfel, se blazonează umbră | de soare.; Simbolizează fertilitate, căldură, belşug, libertate, lumină. i Software (arh., inf.), .suită .'de limbaje şi de programe care permit unui \ sistem electronic dé elaborare a datelor să-şi dezvolte operaţiile pentru î care este destinat. ’ ; ’ .1 ‘: | soluţie de aur (pal.), lichid conţinînd praf de aur, folosit la ornarea iron- ii tispiciilor, literelor iniţiale, monogramelor, punctuaţiei; â fost între-l buinţat în cancelariile autorităţilor supreme pentru a sublinia, impor-I tanţa emitentului şi a documentului emis. ; spargere a documentului: (arh.), operaţiune prin care un document • găsit de diván fals sau falsificat era anulat ca probă .juridică,: fiind rupt ; („spart“) în partea de sus. j spargere â sigiliului (sig.)T operaţiunea prin car? o, matrice esţe mate- « rialmente spartă sau scoasă din uz pentru a împiedica utilizarea sa ul- j terioară, fie din cauza morţii unei persoane fizice, íie ca urmare a unei j mutaţii în calitatea juridică a unei persoane fizice sau morale, fie i în consecinţa unei casaţii (desfiinţării unei comune). .i specieterius (dipl.), termen folosit în documéntele scrise în limba U-1 tină în evul mediu din ^Tránsilvariija, pentru original. j spirit (pal.); semn diacritic folosit în scrierea veche; iniţial cu rol fone-i tic; în(scrierea slavo-română şi chirilică.românească sînt numai semne grafice; se aplică, în general,: pe vocala iniţială; a cuvîntului. f spiţă dé neam (gen.)',' variantă â tablei ’descendenţilor, apărută ca urma-! re a reginaului‘juHdic"de patriarhat şi care indică succesiunea genera? i ţiilor'numai în linie 'masculină!' " ( ! ( ; : Bpiţa genealogică (gen.j, listă cuprinzînd şirul persoanelor care descind t dintr-un autor comun (putînd fi o succesiune.după tată sau după mamă, directă sau lăturalnică), care au drepturi asupra unor bunuri, respec-tiv, asupra părţii care ar fi revenit autorului comun dacă acesta ar. fi ¡ în viaţă; se deosebeşte de arborele genealogic prin.faptul că n-are înfăţişarea de. arbore şi .este întocmită, de .obicei* în vederea rezolvării unor aspecte practice. în unele lucrări de genealogie.s. este asimilată cu arborele genealogic. • i ! s.p.r. (arh.),’y. sub,petitum remissionis. sprijinitori^(hér.,! sig.), termen1 care Jindică tenariţii, s uporţii şi susţinătorii unui scut, adică ácele. eleménte exterioare ale acestuia care îl sprijină., Tenahţii sînt reprezentaţi prin personaje umane (şi mitologice), iar siiporţii sînt: întotdeauna animale (inclusiv1 cele fabuloase); susţinătorii,includ plante (arbori, flóri) său obiecte. Cînd un scut are 6. mieşti (respectiv un ţenant cu un suport^ im suport cu un susţinător etc.), la blázonare vor‘fi încadraţi în categoria superioară — (ex. lin herald şiun. leu vor fi desemnaţi, prin térménul tenânţi; o acvilă şi o plantă vor fi, trecute în categoria suporţilor). Stn'dtlmch,'(dipí.),,,v. cartea oraşului.. 1 standard (arhi, cons.), ansamblu de reglementări tehnice care, în ca“ drul acţiunii dé standardizare, stabilesc caracteristicile produselor» metodele de verificare a acestor caracteristici, reglementările de calcul, 222 STARE HIGROMETRICÄ de execuţie, de încărcare şi recepţie ale produselor. In arhive se standardizează mijloacele de păstrare şi protecţie, reglementările tehnice referitoare la activităţile de microfilmare şi conservare, formate şi dimensiuni ale hîrtiei pentru documente etc. Colecţiile de s, realizate de-a lungul timpuliii reprezintă o categorie a arhivelor tehnice, stare higrometrică a depozitelor (arh., cons.), regimul umidităţii relative a depozitelor sub aspectul existenţei surselor de umiditate,1 fluctuaţiilor umidităţii relative şi al influenţei acestora asupra suportului pe care sînt scrise documentele. = stalim (arh.), indicaţie de registratură privind rezolvarea imediată, pe loc, a unui document, folosită în Transilvania la sfîrşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea. stea (her., sig.), mobilă făcînd parte din categoria figurilor naturale din domeniul aştrilor, avînd de regulă cinci raze (număr ce nu se bla-zonează), mai rar şase, şapte sau opt raze. stemă (her.), ansamblul semnelor dinstinctive şi simbolice care alcă1 tuiesc blazonul unei persoane, instituţie sau stat exprimînd atributele sale. Conform legilor ştiinţei heraldice o s. se compune din următoarele elementé: scut, a cărui suprafaţă poate fi secţionată sau nu; figurilé heraldice plasate în cîmpul scutului; elementele exterioare ale scutului, iricluzînd timbrul, coroana, sprijinitorii, pavilionul sau mantaua, deviza etc. Sin. gherb, herb, blazon; s. combinată a Ţării Româneşti, tipul de s, obţinut în urma contopirii tipului heraldic cu tipul iconografic prin plasarea acvilei cruciate deasupra copacului, dintre cele două personaje. Apărută în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, această s. a cunoscut o mare varietate de forme ; s. Dacici, compoziţie heraldică, cuprinzînd doi lei rampanţi şi afrontaţi, atribuită Daciei în unele armoriale străine şi în scrierile cronicarilor ; s. heraldică a Ţării Româneşti, compoziţie heraldică caracterizată prin existenţa scutului cuprinzînd acvila cruciată însoţită de astrul zilei şi al nopţii, sau prin plasarea acestor elemente direct în cîmpul sigilar; s. iconografică a Ţării Româneşti, compoziţie heraldică înfăţişată; din sec. al XIV-lea pînă în sec. al XV-lea, sub forma unui scut cuprinzînd două capete, busturi sau personaje încoronate, avînd între ele o floare, o tulpină cu rădăcină, un crin înflorit sau un copac (de obicei, brad ori chiparos). Uneori reprezentarea este completată cu elemente făcînd parte din categoria figurilor naturale din domeniul cosmosului (două sau mai multe stele, astrul zilei şi al nopţii) sau cu mobile din categoria figu* rilor artificiale (un sceptru sau două, un glob crucifer, o cruce etc.). Evoluţia înfăţişării personajelor a determinat şi schimbarea sensului lor: iniţial, erau reprezentaţi domnul cu fiul asociat la domnie, apoi cuplul princiar, ulterior' Sfinţii Constaintin şi Elena. Această s. a fost considerată (în special pentru sec. XV—XVII) Js. secundară a Ţării Româneşti; s. incluzînd herbul ţării şi armele familiale (sigilii avînd în emblemă s. ţării şi armele îamiliâle), compoziţie heraldică (utilizată atît de unii domni ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei cît şi de voievozii, principii şi guvernatorii Transilvaniei) incluzînd armele ţării şi s. familiei suverane. Primele s. de acest tiţ cunoscute în heraldica românească aparţin voievozilor Transilvaniei; în Ţara Românească Matei Basarab (1632—1654) şi Şerban Cantacuzino (1678—1688) au fost primii' domni care, şi-au confecţionat o matrice sigilară reunind, în emblemă, s. heraldică (sau , cea combinată) a: acestui stat cu 8. j STICLĂ ABSORBANTĂ 223 ¡personală sau a familiei lor. în Moldova, Movileştii sînt primii care au inclus, alături de capul de bour, blazonul familiei lor; s. Moldovei, j compoziţie heraldică care a cunoscut două variante: 1. S. principală, j constituită din scutul triunghiular, cuprinzînd capul de bour cu stea ! între coarne, însoţit de roză (ulterior soare) şi de lună; 2. S.secundară, i caracterizată prin înfăţişarea capului de bour cu gît cu tot. Ultima ! variantă, folosită în special în arhitectură, este întîlnită mai rar; s. i Transilvaniei, compoziţie heraldică utilizată încă de la sfîrşitul sec. L al XVI-lea şi stabilită oficial de Dieta acestui principat abia în anul I 1659, care cuprindea: acvila ieşindă, însemn desemnînd toţi oamenii ä liberi fără deosebire de naţionalitate; şapte cetăji, simbolul saşilor, y soarele şi luna, reprezentînd secuii; s. unită (sigilii domneşti cu stema unită), compoziţie heraldică utilizată în cancelariile domneşti şi can-'j celariile unor instituţii din Ţara Românească şi Moldova, în sec.XVII .1 —XVIII, reunind s. ambelor ţări menţionate. Deşi în mod frecvent ; s. mai des întîlnită este compusă din stemele heraldice ale ţărilor surori, s-a folosit uneori şi compoziţia realizată prin unirea s. iconogra-. fice a Ţării Româneşti cu herbul Moldovei. Intrînd în combinaţie cu diferite alte elemente, s. a cunoscut o mare varietate de forme. Se cunosc şi unele reprezentări cuprinzînd, alături de s. Ţării Româneşti şi a Moldovei, pe cea a Transilvaniei. O astfel de imagine este imprimată pe coperta de titlu a broşurilor cu caracter unionist, tipărite în 1856 de Cezar Bolliac. (Fig. 48). ! steme vorbitoare (her.), v. arme. ^ f Stcnner, Friedrich (26 august 1851, Braşov — 7 februarie 1924, Braşov), j personalitate în domeniul arhivistic din Transilvania, arhivar al oraşului Braşov (1878 — 1903). A urmat studiile medii la Braşov, iar cele superioare (drept) la Graz şi Budapesta. Pregătirea arhivistică a do-bîndit-o de la arhivarul Franz Zimmermann din Sibiu, după ale cărui indicaţii a organizat arhiva Braşovului. Din documentele răzleţe găsite în arhivă, S. a întocmit colecţia de documente ce-i poartă numele în două serii: latină-maghiară-germană şi slavo-română. A contribuit . la valorificarea, documentelor din arhiva Braşovului, la copierea de documente pentru Academia Română. Pentru meritele sale privind istoria românilor i-a fost conferit în; anul 1894 ordinul „Coroana României“. A fost membru al comisiei de editare a izvoarelor istoriei oraşului Braşov (Quellen zurtGeschichte der Stadt Kronstadt, vol. I —VIII, 1886—1927). Lucrări principale: Verzeichnis der Kronstadter Zumft-Urkunden, Braşov, 1886 (în colaborare), Das Kaufhaus in Kronstadt, în „Sächsischer Hausfreund,“ Braşov, 1888, p. 41 — 51; Das alte und neue Klostergasser Stadtter und die damit im Rusammenhange stehenden Regularungen, în „Kronstadter Zeitung“, 1888, nr. 157 — 165; Das Wappen der Stadt Kronstadt, în „Kronstadter Zeitung“, 1903, nr. 49— 50; Die Beanchen der Stadt Brasso (Kronstadt), Braşov, 1916. sticlă absorbantă (arh., cons.), sticlă divers colorată cu ajutorul unor compuşi metalici, realizînd filtrarea unor componente ale luminii albe, radiaţii ultraviolete şi infraroşii. în arhive se recomandă folosirea la ferestre a unei sticle galbene, pe bază de sulfură de cadmiu, care reţine lumina ultravioletă, protejînd documentele faţă de acţiunea nefavorabilă pe care lumina o are asupra lor. în unele cazuri i se foloseşte sticlă cu relief de suprafaţă, cunoscută sub numele de sticlă givrată, pentru a descompune fasciculul de lumină .Fig. 4S;. 1680 aprilie 29. Sigiliul domnului, Moldovei, Gheorghe Duca, avînd în emblemă stema .. unită. Arh. St. Buc., fond Mănăstirea Neamţ, LIII/17. solară într-o lumină difuză, evitînd. astfel iluminarea; concentrată a unor suprafeţe din depozite. Vi şi protecţia împotriva luminii solare. stil 1. (cron.), variaţiile începutului anului de la popor la popor şi de la epocă lă epocă. Se cunosc mai multe s.:'s. veneţian, cu începutul anului la1 martie; s.* bizantin,; cu începutul anului la 1 septembrie ; s* circumciziei, cu începutul anului lă; 1 ianuarie, s. iulian (vechi), s. gregorian (nou) etc! V: calendar. 2. (pal.), instrument de scris utilizat în scrierea veche latină. Avea forma unui condei, de metal său de os, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt!1 l; stipulase (dipl.j, prevedere înscrisă într-un tratat,1 într-o declaraţie bilaterală sau într-un alt document internaţional, prin care se instituie o anumită regulă de conduită, se stabilesc anumite drepturi ori se reglementează diferite chestiuni ce fac obiectul respectivului act internaţional. V. clauză1 stirpe (gen.), v. familie, origine. ’ strategie (logica) dc ccrcetărc (arh., inf.), ansamblu de reguli privind recombinarea descriptorilor în vederea efectuării operaţiei de'jegă-sire. j SUPT ARHIVAU 225 j I strigăt de război (her.), text amintind un eveniment, o victorie sau o j înfrîngere, de pe cîmpul de luptă; de obicei prin acesta se aduceau j omagii unor comandanţi militari. ■ stylionale (dipl.), registru folosit în evul mediu în cancelariile din Tran- \ silvania, în care erau trecute formulele pentru diferite genuri de docu- j mente şi titlurile personalităţilor sau instituţiilor, necesare redactării j corespunzătoare a documentelor. î sub fide remissionis (arh.), expresie folosită în Transilvania în sec. ţ XVIII —XIX, privind restituirea unor documente sau anexe către ; emitentul documentului. Scris şi prescurtat: s.f.r. Î sub petitum remissionis (arh.), expresie folosită în Transilvania în sec. j XVIII—XIX, privind cererea de restituire a unor documente sau j anexe către emitentul documentului. Scris şi prescurtat: s.p.r. subscripţie (subscriere) neautograîă (dipl.), v. monogramă. subscriere monograinatică (pal.), sistem de prescurtare folosit în cancelariile domneşti — frecvent în cea a Ţării Româneşti — pentru abrevierea, stilizarea şi ornarea semnăturii neautografe a emitentului, de obicei, a domnului sau a mitropolitului. V. şi monogramă. ; sul (arh.). 1. Document de arhivă care se păstrează rulat. 2. Cutie tu- ; bulară în care se păstrează un document rulat. suliţă (her., sig.), figură heraldică artificială care face parte din categoria armamentului, definind o armă folosită, în general, de corpurile de gardă naţională. A fost utilizată în heraldică, în special după Revoluţia franceză (1789—1794), ca simbol al luptei maselor populare care foloseau s. ca armă de luptă. suplică (dipl.), cerere scrisă prin care se solicită o favoare; poate fi individuală sau colectivă. suport (her.), v. sprijinitori. suport grafic al documentului (dipl., pal.), materia pe care s-a scris textul înscrisului respectiv. De-a Iurgul timpului a servit ca suport grafic piatra, ceramica, metalul, papirusul, pergamentul, hîrtia, textilele, scoarţa de copac etc. Cele mai multe documente arhivistice sînt scrise pe nîrtie, pergament şi papirus. Se întîlnesc însă unele surse scrise pe scoarţă de copac, mătase, sticlă; în etapa contemporană categoria suporţilor de documente s-a lărgit foarte mult datorită tehnicilor noi, cuprinzînd, alături de suporţii clasici, microfilme, benzi magnetice, discuri etc. suprapunere (her.), termen care indică poziţia unei mobile, faptul că este plasată deasupra alteia. suptarliivar (arh.), persoană cu pregătire specială în Arhiva Statului Ţării Româneşti între anii 1831 şi 1862, care era însărcinată cu primirea şi păstrarea documentelor ; era persoana care ţinea locul arhivarului statului, în lipsa acestuia. 226 SURET suret (dipl.), denumire, veche folosită în Moldova pentru un document rezultat în urma traducerii din altă limbă. Este uneori certificat, alteori nu. suscripţic (dipl.), v. intilulaţie, formular diplomatic. susţinător (her.), element exterior al scutului reprezentat dc plante sau obiecte, avînd rolul de a sprijini scutul. V. sprijinitori. Sylva (arh.), subdiviziune din seria de acte normative din arhiva Gu-berniului Transilvaniei, cuprinzînd documente din anii 1711—1861 referitoare la reglementări forestiere. Şcoala (lc arhivistică (arh.), v. invăiămînt arhivistic. Şcoala practică do arhiva ri-palcograîi (arii.), v. învă\ămînt arhivistic Şcoala Spccială de Arhivistică şi Paleografie (arh.), v. învăţămînt arhivistic. şef (her.), sin. cap. V. scut. şef al arhivei (arh.), v. arhivar al statului. şef arhivar (arh.), denumire pentru persoana care a îndeplinii rolul de conducător al unei direcţii regionale de arhivă sau al unui serviciu din cadrul Direcţiei g3nerale a Arhivelor Statului în perioada anilor 1927-1944. şevron (her.), v. căprior, piese onorabile. şnur (sig.), v. mijloace de ataşare a sigiliilor. ştampilă (sig.), v. sigiliu. ştiinţa izvoarelor (surs., arh.), disciplină istorică cc studiază originea izvoarelor istorice, originalitatea sau autenticitatea lor, clasificarea izvoarelor şi metodelor de obţinere a datelor asupra procesului evoluţiei sociale; are drept scop clasarea metodică a izvoarelor istorice, critica lor şi a ediţiilor în care au apărut. ştiinţă arhivistică (arh.), v. arhivistică. ştiinţă hcraldică (her.), v. heraldică. ştiinţe speciale (auxiliare) ale istoriei, totalitate a ştiinţelor (arhivistică, diplomatică, paleegrafie, cronologie etc.) care studiază izvoarele documentare şi elaborează metodologia cercetării acestora. Sin. discipline auxiliare ale istoriei. T tabla ascendenţilor (gen.), listă a persoanelor care se înrudesc, alcătuită pe baza metodei analitice de cercetare în ţpnealcgie, pornindu-se de la un individ considerat rezultatul evoluţiei unei familii şi urmărindu-i pe toti antecesorii săi. T. este compusă pe bază strict matematică şi evoluează în progresie geometrică prin puterile succesive ale lui doi. Se numeşte şi metoda Stradonitz, după numele genealogislului german Stephan Kekube von Siradonitz (1863—1933), care a teoretizat această metodă, folosită încă din evul mediu. tabla descendenţilor (gen.), listă a persoanelor care se înrudesc, alcătuită pe baza metodei sintetice de cercetare genealogică, pornindu-se de la un individ şi urmărindu-se toţi descendenţii sui. tabulatorul fondurilor (arh.), instrument de evidenţă nominală şi numerică în care se înscriu preluările şi transferările de fonduri, fragmente şi colecţii de documente; s-a renunţat la utilizarea lui, fiind înlocuit cu registrul general de arhivă (v.) şi fişa „Situaţia fondului“ (v.). taliigraîie (pal.), sistem de prescurtare, asemănător cu stenografia. talpă (her.), sin. cîmpie. V. scut. taxă de sigilare (sig.), suma ce trebuia achitată pentru sigilarea unui act emis într-o cancelarie. tăiat (scut tăiat) (her.), suprafaţă (scut, cartier sau mobilă) împărţită în două printr-o linie orizontală (a) sau diagonală, obţinîndu-se un scut tăiat în bandă (b) şi în bară (c). (Fig. 49 a, b, c). tărfolog (dipl.), v. terfelog. Fig. 49 a. Scut tăiat; b. Scut tăiat în bandă; c. Scut tăiat în bară. TERMEN GENERIC 229 tclmică dc conîecţionarc a sigiliilor (sig.), procedee tehnice de efectuare a sigilării, respectiv: a) imprimarea matricei introdusă în diverse soluţii pe document (sigiliu imprimat); b) aplicarea cerii calde pe suport şi apăsarea matricei sigilare deasupra acesteia (sigiliu-aplicat); c) utilizarea unei foiţe-timbru care este plasată peste ceară (sau cocă) şi obţinerea, prin apăsarea tiparului sigilar, a unei imagini în relief (si-giliu-timbrat); d) realizarea unei bule din metal ori a unui sigiliu din ceară (protejat de un căuş, o capsulă metalică sau .din lemn), care să fie prins cu şnur de suport (sigiliu-atîrnat). temelia (cron.),-.-element cronologic răsăritean care indică vîrsta lunii la o dată din an, mai ales cifra care exprimă această vîrstă în ziua de 1 martie a unui anumit an. T. exprimă diferenţa de zile dintre anul lunar, care are 354 de zile, şi anul solar de 365 de zile şi se bazează pe ciclul de nouăsprezece ani solari. Fiecărui an din ciclul lunar îi corespunde o t. şi aceasta este cu unsprezece zile mai mare decît aceea a anului precedent. Corespunde în apus epactei (v.). temperatură (arh., cons.), factor microclimalic important pentru păstrarea documentelor de arhivă. Temperaturile prea ridicate din depozitele de arhivă duc la degradarea documentelor prin deshidratare excesivă, iar temperaturile prea scăzute sau alternante antrenează modificări ale umidităţii relative a spaţiilor, favorizînd degradările biologice. Temperatura optimă pentru depozitele de arhivă este de 16—18°C. tenant (her., sig.), element exterior al scutului, reprezentat printr-un personaj uman care sprijină scutul. teorie arhivistică (arh ), v. arhivologic. terasă (her., sig.), mobilă a scutului făcînd parte din categoria figurilor naturale, reprezentînd solul cu nercgularităţile lui. terîelog (dipl.), catastif vechi, act vechi. termen dc depunere a documentelor (arh.), interval de timp stabilit prin acte normative, în limita căruia organizaţiile predau Arhivelor Statului documentele ce fac parte din Fondul Arhivistic Naţional. T. se stabileşte în funcţie de creatorul de fond şi genurile de documente. Sin. termen de predare. termen de Indexare (arh., inf.), cuvînt sau sintagmă definind un concept unic dintr-un domeniu de specialitate şi folosit pentru descrierea documentelor în procesul de indexare. termen dc păstrare (arh.), limita de timp stabilită pentru păstrarea diferitelor categorii de documente, într-un fond, precizată prin indicatorul termenelor de păstrare (v.). termen do predare (arh.), v. termen de depunere. termen general (arh., inf.), termen cu rang de descriptor în tezaur, cu aplicabilitate în toate domeniile. termen generic (supraordonat) (arh., inf.), termen care reprezintă o clasă de noţiuni din care face parte noţiunea reprezentată prin termenul subordonat (specific). 230 TERMEN NEACCEfTAT termen neacceptat (arh., inf.), termen înlăturat ca urmare a relaţiei de sinonimie absolută sau convenţională. termen specific (subordonat) (arh., inf.), termen reprezenlînd o noţiune care face parte dintr-o clasă de noţiuni reprezentată prin termenul generic (supraordonat). termograf (arh., cons.), aparat de măsură şi înregistrare grafică pe o diagramă a evoluţiei temperaturii dintr-un spaţiu închis. Se foloseşte în depozitele de arhivă pentru urmărirea microclimatului. termoliigrograf (arh., cons.), aparat de măsură şi înregistrare simultană pe o diagramă a temperaturii şi umidităţii relative. Se foloseşte în depozitele de arhivă pentru urmărirea evoluţiei microclimatului. termolilgrometru (arh., cons.), aparat prevăzut cu un termometru şi un higrometru. Se foloseşte în depozitele de arhivă pentru măsurarea factorilor de microclimat. testament (dipl.), act juridic unilateral prin care o persoană fizică îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, mai ales în legătură cu transmiterea bunurilor sale. Sin. (înv.) diată. Teulescu, Petraclie (1826—1885, Bucureşti), director al Arhivei Ţării Româneşti între anii 1859 şi 1862, om de cultură, luptător activ al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. S-a preocupat, în special, de organizarea arhivelor, păstrarea documentelor şi publicarea acestora. A publicat lucrarea Documente istorice. Seria I, Bucureşti, 1860, care cuprinde 59 documente, dintre anii 1593 şi 1822. text (dipl.), parte a formularului diplomatic, cea mai importantă, în-trucît cuprinde conţinutul propriu-zis al actului respectiv; t. însumează următoarele elemente: arenga (sau preambul), intervenţia, naraţia (sau expunerea), notificaţia (sau promulgaţia), dispoziţia, sancţiunea, coroboraţia; t. evidenţiază faptul juridic, justifică hotărîrea luată, expune împrejurările în care s-a creat actul, scoate în evidenţă dispoziţiile date pentru concretizarea cuprinsului său şi clauzele menite a-i sublinia importanţa şi a-i asigura executarea. Sin. context. tezaur (arh., inf.), lista nominalizată de termeni (descriptori) ordonată alfabetic, indicînd relaţiile semantice şi logice ale acestora, ordonată în general şi după clasele tematice ale unuia sau ale mai multor domenii la care se’ referă. tezaur naţional politematîc (arh., inf.), tezaur care acoperă Ia nivel de generalitate principalele domenii ale ştiinţei, tehnicii şi economiei şi care îndeplineşte funcţia de tezaur de bază în cadrul unui sistem naţional de tezaure. tezaur satelit (arh., inf.), tezaur specializat pe domeniul construit, avînd ca punct de plecare un tezaur naţional poli tematic. theca (arh.), v. cella. tibi soli (dipl.), expresie utilizată pentru documente confidenţiale. Scris şi prescurtat: t.s. tilda (pal.), v. titla.' timbrat (her.), termen care indică poziţia unei mobile faţă de scut. Este propriu coifului cu cimier şi lambrechini. TRIENNALBEItl CITTE 231 timbru (her.), termen care indică elementele exterioare ale scutului legate de coif, respectiv: a) coroana coifului; b) creştet; c) lambrechini. timbru scc (sig.), sigiliul obţinut printr-o presare foarte puternică (de obicei, printr-o presă de sigilat), care cuprinde suportul şi scoate în relief semnul gravat pe matrice. tipar de pecete (sig.), v. matrice sigilară. tipar-sigilar (sig.), v. matrice sigilară. titla (pal.), semn grafic a cărui formă clasică este o linie orizontală ondulată; are o dublă valoare: a) aşezată deasupra cuvîntului indică prescurtarea lui şi b) aşezată deasupra slovei marchează valoarea numerică a acesteia. Sin. tilda, titula. titula (pal.), v. titla. titulatură (dipl.), v. intitulaţie. tonîilm (arh.), v. bandă sonoră. tradiţia unui sigiliu (sig.), ansamblul informaţiilor transmise asupra sigiliului. Sigiliul poate fi cunoscut prin matriceasa, printr-o amprentă într-un material divers, printr-un mulaj-negativ sau mulaj, o fotografie sau un desen, descriere sau o simplă menţiune, o urmă pe suport sau printr-o formulă de coroborare. transcriptum (dipl.), v. copie. transîix (dipl.), grup de documente format prin suprapunerea a două sau mai multe acte, unul cuprinzînd justificarea celuilalt şi care sînt sigilate cu acelaşi sigiliu ale cărui legături sînt trecute sub suportul ambelor piese. transport (arh ), denumire pentru primele depuneri de acte la Arhivele Statului, încă de la începutul înfiinţării lor, pentru a indica fiecare din grupele de documente primite într-o singură zi, ordinea depunerilor fiind marcată prin numărul de ordine identic pus pe toate dosarele depuse odată. transportor general (arh.), inventar dc documente întocmit pe transporturi. V. transport. transumpt (transsumptum) (arh., dipl.), termen folosit în evul mediu în Transilvania pentru documente emise de locurile de adeverire, în care erau transcrise documente originale prezentate de cei interesaţi sau din arhiva proprie. T. avea valoare de copie autentică. în prezent, pentru t. se foloseşte termenul de document-cadru. tratat (dipl.), act juridic ce consfinţeşte înţelegerea încheiată între două sau mai multe state, în scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele. trema (pal.), semn diacritic (") folosit, de obicei, deasupra literelor !, v, y. Trieunalberichtc (dipl.), raport trienal de activitate introdus prin „Instrucţiunea de organizare a arhivei şi de prelucrare a materialului documentar“, elaborată în anul 1876 de arhivarul Franz Zimmermann (Sibiu). întocmit din trei în trei ani de către arhivar, el cuprindea informaţii despre ordonare, inventariere, selecţionare, completarea ba- 232 TRIERE Fig. 50 a. Scut tripartit în brîuri; b. Scut tripartit în bandă; c. Scut tripartit în bară. zei documentare prin preluări de fonduri şi colecţii, achiziţii şi donaţii, completarea bibliotecii, pregătirea profesională a arhivarului si a secretarului de arhivă, desfăşurarea cursurilor de diplomatică şi paleografie latină, activitatea de cercetare la sala de studiu, valorificarea ştiinţifică a documentelor de către arhivar, probleme adminislraliv-financiare. Au fost întocmite pînă în anul 1945, cînd Arhiva naţională săsească a intrat în componenţa Arhivelor Statului Sibiu.- triere (arh.), ieşit din uz. V. selecţionare. tripartit (her.), suprafaţă (scut, cartier etc.), împărţită în trei printr-o linie orizontală sau diagonală, obţinîndu-se un scut tăiat în brîuri (a), în bandă (b) şi în bară (c). (Fig. 50 a, b, c). t.s. (clipi.)y v. libi soli. turn (her.), mobilă făcînd parte din categoria figurilor heraldice artificiale, reprezentată ca o construcţie rotundă, pătrată sau poligonală care se ridică deasupra unei clădiri. tuş roşu (sig.), v. chinovar. (ăncuşă (dipl.), Bucăţică decupată dintr-un act, scris de obicei pe pergament, pentru a anula destinatarului actului, în urma unei hotă-rîri domneşti, anumite drepturi de proprietate, privilegii etc. Uzanţă mai ales a cancelariei domneşti din Moldova. 2. Parte tăiată din act pe care o păstra cel ce trebuia să primeaască plata, ca mijloc de control la facerea socotelilor. 8. Fîşie de pergament care asigură prinderea sigiliului de suportul actului. feapă (her.), v. piese onorabile ale scutului. U u.a. (arh.), prescurtare pentru unitate arhivistică (v.). ultrnfiştl (arh.), v. ultramicrofişă. ultramicrofişa (arh.), foaie rectangulară de film fotografic conţinînd numeroase imagini organizate pe şiruri şi coloane, tolalizînd cîteva mii de cadre miniaturizate ale documentelor de arhivă. în general, reducerea imaginii documentelor pe 11. variază între 42:1 — 100:1, ajungîndu-se astfel ca pe o u. cu indice mare de reducere a imaginii să încapă cîteva mii de microcopii. Sin. ultrafişă, superfisă, microfişă cu indice mare de reducere. umbră (her.), reprezentarea unei figuri numai prin conturul ei. umerii scutului (her.), cantoanele din dreapta şi stînga şefului. Umsclilagsbogcn (arh., cons.), denumire dată în instrucţiunile administrative din 1841 ale registraturii Trezaurariatului Transilvaniei pentru coala de arhivă (v.). undaro (her.), reprezentarea undulară a unei mobile sau piese. în mod obişnuit brîul este înfăţişat astfel. unicat (dipl.), v. document unicat. 234 VNITATK Alini VISTICĂ unitate arhivistică (arh.), unitate dc evidenţă şi clasificare a documentelor In arhivă, care reprezintă un document distinct sau totalitatea documentelor care au o importanţă de-sine-stătătoare. Se individualizează prin conţinutul şi forma sa, referindu-se la o acţiune, problemă sau lucru şi ocupă o poziţie distinctă într-un instrument de evidenţă. Sin. unitate de evidenţă, unitate de inventarieire, unitate de păstrare. unităţi arliivisticc cu termen dc păstrare permanent (arh.), categorii de documente care prezintă importanţă documcnlar-istorică sau practică, fac parte din Fondul Arhivistic Naţional şi se păstrează permanent. unităţi arliivisticc cu termen dc păstrare temporar (arh.), categorii de documente care nu prezintă valoare documentar-istorică, iar valoarea lor practică este limitată în timp. Durata păstrării u. este stabilită prin indicatorul termenelor de păstrare (v.). unitate dc evidenţă (arh.), ieşit din uz. V. unitate arhivistică. unitate dc inventariere (arh.), ieşit din uz. V. unitate arhivistică. unitate do păstrare (arh.), ieşit din uz. V. unitate arhivistică. urare finală (dipl.), formulă des întîlnită în actele de formă epistolară, prin care se încheie textul şi care exprimă o urare la adresa destinatarului fie printr-o frază, fie printr-un verb. U. poate avea forma unei semnături sau poate îmbrăca aspectul figurat al lui „Benevolete“. urbariu (dipl.), termen folosit în Transilvania medievală pentru un document în care erau consemnate obligaţiile iobagilor faţă de stă-pînul feudal. urgens (arh.), indicaţie dc registratură pentru rezolvarea urgentă a unui document, folosită în Transilvania în sec. XVIII —XIX. urle (dipl.), denumirea unui act folosit în Moldova, prin care se întăreşte o posesiune ce se poate transmite din tată în fiu, prin moştenire; hrisov (în Ţara Românească). uricar (pal.), v. grămătic. u.s* (dipl.), v. ut supra. ut supra (dipl.), expresie folosită în documente, referindu-se la fapte relatate anterior în acelaşi document. Scris şi prescurtat u.s. y vacuum (arh.), menţiune de registratură pentru indicarea lipsei documentelor dintr-o cămaşă de documente sau dintr-un fascicul. ‘ validare (dipl.), acţiunea de a investi un înscris cu putere juridică prin aplicarea semnelor menite a proba autenticitatea sa. Sin. autentificare; v. excepţională a documentelor (sig.), sigilarea unor acte, în mod diferit decît se obişnuieşte, în vederea sublinierii importanţei lor saii pentru a marca împrejurările deosebite în care au fost emise. Se cunosc următoarele procedee de validare deosebită a actelor în cancelariile domneşti: a) cosigilarea actelor cu sigiliul domnului şi al unor boieri din sfat; b) prinderea a două documente (avînd emitenţi diferiţi) sub acelaşi sigiliu; c) autentificarea unor acte cu două sigilii de text (putînd fi sigilii mari sau un sigiliu mare şi unul mic); d) întărirea unor acte şi cu sigiliile domnilor succesivi emitentului sau în a doua domnie a acestuia. • ■ Valoare (a documentului) (arh.), putere informaţională a documentului care, la rîndul ei, determină importanţa politică, ştiinţifică, écono-mică, socială, culturală şi obştească a acestuia; v. documeRtar-isto-rică, importanţa informaţiilor documentar-istorice pe care . le conţin unităţile arhivistice dintr-un fond sau colecţie. Toate documentele care prezintă v. documentar-istorică fac parte din Fondul Arhivistic Naţional şi se păstrează permanent. Importanţa istorico-documentară a unităţilor arhivistice este dată de valoarea informaţiilor cu privire Ia dezvoltarea societăţii din punct de vedere social, economic, politic şi cultural, de-a lungul veacurilor. V. Fondul Arhivistic Naţional; v. juridică, proprietate transmisă documentului prin norme legale, exprimată prin particularităţile interne şi externe ale acestuia; v. practică, suma informaţiilor conţinute de o unitate arhivistică dintr-un fond sau colecţie şi care servesc la rezolvarea unor probleme curente economice şi sociale; v. a sigiliilor (sig.), determinarea importanţei pe care o au izvoarele sigilare din punct de vedere: a) istoric (informaţiile dé natură istorică pe care le transmit); b) juridic (puterea juridică probatorie a sigiliilor); c) estetic (importanţa lor pentru istoria artei). valorificare ~a documentelor (arh,), v. folosire a documentelor. varia 1. (arh.), denumire dată unor serii de documente pentru a indica faptul că acestea se referă la probleme diferite; 2. (pal.), denumire grecească a accentului grav ('■) din scrierea chirilică. văleat (cron.), element cronologic principal de datare, prin care se denumeşte anul după sistemul erei bizantine; se foloseşte în datarea documentelor pînă în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea; exprimă anul de la „facerea lumii“, de la Adam sau de Ia „zidirea lumii“. In sec. VELIN 236 al XVII-lea apare datarea cronologică după era noastră, uneori în paralel cu v. Actele de cancelarie redactate în limba slavă sau română au textul datat cu anii de la naşterea lui Hristos; cele redactate în limba latină folosesc, în exclusivitate, anii erei noastre, de unde formula : anno domini = în anul domnului. velin (dipl., pal.), pergament fin şi suplu, fabricat din piei de animale tinere, cu o preparare deosebită pe ambele feţe, folosit în evul mediu timpuriu la scrierea manuscriselor, utilizat ulterior în cancelariile apusene şi pentru diplome sau brevete. V. pergament. verde (her.), culoare utilizată la alcătuirea stemelor; se reprezintă convenţional prin linii diagonale de la dreapta la stînga; semnifică dragoste, tinereţe, frumuseţe, libertate, scutire. V. smalţuri. verificarea existentului (arh.), operaţiune de confruntare a unităţilor arhivistice cu inventarul, în vederea stabilirii existenţei şi stării documentelor în scopul asigurării integrităţii şi a bunei lor păstrări în Arhivele Statului; se efectuează numai asupra fondurilor şi colecţiilor ordonate, inventariate şi selecţionate. Constatările se consemnează într-un proces-verbal care se încheie separat pentru fiecare fond sau colecţie şi se păstrează la dosarul fondului. verso (dipl.), expresie folosită pentru a doua pagină a unui document sau a unei file scrise. Sin. dorso. vertatur, verte (dipl.), expresie folosită în subsolul primei pagini a unui document, pentru a atrage atenţia că textul continuă şi pe verso. vestigii sfragistice (sig.), v. vestigii sigilare. vestigii sigilare (sig.), termen ce defineşte generic totalitatea izvoarelor sigilare, adică a matricelor sigilare şi a impresiunilor acestora, inclusiv a fragmentelor şi resturilor de sigilii, existente pe documente importante, pentru efectuarea cercetărilor sigilografice. Sin. vestigii sfragistice. vide (arh., dipl.), indicaţie de cancelarie sau registratură, pentru scrierea pe curat a documentului după concept sau pentru menţionarea altor documente în legătură cu documentul de referinţă. Sin. confer, conferatur. vidlmus (dipl.), reproducerea integrală a textului unui act fără a modifica ceva din cuprinsul său de către o persoană care garantează prin semnătura şi sigiliul său faptul că a văzut la înscrisul transcris semnele de validare pe care, în general, le descrie; v. confirmativ, v. prin care autoritatea emitentă nu se mulţumeşte doar să reproducă actul respectiv, ci îl şi confirmă; v. de v., v. în care actul reprodus este el însuşi un v. Unele acte au străbătut secole sub forma unor v. succesive. vinietă (min., dipl.), miniatură realizată, de obicei, pe laturile suportului unui act, în scopul evidenţierii începutului sau sfîrşitului cadrului scris; v. este compusă din ornamente florale sau geometrice, contribuind la creşterea gradului de solemnitate a actului. vîrful scutului (her.), v. scut. vocabular controlat (arh., inf.), listă normalizată de descriptori şi simboluri, orînduită alfabetic, indicînd şi relaţiile semantice ale acestora. VULTUR 237 Tolumcn (dipl.), foaia (ori foile) de pergament sau hîrtie pe care documentele erau scrise numai pe o faţă, sub formă de volum, şi răsucite sul în jurul unui suport de lemn sau metal. V. sult manuscris. Vorspann (arh.), denumire dată în unele arhive din Transilvania seriei de documente privind cărăuşiile. Sin. coniuncturalia, praeiuncturalia. vrabia (pal.), semn diacritic (w) indicînd scurtarea unei vocale. V. semne diacritice. vultur (her.), v. acvilă. X xcrocopie (arii., cons.), copie a unui document obţinută prin procedeul xerox. Sin. Xerografie, copie xerox. Xerografie (arh., cons.), v. xcrocopie. xerox (arh., cons.), v. aparat de xerografiat. zapis (dipl.), 1. Termen învechit, utilizat în documentele slavo-române pentru a denumi o dovada scrisă sau un text (Fig. 51). 2. Orice înscris cu caracter juridic încheiat între două persoane particulare. V. document scris, act. zbor (her.), figură heraldică naturală reprezentată ca două aripi de pasăre (cînd acestea sînt de îngeri sau grifoni, pot fi denumite şi cu termenul aripi). Cînd se utilizează o singură aripă, se blazonează cu termenul de semi-zbor. Z. şi semi -z. Au fost deseori utilizate ca cimier. zgomot (arh., inf.), numărul documentelor nerelevante, selectate într-un proces de regăsire a informaţiilor referitoare la o anumită temă. Zimmermann, Franz Josef (9 septembrie 1850, Sibiu — 27 ianuarie 1935, Linz, Austria), creator al şcolii arhivistice moderne din Transilvania, arhivar la Arhiva naţională săsească din Sibiu (1875—1908). Are meritul de a fi contribuit substanţial la transformarea Arhivelor naţionale săseşti într-o instituţie publică (1876). Prin Instrucţiunea de organizare a arhivei şi de prelucrare a materialului documentar, elaborată în anul 1876, pune bazele arhivisticii moderne. Z. este iniţiatorul unui curs de paleografie şi diplomatică, avînd merite deosebite în formarea cadrelor de specialitate şi în popularizarea arhivelor. Principalele sale lucrări sînt: Uber die Herausgabe von Urkunden, în „Korespondenzblatt = des Vereins für siebenbürgische Landeskunde“, I, Sibiu, 1878; Das Archiv der Stadt Hermannstadt und der sächsichen Nation in Siebenbürgen, în „Archivalische Zeitschrift,“ München, III, ’*jgj>t''rrl?o- ^j?â\Tn4iA*gi£p (VO. y«A .-. k/ •;;.; y "v. .ifess. - • ¿2$ ..' .*•"*' >,< * •V" ii ¿iiii> fit* £*>*'w** nAimn - K ;^< i:;;: ‘ :.:::;^ ^":;.3;:::;: :^:;:5::; ;r^t:v: ;M:vr^ :>fs :;:.::: : ■ ■ - ->^^- ^' ^ -'■ ■ ^ ' ' ' ' ' î l - ^: - • - :> , . :- -- >: *- ? ^ ^ • -..' ~ ' J£-K& - pa3Bnmn rmctMeH-HOCTH H KOHtjeriUHeË o UeHHOCTH flOKyMeHTa. riepBBie (JeoflajibHfcie apxHBBi 6bijih co3AaiiBi aapecaTaMH, pemaiomHM sjieweHTOM coxpaHeHHH AOKyMeHTa srsiuinacb ero lopHAiraecicaH cHjia, npn noMoiHH KOTopofi aApecaT Aoica3BiBaji cboh npaBa h cboôoali. TaKHM o6pa-30M, ÆpeBHeËnmMH apxHBaMH 6bijih apxHBBi OTflentHtix kojijickthbob nojn>3yK)mHxcii ocoôbimh npaBaMH, KaxHMH hbjuijihcb: ropoAa, ziyxoBHBie 3aBeAeHiw hjih o6mHocTn, ceMBH, oTAejn>HBie o6iahhbi. Bce 6ojn>nraii o6i>eM AoicyMeHTOB, n0Tpe6H0CTB coxpaHemur, KpoMe lOpHAmeCKHX, 00C06eHH0, a AMHHHCTpaTHBHBIX AOKyMeHTOB, BCJICflCTBHe C0imaJIBH0-3K0H0MIÏHeCK0r0 pa3BHTHH H C03flaHHH 0praHH30BaHHBIX HHCTII-TyunoHHBix paMOK, noTpeôoBajm BBe^eHHH yneTa nocpe^cTBOM chctcmbi penicTpauHH. B 3Tot nepnoA Bce H3AaBaeMBie AoxyMeHTBi xpamijiHCB b BHfle kohhh (nojmoü hjih tocthhhoë) b apxHBHofi oimcn H3AaTe;ifl Aony-MeHTa. B PyMBiHHH, Hanôojiee AaBHBiMH apxHBaMH TaKoro pofla hbjwiotch apxHBBi MecT yAOCTOBepeHUH, h3 KOTopBix flo HacToamero BpeMeHH coxpa-hhjihcb OTpBiBKH iipoTOKOJiOB, oTMe^aiomne Hx AeaTejiBHOcTB b icavecTBe cocTaBHTeneü noAJniHHBix AoicyMeHTOB, ncnoranrrejiefi pa3JiHHHBïx npo-ue^ypHBix AOKyMeHTOB h HcnojnnrrejiBHBix Mau^aTOB XV Bena. B apxirae Kaiuiiyjia Aji6aK)jiHH Taicne otpbibkh AaTHpyioTcH 1318 roAOM, a b apxHBe KoHBeHTa KJiyMc-MsHsnrrypa — 1438 toaom. Hto KacaeTcfl Bajiaxnn n Mojiaobbi, to ynoMHHamiH o noflBJieHim apxHBHOÜ oraicn 3AecB othochtch k XV Beicy. TaK, b rpaMOTe IIlTeÿaHa BejiUKoro ot 31 aBrycTa 1458 r. ynoMHHyr «KaTacrux» (perncTp) MOHacTBipH MojiAOBiiua. HaTOHan c khhâchhh KoHCTaHuma BpBimcoBHHy rocnoAap-CKaH KaHuejmpHH Bejia perncTp (6pBiHKOBHHCKHe khhth ajih 3annceû), b ko-TopoM H3JiarajiocB coflep^arae H3AaBaeMBix AoicyMeHTOB h 3arnfCBiBajiHCB cneia Ka3HaneñcTBa, a bo BpeMJi npaBJieHHH rocnoAapa KoHCTaHnraa MaBpoKopAaTa (HaHHHan c 1741 r.) b Bajiaxmi h MojiAOBe perjiaMeHTHpy-eTCii BBeAeHHe peecTpoB fljw nojiHoro hjih icpancoro H3Jio^emui ii3AaHHBïx AOKyMeHTOB. ÜepHOfl BBeAeHHH apxHBHOÜ ODHCH (aflMHHHCTpaXHBHOH HJIH KaH-uejiHpcKOÜ) oTMenaex co3AaHne coBpeMeHHoro apxHBa, xorAa HaHHHajiH xpaHHTB, KpoMe caMoro AOKyMeirra, h hcphobhkh, 3aMe*ncH, npiiJiarae^ie k AOKyMeHTaM pe$epaTBi, yneT kotopbix BeAeTcn cneiţnajiBHBiMn cpeA-CTBaMH. BaîKHBIM ^aKTOpOM B C03AaHHH H OpraHH3aiJHH apXHBOB ÄBHJIOCB OHpe-AejieHHe MecT xpaHemm AOiçyMeHTOB. B Havane XVIJI b., AOKyMeHTBi, npeA-cTaBJunomne oco6biô nirrepec, cTajiH xpaHHTB b Kauejmpmix MHTponojinô h MOHacTBipeü Byxapecra n Slcc, KOTopBie cTaHOBHTcfl, TaKHM 06pa30M, nepBBiMH reHepajiBHBiMH apxHBaMH cTpaHBi. B TpaHcnjiBBaHHH 3Ty poni> 256 rOCyÆAPCTBEHHblft APXHB PYMblHHH BwnojiHflJiH Mecía yAocTOBepeHHa b KamiTyjiax h xoraeHTypax. B snoxy TpaHCHJibBaHCKoro xHa^xecTBa (1541 — 1690 rr.) HaHJiyvumM 06pa30M öbijih 0praHH30BaHW ropoAcxne apxHBW. ITocJie 1695 r. b TpaHCHjibBancxoft npn-ABopHoii KaHLjejwpHH 6bina BBeAeHa perHCTpaTypa, a HaHHHan c 1790 r. 3TH apXHBbl MOflepHH3lipyiOTCa. MHCTHTyuHOHHwe npeo6pa30BaHHH Havana XIX b. — Gyziynn ecTecT-BeHHfciM cjieacTBHeM pyKOBOAHMoñ TyAopoM BnaflHMiipecKy peBomoumi 1821 r. — BKJnoHami h npouecc 06pa30BaHHH reHepajibHbix apxHBOB cTpaHBi. Bnaroflapa co3AaiiHK> b 1831 r. b EyxapecTe h b 1832 r. b üccax Tocy-jţapcTBSHHtix apxHBOB 6bijiH 3ajioaceHbi OCHOBW cneunajnnHpoBaHHoro B oTHomeHHH ynpaBJienHH h xoHcepBHpoBaHnn apxHBHbix AOKyMeirroB yn-pejKAeHHH. TaKHM 06pa30M, ocymecTBJiajiact counajibHaa noTpeôHocTb h, b paBHoñ Mepe, HaiuioHajibHaa neoöxoAHMOcTb. B ocHOBe opraHH3auhh HOBoro y^peacAeHMH jieaaiT KOHuennwa, corjiacHO xoTopoft apxHBbi cJiyîsaT, B nepByio ovepeAb, hctovhhkom HccjieAOBaHHa h no3HaHMH hctophh poahhm, B COOTBeTCTBHH C HX npH3BaHHeM COÖHpaTb, xpaHHTb H OCBaHBaTb ÆOKy-MeHTajibHbie coxpoBHma cTpaHbi. Pa3BepTbiBaH cbok> AeaTeji&HocTb b aobojibho th^kcjtlix ycjiOBHax h cTajiKHBajïCb c pHAOM MaTepHajibHbix TpyAHOcTefi, Tocy/japcTBemibie ap-xHBbi, oAHaxo, nocTomiHo pa3BHBajTncb, ÖJiaroAapa KOMneTchthocth h ycn-jihäm BHAHbix AeaTejieñ pyMbmcxoñ xyjiKiypbi, xoTopbie B03rjiaBJiflJin hx. Hobwh 3Tan b opraHH3auHH apxHBOB 6bin oTMeneH oöieAimeHHeM KHflHCeCTB B 1859 r., HBHBIIIHMCH HCTOPHHeCKHM COÖblTHeM ocoöoii Ba>K-HocTii, npeAonpeAejiHBimiM rjiyöoxne counajibHbie npeo6pa30Bamin. B npo-uecce co3AaHHfl coBpeMeHHoro pyMbmcKoro rocyaapcTBa npoBOAflTca Tax)K6 MeponpHHTHíi, HanpaBneHHbie na ueHTpajiH30BaHHyi0 opraHH3aumo rocyAapcTBeHHoro apxHBa. 4 anpejia 1862 r. BCJieflCTBHe o6i»eAHHeHHa ynpe>K-AeHHÜ Mojiaobm h BajiaxHH, b ByxapecTe co3AaeTca, noA pyxoBOACTBOM MHHHCTepcTBa KyjibTypw 11 napoAHoro 06pa30BaHH«, TjiaBHoe ynpaBJiemie rocyAapcTBeHHoro apxHBa c 4)HAnajioM b Àccax. TaKHM 06pa30M, b hobom c03AaHH0M y^peacAeHim 6hjih cocpeAOTo^eHW Han6ojiee BaacHbie KeHHH KOTopbix ocTanHCb, oAHaKO, noHcejiaHHHMH, ocymecTBJieHHbiMH no3>xe, b 1920 r., KorAa 6biJiH co3AaHW 4 oÖJiacTHbix ynpaBJiemw. IIpeo6pa30BaHHe h opraHH3auHH TocyAapcTBeHHoro apxHBa b yHpe>KAe-Hne THna HannoHaJibHbix apxHBOB, uejibio xoToporo «BJWJiocb xpaHeHne IlCTOpHHeCKHX HCTOHHHKOB H HX HCCJieAOBaHHe, B COOTBeTCTBHH C H3MeHCHH- ÜMH, npoHcmeAiUHMH b pe3yjibTaTe co3AaHHH b 1918 r. cahhoto pÿMbrn-CKoro HauHOHajibHoro rocyAapcTBa, K0HKpera3Hpyi0TCH b 1925 r. «3aKOHOM 06 oprammuHH rocyAapcTBeHHoro apxHBa». 3tot 3axoH oTpaacaeT npHH-iíHnbi opraHH3auHH apxHBOB c nanajia hx co3AaHHH, a Taioice HaKonjieHHbiîi n oh tí i b Teneime Bexa onbiT, h coa6P5kht yxa3aHHH, xacaiomneca opraiiH-3aiţHH apxHBOB, nepcoHana, xpaHeHHH AOxyMeHTOB h HayHHoit AenTejibHOCTH. Ha OcHOBe nono^ceHHÄ 3axoHa pa3BHjiacb b AajrbHeöineM ceTb apxiiBHbTx ynpe>KAeHHÖ nyreM co3AaHHH ye3AHbix ^»JinanoB b KpaöoBe (1931 r.), THMHinoape (1936 r.), HacayAe (1937 r.), BpamoBe (1938 r,), CyvaBe, By33y H CnÖHy (1945 r.). Ha ocHOBaHHH Toro 3xe 3axoHa AeficTBOBajia, co3AaHHan 3 1924 r., «IDxojia npaKnrjecxHx HaBbixoB apxHBHCTOB-naneorpaioB» h •6biJi y3aK0HeH, H3AaHHbiö b 1924 r., «5KypHan apxHBOB» (nepnoAHHecKoe rOCyflAPCTBEHHMfl ÀPXI1B pyMBIHHH 257 H3AaHHe no cneijHajibHocTn). ¿ţaroibifi 3aKOH ycTaHOBHji 11 co3AaHiie My3en rocyflapcTBeHHoro apxHBa (1926 r.). B nocue^yfomHli 3aKOHy 1925 roAa nepnoA KOMneTeHTHccTb Focy-AapcTBeHHoro apxraa pacmiipjieTcfl b cootbctctbhh c hobbimh yKa3aHHflMir, cor.nacHo kotoplim b apxHBHoñ achtcjilhocth npHMenaioTcii coBpeMeHHbie npiiHimnbi pa6oTti. B 1951 r. b cooTBeTcTBiiH c ^eKpeTOM IIpe3HAHyMa BejiiiKoro Hauno-HaJibHoro CoöpaHHH TocyAapcTBeHHbiîi apxHB nepemeji h3 BeAOMCTBa MHHHCTepcTBa HapoAHoro npocBememui b bcaomctbo MHHHCTepcTBa BHyT-peHHHx Aen; b tom ace roAy 6bum ycTaHOBJienbi HopMbi (fryHKUHomipoBaHiiH h 3aAaTO rocyAapcTBeHHoro apxHBa. OAHOBpeMeHHo c coxpaHeHHeM h Hay^HbiM Hcnojib30BaHHeM HaxoAfl-IHHXCH Ha xpaHemm AOKyMeHTOB rocyAapcTBeHHbiM apxHB nojiyHHn npaBo HanpaBJiflTb h npoBepjm, apxHBHyio AeflTeabhoctb npeAnpiiHTiiñ, ycTaHaB-AiiBaTb cpoKH xpaHeHHíi AOKyMeHTOB, a TaKÄe bccth yneT apxiiBHbix (Johaob Ha Bceft TeppirropHH CTpaHbi, BcJieACTBHe HOBoro aAMHHHCTpaTHBHO-TeppHTopHaJibHoro pa3AeJieHirn CTpaHbi b tom >Ke roAy co3AaioTcfl oönacTHbie oTAejibi; TaKHM 06pa30M co3AaeTCH nojiHaa ceTb ynpeacAeHHii TocyAapcTBeHHoro apxHBa c tohho onpeAejieHHbiMH Tepp hto p ii ajilhbimh KOMneTeimHflMH. AeKpeT JVs 353/1957 r. n IIocTaHOBJieHHe CoBeTa Mhhhctpob Jsr° 1119 Toro 5K*e roAa ycHJiHBaioT pont h Ha3HaveHiie ynpeavACHHa, co3AaioT Tocy-AapcTBenHbift apxHBHbiö 4>oha PyMbumn h onpeAejimoT KaTeropmi aok>-MeHTOB, BXOAHIHHX B AaHHblfi KOHIţenT. HOMHHyn H3AaTejieii AOKyMeHTOB. Ha ocHOBaHim AaHHoro AeKpeTa co3AaioTcn GKcnepTHbie komhcchh h ycTa-HaBJHiBaiOTCH, b KanecTBe MeTOAa paôoTbi, b paMKax eAHHoro yveTa h eAHHoü MeTOAOJioriiH, yKa3aTejn> cpoKOB xpaHeHHH AOKyMeHTOB h nepeneHt KaTe-ropHîi MaTepnajiOB, noAAe»aiuHx cejieKiuiH. B cooTBeTCTBHH c HOBWMH TpeßoBaHH^MH AeaTejibHOCTB rocyaapcTBeH-Horo apxHBa npno6pejia HOByio perjiaMeHTaÛHio, a ßeKpeT K® 472/1971 r. o HauHOHajibHOM apxHBHOM (froHAe PyMbiHHH h nonpaBKH k HeMy, BHeceH-Hbie b 1974 r., co3AaAii cooTBeTCTByiomHe 3aKOHOAaTejibHbie paMKH. 06o6man ocHOBHbie npHHUnnbi npoBOAHMOH ao chx nop apxHBHOii ACHTejiBHocTii, AeKpeT ycTaHaBJiHBaeT HOBbie 06fl3aHH0cTii ii otbctctbch-HOCTIÏ B OTHOUieHHH OpraHH3aitfni, XpaHeHHH H HCn0JIb30BaHHH AOKyMeHTOB HamroHaJibHoro apxHBHoro 4>OHAa, flBJiHiomiixcfl nacTbio HaimoHajibHoro Ky^bTypHoro aoctohhhh, onpeAejiaeT iophahhcckhö peacHM apxHBOB, o6ecne-HiiBan AOKyMeHTaM 6ojiee s^^eicTOBHoe xpaHemie, yTOHHHH nepBOCTeneH-Hbie 06^3aHH0CTii h oTBeTCTBeHHOCTb co3AaTejieñ m xpamrrejieii aok>’mchtob, npiiHaAJiejKamnx HauHOHajibHOMy apxnBHOMy $OHpy. BoraTCTBO n pa3Hoo6pa3iie HaxoAHmeroc« b TocyAapcTBeHHOM apxHBe MaTepiiajia npeAcTaBJuieT Hbme, 6oJiee neM KorAa-Aii6o, cojiHAHyro ocHOBy AA5I AOKyMeHTaiţHH b caMbix pa3JiH'iHbix oTpacjiwx. nccTaBjiflfl Ba^Hbie AaHHbie o Bcex counajibHbix, nojiHTiivecKHx, skohomhvcckhx h KyjibTypHbix HBJieHHflx, KOTopbie HMejiH MecTo Ha npoTfltteHHH Harnero MHoroBeKOBoro cymecTBOBaHHH. B TocyAapcTBeHHOM apxiiBe AoxyMeHTbi xpaHATcn no cfroHAaM u Kon-jieKmwM. B 6yxapecTCKOM ŸnpaBJieHHH ueHTpajibHoro apxHBa coxpaH^ioTCH 4)OHAbI UeHTpaJIbHbIX y^peHCAeHHÖ, OAHOBpeMeHHO c HCKOTOpblMH jniHHblMlI h ceMeÖHbiMn ^OHAaMH, KOAJieKUHflMH h T.A«> a 4)iijnianbi xpaHHT 4)0hah MecTHbix ynpoKAeHHÄ, npeAnpHHTHÖ, pa3jmHHbie JuriHbie. ceMeñHbie ^OHAbi h KOJiAeKmin AOKyMeHTOB. HHorAa ¿HJinanbi xpaHjrr h (Jjohaw ynpe>KAeHnü UeHTpajibHoro xapaiaepa, ecjm b nponuioM ohh HaxoAHJincb Ha TeppHTopim AaHHoro ^nniiana (HanpHMep, (Jiohah Ka3HaneíicTBa TpaHcn JibBaHiaixpaHHicn 258 rOCy/JAPCTBEHHHfl APXHB pyMHHHH b Cii6ny, ropHomaxTHoro Ka3HaHeñcTBa TpaHCHjn»BaHHH h HajioroBoro AnpeKTopaTa b KnysK-HanoKe, ^enapTaMema BHyrpeHHHx fleji h Ka3Ha-MeñciBa Mojiaobbi — b Üccax). B xpOHOJionnecKOM oxHomeHHH coxpamiiomHHCH b Tocv^apcTBeH-hom apxHBe MaTepnaji oxBaTHBaeT 6ojrbmoñ HCTopHHecxHñ nepnofl. __________ Han6ojiee flaBHtiMH, coxpaHHBmHMHca b nofljmHHBKe AoicyMeHTa-mh, b KOTopbix ynoMHHaercH o pyMMHCKHx KH«»ecTBax, hbjihiotch: aoicy-MeHT ot 1223 r., icoTopbiM BeHrepcioañ Kopojn» AHflpeH II 3aKpenjwer 3a MOHacxbipeM Ktipua HMeHHe HncHSAHoapa h B3jrn>ie y pyMHH 3eMjm; aoicy-MeHT ot 1368 r. (20 HHBapn), kotophm pajiaxcicañ rocnoaapb BjiaOTcnaB ycTaHaBjmBaeT ajih KynaoB ropoaa h oicpyra EpamoBa TaMo*eHHBie no-mjiHHLi, K0T0pbie ohh aojdkhh 6bijm on/iavHBaTb npH Bi>e3fle b Bajiaxmo; AOKyMeHT ot 30 MapTa 1392 r., oTMevaiomEñ, hto BoeBoaa Mojiaobbi Pom3h flapHT HoaHycy XpaSpoMy cejia Ha peice CnpeT. B HMeiomHxca b HameM pacnopHjKerara AOxyMeHTax cymecTByiOT yica-3aHHH o 6onee flaBHHx, veM sth, floicyMeHTax, icoTopbie He flomjm flo Hac, TaK Kax 6bijm pa3pymeHbi b Tenemie BpeMemi. Han6ojiee flaBHHM apxHBHbiM 4>ohaom, ^BJwnonxHMCH 0flH0BpeMeHH0 H CaMblM Ba^CHblM B OTHOmeHHH CBeaeHHñ KOTOpbie OH COflepjKHT o pa3-bhihh pyMbiHCKoá (|)e0flajibH0H )kh3hh, craTaeTCH MumponoAiin Banaxuu, Hbix apxHBax ByxapecTa h coctoht H3 10 400 apxHBHbix cTpaHHií, co3^aHHbix b nepnoA 1437—1890 r. 3th apxHBHbie hctohhhkh oTpa^aioT DBOjnomno Harnero Hapo^a, Becb npoijecc pa3BHTHH pyMbincKoñ ijHBHjiH3auHH. Moncho CKa3an», hto hct noHxa b hctophh Harnero Hapo^a KaKoro-jm6o BaacHoro co6bmm, o koto-Pom He ynoMHHanocb 6bi b apxHBHbix «oicyMeirrax. B TeneHne bckob sth AOCTOBepHbie hctohhhkh hbjimotch AOKa3aTejiLCTBOM Toro, hto pyMbiHbi, nofl pyKOBO^cTBOM TaKHx xpa6pbix rocnoflapeñ Kax BacapaS h BoraaH, Mnpna Crapbifí:, Shixy XyHeAoapCKnft, IIÍTe^aH BejiHKHfi, Hoh-Boa3, Mnxafi Xpa6pbiñ, MaTeá Bacapa6, Bacnjie Jlyny, ÍUep6aH KaHTaKy3HHO, KoHCTaH-THH BpbIHKOBHHy, /^HMHTpHe KaHTeMHp H MHOFHe flp., C HeD0KOJie6lIMO2 pemHMocTbio, rep0H3M0M h caMOOTBepjKeHHoctbio 3amHmajni CBo6oay h He3aBHCHMOCTB. STH HaHHHH BOO^ymeBJIHJlH BeJIHKHX naTpHOTOB HOBOÜ snoxH ot Tyflopa BjiaflHMHpecicy flo HHKOJiae B3jraecKy h Mnxaajia Kotsjihh-naHy, ot HOKOJieHHH SopqoB 3a OS^e^nHemie khjdkcctb flo noKoneHHjr 6op-Uob 3a He3aBHCHM0CTb PyMbiHHH. MHoroHHCJieHHbie AOKyMeHTbi oTMenaioT yTBepjKfleHHe h opraHH3ae(hio npojieTapnaTa KaK KJiacca, pa3BHTHe counami-cTHHecKoro h pa6onero ^bh^cchhh npHBeAnnix k co3AaHmo PyMbiHCKoñ kom-MyHHCTHHeCKOH IiapTHH. CymeCTByeT MHOrO flOKyMeHTOB, CBHAerejILCTByiO-ihhx o ujiaMeHHOM naTpnoTH3Me h caM00TBep>KeHH0CTH, npoHBJieHHbix py-MbüiCKOH apMHeñ, HapoflHbiMH MaccaMH PyMbiHHH bo BpeMfl nepBofi Mnpo-boh BOHHbi b 6opb6e 3a 3amírry poflHHbi, 3a cnacerae e^HHCTBa h Teppirro-pnajiLHoñ HejiocTHocra, a TaK>Ke 3a nojmoe oSieAHHeHiie pyMbincKoro Hapo^a (1918 r.). BoBJieveHHe PyMbiHHH bo BTopyio MiipoByK) BOHHy, ycHJieHHe 6opb6bi KOMMyHiiGTOB, 3aBepmHBmeHCH 23 ABrycTa 1944 ro,na aHTH4>amncTCKofí: h aHTHHMnepHajmcTHvecKOH peBOJiiOHHeñ HaunoHajibHoro h coiiHajibHoro ocBoSo^KAeHHfl, TaK»e abíihiotch MOMeHTaMH, xoTopbie Hanum cBoe oTpa'A'e-Hae b jxOKyMeirrax (¡johaob h kojuickuhíí rocyjaapcTBeHHoro apxHBa. KpoMe HCTopnHecKÓñ np06JieMaTHKii, apxiiBHbie .aoicyMeHTbi co^ep^aT H GoraTyK) HH^OpMaOHIO O COUHaJIbHO-3KOHOMHHeCKOñ xHHecKOM h caHQTapHOM noJio^ceHHH h np. ‘ rOCy^APCTBEHHBlßL APXHB PyMblHHH 259 fliin öojiee KOHKpeTHoro ocBe^oMnemiii juoAefi, HenpnvacTHbix k apxim-hoö fleHTejibHocTH, ho HHTepecyioimixcn eio, nontiTaeMcn astl Kan moäho 6oJiee cHCTeMaTHHecKoe h, KOHeHHO, cejieKTHBHoe npeACTanJieHHe o coxpa-HneMbix rocyAapcTBeHHbiM apxHBOM KaioinHe Kaie HHCTHTyuHOHHyio cTpyxTypy cTpaHbi Ha pa3JiniJHbix HcTopn-necKHx 3Tanax, TaK h poxu» OTAejibHbix BbiAaiomnxcH ACHTeneñ b pa3Bep-TblBaHIIH HCTOpineCKHX npOtţecCOB. /JOKyMeHTH 3THX ¿OHAOB AaiOT HaM caMbie neHHbie cBeAeHHH 06 ocHOBHbix momchtsx hctophh Hamero HapOAa, n03B0JI5!fl OAHOBpeMeHHO H3yVHTb 3K0HOMHHeCKIie II IIOJIHTHHeCKHe OTHO-meHiifl c ApyrHMH rocyAapcTBaMH. B HHCAe Han6oAëe noKa3aTejibHbix .^ohaob TaKoro poAa oTMenaeM: «rocnoAapcKnfi AHBaH b Üccax»; «HapoAHbie coöpaHHn Mojiaobbi h Bana-xim»; «3aKOH0AaTejn»H0e coSpanne TpaHCHjn>BaHHH»; «3aKOHOAaTejibHbTe coöpaHiLH — ByxapecTa h ücc»; «koponeBCKaa AUHacnm»; «rocyAapcTBeH-Hbiü coBer»; «CoöpaHHe AênyraTOB»; «CeHaT»; «nneÖncuHTbi» 11 np. Ifewnpa/ibHbJÜ (npaßumeAbcmeembiii) adMimucmpamuQubni apxuo B 3Ty KaTeropnio bxoa«t AOKyMeHTbi, npHHaAJie>KBanme ueHTpajibHbiM aA^iHHCTpaTHBHbiM ynpe^AeHHAM. CpeAii AaBHHx ueHTpajibHbix y^pejKAeHHil 3aKOHOAaTeAbHoe co6pamie TpaHcmibBaHHH pacnoJiaraeT AOKyMeHTaMii ot 1563 r. HecMOTpn Ha to, hto b asbhux AOKyMeHTax HaxoA^M ccbuncy Ha cymecTBOBaHHe y»e b KOHue XIV BeKa a&bhhx apxnBOB MOJiAaBCKHx h pajiax-ckiix rocnoAapcicHx co6pamïfi hjih AHßaHOB, aö Hac ohh He Aortum. Hto KacaeTCH hoboö h coBpeMeHHoii snoxn, to k stoä KaTeropun othochtch àpxiIBbl MHHHCTepCTB H AenapTaMeHTOB H, B OCOÖeHHOCTH, UeHTpaJIbHblX yHpejKAeHiiö rocyAapcTBeHHoñ h aAMnHHcTpaniBHoñ BJiacTH. Ba>KHeñmHMH, HaxoAflinnMHca Ha xpaHeHim b TocyAapcTBemioM apxHBe, (J)OHAaMH npaBHTejibCTBeHHbix yvpoicAemiíí abjuuotch: «ryöepHHfl TpaH-cHjibBaHHH — Knyac, CiiGny» ; «KnaacecKHÜ BoeHHbiñ cobct — EyKOBHHa»; «ryßepHaTopcTßo EyKOBHHbi»; «BbicoHaönmü KopoJieBCKiiü AHBaH N° 7 THMiimoapbi»; «ropHomaxTHoe Ka3HaMeiicTBO»; «BajraxcKHH BbicoHafuniiii AHBaH»; «ITpe3HAnyM CoBeTa MHHHCTepoB»;«ynpaBJDiioiiÍHñ coBeT»;«MiiHH-cTepcTBO BHyTpeHHHx Aejp>, «MHHHcTepcTBO HHOcTpaHHbix AeJi», «Mhhh-CTepCTBO CejIbCKOrO X03nÜCTBa», «MHHHcTepcTBO KyJIbTOB H HapOAHOrO npocBememiH», «MmincTepcTBO ^)HHaHC0B», «MHHHcTepcTBO npoMLimneH-HOCTH n TOprOBJIH», «MHHHcTepcTBO 06pa30BaHHH», «MHHHcTepcTBO IOCTH-miu», «MHHHcTepcTBO TpyAa», 3ApaB00xpaHeHira 11 comiam»Horo oöecne-Hemifl» h AP* Apxuebi Mecmtibix adMUHUcmpamuenbix ynpeoicdemiü B ^JOHAaX MeCTHblX aAMHHHCTpaTHBHblX eAIlHHU (ye3AOB, OÖJiaCTeii, KOMHTaTOB, OKpyTOB, pe3HAeHUIIH C HX IIOApa3AeACHHÄMII, cejl, rOpOAOB, MecTeneK h np.) HaxoAHTcn TaKiie AOKyMeHTbi, KaK: yica3bi, pacnopHxceHiiH, 260 ro Cy/ţAPCTBEHHblÎl APXHB PyMblHHH B03BaHHfl, nepenHCKa, >KajiOBaHHbie rpaMOTbi, npHBHjuiemH, npoTOKOJiw, perHCTpti, 5Kajio6ti; SKOHOMH^ecKHe miaHBi no o6pa6oTKe 3eMjm h «qoSbree none3Hbix HCKonaeMbtx, HajioroBbie chhckh MTeneă, cnncKH 3aTpaT h AP-O6bWF0 3TH flOKyMeHTBI COflepHCaT, KpOMe CTpOrO aflMHHHCTpaTHBHblX BO-npocoB, h cBe^eHHH 3K0H0MH?ecK0r0, oSmecTBemoro, lopHAH^ecKoro, cehh-TapHoro xapaiaepa h T./ţ. PÎ3 KaTeropHH sthx apxHBOB, b HHcjie Hafi6oJiee cTapnHHbix (Jjoh^ob, oTMevaeM: «IIpHMspHfl ropoaa ,Zţe}K», rfle xpamncn floicyMeHTbi, flanipyeMbie c 1283 ro^a; «ITpKMapHH ropo^a BncTpHna» — floicyMeHTbi, flaTnpyeMBie c 1291 r.;«KoMnraT CojiHOKyji fle mhhcjiok» — floicyMeHTbi c 1550 r., «Komh-TaT Typ^a» — ^OKyMeHTbi c 1607 r.; «Pe3HfleHiţHH Oflopxefi» — flOKyMeHTbi c 1506 r.; «npe^eioypa ye3fla CaTy Mape» — flojcyMenTbi c 1577 r. iî ap. Apxtwbi cyde6nbtx ynpeotcdeHUu B flaHHyio KaTeropmo apxHBOB bxoaht $OHflbi cyaeSHbix HHCTaHUHii, KOJiJierHă aABOKaTOB, cy^efi h npoKypaTypbi; sth ^ohah coflepacaT TaKae ^OKyMeHTbi, Kax rpa^aHcicne h yronoBHbie flejia, flocbe floicyMeHTOB, npea-cTaBJieHHbix fljw 3acBByţeTejn»cTBOBaHH5i, flejia no perHCTpaunii ToproBtix h npoMbinuieHHbix (JmpM, ncnojiHHTejibHLie flejia, perncTpLi o nepenucice HOKyMeHTOB, K«eHHă ynoMHHaeM: «JIoro^eTcTBo Banaxan», «JIoro^eiciBO MojmoBbi», «Jloro^eTcTBO no HHOCTpaHHbiM AeJiaM», 8,4, 7-oă flenapTa-MeHTbi KpaîioBbi;«AnejuihEţHOHHBie flHBaHM Banaxira h Mojiaobw; «Cy^eG-Hbifi AHBaH Byxapecxa», «CyfleSHbiă iţHBan KpaSoBbP>; «BepxoBHbitf Kacca-UHOHHtifi cyA»; «ByxapecTCKHă cya BTopoă HHCTamniH»; «HccKHâ BoeHHbifî TpH6yHaji»; «rocyflapcTBeHHaa a^BOKaTypa» h np, Apxuebi 3KOHOMimecKux ynpezicdeHUii u npednptwmuu Taicae apxHBM coctoht H3 AOKyMeHTOB y^pe^enHă h npe^npuHTiiH, Kpyr o6fl3aHHOCTefî kotophx oxBa*n»iBaeT pa3jmHHbie oSnacxH skohomhkh. Bojn»inaH nacTb sthx 4johhob co3flaHa npoMbimjieHHbiMH npe^npHHTHHMH h yhpe>KAeHHHMii (reoJiorHnecKHe h ropHomaxTHbie HHcneicnHH, o6JiaciHbie Koirropbi ropHomaxnioro h reoJiorHHecKoro kohtpoxw, He^THHbie h ropHo-maxTHbie oGmecTBa, He^TeoTOcTHTejibHbie 3aBOflbi, ^aGpmcH, 3aBOflbi, npo-MbimjreHHbie na nara h ^p.) h cocto^it h3 cboaok o ,rţo6bive, o6pa6oTKe n H3MeHeHHH py,nbi; njianoB 3ane)Keâ py^; njiaHOB KamiTajrbHbix bjiojkchhîî, OTHeTOB, np OH3B0#CTBeHHblX AOKJiaflOB CO CTaTHCTFTieCKHMH flaHHblMH O noBbnneHHn npOH3BOflcTBa; yneTOB aoxo^ob, pacxo^OB, BHyTpeHHHx h BHem-hhx nnaTe>Keâ:, Tonorpa4)HHecKHx KapT h HepTe^cefi; Tpy^OBbix «aoroBopoB h KoroBopoB 06 onjiaTe Tpy^a h np. CaMbIMH flaBHHMH 3KOHOMHHCCKHMH (JjOH^aMH JIBJimOTCii: «YnpaBHe-hhh maxT h MerajuiypniHecKHx 3aBOflOB b Eafiii Mape (1669—1948)», «Xhmh-KO-MerajuiypnPîecKHfî 3aBOfl b 3jiaTne (1789 r.)»* «reojioroniaxTHaH hh-cneKiţHH b Ba&r Mape» (flOKyMeHTbi, Hanirnaii c 1789 r.)- «reHepanbHan maxTHan HHcneKnn^ florararbi 3KHy-ITeTpomaHb», «3jieKTpocTaHUHHBKapaH-ce6eme» h ^p. AaHHbie o pa3BHTHH cejibCKoro xo3Hiic.TBa b Hameii cTpaHe Haxoflaxcfl B JţOKyMeHTaX 4>OHflOB, C03AaHHblX C.ejIbCK0X03fliiCTBeHHblMH npeflnpHH-thhmh h y^peîîcfleHHWMH, Kaic: ye3flnbie iî o6jiacTHbie 0ejibCK0X03HfîcTBeH-Hbie HHcneKinrn, ye3,mn»ie cejitCK0X03iiiicTBeHHbie coBeTbi,' ye3AHbie cenb- rOCy^APCTBEHHblñ APXHB PYMblHHH 261 CK0X03KÜCTBeHHbie OTflejIbT, cejIBCK0X03HñCTBeHHHe naJiaTbl, CejIbCK0X03Hñ-cTBeHHbie oxpyrH, ye3¿iHbie nacT6muHbie noneniiTejibcTBa, cejn>CK0X03fliícTBeH-Hbie 4)epMbi, rocy^apcTBeHHbie ce/ibcicoxo3HÖcTBeHHbie npeanpmnnír, MamHH-HO-TpaKTopHbie cTaHUHiî, ye3flHbïe cejibCK0X03HñcTBeHHbie TpecTw, ye3£Hbie cejibCK0X03HÖcTBeHHbTe ynpaBJieHiiíi h Æp. ÆoKyMeHTbi co^epjKaT iiHcTpyK-ijim, npinca3bi no njiaHHpoBamno nepenncn noMecrafi, njiaHbi no 3Kcnpo-npHannii h HaAejieHmo 3eMJiefí, njiaHbi-Ha6pocKH, cboakh o Haaejiax, cboakh o cTa^HH pa6oT no SKcnponpwamin, no Haflejieimio 3eMJieö, cyaeÖHbie npii-roBopbi, onpoTecTOBaHHH, cTaTHCTHHecjciie Aamibie, cejn>CK0X03HÖcTBeHHbie nporpaMMbT, njiaHbi no oöpaöoTjce, njiaHW noceBHbix paöoT, njiaHM npo-nymim h t.^. Apxlfß X03flHCTBeHHblX yMpe>KAeHITÎÎ COflepECHT TaKHCe OHflbI 6aHKOB-CKHX h 4>HHaHcoBbix yvpeacaeiiHH, a HMeHHo: HamioHajibHoro 6amHoro Kpe^HTa, Hapo^Hbix CeJTbCKHX 6aHKOB, CeJIbCK0X03HÜCTBeHHblX ÖaHKOB, TOprOBblX ÖaHKOB, Kpe^KT-Hbïx h cöeperaTejibHbix ynpoKflemiM ye3,nHbix 4>HHaHcoBbix aAMHHHcTpauHH, KOMMyHajibHbix HajioroBbix ynpaBJieHHîi h np. B sthx apxHBax xpaHATcn perncTpbi yneTa h 6aHKOBCKHx onepainiii, KaccoBbie AOKyMeHTbi, nepemicKa o npeAOdaBneHHH Kpe^iiTOB, onncH h oneHKH hcabh^khmocth, a TaKJKe fliiCKOHTHbie aynunoHbi, $HHaHCHDOBaHHe paöoTbi no ropoflCKOMy 6naro-ycTpoficTBy, oTMCTbi h roaoBbie 6ajiaHCbi oTflejibHbix 6aHKOB h cöeperaTejib-Hbix Kacc H flp. CaMbIMU AaBHHMH. $OHflaMH flBJIflIOTCH TpaHCHJIbBaHCKOe Ka3Ha*ieöcTBO b C»6ny, pacnojiaraiomee flOKyMeHTaMH ot 1690 r. n Ka3Ha-HeücTBO MoJWOBbi b iïccax — c ÄOKyMeirraMii ot 1763 r. B 4>OH^ax xo3flöcTBeHHbix ynpeHc^eHMH h npeflnpHjnnfí Tarace naxo^nM flOKyMeHTbi, KacaioinHecH pa3BHTHji ToproBJin h TpaHcnopTa. Apxuebi eoemibjx ynpeotcdemtü ÀpMHH MMeeT Taxyio ace /ţaBHocTb, KaK h rocyaapcTBO. Hto KacaeTcn öojiee flaBHiix nepHOflOB, to BoenHbie yypexcAemiH He co3flajm cbohx apxHBOB HII B OflHOM H3 Tpex PySlblHCKHX KHflTKeCTBj flaHHbie O BOeHHOfi flejrrejib-HOCTH HaXOflHTCH B XpaHHBUTHXCfl y SflpecaTOB ÄHnJIOMaTHHeCKHX ÄOKyMeHTaX Hjni, HanpHMep, nnx TpaHcnjibBaHmi — b AOKyMeirrax Tex aAMnHHCTpaTUB-Hbix ynpeiKfleHHÄX, b KOMneTeennio kotopbix BxojţHjia n BoermaH fleflTejn»-hoctb: KOMHTaT, pe3HfleHUHH, cyAeönbie BeflOMCTBa. B hoböö h coBpeMeH-hoö anoxe, OÄHOBpeMeHHO c co3flaHHeM nocToranoñ apMun c pacnrapeHHofi cen»K> BOHHCKHx nacTeö h coefliraeHHÖ, c03flai0Tcfl Boerabie apxHBbi. B »JHCJie BOeHHblX apXHBHblX (JOHAOBj XpaHHmilXCfl B FOCy^apCTBeHHOM apXHBe, OTMenaeM: «niaBHoe Boeraoe KOMaHAOBamre TpaHcnjibBamm (1703 — 1865 rr.)»» «BaHaTCKoe rjiaBHoe BoeHHoe KOMaH^OBanne, b TirMnmoape (1722—1918 it.)», «BTopofi pyMbiHCKHfi nexoTHbifi norpamiHHbiö nojnc TpaHCHJibBaHHn, HacayAe (1762—1851 rr.)»,«TprmaAnaTbifi pyMbmo-6aHaT-cKHfi norpaiïiiHHbiît nome KapaHce6em (1799—1872 it.)», «reHepaJibHbiö nrra6 (1830—1898 rr.)», «Mhuhiihh Mojiaobbi» n ap. Apxuebi camtmaptibix ynpeotcdeniiü Oco6eHHO coxpamumcb apxHBbi mcauuhhckhx ynpe»AeHHfi XIX b. OiHocHTejibHO npeflmecTByjomnx nepHOAOB «arable HaxoAHTCfl b 4>OHAax aflMHHHCTpaTirBHbix ynpeacfleHHÖ, iţepicoBHbix 4)OHflax hjih $0HAax pa3Hbix aapecaTOB. B AOKyMeirrax HaxoAJrrcH AaHHbie o pa3BHTnn caHHTapHbix 262 roOTCAPCTBEHHLlfî APXHB PyMBTHHII yHpe/KAemin, o coctohhiih 3ApaB00xpaHeHHH, o «apoAHtix iţejie6in»ix cpe#-cTBax, peueirrax h AP. Cpe^n xpaHiiimixcH b rocyaapcTBeHHOM apxHBe 4>ohaob ynoMjmeM: «BojiLHimy MOHamecKoro opAeHa MKJiocepAHfl b OpaAHH (1760—1926 n\)», «Eojn>HHuy 6oroMaTepn b PoMaHe (1838—1930 rr.)»3 «)KeHCKyio 6ojn»HHuy ««tJniJiaHTponiw» b EyxapecTe (1883—1946 rr.)», «EojiBHHuy Kojiuji (1889— 1945 rr.)», «Komhtct KapaHTHHOB», «none^niTejiLCTBO Sojibhhu», «KpacHBifi xpeci», «reHepantHyio caHirrapHyio HHcneKUHio ByxapecTa» h ^p. KyAbmypHO-npoceemumejibnbie apxuebi B 3Ty KaTeropmo apxHBOB bxoaat AOKyMeHTBI pa3jm*iHBix y^pe^eHHÎî HCKyccTBa h KyjibTypti, 06pa30BaHHji hjih AOKyMeHTBI, nonyneHHBie ot pâ3-jihhhbix nncaTejiefi, AeHTejieii Kyjn/rypbi h Hcioha AKaAeMiiH npaBOBBix Hayie (1728—1934 rr.). CaMtiMH MHoroHHCJieHHtiMH (fjOHAaMH hbjiîiîotcîi (Jîohabi npocBememiH XIX B., xaK h AP- H3. MHO»ecTBa HaxoAnmMxcH Ha xpaHeHHH rocyAapcTBeHHoro apxHBa KaTeropuîi (Jîohaob ynoMHHeM Taiere AOKyMeHTBi oSmecTBeHHBix ynpoiv-AeHHiă: «C0103 paSovnx PyMBiHHH», «Bceo6man OeAepauna peMecjieumi-kob» h AP** a TaioKe h AOKyMeHTBi AyxoBHBix y^peacAeimfi. LţepKOBHBie ap-XHBBI 5IBJIHK)TCfl caMBIMH. ¿OraTBIMH H caMBIMH APCBHHMH H COCTOHT kaK H3 AOKyMeHTOB, npHBaAAe/KaBiimx MirrponojmiiM, enncKoncTBaM, iţepKOB-HBIM npHXOAaM, MOHaCTBipflM. CKHTaM, TaK H H3 CAaHHBIX Ba xpaHeHHe B AaraBie 3aBeAeHHH liacTHBix A0KyMeHT0B..HeK0T0pBre MHTponoAnn h Mona-CTBIPH XpaHÎIJlH H O^HqHaJIBHBie AOKyMeHTBI. Ha^HHâH c 1862 r. i^epKOBHBie AoicyMeBTBi cAaiOTcjî b rocyAapCTBeH-hbiîî apxHB. B :HacTOHinee BpeMJi b cooTBeTcTBHH c ^eKpeTOM JV2 472/1971 o HauHOHajiBHOM apxHBHOM (Jjohag, uepKOBHBie 3aBeAeHHH, HMeiomne Ha xpaHeHHH AOKyMeHTBI, npeACTaBHiiiomHe HHTepec juw HaqnoHajiBHoro apxHBHoro 4>OHAa, o6n3aHBi 3aKBHTB o hhx b TeHepajiBHoe yupaBAeHHe rocyAapcTBeHHoro apxHBa aah nepe^aim na nocTCHHHoe xpaHeHHe. Ba^KHBIM HCTOHHHKOM AOKyMCHTa IţHH HBJUIIOTCH ^OHABI JIHHHBIX H ceMeiiHBIX apxHBOB. CaMBIMH AaBHHMH apXHBaMH. Taxoro pOAa HBJIHIOTCH 6onpcKHe ii abophhckhc apxHBBi, KOTopBie coctoht H3 npHBHJiJiernâ, yAoc-TOBepeHHil o C06cTBeHH0CTH, H3 H3AaHHBIX rOCHOAap^MH H npHHUaMH AOKy-MeHTOB, aKTOB Ha BJianeHHe noMecTBHMH, cneTOB, yneTOB, a TpaHCHJitBaH- rOCy^APCTBEHHHñ APXIIB PYMHHHH 263 CKHe apxHBbi coAep>KaT npmbiBbi b apMino h nepenncn. JJiiHHbie h ceMeüHbie apxHBti coBpeMeHHoro nepiioAa coAep*aT 6o:iee pa3Hoo6pa3Hbie aok>-MeHTbi: AOKyMejrrbi o noMecTbax, o rpa»AaHCKOM coctokhhh, 06 o6pa3o-BaHHH H Ha3HaHeHHHX Ha AOJDKHOCTII, pyKOimcH, nepeimcKy H np. Ü3 ceMeñHbix 4>ohaob OTMeyaeM «rnyjia y KyyH», co^ep^amiie aok>'-Meirrbi c 1239 r., «Anop» H3 HHHcneü Typnn (1325—1885 rr.), BaH^H (1127—1944 ir.)* EorflaH H3 Mspthhchh (1591 — 1932 it.), KocMa H3 Tejib-hhij (1536—1882 rr.), HpHHHñ (1264—1944 rr.\ Aypejuw n AHApeñ Hhko-jiecicy (1623—1939 rr.), PeAHHK-^Hcyjienrni (1364—1947 rr.), a H3 juwhwx (Jjohaob ynoMHHaeM: Cesepa 3oTTa (1502—1947 rr.), H. K. EpsraaHy (1623— 1932 rr.), Hjme Jlpmy (1709—1955 rr.), E. IT. Xanmey (1711 — 1907 rr.), ^HMHTpHe Tinca (1735—1889 rr.), EyAoxcuy XypMy3akn (1709—1925 rr.), Muxaü SMHHecKy (1871 — 1883 rr.), HüKOJiae Hopra, Cnnpy XapeTa. ICpOMe KHOcTb k KaxoMy-jmGo hjih-ajiOB n b ynpaBJieHHH ueHTpajibHbix apxHBOB, TaKHx Kax: ^OKyMeHTbi Ha oT^ejibHbix JincTax, HoBbie npHo6peTemui. 3T0 JlHIUb HeCKOJIBKO OpneHTHpOBOHHblX TeMaTHHeCKHX KOOpAHHaT BO MHoacecTBe (Jjohaob xi KOJiJieKUHñ HannoHanbHoro apxuBHoro aoctohhhh, KOTopoe HHcjieHHO HacwrbiBaeT 17 000 $ohaob h kojijickuhü (b tom nncjie noHTH 300 000 flOKyMeHTOB Ha oTAenbHbix jmcTax, 6ojiee 4 500 pyKoraiceií, 6oxree 22 000 ne^iaTeñ, 30 000 scTaMnoB, (froTorpainfi, ajn>60M0B n np.). C caMoro Hanajia ocnoBaHHH rocyflapcTBeHHoro apxHBa ero nejibio cTano Hcn0jiB30BaHHe 3Tofí apxHBHoñ coKpoBmnHHnbi. B 1860 r. ITeTpaKe TeyjiecKy nySjnncyeT H3flaHHe floicyMeirroB hoa Ha3BaHiieM Hcmopunecme doKyMenmbi, KOTopwe coAepacajin HeonySjmKOBaHHbie MaTepnajibi 1593— 1822 rr. KoHCTaimiH A. Apniecicy, M. KorajmuHaHy, E. II. Xanmey npo-AOJDKaJlH H3AaHHe AOKyMeHTOB. napajuiejibHO c H3AaHHeM AOKyMeHTOB 6ujia HanaTa pa3pa6oTKa h H3Aaime apxHBHbix AOKyMeHTOB HayHHofi HH^opManHH: onnceij, nyreBO-flirrejieií, KaTanoroB. flo HacTonmero BpeMeHH H3«aHO 9 apxHBHbix onnceá, b HHCJie KQTopbix: «CyAeficKHií apxiiB ropo^a EpamoB», tomI-II, H3AaHHbie b 1959, 1961 rr.;«BbicoHaHnraü AHBaH» (1831 —1842 rr.), H3AaHHa«B 1958 r.; «IIpoTOKOJi npHM3pim Cn6ny» (1521 — 1700 it.), H3AaHHan b 1958 r.;«rocy-AapcTBeHHbiJS ceicpeTapnaT MoJiAOBbi» (1832—1862 rr.), ii3AaHHan b 1966 r.; «ATeHeyji PoMbiH» — 1974 r. H3 nncjia nyTeBOAHTejieñ 3a nocjie^Hee BpeMH 6bijm H3AaHbi nyreBOAHTejm 4>HJinanoB TocyAapcTseHHoro apxHBa ye3AOB Apa«, RoHcxanna, Rojdk, XyHeAoapa, ^ccw, Hjib(|>OB, MapaMypem, Mexe-Ahhuií, üpaxoBa, Bbuwa, MyHHmnmH EyxapecT. ¿jih 03HaK0MJiemiH c co-AepjKaHHeM AOKyMeHTOB Hanájiocb H3AaHHe xaTaAoroB. riepBbiM, H3AaH-hhm rocyAapcTBeHHbiM apxHBOM TpyAOM Taxoro poAa 6biji«KaTajior aok>-MeHTOB Bajiaxim», HcTopiiHecKHÜ otacji FocyAapcTBeHHoro apxHBa r. Eyxa-pecra, 3 TOMa, 1947—1978 rr. OTMevaeM Tax^ce «KaTajior AOKyMeHTOB MojiAOBbi», 5 tomob, H3AaHHbiñ b 1957 r.; «KaTajior rpenecKiix AOKyMeHTOB 264 rOCy£APCTBEHHLlft APXHB pyMBIHHII b rocy/iapcTBeHHOM apxiîBe» r. EpamoB, 2 TOMa — 1958 r.; «KaTajior Typeij-khx AOKyMeHTOB», 2 ToMa — 1960 r., h ap. PaóoTa no cocTaBJiemno H3AaHHii AoxyMeHTOB 6bijia npoAOJraeHa b cootbctctbhh c TpeSoBaHHflMH pyMbmcxoft HCTopHorpatJiHH. TaKHM o6pa-30M, nofl srHAoñ Focy^apcTBeiiHoro apxHBa b 1960 r. 6bijih H3Aain»T «¿ţoxy-MeHTbJ o peBOJiK)UHOHHOM 1848 r. b Mojiaobc»; b 1962 r. — «floKyMeHTti o peBOJUOiţHOHHOM 1848 r. b Bajiaxun»; b 1967 r. — «KpecTbHHCxHfî Bonpoc b OjrreHHH b XIX Beice»; b 1975 r. — «¿oxyMeHTbi 06 hctophh ,E[o6pyA>KH»; b 1977 r. — 3 TOMa o «He3aBHCHM0CTH PyMbiHHH»; b 1980 r. 6bijw H3AaHbi «PÎHocTpaHHbie AOKyMeHTii o pyMtiHax» h ap. CpeAH pa3pa6oTaHHbix HccneAOBaTejmMH rocyAapcTBeHHoro apxHBa M0Horpa4>HHecKHx pa6oT oTMevaeM: H3AaHHbic b 1977 r. «PyMbmcxHe TexcTbi b HHOcTpaHHbix apxHBax»; b tom ace 1977 r. «P336oeHt — 500 JieT nocjie noxoAa 1476 roAa»; b 1976 r. — «MojiAOBa h TpaHCHJitBaHHH bo BpeMeHa IleTpy Papema, BoeHHO-nojmTiwecKHe oxHomenim b nepnoA 1527—1646 rr.»; b 1979 r. — «IIOCTOHHCTBO h HenpepbiBHOCTb pyMtiH b flo6pyA)Ke». H3 no-cneAHHx H3AaHHH Harnero ynpeacAeHHH oTMenaeM pa6on>i: «CBHAeTejibCTBa npomjioro» (H3AaHHbift b 1981 r. ajn>6oM AoxyMeHTOB), «PyMbiHcxHñ. rep6oB-hhk 1813 r. —■ reHeajiorHHecKoe AepeBO ceMbH Banni c repSaMH», 1981 r. rjiaBHoe ynpaBneHHe rocyAapcTBeHHoro apxHBa H3AaeT o^iTHirajjbHbifi nepHOAUvecxHíí «^CypHan apxHBOB». B nepnoA 1924—1946 rr. cTapan cepnn nenaTajiacb pa3 b toa, c 1958 r. jxypHaji H3AaBajicn ABa pa3a b toa, a 3aTeM — BMxoAHJi xaacAbift KBapTan; HiinunaTopoM acypHana 6i»ijih KoHCTaHTHH Mohchji h AypennaH CavepAoiţHHy. Ha cTpaHHLţax ^cypHaJia nyGjniKyioTcH HCTopHHecxne HccJieACBaraw 11 cooSmeHHü, cTaTbH h npHMenaHHH cneunam»HBix AHciţHnjiHH, b oco6eH-HOCTH apXHBHCTHKH, AOXyMeHTbl H paÓOHHe CIIpaBOVHHKH. IlyóJiHKyeMBie TocyAapcTBeHHbiM apxHBOM H3AaHHA abjuhotch BaMCHoix onopoü HCTopHMecKoro hcc jieAOBaHHfl, npeAOCTaBJiflfl aoctoBepHbie h He-onySmiKOBaHHbie AaHHbíe o pemaiomHx co6bith^x hctophh Harnero HapoAa. /ţpyriîM acnexToM ÂenTejibHOCTH no Hcnojib30Bamno AoxyMeHTob hbjih-eTCH OpraHH3aUHH BblCTaBOIC, CHMn03HyMOB H HayHHblX CecCHH, nOCBHUieH-Hbix K)6HneííHbiM MOMeHTaM hctophh Hameñ poahhbt, a Taxace h Apynix HayHHbix, xyjibTypHO-npocBeTHTejibHbix h nponaraHAncTcxHx MeponpwrrHfi, nonyjmpH3auim oTAejibHbix AoxyMeHTOB HaunoHanbHoro apxHBHoro $OHAa nocpeACTBOM pa aho, TejiepHAeHHa, AoxyMeHTajibHbix HJ?HajioB rocyAapcTBeHHoro apxHBa Tax»e nocTaBHJiH AoxyMeHTanbHO-HCTopHHecxHe ^^JibMbi, HanpHMep: «CnSny — rOCyÆAPCTBEHHblft ÀPXHB PVMBIHIiH 265 OHar HCTOpHH», «/^OJDKaHCKIie CTpaHHUBI HCTOpHH», «Bp3HJia B BOHHe 3a He3aBHCHMOCTB» H AP* IIpH noMomH MaTepnajiOB, kotopbimh pacnonaraeT, TjiaBHoe ynpaB-jieHHe Tocy^apcTBeHHoro apxHBa pemaeT npocböBi TpyAamnxcH o aok>-MeHTax, A0Ka3BiBai0iirHx iix npaBa. TjiaBHoe ynpaBneHHe Tocy^apcTBeHHoro apxHBa 3aBoeBBiBaeT Bce 6ojib-mee npH3HaHne KaK bo BHyrpeHHeM, TaK hbo BHsnmeM njiaHe, KaK KyjiBTyp-Hoe ynpOKflemie, fleaTejiBHocTb xoToporo no CBOeö komiuickchocth npeBBi-inaeT ¿yHKUHK) npocToro xpaHirrejin floicyMeirroB, cymecTBeHHo cnoco6-cTByn nporpeccy ncTopiraecKHx HccJieAOBaHHfi n HccjieAOBaHiiií b oßjiacm Apyrnx HayK, KaK n BocmiTaHHio Macc b Ayxe yBaaceHH* k MaTepnaiiBHBiM 11 flyXOBHBIM UeHHOCTHM, C03AaHHBlM B TeTCHHe BpeMeH npeAmeCTBeHHHKaMH. HavHHan c 1956 r. TjiaBHoe ynpaBJieHue TocyAapcTBeHHoro apxHBa ÄBAneTca MjieHOM MeacAyHapoAHoro apxHBHoro coBeTa, a b 1976 r. 6bijio H36paHO Vni MeacAyHapoAHBiM cbc3Aom apxiiBOB b WcnoJiHHTejibHBiñ Ko-MHTeT. CneanajincTBi no apxHBHBiM h TexminecKHM BonpocaM TjiaBHoro ynpaBJieHHH FocyAapcTBeHHoro apxiiBa npeACTaBJieHBi b 6 KOMUTeTax Me*Ay-HapoAHoro apxHBHoro coBeTa: KoMHTeTe npoifceccHOHajiBHoro (JjopMHpo-BaHHH, KoMHTeTe itH^opMaTMKH, KoMHTeTe no pccTa BpauHir, KoMHTeTe no MHKpo4)HJiBMaM, KoMHTeTe no nenaTüM n KoMHTeTe xyAoacecTBeHHBix ii jnrrepaTypHBix apxHBOB. HaHHHan c 1956 r. rnaBHoe ynpaBJieime r ocyAapcTBeHHoro apxHBa VHacTB.veT b Me^AyHapoAHBix c*be3Aax no BonpocaM apxHBOB u bo mhohix KOH^epeHUHHx KpyrJioro cTOJia apxHBOB. B paMKax cBH3eû c ApyrHMH MOKAynapoahbimh apxHBHBiMH opraHH3a-UHHMH TjiaBHoe ynpaBJieHHe F ocyAapcTBeHHoro apxHBa ynacTBOBajio h b paôorax coBemaHTiïi npeACTaBHTeneñ apxHBHBix ynpaBJieHHH coiţnanHCTii-MeCKHX CTpaH. C 1979 r. TjiaBHoe ynpaBneHHe TocyAapcTBeHHoro apxHBa cTajio HJieHOM MoKAYHapoAHoro neHTpa nn^opMaunn 06 HCTOHimKax éajncaHCKOü h cpeA»-3eMHoñ hctophh (CIBAL). rocyAapcTBeHHBiö apxHB PyMBiHHH 0praHH30Ban Tpii Me>KAyHapoAHBie BCTpeiJH: XI KOH^epeHHHio Kpyrjioro cTOJia apxHBOB b 1969 r., coBemaHiie Me>KAynap0AH0r0 KOMHTeTa nenaTeii npit Me)KAyHap0AH0M apxHBHOM coBeTe b 1978 r h VII CoBeujaHHe pyKOBOAHTejieft apxHBOB counajmcTii-necKHx CTpaH, b 1980 roAy. IlpeAJioHceHHe npeAmecTBeHHHKOB H3ynaTB 3apy6e)KHBie apxHBBi, 6h6ah-OTeKH H My3eH B UejIHX II3BTCKaHHH HOBBIX AOKyMCHTaJIBHBIX HCTOHHHKOB 06 hctophh pyMBiHCKoro HapoAa npnoöpeno b nocneAHee BpeMH 3HaHHTejiB-HBiă pa3Max, KaK b OTHomeHHH reorpaohaob. Ha'iHHaH c 1964 r., TjiaBHoe ynpaBneHHe F ocyAapcTBeHHoro apxHBa H3yvaeT apxHBBi, My3en h öhSjhiotcku Abctphh, AnöaHiiH, Aurjniw, EejiBnm, BonrapHH, HexocnoBaKim, BeHrpim, r/ţP, OPr, Tpemui, HbpaHJifl, KDro-cjiaBHH, lícnaHHH, HTamni, JIiOKceMÖypra, IIojibiiih, ITopTyrajnm, CCCP, CIIIA, TypuHH, OpaHUHH n ïïlBefiaapini. PacnmpeHHe BHemmix CB»3efi TJiaBHoro ynpaBJieHHH TocyAapcTBeHHoro apxHBa Aano b03M05kh0ctb npHoöpecTH ueimBiü AOKyMeHTaABHBift (JïOHA nOHTH B 3 MHJimiOHa KaApOB MHKpOÍJHABMOB OT ÖOAee HQM CTa apxHBOB h 6n6AiioTeK h H3 6onee 500 apxHBHBix ¿ohaob h kojijickijhíí. HccneAOBaTenBCKa« achtcabhoctb 3a py6e>KOM öBijia HanpaBJieHa Ha oÖHapyjKeiiHe h MUKpo^HnBMHpoBaHHe npeiiMymecTBeHHo Tex aokymchtob, KOTOpBie 5IBJI5IK>TCH pa3T»HCHHTejn»HBlMH HCTOHHHKaMH, AOKa3aTejIBCTBOM nocTOHHCTBa ii HenpepBiBHOCTii pyMBiHCKoro HapoAa, ero 6opb6bi 3a cox- 266 rOCyjXAPCTBEHHttíÍ APXHB pyMHHHH paHeHwe HaijHoHajibHoro cymecTBa, 3a He3aBHCHMOCTb h cyBepeHHTCT, Tep-pHTO pHaJXbHOe e^HHCTBO H HenpHKOCHOBeHHOCTb. ÜBJwtomHñcH HeoTBeMJieMoñ HacTbK) 3aKjnoHeHHbTx MejKAy rocyaapcT-BâMii KpjiLTypHbix AoroBopoB, oÔMeH nyôJiHKauHHMH HMeeT pa3Hbie acneKTbi: n3AaHHbie apxiíBHbiMH ynpaBjieHHHMii hjih apxwBHbiMH n hctophhcckhmh o6mecTBaMH acypHajibi no cneiniajUHccTH, cpeaciBa HayiHÓñ HHopMaiíHH (cnpaBOHHHKH, KaTaJiorH, oniicu, pyKOBO£CTBa), infamie MHKpo4>HjibMOB, paöoTbi HCTOpHHecKoro, apxHBHoro h AOKyMeHTanbHoro xapaKTepa (H3«a-.HHe TeKCTOB, HccneAOBamiñ, HayiiHbix TpyaoB, yneÖHHKOB). OcoöeHHO Ba>KHOÖ npoöJieMofi 6wjio u ocTaeTca yjiyHniemie ycjiOBHö xpaHeHHH AOKyMeHTajibHbix MaTepnajioB; b 6ojibnmHCTBe (fcnjiHajioB öbijia oöecneneHa nnomaju», HeoöxoÄHMaa ajih xpaueHHH AOKyMeirroB. Bwjm nocTpoeHbi HOBbie 3/ţaHH5i rjix 4>HjniajiOB b Apaae, Apflaceme, Kjiyate, Ey33y, ^ojDKe, Tajiaue, XapraTe, üccax, Mexe^HHUb, Ojrre, IIpaxoBe, ¿3Jia*e, TaMmne, Bacjiye, a öojibhihhctbo e£HHHU 6hjio ocHameHO HeoöxoaHMbiM oßopyAOBaHHeM jiim cooTBeTcxByiomero xpaHemm h coxpaHHorra flOKy-MeHTOB. ' , Ecjm b npomjioM apxHBbi ?acTo 6bijm pa3Memem>i b crrapbix h He3AO-poBbix 3«aHHHx, to HacTonmiie xpaHHjmma ocnameHbi cooTBeTcTBeHHO oirra-MaJIbHOMy MHKpOKJIHMaTy COXpaHHOCTH AOKyMeHTOB, OÖOpyflOBaHbl Heo6-xoflHMbiMH cpe^cTBaMH xpaHeHHü, pacnojiaraiOT icoHTpojibHbiMH niflpo-MeTpunecKHMH npn6opaMH h npeAoxpaHeHbi ot pa3pymeHHö. B uejDix Hay^Horo 06ocHOBaHHH Bceö AeaTejibHocTH no COXpaHHOCTH AOKyMeirroB h hx pecTaBpannH, b Tocyflapctbchhom apxHBe co3AaHa jia6opa-TOpHH no HCCJieAOBaHHK), HSyVeHHK) H npOBeAeHHK) OnblTOB, B KOTOpOÖ pa6oTaK>T cneimajracTbi h xoTopan oöopv^oBaHa npnöopaMii, Heo6xoflH-MblMH XHMHHeCKHX H ÔHOJIOriPjéCKHX aHaJIB30B, AJUI npOBepKH AJIHTejIb-Horo xpaHeHHii pecTaBpnpoBaHHbix AoicyMeHTOB h KOTopan pacnojiaraeT npHÖOpaMH, HeOÖXOÄHMbTMH flJIH 4>H3HKO-MexaHHHeCKHX HCnblTaHHÖ. B 3T0Ö jiaöopaTopHH npoBOflHTCH HaynHoe HccJieAOBaime npo6jieM, icacaiomexca npüMoro hjih nepcneicTHBHoro npHMeHeHHH, uejitio KOTopbix hbjuootcji nocTOHHHoe coBepmeHCTBOBaHHe AeaTejibHCCur, a^airraumî 11 cTaaaapTH3a-mia cpeacTB h MeToflOB xpaHeHHfl h 3amnTbi, coBepmencTBOBaHHe oöopyijo-BaHHff, HeoöxoAHMoro ajih jiaöopaTopHbix paöoT. Ocoöoe BHHMaHHe yaejuieTCH BHeflpemno b apxHBbi penporpa^nnecKofi TexHHKH. C 3Toö TovKH 3pemiH b TocyflapcTBCHHOM apxHBe xopomo opraHH-30BaH penporpa^nvecKHH ceirrop, b paMicax KOToporo fleücTByer jia6opa-TOPHH MHKpo4>HHbMOBaHHH ÄOKyMeHTOB, (})0T0Jia60paT0pHfl UBCTHblX H nepHOÖejibix 4)0T0rpa4)HM, aTejibe pa3MH05KeHH>i AOKyMeirroB nocpe^cTBOM VCKOpeHHOH TexHHKH H OTflejI AOKyMeHTOB B 4>aKCHMHJie. IJţejlbK) MHKpO(J)ITJIbMOBaHHJI AOKyMeHTOB HBJWeTCH C03AaHHe CTpaXO-Boro $OHAa AOKyMeHTOB oco6oü Ba^KHOciH, 3aMeHa b HHTajibHOM 3ajie AOKyMeirroB MHKpo4>HJibMaMH, a TaioKe 3aMeHa apxHBHbix AOKyMeHTOB CHflTbIMH KOIIHHMH. ^ÎHTajibHbie 3ajibi TeHepajilhoto ynpaBJieHHH rocy^apcTBeHHoro apxHBa ocHameHbi 3aMKHyroñ TejieBH3H0HH0ä ceTbio, n03B0Jun0meM BHHMaTejibHO cjieflHTb 3a oöpameHiieM AOKyMeirroB. B HHTajnbHbix 3ajiax b pacnop«3KeHHH HccJieflOBaTejieü Haxo^jiTCH oiihch xpammiHxcji 4johäob n kojuickohö, Hayn-HO-cnpaBOHHbiö annapaT, a TaK>Ke h oöbiHHbie 6n6jraóTeKH co cnpaBohhlimh MaTepnanaMH —SHimKJioneAiriecKHMH cjioBapHMH, jieKCHKOHaMH, önöjraorpa-CHOCOÖCTByiOmHMH HCC^eAOBaTCJIbCKOÖ AeHTejIbHOCTH B IţejIOM. rocy^apcTBeiiHbiö apxHB hoctohhho 3a6oTHTc« 0 conepmeHCTBOBaHira H MOAepHH3aUHH CBOeñ AeHTejIbHOCTH. AHHaMHKa H KOMnJiejCCHOCTB COBpe-mchhoö HayHHoñ paßoTbi, HayHHo-TexHHHecKHîf h coiiHajibHbiö nporpecc rOCy^APCTBEHHMft APXHB PyMMHHH 267 nocTaBiiJiK nepefl rjiaBHbiM ynpaBJiemieM FocyAapcTBeHHoro apxxiBa 3aAa*iR, KOTopHe yyne Hejn»3íi peuiaTi» nyreM TpaAHimoHHbix cpe^cTB h xoToptie Tpe6yiOT ycHJiemiH Hcn0Jib30BaHHH coBpeMeHHbix cpe^cTB HH^opMauHH, b tom HHcjie 3BM,^ onpeaejiflH nepexoA k H3yneHUio B03M03KH0CTeñ npHMeHe-HHfl COBpeMeHHOH BbPíHCJIHTejIbHOñ TeXHHKH B XapaKTepHOM AJIH apXHBHOU AoxyMeHTamm npouecce, ocymecTBJWH adtoMaTHHecKyio cHCTeMy HaKonne-HHH, XpaHCHHíI H o6Hapy>KeHHH CBefleHHÜ, HaXOA«mnxCH B AOKyMeHTaX Tccy^apcTBesHoro apxnna, Ha3BaHHyio CAPHAC. rjiy60K0 yKpenjieH b pyMbiHCKofi fleHCTBHTejibHOCTH TocyAapcTBeH-Hbiit apxHB, coSiipaíi HOBbie AOKa3aTejn>cTBa, CBHAexenLCTByiomne o noc-TOHHCTBe ii HenpepbiBHOCTH pyMbmcKoro HapoAa 'Ha BeK0B0ñ 3eMJie, Bbmon-HHeT cboh 6jiaropoAHWM aojit no coxpaHemtio h Hcnom>30BaHmo apxHBHoñ COKpOBMIIIHHUbl, HBJUHOmeficfl HeilCCHKaeMblM H Ba^KHeÜIITHM HCTOHHHKOM 03HaK0MJieHHn c BeKOBoñ 6opb6oñ pyMbmcKoro HapoAa 3a cBoe counanb-Hoe h HauHOHajibHoe ocBoSojKAeHne, He3aBHCHMOCTb h cyBepeHHTeT, npo-rpecc h iíHBHJiinauino. Ha npOT5i»eHHH 150-JieiHeñ AeaTejibHocTH rocyAapcTBeHHbifi apxHB CKorniji ueHHyio coKpoBiniiHHuy AOKyMeirroB, 3HaHeniie KOTopbix ajih hcto-pHH OrpOMHO. HeB03MO)KHO H3y*iaTb HaiJHOHaJIbHyK) HCTOPHK), He HCCJie^yH 3THX HCTOMHI1KOB, nOCKOJIbKy OHH OTpaacaiOT SKOHOMHHeCKOe, ÜOJIHTHMeCKOe H Kyjn,T7pHoe pa3BHTHe Harnero HapoAa. ero 6opb6y 3 a cbo6opy h He3aBK-•chmoctb. Tax oSiHCHHeTCH, no^eMy 3a Taxofi KoponcHñ cpoK c MOMeHTa cBoero co3AaHHH TocyAapcTíeHHbiñ apxHB eran HayvHbiM y^peacAeinieM, iíejibK) KOToporo 6í>ijto He tojilko o6ecneHeinie AOKyMeHTajibHoü ochobm AJih HCTopanecKoro HccjjeAOBaHHH, cocTaBJieHHe HayvHO-cnpaBOHHóro an-napaxa h H3AaHHe AOKyMeHTOB, ho h pa3pa6oTKa M0H0rpaHHecKHx pa6oT no ponpocaM nocTOHHCTpa h iienpepHBHOcni pyMbmcKoro HapoAa Ha Kap-naTo-AyHañcKOñ TeppHTopHH. 5- , * * * B uejiax yAOBJiexBopeHHJi TpeÓOBaHHü nccjieAOBaTejiefi pa3Hbix cneun-aJibHocTeu no H3yHeHHio hctohhhkob rjiaBHoe ynpaBJieHHe rocyAapcTBe-HHoro apxHBa cocTaBHJio apxiiBHbiñ cnoBapt. CocTaBJieHHbiñ xaK cjiOBapb no cnennajiLHocTH, oTpaacaiomHñ rjiy-SoKiiñ nporpecc b 3Toñ o6jiacTH h b cMeacHbix cneunajibHbix Hayxax, C/ioeapb pyMbincKux apxueoa HBJineTcji HopMaTHBHO-nojicHnrejibHbiM cjiOBapeM 3H-UHKJioneAH**ecKoro xapáKTepa. TaKHM 06pa30M, b o6bHCHeHHH hohhthh mm inSpann 4)opMyjiy yxa3aHHH peajibnoro noJicoKeHiifl, oTpa>KeHHoro b ^rebine, c peKOMeHAauneñ Hcn0Hb30BaHHJi cooTBeTCTByiomero TepMHHa. SHLíHKJioneAHHecKHií xapaKTep Aan B03M0>KH0CTb hctojncoBaTb pHA CTapblX TepMHHOB, HeHCTOJDCOBaHHblX ApyTHMH CAOBapflMH, a TaioKe H oc-HOBHbie TepMHHbi cnemiajibHbix hctophhcckhx ahcuhuahh, b c(})epy koto-pbix bxoaht h o6mee hjih HacniMHoe H3y^eHHe nncbMeHHbix AOxyMeHTob. Ehji BKJHoneH TaioKe h pafl TepMHHOB, onpeAeJiHiomHx ACHTejiefi, ynpe)KA¿-hhh, opraHH3auHH, oSmecTBa, BajKHeñnnie TpyAbi b oÓJiacní apxHBHCTHKH. CjiOBapb oxBaTbiBaeT Taicne oTpacjm: apxueucmuKa (co cjieAyíoiuHMir noAOTpacjmmh: yyeT, vnopHAOHeHiie, eKcnepTH3a, onncaHHe, 3aK0H0AaTejn>-CTBO, HH^OpMaTHKa, HCn0JIb30BaHHe, THnOAOrHJI AOKyMeHTOB, THHOAOrHH apXHBOB, BblAaiOmHecfl apXHBHCTbl, COXpaHHOCTb AOKyMeHTOB, pecTaBpanH5l); cneifua/tbHbie cMeotcubie HayKu: AHmioMaTHKa, najieorpanH, c^parHcnnca, repajibAHKa, reHeajiorníi, xpoHOJiomfl. Mbi upHMemrjra 3Ty cTpyKTypy cAOsapn, noTOMy hto apxHBHan AeHTejibHocTb HBJiaeTCH MOKAHcuiinJiHHapHOü ncTopH'iecKoñ HayHKoñ 6na- 268 rOCy^APCTBEHHMfl APXHB PYMBIHHH roflapn pa3H006pa3HK> acneicTOB, npeACTaBJiaeMbix nncbMenHbiM Aony-MeHTOM. B OCHOBHOM, B3af)M0CBfl3b C AOnOAHHTeAbHblMH cneiJHaAbHblMH HayxaMH coctoht b tom, hto KaacAan Hayna npeAocTaBAaeT flpyroñ pe3yjib-TaT HCCJieAOBaHHfl HCTOpHHeCKOrO HCTOHHHJCa nyTeM CBOHX COÖCTBeHHblX MeTOflOB; b pe3yjibTaTe b oaho uejioe BKJuonaioTCíi Bee cocTaBHbie aneMenibi B3ynaeMoro HCTOHHHica, mto uphboakt b kohchhom HTore k 03HaK0MJieHHK> CO BCeMH CBeAeHHHMH, KOTOpbIMH OÖAaAaeT HCTOHHHK. C^parncTHKa, ÖJiaroAapn cbohm HccjieAOBaHHAM npeAocTaBJineT b pac-nopn>KeHHe apxHBOB Aamibie, KOTopwe cnocoöcTByioT ono3HaHHio co3Aa-Tenefî; h AarapOBamno Heono3HaHHbix AOKyMeHTOB. C^parncTmca nojn»-3yeTCH TaKMce pe3ym>TaTaMH apxHBHCTHKH KaK b oTHomemiH H3bicKaHHfl oniHMajibHbix pemeHHñ xpaHemifl, KOHcepBamui h BoccTaHOBJieHHH nenaTeü, Tan h b oTHomeHHH CHCTeMbi yner, nyTeM xoToporo mokho H3ynaTb h Hcn0Jn>30BaTb hctohhhkh o nenarax b uemix BoenuTaHHH h 06pa30BaHHH. B3aHM0CBH3b M&Kffy apxHBHbiM acaom h naneorpaHeif coctoht b tom, hto najieorpatjmn cnocoÖcTByer pacnm^poBKe h TOAicoBarano cTapHHHbix TeKCTOB. ApxHBHoe ppno TecHO cBJoaHO h c AHnjioMaTHKOíí, nocKOJibxy npn-MeiweT MeTOAbi BHyTpeHHeË h BHenmeă kphthkh k TeiccTy,.a c ApyroË cto-poHbi oöecneMHBaeT ycTaHOBJieHue noAJiHHHocTH AoxyMeHTOB h ono3Ha-BaHHe pa3JiHHHbix KaTeropHM noAflejiOK. Ha ocHOBe ycTaHOBJieimbix xp0H0Ji0rneË npHHiinnoB AanipoBaHHH apxHBHCTHKa onpeAejiaeT anoxy, KorAa 6ha co3AaH AoxyMeHT, cnocoö-cTByn oAHOBpeMeHHo, nocpeACTBOM HHKHbie npH BbinOAHeHHH nejlH, KOTOpyiO nOCTaBHAH nepeA coßofi aBTopbi, bcahkh, ho aBTopbi yöeacAeHbi mto, necMOTpn Ha Bee ero necoBepmeHCTBa, Taicoii TpyA flBAiieTCH cocTaBHoö vacTbio no 0606-meHHio cymecTByiomero ao HacTo^mero BpeMewi pyMbiHCKoro apxHBHCT-cKoro MbimjieHHH.