DICȚIONARUL
sănătății
supracoperta: GH, MARINESCU
referent științific:
prof. dr. doc. VICTOR SĂHLEANU

BUCUREȘTI ® 1978
DICȚIONARE
sanatatii
«^Coordonator: acad. EUGEN A. PORA
Autori:
cir. GHEORGHE FRECUȘ
cir. DEZIDERIU HOLICSKA
cir. ZOLTÂN KIS
acad. EUGEN A. PORA
dr. GHEORGHE SIMU
dr. AURELIA SÎRBU
dr. ANDREI VITALYOS
EDITURA ALBATROS

CUVÎNT ÎNAINTE
Acest Dicționar al sănătății se adresează în special tineretului,
cel cave este astăzi, mai mult decît oricînd, asaltat de o supraabun-
dență de informații, de termeni și noțiuni din toate domeniile,
printre care cele din sfera medicinii, foarte numeroase și mult
îmbogățite cu sensuri noi, pot provoca neînțelegeri dacă nu se
cunoaște conținutul lor exact.
Grija pentru om stă la baza politicii statului nostru și fiecare
dintre noi avem obligația să supraveghem modul și mediul nostru
de viață. Programul Partidului Comunist Român de făurire a
societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a Româ-
niei spre comunism prevede: „în domeniut ocrotirii sanitare se
va urmări dezvoltarea activității medicale preventive, ridicarea
nivelului de cultură sanitară a întregii populații, precum și asi-
gurarea mijloacelor de apărare și refacere a sănătății oamenilor
muncii. Se va lărgi și perfecționa rețeaua de asistență sanitară-
— policlinici, spitale, preventorii, case de nașteri etc. — la nivelul
exigențelor medicale moderne".
Pornind de la aceste considerații am alcătuit acest dicționar,
care intenționează să prevină tineretul și publicul larg de înțe-
legerea greșită a unor boli, simptome și de încercarea de a se tămădui
din auzite, de la unii sau de la alții, adesea persoane ne avizate,
greșit informate.
Nu spun nimic nou atunci cînd exprim realitatea că fiecare
bolnav face boala în forma sa proprie și, ca atare, fiecărui bolnav
îi trebuie un anumit tratament, pe care nu i-l poate prescrie decît
medicul. Astfel, fiecare bolnav poate azi și trebuie să beneficieze
de o asistență competență și adecvată bolii sale. A consulta medicul,
CWÎNT ÎNAINTE
6
în acest caz, înseamnă a. ține la sănătate; a evita medicul și a te
trata singur, după recomandările unora sau altora, înseamnă,
aproape sigur, a te îmbolnăvi mai grav.
Am inițiat acest Dicționar al sănătății nu cu intenția de a
oferi cititorilor leacuri pentru eventuale afecțiuni, ci pentru a-l
ajuta să înțeleagă, conținutul termenului care îi denumește
boala și, astfel, să se adreseze din timp medicului.
Nu sînt de părere că bolnavul trebuie să fie numai un obiect
pe care îl tratează medicul, spunîndu-i : „Nu te preocupa, tovarășe,
de boala dumitale, tot nu o poți înțelege 1 Lasă-ne pe noi să facem
treaba asta 1“ Sînt ferm convins că acest procedeu este greșit,
jiani medici pe care i-am cunoscut — luliu Hațieganu, Ion
Goia, Daniel Danielopolu și mulii alții susțineați că bolnavul
trebuie să aibă o contribuție hotărîtoare în vindecare. Dar pentru
asta este necesar ca el să-și înțeleagă boala, să lupte astfel prin
subconștient pentru ca totul să evolueze spre bine.
„Dicționarul sănătății" nu se adresează deci specialiștilor,
ci tineretului și oamenilor care au studiat anatomia, fiziologia,
igiena ctc. și care pot înțelege conținutul termenilor medicali pe
care i-am selectai. Vindecarea unei boli este cu atît mai sigură si
mai rapidă, cu cît o înțelegem și o sesizăm mai repede.
Am încercat să- dăm fiecărui termen definiția conținutului
său exact, să descriem simptomatologia (uneori și diferențial),
gravitatea bolii și, uneori, să indicăm ceea ce ar trebui făcut.
Poale că nu în toate cazurile am reușit cum e mai bine. Acest
lucru este normal, căci pe drumul unui astfel de dicționar sîntem
încă la început. Cu ajutorul cititorilor și al specialiștilor, sperăm
cei eventualele ediții viitoare să fie tot mai bune, fiindcă socotim
cei, în evoluția, vertiginoasă, a cunoștințelor noastre despre om si
sănătatea (sau bolile) lui, mulți din termenii actuali vor fi înlo-
cuiți șt multe din conținuturile actuale ale altor termeni se vor
schimba, în urma noilor achiziții pe care știința le aduce zi cu zi
în dar prețios omului.
7
CUVÎNT ÎNAINTE
Pentru alcătuirea acestui Dicționar al sănătății am consultat
multe izvoare recente. Din cauza aceasta unii din termenii roatri
nu mai concordă cu denumirea lor mai veche. Dar pentru a ușura
cititorului o mai rapidă orientare, am dat, în paranteză, sinonimul
termenului respectiv.
Noi îndreptăm bolnavii spre medici, pentru că azi există
numeroase și atît de variate medicamente, îneît numai oamenii
de specialitate se pot orienta în utilizarea lor. Cred că omenirea
cultă folosește prea multe medicamente, fie că trebuie, fie că nu
trebuie, numai fiindcă a auzit de la cineva că preparatul X e bun
la ceva. Este cazul să se știe că orice medicament este o substanță
străină corpului, care nu trebuie luată decîl în cazuri absolut
necesare. în epoca noastră sîntem asaltati de mii de substanțe
chimice, cu care venim în contact prin alimentație, apă, aer;
toate acestea trebuie să treacă prin ficat, orgamil chemat să aterc
organismul de agresiunile chimice și nu este deloc indicat să
agravăm funcționarea acestui organ vital prin exces de medica-
mente.
La acest dicționar au lucrat patru medici specialiști (internist-
patolog, endocrinolog, neurolog, otorinolaringolog) și 3 bi ologi-
fiziologi. Subsemnatul, am încercat să coordonez forma și nivelul
întregului material, substihtindu-mă unui cititor oarecare, dori-
tor să se lămurească asupra naturii unei boli a cărei denumire
o cunoaște. Editura, eu însumi și colectivul de autori vom fi bucu-t
roși să constatăm în ce măsură am izbutit în această încercare.
Munca la acest dicționar nu a fost deloc ușoară. Ea a necesitat
■mii de fișe, sute de confruntări și eliminări de termeni, suie de
ore de muncă din partea fiecărui colaborator. Sperăm că, în urmei
tuturor acestor străduințe, Dicționarul sănătății să poată fi de
ajutor cititorilor pentru ca aceștia să își înțeleagă boala, să ru se
mai teamă de medic și din conlucrarea conștientă a amîndorura
să se ajîtngă la refacerea sănătății.
N e-am ferit în mod deliberat să indicăm medicamentele dife-
ritelor boli, despre care vorbim, chiar dacă acestea sînt curente.
CUVÎNT ÎNAINTE
8
Numai la primul ajutor ne-am permis să spunem ce trebuie
făcut în mod concret pînă la intervenția medicului. La sfîrșitul
fiecărui articol am dat inițialele numelui autorului.
Trebuie să mulțumesc Editurii Albatros pentru grija și forma
impecabilă in care scoate acest dicționar, care face plăcută consul-
tarea lui.
Cu aceste gînduri preliminare, urez cititorilor să nu aibă
nevoi e să consulte acest dicționar pentru uzul lor propriu, ci numai
din curiozitate sau pentru alte cazuri și să se bucure de o sănătate
deplină pină la adinei bătrîneți.
Acad. EUGEN A. FORA
DICȚIONARELE ALBATROS
ABACTERIAN, proces inflama-
tor provocat de alte cauze decît
bacteriile; ex. turbarea este pro-
vocată de virusul rabic, micozele
de ciuperci inferioare, distomia-
za de viermi etc. (Z.K.).
ABAZIE v. ASTAZIE
ABCES, inflamație purulentă, si-
tuată în interiorul unui țesut
(conjunctiv, muscular) sau al unui
organ (plămîn, creier,...) formată
în urma unei infecții. A.’ este
căptușit, în interior, de o mem-
brană groasă (cu fibrină) care
conține puroi (amestec de leuco-
cite pline cu bacterii și cu microbi
liberi) iar, în unele cazuri, cu
sînge și cheaguri de fibrină. A.
poate ajunge la suprafața corpului
sau a organului respectiv, unde
apare sub formă de punct galben
înconjurat de un țesut tumefiat
și roșu, provocînd dureri la atin-
gere. A. poate fi cald, cînd pro-
voacă febră (prin fistulă se poate
deschide singur în exterior) sau
poate fi rece, cînd e cauzat de o
infecție tuberculoasă (ganglionii
cervicali tuberculoși). Există A.
dentare, te^umentare {buboaie}., ve-
nale, hepatice etc. La orice, apa-
riție de a trebuie consultat de
urgență medicul. (E.P. 4- A.S.).
ABDOMEN (PÎNTEC, BURTĂ),
cavitate inferioară a trunchiului,
delimitat în partea de sus prin
diafragmă (a cărei contracție pre-
sează organele abdominale și le
face proeminente la fiecare- inspi-
rație), în partea de jos de bazin,
la"spate de coloana vertebrală,
lateral și înainte de o pătură mus-
culară (care îi permite să-și mo-
difice volumul și forma, după
individ și starea lui de îngrășare).
A. conține o parte din organele
aparatului digestiv (stomac, in-
testin subțire și gros, ficat, pan-
creas), excretor (cei doi rinichi,
ureterele, vezica urinară), sexual
(la femeie — ovarele, trompele,
uterul; la bărbat — vezicula
seminală, prostata), glandele su-
prarenale, splina, aorta abdo-
minală, vena cavă inferioară,
vena portă, cisterna Pequet, ple-
ABB
10
xurile nervoase vegetative: me-
zentcric, solar, renal si hipogas-
tric. Toate organele tubului di-
gestiv din a. sînt suspendate de
un ligament membranos numit
mezcnter și mezocolon și au, la
exterior, o membrană seroasă,
care căptușește și pereții cavi-
tății abdominale, numită peri-
toneu. A. se delimitează în dife-
rite regiuni de explorări funcțio-
nale. A. acut este un sindrom
abdominal dramatic care poate
fi provocat de diferite afecțiuni
grave ale organelor abdominale;
se manifestă prin: debut brusc,
dureri abdominale violente, con-
tractura musculaturii pereților
foarte puternică, greață, vărsă-
turi, febră ridicată, față înspăi-
mîntată, a. balonat etc. Cauzele
a. acut sînt de 3 tipuri: 1) peri-
tonite acute provocate de perfo-
rația stomacului (ulcer), a.pcndi-
celui, colecistului inflamatic, pan-
creasului; 2) ocluzii intestinale
(ileus) care provoacă întrerupe-
rea tranzitului intestinal și spar-
gerea organului, hernie încarce-
rată, tumoare abdominală, ghem
de limbrici etc.; 3) sarcină extrau-
terină, mai ales în trompe, care
se rup cînd fătul ajunge la o anu-
mită mărime și se produce o he-
moragie internă mare. Uneori,
colice renale, hepatice, intesti-
nale, pot limita simptomatologia
a. acut. în toate cazurile, trebuie,
de urgență, consultat medicul
deoarece necesită intervenție chi-
rurgicală. (E.P. -Ț- H.D.y.
ABDUCTOR, mușchi care înde-
părtează două piese scheletice;
îndepărtarea degetului mare de
palmă este dată de mușchiul ex-
tensor al policelui; îndepărtarea
mîinii de corp este dată de muș-
chiul deltoid; ambii mușchi au
acțiune de abducție. (E.P.).
ABERAȚIE CROMOZOMIALĂ,
modificarea numărului sau formei
cromozomilor care provoacă, de
multe ori, apariția unor boii,
numite cromozomiale, care se
transmit ereditar. După cum inte-
resează, cele 22 perechi de cromo-
zomi nesexuali (autozomi) sau
perechea de cromozomi sexuali
(heterozomi), există a. autozomalfr
sau heterozomale. în locul pere-
chii normale de cromozomi (di-
somie) se poate întîlni un singur
cromozom (monosomie) sau trei
sau mai mulți cromozomi (tri-
somie, polisomie). Trisomia pere-
chii 21 se întîlnește în idioția mon-
goloidă sau boala ăui Langdon-
Down, una din cele mai frecvente
boli autozomale. Anomaliile hete-
rozomiale sînt asociate cu tulbu-
rări ale dezvoltării corporale și
sexuale, cu sterilitate la ambele
sexe, fenomene de intersexualitate,
dezvoltare intelectuală redusă:
(boala Klinefelter sau masculini-
zarea femeii, boala Turner sau
feminizarea bărbatului, pseudo-
hermafroditismul masculin pseu-
dohermafroditismul femenin). A,
c. pot fi parțial remediate prin
tratament hormonal sau chirur-
gical. (G.S.)
ABIOZĂ, suspendarea temporală
a vieții unui organism. A. se pro-
duce atunci cînd din mediu lip-
H
ABS
sește un factor necesar vieții;
în lipsa oxigenului se produce
an-oxy-bioză, în lipsa apei an-
hidro-bioză etc.; sînt și substanțe
care suspendă (opresc) fenomenele
de viață (V. ANTIBIOTIC) în
caz de a. se spune că mediul este
abiotic. (E.P.)
ABLAȚIE, scoaterea (îndepărta-
rea) parțială a unui organ sau
țesut (de ex. a unei părți a sto-
macului sau a unei tumori a fica-
tului) prin operație. (E.P.)
ABORTIV, substanță sau proce-
deu care provoacă avortul. (E.P.)
ABSORBȚIE, proces fizico-chimic
de pătrundere a unor substanțe
printr-un epiteliu sau membrană
în sînge sau celulă. Cea mai impor-
tantă este a. digestiva, prin care
principiile alimentare de bază,
rezultate prin procesul digestiei,
trec în sînge (aminoacizi, glucoză,
glicerină, săruri minerale etc.) sau
în limfă (grăsimile). Există o
a. bucală (cianurile), gastrică (mai
ales alcoolul), intestinală (cea mai
mare parte a alimentelor dige-
rate se absorb în jejun și în
colon (intestinul gros, mai ales
pentru apă, medicamente). Pro-
cesul de a. se face prin structurile
speciale ale mucoaselor digestive,
care, în regiunea intestinului sub-
țire, își măresc mult suprafețele de
contact cu conținutul lichid al
chimusului, prin pliurile (valvule
conivente) și vilozitățile intesti-
nale. A. are loc datorită fenome-
nelor de difuziune, de diferențe de
presiune osmotică (a. pasivă) dar
și unei activități proprii a celulelor
epiteliilor de absorbție, care con-
sumă mai mult oxigen decît în
stare de repaus (a. activă). Sub-
stanțele toxice ce rezultă în in-
testin în urma activității florei
bacteriene nu se absorb decît în
foarte mică cantitate. în unele
afecțiuni intestinale cantitatea lor
crește foarte mult, provocînd
simptome de intoxicație (cu cefa-
lee, vomă, colici). în aceste cazuri
se indică purgative care oprind
a. apei și reducînd apa din sînge
(fenomen invers a.) provoacă miș-
cări peristaltice active și elimină
la exterior conținutul intestinal.
A. respiratorie este procesul prin
care gazele și aerosolii pătrund
în sînge (la fel și unele anestezice)
prin intermediul epiteliului alveo-
lelor pulmonare. O serie de parti-
cule nebiodegradabile (silice, as-
best) pot provoca leziuni în celu-
lele alveolare și boli de insuficien-
ță respiratorie (silicoze, asbes-
toză). A. parenterală sau cutanată
este pătrunderea prin piele a unor
substanțe (novocaina, histamina,
etc.) care incluse în creme, prin
frecare, pătrund mai ușor in
piele (la animale aceasta este larg
răspîndită, mai ales la cele acva-
tice). A. celulară se referă Ia
pătrunderea, prin membrana celu-
lelor, a unor substanțe din sînge
în plasma interstițială. Toată
viața celulei se datorește a.
celulare. V. DIGESTIE. (E.P. +
+ G.F.)
ABSTINENȚĂ, reținerea de Ia
consumul anumitor băuturi, ali-
mente, deprinderi etc. A. poate
ABS
12
fi exercitată din convingere per-
sonală, precum și ca adjuvant al
unui tratament medical. O între-
rupere bruscă a unor consumuri
(de alcool, de cocaină etc.) poate
duce la o serie de tulburări neuro-
vegetative, numite fenomene de
a. (Z.K. 4- A.S.)
ABULIE, tulburare a voinței ca-
racterizată prin lipsa de voință,
de promptitudine, de spontaneita-
te și de inițiativă într-o activitate.
Boînavul abulic stă, de obicei, ne-
mișcat, timp îndelungat, răspunde
greu și lacunar la întrebări și nu
execută nici o comandă solicitată
de interlocutor. A. se observă mai
ales în schizofrenie, confuzie min-
tală, depresie, intoxicații cronice
medicamentoase, melancolie, ob-
sesii ctc. (xA.S.)
ACALCULIE, formă deosebită de
agnozie, caracterizată prin inca-
pacitatea bolnavului de a înțelege
și a utiliza cifrele și simbolurile
matematice de a efectua calcule.
A. apare, de obicei, împreună cu
apraxia constructivă și cu afazia
și se datorește unei leziuni în re-
giunea plicii curbe din lobul fron-
tal (A.S.).
ACARI OZĂ, boli provocate de
infestarea cu paraziți externi ca:
Demodex folliczdorum (acneea),
Sar copios (rîia), păduchele etc.,
care fac parte din grupa acarienilor
și pot transmite prin înțepături
virusurile unor maladii grave.
Se dezvoltă mai ales pe suprafe-
țele murdare ale pielii, de aceea
pentru a-i înlătura se cere o igienă
strictă și consultarea unui medic
care să prescrie medicația adec-
vată. (E.P.)
ACARIOZĂ SARCOPTICĂ v.
RÎIE
ACCES (ATAC), manifestarea
bruscă și intensă a unei boli, care
apare intermitent (pe fond pato-
logic sau sănătos) și este însoțită
de febre ridicate (ex. febra inter-
mitentă sau epilepsia); după a.
se poate reveni la o stare cvasi-
normală dar, fiind un simptom
complex, trebuie consultat medi-
cul. A. convulsiv, a. epileptic, a.
febril etc. (E.P.)
ACCIDENT, întîmplare neprevă-
zută care produce tulburări func-
ționale sau lezionale organismu-
lui. Ex.: a. de circulație, a. pro-
fesional, a. terapeutic, a. vascular,
cerebral etc. Ca urmare a a. poate
să apară incapacitatea de muncă
temporară sau permanentă. (A.S.)
ACETILCOLINĂ substanță ca
acțiune vasodilatatoare puter-
nică, care joacă și rol de me-
diator chimic în transmiterea
influxului nervos la sinapsele
din interiorul sistemului nervos
central, la cele parasimpatice, cîc
și la legătura axonilor motori din
măduva spinării cu placa mo-
toare a mușchilor striați sau cu
ganglionii spinali. A. apare, în
mod normal, la terminația axo-
nului atunci cînd ajunge aici un
influx nervos.; a, acționează asu-
pra dendritelor sau a plăcii mo-
toare prin fenomene de depolari-
13
ACI
zație; după acțiunea sa ea este
descompusă de colinesterază (în
colină și acetat) și astfel sinapsa
revine la starea de polarizație de
repaus; a. este mediatorul care
asigură toate actele de relație a
organismului cu mediul, spre deo-
sebire de adrenalină, care asigură
actele vieții vegetative. Se admi-
nistrează, la indicația medicului
în boli arteriale, cardiace. (E.P.+
4- G.F.)
ACETONĂ, lichid incolor, solubil
în apă, alcool, eter, ușor volatil,
foarte inflamabil și cu miros carac-
teristic (eteric)/ în organismul
normal ia naștere în ficat, prin
decarboxilarea unor substanțe din
grupa acetaților. în sînge (ace-
tonemie) se * găsește, normal, în
cantitate de 0,3 mg/100 ml și se
elimină prin urină (acetonurie) în
cantități de 1—4 mg/1000 ml.
în diabet, inaniție, în oboseli
intense, cancer etc., acetonemia
și acetonuria cresc. în mod nor-
mal corpii cetonici, care sînt un
produs intermediar al metabolis-
mului lipidic, sînt distruși de
țesuturi, dar în maladii cataboli-
zarea acizilor grași este incomple-
tă. Bolnavii au o urină cu miros
puternic de a. și expirația lor are
miros de mere putrede. Cînd se
simt aceste simptome trebuie con-
sultat de urgență medicul, fiindcă
altfel corpii cetonici duc la acido-
ză și comă. (G.F. -f- E.P.)
ACID ADENOZINTRIFOSFORIC
(prescurtat: A.T.P.), nucleotid
format din adenină (bază azo-
tată), riboză (glucid cu schelet
din 5 atomi de carbon) și ^3
molecule de acid fosforic. în
organism este important ca: 1)
transportor de fosfat necesar în
diferite sinteze; 2) substanță ma-
croergică cu rol esențial în pro-
cesele bioenergetice celulare. Este
răspîndit în toate țesuturile orga-
nismului dar mai ales în inimă,
ficat, țesutul muscular și ner-
vos. Ca medicament se folosește
în tahicardia paroxistică, dis-
trofii musculare, scleroza în plăci
etc. (G.F.)
ACID BORIC, acid anorganic cu
proprietăți antiseptice dezinfec-
tante; în soluție de 4% cu apă
fiartă se folosește la spălarea ochi-
lor, a dermatozelor și a rănilor
(mai ales pe față). (E.P.)
ACID CARBONIC, acid nestabil;
rezultă din procesele de oxidare a
substanțelor organice (care au
lanțuri de C) și se elimină diso-
ciat prin respirație (CO2 și H2O,).
Respirația în mediu concentrat
de CO2 produce intoxicare (aceas-
ta se manifestă prin ccfaleo,
greață, vertije, vomă, tulburări
vizuale și auditive, dispnee, cia-
noză și în final moarte). Bolnavul
trebuie scos la aer curat, să i se
administreze oxigen sau chiar să
i se facă respirație artificială.
Sub formă de bicarbonați (de
Na, K) se folosește în combaterea
hiperacidității gastrice și pentru
spălarea arsurilor provocate de
acizi sau alcali; carbonatai de
calciu este folosit ca antidiareic,
ACI
14
cel de magneziu ca laxativ (mag-
nesia usta). (E.P. + G.F.)
ACID LACTIC, lichid siropos, in-
color sau slab gălbui, cu gust
acru. în natură apare liber ca
produs de fermentare în murături,
lapte acru etc. Apare în mușchii
animalelor superioare ca produs
de degradare al glucozei și se acu-
mulează aici în condiții de efort
muscular îndelungat (cînd orga-
nismul contractează „datoria de
oxigen"); lactacidemia crește în
asfixie, diabet, intoxicații cu CO.
Se obține prin fermentarea lactică
a zaharurilor sub influența spe-
ciilor de Streptococcus lactius și
Lactobacillus bulgaricus. Se uti-
lizează în vopsitorie, ca acidu-
lant al băuturilor, ca solvent etc.
în medicină se utilizează ca anti-
septic intestinal, antidiareic la
nou-născuți și ca medicație de
substituție în hipo- sau anaci-
ditate gastrică. Oamenii cu mare
consum de produse de fermen-
tație lactică (iaurturi) au și lon-
gevitate. La adulți se întrebuin-
țează la tratamentul diareei,
precum și la spălături vaginale (în
soluții de 2°/00O). Lactatul de sodiu:
se utilizează ca antiseptic intes-
tinal. în doze mari se utilizează
ca sedativ și chiar hipnotic. Lac-
tatul de calciu: se utilizează ca
antiseptic intestinal și antipru-
riginos în prurit, urticarii, derma-
toze, toxice etc. (G.F.	E.P.)
ACID URIC, pulbere albă, cris-
talină, greu solubilă în apă care
se comportă ca acid bazic. în
organismele animale rezultă. în
mod normal, ca produs de catali-
zare a nucleoproteinelor. Excesul
provoacă gută, artritism etc.
(G.F.)
ACIDITATE GASTRICĂ, valoa-
rea de pH a sucului gastric care,
în mod normal, este de 1,5 la
1,8 g la litru și este dată de pre-
zența acidului clorhidric; a.g» este
necesară pentru activitatea nor-
mală a pepsinei și joacă un rol de
sterilizare a alimentelor ingerate
(omoară bacteriile). Modificările
a.g. apar în diferitele afecțiuni
ale stomacului: nevroză gastrică,
gastrită acută și cronică, ulcer,
cancer stomacal și trebuie inter-
pretate în cadrul simptomatolo-
giei complexe. Hip ev aciditate a apa-
re, de obicei, în ulcer stomacal.
Hipo- sau aclorhidria este suspec-
tă de cancer. Interpretarea valorii
a.g. împreună cu celelalte semne
de dispepsie, intră în atribuțiile
medicului, care, în baza lor,
prescrie tratamentul necesar.
(E.P. + A.V.)
ACIDOFIL, termen care desem-
nează afinitatea (atracția) către
substanțe de natură acidă. De
ex.: o parte dintre granulațiile
globulelor albe se colorează intens
cu colorantul acid eozina, de unde
și numele de eozinofile. (G.F.)
ACIDOZĂ, tulburare a echilibru-
lui acido-bazic din sînge, carac-
terizată prin preponderența com-
ponentei acide în dauna celei
bazice. A. se poate produce atît
prin creșterea metaboliților acizi
15
ACL
cit și prin scăderea rezervei alca-
line. Ea poate fi: respiratorie,
diabetică sau renală etc. A. res-
piratorie se datorește excesului de
CO2 din sînge (ex. asfixii), a. dia-
betică apare în faza gravă a bolii
coma diabetică, prin acumularea
în singe a corpilor cetonici: ace-
tonă, acid diacetic și paraoxibu-
tiric. în a. renală tulburarea se
datorește modificărilor survenite
în rinichi, care duc la o scădere
a rezervei alcaline (uremie, nefri-
tă). Simptomatologie: oboseală
fizică, neliniște, grețuri, vărsături,
tulburări mintale și miros de ace-
tonă al expirației. A. se pune în
evidență prin măsurarea ^>H-ului
sanguin și examenul urinei. (A.S.)
AC IN (ACINUS), structură mi-
croscopică, rotundă, semănînd cu
o boabă de strugure, constituită
din celule epiteliale secretorii, în
j arul unui spațiu care se continuă
cu canalicule ce se unesc unul cu
altul dînd pînă la urmă canalul
de excreție al glandei. Formează
numeroase glande din organism
(salivare, pancreatice, mamare,
lacrimale etc.). (G.S. + E.P.)
ACIZI NUCLEICI (ADN, ARN),
constituie componenta neprotei-
că a nucleoproteinelor. Sînt pro-
duși macromoleculari alcătuiți
astfel: baza azotată este un mono-
nucleotid, care prin polimerizare
(peste 2000 mononucleotide le-
gate prin acidul fosforic) dau
a.m: acidul ribonucleic (ARN)
care conține riboza (ca pentoză)
și baze azotate (uracil, citozină,
adenină, guanină), format dintr-o
singură catenă de mononucleotide
ușor răsucite și acidul desoxiri-
bonucleic (ADN), care conține
desoxiriboza (ca pentoză) și baze
azotate (timină, citozină, adenină
și guanină) și e format din două
catene de mononucleotide ce se
unesc prin punți de hidrogen
între bazele azotate (A—T; C — G)
care din cauza legăturilor prin aci-
dul fosforic sînt răsucite în dublă
spirală. ADN se găsește în nucleu
și se transmite în diviziunea celu-
lară. El conține matricea eredi-
tară (succesiunea legăturilor din-
tre bazele azotate) de pe care se
formează prin „copiere" ARN,
care iese în citoplasmă și pe ma-
tricea lui se succed aminoacizii
liberi din celulă dînd polipeptide
și proteine specifice ale celulei
respective. Prin alterări ale suc-
cesiunii bazelor azotate din a.n.
pot apare tulburări de structură
si funcțiuni (boli de natură eredi-
tară). (E.P. + G.F.)
ACLORHIDRIE (ANACIDITA-
TE), lipsa acidului clorhidric din
sucul gastric. în consecință, acti-
vitatea digestivă a pepsinei este,
la rîndul său, micșorată și deci
procesul de sfărîmare a molecu-
lelor de proteină în stomac este
incomplet; microbii intrați cu
alimentele nu se mai distrug și
atunci apare o stare de „greutate"
în stomac, iar trecerea microbilor
în intestin produce infecții de
enterocolite. în a. unele săruri de
fier nu pot trece sub formă de
cloruri. Se întîlnește în cursul
ACL
16
unor gastrite cronice, anemii.
(A.S. 4- E.P.)
ACNEE, boală a pielii, leziuni
inflamatorii ale glandelor seba-
cee și foliculilor piloși avînd ca
substrat un dezechilibru între
androgeni și estrogeni. Forma
punctată sau comedonul se ca-
racterizează prin reținerea secre-
ției sebacee, care apare ca o ridi-
cătură avînd în centru un punct
negru, sau sub forma unui fila-
ment albicios (uneori conține o
larvă de acarian— (Demodez fol-
liculovum)\ se întîlnește în spe-
cial pe nas, frunte, bărbie, umeri,
mai ales în pubertate; a. inflama-
tovie, în care se asociază o infec-
ție microbiană (provocată de sta-
filococi), prezintă mici ridicături
roșii, al căror centru devine
gălbui, purulent. Cînd formarea
de puroi este abundentă se vor-
bește de a. pustuloasă. Produce-
rea de pete roșii (datorită înmul-
țirii vaselor), de fibroză, de che-
ratină sau de cicatrice asemănă-
toare celor din variolă, caracte-
rizează formele mai rare dar mai
grave de a. rozacee, cheloidă sau
vâri oii for mă. Adesea a. își are
originea în disfuncții digestive
(constipații) sau hepatice, dar și
în tulburări endocrine. Se tra-
tează în funcție de natura ei, prin
aplicare de spălături desinfectan-
te și tratament general (antibio-
tice, autovaccin, hormoni, vita-
mine). (G.S.)
ACOLIE, oprimarea secreției bi-
liare provocată de obstrucția ca-
nalelor biliare (pietre la ficat) și
însoțită de obicei de crize dure-
roase (colice biliare). (E.P.)
ACOMODARE, proces temporar
prin care un organism sau un or-
gan își modifică forma, structura
sau funcțiunea, pentru a se adap-
ta unor noi condiții de viață, apă-
rute în mediul său înconjurător;
aceste modificări pot dispare dacă
se revine la condițiile anterioare,
în oftalmologie se vorbește de
a. cristalinului pentru ca imaginea
să se formeze pe retină; de a. iri-
sului pentru a nu lăsa să pătrundă
în ochi o cantitate prea mare de
lumină. La altitudini, se vorbește
de o a. atunci cînd crește numărul
de hematii și cantitatea de hemo-
globină pentru a se putea respira
normal în condiții de presiuni scă-
zute de oxigen. în activitatea
omului pot interveni numeroase
a. la noi forme de muncă, la noi
regimuri alimentare etc. (E.P.)
ACONDROPLAZIE (CONDRO-
DISTROFIE FETALĂ), formă
rară a nanismului, provenită din-
tr-o boală congenitală a cartila-
jului de creștere a oaselor lungi
datorită osificării encondrale,
anormale, precoce; originea ei nu
este bine cunoscută. Se caracte-
rizează clinic prin: statură mică,
cap și trunchi bine dezvoltate,
extremități însă foarte scurte.
Acondropiazicii sînt vioi, cuminți,
au organele genitale bine dezvol-
tate dar înfățișarea lor este cara-
ghioasă (capul mare, fruntea bol-
tită, rădăcina nasului scufundată,
șira spinării încovoiată, picioa-
rele în formă de O). (A.V.)
17
ACT
ACRI LAT, material plastic obți-
nut prin polimerizarea acidului
acrilic. Ca palapont și paladon se
folosește în chirurgie ortopedică.
Din el se confecționează ochi arti-
ficiali, oase sintetice, dinți, pro-
teze dentare etc. (G.F.)
ACROCEFALIE v. OXICEFA-
LIE
ACROCIANOZĂ, colorația albăs-
truie (vînătă) a unor extremități
(degete, nas), însoțită uneori de
furnicături la acel nivel, expresie
a unor turburări circulatorii locale
(Embolie, tromboză, spasm arte-
rri^Q, arterită, tromboflebită) sau
•generale (insuficiență cardiocir-
^ulatorie), ca și a unei oxigenări
^îhșuficiente a organismului (scle-
xjQză pulmonară). A. poate pre-
^îeda necroza regiunii respective.
tratează prin medicație vizînd
restabilirea unei circulații nor-
male. (G.S.)
ACROMATOPSIE, tulburare de
vedere caracterizată prin inca-
pacitatea bolnavului de a dife-
renția culorile. Datorită a. per-
soana respectivă vede de cele mai
multe ori numai în alb-negru
(A.S.)
ACROMEGALIE (BOALA PIER-
RE MĂRIE), boală a adulților,
caracterizată prin creșterea exa-
gerată a părților proeminente ale
extremităților corpului: nasul, ure-
chile, limba, falca, mîinile, picioa-
rele,părțile osoase ale feței. Dez-
voltarea în exces interesează și or-
ganele interne: inima, ficatul, spli-
na, stomacul, intestinele, laringele
(vocea devine joasă) cauza bolii
fiind hipersecreția hormonului de
creștere, cu condiția ca boala să
înceapă după terminarea epocii
de dezvoltare a omului, cînd talia
propriu-zisă nu mai poate parti-
cipa la creștere. Acest hormon (so-
matotrop) este secretat de către
celulele eozinofile ale hipofizei,
care fac fie o hipersecreție simplă
(mai rar), fie o proliferare simplă
(netumorală), dar în special mai
frecvent, una tumorală (adenom
eozinofil al lobului anterior hipo-
fizar). Hiperproducția hormonu-
lui somatotrop provoacă tulburări
și în metabolismul glucidic. Se
asociază cu reducerea potenței la
bărbați, a libidoului la femei, cu
o stare de slăbiciune progresivă
și în caz de tumoare hipofizară
cu semne de compresiune cere-
brală, cefalee, tulburări vizuale;
a. debutează insidios, dar are evo-
luție de lungă durată și primele
semne evidente apar după 10 — 15
ani. Bolnavul moare în urma com-
plicațiunilor, fie ale diabetului, fie
ale celor cerebrale. Tratamentul,
aplicat la timp, poate opri evo-
luția bolii; constă din radiotera-
pie sau extirparea hipofizei bol-
nave sau tumorii hipofizare. (A.V.)
ACTH (ADRENOCORTICO-
TROP HORMON), hormon hipo-
fizar, care susține integritatea
morfologică și funcțională a cor-
ticalei suprarenale, dar posedă și
un număr de acțiuni de tip meta-
bolic, care au loc și în absența
organului țintă. Lipsa lui produce
o atrofie a corticalei suprarenale
2
ACT
18
și insuficiența sa funcțională.
A. este secretat de lobul anterior
hipofizar. Zona externă, cea glo-
merulară, sediul secreției de aldos-
teron, este independentă de sti-
mularea a* deci nu modifică me-
tabolismul mineral al organis-
mului. Acțiunile extrasuprarenale
ale a. sînt: mobilizarea lipidelor
din depozit, creșterea corpilor ce-
tonici în sînge, scăderea trigli-
ceridelor în țesutul adipos și
creșterea lipidelor în ficat. Re-
glarea secreției de a. se face da-
torită unui mecanism de feed-
back negativ, cu hormonii corti-
■costeroizi circulanți: creșterea con-
centrației acestora produce o
inhibiție a secreției de a. și invers,
scăderea corticosteroizilor în cir-
culație stimulează descărcarea de
a. Există și un control central, cu
sediul în hipotalamus. A. se uti-
lizează ca medicament. A. a
fost extras la început din hipofiza
animalelor. Azi i se cunoaște for-
mula chimică și se prepară sin-
tetic. Un tratament îndelungat
cu a. epuizează suprarenala de
aceea se întrebuințează numai la
indicația medicului. Hipersecre-
ția de a. poate ajunge la valori
importante și a fost observată
după stress chirurgical, emoții,
administrare de insulină. (A.V.)
ACTINOM1COZĂ (BOALA RI-
VALTA), una din principalele
boli cronice produse de ciuperci
atît la om, cît și la animale (vaci,
cai, porci). Întrucît agentul pato-
gen, Actinomyces bovis, infectea-
ză în special lucrătorii agricoli, se
discută posibilitatea contaminării
prin utilizarea ca scobitoare a paie-
lor: boala se localizează în special
în jurul cavității bucale și numai
rar în alte regiuni (intestin, plă-
mîn, piele). Apare sub forma unor
umflături de consistență foarte
dură, interesînd, în special, maxi-
larul inferior. Ulterior leziunea se
înmoaie, apărînd perforații ale
pielii, prin care se scurge un puroi
conținînd granule galbene („gra-
nule de sulf“), în care, Ia microscop,
se recunosc filamente și spori de
ciupercă. Se obțin rezultate tera-
peutice bune, mai ales în formele
superficiale, prin tratament cu
antibiotice cu acțiune împotriva
ciupercilor (antimicotice). (G.S.)
ACTiN OTERAPIE, denumirea ori-
cărui tratament care utilizează
radiațiile: solare —► heliotevapie,
raze X -> roentgenterapie, raze
Y —> gammatwapie, radiații ul-
traviolete ultravioletterapie, ul-
trasunete-» uUrasonoteyapie. (E.P.)
ACTIVARE, 1). Punerea în func-
țiune a unui organ, care din anu-
mite cauze și-a încetinit sau oprit
activitatea (injecția intracardia-
că cu adrenalină poate repune
în activitate o inimă oprită prin
șoc); căldura activează circulația;
cafeina activează metabolismul
cerebral etc. 2).Proces care declan-
șează o reacție chimică prin aport
extern de energie (iradierea cu
raze X iluminează un ecran de
sulfura de Zn). (E.P.)
19
ACU
ACTIVITATE, totalitatea acțiu-
nilor desfășurate de o persoană
la un moment dat; a. este forma
generală de realizare pe plan psiho-
motor a unui individ și este de
mai multe feluri: a. musculară,
a. nervoasă superioară, a. unui
organ etc. A. musculară este
exercitarea unei forțe de contrac-
ție prin care se poate ridica o greu-
tate sau se poate exercita o pre-
siune, fenomen care se realizează
prin scurtarea mușchilor striați
înserați pe două pîrghii osoase
(din care cel puțin una e mobilă)
sau a mușchilor netezi, care alcă-
tuiesc pereții organelor cavitare
si astfel presează conținutul aces-
tora, iar în cazul sfincterelor
opresc tranzitul prin tuburi. Prin
a. musculară se realizează toate
actele de motricitate ale organis-
mului: locomoția, trecerea lichi-
delor în lungul cavităților diges-
tive, excrctoare etc.; la baza ei
stau fenomene biochimice de
transformare a unor substanțe
încărcate cu energie potențială
(ATP, ACP, glucoză, acid lactic,
grăsimi), în molecule mai simple
cu degajarea de energie chimică
și mecanică. A. musculară se rea-
lizează deci prin contracțiune
musculară; se măsoară în tra-
valiu mecanic (gem, kgm). în
timpul acesteia se intensifică cir-
culația sanguină a acestora (se
deschid noi capilare), temperatu-
ra sîngelui care iese din mușchi
se ridică față de cea de la intrare,
o parte din glicogenul muscular
se consumă. O a. musculară prea
intensă duce la oboseală fizică.
2*
Este declanșată și controlată de
centrii nervoși motori din etajele
superioare ale creierului (A.S. -f-
+ E.P.)
ACȚIUNE DINAMICĂ SPECIFI-
CĂ, intensificarea metabolismului
bazai sub influența alimentelor
consumate. De ex. proteinele in-
gerate provoacă o creștere de
30% a metabolismului bazai, glu-
cidele și lipidele de cca 4 — 6%.
Diminuarea a.d.s. denotă tulbu-
rări ale centrilor hipotalamici.
(Z.K.)
ACȚIUNE OBSESIVĂ, tulburare
de activitate caracterizată prin-
tr-o suită de mișcări executate
stereotip, în repetate rînduri, ori
de cîte ori bolnavul care are
obsesii sau fobii se află în fața
obiectului sau faptului care-1 pre-
ocupă, în mod patologic. A.o. este
un fel de „descărcare tensională",
pe care bolnavul o face, deși este
conștient că nu era nevoie. Âstfel,
de ex. un bolnav cu teamă de
infecție, de murdărie, se spală pe
mîini de cîte ori ajunge să deschi-
dă ușa, să dea mina cu cineva sau
să apuce un obiect oarecare.
A.o. survine în psihastenie, ne-
vroza obsesivo-fobică. (A.S.)
ACUITATE, însușirea funcțională
a unui analizator de a percepe
stimulii slabi (liminari) și de a
diferenția intensitățile mici dintre
aceștia. A. poate fi mărită prin
exercițiu și antrenament. A. vi-
zuală, de ex. scade cu vîrsta și cu
diferitele modificări de curbură
a ochiului. Se măsoară cu ajuto-
ACU
20
rul unei scări de litere de tipar
de diferite mărimi, pe care pacien-
tul le privește de la o anumită
distanță și, astfel, i se prescriu len-
tilele pentru o vizibilitate nor-
mală. (A.S. + E.P.)
ACUMETRIE v. AUDIOME-
TRIE
ACUPUNCTURA, procedeu tera-
peutic originar din China. A. se
bazează pe o acțiune reflexă și se
caracterizează prin introducerea în
țesutul celular subcutanat a unor
ace de diferite dimensiuni și din
diferite metale. Punctele stabi-
lite sînt bine precizate conform
unor hărți prealabile. Acele de
aur (excitatori — acțiune yang)
sau de argint (inhibitorii — ac-
țiune inn) se lasă un timp în
locul înțepat, ele provocînd o
durere locală datorită atingerii
unei ramuri periferice a unui nerv
rahidian, care are legături de
metamerie cu anumite organe in-
terne. Prin a. se declanșează în
sistemul nervos central fenomene
de excitație sau de inhibiție,
care se folosesc în tratamentul
unor tulburări cum ar fi: algiile,
spasmele, cefaleele rebele, con-
tracturile, sciatica, lumbago etc.
și, în general, în tulburările func-
ționale. (A.S.)
ACUT, simptom brusc și foarte
intens a unui proces maladiv.
Poate avea o durată variabilă și
se poate repeta, avînd intervale
de acalmie care variază cu natu-
ra bolii. Durerile provocate de
pietrele la rinichi sînt foarte a.
dar între crize pot exista perioade,
luni sau ani de liniște. în unele
cazuri crizele a. (coronariene, re-
nale, hepatice) pot fi așa de in-
tense încît duc la moarte. în
toate cazurile este necesară consul-
tarea medicului. (A.S.)
ADAPTARE, proces complex prin
care un organism își modifică
forma, structura și funcțiunile
potrivit unor condițiuni de mediu
în care să poată trăi și să se re-
producă. Forme ale a. sînt aco-
modarea, aclimatizarea, natura-
lizarea, homocromia, mimetismul,
homotipia. Grație a., la condiții
noi de mediu și în timp, se produce
evoluția organismelor care prin
selecție naturală alege și păs-
trează pe cele mai bine adaptate.
Boala de a.; orice boală deter-
mină în organism reacții generale
de apărare și de a. la agentul
agresiv care a provocat-o, care
se caracterizează prin mai multe
etape. Reacția organismului poa-
te fi disproporționat de mare
față de cauze. O injecție de 0,02 ml
de formol în piciorul unui șobo-
lan determină o reacție generală,
dureroasă cu artrite de lungă
durată (boala de a.), dar dacă
animalului i se administrează
cortizon, nu se produce dccît
o slabă reacție locală si trecă-
toare (V. STRESS). (E.P.)
ADDUCTOR, orice mușchi care
apropie două piese scheletice;
apropierea degetului mare de
palmă este dată de mușchiul
flexor al policelui; apropierea mîi-
nii (ridicate lateral) de corp e
21
ADE
dată de mușchiul pectoral; ambii
mușchi au acțiuni de adductie.
(E.P.)
ADENOCARCSNOM, cancer pro-
filat de obicei dintr-o glandă sau
dintr-o mucoasă glandulară, cu
un grad de diferențiere care îi
permite să reproducă într-o oare-
care măsură structura glandulară
a țesutului de origine. De multe
ori are o evoluție mai lentă
decît alte forme de cancer. Se
întîlnește, în special, la stomac,
glandă mamară, .. intestin gros,
rect, mucoasă uterină, bronhii,
piele etc. (G.S.)
ADENOIDECTOMIE, îndepărta-
rea pe cale chirurgicală a vegeta-
țiilor adenoide, a țesutului lim-
fatic hipertrofiat din partea fa-
ringeană a nasului și deasupra
amigdalelor faringiene, unde pot
bloca respirația nazală și funcțio-
narea trompei lui Eustache. (D.H.)
ADENOIDITĂ (VEGETAȚIE),
boală a copilăriei, care constă în
infecția (acută sau cronică) a
țesutului limfatic adenoidian, si-
tuat la nivelul planșeului rino-
faringean. Forma acută produce
febră ridicată, scurgere nazală
muco-purulentă, obstrucții ale ca-
vităților nazale, agiteȚie, vărsă-
turi/ Semnele bolii sînt cu atît
mai evidente și marcate, cu cît
copilul e mai mic. Complicații
secundare se manifestă la inimă,
în auz, la faringe și laringe. A.
c-onică prezintă semne asemănă-
toare, dar mai atenuate, mai
ales stări de obstrucție nazală,
respirație pe gură, bronșite și
scurgeri nazale continui. Vegeta-
țiile constituie un focar perma-
nent de infecție și trebuie
îndepărtate prin operație. Persis-
tența vegetațiilor și hipertrofia
țesutului limfatic ad'enoidean pro-
voacă și tulburări de creștere,
întîrzierea dezvoltării intelectua-
le; apoi, apar deformări osoase la
nivelul boitei palatine alveolare și
chiar ale cutiei toracice. Dat fiind
că mulți copii prezintă vegetații,
ei trebuie duși la medic și urmate
recomandările acestuia. (D.H.)
ADENOM, tumoare a organelor
glandulare. Poate fi de natură
benignă și malignă, în acest
din urmă caz se numește adeno-
carcinom. Are ca punct de plecare
epiteliul diferitelor organe glan-
dulare (ficat, glandă mamară,
glandele cu secreție internă sau
externă, mucoasele digestive, uro-
genitale etc.). (A.V.)
ADENOMATOZA, stare patolo-
gică caracterizată prin hipertrofie
granulară. Termen folositpcnt.ru a
desemna cancerul alveolar. (G.S.)
ADEN0PAT1E, denumire generi-
că pentru orice afecțiune a gan-
glionilor limfatici, caracterizară
prin creșterea în volum a acesto-
ra. (G.S.)
A DEN O Vi ROZE grup de boli
infecțioase cu evoluție, în gene-
ral, benignă, întîlnite în special
la copii, cauzate de mai multe
tipuri de virus (adenovirus-
uri) cu afinitate specială pen-
ADE
22
mucoasa conjunctivală, fa-
ringiană și țesutul limfatic. Bol-
navul prezintă înțepături în ochi,
cu lăcrimate, dureri în gît și
mărirea în volum a amigdalclor
și ganglionilor cervicali, fenome-
ne însoțite de febră (de obicei)
moderată. Aceste fenomene se
mențin cîteva zile, după care
trec, persistînd însă timp mai
îndelungat mărirea în volum a
ganglionilor. Se aplică tratament
simptomatic antitermic (aspirină,
piramidon, și antibiotice) (G.S.)
ADERENȚA, stabilirea de legă-
turi noi și permanente între 2 or-
gane, care, în mod normal, sînt
separate. Poate fi urmarea unor
procese congenitale (prepuțul și
glanda! penisului) sau inflamatorii,
care, se întîlnesc, în special, la
nivelul pleurei, peritoneului și
pericardului, dar apar adesea și
după intervenții chirurgicale în
regiunea abdominală, putînd pro-
voca ocluzii și dureri. După
extensiunea lor se numesc simfize
(pe o suprafață mai restrânsă)
sau sinechii. (G.S.)
ADINAMIE, scăderea generali-
zată a forței musculare datorită
căreia bolnavul execută mișcările
cu mult efort, cu greutate. A.
survine în gripă, febră tifoidă,
hepatită epidemică, neurastenie
etc. (A.S./
ADIP0Z1TATE v. OBEZITATE
ADIPSIE, lipsa senzației de sete;
a, survine mai ales în boli psihice.
(E.P.)
ADIURETINĂ (ADH = ANTI-
DIURETIC HORMON, VASO-
PRESINĂ), hormon al hipofizei
posterioare, care se secretă sub
acțiunea unui sînge mai concen-
trat în săruri minerale și are
rolul de a mări reabsorbția apei la
nivelul tubului conturat pro-
ximal al nefronului pentru a îm-
piedeca o concentrare și mai
mare a sîngelui. în concentrație
mai mare ADH are acțiune de
contracțiune asupra musculaturii
arteriorelor mărind prin aceasta
presiunea arterială a sîngelui.
Multă vreme s-a crezut că acerată
acțiune se datoreste unui alt
hormon posterohipofizar, numit
vasopresină. Azi se știe că este
același hormon, care în concentra-
ții mici are acțiune antidiuretică,
iar în concentrații mari, acțiune
hipertensivă. în absența lui apare
boala numită „diabet insipid''
caracterizată prin eliminarea zil-
nică a unei mari cantităti de
apă (de Ia 10-20 1). (E.P.+Â.V.)
ADN v. ACIZI NUCLEICI.
AD OLESCENȚĂ, perioadă de tran-
ziție de la pubertate (14 — 16 ani
la. băieți, 13 —14 ani la fete), la
adult (21—22 ani la bărbați,
19 — 20 ani la fete), caracterizată
prin multe tulburări endocrine
(apariția secrețiilor hormonale
sexuale, involuția timusului
etc.), care influențează și
stabilitatea neurovegetativă a
adolescentului. Acum se intensi-
fică procesele de creștere (oase,
mușchi), care transformă pe-copil
în adult. Dacă eforturile muscula-
23
AER
re nu sînt bine dozate, atunci se
pot produce deficiențe anatomice,
ca: încovoierea coloanei verte-
brale, torace plat, membre sub-
țiri. în această perioadă apar
afecțiuni, sentimente puternice
de aceea părinții și educatorii
trebuie să înțeleagă pe adolescent
și nu să îl forțeze fizic sau psihic.
Adolescentul înțelege orice dacă
i se explică totul rațional. (E.P.)
ADRENALINĂ JEPINEFRINĂ,
SUPRARENINĂ), hormon se-
cretat de medulara glandelor su-
prarenale, cu acțiune simpatico-
mimetică (efectele sale sînt simi-
lare cu cele ale excitării sistemu-
lui simpatic: vasoconstricție peri-
ferică și centrală, bronhodilata-
ție, liiperglicemie, vasodilatație
coronariană, creșterea tonusului
cardiac, stimularea oxidărilor bio-
logice etc.). în sînge se găsește
în cantitate del,2pg°/oo Și este
amestecată cu izomerul său, nor-
adrenalina în proporție de 1:4.
Se utilizează în astmul bronșic,
în hemoragiile nazale sau hemo-
roidale și în cazuri de sincopă
cardiacă, în injecție intraven-
triculară (V. ACETILCOLINĂ).
(G.F.)
ADRENOCORTICO HORMON v.
ACTH
ADULT, denumirea perioadei de
viață între adolescență și bătrî-
nețe; durata ei depinde de valorile
care se dau celor două vîrste și
care variază după popoare, lati-
tudine geografică. A. reprezintă
perioada de maturitate psihică
și de maximă capacitate de
muncă. (E.P.)
AEROFAGIE, înghițire de aer,
care se acumulează în stomac,
presînd prin dilatația acestuia,
pe diafragmă și inimă și cauzînd
dureri atît în abdomen, cît și în
inimă; a. survine mai ales la
fumători (care înghit aer cu
fum) sau la băutorii de sifon.
A. e mai mult un simptom decît
o boală și survine mai ales la
oamenii nervoși. Se tratează ner-
vozitatea, se ia cărbune activ,
care absoarbe gazele și se bea
cu paiul, cîte puțin, pentru a
nu înghiți aer; se fac cît mai des
respirații adinei. La sugar a.
produce vome frecvente. (E.P.)
AEROSOLI (AERODISPERSII),
particule foarte fine de substanță
solidă sau lichidă, dispersate în
gaz sau aer și care au viteze de
mișcare browniană foarte mari,
astfel că se încarcă electric și în
acest fel pătrund în aparatul
respirator, în care rămîn după ce
se descarcă electric. Ceața, e un
aerosol (apă în aer), fumul și
praful de asemenea (solid în
aer). Sub formă de a. se pot
administra:	Lronhodilatatoare
(adrenalină, efedrină) în astmul
bronșic, bronhoconstrictoare (pi-
locarpină, cholină), expectorante
(de obicei, acestea se administrea-
ză împreună cu antibiotice, cu
care se amestecă și într-un curent
de oxigen). A.pătrund din pulmoni
în sînge; pe această cale se
poatea dministra ouabaina în insu-
ficiențele cardiace etc. La multe
AER
21
tratamente balneare aerosolote-
rapia folosește sistemul a. pentru
afecțiuni (în special) bronho-
pulmonare. Ele se prescriu de
medicii balneologi. ^(E.P.)
AEROTERAPIE (CURĂ DE
AER), tratament bazat pe aerul
curat (în special de munte),
indicat mai ales în afecțiunile
pulmonare cronice și stările de
convalescență, precum și după
afecțiuni prelungite și epuizante.
Este recomandabil ca oamenii
care lucrează în medii poluate
să iasă o dată pe săptămînă la
aer curat, în păduri, la pescuit,
la munte etc. (A.S.)
AFAKIE (APHAKIA), lipsa cris-
talinului, mai ales 'prin operație
în urma albeții (cataractă) sau a
unei miopii exagerate, dar poate
fi si congenitală; vederea nu se
pierde dar ochiul devine puternic
hipermetrop (în cazul unei miopii
inițiale, scoaterea cristalinului
poate duce la normal). (E.P.)
AFAZIE (DISFAZIE), tulburare
de limbaj, datorită leziunii cen-
trului vorbirii sau a căilor des-
cendente; a. motorie (sau externă),
imposibilitatea exprimării corec-
te a cuvintelor cu păstrarea capa-
cității de înțelegere a lor; a. sen-
zorială (sau internă) imposibili-
tatea înțelegerii semnificației cu-
vintelor cu păstrarea capacității
de exprimare; a. mixtă (sau
totală) forma clinică cea mai
frecvent întîlnită este a. motorie
combinedă cu a. senzorială. A. sur-
vine în hemoragia cerebrală, trau-
matism cranio-cerebral, tumori
cerebrale, care produc distrugerea
centrilor nervoși ai vorbirii (cen-
trul Broca, de la baza circumvolu-
țiunii frontale ascendente); cen-
trul auditiv al vorbirii (lobul
temporal); centrul scrisului (cir-
cumvoluțiunea frontală 2) etc.
A. este însoțită adesea de agrafie,
adică dificultatea de a scrie
limbajul intern; (dupăsediul leziu-
nii pot fi: corticale, subcorticale
sau transccrticale. (E.P. + A.S.)
AFECT, intensă trăire subiectivă
și de scurtă durată în care survine
totdeauna o îngustare a conștiinței,
astfel că persoana nu-și mai poate
controla comportamentul care de-
vine impulsiv, dezorganizat, hao-
tic și uneori poate avea consecințe
grave, atît pentru sănătatea pro-
prie, cît si pentru a celor din jur.
(A.S.)
AFECȚIUNE, boală, maladie; se
vorbește adesea de afecțiune
pulmonară, renală, gastrică etc.,
adică de o îmbolnăvire a acestor
organe. A. ar privi deci un organ,
pe cînd boala ar privi organismul
întreg. (E.P.)
AFERENT, în anatomie, fiziolo-
gie și cibernetică, cale sau proces
care merge de la periferie spre
un centru cu rol important (struc-
tural sau regulator etc.); de ex.
vase a. sînt cele care aduc sînge
la un organ; fibre nervoase a.
cele care culeg și conduc impulsu-
rile excitatoare spre centrii ner-
25
AGI
voși (centripet). (V. EFERENT).
(G.F.)
AFERENTAȚIE INVERSĂ v.
FEED-BACK
AFONIE, imposibilitate de vorbi-
re; se poate întîlni în bolile infla-
matorii și tumorale ale laringelui
(difterie) precum și în unele boli
neuropsihice sau ca urmare a
unor emoții puternice, comoții
cerebrale etc. (A.S.)
AFRODISIAC, substanță medi-
camentoasă sau naturală care
mărește apetitul sexual. (E.P.)
AFTĂ, leziune destul de frecven-
tă, în special, a mucoasei bucale,
caracterizată prin apariția de
mici vezicule, la început transpa-
rente, apoi opace, înconjurate de
o margine roșie. După-spargerea
lor, rămîn mici ulcerații rotunde
sau ovale, acoperite de un depozit
gălbui și înconjurate de o aureolă
roșie, foarte dureroasă. Se loca-
lizează pe partea mucoasă a
buzelor sau pe mucoasa obrajilor
și se vindecă după 2 — 8 zile.
Apar și în vulvă și rect (mai ales
la copii) în legătură cu ingerarea
unor substanțe iritante sau toxi-
ce, ca și în stări dificile ale orga-
nismului, legate de alimentație
insuficientă, fără vitamine, sur-
menaj, boli infecțioase. Evoluția
se complică de suprainfecția a.
cu microbi sau ciuperci (ultima
eventualitate, în special, la su-
gari). Ca tratament se utilizează
spălaturi cu soluții dezinfectante,
întreținerea unei igiene bucale
corespunzătoare și evitarea sub-
stanțelor iritante. (G.S.)
AGAR-AGAR (GELOZĂ), poli-
zaharid, produs de unele alge
marine, ce se prezintă ca o masă
translucidă de culoare ușor găl-
buie. Prin gelificare se utili-
zează la prepararea mediilor de
cultură pentru bacterii sau alge
unicelulare, precum și în indus-
tria alimentară (jeleuri, aspicuri).
în doze mici (5 g pe zi) este un
laxativ ușor. (G.F.).
AGENT PATOGEN, denumirea
microorganismelor, care deter-
mină bolile infecto-contagioase.
A.p. sînt bacteriile, virusurile,
richetsiile, unele protozoare și
ciupercile. Unele microorganisme
nu sînt patogene, deși trăiesc în
organismul nostru, de ex. bacilul
coli (în intestinul omului); se
numesc saprofite. în unele con-
diții acestea pot produce boli
ale intestinelor, căilor urinare
și chiar peritonită (atunci cînd
se înmulțesc exagerat). în acest
caz microorganismele poartă nu-
mele de saprofiti facultativi.
(A.V.)
AGITAȚIE, tulburare a psihomo-
tricității manifestă printr-o ampla
și intensă modificare a întregii
activități, aceasta devenind zgo-
motoasă, dezordonată, fără scop.
Este însoțită de mișcări inutile,
necontrolate, care pot fi pericu-
loase atît pentru bolnav cit și
pentru cei din jur. A. se desfă-
șoară sub diverse forme si se
AGI
26
asociază, ele obicei, cu modificări
ale conștiinței. Formele clinice
mai cunoscute sînt: a. catatonică,
a. maniacală, a. epileptică, a.
anxioasă etc. Ținînd seama de
potențialul de periculozitate pe
care-1 are, a. este o urgență și
reclamă ca atare rapida și efi-
cienta imobilizare și tratare a
bolnavului la un serviciu medical
cu psihotrope majore (neurolepti-
ce, butirofenone etc.); pînă Ia
venirea medicului i se pot admi-
nistra calmante, iar la nevoie bol-
navul va fi imobilizat. (A.S.)
AGLUTINARE, aderența micro-
bilor sau celulelor libere sub
formă de grămezi vizibile cu
ochiul liber, sub acțiunea unor
anticorpi, numiți aglutinine. .Re-
producerea fenomenului în labo-
rator se utilizează pentru preciza-
rea grupelor sanguine sau diagnos-
ticul unor boli infecțioase (reacția
Widal — în febră tifoidă și para-
tifoidă, reacția Wright — în
bruceloză, reacția Hirst, — în
gripă, reacția Weil - Feiix — în
tifosul exantematic etc. (G.S.)
AGLUTININĂ (ANTICORP A-
GLUTINANT), anticorp ce se
formează în sînge, care produce
aglutinarea microbilor sau a celu-
lelor libere (hematii), cu formarea
de grămezi sau conglomerate.
Fenomenul se datorește prezenței
pe suprafața microbilor sau celu-
lelor a unor antigeni capabili să
producă apariția de aglutinine,
numiti aglutinogeni (V. TRANS-
FUZIE DE SÎNGE, GRUPĂ
DE SÎNGE.) (G.S.)
AGNOZIE, tulburare a percepției
caracterizată prin lipsa capacită-
ții de a recunoaște obiectele,
persoanele, locurile etc. A. se da-
torește în majoritatea cazurilor
unor leziuni ale zonelor corticale
din jurul analizatorilor. A. vizita-
tă (sau optică); persoana nu recu-
noaște vizual obiecte cunoscute,
nu poate citi etc. A. auditivă,
cînd bolnavul nu înțelege sensul
cuvintelor, o melodie etc. A.
tactilă sau stereoagnozia, cînd
bolnavul nu recunoaște obiectele
prin pipăit. (A.S.)
AGONIE, stadiu biologic, stare
preterminală foarte gravă a orga-
nismului, în care apar tulburări
mari cardiovasculare, respiratorii,
psihice etc. în majoritatea cazu-
rilor este tulburată conștiința deși
sînt și cazuri unde conștiința este
păstrată. Cele mai frecvente simp-
tome sînt tulburările de respira-
ție, de circulație, neurovegetative
etc. Durata a. variază după boala
care o determină: ea este, de
obicei, foarte scurtă în infarctul
miocardic și lungă în bolile pulmo-
nare sau renale. Întrucît în a.
bolnavul continuă să audă și să
înțeleagă ceea ce se petrece. în
jurul său, trebuie înconjurat cu
multă grijă și atenție. A. necesită
terapie intensivă de urgență în
serviciile de reanimare, sub îngri-
jirea unui personal calificat, ea
fiind de fapt o luptă contra
morții, care poate avea șanse
de reușită. (A.S.)
AGORAFOBIE (KENOFODIE),
teama de a traversa piețe, străzi
21
ALĂ
largi sau de a se afla în săli sau
alte locuri publice mari, stadioane,
plaje etc. A. este însoțită de
tulburări neuro vegetative, tre-
murături etc. Se întîlneșto în
psihastenie, nevroză obsesivo-
fobică, nevroză anxioasă. (A.S.)
AGRANULOC1TOZĂ (GRANULO-
FTIZIE, NEUTROPENIE MA-
LIGNĂ), boală a sîngelui, carac-
terizată prin scăderea pînă la
dispariție a numărului leucocite-
lor polinuclearo sau granulocite.
Bolnavii prezintă ulcerații ale
mucoaselor, în special ale mucoa-
sei bucale și amigdaliene, dar și
ale stomacului, intestinului sau
vulvei. Boala poate fi produsă
de infecții microbiene, în general
de pneumonie sau osteomielită,
dar ea poate apărea, în special,
în urma acțiunii asupra maduvii
hematogene, producătoare de gra-
nulocite, a unor substanțe toxice
(benzol) sau medicamentoase
(neosalvarsan, piramidon, barbi-
turice, unele antibiotice, citosta-
tice, ca și razele X). Se tratează
prin administrarea de transfuzii
de sînge și medicamente care
stimulează funcția măduvii he-
matogene, în special vitamine
din complexul B; complicațiile
infecțioase se tratează prin admi-
nistrare de antibiotice. (G.S.)
AGRESIVITATE, manifestare
impulsivă de a se certa, a se bate,
a ataca pe cei din jur. A. se
observă mai ales la psihopați,
alcoolici cronici, epileptici etc.
(A.S.)
AKINEZIE, incapacitatea de a
executa acte motorii voluntare cu
toate că mușchii respectivi nu
sînt paralizați. A. survine, în
special, în sindromul extrapira-
midal datorat exagerării tonusu-
lui muscular. (A.S.)
ALANTOIDĂ (ALLANTOIS),
formațiune embrionară, consti-
tuită din ziua a 22-a a vieții
intrauterine, dintr-un diverticul
ventral al intestinului posterior
în care se acumulează urina și-1
transformă într-un sac cu pereții
subțiri. Extremitatea dilatată a
diverticulului constituie vezicula
a> iar pediculul formează canalul
alantoidian. în foița de la exte-
riorul veziculei a, se dezvoltă
o bogată rețea vasculară, care
constituie a doua circulație fetală,
cea alantoidiana, asigurată de
două artere. A. sau ombilicale,
emanate din partea posterioara
a aortei și doua vene a. sau ombi-
licale, care se deschid în sinusul
venos al inimii. La mamifere, a.
nu prezintă aceeași dezvoltare ca
la reptile și la păsări, ea fiind
redusă la un simplu tub, care se
deschide pe de o parte în intesti-
nul cloacal, iar pe de altă parte
se aplică pe fața internă a chorio-
nului, pe care-1 vascularizează.
în această zonă se va forma pla-
centa. (A.V.)
ALĂPTARE, hrănirea cu lapte a
nou-născutului pînă la vîrsta
de circa 9 luni. Ea este naturală,
sau artificială. Laptele de mamă
reprezintă hrana ideală a copi-
ALA
28
lului; conține proteine, grăsimi și
zaharuri de compoziție și struc-
tură adecvată copilului; are săru-
rile minerale, cantitativ și cali-
tativ necesare sugarului; conține
anticorpi și hormoni care conferă
copilului o anumită rezistență
contra infecțiilor; are exact tem-
peratura optimă pentru digestia
sugarului; ajunge în condiții de
sterilitate de la sînul mamei în
gura copilului. A. poate începe
la 12 — 24 ore după naștere (la
copiii prematuri ceva mai tîrziu),
la început din 3 în 3 ore (între
7 dimineața și 10 seara), apoi la
S1/^, 4 ore, astfel că zilnic se
alăptează de 7 — 6 — 5 ori, pînă
la înțărcare. Majoritatea mamelor
au lapte suficient; în acest caz
se recomandă o alternanță a am-
bilor sîni, în procesul de a. în
general sugarul are nevoie de
3 ore pentru digestia laptelui și-
apariția foamei. Dacă se stabi-
lește un ritm de a. el trebuie
menținut cu tot prețul. Dacă
copilul suge mai mult decît îi
trebuie (de obicei din vina mamei,
care nu respectă timpul de supt,
optim de 15 minute), atunci el
vomează (la 15 — 20 minute după
supt). Supraalimentația provoacă
diaree. în rare cazuri se produce
o a. insuficientă. A. de la doică
cere aceleași reguli, numai că
această situație trebuie declarată
în mod oficial și doica trebuie
examinată de medic; angajarea
ei se face pe baza unui certificat
medical. Dacă trebuie să se re-
curgă la o a. artificială (numai
în cazuri de forță majoră) se
recomandă ca cel puțin primele
3 luni sugarul să primească
lapte de mamă și trecerea la
hrană cu lapte de animale să se
facă treptat. La noi se folosește
mai ales laptele de vacă (în alte
țări însă și cel de capră și de
măgăriță), care are cam aceeași
cantitate de grăsimi, e mai
puțin dulce, dar are de două ori
atîtea proteine cît laptele de
mamă. Pentru a. laptele de vacă
se diluează cu apă fiartă și i se
adaugă zahăr. El se adminis-
trează cu biberonul care se fierbe
înainte de utilizare, apoi se răceș-
te la 35°C. Dacă se produc tulbu-
rări digestive (dispepsii) trebuie
consultat un medic pediatru.
Controlul a. se face prin urmări-
rea greutății copilului, a suturii
oaselor craniene (fontanele), a
scaunului, a urinei etc. în caz
de înțărcare timpurie (forțată)
e bine ca sugarul să primească
în loc de lapte de vacă preparate
de lapte snecial fabricat în acest
scop. (A.V. + E.P.)
ALBASTRU DE METIL, sub-
stanță colorantă, acidă, solubilă
în apă, care se folosește fie ca
dezinfectant al gurii (în angine
se badijonează amigdalele cu
soluție de a. de m*), fie pentru a
încerca permeabilitatea renală (la
cei cu afecțiuni renale eliminarea
a. de m. e întîrziată ). (E.P.)
ALBEAȚĂ (CATARACTĂ), opa-
cîzarea cristalinului sau a capsulei
sale ce se produce din mai multe,
cauze: bătrînețe, arterioscleroză,
diabet, leziuni ale cristalinului,
29
ALO
sifilis etc.; are în general o evo-
luție lenta (5 — 8 ani) și se accen-
tuează cu oboseală, îmbolnăviri
microbiene, alimentație carența-
tă în vitamine etc. Apare mai
ales la bătrîni (cataractă senilă),
în toate cazurile trebuie consul-
tat oftalmologul, căci unele for-
me ale a. se pot trata prin medica-
ție, iar altele prin operație. (E.P.)
ALBINISM (ALBINOS), formă de
acronie congenitală constînd
din dispariția culorii pielii, a
irisului a coroidei, datorită lipsei
pigmentului melanic. A. poate
fi mai adesea congenital și poate
exista la toate rasele, inclusiv
la negri. Mai frecvent este la
nordici. Există și rase de animale
albinoase: șoareci, șobolani etc.
(E.P.)
ALBUMINURIE, prezența sub-
stanțelor proteice în urină. A.
venală se datorește unei boli de
rinichi (nefrite,) dar se întîlnește
și în boli bacteriene sau virale
(scarlatină, difterie, reumatism
grav, gripă, etc.), cînd este înso-
țită și de febră; de asemenea
apare în infecții, intoxicații. A.
funcțională apare la sportivi, după
supraefort și oboseală, precum și
în boli digestive (supraalimenta-
ție proteică) etc. (E.P. 4- A.S.)
ALCAL01Z1, unele baze azotate,
de origină vegetală, cu acțiune
puternică asupra animalelor: ni-
cotină, morfina, cocaina, papave-
rina, efedrina, chinina, cafeina,
theina, stricnina etc. Se consideră
că la plante au rol de apărare
contra animalelor. Sînt toxice
și trebuie manipulate cu grijă
și folosite exclusiv la indicația
medicului. Majoritatea lor au
putut fi izolate în stare pură;
li se cunoaște precis structura și
se știe care anumite grupări
sînt active; multe sînt deja sin-
tetizate (cocaina, aconitina, atro-
pină, nicotină, hiosciamina, pilo-
carpina). Pentru a li se micșora
acțiunea toxică, fără a modifica
pe cea farmacologică atomul lor
de azot a fost legat de oxigen
și sub această formă se utilizează
în terapia unor maladii, hiperto-
nii musculare, spasme digestive,
parkinsonism etc. (E.P.)
ALCALOZĂ, tulburare a echili-
brului acidobazic din organism
datorită creșterii rezervei alca-
line din sînge sau a altor cauze.
A. poate fi de mai multe feluri:
gazoasă (în răul de altitudine),
respiratorie (astm), metabolică
etc. (A.S.)
ALCOOL ETILIC (ETANOL), li-
chid transparent ce fierbe la
-Î-78OC și se obține fie din distila-
rea unor sucuri de fructe fermen-
tate (struguri, prune, piersici
etc.), fie din fecule de amidon
(din grîu, porumb, cartofi etc.)
după transformarea lor în dextrine
și zaharuri. Este parte integrantă
a tuturor băuturilor alcoolice,
tăria lor fiind dată de concentra-
ția în alcool: bere 4—8%; vin
8 — 14%; țuică 15 — 30%; rachiu
40 — 50%; coniac 50 — 60% etc.
Este și un desinfectant ce se
folosește în medicină sub formă
ALC
30
de alcool denaturat (medicinal),
■care fiind foarte toxic nu se
poate consuma. A.e. are o acțiu-
ne de excitare a sistemului nervos
în cantitate mică (de unde senza-
ția de muncă mai ușoară și posi-
bilitatea de a face ceea ce în mod
normal nu poți face; de aici,
numeroasele cazuri de accidente).
(E.P.)
ALCOOL METILIC (METANOL),
alcool mai simplu decît cel etilic
derivat de la metan. Este un
lichid incolor, volatil, cu miros
plăcut și inflamabil. Este un
puternic toxic metabolic și neuro-
trop (are acțiune specifică asupra
nervului optic). Provoacă acciden-
te grave atît pe cale cutanată cît
și pe cale digestivă sau pulmona-
ră. 10 ml do a. m. pot provoca
orbirea. Doza mortală de a.m.
pentru om este de 50—75 grame.
Manifestările intoxicației sînt: ce-
falee, amețeli, vomă, astenie,
pierderea vederii, comă și în
ultimă instanță moartea. în in-
toxicații ușoare ca antidot se
folosește carbonat de amoniu
și bicarbonat de sodiu, iar în
intoxicații acute, grave, se fac
transfuzii masive de sînge.
(E.P. 4- G.F.)
ALCOOLISM (ETILISM), into-
xicație acută sau cronică cu
alcool manifestată prin ansamblul
modificărilor fiziologice și psiho-
logice pe care le prezintă persoana
în starea de ebrietate (contează
concentrarea de alcool și calita-
tea băuturii). După durata con-
sumului se cunosc două forme
mai importante: a. acut (beție),
stare de intoxicație acută și
intensă, datorită unui consuni
imediat și excesiv de băuturi.
Tulburările sînt multiple și se
desfășoară sub formă de veselie
(la început), tristețe spre a se
termina cu somn agitat. La trezi-
re persistă o stare generală rea,
cu cefalee, grețuri, indispoziție
etc. Stările de a.a. se însoțesc de
tulburări de conștiință și de
memorie, variabile", datorită că-
rora se pot comite o serie de acte
anormale de care alcoolicii nu-și
mai aduc aminte la trezire. A.
cronic, este însoțit de o serie de
tulburări grave de ordin somatic,
neurologic și psihic, cum ar fi:
gastrita, miocardita, nefrita, ciro-
ză hepatică, polinevrită etc. jPsi-
hic, alcoolicul se degradează trep-
tat. (A.S.)
ALDOSTERON, unul dintre hor-
monii corticosuprarenali, care re-
glează îndeosebi metabolismul
electrolitic (retenție de sodiu și
apă și eliminare de potasiu), dar
intervine și în reglarea metabo-
lismului glucidic. Secreția defici-
tară a hormonului duce la tulbu-
rări circulatorii, precum și Ia
scăderea rezistenței organismului
față de agenții patogeni. (Z.K.)
ALERGEN, substanță sau corp
străin organismului care pro-
voacă o stare de alergie a acestuia
(urticarie, eczemă); a. sînt, pen-
tru unele persoane sporii de flori
de brad, mirosurile, fragii, căpșu-
nile etc. (E.P.)
31
ALÎ
ALERGIE, (SENSIBILIZARE,
HIPERSENSIBILITATE), reac-
ție modificată a organismului la
un contact repetat cu o substan-
ță antigenică; reacțiile alergice
sînt de tip anafilactic și se mani-
festă fie sub formă generalizată
a întregului organism (șocul ana-
filactic), fie ca reacții localizate
(urticarie, eczeme, astm etc.).
De obicei această reacție este
normală sau nor mergi că, cores-
punzînd unei reacții imune obiș-
nuite, care tinde să neutralizeze
sau să elimine mai rapid anti-
genul respectiv. în unele cazuri se
produce însă o reacție exagerată
sau hiperergică, datorită faptului
că din combinarea anticorpilor
cu antigenii, rezultă substanțe
toxice în genul histaminei, care
produc fenomene patologice, une-
ori foarte grave (șocul anafilac-
tic, caracterizat prin frisoane,
astm, diaree, edem, putînd duce
la moarte). O formă mai atenuată
este boala serului, care urmează
injectării unui ser de la altă
specie și se traduce prin febră,
edem și urticarie. Sensibilitatea
organismului la diferite substanțe
alimentare, medicamentoase, in-
dustriale sau biologice se numește
ideosincrazie și produce fenomene
mai mult sau mai puțin grave,
mergînd de la edem, urticarie,
eczemă, astm, pînă la șoc. Stările
hiperergice se previn prin evita-
rea contactului cu substanța res-
pectivă și administrarea de medi-
camente care diminuează reac-
ția alergică (antialergice, desensi-
bilizante). în unele cazuri de boli
cronice grave (infecții cronice,
tuberculoză, cancer) reacția orga-
nismului la antigeni este mult
diminuată sau chiar dispărută,
(anergică). (G.S.)
ALEXIE (CECITATE VERBA-
LĂ), imposibilitatea de-a citi un
text; se datorește unor leziuni
localizate în circumvoluția oc-
cipitală stingă externă. A. apare
de multe ori împreună cu agrafia.
și agnozia culorilor, în tumori
cerebrale, în stări demențiale
etc. (A.S.)
ALGIE (ALGEZIE), sensibilitate
dureroasă; se folosește în diverse
denumiri de dureri localizate:
nevralgie (de nerv), mialgie (mus-
culară), artralgie (articulară), poli-
algie (multiplă). A.S.)
ALIENAȚIE MINTALĂ (NE-
BUNIE), tulburare gravă (par-
țială sau generală) a funcțiilor
psihice (psihoze), în care bolnavul
nu mai deține controlul asupra,
propriilor acte, astfel că nu-și
mai poate aprecia nici suferința
și nu mai răspunde de faptele sale,
devenind incomod și pentru cei
din jur. A.tn. poate fi provocată,
de unele intoxicații cronice vo-
luntare (alcoolism, morfinomanie),
infecții (febră tifoidă, pneumonie,
TBC, sifilis), traumatisme cranio-
cerebrale. în toate cazurile trebuie
solicitată de urgență asistența
medicului psihiatru. (A.S. + E.P)
ALIMENT, denumire pentru pro-
dusele naturale sau prelucrate
necesare creșterii și menținerii
vieții, care furnizer^ză principiile
ALI
32
alimentare de bază: proteine,
grăsimi, glucide, vitamine, săruri
minerale, cît și energia de care
organismul are nevoie pentru
activitatea sa; a. folosite de
cm sînt: a) pentru aportul în
proteine: carnea, ouăle, peștele,
cașcavalurile și brînzeturile; b)
pentru glucide: pîinea (pentru
albi), orezul (pentru asiatici),
pastele făinoase, cartofii, zarzava-
turile și fructele uscate, zahărul;
•c) pentru grăsimi: laptele, untul,
slănina, uleiurile. Pentru un om
adult sînt necesare zilnic și de
fiecare kg. greutate: 1,0 —1,5 g.
proteine, 0,5 —1,0 g grăsimi, 6 —
7 g glucide. De asemenea, de cca
-3000 kcal/zi pentru un funcțio-
nar, 4000 kcal/zi pentru un munci-
tor, 5000 kcal/zi pentru un munci-
tor agricol (6500 kcal/zi pentru
un cosaș). Se știe că 1 g grăsimi
prin ardere degajă 9 cal, iar 1 g
de proteine sau glucide degajă
cîte 4 cal fiecare. Pe baza acestor
date în rația omului se pot înlo-
cui unele alimente cu altele, în
anumite proporții; nu se poate
însă să acoperim toate nevoile
energetice de 3000 kcal numai cu
grăsimi; în orice rație trebuie să
existe în mod echilibrat toate cele
trei principii alimentare de bază.
(E.P.)
ALIMENTAȚIE ARTIFICIALĂ, a-
limentația unui bolnav incapabil
să mănînce sau a unui individ
care refuză să mănînce; în aceste
cazuri substanțele nutritive i se
administrează pe cale extra-na-
turală: clisme, sonde gastrice,
injecții, perfuzii (V. SUGAR)
(G.S.)
ALLANTOIS v. ALANTOIDĂ
ALOPATIE, metodă de trata-
ment bazată pe antagonisme simp-
tomatologice (inflamațiile prin
răcoritoare locale) — „contraria
contrariis curantur". (E.P.)
ALOPECIE (CHELIE), lipsa sau
căderea părului, parțială sau to-
tală (mai ales a părului de pe
cap). A. poate fi ereditară sau
cauzată de diferite boli ale pielii
(seboree — frecventă la bărbați)
dar și de boli infecțioase (febra
tifoidă, erisipelul, gripa etc.),
însoțite de temperatură foarte
ridicată (39°C); a. , în acest caz,
e temporară. Multe intoxicații
(mai ales cu mercur) provoacă
o a. generalizată. A» trebuie pre-
venită prin igiena părului, de-
oarece nu se poate încă trata.
(E.P.)
ALOPECIE AREATĂ v. PELA-
DĂ
ALVEOLĂ, cavitate mică din
organism în care se găsește aer
sau o formație dată. A. dentare
sînt situate la nivelul marginii
dentare a celor 2 maxilare în
care se găsesc rădăcinile dinților
și măselelor; inflamația lor se
numește alveolită. A. pulmonare
reprezintă dilatațiunile terminale
ale bronhiilor la nivelul cărora
aerul atmosferic vine în contact cu
sîngele din capilarele pulmonare,
cedîndu-i oxigen și preluînd bi-
oxid de carbon .(G.S.)
33
AMF
AM AU ROZĂ, slăbire sau pierdere
completă a vederii din cauza
unei leziuni a retinei sau a nervu-
lui optic respectiv, fie a regiunii
de proiecție din lobul occipital;
este cauzată mai adesea de un
agent patogen sau de un accident.
(E.p.r
AMBIVALENȚĂ, trăirea simul-
tană a unor "elemente cu rezo-
nanță afectivă contradictorie sau
a unor sentimente antagoniste;
de ex. bolnavul iubește și urăște
în același timp o persoană anu-
mită, el dorește să stea acasă
dar si să plece la un prieten
etc. A, survine în psihastenie,
schizofrenie. (A.S.)
AMBULATOR, tratament în care
bolnavul vine regulat la medic,
pentru a primi îngrijirile necesare;
în rest își poate vedea de ocupația
sa obișnuită. (E.P.)
AMENOREE, oprirea menstrelor,
după o perioadă anterioară de
cicluri menstruale. A. este fizio-
logică (normală) în timpul sar-
cinii si uneori în timpul alăptării.
Apare uneori compensator, în in-
teresul organismului femeii, în
cursul unei boli de durată sau
de gravitate mai mare și chiar
în timpul convalescenței după
aceasta; în cazul subnutriției sau
a inaniției. Un șoc nervos poate
provoca a. (femeile deportate).
A. poate fi provocată și de afec-
țiuni ale aparatului genital fe-
meiesc, după extirparea lui, după
radioterapie (administrarea raze-
lor roentgen pentru castrare)
Menopauza, în jurul vîrstei de
50 de ani este caracterizată,
printre altele, prin oprirea defini-
tivă a ciclurilor menstruale. (A.V.)
AMEȚEALĂ (VERTIJ), senza-
ție subiectivă ce se manifestă
prin tulburări vestibulare, cu
impresii de rotire a obiectelor
sau a propriului corp și cu pierde-
rea echilibrului, adesea este înso-
țită de greață și chiar vomă.
Este simptomul cel mai important
al bolilor de labirint. A. fiziologică
apare Ia schimbarea bruscă a
poziției capului și corpului (în
ascensor, pornire sau oprire bruscă
a unui vehicoi), la urmărirea
cu ochii a obiectelor cînd ne
deplasăm rapid, în rotirea corpu-
lui în legănat, la privirea de la
mare altitudine; a. patologică, în
leziunile urechii interne (otite,
labirintite) dar și în hipertensiuni,
tumori cerebrale, epilepsie, spon-
diloză cervicală, intoxicații grave
(alcool, nicotină), în diabet, ure-
mie, menopauză, indigestii, con-
stipații grave etc. Dacă se repetă
trebuie chemat medicul pentru
a cunoaște cauza si a o înlătura.
(A.S. -D.H.)
AMFEETAM1NĂ, substanță sin-
tetică din grupa aminelor cu o
puternică acțiune stimulatori©
asupra sistemului nervos central
(psihostimulente), putînd provo-
ca neliniște, agitație și insomnii.
A. se folosesc numai după pre-
scrierea medicului în stări de
astenie, surmenaj, convalescență,
depresie, epilepsie morfeica etc.
(luate fără indicații medicale și
3 — Dicționarul sănătății
AMF
34
fără supraveghere pot produce
toxicomanie); sînt contraindica-
te în stări anxioase, hipertensiu-
ne, unde agravează tabloul clinic.
(A.S.)
AMIBIAZĂ (DIZENTERIE AMI-
BIz\NĂ), boală parazitară în evo-
luție cronică produsă mai ales
de protozoarul Entamoeba dysen-
teriae, transmisă prin apă sau
alimente impurificate (fructe), în-
tîlnită mai ales în regiunile calde.
Se caracterizează prin diaree cu
scaune mucopurulente și sangui-
nolente, în care se poate pune în
evidență parazitul în formă mobilă
sau închistată. Se complică frec-
vent cu abces al ficatului. Se
previne prin fierberea apei și
spălarea alimentelor. Se tratează
cu antibiotice și substanțe dezin-
fectante. (G.S.)
AMîGDALITĂ, inflamație acută
sau cronică a amigdalelor palati-
ne. A. aezită, boală frecventă, ba-
nală, caracterizată prin dureri
violente, mai ales la înghițire,
cu iradieri spre urechi, tempe-
ratură ridicată, dureri de cap,
dureri musculare etc. Local se
observă congestia mucoasei fa-
ringiene, amigdalele sînt mărite,
acoperite de puncte albicioase
purulente, care pot să conflueze,
formînd o pseudomembrană albă-
gălbuie, care acoperă toată supra-
fața amigdalei, nedepășind însă
niciodată marginile amigdalei (de-
tașarea lor nu produce hemoragie
fapt important din punct de
vedere al diferențierii de angina
difterică, la care pseudomembra-
nele nu respectă granițele amigda-
lei, iar detașarea lor produce o
ușoară hemoragie). Exista și unele
forme cu prognostic grav, pe
care însă medicul specialist le
diferențiază fără dificultate: a.
flegmonoasă, a. pseudomembra-
noasă, a. ulceroasă, a. bolilor in-
feclioase (difteria, scarlatina etc.)
a. sindroamelor hematopoetice (leu-
cemie, agranulocitoză) etc. A.
cronică: puseurile repetate de
a. acută duc la cronicizarea infla-
mației amigdaliene, Simptoma-
tologia ei, ca la orice boală cro-
nică, este discretă și numai prin-
tr-un examen atent se eviden-
țiază o ușoară jenă la deglutiție,
cu înțepături iradiate spre urechi,
uneori tuse seacă, subfebrilități,
adinamie etc. Prin puroiul ce-1
conțin pot fi sursa unei infecții
de focar, care produce îmbolnăvi-
rea încheieturilor, inimii, rini-
chilor etc. A. cronică nu se tra-
tează cu eficacitate medicamen-
tos, ci numai prin ablatia amigda-
lelor. (D.H.)
AM îL 01 DOZĂ, boală gravă a
metabolismului proteic care a-
pare, de obicei, secundar, în ur-
ma supurațiilor cronice, prelun-
gite, bronhiectaziei, osteomielitei,
TBC-ului, reumatismului cronic
etc. Boala constă în depunerea
unor mase de amiloid (compus
dintr-o albumină specială) în
pereții vasculari, precum și în
țesutul conjunctiv interstițial al
diferitelor organe. Semnele prin-
cipale ale a. sînt: mărirea de
35
AMN
volum a splinei, ficatului, albumi-
nurie mare, edeme, diaree. (E.P.)
A MI MIE, pierderea capacității de
exprimare prin mimică a stărilor
trăite. A. survine în urma lezării
unor regiuni corticale și subcorti-
cale responsabile de mobilitatea
mușchilor feței. în a. fața are
aspect de mască, imobilă, cu
privirea fixă, păstrînd mult timp
aceeași expresie și în vădită
contradicție cu trăirile persoanei
respective. A. se obserxă în
encefalita epidemică, boala lui
Parkinson, paralizia generală pro-
gresivă etc. (A.S.)
AMINOACIZI (ACIZI AMINAȚI),
substanțe organice care conțin
în molecula lor una sau mai multe
grupări aminice ( — NH2) și una
sau mai multe grupări carboxilice
(— CO. OH). Reprezintă elemen-
tele de bază ale proteinelor (și
prin urmare ale vieții în general).
Exemple: glicocolul, alanina, me-
tionina, etc. A. esențiali’, cei,, a
căror prezență în alimente este
absolut necesară în cantități co-
respunzătoare. Exemple: leucina,
izoleucina, histidina, triptofanul
etc., care sînt procurați din ali-
mentele vegetale; fără ei orga-
nismul anjmal nu poate realiza
sinteze proteice. (G.F.)
AM’OTONIE v. ATONIE
AM1OTROFIE (ATROFIE MUS-
CULARA), scăderea pînă la
dispariție a fibrelor musculare
diutr-un mușchi striat, ceea ce
are drept consecință diminuarea
volumului acestuia. A. este de
mai multe feluri; mielopatică,
miopatică, parietală, spinală etc.
(A.S.)
AMSOSTENIE v. ATONIE
AMNEZIE, tulburare de memorie,
caracterizată prin incapacitatea
fixării și evocării faptelor trăite;
pierderea totală sau parțială a
memoriei. A. antero gradă sau
de fixare este forma cea mai
frecventă și mai înseamnă pierde-
rea posibilității de a reține fapte
noi. A. retrograda sau de evocare
se caracterizează prin lipsa capa-
cității de reproducere sau recu-
noaștere a unor fapte anterioare.
A. sînt, în majoritatea lor mixte
adică antero-retrograde. A. lacu-
nara se caracterizează prin impo-
sibilitatea bolnavului de a-și re-
aminti unele perioade din viață.
A. apare în traumatisme cra-
nio-cerebrale, epilepsie, ateroscle-
roza cerebrală, demență, isterie,
stări tensionale etc. (V. MEMO-
RIE) (A.S.)
AMNIOS (SAC AMNIOTIC),
membrana care învelește embri-
onul pînă la naștere. în stadiile,
numite blastulă și gastrulă ale
embriogenezei, prin segmentarea
oului fecundat iau naștere două
feluri de celule, unele spre centru,
numite celule micromere, din
care se formează embrionul, și
altele, situate periferic, numite
celule trofoblastice, din care se
formează o cavitate, numită cavi-
tate amniotică primară. într-un
stadiu mai avansat prin segmen-
3*
AMN
36
tarea trofoblaștilor se formează
vezicula amniotică și cea ombili-
cală, ambele destinate ocrotirii
embrionului, dezvoltat în cavi-
tatea amniotica. în cavitatea
amniotica se află lichidul amnio-
tic, un produs de secreție a
membranei amniotice, la care se
adaugă produsul de excreție fe-
tală; ^conține săruri (CINa 7%),
albumină, uree, epitelii fetale în
stări patologice meconiu și sînge.
A. are rolul (fiziologic) de a proteja
fătul în dezvoltarea lui armonioasă
amortizînd orice traumatisme,
directe asupra uterului. (A.V.)
AMORȚEALĂ, senzație neplă-
cută, stare de insensibilitate și
înțepenire a unui membru, în-
soțite de înțepături (furnicături),
în membre sau alte părți ale
corpului. Cauza a, este starea de
excitație a ternii națiunilor nervi-
lor senzitivi, datorată lipsei de
irigare sanguină a nervilor por-
țiunii respective. (Z.K.)
AMPRENTĂ, urma lăsată pe o
suprafață; urma degetelor și a
plantei piciorului care este carac-
teristică pentru fiecare individ.
A. digitale, reprezintă desenul
crestelor papilare pe vîrful degete-
lor. Acestea apar în luna a treia a
dezvoltării embrionare, cresc cu
vîrsta, fără a-și schimba desenul.
După forma arcurilor, a buclelor,
a cercurilor etc., se pot identifica
prin procedeul de dactiloscopie.
A. reprezintă caractere ereditare
și în unele cazuri se pot folosi
pentru căutarea sau identificarea
paternității. (E.P.-j-Z.K.)
AM PUT AȚI E, îndepărtarea pe
cale chirurgicală a unei părți sau
a unui organ, părți din corp. Este
o intervenție mutilantă, de aceea
indicația cere mult discernămînt.
Ea se poate face numai pe țesu-
turi sănătoase care se pot cicatriza
bine, ca eventual să poată purta o
proteză de înlocuire. Se execută
în cazurile de leziuni tisulare
profunde, care prin necroză și
materiile toxice ce se produc în
acest proces periclitează viața.
Mult timp după a. bolnavul mai
„simte" dureri sau diferite exci-
tații în porțiunea înlăturată din
cauza centrilor nervoși care con-
trolau sensibilitatea și motrici-
tatea părții amputate și care pot
fi excitați de influxuri nervoase
indirecte/ (D.H.Ț-E.P.)
AM UZI E, formă specială de agno-
zie de tip auditiv, caracterizată
prin imposibilitatea de a mai re-
cunoaște bucăți muzicale (melo-
die, ritm, tonalitate). De obicei a.
este însoțită de agnozie vizuală
și apare în cadrul afaziei senzo-
riale. (A.S.)
ANABOLISM v. ASIMILAȚIE
ANABOLIZANT, substanță, în
general, din grupa steroizilor (ca
și testosteronul), care activează
fenomenul de anabolism și deci
de refacere a unui organism slă-
bit; avînd și acțiuni secundare a»
se administrează numai la reco-
mandarea medicului. (E.P.)
31
ANA
ANACIDITATE v. ACLORHI-
DRIE
ANAFILAXIE, stare de sensibi-
litate a organismului față de
anumite substanțe de obicei, de
natură coloidală, proteică sau nu,
astfel că o mică doză din acestea,
chiar în . cantitate foarte mică,
poate declanșa fenomene grave,
uneori chiar mortale (șoc anafi-
lactic). Azi se folosește mai mult
termenul de alergie. A. se consi-
deră a fi un proces opus celui de
imunitate. (E.P.)
ANALEPTIC, substanță și medi-
cament cu rol stimulativ și de
refacere a sistemului nervos cen-
tral; se folosește în astenie, ane-
mie (fier), epuizare, tulburări de
veghe, stări comatoase (a. car-
diac, a. respirator). Acțiunea lor
este întărită și de un regim ali-
mentar, zis de convalescență
(lapte, ouă, ciocolată, prăjituri,
ovăz etc.). (A.S.)
ANALGEZIC, substanță medica-
mentoasă care excită sistemul
nervos central; alină durerea. Se
va folosi numai la indicația medi-
cului (a. narcotice, anestezice,
antiiermice etc.). (A.S.)
ANALIZATOR (ANALIZOR),
denumire dată de Pavlov unui
complex structural, care are ro-
lul de a analiza excitațiile cu care
organismul vine în contact; orice
a, este compus din trei părți esen-
țiale: un receptor (capătul peri-
feric), format din organul de
simț (ureche, ochi etc.), o cale de
transmitere reprezentată de nerv
și de un centru senzorial (capătul
central), localizat în scoarța cere-
brală. Exemple de a: vizual,
acustic, gustativ, olfactiv, tactil,
Activitatea de analiză a scoarței
cerebrale se face pe baza senza-
țiilor ce se produc în centrii de
proiecție corticali în urma exci-
tațiilor venite prin a. (A.S.+
z.k.)
ANAMNEZĂ, informațiile cule-
se de medic despre bolnav,
boală și modul de viață al aces-
tuia. Ele sînt de mare ajutor în
stabilirea corectă a unui diagnos-
tic. (A.S.)
ANASARCA, creșterea cantității
de lichid din țesutul celular in-
tcrstițial al întregului organism
cu apariția de edeme care duc la
umflarea acestor țesuturi, destin-
derea pielii și ștergerea cutelor.
Apăsarea pielii cu degetul lasă o
urmă care persistă cîteva mo-
mente; apare în insuficiența car-
diocircmatorie avansată (cînd
este mai accentuată în porțiunile
inferioare ale organismului), boli
de rinichi (evidentă la nivelul
pleoapelor și a organelor genitale)
sau in stări cașectice (in boli
infecțioase cronice, cancer sau
inaniție). Frigul favorizează apari-
ția a. Se intervine prin tratarea
cauzei producătoare în asociație
cu regim alimentar și substanțe
care favorizează eliminarea lichi-
delor din organism. (G.S.)
ANASTOMOZĂ, cuvînt de origine
greacă care înseamnă deschidere,
ANA
38
legătură, comunicare (prin in-
termediul unui orificiu). Din punct
de vedere medical se înțelege
legătura anatomică sau creată
pe cale chirurgicală între vasele
€are asigură alimentarea sanguină
sau limfatică al unui organ, în
cazul obliterării vasului principal,
sau comunicarea creată artificial
între două organe cavitare (ex.
între 2 anse intestinale, între in-
testin și stomac etc.). Termenul de
a, utilizat, în trecut, pentru defi-
nirea legăturii dintre 2 nervi,
este înlocuit cu termenul de
comunicant", căci noțiunea nu
redă sensul adevărat deoarece,
legătura, în cazul nervului, nu se
face prin orificiu. (D.H.)
ANATOMIE, disciplina care se
ocupă de studiul morfologic al
structurilor organismului și a
raporturilor dintre organele lui.
A. descriptivă descrie organele în
toate amănuntele lor vizibile cu
ochiul liber. A. topografică stu-
diază raporturile între diferitele
organe și țesuturi ale corpului
Omenesc; este necesară chirur-
giei. A. artistică se ocupă de stu-
diul corpului uman, din punct
de vedere al artelor plastice, al
picturii etc. A. comparată descrie
organele și țesuturile organisme-
lor, comparativ cu dezvoltarea
lor pe scara filogenetică. A. pa-
tologică, specialitate medicală
care studiază modificările struc-
turale produse de boală într-un
organism, permițînd prin aceasta
recunoașterea bolii respective. în
acest sens se utilizează atît ob-
servația cu ochiul liber a bolna-
vului, sau, în special, în cursul
necropsiei, cît și examenul micro-
scopic al țesuturilor și organelor
recoltate din organismul viu sau
mort. Întrucît aceasta permite
individualizarea și sistemati-
zarea bolilor, ca și înțelegerea me-
canismului lor de reproducere, a.
reprezintă principala bază teore-
tică și practică a tuturor speciali-
tăților medicale și dezvoltarea ei
științifică a premers dezvoltarea
științifică a științelor medicale,
în zilele noastre și probabil încă
mult timp, cel mai precis diagnos-
tic medical este în marea majori-
tate a cazurilor cel stabilit cu
ajutorul metodelor de a. patolo-
gică clasică (examen macro- și
microscopic) și moderne (histo-
chimie — histoenzimologie, mi-
croscopie electronică, citologie,
imunofluorescență, autohistora-
diografie, culturi de țesuturi).
(G.S. + A.V.)
ANATOXINĂ (TOXOID), toxină
micro biană, care, sub acțiunea
prelungită a unor substanțe chi-
mice (formol) și la etuvă de + 35°C,
își pierde toxicitatea, dar își
păstrează proprietățile antige-
nice, adică de a produce anticorpi
(antitoxine). Se utilizează pe sca-
ră largă în vaccinări (a. difterică,
tetanică, stafilococică etc.) (Qr.S.)
ANCHILOSTOMIAZĂ, boală, cu
largă răspîn lire mai ales în țările
calde și regiunile miniere, produsă
de viermele parazit Ankylostoma
duodenalis, caracterizată prin apa-
riția unei anemii grave de tip hi-
39
ANE
percrom, tulburări digestive și
nervoase. (G.S.)
ANCHILOZĂ, imobilizarea unei
articulații (parțială sau totală)
survenită fie prin atrofia sau dis-
pariția cartilajului articular și
aderența consecutivă a capetelor
articulare (artrite, TBC, bleno-
ragii reumatismale), fie în urma
unor leziuni periarticulare (cica-
trici ale pielii, scurtarea tendoa-
nelor etc.). Se consultă medicul,
fiindcă tratamentul se face în
concordanță cu cauzele bolii. (E.P)
ANEMIE boală produsă de scăde-
rea numărului de globule roșii sau
a încărcării lor cu hemoglobină.
Ca urmare scade cantitatea de
oxigen pe care o transportă sîn-
gele la țesuturi și se produc tulbu-
rări generale (paliditate, slăbi-
ciune generală, adinamie). Apare
în urma unei pierderi de sînge
(în hemoragii externe mari și
interne — ulcere grave) sau în
boli în care distrugerea (hemoliza)
globulelor roșii este exagerată
(a. hemolitică.) Alteori producerea
globulelor roșii este deficitară îh
urma unei lipse a organismului
în fier (a. cu globule palide sau
hipocrome, cum este cloroza) sau
a vitaminelor (a. pernicioasă sau
hipevcromă). Există și cazuri
cînd a. este urmarea unei funcții
insuficiente a măduvei hemato-
gcne. în funcție de cauzele produ-
cătoare se tratează prin: acminis-
trare de transfuzii, terapie anti-
hemolitică (corticoterapie, în-
depărtarea splinei), administrare
de fier și vitamine, în special
vitamină B12, și suprimarea fac-
torilor toxiinfecțioși care au pro-
dus insuficiența funcțională a
măduvei osoase. (G.S.)
ANERGIE, lipsă de alergie adică
de producție de anticorpi, care
să reacționeze cu antigenii unei
anumite boli. Rugeola împiedică
alergiile provocate de difterie.
Apare în cursul unor boli infec-
țioase. (E.P.)
ANESTEZIE, stare în care corpul
întreg (a. generală) sau numai
anumite părți ale acesteia (a.
locală), în urma administrării
unor substanțe (anestezice) sau
procedee își pierde sensibilitatea
dureroasă. A. este o metodă folo-
sită atît în fiziologia animală cît
și în intervențiile pe om. Substan-
țele care dau a. generală sînt
barbituricele (nembutalul, pento-
talul, brietalul) care blochează
mai ales transmisiunea sinaptică
a legăturilor complexe (așa cum
sînt în creier), cloraloza, care blo-
chează legăturile sinaptice ale
encefalului, fără a influența prea
mult reactivitatea măduvei spi-
nării, anestezici volatili (eter, pro-
toxid de azot și pluotan) ce se ad-
ministrează sub formă de aero-
soli, pe cale respiratorie (acțio-
nează ca și barbituricele). A. se
poate produce prin aplicarea anes-
tezicului direct pe celulele ner-
voase (locală) sau prin ajungerea
lui indirect, la celulele nervoase
prin intermediul sîngelui sau al
lichidului cefalo-rahidian; aneste-
zicul poate fi introdus în sîngu.
fie prin injecții intravenoase, fie
ANE
49
prin inhalație pulmonară, fie prin
absorbție (din rect). Mijlocul de
administrare a anestezicului de-
pinde de boală și de starea fizio-
logică a aparatului cardio-vascu-
lar și nervos. La orice tip de a. se
deosebește o perioadă de exaltai ie
(agitație musculară, idei nedefi-
nite, neregularitate cardio-vascu-
lara), apoi o perioadă de a. pro-
priu-zisă (dispariția reflexelor
musculo-tendinoase, ultimul care
dispare este reflexul cornean, care
este mereu urmărit de anestezist,
pentru a nu depăși doza de a,; regu-
laritatea activității cardio-vascu-
lare); perioada de revenire (nu rar
cu vomă, tulburări digestive și
chiar pulmonare). A. este folosită
exclusiv de medici anesteziști
sau numai sub supravegherea
medicală, căci administrarea nera-
țională de anestezic poate pro-
voca accidente cardiace, renale,
nervoase. (E.P.)
ANEVRISM, dilatarea patologică,
localizată, a unei artere, datorată
leziunii unei porțiuni a peretelui.
După formă, se vorbește de a.
fusiform sau ampular care inte-
resează, în special, arterele mari,
mai ales aorta. Poate fi cauzat de
o leziune a pereților arteriali,
produsă des de infecția sifilitică,
de arterioscleroză (asociată cu
hipertensiune arterială) sau de
reumatism. Infecțiile microbiene
sau micotice pot produce a. ale
arterelor mici. Se întilnesc și a.
congenitale. Cînd a. produce co-
municarea arterei cu o venă se
vorbește de a. arteviovenos. Tra-
tamentul este chirurgical (înde-
părtarea porțiunii dilatate cu
refacerea peretelui artefial), aso-
ciat cu tratamentul bolii cauza-
toare. (G.S.)
ANEXE EMBRIONARE, organe
care asigură nutriția, respirația
și excreția embrionului sau
fătului:	vezicula ombilicală,
amniosul, alantoida, placenta și
cordonul ombilical (G.S.)
ANEXE UTERINE, organe si-
tuate în legătură cu uterul (trom-
pa, salpingele), ovarul și ligamen-
tele de susținere ale uterului. In-
flamația concomitentă a acestor
organe se numește anexită. (V.
OVAR). (G.S.)
ANEXITxA, inflamația trompelor
și ovarelor, produsă de o infecție,
în marea majoritate a cazurilor
ascendentă, după un avort sau
naștere. Agentul patogen poate
fi strepto-, stafilo-, sau gonoco-
cul. Bacilul coli, sau cel tubercu-
los infectează pe cale hematogenă,
descendentă. Ovarele și trom-
pele, în faza acută a a./sînt tur-
gescente, hiperemice, în lumenul
tubar se produce un exsudat se-
ros sau purulent, se formează
uneori un abces ovarian sau tubo-
ovarian, care prin revărsare de
puroi în cavitatea abdominală
poate da naștere peritonitei. în
a. cronică peretele trompelor se
îngroașă, orificiul lor abdominal
se închide, putîndu-se transforma
în hidro- sau piosalpinx. Semnele
a. acute: dureri în loja inferioară.
41
ANG
abdominală, cu apăsare musculară,
febră, leucocitoza, prelungirea
duratei menstruației, scaune du-
reroase. în a. cronică durerea
este diminuată în general, dar mai
accentuată premenstrual și în tim-
pul menstruației. Contactul sexu-
al poate fi dureros (dispareu-
nie). A. este urmată deseori de
sterilitate secundară. Prevenirea
și tratamentul intră în atribuțiu-
nea medicului. (A.V.)
ANGINĂ PECTORALĂ (ANGOR
PECTORIS), durere care apare
în crize și este localizată în regiu-
nea inimii, de acolo propagîndu~se
către stern, umărul stîng, brațul
stîng, pînă la ultimele degete ale
mîinii stingi, alteori către gît și
omoplat. Durerea este adesea aso-
ciată cu respirație grea (dispnee),
tahicardie (puls accelerat), arit-
mie, dar mai ales cu senzația
morții iminente. Crizele pot fi
provocate de un efort fizic (ex.
cînd se aleargă, se ridică un obiect
greu, se exercită o muncă fizică
neobișnuit de grea) sau de un șoc
psihic (spaimă, supărare); une-
ori apare fără antecedente cunos-
cute. Cauza a.p, este ischemia mio-
cardului (lipsa cantității necesare
de oxigen pentru buna funcțio-
nare a musculaturii inimii), pro-
vocată prin îngustarea sau astu-
parea arterei coronare, printr-un
cheag sau arterioscleroză, alteori
un simplu spasm coronarian (în
vreo 50% din cazuri). Tratamen-
tul constă în prevenirea cauze-
lor, care o declanșează, evitarea
efortului fizic, traumelor psihice,
fumatului, reglementarea vieții, a
regimului alimentar la persoanele
bolnave de inimă sau de vase. Tra-
tamentul medicamentos va fi
prescris de medic. (A.V.)
AN GIG GRAFIE, studiu radio-
scopic sau radiografie al vaselor
de sînge prin injectarea acestora
cu substanțe numite radioopace,
de contrast. (E.P.)
ANG1OM, tumoare benignă, a
vaselor sanguine (hemangiom)
sau limfatice (limfangiom). Se
prezintă sub formă de noduli
roșii-violacee, bine delimitate,
moi sau mai dure, după cum este
vorba de forme cavernoase sau
capilare, întîlnite în special sub
piele (cînd, de multe ori, sînt con-
genitale) dar și în alte organe.
Spre deosebire de hemangioame,
limfangioamele sînt palide. Se
tratează prin excizie chirurgicală.
Există și forme maligne de a.
(hem a n giosarcoame, limfa ngio-
sarcoame) ia care excizia chirur-
gicală trebuie completată cu radio-
terapie. (G.S.)
ANGU1LLULA (STRONGYLOI-
DES), vierme nematod (Siron-
gyloides stercoralis ), care para-
zitează tubul digestiv provocînd
crampe și scaune diareice; apar
și dermatite și prurit prin locul
pe unde larvele au pătruns în
organism (de obicei între degete).
Se cere o examinare coprologică
după care medicul prescrie medi-
catia antihelmintică potrivită.
(E.P.)
ANI
42
ANIZOMETROPIE, inegalitatea
de refracție a celor doi ochi (ex.
unul e miop, celălalt hiperme-
trop); a. se corectează cu lentile
adecvate tulburării fiecărui ochi.
(E.P.)
ANOREXIE, lipsa poftei de mîn-
care; este un simptom provocat
fie de o afecțiune a tubului diges-
tiv, fie de o tumoare malignă. în
unele cazuri a. este de origine psi-
hică, fără substrat organic: a.
mintală este o boală destul de
gravă a femeilor tinere, caracteri-
zată prin amenoree, slăbire pro-
gresivă, lipsa poftei de mîncare
si un infantilism psihic. Trata-
mentul ei constă în depistarea
si înlăturarea cauzei ce o produce.
(A.V. d-A.S.)
ANORMAL, (se referă mai ales
la copii) cu infirmități fizice sau
psihice (orbi, surdo-muți, dar și
paralitici, idioți, înapoiați min-
tali, cu caracter instabil); aceștia
sînt crescuți în așezăminte spe-
ciale sub controlul unor profesori
de specialitate. (E.P.)
ANOSMIE, lipsa totală a sim-
țului mirosului datorită fie unei
leziuni în zona olfactivă, fie dege-
nerării senzoriale din epiteliul
sazal. A. apare în tumori cere-
brale, rinite cronice, tabagism
etc. în stările gripale cu coriză a.
are un caracter temporar. (A.S.)
ANOXIE, lipsa suficientă a can-
tității de oxigen din organism
(mai ales din sînge) datorită că-
reia se produc perturbați! însem-
nate în funcționalitatea diverse-
lor aparate și sisteme ale corpului.
A. în cazuri grave pune în pericol
însăși viața. A. poate fi provocată
de scăderea tensiunii oxigenului
din aer și deci din alveolele pulmo-
nare, de încetinirea circulației
pulmonare, de micșorarea puterii
de fixare a oxigenului pe hemo-
globină, de încetinirea respirației
etc. (A.S.)
ANTAGONISM, două (sau mai
multe) acțiuni care se anihilează
sau se opun una (unele) alteia
(altora) sînt antagoniste: flexiu-
nea și extensiunea; contracția și
relaxarea musculară; activitatea
simpatică și parasimpatică; acțiu-
nea Na și Ca asupra permeabili-
tății capilare pentru apă; supra-
renala și pancreasul pentru glice-
mie etc. în organism din jocul
antagonist al unor astfel de ac-
țiuni rezultă funcția normală(E.P).
ANTECEDENTE, ansamblul in-
formațiilor privitoare la viața
bolnavului și a familiei sale, pînă
la apariția bolii curente. A. ere-
docolaterale, bolile cu transmisie
ereditară existente la rude, fami-
lie. A. personale, particularitățile
dezvoltării fiziologice pe etapa de
vîrstă a bolnavului. A. patologice,
bolile suferite de la naștere pînă
în prezent de către bolnav. (A.S)
ANTIALERGIC v. ANTIAHIS-
TAMINIC
ANTIASMATIC, medicament care
combate astmul bronșic, produ-
cînd relaxarea musculaturii bron-
43
ANT
șice (atropină, adrenalină, sub-
stanțe antialergice etc.). (G.S.)
ANTIBIOGRAMĂ, metodă de
cultură microbiană pe medii spe-
ciale asupra cărora se încearcă
eficacitatea diferitelor antibiotice
pentru a putea alege pe cel mai
eficace. (E.P.)
ANTIBIOTIC, azi se dă ca nume
generic pentru substanțele care
împiedică dezvoltarea sau creș-
terea unor bacterii (efect bacte-
riostatic) sau care distrug bacte-
riile (efect bactcriolitic prin liza
și bactericid): ex. aureomicina,
penicilina, streptomicina. Azi ele
joacă un rol important în preve-
nirea și combaterea bolilor infec-
țioase, a epidemiilor și se utili-
zează numai sub prescripții
medicale. Folosirea pe scară largă
și nu întotdeauna justificată a a.
a dus la apariția unor bacterii re-
zistente la acțiunea lor. Unele a.
sînt produse de către ciuperci sau
alge (penicilina, cloromicctina,
streptomicina, aureomicina etc.);
altele sînt sintetizante chimic:
sulfamidele (cu acțiune bacterio-
statică). (E.P.)
ANTICOAGULANT, substanță
care poate împiedica coagularea
sîngelui; ex.: heparina, dicumaro-
lul etc. A. se folosesc în tromboze,
flebite, arterite, pentru a împiede-
ca formarea chiaguriior de sînge
care ar putea bloca circulația
locală. (A.S.-l-E.P.)
ANTICONCEPȚIONAL, substanță
care împiedică fecundația. Medi-
camentele a. sînt substanțe hor-
monale sintetice, estrogene și ges-
tagene, care împiedică ovulația
(maturația ovulului în ovare); se
administrează sub formă de ta-
blete care se iau între zilele a 5-a
și a 25-a de ciclu menstrual, zilnic
6 dată. întrebuințarea lor este
răspîndită pentru prevenirea sar-
cinii nedorite, deși specialiștii nu
sînt de acord asupra inofensivi-
tății lor (puțind provoca dife-
rite boli ale organelor genitale).
(A.V.)
ANTICORP, substanță de natură
proteică (globulinică) produsă de
organism în urma pătrunderii
unei structuri străine, numită
antigen. A. sînt formați de orga-
nele limforeticulare și sînt capa-
bili să reacționeze specific împo-
triva antigenului care le-a indus
formarea și să-l distrugă. După
natura acestor reacții există mai
multe tipuri de a.: aglu inine
(care aglutinează microbii sau
celulele străine), precipiiine (care
precipită antigenii), Uzine (care
topesc microbii sau celulele străi-
ne), a. fixatovi de complement
(care combinîndu-se cu antigenul
fixează în acest complex comple-
mentul), anti'OA ine (care neutra-
lizează toxinele). Punerea în evi-
dență a a. este deosebit de valoroa-
să în stabilirea diagnosticului de
laborator al bolilor infecțioase.
Pe lîngă axești a. care pot fi puși
în evidență în serul pacienților
(a. solubili) și care au rol deosebit
în rezistența împotriva bolilor
toxi-infecțioase, există o catcgo-
ANT
44
rie de a. care acționează în strînsă
legătură cu celulele care îi produc,
numiți a. celulari. Aceștia au rol
preponderent în imunitatea de
transplant sau anti umorală. Pro-
ducerea a. s-ar face pe cale
„instructivă" (configurația mo-
leculară a antigenului determină
structura complimentară a a.
în sensul unei matrițe) sau „selec-
tivă"' (antigenul selecționează
producerea structurii complimen-
tare corespunzătoare dintre nu-
meroasele tipuri de a. existente
în orice organism). (G.S.)
ANTICORP AGLUTINANT v.
AGLUTININĂ
ANTIDEPRESIV, medicament cu
acțiune asupra stării depresive
pe care o poate influența, dimi-
nuînd-o sau rezolvînd-o în între-
gime. Din acest motiv, a. se mai
numește și depresolitic sau timo-
analeptic. Exemple de a.: anti-
deprin, amitriptilin etc. (A.S.)
ANTHMURETIC v. ADIUKE-
TINĂ.
ANTIDOT, substanță care neutra-
lizează un efect toxic, acțiunea
unui virus sau a unor bacterii:
acționează fie blocînd absorb-
ția, fie combinîndu-se cu toxicul
și creîad un produs inofensiv orga-
nismului (sărurile metalelor grele
cu albușul de ou; săruri de arsen
cu sulfatul de. magneziu; stricnina
cu permanganatul de potasiu etc.);
uneori o substanță administrată
produce un efect contrar altei
substanțe, numită a.: opiul și
cofeina. (A.S.-ț-E.P.)
ANTI GEN, substanță cu struc-
tură, de obicei proteică, care pă-
trunsă într-un organism este capa-
bilă să determine formarea de
anticorpi. A. sînt reprezentați în
special de microbi, petraziți sau
celule străine, dar pot fi întîlniți
și în propriile celule ale organis-
mului transformate în celule can-
ceroase sau denaturate de acțiu-
nea unor factori patogeni, infec-
țioși sau toxici. Do asemenea pot
deveni a. diferite substanțe
chimice care pătrunse în orga-
nism se combină cu o proteina.
(G.S.)
ANTIHISTAMIN1C (ANTIA-
LEEGIC), substanță care anihi-
Iea.ză sau atenuează, efectele pro-
vocate de histamină (care pro-
voacă vasoconstricții locale,
activează secrețiile salivare, gas-
trice, iar în cantitate mai mare
șoc histaminic cu colaps); în
alergii se eliberează histamină,
care produce erupții tegumen-
tare și prurit; substanțele a. pro-
voacă în general somnolență și
toropeală. (E.P.)
ANTINEVRALGIC, medicament
care înlătură sau calmează dure-
rea (nevralgia); în majoritatea
cazurilor se folosesc combinații
medicamentoase, caro își sumează
efectul. Luate abuziv a. produc
obișnuință (ex. aspirina, pirami-
donul, algocalmin etc.). (A.S.)
ANTIPIRETIC, substanțe care
provoacă scăderea febrei fie prin
micșorarea metabolismului, fie
prin intensificarea transpirației
45
ANT
(și deci a pierderii de căldură).
(Ex.: piramidon, fenacetina).
(A.S.)
ANTISEPSIE, distrugerea micro-
bilor patogeni la nivelul organis-
mului (piele, mucoase) prin apli-
care de soluții sau substanțe anti-
septice (apă oxigenată, tinctură
de iod, permanganat de potasiu,
borax, cloramină, rivanol etc.).
Soluțiile antiseptice, mai diluate
decît cele dezinfectante, distrug
microbii fără a produce leziuni
ale organismului. (G.S.-f-D.H.)
ANTISPASTIC (SPASMOLITIC),
substanță cu efect principal asu-
pra spasmului musculaturii ne-
tede din pereții tubului digestiv
sau din vasele de sînge. Ex.: papa-
verina, atropină, ceaiul de tei
etc. (A.S.)
A NT! STR E PT 0 LI ZI NA O v.
ASLO
ANTISUDORIFIC, medicament
cu acțiune locala (sub axilă) sau
generală, care oprește sau micșo-
rează sudația, care uneori are
miros neplăcut (abundentă mai
ales la obezi, la astenici, la bol-
navi TBC). Există preparate
care trebuie folosite numai la
recomandarea medicilor sau a
cosmeticienilor, căci produc stări
de intoxicație și alergie. (E.P.)
ANTITOXINĂ, anticorp capabil
să neutralizeze toxinele bacte-
riene (a. diftevică, a. tetanică). A*
se obține în serul animalelor că-
rora li s-a injectat de repetate ori
și la anumite intervale de timp,
toxină bacteriană; serul care con-
ține a. (ser antitoxic) se utili-
zează în tratamentul toxiinfec-
țiilor. (G.S.)
ANTIVITAMINE, substanțe (al
căror aranjament spațial al mole-
culelor este foarte asemănător cu
cel al moleculelor de vitamine)
care intră în combinații în locul
moleculelor naturale de vitamine,
dar neputînd îndeplini funcțiile
vitaminelor respective duc la boli
datorate carențelor de vitamine.
(G.F.)
ANTRACOZĂ, depunere de pulbe-
re de cărbuni la nivelul plămîni-
lor. Se întîlnește la mineri sau
alți muncitori care lucrează în
locuri unde atmosfera este încăr-
cată cu praf de cărbuni, la locui-
torii marilor orașe industriale și
la marii fumători. Apare sub
forma unor pete negricioase, mai
mult sau mai puțin extinse, vizi-
bile în special pe suprafața plă-
mînilor. in cazurile mai grave pot
apare complicații infecțioase
pulmonare, scleroză pulmonară și
chiar insuficiență cardiocircula-
torie. Se previne prin măsuri
igienice care îndepărtează praful
de cărbune din atmosferă. (G.S.)
ANTRAX (CĂRBUNE, DALAC),
boală infecto-contagioasă provo-
cată de pătrunderea în organism,
pe cale cutanată, digestivă sau
pulmonară, a sporilor de bacili
antrax sau cărbunoși. Forma cu-
tanată (pustulă malignă) apare
sub forma unei cruste negricioase
înconjurate de vezicule (bubă
ANT
46
neagra) la cei ce manipulează ani-
male moarte de această boală
(crescători, măcelari, veterinari).
Consumul cărnii acestor animale
produce forma intestinală a bolii
iar aspirația sporilor produce
pneumonia cărbunoasă (boala co-
lectorilor de zdrențe). Se previne
prin sacrificarea și incinerarea
animalelor bolnavei Tratamentul
constă în administrarea de ser
și antibiotice. (G.S.)
ANTROPOLOGIE, știința despre
om, care se ocupă cu originea și
evoluția biologică a omului, pre-
cum și cu relațiile social-istorice,
în care s-a dezvoltat acesta. După
obiectul studiat, a. se ramifică în
mai multe discipline: morfologia
studiază structura organismului
uman; antropogeneza, originea
și evoluția omului; etnogeneza,
formarea popoarelor; etologia
comportamentul specific uman
etc. (Z.K.)
ANTROPOMETRIE; parte a an-
tropologiei, ce se ocupă de măsu-
rarea corpului omenesc (mai cu
seamă a scheletului) cu ajutorul
diferitelor instrumente, înregis-
trarea și sistematizarea datelor
obținute. A. studiază comparativ
aceste date, pentru cunoașterea
diferenței între indivizi de dife-
rite vîrste, sex, rasă etc. (A.V.)
ANURIE, oprirea patologică a uri-
nării, provocată fie de defecțiuni
renale, fie prin retenție de urină
în vezica urinară datorită unui
obstacol (calculi, tumoare, pros-
tată) pe uretră; poate fi vorba și
de oligurie, provocată de scăde-
rea puternică a presiunii arteri-
ale, de nefrite sau de o inhibiție
de origine nervoasă. (E.P.)
ANUS, deschiderea rectului la
exterior. Este alcătuit dintr-un
sfincter muscular, care se deschide
condiționat atunci cînd rectul este
plin cu materii fecale (nevoia de
defecație). Pielea a. este încrețită
și se continuă cu mucoasa rectală
unde se găsesc valvuleleMorgagni.
Vasele de sînge (mai ales venele)
se pot dilata sub mucoasa rectală,
pornind hemoroizi interni sau
externi sub mucoasa anală; aceștia
se pot inflama sau pot da hemo-
ragii externe. în urma unor fre-
cări (haine, hîrtie, oxiuri, consti-
pații cronice, transpirații abun-
dente) se produc abcese dure-
roase sau fistule între a. și exte-
rior (însoțite de prurit, toate
acestea necesită tratament medi-
cal conservativ sau operator) sau
simple fisuri sanguinolente (se-
dentarism) ; (se tratează cu băi
călduțe, supozitoare). în toate
afecțiunile de mai sus bolnavul
caută să nu mănînce pentru a nu
avea scaune, care sînt în generai
foarte dureroase. A. contra natu-
rii este un orificiu de evacuare a
materiilor fecale de obicei in fosa
iliacă stîngă ce se practică chi-
rurgical după ce rectul canceri-
zat a fost extirpat; el este o legă-
tură a colonului descendent cu
exteriorul. (V. RECT, HEMO-
ROIZI). (E.P.)
ANXIETATE, stare de neliniște,
mai mult sau mai puțin ccnștien-
47
APA
tă, ce produce o puternică ten-
siune interioară, neplăcută și ma-
nifestată prin nesiguranță, ne-
liniște și un adevărat șir de tul-
burări neuro-vegetative ca dis-
pnee, transpirație, paloare, tahi-
cardie etc. A. se întîlnește în
nevroze, confuzie mintală, de-
presie, melancolie, schizofrenie,
în angină pectorală a» ajunge
pînă la o teamă exagerată față de
moarte. (A.S.)
A0RT2TĂ, inflamația, de obicei,
cronică a aortei, pe o porțiune
localizată, sau în tot lungul ei,
pînă la bifurcarea sa în abdomen,
în dreptul regiunii lombare. A.
poate fi banală — mai rar —
reumatismală, sifilitică sau com-
plicată cu ateroscleroză. A. poate
produce aneurisme, ce se pot
rupe, sau tromboze, care — prin
eliberarea și punerea în circulație
a unui cheag (tromb) provoacă
embolie, cu toate consecințele
sale (infarct al organului, de care
aparține vasul în care s-a oprit
cheagul). A. se manifestă prin
dureri din ce în ce mai mari în
regiunea sternului, care ajung
să fie asemănătoare cu cele din
angina pectorală. A. poate da
complicații arteriale, renale. (A.V.)
APARAT, totalitatea organelor
care realizează o funcție a orga-
nismului: a. circulator (inima,
arterele, capilarele, venele, vasele
și ganglionii limfatici) a. digestiv
(gura, esofagul, stomacul, in-
testinul subțire și gros), rectul și
anusul, ficatul, pancreasul; a. se
spune și despre totalitatea unor
substanțe care îndeplinesc ace-
leași funcțiuni generale, a. enzi-
matic al pancreasului (amilaze,
lipaze, tripsinogen etc.); a. sînt
și sistemele fizice care înregis-
trează unele funcțiuni ale orga-
nismului (a. de electrocardiogra-
fie, a. de scufundare sub apă etc.).
(E.P.)
APĂ, lichid incolor, fără gust,
miros, care îngheață la 0°C și
fierbe la 100°C; ‘ molecula ei
este formată din 2 atomi de hi-
drogen și 1 atom de oxigen (H2O);
sub această stare o aflăm ca va-
pori de a.; a. lichidă este un di-
hidrol (2H2O), iar gheața un
trihidrol (3H2O); a. din natură e
un amestec de mono- di- și
trihidrol în care cantitatea maxi-
mă de dihidrol o găsim la -}-37oC;
a. este mediul în care se desfă-
șoară procesele metabolice ale
vieții, organismele vii conținînd
între 45 și 92% a^; corpul omu-
lui are 75% a.; a. are o mare
inerție termică (se încălzește greu
și se răcește greu) prin aceasta
contribuind la menținerea con-
stantă a temperaturii corpului
(mai ales la homeoterme); din
cauza amestecului de mono- ,
di- și trihidrol densitatea ei
scade cu creșterea temperaturii;
dar densitatea maximă este la
4-4°C, ceea ce permite ca gheața
să plutească la suprafață, iar
adîncimile lacurilor și mărilor să
nu înghețe niciodată și astfel
viața acvatică să nu fie periclita-
tă. La separarea a. de aer, mole-
culele ei sînt mai „îndesate" și
APĂ
48
formează un fel de membrană de
tensiune superficială, care per-
mite unor insecte să se miște
deasupra ei și unor larve sau orga-
nisme acvatice să se agate de ea
pentru a putea respira aerul
atmosferic. Oxigenul e solubil
în a. (invers proporțional cu
temperatura?, astfel că organis-
mele acvatice îl pot lua prin
aparatul lor respirator (branhii,
tegument). potabilă nu trebuie
să conțină bacili sau substanțe
organice, să aibă maximum 0,5 g
săruri minerale la litru, capabilă
să fiarbă legumele (să nu aibă
prea mult calciu) și să facă spumă
cu săpunurile. în natură a. este
adesea infectată cu bacterii, pa-
raziți sau resturi- toxice de sub-
stanțe provenite din industrii,
astfel că trebuie avută o deose-
bită grijă cînd se bea. A. bună
este în izvoare (directe sau fîn-
tîni), care provine din păturile
freatice, care sînt alimentate prin
filtrare (de păduri și straturi de
nisip) de către ploi. A. de la
robinete este deja tratată pentru
a nu fi periculoasă (javelizare,
ozonizare, clorinizare, radiații ul-
traviolete sau gamman în locuri
unde nu există mijloace publice
de desinfectare a a. e bine să se
fiarbă și să se bea imediat după
răcire; "a. distilată se obține prin
răcirea (condensarea) vaporilor
apei ce fierbe; a. dură conține
mult carbonat de calciu, care la
fiert se depune ca o crustă pe
pereții vaselor; a. minerală, are
un conținut mai ridicat de anu-
mite săruri minerale (iod, sulf,
cupru etc.) și gaze, avînd prin
ele proprietăți terapeutice: a»
termală este a. minerală încălzită
ce izvorăște din pămînt și se uti-
lizează în balneo-fizioterapie; a,
oxigenată este o soluție de 3 — 5%
peroxid de hidrogen" (H2O2) și se
utilizează ca desinfectant și deco-
lorant prin proprietatea sa de a
elibera oxigen molecular, care
oxidează substanța vie); a. rezi-
duală rezultă din activitatea cas-
nică (menajeră și fecaloidă) și
din cea uzinală} uneori este foarte
toxică (poluată cu tot felul de
substanțe, distruge, în rîuri, vie-
tățile) ; conține de asemenea
multe microorganisme (Bacte-
■rium coli, Eserichia etc.). Ea tre-
buie purificată prin sedimentare,
fermentare (pentru a mineraliza
substanțele organice) și filtrare^
Prin procedee chimice și biologice
aceasta poate fi recuperată, fe-
nomen foarte important azi,
cînd pe plan mondial se pune pro-
blema nevoilor crescînde de a.
în toată activitatea omului; a. de
var (var stins) este o soluție de
hidroxid de calciu; a. tare este a.
cu acid azotic folosită în lipiturile
cu cositor; a. regală, un amestec
de 3 părți acid clorhidric și 1
parte acid azotic, utilizată în
controlul aurului; a. de Javel este
o soluție 5 — 10% de hipoclorit de
potasiu folosită ca dezinfectant;
a. de brom, conține 3% brom
și se utilizează în combaterea
otrăvirilor cu hidrogen sulfurat;
a. de clor, care conține clor, se în-
trebuințează ca desinfectant și de-
39
APO
colorant; a, de bavită, conține
hidroxid de bariu și se folosește
la determinarea bioxidului de
carbon din aerul expirat; a. de
Colonie este în fond o soluție
alcoolică de uleiuri eterice (de
fiori) și se folosește în scopuri
cosmetice și de desinfecție; a.
gazoasă (sifon) conține CO2 la
saturație și se folosește pentru
diluarea vinurilor tari sau a sucu-
rilor de fructe; a. de mare este
cea din mări și oceane (conține
în medie 35 g săruri minerale dL
ferite la 1 litru; în caz de lipsă
de apă se poate bea cîte o
linguriță tot la 5 — 10 minute alt-
fel are un efect de purgație foarte
drastic); a. grea (în locul atomilor
de hidrogen are 2 atomi de deu-
teriu — izotopul greu al hidrogenu-
lui) exista în cantitate foarte mică
și Î21 apa izvoarelor; se produce
industria] fiind utilizată în cen-
tralele nucleare ca moderator de
neutroni. (G. F. -g E. P.)
APECTGM3E, secționareti și în-
depărtarea pe cale chirurgicală
a vîrfului (apex) unei rădăcini
dentare purtătoare a unui focar
infecțios (gramdom). (G.SJ
APENDICITĂ, inflamați a apendi-
cclui (anexă a tubului digestiv);
apendicele se află la începutul
intestinului gros. Forma acută
a a, apare brusc, cu febră, în
jurul a 38°C, frisoane, grețuri,
vărsături, dureri violente de de-
fensă (apărare) musculară la ni-
velul jumătății drepte, inferioare
a abdomenului. De obicei se
agravează repede, ducînd la per-
forația organului, revărsarea con-
ținutului său în cavitatea perito-
neală și peritonita consecutivă.
Da primul simptom suspect tre-
buie consultat medicul, care, pu-
nînd diagnosticul, indică inter-
venția (urgentă). A. cronică este
de obicei consecința, unei a. acute*
petiecută. pe neobservate; trata-
mentul ei este operator. Cauza,
bolii:	infecție propagată din
vecinătate sau de un corp străin
din conținutul intestinal, eventual
viermi intestinali (oxiuri) intrați
în apendice. (A.V.)
APETIT (POFTĂ. DE MÎN-
CARE), senzație plăcută de foa-
me ce precede de obicei masa. A.
se intensifică în fața unei mîncări
frumos prezentate si gustoase, de
asemenea crește într-o societate
plăcută. A. se micșorează aproape-
în toate bolile (la alcoolici, ta-
bagici, emoții puternice) și se in-
tensifică la bolnavii de diabet,
ulcer etc. (E.P.)
APNEE (OPRIREA RESPIRA-
ȚIEI), întreruperea, temporară a
respirației. La om e posibilă cel
mult un minut (numai la scufun-
dătorii de perle ea este prelungită
prin exerciții pînă la maximum
3 minute); în a« smgele își pierde
curînd încărcătura de oxigen și
în unele organe foarte sensibile
la anoxic (creier, inimă) pot apă-
rea leziuni grave. (E.P.)
APOFIZĂ, proeminență osoasă,
care servește la inserții musculare
(a. iHUSculaî'ă) sau la articulația
4
APO
50
caselor (a. articulară) "V. COLO A-
NĂ VERTEBRALĂ. (G.S.)
APONEVROZĂ, formațiune ana-
tomică lată și turtită, de consis-
tență fibroasă prin care se inseră
unii mușchi sau care învelește
mușchii. A. epicraniană, farin-
giană etc. (G.S.)
APOPLEXIE, hemoragie; mai
ales cerebrală, provocată prin
ruptura unui vas în creier. Sîngele
extravazat, avînd o presiune mai
mare, produce ' o destrucție a
substanței cerebrale. După locali-
zarea și gradul destrucției provo-
cate apare moartea imediată sau
suspendarea funcțiunii, organului
inervat de către zona distrusă (pa-
ralizia organului sau funcțiunii
respective). A. apare, de cele mai
multe ori, drept consecința arte-
riosclerozei vaselor cerebrale și
hipertensiunii arteriale. (A.V).
APRAXIE, tulburare a activității
psihomotorii caracterizată prin
incapacitatea persoanei de a exe-
cuta o serie completă de mișcări
ordonate sau corespunzătoare unui
anumit scop (îmbrăcatul, aprin-
derea, unei țigări, deschiderea unei
uși etc.). A. se dațorește unei le-
ziuni localizate în regiunea parie-
tală sau în corpul calos. în a»
bolnavul înțelege ceea ce i se
cere să facă dar este incapabil să
realizeze motric cele solicitate
(A.S.)
APRINDERE DE PLĂMÎNI v.
PNEUMONIE •
APROSEXIE, tulburare a aten-
ției voluntare, datorită căreia per-
soana nu mai sesizează noul din
ambianță și nu se poate concentra
asupra unei anumite activități,
idei, fapte. A. se întîlnește în
oligofrenia gravă, demență, tu-
mori frontale, confuzie mintală
etc. (A.S.)
ARAHNOIDĂ, una din cele 3
meninge (cea mijlocie) care în-
velește sistemul nervos și măduva
spinării, situată între duramater
și piamater. (A.S.)
ARAHNOIDITĂ, proces inflama-
tor al arahnoidei din cauza căreia
se tulbură sau se blochează circu-
lația lichidului cefalorahidian exer-
citînd o comprimare asupra for-
mațiunilor vecine. A. poate fi
subacută sau cronică și se mani-
festă prin: dureri de cap, ame-
țeli, etc. (A.S.)
ARBORE GENEALOGIC, sche-
ma grafică a unei familii care ara-
tă gradul de'rudenie a membrilor
săi; a.g. se folosește la studiul bo-
lilor . cu transmitere ereditară și
familială. (A.S.)
ARITMIE, tulburarea ritmului
bătăilor cardiace cu modificarea
numărului contracțiilor și a inter-
valelor care există între ele.
Se datorește unei dereglări a
nervilor vegetativi care controlea-
ză ritmul cardiac sap unor leziuni
ale miocardului, în special al țesu-
tului nervos nodal, responsabil de
contracția automată a inimii.'Cele
mai importante forme sînt: extra^
51
ART
sistola (apariția unei contracții
la interval neregulat), tahicardia
paroxistică (apariția bruscă de
contracții frecvente, care încetea-
ză tot atît de brusc), fibrilația
atrială (pierderea completă a rit-
mului cardiac cu contracții foarte
numeroase). (G.S.)
/ A RITM OM ANSE, obsesia nume-
relor și operațiilor aritmetice. în
a. bolnavul se simte constrîns
să numere diverse cifre să adune,
să împartă, astfel că toată acti-
vitatea sa, obișnuită este ordonată
pe calcule multiple și inutile pe
care le face deși este "conștient că
nu au nici un rost. A. se întîlnește
în psihastenie, nevroza obsesivo-
fobică, isterie, neuroza anxioasă
etc. (A.S.)
ARN v. ACIZI NUCLEICI
ARSURĂ, leziune provocată de
căldură mare (foc) de substanțe
chimice (caustice), sau de radiații
ionizante; după gravitate se cla-
sifică în 4 categorii: 1) eriiem, care
dispare cu descuamarea pielii
(arsuri obișnuite de soare); 2)
este atacată epiderma care pro-
duce vezicule cu lichid, dureroase,
după spargerea cărora pielea se
usucă și apoi cade, lăsînd o cica-
trice, roșie, care se vede la frig
sau la cald; 3) a. ajunge la dcrmă
și mușchi și chiar pînă la os; apar*
pustule largi cu un conținut brun-
sanguinolent, se produce necroza
pielii și a unor țesuturi de -dede-
subt; 4) cînd se ajunge la carboni-
zarea țesuturilor. în ultimele două
tipuri de a. se produc de obicei
infecții care agravează vindecarea»
Dar a. depinde mai ales de extin-
derea ei; una punctiformă de gra-
dul 4 se vindecă relativ ușor, dar
una extinsă pe 30% din suprafața
corpului, chiar dacă e de gradul
2, provoacă multe complicații,
din cauză că proteinele lezate de
arsură se absorb și fiind toxice,
afectează ficatul, rinichiul și mai
ales sistemul nervos. De obicei,
apare infecție secundară și chiar
septicemie, care, la copii și oameni
vîrstnici, poate determina moarte»
în caz de a. termică de gradul 1 și
2 se spală regiunea cu alcool, nu
se aplică nici un fel de grăsimi și
se chiamă medicul; în a. chimică-,
se neutralizează rana, în caz de
acizi cu o soluție diluată de bicar-
bonat de sodiu 1—3% (în caz de
sodă cu o soluție diluată de oțet),
în tot cazul bolnavii cu a/ de
gradul 3 și 4, cît și cei cu suprafețe
mari de piele atacată, trebuie duși
imediat la spitale, la serviciul de
urgență, starea lor generală e rea,
cu dureri mari, pasibili de compli-
cații grave etc. Uneori se fac grefe
pentru a înlocui pielea arsă (de
obicei autogrefe). A. se mai nu-
mește și senzația neplăcută pe
care o simțim pe esofag, pornind
de la capătul de jos al sternului
care, adesea, este însoțită de un
lichid acid care regurgitează în
gură (în hipcrclorhidrii, după di-
gestia de alimente grase sau iri-
tante). A se consulta medicul
dacă acestea se repetă des. (E.P.)
ART-ȚERAPIS, formă specială
de psihoterapie care folosește în
special bolnavilor spre activități
4*
52
■ART
.artistice cum ar fi pictura, muzica,
-sculptura, etc. A, se recomandă în
'nevroze, schizofrenie etc. (A.S.)
ARTERĂ (ARTERIA). vas de
-sînge, care duce- smgele de la
inimă spre periferie. în constituția
•lor găsim 3 straturi concentrice:
tunica internă (sau intima), mij-
locie (sau media) și externă (sau
adventiția). După calibrul lor a.
sc divid în: a, mari, mijlocii și
mici, iar după proporția elemen-
telor constitutive, elastice și
musculare. în categoria a*
de tip elastic se găsesc a. cu un
calibru mare (aorta, pulmonara,
carotida internă, etc.). în catego-
ria celor de tip muscular sînt a»
mijlocii (femovala, popi ițea, ra-
diala, humerala, occipitala etc.)
(E.P.)
.A R T E R10 G R A EIE, p rocodeu r n-
diofotografic do evidențiere a
structurii arterelor prin impregna-
rea anumitor zone ale acestora cu
•substanțe iodate, radioopace, ur-
mată de expunerea kt" raze X.
(E.P.)
ARTERI0SCLER02Ă v. ATE-
RO SCLEROZĂ.
ARTICULAȚIE (ÎNCHEIETU-
RĂ), formațiune prin care se lea-
gă două oase vecine în scheletul
•osos al omului si animalelor verte-
brate. A. se clasifică în două mari
ccdegorii: fixe-, neîntrerupte, nu-
mite sinartroze și mobile, între-
rupte, numite dJ artroze; în prima
categorie amintim sutura, prin
care se fixează între ele oasele
cutiei craniene. Suturile fixe pot
fi de- trei feluri: dințată (ex. legă-
tura osului frontal și parietal).
scuamoasă (dintre osul temporal
și parietal); armonică (oasele naza-
le și maxilare). Diartrozele sînt a.
în "care oasele sînt mobile unul
față de celălalt. Elementele con-
stitutive ale a. mobile sînt: capsu-
la articulară, care se fixează pe
marginea suprafețelor articulare;
stratul extern format din benzi
fibroase care dau rezistența capsu-
lei; membrana sinovială care căp-
tușește interiorul a. și secretă
un lichid numit sinovial, cu rolul
de a înlesni alunecarea celor 2
suprafețe articulare; suprafețele
articulare sînt fețele osoase care
vin în contact și pot avea formă
sferică, ovoidă, de șa etc. în cazul
nepotrivirii între suprafețele arti-
culare se află meniscuri sau car-
tilaje semilunare cu rolul de a
micșora nepotrivirea. Astfel de
formațiuni se întîlnesc la a. ge-
nunchiului. A. semimobile sau
amfiartrozele au mobilitate redu-
să, la care suprafețele articulare
sînt aproape plane. Astfel se
articulează corpurile vertebrale,
oasele tarsiene etc. (Z.K.)
ARTRITĂ, inflamația articulații-
lor (încheieturilor); a. are diferite
forme și cauze printre care:
poliavînta reumatismală acută
prezentă, de cele mai multe ori,
la copii și adolescenți, punînd în
pericol nu numai articulațiile dar
și inima. Apare ca o complicație
â amigdalitei, uneori la scurt timp
dapă aceasta, cu febră, dureri,
tumefacția, roșeața, căldura înche-
53
ASE
jeturilor. Uneori se localizează
pe o singură articulație, alteori se
propagă de la una la alta sau de
la început interesează multe arti-
culații, diminuîndu-le astfel func-
ționarea. Tratamentul a. constă
în repaus, comprese reci, antibio-
tice. A» cronică este o boală ce
urmează a. acute, avînd o durată
de ani de zile; durerile dispar și
reapar în funcție de schimbarea,
vremii sau la frig. Tratamentul ei
este fizic, balneoterapic și medica-
mentos (A.V.)
ARTROZĂ, afecțiune degenerati-
vă a țesuturilor cartilaginoase și
osoase, ce formează articulația.
Suprafețele articulare sînt expuse
(cu înaintarea vîrstei) presiunii,
frecării; cartilajul devine mai
subțire, suprafețele neregulate,
spațiile articulare mai înguste. Pe
marginile acestora se depune cal-
ciul, sub formă de ciocuri, pinteni,
punți, care se pot vedea bine prin
radiografii. La început poate să nu
apară durerea, pe urmă mobilita-
tea articulației respective devine
tot mai redusă și dureroasă. Este
boala vîrstei, dar poate să apară
și la tineri, în special la sportivi,
după eforturi mari, repetate în-
delungat, la cei care depun muncă
fizică grea sau la oamenii grași.
Una dintre localizările frecvente
este coloana vertebrală (spondilar-
troză) , extremitatea inferioară (ge-
nunchiul, articulația coxo-femu-
rală, mîinile, etc.). Tratamentul
constă în: căldură, ultrascurte,
ultrasunete, roentgen, masaj, gim-
nastică medicală, balneoterapie.
Nu se vindecă complet, dar duro-
rile se reduc și articulația bolnavă
iși poate recîștiga parțial mobili-
tatea. (A.V.)"
ASANARE, eliminarea unui focar
de infecție (dinți, amigdale, apen-
dice etc.), fie prin tratament con-
servativ, fie chirurgical; a. se
referă și la curățirea unei incinte,-
locuințe, chiar oraș sau regiune,-
de- un agent care" produce sau
transmite o anumită maladie (ex.
tîntarul Anofel care transmite ma-
laria), (E.P.)
ASCITĂ, revărsarea de lichid în
cavitatea peritoneală. Se întîl-
nește la bolnavii cu insuficiență
cardiacă, boli de rinichi, ciroză
hepatică, sau cancer al organelor
abdominale. Se tratează prin eva-
cuarea lichidului (paracenteză),.
administrarea de medicamente ce
favorizează eliminarea lichidelor
și prin tratarea cauzelor care au
produs boala. (G.S.)
ASCULTAȚIE (AUSCULTAȚIE),
metodă de examen fizic af bol-
navului direct, cu urechea, sau
prin intermediul unui aparat acus-
tic (stetoscop), a regiunii bolnave
(examenul inimii și plămînilor, ca
și al fătului). (G.S.)
ASEPSIE, sterilizarea instrumen-
telor și a utilajelor folosite la o
intervenție chirurgicală cu ajuto-
rul căldurii, ultrasunetelor, ra-
zelor violete (deasemenea a fiole-
lor sau a unor lichide ce se dau
în perfuzie sau injecție). Prin a»
se suprimă viața microorganisme-
A'SE
54
lor (viruși, microbi) care ar provo-
ca infecții bolnavilor. (E.P.)
ASFIXIANTE, gaze cu acțiune su-
focantă asupra aparatului respi-
rator; gaze lacrimogene (produc
și lăcrimare: a-cloroacetofenona.
cianura de p-brombenzil); gaze
strămitătoare, compuși ai arscnului
fdifenilcloroarsena, difenilciano-
arsina); gaze iritante foarte toxice
(cloropicrina) și gaze vezi caute
(iperita). (E.P.)
ASFIXIE, suprimarea (bruscă, sau
înceată.) a respirației urmată de
pierderea cunoștinței. Cauze: 1)
modificări de respirație care stîn-
jenesc pătrunderea acrului și im-
plicit a oxigenului în organism
(spînzurare, înec, înăbușire, etc.);
2) blocarea hemoglobinei de către
oxidul de carbon avînd drept con-
secință imposibilitatea acesteia de
a transporta oxigenul din aer în
țesuturi sau apariția unei hemo-
ragii puternice care lipsește orga-
nismul de o însemnată cantitate
de globule roșii cu hemoglobina;
3) inactivarea unor enzime respi-
ratorii (citocromoxidaza) de către
cianuri. A. se caracterizează prin:
față umflată, violacee, bătăi ede
inimii slabe, hemoragii etc. în
caz de a. omul trebuie transportat
imediat la aer curat, unde i se
va face respirație artificială timp
îndelungat (chiar pînă la 2 ore).
A. poate fi lentă (insuficiență trep-
tată si de lungă durată a oxigenu-
lui) sau acută (suprimarea bruscă
a respirației cu pierderea cunoș-
tinței). (Â.S.-bETb)
ASIMILAȚIE (ANABOLISM), to-
talitatea reacțiilor chimice și ener-
getice care duc la formarea țesu-
turilor pe baza produșilor de ab-
sorbție ai alimentelor (v. META-
BOLISM). (E.P.)
ASLO ( ANTISTREPTOLIZINĂ
O), natura streptococică a unei
infecții se pune în evidență prin
stabilirea prezenței a. în aerul
sanguin al bolnavului. Titrul a*
stabilit prin anumite metode ale
laboratorului serologic crește peste
200 la sfîrșitul primei săptămîni
după o infecție, datorită streptoco-
cilor și ajunge la limita superioară
după 2 — 3 săptămîni. (A.V.)
ASPIRAȚIE, mecanism de-a ridi-
ca un lichid într-un sistem de vase,
prin provocarea unei presiuni
negative (vid). Cu o pipetă aspi-
răm un lichid pînă la o anumită
înălțime (metodă volumetrică);
prin destinderea cavităților inimei
se produce o a. de sînge din venele
cave în auriculul drept, iar din
auricul în ventricul; în urma expi-
rației (depresiunea atmosferică în
plămîni) se produce o a. de sînge
din venele subdiafragmatice în
cavele toracice. (E.P.)
ASPIRINĂ, numele comercial al
acidului acetilsalicilic, medica-
ment ce se utilizează pentru pro-
prietățile sale antipiretice și anal-
gezice în combaterea reumatisme-
lor, cefaleelor, mialgiilor, nevral-
giilor, stărilor gripale. (G.F.)
A STA ZI E (ABAZIE), sindrom
de ordin psihomotor caracterizat
prin imposibilitatea bolnavului de
55
AST .
a sta în picioare sau de a merge
singur fără a fi sprijinit. La exami-
nare se constată' că reflexele,
mobilitatea și sensibilitatea rămîn
în limite normale. A. se întîlnește
în isterie. (A.S.)
ASTENIE, stare subiectivă de
oboseală intensă și prelungită,
însoțită de epuizare, lipsă dc to-
nus adecvat pentru o activitate
susținută spre deosebire de obo-
seală nu dispare după repaus.
Se întîlnește în nevroze, depresii,
convalescență, surmenaj. Se tra-
tează după natura ei, numai de
către medici neurologi (A.S.)
ASTEREOGNOZIE, agnozie tac-"
tilă datorită căreia bolnavul nu
poate recunoaște obiectele numai.
prin palp are (dacă ține ochii în-
chiși). (A.S.)
ASTIGMATISM, tulburare de ve-*
dere produsă prin deficit de re-
fracție datorită unor diferențe
de curbură ale ochilor. A. este
pus în evidență de oftalmolog*
prin examinare.' în a. se reco-
man4a corectarea prin ochelari cu *
lentile potrivite. (A.S.)
ASTM, stare patologică, caracteri-^
zată prin nevoie intensă de aer, *
cu expirație foarte dificilă. A.
bronșic, cardiac, dispeptic, intri-'
cat, ovarian, cu polen, profesional,
renal etc. Cel mai răspîndit a.
este cel bronșic. în special expi-*
rația este dificilă, din cauza spas7‘
mului musculaturii bronhiilor. Ac-.
cesul de a. durează uneori numai
minute, alteori ore, iar în formele.
grave zile întregi (status astma-
tic). Bolnavul înceracă să scuipe,
tușește, dar abia poate elimina
puțină secreție vîscoasă. Cauza
a. bronșic este o hipersensibilitate
la o substanță oarecare (alergie)
dar un anumit rol au și siste-
mul neurovegetativ, infecțiife, bac-
teriile. Prin durata cronică a.
bronșic poate duce la enfizem
pulmonar și la insuficiență cardia-
că. Tratamentul a. bronșic consță
în depiștarea agentului provoca*
tor (dacă se poate), înlăturarea Im
sau desensibilizarea organismului,
tratament sedativ al sistemului
nervos, spasmolitice și în unele
cazuri tratament hormonal, cu pre-
parate corticosuprarenale. Efect
bun are și climatoterapia, în anu-
mite regiuni lipsite de impurități
ale aerului (maritim, grotă). A.
cardiac este caracterizat prin dis-
pnee (respirație dificilă) ce apare
sub formă de accese (de obicei în
timpul somnului, provocate de
către, insuficiența cardiacă) înto-
vărășite adesea de- cianoză și tuse,
urmate de expectorația unei mici
cantități de spută lichidă sero-
spumoasă, roză. Cauza sa este o
insuficiență acută a,.inimii, cu
stază și edem pulmonar, care ne-
cesită ajutor medical imediat. A;
intri cat este un a. bronșic
evoluează este declanșat și între-
ținut de o altă afecțiune, de •
obicei pulmonară (bronșită cro-
nică, emfizem). A. ovarian este
declanșat și întreținut de către..q
insuficiență ovariană; a. polenic
este un a. bronșic provocat-de po--
len; - a., profesional se întîlnește
. AST
56
la persoanele care lucrează cu
făină, blănuri etc. (A.V.)
ATAC v. ACCES
. ATAVSSM, apariția unor caractere
(sau formațiuni) care au existat
la un strămoș îndepărtat și care
nu au apărut în generațiile inter-
•mediare (o pilozitate exagerată
este un a, ce amintește strămoșii
noștri comuni cu ai maimuțelor;
' idem coada care apare la unii
• embrioni umani. Se pare că a.
poate fi pus și pe seama unei gene
recc-sive, care a rămas în stare
latentă pînă la un moment dat.
(EP-)
ATAXîE, tulburarea psihemotorie
• caracterizată prin imposibilitatea
• coordonării. mișcărilor active. Ae
.se întîlnește în tabes, boala lui
Pott, boala lui Friedreich etc.
(A.S.)
ATELECTAZIE, turtirea, colaba-
'rea alveolelor pulmonare din cau-
za lipsjeiaerului alveolar. La noii
' născu ți a. .are loc cînd plămînul
• nu a respirat încă sau a respirat
• slab. La adulți se întîlnesc focare
de a» date - de tumori sau corpi
străini, sau în pneumotorace (arti-
■ficial, terapeutic). Constatarea a.
•are importanță și în medicina le-
gală; țesutul pulmonar devine a.
la persoanele înecate (A.V.)
.ATEROMATOZĂ. leziune a inti-
mei (stratul intern al aortei) și a
•arterelor; ridicături care au înăun-
•trul lor o masă moale, gălbuie și
sfărâmicioasă, formată din resturi
de țesuturi degenerate și distruse,
conți nînd și substanțe lipidice,
între care colesterol. Ele se calci-
fică ulterior devenind dure, scle-
roase, de aici denumirea de atero-
scleroză. Se pot exulcera, dînd un
‘aspect multiform al interioru-
lui vpvselor arteriale. (V. ARTE-
RIOSCLEROZĂ). (A.V.)
ATEROSCLEROZĂ, proces pato-
logic complex, caracterizat prin
deglomcrarea (distrugerea) fibre-
lor elastice a pereților arteriali,
înlocuirea lor cu fibre conjunctive
colagcne — o reacție scleroasă —
cu depunerea intre ele a unei sub-
. stanțe grăsoase (colesterol) și cal-
ciului. în geneza bolii figurează
alimentația bogată în grăsimi, de
' origine animală, modal de viață
(încordare nervoasă, sau schim-
bări bruște în starea nervoasă)
.vîrsta (40 — 50 ani), sexul (cel
feminin pure a fi mai menajat în
perioada funcționării ovarelor cu
secreție de folicuiină), tipul consti-
tuțional (metabolismul mai înce-
tinit, hipertensiunea), infecții (reu-
. matisrn), lanagismul, alcoolismul.
Rol u 1 • sistem ului nervos se rea Ii-
zează în două direcții: 1) tulbu-
rare vasomoterie cu angiospasme;
“2). .acțiunea asupra proceselor de
metabolism. Localizările a. în or-
dinea importanței și a gravității:
.arterele coronare, cerebrale, rena-
.le, periferice. Evoluția ei este, de
obicei, îndelungată. Tratamentul
. constă în prescrierea medicamen-
telor care micșorează influența de-
• favorabilă > a sistemului nervos
. asupra vaselor (antispasmodice,
• antihipertensive) și a celor care
51
AT&
micșorează infiltrația cu colesterol
a pereților vascular. inter zicerea
fumatului. (A.V.)
ATETOZĂ, mișcarea involuntară,
lentă, aritmiuă cu aspect tenta-
cular în special la față, la extre-
mitatea mâinii sau a piciorului.
Survine în sindromul extrapira-
midal. (A.S.)
ATLAS, anatomic reprezintă pri-
ma vertebră a coloanei vertebrale •
cu formă și funcție specială (Z.K.)
ATONIE, diminuarea capacității
contractiie a mușchilor în perioa- •
da de repaus; a. musculară, pros-
tatică, uterină. (V. AMIOTON1E».
AMIOSTENIE, AMIOTROFIE).
(A.S.)
ATP v. ACID ADENOZINTRI-
FOSFORIC
ATREPSIE, tulburare gravă a
stării de nutriție a nou-născuților
datorată, de obicei, unui regim
alimentar defectuos. Se caracte-*
rizează prin slăbire pronunțată,
vărsături, diaree, erupții sau in-
fecții cutanate, răcirea corpului.
Se tratează prin administrarea
unui regim alimentar corespunză-
tor și combaterea complicațiilor
infecțioase. (G.S.)
ATREZIE (ATRESIA), lipsa de
permeabilitate a unui canal sau
orificiu din organism (tubul di-
gestiv, vase, vagin, orificiu bu-
cal, anus), de multe ori incompa-
tibilă cu viața. (G.S.)
ATRIU, numele celor 2 cavități
superioare, mai mici, ale inimii
care comunică cu cele 2 ventricu-
le prin orificiile atrioveutriculare,
închise de val vale. în a. drept sa
deschid 2 vene cave, aducînd sîa-
ge venos, în a. stîng cele 4 veno
pulmonare- aducînd sînge arte-
rial. Fiecare a. prezintă cile un
mic di vertical în formă de ure--
chiuse, numit auricul. (V. INI»
MĂ)'. (G.S.)
ATROFIE, tulburare caracteriza»
tă prin diminuarea volumului
unor celule, țesuturi sau organe
cu consecințe însemnate asupra
funcționalității acestora. (Timu-
sul prezintă o a. normală la pu-
bertate; alte organe se pot a. prin
ncfuncționare (imobilizare în gips
cîtcva luni) sau prin lezarea cen-
trilor nervoși respectivi (hemoragii
corticale). A. poate apare • în
boli cronice degenerative, ex
cerebrală, corticală, hepatică, mus-
culară, senilă etc. (A.S.)
ATROPINĂ, alcaloid extras din
rădăcini și din semințe de laur
porcesc și de mătrăgună, foarte
toxic. Sub formă de săruri (în
special sulfați, și în concentrații
bine determinate) se utilizează
ca anticolinergic și antispasmodic
în tratamentul astmei, epilepsiei
(cu acțiuni pa.rasimpatiolitică),
etc.; cea mai veche utilizare cu-
noscută este aceea de midriatic
(măritor al pupilei ochiului) în
scopul obținerii unui plus de
„frumusețe" de către femei. As-
tăzi midriaza permite examinarea
ATR
58
mai’ comodă a fundului de ochi
în" scopul diagnosticării. (G.F.)
AUDIOMETRIE (ACUMETRIE),
metodă de examinare a auzului.
Poate fi: a. fonică (prin folosirea
•vocii: șoaptă, vorbire curentă,
voce tare se obțin indicațiuni
asupra gradului leziunii); a» in-
‘stvzimentală (prin utilizarea de
diapazoane, ceasuri, monocord
etc.); a. radioelectrică folosește
audiometrul, un aparat care emi-
te sunete de diferite frecvențe
(înălțimi)' și intensități (în deci-
‘beli); Din curba realizată —
âudiogramă — se poate citi gra-
dul leziunii și localizarea ei pre-
cisă.” Pe baza unei audiograme
se prescrie tipul de aparat de
surditate necesar. (D.H.)
AURĂ, grup de tulburări (sen-
zoriale, psihice, motorii) care pre-
ced instalarea unei crize epilep-
tice sau isterice. A. joacă rol de
semnal, în sensul ca ram.îne ne-
schimbată la aceeași persoană.
Durata sa este foarte scurtă, de
cîteva secunde sau minute. (A.S.)
-AUTISM, tulburare de comporta-
ment manifestată prin izolare,
închidere în sine, ruperea legă-
• furii cu lumea din jur. A. se
înțîlnește în schizofrenie, psiho-
patie etc. (A.S.)
AUTOACUZARE, formă de delir
micromâniac, în care bolnavul
își caută o serie de pretexte spre
a-se învinovăți și a cere insistent
să fie pedepsit. A. se întîlnește în
melancolie, psihoze de involuție»
(A.S.)
AUTOFAGIE, proces prin care un
organism sau o celulă — în lipsă
totală de hrană de la exterior
— își consumă părți din corpul
său propriu; la celulă proteinele
proprii sînt consumate mai ales
de către lizozomii din organism
mai ales țesutul adipos. (E.P.)
AUTOGREFĂ v. AUTOPLASTIE
AUTOHEMOTERAPIE, metodă
de tratament, care constă din
luarea sîngelui de la bolnav în
condiții sterile și injectarea lui
intramuscular. Se face de obicei
în doze crescînde, de 2—3—4—
— 5 — 10 ml, zilnic, o dată, sau
la 2 zile o dată. S-a utilizat dem uit,
înaintea introducerii în terapeu-
tică a sulfamidelor și antibioti-
celor, la bolnavi suferinzi de
infecții banale, subacute, cronice
(amigdalite, otite, medii, reuma-
tism). Acțiunea ei terapeutică se
explică printr-un fel de protcino-
terapie, și autovaccinoterapie sti-
mulînd forțele de apărare ale
organismului. (A.V.)
AUTOINFECȚIE, intoxicația pro-
priului organism prin substanțe
nocive rezultate din propriul său
metabolism sau din alte focare
deja existente. (A.S.)
AUTO LIZĂ, proces de degradare
enzimatică a unei celule, a unui
țesut sau a unui organism care
se face fără nici o intervenție de
enzime de la exterior; (adesea cu
enzime cu originea în înseși celu-
59
AUT
lele respective); în perioada lar-
vară țesuturile insectelor se auto-;
lizca-ză și pe seama materialului
■degradat se construiesc noi sub-
stanțe, noi celule și noi țesuturi;
produșii de a. pot ajunge în sînge
provocînd tulburări ale echilibru-
lui biochimic al acestuia și chiar
intoxicații sau alergii. (E.P.)
AUTOMATISM, activitate desfă-
șurată fără un control conștient;
a. ambiilatov, activitate paro-
xistică cu debut și revenire bruscă,
întîlnită în epilepsie, isterie. Bol-
navul poate parcurge distanțe
mari, fără ca ulterior să reconsti-
tuie drumul parcurs. A. mental, se
caracterizează printr-o desfășu-
rare dezordonată a proceselor psi-
hice, scăpate de controlul conștiin-
ței. A, verbal, vorbire fără legă-
tură logică, greu inteligibila, fără
rost și sens — întîlnită în intoxi-
cații, stări febrile, traumatism
cranio-cerebral; a. cardiac și in-
testinal, inima și intestinul se
pot contracta un anumit timp
și în afara organismului, datorită
unui țesut nervos intramural
(nodal), care devine excitat prin
produșii de catabolism ai con-
tracției anterioare. A. este meca-
nismul de fond al activității inimii
și intestinului, peste care se supra-
pune în organism inervația ex-
trinsecă, care adaptează acele
contracțiuni nevoilor de circulație
sau de digestie impuse de fac-
torii exteriori. (A.S. + ,E.P.)
AUTOMEDICAȚIE, procedeu prin
care anumite persoane își pre-
scriu și iau o serie de medica-
mente a căror eficacitate o știu
mai ales din auzite, de la alți
bolnavi. Dat fiind că fiecare bob
nav reprezintă un caz specific
al bolii respective, de cele mai
multe ori a. nu i se potrivește;
ci mai mult strică.-Medicamentele
se iau numai la prescripția medi-
cală, după o analiză și examinare
atentă a bolnavului. (E.P,)
AUTOMUTILARE, tulburare de
comportament manifestată prin
mutilarea propriului organism. A.
apare în melancolie, epilepsie,
isterie, schizofrenie, parafrenie,
demențe; S-a constatat și în tim-
pul războiului la oameni fricoși
pentru a scăpa de linia de foc.
Se pedepsește aspru de tribunalele
militare, căci reprezintă o fugă
de răspundere. (A.S.)
AUTOPLASTIE (AUTOGREFĂ),’
metodă chirurgicală prin care se
înlocuiește o parte a pielii arse
(sau a altor organe) cu o. alte
porțiune sănătoasă luată de la,
același individ. A. se folosește și
pentru reparatii ale feței în cazuri
de accidente (striviri de țesuturi),
(E.P.)
AUTOPSIE (NECROPSIE), ope-
rație anatomo-patologică, (prin-
dcschidcrca corpului unui cada-'
vru), examinarea tuturor* orga-
nelor și țesuturilor sale. Fără a.
medicul rămîne tributar noțiuni-
lor învățate, fără să vadă dacă
a greșit sau nu și fără să-și poată
'AUT
60
îndrepta în viitor greșelile. A. con-
■trolează concordanța dintre simp-
domele observate la bolnavi, în
‘timpul vieții și leziunilor macro-
■ și microscopice găsite după
‘moarte.‘Tehnica a. este simplă și
ușor de învățat, îneît poate fi
executată în cel mai mic spital
în condiții bune. Nu este peri-
•culoasă pentru medic și nu poate
■da nici o frică de infecții sau con-
taminări dacă se iau 'precauții
necesare. A. medico-iegală este
•menită să stabilească cauza morții,
într-un caz dat, suspect de crimă.
(A.V.)
AUTOREGLARE (REGLARE A-
UTOMATĂ), reglare efectuată cu
ajutorul unui dispozitiv numit re-
gulator automat. Din punct de
• vedere cibernetic ființa vie (deci
•și omul), precum și organele și
• aparatele sale pot "fi privite ca
‘sisteme. Orice sistem poate fi
descompus teoretic în blocuri
funcționale - care leagă între ele
diferite mărimi caracteristice. A-
■supra comparatorului acționează
atît mărimea de intrare cît și.
cea de ieșire prin legătura inversă
numită și conexiune inversă, a-
.ferentație inversă sau fecd-back,
între momentul în care apare o
variație (schimbare) a mărimii de
intrare și momentul în care apare
o • variație corespunzătoare mă-
•rimii de ieșire, există un timp
mort al sistemului. în sistemele
neuronale timpul mort se mai
numește și timp de latență.* Pen-
tru a se studia efectul și compor-
tarea căii de legătură inversă
aceasta poat e fi izolată în cazul
- sistemelor biologice s-a determinat
existența 'căilor • de reacție prin
lezarea anumitor circuite neuro-
nale. Remarcăm două feluri de
fced-back (respectiv doua categorii
de sisteme de reglare) 1) Feed-bach
negativ (acțiune recurentă nega-
tivă), cînd reacția este de tipul:
a stimulează pe A, A inhibă pe
a : a	A...în general
echilibrele funcționale dintr-nn
organism se mențin prin astfel de
scheme. De cx. relațiile glandei
hipofizare cu celelalte glande din
sistemul endocrin (periferic). Prin-
cipiul feed-back-ului negativ acțio-
nează la toate nivelurile de orga-
nizare ale materiei vii. El este
unul din principiile de bază ale
realizării homeostaziei. 2) Feed-
back pozitiv (acțiune recurentă
pozitivă) cînd reacția este de
tipul: a — +.A ..+... a. Evi-
dent aici avem de-a face cu un pro-
ces de autocxcitație. Rezultatul
poate fi prelungirea sau amplifi-
carea efectului. Dacă durează mult
această reacție se poate ajunge la
distrugerea sistemului. Organis-
mele vii utilizează mai rar acest
principiu. (G.F.)
AUTOSUGESTIE, capacitatea
persoanei de a-și impune anumite
gînduri, acțiuni. A. se face în tera-
pie individuală sau de grup. (A.S.>
AVITAMINOZĂ (CARENȚĂ VI-
TAMINICĂ), afecțiune provoca-
61
AZO
lă dc lipsa vitaminelor în alimen-
tație; ele sint specifice fiecărei
vitamine (V. VITAMINE). (E.P.)
AVORT, întreruperea sarcinei,
înaintea lunci a, Vl-a (după acest
termen este vorba de naștere pre-
matură provocată). Se poate pro-
duce spontan, drept consecință
a unei boli a fătului sau mamei,
traumatisme suferite de mamă.
A. provocat este întreruperea ar-
tificială a sarcinii înainte de
luna a Vl-a. Acesta din urma se
poate face în baza indicației me-
dicale, aprobată de procuratură,
dacă mama suferă de o boală pe
care o agravează sarcina, pu-
nîndu-i viața în pericol (TBC, boli
de inimă, de rinichi, boli mintale
etc.). A. este criminal, dacă se
face fără indicații medicale și
fără aprobarea procuraturii. în-
treruperea sarcinii nu este indi-
ferentă pentru femeia gravidă.
Pe lingă riscul operator (care este
relativ mic) și infecție, chiar
dacă a. este executat într-o insti-
tuție medicală, poate provoca
tulburări endocrine avînd ca ur-
mare sterilitatea definitivă. în
ceea ce privește evoluția în timp
a a. vorbim despre un a. iminent,
incipient, incomplet sau complet,
A. iminent poate fi oprit în evo-
luție printr-un tratament adec-
vat, cel incipient sau cel incom-
plet trebuie completat prin chiu-
retaj, prin eliminarea conținutu-
lui uterului gravid, spre a pre-
întimpina hemoragii și infecții,
ce pot avea urmări fatale. (A.V.)
ÂX1LĂ, deprcsiune situată dede-
subtul prinderii brațului pe umăr
delimitată de torace, braț, muș-
chiul pectoral marc și de mușchii,
dorsalul mare și rotundul mare.
'Pielea a. este prevăzută cu peri și
conține numeroase glande sudorN-
pare și sebacee. Sub piele se gă-
sește un țesut celular — gras ce-
conține vasele, nervii și ganglionii
limfatici. La acest nivel se pot
întîlni numeroase procese pato-
logice: infecții ale glandelor și
ganglionilor, metastaze în cance-
rul glandei mamaie. (G.S.)
AXON, prelungirea neuronului cu
rol de a transmite influxul ner-
vos spre alți nervi (dendrite)
sau spre alte celule (celulifug).
Trecerea influxului nervos de la
a. se face cu ajutorul acetilcholi-
nei (la sistemul nervos central și
parasimpatic, iar la sistemul sim-
patic prin adrenalină sau nor-
adrenalină). (E.P.)
AZOOSFERMsEp lipsa sperma-
tozoizilor, celulelor de fecundație-
din sperma bărbatului. Poate fi
determinată prin obliterarea (as-
tuparea) canaliculelor, care duc;
spermatozoizii din testicul spre
uretră (cauză mecanică). Cauza
acestei stări este o infecție, de
obicei venerica (gonoree), care
•astupă cu puici fumenul cana-
lelor excretorii (epîdidimită). O
altă cauză a a. este lipsa de pro-
ducere a spermatozoizilor (cauză,
funcțională), fie din lipsa de dez-
AZO
voltare a testiculilor, fie ca urma-
re a unui proces inflamator al
însuși parenchimului testicular de
origine virotică (parotidită, gri-
pă) sau bacteriană (orbită) care
distruge parenchimul secretor.
A. are prognostic rezervat. (A.V.)
AZOTEMIE, acumularea în sîn-
gc a prod ușilor azotați degradați
(uree, azot rezidual). Normal azo-
tul rezidual nu trece de 40 mg%,
iar ureea de 30 mg%. în insuficien-
ță renală cantitatea lui crește de
2 — 3 — 4 ori, sau chiar mai mult.
A. poate să apară nu numai în
insuficiență renală, ci și în dezin-
tegrarea în exces a proteinelor și
în diminuarea cantității de lichide
în sînge. Dacă a. apare ca urmare
a insuficienței renale, vorbim
despre uremie azotemică, care
prezintă un aspect clinic bogat în
simptome: dureri de cap, ame-
țeli, vărsături, convulsii, pînă
la comă. Diagnosticul și trata-
mentul a. se face numai’de către
medic. (A.V.)
DICȚIONARELE ALBATROS
BACIL, gen' de bacterie în formă
de bastonaș. Din grupa b. cei mai
cunoscuți sînt agenții patogeni ai
tuberculozei, difteriei, dizenteriei,
tetanosului etc. Dar nu toți b.
sînt patogeni. De ex. b. coli (Esche-
lichid coli) face parte din simbion-
ții naturali ai intestinului gros, cu
un anumit rol în digestie deși
unele tulpini sînt patogene și la
sugari pot produce enterite gra-
ve, iar la adulți cistite, pielone-
frită, colecistită, peritonite etc.
îmbolnăvirile cauzate de b. se
tratează cu antibiotice. (Z.K.)
BACTERICID, substanță care dis-
truge bacteriile; cele mai eficace
b. sînt antibioticele. (K.Z.)
BACTERIE, organism unicelular
din clasa Schizomycetes cu dimen-
siuni microscopice. B. reprezintă
forma cea mai primitivă de struc-
tură celulară. Fără b. nu ar putea
exista viață pe Pămînt. B. de
formă sferică se numesc coci (sta-
filococi, gonococi); de bastonaș,
bacili (colibacili); formele ondu-
late și spiralate — spivili (spiro-
cheta), iar cele de formă îndoită,
ca o nuia — vibivoni. Dimensiu-
nile lor variază între 1—5 pi.
Corpul b. este învelit de un perete
celular, care adesea este acoperit
cu o pătură mucoasă. Sub peretele
celular se găsește membrana celu-
lară. în citoplasmă lor se pot
evidenția amidon, glicogcn, pro-
teine, acizi nucleici etc. Unele
b. sub influența condițiilor ne-
prielnice se transformă în spori,
învelindu-se cu o teacă rezisten-
tă. în stare de spor (neavînd
nevoie de oxigen, de substanțe
alimentare și apă) pot duce o
viață latentă un timp îndelungat.
Sporii sînt extrem de rezistenți
față de condițiile nefavorabile,
după încetarea cărora își reiau
activitatea. Mișcarea b. se face cu
ajutorul unor prelungiri citoplas-
matice, cu cili sau flageli. Tipu-
rile lipsite de orgânite locomo-
toare sînt imobile sau fac miș-
cări tîrîtoare. B. se reproduc prin
diviziune simplă, prin conjugare
(adică prin contopirea temporari
BAC
61
a două bacterii înaintea diviziunii
lor) cît și prtu spori, Transfor-
marea în spori la uncie b. are ioc
sub influența condițiilor nepriel-
nice. După raportul lor față da
O2 extern b. pot fi aerobe (care
pot exista numai în prezența
-oxigenukii).-șr<?.w^ro^<\ care trăiesc
exclusiv în medii lipsite de oxi-
gen. Se întîlnesc ca formă inter-
mediară și anawobe faciiUative
(pot trăi în ambele medii). După
modul de nutriție pot fi auto-
trofe (cele care pot să-și sinteti-
.zeze substanțe organice) și ketero-
trofe (care trăiesc exclusiv pe
.seama substanțelor organice sin-
tetizante de alte specii). B. au-
totrofe care folosesc ca sursă
energetică reacții chimice se nu-
mesc chewo sini eti cant e ; iar cele
care utilizează razele luminoase
foto sintetiz ante etc.. Heterotrofeie
pot să folosească carbonul numai
din substanțe organice. Majori-
tatea heterotrofelor slut saprofile;
ele nu produc boli, nu sînt para-
zite. Pe baza specificului acti-
vității b« pot fi fermentative,
putrefactive, fotogene, termoge-
ne etc. Din categoria heterotro-
felor fac parte șl parazitele care
trăiesc numai pe seama protei-
nelor sintetizate de alte orga-
nisme vii. în anumite condiții și
sap rotitele pot să se transforme
iii patogene (v. bacii). Produsele
b. care provoacă îmbolnăvirea
organismelor se numesc toxine.
Afară de aspectele sanitare, sînt
importante și din. punct de vedere
agricol sau industrial. De ex. b.
care trăiesc pe rădăcinile plante-
lor leguminoase au capacitatea de
a fixa azotul atmosferic transfor-
mîndu-1 în amoniac; alte specii
transformă amoniacul în săruri
azotoase, iar altele, prin conti-
nuarea oxidării, în săruri azotoa-
se. îmgrășăminte deosebit de im-
portante. Multe ramuri ale in-
dustriei modeme se bazează pe
activitatea b, (industria alimen-
tară, a pielii, de medicamente
etc.). Segmentul inferior al tu-
bului digestiv (intestinul gros)
Ia om și animal conține o floră
bacteriană foarte variată, de
mare însemnătate. Acestea ca
simbionți naturali ai omului și
animalelor. B. participă la pro-
cesele digestive, producînd și u-
nele vitamine. B, pot fi distruse
de antiseptice, de lumină intensă
sau de temperatură ridicată etc.
în organism numărul lor este
limitat de activitatea celulelor fa-
gocitare. Recent b. sînt adesea
folosite și în cercetări genetice, a-
vîud în vedere timpul de repro-
ducere foarte scurt (unele în
20') oferind astfel condiții avan-
tajoase studierii legilor eredi-
tății. Primul tratat de bacteriolo-
gic a fost elaborat de V. Babeș și
V. Cornii, în 1885. (Z.Kj
BACTERÎOFAG, virus mult mai
mic decît bacteriile (25—100 pm)
care atacă, prin liză (bacterioli-
ză). cu ajutorul unor substanțe
(Uzine, de tip enzimatic) ce se gă-
sesc în sînge, în medii de cultură
sau intestin și în final desinte-
grează bacteriile. Se pare că
65
BAI
exista, specific pentru fiecare tip
de bacterie, un b. (E.P.)
BACTERIO STATIC, substanță ca-
re împiedică înmulțirea bacteri-
ilor participînd astfel la reacțiile
de apărare a organismului viu.
Pentru desfășurarea efectului b.
este necesară o perioadă mai lungă
de timp, contrar bactericidelor.
Substanțele b. se utilizează deci
în combinație cu bactericidele,
pentru tratamentul afecțiunilor
infecțioase cronice, ca de ex.
TBC. Un exemplu de b. este
PAS (acidul para-amino-sulfonic).
în cazul infecțiilor acute grave
nu se întrebuințează b. nici la
bolnavi cu reacție de apărare di-
minuată (sugari, bătrîni, diabe-
tici). (A.V.).
BADIJONAJ, procedeu profilac-
tic, terapeutic sau anestezic con-
stînd din ungerea unei suprafețe
cutanate sau mucoase cu soluții
medicamentoase, ex. sol. albas-
tru de metil, tinctură de iod etc.
B. poate fi folosit cu scop anes-
tezic, terapeutic sau profilactic.
(A.S.)
BAIE, procedură folosită în scop
igienic, sau terapeutic: introdu-
cerea corpului, sau o unor părți
ale acestuia într-un anumit me-
diu, de obicei lichid. B. igienică,
se face o dată sau de mai multe
ori pe saptămînă, cu apă la tem-
peratura între 20 —25CC. B. te-
rapeutică caldă (-j-28cC) acti-
vează circulația, bătăile inimii,
respirația, ridică ușor tempera-
tura corpului, ea are efecte de
detentă, dar dacă este prea caldă
și de durată, devine obositoare.
Se indică prin balneoterapie. B.
reci răresc frecvența inimii și a
respirației, mărind însă amplitu-
dinea mișcărilor cardiace și pul-
monare, dar după terminarea ei
efectele devin stimulante și se
produce o încălzire a corpului cu
accelerarea bătăilor inimii, inten-
sificarea circulației și o stare de
bună dispoziție. B. sauna, cor-
pul se expune la aer uscat și în-
călzit pînă la 100cC timp în care
se produce o transpirație foarte
abundentă (în 15 minute se pier-
de 2 — 3% din greutatea corpu-
lui), care formează un strat de
vapori spre exterior, ce ferește
pielea de un contact direct cu
acrul fierbinte. B. este însoțită de
bătăi ale corpului cu cîrpe sau
cu măturici (pentru activarea
circulației); este urmată de obi-
cei de o b. igienică. Mai pot exista
b. medicală în apa căreia se adau-
gă diferite substanțe medicamen-
toase (clorură de sodiu pentru
reumatisme, carbogazoasă, ca se-
dați vă, etc.); b. de lumină, fie
de soare (helioterapie), fie de
lămpi ultraviolete, fie de lumină
puternică; b. turcească sau de
vapori calzi. B. de șezut, se între-
buințează de cele mai multe ori
pentru tratamentul hemoroizilor
și alinarea durerilor abdominale.
Apa călduță, cu hipermanganat
sau ceai de mușețel are efect bun
asupra leziunilor perianale, infla-
mațiilor cronice. B. sărate, sînt
prescrise în scop terapeutic, pen-
tru boli reumatismale, boli gine-
5 — Dicționarul sănătății
BAI
66
cologice cronice, sau în scop
întăritor, în covalescență, după
boli grave, cronice, după inter-
venții sau după pierderi mari de
sînge. Acțiunea lor terapeutică se
explică prin depunerea sărurilor
din apă, pe tegumente, unde pro-
voacă o dilatare a vaselor, hipe-
remie. Cristalele de sare exerci-
tă o acțiune vasodilatatoare (și
după terminarea b., timp de
vreo zi), deci este bine să nu ne
ștergem după b., ci să ne uscăm
la soare. în țara noastră stațiuni
balneare cu b. sărate există la
Sovata, Ocna Mureș, Ocna Sibiu-
lui, Bazna, precum și b. maritime.
Indicația balneoterapiei o Tace
medicul, care prescrie durata,
temperatura apei, numărul băi-
lor. (A.V.)
BALANiTĂ, inflamația glandei
penisului (capătul lui), asociată
de obicei și cu cea a foiței inter-
ne a prepuțului, balanopostită.
Suprafața lor devine roșiatică,
hiperemică, erodată. Igiena -de-
fectuoasă Joacă rol ajutător în
producerea ei, prepuțul. îngust .(fi-
moză), bolile venerice, diabetul
oamenilor în vîrstă. Tratamentul
ei este local, dermatologic. (G.S.)
BALNEOLOGIE, disciplina me-
dicală care se ocupă cu studiul
și aplicarea tratamentului bal-
neociimatic în diferite îmbolnă-
viri (A.V.)
BALNEOTERAPIE, tratamentul
prin ape minerale ce se aplică
în medicină în diferite stațiuni
cu ape balneare. Efectele b. se
exercită prin căldură, prin pro-
prietățile chimice și fizice, prin
efectul radioactiv al apelor pe
lîngă influența binefăcătoare a
schimbării de mediu, a condițiu-
nilor climatice ale stațiunilor res-
pective. B. se indică în diferitele
afecțiuni cronice, ginecologice
(metroanexită, sterilitate, tulbu-
rări de ciclu menstrual), medicale
(articulare, boli ale tubului diges-
tiv, cardiovasculare, tulburări de
metabolism), urologice (Calculo-
ză renală), precum și boli funcțio-
nale ale organelor interne, pro-
vocate de tulburări ale activității
sistemului nervos. Pentru băi se
folosesc diferite ape minerale:
1) carbogazoase (preferate pentru
afecțiunile cardiovasculare); 2)
sulfuroase (care influențează infla-
mațiunile cronice); 3) băile radio-
active care acționează asupra sis-
temului nervos, intensifică circu-
lația, reglează funcția glandelor
endocrine, ameliorează procesele
inflamatorii cronice (articulare,
ginecologice); 4) apele elorurate
și cloroalcaline se recomandă în
afecțiunile tubului digestiv și
cele hepatice; 5) apele amare
(cu sulfat de magneziu) au efect
bun în constipații; 6) apele feru-
ginoase se indică în tratamentul
anemiilor și în convalescență. în
stațiunile balneoclimatice bolna-
vul este influențat — în afara
efectului curativ al apelor — de
factorii locali și meteorologici, reu-
niți sub noțiunea de climat. (A.V.)
BALONARE (METEORI SM), um-
flarea abdomenului ca urmare
a apariției unei cantități mari de
<57
BAZ
gaze în stomac, dar mai ales în
intestinul subțire și gros; cauza
b. sînt mai ales’ fermentațiile
glucidelor (apare mult CO2) sau
a protidelor (apare mult amoniac)
dar și în gastroenterite și toxiin-
fecții alimentare; dacă b. este
trecătoare (de natură alimentară)
se poate administra cărbune activ
(care absoarbe gazele), ceaiuri de
mentă, de mușețel etc. Dacă este
<le lungă durată trebuie consul-
tat medicul. (V. AEROFAGIE).
(E.P. 4- A.S.)
BALSAM, produs vegetal vîscos
bogat în uleiuri volatile, rășini
si substanțe aromatice produse de
unele- plante superioare în special
conifere și leguminoase. Pentru
plantele care-1 secretă are rolul
•de cicatrizant al rănilor acesto-
ra. Pentru proprietățile lui sti-
mulante și dezinfectante se între-
buințează în medicină și cosme-
tică. B. de Canada: se extrage din
Abies balsamea și se întrebuințea-
ză în microscopie (pentru fixa-
rea lamelei pe lama microsco-
pică), ca ciment pentru lentile
etc. B» de Tolzt: se extrage din
To lui fer a balsamum; se întrebuin-
țează în combaterea tusei și la
prepararea unor produse cos-
metice. B. de Peni se extrage din
Toluifera peveirae; se folosește la
prepararea parfumurilor, la" aro-
matizarea ciocolatelor, ca cica-
trizant și antiprurit, precum și
împotriva rîiei. (G.F.)
BANDAJ, procedeu ce constă în
aplicarea unui pansament cu aju-
torul unei fese sterile (de a com-
prima o anumită regiune, sau
do a susține un braț și de a-1
fixa într-o anumită poziție). (V.
PRIM AJUTOR). (E.P.)
BARAJ, tulburarea ideomotorie
caracterizată printr-un blocaj în
șirul ideilor în exprimarea lor.
B. se întîlnește în schizofrenie.
(A.S.)
BARBITURICE, substanțe cu ac-
țiune hipnotică, sedativă sau nar-
cotică, derivate ale acidului bar-
bituric; unele b. au proprietăți
anticonvulsante și fac parte din
tratamentul epilepsiei. Obișnuin-
ța necesită doze din ce în ce mai
mari. Intoxicațiile cu b. dau
erupții cutanate, paloare, hipo-
tensiune, anurie, colaps, provoacă
chiar moartea. în caz de intoxi-
cații se fac spălaturi gastrice,
transfuzii, se administrează oxi-
gen. Se recomandă folosirea b.
numai sub control medical. E-
xemple de b.: fenobarbital (lumi-
nalul), veronal, amobarbital (ami-
talul, ciclobarbitalul etc.) Nu se
recomandă în insuficiență car-
diacă sau renală, la bătrîni.
(A.S. + E.P.)
BAZIN (PELVIS, CAVITATE
PELVIANĂ) partea inferioară a
cavității abdominale, formată din
așa-numita excavație pelviană.
B. este delimitat jur împrejur
de către un perete osos (de o
parte și de alta de oasele iliace),
înapoi de coloana vertebrală lom-
bosacrală, înainte de simfiza pu-
biană. Aceasta din urmă este un
cartilaj care nu se osifică, decît
5*
BAZ

la bătrînețe, permițînd la femei
o îndepărtare a oaselor pubiene,
în timpul expulzării fătului. B.
eutocic este b. normal, nemodificat
în capacitate, formă sau încli-
nare și care permite (la femei)
nașterea normală. B. distocic, vi-
ciat, care prin forma, dimensiunile
și înclinările sale nu permite
desfășurarea normală a nașterii
(ex. b. mic, rahitic etc. (V, NAȘ-
TERE). (E.P)
BAZOFIL, care are afinitate
pentru substanțe de natură ba-
zică. De ex. o parte a globulelor
albe din sîngele omului, denumite
polinucleare bazofile, prezintă gra-
nulațiuni în protoplasma lor, care
se colorează violet cu albastru
de metilen. (G.F.)
BĂTĂTURĂ (CLAVUS), hiper-
keratoză ușor reliefată, netedă,
scuamoasă sau verucoasă, de cu-
loare brun-gălbui, localizată la
punctele de presiune a încălță-
mintei. B. apar de obicei pe fața
externă a degetului mic și fața
dorsală a degetelor de la picioare,
dar și pe plantă. B. este foarte
dureroasă și produce jenă func-
țională în timpul mersului. Tra-
tamentul și este uneori nesatis-
făcător. Se recomandă băi căl-
duțe, urmate de pomezi kerato-
litice, radioterapie, ultrascurte sau
injecții intralczionale cu cortizon.
(A.V.')
BENIGN, proces patologic cu
evoluție favorabilă, lipsită de
gravitate, boală care se vindecă
(ex. boală infecțioasă benignă,
tumoră benignă). (G.S.)
BESTIALITATE, perversiune se-
xuală caracterizată prin rapor-
turi sexuale cu aminale. B. se în-
tîlnește la oligofreni, psihopați,
schizofreni, demenți etc. (A.S.)
BEȚIE, stare de intoxicație (cu
alcool, stupefiante), ce se mani-
festă prin tulburări psihice si ner-
voase. (V. ALCOOLISM). '(A.S.)
BICARBONAT (DE SODIU), acti-
vator al sucului gastric; se admi-
nistrează (un vîrf de cuțit) și
în cazul insuficiențelor de acidi-
tate sau al unor stomacuri prea
încărcate; b. grăbește digestia
gastrică și deci ușurează starea
de încărcare. Este bine să fie
utilizat numai la indicația medi-
cului, căci în doză mare tampo-
nează secreția acidă. (E.P.)
BILANȚ ENERGETIC, cantita-
tea de energie primită și cedată
de organism într-un anumit timp.
Ea se măsoară de obicei în calorii
și se exprimă fie în calorii pe
kg/greutate, fie în calorii pe
metru pătrat suprafață corpora-
lă. B.e. se determină prin măsu-
rarea metabolismului bazai, adică
a cheltuielii energetice necesare
întreținerii reacțiilor biochimice
ale corpului (contracțiunea inimii,
procesul de digestie, tonusul
muscular etc.) care se găsește în
repaus total, la o temperatură de
cca +18°C (zero fiziologic, cînd
desbrăcat nu simți nici cald nici
rece) și pe nemîncate (timp de
12 — 14 ore). Măsurarea b.e. se
69
BIO
face determinînd consumul de
oxigen si producția de CO2 în-
tr-un timp determinat și rapor-
tînd rezultatele la oră și m2
suprafață corporală (care se cu-
noaște din tabele, fiind o rezul-
tantă a raportului dintre greuta-
te și talie). La bărbați valoarea
b.e. este de circa 45 cal/oră/m2
respectiv 1080 cal/zi/m2, iar la
femei de 40 cal/oră/m2, respectiv
960 cal/zi/m2. Creșterea valorii
b.e. este o indicație de hiperti-
roidism (boala Basedow) iar scă-
derea lui de hipotiroidism (mix-
edem). (E.P.)
BILĂ, produs de secreție al fica-
tului, cu un rol fiziologic în
digestie, de culoare galben-ver-
zuie, cu un bogat conținut de
mucus (din care cauză e filantă) al-
cătuită din: săruri biliare (săruri
ale acizilor tauro- și glicocolic),
pigmenți biliari (bilirubina și deri-
vații ei), colesterol, lecitină etc.
Se produce continuu de celulele
hepatice și se varsă în vezica
biliară, iar în timpul digestiei
direct în duoden. B. hepatică
(A.) e mai fluidă, cea veziculară
sau cistică (B.) este mai vîscoa-
să, mai concentrată în colesterol.
Sărurile biliare permit o fină
emulsionare a grăsimilor (scad
puternic tensiunea superficială
a apei apropiind-o de aceea a
grăsimilor) și activează lipaza;
de asemenea împiedică procesele
de putrefacție din intestin (la
persoanele care suferă de „ficat“,
fecalele au un miros deosebit de
greu, din cauza unei cantități
scăzute de bilă). Pigmenții biliari
rezultă din degradarea hematiilor
bătrîne în splină, iar hemoglo-
bina lor este adusă la ficat și
transformată în porfirine și bili-
rubine care apar în b. (în diferite
stadii de oxidație). Cînd b. nu
se poate vărsa în vezica biliară sau
în intestin (calcule pe traiectul
canalului hepatic sau coledoc)
sau se produce o bruscă distru-
gere de hematii (anumite boli),
pigmenții biliari se varsă în
sînge, se fixează pe conjunctiva
ochiului, apoi în piele și provoacă
gălbenarea sau icterul; în acest
caz fecalele sînt decolorate și
bogate în grăsimi. (V. DUODEN).
(E.P. 4- Z.K.)
BILIRUBINĂ, pigment biliar ce
apare ca urmare a distrugerii
globulelor roșii; are culoare găl-
bui auriu. în mod normal se
găsește într-o cantitate mai redu-
să în sînge și în ficat, unde se
transformă și ajunge în tubul
digestiv, continuindu-și transfor-
marea în coprobilină. în intestin
o parte din ea se reasoarbe în
sînge. (V. BILĂ). (Z.K.)
BIOCATAL1ZATORI, substanțe
organice absolut necesare desfă-
șurării normale a reacțiilor chi-
mice care stau la baza fenomenelor
vitale. Ele sînt sintetizate de
ființele vii în propriul organism
(autotrofe) sau sintetizate și con-
comitent luate cu hrana de către
cele heterotrofe. Acționează mă-
rind viteza reacțiilor chimice
(b. pozitivi) sau micșorînd-o
(b. negativi). B. se supun legilor
BIO
70
generale ale catalizei; a) intervin
activ și în cantități foarte mici
în comparație cu masele substan-
țelor reactante; b) modifică viteza
de realizare a echilibrului reacții-
lor chimice (dar nu modifică
echilibrul); c) acțiunea lor este
specifică (specialitatea este de
anumite grade). Există enzime
care acționează specific numai
asupra unui singur izomer optic
al unei substanțe. în categoria
5). se cuprind: cnzimele, hormonii
și vitaminele. (G.F.)
BIOELEMENT, element chimic
care intră în compoziția subs-
tanțelor în structura și meta-
bolismul ființelor vii. După
proporția de participare se clasi-
fică în: 1) macvoelemente (de
obicei rol plastic, de construcție),
ca de ex. carbonul, hidrogenul,
oxigenul, azotul, sulful, calciul,
fosforul, potasiul, clorul, sodiul,
magneziul, alcătuiesc cam 99,9%
din greutatea corpului omenesc;
2) oiigoelemente (microelemente)
cu rol plastic și catalitic (în spe-
cial), ca de cx. fierul, iodul,
cobaltul, manganul etc. (cam
19 clemente în total). Ele alcă-
tuiesc aproximativ 0,1% din
greutatea corpului omenesc;
3) uliramicroelemente, acestea exis-
tă în cantități foarte mici în orga-
nisme, intrate accidental, ca de
ex. aur, argint, cesiu, bariu etc.
(G.F.)
BIOMETRIE, știința folosirii teh-
nicilor si rezultatelor măsurăto-
riior în biologie și medicină. Se
aplică cu succes și în genetica
umană și în antropometrie (ra-
mură a antropologiei). Măsură-
torile și numărătorile făcute asu-
pra unui organism se fac în
vederea precizării caracterelor
structurale și funcționale, apre-
cierii dezvoltării, stabilirii dife-
rențelor. (G.F.)
BIOPOTENȚIAL, diferența de
potențial (electric) manifestată
de materia vie. De ex. între in-
teriorul (electronegativ) și exte-
riorul (electropozitiv) unei celule
vii există totdeauna o diferență
de potențial; la fel între interiorul
și exteriorul unui mușchi viu.
B. pot fi ,,culese" cu ajutorul
microelectrozilor de sticlă sau
platină și înregistrate cu aparate
speciale. B. observabil în repausul
activității celulare se numește
potențial de repaus de membrană
și apare ca o manifestare a pola-
rizării membranei, iar aceasta
ca o consecință a structurii mem-
branale. Excitarea celulei are ca
urmare (între altele) și modifica-
rea b. în sensul că în zona vecină
punctului de aplicare a excitan-
tului are loc o negativare electri-
că în raport cu restul membranei;
Această negativare se propagă
din aproape în aproape — feno-
menul numindu-se potențial de.
acțiune (curent de acțiune). Ma-
nifestările electrice sînt mult
mai evidente în mușchi și nervi,
înregistrarea curenților de acțiu-
ne ai diferitelor țesuturi sau organe
pe imprimante speciale (cu apa-
rate adecvate) conduce la obține-
rea unor grafice caracteristice
RLE
care în funcțiune de organul
investigat se numesc: electro-
cardiogramă (ECG), electroence-
falogramă (EEG), electromiogra-
mă (EMG), electroretinogramă
(ERG), clectrodermatogramă,
etc. Pe măsura perfecționării me-
todelor de înregistrare valoarea
diagnostică a manifestărilor elec-
trice ale organelor crește și mai
mult. (G.F.)
BIOPSIE, prelevarea și exami-
narea la microscop a unei por-
țiuni mici dintr-un țesut au
organ, în scop de diagnostic,
histopatologic. B. prin aspirație:
puncționarca cu un ac gros și
aspirarea materialului necesar
pentru b.B. extemporanee se face
în timpul intervenției chirurgica-
le, spre a cunoaște natura benig-
nă sau malignă a unei tumori,
în vederea aplicării metodei po-
trivite a ooeratiei în continuare.
(A.V.)
BIORITM CIRCADIAN v. RITM
NICTEMERAL
BÎLBÎIALĂ (LOGONEVROZĂ),
tulburare de vorbire de natură
nevrotică care apare mai ales
în copilărie în perioada preșcolară
și se manifestă prin greutate în
pronunțarea corectă a unor cu-
vinte sau repetări și omisiuni de
silabe. Se accentuează și sînt
însoțite de emoții, vorbit în
public: în schimb, dispar complet
cînd copilul cîntă. Tratamentul b.
se face de către medic și logoped
și reușește cu atît mai radical,
cu cît este început mai devreme.
(A.S.)
BLASTOMICOZĂ, boală provo-
cată de ciuperci din grupa droj-
diilor care se localizează mai ales
pe mucoasa gurii (stomatita cre-
moasă) sau pe piele (cu aspecte de
noduli, fistule etc.). Ciupercile
fiind foarte rezistente, în general,
la desinfectantele obișnuite, b. se
tratează cu ioduri de potasiu sari
uleiuri iodate, sulfat de cupru iar
dacă sînt exterioare se pot
opera chirurgical. Sînt grave la
sugari și copii, unde se datoresc
insuficientei curățiri a biberoa-
nelor, a vaselor și, în general, a
nerespectării igienei copilului.
(E.P.)
BLEFARITĂ, inflamația pleoa-
pelor produsă de diferite infecții,
microbiene, virale, micotice sau.
parazitare, ca și în urma acțiunii
unor agenți fizici sau chimici. Ex-
tensiunea inflamației la conjunc-
tive produce blefavoconjunctwita.
Se tratează prin aplicare de spă-
lături antiinflamatoare (mușețel),
protargol, antibiotice, cortizon sau
tratament specific antifungic sau
antiparazitar. (G.S.)
BLENORAGIE (URETRITĂ GO-
NOCOCICĂ, GONOREE), boală
venerică, infecto-contagioasă,
transmisă aproape exclusiv prin
contactul sexual, produs de agen-
tul patogen, diplococul Neisser
(gonococ). La bărbat debutează
printr-o inflamație a uretrei
anterioare, cu o senzație de
arsură de-a lungul canalului
72
BLE
urctral (se simte la urinare), după
o perioadă scurtă de latență,
de 1—2 zile. Netratată se extinde
spre uretra postericară, vezica
urinară, prostată, epididim, tes-
ticul, manifestîndu-se printr-o se-
creție purulentă, care se scurge
prin vretră și o infectează în
contactul sexual și pe parteneră.
La femei infecția apare* la nivelul
orificiului uretrăi, glanda Bartho-
lini, în vulvă, vezica urinară,
uter, trompe, putîndu-se propaga
pînă în peritoneu-, determinînd
peritonită. Netratate devin cro-
nice și produc sterilitate. Se cu-
nosc și determinări la distanță:
avivi t£ blc no vag i că. T ratam en tu 1,1 a
început, se făcea cu sulf am ide
(mică sau mai mare eficacitate)
și prin vaccinări. Azi, în era anti-
bioticelor, numărul îmbolnăviri-
lor și durata tratamentului a
scăzut considerabil, dar au apărut
și tulpini de gonococi, rezistente
la dozele obișnuite de penicilină
și boala părînd a lua din nou am-
ploare. (A.V.)
BOALA LUI ADDISON, boală
provocată prin insuficiența glan-
delor suprarenale, caracterizată
prin astenie, slăbire în greutate
și forță fizică, tulburări digestive,
lipsă de poftă de mîncare, consti-
pații, vărsături, cu dureri în epi-
gastru și flancuri și colorația brună
a pielii și mucoaselor (boala
bronzată); la baza ei stau leziuni
tuberculoase, turn orale sau de altă
natură. Se administrează ca, tra-
tament extracte sau chiar trans-
plant de suprarenală, hormoni
și regim strict de odihnă cu evi-
tarea oricărei intoxicații. (G.S.)
BOALA LUI ALZHEIMER, psi-
hoză gravă presenilă, ce debu-
tează la 40 — 60 do ani, cu frec-
vență mai mare la femei. Cele
mai importante simptom e pe
care le prezintă asemenea bol-
navi sînt: agnozia, apraxia, de-
mența, agitația psihomotorie și
crizele de epilepsie. (A.S.)
BOALA LUI BASEDOW, boală
cronică, datorată funcționării în
exces a glandei tiroide. Apare
cu predominanța la femei, cu
mai mare frecvență între vîrsta
de 15 — 30 ani și mai ales în pu-
bertate, sarcină, menopauză. Prin-
tre cauzele ei amintim ca, factor
predispozant terenul: persoane
cu debilitate tiroidiană familială
(gușă), constituție neuroendocri-
nă instabilă. Printre factorii de-
clanșatori figurează situațiile de
conflict social sau familial, stă-
rile de tensiune nervoasă, efor-
tul fizic sau mai ales intelectual,
de durată, neadecvat capacității
persoanei respective. Mai rar in-
tervin și infecții, care lezează
glanda tiroidă: gripa, reumatis-
mul, parotidita epidemică, sau
diferite focare de infecție. 8.
se instalează de obicei lent, brusc
mai rar, în urma unei emoții
puternice, cu simptome do tahi-
cardie (puls ridicat), exoftalmie
(bulbucarea ochilor), gușă, tre-
murături fine, senzație de căl-
dură, slăbire în greutate (apeti-
tul păstrat), oboseală la efort,
nervozitate, insomnie. Diagnos-
73
BOA
ticul este ușor de făcut, în baza
prezenței semnelor principale. în
caz de dubiu se recurge la meta-
bolismul bazai sau radioiodo-
captarc. Tratamentul constă în
primul rînd în rezolvarea situa-
ției conflictuale, schimbarea me-
diului, repaus, medicamente ti-
reo-statice și sedative, cură de
altitudine. în cazul formelor se-
vere se intervine chirurgical
(strumectomie) sau — la persoa-
nele de peste 40 de ani — tra-
tamentul cu iod radioactiv. Pen-
tru clasificare vezi tiroidă. (A.V.)
BOALA LUI CUSHING, afecțiune
gravă, care, în afara unor cazuri
rare de remisiune spontană, ne-
tratată, în cel mult 5 ani, duce
la o evoluție letală. Cauza pro-
priu-zisă a b. nu este clarificată;
simptomele sale clinice ne ara-
tă o hiperactivitate a corticalei
glandei suprarenale, cu hiper-
plazia ei simplă sau tumorală. în
vreo 30 — 40% din cazuri se
constată (la autopsie) și un mic
adenom, de obicei, bazofil, ante-
hipofizar. Aspectul clinic al b.
în formele complete este carac-
teristic : față rotundă (plină) con-
gestionată, hipertensiune, obezi-
tate tronculară, hirsutism (hiper-
tricoză), gît în formă de „bufon",
striuri violacee pe flancuri, abdo-
men si coapse, tulburări în meta-
bolismul glucidic (diabet), ame.
noree la femei. Apare de 5 ori
mai frecvent la femei decît la
bărbați. în cazuri incipiente, ne-
clare, diagnosticul se fixează cu
ajutorul examinărilor de labora-
tor și razelor roentgen. Trata-
mentul: iradierea cu roentgen a
hipofizei sau chirurgical. (A.V.)
BOALA LUI FAHR, boală ce
se caracterizează prin prezența
unor calcefieri vasculare intra-
ccrebrale, localizate mai ales în
mușchii do la bază și în cerebel.
B. se manifestă prin simptome
din seria cerebeloasă și a nucleilor
striați asociată cu stare delirantă
și demențială. Localizarea diag-
nostică este făcută pe baza exa-
menului radiologie. B. are carac-
ter familial. (A.S.)
BOALA LUI HODGKIN v. LIM-
FOGRANULOMATOZĂ
BOALA LUI PARKINSON, boală
neurologică de tip degenerativ;
se manifestă prin tremură tu ri, ale
membrelor, capului, contracturi,
amimie, tahilalie, sialoree etc.
care denotă o suferință a siste-
mului extrapiramidaf. B,, de
obicei, apare după 40 de ani și se
datorește scăderii dopaminei. Tra-
tamentul se face sub supraveghe-
rea medicală de specialitate. (A.S.)
BOALA LUI PIERRE MĂRIE
v. ACROMEGALIE
BOALA RIVALTA v. ACTINO-
MICOZĂ
BOALA SOMNULUI, boală ce
apare în regiunile calde și este
determinată de paraziții denu-
miți Trlpanosoma. B. este trans-
misibilă prin înțepătura insectei
Glossina palpaîis. Cele mai carac-
BOA
74
teristice simptome sînt: starea
febrilă, adenopatiile și somnul
prelungit (18 — 20 de ore). (A.S.)
BOALĂ, tulburarea echilibrului
funcțional al organismului sub
acțiunea factorilor de mediu in-
tern sau extern sau datorită
unei deficiențe moștenite. Orice
b. prezintă o cauză sau un com-
plex (etiologic), un mecanism de
producere (patogeneză). și pro-
duce un complex de semne sau
simptome (simptomatologie), du-
pă care poate fi recunoscută
(diagnosticată). Metodele care în-
cearcă vindecarea ei constituie
tratamentul. Se pot distinge
5 categorii mari de boli: malfor-
mațiile, caracterizate de prezența
unor țesuturi sau organe defi-
ciente structural și funcțional
încă de la naștere, în urma unui
defect genetic sau a acțiunii defa-
vorabile a factorilor de mediu
asupra sarcinii (membre cu formă
sau dimensiuni anormale, b. da-
torită lipsei unor enzime); dis-
tr of iile, care sînt urmarea exce-
sului sau deficienței unor substan-
țe în organism (tulburări de meta-
bolism, hipovitaminoze); in fia-
rnațiile ce reprezintă urmarea
acțiunii nocive a factorilor de
mediu asupra organismului (ar-
suri, congelări, intoxicații, b. in-
fecțioase și parazitare); tulbură-
rile de circulație sînt produse de
afluxul crescut sau scăzut de
sînge (congestii, hemoragii, in-
farcte) ; tumorile sînt expresia
proliferării excesive a unor țe-
suturi (cancer, b. de sistem).
După evoluția în timp b. poate
fi acidă, cînd simptomele sînt
foarte exprimate pentru o perioa-
dă scurtă de timp, sau cronică,
cînd simptome mai puțin expri-
mate se extind pe o perioadă
îndelungată de timp. Există for-
me intermediare subacuie sau
subcronice iar după intensitatea
simptomelor bolile sînt ușoare
sau grave; după faptul că se
vindecă sau sînt fatale, ele sînt
benigne sau maligne. (G.S.)
BOALĂ HIPERTENSIVĂ, afec-
țiune în care tensiunea arterială
(TA) se ridică deasupra valorii,
considerată ca normală. După
recomandarea OMS (Organiza-
ția Mondială a Sănătății), TA =
= 140/90 mm Hg este conside-
rată ca normală. Nivelul TA este
reglat de factori hemodinamici și
neuroendocrini. Mecanismul he-
modinamic reglează volumul cir-
culant al sîngelui, care crește în
împrejurările fiziologice, muncă
fizică, iar în cazurile patologice
ca urmare a afecțiunilor cardio-
vasculare. Mecanismul nervos este
reprezentat de stimuli, care vin
din partea sistemului nervos,
provocînd, după nevoile organis-
mului, contracția sau relaxarea
pereților vasculari. Stările mor-
bide ale sistemului nervos pot
întreține tulburări în reglarea
nervoasă a vaselor. Mecanismul
endocrin intervine și el în regla-
rea TA prin hormoni, care con-
trolează metabolismul hidromi-
neral, suprarenala (cu adrena-
lina), hipofiza (cu vasopresina).
Este bine cunoscut și rolul func-
ționării ovarelor: la femei hiper-
75
BOL
tensiunea apare de obicei în pe-
rioada menopauzei. Forma cea
mai frecventă a b.h. este cea
esențială, cu vreo 70 — 80% din
toate formele. Etiologia ci, mul-
tifactorială, nu este încă complet
elucidată. Se incriminează factorii
eredoconstituționali (familial, dia-
betul părinților), constituția ste-
nică și cu deosebire condițiile de
viață: profesiuni care necesită
încordare nervoasă permanentă,
sedentarismul, supraalimentația,
abuzul de alcool și în special de
tutun. B.h. evoluează în stadii:
primul, oscilant-, apare după e-
f ort uri și emoții, apoi dispare. Se
descoperă întîmplător, prin mă-
surarea TA cu ocazia unui exa-
men medical, făcut în alte boli.
Stadiul cu hipertensiune berma-
nentă în care bolnavul are cefa-
lee, amețeli, vîjîituri în ureche,
insomnii, oboseală, uneori dureri
precordiale. Stadiul următor es-
te b.h. viscerali zată, cu ateroscle-
roza vaselor cardiace, renale, ce-
rebrale sau periferice. Fiecare loca-
lizare are semnele ei caracteris-
tice și poate fi complicată cu
accidentele proprii ale organului
în suferință: angină pectorală,
infarct miocardic, insuficiență car-
diacă, hemoragie cerebrală, in-
suficiență renală cu uremie, obli-
terarea arterelor extremităților
inferioare, cu gangrena membru-
lui. Diagnosticul b.h. se face prin
măsurarea TA. Examenul fun-
dului de ochi furnizează date im-
portante despre starea vaselor
cerebrale, examenul urinei despre
starea rinichilor, oscilometria in-
dică starea arterelor extremită-
ților, examenul cardiologie (ECG)
evidențiază alterațiile inimii. Tra-
tamentul este simptomatic, dat
fiind că în majoritatea cazurilor
nu cunoaștem cauza lor. Se reco-
mandă reglementarea vieții, evi-
tarea suprasolicitărilor fizice și
în special a celor nervoase. Se
propune intercalarea de repausuri
în activitatea de zi, de săptămînă
și de lună, gimnastică medicală
și respiratorie, sporturi ușoare.
Se prescriu regim hipocaloric,
reducerea supragreutății, restric-
ția grăsimilor, condimentelor, al-
coolului și mai ales a nicotinci.
Prognosticul este în funcție de
respectarea prescripțiilor iar tra-
tamentul medicamentos se face
sub control medical permanent.
B.h. este, ca și diabetul zaharat,
o boală în care tratamentul odată
început, nu se mai poate întrerupe
fără riscul recidivei. în cazurile
în care cauza ei este cunoscută
(renală, endocrină), se indică tra-
tamentul cauzal. (A.V.)
BOLI AUTOIMUNE (BOLI DE
AUTOAGRESIUNE), boli pro-
duse de reacția imună a organis-
mului împotriva unor celule, țe-
suturi sau organe proprii. Ele
contrazic principiul clasic al i-
munologiei asupra toleranței imu-
nologice a organismului pentru
propriile sale structuri. De cele
mai multe ori, reacția imună care
generează aceste boli este indusă
de denaturarea țesuturilor sau
organeloi' de către acțiunea unor
factori fizici, chimici, sau micro-
bieni (în special virusuri). Există
BOL
76
unele organe care prezintă sus-
ceptibilități de a fi ținta unei
autoagresiuni (hematii, leucocite,
tiroidă, cornee, testicul, articu-
lații, țesut conjunctiv, țesut ner-
vos, ficat, rinichi). Cele mai im-
portante b.a. sînt anemiile hemo-
litice, leucopenia, trombocitope-
nia, tiroidita Hashimoto, chera-
toconjunctivita Sjogren, bolile de
colagen, rectocolita hemoragică,
scleroza multiplă, precum și unele
forme de hepatită cronică, nefri-
tă sau miocardită. Există presu-
puneri că și în producerea arterio-
sclerozei și chiar a îmbătrînirii
organismului ar interveni fac-
tori imuni. Tratamentul coastă în
diminuarea reacției imune a or-
ganismului prin administrare de
cortizon sau substanțe citosta-
tice. în unele forme se obțin re-
zultate prin îndepărtarea chirur-
gicală a splinei sau a timusului.
(G.S.)
BOLI CONTAGIOASE (INFEC-
TOCONTAGIOASE, TRANSMI-
SIBILE), boli produse de microbi,
care se transmit prin contactul
dintre bolnav și un individ sănă-
tos (microbii, de cele mai multe
ori, se răspîndesc prin picăturile
de salivă din aer ce se împrăștie
cu ocazia vorbitului, tusei sau
strănutului — norul lui Ffiugge —);
în alte cazuri se transmite
și prin contactul mîinilor mur-
dare (febra tifoidă, dizente-
rie, holeră) sau prin insecte ce
trec de la un individ la altul
(tifos exanteniatic, malarie, febră
recurentă etc.), în funcție de
aceasta poarta de intrare a in-
fecției este cea nazofaringiană
(în majoritatea bolilor infecțioase:
scarlatina, ruj cola, varicela, vario-
la, tușea convulsivă, oreionul, he-
patita, difteria, ciuma, tubercu-
loza etc.), digestivă (febra tifoi-
dă, holera, dizenteria) sau cuta-
nată (în bolile transmise de tre-
cerea paraziților de la un individ
la altul: tifos exan tem atic, febră
recurentă, ciumă etc.). în b. ve-
nerice (sifilis, blenoragie, șancru
moale, limfogranulomatoză in-
ghinală), sensibilitatea deosebită
a microbului în mediul extern
nu face posibilă transmiterea
decît prin contact sexual.
Datorită mecanismului lor de
transmitere, b. evoluează, de cele
mai multe ori sub formă de epi-
demii și chiar pandemii, separate
de perioade de endemic. Conco-
mitent ele produc la animale epi-
zootii. Prezentînd o mortalitate
mare în secolele trecute, b. sînt
astăzi în mare parte controlate
prin prevenirea lor, prin măsuri
de igienă, vaccinare și prin tra-
tament eficient cu seruri și anti-
biotice. (G.F.)
BOLI DE COLAGEN, boli ca-
racterizate prin lezarea țesutului
conjunctiv sau colagen dintr-o
mare parte a organismului, în
special în vase și articulații. Prin-
cipalele b.de c. sînt reumatismul a-
cut și cronic, periarterita nodoasă,
lupusul eritema,tos, sclerodermia,
dermatomiozita. De cele mai mul-
te ori, b. de c. este produsă de
reacția imună a organismului
împotriva țesutului conjunctiv,
datorită denaturării acestuia de

BOL
substanțe chimice sau microbi
(v. boli de auto agresiune). în
urma acestei reacții, fibrele con-
junctive se umflă, se desagregă
(intumescență fibrinoidă), în ju-
rul lor se produce o reacție infla-
matoric (granulom) și pînă la
•urmă se sclerozează și, ca urmare,
părți importante de organe sînt
scoase din funcție, gravitatea
îmbolnăvirii putînd duce la moar-
te. Se tratează prin îndepărtarea
factorilor infecțioși și toxici și
coi/abaterea reacției imune prin
administrare de cortizon și cito-
statice. (G.S.)
80LI DE IRADIERE (BOALĂ
ACTINICĂ), boli datorate ac-
țiunii razelor sau radiațiilor io-
nizante, survenite accidental (ex-
plozii atomice) sau în urma apli-
cării terapeutice a radiațiilor (în
special în tratamentul canceru-
lui). Există forme acute în care
moartea survine în urma dis-
trugerii organelor hemotopoietice,
urmată de hemoragii și infecții
grave și forme cronice în care
tulburările sînt mai atenuate și
-evoluează în timp, însoțite de
necroze ale pielii și diferitelor
■organe. O complicație gravă a
formei cronice o formează leu-
•cemia și tumorile maligne. For-
mele acute se tratează prin gre-
fă de măduvă hematogenă și
transfuzii mari de sînge iar cele
cronice (pe lîngă transfuzii) se
vindecă prin administrarea de
medicamente care stimulează he-
matopoeza. Necrozele necesită
(uneori) intervenție chirurgicală.
(G.S.)
BOLI DE SISTEM, boli care inte-
resează organele limforeticulare
(ganglioni, splină, timus, forma-
țiuni limfatice anexate tubului
digestiv) din întregul organism,
ceea ce le conferă o gravitate deo-
sebită si o evoluție de cele mai
multe ori fatală (leucemii, lim-
foreticulosarcoame, limfogranulo-
matoză Hodgkin, mielom multi-
plu, reticuloze). (G.S.)
BOLI EREDITARE, afecțiuni și
malformați înnăscute și de-
finitive ; unele din ele pot fi par-
țial remediate prin operații (gură
de iepure, varice, hernii, chelie,
insuficiențe hormonale), altele, nu
(hemofilia). Trebuie evitate căsă-
toriile între parteneri care au
același tip de b.e. (E.P.)
BOLI PROFESIONALE, boli că-
pătate prin intoxicații sau îmbol-
năviri la locul de muncă și din
cauza muncii prestate: intoxicații
cu plumb (saturnism), cu mercur
(mcrcurism), cu fosfor (fosfo-
rism), cu tetracloretan, cu sub-
stanțe radioactive (boala acti-
nică), cu arsen, silicoză, asbes-
toză, bruceloză etc. Legea de
protecție a muncii le definește și le
indică exact termenul în care ele
pot apare. (E.P.)
BOLI PSIHICE, orice afecțiuni
caracterizate prin tulburări ale
activității nervoase superioare ca-
re aduc cu ele modificarea tempo-
rară sau permanentă a personali-
tății bolnavului. Cele mai cu-
noscute b. sînt neuvozele (bolna-
BOL
7S
vul manifestă o modificare a
conștiinței propriei suferințe, su-
pradimensionînd cauzele) și psi-
hozele, în care este tulburată în-
săși conștiința bolnavului despre
sine și despre boala sa, de așa
manieră, îneît persoana nu mai
poate să-și recunoască propriile
tulburări (D.H.)
BOLI VENERICE: 1) sifilisul, cu
agentul lui patogen — Trepone-
ma pallidum; 2) blenoragia sau
gonoreea, provocată de un di-
plococ, numit gonococ; 3) șan-
crul moale, provocat de bacilul
Haemophylus Ducreyi; 4) lim-
fogranulomul inghinal, sau boala
lui Nicolas Fabre, cu agentul pa-
togen Myagawanella lymphogra-
nul&matis. Unii autori consideră
că trichomoniaza vaginală, tot
mai răspîndită în ultima vreme,
aparține acestei grupe; agentul
său patogen este un parazit mi-
croscopic, Tvichomonas, care se
propagă, în afară de contactul
sexual, prin băi, făcute în ape stă-
tute, infestate și foarte frecvent
prin infecție spitalicească V.
BOALĂ. (Â.V.)
BOLILE COPILĂRIEI: pot fi
clasificate după perioadele de
vîrstă ale copilului, pînă la vîrsta
de 15 ani (pubertate). 1) încă din
momentul fecundării (aberațiuni
cromozomiale, enzimopatii fami-
liale, constelații de grupe san-
guine), apoi în decursul sarcinii
(de bolile mamei, de relațiile
hormonale ale acesteia, de trau-
matisme psihice și fizice ale gra-
videi, de modul ei de viață:
alcoolism, tabagism, condiții grele
de muncă, privațiuni alimentare
și energetice etc.) și chiar în mo-
mentul nașterii (hipoxie, asfixie,
aspirație de meconiu). Pediatria
preventivă, prenatală se ocupă,
de recunoașterea la timp și pre-
venirea pe cît posibil a tuturor
acestor agresiuni și afecțiuni pre-
natale. La naștere se încheie
prima perioadă de viață a copi-
lului. 2) In prima lună după,
naștere pot apare boli datorită
traumatismelor suferite în cursul
nașterii (bosă serosanguinolentă,.
cefalohematom, paralizii nervoa-
se), infecția plăgii ombilicale sau
prezența unor malformații conge-
nitale (omfalocel, imperforații ano-
rectale sau uretrale, malformații
cardiace). Pediatria noului născut
se ocupă acum și de îngrijirea,
specială a prematurilor, de re-
suscitare a celor care au suferit
hipoxii în cursul nașterii, de
profilaxia conjunctivitei noului
născut și în caz de incompatibili-
tate a Rh-ului părinților, dacă
apare icterul, de transfuziile ne-
cesare; 3) în perioada de sugar
(de la o lună la un an) se întîlncsc
boli ale aparatului respirator
(bronșite, bronhopneumonii) și
digestiv (dispepsii, toxicoze). Pe-
diatrul se va îngriji în special de
nutriția optimă și va lua măsuri
în legătură cu lactația (îmbolnă-
virea mamei, a sinilor, a mameloa-
nelor), va urmări anomaliile con-
genitale de gură (buza de iepure^
gura de lup), apoi coriza, pneu-
moniile, tușea, debilitatea -suga-
rului. în caz de lipsă de lapte ma-
79
BOT
tern va prescrie modul de nutriție
artificială. 4) în prima parte a
copilăriei (1 la 3 ani) majoritatea
b. sînt în legătură cu tubul diges-
tiv: dispepsii, entcrocolite, toxi-
coze, distrofii și încep să apară
și boli contagioase care se mențin
și intensifică; 5) în perioada celei
de-a doua copilării (3 — 7 ani),
mai ales prin contactul cu alți
copii rujeolă, pojar, scarlatină
etc.; tot acum pot apare tulbu-
rări ale metabolismului mineral
(rahitism), spasmofilie (tetanie),
infecții ale aparatului respira-
tor (rinite, gripe, faringite, amig-
dalite, bronșite, pneumonii) sau
ale aparatului digestiv (stomatite,
gastroenterocolite, viroze), b. cu-
tanante (alergii, boli imunologice
sau ale sistemului osteo-articu-
lar, ale celui hematopoetic, rar
tuberculoză (din cauză că vacci-
nul BGG este obligatoriu). Nu
rareori apar fenomene reumatice
(coree, leziuni cardiace). 6) în
cea de-a treia copilărie (7 — 15 ani)
rar apar b. infecțioase (din cauza
instalării imunității din perioada
anterioară și a vaccinărilor) și
bolile devin mai rare. Toate îm-
bolnăvirile copilului se previn
prin respectarea riguroasă a pres-
cripțiilor de igienă și prezentare
la vaccinări. (A.V.'d- G.S.)
BOLILE TRAHEEI: îmbolnăvi-
rile traheei; sînt propagate fie
dinspre laringe, fie dinspre bronhii j
inflamațiile acute și cronice:
traheite, nespecifice sau speci-
fice, tumorile benigne sau ma-
ligne,. rar anomalii congenitale.
Un interes special merită așa-
numita traheotomie, adică sec-
ționarea traheei și introducerea
prin orificiul astfel creat a unei
canule, prin care să poată intra
aer în plămîni. Această interven-
ție este necesară, salvînd viața
bolnavului, care s-ar sufoca alt-
fel, dacă apare strictura faringe-
lui, datorită unui proces morbid
(faringită pseudomembranoasă
difterică). (D.H.)
BORAX(BORAT DE SODIU),
sare solubilă în apă, astringentă
și dezinfectantă. Se folosește în
concentrație de 10% contra afte-
lor, anginclor, blastomicozelor bu-
cale; face parte din compoziția
majorității pastelor de dinți. (E.P.)
BOTRIOCEFALOZĂ, boală pro-
vocată de un vireme parazit din
grupa cestodelor, care pătrunde
în organismul omului prin inges-
tia de pești insuficient fierți,
poate ajunge pînă la 9 m lun-
gime și este format dintr-un
foarte mare număr de proglote
(indivizi). (E.P.)
BOTULISM, toxiinfecție alimen-
tară foarte gravă datorită con-
sumului de conserve, în specia-
vcgetale, conținînd toxina bari-
lului botulinic. Sporii acestui ba-
cii provin din sol dar și din intes-
tinul animalelor domestice; nu
pot germina decît în mediu strict
anaerob, cum sînt conservele im-
propriu sterilizate sau păstrate.
Foarte activă (0,00001 mg de
toxină ucide un șoarece). La om,
produce vărsături, diaree, para-
lizii oculare, faringiene, respira-
BOT
80
torii, cu mortalitate de peste
50%. Simptomele se datoresc
leziunilor produse în sistemul
nervos. Se obțin rezultate tera-
peutice prin administrare de ser
antibotulinic. (G.S.)
BRADICARDIE, rărirea ritmu-
lui cardiac. De obicei atleții au
numai 45 — 50 bătăi de inimă pe
minut, pe cînd oamenii neantre-
nați au 70. în schimb atleții au
un volum ventricular de cca 60 cc
pe cînd oamenii normali, numai
45 cc. Ca urmare debitul cardiac
în repaus este cam același, în
efort însă antrenatul ajunge la
80 contracțiuni cardiace și la un
minut volum de 4800 cc, fără să
simtă vreo jenă, pe cînd neantre-
natul ajunge la 90 contracțiuni
cardiace și la un minut volum de
4000 cc și, repede, la oboseală. B.
se produce sub acțiunea acetil-
cholinei și a predominantei para-
simpatice; ea apare normal prin
antrenament dar și în urma unor
boli cardiace. (E.P.)
BRADIKINEZIE, încetineala acti-
vității psihomotorii. De multe
ori activitatea este descompusă
în acțiuni care sînt executate
foarte încet și cu pauze mari între
ele. B. apare în parkinsonism,
melancolie etc. (A.S.)
BRADI LAL1E, încetinirea ritmu-
lui vorbirii, datorită cărora ex-
presia verbală devine greoaie,
lentă, tărăgănată iar cuvintele
sînt . adeseori pronunțate silabi-
sit. B. apare în intoxicații cronice,
stări confuzive, encefalite cro-
nice, stări demențiale, epilepsie
etc. (A.S.)
BRAHIAL GIE, durere cu loca-
lizare la membrul superior. B.
poate fi de origine traumatică,
circulatorie, infectioasă ctc.
(A.S.).
B R A HIC E F A LI E, malformație
ereditară craniană datorită că-
reia diametrul antero-posterior
este mult mai mic, iar diame-
trul lateral mai mare decîc nor-
mal. B. dă aspectul de cap tur-
tit. B. caracterizează unele po-
poare mongoloide (laponi, turci,
mongoli, etc.). (A.S.-j-E.P.)
BRAHIDACTILIE, malformație
congenitală caracterizată prin
degete mai scurte decît norma-
lul. (E.P.)
BRAȚ, porțiune dintre umăr și
cot a membrului superior; osul
humerus al b. se articulează în
sus pe omoplat și în jos cu cu-
bitus și radius, oasele antebra-
țului; mușchii b. sînt deltoidul
(care îndepărtează b. de corp),
marele -pectoral (care îl apropie),
bicepsul (care ridică antebrațul),
tricepsul (care îndreaptă ante-
brațul). Sub mușchi trec artera
și vena humerală cît și nervii
brahiali, cubitali etc. (E.P.)
BRÎNCĂ v. ERIZIPEL
BRONHIE, denumire generică
pentru ramificațiile duble ale
traheii prin care aerul e condus-
la cei doi pulnioni, cît și ramifi-
81
BRU
cațiile secundare ale acestora
care duc acrul în lobii pulmonari.
Scheletul b. este alcătuit din
inele cartilaginoase, al căror dia-
metru e din ce în ce mai mic și
chiar cartilajul care le formează
e din ce în ce mai subțire. Ulti-
mele ramificații, lipsite de schele-
tul cartilaginos, se numesc bron-
hiole; ele se deschid în alveolele
pulmonare. (E.P.)
BRONH1ECTAZSE, dilatația par-
țială sau generalizată a bronhii-
lor, urmată de oprirea secreții-
lor, infecție și supurație pro-
dusă în special de infecții repe-
tate ale bronhiilor (bronșite),
care distrug stratul musculo-e-
lastic al peretelui bronșic, per-
.mițînd dilatarea lui. Simptomcle
principale sînt: tuse matinală,
cu expectorație abundentă mn-
copurulentă. Poate duce la scle-
roză pulmonară cu insuficiență
cardiacă și degete hipocratice.
Se previne prin tratarea corectă
a bronșitelor. Tratamentul con-
stă în combaterea infecției cu
-antibiotice. în cazuri complicate
-se îndepărtează chirurgical seg-
mentul sau lobul pulmonar in-
teresat. (G.S.)
BRONHOPNEUMONIE. infla-
mația plămînului începe de
la bronhii, întîlnită mai ales la
persoane cu rezistență scăzută la
boli (copii, bătrîni, bolnavi, denu-
triți). Se caracterizează prin fe-
bră, tuse, expectorație mucopu-
Tulentă sau sanguinolentă, tul-
burări respiratorii mergînd pînă
la asfixie (sufocare) și insufici-
ență cardiacă. Survine de multe
•ori ca o complicație a bolilor
infecțioase (gripă, pojar, tuse
cerniși vă), ca și la cei operați
•sau ca^3 sînt obligați să stea la
pa&uniiltă vreme. Se tratează cu
-antibiotice, asociindu-se în ca-
zurile mai grave cu stimulente ale
respirației și cardiotonice. (G.S.)
BRONȘITĂ, inflamația bronhi-
ilor produsă de cele mai multe
• ori de infecții rnicrobiene, evo-
luînd independent sau în cadrul
unei boli infecțioeise; se mani-
festă cu tuse cu expectorație, de
-obicei mucopurulentă, cu sau
fără febră. Se poate complica,
mai ales la copii sau la bătrîni,
cu bronhopneumonic. B, repe-
tate, neglijate, pot produce b„
-cronică, bronșiectazie, scleroză
pulmonară, și insuficiență car-
îdiacă. Se tratează cu substanțe
dezinfectante și antibiotice, aso-
-ciate cu expectorante. în for-
mele cronice se asociază medi-
-camente care diminuează secre-
ția bronșică. Este deosebit de
-eficientă administrarea medica-
mentelor sub formă de aerosoli
(eucaliptol, hiposulfat de sodiu
•etc.). (G.S.]
BRUCELOZĂ, boală infecțioasă
animalelor domestice cauzată
de mai multe tipuri de bacili în-
rudiți, care se transmit prin
lapte sau manipularea produse-
lor infectate. La om, produce
-febra ondulantă sau febra de
.Malta. Bntcela melitensis pro-
winc de fa capre și oi, b. abortus
(cel mai patogen la om), de la
6
BRU
82
vaci, b. suis, de .la porci? La'ani-
male principalul simptom: este
avortul. La om produce' febră
îndelungată (în medie de 3 luni,
dar putîndu-se prelungi arii de
zile) cu caracter ondulant, slă*-
biciune, dureri musculare și ar-
ticulare, transpirații profunde,
adenită și uneori ovehită.' ‘Serul
bolnavilor aglutinează microbul
(reacția Wright) 'iar injectarea
în piele a unui extract micro*-
bian produce d reacție caracte-
ristică (reacția Bufnet)? Boală
se previne prin fierberea lapte-
lui și sacrificarea ănirrialelor bol-
nave. Vindecarea" se obține prin
tratament cu antibiotice, în spe-
cial cu catomicină: (G.S.)
BUFEURI DE CĂLDURĂ, sen-
zații de încălzire bruscă de jos
în sus, însoțite și de transpirații,
care apar în unele dispepsii di-
gestive sau după mese încărcate,
cît și în perioada de climacteriu
la ambele sexe. (E.P.)
BULB RAHSDIAN, prelungirea
măduvei spinării înspre creier;
porțiune ‘mai umflată între mă-
duvă și protuberanță. Este lo-
cul de încrucișare a căilor ascen-
dente și descendente ale siste-
mului nervos și originea multor
nervi bulbarf; ca urmate a -aces-
tei încrucișări, substanța cenu-
șie (în continuarea celei din mă-
duvă) este ruptă în mai multe
aglomerări, pare constituie cen7
trii de origine a nervilor bul-
bari: VI — oculomotor extern,
care inervează mușchiul drept
extern al ochiului; VII — fa-
cial, care inervează mușchii fe-
ței (o ramură a acestuia contri-
buie la formarea nervului coar-
da timpanului); VIII — audi-
tiv, care inervează melcul ure-
chii, dar și utriculâ, sacula și ca-
nalele semicirculare; IX — glo-
sbfar in geamii, care dă motrici-
tatea și sensibilitatea limbii, și
faringelui; X — pneumogastricul
(=vagul), care inervează esofa-
gul, stomacul, pulmonii, inima;
XI — spinalul, care inervează
laringele și corzile vocale; XII
-- hipoglosul (care dă motrici-
tatea limbii). B. este deci sediul
celor mai importante centre ner-
voase ale organelor vieții vege-
tative și se numește „nod vital",
iar distrugerea lui (prin înțepa-
re) nu este compatibilă cu viața.
Excitarea lui provoacă tulbu-
rări funcționale în aria vegeta-
tivă (glicozurie, poliurie, albu-
minurie, . salivație, secreții gas-
trice, vasomotricitate, sudație
etc.). Leziunile b. provoacă tul-
burări complexe (sindroame), ca-
re pot afecta ansamblul cardio-
pulmonar, cardiogastric, sau
tulburări ale echilibrului (în b.
este și centrul vestibular, cen-
trul tonusului muscular) sau
chiar -paralizii unb sau bilate-
rale (întreruperea* căilor pirami-
dale descendente),, paralizii fa-
ciale etc. sau ale membrelor (ca
în poliomielită). (V. CREIER).
(E.P.)
83
BUZ
BULIMIE, senzație exagerată și
patologică de foame. Bolnavul
mănîncă mult, peste măsură,
fără control. B. se întîlnește în
manie, stările grave de oligofre-
nie și în stări demențiale. (A.S.)
BURSĂ SEROASĂ, formațiune
anatomică constituită dintr-un
sac închis ale cărui jumătăți sînt
învaginate una în alta, conți-
nînd între ele, ca orice seroasă,
o cantitate redusă de lichid care
permite alunecarea. Are rolul
de a amortiza frecarea dintre
mușchi sau tendoane și planul
osos (burse tendinoase, teci si-
noviale) sau de a limita alune-
carea pielii pe acest plan (burse
subcutante). Inflamația b. se
numește bursită. (G.S.)
BURTĂ v. ABDOMEN
BUZĂ DE IEPURE, malforma-
ție congenitală, sub forma unei
crăpături a buzei superioare. în
cazuri mai ușoare are loc numai
o denivelare a buzei, în cazuri
mai grave scizura se extinde
pînă la orificiul narinei, eventu-
al cuprinde și cerul gurii. Se for-
mează în primele 2 luni intra-
uterine, în urma unei tulburări
de creștere a mugurilor faciali ai
embrionului. Tratamentul con-
stă în operație timpurie. (D.H.)
6*
DICȚIONARELE ALBATROS
CADAVRU, orice organism mort,
(E.P.)
CADUCA (MEMBRANA DE-
CIDUA), învelișul oului, embri-
onului, fătului, care se elimină
odată cu ele. Termenul medi-
cal este placentă, care (com-
plet formată) este alcătuită
dintr-o parte fetală — vilozita-
țile coriale — și o parte mater-
nă — decidua (între aceste două
elemente se găsesc lacurile san-
guine) ; placenta se numește he-
mocorială. (A.V.)
C A F EIN Ă (TEINĂ), alcaloid
care se găsește (natural) în multe
plante din regiunea tropicală
(cafea, cacao, cola etc.); azi se
obține prin sinteză; se folosește
ca tonic cardiac și stimulent al
sistemului nervos central; ridica
tensiunea arterială; se utilizea-
ză tot mai mult prin consumul
de cafea; în consum excesiv
(peste 3 — 4 cafele pe zi) dă into-
xicație cu extrasistole, vomă,
diaree, agitații nervoase, insom-
nii, halucinații, slăbire, cefalee,
oboseală. (E.P.)
CALCANEU, osul călcuului pe
care se sprijină prin tibia și pe-
roneul greutatea întregului corp;
cînd este rupt necesită îngrijiri
speciale din partea medicului.
(E.P.)
CALCSTONINĂ, hormon hipo-
calcemiant, de natură polipep-
tidică, secretat de celulele C
aflate în spațiile interfoliculare
de tiroidă. Aceste celule se mai
găsesc în parati roi dă, timus, due-
tul tireoglos al diferitelor ani-
male. Localizarea loz' împrăș-
tiată a determinat pe unii au-
tori să le considere de origine
comună, din creasta neurală pri-
mitivă, împreună cu o serie în-
treagă de celule endocrine, se-
cretante de polipeptide (cele se-
cretante de ACTH/MSH hipo-
fizar, cele p pancreatice, celule
secret an te de gas t rină din sto-
mac, enteroglucagon din intes-
tine etc). Izolarea c. umane a
85
CAL
fost posibilă după studiul histo-
chimic al cancerului tiroidian
medular, secretant de c. (cancer
al celulelor c. din tiroidă). Doza-
rea c. se face pe cale biologică și
radioimunologică; are ca acțiune
principală scăderea calcemiei (cal-
ciului sanguin) pînă la normali-
zare și de reducerea fosforului
circulant. C. poate interveni ca
protector împotriva hipercal-
cemiei de origine alimentară,
ajută conservarea calciului în
oase, stimulează osteogeneza, pe
lingă o acțiune inhibitorie a ab-
sorbției osoase, are acțiune pozi-
tivă deci în vindecarea fracturi-
lor. C. reduce secreția de insuli-
na, inhibînd acțiunea sa stimu-
latoare de pătrundere a gluco-
zei în celule, este deci antagonis-
ta insulinei. Se pun mari speran-
țe în utilizarea c. în terapeutica
leziunilor osoase și a calculozei
renale. (A.V.)
CALCIU, elementul care, sub
formă de fosfat și carbonat, dă
substanța solidă a oaselor; în
sînge se găsește o cantitate con-
stantă de circa 10 mg la litru
(calcemie normală); în anumite
afecțiuni calcemia poate crește
(reumatisme) și atunci c. se eli-
mină prin urină (calciurie); c.
este necesar în coagularea sîn-
gelui, în procesele de osificare
(alături de fosfor și vitamina
D), în echilibrul mineral al sîn-
gelui (în lipsa lui se produc cri-
ze de - hipersensibilitate); zilnic
omul are nevoie de circa 1 g c,
pe care îl ia din lapte, zarzava-
turi etc. (E.P.)
CALCUL, formațiune dură, ade-
sea de consistență pietroasă, care
apare în canalele sau cavitățile
organismului în urma precipi-
tării substanțelor conținute în
lichide. Apariția c. se datorește
inflatnației (sărurile se precipită
în jurul exsudatelor), stagnării
lichidului (urmată de concen-
trarea și precipitarea sărurilor)
sau creșterii concentrației unor
substanțe. De obicei, întîlnim
c. la nivelul căilor biliare (litia-
ză biliară) sau urinare (litiază
renală), dar pot fi găsiți rar și
în canalele excretoare ale pan-
creasului, glandelor salivare (sia-
loliți), în intestin (enteroliți, co-
proliți), bronhii (bronholiți), pre-
cum și în interiorul vaselor, în
special al venelor (fleboliți), pro-
ducînd o simptomatologie mai
mult sau mai puțin exprimată.
Litiaza biliară reprezintă o com-
plicație a colecistitelor, sarcini-
lor repetate sau a unor tulburări
în metabolismul colesterolului
și pigmenților biliari. C. biliari
sînt formați din colesterol, bili-
rubină sau săruri, uneori avînd
o compoziție mixtă. De multe
ori se complică cu infecții sau
pot obstrua canalele biliare pro-
ducând icter mecanic. Litiaza
renală este de asemenea urma-
rea unor infecții a căilor urinare
sau a unor tulburări de meta-
bolism, legate de regimul ali-
mentar și de apa de băut. C. re-
nali sînt formați din urați, oxa-
lați, fosfați sau săruri de calciu.
C* urinari se complică cu infla-
mații ale căilor urinare, în spe-
CAL
86
cial pielite sau nefrite sîX} pot
duce, prin obstrucția acestor căi
la : producerea hidro- sau pio-
nefrozei. Ambele forme de litiază
(biliară sau renală) se traduc prin
Crize .foarte dureroase denumite
colice biliare sau renale. Trata-
mentul crizelor se face prin re-
paus la pat, cu aplicare dc căl-
dură locală și medicație anti-
spastică. Infecția, se combate prin
antibiotice și se încearcă dizol-
varea c. prin regim bogat în li-
chide și medicamente. Recidi-
vele se previn prin regim alimen-
tar excluzînd substanțele gene-
ratoare de c. și cură repetată
hidrominerală. "(G.S.)
CALCULOZĂ v. CALCUL
CALMANT, medicament sau
procedeu care micșorează și chiar
îndepărtează durerile, colicile,
tușea etc..; dat fiind și acțiunea
toxică a unora, c. se iau numai
la prescripția medicului. (E.P.)
CALORIE, unitate de măsură
(tolerată) a cantității de căldură.
Se definește ca fiind cantitatea
de căldură necesară ridicării cu
un grad a temperaturii unui
gram de apă (între 19,5°C și
20,5°C de ex.). Multiplul ei este
kilocaloria (kcal) = 1000 calorii;
therma kcal. =100 kcal. =
100.0Q0 cal. Cheltuiala bazală
d.e energie îi unui om adult este
de 40 kcal, pe ma de piele într-o
oră. Pe zi este de aprox. 2460
kcal pentru un om de înălțime
și greutate medie (1,80 m2 piele)
care face ■ o muncă fizică ușoară
și un exercițiu fizic ușor (plim-
bare). La această valoare de în-
treținere se adaugă 50 kcal/oră
pentru profesiunile sedentare,
50 — 90 kcal/oră pentru muncile
fizice ușoare, 50 — 140 kcal/oră
pentru muncile moderate și 140
kcal/oră pentru muncile grele.
Pentru stabilirea rațională a ra-
țiilor alimentare zilnice se ține
seama pe lîngă conținutul lor
în vitamine, săruri minerale și
dc valoarea lor calorigenă, care
pentru principalele grupe de ali-
mente se consideră în medie:
glucide (zaharuri) — 4,1 kcal/
gram; proteine (cărnuri) —
4,2 kcal/gram; lipide (grăsimi}
— 9,4 kcal/gram. (G.F.)
CALUS, țesutul ce apare la su-
dura oaselor fracturate; unde
se simte o îngroșare care doare
multă vreme; nu rareori un c.
anormal se datorește mișcărilor
nepermise cu membrul fractu-
rat. Ca urmare osificarea se face
anormal și apasă nervii vecini
de unde durerile, sau comprimă
vasele, de unde senzația de frig
a regiunii respective sau a mem-
brului. (E.P.)
CANALUL BOTALLO, face par-
te din sistemul circulator al fă-
tului, realizînd legătura între
artera aortă și artera pulmonară,
ca și orificiul BOTALLO, care
face legătura între cele două
atrii ale inimii. în mod normal,
la naștere ambele se obturează.
Neînchiderea necesită interven-
ție chirurgicală. (Z.K.)
87

CANCER (TUMOARE MALIG-
NĂ), excrescență sau umflătură
care crește rapid, infiltrează țe-
suturile învecinate, se răspîn-
dcște în alte organe pe calea va-
selor limfatice sau sanguine pro-
ducînd tumori secundare sau
metastaze; poate recidiva după
operație iar netratat duce la moar-
te. Poate porni din orice organ,
dar în special din stomac, bron-
hii, uter, mamelă, piele, gan-
glioni. Se recunoaște după for-
ma neregulată, cu aspect de co-
nopidă, deseori ulcerată, de cu-
loare albicioasă, dură, sîngerînd
ușor. La microscop are aspect
caracteristic, datorită nercgula-
rităților și chiar monstruozități-
lor pe care celulele care formea-
ză c. le prezintă față de cele nor-
male. Aceasta permite recunoaș-
terea c. într-un fragment de țe-
sut recoltat din leziunea suspec-
tă (metoda biopsiei) sau chiar
prin examenul microscopic al
diferitelor secreții și excreții,
care pun în e.vidență prezența
de celule canceroase (examen
citologic). Reprezjntă a doua
cauză de mortalitate, după bo-
lile cardiovasculare. Apare, în
special, după 40 de ani, fiind
rar în copilărie și tinerețe. Se
datorește transformării celule-
lor normale ale organismului în
celule bolnave, canceroase, da-
torită unor mutații produse de
factori cancerigeni, sau carci-
nogeni. După țesutul de origine,
tumorile maligne se clasifică în
carcinoame sau epitelioame (ple-
cate din țesutul epitelial), sar-
coame (din țesuturile conjunc-
tive), tumori nervoase (din...țcr
șutul nervos), tumori melanice
(din pete pigmentare) și tera-
toame ■ sau disembrioame (din
resturi de celule embrionare).
Succesul, tratamentului c. con-
stă în recunoașterea-,sa .timpu-
rie, înainte de apariția metasta^
zelor, cînd un tratament chirur-
gical sau radiologie corect, duce
la • vindecarea sa definitivă. Me?
dicul trebuie consultat: țotd.ea^
una în cazul unei răni .. .care- nu
se vindecă, a hemoragiilor,, um-
flăturilor persistente, slăbirii. în
greutate și forță, fizică, în,, ca-
zuri avansate, ameliorări, .apre-
ciabile se obțin cu tratamente
radiologice speciale sau substanr
țe anticanceroase • (citostatice).
C. gastric, cea mai frecvență
formă de c. din țara noastră,. ca
și în alte țări, produce dureri ale
stomacului, care spre • deosebire
de ulcere nu sînt ritmate de ali-
mentație ci au un caracter ne-
regulat -și progresiv. Estg..înso-
țit de slăbire în greutate și for-
ță fizică, pierderea poftei . de
mîncare (în -special . pentru car-
ne), uneori grețuri și'. vărsături
cu aspect de drojdie, de .cafea,
Diagnosticul se stabilește prin
examenul radiologie.. C.. bfQn-
hopulmonar, . .reprezintă . de ase-
menea o formă frecventă de c.,
care produce tuse cu expectora-
ții sanguinolenfe, mai. rar ade-
vărate-hemoptizii, ca . și. dișpnee
sau senzație de opresiune, tora-
cică, uneori junghiuri.. Bolna-
vul slăbește în forță fizică și
CAN
88
greutate. Examenul radiologie,
completat cu examenul citolo-
gic al sputei și eventual de bron-
hoscopie, asigură diagnosticul.
C. uterln este cea mai frecventă
localizare a c. la femeie. Atrage
atenția asupra lui hemoragia
uterină între cicluri sau după in-
stalarea menopauzei, într-un
stadiu mai avansat este compli-
cat cu o scurgere purulentă.
Examenul ginecologic stabilește
diagnosticul. Formele incipiente,
clinic inaparente de c., pot fi
recunoscute printr-un examen
citologic al secreției vaginale ob-
ținută de la femei aparent să-
nătoase. C. niawitw este, de ase-
menea, o formă frecventă de c.
la femeie (în unele țări cea mai
frecventă formă). Apare ca un
nodul dur, de formă neregulată,
în sîn. Cea mai indicată metodă
de diagnostic într-un stadiu in-
cipient este pal parca atentă a
sînilor de către femeie odată pe
lună și prezentarea la medicul
specialist îndată ce observă un
astfel de nodul. Deoarece nu
orice astfel de modificare este
un e., diagnosticul se va preciza
prin -examen radiologie, citolo-
gic sau executarea unei biopsii.
C. cutanat apare de cele mai
multe ori la față sau la buză,
mai rar avînd alte localizări,
sub forma unei mici ulcerații cu
margini neregulate care nu pre-
zintă tendință de vindecare ci
dimpotrivă se extinde și pro-
duce sîngerări. 'Netratat, se în-
tinde pe largi suprafețe (ulcus
rodens). C. cavității bucale apare
de asemenea ca o ulcerație nere-
gulată, cu margini, dure, nere-
gulate, si fondul sîngerînd, care
se extinde progresiv, întîlnită
de obicei la nivelul limbii sau al
mucoasei obrajilor. (G.S.)
CANCERUL SÎNGELUI v. LE-
UCEMIE
CANCERGFOBIE, frică nemo-
tivată de cancer; teama aceas-
ta face pe bolnav să recurgă la
examinări multe, laborioase și
inutile. Cu toate asigurările pri-
mite bolnavul își manifestă ne-
încrederea față de toți acei care
încearcă să-l -convingă că nu
are cancer. C. apare în neuroză
anxioasă, psihastenie, isterie
etc. (A.S.)
CANDIDOZĂ, boală produsă de
ciuperca Candida (Monilia) al-
bicans, în special la copiii mici,
debili, caracterizată prin apari-
ția pe mucoasa bucală, a unor
mici membrane albicioase care
se detașează cu ușurință (măr-
găritare]). în cazuri mai grave,
în special în urma unor trata-
mente prelungite cu antibiotice,
leziunea se poate extinde la alte
mucoase (căile respiratorii) sau
la piele, sau -să .producă chiar
septicemii. Se tratează prin spă-
laturi locale cu -soluții antisep-
tice și antibiotice Cu acțiune
antifungică. (G.S.)
CAPACITĂȚILE RESPIRATORII,
ale plămînilor, reprezintă volu-
mele de aer care pot exista în a-
CAR
cesta. în mod normal; a acrlui
respirator normal (500 cc), a ae-
rului complimentar (în urma unei
inspiratii profunde mai intră cca
1500 cc de aer), a acrului de re-
zervă, pe carc-l putem elimina
într-o expirație forțată (cca 1500
cc) și a aerului rezidual, pe care
nu-1 putem scoate din plămîn
dccît prin pneumotorax (cca
1500 cc). Pulmonul poate avea
maximum 6000 cc aer, dar în
mod normal numai 4590 cc (se
numește capacitatea totală a
pulmonului). Suma aerului res-
pirat normal, a. aerului compli-
mentat și aerul ui de rezervă
constituie capacitatea vitală.
(V. RESPIRAȚIE). (E.P.)
CAPILAR, vas de sînge foarte
subțire (între 5 — 30 u 0) în ge-
neral de diametrul globulelor ro-
șii, care trec prin cl, care face
legătura între arterele și venu-
le. Pereții c. sînt alcătuiți din-
tr-un singur strat de celule en-
doteliale, astfel că sînt foarte
subțiri și prin ei se pot face schim-
burile de soluții și substanțe nu-
tritive din sînge înspre țesuturi
(la capătul arterial) și dinspre
țesuturi în spre sînge (la capătul
venos). C. constituie porțiunea
cea mai importantă a aparatu-
lui circulator, toată activitatea
inimii și a vaselor este în slujba
schimburilor de la nivelul e. Su-
prafața lor totală din interiorul
tuturor organelor la om depă-
șește 6500 m2. în repaus nu toate
c. unui organ (ex. mușchi) sînt
deschise, astfel că prin ele trece
o cantitate mai redusă de sînge;
dar în activitatea organului se
deschid toate o. și cantitatea de
sînge care trece poate fi de zeci
de ori mai mare ca în repaus. în
urma acestor variații de circu-
lație, volumul unui organ e mai
mic sau mai mare (plețismogra-
fie) el putîndu-se măsura, și prin
aceasta ne poate indica, gradul
lui de activitate. Pe traiectul c.
se găsesc niște celule închise care
se pot contracta, rogiînd astfel
debitul lor de circulație. Gradul
de contracția ne este determinat
pc de o parte de substanțele de
catabolism al țesutului respec-
tiv (cu cit sînt mai multe, cu
atît se relaxează contracția nea
celulelor musculare inelare), pe
de altă parte, de influențe ner-
voase ce vin din centrii îiipota-
1 am ici sau chiar din scoarța ce-
rebrală (ne înroșim cînd min-
țim!). V. ARTERĂ. VENĂ (E.P.)
CARACTER 1) Trăsătură par-
ticulară, specifică: 2) ansam-
blul de trăsături și manifestări
comportamentale determinate de
influența educației șt a întregii
tradiții socio-cidturaîe. (A.S.)
CARACTERE SEXUALE sînt
modalitățile după care putem
cunoaște un sex; date do pre-
zența gonadelor: (testicul și o-
var) și pot fi morfologice, com-
portamentale, psihice; sînt de-
terminate de prezența hormoni-
lor sexuali masculi ’sau femeii.
Ele pot fi CoS. primare (sperma-
tozoidul și ovulul, împreună cu
organele sexuale mase ale și fe-

9»
nicle) sau e. secundare, determi-
nate1 de: secrețiile hormonale ale
glandelor sexuale mascule (pre-
dominanța de testosteron) sau
de ■ cele- femele (predominanță
de oestrogeni). Dintre cele mor-
fologice: (la bărbat) corpul mai
musculos, prezența bărbii și a
mustăților, pilozitatea caracte-
ristică, -vocea mai groasă; la
femeie’ 'corpul mai fin, mamelele,
bazinub Și șoldurile mai dezvol-
tate, pilozitatea pubiană în tri-
unghi cu baza în sus, vocea mai
subțire etc. (la animale: la broas-
că 0: calozitate pe degetul 1 al
membrelor anterioare, la mas-
culiTv lâ- tritoni prezența crestei
pe 'Spate- -la cocoș creastă dez-
voltată; pinteni, coadă de pene
lungi < la- găină creastă mică, fără
pinteni, penaj șters; la marsu-
piale . • punga ’ marsupială; la
leu coama, la țap, berbec,
cerb,'.. ^Oarne mai mari dc-
cît la capră, oaie și căprioară).
apar \ după maturitatea se-
xuălă.și rinele din ele pot dispare
odată ' cu regresiunea ovarelor
(nienopăuza) sau’ extirparea glan-
delor sexuale. (E.P.)
CARANTINĂ, procedeu de izo-
lare, a unu.i individ suspect dc o
b.oală contagioasă care a fost în
contact .cu un asemenea bolnav,
pe o perioadă care corespunde
cu timpul de incubație a'bolii,
cu scppul de a preveni răspîndi-
rea ei. (D.H.)
QA^BON,' ’ elementul principal,
care stă la baza tuturor substan-
țelor organice care* alcătuiesc
materia vie; are proprietatea de
a se uni atît cu elemente elec-
tropozitive (H, N, S, P) cît și
cu cele electronegative (O), și
cu el însuși, alcătuind lanțuri
(catene) ce pot fi lineare (ca în
proteinele din grupa keratinc-
lor, clastinelor etc.) sau spira-
late si globulare (.ca în albumi-
nă, gliadină etc.). C. cu oxige-
nul dă oxidul de c. (CO) un gaz.
toxic, ce se combină cu hemo-
globina în mod definitiv, dînd
un compus ncdisociabil (carbo-
xi-Hb) și prin blocarea Hb se-
ajunge la asfixie și moarte. CO
se degajă din cărbunele aprins,
din sobele care nu au ardere
bună, din gazul metan etc. în
caz de intoxicație individul tre-
buie scos imediat la aer curat,
să i se facă respirație artificială,
urgent chemat medicul pentru
transfuzii de sînge. C. cu oxi.ee-
jiul dă și bioxidul de c. (CO2),
care rezultă și din oxidările com-
plete ale alimentelor (cu C) în
organism. CO2 excită normal cen-
trul respirator din bulb. Dacă,
în aer este o cantitate mare de
CO2 (de ex. în săli rău aerisite),
cel din organism nu se mai poate
elimina bine, se acumulează în
sînge și țesuturi și dă cefalce,
amețeală, vomă, cianoză, leșin.
Este suficient să se iasă la aer
curat, ca aceste simptome să
dispară. Sub presiune sau sub-
influența anhidrazei carbonice^
CO2 cu apă dă acidul carbonic,
sub care formă, CO2 de la țesu-
turi e dus prin sînge pîna la
pulmoni, unde se degajă sub for-
mă gazoasă de CO2; CO2 este un
91
CAR
•excitant al mișcărilor gastro-in-
tcstinale; CO2 înghețat la — 79°
.se folosește ca „zăpadă carbo-
nică" atît în laboratoarele de
analiză, cît și pentru tratamen-
tul unor afecțiuni cutanate (epi-
telioame, ceratoame etc.) (E.P.)
CARBUNCUL (FURUNCUL
ANTRzlCOID), inflamația pu-
rulentă a unui grup de foliculi
sau glande ale pielii, ducînd la
apariția unei colecții purulente
•cu multiple căi. de evacuare a
puroiului care amintește leziu-
nea produsă de bacilul antrax.
Se tratează chirurgical și prin
.administrare de antibiotice.(G.S.)
CARDIA, sfincterul care separă
•esofagul de stomac fiind alcă-
tuit din musculatură netedă și
striată; se deschide la înainta-
rea bolului alimentar prin eso-
fag și se închide cînd stomacul
prezintă contracțiunile tonice sau
peristaltice. Poate fi deschis în
timpul vomei. (E.P.).
CARDIOGRAFIE, metodă de
înregistrare grafică a bătăilor
inimii; c. se poate face la anima-
le prin introducerea unui catcter
cu o pîlnie elastică mică în inte-
riorul cavităților inimii și înre-
gistrarea — prin transmisie cu
aer — a variațiilor de presiune
(metoda Chauveau-Mărey la
•cal): c, prin aplicarea unei cap-
sule cu membrană elastică de
cauciuc, la om, pe locul unde se
simte mai bine șocul apexiau și
transmiterea prin aer a variații-
lor de presiune la o altă capsulă
pe membrana căreia joacă o pe-
niță ce înscrie mișcările cores-
punzătoare bătăilor inimii. p.e un
cilindru înregistrator, (cardior
graf); c. prin înregistrarea, variat
țiilor electrice ale inimii,; în care
caz se numește electrocardiogra-
fie sau prescurtat ECG. liin
studiul cardiogramei: .se știe, pă
auriculul se contractă .timp.-de
1/8 sec. și stă 7/8 sec., iar ventri-
culele se contractă imediat după
auricule, timp de 3/8-sec?. șLapoi
stau 5/8 sec.; în total deci.inima
se contractă .4/8 sec. șir stă în re-
paus alte 4/8 sec., astfel inima
activează .într-un regim perfect
echilibrat si din acest motiv .ea
poate, funcționa timp • de.- zeci
de ani fără să obosească. ; Pe
cardiogramă se pot localiza
și momentele cînd se aud
zgomotele inimii: unul mai syr.d
în timpul contracțiunii ventri-
culului sting și altul, mar sonor
în timpul relaxării ventriculare
(după ce sîngele a fost împins
în artera aortă) și. închiderii
bruște a valvulclor sigmoide-;
de asemenea pe ■ cardiogramă,
se poate proiecta ECG -alb
căror variațiuni de potențial
lectric se însumează cu literele
PQRST și se constată cărui mo-
ment al contracțiunii cardiace
le corespund. (E.P.). ;
CARENȚĂ, lipsă, deficit; ex. c.
afectică, c. vitaminică ’etc. • boli
de c: avitaminoze- (beri-beri,
scorbut, rahitism), insuficiențe
alimentare (lipsă de unii anîino’a-
cizi esențiali) etc. • (A.S.).-
CAR
CARIE, leziune în urma căreia
se pierde o parte dintr-un dinte
(sau os) ducînd la formarea unei
cavități. C. dentară apare în
urma lezării stratului exterior
protector al dintelui (smalț),
care permite invadarea de către
microbii din cavitatea bucală a
stratului subiacent, dentina.
Apare la nivelul acestui strat o
cavitate de diferite dimensiuni
și profunzimi (c. primară). A-
ceasta atinge curînd pulpa den-
tară producînd inflamația dure-
roasă a acesteia (pulpită) sau
necroza acesteia (gangrena). In-
teresarea pulpei se complică cu
diferite leziuni în jurul rădăcinci
dintelui ca periodontita (infla-
mația țesuturilor care leagă din-
tele de osul maxilar), osteita
alveolară (inflamația țesutului
osos care delimitează alveola
dentară), abcesul radicular. La
nivelul rădăcinii, prin cronici-
zarea inflamației poate apare
granulomul periradicular, care
constituie un focar de infecție
responsabil de producerea unor
leziuni la distanță (leziuni car-
diace, reumatism articular, ne-
frită). C. dentară poate fi pre-
venită prin păstrarea unei igiene
riguroase a cavității bucale (spă-
larea atentă a dinților după
mîncare, evitarea alimentelor
dure sau fierbinți). Odată apă-
rută trebuie tratată de specia-
listul stomatolog (curățirea ca-
vității de țesut necrotic și obtu-
rarea ei cu material special —
plombă). C. secundară: cavitate
care apare la periferia unei c.
primare obturate anterior. C.
recidivă: care îsi continuă evo-
luția în porțiunea cea mai pro-
fundă a unei c. primare obturate
anterior. Se pare că boala se
produce prin descompunerea res-
turilor alimentare rămase pe su-
prafața dinților și în special în
fisurile smalțului de către mi-
crobii din cavitatea bucală. A-
par produși, în special acizi, ccl-
pabili să atace smalțul în punc-
tele unde este mai subțire. A-
pariția c. dentare se pare că este-
legată de tipul de alimentație. C.
osoasă: cavitate apărută la ni-
velul unui os interesat de dife-
rite procese inflamatorii (osteo-
mielită, tabere uloză). (G. S.)
CARI OKI NEZĂ, ansamblul mo-
dificărilor nucleare și protoplas-
matice care au loc în timpul di-
viziunii celulare. (E.P.)
CAROTEN (CAROTENOIZI),
hidrocarburi nesaturate cu ca-
tene laterale colorate în galben
sau galben-portocaliu, sinteti-
zate de plante de unde le iau și
animalele (care nu le pot sinteti-
za). în concentrații mai mari se
găsesc în morcovi și gălbenuș
de ou. C. reprezintă pro vitami-
nele A. Transformarea acestora
în vitamină A se face în fica.-
tul animalelor, sub influența u-
nei enzime: carotenaza. în or-
ganismele animale se acumulea-
ză în ficat si rinichi. (V. VITA-
MINA A). (G.F.)
CAROTIDĂ, arteră principală
(dreaptă și stingă) care duce
S3
CAȘ
sîngcle oxigenat la cap; compre-
siunea c. și deci întreruperea
circulației sîngelui mai mult de
2 1/2 ~ 3 ne, duce la moartea in-
dividului prin lipsa de oxigenare
a creierului; la sacrificarea ani-
malelor (mai ales pentru con-
sum: porci, oi, păsări) se taie e.
și astfel sîngcle iese la exterior și
după 3 minute animalul moare;
în vechime tăierea e. era prac-
ticată si în sacrificarea jertfelor
omenești. (E.P.)
CARTILAJ, țesut de consisten-
ță semidură (putîndu-se tăia cu
cuțitul), formînd singur sau în
asociație cu țesutul osos sche-
letul unor organe, și suprafețe
de articulare. Este format din
celule ovale (celule cârtii aghioa-
se, condrocitc), conținute într-o
capsulă care le separă de o sub-
stanță fundamentală (condri-
na), ce poate conține o cantitate
variabilă de fibre elastice (car-
tilaj elastic) sau conjunctive (car-
tilaj fibros). Se găsește la nive-
lul pavilionului urechii, larin-
gelui, nasului, între vertebre
(discuri sau mcniscuri interver-
tebralc), acoperă suprafețele de
contact ale oalelor (c. avticul^
O parte din oase provin din osi-
ficarea unui nodul cartilaginos
(osificam). Creșterea oaselor în
lungime se face de asemenea pe
baza unui țesut cartilaginos, si-
tuat la limita dintre epifiză și
diafiză (e. de creștere), care se
osifică la maturitate. La virste
înaintate există tendința de osi-
ficare a e. (G.S.)
CASTRARE, extirparea glande-
lor sexuale, a testiculelor la băr-
bați sau a ovarelor la femei, fie
cu intervenție chirurgicală, fie
prin radioterapie aplicată asu-
pra acestor glande, care sînt
foarte sensibile la acțiunea ra-
zelor roentgen. La bărbat c.
poate fi consecința unui trauma-
tism, alteori o boală (TBC, tu-
moare), necesită extirparea tes-
ticulelor sau a ovarelor. C. se
face la bărbați și în cazul carci-
nomului prostatei, care este
hormonodependent, sau a ova-
relor în cazul cancerului glan-
dei mamare. Dacă c. este făcută
înaintea perioadei de pubertate
bărbatul devine eunuc iar după
pubertate caracterele lui se-
xuale secundare persistă, însă
bărbatul devine impotent; c. la
femei este urmată de bufeuri de
căldură, amețeli, cafelee, in-
somnii, obezitate, nu rareori de
tulburări psihice; cu cît c. se
face mai tîrzin, cu atît această
simptomatologie e mai redusă,
în orient s-a practicat c. la băr-
bați spre a obține eunuci. (A.
V.-FE.P.)
C A Ș E XIE sindrom (grupă
de simptome) caracterizat prin-
tr-o slăbire progresivă, pînă la
emaciere; se observă lipsa de
apetit, tegumente palide, fine,
uscate, pilozitatea axilo-pubi-
ană redusă pînă la dispariție,
unghii friabile, părul capului rar,
subțire (cade), bradicardie, hi-
potensiune, anemie. Din punct
de vedere nenropsihic, bolnavii
de e. sînt. astenici, cu încetinire
CAȘ
94
în vorbire și: ideație, anxioși-de-
presivi, melancolici. Funcțiu?
nile lor endocrine sînt insufici-
ente — lipsă, de menstruație la
femei, impotență la bărbați,, hi-
potiroidisni, insuficiență supra-
renală (Addison alb). C. are nu-
meroase forme: l)- c. nervoasă
apare cu mai mare frecvență la
fete tinere, poate fi pur funcțb
onală sau . datorită unei encefa-
lite în antecedente;. -2) forme
endocrine, predominant hipohi-
pofizare, hipotiroidiene sau hi-
posuprarenale; 3) forme cu ane-
mii grave; 4) ■ forme digestive.
După cauze: 1) .forma .t umorală,
diabetică, posti nfecțioasă, tra-
umatică. (craniană), iatrogenă
(apărută după: intervențiile chi-
rurgicale, făcute ..pe hipofiză),
^arențială . (după carență alimen-
tară îndelungată.).,: formă . nervoa-
să ctc. Tratamentul ,c. este:sub-
stitutiv, compensarea deficitu-
lui hormonal, simptomatic, an-
tianemic, cardiotonic și alimen-
tație (la. -nevoie, artificială)-.
Prognosticul . este . în funcție de
■cauză. . C. - lui;. Simmonds este
descrisă de acest autor, în 1912,
pe baza unui caz observat de el;
o distrugere completă a hipofi-
zei, cu slăbirea1 progresivă în
greutate, cu o-serie de simpto-
me so mato viscerale metabo-
lice, endocrine: și: neuropsihice.
Observațiile ulterioare au ară-
tat însă, că pe de o parte c. nu
este un apanaj necondiționat al
distrugerii, tiipofiz'ei (Sheehaii a
descris un sindrom de necroză hi-
pofizară după.o. naștere-compli-
cată fără c.; pe de altă parte;
există o serie întreagă de c. cu
cauze extrahipofizare, avînd ca
simptom principal c. (boli infec-
țio.asc cronice, netratate: TBC»
cancer, în faza lor avansată, tul-
burări de nutriție, carențiale, c.
nervoasă etc.). Termenul de c. a
intrat deci azi în domeniul isto-
ricului, cu atît mai mult, cu cît
centrii care reglează funcțiunile
de metabolism sînt localizați —
după cunoștințele noastre actur
ale — în afară de hipofiză, în
regiunea . hipotalamică. Un pro-
ces. care alterează sau distruge
hipofiză, poate . trece și asupra
acestor, centri, realizînd astfel
un complex de insuficiență neu-
Tohipofizară c. așa cum a vă-
zut și.descris Șimmonds. (A.V.)
CATALEPSIE w (FLEXIBILI-
TATE CEROASĂ), tulburare
psihomotorie în cadrul căreia
se menține fără folos, timp înde-
lungat o anumită poziție luată
sau impusă persoanei. C. survine
în catatonie, stări confuzive ctc.
(A.S.) .
CATAPLASMĂ, aplicare de di-
ferite substanțe, mălai, sare, nisip,
eventual un medicament, care,
după încălzire, se aplică pe di-
verse regiuni ale corpului pen-
tru calmarea durerilor (colici
gastrice, dureri reumatismale).
Frecvente sînt c. cu muștar (dar
cu atenție să nu.producă arsuri),
în general c. sînt un ajutor efi-
cace,- .. căci produc vasodilatație
puternică a regiunii pe care sînt
95
CAU
aplicate și prin creșterea debitu-
lui de sînge micșorează durerile;
(E.P.)
CATAPLEXIE, dispariția bruscă
a tonusului neuromuscular, în
urma căruia persoana poate. .c.ăT
dea. C. poate ii produsă. de o
emoție puternică; poate; apărea
și în epilepsie. Durata unei, crize
de c. este. variabilă (secunde-mi-
nute), timp în care bolnavul ră-
mîne conștient. (A.S.)
CATAR DE FÎN, îmbolnăvire
catarală, a mucoaselor nazale,
ce; apare brusc, de obicei sezo-
nier, legat de strînsul finului sau
de. înflorirea' unor flori (primu-
lă). Particulele de polen, suspen-
date în aer, pătrund în nas* pro-
voacă o senzație' de mîncărime,
uscarea gurii, strănut, în același
timp se produce o. secreție bo-
gată, seroasă, a mucoaselor nazale
și’ oculare. C. de L aparține' boli-
lor alergice, și este condiționat
de o hipersensibilitate a organis-
mului; tratamentul este simp-
tomatic, antiălergic și . — dacă
este posibil — depistarea agen-
tului' provocator, urmată de den
sensibilizare. • (A.V.) -,
CATARACTĂ v. ALBEAȚĂ ‘
CATATIMIE, tulburare de afec-*
tivitate în sensul îngustării sfe-
rei de .interese și intensificării
trăirii; se observă în. stările de-
presive, paranoide.- ,(A.S.)
CATATONIE,- sindrom din do-
meniul tulburărilor, de activita^
te.. și' voință; simptome.. princi-
pale : -stereotipii-. de . atitudine și
de mișcare^ flexibilitate ceroasă,
opoziție, negativism, fenomene
de ecou - etc. £. apare în schizo-
frenie și în stările confuzive post-
infecțioase sau toxice. (A.S.)
CÂT ETER,-. tub .de -cauciuc, de
material sintetic-/- de sticlă sau
de metal, avînd diferite diame-
t»e..și lungimi, utilizat frecvent
în ■ evacuarea. conținutului ve-
zicii urinare •=• eataterizare. Se
face, la bărbați, cu un e. de cau-
ciuc sau de metal iar la femei cu
un c. de -sticlă,în- scop terapeu-
tic (evacuarea, retențici de uri-
nă) sau de diagnostic (luarea
urinei sterile - pentru examinare*
de laborator) (A/V).
CATGUT, fir de material resor-
babil steril, format din țesutul
conjunctiv al ^intestinului (de
oaie în special), care după tra-
tament alcătuiește o . substanță
organică rezistență cu care se
cos plăgile sau: set fac mai ales
cusăturile- organelor interne (in-
testin, . artere, vene) și care după
circa o săptămînă .se resorb com-
plet, timp în - care-. s-a făcut și
sutura părților, secționate prin
operații. (E.P:.) •
CAUSTIC, :calitatea - unor sub-
stanțe, sau corpuri d.e-.a distruge
.țesuturile atinse- .(ex,: fierul în-
cins, :; acidul .sulfuric sau azotic
concentrate, soda caustică, amo-
niacul concentrat etc.); cînd se
aplică,-pe piele-, produc escare;
smt deosebit de grave cînd ata-
că- organele . ințerne, . (stomac),.
•CAU
%
producînd dureri mari; în caz
de intoxicații cu substanțe caus-
tice pentru acizi se vor adminis-
tra alcalii, iar pentru alcalii se
vor da acizi slabi. (E.P.)
CAUTER, in s tru ment chi rurgi-
cal, avînd ca parte principală un
fir metalic incandescent (pe calo
electrică) cu care se pot îndepăr-
ta prin ardere diferite malfor-
mații existente pe suprafața pie-
lii. sau în interiorul corpului,
(Z.K.)
CAVERNĂ, termen generic pen-
tru un gol ce rămîne după eli-
minarea unui țesut necrozat, de-
obicei în tuberculoză; este deli-
mitat de un țesut de granulație,
scleros ce se formează în orga-
nul lezat. C. are dimensiuni va-
riabile, poate fi închisă, încap-
sulată de către un țesut fibros,
drept expresie a apărării orga-
nismului sau deschisă, climinîu-
du-și în acest caz din urmă,, con-
ținutul său infecțios. prin bron-
hie, sub formă do spută. Rareori
cauza c. este un proces de em-
bolizare pulmonară de către un
corp străin, sau o .masă tunwrahv
care circulă în sînge aceasta as-
tupă o ramură a arterei pulmo-
nare și provoacă infarct. Țesutul
pulmonar, rămas fără aprovizi-
onare de sînge, suferă o necroză,
care se lichefiază si se resoarbe
sau se elimină prin bronhii, iă-
sînd în urmă o c> (A.V.)
CAVITATE BUCALĂ, poarta de
intrare a tubului digestiv prin
care pătrund alimentele în orga-
nism ; e.b. e închisă spre exte-
rior de buze și e alcătuită din-
te-o cavitate delimitată de oa-
sele palatine în sus, de limbă în
jos, de arcadele dentare, lateral;
înspre partea posterioară se con-
tinuă cu f arin gole; în c.b. ali-
mentele sînt parțial sfărîmate cu
ajutorul dinților amestecate cu
salivă cu ajutorul limbii pentru
înmuiere, gustate și apoi înghi-
țite; au loc o scrie de excitații
(mecanice, gustative) care stau
la baza reflexelor de secreții di-
gestive; din cauza contactului
prim cu alimentele, c.b. poate
îi sediul unor fenomene bacte-
riene, pe care în parte saliva le
neutralizează prin proprietățile
ei bactericide; această acțiune
trebuie ajutata, prin spălarea
dinților, folosirea unor dezinfec-
tante bucale (apă de gură), re-
pararea dinților stricați (sedii
de fermentare și putrezire), res-
pirație cît mai puțin pe gură
(pentru a evita intrenea de bac-
terii din aer). Afecțiunile
sînt variate: printre anomaliile
congenitale amintim buza da ie-
pure (cheiloschizis), gura de lup
(cheilognatopalatoschizis) și di-
ferite alte fisuri bucale; micro-
stomia (buzele prea mici), gura
prea mică (sincheiie), microche-
pe, achelie, (buzele prea mici
sau chiar lipsă). Inflamația c.b.
se numește stomati^ sau dacă
numai o parte din ea suferă =
cheilită (inflamația buzelor),
gingivită (mucoasa gingivală
inflamată) sau glosită (inflama-
97
CĂS
ția limbii). Inflamațiile c.b.: sto-
matită acută, catarală, purulen-
tă, pseudomembranoasă, flegmo-
noasă, ulceroasă. Formele stoma-
titei cronice, specifice: tuber-
culoasă, sifilitică, ca să amin-
tim numai cele mai frecven-
te forme. Printre afecțiunile pa-
razitare, cea mai frecventă
este scorul, datorită ciupercii:
Oidium albicans, care apare în
special la copiii mici. Tumorile
benigne ale c.b.: fibroame, li-
poame, angioame etc. și cele ma-
ligne: carcinomul (al limbii, al
buzelor), și mai rar sarcomul
(gingival, lingual); o formă deo-
sebită de tumoare gingivală este
epulis-ul, care poate fi benign
sau malign (degenerat sarcoma-
tos). (E.P. +A.V.)
CĂILE PIRAMIDALE, fascicule
de fibre nervoase descendente
(motoare), avînd originea în scoar-
ța emisferelor cerebrale; sînt căi-
le mișcărilor voluntare, care
transmit excitațiile neuronilor din
zona motoare (girusul frontal
ascendent) la coarnele anterioare
ale măduvei spinării. O parte
din c.p. la nivelul bulbului, se
încrucișează, de unde și denumi-
rea de c.p. încrucișate iar cele-
lalte (c.p. drepte), trec pe partea
heterolaterală doar la nivelul seg-
mentului unde fac sinteză. Leziu-
nea c.p. (hemoragie cerebrală,
traume mecanice etc.) atrage după
sine paralizia jumătății hetero-
laterale a corpului (V. SISTEM
NERVOS CENTRAL). (Z.K.)
7 — Dicționarul sănătății
CĂRBUNE MECIDINAL (CĂR-
BUNE ACTIV), cărbune obținut
prin încălzirea, în absența aeru-
lui, a unor produse de" origine
animală sau vegetală care se
folosește ca absorbant al gazelor
din intestine, ca dezinfectant sto-
macal, antidot în intoxicațiile cu
arsen, fosfor, cianuri, morfină,
ciuperci etc. (G.F.)
CĂRBUNE v. ANTRAX
CĂSCAT, act reflex motor, urma-
re a oboselii centrilor nervoși; c.
constă într-o inspirație profundă
cu deschiderea gurii (în care timp
se închid orificiile trompelor lui
Eustache, deci nu se aude) și
expirație; în urma acestui „act
motor" mușchii cervicali prin
contracția lor măresc debitul
circulator al creierului și centrii
nervoși primesc mai mult sînge.
(E.P. + Z.K.)
CĂSĂTORIE, încheierea oficială
a conviețuirii unui bărbat cu o
femeie. Legile noastre nu permit
c. pînă la vîrsta de 15 ani. Fiind
legată de examenul medical (pre-
nupțial), nu se admite în cazul
bolilor infecțioase, transmisibile
la oricare dintre partenerii exa-
minați (tuberculoză deschisă, si-
filis, blenoragie); c. consanguină,
cu boli sau anomalii ereditare
transmisibile. în cazul bolilor
cardiace interdicția este exage-
rată, accidentele sînt relativ rare
la femeile cardiace. La bărbații
cu aortită c. este interzisă numai
dacă insuficiența valvulelor aor-
tice este decompensată. în arte-
rioscleroză cu boală hipertensivă
CĂS
98
c. este permisă cu autorizație
medicală. La femeile cu îmbol-
năviri cardio-venale, edeme,
impune o precauțiune la sarcină,
în caz de psihopatie, existentă
înainte de căsătorie, tribunalul
pronunță nulitatea c. în cazul
existenței semnelor de boli sau
malformații congenitale, eredi-
tare, evidente, dacă examenul me-
dical prenupțial declară caracte-
rul transmisibil al acestora, c.
este interzisă (E.P.)
CEAI MEDICINAL, extract apos
obținut (prin diferite procedee:
decocție, infuzie, macerație) din
diferite organe ale plantelor me-
dicinale (mușețel, tei, mentă,
sunătoare etc.) care se întrebuin-
țează ca adjuvante în tratamen-
tul diferitelor boli. (G.F.)
CECITATE (ORBIRE), dispari-
ția sau lipsa vederii; c. poate să
fie cauzată de leziunea ochiului
(cornee, cristalin, retină) dar și
de leziunile căilor nervoase (ner-
vul optic) sau a zonei de proiec-
ție corticală. C. psihică survine
în leziunea bilaterală a lobului
occipital, fără ca bolnavul să știe
că nu mai vede. (A.S.)
CECITATE VERBALĂ v. ALE-
XIE
CECITATE DIURNĂ v. HEME-
RALOPIE
CECUM, începutul intestinului
gros, în care se varsă intestinul
subțire, prin valvula ileo-cecală;
la capătul c. se găsește apendicele.
C. se poate inflama la indivizii
care mănîncă mult și nu fac
mișcări; poate fi bolnav de tuber-
culoză sau de cancer; c. este o
regiune cu o bogată inervație
proprie, de unde se comandă
mișcările si secrețiile în restul
colonului. '(V. COLON). (E.P.)
CEFALEE (DURERE DE CAP),
apare în foarte multe boli soma-
tice sau psihice și îmbracă forme
și localizări diferite, fiind înso-
țită de un cortegiu simptomatic
extrem de divers; uneori durerea
cuprinde întregul cap (intoxica-
ții, meningită), alteori se locali-
zează la ceafă sau numai la frun-
te; c. poate fi nocturnă (sifilis,
tumori), sau matinală (neuraste-
nie), după sau înainte de mese
(la dispeptici digestivi) etc. Dacă
c. este persistentă și acută, tre-
buie consultat medicul; dacă e
ocazională, se poate lua un cal-
mant (antinevralgic, piramidon,
aspirină, cafea). C. nu trebuie
confundată cu migrena (în care
pe lîngă durerea de cap mai apar
senzații de vomă, transpirații,
tulburări de vedere etc.). (A.S.-b
E.P.)
CELULĂ, unitatea morfologică și
funcțională a tuturor organisme-
lor; forma și mărimea ei pot
varia după țesuturile pe care le
alcătuiesc, (în medie la om au
între 10 — 20 pi) dar toate au o
structură destul de uniformă,
avînd membrană, protoplasma și
nucleu; membrana c. are spre
exterior un strat de mucopoliza-
haride, apoi două straturi de
proteine între care există o pă-
99
CEL
tură de fosfoprotide; prin mem-
brană pot pătrunde în c. anumite
substanțe prin fenomenul de pi-
nocitoză; protoplasma c. este
alcătuită dintr-o mulțime de or-
ganite c.: mitocondrii în care au
loc fenomenele de oxidare, apa-
ratul Golgi, sub formă de dictio-
somi, care împreună cu canalicu-
lele ergastoplasmei, cu ajutorul
ribozomilor, secretă diferitele pro-
duse de elaborare a c. (după spe-
cificul țesuturilor respective); ri-
bozomii fiind alcătuiți din ARN
sînt sediul propriu-zis al proteo-
sintezelor celulare; ei se găsesc
în lanțuri (polizomi) în lungul
cărora este matricea dată de
ARN nuclear și transmis ARN-
ului pentru secvența aminoaci-
zilor care alcătuiesc proteinele;
lizozomii sînt niște formațiuni
care înglobează din protoplasmă
anumite substanțe neutile, sau
rezultate ale metabolismului și
printr-o digestie lizozomală se
elimină la exterior; nucleul c.
(unic, rar mai mulți) conține în
cromozomii săi ADN, care repre-
zintă codul ereditar al speciei; el
conține și multe enzime, cît și
foarte mulți ribozomi. în eursul
vieții în c. are loc diviziunea celu-
lară pentru a înlocui c. care mor;
diviziunea c. poate fi directă
(amibe) sau indirectă, cu sau fără
reducere cromatică. C. corpului
se divid prin mitoză, care prezintă
mai multe faze; 1) profaza, în
care filamentul cromatic al nu-
cleului se rupe într-un număr dat
de cromozomi (specific pentru
7*
fiecare specie) și aceștia se dis-
pun la mijlocul c. ca într-un
aster; 2) metafaza, în care fiecare
cromozom se divide longitudinal
în două și fiecare cromozom se
divide longitudinal în două și
fiecare jumătate migrează pe
filamente protoplasmatice spre
unul din capetele c.; 3) anafaza,
în care cromozomii se găsesc la
cele două capete ale c. și se reu-
nesc intim într-un filament cro-
matic; 4) telofaza, în care între
cei doi nudei (fiecare cu același
număr de cromozomi) se produce
o membrană care separă c. ini-
țială în două c. fiice. C. reproducă-
toare se divid prin meioză, în care
numărul cromozomilor se împar-
te de la început în două (în meta-
fază), apoi diviziunea se face me-
reu cu un număr de jumătate,
atît la spermatocite, cît și la
ovocite. După fecundarea în ou,
numărul cromozomilor revine la
normal. C. de același tip (struc-
tură și funcțiune) "se unesc în
țesuturi, numărul lor în același
țesut putînd fi enorm; creierul,
de exemplu are peste 14 miliarde
de c. nervoase. La multe țesuturi
c. se pot regenera, mai ales la
cele care vin în contact cu acțiu-
ni mecanice (epiderma, țesu-
tul epitelial al stomacului și
intestinului), c. epiteliului pulmo-
nar etc.. Această putere de rege-
nerare a c. lipsește țesutului ner-
vos, a cărui c. uzate nu se refac,
ci funcțiunea lor toate fi recupe-
rată de alte c. care au stat în
repaos. în general toate c. celor-
lalte țesuturi se refac, astfel că
CEL
100
își înnoiesc și structura și func-
țiunea. Numai după îndelungate
funcțiuni ele se umplu de produși
de catabolism toxici, pe care nu
îi mai pot elimina și ne mai
putînd fi înlocuite, duc la feno-
menul de bătrînețe și final la
moarte. (E.P.)
CELULITĂ, inflamația țesutului
celular subcutanat sau din jurul
unor organe, apărută ca o afec-
țiune independentă sau o com-
plicație a altor boli (boli infec-
țioase, septicemii). Cele mai frec-
vente localizări sînt orbi-ave,
pevimaxilave, perifavingiene, pel~
viene, p mp? o st atice, perivezicale.
Necesită tratament cu antibiotice
sau chirurgical (G.S.)
CENTURĂ, legătură confecțio-
nată special pentru abdomen, în
caz de ptoză, de hernie, de sarcină
sau de grăsime; c. se face la
indicația medicului de către ate-
lierele ortopedice. (E.P.)
CEREBEL (CREIER MIC), for-
mațiune mediană de substanță
nervoasă cenușie situată în par-
tea posterioară a encefalului, spre
exterior. C. este format din 2
lobi (emisfere) cerebeloși legați
cu o formațiune mai veche (ver-
mis), care au rol important în
echilibru și în tonusul mușchilor
striați. Leziuni ale c. produc tul-
burări de atitudine și tărie mus-
culară; extirparea (sau leziunea)
unui lob determină poziții cul-
cate pe partea respectivă, iar
scoaterea vermisului duce la tul-
burări ale tuturor mișcărilor (de-
vin nesigure, tremurătoare, slabe).
Astfel de fenomene se produc și
în embolii cerebeloase. (E.P.)
CERUMEN (CEARĂ), secreție a
glandelor tegumentare din con-
ductul auditiv extern; uneori se
adună (împreună cu praful) așa
de mult că formează un dop de
c., care înfundă urechea (se pier-
de auzul); se produce brusc, n3ai
ales după spălarea de dimineață,
cînd în conduct a pătruns puțmă
apă care a înmuiat dopul și La
împins spre interior, pentru a-1
extrage e bine să se consulte un
medic specialist ORL. (E.P.)
CERVICALĂ, regiunea dinspre gît
sau de la gîtul unor organe (uter,
vezică). Ex.: vertebre cervicale,
nervi cervicali, simpatic cervical
etc. (E.P.)
CERVICITĂ, inflamația acută,
subacută sau cronică a colului
uterin. Poate fi cauzată de agenți
bacterieni banali, ca strepto-,
stafilo-, gonococi, sau specifici
(foarte rar) sifilisul, tuberculoza.
Forma acută se manifestă prin
congestie, îngroșarea mucoasei
cervicale și secreție, de obicei,
muco-purulentă. în forma cronică
apare și eroziunea (rana) porțiunii
vaginale a colului. Tratamentul
c. este ginecologic, local și gene-
ral; în cazul formelor cronice
electrocauterizarea, diatermocoa-
gularea eroziunii sau în ultimă
instanță amputația colului ute-
rin. (A.V.)
101
CHI
CEZARIANĂ operație care inci-
zează linia mediană a abdome-
nului pentru a scoate la supra-
față uterul din care apoi se scoate
fătul; c. se practică în cazul în
care bazinul mamei este strîmt,
deformat etc. și în cazul unui
accident (moartea mamei), dacă
nu au trecut mai mult de
cîteva zeci de minute. (E.P.)
CHELIE v. ALOPECIE
CHELOID, cicatrice patologică,
caracterizată prin formarea exu-
berantă de țesut conjunctiv, si-
mulînd uneori o tumoare. Se
tratează prin radioterapie. (G.S.)
CHIASMĂ OPTICĂ, încrucișarea
parțială a nervilor optici, la baza
creierului, astfel că ambii ochi
văd în același timp obiectele din
partea stingă sau cele din partea
dreaptă. Ca urmare se poate
aprecia bine distanța la care se gă-
sește obiectul lateral. (V. OCHI.).
(E.P.)
CHIL, lichid din chilifere, lim-
fatice, cisterna lui Paquet și
canalul toracic; c. conține multe
globule albe (lipsesc total hema-
tiile) și picături de grăsime (E.P.)
CHILIFERE, capilare ale siste-
mului circulator limfatic ce se
termină în „deget de mănușă" în-
tre celulele țesuturilor din orga-
nism; c. se găsesc în vilozitățile
intestinale, absorb grăsimile din
chimusul intestinal, pe care le
conduc prin canalul toracic și
vena subclaviculară stîngă, evi-
tînd astfel calea de absorbție
hepatică; grăsimile astfel absor-
bite sînt duse către țesuturi și
se pot aici depozita sub formă
de trigliceride. (V. SISTEM LIM-
FATIC). (E.P.)
CHIM(-US), conținutul lichid al
stomacului (c. gastric) și al intes-
tinului subțire (c. intestinal), alcă-
tuit dintr-un amestec complex de
apă, alimente sfărîmate aflate în
diferite grade de degradare, en-
zime (specifice compartimentului
digestiv respectiv), și bacterii
etc.; c. înaintează în lungul tubu-
lui digestiv pe baza unor reflexe
care deschid și închid sfincterele
dintre diferitele segmente diges-
tive (pilor, valvulă ileo-cecală) și
datorită mișcărilor intestinale (to-
nice, peristaltice etc.); după ce
trece în intestinul gros c. pierde
apa, (prin absorbție) și se trans-
formă în materii fecale. (E.P.)
CHIMIOTERAPIE, denumire ge-
nerică pentru o terapie cu sub-
stanțe chimice în scopul tratării
unor boli sau sindroame. Se folo-
sește mai ales pentru a distruge
bacteriile, fără a ataca și celulele
corpului; arsenicul omoară tri-
panosoma (boala somnului), spi-
rochetele (sifilisul); chinina omoa-
ră hematozoarul (frigurile) etc.,
fără a dăuna celulelor și țesuturi-
lor gazdei. (A.S.4-E.P.)’
CHININĂ, alcaloid chinolinic ex-
tras din scoarța arborelui de c.
(Cinchona, fam. Rubiaceae). în
stare pură este o substanță albă,
cristalizată, fără miros, solubilă
în apă și solvenți organici. Sub
CHI
10»
formă de săruri care-s foarte
amare (carbonați, etilcarbonați,
clorhidrați, sulfați etc.) se utili-
zează ca analgezic și antipiretic.
Se întrebuințează de asemenea
pentru combaterea malariei. Pro-
vocînd spasme uterine poate pro-
voca avorturi, din care cauză nu
se poate procura decît pe bază
de rețetă medicală (G.F.).
CHIRURGIE, specialitate medi-
cală care tratează bolile prin ope-
rații. Metodele c. se caracterizează
prin deosebita lor eficiență în ame-
liorarea sau vindecarea bolilor.
Din c. generală s-au diferențiat
multe ramuri, care au dat disci-
pline de sine stătătoare: ortopedia,
neurochirurgia, ginecologia etc.
(G.S. + D.H.)
CHIST, cavitate (pungă) anor-
mală apărută în organism în
urma dilatării unui mic focar pre-
existent, a resorbției unor exsuda-
te sau țesuturi necrozate sau da-
torită prezenței unor paraziți.
Are un perete solid și un conținut
lichid, mai rar aerian. în prima
categorie intră c. apărute în diver-
se glande (c. glandulare, salivare,
panere aii ce, foii cui ave, ale ovaru-
lui, venale) sau în urma unor mal-
formații (c. branhiale, c. epider-
moide sau dermoide ), C. hematice
apărute din resorbția unor hemo-
ragii sau c. cerebrale sau osoase
apărute din resorbția unor ne-
croze sau abcese din aceste organe
ilustrează a doua categorie. C.
hi dacii c poate apărea în orice
organ, dar în special în ficat și
plămîni, în urma infectării cu
parazitul Taenia echinococus. La
unii bolnavi organe întregi se
pot transforma în c. (boala chis-
tică a ficatului, sau plămînului,
rinichi polichistic) sau c. intere-
sează întregul sistem osos (osteita
fibrochistică generalizată); c, ova-
riene pot fi funcționale și dispar
odată cu ciclurile sau pot fi cronice
(vegetante) cînd pot evalua spre
cancer. în majoritatea cazurilor
c. se tratează chirurgical. (G.S.)
CHIURETAJ (RACLAJ), eva-
cuarea conținutului uterin, sau
a mucoasei uterine, cu ajutorul
unor instrumente speciale, nu-
mite chiurete. Materialul obținut
prin c. se trimite la examen histo-
patologic pentru stabilirea diag-
nosticului. C. are loc în cazul
întreruperii sarcinii, făcută pe
baza indicațiunii medicale și
autorizației procuraturii, fie pen-
tru completarea unui avort spon-
tan, sau criminal, incomplet, cu
resturi placentare = c. evacuator.
De asemenea, în toate cazurile dc
pierderi de sînge din uter, cu
scopul de a opri hemoragia și
de a stabili cauza sîngerărilor,
executînd un examen histopato-
logic din materialul evacuat; c.
explorator se face cu aneste-
zie locală sau generală, în condi-
ții de sterilitate și — dacă este
necesar — sub scutul antibiotic.
(A.V.)
CIAN, gaz incolor, cu miros de
migdale amare, foarte toxic, are
acțiune lacrimogenă; blocînd fierul
din hemoglobină împiedică tran-
sportul de oxigen de către țesuturi.
103
CIL
Se degajă la descompunerea cia-
nurilor metalelor bivalente (cu-
pru, mercur). C-Ion conținut în
acidul cianhidric și sărurile sale
(cianuri), nitrili etc., datorită
căruia substanțele respective au
proprietăți toxice. (G.F.)
CIANOZĂ, colorație albăstruie a
pielii sau a mucoaselor, datorită
unei oxigenări insuficiente sau
stagnării sîngelui la acel nivel.
Se întîlnește în special la bolnavii
de inimă (insuficiență cardiocir-
culatorie), boli pulmonare (pneu-
monii, tuberculoză, scleroze
pulmonare) sau în boli vasculare
(arterite, flebite, varice). Intere-
sează cu predilecție porțiunile
inferioare ale corpului și extre-
mitățile (degete, buze, nas, po-
meți). în unele boli congenitale
ale inimii în care sîngele venos
se amestecă cu cel arterial dato-
rită unei comunicații între atrii
sau între arterele aortă și pulmo-
nară, c. este foarte exprimată
(bolnavi albaștri). (G.S.)
CICATRICE, țesut nou care aco-
peră o leziune de formă diferită,
provenită fie prin incizii chirur-
gicale, fie prin traume mecanice,
chimice, arsuri etc. Dacă plaga
care a provocat-o este tratată
medical atunci c. poate fi chiar
neobservată; dacă însă tratamen-
tul a fost inadecvat, c. are formă
urîtă, disgrațioasă. în acest caz
se poate apela la chirurgia este-
tică, care poate repara defectul
(E.P.)
CICATRIZARE, procesul de- vin-
decare a unei plăgi (răni) prin
formare de țesut conjunctiv care
înlocuiește țesuturile distruse. Se
face per primam intentionem (în
plăgi chirurgicale sau neinfectate),
cînd cicatricea are o extensiune
minimă sau per secundam inten-
tionem, cînd complicațiile infec-
țioase ale plăgii duc la apariția
unor cicatrice mari, uneori vici-
oase. Cicatricele apărute după
arsuri sau radiații au o anumită
tendință de cancerizare. (G.S.)
CICLOTIMIE, formă ușoară a
psihopatiei cu alternanțe de stări
afective cu perioade de euforie
și hiperactivitate, sau cu depre-
sie, cu inactivitate. (A.S.)
CICLU, ansamblu de fenomene
succesive care se repetă, în to-
talitate, după o anumită perioadă
de timp. Biologia oferă nenumă-
rate exemple de c.: cardiac,
menstrual, enterohepatic, metabo-
lice, acidului cityic etc. (G.F.)
CIFOZĂ (COCOAȘĂ), deforma-
rea coloanei vertebrale cu ac-
centuarea convexității posteri-
oare din regiunea toracică. C.
poate fi datorită și unei poziții
vicioase a individului, dar mai
ales unor boli ale coloanei ver-
tebrale (tuberculoză sau boala
lui Pott). (V. LORDOZĂ, SCO-
LIOZĂ). (G.S.)
CIL, prelungire protoplasmatică
de forma unui firișor fin, care se
găsește în număr variabil pe
CIL
104
suprafața unor celule epiteliale
de la aproape toate animalele
(afară de nematode și artropode).
Cînd sînt foarte lungi se numesc
flagele, iar cînd se unesc lateral
pot alcătui membrane ondulante.
Datorită microscopului electronic
azi se cunoaște bine structura c.,
putem înțelege și funcțiile lor.
La animale ce au epitelii ciliate
s-a putut demonstra că activita-
tea ritmică a c. e legată de o
excitație nervoasă a rețelei de
fibrele nervoase ce trec de la o
celulă la alta. La unicelulare ro-
lul rețelei nervoase îl joacă o
rețea de legătură între granulele
bazale ale tuturor c., rețea care a
putut fi pusă în evidență cu azo-
tat de Ag. (E.P.)
CILINDRURIE, prezența în uri-
nă a unor formațiuni cilindrice
celulare ce provin prin desprin-
dere de pe tubii renali, ca urmare
a unor boli, ca de ex.: nefrite
acute si cronice, pielonefrite etc.
(G.F.)’
CIRCULAȚIA SÎNGELUI, de-
plasarea sîngelui de la inimă la
țesuturi și înapoi prin vase în-
chise, al căror ansamblu consti-
tuie aparatul circulator sanguin.
Organul propulsor, inima, pune
în mișcare masa sanguină, iar
pe de altă parte dintr-o serie de
vase, artere, care conduc sîngele
de la inimă în diferitele părți ale
organismului, vene, care readuc
sîngele la inimă și capilare (inter-
puse între artere și vene, sub
forma unei rețele fine de canale)
la nivelul cărora se petrec feno-
menele de schimburi dintre sînge
și țesuturi. C.s. se face în două
sisteme distincte: circulația mare
și cea mică. C.s. mare pornește
din ventriculul stîng al inimii,
de unde sîngele este propulsat
în aortă — artera principală —
din care ajunge prin ramificații
arteriale în toate organele și țesu-
turile corpului. La nivelul țesu-
turilor, prin capilare, sîngele ce-
dează oxigenul și substanțele nu-
tritive aduse, se încarcă cu
bioxidul de carbon și deșeurile
rezultate din metabolism. Din
capilare, sîngele trece mai de-
parte, prin vene, care se adună,
în două vene mari, vena cavă
inferioară și superioară, ambele
se varsă în auriculul drept, al
inimii, unde se termină circula-
ția mare (ca un cerc închis). Sîn-
gele ajuns în auriculul drept,
trece prin orificiul tricuspidal al
inimii în ventriculul drept, din
care pornește circulația mică, prin
artera pulmonară, plămîni, capi-
larele sanguine răspîndite în
parenchimul pulmonar. în capi-
larele pulmonare, sîngele cedează
bioxidul de carbon adus, se în-
carcă cu oxigen, pe care-1 trans-
portă prin vene pînă la auriculul
stîng al inimii, punctul terminal
al circulației mici. Din auriculul
stîng sîngele trece prin orificiul
bicuspidal în ventriculul stîng, de
unde începe din nou circulația
mare. în c.s. trebuie considerate:
suprafața de contact a sîngelui
cu pereții vaselor, presiunea și
viteza sîngelui în diferitele părți
ale aparatului circulator. Pre-
105
CIR
siunea sîngelui e determinată de
activitatea inimii și de starea de
elasticitate a arterelor. La înce-
putul arborelui circulator, deci
în aortă, presiunea este între
50 — 70 mm Hg (presiunea mi-
nimă sau diastolică) și 120 — 140
mm Hg (presiunea maximă sau
sistolică); scăderea presiunii în
c.s. este dată de frecarea tot mai
mare a sîngelui de pereții vaselor,
a căror suprafață crește înspre
capilare (suprafața internă a aces-
tora e cel puțin de 1000 ori mai
mare decît a aortei); din acest
motiv, la nivelul cap ilarelor, pre-
siunea scade pînă la 0,4 mm Hg,
permițînd schimbarea principiilor
alimentare, a gazelor, etc. între
sînge și țesuturi; chiar și în vene
scade presiunea sîngelui, ajungînd
la nivelul venei cave să fie chiar
negativă; viteza sîngelui crește
de la capilare spre vene, ajungînd
la vărsarea lui în cave să fie
aproape de cea din aortă (39
cm/sec). Diferența se datorește
faptului că diametrul venei cave
este cu ceva mai mare decît a
aortei. Variația celor trei ele-
mente : suprafața de contact,
frecarea sîngelui de pereți și
diametrul vasului, constituie fac-
torii care ne permit să înțelegem
variația presiunii și vitezei sîn-
gelui, în lungul arborelui vascu-
lar. După unii autori, circulația
coronariană ar reprezenta a treia
variantă de circulație, care asi-
gură oxigenul și nutriția necesară
musculaturii inimii, fiind con-
stituită din artere coronariene,
rețea capilară și venele corona-
riene (E.P.)
CIRCUMCIZIE, intervenție igie-
nică la copii care constă în sec-
ționarea ligamentului care leagă
prepuțul de gland (capul penisu-
lui), astfel că acesta nu mai ră-
mîne acoperit de prepuț; în caz
contrar s-ar putea produce multe
infecții ale penisului, mai ales
în țările calde. (E.P.)
CIRCUMVOLUȚIE, zona cor-
texului cerebral situată între
două șanțuri. Fiecare c. este for-
mată * în afară din substanța
cenușie iar în interior din sub-
stanță albă. (A.S.)
CIROZĂ, boala cronică a fica-
tului caracterizată prin degene-
rarea grasă a țesutului hepatic și
înlocuirea lui cu țesut conjunc-
tiv, ceea ce duce la scăderea în
volum, deformarea și indurația
organului. Este urmarea infla-
mațiilor hepatice, în special de
natură infecțioasă, tratate insu-
ficient sau incorect (hepatită epi-
demică, sifilis, malarie), a abuzu-
lui de alcool, intoxicațiilor cu
arsen sau fosfor sau a unor tul-
burări circulatorii cronice (insu-
ficiență cardiocirculatorie). Fi-
broza ficatului produce dificul-
tăți sîngelui venos adus de vena
portă de a străbate organul, du-
cînd la stagnarea lui în ramurile
acestei vene și apariția de spleno-
megalie, ascită și circulația co-
laterală în urma dilatării venelor
care leagă vena portă de vena
cavă inferioară (varice esofagiene.
CIR
106
hemoroizi, dilatarea venelor sub-
cutanate periombilicale în formă
de cap de meduză). Insuficient
tratată, c. duce la insuficiență
hepatică. Boala se previne prin
tratarea corectă a hepatitelor
acute, ca și a celorlalte boli care
o produc, precum și prin evitarea
toxicelor. Tratamentul constă în
regim alimentar și medicamente
care menajează și ajută funcția
celulelor hepatice, stimulează re-
generarea țesutului hepatic. în
sens mai larg se utilizează ter-
menul de c. pentru a desemna și
fibroza altor organe (ex. c, pan-
creatică). (G.S.)
CISTITĂ, inflamație a vezicii uri-
nare, produsă de propagarea unei
infecții ascendente sau descen-
dente pe uretră sau ureter,
sau de stagnarea urinii sau eli-
minării prin urină a unor microbi
sau substanțe toxice. Evoluează
acut sau cronic cu sensibilitate
și dureri în hipogastru și micțiuni
frecvente. Examenul urinii fur-
nizează informații prețioase asu-
pra cauzelor și naturii bolii.
Se tratează cu antibiotice și
îndepărtarea cauzelor care produc
stagnarea urinei. (G.S.)
CISTOSCOPIE, metodă prin care
se examinează vizual interiorul
vezicii urinare cu ajutorul unei
sonde care, la vîrf, are o lampă
electrică. (E.P.).
CITOSTATIC, substanță care o-
prește multiplicarea celulară. Se
administrează în tratamentul can-
cerului, al bolilor autoimune și
la purtătorii de organe transplan-
tate. (G.S.)
CIUMĂ v. PESTĂ
CIUPERCI, sînt forme de vege-
ta e fără clorofilă, care pot fi
microscopice (mucegaiuri, care
determină boli criptogamice, ca
rugina, tăciunele) sau de talie
mai mare, care se prezintă ca o
pălărie cu forme diferite. Unele
c. sînt comestibile: urechiuțele,
bureții, lăptucile, trufele, șampi-
nioanele; altele sînt foarte toxice,
producînd chiar moarte; c. co-
mestibile reprezintă o hrană va-
loroasă pentru om (azi există cul-
turi speciale de c.). în cazurile de
intoxicație cu c. trebuie imediat
băut lapte și cerut ajutorul medi-
cului. Se provoacă vomă, pentru
a elimina c. din stomac (prin
injectare de substanțe vomitive)
si se supraveghează atent inima.
(E.P.)
CLAUDICAȚIE, boală provocată
de o circulație defectuoasă arte-
rială; cauza poate să fie o scur-
tare, fie o alungire a picioarelor;
începe prin oboseala picioarelor
în timpul mersului; piciorul își
poate pierde orice sprijin și forță
iar individul poate cădea; se
manifestă printr-o șchiopătare și
spasme, care dispar prin odihnă,
dar revin în urma mișcării (picio-
rul se răcește, este palid). Fiind
o boală a arterelor, ne vom adre-
sa medicului. (E.P.)
107
CLI
CLAUSTROFOBIE, frica nejus-
tificată față de spații închise. C.
apare în psihastenie, nevroză ob-
sesivă, nevroză anxioasă etc.
(A.S.)
CLAVUS v. BĂTĂTURĂ
CLEPTOMANIE, impulsie ire-
zistibilă pentru însușirea unor
obiecte străine de obicei inutile.
Ulterior bolnavul regretă actul
comis, încearcă să le ducă înapoi.
C. apare în isterie, epilepsie, psi-
hopatie etc. (A.S.)
CLIMACTERIU (MENOPAUZĂ),
încetarea funcției glandelor geni-
tale. C. la femei apare în jurul
vîrstei de 50 de ani (între 45 —
55 ani) și este caracterizat prin
oprirea menstruației, a funcției
generative și prin apariția unei
serii de simptome neuro-visce-
rale: bufeuri de căldură urmate
de transpirații, excitabilitate a-
normală, nervozitate, tulburări
în ritmul cardiac, hipertonie, tul-
burări de somn, amețeli, cefalee
si altele. Durata și intensitatea
acestor simptome este variabilă,
în funcție de constituția femeii,
de trecutul ei genital, de condiții-
le sale de viață etc. C. nestabilizat,
durează uneori cîteva luni, alte-
ori ani de zile și se poate complica
cu tulburări de metabolism (îngră-
șare), hipertireoză, neuroză etc.
C. poate fi spontan sau artificial,
{datorită extirpării ovarelor, din
cauza unei tumori, sau provocat
de un tratament cu raze roent-
gen). C. la bărbați (andropauză)
apare mai tîrziu, către 60 — 70
ani, de obicei cu simptome mult
mai atenuate. Involuția senilă a
testiculelor se produce mai lent,
ca cea a ovarelor la femei, dar
și la bărbați pot apare simptome
morbide: bufeuri, tulburări de
memorie, de somn, circulatorii
(hipertensiune, angină pectorală),
potență diminuata, stări depre-
sive etc. C. necesită tratament
numai în cazurile patologice.
Tratamentul este simptomatic,
sau hormonal, după nevoie. (A.V.)
CLIMAT, totalitatea caracterelor
fizico-chimice ale unei anumite
regiuni, determinată de numeroși
factori: situația geografică a re-
giunii respective, altitudinea sa
de la nivelul mării, vecinătatea
cu munți sau cu ape, vegetația,
temperatura aerului, condițiile
de precipitații, de vînturi, umidi-
tatea aerului, radiațiile solare,
electricitatea atmosferică etc.
Sub acest aspect deosebim un c.
tropical, cald și polar. După rela-
țiile cu elementele geografice cu-
noaștem c. maritim, sub alpin,
alpin și de șes. După extindere,
macro- și microclimat acesta din
urmă referindu-se la mediul nos-
tru imediat, al.locului de muncă,
al unei clădiri, al unei văi etc.
Microclimatul poate fi influen-
țat, de către impuritățile aerului
ce ne înconjoară, provenind din
deșeurile industriale (fum, sub-
stanțe chimice etc.). Fiecare c.
are influența sa binefăcătoare
sau rea, asupra organismului
uman, cunoscînd relațiile strînse
între om și mediul său înconjură-
tor. Anumite boli sînt influen-
CU
108
țațe favorabil de către un anumit
climat. De ex. pentru hipertiroi-
dieni este bun c. sub alpin, pentru
cei alergici, astmatici c. maritim
(E.P. + A.V.)
CLIPIRE, închiderea bruscă a
pleoapelor, care la omul normal
se produce din cînd în cînd (la
5 — 20 secunde), pentru a umecta
uniform corneea anterioară și a o
curăța astfel prin spălarea cu
secreția lacrimală, de eventua-
lele firișoare de praf sau corpuri
străine ce se depun pe ea; c.
este mai deasă într-un mediu
poluat. Cînd c. e prea frecventă
și însoțită de o secreție abun-
dentă de lacrimi, trebuie consul-
tat un oftalmolog (se produce și
în miopie, hipermetropie, adică
în forțarea ochiului). (E.P.)
CLISMĂ, introducerea în rect a
unui lichid — cu ajutorul unui
irigator (v.) pentru a determina
evacuarea conținutului său, sau
pentru a introduce în corp anu-
mite medicamente sau principii
alimentare; c. de evacuare, me-
dicamentoasă, alimentară. (E.P.)
CLOASMĂ, denumire generică
pentru pete, de culoare galbenă,
brună, cenușie, de formă neregu-
gulată situate pe frunte, obraji,
bărbie. Forma cea mai obișnuită
este c. uterină a gravidelor. C.
albă (vitiligo) = lipsa pigmentu-
lui pielei; c. bronzată (după expu-
nere prelungită la soare), c. ca-
șectică, c. hepatică (termen im-
propriu). (A.V.)
CLOROFORM, lichid incolor cu
miros caracteristic și gust dul-
ceag. Bun solvent organic. E in-
flamabil numai în straturi sub-
țiri. în medicină se întrebuințea-
ză (acum mai rar) ca narcotic
și ca dizolvant al cerii (în tehnica
dentară). (G.F.)
CLOR OM, tumoare de culoare
verzuie care apare la nivelul oa-
selor la unii bolnavi de leucemie.
(G.S.)
CLOROZĂ, anemie a fetelor ti-
nere, datorită unui regim igie-
no-dietetic defectuos, care coin-
cide cu creșterea rapidă din pe--
rioada de pubertate și instalarea
menstruație!. Se caracterizează
prin scăderea pronunțată a fie-
rului din globulele roșii și culoa-
rea palidă, verzuie, clorotică a
tegumentelor. Se tratează prin
administrarea de doze masive de
fier și vitamină C, regim alimen-
tar corect, combaterea sedenta-
rismului. (G.S.)
CLORPROMAZINĂ (LARGAC-
TIL, PLEGOMAZIN, etc.), de-
rivat de fenotiazină (este lichid
la temperatura obișnuită) cu cali-
tăți neuroleptice; se utilizează
ca hipnotic și sedativ al sistemu-
lui nervos central. Se indică în
tratarea alergiilor, a unor boli
psihice, a șocului postransfuzio-
nal precum și a vomelor de dife-
rite etiologii: cancer, uremii, sar-
cină etc. (G.F.)
COAGULARE proces complex de
transformare a unui produs li-
109
COC
chid (sînge, lapte) într-un cheag,
cu o separare de o parte lichidă
(ser, zer). C. sîngelui este separa-
rea sîngelui într-un coagul roșu,
moale, format dintr-o rețea de
fibrină conținînd hematii, leu-
cocite și trombocite și în ser. Fe-
nomenul apare în urma declan-
șării unui proces complex enzi-
matic cînd sîngele este scos din
vase, și constînd din transfor-
marea fibrinogenului solubil în
fibrină insolubilă sub acțiunea
trombinei, care, la rîndul ei, pro-
vine din protrombină activată
de tromboplastine în prezența
ionilor din calciu. Alți factori
(convertina, accelerina și fac-
torii hemofilici) sînt necesari pen-
tru ca procesul să decurgă nor-
mal. Rolul c. este oprirea promptă
a hemoragiilor prin închiderea
spațiilor mici de rupturi, apărute
accidental la nivelul vaselor. Lip-
sa sau cantitatea insuficientă a
unor factori de c. duce la hemo-
filie. în condiții patologice c.
poate apărea și în vase (trom-
boză). C. sîngelui poate fi împiede-
cată fie prin mijloace mecanice
(legarea vaselor), dar mai ales
prin administrarea de substanțe
care scot calciul din sînge (nitrat
de sodiu), sau de substanțe anti-
coagulante (heparină, hirudinină),
care opresc acțiunea trombinei.
La unele persoane există o lipsă
de protrombină (care nu se for-
mează în ficat din cauza lipsei
de vitamina K și astfel prezintă
o hemofilie foarte accentuată),
orice rană poate produce o pier-
dere de sînge, uneori chiar pînă
la moarte. C. laptelui: separarea
laptelui în chiag și ser, în urma
transformării caseinogenului în
caseină în urma acidifierii prin
fermentație lactică. în stomac,
procesul se produce sub acțiunea
labfermentului, enzimă din sucul
gastric. C. apei: separarea impuri-
tăților organice din apă prin adău-
gare de substanțe astringente
(metodă de purificare a apei).
(G.S. + E.P.)
COASTE, oasele care formează
cușca toracică (în număr de
12 perechi); pornesc de pe coloana
vertebrală, înconjoară pulmonii,
inima și marile artere și vene,
cît și esofagul și o parte a traheei;
primele 7 se unesc în față pe
stern, celelalte 3 pe un cartilaj
substernal al coastelor (false),
ultimele două sînt libere; între
c. sînt mușchii intercostali externi
(care ridică coastele în sus, dila-
tînd cușca toracică în inspirație și
mușchii intercostali interni, care
trag coastele în jos (în expirație).
(E.P).
COBALTOTERAPIE, utilizarea
cobaltului radioactiv (Co60) în
tratamentul tumorilor maligne.
(G.S)
COCA, frunze de EfytJwoxylon
coca, plantă din familia inului pe
care locuitorii din Peru și Bolivia
le mestecă pentru acțiunea lor
stimulatoare. C. conține mai mulți
alcaloizi, dintre care unii cu pro-
prietăți excitatoare; tot din
această plantă se extrage si cocai-
na. (E.P.)
coc
110
COCAINĂ, substanță cristalizată
cu proprietăți anestezice; azi c.
se obține și prin sinteză și se fo-
losește mai ales la anestezie lo-
cală, căci acționează asupra ter-
minațiilor nervoase senzitive de
la periferie; se prescrie și se utili-
zează numai la indicațiile medi-
cului. Prin folosire îndelungată,
dă obișnuință și se ajunge la
cocainomanie, stare gravă care
atacă sistemul nervos; indivizii
sînt neliniștiți, nu pot dormi, au
coșmaruri, halucinații, delir și
se calmează numai pe timpul cît
iau c. sub formă de praf sau in-
jecții. Ca duce inevitabil, prin
cașexie, la moarte. (E.P.)
COCCIS, osul triunghiular, alcă-
tuit din sudarea a 4 vertebre,
care termină coloana vertebrală
la om; rest al vertebrelor care
alcătuiesc coada la animale; c.
are și la femeie o anumită mobi-
litate în timpul nașterii, putînd
mări deschiderea sacrală. (E.P.)
COD GENETIC, reprezentarea bio-
chimică a informației eredita-
re (genetice) prin intermediul a
patru baze azotate (2 purinice
și două pirimidinice), care alcă-
tuiesc codonii din macromolecula
de acid dezoxiribonucleic (ADN).
ADN depozitează codul genetic
sub forma a 64 de codoni. (G.F.)
COIT (COPULAȚIE, ACT SE-
XUAL), împreunare sexuală a
bărbatului cu femeia; scopul bio-
logic este fecundarea ovulului.
Avînd în vedere că maturația
ovulară — una din condițiile
necesare fecundației — este perio-
dică, instinctul sexual pentru c.
la animale este periodic. La om
instinctul sexual nu este condițio-
nat de periodicitatea maturației
ovulare. în afară de c. natural
— împreunare penis-vagin, exis-
tă o serie de c. abnovmale. Reuși-
ta c. este legată de integritatea
anatomică și funcțională a orga-
nelor genitale și a sistemului ner-
vos al partenerilor. Tulburările
de potență sexuală au importan-
ță la bărbați, pot fi datorate fie
dezvoltării insuficiente a orga-
nelor genitale, fie unor boli ale
a cestor organe sau ale sistemului •
nervos. (A.V.)
COLA, nuca unor arbori din
genul Cola (nitida, verticilata,
acitminata) din familia Sterculia-
ceae, originară din Africa de Vest
și America de Sud, din care se
extrage un suc cu cafeină, teobro-
mină etc. ce se folosește sub formă
de tinctură ca tonic amar și sti-
mulent al sistemului nervos.
(E.P.)
COLAGEN, proteină din grupa
scleroproteinelor care conține gli-
cocol, prolină și oxiprolină. Intră
în mod constant în substanța fun-
damentală din structura pielii,
cartilajelor, tendoanelor, liga-
mentelor, oaselor, solzilor etc.
Nu se digeră de către pepsină și
tripsină (fermenți proteolitici).
Prin fierbere în apă a țesuturilor
care o conțin se separă sub forma
unui lichid vîscos cunoscut sub
numele de gelatină sau clei ani-
mal. în anumite cazuri în c. se
111
COL
depun substanțe străine care pro-
voacă boli de colagen (scleroder-
mii, periarterite, reumatisme ar-
ticulare etc.). (G.F.)
COLAGOG (COLECISTOKINE-
TIC), substanțe sau medica-
mente care declanșează și ușurea-
ză secreția și evacuarea bilei
în intestin; peptonele (care se
găsesc în bulionul de carne), sul-
fatul de magneziu (în sol. 2%
în apă călduță dimineața) sau
uleiul de măsline, sînt cele mai
cunoscute (E.P.)
COLAPS, stare gravă datorită
unei insuficiențe circulatorii. C.
poate fi de natură cardiacă, res-
piratorie, cerebrală, vascular pe-
riferic. (A.S.)
COLECISTITĂ, inflamația acută
sau cronică a vezicei biliare,
provocată fie prin infecții bacte-
riene, fie prin prezența calculilor
biliari. Forma acută provoacă du-
reri violente sub rebordul costal
drept, febră, grețuri, vărsături,
în perioada crizei, vezica biliară
își mărește volumul, de aceea
poate fi palpată. Forma cronică
apare periodic, însoțită de crize
și provoacă tulburări dispeptice
permanente. Tratamentul c. este
medicamentos, dietetic sau chi-
rurgical. (A.V.)
COLEDOC, canalul biliar prin
care bila se varsă în duoden și
care aduce bilă fie din canalele
hepatice, fie din canalul cistic;
prin canalul c. bila se varsă în
timpul digestiei, cînd un hormon
stomacal (colecistokinina) deter-
mină contracția vezicei biliare și
bila cistică ajunge în duoden.
(V. FICAT). (E.P.)
COLESTEROL, substanță de na-
tura sterolilor foarte răspîndită
în organism; se găsește liber sau
esterificat cu acizi grași în toate
țesuturile, dar mai ales în creier,
măduva spinării, sînge, mușchi
etc. și în semințe de plante, în
produse de origine animală, găl-
benuș de ou, lanolină, untură de
pește etc. Are asemănări chimice
cu vitamina D (este provita-
mina D), cu hormonii sexuali și
hormoni ai corticosuprarenalei,
precum și cu sărurile biliare
(care derivă din c. prin metiloxi-
dare). în stare pură este o sub-
stanță cristalină, insolubilă în
apă rece, solubilă în solvenți
organici. Are rol în reglarea per-
meabilității membranelor celu-
lare față de lichide. Colestevo-
lemie: cantitate de c. din sînge
variază la omul sănătos, între
1,2 —1,8 g la litru; c. crește în
caz de regim alimentar bogat în
grăsimi și scade în inaniții par-
țiale sau cancer, TBC, hepatite
etc.; depășirea c. normal duce
la depozitarea unor grăsimi pe
peretele interior al arterelor (ate-
romatoză), care provoacă crește-
rea presiunii arteriale, accidente
cerebrale sau coronariene. (G.F. 4-
E.P.)
COLIBACIL, bacii gram-negativ,
ciliat, care joacă rol important,
fiziologic în segmentul inferior al
COL
112
colonului, contribuind la procesul
de digestie a celulozei. Pătrunderea
lor în curentul sanguin se numește
colibaciloză. C. din sînge se elimi-
nă prin rinichi, infectează urina,
producînd colipielocistită. înmul-
țirea lor în sînge determină coli-
septicemie, o boală asemănătoa-
re febrei tifoide. O altă locali-
zare a c. este vezica biliară, colecis-
tită. (E.P.)
COLICĂ, durere violentă, abdo-
minală, ce apare brusc, sub for-
mă de crize; este de origine varia-
bilă: 1) intestinală, în legătură
cu enterocolita, apendicită, pan-
creatită; 2) biliară, provocată de
infecția vezicei biliare, sau calcu-
loză biliară; 3) renală provocată
de cele mai multe ori prin calcu-
loză renală; 4) genitală în legătură
cu afecțiuni uteroanexiale. Sta-
bilirea cauzei este datoria medi-
cului, care prescrie tratamentul
necesar. (A.V.)
COLITĂ, denumire generică pen-
tru inflamația colonului; este aso-
ciată de multe ori și cu inflamația
intestinului subțire, enterocolită.
C. acută, localizată pe un singur
segment (colonul ascendent, trans-
vers, descendent) sau difuză, cu
caracter infecțios parazitar, sau
toxic, survenind brusc și avînd
o durată de timp limitat. C. cro-
nică, consecința unei c. acute
nevindecată, netratată suficient,
are multe forme: c. dizenterică
(cauzată de bacilul dezenteriei);
c. de fermentație, de putrefacție
după localizarea ei pe colonul
ascendent sau descendent, termen
perimat azi. C. granuloasă (loca->
lizare a bolii lui Coohn pe colon),
c. polipoasă, c. spastică, atonă,
ulcerohemoragică. Forma neuro-
vegetativă este caracterizată prin
eliminarea unor scaune mucomem-
branoase. Mai nou se insistă asu-
pra deficitului enzimatic în pa-
togenia c. Tratamentul c. nece-
sită examen medical, coprologic și
este medicamentos, dietetic. (A.V.)
COLOANĂ VERTEBRALĂ, șirul
de vertebre care se găsesc în par-
tea posterioară (sau dorsală) a
corpului vertebratelor și care
închid în inelul lor osos măduva
spinării — centrul nervoreflex —
ferind-o de leziuni. La om c. v. este
alcătuită din 29 vertebre și un
coccis (7 cervicale, 12 dorsale, 5
lombare și 5 sacrale), acestea din
urmă unite în osul sacru). Fiecare
din ele are spre partea dorsală un
corp vertebral ca un disc turtit,
iar înspre partea ventrală o apo-
fiză spinoasă (ascuțită), iar spre
partea laterală, de o parte și alta,
sînt apofizele laterale. între două
corpuri vertebrale se găsește; un
cartilagiu de unire, în care uneori
se produc fenomene de osificare,
la un disc sau la altul, ceea ce
provoacă dureri cunoscute sub
numele de spondiloză. între două
vertebre există un spațiu prin
care ies nervii rahidieni, care- își
au originea fie în prelungirile den-
dritice de la periferie, fie în nu-
cleii de substanță cenușie din mă-
duvă. C.v. prezintă 2 curburi ex-
terne, una cervicală, alta lomba-
ră. Datorită mușchilor vertebrali,
c.v. se poate îndoi ușor; dacă nu ar
113
COM
fi această posibilitate, ea s-ar pu-
tea ușor rupe și astfel leza mădu-
va spinării; c. v. poate prezenta de-
formări: cocoașă (cifoză), lordoză,
scolioză, spondiloză etc. (E.P.)
COLODIU, azotat de celuloză
care dizolvat 4% într-un amestec
de alcool-eter, formează un lichid
vîscos care, la rîndul său, prin
evaporare formează (dacă stratul
este subțire) o peliculă transpa-
rentă, aderentă. în medicină se
utilizează pentru acoperirea răni-
lor ușoare (izolare etc.). (G.F.)
COLOSTRU, secreția glandei ma-
mare, ce apare în ultimele săp-
tămîni ale sarcinii și timp de cî-
teva zile după naștere. C. este
de culoare alb-gălbuie, de consis-
tență aproape seroasă-lichidă. Pro-
ducerea de c. o putem considera
ca o primă fază, pregătitoare a
secreției de lapte, care din ziua a
4-a după naștere ia aspectul lap-
telui. înainte s-a crezut că are rol
important în transportul unor
anticorpi, necesari noului născut,
pentru apărarea sa împotriva dife-
ritelor infecții. La examenul mi-
croscopic găsim în c. picături de
grăsime si mici formatii rotunde.
(A.V.)
COMĂ, stare foarte gravă de su-
ferință a organismului, manifesta-
tă prin pierderea cunoștinței, tul-
burări psihomotorii și senzoriale.
Bolnavul are aspect de om adîn-
cit în somn, indiferent la ce se
petrece în jur, cască frecvent, poa-
te prezenta incontinență urinară,
fecală. în c. rămîn păstrate func-
S
țiile esențiale ale organismului
(respirația, circulația etc.), de
care depinde însăși viața. în
unele cazuri bolnavul nu mai
înghite, respirația se accelerează»
temperatura crește brusc și se
poate produce colaps și moarte.
Pe toată durata c. este întreruptă
orice posibilitate de comunicare
cu bolnavul. Cînd este de origine
nervoasă, după intensitatea și
localizarea leziunilor cerebrale
(traume, hemoragii, meningite) c.
se împarte în: c. vigilentă: (corti-
co-subcorticală), c.diencefalică (ta-
lamostriată), c. mezencefalică (le-
targică), c. bulbară. Dar c. poate
surveni și datorită unor intoxica-
ții cu CO (oxid de carbon), cu
barbiturice, datorită unui șoc
insulinic sau a uremiei. La cel
mai mic semn de c. trebuie urgent
chemat medicul. (A.S.4-E.P.)
COMOȚIE CEREBRALĂ, tulbu-
rare neuropsihică gravă provocată,
de un traumatism craniocerebral.
Urmărind starea conștiinței bolna-
vului, se poate localiza sediul
c.c. Frecvente sînt hematoamele
intracraniene care pot apare la
cîteva zile după accident. Rămîn
sechele: dureri de cap, amețeli,
crize epileptiforme. Se recomandă
de urgență consultarea medicului
si luarea unei encefalograme.
(A.S. + E.P.)
COMPARTIMENTELE LICHIDE
ALE CORPULUI. Greutatea tota-
lă a lichidelor din organismul uman
variază între 50 — 70% din greu-
tatea sa. S-a convenit împărțirea

114
în patru compartimente a lichide-
lor din corp: 1) int? aceluia? (în
protoplasma celulară circa 30 li-
tri de apă); 2) extraceluia? (în
lichidul interstițial circa 10 litri
apă, apa extracelulară a țesutului
conjunctiv dens și a osului);
3) circulata? (sîngele și limfa: cir-
ca 5 litri de sînge și 10 litri limfă);
4) Iranscelula? (lichidele din cana-
lele glandelor exocrine, din tubii
colectori ai rinichiului, din umoa-
rea apoasă a ochiului, din tractul
digestiv, din arborele traheobron-
șic etc. care reprezintă circa 2,5%
din apa totală a corpului). Volu-
mul total al apei din corp se
poate determina cu apă marcată
cu deuteriu, tritiu sau antipirină.
Volumul unui compartiment poa-
te fi determinat utilizînd o sub-
stanță test care să îndeplinească
condițiile: 1) să se distribuie
uniform; 2) să nu fie toxică; 3)
să nu se metabolizeze în timpul
difuziei; 4) să se elimine numai
prin urină; 5) să se poată deter-
mina cantitativ în sînge și urină.
Compoziția lichidelor diferă mult
de la un compartiment la altul,
mai puțin de la o componentă la
alta a lichidului extracelular și
mai puțin între componentele li-
chidului extracelular. Diferitele
cJ. ale c. se influențează reciproc,
din punct de vedere cantitativ și
al compoziției existînd un echili-
bru permanent. (G.F.)
COMPLEX DE INFERIORITATE,
stare de natură psihologică, prin
care individul se consideră infe-
rior celorlalți. C. de L are originea
în educație și mai ales într-un ata-
șament prea puternic față de
mamă, care își „salvează" copilul
din orice împrejurare, nelăsîndu-i
acestuia inițiativa și felul propriu
de a ieși din impas; bolnavul tre-
buie examinat de psiholog în
vederea redării încrederii în for-
țele proprii. (E.P.)
COMPORTAM EN T, totalitatea ma-
nifestărilor unui individ. C. poartă
o amprentă personală specifică,
care dealtfel definește stilul fie-
căruia. C. se dezvoltă pe baza
zestrei genetice, de aici „aerul
familial" al tuturor membrilor
din aceeași familie. (A.S.)
COMPRESĂ, aplicație umedă, con-
stînd din îmbibarea cu apă simplă,
sau cu unele adausuri (ceaiuri,
alcool etc.) a unei bucăți de pînză,
de dimensiuni corespunzătoare re-
giunii de tratat. Pot fi reci, calde
sau alternante. în cazul adausului
de alte substanțe la apă, este bine
să ungem pielea cu vaselină, pen-
tru evitarea macerației tegumen-
telor. (A.V.)
COMPRESIUNE, producerea unei
presiuni asupra unui organ de
către un alt organ mărit în mod
patologic sau de o cauză mecanică
exterioară (centură). Este produsă
în special de tumorile benigne si
maligne și poate duce la tulburări
mai mult sau mai puțin grave,
uneori punînd în pericol viața
bolnavului; (G.S.)
CONDIMENT, ingredient (mai ales
de natură vegetală și minerală),
care se adaugă' alimentelor proas-
115
CONT
pete sau preparate, pentru a le da
un anumit gust și miros, prin care
să se declanșeze pofta de mîncare
și de asemenea și secrețiile diges-
tive; c. nu este un aliment în
sine și se adaugă în cantități mici,
dar dacă se face exces din el (prea
pipărat, ardeiat, acru, dulce),
atunci se pot provoca iritări
ale mucoaselor digestive și îmbol-
năviri (diaree, constipații, infla-
mați! cu ulcerări și hemoragii di-
gestive). (E.P.)
CONDIȚIONARE, procedeul prin
care se elaborează un reflex condi-
ționat. C. este mecanismul care stă
la baza învățatului, a educației, a
executării unor deprinderi de ac-
tivitate, gesturi etc., adică a ma-
jorității comportamentelor pe ca-
re le cîștigăm în timpul vieții.
Termenul este introdus de Pavlov.
(E.P.)
CONDRITĂ, inflamația cartila-
jelor, de obicei transmisă de la
țesuturile învecinate, în special de
la os, care produce degenerarea
țesuturilor. (G.S.)
CONDRODISTROFIE FETALĂ
v. ACONDROPLAZIE
CONEXIUNE INVERSĂ v. FEED-
BACK
CONFABULAȚIE, tulburare de
memorie constînd din redarea
unor evenimente pe care bolnavul
nu le-a trăit. C. are valoarea unei
supliniri a lacunelor mnestice din
cadrul psihozei Korsakov și face
parte din imaginație. C. apare în
parafrenie, psihoza presenilă etc.
(A.S.)
CONGENITAL, fenomen care se
referă la o tulburare a noului năs-
cut (morfologică sau funcțională)
și își are originea într-o afecțiune
ce s-a exercitat asupra oului (in-
fecție, lovire); fenomenul c. nu
este implicit și ereditar. (E.P.)
CONGESTIE (HIPEREMIE) dila-
tarea activă a vaselor cu intensi-
ficarea circulației sanguine, mai
ales în anumite părți ale organis-
mului, rar în întregul organism,
produsă mai ales de factori de
natură inflamatorie. C. este un
simptom și nu o boală. Este de
natură arterială, de culoare roșie
vie. Se cunosc: c. pulmonară în
prima fază a pneumoniei,
premenstrzială a uterului; c. sînt
hiperemiile provocate de acțiunea,
nervilor vegetativi, vaso-dilatatori
și pot fi cauzate de emoții, de
căldură, frig, toxine microbiene,
substanțe chimice, radiatii etc.
(A.V. + G.S.)
CONJUNCTIVITĂ, inflamația acu-
tă sau cronică a conj unctivei (mem-
brana care tapetează fața poste-
rioară a pleoapelor și globul ocular
pînă la periferia corneei), produsă,
de diferiți agenți iritanți fizici
sau chimici și de infecții micro-
biene. C. de primăvară se dato-
rește sensibilității față de polen.
C. purulentă este produsă de in-
fecția cu diferiți germeni piogeni;
la copilul nou-născut poate fi de
natură gonococică. Deosebit de
gravă este c. granuloasă sau tra-
8*
CON
110
hornul. în funcție de cauză și
gravitate se tratează prin spălă-
turi și comprese oculare cu mușețel
sau soluții antiseptice, cortizon,
antibiotice; c. blenoragică a nou-
născutului se previne prin instila-
rea în conjunctivă a unei pică-
turi de soluție de nitrat de argint
(procedeul Crede). (G.S.)
CONJUNCTIVITĂ GRANULOA-
SĂ v. TRAHOM
CONSANGVINIZARE, înrudirea de
sînge prin reproducerea a două or-
ganisme care au un înaintaș apro-
piat comun (căsătoriile între frați,
veri etc.). în unele cazuri, prin c.
se pot întări unele caractere pozi-
tive (producția de lapte, fătarea
de 2 —3 gemeni), dar se pot întări
și caracterele negative (calviția)
sau pot apărea caractere recesive,
existente la înaintaș (hemofilie,
unele boli mintale). Din acest
din urmă motiv, c. la om este
interzisă (E.P.).
CONSERVE, alimente de origine
vegetală, animală sau combinate,
închise în borcane, cutii de ta-
blă etc. și sterilizate fie prin căl-
dură, fie prin substanțe citostati-
ce, fie prin radiații gamma. etc.;
intoxicațiile cu c. sînt foarte grave
de aceea trebuie examinate bine,
în prealabil, pentru a nu fi alte-
rate. (E.P.)
CONSTIPAȚIE (COPROSTAZĂ),
stare patologică constînd din re-
tenția conținutului intestinal în
colon și în rect. Cauzele c. sînt
variate: 1) c. mecanică se produce
în urma stenozei intestinale, de
natură diferită: cicatricială, tu-
morală; 2) c. alimentară, din cauza
unei alimentații prea sărace în
resturi nedigerabile (lipsește exci-
tația fiziologică a peretelui intes-
tinal) ; 3) c. dischinetică, provocată
de tulburarea aparatului nervos
din peretele intestinal, legată in-
tim și de starea sistemului nervos
vegetativ și central. în dezvolta-
rea c. are o importanță deosebită
lipsa factorului reflex condiționat.
După formă deosebim c. atonă,
în care fecalele au aspectul unui
cilindru, cu brazde longitudinale'
și c. spastică^ în care masele de
fecale au aspectul unor globurele
(bile) nu prea mari și dure (ase-
mănătoare fecalelor de oaie). Simp-
tomele generale ale c» (stereore-
mie) sînt dureri de cap, stări
depresive, gust rău și miros urît
în gură, limba acoperită, saburală.
Tratamentul este în funcție de
forma c. (A.V.)
CONSTITUȚIE, ansamblul acelor
însușiri anatomice, fiziologice, bio-
chimice și psihologice ale unui
individ, care au un grad important
de stabilitate și prezintă corelații
puternice între ele. C. este formată
din caracterele ereditare și in-
fluența mediului asupra individu-
lui. în c. unui om, intră numai
modificările care prezintă carac-
tere de durată (schimbarea for-
mei, prezența unei imunități cîști-
gată după o boală infecțioasă).
S-au făcut multe încercări de cla-
sificarea tipurilor de c. Astfel, deja
Hipocrate descrie 4 tipuri de c.:
117
CON
sanguinic, coleric, flegmatic și me-
lancolic. în secolul trecut, școala
franceză (Sigaut) descrie tipuri
musculare, respiratorii, digestive și
cerebrale. Școala germană repre-
zentată de Kretschemer, recu-
noaște tipul leptosom, atletic,
picnic și diplazic. Școala medi-
cală italiană (Giovanni și Viola)
deosebesc tipuri megalo-, normo-și
microsplanchnice. Clasificarea lui
Pende are ca bază funcțiunea glan-
delor endocrine, după el există un
tip hipo- și hipertiroidian, hipo-
pituitâr, hipergenital, hipersupra-
renal. Stiller insistă asupra exis-
tenței unui tip de c. astenică.
J aentsch deosebește un tip B
(basedowoid) și unul T (tetanoid).
Pavlov consideră că c. omului este
determinată de modul cum reac-
ționează sistemul nervos central
la influența mediului extern, gra-
dul de excitație și inhibiție pro-
vocat. (A.V.)
CONSULT MEDICAL, schimb de
păreri între medici de aceeași spe-
cialitate sau de specialități dife-
rite în scopul stabilirii diagnosti-
cului sî tratamentului, spre deose-
bire dew CONSULTAȚIE ME-
DICALĂ, care este convorbirea
medicului cu bolnavul și examina-
rea lui în scopul stabilirii diagnos-
ticului și tratamentului. (G.S.)
CONȘTIINȚĂ, trăsătură a activi-
tății nervoase superioare a omului
constînd în utilizarea celui de al
doilea sistem de semnalizare (vor-
birea) pentru a gîndi și a deter-
mina raporturile sale cu realitatea
înconjurătoare pe baza reflectării
realității obiective. C. a apărut
în procesul muncii și este specifică
omului. în unele stări de mare
oboseală (sau sub acțiunea dro-
gurilor, a alcoolului) c. poate fi
alterată sau chiar dispare. C.
prezintă tulburări în stările depre-
sive, melancolie, demență precoce,
epilepsie. în cazurile de hipnoză,
isterie, delir oniric se poate vorbi
de o dublare a c. (E.P.)
CONTAGIOS, care se transmite
de la un bolnav la un individ să-
nătos (boli transmisibile), are loc
direct sau indirect: prin materiile
fecale (febra tifoidă, dezinteria,
holera), prin spută (scarlatina,
rugeola, difteria, meningita epi-
demică, tuberculoza, pneumonia),
prin secreții și descuamări ale pielii
(variola, scarlatina, pesta bubo-
nică, erisipelul, conjunctivele, bo-
lile venerice) — , prin sîngele supt
de paraziți (pesta, tifosul exan-
tematic, lepra), prin contact direct
sau indirect cu haine, mobile ale
bolnavului, prin persoane sau ani-
male care au venit în contact cu
bolnavul. (E.P.-f-D.H.)
CONTRACT URĂ,	contracțiune
musculară permanentă; mușchiul
nu se mai relaxează, devine rigid;
apare la membre (nu se mai pot
îndoi), la degete (mai ales la pi-
cioare), la față etc.; unele sînt
provocate de o ischemie, datorită
unei poziții anormale a membru-
lui, degetelor etc., altele sînt ur-
marea unor infecții sau intoxicații
(tetanos, stricnină, ergotină) sau
tulburări corticale (TBC, menin-
gită, hipnoză). (E.P.)
CON
118
CONTRACȚIE, scurtarea unui
mușchi ce se inseră (prin tendoa-
ne) pe două pîrghii osoase, din
care cel puțin una e mobilă, ast-
fel că în urma c. una se apropie
de cealaltă. C. constă în deplasarea
filamentelor de miosină (contrac-
ții ă) și a celor de actină (elastice)
unele printre altele, apropiind
astfel cele două membrane. C.
se produce la mușchi striați sub
acțiunea acetilcolinei, care este
eliberată la terminația axonului
motor ce vine la placa motoare, iar
leu mușchii netezi de adrenalina
ce s$ eliberează la terminația axo-
niior simpatici ce se rășpîndesc
la suprafața fibrei musculare ne-
tede. C. reprezintă o cheltuială de
energie furnizată de ATP, CP și
glucoza; ea se măsoară cu dina-
mometrelc. în multe maladii mus-
culare (amiotrofii, degenerescen-
te, miosite etc.), forța c. musculare
este extrem de scăzută. Cauzele
atoniei pot fi multiple și este ne-
cesar să se consulte medicul. (E.P.)
CONTROL ONCOLOGIC, metodă
de depistare precoce a cancerului
prin completarea oricărui examen
medical cu un examen atent al
organelor, la nivelul cărora apare
mai frecvent cancerul (stomac,
plămîn, uter, mamelă, piele etc.).
(G.S.)
CONTUZIE, leziune tisulară pro-
vocată de o acțiune mecanică (lo-
vire), care nu duce decît la o com-
presiune a țesuturilor fără rupturi
externe; cînd c. este ușoară se
produce o hemoragie capilară
subtegumentară, care dă o pată
ce se înălbăstrește, apoi devine
brună, verzui-gălbuie și apoi dis-
pare (se produce mai ales la femei
cu țesuturile dermice delicate).
Cînd c. este gravă, sîngele ce in-
vadează țesuturile dermice și sub-
acente poate să se infecteze și să
ducă la gangrene; în caz de c.
ușoară se aplică comprese ușoare
cu apă și alcool (în proporții
egale) sau cu ulei și se face un
masaj foarte ușor. (E.P.)
CONVALESCENȚĂ, ultima fază &
unei boli, cînd după dispariția-
simptomelor, organismul își revine
progresiv la starea de sănătate,
în funcție de gravitatea bolii, du-
rează mai mult sau mai puțin.
(G.S.)
CONVULSIE, contracția repetată
involuntară a unui grup muscular
sau a musculaturii întregului or-
ganism. C. clonice: scurte, ritmice,
localizate de obicei la un grup mus-
cular. C. toni co cloni ce: alternarea
contracțiilor scurte, ritmice, cu
contracții de durată mai lungă. Ce
survine" în epilepsie, eclampsie,
isterie etc. (A.S.)
COORDONARE, relație ce se sta-
bilește în cadrul unui proces di-
namic complex, astfel îneît intra-
rea în acțiune, amplitudinea, in-
tensitatea, durata și ieșirea din
acțiune a unor piese sau suban-
sambluri se face cu minim de chel-
tuială energetică, pentru asigura-
rea eficienței biologice. De ex.:
coordonarea mișcărilor picioarelor
și a altor părți ale corpului uman
119
COR
în mers, fugă, sărituri etc., a
activității cardiace, pulmonare și
în general a tuturor aparatelor
care îndeplinesc funcții vegetative,
în raport cu diferitele situații ale
organismului. (G.F.)
COPILĂRIE, perioadă de viață
de la naștere pînă la adolescență.
C. se poate diviza în mai multe
perioade, ale căror limite sînt,
de altfel, stabilite arbitrar: 1)
de la naștere pînă la 1/2 — 3 ani,
cînd dentiția de lapte (temporară)
este completă; se poate subdiviza
în : a) primele 6 zile de viață con-
stituie perioada postnatală pre-
coce; b) din ziua 7 — 30, perioada
neonatală tardivă, de adaptare
la condițiile de viață extrauterină:
c) vîrsta de sugar de la prima
lună pînă la un an; d) copilul
mic sau antepreșcolarul, între
1—2 1/2 ani. 2) A doua c. (vîrsta
preșcolară) de la 2 1/2 — 3 ani,
pînă la 6 —7 ani, cînd apare pri-
mul molar definitiv, atenția este
voluntară, suficient dezvoltată și
permite școlarizarea; 3) a treia c*
(vîrsta școlară), de la 6 — 7 ani,
pînă la 15 —16 ani, cînd, odată
cu sfîrșitul perioadei pubertății,
copilul devine adolescent. Copilul
trebuie să se dezvolte armonios
fizic, psihic, intelectual și moral.
Creșterea și dezvoltarea lui se
desfășoară din momentul concep-
ției și pînă la maturitate și este
condiționată de factori genetici,
neurp-endocrini, de mediu, ali-
mentație, îngrijire igienică, acti-
vitate fizică, regimul instructiv-
educativ și mediul social. Fac-
torii patologici, care pot să acțio-
neze antenatal sau postnatal,
influențează de obicei negativ
creșterea si dezvoltarea copilului.
(A.V.)
COPROCULTURĂ, însămînțarea
pe medii de cultură a unor mici
porțiuni de materii fecale, în sco-
pul identificării unor microbi pa-
togeni. Servește la diagnosticul
unor boli ale tractului digestiv
(febră tifoidă, paratifoidă, dizen-
terie, holeră, enterocoiită) sau la
depistarea unor purtători sănătoși
ai acestor infecții. (G.S.)
COPROFAGIE (SCATOFAGIE),
ingerare de materii fecale, tulbu-
rare gravă a instinctului alimen-
tar, ce apare în oligofrenia pro-
fundă, schizofrenie cronică, de-
mență etc. (A.S.)
COPROLALIE, tulburare de vor-
bire manifestată prin tendința
de a întrebuința cuvinte și expre-
sii pornografice și obscene; apare
în stări de agitație psiho-motorir,
în psihopatii, schizofrenie, epilep-
sie, alcoolism, oligofrenie, demen-
ță etc. (A.S.)
COPROSTAZĂ v. CONSTIPA-
ȚIE
CORD v. INIMĂ
CORD SPORTIV, hipertrofia mio-
cardului în urma efortului sportiv,
prin antrenament; nu este o le-
ziune cardiacă, dar necesită con-
trol medical. (G.S.)
COR
120
CORDON OMBILICAL, forma-
țiune tubulară, de circa 50 — 60 cm
lungime și de grosimea degetului
mic (la nou născut) care realizea-
ză legătura între făt și placentă,
cuprinzînd 1 venă și 2 artere,
învelite într-un țesut’conjunctiv-
mucos. Vena transportă de la pla-
centă sîngele bogat în oxigen iar
cele două artere duc de la făt
la placentă sîngele încărcat cu
produsele de dezasimilație (de-
șeuri) și bioxidul de carbon. în
placentă se petrece purificarea
sîngelui și încărcarea sa cu oxigen,
cu materiile nutritive: săruri, vi-
tamine, hormoni și anticorpi, pri-
miți din organismul matern. C.o.
prea scurt poate provoca tulburări
în nutriția fătului, iar cel prea
lung se poate înfășură intrauterin,
în jurul gîtului fătului putînd
provoca sufocarea. La naștere
c.o. se taie la nivelul ombilicului,
plaga rezultată se vindecă în 5 —7
zile. (A.V.)
COREE, sindrom neurologic, ca-
racterizat prin prezența unor miș-
cări involuntare, aritmice, dezor-
donate și fără finalitate. C. apare
în multe afecțiuni, cum ar fi spre
ex.: c. Sydenham la copii, c.
Hutington, la adulți, c. gravidică,
c. senilă etc. Se recomandă odih-
nă totală și regim. (A.S.)
CORIZĂ (GUTURAI, RINITĂ
ACUTĂ, BANALĂ), inflamație
acută catarală a mucoasei na-
zale provocată de frig și umezeală;
infecția propriu-zisă este produsă
de viruși în asociație cu diferiți
germeni banali. Este o boală ba-
nală, cu un decurs ușor, ce constă
în scurgerea nazală, la început
seroasă, apoi mucopurulentă, iar
la sfîrșit purulentă, însoțită de
cefalee, subfebrilitate și ușoară
alterare a stării generale. O formă
specială de c. este cea sifilitică,
care este o manifestare a sifilisu-
lui nou-născutului. (D.H.)
CORNEE, partea transparentă a
globului ocular, acoperită în mod
normal de pleoape; la marginea
acestora se deschid canalele la-
crimale și, prin mișcarea pleoa-
pelor, c. este mereu umectată;
atingerea c. cu degetul, determi-
nă imediat clipitul (reflexul cor-
nean), iar cînd acesta nu mai are
loc, este semn că individul este
anesteziat sau mort. (V. OCHI).
(E.P.)
CORNUL LUI AMMON v. HI-
POCAMP
C O ROI DA, membrană vasculară
de culoare închisă ce se găsește în-
tre sclerotică și retină. (V. OCHI).
COROIDITĂ, inflamația coroidei,
producînd tulburări de vedere.
(G.S.)
CORONARE, vasele musculaturii
inimii, arterele și venele care asi-
gură aprovizionarea ei cu sînge.
Arterele c. principale provin din
aortă; artera c. stîngă irigă ju-
mătatea stîngă a inimii și partea
anterioară a septului; artera c.
dreaptă irigă jumătatea dreaptă
a inimii și partea posterioară a
septului. Venele c. sînt colectata
121
COS
într-o singură venă, care se
varsă în auriculul drept. Artera
c. stîngă deservește 2/3 din ini-
mă, iar cea dreaptă 1/3, fapt care
explică de ce apare mai frecvent
îmbolnăvirea jumătății stîngi a
inimii, de pe urma insuficienței
c. Arterele coronare sînt în ma-
joritatea cazurilor terminale, ex-
plicînd astfel oprirea definitivă
a circulației sanguine în terito-
riul pe care îl irigă vasul trombo-
zat (infarctul). în cazuri rare,
cînd există o circulație colate-
rală, tromboza coronariană poate
trece neobservată, dat fiind că
zona miocardică afectată de trom-
boză, va fi alimentată cu sînge
prin ramuri colaterale. (A.V.)
CORPI STRĂINI, formațiuni de
materie organică sau anorganică,
străine organismului, care pe o
cale nefiziologică, nenaturală,
ajung în organism (de obicei în
cantități mici). Copiii din joacă
pot introduce în cavitățile nazale
său în conductul auditiv extern
boabe de fasole, porumb, nasturi,
pietre etc. Uneori, dacă acești
corpi sînt mici și trec ușor prin
cavitatea nazală pot fi aspirați,
devenind intrabronșici. La fel,
din conductul auditiv extern, în
urma tentativelor de extracție
neadecvate, pot perfora membra-
na timpanului și ajunge în ure-
chea medie, provocînd complicații
grave. Alteori, c.s. ajung în or-
ganism prin răniri cu arme de
foc (proiectil, schijă) sau în urma
accidentelor de muncă (așchii
de lemn, metal etc.). în toate
cazurile este necesară extracția
c.s. de către medicul specialist,
de care aparține organul în ca-
uză. (D.H.)
CORSET, centură destinată men-
ținerii trunchiului într-o poziție
normală. Se utilizează pentru
corectarea deformațiilor coloanei
vertebrale sau imobilizarea ei în
cazuri de fracturi (corset gipsat).
(G.S.)
CORTICOSTEROIZI, hormoni se-
cretați de corticosuprarenala. Pro-
prietatea comună a c. este sche-
letul steranic asemănător cu coles-
terolul sau vitamina D. Pe baza
proprietăților fiziologice și struc-
turale c. pot fi grupați în gluco-
corticoizi, mineralocorticoizi și an-
drogeni. Glucocorticoizii acționează
asupra metabolismului gluci-
dic, protidic și lipidic, stimulînd
descompunerea protidelor, oxi-
darea acizilor grași, determinînd
o valoare crescută a glicemiei.
Sînt foarte eficiente în tratamen-
tul bolilor alergice, avînd un
efect puternic antiinflamator. For-
mele naturale sînt cortizonul și
hidrocortizonul. Miner alocovtico-
izii acționează asupra metabo-
lismului hidromineral, fiind re-
prezentați de către dezoxicorti-
costeron și aldosteron. Acești
hormoni duc la retenție de sodiu
și eliminare de potasiu. Andro-
genii joacă rol în formarea carac-
terelor sexuale secundare. (Z.K.)
COSMETICĂ, disciplină complexă
de medicină curativă, anatomie
și igienă, care are ca obiect înfru-
musețarea corpului pentru a păs-
cos
122
tra prospețimea pielii și aspectul
ei de tinerețe; se folosește în spe-
cial masajul pentru a menține
circulația sanguină, a îndepărta
depozitele de grăsimi, dar și de
substanțe cosmetice (creme, badi-
jonări etc.) care să ajute la acest
scop; dacă se face de timpuriu
(cînd nu este necesară) părțile
de piele tratate, de îndată ce se
întrerupe tratamentul devin zbîr-
cite și urîte. (E.P.)
COT, regiune situată la articula-
ția antebrațului pe braț, prin oa-
sele cubitus, și radius pe hume-
rus: este învelită într-o sinovie
puternică; este articulația cea
mai solicitată a organismului,
din acest motiv este și foarte
bine întărită; în unghiul intern
al c. trece vena mediana, care
servește mai adesea la injecții
intravenoase. Se pot produce
luxații (mai ales la copii mici, că-
rora li se trage doar avantbrațul)
iar la adulți fracturi (mai ales ale
oaselor ce formează cotul). (E.P.)
CRAMPĂ, contracție involuntara
a unui mușchi sau grup de mușchi,
dureroasă, de durată relativ scur-
tă și cu revenire spontană Ia nor-
mal. Se produce mai ades la muș-
chii gambei piciorului sau a dege-
telor de Ia picioare și mai rar la
mîini. Apar mai ales noaptea din
cauza unei poziții defectuoase a
membrelor (lipsă de circulație)
sau a frigului; dar apar și după
oboseli mari și în prezența aci-
dului lactic în mușchi. Apar și
în boli ca: dizenterii, gripe, dia-
bet, intoxicații alimentare etc.
Se remediază prin poziții normale
în timpul somnului, prin admi-
nistrare de vitamină B2 supra-
forte. O formă specială de c.
este cea profesională, care apare
la scriitori, muzicieni, telegrafiști,
adică a unor grupe de mușchi
chemați să facă o activitate de
lungă durată. Acest tip de c.
apare numai în contextul acti-
vității respective, căci în afara,
ei mișcarea degetelor se face, nor-
mal. '(A.S. d- E.P.)
CRAN10T0MIE, secțiune în cu-,
tia craniană osoasă pentru a
putea ajunge la o tumoare ce-
rebrală; cranioplastie: aplicarea
unei grefe (auto-) de țesut oste-
operiostic pe o deschizătură cra-
niană, pentru a o închide erme-
tic, prin formarea unei noi por-
țiuni osoase. (E.P.)
CRANIU, totalitatea oaselor ca-
pului, care adăpostește encefa-
îul, nervii cranieni, glandele hi-
pofiză și epifiză, organele de
simț ale văzului, auzului, gustului
și mirosului; e format din 4
oase nepereche: frontal, etmoid,
sfenoid și occipital; 4 oase pe-
rechi : 2 temporale și 2 parietale;
acestea închid cutia craniană;
spre partea anterioară se mai su-
dează la ea: oasele nazale (2), la-
crimale (2), vomerul, maxilarul
superior, maxilarul inferior, pa-
latinele (2), malarele (2). După
diametrul anteroposterior este
normal (cca 12 cm) (normocefal
sau ortognath); brahicefal (cca
10 cm) sau dolicocefal (12 cm);
brahicefalia este caracteristică
123
CRE
pentru turci, mongoli, iar dolico-
■cefali întîlnim printre albi etc,
(E.P.)
CREATININĂ, derivatul dezhi-
dratat al creatinei — o substanță
ce rezultă din catabolizarea pro-
teinelor. în stare pură este o
.substanță cristalină, solubilă în
apă caldă și insolubilă în solvenți
organici. Creatininemia totală
(creatina 4- creatinina) la om este
intre 4 și 5 mg/100 ml sînge.
în intoxicațiile cu mercur sau în
ablațiile renale creatininemia este
crescută. C. se elimină prin urină:
cam 2 g/24 de ore la adult. C.
crește după efort muscular și
scade în distrofii musculare și
inaniție. (G.F.)
CREȘTERE, proprietate funda-
mentală a organismului viu, care
începe după fecundația ovulului
și se termină cînd omul devine
adult (și bătrîn). Ritmul c. este
mai rapid în viața intrauterină,
rapid în primul an după naștere,
apoi c. se face mai încet și se
continuă tot mai lent pînă la
adult. între înălțimea individului
și greutatea sa există relații care
se pot proiecta pe curbe de
creștere; la mascul c. este ceva
mai mare decît la femelă; în
funcție de vîrstă (înălțime și
greutate) se poate calcula și su-
prafața corpului în m2, valoare
importantă în studiul metabo-
lismului energetic. în ultimele
decenii se observă o accelerare
a c. la adolescenții de ambele
sexe. C. este dirijată de sistemul
neuroendocrin: hipoliză. tiroidă,
glande sexuale: c. armonioasă se
face prin dezvoltarea paralelă a
tuturor caracterelor somatice, ge-
nitale și psihice; c. se termină
odată cu osificarea cartilagiilor
diafizoepifizare ale oaselor. în
cursul c. proporțiile dintre cap
și trunchi (întreg corpul) se mo-
difică simțitor, ajungîndu-se de la
aspectul de copil (capul 1/4 din
lungime) la aspectul de adult
(capul i/8 din corp). (A.V.)
CRETINISM, formă foarte gravă
a distrofici tireopate endemice
în care sistemul nervos central
a fost lezat de timpuriu, intrau-
terin, și profund (V. Săhleanu).
Din cauza lipsei hormonului ti-
roidian matern sînt împiedicate
procesele de diferențiere ale la-
tului, atît ale tiroidei sale, cît și
mai cu seamă a sistemului nervos
centrai. Există două forme de
c.: una fără gușă, alta cu gușă
(gușa nu poate produce hormon
tiroidian). C, se caracterizează
printr-o serie de semne morfolo-
gice și psihice. Creșterea cretinului
este încetinită, are talie mică,
cap mare în raport cu trunchiul
și membrele, gîtul scurt și larg,
torace globulos, abdomen mare,
flasc, membre inferioare scurte
și curbate, mîini'e și picioarele
disproporționat de mari, orga-
nele genitale rămîn infantile; are
tegument uscat, păr rar, roșcat,
subțire. Psihic, cretinul prezintă
o încetineală mintală, uneori pînă
Ia idioție. în unele regiuni c.
pare a avea o frecvență mai mare
(este endemici,. însă în urma lup-
ORE
124
tei sistematice, antiendemice, a
Institutului, de endocrinologie
Parhon, în ultimii 30 de ani c.
a dispărut complet. Tratamentul
este profilactic constînd în admi-
nistrarea de sare iodată în regiu-
nile endemice, iar cel curativ
constă din administrarea perma-
nentă, substitutivă a prepara-
telor de tiroidă; acesta însă dă
rezultate problematice. (A.V.)
CRIODESICARE v. LIOFILIZA-
SE
CRIPTOMNEZIE, tulburare de
memorie caracterizată prin în-
sușirea unor invenții ca fiind
creații proprii. C. apare în stări
crepusculare, parafrenie, demen-
ță etc. (A.S.)
CRIPTORHIDIE, lipsa coborîrii
testiculilor. Testiculii noului năs-
cut sînt de obicei coborîți în
scrot. în primul an de viață c.
poate să nu fie patologică, c.
unilaterală la noii-născuți are o
frecvență de cca 3%. Testiculii
reținuți în canalul inghinal pot
coborî spontan, însă c. abdomi-
nală de cele mai multe ori nu se
rezolvă spontan. Cauza c. este
lipsa de dezvoltare a testiculi-
lor, în viața intrauterină sau
un obstacol în traectul descin-
derii lor. Tratamentul trebuie să
fie precoce, cel mult la 6 —8 ani,
constînd din administrarea în
doze suficiente a hormonului go-
nadotrop. Dacă acest tratament
nu dă rezultate, testiculii vor fi
coborîți chirurgical. (A.V.)
CRISTALIN, formațiune de len-
tilă biconvexă și transparentă,
ce se găsește în globul ocular,
care la om are un 0 de cca 9 mm
și o grosime de 4 — 6 m la mijloc.
Partea posterioară este mai bom-
bată decît cea exterioară. Este
situat înapoia irisului de care e
lipit, fiind legat în jurul său de
un ligament suspensor, care îl
fixează de coroidă. Datorită muș-
chiului ciliar care-1 înconjoară,
c. poate fi puțin întins, micșo-
rîndu-și curburile (îndepărtînd
imaginea de pe retină) sau poate
fi deplasat în întregime, mai îna-
inte sau mai înapoi efectuînd ast-
fel o proiectare a imaginii vizuale
pe retină. Este alcătuit dintr-o
mulțime de lame transparente,
care, în unele cazuri, se pot opa-
cifia, parțial sau total, provo-
cînd albeață (cataractă).	(V.
OCHI.) (E.P.)
CRIZĂ, stare gravă cu o durată
variabilă, în evoluția unei boli.
Uneori apare brusc, cu dureri
acute (stomac perforat, pietre
la rinichi, la vezica biliară, epi-
lepsie etc.), alteori c. se instalea-
ză la sfîrșitul unei boli și înseam-
nă uneori trecerea bruscă spre
vindecare sau spre sfîrșit (pneu-
monie, tifos, holeră etc.). (E.P.)
CROM AȚINĂ, complex de nucleo-
proteide bazofile din care sînt
alcătuiți cromozomii. C. sexuală,
formație de formă semilunară în
celulele organismului feminin.
Poate fi observată în apropierea
nucleului sau a membranei celu-
lare. însemnătatea practică constă
125
CUL
în faptul că pe baza lipsei sau exis-
tenței ei se poate identifica sexul
persoanei respective. (G.F. 4-
Z.K.)
CROMOFOB, celulă sau țesut
care nu se colorează cu un colo-
rant dat; o anumită parte a ce-
lulei care nu se colorează (ca
disctiosomul); cromofile sînt ce-
lulele sau țesuturile care fixează
intens un colorant anumit. (E.P.)
CROMOZOM, element structural
(de obicei filiform) al nucleului
celular, vizibil mai ales în cursul
diviziunii celulare indirecte (mi-
toză). Este alcătuit din ADN și
histone ca substanțe caracteristi-
ce, precum și din ARN și pro-
teine. Numărul somatic și for-
ma c. sînt caracteristice speciilor
(nu totdeauna riguros constante).
Există multiple dovezi morfolo-
gice, biochimie și genetice potri-
vit cărora c. ar fi purtătorii ma-
terialului ereditar, ai informației
genetice (prin ADN-ul pe care-1
conțin). C. omologi sînt asemănă-
tori ca formă și funcție dar de
origini diferite — unul matern,
altul patern; c. sexuali (alozomi,
heterozomi, heterocromozomi),
sînt diferiți din punct de vedere
genetic și din unirea lor rezultă
determinismul sexual. La om c.
denumiți X și Y pot forma com-
binațiile YY — sex femeiesc și
XY sex bărbătesc. (G.F.)
CRUCEA ROȘIE, organizație in-
ternațională "înființată din ini-
țiativa lui Henri Dunant, în 1864,
în Elveția al cărei principiu de
funcționare este per humanita-
tem ad pacem și inter arma cavi-
tas. Normele de funcționare obli-
gă țările aparținătoare organiza-
ției ca în timp de război să mani-
feste atitudine umană față de
răniți și prizonieri precum și fa-
ță de populația civilă. în timp
de pace organizează ajutorarea
populației lovită de calamitățile
naturale. Sediul organizației este
în Geneva. Organele internațio-
nale ale ei sînt: ligile Asociațiilor
de Cruce Roșie și Consiliul Inter-
național al Crucii Roșii (Z.K.)
CRUP, inflamație cu forma-
țiuni pseudomembranoase, pe mu-
coasele cavității bucale, pe amig-
dale, în faringe, trahee și bronhii
etc. Pseudomembranele iau naș-
tere din fibrină produsă pe supra-
fața mucoasei care aderă de ce-
lulele epiteliale superficiale, ne-
crozate și care prin iritație lo-
cală produce crize de tuse chinu-
itoare. Cantitatea de pseudo-
membrane poate fi așa de mare
că obstruiază căile aeriene. Dacă
bolnavul nu le poate elimina prin
tuse, produc asfixiere. Cel mai
adesea însoțește difteria, dar poa-
te apare și la alte boli (ex. scar-
latina); necesită îngrijire medi-
cală, tubajul sau în ultimul caz
traheotomia. (D.H.)
CULTURĂ MICROBIANĂ, men-
ținerea în viață și înmulțirea
microbilor rezultați din mediul
extern sau organism, în vase
conținînd medii nutritive (medii
de cultură) lichide sau solide.
Se utilizează în scopul diagnos-
CUL
126
ticării (recunoașterea microbu-
lui care a produs boala), pentru
prepararea vaccinurilor și serurilor
și pentru studiul proprietăților
diferiților microbi. Cel mai utilizat
mediu de cultură este bulionul
(lichidul în care s-a fiert carnea,
îmbogățit cu peptonă și diverse
zaharuri), gelatina sau geloza
(geluri preparate din fierberea
oaselor sau a algei agar-agar,
îmbogățite cu bulion, zahăr, pep-
tonă, sînge, ser, lichid de ascită
etc.). Metodele de preparare tre-
buie să furnizeze medii de cultură
sterile. Cultivarea microbilor duce
la tulburarea mediilor lichide și
apariția la suprafața mediilor
solide a mici formațiuni rotunde,
izolate, numite colonii microbi-
ene. (G.S.)
CULTURĂ DE ȚESUTURI, me-
todă experimentală de studiu în
biologie și medicină, care reali-
zează menținerea în viață și
creșterea unor țesuturi recoltate
din organism. Permite studiul
creșterii și diferențierii celulare,
a activității diferitelor medica-
mente și substanțe etc. Se reali-
zează în vase sterile conținînd
lichide nutritive. Cînd se obține
cultivarea țesutului complex al
unui organ, se vorbește de cul-
turi de organe. (G.S.)
CURARA, toxină extrasă din
planta Strychnox nux, din Ame-
rica de Sud, care, împreună cu
alte sucuri, formează venin (in-
dienii otrăveau vîrful săgeților
cu acesta: animalul atins parali-
zează). Din c. s-a ajuns să se izo-
leze tubocurarina, o substanță ce
se folosește în medicină pentru
a paraliza anumiți mușchi în
timpul unor intervenții chirurgi-
cale. C. acționează numai asupra
plăcii motoare, blocînd transmi-
terea influxului motor, dar nu
influențează asupra centrilor ner-
voși; se folosește și în stări de
contractară, de spasme arteriale
etc. (E.P.)
CURĂ DE AER v. AEROTERA-
PIE
CURENT DE AER, flux de aer
răcoros sau rece determinat de
deplasarea aerului. Acțiunea dă-
unătoare a c.de a. constă în fap-
tul că produce o scădere locală
a temperaturii corporale, ce nu
poate fi compensată de sistemul
termoregulator al corpului. în
părțile astfel răcite are loc o vaso-
constricție cu efect diminuant
asupra debitului circulator. Ca
urmare, scade rezistența în aceste
locuri iar agenții patogeni se
pot înmulți producînd îmbolnă-
viri. C.de a. poate provoca și
reacții alergice sau reumatice.
Este deosebit de periculos, dacă
acționează asupra părților cor-
porale transpirate, deoarece în
astfel de cazuri gradul de răcire
locală a corpului este și mai pro-
nunțat. Vîntul nu este așa de peri-
culos deoarece atinge toată su-
prafața corporală, iar sistemul
127
CUT
termoregulator poate să compen-
seze în mod corespunzător pier-
derea de căldură a corpului. (Z.K.)
CUTI REACȚIE (INTRADER-
MOREACȚIE), încercarea sensi-
bilității unui individ față de o
anumită substanță (în special
microbi sau toxine microbiene)
prin inocularea în piele a unei mici
cantități din această substanță.
Reacția pozitivă se traduce prin
apariția după 24 — 48 ore a unei
mici ridicături de culoare roșie
(papulă eritematoasă), indicînd
că organismul este infectat cu
microb sau sensibilizat față de
substanța respectivă. Cele mai
utilizate" c. sînt Pirquet și Man-
toux, pentru tuberculoză, Bur-
net pentru bruceloză, maleina.
pentru morvă, Dick pentru scar-
latină. Există și c. care sînt po-
zitive la cei lipsiți de anticorpi
față de o anumită toxină (reac-
ția Schick în difterie). C. se uti-
lizează și la depistarea sensibili-
tății față de diferitele substanțe-
(polen, pulberi, substanțe chi-
mice) care produc boli alergice
(eczeme, astm). (G.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
DALAC v. ANTRAX
DALTONISM (DISCROMATOP-
SIE), defecțiune congenitală de
vedere (descrisă de fizicianul
J. Dalton), care constă în inca-
pacitatea deosebirii roșului de
verde. Există variante în care in-
dividul confundă roșul intens cu
brunul închis sau chiar insensibi-
litatea pentru roșu etc. Dalto-
niștii nu pot practica profesiuni
în care semnalizarea în culori are
rol prioritar (circulație). (Z.K.)
DDT (abreviere pentru diclordi-
feniltricolormentilmetan), insecti-
cid de contact și de ingestie. în
stare pură este o pulbere de
culoare albă, fără miros; cel teh-
nic are aspect ceros galben și
cu miros de mere. E insolubil în
apă, dar solubil în solvenți orga-
nici. împotriva insectelor se uti-
lizează în doze de 0,1—0,15%
sub formă de pulberi, suspensii,
emulsii sau soluții. în doze mici
(de ex. cele care se folosesc cu-
rent în agricultură), nu este toxic
pentru om și animale, dar în doze
mari provoacă intoxicații în spe-
cial asupra sistemului nervos cen-
tral. Prin folosirea produselor
agricole (cereale, zarzavaturi, ani-
male care se hrănesc cu plante
stropite etc.), insecticidul se acu-
mulează treptat și în organismul
omului. Are acțiune toxică asu-
pra cholinesterazei, asupra trans-
aminazelor etc. La animale (șoa-
rece) s-a dovedit și o acțiune ge-
netică întîrziată care dă sindac-
tilii, căderea părului, ptoză de
organe și cașexie pronunțată, fe-
nomene care pot apărea chiar în
generația a cincea. (G.F. 4- E.P.)
DEBILITATE, stare de slăbire a
organismului, care este de obi-
cei consecința unei subnutriții sau
a unei boli îndelungate; orga-
nismul debil este puțin rezistent
la orice efort fizic sau mintal
(copiii născuți sub 2000 g sau
înainte de termene); pentru de-
bili se iau măsuri speciale pen-
tru a-i aduce la normal (v. su-
gar), iar dacă acestea nu sînt
129
DEC
adecvate, copilul rămîne toată
viața debil. D. necesită îngrijiri
speciale și nu întotdeauna persoa-
na debilă poate face față cerințelor
vieții. Adultul cu d. se reface mai
ușor prin înlăturarea cauzelor
care au dus la această stare:
odihnă activă, alimentație rațio-
nală etc. D. mintală este forma
cea mai ușoară de oligofrenie, în
care bolnavul are o capacitate
mintală redusă, precum și o
gîndire lipsită de suplețe și cu
tendință de inerție. în orașele
mari se socotește că d. este ur-
marea unei intoxicații cronice cu
CO, NO2 și SO2, plumb, hidro-
carburi incomplet arse și o ten-
siune de oxigen mai redusă. (E.P.
4-	A.S.)
DEBIT URINAR, cantitate de
urină eliminată de o persoană
în 24 de ore; cantitatea unei sub-
stanțe din urină (uree, fosfați
etc.) eliminată prin urină în 24
de ore. (E.P.)
DECALCIFIERE, stare gravă prin
care se pierde calciul din orga-
nism, mai ales sub formă de fos-
fat tricalcic, din oase; este con-
secința mai multor factori: lip-
sa de vitamina D, oboseli mari
și de lungă durată, imponderabi-
litate, ca urmare se produce o
osteoporoză și frecvente rupturi
de oase; d. 'este însoțită și de
hiperexcitabiiitate nervoasă ne-
justificată. (E.P.)
DECES, încetarea definitivă a
tuturor funcțiunilor vitale ale
organismului (activitate cardiacă,
respiratorie, mintală etc.). Con-
statarea oficială a d. se face de
către medic, care, pe baza unei
examinări făcute, eliberează un
certificat, autorizînd înmormîn-
tarea. (E.P.)
DECIDUA, învelișurile fetale. D.
completă este formată dintr-o
porțiune bazală, una capsulară
și marginală. D. vema sau cea
uterină; d. serotină, interuterc-
placentară; d. reflexă, ovulară;
d. menstmtală, mucoasa uterină,
ce se elimină odată cu menstrua-
ția. V. CADUCA. (A.V.)
DEC OCT, lichid în care s-a fiert
un anumit preparat de care apoi
s-a separat (filtrare sau decan-
tare) ; d. de cereale (o lingură
grîu, orz, porumb, ovăz, fasole
uscată, mazăre, linte — se fierb
3 ore, apoi se strecoară, se adaugă
puțină sare și se dă copiilor cu
boli digestive) sau d. de orez con-
tra diareelor etc. (E.P.)
DECOMPRESIUNE, înlăturarea
compresiunii (apăsării) exercitate
asupra unui organ de către un
alt organ mărit în mod patologic
sau de cătfe colecții de lichide
patologice. Ex. d. plămînului se
face prin evacuarea unei colecții
de lichid pleural; d. vezicii uri-
nare prin înlăturarea chirurgicală
a tumorilor uterului. (G.S.)
DECONECTARE, stare psihică de-
osebii: ti., antagonistă tensiunii;
blocare de sinapse în cadrul sis-
temului nervos central. Substanțe
deconectante (psihotrope) cu ac-
9 — Dicționarul sănătății
DEC
130
țiune specială asupra blocării si-
napselor, cum ar fi spre exemplu
neurolepticele sedative. Prin
schimbări de activitate neuronii
care au fost solicitați sînt deco-
nectați și se pot odihni, deci se
poate realiza" prin schimbarea
ocupației cu odihnă activă. (A.S.
+ E.P.)
DECUBIT, poziție orizontală, re-
laxată, a corpului. Individul poate
să stea întins pe spate (d. dorsal),
pe burtă (d. ventral) sau pe
flancuri (d. lateral drept sau stîng);
rana care apare la indivizii care
stau mult timp în aceeași pozi-
ție (din cauza unei boli) produsă
de compresiunea țesuturilor moi
(se întîlnește în special la nive-
lul feselor, sacrului, omoplați-
lor). D. se previne prin introdu-
cerea de perne moi (de cauciuc)
între aceste regiuni și pat. D.
protetic: rana produsă în mucoasa
bucală de compresiunea unei pro-
teze vicioase. (V. E SCARĂ).
(G.S.)
DEFECAȚIE, eliminarea restu-
rilor fecale prin anus (prin tre-
cerea materiilor fecale în rect
și de aici prin eforturi musculare
se deschide sfincterul anal); une-
ori există rețineri parțiale ale
materiilor fecale provocată de
reflexul de d. (E.P.)
DEFECT, structura sau funcția
imperfectă a unui țesut sau or-
gan, care poate duce la apariția
de boli de gravitate diferită.
Poate apărea de la naștere (d. con-
genital) sau să fie urmarea unor
boli (ex. lezarea valvulelor car-
diace de către reumatism care
duce la apariția unui d. :.valvu-
lar). Lipsa unei enzime d. .ensi-
matic. (G.S.)
DEFECTOLOGIE, disciplină me-
dico-pedagogică special profilată
pentru educarea deficieriților sen-
zorial și mintali (orbi, surdomuți,
înapoiați mintali etc.). (A.S.)
DEFIBRILARE, restabilirea rit-
mului cardiac normal, perturbat
de fenomene de fibrilație-atrială
sau ventriculară. (G.S.)
DEFLORARE, ruptura himenu-
lui la fete (atunci cînd este făcută
fără consimțămîntul fetei con-
stituie viol); de obicei în do se
produce o hemoragie ușoară (nu
întotdeauna). După o săptămînă,
ruptura se cicatrizează și restu-
rile membranei himenale mai
pot persista pînă la prima naștere,
cînd dispar complet. (E.P.)
DEFORMAȚIE, formă anormală
a unor organe (membre) care pot
apare la naștere, d. congenitală;
în urma unei poziții vicioase a
corpului, d. coloanei vertebrale ;
în urma unor boli, d. nrusculo-
osoasă, produsă de poliomielită,
tuberculoză etc. Pot fi îndreptate
total sau parțial prin tratament
chirurgical sau ortopedic. (G.S.)
DEGENERESCENȚA, acumulare
anormală de diferite substanțe
în celulele unor țesuturi sau or-
gane, ducînd la alterarea lor
funcțională și la simptome mai
mult sau mai puțin grave. Se
131
DEL
produce: în cursul intoxicațiilor
sau infecțiilor și interesează în
mod. deosebit ficatul, rinichiul,
inima, mușchii, vasele etc. După
natura- substanțelor acumulate,
există d. proteică, grasă, gluci-
dica, minerală. Cele mai obiș-
nuite forme de d. proteică sînt:
d. gr anulară (intumescență tul-
bure) apărută în cursul bolilor
febrile- sau d. vactwlară (intumes-
cență. clară), caracteristică unor
intoxicații mai ușoare care, de
obicei, trec odată cu boala. D.
hi alină interesează pereții va-
selor în cursul arteriosclerozei;
la bolnavii cu supurații cronice
prelungite (gangrene, osteomie-
lite) organele suferă o d. amil o-
idă, în cursul căreia sînt scoase
din funcție în urma depunerii
amiloidului, o substanță pro-
teică anormală. D. grasă (adi-
poasă) interesează în special fi-
catul și inima în intoxicații și
boli infecțioase, cînd poate pro-
duce- moartea prin insuficiență
a acestor organe. în arterioscle-
roză, în peretele arterelor mari
se depune colesterol (substanță
grasă) formînd ateroame. Bolile
în care predomină d. se numesc
boli degenerative (arteriosclero-
ză, boli ale sistemului nervos).
(G.S.)
DEGERĂTURĂ, leziune produsă
în urma expunerii prelungite la
frig, mai ales a unor extremități
ale corpului (nas, urechi, degete).
La început se produce o „piele de
găină", apoi o relaxare muscu-
lară, vasodilatație și edem, coa-
gularea sîngelui local și lipsă to-
tală de circulație, care duce la
gangrena. Apare febră, albumi-
nurle și tulburări psihice. în
funcție de gravitate d. sînt de
gradul I (roșcată, tumefiere, du-
rere), II (apariția de bășicuțe
cu hemoragii), III (răni super-
ficiale), IV (răni adînci cu pier-
derea unor părți din organ). Se
tratează preventiv prin ferire de
frig (îmbrăcăminte caldă), dar
dacă d. s-au produs atunci se
face o încălzire lentă a locului,
fricțiuni cu zăpadă, cu ulei, cu
alcool; nu se fac bandaje pentru
că locul trebuie să aibă o circu-
lație din ce în ce mai abundentă.
(G.S.)
DEGLUT1ȚIE, actul prin care
bolul alimentar format în urma
sfărîmării alimentelor și a im-
pregnării lor cu salivă (în cavi-
tatea bucală) este trecut în fa-
ringe, apoi în esofag și prin car-
dia este dus la stomac. (E.P.)
DEJUN DE PROBĂ, dejun con-
stînd, de obicei, din ceai și pîine
prăjită administrat unui bolnav
în scopul determinării acidității
sucului gastric (care este extras
ulterior printr-o sondă). (G.S.)
DELIR, tulburare de fond a gîn-
dirii manifestată prin prezența
unor idei false, neconforme cu rea-
litatea, și dublate de convinge-
rea puternică a bolnavului cu ve-
rosimilitatea lor. După conținut
și rezonanță afectivă d. se cla-
sifică în: d. expansiv, d. micro-
9*
DEL
132
manie, d. pavanoid, d. mistic
etc. Ele survin. în unele psihoze,
ca: schizofrenie, psihoză perio-
dică, parafrenie, alcoolism cro-
nic, psihoză presenilă etc, (A.S.)
DELIRIUM TREMENS, psihoză
gravă care apare pe fondul unui
alcoolism cronic și se manifestă
prin confuzie mintală, agitație
psihomotorie, tremurături gene-
ralizate, temperatură ridicată,
stare generală alterată. Internarea
și un tratament de specialitate
sînt obligatorii. (aA.S.)
DEMENȚĂ, sindrom psihic grav
caracterizat prin pierderea pro-
gresivă a capacităților cognitive.
Bolnavul nu-și mai poate folosi
gîndirea, de unde decurge restul
tulburărilor manifestate prin ac-
țiuni absurde, afinități puerile
etc. D. poate fi datorată unui
complex de factori între care cei
mai cunoscuți sînt: intoxicați-
ile, infecțiile și traumatismele
craniocerebrale. (A.S.)
DE MINERALIZARE, pierderea
unor cantități însemnate de săruri,
fenomen ce se observă în anumite
tulburări de nutriție (pierderea de
cloruri — prin sudoare, fosfați, car-
bonați de calciu, prin urină și
fecale); ca urmare se produce de-
calcifierea oaselor și pot apărea
fracturi frecvente; indivizii slă-
besc căci întregul metabolism e
deranjat prin lipsa ionilor mine-
rali, care nu se mai găsesc în
cantitate determinată în sînge,
în țesuturi, în celule și prin lipsa
lor desfășurarea normală a me-
tabolismului este tulburată. (E.P.)
DENDRITĂ, prelungire protoplas-
matică, de obicei, fin ramificată, a
celulei nervoase, care, într-un arc
reflex, conduce influxul nervos
centripet, adică înspre corpul
celulei nervoase. D. recepționea-
ză orice excitații ale organelor
de simț, conducîndu-le spre cen-
trii nervoși, astfel că reprezintă
elementele prin care intrăm în
contact cu mediul exterior. (E.P.)
DENTINĂ (IVORIU), substanță
fundamentală compusă din ose-
ină și săruri minerale din care
este alcătuită pulpa dintelui. Este
străbătută de canalicule cu di-
recția de la cavitatea dentară
către exterior. (G.F.)
DENUTRIȚIE, stare fiziologică,
în care alimentele zilnice nu aco-
peră în totul necesarul de pro-
teine și de energie, catabolis-
mul predominînd asupra anabo-
lismului, produeîndu-se astfel o
slăbire generală, progresivă, și o
micșorare puternică a rezisten-
ței față de agenții agresivi ex-
terni (psihici, bacterieni, • virali
etc.) în lagărele naziste fenome-
nul era des întîlnit. în lume există
încă popoare (mai ales în Africa,
America de Sud, Asia Centrală)
unde se constată d. (E.P.)
DEONTOLOGIE, studiul obliga-
țiilor medicului față de bolnav,
confrați, personalul ajutător, fa-
ță de colectivitate și stat, ca și
a drepturilor profesionale, mo-
133
DEP
rale și materiale, stabilite prin
legi scrise și nescrise, prin tra-
diții, norme de educație, conști-
ință (Kraus-Manolescu). Elemen-
tele cele mai importante ale d.
medicale privesc responsabilita-
tea juridică și morală a medi-
cului. Respectarea normelor este
asigurată prin forța de constrîn-
gere a puterii de stat iar a celor
nescrise, de conduită socială este
asigurată, prin puterea opiniei
publice precum și prin obiceiu-
rile și tradițiile vieții sociale, care
aparțin domeniului moralei. Da-
toria medicului este de a face
totul pentru însănătoșirea bol-
navului, de a nu folosi știința sa,
pentru scopuri criminale, de a
păstra secretul medical, de a-și
ridica mereu pregătirea profe-
sională, de a fi la zi cu toate achi-
zițiile meclicinei. (A.V.)
DEPENDENȚĂ. 1) Tulburare psi-
hică, prin care bolnavul este lip-
sit de inițiativă și spontaneitate,
fiind în același timp puternic ata-
șat de alte persoane, ale căror
dispoziții le execută fără șovă-
ire. D. se întîlnește în oligofre-
nia gravă. 2) Stare patologică
datorată obișnuinței luării unui
toxic, bolnavul este determinat
să consume permanent drogul
respectiv, în caz contrar apărînd
o serie de tulburări, cunoscute sub
denumirea de fenomene de absti-
nență. (D. apare în alcoolism cro-
nic, morfinomanie, barbituroma-
nie etc.). (A.S.)
DEFILARE (EPILARE), proce-
deu de înlăturare a părului de pe
anumite părți ale corpului, cu
ajutorul unor mijloace mecanice
(ras, tăiat, smuls) sau chimice
(preparate toxice); d. este bine
să se facă prin smulgerea fiecărui
fir cu ajutorul unei pense spe-
ciale; să se evite cu strictețe d. cu
ajutorul razelor X, care după
un timp poate da dermite și
chiar cancer al pielii. (E.P.)
DEPISTARE, metode de desco-
perire a unor boli infecțioase,
de obicei în stadiu incipient sau
într-o formă inaparentă; d. se
realizează prin activitatea per-
sonalului sanitar specializat. Se
utilizează în special d. formelor
incipiente sau inaparente de boli
infecțioase sau cancer. (A.S.)
DEPRESIUNE, stare de tristețe
intensă datorată unei tulburări
de afectivitate. Totul este vă-
zut și trăit sub impresia unui
profund pesimism care face ca
bolnavul să se gîndească numai
la nenorociri, catastrofe etc. Urmi
din cele mai mari pericole este
impulsul pentru sinucidere, ur-
mare a autoacuzării, considera-
rea vieții ca fiind inutilă etc. D.
se poate trata, dar numai sub
controlul și cu avizul medicului
specialist (psihiatru). D. este ușor
de recunoscut după expresia fe-
ței bolnavului. (A.S.)
DEPRINDERE, crearea prin exer-
cițiu și antrenament a unei ușu-
rințe în executarea, unei acțiuni.
D. joacă un mare rol în sport și
orice profesie. (A.S.)
•DER
134
DERMATITĂ, inflamația pielii,
cu evoluție acută sau subacută,
produsă de factori diferiți. D.
produse de factori fizici: d. so-
lavă (produsă de acțiunea prelun-
gită a razelor solare), d. acti-
vi că (radiotermită), produsă de
razele roentgen. D. produse de
substanțe chimice; d. toxice (pro-
duse de microbi); d. streptoco-
ci ce sau stafiiococice (în special
la copii) produse de paraziți.
Cînd d. este produsă de sensibili-
tatea deosebită a organismului
față de o anumită substanță, se
vorbește de d. alergică sau d. de
contact (se produce în urma con-
tactului cu substanța respectivă).
Intensitatea leziunilor merge de
la simplă roșeață pînă la apariția
de vezicule, pustiile (d. piogenă),
eczeme etc. Se previne prin evi-
tarea contextului cu factorii res-
pectivi. Supurat iile se tratează
cii antibiotice, alergia cu sub-
stanțe antialergice. (G.S.)
DERMATOMICOZĂ, boală a pi-
elii produsă de ciuperci. (G.S.)
DERMATOZĂ, nume generic al
bolilor de piele cu caracter dege-
nerativ, deci boli la care predo-
mină leziunile degenerative (d.
profesională, d. precanceroasă),
(G.S.)
D ESC UA MARE, proces normal
fiziologic, prin care se înțelege
des'ipirea porțiunilor epiteliale su-
perficiale (celulele cărnoase ale
pielii). Acestea sînt înlocuite de
elemente noi, ca urmare a divi-
ziunii continue a stratului bazai
al epidermei. D. este mai accen-
tuată în unele boli tegumentare
(dermatoze, dermatite sau scar-
latină). Băile de soare exagerate,
inflamația pielii, au ca urmare d.
Odată cu micile porțiuni pierdute
se pot răspîndi și o serie de bac-
terii sau virusuri, astfel că d. poate
fi o sursă de noi infecții; de ace-
ea trebuiesc luate măsuri — izo-
larea bolnavului pînă ce procesul
încetează (scarlatină). (Z.K. 4-
E.P.)
DESENSIBILIZARE, procedeu
biologic prin care se ajunge la su-
primarea stării de sensibilitate
(alergie) a unei persoane față de
o anumită substanță, (adminis-
trarea de cantități infime de sub-
stanța respectivă, producerea de
febră ridicată sau piretoterapie,
injecții de sînge propriu sau au-
tohemoterapie) sau administrarea
de medicamente desensibilizante
(romergan, cortizon etc.) (G.S.)
DESHIDRATARE, proces com-
plex prin care organismele vii
pierd apa din țesuturi; la om
cauzele d. sînt: transpirație, vo-
mitări repetate, scaune diareice,
insuficiența funcțională a, corti-
cosuprarenaielor etc. Adesea, d.
este însoțită de procese lezionale.
(G.S.)
DETERGENT (DETERSIV), sub-
stanță tensioactiva utilizată ca
agent de spălare și dezinfectare.
Moleculele d. au o parte polară
hidrofobă și una nepolară lipo-
filă, astfel că printr-o orientare
135
DEZ
corespunzătoare micșorează ten-
siunea superficială avînd drept
consecințe: înmuierea, emulsio-
narea, spumarea și dezinfecția.
D. anionactiv: alcooli sulfatați;
d. cationactivi săruri cuaternare
de amoniu; d. neionici: ames-
tecuri de oxid de ctilen cu al-
chilfenoli, alcooli superiori și acizi
grași. D. are calități superioare
față de săpunurile obișnuite atît
prin capacitate de udare cît și
prin puterea de pătrundere în
fibre etc. (G.F.)
DEVIAȚIA SEPTULUI, deforma-
re a septului nazal osteocartila-
ginos datorită unei tulburări de
dezvoltare, ce apare în timpul
pubertății. La sexul masculin este
mai frecvent decît la cel femi-
nin. Partea cartilaginoasă a sep-
tului, care este înconjurată de
un schlet osos, se dezvoltă mai
rapid decît cadrul osos, în care,
dacă nu încape, deviază sau se
luxează. Uneori ia naștere în ur-
ma unui tratament al nasului.
Este foarte frecventă, dar se
poate considera patologică nu-
mai în cazul în care produce ob-
strucții nazale, tulburări audi-
tive, retenții în sinusuri, cefalee
etc. în aceste cazuri, tratamentul
constă în intervenția chirurgi-
cală. (D.H.)
DEVITALIZARE, desființarea in-
tenționată a funcțiilor vitale ale
unui țesut. D. se utilizează frec-
vent în stomatologie cu scopul de
a necroza pulpa dentară (a sis-
temului canalicular, radicular, a
conținutului ei organic) în vede-
rea obliterării cu un material
care are rolul de a izola și protej t
de infectii regiunea periapicală.
(D.H.)
DEZALCOOLIZARE, metodă de
tratament folosită în alcoolis-
mul cronic și care constă din cre-
area unui dezgust față de băutu-
ră, pe principiul reflexelor con-
diționate. D. se face după ce, în
prealabil, bolnavul a fost trep-
tat dezintoxicat, adică scos de
sub influența consumului zilnic
de alcool. Tratamentul de d.
presupune o aprobare prealabilă
din partea bolnavului. Cele mai
cunoscute substanțe folosite în
d. sînt: ipeca, hiposulfatul de
sodiu și antalcooluL (A.S.)
DEZECHILIBRU ALIMENTAR,
rație în care nu există toate prin-
cipiile alimentare necesare creș-
terii sau întreținerii organismului
normal (carențe proteice, mine-
rale, vitaminice etc.); ca urmare
se produc tulburări. (E.P.)
DEZGUST, senzație de respingere
a unor alimente, cauzată de un
consum exagerat sau o intoxi-
cație. Este un simptom. Poate
apărea și în boli psihice. (E.P.)
DEZINFECTANT, orice mijloc fi-
zic (fierbere, raze X) sau chimic
(substanțe antiseptice) care dis-
trug microbii (sterilizare); cele
mai bune d. sînt radiațiile ultra-
violete ale soarelui „unde nu pă-
trunde soarele, intră medicul"):
d. obișnuite: Icșia de cenușă
DEZ
136
(sau de Na, K) cu care se fierb
rufele murdare, hipocloritul de
sodiu 3% pentru petele de fe-
cale, urină etc. de pe lengeria.
bolnavilor; formol (soluție 5%)
pentru mîini (după care se spală
imediat cu apă curată); varul
proaspăt stins pentru sol, lemn,
pereți; sublimatul (i%0) pentru
instrumente metalice, alcool (70 °4)
etc. (V. STERILIZARE). (E.R)
DEZINFECȚIE, acțiune ce se
aplică asupra organismului, în-
căperilor, obiectelor din mediul
înconjurător și care urmărește
distrugerea tuturor microorga-
nismelor patogene care pot pro-
voca sau transmit boli. (D.H.)
DEZINSECȚIE, procesul de dis-
trugere a insectelor, acarienilor
paraziți și a ouălor sau larvelor
acestora (ele pot fi purtători de
microbi, viruși etc.). D. se prac-
tică de către SANEPID-uri; un
mijloc casnic este folosirea DDT-
ului în soluții de 1/10 000 pulve-
rizate pe haine, corp, mobile
(sau ca pudră amestecată cu un
diluant). (E.P.)
DEZINTOXICARE, metodă te-
rapeutică folosită pentru elimi-
narea unei toxicomanii (alcoolice
sau medicamentoase). D. se face
într-un timp îndelungat și cu-
prinde trei etape mari: 1) etapa
pregătitoare de cunoaștere și schi-
țare a relației medic bolnav cu
alcătuirea unei scheme terapeu-
tice și cîștigarea cooperării bol-
navului; 2) etapa de dezintoxi-
care propriu-zisă, în care se
scade progresiv doza de toxic,
sub protecție de tonice, vita-
mine și psihotrope; 3) etapa de
consolidare în care tratamentul
urmează să reechilibreze homeos-
tazia organismului. D. necesită,
pentru primele două etape, in-
ternare obligatorie într-un spi-
tal de psihiatrie, iar pentru ul-
tima, un control permanent. (A.S.)
DEZLIPIRE DE RETINĂ, afec-
țiune oculară rară, constînd din
separarea celor 2 foițe embrio-
nare, retiniene, printr-un pro-
ces patologic: infiltrare cu sero-
zitate, exsudat inflamator, hemo-
ragie, proces tumoral, tracțiune
cicatricială etc. D. de r. primitivă
apare de cele mai multe ori la
miopi sau arterioscleroși, cauza
fiind o ruptură retiniana. Din
punct de vedere simptomatic ea
se caracterizează prin scăderea
accentuată a vederii, strîmtoarea
cîmpului vizual. Tratamentul este
de domeniul oftalmologului, fi-
ind de cele mai multe ori chirur-
gical. (V. OCHI). (A.V.)
DEZVOLTARE INTRAUTERINĂ,
procesele de segmentare ale ovu-
lului fecundat, a oului în peretele
uterin. Printr-un proces de divi-
ziune celulară, oul se împarte la
început în două, apoi în patru,
opt, șaisprezece etc., formîndu-se
o îngrămădire de celule, de as-
pect muriform, de unde poartă
denumirea de movulă. în cen-
trul morulei se formează o cavi-
tate, conținînd lichid, stadiul
137
DÎA
numindu-se blastulă; acum ovu-
lul se nidează de uter. Urmează
invaginarea polului apical și aran-
jarea în două straturi a celulelor
embrionare, se formează astfel
blastula, cu o foiță externă,
ectoblast și alta internă, endo-
blast. Printre ele, prin îngroșarea
ectodermului, va lua naștere fo-
ița mezodermică. Această fază a
dezvoltării poartă numele de gas-
tvulă. Din ectoderm vor lua naș-
tere: sistemul nervos, organele de
simț, epiderma și fanerele (un-
ghiile, părul); din mezoderm, apa-
ratul uro-genital, locomotor și
circulator; din endoderm, apa-
ratul digestiv și respirator. Dez-
voltarea oului în cele 9 luni de
gestație, trece prin 2 stadii prin-
cipale: embrionar, în care viito-
rul făt nu are aspectul de germene
uman, și fetal, în care acesta ca-
pătă înfățișarea umană. Granița
dintre aceste două perioade este
plasată între luna a Il-a și a
IlI-a de sarcină. La sfîrșitul lu-
nii a doua, embrionul are lun-
gimea de 4 cm, cîntărește 11 g,
prezintă cap, cu față, bărbie,
nas, ochi schițați, ceea ce îi dă
aspect uman. Apar degetele și
începe diferențierea organelor ge-
nitale interne. Dimensiunile fă-
tului, la sfîrșitul lunii a IlI-a sînt
de 9 cm/55 g, în luna a IV-a
16/270, în luna a V-a, 25/650,
în luna a Vl-a, 35/1000, luna a
VH-a 40/1750, luna a VIH-a
45/2500, la sfîrsitul lunii a IX-a
50 — 55/3250 — 3500 g. (A.V.)
DIABET ZAHARAT, boală ca-
racterizată prin neputința totală
sau parțială a organismului de &
utiliza zahărul (glucidele) din
alimentație; deficiența determină
creșterea cantității zahărului în
sînge (hiperglicemie); zahărul se
elimină prin urină (glicozurie ).
bolnavului îi este mereu foame
(polifagie), iar pentru eliminarea
zahărului neîntrebuințat, pentru
dizolvarea lui bea multe lichide
(polidipsie). Metabolismul (în-
trebuințarea) glucidelor este un
procedeu complex, în care rolul
principal îl are hormonul pancre-
asului—insulina. în d.z. insulina
scade parțial sau total prin: dimi-
nuarea secreției de insulină; ne-
voile crescute ale organismului
pentru insulină; prezența enzi-
melor care degradează sau des-
compun insulina. D.z. poate să
apară la orice vîrstă, cu mai mare
frecvență între 40 — 50 ani; cu.
cît apare la o vîrstă mai înain-
tată.. cu atît evoluția lui este mal
benignă. D.z. poate fi urmat de
complicații grave: arterioscle-
roză generală sau localizată (pe
inimă — infarct miocardic, pe
membre — endarterită obli te-
rantă cu gangrena membrelor),
cataractă (opacitarea cristalinu-
lui). Coma este complicația cea
mai gravă a d.z. și se produce prin
acumularea în sînge a produselor
toxice, rezultate din utilizarea
necorespunzătoare a proteinelor
și grăsimilor. D.z. este o boală
răspîndită (vreo 30% din locu-
itori suferă de d.z.) și se poate
moșteni de la părinți bolnavi.
Diagnosticul precoce al d.z<
permite oprimarea evoluției sale.
DIA
138
prin tratamentul adecvat (re-
gim alimentar, și, la nevoie, ad-
ministrarea de medicamente). în
formele grave se folosește insu-
lina, sub formă de injecții. D.
necesită supraveghere și îndru-
mare medicală permanentă. (A.V.)
DI A FI ZA, partea mediană a unui
os lung, care se termină cu epi-
fize; este alcătuită dintr-un tub
osos cu pereți groși, cu structuri
de fibre osoase longitudinale com-
pacte, care îi dau o mare rezis-
tență: humerusul se rupe doa.r
sub o greutate de 175—275 kg;
femurul sub 265 — 400 kg greu-
tate (în funcție de individ, de
vîrstă, de starea fiziologică etc.).
în canalul d. osoase se găsește
măduva osoasă care la adult
este si un depozit de grăsimi.
(V. OS). (E.P.)
DIAFRAGM, mușchi sub formă
de boltă, care separă cavitatea
abdominală de cușca toracică.
Este alcătuită din fibre muscu-
lare radiale, fixate în jos, pe co-
loana vertebrală, pe coaste și
pe pereții anteriori ai abdomenu-
lui, iar în sus, pe o aponevroză,
numitul centru frenic. Se con-
tractă pe baza influenței aduse
$rin nervul frenic de la centrul
respirator bulbar prin care se
mărește diametrul longitudinal
de sus în jos al cuștii toracice,
provocînd o presiune negativă în
pulmon, care primește astfel ae-
rul de la exterior (inspirație). în
același timp masa viscerală ab-
dominală e împinsă înainte (mai
ales la bărbați). (E.P.)
DIAGNOSTIC, totalitatea proce-
deelor de analiză și sinteză a
simptomelor pe care le prezintă
un bolnav, pentru a putea sta-
bili care este boala de care su-
feră, astfel ca să i se poată insti-
tui. tratamentul cel mai adec-
vat. Un d. bun ține seama de
etiologia bolii și de patogenia ei
și se face pe baza multor analize
morfologice, funcționale și chi-
mice. Stabilirea d. este una din
sarcinile cele mai grele ale medi-
cului. D. anatomopatologii, bac-
teriologic, citologic, de laborator,
etc. D. simptomatologie se ba-
zează numai pe unele simptome
superficiale, care poate fi, de
cele mai multe ori, greșit. (A.V.)
DIAPEDEZĂ, fenomenul prin ca-
care leucocitele trec prin pereții
endoteliului capilar în spațiile
intercelulare, unde există o acu-
mulare de bacterii; trecerea este
determinată de atracția pe care
toxinele bacteriene eliberate o
exercită în jur, ajungînd la pe-
reții endoteliali, care îi străbat.
Leucocitele odată ajunse la locul
infecției înglobează bacteriile și
le digeră; dacă capacitatea de
înmulțire a bacteriilor este foarte
mare, atunci leucocitele se um-
plu așa de mult cu bacterii,
îneît mor, dînd, prin acumulare,
puroiul. (E.P.)
DIAREE, stare patologică ce se
caracterizează prin accelerarea
139
DIA
tranzitului intestinal, scaune frec-
vente și lichide. Cauza d. este
iritația peretului intestinal, fie
prin secreție excesivă de lichid,
fie prin absorbția insuficientă
a acestuia de către peretele in-
testinal. Se formează deci în in-
testin produse, care excită pe-
retele (musculatura) intestinal pro-
vocînd contracții, spasme. D.
se observă în tulburări de diges-
tie, în boli infecțioase acute:
febra tifoidă, dizenterie, toxiin-
fecții alimentare, în stări infla-
matorii locale ale intestinului,
unele intoxicații cu arsenic sau
mercur, în insuficiență cardiacă,
în tulburări psihonervoase. Una
dintre cele mai frecvente cauze
ale d. este insuficiența digestivă
= dispepsia acută sau cronică.
Tratamentul constă din înlătu-
rarea cauzei care o provoacă,
avînd în vedere recomandarea me-
dicului. (A.V.)
DIASTOLĂ, perioadă care co-
respunde dilatării inimii prin
care se produce o depresiune ce
„cheamă" sîngele din venele cave
în auriculul drept și din venele
pulmonare în auriculul stîng;
d. auriculară cînd auriculele în-
cep să se dilate; d. ventriculară
cînd ventriculele se dilată; se
produce o depresiune care as-
piră sîngele din auricule în ventri-
cule. Umplerea cu sînge a cavi-
tăților inimii se face în timpul
d. acestora. (E.P.)
DIATERMIE (TERMOPENE-
TRAȚIE, TRANSTERMIE),
procedeu fizioterapie care constă
în principiu în ridicarea tempe-
raturii organelor sau țesuturilor
prin folosirea energiei electrice.
Utilizînd curenți electrici de înal-
tă frecvență (lungimi de undă
între 300 — 500 m) se obțin ur-
mătoarele efecte asupra țesutu-
rilor: creșterea temperaturii lo-
cale și a metabolismului celular;
dilatarea capilarelor și a arterio-
lelor și ca urmare intensificarea
circulației; acțiune calmantă asu-
pra nervilor; creșterea capaci-
tății de apărare a celulelor sau
umorilor împotriva unor microbi.
Pielea se încălzește mai repede
decît mușchii și oasele. D. cu
unde scurte (10 m) provoacă în-
călzirea mai mare a mușchilor
și a oaselor decît a pielii. Undele
scurte stimulează funcționarea
glandelor endocrine. Unul din
efectele locale ale d. este electro-
coagularea care se utilizează și
în otorinolaringologie, ginecolo-
gie și urologie. (G.F.)
DIATEZĂ EXSUDATIVA, ano-
malie congenitală a organismului,
(apare mai ales la copii) caracte-
rizată printr-o predispoziție par-
ticulară a pielii și a mucoaselor
de a reacționa la acțiunea unor
noxe, prin fenomene de exsu-
dație, inflamație și catar. Noxele
pot fi reprezentate de factorii
infecțioși (bacterii, virusuri), chi-
mici (săpun), mecanici (frecare)
etc. Manifestările tegumentare pot
fi leziuni seboreice, eczeme, iar
DIA
140
la nivelul mucoaselor catare reci-
divante ale căilor respiratorii su-
perioare. Manifestările exsudative
se asociază cu hipertrofia țesu-
tului limfatic (ganglioni, splină,
timus). Pot apare manifestări
neurovasomotorii ca: spasme, co-
lici abdominale, neliniște, insom-
nii, stări subfebrile, fără etiologie
infecțioasă, predispoziția de a
voma la cauze minime. Diagnos-
ticul si tratamentul d. aparține
medicului pediatru. (A.V.)
DICROTISM (PULS DICROT),
prezența undei dicrote, provo-
cată de șocul închiderii valvule-
lor aortei; cînd dicrotul lipsește,
denotă o funcționare incompletă
a acestor valvule, prin care o
parte a sîngelui sistolic se înapo-
iază în ventricul. (E.P.)
DIETĂ v. REGIM
DlFTERîE, boală infecto-conta-
gioasă, dată de bacilul Coyyne
bacterium; apare frecvent la co-
pii, între 1—5 ani, în general sub
15 ani, este sezonieră, cu frec-
vență mare toamna și iarna. In-
fecția se transmite de la om ia
om, prin contact direct cu bol-
navul sau purtătorul de germen,
de la copiii vaccinați preventiv.
D, azi este o boală din ce în ce
mai rară, sporadică, deși înainte
iu fost epidemii. După o perioadă
de latență, între 2 — 6 zile, apare
sub diferite forme: unele locali-
tate la nivelul faringelui, altele,
de la început, toxice, septice,
grave. Febra există în toate for-
mele, 38 — 39°, cu inapetență.
dureri de cap, accelerarea pulsu-
lui, cu simptome locale, farin-
gicne și anginoase (angină dif-
terică). Pe amigdalele tumefiate
și pe vălul palatului apar mem-
brane false fibrinopurulente, gan-
glionii cervicali sînt măriți, sen-
sibili. în formele grave (săptă-
mîna a doua) apar semne care
trădează suferința inimii, iar în
ultimul stadiu pot să apară sem-
ne de boală ale sistemului ner-
vos: pareze, paralizii ale vălului
palatin, nervului facial, laringe-
lui, sau chiar ale membrelor. Tra-
tamentul trebuie început ime-
diat si constă în administrarea
cît mai precoce a serului antidif-
teric (anatoxină difterică) și a
antibioticelor. Efectul imediat al
tratamentului este dezlipirea fal-
selor membrane, dispariția fe-
brei, însă pericolul apariției sem-
nelor toxice (inimă, paralizii mus-
culare) nu este încă eliminat.
Este necesar de aceea ca bolna-
vul să stea la pat sub observație,
timp de 3 săptămîni. în cazuri
grave, există pericolul de sufo-
care, din cauza membranelor
false faringiene (intubații). Mor-
talitatea formelor grave atinge
10 — 15%. Izolarea bolnavului
este obligatorie, de preferință în
spital sau secții de boli infec-
țioase. (A.V.)
DIFUZIUNE, două substanțe (A
și B) ce vin în contact și pătrund
una în alta; viteza de d. depin-
zînd de concentrația substanței
A față de B; acest fenomen se
produce între două gaze, lichide.
141
DIG
lichid și gaz etc. Viteza de d.
depinde mai ales de temperatură
și de natura substanței solvă te
(mărimea moleculelor). între do-
uă gaze sau două soluții identice,
dar de temperaturi diferite se
produce o d. a moleculelor mai
agitate (la temperatură mai ri-
dicată), printre cele mai puțin;
agitate. Rezultatul oricărei d.
este egalizarea celor două compo-
nente (gaze, soluții, temperaturi
diferite). Alături de alte forțe,
d. stă și la, baza trecerii oxige-
nului din aerul pulmonar în sînge
și a CO2-ului din sînge în aerul
alveolar; a lichidului intestinal
încărcat cu glucoză, aminoacizi,
săruri minerale, vitamine etc.,
înspre sînge, a ureei din sînge spre
urină etc. (G.F.	E.P.)
DIGESTIE, procesul prin care
alimentele ingerate sînt mărunți te.
și degradate pînă la produși ab-
sorbabili: glucoza, pentru glucide
(ca amidon, glicogen etc.), acizi
grași, și glicerina (pentru toate
lipidele), aminoacizi (pentru toate
proteinele), nucleotide (pentru
toți acizii nucleici), săruri mine-
rale și, pentru toate, ca vehicu-
lant, apa. Acest proces de mărun-
țire se face cu ajutorul unor mij-
loace enzimatice și mecanice.
A) Procesele enzimatice sînt spe-
cifice pentru fiecare tip de ali-
ment: 1) Pentru amidonoase (poli-
oze), încă din gură ptialina sali-
vară, în cîteva secunde, atacă
amidonul, transformîndu-1 în de?;-
trine și chiar în maltoză; în sto-
mac, activitatea ptialinei este
oprită de aciditatea sucului gas-
tric și numai după ce chimusul
gastric trece în duoden și se neu-
tralizează prin secreția pancrea-
tică și biliară, procesul de degra-
dare a poliozelor se continuă prin
amilază, maltaza pancreatică,
care desfac orice glucid în glucoză
(chiar lactoză, zaharoză, glico-
gen etc.), substanță care poate
trece în sînge ca atare prin pro-
cesul de absorbție. 2) Pentru
proteine primul atac enzimatic se
petrece în stomac, unde pepsina
rupe în două macromoleculele
proteice (în polipeptide) și apoi
desprinde din acestea părți mai
mici (peptide), care trec ca atare
în duoden și intestin. Aici sînt
atacate de Iripsina pancreatică,
de crepsina intestinală și degra-
date pe rînd pînă la stadiul de
aminoacizi, care pot trece prin
peretele intestinal în sînge; 3)
lipidele nu sînt solubile în apă și
din acest motiv ele trebuie sfă-
rimate și transformate în produși
hidrosolubili; primul atac se pe-
trece în stomac, unde lipazele gas-
trice atacă mai ales trigliceridele
din lapte, eliberînd glicerina, care
este solubilă în apă și poa.te trece
ca atare mai departe și acizi grași
care sînt trecuți apoi în intestin,
unde, în prezența bilei, toate gră-
simile se mărunțesc în picături
foarte mici, la suprafața cărora
atacă lipazele pancreatice desfă-
cînd moleculă de moleculă în
glicerină și acizii grași respectivi;
acestea din urmă se saponifică
și sub formă de săruri de Na, K
etc. (din acidul oleic — oleat de
DIG
142
Na, din acidul palmitic, pal-
mitat de K etc.) solubile în
apă (săpunuri) ce pot trece din in-
testin prin celulele epiteliului aces-
tuia, unde se întîlnesc cu glice-
rina absorbită, ca atare și unde se
refac în grăsime (specifică orga-
nismului respectiv). O parte din
picăturile foarte fine de grăsimi
pot trece prin spațiile intercelu-
lare ale epiteliului intestinal în
interiorul vilozităților intestinale,
unde se găsește un vas limfatic
(evitînd ficatul). 4) Acizii nucleici
sub acțiunea pepsinei gastrice,
dar mai ales a tripsinei și erepsinei
din intestin sînt desfăcuți în nu-
cleotide, care se pot absorbi ca
atare și fracțiunea lor proteică
este desfăcută, ca orice proteină,
în aminoacizi.
B) Procesele mecanice de sfărî-
mare și de mărunțire a alimente-
lor în lungul tubului digestiv
însoțesc pe cele enzimatice. 1)
După masticație are loc și procesul
de degustare caro se face de orga-
nele gustative, de la care pornesc
excitați uni informative la centrii
olfactivi din bulbi și telencefal de
unde se comandă pe cale reflexă,
prin pneumogastric, excitațiuni
care declanșează secreția gastrică
în funcție de cantitatea și cali-
tatea de alimente ce trec prin
gură. De aici proporționalitatea
dintre cantitatea alimentelor și
cantitatea de suc gastric. 2) în
stomac, alimentele sînt ameste-
cate cu sucul gastric, datorită
mișcărilor peristaltice și a celor
tonice, pînă ce se produce un
amestec uniform a alimentelor
intrate cu sucul gastric secretat.
Cînd în stomac apar pop tonele
(substanțe de un anumit grad de
degradare proteică) se produc
contracțiile tonice care presează
întreg conținutul gastric foițînd
deschiderea pilorului și trecînd în
duoden o parte a conținutului
stomacal (chimusul gastric). Deac-
ția acidă a acestuia, în bulbul
duodenal, determină pe cale re-
flexă închiderea pilorului, care
nu se mai deschide decît cînd aci-
ditatea chimusului din duoden
s-a neutralizat prin secrețiile al-
caline (bicarbonați, fosfați) .ale su-
cului pancreatic și al bilei. Atunci
se produce o nouă contracție
tonică, o nouă cantitate de chi-
mus gastric intră în duoden
ș.a.m.d., pînă ce întreg conținu-
tul stomacului se golește. S-a do-
vedit experimenal și clinic că
prezența grăsimilor în stomac,
mai ales a slăninei, în cantitate
mare oprește d. gastrică și men-
ține alimentele în stomac mult
mai multă vreme. De aici și sen-
zația de încărcare a stomacului
pe care o avem după o masă bo-
gată în grăsimi. în intestin ali-
mentele ajung destul de mărun-
țite, dar procesul lor de degra-
dare se continuă prin mișcările
intestinale, care sînt de mai multe
feluri: locale, de răsluvnare,
perislallice ; cele locale sînt for-
mate din unde gîtuitoare inelare
ce se produc și se relaxează unele
lîngă altele și au încă rolul de a
sfărîma alimentele și a le amesteca
143
DIL
bine cu. sucurile intestinale și pan-
creatice;- mișcările de răsturnare
se produc prin îndoirea anselor
intestinale dintr-o parte în alta,
în însăși cavitatea abdominală și
au rolul de a schimba conținutul
chimusului intestinal și de a
face ca acesta împreună cu bulele
de gaze apărute în procesele de
degradare să înainteze spre intes-
tinul gros; mișcările peristaltice
constau într-o gîtuire a intesti-
nului, care înaintează în lungul
lui, dinainte înapoi și are rolul de
a împinge chimusul intestinal
spre porțiunea posterioară (infe-
rioară) a tubului digestiv. Ele se
produc prin contracția puternică
a musculaturii circulare a intes-
tinului și relaxarea celei longitu-
dinale înainte, astfel în dilatația
care apare se acumulează o parte
din chimus și aceasta e împinsă
înspre partea posterioară a intes-
tinului. 3) Chimusul intestinal
trcce< în. tot lungul intestinului
subțire și atunci cînd din el s-au
resorbit glucoza, aminoacizii,
glicerina, glucidele, multe din
sărurile minerale, el trece în intes-
tinul gros prin valvula ileocecală,
care se deschide numai în lipsa
substanțelor de mai sus (zilnic
trec cca 2 1 de chimus intestinal
în cecum). De îndată ce el se
umple, valvula ileocecală se în-
chide^ în intestinul gros se ab-
soarbe apa și se concentrează chi-
musul intestinal formîndu-se ma-
teriile fecale. Pe măsură ce acest
proces înaintează în lungul colo-
nului, o altă cantitate de chimus
vine în cec. Materiile fecale în
cantitate de 100 — 200 g, zilnic
la om se acumulează final în
rect și în mod voluntar sînt eli-
minate de aici prin orificiul anal,
la exterior. în acest proces meca-
nic, intervin mușchii abdominali
și chiar diafragma. în procesul
de digestie un rol important îl
joacă și flora, bacteriană a intes-
tinului. (E.P.)
DIGITALĂ, substanță cardioto-
nică extrasă din frunzele plan-
tei Digitalis (degețel) și folosită
în tratamentul bolilor cardiovas-
culare. (G.S.)
DILATAȚIE, mărirea cavității
unui organ cu relaxarea și sub-
țierea pereților în cursul unor boli.
D. inimii constă în mărirea unora
sau a tuturor cavităților cardiace
în urma existenței unor leziuni
ale orificiilor cardiace care îm-
piedică expulzarea normală a
sîngelui sau datorită presiunii cres-
cute a sîngelui în artere; este un
semn de funcție defectuoasă sau
insuficientă a inimii. în caz de
obstacole sau stricturi la nivelul
orificiilor, pot fi întîlnite d. ale
esofagidui (megaesofag), stoma-
cului, intestinului gros (mega- sau
dolicocolon), rectului etc. (G.S.)
DILEMĂ, tulburare de voință și
activitate, datorită căreia bolna-
vul nu mai poate lua prompt o
hotărîre, rămînînd timp îndelun-
gat într-o continuă nehotărîre
în fața soluțiilor posibile din care
trebuie să aleagă una. D. apare
în psihastenie, nevroză anxioasă,
psihopatie astenică etc. (A.S.)
DIN
143
DINAMOMETRIE, măsurarea
forței diferiților mușchi (palmei
etc.) cu ajutorul dinamometru-
lui; valoarea normală a strîn-
gerii este în medie de 40 kg la
femei si 50 la bărbați; în para-
lizii, miopatii și alte afecțiuni
(sau în. oboseală, intoxicații etc.)
valoarea forței dinamometrice
scade. (E.P.)
DINTE, formații dure, împlîntate
la marginea alveolară a maxila-
relor, avînd rolul de a tăia și sfă-
rîma alimentele, introduse în gură.
La selacieni solzii de pe suprafața
cordului sînt similarii dentiției. La
unele specii de vertebrate, dinții
se găsesc pe bolta sau pe podeala
cavității bucale, pe mucoasa eso-
fagului, sau — la păsări — chiar a
gușii. Un d., indiferent de forma și
rolul său, este format dintr-o
parte externă, liberă, care depă-
șește marginea alveolară a maxi-
larului, numită coroană, și alta
internă numită rădăcină, cuprinsă
în alveola osoasă a maxilarului,
în interiorul d. se găsește o cavi-
tate (a pulpei) ocupată de un țesut
conjunctiv, vasele și nervii.
Cavitatea pulpară se prelungește
pînă la vîrful rădăcinii prin cana-
lul dentar, prin care intră și ies
vasele și nervii d. în jurul cavi-
tății și canalului este situată o
manta de ivoriu (dentină). Fața
externă a dentinei este acoperită
la nivelul coroanei, de smalț, iar
la nivelul rădăcinii, de ciment.
Smalțul este cel mai dur țesut din
organism, în compoziția lui intră
săruri minerale, în special fosfat
acid de calciu și fluorură de calciu;
are o culoare albă sau gălbuie.
Dentina este formată dintr-o
substanță fundamentală de țesut
colagen compact și calcificat,
cuprinzînd 70 — 80% săruri mine-
rale (90% fosfat de calciu, 5%
carbonat de calciu, 2% fosfat de
magneziu, 3% fluorură). Printre
bolile d, cea mai răspîndită este
caria dentară care poate fi numită
cu drept cuvînt „boala civiliza-
ției". Caria a existat și în anti-
chitate, însă frecvența ei a cres-
cut înspăimîntător în ultima vre-
me. Aproape nu există azi om,
care să nu aibă cel puțin un dinte
cariat. Cauza bolii este pe de o
parte rezistența diminuată a din-
ților, de pe urma pregătirii culi-
nare a alimentelor (pîinea fină,
fierbere, frigere), pe de altă parte
descompunerii (fermentarea) ali-
mentelor rămase între dinți, în
special a făinoaselor, glucidelor.
Acidul lactic (sau alți acizi) exis-
tenți în alimente atacă smalțul
dinților, subțiindu-1 și fisurîndu-1.
Microbii prin enzimele lor lăr-
gesc fisura, caria devine tot mai
profundă și infecția pătrunde în
pulpă (pulpită) de aici prin cana-
lul radicular atacă membrana ce
înconjoară rădăcina dintelui (pe-
riodontită). Complicațiile cariei
dentare pot fi prevenite printr-un
control stomatologic periodic (cel
puțin de două ori pe an), care per-
mite depistarea și tratamentul
precoce al leziunilor incipiente.
Parodontoza este o afecțiune a
alveolei dentare (provocată ade-
145

seori de cauze interne), duce la
mobilizarea și nu arareori la pier-
derea d. Tumorile benigne și ma-
ligne ale dinților apar relativ rar.
(E.P. + G.S.+A.V.)
DIOPTRIE, unitate de măsură
utilizată în optică, respectiv în
oftalmologie pentru exprimarea
caracteristicii de refracție a len-
tilelor, egală cu valoarea reciprocă
a distanței focale exprimată în
metru: D = — • Astfel, de ex.,
m
lentila cu distanța focală de 1 m
este de 1 d.; aceea cu distanța
focală de 2 m este de 0,5 d. etc.
Pentru lentilele convexe (pres-
bitism) d. se exprimă cu -|-, iar
pentru cele concave (miopie) cu
(Z.K.)
DIPLOPIE, vedere dublă a obiec-
telor, fie din cauza divergenței
axei ochilor, fie a paraliziei unor
mușchi ai acestora (sifilis, reuma-
tisme rebele, isterie etc.). D. mo-
no cui avă, binoculară, heteronimă,
omonimă, orizontală, verticală etc.
(A.S.)
DIPSOMANIE, stare impulsivă,
imperioasă de a consuma băuturi
alcoolice în cantități mari. Apare
în crize care durează cîteva zile
și după care o perioadă de cîteva
luni bolnavul nu mai bea deloc.
Etiopatogenia este controversată,
de unde și varietatea mare de tra-
tamente propuse. (A.S.)
DISARTRIE, tulburare de vorbire
manifestată prin imposibilitatea
exprimării corecte a cuvintelor
(acestea 'sînt pronunțate greșit,
adesea neinteligibil). D* survine
în sindromul piramidal, extrapi-
ramidaî, cerebelar etc. (A.S.)
DISC EMBRIONAR, formație-
protoplasmatică cu numeroși
nudei ce are forma unui disc (la
ouăle telolecite) și se găsește la.
suprafața vitelusului (gălbenu-
șului). Din d.e. (sau germinativ —
cicatriculă) iau naștere țesuturile-
■și organele embrionare (este pata,
roșie care o găsim adesea"
ouăle de găină). (E.P.)
DISC INTERVERTEBRAL, cârti-
lagiu fibroelastic așezat între
corpurile vertebrelor, cu rol im-
portant în mișcările coloanei.
D.L este alcătuit la periferie
dintr-un inel fibros, iar în centru
dintr-o masă pulpară elastică,
deplasabilă limitat care se mode-
lează variat în cadrul diverselor
mișcări ale coloanei vertebrale.
(A.S.)
DISECȚIE, operație de secțio-
nare și disociere a unui organ -sau
a unei părți (cu ajutorul foarfeci-
lor, penselor, bisturielor) -pentru
a-1 putea studia mai bine; d» se
poate face și pe viu (vivisecție)-
în anumite cazuri, dar obișnuit
se face pe cadavre. (E.P.)
DISEMINARE, răspîndirea, în or-
ganism, a unui microb sau a can-
cerului, de obicei pe calea vaselor
limfatice (d. limfogenă) sau san-
guine (d. hematogenă). (G.S.)
10
D3S
146
DISFAZIE v. AFAZIE
Di SG RAFIE, tulburarea caligra-
fiei: scrisul este modificat, lite-
rele deformate, astfel că devine
uc necitit. D. survine în alcoolism
cronic, stări confuzive, demență
etc. (A.S.)
DISHIDROZĂ, boală caracteris-
tică prin transpirații intense la
nivelul degetelor de la mîini și
picioare, însoțite de apariția de
vezicule și desenamație. în unele
cazuri este urmarea unei infecții
cu ciuperci sau microbi. (G.S.)
DISIMULARE, mascarea con-
știentă a unei boli în fața familiei,
a prietenilor; apare în special în
stările depresive sau în psihoze
progresive, în care bolnavul se
crede persecutat dacă se află că
este suferind. (A.S.)
DISKINEZIE, proces patologic
caracterizat prin apariția unor
modificări în activitatea motorie,
vegetativă a organelor contrac-
tele. D. poate avea localizări dife-
rite, cele mai cunoscute fiind: d*
biliară, tulburare motorie care îm-
piedică evacuarea bilei din vezica
biliară; d. intestinală, tulburare a
motili tații intestinale, cu reper-
cusiuni multiple asupra absorb-
ției și eliminării. D» uterină, tulbu-
rare uterină în cursul travaliului
care modifică evoluția normală a
nașterii. (A.S.)
DISLALIE, tulburare de vorbire
în care este alterată dicțiunea în
special. D. survine în intoxicații,
infecții etc. (A.S.)
DISLEXIE, imposibilitatea de a
citi curent un text (fără a prezenta
o tulburare senzorială). D. apare
la copiii oligofreni, postencefalici
etc. (A.S.)
DI SL OG IE, tulburare a ideației,
manifestată printr-o vorbire inco-
rectă. D. intervine în stări con-
fuze, demențiale, encefaloze etc.
(A.S.)
DîSMNEZIE, tulburare de memo-
rie caracterizară printr-o greutate
vădită în a fixa, păstra sau evoca
evenimente. D. survine în surme-
naj, nevroză, depresie, scleroză,
etc. (A.S.)
DISOCIERE, tulburare caracte-
rizată prin apariția unor modi-
ficări în funcționalități unitare,
într-un sistem sau în sincronizarea
și armonizarea unor subsisteme.
Exemplu: d. albuminocitologică,
observată în lichidul cefalorahi-
dian, survenită în poliradiculo-
nevrite și alte boli neurologice și
în care crește numai albumina,
reacția celulară rămînînd în va-
lori obișnuite. D. electrolitică: des-
facerea unui electrolit în anioni
și cationi’în prezența unui curent
electric. D. psihică, destrămarea
integrității persoanei, datorită că-
reia procesele psihice capătă un
caracter anarhic, haotic. D. tabe-
tică, pierderea sensibilității pro-
funde cu păstrarea celei termoal-
gezice și parțial a sensibilității
tactile. (A.S.)
DISPNEE, tulburarea ritmului și
amplitudinii respirației, însoțită
147
DIZ
de senzația de sete de aer. Simp-
tom al bolilor cardiace (insufi-
ciență cardiacă), respiratorii (pne-
umonii, bronhopneumonii, scle-
roze pulmonare), sanguine (ane-
mii), nervoase. (G.S.)
DISPOZIȚIE, stare afectivă de
bază elementară: nu are o orien-
tare precisă și este în mare măsură
determinată de funcționalitatea
organismului în ansamblul său.
D. este un adevărat „rezonator"
al stării de sănătate, un seismo-
graf al homeostaziei. De aceea, ori-
ce tulburare în vreun sistem sau
aparat^ o modifică într-un fel sau
altul. în general d. se consideră a
fi bună sau rea; are o intensitate
moderată și este constantă în
timp în comparație cu alte procese
afective cum ar fi emoția sau afec-
tul. (A.S.)
DISTIMIE, tulburare de afectivi-
tate, manifestată prin indispozi-
ție, stare de disconfort, neplăcere.
D. survine în stări reactive, neu-
roze, depresii etc. (A.S.)
DISTROFIE, boală cronică ce
apare la sugari, în perioada de
ablactație (înțărcare) sau în pri-
mii ani ai vieții. D. este caracteri-
zată de tulburări în dezvoltare;
slăbire, rezistență diminuată
împotriva infecțiilor, temperatură
subnormală, toate funcțiile vitale
diminuate. Diagnosticul d. este
ușor, descoperirea cauzei este
însă uneori dificilă: alimentația
nepotrivită a copilului, insuficien-
ță unilaterală, alimentația lipsită
de unele componente importante
(vitamine), infecții ale tubului
digestiv, sau infecții de -altă
natură (otită, cistită, piodermită,
gripă). De cele mai multe ori este
vorba despre un cerc vicios: tul-
burările digestive alternează cu
infecții, care diminuează rezis-
tența copilului. Tratamentul con-
stă din descoperirea și înlăturarea
cauzei, aplicarea unui regim cores-
punzător și t.atament medica-
mentos. (A.V.)
DISTROFIE OSOASĂ v. OS-
TEODISTROFIE
DLUREZĂ, formare și eliminare
de urină (uneori peste 3 litri pe
zi); ea poate fi un procedeu de
spălare a sîngelui, cînd se reali-
zează prin diuretice (în: nefrite
cronice cu albuminurie, pietre la
ficat sau rinichi, edeme cu oli-
gurie, hepatite etc.). D. se obține,
în afară de medicamente și cu
ape minerale, lapte, ceaiuri de
flori, băi călduțe etc. (E.P.)
DIVIZIUNE REDUCTIONALĂ v.
MEIOZĂ
DIZENTERIE, boală infecțioasă
caracterizată prin dureri abdo-
minale, tenesme (senzație dure-
roasă de necesitate) și numeroase
scaune mucosanguinolente. După
agentul cauzal există două forme
de d.: 1) d. bacii avă, produsă de
bacilul dizenteriei, care este forma
frecvent întîlnită în regiunile
temperate; 2) d.amibiană produsă
de protozoarul Entamoeba .disen-
teriae sau hisfolitica (V. AMI-
BIAZĂ). (G.S.)
10*
DOI
14S
^OLICOCOLON v. MEGALOCO-
EON
DOLICOCE FALIE, modificare a
•conformației craniene caracteri-
zată printr-o disproporție între
diametrul a,nteroposterior (sagi-
tal) și cel lateral în sensul alun-
girii primului (fața neobișnuit de
lungă). (A.S.)
DRAJEURI, medicamente în
formă de pilule învelite, de obicei,
în zahăr și o gumă alunecoasă cu
rol de-a masca gustul sau mirosul;
nu trebuie supt, ci se înghite cu
puțină apa, după indicația medi-
cului. (E.P.)
DRENAJ, favorizarea scurgerii
secrețiilor patologice dintr-o plagă
accidentală sau chirurgicală, sau
dintr-o cavitate care conține li-
chid patologic, cu ajutorul are-
nurilor (tuburi de cauciuc, meșe de
tifon). Cînd se utilizează aparate
aspiratoare se vorbește de d,
aspir ativ. (G.S.)
DROMOMANIE, cerință impe-
rioasă, nestăpînită de a pleca,
de a părăsi locul, domiciliul unde
se află. Bolnavul părăsește fără
motiv locul unde se găsește, poate
parcurge distanțe mari sub impe-
riul acestei impulsiuni. D, se în-
tîlnește în nevroze, psihopatie,
epilepsie etc. (A.S.)
DUODEN, regiunea inițială a in-
testinului subțire, care urmează
după stomac, imediat după pilor;
pentru a ajunge în d., chimusul gas-
tric trebuie să treacă prin pilor
(v. digestie); prima porțiune a d.
este bulbul duodenal, în care chi-
musul gastric acid determină o
excitare a pereților care se trans-
mit prin pneumogastricul senzi-
tiv la bulb, de unde prin pneumo-
gastricul motor pancreatic co-
mandă secreția de „secretină",
care activează vărsarea sucului
pancreatic în d. terminal (excre-
tină), ca și eliberarea unei can-
tități de insulină (increatină). în
d» se varsă sucul pancreatic prin
două canale, unul mai anterior
(canalul Santorini) și altul, cu
2 — 3 cm mai jos, principal, în
ampula lui Vater (canal Wirsung);
în d. se varsă și canalul coledoc
prin deschiderea sfincterului Oddi
și lăsarea în ampula lui Vater a
unei bile cistice, cca de 4 ori mai
concentrată decît bila hepatică,
care e necesară în stabilizarea
picăturilor mici de grăsimi. Ex-
ploatarea funcțională a d. se
face prin tubaj duodenal, cu
sonde care se introduc prin gură
(sau nas), ajung în stomac (se re-
coltează și de aici) apoi se intro-
duc prin mișcările stomacului în
d», pentru a recolta mai ales bilă
normală, gălbuie, A sau cistică
B, brună închis, provocată prin
ingestia de sulfat de magneziu.
Cînd există o obstrucție a cana-
lului cistic prin „pietre la ficat"
atunci nu se obține bila B; după
o injecție de secretină se obține
apoi lichidul pancreatic; d. poate
prezenta ulcerații, stenoze duo-
denale etc. (E.P.)
DICȚIONARELE ALBATROS
ECHILIBRU ACIDO-BAZiC,
stare normală de menținere a
^H-ului sanguin între 7,30 — 7,42,
condiție strict necesară pentru
desfășurarea proceselor vitale. Re-
glarea e.a-b. se face prin: a) me-
canisme fizico-chimice cu inter-
venție imediată, datorită siste-
melor tampon: (acid carbonic/bi-
carbonat de sodiu, fosfat mono-
sodic/fosfat disodic, hemoglobina
acidă/hemoglobinat de potasiu
etc.); b) mecanisme biologice cu
intervenție tardivă: 1) eliminarea
CO2 prin plămîni; 2) eliminarea
de către rinichi a H+ (ioni de
hidrogen) în caz de acidoză sau a
bicarbonatului de sodiu în caz de
alcaloză etc. ; 3) neutralizarea
de către ficat a substanțelor al-
caline sau acide; 4) eliminarea
prin piele a acidului lactic acu-
mulat în urma efortului muscular;
5) creșterea acidității sucului
gastric și scăderea alcalinității su-
cului pancreatic în acidoză etc,
(G.F.)
ECHILIBRU BIOLOGIC, stare re-
lativ staționară a unei asociații
mai mari sau mai mici (ecosistem),
de plante (producătoare de sub-
stanțe organice si oxigen), de ani-
male (consumatoare primare și
secundare de substanțe- organice
și oxigen și producătoare de CO2)
și de bacterii (reducătoare de
substanțe organice de origine vege*
tală sau animală în săruri nutri-
tive: azotați, fosfați, carbonați
etc.). Pentru ca acest ecosistem
să se mențină constant trebuie ca
între partenerii care îl alcătuiesc
să existe un e.b., adică schimbul de
materie și energie să se mențină
ctproape la aceeași valoare. (E.P.)
ECHIMOZĂ, pată de mărime
si culoare variabilă apărută pe
piele, mucoase sau conjunctive,
în urma unei hemoragii subia-
cente (survenite în urma unei
căderi, lovituri etc.). Durata e.
este de circa 2 săptămîni; pata
are o margine bine delimitată
și pe măsura transformării hemo-
globinei extravazate în produși
ECH
150
ele degradare, este la început
violacee, ulterior albastră, verde
și gălbuie. Spre deosebire de e.
cutanată, e. conjunctivă continuă
să rămînă roșie-violacee, pînă la
resorbție. (V. HEMATOM). (A.S.)
ECHINOCOCCUS v. TENIE
ECLAMPSIE, stare caracterizată
prin contracțiuni ale tuturor muș-
chilor corpului, ce alternează cu
relaxarea lor (contracturi tonico-
clonice); nu rareori are loc pier-
derea cunoștinței; una dintre
formele e. este cea gravidică, ce
apare mai des în jumătatea a doua
a epocii de sarcină sau în timpul
facerii. Este o complicație gravă
a sarcinii, precedată de hiper-
tensiune, albuminurie și edeme.
Cauza e. gravidice nu este eluci-
dată complet, se presupune a fi o
intoxicație a mamei cuprodușii de
dezasimilare, provenite de la făt
(toxemie gravidică); uneori ne-
cesită întreruperea sarcinii, în
interesul vital al mamei. Crizele
de convulsii pot fi prevenite prin-
tr-o alimentație riguroasă a ma-
mei (regim lactat, anticonstipant),
iar în timpul lor trebuie pus în
gura bolnavei un ștergar ud pen-
tru a nu-și mușca limba și chemat
imediat medicul pentru a-i admi-
nistra calmantele necesare. E. la
sugari sau la copiii mici apare ca
urmare a unor boli infecțioase
(gripă, dizenterie, meningoence-
falită) sau emoții puternice cu
accese de plîns. Copilul se dez-
bracă , i se fac băi călduțe cu mu-
șețel, iar pe cap i se pun comprese
reci. E. la adulți apare în legătură
cu diferite afecțiuni ale sistemu-
lui nervos central, isterie, epi-
lepsii sau la intoxicație cu stric-
nină (A.V.)
ECMNEZIE, tulburare a memoriei
caracterizată prin trăirea unor
evenimente trecute la modul pre-
zent, ca și cum s-ar întîmpla acum.
E. apare în psihoze involutive, pre-
senile etc. (A.S.)
ECOLALIE, repetarea sub formă
de ecou a cuvintelor spuse de
interlocutor. E. survine în schizo-
frenie, confuzie etc. (A.S.)
ECOLOGIE, disciplină care stu-
diază relațiile între organisme
și între acestea și mediul lor de
viață; organismele nu trăiesc decît
în asociații complexe numite bio-
cenoze, în care întotdeauna există
unele care produc substanță or-
ganică vie (plantele) altele care o
consumă (animalele) și altele care
o reduc în elemente minerale
(bacteriile); azi se vorbește din
ce în ce mai mult de o e. umană,
care are mari implicații în organi-
zarea vieții sociale si în igienă.
(E.P.)
ECO MI MIE, reproducerea mimicii
interlocutorului. E. survine în
schizofrenie, confuzie etc. (A.S.)
ECOPRAXIE (ECOKINEZIE),
imitarea gesticii, a atitudinilor
și mișcărilor (de către bolnav) a
persoanelor din jur. E. survine
în stări onirice, catatonice, ma-
niacale etc. (A.S.)
151
EDE
ECOUL GÎNDIRII, tulburare
din domeniul cognitiv; bolnavul
are impresia că îi sînt repetate
și deci cunoscute de ceilalți cele
mai intime gînduri. E. survine
în automatismul mental, stare
onirică, schizofrenie etc. (A.S.)
ECTAZ’E, dilatarea artificială
(abnormală) a unui organ cavi-
tar (stomac, intestin, arteră etc.)
cc se practică în cazuri dc stric-
turi, de inflamații. (E.P.)
ECTOPARAZIT, parazit ce trăieș-
te pe suprafața corpului sau chiar
în cavitățile lui deschise (gură,
nas, cavități bronhice): ploșnița,
purecele, rîia, ciuperci. (E.P.)
ECTOPIE v. CRIPTORHIDIE
ECZEMĂ, boală a pielii produsă
în urma sensibilizării organismu-
lui față de o substanță cu care a
venit în contact, de obicei, în
mod repetat. E. reprezintă mani-
festarea alergiei la nivelul pielii.
Evoluează acut, cînd la nivelul
degetelor și mîinii apar pete
roșii, pe suprafața cărora sînt
vezicule care ulcerează, fiind în-
soțite de prurit. în formele sub-
acute sau cronice se produce în-
groșarca epidermei pe suprafețe
limitate și descuamarea ei, de
asemenea însoțită de prurit. Pe
lîngă evitarea contactului cu sub-
stanța respectivă, se tratează prin
aplicații de unguente conținînd
cortizon, ca și prin administrarea
de medicamente antialergice. Pu-
țind avea origini diferite, e. pot
fi tratate numai de medici în urma
unor analize speciale. Aplicarea
la întîmplare sau „din auzite" a
unor leacuri duce mai adesea la
înrăutățirea bolii. Deseori e. sînt
provocate dc o cauză internă
(toxine, substanțe chimice) și
manifestate și întreținute de cauze
externe (iritații ale pielii). Se
prescriu aproape întotdeauna re-
gimuri speciale, laxative, evita-
rea contactului pielii cu substanțe
iritabile (săpunuri, leșii, deter-
genți etc.) (G.S.)
EDEM, creșterea cantității de
lichid ia nivelul unui țesut (mai
adesea pielea) datorită insufici-
enței circulatorii, bolii renale sau
prezenței unor obstacole pe va-
sele sanguine sau limfatice, in-
flamației sau modificării compo-
ziției plasmei sanguine. Regiu-
nea edem ați ată apare umflată
și la presiunea cu degetul lasă o
urmă persistentă. Cauza: insu-
ficiențe circulatorii, renale, car-
diace, hepatice, pulmonare etc.
Se tratează înlăturînd cauza, care
poate fi stabilită numai de me-
dic. E. pulmonar, insuficiența car-
diacă este întovărășită la început
de dispnee, care se transformă
în accese: astm cardiac și ulte-
rior în edem pulmonar. în acest
caz din urmă transsudatul lichid
(extravazat) umple alveolele și
bronhiile. Starea bolnavului în
acest caz este gravă. Atît ast-
mul, cît și e. apar de obicei în
urma insuficienței acute a ventri-
culului stîng al inimii, pune în
pericol viața bolnavului și nece-
sită tratament imediat. (A.V.)

15£
EDENTAȚIE (ADENTAȚIE),
pierderea' dinților (sau lipsa lor
originală ca la edentate: furni-
car, tatuu, lepes, pangolin). E.
poate fi cauzată prin extracție
medicală sau cădere naturală
(bătrînii uneori nu mai au dinți).
Nu rar, după scoaterea medicală
a dinților se poartă proteze com-
plete. în caz de e. naturala (de
bătrînețe) gingiile se întăresc și
pot servi la o masticație parți-
ală (gustul alimentelor nu mai
este însă pregnant); se recomandă
în caz de e. sa se folosească pro-
teze parțiale sau totale, care re-
dau gurii capacitatea sa integrală
de primire, sfărîmare și gustare a
alimentelor. (E.P.).
EFERENT, care duce în afara
obiectului considerat, ce pleacă
de la ceva, centrifug etc. De ex.
fascicule de nervi ce pleacă din
diferite porțiuni ale sistemului
nervos central sau de la gangli-
oni spre periferic; vase sanguine
ce pleacă dintr-un organ. (V.
AFERENT). (G.F.)
EFORT, contracție puternică a
unui grup de mușchi, în vederea
realizării unui lucru mecanic ne-
obișnuit; cînd e. se face cu mîi-
nile, mușchii pieptului și ai abdo-
menului se contractă puternic
pentru a fi puncte de sprijin
contracțiunilor manuale (ridica-
rea unui obiect greu, împingerea
unui vehicol încărcat etc.). în e.
din cauza presiunilor intrapul-
monare și intraabdominalc se
pot produce rupturi ale unor
vase de sînge, mai ales ateroma-
toase (apoplexii pulmonare șî
chiar cerebrale). Efecte asemănă-
toare pot apărea și în eforturile
abdominale (de defecație) sau
pot să se producă hernii ale unor
anse intestinale în pereții abdo-
minali. Un e. de durată duce și
ia o „febră musculară" de du-
rată. E. intelectual poate fi aju-
tat de excitanți nervoși (cafea,
alcool etc.) dar numai pentru o
durata scurtă altfel încordarea
nervoasă poate provoca hemoragii
cerebrale. (E.P.)
EGOCENTRISM, preocupare exa-
gerată față de sine însuși, de
sănătate, de îmbrăcăminte, de
ocupație. Din cauza aceasta,
bolnavul este evitat și se crede
persecutat. E. se înlîlnește în
isterie, psihopatii, hemoragii ce-
rebrale cu paralizii, intoxicații
neuromedicamcntoase etc. (E.P.
d- A.S.)
EIDETISM, posibilitatea unor
persoane de-a reproduce în pre-
zent și în mod conștient și foarte
fidel o amintire, o imagine cu
toate particularitățile sale. E.
survine mai ales la pictori, com-
pozitori, scriitori etc. dar și la
psihopați, isterici etc. (A.S.)
EJACULARE, expulzarea sper-
mei în momentul final al actu-
lui sexual la bărbat; se datorește
contracției vezicei seminale, a
sfincterelor uretrei și a mușchi-
lor bulbocavernoși. Concomitent
cu ejacularea are loc și orgasmul.
(Z.K.)
153
ELE
ELECTROCARDIOGRAFIE
(ELECTROC A R DIO G R AM Ă,
ECG), înregistrarea grafică a bio-
curenților produși de activitatea
inimii, cu ajutorul unui aparat
numit electrocardiograf. Execu-
tarea e. este importantă pentru
diagnosticul bolilor de inimă, în
care ea poate prezenta modifi-
cări caracteristice. (G.S.)
ELECTROCUTARE (ELECTRO-
TRAUMATISM), ansamblu de
tulburări provocate de trecerea
curentului electric prin organis-
mul viu, contracții musculare
puternice, traumatisme, iar în
cazuri grave pierderea cunoștinței
și uneori moartea. Curentul elec-
tric este periculos (chiar mortal)
peste intensitatea de 80 miliam-
peri sau peste tensiunea de 350
de volți sau pentru frecvențele
cuprinse între 40 și 60 de hertzi.
Curentul alternativ este mai peri-
culos decît cel continuu. Primul
ajutor ce se acordă electrocuta-
tului: 1) scoaterea lui cu mijloace
izolante de sub acțiunea curen-
tului electric, 2) repaus de cî-
teva ore dacă șocul electric a
fost ușor, respirație artificială
și transportarea la spital dacă
șocul a fost puternic. (G.F.)
E LE C T ROE NCE FAL OGR AFI E
(EEG), înregistrarea grafică a
activității bioelectrice a siste-
mului nervos central, utilă în
diagnosticul unor afecțiuni ce-
rebrale, cum ar fi epilepsia, tu-
morile cerebrale etc. (A.S.)
ELECTROFOREZĂ, fenomen fi-
zic și tehnică analitică bazate pe
deplasarea sub acțiunea curen-
tului electric a particulelor în-
cărcate electric ale unui sistem,
colo!dai. Migrarea spre anod e
denumită anaforeză iar cea spre
catod cataforeză. în medicină pro-
cesul este utilizat pentru sepa-
rarea unor fracțiuni proteice, li—
pidice sau glucidice clin ser, uri-
nă, lichid cefalorahidian etc. Vi-
teza de deplasare a acestor sub-
stanțe, precum și concentrațiile se
schimbă în funcție de natura su-
ferinței. (G.F.)
ELECTROMIOGRAFEE (EMG),.
înregistrarea grafică a activității
electrice a mușchiului, folosită în.,
vederea precizării de diagnostic*
a unor boli de tip muscular sau
nervos. (A.S.)
ELECTROȘOC, utilizarea curen-
tului electric în tratamentul unor
boli psihice; introdus în psihia-
trie în anul 1938. E. a cunoscut-
o foarte largă aplicare cu rezul-
tate satisfăcătoare. După apa-
riția psihotropelor această for-
mă de tratament și-a rcstrîns
aplicațiile numai la stările depre-
sive, schizofrenie și psihoze ha-
lucinatordelirante. E. se aplică
numai de către medicul specia-
list (psihiatru). Metoda e. constă
în aplicarea, de obicei, bitem-
porală a unor electrozi prin care*
va trece, pentru o perioada scurtă
de timp (0,1—0,6 sec), un cu-
rent electric alternativ de 100 —
140 V. E. e contraindicat în boli
ELE
154
cardiace grave, decompensate,
graviditate etc. (A.S.)
ELECTROTERAPIE, orice me-
todă de tratament care folosește
curentul electric. Ex. curent con-
tinuu (ionoterapie), faradic, de
mare frecvență (diatermie), elec-
trosomn etc. (A.S.)
ELEFANTIAZĂ, hipertrofia sau
mărirea enormă de volum a
unui organ sau a unei părți din
corp, de obicei a unui membru,
cel mai frecvent a membrului
inferior, de pe urma unei staze
limfatice. Se datorește închiderii
vaselor limfatice în urma unei
inflamații cronice, care duce la
scleroza vaselor limfatice a părții
respective. E. este frecventă în
regiunile tropicale, unde este cau-
zată de un vierme parazit,
numit Filaria, care prin pătrun-
derea sa astupă vasele limfatice.
Membrul interesat își mărește
volumul de 2 — 3 ori, semănînd
astfel cu piciorul unui elefant.
Tratamentul e. este dificil. (A.V.)
ELONGAȚIE, alungirea prin ex-
tindere forțată și eventual ru-
pere a fibrelor musculare sau
nervoase fe. musculară, e. ner-
voasă). E. survine în accidente,
traumatisme etc. și este însoțită
de dureri, paralizie, tulburări
trofice etc. E. poate fi și proce-
deu terapeutic folosit în spon-
diloză și hernie de disc care vi-
zează întinderea coloanei verte-
brale pentru degajarea discurilor
intervertebrale. (A.S.)
EMACIERE v. CAȘEXIE
EMBOLIE, astuparea unui vas,
printr-o substanță străină, cir-
culantă în sînge, denumită, în
general, embol, care poate fi o
bulă de aer, ajunsă în circulație
prin deschiderea unei vene (sau
injecție intravenoasă), o bulă
de grăsime, ajunsă în circulație
după o fractură de os, sau un
chiag de sînge, format într-un
vas îmbolnăvit (tromboembolie).
Consecința e. poate fi fatală,
dacă embolul ajunge în plămîn
sau lipsește aprovizionarea cu
sînge a teritoriului vascularizat
de vasul astupat, producîndu-se
un infarct. (A.V.)
EMETIC, medicament care pro-
voacă vomă; e. se administrează
în intoxicații alimentare (de ciu-
perci, carne alterată) sau de me-
dicamente (preferabil prin in-
jecții intravenoase). (E.P.)
EMFIZEM PULMONAR, dilata-
rea permanentă a plămînului,
datorită distrugerii unor părți
din clementele elastice ale țesu-
tului pulmonar. în e. p. se observă
o distrugere (atrofie) a septuri-
lor interalveolare, care provoacă
confluarea alveolelor vecine între
ele și transformarea cîtorva al-
veole învecinate în vezicule mai
mari. Suprafața respiratorie a
plămînilor se micșorează deci,
într-un grad variabil, corespun-
zător gravității e. La acest pro-
ces se adaugă și un grad de scle-
roză interstițială, care face ca o
parte din alveole să fie oblite-
155
ENA
rată și distrusă, împreună cu ca-
pilarele acestei zone. într-o fază
avansată a e., apare deci ische-
mia plămînilor, hematoza. dimi-
nuată, hipertensiune în circulația
mică și insuficiența părții drepte
a inimii. Cauzele e.: bronșită cro-
nică gravă, astmul bronșic de
lungă durată, pneumoconioze,
supradestinderea mecanică, per-
manentă a plămînilor (suflăto-
rilor de sticlă, muzicanților care
ciută la instrumente de suflat,
scoaterea de lungă durată a unei
părți din plămîn (TBC). E. se
produce mai ales la bărbați la o
vîrstă înaintată. Bolnavul pre-
zintă dispnee și destul de precoce,
cianoza feței. E. este însoțit de
obicei și de bronșită cronică și
duce spre dezvoltarea unei insu-
ficiențe cardiace în stadiile mai
înaintate. Tratamentul constă în
tonificarea inimii, calmarea tu-
sei și mijloacele care reglează
funcția respiratorie (gimnastică
respiratorie). O parte din oame-
nii vîrstnici mor de insuficiență
cardiacă, datorită e. pulmonar.
E. traumatic, cînd aerul pătrunde
în spații subtegumentare în re-
giunea gîtului, traheei, laringe-
lui etc. și e. gangvenos în care ga-
zul se produce în urma unor in-
fecții subcutanate. în aceste ca-
zuri gazele se pot evacua prin
puncții locale cu dezinfecții co-
respunzătoare. (A.V.)
EMOLIENT, medicament care
ușurează durerile prin înmuierea
țesuturilor. Se administrează mai
ales pentru boli ale pielii (arsuri,
eczeme etc.), sub formă de cata-
plasme, ungeri, dar și în unele
afecțiuni interne (amigdalită) sub
formă de gargară, ceaiuri etc.(E.P.)
EMOȚIE, proces afectiv de du-
rată limitată cu o trăire intensă
si o puternică angajare neurove-
getativă (e. plăcute sau stenice
și neplăcute sau astenice). (A.S.)
EMOTIVITATE, trăire particulară
și intensă a persoanei apărută sub
acțiunea unor excitanți (externi
sau interni) puternici și exterio-
rizată prin reacții neurovegeta-
tive: transpirație, paloare, ro-
șcață, intensificarea ritmului car-
diac și respirator etc. Exagerarea
stărilor emoționale sau scăderea
lor este frecvent întîlnită în bo-
lile psihice, (A.S.)
EMPIRIC, leac care e intrat în
uz pe baza unei experiențe în-
delungate a oamenilor (ceaiul de
mușețel de ex. se folosește din
cele- mai vechi timpuri)/ (E.P.)
EMPLASTRU v. LEUCOPLAST
EMULSIE, suspensie de picături
de grăsime (care poate conține
diferite medicamente) într-un li-
chid în care aceasta nu se solvă:
are un aspect lăptos (și laptele
este o e.) și de obicei servește la
masajul unor suprafețe ale pielii
normale (creme) sau pentru a
ușura dureri subiacente (reuma-
tism, crampe). (E.P.)
ENANTEM, apariția de pete roșii,
care se pot transforma în vezicule
și ulcere pe suprafața mucoaselor
(în special a mucoasei bucale). E.
Ehi A
156
apare în cadrul bolilor infecțioa-
se și, uneori, după natura lui, re-
cunoaștem boala. (G.S.)
ENCEFAL (CREIER), la om și ani-
malele vertebrate reprezintă par-
tea sistemului nervos central cu-
prinsă în cutia craniană. Greutatea
medie a e» uman variază între 1.200
și 1.800 g, iar volumul este în jur
de 1,500 cm3. Majoritatea masei
e. o constituie emisferele cerebra-
le, care acoperă segmentele infe-
rioare, reprezentate de trunchiul
cerebral și cerebel. Cele două emi-
sfere cerebrale sînt dispuse sime-
tric, separate între ele printr-o
scizură longitudinală, inter cmisfe-
rică. Fiecare emisferă se împarte
printr-o serie de adîncituri în
următorii lobi: frontal, temporal,
parietal și occipital. în partea
interioară a emisferelor se găsește
partea, numită insulă; este acope-
rită parțial de către lobii frontal
•și temporal. Datorită adîncituri-
lor, suprafața emisferelor prezintă
numeroase circumvoluțiuni sau
girusuri care-i conferă o suprafață
de 1.800 — 2000 cm2. în masa e.
se distinge substanța albă și ce-
nușie. Aceasta din urmă este for-
mată dintr-o aglomerare de celule
nervoase, care se pot prezenta spre
exterior ca o scoarță de 2 — 6 mm
.grosime, iar în interior sub formă
de nudei sau ganglioni. Celulele
nervoase se caracterizează prin
metabolismul lor intens, ele fiind
foarte sensibile față de lipsa de
oxigen și glucoza. Prelungirile
midinice ale celulelor nervoase
formează substanța albă, cu func-
ție de conducere a influxurilor
nervoase. Cutia craniană este
căptușită de o membrană con-
junctivă: dura mater, iar supra-
fața e. este acoperită de un alt
meninge numit pi a maier, în care
se găsesc vasele sanguine ale e.
între aceste 2 meninge este a
treia foiță numită arahnoidea. în
spațiul dintre meninge precum si
în cavitățile cuprinse în masa, e.
(ventriculi) circulă lichidul cefa-
lorahidian, secretat de celulele
ependimare ale cavităților, cu
rol trofic si protector. Trunchiul
cerebral cuprinde 3 segmente:
mezencefalul sau creierul mijlociu,
puntea lui Varoli și bulbul rahi-
dian. Pe partea dorsală a punții
și a bulbului se află cerebelul, care,
prin intermediul pedunculilor ce-
rebeloși, se leagă de mezencefal,
punte și bulb. Puncția e. reflectă
oarecum și dezvoltarea filogene-
tică a segmentelor componente,
în acest sens bulbul poate fi con-
siderat ca o continuare a măduvei
spinării, și reprezintă o parte
primitivă a e. Cuprinde centrii
mai multor funcții vitale, care
reglează respirația, circulația, di-
gestia etc., de asemenea joacă rol
important în reglarea funcțiilor
musculare (reflexele de postură,
reglarea tonusului muscular etc.).
Importanța bulbului reiese și din
faptul că din cele 12 perechi de
nervi cranieni, ultimele 5 perechi
își au origine, respectiv pătrund în
bulb. Substanța albă a bulbului
compusă din fibre senzitive și
motoare (numite și căi de con-
ducere) face legătură între etajele
157
ENC
superioare și inferioare ale siste-
mului nervos central (căile ascen-
dente și descendente). Puntea lui
Var oii este sediul unor reflexe pri-
mitive (masticația, lacrimarea, cli-
pitul, salivația, etc.) dar participă
și la realizarea unor reflexe com-
plexe cum sînt: echilibrul, respi-
rația etc. O parte a fibrelor ce
trec prin punte fac legătura între
scoarța cerebrală și cerebel, o
altă parte între măduva spinării
și etajele superioare ale sistemului
nervos central. Cerebelul participă
la finisarea mișcărilor complexe,
fiind și un centru al reglării
tonusului muscular (v. cerebel).
Partea inferioară a trunchiu-
lui cerebral (puntea lui Varoli
și bulbul rahidian) precum și
cerebelul fac legătură cu emisfe-
rele cerebrale printr-o formațiune
relativ îngustă numită și mez^
encefal, care cuprinde pedunculii
cerebrali și tuberculii cvadrige-
meni. Acest segment — alături de
căi specifice — conține și centri
motori, care sînt factori impor-
tanți ai unor mișcări automate,
precum și ai reflexelor de redre-
sare a corpului și de orientare.
Segmentul e. situat la baza celor
2 emisfere cerebrale se numește
diencefal. Partea inferioară a aces-
tuia este hipotalamusul, centrul
suprem de integrare al funcțiilor
vegetative și mai multor acte
instinctive. Funcția reglatoare
asupra hipofizei (și prin aceasta
asupra sistemului glandelor cu
secreție internă) o exercită prin
2 căi: printr-o cale directă ner-
voasă asupra lobului postero-
hipofizar, precum și printr-o cale
mijlocită, asupra ănterohipofizei,
prin intermediul neurohormonilor
secretați de nucleii hipotalamu-
sului. Partea superioară a dience-
talului se numește talamus optic,
în nucleii talamusului informațiile
externe și interne sînt selecționa-
te și prelucrate, înaintea transmi-
terii lor la scoarța cerebrală. Ta-
lani usul optic, împreună cu unii
nudei bazali și ai trunchiului ce-
rebral precum și cu căile aparți-
nătoare constituie sistemul extra-
piramidal, prin care se realizează
o serie de reflexe automate și semi-
automate. Structurile corticale
situate în apropierea trunchiului
cerebral, în strînsă interacțiune-
cu nucleul amigdalian formează
sistemul limbic. Acest sistem pri-
mește aferențe nemijlocite de la
organul olfactiv. Prin legăturile
sale cu hipotalamusul intervine în
reglarea glandelor endocrine. Pe
de altă parte concurează la. reali-
zarea mecanismelor elementare-
psihice. Aceste arii paleocorticale
pot fi socotite sedii ale mai mul-
tor reflexe instinctuale (nutriția,
funcții sexuale, atracția, repulsia
etc.). între structurile paleocorti-
cale (sistemul limbic) și neocorti-
cale există o strînsă legătură func-
țională. Fixarea, impresiilor noi
în memorie se face pe baza acestor
legături. Scoarța cerebrală repr?-
zintă segmentul cel mai „tînăr"
al sistemului central. O parte a-
• scoarței are ca structură 6 stra-
turi de celule dispuse paralel cu-
suprafața emisferelor cerebrale*
ENC
158
în cadrul acestei structuri, scoar-
ța cerebrală se compune din mo-
zaicul unităților de conexiune dis-
puse. sub formă de colonete per-
pendiculare la suprafața scoarței.
O astfel de unitate cuprinde mai
multe milioane de celule. Legă-
turile ce se realizează în aceste
unități constituie circuite foarte
complexe cu acțiuni strîns inter-
dependente. Ca centre corticale
primare sînt considerate centrele
de unde pornesc căile eferente
(prin care se realizează mișcările
voluntare) pe de o parte, respectiv
ariile senzoriale și senzitive, unde
sosesc informațiile sistemelor afe-
rente cu conținut informativ ex-
tern sau intern, pe de altă parte.
Ariile secundare corticale privite
sub aspect ierarhic funcțional
sînt superioare ariilor primare
motoare sau senzitive, localizîn-
du-se în apropierea acestora cu
funcții mai diferențiate. Ele sînt
centre de asociație cu caracter spe-
cific asociativ (psihomotor, psi-
hovizual, psihoacustic etc.). Pro-
ci ușii funcționali ai centrilor se-
cundari fac o serie de legături
între ei în privința integrării,
piorzindu-și treptat componentele
afective, iar la nivelul ariilor ter-
țiare. se transformă în simboluri
și noțiuni. La om dezvoltarea aces-
tor funcții este în strînsă legă-
tură cu dezvoltarea gîndirii ab-
stracte, respectiv a vorbirii. în
urma dezvoltării limbajului, pen-
tru formarea noilor simboluri,
nu mai sînt absolut necesare im-
presiile cu componente senzoriale,
-deoarece noțiunile’ deja formate
pot să înlocuiască rolul „contem-
plării vii". Asocierea reprezentă-
rilor are loc în această parte a
scoarței cerebrale, pentru care
ariile corticale terțiare se mai
numesc și arii de gîndire. Analiza
informațiilor începe în arii sen-
zoriale corticale primare cu iden-
tificarea proprietăților elementare
ale obiectelor sau fenomenelor,
proces de analiză, care se termină
cu identificarea totală. în opoziție
cu aceasta, intenția complexă de
activitate (formată în centrii ter-
țiari) suferă o dezintegrare trep-
tată, pînă ce ajunge la nivelul
organului efector, transformîndu-
se în influxuri motoare. Funcțiile
mai importante din punct de
vedere vital se caracterizează
printr-o localizare mai concretă
față de localizarea gîndirii ab-
stracte. între gradul de importanță
a funcției respective și dimensiu-
nea ariilor corticale corespunză-
toare există o proporționalitate.
Astfel de ex. în ariile motoare și
senzitive reprezentația degetelor
(care efectuează mișcări complexe)
este mai mare decît totalitatea
ariilor trunchiului sau membrelor
inferioare. Căile în general se
încrucișează, astfel emisfera dreap-'
tă dirijează partea stîngă a corpu-
lui și invers. Localizarea func-
țiilor complexe (vorbirea, scrisul,
citirea etc.) la majoritatea oame-
nilor are loc în emisfera stîngă, și
datorită acestui fapt această emi-
sferă funcțional este mai dezvol-
tată. La stîngaci situația este
inversă. Legătura între cele 2
emisfere se face prin căile corni-
159
END
surale (corpul calos), astfel cele
2 emisfere formează un întreg
funcțional. în funcțiile nervoase
un rol determinat revine forma-
ției reticulate, sistem celular orga-
nizat sub forma unei rețele multi-
direcționale. Formația reticulată
primește aferențe prin căile spe-
cifice "senzitive, din organele in-
terne, din cerebel, din aparatul
vestibular și trimite impulsuri
stimulatoare sau inhibitoare la
toate segmentele sistemului ner-
vos central. Acest sistem prin
fibrele aferente exercită un efect
.stimulator asupra scoarței cere-
brale, ținînd-o aceasta într-o stare
de alertă în vederea realizării
analizelor și sintezelor adecvate.
Formația reticulată este factorul
principal al stării de veghe și somn
(formațiunea reticulată ascenden-
tă) participînd și în reglarea tonu-
sului muscular (formațiunea re-
ticulată descendentă), funcțiunea
de analiză și sinteză a scoarței
cerebrale se realizează prin cupla-
jul simultan și consecutiv a mul-
titudinii reflexelor înnăscute sau
formate în cursul vieții. Sensul
funcțiilor nervoase rezultă din
dinamica proceselor excitatoare
și inhibitoare. Specificul scoarței
cerebrale umane este capacitatea
de abstractizare, de a forma no-
țiuni, de vorbire. Prin această
însușire a sistemului nervos cen-
tral, omul se deosebește calitativ
de regnul animal, cu care are le^
gaturi evolutive. (Z.K.)
ENCEFALITĂ, afecțiune infla-
mator: e a sistemului nervos cen-
tral; ex. virotică, bacteriană etc.
Debutează de obicei prin somno-
lență și paralizii oculare, cu cefa-
lee, apoi febră, vomă, mișcări
torsionare. La început bolnavii
au aspectul unui individ adormit
(se trezește destul de ușor la exci-
tații, dar readoarme imediat)
nu rareori renunță la orice alimen-
tație. în alte forme se produc pa-
ralizii ale mușchilor cefei, ale
coloanei vertebrale și chiar de
contracțiuni musculare puternice.
Este o boală virotică, gravă cu o
mortalitate de circa 39%. La
primele simptome trebuie chemat
medicul care trebuie să stabilească
exact diagnosticul (fiind mai mul-
te forme de e.). (A.S.-]-E.P.)
ENCEFALOGRAFIE, metodă de
injectare a vaselor encef aiului cu
substanțe radioopace și prin radio-
grafie, prin care se constată locali-
zarea unor leziuni sau hemoragii
cerebrale. Există și o e. gazoasă,
care însă e periculoasă și aproa-
pe nu se mai utilizează. (E.P.)
ENCEFALOPATIE, afecțiune a
sistemului nervos central cu as-
pect difuz, datorită unor .cauze
diverse sau complexe. Ex. e.
hipertensivă, portală, postrau-
matică, toxică etc. (A.S.)
ENDARTERĂ, învelișul endote-
lial intern al arterelor, care in
anumite cazuri se poate inflama
(endarterite), micșorînd sau chiar
obliterînd lumenul vasului (endar-
terita obliterantă) mai ales la ar-
terele membrelor inferioare. (V.
ARTERĂ). (E.P.)
WD
160
•ENDEMISM, apariția și raspîndi-
-rea unei boli, intr-un procent
mai mare, într-o regiune anumită,
legată, de condițiile- de mediu
ale regiunii respective. Astfel,
de ex.. gușa endemică,- a existat
în regiunea Munților Apuseni
și a fost condiționată de carența
— absolută sau relativă — de iod,
pe lîngă b alimentație deficitară
a populației și a lipsei mijloace-
lor de- trai și de comunicații.
Unele, boli infecțioase pot avea
și ele cara.cter endemic, de ex.
malaria în regiunile mlăștinoase,
holera, variola în unele regiuni
ale Asiei. (A.V.)
ENDOCARD, endoteliul ce îm-
bracă. la interior cavitățile ini-
mii. (E.P.)
ENDOCARDITĂ, inflamați a en-
docardului, produsă de cele mai
multe- ori de un proces infecțios
(septicemii cu germeni piogeni,
febră, tifoidă, sifilis) sau infecțios-
alergia(reumatism). Duce la con-
stituirea de leziuni, ale valvulelor
cardiace (stenoză,, insuficiență,
boală),, care împiedică buna func-
ționare a inimii și poate provoca
apariția unei insuficiențe circula-
torii. (G.S.)
ENDOCRIN, produs de secreție
care se varsă direct. în sînge;
este caracterul fundamental al
glandelor cu secreție internă. Pro-
dusul de secreție este hormonul,
o substanță specifică cu acțiune
la distanță. (Â.V.)
ENDOCRINOLOGIE, știință de-
spre glandele endocrine, despre
integrarea și corelațiile endocrine,;
ramură a medicinei interne,
dar poate fi considerată, ca o
ramură fundamentală pentru în-
treaga medicină, cum a susținut
I. C. Parhon încă din anul 1900.
(A.V.)
ENDOGEN, proces sau produs
care ia naștere în interiorul orga-
nismului (spre deosebire de cele
exogene); uneori în tubul digestiv
iau naștere prin procese de fermen-
tație putridă substanțe de natura
scatolului, care sînt produse e.
și absorbite în sînge dau o anumi-
tă toxicitate. (E.P.)
ENDOMETRITĂ, inflamația mu-
coasei uterine, provocată de dife-
riți agenți infecțioși, printre care
(mai demult) gonococul, avînd
poarta de intrare orificiul colului
uterin, deschis cu ocazia menstrua-
ției, a unui avort spontan sau
provocat, sau cu ocazia nașterii.
Faza acută e e. este caracterizată
prin febră, dureri în etajul abdo-
minal inferior și secreție muco-
purulentă. E. se poate extinde
asupra întregului aparat geni-
tal, determinînd metroanexita,.
periparametrita sau arareori peri-
tonita. Tratamentul e. acute este
ginecologic conservativ, antiinfec-
țios. E. cronică este mai cu seamă
profilactic, cel curativ — fizio-
balneoterapie. (A.V.)
END©PARAZIT, parazit care tră-
iește în interiorul țesuturilor și
organelor sau în cavitățile interne
161
ENT
ale organismului (viermi intesti-
nali, oxiuri, echinococ etc.). (E.P.)
ENDOSCOPIE, metodă de exa-
minare pe viu a interiorului orga-
nelor cavitare (gastroscopie în
stomac, cistoscopie în vezica uri-
nară, bronhoscopie în bronhiile
pulmonare, laporoscopie în cavi-
tatea abdominală, vectoscopie
în rect); nu rar prin e. se pot face
și fotografii ale suprafețelor in-
terne ale acestor organe și se
pot astfel localiza exact unele
leziuni (ulcerații, tumori, rupturi
etc.), sau se pot chiar extrage
unele calcule, sau lua biopsii etc.
(D.H. -F E.P.)
ENGRAMĂ (MNEMĂ), elementul
funcțional de bază al memoriei,
reprezentat de urma lăsată de
un excitant în sistemul nervos
central. (A.S.)
ENTERECTOMIE, înlăturarea chi-
rurgicală a unei bucăți de intes-
tin și suturarea capetelor rămase,
cu refacerea circulației sanguine
și a inervației părților rămase;
e. se practică în cazuri de leziuni
intestinale ce dau ulcerații și
hemoragii. (E.P.)
ENTERITĂ, inflamația intestinu-
lui subțire, care este provocată
fie de o boală generală (dizente-
rie, holeră, febră tifoidă), dar
de cele mai multe ori de alimente
stricate, infectate sau săruri de
mercur, arsen. Evoluția, durata
și gravitatea e. este în funcție de
agentul patogen ce o provoacă,
precum și de măsurile terapeutice
luate, de rezistența organismului.
Forma acută a e. este caracteri-
zată prin sete mare, grețuri, dureri
abdominale puternice, balonare
abdominală, diaree și febră; e.
cronică produce simptome mai
atenuate — diaree, alternantă cu
constipații, dureri abdominale sub
formă de crampe (colici), la 2 —3
ore după alimentații. E. necesită
examen și tratament medical,
medicamentos și dietetic. Pîna'
la venirea medicului se aplică
comprese calde pe abdomen, se
administrează ceaiuri, cărbune me-
dicinal și dezinfectante abdomina-
le. Se evită laptele și se înlo-
cuiește cu iaurt. (A.V.)
ENTEROBIUS VERMICULARIS
v. OXIURI
ENTEROCOLITĂ, inflamația con-
comitentă a intestinului subțire
(enterită) și a intestinului gros
(colită) de natură infecțioasă,
parazitară sau alergică (frecventă
la copii, în urma unei greșeli de
regim și a lipsei de igienă ali-
mentară) care se caracterizează
prin dureri abdominale și scaune
frecvente, uneori sanguinolente
sau mucopurulente. Poate fi
acută sau cronică. Se suprimă
alimentele care fermentează și se
ține un regim foarte strict (uneori
numai cu zeamă de orez), cu
ceaiuri și dezinfectante intestinale.
Se tratează numai de medic cu
medicamente antiinfecțioase, anti-
parazitare și antibiotice. (G.S.)
ENTEROKINAZĂ, enzimă diges-
tivă secretată de mucoasa intesti-
11 — Dicționarul sănătății
ENT
162
nului subțire, care activează trip-
sinogenul pancrcatic în tripsină
activă. în lipsa ci nu se face di-
gestia intestinală a proteinelor.
(E.P.)
ENTEROVIROZĂ, boală produsă
de un grup de virusuri, cu locali-
zare inițială intestinală, dar pu-
tîndu-se’ complica cu interesarea
diverselor organe, inclusiv a muș-
chilor și a sistemului nervos.
Virusurile producătoare de e.
sînt: poliomielita Cocsakie sau
ECHO (virusuri enterocitopato-
gene umane orfane). (G.S.)
ENTORSĂ, leziune articulară pro-
dusă de o mișcare forțată care
depășește limitele mobilității arti-
culației, fără să rămînă însă o
deplasare a pozițiilor normale a
suprafețelor articulare. Se carac-
terizează prin dureri, umflarea
articulației, uneori exsudat arti-
cular (hidrartoză). Foarte des
sînt lezate ligamentele articulare
(întinderi bruște) și se produc
tulburări de circulație locală
(frecvente la genunchi, glezne,
degete). Se tratează prin repaus,
masaj, comprese reci, antiinfla-
matoare, eventual puncție. (G.S.)
ENURESÎS, eliminare (de obicei
nocturnă) spontană a urinei, în
timpul somnului. Autocontrolul
urinării începe abia după vîrsta
de 2 ani. Dacă sistemul nervos
este afectat, din diferite motive,
e. are loc și după vîrsta de 3 ani.
Cauza e. poate fi pur psihică,
sau — mai rar — organică (spină
bifidă). E. necesită examen și
tratament medical. Să nu se
confunde cu incontinența urinară
(v.) care provine din funcțiunea
insuficientă a mușchilor sfincte-
rieni ai vezicei, produsă de dife-
rite cauze: inflamații, tumori,
descensus uteri, tulburări de iner-
vație alesfincterului vezical. (A.V.)
ENZIMĂ (FERMENT), substanță
produsă de celulele vii, care acti-
vează procese biochimice (sinteze,
degradări, oxidări, reduceri, hi-
dratări etc.). E. imprimă o mare
viteză de desfășurare a proceselor
respective, fără ca ele să se modi-
fice cantitativ în urma proceselor,
în general, e. este alcătuită din
două porțiuni: una proteică nu-
mită apoenzimă, care are o mare
specificitate față de substrat și
alta de natură diferită numită
coenzimă, care dă specificitatea
de acțiune a e. (holoenzima). E.
necesită — pentru a acționa —
anumite condiții de pH, tempera-
tură etc. E. are activatori și
inhibitori specifici. în industria
chimică-farmaceutică, procesele
e. sînt utilizate pentru obținerea
de băuturi alcoolice (vin, țuică,
bere etc.), precum și pentru ob-
ținerea de e. purificate ce se
utilizează ca medicamente: trip-
sină, hialuronidază etc. (G.F.)
ENZIMOPATIE, boală datorată
lipsei unei enzime din organis-
mul uman ca urmare ar unor de-
ficiențe genetice. (G.F.)
EOZINOFILIE, creșterea număru-
lui leucoeitelor polinucleare, eozi-
nofile din sî.nge, indicînd 6 in-
163
EPI
fcstare-parazitară (în special hel-
mintiază), o alergie (astm bron-
hia!, eczemă etc.) sau un focar
de infecție. Se întîlnește și în
faza de convalescență a unor boli
infecțioase. (G.F.)
EPENDIM, canalul median al
măduvei spinării, care se conti-
nuă cu ventriculii cerebrali (I,
II, III, IV) este căptușit cu o
membrană subțire care separă
lichidul din interior (cefalorahi-
dian) de celulele nervoase. (E.P.)
EPICONDIL, termen folosit pen-
tru partea de jos a articulației
humcrusului (vîrful cotului) pe
care se inseră mușchii antebra-
țului și degetelor; adesea poate
fi lovit sau devine dureros (epi-
condilită) din cauza unor activi-
tăți îndelungate ale mîinilor (pan-
tofari, suflători de sticlă, pianiști,
pescari, tenismani etc.); în aceste
cazuri se vorbește de epicondilită,
care se tratează prin repaus
muscular (căci nu e o boală a
articulației și a mușchilor care se
inseră pe os.) (E.P.)
EPIDEMIE, îmbolnăvirea con-
comitentă a unui mare număr de
indivizi de o boală infecțioasă cu
contagiozitate ridicată. Pînă în se-
colul trecut au fost mari epidemii:
ciumă, holeră, variolă, febră ti-
foidă, boli care astăzi pot fi con-
trolate printr-o igienă riguroasă și
profilaxie specifică (vaccinare).
Azi se întîlnesc în special epidemii
mai puțin extinse și mai puțin
grave produse de virusuri (gripă,
hepatită; pojar, varicelă). (G.S.)
EPIDIDIM, formațiune situată
către partea superioară a testicu-
lelor; are forma și dimensiunile
unei migdale; se compune din
canalicule excretorii, prin care
sperma, produsă în testiculi, îna-
intează către uretră. E. are rolul
fiziologic de a primi și înmagazina
provizoriu spermatozoizii, de a-i
trimite mai departe către ure-
tră, prin mișcările active ale cili-
lor epiteliali, cu care sînt prevă-
zute celulele epiteliale, căptuși-
toare ale acestor canale. (A.V.)
EPIFIZĂ, extremitatea oaselor
lungi (v. os) acoperită de carti-
lagiu prin care se pune în contact
în articulație cu un alt os. Este
alcătuită din trabecule osoase,
orientate în sensul presiunii pe
care o suportă capătul osului,
între diafiză (partea centrală)
și e. pînă la apariția funcțională a
glandelor sexuale, și pînă la
regresiunea timusului, există un
cartilaj de conjugare care permite
creșterea în lung a osului; la adult,
acesta se osifică și osul nu mai
poate crește.
EPIPHISIS CEREBRI, este o mică
glandă, nepereche, mediană, si-
tuată în creier, deasupra pe-
dunculilor cerebrali și tuber-
culilor quadrigemeni anteriori,
în unghiul posterior al ven-
tricolului III. E. are forma
unui mic con de brad, cu dimen-
siuni 7/3/3/ mm, 15 — 20 centi-
grame greutate. Cunoștințele noas-
tre asupra funcției ei sînt încă
nesatisfăcătoare. Școala lui Par-
ii*
EPI
164
hon — pe baza studiilor aprofun-
date, susține că e. este o glanda
endocrină, cu funcțiuni: antian-
drogenă, ovariostimulentă, hipo-
glicemiantă; stimulează creșterea
somatică. Opoterapia făcută cu
extractul făcut din e. bovinelor
dă rezultate bune după școala
Parhon în tratamentul a nume-
roase boli endocrine: în hiperexci-
tabilitate sexuală, hemoragii ute-
rine, tensiune premenstruală, hi-
perfoliculinism, în combaterea
tulburărilor neuropsihice din hi-
pertiroidism etc. (A.V.)
EPIGASTRU, regiune anatomică
a peretului abdominal (v. ab-
domen) delimitată în sus prin
unghiul sterno-xifoido costal, în
jos de ombilic. Are importanță
în examenul palpatoric al for-
mațiunilor subiacente: vezica bi-
liară, segmentul inferior (pilo-
ne) al stomacului, pancreasul și
o parte din ficat. (A.V.)
EPIGLOTĂ, formațiune musculo-
membranoasă care acoperă la-
ringele în timpul deglutiției pen-
tru a împiedica intrarea alimente-
lor în laringe. (E.P.)
EPILARE v. DEFILARE
EPILEPSIE, boală caracterizată
„prin episoade paroxistice, da-
torate unor descărcări hipersin-
crone de populații neuronale"
(H. Gastaut). Crizele de e. pot
să aibă forme diverse, cum ar fi:
criza mare, criza adversivă, criza
jacksoniană, criza neurovegeta-
tivă etc. Ritmul de apariție ca
și forma de desfășurare a crize-
lor este în mare măsură parti-
culară fiecărui bolnav; în unele
cazuri sînt precedate de un grup
de simptome, denumită aură,
care se desfășoară în minutele
imediate dinaintea crizei, anun-
țînd-o. La același bolnav aura
este de obicei aceeași, ea fiind
considerată un adevărat simp-
tom semnal, după care bolnavul
și familia știu că va apare o nouă
criză și pot astfel lua măsurile
necesare spre a evita accidentele
(căderi, arsuri etc.), Tratamentul
e. este întotdeauna precedat de
o stabilire precisă a diagnosticu-
lui. Alegerea unei profesiuni co-
respunzătoare cu această boală
rămîne una din cele mai impor-
tante aspecte pentru a permite
o activitate adecvată. în e. este
contraindicată orice profesie care
ar putea pune în pericol viața
bolnavului sau a altor persoane
(ex. mecanici de locomotivă, avia-
tori, marinari, șoferi, zidari, dis-
peceri etc.). în timpul crizei de
e. trebuie avut grijă ca bolnavul
să nu se lovească, să nu se ră-
nească, eventual să i se pună un
ștergar ud în gură pentru a
nu-și mușca limba. în crize se
vor evita excitanții nervoși (ca-
fea, ceai, alcool )urmînd cu stric-
tețe tratamentul medicamentos
prescris de medicul specialist și
un regim igieno-dietetic cores-
punzător. (A.S.)
EPINEFRINĂ v. ADRENALINĂ
EPIPLON, îndoitură dublă a pe-
ritoneului care acoperă organele
165
ERE
abdominale și le susține, permi-
țîndu-le însă o serie de mișcări
între ele. (E.P.)
EPISTAXIS (RINORAGIE), he-
moragie nazală cauzată de dife-
rite boli (gripă, scarlatină etc.),
intoxicații, traumatisme, eforturi,
hipertensiune arterială, legări ale
vaselor. De obicei ia naștere la
nivelul petei vasculare situată
bilateral în porțiunea 1/3 ante-
rioară a septului nazal. Ca prim
ajutor se recomandă aplecarea
capului înainte (în nici un caz
pe spate căci atunci sîngele scurs
în faringe este înghițit de bol-
nav) și comprimarea bilaterală
a aripilor nazale cu degetul mare
și cel arătător, timp de 10 — 15
minute. Se ridică în sus mîna de
partea căreia este narina ce lasă
sînge. Prin acest autotampona-
ment în cele mai multe cazuri o
hemoragie ușoară cedează. în
cazul cînd este ineficace, se ape-
lează la ajutorul medicului care
prin tratamentul local (tampona-
mcnt, cauterizare) oprește he-
moragia, apoi tratează boala care
predispune la hemoragii (hiper-
tensiune, boli infectioase etc.),
(D.H.)
EPITELIOM, cancer cu origine
într-un țesut epitelial; apare la
suprafața pielii în locuri foarte
diferite și de obicei pe formațiuni
precanceroase (negi, pete pig-
mentare ereditare) sau pe por-
țiuni care au suferit afecțiuni
ca lupus, radiodermite, iritări
mecanice, fizice sau chimice. E.
din jurul unor orificii (buze,
limbă, anus) sînt cele mai grave.
Dar e. poate apare și pe supra-
fața unor mucoase (gură, fa-
ringe, vulvă, vagin, gland, col
uterin). Fiind la suprafață se
tratează complect prin radio-
sau cobaltoterapie. (G.S. d- E.P.)
EPITELIU, învelișul celular (uni-
stratificat sau multistratificat) al
suprafețelor interne ale organe-
lor cavitare; după organul res-
pectiv se numește: e. gastric,
e. intestinal etc.; are rol de ab-
sorbție în tubul digestiv sau din
contră de neabsorbție în vezica
urinară: poate fi și secretor (toate
glandele endocrine au origine
epitelială inclusiv cele digestive);
e. de regulă are vase de sînge
numai sub pătura lui de celule;
cînd e multistratificat (ca în
epidermă) celulele superioare se
distrug sau se descuamează și
altele de la bază apar mereu; e.
intră în alcătuirea tuturor or-
ganelor. (E.P.)
EPIZOOTIE, boală infecțioasă ca-
re îmbolnăvește un număr mare
de animale; poate produce epi-
demii (e. de ciumă a șobolanilor
precede de obicei epidemia de
ciumă a oamenilor). (G.S.)
EREDITATE, capacitatea orga-
nismelor vii de a transmite și de
a moșteni caracterele morfolo-
gice, fiziologice și biochimice pro-
prii speciei. E. are două laturi
în contradicție neantagonistă: a)
conservatorismul ereditar dato-
rită căruia progenii (copiii) sînt
asemănători părinților; b) va-
ERE
166
riabilitatea datorită căreia or-
ganismele suferă modificări adap-
ta ti ve în funcție de schimbările
survenite în mediul ambiant. De-
terminanții ereditari sînt loca-
lizați fie în nucleul celular (pe
cromozomi), alcătuiesc genotipul
organismului și constituie baza
materială a eredității nucleare
(cromozomale), fie în citoplas-
mă celulei, alcătuiesc în totali-
tate plasmotipul organismului și
constituie baza materială a e.
necromozomale. Totalitatea tu-
turor determinanților ereditari
constituie idiotipul (genotip +
plasmotip). Experiențe efectuate
între anii 1865 (Mendel, G.) și
1920 (Morgan, Th.M.) au de-
monstrat că suportul e. nucleare
îl constituie cromozomii. Porțiuni
bine determinate — genele —
sînt localizate liniar pe cromo-
zom, în puncte precise numite
locus-uri. Ipoteza codificării in-
formației ereditare necesară bio-
sintezei celor mai specifice sub-
stanțe ale organismelor — pro-
teinele — a fost emisă de ma-
tematicianul și ciberneticianul
G. Gamow în 1954, iar în 1957,
F. Crick a demonstrat-o practic,
în 1961 F. Jacob și J. Monod
au propus un model al mecanis-
mului de control genetic al sin-
tezei proteinelor. Gena regla-
toare acționează prin intermediul
represorului sintetizat de ea asu-
pra operatorului (tot o genă
reglatoare) care este unitar le-
gat de o genă (sau mai multe)
structurală (în complexul nu-
mit operon). Materialul genetic
se caracterizează printr-o mare
stabilitate (conservatorism). Cu
toate acestea, s-a observat că
la toate ființele vii pot apărea
în materialul genetic schimbări
bruște, mutații. Mutațiile pot fi
induse și experimental cu aju-
torul agenților mutageni (radia-
ții ionizante, substanțe chimice).
Ele apar ca urmare a modificării
structurii chimice a unei gene,
a unui cromozom sau a schim-
bării numărului de cromozomi.
Prin recombinarea genetică ge-
nele mutagene formează programe
genetice noi care se exteriori-
zează prin caractere genetice noi
la descendenți. Selecția naturală
păstrează indivizii; care grație nou-
lui program genetic sînt mai bine
adaptați condițiilor de mediu. Mu-
tațiile, recombinarea genetică și
selecția naturală sînt unii dintre
principalii factori de evoluție ai
lumii vii. (G.F.)
EREPSINĂ, enzimă proteolitică,
care atacă în special peptonele,
desfăcîndu-le în aminoacizi; e.
se găsește în sucul intestinal,
dar și în celule; e. este enzima
proteolitică cea mai comună a
nevertebratelor care se hrănesc
cu substanțe organice în descom-
punere (deja în stare de poli-
peptide și peptone). (E.P.)
EREUTOFOBIE (ERITROFO-
BIE), frica de a roși în public;
e. apare mai frecvent la fete ti-
nere, timide și produce o stare
de jenă, de teamă, izolare. E.
nu poate fi stăpînită cu ajutorul
voinței prin contrast cu dorința
167
ERI
de a o învinge e. apare mai in-
tensă, mai puternică, punînd per-
soana într-o vădită situație ne-
plăcută. E. apare în psihastenie
neuroză obsesivofobică, nevroză
anxioasă. Tratamentul se bazează
pe psihoterapie si tranchilizante.
(A.S.)
ERGO GRAFIE, metodă de a în-
registra grafic starea de obo-
seală a unui mușchi; e. este cu-
noscută pentru mușchii degete-
lor; prin e. se studiază starea de
funcționare a mușchilor. (V. OBO-
SEALĂ). (E.P.)'
ERGONĂ, substanță biologic ac-
tivă: enzime, hormoni, vitamine.
(G.F.)
ERGOSTEROL, substanță de
structură sterolică, prezentă în
cornul secarei (ciupercă din grupa
ascomicetelor, numită Claviceps
puvpuvea, ce crește pe secară,
grîu etc.); sub acțiunea radiați-
ilor ultraviolete solare, se trans-
formă în vitamina D. (E.P.)
ERITROCIT (HEMATIE), glo-
bulele roșii nucleate ale sîngelui;
sînt formate în măduva osoasă,
conțin hemoglobina, pigmentul
respirator; au rolul de a trans-
porta oxigenul de la plămîni
către celulele organismului și bi-
oxidul de carbon către plămîni,
pentru eliminare. După elibe-
rare e. în sînge, ele își pierd nu-
cleul și devin hematii, cu o formă
biconcavă și cu diametru de
7,5 (x. Numărul lor, în mod nor-
mal, este de 4 1/2 milioane la
femei, 5 milioane pe 1 mm3 la
bărbați. Suprafața totală a he-r
matiilor în sîngele unui bărbat
adult, face vreo 3500 mp. Durata
lor de viață este de 100—120
zile. Formele îmbătrînite sînt
degradate în splină și măduva
osoasă de către elementele sis-
temului reticuloendotelial, care
le fagocitează. Cantitatea, forma,
mărimea și conținutul lor variază
în raport cu diferitele stări mor-
bide, de aceea avem nevoie de
examenul de laborator al numă-
rului și aspectului lor. (A.V.)
ERITROCITOZĂ v. POLIGLO-
BULIE
ERITROPOEZĂ, funcția de pro-
ducere a globulelor roșii; la adult
se face în măduva osoasă. E.
este influențată de mai mulți
factori: nevoile mărite de oxigen
ale organismului (de ex. altitu-
dinea sau în bolile cronice de
inimă) stimulează e. Se presu-
pune că unele glande endocrine,
ca tiroida, au și influență asu-
pra e. Pentru e. este necesară
prezența vitaminei B12, care in-
tră în organism cu alimentele
(factor extrinsec) și de un fac-
tor intrinsec, secretat de către
tubul digestiv. (A.V.)
ERIZIPEL (BRÎNCĂ), infecție
a pielii produsă de streptococul
hemolitic și caracterizată prin
apariția unei pete roșii, calde,
sensibile cu marginile ușor ri-
dicate. Reprezintă, de obicei,
complicația unor răni tratate
incorect. Cedează la tratament
ERI
168
cu sulfamide și antibiotice. Bol-
navul de e. trebuie izolat și evi-
tat contactul lui direct sau in-
direct cu copii, oameni operați
sau femei care nasc. Hainele
bolnavului trebuie dezinfectate.
(G.S.)
EROTISM, comportament idea-
tic complex în jurul actului
sexual care apare uneori din
cauza unui hipersexualism sau
hiperexcitații sexuale (vizuale, au-
ditive) dar și în urma unor tul-
burări psihice (idee de persecu-
ție, isterie). (E.P.)
ERUCTAȚIE (RÎGÎIALĂ), eli-
minare, însoțită de zgomot, prin
esofag și orificiul bucal a gazelor
din stomac. (G.S.)
ERUPȚIE, denumirea modifică-
rilor patologice ale pielei: e.
maculoase, papuloase, vezicu-
loase, pustuloase, morbidiforme,
scarlatiniforme etc. Trebuie cău-
tată cauza lor și tratată în con-
secință. (E.P.)
ERUPȚIE DENTARĂ, apariția
dinților temporari și permanenți
din' alveola dentară prin perfo-
rarea gingiei. Apariția dinților
temporari (dinți de lapte) se
produce de la vîrsta de 6 luni
(cînd apar incisivii inferiori) și
ține pînă la 2 ani. în timpul e.d.
copiii pot fi iritabili, neliniștiți,
predispuși la subfebrilități etc.
Din cauza scăderii pasagere a
conținutului de calciu din sînge,
pot’ face spasme tetanice. Cu
toate acestea, ea nu se consideră
o stare patologică gravă, iar la
copiii bine dezvoltați, nu dau
probleme deosebite; produce nu-
mai salivație și uneori ușoare
tulburări digestive. E.d. a din-
ților permanenți începe în cursul
celui de al 6-lea an și durează
pînă la vîrsta de 12 — 13 ani.
în acest timp, dinții permanenți
iau locul dinților temporari. Or-
dinea de apariție a dinților per-
manenți, începe cu molarii, ur-
mați de incisivi și canini. Ultima
apare măseaua de minte. (D.H.)
ESCARĂ, moartea unor țesuturi
din organism, produsă de ac-
țiunea agenților chimici, fizici
(îngheț) sau biologici (microbi),
precum și de tulburări de cir-
culație. Se tratează cu dezin-
fectante, cu pudră de talc, cu
antibiotice. (V. DECUBIT) (G.S.)
ESOFAG v. DIGESTIE
ESOFAGITĂ, inflamația esofa-
gului produsă de cele mai multe
ori de acțiunea unor factori chi-
mici (substanțe toxice ingerate
accidental sau în scop de sinu-
cidere, regurgitarea sucului gas-
tric acid), fizici (înghițirea unor
obiecte dure care produc le-
ziuni pe traiectul esofagului) sau
infecțioși (infecții microbiene ge-
nerale, inflamații mediastinale
care se propagă la esofag). E.
este însoțită de dureri mari,
imposibilitatea de înghițire etc.
în cazurile mai ușoare leziunile
esofagului se vindecă prin stric-
turi stenozante mai mult sau
mai puțin grave, în urma cicatri-
zării fibro-scleroase a peretelui.
169
EST
dar aceste stricturi reprezintă
un pericol pentru viața bolna-
vului, atît prin dificultatea de
a se alimenta (duc la slăbire),
cît și mai ales prin pericolul per-
forării tardive în urma unor di-
latați! făcute de medic, ce pot
traumatiza peretele esofagian. în
cazul unor e. de natură chimică,
se administrează imediat lichide
care să neutralizeze efectul ce-
luia care a provocat arsura (baze
în caz de ingestare de acizi și
invers); trebuie chemat medi-
cul, care va prescrie nu numai
tratamentul imediat, ci va efec-
tua si pe cel de durată. (G.S.-|-
D.HJ
ESTEZIOMETRIE, măsurarea ca-
pacității tactile prin distanța din-
tre două vîrfuri ce ating deodată
o suprafață a pielii; cu cît această
distanță e mai mică, cu atît acui-
tatea tactilă e mai mare: (vîr-
ful limbii: 1,1 mm, vîrful dege-
telor 1 mm, dosul falangei de-
getului 3 — 6 mm; palma inte-
rior 11 mm; dosul mîinii 30 mm,
ceafa 54 mm, spate, umăr 67 mm
etc.); în unele tulburări corticale
se produc schimbări mari în va-
lorile esteziometrice care pot in-
dica regiunea din lobul parietal
unde se găsește o leziune. (E.P.)
ESTRADIOL v. FOLICULINĂ
ESTROGEN (FOLICULOID),
hormon natural produs de ovar,
dar care poate fi secretat și de
suprarenală, placentă și testicul
(= sexoizi). Este conținut în
unii corpi grași (ulei de măsline,
arachide, soia, porumb, etc.), în
nămoluri, în unele ape minerale,
în cărbuni. E. sînt hormoni ste-
roizi (C18), avînd ca structură
de bază un nucleu ciclopentano-
fenantrenic, asemănătoare cu co-
lesterolul, acizii biliari și o serie
de alți hormoni steroiz» (testicu-
lari, suprarenali). E. se găsesc în
urina de adult, atît la femeie cît
și la bărbat, în urina de gravidă,
în placenta umană, în urina de
iapă gravidă și de armăsar. Pre-
pararea lor industrială se face
din aceste din urmă două urini.
Printre cele 3 variante de e.
naturali, cel mai activ este es-
tradiolul sau dihidrofoliculina, ur-
mează estrona sau foliculina și
estriolul sau hidratul de folicu-
lină. E. au acțiune stimulantă
asupra organelor și caracterelor
sexuale feminine: uter (v. cichb
menstrual), vagin (v. examen ci-
iovaginal), ovar (creșterea foli-
culilor pînă la dimensiuni medii),
asupra comportamentului sexual,
caracterelor sexuale secundare și
terțiare și asupra secreției hor-
monului gonadotrop antehipofi-
zar (dozele mici îl stimulează,
cele mari îl inhibă); semisin-
tetici sînt derivați din e. na-
turali (etinilestradiol, metilenes-
triol, acid doisynolic); e. artifi-
ciali sau de sinteză sînt derivați
din difeniletilen (stilbenii). Au
structuri chimice diferite de a
estradiolului; sînt introduși în
terapeutică endocrino-ginecologi-
că pentru acțiunea lor estroge-
nică și costul mai ieftin de pre-
parare. (A.V.)
ETE
170
ETER, substanță foarte vola-
tilă și foarte inflamabilă (se
aprinde la + 36°C) folosită mai
ales ca anestezic general, dar și
ca un antispasmodic intern (pi-
cături pe zahăr sau în apă); în
doze mici dă senzația de bună-
stare, căutată de eteromani; dar
aceasta devine periculoasă cînd
este consumată în doze tot mai
mari, duce la beții grave, accese
de furie cu mișcări necontrolate
și violente. (E.P.)
ETILISM v. ALCOOLISM
ETIOLOGIE, studiul cauzelor care
duc la îmbolnăviri; este necesar
atît pentru fixarea diagnosticu-
lui, cit și pentru tratament. Fac-
torii externi, cauzali se pot grupa
în: 1) factori vii, ca bacteriile,
virusurile, ciupercile patogene și
paraziții. 2) Factorii neanimați
ca: agenți mecanici, fizici, chi-
mici și factorii de mediu extern,
ca substanțele alimentare, vita-
minele, căldura, lumina, clima
etc. 3) Factori sociali: subalimen-
tatii, stress-uri, muncă excesivă
etc. (A.V.)
ETMOID, osul nepereche de la
baza craniului (pe care stă osul
median nazal) și care este lat la
bază și ciuruit de o serie de ori-
ficii prin care trec nervii olfac-
tivi; unele spații din interiorul e.
căptușite cu mucoase epiteliale,
se pot inflama în răceli, dînd
sinuzite (ca și cele ale sinusuri-
lor nazale, dar numite etmoidite).
(E.P.)
ETOLOGIE, știință biologică, care
studiază evoluția comportamen-
tului animalelor. (Z.K.)
EUFORIE, stare afectivă carac-
terizată printr-o foarte bună dis-
poziție, de obicei nemotivată.
E. poate fi provocată de acțiunea
unor medicamente (stupefiante,
narcotice). în e. alcoolică de
ex. este diminuată senzația de
durere, dispar gîndurile neplă-
cute, grijile, se uită neplăcerile.
E. apare și în unele boli neuro-
mintale (mania). Este cunoscută
de asemenea e. aviatorilor la
mare înălțime, fără masca de
oxigen și datorită în mare măsură
hipoxiei. (A.S.)
EUGENIE, disciplină care caută
să valorifice calitățile genetice
care duc la favorizarea celor mai
robuști, mai bine dotați și mai
inteligenți indivizi ai rasei umane.
Ea favorizează reproducerea cu-
plurilor care au cele mai bune
dotări ereditare (somatice și psi-
hice) și împiedică căsătoriile care
au ca parteneri indivizi degene-
rați sau cu tare negative. Sub for-
mă deformată a stat la baza doc-
trinei naziste. (E.P.)
EUTANASIE, moartea fără nici
o suferință; survine uneori la
bătrînii înaintați în vîrstă, care
se „sting" fără să observăm.
E. se poate provoca și prin admi-
nistrarea unor substanțe aneste-
ziante (morfină, cocaină), dar
este interzisă legal. (E.P.)
171
EXA
E UT R O FIE, stare normală de
nutriție, creștere și dezvoltare
a unui organism. (G.F.)
EVENTRAȚIE, deshiscența spon"
tană, posttraumatică sau post-
operatorie a mușchilor peretelui
abdominal prin care intestinul
ajunge în contact cu fața pro-
fundă a pielii. Se rezolvă prin re-
facerea chirurgicală a peretelui
abdominal (hernii); pînă la ope-
rație se pot purta centuri speciale
care apasă hernia, împiedicînd-o
să se mărească spre exterior.
(G.S.)
EVISCERAȚIE, scoaterea orga-
nelor interne (viscere) din cavi-
tatea toracică sau abdominală
(procedeu utilizat din antichi-
tate în scopul conservării cada-
vrelor). în sens mai larg, goli-
rea unei cavități de organul con-
ținut fe. octilarct). (G.S.)
EVOLUȚIE, modalitatea, prin
care organismele vii, plante și
animale, au derivat unele din
altele, în cursul timpului și au
ajuns la reprezentanții lor de
astăzi. Omul însuși este finalul
unei e. E. se spune și felului în
care se dezvoltă și se manifestă
a boală, o tumoare sau o funcție
a organismului (în ontogenie).
(E.P.)
EXACERBAȚIE, mărirea bruscă
și trecătoare a unui simptom
cum este durerea sau febra la
o boală. (E.P.)
EXAMENUL FUNDULUI DE
OCHI, procedeu de diagnostic,
care se execută cu ajutorul unui
instrument numit oftalmoscop,
prin intermediul căruia se poate
examina suprafața retiniana si-
tuată în regiunea fundului de
ochi unde se găsesc elemente ana-
tomice importante ca papila op-
tică (locul unde părăsesc fibrele
nervoase globul ocular), pata gal-
benă, precum și vasele sanguine
ale acestei regiuni. Leziunile aces-
tor elemente se pot distinge bine
prin oftalmoscopie, fiind un aju-
tor prețios în stabilirea diagnos-
ticului. - în diferite boli și tumori,
cerebrale, hemoragie intracrani-
ană, sifilis, scleroză în plăci,
glaucom, z intoxicație cu chinină,
alcool metilic etc., papila optică
suferă diferite modificări. Le-
ziunile petei galbene produc tot-
deauna tulburări importante ale
văzului, care de asemenea se
distinge cu ajutorul oftalmosco-
piei. Se mai pot observa imagini
caracteristice în diferite boli, ca:
diabetul zaharat, arterioscleroză,
boala hipertensivă și alte boli
inflamatorii și degenerative. (D.H.)
EXANTEM, modificarea culorii
pielii; apariția pe suprafața pie-
lii a unor pete roșii (macule, papa-
le), care se pot transforma în ve-
zicule cu conținut purulent (pus-
tule) și să lase cicatrice. Apar
în unele boli infecțioase, numite
eruptive (scarlatină, rujeolă, ru-
beolă, varicelă, variolă, febră
tifoidă, tifos exantematic) dar
și în unele boli de piele sau intoxi-
EXA
172
cații. Natura e. permite de multe
ori recunoașterea bolii, (G.S.)
EXCITABILITATE, proprietatea
fundamentală a celulelor sau țe-
suturilor vii, prin care acestea
răspund în mod specific la dife-
riți stimuli sau excitanți pe baza
modificării metabolismului lor.
(Z.K.)
EXCITAȚIE, acțiunea stimulării
sau iritării a unui factor de me-
diu (excitant ca frigul sau căl-
dura, uscăciunea sau umidita-
tea, aciditatea sau alcalinitatea,
hrana, apa etc.) asupra organis-
mului. E. este recepționată de
organele de simț și pe baza ei
organismul dă un răspuns adec-
vat și proporționat; e. este o
proprietate a întregului sistem
nervos și adesea ia naștere în
înseși celulele nervoase și se
transmite în lungul nervilor pînă
la organele de execuție (glande,
mușchi). E. stă la baza com-
portamentului normal; cînd sis-
temul nervos se găsește sub
influența unor substanțe care
îl hipersensibilizează (stricnină,
toxine bacteriene) sau îl inhibă
(amital, produse de catabolism) o
aceeași excitație ca la un individ
normal determină răspunsuri exa-
gerate (crize epileptiforme, voci-
ferări susținute) sau cu totul in-
suficiente (nepăsare). E. se mă-
soară prin valoarea intensității
excitantului care provoacă un
anumit răspuns (cronaxie). (E.P.)
EXCIZIE, înlăturarea prin sec-
ționare a unei părți dintr-un or-
gan a unei tumori sau a margi-
nilor alterate ale unei răni. (E.P.)
EXCREMENTE v. FECALE
EXCREȚIE, procesul de elimi-
nare a substanțelor pe care or-
ganismul nu le utilizează (fe-
cale, urină,transpirație etc.) (E.P.)
EXEREZĂ, înlăturarea de obicei
a unei tumori, a unei pietre din
ficat, din vezica urinară, fără a
altera părțile sănătoase. (E.P.)
EXHUMARE, dezgroparea unui
cadavru în vederea unei exami-
nări ulterioare (bănuială de in-
toxicare etc.) sau pentru a fi
transportat în alt mormînt. E.
se face numai cu autorizația pro-
curaturii; orice e. clandestină
constituie un viol. (E.P.)
EXOCRIN, produs de secreție
care se varsă prin canal excre-
tor fie la exteriorul corpului,
fie în diferitele cavități ale aces-
tuia: glandele sebacee/sudoripare
pe tegumente, lacrimale în fun-
durile de sac conjuncti vale, cele
salivare în gură, cele gastrice,
intestinale, ficatul, pancreasul, în
lumenul aparatului digestiv etc.
(A.V.)
EXOFTALMIE, protruzia (bul-
bucarea) globului ocular; cauza
cea mai frecventă a e. este boala
lui Basedow. E. apare de obicei
bilateral; este provocată de cele
mai multe ori de o contracțiune
continuă a mușchiului care " pro-
iectează globul ocular înainte și
care este inervat de nervi sim-
173
EXP
patici, foarte sensibili la tiroxină.
Alte cauze de provocare: pro-
cese proliferative ale orbitei, ca
tumorile, îmbolnăviri inflamatorii
ale scheletului orbitar, inflama-
ți! purulente, sau hemoragii re-
trobulbare. E, poate fi atît de
pronunțată, încît bolnavul nu-și
poate închide ochiul și sclerotica
oculară, rămasă fără ocrotire, ex-
ulcerează. (A.V.)
EXOSTOZĂ, creșterea unor pro-
eminențe osoase, de diferite mă-
rimi, pe suprafața oaselor. E. este
de obicei benignă, însă poate pro-
voca dureri prin iritația țesutului
vecin fe. calcaniană) și produ-
cerea de celulita traumatică sau
prin comprimarea unor nervi
(ciocuri, pintene pe marginile
corpului vertebral). Tratamentul
e. constă în fizioterapie, calmante
ale durerilor, iar în ultimă in-
stanță chirurgical. (A.V.)
EXPECTORANT, medicament
care ușurează eliminarea sputei
încărcată cu produși de secreție
ai trahee!; unii e. înmoaie secre-
țiile traheei (terebentina, ter-
penele, benzoatul de sodiu), alții
excită mușchii bronhiei și tra-
heali (ipeca) sau au ambele ac-
țiuni (codeina); se întrebuințează
în bolile care îngroașă sputa
pentru ca aceasta să nu blocheze
căile respiratorii. (E.P.)
EXPERTIZĂ, rezultatul consta-
tărilor făcute, cu ocazia exami-
nării unei persoane, pentru a sta-
bili capacitatea sa de muncă;
analiza în baza unor criterii obi-
ective, a unei anumite probleme,
sau situații. E. chimică legală =
analiza produselor de excreție,
vărsăturilor, sîngelui, alimente-
lor, băuturilor, medicamentelor
și oricăror obiecte de uz comun,
a apei, aerului, pămîntului, cu
scopul identificării unei substanțe
toxice. E. medico-legală = orice lu-
crare medicală pe omul viu sau
pe cadavru, care are drept scop
lămurirea unor fapte juridice,
în elucidarea cărora sînt nece-
sare cunoștințele medicale. Este
executată de un medic legist,
sau de oricare medic, pe baza
unei ordonanțe de expertiză a
organelor judiciare. E. de pater-
nitate, în scopul stabilirii filia-
țiunii, utilizînd examinări sero-
logice antropologice, dactilosco-
pice etc. Pînă în prezent numai
excluderea pe baza examinărilor
serologice reprezintă o certitu-
dine. E. psihiatrică-legală, exa-
menul bolnavului psihic, în ve-
derea stabilirii diagnosticului afec-
țiunii psihice și a legăturilor de
cauzalitate dintre simptomatolo-
gia acesteia și acțiunile cu ca-
racter antisocial, comis de bol-
nav. (A.V.)
EXPIRAȚIE v. RESPIRAȚIE
EXPLORARE, cercetare atentă,
prin examen clinic sau probe
de laborator a unui pacient, în
scopul stabilirii diagnosticului.
Cînd aceasta necesită o interven-
ție chirurgicală, se vorbește de
e. chirurgicală. (G.S.)
EXS
174
EXSGDAT, lichid ieșit în afara
vaselor sanguine, în cursul unui
proces inflamator. Uneori apare
pe suprafața corpului, alteori în
țesuturi sau se acumulează în
cavități. După natura inflama-
ției, este format numai din ser
sanguin lipsit de fibrină fe. se-
ros), conținînd fibrină și coagu-
lîndu-se fe. serofibrinos sau fi-
brinos) sau conținînd o cantitate
mare de leucooite distruse, care
îi conferă un caracter purulent
(e. purulent). în unele cazuri,
e. conține jd cantitate mare de
sînge fe. Iwnoragic). în apariția
oricărei e. trebuie consultat me-
dicul. (G.S.)
EXTAZ, formă particulară de
afectivitate, manifestată printr-o
contemplare pasivă; se poate
compara cu o visare cu ochii
deschiși, întrucît persoana se de-
tașează de ambianță proiectîn-
du-și sfera de interese mai mult
într-o lume imaginară. Starea
de e. apare la isterici, fanatici,
epileptici, parafreni, schizofreni
etc. (A.S.)
EXTENSORÎ, mușchii care în-
depărtează sau întind membrele
sau degetele între ele. (E.P.)
EXTRACT, produs obținut prin
tratarea unei plante (semințe,
rădăcini etc.) sau a unui organ
animal (glandă endocrină) cu
un dizolvant (apă, alcool, eter,
acetonă); prin evaporarea par-
țială sau totală a dizolvantului se
obține un lichid sau reziduu con-
centrat în anumite principii (ex-
trase de sol vânt); după natura
solventului sînt e. apoase, alco-
olice, eterice etc.; după natura
materialului sînt e. de plante,
tiroidiene, suprarenale etc. sau
de carne, ficat, splină, creier
etc. (E.P.)
EXTRASISTOLĂ, contracție su-
plimentară a inimii, care apare
între două sistole normale; ea
dă o senzație neplăcută (anxieta-
te) și chiar o mică durere. Este
provocată fie de o suferință a
inimii, fie de o excitație puter-
nică a sistemului vegetativ sim-
patic, fie de intoxicații (tutun,
alcool, cafea etc.). Apare mai
frecvent la bolnavi nervoși, mai
ales noaptea. (E.P.)
DICȚIONARELE ALBATROS
FACIAL, al 7-lea dintre nervii
cranieni, care iese de sub ureche
și se distribuie la toți mușchii
feței, fiind în același timp și
sensitiv (cu terminațiuni în piele)
și motor (determinînd contrac-
ția mușchilor feței). După felul
contracției acestora fața omului
ia diferite aspecte care în ansam-
blul lor dau mimica feței (de ace-
ea î. se numește și nervul mimi-
cal). Paralizia facială (de obicei
unilaterală), provocată de cauze
locale care activează asupra ner-
vului L (frig, otită, sifilis, trau-
matism), se manifestă prin față
imobilă, ochiul deschis perma-
nent, corneea se usucă și se con-
gestionează dînd complicații (gu-
ră strîmbă). Se cere examinare
medicală și se tratează cauza;
cînd este de origine centrală, este
însoțită (pe lîngă simptomele
de mai sus) de o hemiplegie în
partea respectivă a corpului. (E.P.)
FACIES, aspect general al feței
și atitudinii bolnavului; după * f.
se poate recunoaște anemia (pa-
liditatea pielii), starea de febră
(roșeață a feței), cancerul (găl-
bui), ulcerul (trăsături ascuțite și
ochii băgați în cap), icterul (gal-
ben la ochi, piele), paralizia fa-
cială, gușa exoftalmică (ochii ie-
șiți), meningită (strabism), ne-
frită (îngroșarea pleoapelor și
oedem al feței) etc. (E.P.)
FACTORUL Rh. Descoperitorii
grupelor sanguine, Landsteiner
și Wiener, în 1937 au injectat
la iepuri sînge provenit de la o
specie de maimuță numită Maca-
cus rhesus, observînd că în plas-
ma sanguină a iepurilor tratați
astfel a apărut un anticorp, care
a aglutinat (precipitat) în multe
cazuri globulele roșii ale sîngelui
uman — indiferent de grupa san-
guină (A, B, AB, O) de care au
aparținut. Din acest experiment
autorii au dedus că mulți oa-
meni (ulterior s-a dovedit că
circa 85%) au în globulele roșii
ale sîngelui lor un antigen în
plus, pe care l-au denumit —
după inițialele maimuței rhesus
FAC
176
— factor Rh. Persoanele care au
globulele roșii conținînd antige-
nul Rh sînt Rh+ (pozitive), cele
care nu-1 conțin sînt RH— (ne-
gative). Importanța cunoașterii
factorului Rh constă în faptul
că transfuzia cu sînge Rh-|-
executată la o persoană Rh —,
dă naștere la acesta din urmă aglu-
tininelor anti Rh+ (s-au mai
numit și anti D). Repetarea trans-
fuziei cu sînge Rh4- la persoa-
nele astfel sensibilizate poate
produce complicații serioase. Ase-
menea complicații apar cu ocazia
transfuziei repetate cu sînge Rh 4-
la o persoană Rh— sau cu oca-
zia celei de a 2-a sarcini a unei
femei Rh— cu soțul Rh-]-. Sîn-
gele fătului în astfel de cazuri va
putea aparține grupei Rh-j- care
pătrunzînd în circulația sangu-
ină a mamei, în timpul nașterii,
cînd se deslipește placenta și se
deschid vasele uterului mamei,
produce în sîngele mamei anti-
corpi anti Rh 4-. Același lucru se
poate întîmpla și cu ocazia primu-
lui avort. Complicația urmează în
timpul celei de a doua sarcini.
Fătul Rh4~ este nutrit în viața
intrauterină de sîngele matern
prin circulația placentară. Acest
sînge conține deja anticorpi anti-
Rh4-, formați cu ocazia primei
nașteri și amestecîndu-se cu sînge-
le fătului îl precipită. Consecința
poate fi gravă, uneori mortală,
pentru făt. Tratamentul, în ast-
fel de cazuri, este dificil: emisiu-
nea totală a sîngelui noului năs-
cut, dacă mai trăiește, și înlo-
cuirea sa cu sînge nou, prin
transfuzie. în timpul din urmă
s-a elaborat o metodă de trata-
ment preventiv: să se administre-
ze mamei sînge Rh — și tatălui
Rh4-, cu ocazia primei nașteri,
a unui preparat de anti Rh — D,
gammaglobulină, care ar împie-
dica formarea anticorpilor antiRh
în sîngele mamei. (A.V.)
FAGOCIT, celulă din organismele
animale care are însușirea de a
îngloba (și eventual digera) par-
ticule străine (proteine, bacterii,
resturi celulare etc.). F. sînt fixe (în
sistemul reticuloendotelial) și mo-
bile (leucocitele din sînge). (G.F.)
FAGOCITOZĂ, proces biologic de
apărare datorat capacității fago-
citelor (în primul rînd leucocite-
lor) de-a îngloba și descompune
agenții patogeni sau corpii străini
ajunși în organism. Prima des-
criere a f. a fost dată de I. Meci-
nikov, în secolul trecut. Agenții
patogeni pătrunși în organism (în
urma unei înțepături, zgîrieturi,
infecții etc.) elimină toxine, care
difuzînd în jur ajung în sînge,
sensibilizînd leucocitele (chemo-
tactism). Leucocitele pot trece
prin pereții vaselor capilare (dia-
pedeză) și prin locomoție activă
(cu ajutorul pseudopodelor) se
îndreaptă spre sediul bacterian,
unde intră în luptă cu acestea.
Dacă bacteriile sînt mai mici
înglobarea lor se face într-o va-
cuolă digestivă a leucocitei în
care se descompun (L propriu-
zisă); dacă dimensiunea agentu-
lui patogen este mai mare atunci
leucocitele se transformă în ce-
177
FAȚ
lule gigante (macrofage) și atacă
porțiunile laterale ale acestora.
Leucocitele împreună cu agenții
patogeni și țesuturile distruse
formează puroiul. (Z.K.)
FARINGE, organ musculomem-
branos situat la întretăierea căi-
lor aeriene respiratorii (nas-la-
ringe) cu calea digestivă (gură-
esofag), începe la terminarea gurii
și a deschiderii foselor nazale și
ține pînă la deschiderea glotei și
â esofagului; f. are forma unui
tub lung de cca 12 cm lungime cu
pereții musculoși (mușchi circu-
lari și mai ales longitudinali), aju-
tă la înghițirea alimentelor; în
partea posterioară laterală se gă-
sesc amigdalele. F. prezintă multe
afecțiuni, numite angine, amig-
dalite etc., majoritatea de natură
bacteriană și însoțite de dureri
de gît și febră. Unele persoane
sînt predispuse la angine. Preven-
tiv se pot face gargare cu mușe-
țel, sare (5 g la litru) sau badi-
jonări cu un tampon de vată îmbi-
bat în albastru de metilen (1/20);
dacă angina s-a declanșat se pun
comprese călduțe în jurul gîtului
și se face gargară cu apă oxigenată
(10%). Dar numai medicul poa-
te prescrie diagnosticul și trata-
mentul adecvat. (E.P.)
FARMACIE CASNICĂ, depozit
de medicamente și efecte sani-
tare, păstrat sub cheie, permi-
țînd, în fiecare familie, adminis-
trarea primului ajutor în caz de
accidente (tifon, vată, benzi ade-
zive sterile, tinctură de iod, apă
oxigenată, acetat de plumb, solu-
ție de permanganat de potasiu),
permițînd efectuarea unui pansa-
ment steril sau aplicarea unui
tratament inofensiv (antinevral-
gic, aspirină, siropuri expecto-
rante sau calmante ale tusei,
purgative, săruri balneare etc.).
în cazul cînd în familie există
bolnavi cronici, f. păstrează și
medicamentele speciale prescrise
acestora de către medic și care
se iau în conformitate cu prescrip-
ția medicală. Trebuie riguros evi-
tat accesul copiilor la medica-
mente. (G.S.)
FATAL v. LETAL
FAȚĂ, partea interioară a capu-
lui, alcătuită din frunte, comple-
xul facial cu maxilarul superior
și maxilarul inferior; mușchii L:
frontal (care permite mișcarea
pielii de pe frunte), orbicularii
pleoapelor și sprîncenarul, o serie
de mușchi ai nasului (piramida-
lul și dilatatorii narinelor), buc-
cinatorul și orbicularul gurii (bu-
zelor), zigomaticii (obrajilor), pă-
tratul (bărbiei); toții mușchii
sînt inervați de facial și consti-
tuie mușchii mimicii. F. este
expusă mai mult ca orice parte a
corpului aerului (de diferite tem-
peraturi), umezelii și prafului,
pentru aceasta trebuie îngrijită
în mod special, spălînd-o chiar de
două ori pe zi (dimineața și seara)
cu apă și săpun (neutru); dacă
peste zi se aplică farduri, pudre
sau machiaje, după spălare, f.
se unge ușor cu creme, pe bază
de glicerină, și i se poate face un
masaj ușor (în sus); nu rar pe
12
FAȚ
178'
iață, pe nas, apar acnee, come-
doane sau riduri. Primele se pot
elimina prin presare cu două
degete, dar apoi trebuie o spălare
și dezinfectare neiritantă; contra
ridurilor se pot folosi masaje per-
manente (altfel ridurile reapar și
se accentuează). (E.P.)
FĂLCĂRIȚĂ v. TETANOS
FĂT (FOETUS), rezultatul con-
cepției unui mamifer dintre peri-
oada embrionară, în care viitorul
f. nu are încă aspect de germene
uman, și perioada fetala, în care
acesta capătă înfățișarea umană.
Granița între aceste perioade este
plasată către sfîrșitul lunii a
doua de sarcină. (A.V.)
FEBRĂ (FIERBINȚEALĂ, HI-
PERTERMIE), creșterea tempe-
raturii corpului peste normal
(36,6°), însoțită de regulă de
creșterea pulsului, a numărului
de respirații, de senzații de căl-
dură sau frig, stare generală rea,
ochi strălucitori și transpirație;
cînd î. este foarte ridicată apar
fenomene de excitații, delir sau
de depresiune accentuate. F. este
cauzată de toxine (microbiene
mai ales, dar și de altele introduse
din greșală în alimente: ciuperci,
carne stricată, stricnină etc.). F.
este provocată de o căldură mai
mare rezultată din accentuarea
fenomenelor de catabolism (ea
duce la scăderea greutății corpu-
lui) și reprezintă pentru sănăta-
tea omului un fenomen de alarmă.
Ea poate crește încet de la o zi
la alta (în f. tifoidă) sau brusc în
cîteva ore (pneumonie), alteori
ea crește și după 1—2 zile scade
la normal, apoi după un timp
din nou crește (în paludism). F.
se măsoară la aceleași intervale
ale zilei: dimineața între orele
7—8 și după amiaza între orele
17 — 18 și valorile se înscriu pe o
diagramă pentru a urmări valo-
rile î. în cursul bolii. Bolnavul
febril trebuie izolat, ținut în ca-
meră bine aerisită, dar caldă și
fără curenți de aer, să-și spele
gura cu dezinfectante ușoare, să
i se dea o alimentație ușoară
(lapte, bulion, citronadă). Există
tipuri multiple de î. după boala
care o provoacă. Medicul este
chemat să prescrie medicamente
prin care să determine scăderea
febrei și să combată cauza care
a provocat-o F. aftoasă, boa-
lă virală ce se ia prin produsele
lactate insuficient sterilizate, ve-
zicule dureroase în gură, dar și
pe piele. Numai medicul o poate
diferenția de altele curente. Se
tratează prin dezinfectante lo-
cale. Se eradicalizează numai prin
vindecarea ei completă la ani-
male. F. mu soldară, senzația du-
reroasă care apare în urma
unui efort fizic neobișnuit. Cauza
primară a f. este acumularea
temporară a acidului lactic în
mușchi și a acțiunii acestuia asu-
pra nervilor sensitivi intramus-
culari. F. paratifoidă (para-
tifus), boală infecțioasă produsă
de microbi din grupul bacililor
paratifici, transmisă prin apă,
și alimente impurificate și evo-
luînd asemănător cu f. tifoidă
179
FEB
(dar de obicei mai puțin grav)
sau sub forma unei toxiinfecții
alimentare. Necesită tratament
igieno-dietetic (repaus, regim hi-
dric) și antiinfecțios (antibio-
tice). F. puerperală (septicemie),
infecția bacteriană, streptococică
care apare în cursul nașterii, da-
dorită asistenței necorespunză-
toare a pacientei, fără respecta-
rea asepsiei. Pacienta prezintă
febră ridicată, tahicardie, frisoane
și în lipsa unui tratament cores-
punzător evoluează spre dezno-
dămîntul fatal. De cele mai
multe ori este produsă de ger-
meni piogeni (streptococi, sta-
filococi), dar și de microbi anae-
robi. Foarte frecventă acum o
sută de ani ea a devenit astăzi
o complicație rară a nașterii, în
urma respectării condițiilor de
asepsie. Se tratează cu antibio-
tice. O complicație identică ca și
simptomatologie și gravitate a-
pare de multe ori în cazul în-
treruperii sarcinii în condiții im-
proprii (avorturi criminale) du-
cînd la moartea femeii. F. re-
curentă, boală provocată de
spirochete care se caracterizează
prin alternanțe de perioade de
febră și afebrile. Bacteriile se
transmit de la om la om prin
pureci sau acarieni; există forme
europene, asiatice, americane
etc. F. tifoidă (lingoare), boală
infecțioasă epidemică datorată
pătrunderii în organism, pe cale
digestivă (apă de băut, ali-
mente), a bacilului tific. După o
incubație de aproximativ 2 săp-
tămîni, boala începe insidios cu
cefalee, febră, slăbiciune, tulbu-
rări digestive, care se accentuează
de la o zi la alta, obligînd pînă
la urmă bolnavul să nu mai
părăsească patul. Ficatul și splina
sînt mărite în volum, pulsul este
rar în raport cu febra (bradicar-
die). în perioada de stare, timp
de cîteva săptămîni febra se
menține ridicată și pe fața anteri-
oară a toracelului și abdomenului
apar mici pete roșii, lenticulare,
care nu dispar la presiune. Pro-
ducerea de ulcerații Ia nivelul
intestinului subțire ridică în a-
ceastă perioadă problema posibili-
tății apariției unor complicații ca
hemoragiile sau perforațiile intes-
tinale care pun în pericol viața
bolnavului, pe lîngă alte compli-
cații (miocardită, hepatită, ne-
frită, flebite etc.). în continuare
simptomele încep să dispară lent
(litic) și se instalează o convales-
cență îndelungată. Convalescentul
poate să păstreze încă mult timp
bacilii tifici în organism (purtă-
tor sănătos) și să-i elimine prin
scaun sau urină, răspîndind infec-
ția (excretor de germeni). Astăzi
este aproape complet eradica-
tă în țările civilizate, datorită
unor condiții igienice de aprovi-
zionare cu apă și alimente. în
cazuri de epidemii se utilizează
și vaccinarea preventivă. Tra-
tamentul bolii constă în special
în regim hidric (care previne com-
plicațiile) și administrarea de
tratament antiinfecțios (anti-
bioti ce). (G. S. E.P.)
12*
FEB
180
FEBRIFUG, orice mijloc sau me-
dicament care face să scadă febra
(chinina, aspirina, piramidonul,
prișnițele etc.) Este bine ca el să
se dea numai la avizul medicului.
(E.P.)
FECALE (EXCREMENTE), res-
turile procesului de digestie, eli-
minate prin anus; în mod normal
omul are un singur scaun pe zi,
de regulă, dimineața; cantitatea
lor este de circa 150 — 200 g
pe zi de adult, în alimentație nor-
mală. Analiza lor poate da indi-
cații asupra procesului de diges-
tie; culoarea lor la adult este uni-
formă, mai închisă la o alimenta-
ție cu predominanță de carne și
ceva mai verzui la vegetarieni.
Mirosul lor poate fi intensificat
în putrefacțiile intestinale sau în
insuficiențele biliare. Prezența
sîngelui (melene) indică hemora-
gii ; prezența unor paraziți sau
a chisturilor acestora indică boli
parazitare; prezența de fibre mus-
culare, de țesut conjunctiv arată
insuficiențe digestive; prezența
grăsimilor sau a amidonului este
seninul fie al unei insuficiențe pan-
creatice, fie al unei insuficiențe
biliare; în aproape toate mala-
diile digestive examenul f. (copro-
logic) este necesar. (E.P.)
FECUNDARE, proces de unire
a elementului sexual (gamet) mas-
cul (anterozoid la plante și sper-
matozoid la animale) cu gârnețul
femei (oosfera la plante și ovulul
la animale) în urma căruia re-
zultă oul (zigotul) din care ulte-
rior prin diviziuni repetate se
dezvoltă embrionul. F. interna:
cînd unirea gârneților are loc în
organismul femei (mamifere, pă-
sări, reptile etc.) F. externă: uni-
rea gârneților se face în afara
organismului femei, ca de ex. la
pești (G.F.)
FECUNDITATE, capacitatea de a
avea copii. Numărul sarcinilor dife-
ră după condițiile de mediu și după
rase (sau specii la animale). (E.P.)
FEED-BACK (LEGĂTURĂ IN-
VERSĂ, AFERENTATIE IN-
VERSĂ, RETRORELATIE, CO-
NEXIUNE INVERSĂ)’ princi-
piu fundamental în funcționarea
sistemelor cu autoreglare, care
constă în informarea organului
de comandă asupra felului cum
s-au executat comenzile anteri-
oare. F. este pozitiv dacă efectul
este stimulat (amplificat) și ne-
gativ dacă efectul este diminuat
și corectat conform comenzilor ini-
țiale. De ex., în organismul uman
așa se fac contracțiile adecvate
ale mușchiului, se reglează (prin
f. negativ) funcția glandei tiro-
ide etc. (G.F.)
FEMUR, osul coapsei, care se
inseră în partea superioară în
cavitatea cotiledoidă a osului
coxal, cu capătul rotund (în arti-
culația coxofemurală) care este
un fel de derivație laterală a osu-
lui propriu-zis și e fixat în cavita-
tea articulației prin cîteva liga-
mente; în partea inferioară are
doi condili care formează articu-
lație cu tibia și f . (oasele gambei)
și între ele se situează rotula; f.
este osul cel mai solid al corpului.
181
FET
el suportînd toată greutatea aces-
tuia (v. schelet); f. fixat pe 2
suporturi marginale, suportă la
mijloc o greutate de peste 300
kg fără să se rupă. (E.P.)
FENOMEN VITAL, manifestare
energetică care se produce în
interiorul materiei vii a organis-
melor, în condițiuni determinate
și previzibile; f.v. se realizează cu
ajutorul energiei eliberate — la
comenzi nervoase sau humorale,
din energia potențială, conținută
în substanțele organice ale corpu-
lui (cu ajutorul enzimelor). F.v.
se realizează cu forțele proprii ale
materiei, fără intervenția vreunei
energii misterioase, transcenden-
tale; mecanismele de eliberare a
energiei din f.v. sînt foarte com-
plexe și încă nu întotdeauna pre-
cis cunoscute; ex. digestia, cir-
culația, gîndirea, mersul etc. sînt
f.v., adică se cunosc numai în lu-
mea organismelor vii. (E.P.)
FERMENT v. ENZIMĂ
FERMENTAȚIE, proces biochi-
mic complex de transformare ca-
talitică sub acțiunea enzimelor
(microbiene) a substanțelor orga-
nice complexe, în substanțe cu
compoziție mai simplă de obicei.
După natura substanțelor există:
f. gluddică, f. de pvoteoliză etc.
După natura produșilor rezultați
(cei predominanți) există f. alco-
olică, amoniacală, acetică, buti-
rică, citrică, formică, lactică, pro-
pionică etc. Se mai utilizează
termenul de f. intestinală, pentru
a desemna procesele microbiene
din intestinul gros al omului și
animalelor care se știe — au o
bogată floră microbiană nepato-
genă. Nu rar păstrarea alimentelor
timp mai îndelungat în stomac
(din cauza unei staze pilorice) pro-
voacă o f. de tip putrid care se
recunoaște prin mirosul urît al
gurii. în acest caz administrarea
de cărbune absorbant oprește
degajarea gazelor și mirosul dis-
pare. (G.F. + E.P.f
FETID, miros urît pe care-1 de-
gajă aerul expirator, sau sudoa-
rea unor indivizi; în cazul aeru-
lui mirosul f. poate proveni din
gură, faringe, esofag, stomac, căi
respiratorii cangrenate; se simte
dimineața la oamenii care nu-și
spală gura seara din cauza unor
procese de alterare a resturilor ali-
mentare rămase printre dinți, a
unor stomatitc cu hemoragii intra-
bucale, a unor angine, în diabet
(miros de acetonă), uremii (amo-
niac), a unor alimente (usturoi,
ridichi), medicamente volatile
(eter) etc. Este necesară o igienă
zilnică a dinților (și înlăturarea
celorlalte cauze), mai cu seamă a
regiunilor cu o secreție mai abun-
dentă (sub braț, între degetele
picioarelor, scrot, vagin). (E.P.)
FETIȘISM, perversiune sexuală
caracterizată prin satisfacerea
cerinței sexuale prin a privi și
colecționa obiecte (lenjerie, foto-
grafii, pantofi, mănuși etc). Sur-
vine mai ales la bărbați și se
întîlnește în neuroze, psihopatie,
oligofrenie, schizofrenie. (A.S.)
FIB
182:
FIBRILAȚIE, contracții rapide
și repetate ale unui grup de fibre
musculare. F. cardiacă, tulbu-
rare gravă a ritmului de contrac-
ție a inimii, cînd frecvența foarte
mare și neregulată a contracțiilor
atriilor sau ventriculelor nu mai
poate pompa sînge în aortă. (G.S.)
FIBRINĂ, proteină solidă insolu-
bilă care se separă din plasma
sanguină în timpul coagulării
sîngelui. Provine din fibrinogen
sub acțiune enzimatică și for-
mează o rețea care cuprinde și
celulele din sînge constituind coa-
gulul sau chiagul sanguin. Dato-
rită ei se oprește hemoragia. (G.S.)
FIBROCIT, celulă fuziformă sau
stelată caracteristică țesutului
conjunctiv sau colagen. For-
mele tinere de f. se numesc fibro-
blaști. (G.S.)
FIBROM, tumoare benignă alcă-
tuită din țesut fibros care are o
formă globulară ce se mărește
în timp. F. ulerin e de aceeași
natură și apare între 30 — 40 de
ani, putînd uneori regresa spon-
tan, alteori ajunge la dimensiuni
care jenează. Se pot forma în
înșiși pereții uterini (f. intersti-
țial) sau în afara acestora, în
cavitatea abdominală (î.-subperi-
toneal) sau în cavitatea uterină
(f. submucos). Se identifică prin
scurgerea albă sau de lichid inco-
lor și inodor (în intervalul dintre
cîcluri); nu dă dureri, ci o senza-
ție de greutate a „bazinului; se
observă și prin mărirea abdome-
nului, compresiunea organelor
abdominale (mai ales a vezicii
urinare) și constipație. Trebuie
extirpate chirurgical pentru a.
nu deveni prea mari și eventual
să degenereze în sar corn. F. nu
este de natură canceroasă (dar în
rare cazuri poate deveni). (E.P.)
FIBROSARCOM, varietate de
sarcom, plecată din țesuturile
conjunctive mai ales dermic-e și
caracterizată prin prezența în.
tumoră a unor celule asemănă-
toare fibroblaștilor și a fibrelor
colagene. Evoluează mai lent
decît sarcoamele nediferențiate.
(G.S.)
FIBROZĂ v. SCLEROZĂ
FICAT, cea mai mare glandă a
corpului, situată sub diafragmă
în partea dreaptă a cavității
abdominale; la adult are între
1 1 /2 și 2 kg greutate. Este înve-
lit într-o capsulă fibroasă și este
fixat cu mai multe ligamente
hepatice care-1 leagă de perito-
neu. Are o culoare roșie-violacce-
brună și o consistență fermă, dar
prin lovire poate fi rupt. La om
este alcătuit din 4 lobi (unul
drept și altul stîng, mai mari,
unul pătrat și altul a lui Spiegel,
mai mici și dispuși între primii).
Circulația sanguină a f. este
foarte complexă. Primește sînge
prin artera hepatică (din aortă)
și prin vena portă (de la întregul
aparat digestiv); din f. se colec-
tează sînge prin vena suprahepa-
tică care se varsă în vena cavă
inferioară. F. este alcătuit din
cordoane de celule hepatice care
183
FIC
se unesc într-un ansamblu și
alcătuiesc un lobul hepatic de
forma hexagonală, din cauza
presiunilor laterale ale lobulilor,
unul asupra altuia. Pe laturile
lobului vine de jos sînge arterial
(care aduce oxigen) și sînge din
vena portă (care aduce princi-
piile alimentare absorbite din
intestin de sîngele pereților intes-
tinali: glucoză, aminoacizi, să-
ruri minerale, puține grăsimi),
în jurul cordoanele r hepatice
aceste două feluri de vase se
ramifică într-o rețea abundentă
de capilare, care vin în contact
cu polul exterior al celulelor hepa-
tice care alcătuiesc cordoanele
hepatice. Sîngele se colectează
apoi prin venule spre centrul
lobului hepatic, unde se adună
în vena centrolobulară, care
se unește cu o altă venă
centrolobulară, și pînă la urmă,
ele se adună în vena supra-
hepatică. în centrul cordonului
hepatic există un canal care se
deschide în j>artea inferioară a
acestuia alcătuind un vas fin
în care se colectează bila, for-
mată de celulele hepatice. Tota-
litatea acestor vase se adună prin
canalele din ce în ce mai mari,
alcătuind canalul hepatic, prin
care se scurge mereu bila. Ea se
poate aduna în vezica biliară
sau se poate vărsa prin canalul
coledoc în ampula lui Vater din
duoden. Celulele hepatice care se
dispun în jurul canaliculelor bi-
liare intracordonale conțin: nu-
meroase enzime, granule de gli-
cogen, de grăsimi (steroli). și de di-
ferite proteine și constituie
sediul celei mai mari activități
metabolice în organism. F. pro-
duce bila (funcția biligenetică),
cca 1000 — 12000 ml pe zi, care
este un produs de excreție ce se
varsă în intestin, dar aici are un
rol primordial în eliberarea enzi-
melor digestive și în absorbția
grăsimilor. F. este sediul funcției
glicogenetice, adică a transfor-
mării glucozei, adusă de sîngele
venei porte, în glicogen (sub
acțiunea insulinei) și a transfor-
mării glicogenului (depus aici ca
rezervă) în glucoză ce se varsă în
sîngele suprahcpatic (sub acțiu-
nea adrenalinei). Prin acest joc
antagonist, hormonal, se men-
ține constanța glicemici. F. pro-
duce dezaminarea unor amino-
acizi (funcția urogenetică) și cu
amoniacul care rezultă, sinteti-
zează uree care apoi, vărsată
în sînge, e dusă la rinichi și eli-
minată. F. are o funcție antitoxică
neutra lizînd toxinele (minerale,
bacteriene etc.) prin legarea lor
de glucide și apoi climinîndu-le în
sînge și de aici fie prin fecale, fie
prin rinichi, fie prin piele (de aici
unele alergii). F. prin macro-
fagele și celulele Kupffer care
există mai ales în spațiile și
țesutul conjunctiv interlobular,
fagocitează unele bacterii sau
unele hematii bătrîne, iar pro-
dușii de degradare a hemoglo-
binei sub formă de bilirubină,
biliverdină, bilicianină și în să-
ruri ale acizilor colici (săruri bi-
liare) îi elimină prin bilă. F. fi-
xează picăturile de grăsime ab-
FIC
184
sorbite pe calea venei porte sub
formă de fosfolipide, pe care apoi
le degradează prin oxidarc, ob-
ținînd o cantitate destul de mare
de căldura, care face ca sîngele
venei suprahepatice să fie cu
1—2°C mai cald decît sîngele
care vine Ia ficat și astfel f. este
sediul unei termoproducții în-
însemnate a organismului. F. este
sediul multor boli, provocante mai
ales de o supraîncărcare alimen-
tară, dar uneori și de infecții
virotice și bacteriene. Semne ale
unor tulburări hepatice, ca: balo-
nare, dureri surde, diaree, der-
matoze diferite, insomnii, astenii
etc., se suprapun și altor boli, din
acest motiv la orice tulburare
trebuie chemat medicul. (V.
INSUFICIENTĂ HEPATICĂ,
CIROZĂ, HEPATITĂ, ICTER,
TUMORI HEPATICE). (E.P.)
FIERBINȚEALĂ v. FEBRĂ
FIMOZĂ, strîmtarea congenitală
sau dobîndită a deschiderii pre-
puțului (învelișul cutanat-mucos
al extremității penisului) care nu
permite dezvoltarea extremității
glandului. F. poate produce di-
verse complicații (inflamații ale
prepuțului și glandului) numite
balanite și postite, formarea de
depozite de secreție (smegmă),
necesitînd lărgirea orificiului prin
circumcizie. Para-f. este cazul
cînd prepuțul se îngustează sub
gland, pe care îl strangulează și
ischemiază; este necesar ca în
acest caz să se secționeze inelul
fibros al prepuțului. (G.S.)
FISTULĂ, canal fin care face
legătura dintr-o cavitate sau co-
lecție de puroi (internă) spre exte-
rior; f. anală, face legături se-
cundare între rect și pielea din
regiunea anusului; sînt provo-
cate de hemoragii, tuberculoză
și alte infecții. Produce mîncă-
rimi locale și dureri, mai ales
dacă se infectează. Singurul tra-
tament este operația. F. lacri-
mală, în cazul cînd glanda lacri-
mală se infectează, se produce o
legătură fistulară în colțul intern
al ochiului, de obicei la marginea
pleoapei; în mod experimental
s-au făcut f. gastrice, intestinale,
pancreatice, hepatice etc., des-
chizînd organul respectiv la tegu-
ment. (E.P. + D.H.)
FIZIONOMIE, aspectul feței unui
individ, pe care se poate citi în
mare măsură trăirile și preocupă-
rile sale: durere, bucurie, indi-
ferență, dispreț, mirare, atenție,
teamă etc.; f. se datorește con-
tracției mușchilor feței (ai mimi-
cii); în unele paralizii faciale fața
nu mai are f. normală și nu poate
exprima adecvat trăirile. (Ex.:
Parkinsonism, paralizie generală
progresivă, dementă, etc.). (E.P.
+ A.S.)
FLEBITĂ, inflamația venelor (în
special ale membrului inferior),
care se complică de cele mai multe
ori cu coagularea sîngelui la nive-
lul porțiunii inflamate (trombo-
flcbită). Apare în cursul unor
infecții, sau în tulburări ale circu-
lației venoase (varice). Necesită
imobilizarea pacientului și apli-
185
FOA
carca unui tratament antiinfec-
țios și anticoagulant. Prezintă
pericolul complicației cu septi-
cemie sau embolie. (G.S.)
FLEGMON, inflamație purulen-
tă, cu caracter difuz, interesînd
în special țesutul celular subcu-
tanat sad din jurul unor organe,
care apar umflate; la incizie
scurgîndu-se puroi. Este produs
în special de streptococ și stafi-
lococ, dar și de alți microbi pio-
geni. Cînd este produs de microbi
anaerobi, la presiune se percep
crepitații, iar la secțiune se elibe-
rează bule de gaz (f. gazos). Se
tratează prin incizie, drenaj și
administrarea de antibiotice. Ne-
tratat are tendința să se complice
cu septicemie. (G.S.).
FLEXIBILITATE CEROASĂ v.
CATALEPSIE
FLEXORI, mușchii care acțio-
nează contrar extensorilor; ’ f.
apropie oasele pe care sînt înse-
rați ; L degetelor pe antebraț duc
la închiderea mîinii (pumnului);
bicepsul ridică antebrațul pe braț
(tricepsul îl îndepărtează); lipsa
mișcărilor de flexiune (datorită
ilexorilor) denotă o leziune în
■centrii nervoși ai locomoției. (E.P.)
F LOCUL ARE, agregarea particu-
lelor coloidale ale unei soluții și
depunerea lor sub forma unui
depozit la fundul vasului; f. se
produce prin introducerea unor
ioni într-o soluție coloidală, a
căror încărcătură electrică este
de sens contrar celcia a particule-
lor coloidale; un fenomen de f.
se petrece și în aglutinarea hema-
tiilor sau în VSH. (E.P.)
FLORĂ MICROBIANĂ, totali-
tatea microbilor dintr-un anumit
mediu. în organism găsim o f. m.
abundentă în cavitatea bucală
(floră bucală) și în intestinul gros
(floră iulestinală), formată din
microbi cu acțiune fermentativă
(bacili coli) sau proteolitică; are rol
în descompunerea unor alimente
(celuloza) și sinteza unor vitamine
(vitamina K). Deranjarea echili-
brului între cele 2 categorii de
microbi poate produce tulburări
de digestie (colite de fermenta-
ție sau de putrefacție). în unele
cazuri, acești microbi lipsiți de
patogenitate (saprofiți) pot de-
veni patogeni și produce infecții
intestinale, ale căilor biliare sau
urinare și chiar septicemii (G.S.)
FLUTTER, stare de contracții
foarte frecvente ale ventricule-
lor (120 —140/minut) peste care
se suprapune una și mai accentu-
ată (200/m in) a auriculelor; în
stare de f. inima nu mai poate
pompa nimic în sistemul arterial
și circulația sîngelui e ca și oprită;
este o stare foarte primejdioasă
pentru care trebuie imediat che-
mat medicul (eventual pînă atunci
se administrează digitalină). (E.P.)
FOAME, senzație subiectivă sau
obiectivă de a mînca provocată
de lipsa alimentelor la anumite
ore sau de lipsa generală a unei
alimentații suficiente. Subiectiv
f. se produce ca o senzație de
FOA
186
„poftă de mîncare" la puțin timp
înaintea orelor regulate de masă;
pofta de mîncare e o senzație
plăcută, știind prin reflex condi-
ționat că ea va fi satisfăcută
curînd prin mîncare; în caz că
nu urmează masa, pofta de mîn-
care dispare și nici nu e înlocuită
cu o senzație de f., decît cu o
intensificare a senzației dc poftă,
în apropierea orei unei alte mese;
pofta de mîncare pregătește orga-
nismul să primească hrana și să
se declanșeze secrețiile digestive.
F. este o senzație neplăcută și
apare după cîteva zile de nemîn-
care, cînd celulele organismului
sînt private de aportul de glucoză,
de aminoacizi, de grăsimi, de
vitamine, de săruri minerale, de
apă (v. sete). în unele cazuri
senzația de f. poate fi specfică
numai unuia din principiile ali-
mentare; în acest caz simțim o
î. specială și acută de „dulce'',
„de carne", „de sare" etc. Aceasta
constituie o f. parțială (bine
precizată); cea mai gravă e î.
de proteine, fiindcă acestea se
consumă în timpul funcționării
organismului și ele sînt și sediul
tuturor funcțiilor vieții, lipsa lor
în alimentație face ca în celule ele
să se degradeze, și astfel însăși
structura materiei vii se alte-
rează. Ca urmare organismul slă-
bește, rezistența lui la infecții
scade, forța lui de muncă se mic-
șorează. în unele dispepsii diges-
tive se produc vome frecvente.
Bolnavii de groaza eforturilor de
vomă nu se mai alimentează și
ca urmare survine o stare de slă-
bire, cu senzație de f. puternică.
(E.P.)
FOAMETE, este o stare d© sub-
nutriție a unor colectivități mai
mici (cartier, sate) sau măi mari
(populația unei țări, a unui -conti-
nent). Ea se datorește în special
lipsei de proteine; greutatea
corpului scade cu 20 — 30% din
cea normală, de unde și o mic-
șorare a metabolismului, anemie,
hipoactivitate endocrină (tiroidă,
sexuală etc.), musculară și inte-
lectuală. Pe acest fond se pot
instala o serie de boli: hipoglice-
mii de nutriție, edeme de foamete,
slăbire cu poliuri etc. (E.P. 4- G.F.)
FOBIE, frică obsedantă direc-
ționată spre ceva de care bolna-
vul nu poate scăpa decît recur-
gînd de obicei la o serie de activi-
tăți și subterfugii denumite ri-
tualuri: agorafobie (teama de
spațiu deschis), claustrofobie
(teama de a sta închis într-o
cameră), nozofobie (teama de
boală), fotofobie (teama de lu-
mină), ereutofobie (teama de a
nu roși înaintea oamenilor) etc.
F. apare în psihastenie, isterie,
depresie, schizofrenie etc. (A.S.)
FOCAR, 1) din punct de vedere
clinic înseamnă existența unui
proces infecțios, localizat, cu re-
percusiuni de vecinătate sau la
distanță în organism. F. frec-
vente de infecție sînt: dinți bol-
navi, amigdalită cronică, 'apen-
dicite etc.; 2) Din punct de ve-
dere epidemiologie, se înțelege
un teritoriu mai mic sau mai mare
187
FOS
în care îmbolnăvirile sînt cele mai
îfrecvente și de unde se propagă
„infecția la persoanele din regiu-
nile învecinate. (D.H.)
FOLICULINĂ, v. ESTROGEN
FOLICULITĂ, inflamația puru-
lentă a. rădăcinii părului (folicul
pilos), produsă de microbi pio-
genî sau ciuperci. Inflamarea con-
comitentă a mai multor foliculi
pe un anumit teritoriu, produsă
de streptococ, constituie impe-
iigo foiiculav. (G. S.)
FONAȚIE, capacitatea particu-
lară a laringelui omului de a
modula cuvintele, capacitate la
care contribuie în mare măsură
și cavitatea bucală, faringiană,
alături de sistemul rinosinuzal.
Defectele de fonație pot să apară
în urma unor malformații din
aceste regiuni (buză de iepure,
gură de lup etc.). (A.S.)
FONTANELĂ, deschizătura cu-
tiei craniene (a noilor născuți
și sugarilor) la care oasele încă
nu se fixează prin suturi în toată
lungimea lor. în locul f. se gă-
sește numai membrană conjunc-
tivă precum și tegument, care
acoperă creierul. în mod normal
f. se obturează pînă la vîrsta
de 12 — 16 luni. (Z.K.)
FORCEPS, instrument utilizat în
obstretică, pentru a prinde capul
fătului și a-1 scoate din uter, în
cazul unei atonii musculare sau
pentTti a salva mama. F. este for-
mat din 2 linguri fenestrate, ce se
introduc separat și se articulează
după ce au cuprins capul fătului.
(A.V.)
FORMOL (FORMA.LDEHIDĂ),
antiseptic foarte puternic care
se folosește extern (sol. 5% din f.
din comerț) și intră în compo-
nența multor antiseptice din co-
merț; oprește secrețiile sudorale
și poate fi utilizat contra miro-
sului de picioare. F. este utilizat
în îmbălsămarea cadavrelor. (E.P.)
FORMULĂ LEUCOCITARĂ, sta-
bilirea proporțiilor între diferitele
tipuri de globule albe din sînge;
se practică prin luarea sîngelui
dimineața înainte de mîncare,
prin punct ii digitale cu pipete
speciale. După tratarea sîngelui,
întinderea lui pe o lamă și colo-
rarea lui se face numărarea a
100 globule albe și se stabilește
raportul între tipurile lor (ope-
rația se repetă cel puțin de 3 ori
pe 3 cîmpuri ale lamei). în mod
normal există:
mononucleare:
limfocite — 27,5%
monocite — 5,0%
polinucleare:
neutrofile — 65,0%.
acidofile — 2,0%
bazofile — 0,5%
O creștere a acidofilelor (eosino-
file) indică un focar de infecție
(vermicoză sau alergie). (E.P.)
FOSĂ ILIACĂ, depresiune largă,
formată de osul ilion, formînd
etajul inferior al abdomenului,
de o parte și de alta a regiunii
mediane sau hipogastrice. Sensi-
FOS
188
bilitatea în f. î. este caracteristică
suferinței organelor pe care le
adăpostește. V. ABDOMEN.
(E.P.)
FOTO FOBIE, intoleranță anor-
mală de a suporta lumina. Bolna-
vul se apără prin orice mijloace
care-i stau la dispoziție (strînge
puternic pleoapele, face întuneric
în cameră etc.). F. survine atît
în unele boli ale ochilor (conjunc-
tivită, inflamația corneei etc.)
cît și în unele afecțiuni cerebrale
(cefalee migrenoidă, encefalită,
turbare etc.). (A.S.)
FRACTURĂ, ruptura osului, cau-
zată fie de un traumatism, fie că
apare spontan, la nivelul unui
os bolnav. F. poate fi directă,
dacă osul se rupe la nivelul trau-
mei, sau indirectă, dacă ruptura
se face la o anumită distanță de la
locul traumatizat (de ex. frac-
tura cotului după cădere pe pal-
mă). F. poate fi completă, incom-
pletă sau o simplă fisură. Există
o f. deschisă, cînd capetele rupte
ale osului perforează părțile moi
de deasupra, sau închisă, cînd
părțile moi, deasupra f. ram în
intacte. F. poate fi unică, multi-
plă sau cominutivă (fărîmițarea
osului la nivelul traumatismului).
La copii se poate produce f. „în
lemn verde", osul se rupe, fără
îndepărtarea capetelor f. care ră-
mîn închise în pcriostul gros și
rezistent. Diagnosticul sigur al
tipului de f. se face prin examen
radiologie și radiografie. După
producerea f, regiunea respectivă
se tumefiază repede, în urma hemo-
ragiei, care provine din vasele
lezate, vecine; alte semne ale f.:
deformarea (dislocarea), crepitația,
mobilitatea anormală, durerea.
Primul ajutor constă în imobili-
zarea improvizată a osului (mem-
brului) și apoi medicul va con-
tinua tratamentul prin bandaj
gipsat (repoziția, fixarea în apa-
rat gipsat și imobilizarea osului
f.). Durata vindecării depinde de
tipul f., grosimea osului, vîrsta
pacientului și de starea lui gene-
rală, fiind de la 4 săptămîni la
cîteva luni. După vindecare mem-
brul f. trebuie tratat prin gim-
nastică medicală, pentru evitarea
atrofiei musculare. Călușul format
după vindecare rămîne sensibil!
multă vreme, mai ales la schim-
bările climatice. La bătrîni sau
în unele boli (osteoporoză) L
se poate produce aproape spon-
tan. F. bazei craniului, între-
ruperea continuității (completă
sau incompletă) la nivelul oase-
lor care constituie baza cra-
niului. Datorită raporturilor le-
ziunii cu creierul, meningele și
nervii cranieni prezintă deosebită
gravitate și necesită imobilizarea
pacientului. Se recunoaște prin
hemoragii nazale, bucale sau la
nivelul conductului auditiv ex-
tern, paralizii și modificări radio*
logice. (G.S. + A.V. + D.H.)
FRAMBOESIA v. PIAN
FRECȚIE, procedeu mecanic ex-
terior prin care se acționează asu-
pra pielii unei regiuni date, fie
pentru a activa circulația subia*
189
FRI
centă, fie pentru a ușura introdu-
cerea unor medicamente în piele;
f. uscată (cu mîna, cu o bucată de
sticlă, rotundă etc.), avînd grijă
să nu se producă zgîrierea pielii;
f. umedă (cu un lichid, alcool,
oțet sau cu un unguent, lanolină,
vaselină); în aceste cazuri în li-
chid sau unguent se pot solvă sub-
stanțele ce dorim să le introducem
în piele (se alege mai ales ante-
brațul și brațul ca loc de î. medi-
camentoase). (E.P.)
FRICĂ (TEAMĂ), emoție puter-
nică, neplăcută, cu manifestări
neurovegetative bogate (paloare,
trem urâturi, transpirație). F. in-
fluențează întreaga existență a
persoanei și obligă să ia anumite
atitudini particulare (rămîne în-
cremenit în fața pericolului sau,
din contră, fuge cît mai departe
de primejdie). F. poate apare în
stări febrile, în stări de șoc, acci-
dente etc. (A.S.)
FRIGIDITATE, diminuarea sau
absența totală a apetitului sexual
la femeie. Se pot deosebi trei
forme de f.: a) prima formă este
caracterizată prin absența totală
a simnțului genital — f. propriu-
zisă\ b) anafrodisie — persoana
simte necesitatea apropierii și
contactului sexual, îl și poate exe-
cuta, nu poate însă ajunge la or-
gasm ; c) dispareunia, cu simțul
genital și potența prezente, actul
sexual se începe, contactul pro-
duce însă dureri, care împiedică
continuarea lui pînă la satisfacție.
Primele două forme provin din
funcțiile deranjate ale sistemului
nervos, ale ovarelor sau tulburări
în dezvoltarea organelor genitale,
a treia formă este provocată de o
îmbolnăvire a aparatului genitaK
F. este destul de frecventă la fe-
mei, tratamentul ei fiind neuro-
logic, hormonal iar în cazul dis-
pareuniei, ginecologic. (A.V.)
FRIGOTERAPIE, aplicarea de
temperaturi scăzute în scop tera-
peutic; frigul este un mijloc bun
de a suprima sensibilitatea unor
porțiuni ale corpului, de a micșora
metabolismul acestuia, de a scă-
dea febra sau de a excita unele
regiuni ale corpului în cazul unor
morți aparente; clorura de etil
sau zăpada carbonică: — 79CC
proiectată pe suprafața pielii pro-
duce o răcire (înghețare) a aces-
teia care duce la o anestezie com-
pletă locală, încît se poate face
incizia unui furuncul, de ex. fără
a simți vreo durere; frigul produce
o vasoconstricție puternică chiar
și în alte locuri decît unde e apli-
cat (prin reflexe medulare: în
caz de epistaxis o bucată de fier,
o cheie, aplicată pe ceafă poate
provoca reflexe, o vasoconstricție
nazală); un prișniț rece face să.
scadă febra; o baie rece calmează,
în caz de leșin aplicarea de cîrpe
reci pe față (chiar lovirea feței
cu acestea) ușurează revenirea; o
cîrpă rece sau spălatul cu apă
rece pe față și pe ceafă constituie
un tonic și stimulent nervos. (E.P.)
FRISON, contracția involuntară,
ritmică a' musculaturii, ducînd la
tremurături, asociată cu clănță-
nitul dinților, senzație intensă de-
FRI
190
frig și horipilație, cu o durată de
eîteva secunde, minute sau ore.
Apare-sub acțiunea frigului sau a
unor emoții puternice, dar mai
ales în boli caracterizate prin
temperatură ridicată (pneumonie,
septicemii, malarie). (G.S.)
FRONTAL, osul care închide cu-
tia craniană în partea anterioară
pînă b orbite, adăpostind lobul
frontal al creierului, de a cărui dez-
voltare se pare că depinde în
mare măsura inteligența; muș-
chiul L este cel al frunții, ridicător
al sprîncenelor și e considerat ca
mușchi al atenției (dă figurii o
expresie de încordare). (E.P.)
FROTIU, preparat de sînge sau
orice lichid din organism, care este
întins pe o lamă, în vederea exa-
minării la microscop. (G.F.)
FUGĂ, tulburare de comporta-
ment. caracterizată prin acțiuni
impulsive de deplasare. După re-
venire — la un interval variabil —
1. șe poate repeta și astfel să capete
un caracter mai organizat și să se
întindă pe perioade din ce în ce
mai lungi de timp, combinîndu-se
cu vagabondajul. F. se întîlnește
la psihopați, debili mintali, neu-
rotici, schizofrenici etc. Sînt ne-
cesare măsuri socio-medicale și
pedagogice cu supraveghere diri-
jată și metode terapeutice adec-
vate. (A.S.)
FUMAT, obicei de a inhala fumul
care-provine de la arderea înceată
d tutunului din țigarete sau pipă.
JFumul conține oxid și bioxid de
carbon (provin din arderea celu-
lozei) dar și picături fine de nico-
tină; aceasta are un miros spe-
cific, care se impregnează mai
ales în haine și se păstrează aici
multă vreme (e puțin volatilă).
Obiceiul f. trebuie rărit din cauza
marei toxicități a nicotinei și
individul ar trebui să-l practice
numai în locul său de viață și de
muncă, căci fumul trece și la in-
divizii cu care el conviețuiește,
provocînd acestora aproape ace-
leași intoxicatii ca si cele proprii.
(E.P.)
FUNCȚIE, activitatea pe care o
realizează un organ, un sistem de
organe sau corpul întreg: inima
pompează sînge în artere; apara-
tul digestiv asigură ingestiași mă-
runțirea alimentelor pînă la prin-
cipii alimentare absorbabile;
omul se deplasează în mediu pen-
tru a căuta hrana, pentru a re-
zolva anumite probleme legate
de existența sa ca, individ social.
F. este legată și determinată de
anumite structuri anatomice și
biochimice și nu poate exista în
afara acestora; f. se modifică
odată cu schimbările intervenite
în structurile care o manifestă,
astfel că între funcțiune și struc-
tură este o unitate dialectică.
(E.P.)
FURIE, explozie de mînie, stare
emotivă intensă, de obicei de
scurtă durată, cu implicații peri-
culoase și imprevizibile. Persoana
își pierde controlul și poate comite
sub imperiul ei o serie de acte anti-
sociale: loviri, injurie, incendiu.
191
FUR
omor, etc. F. apare mai ales la
persoane instabile, irascibile, la
psihopati, oligofreni, epileptici
etc. (A.S.)
FURUNCUL, abces cutanat plecat
de la nivelul unei foliculite, produs
de obicei de stafilococ care cu
vremea se tumefiază și întărește;
este cald și proeminează la exte-
rior, unde apare un centru ne-
crotic și prin mici canale un puroi
gălbui iese la exterior. Se for-
mează mai ales pe gît și fese, dar
pot apare în orice parte a corpului
(cele de pe față sînt grave). Se
tratează prin incizie și adminis-
trare de antibiotice. Pînă la in-
tervenția chirurgicală f. se tra-
tează cu apă oxigenată și alifii cu
antibiotice. Calea de infecție a E
poate fi murdăria corpului și e
favorizată de unele afecțiuni di-
gestive sau pulmonare (ca diabe-
tul). Un conglomerat de furuncule
formează f. antracoid sau car-
buncul. (G.S.-f-E.P.)
FURUNCULOZĂ, stare de boală,
caracterizată prin apariția con-
tinuă, timp de ani de zile, a unor
furuncule pe diferite părți ale
corpului și mai ales ceafă, fese,
antebraț; apare frecvent la dia-
betici, la nefritici, surmenați:
este provocată de stafilococi, față:
de care organismul și-a pierdut
rezistența. Se tratează boala pri-
mară, dar și f. prin antibiotice^
autovaccin etc. (E.P.)
DICȚIONARELE ALBATROS
GAMMAGLOBULINE, glicopro-
teine din grupa globulinelor. în
organismul uman sînt sintetizate
de plasmocitele și limfocitele pe
cale de maturație. Au rol esențial
în formarea anticorpilor, care, se
știe, aglutinează microbii făcîn-
du-i inofensivi. De aceea se uti-
lizează pentru prevenirea și tra-
tarea unor boli infecțioase, ca de
ex. hepatita infecțioasă sau ru-
jeola (se fac injecții subcutanat
sau intramuscular). (G.F.)
GANGLION, formațiune globu-
lară de dimensiuni variabile (cît
un bob de orez sau o măslină),
care se găsesc în diferite locuri din
organism. După natura și funcția
lor se împart în: 1) G. limfatici în
lungul vaselor limfatice, dar mai
ales în regiunile de unire a mai
multor vase (regiunea gîtului,
subaxilă, regiunea inghinală). Sînt
înveliți de o capsulă seroasă care
trimite septuri și spre interior
separînd foliculii limfatici, în care
ajung vase limfatice și de la care
pleacă spre exterior alte vase. în
acești foliculi se face o filtrare a
limfei, oprind aici leucocitele în-
cărcate cu bacterii și digerîndu-le
de către macrofage. în unele
afecțiuni baccilare în acești gan-
glioni se acumulează atît de
multe leucocite încărcate cu bac-
terii moarte, îneît g. se măresc
mult, devin tari și foarte dureroși
(limfadenite). Dacă infecția unei
regiuni (de ex. a amigdalelor) este
de lungă durată atunci g. se pot
transforma în „focare de infecție",
foarte periculoase prin produsele
lor toxice pe care le varsă perma-
nent în sînge. 2) G. nervoși se în-
tîlnesc fie pe traiectul unor nervi,
fie în interiorul centrilor nervoși.
Astfel g. spinali se găsesc pe tra-
iectul nervilor senzitivi spinali (ai
rădăcinilor posterioare); g. era-
nieni sînt formațiuni de substanță
cenușie diseminați în bulb, puntea
Varolio, pedunculii cerebrali,
regiunile subencefalice. Ei pot fi
senzitivi, motori și mai adesea
miești. G. vegetativi se găsesc în
lungul nervilor simpatici (sau
193
GAS
de cele două părți ale măduvci
spinării) sau parasimpatici. Toți
g. nervoși sînt alcătuiți din cor-
pul celulelor neuronice și repre-
zintă centre de închidere sau for-
mare a unor reflexe. (Z.K.d-E.P.)
GANGLIOPLEGIC, substanță care
blochează parțial su total trecerea
influxului nervos, caro vine de la
centrii superiori, și trece spre pe-
riferie la nivelul unui ganglion
nervos; acest ganglion poate fi
periferic (ca la ochi, inimă, sto-
mac) sau în apropierea axului ner-
vos (ca la ganglionii simpatici);
ca urmare stimulul central nu
ajunge la periferie și acțiunea sa
se pierde; g. se administrează în
hipertensiuni de origine centrală,
artrite ale membrelor inferioare,
glaucom etc.; administrarea lor
se face numai sub control strict
medical. (E.P.+A.S.)
GANGRENĂ, moartea sau ne-
croza unei porțiuni a organismu-
lui ce este în contact cu mediul
extern. Interesează în special ex-
tremitățile (degete, nas, urechi,
mînă, picior). Porțiunea necrozată,
este sensibilă și dureroasă, de cu-
loare violacee-ncagră; ea se poate
usca (g. uscată sau mumificare)
sau infecta cu producere de puroi
(g. umedă sau putridă). G. pot fi
eliminate sub formă de sfacel,
cscară etc. Cînd necroza este pro-
dusă de infecția unei plăgi cu
microbi anaerobi, ducînd la pu-
trefacția țesuturilor și apariția de
gaze urît mirositoare, g. este
gazoasă. Poate fi provocată de
leziuni traumatice grave (răz-
13 — Dicționarul sănătății
boi), arsuri, raze X (doze mari)
etc. sau de embolii bruște circula-
torii (arteriale sau venoase). Avînd
cauze și evoluții foarte diferite,
g. poate fi tratată numai de me-
dici. Administrarea de antibiotice
se recomandă în toate cazurile.
(G.S.)
GARGARĂ, modalitate de a dez-
infecta gura și faringele, prin
ținerea în gură a unui lichid medi-
camentos pe care-1 mișcăm cu
limba în toate părțile, apoi —
dînd capul pe spate, în expirație,
facem ca el să ajungă și în regiunea
amigdalelor, omușorului. G. se
face în stomatite, aftă, amigda-
lite, dureri de dinți, iar desinfec-
tanții sînt proscriși de medic
(obișnuită și eficace este cea cu
ceai de mușețel). (E.P.)
GARGOILISM, stare gravă de
oligofrenie, asociată cu multe
malformații ostcoarticulare și
oculare. G. este o boală familială,
ereditară. (A.S.)
GAROT, legătură din pînză, cu-
rea, sau un tub de cauciuc, apli-
cat pe o porțiune a corpului în
vederea împiedicării circulației
venoase, în vederea, unei injecții
intravenoase. (E.P.)
GASTRECTOM1E, îndepărtarea
chirurgicală a întregului stomac,
care prezintă ulcere, cancer etc.;
de obicei leziunile gastrice sînt
în mica curbură, iar g. se practică
lăsînd intact doar porțiunea car-
dială a stomacului, care se leagă
de intenstinul subțire, eliminînd
GAS

stomacul pînă la pilor, dar lasînd
duodenul în care se varsă bila și
sucul pancreatic; alimentarea se
va face după prescripție medi-
cală. (E.P.)
GASTRITĂ, inflamația mucoasei
stomacului, evoluînd acut sau
cronic. G. acută este urmarea unui
exces alimentar, mai ales a exce-
sului de alcool, sau survine după
înghițirea accidentală sau volun-
tară * (sinucidere) de substanțe
toxice (în special sodă caustică;.
Se întîlnește și în cursul bolilor
infecțioase. G. cronică este urma-
rea g. acute sau se instalează pro-
gresiv la cei care abuzează de
alcool, alimente iritante și fier-
binți sau la cei care mănîncă re-
pede și la ore neregulate. Este în-
soțită de hipertrofia mucoasei
gastrice și hiperaciditate, putînd
evolua spre atrofia acestei mu-
coase și lipsa de aciditate a sucu-
lui gastric. Există și g. alergică,
datorită sensibilității exagerate a
mucoasei gastrice la anumite sub-
stanțe. G. se tratează prin regim
igienic și dietetic (mese la ore
regulate, fără grabă, cu evitarea
alimentelor iritante) și adminis-
trarea de pansamente gastrice
(medicamente cu acțiune antiin-
flamatorie si neutralizante a aci-
dității). (G.S.)
GASȚROSCOPIE, metodă de a
examina mucoasa gastrică, cu
ajutorul unei sonde speciale cu
bec lateral (gastroscop). a cărei
imagine poate fi chiar fotogra-
fiată; prin g. se detectează răni,
ulcere sau neoformații din inte-
riorul stomacului. (E.P.)
GATOS, bolnav cu incontinență
de fecale și urină, produse de o^
leziune a sfincterelor sau de o de-
gradare psihică (stări demențiale).
(A.S.)
GAZDĂ, orice organism viis
(plantă sau animal) care „găzdu-
iește“ un parazit; există g. inter-
mediare (țînțarul pentru malarie
găzduiește ciclul sexual al plas-
modiului), g. de trecere (melcul
pentru gălbează); g. definitivă
(omul pentru tenii). (E.P.)
GĂLBINARE v. ICTER
GELATINĂ, substanță albumi-
noidă ce provine din hidroliza^
colagenului, din cartilaje sau oase;
se imbibă cu apă și se umflă dînd
o soluție coloidală care se poate
aplica pe plăgi, dîndu-le acestora
un înveliș protector (prin uscare);
administrată „per os“ sau în
injecții mărește coagulabilitatea
sîngelui; se adaugă unor medica-
mente, de tip supozitoare, ovule
vaginale etc. (E.P.)
G E L 0 ZĂ v. AG AR-AGAR
GEMENI, mai mulți copii, năș-
eați din aceeași sarcină. După sta-
tisticile mari la 80 de sarcini re-
vine una bigemelară. Sarcina*
trigemelară, 1 la 6400; mai mulți
g, la o singură sarcină apar foarte
rar. Se poate moșteni predispozi-
ția pentru sarcină gemelară. G»
se pot dezvolta prin fecundarea*
a 2 ovule în același timp (biviteli-
195
GER
ne) sau din fecundația unui
singur ou (univitelină); în acest
din urmă caz, g. au de regulă
același sex, aceeași culoare a ochi-
lor și părului, grupele sanguine
identice. în afară de asemănarea
lor exterioară perfectă, dezvolta-
rea lor, rezistența lor la diferite
infecții, psihicul lor prezintă tră-
sături aproape identice. La g. bi-
vitelini nu se poate spune același
lucru, nu se aseamănă între ei
mai mult ca doi copii născuți de
la aceiași părinți, la diferite in-
tervale. (A.V.)
GENĂ, secvență de codoni din
molecula acidului dezoxiribonu-
cleic (ADN), care constituie o
unitate ereditară, ce determină
sinteza unei proteine specifice (în
special enzime). Fiecare g. poate
determina cîte un caracter morfo-
logic sau fiziologic, iar alteori
numai în grup același caracter
(ochi albaștri, talie înaltă). G.
■mutantă, apare numai în urma
unui proces spontan sau provocat
de om (proces mutațional) și
constă în schimbarea secvenței
de codoni din gena de tip sălbatec
(cu secvența corectă). G, struc-
turală determină calitativ sinteza
unor proteine. G. reglatoare: de-
termină activitatea represorilor
citoplasmatici care acționează asu-
pra genelor structurale. (G.F.)
GENUNCHI, articulația femu-
rului cu tibia care permite numai
o mișcare înainte și înapoi (ex-
tensiune și flexiune) a piciorului;
articulația g. este închisă de o
capsulă sinovială foarte rezistentă
cu un lichid sinovial, care, în
unele artrite, conține cristale de
urați care dau dureri acute la
orice mișcare (artritism, gută); în
unele cazuri se produc entorse,
luxații sau chiar fracturi; rotula
este un os lenticular, situat înain-
tea articulației propriu-zise a g.
și este un punct de fixare a unor
tendoane ale mușchilor coapsei
(în sus) și a celor ai gambei (în
jos). Suferințele g. pot fi multiple:
hidartroza, acumularea de lichid
în punga sinovială în urma unei
loviri, reumatism etc.; necesită
imobilizarea g. și căldură uscată;
artrită, sau inflamația g., mai
frecventă, de origine reumatis-
mală etc. (imobilitate și trata-
mentul cauzei care produce infla-
mația) ; entorsa provocată de în-
tinderea sau chiar ruperea unui
ligament din capsula articulară;
g. se umflă și în lichidul sinovial se
găsește sînge; lux ați e sau înde-
părtarea cartilagiilor articulare
unul de altul, în urma lovirii ro-
tulei (prin masaj muscular și arti-
cular oasele se repun la loc). (E.P.)
GEOFAGIE, ingerarea de pă-
mînt; practică la unele popoare
asiatice sau sudamericane; și în
anumite tulburări psihice omul
poate deveni geofag. (E.P.)
GERIATRIE, ramură a geronto-
logiei care se ocupă exclusiv de
aspectele medicale ale fenomene-
lor de îmbătrînire. în țara noas-
tră sînt clinici specializate și sana-
torii (pe litoral) afectate trata-
mentelor geriatrice. (G.F.)
13*
GER

GERMEN, termen care se referă
la toată linia de diviziuni a ce-
lulelor sexuale, de la originea
lor pînă la gârneți (spre deosebire
de linia diviziunilor celulelor cor-
pului care dau „soma“, celule so-
matice) ; în microbiologic g. este
orice virus, bacterie, microb sau
amibă, care pot determina o
boală (E.P.)
GERONTOLOGIE, disciplină
relativ tîuără care se ocupă cu
studiul aspectelor biologice ale
îmbătrînirii, precum și cu aspec-
tele medicale și psihologice ale
oamenilor vîrstnici. G. urmărește
să cunoască factorii care provoacă
îmbătrînirea, modificările struc-
turale și funcționale ale diferite-
lor organe în cursul vieții indivi-
duale (pentru mărirea Jongevi-
tății oamenilor, prevenirea
fenomenelor de îmbătrînire pre-
coce). în țara noastră C.I. Parhon
si Ana Ăslan au pus bazele g»
românești (G.F. -PA.V.)
GESTAȚIE v. GRAVIDITATE
GIARDIOZĂ v. LAMBLIAZÂ
GIGANTISM, dezvoltare anor-
mală caracterizată prin creșterea
mult mai mare decît cea normală,
a corpului sau a anumitor părți
ale acestuia; se datorește neosi-
ficării cartilajului de creștere a.
oaselor lungi, provocată fie de o
lipsă de hormoni sexuali (tes-
tosteron), fie mai ales de o su-
prasecreție de hormon hipofizar
de creștere (STH). G. se produce
numai dacă cauzele hormonale
acționează în perioada de creș-
tere a corpului; dacă ele acțio-
nează la adult, atunci se poate
ajunge, prin STH, la acromegalie.
Indivizii giganți (peste 2 m înăl-
țime; cel mai înalt cunoscut a
fost de 2,85 m) în general sînt
astenici, nu prea inteligenti. (V.
HIPOFIZĂ). (E.P.)
GIMNASTICĂ, activitate con-
știentă a anumitor mișcări mus-
culare care duc la dezvoltarea
normală a tuturor părților cor-
pului (copil), la stabilirea unui
echilibru funcțional între activi-
tatea fizică și intelectuală (adult);
prin g. se menține suplețea și se
îmbunătățește circulația sanguină.
G. este o activitate absolut nece-
sară tuturor vîrstelor și tuturor
oamenilor (mai ales la cei cu
ocupații sedentare); prin g. se
activează nu numai mușchii, dar,
prin ei, și întregul sistem nervos
vegetativ care, astfel, pune în
funcție circulația în toate orga-
nele, înlăturînd produșii de cata-
bolism și favorizînd procesele de
anabolism și, astfel, funcționarea
normală a întregului corp; după
g. somnul este asigurat și orga-
nismul se reface. G. medicala este
făcută sub supravegherea medi-
cilor, în vederea refacerii unor
funcții organice și înlăturării unor
deficiențe (respirație, deformări
ale coloanei vertebrale etc.). G.
respiratorie, g. suedeză, g. vascu-
lară etc. (E.P.)
GINANDRIE, masculinizare a
femeii, care apare prin lipsa hor-
monilor ocstrogeni și dominanța
197
GLA
celor androgeni, manifestîndu-se
prin hirsutism, aspect muscular
masculin și chiar transformarea
parțială a clitorisului într-un pe-
nis redus; g. apare mai ales după
menopauză. (E.P.)
GINGIE (GINGIVA), formațiune
de țesut fibros solid și vaseuIari-
zat, acoperit de mucoasa bucală,
care îmbracă strîns arcadele den-
tare ale celor două maxilare, pînă
la dinți și în jurul lor. G, se men-
ține în stare sănătoasă prin dezin-
fectante bucale, curățenia zilnică
a gurii și dinților. (E.P.)
GINGIVITĂ, inflamație a gingiei,
mai ales dintre dinți, ca urmare a
unor mici leziuni (frecatul cu pe-
ria de dinți sau leziune datorită
unor particule tari care se mestecă
în gură). Poate fi de natură iri-
tativă, toxică sau infecțioasă; se
manifestă prin congestie, sînge-
rare, ulcerații etc. G. atrofică se-
nilă, bioimitică, catarală (g. acută
datorită iritanților fizici sau
chimici), gangrenoasă, butică, ul-
ceroasă etc. G. se tratează prin
igiena gurii și prin dezinfectante
ușoare (ceai de mușețel); în cazu-
rile acute necesită tratament medi-
cal. (E.P.)
GÎNDIRE, proces cognitiv supe-
rior (funcția superioară a creie-
rului) cu ajutorul căruia sînt struc-
turate noțiunile într-un ansamblu
funcțional-logic. Cele mai tipice
operații ale g. sînt: analiza, sin-
teza, comparația, generalizarea
și abstractizarea. G. este consi-
derată ca funcția dinamică a inte-
ligenței și se desfășoară plenar
la maturitate. Tulburările de g.
sînt împărțite în formale, rapor-
tate la ritmul asociațiilor de idei
(mai lent, mai rapid), și de fond
din care fac parte obsesiile si deli-
rul. (A.S.)
GLANDĂ (GLANDULA), organe
producătoare de secreție cu struc-
tură și funcții diferențiate. G. en-
docrine (cu secreție internă) îsi
varsă produsul de secreție în
sînge, limfă. G. exocvine (cu se-
creție externă); g, lacrimală (g.
pereche) al cărui produs este la-
crima. In timpul închiderii
pleoapei se repartizează uniform
pe suprafața anterioară a globului
ocular, menținîndu-1 umed, G.
salivare sînt anexele organului
digestiv, situate în cavitatea bu-
cală. Pot fi celule simple, secre-
toare. repartizate în mucoasa ca-
vității bucale, sau organe glan-
dulare cu structură mai complexă
(g. parotidă, g. sublinguală și g.
submaxilavă), organe perechi, care
secretă salivă, corespunzătoare
proprietății fizice și chimice a
bolului alimentar. G» parotidă este
situată înaintea pavilionului ure-
chii și produce o salivă seroasă,
g. sublinguală), o salivă bogată în
mucină, iar g. submaxilară pro-
duce o salivă mixtă. Reglarea ac-
tivității g. se realizează prin
acte reflexe, condiționate și ne-
condiționate, prin intermediul
unor nervi cranieni (trigemen, fa-
cial, glosofaringian, vag). (Z.K.)
GLANDE SEBACEE, glande dis-
puse în dermă, care se deschid în
GLA
198
foliculi piloși (v. piele). Numărul
lor crește pe porțiunile acoperite
de păr, lipsesc la palmă și plantă.
Produsul lor unge părul și pielea,
asigurînd luciul și flexibilitatea
acestora. (Z.K.)
GLANDE SUDORIPARE, sînt
organe situate în tegument cu
rol excretor și termoreglator, care
se deschid la suprafața pielii. Pro-
dusul lor este sudoarea, a cărei
compoziție corespunde în mare
măsură cu compoziția urinei. G.s.
contribuie la eliminarea produși-
lor de excreție. în urma evaporă-
rii a 1 g de sudoare organismul de-
gajează 0,5 kal. încălzirea, efor-
tul fizic și stările de excitație
psihică accentuează funcțiunea
g.s. (v. PIELE) (Z.K.)
GLANDULA v. GLANDĂ
GLAUCOM, afecțiune gravă, ca-
racterizată prin creșterea ten-
siunii intraoculare, scăderea acui-
tății vizuale, strîmtarea cîmpu-
lui vizual și alterări ale fundului
de ochi (atrofie de nerv optic).
G. poate apare ca o afecțiune con-
genitală (g. infantil) ca o afec-
țiune de sine stătătoare (g. pri-
mitiv) ca o consecință a altor boli
de ochi (g. secundar). Cei mai
frecvent este g. primitiv care, la
rîndul său, poate fi acut sau cro-
nic. G. acut sau atacul de g. apare
brusc, de obicei dimineața, cu
dureri insuportabile orbitare și
cefalee, scădere pronunțată a
vederii, lăcrimare, ochi congestio-
nați, pleoape edematiate, grețuri
și vărsături. Vederea se poate
pierde definitiv, dacă nu se re-
curge urgent la ajutorul specialis-
tului oftalmolog. Rar cedează
spontan. G. cronic poate îmbrăca
două forme: g. cronic congestiv,
care se caracterizează printr-un
glob ocular roșu, care fără trata-
ment duce la pierderea vederii,
prin atrofie de nerv optic. De-a
lungul evoluției poate prezenta
pusee asemănătoare cu g. acut,
dar mai puțin violente. G. cronic
simplu este forma cea mai frec-
vent întîlnită. Rareori bolnavul
se prezintă la medic pentru că
observă scăderi trecătoare de ve-
dere, cefalee, vede cercuri colorate
sau curcubeu în jurul surselor
luminoase, dar de cele mai multe
ori g. cronic simplu este descope-
rit incidental de specialist. Ori-
care ar fi forma sa, simptomul
esențial al g. este creșterea ten-
siunii intraoculare. Odată diag-
nosticat, bolnavul are datoria,
sa fie în permanență sub contro-
lul oftalmologului, căci numai prin
tratament permanent va evita
pierderea vederii, va duce o viață
liniștită, fără emoții negative sau
oboseală excesivă, fără cafea și
fumat. Medicamentul clasic este
pilocarpina. Este interzisă cu de-
săvîrșire folosirea locală sau gene-
rală a preparatelor cu atropină.
(A.V.)
GLICEMIE, concentrația glucozei
în sînge. La om valorile individua-
le oscilează între 70 și 120 mg/
100 ml sînge. Menținerea în limi-
tele normalității este absolut ne-
cesară pentru sănătatea organis-
mului; aceasta se face prin: a)
199
GLI
hipoglicemiante (scăderea g.); ac-
țiunea insulinei (secretată de celu-
lele beta din pancreas), elimina-
rea pe cale renală cînd g. are
valori între 140 — 190 mg/100 ml
sînge, b) hiperglicemianie (mă-
rirea g): stimularea desfacerii
glicogenului din ficat, desfacerea
glicogenului din mușchi, inhiba-
rea (frînarea) utilizării glicoge-
nului de către țesuturi. în diabe-
tul zaharat g. crește în perma-
nență, ca urmare a lipsei secreției
de insulină de aceea diabeticii
trebuie să respecte un regim ali-
mentar sărac în zaharuri și să facă,
după gradul bolii, un tratament
medicamentos și în ultimă instan-
ță injecții cu insulină. (G.F.)
GLICERINĂ, lichid vîscos, si-
ropos, inodor, incolor, dulceag
și solubil în apă în orice propor-
ții ; intră în alcătuirea tuturor
grăsimilor; se folosește ca adju-
vant la multe creme pentru piele;
în adaus cu untul de cacao în
supozitoare contra constipației;
în combinație cu amidon și iod,
camfor, creozot etc., ca emoliente,
cu fosfat, ca tonic general etc»
(E.P.)
GLICOGEN, polizaharid format
prin înlănțuirea specifică a mo-
leculelor de glucoză (polimer al
glucozei). Se găsește în aproape
toate celulele organismului ani-
mal și uman, mai ales în mușchi
și ficat dar și în ciuperci. G. mus-
cular este accesibil numai muș-
chilor ca rezervă de glucoză pen-
tru energia musculară pe cînd
cel hepatic este accesibil între-
gului corp. (G.F.)
GLICOL1ZĂ, denumire dată pro-
ceselor de descompunere a glu-
cidelor în mod anaerob pe cale
enzimatică, pînă în faza de acid
lactic. Substanța primă poate
fi glicogenul sau glucoza. G.
se desfășoară în mai multe trep-
te, mecanismul biochimic seamă-
nă cu fermentația alcoolică. G.
este un proces de mare impor-
tanță, mai ales în activitatea
mușchilor, unde reprezintă pri-
ma fază a proceselor eliberatoare
de energie. Deși g. eliberează
cantități mai reduse de energie
(față de procesele aerobe),
totuși acidul piruvic format în
cursul g. respectiv acetil coen-
zima-A, (ce se formează și din
acid piruvic) este un precursor
principal al ciclului tricarbonic, în
care se eliberează cea mai mare
parte a energiei utilizate în pro-
cesele fiziologice. Produsul fi-
nal al g. este acidul lactic. în
timpul repausului cca a 4/5-a
parte a acidului lactic se retran-
sformă în glicogen. (Z.K.)
GLICOPENIE v. HIPOGLICE-
MIE
GLICOZURIE (GLUCOZURIE),
eliminarea glucozei prin urina,
fenomen ce se manifestă cînd,
există leziuni renale sau cînd
hiperglicemia depășește plafonul
individual (ce variază între 140 —
190 mg/100 ml sînge). G. ali-
mentara- apare în urma ingeră-
GLI
200
rii unor cantități masive de za-
haruri; este fiziologică și dispare
în scurt timp. G. diabetică înso-
țește diabetul zaharat. Dispare
numai dacă se face tratamentul
adecvat pentru diabet. (G.F.)
GLIOM, tumoare provenită din
celulele nevroglice, Atît siste-
mul nervos central (creier, mă-
duva spinării cu nervii), cît și
sistemul nervos simpatic se dez-
voltă din ectoderm, din țesutul
neuroepitelial. Din aceste ele-
mente primitive se dezvoltă ce-
lulele ganglionare, nevroglia. G.
pot fi localizate în orice parte
a sistemului nervos, mai frec-
vent în creier și în măduva spi-
nării, mai rar de-a lungul nervi-
lor periferici. O localizare mai
rară a g. este ochiul — retina.
Evoluția g. poate fi benignă sau
malignă (gliosarcom). 1% din
toate tumorile formează g. Tra-
tamentul g. este operator. (A.V.)
GLOBUL1NE, substanțe proteice
cu rol important în organism în
special în coagularea sîngelui (fi-
brinogen, g. antihemofilică) sau
în funcția diferitelor organe (ti-
roglobulina în tiroidă, miozina
în mușchi). Imunoglobuiinele sînt
substanțe din serul sanguin, se-
cretate de plasmocite, reprezen-
tînd substratul structural al an-
ticorpilor. După natura și acțiu-
nea lor se împart în imunoglo-
buline A, D, E, G, și M. (G.S.)
GLOMERUL, clement funcțio-
nal al rinichiului avînd funcția
de filtrare a sîngelui, care dă
urina, primară a nefronului. (V.
RINICHI). (E.P.)
GLOSSĂ v. LIMBĂ
GLOS1TĂ, inflamația limbii evo-
luînd acut sau cronic. Apare în
urma contactului cu iritanți fizici
(alimente fierbinți) sau chimici
(diferite substanțe corozive), în
anemii, avitaminoze, boli infec-
țioase. G. sifilitică este caracte-
ristică perioadei terțiare a acestei
boli, după cum în tuberculoză
pulmonară se pot întîlni ulcerații
tuberculoase ale limbii (g. tuber-
culoasă). (G.S.)
GLOTĂ, deschiderea dintre corzile
vocale ale laringelui, prin care
iese aerul respirator, ce pune în
vibrație corzile vocale și astfel
Si produce sunetul; frecvența a-
cestuia este dată de deschiderea
g. si deci de gradul de vibrare
a corzilor vocale. G. este închisă
de epiglotă, în momentul cînd
bolul alimentar trece din gură
în esofag. (V. LARINGE). (E.P.)
GLUCIDE (HIDRATI DE CAR-
BON, HIDROCARBONAȚI, ZA-
HARURI), substanțe organice
care au formula generală
Cn(H2O)n, si conțin grupări oxidri-
lice(OH)și grupări aldehidice sau
cetonice. Unele g. au gust dulce. G.
sînt sintetizate de plante în proce-
sul de asimilație clorofiliană. Ani-
malele nu le pot sintetiza. în orga-
nismul uman cele mai răspîndite
g. sînt: glucoza, fructoza, riboza,
dezoxiriboza, glicogenul etc. (G.F.)
201
GON
GLUCOZĂ, monozaharid; forma
prin care organismul uman folo-
sește zaharurile. G. este sintetizat
numai de către plante, de la care
animalele o iau prin alimentație,
în organismul uman este cel mai
„preferat" zahar (mai ales țesutul
nervos nu-și poate îndeplini
funcțiile, în corp, fără aportul
constant de glucoză). Concen-
trația normală de g. în sîngele
omului variază de la individ la
individ, între 70 — 120 mg/100 ml
de sînge. G. are rol plastic, dar
mai ales energetic. Cînd necesită-
țile energetice de moment ale
organismului sînt satisfăcute g.
se depune în ficat sub formă de
molecule înlănțuite — glicogen.
în mușchi se mai depune sub
forma glicogenului muscular. în
medicină se utilizează pentru
perfuzii la cei care se hrănesc arti-
ficial, sau au avut pierderi mari
de plasmă sanguină (accidentați
cu hemoragii,' arsuri etc.). (G.F.)
GONADE, organele genitale in-
terne ale ambelor sexe: ovarele
la femei, testiculele la bărbați.
(A.V.)
GONADOTROPI, hormoni glico-
proteici, secretați la lobul ante-
rohipofizar care stimulează dezvol-
tarea gonadelor. Preparatele co-
merciale sînt obținute din urina
de femeie gravidă (coriogonado-
trofina, denumită astfel fiindcă
este secretată de către placentă)
sau din serul de iapă gravidă (hor-
mon g. seric). Hormonii g. nu au
putut fi preparați încă sintetic.
Toate preparatele comerciale de
hormoni g. sînt amestecuri de
hormoni foliculo-stimulant (FSH)
și de hormon luteinizant (LH).
Hormonii g. n-au specificitate se-
xuală, îneît au acțiune asupra am-
belor sexe. Hormonul g. foliculi-
no stimulant intervine îndeosebi
în creșterea foliculului ovarian la
femeie, iar la mascul controlează
spermatogeneza (secreția exte r-
nă). Hormonul g. luteinizant in-
tervine ca factor necesar în evo-
luția foliculului ovarian, inclusiv
ovulația și formarea corpului gal-
ben, iar la mascul stimulează func-
țiunea endocrină a testiculelor,
secreția de testosteron. Mai există
un al treilea hormon, hormon
accesoriu sau luteotrop (LTH),
numit si prolactină, necesar pen-
tru menținerea activității secre-
torii în folicul și în corpul galben,
pe lingă stimularea secreției de
lapte a glandei mamare. Standar-
dizarea preparatelor comerciale
de hormoni g. se bazează pe
reacții biologice, ca de ex. creș-
terea greutății ovarului , șeri-
cioaicelor infantile, sau creșterea
greutății uterului lor. Prepara-
tele de hormoni g. acționează
în organism și ca antigeni, după
administrarea lor se formează anti-
hormoni care dispar înșă după
2 — 3 luni. Ca urmare între doua
serii de tratament g. trebuie să
intercalăm o pauză de 3 luni. G.
se utilizează în tratamentul di-
feritelor forme de insuficiență
funcțională sau de slabă dezvol-
tare a ovarelor si a testiculelor,
(A.V.)
GON
202
GONOREE v. BLENORAGIE
GRAFOLOGIE, studiul particula-
rităților caligrafice și psihografi-
ce ale scrisului. Se folosește în
psihologie, psihiatrie, medicină le-
gală, criminalistică, pentru a iden-
tifica și caracteriza anumite tră-
sături particulare ale individu-
lui. (A.S.)
GRAFOREE, tulburare caracte-
rizată printr-o tendință imperioa-
să de a scrie, oriunde, oricum și
cu orice. G. survine în manie,
schizofrenie, psihopatie, demen-
ță etc. (A.S.)
GRANULAȚIE, mic corpuscul,
de forme diferite, întilnit în cor-
pul microbilor sau în celule. Pu-
nerea lor în evidență permite re-
cunoașterea unor microbi (gra-
nulațiile lui Babeș-Ernst în ha-
cilul difteric) sau permite clasi-
ficarea unor celule (leucocitele
polinucleare se clasifică cu reac-
ția neutră, acidă sau bazică a
granulațiilor protoplasmatice). Se
întrebuințează termenul și spre a
denumi unele formațiuni anato-
mice vizibile cu ochiul liber (gra-
nulațiile lui Pachioni, pelungiri
ale arahnoidei care străbat dura-
mater). Se mai numește g. for-
marea de țesut conjunctiv tînăr
care apare la nivelul unei răni
pe cale de vindecare (țesut de g.).
(G.S.)
GRA^ULOFTIZIE v. AGRANU-
LOCÎTOZĂ
GRANULOM, formațiune rotun-
dă, sau ovoidă, care apare în di-
ferite țesuturi sau organe în ur-
ma unor infecții, cu evoluție de
obicei cronică. De multe ori, as-
pectul microscopic al g. este ca-
racteristic bolii respective. în
aceste cazuri se vorbește de gra-
nulomatoze specifice (tuberculoză,
sifilis, lepră, actinomicoză, mor-
vă, boala lui Hodkin). în infec-
țiile cronice ale dinților, astfel de
g. apar la nivelul rădăcinilor
(g. dentar). (G.S.)
GRAVIDITATE v. SARCINĂ
NORMALĂ
GRĂSIME, combinație a glice-
rinei cu acizi grași. Cum glicerina
se poate combina cu 1 pînă la
3 molecule de acizi grași, rezultă
mono-, di- și trigliceride. Acestea
sînt de fapt g. neutre. Uneori g.
se numesc și lipide dar, în acest
caz, se mai pot înțelege aici și alți
compuși, ca: glicerofosfatidele,
sfingolipidele (din cuprinsul sub-
stanței nervoase), steride și
carotenoide. în organismul uman
g. au rol structural important. De
asemenea au rol energetic și în
funcția de termoreglare. (G.F.)
GREFĂ (TRANSPLANT), trans-
plantarea, pe cale chirurgicală,
a unui organ sau țesut, dintr-o
parte în alta a corpului aceluiași
individ (autogrefă) sau la un alt
individ identic, antigenic (izogre-
fă), de aceeași specie (homogrefă)
sau de altă specie (heterogrefă).
în general, prind bine numai
autogrefele și izogrefele, celelalte
g. determină reacții imune (g.
fiind diferită antigenic), care pînă
203
GRI
la urmă duc la eliminarea ei.
Există unele mijloace imunode-
presive, prin care reacția de eli-
minare poate fi întîrziată. Cele
mai frecvente g. sînt cele de piele,
care se aplică în cazuri de arsuri,
cu piele proprie, de obicei de pe
coapse, sau cu piele de la alți
indivizi; se pot face g. de apone-
vroze, tendoane, mușchi, cartila-
je, periost, oase, vasculare, de
nervi, ovar, testicule, glande, mai
recent de rinichi, de inimă etc.;
problema g. se lovește azi de
faptul că un țesut sau un organ
de la un individ nu se poate prin-
de pe alt organ de la alt individ,
din cauze de incompatibilitate
imunitară, sau numai un timp
limitat (în cazul inimii cel mult
cîțiva ani); la oamenii cu orga-
ne bolnave (inimă, rinichi etc.),
se practică înlocuirea acestora
cu organe sănătoase, provenite de
la accidentați, organe care se pot
păstra cîteva zile la rece în condi-
ții determinate; de studiul rapor-
tului dintre gazdă și g. și de înlă-
turarea fenomenelor de respingere
depinde viitorul g. și al înlocuirii
organelor bolnave cu unele sănă-
toase, deci de prelungirea vieții
omului. (E.P. + G.S.)
GRiPĂ (INFLUENȚĂ), boală in-
fecțioasă, evoluînd sub formă de
mari epidemii sau chiar pandemii,
produsă de 3 tipuri principale
de virus (A, B. C), unele tipuri
putînd prezenta subtipuri (Ap
A2). Izvorul de infecție este omul
bolnav care răspîndește boala în
jurul său prin intermediul pică-
turilor de salivă emise cu ocazia
vorbitului, tusei sau strănutului.
Contagiozitatea este extrem de
ridicată. După o incubație de
cîteva zile sau ore, se instalează,
de obicei, brusc, febră, catar al
căilor respiratorii (strănut, tuse),
congestie conj unctivală (lăcrima-
re), cefalee. In cazuri obișnuite
(g. simplă) aceste simptome trec
după cîteva, zile, persistînd o stare
de astenie, asociată cu transpira-
ție. Așa se întîmplă în cazurile de
g. care nu evoluează sub formă de
epidemii (g. sporadică, g. ende-
mică). în timpul epidemiilor,
apar complicații caracterizate, în
special, prin simptome nervoase
(g. nervoase), gastrointestmale
(greață, vărsături, dureri abdomi-
nale, diaree) sau respiratorii /bron-
hopneumonie — g. pulmonară).
La copiii mici sau bătrîni (persoa-
ne cu rezistență scăzută) poate
produce prin aceste complicații
numeroase cazuri mortale Q.
lasă și imunitate de 6 lu m 2
ani, un tip de virus neprod'H înd
imunitate pentru alt tm de
virus (aceasta explică îmbol-
năvirile repetate de g. ale acele-
iași persoane). Tratamentul con-
stă în repaus la pat, regim alimen-
tar hidric, combaterea febrei și
administrare de vitamine (în spe-
cial C și A), eventual gamma^fobu-
line. în cazurile grave se previn
complicațiile infecțioase 'îu spe-
cial bronhopneumonia) prin anti-
biotice. în perioada de epidemii
se previne îmbolnăvirea prin evi-
tarea contactului cu bolnavii.
GRI
201
evitarea aglomerațiilor, vaccinare,
administrare de vitamine. Cele
mai cunoscute pandemii de g.
au fost: g. spaniolă, care a prove-
nit (în 1918) din Spania, g.
scandinavă (în 1951) din Scandi-
navia sau g. asiatică, care a în-
ceput (în 1958) în Singapore.
(G.S.)
GR0T0TERAP1E, ansamblu de
mijloace terapeutice în care locul
esențial îl constituie menținerea
bolnavilor în grote de anumite
adîncimi și care prezintă anu-
mite condiții de temperatură,
umiditate, ionizate, magnetism,
compoziție a gazelor etc. (G.F.)
GRUPĂ DE SÎNGE, ansamblu de
caractere ale globulelor roșii și
serului sanguin uman ce pot li
deosebite de la un om la
altul. Transfuzia de sînge se
poate face numai dacă sîngele
donatorului conține aceleași sub-
stanțe cu ale primitorului, în
caz contrar se produce precipita-
rea sîngelui în circulația primito-
rului, urmată de accidente grave,
chiar și moartea. LanAstcinev și
Wiener au descoperit (în 1901)
că există așa-numite g.s. și că
numai oamenii aparținînd acelo-
rași g.s. pot da sau primi sînge
unul de la altul. Ei au stabilit
că îzi globulele roșii ale sîngelui
există o substanță, numită de
ei aglitllnogen, care se află în două
variante: A sau B. în serul de
sînge există o altă substanță,
denumită de ei aglutînină, la fel,
în două variante, a, p. Agluti-
nogenul A tolerează numai aglu-
tinina p și invers, aglutinogenul
B este compatibil numai cu aglu-
tinina a. în baza prezenței în
sînge a acestor două substanțe
putem avea patru g.s. și anume:
grupa A, care conține în globulele
roșii aglutinogenul A și în ser
agi ut in in a 3, grupa B, cu aglu-
tinogenul B și aglutinina a,
grupa AB, care conține ambele
aglutinogene în globulele roșii
(AB), însă nici un fel de agluti-
nine în ser și grupa O, care nu
conține nici un fel de aglutinogen
în globulele roșii, în schimb serul
conține ambele aglutinine a
Și H-
Grupa
Aglutinogeni
în hematii
Aglutinin.
în plasmă
O
A
B
AB
A
B
AB
p ? donator universal
Ș
a.
- primitor universal
205
GUȘ
Persoanele aparținînd g. A, B
sau AB pot primi sînge deci nu-
mai de la persoanele ce au aceeași
g.s. Face excepție grupa O, care,
neavînd nici un fel de aglutino-
gen poate da sînge, în caz de ab-
solută nevoie, la orice grupă,
pentru acest motiv se numește
donator universal. Determinarea
g.s., în practica medicală, se face
în felul următor: se pune pe o
lamă de sticlă cîte o picătură de
ser standard, cu grupa cunoscută
A și B, se adaugă la fiecare pică-
tură de ser standard cîte o pică-
tură din sîngele care trebuie exa-
minat. Amestecăm picătura de
ser standard cu cea de sînge și
în cîteva minute citim rezultatul.
Dacă serul standard A a precipi-
tat sîngele, acesta aparține grupei
B și invers, dacă serul standard
B a precipitat sîngele, acesta
aparține grupei A, dacă nici unul,
sîngele aparține grupei O. Cu-
noscînd însă că ulterior s-au mai
descoperit diferite alte subgrupe,
care pot da naștere și ele neplăce-
rilor la transfuzie, este preferabil
ca înaintea fiecărei transfuzii să
se facă proba de compatibilitate
prin amestecarea directă a cîte
unei picături de sînge a ambelor
persoane pe o lamă de sticlă.
(A.V. + E.P.)
GURĂ DE LUP v. PALATO-
SCHIZIE
GUST, capacitatea de a avea
senzații gustative asupra alimen-
telor, unul din simțurile chimice
de contact situat la om pe limbă
și în cavitatea bucală; g. sînt
combinații cerebrale a 4 senzații
gustative de bază: dulce, amar,
acru, sărat; fiecare din acestea
au muguri gustativi sau celule
gustative proprii; la om g. de
ciocolată de ex. este dat de exci-
tații ale elementelor senzitive
pentru dulce, pentru amar și pen-
tru sărat; la formarea senzației
gustative contribuie indirect și
unele excitații olfactive, factile
(astringența), termice (călduțe,
răcoroase). G. este simțul de
control al hranei și el există la
toate organismele (sub forme di-
ferite). Nervii gustativi sînt: Ia
vîrful limbti un ram al trigeme-
nului numit lingual, la baza limbii
de glosofaringean și în spre faringe
un ram al neumogastricului;
acești nervi dau sensibilitatea și
troficitatea mugurilor gustativi
și ai mucoasei, pe cînd nervul lin-
gual și o parte a hipoglosului dau
și motricitatea atît de variată a
mișcărilor limbii; în tulburările
digestive, în afecțiunile gurii, sau
nervoase g. poate fi alterat. (V.
LIMBĂ). (E.P.)
GUȘĂ, creșterea în volum a glan-
dei tiroide; g. este răspîndită pes-
te tot globul. Se găsesc însă re-
giuni în care g. apare nu numai
sporadic, la unele persoane, ci la
un mare procent al locuitorilor.
Este vorba aici de g. endemică.
G. poate să fie simplă, fără pro-
ducerea semnelor funcționale, cel
mult suferințe locale, prin creș-
terea sa și prin comprimarea or-
ganelor vecine — tulburări în
deglutiție, sau în respirație. în
asemenea cazuri este indicată ex-
GUȘ
206
tirparea ei. Tulburările funcțio-
nale ale g. pot fi de 2 feluri:
1) g. hipofancțională = hipoti-
reoză; 2) hiperfuncțională = boa-
la lui Basedow. 1) Hipotiroidismul
provoacă o încetinire a tuturor
funcțiunilor vitale, puls, mai rar,
tensiune coborîtă, temperatură
joasă, ecuația personală mai di-
minuată, somnolență ziua, insom-
nie noaptea, constipație, tegu-
mente aspre, căderea părului și
altele. Dacă apare în prima copi-
lărie poate produce cretinism,
tulburări în creșterea și dezvol-
tarea intelectului. Școala lui Pav-
hon a studiat aprofundat proble-
ma g. endemice, propunînd urmă-
toarea clasificare: distrofia tireo-
pată endemică gradul I, de care
aparțin formele simple de g.;
distrofia tireopată de gradul II,
cu formele hiper- și hipofuncțio-
nale, iar distrofia tireopată ende-
mică cu gradul III cu influențarea
dezvoltării somatice și psihice,
pînă la cretinism. Școala lui
Parhon are meritul de eradicare
a g. endemice în țara noastră.
Tratamentul g. depinde de forma
distrofici tireopate, este profilac-
tic, administrare de iod gravide-
lor, spre a preveni nașterea copii-
lor cu g.; tratamentul curativ,
medicamentos, variabil după hi-
per- sau hipofuncțiunea gușei.
Tratamentul chirurgical se aplică
tot mai rar, în schimb iradie-
rea, internă a g., prin administra-
rea de iod radioactiv (131 I; iodul
se acumulează aproape exclusiv
în tiroidă) dă rezultate bune,
v. tiroidă]. 2) Hipertiroidismul,
stare morbidă, caracterizată prin
hiperfuncția sistemului neuro-hi-
pofizo-tiroidian. Formele clinice
ale h. sînt reprezentate de: a)-
hipertiroidia benignă sau neexof-
talmică; b) boala lui Basedow;
c) adenomul toxic; d) g. hipertiroi-
dizată cu sau fără exoftalmie.
Frecvența g. este mai ridicată
în regiunile endemice de g. (5%}
decît în cele neendemice (0,5%)
mai mare în mediul urban, decît
în cel rural, mai mare la sexul
feminin (cu o pondere de aproape
9 ori mai mare), frecvența maximă
la vîrsta de 35 — 39 ani. Tabloul
clinic al g. variază după formele
clinice, scăderea în greutate, into-
leranță pentru căldură, emotivi-
tate, nervozitate, diminuarea for-
ței fizice, sînt fenomenele comune,
pentru care bolnavul consultă me-
dicul. Prezența g. tahicardia și
exoftalmia completează tabloul
clinic. Diagnosticul se pune pe-
baza simptomelor și cu ajutorul
examinărilor cu aparate; meta-
bolismul bazai, iodocaptare, pro-
be de laborator. H. evoluează în
patru stadii: neurogen, neurohor-
monal, visceropatic și cașectic.
Prognosticul h. este în stadiul
neurogen, favorabil în cel neuro-
hormonal, variabil în stadiul
apariției leziunilor viscerale se-
cundare și rezervat în stadiul
cașectic. Cauza h. este multi-
factorială. Factorul predispozant
este reprezentat printr-o consti-
tuție neuropată, ereditate simila-
ră, distrofie endemică tireopată.
Factorul declanșator este un trau-
matism psihic în peste 90% din
207
GUT
cazuri, fie un șoc emoțional, pu-
ternic, fie traume psihice, de mai
mică intensitate, însă de lungă
durată. Factorii infecțioși, toxici,
traume craniene sînt de mai mică
•importanță. Profilaxia h. ar fi
combaterea tuturor factorilor si
condițiilor cu potențial etiologic
în apariția h. Diagnosticul și
tratamentul h. intră în sarcina
medicului specialist. Pe lîngă tra-
tamentul medicamentos și cel
chirurgical în ultimele decenii
se utilizează și iodul radioactiv
^v. boala lui Basedow (A.V.)
GUTĂ (PODAGRĂ), boală da-
torată tulburării metabolismului
nucleoproteinelor, caracterizată
prin creșterea acidului uric în
sînge și depunerea sărurilor sale
(urați/ în țesutul cartilaginos,
în special la nivelul articulațiilor
mici ale mîinii și piciorului. Aceste
depozite și urați duc la apariția
de mici noduli de consistență dură
(toii gutoși), care sînt originea
crizelor deosebit de dureroase de
g. Nu se cunoaște cauza bolii,
dar pare legată de o viață seden-
tară și excesul de alimente car-
nate; foarte frecventă în secolul
trecut, în special în păturile avu-
te, g. a devenit astăzi o boală
rară. Se tratează prin adminis-
trare de colchicină sau probene-
cid (benemid) și regim igieno-die-
tetic (evitarea vieții sedentare și
a alimentelor bogate în nucleo-
proteine: icre, ficat, fudulii etc.)
(v. ARTRITISM). (G.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
HAHNEMANISM v. HOMEOPA-
TIE
HALUCINAȚIE, tulburare gravă
a funcțiilor cognitive definită
ca o percepție fără obiect. Clasi-
ficarea uzuală a h. se face după
analizatori: auditive, gustati-
ve, olfactive, tactile, vizuale. H.
este de obicei plurisenzorială:
bolnavul vede, aude și simte o
serie de fenomene legate mai cu
seamă de o idee care-1 preocupă.
H, apare în: alcoolism, epilepsie,
schizofrenie, tumori cerebrale, in-
toxicații, infecții etc. în majorita-
tea cazurilor h. se găsesc într-un
adevărat cortegiu de simptome
psihice cu care alcătuiesc diverse
entități sindromologice și nozo-
grafice. Tulburările care însoțesc
ii. aparțin modificărilor de con-
știință (stările confuzo-onirice),
de afectivitate și de gîndirc. La
oamenii sănătoși 11. apar în stări
particulare, caracterizate prin ab-
sența sau insuficiența unor exci-
tanți cum sînt spre ex. camerele
de izolare folosite pentru antre-
namentul cosmonauților sau în
cursul explorărilor geografice ale
unor regiuni cu un climat vitreg,
sau a unei îndelungate șederi în
peșteri, în cursul unor călătorii
lungi solitare pe oceane etc. Una
din cele mai importante caracte-
ristici a h. este reprezentată de
faptul că persoana crede cu con-
vingere în ceea ce simte și argu-
mentele celor din jur nu o pot
convinge de falsul comis. Pe
baza unui tratament adecvat,
indicat de specialist și aplicat
împotriva complexului de factori
etiopatogeni, h. pot fi în general
astăzi rezolvate. (A.S.)
HALUCINOZĂ,tulburare de per-
cepție ca și halucinația, dar, spre
deosebire de aceasta, convingerea
bolnavului este mai puțin intensa,
în h. bolnavul are nevoie de veri-
ficări permanente, și probele con-
trarii aduse de cei din jur sînt
luate, cel puțin parțial, în con-
siderare. H. survine mai ales în
alcoolismul cronic. H. peduncula-
ră este o formă particulară, da-
209

torită leziunii regiunii . peduncu-
lare și se caracterizează prin des-
fășurarea panoramică, mai ales
seara, a unei întregi suite de ima-
gini mai ales vizuale. Tratamen-
tul stărilor halucinatorii în gene-
ral și a Ii., în special, necesită
consultarea specialistului psihia-
tru. (A.S.)
HAȘIȘ (CANNABIS INDICA,
MARIJUANA), alcaloid extras
din rășină, frunze și flori de cîne-
pă indiană (Cannabis sativa, var.
indica — familia Movaceae ). Mes-
tecată sau fumată în amestec cu
tutun, alcaloidul principal, caba-
ninolul, produce excitații psihice,
fuga ideilor, hiperreflectivitate,
depresii psihice. Dă ușor obiș-
nuință, dar la fel de ușor (fără
a produce tulburări) se poate
face și dezobișnuirea. (G.F.)
HEBEFRENIE, formă clinică a
•schizofreniei, cu un debut în pe-
rioada prepubertală, caracteriza-
tă prin tulburări comportamenta-
le, disociația gîndirii, regresiune
afectivă și explozii neadecvate de
rîs sau plîns, însoțite uneori de
agitații psihomotorii. Bolnavii fac
tot felul de activități grotești de
care se amuză singuri și care la
început pot să distreze și pe cei
din jur. H. este o formă severă de
schizofrenie caracterizată printr-o
evoluție continuă spre o degra-
dare a funcțiilor psihice și cu apa-
riția demenței. Odată ce a fost
diagnosticată h. necesită inter-
nare și tratament de lungă durata
îatr-un serviciu de psihiatrie avînd
deocamdată . un prognostic rezer-
vat. (A.S.)
HELIOTERAPIE, tratament prin
expunere directă la radiațiile so-
lare; se practică de obicei la mare
și la munte, dar poate fi aplicată
în orice loc al pămîntului în care
radiațiile luminoase, cele calde
(infraroșii) sau cele chimice (ultra-
violete) sînt prezente (intensitatea
fiecăruia depinzînd de latitudine)
cele mai active sînt în mijlocul
zilei; .Ii, trebuie practicată cu
grijă, expunerea, la soare făcîndu-
-se treptat (10’ — 15’ — 20’ —
-30’ -45’ - 60’ - 90’ — 120’ —
în zile succesive) pentru ca în piele
să apară o colorație brună plăcută
ca un ecran de protecție contra
luminii; altfel, după eritem, apar
arsuri, bășici cu lichid gălbui,
răni; h. se oprește cu o oră înain-
tea amiezii și se reîncepe cu o oră
după amiază; h. se face diferen-
țiat de blonzi (mult mai sensibili),
•sau de bruni (nu sînt expuși inso-
lației); ochii se feresc fie închi-
zîndu-i, fie acoperindu-i cu oche-
lari negri, căci radiațiile ultravio-
lete pot provoca destrucții reti-
niene; ungerea pielii cu o grăsime
(lanolină, nivea) ferește mult apa-
riția arsurilor și favorizează pig-
mentația. După 11. este bine să
se facă un duș rece, .care redă
tonusul organismului scăzut în
bătaia soarelui; pielea prin vaso-
dilatația produsă, este mai bine
hrănită, se îngroașă și dispar cu-
tele; cicatrizarea rănilor e mult
mai rapidă; mușchii se măresc și
activitatea lor e ușurată; întreaga
14
HEL
210
activitate a omului se îmbunătă-
țește, capacitatea lui de lucru se
mărește; artritele expuse la soare
cedează mult din dureri. H. este
interzisă persoanelor cu hiperten-
siune (h. activează circulația),
celor care au o stare de arterio-
scleroză avansată (creșterea pre-
siunii arteriale putînd provoca
rupturi de vase) bascdowienilor,
tuberculoșilor (în afara celor cu
TBC osoasă), celor foarte nervoși
(h. accelerează nevroza, bolnavii
ajung depresivi) etc.; h. progresivă
se recomandă tuturor oamenilor,
care o pot face chiar la ei acasă,
într-o grădină, la un ștrand etc.
(v. INSOLAȚIE). (E'.P.)
HELIX, melcul urechii interne
(V. URECHE). (E.P.)
HELMINTIAZĂ, boală produsă
de infestația organismului cu
viermi, helminți (tenie, botriocefal,
limbric, oxiur etc.). în funcție de
natura parazitului prezintă simp-
tome mai mult sau mai puțin
grave, cele mai frecvente fiind
anemia și oezinofilia. Se tratează
prin administrare de medicamen-
te antihelmintice sau vermifuge.
(G.S.)
HEM, partea constantă a hemo-
globinei, de care se leagă o parte
proteică (globina) a cărei com-
ponență variază cu specia; h.
are un atom de fier bivalent și
4 nudei pirolici; fierului îi rămîn
2 valențe libere prin care h. se
leagă de globina alcătuind hemo-
globina (ca și. alți pigmenți cu
hem: citocrom, catalază, oeroxi-
dazăetc.). (V. HEMOGLOBINA,
HEMATOZĂ) (E.P.)
HEMAGLUTINARE, metodă de
determinare a timpului în care
două probe de sînge provoacă sau
nu fenomenul de aglutinare a he-
matiilor. H. este importantă în
stabilirea grupelor de sînge. (E.P.)
HEMANGIOM (NEV VASCU-
LAR), neoformațiune vasculară
benignă, constituită de vase san-
guine. H. sînt localizate la piele
și mucoase și se recunosc prin
aspectul lor roșu, puțin proemi-
nent și moale. H. se găsește mai
rar în mușchi, ficat, piămîni, în
creier și în splină. Apare de cele
mai multe ori de la naștere și rar
la o vîrstă mai înaintată; este
circumscris. Tratamentul h, este
radiologie sau chirurgical. (G.S.)
HEM ARTROZĂ, acumulare de
sînge în sinovia unei articulații;
apare mai ales în cazul fracturilor
sau în anumite boli mintale în
care se produce tetanie; articula-
ția se umflă și e dureroasă; se
aplică comprese de vată termofilă
sau pungi de cauciuc cu apă căldu-
ță. (E.P.)
HEMATEMEZĂ, vărsătură cu
conținut de sînge care apare în
leziuni digestive, în special gas-
trice (ulcer sau cancer gastric,
ingerare de sodă caustică, boli
hemoragipare). Se tratează prin
repaus absolut și medicamente
care favorizează coagularea. (G.S.)
211
HEM
HEMATIE v. ERITROCIT
HEMATIMETRIE, metodă de
numărare a hematiilor din sîngele
unui om, luat prin înțeparea pul-
pei degetului; se absoarbe în pi-
peta 1 mmc sînge, se face diluția
acestuia la 100 mmc (cu un lichid
special), apoi se pune o cantitate
dată din amestec pe o lamă care
are despărțituri de 1/100 mm și
se numără (la microscop) hema-
tiile; apoi, pe baza unui calcul
se află numărul de hematii într-un
mmc de sînge. (E.P.)
HEMATOPOIEZĂ, procesele im-
plicate în formarea și dezvoltarea
celulelor sanguine. în viața intra-
uterină sîngele este format de
ficat și de splină, începînd cu
transformă în grăsime (măduvă
grasă) și nu mai participă la ho
în viața adultă numai măduva
coastelor, vertebrelor, a extremi-
tăților oaselor lungiși a oaselor
late iau parte la h. în caz de ne-
voie însă se va reactiva și o parte
din măduva osoasă, inactivă.
Localizarea producției clemente-
lor sîngelui este următoarea: glo-
bulele roșii, globulele albe, cele
cu granulații, sînt formate de
măduva osoasă. Globulele albe
negranulate (limfocitele) se for-
mează în ganglionii limfatici, mo-
nocitele în sistemul rcticulo-en-
dotelial. Plăcuțele sanguine — cu
rol în coagularea sîngelui — sînt
formate în măduva osoasă.
organe ’limfoid.e
(sistem reticulo-endotelial)
X \
hmfocite	monocite
măduva roșie a oaselor
neutrofile
acidofile
eritrocite
trombocite
eozinofile
hematii
leucocite
(globule albe)
gl. roșii
plachete sang/
luna a IH-a. Din luna a VILa
măduva osoasă preia treptat h<
La noul-născut cavitatea medu-
lară a‘oaselor cuprinde măduva
roșie, hematoformatoare. Ulterior
o parte din măduva osoasă se
H.	este dirijată de sistemul neu-
ro-endocrin. (A.V.)
HEMATOPORFIRINĂ, substan-
ța colorată, fără fier, alcătuită
din 4 nudei pirolici, și care stau
14*
HEM
212
la baza formării hem-ului (v.
hem)} și deci a hemoglobinei;
dar h. provine și din degradarea
hemoglobinei, cînd apare în urină,
•dînd acesteia o culoare brun-roș-
cată. (E.P.)
HEMATURIE, urină amestecată
cu sînge, care provine din rinichi
sau vezica urinară ca urmare a
unor procese locale inflamatorii,
tumori, boli ale- rinichilor, căilor
urinare etc. (A.V.)
HEMERALOPIE (CECITATE DI-
URNĂ), tulburare de vedere ca-
racterizată prin diminuarea acui-
tății vizuale la lumină. H. apare
după perioade- îndelungate, pe-
trecute în locuri întunecoase (peș-
teri, închisori etc.); ea mai poate
•fi cauzată de boli toxice sau infcc-
țioase dar și în lipsa vitaminei A
(mai ales la bătrîni, cînd se nu-
mește „orbul găinilor"). H. este
parțial sau total reversibilă în
funcție de cauzele care au produs-o
.și de starea generală a organismu-
lui. Tratamentul h. se face mai
ales prin administrarea de vita-
mina A de către specialistul oftal-
molog. (A.S.)
HEMIABLIOPIE v. HEMIA-
NOPSIE
HEMIANESTEZIE, lipsa de sen-
sibilitate a unei jumătăți a cor-
pului; leziunea care o provoacă
se găsește în sistemul nervos de
cealaltă parte; aceasta poate fi
măduva spinării (cînd parțial
e anesteziată și partea respectivă)
sau în scoarța'cerebrală din cauza
unei leziuni (hemoragie cerebra-
lă, rană profundă, neoplasm etc.).
(E.P.)
HEMIANOPSIE (HEMIAMBLI-
OPIE), pierderea vederii într-o
jumătate de cîmp vizual. H. poate
fi binazală (internă), bitemporală,
homonimă, orizontală, dublă etc.,
după poziția pe care o ocupă ju-
mătatea de cîmp vizual lezat. H.
se datorește leziunilor unilaterale
din scoarța cerebrală a lobilor
occipitali, leziuni produse de:
accidente vasculare cerebrale,
traumatisme cranio-cerebrale; tu-
mori cerebrale, arahnoidite etc.
Întrucît este necesară o precisă
diagnosticare a leziunii în vede-
rea prescrierii tratamentului adec-
vat se recomandă consultul la un
serviciu de neurologie. (A.S.)
HE MI CRAN IE, durere de cap,
localizată la o jumătate a craniu-
lui și întîlnită mai ales în migre-
nă, ateroscleroză cerebrală, sau
nevralgie trigeminală. H. survine
periodic și poate fi însoțită de
unele tulburări, cum ar fi foto-
fobie, grețuri, transpirații, dureri
de dinți, spasme, contracturi mus-
culare. Pentru un tratament efi-
cace este necesară consultarea
unui specialist în vederea sta-
bilirii cauzelor și a indicațiilor te-
rapeutice corespunzătoare. (A.S.)
HEMIPLEGIE, paralizia unei ju-
mătăți a corpului. H. poate fi
flască sau spastică; survine în
hemoragii cerebrale, tumori, trau-
matisme cranio-cerebrale și este
produsă de lezarea căilor pirami-
213
HEM
claie. în cazul cînd mobilitatea
este numai parțial pierdută se
numește hemipareză. H. alternă
apare'în leziunile trunchiului ce-
rebral. în acest caz h, este contra-
laterală fața de leziune și la ca se
asociază paralizia homolaterală a
unor nervi cranieni; h. capsulară,
cauzată de lezarea căilor pira-
midale la nivelul capsulei interne,
datorită unei hemoragii sau a
unui ramolisment. Aceasta este
forma cea mai frecventă și mai
bine cunoscută de h, caracterizată
prin paralizia membrelor și a fe-
ței de partea opusă leziunii;
evoluția merge spre spasticitate
intr-un timp relativ scurt; h.
cerebeloasă este homolaterală și
pe primul plan sînt tulburările
de mers, asinergia, disimetria și
adiadocokinezia; h, funcționala,
fără semne obiective de suferință
este datorită isteriei. H. spinală,
produsă de lezarea căilor pirami-
dale la nivelul măduvii spinării
cervicale. Această formă de h.
este cunoscută sub denumirea de
sindromul lui Brown-Scquard.
(A.S.)
HEMOCULTURĂ, metoda prin
care o anumită cantitate de sînge
din venă se cultivă pe medii di-
ferite pentru a putea identifica
natura bacteriei care produce o
febră ridicată, aparent fără cauză.
(E.P.)
HEMOFILIE, micșorarea sau chiar
incoagulabilitatea sîngelui; ea du-
ce la pierderi enorme de sînge,
din cele mai mici leziuni vasculare.
Este boală ereditară, care se moș-
tenește recesiv; apare numai la-
bărbați, dar se transmite numai'
de femei. Primele semne de h.
apar în copilărie; odată cu vîrsta.
mai înaintată boala îmbracă o
formă mai blîndă; la bolnavi su-
ferinzi de h. timpul de coagulare-
este prelungit, de la 3 — 5 minute
Ia ore întregi. Din cauza pierderi-
lor repetate de sînge coi care-
suferă de h. în general nu trăiesc-
prea mult. Tratamentul h. este-
transfuzia desînge, care produce-
hemostază pentru moment și co-
agulante. (A.V. + G.S.)
HEMOGLOBINA, substanță din
grupa cromoprotemelor conți-
nută în globulele roșii ale sînge-
hu. Este alcătuita din 4 molecule-
de piroli de caro se leagă un atom
de fier (cu 2 valențe libere) și o
moleculă de globi nă. în stare
uscată se prezintă sub formă de
pulbere sau cristale de culoare-
roșie deschis. Grație proprietății
sale fundamentale de a se combi-
na labil cu oxigenul și bioxidul
de carbon îndeplinește în orga-
nism rolul de transportor al aces-
tor gaze între țesuturi și plămîni
(v. hematoză). în sîngele normal
se găsesc 16 grame de h. la 100 cc..
Cantitatea de h. din sînge se de-
termină cu hemoglobinometre. De-
ficiențele în metabolismul h. due-
la instalarea unor boli dintre care-
cea mai răspîndită este anemia.
H. patologică se deosebește de-
cea normală prin structuri abe-
rante ale globinei. (G.F.)
HEMOGLOBINURIE, prezența
hemoglobinei în urina indicînd
HEM
214
un proces de hemoliză crescută.
Urina capătă o colorație brună.
(G.S.)
HEMOLIZĂ, distrugerea hematii-
lor cu eliberarea hemoglobinei
în mediul ambiant. Se produce
cînd presiunea osmotică a acestui
mediu scade sub o anumită limi-
tă. H. fiziologică se produce în
mod normal în splină și ficat,
cu hematiile uzate funcțional;
hemoglobina eliberată este utili-
zată pentru formarea de noi he-
matii. H. patologică survine a-
tunci cînd scade rezistența hema-
tiilor la presiunea osmotică mai
scăzută a plasmei sanguine
(rezistență globulară scăzută)
sau cînd în organism apar anti-
corpi care distrug hematiile. în
aceste cazuri scade numărul he-
matiilor și țesuturile se pot colo-
ra în galben cu bilirubina care
provine din hemoglobina, apă-
rînd boala numită anemie sau
icter hemolitic. în laborator, pu-
nerea în evidență a h. se utili-
zează ca ’ indicator al prezenței
sau absenței unor anticorpi care
permit diagnosticul unor infecții
(ex. reacția de fixare a comple-
mentului Bordet-Wassermann în
sifilis). (G.S.)
HEMOPTIZIE, pierdere de sînge
prin gură; provine dintr-o hemo-
ragie bronhopulmonară fiind
însoțită sau nu de tuse. Este
caracteristică pentru tubercu-
loză, sau cancer bronhopulmonar.
H. extrapulmonară se produce în
cazul ruperii unui vas (în special
a arterei aorte) într-o bronhie
și a eliminării sîngelui pe aceas-
tă cale. Impune repaus absolut
și administrarea de medicamente
antihemoragice. (G.S.)
HEMORAGIE, ieșirea sîngelui în
afara vaselor prin ruperea, roa-
derca sau creșterea permeabili-
tății pereților vasculari. După,
cantitatea de sînge pierdută, h.
poate fi ușoară, mijlocie și gravă
(cînd pune în pericol viața). H.
arterială: sîngele țîșnește roșu
deschis în jeturi variabile cu
ritmul contracțiunilor cardiace;
se poate face o compresiune între
inimă și locul h. dar trebuie ur-
gent chemat medicul; h. capi-
lară: sîngele mustește, dar prin
tamponare dispare pentru a apă-
rea din nou; se aplică hemosta-
tice locale; h. venoasă (compri-
marea se face între venă și peri-
ferie); să nu dureze peste 1/2
oră căci se poate ajunge la gan-
grena (se ridică compresia din
cînd în cînd). în h. externă sîngele
curge la exteriorul organismului,
iar în h. internă sîngele rămîne
în cavitățile și țesuturile organis-
mului. H. apare în special în
urma unor accidente, în infecții,
intoxicații, avitaminoze, boli he-
moragipare, hemopatii etc. Cele
mai frecvente forme de hemoragii
sînt epistaxis (din nas), stomato-
ragia (în cavitatea bucală), gin-
givoragia (din gingii), hemopti-
zia, hematemeza, melena (h. di-
gestivă în care sîngele se elimină
prin scaun), hematuria (h. la
nivelul aparatului urinar în care
sîngele se elimină prin urină),
215
HEM
uretroragia (în uretră). O men-
struație anormal de abundentă
se numește menoragie, în timp
ce h. genitală intermenstruală
constituie metroragia. Revărsa-
rea sîngelui în pleură, pericard,
peritoneu sau articulații consti-
tuie respectiv hemotoracele, he-
mopericardul, hemoperitoneul și
hemartroza. H. se tratează prin
repaus și medicamente care favo-
rizează coagularea, după care
urmează tratamentul cauzei. H.
mare necesită tratament chirur-
gical de urgență. (G.S.4-E.P.)
HEMORAGIE CEREBRALĂ, re-
vărsarea în creier a sîngelui, pro-
dusă de: hipertensiune, trauma-
tism, eclampsie, encefalită, em-
bolie, anevrism, angiom etc. De-
butul h.c. se caracterizează prin
comă, precedată sau nu de o
hemicranie puternică și urmată
de o revenire treptată a cunoș-
tinței, asociată cu tulburări speci-
fice sediului hemoragiei (semnele
de focar); necesită urgență medi-
cală în care se recomandă consul-
tarea cît mai rapidă a medicului,
între timp este indicat a nu mișca
— pe cît posibil — bolnavul din
locul unde se află, spre a nu agra-
va starea prin producerea unei
noi hemoragii. (A.S.)
HEMOROIZI, varicozități sau di-
latațiuni ale venelor plexului ve-
nos perianal. Afecțiune frecventă
a oamenilor vîrstnici; se produce
de pe urma vieții sedentare, a
constipației, pe baza predispozi-
ției, adesea familiale. De multe
ori apare împreună cu varice ale
membrelor inferioare, cu varico-
cel (varice testicular) sau cu
picior plat, ca semn al elasticită-
ții scăzute, fie al pereților venoși,
fie al țesutului conjunctiv în ge-
neral. Prezența h. sub formă de
nodali moi, violacei, în jurul
orificiul ui anal nu produce simp-
tome supărătoare, decît în cazul
complicațiilor. Se pot deosebi:
h, externi, în afara orificiului anal
și h> interni, în interiorul anusu-
lui. Complicația cea mai frecventă
a h, este tromboflebita nodozi-
tăților (inflamația lor cu coagu-
larea conținutului de sînge). O
altă complicație este sîngerarea
in Tratamentul preventiv al com-
plicațiilor este asigurarea scaune-
lor moi, zilnice, și igiena, toaleta
anusului după fiecare defecație:
spălătură cu apă caldă și săpun,
urmată de ungerea regiunii cu
hemorsal. Tratamentul curativ
este în majoritatea cazurilor con-
servativ. medical, rar chirurgi-
cal. (V. RECT). (A.V.)
HEMOSTATICE, substanțe care
provoacă fie o coagulare a sînge-
lui, fie o vasoconstricție puter-
nică, oprind astfel o hemoragie;
unele se aplică local (apa oxige-
nată, alaunul), dar după coagu-
lare rana nu trebuie ștearsă pen-
tru a nu îndepărta cheagul for-
mat; altele au acțiune vasocon-
strictivă și se pot administra prin
injecție în jurul regiunii hemora-
gice sau se pot administra intra-
venos (ergotina, vitamina K) etc,
(E.P.)
HEM
216
HEMOSTAZĂ, oprirea unei he-
moragii (de obicei externe) fie
prin compresiunea vaselor (ga-
rou, ligaturi, care însă nu poate
fi mai lungă de 1 1/2 oră), fie
prin aplicarea unor substanțe
hemostatice. în cazul unei hemo-
ragii interne cel mai bun proce-
deu este sutura sau ligaturarea
vaselor. (E.P.)
HEPATITĂ, boală inflamatorie,
acută a ficatului, de origine to-
xică sau infecțioasă, care poate
fi provocată de diferite toxine
hepatice (arsenic, fosfor, cloro-
form, salvarsan), bacterii (de
pneumonie, de febră tifoidă, spi-
rochete). H. cea mai frecventă
este de origine virusală, datorită
virusului A sau B. Virusul A este
agentul patogen al h. infeclioase,
numite și epidemice care se pro-
pagă per oral, prin ingerarea ali-
mentelor sau apei infectate cu
materialul infecțios prin salivă,
urină, scaune, sînge, provenit
de la o persoană bolnavă. H. epi-
demică are o perioadă de incuba-
ție, circa 3 — 5 săptămîni și per-
soana, care a trecut prin boală,
rămîne imună toată viața. Viru-
sul B produce h. de inoculare sau
de „ser“, se propagă prin trans-
fuzia de sînge, provenit de la o
persoană care a suferit cîndva
de h. sau prin utilizarea de ace
de injecție, folosite anterior la
o astfel de persoană. Ambele
virusuri sînt foarte rezistente,
nu se distrug prin sterilizare sim-
plă (prin fierbere) ci numai la
autoclav. H. de inoculare are o
perioadă de incubație mai lungă,
2 — 3 luni. După incubație ambele
forme de h. virusale, au cam ace-
eași evoluție. Urmează o perioadă
prodromală, cu o stare de dis-
comfort, moleșeală, oboseală,
inapetență, grețuri, balonarea
abdomenului, uneori dureri ale
articulațiilor mici, diaree sau con-
stipații, subfebriiități. După vreo
săptămînă aceste simptome dimi-
nuează, febra dispare, însă pe
tegumentele bolnavului apare o
colorație galbenă, icterică, urina
lui se colorează în brun cafeniu.
Icterul devine tot mai intensiv,
asociat cu urticarii și prurit.
Boala, decurge de obicei 2 — 6 săp-
tămîni, terminată cu reconva-
lescență și dispariția tuturor simp-
tomelor. H. de inoculare are evo-
luție ceva mai lungă, icterul fiind
mai puțin exprimat, rar poate
chiar lipsi (h. fără icter). Aceste
din urmă cazuri fără icter sînt
cele mai periculoase din punct
de vedere epidemiologie, fiindcă
pot trece pe neobservate, lăsînd
posibilitatea largă pentru propa-
garea infecției. H. de inoculare
nu lasă după sine imunitate. H.
virusale au evoluție benignă, a-
fară de cazurile rare, cînd trec în
formă cronică, sau din contră,
evoluează rapid, cu atrofia acută
a ficatului și moarte. Anunțarea,
și izolarea bolnavului de h. este
obligatorie, tratamentul lui se
face în secțiile infecțioase ale spi-
talelor. (A.V.)
HEPATOMEGALIE, mărirea în
volum a ficatului, indicînd inte-
217
HER
resarea lui în cadrul unei boli pro-
prii ficatului sau în cadrul unei
boli generale a organismului. Cele
mai frecvente cauze de h. sînt he-
patitele acute și cronice, cancerul
primitiv sau mctastatic al fica-
tului, abcesul hepatic, chistul hi-
datic al ficatului, bolile infecțioa-
•sc, leucemiile. (G.S.)
HERMAFRODITISM, prezența la
aceeași persoană a caracterelor
sexuale ale ambelor sexe. Există
h. adevărat, cu prezența ovarelor
și a testiculelor la același individ,
care este o anomalie de dezvol-
tare foarte rară. Se întîlneștc ceva
mai frecvent pseudohemafroidi-
tismul caracterizat prin prezența
numai a unui singur fel de glandă
sexuală, la un individ, însă cu
caracterele sexuale secundare de
sex opus. Se deosebește un pseudo-
hermafroiditism masculin extern,
caracterizat prin prezența ova-
relor, pe lîngă un clitoris transfor-
mat în penis, constituție viriloidă,
tegumente acoperite de păr ctc.
si unul feminin extern, prezența
la același individ, pe lîngă testi-
culi a caracterelor sexuale secun-
dare feminine: glanda mamară
și talie feminoidă. în primul caz
sexul adevărat este cel masculin,
in cazul din urmă col feminin.
Există și h. funcțional, cu orien-
tare psihică inversă intereselor
sexuale primare și secundare.
Cauza h. sînt aberațiuni cromozo-
miale, tulburări în dezvoltarea
sau apariția unei tumori masculi-
nizau te la femei (boala Cushing),
•feminizante la bărbați. Trata-
mentul în cazul tumorilor este
operator, în cazul anomaliilor
de dezvoltare este cel mult ope-
rația cosmetică. (A.V.)
HERNIE, ieșirea unui viscer (in-
testin, creier, etc.) din cavitățile
naturale ale organismului, sub
învelișurile corpului sau trecerea
unui viscer dintr-o cavitate în
alta. (ex. h. diafragmatică: tre-
cerea viscerelor din abdomen în
cavitatea toracică). Exterioriza-
rea se face printr-un orificiu denu-
mit poarta sau orificiul herniar.
De obicei ia naștere în urma unui
efort, dar fără' îndoială intervin
și factori constituționali. Incipient
se pot purta centuri speciale care
apără h. împiedicînd ieșirea intes-
tinului. Acestea sînt însă soluții
temporare. Pericolul constă în
strangularea organului herniat,
cu repercusiuni grave, fapt care
determină în aceste cazuri inter-
venție de urgentă, în 6 — 8 ore.
(DH-)
HERNIE CEREBRALĂ, ieșirea
substanței nervoase cerebrale din
locul său; h.c. externă, prezența-
substanței cerebrale datorită unei
soluții de continuitate între arah-
noidă, dura mater și craniu;
h.c> internă survine în sindroame-
le de angajare din cadrul hiper-
tensiunii intracraniene, cînd ma-
sa cerebrală sub forma unui con
de presiune se deplasează fie spre
gaura occipitală (angajare cere-
beloasă), fie spre fanta lui Bichat
(angajare temporală). (A.S.)
HER
218
HERNIE DE DISC, bombarea
cartilagiului intervertebral în a-
fara articulației, provocînd du-
reri violente prin apăsarea pe
care o exercită asupra nervului
rahidian corespunzător. Se tra-
tează balnear sau prin operație.
(V.A.)
HERNIE TESTICULARĂ, com-
plicație a herniei inghinale, cobo-
rîrea unei porțiuni dintr-o ansă
intestinală, prin canalul inghinal
în scrot. La început h.t. este mică,
se poate repune, apoi crește,
putîndu-se ajunge și la dimensiu-
nile unui cap de om. H.t. de grad
mic poate li tratată cu purtare
de suspensor, însă este prefera-
bilă intervenția chirurgicală, pen-
tru că apasă testiculul, provocînd
atrofia, lui. O altă complicație
mai rară este strangularea ansei
intestinale, aflată în sacul her-
niar, necroza, ci, urinată de peri-
tonită. (A.V.)
HERPES, boală a pielii, cauzată
de un virus. Localizarea sa cea mai
frecventă este buza, h. labialis,
însă poate să apară și pe pielea
organelor genitale, sau oriunde
pe tegumente. Se caracterizează
prin apariția bruscă a vezicu-
lelor mici, așezate laolaltă, în
grămezi, cu senzație de arsuri
și prurit. Apare de obicei la
persoane a căror rezistență este
diminuată în urma unei boli
anterioare, altă dată în legătură
cu boli febrile, deranj gastric,
menstruație. Se tratează local
dermatologic și dispare după cî-
teva zile; spălarea lor cu alcool
sau cu alaun poate opri evoluția
pe mai departe. (A.V.)
HIALIN, substanță omogenă trans-
parentă sau sticloasă; cartilajul
pur este h.; umoarea apoasă a
ochiului este 11. (E.P.)
HIBERNARE, etapă din viața
unor mamifere (liliac, arici, po-
pîndău, pîrș cenușiu, marmotă)
caracterizată prin mecanisme de
inhibiție provocate de frigul ex-
tern, scăderea temperaturii cor-
pului pînă la d-5° sau 4-7°C și
prin aceasta și a valorii metabo-
lismului și a nevoilor lor alimen-
tare și de oxigen (în timpul iernii).
Ele stau ascunse în scorburi, po-
duri etc. timp de 4 —6 luni (după
latitudine), scazînd în acest timp
în greutate cu cca 20%. Se „tre-
zesc" la viață activă odată cu
încălzirea de primăvară și deci
cu apariția hranei lor. H. artifi-
cială, metodă medicală inspirată
din hibernarea naturală a anima-
lelor, prin care se reduce activita-
tea sistemului nervos prin substan-
țe ganglioplegice (v.) și se răcește
corpul omului (sau al mamifere-
lor de laborator) pînă la + 28°C.
Astfel se reduce mult metabolis-
mul și valoarea schimburilor ga-
zoase. în aceste condiții inima
bate de 1 — 2 ori pe minut, res-
pirația o dată. Pe un organism
în h.a. se pot face operații pe
inimă sau creier, organe foarte
sensibile la lipsa de oxigen, care
în aceste condiții pot trăi pînă la
15 minute. (E.P.)
219
HID
HIDRARTROZĂ, acumularea de
lichid în sinovie și destinderea
articulației într-o umflătură fără
prea multe dureri; h. apare în
•entorse, oboseli ale mușchilor prin
solicitare prea mare a articulației,
în reumă, TBC, sifilis, etc. Se tra-
tează prin repaus, comprese și
-cauzal (puncția lichidului sino-
vial, care este puțin modificat)
etc. în cazuri de h. trebuie con-
sultat medicul. (E.P.)
H1DRATI DE CARBON, HWRO-
OARBONAȚI v. GLUCIDE
HSDROCEFAL1E, apariția unui
-exces de lichid cefalorahidian
datorit fie unei hipersecreții, fie
blocării căilor de comunicare. Li-
chidul cefalo-rahidian se poate
acumula în ventricolii cerebrali
formînd h. internă, sau în spațiile
arahnoidiene produci ud h. ex-
ternă. Cauzele cele mai frecvente
care produc h. sînt: tumorile
cerebrale, neuroinfecțiile, trauma-
tismele etc. Clinic, h. se manifes-
tă printr-o frunte bombată, ochi
îndepărtați, baza nasului lărgită.
H. congenitală se întîlnește în
cazul embriopatiilor care produc
stenoza apeductului lui Silvius.
Tratamentul formelor grave de
h. este neurochirurgical, pe
cînd al formelor medii și ușoare
mai mult neurologic. (A.S.)
HIDROCEL, colecție de ser în
tunica vaginală a testiculului, pro-
dusă uneori, în urma unei infla-
mați! cronice, alteori fără cauze
depistabile. Se prezintă sub for-
ma măririi de volum a scrotului,
progresivă, nedureroasă. Testi-
culul propriu-zis nu se mărește,
din contră, se atrofiază încet, de
pe urma presiunii exercitată asu-
pra lui de către lichidul acumulat.
Nu se poate confunda cu hernia
scrotală, care este reponibilă.
Tratamentul li. este operator.
(A.V.)
HIDROCORTIZON, unul din hor-
monii corticosuprarenalei, care se
produce azi și sintetic. Are o ac-
țiune antiinflamatoare puterni-
că. Se folosește numai la indicația
medicală. (E.P.)
H1DR0F0BIE, simptom care se
caracterizează prin frica de apă.
în turbare, la om, h. este consi-
derată drept unul din simptomele
cele mai specifice, deoarece sim-
pla vedere a apei sau înghițirea
ei poate produce contracturi du-
reroase ale mușchilor deglutiției
însoțită de sufocare și impresia
de moarte iminentă. H. poate să
mai apară și în debutul tetanosu-
lui hidrofob sau să facă parte
din nevroza obsesivo fobică. (A.S.)
HJDRONEFROZĂ (URONEFRO-
ZA), acumularea de urină în ba-
zinetul rinichilor datorită unor
greutăți de scurgere prin căile
urinare (bazinct, ureter) obstrua-
te parțial sau total de calculi,
stricturi, tumori sau compresiuni
exterioare. Țesutul renal com-
primat se atrofiază, rinichiul pu-
țind fi scos din funcție. Există
si h. congenitală. Infecția urinii
și apariția puroiului duce la
transformarea h. în pionefroză.
Tratamentul este operator. (G.S.)
HID
220
HIDROPIZIE (HIDROPS), acu-
mulare de lichid în țesuturile și
cavitățile seroase (pleură, pcri-
card, pcritoneu, articulații) ale
organismului la bolnavi cu insu-
ficiență cardiacă sau renală și
în unele boli cașectice. Se admi-
nistrează diuretice pentru ușu-
rarea de moment, dar trebuie con-
sultat medicul si tratată cauza.
(G.S.)
HIDROSADENITĂ, inflamația, de
obicei, purulentă, a glandelor
sudoripare, cu localizare predi-
lectă în axilă. Se rezolvă de cele
mai multe ori prin tratament
chirurgical. (G.S.)
HIDROTORAX, acumulare de li-
chid în cavitatea pleurală la bol-
navi cu insuficientă cardiacă.
(G.S.)
HIMEN, membrană muco-fibro-
elastică vascularizată; graniță în-
tre organele genitale externe și
interne ale letci. După formă poa-
te fi inular, fribriform, fenestrat,
•semilunar, biorificial. Prin ori-
ficiul — sau orificiile — h. se
poate elimina sîngele menstrual
sau secreția vaginală. în mod
anormal h. poate lipsi sau poate
fi fără orificii (în acest caz tre-
buie făcută o incizie în h. spre
a preveni sau combate acumula-
rea sîngelui menstrual). Cu oca-
zia primului contact (deflorare)
se produce o mică sîngerare. (A.V.)
HIPERACIDITATE, creșterea e-
xagerată a acidității gastrice (în
special a acidului clorhidric), ceea
ce produce arsuri, tulburări di-
gestive. H. survine în gastrita
alcoolică, ulcerul gastric etc. Tra-
tamentul h. este de lungă durată,
nccesitînd un regim alimentar
adecvat, o mcdicație corespunză-
toare prescrisă de medic pe bază
dc substanțe alcaline și folosirea
intermitenta a curei de ape mi-
nerale. (A.S.)
HIPEREMIE (V. CONGESTIE)
HIPERERGIE, formă de alergie
caracterizată prin reacția exage-
rată a organismului la contactul
cu o anumită substanță. De multe
ori reacția hipercrgică produce
mortificarea zonei de contact:
inocularea de bacili tuberculoși
la un cobai tuberculos duce la
mortificarea și eliminarea țesutului
în care s-a făcut inocularea (feno-
menul Koch). (G.S.)
HIPERKERATOZĂ, dezvoltarea
exagerată a formației cornoase
a epidermei, care, în unele cazuri
congenitale, o malignă și duce la
moarte; în cazurile benigne pie-
lea se prezintă ca niște solzi mari,
bruni și nu rar la îndoituri se
găsesc niște „vegetații” cornoase,
în ambele cazuri h. este ereditară.
Se administrează vitamina A și
C, se unge pielea cu pomade de
glicerina și în unele cazuri se
aplică radioterapie externă. (E.P.)
HIPERMETROPIE, tulburare de
vedere datorată unor modificări
de refracție a mediilor ochiului,
deoarece se reduce axul antero-
posterior al ochiului. Se consi-
deră în b. axială că fiecare mili-
221
HIP
metru de scurtare a axului ante-
roposterior al ochiului ar cores-
punde cu 3 dioptrii. Stabilirea
gradului de h. se face de către ocu-
list, cu ajutorul unor tabele spe-
ciale, pe baza cărora se prescriu
lentilele de corecție corespunză-
toare. (A.S.)
HIPERMNEZIE, tulburare de me-
morie caracterizată printr-o evo-
care cu o mare precizie surprinză-
toare a evenimentelor petrecute
într-un trecut îndepărtat și chiar
parțial uitat. H. se întîlnește în
manie, psihoză halucinatorie, deli-
rantă, cronică, paranoiaetc. (A.S.)
H1PERPLAZIE, creșterea de vo-
lum a unui țesut, sau unui organ
prin proliferarea (înmulțirea) ele-
mentelor celulare constitutive; rar
este fiziologică, compensatorie;
apare, de regulă, patologic, pro-
ducînd tumori: 11. adenomatoasă,
sau simplă; h. glandulo-chistică
a mucoasei uterine (v. metr op aii a'
hemoragică). H. poate fi conge-
nitală (11. rinichiului, timusului,
tiroidei) sau cîștigată, provocată
de diferite boli (ale sistemului
hematopoetic, ficatului, splinei,
ganglionilor limfatici). Tratamen-
tul li. este cauzal. (A.V.)
HIPERSENSIBILITATE v.
ALERGIE
HIPERSOMNIE, prelungirea du-
ratei și intensificarea profunzi-
mii somnului. Bolnavul cu b.
doarme în medie 10 — 16 ore din
24 iar în rest rămîne obtuz, som-
nolent, greoi. H. survine în tumori
cerebrale, encefalite, neuroviro-
ze, leziuni vasculare cerebrale,
etc. Tratamentul h. se face numai
sub supravegherea medicală de
specialitate după ce s-a precizat
cauza care a generat-o. Letargica
este o formă specială de h. (A.S.);
rflPERTERMIE v. FEBRĂ
HIPERTROFIE, creștere de vo-
lum a unui organ sau țesut; se
datorește, în mare măsură, asi-
milării mai multor substanțe în
celule și pînă la urmă în întregul
organ. în unele condiții se mai
adaugă la acest proces și înmulțiri
ale celulelor parenchimatoase ale
acelor organe (hiperplazii celulare).
H. sînt ele 2 feluri: de hiper acti-
vitate și de compensare. în primul
grup intră o h. a mușchilor după,
o activitate sporită, aici punem
și h. inimii mari, în urma unor
vicii valvulare sau bolii hiper-
tensive. Din cea de a doua catego-
rie fac parte măririle unui rinichi,
unui testicul, cînd celălalt este
scos din funcțiune. Sînt și h.
numite idicpaticc cu cauze gene-
tice, congenitale: elefantiază con-
genitală, gigantism. (A.V.)
HIPNOTIC v. SOMNIFER
HIPNOZĂ, forma particulară de
sugestie cu ajutorul căreia se
poate induce somnul; subiectul
execută ordinele hipnotizatoru-
lui. în unele forme de boli psihice
h. este folosită pentru tratament
(nevroze, stări reactive, alcoolis-
mul). (A.S.)
HIP
223
HIPOACUZIE (SURDITATE),
tulburare a audiției ce constă în
scăderea acuității auditive. Poate
li cauzată de o leziune a aparatu-
lui de transmisie a sunetului (ure-
chea externă și medic), a apara-
tului de percepție (urechea in-
ternă, lezarea nervului auditiv),
a ambelor aparate, sau de o le-
.ziune a centrului auditiv din lo-
bul temporal al scoarței cerebrale.
Natura leziunilor poate fi foar-
te diferită: de la cele mai ușoare,
pînă la cele mai grave (dop de
cerumen, diferite otite banale sau
scarlatinoase, difterice etc., me-
ningite, parotidite epidemice și
alte boli virotice). Și unele medi-
camente (streptomicina), tumori,
sifilis, pot cauza h. de diferite
grade. Cînd ea este așa de pro-
nunțată incit, bolnavul nu mai
aude vocea șoptită, nici din apro-
pierea urechii (pavilionul auri-
cular), h. se numește surditate,
iar cînd aceasta este totală, încît
bolnavul nu mai distinge nici un
sunet, se vorbește despre cofoză.
Tratamentul este dependent de
natura leziunii. Uneori este o
problemă foarte dificilă. (D.H.)
HIPOCAMP (CORNUL LUI AM-
MON), formațiune anatomică si-
tuată în planșeul ventriculilor
laterali și alcătuită din substanță
cenușie/ în intoxicațiile cronice
alcoolice este una din regiunile
predilect atinse. După unii au-
tori h. face parte din circuitul
lui Pappez necesar circuitelor
neuronale din. cadrul proceselor
de memorie. în felul acesta se
explică frecvențele și gravele tul-
burări de memorie pe care le în-
tîlnim în toate formele de alcoo-
lism cronic. (A.S.)
HIPOCONDRIE (IPOHONDRIE),
tulburare psihică în care bolna-
vul are ferma convingere (după
unii autori delirantă) a unei su-
ferințe organice. Bolnavul nu
poate fi abătut oricîte argumente
îi vor fi aduse. în h. sînt prezente
și tulburări afective sub formă
de neliniște, de tristețe, care-1
adîncesc în acesfistă gravă eroare
în așa măsură încît crede că boala
sa este incurabilă și medicii îi
ascund adevărul spre a nu-1 spe-
ria. De aici insistența cu care
colindă pe la cabinete și solicită
fel de fel de tratamente. H. poate
apare la pubertate, involuție,,
precum și în schizofrenie, melan-
colie, nevroză etc. Tratamentul
se face cu psihotrope și psihote-
rapie sub control de profil (psi-
hiatru). (A.S.)
HIPODERM, țesutul de sub piele,
în care se poate acumula multă
grăsime (în regiunea abdomina-
lă) si se poate găsi si un depozit
de apă (edem). (V. PIELE). (E.P.)
HIPOFIZĂ (HYPOPHYSIS,
GLANDĂ PIT UITARĂ), glandă
endocrină situată în fosa hipofi-
zară a șeii turcești la baza craniu-
lui, avînd mărimea unui bob de
fasole (la om). Unii socotesc h»
drept dirijoral funcțiilor de se-
creție internă, deoarece o bună
parte a hormonilor hipofizari își
exercită efectul asupra altor glan-
223
HIF
de endocrine, numite și glande pe-
riferice sau glanda de țintă. H. se
compune din două părți distincte,
numite lob anterior și lob poste-
rior, care se deosebesc nu numai
structural, dar și în privința
funcțiunii și a originii. Lobul an-
terior se dezvoltă din epiteliul
faringian, iar lobul posterior este
o parte diferențiată a hipota-
lamusului, deci are origine ner-
voasă. Pe baza acestor conside-
rente cei doi lobi ai h. se mai nu-
mesc și adenohipofiză (lobul an-
terior) și neurohipofiză (lobul
posterior). Hormonii secretați de
lobul anterior hipofizar și trofinele
h. intervin în reglarea funcțiilor
metabolice, dp reproducere, de
creștere. Astfel de ex.: hormonul
tireotrop (TSH) acționează asu-
pra glandei tiroide, hormonul
andrenocorticotrop (ACTH) re-
glează secreția glucocorticoizilor
(glanda corticosuprarenală); hor-
monii gonadotropi (foliculo-sti-
mulina, FSH și hormonul lutei-
nizant LH), exercită efecte sti-
mulatoare asupra glandelor de
reproducere (ovarul și testiculul);
hormonul lactotrop’ (LTH) sti-
mulează secreția laptelui, iar hor-
monul somatdtrop (STH) reglea-
ză procesele de creștere ale cor-
pului. Rolul fiziologic ca și struc-
tura lobului posterior se deose-
bește fundamental de acel al lo-
bului anterior: hormonii poste-
rohipofizari se produc în nu-
cleii hipotalamusului, de unde,
de-a lungul tijei hipofizare ajung
în lobul posterior, unde se depo-
zitează temporar. De aici, după
nevoile organismului sînt antre-
nați în circulația sanguină și
astfel ajung la organele periferice.
Hormonul antidiuretic (AD = va-
sopresină) acționează asupra re-
sorbiției apei la nivelul rinichilor
din urina primară. în lipsa hor-
monului se instalează boala numi-
tă diabet insipid. Bolnavii eli-
mină zilnic zeci de litri de urină
din cauza că în lipsa hormonului
o parte însemnată a apei din uri-
na primară (v. rinichi) nu se
absoarbe rămînînd în compoziția
urinei finale. Oxitocina intervine
în timpul nașterii, exercitînd un
efect constrictor puternic asupra
fibrelor musculare uterine, deter-
minînd astfel expulzarea fătului.
De asemenea, în timpul lactației
provoacă ejecția laptelui din glan-
da mamară. Hormonii hipofizari
sînt proteine, respectiv polipep-
tide. Deși între lobul anterior și hi-
potalamus nu există legătură,
nervoasă directă, totuși reglarea,
glandei se face în primul rînd de
către hipotalamus, prin interme-
diul sîngelui. în nucleii hipo-
talamici se produc anumite sub-
stanțe hormonale (neurohormoni)
potrivit fiecărui hormon anterc-
hipofizar, care pe calea sîngelui
ajung în h. unde provoacă se-
creția hormonului respectiv. A-
ceste stimulente hipctalamice mai.
sînt cunoscute și sub denumirea
de releasing factor. Vasculariza-
ția caracteristică h. care se asea-
mănă în anumite privințe cu vas-
cularizația ficatului (sistemul por-
ta]) a fost descrisă prima dată-
de G. Popa și U. Fielding în 1930.
HIP
224
/Mături de efecte specifice ale tro-
finelor hipotalamice, în reglarea
secreției trofinelor hipofizare mai
intervine și concentrația hormonu-
lui glandei periferice, asupra căreia
a acționat hormonul hipofizar.
Concentrația crescută a hormo-
nului periferic de regulă exercită
efect inhibator asupra, secreției
hormonului hipofizar respectiv și
invers: diminuarea concentrației
hormonului periferic din sînge o
■stimulează, pe baza principiului
aferentației inverse fced-back. în
reglarea, funcțiunii lobului pos-
terior se întîlncsc mecanisme de
aferentație inversă - similare cu
cele descrise la lobul anterior. Ra-
portul cauzal ce există între h.
și creșterea corpului a fost de-
scrisă pentru prima dată de G.
Marinescu și P. Mărie, în 1894.
Bolile- provocate de h, se reali-
zează prin tulburări ale secrețiilor
hormonale: gigantism și acrome-
galism, piticism hipofizar, boala
Cushing, diabet insipid, etc. (Z.K.)
HIPOGLICEMIE (GLICOPENIE),
conținutul scăzut al glucozei (za-
hărului) în sînge. în condiții
normale este de 70— 110 mg% glu-
coza în sînge, dar poate diminua,
în diferite boli: boala lui Addison,
a lui Simmonds, cu ocazia trata-
mentului diabetului, dacă bolna-
vul primește prea multă insulina
etc. Mai rar poate apare și în
mod spontan. Semnele h.: apa-
riția bruscă a durerilor de cap,
paloarea feței, tegumente palide,
sudoare rece, senzația de foame,
puls frecvent. Dacă ■ h. scade
sub 50 mg, bolnavul își pierde
cunoștința, intră în comă și
poate muri. Tratamentul h. constă
în administrarea zahărului, pe
gură, sau în formele mai grave
sub formă de injecții intravenoase
de glucoza. H. se poate confunda
cu coma diabetică. (A.V.)
HJRSUTISM, creșterea excesivă
a-pilozității, de tip masculin, la
femei (mustață, barbă, fire de
par în jurul mameloanelor și
între mamele, pe extremități,
pilozitate pubiană cu caracter
masculin.: limita superioară tri-
unghiulară, cu vîrful pînă la
ombilic). Forma atenuată a h.
poate fi de origine simplă, consti-
tuțională, sau rasială (mustața
armencelor). Formele mai pro-
nunțate sînt datorate unei tu-
mori, sau hiperfuncțiuni suprare-
nale, unei tumori sau afecțiuni
ovariene (arenoblastom), uneori
tulburărilor de sinteză a hormo-
nilor steroizi sau o hipersensibili-
tate simplă a foliculilor piloși față
de factori umorali sau nervoși.
Tratamentul h. este medical, prin
stabilirea și — pe cît este posi-
bil — eliminarea cauzei provoca-
toare. (A.V.)
HIST AMINĂ, substanță crista-
lină, solubilă în apă, ce se găsește
în mod normal în toate țesuturile,
luînd naștere prin dccarboxilarea
(pierderea de CO2) histidinei (un
aminoacid). Datorită acțiunilor
sale fiziologice cum ar fi: vasodi-
latarc locală, hipersccreții glan-
dulare, creșterea permeabilității
capilare, etc. provoacă mîncărimi
locale. (G.F.)
22o
HOM
HISȚERECTOMIE, ablația chi-
rurgicală a uterului; se face mai
ales pe cale abdominală, dar este
posibilă și pe cale vaginală. (E.P.)
HISTEROSCOPIE, metodă prin
care se introduce în cavitatea u-
terului un tub cu bec electric în
față și posibilitatea de a vedea
mucoasa uterină pentru a constata
localizarea leziunilor endometru-
lui. (E.P.)
HISTIOCIT, denumirea dată de
Aschoff celulelor rețelei de sus-
ținere a organelor hematoforma-
toare: splină, ficat, ganglioni,
măduvă și răspîndite în întregul
țesut conjunctiv, celule ale siste-
mului reticuloendotelial. H. au
rol fagocitar și metabolic. (A.V.)
HISTOLIZĂ, procesul de destruc-
ție a unor țesuturi ce se observă
în unele stări patologice. (E.P.)
HOLERĂ, boală infecțioasă epi-
demică cu mortalitate mare, da-
torită consumului de apă conta-
minată cu vibrionul holeric. După
o perioadă scurtă de incubație,
boala începe brusc cu vărsături
și diareî repetate, cu scaune apoa-
se, cu aspect de zeamă de orez
care duc la o stare gravă de deshi-
dratare a organismului, cu hi-
potensîune și hipotermie. Vocea
stinsă caracteristică acestor bol-
navi se numește voce holerică.
A bîntuit pînă’la începutul seco-
lului sub formă de mari epidemii.
Astăzi măsurile preventive (igie-
na riguroasă a aprovizionării cu
apă, vaccinarea) au făcut ca
boala să fie aproape complet dis-
părută. (G.S.)
H 0 M E 0 P ATI E	(H AHNEMA-
NNISM), metodă de tratament
medical, introdus de medicul ger-
man Hahnemann (1755—1843). H.
constă în administrarea bolnavu-
lui de doze minime de medica-
mente sau substanțe, care în
concentrații mai mari adminis-
trate omului sănătos, ar provoca
aceleași simptome cu ale bolna-
vului. Diluția substanțelor sau
medicamentelor administrate
este de 1 : 10, 1 :100 sau chiar de
1 : 1 000 000, cu spirt, lactoză sau
ser fiziologic. Explicația efectu-
lui terapeutic, după autor, ar fi
că aceste doze mici ar stimula for-
țele de apărare ale organismului
față de agentul patogen. Metoda de
H. avea pe vremuri mulți adepți,
ulterior a fost combătută. Unii
o practică totuși și azi. (A.V.)
HOMEOSTAZIE, proprietate ge-
nerală a organismelor vii de a-și
menține în limitele echilibrului
funcțional diferiți parametri fi-
zico-chimici, biochimici, fiziolo-
gici, etc. H. se realizează cu aju-
torul reglajului neuroendocrin. H.
are multiple aspecte ca de ex.
homeotermia (menținerea con-
stantă a unei anumite tempera-
turi a corpului), homeosmoza
(menținerea constantă a anumitor
concentrații saline în mediul in-
tern), homeorhopia (menținerea
constantă a valorii raporturilor
ionilor antagoniști). etc. (G.F.)
HOMEOTERMIE, proprietatea
animalelor cu sînge cald de a-și
15 — Dicționarul sănătății
HOM
226
menține aproape constantă o anu-
mită" temperatură a corpului:
circa 37,5°C la mamifere și 41°C
la păsări. H. este asigurată prin
mecanisme reflexe dintre care
unele produc căldură internă, iar
altele pierd căldură spre exterior.
Aceste mecanisme antagoniste
sînt reglate de centrii nervoși
corticali și hipotalamici pe baza
excitațiilor termice pe care le
primește pielea din mediul exte-
rior. (G.F.)
HOMOSEXUALITATE (INVER-
SIUNE SEXUALĂ), relații se-
xuale, anormale între două per-
soane de același sex. Legăturile
dintre bărbați se numesc uranism,
iar dintre femei tribadism. Prin
tendința de a racola copii și tineri
la aceste practici sexuale, h.
devine un adevărat pericol social.
De obicei h. apare la psihopați.
Forma genetică a h. se bazează
pe aberațiuni cromozomiale (her-
mafroditism): este caracterizată
de o constituție femininoidă la
bărbați: trăsături fine ale feței,
voce subțire, pilozitate de tip
feminin si de masculinizare la
femei. (A.V. + A.S.).
HORMON, produsul de secreție
a glandelor endocrine (glande
care nu au canal excretor ci pro-
dusul lor este vărsat direct în
sînge). Cei mai importanți h.
sînt: cei tiroidieni, reglatori ai
proceselor de metabolism, parati-
roidieni, care joacă rol în reglarea
metabolismului fosfo-calcic, și prin
acesta la dezvoltarea sistemului
osos. H. suprarenali, cu rol în me-
tabolismul sărurilor și al glucidelor
(partea lor corticală) și în reglarea
tensiunii arteriale (partea lor me-
dulară) ; pancreasul endocrin se-
cretă insulină, necesară metabo-
lismulu glucidic. Glandele sexua-
le : ovarul secretă h. oestrogeni și
progesterona; testiculii secretă
testosteronul, ambii h. fiind ne-
cesari pentru întreținerea carac-
terelor sexuale secundare; afară
de acesta estrogenii și progeste-
rona acționează asupra uterului,
pregătind mucoasa uterină pen-
tru nidarea oului fecundat. H.
hipofizari: cei din lobul anterior
produc pentru fiecare glandă en-
docrină cîte un hormon stimu-
lent = trop-hormon, pe urmă
un h. de creștere, iar h. din lobul
posterior contribuie la reglarea me-
tabolismului apei și tensiunii ar-
teriale. Rolul h. al timusului și
al epifizei nu este încă complet
elucidat. Sistemul endocrin lu-
crează în strînsă colaborare cu
sistemul nervos. (A.V.)
DICȚIONARELE ALBATROS
I
ICTER (GĂLBINARE), colora-
ția gălbuie a pielii și mucoaselor
datorită impregnării cu pigment
biliar (bilirubină). După condi-
țiile de apariție, există 3 catego-
rii principale de icter: 1) i. hepa-
tic datorit unor leziuni ale fica-
tului, produse de infecții (L epi-
demic, febra galbenă, leptospiro-
za icterohemoragică, sifilis, in-
toxicații cu arsen, fosfor, alcool)
sau procese tumorale (cancer he-
patic sau metastaze hepatice ale
altor tumori). Distrugerea unor
porțiuni din țesutul hepatic per-
mite vărsarea în sînge a bilei (co-
lorată în galben-auriu de către
bilirubină) care în mod normal
traversează căile biliare (canalul
hepatic, cistic și coledoc) și se
varsă în duoden. 2) I. mecanic
produs prin închiderea căilor bi-
liare, de calculi, cancer (în special
cancer al capului pancreasului
care comprimă canalul coledoc),
mai rar prin procese inflamatorii,
parazitare sau contracția spas-
tică a sfincterului lui Oddi (ine-
lul muscular care închide canalul
coledoc). Bila neputîndu-se scurge
în duoden se revarsă de asemenea
în sînge. 3) I. hemolitic apărut în
urma unui proces de hemoliză
crescută din organism, așa cum
se întîmplă în anemiile hemolitice,
prin rezistența globulară scăzută
sau prin anticorpi hemolitici (auto-
anticorpi, anticorpi materni contra
hematiilor de făt, transfuzii de
sînge incompatibil). în aceste ca-
zuri bilirubină ia naștere din hemo-
globina eliberată prin hemoli-
ză (bilirubină indirectă) și poate
fi chimic diferențiată de cea care
apare în sînge în i. hepatice sau
mecanice (bilirubină directă). Con-
comitent cu bilirubină, în țesu-
turi se depun săruri biliare (gli-
cocolat și taurocolat de sodiu)
care produc prurit (mîncărime)
și încetinirea ritmului cardiac
(bradicardie). în formele grave
de L oxidarea bilirubinei duce la
apariția unui pigment verzui,
biliverdina, pielea luînd o nuanță
verzuie (L viridens) sau chiar
15*
IOT
228
negricioasă (î. melas). Trata-
mentul i. variază în funcție
de natura lui: tratamentul hepa-
titei în formele hepatice, elibe-
rarea chirurgicală a căilor biliare
comprimate în formele mecanice,
combaterea hemolizei în formele
hemolitice. (V.HEPATITĂ) (G.S.)
ICTUS, debutul brusc al unei su-
ferințe. Ex. L apopleciic: apariția
bruscă a unui accident vascular
cerebral caracterizat prin hemi-
plegie și comă. I. laringian;
pierderea bruscă a cunoștinței în-
soțită uneori de convulsii, într-un
acces de tuse la un bolnav de
traheobronșită. I. este o urgență
medicală care necesită examinare
competentă pentru asigurarea
unui tratament adecvat. (A.S.)
IDIOPATIC, în sens strict, pro-
ces patologic caracteristic prin
el însuși. Termenul se utilizează
și spre a desemna un proces pato-
logic a cărui cauză nu se cunoaște.
(G.S.)
IDIOSINCRAZIE, sensibilita-
te deosebită a unor indivizi
față de anumite substanțe (ali-
mente, medicamente, produși bio-
logici, diverse substanțe chimice),
caracterizată prin apariția ime-
diată de prurit, urticarie, astm,
hipo tensiune, edem. Reprezintă
o formă de alergie și are la bază
existența de anticorpi care se
combină cu substanța respectivă,
legată de o proteină: formarea
acestui complex duce la elibera-
rea de histamină, substanță res-
ponsabilă de fenomenele mențio-
nate. Se previne prin evitarea
contactului cu substanța respec-
tivă și se tratează cu medicamente
antialergice. Figurat, se vorbeș-
te de i. psihică pentru a desemna
aversiunea unei persoane față
de altă persoană. (G.S.)
IDIOȚIE, forma cea mai gravă
de oligofrenie, în care dezvoltarea
psihică rămîne oarecum echiva-
lentă cu etatea mintală de 2 ani.
Bolnavii aceștia nu ajung să
vorbească, întregul lor limbaj
limitîndu-se la cîteva exclamații
bolnavii rămînînd la cunoștințe
imprecise, fragmentare, despre
persoanele și obiectele din jur și nu
se pot îngriji singuri astfel că ne-
cesită o supraveghere permanentă
din partea celorlalți. Cauzele
care produc i. sînt ereditare, con-
genitale pre- și postnatale Lipsa
posibilității de educare cît și
frecventele anomalii și malfor-
mații pe care le prezintă îi fac
dependenți pentru întreaga viață
de familie și de societate. Există
o i. familială, microcefalică, una
mongoloidă etc. Forma cea mai
frecventă este i. mixedematoasă,
ca urmare a unei insuficiențe ti-
roidiene din timpul vieții fetale
(cretinism). Tratamentul i. este
simptomatic și pedagogic cu re-
zultate modeste. (A.S. 4- A.V.)
IGIENA CORPULUI, totalitatea
procedeelor igienice prin care se
îndepărtează murdăria depusă pe
suprafața corpului, excluzînd ast-
fel posibilitatea fixării si înmul-
țirii agenților patogeni, asigurînd
229
ILE
totodată și condiții optime schim-
burilor de gaze ce au loc la nive-
lul tegumentului. Modul străvechi
al îngrijirii corpului este spălarea
cu apă. Prin acest act se solvă și
se îndepărtează particulele lipite
de piele, care împreună cu mi-
crobii, sudoarea, grăsimea secre-
tată de glandele sebacee (sebum)
precum și cu celulele epiteliale
descuamate, formează o masă
compactă impură. Apa călduță
solvă mai bine impuritățile iar
apa rece stimulează circulația
sîngelui (ceea ce constituie con-
diții prielnice pentru nutrirea
pielii^ Prin urmare apa călduță
se folosește la curățirea suprafe-
ței/ corpului, iar apa rece pentru
călirea organismului. Dușul are
avantajul că jetul de apă stimu-
lează circulația sîngelui, avînd
astfel un efect reconfortant. După
baie se recomandă ștergerea pielii
foarte bine, mai ales a regiunii
încheieturilor, deoarece locurile
lăsate umede pot să se infecteze,
(ZK-)
IGIENA PĂRULUI, procedeele
prin care se îngrijește părul și
pielea capului. Pe suprafața capu-
lui se găsesc circa 150 000 fire
de păr, ceea ce constituie o supra-
față imensă pe care se pot alipi
impuritățile provenite din aer,
din sudoare, precum și celulele
epiteliale descuamate. ' Se reco-
mandă spălarea părului cel puțin
de 2 ori pe lună. Dacă părul este
prea uscat înaintea spălării se
recomandă ungerea ușoară cu
ulei de păr. Pieptănarea trebuie
făcută cu grijă, eventualele zgî-
rieturi pot deveni focare de infec-
ție. Părul lung necesită îngrijiri
și mai atente. Părul neglijat este
nu numai respingător, dar pe
suprafața tegumentului neîngri-
jit pot să se formeze focare infla-
matorii, ce produc mîncărimi,
eventual poate să se infecteze și
cu paraziți. Cea mai igienică este
lungimea de păr care permite
aerisirea suficientă a tegumentu-
lui. Fixarea părului prin legare
împiedică nu numai aerisirea te-
gumentului dar încetinește și cir-
culația sîngelui. Masajul aplicat
pe tegumentul capului are efect
salutar asupra metabolismului
pielii si prin aceasta asupra păru-
lui. (Z.K.)
IHTIOZĂ, dermatoză cu caracter
familial caracterizată prin aco-
perirea permanentă a pielii cu
scuame asemănătoare solzilor de
pește. Se datorește probabil unei
dezvoltări insuficiente a glande-
lor sebacee și sudoripare (care în
mod normal ung și umezesc pie-
lea) ; este foarte rezistentă la
tratament. Poate apare și Ia
unii pacienți suferinzi de boli
cronice grave. (G.S.)
ILEITĂ, inflamația ultimei por-
țiuni a intestinului subțire (ileon).
Interesarea ultimei porțiuni a
ileonului într-un proces inflama-
tor cronic, caracterizat prin fe-
bră, dureri abdominale (uneori
simulînd apendicita), diaree, cu
scaune mucosanguinolente, con-
stituie i. regională sau terminală
(boala lui Crohn). Boala s-ar da-
IL.E
230
tora unei sensibilități particulare
a pacienților la diverși factori
inflamatori. (G.S.)
ILEON (ILEUM), porțiunea ter-
minală a intestinului subțire, în
care are loc aproape întreaga ab-
sorbție a produșilor eliberați în
procesul de digestie (v. intestin) ;
se termină cu valvula ileo-ce-
cală ce se deschide încecum. (E.P.)
ILEUS, ocluzie intestinală pro-
dusă prin răsucirea intestinului
(volvulus). în practica medicală
termenul se folosește de multe
ori pentru a desemna orice fel
de ocluzie intestinală (ex. ileus
paralitic). Pacientul trebuie trans-
portat de urgență la un serviciu
chirurgical. (G.S.)
ILUZIE, tulburare de percepție
datorită căreia se produce o de-
formare a obiectului perceput,
ceea ce dă naștere la confuzii
sau erori, mai mult sau mai pu-
țin corectabile, de persoana res-
pectivă. Cauzele care produc i.
sînt condițiile nefavorabile de
percepție (ceață, întuneric, zgo-
mot) sau stări psihice particulare
(oboseală, surmenaj, foame, su-
perficialitate, frică, etc.). I. se
pot produce experimental prin
suprapunerea unui model per-
ceptual nou peste o veche schemă
cunoscută și cu care modelul se
identifică într-o oarecare măsură.
Pe această caracteristică se ba-
zează majoritatea i. optice din
diverse reviste de distracții. în
patologia mintală i. survin în
cadrul intoxicațiilor profesionale,
al intoxicațiilor alcoolice, sau al
sindroamelor confuzive postin-
fecțioase, în epilepsie, schizo-
frenie etc. I. sînt de obicei înso-
țite de alte tulburări psihice mai
ales din sfera conștiinței și afec-
tivității. (A.S.)
IMAGINAȚIE, proces psihic ca-
racteristic omului, cu rol mare
în creația de orice fel, în asam-
blarea particulelor sau în ana-
liza unor elemente. I. dă unei
opere amprenta de originalitate
specifică și deosebită pentru au-
torul respectiv. I. este depen-
dentă de interese, cunoștințe și
aptitudini, și stabilește relații
de interferență cu multe funcții
psihice. în general se admite
existența a două prototipuri de
i. și anume: i. reproductivă, cu
rol în recunoașterea și înțelegerea
unor mecanisme complexe sau
diverse de funcționare și i. cre-
atoare care permite realizarea
unor opere originale, a unor pro-
iecte, invenții, compoziții etc.
Astăzi este cunoscută și apreciată
din ce în ce mai mult importanța
metodelor educative în dezvol-
tarea i. la copii. Oligofrenii au
o imaginație săracă, insuficient
dezvoltată pe cînd psihopații
în general și mitomanii în spe-
cial au o exagerare vădită a i.
în dauna altor procese. (A.S.)
IMBECILITATE, formă de in-
tensitate mijlocie a oligofreniei,
în care dezvoltarea psihică ajunge
aproximativ similară vîrstei de
3 — 7 ani. Limbajul oral este ru-
dimentar, în schimb nu pot în-
231
IMP
văța să folosească în mod corect
limbajul scris. Metodele psiho-
pedagogice speciale, aplicate în
școlile de profil, dau rezultate
reușindu-se să se învețe un mi-
nimum de deprinderi necesare
pentru activități și meserii sim-
ple; ulterior pot lucra sub supra-
veghere, ei fiind astfel capabili
de o existență mai puțin depen-
dentă decît idioții. (A.S.)
IMPETIGO (PECINGINE), boa-
lă a pielii produsă de obicei de
streptococ sau stafilococ și ca-
racterizată prin apariția de" vezi-
cule și bule (bășicuțe) al căror
conținut devine purulent (pus-
tule) apoi se ulcerează și se aco-
peră de cruste. Boala * se întîl-
nește în special la copii. O plagă
cutanată se poate suprainfecta
cu streptococi și stafilococi, lu-
înd un aspect asemănător celui
din i. (plagă impetiginată). Se
tratează prin aplicații de soluții
antiseptice sau antibiotice. (G.S.)
IMPLANTARE, introducerea sub
piele a unei porțiuni de organ
(glandă endocrină, placentă, țe-
suturi epiteliale etc.), care aduce
organismului un țesut, a cărui
secreție suplinește lipsa de se-
creție a glandei respective. Or-
ganul introdus se numește im-
plant, operația — î. I. se resoarbe
după' un timp; i. se numește
și fixarea oului în mucoasa ute-
rină care e pregătită hormonal
(progesteronă) să-1 primeasă (ni-
dațiune). I. este și operația de
introducere sub piele a unor
pastile cu hormoni (insulină, oes-
trogeni), care se resorb în timp
de cîteva zile sau săptămîni,
aducînd organismului hormonul
lipsă. (E.P.)
IMPOTENȚĂ, incapacitatea băr-
batului de a îndeplini actul
sexual. I. de feaindave provine
din lipsa spermatozoizilor în
sperma bărbatului. Cauza acestui
defect (azoospermie) poate fi lip-
sa funcției secretorii a testicule-
lor, prin nedezvoltarea lor sau
printr-o boală cîștigată (orhită),
în alte cazuri prin obliterarea ca-
nalelor excretorii ale spermei
(epididimită gonoreică). I. de
cohabitave poate fi de origine
hormonală, insuficiență testicula-
ră endocrină sau de origine ner-
voasă — nevroză sexuală (după
masturbație îndelungată, de ex.
făcută din adolescență). I. este
uneori trecătoare, provenind din
epuizare fizică sau psihică, frică
de eșecul eventual sau din cauza
indiferenței. Stabilirea cauzei și
tratamentului aparține medicu-
lui specialist (examenul spermei,
examen neuro-endocrin). (A.V.)
IMPULSIE, activitate psihomo-
torie imperativă cu debut brusc
și imprevizibil (ce nu poate fi
oprită în desfășurarea ei). Ac-
tele impulsive au loc fără con-
trolul critic al bolnavului și
sînt însoțite de diferite tulburări
de cunoștință, din care cauză în
majoritatea lor sînt urmate de
amnezie parțială sau totală. De
obicei bolnavii povestesc desfă-
șurarea i. inexact sau pe baza
IMP
23$
informațiilor culese ulterior de
ei de la rude și martori. Un exem-
plu tipic de i. îl constituie rap-
tus-zil melancolic, caracterizat
prin rapiditatea și precizia cu
care se execută tentativa de si-
nucidere, de cele mai multe ori
prin defenestrare. Actul, impul-
siv, se desfășoară mai ales dimi-
neața (în zori) și a fost asemănat
cu un scurt circuit. (A.S.)
IMUNITATE, rezistența organis-
mului față de o infecție micro-
biană, care împiedică apariția
sau grăbește vindecarea bolilor
infecțioase. Poate fi naturală,
cînd apare fără intervenția me-
dicului, sau artificială, cînd apare
în urma aplicării unui procedeu
medical. I. naturală poate fi
înnăscută, cînd individul este
rezistent încă de la naștere față
de anumite infecții și dobîndită,
cînd apare în urma unei infecții
aparente sau inaparente, cu un
anumit microb. I. artificială este
activă, cînd apare în urma unei
vaccinări sau pasivă, cînd se ob-
ține prin administrarea de ser
provenit de la un organism care
a fost vaccinat sau a suferit de
boala respectivă. L este specifică,
acționînd numai față de micro-
bul care a produs reacția imună.
Aceasta se datorește înmulțirii,
în cazul pătrunderii în organism
a unui anumit microb, a unor
celule, numite imunocite sau ce-
lule îmunologic competente: ma-
crofage, limfocite, plasmocite.
Aceste celule provin din organele
limioci-reticulare (splină, gangli-
onii limfatici, timus, amigdale,
apendice, plăci Pcyer), care con-
stituie aparatul de supraveghere
imunologică. Reacția imună se
produce față de anumite compo-
nente ale microbilor, de obicei de
natură, proteică, numite antigeni.
Macrofagele rețin antigenii, iar
limfocitele și plasmocitele produc
substanțe neutralizante numite
anticorpi. Este o funcție carac-
teristică organismelor superioare
(vertebrate) dar își are originea
în proprietatea organismelor in-
ferioare, de a recunoaște ceea ce
este propriu și a elimina ceea ce
este străin. în acest sens, în ul-
timul timp s-a numit i. de trans-
plant, reacția organismului față
de țesuturi sau organe transplan-
tate. Ea poate fi deosebit de
eficace și constituie principala
piedică a înlocuirii organelor bol-
nave prin transplante de organe
sănătoase, provenite de la alt
individ. I. antitumorală este re-
zistența organismului contra can-
cerului. Dereglarea imunității
poate duce uneori la distrugerea
unor celule sau țesuturi proprii
(autoagresiune) cu apariția unor
boli autoimune. (G.S.)
IMUNOTERAPIE, tratament pre-
ventiv sau concomitent cu vac-
cinuri sau cu seruri anti- (teta-
nic, variolic etc.) pentru a crea
în organism o stare de imuni-
tate (anticorpi) pentru eventu-
ala boală ce s-ar putea contracta
sau pentru tratarea unei boli in-
fecțioase în curs; î. se practică
sub formă de vaccinare, pentru
233
INC
cei care pleacă în țările asiatice,
africane sau ale Americii de Sud
sau sub formă de scropterapie în
cursul bolilor infecțioase. (E.P.)
„IN VITRO", reacție sau un fe-
nomen se petrece în mediu ar-
tificial, experimental, în labora-
tor (în afara organismului) iar
„IN VIVO“, atunci cînd feno-
menul respectiv se petrece în
interiorul organismului. (E.P.)
IN ACTIV ARE, pierderea capaci-
tății active a unei substanțe sau
manifestări; serul imun se inac-
tivează încălzindu-1 la H-60°C,
timp de 10 minute; mișcările
gastrice (crampe) sînt inactive
prin parasimpaticolitice. (E.P.)
1NANIȚIE v. FOAME, FOAMETE
INCEST, raport sexual cu rude
foarte apropiate (părinți, frați);
reprezintă o tulburare a instinctu-
lui sexual. I. poate apare în oli-
gofrenie, schizofrenie, manie, de-
mență etc. (A.S.)
INCINERARE, procedeu de a
„arde" substanțele organice, me-
najere resturi de părți ale cor-
pului din operații, disecții sau
însuși întregul corp, după moarte.
Aceste operații se fac la crema-
torii a căror capacitate de ardere
depinde de obiectele ce se inci-
nerează. 1, cadavrelor omenești
se face numai cu autorizații me-
dicale speciale (căci după i. orice
urmă eventuală a unei crime
dispare). (E.P.)
INCLUZIE (INCLUDERE), in-
troducerea unei particule externe
în protoplasma celulei (prin va-
cuola digestivă) sau a unor sub-
stanțe în protoplasma (picături
de grăsime, pigmenți cristale de
oxalați, de urați etc.); L este și
operația histologică, prin care
o porțiune de țesut, fixat în pre-
alabil (lichid Bouin, formol) este
introdus (după deshidratare) în
parafină topită și după impreg-
nare cu aceasta este solidificat;
acesta apoi se taie cu microto-
mul și secțiunile se pun pe lama
de sticlă, care se colorează și
apoi se examinează la microscop
pentru depistarea unor alterări
structurale ce pot indica boala.
(E.P.)
INCOMPATIBILITATE, există
între două persoane, una avînd
grupa sanguină A și alta B
(v. grupe de sînge); de asemenea
între anumite medicamente (sa-
licilat și antipirină) sau între
medicamente și alcool (antibio-
tice) etc. (E.P.)
INCONȘTIENT, stare foarte vagă
și inconsistentă a cunoștinței;
subsolul sau marele rezervor
disponibil al ei. în mod normal
i. cuprinde elementele p-den-
țiale din seria amintirilor alături
de obișnuințe, automutisme,
stereotipii și deprinderi care
se pot realiza psihomotor fără
o participare a stării de veghe.
Prin aceasta i. eliberează con-
știința și face economie mare de
energie psihică. Tot în i. se pe- :
trec frămîntările, dezbaterile; în-;
INC
234
doielile, care preced luarea unei
hotărîri sau creația fermă a unei
opere, fapt pentru care este con-
siderat și un adevărat „labora-
tor” al cunoștinței. (A.S.)
INCONTINENTIA (INCONTI-
NENȚĂ), lipsa posibilității de
a se opri insuficiența funcțională
a sfincterelor (aparatului muscu-
lar de închidere) a orificiului
unui organ cavitar. Putem vorbi
despre i. urinară sau de defecare,
cînd bolnavul nu-și poate reține
urina sau materiile fecale. I.
provine din diferite cauze: îm-
bolnăvirea locală a organului res-
pectiv, inflamatorie, tumorală sau
tulburări de dezvoltare. Uneori
este vorba numai de tulburări
în reglarea nervoasă a sfincte-
relor (hemoragie cerebrală, le-
ziuni ale măduvei spinării). I.
afectivă reprezintă instabilitatea
afectivă, cu trecerea bruscă de
la rîs la plîns, care apare în bo-
lile vasculare, cerebrale, și în
psihozele senile. (A.V.A.S.)
INCUBAȚIE, perioadă de timp
care trece de la intrarea unei
bacterii, virus în organism și
primele manifestări patologice;
în acest timp agentul patogen
izbutește să învingă rezistența
organismului, să se înmulțească
vertiginos și să provoace boala;
durata i. diferă după boala con-
siderată: 1—3 zile pentru șancru
moale, erizipel; 2 — 5 zile pentru
blenoragie, holeră, gripă, difterie,
febră galbenă, morvă, scări a-
tină, tetanos, meningită, friguri;
peste cinci zile: holeră (8), oreion
(pînă la 6 zile), turbare (pînă la
o lună), rujeolă, rubeolă (10—14),
sifilis (20 — 30), tifos exantema-
tic, oreion (2 — 3 săptămîni) etc.
(E.P.)
INDIGESTIE, afecțiune alimen-
tară temporară caracterizată prin
„gură rea” (amară), limbă încăr-
cată și miros fetid, constipație
sau diaree, cu o indiferență ge-
nerală și ușoare dureri în regiu-
nea epigastrică; în unele cazuri
apare febră bruscă și mare;
I. este cauzată fie de o supraîn-
cărcare a stomacului, fie de in-
gestia de alimente grele (scoici,
cefalopode, grăsimi), fie de ali-
mente ușor alterate (carne con-
gelată după ce a început procesul
de alterare); se tratează cu com-
prese calde pe stomac, purga-
ție, dietă riguroasă cîteva zile,
ceaiuri (de mușețel), bulion de
legume, orez, paste făinoase. în
cazuri grave se fac spălături
gastrice. (E.P.)
INDUCȚIE, proces care declan-
șează un fenomen; în embrio-
geneză apariția unei creste ec-
todermice induce formarea tubu-
lui neural; în fiziologie excitația
unui centru nervos induce o in-
hibiție în zonele din jur fi. si-
multană) și după un timp zona
excitată devine inhibată iar zona
inhibată devine excitată fi. con-
secutivă). Fenomenele de i. par-
ticipă la activitatea nervoasă
superioară. (E.P.)
INDURAȚIE, întărirea unui țe-
sut sau organ intern în urma unei
235
INF
inflamații; se produce prin for-
marea de țesut conjunctiv fi-
bros care înlocuiește în parte pe
cel al organului, sau se infil-
trează printre celulele acestuia
(i. se produce în sancrul sifili-
tic). (E.P.)
INFANTILISM, persistență ab-
normală prelungită a caractere-
lor somatice, sexuale și psihice,
proprii vîrstei copilului. Definiția
i. în sensul celor de mai sus este
restrictivă, care nu permite să
vorbim de i. decît la o persoană
care a trecut de vîrsta pubertății.
Clinic mai conciliant putem vorbi
însă despre un i. genital, ținînd
seama numai despre lipsa de dez-
voltare a caracterelor sexuale
primare și secundare (a nu se
confunda" i. cu nanismul, prin
care se înțelege un individ, avînd
o reducere numai statuară de
peste 20% față de indivizii de
aceeași vîrstă, sex și specie),
în sensul definiției clasice, i.
poate fi de origine endocrină (hi-
pofizară, tiroidiană), congenitală
sau cîștigată, de origine organică
(hepatică, spîemcă), datorită le-
ziunilor organelor respective, din
prima copilărie. I. genital are
ca bază dezvoltarea insuficientă
a glandelor sexuale, sau regresi-
unea lor în viața adultă. Diagnos-
ticul și tratamentul i. intră în
domeniul endocrinologiei. (A.V.)
INFARCT, necroză circumscrisă,
anemică sau hemoragică, ce se
produce într-un organ (inimă,
ficat, rinichi, splină) de pe urma
închiderii lumenuiui unei artere
proprii, de către un cheag de
sînge (tromb, bulă de aer, de gaz,
sau printr-un spasm vascular,
prelungit). Semnele sînt carac-
teristice funcțiunii organului le-
zat. I. miocardic provoacă simp-
tomele cele mai alarmante: du-
reri violente în regiunea inimii,
cu iradiere către umărul și bra-
țul stîng, senzația morții imi-
nente, paloarea feței, transpirații
reci, puls mic, presiune arterială
scăzută și altele. în astfel de
cazuri pentru bolnav este nece-
sar repaus absolut și intervenția
urgentă a medicului. (A.V.)
INFARCT MIOCARDIC v.
TROMBOZĂ CORONARIANĂ
INFECȚIE, înmulțirea microbi-
lor patogeni într-un organism,
cu îmbolnăvirea organismului res-
pectiv (i. aparentă sau boală in-
fecțioasă) sau fără îmbolnăvirea
lui fi. inaparentă). Pentru pro-
ducerea infecției, microbii (pro-
venind dintr-un izvor de i. re-
prezentat de omul sau animalul
bolnav) prin intermediul unei
căi de transmitere (contact di-
rect, apă, alimente, insecte), pă-
trund în organism la nivelul unei
porți de intrare (cavitatea nazo-
faringiană, tubul digestiv, piele,
mucoase, sînge). Pentru ca mi-
crobii să poată produce i. tre-
buie să fie foarte virulenți (să
posede o capacitate ridicată de
înmulțire în ciuda imunității or-
ganismului) sau organismul să
fie debilitat. Nu orice pătrundere
a unui microb patogen în orga-
nism este deci urmată de L
INF
236
După natura microbilor, i, poate
fi bacteriană (prin bacterii), mi-
cotică (prin ciuperci), rickettsi-
ană (prin rickettsii), virală (prin
• virusuri filtrante). Combaterea i.
se face prin stimularea imunită-
ții cu vaccinuri, administrare de
seruri și medicamente cu acțiune
antiinfecțioasă (în special sul-
famide și antibiotice). (G.S.)
INFECȚIE FUNGICĂ v. MICOZĂ
INFESTARE, pătrunderea și în-
mulțirea în organism a paraziților
animali, urmată de cele mai
multe ori de apariția de boli.
.L este un fenomen comun în
regiunile temperate și deosebit
de răspîndit în țările calde. în-
trucît mulți paraziți necesită o
gazdă intermediară înainte de
a infesta organismul uman, care
reprezintă gazda definitivă, de
cele mai multe ori i. se face prin
consumul alimentelor provenite
de la anumite animale infestate
sau prin intermediul insectelor.
Există însă și posibilitatea de
î. prin folosirea mîinilor murdare,
vegetalelor insuficient spălate,
care sînt purtătoarele ouălor de
paraziți sau chiar de intrare di-
rectă a parazitului prin piele.
Prevenirea 1. se face printr-o
igienă individuală și alimentară
riguroasă (G.S.)
INFILTRAT, aglomerarea de ce-
lule inflamatorii (leucocite, his-
tiocite), în anumite țesuturi și
organe, în cursul reacțiilor in-
flamatorii fi. inflamator) sau
.pătrunderea în alte organe a
celulelor tumorale plecate dintr-
un organ canceros fi. tumoral). I.
precoce pulmonar fi. Assmann)
e modalitatea uzuală de debut a
tuberculozei pulmonare sub for-
ma unui i. rotund, unic, subcla-
vicular, decelabil radiologie. I.
Lbffler: i. pulmonar de scurtă
durată fi. fugace) concomitent
unei eozinofilii sanguine (i. cu
eozinofile), apărînd în cadrul unei
alergii (paraziți, astm, tubercu-
loză tratată îndelungat cu anu-
mite medicamente). I. pulmonar
virotic: condesare pulmonară care
apare în virozele pulmonare și
poate persista cîtva timp după
trecerea bolii. (G.S.)
INFIRMITATE, lipsa parțială sau
totală a unui organ sau funcții
(daltonismul, degete lipsă, un
picior mai scurt ca altul, etc.);
individul este altfel sănătos, dar
i. îi cauzează o stare de inferio-
ritate psihică față de persoanele
complet sănătoase. Uneori in-
firmul este egoist și se consideră
persecutat. (E.P.)'
INFLAMAȚIE, proces patologic
determinat de leziunile produse
în organism în urma acțiunii a
diverși factori (fizici, chimici,
biologici) și de reacția organismu-
lui față de aceștia. I. este deter-
minată de alterarea produsă de
acțiunea factorilor inflamatori,
care, în funcție de natura acestor
factori, poate merge de la le-
ziuni degenerative mai mult sau
mai puțin grave pînă la necroză.
Reacția organismului tinde să
repare alterarea și să elimine în
237
INF
unele cazuri (infecție microbiană)
factorul inflamator. în primă
instanță, această reacție (reacție
inflamatorie) se traduce prin exu-
dație (ieșirea sîngelui în afara
vaselor) datorită unor fenomene
ca hiperemia, diapedeza (traver-
sarea peretelui vascular de către
leucocite și hematii) și edemul.
Exsudația’ are rolul să îndepăr-
teze țesuturile distruse și să
combată, prin leucocite și anti-
corpi infecția microbiană. Ea este
urmată de proliferare, adică de
înmulțirea histiocitelor (celule cu
capacitate de mobilizare și fago-
citoză din țesutul conjunctiv) și
celulelor conjunctive, al căror
rol este să combată în continuare
infecția și să repare țesuturile
lezate. După evoluția ei, i. este
acută (cînd predomină procesele
exudative care produc o simpto-
matologie foarte exprimată, dar
de scurtă durată), subacută și
cronică (cînd predomină prolife-
rarea celulară). I. acută se carac-
terizează prin roșeață (hiperemie
și edem), la care se adaugă im-
potența funcțională a organului
inflamat. Aceste semne au fost
recunoscute încă din antichitate
de Celsus (semnele celsiene ale
i.): rubor, dolor, calor, tumor
et functio laesa). în i. subacută
sau cronică aceste semne sînt
mai . atenuate. După modifică-
rile care predomină, L se clasifică
în alterativă, exsudativă și prolife-
rativă. După natura exsudatului,
i. exsudativă poate fi seroasă, se-
rofibrinoasă, fibrinoasă, hemora-
gică, purulentă, gangrenoasă și
catarală (cînd exsudatul se ames-
tecă cu mucus). Unele i. în special
cele cronice, evoluează cu for-
marea de granuloame (i. granu-
lomatoasă, granulomatoze). De
multe ori caracterul microscopic
al acestor granuloame este spe-
cific microbului care a produs
boala: i. specifică. Așa sînt tu-
berculoza, sifilisul, lepra, morva,
actinomicoza, rinoscleromul etc.).
Leziunile produse în cadrul i. se
vindecă prin revenirea la aspec-
tul anterior, dacă 1. a fost ușoară
și de scurtă durată (restitutio ad
integrum) sau prin înlocuirea
țesuturilor distruse cu țesut con-
junctiv provenit din transfor-
marea infiltratului inflamator (fi-
broză, scleroză). (G.S.)
INFLUENȚĂ v. GRIPĂ
INFORMAȚIE GENETICĂ, de-
terminarea caracterelor ereditare
prin genele nucleare, al căror
element activ este ADN, care
poartă informația privind sinteza
macromoleculelor proteice și este
codificată biochimic în molecu-
lele acizilor nucleici. Codificarea
biochimică se realizează prin uni-
rea într-o anumită secvență a
4 tipuri de nucleotide formate la
rîndul lor din 4 dintre bazele
azotate cunoscute sub numele
de: adenină — A, guanină — G,
timină — T, citozină — C, ura-
cil — U. Pentru a se putea sin-
tetiza cei 20 de aminoacizi care
intră în structura primară a pro-
teinelor sînt necesare combinații
de 3 nucleotide: 4? = 64 (ceea ce
INF
238
este mai mult decît 20). în celu-
lele mamiferelor se găsesc aproxi-
mativ 500.000 molecule de ADN,
fiecare moleculă fiind formată din
cel puțin 104 perechi de nucleotide,
ceea ce înseamnă practic nenumă-
rate posibilități de variație a
secvenței celor 4 tipuri de nucleo-
tide. Codul ADN e transmis prin
ARN citoplasmei, unde are loc
sinteza proteinelor proprii și spe-
cifice. Ca urmare a acestui pro-
ces dintr-o celulă ou de pisică,
nu poate ieși decît un organism
de pisică. (V. ACIZI NUCLEICI).
(G.F.)
INFUZIE, extract de principii
active dintr-o plantă (mușețel)
pe care se toarnă apă fierbinte
și se lasă în contact 10 — 30 mi-
nute — pentru flori și frunze;
2 ore pentru rădăcini sau ramuri;
fiertul plantei sau flordor duce
la distrugerea principiilor active.
(E.P.)
INHALAȚIE, inspirarea unor va-
pori de apă cu esențe ce se eva-
porează în timpul fierberii din
anumite plante (frunze de cu-
calipt, flori de tei) sau de prepa-
rate medicale pe care le introdu-
cem în apa ce fierbe (inhalant);
acționează asupra căilor respi-
ratorii, ușurînd expectorația și
calmînd mucoasele căilor respi-
ratorii ; se face cu inhalatoare spe-
ciale sau prin aplicarea unui cor-
net de hîrtie (din jurnal) deasu-
pra vasului în care fierbe apa și
se pune planta sau medicamentul
respectiv; se folosește în bron-
șite, laringite, traheite, în astm,
emfizem. (E.P.)
INHIBIȚIE, proces nervos fun-
damental, contrarul stării de ex-
citație, în care procesele nervoase
sînt frînate temporar și reversibil,
fără alterarea structurii în care
se produc. I. apare intr-o strmsă
unitate cu excitația. Focarele de
excitație în sistemul nervos cen-
tral sînt înconjurate de zone de
i. invers, sub raportul unei in-
teracțiuni dinamice. Se disting
două mari categorii ale L: L
internă sau condiționată, formă
dobîndită în mod reflex condițio-
nat; și i. externă necondiționată,
adică înnăscută. Pentru prima
formă putem aminti de ex. ui-
tarea evenimentelor trecute (L
de stingere) sau capacitatea omu-
lui de a distinge nuanțele între
fenomenele foarte asemănătoare
(L de diferențiere). Pentru i. ne-
condiționată exemplul cel mai
elocvent este i. de protecție (som-
nul). I. este o stare activă a ce-
lulei în care predomină procese
de anabolism, adică de refacere
a unor structuri (substanțe) ^afec-
tate în cursul excitației. în L
celula (sau centrul nervos) „pri-
vește spre ea însăși, în excitație
privește spre exterior". (Z.K. -ț-
E.P.)
INIMĂ (CORD), organul central
al aparatului circulator. Este așe-
zată în cavitatea toracică între
plămîni, în spațiul numit medi-
astin. Are forma unui con întors
cu vîrful în jos, partea apicală
fiind aplecată spre stînga. Capa-
239
INI
citatea i. variază între 50 — 70 cm3
iar masa între 250 — 300 g. Ex-
terior este învelită de două foițe
ale pericardului (foița viscerală
și parietală) între care se găsește
un lichid, care înlesnește lunecarea
celor două foițe una peste alta.
Foița exterioară joacă rol în
suspensia i. în timp ce foița vis-
cerală se lipește de stratul mus-
cular al i. în' structura i. distin-
gem o țesătură conjunctivă, peste
care se găsește pătura musculară,
formată din fibre caracteristice
mușchiului cardiac. Organul este
divizat printr-un perete longitu-
dinal în două părți principale:
partea dreaptă prin care trece
sîngele venos și partea stîngă,
prin care circulă sîngele arterial.
Fiecare din aceste părți este di-
vizată prin cîte un perete trans-
versal în alte două camere nu-
mite atriu și ventricul. Acestea
comunică între ele prin cîte un
orificiu atrioventricular. în atri-
ul drept se varsă venele cavă su-
perioară și inferioară, care aduc
sîngele din întregul corp, precum
și vena coronară, prin care cir-
culă sîngele care irigă însăși i.
în atriul stîng se varsă patru
vene pulmonare, prin care vine
sîngele oxigenat din plămîni. Din
ventriculul drept pornește ar-
tera pulmonară, prin care sîngele
venos este pompat în plămîni
spre reîmprospătare cu oxigen,
iar în ventriculul stîng își are
originea artera aortă din care se
ramifică toate arterele corpului
aprovizionînd întregul organism
cu sînge oxigenat. Circulația uni-
direcțională a sîngelui este asi-
gurată de sistemul valvular: în
orificiile atrioventriculare se gă-
sesc valvulele tricuspide (între
atriul drept și ventriculul drept) și
valvulele bicuspide (în orificiul
atrioventricular stîng). De ase-
menea, la baza arterelor ce se
desprind din ventriculi se gă-
sește cîte o valvulă semilunară.
Cuprins în masa musculaturii car-
diace există un țesut de tip em-
brionar numit țesut nodal, care
prin producerea impulsurilor rit-
mice asigură contracțiile auto-
mate ale i. Sistemul nervos vege-
tativ exercită efecte stimulatoare
sau inhibitoare asupra activității
cardiace, asigurînd astfel acomo-
darea activității inimii la ce-
rințele momentane ale organis-
mului. Atriile și ventriculele se
contractă într-o succesiune bine
determinată. Prima dată se con-
tractă atriile presînd conținutul
lor prin orificiile atrioventricu-
lare în ventriculi, care în acest
moment se găsesc în stare relaxată
numită diastolă. Umplerea ven-
triculelor este urmată de contrac-
ția lor, ceea ce se numește sistolă
ventriculară. Funcționarea siste-
mului valvular depinde în mod
exclusiv de diferențele de pre-
siune ale sîngelui aflat pe cele
două părți ale valvulelor. Astfel
de exemplu, în prima fază a
sistolei crește doar presiunea,
ceea ce va determina închiderea
valvulelor tricuspide și bicus-
pide pe de o parte, apoi deschi-
derea valvulelor semilunare pe
INI
240
de altă parte. în momentul ur-
mător, conținutul de sînge al
ventriculelor va fi presat în
artera pulmonară, -respectiv în
artera aortă. Odată cu termina-
rea sistolei scade brusc presiu-
nea ventriculară și ca urmare
coloana de sînge aflată în va-
sele mari apăsînd asupra valvu-
lelor semilunare le închide, îm-
piedicînd astfel recurgerea sîn-
gelui în L Alături de reglajul
nervos amintit mai sus, activi-
tatea cardiacă poate fi influen-
țată și de anumiți factori umo-
rali dintre care amintim adrena-
lina și acetilcolina, de asemenea
și bioxidul de carbon. Ritmul
contracțiilor variază între 70 — 75
pe minut, la copii frecvența fiind
mai mare. I. este un organ vital,
încetarea, activității ei determină
momentul sfîrșitului vieții. (Z.K.)
INJECȚIE, procedeul prin care
se introduce direct în sînge, în
cavitățile corpului sau în țesuturi,
anumite substanțe solvate sau
în suspensie; L se practică cu si-
ringi (de sticlă, de plastic, de
metal) la care se adaptează un
ac de siringă potrivit ca mărime,
locului și organului în care se
face i.; prin i. un medicament
introdus în sînge (intravenos)
acționează imediat eficace etc.;
sub piele (hipodermic, subcuta-
nat) poate fi depozitată o canti-
tate de medicament care se ab-
soarbe. încet și continuu; în muș-
chii fesieri (intramuscular) se face
i. . cu soluțiile medicamentelor
solvate; forma, locul și medica-
mentul. injectat sînt la alegerea
medicului. Formele de i. mai sînt:
intraarteriale, intracardiace, sub-
conjunctivale (la ochi), uretrale,
rectale, vaginale, auriculare, epi-
durale, articulare, intrarahidiene
etc. Un lucru însemnat este steri-
lizarea instrumentelor suficient
timp pentru a omorî și. virusurile
cele mai rezistente (al hepatitei
virale). (E.P.)
INOCULARE, procesul artificial
de introducere a unui agent
patogen (chiar substanță) într-un
organism, fie sub piele (agenți
patogeni atenuați ca în vaccinare),
fie în sînge. I. se folosește în ex-
periențele curente pe animale de
laborator. (E.P.)
INSOLAȚIE, boală produsă de
acțiunea razelor solare asupra
corpului sau capului; după ex-
punere îndelungată, starea este
rea, caracterizată prin dureri de
cap, grețuri, vărsături, tempe-
ratură ridicată, tahicardie, dis-
pnee. Starea bolnavului se poate
agrava, își poate pierde cunoștința
și — fără ajutor — poate muri.
La apariția primelor semne de
L persoana bolnavă să fie adusă
la umbră, să i se pună comprese
reci pe cap, să fie așezată în stare
șezînd dacă fața este roșic-vio-
lacee, să fie culcată dacă fața este
palidă, să frecăm corpul cu apă
rece. Se interzice administrarea
băuturilor alcoolice, sau ca-
fea. Dacă starea lui se menține
gravă, recurgem la ajutor medi-
cal. (V. HELIOTERAPIE). (A.V).
241
INS
INSOMNIE, tulburare de somn
caracterizată fie prin imposibil
litatea de adormire, fie printr-o
trezire după o scurtă și insufi-
cientă perioadă de somn (1—3
ore de la adormire). Nu există
L totală de zile sau săptămîni.
I. poate avea o etiologie variată,
ea fiind cauzată de durere, anxie-
tate, tensiune, frică, fobie, sau
de abuz de cafea, psihostimula-
toare, alcool etc. I. se întîlnește
în nevroze, depresii, boli cardio-
vasculare, toxicomanii medica-
mentoase, ateroscleroză cerebra-
lă, manie, tumori cerebrale etc.
Tratamentul i. este complex, și
dependent de cauza care o gene-
rează. Din acest motiv este re-
comandabil să se consulte medi-
cul și să nu se apeleze la autome-
dicație, știut fiind că majori-
tatea hipnoticelor produc de-
pendentă si nu rezolvă de fapt
i. (V. 'SOMNOLENȚĂ). (A.S.)
INSPIRAȚIE v. RESPIRAȚIE
INSTINCT, însușire înnăscută care
determină un comportament ca-
racteristic și îndreptat spre rea-
lizarea unei cerințe biologice esen-
țiale. Cele mai de seamă trăsături
ce definesc L sînt: desfășurarea
periodică și repetativă, avînd un
scop și un conținut bine deli-
mitat. Contextul social poate con-
tribui în largă măsură la trans-
formarea și dezvoltarea i. Cele
mai cunoscute i. sînt: alimentar,
de apărare, de reproducere, ma-
tern. (A.S.)
INSUFICIENȚĂ, incapacitatea u-
nor organe, aparate sau sisteme
de a-și îndeplini în mod normal
funcția, ceea ce duce la apariția
diferitelor tulburări sau boli.
I. cardiacă (cardiocirculatovic)
stare patologică în care ini-
ma nu mai poate face față
necesităților de sînge ale or-
ganismului nici cînd acesta este
în repaus. Este urmarea slăbirii
miocardului, datorită unor pro-
cese degenerative sau inflamatorii
(miocardite), existenței unor le-
ziuni ale valvulelor care închid
orificiile atrioventriculare sau ar-
teriale (insuficiențe sau stenoze}
sau rezistenței crescute a sîilgc-
lui din artere (hipertensiune ar-
terială) sau la pătrunderea aces-
tuia în țesuturi (scleroză pulmo-
nară, scleroză renală). Se înso-
țește de dilatarea cavităților car-
diace. La început poate fi in-
suficientă numai partea Stingă
(i. stingă) caracterizată prin dis-
pnee, astm cardiac sau edem
pulmonar, sau cea dreaptă
(L dreaptă) caracterizată prin
edem, cianoză și congestie hepa-
tică. Combinarea ambelor com-
ponente, așa cum se întîmplă
la sfîrșitul bolii, constituie i.
globală. I. evoluează lent (î. cro-
nică) dar se pot suprapune ac-
cidente acute cum este edemul
pulmonar (i. acută). Tratamentul
constă în administrarea medica-
mentelor care întăresc forță de
contracție a inimii sau cardio-
tonice (digitală, strofantină). în
accidentele acute se execută emi-
sie de sînge, injecții de morfină
16
INS
242
și apoi cardiotonice. 1. este o
cauză frecventă de deces. I. cir-
culatorie (colaps ) : insuficiența cir-
culației sanguine, datorită va-
selor care au suferit o dilatare
generală, în urma căreia sîngele
stagnează în capilare și vene sau
pierderii unei cantități impor-
tante de sînge. în afară de hemo-
ragiile mari, apare după trauma-
tisme și intervenții chirurgicale
(stare de șoc), în intoxicații și
boli infecțioase grave, reacții aler-
gice sau tulburări de circulație
(infarct în special de miocard sau
pulmonar, embolii pulmonare).
Se tratează prin medicamente
care combat vasodilatația, asoci-
ate, după nevoie, cu transfuzii
de sînge și plasmă și combaterea
cauzei care a provocat insufi-
ciența. I. renală, incapacitatea
rinichiului de a epura organismul
de substanțele inutile sau toxice
care în mod normal se elimină
prin urină. Apare în nefrite acute
și cronice, scleroze renale și mai
rar în unele cazuri de obstrucție
completă și prelungită a căilor
urinare. Semnele clinice ale i. sînt
nervoase (somnolență, convulsii)
și digestive (vărsături, diaree),
exprimînd acumularea de sub-
stanțe toxice, a căror indicație
o constituie creșterea azotului
sau ureei sanguine (azotemie, ure-
mie). în ultimul timp s-au ob-
ținut succese în tratarea i. prin
rinichi artificial sau transplant
de rinichi. I. respiratorie, oxige-
narea insuficientă a sîngelui, da-
torită diminuării importante a
plămînului respirabil (pneumonii,
bronhopneumonii, pleurezii, scle-
roze pulmonare, emfizem, de-
formați! ale cutiei toracice), pa-
raliziei mușchilor respiratorii sau
a centrului respirator din bulb
(poliomelită, encefalite). De cele
mai multe ori se combină cu in-
suficiența cardiacă (insuficiență
cardiorespiratorie). Se tratează
prin stimulente ale centrului res-
pirator (lobelină, CO2), adminis-
trarea de oxigen, plămîn arti-
ficial, pe lîngă tratamentul cau-
zelor care au dus la apariția L
I. funcționale prezintă unele
organe în urma unor afecțiuni
sau leziuni: L mitrală (insufici-
ența de închidere a valvulelor
sigmoide de la baza aortei), i.
tiroidiană (tiroxina nu se varsă
în sînge ci în veziculele glandei);
i. renală etc. Toate i. dau tul-
burări funcționale (în circulație,
în metabolism, excreție etc.).
(E.P. + G.S.)
INSULELE LUI LANGERHANS,
formațiuni celulare, dispuse în
cordoane anastomozate, în ochiu-
rile cărora se găsește o foarte
bogată rețea de capilare, care în
secțiunile istologice ale pancre-
asului apar ca niște „insule" prin-
tre acinii glandelor cu secreție
externă. în ele se disting 2 feluri
de celule: a și P (în afară de aceste
celule unii autori disting și celule
avînd granulațiuni A, B, C,
alții D, E etc.). Produsul princi-
pal de secreție a lor este insulina,
secretată de către celulele p, avînd
rol covîrșitor în metabolismul glu-
cidic (v. diabet). Celulele a secretă
243
INT
un alt hormon, numit glucagon,
antagonistul insulinei și un hor-
mon lipotrop, numit lipocaic,
avînd rol în arderea grăsimilor,
în i. lui L s-au mai izolat kalikrei-
na și vagotonina, cunoscute prin
acțiunea lor asupra aparatului car-
dio-vascular (hipotensoare și re-
glatoare ale sistemului neurove-
getativ). (V. PANCREAS). (A.V.)
INSULINĂ, hormon proteic, se-
cretat de celulele (3 (beta) ale in-
sulelor Langerhans din pancreas,
solubil în acizi și baze diluate,
precum și în alcool etilic (de 90%)
insolubil în slovenții organici obiș-
nuiți. I. este cel mai important
regulator al glicemiei sanguine
(avînd acțiune hipoglicemiantă);
stimulează utilizarea glucozei de
către celule. Conținutul în i. al
pancreasului variază cu vîrsta.
Secreția scăzută de i. (hipoinsu-
linemia) se manifestă prin sim-
ptome diabetogene: hiperglice-
mie, cetonurie, glicozurie etc.
S-a reușit sinteza i. în laborator.
I. se utilizează pentru combaterea
diabetului (injecții), precum și
în cercetări de laborator. Pusă
în evidență în 1916 de românul
N. Paulescu, a fost separată din
pancreas, în 1922, de americanii
Bert și Banting (pentru care au
primit premiul Nobel). (G.F.)
INTELIGENȚĂ, cea mai supe-
rioară formă a proceselor cogni-
tive cu ajutorul cărora se ierarhi-
zează și se folosește întregul bagaj
noțional al persoanei. Trăsături:
lărgimea, adîncimea, înălțimea,
plasticitatea și independența, ală-
turi de rapiditate și consecvență
fac parte din amprenta specifică
a fiecărui individ. Tulburări ale
i. oligofrenia (nedezvoltarea) și
demența (degradarea). (A.S.)
INTERCONVERSIUNE META-
BOLICĂ, fenomenul prin care
organismul poate transforma: pro-
teinele în grăsimi sau glucide; gră-
simile în proteine sau glucide;
glucidele în proteine sau grăsimi.
Aceste transformări sînt posibile
din cauză că în degradarea tutu-
ror acestor principii alimentare,
se ajunge pentru fiecare la acidul
piruvic, de la care apoi se pot
reface oricare din principiile ali-
mentare. (E.P.)
INTERSEXUALITATE v. HER-
MAFRODITI SM.
INTERSTIȚIAL, spațiu liber (vir-
tual) sau plin cu substanță de
legătură între celulele unui tesut.
(G.F.)
INTESTIN, partea tubului diges-
tiv ce se întinde de la pilor la
anus. I. subțire este continuarea
stomacului, avînd 5 — 6 m lun-
gime. Se compune succesiv din
duoden, jejun și ileon. Duodenul
urmează după pilorul stomacului,
are forma unei potcoave. în
prima parte, numită bulbul duo-
denal, chimusul gastric, acid,
excită pereții, provocînd secre-
ția unei enzime (secretină) care,
fiind resorbită pe calea sanguină,
stimulează secreția exocrină a
pancreasului, trecerea ei prin
INT
244
canalul pancreatic excretor, în
bulb; totodată și excreția bilei,
din vezica biliară, care prin ca-
nalul coledoc ajunge la fel în
bulb. Chimusul astfel amestecat
cu secrețiile pancreatice și hepa-
tice, trece mai departe în jejun
în care se continuă procesul de
digestie, ajutat și de secrețiile
intestinale. Glandele lui Lieber-
kuhn, ale L subțire, circa 1000 pe
cm2, secretă erepsină și amilază,
care, împreună cu tripsina și
lipaza, secreții ale pancreasului
digeră alimentele (chimusul ali-
mentar), descompunîndu-le pînă
la aminoacizi pentru proteine,
glucoză pentru glucide și acizi
grași cu glicerină pentru grăsimi.
Aceste substanțe, numite princi-
pii alimentare, vor fi absorbite
de L Pentru ușurarea absorbției,
suprafața mucoasei î. este pre-
văzută de pliuri și vilozități, în
număr de 1000—4000 pe cm.
pătrat avînd forma unor degete
de mănușă minuscule. O vilozi-
tate este acoperită de un singur
strat de celule epiteliale, în inte-
riorul ei fiind vase capilare san-
guine și limfatice. Grație unor
fibre musculare, aflate în ea (nu-
mită mușchiul lui Briicke) vilo-
zitățile se pot contracta, ca o
pară de cauciuc, golindu-și con-
ținutul lor absorbit din i. în
venele centrale, care transportă
mai departe, către ficat, princi-
piile alimentare, rezultate din
digestia intestinală. Acizii grași
se combină cu sărurile biliare,
formînd săpunuri, solubile în apă,
care pot trece și ele, împreună cu
glicerina, prin epiteliul vilozi-
tăților, unde se unesc din nou
formînd grăsime, care va fi trans-
portată prin vasele limfatice. I.
subțire se continuă cu i. gros nu-
mit și colon, format din urmă-
toarele porțiuni: cec, colonul as-
cendent, transvers, descendent,
sigmoidian, rectul și anusul avînd
o lungime totală de 1,25 m. La
locul de unire al i. subțire cu i.
gros (cecul) se găsește o clapă
valvula ileocecală a lui Bauhin.
Cecul are o mică formație, ru-
dimentară, cît un deget de mă-
nușă, numit apendice. I. gros
nu’are nici pliuri, nici vilozități,
mucoasa lui conține însă și ea
glandele lui Lieberkiihn. în i.
gros are loc digestia complemen-
tară a celulozei și a țesutului
conjunctiv, care se face în primul
rînd grație florei bacteriene; are
loc cu precădere absorbția lichi-
delor, ceea ce duce la formarea în
această porțiune a unui conținut
mai solid — materiile fecale. Bo-
lile inflamatorii ale L subțire
se numesc enterite, acute sau
cronice. în producerea lor primul
loc îl ocupă infecțiile, care pă-
trund de cele mai multe ori odată
cu alimentația; au un rol și into-
xicațiile cu compuși alimen-
tari care putrezesc în intestinul
gros. Tratamentul enteritelor în
formele acute constă în purgative,
pentru a elimina din intestin
produsele alimentare alterate și
germenii, care au provocat boala.
Urmează administrarea dezinfec-
tantelor și regim hidric. Enteri-
245
INT
tele cronice se tratează cu regim,
ape minerale și căldură aplicată
pe abdomen. Enteritele cauzate
de agenți patogeni specifici
(tific, dizenterie, holeric, etc.) se
tratează după punerea diagnos-
ticului de către medicul specia-
list. Inflamațiile i. gros se nii-
mesc colite. Etiologia lor este
variată, cauza foarte frecventă
este dizenteria. Aspectul clinic al
colitei seamănă mult cu a ente-
ritei, de cele mai multe ori aces-
tea două fiind asociate (entero-
colită). Tratamentul lor aparține
medicului. Inflamația apendice-
lui se numește apendicită, care, în
faza ei acută, este caracterizată
prin dureri violente în etajul in-
ferior drept al abdomenului, fri-
soane, febră, vărsături și o stare
generală profund alterată. Nece-
sită examen medical de urgență
și intervenție chirurgicală. între
inflamațiile cronice ale i. pe lîngă
cele banale, trebuie să amintim
în primul rînd cea tuberculoasă.
Cancerul intestinal este o afec-
țiune rară, se localizează, de obi-
cei, la nivelul colonului. Ocluzia
intestinală — ileus, poate pro-
veni din tumori, calculi biliari,
mase .fecale — sau prin strangu-
lare, în caz de bride peritoneale,
hernii, sau invaginația unei por-
țiuni în alta. Tratamentul oclu-
ziei este chirurgical. Viermii in-
testinali se recunosc prin exame-
nul de laborator al materiilor
fecale, se tratează prin medica-
mente vermifuge. (V. DIGES-
TIE).(A.V.)
INTOLERANȚĂ, incapacitatea or-
ganismului de a suporta anumite
substanțe tolerate de majoritatea
oamenilor. Se manifestă prin tul-
burări variate (greață, vărsături,
diaree, febră, erupții cutanate,
uneori stare gravă de șoc). Există
i. la unele substanțe pe care orga-
nismul nu le poate metaboliza
datorită lipsei congenitale a unei
enzime (i. la fructoză, la gluten).
Alteori este vorba de anumite
medicamente față de care orga-
nismul s-a sensibilizat în anumite
condiții (i. medicamentoasă). (V,
ALERGIE). (G.S.)
INTOXICAȚIE MEDICAMEN-
TOASĂ, îmbolnăvirea organis-
mului cauzată de medicamente
luate în. cantitate mai mare decît
cea prescrisă de medic, Deseori
i.m. se întîmplă accidental: copiii
mici, lăsați singuri în casă, găsind
medicamentele părinților, din
curiozitate, le consumă. Lm. se
face și din greșeală prin folosirea
unor medicamente necunoscute.
I.m. în scop de sinucidere se face
de cele mai multe ori cu barbitu-
rice. în cazul unei i.m. suspecte
primul lucru este chemarea medi-
cului, care să stabilească trata-
mentul. Pînă la sosirea medicu-
lui. resturile de medicamente gă-
site se păstrează și se arată medi-
cului. Bolnavul cu i.m. să pri-
mească cît mai curînd prim-aju-
tor adecvat, de la caz la caz. Im-
portant, în primul rînd, este
prevenirea ei prin păstrarea și
închiderea medicamentelor în
loc sigur și greu accesibil astfel
INT
246
ca să nu fie folosite de persoane
străine sau copii. Totodată se
recomandă a nu se folosi medi-
camente necunoscute, învechite
sau primite de la persoane in-
competente (vecini, prieteni etc.).
(A.V. 4-A.S.)
INVAGINAȚIE, îndoirea spre in-
terior a unei membrane celulare
sau a unui epiteliu (stratul de
celule ale blastulei se invaginează
dînd gastrula, care are deja un
ectoderm și un endoderm). (E.P.)
INVERSIUNE SEXUALĂ v. HO-
MOSEXUALITATE
INVOLUȚIE, modificarea regre-
sivă a unui țesut, organ sau orga-
nism ; timusul intră în i. normală
atunci cînd apar organele sexuale
și hormonii acestora. (E.P.)
ION, particulă (atom, moleculă,
radical) încărcată electric. Anio-
nii (i. negativi) au exces de sar-
cini negative (electroni) iar ca-
tionii (i. pozitivi) au exces de
sarcini pozitive (protoni). După
numărul sarcinilor electrice L pot
fi: monovalenți, bivalenți etc.
După dimensiuni L pot fi: mici,
cu diametrul pînă la 1/108 cm,
mijlocii cu diametrul pînă la
1/105 cm și mari cu diametrul
peste 1/104 cm. I. complex, for-
mat din unirea unui cation sau a
unui anion cu molecule nedi-
sociabile mai ales proteine. I. au
acțiuni specifice asupra unor fe-
nomene din organism (permea-
bilitate, excitabilitate etc.). Cu-
noașterea lor cantitativă face
parte din analiza medicală (iono-
gramă); în organism este impor-
tantă nu numai concentrația L
ci și raporturile dintre ei. (G.F.)
IONIZARE, proces de formare a
ionilor într-un mediu prin acțiu-
nea unei anumite cantități de
energie; pierderea sau cîștigarea
de electroni prin ciocnirea atomi-
lor cu electroni, fotoni sau par-
ticule grele sau prin ciocnirile
neelastice de ordinul doi. I. are
loc practic prin: simpla dizolvare
într-un dizolvant ionizant, în
timpul descărcărilor electrice, la
iradiere cu ultraviolete, cu radia-
ții roentgen sau radioactive. în
medicină se aplică ionoterapia:
microionii negativi au acțiune fa-
vorabilă asupra organismului.
(G.F.)
IONOFOREZĂ, metoda prin care
se administrează în organism anu-
mite medicamente cu ajutorul
unui curent galvanic, pe baza
principiului că particulele în cîmp
electric pot să migreze în funcția
sarcinilor lor fie către anod (dacă
sînt încărcate negativ) fie în
direcția catodului. Practic se pro-
cedează în felul următor: un tifon
îmbibat cu medicamentul res-
pectiv se aplică pe suprafața cor-
porală bolnavă și după caracte-
rul de anion sau cation al medi-
camentului aici se leagă polul
pozitiv sau negativ al sursei.
Celălalt pol se leagă de o parte
oarecare a corpului. Astfel se pot
introduce anumite medicamente
în organism. Metoda se folosește
pentru administrarea novocainei,
247
ISC
histaminei, acidului salicilic, a
diferiților ioni minerali etc., în
bolile reumatice, în tulburări
circulatorii, obstetrice etc. (Z.K.)
IPOHONDRIE v. HIPOCON-
DRIE
IRADIERE, proces de direcțio-
nare a unui flux energetic pe o
suprafață oarecare în scop tera-
peutic, diagnostic etc. în medi-
cină se utilizează iradierea cu
ultraviolete, infraroșii, raze X,
radiații gamma etc. I. = împrăș-
tierea pe scoarța emisferelor cere-
brale a proceselor de excitație
sau inhibiție.; i. cu raze X a dus
la mutații experimentale și pro-
vocate; i. este o metodă clinică
și genetică. (G.F.)
IREVERSIBILITATE, legea de
bază a evoluției; proprietatea
unui fenomen natural de a se
produce într-un singur sens; un
organ care regresează prin ne-
funcționare, nu mai poate reveni
la ceea ce a fost ci se poate trans-
forma într-un nou organ adaptat
unor noi condițiuni; i. sînt și une-
le procese ale vieții (bătrînețea
nu se poate întoarce la tinerețe).
(E.P.)
IRIGAT OR, aparat folosit pen-
tru spălătură vaginală sau rec-
tală. Sînt cunoscute două feluri
de L: unul constă dintr-un rezer-
vor pentru lichid, avînd 1 — Z
litri capacitate, o canulă pentru
introducere în vagin și un tub
de cauciuc ce leagă canula cu
rezervorul. A doua variantă este
un balon de cauciuc, cu 1/2 litri
capacitate, de care este fixată o
canulă vaginală. Primul i. este
mai igienic, deoarece canula poa-
te fi demontată și sterilizată îna-
inte de întrebuințare. Femeia
sănătoasă nu are nevoie de spălă-
turi vaginale. Prin spălaturi vagi-
nale frecvente putem îndepărta
și nimici flora bacteriană fizio-
logică a vaginului (bacilii acidului
lactic, organe de „salubritate"
a vaginului). în cazul leucoreei,
medicul va prescrie spălăturile
vaginale si lichidul cu care se vor
face. (V.’CLISMĂ) (A.V.)
IRITABILITATE, tulburare psi-
hică manifestată prin imposibi-
litatea de a se menține calm și a
se comporta liniștit și adecvat.
Iritabilul este într-o continuă aler-
tă, face o serie de gesturi și acte
repezite, nu suportă nici un fel
de critică, se ceartă mult, este
zgomotos și dezagreabil. Această
tulburare se observă mai ales
în neuroză, psihopatii și toxico-
manii (A.S.)
ISCHEMIE, suferința provocată
de insuficiența circulației cu sînge
a unui organ sau unui țesut. Se
cunoaște o i. cardiacă, cerebrală
etc. Cauzele ei sînt multiple, toate
se reduc însă la îngustarea sau
închiderea lumenului arterei, care
face irigația organului sau țesu-
tului respectiv: ateroscleroza, em-
bolia, tromboza sau un simplu
spasm al peretelui vascular, pro-
vocat de tulburări neuro-endo-
crine. L poate rămîne staționară
ISC
248
multă vreme, sau chiar ameliora
prin tratament medical, mai cu
seamă în formele funcționale. I.
poate evolua spre infarct, ne-
croză, avînd consecințe grave,
după localizarea si extinderea ei.
(A.V.)
ISTERIE, formă de nevroză ca-
racterizată printr-o amplă simp-
tomatologie cu evoluție paroxis-
tică și un fond psihic particular.
Simptomele paroxistice apar în
strînsă legătură cu traume psi-
hice, cu conflicte sau cu alți fac-
tori psihosocialii nefavorabili. A-
ceste stări paroxistice pot imita
o criză de epilepsie, o paralizie a
unui membru sau se pot manifesta
sub formă de crize viscerale, ve-
getative etc. Redresarea com-
pletă a bolnavului cît și lipsa
unor semne obiective la exami-
nare le diferențiază de alte boli.
Fondul mintal al unui isteric se
caracterizează prin egocentrism,
labilitate psiho-afectivă, teatra-
lism, orgoliu, imaturitate, auto-
răsfăț. Tratamentul I. este reco-
mandabil de făcut sub indicațiile
unui psihiatru folosindu-se psiho-
terapia și medicamentele adec-
vate. (A.S.)
IVORIU v. DENTINĂ
IZMĂ (MENTĂ), plantă din fami-
lia labiatelor (Mentha cu mai
multe specii), care conține men-
tol, un alcool aromatic cu acțiune
antiseptică, antinevralgică și anal-
gezică. Are acțiune anestezică
locală, mărește secreția glandelor
din cavitatea bucală și micșo-
rează secreția nazală și gastrică.
Frunzele de i. servesc la prepara-
rea ceaiurilor antidiareice, anti-
bronșitice, antiastmatice, gas-
trice, hepatice, etc. Sub formă de
alifie mentolată (cu care se fac
masaje) mentolul ameliorează du-
rerile nevralgice (E.P.-pG.F.)
IZODINAMIE, alimente care au
o aceeași valoare energetică, chiar
dacă valoarea lor ponderală nu
este aceeași; 100 gr zahăr eliberea-
ză prin oxidare 420 de calorii, pe
cînd 100 g grăsimi eliberează 900
cal; știind valoarea energetică a
fiecărui tip de alimente în calorii
se pot înlocui unele cu altele,
izodinamice. De valoarea lor ener-
getică trebuie să se țină seama
în rațiile alimentare. (E.P.)
IZOTOPI, atomi cu același nu-
măr de ordine în tabelul lui Men-
deleev (deci același număr de pro-
toni și de electroni), dar care
diferă prin greutatea lor atomică
(deci cu număr diferit de neu-
troni). Astăzi se cunosc peste 300
de î. stabili și peste 100 de i.
instabili (radioactivi), radioizo-
topi. Majoritatea elementelor au
doi sau mai mulți i., a căror pro-
porție variază în substanțele în
249
IZO
care se găsesc. De ex.: hidroge-
1	2
nul: — H = hidrogen ușor; —H
3
=hidrogen greu (deuterizt) ; — H =>
hidrogen	foarte	greu	(tvitiu);
.	10	11	12	13
Carbonul:	— C;	—	C:	—	C;	—	C;
G	6	6	6
I.	radioactivi sînt naturali și ar-
tificiali. Și unii și alții se uti-
liează în cercetări fizice, chimice,
medicale ctc. Datorită posibilității
de a fi detectate în concentrații
foarte mici, cu aparate adecvate,
se utilizează în biochimie și me-
dicină pentru explorări morfolo-
gice și funcționale ca de ex.: eviden-
țierea tumorilor, scintigrafii, in-
vestigații de metabolism interme-
diar ctc. (G.F.)
DICȚIONARELE ALBATROS
ÎMBĂLSĂMARE, metodă de con-
servare a cadavrelor prin im-
pregnarea lor cu substanțe con-
servante (care se opun putrefac-
ției microbiene). în trecut se uti-
lizau diferite amestecuri conser-
vante bine mirositoare. Astăzi
se utiliează injectarea în vasele
sanguine a formolului. (G.S.)
ÎMBĂTRÎNIRE, (SENESCEN-
ȚĂ) epocă terminală a vieții omu-
lui, proces biologic inevitabil, a
cărui apariție, progresie și inten-
sitate este în funcție de mulți
factori, interni și externi. Longe-
vitatea depinde în primul rînd
de factori ereditari, familiali, ra-
siali, însă într-o măsură nu mai
mică și de factori externi, de
ocupație, alimentație, toxiinfecții,
traume fizice și psihice. S-au
făcut multe teorii pentru expli-
carea procesului de i. unele in-
sistă asupra leziunilor organice sau
ale diferitelor sisteme, altele ple-
dează pentru procese^ biochimice
sau chiar moleculare. în tot cazul,
organismul omului bătrîn trece
printr-un proces de uzură, de-
gradare lentă; în el se pot regăsi
o serie de procese involutive,
atrofice, degenerative, ale căror
apariție în timp și grad de inten-
sitate este foarte variabilă și
inegală. Nu este departe de ade-
văr presupunerea, că starea apara-
tului cardio-vascular, funcțiunea
sistemului neuroendocrin sînt su-
porterii principali al î. Durata,
medie de viață a oamenilor în
anul 1900 a fost de 36 de ani, în
anul 1964 — 64 ani, azi în jurul
a 70 ani și se poate aștepta la o
prelungire lentă, progresivă.
Procentajul bătrînilor crește de
asemenea, între anii 1900 — 1960
cu vreo 2—3 %, iar azi a ajuns
la 16—17% din totalul populației,
în țările dezvoltate. Aceste cifre
ne atrag atenția asupra impor-
tanței studiului î. Omul bătrîn
trebuie să suporte — indiferent
de starea lui materială, două sar-
cini, î. și singurătatea. Aceasta
din urmă are mai multe cauze:
bătrînul se simte adesea fără
rost (de prisos) pentru că și-a
251
ÎMP
pierdut locul de muncă, este pen-
sionar, a rămas adesea singur,
copiii săi au devenit adulți, in-
dependenți, l-au părăsit; tova-
rășul său de viață a murit. A
dispărut deci din jurul său acest
microcosmos, în care a ocupat
odată loc central. Singurătatea
va produce mai curînd sau mai
tîrziu traume (probleme) somato-
psihice. Omul nu moare de bătrî-
nețe, fapt dovedit prin necropsii,
ci de boli, care au evoluat în el
— poate lungă vreme latent —
sau de boli curente, la care nu a
putut rezista organismul degra-
dat, prin uzura organelor sau
sistemelor de apărare. Vîrsta bio-
logică poate să difere mult de
cea cronologică, după gradul de
conservare a organismului. Pro-
blema î. este deci în mare parte
profilactică, asigurarea condiții-
lor optime de dezvoltare și de
viață. Odată ce omul a ajuns la
î. urmează măsurile igieno-so-
ciale, adaptate la caz, pentru asi-
gurarea longevității sănătoase,
lipsite de griji materiale și mo-
rale. Știința, care se ocupă de
studiul problemelor biologice, me-
dicale și sociale ale î. se numește
gerontologie, iar știința destinată
studiului evoluției particulare a
bolilor bătrîneții și cu combaterea
lor, este geriatria (A.V.)
ÎMPACHETARE, hidroterapie,
întrebuințată pentru tratamen-
tul diferitelor boli acute (pneumo-
nie, febră tifoidă, și alte boli
febrile) sau cronice (diferitele
forme ale reumatismului). î. poa-
te fi simplă cu apă comună sau
minerală, rece sau caldă, după
prescripții. î. cu nămol se indică
în anumite cazuri (V. PRISNITI)
(A.V.)	’	’
ÎMPIEDICAREA FECUNDAȚIEI,
orice metodă, utilizată 'pen-
tru prevenirea sarcinii nedorite;
trebuie să îndeplinească urmă-
toarele condiții: să nu fie dău-
nătoare sănătății; să fie simplă,
ieftină, de încredere; să nu deran-
jeze armonia vieții sexuale; dacă
totuși se întîmplă să intervină
sarcina, să nu aibă repercusiuni
asupra, germenului. Metodele cu-
noscute: 1) coltul întrerupt, nu
este sigur, deoarece sperma băr-
batului se poate elimina și îna-
inte de ejaculare (spermatoree).
Are dezavantajul că uneori pro-
duce la bărbat tulburări neuro-
tice și la femeie frigiditate; 2)
Ieșea Ogino-Knaus, evitarea con-
tactului în perioada ovulațici
care în caz normal are loc între
zilele 12 — 16 ale ciclului. Dez-
avantajul metodei este că ovula-
ția poate avea loc — anormal —
în oricare zi a ciclului menstrual;
3) metode mecanice: utilizarea pre-
zervativelor, de către bărbat, sau
a pesarului, de către femeie. Di-
mensiunile pesarului să fie stabi-
lite de către medic, care să-i dea
instrucțiuni necesare pentru folo-
sire; 4) metode chimice: întrebu-
ințarea unor globule vaginale,
tablete, gelatină, etc. care după
introducerea lor în vagin, distrug
spermatozoizii sau împiedică pă-
trunderea lor în uter, prin sub-
stanțele chimice ce le conțin.Nu
sînt absolut sigure; 5) steriliza-
INF
252
rea femeii prin ligatura trompe-
lor. Este o metodă chirurgicală
permisă numai în cazul unei boli
a femeii, care, agravîndu-se în
cursul unei eventuale sarcini, ar
pune în pericol viața ei; 6) tablete
hormonale anticoncepționale, care
împiedică ovulația. Metoda este
sigură, cu condiția ca între ziua
a 5-a și a 25-a de ciclu trebuie
luate continuu. La noi este inter-
zisă folosirea lor. (A.V.)
ÎNCARCERARE, reținerea con-
ținutului unei hernii în sacul her-
niar (hernie încarcerată) cu com-
presiunea acestui conținut de că-
tre pereții acestui sac cu pericol
de necroză și infecție. Se rezolvă
de obicei chirurgical. (V. HER-
NIE). (G.S.)
ÎNCĂRUNȚI RE, dispariția pig-
mentului din stratul medular al
firului de păr și pătrunderea de
aer în locul lui. î. se produce pe
baza unor factori ereditari și
hormonali. Este un caracter al
bătrîneții dar apariția sa timpu-
rie nu poate fi socotită fenomen
patologic. (Z.K.)
ÎNCHEIETURĂ v. ARTICULA-
ȚIE
ÎNGRĂȘARE v. OBEZITATE
ÎNGRIJIREA SUGARULUI.
După naștere bontul ombilical
trebuie îngrijit zilnic, timp de
vreo 7 zile, pentru evitarea in-
fecției (pansament sterii). Ali-
mentația începe prin punere la
sin la 12 ore după naștere. îna-
intea primului supt și între mese
se administrează ceaiuri zaha-
roase 5 — 10%, de mai multe ori
pe zi. în primele 10 zile de viață
numărul meselor pe zi este de 7,
cu respectarea pauzei de 6 ore
noaptea. După alăptare se va
controla cantitatea de lapte con-
sumat, prin cîntărirea sugarului,
înainte de supt mamelonul ma-
mei se șterge cu vată îmbibată
în soluție de acid boric 1%. Dacă
sugarul nu poate suge, mulgem
laptele din sînul mamei și-l dăm
sugarului cu biberon sau lingu-
riță avînd grijă să fie sterilizate.
Hrana ideală pentru sugar este
laptele de mamă; în unele cazuri
se recurge la doică și la alimenta-
ția artificială. Compunerea aces-
tei alimentații o va prescrie
medicul sau sora de ocrotire. Con-
trolăm și schimbăm scutecele su-
garului de 3 —4 ore. îi spălăm cu
apă călduță, amestecată cu ceai
de mușețel, după carc-1 ștergem cu
precauție, aplicîndu-i pudră de
copii în regiunile axilare, geni-
tale. Scăldarea sugarului o facem
— după posibilitățile mamei —
regulat, zilnic la același timp.
Apa de baie să aibă temperatura
corpului 37°C, apoi odată cu
creșterea sugarului o reducem
pînă la 26°C. Temperatura came-
rei să fie de 23 —24CC. Hainele
sugarului să fie spălate și călcate
zilnic. La folosirea scutecelor sin-
tetice să avem grijă ca pielea sa
să nu se irite. De la început vom
obișnui sugarul să doarmă noap-
tea. Baia de aer, sau în timp de
vară, baia de soare, sînt indispen-
253
ÎNȚ
sabile pentru buna dezvoltare:
la început 1 — 2 minute, pe urma
prelungim timpul. (A.V.)
ÎNȚEPĂTURĂ, perforarea pielii
cu un ac, lanțetă, pentru a lua
o probă de sînge. î. provocate de
insecte (țîntar, albină, viespe etc.;
în acest caz î. sînt însoțite de
lăsarea în rană a unor substanțe
fie anticoagulante (pentru a pu-
tea lua sînge), fie a unor toxine
(mijloc de apărare); ca urmare
în jurul î. se formează o pată
roșie și apare durere (ca o arsură),
apoi se umflă și încep să producă
mîncărimi; dacă se produc mai
multe î. atunci individul (mai
ales copiii) ajunge la o stare de
intoxicare; se previn î. fie aco-
perind fața cu voaluri, fie întin-
zînd pe părțile expuse un lichid
ce rezultă din macerația frunze-
lor de nuc, de tei; după î. nu e
bine să se frece regiunea respec-
tivă, ci să se umecteze cu soluție
diluată de amoniac, au apă de
colonie, oțet și să se aplice ban-
daje reci (dacă acul a rămas în
î. trebuie scos cu o pensetă ca să
nu producă infectii ulterioare).
(E.P.)
DICȚIONARELE ALBATROS
LABILE, celulele care se reînnoiesc
toată viața; epiteliile, stratul su-
perficial al pielii, celulele orga-
nelor hematopoietice, ale glan-
delor sexuale etc. (E.P.)
LABIRINT, spațiul din osul tem-
poral în care este adăpostită ure-
chea internă: canalele semicircu-
lare, utricula și sacula pentru 1.
anterior și melcul urechii pentru L
posterior: între osul propriu-zis
și organele din L (învelite într-o
membrană proprie) există un
lichid perilimfatic care apără orga-
nele (în interiorul cărora este un
lichid endolimfatic). (V. URE-
CHE). (E.P.)
LACRIMĂ, secreția glandei cu
același nume care are ca obiec-
tiv menținerea umidității corneei.
(A.S.)
LAGOFTALMIE, tulburare ce con-
stă în imposibilitatea închiderii
fantei palpebrale, cauzată de pa-
ralizia mușchiului orbicular al
pleoapei. L. este prezentă în pa-
ralizia facială periferică dar lip-
sește în paralizia facială centrală,
fapt pentru care este considerată
un semn de mare importanță în
diagnosticul diferențial al celor
două forme clinice de paralizie
facială. Odată cu 1. în paralizia
facială periferică apare o înceti-
nire a clipitului și o scădere a
secreției lacrimale, ele avînd drept
consecință apariția keratitei. (A.
S.)
LAMBLIAZĂ (GIARDIOZĂ),
boală parazitară, cauzată de pre-
zența în intestin sau vezică biliară
a parazitului microscopic, numit
Iambii a (giardia) intestinală. In-
festația se face de la om la om,
prin materiile fecale, care conțin
chiste de parazit. Parazitul tră-
iește în intestinul subțire (duoden)
de unde migrează în căile și vezica
biliară. L. are o formă intestinală,
caracterizată prin enterocolită,
dispepsie de fermentație, iar for-
ma hepatică produce inflamația
vezicii biliare (colecistită, colan-
255
LAK
gită). Ambele forme pot da semne
toxice, nervoase și alergice. Pu-
nerea în evidență a 1. se face prin
examenul sucului duodenal (luat
cu o sondă). L. este o boală frec-
ventă la copii (20%); la adulți
(5 — 8%). Tratamentul 1. (vinde-
care sigură) se face cu atebrină.
(A.V.)
LAN0LINĂ, produs extras din
purificarea grăsimilor din seul de
oaie (care nu rîncezește; poate fi
amestecată bine cu apă 1/2), în
care se adaugă esențe mirositoare.
L. constituie unul din cele mai
bune unguente ale pielii feței și
a mîinilor; în unele cazuri poate
fi amestecată cu medicamente
care prin frecare pot fi introduse
în piele. (E.P.)
LAPAROTOMIE, deschiderea chi-
rurgicala a cavității abdominale
în scop explorator (1. explovatovie)
sau pentru efectuarea unei inter-
venții. (G.S.)
LAPIS INFERNALIS (PIATRA
IADULUI), azotat de argint:
cristale rombice, lamelare, inco-
lore și translucide, caustice și fără
miros. în contact cu substanțele
organice se înnegrește prin redu-
cerea sa la Ag. metalic. în medici-
nă se utilizează pentru proprietă-
țile sale cauterizante sub formă
de creioane sau soluții de 0,025 —
0,1%. Se conservă ferit de lumi-
nă. (G.F.)
LAPTE, produs normal de secreție
a glandelor mamare. Conține prin-
cipiile nutritive în condiții opti-
me de sterilitate și digestibilitate :
proteine, glucide, lipide, sărurile
și substanțele imune. Compoziția
1. de mamă și de vacă:
Laptele	Laptele
de mamă:	de vacă:
proteine %	1,5	3,5
grăsimi %	4,0	3,0
zahăr %	7,0	4,5
săruri %	0,2	0,7
calorii 100 m/1: 70	65
Compoziția și cantitatea de pro-
teine (aminoacizi) și de grăsimi
(acizi grași) se deosebește la cele
două feluri de lapte. Secreția de
L imediat după naștere se numește
colostru. După 3 — 4 zile apare se-
creția propriu-zisă de I. Absoluta
lipsă de secreție este rară (aga-
lactie), frecventă fiind însă secre-
ția diminuată. Pentru asigurarea
producerii 1. în cantitate normală,
este de mare importanță lactația
regulată și mulgerea sistematică,
a celui rămas în sîni. Este nece-
sar să ne îngrijim de alimentația
corespunzătoare a mamei, bo-
gată în proteine, și de realizarea
condițiunilor potrivite de mediu
pentru actul sugerii. (A.V.)
LARGACTIL v. CLORPROMA-
ZINĂ
LARINGE, partea superioară a
traheei, care face legătura între
gură și nas pe de o parte, ce se
deschide în faringe și în aparatul
respirator; organul fonației. Este
alcătuit dintr-un schelet cartila-
ginos format din: cartilajul cri-
coid, tiroid, epiglotă și două arte-
LAR
256
noide; acestea sînt astfel dispuse
încît delimitează un canal din
trahee. în faringe, care este închis
de epiglotă în timpul deglutiției
și în care se găsesc corzile vocale
superioare și inferioare (cele care
vibrează în vorbire); 1. este căp-
tușit cu un epiteliu cilindric, cu
celule ciliate care bat în mod nor-
mal dinspre plămîni spre gură,
aiitrenînd în spută particulele de
praf sau altele intrate odată cu
acrul respirator și fixate pe pereții
mucoși ai căilor respiratorii; iner-
vația 1. este dată de nervii larin-
gieni (superior și inferior) prin
care se pot comanda o serie de
mișcări ale 1. Funcția 1. este con-
ducerea aerului în pulmoni și
fonația; în aceasta din urmă vi-
brația corzilor vocale și ale spa-
țiului aerian tubar din L, faringe,
gură și nas, jucînd un rol princi-
pal (v. vorbire), Orice boli ale 1.
se manifestă deci cu tulburări ale
respirației și fonației. Bolile L
cele mai cunoscute sînt: inflama-
țiile, corpii străini, tulburările
senzitive și motorii și tumorile
laringiene/ etc, (E.P.)
LARINGÎTĂ, inflamația acută sau
cronică a 1. ce, de obicei, nu este o
boală independentă, ci este aso-
ciată cu bolile identice, ale căilor
respiratorii. Inflamația acută a
mucoasei laringiene este cauzată
de infecții virotice-și bacteriene și
este favorizată de reacția de apă-
rare scăzută a organismului, fac-
tori climaterici (umezeală, frig),
infecții de vecinătate, de unde
se propagă fie pe cale descendentă
(rinosihuzite, . faringite, etc.), fie
pe cale ascendentă (infecții tra-
heo-bronșice, pulmonare). Irita-
ția locală prelungită (efort vocal,
inflamații repetate sau prelungi-
te, fumat excesiv, abuz de alcool,
impurități atmosferice: praf, gaze,
vapori toxici, deviații de sept
etc.). Semnul caracteristic este
răgușeala, care poate ajunge pînă
la afonie completă. în 1. acute
răgușeala poate fi însoțită de
dureri de gît, senzație de arsură
și uscăciune, tuse, stare febrilă etc.
Pe lîngă această formă ușoară
există și forme acute deosebit de
grave: astfel, la copii, se întîlnește
1. subglotică sau pseudocrup-ul,
1. striduloasă, la care cele mai
cunoscute semne sînt simptomele
de obstrucție laringiană, care de-
termină fenomene de sufocare. în
alte cazuri 1. acută apare ca o
manifestare a bolilor infecțioase.
Deosebit de grav este crupul dif-
teric, care prin falsele membrane
ce se formează sau se adună la
nivelul glotei produc fenomene
dramatice de sufocare. în toate
cazurile cînd apar fenomene de
sufocare, este absolut necesară
observația permanentă a bolna-
vului de către medicul specialist
ORL, căci uneori numai o inter-
venție de urgență îi poate salva
viața. Alte boli infecțioase care
pot fi însoțite de 1. sînt: febra
tifoidă, scarlatina, rujeola, gripa,
tușea convulsivă, etc. în toate
cazurile de 1. este recomandabilă
respectarea tratamentului reco-
mandat de medicul specialist ORL:
evitarea eforturilor vocale, a fri-
gului, gargară și inhalație călduță
257
LAR
cit ceai de mușețel etc. L. cronică
are o evoluție prelungită, dar în
cazurile ușoare este săracă în
simptoame generale. De obicei,
primul simptom este apariția
răgușelii, însoțită eventual de o
senzație de jenă și tuse. Formele
grave de 1. cronice specifice, sînt:
TBC laringean, sifilisul laringean,
scl cromul, laringita ozenatoasă
etc., care pot cauza complicații
severe cu urmări definitive (pe-
ricondrită, necroză, cicatrizări,
stenoze etc.) Corpii străini ajung
în; laringe prin aspirație și dacă nu
pot fi eliminați prin tuse, produc
fenomene de sufocație. Tratamen-
tul constă în îndepărtarea de ur-
gență a corpului străin de către
medicul specialist O BL. Stenozele
survin în urma diferitelor boli
(guma sifilitică, febra tifoidă,
sclerom, arsuri, traumatisme, pe-
ricondrite de diferite etiologii etc.)
care prin cicatrizări provoacă
îngustarea lumenului laringean.
Ca?:urile de dispnee gravă necesită
executarea traheotomiei. Tulbură-
rile motorii ale laringelui (pareze
și paralizii) pot fi de origine mio-
patică sau neuropatică. în primul
caz ele se datorează leziunilor
musculare fără cointeresarea căi-
lor nervoase. Sînt consecințele,
mai ales a leziunilor inflamatorii.
Paraliziile neuropatice sînt cau-
zate de leziunile nervului recu-
rent (ramură a nervului pneumo-
gastric), care avînd un traiect
suficient de lung (mai ales cel
stîng, care este mai lung ca cel
drept) este relativ ușor vulnerabil.
Astfel diferite procese tumorale
pot exercita compresiune asupra
nervului recurent, leziuni toxice,
gușă, anevrism aortic etc., de
asemenea pot leza și comprima
nervul. Procesele cicatriciale, prin
tracțiune pot cauza leziunea ner-
vului, care de asemenea provoacă
tulburări de motricitate a larin-
gelui. Tulburările senzitive sînt
mai puțin importante ca cele mo-
torii. Grave sînt tumorile laringee-
ne, care sînt benigne și maligne.
Din prima categorie fac parte
nodulii vocali, polipii laringeeni,
papilomatoza laringeană etc. frec-
ventă la copii și prezintă o ten-
dință marcată de recidivare. Este
caracterizată printr-o răgușeală
prelungită care devine din ce în
ce mai pronunțată. Dacă tumoa-
rea ia proporții mari, produce și
tulburări respiratorii, (dispnee),
care în cazuri grave poate nece-
sita efectuarea traheotomiei. Din-
tre tumorile maligne cancerul
este mult mai frecvent, sarcomul
este întîlnit foarte rar. Boala
începe insidios, cu pierderea vocii,
în acest stadiu deja tumoarea are
o extindere mare și de multe ori
nici nu mai este operabilă sau
extirparea ei necesită o operație
extinsă, mutilantă. Tocmai în
aceasta constă pericolul și de aceea
bolnavul să nu neglijeze simpto-
mele incipiente, ușoare după pă-
rerea lui, si să se prezinte la medic.
(D.H.)
LARINGOSCOPIE, metoda de a
privi deschiderea laringelui prin-
tr-o oglindă fixată pe o tijă și
£7 — Dicționarul sănătății
LAR
$58
sub o iluminare cu lampa fron-
tală a lui Clar. (E.P.)
LATENȚĂ, caracteristica unui fe-
nomen care se desfășoară foarte
încet și asimptomatic (evoluția 1.
a unei boli); durata între excita-
ție și efect în activitatea neuro-
musculară, prezența unui microb
în organism care nu a devenit
agresiv, denotă o stare L (E.P.)
LAXATIV, denumirea medicamen-
telor întrebuințate pentru pro-
vocarea scaunului. L. produc o
purgație ușoară (blinda) spre deo-
sebire de purgative care produc
un efect drastic. L. sînt fenolfta-
leina (carbociful) sau apele mine-
rale alcaline. (A.V.)
LĂUZIE, perioadă care durează
de la terminarea actului de naștere
pînă la revenirea organismului
la starea dinaintea sarcinii (6
săptămîni). Pentru 1. este carac-
teristică regenerarea suprafeței
interne a uterului, după elimina-
rea placentei. Respectarea condi-
țiilor de igienă a organelor genita-
le, mișcări, exerciții de gimnastică
medicală adecvată, regim dietetic,
alăptare sistematică, sînt măsuri
care asigură bunul mers al L
(A.V.)
LEGĂTURĂ INVERSĂ v. FEED-
BACK
LEISHMANIOZĂ, afecțiune pro-
vocată de un protozoar din fami-
lia Trypanosomelov, Leishmania
(cu mai multe specii), care se poa-
te localiza în sistemul reticulo-
endotelial, provocînd, mai ales
în regiunile tropicale, boli grave
ca: febra neagră, kala-a zar (în
India și în jurul Mediteranei)
ulcerațiile tegumentului (în Mexic,
America de Sud); 1. se caracte-
rizează nu numai prin inflamați:
și infecții tegumentare, hepatice,
splenice, intestinale, dar și printr-o
stare foarte gravă de anemie; L
se transmite prin intermediul
unor specii de flenotomi (prin în-
țepare) sau prin contaminare
de la cîini. (E.P.)
LENTILĂ, piesă din material tran-
sparent care refractă razele lumi-
noase și avînd adesea cel puțin
una din suprafețe curbată. L«
acromatică nu are aberații croma-
tice. L. aprocromatică fără aberații
cromatice și sferice. L. de contact,
1. fină ce se aplică direct pe globul
ocular, se așază sub pleoape,
în contact nemijlocit cu corneea
transparentă, evitîndu-se astfel
purtarea de ochelari. Elaborarea
și confecționarea acestor mijloace
este si astăzi în stadiul experimen-
tării; (G.F. + Z.K.)
LEPRĂ, inflamație cronică spe-
cifică, produsă de bacilul Mycro-
baderium leprae foarte asemă-
nător bacilului Koch. în țările
sudice, tropicale „endemice" boa-
la este foarte răspîndită; există
și azi 10 — 12 milioane bolnavi de
L Infecția se propagă prin contact
direct, sau picături suspendate în
aer, este favorizată de lipsa con-
dițiilor de igienă. Există mai
multe forme: nervoasă, tuber-
oasă mixtă. Perioada de latență
după infecție este lungă: 2 — 20
250
LET
ani. Semnele 1. tuberoase: noduli,
infiltrațiuni diseminate pe față
și pe membre, febră, dureri, slă-
bire. Forma nervoasă produce prin
atacarea terminațiilor nervoase o
necroză, gangrenă și amputația
indoloră a unor părți ale feței
(nasul), membrelor (degete). Le-
proșii sînt izolați în lagăre pentru
prevenirea răspîndirii bolii. L.
a fost eradicată în Europa. S-au
făcut multe încercări de trata-
ment, lupta împotriva 1. fiind
în zilele noastre organizată de
ONU. (A.V).
LEPTOSPIROZĂ, grup de boli
infecto-contagioase ale omului și
animalelor, produse de leptospi-
re, microbi asemănători spiroche-
telor, dar mai subțiri și cu spire
mai strînse din familia Trepone-
mataceae. Tipică este 1. icter ohe-
moragică determinînd boala lui
Weil, transmisă omului de șobo-
lan și caracterizată prin febră,
icter și hemoragii, leziuni hepa-
tice, astenie, cefalee, anxietate,
delir, greață etc., avînd uneori o
■evoluție gravă. L. gripotiJoasă
(febra de apă sau de mîl) apare
printre muncitorii agricoli care
o iau din apă, microbul putînd
pătrunde în piele; evoluează be-
nign, sub forma unei infecții gri-
pale. Există și alte 1. transmise
de șobolani sau vaci, avînd, de
asemenea, de obicei evoluție be-
nignă. Boala este rară în Europa,
fiind mai frecventă în Extremul
Orient. (G.S.)
LEȘIE, lichid obținut din cenușă
amestecată cu apă firebinte; L
conține hidrați de sodiu și pota-
siu și este un mijloc foarte eficace
pentru desinfecția lenjeriei de pat
a bolnavilor și chiar pentru vasele
folosite de aceștia. (E.P.)
LEȘIN (LIPOTIMIE), tulbura-
re acută și gravă a cunoștinței,
caracterizată prin suprimarea
bruscă a stării de veghe și a psiho-
motricității. L. se datorește unui
stop cardiac sau unei alte modi-
ficări subite a circulației, fiind
urmarea unei anemii cerebrale,
survenită în trunchiul cerebral,
zona în care se găsesc centrii car-
dinali ai vieții. în majoritatea
cazurilor, 1. are o durată foarte
scurtă (de ordinul minutelor) cu
revenire progresivă a stării de
veghe și reluarea activității tu-
turor celorlalte procese neuropsi-
hice superioare. Persoana care a
avut un L rămîne amnestică pen-
tru perioada cît a durat L, adică
nu-și mai reamintește nimic și
nici nu reconstituie cele întîmpla-
te în acea perioadă. Se recomandă
o atentă examinare medicală ul-
terioară, pentru a stabili precis
factorii care au cauzat 1. și pre-
venirea printr-un tratament adec-
vat, repetarea lor. Adesea pre-
mergător 1. este o stare generală
rea, căscat, amețeli, sunete în
urechi, greață, întunecarea ve-
derii și pierderea complectă a
cunoștinței; este starea de lipo-
tenie. (A.S.)
LETAL (MORTAL, FATAL),
care duce la moarte. Doza 1.
cantitatea de substanță toxică la
care un organism moare; 1. este
17*
LET
260
și o genă care duce organismul
la moarte, mai ales dacă acțiunea
sa nu este compensată de o alelă
corespunzătoare, normală. (G.F.)
LETARGIE (MOARTE APA-
RENTĂ), formă de hipersomnie,
caracterizată printr-un somn pro-
fund și de lungă durată în care
funcțiile vitale funcționează di-
minuat, alături de o intensă stare
de rezoluție musculară generaliza-
tă. Cele mai frecvente boli în
care apare I. sînt: encefalita epi-
demică, tumorile de la baza cra-
niului, traumatismele craniocere-
brale, intoxicația medicamentoa-
să supraacută, sindroamele dien-
cefalice etc. (A.S.)
LEUCEMIE (LEUCOZÂ, CAN-
CERUL SÎNGELUI), proces pro-
liferațiv neoplazic al mezenchi-
mului leucoblastic, caracterizat
printr-o proliferare autonomă, tu-
morală a celulelor hematoforma-
toare, din măduva osoasă, ficat,
splină, ganglioni și țesutul reticu-
lo-endotelial. Uneori leucocitele
produse în exces în aceste organe
nu pătrund în sînge (L aleucemică }
sau pătrund puțin (1. stibleucemi-
că). Asupra naturii 1. se discută
încă: radiațiile (roentgen, raze
atomice) o pot produce, dovada
este frecvența de 8 ori mai mare
la personalul care manipulează
aparatele roentgen sau la victi-
mele bombei atomice (Hiroshima);
unii insistă asupra originii viro-
tice a 1. sau chiar toxice (benzen).
Apare la orice vîrstă, însă mai
frecvent Ia cei tineri. Forma
cronică are latență lungă: slă-
bire, astenie, dureri osoase, mări-
rea ganglionilor limfatici, a spli-
nei, ficatului, complicații infec-
țioase și hemoragice tot mai gra-
ve. Forma acută, care duce la
moarte în cîteva săptămîni, cu
simptomatologia unei infecții gra-
ve : febră ridicată, adinamie, aste-
nie, hemoragii, apariție de ulce-
rații în gură, faringe și alte mu-
coase; în sînge numai leucocite
tinere (L granulocitară: 1. limfo-
citară; 1. mono citară etc.). După
felul elementelor neformate se
deosebește o formă mieloîdă și
una limfatică. Esența bolii este o
înmulțire extremă a globulelor
albe, forme tinere, de La 4 — 6000 la
100 — 500.000/1 mm sînge, cu su-
primarea, în același timp, a for-
mării globulelor roșii, a plăcu-
țelor și a formelor adulte de glo-
bule albe. Organismul invadat
de globulele albe neoformate este
practic lipsit de toate funcțiunile
fiziologice ale sîngelui: este ane-
mic, expus la toate infecțiile.
Ficatul și splina se măresc enorm,
ganglionii limfatici la fel, bolnavii
slăbesc, au febră, devin cașectici.
Diagnosticul se face prin exame-
nul microscopic al sîngelui. Tra-
tamentul 1. este radiologie și me-
dicamentos (cu citostatice și anti-
mitotice) ca si cu transfuzii. (A.V.
+ G.S.)
LEUCOCITE, denumirea globule-
lor albe adulte, ale sîngelui. Nu-
mărul lor total la omul adult este
de 4 — 9000/1 mm3 de sînge, dar
în cazul diferitelor boli poate fi
crescut (leucocitoză) sau diminuat
261
LEU
(leucopenie). După forma nucleu-
lui deosebim 1. polinucleare sau
mononucleave. Protoplasma 1. poli-
nucleare conține granulațiuni neu-
trofile, acidofile sau bazofile. Du-
rata medie a vieții 1. este de 2 —4
zile. Locul de producere: cele
polinucleare provin din măduva
osoasă (pulpa) roșie, monocitele
din sistemul reticulo-endotelial
iar limfocitele din sistemul limfa-
tic ganglionar. Rolul 1. este apă-
rarea organismului împotriva toxi-
infecțiilor. în acest scop 1. pot
ieși prin mișcările lor active (dia-
pedeză) din curentul sanguin,
pentru atacarea agenților vătă-
mători, pătrunși în țesuturile
corpului (fagocitoză), sau liche-
fierea lor prin fermenții produși.
Monocitele se mai numesc și ma-
crofage, pentru proprietatea lor
de a îngloba corpii nocivi (micro-
bii). Monocitele mai au rol im-
portant și în producerea diferite-
lor enzime, care printr-o activi-
tate chimică, degradează substan-
țele nocive, circulante în sînge.
Limfocitele au rol important în
reacțiile imuno-biologice ale or-
ganismului. Examenul I. cantita-
tiv și calitativ are importanță în
stabilirea diagnosticului bolilor.
(V. FORMULĂ LEUCOCITA-
RĂ). (A.V.)
LEUCODERMIE, lipsa pigmen-
tului melanin la nivelul unor por-
țiuni circumscrise pe piele, apă-
rînd sub forma de pete albe în-
conjurate de o margine pigmen-
tată. De obicei este urmarea unor
procese inflamatorii (arsuri, lepră,
dermatită profesională). Lipsa con-
genitală a pigmentului pe anumite
porțiuni de piele se numește viti-
ligo (lipsa completă a meîaninei;
indivizii au părul alb, pielea roză
și ochii roșii), albinism, boală
ereditară a omului si animalelor.
(G.S.)
LEUCOENCEFALITĂ, inflama-
ția substanței albe a creierului.
L. demi elini z antă, hemoragică,
peri axială, sclerozantă. Debutea-
ză de obicei prin tulburări psihice,
febră, hipertonie, hiperkinezii și
evoluează rapid ajungînd la ca-
șexie. (A.V.)
LEUCONEVRAXITĂ v. SCLE-
ROZĂ ÎN PLĂCI.
LEUCOPENIE, diminuarea glo-
bulelor albe (sub 4.000/mm3) cir-
culante în sînge. Se datorește di-
feritelor boli: anemii, radiațiuni
ionizante roentgen, administrării
unor medicamente (sulfamide, ci-
tostatice), cașexie, inaniție, febră
tifoidă, gripă, poliomielită etc.
Stabilirea 1. se face prin numără-
toarea globulelor albe din sînge.
Tratamentul 1. este cauzal și
constă din administrarea prepa-
ratelor de vitamina Bi2, iar în
cazuri grave din transfuzii de
sînge. (Ă.V.)
LEUCOPLAST (EMPL ASTRU),
bandă de pînză cauciucată, care
servește pentru fixarea unui pan-
sament sau acoperirea unei răni.
Pentru acest scop din urmă este
așezată la mijlocul L o bucată
de tifon, îmbibată cu o substanță
LEU
262
antiseptică, care să asigure vin-
decarea rănilor. (A.V.)
LEUCOPLAZIE (LEUCOPLA-
CHIE), pată albă, ușor proemi-
nentă, aspră, bine circumscrisă,
aflată de cele mai multe ori pe
mucoasa bucală. (2% printre oa-
menii adulți au L), mai rar pe
mucoasa diferitelor organe cavi-
tare: 1. genitală, peri anală. L.
de multe ori nu produce stări su-
părătoare. Poate fi produsă de
dinții stricați, de consumul ali-
mentelor prea fierbinți, prea con-
dimentate sau de lipsa unor vita-
mine. Se recomandă controlul me-
dical, pentru că ele pot forma
punctul de plecare al tumorilor
maligne (cancer). Prevenirea lor
constă din tratamentul dinților,
evitarea alimentelor prea acide,
prea fierbinți, (numai sub supra-
vegherea medicului). (A.V.)
LEUCOPOIEZĂ (LE UCOCITO-
POIEZÂ), procesul de formare a
leucocitelor în organele hematopo-
ietice (măduvă hematogenă, spli-
nă, ganglioni limfatici). Originea
leucocitelor este reprezentată de
celule tinere nediferențiate, hemo-
citoblaste, care în funcție de orga-
nul respectiv vor da naștere dife-
ritelor varietăți de leucocite. Ast-
fel, leucocitele polinucleare sau
granulocitele iau naștere în mă-
duva hematogenă, unde hemoci-
toblastele se transformă în mielo-
blaste (celule încă tinere, cu nucle-
oli și fără granulații specifice dar
diferențiate în sens granulocitar)
apoi în promielocite și mielocite
(celule mai diferențiate, fără nu-
cleoli, cu granulații specifice neu-
trofile, eozinofile, sau bazofile)
și metamielocite (la care apariția
unui nucleu scobit presupune lo-
bularea caracteristică polinuclea-
relor). în stadiul următor, nucleul
se lobulează (fiind format din
mai mulți lobi uniți între ei prin
punți subțiri, ceea ce dă impresia
de nucleu multiplu. în acest sta-
diu, polinuclearele părăsind mă-
duva trec în sînge. în splină și
ganglioni hemocitoblaști se trans-
formă în limfoblaști (celule ti-
nere, nucleate, diferențiate în
sens limfocitar) care trecînd prin
stadiul de prolimfocit (prin pier-
derea nucleolului, condensarea nu-
cleului și reducerea citoplasmei)
se transformă în limfocite adulte.
Monocitele iau naștere atît în
măduvă, cît și în splină și ganglio-
ni, prin transformarea hemocite-
lor în monoblaști și apoi în mono-
cite. Orice factor care împiedică
1. produce limfopenie (scăderea
numărului leucocitelor sanguine).
V. HEMATOPOIEZĂ (G.S.)
LEUCOREE, denumirea în gene-
ral, a oricăror scurgere vaginale.
L. poate fi: fiziologică (banală)
ce apare în faza foliculinică a ci-
clului ovarian; hormonală, dato-
rită insuficienței ovariene, pre-
dominant foliculinică. Explicația
acestei 1. este trofismul alterat
al mucoasei vaginale, dispariția
florei microbiene proprii, acido-
file (bacilii lui Doederlein), din
lipsa secreției acidului lactic, de
către mucoasa vaginală; infec-
țională gonococică, strepto-stafi-
263
LIG
lococică sau prin bacilul coli;
parazitară, datorită de cele mai
multe ori unui parazit — tricho-
monas vaginal. Tratamentul L
se face pe baza examenului de
laborator. (E.P.)
LEUCOTOMIE, operație preco-
nizată de neurochirurgi în vede-
rea ameliorării unor forme grave
de psihoze prelungite. L. constă
în tăierea fibrelor talamo-fron-
tale presupunînd că astfel s-ar
putea restabili o stare de agita-
ție, de agresivitate de algii cro-
nice etc. Astăzi a fosFabandonată.
(A.S.)
LEUCOZĂ v. LEUCEMIE.
LEZIUNE, alterare morfologică
a unui țesut, organ sau organism,
provocată fie mecanic, fie chi-
mic, fie printr-un agent patogen;
ea modifică structura și raporturi-
le organului lezat cu întregul orga-
nism și de aici pot apărea tulbu-
rări funcționale diferite, a căror
importanță este paralelă cu mă-
rimea și gravitatea I. Se cunosc
1. prin contralovitură, L degene-
rative, 1. cutanate, 1. funcționale, L
. de menise, 1. mitroaortică, organice,
trofice, tuberculoase etc. (E.P.)
LI Bl DO, poftă sau apetit, dorin-
ță . Noțiune de L, apărut pentru
prima dată în lucrările lui S.
Freud, care a înțeles sub acest
termen apetitul, dorința sexuală.
(Spre deosebire de C. G. Jung, după
care 1. este simțul de dorința vieții,
dorința de a trăi). Din punct de
vedere sexual patologic 1. înseamnă
dorința excesivă de viată sexuală.
(A.V.)
LICHEN, denumire pentru unele
dermatoze, care apar pe corpul
omului (mai ales pe picioare) ca
niște „licheni” la suprafața pie-
trelor; apar ca papule pe piele,
după stările de șoc nervos sau
emoții puternice, de obicei pe
teren tuberculos. Se consultă me-
dicul. (E.P.)
LICHID CEFALORAHIDIAN,
lichidul din interiorul oaselor care
înconjură sistemul nervos central;
este clar, lipsit de globule roșii,
dar avînd cîteva globule «albe;
este secretat de plexurile corci de
și resorbit în majoritate de sinu-
sul longitudinal, astfel că are o
anumită circulație lentă (de tip
„ vis-a-tergo”); la om există circa
130 ml; se poate extrage prin
puncție lombară, sau occipitală
pentru analize (mai ales în me-
ningite, encefalite). L.c. apără
sistemul nervos central de lovituri
și scuturături bruște, îi menține
o anumită tonicitate a sîngelui din
vase, da și oferă celulelor din sis-
temul nervos o serie de substanțe,
în el se pot introduce, prin injec-
ții, o serie de substanțe care pă-
trund nepede în sistemul nervos
(sulf am ide, antibiotice în menin-
gite, anestezici pentru partea in-
terioară a corpului — metoda
Toma lonescu) (V. RACHIANE-
STEZIE) (E.P. + A.S.)
LIGAMENT, legătură între orga-
ne (între os și capsula articulară,
între peritoneu și intestin, între
LIG
264
uter și pereții abdominali etc.)
alcătuită dintr-un țesut fibros alb,
foarte solid, foarte puțin exten-
sibil. (E.P.)
LIGATURĂ, închiderea unui
conduct din organism prin apli-
carea unui nod sau a unei suturi.
L. vasculară, — împiedică curge-
rea sîngelui din vasele tăiate în
timpul operației. L. canalului
cistic împiedică scurgerea bilei
în cavitatea peritoneală în timpul
operației pentru îndepărtarea vezi-
culei biliare. (E.P.)
LIMBAJ, un grup de sunete arti-
culate folosite de oameni pentru
comunicare. L. este în strînsă
corelație cu funcțiile psihice prin-
cipale de care depinde si pe care
le exprimă. Pentru realizarea 1.
este necesară existența unui po-
tențial ereditar care formează echi-
pamentul de bază și un climat
social care să-1 dezvolte la timp.
L. este într-o continuă transfor-
mare în funcție de evoluția
grupului de oameni care-1 folo-
sesc. Elementul vehiculant al
limbajului este cuvîntul. Vocabu-
larul circulant al unei limbi este
format din aproximativ 25.000
cuvinte care reprezintă cifra me-
die utilă. L. este de două feluri:
interior și exterior, care la rîndul
său este format din L vorbit și
scris. Tulburările de 1. mai frec-
vente: logoree, mutism, balbism,
logonevroză, afazie, etc. (A.S.)
LIMBĂ (GLOSSA), organ al mas-
ticației, deglutiției, vorbirii și
principalul organ al gustului;
este un organ puternic, musculos
(17 mușchi) acoperit cu o mucoa-
să pluristratificată pe care se
găsesc diferitele formațiuni gusta-
tive numite papile (filiforme, fun-
giforme, caliciformc). La baza ei,
în gît, este epiglota, în fundul
gurii lueta (omușorul) care o
desparte de cavitatea nazală. L.
este puternic vascularizată și iner-
vată în fundul gurii de ramuri ale
nervului vag, la mijloc de gloso-
faringian și spre vîrf de nervul
lingual. Pe papilele gustative (mai
ales pe cele caliciforme) se găsesc
butonii gustativi, niște aglome-
rări de celule ciliate închise între
celulele epiteliului și inervate de
filete nervoase care se termină
în butoni pe celulele ciliate. Există
patru gusturi fundamentale:
dulce, amar, acru și sărat. Din
combinarea lor se produc toate
senzațiile gustative. L. poate să
indice o serie de tulburări de di-
gestie. L. albă indică o digestie
tulburată și e datorită dezvoltării
mari a papilelor filiforme. L. roșie
e prezentă în scarlatină, infecții
renale și e datorată unui descua-
mări accentuate a epiteliului; L
netedă în diabet, TBC, leziuni
ale 1. etc. Bolile 1. se numesc
glosite și pot fi variate: sifilitice,
canceroase (epitelioame), ulcera-
ții, tuberculoase etc. Frecvent apar
aftele care se prezintă ca mici
ulcerații pe diferite părți ale L
(mai ales lateral și dedesubt), care
seamănă cu ulcerațiile febrei aftoa-
se a bovinelor, de care uneori sînt
provocate printr-un virus ce poa-
te fi vehiculat prin alimente (mai
265
LIM
ales lapte); tratament: o bună
desinfecție a gurii și o supraveghe-
re a alimentației. (E.P.)
LIMBRIC, vierme din familia
ascaridelor, care parazitează intes-
tinul subțire (mai ales la copii)
(dar uneori urcă și în stomac) ;
are o lungime de 10 — 20 cm, cilin-
dric, subțire (cu două linii latera-
le) elimină ouăle în intestin, de
unde cu materiile fecale pot ajun-
ge în apă, pe zarzavaturi etc. și
prin consumarea acestora din nou
în intestin; nu rar larvele din in-
testin pătrund în vena portă, fi-
cat și ajung în pulmoni, de unde
prin trahee urcă în faringe, de
aici în esofag și din nou ajung
în intestin unde cresc ca adulți.
Bolile produse de 1. se numesc
ascaridioze și produc tulburări
digestive, slăbire (pătrunzînd în
apendice sau apendicită), hiper-
nervozitate și semne false de me-
ningită. Printr-o bună igienă se
împiedică parazitarea. Medicul
prescrie un tratament cu ver-
mifuge. (E.P.)
LIMFADENITĂ, inflamația gan-
glionilor limfatici, însoțind de
obicei inflamații ale organelor
învecinate sau fiind expresia unei
boli generale a organismului. Sînt
interesați în special ganglionii
limfatici cervicali, axilari sau
inguinali, care apar măriți ca
volum, de dimensiunile unor alu-
ne sau nuci, de obicei sensibili,
de consistență pulpoasă sau semi-
dură, mai ales în infecții acute
(abces dentar, amigdalită, abcese,
flegmoane). în unele boli există
tendința de supurație și fistuli-
zare (limfogranulomatoză vene-
riană, tularemie, actinomicoză,
tuberculoză). L. cervicală supurată
și fistulizată producînd cicatrice,
cu refracții caracteristice, se nu-
mește scrofuloză. în sifilis, gan-
glionii, mai ales cei inguinali,
sînt foarte caracteristici, fiind
duri, nedureroși și neaderenți, fără
tendință de supurație. Ganglionii
cervicali apar măriți și în unele
boli infecțioase, în special în
difterie, scarlatină, rubeolă, ade-
noviroze, limfomonocitoză infec-
țioasă. L, propriu-zisă, inflamata-
rie, nu trebuie confundată cu
mărirea în volum a ganglionilor
(adenomegalie, adenopatie), în-
tîlnită în bolile de sistem (leu-
cemii, limfoame maligne) sau în
cancer, cînd în ganglioni pot apare
metastaze (1. sau adenopatie tu-
morală). Precizarea cauzei 1. se
face prin executarea unei puncții
ganglionare sau a unei biopsii.
Pînă atunci se utilizează diagnos-
ticul rezervat de sindrom ganglio-
nar. L. se complică de multe
ori cu inflamația vaselor limfa-
tice, care se pot palpa sub piele
ca niște sfori subțiri (limfangită).
Tratamentul 1. variază foarte mult
în funcție de natura ei, de la raze
ultrascurte și mici doze anuinfla-
matoare de raze roentgen, la
tratament cu antibiotice sau tra-
tament chirurgical. (G.S.)
LIMFATIC, sistem circulator,
anexă a celui sanguin, care începe
încă de la pești și atinge dezvol-
HM
266
tarea maximă la mamifere; este
alcătuit din vase limfatice și capi-
lare, trunchiuri limfatice, care
își au originea în ramificațiile
capilarelor limfatice, care se pierd
în „deget de mănușă" în spațiile
intercelulare ale țesuturilor venind
în contact cu lichidul interstițial
dintre celule. în acel lichid ajung
și produși care vin de la capetele
arteriale ale capilarelor (apa, să-
ruri, glucoza, aminoacizi, oxigen)
și scaldă celulele aducînd acesto-
ra principiile alimentare. Din
celule se varsă în lichidul inter-
stițial produșii catabolici ai aces-
tora (CO2, aminoacizi degradați,
acid lactic, piruvic, etc,). O parte
din lichidul interstițial se înapo-
iază în . capătul venos al capila-
relor de sînge, iar o altă parte in-
tră în capilarul limfatic. Acestea
se unesc în vase limfatice, în
trunchiuri limfatice, trec prin
ganglionii limfatici și apoi marea
venă limfatică, se varsă în vena
subclaviculară stingă (adună limfă
din brațul stîng, trunchi și picioa-
re) sau dreaptă (adună limfă din
cap și brațul drept). în acest fel
sistemul L ușurează drenarea pro-
dușilor de catabolism, final tot
spre sîngele venos de unde apoi
ajunge Ia emunctori (rinichi, pul-
moni, dermă, ficat) pentru a fi
eliminați sau neutralizați. în li-
chidul !. nu există globule roșii,
ci numai albe, care pătrund prin
pereții vaselor (diapedeză) sau se
produc în ganglionii limfatici.
Bolile sistemului L infecțiile lo-
calizate pe tegumente, sau în
diferite organe se propagă prin
calea limfatică către ganglionii
limfatici regionali, determinînd
limfangite și limfadenite. Infecția
tuberculoasă a ganglionilor limfa-
tici se poate deschide către tegu-
mente (de ex. la nivelul gîtului)
dina naștere bolii numită scrofu-
loză. Cancerul face metastaze la
început în ganglionul limfatic
regional. Tumorile 1. sînt arareori
primare, ca limfogranulomatoza
sau limfosarcornul. (E.P.)
L1MFOC1T, celule rotunde, avînd
diametrul de 7—9u, cu un nucleu
mare care ocupă aproape toată
protoplasma, lăsînd lîngă nucleu
o zonă semilunară îngustă de
protoplasmă; iau naștere din țe-
sutul limfatic, splină, ganglionii
limfatici, amigdale, apendice, plă-
cile Iui Payer, iar în viața intra-
uterină și din timus. 25 — 35% din
globulele albe ale sîngelui for-
mează 1. L. împreună cu întregul
sistem limfatic au rol important
in reacțiile imunobiologice ale
organismului, atît în cele umorale,
cît și în cele celulare. Numărul
lor crește în faza de vindecare a
diferitelor boli infecțioase, în le-
gătură cu bolile virotice, (limfa ci-
ioză). Numărul lor descrește în
legătură cu bolile care atacă sis-
temul limfatic, în faza inițială
a multor boli infecțioase și în
unele boli endocrine, limfapenie.
(A.V.)
267
LIP
LIMFOCITOM v. LIMFOM
LIMFOGRANULOMATOZĂ,
(BOALA LUI HODGKIN-PAL-
TAUF-STERNBERG), prolife-
rare tumorală a celulelor siste-
mului limfo-reticular. Unii consi-
deră că ar fi de origine infecțioa-
să (TBC, virusală). După locali-
zare, deosebim o formă gangli o-
nară, una viscerală (ex. pulmona-
ră) și una osoasă. După evoluție,
1. poate fi localizată numai asu-
pra unei singure regiuni ganglio-
nare (ex. regiunea cervicală, axila-
ră, inguinală), în stadiul I, în
stadiul II se localizează pe cel
puțin 2 regiuni, în stadiul III L
este generalizată în diferite or-
gane și oase. L. debutează încet,
începe cu mărirea unui singur
ganglion limfatic, bolnavul obo-
sește, este inapetent, are febră
(caracteristică, ondulantă), prurit,
mărirea de volum a splinei și
ficatului. L. netratată poate dura
5 — 10 ani, dar poate evolua și
acut. Tratamentul în primul sta-
diu constă în extirparea ganglio-
nului bolnav, în stadiile avansate
se întrebuințează radiațiuni de
intensitate mare (telecobalt, su-
pervolt, accelerator linear) și chiar
tratament citostatic. Prognosti-
cul bolii este mai bun în stadiul
I, în stadiile avansate fiind pro-
blematic. (A.V.)
LIMFOM (LIMFOCITOM), nume
general pentru tumorile ganglio-
nilor limfatici. Sînt importante
L maligne: 1. gigantofolicular,
boala Brill-Symmers, limfosarco-
rnul, reticulosarcomul și limfogra-
nulomatoza Hodgkin. Se caracte-
rizează prin creșterea în volum a
ganglionilor, în special cervicali,
mediastinali, axilari sau inguinali,
dar și a altor grupe; ganglionii
ating dimensiunile unor alune,
nuci sau mandarine. (G.S.)
LINGOARE v. FEBRĂ TIFOIDĂ
LIOFILIZARE (CRIODESI-
CARE), procedeu de înghețare și
apoi uscare prin evaporarea rapi-
dă a apei înghețate în vid, ce per-
mite o bună conservare a prepa-
ratelor biologice (culturi micro-
biene, vaccinuri, seruri, enzime).
(G.S.)
LIPAZE, enzime hidrolitice din
grupa esterazelor. Hidrolizează
grăsimile simple în glicerina și
acizi grași liberi. Se găsesc în
toate țesuturile. în cantități mari
se secretă în sucul pancreatic.
Concentrația lor sanguină crește
în tuberculoză și în pancreatita
acută. (G.F.)
LIP EDEM, afecțiune deobicei ere-
ditară, caracteristică femeilor și
care se manifestă printr-o tume-
fiere simetrică a membrelor in-
ferioare prin edem, depozite de
grăsimi etc. (A.S.)
LIPEMIE (LIPIDEMIE), con-
centrația de grăsimi din sînge;
ea crește imediat după mese bo-
gate în grăsimi; în cazul ciroze-
lor 1. este mult crescută. Este un
indicator al bolilor de metabo-
lism. (E.P.)
LIP
268
LIPIDE (GRĂSIMI, LIPOIDE),
substanțe organice naturale, con-
stituite din alcooli și acizi grași
superiori. După natura alcoolu-
lui și complexitatea moleculei
1. pot fi: simple — gliceridele,
steridele, ceridele etc.; complexe:
L fosfovate acizi fosfatidici etc.;
1. nefosfovale: cerebrozidele etc.;
1. sulfurate: sulfatidele etc. L.
sînt solubile în solvenți organici
— acetonă, benzen, cloroform
eter, tetraclorură de carbon etc.
L. sînt componente de bază ale
materiei vii: intră obligatoriu
în compoziția membranelor celu-
lare, a elementelor nervoase etc.
Lipogeneza, formare de lipide prin
conversia metabolică a glucide-
lor și proteinelor. (G.F.)
LIPOARTRITĂ, afecțiune croni-
că a articulațiilor genunchilor.
Apare în perioada de menopauză
și se manifestă prin dureri, creș-
terea țesutului adipos etc. (E.P.)
LIP OM, tumoare benignă, origi-
nară în grăsimea țesutului der-
mic, de consistență semidură, de
obicei din regiunea cefei, care
poate uneori atinge o mărime de
pumn sau chiar mai mare; nu
este dureros, dar poate apăsa pe
organele din jur; 1. se Încapsulea-
ză uneori devenind mai dur, în
acest caz poate fi operat; rar
evoluează spre malign. (E.P. 4-
+ G.S.)
LIPOTIMIE v. LEȘIN
LIPURIE (LIPIDURIE), prezen-
ța de grăsimi în urină; urina de-
vine albicioasă și lasă (în repaus)
o peliculă de grăsime; L apare în
afecțiunile hepatice și pancrea-
tice, intoxicații cu CO sau fosfor;
de îndată ce se observă se va con-
sulta medicul. (E.P.)
LITIAZĂ, CALCULOZĂ v. CAL-
CUL
LIZA, proces de desfacere, dezin-
tegrare a unei celule (citoliză),
a unei hematii (hemoliză), sub
acțiunea factorilor fizici, chimici
sau biologici. Sufix care arată
desfacerea: de ex. hidroliză, des-
facerea cu ajutorul apei; pivoli-
ză, desfacere cu ajutorul căldurii
etc. (G.F.)
LOBOTOMIE, procedeu chirur-
gical de secționare a unor fibre
nervoase sau fascicule nervoase
pentru a întrerupe legăturile între
exterior și zonele de protecție sau
chiar în interiorul creierului, pen-
tru a opri legăturile între unii
ganglioni de la baza emisferelor
și cortextul cerebral. L. se prac-
tică excepțional în cazurile unor
cefalee acute, în cazurile de me-
lancolie totală sau uneori în schi-
zofrenie; 1. este o intervenție grea,
care cere o nouă adaptare la viață
a bolnavului. (E.P.)
LOCALIZĂRILE GERMINALE,
regiuni din protoplasma oului, a
căror evoluție și realizare este
binecunoscută; în cazul unor abe-
269
LOR
rații morfologice la adult se poate
spune eă se datoresc unor influ-
ențe nocive asupra unor l.g. (E.P.)
LOGONEVROZĂ v. BÎLBÎIALĂ
LOGOPEDIE, ramură a psiholo-
giei, care se ocupă cu corectarea
tulburărilor de limbaj (bîlbîială,
afazie etc.) (A.S.)
LOGOREE, tulburare de lim-
baj datorită predominanței stării
de excitație psihică și caracteriza-
tă printr-o creștere continuă cu și
fără rost a vorbirii. Bolnavul con-
tinuă sa vorbească singur cu voce
tare în lipsa interlocutorului. L.
se întîlnește în manie, presbio-
frenie, intoxicație alcoolică, farma-
codependență etc. (A.S.)
LOMBARĂ, regiune situată în
partea de jos a spatelui, cu 5
vertebre și 5 perechi de nervi ver-
tebrali, din care partea anterioa-
ră principală la plexul lombar
(împreună cu nervii simpatici),
care inervează organele interne
ale bazinului; în această regiune
poate apare o durere bruscă în
urma unui efort, lumbago. (E.P.)
LOMB OSCi ATICĂ, apariția si-
multană de lumbago și de scia-
tică. Această din urmă afecțiu-
ne este cauzată de îmbolnăvirea
nervului sciatic, provocată fie
de către compresiunea nervului,
la punctul lui de ieșire din verte-
bră (dislocarea vertebrei, her-
nie de disc), fie de către alte
boli radiculare (tabes, unele neu-
ropatii, alcoolism, diabet). L. es-
te caracterizată prin dureri pe
fața posterioară a coapsei, a
gambei, pînă la degetul mare al
piciorului. Durerile se intensifică
în timpul șederii, presei adbomi-
nale (defecație), mișcărilor coloa-
nei vertebrale, dar uneori și în mod
spontan. Traiectul nervului scia-
tic este foarte sensibil Ia palpare,
la extensiunea gambei, pe coap-
să, sau flexiunea coapsei. L. este
o boală cronică, intermitentă,
uneori precedată de lumbago;
nu este legată de vîrstă, însă apare
mai frecvent între 30 — 40 ani.
Tratamentul simptomatic al L
acute este repausul la pat, asigu-
rarea extensiunii fiziologice a co-
loanei vertebrale, căldură, raze
ultrascurte, ultrasunet, infiltrații
locale cu novocaină, sedative,
somnifere. Tratamentul cauzal
constă în înlăturarea bolii care
a provocat-o. Dacă tratamentul
conservativ nu duce la nici-un
rezultat, trebuie să recurgem la
decompresiunea rădăcinilor ner-
vului sciatic, prin intervenție chi-
rurgicală, (V. LUMBAGO.) (A.V.)
LONGEVITATE v. ÎMBĂTRÎNI-
RE
LORDOZĂ. poziție anormală a
regiunii lombare datorită unei
încurbări mult accentuate a co-
loanei vertebrale la acest nivel
și avînd marea convexitate îndrep-
tată anterior. L. apare în urma
unor procese inflamatorii reuma-
tismale, a unor procese degenera-
tive sau în urma unor traumatis-
LOR

me suferite la acest nivel. (V.
CIFOZĂ, SCOLIOZĂ). (A.S.)
LUBRIFICARE ungerea pielii cu
vaselină, ulei, grăsimi pentru a
ușura masajul sau introducerea
unor medicamente înglobate gră-
simii de lubrifiere. (E.P.)
LUES v. SIFILIS
LUETA (OMUȘOR) denumire
pentru proeminența mediană a
marginii posterioare vălului pala-
tin ; atinsă cu degetul ea provoacă
vomă (V. CAVITATE BUCALĂ).
(E.P.)
LUMBAGO, durere lancinantă, in-
tensivă, localizată la nivelul regi-
unii lombo-sacrate, miofibrosita
mușchilor lombo-sacrați. Este
provocată de obicei de umezeală,
frig, curent de aer sau efort fizic
neobișnuit (1. primar). Poate fi
datorat însă și îmbolnăvirii orga-
nelor vecine, coloana vertebrală,
articulația sacro-iliacă, rinichii,
prostata la bărbați, organele ge-
nitale la femei (1. secundar). în
toate cazurile de 1. trebuie să fa-
cem deci un examen medical.
L. acută poate fi de durată scurtă
și de intensitate mică, bolnavul
rămînînd capabil de muncă și
de mișcări. Alteori durează 2 — 3
zile, obligîndu-1 pe bolnav să
stea la pat. Tratamentul I. acut,
primar, este căldura, aplicată
local, care produce hiperemia păr-
ților dureroase, reduce spasmul
muscular, repaus la pat, calman-
te, alifii hiperemizante, infiltra-
ție cu novocaină, ionoforeză,
ultrascurte. Tratamentul 1. se-
cundar este același cu al bolii
care l-a provocat. L. cronic nu
provoacă dureri atît de mari,
însă persistă și revine. (A.V.)
LUMINĂ, unul din cei mai impor-
tanți factori de mediu ai omului;
alternarea de I. și întuneric de-
termină însăși activitatea noas-
tră ritmică (ritm circadian); co-
piii și bătrînii sînt mai sensibili
la acțiunea 1. (v. heliotropie). L<>
este alcătuită din radiațiuni de
„culori** diferite: roșu, portoca-
liu, galben, verde, albastru, indi-
go și violet, din cele de roșu fac
parte și radiațiile infraroșii, iar
din cele de violet cele ultravio-
lete; cele dintîi au acțiune calo-
rică, cele din urmă acțiune chi-
mică; cele mai plăcute radiații
luminoase pentru om sînt cele
verzi, iar neplăcute cele roșii
sau violet. (E.P.)
LUNATISM v. SOMNAMBU-
LI SM
LUPUS, termen foarte vechi (me-
dicina arabă, greacă) denumind
ulcerații extinse și destructive
cu evoluție lentă, localizate în
special la față și amintind aspec-
tul mușcăturii de lup. în mod
uzual termenul desemnează tu-
berculoza cutanată care la nivelul
feței produce ulcerații mutilante
și cicatrice retractile. Prin analo-
gie se dă numele de 1. eritematos
unei boli caracterizate prin apa-
riția pe obraji, de o parte și de
alta a nasului, a unei leziuni roșie-
tice, congestive, în formă de
271
LUX
fluture. Leziunea cutanată este
de fapt numai una din manifestă-
rile acestei boli de autoagresiune
care poate interesa arterele mici
din întregul organism, în special
din rinichi, inimă și ficat (î. evi-
Umatos diseminat sau sistemati-
zat) și poate avea o evoluție fa-
tală. L. tuberculos necesită trata-
mentul leziunii cutanate pe lîn-
gă tratament antituberculos; ci-
catricile mutilante pot fi rezol-
vate, cel puțin parțial, prin ope-
rații plastice; 1. eritematos nece-
sită un tratament special, cu
cortizon și citostatice, în condiții
de internare. (G.S.)
LUTEINĂ (PROGESTERON),
produsul de secreție al corpului
galben ovarian. Se mai numește
și progesteron. Foliculul ovarian
la femeia adultă se rupe în jurul
zilei a 14-a de ciclu menstrual,
pune în libertate un ovul (ovu-
lația), care migrează prin trom-
pă spre uter și după întîlnire cu
spermatozoidul bărbatului (fe-
cundare) se așază în mucoasa
uterină (nidare). Aici începe dez-
voltarea sa embrionară. Folicu-
lul dehiscent, după eliminarea
ovulului, se transformă în corp
galben „de menstruație0, produ-
sul lui de secreție. L. are ca scop
transformarea mucoasei uterine
proliferate în prealabil (sub acțiu-
nea foliculinei secretate de folicul
în primele 14 zile ale ciclului) —
în așa-numita fază secretorie, pro-
gestativă, aptă pentru nidarea
oului fecundat. Dacă fecundația
și nidarea oului nu au loc, corpul
galben de „menstruație0 se dege-
nerează progresiv și în ziua a.
28-a de ciclu; mucoasa uterină,
nemaiavînd ocrotirea L se descua-
mează și se elimină cu o cantitate
de sînge, din vasele rupte ale en-
dometrului (menstruație). Men-
struația nu este altceva deci, decît
avortul oului nefecundat. Daca
însă oul fecundat se nidează de
endometru, corpul galben „de
menstruație" persistă, crește și se
transformă in corp galben de
„sarcină". Produsul lui de secre-
ție — 1. ocrotește embrionul în
evoluția sa, pînă la luna 3-a de
sarcină. De aici înainte rolul pro-
ducător al L îl preia placenta, iar
corpul galben regresează. L. este
un steroid, are ca precursor ace-
tatul de colesterol, circulă în
sînge în timpul sarcinei, 4 — 6
micrograme/1 ml. Se prepară in-
dustrial, sintetic, din boabele de
soia și se utilizează în] cazurile de
tulburări menstruale, provocate
de insuficiență progesteronică,
cît si pentru ocrotirea sarcinei
deranjate. (V. MENSTRUAȚIE).
(A.V.)
LUXAȚIE, dislocarea capetelor
articulare a oaselor și fixarea lor
în această poziție vicioasă, prin
contractură musculară. L. este
de obicei traumatică, determina-
tă de hiperextensiunea sau hiper-
flexiunea articulației. Ligamentele
și capsula articulară se rup, ca-
pul articular iese din cavitatea
articulară și rămîne în această
situație. După repcziția 1. liga-
LUX
272
mentele și capsula articulară se
consolidează. Dacă nu, atunci 1.
se repetă de mai multe ori în
articulația respectivă, după miș-
cări mici (1. habituală). Există
și o 1. congenitală, care se locali-
zează de obicei la articulația coxo-
femurală. L. traumatică este apa-
najul vîrstei tinere, la vîrstnici,
același traumatism produce mai
curînd o fractură. Articulația
luxată se tumefiază rapid, devine
imobilă (contrar cu fractura),
foarte dureroasă. Repunerea 1.
este sarcina medicului. L. congeni-
tală, cea habituală, sau cea inve-
terată (veche) se repune prin in-
tervenție chirurgicală. (A.V.)
DICȚIONARELE ALBATROS
M ACERAȚI E, procedeu de a ex-
trage principiile active dintr-o
plantă (flori, frunze, semințe),
punînd-o un timp îndelungat (cî-
teva ore sau o zi) în contact cu
apa rece; în acest timp apa îmbi-
bă materialul (semințe de in) și
scoate prin dizolvare substanțele
existente (coajă de arbore de chi-
nină). (E.P.)
MACROCEFALIE, anomalie con-
stînd în dimensiuni enorm de
mari ale capului față de normal;
apare la unii copii cu boli ale
creierului. (E.P.)
MACROFAG, celulă fixă (histio-
citul) sau mobilă (monocitul) ce
ia naștere în sistemul reticulo-
histiocitar ce are proprietatea de
fagocitare a particulelor celulare,
microbiene etc. Are rol în pro-
cesele de apărare ale organismu-
lui. (G.F.)
MACROFAGIE, tip de nutriție
prin care hrana se introduce în
bucăți mari în gură și se înghite
ca atare; rară la oameni, e frec-
ventă la animale. (E.P.)
MACROGLOSIE, mărirea în vo-
lum a limbii apărînd ca un defect
congenital sau în urma unei hiper-
trofii musculare, depunerii de
amiloid sau existenței unui limf —
sau hemangiom. în opoziție cu
microglosia, limbă de dimensiuni
mici, care este un defect de ase-
menea congenital. (G.S.)
MALACIE, înmuierea unui țesut
în cadrul unor tulburări de meta-
bolism sau de circulație: cherato-
malacie: înmuierea și perforația
corneei în cadrul hipovitamino-
zei, A, osteo-malacie: înmuierea
oaselor în cadrul tulburărilor me-
tabolismului calciului, mio-mala-
cie: înmuierea și lichefierea țesu-
tului muscular, în special car-
diac, în urma necrozei produsă
prin infarct etc. (G.S.)
MALADIE v. AFECȚIUNE,
BOALĂ
MALARIE (PALUDISM), boală
produsă de protozoarul . numit
18
MAL
274
plasmodiu sau hematozoarul pa-
lustra, transmisă omului de înțe-
pătura femelelor de țînțari ano-
feli. Există 3 forme de boală, în
funcție de specia de plasmodiu.
Forma terțiară benigna, produsa
de Plasmodium vivax determină
la fiecare 48 ore (a IlI-a zi) ac-
cese de friguri și temperatură care
ține 2 — 3 ore. Forma cuaterna-
ră produsă de Plasmodium mala-
riae determină accese asemănă-
toare la 72 ore (a IV-a zi). Forma
terțiară malignă produsă de Plas-
modium falciparum produce ac-
cese de asemenea la 48 ore, însă
temperatura se prelungește foar-
te mult conferind gravitate bolii.
Se numește și estivo-autumnală,
aparînd în special la sfîrșitui
verii și toamna. Răspîndirea m.
se face în funcție de existența
țînțarilor în regiunile umede, mlăș-
tinoase, calde, din sudul Euro-
pei (Italia, Grecia, Balcani) și în
regiunile tropicale (Africa ecua-
torială, Asia mică, Iran, India,
Indochina, Brazilia). Pînăacum 30
de ani m. era o problemă de sănă-
tate publică în România, astăzi
prin stîrpirea anofelilor, ea a dis-
părut la noi. Cazurile rare care
mai apar provin din „import"
de țînțari infectați (vapoare, avi-
oane). înțepătura țintarului in-
troduce în sînge spori sau spo-
rozoizi, care pătrund în hematii
unde prezintă un ciclu de dez-
voltare asexuat pe seama hemo-
globinei, ducînd la spargerea he-
matiei și eliberarea parazitului
sub formă de merozoizi, ceea ce
coincide cu accesul de m, Mero-
zoizii urmează noi cicluri de 48
ori 72 ore. Din cînd în cînd pot
apare și cicluri de dezvoltare
sexuală a parazitului sub formă
de gametociți, care vor da naștere
unui zigot din care provin sporo-
zoizii. Ciclul sexual întărește vi-
goarea parazitului. Pe lîngă acce-
sele caracteristice, m. produce
anemie prin distrugerea hematii-
lor, hepatomegalie și splenome-
galie (parazitul poate trăi mult
timp în stare latentă în splină).
Diagnosticul se face prin exame-
nul microscopic al sîngelui, re-
coltat sub formă de picătură
groasă. Boala se tratează prin
administrare de substanțe anti-
paludice (chinină, atebrină), și se
previne prin distrugerea țînțari-
lor (dezanofelizare). (G.S.)
MALFORMAȚII CONGENITALE,
defecte morfo-funcționale, cu care
se naște copilul. M.c. apar ime-
diat după naștere sau mai tîr-
ziu. Ele se datoresc: factorilor
genetici provenind din defecte
ale celulelor germinative mater-
ne sau paterne (degete supranu-
merare, buză de iepure, gură de
lup; suferințele oului fecundat
sau ale embrionului, din cauze:
a) fizice — traumatisme ale ute-
rului gravid, raze roentgen, folo-
site în scop de diagnostic, sau de
tratament al gravidei, radiațiuni
(iod radioactiv, folosit pentru
tratamentul bolii lui Basedow);
b) substanțe chimice introduse sub
formă de medicamente (talido-
midă, metiltiouracil) sau alcoolul,
nicotină; c) infecții, în special
virusale, suferite în primele 3
275
MAR
luni ale sarcinii (rubeolă, gripa,
parotidită epidemică); d) avita-
minoze ale gravidei, din cauza
lipsei unor vitamine din hrana
gravidei; e) inserția vicioasă a
placentei, dezvoltarea anormală
a învelișului fetal, formarea unor
ligamente intramniotice, care nu
permit dezvoltarea unor părți
fetale. O parte din m.c, intere-
sează corpul întreg (monstruozi-
tăți), altele numai unele organe
sau sisteme de organe (buză de
iepure, degete supranumerare).
Unele sînt compatibile cu via-
ța, altele nu. (A.V.)
MALIGN, proces patologic (boa-
lă) care de multe ori duce la
moarte în ciuda posibilităților
terapeutice actuale. Termenul se
utilizează în special în cazul bolii
canceroase, dar și în cazul unor
infecții sau alte boli cu evoluție
gravă. (G.S.)
MAMELON, formațiune cronică
sau cilindrică, de culoare roză,
pînă la brun închisă, care se gă-
sește pe porțiunea cea mai proe-
minentă a glandei mamare. Pe
m. se observă 10—15 orificii, care
reprezintă deschiderea canalelor
galactofore. în jurul lui se vede o
zonă circulară de culoare brună-
închisă, numită areolă, pe care se
găsesc, așezate în cerc, cîteva
glande sebacee, numite tuberculii
lui Montgomery. M. servește su-
garului pentru supt. (A.V.)
MANIE, psihoză endogenă, cu
debut în pubertate, caracterizată
printr-o stare de excitație mani-
festată în special în sfera afecti-
vității, cunoașterii și a activității.
Bolnavul maniacal este neliniș-
tit, gălăgios, turbulent, cu o bună,
dispoziție permanentă și într-o
activitate de mare anvergură.
Datorită ritmului rapid de des-
fășurare a tuturor funcțiilor, el
nu ajunge să ducă la îndeplinire
marile planuri pe care le face,
sărind cu ușurință și rapiditate de
la un lucru la altul. Prin nesoco-
tința și graba cu care activează,
poate produce mari pagube, (dă
drumul la stăvilare, lasă focul
nesupravegheat etc.) M. trebuie
tratată prin internarea de urgență
într-un serviciu de psihiatrie,
unde sub psihotrope majore se
rezolvă episodul psihotic. Boala
avînd o evoluție periodică, este
necesară supravegherea și con-
trolul de specialitate. (A.S.)
MARASM, stare gravă a organis-
mului, apărută în urma evoluției
îndelungate a unor boli incurabile
(cancer, tuberculoză, boli ner-
voase, arterioscleroză) sau la
vîrsta foarte înaintată, caracteri-
zată prin slăbire extremă și sem-
nele unei lipse de rezistență (com-
plicații septice) sau grave tulbu-
rări distrofice (ulcerații cutanate
sau mucoase). (G.S.)
MAREA CIRCULAȚIE, traiectul
sîngelui: ventricul stîng-* aortă-*
artere —> (organe) arteriole -*
capilare -> venule (organe) ->
-* vene -* venele cave inferioare
și superioare auricul drept;
aceasta duce organelor și țesu-
18*
MAR
276
turilor sîngele oxigenat și ia de
la acestea excesul de CO2. (V.
GIRUCLAȚIA SÎNGELUI) (E.P.)
MASAJ,, procedeu mecanic, ma-
nual sau instrumental, avînd sco-
pul de a intensifica circulația, ve-
noasă și a lichidului interstițial,
iar prin aceasta schimburile de
substanță la nivel celular. Sub
influența m. se intensifică nu
numai procesele metabolice ale
organismului, aportul de oxigen
și de substanțe nutritive, dar și
eliminarea produșilor finali ai
metabolismului. Scade tonusul
forțat al mușchilor, dispare obo-
seala, se îmbunătățește dispoziția
-organismului și ca urmare capaci-
tatea de muncă sau performanța
sportivă, M. poate fi executat
fie în scop terapeutic, fie pentru
sporirea performanței sportive,
conservarea sănătății, asigurarea
bunei dispoziții, etc. (Z.K.)
MASETER, mușchiul masticației
care se inseră în partea de sus pe
casele feței (arcada zigomatică)
și jos pe maxilarul inferior; este
scurt, dar voluminos și puternic;
îl putem simți încleștînd maxila-
rele, el proeminează și se întă-
rește la unghiul maxilarului in-
ferior; proporțional cu volumul
său, este considerat cel mai pu-
ternic mușchi din organism. (E.P.)
MASOCHISM, perversiune în care
satisfacerea sexuală se obține prin
provocarea durerii proprii. Ma-
sochistul are o sensibilitate mai
diminuată și recurge la tot felul
de proceduri spre a-și produce
durerea (flagelare, înțepare etc.)
pentru a ajunge la orgasm. (A.S.)
MASTICAȚIE, procesul de sfărî-
mare a alimentelor în gură, cu
ajutorul dinților, măselelor, care
sînt puse în mișcare de mușchiul
maseter; în același timp alimen-
tele se amestecă cu saliva și
se înmoaie, formînd cu ajutorul
limbii bolul alimentar care e
împins spre fundul gurii si înghi-
țit (E.P.)
MASTITĂ, inflamația glandei ma-
mare, apărînd de cele mai multe
ori în cazul unei igiene insuficien-
te a alăptatului (abces sau fleg-
mon mamar). Se tratează prin
aplicare de comprese reci și anti-
biotice. Poate necesita interven-
ția chirurgicală. (G.S.)
MASTOCIT, celule, răspîndite în
diferite țesuturi ale organismului,
provenite din aceleași elemente
mezenchimatoase, care au și ele
un potențial de hemocitogeneză,
în diferitele împrejurări. Aceste
celule formează așa-numitul sis-
tem reticulo-endotelial, rețea de
susținere a organelor hematofor-
matoare: splină, ganglioni, mă-
duvă, celulele endoteliale ale fi-
catului, ale glandei suprarenale,
și probabil în general toate endo-
teliile limfatice și capilare. Aceste
celule au un rol fagocitar, înglo-
bează particule străine, sau a
picăturilor de grăsime. Ele se
găsesc atît în sîngele circulant,
cît și în țesuturi. (A.V.)
MASTOIDITĂ, inflamația mu-
coasei și a țesutului osos al mas-
277
MĂD
toidei; complicație a otitei medii
supurate acute sau cronice, tre-
buie interpretată ca un abces care
trebuie deschis și drenat prin tre-
panare. (D.H.)
MASTURBAȚIE (ONANIE), pro-
vocarea orgasmului prin auto-
excitația organelor sexuale. M.
este mai frecvent în timpul ado-
lescenței sau la adulți în lipsa
posibilității cohabitatiei normale.
(A.V.H-Z.K.)
MATURAȚIE, procesul ajungerii
la o dezvoltare deplină; terme-
nul se folosește și pentru dezvol-
tarea ovulului, spre a indica de-
venirea sa matură, adultă, potri-
vită pentru fecundație; M. este
procesul ,complex citologic și fi-
ziologic care face ca gârneții di-
ploizi, în urma meiozei (două divi-
ziuni de m.), să treacă în stare
haploidă, adică să fie maturi pen-
tru fecundație. (A.V.	E.P.)
MĂDUVA OASELOR, țesut care
ocupă spațiile libere din interio-
rul oaselor (canalul medular al
diafizei oaselor lungi, areolele epi-
fizelor oaselor lungi, ca și a oa-
selor scurte și late). La naștere
m.o. are un caracter hematogen,
fiind formată dintr-un țesut reti-
cular ale cărui celule au proprie-
tatea de a produce celulele sîn-
gelui (hematii, leucocite polinu-
cleare, limfocite, monocite), pre-
cum și trombocite. După 7 ani
m.o. lungi se transformă în țesut
grăsos (măduva roșie devine mă-
duva galbenă), funcția hemato-
genă fiind păstrată de m.o. late
și scurte. La bătrînețe importan-
te porțiuni din măduva hemato-
genă și măduva grasă, se trans-
formă în țesut conjunctiv (mădu-
vă fibroasă sau cenușie). Exame-
nul măduvii hematogene prin
puncție (mielogramă) sau prin
biopsie osteomedulară, este ex-
trem de prețios în stabilirea diag-
nosticului hem atopat iilor. (G.S.)
MĂDUVA SPINĂRII, constituie
axul dorsal cel mai vechi al sis-
temului nervos central; este adă-
postită în canalul rahidian al
șirei spinării și învelită în dura-
mater (la exterior), arachnoida
(la mijloc) și piamater (la inte-
rior) ; m.s. are o formă de cilindru
alungit, cu un diametru de peste
1 cm și o lungime de circa 45 cm;
începe în gaura occipitală a craniu-
lui și se termină în regiunea
lombară cu „fillum terminale";
în dreptul membrelor anterioare
și posterioare m.s. are cîte o um-
flătură din cauza existenței aici
a nucleilor motori ai membre-
lor. în lungul m.s. se găsește un
șanț anterior puțin adînc și un
șanț posterior care intră pînă la
mijlocul ei, care o împart astfel
într-o parte dreaptă și una stin-
gă; din partea anterioară și pos-
terioară a m.s. ies rădăcinile rahi-
diene, cele anterioare-motoare, ce-
le posterioare-sensitive, care se
unesc apoi la dreapta și la stînga
în nervii rahidieni drept și stîng.
în interiorul m.s. se găsește sub-
stanța cenușie dispusă în formă
de H; este alcătuită din corpul
neuronilor medulari, iar spre ex-
MAD
27$
terior se găsește substanța albă,
alcătuită din prelungirile ner-
voase ale nervilor rahidieni și ale
neuronilor medulari. (E.P.)
MECANOTERAPIE, mobilizarea
anumitor articulații și tonifierea
musculară prin diferite instalații
mecanice, de pîrghii, manete,
biciclete, etc; se utilizează mai
ales asupra celor care au avut de
suferit de pe urma unei fracturi,
malformații sau alte îmbolnăviri.
(E.P.)
MECONIU, materiile fecale ale
noului născut, acumulate în in-
testin în viața intrauterină; al-
cătuit din secreția intestinală, din
celule epiteliale, din bilă; are o con-
sistență păstoasă, de culoare des-
chisă și poate varia între 50 și
200 g; neexpulzarea m. în 24 ore
după naștere poate presupune
o malformație intestinală. M.
poate fi eliminat și în lichidul
amniotic, în timpul perioadei in-
trauterine, ceea ce denotă o su-
ferință fetală. (A.V.)
MEDIASTIN, partea mijlocie a
cavității toracice, situată între
stern, diafragm, coloana verte-
brală și plămîni. în m. se gă-
sesc esofagul, traheea, vasele mari,
inima și timusul. (Z.K.)
MEDIATOR, substanță eliberată
la nivelul terminațiilor nervoase
care transmit influxul nervos de
la un neuron la altul sau la un
organ efector. Pentru fibrele sim-
patice m. este un amestec de
adrenalină și noradrenalină, iar
pentru fibrele parasimpatice, m<.
este acetilcolina. Transmisia in-
terneuronală se face exclusiv prin
intermediul acetilcolinei. (G.F.)'
MEDIC, profesionist al preve-
nirii și vindecării bolilor, pe baze
științifice. Astăzi, m. este absol-
ventul unei instituții universi-
tare de învățămînt, care îi con-
feră diploma de m. sau de doctor
în medicină, pe baza căreia ob-
ține dreptul de liberă practică,
în această situație, el este capabil
să presteze asistența de medicină
generală, ca m. universal. Com-
pletarea educației universitare cu
studii post-universitare (specia-
lizare) îi conferă m. calitatea de
specialist. Exercitarea profesiu-
nii medicale se face pe baza unor
norme etice, stabilite încă din
antichitate, (jurămîntul lui Hi-
pocrate) care pretind o înaltă
onestitate și conștiință profesio-
nală celui ce practică medicina.
Abateri de la aceste norme pot
duce la pierderea calității de m.
și a dreptului de a profesa medi-
cina. (G.S.)
MEDICAMENT, orice substanță
chimică folosită în tratamentul
unei suferințe. (A.S.)
MEDICINĂ, știință care se ocupă
cu prevenirea îmbolnăvirilor, res-
tabilirea sănătății, studiul ana-
tomo-fiziologic al corpului ome-
nesc, al cauzelor, simptomelor
bolilor etc. M. legală disciplină
aparte, care utilizează cunoștin-
țele medicale, biologice, fizico-
chiinice etc., în vederea ap li-
279
MEG
carii legilor penale, civile și so-
ciale. Medicii legiști sînt chemați
să răspundă în chestiunile de res-
ponsabilitate medicală și să ju-
dece actele medicilor în practica
lor de toate zilele. M.I. cuprinde
în domeniul ei toate specialită-
țile medicale și alte discipline auxi-
liare, recurgînd în primul rînd
la anatomie patologică, toxicolo-
gie, psihiatrie, traumatologie etc.
M. muncii, se ocupă cu păstrarea
sănătății muncitorilor. M. pre-
ventivă se ocupă cu profilaxia
bolilor. M. sportivă se ocupă cu
studiul și îngrijirea sportivilor.
(A.V.)
MEDIU INTERN, termen intro-
dus de CI. Bernard, pentru a
desemna lichidul care scaldă ce-
lulele și care constituie pentru
țesuturi mediul de viață propriu-
zis. Studiul m.i. este extrem de
important pentru a ști dacă o
boală sau afecțiune nu este cau-
zată de modificările chimice ale
acestuia; se măsoară astfel va-
loarea presiunii osmotice (A), a ra-
porturilor ionice (factor rhopic), a
componenței minerale, protidice,
glucidice, catabolice etc. a aces-
tui lichid, luînd de obicei sînge
de la bolnav și considerînd ca
sîngele reflectă destul de exact
componența și structura m.i. (nu
e exact același lucru cu el).
Lichidele care alcătuiesc m.i. la
om se găsesc în cantitate de peste
15 litri (din care 5 litri sînge și
constituie, alături de lichidele ce-
lulare (30 litri) mediile lichide
cele mai importante ale cornului.
(V. COMPARTIMENTELE LI-
CHIDE ALE ORGANISMULUI)
(E.P.)
MEGACOLON (DOLICOCOLON),
dilatarea congenitală a porțiu-
nii inferioare (megasigmă) sau a
întregului colon, datorită pro-
babil unei acalazii (incapacității
musculaturii netede de la limita
dintre colon și rect de a se relaxa).
(G.S.)
MEGALOBLAST, element nu-
cieat hematoformator în epoca
embrionară. în viața intraute-
rină se pot considera 3 epoci de
dezvoltare embrionară a elemen-
telor sîngelui și anume: epoca
prehepatică, hepatică și medu-
lară. în prima epocă sîngele se
dezvoltă în aria embrionară a
sacului vitelin și în pedunculul
ventral. Se pot distinge două
generații eritroblastice, una este
generația de eritroblaști primi-
tivi sau megaloblaști (lui Ehrlich),
care dau naștere la prima gene-
rație de hematii, numite megalo-
c ițele sau eritrocitele primare.
Ele — odată cu dezvoltarea em-
brionului — sînt din ce în ce mai
puține, pe urmă dispar complet.
A doua generație de eritroblaști,
apare în epoca hepatică, poartă
numele de eritroblaști secundari
sau definitivi (normoblaști), care
rămîn în tot timpul vieții embri-
onare și la omul adult. Din aceste
elemente din urmă derivă eri-
trocitele sau hematiile adulte. (V.)
MEGALOMANIE, dorință de mă-
rire, exagerare a calităților pro-
prii, bolnavul se crede Napoleon,
MEG
280
rege sau chiar Dumnezeu. M. sur-
vine la maniaci și la cei cu idei
fixe. (A.S.)
MEIOZĂ (DIVIZIUNE REDUC-
ȚIONALĂ), diviziune celulară
care se face cu reducerea numă-
rului de cromozomi de obicei la
jumătate fată de cei din celula
inițială. (V.'CELULĂ) (G.F.)
MELANCOLIE, formă gravă a
depresiei, însoțită de idei deli-
rante de autoacuzare și de suicid.
Bolnavul nu mănîncă, nu doarme
și stă mult timp imobil. Uneori
poate apare o anxietate care
duce la agitație psihomotorie.
Tratamentul cu rezultate foarte
bune trebuie început cît mai re-
pede într-un spital de psihiatrie.
(A.S.)
MELANISM v. PIGMENTAȚIA
PIELII
MELANOFOR, cromatofor cu
granule pigmentare din mela-
nină; se găsesc si la om în negi.
(E.P.)
MELANOM, tumoare a celulelor
pigmentare care conțin mela-
nină; negii sînt un tip de m. care
nu au o evoluție tumorală ade-
sea toată viața; cînd apare m.
în piele, în ochi, are de obicei
o evoluție foarte rapidă și tre-
buie intervenit de la primele
semne de apariție, mai ales prin
electrocoagulare. (E.P.)
MELENĂ, eliminare prin scaun
a sîngelui provenit dintr-o he-
moragie a tubului digestiv. Con-
feră scaunului o culoare neagră
ca păcura. Bolnavul trebuie imo-
bilizat si se cheamă urgent me-
dicul. (G.S.)
MEMBRANA DECIDUA v. CA-
DUCA
MEMBRANĂ, formațiune ce se-
pară două medii între ele; poate
fi m. celulară sau m. ce separă
sîngele de țesuturi sau chiar
organele între ele (seroase, apo-
nevrozele, meningele); m. joacă
un rol foarte important în schim-
burile organelor (celulelor) cu
plasma interstițială; cu sîngele
și constituie porțiuni vii care își
au metabolismul lor propriu; m.
care învelesc sau separă organele,
sînt alcătuite din țesuturi con-
junctive rezistente și eficace.
(E.P.)
MEMBRU FANTOMĂ, tulburare
gravă de schemă corporală sur-
venită după amputarea unui
membru și constînd din apariția
unor acuze ca: dureri, arsuri,
prurit etc., localizate în regiu-
nea amputată. Simptomele sînt
frecvent localizate la extremi-
tatea distală a membrului ampu-
tat. Uneori m.f. este trăit mai
intens decît cel normal. Această
tulburare apare mai des și per-
sistă mai mult după amputata
unui membru superior, decît după
amputarea unui membru infe-
rior. (A.S.)
MEMORIE, capacitatea de a fixa,
conserva și reda un obiect sau o
noțiune percepute anterior. Ele-
281
MEN
mentul său este engrama sau
mnema. M. imprimă prezentul
transformîndu-1 în trecut pe care
îl poate reactualiza la cerere sub
formă de evocare. Cele trei etape
funcționale ale m; fixarea, con-
servarea și evocarea, sînt în
strictă interdependență cu alte
procese psihice între care percep-
ția, afectivitatea și conștiința
se găsesc pe primul plan. Uitarea
considerată ca un blocaj mnestic
cu reversibilitate variabilă, eli-
mină de obicei ceea ce nu este
important sau cu suficiente co-
relații spre a fi cuprins în baga-
jul mnestic. Clasificarea m. în
voluntară și involuntară sau m.
logică și mecanică, servește la
diferențierea unor prototipuri.
Educația poate îmbunătăți m.
si mări randamentul său. (V.
AMNEZIE) (A.S.)
MENINGE, membranele care în-
velesc cu rol protector creierul
și măduva spinării. M. sînt: du-
ramater, piamater si arahnoida.
(A.S.)
MENINGITĂ, inflamația menin-
gelor produsă direct sau indirect
în cursul unor boli infecțioase
sau sub influența substanțelor
toxice. Tulburările date de m.
sînt: stare febrilă, cefalee, du-
rerea cefei, modificări de conști-
ință, agitație, fotofobie etc. Li-
chidul cefalorahidian prezintă o
serie de modificări în funcție de
etiopatogenia m. Cele mai cu-
noscute m. sînt: m. cerebro-
spinală epidemică, m. hemora-
gică, m. traumatică, limfocitară,
pneumococică, purulentă, viro-
tică etc. Tratamentul se face
după avizul medicului în funcție
de etiopatogenie. (A.S.)
MENOPAUZĂ v. CLIMACTER-
RIU
MENSTRUAȚIE, sîngerare peri-
odică, ce provine din uterul fe-
meii, de la epoca de pubertate
pînă la menopauză. în mucoasa
uterină se petrec — sub acțiu-
nea hormonilor ovarieni —modifi-
cări care o fac capabilă pentru pri-
mirea și nutriția ovulului fecun-
dat, pînă la formarea placentei
(nidația ovulară). Modificările
mucoasei uterine sînt dependente
și paralele deci cu maturația
ovulului. Dacă ovulul matur nu
este fecundat, stratul superfi-
cial al mucoasei uterine — pregă-
tit pentru primirea (nidația) sa,
se descuamează și se elimină pro-
ces care aduce după sine și mici
rupturi ale vaselor, aflate în
mucoasă. Consecința rupturilor
vasculare din endometru este m.
Se consideră că m. este avortul
ovulului nefecundat. M. este ci-
clică, ca și ovulația, apare la
28 zile. Apariția neregulată a m.
imediat după pubertate și îna-
intea menopauzei nu poate fi
considerată ca patologică. în epo-
ca genitală matură trebuie să se
sesizeze medicii de orice neregu-
laritate, în ce privește durata,
cantitatea și periodicitatea m.
precum și de eventualele sufe-
rințe însoțitoare, care pot fi
MEN
282
datorate unei afecțiuni a apa-
ratului genital sau pot fi provo-
cate de boli extragenitale ca sim-
ptome însoțitoare. M. normală nu
este dureroasă și nu cere modifi-
carea vieții. Este necesară însă
respectarea regulilor de igienă
corporală, schimbarea frecventă
a lenjeriei, evitarea contactului
sexual și a eforturilor fizico-in-
telectuale mai mari. (A.V.)
MERICISM (RUMINAȚIE), fe-
nomen care apare în unele psi-
hoze și constă în revenirea în
gură a unor porțiuni de alimente
deja înghițite în stomac și re-
mestecarea lor (exact ca la ani-
malele rumegătoare); se dezo-
bișnuiește prin voință sau men-
ținerea deschisă a fălcilor. (E.P.)
MERS, deplasarea corpului în
spațiu cu ajutorul picioarelor;
m. normal e sănătos și se face
în ritm de 60 pași pe minut; în
timpul m. circulația venoasă și
limfatică a întregului corp este
activată; m. este cel mai bun mij-
loc de păstrare a sănătății pentru
oamenii bătrîni, pentru cardiaci,
pentru obezi și cei cu varice; se
recomandă a se face dimineața
după micul dejun și seara înainte
de culcare; în afecțiuni nervoase
m. se modifică: hemiplegii (în
seceră), tabes (aruncarea picio-
rului), nevrite, leziuni ale ce-
rebelului (tatonare), luxații coxo-
femurale (mers de rață) etc. (E.P.)
METABOLISM, însușirea de bază
a tuturor organismelor vii, prin
care acestea se deosebesc de lu-
mea nevie; m. înseamnă totali-
tatea proceselor fizice și chimice
care stau la baza transformărilor
structurale și energetice, celu-
lare. Termenul se folosește în
sens biologic și fiziologic. Pro-
cesele metabolice în organismul
uman se desfășoară sub următoa-
rele aspecte: încorporarea sub-
stanțelor nutritive de către or-
ganism ; înglobarea substanțelor
încorporate în structurile proprii
ale celulelor; eliberarea energiei ca
urmare a descompunerii anumitor
substanțe; eliminarea produșilor
finali. Ansamblul proceselor prin
care substanțele nutritive se înglo-
bează în celulă, se numește asi-
milați e (anabolism), iar totali-
tatea proceselor de dezintegrare
poartă denumirea de dezasimi-
lare (catabolism). Raportul asi-
milației și dezasimilației consti-
tuie bilanțul metabolic, care se
consideră pozitiv în cazul în
care predomină procesele de asi-
milație față de cele de dezasimi-
lație, iar negativ în cazul invers.
Intensitatea m. se măsoară prin
schimburile energetice ale orga-
nismului în raport cu substanțele
încorporate și eliminate. Procesele
metabolice care se desfășoară în
organism în stare de repaus to-
tal constituie m. bazai. Ansam-
blul proceselor chimice, începînd
din momentul absorbției sub-
stanțelor nutritive (în organism
și celule), pînă la utilizarea și
eliminarea produșilor finali ce
rezultă în aceste transformări,
constituie m. intermediar. M, ba-
zai reprezintă procesele metabo-
283
MET
lice în repaus' fiziologic. Deter-
minarea intensității rn.b. se face
pe baza măsurării proceselor de
oxido-reducere, deoarece proce-
sele metabolice au la bază pro-
cese eliberatoare de energie, (v.
respirație tisulară)-. în acest con-
text cantitatea oxigenului uti-
lizat de organism, precum și a
bioxidului de ce^rbon eliminat
prin respirație, poate fi un indi-
ciu al proceselor eliberatoare de
energie. Metodele bazate pe mă-
surarea acestor gaze, poartă de-
numirea de metode indirecte,
spre deosebire de metodele di-
recte prin care se înțelege mă-
surarea căldurii degajate de or-
ganism raportat la unitatea de
timp (calorimetrie directă) Va-
loarea medie a m. la omul adult
variază între 1.300 și 1.500 ca-
lorii pe zi. Aceste valori cresc în
caz de sarcină, în stările febrile^
în hipertiroidism etc. M. glu-
cidic se referă la: transformă-
rile alimentelor în glucidele ne-
cesare organismului și utilizarea
lor în celule. Dacă aportul ali-
mentar este insuficient, glucidele
pot lua naștere din precursori
neglucidici; de origine «lipidică
sau protidică în procesul gluco-
neogenezei. Ficatul depozitează
glucidele accesibile întregului or-
ganism, sub formă de glicogen
(polimer al glucozei). Glicogenul
muscular este accesibil numai
mușchilor. Forma circulantă în
sînge a glucidelor este glucoza:
Glucide alimentare
(prin hidroliză)
lipide—> GLICOGEN HEPATIC—*-glucoza j
Interrelațiile metabiloce ale glucozei în organism stau la baza înlo-
cuirii unor principii alimentare cu altele:
glucide alimentare
gluconeogeneză —>
GLUCOZA
(oxidate)
CO2 4-, H2O
' glicogen hepatic
glicogen muscular
acizi grași lipide
aminoacizi proteine
M. lipidic cuprinde: transfor-
mările lipidelor din alimente și
neoformarea lor. Lipidele ajung
(după prealabilă hidroliză cu en-
zimc specifice) din tubul digestiv
în circulația generală pe cal^
limfatică (80%) și pe cale san-
guină (prin vena portă 20%).
Soarta lipidelor din circuitul san-
guin este: 1) depozitarea în țesu-
MET
284
tul adipos, gras, (rezervele li-
pidice); 2) depozitarea temporară
în ficat; 3) în componența struc-
turilor lipidoproteice; 4) oxidare
în țesuturi (cu formare de CO2 și
apă). în tubul digestiv lipidele
alimentare sînt desfăcute în acizi
grași și glicerină (grăsimi pro-
priu-zise) și alte componente (la
lipidele complexe). Atît desfă-
cute cît și nedesfăcute trec ba-
riera intestinală și ajung, fie în
chilif erele limfatice, fie în vena
portă și prin ea în torentul san-
guin și de aici la țesuturi. în ca-
tabolizarea acizilor grași lanțul
lor carbonic se scurtează cu cîte
2 atomi de carbon (betaoxidare)
pînă la stadiul de CO2, apă și o
mare cantitate de energie (în-
corporată în legături macroer-
gice) (9,3 calorii/gram). în cata-
bolizarea defectuoasă a acizilor
grași se acumulează peste limi-
tele normale: corpi cetonici și
colesterol. Metabolismul lipidic
se află sub control endocrin
(hormoni anterohipofizari, tiroidi-
eni, pancreatici, suprarenali etc.)
• și nervos. M. mineral se re-
feră la metabolismul elementelor
și sărurilor minerale. Cele mai
importante elemente și săruri
anorganice sînt: sodiu (Na), po-
tasiu (K), calciu (Ca), magneziu
(Mg), radicalul acidului carbonic
(HCO3), clorul (CI), radicalul aci-
dului fosforic (PO4), precum și
al acidului sulfuric (SO4 ). Ro-
lul lor fiziologic este multiplu:
determină presiunea osmotică a
mediului intern și al celulelor;
acționează specific] asupra funcții-
lor metabolismului; fiind totodată
și factorii principali ai fenomene-
lor electrice. Raportul dintre dife-
rite elemente (numit și rhopie) este
un factor principal al metabo-
lismului. Repartiția diferitelor ele-
mente în spațiul intercelular și
în celulă este inegală: astfel de
ex. sodiul se găsește dominant în
spațiul intercelular, în timp ce
potasiul este legat de suprafața
internă a membranei celulare.
Acestei repartiții inegale a dife-
ritelor elemente (determinată de
permeabilitatea selectivă a mem-
branei celulare) i se datorește și
diferența de potențial existentă
între suprafața și interiorul ce-
lulelor (curentul de repaus). Ele-
mentele cu sarcini pozitive sau
negative poartă denumirea de
ioni, care joacă un rol important
și în excitabilitatea țesuturilor
precum și în propagarea influxu-
lui nervos. Elementele minerale
participă și la structura oaselor,
la formarea sucurilor digestive,
la procesele de dezintoxicare pre-
cum și în stabilirea echilibrului
acido-bazic. în reglarea m. joacă
rolul principal rinichii, de ase-
menea unii hormoni (parathor-
monul, mineralocorticoizii etc.)
și vitaminele (vitamina D). M.
proteic, se referă la transfor-
mările elementelor constitutive
ale proteinelor (aminoacizii) pen-
tru cele simple, iar pentru cele
complexe (heteroproteide) și la
cele ale grupărilor prostetice.
Scindarea la aminoacizi se petrece
în tubul digestiv, sub acțiunea en-
285
MET
zimelor specifice, Traversînd ba-
riera intestinală și ajungînd în
torentul sanguin aminoacizii ser-
vesc la: refacerea proteinelor ti-
sulare specifice fiecărui țesut (cu
excepția proteinelor plasmatice
care sînt sintetizate în ficat și
sistemul reticulo-endotelial) și sin-
teza altor substanțe azotate. Ca-
tabolizarea aminoacizilor are loc
în ficat și în fiecare celulă a cor-
pului și constă, în esență, în dez-
aminarea și degradarea lor în
ciclul metabolic Krebs. în ficat
se formează în cea mai mare
parte ureea (ce se elimină pe cale
renală) și corpii cetonici (care
în parte se elimină pe cale re-
nală și în parte servesc ca sub-
strate pentru unele sinteze). Soar-
ta acizilor cetonici rezultați din
aminoacizi depinde de natura
acestora de unde și clasificarea
lor în: a) glucoformatori (dau
naștere la glucoza): alanina, aci-
dul aspartic etc.; b) cetoforma-
tori (cetogenii) dau naștere la
corpii cetonici: leucină, tirozină
etc.; c) agluco-și acetoformatori:
nu dau naștere nici la glucoza și
nici la corpii cetonici. (V. INTER-
CONVERSIUNE METABOLI-
CĂ) (G.F. 4- Z.K.)
MET ABOLIT, substanță care par-
ticipă sau care ia naștere în pro-
cesele de metabolism. De ex.
vitaminele, hormonii, prod ușii in-
termediari din metabolismul pro-
tidic, lipidic și glucidic etc. (G.F.)
METAMERIE, împărțirea corpu-
lui în metamere. adică segmente
transversale, corespunzătoareiner-
vației rahidiene; fiecare din cele
31 de perechi de nervi rahidieni
se distribuie spre o anumită re-
giune a corpului (tegument și
organe interne); o astfel de re-
giune este un metamer; în reali-
tate nervii senzitivi și motori ai
unui metamer se întind prin ra-
mificații și la metamerul superior
sau inferior astfel că în caz de
leziune a unuia din nervii rahi-
dieni, regiunile inervate de aceș-
tia să poată fi controlate prin
ceilalți nervi vecini. Datorită
inervației rahidiene anumite re-
flexe se produc întotdeauna la
fel, ex. lovirea sub genunchi (dis-
tribuția nervului rahidian lom-
bar), produce întotdeauna re-
flexul rotulian, de ridicare bruscă
a piciorului; idem reflexul de
gîdilare a tălpii piciorului (L5) etc;
m. stă și la baza acțiunilor de
acupunctare, căci nervilor cuta-
nați le corespund și unii interni
(din aceeași rădăcină) astfel că
o excitație bruscă (prin înțepare)
a unei regiuni tegumentare poate
induce în ramurile interne ale
aceluiași nerv un fenomen de
excitație (în cazul nefuncționării
unor organe interne) sau de inhi-
biție (în cazul hiperfunctionării
lor). (E.P.)
METAMORFOPSIE, iluzie com-
plexă, datorită erorilor de percep-
ție în plasarea corectă a obiecte-
lor în spațiu. La apariția m. pe
lîngă tulburările percepției con-
tribuie și modificările apara-
tului vestibular și ale labirintului.
Obiectele pot fi văzute mai mari
MET
286
sau mai mici, mai aproape sau
mai departe, îngroșate, alungite,
mobile răsturnate etc. M. apar
In stările confuzive, în intoxica-
țiile profesionale sau medicamen-
toase, în tumori cerebrale, epi-
lepsie etc. (A.S.)
METASTAZĂ, răspîndirea la dis-
tanță a unei tumori maligne pe
diferite căi: vase limfatice (m.
limfogene), vase sanguine (m. san-
guine), prin căi naturale (bronhii,
tub digestiv), cavități seroase,
inoculare etc. Malignitatea cance-
rului constă tocmai în această
proprietate de a produce m.
(metastazare). Sarcoamele me-
tastazează rapid pe cale sanguină,
în timp ce carcinoamele metas-
tazează la început pe cale limfa-
tică, pretinzîndu-se mai bine la
o intervenție chirurgicală care
înlătură tumoarea și ganglionii
învecinați. Se întrebuințează ter-
menul de m. și pentru însămîn-
țarea sau deplasarea altor pro-
cese patologice: rn. septică sau
infecțioasă — apariția de noi
focare infecțioase plecate, de obi-
cei în cursul septicemiilor, dintr-un
focar primitiv; m. calcară —
depunerea sărurilor de calciu din
oase în alte organe (plămîn,
rinichi), în cadrul unor tulbu-
rări de natură endocrină a me-
tabolismului calciului. (G.S.)
METEORISM v. BALONARE
METEOROSENSIBILITATE, re-
activitate mărită la schimbările
meteorologice: temperatura, umi-
ditatea, mișcarea vîntului, pre-
siunea atmosferică, radiațiile so-
lare, ionizarea și starea electrică
a atmosferei etc. Persoanele care
suferă de m. pot fi sănătoase
dar au o reactivitate meteoro-
labilă. Majoritatea lor este însă
bolnavă, suferind și sistemul de
adaptare și de aclimatizare. La
ele se produce, la schimbarea
de vreme, exacerbarea sau de-
clanșarea crizelor de reumatism,
astm bronșic, spasm coronarian,
colici renale, intestinale, migrene,
variații tensionale și multe alte
stări morbide. Reacția organis-
mului la pătrunderea de masă și
de front rece constă dintr-o
creștere a presiunii sanguine,
spasme ale musculaturii netede
(din vase, intestine, vezica bi-
liară etc.). Prin alunecarea ma-
selor de aer cald sau a frontului
cald deasupra aerului rece care
este mai greu ca cel cald, se in-
stalează fenomene ncurovegeta-
tive inverse, o relaxare, o vaso-
dilatație, permeabilitatea pereți-
lor capilari crește, rezistența or-
ganismului diminuează la infecții,
se produce o agravare în evoluția
bolilor infecțioase. Reacțiile sînt
mai frecvente și mai puternice
pe un teren predispus prin fac-
tori ereditari, alimentari, debi-
litate după anumite boli, factorii
meteorologici nejucînd decît un
rol declanșator. Măsurile de pro-
filaxie împotriva hi. sînt de 2
feluri. Crearea unui microclimat
corespunzător și măsuri pentru
mărirea capacității de reacție a
organismului, călirea lui prin an-
trenament, cultură fizică, bal-
287
MET
neo-fizioterapie. Se întrebuințea-
ză și mijloace medicamentoase,
pentru prevenirea crizelor spe-
cifice persoanelor meteorosensi-
bile. Iată cîteva fenomene le-
gate de m.: căldura favorizează
gastroenteritele, diareea (mai ales
la copii); frigul micșorează rezis-
tența la infecții bacteriene, favo-
rizează pneumonia, pleurezia, ne-
fritele, paraliziile faciale, scle-
roza în plăci, alergiile; scăderea
presiunii atmosferice la TBC dă
hemoptizii, agravează astmul, car-
diopatiile, dă tulburări neurove-
getative; umiditatea crescută fa-
vorizează reumatismele, guta, em-
fizemul, TBC-pulmonar, nefritele,
nervozitatea; ploile, ceața sînt
favorabile apariției scarlatinei, ru-
geolei, difteriei, febrei tifoide, ma-
lariei, intensifică astmul, emfi-
zemul; vînturile dau insomnii (în
Franța, mistralul la Marsilia,
vîntul de sud la Lyon), o stare
de neliniște, dispnee la cardiaci;
electricitatea (supraîncărcarea at-
mosferei în timp de furtuni) dă
hiperexcitabilitate, stări nervoase,
agravează hipertensiunea, uremia;
scăderea încărcăturii electrice a
atmosferei (în secetă), dă aste-
nii, atonii, ionizația pozitivă în
aer (locuințe), agravează reuma-
tismul, astmul; ionizația nega-
tivă în aer dă o stare de bună dis-
poziție generală, cu rărirea respi-
rației. Toate acestea arată legă-
tura noastră cu factorii climatici
și stricta noastră dependență de
aceștia. (A.V.)
METHEMOGLOBINĂ, derivat
datorat oxidării hemoglobinei
(fierul din complexul porfirinic
își schimbă valența de la 2 la 3)
sub acțiunea unor oxidanți, ca:
acetanilida, andina, cianura de
potasiu, fenacetina, sulfonamidele
etc. Există și cazuri de formare
congenitală (anormale) a
M. nu se poate combina cu oxi-
genul. (G.F.)
METRITĂ, inflamația uterului.
M. poate fi localizată în: 1) por-
țiunea vagin ala a uterului; 2)
în cervix; 3) endometru; 4) în
musculatura uterină. Inflamația
coiului asociază de obicei colpita.
(inflamația vaginului). Endocer-
vicita și endometrita se produc
de multe ori în legătură cu o naș-
tere sau avort, sînt procese acute,
cu simptome de pierdere de sînge
sau cu secreție de puroi, durere,
febră. Infecția gonococică se re-
cunoaște printr-o secreție puru-
lentă, galben-verzuie. Edometrita
acută se poate vindeca prin des-
cu am ați a mucoasei uterine, cu
ocazia menstruației; ea trece în
cromcitate numai dacă este pro-
pagată și asupra stratului mus-
cular, acest proces este m. pro-
priu-zisă. Uterul metritic este
mărit, dur, sensibil, de multe
ori retroflectat din cauza greu-
tății mai mari. Tratamentul m.
este medical, ginecologic. (A.V.)
METROPATIE HEMORAGICĂ,
termen întrebuințat în ginecolo-
gie, pentru o boală a femeilor,
caracterizată prin menstruații ne-
.MET
288
regulate, la intervale lungi, ur-
mate de pierderi de sînge în
cantitate mare și vreme îndelun-
gata. Cauzai bolii este b pertur-
bare a ciclului ovarian,. persis-
tența unui folicul adult, care
— în loc să se transforme în corp
galben — devine chistic și pro-
duce cantități mari de folicu-
lină (hiperfoliculinie). Consecința
va fi perturbarea ciclului men-
strual.. Persistă și continuă faza
proliferativă a mucoasei uterine
fără a trece în faza următoare,
secretorie și în descuamare, men-
struație. După o amenoree pre-
lungită’,. apar tulburări trofice
ale endometrului proliferat ex-
cesiv, descuamații parțiale,, ur-
mate de pierderi de sînge inter-
minabile. Tratamentul m.h.* este
hormonal, cu preparate gonado-
trope,. care transformă foliculul
ovariăn persistent în corp gal-
ben, iar progesterona, secretată
în urină, transformă faza proli-
ferativă a mucoasei uterine în
fază secretorie, urmată de o
menstruație normală. De multe
ori este necesar să se facă și un
chiuretaj, pentru eliminarea pro-
duselor restante patologice de
endometru. (A.V.)
METRORAGIE, hemoragia ce se
produce fără legătură cu men-
struațiile ciclice obișnuite; m.
pot fi cauzate de un avort, de
o sarcină extrauterină, de un
polip, cancer, sarcom, chist. La
prima apariție a m. trebuie con-
sultat medicul. (E.P.)
MEZENCHIM, țesut derivat a-
proape în întregime din mezo-
derm. M. reprezintă la început
un țesut de umplutură, dispus
între foițele blastodermice, dar
mai tîrziu el se condensează și
se diferențiază constituind țesu-
turile de susținere (conjunctiv,
cartilaginos, osos), țesutul mus-
cular neted, tecile și învelișurile
diferitelor organe, aponevrozele,
membrane și ligamentele. (A.V.)
MEZENTER, îndoitură a peri-
toneului care fixează organele
digestive, de peretele posterior
abdominal. M. este format din
2 foițe, între care se găsesc vase,
nervi și ganglioni limfatici. Cele
2 foițe; se separă la nivelul im
festinului pentru a-1 înveli, apoi
se separă din nou la nivelul pere-
telui posterior abdominal, de-
venind peritoneu parietal. (Z.K.)
MEZODERM, foiță embrionară
care se formează între ecto- și
endoderm. Din m. derivări) țe-
suturile de susținere, țesutul con-
junctiv propriu-zis, țesutul car-
tilaginos și țesutul osos; 2) mus-
culatura corpului; 3) aparatul
urinar; 4) glandele genitale; 5)
conductele urogenitale; 6) stra-
tul cortical al glandei suprare-
nale; 7) aparatul circulator; 8)
sîngele; 9) pericardul, perito-
neul, pleura; 10) mușchii netezi;
11) organele limfoide; 12) den-
tina; 13) epiteliul spațiilor sub-
durale și subarahnoidiene. (A.V.)
MIALG1E, durere musculară
care apare în urma unui efort
289
MIC
sau antrenament îndelungat, pre-
cum și în cadrul unor boli neuro-
logice cum ar fi m. epidemică,
înaintea unui tratament simp-
tomatic împotriva durerii este
necesar un consult medical pen-
tru stabilirea diagnosticului pe
baza căruia se va aplica medi-
catia adecvată. V. LUMBAGO
(a:s.)
MIASTENIE, boală musculară
mai frecventă la femei. Unul
din cele mai importante simpto-
me îl constituie ptoza palpebrală,
mai accentuată seara. Se mai
observă diferite pareze muscu-
lare la mușchii oculo-motori,
mușchii masticatori, mușchii ce-
fei etc. Tratamentul, bazat pe
prostigmină, este de lungă durată
și trebuie făcut la indicația și
sub controlul medicului. (A.S.)
MICA CIRCULAȚIE, este tra-
iectul sîngelui din ventricul drept
—►artera, plumonâră —► arterele pul-
monare dreaptă și stîngă -> (organ
— pulmon) arteriole -> capilare -►
venule (organ — pulmon) -ave-
nele pulmonare dreaptă și stîngă—►
vena pulmonară -* auricul drept;
în m.c. sîngele se oxigenează si
pierde CO2. (V. CIRCULAȚIA
SÎNGELUI). (E.P.)
MICOZĂ (INFECȚIE FUNGI-
CĂ), boală produsă de ciuperci,
organisme vegetale lipsite de clo-
rofilă, parazite sau saprofite.
Produc boli primitive și secun-
dare (la pacienți tratați îndelun-
gat cu antibiotice pentru infec-
ții microbiene sau virale) sau
complicații (în cadrul unor boli
debilitante). Infecțiile fungice pot
fi clasificate în superficiale (der-
matomicoze) și profunde (m. vis-
cerale). M. viscerale interesează
diverse porțiuni ale aparatului
digestiv sau respirator dar și
alte organe (ganglioni, sistem
nervos central, căi urinare). Prin-
cipalele m. viscerale sînt: acti-
nomicoza, botriomicoza, nocar-
dioza, blastomicoza, criptomico-
za, coccidioza, histoplasmoza,
candidoza, aspergiloza, mucomi-
coza, sporotricoza, rinosporidioza.
Infecția se face cu sporii, luați
de pe sol sau introduși odată cu
alimentele vegetale, dar și de la
animale. Unele ciuperci sînt
saprofite ale organismului și de-
vin patogene în condiții de aner-
gie. Diagnosticul se stabilește
prin identificarea ciupercii la mi-
croscop sau cultivarea ei pe me-
dii de cultură sau prin biopsie.
Tratamentul constă în adminis-
trarea de substanțe antifungice
(iod, antibiotice). (G.S.)
MICROB, nume dat inițial unor
organisme microscopice (bacterii,
ciuperci, virusuri, protozoareetc.);
dintre acestea unele dau boli spe-
cifice (bacteriile: blenoragia, ho-
lera, difteria, dizenteria, lepra,
meninginta, morva, tetanosul,
TBC, febra tifoidă; virusurile:
febra eruptivă, gripa; protozoa-
rele: sifilis, boala somnului, leish-
maniozele, frigurile etc.; ciu-
percile : micetoze, sporotrichoze
etc.); altele dau boli nespecifice:
streptococii pot da bronhopneu-
19 — Dicționarul sănătății
MIC
290
monii, erizipel, etc.; stafilococii
dau furunculoze, osteomielite, en-
docardite (după natura terenului)
(V. BACIL). (E.P.)
MICROCEFALIE, anomalie, ca-
racterizată prin dimensiunile
mici ale capului și creierului. M.
face parte de obicei din nanism,
care poate fi de origine osoasă,
viscerală, endocrină sau conge-
nitală, esențială. Originea și me-
canismul de producere a m. este
obscură, se produce prin osifica-
rea precoce a suturilor oaselor
craniului. (A.V.)
MICROCLIMĂ, ansamblul facto-
rilor de temperatură, umiditate,
mișcarea aerului și intensitatea
radiațiilor solare, caracteristic
Unui spațiu de dimensiuni mici,
de obicei ia suprafața pămîntului.
Datorită contactului direct cu
atmosfera externă, m. unui oraș,
al unei văi, sau al unei depresiu-
ni nu se diferențiază mult de
macroclima exterioară. în schimb,
m. realizat în incintele constru-
ite ale secțiilor industriale, ale
încăperilor și a unor vehicule de
transport, constituie o ambianță
diferită, independentă de atmo-
sfera externă. (A. V.)
MICROELEMENTE v. OLIGO-
ELEMENTE
MICROSCOP, dispozitiv optic sau
electronic utilizat pentru obser-
varea obiectelor care nu se văd
cu ochiul liber. M. optic: este
format din sistemul ocular care
formează o imagine mărită, răs-
turnată și reală a obiectului și
sistemul obiectiv care este pe
aceeași axă optică cu primul
și care dă o imagine mult mărită
și virtuală. Obiectele sînt lumi-
nate cu oglinzi sau cu un sistem
de lentile. Mărește pînă la peste
2.000 de ori. M. centrifugal este
utilizat pentru determinarea coe-
ficientului de vîscozitate a pro-
toplasmei unei celule supusă la
forța centrifugă. M. cu contrast
de fază, posedă o plăcuță de fază
care creează un contrast între
obiect și fond, ceea ce duce la
diferențe de luminozitate și ca
atare la o mai bună evidență
a obiectului. M. cornean, este uti-
lizat pentru studiul ochiului. M.
cu fluorescentă: iluminarea obi-
ectului se face cu ultraviolete
care provoacă fluorescența spon-
tană a unor structuri. M» cu
imersie: între obiectiv și obiect
se introduce o substanță cu in-
dice mare de refracție. M. me-
talografic: iluminarea se face
prin reflexia luminii pe suprafețe
lustruite de metale sau mine-
rale metalifere. M. polarizant uti-
lizează lumină polarizată. în me-
dicină și biologie se utilizează
pentru identificarea granulelor de
amidon și pentru studiul histo-
logic al mielinei, mitcocdndriilor,
fibrelor musculare și nervoase
etc. M. electronic, aparat pen-
tru vizualizarea particulelor, care
permite o putere de rezoluție
mult mai mare decît microsco-
pul optic (200.000 ori). Principiul
de construcție și de funcționa-
re corespunde în mai multe
291
MIE
privințe microscopului optic. De-
osebirea fundamentală între cele
două aparate constă în faptul
că la m. electronic în loc de sursă
de lumină se folosește un fascicol
de electroni, emis de catodul apa-
ratului, care, în ultima instanță,
face vizibile structurile obiectului
cercetat proiectate pe un ecran
fluorescent sau pe o peliculă foto-
grafică; Fascicolul de electroni
este accelerat și dirijat (focalizat)
cu ajutorul cîmpurilor electro-
statice sau electromagnetice, re-
alizate prin bobine și electrozi.
Acestea, asemănător cu lentilele
optice pot să concetreze sau să
împrăștie fascicolul de electroni
după principiile opticii. Fasci-
cole de electroni se împrăștie
diferit pe structurile obiectului
cercetat. O parte a electronilor
trece prin cîmpul de forță numit
diafragmă, ajungînd în „lentila
obiectivă" care focalizează razele
divergente pornite din același
punct al obiectului. Astfel pe
ecranul fluorescent se produce
imaginea reală și mărită a obiec-
tului. Traiectoria fasciculului de
electroni este în vid. Obiectul
cercetat se prepară special (in-
cludere, secționare, impregnare
etc.). în timp ce puterea de rezo-
luție a microscopului optic este
de ordinul micronilor, valoarea
ei la m» electronic poate să atingă
6 — 10 Angstromi. La această
mărire macromoleculele pot fi
vizualizate. (Z.K. + G.F.)
M1CȚIUNE, urinare» emisiune
spontană sau voită de urină prin
uretră. (E.P.)
MIDRIAZĂ, dilatarea pupilei pes-
te dimensiunile sale obișnuite;
apare în paralizia nervului motor
ocular comun, în iritația centru-
lui ciliospinal sau în simpatico-
toni. Cînd m. este unilaterală,
poate fi produsă de unhematom
subdural sau de o tumoare tem-
porală. M. mai poate fi întîlnită
în botulism sau după tratament
cu extras de belladonă etc. (V.
MEIOZĂ). (A.S.)
MI ELINĂ, substanță albă de ori-
gine lipidică, care intră în alcă-
tuirea tecii unor nervi. (A.S.)
MIELOBLAST, celulă primară
din măduva oaselor din care se
produc leucocitele polinucleare.
(A.V.)
MIELOCIT, celulă din măduva
oaselor făcînd parte din seria
granulocitară (polinucleară), pro-
venind din mieloblast și diferenți-
indu-se în metamielocit. Apare în
sîngele periferic în cursul leucemi-
ilor. (V. LEUCOCITE) (G.S.)
MI EL OM, tumoare plecată din
măduva oaselor, interesînd de
obicei mai multe oase (m. mul-
tiplu). Se datorește proliferării ce-
lulelor secretoare de anticorpi
sau plasmociți, de unde și denu-
mirea de plasmocitom. Are o evo-
luție malignă. (G.S.)
MIERE DE ALBINE, produs za-
harat (70% levuloză și 25% glu-
19*
MIE
292
coză) cu arome provenind din
nectarul florilor din care albinele
culeg polenul și nectarul, pe care-1
prelucrează în stomac și apoi îl
varsă în celulele fagurelui acope-
rindu-le cu un capac de ceară.
M. de a. este cel mai comod și
sănătos laxativ (2 linguri pe sto-
macul gol sau solvată în lapte
călduț). Se recomandă ca înlocui-
tor de zahăr la persoanele în
vîrstă. (E.P.)
MIGRENĂ, cefalee paroxistică de
obicei liemicraniană, însoțită de
fotofobie, grețuri, paloare, trans-
pirații etc. Mai frecventă la femei,
m. poate avea cauze diverse:
intoxicații, alergie, reumatism, hi-
potensiune, endocrinopatii etc.
In m. se recomandă tratament
simptomatic antialgic în timpul
crizelor și general ulterior în
funcție de etiopatogenie. (A.S.)
MIMICĂ, expresia întregului sis-
tem muscular al feței, care oglin-
dește trăirea afectivă a persoanei
(frică, bucurie, tensiune, mînie
etc.). (V. FIZIONOMIE) (A.S.)
MIOCARD, țesutul muscular al
inimii, alcătuit din fibre striate,
ce se leagă între ele prin mem-
brane în trepte, ce joacă rolul
de legături între celulele m. M.
este un mușchi bogat în sarco-
plasmă și are o contracțiune nu
atît de rigidă, ca mușchiul striat;
în interiorul m. există o inervație
primitivă, care împreună cu ce-
lulele musculare embrionare al-
cătuiesc țesutul nodal al inimii,
cu proprietăți speciale în excita-
tia si contracția inimii. (V. INIMĂ)
(E.P.)
MIOCARDITĂ, inflamația muscu-
laturii inimii, care în multe ca-
zuri interesează toate cele 3 stra-
turi (endo-mio-pericard) ale ini-
mii. Procesul inflamator nu se
petrece însă totdeauna cu ace-
eași intensitate în toate stratu-
rile, de aceea este posibil, ca
într-un caz dat să domine m.
Cauza m.: diferiți agenți pato-
geni: bacterii, virusuri, agenți chi-
mici, mecanici, alergii, uneori nu
reușim să o descoperim (m. idio-
patică). Indiferent de cauza ei,
simptomele principale sînt ace-
leași: oboseală mare la eforturi
relativ mici, tahicardie, palpi-
tații, jenă precordială, eventual
tulburări de ritm. Examenul me-
dical: auscultație, percuție, ECG,
examinările de laborator (leucoci-
toza), cultura de microbi din
sînge, ASLO etc., ajută la fixa-
rea diagnosticului. Tratamentul
este pe cît posibil cauzal; elimi-
narea porților de intrare a micro-
bilor, dacă este posibilă (amigda-
lectomie), administrare de anti-
biotice sau în caz de origine reu-
matică, a medicamentelor anti-
reumatice. R.epausul la pat în
toate cazurile. Prognosticul este
de multe ori favorabil. (A.V.)
MIOGLOBINĂ, pigmentul hemo-
globinic al mușchiului, care are
rolul de a fixa și furniza acestuia
cantitatea de oxigen (față de
care are o afinitate mai mare
decît hemoglobina), necesară în
oxidarea acidului lactic, rezultat
293
MIO
în urma degradării glucozei în
timpul contracțiunii. (E.P.)
MIOGRAFIE, metoda de a în-
registra grafic contracțiunile mus-
culare; se face cu ajutorul mio-
grafelor, care sînt niște penițe
ușoare, ce se rotesc în jurul unui
ax fix și sînt legate în apropierea
axului pe de o parte de tendo-
nul unui mușchi fixat, de celălalt
capăt, pe de altă parte, de o greu-
tate în vîrful peniței înscris pe
un cilindru înnegrit ce se învîr-
tește; prin mișcările peniței se
obține o miogramă, a cărei ana-
liză arată existența unei perioade
de latență (pl), de contracțiune
(pc) și de relaxare (pr), a căror
durată se măsoară înscriind ală-
turi vibrațiile unui diapazon de
100 vibrații/sec.; fiecare perioadă
are o anumită durată la mușchiul
normal; durata lor poate varia
în funcție de starea mușchiului:
oboseală, miastenii, miopatii etc.
(E.P.)
MI OM, tumoare benignă a țesu-
tului muscular striat (rabdomiom)
sau neted (leiomiom). M. cel mai
frecvent este cel uterin, care sur-
vine în epoca adultă a femeii.
După localizare deosebim: m.
submucos, interstițial sau sub-
seros. Evoluția m. este lentă, cel
submucos produce de obicei tul-
burări de menstruație, chiar de
la început. Formele interstițiale
și subseroase produc semne supă-
rătoare numai după o evoluție
mai îndelungată. Volumul m.
este variabil, de la un bob de
mazăre, pînă la un cap de adult
și mai mare. M. mic, lipsit de
semne de suferință, nu necesită
tratament, cele de volum mare
necesită operație. (A.V.)
MIOPATIE, denumirea generală
peniru toate bolile care afectează
în primul rînd sistemul muscular.
Clasificare: m. primară și secun-
dară (neuropatică). Cele mai
frecvente și cunoscute sînt: m.
coxofemurală, m. osteoplastică,
m. primitivă progresivă și m. tar-
divă progresivă. (A.S.)
MIOPIE, defect de vedere, dato-
rat unei tulburări, produse prin,
întîlnirea razelor paralele de la
infinit înaintea retinei, din cauza
căreia persoana vede bine numai
aproape, deci la o distanță foarte
mică. Purtarea ochelarilor cu
dioptrii adecvate gradului de m.
după prescripția medicală o poate
corecta în mare măsură. (A.S.)
MIOTONIE, spasm al mușchiu-
lui ; termenul se folosește însă
mult mai frecvent pentru a de-
semna boala lui Thomson care
este eredofamilială și se caracte-
rizează printr-o mare greutate în
relaxarea mușchilor, odată acti-
vitatea terminată (proba deflec-
tării degetelor din pumnul strîns).
(A.S.)
MIOZĂ, contracția intensă a pu-
pilei sub influența parasimpati-
cului. Acest simptom apare în
sifilisul cerebral, hemoragii cere-
brale, tumori cerebrale, precum
și în alcoolism, morfinomanie.
MIO
294
uremie, etc. (V. MIDRIAZĂ)
(A.S.)
MIROS v. NAS
MIROSUL GURII, poate avea
mai multe cauze: a) gura — în
cazuri de stomatito cînd sîngele
ieșit din rupturii© inflamațiilor
putrezește dînd un miros de ca-
davru; în cazul cînd seara nu
se spală gura, resturile alimentare
rămase printre dinți și pe limbă,
cît și alterările mucoasei de peste
noapte, dau un miros acut de
fermentație; b) în amigdalite,
febră tifoidă, din cauza procese-
lor de fermentație și putrefacție
ce au loc în faringe și stomac; c)
în diabet nu rar există un miros
acetonic (în stadiul înaintat al
bolii); în TBC, hemoptizie, gan-
grena pulmonară, mirosul e cada-
veric; d) stomac: multe substan-
țe volatile înghițite cu alimentele
(usturoi, ceapă etc.) se absorb
în sînge și ajung în salivă sim-
•țindu-se în expirație; din fer-
mentația gastrică se elimină gaze
cu miros de amoniac sau hidrogen
sulfurat; o supraîncărcare ali-
mentară dă miros din cauza res-
turilor rămase pe limbă; colita
și toate deranjurile digestive dau
mirosuri neplăcute atît din cauza
proceselor de fermentație din
gură, cît și a celor din stomac etc.
•Tratament: în primul rînd o
riguroasă igienă a gurii, inclusiv
desinfectante (apă de gură). Co-
piii trebuie învățați încă de la
grădiniță să se spele regulat și, în
general, să-și facă un control al
dinților, între care pot rămîne
resturi alimentare care putrezesc,
miros, dar în același timp pro-
dușii lor de putrefacție pot ataca
smalțul dinților, producîndu-le fi-
suri și apoi carii. (E.P.4-Z.K.)
MISOFOBIE, teama de conta-
giune, de murdărie. Bolnavii se
spală foarte frecvent, se feresc
să atingă ușile, fac curățenie
excesivă, etc. M. apare în psihas-
tenie, neuroză obsesivo-fobică, in-
voluție, presenilitate etc. (A.S.)
MIXEDEM, boală provocată de
insuficiența tiroidiană. Se cu-
nosc multe forme: 1) m. congeni-
tal precoce, observat în primul
an după naștere, avînd un aspect
de nanism disgrațios, foarte carac-
teristic, cu cap mare, frunte în-
gustă, față infiltrată, palidă, te-
gumente uscate, limba volumi-
noasă, torace puțin dezvoltat,
abdomenul însă mare „batracian",
degete scurte, groase, păr rar,
uscat. Copilul manifestă un inte-
lect redus, nu-și recunoaște nici
mama. 2) M. congenital tardiv,
observat după anul 2, se carac-
terizează prin două simptom e
principale: retardarea dezvoltării
intelectuale și a creșterii. 3) M.
congenital formă frustă, ce apare
înainte de pubertate. Se carac-
terizează — pe lîngă insuficiența
dezvoltării fizice și intelectuale —
și prin lipsa dezvoltării geni-
tale. 4) M. adultului, forma cea
mai cunoscută este m. endemic
295
MÎN
(nu apare sporadic, ci cu un nu-
măr mai mare de bolnavi într-o
colectivitate, regiune anumită)
bolnavul este de t^ilie mică, cu
corp masiv, fața inexpresivă, te-
gumente infiltrate, palide, uscate,
fără gușă. Bolnavul necesită în-
grijire la azil. Forma incompletă
a m. endemic: semicretinism are
talie mai mare, ca forma prece-
dentă, idioție mai puțin completă,
înțelege cîteva cuvinte, are gușă
mică. Este și el internabil în azil.
Forma cretinoidă are inteligență
ceva mai dezvoltată, este capa-
bil să învețe cititul, scrisul, să
execute oarecare muncă (în agri-
cultură de ex.), are gușă mare,
plonjată pe piept. 5) M. sporadic
al adultttlui, poate fi cantitativ,
de pe urma strumectomiei sau
calitativ, provocat de o leziune
toxică sau infecțioasă a glandei
tiroide. Simptomele sînt în de-
pendență de vîrsta în care a apă-
rut boala. Forma completă apare
după 3 — 4 luni, este caracteri-
zată printr-o toropeală fizică și
intelectuală, slăbirea și stîngăcia
mișcărilor, leziuni cutanate, re-
nale; uneori apar asociații cu
diverse insuficiențe endocrine.
Tratamentul m. este substitutiv,
administrarea preparatelor de
tiroidă, cu rezultate, care sînt cu
atît mai bune, cu cît m. a apărut
într-o vîrstă mai avansată. (A.V.)
MIXOM, tumoare, formată din-
tr- un țesut conj unctiv mucos; este
compus din celule stelate, așe-
zate într-o substanță fundamen-
tală omogenă, numită mucină.
M. se găsește în țesutul conjunc-
tiv subcutanat și în cel interni us-
cular al cefei, al feței, la picior,
în peritoneu și în mezenter, mai
rar la periost, mucoase, seroase,
în hilul rinichiului sau în muscu-
latura inimii. M. este o tumoare
vascularizată, benignă, avînd dez-
voltare lentă și nu recidivează
după extirpare completă. M. pro-
vine dintr-o celulă embrionară
mucoasă (mezoblastică) nedife-
rențiată, care a rămas inclusă în.
țesutul adult. Există forme com-
binate ale m.: fibro-condro-neuro-
mixoame și forme maligne mixo-
sarcoame. (A.V.)
MÎNĂ, porțiunea terminală a
brațului, scheletul ei fiind format
din oasele carpului (8), metacarpu-
lui (5), falangelor (4), falanginele
(5) și falangitele (4); datorită
acestor numeroase oase și a arti-
culațiilor mobile dintre ele, mîna
poate executa cele mai nume-
roase și fine mișcări; fiecare din
oase este legat de un tendon care
se termină într-un mușchi sau
fascicul al unui mușchi, numit
al degetelor, care se găsește în
antebraț și tendonul respectiv
trece pe la îndoitura internă a
mîinii spre degete; în palmă ten-
doanele acestor mușchi sînt aco-
perite cu o aponevroză care îm-
preună cu derma dau palmei o
piele dură; la mușchii degetelor
vin ramuri ale nervilor cubital
și median, cît și numeroase vase
de sînge astfel că asigură o bună
funcționare a tuturor mușchilor
mîinii; m. fiind porțiunea corpu-
MÎN
296
lui care vine cel mai des în con-
tact cu diferitele obiecte din me-
diu, trebuie întreținută într-o
igienă perfectă (spălare cu săpun)
căci poate vehicula spre gură,
nas, ochi, etc. diferite bacterii
din mediu. (E.P.)
MNEMĂ (ENGRAMĂ), elemen-
tul de bază, vehiculant în cadrul
memoriei. (A.S.)
MOARTE, ultima manifestare a
vieții; ea încheie viața unui om
(organism); se poate produce sw-
bit, adică fără ca persoana să fi
știut că este bolnavă (mai ales
la bărbați), cauzată de boli car-
diace (infarct, anevrism aortic),
hemoragii cerebrale, mai rar em-
bolii pulmonare, nefrite la bă-
trîni; în unele cazuri m. subită
apare și în cursul unor boli, în
momente cînd nu se așteaptă (fe-
bră tifoidă, pleurezie, pneumonii
la bătrîni); M. așteptată, la bol-
navii care zac îndelungat avînd
maladii foarte diferite. Semne ale
rnoyții: oprirea bătăilor inimii și
deci a circulației, oprirea respira-
ției, deci a oxigenării sîngelui
(dacă sînt mai lungi de 3 minute
atunci creierul care nu a primit
sînge oxigenat în acest timp,
începe să se altereze și nu mai
poate funcționa) imobilitate, in-
sensibilitate, dispariția reflexe-
lor corneene, paloarea pielii, răci-
rea corpului, rigiditatea muscu-
lară (cadaverică), putrefacția ca-
davrului. Toate aceste simptome
apar în timp, ce depinde de na-
tura bolii, de temperatura locală
(a camerei). Toaleta și poziția
normală a mortului trebuie fă-
cută în primele 5 ore după moarte
pentru ca să nu apară rigiditatea
musculară, care nu mai permite
închiderea pleoapelor, întinde-
rea mîinilor, picioarelor, a capu-
lui etc. M. aparentă (v. catalepsie
și letargie) ; pentru a nu se pro-
duce accidente, legea cere ca un
medic autorizat să facă constata-
rea morții și să se elibereze pe
baza certificatului său autoriza-
ția de înmormîntare. (E.P.)
MOARTE APARENTĂ v. LE-
TARGIE
MONGOLISM (SINDROMUL
LUI LANGDON-DOWN), boa-
lă datorată tulburărilor grave de
dezvoltare intrauterină, care și-a
primit denumirea de la trăsăturile
feței, caracteristice mongolilor.
M. are ca bază anomalii cromo-
zomiale (în loc de 46 bolnavul are
47 de cromozomi = trisomie),
apărute încă din perioada cea
mai timpurie a diviziunii cromo-
zomilor. Frecvența, m., în Europa,
este 1 la 600 — 700 nașteri. M.
deși este congenital, se recunoaș-
te pe la vîrsta de 5—6 luni. Apare
la ambele sexe cu aceeași frec-
vență, este caracterizat prin în-
tîrzierea somato-psiho-sexuală.
Bolnavii, suferinzi de m. sînt
mici, nu ajung la 150 cm înălțime,
au extremități scurte, degete gro-
solane, ultimul deget al mîinilor
este foarte scurt și recurbat, picio-
rul este plat, pielea uscată, cre-
tată, fața roșiatică, trăsături-
le feței stupide, bufone, capul
rotund, fanta palpebrală mongo-
291
MON
loidă, adesea cu strabism, denti-
ție retardată și vicioasă. Hipo-
plazia lor genitală este constantă,
capacitatea lor mintală foarte
redusă, învață tîrziu să umble
și să vorbească; nu pot fi educați.
Prognosticul lor de viață este
rezervat, majoritatea mor în pri-
mii ani ai vieții, din cauza rezis-
tenței diminuate a organismului
sau diferitelor anomalii de organe
(inimă). Formele mai ușoare, care
ajung la viață adultă, foarte greu
pot fi îngrijiți de familie, sau
de institute. (A.V.)
MONOCIT, celulele cele mai mari
ale sîngelui circulant (au 11— 20p.
diametru), cu nucleu reniform,
avînd o structură fină, filamen-
toasă, protoplasmă bazofilă, cu
granulațiuni mici, rotunde, azu-
rofile. M. provine din sistemul
reticulo-endotelial, numărul lor
procentual: 6 — 8% din totalul
globulelor albe, circulante în sîn-
ge. M. aparține sistemului fagoci-
tar, înglobează (fagocitează) pe
lîngă bacterii, toate formațiunile
corpusculare, străine, circulante
în sînge. în m. se găsesc diferiți
fermenți, în special lipaze, de
importanță mare pentru degra-
darea agenților microbieni în-
globați, care au capsulă lipoidică
(TBC, lepra). Creșterea număru-
lui lor, monocitoză, se produce
în faza de apărare a organismului
împotriva diferitelor infecții.
LEUCOCIT) (A.V.)
MjONONUCLEOZĂ INFECȚIOA-
SĂ, boală infecțioasă produsă
de virusul Epstein-Bahr, carac-
terizată prin febră, angină, limfa-
denită, leucocitoză cu predomi-
nanța leucocitelor mononuclearo
(limfocite, monocite), cu evolu-
ție benignă. Același virus, în
țările calde, la copii debilitați
poate produce o tumoare malignă
(limfomul Burkitt sau limfomul
african). (G.S.)
MONOPLEGIE, paralizia unui
singur membru al corpului. (A.S.)
MONSTRU, individ născut cu
anomalii grave, care dau forme
cu totul aberante față de normal;
m. pot fi produși în viața intra-
uterină de acțiuni externe (lovi-
turi, intoxicații) sau interne ere-
ditare; m. se pot forma prin opri-
rea dezvoltării unui organ, prin
unirea unor organe ce în mod.
normal apar distincte, prin apa-
riția în plus a unui organ exis-
tent; m. dubli sînt cunoscuți sul»
numele de frați (surori) siamezi (e)
și se datoresc unirii a doi gemeni,
unire prin piele și mușchi sau
chiar prin organe interne (în acest
din urmă caz nu mai pot fi sepa-
rați prin operație); atingerea locu-
lui de unire este simțită de ambii
indivizi, dar cu cît ne îndepărtăm,
de aceasta fiecare are sensibilitate
proprie; fiecare își are gîndurile
și aspirațiile proprii, dar amîndoi
simt deodată senzația de foame,
de sete: cînd moare unul, Rl
cîteva ore moare și celălalt (cu
toate că nu este suferind); sînt
cazuri cînd frați siamezi s-au că-
sătorit și amîndoi au avut copii
normali. Printre m. se consideră
MON
298
și anomaliile ca piticismul, gigan-
tismul, hermafrodiții, cei fără o
mină sau cu una în plus (idem
picior, degete), cu două capete
separate sau unite etc. (E.P.)
MORFINĂ, alcaloid cu nucleu
fenantrenic, conținut în propor-
ție de 25% în greutate în opi j —
sucul uscat obținut din capsulele
de mac alb (Papaver somniferum
album). Se prezintă ca o pulbere
albă sau cristale incolore cu gust
amar și fără miros. E solubilă în
apă, alcool, eter etc. M. are acțiu-
ne analgezică centrală, manifes-
tată prin creșterea pragului dure-
ros și diminuarea componentei a-
fective a durerii; întîrzie tranzitul
digestiv după o inițială stimulare
a motilității gastro-intestinale.
Crește pe cale vegetativă tonusul
sfincterian, ceea ce duce la reten-
ția de urină, creșterea presiunii
bilei, a sucului pancreatic etc.
Prin acțiune centrală contractă
sfincterul pupilar ceea ce duce la
o mioză caracteristică. Deprimă
centrul respirator bulbar și
crește tonusul musculaturii bron-
șice. Pentru aceste efecte m. se
utilizează ca analgezic euforizant
în medicina preoperatorie și în
combaterea durerilor mari, apoi ca
antidiareic și antitusiv. La omul
sănătos dozele terapeutice de m.
au efecte de: liniștire, ușoară ame-
țire și o imaginație puțin exal-
tată. Administrată repetat pro-
duce obișnuință. Efecte nedorite:
incoerența în gîndire și exacerba-
rea imaginației. Se utilizează cu-
rent sub formă de clorhidrat de
m.	Derivați de m.: codeina, hi-
dromorfonul, oximorfonul etc.
Substituenți de in.: alfaprodina,
dextromoramida, metadona, pe-
tidina etc. (G.F.)
MORFINOMANIE, toxicomanie,
caracterizată prin consumul con-
tinuu de morfină în doze progre-
sive. Dependența față de morfi-
nă se instalează la cîteva luni
de la debut, după care bolnavul
este obligat să-și procure doze
din ce în ce mai mari. în m. scade
întreaga performanță socio-profe-
sională și familială. în final,
întreaga sa viață se rezumă la
procurarea și injectarea morfinei.
Tulburările somatice datorite sub-
nutriției și slaba rezistență la
factorii nocivi uzuali transformă
morfinomanul într-o victimă a
infecțiilor intercurente. Trata-
mentul se face în secții de psihia-
trie, unde, după o prealabilă dez-
intoxicare se trece la un trata-
ment îndelungat de redresare
biosocială. (A.S.)
MORFO GENEZĂ, studiul macro-
și microscopic al creșterii și for-
mării organismului, urmărind cau-
zele care determină forma și
structura lui si legile care le diri-
jează. (A.V.)'
MORFOLOGIE, studiul general
al formei macro- și microscopice
a organelor, țesuturilor și celule-
lor, care intră în constituția orga-
nismului. Anatomia reprezintă un
exemplu clasic al studiului m. cu
toate ramurile ei, ca anatomia
descriptivă, topografică, artistică
299
MUM
patologică; o altă disciplină me-
dicală de tip morfologic este histo-
logia normală și patologică. (A.V.)
MORGĂ, clădire în care se depo-
zitează în condiții igienice cada-
vrele, înainte de iAhumare sau
incinerare. Funcționează pe lîngă
spitale sau servicii judiciare și
permite practicarea de autopsii
medicale sau medico-judiciare
care stabilesc în mod științific
cauzele si condițiile decesului.
(G.S.)
MORTAL v. LETAL
MORTALITATE, raportul dintre
numărul morților față de cel al
oamenilor vii, într-o perioadă de
timp dată, de ex. într-un an;
valoarea ei depinde în general
de starea de igienă și sănătate a
populațiilor; într-un an cu molimi
grave m. este crescută; nu infan-
tilă exprimă raportul dintre numă-
rul copiilor morți și al celor rămași
în viață; ea se raportează la
anumite vîrste; moartea pînă la
1 an sau 1—5 ani; azi m. infan-
tilă este foarte mică din cauza
măsurilor profilactice ce se aplică
obligatoriu în toate țările. (E.P.)
MORVĂ (RĂPCIUGĂ), boală a
cailor și măgarilor care se trans-
mite ocazional și la om (în spe-
cial la grăjdari, veterinari și medici
de laborator), produsă de baci-
lul morvei sau bacikts analei. Poa-
te evolua acut, cu febră ridicată,
abcese cutanate și în alte organe,
ducînd în scurt timp la moarte
sau cronic, cu formare de abcese
cutanate, ganglionare, hepatice și
splenice, din care se scurge un
puroi maroniu. Inocularea intra-
dermică de extras de bacili ma-
leici (maleina) produce reacție
specifică. Necesită tratament in-
tensiv cu antibiotice. Prevenirea
bolii se face prin stîrpirea anima-
lelor bolnave. (G.S.)
MUCOASĂ, membrană care ta-
petează cavitățile organismului,
formată dintr-un epiteliu și un
strat conjunctiv-vascular numit
corion. De multe ori are glande
anexe, care secretă mucus sau
ser, care o umezesc și o protejează.
Ex. m. digestivă, respiratorie, uri-
nară etc. (G.S.)
MUCOCEL, formațiune chistică,
plină de mucus, rezultată din
închiderea canalelor excretoare
a unor glande mucoase. Ex. m.
nazofaringian, m. apendicular.
(G.S.)
MUCUS, substanță secretată de
glandele mucoase ale epiteliilor
salivare, bronhii, intestinale, bi-
liare, care ușurează aglomerarea
și reținerea unor particule, care
pot fi astfel colectate și împinse
spre exterior (prin cili ca la bron-
hii, sau prin mișcări peristaltice,
la intestin etc.j. (E.P.)
MUMIFIERE, transformarea ca-
dravului în mumie; m. se face
prin uscare rapidă a cadavrului
la aer uscat (umbră) și cald
sau prin injectare în sistemul
circulator, imediat după moarte.
MUM
300
a unor soluții conservatoare; m.
se practică în unele țări tropicale
(Peru) și mumiile se îngroapă în
nisip uscat; sau s-a practicat
artificial în vechiul Egipt. (V.
ÎMBĂLSĂMARE). (E.P.)
MURMUR VEZICULAR, zgomot
respirator, ce se aude la nivelul
plămînului normal. M. v. poate
fi considerat ca expresia acustică
a procesului de frecare, ce se
produce cu ocazia trecerii aerului
prin parenchimul pulmonar sănă-
tos, în momentul în care el se
umple cu aer. M.v. amintește sune-
tul f, dacă pronunțăm litera,
aspirînd aer. Zgomotul se aude
în inspirație, crește concomitent
cu ea, iar în expirație se întrerupe.
Diminuarea, intensificarea, sau
dispariția m.v. își are importanța
sa, pentru examenul acustic al
stării pulmonului, medicul putînd
obține concluzii importante prin
auscultația plămînilor. (A.V.)
MUSCULO-CUTANAT, nervi care
pleacă din plexul brahial și
inervează mușchii brahiali, bi-
ceps și coracobrahialul, alături de
pielea feței laterale a antebrațu-
lui. M.c. sînt nervi micști avînd
o componentă motorie și una
senzitivă somatică. (A.S.)
MUȘCĂTURĂ, rană făcută în
piele de aparatul bucal al unor
animale (cîini, lup, cal, chiar
om); sînt foarte periculoase, dacă
animalul e turbat, dacă în rană
a rămas un dinte al animalului
sau microbi; pot da tetanos și
infecții; tratament local prin
dezinfectanți și la nevoie injecții
antitetanice, antirabice, antibio-
tice; în cazul m. de șerpi prin
antiseruri specifice. (E.P.)
MUȘCHI: 1) organele de mișcare
ale animalelor vii. M. sînt: striați,
netezi și intermediari (v. miocard):
m. stviaii sînt în general supuși
voinței noastre, pe cînd cei netezi,
nu; m. sînt alcătuiți din fibre
musculare, care constituie unita-
tea de structură a m; în interiorul
ei se găsesc: mai mulți nuclei,
foarte puțină sarcoplasmă și mio-
fibrile, învelite de o sarcolemă;
miofibrilele sînt elementele con-
tractile; ele sînt niște filamente
în lungul fibrei musculare, alcă-
tuite dintr-un disc întunecat (care
conține miozină contractilă) și
un disc clar (conține actină elas-
tică). Discurile întunecate și clare
ale diferitelor miofibrile sînt si-
tuate la același nivel și alcătuiesc
miomere sau sarcomere, separate
de o membrană Z, ce se fixează
pe sarcolema fibrei; ea separă
discul clar în două jumătăți. O
sarcomeră conține la mijloc tota-
litatea discurilor întunecate de
același nivel; structura discurilor
este formată de fibre de miozină
din discurile întunecate care alter-
nează cu fibre de actină în discu-
rile clare; în timpul contracțiunii
discurilor întunecate se umflă
și se scurtează atrăgînd discul
clar în m. netezi numărul mio-
fibrilelor e foarte mic în fibra
musculară, care are un sin-
gur nucleu și foarte abundentă
301
MUT
în sar^oplasmă, care și ea e con-
tractilă, dar mult mai încet, scur-
tîndu-se sarcomera și deci miofi-
brilele, se scurtează și mușchiul
întreg. în această contracțiune
se cheltuiește însă o energie mare
care e furnizată de descompunerea
ATP și ACP, care dau energie
de contracție desfăcîndu-se în
ADP și AC prin pierderea unei
molecule de acid fosforic. Pentru
refacerea ATP și ACP este nece-
sară apoi degradarea glucozei și
cu energia ei-ADPd~P —> ATP și
AC + P-> ACP, f urnizînd mușchiu-
lui o nouă cantitate de substanțe
energetice, pentru o nouă contrac-
țiune. Glucoza nu dă deci ener-
gia de contracție, ci cea de refa- /
cere a substanțelor care dau ener-
gia de contracție; de pe urma
contracțiunii și a degradării glu-
cozei rezultă acid lactic, AL, care
se oxidează și rezultă pînă la
urmă CO2 + H2O și o energie care
reface glucoza din partea de AL
(4/5) care nu se oxidează. în caz
de lipsă de oxigen AL rămîne ca
atare în mușchi și pentru oxida-
rea lui ulterioară se cere o anumită
cantitate de oxigen mai tîrziu,
care constituie „datoria de oxigen"
ce apare la oamenii neantrenați,
atunci cînd fac un efort muscular
peste cel obișnuit. Prezența AL
produce însă o imbibație a țesu-
tului muscular cu apă și determină
dureri musculare pe care le sim-
țim după marile eforturi. M. se
găsesc la baza tuturor mișcărilor
din corp — locomoții, manipularea
brațelor, motricitatea tubului
digestiv, închiderea sfincterelor
etc. în corpul omului se găsesc
aproape 400 de mușchi di-
feriți; cei somatici acționează
asupra pîrghiilor osoase, determi-
nînd mișcări de deplasare a aces-
tora (mers, ridicarea unei greu-
tăți, masticație etc.); cei vegeta-
tivi (în majoritate netezi) acțio-
nează asupra organelor interne
(tub digestiv, vezică urinară, vase
de sînge) determinînd presiuni
asupra organelor cavitare și ast-
fel golirea lor prin relaxarea sfinc-
terelor care le închid. M. pot
prezenta o serie de tulburări,, ca:
atrofii, adică micșorarea volumu-
lui unui mușchi (sau a tuturor)
ca urmare a unei nefuncționări
îndelungate, provocată fie de o
leziune locală, fie de o leziune
a centrilor nervoși care comandă
mișcarea musculaturii respective
sau a secționării nervilor lor;
miop ații diferite, miosite, adică
inflamații musculare datorită unor
leziuni (înțepături) sau infecții;
rupturi musculare care se produc
în epilepsii, tetanos, eclampsie sau
în eforturi voluntare foarte puter-
nice. (V. MIALGIE, MIATRO-
NIE, MIASTENIE). (E.P.)
MUȘEȚEL, plantă (din specia
Matricaria chamomilla, dar și
Anthemis nobilis sau A. arvensis)
ale cărei flori uscate se folosesc
în ceai contra durerilor intesti-
nale, ca antinevralgice, calmante
etc. Se folosește circa 5 g la 1 Itr.
apă, în infuzie. Azi se găsește
tinctură de m. în farmacii. (E.P.)
MUTAȚIE, modificare ereditară
în materialul genetic, produsă
MUT
3G2
din alte cauze, decît recombina-
rea genetică sau segregarea. M.
pot apare spontan (naturale) sau
pot fi induse (artificiale). După
cum afectează genele, cromozomii
sau întregul genom, pot £i: genice,
cromozomiale sau genomice. în
procesul evoluției biologice m.
reprezintă principala cauză a va-
riațiilor din care apoi, prin selec-
ție rămin cele mai bine adaptabile
la mediul dat. în practica agro-
zootehnică si microbiologică se
utilizează m. artificiale pentru
ameliorarea soiurilor de plante
cultivate, a raselor de animale și
a speciilor de microorganisme.
Agenții mutageni sînt: a) fizici:
radiații neionizante, ionizante, cor-
pusculare; b) chimici: analogi de
baze azotate, agenți alchilianți;
c) biologici (virusuri, (G.F.)
MUTILARE, pierderea unui seg-
ment sau a unei părți din corp,
fie în urma unui accident, infec-
ție, fie în mod voluntar (automu-
tilare). Cuvîntul provine din lim-
ba latină, de la „mutilare** și în-
seamnă a schilodi. (A.S.)
MUTISM, blocaj verbal cu impo-
sibilitatea articulării sonore a
cuvintelor. în m. bolnavul înțe-
lege de obicei tot ceea c$. i se
spune, dar este lipsit de posibili-
tatea de a răspunde cu ajutorul
vorbirii. M. poate fi întîlnit la
simulanți, în neuroze, schizofre-
nie, psihoze halucinator delirante
etc. (A.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
NANISM, hipotrofie staturală
și ponderală; statură mică,
prin comparație cu media in-
divizilor de aceeași vîrstă și
specie» Se vorbește despre n.
cînd reducerea staturală depășeș-
te 20 cm față de talia normală
de vîrstă și de specie. Diferitele
tipuri de ri. clinic pot fi împărțite
în patru grupe: 1) n. osos, cu
tulburări în dezvoltarea sistemului
osos; 2) n. visceral, cu cauza prin-
cipală în defectul unui organ sau
sistem (sistemul nervos, rinichi,
intestin, inimă etc.); 3) n. endo-
crin de- origine tiroidiană, hipo-
fizară (în care caz se numește
infantilism), genitală; 4) n. esen-
țial, de origine congenitală. Fie-
care formă de n. are aspectul
său caracteristic prin care se
identifică și după împrejurări se
poate si trata. (V. GIGANTISM).
(A.V.)' .
NARCOLEPSIE, sindrom de hi-
persomnie paroxistică. Ritmul cri-
zelor variabil după persoană;
uneori poate apare aura sau o
serie de simptome prodromale cu
valori de semnal pe care bolnavul
cunoscîndu-le va ști că începe o
nouă criză. Somnul este irezistibil
și invincibil astfel că poate surprin-
de bolnavul în plină activitate, la
volan și poate dura de la 1 mi-
nute la 1 oră, etc. N. poate apare
în encefalite, tumori cerebrale
sau traumatisme craniocerebra-
le. (A.S.)
NARCOTICE, substanțe care mic-
șorează sau chiar suprimă dure-
rea, provocînd o stare de somno-
lență sau de somn profund; opiul,
veronalul, cloralul etc.; semințele
de mac au proprietăți n. (v.
narcoză, calmant, sedativ); se
iau numai cu prescripția medi-
cală. (E.P.)
NAS, porțiune inițială a căilor
respiratorii, în care se găsește
adăpostit și simțul mirosului;
are la mijloc o apofiză a maxila-
rului superior, de care se prind
cartilajele care formează fosele
nazale (ce se deschid prin narine);
NAS
304
pe pielea exterioară sînt numeroa-
se glande sebacee și comedoni;
în interiorul nasului, pe fosa
cornetului se găsește aria olfac-
tivă; ca o pată gălbuie în care se
termină ramificațiile nervului ol-
factiv (v. miros). Bolile n.: he-
moragii (v. epistaxis)-, dermatoze
interne pot fi cauzate de zgî-
rieturi ale mucoasei și infecții
consecutive, eczemă cu mîncărimi
foarte neplăcute, furuncul i interni
sau externi; rinite (v. coriză),
vegetații (v. adenoidita), polipi,
formațiuni benigne moi ce se for-
mează în nas în urma unei răni
sau a unor infecții repetate; au
un aspect alburiu și sînt formați
din țesut fibros împiedicînd res-
pirația (nu poate respira pe n.);
se pot forma în orice parte a cavi-
tății nazale, dar mai ales în fosele
nazale; de obicei se operează în
tinerețe; sarcomul nazal, epite-
liomul, apare la bătrîni; sinuzitele
sînt inflamații ale spațiilor sinu-
sale ale oaselor nazale și etmoi-
dale; de obicei apar după infla-
mații ale interiorului nasului (le-
ziuni, infecții, coriză); se carac-
terizează prin scurgere de lichid
purulent, dureri paraorbitare etc.
Se tratează printr-o desconges-
tionare a întregii regiuni, o des-
chidere a sinusurilor și o desinfec-
tare a acestora. Tratamentul nu
se poate face decît de medic.
(E.P.)
NAȘTERE, proces fiziologic la
sfîrșitul perioadei de graviditate,
care durează aproximativ 280
zile, calculate de la data concep-
ției, în urma căruia fătul este
expulzat pe căile naturale și fără
complicații din partea mamei,
sau a copilului. N. poate fi normală
sau patologică, matură la termen
(9 luni) sau înainte de termen (în
lunile 7—8 — 9) prematură, spon-
tană sau provocată, unică sau
multiplă (gemelară). Actul n. de-
curge în patru perioade succesive:
dilatarea căilor de naștere, expul-
zarea fătului, expulzarea placen-
tei și primele ore ale lăuziei.
N. are loc în clinici obstreticale,
spitale sau în case de nașteri.
Femeia gravidă se prezintă la
apariția primelor semne (dureri,
crampe, contracții uterine nere-
gulate, eventual mici pierderi de
lichid din vagin) la cea mai apro-
piată instituție de naștere. N.
este supravegheată și în caz de
nevoie, eventuale complicații din
partea gravidei sau a fătului, se
dă ajutor medical. N. prematură,
poate avea cauze locale, repre-
zentate de o stare ginecologică
defavorabilă sau generale, cum ar
fi o infecție, intoxicație, boală
renală, cardiacă, diabet etc. Ris-
cul fetal în cazul n. premature
este destul de mare, în general
în 10% din cazuri survine moar-
tea fătului înainte de începerea
travaliului: limita inferioară a
viabilității fătului este de 180 zile.
Aproape jumătate din cazuri de
n. premature apar neașteptat,
fără simptome. Dacă apar, simp-
tome premonitorii de întrerupe-
re, metroragii, dureri, gravida
trebuie să se adreseze imediat
medicului specialist. Mijloacele de
tratament adesea sînt insuficien-
305
NEF
te, spre a preveni n. prematură.
Rolul medicului se reduce la men-
ținerea în viață a copilului, născut
prematur. (A.V.)
NATALITATE, raportul de nașteri
la un număr dat (1000) de indi-
vizi existenți; n. diferă cu popu-
lațiile cu starea lor materială, cu
mijloacele de igienă practicate
etc. (E.P.)
NECROFILIE, perversiune sexua-
lă constînd din acte sexuale cu
cadavre. N. apare la psihopați,
oligofreni, epileptici, demenți.
(A.S.)
NECROPSIE v. AUTOPSIE
NEBUNIE v. ALIENATIE MIN-
TALĂ
NECROZĂ, moartea unei por-
țiuni de țesut sau organ în orga-
nismul viu, care reacționează izo-
lînd, lichefiind, resorbind și înlo-
cuind porțiunea mortificată, cu
țesut conjunctiv. N. se datorește
suprimării circulației arteriale prin
compresiunea exterioară a arterei,
îngroșarea peretelui ei sau obli-
terarea sa printr-un chiag. Poate
apare în inimă, rinichi, ficat,
creier și alte organe. în organele
interne, fără legătură cu mediul
extern, porțiunea necrozată se
numește infarct. La nivelul orga-
nelor în contact cu mediul extern,
n. ia aspectul gangrenei: gangrenă
uscată sau mumifiere cînd por-
țiunea necrozată se usucă, gan-
grenă umedă cînd porțiunea ne-
crozată se infectează și supurează;
infecția acestei porțiuni cu ger-
meni anaerobi duce la descompu-
nerea rapidă a teritoriului necro-
zat cu degajare de gaze (gangrenă
gazoasă). (G.S.)
NEFRECTOMIE, extirparea ope-
ratorie a unui rinichi. (E.P.)
NEFRITĂ, termen ce desemnează
inflamația rinichiului cu lezarea de
cele mai multe ori a glomerulului
(glomerulo-n.), dar și a tubului
urinifer (tubulo-n.). De cele mai
multe ori n. este expresia unui
proces infecțios alergic, produs
de streptococi, ca urmare a unei
angine streptococice sau unei
scarlatine, avînd un caracter di-
fuz, o interesare bilaterală și o
evoluție acută. Se caracterizează
prin modificări urinare cu scăde-
rea emisiei de urină (oligurie) sau
chiar suprimare a ei (anurie),
prezența în urină a albuminei
(albuminurie) și a sîngelui (hema-
turie), creșterea azotului sau chiar
a ureei sanguine (azotemie, ure-
mie), hipertensiune arterială, ede-
me. Se vindecă complet în urma
unui tratament corect (repaus,
regim hidric lipsit de sare, asana-
rea infecției streptococice prin
îndepărtarea amigdalelor sau tra-
tament cu antibiotice). Tratată
incorect trece în n. subacută și
cronică, ducînd la insuficiență re-
nală. Există și îl. care reprezintă
complicația unor infecții transmi-
se de la căile urinare (n. ascenden-
te, n. interstițiale, pielonefrite),
cu simptomatologie asemănătoa-
re, dar mai puțin gravă. De ase-
menea în cazul unor boli infec-
20
NEF
306
țioase (septicemii, endocardită len-
tă), în rinichi se produc embolii
infecțioase care dau naștere unei
n. în focar, care spre deosebire de
cea difuză, nu este însoțită de
hipertensiune. Ultimele forme de
n. beneficiază, pe lîngă regim,
ele un tratament cu antibiotice.
(G.S.)
NEFRON, unitatea morfofunc-
țională a rinichiului, constituită
dintr-un ghem de capilare (glo-
merul) învelit de cele 2 foițe ale
unei capsule (capsula lui Bow-
mann) între care există un spațiu
capsular care se continuă cu tubul
urinifer. Glomerulul împreună cu
capsula formează corpusculul lui
Malpighi, situat în corticala rini-
chiului. Tubul urinifer este format
dintr-o porțiune întortochiată, tu-
bul confort proximal, care se con-
tinuă cu un tub în formă de U,
ansa lui Henle și cu un tub con-
fort distal care se deschide în ca-
nalele colectoare ale rinichiului,
în ambii rinichi se găsesc 2—4
milioane de n. La nivelul glome-
rulului se face filtrarea plasmei
sanguine, la nivelul tubului uri-
nifer resorbindu-se cea mai mare
parte, din apă și rămînînd în li-
chidul pate va forma urina sub-
stanțele. nefolositoare și toxice.
Unele substanțe de această natură
sînt secretate de către epiteliul
tubului urinifer. Orice leziune a
nefronului (nefrite, nefroze, ne-
froscleroze) duce la tulburări im-
portanțe ale funcției excretoare a
organismului. (V. RINICHI)(G.S.)
NEFROPATIE, termen medical
general, care cuprinde toate îm-
bolnăvirile rinichiului, indiferent
de natura lor și fără precizarea
naturii afecțiunii renale. Se în-
trebuințează în legătură cu alți
termeni (n. gravidică, n. auto-
imună, n. hemoragică, n. infec-
țioasă) spre a ne apropia de cauza
alterării rinichilor. (A.V.)
NEFROSCLEROZĂ (SCLEROZĂ
RENALĂ), înlocuirea progresivă
a țesutului renal cu țesut con-
junctiv putînd duce la insuficiență
renală. Este urmarea unor nefri-
te acute, tratate incorect sau
a hipertensiunii arteriale. (G.S.)
NEFROTOMIE, tăierea rinichiu-
lui pentru extracția de calculi sau
drenaj de puroi. (E.P.)
NEFROZĂ, boală a rinichiului
caracterizată în primul rînd prin-
tr-o degenerescență a tubilor re-
nali, deși de multe ori leziunea
inițială se găsește în glomerul.
Poate fi clasificată în glomerulo-
nefroze, în care leziunea esențială
se găsește în glomerul și tubulo-
nefroze, unde de fapt leziunea
principală interesează tubul. în
prima categorie intră glomerulo-
nefroza lipoidică (în care leziunea
glomerulară favorizează depune-
rea de grăsimi în tubi), n. diabe-
tică, amiloidoza glomerulară, n.
din lupus, din tromboza venei
renale și din sarcină. N. tubulară
survine de multe ori acut și poate
duce la insuficiență renală, cum
este cazul la accidentați! grav
(sindrom de strivire), în insuficien-
307
NER
țc hepatice grave (datorită acu-
mulării de substanțe toxice în
organism în urma insuficienței
hepatice) și în cazuri de boli in-
fecțioase grave sau intoxicații
cu diferite substanțe (sublimat,
tetraclorură de carbon). Clinic
apare albuminurie masivă cu ede-
me, care duce cu timpul la insu-
ficiență renală. în formele acute,
toxice, se poate instala anurie,
ducînd de asemenea la insuficien-
ță renală. (G.S.)
NEGATIVISM, tulburare de ac-
tivitate în cadrul căreia persoana
refuză să acționeze la solicitări;
bolnavul fie că rămîne inactiv
atunci cînd i se cere să facă o
mișcare — n. pasiv, fie că execută
o mișcare inversă față de solici-
tarea făcută — n. activ. N. apare
mai ales în catatonie. (A.S.)
NELINIȘTE, tulburare de afec-
tivitate caracterizată printr-o pa-
nică însoțită de o serie de tulbu-
rări neurovegetative, cum ar fi
transpirație, tahicardie, tremu-
rături fine ale extremităților, us-
căciunea gurii, etc. N. apare în
situații conflictuale, în așteptări
îndelungate, în cazul unor eșecuri
sau al unor insuccese. Tratamen-
tul n. se face atît medicamentos
prin administrarea de tranchili-
zante minore după avizul medi-
cului cît și psihoterapeutic prin
ședințe de relaxare în cadrul trai-
ningului autogen. (A.S.)
NE OBLA ST, celulă de tip endo-
crin păstrată în unele țesuturi
epiteliale din care la un moment
dat pot să se diferențieze din nou
celulele specializate ale țesutului
respectiv (epiteliul digestiv, res-
pirator, renal etc.); și constituie
o rezervă structurală și funcționa-
lă de mare importanță. (E.P.)
NEOFOBIE, teamă patologică față
de tot ceea ce este nou. (A.S.)
NEOPLASM, cancer caracterizat
prin invazia țesuturilor învecina-
te. (G.S.)
NERV, grup de fibre ncrvoa.se ca-
re pleacă de la creier și măduva
spinării făcînd legătura cu între-
gul organism. După funcția lor,
n. pot fi simpatici, parasimpatici,
motori, senzitivi, miești vasomo-
tori. După originea lor n. ^înt
cranieni și spinali. Orice n. este
învelit într-un țesut conjunctiv
protector. După învelișul lor unii
n. au teaca lui Schwann, de natură
trofică iar în interiorul acesteia
un înveliș de mielină care îi izo-
lează mai bine de alți nervi; du-
pă prezența sau lipsa mielinei
nervii sînt amielinici (simpatici)
și mielinici (toți ceilalți). (E.P.)
NERVI CRANIENI, sînt reprezen-
tați de 12 perechi de nervi situați
la baza creierului. Corespunzător
funcției lor, nervii cranieni pot fi
senzitivi, motori, miești, respectiv
somatici și vegetativi. N. senziti-
vi, similar cu cei rahidieni își au
originea în afara masei sistemului
nervos central, adică în ganglioni
(ggl. Corti, Scarpa, Gasser, etc.).
Primii doi, după originile lor
20*
NEK
308
sînt considerați părți cerebrale
(olfactivul și opticul), iar restul de
zece asigură incrvația regiunii fa-
ciale, bucale, faringiene și cervi-
cale. Remarcăm în special rolul
vagului care intervine în reglarea
funcției majorității organelor in-
terne (inimă, plămîni, stomac,
intestinul subțire etc.). Pe baza
■funcțiilor n. cranieni pot fi gru-
pați în felul următor: olfactivul
(I), opticul (II), stato-acusticul
(VIII)- sînt n. exclusiv senzitivi.
Oculomotori (III, IV, VI), pre-
cum și cel accesor (XI), împreună
cu liipoglosul (XII) sînt n. motori.
Trigemenul (V), facial (VII),
glosofaringianul (IX) și vagul sau
pneumogastricul (X) sînt n. mic-
ști. (Z.K.)
NERVI RAHIDIENI, sînt prelungi-
rile de o parte și de alta a măduvei
spinării; fiecare n.r. au două filete:
una. motoare, ale cărei celule se
găsesc în coarnele anterioare ale
măduvei (centrifuge) și alta senzi-
tivă ale cărei celule se găsesc în
ganglionii spinali (centripete); ele
se unesc și formează n. r. , care
după poziția sa și regiunea pe care
o inervează formează n. cervicali
(8), dorsali (12), lombari (5) și
sacrali (6); ei au o distribuție me-
tamerică; din regiunea cervicală
pleacă nervii brahiali (umflătura
cervicală a măduvei) și din regiu-
nea lombară nervii picioarelor și
penisului (umflătura lombară);
n.r. se distribuie la toată pielea
mai jos de gît, la toți mușchii
trunchiului și membrelor și prin
ramuri comunicante se leagă de
simpatic și prin ele controlează
toată activitatea organelor inter-
ne; compresiunea n.r. se poate
produce din cauza unui calus sau
a unei poziții defectuoase a cor-
pului, ulterior stabilizat și prin
dezvoltarea reparatorie a țesutu-
lui osos; apar dureri locale, însoțite
de deficiențe funcționale în zona
inervată de acei n. (dacă e vorba
de un calus se poate interveni
chirurgical). Nevralgiile în schimb
se produc din cauza frigului (reu-
matism), umidității sau a infec-
țiilor și rănilor locale; ele pot fi
faciale, cervicale, occipitale, in-
tercostale, sciatice, și pentru
fiecare dintre ele se pot incri-
mina un anumit n.r., pe care
medicul îl poate detecta după anu-
mite abateri ale funcțiilor de sen-
sibilitate și motricitate. (E.P.)
NERVOS, caracteristica unui
individ, care răspunde necorespun-
zător, devine irascibil la cele mai
neînsemnate acțiuni, vorbe sau
fapte; pentru tratament este bine
să fie scos din mediul său de toate
zilele pentru a suprima prin aceas-
ta cauzele imediate ale stării sale
(concediu de odihnă la munte).
(E.P.)
NERVOZITATE, stare caracteri-
zată prin pierderea liniștii și in-
stalarea unei stări crescute de
iritabilitate, intoleranță și nerăb-
dare. Se poate observa, în situații
de alertă, în fața unor emoții in-
tense, în neuroze, toxicomanii etc.
(A.S.)
309
NEU
NEURAL, tot ce se raportează
la sistemul nervos. (E.P.)
NEURASTENIE, nevroza (cea mai
răspîndită astăzi) care se mani-
festă prin: neliniște, oboseală pre-
coce, insomnie, cefalee și tulbu-
rări neurovegetative. Debutul lung
și insidios este urmat de o perioa-
dă de stare în care preponderența
simptomelor se schimbă. Bolna-
vul sc află într-o permanentă
preocupare tensională, în direcția
amplificării și analizării tulburări-
lor pe care le prezintă. După
precizarea diagnosticului, este ne-
cesar un tratament îndelungat
și complex, fizioterapeutic și psi-
hotcrapeutic sub control de spe-
cialitate* (A.S.)
NEUROBLAST, țesutul și celulele
primitive ale embrionului, care
iau naștere prin invaginația ecto-
dermului, din care se dezvoltă
sistemul nervos; n. este și o celulă
nervoasă embrionară cum se gă-
sește ca rezervă în ganglioni sau
unele centre nervoase. (E.P.)
NEUROEPITELIU, formă parti-
culară de epiteliu întîlnită la
capătul unor analizatori cu funcții
importante în realizarea percep-
țiilor. Exemple de n.: conurile și
bastonașele din retină, celulele
olfactive din mucoasa nazală,
celulele gustative din limbă etc.
(A.S.)
NEUROFIBROM, tumori multi-
ple, benigne, provenite din teaca
nervilor (endo- și perineurium,
teaca lui Schwann), de formă ro-
tundă, sau fuziformă, avînd un
diametru de 0,5 — 5 cm, de con-
sistență moale. Uneori apare sub
formă de pete mici, sau mai mari,
de culoare cafenie, diseminate pe
piele. N. însuși nu este dureros,
însă poate provoca dureri prin
compresiunea nervului, pe care
este situat. Deseori este o afecțiune
congenitală, sau sc dezvoltă la
vîrstă tînără; uneori poate apărea
familial. Foarte rar se observă
maligni zarea n. (neurosarcom).
Tratamentul n. este chirurgical,
mai ales dacă produce semne de
compresiune, si devine dureros.
(A.V.)
NEUROLEPTICE, denumire sub
care este cuprins grupul de psi-
hotrope majore care au un puter-
nic efect sedativ și în același
timp de liniștire a agitației psi-
homotorie (acționează asupra sis-
temului nervos central). Întrucît
majoritatea n. în doze terapeutice
pot produce, în cadrul fenomene-
lor secundare și tulburări extra-
piramidale, se administrează aso-
ciat cu antiparkinsoniene și vi-
tamina B și numai la indicația
medicului. Cele mai utilizate n.
la noi în țară sînt ievomepromazi-
na, tioridazina, clorpromazina etc.
V. NEUROPLEGICE (A.S.)
NEUROLOGIE, disciplină medi-
cală avînd ca obiect studiul bolilor
sistemului nervos central și pe-
riferic. (A.S.)
NEU
310
NEURON, unitatea de structură
a sistemului nervos. Orice n. este
format dintr-un corp celular de-
numit și pericarion și din prelun-
giri dintre care una aferentă, cu
o lungime considerabilă, denumită
cilindrax (axon) și mai multe
prelungiri aferente, scurte, cu-
noscute sub numele de dendrite.
Forma și dimensiunea n. variază
după rolul pe care îl are. Cele
mai importante categorii de n.
sînt: n. motor, senzitiv, senzo-
rial, simpatic, parași mp atic etc.
(A.S.)
NEURONOFAGIE, termen intro-
dus de Gh. Marinescu, pentru a
desemna procesul de fagocitoză,
ce are loc în țesutul nervos, fie
de către leucocite, fie de nevro-
glii; ca urmare a unei astfel de
n. o parte din țesutul nervos (le-
zat, intoxicat etc.) dispare. (E.P.)
NEUROPLEGICE, substanțe ce
blochează sistemul nervos neuro-
vegetativ și astfel inhibă unele
funcții vegetative (digestie, res-
pirație, circulație, excreție, regla-
re termică); unele au acțiune
predominantă asupra parasim-
paticului, altele asupra sistemului
nervos central. N. curente: feno-
tiazina, procaina, novocaina, bar-
bituricele, din cauza efectelor
lor toxice se prescriu numai de
medici, v. NEUROLEPTICE.
(E.P.)
NEUROSECREȚIE, activitatea
endocrină a unor celule nervoase,
mai ales celulele nervoase din
hipotalamus, ele produc substan-
țe care pe cale hormonală (circu-
lație) ajung în hipofiză, determi-
nînd secreția unor hormoni spe-
ciali (tropi). (A.S.)
NEUROTOMIE, secțiunea chirur-
gicală a unui nerv în cazul unor
boli care provoacă mari dureri;
n. este indicată în nevralgii fa-
ciale rebele spre ex., unde se sec-
ționează rădăcina senzitivă a tri-
gemenului. (E.P.)
NEUROTOXINĂ, toxinele cu fi-
xare predilectă pe sistemul ner-
vos central. Cele mai cunoscute
și puternice neurotoxine de tip
bacterian sînt n. botulinică, difte-
rică și tetanică. (A.S.)
NEUROTROPISM, îndreptarea
unor microbi sau a unor substanțe
spre sistemul nervos în virtutea
unei atracții de tip biochimic,
substanțe neurotrope. (E.P.)
NEUROVIROZĂ, localizarea unor
viroze pe sistemul nervos central.
Simptomatologia este diversă în
funcție de particularitățile regiu-
nii lezate și de intensitatea infec-
ției virotice. (A.S.)
N E U T R 0 F I L E, leucocite po-
linucleare ale căror granulații
prezintă afinitate atît pentru co-
loranți bazici, cît și pentru cei
acizi. Formează cea mai mare
parte (60 — 65%) a leucocitelor
și numărul lor crește în infecțiile
produse de germeni piogeni. (V.
LEUCOCITE). (G.S.)
311
NIC
NEUTROPENIE MALIGNĂ v.
agranulocitoză
NEV VASCULAR v. HEMAN-
GIOM.
NEVRALGIE, sindromul dure-
ros localizat pe traseul unui nerv
al cărui nume îl poartă; spre ex. n.
facială, intercostală, trigeminală,
pelviană,'sciatică, etc. Tratamen-
tul n. este în funcție de cauză și se
face după avizul medicului. (Ă.S.)
NEVRALGIE SCIATICĂ v. SCIA-
TICĂ
NEVRAX (SISTEM NERVOS
CENTRAL), cuprinde creierul și
măduva spinării, în stadiile sale
embrionare. (A.S.)
NEVRILEM, țesut conjunctiv
de tip fascicular, care învelește
nervii la exterior, dîndu-le aces-
tora o rezistență destul de mare
la rupere. (E.P.)
NEVRITĂ, inflamația unui nerv,
manifestată printr-o serie de tul-
burări în funcție de particularită-
țile nervului lezat. Ex. n. optică,
retrobulbară, interstițială pro-
gresivă etc. (A.S.)
NEVROGLIE, țesutul de susți-
nere al sistemului nervos central.
Celulele nevroglice cu cea mai
largă răspîndire sînt astrocitul
și oligodendroglia. (A.S.)
NEVROM, tumoare ce se dezvol-
tă în interiorul nervilor (de obicei
congenitală și cuprinzînd regiu-
nea capului); se caracterizează
prin dureri foarte acute care se
proiectează la exterior (sub piele)
ca niște umflături ce nu pot fi
atinse. (E.P.)
NEVROZĂ, denumire generală sub
care se înțelege o serie de boli psi-
hico ce apar datorită unor supraso-
licitări caracterizate prin aste-
nie, cefalee, tulburări de somn,
tulburări neurovegetative, anxie-
tate, iritabili tate, preocupări so-
matice etc. în general aprecierea
critică a suferinței este supradi-
mensionată, bolnavul fiind alar-
mat peste măsură de tulburările
pe care le trăiește. Cele mai cu-
noscute forme de n. sînt: neuras-
tenia, isteria, n. obsesivo-fobică,
anxioasă, logoneuroza, crampa
scriitorilor etc. (A.S.)
NICOTINĂ, alcaloid toxic cu nu-
cleu piridinic ce se găsește în can-
tități mari în frunzele de Nico-
tiana tabacum (tutun) și speciile
de Equisetum (coada calului).
Lichid incolor sau slab gălbui. în
doze mici este un excitant al
ganglionilor vegetativi și al sis-
temului nervos central. în doze
mari este un toxic puternic:
paralizează musculatura striată,
ganglionii vegetativi precum și
părți ale sistemului nervos centrai.
Se utilizează în biologie și medi-
cina experimentală, iar sub for-
mă de sulfat (nicodust) se utili-
zează ca insecticid. (G.F.)
NICTALOPIE, tulburare de ve-
dere caracterizată prin faptul
că bolnavii nu pot distinge obiec-
tele decît la iluminări foarte
NIC
3^
slabe (chiar numai noaptea)n.
este provocată de o sensibilitate
exagerată a retinei față de/lumi-
nă, de cataractă, de inttfeicații
cu alcool, nicotină. (E.P.)
NICTOFOBIE, teamă de întu-
neric (G.S.).
NICTURIE, diureză mai accentua-
tă în timpul nopții (contrar stării
normale). (E.P.)
NIDAȚIE, totalitatea fenomene-
lor ce au loc în organismul femeii
în momentul cuibăririi și grefării
oului în uter. în procesul de n.
deosebim trei faze importante:
faza pregătitoare a n., cu modifi-
cările ce au loc în ovar, trompe și
uter înaintea nidării oului =
= formarea ovulului matur, a
unui corp galben activ, aspirația
ovulului în trompă, unde va
avea loc fecundația, precum și pre-
gătirea mucoasei uterine într-o
fază pregravidică (progesteronică)
aptă de nidație; faza de iin planta-
ție'. oul fecundat și ajuns în cavi-
tatea uterină, unde a stat liber
vreo 3 zile, se prinde de mucoasa
uterină și pătrunde în grosimea
sa; faza placentară, are loc după
nidarea oului. (A.V.)
NIMFOMANIE, manie întîlnită
la femei, caracterizată prin exa-
gerarea apetitului sexual. N. poa-
te apare uneori și la femei sănă-
toase, deși de cele mai multe ori
se datorește unei boli psihice (psi-
hopatice, isterie, manie) și ca
atare necesită tratament de spe-
cialitate. (A.V. -p A.S.)
NISTAGMUS, mișcări clonice, in-
voluntare, ale globilor oculari,
orizontale, verticale sau giratorii;
n. de fixație, ereditar și congeni-
tal, vestibular, traumatic, ocu-
pațional etc. (A.S.)
NITROGLICERINĂ (TRINI-
TRAT DE GLICERINA, TRI-
NITRINĂ), lichid uleios, incolor
și cu gust dulce. în medicină se
întrebuințează înglobat în pastile
ca vasodilatator coronarian și ca
relaxant al tractului gastro-in-
testinal și urinar. (G.F.)
NOCTAMBULISM v. SOMNAM-
BULI SM
NOD, aglometare de țesut ner-
vos, care are un rol deosebit în
unele funcții: n. lui Keit-Flack
din țesutul embrionar la intrarea
venei cave în auricul; n. Aschoff-
Tawara în peretele interauricu-
lar (de la care pornește fascico-
lul Hiss în pereții ventriculelor);
toate n. au rolul de a conduce exci-
tația care determină contracția
inimii într-o anumită succesiune
a diferitelor ei compartimente;
la fiecare contracțiune a unui com-
partiment se produc biocurenți
care înregistrați dau electrocar-
diograma (ECG); n. vital este în
planșeul ventriculului 4 al bul-
bului; lovirea lui bruscă deter-
mină moartea prin oprirea inimii
și respirației (procedeu întrebuin-
țat azi în laboratoare). (E.P.)
NODOZITATE, formațiuni dure
sub piele de mărimi diferite
(mai adesea ca o mazăre sau fa-
313
NOV
sole); n. apar în reumatisme netra-
tate (în jurul genunchiului, în
piept submamelar), la degete (la
articulația falangelor) etc. (E.P.)
NODUL, leziune gramitomatoasă
(rotundă) ce poate apărea în ju-
rul articulațiilor mîinii (apar la
mulgătoarele de vaci ca urmare
a unor mici leziuni, provocate de
contactul lor cu ugerul vacii) în
piele, inimă, plămîn etc. (E.P.)
NORADRENALINĂ (NOREPI-
NEFRINĂ) mediator simpatic
și în același timp hormon al me-
dularei suprarenale (izomer al
adrenalinei). Este un foarte puter-
nic vasodilatator și hipertensiv.
Se utilizează în tratarea colapsu-
lui și ca hemostatic. (G.F.)
NORMOBLAST, globulă roșie nu-
clcată, de talie normală (0 mi-
croni) care dă naștere eritrocitu-
lui; dacă își elimină nucleul de-
vine hematie (normocit). (E.P.)
NOSOFOBIE, teama de boală cu
preocupări dominante pentru so-
licitarea de examinări clinice și de
laborator în vederea precizării
x unei boli grave pe care este con-
vins că o are. Cele mai cunoscute
forme de n. sînt sifilofobia și can-
cerofobia. (A.S.)
NOSOMANIE, preocupare exclu-
sivă a persoanei de starea sănă-
tății sale care se alarmează gra-
tuit chcmînd medicul, la cele mai
neînsemnate senzații „anormale".
(E.P.)
NOSTALGIE, stare de tristețe;
în uueie cazuri se ajunge la pier-
derea poftei de mîncare, la o slă-
bire generală, insomnie, diaree
și febră care poate duce chiar și
la moarte. (E.P.)
NOU-NĂSCUT, denumirea fătu-
lui în prima lună după naștere. în
această perioadă n.-n. suferă o
serie de transformări de impor-
tanță vitală pentru el. în primele
minute după naștere, începe res-
pirația, plămînii preiau aprovi-
zionarea cu oxigen a corpului. în
consecință începe ^și circulația
sîngelui în plămîni. în cazul asfi-
xiei se face resuscitarea n-n.:
prin curățirea căilor respiratorii
externe, respirație artificială și
administrare de oxigen. Tot acum
începe nutriția (dat fiind că fă-
tul în viața sa intrauterină și-a
primit hrana prin placentă și
cordonul ombilical) are loc intro-
ducerea hranei prin tubul diges-
tiv, resorbția și prelucrarea (me-
tabolizarea) la nevoile organis-
mului. Se produce vindecarea
bontului ombilical. Apar de ase-
menea unele semne, datorită pre-
zenței hormonilor ce și-a primit
de la mamă încă în timpul vieții
intrauterine.. Greutatea lui scade
în primele 5 — 6 zile, dar după 10
zile ajunge din nou la greutatea
sa inițială (3 000—3 500 gr.) (A.V.)
NOVOCAINĂ, substanță care în
stare pură se prezintă sub formă
de cristale aciforme solubile în
apă și alcool; puțin solubilă în
cloroform și eter. Se utilizează
ca analgezic, anestezic local (efect
cam 20 de minute) și rahianeste-
zic precum și ca antivomitiv și
NOV
314
calmant gastric (soluție de 1%).
Preparatul românesc* „Gerovkal
conține în cea mai mare par-
te N. (G.F.)
NUCLEOPROTIDE (NUCLEO-
PROTEINE), proteine conjugate
cu acizi nucleici, sînt greu solubile
în apă, solubile în coloranți or-
ganici. Sub acțiunea enzimatică
se scindează în componentele de
bază:
NUMĂRĂTOAREA GLOBULE-
LOR ROȘII ȘI ALBE. Sîngele o-
mului sănătos conține un număr
constant de globule roșii și albe.
Abaterile de la acest număr ne
pot furniza date importante pen-
tru diferite îmbolnăviri, de aceea
este importantă numărătoarea lor.
Metoda este următoarea: luăm
o picătură de sînge din degetul
bolnavului, o aspirăm cu o pipetă
nucleoproteine —>i
proteină
proteine
nucleine -> (Ivipsinâ)^
acizi nucleici
Intră obligator în constituția tu-
turor virusurilor, bacteriilor și ce-
lulelor de plante și animale. (G.F)
NUCLEU, unul din constituienții
principali ai celulelor ce se' gă-
sește de obicei c^ o formațiune
sferică în interiorul protoplas-
mei; este separat de aceasta prin
membrana nucleară, care are pori,
prin care conținutul N. (nucleo-
plasmă) vine în contact cu ergas-
toplasma. Celula nu se poate di-
vide fără N., chiar Ia bacterii
la care nu există un n. distinct,
substanța cromatică (ADN) se
găsește răspîndită în citoplasmă;
hematiile sînt celule miclcate dar
dispariția N. este un fenomen se-
cundar. (E.P.)
specială și o diluăm de 100 ori.
Din sîngele astfel luat, și diluat
punem o picătură pe o lamă de
sticlă specială (lamă Biirker), gra-
vată cu pătrate mici, de 1/400
mm2 și o acoperim cu o altă lamă
(lamelă). între lamă și lamelă ră-
mîne un spațiu preformat, de*
1/10 mm înălțime. Se numără
globulele roșii în mai multe pă-
trățele, numărul lor aflat într-un
pătrățel se înmulțește cu 400 și.
10, aflînd astfel numărul globu-
lelor roșii dintr-un mm3 sînge.
Numărul normal al globulelor
roșii este aproximativ 5 000 000
la bărbat și 4 500 000 la femeie.
Globulele albe se numără pe
baza aceleiași metode. Numărul
315
NUT
lor este între 6-8 000 la un om
sănătos.. (A.V.)
NUTRIȚIE, constituie modul în
-caro sc hrănește organismul; con-
stă din digestie, absorbție, asimi-
lați e și excreție, uneori n. nu
«este suficientă să acopere toate
ccrinb.:{e energetice ale indivi-
dului (populațieij. alteori le depă-
șește cu mult (v. obezitate); va-
loarea ti. trebuie să acopere exact
nevoile energetice și plastice ale
individului, pentru ca organismul
să funcționeze în condiții norma-
le.
DICȚIONARELE ALBATROS
OBEZITATE, sindrom metabolic
constînd din creșterea lipidelor
neutre. Greutatea ideală a cor-
pului este egală cu atîtea kilo-
grame cîți centimetri înălțime
are persoana respectivă, peste
100. Din această cifră putem scă-
dea ceva sub vîrsta de 20 de ani
și putem adăuga cîteva kilogra-
me peste vîrsta de 40 de ani.
O. provine din depunerea grăsimi-
lor sub piele și în diferite organe
(ficat, mușchi, inimă) în marea
majoritate a cazurilor în urma
unui bilanț energetic negativ,
introducerea caloriilor mai multe
în organism, decît cele de care
avem nevoie (supraalimentație și
eforturi fizice reduse). Arareori
este cauzată de o boală endocri-
nă (hormonală), avînd origine
hipofizară, tiroidiană, suprarenală
sau în diminuarea funcțiunii or-
ganelor genitale (în cel mult
5% din cazuri). în multe cazuri
de o. este vorba de o origine
central nervoasă = tulburări în
reglarea senzației de foame și a
depozitării de grăsime. Predispo-
ziția pentru o. se poate moșteni.
Uneori se moștenește numărul
mai mare al celulelor de grăsime
despre care se crede că în cursul
vieții omului au un număr inva-
riabil, ca și al celulelor nervoase,
alteori apetitul exagerat sau meca-
nismul de ardere, descompunere a
grăsimilor este viciat; o. este însă
oricum o boală, deoarece prin con-
secințele sale poate produce arte-
rioscleroza, tulburări circulatorii,
slăbirea inimii, diabet, diverse
afecțiuni ale ficatului, pot apare
mai frecvent infarctul miocar-
dic, litiaza biliară, iar pericolul
de tromboză și embolie este mai
mare cu ocazia intervențiilor chi-
rurgicale. O. scurtează viața, prin
apariția și favorizarea multor
boli. Lupta împotriva o. începe
prin prevenirea ei: alimentație
rațională și muncă fizică, gim-
nastică, sporturi. Combaterea o.
trebuie începută după examenul
medical competent, stabilirea ori-
ginii ei și prescripția tratamentu-
317
OBO
lui adecvat. în cazurile de o. en-
docrină vom face un tratament
medical corespunzător. Dacă
centrii nervoși, de reglare, sînt
cauza o. se prescriu medicamente
pentru o durată de cel mult 2 — 3
luni, care diminuează apetitul
sau care prin conținutul lor în
fibrină își măresc volumul de
3 — 4 ori în stomac, provocîndu-i o
senzație de plenitudine. în toate
cazurile însă vom reduce caloriile,
în special glucidele (pîine, car-
tofi, dulciuri, făinoase și grăsimi,
la 1000 — 1200 calorii pe zi). Pe lîn-
gă regimul hipocaloric se prescriu
exerciții fizice sistematice (gimnas-
tică medicală, plimbări lungi,
sporturi ușoare). Cura de slăbire
constă dintr-o perioadă de atac
ce poate fi făcută mai energic,
eventual într-un serviciu medi-
cal și o perioadă de întreținere,
care durează uneori toată viața.
Șansele de slăbire sînt mai bune
în cazul o. nedobîndite sau o.
de origine hormonală; mai mici
în cea moștenită, de origine cen-
tral-nervoasă. (V. GRĂSIME).
(A.V.)
OBIȘNUINȚĂ, adaptarea unui in-
divid la un nou tip de viață. Con-
sumarea zilnică de cafea, ceai,
purgativ, opiu, sedative, țigări,
hipnotice etc. duce la o. adică la
lipsa acțiunii specifice a substan-
ței. Pentru a simți din nou efec-
tele acesteia trebuie mărită doza.
Fenomenul se repetă și prin o,
se ajunge ca un individ să poată
lua de ex. zilnic 10 cafele, 1,5
acid arsenic, 2 g de morfină etc.
La aceste doze foarte mari supri-
marea bruscă a substanței respec-
tive poate produce stări de agi-
tație psihomotorie, obnubilare și
chiar sinucidere. în toate cazuri-
le de o. pentru a reveni la normal
e nevoie de un tratament îndelun-
gat făcut sub supravegherea spe-
cialistului. (E.P.)
OBLITERARE, închiderea unei
cavități sau conduct din organism
de diferite obstacole (ex. o. unui
vas printr-un tromb sau embol).
Uneori o. poate fi rezultatul unei
acțiuni terapeutice (o. cariei den-
tare prin plombă). (G.S.)
OBNUBILARE, tulburare de
conștiință mai gravă decît obtu-
zia, în cadrul căreia ecuația per-
sonală devine înceată, greoaie și
imprecisă. Orientarea în timp
se face cu efort și multe ezitări,
iar în limbaj apar multe incoerențe
și răspunsuri neadecvate. Se mai
pot observa mișcări inutile, dez-
ordonate, haotice. Revenirile sînt
de scurtă durată și urmate de
perioade lungi în cadrul cărora,
este imposibilă conversația. Stă-
rile de o. apar în intoxicații pro-
fesionale, alcoolism, traumatisme
cranio-cerebrale, stări febrile, me-
ningo-encefalite, epilepsie, farma-
codependență etc. (A.S.)
OBOSEALĂ, stare trecătoare de
epuizare musculară sau nervoa-
să, apărută după o activitate in-
tensă și îndelungată (fără antre-
nament) sau după o boală acută
(febră) sau cronică (anemie); in-
divizii obosiți au o predispozi-
OBS
318
țic cunoscută față de bolile infec-
țioase, deoarece mijloacele de
apărare ale organismului lor (re-
glate de centrii nervoși) sînt mic-
șorate; o. se datorește: a) acumu-
lării prod ușilor de catabolism
în mușchi, în celulele nervoase
(acid lactic, CO2) din cauza unei
lipse de oxigen (hipoxie) sau din
cauza producerii cataboliților în-
tr-un ritm mai accentuat decît
pot fi oxidați; b) lipsei materialu-
lui energetic (glucoza) necesar
proceselor musculare sau ner-
voase; c) unor intoxicații cu pro-
duși catabolici (uree) care împie-
dică funcționarea celulelor muscu-
lare sau nervoase. 0. nervoasă
precede pe cea musctdară în
cazul unui mușchi care funcțio-
nează într-un ritm alert; astfel
nu se poate ajunge la degradarea
structurii mușchiului printr-o acu-
mulare progresivă de produși ca-
tabolici. Putem distinge mai multe
etape în o.: lasitudinea care apare
după o muncă intensă, greu de
continuat; epuizarea depășirea o^
b osci ii normale (este însoțită de
scăderea presiunii arteriale); sur-
menajul este consecința unor epui-
zări repetate (apar tulburări func-
ționale ca insomnii, dureri de cap,
deoarece s-au produs alterări
structurale în creier), neliniște,
hipertensiune; fortajtil, mai ales
muscular, care este o supraepui-
zare musculară, în care se pro-
duce inhibiție cardiacă și indivi-
dul cade (este palid, plin de trans-
pirație rece, membrele înțepenite
și nu rareori survine moarte
bruscă). 0. ușoară poate fi învin-
să printr-un efort de voință dar
apoi devine mai puternică cu o
senzație de sfîrșeală. 0. poate
constitui cauza unor accidente,
căci produce o hipofuncție a sis-
temului nervos central, deci o scă-
dere a atenției și o mărire a
timpului reflex: ca urmare deci-
ziile se iau cu întîrziere și deci acci-
dentul nu poate fi evitat. Acesta
este nu caz antagonist cu cel pro-
vocat de alcool, care produce hi-
perexcitabilitate nervoasă, îndrăz-
neală grăbită care și ea duce la
accident. 0. poate fi însă și una din
formele sub care se manifestă
unele boli ale ficatului, a mușchi-
lor, boli infecțioase sau psihice.
Din acest motiv în caz de o.
de lungă durată trebuie consul-
tat un medic. (E.P. d- A.S.)
OBSESIE, tulburare psihică ce se
caracterizează prin prezența unei
idei, amintiri sau acțiuni care se
impune împotriva voinței su-
biectului pe primul plan al între-
gii gîndiri a persoanei. Cu cîț
persoana respectivă se străduiește
să scape de ea, cu atît aceasta
devine mai intensă, mai supără-
toare. Critica este păstrată pentru
a o recunoaște ca o tulburare dar
insuficientă pentru a o putea
neutraliza. Cele mai cunoscute
o.: artimomania, o. unei melodii,
unui accident, etc. Apariția o.
este mai frecvent întîlnită în iste-
rie, psihastenie, depresie, stări
reactive etc. (A.S.)
OBSTRUCȚIE, închiderea par-
țială sau totală a unor conducte
319
OCH
din organism (vase, căi respira-
torii, digestive, urinare etc.) Ne-
cesită eliberarea porțiunii ob-
truate, de multe ori prin trata-
ment chirurgical. (G.S.)
OBTUZIE, tulburare de conștiin-
ță în care bolnavul datorită unei
insuficiente clarități și a persis-
tenței somnolenței, vorbește gre-
oi, tărăgănat și dă răspunsuri im-
precise la întrebările examinato-
rului. în expunere bolnavul pier-
de șirul logic, are ezitări, ap an
erori și deseori revine asupra celor
spuse anterior; vocea sa este mo-
notonă și lipsită de inflexiunile
obișnuite; o. apare în stări sub-
febrilc, surmenaj, oboseală, in-
toxicație medicamentoasă, alcoo-
lism, epilepsie etc. (A.S.)
OCCIPITAL, regiunea de la baza
posterioară a craniului, unde se
găsesc lobii occipitali ai creieru-
lui (deasupra cefei). Aici se găsesc
lobul occipit nepereche și în for-
mă de boltă care are gaura occipi-
tală prin care iese măduva spi-
nării și nervii spinali cervicali
(prima pereche), artera occipita-
lă (sa.u ale carotidei), mușchii
occipitali. (E.P.)
OCHI, organul receptor (pereche)
al analizatorului vizual, format
din globul ocular și organele ane-
xe, situat în orbitele craniului
care-s căptușite de țesut adipos.
Are forma aproximativ sferică, cu-
prinsă într-o membrană conjunc-
tivă foarte rezistentă, de culoare
albă sidefie, numită sclerotică.
Partea anterioară a acestei tu-
nici se transformă în cornee
transparentă, care proeminează
spre înainte. Tunica mijlocie, nu-
mită coroida, este foarte bogată
în vase de sînge și pigmenți, are
deci rol trofic și absorbant de
lumină. Partea anterioară a co-
roidei se îngroașă sub forma unui
inel, formînd corpul ciliar, care
ține întins, prin intermediul liga-
mentelor Zinn, cristalinul. Cor-
pul ciliar are proprietatea de a se
îngusta sub influența contracției
mușchilor netezi proprii, jucînd
astfel rol principal în acomodarea
ochiului, în vederea la diferite
distanțe. Odată cu micșorarea
corpului ciliar scade extensibilita-
tea ligamentelor suspensoare și
datorită elasticității proprii a
cristalinului, acesta își mărește,
respectiv convergența, deplasîn-
du-se totodată puțin și în sens
anterior. Astfel se realizează aco-
modarea cristalinului la vederea
obiectelor mai apropiate, aflate
la o distanță de sub 6 m. Din cor-
pul ciliar proeminează anumite
formațiuni numite procese cili-
are, bogat vascularizatc, care se-
cretă umoarea apoasă, ce um-
ple spațiile situate între corneea
transparentă, iris și cristalin (seg-
mentele anterioare și posterioare
ale camerii anterioare). Ele con-
tribuie de asemenea la reînno-
irea corpului vitros. Acesta din
urmă ocupă marea majoritate a
interiorului globului ocular, nu-
mit cameră posterioară, situată
între cristalin și retină. Ca o con-
tinuare a coroidei înaintea cor-
pului ciliar se întîlnește irisul care
OCH
320
este o formație discoidală, stră-
bătută la mijloc de un orificiu
circular, numit pupilă (prin a-
ceasta pătrund razele luminoase
în ochi). Irisul cu ajutorul muș-
chilor circulari și radiali’ poate
să modifice diametrul pupilei,
astfel se reglează cantitatea de
lumină ce pătrunde în ochi. Tu-
nica internă a ochiului este re-
tina, care conține celulele foto-
sensibile și acei neuroni, ai căror
prelungire axonică formează ner-
vul optic. Privind structura ana-
tomică a retinei se distinge pata
oarbă, locul unde ies fibrele care
alcătuiesc tractul optic și pata
galbenă, locul vederii celei mai
clare. Aceasta din urmă se gă-
sește în dreptul axului optic:
Celulele fotosensibile ale retinei
sînt de două feluri, numite co-
nuri ș’i bastonașe. Conurile sînt
celulele receptoare ale văzului
colorat, iar bastonașele celulele
vederii crepusculare. Numărul co-
nurilor variază în jur de 7 mi-
lioane; bastonașele sînt într-un
număr de cca 125 milioane. Pata
galbenă conține exclusiv co-
nuri pe cînd în partea margi-
nală a retinei se găsesc numai
bastonașe. Excitațiile celulelor
senzitive sînt transmise de ce-
lulele bipolare, care la rîndul lor
excită celulele ganglionare sau
multipolare, ale căror prelungiri
formează nervul optic, care trans-
mite excitațiile retinei în siste-
mul nervos central. Funcționarea
bastonașelor este condiționată de
o substanță proteică complexă
numită rodopsină, care sub in-
fluența luminii se descompune
iar în repaus se reface, proces
care necesită vitamina A. în
lipsa vitaminei A apare o tulbu-
rare a vederii, numită orbul gă-
inilor (indivizii nu văd în lu-
mină crepusculară). O altă ano-
malie a vederii este daltonismul,
cînd individul nu poate să deose-
bească culoarea roșie, sau verde,
cecitatea cromatică cînd persoana
nu poate să distingă culorile. Me-
diile refringente ale ochiului sînt:
corneea transparentă, umoarea
apoasă din camera anterioară,
cristalinul și corpul vitros. în
acomodarea ochiului la vederea
clară a obiectelor aflate la dife-
rite distanțe, numai cristalinul
are rol activ. Corpul vitros are
structura gelatinoasă. Razele lu-
minoase trecînd și prin corpul
vitros se proiectează pe retină
formînd imaginea obiectului vă-
zut. Organele anexe ale o. sînt
mușchii care mișcă o. în diferite
direcții, pleoapele cu genele și
sprîncenele cu rol protector, ca
și conjunctiva, aparatul lacrimal,
format din glanda lacrimală și
căile lacrimale, care asigură umi-
ditatea permanentă a corneei,
respectiv îndepărtarea corpilor
străini ajunși pe suprafața glo-
bului ocular. (Z.K.)
OCHI DE GĂINĂ, formațiune epi-
dermică (ce apare pe degetele pi-
cioarelor la locul de mare frecare a
acestora) de obicei de formă rotun-
dă cu un centru conic (numit gre-
șit rădăcină), care se înfige în
321
OFI
dermă în jurul căruia se depun
pături cheratinizate din epidermă,
în general este dureros, mai ales
în timp umed. El se poate ex-
tirpa prin diferite modalități; bine
este să fie înmuiat în apă căl-
duță și frecat ușor cu piatră
ponce, pînă la dispariție (ope-
rația se repetă de cîteva ori).
Cînd apare între degete, neglija-
rea lui poate da infecții și abcese.
Se impune evitarea încălțămin-
tei strimte. (E.P.)
OCITOCINĂ, hormon de origine
hipotalamică, stocat și dat în
circulație' de către lobul poste-
rior hipofizar. Izolată și purifica-
tă din retrohipofiză, a fost de-
finită structural (octapeptid, for-
mat din aminoacizi levogiri) și
sintetizată. 0» stimulează con-
tractilitatca uterină și ejecția
de lapte din glanda mamară.
(A.V.)
OCLUZIE INTESTINALĂ, oprirea
tranzitului intestinal în urma în-
chiderii lumenului intestinal de
un obstacol care ține de peretele
organului, de o compresiune ex-
terioară, de poziția vicioasă a
anselor intestinale sau de con-
ținutul intestinal. Rareori poate
fi urmarea unei contracții spas-
tice a peretelui intestinal (o,func-
ționaid). Se complică de cele
mai multe ori cu simptome grave
ducînd la peritonită și necesită
intervenție chirurgicală care în-
depărtează obstacolul și re-
face continuitatea intestinului.
(V. ILEUS) (G.S.)
ODIHNĂ, perioada în care se re-
fac structurile alterate, se com-
pletează resursele energetice fo-
losite, se transportă produșii for-
mați în țimpul efortului, fie în fi-
cat (acidul lactic), fie în organul
excretor (rinichi). Modalitatea cea
mai eficientă oricărei refaceri este
activă, efectuarea unei activi-
tăți în timpul repausului care
se deosebește prin natura sa
de activitatea care a provocat
oboseala. Astfel, în timpul o.
se recomandă citire, audiții mu-
zicale etc., iar după activitatea
intelectuală o. este eficientă dacă
se obține prin executarea unui
efort fizic ușor (lucrări în gră-
dină, sport etc.) (Z.K. + E.P.)
ODONTALGIE, durere de dinți.
Poate fi unică sau generală, u-
șoară sau foarte acută. Fiecare
formă de o. indică anumite afec-
țiuni ale dinților și e bine să fie
consultat un stomatolog. (E.P.)
ODONTOBLAST, celula superfici-
ală a pulpei dentare, în care se
depun săruri de calciu și se for-
mează dentina. (E.P.)
OD ONTOLOGIE, disciplină ce se
ocupă cu studiul dinților din
punct de vedere anatomic, de ori-
gine structurală, evoluție etc.
(E.P.)
OFICINAL, medicament preparat
gata (în pastile, soluție, injecții
etc.), ce se găsește în farmacii,
conform farmacopeei țării respec-
tive, spre deosebire de medica-
mentele care se fac după o re-
21 — Dicționarul sănătății
OFI
322
tetă medicală și care poartă nu-
mele de magistral. (E.P.)
OFTALMOLOGIE, ramură a me-
dicinei care studiază bolile ochiu-
lui și tratamentul lor. (A.S.)
OFTALMOPLEGIE, paralizia ner-
vilor motori ai globilor oculari,
o. poate fi totală (rar) sau par-
țială la un singur ochi (v. ochi],
externă, internă, nucleară. (E.P.)
OFTALMOSCOP, dispozitiv prin
care se poate face examenul
fundului de ochi, folosind o sursă
de lumină care se proiectează
și o lentilă cu care se observă ;
se .văd vasele de sînge ale retinei,
pata oarbă, dispoziția retinei și
macula etc. (E.P.)
OLFACȚIE v. NAS.
OLIGOELEMENTE (MICROE-
LEMENTE), elemente chimice ca-
re se găsesc constant în orga-
nism, în concentrații foarte mici
și au rol catalitic; fără prezența
lor nu se face creșterea și dezvol-
tarea individului; în lipsa lor se
declanșează deficiențe grave. Ex.
de o. : bor, fier, cupru, mangan,
zinc, cobalt, nichel, litiu, iod,
fluor. (G.F.)
OLIGOFAGIE, scăderea poftei de
mîncare. (E.P.)
OLIGOFRENIE, insuficiență de
dezvoltare a sistemului nervos
central, datorită unor diverse
cauze, care are drept consecință
o rămînere constantă sub nivelul
normal al tuturor performanțelor
psihice. După gravitatea tulbu-
rărilor se cunosc următoarele
forme de o. : debilitate mintală,
imbecilitate și idioție; ultimele
două sînt cunoscute și sub de-
numirea de o. grave. (A.S.)
OLIGURIE, scăderea cantității
de urină, emisă într-un interval
de timp; de cele mai multe ori
simptom al unei leziuni a ri-
nichiului sau căilor urinare. (G.S.)
OMARTRITĂ, inflamație a ar-
ticulației umărului. (A.S.).
OMBILIC, cicatricea invaginală a
cordonului ombilical secționat
după naștere; uneori se pot pro-
duce hernii o.; cordonul este for-
mațiunea care unește fătul de
placenta mamei, conținînd vase
de sînge (2 artere și 1 venă)
care au furnizat fătului sînge cu
hrană și oxigen de la mamă și
au transportat produșii de cata-
bolism și excreție; se secționează
la 1—2 minute după naștere și
se leagă scurt cu un fir sterik
(E.P.)
OMUȘOR v. LUETĂ.
ONANIE v. MASTURBAȚIE.
ONCOLOGIE, ramură a medicinei
care se ocupă cu studiul tumo-
rilor. (G.S.)
ONICOFAGIE, tulburare carac-
terizată prin greșita deprindere
de a roade unghiile. 0. se întîl-
nește mai ales la copii nervoși,,
timizi, instabili, iritabili. Trata-
mentul necesită consultarea me-
323
OPO
eticului în vederea precizării diag-
nosticului. (A.S.)
ONICOZA, termen ce desem-
nează tulburări ale formei un-
ghiilor; unele sînt ereditare și fa-
miliale (deget fără unghii); tinghie
încarnată (onycis) este una din
cele mai frecvente, cauzată de
pantofi, transpirații abundente
(ce se infectează), diabet; se
semnalează întîi dureri, apoi
colorații și final puroi; trata-
mentul este chirurgical; crăpă-
tura în grosime sau laterală a
unghiei apare în febră tifoidă,
pneumonie etc.; micozele unghiilor
(în caz de multă transpirație);
unghiile se mențin în stare de cu-
rățenie (băi dese) evitînd transpi-
rația piciorului (badijonări cu
formol 5%). (E.P.)
ONIRISM, tulburare particulară
a conștiinței similară cu visul,
în care bolnavul trăiește cu ochii
deschiși scene de groază, se agită,
se apără de dușmani invizibili,
etc. De cele mai multe ori în
timpul tulburării nu se mai poate
lua legătura cu el, nu răspunde
la întrebări, vorbește incoerent,
spune fraze fără sens. 0. survine în
epilepsie, traumatism cranio-cc-
rebral, intoxicații acute, intoxi-
cații cronice, alcoolism, schizo-
frenie, etc. Tratamentul necesar
se va prescrie de către medic și
cît mai urgent posibil. (A.S. 4-
E.P.)
ONTOGENIE, întreaga dezvol-
tare a unui individ, de la stadiul
de ou pînă la adult (spre deose-
bire de filogenie, care reprezintă
întreaga evoluție anterioară a
spec ei). (E.P.)
OPERAȚIE, intervenție chirur-
gie ală terapeutică, executată cu
instrumente, în vederea resta-
bilirii sănătății organismului, de
cele mai multe ori prin îndepăr-
tarea unor țesuturi sau organe
bolnave sau prin readucerea lor
într-o poziție normală. (G.S.)
OPISTOTONUS, contractură a
mușchilor extensori ai membre-
lor anterioare și posterioare și
ai coloanei vertebrale, datorită
căruia corpul ia o poziție îndoită
pe spate ; apare la bolnavii de
tetanos si în paratiroidectomii.
(E.P.)
OPIU, sucul (latexul) uscat din
capsulele necoapte de mac (Pa-
paver somniferum album). Este un
amestec de alcaloizi fenantre-
nici (codeină, morfină), alcaloizi
izochinolinici (noscapină, papa-
verină), lipide, gume, materii
pectice, albumine, cauciuc etc.
Principiile active reprezintă 25%
din greutatea sa. Se utilizează
ca atare în scopuri : analgetice,
antitusive, antidiareice, calmante
și ca somnifer, precum și la ex-
tragerea alcaloizilor amintiți. Fu-
mat produce o stare de euforie
și somn cu multe vise. Consumat
repetat dă obișnuință și intoxică
organismul. (G.F.)
OPOTERAPIE, tratament cu or-
gane (glande) proaspete, uscate,
pulbere, sau extracte apoase sau
21*
OPO
324
lipidice; tiroidă uscată de oaie
pentru hipotiroidism, mixedcm,
gușă; extrase lichide sau evapo-
rate de suprarenală, ovar, tes-
ticul, pancreas, hipofiză, se fo-
losesc pentru diferite afecțiuni
provocate de lipsa glandelor res-
pective. (E.P.)
OPRIREA RESPIRAȚIEI v. AP-
NEE.
OPSIURIE, eliminare întîrziată
a urinii.
OPSONINE, substanțe de tipul
anticorpilor care favorizează le-
garea microbilor de leucocite per-
mițînd fagocitarea celor dintîi;
prezența lor este foarte impor-
tantă în serul normal. (E.P.)
ORBICULAR, termen folosit pen-
tru mușchii care se găsesc în
jurul unor deschideri ca o. gurii
(buzele), al ochiului (pleoapele);
o. nu este identic cu sfincterul.
(E.P.)
ORBIRE v. CECITATE.
OREION (PAROTIDITĂ EPI-
DEMICĂ), boală contagioasă cau-
zată de un virus puțin rezistent
la căldură, lumină și raze ultra-
violete, insensibil la antibiotice
cunoscute. Infecția se transmite
de la omul bolnav prin picături de
salivă răspîndite prin conver-
sație, strănut sau tuse. Poarta
de intrare o constituie gura și
nazofaringele, iar localizarea se
face în glandele salivare, ovare,
testicule etc. Apare izolat, dar
poate provoca epidemie. Copiii
de vîrsta de 5—15 ani sînt cei
mai receptivi, dar boala poate
surveni și la adulți. Nu s-au
descris cazuri de îmbolnăvire sub
vîrsta de 2 ani. Boala apare după
o perioadă de latență de 14 —
28 zile. Semnele principale sînt:
febră, adina mie, dureri de cap,
dureri articulare, dar cel mai ca-
racteristic este tumefierea dure-
roasă a glandelor salivare, cel
mai des a parotidei, dar poate fi
afectată și glanda submaxilară
și cea sublinguală. Complicațiile
cele mai importante sînt: infla-
mația testiculelor (orhita) care
se manifestă prin tumefiere du-
reroasă a testiculelor, ovarita care
este complicația an alo agă la sexul
feminin, ambele pot duce la ste-
rilitate; poate apare inflamația,
pancreasului, a meningelor și ence-
falită care în cazuri foarte rare
poate fi și mortală. O complicație
relativ mai frecventă este surdi-
tatea provenită din leziunile ure-
chii interne și ale nervului au-
ditiv, provocate de infecția vi-
rotică. Gravitatea bolii constă mai
ales în apariția complicațiilor.
După vindecare boala lasă o imu-
nitate de lungă durată, uneori
pentru toată viața. Tratamentul
specific nu se cunoaște'. Se ad-
ministrează calmante, antitermi-
ce, comprese uscate pe parotidă
sau umede pe testicule. Pentru
evitarea complicațiilor se reco-
mandă repaus la pat, combate-
rea febrei, vitamine în doze
mari, regim alimentar. etc. Este
necesară izolarea bolnavului și
sterilizarea obiectelor cu care a
325
ORG
venit în contact. în caz de epide-
mii se face vaccinarea copiilor
sănătoși, iar în cresc și spitale
nu se primesc copii din afară,
pentru a evita răspîndirea bolii.
(A.V. + G.S.)
ORGAN, unitate morfofuncțio-
nală a organismului, care înde-
plinește o funcție bine precizată.
Este alcătuit din mai multe
țesuturi diferite, fiecare din ele
constituită din aceleași celule;
mai multe o. care concură la în-
deplinirea aceleiași funcții, for-
mează un sistem (sistemul ner-
vos: creier, măduva spinării,
nervi etc.), iar mai multe o. care
se asociază în vederea îndepli-
nirii unei funcții mari formează
un aparat (ex. aparatul digestiv:
gură, esofag, stomac, intestin
subțire si gros, ficat, pancreas).
(E.P.)
ORGAN DE SIMȚ, organele spe-
cializate cu recepționarea anumi-
tor excitațiuni cu caracter in-
formativ, din mediul înconjură-
tor. Ca traductori ele reprezintă
segmentele periferice ale anali-
zatorilor (ochiul, urechea, papi-
lele gustative ale limbii, zona ol-
factivă nas și piele). Este de re-
marcat faptul că organismul li-
man sau animal nu înregistrează
toate excitațiile mediului extern:
astfel undele electromagnetice sau
vibrațiile aerului produc senza-
țiile luminoase sau acustice într-o
gamă destul de îngustă'.senzația
luminoasă este dată de vibrațiile
dintre 400 și 720 milimicroni,
iar senzația acustică de vibrațiile
aerului de 16 — 20 000 herți. în
structura o. de s. rolul principal
revine epiteliului senzorial care
conține celulele senzitive. Acestea
transformă excitațiile recepțio-
nate în influxuri proprii, pe care
le transmit cu ajutorul nervilor
senzitivi spre centrii nervoși su-
periori unde urmează să ia naș-
tere senzația respectivă. (Z.K.)
ORGANE GENITALE, organe
destinate perpetuării speciei. Sînt
formate la ambele sexe din seg-
mente destinate primirii, condu-
cerii (oului sau spermatozoizilor)
și organelor care deservesc coha-
bitația. La bărbat: testiculii, epi-
didimul, veziculele seminale, cor-
donul spermatic, prostata și pe-
nisul. La femei, ovarele, trom-
pele, uterul și vaginul. în viața
embrionară o.g. provin din ace-
eași foiță embrionară, diferen-
țierea sexelor se începe în luna
a 2-a a vieții intrauterine. O
parte din ele sînt situate în ca-
vitatea abdominală (o.g. interne),
o altă parte în afară (o.g. ex-
terne). (A.V.)
ORGANIT, element morfologic,
structural și funcțional bine deli-
mitat al unei celule. Ex. mitocon-
drie, nucleu, nucleol, aparat Golgi
etc. (V. CELULĂ). (G.F.)
ORGANOGENEZĂ, întregul pro-
ces de formare și dezvoltare a unui
organ pînă la stadiul său de adult;
uneori o. se termină în timpul
vieții intrauterine (ficatul), al-
ORG
.326
teori ea se termină în copilărie
(timus). (E.P.)
ORGASM, punctul culminant al
plăcerii, produse de un act sexual.
Este asociat cu secreția mărită a
glandelor genitale accesorii la
femei și cu ejacularea spermei la
bărbat. Sistemul nervos central și
vegetativ ajunge într-o stare de
excitație accentuată, asociată cu
accelerarea pulsului, creșterea
tensiunii arteriale, dilatarea pupi-
lelor și apariția hipersudației. 0.
sănătos este condiționat de apa-
riția sa în același timp la ambii
parteneri; în caz contrar poate
duce la o serie de tulburări ner-
voase și nemulțumiri. (A.V.)
ORHITĂ, inflamația testiculu-
lui, datorită unei lovituri (o.
traumatică), unei infecții produse
pe calea sîngelui sau transmisă
de la organele învecinate. Cele
mai frecvente o. apar ca o compli-
cație a blenoragiei (o. gonococică),
creionului (o. urliană), brucelozei
(o. bruceloasă) și evoluează acut.
Frecvent apar în urma traumatis-
melor (lovirea de la exterior a tes-
ticulelor), testiculul se mărește și
c foarte dureros cîteva zile. Tra-
tate incorect pot duce la fibroza
testiculului cu sterilitate și chiar
impotență sau eunocoidism. 0.
tuberculoasă este urmarea trans-
miterii infecției de la epididim,
prima porțiune a căilor de ex-
creție a spermei și cea mai frec-
ventă localizare a tuberculozei
genitale masculine (epididimită
tuberculoasă). 0. sifilitică poate
apare în cursul infecției sifilitice.
0.	necesită tratament antiinfec-
țios (în funcție de microbul care a
produs complicația) și uneori chi-
rurgical (îndepărtarea testiculului
bolnav sau orhiectomie). (G.S.)
ORIENTARE, proces psihic de
mare importanță, cu ajutorul
căruia în starea de veghe omul
poate să se încadreze în ambianță
și să-și cunoască propria poziție.
0. allopsihică este de fapt capa-
citatea complexă de a cunoaște lo-
cul și timpul în care se găsește
pînă cînd o. autopsihică prezintă
întregul sistem de referințe la
identitatea propriei persoane.
Tulburările de o. se întîlnesc în
stări confuzive, infecții, intoxi-
cații, traumatisme craniocere-
brale, tumori cerebrale, epilepsie
etc. (A.S.)
ORNITOZĂ. boală infecțioasă
produsă de virusuri transmise
omului de către păsări; evoluează
cu febră, însoțită uneori de com-
plicații respiratorii (bronhopneu-
monic). (G.S.)
ORTOPEDIE, știință care se ocu-
pă cu patologia organelor loco-
motorii. (A.S.)
ORTOSTATISM, menținerea cor-
pului în poziție verticală, carac-
teristică speciei umane. Sindrom
ortostatic: tulburări care apar în
unele boli cînd pacientul stă în
picioare (hematurii, amețeli etc.).
(G.S.)
OS, țesut conjunctiv, impregnat
cu săruri de calciu unitar și viu
321
OSI
care formează întregul schelet;
după formă o. pot fi: lungi, cu
epifize și diafiză (humerus, cubi-
tus, femur); late, care acoperă
cavități (ale craniului); scurte,
la locul de mare mobilitate (carp,
tars); oricare o. are aceeași com-
poziție chimică: 30% oseină, elas-
tină și 70% fosfat tricalcic, car-
bonat de Ca, fluorură de Ca, fos-
fat de Mg. în soluție (5%) de
HC1 sărurile se dizolvă și rămîne
un o. moale, și elastic, de substan-
ță organică, în urma incinerării o.
substanța organică arde și ră-
mîne substanță minerală albă;
substanțele organice dau elastici-
tatea , iar substanțele minerale
soliditatea. La exteriorul o. există
un țesut compact, format din
straturi de celule (osteoblaste)
și dintr-o rețea de canale (ale lui
Havers), în interiorul cărora sînt
capilare de sînge, limfatice, nervi,
în interiorul o. (în diafiză și în
cele plate și scurte) se găsește un
țesut spongios format dintr-o țesă-
tură de canale haversiene, a căror
direcție se orientează spre direc-
ția forței care acționează asupra
o.; în perioada embrionară în
locul o. sînt cartilage care se osi-
fică pe măsura dezvoltării fătului
și noului născut; între epi- și
diafiză rămîne un cartilaj de creș-
tere, pe seama căruia o. cresc
odată cu talia; cînd acest car-
tilaj se osifică s-a ajuns la talia
maximă a individului (osificarea
lui se face sub acțiuni endocrine).
O. fiind organe vii, pot suferi de o
serie de boli: periostită, inflama-
ția membranei care învelește o.,
se produce mai ales la oasele
lungi ale piciorului; e provocată
de loviri, reumatism, infecții lo-
cale sau vecine; osteita, inflamația
unui o. întreg, provocată de in-
fecții ale măduvei osoase (osteo-
mielită), mai ales în urma frac-
turilor (sau ciupercă sau toxine ca
fosforul); cînd infecția se localizea-
ză în țesutul osos mai adesea e
vorba de TBC, în locul o. care se
lizează apar formațiuni fibroase
sau infecții ce trebuie drenate
chirurgical; în orice afecțiuni du-
reroase ale o. e bine să se consulte
medicul. (E.P.)
OSEINĂ, substanță organică pro-
teică care se găsește în piele,
cartilaje și mai ales în oase unde
constituie matricea care se im-
pregnează cu săruri minerale. Prin
acidulare sau fierbere în apă se
transformă în gelatină. Cu tanin
sau oxizi metalici formează pro-
duși insolubili în apă și imputres-
cibili — proprietăți ce stau la
baza tăbăcirii pieilor de animale.
(G.F.)
OSIFICARE (OSTEOGENEZĂ),
procesul de formare și de întărire
a osului. Oasele bolții craniului,
majoritatea oaselor feței și por-
țiunea centrală a claviculei se
formează prin o. fibroasă. în
acest proces o. începe prin trans-
formarea succesivă a țesutului
conjunctiv în țesut osos. Celulele
conjunctive primitive (fibroblas-
tele) iau o dispoziție areiformă.
Se numește și travee de direc-
țiune ale o. "transformîndu-se în
jurul vaselor sanghine în osteo-
OSI
328
blaste. Ele devin stelate, luînd
caracterul celulei osoase definiti-
tive, iar în substanța albuminoasă,
ce le înconjoară, se depun săru-
rile do calciu. Celulele ostcoblas-
te se aranjează sub formă de la-
mele, care se suprapun pînă la
sfîrșitul o. Din anastomozarca
lamelelor între ele sc formează o
rețea, care delimitează areole
largi, numite spații medulare.
Osul în acest stadiu primitiv este
constituit din moduli de țesut
osos primar, care radiază în jur
întregul țesut osos al fiecărui os
cranian. Printre noduli, puncte
de osificarc, rămîn membrane moi,
interpuse, constituind așa-numi-
tele frontanele, care se osifică
ulterior, la diferite perioade după
naștere. O. cncondarală sau (h în
țesutul cartilaginos, sc observă la
oasele lungi, la cele scurte și la o
mare parte a oaselor late. Ea
constă într-o substituire a țesu-
tului cartilaginos hialin, care for-
mează piesele scheletului primi-
tiv, printr-un țesut osos spon-
gios. între capătul oaselor lungi
(numit epifiză) și partea mijlocie a
osului (numit diafiză), atîta
timp, cît durează creșterea, per-
sistă un disc de țesut cartilaginos,
numit cartilaj de creștere, care se
găsește într-o neîncetată regene-
rare, pînă la terminarea dezvol-
tării osului. Î11 o. encondrală os-
tcoblastele, ce provin din mugurii
conjunctivo - vasculari, încep
să secrete săruri de calciu, substi-
tuind țesutul cartilaginos în cel
osos. (E.P.)
OSMOZĂ, fenomenul difuziunii
printr-o membrană permeabilă
sau impermeabilă a unui fluid.
Este provocat de presiunea os-
motică care la rîndul ei se dato-
rește diferenței de concentrație a
moleculelor substanțelor orga-
nice ncionizabile și a moleculelor
substanțelor anorganice ioniza-
bile. 0. are importanță în trans-
portul ionilor prin membrane
și în menținerea echilibrului apei
și electroliților în celule, țesuturi
și întregul organism. (G.F.)
OSTEÎTA, termen folosit pentru
denumirea inflamați!lor țesutului
osos. 0. cronică, fibrochistică,
nevralgică etc. (G.S.)
OSTEOARTRITĂ, proces infec-
țios acut, subacut sau cronic, al
extremităților osoase articulare
sau al țesuturilor moi ale articu-
lației, se extinde și la oase. (G.S.)
OSTEOBLAST, celulele osoase
primitive, care joacă rol în proce-
sul de osificare. Ele provin din
țesutul conjunctiv, dintr-o trans-
formare — metaplazie — a fi-
broblastelor. La început sînt mici,
prismatice și neregulate, au un
diametru de 15 —20g, un nucleu
clar, excentric și o citoplasmă pu-
țin bazofilă. 0. sînt dispuse în-
tr-un epiteliu pe suprafața fibre-
lor calcificate, secretînd o sub-
stanță preosoasă (oseină). 0. în
acest stadiu avansat își schimbă
morfologia, devin stelate, ia ca-
racterul celulei osoase definitive,
în țesutul osos diafizo-epifizar,
cartilajul de conjugare al oaselor
329
OST
lungi o. provin din muguri con-
juncți vo-vasculari, plecați din pe-
riost. (A.V.)
OSTEODISTROFIE (DISTRO-
FIE OSOASĂ), tulburare de dez-
voltare, congenitală sau dobîn-
dită, a țesutului osos, datorită
dezechilibrului hormonal, lipsei
de vitamine sau unor cauze in-
complet cunoscute. Se manifestă
prin leziuni ale cartilajelor înve-
cinate, deranjarea raporturilor
normale dintre procesele de for-
mare (osteogeneză) sau topire
(osteoliză) a osului (rarefierea
osului sau osteoporoza, conden-
sarea osului sau osteosileroza,
transformarea țesutului osos în
țesut fibros sau osteită fibroasă
boala lui Recklinghausen). în
boala lui Paget sau osteita defor-
mată, alternată de zone moi și
zone condensate de os duce la de-
formări importante ale scheletu-
lui. în rahitism deformările se da-
toresc înmuierii oaselor în urma
depunerii insuficiente a calciului,
în lipsa vitaminei 1). Rarefierea
oaselor la bătrîni constituie os-
teita senilă. (G.S.)
OSTEOGENEZĂ v. OSIFICARE
OSTEOLIZĂ, distrugerea țesu-
tului osos; ea se produce la bă-
trîni din cauza unei hipoacidități
gastrice (lipsa de HC1) și astfel
nu se mai solvă sărurile de calciu
aduse de alimente pentru a fi
absorbite; organismul ia calciu
din oase care astfel se slăbesc
(osteoporoză). (E.P.)
OSTEOM, tumoare benignă a țe-
sutului osos. (G.S.)
OSTEOMALACIE (RAMOLIS-
MENT OSOS), înmuierea oase-
lor datorită decalcifierii ducînd
la deformații ale scheletului. Se
întîlnește în rahitism, la gravide
care se alimentează insuficient,
în cazuri de funcție exagerată a
glandelor paratiroide (hiperpara-
tiroidism). (G.S.)
OSTEOMIELITĂ, inflamația mă-
duvei oaselor, propagată prin
sînge sau de la un proces infla-
mator al articulațiilor. De cele
mai multe ori este produsă de
microbi piogeni (stafilococ, strep-
tococ) sau de bacilul tuberculos.
0. cauzată de germeni piogeni
produce abcese ale măduvei osu-
lui, ca și ale substanței osoase,
care se necrozează și se elimină
sub formă de fragmente numite
sechestre. 0. tuberculoasă este o
formă obișnuită de tuberculoză
osteoarticulară, evoluînd cronic,
cu formare de abcese și destrucții
osoase. 0. prelungită poate duce
la scoaterea din funcție a fica-
tului și rinichiului, prin depunerea
de amiloid (amiloidoză). Necesită
tratament antiinfecțios (antibio-
tic) și chirurgical. (G.S.)
OSTEOPATIE, termen desem-
nînd orice boală a oaselor; lipsa
de calciu și vitamină D din ali-
mentație, ca și a unei cantități
suficiente de proteine, duce la
osteoporoză (boală frecvent în-
tîlnită la populațiile sărace ale
Americii de Sud și Asiei); ca ur-
OST
330
mare survin frecvente fracturi,
rahitism, cifoză etc. (E.P.)
OSTEOPLASTIE, înlocuirea unui
os bolnav, cu un altul sau cu un
material plastic (metalic) capabil
să îi preia funcția de susținere.
(E.F.)
OSTEOSARCOM, tumoare ma-
lignă a țesutului osos; distruge
osul si dă metastaze hematogene.
(G.S.j.
OTITĂ, v. URECHE.
OTOREE, secreție seroasă, sero-
purulcntă, purulentă, uneori hc-
moragică, ce apare în conductul
auditiv extern. De obicei este una
din simptomele care însoțește
otita medie supurată. Uneori este
cauzată de un furuncul al con-
ductului auditiv extern. în cazul
din urmă, dosi este precedată de
durere pronunțată, totuși nu re-
prezintă nici un pericol, nici vital,
nici din punct de vedere al func-
ției auditive, contrar otitei medii
supurante, cînd poate genera com-
plicații grave. Diferențierea ori-
ginii o. intră în atribuțiile medicu-
lui specialist. (D.H.)
OTOSCLEROZĂ, afecțiunea ure-
chii, caracterizată prin acoperi-
rea timpanului cu țesut cicatri-
ccal. Se manifestă prin surditate
progresivă. (G.S.)
OTOSCOP, cornet metalic ce se
introduce în canalul timpanic și
se iluminează la ynterior pentru
a putea examina urechea exter-
nă (timpanul). (E.P.)
OTOSP ON GIOZĂ, boală auricu-
lară cu etiologie necunoscută,
în evoluția ci se observă trei
faze: congcstivă, spongioasă și
scleroasă — de aceea boala se
mai numește și otoscleroză. Afec-
țiunea constă într-o distrofic
osoasă a capsulei labirintice, cu
o evoluție progresivă. Clinic se
traduce prin surditate bilaterală
și vîjîituri auriculare. Din punct
de vedere anatomo-patologic boa-
la se manifestă prin apariția
unor focare de otospongioză și
otoscleroză, la început în regiu-
nea din jurul ferestrei ovale care
imobilizează talpa scăriței în
fereastra ovală, mai tîrziu pro-
cesul se poate extinde și peste
alte regiuni ale labirintului. Imo-
bilizarea scăriței produce o sur-
ditate de transmisie, semnul ini-
țial și caracteristic al acestei
faze a bolii. Prin extinderea pro-
cesului (labirintizarc) surditatea
devine mixtă, cu predominanță
de percepție. Una din simpto-
mcle caracteristice mai frecvente
ale surdității este așa-numita
paracuzie a lui Willis, după care
acești bolnavi disting mai bine
sunetele în mediu zgomotos
(tren, tramvai, aglomerație etc.),
dccît în mediu liniștit. Fenome-
nul s-ar putea explica prin fap-
tul că în mediu zgomotos vor-
bitorul reflectoric intensifică vo-
cea. Etiologia nefiind cunoscută,
nu există un tratament cauzal.
Mai recent se tratează pe cale
operatorie, fie prin crearea unei
noi ferestre ovale, fie prin elibe-
rarea scăriței din țesutul fibro-
331
OVU
scleros care o imobilizează. Din
păcate rezultatele bune postope-
ratorii nu sînt însă întotdeauna
și de durată. (D.H.)
OTRAVĂ v. TOXINĂ
OVAR, glandele sexuale ale fe-
meii adulte — în număr de 2 —
au forma unei migdale, avînd
dimensiuni de 8x4x2 cm și
o greutate de 4 — 8 g. 0. este
format dintr-o pătură periferică
— corticală — care cuprinde
1/2 —2/3 din grosimea glandei și
dintr-o zonă medulară, centrală.
Corticala este constituită dintr-o
rețea conjunctivo-vasculară, în
ochiurile căreia se găsesc vreo
100.000 foliculi primordiali. Zona
medulară este cuprinsă dintr-o
stromă conjuncțivo-vasculară, cu
vase, nervi, fibre musculare co-
lagene și elastice. De la pubertate
și pînă la menopauză, sub influ-
ența hormonilor hipofizari, în
o. se petrec ritmic modificări
funcționale: se dezvoltă lunar cîte
un folicul, pînă la maturație, se
produce dehiscență (ovulația.) fo-
liculară, pontă foliculară (expul-
zia ovarului matur), transforma-
rea foliculului rupt în corp gal-
ben și degenerescența corpului gal-
ben (corp albicans, candicans).
Foliculul matur secretă hormonul
foliculina, corpul galben, proges-
terona. în o. unei femei adulte
se găsesc la un moment dat fo-
liculi primordiali, foliculi într-un
oarecare stadiu de dezvoltare și
mai mulți corpi albicansi, can-
dicansi. O. este glandă cu secre-
ție externă (ovulul) și internă
(hormonală). 0. poate suferi di-
ferite boli, de la pubertate pînă
la menopauză, avînd ca rezul-
tat deranjarea funcțiunilor sale.
Astfel: inflamații, propagate din-
spre aparatul genital, anexite,
degenercscență chistică, tumori,
benigne sau maligne. (A.V.)
OVARIECTOM1E, extirparea chi-
rurgicală a unui sau ambelor
ovare; se practică prin iaparato-
mie în cazuri de chisturi și tu-
mori maligne. (E.P.)
OVARiTĂ, denumire dată in-
flamațiilor ovarului; sînt mai
adesea legate și de inflamația.
trompelor (salpingo-ovarite); sînt
cauzate mai ales de infecții ute-
rine. (E.P.)
OViDUCT, canalul care conduce
oul la exteriorul ovarului. La
om este indus în trompa lui Fal-
lopc. (E.P.)
OVOC1T, gârnețul femei în curs
de maturație (pierdere de 1/2 n
cromozomi). (E.P.)
OVO GENEZĂ, procesul de for-
mare și dezvoltare al ovulului
haploid, înccpînd cu ovo.citul
diploid, în urma procesului de
mcioză. (E.P.)
OVUL, celulă sexuală feminină
matură. 0. este format din ovo-
cit, discul proliger, membrana
granuloasă, membrana vitroasă,
cavitatea foliculară, teaca internă
și externă. O. ia naștere prin dez-
voltarea unui folicul primordial,
ovu
332
situat în zona corticală a. ova-
rului. Dezvoltarea are loc în 2
etape succesive: maturația foli-
cuiului, ruperea și punerea lui
în libertate. Ambele procedee
se numesc ovulație. (A.V.)
OVULAȚIE, maturația foliculului
primordial, situat în zona cor-
ticală a ovarului, urmată de ru-
perea sa și punerea în libertate
a ovulului. Procesul de o. este
un act spontan și se succede
cu regularitate lunar, pe toată
perioada vieții genitale adulte.
Există însă și posibilitatea unei
o. anormale provocate prin stări
emoționale (raport sexual vio-
lent) sau prin medicamente. O.
are loc în împrejurări fiziologice
între a 14-a si a 16-a zi a ciclu-
lui. (A.V.),
OXICEFALIE (ACROCEFALIE),
craniu în formă de turn datorită
unei precoce osificări survenite
în sutura coronară. (A.S.)
OXIGEN, metaloid gazos, inco-
lor, inodor și insipid, puțin so-
lubil în apă. Direct sau indirect
intră în combinație cu toate ce-
lelalte elemente. Este cel mai
răspîndit element de pe supra-
fața planetei noastre: 20,9% în
volume în aer și 89% în greutate
în apă. Intră în constituția tu-
turor organismelor și este indis-
pensabil. desfășurării vieții pe
pămînt. în afară de scopurile
industriale se utilizează în biolo-
gie și medicină în scopuri expe-
rimentale, precum și în inhalații,
în.intoxicații și reanimări. (G.F.)
OXIGENOTERAPIE, aplicarea de
oxigen în respirație (prin măști),
prin injecții subtegumentare sau
în băi. O. se aplică în cazurile
de intoxicații ale hemoglobinei
cu CO, în afecțiuni pulmonare
(insuficiențe respiratorii), în he-
moragii intense, etc.; se pot fo-
losi baloane cu oxigen sau ,,bom-
be" în care caz e bine ca gazul
să fie barbotat prin apă pentru
spălare; el se conduce la bolnav
cu masca, sau acesta este pus
într-un cort sau într-o cameră
specială, injecțiile de gaz se fac
atunci cînd respirația e foarte
dificilă (asfixii), iar băile de oxi-
gen (barbotaj în apă) se reco-
mandă în astm, angine pecto-
rale, emfizem, insomnii etc. (E.P.)
OXIHEMOGLOBINĂ, combinație
labilă ce ia naștere în plămîni,
între hemoglobina de pe globulele
roșii și oxigenul din aer și care
se desface ușor la nivelul capila-
relor tisulare, îndeplinind astfel
rolul de transportor de oxigen
necesar respirației celulelor. Se
utilizează ca medicament în stări
anemice. (G.F.)
OXIURI (ENTEROBIUS VER-
MICULARIS), viermi intestinali,
din familia nematodelor, în for-
mă de ață, de 5 — 15 mm lungime,
de culoare albicioasă; trăiesc în
intestin, cu. predilecție în cec,
de unde migrează către regiunea
anală, provocînd acolo mîncă-
333
OXI
rime, ragade. Autoinfecția se face
prin grataj, mîiui murdare, cu
ouăle de paraziți,. care astfel
ajung din nou în gura bolnavi-
lor. Este o parazitoză frecventă
la. copii (de obicei la toți copiii
unei familii) și chiar la părinții
lor. 0. provoacă apendicită, prin
pătrunderea lor în apendice. Vier-
mii pot migra din rect în vagin
și prin uretră în vezica urinară
a fetițelor, provocîndu-le acolo
inflamații. Simptomele de pre-
zența o.: prurit anal și nazal,
somii neliniștit, uneori enurează
nocturnă și stări nervoase. Diag-
nosticul se face prin punerea în
evidență a viermilor sau ouălor.
Tratamentul medicamentos, după
prescripția medicului, trebuie re-
petat de două ori, pentru sigu-
ranță. (A.V.)
DICȚIONARELE ALBATROS
PALATOSCHIZIS (GURĂ DE
LUP), defect congenital constînd
în închiderea incompletă a pe-
retelui superior al cavității bu-
cale (palat). Produce tulburări
de vorbire și în înghițire a ali-
mentelor, necesitînd rezolvarea
defectului prin intervenție chi-
rurgicală. (D.H.)
PALAT, planșeul boltit al gurii
format din aripile laterale ale
maxilarelor superioare și în spate
de oasele palatine. P. este acope-
rit cu o mucoasă care la spate dă
vălul palatin (ce separă cavitatea
bucală de cea nazală); P. poate
prezenta abcese în apropierea
dinților cariați, iar la persoanele
care au proteze superioare cu
ventuze de cauciuc pe palat, se
pot produce inflamații. Se im-
pune consultarea specialistului
pentru a recomanda un tratament
corespunzător. (E.P.)
PALIATIV, metode diferite fo-
losite în scopul de a îmbunătăți
sau a ușura o tulburare sau o
afecțiune. (A.S.)
PALIKINEZIE, tulburare moto-
rie constînd în repetarea acțiuni-
lor, gesturilor. (A.S.)
PALILALIE, tulburare de vor-
bire care constă în repetarea
fără sens a unor silabe sau cu-
vinte. Survine în encefalite, con-
fuzii mintale, sifilis cerebral etc.
(A.S.)
PALMĂ, partea anterioară a mîi-
nii unde se mișcă degetele pentru
a prinde obiectele. P. este o re-
giune foarte mobilă (v. carp,
mina}, acoperită cu o piele groasă,
cu îndoituri (liniile palmei) care
permite extensia și închiderea
ușoară a degetelor; sub pielea,
palmei se găsește aponevroza
palmară de formă triunghiulară,
care acoperă tendoanele mușchi-
lor flexori ai degetelor; sub pielea
p. se găsește aponevroza palmară
de formă triunghiulară, care aco-
peră tendoanele mușchilor flexori
ai degetelor, vasele de sînge și
nervii p. Aponevroza se poate
retracta în dreptul unor degete
335
PxAN
(mai ales 3 — 5), se îngroașă și
micșorează din ce în ce mai
mult mobilitatea acestor degete,
dînd boala lui Dupuytren. (v.).
(E.P.)
PALOARE, atenuarea culorii te-
gumentelor și mucoaselor care
devin albicioase. P. este întîlnită
în toate stările de anemie, în
leucemii, ca și în boala cance-
roasă. P. poate apare și din anu-
mite cauze nervoase (emoție,
minciună, epilepsie) sau în indi-
gestii și intoxicații. (A.S.)
PALPITAȚII, senzații nete ale
bătăilor inimii, simțite de bol-
nav, fie printr-o tărie neobiș-
nuită, fie printr-un ritm nere-
gulat; sînt provocate mai ales
de nervozitate, hipertiroidism, dar
și de tulburări digestive (abuz de
cafea, tutun, gaze intestinale)
și chiar de intoxicații; foarte rar
sînt provocate de tulburări car-
diace. (E.P.)
PALUDISM v. MALARIE
PANARIȚIU, infecție a degete-
lor, în special în jurul unghiilor.
De multe ori cu caracter purulent
și neccsitînd intervenție chirur-
gicală (incizie). (G.S.)
PANARTRITĂ, inflamația tuturor
articulațiilor. (G.S.)
PANCARDITĂ, inflamația con-
comitent a celor trei tunici ale
inimii întîlnită în special în reu-
matism (p. reumatismală). (G.S.)
PANCREAS, glandă mixtă, cu
secreție externă necesară în di-
gestie (exocrină) și cu secreție in-
ternă, necesară în reglajul gli-
cemiei (endocrină); se găsește
sub stomac, de formă alungită,
are circa 70 gr.; capătul său
drept, mai larg, este cuprins
în curbura duodenului; are o
structură exocrină din tuburi
acinoase care se unesc și formează
canalul Wirsung ce se deschide
în ampula lui Vater (unde se
varsă și canalul coledoc al fica-
tului). Printre acini există și o
structură endocrină, formată din
insule de țesut epitelial, printre
care se ramifică vase de sînge,
alcătuind niște corpusculi sau
insule numite ale lui Langerhans
(descoperitorul lor) care își varsă
produsul în capilarele de sînge;
secreția externă este un lichid
bogat în enzime: amilaza (care
transformă glucidele în glucoză);
maltaza (maltoza în glucoză), pro-
tripsina, care în contact cu
enterochinaza intestinală se
transformă în tripsină, care atacă
protidele, peptidele, scoțînd din
molecula lor, pe rînd, cîte un
aminoacid, pînă la eliberarea com-
pletă a acestora; lipaza pancrea-
tică, care atacă grăsimile descom-
punîndu-le în acizi grași și glice-
rină; carbonați și bicarbonați de
Na, care dau alcalinitatea sucului
pancreatic. Secreția internă este
insulina. Bolile p.: pancreatite
acute: dureri în epigastru, pu-
ternice, apoi abdomenul se um-
flă (abdomen acut). O cauză a
sa pot fi inflamațiile căilor bili-
PAN
336
are sau alcoolismul. Este o boală
foarte gravă, în care se blochează
motricitatea intestinală și tre-
buie operată. Acute\ cea hemora-
gică, apărută la persoane obeze
în urma unui prînz abundent și
putînd duce la moarte sau cele
care apar în cursul bolilor infec-
țioa.se, în special în oreion. Pan-
creatita cronică este provocată de
o obstrucție parțială a canalului
Wirsung (calculi, sarcoame etc.),
fecalele sînt alburii și grăsoase
(rar se degradează grăsimile din
cauza lipsei lipazelor), se găsesc
testuri nedigerate de carne (lipsa
tripsinogenului); mai adesea se
produce diaree și bolnavul slă-
bește; tumori pancreatice: cancer,
sifilis, TBC (hipoglicemia con-
stamtă, hiperinsulinemie, poftă de
mîncare exagerată, amnezie);
traumatisme pancreatice, rare (pe
timp de război). (E.P. + G.S.)
PANDEMIE, epidemie care cu-
prinde suprafața întregului glob
pămîntesc, caracteristică în spe-
cial gripei. (G.S.)
PANENCEFALITĂ, termen gene-
ral de cuprindere a tuturor afec-
țiunilor de tip inflamator cu lo-
calizare în sistemul nervos cen-
tral, boli în care leziunile se gă-
sesc atît în substanța cenușie cît
și în substanța albă. (A.S.)
PANICULITĂ, inflamația țesutu-
lui celular subcutanat, evoluînd
sub formă de noduli mici, sensibili
situați sub piele. Apare în reuma-
tism sau unele boli infecțioase.
(G.S.)
PANSAMENT, material protec-
tor (tifon și vată), aplicat peste
o plagă în scopul opririi hemora-
giei (p. hemostatic), protejării ei
de acțiunea mediului, în special
de infecție (p. protector), absorb-
ției secrețiilor (p. absorbant) sau
menținerii regiunii într-o anumită
poziție (p. compresiv). Uneori
este îmbibat cu gips (p. gipsat)
sau material plastic. (G.S.)
PANSINUZ1TĂ, inflamația con-
comitentă a tuturor sinusurilor
nazale de aceeași parte sau bila-
teral. (D.H.)
PAPAVERINĂ, alcaloid al opiu-
lui, folosit frecvent în medicină,
datorită proprietăților sale de
bun vasodilatator și antispastic
(picături de opiu, picături Da-
villa). (A.S.)
PAPILA, ridicătură a epiteliu-
lui tcgumentar (sau intern) în
care intră și derma; de obicei
apare ca purtătoare a altor for-
mațiuni; p. gustativă pe limbă,
p. optică — ridicătură nervului
optic în ochi. (E.P.)
PAPI LOM, tumoare benignă ple-
cată de la nivelul pielii sau a
unor mucoase, semănînd de mul-
te ori cu o mică conopidă. Poate
fi îndepărtată chirurgical. (G.S.)
PAPULĂ, mică ridicătură cir-
cumscrisă pe suprafața pielii, de
obicei de culoare roșie, reprezen-
tînd o leziune inflamatorie. Apa-
riția de lichid o transformă în
veziculă. (G.S.)
337
PAR
PARACENȚEZĂ, realizarea cu a-
cul sau prin secțiune a unei
comunicări' în.tr-o cavitate natu-
rală a organismului și exterior,
în scopul explorării sau evacuării
cavității respective. Termenul se
utilizează în special în legătură
cu cavitatea peritoneală (p. ab-
dominală), urechea mijlocie (p.
timpanului) sau ochi (p. came-
relor ochiului). (G.S.)
PARAFAZIE, tulburare de vor-
bire proprie afaziei și caracteri-
zată prin deformarea sunetelor
din cuvinte sau a sensului cu-
vintelor, în așa fel îneît cuvin-
tele sînt confundate după simi-
litudinea de pronunțare, indife-
rent de conținutul simbolic pe
carc-1 au. (A.S.)
PARAFRENIE, boală psihică, cu
debut tardiv și evoluție prelun-
gită, caracterizată printr-un pro-
ces halucinator delirant care in-
vadează parțial personalitatea
pcrmițînd astfel bolnavului să
trăiască pe două planuri: în lu-
mea producțiilor sale patologice
și în același timp să-și continue
mult timp activitățile sale obiș-
nuite. Astăzi p. se bucură de un
tratament eficient bazat mai ales
pe psihotrope, care trebuie fă-
cut sub directa observație a psi-
hiatrului. (A.S.)
PARA GRAFIE, tulburare de scris
observată cu predilecție în afa-
zia senzorială, ce se caracteri-
zează prin scrierea greșită a cu-
vintelor, prin confundarea sem-
nificației lor, a regulilor de or-
tografie etc. (A.S.)
PARALIZIE, nefuncționarea u-
nor mușchi ai membrelor, corpu-
lui sau a organelor interne, care
poate fi datorată leziunilor siste-
mului nervos central sau perife-
ric. Majoritatea sînt parțiale, (he-
miplegii, p. unei jumătăți a corpu-
lui dreaptă sau stîngă; paraple-
gii, p. părții inferioare a corpu-
lui; monoplegii, p. unui singur
membru, mînă sau picior etc.).
P. este însoțită de o întărire (ri-
giditate) a mușchilor nefuncțio-
nali, care poate fi dureroasă sau
nu și duce de obicei la atrofie
musculară. Cauzele lor pot consta
în leziuni locale sau generale ale
sistemului nervos central, adică
a locurilor de proiecție a activi-
tății motoare respective sau a
centrilor motori medulari, dar
și a alterării funcționale ale unor
nervi. în unele afecțiuni psihice
p. pot fi de natură funcțională
prin inhibiția puternică a unor
centri motori (în isterii), care
însă la un excitant electric ce-
dează. P. fiind afecțiuni grave
și putînd avea cauze multiple,
este absolut necesar să se con-
sulte medicul la cel mai mic
semn de nefuncționare corectă
a unor mușchi (numită pareză).
(E.P.)
PARALIZIE GENERALĂ, loca-
lizarea cerebrală din sifilisul tar-
div și manifestată printr-o me-
ningoencefalită difuză. Sindro-
mul cel mai caracteristic al p.g.
îl constituie demența, instalată
22
PAR
338
precoce, sub forma tulburărilor
de memorie și gîndire odată cu
tendința progresivă de agravare.
Alături de demență se mai întîl-
nesc următoarele simptome mai
importante: tremurături, dizar-
trie, rigiditatea pupilară de aco-
modare la lumină, pareze, para-
lizii. Probele serologice pozitive
(RBW) precizează originea si-
filitică. Tratamentul trebuie a-
plicat numai sub control medical.
(A.S.)
PARALIZIE INFANTILĂ, v. PO-
LIOMIELITĂ.
PARAMNEZIE, tulburare de me-
morie în care este alterată fide-
litatea materialului înmagazinat,
astfel că bolnavul prezintă o serie
de erori, denaturări, confuzii în
relatarea celor întîmplate. Cele
mai cunoscute boli în care apare
p. sînt alcoolismul cronic, trau-
matismul cranio-cerebral, epilep-
sia psihosenzorială, confuzia min-
tală, psihoza presenilă, demen-
ța. (A.S.)
PARANOIA, psihoză caracteri-
zată printr-un delir de interpre-
tare-relație-pcrsecuție care do-
mină întreaga personalitate. Unul
din elementele esențiale ale aces-
tei afecțiuni este că delirul nu
apare dublat de halucinații. Via-
ța bolnavului este presărată de
evenimente care capătă o semni-
ficație specială: toate cele ce se
întimplă în jurul său (mai apro-
piat sau mai îndepărtat) îl vizea-
ză și sînt rînduite spre a-1 stînjeni,
tulbura sau distruge. Susceptibil,
nu are încredere în nimeni, crede că
mereu și pretutindeni sînt duș-
mani sau observatori răi inten-
ționați față de el. Debutul insi-
dios și evoluția prelungită re-
clamă un tratament de cursa
lungă cu psihotrope majore din
scria neurolcpticelor și sub o
atentă supraveghere medicală.
(A.S.)
PARAPAREZĂ, tulburare de o-
rigine piramidală, caracterizată
printr-o limitare a mișcărilor mem-
brelor inferioare. P. apare după
traumatisme, tumori etc. (A.S.)
PARAPLEGIE, formă specială
de paralizie musculară caracte-
rizată prin paralizia membrelor
inferioare. Ea apare după trauma-
tisme, compresiuni, infectii etc
(A.S.)
PARATHORMON, hormonul (sau
complexul hormonal) secretat de
paratiroidă. Pînă în prezent nu
a putut fi izolat în stare pură.
Cele 3 fracțiuni ale p., extrase
din glandă au următoarele greu-
tăți moleculare: PTH-A = 3.778,
PTH-B = 6993 și PTH-C = 8500.
în constituția p. participă 19
aminoacizi, cu secvență necunos-
cută. Cea mai activă componen-
tă este PTH-C. P. intervine în
controlul metabolismului fosfo-
calcic. își exercită acțiunea 1)
la nivelul rinichiului, scăzînd reab-
sorbția tubulară a fosforului prin
care scade eliminarea de fosfor
(hipofosforemia); 2) la nivelul oa-
selor mobilizează calciul (hiper-
calcemie); 3) p. intervine și în
339
PAS
absorbția intestinală a calciului
în prezența vitaminei D. în sti-
mularea secreției p. intervine hi-
potalamusul, precum și un nu-
măr de hormoni, care modifică
metabolismul fosfocalcic: corti-
zonul, estrogenii, androgenii și
hormonii tiroidieni. Insuficiența
paratiroidiană produce tetania pa-
ratireoprivă, iar hipcrfuncțiunea
glandei — boala lui Recklinghau-
sen. (A.V.)
PARATI ROI DE, două perechi de
mici glande endocrine, situate în
vecinătatea imediată a tiroidei
(o pereche chiar înglobată în
aceasta); extirparea lor izolată
(paratiroidectomic) este dificilă.
în lipsa lor se produce o pierdere
puternică de calciu și fosfor, ceea
ce se manifestă prin convulsiuni
tetanice grave, cu ridicarea tem-
peraturii corpului, cu o eliminare
de Ca și P prin urină și materii
fecale; hormonul care menține
calcemia normală este parathor-
monuh (E.P.)
PARAZITISM, viața unui orga-
nism pe seama altuia, fără a fi
necesar să îl omoare pe acesta din
urmă; p. poate fi temporar (țin-
tarul femei.) sau definitiv (viermi
intestinali); ecto-p. (purecii) și
endo-p. (oxiuri). P. poate avea
o singură gazdă sau mai multe
în ciclul său evolutiv. (E.P.)
PARAZITOLOGIE, știința care
se ocupă cu studiul parazitilor.
(G.S.)
PARENTERAL, aplicarea și ad-
ministrarea medicamentelor prin
ocolirea căilor digestive. în sens,
mai restrîns cuprinde injecțiile
subcutanate, intramusculare și in-
travenoase. (A.S.)
PARESTEZIE, tulburare de sen-
sibilitate, manifestată sub for-
mă de arsură, furnicătură, amor-
țeală, cald, rece etc. (A.S.)
PARODONTOZĂ (PIOREE AL-
VEOLARĂ), boală caracteristică,
prin degenerarea țesuturilor care
fixează dinții (parodonțiu), du-
cînd la mobilitatea și căderea,
lor. Apare după 35 de ani și
uneori se complică cu supurați!
gingivale. Foarte rezistentă la tra-
tament, duce, de multe ori, la.
pierderea dinților. (G.S.)
PAROTIDITĂ EPIDEMICĂ v. O-
REION
PAROXISM, episod cu intensă
manifestare a simptomelor de
boală; are o durată variabilă,
și tendință de a se repeta la un
oarecare interval de timp. Boli
de tip paroxistic: epilepsia, isteria^
tahicardia etc. (A.S.)
PASIUNE, formă particulară a
stărilor afective caracterizată prin-
tr-o intensă trăire și o durată în-
delungată. P. influențează pu-
ternic gîndirea și determină în
mare măsură comportamentul. P.
poate mobiliza forțele creatoare
ale persoanei ajungînd să învingă
greutăți și obstacole. Cînd însă,
obiectivul pasiunii este axat pe
fapte și acțiuni reprobabile p.
poate distruge și produce pagube
22*
PAS
340
mari persoanei si celor din jur.
(A.S.)
PASTEURIZARE, procedeu ter-
mic de distrugere a formelor
vegetative ale bacteriilor din pro-
dusele alimentare, în scopul păs-
trării lor mai îndelungate cu men-
ținerea proprietăților lor organo-
leptice; p. se folosește pentru lap-
te și lichide fermentescibile; p.
joasă: 30 de minute la 65° C. P.
înaltă: 1-2 minute la 85-90°C,
apoi răcire bruscă. P. în strat
subțire: cîteva secunde la 91-95°C.
Prin încălzire relativ joasă nu se
produc fenomene de hidroliză,
iar prin răcirea bruscă (șoc ter-
mic) se omoară agenții patogeni
obișnuiți. După p. este necesar
ca alimentele să se păstreze la
rece, pentru a nu da posibilitate
sporilor (care nu pot fi distruși
prin p.) să germineze. (G.F.)
PASTILE, v. DRAJEURI.
PATOGEN, producător de boală.
Boala, care nu este altceva decît
reacțiunea organismului la agen-
ții p. Boala poate fi provocată
de către diferiți agenți p. Astfel:
agenții fizici (căldură, frig, elec-
tricitate, raze solare), agenții me-
canici (traumatisme), agenții chi-
mici (otrăvurile), agenții micro-
bieni (bacterii, virusuri) și agenți
parazitari (viermi). (A.V.)
PATOLOGIE, ramura medicinei
care se ocupă cu studiul bolilor,
cauzele, evoluția și modificările
produse de ele în organism. (E.P.)
PAVOR NOCTURN, formă spe-
cială de nevroză întîlnită la
copiii preșcolari și școlari mici
ce se caracterizează prin trezi-
rea bruscă din somn într-o sta-
re de intensă neliniște, cu țipete,
plînset. în mare parte p.n. este
datorat traumatismelor psihice
și stărilor tensionale de peste zi
(amenințări, certuri etc.). Pen-
tru înlăturarea lui p.n. este ne- .
cesar un tratament psihotera-
peutic și medicamentos, sub su-
pravegherea medicală atentă și
îndepărtarea cît mai grabnice
a factorilor care generează aceste
manifestări nevrotice. Unii autori
consideră că p.n. aparține epi-
lepsiei temporale, mai ales dacă
examenul electroencefalograme
arată o serie de anomalii tipice
de traseu cu localizare tem-
porală . (A.S.)
PĂDUCHE, parazit al capului
f Pediculus capitis), corpului (Pc-
diculus covpvis), și al regiunii
pubiene (Phtirius pubis) ; în-
țeapă pielea acestor regiuni pen-
tru a suge sînge; înțepăturile
cît și mersul lor (mișcă perii)
produc o mîncărime și individul
se scarpină provocîndu-și mici.
leziuni, pe care se pot fixa’
ulterior diferite infecții și chiar
furunculoze; P. este un agent
transportor al tifosului exante-
matic, febrei recurente și tifoi-
dei; sînt foarte rezistenți la spă-
lare și nu pot fi stîrpiți decît prin
mijloace radicale, căci depun foar-
te multe ouă de o mare rezistență.
Pentru tratamentul ftiriazei se
341
PEL
folosesc unguente, creme, să-
punuri speciale, dar fără o dezin-
fecție sterilă la cald a hainelor
nu se poate avea o siguranță;
p. se îndepărtează prin medicație
specială pentru fiecare locali-
zare; o da.tă detectat un p. trebuie
să ne adresăm serviciilor sanepid.
(E.P.)
PĂR, produs cornos al pielii,
filiform și flexibil format din:
tijă — porțiune liberă; rădăcină,
aflată în profunzimea pielii, ter-
minată printr-o umflătură, nu-
mită bulb. Rădăcina p. este
cuprinsă într-un sac- epitelial
numit foliculul pilos. Forma p.
depinde de forma foliculului pi-
los. (p. creț cum este cel al indi-
vizilor aparținînd rasei negre,
au foliculul pilos sucit și scurt).
Culoarea p, este datorată pre-
zenței unui pigment numit me-
lanină, depozitat în celulele fila-
mentului pilos (blond, castaniu
sau negru). Lipsa pigmentului
produce albirea y. Căderea p.
(alopecia, calviția) este urmarea
atrofiei foliculilor piloși, drept
consecință a unor boli. Creș-
terea prea abundentă a p. se
numește hipertricoză. P. de pe
suprafața pielii, la cea mai mare
parte- a mamiferelor, are un rol
protector, contra răcirii cor-
pului. Cei din conductul auditiv
extern, din fosele nazale, genele,
sprîncenele au rolul de a apăra or-
ganele de care sînt anexate.
De bolile p. și tratamentul lor
se ocupă dermatologia. La unele
mamifere (pisică, iepure, cobai,
șobolan etc.) perii mustăților au
funcția de a primi impresiile
tactile. în tecile acestor peri,
lungi și rigizi, sc termină fibre
nervoase senzitive. Localizarea
p. la om este determinată, pentru
cele două sexe, în raport cu
funcționarea glandelor sexuale
și suprarenale. Pilozitatea de tip
viriloid la femei poate proveni
din funcția alterată a acestor
glande. Diagnosticul și tratamen-
tul acestei boli aparține endocri-
nologiei (E.P. + A.V.)
PECINGINE v. IMPETIGO
PEDERAȘTI E, perversitate sexua-
lă de tip homosexual. Raporturile
sexuale au loc între bărbați. (A.S.).
PEDOFILIE, perversiune sexua-
lă constînd în raporturi sexuale
cu copii. (A.S.)
PELADĂ (ALOPECIE AREATĂ)
dermatoză caracterizată prin că-
derea, totală sau parțială a pă-
rului. Ca,uza nu-i precizată. (E.P.)
PELAGRĂ, îmbolnăvire datorată
carenței de vitamină PP (acid
nicotinic). La începutul secolului
a fost o boală endemică, a regiu-
nilor în care populația se hrănea
mai ales cu porumb. P. este ca-
racterizată prin tulburări diges-
tive: diaree, limbă roșie, aprinsă,
lucioasă, brăzdată, tulburări cu-
tanate — dermatite (pe suprafețe-
le descoperite ale mîinilor, pi-
cioarelor, feței și a gîtului) și
tulburări nervoase: manifestate
mai ales prin depresie. Evoluția
p. este ondulatorie cu recidive,
PEL
342
în lunile de primăvară și vară.
Tratamentul constă din alimenta-
ție, bogată în proteine animale,
la care se asociază în special pre-
parate de vitamină PP. (A.V)
PELVIS v. BAZIN
PEMFIGUS, boală de piele ca-
racterizată prin apariția unor
bule (bășici pline cu lichid) care
ulcerează. Evoluția p. este cro-
nică cu alterarea gravă a stării
generale și putînd duce chiar la
moarte. Leziuni asemănătoare pot
apare și în alte boli, cum ar
fi infecții microbiene ale pielii
(p. nou-născutului) acestea fiind
însă sensibile la tratament anti-
infecțios, (antibiotice). (G.S.)
PENICILINĂ, antibiotic extras din
mucegaiuri, din speciile Penici-
llium și Aspevgillus, ce se utili-
zează împotriva bacililor gram-
negativi, a cocilor grampozitivi
și a celor gramnegativi. (G.F.)
PENIS, organul genital extern al
bărbatului, de formă cilindrică,
avînd drept punct de plecare
perineul și o terminație liberă. P.
este format din trei corpi caver-
noși, care nu sînt altceva decît
sinusuri venoase, goale, în stare
de repaus. în timpul erecției p.
sinusurile se umplu de sînge.
Doi corpi cavernoși se găsesc si-
tuați posterior, al treilea anterior,
acesta din urmă cuprinzînd și ure-
tra. Extremitatea liberă a p.
care se lărgește se numește
glanda p. (în vîrful ei se des-
chide uretra) care este acoperi-
tă de prepuț, o duplicătură dc
piele, ce se poate trage înapoi.
Cu ocazia excitației sexuale?, p.
intră în erecție, iar în timpul
contactului sexual se produce
ejacularea prin uretra, a secre-
ției testiculare, prostatei și vezi-
culei seminale. P. este prevăzut
cu o bogată inervație și vascula-
rizare. Deasupra rădăcinii lui
apare, odată cu pubertatea, pilo-
zitatea pubiană (A.V.)
PEPSINA, enzimă a sucului gas-
tric, care în mediu acid (HC1)
rupe moleculele proteide în două-
trei fragmente (endopeptidază)
care sînt polipeptide sau chiar
peptone. (E.P.)
PERCEPȚIE, proces psihic com-
plex de marc însemnătate care
face parte din domeniul cognitiv,
ce constă în reflectarea personală
a unui obiect sau fenomen. în
p. intervine întotdeauna proble-
ma spațială a perspectivei și
racordarea obiectului la bagajul
cunoștințelor. întreaga desfășu-
rare a integrării se face în tim-
pul prezent și cu ajutorul analiza-
torilor. Funcția perceptivă este
educabilă și depinde în largă
măsură de interesul și particula-
ritățile condițiilor în care are loc.
(A.S.)
PERCUȚIE, metodă fizică de
examinare a bolnavului cu care
se pot obține date asupra stării
organelor interne, din sunetele
produse prin lovirea (ciocănirea)
cu degetele a suprafeței corpului la
nivelul respectiv. (G.S.)
:313
PER
PERFORAȚIE, producerea pa-
tologică a unui orificiu în pere-
tele unui organ, care prin reali-
zarea unei comunicații anormale
poate avea consecințe grave. De
«cele mai multe ori este urmarea
unui proces inflamator sau tu-
moVal. P. stomacului în ulcer, p.
intestinului subțire în febră ti-
foidă sau tuberculoză, p. apendi-
velui în apendicită etc. (G.S.)
PERFUZIE, metodă de adminis-
trare a unor medicamente sol-
vate, a unei mixturi de principii
alimentare (în caz că nu se poate
mînca) sau de simplu ser fi-
ziologic (în caz de deshidratări);
constă din introducerea unui ac
de siringă în venă, fixarea lui pe
braț și lăsarea să intre în sînge,
într-un anumit debit, a lichidului
steril dintr-un recipient, ce se
găsește la o anumită înălțime
deasupra brațului; p. se poate
face și subdermic în cazul unei
nevoi de administrare continui
de antibiotice. (E.P.)
PERIARTERITĂ, inflamația tuni-
cii externe a unei artere (peri-
arteră). Apare în special în cursul
bolii numite p. nodoasă, boală
gravă, cu patogeneză alergică.
(V. BOLI DE COLAGEN). (G.S.)
PERICARD, învelișul membra-
nos al inimii format dintr-o pungă
formată din două foițe, una in-
ternă, numită epicard, alta ex-
ternă. Epicardul aderă dc corpul
(musculatura) inimii, p. de for-
mațiunile vecine (diafragm, plă-
mîni). între cele două foițe exis-
tă un spațiu aproape virtual, cu
foarte puțin lichid, care umezește
suprafețele de contact ale foițelor,
permițînd mișcările permanente
ale inimii. (E.P.)
PERICARDITĂ, inflamația peri-
cardului (sacului ce învelește ini-
ma) ; de cele mai multe ori este
infecțioasă, dar se cunosc și
forme neinfecțioase, de natură
traumatică sau tumorală, mai
rar o manifestare a unei boli ge-
nerale (uremie). Cea mai frec-
ventă p. este aceea de natură
reumatismală, asociată de obicei
și cu alte manifestări, de natură
reumatică: endo-, miocardită,poli-
artrită. Urmează ca frecvență p.
tuberculoasă, care apare cu ocazia
diseminării hematogene a TBC-
ului. P. pneumococică apare
în legătură cu pneumonia, strep-
tococică în legătură cu septicemia ;
cu acest microb p. poate îmbrăca
diferite forme; p. uscată sau fi-
broasă, seroasă, purulentă și
hemoragică. P. reumatice sînt
fibrinoase și seroase, cele tuber-
culoase pot fi și hemoragice,
cele pneumo- și streptococice,
adesea purulente. Diagnosticul p.
este sarcina medicului, și se face
cu ajutorul auscultațici, percu-
ției, examenului cu roentgen și
ECG. Tratamentul este în func-
ție de agentul patogen. Vinde-
carea p. are loc în majoritatea
cazurilor cu simfiza foițelor peri-
cardice, care provoacă uneori
simptome de insuficienta inimii.
(A.V.)
PER
344
PERIFLEBITĂ, inflamația țesu-
turilor din jurul unei vene, ca
urmare a procesului inflamator
al acesteia (flebita). (G.S.)
PERINEU, regiunea anatomică
din organele genitale și anus,
este alcătuită (sub piele) de o
mulțime de mușchi, separați în
3 planuri de aponevroze perineale,
între care este sfincterul anal,
ridicătorul anusului, erectorul pe-
nisului și clitorisului; în timpul
nașterii se pot produce rupturi în
regiunea perineală. (E.P.)
PERJ OST, învelișul conjunctiv
al oaselor, care la interior are o
pătură de odontoblaste ce for-
mează țesut osos, pe măsură ce
osul dinspre măduva osoasă se
distruge. (E.P.)
PERI OȘTITĂ, inflamația perios-
tului, apărînd de obicei în
cadrul unui proces inflamator
osos (osteită). (G.S.)
PERISTALTISM, contracțiunea
ritmică a stomacului, duodenului
și intestinelor, provocat de ele-
mentele musculare ale acestor
organe. începe, de obicei, după
ingestia alimentelor, undele peri-
staltice au rol fundamental în
evacuarea alimentelor din stomac
în duoden, și mai departe In
segmentele succesive ale tubului
digestiv. P. se face pe baza unui
reflex special, care pleacă de la
însuși peretele acestor organe.
(V. 'DIGESTIE, INTESTIN).
(E.P.)
PERITONEU, membrană de țesut
conjunctiv, care căptușește ca-
vitatea abdominală pe de o parte
și învelește organele abdominale
pe de altă parte. După situația
anatomică ap. sc deosebește foița
parietală (care căptușește cavi-
tatea abdominală) și foița visce-
rală (care acoperă organele in-
terne). Rolul fiziologic al p„ este
fixarea și protejarea organelor
amintite, iar prin secreție sino-
vială înlesnirea deplasării lor între
ele. (Z.K.)
PERITONITĂ, inflamația peri-
toncului. P. acută este de obicei
urmarea infecției printr-o plagă
abdominală sau a perforației unui
organ (stomac, intestin, apendice),
îmbracă o formă purulentă sau
pseudomembranoasă, care evo-
luează foarte grav, nccesitînd
intervenție chirurgicală și trata-
ment intensiv antiinfecțios (anti-
biotice). Cea mai obișnuită formă
este cea de p. cronică. Ea este
dată deseori de tuberculoză și
evoluează cu formare de lichid.
(G.S.)
PERMEABILITATE, proprieta-
tea unui corp, material sau sub-
stanță cu structură poroasă de a
permite trecerea unui fluid sub
influența unei diferențe de pre-
siune (osmotică sau coloidos-
motică) care există între o ex-
tremitate și alta a structurii con-
siderate. Membranele celulare, epi-
teliale etc., au această proprie-
tate cînd sînt vii. P. capilară:
trecerea substanțelor prin endo-
teliul capilar. P. selectivă: pro-
345
PES
prietatea unor membrane celulare
vii, de a nu permite decît tre-
cerea anumitor substanțe. (G.F.)
PERNĂ DE CAUCIUC, se folo-
sește cînd bolnavul trebuie să
stea culcat pe spate timp înde-
lungat. Avînd forma de anvelopă
turtită, se așează sub spate și i
se schimbă poziției în sus și în jos,
pentru a feri o parte a spatelui să
fie lipsită de circulație sau să
facă răni. (V. DECUBIT). (E.P.)
PERSECUȚIE, formă particulară
a delirului paranoid în urma că-
ruia persoana se crede victima
unor dușmani care îl vor distruge.
P. survine în parafrenie, schizo-
frenie, psihoze presenile etc.
(A.S.)
PERSONALITATE, ansamblu di-
namic, funcțional, al tuturor pro-
ceselor psihice care prin sinteza
lor continuă reunesc trăsăturile
particulare ale fiecărui individ.
Noțiunea de p. presupune un pro-
ces evolutiv îndelungat, de dez-
voltare, în condițiile ambianței,
în cadrul p. funcțiile psihice sînt
articulate intim, și armonios, rea-
lizînd o adevărată configurație
structurală proprie. Stilul de
viață este în mare măsură cea
mai vizibilă parte a p. (A.S.)
PERVERSIUNE, modificarea
unei conduite prin apariția unor
manifestări antisociale și amo-
rale. Cele mai frecvente p. sînt
legate de conduita sexuală în
care pot surveni o serie întreagă
de tulburări de la comportamen-
tul normal. Ex.: homosexuali-
tate, pedofilie, etc< (A.S.)
PESTĂ (CIUMĂ), boală infec-
țioasă produsă de bacilul pestos
transmisă omului de pureci pro-
veniți de la rozătoare bolnave,
în special de la șobolani. Evoluea-
ză la început sub o formă gan-
glionară caracterizată prin um-
flarea și supurația ganglionilor
(p. bubonică), apoi pe măsură
ce epidemia progresează, apar
forme din cc în ce mai grave, sep-
ticemice sau pulmonare, foarte
contagioase cărora intensitatea
complicațiilor hemoragice le-a
dat numele de p. neagră. în tre-
cut, p. a produs mari epidemii, cu
cea mai ridicată mortalitate. As-
tăzi, datorită măsurilor de profi-
laxie (stîrpirea paraziților și șo-
bolanilor, vaccinare), boala se
întîlncște doar în cîteva focare
izolate din Asia. Se obțin rezul-
tate bune printr-un tratament
susținut cu antibiotice. (G.S.)
pH, logaritmul cu semn schimbat
al concentrației ionilor de hidro-
gen (H+) dintr-o soluție: />H =
— log [H+]. Are valori cuprinse
între 0 și 14 și reprezintă gradul
de aciditate sau bazicitate al
unei soluții. Astfel = 7 în-
seamnă neutralitate; pH < 7 co-
respunde acidității (care crește
spre 0); pH > 7 corespunde ba-
zicității (care crește spre 14).
optim = valoarea pH-ului la
care se desfășoară optim un pro-
ces (mai ales enzimatic) dacă cei-
lalți parametri sînt de asemenea
optimi. sanguin este cuprins
PES
346
între 7,30 și 7,45. pH scade în
acidozele gazoase care apar la
tuberculoși, la intoxicați cu mor-
fină etc. Crește în alcalozele de-
compensate gazoase ce însoțesc
răul de munte etc. pH urinar
este cuprins între 4,8 și 9, în
funcție de regimul alimentar și
intensitatea efortului fizic, pli-
metni: aparat pentru determina-
rea pe cale electrometrică a ^H-u-
lui. Hirlie de />H: hîrtie special
preparată cu indicatori chimici
pentru anumite intervale de
și însoțită de o scală colorată,
adecvată. (G.F.)
PIAN (FRAMBOESIA, SIFILIS
TROPICAL), boală asemănătoare
sifilisului care se transmite însă
pe cale neveneriană, de obicei
în copilărie, fiind produsă de
Treponema pertenue. Evoluează
în 3 faze producînd leziuni cutana-
te sau viscerale cu aspect de
fragă (framboesia). (G.S.)
PIATRA IADULUI v. LAPIS
INFERNALIS.
PIATRĂ, formațiune patologică
dură produsă în urma precipi-
tării unor săruri dizolvate. P.
ponce, tuf vulcanic (plutește și
la suprafața mărilor; azi este
realizat artificial), p. poroasă,
dură, care servește la înde-
părtarea pielii întărite de pe
talpa piciorului (după înmuiere)
sau a „ochiurilor de găină", prin
frecare, se utilizează și în tehni-
ca dentară. (E.P.)
PICIOR PLAT, deformare a pi-
ciorului, ce ia naștere în urma
coborîrii bolții plantare. Se poate
remedia prin gimnastică medi-
cală si cu susținătoare plantare.
(OH).
PIELE, învelișul exterior al cor-
pului; este un organ (în ansam-
blul lui) foarte important, atît
pentru a feri organismul de ac-
țiunea agenților externi (chimici,.,
fizici și infecțioși), cît și pentru a
elimina spre exterior o serie de
produși ai organelor interne.
Este constituită din epiderma,
alcătuită din straturi de celule
care se cornifică spre exterior,
căzînd sub formă de mătreață
și derma din fibre elastice, cu
celule adipoase și chiar depozite
de grăsime; în papilele dermice
sînt corpusculi tactili, capilare
și terminații nervoase libere care
ajung pînă în epidermă; glandele
sudoripare ies prin mici pori
la suprafața p. și varsă aici su-
doarea; din glandele sebacee,
din jurul foliculului pilos, se eli-
mină o grăsime lichidă, cu acizi
grași, ce poate avea miros spe-
cific. Prin p. se face și un schimb
slab de gaze (iese CO2, dar pă-
trund gaze toxice și chiar puțin
oxigen). Descuamarea epidermei,,
sudoarea și grăsimea alcătuiesc
„murdăria" pe care o întîlnim pe
albituri; ea e cu atît mai mare
cu cît aceste procese, fiecare în
parte sau toate la un loc, sînt:
mai puternice. P. ajută deci ex-
creția (în lipsa eliminării sudorii,,
organismul se intoxică) ajută
347
PIU
termoreglarea (prin evaporarea
sudorii se pierde o însemnată
cantitate de căldură) și consti-
tuie un organ de simț de mare sen-
sibilitate față de acțiunile me-
canice (înțepare, contact, pre-
siune), termice (cald, frig) și
«dureroase pe care le pot provoca
factorii externi. Igiena p. este
extrem de importantă pentru
funcțiile ei; o piele grasă se spală
cu săpunuri mai alcaline (borax)
și cu apă de colonie, o piele uscată
cu săpunuri grase (glicerinate);
măcar odată la o săptămînă e
necesară o baie a întregului corp.
Bolile p. sînt foarte numeroase,
unele provocate de cauze mecani-
ce, altele de cauze interne infec-
țioase și altele de cauze interne
destul de puțin cunoscute. Der-
matozele se tratează de medicul
specialist; în alte cazuri avem de-a
face cu depigmentări parțiale
sau totale (albinism, vitiligo);
alte boli evidențiate de p. sînt
alergiile (ale căror cauze rămîn
adesea încă necunoscute). P de
^dina, un aspect particular al
pielii cu vaso-constricție și
contracția mușchilor pielei și a
ridicăturii părului, ce apare în
anumite stări de stress, cum
este frigul, spaima etc. și care
este provocată de o vărsare a-
bundentă de adrenalină în sînge
din cauza agresiunii pe care o
suferă corpul. (E.P.)
PIELITĂ, inflamația bazinetului
renal, porțiune incipientă a căi-
lor urinare venită de la vezică
(infecție ascendentă) sau pro-
dusă de prezența unui calcul.
Se complică de multe ori cu in-
flamatia rinichiului (pielonefri-
tă). (V. NEFRITĂ INTERSTITI-
ALĂ). (G.S.)
PIELONEFRITĂ, inflamația ba-
zinetului renal (pielită), compli-
cată cu inflamația rinichiului
(nefrită). Este cronică sau acută,
uni- sau bilaterală, frecventă la
copii, femei, bătrîni. Este cauzată
de microbi ajunși în interstițiul
renal, pe cale hematogenă sau pe
căile urina're. Se caracterizează
prin inflamații, necroze, leziuni
etc. (G.S.)
PIGMENT, particulă solidă de
natură minerală sau organică,
care dă culoarea celulelor, țe-
suturilor. P. anorganici naturali
(de pămînt, culori de pă-
mînt): ocrul, malachita etc. P.
anorganici artificiali: verdele de
crom, albul de zinc etc. P. bi-
liari, compuși ca: bilirubină, bi-
livcrdină, urobilinogen etc., care
sînt constituenți ai secreției bi-
liare și care rezultă din degrada-
rea hemoglobinei la nivelul sis-
temului reticulohistiocitar. în sîn-
ge, bilirubină se află în concentra-
ție de 5 —6 mg%. P. carotenoizi:
substanțe naturale de culoare ro-
șie sau gălbui-portocalie cu multe
duble legături conjugate în mo-
leculă (izopreni): astacina, ca-
rotina, licopina etc. în morcov
se găsesc în concentrații mari. în
organismul animal au rol deprovi-
tamina A. P. luminofori prezintă
fenomenul de luminescenă. Pot
PIG
348
fi fluorescenți, fosforescent! și
fosforescenți radioactivi. Se uti-
lizează pentru marcarea cadra-
nelor unor aparate (ceasuri, bu-
sole etc.). P. respiratorii sînt cro-
moproteide care formînd combi-
nații labile cu oxigenul au rol
esențial în respirația țesuturilor:
hemoglobina, hemeritrina, cloro-
cruorina și citocromii conțin Fe,
hcmocianina conține Cu. P. ter-
mofori își schimbă culoarea în
funcție de temperatură. P. uri-
nari, coloranți naturali ai uri-
nei: urobilina (20 mg/urina din
24 ore), urocrom (300 — 350 mg/
litru de urină). (G.F.)
PIGMENTAȚIA PIELII, colora-
ția mai deschisă sau mai închisă
a pielii în funcție de bogăția în
piele a unor celule (melanocite)
care formează sau conțin un
pigment brun-negricios numit me-
lanină. Rolul melaninei este de
a proteja corpul de acțiunea ra-
zelor solare, din care cauză p.p.
se accentuează în urma expunerii
corpului la soare. în funcție de
intensitatea p.p. se disting în
cadrul speciei umane patru rase:
albă, neagră, galbenă și roșie,
dintre care rasa neagră (trăind de
mult timp în condiții de intensă
expunere a corpului la soare)
prezintă o piele de culoare brună
sau neagră. în unele cazuri p.p.
este localizată numai pe anumite
regiuni ale pielii sau apare în anu-
mite familii. Melanismul indică
o tulburare a metabolismului
practic. (V. BOALA ADDISON)
(G.S. 4- E.P.)
PILOR, sfincter muscular situat
între stomac și duoden; este
inervat de parasimpatic (a cărui
excitație îl închide) și de simpa-
tic (a cărui excitație îl deschide)
(P— S+); cînd chimusul gastric
a ajuns la un grad de mărunțire
a alimentelor cu apariția de pep-
tone, sub acțiunea contracțiu-
nilor stomacale, o parte a chi-
musului e împinsă spre p., aceas-
ta se deschide și circa 5 — 10 cc
chimus pătrunde în el; activi-
tatea chimusului produce un re-
flex de închidere a p. care se men-
ține pînă ce chimusul acid nu a
fost împins înspre intestin și
neutralizat de- secrețiile alcali-
ne ale acestuia (inclusiv ale sucu-
lui pancreatic și bilei); cînd în
regiunea p. se produce ulcer,
atunci deschiderea lui se mic-
șorează și se - poate provoca o
stenoză a acestuia cu vomă frec-
ventă de chimus gastric cu ali-
mente incomplet digerate; tra-
tamentul e măi ales chirurgical.
(E.P.)
PINOCITOZĂ, proces de îngloba-
re de către celule a unor pică-
turi de soluții prin mecanismul
invaginărilor succesive. A fost
observat la amibe, globule albe-
(monocite), celule din endo-
teliul capilarelor etc. Proteinele
induc de obicei o intensă acțiune
pinocitară. Dacă se ingerează
particule solide, fenomenul se
numește fagocitoză și prezintă
importanță în apărarea antimi-
crobiană. (G.F.)
349
PLA
PIODERMÎTĂ, denumirea infec-
țiilor pielii, produse în special
de streptococi, stafilococi; evo-
luează cu formare de puroi. (G.E.)
PIOREE ALVEOLARĂ v. PARO-
DONTOZĂ
PIROMANIE, impulsia de a da
foc, de a provoca incendii. P.
survine în oligofrcnic, psihopa-
tie, isteric, epilepsie, dementă etc.
(A.S.).
PIROZĂ senzație de arsură care
urcă din stomac prin esofag, aso-
ciată cu un gust acru. Este pro-
dusă de tulburări în funcția sto-
macului, în special hiperacidi-
tate. Se previne prin evitarea,
alimentelor și băuturilor iritante
și prin administrare de substanțe
alcaline. (G.S.)
. PISTRUI, acumulare de pigment
brun, pete rotunde, circumscrise,
de dimensiuni variabile, ce nu se
ridică deasupra nivelului pielii.
Se localizează în grupuri de obi-
cei pe față, mai cu seamă pe nas
și pe frunte, mai rar pe umeri,
spate, brațe, gît. în perioada pu-
bertății apare de cele mai multe
ori pe față, iar după vîrsta de 50
de ani pe dosul mîinii. P. devine
mai colorat sub acțiunea razelor
ultraviolete, solare, iarna culoa-
rea este mai palidă. P. nu este o
boală; se poate trata cu mijloa-
ce medicamentoase, care provoacă
desenamarea pielii, însă recidivea-
ză la acțiunea razelor solare. (A.
V.)
PITIRI A SIS, boală a pielii, pro-
dusă de cele mai multe ori de ciu-
perci. Există mai multe varietăți.
P. rubva, erupție sub formă de pete
roșii, rugoase, în special pe fața
dorsală a degetelor de la mîini sau
pe genunchi, de cauză necunoscu-
tă. P. versicolor, pete de culoare
cafenie care se cojesc ușor pe gît
și torace produse de ciuperca
Micvosporon furfuv. Se tratează
prin badijonări cu soluții de iod
și salicilat. (G.S.)
PIURIE, prezența în urină a puro-
iului.
PÎNTEC v. ABDOMEN
PLACEBO, produse neutre sau
metode a căror eficiență se bazea-
ză pe sugestibilitatea persoanelor
cărora li se aplică. în farmacologie
p. este considerată drept o metodă
de testare a unui produs nou
înainte de a fi pus în circulație.
(A.S.)
PLACENTĂ, organul care asigură
nutriția și dezvoltarea fătului în
cursul vieții intrauterine; este
fixată pe peretele uterului, lega-
tă cu embrionul prin intermediul
cordonului ombilical. P. elimina-
tă din uter, după expulzia fătului
se prezintă ca o masă cărnoasă,
plină cu sînge, de culoare roșie
închisă. P. așezată pe un plan
orizontal are formă turtită, rotun-
dă, cu diametrul de 15 — 20 c.m,
grosimea ei în zona centrală, 1,5 —
3 cm, marginal 0,5 —0,8 cm..
PLA
350
P.	are două fețe: fața maternă,
formată din mucoasa uterină,
transformată în vederea sarcinii
(decidua) și o față fetala, acoperită
de membrana amniotică. între
cele două foițe, decidua maternă,
și membrana amniotică, fetală,
se găsește un strat spongios,
numit spațiul intervilos, în care
circulă sîngele matern, scăldînd
vilozitățile numite coriale. Sîngele
matern aduce din circulația gra-
videi oxigenul, substanțele nece-
sare nutriției fătului, apa și săru-
rile anorganice, solubile și anti-
corpii. Vilozitățile coriale se scal-
dă în acest sînge, sînt căptușite
de o membrană, în axa conjuncti-
vă a vilozităților se află vasele,
cu sîngele fetal. Membrana vilozi-
tăților asigură schimburile între
sîngele matern, care cedează fă-
tului oxigenul, și substanțele nu-
tritive preiau bioxidul de carbon
și dcșeurilc din sîngele fetal. Stra-
turilor celulare, care formează
membrana delimitantă a vilozi-
tăților, li se atribuie și un rol en-
docrin, producere de hormoni
•placentari (coriogonadotrofină,
progesteronă și estrogeni). Supra-
fața funcțională a p. la termen (a
vilozităților coriale) este de 14 m2,
apropiată de cea a intestinului
subțire al omului adult, iar lun-
gimea vaselor capilare, aflate în
vilozități, de vreo 50 km. Prin
membrana vilozităților pot trece
însă și agenți patogeni: virusuri,
microbi, toxine, microbiene, sub-
stanțe toxice circulante în sîngele
matern (unele medicamente, ni-
cotină, alcoolul etc.). P. se dez-
voltă în a HI-a lună de sarcină,
din părțile fetalc și materne. P.
accreta, p. foarte aderentă de uter,
care poate produce hemoragii
mari în timpul delivrenței (facerii)
necesitînd dezlipire manuală. P.
previa, înserată jos pe segmentul
inferior al uterului. Poate produce
hemoragii în ultimul trimestru al
sarcinii și în special în timpul tra-
valiului. Recunoscută din timp,
necesită de cele mai multe ori
secțiune cezariană. (A.V.)
PLACHETĂ SANGUINĂ
v. TROMBOCITE
PLAGĂ (RANĂ), soluție de con-
tinuitate la nivelul țesuturilor
organismului în urma acțiunii
unor factori mecanici (în spe-
cial obiecte tăioase). După na-
tura acestor factori există p.
tăiate, înțepate, împușcate, muș-
cate, zdrobite, penetrante (care
pătrund în profunzime), trans-
figurate (care străbat o regiune sau
un organ de la un capăt la altul)
etc. Necesită tratament urgent
de oprire a hemoragiei și comba-
terea infecției. (GS.)
PLANTE MEDICINALE, plan-
tele care conțin una sau mai multe
substanțe active, care exercită
o acțiune precisă asupra organis-
mului uman (și animal în gene-
ral). Aceste substanțe denumite și
principii active sînt fabricate de
către celulele vegetale și se loca-
lizează în diferite țesuturi ale
plantei iar uneori în întreaga
plantă. Omenirea a folosit din
cele mai vechi timpuri p.m. pen-
351
PLA
tru combaterea durerii și a unor
boli. Nici azi nu se poate da o
explicație plauzibilă despre meca-
nismele care au dus la identifi-
carea p.m. de către primele civi-
lizații. în 1803 farmacistul Pel-
letier și Cavcnton au izolat chi-
nina din scoarța arborelui de
chinină. De atunci numărul princi-
piilor de extras a trecut de cîtcva
mii. Clasificarea principiilor ac-
tive s-a făcut după criterii chi-
mice (alcaloizi, flavonoizi, vita-
mine etc.) sau farmacodinamice
(hipotensive, tonicardiace, anti-
spastice etc.). Astăzi fitoterapia
(terapia cu produse de origine
vegetală) constituie o ramură
științifică care se dezvoltă în
relații strînse cu alte științe și
tehnici ca: fitochimia, chimia
extractivă, chimia analitică, fito-
f arm a codi nam ia, m icrob i o logi a,
tehnica farmaceutică etc. P.m.
ca atare se utilizează pentru fa-
cerea ceaiurilor medicinale. Sub
formă de tincturi, extracte, soluții
injectabile ele capătă și alte
utilizări. Se folosește uneori cîte
un principiu sau un amestec
(se potențează reciproc). .Recol-
tarea p.m. se face în perioada
de maximă acumulare a princi-
piilor active, care este în funcție
de anotimp și de perioada de
vegetație. Modalități de utiliza-
re a p.m.: infuzia (bucăți din una
sau mai multe specii de plante
se umezesc cu apă și se așează
într-un vas de porțelan sau emai-
lat, apoi se toarnă apă clocotită
și se lasă 15 — 20’. Se strecoară.
Nu se păstrează mai mult de o zi).
decoctul (bucățile de plantă ume-
zite în prealabil se pun într-un
vas emailat sau de porțelan și
se toarnă apă clocotită după care
se fierb 15 — 20’ la foc moale),
maceratul (se obține prin pune-
rea în apă fiartă și apoi răcită,
a plantelor din care principiile
active se dizolvă la rece: semințe
de in, flori de nalbă etc.),
tinctura (este un extract în alcool
etilic respectînd anumite norme
de timp), extractul (este de fapt
o tinctura foarte concentrată de
consistență vîscoasă obținută cu
apă, alcool etilic, sau alți sol-
venți), vinuri medicinale (repre-
zintă de fapt macerate care folo-
sesc vinul obișnuit ca solvent.
Uneori se pot adăuga medica-
mente. Se cunosc și sub numele de
vinuri tonice). (G.F.)
PLASMĂ, lichidul lipsit de ele-
mente figurate pe care îl găsim
în sînge, în lichidul cefalorahi-
dian, în limbă, în lichidul semi-
nal și interstițial, în alcătuirea
organelor (p. musculare, hepatice
etc.). P. sîngelui reprezintă la om.
cca 50% din volumul acestuia;,
se obține prin centrifugarea sîn-
gelui (3000 ture/minut timp de 10*
minute), separîndu-se globulele;
este un lichid gălbui, puțin vîs-
cos, care conține săruri minerale,
proteine solvate (serum-globu-
line și serumalbumine, fibrino-
gen), colesterină și picături mi-
croscopice de grăsimi; p. sîn-
gclui lăsată liberă coagulează și
se formează un cheag alburiu de
fibrină. (E.P.)
PLA
352
PLASMOCIT, celulă de tip lim-
foid, cu nucleu caracteristic (cu
cromatina nucleară dispusă sub
formă de spițe de roată). P. are
rol în mecanismul de apărare
umorală al organismului; are pro-
toplasmă ușor bazofilă, cu granu-
lații azurofile. P. aparține sistemu-
lui rcticulo-endotelial, este o ce-
lulă do „iritație" care se găseș-
te rar în sîngele normal; se în-
mulțește în unele boli (leucoci-
toză plasmocelulară). Prolifera-
rea tu morală a p. este numită
plasmocitoma malignum sau mie-
lom multiplex, o boală tumorală
malignă a sistemului plasmoci-
tar, a cărei esență este o infil-
trație reticulară, plasmocitară a
măduvei osoase care duce la
moarte în decurs de cel mult
cîțiva ani (mai nou se consideră
că are origine virusală). (A.V.)
vin dacă primesc apă din abun-
dență. (G.F.)
PLĂMÎN DE OȚEL, aparat me-
canic care asigură mișcările res-
piratorii ale bolnavilor cu para-
lizia mușchilor respiratorii (poli-
omielită, encefalite, leziuni trau-
matice cerebrospinale) G.F.)
PLĂMÎNI (PULMONI), organele
respirației. Cu ajutorul lor se
face schimbul de oxigen și CO2
între sînge și aerul atmosferic,
datorită diferenței de presiune
parțială a acestor gaze. Gazele,
ca să ajungă la p. sau ca să iasă
din aceștia, trec prin nas (sau
gură), faringe, laringe, trahee si
bronhii și ajung în alveolele pul-
monare, unde are loc trecerea
oxigenului din aer în sînge si
a COo din sînge în aer. (V. RES-
PIRAȚIE). (E.P.)
atmosferă	alveole pulmonare	sînge pulmonar
oxigen 150 mm Hg CO2 0,1 mm Hg	110 mm Hg 18 mm Hg	93 mm Hg 25 mm Hg
PLASMOLIZĂ, fenomenul de con-
tractare și desfacere a citoplas-
mei de pe membrana celulară,
în condiții de hipertonicitate a
mediului. în condiții terapeutice
p. poate fi evitată prin adminis-
trarea de soluții izotonice cu sîn-
gele. La plante, p. este una din
cauzele ofilirii. Aici fenomenul
este reversibil — plantele își re-
PLEGOMAZINĂ v. CLORPRO-
MAZINĂ
PLETISMOGRAFIE, metodă de
măsurare a variației volumului
unui organ și înregistrarea modi-
ficărilor ce se produc în timp di îi
cauza variației circulației sînge-
lui în el (în vasoconstricțic vo-
lumul se micșorează); se aplică
353
PNE
mîinii întregi, unui deget sau,
experimental, rinichiului, splinei
etc. (E.P.)
PLETORĂ, creșterea peste nor-
mal a cantității de sînge sau
a altor lichide din organism. P.
sanguină: congestia unor organe
sau a pielii la indivizi grași și
hipertensivi; predispune la acci-
dente cardiace și vasculare (in-
farct, hemoragie cerebrală). Se
manifestă prin contracții mari
ale inimii, palpitații, puls mare,
respiratii scurte, înrosirea pielii.
(G.S.) '
PLEUREZIE (PLEURITĂ), in-
flamația pleurei, membrana care
învelește plămînii. în cazul cînd
se produce numai prin apari-
ția de depozite fibrinoase se vor-
bește de p. uscată. De obicei
se însoțește de formare de lichid
(p. ex sudati vă ). După natura exsu-
datului, se pot întîlni forme seroase
(cu lichid clar, asemănător seru-
lui sanguin), purulente și hemo-
ragice. Cele mai multe p. sînt
de natură tuberculoasă, mai rar
de origine reumatismală sau ca
urmare a unei infecții microbiene.
Necesită tratament antiinfecțios
adecvat. (G.F.)
PLEXUS (PLEX), formație com-
plexă nervoasă (nervi simpatici)
și vasculară ce se găsește în anu-
mite zone de mare activitate;
p. brahial, sacral etc.; privește
nervii somatici ai măduvei spi-
nării care sînt foarte deși în aceste
regiuni; p. carotidian, cardiac,
pulmonar, renal, mezenteric, so-
lar sînt alcătuite din nervi sim-
patici, care alcătuiesc un fel
de rețea foarte complexă, de
unde pleacă nervii la organele
respective; p. hipogastric alcă-
tuit din nervi simpatici și para-
simpatici inervează regiunea in-
ferioară a bazinului; de obicei
în p. se găsesc uneori ganglioni
nervoși și limfatici. (E.P.)
PLOȘNIȚĂ, insectă urît mirosi-
toare, parazită pe om (Cimex
ledulavius) y pe păsările din curte
și pe porumbei (C. colombarius)^ pe
rîndunică (C. hirundinis) ; poate
trece de pe o gazdă pe alta. Cea
obișnuită (C. lectulcwius) ajunge
pînă la 5 mm lungime și poate
suge pînă la 0,1 cmc sînge; în-
țeapă cu 4 cîrlige ascuțite și
introduce în răni o substanță
toxică, care dă o roșeață a pielii
și o senzație dureroasă. P. tră-
iește în lemn și se înmulțește
foarte mult; poate sta nemîncată
luni de zile (se „usucă") dar
atunci devine extrem de agresivă;
se distruge cu DDT, cu petrol,
terebentină, albastru de Berlin;
este foarte greu de extirpat din
blocuri, căci trece dintr-o locu-
ință în alta (trebuie luate mă-
suri de dezinfecție în tot blocul
deodată). (E.P.)
PNEUMOCOC, agentul pneumo-
niei, pleureziei. (E.P.)
PNEUMOCONIOZĂ, inflamație
datorată depunerii de pulberi în
plămîn, urmată de multe ori
23 — Dicționarul sănătății
PNE
354
de înlocuirea țesutului pulmonar
cu țesut fibros, care poate duce
la scleroză pulmonară și insufi-
ciență cardiacă sau respiratorie.
Boala apare la persoanele care
lucrează sau trăiesc în mediu
cu praf. Cea mai gravă formă de
p. este silicoza ce apare la minerii
care lucrează în condiții neigie-
nice și constă în depunerea pul-
berii de bioxid de siliciu care este
foarte toxic. Pulberea de cărbune
produce antracoza, mult mai puțin
gravă. Alte forme de p. sînt:
asbestoza (pulbere de asbest), be-
rilioza (pulbere de beriliu din
industria lămpilor fluorescente),
aluminoza (pulbere de bauxită),
sideroza (pulbere de minereuri
de fier) și unele pneuwioconiozs
apărute la muncitori agricoli.
Prevenirea bolii se face prin evi-
tarea prafului sau umezirea at-
mosferei în care apare praf (foraj
umed în mină). Apariția bolii
obligă la scoaterea muncitorului
din atmosfera respectivă. (G.S.)
PNEUMOENC EF ALO G RAFIE,
procedeu radiologie folosit pen-
tru explorarea sistemului ner-
vos central. Tehnica se bazează
pe introducerea unei cantități
de aer în doze fracționate pe cale
suboccipitală sau lombară după
extragerea de lichid cefalorahi-
dian. Aerul este utilizat ca sub-
stanță de contrast și cu ajutorul
său se pot pune în evidență
tumori, atrofii, malformații etc.
(A.S.)
PNEUMOGASTRIC v. VAG
PNEUMOGRAFIE, înregistrarea
mișcărilor respiratorii ale bol-
navului cu ajutorul pneumogra-
felor; arată modificări în felul
cum se succed contracțiile mus-
culare ce produc inspirația și
expirația. (E.P.)
PNEUMONIE (APRINDERE DE
PLĂMÎNI), inflamația țesutului
pulmonar, interesînd unul sau
mai mulți lobi dintr-unul sau
ambii plămîni (dublă p.). Cînd
se limitează strict la teritoriul
unui lob, se vorbește de p. francă
lobară, produsă de obicei de pneu-
mococ. Cînd este mai extinsă,
interesînd și bronhiile și avînd
evoluție mai gravă (la copii și
bătrîni) se vorbește de bronho-p.
P.centrală interesează numai cen-
trul unui lob. P. interstițială
interesează numai spațiul dintre
alveolele pulmonare și este pro-
dusă în special de virusuri: în-
trucît imaginea radiologică este
diferită de cea întîlnită în p.
obișnuită, se vorbește de p. ati-
pică. Poate apare și la tubercu-
loși, cînd plămînul suferă o ne-
croză gazoasă (p. gazoasă). Apa-
riția p. este favorizată de frig,
oboseală, surmenaj și diferite
infecții (gripă, tuse convulsivă,
pojar). Poate apare și la cei care
aspiră mucozități în timpul unei
operații (p. de aspirație) sau la
cei care zac mai mult în pat (p<
de decubit). Necesită tratament
antiinfecțios adecvat (antibiotice)
ca și combaterea temperaturii și
355
POL
susținerea activității inimii prin
administrarea de cardiotonice.
(G.S.)
PNEUMOTORACE, pătrunderea
aerului în cavitatea pleurală în
urmji unei plăgi penetrante în
această cavitate sau a unei per-
forații a plămînului de către un
proces patologic (tuberculoză, can-
cer). Se poate însoți de o stare
gravă de șoc. In afară de p.
spontan, există un p. terapeutic,
executat de medic, cu scopul
să comprime un plămîn bolnav,
favorizînd prin imobilitate vinde-
carea unor leziuni tuberculoase.
G.S.)
PODAGRĂ v. GUȚĂ
POFTĂ DE MÎNCARE v. APE-
TIT
POJAR v. RUBEOLĂ
POLEN, produsul de fecundare
masculină a multor plante; este
luat de vînt și împrăștiat în at-
mosferă; unele persoane au idio-
sincrazie față de p. unor plante
(brad, grîu, etc.). în perioada
înfloririi acestor plante se simte
mai ales în regiunea oculobazală
o mîncărime puternică, cu stră-
nuturi și o secreție foarte abun-
dentă; nu rar această fază se
complică cu insuficiențe pulmo-
nare, tuse, expectorație puter-
nică. După terminarea perioadei,
simptomele dispar, total, pînă
la următoarea. (E.P.)
POLI ARTRITĂ, inflamația con-
comitentă a mai multor articula-
ții, care se umflă și devin dure-
roase. Survine în special în reu-
matism. (G.S.)
POLIDIP SIE, sete irezistibilă, exa-
gerată însoțită de un consum,
mare de apă; apare în diabet și
diabetul insipit. (E.P.)
POLIFAGIE, consum exagerat de
alimente, în urma apetitului mare.
Poate fi simptomul diferitelor
boli. De ex. bolnavii suferinzi
de diabet zaharat au drept unul
dintre primele simptonie p. spre
a compensa pierderile mari de
calorii. în unele boli ale sistemu-
lui nervos central, apare de ase-
menea p. drept urmare a lezării
centrilor de metabolism, de foa-
me și de apetit. Acest termen se
utilizează și pentru denumirea
unui mod de hrănire cu alimente
foarte diferite, spre deosebire de
monofagie care se referă la o
hrănire exclusivă cu un singur
fel de aliment (marsupialul koala
din Australia mănîncă numai
frunzele unei singure specii de
Eucalyptus). (A.V.-j-E.P.)
POLIGLOBULIE (POLICITE-
MIE, ERITROCITOZĂ), crește-
rea numărului de eritrocite (glo-
bulelor roșii din sînge). P. poate
fi fiziologică la locuitorii din re-
giunile muntoase, sau în timpul
ascensiunilor în munți, în caz
de ședere îndelungată la altitudi-
ni. Din pe patologice fac parte:
23*
FOL
356
creșterea globulelor roșii în unele
intoxicații; leziuni ale plămî-
nilor (silicoză, fibroză); emfizem
și alte afecțiuni pulmonare, care
limitează respirația, boala lui
Vaquez Osler, policitemia vera
etc... în cazul pseudo-p. crește
numai aparent numărul globule-
lor roșii din sînge, de fapt sînge-
le este sărăcit de lichide din cauza
deshidratării (hemoconcentrație).
Există si o p. de origine nervoasă.
(A.V.) '
P 0 LI 0 MIE LI TĂ (PAR ALIZIE
INFANTILĂ), boală infecțioasă
produsă de un virus interesînd sis-
temul nervos central, în special
substanța cenușie a măduvii spi-
nării. Apare sub formă de epi-
demii care interesează în special
copiii și mai rar adulții. Infecția
se ia pe cale respiratorie și mai
rar digestivă. Distrugerea unor
porțiuni din măduva spinării duce
la apariția de paralizii ale mem-
brelor; în cazuri mai grave para-
liziile interesează mușchii respi-
ratori (intercostali, diafragma) sau
chiar centrii respiratori din creier,
putînd provoca moartea. După
vindecarea bolii, membrele para-
lizate prezintă o oprire în crește-
re, ducînd la defecte importante.
Prevenirea bolii sc face prin vac-
cinare, care a dus, în ultimii ani,
la dispariția aproape completă
a cazurilor de p. (vaccin Salksau
Sabin). (G.S.).
POLIP, neoformație benignă, cu
bază de implantare largă (sesilă
sau pediculată) ce se dezvoltă
pe mucoasele ce căptușesc orga-
nele cavitare ale corpului (căile
aeriene, tractul gastro-intestinal,
uter, vezică etc.). De obicei ia
naștere în urma inflamațiilor re-
petate sau prelungite ale mucoa-
selor. Se recomandă îndepărtarea
lor pe cale chirurgicală, deoarece
în unele cazuri se malignizează.
(D.H.)
POLIPNEE, respirație accelerată,
de la 16—18/minut, cît este nor-
mală, la 40 —50/minut sau chiar
mai mult; se observă în oboseli
musculare si în anumite intoxi-
cații. (V. DISPNEE). (E.P.)
POLIURIE, creșterea (peste 2
litri) a cantității de urină elimi-
nată timp de 24 de ore. Ca feno-
men trecător se observă după
ingestarea unei cantități mari
de lichid, și în urma unei răceli.
P. se observă după consumarea
unor alimente care au acțiune
diuretică (pepene) după medica-
mente diuretice, date pentru com-
baterea edemelor. Ca simptom
patologic se întîlnește în cazul
afecțiunilor renale, în diabetul
zaharat și cel insipid, sau în unele
cazuri de subnutriție. (A.V.)
PORFIRIE, boală produsă de
tulburarea meRibolismului porfi-
rinelor, substanțe precursoare ale
hemoglobinei, cu depunerea lor
în țesuturi. Produc dureri abdo-
minale și leziuni cutanate sau
nervoase. Evoluează acut (p. in-
termitentă acută) sau cronic.
Există si o formă congenitală.
(G.S.)
357
PRE
PORFIRINURIE, eliminarea pes-
te limitele normale a porfiri-
nelor și precursorilor lor prin
urină. Se manifestă în porfiria
acută și congenitală și în satur-
nism. (G.F.)
POSOLOGIE, stabilirea dozelor
de medicamente ce trebuie ad-
ministrate bolnavilor, după vîr-
stă, sex, starea bolii etc. (E.P.)
POT OM AN IE, sindrom impulsiv,
caracterizat printr-o cerință ire-
zistibilă de a consuma lichide
în general. K. se întîlnește în
stări anxioase, tulburări neurove-
getative, nevroze etc. (A.S.)
PRECANCER, leziune care pre-
zintă un risc mărit de a se trans-
forma în cancer, în urma cărui
fapt necesită o îngrijire specială,
în această categorie intră unele
ulcerații ale colului uterin, anu-
miți noduli mamari, ulcerații cu-
tanate care evoluează cronic, în
special produse de arsuri și ra-
zele roentgen, unii polipi ai tu-
bului digestiv, unele papiloame
ale vezicii urinare etc. în stabi-
lirea diagnosticului de p. un rol
important revine examenului cito-
logic și biopsiei, puțind pune în
evidență modificări celulare care
atrag atenția asupra posibilită-
ții evoluției spre cancer. Diag-
nosticul de p. nu implică transfor-
marea obligatorie a leziunii în
cancer, deoarece printr-un tra-
tament adecvat se poate vinde-
ca. (G.S.)
PREMATUR, copil viu născut
înainte de termen. După conven-
ția internațională (OMS) un nou
născut se consideră p., dacă greu-
tatea sa este sub 2500 gr și lun-
gimea sub 48 cm. Semnele de
prematuritate: capul mai mare,
ombilicul mai aproape de pubis,
decît de partea inferioară a
sternului, oasele craniului și tora-
celui de consistență moale, tes-
ticulii la băieți nu sînt coborîți
în scrot, buzele mari la fete nu aco-
peră pe cele mici. P. au respirații
neregulate, slabe. Temperatura
corpului este subnormală, fapt
pentru care este necesară crea-
rea unui mediu artificial: incu-
bator în care p. este ferit și de
infecții, la care p. este de altfel
foarte sensibil. Nutriția p. este
o problemă deosebit de dificilă:
la început nutriția se face cu o
sondă gastrică, introdusă prin
nas, dat fiind că lipsesc reflexele
lui de sugere și de înghițire. Ur-
mează administrarea laptelui de
mamă cu lingurița, apoi punerea
lui la sînul mamei, pentru suge-
re. (A.V.)
PREPUȚ, parte care acoperă glan-
dul penisului, spre partea internă;
este legat de gland printr-un
ligament fibros, la partea infe-
rioară; acesta se taie în anumite
țări (circumcizie); în cazul cînd
p. rămîne trebuie avută în ve-
dere igiena perfectă, din cauză
că pe gland și corpul cavernos
există o serie de glande a căror
secreție, numită smegnă, rămîne
PRE
358
acoperită de p. ce poate pro-
duce ulcerații și apoi infecții lo-
cale; în unele cazuri p. se strîm-
tează (V. FIMOZĂ). (E.P.)
PRESBIOFRENIE, formă clinică
particulară de psihoză presenilă,
în care apare o gravă amnezie
de fixare pe fondul unei dezorien-
tări temporospațiale, asociată cu
confabulații, false recunoașteri,
neliniști. Tratamentul se face sub
control medical. (;VS.)
PRESBITISM, scăderea și înce-
tarea capacității cristalinului din
ochi de a se acomoda la vederea
obiectelor apropiate. Nu se con-
sideră boală, este un atribut al
virstelor înaintate, ce poate să
apară peste vîrsta de 40 de ani.
Corectarea se face cu lentile
convexe. (Z.K.)
PRESIUNE ATMOSFERICĂ, pre-
siune statică exercitată de atmo-
sferă asupra corpurilor. La nive-
lul mării și la 0cC este aproxima-
tiv egală cu presiunea exercitată
de o coloană de mercur cu lun-
gimea de 760 mm și cu secțiunea,
de lem2 (1,1033 kg/cm?). Variază
cu altitudinea, lalitudinea geogra-
fică și anumite fenomene meteo-
rologice. Se măsoară cu ajutorul
barometrelor și se aduce prin cal-
cul la p.a. normală, adică cores-
punzătoare latitudinii de 45° în
scopul coordonării programelor
metorologice. Organismul uman,
în mod normal, este sensibil
numai la variați mari (dis-
barism) ale p.a. (G.F.)
PRESIUNE ONCOT1CĂ sau CO-
LOIDOSMOTICĂ, presiune da-
torată puterii de hidratare a pro-
teinelor plasmatice. Este o com-
ponentă importantă a schimburi-
lor dintre lichidele intercelulare
și sînge. (G.F)
PRESIUNEA OSMOTICĂ, presiu-
ne statică suplimentară care apare
între o soluție și solventul aces-
teia cînd se află despărțite de
o membrană semipermeabilă. Ea
provoacă fenomenul de osmoză
care se manifestă prin deplasarea
solventului în spre porțiunile mai
concentrate ale soluției. Se mă-
soară cu ajutorul osmometrelor.
Lichidele intercelulare, sîngele,
limfa, etc. sînt soluții osmotice
în care solventul este apa. P.
G. are rol în transportul substan-
țelor prin membrane (absorbția
intestinală etc.). (G.F.)
PREVENTORIU, unitate sanitară
cu paturi, unde se internează
în vederea unui tratament pre-
ventiv indivizi, susceptibili să
facă anumite boli. Există în spe-
cial preventorii de tuberculoză,
pentru cei care au trăit în mediu
infectat sau au suferit de tuber-
culoză. (G.S.)
PRIM AJUTOR, acțiune salva-
toare în cazurile în care viața
omului este în pericol, ce trebuie
efectuată pînă la sosirea ajuto-
rului medical. Este o datorie
umană, etică și cetățenească a
fiecărui om de a acorda ajutorul
necesar semenilor săi în toate căzu-
359
PRI
rile necesare. însușirea cit mai
temeinică a normelor și a prac-
ticării p. a. trebuie socotită ca
o datorie civică elementară in-
diferent de ocupație, respectiv
de nivelul cultural al oameni-
lor. Primul lucru în orice si-
tuație care reclamă p,a. este
oprirea cauzei accidentului în așa
fel, încît persoana care acordă
ajutorul să nu fie si ea însăși acci-
dentată. Persoanei accidentate
trebuie să i se asigure pe cît
posibil un mediu liniștit, cu aer
curat, pînă la sosirea medicului.
Semnele cele mai evidente ale
vieții sînt: respirația, bătăile ini-
mii, eventual mișcările. Respi-
rația poate fi constatată din ridi-
carea și coborîrea cutiei toracice.
Cînd intensitatea acesteia este
mai slabă, respirația se contro-
lează cu ajutorul unei pene sau
al unei oglinzi ținute în fața orifi-
ciilor nazale. Funcționarea inimii
se controlează ascultînd bătaia
acesteia cu urechea lipită de cu-
tia toracică, eventual prin pal-
parea pulsului arterial. Semnele
evidente ale morții sînt: petele
cadaverice, rigiditatea cadaverică,
coborîrea temperaturii corporale
la nivelul mediului ambiant, us-
carea corneei, respectiv vătămă-
rile care ele însele exclud posibi-
litatea vieții (cap, trunchi zdro-
bit etc.). în toate cazurile de
reanimare, primul lucru este des-
facerea hainelor mai strimte, cre-
înd astfel condiții favorabile in-
tensificării circulației sîngelui. Da-
că fața victimei este palidă, aceas-
ta se aduce în poziție culcată,
iar în caz de cianoză se aduce în
poziție șezînd. Obrajii pot fi
frecați și loviți ușor, in fața nă-
rilor se ține oțet sau parfum,
în vederea stimulării respirației.
Se interzice cu desăvîrșire tur-
narea lichidelor în gura persoa-
nelor în stare de inconștiență,
deoarece lichidul poate să'ajungă
în căile respiratorii, cauzînd su-
focarea accidentatului. După re-
venire accidentatul poate să bea
cafea, se recomandă însă ca un
timp oarecare să mai stea li-
niștit. Activitatea cardiacă poa-
te fi stimulată prin masaj cardiac
apăsînd ritmic asupra regiunii
inimii, într-un ritm corespunzător
frecvenței normale a bătăilor ini-
mii. în cazul opririi respirației
sau insuficienței acesteia, tre-
buie practicată respirație artifi-
cială. Acțiunea începe cu elibe-
rarea căilor respiratorii: dacă în
cavitatea bucaiă există corpi stră-
ini (proteză dentară, nisip, res-
turi de alimente etc.) acestea tre-
buie eliminate, deoarece pot
să cauzeze sufocare. Curățirea
gurii se face cu ajutorul unei
batiste răsucite pe degetul ară-
tător. în timpul respirației arti-
ficiale se recomandă fixarea lim-
bii pentru ca aceasta să nu îm-
piedice respirația. Se propune deci
prinderea vîrfului limbii cu o
batistă curată și tragerea ei spre
exterior. Se cunosc mai multe
metode de respirație artificială,
dintre care cea mai eficientă s-a
dovedit suflarea directă gură-la-
gură sau în cavitatea nazală,
printr-o batistă curată. în acest
PRI
363
caz, după curățirea cavității bu-
cale se dă capul accidentatului
mult în spre spate. Se astupă
nările accidentatului, după o inspi-
rație adîncă deschidem larg gura
și o aplicăm peste gura victimei.
Expirăm apoi forțat, suflînd aerul
în gura accidentatului. Ritmul
insuflațiilor să fie 15 pe minut.
Dacă suflarea se practică prin
nas cavitatea bucală trebuie as-
tupată. pentru ca aerul introdus
prin nas să nu iasă fără să ajungă
în plămîni. Respirația artificială
trebuie efectuată pînă la sosirea
ajutorului medical. Procedeele cla-
sice (bazate pe mișcarea brațelor
și prin acestea presarea cutiei
toracice) nu s-au dovedit destul
de eficiente. Ele se practică nu-
mai în cazul în care nu se poate
aplica procedeul „gură la gură",
în astfel de situații victima tre-
buie așezată cu fața în jos și
cu capul întors într-o parte. Sal-
vatorul se așază în genuchi înain-
tea capului victimei. Se apasă
cu ambele mîini pe baza toracelui
victimei, apăsînd în continuare
mîinile se deplasează spre umăr.
De pe umeri, mîinile se mută
pe brațe, deasupra coastelor și
se trag mult în sus, după care
urmează relaxarea. în ambele pro-
cedee de respirație artificială se
cercetează în prealabil dacă nu
există plăgi deschise pe cutia
toracică, prin care iese aerul,
în caz că există, plaga trebuie
imediat acoperită cu nu pansa-
ment comprcsiv, fixat cu leuco-
plast. Forma cea mai simplă a
stării de inconștiență este leșinul,
Pentru persoana leșinată se asi-
gură aer proaspăt, corpul se aduce
în poziție orizontală, fața poate
fi frecată și bătută ușor iar capul
se apleacă de cîteva ori înainte,
în majoritatea cazurilor după un
scurt timp persoana își revine
din leșin. Dacă starea nu se ame-
liorează trebuie începută reani-
marea. O formă mai gravă a
stării de inconștiență este coma
ce poate fi cauzată de diferite
tulburări metabolice; în toate
cazurile, concomitent cu proce-
deele de reanimare trebuie che-
mată asistența medicală cu ma-
ximă urgență. în stările de criză
epileptică singurul lucru de făcut
este înlăturarea posibilităților le-
zării bolnavului în timpul cri-
zei. Este absolut inutilă forța-
rea membrelor spastic contrac-
tate, criza trecînd de obicei de
la sine. Atacul cardiac este înso-
țit de dureri puternice în regiu-
nea cardiacă. în astfel de stare
se interzice cu desăvârșire orice
mișcare. în cazurile repetate, bol-
navul de obicei are asupra lui
medicamentul necesar, din care
se administrează cît mai urgent
o tabletă. Se mai recomandă apli-
carea compresei călduțe pe mem-
bre sau pe regiunea cardiacă;
starea este însoțită de dureri de
cap, greață, amețeală, eventual
pierderea conștiinței. Bolnavul
trebuie transportat la loc răco-
ros, se aduce în poziție culcată
și se aplică o compresă cu apă
rece pe cap. Dacă poate să în-
ghită, îi dăm puțină apă rece,
dar în nici un caz cafea sau băuturi
361
PRI
spirtoase. în cazuri mai grave
se cere ajutor medical. Hemoragia
cerebrală poate fi recunoscută
după următoarele simptome: pa-
ralizează o parte sau ambele
părți ale corpului, salivația este
abundentă, vorbirea confuză, even-
tual se pierde capacitatea de vor-
bire, pierderea cunoștinței. Bol-
navul se aduce imediat în pozi-
ție culcată, se previne orice miș-
care, și este interzisă cu desăvîr-
șire orice procedeu de reanimare
pînă la sosirea medicului sau
salvării. Pe capul bolnavului se
aplică compresă cu apă rece.
Fracturile care pot fi închise și
deschise se tratează după natura
lor. Forma mai gravă este frac-
tura deschisă. în acest caz se
aplică pansament asupra rănii,
se interzice încercarea restabilirii
membrului fracturat. După apli-
carea pansamentului membrul ac-
cidentat se imobilizează pînă la
sosirea salvării sau ajutorului
medical. Fixarea membrului frac-
tuiat poate fi făcută cu orice
obiect solid (bucată de scîndură,
umbrelă, baston etc.), în așa fel,
încît aceasta să imobilizeze și ar-
ticulațiile vecine. în cazul frac-
turării gambei de ex. este nece-
sar să fie imobilizată și glezna,
genunchiul. Transportul acciden-
tatului se face cu grijă, cu un
vehicul fără trepidații. Acest de-
ziderat este și mai pronunțat în
cazul fracturii bazei craniene
sau a coloanei vertebrale. Aju-
torul acordat în cazul rănirilor
trebuie să cuprindă următoarele
elemente: dezinfectarea plăgii,
oprirea sau încetinirea hemoragiei,
urmată de aplicarea pansamentu-
lui corespunzător. Cînd rana con-
ține impurități, curățirea se face
prin spălare (apă fiartă cu per-
manganat de potasiu). Sensul
mișcărilor de spălare trebuie să
fie dinspre plagă spre exterior,
în așa fel încît ele să îndepărteze
impuritățile. Dacă regiunea rănii
este acoperită de păr, acesta se
tunde cu grijă. După spălare, ur-
mează dezinfectarea regiunii rănii
cu spirt sanitar sau tinctură de
iod, cu grijă, ca aceste substanțe
să nu ajungă în plagă. Opera-
țiunea finală este aplicarea pan-
samentului: peste rană se pune
o bucată de tifon sterilizat, cu
vată ce se fixează cu un pansa-
ment corespunzător părții lezate,
în cazul plăgilor infectate cu
pămînt sau bălegar se face în
mod obligator vaccin antitetanic.
în cazul hemoragiilor, principala
acțiune ce se întreprinde este
oprirea sau atenuarea hemoragiei.
După felul vasului accidentat,
hemoragia poate fi arterială, capi-
lară sau venoasă. Forma cea
mai ușoară este hemoragia capi-
lară, care de obicei nu cere, nici
o intervenție deosebită oprindu-se
de la sine. Sîngerarea venoasă
se cunoaște prin culoarea mai
închisă a sîngelui care curge
într-un șuvoi continuu. Compre-
siunea se va face sub rană,
deoarece sensul circulației sîn-
gelui în vene este invers decît
în artere. în hemoragii mai u-
șoare se aplică pansament com-
presiv direct pe rană ce va fi
PRI
362
strîns atît cît este nevoie pentru
a opri scurgerea sîngelui. Hemora-
giile arteriale sînt extrem de
periculoase. Metodele aplicate în
aceste cazuri sînt: compresiunea
digitală, pansamentul compresiv
și garoul. în acest caz sîngele
țîșnește în jet discontinuu, avînd
culoare roșie deschisă. într-o ast-
fel de situație se cere intervenție
rapidă prin care se poate salva
viața omului. Cînd rana s-a pro-
dus pe un membru, compresiu-
nea se face deasupra rănii, pen-
tru a întrerupe circulația sîn-
gelui de Ia inimă spre rană.
Pentru a face garou se poate folo-
si o curea, o cravată, batiste, pe
care cu ajutorul unei bucăți de
lemn le strîngem prin răsucire
pînă la oprirea hemoragiei. E
vorba de o operațiune foarte
dureroasă, dar in acest caz sal-
varea vieții este scopul primordial.
Dacă ajutorul medical întîrzie,
mai mult de o oră, garoul se
destinde timp de cîteva minute
pentru ca să se primească sînge
proaspăt prevenind astfel necroza
(moartea) membrului lezat. Este
obligatoriu deci ca la aplicarea
garoului să i se atașeze o etichetă,
indicînd timpul la care garoul a
fost aplicat, mai ales atunci cînd
accidentatul este transportat de
la locul accidentului. Dacă rana
s-a produs pe o porțiune corpo-
rală unde nu se poate aplica
garou (de ex. gît), singura posi-
bilitate este de a pătrunde cu
două degete în rană și căutînd
capătul arterei lezate, aceasta
trebuie strînsa. La arsuri, primul
lucru de făcut este împiedicarea
producerii noilor leziuni. Flăcă-
rile pot fi stinse cu ajutorul covoa-
relor, păturilor etc., după care
urmează îndepărtarea resturilor
de haină de pe membrele lezate.
Peste plăgi se aplică pansament
curat, uscat și accidentatul se
transportă cît mai urgent la
spital. în cazul deger ăhtr ii prin-
cipalul lucru este acțiunea de a
aduce membrul degerat treptat
cu grijă la temperatura normală,
în scopul reluării circulației se
poate freca ușor. O încălzire ra-
pidă poate să cauzeze leziuni
grave. Dacă degerătura este ex-
tinsă victima trebuie dezbrăcată
cu grijă, se spală cu apă căl-
duță pînă cînd se restabilește
temperatura corporală normală.
La nevoie se aplică respirație
artificială. După revenire la con-
știență, bolnavul poate să pri-
mească ceai călduț. în caz de
electrocutare, prima data se între-
rupe circuitul de curent în care
sc află victima. în acest caz se
procedează cu grijă ca nu cumva
și salvatorul să fie accidentat.
Pentru desființarea circuitului
poate fi utilizată o haină uscată,
lemn uscat ș.a. Dacă respirația
este oprită, se aplică imediat
respirația, artificială, ce trebuie
continuată pînă la sosirea ajuto-
rului medical. La înec, salva-
rea trebuie încercată de la mal
cu frînghie, cu colac de salvare,
eventual cu barcă. Dacă persoana
și-a pierdut cunoștința, trebuie
supusă respirației artificiale. în
acest scop se procedează în mo-
363
PRO
citii descris anterior. în caz de
mușcătură de șarpe, deasupra ră-
nii se aplică garou iar pe rană
pansament obișnuit. Trebuie îm-
piedicată cu orice mijloc absorb-
ția veninului. Totodată victima
se transportă cît mai urgent la
punctul sanitar cel mai apropiat.
Salvarea spinzuratuliii se poate
încerca cu respirație artificială,
în primele momente ale spînzu-
rării, victima își pierde cunoș-
tința, datorită constrîngerii vase-
lor capului, iar moartea are loc
doar după 8 — 10 minute. în
acest interval de timp omul poate
fi reanimat. (Z.K.)
PRINCIPII ALIMENTARE, păr-
țile constitutive ale alimentelor,
care ca urmare a proceselor de
digestie se absorb în sînge și lim-
fă. Din acestea, celulele își sin-
tetizează propriile lor substanțe.
P.a. sînt: pentru proteine amino-
acizii, pentru grăsimi acizii grași
și glicerina, pentru glucide glu-
coza, fructoză etc. (Z.K.)
PRIȘNIT (COMPRESĂ PRIESS-
NITZ), compresă umedă și rece
cu efect de scădere a febrei și
stimulare a organismului. (G.S.)
PROCREAȚIE, ansamblul acte-
lor care duc la fecundarea oului
cu spermatozoizi, în care sînt
antrenate ambele sexe. (E.P.)
PROFILAXIE (PREVENȚIE),
prevenirea unei boli care este mai
ușoară decît combaterea ei (prin-
cipiu recunoscut azi pretutindeni).
P. constituie principiul de bază
al societății noastre socialiste.
Ea se manifestă în toată activi-
tatea statului, începînd cu ridi-
carea nivelului de trai al populați-
ei, dotarea oamenilor cu locuințe
igienice, apă potabilă, canalizare,
controlul și aprovizionarea cu
alimente, asigurarea condițiilor
optime a locurilor de muncă,
crearea instituțiilor sanitare, de
control. Rețeaua de igienă se
îngrijește de vaccinări preven-
tive împotriva diferitelor boli:
TBC, febră tifoidă, tetanos, pa-
ralizie infantilă etc. Rețeaua pro-
filactică — curativă, sanitară
se ocupă de îngrijirea gravidelor,
mamelor și copiilor. P. activă,
metodă de ridicarea rezistenței
individului, specifică față de o
serie de boli infecțioase, prin
imunizare activă cu diverse vac-
cinuri. P. pasivă, imunizare prin
seruri imune omologe, eterologe,
cît și prin gamma-globuline. P. ne-
specifică, generală, prin alimen-
tație bună, călirea organismului,
avînd drept scop creșterea re-
zistenței nespecifice individului
față de infecții. P. specifică, prin
utilizarea produselor biologice cu
acțiune strict limitată față de
un anumit agent patogen. (A.V.)
PROGESTERON v. LUTEINĂ
PROGNAT ȘI ORTOGNAT, ra-
portul maxilarelor la linia ante-
rioară a capului; maxilarele sînt
ieșite înainte; e un caracter de
rasă. (E.P.)
PRO
364
PROGNOSTIC, prevederea de că-
tre medic a evoluției unei boli
în conformitate cu diagnosticul,
forma clinică si stadiul acesteia.
(G.S.)
PROLACTINĂ, hormon luteo-
trop (LTH). Pe lîngă hormonul
foliculostimulent (FSH) și hor-
monul luteinizant (LH), este cel
mai important hormon gonado-
trop, secretat de către lobul ante-
rior hipofizar. P. își exercită ac-
țiunea sa asupra secreției lapte-
lui glandei mamare (lactogeneză),
induce și întreține funcția corpu-
lui galben (acțiune luteotropă)
și stimulează creșterea, secreția
gușei porumbeilor. Pe această
din urmă funcție a sa se bazează
și metoda de titrarea sa biolo-
gică. P. este primul hormon ante-
hipofîzar, obținut într-un grad
înaintat de puritate, avînd o greu-
tate moleculară de 25.000. (A.V.)
PROLAN, denumirea hormonu-
lui gonadotrop (dată de prof.
Zondek, care l-a descoperit în
1927). De fapt sînt mai mulți
hormoni gonadotropi: 1) hormo-
nul foliculinostimulent (FSH); 2)
hormonul luteinizant (LH); 3)
hormonul galactogen, prolactina
(LTH). Flormonii gonadotropi sînt
secretați de lobul anterior hi-
pofizar și de placentă. Prepara-
tele comerciale cu acțiune go-
nadotropă sînt obținute din uri-
na de femeie gravidă sau din
serul de iapă gravidă. Toate pre-
paratele de hormon gonadotrop
sînt amestecuri de FSH și LH,
cele preparate din ser au efecte
predominant foliculinostimulen-
te, cele preparate din urină pro-
duc efecte luteinizante și în
mică măsură foliculinostimulen-
te. Preparatele de hormon gona-
dotrop influențează dezvoltarea
și funcțiunea gonadelor (glan-
delor genitale) la ambele sexe.
La femei FSH stimulează creș-
terea foliculului ovarian, iar LH
întreține activitatea secretorie în
folicul și în corpul galben. LTH
stimulează proliferarea parenchi-
mului glandei mamare în tim-
pul sarcinii și secreția de lapte
în perioada alăptării. La bărbați
FSH controlează spermatogene-
za, iar LH stimulează producția
hormonilor androgeni. Hormo-
nii gonadotropi nu sînt activi la
administrare pe cale bucală, de-
oarece sînt distruși de enzime
digestive. P. hormonul gonado-
trop comercializat de către fir-
ma Bayer RFG numit prolan
precum și gonacorul nostru sînt
fabricate din urină de femeie gra-
vidă; se utilizează pe scară largă
în tratamentul afecțiunilor hor-
monale ale ovarului și testicu-
lelor. (A.V.)
PROLAPS GENITAL, coborîrea
uterului, care în stare normală
se află în centrul micului bazin,
fiind susținut de planșeul pel-
vian, de ligamentele uterosacrate,
largi și rotunde, și a pereților va-
ginului. în p. g. se disting 3 grade:
gradul I cînd uterul se prezintă
în interiorul vaginului, deși este
coborît, II, cînd uterul se pre-
365
PRO
zintă între labiile mari, III cînd
uterul atîrnă între coapse, p.g. se
produce de obicei încet. La înce-
put apar tulburări urinare, re-
’tenție, incontinență, cistită; p.g.
nu pune viața în pericol, dar
•constituie o afecțiune jenantă.
Tratamentul p.g. este profilactic
și curativ. Profilactic: în timpul
nașterii se dă o asistență corectă
gravidei, iar la nulipare astenice—
cultură fizică. Tratamentul cu-
rativ este chirArgical: fixarea ute-
rului în poziția sa normală, p.g.
anal, prolapsul mucoasei recta-
le prin anus. p.g. inan, hernie de
iris. p.g. vectal prolabarea prin
anus a mucoasei rectale. (A.V.)
PRONAȚIE, mișcări de răsucire
a mîinii, în afară (supinație) spre
interior (pronație); se datoresc
mușchilor antebrațului și faptu-
lui că oasele cubitus și radius se
pot roti în jurul articulației co-
tului. (E.P.)
PROSTAGLANDINE, anumiți
acizi grași ciclici, avînd ca ba-
ză acidul prostanoin, cu 20 ato-
mi de C. S-au izolat din lichidul
prostatic (seminal), de aici pro-
vine și denumirea lor. Ulterior
s-au găsit însă p. în cele mai
multe țesuturi și organe umane:
în țesutul adipos, plămîni, ti-
mus, splină, sistemul nervos cen-
tral și periferic, în decidua, cor-
donul spermatic, lichidul amnioZ
tic etc. P. au rol fundamental în
reglarea diferitelor funcțiuni ce-
lulare. Se presupune că provin
din fosfolipidele membranelor ce-
lulare. Sînt descrise diferite ca-
tegorii de p.: A, B, E, F, printre
care cele mai studiate sînt p.
E și F, care sînt capabile de în-
treruperea sarcinii — în doze
minime — putînd înlocui între-
ruperea instrumentală chiar. Se
află în studiu efectul p. asupra
metabolismului grăsimilor, hidro-
carbonatelor, influența lor asu-
pra sistemului nervos central,
asupra astmului bronșic. Se con-
sideră că p. au viitor mare în te-
rapeutica umană. Preparate de
p. nu sînt încă puse în comerț.
(A.V.)
PROSTATĂ, parte din organele
genitale interne ale bărbatului
de dimensiunile unei castane, situ-
ată înaintea vezicii urinare, sub
osul pubian. Prin partea sa cen-
trală trece uretra. P. este for-
mată din glande mucoase, într-un
țesut musculo-conjunctiv. Pro-
dusul de secreție a p. trece în ure-
tră, cu ocazia orgasmului și ames-
tecat cu spermă lubrifiază mu-
coasa uretrală, ajutîndu-i tre-
cerea, ejacularea. P. se poate îm-
bolnăvi, inflamația sa se nu-
mește prostatită, care a fost pe
vremuri o boală foarte răspîn-
dită, datorită infecției gonoco-
cice. Hipertrofia prostatei, mai
bine zis a glandelor periuretrale,
din segmentul prostatic al ure-
trei, este o afecțiune destul de
frecventă a persoanelor vîrstni-
ce (se datorește tulburărilor de
echilibru hormonal și poate pro-
duce o strîmtare pînă la închi-
derea totală a urctrei, împiedi-
PRO
366
cînd scurgerea urinei). în sta-
diile avansate se tratează chirur-
gical (A.V.)
PROSTITUȚIE, raporturi sexu-
ale efectuate pentru foloase ma-
teriale. în societățile cu clase
sociale antagoniste a avut un
trecut lung și obscur. Avînd în
vedere caracterul umilitor, in-
uman și periculos, în multe țări
este considerată infracțiune și
pedepsită prin Codul Penal. (Z.K.)
PROTECȚIA MUNCII, asigurată
de către un serviciu de medicina
muncii, organizat la locurile de
muncă, este menită să asigure
protecția muncitorilor împotriva
oricărei lezări a sănătății, care
ar putea rezulta din cauza mun-
cii lor, sau din cauza condițiilor
în care munca se execută. P.m.
trebuie să contribuie la adapta-
rea fizică și mintală a muncito-
rilor, prin repartizarea lor la
muncile pe care sînt capabili să
le efectueze. P.m. este chemată
să amelioreze condițiile de muncă,
să îmbunătățească tehnologia de
lucru, să reducă timpul de muncă,
să asigure muncitorului haine de
protecție. Trebuie să contribuie
la stabilirea și menținerea la
un nivel cît mai înalt posibil a
bunei stări fizice și mintale a
muncitorului. (A.V.)
PROTEINE, substanțe de bază
ale materiei vii. Sînt substanțe
ma.cromoleculare care prin hi-
droliză dau naștere de regulă la
alfaaminoacizi. Au proprietăți co-
loidale și amfotere (au compor-
tament simultan de acizi și de
baze). C, H, O, N, intră obli-
gator în constituția lor. Apoi S,
P, și Fe, Cu, Mg, Co, etc. Au
mase moleculare mari, de ex.
citocromul 13.000, iar hemoci-
anina 6.600.000. Proprietățile lor
sînt determinate atît de structura
primară (felul, numărul și sec-
vența aminoacizilor) cît și de
cea secundară și terțiară (felul
cum se formează și se leagă lanțu-
rile de aminoacizi). în celulă p.
sînt sintetizate pe ribozomi cu
participarea ARN-t și ARN-m,
cu participarea sistemelor enzi-
matice adecvate, matricea fiind
ADN-ul. Există p. solubile (al-
bumine, globuline prolamine, glu-
teline, protamine și histone)
și insolubile (scleroproteine). Du-
pă compoziția chimică p. sînt
simple (holoproteine) care dau
la hidroliză exclusiv aminoacizi și
proteine conjugate (heteroprote-
ide sau proteide) care dau naș-
tere la aminoacizi și la o grupare
neproteică (prostetică): metalo-
proteide, fosfoproteide, glicopro-
teide, lipoproteide, cromoproteide,
nucleoproteide. Importanța bio-
logică a p. rezidă în: caracterul
lor coloidal, hidrofil, specificita-
te de organ și specie, compo-
nente ale enzimelor, componente
ale membranelor, proprietăți imu-
nologice etc. (G.F.)
PROTEZĂ, aparat care înlocu-
iește un organ (p. ortopedică, p.
dentară, p. auditivă etc).). (G.F.)
367
PSI
PROTOZOARE, animale unice-
lulare de dimensiuni microscopice
2 — 3 microni pînă la 50—100
microni. Foarte rar ajung la cîți-
va mm sau cm. Trăiesc libere,
sau fixate (amoeba, infuzorii,
flagelatele, sporozoarele). Unele
sînt parazite: agentul malariei,
amiba dezinteriei etc. Pentru me-
dicină, prezintă importanță p.
producătoare de boli din clasele:
infuzori, sporozoare, sarcodine și
mastigofore. (G.F.)
PROVITAMINE, precursori na-
turali ai vitaminelor sintetizate
în plante, care ajungînd în or-
ganismele animale prin alimen-
tație se transformă în vitamine.
De ex. carotenul este p. A, er-
gosterolul este p. D2 etc. (G.F.)
PRURIGO, denumirea bolilor de
piele caracterizate prin erupții
însoțite de mîncărime, evoluînd
acut sau cronic. (G.S.)
PRURIT (MÎNCĂRIME), senza-
ție de mîncărime la nivelul pie-
lii sau al unor mucoase, apărînd
în diverse boli, în special cuta-
nate (eczemă, înțepături de in-
secte, scabie) sau generale (urti-
carie). P. anal, la copii, indică
de cele mai multe ori prezența
viermilor intestinali (oxiuri). (G.S.)
PSEUDOARTROZĂ, complicație
consecutivă unei fracturi, în sen-
sul persistenței mobilității dintre
fragmentele osului fracturat, fără
refacere normală a continuității
printr-un calus. Apare în spe-
cial la persoanele în vîrstă și ne-
cesită intervenție chirurgicală.
(G.S.)
PSEUDOMEMBRANE, formați-
uni de aspectul unor membrane
(pielițe) ce se formează mai ales
din fibrină, la suprafața unor or-
gane îmbolnăvite de o afecțiune
bacteriană care face să exsudeze
la exterior o parte din serul san-
guin (difterie, angine, enterite
muco-membranoase). (E.P.)
PSEUDOPODE, prelungiri ale
protoplasmei, protistelor, care au
forme diferite, sînt mobile și re-
tractile și servesc amibei, leuco-
citelor e^c., pentru a se mișca pe
o suprafață, spre a se fixa sau
pentru a îngloba în interiorul lor
particule alimentare ce se gă-
sesc în mediu. (E.P.)
PSIHANALIZĂ, concepție și me-
todă idealistă de înțelegere a
persoanei, cu predilecție prin
prisma instinctelor și a impulsiuni-
îor primare. In p. se acordă o im-
portanță nelimitată tuturor trau-
melor și particularităților peri-
oadei copilăriei, care au mare
răsunet asupra întregii vieți ul-
terioare. Critica adusă p, scoate
în relief insuficiența acestei me-
tode în ceea ce privește mai ales
sfera cunoașterii și a personali-
tății omului adult în general.
(A.S.)
PSIHASTENIE, formă particula-
ră de nevroză, caracterizată prin
obsesii, fobii, dilemă, ritualuri,
PSI
368
anxietate etc. Bolnavul este con-
știent de tulburările pe care le
prezintă dar nu le poate învinge
și se lasă cuprins de ele angajîn-
du-se în deliberări fără sfîrșit.
Tratamentul combinat psihote-
rapeutic și chimioterapeutic se
va face numai sub control medi-
cal. (A.S.)
PSIHOPATIE, stare psihică struc-
turală anormal datorită inter-
ferenței factorilor genetici și so-
cio-famiîiali defavorabili; p. se
caracterizează prin tulburări de
personalitate, manifestate prin
imposibilitatea unei adaptabili-
tăți continue și armonioase la
solicitările mediului. De aici și-
rul nesfîrșit al conflictelor și
opțiunea psihopatului pentru o
apărare rigidă trecînd foarte ade-
sea în interesul său peste toate
legile și orînduirile societății în
care trăiește. Datorită acestui de-
ficit de inerție socială, p. este
într-un conflict permanent și
deschis cu toți cei din jur. For-
mele cele mai cunoscute de p.:
explosivă, procesuală, astenică,
instabilă, fanatică etc. Perversi-
unile sexuale ca și abuzul de toxi-
ce și băuturi sînt foarte frecven-
te. Pentru o rezolvare adecvată
este necesară supravegherea și
terapia medicală de specialitate
(psihiatru). (A.S.)
PSIHOSOMATIC, în sens larg,
se înțelege orice mijloc de ex-
plorare a problematicii omului
bolnav (biologic, psihosocial) pe
care o putem obține pe baza ana-
lizelor făcute; în sens restrîns,
de altfel cel mai des folosit, prin
p. se înțelege grupul de afecți-
uni și tulburări somatice care au
apărut în urma unor traume psi-
hice recente sau mai vechi. De
fapt diferențierea strictă, între
bolile cu etiologic psihosomatică
și bolile cu etiologic organică
este dificilă dacă nu chiar impo-
sibilă. (A.S.)
PSIHOTERAPIE, ansamblu de
tehnici și metode care utilizează
acțiunea directă, sau indirectă a,
terapeutului asupra pacientului.
Cele mai cunoscute forme de p.:
individuală, sugestivă, narcoana-
liza, artterapia, meloterapia, p.
de grup, p. familială, relaxare
etc. (A.S.)
PSIHOZA, denumire generală
pentru orice boală psihică carac-
terizată prin tulburări psihopa-
tologice accentuate și lipsa cu-
noașterii bolii. (A.S.)
PSIHOZĂ DISCORDANTĂ v
SCHIZOFRENIE
PSITACISM, tulburare de vor-
bire întîlnită în stările grave
de oligofrenie și caracterizată,
prin utilizarea unor cuvinte mo-
dificate și fraze neînțelese atît
de bolnav cît și de cei din jur..
(A.S.)
PSITACOZĂ, boală infccțioasă
din grupa ornitozelor transmisă
omului de către papagali. în
afară de aceste păsări, boala
poate fi luată și de la canar, sau
369
PUB
cintezee; p. este produsă de un
virus filtrabil care se elimină prin
secrețiile nazale și materiile fe-
cale ale păsărilor bolnave. Ea
interesează în special crescătorii
de păsări, dar s-au semnalat și
infecții de laborator. La om evo-
luează sub forma unei peumo-
nii. (G.S.)
PSORIAZIS, boală de piele de
cauză necunoscută, probabil ur-
mare a sensibilizării organismu-
lui față de diferite substanțe.
Evoluează sub formă de pete
roșii care se acoperă de seu ame și
se extind, însoțite de prurit. Pri-
mele leziuni apar în regiunea coa-
telor sau genunchilor. ^lecesită
tratament îndelungat și complex
(badijonări, helioterapie marină).
(G.S.)
PTOMÂINE, substanțe toxice de
natură destul de dubioasă (alca-
loizi?) ce apar prin alterarea cărnii
(proteinelor) sub acțiunea unor
bacterii de fermentație; p. sînt
cauza intoxicațiilor cu carne al-
terată. (E.P.)
PTOZĂ, coborîrea unui organ
de la locul normal, de obicei în
urma slăbirii aparatului do sus-
pensie (p. uterină, gastrică etc.).
Poate produce diverse tulburări,
necesitînd uneori intervenție chi-
rurgicală pentru fixare (pexie).
(G.S.)
PUBERTATE, perioadă de viață
în care copilul devine adolescent,
se dezvoltă psihosomatic iar din
punct de vedere genital, devine
capabil’de reproducere. P. la fete
începe prin turgescența mame-
lelor și a mamelonului, dezvolta-
rea glandei mamare, apariția pi-
lozității axilo-pubiene. în același
timp se dezvoltă și organele ge-
nitale interne, cresc foliculii în
ovar, începe maturația lor și
apare prima menstruație. La bă-
ieți cresc organele genitale ex-
terne, testiculii și penisul. Apare
și crește pilozitatea axilo-pu-
biană; limita superioară a pilo-
zității pubiene la fete este ori-
zontală, la băieți triunghiulară,
cu vîrful spre ombilic. Apare
mustața și barba la băieți și pi-
lozitatea pe întregul corp, iar
prin modificările laringclui li se
schimbă vocea (mutare); începe
secreția glandelor sexuale. Pe
lîngă diferențele de dezvoltare
sexuală se observă și o diferență
în dezvoltarea corpului între cele
două sexe. La fete corpul devine
mai fragil, bazinul mai larg, țe-
sutul adipos mai dezvoltat la ni-
velul sinilor, coapselor și sub
tegumente, în schimb, la băieți se
dezvoltă mai mult scheletul osos
și musculatura. Odată cu p. dez-
voltarea și diferențierea psihicu-
lui cunoaște un ritm mai rapid.
Rolul principal în declanșarea
p. îl are sistemul neuroendocrin.
Factorii constituționali, familiali,
rasiali și de mediu influențează
si ci apariția p. La noi p. fetelor
apare la 10—12 ani, la băieți
între 11 — 13 ani. în ultimele
decenii p. apare mai devreme.
(A.V.)
24
PUL?
370
PULPITĂ, inflamația pulpei den-
tare (țesutul conjunctiv vascular
din centrul dintelui), urmare a
unei carii care pătrunde pînă la
acest nivel. Afecțiune dureroasă,
puțind duce la diferite complicații
•abces dentar). Necesită trata-
ment de specialitate. (G.S.)
PULS, unda elastică ce se pro-
pagă în lungul arterelor, în urma
împingerii în aortă a unei canti-
tăți bruște de 40 — 50 cc sînge
din sistola ventriculară stingă;
o simțim pe arteră ca o deformare
ușoară; de obicei se ia la artera
radială, care are dedesubt un
p’anșeu osos, astfel că se simte
mai bine, dar poate fi luat și
la artera carotidă (pe gît), tempo-
rară (pe tîmple) etc. Fiecare bă-
taie de puls încheie o sistolă
cardiacă; frecvența normală este
de 60—70/minut (depinde însă
de vîrstă); p. poate fi puternic,
slab sau abia perceptibil (fili-
form); după frecvența lui (ră-
rire în intoxicații — numit bra-
dicardie sau accelerația lui în
febre — tahicardie) se poate apre-
cia starea de funcționalitate a
inimii; cu ajutorul sfigmografelor
p. se poate înregistra și, în unele
afecțiuni, se constată dicrotul,
adică momentul de închidere a
valvulelor sigmoide ale aortei:
după forma sfigmogramei se poa-
te stabili un diagnostic (insufi-
ciență aortică, mitrală, strîm-
tare aortică etc.). (E.P.)
PUNCȚIE, procedeu medical prin
care se; recoltează conținutul li-
chid dintr-o cavitate corporală
sau dintr-un organ cavitar, în
scop diagnostic sau terapeutic. în
urma p. cu scop diagnostic se
determină compoziția lichidului
recoltat, eventual se pun în evi-
dență și microorganismele exis-
tente în el. Prin p. cu scop tera-
peutic se elimină lichidul acumu-
lat în diferitele spații cum ar fi:
articulațiile, cavitatea toracică,
abdominală etc. (ZIO
PURECE, ectoparazit care tră-
iește pe om și pe alte animale do-
mestice; suge sînge și poate trans-
mite unele boli parazitare (ciu-
mă) ; picioarele sale posterioare
îl ajuta la salt, aruncîndu-1 la o
distanță de cîteva zeci de ori mai
mare ca lungimea corpului său
(2,5 mm); se înmulțește prin
ouă; rezistă pînă la 3 săptămîni
fără hrană; suge sîngele prin în-
țeparea pielii, introducînd un
lichid anticoagulant, care este și
iritant și produce o mîncărime
foarte neplăcută; se distrug cu in-
secticide (DDT), dar trebuie
menținută o igienă strictă a cor-
pului, hainelor și locuinței; sînt
specii diferite: Pulex irritans,
Ctenicephalus caniș, C, erinacei,
Cevatophyllus avis, toate putînd
trece pe om și pe unele specii
domestice; nu se găsesc pe cal
bou, vacă. (E.P.)
PURGATIV, medicament care fa-
vorizează eliminarea scaunului
prin stimularea peristaltismului
intestinal. (G.S.)
PUROI, material patologic for-
mat din leucocite distruse, fi-
371
PUTR
brină și microbi, de consistență
vîscoasă și de culoare variabilă,
în special verzui-brună. Caracte-
ristic inflamațiilor, produse de
microbi piogeni (producători de
p.), în special stafilococi, strep-
tococi, gonococi, meningococi, ba-
cili piocianici. (G.S.)
PURPURĂ, apariția spontană pe
piele sau mucoase a unor mici
pete hemoragice, care spre deo-
sebire de alte erupții nu dispar
la presiune. Reprezintă semnul
unor deficiențe ale mecanismului
de coagulare a sîngelui (boli he-
moragipare, leucemii, insuficiențe
medulare, intoxicații, avitami-
noze, boli toxiinfectioase etc.).
(G.S.)
PURTĂTOR DE GERMENI, per-
soana care, fie că a avut o boală
molipsitoare, fie că a fost în
contact cu o persoană bolnavă de
la care a luat germeni, fie că se
găsește în perioada de incubație
a unei boli molipsitoare sau are
o infecție inaparentă, poartă ger-
meni nocivi (în gură, fecale, în
nas, pe mîini etc.), pe care îi
poate răspîndi în jur. P. de g.
sînt periculoși mai ales în aglo-
merații (școli, personal de can-
tine, adunări); depistarea și tra-
tarea lor este esențială pentru
prevenirea bolilor infecțioase.
(G.S. + E.P.)
PUSTULĂ, veziculă cu conținut
purulent. Se întîlnește în spe-
cial în infecții cutanate cu stafi-
lococi, streptococi sau în va-
riolă. (G.S.)
PUTREFACȚIE, proces de des-
compunere a materiilor organice
sub acțiunea unor bacterii (B.
putndus); p. are loc în intestinul
gros și are ca rezultat o serie de
•substanțe: ptomaine, toxo-albu-
mine, acizi butirici, gaze, ca și
CO2, SH2, NH3, N2, scatoli etc.
care -se absorb în parte în sînge
și pot astfel intoxica celulele
corpului (se crede că ele con-
stituie una din cauzele îmbătrî-
nirii premature). (E.P.)
24*
DICȚIONARELE ALBATROS
RABIE (TURBARE, HIDRO-
FOBIE), boală iafecțioasă trans-
misă omului de- mușcătura unor
animale bolnave, în special cîini
sau lupi. R.. este produsă de
virusul rabic, filtrabil, care are
o afinitate specială pentru țesu-
tul nervos (virus neurotrop). Le-
ziunile nervoase duc la contracții
dureroase ale mușchilor, în spe-
cial ale mușchilor care produc în-
ghițirea, încît bolnavul este in-
capabil să înghită alimentele so-
lide și mai ales apa. Uneori sim-
pla vedere a apei determină ast-
fel de contracții, de unde denu-
nirea de hidrofobie. în continu-
are, boala produce convulsii me-
reu mai extinse și apoi paralizii,
conducînd întotdeauna la moarte,
îmbolnăvirea unui om mușcat
de un animal turbat poate fi
prevenită prin vaccinare. (G.S.)
RADIAȚIE, emisie și propagare
de unde (r. ondulatorie: acustică,
electromagnetică) sau particule
(r. corpusculară: alta, beta, raze
canal etc.), însoțită de transport
de energie. R. cosmică: r. corpus-
culară și electromagnetică pro-
venită din spațiul cosmic (r.
cosmică primară) sau rezultată
din ciocnirea ei cu nucleele ato-
milor elementelor din atmosfera
pămîntului (r. cosmică secundară).
Orice r. exercită o presiune asupra
corpurilor pe care cade, precum
și o serie de efecte fizice, chimice
sau biologice. Viteza de propagare
a unei radiații: v = f-y (f —
frecvența; y — lungimea de
undă). în medicină se utilizează
r. infraroșii pentru activarea cir-
culației; r. Rontgen (X) pentru
examinarea și fotografierea or-
ganelor, in situ; r. radioactive
pentru radiodiagnostic și radio-
terapie (explorarea funcției ti-
roidiene, a rinichiului etc., tra-
tamentul tumorilor canceroase
etc.). Unitatea de măsură a dozei
absorbite de radiații: radul-doza
fizică de radiații care cedează
gramului de materie o canti-
tate de 100 ergi. Pentru caracte-
rizarea ritmului de cedare a ener-
giei se utilizează mărimea debit
373
RAD
a dozei fizice de radiații, pentru
care există unitățile erg/secundă
și rad/secundă. In biologie și
medicină se folosesc mărimi în-
trucîtva deosebite pentru că efec-
tul r. depinde nu numai de ener-
gia cedată ci și de factorii biolo-
gici. De aceea, doza biologica de
radiații (B) este produsul dintre
doza absorbită de radiații (D) și
n = eficacitatea biologica relativă
(E.B.R.): B = nD. Prin conven-
ție E.B.R. este egală cu unitatea
pentru r. standard, adică pro-
dusă de o tensiune acceleratoare
de 200 kV filtrată printr-un
strat de cupru de 0,5 mm. Dacă
B se exprimă în remi atunci: B
(remi) = nD (rad). Debitul dozei
biologice de radiații d se exprimă
în remi/sec., remi/oră, remi/zi și
remi/an. în practica rontgeno-
terapie se utilizează curent uni-
tatea rontgen (R) egală cu acea
cantitate de radiații (X) sau
gainma care produc în 1,293 mg
de aer uscat în condiții normale
de temperatură și presiune ioni
cu sarcina de un „franklin” de
fiecare semn. De la un țesut bio-
logic la altul R are valori cu-
prinse între 0,83 și 0,93 remi.
Studiul radiației cosmice este de
importanță vitală și pentru na-
vigația cosmică, privind radio-
protecția cosmonauților. O parte
însemnată a malformațiilor con-
genitale se datorește radiației
cosmice. (G.F.)
RADIAȚII INDRAROȘII ȘI UL-
TRAVIOLETE, de 'cele două
părți ale spectrului luminos (între
0,8 și 0,4 nia) se întind spectre
de radiații cu lungimi de undă
mai mari de 0,8 mp (roșu) con-
stituind domeniul infraroșu și
din radiații cu lungime de undă
mai mi®i de 0,4 mp. (violet) con-
stituind domeniul ultraviolet. Ele
au efecte chimice la nivel molecu-
lar pe cînd cele infraroșii au efecte
termice; nu pătrund prin sticlă
decît foarte puține; în aer umed
sînt puternic absorbite de către
picăturile de apă, dar pătrund
prin cuarț și sînt utilizate pentru
pigmentarea pielii, în exaltarea
proceselor de apărare în cicatri-
zări, în rahitism, în TBC osos;
r.L produc vasodilatarea capilară,
încălzirea plasmei interstițiale la
locul iradiat și se folosesc în mial-
gii, miosite, lumbago,. nevralgii
periferice, arterite etc. (E.P.)
RĂDIC Ut AR, se referă la rădă-
cinile rahidiene; domeniul iner-
vat de rădăcinile rahidiene, (V.
SEGMENTARE). (E.P.)
RADICULITĂ, sindrom neurologic
produs de lezarea rădăcinilor ner-
vilor cranieni și caracterizat prin-
tr-o durere intensă bine localizată
în mctamerul cutanat corespun-
zător nervului afectat, diminuarea
sensibilității obiective,, eventual
al parezelor, fibrilațiilor, abolirea
reflexelor osteotendinoase, amio-
trofie etc. Cauzele cele mai frec-
vente în r. sînt de natură infec-
țioasă (sifilis, virus TBC). R, mai
apare în stări alergice, tumori,
traumatisme. Tratamentul pre-
supune o precizie diagnostică și
de aceea consultul unui medic
se impune cu necesitate. (E.P.)
RAD
374
RADIOACTIVITATE, proprieta-
tea unor elemente de a emite
spontan și continuu radiații cor-
pusculare (a și p) și electromag-
netice (y). Razele alfa sînt de
fapt nuclee de heliu. Au o viteză
de 14.000 pînă la 25.000 km/sec.
și sînt puțin penetrante (un
strat de aer de 2 — 9 cm sau o
foaie de hîrtie le pot opri). Ra-
zele beta sînt electroni emiși cu
o viteză apropiată de viteza
luminii (aprox. 300.000 km/sec.).
Sînt mai penetrante decît ra-
zele alfa: sînt oprite de un strat
de aluminiu de 7 mm. Razele
gamma sînt de natură ondula-
torie și au putere, de penetrație
mai mare chiar și decît a razelor
X.: sînt oprite numai de un strat
de plumb de 22 cm. R. este o
proprietate a nucleului atomic.
Elementele radioactive naturale
sînt grupate în două familii: a
uraniului și a thoriului. în anul
1934 au fost obținuți primii izo-
topi radioactivi artificiali. Uni-
tatea de măsură a r. este curie-
ul (Ci) care este de 133 ori mai
maro decît radiația emisă de 1
gram de radiu-metal. în practică
se utilizează diviziunile: miliCi
(mCi) și microCi (p.Ci). Acțiunea
fiziologică depinde de doză: pot
modifica metabolismul celular, in-
hibă funcția de reproducere, pro-
voacă mutații genetice, iar în
doze mari omoară tot ce este
viu. Pentru că celulele cance-
roase absorb cu predilecție ra-
diații în practica anticanceroasă
se utilizează radiofosforul în com-
baterea tumorilor maligne. Radio-
iodul se utilizează pentru loca-
lizarea tumorilor tiroidiene etc.
în general izotopii radioactivi
sînt utilizați pentru investigarea
funcțiilor diferitelor organe: au-
toradiografiere, scintigrafie etc.
(G.F.)
RADIODERMITE, inflamații te-
gumentare provocate de o ira-
diere cu raze X (sau y). Apar
1—3 săptămîni după aplicarea
iradierii, cu un început de eritem,
apoi cu deseuamaro epidermică
și pigmentație, pe care se insta-
lează ulcerații dureroase și de
lungă durată. R. profesionale
apar la radiologi, mai ales pe
mînă, epiderma devine violacee,
poate exulcera si deveni cronică.
(E.P.)
RADIOELEMENT, element chi-
mic care se dezintegrează emi-
țînd radiații. 1) a, — atomi de
heliu ce au pierdut 2 electroni;
nu au energie mare și sînt opriți
de o foaie de hîrtie; 2) p, — neu-
troni cu o energie relativ slabă,
nu pot străbate o placă de alu-
miniu de 7 mm; 3) y — de
natură electromagnetică, ondula-
torie cu o foarte mare energie,
putînd trece chiar prin plăci de
plumb de 22 cm. Fiecare r. poate
emite una sau mai multe din
aceste radiații și prin aceasta
elementul respectiv se transfor-
mă într-un altul: uraniul —> ra-
diu —> radon —► poloniu; thoriu —>
plumb etc. Radiațiile amintite io-
nizează alți atomi din aer, gaze, so-
luții. După numărul ionilor provo-
cați de radiații se măsoară intensi-
375
RAH
tatea de radiații (rontgen, Curie).
Radiațiile prin ionizări produc
tulburări în viața celulei; acti-
vări, inhibări, destrucții. Dato-
rită activității soților Curie s-au
putut obține elemente radioac-
tive pe cale artificială. Azi se
cunosc peste 200 radioizotopi
care se folosesc în biologie, medi-
cină, agricultură, tehnică etc.
Radiofosforul e captat de tumo-
rile maligne, radioiodul de tiro-
idă, radiosodiul de inimă etc.
(E.P.)
RADIOGRAFIE, fotografie cu
ajutorul razelor rontgen. (E.P.)
RADIOIODOCAPTARE, captarea
de către glanda tiroidă a iodu-
lui radioactiv. Viteza de captare
este în funcție de gradul de acti-
vitate a glandei, în caz de hiper-
funcție se face mai rapid și în
cantitate mai mare, iar în hipo-
funcție mai lent și în cantitate
mai mică. S-a elaborat metoda
de r. pentru stabilirea gradului
de activitate a tiroidei. Se in-
troduce o cantitate mică de iod
radioactiv (pe gură sau intra-
venos) și se urmărește cu aju-
torul unui aparat detector (son-
dă de scintilație) cantitatea cap-
tată la diverse intervale de timp
(2, 5, 24 și 48 ore). Se poate
aprecia forma, sediul și dimen-
siunile glandei tiroide prin așa-
numita scintigrafie. Doza de iod
administrată pentru r. este mică
(5 — 25 p.Ci) și inofensivă pentru
sănătate. Examinarea nu se efec-
tuează la femeia gravida. (A.V.)
RADIOPROTECȚIE, complexul
de măsuri necesare pentru apă-
rarea omului și a naturii față de
efectele nocive ale radiațiilor io-
nizante. R. cuprinde metode bio-
logice, fizice, medicale, chimice,
tehnice și organizatorice. Se re-
feră în primul rînd la institutele
unde există pericolul iradierii
(Institutele de radiologie, de fi-
zică atomică, laboratoarele de
cercetare, spitalele, uzinele de
acest gen etc.); aici, alături de
măsurile de r. se instruiește per-
sonalul de specialitate, în sensul
protecției, de asemenea se exer-
cită și un control medical perma-
nent/ (Z.K.)
RADIOSCOPIE, examinarea unui
corp sau obiect prin străbaterea
lui de către razele rontgen. (A.V.)
RADIOTERAPIE, tratamentul cu
raze rontgen. (A.V.)
RADIUS, unul din cele două
oase ale antebrațului, care este
așezat în dreptul degetului mare;
deasupra lui, la articulația cu
corpul, trece artera radială pe
care o pipăim la luarea pulsului.
(E.P.)
RAMIANESTEZIE, metodă in-
trodusă în medicină de T. lo-
nescu, ce constă din injectarea în
canalul rahidian (prin puncție
lombară, la bolnavul îndoit pe
o parte) a unei substanțe aneste-
zice (novocaina), care blochează
măduva spinării sub locul injec-
tat astfel că bolnavul nu mai
simte în trenul posterior si par-
RAD
376
tea inferioară a abdomenului nici
o durere. Unii medici și-au putut
face singuri intervenții chirurgi-
cale șezînd, fiind complet con-
știenți. R. dă și o serie de acciden-
te, în special la bolnavii novocai-
no-sensibili, care însă pot fi
prevenite dacă se cunoaște bine
sensibilitatea bolnavului la no-
vocaină. (V. ANESTEZIE). (E.P.)
RAHIDIAN, care se referă la ca-
nalul rahidian, la măduva spi-
nării, la coloana vertebrală, adică
la rahis. (E.P.)
RAHITISM, boală a sistemului
osos, în care nu se poate depozita
suficient fosfat și carbonat de
calciu, astfel că oasele rămîn moi
și osificația întîrzie. R. apare mai
ales în urma alimentației arti-
ficiale a sugarului și lactate în
primii doi ani ai copilăriei și se
datorește mai adesea lipsei de
vitamină D din hrană, mai rar
lipsei de fosfor sau de calciu.
R. se observă la toate oasele:
cele craniene rămîn moi și se pot
deforma, dinții întîrzie să apară
și nu sînt regulați, coatele se în-
moaie și toracele se strîmtează.
Nu rareori se produce înghebo-
șarea. coloanei vertebrale. Bazi-
nul turt it antero-posterior. Oasele
membrelor inferioare se îndoaie
(din cauza greutății corpului) fie
spre interior (picioare X), fie
spre exterior (picioare O). R.
poate fi însoțit și de alte tulbu-
rări metabolice cum ar fi consti-
pație sau diaree, hepato- și sple-
no-megalie, anemie etc. Copilul
e trist, palid și rămîne mult în
urmă în întreaga sa dezvoltare.
R. nu apare dacă în alimentația
gravidei și mamei nu lipsește
vitamina D. Se tratează prin
administrarea de vitamină D,
prin igienă riguroasă, prin expu-
nere la soare (care transformă
ergosterolul din piele în vitamină
D). Dacă nu se tratează la timp,
osificația se instalează pe un
sistem de oase deformate, care
rămîn toată viața un semn al
nutriției defectuoase din perioada
de sugar. (E.P.)
RAMOLISMENT CEREBRAL,
forma cea mai des întîlnită după
un accident vascular cerebral: se
datorește de obicei ischemiei înde-
lungate care duce la sufocarea și
moartea neuronilor din teritoriul
irigat de vasul bolnav. Debutul
r.c. este deseori brusc și mani-
festat prin pierderea conștiinței,
tulburări motorii și sensitive. Pro-
gresiv în urma delimitării foca-
rului, tulburările se restrîng ca
arie dar se intensifică în manifes-
tare. Anatomopatologic se pune
în evidență o zonă de culoare
albă-gălbuie, moale, corespunză-
toare regiunii în care s-a distrus
parenchimul nervos. Cauzele cele
mai frecvente care produc r.c.
sînt tromboembolia și spasmul
arterial. După trecerea perioadei
acute rămîn o serie de sechele
neuro-muscularc. (A.S.)
377
REA
RAMOLISMENT OSOS v. OS-
TEOMALACIE
RANĂ v. PLAGĂ
RASĂ, populație a unei specii,
care trăiește într-o anumită zonă
geografică și are o serie de carac-
tere morfo-psihice, care îi sînt
proprii și se transmit după
legile mendeliene (statură, cu-
loarea pielii, ochilor, părului etc.).
Noțiunea de r. se referă atît la
speciile domestice (bovine, por-
cine, ovine, păsări), cît și la om:
r. galbenă, neagră, albă etc. Ra-
sele se pot încrucișa și din acest
motiv la om se poate spune că
nu mai există r. pură. (E.P.)
RAȚIE ALIMENTARĂ, cantita-
te de diferite tipuri de alimente
care acoperă nevoile zilnice (ra-
ție netă) sau intră în hrana obiș-
nuită (rația brută) a unui indi-
vid. La rația netă trebuie să in-
tre la un adult 1 g proteine (cel
puțin 0,5 g carne) pe kg/zi, 450
g glucide/zi, 50 g grăsimi/zi, plus
2 litri apă, 15 g săruri minerale
și toate vitaminele. La copii în
timpul creșterii sau la mame în
timpul sarcinii rația netă tre-
buie mărită (chiar dublată în une-
le cazuri). (E.P.)
RĂDĂCINI RAHIDIENE, părțile
ventrale și dorsale ale nervilor
rahidieni/ cea dorsală (posteri-
oară) este sensitivă; cea ventrală
(anterioară) este motoare. Pe r.r.
posterioară se găsește ganglionul
spinal. Prin ele se realizează
reflexele spinale. (E.P.)
RĂPCIUGĂ v. MORVĂ
RĂȘINI, substanțe de origine ve-
getală, insolubile în apă, care se
folosesc ca absorbanți mai ales
de sodiu (dar și de K sau Ca),
în cazurile de retenție de apă în
organism. Sărurile absorbite se
elimină astfel pe cale digestivă
și nu intră în compartimentele
lichide ale corpului mărindu-le
presiunea osmotică. (E.P.)
REABSORBȚIE, proces fiziologic
legat de activitatea excretoare a
rinichilor. Prin r. se înțelege recu-
perarea substanțelor utile (glu-
coza, aminoacizii, unele săruri
ctc.) din urina primară (rinichi)
care altfel ar putea să fie elimi-
nate la exterior odată cu urina
finală. (Z.K.)
REACTIV, substanță chimică care
pune în evidență ’ anumite pro-
prietăți ale unui lichid, mai ales
prin schimbări de culoare (deter-
minarea /;H-ului ureei din urină,
a albuminei din urină etc.). (E.P.)
REACTIVARE, adică reapariția
unui fenomen dispărut. (E.P.)
REACȚIE, în general acțiunea de
răspuns a unui organism la acțiu-
nea unui anumit factor sau feno-
men. Frigul produce o vasocon-
stricție a tegumentelor, o toxină
determină un aflux de leucocite
la locul ei de pătrundere, pătrun-
derea unor proteine străine în
ser produce o floculare a acestuia
etc. Toate acestea sînt reacții
REA
378
față de un agent exterior. Dar
prin r. se înțelege și febra fața
de o infecție, sau paloarea gene-
rală față de o minciună sau fuga
în fața unuia mai puternic. R.
acidă: proprietatea soluțiilor care
conțin mai mulți ioni de hidro-
gen decît de oxidril (£H<7). R.
antigen-anticorp ; unirea prin aglu-
tinare, precipitare etc. a unui
antigen cu anticorpul comple-
mentar. De ex. a) aglutinarea
hematiilor cu aglutinine comple-
mentare; b) aglutinarea inframi-
crobilor sau acțiunea serului spe-
cific; c) aglutinarea și aglutina-
realiza bacteriilor (utilizate și în
scop diagnostic). R. alergică: răs-
puns complex al organismului la
contactul cu felurite substanțe
prin atingere, ingestie, inspira-
ție etc. Este probabil o r. de tipul
antigen-anticorp. R. bazică: pro-
prietatea. soluțiilor care conțin
mai mulți ioni de oxidril decît
de hidrogen (pH >7). R. bio-
logică de sarcină: r. prin care se
depistează hormoni gonadotropi
în urina femeii gravide. R. chi-
mică : transformarea substanțelor
chimice sub acțiunea unor factori
fizici sau în prezența, altor substan-
țe chimice. R. endotermă și exoter-
mă care se produce cu absorb-
ție sau cu degajare de căldură.
R. în lanț: șir de r. în care pro-
dusele uneia servesc drept reac-
tanți pentru următoarea. R. spe-
cifică: în condiții bine determina-
te o substanță de aceeași r. după
care se poate identifica. Au im-
portanță în chimia analitică. R.
fotochimică catalizată de radi-
ații cu lungimi de undă caracte-
ristice. R. reversibilă: ce se
desfășoară în ambele sensuri a-
jungîndu-se la un echilibru, în-
tre reactanți și produsele rezul-
tate. R. ireversibilă., ce se desfă-
șoară în același sens. De ex. r.
de denaturare a proteinelor sub
acțiunea căldurii etc. R. de imu-
nofluorescență: evidențierea anti-
genului cu anticorp cuplat cu
fluorocromi. R. neutră: proprie-
tatea soluțiilor care au același
număr de ioni de hidrogen și
de oxidril [pH — 1). R. nucleară:
ansamblul de fenomene consecu-
tive ciocnirii nucleului atomic cu
un alt nucleu sau cu particule
elementare: proton, neutron, fo-
ton etc. Rezultă astfel izotopi
stabili sau instabili (radioactivi)
Ex.:	iHe; -^^O; Jh
R. postvaccinală: modificări de
răspuns după administrarea vac-
cinurilor. R. de precipitare: r.
specifică între antigeni și anti-
corpi cu producerea vizibilă de
precipitat. Se utilizează la titra-
rea toxinelor, a serurilor etc. R.
termonucleară: r. nucleară ce are
loc la temperaturi înalte obținute
de obicei printr-o altă reacție
nucleară. R. la biberculină: r.
utilizată pentru depistarea aler-
gici la tuberculoză. Tuberculina
se introduce în piele sau se de-
pune pe pielea care se scarifică.
R. de degenerescentă: modificări
specifice unor afecțiuni neurolo-
gice puse în evidență prin elec-
trostimularea nervilor și mușchi-
379
REA
lor (r. veziculoasă, inversiune po-
lară etc.). R. nevrotică, complex
simptomatic, apărut în strînsă și
imediată legătură cu o traumă
psihică. R. pupilară: reflexul pu-
pilar la lumină și distanță. R. de
trezire, particularitățile electro-
encefalogramei în momentul de
trecere ele la somn la veghe. R.
la timol (metoda Mc Lagan),
probă funcțională pentru explo-
rarea ficatului. R. se bazează pe
formarea unui complex de pro-
teine, colesterol, fosfolipide și
fi mol. Creșterea gammaglobuline-
lor sau apariția patologică a
unor proteolipide pozitivează r. ca.
de ex. în cazul icterului hepatic
(virotic, nu cel mecanic). R. la
timol nu este specifică hepatitei
infecțioase, pentru că ea este
pozitivă și în alte afecțiuni: can-
cer, reumatism poliarticular acut,
TBC etc. R. W assevmann (RWa)
este o reacție serologică, ce se
practică pentru diagnosticul sifili-
sului. R. constă, din punerea în
contact a serului de sînge sus-
pect, în anumite proporții cu
antigen. (Bordet, Ruelen, Rciter
etc.). Se adaugă o suspensie de
globule roșii de oaie, se ține la
termostat și după 30 de minute
se citește rezultatul. Dacă serul
provine de la un bolnav de sifi-
lis, nu se produce hemoliza, ci
globulele roșii se precipită în
eprubetă — reacția este pozitivă.
R. Wassevmann are o specifici-
tate relativă, poate fi pozitivă
și în alte afecțiuni ca malaria,
lepra, febra recurentă, diabetul
zaharat etc. O serie de autori au
ameliorat anti genele, cu altele
mai sensibile. în cazul sifilisului
primar serul se pozitivează după
3 săptămîni de la apariția ulce-
rului sifilitic. în sifilisul secundar,
r. este pozitivă 100%, iar în
sifilisul terțiar, serologia este de
70 — 80% pozitivă. Sub acțiunea
tratamentului, reacțiile serologice
se negativează după a 2-a serie,
dacă tratamentul a fost făcut
corect. (G.F. -f- A.S. + A.V. +
4- E.P.)
READAPTARE, termen utilizat
cu predilecție în medicina so-
cială; prin r. se înțelege între-
gul sistem de metode folosite
pentru a reîncadra un bolnav în
viața normală, socioprofesională
și familială. R. presupune o echi-
pă de specialiști, capabili să apre-
cieze în timp progresul făcut și
să protejeze bolnavul pe perioa-
da necesară treptatei sale reve-
niri. (A.S.)
REANIMARE, un ansamblu de
procedee medicale care vizează;
a) înlăturarea șocului operator;
b) readucerea la viață a unui
individ din stare de moarte apa-
rentă (accidente). în primul rînd
se acționează prin oxigen asupra
aparatului respirator, prin perfu-
zii și injecții asupra, celui circula-
tor și a sistemului nervos centra.)
în caz de nevoie, prin transfuzii
de sînge. Camera de r. este uti-
lată cu tot ansamblul de instalații
pentru a combate șocul operator
(mai ales de natură nervoasă)
care se manifestă la persoanele
mai sensibile prin paloare accen-
REA
38a
tuată, relaxare musculară com-
pletă, slăbirea pulsului, scăderea
tensiunii arteriale, a temperaturii,
rărirea respirației etc., sînt simp-
tome care preced coma. Cu readu-
cerea acestei simptomatologii la
normal se ocupă medicul reani-
mator. (E.P.)
RECEPTIVITATE, capacitatea
omului de a contracta unele
boli atunci cînd organismul său
și-a slăbit mecanismele de apă-
rare (alcoolism, surmenaj, into-
xicații). Copiii cu afecțiuni ale
timusului au o r. crescută față
de infecții microbiene. (E.P.)
RECEPTOR, capătul periferic al
unui analizator, organizat de așa
manieră îneît să poată analiza și
transmite un anumit fel de ener-
gie sau de stimul (luminos, audi-
tiv). în farmacologie r. este o
structură particulară care răs-
punde la un anumit produs chi-
mic, exemplu: r. adr energici, care
sînt acționați de adrenalină și se
găsesc în sistemul simpatic și r.
colinergici care răspund la ace-
tilcolină și se află în general în
sistemul parasimpatic. (A.S.)
RECIDIVĂ, reinstalarea unui ta-
blou simptomatologie, mai mult
sau mai puțin similar cu prece-
dentul. Cauzele unei r. sînt mul-
tiple, între ele figurînd mai ales
nerespectarea prescripțiilor de igi-
enă, de regim sau a duratei și
dozei tratamentului medicamen-
tos indicat. (A.S.)
RECRUDESCENȚĂ, intensificarea
(agravarea) unei stări de boală,
care aproape dispăruse și care
apare acum cu o intensitate mă-
rită față de starea inițială; r.
apare în special în cursul bolilor
infecțioase (virotice și bacteri-
ene)/ (E.P.)
RECT, porțiunea finală a intesti-
nului gros, care se deschide la
exterior prin anus. R. poate ajun-
ge la 12—14 cm lungime și are
dilatații diferite, una mai mare
chiar înaintea deschiderii anale,
în care se pot acumula fecale,
care prin absorbția apei din ele
se pot întări, alcătuind un scaun
foarte tare (constipații), a cărui
eliminare este extrem de grea și
dureroasă, putînd rupe mucoasa
rectală sau anală și provocînd
hemoragii. R. are o serie de pliuri
transversale sau longitudinale
(valvulele Morgagni), între care
nu rar apar dilatații venoase,
care constituie hemoragii; exa-
minarea r. se face prin tușeu
rectal (cu degetul în mănușă de
cauciuc unsă), sau cu rectosco-
pul; bolile r. sînt multiple: recti-
lele sînt inflamații ale mucoasei
rectale, apar în blenoragii, sifi-
lis, șancru, TBC etc.; recto-coli-
tele, ’ inflamații de alte origini;
cancer al r. mai ales la bărbați
după 50 de ani — singurul reme-
diu este de a fi detectat timpuriu
și operat; îngustarea r. din cauza
unor traumatisme sau ruptura
lui din cauza eforturilor mari de
distensie; proțap sus rectal, adică
ieșirea intestinului prin rect și
381
REE
care se produce mai ales Ia bă-
trîni. Cînd rectul se inflamează
împreună cu colonul boala se
numește rectocolită. Cea mai
importantă în acest sens este
rectocolita dizenterică (v. dizen-
terie). Ultima este o boală cro-
nică, cu o cauză insuficient cu-
noscută, care evoluează sub formă
de perioade de agravare, între-
rupte de perioade de remisiune.
Pe suprafața r. și a colonului apar
ulcerații de obicei superficiale,
producînd însă hemoragii, care
pot duce la diaree (pînă la 40
scaune pe zi) conținînd mucus,
sînge și puroi; consecutiv se in-
stalează anemie. în unele cazuri
boala poate fi fatală. La pacienții
cu rectocolită hemoragică se con-
stată o incidență mai mare a can-
cerului rectal. R. poate fi de ase-
menea interesat de procese tumo-
rale benigne sau maligne. Polipii
rectali sînt excrescențe pedicu-
late ale mucoasei rectale care
pot produce sîngerări dar se
vindecă prin îndepărtare chirur-
gicală. R. reprezintă o localizare
destul de frecventă a cancerului,
după cum am mai amintit, care
apare ca o leziune conopidifor-
mă, dură ulcerată. Este de obicei
asociat cu constipația și scaune
conținînd mucus, sînge și puroi.
Diagnosticul se stabilește, pe lingă
tușeul rcctal, cu ajutorul recto-
scopului și prin biopsii. Tratamen-
tul cancerului rectal este chirurgi-
cal, prin rezecții (îndepărtarea
porțiunii de r. care conține tu-
moarea) sau amputație (îndepăr-
tarea r. împreună cu sfincterul
anal). (V. ANUS, INTESTIN)
(E.P. + G.S.)
RECTOSCOPIE, metodă de exa-
minare vizuală a rectului prin-
tr-o sondă cu sursă de lumină.
(V. RECT). (E.P.)
RECTOTOMIE, secțiune parțială
sau totală a rectului, ce se face
mai ales în cancer al colonului
descendent sau a rectului. (E.P.)
RECUNOAȘTERE, trăsătură par-
ticulară a memoriei — caracteri-
zată printr-o nouă confruntare
cu obiectul perceput anterior. R.
este un proces complex în care
se suprapune percepția prezen-
tă cu reprezentarea. Din acest
motiv r. este mult mai precisă
decît reproducerea, unde obiec-
tul lipsește în momentul evocării
sale. Tulburările de r. sînt obser-
vate în cazurile în care apar
alterări ale conștiinței, ex: con-
fuzia mintală, traumatismul cere-
bral, epilepsia, soc, dementa, etc.
(A.S.)
REEDUCARE, metodă terapeu-
tică prin care bolnavii (mai ales
cu afecțiuni nervoase) sînt învă-
țați din nou să umble, să vor-
bească, să execute anumite acte
complexe. Ex. r. motorie: bol-
navul paralizat este reînvățat
să-și folosească picioarele, mîinile.
R. viscerală: bolnavul este reobiș-
nuit să evacueze conținutul intes-
tinului la ore fixe ale zilei; r»
sensorială: bolnavul este reîn-
vățat să cuprindă percepțiile vi-
zuale sau auditive în mod deli-
REG
582
berativ și deci să recunoască mi-
rosurile, gusturile; r. verbală: bol-
navul afazic este învățat din nou
să folosească limbajul verbal și
scris. (E.P. 4- A.S.) '
REFLEX, capacitatea unui sti-
mul de a produce un răspuns..
Este o activitate inconștientă-
comandată de centrii nervoși ai
măduvei spinării sau ai encefa-
lului, r. fiind provocat de un exci-
tant care implică existența unei
căi centripete, a unui centru
nervos, a unei căi centrifuge și a.
unui organ de răspuns (mușchi,
glandă). Totalitatea acestor căi
•formează arcul reflex ( = suportul
material al r.), R. pot îi cutanate
(abdominal, plantar), osteotendi-
*ioa,se (rotuliari, achilean), mu-
coase (cornean, conjunctival, ve-
lopalatin) etc. Dacă r. nu se
produce, însemnează (mai ade-
sea) că există o leziune în centrul
nervos care-1 comandă (mai' rar
pe traiectul arcului reflex). R.
condiționat este o activitate- „în-
vățată" în care un excitant nes-
pecific din mediu poate declanșa
un răspuns, al unui r. inconștient
(moștenit, necondiționat).. O bună
parte din comportamentul uman
este dată de succesiunea r. condi-
ționate. (V. FEED-BACK). (E.P.)
REFLEXUL LUI BABINSKI, re-
flex patologic ce apare la o în-
trerupere (leziune) a căilor piram i-
dale; la excitarea prin atingere
ușoară a tălpii piciorului apare
ca răspuns un reflex constînd
din ridicarea degetelor, răsfirarea
lor în sus (A.S.) :
REFR1GERAȚIE, metodă de con-
servare a unor produse altera-
bile (ser, vaccin, organe) la tem-
peraturi joase; azi se folosește
tot mai mult în păstrarea ali-
mentelor și mai ales a cărnii în-
ghețate la — 15°C (eficacitate de
cîteva luni, cu riscul să nu se
producă o deshidratare prin în-
gheț). (E.P.)
REFULARE, dorința de a înă-
buși anumite tendințe, de a le
obliga să ia drumul inconștien-
tului în loc de a fi transformate
în manifestări evidente. Termenul
de r. este în mare parte sinonim
cu. reprimarea. (A.S.)
REGENERARE, procese prin care
un material (țesut etc.) redobîn-
dește calitățile pierdute în urma
unor tratamente chimice, îm-
bătrîmri etc. De ex: se r. catali-
zatorii, cărbunele animal, ule-
iurile minerale etc. R. repro-
ductivă — refacerea unui nou
organism dintr-o porțiune a sa
amputată sau dintr-un organ al
său. De ex. la: spongieri, hi-
dră, planarii' etc. R. morfologică
repar ativă: cicatrizarea rănilor
prin refacerea parțială sau to-
tală a unor organe- distruse, prin
creșterea și diferențierea unor
celule. La unele animale acestea
intervin după autotomie, am-
putarea spontană a unei părți
din organism, ca de ex. la holotu-
rii, ofiuride etc. R. fiziologică: în-
locuirea continuă a unor celule
sau chiar organe, de ex. r. pielii,
năpîrlirea etc. Studiul r. repre-
zintă importanță pentru practica
383
REG
culturii țesuturilor, a grefelor și
transplantelor. (V. DE GENE-
RESCENȚĂ). (G.F.)
REGIM, normă ce se impune
fie în modul de viață, fie în
muncă, dar mai cu seamă în ali-
mentație pentru întreținerea or-
ganismului. R. alimentar are ca
scop evitarea sau reducerea unor
anumite principii alimentare, care
ar putea dăuna bolii, sau stării
în care se găsește organismul res-
pectiv. Astfel r. declovurat, fără
sare, sau cu sare redusă. Se pre-
scriu alimente cu puține săruri
(carne, pește, fructe, salată, mor-
covi). Este indicat în boli cardio-
renale, boala hipertensivă, epi-
lepsie, obezitate, dar numai la
indicația medicului: r. hipoglu-
cidic, în diabet, obezitate; r.
.hipoproteic în afecțiuni renale
■etc. R. igieno-dietetic: totalitatea
prescripțiilor, privind modul de
viață și alimentația corespunză-
toare unui bolnav. R. de protec-
ție; condițiile de confort, liniște,
igienă, în care este pus un bol-
nav. R. poate fi periodic sau cro-
nic; uneori e foarte strict (apen-
dicită, peritonită, hemoragii di-
gestive etc. cînd se rezumă la cea-
iuri ușor dulci) alteori este lac-
tat (nefrite, ciroze, ulcere gas-
trice) ; în caz de afecțiuni hepa-
tice, în diabet, în colite, intoxi-
cații etc. r. îl prescrie medicul.
Se vorbește și de un r. de slăbire,
în care trebuie redusă substan-
țial toată alimentația la circa
jumătate din cît se mînca îna-
inte. Dietetica se bazează pe
trei principii fundamentale: de
cruțare, de corectare și de substi-
tuție. 1) Principiul de .cruțare,
în vederea menajării organului
sau a sistemului bolnav, constă,
în limitarea considerabilă a hra-
nei și în metode speciale de pre-
gătire a ei. Se prescrie la bolnavii
cu boli digestive, renale etc. 2)
Principiul de corectare constă în
predominarea sau reducerea di-
feritelor componente din alimen-
tație, pentru ameliorarea anu-
mitor funcții fiziologice. De ex.
limitarea glucidelor la diabetici a
proteinelor alimentare, mai ales
de origine animalică la -artero-
scleroza, în caz de gută (artri-
tism) sau nefrită cronică, limi-
tarea lipidelor în cazurile de hi-
pofuncție a pancreasului, coli-
tei, bolii de ficat, obezitate; li-
mitarea sărurilor și a condimen-
telor în cazul bolii hipertensive, a
nefritei etc. 3) Principiul de sub-
stituție se aplică de ex. în cazul
anemiei (ficat, vitamine). Mo-
dul în care se gătește hrana are
importanță deosebită. Pentru păs-
trarea vitaminelor în produsele
alimentare, ele trebuie date crude,
sau supuse unei încălziri de scurtă
durată, sau moderată. In trata-
mentul dietetic al bolnavilor tre-
buie să se tindă la o alimen-
tație individuală, ținîndu-se sea-
ma de gusturile personale, ca și
de particularitățile bolii respec-
tive. (A.V. -J- E.P.)
REGLARE, cea biologică, repre-
zintă comanda sistemelor biolo-
gice bazată în special pe existența
REG
384
legăturii inverse; r. termică, fa-
cultatea homeotermelor de a men-
ține o temperatură constantă a
corpului, prin mecanisme fizice
(de pierdere) și chimice (de pro-
ducere de căldură), indiferent de
temperatura externă; r. soci-
ală se spune în cazul furnicilor,
termitelor și albinelor de a pu-
tea înlocui matca (pierită din
anumite cauze) cu larve; r. em-
briologică, facultatea diferitelor
părți ale embrionului de a reface
organismul întreg chiar atunci
cînd anumite părți ale lui au fost
alterate sau îndepărtate. (V. AU-
TOREGLARE). (G.F. + E.P.)
REGLARE AUTOMATĂ v. AU-
TOREGLARE
REGRESIE, legătură între fe-
nomene sau variabile biologice
ce nu poate fi exprimată printr-o
dependență funcțională strictă,
ca în cazul fenomenelor fizice
sau chimice etc. (G.F.)
REGURGITARE, readucerea cu
ușurință a alimentelor ingerate
în gură și chiar la exterior; r. se
produce în unele cazuri de supra-
alimentație mai ales la sugari;
r. nu se face cu eforturi neplă-
cute si nu este egală cu voma.
(V. MERICISM). (E.P.)
REINFECȚIE, revenire a unei
boli infecțioase; se produce la
acele afecțiuni care nu dau imu-
nitate (în rugeolă, tuberculoză,
dar e foarte rară în scarlatină,
creion). (E.P.)
RELAXARE, diminuarea pînă la
dispariție a unei stări de tensiune;
oarecum sinonim cu destindere,
în psihoterapie sînt cunoscute
multe tehnici de r. între care cea
mai frecvent utilizată este „auto-
gen-training“-ullui Schultz. (A.S.)
REMISIUNE, stare de îmbunătă-
țire a simptomatologiei unei boli;
r. totală (vindecare), r. parțială,
r. socială (cu păstrarea, unei capa-
cități de inserție în ambianța
socio-profesională anterioară) și
r. familială, cu reducerea conside-
rabilă a capacității socio-profe-
sionale a bolnavului și limitarea
orizontului său de existență strict
la familie. (A.S.)
REPARAȚIE, termen care in-
dică înlocuirea unei părți din țe-
sut, sau organ pierdut ca urmare
a unei boli, accident, sau opera-
ții — prin țesut conjunctiv, cica-
tricial. Ex. după arsură de gra-
dul II a pielii, pierderile sînt în-
locuite prin țesut conjunctiv,
cicatricial (per secundam inten-
tionem). Contrar r. termenul re-
generare este folosit pentru înlo-
cuirea părților din țesut, organe,
sau la unele animale a unui organ
întreg (ex. coada unei șopîrle)
prin același țesut sau organ,
avînd aceeași valoare funcțio-
nală. Ex. după extirparea glan-
dei tiroide, pentru boala lui Ba-
sedow, regenerarea din bont a
țesutului tiroidian însuși, care
poate provoca recidiva bolii (per
primam intentionem). (G.S.)
385
RES
REPRODUCERE, în biologie fe-
nomen de înmulțire a ființelor
vii. R. poate fi: asexuată și sexu-
ală. Prima cuprinde scizipari-
tatea care se poate realiza prin:
diviziune urmată de regenerare,
regenerare multiplă a organismu-
lui, diviziunea embrionilor (poli-
cmbrionie), care se întîlnește la
unele insecte și chiar la om în cazul
gemenilor adevărați; gemipari-
tatea se realizează prin formare
de muguri din organismul ini-
țial față de care pot rămîne le-
gați formînd colonii sau se pot
elibera generînd un nou orga-
nism. Do ex. la: ciuperci, meduze,
spongieri etc., uneori mugurii
reprezintă forme de rezistență ce
apar în condiții nefavorabile de
viață ca de ex. gemulele la spon-
gierii dulcicoli și soritele la cei
marini. înmulțirea vegetativă:
este caracteristică plantelor su-
perioare care se pot înmulți
prin organe vegetative: frunze,
porțiuni de tulpină sau rădă-
cină. Reproducerea sexuată se
face prin celule specializate sexu-
ale-gârneți. Este caracteristică or-
ganismelor superioare dar se în-
tîlnește și la unicelulare și alte
organisme inferioare. Prin uni-
rea gârneților în actul fecundării
se formează celula-ou (zigotul),
care prin diviziune și diferențiere
celulară va da naștere unui nou
organism. Fecundarea poate fi:
externă, cînd gârneții se întîlnesc
în mediul extern și intern, cînd
gârneții se întîlnesc în căile geni-
tale ale femelei. Fecundarea este
monospermică, polispermia este
numai aparentă la pești, amfibii
etc., pentru că numai un nucleu
al gârnețului mascul se unește cu
nucleul ovulului, ceilalți sînt asi-
milați de către ou. în sens psiho-
logic, r. este o formă proprie pro-
cesului de memorie prin care se
poate face evocarea unor trăiri
bazîndu-se numai pe materialul
fixat și conservat. în r. se stre-
coară multe greșeli, datorită atît
unei percepții superficiale, sau
necorecte, cît și imaginației, fapt
pentru care r. este întotdeauna
mai inexactă ca recunoașterea
(G.F. + A.S.)
RESPIRAȚIE, fenomen complex
de viață, care cuprinde totalita-
tea proceselor fiziologice, fizice
și chimice, legate de fixarea și
utilizarea oxigenului pe de o
parte și eliminarea bioxidului de
carbon, produs final al proceselor
oxidative din organism pe de
altă parte. în ansamblul acestor
procese deosebim respirația ex-
ternă sau pulmonară, (ceea ce
se petrece la nivelul plămînilor),
funcțiile de transport (adică
transportul oxigenului fixat de
către sînge la nivelul plămînilor
pînă la țesuturi și transportul
bioxidului’ de carbon de la țesu-
turi pînă la plămîni), iar ca ul-
timă fază respirația tisulară. Res-
pirația externă sau pulmonară
cuprinde două momente care al-
ternează necontenit: inspirația și
expirația. în timpul inspirației,
diametrul cuștii toracice se mă-
rește : diafragma, contractîndu-se,
trage pulmonii în jos (prin foi-
25 — Dicționarul sănătății
RES
386
țele pleurale — viscerală și ple-
urală); mușchii intercostali ex-
terni ridică coastele în sus și
le îndepărtează lateral; astfel
pulmonul este dilatat în toate
părțile. în interiorul lui se pro-
duce o scădere de presiune a aeru-
lui și prin trahee, gură sau nas,
aerul exterior pătrunde în pul-
moni. Cantitatea de aer ce pă-
trunde la fiecare inspirație este
de 1/2 litri; el se amestecă cu
cei circa 4 000 ml cît există în
pulmoni (v. capacități respira-
torii), astfel că la fiecare in-
spirație în pulmoni se înnoiește
numai 12% din aerul existent.
Aici o parte a oxigenului din aer
difuzează — la nivelul alveole-
lor pulmonare — în sînge și din
acesta o parte a CO2 difuzează în
aerul alveolar. în timpul expira-
ției, diametrul cutiei toracice re-
vine la valoarea inițială în urma
relaxării diafragmei și a mușchi-
lor intercostali, cît și a elastici-
tății fibrelor conjunctive ale pul-
monului. Aceeași cantitate de
aer, de circa 1 /2 litri, este presată
și eliminată în exterior. Numărul
inspirațiilor și expirațiilor este în
medie de 16/minut. Mișcările res-
piratorii sînt coordonate de către
centrii respiratori situați în bul-
bul rahidian și în puntea lui Va-
roli, care și ei sînt subordonați
centrilor superiori, cum sînt hi-
potalamusul și scoarța cerebrală,
în urma activității acestor cen-
tri, intensitatea r. corespunde
întotdeauna nevoilor momentane
al® organismului, adică se inten-
sifică în timpul eforturilor și se
încetinește în repaus. Conținutul
de bioxid de carbon al sîngelui
este un factor principal în proce-
sele de reglare. în timpul inspi-
rației, aerul trecînd prin căile
respiratorii (cavitatea nazală, fa-
ringele, laringele, traheele, bron-
hiile), se încălzește și se purifică,
impuritățile (praf, fum etc.) fiind
fixate de mucusul produs de mu-
coasa căilor respiratorii și elimi-
nate în urma bătăilor cililor celu-
lelor mucoasei. Aerul astfel inspi-
rat totodată se îmbogățește în
apă, împrospătînd aerul existent
în segmentul final al plămînilor,
numit spațiu alveolar. Acest
spațiu reprezintă o suprafață de
primenire a gazelor respiratorii
de cca 120 m2, nivel la care au
loc schimburile de gaze. în func-
ție de diferența de concentrație,
respectiv de presiunea parțială
existentă între conținutul alveo-
lar și sînge, oxigenul străbate epi-
teliul alveolelor, pătrunde în sînge,
unde se fixează labil pe hemoglo-
bina. Pe această cale ajunge
odată în partea stîngă a inimii,
de unde-și continuă drumul spre
capilare. Aici, tot datorită dife-
renței de concentrație dintre sînge
și lichidul intercelular, oxigenul
părăsește hemoglobina și trecînd
prin peretele capilarelor ajunge,
prin intermediul lichidului inter-
celular, la celule. Transportul
bioxidului de carbon de la celule
pînă la plămîni se face de aseme-
nea prin sînge fie sub formă de
bicarbonat de sodiu și potasiu,
fie fixat de hemoglobina. în
387
RET
transportul bioxidului de carbon
anhidraza carbonică joacă un
rol important, catalizînd trans-
formarea bioxidului de carbon
în acid carbonic care în com-
binație- cu sodiu și potasiu for-
mează bicarbonații respectivi și
invers. Procesele de schimb ale
bioxidului de carbon la diferite
niveluri (celule, sînge, plămîni)
se fac tot pe baza diferenței pre-
siunii parțiale. Esența r. interne
sau celulare constă în următoa-
rele:. oxigenul atmosferic ajuns
în celule printr-o serie de reacții
se transformă în stare atomică
activată (O““) și se combină cu
hidrogenul activat (H+), care pro-
vine din oxidarea anaerobă a di-
feritelor substanțe (sustragerea
hidrogenului) formînd cu acesta
o moleculă de apă (H2O). R.
celulară constituie sursa princi-
pală de energie în sensul că prin
aceste- procese se eliberează ener-
gia necesară menținerii echilibru-
lui metabolic. Cu alte cuvinte,
pe baza energiei astfel eliberate
se desfășoară toate fenomenele
de viață, (v. oxidare biologică').
R. artificială. (V. PRIM AJU-
TOR). (Z.K.)
RESPONSABILITATE MEDI-
CALĂ, răspunderea asumată de
medic în exercitarea profesiunii
sale. Este în primul rînd morală,
dar în anumite situații, cînd sînt
încălcate normele de comportare
impuse de etica medicală, sau
chiar de lege, ea poate atrage
sancțiuni legale sau chiar pe-
nale. (G.S.)
RETENȚIE (OPRIRE, REȚINE-
RE), imposibilitatea de a se putea
elimina un produs biologic. în
medicină se utilizează termenul,
pentru: r. de urină.’r. cotiledonară,
reținerea în cavitatea uterină a
unui rest placentar, după naștere
sau avort, care poate duce la
complicații hemoragice sau infec-
țioase. R. fetală, reținerea fătului
mort în cavitatea uterină. R.
gastrică, reținerea în stomac a
alimentelor din cauza stenozei
pilorice, sau spasmului piloric.
(A.V.)
RETICULOZĂ, boală a țesuturi-
lor reticulare, care se întîlnesc
în măduva roșie a oaselor, gangli-
oni limfatici, splină, ficat și în can-
titate mai mică în alte organe.
Se caracterizează prin înmulțirea
exagerată a celulelor reticulare,
care duce la creșterea în volum
a organelor respective. Uneori
în celulele reticulare înmulțite
se acumulează anumite substan-
țe cum ar fi colesterolul (granu-
lomul eozinofil, boala lui Hand-
Schiiller-Christian, boala lui Let-
terer-Siwe), fosfolipide (boala lui
Nieman-Pick) sau alte substanțe
grase, cum ar fi cherazina (boala
lui Gaucher). Aceste r. se mai
numesc și dislipoidoze (tulburări
ale metabolismului grăsimilor) sau
tezaurismoze (boli de acumulare).
La copii au o evoluție gravă, de
cele mai multe ori fatală. în r.
histiomonocitară (boala lui Cazai),
celulele reticulare se înmulțesc
25*
RET
388
într-un mod asemănător leuco-
citelor în leucemie, ducînd la
tulburări grave asemănătoare și
pînă la urmă la moarte. în r. se
obțin ameliorări trecătoare prin
administrarea de raze rontgen,
citostatice sau corticoterapie.
(G.S.)
RETINĂ, formația cea mai spe-
cifică din structura ochiului recep-
tivă la lumină. Este formată din
9 straturi suprapuse de celule
speciale, între care stratul neuro-
epitelial în care se găsesc cuprin-
se celulele cu conuri și bastona-
șe este esențial pentru perceperea
vederii. Conurile percep culorile,
bastonașele lumina acromatică
(alb-negru) în percepția luminii
pigmentul acestor formațiuni (ro-
dopsina) se descompune printr-o
reacție fotochimică (v.) și provoacă
excitația fibrelor nervoase care
cuprind ca într-o rețea dendritică
prelungirea axonică a conurilor
sau bastonaselor. (V. OCHI). (A.S.
+ E.P.)
RETINITĂ, afecțiune oftai molo-
gică în care simptomele caracte-
ristice sînt date de leziunile infla-
matorii ale retinei. în r. există
variate și multiple tulburări de
vedere, după natura aspectului
patogen și caracterul modifică-
rilor pe care le produce (r. exsuda-
tivă, proliferati vă, septică, sim-
patică etc.). R. dacă nu este tra-
tată corect și la timp poate pînă
la urmă duce la pierderea vede-
rii. (A.S.-f- G.S.)
RETINOPATIE, boală a retinei
manifestată printr-un complex de
simptome variabile în care sînt
întotdeauna prezente tulburările
de vedere. Cele mai cunoscute r.
sînt: angiospastică, diabetică, gra-
vidică, leucemică, hipertensivă,
nefritică, vasculară, traumatică,
pigmentară. (A.S.)
RETROFLEXIE, flexiune înapoi;
r. uterină, flexiunea înapoi a
corpului uterin. în condiții fi-
ziologice corpul uterului este
flectat înainte, formînd un unghi
de circa 30 — 40 grade cu colul
uterin față de col; se produce
în cazul unei inflamații cro-
nice a ligamentului retroute-
rin, acesta din urmă, scurtîn-
du-se, trage după sine și corpul
uterului. O altă condiție a formă-
rii r. este inflamația cronică a
corpului uterin, prin care uterul,
mărit de volum și de greutate,
cade înapoi. Prezența unei tu-
mori în corpul uterin (fibromul)
poate produce de asemenea r.
uterului. Dacă r. provoacă dureri
sau deranjează organele subiacen-
te, trebuie să recurgem la repune-
rea și fixarea uterului în poziția sa
fiziologică, făcînd așa-numita ope-
rație de antefixație. (A.V.)
REȚINERE v. RETENȚIE
RETRORELAȚ1E INVERSĂ v.
FEED-BACK
REUMATISM, boală produsă de
alergia organismului la infecția
cu streptococ hemolitic, caracteri-
zată prin inflamația țesutului
conjunctiv din întregul organism,
dar în special din articulații, ini-
389
REZ
mă și vase. Infecția streptococică
se localizează în faringe (amig-
dale), mai rar în alte focare (gra-
nulom dentar) de unde toxinele
microbului difuzează în restul
organismului, producînd accese
repetate de reumatism acut. Aces-
tea se caracterizează prin febră,
dureri articulare cu umflarea arti-
culațiilor și în cazuri mai grave, în
special la copii, cu leziuni cardiace
(miocardită, endocardită, mai rar
pericardită), care prin vindecarea
lor pot duce la defecte importante
ale inimii (miocardita cronică,
leziuni valvulare), complicate cu
insuficiență cardiacă. Leziunile
produse de r. se traduc prin focare
de necroză fibrinoidă ale țesutului
conjunctiv, urmate de formarea
de granuloame și apoi de sclero-
zarea leziunilor, care scot din
funcție zone importante din mio-
card sau endocard. Prin aceste
caractere ale leziunilor, r. face
parte din bolile de colagen. Cu
timpul, boala începe să evolueze
cronic (r. cronic), interesînd exclu-
siv articulațiile (artrită rcuma-
toidă), în special pe cele mici sau
ale coloanei vertebrale, care sînt
dureroase și pot să prezinte defor-
mații importante (r. deformant).
Există și cazuri care evoluează
de la început sub această formă.
Apariția bolii este favorizată de un
climat rece și umed, r. fiind boala
regiunilor temperate și reci. Se
previne prin tratamentul prompt
al anginelor cu antibiotice (peni-
cilină). Anginele repetate nece-
sită îndepărtarea amigdalelor (a-
migdalectomie). R. se tratează
prin administrare de substanțe
antireumatice (salicilat, pirami-
don, aspirin) sau cortizon în for-
mele mai grave. în formele
cronice se obțin bune rezultate
prin fizioterapie (raze ultrascurte)
sau balneoterapie. R. cardiac, le-
ziunea reumatică a inimii apare
fie ca o complicație a poliartritei
reumatice, fie ca o stare patologi-
că în care fenomenele articulare
lipsesc la început. Etiologia și
patogenia r. nu sînt încă defini-
tiv clarificate. Se consideră azi,
că este o boală infecto-alergică,
datorită mai ales infecției strep-
tococice, pe un teren cu reactivi-
tate particulară. Este o boală
răspîndită, care aduce grave pre-
judicii sănătății publice, trebuie
tratată energic. (G.S. + A.V.)
REVACCINARE, administrarea
repetată a unui vaccin spre a se
obține întărirea rezistenței prin-
tr-o primă vaccinare. (G.S.)
REZECȚIE, secționarea si înlă-
turarea unor porțiuni de organe
care prezintă leziuni sau părți
nefuncționale. Se face în condiții
de asepsie completă. (E.P.)
REZERVĂ ALCALINĂ, reprezin-
tă cantitatea totală de bicarbonați,
fosfați și proteine amfotere din
sînge care pot neutraliza o even-
tuală aciditate care ar scădea
valoarea />H-ului sanguin. (E.P.)
REZISTENȚĂ, proprietatea ge-
nerală a tuturor viețuitoarelor,
prin care acestea își mențin echili-
REZ
390
brul metabolic constant față de
agresiunile nocive ale mediului ex-
tern sau intern. Limitele r. sînt
determinate de factori ereditari,
de modul de viață și starea fiziolo-
gică momentană a organismului.
R. poate fi sporită foarte mult
prin călirca organismului. (Z.K.)
REZISTENȚĂ LA ANTIBIOTICE,
se iau germenii de la un bolnav
și se cultivă „in vitro" pentru a
vedea la care antibiotice au cea mai
mică r.; aceasta crește la organisme
cu cît se administrează mai des
(și mai ales fără rost) un antibio-
tic și în cazul unei infecții serioa-
se cînd administrarea acestei sub-
stanțe nu mai e eficace. (E.P.)
RIBOZOM, formațiune proto-
plasmatică granulară foarte boga-
tă în ARN, care joacă un rol prin-
cipal în proteinosinteză; se găsesc
situați în lanț în lungul unor fire
de ARN alcătuind polizomi. R.
au fost descoperiți de G. Pala-
de (premiul Nobei 1975). (E.P.)
RICKETTSIA, nume generic dat
unui grup de germeni, care pro-
duce la oameni și animale o serie
de boli asemănătoare între ele,
numite Rickettsiozele. Privind di-
mensiunile și gradul evoluției r.
se situează între virusuri și bac-
terii, nu pot fi cultivate pe medii
de cultură, traversează uneori
filtrele, sînt vizibile la microsco-
pul obișnuit. Se reproduc prin
sciziune, se transmit prin înțe-
pătura unui artropod: păduche,
purice, căpușă sau larva unui aca-
rian. Cea mai importantă ricket-
tsioză este tifosul exautematic,
transmis de către păduche, boală
care se manifestă clinic prin
febră înaltă, însoțită de obicei
de exantem maculo petesial, are
evoluție gravă, apare uneori epi-
demic. în America există o
formă mai puțin gravă, numită
tifosul endemic (boala lui Brill).
în Asia de Sud-Est agentul
etiologic este o molie, boala este
denumită tesutsugamztsi. în jurul
Mediteranei există o rickettsioză,
numită febra butonoasa, trans-
misă prin intermediul căpușei. La
noi a existat în vremea după
război forma denumită r. Pro-
wazeki, transmisă prin intermediul
păduchelui Pediculus hominis.
Prevenirea se face prin distrugerea
insectelor și prin vaccinare. Tra-
tamentul constă prin administra-
re de antibiotice, cardio tonice, izo-
lare. (A.V.)
RIDURI, cute, încrețituri ale
pielii omului, care se formează
prin reducerea țesutului adipos
subcutanat și în același timp prin
atrofia fibrelor elastice, aflate în
tegumente. R. sînt de obicei
apanajul vîrstei, dar pot apare
și la indivizi tineri ca urmare a
slăbirii rapide de un grad mai
mare. R. sînt un defect cosmetic,
care poate fi tratat chirurgical.
R. la bătrîni au direcția verticală
sub nas. Unii cercetători au ob-
servat prezența r. pe urechiușă
(lobul urechii) în legătură cu
unele boli cardiace (ischemia mio-
cardului). (A.V.)
891
RIN
RIGIDITATE, tulburare neuro-
musculară, caracterizată prin dis-
pariția flexibilității unei regiuni
și înlocuirii ei cu o înțepenire.
După cauză și localizare se cunosc
mai multe tipuri: r. de decerebvare,
produsă de leziuni ale sistemului
extrapiramidal situate deasupra
nucleului roșu, și caracterizată
printr-o hipertonie a membrelor
inferioare și superioare; r. pupilară
— abolirea capacității reflexe de
acomodare a pupilei la lumină
și la distanță; r. uierină — stare
foarte gravă care poate pune în
pericol viața mamei și a fătului;
r. cadaverică apare la cîteva
ore după moarte și prinde pro-
gresiv cranio-caudal întreaga mus-
culatură. După 24 — 48 ore r.
cadaverică dispare în aceeași or-
dine în care a apărut. (A.S.)
RINICHI, organe simetrice, situa-
te în cavitatea abdominală în care
se face curățirea sîngelui de pro-
dușii catabolismului și cei toxici,
pe seama cărora se formează uri-
na; au formă de bob de fasole,
cu lungimea de 12, lărgimea de 7
și grosimea de 3 cm, avînd circa
120 g greutate fiecare. în hil se
găsește artera renală (din aortă)
și vena renală (duce la cava infe-
rioară) cît și bazinetul ce se con-
tinuă pînă la vezica urinară din
partea inferioară a abdomenului
cu cîte un ureter. R. este un organ
foarte complex avînd ca unitate
structurală și funcțională nefro-
nul; filtrează ureea, acidul uric,
sărurile etc. din sînge, concentrîn-
du-le în mod selectiv în urină
finală (din 135 litri de filtrat glo-
merular rezultă numai 1,5 litri
urină pe zi). Funcția r. se ex-
plorează în primul rînd prin ana-
liza urinei (microscopică, chimi-
că, culoare, ritm cantitate).
Bolile cele mai frecvente ale r.
sînt: hidronefroza (distensiunea
exagerată a bazinetului; se tra-
tează prin operație); litiaza,
pietre la r. mai ales din săruri
ce provin dintr-un consum exa-
gerat de plante și de carne
(oxalați, urați, fosfați) și car-
bonați; se pun în evidență ra-
diologie; se tratează preventiv
cu dietă, dar mai ales prin opera-
ție; colice renale (dureri mari pro-
vocate de mișcarea pietrelor —
mici și mari — în ureter, care pot
produce ocluzii și retenții ale uri-
nei în bazinet, dispar brusc odată
cu ajungerea pietrei în vezică;
se tratează cu regim strict); nefri-
te (infecții renale, intoxicații j
cu urină puțină cu multă albumi-
nă și un edem general; se tra-
tează mai ales cu regim strict);
pielonefrite (v.) ploză renală (se
produce după eforturi abdomina-
le, mai ales la femei); nefroză
lipoidică (degenerarea grăsoasă
a tubilor nefronului); uremie (ne-
eliminarea de uree și intoxicare
generală a organismului; se tra-
tează prin regim. (E.P.)
RINICHI ARTIFICIAL, insta-
lație complexă cu ajutorul căreia
se poate suplini un anumit timp
funcțiunea rinichiului. Sîngele se
trece prin instalație și e separat
de un ser artificial printr-o mem-
RIN
392
brună specială, care lasă să trea-
că ureea (care se poate acumula
ca în uremii, septicemii, intoxica-
ții cu mercur). (E.P.)
RJNITĂ ACUTĂ BANALĂ v.
CORIZĂ
RINORAGIE v. EPISTAXIS
RINOREE, scurgerea lichidului
cefalorahidian prin nas. R. apare
dc obicei după un traumatism
cranio-cerebral care a produs o
fisură sau fractură de bază cra-
niană, creînd astfel o fistulă de
comunicare între spațiile subarah-
noidiene și fosele nazale. în
caz de r. este necesară o exami-
nare de urgență a unui specialist
în vederea unui tratament adec-
vat, (A.S.)
RISUS SARDONICUS, aspect ca-
racteristic al feței datorat con-
tracției simultane a tuturor muș-
chilor; în timp ce gura face im-
presia că zîmbește, restul mimicii
sugerează plînsul. Se întîlnește
în tetanos. (G.S.)
RITM NICTEMERAL, (BIORITM
CLRCADIAN), alternanța de zi și
de noapte și fenomenele care au
loc cu o regularitate care le dă un
r.n. ce se păstrează chiar dacă
se suprimă experimental lumina;
temperatura corpului e de 36°4
pe la ora 4 dimineața și de 37°
scara pe la ora 18; pulsul are o
frecvență de 65 dimineața la ora
4 și de 74 seara la ora 18, ș.a.m.d.;
toate acestea constituie r.n.; din
cauza unor astfel de variații de
ritm trebuie ca analizele bolnavi-
lor (sînge, temperatura, urina,
etc.) să se facă la aceeași oră a
zilei, care este de obicei diminea-
ța la ora 8 — 9. (E.P.)
RITUAL, ansamblul de mișcări
și acțiuni pe care le execută în
mod repetativ o persoană cu
obsesii și fobii, în scopul de a-și
ușura tensiunea în care trăiește.
Ex. de r: preocupări obsedante
legate de cifra 3 face pe bolnav
să execute fiecare acțiune de 3
ori, astfel ia de 3 ori lingura,
înghite de 3 ori, iese sau intră
de 3 ori pe ușă etc. Deși critic,
bolnavul își dă seama de absur-
ditatea comportamentului său, se
simte impulsionat să-1 reediteze
zilnic și chiar de mai multe ori
în aceeași zi. (A.S.)
RÎIE v. SCABIE
RÎGÎIALĂ v. ERUCTAȚIE
RÎS, explozie zgomotoasă de ve-
selie sau de bună dispoziție, care
survine în fața unor situații co-
mice. Se știe că r. este foarte sănă-
tos și are o puternică acțiune de
relaxare, de topire a tensiunii
psihice, fapt pentru care este re-
comandabil să fie asociat perioa-
393
RUB
delor de repaus, de distracție,
avînd un efect deosebit de bun
asupra întregului organism. (A.S.)
RODOPS1NĂ (PURPUR VIZUAL
RETINIAN), pigment cromo-
proteidic (roșu) care se găsește
în celulele cu bastonașe din retină
și care poate transforma energia
luminoasă în energie biochimică
și apoi bioelectrică avînd rol esen-
țial în procesul vederii. La lumină
se desface (în mai multe etape)
în retinină (aldehida vitaminei A,
pigment galben) și opsină (o
proteină). La întuneric retinină
se transformă în vitamina A (for-
ma cis) care cu opsina refac rodop-
sina: (G.F.)
RONTGEN (ROENTGEN), Wil-
helm Konrad von (1845—1923),
fizician german care în 1895 a
descoperit radiațiile penetrante
pe care le-a denumit raze X și
pentru care a primit premiul
Nobel în 1901. Aparat r: ansamblu
de piese și dispozitive (tub radio-
gen, ecran fluorescent, transfor-
matoare de tensiune, pupitru do
comandă, casete de filme, expo-
nometre, etc). care permite radio-
diagnosticarea, radioterapia unoi*
boli. Raze r: raze electromagnetice
cu lungimi de undă de 0,06 A pînă
la 10 A și cu o viteză de aproxima-
tiv 300.000 km/sec. Impresionea-
ză placa fotografică și produce
fluorescența unor substanțe care
au această proprietate. Ionizează
aerul și sînt absorbite parțial de
către substanțe. Unitatea X (R)
cantitatea de radiații care în con-
diții normale de temperatură și
presiune produce într-un cm3 de
aer 2,1.1010 perechi de ioni cu
sarcină de un franklin. R. equiva-
lent man (în engl.) — rem = uni-
tate a dozei biologice de radiații
care reprezintă cantitatea de ra-
diații primite de 1 g de țesut viu
cînd acesta absoarbe energia de
100 ergi/n (unde n = eficacitatea
biologică relativă). R. recordln^:
aparat și procedeu de înregistrare
pe bandă magnetică a imaginilor
radiologice (de pe un ecran de
televiziune). R. equlvalent physi-
cal (engl.) = rep = unitate a ener-
giei absorbite (aprox. 90 ergi/g.).
(G.F.)
R. TERAPIE, tratament cu raze
rontgen. Se utilizează în tumori
maligne în special, dar și în alte
boli (inflamații cronice). Se ba-
zează pe sensibilitatea deosebită
a celulelor canceroase la acțiunea
acestor raze. (G.S.)
RUBEOLĂ, boală infecto-conta-
gioasă, produsă de un virus fil-
trabil, care pătrunde prin apara-
tul respirator. Produce febră ușoa-
ră, adenopatie și o erupție sub
formă de pete roșii, catifelate,
interesînd și fața, foarte asemănă-
toare celor din rujeolă. Survine
sub formă de epidemii ce inte-
RUB
394
resează copiii. îmbolnăvirea unei
femei gravide mai ales în primele
luni se soldează de multe ori prin
apariția de grave malformații ale
copilului (defecte ale inimii, le-
ziuni cerebrale, surditate, orbire).
Boala produce imunitate perma-
nentă. Vaccinarea preventivă este
încă în faza experimentală. Fe-
meia gravidă trebuie separată
de copilul îmbolnăvit de r. și
în caz de îmbolnăvire este indi-
cată întreruperea sarcinii. (G.S.)
RUJEOLĂ (POJAR), boală infec-
to-contagioasă, produsă de un
virus filtrabil, evoluînd sub formă
de epidemii la copiii preșcolari
și școlari. R. se ia pe cale respira-
torie și produce febră moderată,
congestie oculo-nazală și apariția
unei erupții sub formă de pete roșii,
catifelate, cu contur policiclic,
care interesează și regiunea feței
(exantein morbiliform). Se poate
complica cu pneumonie și debili-
tează organismul, predispunînd la
activarea unei infecții tuberculoa-
se. Ultima considerație impune
supravegherea atentă a copiilor
convalescenți. Copilul îmbolnăvit
trebuie izolat. Anunțarea îmbol-
năvirii este obligatorie. Preveni-
rea bolii la cei din anturaj se face
prin administrare de gammaglobu-
lină. Profilaxia r: prin vaccinare.
(G.S.)
RUMINAȚIE v. MERICISM.
DICȚIONARELE ALBATROS
SAC AMNIOTIC v. AMNIOS
SADISM, perversiune instinctivă
caracterizată prin obținerea plă-
cerii sexuale numai cînd parte-
nerul este chinuit, suferă. Sadi-
cul pentru a obține chinuirea
partenerului folosește diferite me-
tode de violență și schingiuire
atît pentru producerea unei su-
ferințe fizice (loviri, înțepări etc.),
cît și morale (injurii, amenin-
țări etc.). (A.S.)
SALIVĂ, secreția glandelor sub-
linguale, submaxilare și parotide
care (alături cu cea a glandelor
mici din cavitatea bucală) asi-
gură posibilitatea de a dilua și,
parțial,, de a modifica alimentele
ajunse în gură și a le pregăti
pentru digestie. S. conține 99,4%
apă și 0,6% reziduu uscat; în
acesta din urmă sînt cuprinse
săruri de potasiu (cloruri) de
Calciu (bicarbonat) și sulfocia-
nură de potasiu (SCNK). Ca
rezultat al metabolismului pro-
teic în care apar în organism și
radicali SC-toxici; se găsesc ce-
lule epiteliale, leucocite, și mu-
cină, dar mai ales amilază (ptia-
lină), care acționează asupra ami-
donului descompunîndu-1 pînă la
dextrine și maltoză. în s. s-au
mai pus în evidență: lizozima, o
enzimă care atacă învelișul bac-
teriilor, omorîndu-le și o enzimă
proteolitică, kalicreina, a cărei
acțiune se continuă și în stomac,
asupra unor anumite globuline
plasmatice. Mai există mucină,
resturi de uree, aminoacizi, acid
lactic și alcool de aceeași concen-
trație ca și în sînge S. estedeci un
lichid complex, ce rezultă din
secreția a 3 glande salivare și are
rol însemnat în formarea bolului
alimentar si în deglutitia aces-
tuia. (V. GLANDE SALIVARE).
(A.S.4-E.P.)
SALMONELOZĂ, boală produsă
de bacterii din grupa salmonela
ale cărei reprezentanți sînt baci-
lii tifici și paratifici, producă-
tori ai febrei tifoide și ai febrelor
paratifoide. (G.S.)
SAL
396
SALPINGE v. TROMPxX UTE-
RINĂ
SALPINGITĂ, inflamația trom-
pelor, care se extinde de cele mai
multe ori și asupra ovarului
(anexită), unilateral, sau bila-
teral. S. este produsă de microbi
(strepto-, stafilo-, gonococi) care
ajung în majoritatea cazurilor
pc cale ascendentă, după un
avort, sau naștere, sau descen-
dentă pe cale hematogenă, cu
baci Iul tuberculozei, sau de ba-
cilul coli. Faza acută a s. durează
1—2 săptămîni, este caracteri-
zată prin dureri în partea infe-
rioară a abdomenului (fose ili-
acc), febră, menstruații prelun-
gite. Poate trece la formarea
colecției de puroi în trompă (pio-
salpinx) cu revărsare de puroi
în cavitatea peritoneală = peri-
tonită. Faza cronică, cu urmare
astuparea trompei, care duce la
sterilitate, sau sarcină extraute-
rină. Tratamentul s. acute: in-
ternare în spital, repaus la pat.
antibiotice, calmante ale durerii,
antipiretice. S. cronică necesită
fizio-balneoterapie. (A.V.)
SANITAR, ceea ce ține de organi-
zarea sănătății colectivităților și
indivizilor (G.S.)
SAPROFIT, denumire comună tu-
turor microorganismelor nepara-
zite, care pot fi în tîlnite în
organisme fără să cauzeze îm-
bolnăvirea acestora. Astfel de ex.
în intestinul gros al omului se
găsește o serie de bacterii, simbi-
onți naturali ai organismului.
Unele însă, cum este de ex. baci-
lul coli în anumite condiții, pot
deveni agenți patogeni. Pe baza
acestui fapt ele sînt considerate
saprofite facultative. (Z.K.)
SARCINĂ NORMALĂ, perioadă
a femeii, în al cărei uter se dez-
voltă produsul de concepție, din
momentul fecundației și pînă la
naștere. Modificările anatomice
și funcționale ale organismului
matern încep odată cu nidația
oului în uter. Toate aceste modi-
ficări au drept scop evoluția
unei sarcini normale și pregă-
tesc organismul femeii gravide
în vederea actului nașterii. Se
consideră s.n. dacă modificările
rămîn în cadrul unei limite fizio-
logice și nu pun în pericol sănă-
tatea femeii gravide și nici evo-
luția fătului. La om s.n, durează
circa 280 zile. Termenul nașterii
nu se poate calcula decît cu apro-
ximație, pentru că data exactă
a fecundației nu se cunoaște.
Dar în practica medicală se face
următorul calcul: la data pri-
mei zile a ultimei menstruații
adăugăm 7 zile, apoi de la acea
dată numărăm trei luni înapoi.
Ex. dacă ultima menstruație a
fost la 1 mai, + 7 zile = 7 mai,
— 3 luni = 1 februarie, care este
data așteptată a nașterii. Primele
mișcări fetale se simt la 4 1/2 luni
după graviditate. în timpul sar-
cinii se disting 3 etape: 1) mama
prezintă hipersensibilitate cu ame-
țeli, greață, repulsie față de unele
mîncăruri sau dorință vie pentru
altele dar cu dispariția menstru-
ație! ■ ca simptom caracteristic;
2) o echilibrare nervoasă, dar cu
397
SAR
eventuale apariții de striuri roș-
cate pe abdomen (nervuri pig-
mentare) ; 3) apar tulburări cir-
culatorii și de excreție, se simt
mișcările fătului și la ECG i se
pot înregistra bătăile inimii, ca
urmare a unei suprasolicitări din
partea embrionului din punct
de vedere funcțional. Mamei tre-
buie să i se asigure condiții pentru
a suporta modificările funcțio-
nale normale din aceste perioa-
de. Nu se vor administra medi-
camente decît cu prescripție me-
dicală; mama nu va fuma și nu
va consuma alcool. S.n. se poate
pune în evidență din prima pe-
rioadă cu ajutorul unor probe
biologice. Statul nostru asigură
condiții speciale femeilor gra-
vide: asistență medicală, condi-
ții noi de viață și de muncă, con-
cedii pre- și postnatale. (A.V.)
SARCINĂ EXTRAUTERINĂ, im-
plantarea oului fecundat în afa-
ra cavității uterine; de cele mai
multe ori (peste 90%) în trompă,
mai rar în ovar, sau pe supra-
fața ovarului, eventual în cavi-
tatea abdominală. S.e. extrem
de rar poate fi dusă la termen,
se întrerupe de obicei în săptă-
mîna 4 —8-a a evoluției sale,
producînd rupturi vasculare, cu
revărsări de sînge în cavitatea
peritoneală, care pun în pericol
viața femeii. S.e. poate fi pro-
dusă de orice piedică în migra-
ția oului, de cele mai multe ori
procese inflamatorii ale trompei.
S.e. înainte de ruptură este greu
de recunoscut: prin întîrzierea
menstruație!, semne subiective de
sarcină, dureri în fosa iliacă și
prezența tumorii anexiale la exa-
men ginecologic cu reacție bio-
logică de sarcină pozitivă. După
ruptură apar semne brutale: du-
rere extrem de violentă, semne
de hemoragie internă: paloarea
feței, pierderea cunoștinței, puls
slab, scăderea bruscă a tensiunii
arteriale și altele. S.e. o dată
recunoscută necesită interven-
ție chirurgicală imediată pentru
salvarea vieții femeii. Sarcina
falsă (nervoasă), stare caracte-
rizată prin balonarea abdome-
nului, simulînd la prima vedere
o sarcină, înaintată ca vîrstă.
Apare la femei cu tulburări neuro-
psihice, care doresc cu orice preț
o sarcină. Examenul medical in-
firmă sarcina. Sarcina gemelară,
sarcină caracterizată prin dez-
voltarea concomitentă a 2 (sau
mai mulți) feți în uter. (A.V.)
S ARC OM, tumoare malignă, ple-
cată din diferitele varietăți ale
țesutului conjunctiv și avînd o
evoluție deosebit de rapidă. Spre
deosebire de tumorile epiteliale
(carcinoame), apare și la persoane
tinere, iar răspîndirea sa se face
de la început pe calea vaselor
sanguine, ceea ce permite încă
de la începutul bolii metastaze
la mari distanțe. După aspectul
microscopic, există s. nediferen-
țiate (care nu seamănă cu nici
unul din varietățile de țesut con-
junctiv adult) și s. diferențiate
care au tendința să reproducă
astfel de țesuturi, din care au
plecat: fibrosarcom (țesut con-
SAR
398
junctiv), miosarcom (mușchi), con-
drosarcom (cartilagii), osteosar-
com (oase), angiosarcom (vase),
limfo- sau reticulosarcom (gan-
glioni limfatici). Ca și în cazul
altor tumori maligne, tratamen-
tul constă în îndepărtarea chirur-
gicală a s. completată cu trata-
ment radiologie și citostatic.
(G.S.)
SARE, denumirea generală a sub-
stanțelor compuse, provenite prin
înlocuirea parțială (s. acide) sau
totală (s. neutre) a atomilor de
hidrogen ionizabil din molecula
unui acid cu ioni electropozitivi
reprezentați prin: metal, radical
mineral sau radical organic. S.
bazică: conține în moleculă una
sau mai multe grupări oxidril
(OH). S. biliară: s. de sodiu ale
acizilor glicocolic sau taurocolic
secretați de ficat și acumulați în
bilă (fiere). Au importanță esen-
țială în digestia lipidelor deoa-
rece prin proprietățile lor tensio-
active fac posibilă acțiunea lipa-
zei (enzimă lipolitică). S. de bu-
cătărie, nume comun pentru clo-
rura de sodiu, utilizată ca cel
mai răspîndit condiment în ali-
mentație, la prepararea serului
fiziologic etc. S. amară, denu-
mirea populară a sulfatului de
magneziu (MgSO4). Este un la-
xativ cunoscut. (G.F.)
SATURNISM, boală provocată de
intoxicația cu plumb (se mani-
festă prin gingivită, anemii, co-
lici etc.) (G.S.).
SĂNĂTATE, stare a organismu-
lui caracterizată prin aspectul
și funcția normală a tuturor
organelor, aparatelor și sisteme-
lor. (G.S.)
SĂPUN, săruri de sodiu (s. „tari")
sau de potasiu (s. „moi") dar și
de alte metale: Ca, Zn, Li etc.
ale acizilor grași, rezinici sau
nef teniei. Au proprietăți coloi-
dale, emulsionante și detergen-
te. S. verde (moale, de potasiu)
se obține din uleiuri vegetale
tratate cu hidroxid de potasiu.
Pentru acțiunea sa detergentă și
keratolitică se utilizează în trata-
rea psoriazisului și eczemei us-
cate hiperkeratozice. S. medici-
nale (de sodiu sau potasiu) -sînt
solubile în apă și se formează
cu acizi grași din uleiuri vegeta-
le (floarea soarelui, migdale etc.)
și cu adaosuri de diferite ingre-
diente: sulf, acid boric, gudron
de fag etc. (G.F.)
SCABIE (RÎIE), boală contagi-
oasă de piele produsă de acaria-
nul parazit Sarcoptes scabiei, ca
urmare a lipsei de igienă. Apar
mici vezicule care produc pru-
rit (mîncărime) mai ales în -spa-
țiile interdigitale, axială, plicile
subfesiere, fața internă a coap-
sei, organele genitale. Se poate
complica cu apariția de cruste
datorită gratajului (scărpinatului)
și chiar cu piodermii. Se tratează
prin aplicarea de pomezi de sulf.
(G.S.)
SCARIFICAȚIE, metodă utilizată
în scop curativ sau profilactic.
399
SCH
constînd în sgîrierea pielii pînă
la anumită profunzime cu instru-
mente numite scarificatoare. în
vaccinarea antivariolică se scari-
fică epidermul în scopul aplicării
acestui vaccin. în aplicarea de
ventuze cu s., leziunea merge
pînă în derm în scopul realizării
unei emisii de sînge. (G.S.).
।
SCARLATINĂ, boală infecto-con-
tagioasă produsă de anumite
varietăți de streptococ hemolitic.
Microbul se localizează în farin-
ge de unde secretă toxine care
răspîndindu-se în întregul orga-
nism produce simptomatologia
caracteristică bolii: febră ridi-
cată, angină, cefalee, greață, văr-
sături, apariția unei erupții scar-
latinoase sub formă de mici ma-
cule și papule roșii, rugoase,
cuprinzînd în special fața ante-
rioară a gîtului, toracelui, abdo-
menului și coapselor, exceptînd
fața. Angina are un caracter
eritematos (faringe roșu) sau pse-
udomembranos; limba de culoare
roșie, cu papilele hipertrofiate,
are un aspect de zmeură. S. pre-
zintă o serie de complicații cum
ar fi flegmoane amigdaliene, mio-
cardită și în special nefrită, ul-
tima apărînd în convalescență și
fiind rezultatul unei reacții aler-
gice față de toxina streptococu-
lui. După 10 zile pielea se des-
cuamează sub formă de tărîțe
sau bucăți mari (lambouri) în
special pe palme și tălpi. Persoa-
nele sensibile la această boală
reacționează, la injectarea intra-
dermică a toxinei scarlatinoase,
prin apariția unei papule erite-
matoase (reacția Dick). S. se
previne prin vaccinare și comba-
terea infecției streptococice. Tra-
tamentul constă în administrarea
de antibiotice (penicilină), ca și
tratamentul celorlalte simptome
și complicații. Instituirea unui
regim alimentar de cruțare a
rinichilor este important pînă la
depășirea perioadei în care pot
apare complicații renale; izo-
larea și anunțarea bolii este obli-
gatorie. (G.S.)
SCATOFAGIE v. COPROFAGIE
SCAUN, totalitatea materiilor fe-
cale eliminate prin anus prin de-
fecare. în afară de materii fecale,
în cazuri patologice s. poate
conține mucus, puroi, sînge, corpi
străini, ouă de paraziți sau pa-
raziți. Examenul s. cu ochiul
liber sau la microscop ne dă
prețioase informații asupra di-
gestiei și naturii bolii de care
suferă un pacient. (G.S.)
SCHELET, oasele și formațiu-
nile care le leagă (ligamentele
și încheieturile sau articulațiile),
precum și organele anexe (peri-
ost, măduva, cartilaj); împreună,
formează s. osos. Rolul 8, 1)
formează s. stabil al corpului;
2) limitează anumite cavități care
adăpostesc organe vitale (cre-
ierul, inima, plărnînii etc.); 3)
conține măduva roșie, este deci
organul formator al globulelor
roșii și albe; 4) constituind sis-
teme de pîrghii, este elementul
pasiv al aparatului locomotor.
SCH
400
în corpul omului se deosebesc
223 oase, care reprezintă cam
10% din masa totală a corpului.
Părțile s. diferă după formă și
rol fiziologic. Raportîndu-ne la
principalele regiuni ale corpului
vorbim despre s. capului, trun-
chiului și al membrelor. în s.
capului se deosebesc oasele cra-
niului și feței. Primele formează
cutia craniană, care adăpostește
creierul. Este formată din 8
oase: frontalul, occipitalul, sfe-
noidul și etmoidul sînt oase ne-
pereche, iar temporalul și parie-
talul pereche. Sfenoidul și etmo-
idul alcătuiesc baza craniului.
Cu sfenoidul se articulează toate
celelalte oase ale craniului; fiind
situat între oasele etmoid și occi-
pital. în depresiunea numită șaua
turcească se găsește hipofiza.
Temporalul este așezat în regiu-
nea urechilor și tîmplelor. în
partea numită stîncă, sînt sco-
bite cavitățile urechii interne.
Etmoidul participă la formarea
s. nazal. Cuprinde o lamă ciu-
ruită, dispusă orizontal, prin care
trec fibrele nervului olfactiv. Ce-
lelalte oase fac parte din cutia
craniană, al cărei volum variază
între 1.100 și 2000 ml. La baza
craniului se găsesc mai multe
orificii, locul pătrunderii și ieși-
rii vaselor și nervilor. Dintre toate
orificiile cel mai important este
gaura occipitală, prin care creierul
se continuă în măduva spinării. în
dreptul găurii occipitale, lateral
se găsesc doi condili, prin care
craniul se articulează cu coloana
vertebrală, prin intermediul pri-
mei vertebre cervicale, numită
atlas. S. feței se compune din
14 oase, sudate în mare parte
între ele, dintre care 12 sînt pe-
rechi. Maxilarul superior formea-
ză bolta palatină a cavității
bucale; în sus se articulează cu
oasele craniului și celelalte oase
ale feței. Unghiul intern al orbi-
tei este în contact cu oasele lacri-
male, prin care trece canalul la-
crimal. Vomerul, os nepereche, se
continuă în jos cu lama etmoidu-
lui, participînd la formarea sep-
tului nazal. Cornetele nazale infe-
rioare constituie s. lateral al
foselor nazale, împreună cu cor-
netele mijlocii și superioare ale
etmoidului. Mandibula este un
os independent și mobil, avînd
formă de potcoavă. în marginea
superioară a mandibulei precum
și în marginea inferioară a maxila-
rului se găsesc alveolele dentare
în care sînt adăpostiți dinții. S.
trunchiului cuprinde coloana ver-
tebrală, coastele și sternul. Co-
loana vertebrală este alcătuită
din 33 vertebre. După regiunile
coloanei deosebim 7 vertebre cer-
vicale, 12 toracale, 7 lombare, 5
sacrale, 4 coccigiene. în struc-
tura vertebrelor se distinge cor-
pul și arcul vertebrei. între cor-
pul și arcul vertebrei se formează
un orificiu, prin suprapunerea
vertebrelor din aceste orificii se
formează un canal, care adăpos-
tește măduva spinării. Arcul ver-
tebrei posedă 3 prelungiri, nu-
mite și apofize (2 transverse,
simetrice dispuse lateral orizon-
401
SCH
tal, și una numită spinoasă, dis-
pusă central, orientată dorsal
oblic în jos. Forma vertebrelor se
deosebește de la o regiune la alta.
Cele 5 vertebre sacrale se unesc
formînd osul sacru, de asemenea
și vertebrele coccigicne, formînd
osul coccis. La om adult coloana
vertebrală prezintă patru curburi
normale, ceea ce se datorește
stațiunii bipede. Coastele (12 pe-
rechi) sînt oase curbate spre inte-
rior, limitînd cavitatea sau cușca
toracică. Primele 9 coaste se
articulează în 2 locuri: înapoi
cu coloana vertebrală, iar îna-
inte cu cealaltă extremitate, prin
intermediul unui cartilaj costal
se articulează de stern, de aceea
sînt numite coaste adevărate, iar
ultimele 3 perechi se articulează
prin intermediul unui cartilaj
costal comun. Acestea sînt coas-
tele false. Ultimele 2 perechi nu se
articulează de stern, acestea sînt
coastele flotante. Sternul se si-
tuează pe linia mediană a corpu-
lui, în fața coloanei vertebrale.
Este un os lat, pe care se articu-
lează, după cum s-a mai amintit,
coastele și clavicula. S. membre-
lor superioare se fixează pe cuș-
ca toracică prin clavicula amin-
tită mai sus și omoplatul. Aces-
tea împreună formează centura
scapulară. Omoplatul este un
os triunghiular, dispus pe fața
dorsală a cutiei toracice. De acest
os se articulează osul brațului
(humerus), os mobil, care prin
extremitatea sa inferioară se arti-
culează cu oasele antebrațului
(radius și cubitus). Acest loc de
articulare se numește cot. Oasele
antebrațului se articulează cu
primul șir al oaselor carpiene
(8 buc.), acestea la rîndul lor
cu oasele metacarpiene și falan-
gele degetelor. Membrele inferi-
oare se prind de s. trunchiului
prin centura pelviană, care se
formează prin sudarea osului sa-
crum cu oasele coxale, formînd
astfel s. bazinului. Osul coxal este
format și el prin sudarea a 3 pe-
rechi de oase: ilionul, ischionul
și pubisul. Pe fața laterală a co-
xalului se întîlnește locul de arti-
culare a membrului inferior. Osul
coapsei (femur) se articulează
deci cu osul coxal, iar cu capătul
inferior cu oasele gambei, for-
mînd articulația genunchiului. în
ligamentele acestei articulații se
găsește un os mic numit rotula
care împiedică gamba să se în-
doaie spre înainte. S. gambei
(tibia și peroneul), se articulează,
cu oasele gleznei, (astragalul și
calcaneul). Acestea fac parte din
grupa oaselor tarsiene (7 buc.)
care împreună formează articula-
ția gleznei. După oasele tarsiene
în s. piciorului urmează oasele
metatarsiene, care se articulează
cu falangele degetelor. Oasele s.
se leagă între ele prin articulații,
care pot fi mobile, semimobile
și fixe (V. ARTICULAȚIE). (Z.K.)
SCHEMĂ CORPORALĂ, percep-
ție complexă a propriului orga-
nism rezultată din fuziunea date-
lor primite de la proprioceptori,
interoceptori, analizatorul vizual
și vestibular care se adaugă acti-
26
SCH
402
vității mioartrocinetică. Cu aju-
torul s.c. fiecare persoană îsi
realizează integrarea propriului
sau corp în spațiu și ia cunoș-
tință de eventualele modificări
survenite. S.c. ajunge la maturi-
tate de abia după pubertate.
Tulburările de s.c. apar în boli
infecțioase, intoxicații, trauma-
tisme,. schizofrenie etc. (A.S.)
SCHIMBAREA VOCII, modifica-
rea calităților vocii (la băieți
în perioada pubertății devine joa-
să, răgușită, în mod brusc); fe-
nomenul este fiziologic, apare sub
dependența aparatului endocrin
și se datorește creșterii rapide a
laringelui în care se află aparatul
de fonațier corzile vocale. (A.V.)
SCHIZOFRENIE (PSIHOZĂ
DISCORDANTĂ), boală psihică
cu debut în adolescență și evo-
luție prelungită, caracterizată prin
tulburarea sintezei și a integrării
armonice a tuturor proceselor
afectivo-cognitivo-volitive ale per-
soanei. Lipsa unor coeziuni între
diversele funcții psihice aduce în
tabloul simptomatologie mani-
festări ca autismul, disociația,
bizareria, acțiunile nemotivate,
stările afective paradoxale etc.
Cele mai cunoscute forme clinice
ale s. sînt: forma simplă, haluci-
nator paranoidă, catatonică și
hebefrenică. Astăzi printr-un an-
samblu modern de procedee te-
rapeutice, între care psihotro-
pele majore combinate cu psiho-
terapia s-au obținut rezultate cu
atît mai bune cu cît ele au fost
mai devreme aplicate și cu cît
familia a colaborat mai constant
cu medicul curant. (A.S.)
SCIATICĂ (NEVRALGIE SCIA-
TICĂ), sindrom caracteristic prin
lezarea nervului sciatic și mani-
festat prin durere, parestezii și
contracturi apărute de-a lun-
gul teritoriului inervat de acest
nerv. Cauzele s. sînt: hernia de
disc, traumatismul, tumoarea me-
dulară etc. Tratamentul medica-
mentos balneo-fizioterapeutic se
face la indicația și sub suprave-
gherea medicului. Există cazuri
de s. în care este nevoie de inter-
venție chirurgicală spre a rezolva
cauza care a produs acest com-
plex simptomatic. (A.S.)
SCLERODERMIE, boală de co-
lagen evoluînd sub formă circum-
scrisă benignă sau difuză gravă,
în forma circumscrisă pe piele
apar plăci albicioase, consisten-
te, care cresc lent în suprafață,
devin staționare și apoi dispar
lăsînd la nivelul lor o piele sub-
țiată. în forma difuză, plăcile
cutanate se extind pe toată su-
prafața corpului și apar leziuni
ale organelor interne (inimă, eso-
fag, intestin, rinichi, plămîni) sau
ale mușchilor, putînd duce la
moarte. Boala reprezintă pro-
babil o reacție patologică a orga-
nismului împotriva țesutului con-
junctiv în special din piele, dar
și din alte organe, ducînd la dis-
trugerea și scleroza lui, concomi-
tent cu atrofia organelor respec-
tive. Se tratează prin metode
care diminuează reacția organis-
403
SCO
mului, în special prin corticote-
rapie. (G.S.)
SCLEROZĂ (FIBROZĂ), înlocu-
irea unui anumit țesut paren-
chimatos specific prin țesut con-
junctiv fibros. Reprezintă o mo-
dalitate de reparație a unor țesu-
turi sau organe lezate, în care
prin înlocuirea țesutului funcțio-
nal cu țesut conjunctiv se pro-
duce o scădere a capacității func-
ționale respective: de ex. s. pe-
reților arteriali (arterioscleroză)
determinată de vîrstă, dar acce-
lerată de condiții neigienice de
viață, reprezintă cauza princi-
pală a îmbătrînirii organismului.
(G.S.)
SCLEROZĂ ÎN PLĂCI (SCLE-
ROZĂ MULTIPLĂ), afecțiune
neurologică, cu localizare pre-
valentă în substanța albă. Avînd
o etiologie încă necunoscută, se
caracterizează printr-o simptoma-
tologie diversă în funcție de locul
în care se găsește focarul de
demielinizare, precum și de gra-
dul întinderii și de numărul plăci-
lor diseminate în întregul sis-
tem nervos central. Cele mai ti-
pice simptome întîlnite în s. în
p. formează triada, alcătuită din
semnele piramidale, cerebeloase
și vestibulare și manifestate prin:
hipcrreflectivitate osteotendinoa-
să, abolirea reflexelor abdominale,
mersul dezordonat, disimetrie, nis-
tagmus, nevrită optică etc. Evo-
luția este periodică cu intervale
de acalmie; tratamentul se face
sub conducerea medicului și la
indicația acestuia. Prognosticul
în general rezervat. (A.S.).
SCLEROZĂ RENALĂ v. NE-
FRO SCLEROZĂ
SCOLIOZĂ, deviația laterală a
coloanei vertebrale, care se pro-
duce de obicei prin ținuta inco-
rectă a corpului la școlari, cu
ocazia scrisului, sau de către
procesul malacic (rahitism, osteo-
malacie, oștită deformantă), de
atrofii prin inactivitate, sau seni-
lă, sau de tulburări trofice ale
țesutului osos vertebral. Dacă
segmentul dorsal al coloanei ver-
tebrale deviază în sens convex
către dreapta, atunci segmentul
lombar deviază la stînga, com-
pensatoriu. Uneori cifoza este
compensată prin s. segmentului
inferior (cifo-s.). S. de grad mai
mare poate provoca tulburări în
funcționarea pulmonilor (pînă la
atelectazie), a inimii (hipertrofia
ventriculului drept) sau tulbu-
rări circulatorii în organele abdo-
minale. Tratamentul s. este orto-
pedic (V. LORDOZĂ). (A.V.)
SC OR BUT, boală provocată de
lipsa vitaminei C. Apare numai
la om, la maimuțe și la cobai,
deoarece aceste specii nu au ca-
pacitatea de a sintetiza vitamina
C, spre deosebire de majoritatea
animalelor. Simptomele carenței
de vitamină C se manifestă prin
hemoragii în submucoase și în
tegument, prin gingivită, hemo-
ragii articulare și periarticulare
însoțite de cașexie consecutivă.
La copii, alături de aceste tulbu-
26*
SCO
404
rări apar și tulburări de dezvol-
tare. Prevenirea s. se face prin
alimentație bogată în zarzava-
turi și fructe proaspete. Trata-
mentul bolii constă în adăugarea
vitaminei C. (Z.K.)
SCOTOM, pată neagră de orbire
pe cîmpul vizual. Clasificare: 1)
s. central: orbire corespunzătoare
maculci Iuțea; 2) s. migrenos;
hemianopsic; 3) s. omonim întune-
cos, însoțit de puncte foarte stră-
lucitoare; 4) s. negativ: surprins
la examenul oftalmoscopic, fără
ca bolnavul să știe că îl are;
5) s. relativ: scăderea, acuității
vizuale într-o parte a cîmpului
vizual. (A.S.)
SCROFULOZĂ, tuberculoză gan-
glionară, interesînd în special
ganglionii cervicali și evoluînd
cu formare de puroi și fistule
cutanate care se vindecă dificil
lăsînd cicatrice retractile, carac-
teristice. (G.S.)
SCROT, sacul conjunctivo-mus-
cular, în care sînt așezați testi-
culiî. în țesutul conjunctiv sub-
cutanat nu aflăm celule adipoase,
în schimb el conține numeroase
fibre musculare netede care poar-
tă numele de tzinica-dartos. Aces-
te fibre provoacă încrețirea s.
la frig. Sacul scrotal este tapisat,
pe fața sa internă printr-un endo-
teliu care se continuă pe marginea
posterioară a testiculului și se
reflectă asupra sa, între cele două
suprafețe lăsîndu-se un spațiu
virtual. în anumite împrejurări
patologice acest spațiu se poate
umple cu un lichid seros, reali-
zînd astfel așa-numitul hidro-
cel, de dimensiuni uneori consi-
derabile. (A.V.)
SCURSURĂ, pierderi de lichid
(sau secreții mucoase) prin nas
(ca un guturai), prin ureche (ca
în otite), din uretră (ca în ble-
noragii, prostatită), prin vagin
(scurgeri albe, ca în vulvite,
vaginite, metrite etc.); în toate
cazurile trebuie consultat medi-
cul fiindcă ele pot fi și de altă
natură (TBC, cancer etc.). (E.P.)
SEBOREE, stare patologică a pie-
lii, caracterizată prin produce-
rea accentuată de sebum. S.
este caracterizată prințr-o pie-
le grasă, cu porii dilatați, se-
bumul se scurge din abundență
prin porii dilatați sau canalele
excretoare ale glandelor sebacee.
Locurile de predilecție sînt: nasul,
fruntea, regiunea presternală și
interscapulară, pielea păroasă a
capului. S. este în majoritatea
cazurilor de origine ereditară.
Afecțiunea poate persista și se
poate complica cu acnee, alope-
cie, eczemă seboreică etc. Tra-
tamentul s. intră în competența
dermatologului. (A.V.)
SECHELE, modificări structurale
sau funcționale regresive care după
vindecarea unor boli pot ră-
mîne în organism de obicei toată
viața, fără a mai fi dăunătoare.
Există s. după boli pulmonare
(fibroză, noduli scleroșig cardia-
ce, postoperator; s. cicatriciale.
(A.V.)
405
SEN
SECRET MEDICAL, informație
obținută de medic direct de la
pacient prin examen medical re-
feritoare la starea sănătății aces-
tuia, pe care, în conformitate cu
jurămîntul profesional și nor-
mele deontologiei, medicul este
obligat să o mențină secretă.
(G.S.)
SECRETINĂ, produs hormonal
elaborat de mucoasa duodenală
în momentul cînd chimusul gas-
tric acid trece prin pilor în duo-
den; vehiculată pe cale sanguină
s. ajunge la pancreas, provocînd
secreția abundentă a acestei glan-
de, al cărei produs se varsă în
duoden, întîlnind astfel chimu-
sul stomacal și determinînd diges-
tia acestuia. (E.P.)
SECREȚIE, activitatea glandelor
exo- sau endocrine. în cazul în
care secreția se transportă de la
locul secreției prin canal se vor-
bește de o glandă cu secreție
externă sau glandă exocrină spre
deosebire de cazul cînd produsul
se transportă direct pe calea
sîngelui la locul unde își exercită
efectul; astfel de glande sînt
acelea cu s. internă sau glande
endocrine. în cazul glandelor exo-
crine produșii pot fi enzime, iar
glandele endocrine secretă hor-
moni. (Z.K.)
SECȚIUNI: în accepțiunea teh-
nicii histologice care se utili-
zează în anatomia patologică,
embriologie, histologie etc., în-
seamnă bucăți de țesuturi sau
organe tăiate la grosimi micro-
nice cu un dispozitiv special
(microtom) în vederea studierii
cu microscopul. S» pot sau nu să
fie colorate, iar cele pentru micro-
scopul electronic sînt în mod obli-
gator metalizate la un dispozitiv
special (microtom) în vederea
studierii cu microscopul. (G.F.)
SEDATIV, medicament care are
proprietatea de a liniști, o stare
de excitație. Ex.: barbituricele,
psihotropele de tip fenotiazinic,
tranchilizantele. (A.S.)
SEMINAL, sufixul terminologic
utilizat în nomenclatura organelor
și afecțiunilor genitale masculine:
veziculă seminală care este rezer-
vorul lichidului spermatic, tu-
moare seminală etc. (A.V.)
SEMIOLOGIE, disciplină din știin-
țele medicale care se ocupă cu
descrierea și prezentarea simp-
tomelor și a metodelor de inves-
tigație a tulburărilor, în scopul
precizării unui diagnostic. (A.S.)
SENESCENȚĂ v. ÎMBĂTRÎNI-
RE
SENILITATE, etapa patologică
terminală a ciclului vital al orga-
nismului. S. nu poate fi delimi-
tată prin vîrsta individului. Vîr-
sta cronologică sau „calendaris-
tică" a unui individ este vîrsta
măsurată în ani, iar vîrsta biolo-
gică este dată de starea biolo-
SEN
406
gică a organismului, în raport cu
orarul mediu de îmbătrînire. Vîr-
sta s. variază de la un individ la
altul, după viteza și gradul de
regresiune a celulelor, țesuturi-
lor, organelor și întregului orga-
nism. (A.V.)
SENSIBILITATE v. ALERGIE
SENTIMENT, formă superioară
a afectivității. S. se caracteri-
zează într-o trăire de intensitate
mică dar în timp îndelungat. S.
este în largă măsură influențat
de educație. Ex. s. prietenia, pa-
triotismul etc. (A.S.)
SENZAȚIE, reflectarea însușirii
izolate a unui obiect sau corp cu
ajutorul analizatorilor. în cadrul
unei percepții, s. sînt angrenate
dinamic într-un tot unitar con-
fruntat cu experiența proprie a
persoanei. Calitățile unei s. de-
pind în mare măsură de buna
funcționalitate a analizatorului și
de condițiile de prezentare a obi-
ectului respectiv. (A.S.)
SEPTICEMIE, stare gravă carac-
terizată prin pătrunderea și în-
mulțirea microbilor în sînge. Evo-
luează cu febră ridicată, frisoane,
stare generală gravă și semne de
suferință a diferitelor organe, în
special inimă, ficat, sau rinichi.
Duce la desnodămînt fatal în
lipsa unui tratament antiinfec-
țios energic (antibiotice adec-
vate). Pătrunderea unor microbi
în sînge fără producerea de simp-
tom e patologice constituie bac-
teriemia. Complicația s. produsă
de germeni piogeni (producători
de puroi) cu abcese în diferite
organe se numește septicopiemie.
Pătrunderea puroiului în sînge
constituie piemia iar difuzarea
toxinelor microbiene în circu-
lație toxemie. Microbii pătrund
în sînge prin diferite porți de
intrare: ulcerații și supurații cu-
tanate, infecții uterine cauzate
de nașteri sau avorturi, infecții
amigdaliene, dentare sau ale ure-
chii, infectii ale căilor urinare.
(G.S.)
SER, parte a sîngelui care după
coagularea acestuia se separă de
cheag sub forma unui lichid găl-
bui transparent. Deosebirea din-
tre plasmă și s. este prezența,
respectiv lipsa fibrinogenului,
care în timpul coagulării se trans-
formă în fibrină insolubilă. în
compoziția s. 90% este apă și
10% substanță uscată. Aceasta
din urmă conține substanțe orga-
nice într-un procent de 9% și
săruri minerale în cantitate de
1%. Cele mai importante com-
ponente în categoria substanțe-
lor organice sînt proteinele (8%),
care la rîndul lor se împart în
albumine și globuline. Primele
dintre acestea joacă rol în fixa-
rea apei, asigurînd astfel concen-
trația constantă a sîngelui, iar
globulinele sînt transportoare ale
diferitelor substanțe, printre care
figurează anticorpii specifici și
nespecifici (gammaglobulinele).
Din substanțele organice unele cu
produși finali ai metabolismului se
elimină prin rinichi, altele (glu-
407
SER
coza, lipidele, aminoacizii) sînt
principii alimentare. Hormonii și
enzimelc dirijează procesele meta-
bolice. Substanțele anorganice,
dintre care majoritatea se găsesc
sub formă de ioni, exercită efecte
specifice, asigurînd totodată și
presiunea osmotică a sîngelui.
Aceasta din urmă este un fac-
tor primordial al dinamicii pro-
ceselor metabolice. Se mai nu-
mesc s, și acele preparate sanguine
de origine animală, care conțin
anumiți anticorpi formați prin
imunizare artificială (diferite
antitoxine). (Z.K.)
SEROASĂ, membrană formată
de țesut conjunctiv lax, acoperi-
tă de un strat de celule endote-
liale turtite, care acoperă orga-
nele interne, căptușesc cavitatea
abdominală și cavitatea tora-
cică. Astfel de membrane sînt
pleurele, pericardul, peritoneul,
membrana învelitoare a stoma-
cului și tuturor organelor toraco-
abdominale. Importanța s. este
protejarea și fixarea organului)'
respectiv, iar prin produsul lichid'
sinovial înlesnirea lunecării orga-
nelor interne între ele. (Z.K.)
SEROLOGIE, ramură a imunolo-
giei care studiază anticorpii, apă-
ruți în serul sanguin, în cursul
diferitelor reacții imune. Meto-
dele serologice au o mare impor-
tanță practică în stabilirea diag-
nosticului bolilor infecțioase (re-
acția Bordet-Wassermann în sifi-
lis,’ Vidai în febră tifoidă și para-
tifoidă, Weil-Felix în tifos exan-
tematic, Wright în bruceloză.
Hirst în gripă, Paul Buneii în
mononuclează infectioasă etc.).
(G.S.)
SEROTERAPIE, terapie specifică,
antimicrobiană, antitoxică, a di-
feritelor boli infecțioase acute.
S. este indicată clacă agentul
patogen, care a cauzat boala,
produce toxine repede și în mare
cantitate (difterie, tetanos etc.).
S. trebuie să fie începută cît
mai de timpuriu, dat fiind că
antitoxinele neutralizează numai
acele toxine care încă circulă
în sînge. Dacă serul antitoxic,
specific pentru boala respectivă,
a fost preparat din sînge de ani-
mal (cal), trebuie să lămurim
înainte de administrarea sa, dacă:
1) bolnavul a mai făcut vreo-
dată seroterapie cu ser de cal;
2) nu suferă de alergie; 3) există
vreo hipersensibilitate familia-
lă. în aceste eventualități prin
s. riscăm boala serului, un șoc
anafilatic, cu evoluție eventual
gravă. Trebuie să recurgem deci
în aceste cazuri din. urmă la
preparate de gammaglobuline,
provenind din sîngele unei per-
soane donatoare, nu de mult
rcimunizată activ. (A.V.)
SEROZITATE, serul sanguin sau
limfatic, extravazat, care nu con-
ține elemente figurate ale sîn-
gelui sau limfei. în anumite îm-
prejurări, de ex. stază de sînge
sau limfatică, serul, s. ieșind din
circulație, produce edeme, îmbi-
bîndu-se în țesutul celular sub-
cutanat în părțile declive ale
corpului. S. poate intra și în
SER
408
cavitățile seroase ale corpului,
producînd, după localizare în ca-
vitatea pericardiacă hidropericard,
în cea pleurală hidrotorace, în
cea abdominală, ascită, în teaca
vaginală a testiculului hidrocel,
în trompă hidrosalpinx, sau re-
vărsare în mai multe cavități,
hidropizie, în corpul întreg —
anasarca. Diagnosticul și tra-
tamentul acestor afecțiuni este
sarcina medicului specialist.
(A.V.)
SETE, dorință arzătoare de a
bea apă. Cauza primară a s.
este creșterea concentrației sîn-
gelui, fie ca urmare a ingerării
diferitelor alimente conținînd mul-
tă sare, fie în urma eliminării
de apă. "Uscarea mucoasei bu-
cale de asemenea provoacă sen-
zația de s. Unele boli se caracte-
rizează printr-o accentuată sen-
zație de s. (diabetul zaharat,
dizenteria, stările febrile, dia-
betul insipid etc.). Senzația de
s. este mai cumplită decît foa-
mea, organismul rezistă mai puțin
la lipsă de apă decît ia inaniție.
(Z.K.)
SEX. diferențierea biologică pînă
la formarea definitivă a caracte-
relor sexuale, primare (testicul,
ovar), secundare (penis, glandele
paragenitale la bărbați, uterul,
trompa, organele genitale externe,
glandei mamară la femei) și ter-
țiare (comportamentul psiho-se-
xual specific ambelor sexe); este
influențată în cursul dezvoltării
individului de către mulți factori,
în parte fiziologici, în parte pato-
logici. S. individului este stabilit
în momentul fecundației de către
factorii cromozomi aii (v.). în acest
moment vorbim despre s. cro-
mozomial sau genetic. Dacă în
cursul dezvoltării intrauterine sau
mai tîrziu nu intervine nici un
factor nociv, atunci caracterele
primare, secundare și terțiare se
vor dezvolta corespunzător se-
xului genetic, apare deci sexul
fiziologic sau fenotipic identic.
Pot surveni însă și cazuri patolo-
gice în care caracterele fenoti-
pice se dezvoltă contrar celor
cromozomiale: caracterele sexu-
ale primare sau gon adele sînt
diferite de cele secundare și ter-
țiare (s. somatice). Exemple, sin-
dromul lui Turner sau sindromul
lui Klinefelter, hermafroditismul.
Putem vorbi și despre s. juridic,
după care individul este ținut
în evidență de către societate.
Există și o definiție de s. psiho-
sexual, dacă avem în vedere com-
portamentul sexual al individu-
lui (de care s. se simte aparținînd
el însuși). Ex. homosexual. (A.V.)
SEXOLOGIE, știință, avînd ca
obiect diferențierea sexuală, cu
toate problemele sale biologice,
psihologice, sociale, medicale, fi-
lozofice etc. (A.V.)
S1COZĂ, foliculită localizată la
pielea păroasă a feței (bai'bă,
mustăți) evoluînd de obicei cu
producere de puroi, de natură
stafilococică sau micotică. (G.S.)
SIDEROZĂ, depunere de fier în
țesuturile organismului. Inhala-
409
SIF
rea de pulbere de minereu de
fier în condiții improprii de mun-
că, în mină, duce la depunerea
de fier în plămîni cu scleroză
consecutivă și apariția unei pneu-
moconioze. Există însă și per-
soane la care, în urma unei tul-
burări de metabolism, excesul de
fier provenit din alimentație nu
se elimină ci se depune în dife-
rite organe, în special în ficat,
•splina, pancreas, ducînd la scle-
roza acestor organe (ciroză hepa-
tică și pancreatică) și la apariția
unei boli numită hemocromatoză,
ciroză pigmentară sau diabet bron-
zat, întrucît pe lîngă suferința
organelor menționate, pielea, con-
ținînd depozite de fier, se colo-
rează în brun. Uneori simptome
de s. pot apare și în urma unor
transfuzii repetate, în cazuri de
anemie bemoli tică sau adminis-
trare prelungită de preparate
de fier. (G.S.)
SIFILIS (LUES), boală infecto-
contagioasă venerică cu evolu-
ție îndelungată, numită și boală
franțuzească sau lues, ducînd
la diferite complicații, în special
de natură nervoasă. Este pro-
dusă de microbul, Spirocheta pa-
lida foarte puțin rezistent în
afara organismului, ceea ce ex-
plică transmiterea bolii numai
prin contact direct, veneric (act
sexual, sărut). Pentru pătrunde-
rea spirochetei în organism este
necesară o leziune a pielii sau a
mucoaselor. S. evoluează cronic
în 3 perioade: perioada primară
se caracterizează prin apariția
la nivelul pătrunderii microbului
ii unei ulcerații cu margini re-
gulate, dură, nedureroasă, nu-
mită șancru de inoculare sau
șancn/dur. Ea apare în special
pe organele genitale, mai rar pe
buze, limbă sau alte părți ale
cavității bucale sau pe mamelo-
nul unei doici care alăptează un
copil sifilitic. Concomitent, gan-
glionii regionali (de cele mai multe
ori ganglionii inghinali) se măresc
în volum, fiind foarte duri dar
nedureroși și fără aderențe între
ci (adenopatie sifilitică). Șancrul
de inoculare ca limfangita (in-
flamația căilor limfatice care merg
de la ulcerație la ganglioni și se
simt ca niște sfori sub piele) și
adenopatie satelită constituie
complexul primar sifilitic, carac-
teristic perioadei primare și care
aparent se vindecă chiar în lipsa
unui tratament. în acest timp
microbul pătrunde însă în sînge
(septicemie sifilitică) și după 2 — 3
luni apar simptomele perioadei
secundare, caracterizată prin mă-
rirea ganglionilor din întregul
organism (poliadenopatie sifili-
tică) și apariția de leziuni cuta-
nate sub forma petelor roșii sau
mucoase sub forma plăcilor mu-
coase, de culoare albicioasă, pli-
ne de spirochete, ceea ce conferă
s. în această perioadă o contagio-
zitate ridicată (s. florid). După
cîteva luni aceste leziuni dispar
și după unul sau mai mulți ani
apare perioada terțiară, caracte-
rizată prin noduli de diferite
dimensiuni, numiți gome care se
necrozează și produc distrugeri
SIF
410
importante ale diferitelor organe,
în special ale ficatului, inimii
și oaselor, ceea ce conferă bolii
o deosebită gravitate. în unele
cazuri, în special la pacicnții cu
leziuni terțiare organice mai pu-
țin exprimate, apar leziuni ale
sistemului nervos sub forma tabe-
sului (distrugerea măduvei spi-
nării cu crize dureroase și apoi
instalarea de paralizie progresivă)
sau a paraliziei generale progre-
sive în care leziunile din creier
produc la început o boală psihică
caracterizată, printre altele, prin
delir de grandoare, care se com-
plică cu paralizii progresive, du-
cînd la moarte. S. se poate
transmite descendenților produ-
cînd o serie de leziuni întîlnîte
la nou-născuți, care constituie
stigmatele s. congenital: defor-
mații dentare, surditate, tulbu-
rări de vedere, deformări ale
scheletului etc. Uneori leziunile
sifilitice apar mai tîrziu. Diagnos-
ticul infecției se face cu ajutorul
reacției Bordet-Wassermann. Tra-
tamentul clasic constînd din ad-
ministrarea de săruri de arsen
(neosalvarsan) sau bismut, este
astăzi înlocuit prin administrarea
de doze masive de antibiotice (pe-
nicilină), ceea ce a dus la o scădere
importantă a frecvenței bolii.
Tratamentul, urmărirea și depis-
tarea bolnavilor este obligator
prin lege. După aceste dispoziții
legale, bolnavul de s. chiar după
tratament, este considerat timp
de 4 ani ca eventual purtător
de spirocheți și controlat perio-
dic. (G.S.)
SIFILIS TROPICAL v. PIAN
SIGMATISM, tulburare de vor-
bire caracterizată prin pronun-
țare eronată a consoanei S (sin-
gură sau în diverse combinații,
PS, MS etc.). în majoritatea ca-
zurilor s. se datorește unor mal-
formații ale maxilarelor sau unor
vicii de implantare a dinților.
(A.S.)
SILICOZĂ, cea mai gravă for-
mă de pneumoconioză produsă
de inhalarea pulberilor conținînd
bioxid de siliciu, substanță cu
proprietăți toxice care determină
scleroza extinsă a plămînilor.
Boala apare în special la mineri
sau muncitori care lucrează în
condiții improprii într-o atmo-
sferă cu praf. Scleroza pulmonară
duce la apariția insuficienței car-
diace. S. se previne prin moder-
nizarea condițiilor de lucru în
locurile unde ar putea apare pul-
bere de siliciu (de ex. introdu-
cerea forajului umed în mină,
măști de protecție, ventilatoare).
(G.S.)
SIMPTOM, semnele subiective și
obiective ale unei boli, pe care
ni le spune bolnavul sau le ob-
servă medicul prin examinare.
(A.V.)
SIMULARE, înșelarea celor din
jur în scopul de a fi crezut bol-
nav prin înscenarea unor tulbu-
rări. întreaga prefăcătorie are
ca scop obținerea vădită a unor
avantaje de către persoana în
cauză. (A.S.)
411
SIN
SINAPSĂ, joncțiunea neuro-neu-
ronală ce se realizează prin con-
tiguitate (atingere) între termi-
națiile axonice ale unui neuron
și corpul altuia (s. axono-soma-
tică}, între axonul unui neuron
și dendritele altuia (s. axono-
dendritica), sau între terminațiile
unui axon și organul inervat
(s. axono-terminala). S. este po-
larizată funcțional pentru că im-
pulsurile nervoase se propagă
într-un singur sens: de la axon
către dendrită (deoarece numai
la terminațiile axonice se secretă
mediatorul chimic). Este forma-
țiunea anatomo-funcțională care
orientează impulsurile nervoase
întotdeauna spre aceleași direc-
ții: cele senzoriale de la periferie
spre centri; cele motoare de la
centri spre periferie. (G.F.)
SINCINEZIE (SINKINEZIE),
prezența unor mișcări de acompa-
niament în zone sănătoase, con-
comitent cu executarea unor ac-
țiuni. Clasificarea s. globale', miș-
cări automate, involuntare la
membrele paralizate în tuse, stră-
nut etc.; s. de imitație', membrele
paralizate execută mișcarea pe
care o fac membrele sănătoase
(flexele, extensie); s. de coordo-
nație: mișcări asociate la mem-
brul opus la care se execută miș-
carea. (A.S.)
SINCOPĂ, pierdere bruscă, de
scurtă durată a cunoștinței, drept
consecință a unei scăderi acute
a tonusului vascular, de origine
central-nervoasă. Apare încetini-
rea pulsului, scăderea tensiunii
arteriale, pentru care se produce
o anemie cerebrală. Tegumentele-
devin palide, extremitățile reci,
pupilele miotice strimte. Cauza
s. poate fi un blocaj cardiac, emo-
ții puternice, spaimă, dureri vio-
lente etc. Adolescenții și persoa-
nele tinere, astenicii, mai ales
femeile sînt predispuse la s. Epui-
zarea, anemia, oboseala, sînt fac-
tori adjuvanți. S. neurogene sînt
datorate emoțiilor, durerilor, le-
ziunilor sistemului nervos cen-
tral; St circzdatorii, cardiace (blo-
curi, aritmii, infarct) sau vascu-
lare (tulburări ortostatice, șoc
etc.); s. respiratorii (anoxice, tuse
sincopată, sincopa aviatorilor.)
(A.V.)
SINDACTILIE, unirea segmen-
tară sau integrală a degetelor de
la membrele superioare sau in-
ferioare. (A.S.)
SINDROM, asociere de semne și
simptome alcătuind un tablou
clinic caracteristic, care poate fi
întîlnit însă în mai multe boli,
obligîndu-ne de a pune diagnos-
ticul diferențial al bolii respecti-
ve ; s. de hipertensiune intra-
craniană; s. de abstinență; s.
silvian etc. S. Conn (aldostero-
nism primar). Descris prima dată
de Conn (1955), afecțiune des-
tul de rară, caracterizată prin
hipertensiune, oboseală muscu-
lară, parestezii ale extremită-
ților cu crize tetanoide, polidip-
sie, poliurie, cefalee. Apare la
orice vîrstă, fiind cauzată de
adenom (sau mai multe adenoa-
me) al corticalei suprarenale, de
SIN
412
obicei benign, mai rar adenocar-
cinom). Diagnosticul se pune cu
ajutorul examinărilor de labora-
tor (hipokaliemie, hiperaldoste-
ronemie, alkaloză) și eventual
prin radiografie renală. Trata-
mentul constă în extirparea tu-
morii, după care dispar toate
semnele de boală. S. Cot-
lard, grup de idei delirante de
imortalitate, de enormitaze și
negație, asociate cu o profundă
distimie negativă. S.C. survine
în melancolie și are însemnătate
patognomică pentru croniciza-
rea acestei psihoze. S. Dupu-
ytren, întăritură scleroasă a țe-
sutului celular subcutanat pal-
mar și a tendoanelor mușchilor
flexori ai degetelor. La început
se formează un nodul dur, nedure-
ros, deasupra articulației mediane-
-acarpofalangiene a ultimelor de-
gete, pe palmă, apoi apar noduli
noi și procesul se întinde asupra
țesuturilor din jur, provocînd
contracturi, tot mai pronunțate,
care deranjează folosirea mîinii.
în antecedentele bolnavului gă-
sim de multe ori reumatism sau
boli alergice. Evoluția lui este
uneori rapidă, alteori durează
4 — 5 ani. Tratamentul conserva-
tiv constă din: comprese cu
ceai de mușețel, doze mari cu
vitamina E, injecții locale cu
cortizon, novocaină și hialuro-
nidază, ultrasunete, radioterapie
profundă și în caz de insucces
intervenție chirurgicală: extir-
parea aponcurozei palmare.
S. Ganser se caracterizează prin
vorbire absurdă, acțiuni ilogice
lipsă de înțelegere și răspuns
neadecvat la întrebări. Survine
în oligofrenie, isterie, reacție an-
xioasă, nevroză posttraumatică
etc. (A.S. + A.V. + E.P.)
SINKINEZIE v. SINCINEZIE
SINTEZĂ, operație de formare a
unui complex structural sau func-
țional cu proprietăți noi, diferite
de ale elementelor componente.
1) S. chimică: reacție de combi-
nare a două sau mai multe ele-
mente sau substanțe simple (sau
compuse) care duce la formarea
uneia sau mai multor substanțe.
2) S. cerebrală: coroborarea exci-
tațiilor la nivelul cortexului cere-
bral, rezultatul fiind pînă la ur-
mă elaborarea unei reacții de
răspuns adecvate modificărilor
interne sau externe care au de-
terminat stimularea. (G.F.)
SINUCIDERE, tulburarea instinc-
tului de autoconservare, prin care.
persoana se distruge singură, ale-
gînd o metodă fizică, chimică
etc. (spînzurare, înec, otrăvire,
electrocutare etc.). Surprinderea
unor preparative trebuie să alar-
meze anturajul, familia, care ur-
mează să supravegheze atent
pe cel în cauză și în același timp
să ceara asistență medicală spre
a putea preciza motivele și a găsi
mijloacele eficiente de remedi-
ere. (A.S.)
SINUSURILE PARANAZALE,ca-
vități ane?<e ale nasului, situate
în oasele craniului facial din
413
SIR
împrejurul nasului. Sînt căptu-
șite de epiteliul ciliat al mucoa-
sei nazale ce se extinde în con-
tinuitate în aceste cavități. Sînt
cavități perechi (cu excepția si-
nusului sfenoidian) și comunică
cu cavitatea nazală. După oa-
sele în care sînt plasate se nu-
mesc: sinusuri maxilare, fron-
tale, sfenoidale și celule etmoi-
dale. în urma inflamației mu-
coasei iau naștere sinuzitele (ma-
xilară, frontală etc.). Simptomele
cele mai caracteristice ale sinu-
zitei sînt: cefaleee, ce apare
după un orar fix, de obicei îna-
inte de masă, sensibilitatea maxi-
mă la nivelul sinusului bolnav,
scurgere nazală purulentă, ho-
molaterală. Deviația de sept, po-
lipul nazal, hipertrofia de cor-
nete etc., care prin obstrucția
nazală îngreunează aerisirea ca-
vităților sinusale, predispun la
sinuzite. Uneori sinuzita poate
avea și origine dentară. îndepăr-
tarea acestor cauze este totdea-
una indicată. (D.H.)
SIRINGĂ, instrument medical ca-
re servește pentru administrarea
injecțiilor, de obicei în scop te-
rapeutic ; constă dintr-o parte
cilindrică, de sticlă, gradată în
cm3 sau chiar zecimi de cm3
și un piston metalic, șlefuit etanș,
cu ajutorul căruia se aspiră sub-
stanța (medicamentul) în s. Un
capăt al cilindrului de sticlă se
termină conic, pe care se aplică
un ac de diferite dimensiuni, po-
trivit injecțiilor: subcutanate, in-
tramusculare, intravenoase, in-
tradermică etc. Se utilizează s.
de sticlă (Record), de material
plastic sau de metal. Dimensiu-
nile s. sînt variabile de la 1 cm3
la 300 cm3, aceasta din urmă
fiind utilizată și pentru spălă-
turi vezicale. S. de 1 cm3 (S. lui
Koch} se întrebuințează pentru
administrarea substanțelor de
cantitate mică (tuberculină). îna-
inte de folosire s. trebuie sa fie
sterilizată. Fiind cunoscut de
ex. că virusul hepatitei epidemice
nu se distruge prin sterilizare
simplă cu apă în fierbere, de
aceea o s. odată ce a fost între-
buințată se sterilizează într-o
casoletă electrică închisă, în care
tensiunea vaporilor de apă se ri-
dică la 2 —3 atmosfere. (A.V.)
SIRINGOMIELIE, boală neuro-
logică, localizată în măduva spi-
nării cu o etiologic însă suficient
cunoscută. S. se caracterizează
prin apariția unor cavități în
partea centrală a măduvei în ju-
rul canalului ependimar, cavități
localizate mai ales în zona cer-
vico-dorsală. Cele mai frecvente
simptome ale s. sînt: atrofiile
musculare de la extremitățile
membrelor superioare (la palme),
însoțite de ulcerații sau artropa-
tii nedureroase. în timp ce sen-
sibilitatea termoalgezică este a-
bolită, sensibilitatea tactilă și
profundă rămîn păstrate (diso-
ciație s.). Evoluția s. este în-
delungată și progresivă, necesitînd
controlul și aplicarea unor me-
tode terapeutice sub controlul
neurologului. (A.S.)
SIS
414
SISTEM, ansamblu de elemente
materiale sau ideale care func-
ționează ca un întreg datorită
interdependenței dintre ele. No-
țiunea de s. trebuie privită la
diferite niveluri, particulare, ca
<le ex. de puncte materiale, fi-
zic, biologic, de referință ener-
getic, de ecuații de coordonate,
de forțe etc. Din punct de vedere
abstract orice s. poate fi descris
prin blocuri funcționale, care
leagă între ele diferite mărimi
caracteristice. Organismul uman
este ca orice organism viu un
s. deschis, adică face schimb
permanent cu substanță și ener-
gie din mediul înconjurător. O-
mul poate fi privit din punct
de vedere anatomic, histolologic
și fiziologic ca fiind alcătuit din
ansamble de diferite s. ca de
ex.: osos, muscular, nervos etc.
Aici s-a avut în vedere originea
embriologică a elementelor s.,
alcătuirea sa histologică și func-
ția majoră la care este adaptat
în organism. în același timp
omul face parte ca element al
altor s.: specie umană, biosfera
etc. Pe plan social el este un
element al grupului social, cla-
sei sociale etc. (G.F.)
SISTEM NERVOS, reprezintă to-
talitatea organelor formate din
neuroni și celule gliale, caracte-
ristice omului și animalelor, cu
rolul fiziologic de a transmite
excitațiile organelor receptoare
externe sau interne, cu caracter
informativ, spre segmentul cen-
tral, unde are loc analiza infor-
mației și sinteza reacției de răs-
puns care pe căile motoare ajung
la organele efectoare. Pe baza
legăturilor nervoase, organele cor-
pului funcționează coordonat co-
respunzător interesului momen-
tan al organismului, constituind
un sistem unitar. în descrie-
rea s. nervos se deosebește s.
nervos periferic și s. nervos cen-
tral. Primul cuprinde nervii și
ganglionii situați în afara ma-
sei s. nervos central, iar cel
din urmă înseamnă ansamblul
măduvei spinării și creierului.
Privit sub un alt aspect se deo-
sebește s. nervos somatic și cel
vegetativ. S. nervos somatic cu-
prinde organele și elementele ner-
voase prin care se realizează
toate actele conștiente, care pun
organismul în relație cu mediul
extern, iar s. nervos vegetativ (nu-
mit în descrierile mai vechi și
s. nervos autonom), reprezintă
totalitatea structurilor nervoase,
prin care se coordonează activi-
tatea organelor interne, în mod
inconștient. Aceste împărțiri sînt
în primul rînd didactice, deoarece
s. nervos este un tot unitar, care
într-o strînsă interacțiune cu s.
endocrin constituie s. neuro-en-
docrin, s. reglator și coordonator
al tuturor funcțiilor organismu-
lui. (Z.K.)
415
SÎN
SISTEM RETICULO-ENDOTE-
LIAL, reprezintă s. fiziologic de
apărare a organismului față de
agenții patogeni, s. care cuprinde
toate organele interne în struc-
tura cărora se găsește țesut con-
junctiv reticulat sau endoteliu.
Astfel de organe sînt ficatul, spli-
na, rinichii, plămînii, măduva
osoasă, ganglionii limfatici și va-
sele sanguine. Aparțin de acest
s. și celulele migratoare cu capa-
citate fagocitară. Celulele fagoci-
tare au capacitatea de a îngloba
substanțele străine de organism,
agenții patogeni, de asemenea și
celulele proprii îmbătrînite. Ce-
lulele s.r.e. participă și la ela-
borarea anticorpilor specifici
față de agenții patogeni. Stimu-
latoarea principală a s.r.e.
este histamina, care se elibe-
rează în cantități remarcabile
din țesuturile lezate. (Z.K.)
SISTEM SIMPATIC, parte a sis-
temului vegetativ, în bună parte
antagonist al parasimpaticului.
S.s. se găsește dispus sub formă
de ganglioni simpatici: cervicali
(2 — 3), toracici (12), lombari (5),
sacrali (4), de o parte și alta a
măduvei spinării. își au originea
în centrii medulari, dar de la
ei pleacă spre organele vegeta-
tive nervi amielinici, care la
capăt eliberează adrenalină (nor-)
ca mediator chimic. Reglează
funcțiile vegetative. (E.P.)
SISTEM PARASIMPATIC, parte
importantă din sistemul neuro-
vegetativ; s.p. este format din-
tr-o porțiune craniană, una me-
dulară și una sacrală. S.p. este,
format din fibre colinergice și
antagoniste sistemului adrener-
gic simpatic, din sistemul ner-
vos autonom. (V. SISTEM VE-
GETATIV). (A.S.)
SISTOLĂ, perioada de contracție
a inimii în timpul ciclului cardi-
ac. (Z.K.)
SÎNGE, țesut lichid alcătuit
din plasmă și elemente figurate
care plutesc în plasmă. S. cir-
culă într-un sistem închis, de
vase, inimă, și are menirea de
a transporta diferitele substanțe
la locul lor de destinație. Astfel
s. cedează mediului intern oxige-
nul pe care l-a fixat la nivelul
plămînilor, cît și substanțele nu-
tritive, absorbite la nivelul in-
testinelor. în același timp s. în-
deplinește rol purificator: des-
carcă din mediul intern produsele
de dezasimilație, rezultate din
activitatea celulară și le trans-
portă spre organele care le eli-
mină (bioxidul de carbon către
plămîni, alte produse către ri-
niclii) sau le transformă (ficatul).
S. primește diferite substanțe
rezultate din activitatea celulelor,
hormonii, anticorpii, fermenții,
pe care le distribuie, după nece-
sitate, diferitelor organe, țesuturi
și celule. S. repartizează și ega-
lează căldura corpului, prin miș-
cările sale de la periferie spre
centru și invers. S. este compus
din 45 părți elemente globulare:
globule roșii și albe, plăcuțe san-
guine și 55 părți plasmă. Plasma
SÎN
416
conține 90% apă, 10% elemente
solide: săruri, substanțe albu-
minoide, zahăr și grăsimi, pre-
cum și materii extractive ca uree,
acid uric, amoniac. S. se recon-
stituie permanent, compoziția sa
rămînînd invariabilă în condiții
fiziologice, . datorită unui echili-
bru funcțional (homeostază), prin
dirijarea organelor hematoforma-
toare, aparatului respirator și
organelor de excreție, suprave-
gheat de către sistemul neuro-
endocrin. Se deosebește un s. ar-
terial, care este saturat cu oxi-
gen, circulînd prin artere de la
plămîni spre țesuturi, unde ce-
dează oxigenul. S. venos, care
circulă în vene, transportînd bio-
xidul de carbon de la țesuturi
spre plămîni. Excepție fac ar-
tera și vena pulmonară, prima
transportînd de la inimă spre
plămîni sînge venos și cea de a
doua de la plămîni spre inimă
sînge arterial. S. conservat, re-
coltat de la donatori, stabilizat
cu anticoagulante și conservante,
păstrat în flacoane speciale. S.
Jiemolizat obținut prin dizolva-
rea globulelor roșii. (A.V.)
SÎNI, două formațiuni glandu-
lare care secretă laptele și se
găsesc pe fața anterioară a to-
racelui; forma lor este variabilă
în raport cu tipul constituțional,
vîrsta și fazele fiziologice ale fe-
meii (emisferică, conică). S. își
încep dezvoltarea în timpul pu-
bertății și-o continuă după naș-
tere, involuînd la menopauză.
S. stau sub control neuro-endo-
crin, în special al hormonilor
ovarieni și al hipofizei. Elemen-
tul funcțional al s. îl formează
acinii glandulari, ei se unesc în
lobuli, care se deschid în cana-
lele intralobulare. Mai multe ca-
nale intralobulare se unesc, for-
mînd canale interlobulare, aces-
tea din urmă, unindu-se, for-
mează un canal galactofor, care
se deschide la suprafața mame-
lonului. Elementul glandular al
s. este învelit într-un țesut ce-
lulo-adipos și colagen. La femei,
în afara perioadei de lactație,
domină țesutul celular-adipos. Pa-
tologia s. cuprinde tulburări func-
ționale (hipo- sau agalactie) per-
sistența secreției de lapte și în
afara sarcinii (sindromul lui Chi-
ari-Frommel), infecții (mastită),
tumori (benigne sau maligne) și
tulburări în dezvoltarea lor (hipo-,
anastie, hipermastie), care toate
intră în domeniul medicului spe-
cialist. (A.V.)
SOMN, formă particulară de o-
dihnă, caracterizată prin absența
stării de veghe. S. se datorește
unui mecanism complex în care
este angajat sistemul reticular.
Astăzi cu ajutorul electroence-
falografiei s-au studiat fazele și
tulburările somnului. (A.S.)
SOMNAMBULISM (LUNATISM,
NOCTAMBULISM), sindrom psi-
homotor, în cadrul căruia se gă-
sește modificarea conștiinței ase-
mănătoare stării crepusculare, a-
sociată cu mișcări, executate post-
voluntar (între care mersul este
cel mai caracteristic). Astfel per-
417
SPA
soana în cauză poate face de-
plasări variabile pe locuri plane
sau accidentate, cu ochii închiși
sau deschiși și reușind să pre-
vină ciocnirea cu obiectele care-i
stau în cale, prin prealabila lor
pipăirc. Multe și deosebite for-
me de prezentare pot să fie gru-
pate în acest cadru, ele avînd și
o importanță variabilă, de la
simple și neînsemnate acciden-
te după o zi cu tensiune pînă
la un adevărat semnal pentru
o epilepsie sau isterie. De obi-
cei trezirea este bruscă și cu
amnezie asupra celor întîmplate.
(A.S.)
SOMNIFER (HIPNOTIC), orice
medicament capabil să producă
somn. Cea mai cunoscută grupă
de s. este reprezentată de bar-
biturice. Tranchilizantele minore
și unele psihotrope (de stînga)
au un efect hipnotic binecunos-
cut. (A.S.)
SOMNOLENȚĂ, tulburare parti-
culară a stării de veghe datorită
căreia bolnavul nu mai poate
acționa și înțelege decît parțial
realitatea din jur, răspunzînd
cu greutate și lent la întrebări.
S. survine în surmenaj, oboseală,
precum și în boli infecțioase, în
intoxicații acute, subacute, în
traumatisme cranio-cerebrale etc.
S. fiind un simptom cauzat de
mulți și diverși factori, este ne-
cesar ca înainte de a interveni
în corectarea sa, să fie elucidați
factorii care au produs-o. (A.S.)
27 — Dicționarul sănătății
SONDĂ, instrument medical, de
metal, de gumă, de materie sin-
tetică sau mătase impregnată cu
ceară, avînd cele mai variate
cîmpuri de întrebuințare. S. de
metal, simple, sau canelate, cu
vîrf sau estompate, se întrebuin-
țează în chirurgie pentru exa-
minarea rănilor, permeabilității
unor orificii, canale. S. uretrale
sînt utilizate pentru dilatarea
stricturii uretrale. Cu s. uterină
se măsoară lungimea cavității
uterine. S. gastrică servește la
scoaterea conținutului din sto-
mac în scop de examinare, sau
introducerea de alimente bol-
navilor care trebuie nutriti ar-
tificial. (A.V.)
SPASM, tulburare de tonus mus-
cular în sensul unei exagerări,
care are de obicei un debut brusc
și cuprinde musculatura involun-
tară. Ex. s. laringian: manifes-
tat prin tulburări de vorbire și
de respirație, s. esofagian, cu
consecințe asupra transitului bo-
lului alimentar; s. de torsiune,
datorită leziunilor extrapirami-
dale care produc modificări ale
poziției corpului; s. orbicularilcr,
tulburări de închidere sau des-
chidere a pleoapelor. (A.S.)
SPASM 0FI LIE, sindrom ce apare
la copiii sugari, rahitici, cel mai
des primăvara, sub influența in-
solației. Copilul devine neliniștit,
cu fața palidă, are spasme —
contracturi musculare — ale ex-
tremităților, uneori respirație stri-
doroasă, de pe urma spasmului
laringian, dispnee, cianoza. La
SPA
418
examenul medical se constată
semne caracteristice la percuția
diferitelor zone musculare. La
examenul de laborator calciul
din sînge scăzut, fosforul cres-
cut. Tratamentul constă din ad-
ministrarea de calciu și în ace-
lași timp tratamentul rahitismu-
lui cu vitamina D2. S. se poate
preveni prin tratamentul rahitis-
mului, igienă și nutriția corectă
a copilului sugar. (A.V.)
SPASMOLITIC, v. ANTISPAS-
TIC.
SPATULĂ, instrument cu care
se apasă limba pentru a vedea
fundul gurii și amigdalele (la
nevoie se poate folosi coada de
lingură). (E.P.)
SPĂLĂTURI, introducerea și scoa-
terea de lichide sau de soluții
medicamentoase în și din cavi-
tățile naturale sau în cele pato-
logice ale organismului, fie pe
cale naturală, fie prin puncții.
Se utilizează cu scop terapeutic
în afecțiunile diferitelor organe.
Astfel s. gastrică se face în acele
cazuri în care trebuie să se în-
depărteze repede conținutul sto-
macului (intoxicații) sau în gas-
tritele cronice. S. căilor biliare
se face cu ajutorul sondei duo-
denale; clismele evacuatoare ale
intestinului gros și rectului, sînt
făcute în vederea unor examinări
ale acestor organe (rectoscopie).
S. vezi cale se aplică în afecțiunile
urinare, cele vaginale se fac cu
irigatorul. Unele s. sînt aplicate
de personalul mediu, uneori bol-
navul și le aplică singur, alteori
se cere participarea medicului.
(A.V. -h G.S.)
SPERMĂ, lichid gelatinos și ușor
alcalin, produs de secreție al
testiculului, al epididimului, al
canalelor și glandelor anexe ale
aparatului genital mascul (pros-
tata, veziculele seminale, glan-
dele bulbo-uretrale și uretralc).
S. conține 90% apă și 10% ma-
terii solide, din care 8% sînt
substanțe organice, iar restul să-
ruri minerale. La examenul mi-
croscopic al s. se văd în primul
rînd spermatozoizi mobili. Nu-
mărul lor în cei 3 1/2 cm3 de s.,
cît ejaculează o singură dată
un bărbat matur, se află aproxi-
mativ 2 — 300 milioane de sper-
matozoizi. S. mai conține celule
testiculare și descuamate din căile
de excreție sau glandele anexe,
corpusculi amiloizi, limfocite, con-
crețiuni de lecitine. Examenul
s. (spermograma) ne furnizează
date importante pentru punerea
diagnosticului diferitelor boli
testiculare. (A.V.)
SPINĂ Bl FI DĂ, deschizătura ca-
nalului medular, de cele mai
multe ori pe o distanță limitată,
observată mai des în regiunea
sacro-lombară, mai rar în regiu-
nea cervicală sau toracică. Cau-
zele s.b. sînt puțin lămurite. S-au
încriminat tulburări în dezvolta-
rea fetală a coloanei vertebrale,
precum și meningite fetale; se
datorește lipsei de sudură
a arcurilor vertebrale ale uneia
sau mai multor vertebre. Există
419
SPU
o formă de s.b. ocultă, unde sin-
gurul defect este deschiderea ver-
tebrei. Dacă prin deschizătura
arcului vertebral iese un sac,
plin de lichid (meningele cu lichi-
dul cefalo-rahidian), vorbim de-
spre meningo-cistocel. Dacă sacul
hernial cuprinde și elemente me-
dulare se vorbește despre mielo-
cistocel sau mielo-cisto-meningo-
ceL Clinic aceste anomalii pot
fi însoțite de enureză (urinare în
somn): sau de lezarea funcției
sexuale, dacă este interesat și
centrul genital medular. Diagnos-
ticul s.b. este radiologie. Trata-
mentul chirurgical, prognosticul
rezervat. (AV.)
SPLANHNE organe interne sau
viscere. (G.S.)
SPLENECTOMIE, îndepărtarea
chirurgicală a splinei în scop
terapeutic (anemii hemolitice,
boală Hodgkin, tumori, rupturi)
sau paliativ (leucemii). (G.S.)
SPLENOMEGALIE, creșterea de
volum a splinei. Se întîlnește
în multe boli ale sistemului he-
matopoietic (leucemie), sau ale
ficatului (icter hemolitic, ciroză)
în inflamații TBC și în unele
afecțiuni, caracterizate prin de-
pozitarea în splină a anumitor
substanțe (amiloidoză, distrofii
proteice și lipidice); Creșterea
splinei poate fi unul din simpto-
mele principale ale unei boli.
(A.V.)
SPLINĂ, organ vascular, viola-
ceu; se găsește în hipocondrul
stîng, sub diafragmă, deasupra
colonului și rinichiului stîng; are
o greutate variabilă în jur de
200 g (după cantitatea de sînge
pe care o conține), jucînd și un
rol de rezervor sanguin, dar mai
ales o funcție hematopoietică
(poate distruge și forma hematii,
limfocite) sau de apărare imuno-
logică (se hipertrofiază în infec-
ții). Poate fi extirpată fără tul-
burări. (E.P.)
SPONDILITĂ, inflamație a coloa-
nei vertebrale de cele mai multe
ori de natură reumatismală sau
tuberculoasă (morbul lui Pott).
(G.S.)
SPONDILOZĂ, formă clinică par-
ticulară a reumatismului osteo-
articular cu localizare la coloana
vertebrală și manifestată prin-
tr-o serie de simptome ca rezul-
tat al tulburărilor existente. în
s. se observă o deformare a co-
loanei vertebrale mai predomi-
nant într-una din regiunile sale
cervicale, dorsală, lombară, sa-
crală, însoțită de contracturi mus-
culare, limitarea mișcărilor, po-
ziții vicioase, dureri etc. Consulta-
rea medicului în vederea prescri-
erii unei terapii complexe medi-
camentoase și balneo-climaterice
este necesară. (A.S.)
SPUTĂ, produs eliminat, în ur-
ma tusei, prin gură, format din
secrețiile bronșicc. Examenul s.
are valoare diagnostică, indicînd
natura unei suferinți bronho-
pulmonare: s. mucoasă sau inu-
copurulentă în bronșite și supu-
27*
SPU
420
rații pulmonare, s. hemoptoică
(conținînd sînge), în pneumonii,
tuberculoză, cancer etc. în ast-
mul bronșic sputa conține forma-
țiuni filamentoase spirale (spira-
lele lui Curschmann), cristale
aciculare și numeroase leucocite
eozinofile. Din s. se pun în evi-
dență bacilii tuberculoși în caz
de tuberculoză și celulele cance-
roase în cancer bronhopulmo-
nar. (G.S.)
STARE, funcțiune alterată sau
fapte anatomice, unele leziuni
sau simptome, avînd caracter
static. De ex. paralizia unui
membru, sau o s. precanceroasă,
o s. febrilă la care legătura între
cauză și efect nu o putem de-
duce prin simpla observație. Con-
trar cu s. sînt procesele- patologice
care reprezintă o înlănțuire, o
evoluție de fenomene morbide,
o succesiune a lor, în raport cu
cauză la efect, o acțiune și o
reacțiune. (AV.)
STARE DE IMPONDERABILI-
TATE, situație anormală creată
în urma diminuării sau încetării
forței gravitaționale. Se deose-
besc două tipuri de s,: statică
și dinamică. Prima se produce
prin îndepărtarea de Pămînt (sau
de oricare planetă) în care caz
forța gravitațională scade cu dis-
tanța în proporții logaritmice.
S. dinamică rezultă din princi-
piile dinamicii, cînd două forțe
de sens opus se neutralizează re-
ciproc. în timpul zborurilor cos-
mice forța gravitațională exis-
tentă în spațiul cosmic este con-
trabalansată de forța centrifugă,
existentă pe traiectorie și ca
rezultanta acestor forțe apare
imponderabilitatea, care în or-
ganismul uman poate provoca
tulburări metabolice, ca și tul-
burări în analizatorul proprio-
ceptiv, nemaiprimind excitații de
la mușchii care nu funcționează,
ceea ce provoacă reacții ase-
mănătoare cu cele de rău de
mare. într-o stare de imponde-
rabilitate mai susținută se ac-
centuează eliminarea sărurilor
minerale (calciu din oase) și a
apei, de asemenea se intensifică
degradarea acizilor nucleici atră-
gînd după sine slăbirea forței
musculare (miastenie). Scade con-
centrația calciului în sînge, ca
urmare a mobilizării accentuate
a calciului din oase și se produc
stări de hiperexcitabilitate cu
iluzii spațiale etc. Se pare că
nu e compatibilă cu viața nor-
mală, dacă se menține peste un
anumit timp. (Z.K.)
STAT0CI ST, organ de simț, al-
cătuit dintr-o veziculă în care
„joacă" o granulă solidă (de
obicei cristal de carbonat de
calciu) și atinge cilii interni ai
celulelor, determinînd o excita-
ție și jucînd astfel rolul unui
organ de echilibru la multe ani-
male si în însăsi urechea internă
a omului. (V/ UTRICULĂ, V-
RECHE) (E.P.)
STAZĂ, încetinirea, vitezei de
circulație a unui lichid în con-
ductele din organism, în urma
unui obstacol mecanic sau a
421
STE
scăderii forței care determină
circulația sa. Ex. s. venoasă-, în
insuficiență cardiacă, s. gastrică,
în contracția, spastică a pilo-
rului sau atonia musculaturii gas-
trice; s. urinară în obstacole pe
c^ile urinare (caliculi) etc. Se
produce și o s. și în circulația
brațelor atunci cînd se poartă
mult timp o raniță care oprește
circulația în membre și se gră-
bește o oboseală a acestora; se
recomandă în excursii ca la fie-
care oră să se facă o oprire cu
descărcarea ranițelor, pentru ca
să se restabilească, circulația în
mușchii brațelor, să se elimine
produsii de catabolism (acid lac-
tic). (G.S:)
STEATOZĂ, depunerea de gră-
sime în unele organe (miocard,
ficat) ducînd la diminuarea ca-
pacității lor funcționale; se pro-
duce în infecții, intoxicații, ane-
mii grave etc. (G.S.)
STENOZĂ, îngustarea sau strîm-
tarea unui orificiu natural al unui
organ al corpului uman, ex.
s. pilorică. Termenul s. se între-
buințează cel mai frecvent pentru
strîmtarea orif ici ului mitral, tri-
cuspidal sau aortic al inimii, da-
torită, de ex., unui proces infla-
mator, reumatic. (A.V.)
STEREOTIPIE, acțiune repetată
cu sau fără voința persoanei în
cauză. în învățarea oricărei pro-
fesiuni există un grup special de
mișcări care sînt necesare și u-
tile spre a trece de la ucenic la
maestru, de ia executarea lor
conștientă, dar nesigură, la o
execuție postvoluntară de mare
precizie. Sînt cunoscute însă și
multe acțiuni sau mișcări de
tip s. caracteristice unor boli,
cum ar fi epilepsia, schizofrenia,
care își pierd utilitatea și posi-
bilitatea unei supravegheri con-
știente și voluntare. (A.S.)
STERILITATE, dacă după 3 ani
de viață conjugală fără restric-
ție nu apare sarcina, vorbim de
s. care poate fi primară, dacă
femeia nu a mai fost gravidă
nicioda tă sau secundară, survenită
după o prealabilă sarcină. Pen-
tru s, poate fi răspunzătoare
femeia (70%), bărbatul (30%)
sau ambii soți. Cauzele s. la fe-
mei: dezvoltarea insuficientă a
organelor genitale (infantilismul
genital), insuficiența ovariană
(lipsa de ovulație), metroane-
xita, cu urmările ci: astuparea
trompelor, mai rar endocervicita
sau îmbolnăviri ale uterului. Ca-
uzele s. la bărbați: în aproape
40% din cazuri, dezvoltarea in-
suficientă a testiculelor, inflama-
ția lor, în antecedente: orhită,
după parotidită, gonoree, ur-
mată de lipsa formării sperma-
tozoizilor, epididimită: inflamații
în trecut, cu urmare de oblite-
rare, a canalelor excretorii ale
spermatozoizilor. în caz de s.
se impune deci examenul ambilor
parteneri. Succesul tratamentului
este în funcție de cauza. (A.V.)
STERILIZARE, metoda utilizată
pentru distrugerea tuturor micro-
organismelor (bacterii, virusuri,
STE
422
ciuperci). în practica medicală
se cunosc 3 feluri de metode
pentru s.: fizice, chimice, meca-
nice. Metodele fizice: constau
în căldură uscată. (160cC—120 mi-
nute), folosită pentru materii,
care rezistă la căldură; căldura
umedă ( + 120°C — 20 — 60 min.)
în sterilizatoare sau autoclave,
servind pentru s. instrumentelor
medicale și a pansamentelor; ra-
zele X (mai nou se întrebuințează
pentru conservarea alimentelor).
Metodele chimice: cu substanțe
bactericide, ca formalina (20% —
1,5 ore), hipoclorură de sodiu
(5%—3 —40 ore). Metodele me-
canice: trecerea prin filtre de
porțelan, care rețin microbii (fil-
tru Chamberlain, Berkefeld); a-
cestea însă nu rețin virusurile.
(A.V.)
STERN, os lat așezat pe linia
mediană anterioară a toracelui,
în opoziția coloanei vertebrale.
Partea superioară este mai lățită,
cea inferioară mai ascuțită. Coas-
tele prin extremitățile anterioare
se articulează cu sternul, prin
intermediul cartilajului costal.
(Z.K.)
STIMUL, noțiune ce se folosește
pentru denumirea unui excitant,
fără a preciza natura acestuia.
(V. EXCITANT). (E.P.)
STOMAC, organ digestiv, cuprins
între esofag și intestinul subțire.
Este situat în partea superioară
a cavității abdominale, sub dia-
fragm. Exterior este acoperit de
o membrană seroasă sub care se
găsește pătura musculară, dispusă
în trei straturi. Interiorul stoma-
cului este cutat și căptușit de o
membrană mucoasă, în peretele
căreia se găsesc numeroase glan-
de. Orificiul superior, prin care
comunică cu esofagul, este pre-
văzut de un sfincter numit car-
dia, iar orificiul terminal prin
care comunică cu intestinul sub-
țire (duoden) se numește pilor,
închiderea acestuia se face de
către sfincterul piloric. S. are
forma unui cîrlig. în stare goală
pereții anterior și posterior se a-
propie unul de altul. Marginea
superioară a stomacului se nu-
mește mica curbură, spre deo-
sebire de marginea inferioară, ce
se numește marea curbură. Glan-
dele mucoasei gastrice secretă
sucul gastric. Rolul fiziologic al
s. constă în depozitarea tempo-
rară a bolului alimentar, începe-
rea digestiei proteinelor și a gră-
similor, coagularea laptelui. A-
genții patogeni ingerați împreu-
nă cu mîncarea (mîncările nu
sînt sterile) sînt distruși de aci-
dul clorhidric secretat de glan-
dele gastrice. Amestecarea și
înaintarea bolului alimentar se
face prin mișcările s. După ce
bolul alimentar a suferit un anu-
mit grad de digestie, se deschide
pilorul, permițînd trecerea unei
cantități mici de chimus gastric
(bolul alimentar parțial digerat)
în prima porțiune a intestinului
subțire, duoden, unde se desă-
vîrșește digestia acestuia. Ab-
sorbția principiilor alimentare din
s. este neînsemnată. S. nu este
un organ vital, în anumite boli
423
STR
se îndepărtează parțial sau to-
tal, stare la care organismul se
adaptează. (V. DIGESTIE) (Z.K.)
STOMATITĂ, inflamația cavită-
ții bucale, cu evoluție acută sau
cronică, urmarea ingerării de li-
chide fierbinți sau de substanțe
iritante, ca și a unor infecții.
De multe ori apare în cursul di-
feritelor boli infecțioase. Intercsa-
rea electivă a gingiilor constituie
gingivita, inflamația limbii se
numește glosită. S. aftoasă, ca-
tarală, eritematoasă, gangrenoasă,
necrotică, ulceroasă etc. (G.S.)
STRABISM, tulburare a vederii
binoculare datorită lipsei de coor-
donare a activității globilor ocu-
lari. S. este o urmare a modifi-
cării inserției mușchilor oculari
extrinseci, de la unul sau de la
ambii globi oculari. Forme de
s. convergent, devierea axului
ocular înăuntru; divergent, de-
vierea axului ocular în afară;
orizontal, devierea orizontală a
axelor oculare; vertical devie-
rea verticală a axelor oculare.
(A.S.)
STRĂNUT, reflex de protecție cu
scopul fiziologic de a îndepărta
particulele străine ajunse în ca-
vitatea nazală (praf, fum, gaze
iritante etc.). Mecanismul fizio-
logic al s. cuprinde următoarele
momente: inspirație adîncă cu
glotă închisă, urmată de o ex-
pirație explozivă, prin care se
îndepărtează particulele iritante.
(Z.K.)
STREPTOCOCI, microbi de for-
mă sferică, aranjați sub formă
de șirag de mărgele, prezenți a-
proape pretutindeni, care pot
provoca diferite infecții: faringi-
tă. erisipcl, dermatită, otită me-
die, meningită, febră puerperală
etc. Unele forme de s. pot pro-
duce și toxine: ca de ex., în scar-
latină. Infecții cronice cu s.
pot da naștere diferitelor com-
plicații: febră reumatismală, mio-
cardită, endocardită valvulară...
Izvorul infecției este omul, pur-
tător de s. Infecția se propagă
prin atingerea de obiecte, ali-
mente murdare, aer. Pe baza
unor criterii fiziologice s. se
împart în 4 grupe: 1) S. piogeni,
care determină la om infecții
purulente (abcese, flegmoane) și
scarlatina. 2) S. viri-dans, una
din cele mai severe afecțiuni
determinate este endocardita
lentă. 3) S. lactici. 4) S. entero-
coci. Din punct de vedere al
hemolizei sînt: s. hemolitici și
nehemolitici. (A.V.)
STREPTOMICINĂ, antibiotic a-
minoglicozidic extras din ciu-
perca microscopică Streptomyces
griseus. Se utilizează sub formă
de săruri (clorhidrat. fosfat, dar
mai ales suflat), în combaterea
tuberculozei, meningitelor, infec-
țiilor urinare, hepatice, a septi-
cemiilor etc. Se administrează
intramuscular sub formă de so-
luție apoasă preparată pe loc.
Se utilizează cu precauție de-
oarece are acțiune toxică speci-
fică asupra perechii a VlII-a de
424
STR
nervi cranieni (acustico-vestibu-
lar) provocînd adesea tulburări
de echilibru de obicei reversibile,
precum și tulburări de auz foarte
adesea ireversibile. (G.F.)
STRESS, termen anglo-saxon, de-
semnînd o solicitare, constrîn-
gere. în sens biologic se folo-
sește pentru desemnarea stării
de alarmă a organismului, pro-
vocata de cei mai variați fac-
tori nocivi, îngrijorători. Pus în
evidență de Cannon, savant en-
glez, organismul se adaptează
față de orice factor nociv, alar-
mant (indiferent de natura aces-
tuia), prin activarea sistemului
simpatico-adrenergic, fenomen
numit stare de alarmă. Pe baza
acestei constatări a elaborat
H. Selye (savant canadian) teoria
mult discutată a s» care se edi-
fică pe următoarele principii:
în timpul reacției de alarmă se
mobilizează nu numai sistemul
simpatico-adrcnergic, dar inter-
vine și hipofiza prin sporirea
hormonului adrenocorticotrop
(ACTH), care la rîndul său ac-
ționează asupra corticosuprare-
nalei, determinînd secreția ac-
centuată a hormonilor cortico-
suprarenali. Conform teoriei s.
toate stările alarmante provoacă
întotdeauna aceeași reacție de
apărare, indiferent de natura fac-
torului stressant. Astfel, de ex.
stările de anxietate, traumele
psihice, bolile infecțioase, efortu-
rile fizice și intelectuale, radia-
țiile radioactive, variațiile ex-
treme ale temperaturii provoacă
aceleași procese de protecție. Sub
influența stressanților, în sistemul
nervos și endocrin se desfășoară
o serie de reacții protectoare
într-o strînsă interdependență una
cu alta. Totalitatea acestora a
fost denumită sindrom general
de adaptare. în desfășurarea sin-
dromului se deosebesc trei faze:
prima corespunde cu starea de
alarmă semnalată de Cannon:
în ea se intensifică secreția acelor
hormoni prin care organismul
se acomodează la starea de a-
larmă. Privit sub aspect metabolic
se intensifică procesele catabolice
(eliberarea de energie), crește
concentrația glucozei în sînge
(hiperglicemie), precum și con-
centrația tuturor substanțelor e-
nergetice. în cazul solicitărilor
moderate s. se rezolvă în prima
fază (de ex. oboseala unei ex-
cursii) fără nevoia trecerii sin-
dromului general de adaptare, în
cea de a doua fază. Prima fază
se socotește un fenomen normal
ce caracterizează viața și activi-
tatea noastră cotidiană; solici-
tările stressante se rezolvă în
timpul repausului fiziologic (o-
dihnă). în cazul în care starea
de alarmă persistă însă (de ex.
bolile cronice) sindromul general
de adaptare trece în cea de a
doua fază, numită fază de rezis-
tență. Ea se caracterizează prin
hipertrofia corticosuprarenalei
(glanda poate să-și sporească vo-
lumul cu 20%), fapt în urma că-
ruia se accentuează și secreția
hormonală. Creșterea concentra-
ției glucocorticoizilor (cortizon.
425
SUB
hidrocortizon) întrețin hipergli-
cemie, exercitînd totodată față
de procesele inflamatorii o acți-
une inhibitoare. Un alt hormon
al corticosuprarenalei, cum este
dezoxicorticosterona, prin regla-
rea metabolismului hidromineral
colaborează la apărarea organis-
mului. După cum s-a mai amin-
tit activitatea corticosuprarenalei
este stimulată de hormonul a-
drenocorticotrop al hipofizei. în
secreția acestui hormon inter-
vine hipotalamusul pe de o parte
și produșii metabolici ai stării de
s. pe de altă parte. Dacă organis-
mul nu reușește să învingă nici
în cea de a doua etapă a sindro-
mului general de adaptare, re-
zervele metabolice se epuizează,
ganglionii limfatici încep să se
atrofieze, se produc ulcerații în
tubul digestiv, scade numărul leu-
cocitelor eozinofile. Prin urmare
se instalează faza a treia a sin-
dromului general de adaptare,
numită faza epuizării. în această
stare, în urma încetinirii activi-
tății corticosuprarenalei procesele
de rezistență scad treptat, simp-
tomele patologice se agravează,
întregul organism se atrofiază
si procesul se sfîrseste cu moarte
(Z.K.)
STROMĂ, țesut interstițial, de
susținere, situat printre paren-
chimul unui organ; elemente mo-
bile, de funcțiune specifică. S.
este formată de un țesut con-
junctiv, în care se găsesc vasele
și nervii organului respectiv.
Ex. țesutul conjunctiv interlobu-
lar al diferitelor glande. După
împrejurări s. se profilează, ocu-
pînd locul parenchimului nobil,
îmbolnăvit (ex. ciroză hepatică),
alteori se inflamează (ex. nefrita
interstițială). (în sens figurat se
vorbește și de s. hematiilor, de-
numind astfel rcticulul fin, aflat
în protoplasma lor.). (A.V.)
STRONGYLOIDES, v. ANGUI-
LLULA.
STUPOARE, formă particulară
a tulburărilor de conștiință, aso-
ciată cu tulburări ale activității
musculare voluntare. în s. bol-
navul e în stare de inserție și
completă indiferență față de me-
diul înconjurător; nu mai răs-
punde la excitațiile ușoare, me-
dii sau intense și păstrează timp
îndelungat o poziție, de obicei,
culcată. (A.S.)
S UB FEBRILITATE, ridicarea mo-
derată (cu 0,5 —1°C) a temperatu-
rii corpului, produsă de cele mai
multe ori de un proces infecțios
ușor sau de o infecție cronică.
(G.S.)
SUBSTANȚĂ DE CONTRAST,
substanță opacă pentru razele
roentgen care introdusă în cavită-
țile și conductele naturale ale
corpului permite punerea în evi-
dență a formei lor și a eventua-
lelor modificări patologice. Se
utilizează sulfatul de bariu pen-
tru examenul tubului digestiv,
compuși iodați pentru căile bili-
are sau urinare, artere, vene ca-
pilare limfatice, arbore bronșic.
SUB
426
Uneori contrastul poate fi rea-
lizat prin introducerea de aer în
unele cavități naturale, în speci-
al în pleură, peritoneu, ventri-
culi cerebrali. (G.S.)
SUBSTANȚE CANCERIGENE,
.substanțe care administrate în
doze mici și repetate produc apa-
riția cancerului, prin acțiunea pe
care o au asupra metabolismu-
lui celular: hidrocarburi polici-
clice (metilcolantren, benzantra-
cen, benzpiren), epoxizi, ctilena-
mine, compuși organici ai sulfului,
iperita, uretanul, nitrozamina,
produși ai metabolism ulu i unor
ciuperci alfatoxine). S.c. trebuie
îndepărtate din mediul de viață
și de muncă, ca și din alimen-
tație. (G.S.)
SUC, lichid intracelular și extra-
celular format din apă. săruri
minerale, enzime, hormoni, glu-
cide, proteine etc. Se poate ob-
ține prin triturarea și centrifu-
garea țesuturilor. 1) S. diges-
tiv: este secretat din diferite com-
partimente ale tubului digestiv
sau de glandele sale anexe; s.
gastric (stomac), s. intestinal (in-
testin), bila (ficat), s. paner eatic
(pancreasul exocrin); 2) S» de
fructe: lichid vîscos obținut prin
decantarea, maceratului de fruc-
te. Se utilizează în scopuri ali-
mentare și curative. (G.S.)
SUDOARE, lichidul secretat con-
tinuu de glandele sudoripare al-
cătuită din 99% apă și săruri:
1% clorură de sodiu, bicarbonat
de sodiu, uree; zilnic omul pierde
mai mult de 100 cc apă prin
s.; ea se evaporează pe nesim-
țite (perspirație insensibilă), a-
vînd un rol important în termo-
geneză și în excreție. în unele
cazuri este exagerată (insufi-
ciență renală), alungind la 3 —
5 litri/zi (hiperhidroză), crește
în urma excitațiilor fizice, în
febră, TBC; poate fi mult di-
minuată în diabet (anhidroză),
eczeme etc.; cînd se elimină acizi
grași nesaturați prin glandele
sebacee, se acuză că s. are miros
neplăcut. Prin s. se elimină
bromul; subsuoară poate apărea
roșeață din cauza dezvoltării aici
a unei ciuperci; substanțe ca pi-
locarpina sau plante ca Ilex
aquifoliunt, Lappa major, Juni-
perus comaiunis, Sambucus ni-
gr a în infuzii sînt sudorifice.
Oprind complet transpirația pie-
lii (inducere cu vernis, un im-
permeabil), provocăm stări de-
auto-intoxicație, ce pot pro-
voca moartea). (V. PIELE). (E.P.)
SUDORATIE, v. TRANSPIRA-
ȚIE.
SUDORIFIC, agent care stimu-
lează secreția glandelor sudoripa-
re. De ex. pilocarpina, un alca-
loid parasimpaticomimetic (extras
din Pilocarpus jaborandi), cu
puternică acțiune colinergică.
(G.F.)
SUFLU, zgomot anormal de va-
riabilă durată; s. cardiac. Dacă
lichidul trece printr-un tub, strîm-
tat la un anumit nivel, atunci,
427
SUG
deasupra strîmtorii, se poate con-
stata, prin auscultații, apariția
unui s. Astfel, apare și în inimă,
în caz de leziuni valvulare. Din
caracterul s. observat prin auscul-
tație se poate deduce locul și felul
leziunilor valvulare. în afară de
aceste s. numite organice, există
și s. funcționale, cu valvule car-
diace intacte. în aceste cazuri
din urmă este vorba despre leziu-
nile miocardului (musculaturii ini-
mii), cînd valvulele nu au posibili-
tatea de a închide complet orifi-
ciul din cauza contracturi! insu-
ficiente a mușchiului cardiac bol-
nav. (A.V.)
SUFOCARE, tulburare funcțională
cauzată de lipsa parțială sau to-
tală a oxigenului, care după 5 — 6
minute poate provoca moartea
organismului. S. poate fi provo-
cată de obturarea căilor respira-
torii (înec, aspirația de corpi stră-
ini etc.), prin presiune aplicată
asupra căilor respiratorii (sugru-
mare) sau în urma paraliziei cen-
trului respirator sau mușchilor
respiratori. Aceasta din urmă poa-
te fi cauzată de toxine, electrocu-
tare etc. Scăderea concentrației
oxigenului în sînge de asemenea
poate să producă s. (neatenție la
mofete sau cisternele de benzină
etc.). Oxidul de carbon și cianurile
de asemenea au acțiune sufocantă
prin suprimarea capacității oxifo-
rice a hemoglobinei. S. în general
se desfășoară cu simptome drama-
tice: înfățișarea disperată, transpi-
rație rece, datorită inspirației
forțate, contractura mușchilor in-
tercostali, apoi pierderea conștiin-
ței. Culoarea feței devine violacee,
bătăile inimii se răresc, apoi se
opresc. în toate cazurile de s.
primul lucru este suprimarea cau-
zei, după care se practică respi-
rația artificială pînă la sosirea
ajutorului medical. (Z.K.)
SUGESTIE, influența psihică pe
care o poate avea o persoană asu-
pra altora și cu ajutorul căreia
este în stare să transmită convin-
geri, stări afective, atitudini; me-
todă particulară de psihoterapie
folosită pentru a transmite bol-
navului încredere în rezolvarea
suferinței sale și a crea o atmo-
sferă de relaxare, de deconectare.
(A.S.)
SUGHIȚ, spasm clonic al diafrag-
mei manifestat printr-o inspirație
bruscă însoțită de sunete carac-
teristice, moment urmat de închi-
derea spastică a glotei. Cauza s«
poate fi un spasm sau îmbolnă-
virea esofagului, stomacului, pleu-
relor, peritoneului etc. S. periodic
și trecător nu poate fi considerat
fenomen patologic. Pentru înce-
tarea s. se aplică procedee cu-
noscute, ca de ex.: înghițire de
apă, zahăr, reținerea respirației
ctc. Dacă s. este cauzat de boală,
se folosesc calmante ca adjuvante
ale tratamentului adecvat. S.
epidemic, formă rară și particulară
de encefalită epidemică monosimp-
tomatică; s. isteric, manifestare
ce apare la isterici, după un
traumatism psihic. (Z.K.-{-A.S.)
SUL
428
SULFAMIDĂ, ca tego r i a ni e di c a-
mentelor care, în structura lor,
conțin grupări suifonamidice. Du-
pă felul compoziției lor chimice
și modul lor de acțiune a lor se
deosebesc: bacteriostatice, hipo-
glicemiante, diuretice ș.a. (Z.K.)
SUP1NAȚIE, mișcare de rotație
a antebrațului care aduce fața
palmară, a inimii în sus sau ridi-
carea marginii interne a piciorului
cu întoarcerea plantei înăuntru.
(V. PRONAȚIE). (G.S.)
SUPOZITOR, preparat farmaceu-
tic de formă conică sau cilindro-
conică, care se introduce în rect.
Conține diferite medicamente in-
corporate într-o substanță solidă
care se topește după introducere
(unt de cacao, glicerina). S. au
acțiune laxativă. (G.S.)
SUPRAALIMENTAȚIE, mărirea
rației alimentare ce se recomandă
numai în diferite circumstanțe.
Un conținut mărit de ghîtide se
prescrie în hepatită, în afecțiunile
cardio-vasculare și în stările de
greutate scăzută (cașexie). în
unele boli, care evoluează cu
pierderi considerabile de proteine
(de ex. în convalescența bolilor
infecțioase, boli de rinichi, ane-
mii), se va recurge la o alimenta-
ție mai bogată în proteine. Mă-
rirea cantității de lipide se reco-
mandă după bolile cașectizante
(tuberculoză, boala ulceroasă etc.).
S. făcută fără, motive medicale
duce la obezita,te și diferite boli
de metabolism. (A.V.)
SUPRARENALĂ, glandă pereche
situată pe polul apical al fiecă-
rui rinichi. Legătura glandei cu
rinichii este numai anatomică.
S. cuprind două părți diferite,
atît din punct de vedere evolu-
tiv, cît și structural, respectiv
funcțional: partea medulară și
cea corticală. Partea medulară
poate fi considerată un ganglion
simpatic transformat, al cărui
produs este adrenalina și noradre-
nalina. Acești hormoni reglează
metabolismul energetic precum și
repartiția sîngelui în organism.
Partea corticală constă din trei
straturi suprapuse: stratul ex-
tern (stratul glomerular) secretă
mincralocorticoizii, adică hormoni
care reglează metabolismul săru-
rilor minerale, iar straturile inter-
ne (stratul fasciculat și reticulat)
produc glucocorticoizii și hormonii
sexoizi. Glanda este un organ
vital. Lipsa secreției provoacă
boala lui Addison, hiperfuncțiu-
nea poate să determine mai multe
sindroame (boala lui Cushing,
sindromul Conn etc.). Hipersecre-
ția hormonilor sexoizi, la copii,
provoacă pubertate precoce, iar
la femei adulte, apariția caracte-
relor sexului opus (creșterea băr-
bii, schimbarea comportamentului
etc.). Cauzele hipersecreției în
majoritatea cazurilor formează
procese tumorale. Studiul glandei
precum și tratamentul bolilor
aparține endocrinologiei. (Z.K.)
SUPRAFAȚĂ CORPORALĂ, se
exprimă în metri pătrați și la
ea se raportează valoarea met a-
429
SUS
holismului energetic (și de bază).
Ea se calculează pe baza unor
tabele sau grafice, ,în funcție de
înălțime (în cm) si de greutate
(kg). (G.S.)
SUPRARENINĂ v. ADRENA-
LINĂ
SURDITATE v. HIPOACUZIE
SURD OMUTITATE, afecțiune ca-
racterizată prin pierderea totală
a auzului și imposibilitatea învă-
țării vorbirii. Orice leziune care
produce o surditate congenitală
sau precoce împiedică apariția
și dezvoltarea vorbirii. Deci mu-
ția, deși în majoritatea cazurilor
organul fonator este intact, este
o consecință a surdității. Dacă
surditatea este urmarea unei le-
ziuni congenitale, neonatale sau
se instalează în fragedă copilărie
(pînă la vîrsta de 2—3 ani) înain-
te ca copilul să învețe actul vor-
birii s. este totală. Dacă pierderea
auzului survine după această pe-
rioadă, dar înaintea vîrstci de
6 — 7 ani, copilul uită să vorbeas-
că, vocabularul însuși se reduce,
articulația cuvintelor este defec-
tuoasă, formarea propozițiilor și
irazelor devine deficitară — se
instalează o s. relativă, însoțită
de o retardare a intelectului.
Dacă s. apare după vîrsta de 7
ani, nivelul intelectual se poate
menține sau dezvolta în condiții
normale sau aproape normale,
prin diferite mijloace audio-vi-
zuale (scris, citit etc.). Cauzele
cele mai frecvente ale s. sînt:
ereditate recesivă, factor Rh,
sifilis, embriopatii virotice, me-
ningite, meningoencefalite, mal-
formații congenitale, leziuni auri-
culare și cerebrale legate de actul
nașterii etc. Educația surdomute-
lor se face în școli speciale, unde
prin diferite metode sînt învățați
să comunice prin semne și gesturi,
apoi da,că mai au resturi auditive,
să și vorbească, devenind astfel
surdo-vorbitori. Lipsa auzului se
completează prin labio-lectură (ci-
tirea de pe buzele vorbitorului).
Mai nou prin utilizarea cît mai
rațională a resturilor auditive
se folosesc cu succes protezele
auditive. Prin aceste metode me-
dico-pedagogice ei devin indivizi
utili societății. (D.H.)
SUSPIN (OFTAT), scurtă res-
pirație de model sacadat, apărînd
de obicei într-o stare de tristețe,
de amărăciune. (A.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
ȘANCRU, ulcerație cutanată sau
mucoasă reprezentînd locul de
intrare a unui microb în organism
(ș. de inoculare). Cele mai cu-
noscute forme de ș. sînt ș. dur
(sifilis) și ș. moale ’ (ulcerație cu
margini neregulate, moi, dure-
roase, localizată pe organele geni-
tale și reprezentînd urmarea in-
fecției cu microbul Hemophilus
Ducrey-i și care cedează ușor la
un tratament cu antibiotice).
(G.S.)
ȘOC, răspuns al organismului reali-
zat prin punerea în acțiune a re-
surselor generale de apărare a
organismului în fața unui factor
nociv puternic. Ex. ș. alergic,
totalitatea tulburărilor apărute
față de substanțele care sînt
intolerate (alergogene) pentru or-
ganism. Ș. apexian, posibilita-
tea de a percepe tactil vîrful ini-
mii în al V-lea spațiu intercostal
stîng. Ș. cardiazolic, procedeu
terapeutic folosit mai demult pen-
tru producerea accesului convul-
siv, prin injectarea intravenoasă
de cardiazol și preconizat (de
von Meduna) în tratamentul psi-
hozelor. Ș. electric, (v. electroșoc).
Ș. hemoragie, ansamblul tulbu-
rărilor apărute în hemoragiile
grave (în jur de 20% din masa san-
guină). Ș. operator, totalitatea
tulburărilor apărute în urma unui
act chirurgical. (A.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
TABAGISM, intoxicație acută
cu nicotină, provocată clin cauza
unui exces ele fumat ca urmare a
unor acțiuni nocive a oxidului
de carbon, a cresolilor, piridinelor
și bineînțeles a nicotinei asupra
organismului. Intoxicațiile au în
primul rînd acțiuni asupra, celule-
lor nervoase din creier, apoi asu-
pra respirației (laringite), diges-
tiei (dispepsii, diaree sau consti-
pații), vizuale (scotom), nervoase
(cefalee, uitare, tremurături), car-
dio-vasculare (angine, sistole su-
plimentare, arterioscleroză), asu-
pra pulmonilor provoacă, în peste
50% din cazuri, cancer pulmonar.
(E.P.-I-G.S.+A.S.)
TABES, formă de manifestare a
sifilisului nervos cu localizare
în măduva spinării și anume în
cordoanele posterioare. Cele mai
obișnuite simptome întîlnite în t.
sînt: ataxia, abolirea reflexelor
osteotendinoase, dureri fulguran-
te, în membrele inferioare, mo-
dificări trofice și tulburări de
sensibilitate profundă. Tratamen-
tul după precizarea diagnosticului
se face sub îndrumarea și contro-
lul unui specialist (neurolog) și
constă din cure repetate de anti-
biotice, vitamine, robosante etc.;
prevenirea t. necesită un trata-
ment precoce și judicios al sifili-
sului. (A.S.)
TAHICARDIE, accelerarea frec-
venței cardiace, care depășește
valoarea normală fiziologică co-
respunzătoare vîrstei și sexului,
în mod normal, inima unui om
adult se contractă și se relaxează
de 70 ori pe minut. Frecvența
crește sub influența efortului fizic,
în stările de excitație, precum și
în stările febrile. De asemenea
se poate observa în anumite boli
(astenie nervoasă, boli cardia-
ce, boala lui Basedow). (Z.K.)
TAMPON: 1) porțiune mică de
vată învelită sau nu în tifon care
se utilizează (sterilizat în preala-
bil) la tamponarea cîmpului ope-
rator, la oprirea hemoragiilor sau
în tratarea plăgilor. T. poate fi
uscat sau umectat în alcool, tine-
TAM
432
tură de iod etc. 2)Soluție tampon,
soluție care are proprietatea de
a păstra aproximativ constantă
concentrația în ioni de H+ atunci
cînd se adaugă acizi sau baze.
Sînt formate dintr-un acid slab
și o sare a sa sau o bază slabă
și o sare a, sa. în organism func-
ționează mai multe sisteme t.
care mențin constant ^H-uI sîn-
gelui si al altor lichide biologice.
(G.F.)'
TARTRU DENTAR, depozit de
săruri minerale (carbonați și fos-
fați de calciu) pe suprafața din-
ților, în special pe fața lor poste-
rioară, de culoare brună. Apare
în special la cei care neglijează
igiena dentară putînd genera gin-
givite sau parodontopatii. Se în-
depărtează mecanic de către me-
dicul stomatolog. (G.S.)
TEAMĂ v. FRICĂ
TEINĂ v. CAFEINA
TELENCEFAL, partea anterioară
a creierului primar, din care se
dezvoltă lobii olfactivi, corpii
striați și cortexul cerebral. (A.S.)
TEMPERAMENT, ansamblul de
structuri înnăscute ale persoanei
manifestate în comportament prin
viteza, intensitatea și durata răs-
punsurilor la stimuli. Pe baza
acestor însușiri s-au clasificat cele
patru tipuri fundamentale cunos-
cute: coleric, sanguin, flegmatic
și melancolic. (A.S.)
TEMPERATURĂ CORPORALĂ,
valoarea căldurii corpului, ce se
măsoară cu termometrul; în mod
normal temperatura corpului va-
riază între 36,5 și 37° C. Valoarea
relativ constantă a t.c. rezultă
din echilibrul dintre termogeneză
și eliminarea de căldură. Princi-
palele organe termorcglatoare sînt:
pielea (glandele sudoriparc) plă-
mînii, rinichii, mușchii, ficatul.
T.c. variază după părțile corpora-
le, precum și în funcție de perioa-
dele nictemer.de. Temperatura ma-
ximă se poate măsura în ficat,
iar cea minimă la suprafața tegu-
mentului. Măsurarea t.c. se face
la subsuoară, în rect, eventual în.
cavitatea bucală. Privind varia-
țiile nictemerale valorile minime
se pot măsura dimineața, după
care crește treptat pînă în amurg,,
după care începe să scadă. în
cazul bolilor infecțioase crește
t.c.. stare denumită febră. Tempe-
ratura normală se socotește pînă
la 37°C. Valorile cuprinse între
37 și 38°C se numesc stare sub-
febrilă, iar peste acestea febră.
(Z.K.)
TENDON, formație de legătură
dintre unii mușchi și oase, alcă-
tuit din țesut fibros. Cel mai cu-
noscut t. este t. lui Achile care
leagă mușchii gambei de calcaneu.
Inflamația t. se numește tendi-
nită sau tenosinovită. (A.S.)
TENIE, vierme din familia cesto-
delor, al cărui corp e format din
numeroase proglote, segmente. Ca-
pul are ventuze, uneori și cîrlige,
cu ajutorul cărora viermele se
fixează de mucoasa intestinală..
433
TER
Proglotele sînt cu atît mai late,
cu cît sînt mai departe de cap;
ele sînt turtite. La om sc găsesc
numeroase forme de tenii.
.saginata, de origine bovină, ce
pătrunde în tubul digestiv al
omului prin ingestia de carne
bovină, infestată, insuficient fiar-
tă. Are 3 —8 m lungime.T. solium,
vierme de origină porcină (gazda
intermediară este porcul), are
2-3 m lungime. Bot-yi acefalul, un
vierme lat, de 9—10 m lung, pă-
trunde în organismul omului prin
ingestia de carne de pește, infec-
tat și insuficient fiert. T. echino-
coccus, este o L mică de cîțiva mm,
trăind mai ales în cîine. Ouăle
de t. pot ajunge în intestinul
omului, acolo se dezvoltă pînă
la forma adultă. Din intestin
oncosferele, dezvoltate din oua,
pot ajunge în circulația sanguină,
de acolo în diferitele organe ale
omului (ficat, plămîni, creier),
formînd acolo chisturi (cisticer-
coză), uneori de dimensiuni con-
•siderabile (hidatice). Simptomele:
urticarie și cozinofilie în sînge.
•Se evidențiază prin examen ra-
diologie etc. Tratamentul tenia-
zei este medicamentos, atîta vre-
me, cît viermele sc găsește în trac-
tusul intestinal; cisticercul, chis-
tul hidatic trebuie extirpat prin
operație. (A.V.)
TERAPEUTIC, factor de acțiune
favorabilă în cursul îngrijirii și
vindecării bolilor. (G.S.)
TERAPIE (TERAPEUTICĂ), do-
meniu al medicinii care se ocupă
cu problema îngrijirii și vindecării
bolilor și administrarea corectă a
diferitelor categorii de medica-
mente și metode. După natura
remedinlui aplicat există terapii
diferite care se aplică, in funcție
de naturii bolii, izolat sau combi-
nat: t. medicamentoasă (adminis-
trare de medicamente), fiziotera-
pie (aplicare de factori fizici), acti-
noterapie (radiații), hidroterapie,
(apă), balneoterapie (băi), tala-
•zoterapie (mediu marin), heliotera-
pie (soare), t, chirurgicală (meto-
de chirurgicale) etc. (G.S.)
TERATOGEN, factor care acțio-
nează asupra unui organism în
dezvoltare,producînd anomalii sau
malformații care pot merge pînă
la apariția de monstruozități. La
mamifere, inclusiv la om, facto-
rii t. acționează în timpul vieții
intrauterine, producînd m alforma-
țiilc congenitale. Ei pot fi de na-
tură fizică (razele roentgen, radia-
ții provenite din explozii atomice),
chimică (substanțe industriale.,
unele medicamente, stupefiante),
biologică (infecții virale, în .special
rubeola). Creșterea numărului fac-
torilor L în condițiile societății
dezvoltate impun stricte măsuri
de protecție a femeii gravide.
(G. S.)
TERM OCA UTER, instrument chi-
rurgical cu un filament incandes-
cent folosit în scop chirurgical,
pentru a îndepărta prin ardere
anumite formațiuni anormale, de
ex. vcrucele, polipi. (Z.K.)
TERM O GENEZĂ, producția de
căldură a organismului; organul
28
TER
434
producător de căldură este în
special ficatul; sîngele din vena
suprahepatică are o temperatură
de d-38°C; dar ca sediu de t.
sînt și mușchii care eliberează, în
contracția lor, și căldura (iar în
caz de frig, cînd mușchii nu pro-
duc lucru mecanic, aproape toată
energia se transformă în căldură
{tremurături). (E.P.)
TERMOLIZĂ, procesul complex
prin care organismul pierde căl-
dură (transpirație; și cvaporația,
apei de pe piele; dilatarea vaselor
tegumentare etc.). Din jocul din-
tre termogeneză și t. rezultă
temperatura constantă a corpului,
iar acest joc este reglat de siste-
mul nervos. (V. TERM.OREGLA-
RE). (E.P.)
TERMOMETRIE, procedeu ce
se efectuează cu ajutorul termo-
metrelor prin care se măsoară
nivelul termic al diferitelor medii
sau corpuri. (Z.K.)
TERMOPENETRATIE v. DIA-
TERMIE
TERMOREGLARE, însușire co-
mună a omului, animalelor mami-
fere și păsărilor, prin care acestea
își mențin o temperatură corpo-
rală constantă (homeotermie).
Acest fenomen rezultă din echili-
brul dintre producerea și elimi-
narea căldurii produse în organism.
Eliminarea căldurii se poate reali-
za prin conducere, radiație, con-
vecție și evaporare. Organele prin-
cipale ale eliminării căldurii sînt
pielea și aparatul respirator. în
reglarea temperaturii intervin fac-
tori nervoși și umorali din hipo-
talamus. Mecanismele t. la om se
dezvoltă după naștere. (Z.K.)
TERMOSTAT, aparat care per-
mite realizarea unei temepraturi
constante cu ajutorul unui sistem
automat de încălzire. Este larg
utilizat în laboratoarele de cerce-
tare, în pediatrie (nașteri prema-
ture), în tehnică. (Z.K.)
TEST, ansamblu de mijloace fizi-
ce, chimice, psihologie etc., pen-
tru evaluarea variațiilor normale
sau patologice de structură și
funcție ale organelor sau de com-
portament în diferite ipostaze ale
persoanei umane. De ex. t. asocia-
ției de cuvinte, t. audiometric
(Bing) (conducerea osoasă a auzu-
lui) ; t. bvonhomotor (există sau
nu hipertonie bronșică); t. de
coagulare (există exces sau deficit
de diferiți factori ai coagulării);
t. „dublu orb" (nici medicul, nici
pacientul nu cunosc calitățile far-
macodinamice ale medicamentului
administrat — aceasta pentru a
evita exagerările subiective de
interpretare a rezultatelor); t.
psihologic, ansamblu de operații
standard care se execută de către
persoane în scopul aprecierii unor
procese psihice ca: memorie, aten-
ție, perspicacitate, promptitudine
etc. (G.F.)
TESTICUL, glanda genitală a
bărbatului, în număr de 2, situați,
în scrot, avînd formă ovalară,
de dimensiunile unor prune mari,
la omul adult; L este acoperit
435
TES
de o învelitoare fibroasă, numită
albuginea, care spre exterior este
legată de peritoneu. Spre interior
tunica albuginea face o îngroșare,
zisă mediastinul t., sau corpul
lui Highmore, care se întinde în
tot lungul marginii superioare a
t. Din albuginea pătrund spre in-
terior pereți conjunctivi, care
descompun t. în 200 — 300 lobuli.
în fiecare lobul se găsesc 2 — 3 tubi
seminiferi. Un tub seminifer con-
ține pe o membrană bazală celu-
lele seminale, producătoare de
spermatozoizi, care cad în lume-
nul tubului seminifer și sînt con-
duși, mai departe, prin canale
excretoare: tubii drepți, canale
eferente, epididimul, canalele eja-
culatcare, uretra, penisul. în țe-
sutul conjunctiv interstițial din-
tre tubii seminiferi se găsesc, pe
lîngă elementele conjunctive, vase
și nervi, un fel de celule mari,
numite interstițiale (ale lui Lcy-
dig), dispuse în cordoane sau
grămezi peri vasculare. Ele sînt
de natură epitelială, provenind
din celulele epiteliului germinativ
ale cordoanelor sexuale embrio-
nare. Celulele interstițiale au un
rol endocrin, secretă hormonul
sexual masculin, numit testostero-
nă, care se varsă în sînge și între-
ține caracterele sexuale somatice
și psihice ale masculului. Absența
glandelor interstițiale printr-o
oprire în dezvoltare înaintea epocii
pubertății are drept rezultat
menținerea pentru întreaga viața
a caracterelor infantile. Bolile
t.: lipsa unuia (monorhidic) sau
a ambilor testiculi (anorhidie)
dau tulburări de dezvoltare se-
xuală a indivizilor respectivi.
Lipsa L de la locul obișnuit (crip-
torhidie, ectopic testiculara) dă
de asemenea cel puțin tulburări
ale fecundității, dacă nu și ale
potenței sexuale. Alteori t. există
împreună cu ovarul (hermafrodi-
tisrn). în sfîrșit, există boli trans-
mise genetic în care t. aparent
normal sau mai mic prezintă alte-
rări microscopice: atrofia tubilor
seminiferi și hipoplazia interstițiu-
lui (boala Klinefelter). în urma
unor eforturi musculare se poate
produce torsiunea sau strangula-
rea t., care trebuie tratată de
urgență chirurgical. Infiamațiile
t. se numesc orhite și apar drept
complicațiile diferitelor boli in-
fccțioase în special ale blenoragiei
insuficient tratată, sau a creio-
nului dacă bolnavul nu a respec-
tat repausul. Se mai întîlnește
orhita tuberculoasă care se trans-
mite de la epididiin și, astăzi mai
rar, arhita sifilitică. Tumorile L
sînt benigne (adenom t.) sau ma-
ligne. Cele din urma survin de
multe ori la indivizi tineri și
prezintă deosebită malignitate; ce-
le mai importante sînt seminomul,
teratocarcinomul, carcinomul em-
brionar și coriocarcinomul. Ne-
cesită intervenția chirurgicală ur-
mată de radioterapie. (A.V.-rG.S.)
TESTOSTERON, hormon sexual
masculin, produs de celulele in-
terstițiale ale testiculului. Sub
influența acestui hormon se dez-
voltă penisul, caracter sexual se-
cundar masculin și are loc capa-
28*
TES
436
citatea activității sexuale. Hor-
monul se caracterizează și prin
efectul anabolic- proteic. Conform
principiului fccd-back. frîncază
•secreția hormonului gonadotrop,
în hipofiză. Cei medicament se
folosește în tulburări sexuale rnas-
culine, în tratamentul tulburări-
lor climactericc, precum și în trata-
mentul cancerului mamar. (Z.K.)
TETANIE, denumirea unor forme
de hiperexcitabilitatc neuromus-
culară, contracturi spastice ale
musculaturii membrelor ș» feței,
adesea asociate- cu furnicături
sau amorțeli; mai rar apar spasme
generalizate sau spasme viscerale
esofagiene, laringiene, gastrice, in-
testinale și chiar crize psihice
nespecifice cu caracter anxios de-
presiv. Nu este vorba de o boală
unitară ci despre un sindrom,
un complex de simptome, datorit
cauzelor diferite. O cauză a t.
este și insuficiența glandelor pa-
ratiroide care apare mai ales în
urma ablației tiroidei bolnave,,
cînd uneori se extirpă și paratiroi-
dele incluse în tiroidă. Forma cro-
nică a t. idiopatică apare uneori
congenital și durează toată viața;
există o forma de t. latentă, cu
simptomatologie redusă, și o for-
mă ce se manifestă cu tulburări
trofice (pielea uscată, hiperpig-
mentație, unghii friabile, decal-
cifierea smalțului dentar, păr
subțire, rar, decolorat, cataractă).
Forme de t. medicală apar uneori
la sugari (spasmofilie) și la femei
în perioada de lactație. Există
o t. datorită unei hiperexcitabili-
tăți vegetative provocată de in-
toxicații (nicotină, cafeină, mor-
fină, plumb, fosfor și infecții).
Mai există o t. cloroprivă gastrică.
Un simptom al tuturor formelor
de t. este o tulburare a metabo-
lismului fosfocalcic, cu scăderea
calciului, cu hiperexcitabilitate și
demineralizarea oaselor și cu tul-
burări ' trofice ale formațiunilor
ectodermice. Diagnosticul t. se
face pe lingă semnele clinice prin
examene de laborator ale sînge-
lui (hiperfosfatemie, hipocalcemic)
și ale urinei (hipocalciurie). Tra-
tamentul constă în administrare
de preparate de calciu, vitamină
D, parathormon. La cel mai mic
semn de t. trebuie cerut examen
medical. (A. V.)
TETANOS (FĂLCĂRIȚĂ), boa-
lă infecțioasă produsă de pătrun-
derea sporilor de bacili tetanici
într-o rană (de obicei rănile mur-
dărite cu pămînt); înmulțindu-se
la acest nivel, bacilii tetanici pro-
duc o toxină cu acțiune asupra
sistemului nervos central, deter-
minînd contracturi tetanice). Boa-
la debutează de obicei prin con-
tracția maseterilor, mușchii care
ridică maxilarul inferior, produ-
cînd închiderea spasmodică a ca-
vității bucale (trismus), de unde
numele de fălcăriță. Contracția
musculaturii feței dă un aspect
caracteristic (facies tetanic), dînd
impresia că ochii plîng iar buzele
zîmbesc (rîs sardonic). Contracția
întregii musculaturi transformă
corpul într-un arc cu convexitate
anterioară (opistotonus), posteri-
437
TIM
oară (emprostonus) sau laterală-
(laterotonus). în lipsa unui trata-
ment adecvat precoce, pacientul
moare prin contracția spasmodică
a mușchilor respiratori. Boala se
preyine prin vaccinare sau admi-
nistrare de ser antitctanic (în
cazuri de răniri ia persoane ne-
vaccinate). Se tratează cu anti-
biotice și doze mari de ser anti-
tetanic, în cazuri grave adminis-
trate intrarahidian. Pătrunderea
infecției prin plaga produsă de
secționarea cordonului ombilical
constituie t. noului-născul; in-
fecția printr-o plagă chirurgicală
se numește t. chirurgical.. (G.S.)
TIC, act impulsiv, o adevărată
mișcare parazită, spasmodică, ste-
reotipă. Cu ajutorul voinței per-
soana reușește să blocheze apari-
ția t., pentru un timp limitat,
după care însă urmează o adevă-
rată declanșare în cascadă a t.
De obicei în stări tensionale,
emoții, t. se accentuează jenînd
mult persoana în cauză; t» dis-
pare în somn. Cele mai obișnuite
t. sînt: ale clipitului, ale umărului,
r a darea glotei, m uscarea buzei
etc. Apariția t. este de multe ori
precedată de factori stressanți
sau toxi-infecțioși. Vîrsta predi-
lectă: pubertatea. Tratamentul
combinat psihoterapeutic și psiho-
farmacologic trebuie început cît
mai repede și continuat sub supra-
veghere medicală. (A.S.)
TIFOS EXANTEMATIC, boală
infecțioasă epidemică transmisă
omului de către păduchi. Epide-
miile apar în condiții de promis-
cuitate socială, condiționată de
cataclisme naturale sau război
(aglomcmții umane, lipsite de con-
diții de igienă). Face parte din.
grupa vickettsioselov. Boala începe-
brusc cu febră ridicată, cefalee-
cu tulburări psihice, mergând pînă
la o stare de stupoare profundă
(stahis tifosus) și apariția unui'
exantem sub formă de mici pete-
hemoragice cu aspect de pișcături'
de purece. Aceste- simptome se
datoresc leziunilor produse de
microbi la nivelul pereților vaselor
sanguine, mai ales a arterelor mici,
si capilarelor, care-prin hemoragii-
le multiple, cerebrale- explică și’
tulburările nervoase- și psihice,
putînd duce la moarte.- Aceste tul-
burări pot deveni permanente,
dacă bolnavul supraviețuiește (se-
chele). T.e. se previne prin distru-
gerea păduchilor (problema a fost,
rezolvată în cea mai mare parte a.
globului'.prin introducerea în prac-
tică a. insecticidelor din grupa
DDT) și eventual prin vaccinare..
Azi se- obțiii bune rezultate în.
tratamentul bolii prin adminis-
trare de antibiotice (cloromiceti-
nă). (G.S.)
TIMPANOPLASTIE, înglobează,
o serie* de intervenții microchirur-
gicalc, executate pe elementele de
transmisie din urechea medie-
(membrana timpanică, lanțul osi-
cular), care- vizează restabilirea
continuității acestor elemente dis-
truse în parte sau total de un
proces supurativ, traumatism etc.
Intervenția are ca scop asigura-
rea transmisiei sonore din me-
TIM
438
diul extern în labirint, unde se
găsesc clementele nervoase de
percepție a sunetului; interven-
ția este o metodă curativă nouă
ce s-a. dezvoltat după perfecțio-
narea aparatelor optice (micro-
scopul de operație), cu ajutorul
căreia se execută operația de
o extremă finețe. (D.H.)
TIMUS, glandă plasată în cavi-
tatea toracică între plămîni și
inimă (mediastin), avînd o dez-
voltare maximă pînă la puber-
tate, din care motiv a fost nu-
mită și „glanda copilăriei". După
pubertate regresează dar nu
dispare niciodată. în stările de
agresiune a organismului reac-
ționează printr-o involuție acută
și reversibilă, eliberînd în sînge
timocite. S-a dovedit că este
organul care inițiază dezvoltarea
reacțiilor de apărare imunologică
și în primele etape ale vieții.
Rolul său endocrin este încă dis-
cutat. în unele cazuri de hipertro-
fie, numite „status timico-hm-
fatiens" poate apare moartea
subită, greu explicabilă. (E.P.)
TINCTURĂ DE IOD, denumire
improprie pentru soluția alco-
olică de iod (5—10%), utilizată
ca dezinfectant, antimicotic și
revulsiv (dacă se amestecă cu
gaiacol). (G.F.)
TIROIDĂ, glandă cu secreție in-
ternă (endocrină), situată pe
fața anteroinferioară a gîtului,
formată din 2 lobi, cel drept și
stîng, uniți printr-o punte, nu-
mită istm. Mărimea t. variază
după vîrstă și sex, în medie
24 — 30 gr, mai mare în perioada
pubertății, sarcinei și menopau-
zei. Diametrul transversal al
întregei t. 6 cm, lungimea lobi-
lor 5 — 6 cm, grosimea lor 2 cm,
a istmului 0,5 cm. Elementul
histologic și funcțional al t. îl
reprezintă acinii sau foliculii, cu
dimensiuni, ce variază după func-
țiunea glandei, de la 1 p, la mai
multe sute de jx. Un acin este
format dintr-un singur strat de
celule, situate pe o membrană
bazală. Celulele au formă cubică
sau chiar turtită în stare de re-
paus, cilindrică în stare de func-
țiune. în interiorul acinului se
află o ca,vitate, ce conține o sub-
stanță coloidă. în jurul acinului
se găsește o stromă conjunctivă,
cu vase, nervi, limfatice și un
fel de celule, parafoliculoase, nu-
mite C care secretă calcilonină
(v.) Rolul fiziologic al t. este
producția hormonului tiroidian,
o iodo-tireo-globulină, ce-1 varsă
direct în circulație, fără canal
secretor (glandă cu secreție in-
ternă = endocrină). Funcțiunea t.
este controlată de hormonul
tireotrop antehipofizar, care la
rîndul său este dirijat de centri
hipotalamici. Pentru sinteza hor-
monului tiroidian fiind absolut
necesar iodul, lipsa iodului, ab-
solută (din hrană) sau relativă
(prezența în hrană a unor sub-
stanțe, ce împiedică utilizarea
iodului: diferite minerale, tioci-
anate etc.), produce o hipertrofie
reactivă a t. — numită gușă
(v.). Hormonul tiroidian stimu-
439
TOR
lează procesele de metabolism
organic (glucidic, protidic, lipi-
dic) și anorganic (al apei și săru-
rilor) are acțiune pozitivă asu-
pra creșterii, acțiune terni o regu-
latoare și prin sistemul hipota-
lamo-hipofizar exercită acțiune
asupra tuturor celorlalte glande
endocrine. Funcțiunea insufici-
entă a t. se numește hipotireoză,
cu simptome ce variază după
epoca în care s-a instalat și
după gradul ei (v. nanism, cre-
tinism, hipotiroidie benignă). Hi-
perfuncția t. provoacă hiperti-
roidismul cu diferitele sale forme
și grad (v. boala lui Basedow).
Sinteza funcțiilor patologice ale
t. a fost făcută de școala lui
Parhon. (K.Z.)
TIROIDECTOMIE, extirparea o-
peratorie a glandei tiroide, mai
corect strumectomie, adică ex-
tirparea gușei, deoarece tiroida
nemodificată ca volum nu se
extirpă. Este un procedeu chi-
rurgical, utilizat pentru trata-
mentul bolii lui Bascdow, sau
a unei gușe simple, dacă aceasta
din urmă provoacă, o compresiune
asupra organelor vecine. T. sau
strumectomia este indicată nu-
mai în cazul în care tratamentul
conservativ nu dă rezultate.
(A.V.)
TOLERANȚĂ, în sens biologic
se înțelege dispoziția pe care o
are un organism de a suporta
anumite medicamente, precum
și abaterea admisă de la o exac-
titate a unui indice fiziologic.
(Z.K.)
TONIC, medicament cu acțiune
stimulantă asupra întregului or-
ganism (t. general) sau a unor or-
gane sau aparate (t. cardiac, mus-
cular, nervos) crescînd rezistența
organismului la boală sau fa-
vorizînd vindecarea sa. (G.S.)
TONUS CORTICAL, stare parti-
culară de activitate psihică în
care elementul caracteristic îl
constituie veghea, pe baza căreia
funcționează restul proceselor
psihologice; Le. este întreținut
de substanța reticulată bulbo-
protuberanțială, care trimite im-
pulsuri spre scoarță. în lipsa
unor t.c. scoarța intră în inhi-
biție (somnul). (A.S.)
TONUS MUSCULAR, stare par-
ticulară de ușoară contracțiune
în care se găsește mușchiul în
mod normal; se datorește influ-
xurilor nervoase motoare și elas-
ticității musculare; el mărește
puternic randamentul activității
musculare. (E.P.)
TORACE ÎN CARENĂ, deforma-
ție a toracelui întîlnită în rahi-
tism caracterizată prin proiecția
sternului înainte (pectus carina-
tum = piept de găină). La nive-
lul articulațiilor dintre coaste și
cartilajele costala care le leagă de
stern se percep mici umflături
datorate tulburărilor de osifica-
ție (mătănii costale). (G.S.)
TORACOPLASTIE, metodă chi-
rurgicală de tratament a tuber-
culozei pulmonare constînd din
îndepărtarea uneia sau mai mul-
TOR
440
tor coaste sau părți de coaste în
vederea turtirii peretelui toracic
și comprimării plămînulm bol-
nav, act care favorizează cica-
trizarea leziunii. (G.S.)
TOXICOMANIE, obișnuința de a
consuma substanțe medicamen-
toase care dau dependență, a-
dică obligă persoana de a crește
mereu cantita.tea folosită spre
a obține un anumit efect (liniș-
tire, stimulare, etc.). Cele mai
grave t. sînt date de consumul
de opiu și derivații săi (morfină,
heroină, evoleină etc.). O altă
categorie de substanțe folosită
în t. este grupul barbituricelor
luate la început pentru a obține
redresarea tulburărilor de somn,
în rîndul substanțelor cu rol ac-
tivator, asupra sistemului ner-
vos. care pot produce t. se în-
scriu amfctaminele (benzedrina).
Tratamentul t. se face numai prin
internare într-un serviciu de spe-
cialitate în vederea dezintoxică-
rii și ulterior a recuperării socio-
profesionale. (A.S.)
TOXICOZĂ, forma gravă a bo-
lilor digestive ale sugarului, ca-
racterizată prin diaree, vărsături,
deshidratare, acidoză, mergînd
pînă la colaps sau comă. (V.
BOLI INFANTILE). (G.S.)
TOXINĂ (OTRAVĂ), substanță
cu acțiune nocivă (vătămătoare)
asupra organismului, prodneînd
îmbolnăvirea sau chiar moartea
lui (intoxicații). T. sînt substanțe
chimice de natură și proveni-
ență diferită: acizi, baze, săruri,
alcooli, fenoli, alcaloizi (com-
plexe chimice provenite din plan-
te), veninuri (toxine produse de
animale cum sînt șerpii, insec-
tele sau păianjenii) și mai ales
t. bacteriene. Acțiunea t. poate
fi combătută prin administrare
de substanțe care le neutralizează
(antidot). Administrarea repetată
a t. în doze mici crescînde duce
la apariția unei anumite rezisten-
țe a organismului^ (obișnuință
sau mitridatism). In doze mici
unele t., în special alcaloizii, pot
fi utilizate ca, medicamente. (G.S.)
T0X0ID v. ANATOXINĂ
TOXOPLASMOZĂ, boală parazi-
tară produsă de protozoarul
To xoplasma Gândi care se ia pro-
babil de la animalele domestice.
De obicei evoluează asimptoma-
tic, dar transmiterea bolii de la
mamă la făt poate determina
moartea și avortul fătului sau
semnele unei boli infecțioase a-
cute a nou-născutului (febră, leu-
cocitoză, erupții cutanate, he-
patosplenomegalie și semne de
interesare meningoencefalica,
pulmonară sau miocardică). Poa-
te evolua și cronic produeînd.
leziuni cerebrale complicate cu
hidrocefalie și leziuni oculare sau
mărirea ganglionilor simulînd o
boală de sistem. Diagnosticul
de precizie se stabilește prin re-
acții serologice. (G.S.)
TRABECUL, filamente fine care
se leagă unele de altele (anasto-
mază) și formează țesutul reti-
culat (în structura hematiei, în
441
TRA
ganglionii limfatici, în timus, în
măduva osoasă etc.). (E.P.)
TRACTUS (TRACT), ansamblul
unor organe, conducte, glande
etc. care servesc o funcție defi-
nită a organismului; ex. t. di-
gestiv, t. genital. (E.P.)
TRAHEE, organ tabular situat
între laringe și bronhie cu lun-
gimea de 12 cm și 2 cm diame-
tru. Are schelet cartilaginos for-
mat din 15—20 elemente cu
formă de potcoavă legate între
ele cu țesut conjunctiv și muscu-
lar neted. Face parte din căile
respiratorii fiind dispusă îna-
intea esofagului. Este căptușită
de o membrană mucoasă forma-
tă din celule ciliate, care prin
bătăile cililor îndepărtează im-
puritățile ajunse la acest nivel,
între celulele ciliabc se găsesc ce-
lule secretoare de mucus, . care
contribuie la fixarea particulelor
de praf. (Z.K.)
TRAHEOTOMIE, intervenție de
urgență, executată în vederea
salvării unui bolnav periclitat
de asfixie iminentă. Uneori L
este o operație pregătitoare (pre-
mergătoare) unei intervenții pe
laringe. Operația constă în cre-
area unui orificiu pe trahee, sub
nivelul obstacolului ce produce
asfixia (edem glotic, tumoră la-
ri ngeană, pseudomembrane,
spasm glotic etc.), în care se
introduce un tub, denumit ca-
ii ulă traheală și astfel se asigură
respirația bolnavului. După dis-
pariția obstacolului respirator
prin tratament sau operație, de
obicei canula se îndepărtează
și plaga, se vindecă fără urme
prea vizibile. (D.H.)
T R A H 0 M (CON J U NCTI VITĂ
GRANULOASĂ), inflamație cro-
nică specifică a conjunctivei ocu-
lare, produsă de virusul speci-
fic, Rickettsia irahomatis. A-
gentul patogen se transmite in-
direct, prin diferite obiecte in-
fectate. T. este o boală a mizeriei
și ignoranței, cea mai răspîndită
boală de ochi de pe glob. T.
are evoluție lungă, trecînd prin
4 stadii succesive: începe cu
semne banale de conjunctivită,,
apoi apar foliculi trahomatoși și
hipertrofii papilare. Mai tîrziu
trece ia cornee, care este inva-
dată sub formă de o pernă vas-
culară (panus). La sfîrșit apar
cicatricele conjunctivale și com-
plicații: ulcere corneene, defor-
marea pleoapelor, uscarea cor-
neei (scleroză), pînă la orbire..
Tratamentul este do domeniul
oftamologului (sulf am ide, cloram-
fenicoi). Profilaxia este foarte
importantă: ameliorarea condi-
țiilor de viață și igienă, precum
și tratament precoce. (A.V.)
TRANCHILIZANT, orice medi-
cament care poate aduce o se-
dare prin influența pe care o are
asupra tensiunii psihice, precum
și a.supra unor emoții cu caracter
negativ (frica sau anxietate).
Cele mai cunoscute t. folosite în
țarii noastră sînt: diazepamul,.
napotonul, hidroxiziunul și car-
baxinul. (A.S.)
TRA
442
TRANSFUZIE DE SÎNGE, v.
GRUPE DE SÎNGE.
TRANSPIRAȚIE (SUDORAȚIE),
proces fiziologic de eliminare a
apei, bioxidului de carbon și
altor substanțe la nivelul forma-
țiunilor tegumentare (glandele
sudoripare). Efortul fizic accen-
tuat și anumite boli se asociază
cu o t. crescută. (G.F.)
TRANSPLANT, organ sau frag-
ment de organ introdus pe cale
chirurgicală într-un organism,
spre a înlocui organul respectiv
uzat sau distrus. Operația poartă
numele de transplantare și se
deosebește de grefare (v. grefă)
prin faptul că restabilește legă-
turile vasculare ale organului
t. cu organismul respectiv. Orga-
nismul din care se recoltează or-
ganul transplantat, se numește
donator, cei care primește t. se
numește receptor. După raportul
genetic care există între donator
și receptor, există autotransplan-
te (cînd provin de la același in-
divid), izotransplante (cînd pro-
vin de la indivizi foarte înrudiți:
frați gemeni, părinți, indivizi cu
aceeași grupă sanguină), homo-
transplante (cînd provin de la
indivizi de aceeași specie) și Ir te-
ro- sau xenotransplante (cînd pro-
vin de la alte specii). T. este
acceptat (tolerat) de receptor
numai dacă prezintă identitate
sau marc asemănare genetică cu
acesta. Homotransplantele și he-
terotransplantele (allotransplan-
te) generează o reacție imună
antitransplant, datorită acestor
diferențe antigenice, care duc
de obicei la eliminarea transplan-
tului. Această reacție poate fi
combătută și t. salvat printr-un
tratament care diminuează reac-
ția imună (imunodepresiv): raze
roentgen, cortizon, citostatice,
ser antilimfocitar. Cele mai uti-
lizate transplante sînt cele de
piele, oase, vase sanguine, ri-
nichi, inimă. Transplantarea de
organe reprezintă una din princi-
palele probleme ale medicinii
contemporane, punerea la punct
a metodelor de supraviețuire a
t. puțind prelungi în mod sub-
stanțial viața bolnavului. (G.S.)
TRANSSUDAT, lichid ieșit în afara
vaselor sanguine în țesuturi (pre-
ducînd edem), sau cavități (pro-
ducînd revărsări), datorită unor
modificări ale presiunii hidrosta-
tice sau osmotice a plasmei san-
guine. Apare în insuficiență car-
diacă sau renală, inaniție și boli
consumptive, compresiune pe anu-
mite traiecte vasculare. Spre deo-
sebire de exsudat (produs de in-
flamație), t. conține o canti-
tate redusă de substanțe proteice,
așa că de obicei nu precipită
cînd este picurat într-o soluție,
0,2% de acid acetic (reacția.
Rivalta). (G.S.)
TRANSTERMIE v. DIATERMIE
TRATAMENT, totalitatea mijloa-
celor prescrise sau aplicate do
medic în vederea vindecării unei
boli, începînd cu regimul igie-
no-dietetic (modul de viață și
alimentație), trecînd prin t/ me-
443
TRO
dicamentos (administrare de me-
dicamente) și sfîrșind cu t. spe-
ciale (radiații, intervenție chirur-
gicală etc.). (G.S.)
TRAUMATISM, leziune produsă
de factori mecanici. Leziunile
traumatice pot fi răni lovite,
impuse, tăiate, zdrobite, împuș-
cate la care se pot adăuga răsu-
ciri, dislocații (luxații) și frac-
turile. Consecințele t. sînt rup-
turi, hemoragii etc. T. se întîl-
nesc în special la organele externe,
(deși nici organele interne nu
sînt scutite). Tulburările produse
de t. se împart în locale, legate
de zona asupra căreia s-a produs
t. și generale, care cuprind în-
tregul organism; ele mai pot fi
împărțite în imediate și tardive.
După intensitate t. se împart
în t. ușoare, medii și grave. (A.S.)
TRAUMĂ SONORĂ, efectul no-
civ produs de zgomotul prelun-
git sau exploziv asupra analiza-
torului acustic. Simptomul cel
mai important este surditatea de
diferite grade, la care se mai ada-
ugă, oboseală, vertije etc., care
au efect nefavorabil asupra ran-
damentului în muncă, de aceea
lupta împotriva sunetelor carc
oroduc t.s. este o problemă mon-
dială. (V. AUZ). (E.P.)
T R E M 0 R (TREMU R ATU RĂ),
mișcare fină, repetată, rapidă,
involuntară, localizată cu pre-
dilecție la extremitatea mem-
brelor superioare, dar care poate
cuprinde întregul corp. T. este
un simptom întîlnit în multe
boli ex.: luesul cerebral, delirium
tremens, boala Parkinson, psi-
hoza senilă, boala Basedow, etc.
(A.S.)
TREPIDAȚIE, vibrație de frec-
vență mare și amplitudine mică,
ce ia naștere în unele sisteme ca
urmare a funcționării lor iar
la altele prin transmitere de la
primele. Ex., t. unui motor se
resimt și la suportul și corpurile
din jurul său. Acțiunea îndelun-
gată asupra organismului uman
a t. este cauza multor tulburări
neuro-endocrine între care obo-
seala este cea mai frecventă.
(G.F.)
TRSHOMONIAZĂ, boală produsă
de parazitul protozoar flagelat
Trichomonas vaginalis, caracteri-
zată prin inflamația vaginului la
femeie și mai rar a canalului uro-
genital la bărbat. Produce se-
creție muco-purulentă și prurit.
Diagnosticul se stabilește prin
examenul microscopic al secre-
ției. Infestația se produce la băi
comune sau la folosirea de vane
nedezinfectate, mai rar prin con-
tact (Ia bărbați). (G.S.)
TRIPSINĂ (TRIPTAZĂ), enzimă
digestivă produsă de pancreas cu
efect pruteo'iitic. Se secretă sub
formă de precursor ca tripsinogen,
care sub acțiunea diastazei in-
testinale, numită enterochinază,
se transformă în t. activă. Sub
influența t. proteinele se descom-
pun în aminoacizi. (Z.K.)
TROMB, cheag de sînge coagu-
lat în lumenul vaselor cu sînge.
TRO
444
Poate să figureze ca o lamă li-
pită de peretele vaselor, care dacă
se îngroașă îngreunează sau opreș-
te circulația sîngelui în sectorul
respectiv. Dezlipindu-se însă ajun-
ge în circulație și poate să pro-
ducă embolie. (Z.K.)
TR OM BINA, diastază în sînge
formată din protrombină, de ori-
gine hepatică, care în prezența
•calciului și a unor kinaze pro-
voacă transformarea fibrinoge-
nului în fibrină, cauzînd astfel
coagularea sîngelui. (Z.K.)
TROMBOCITE (PLACHETE
SANGUINE), elemente figurate
ale sîngelui în număr de
150 —300.000/mmc, avînd o formă
lenticulară, sau ovală și un diame-
tru de 2 —5 microni. Se formează
în măduva roșie a oaselor din cito-
plasmă unor celule mari numite
megacariocite și au un rol impor-
tant în declanșarea procesului de
coagulare a sîngelui, elaborînd
trombochinazele care permit trans-
•formarea fibrinogcnului în fibrină.
Scăderea numărului t. (trom-
bocitopenie) duce la apariția de
boli caracterizate prin producerea
de hemoragii (V. SÎNGE). (G.S.)
ȚROMBOZĂ, obstruarea parțială
sau completă a lumenului unui
vas (arteră, venă) de către un
cheag. Apare în cazuri de tul-
burare a coagulării (leziuni ale
peretelui vascular, încetinirea cir-
culației sanguine, coagulabilitate
mărită a sîngelui). Produce tul-
burări uneori grave (necroza teri-
toriului irigat de artera respectivă
— infarct). T. coronariană sau
infarct miocardic, noțiune clinică
prin care înțelegem necroza unui
teritoriu al musculaturii inimii.
Cauza t. este suspendarea circula-
ției de sînge în teritoriul respectiv,
în majoritatea cazurilor prin obli-
terarea (astuparea) arterei. Me-
canismul L de cele mai multe
ori este formarea unui tromb
(cheag de sînge) într-o ramură
a arterei coronare, scleroasă (ar-
terioscleroză). Uneori este sufi-
cientă însă și un spasm vascular,
fără leziuni anatomice ale arterei
coronariene, precum se observă
uneori la autopsie sau obliterarea
coroanei dc către un embol (bulă
de grăsime) circulant în sînge.
Extinderea necrozei este varia-
bilă, după importanța vasului
obliterat. Simptomul cardinal al
t. este durerea, avînd caracterele
anginei pectorale, cu deosebirea
că durata și intensitatea durerilor
este mai mare; bolnavul are în
același timp dispnee (respirație
dificilă) cu senzații de sufocare
și a morții iminente, puls acce-
lerat, tensiune arterială scăzută.,
se simte foarte slăbit, este palid,
are tegumente umezi, uneori își
pierde cunoștința. în astfel de
cazuri bolnavul trebuie să fie
în repaus, să i se administreze,
calmante (numai de către medic)
și anticoagulante. Bolnavul su-
ferind de t. în vreo 10% din ca-
zuri moare subit, de pe urma unui
șoc cardiogen. Supraviețuirea sa,
dacă au trecut primele minute
critice, depinde de tratamentul
medical intensiv, precoce. în cen-
445
TUB
trele medicale mari, există echipe
special amenajate, de salvare,
care aplică acest tratament chiar
în cursul transportului la spital,
ameliorînd astfel simțitor statis-
tica de mortalitate a t, (G.S.+A.V.)
TROMPĂ UTERINĂ (SALPIN-
GE, TUBĂ, TUBA LUI FAL-
LOPE), organ pereche sub for-
ma unui conduct de 12 — 15 cm,
5 mm diametru, care face legă-
tura între ovar și uter. Partea
externă sau pavilionul se pre-
zintă ca o pîlnie prevăzută cu
franjuri sau fimbrii situate în
dreptul ovarului; se continuă cu
o porție ampulară, mai lungă,
care prin istm pătrunde în pere-
tele uterului și se deschide în
cavitatea uterină. Este formată
dintr-o mucoasă plicaturată, o
musculoasă și seroasă peritonea-
lă. Rolul t.u. este de a capta ovu-
lul expulzat periodic de ovar și
de a-1 conduce în uter. Oprirea
ovulului fecundat în t.u. și dez-
voltarea la acest nivel a unei
sarcini patologice constituie va-
rietatea tubară, cea mai frec-
ventă: sarcină extrauterină. In-
flamațiile t.u. se numesc salpin-
gite și pot transforma organul
într-o pungă cu apă (hidrosal-
pinx) sau puroi (piosalpinx). T.u.
reprezintă cea mai frecventă lo-
calizare a tuberculozei genitale la
femeie. (V. OVAR). (G.S.)
TRUNCHI CELIAC, ansamblul
de artere din regiunea subdia-
fragmatică; se ramifică din
aortă și se distribuie la organele
digestive din cavitatea abdomi-
nală; în jurul lor se găsesc nume-
roși ganglioni simpatici și nervi,
care în lungul arterelor ajung
la organele digestive; în afecțiuni
ale t.c. sc produc tulburări de
absorbție și secreții digestive, mai
ales -a grăsimilor, care se regăsesc
în cantitate mare în materiile
fecale (cu un miros extrem de
urît, prodns -și de lipsa secreției
bilei în intestin). (E.P.)
TUBUL DIGESTIV, ansamblul
organelor digestive, în care arc
loc primirea alimentelor, fărâ-
mițarea, descompunerea chimică
a lor, precum - și absorbția pro-
dușilor utili rezultați în urma,
digestiei. în t.d. se absorb și să-
rurile minerale, vitaminele, apa,
de asemenea aici se formează
din materialul nedigerat bolul
fecal, care se elimină periodic
din organism. în ansamblul Ud*
intră: cavitatea bucală, farm-
gele, esofagul, stomacul, intes-
tinul subțire și gros, rectul, pre-
cum și glandele anexe, cum sînt
glandele salivare, ficatul și pan-
creasul. în cavitatea bucală ali-
mentele fărâmițate și ameste-
cate cu salivă se transformă în
bol alimentar care avînd consis-
tența păstoasă și fiind îmbibat
cu mucus devine capabil să fie
transportat spre următoarele seg-
mente ale Ld., fără să producă,
leziuni mecanice ale mucoasei
acestora. Din faringe bolul ali-
mentar ajunge ’în esofag, unde
prin mișcări peristaltice este îna-
intat în stomac. Rolul fiziologic
al stomacului este depozitarea
TUB
446
temporară a bolului alimentar,
precum și sterilizarea cu acid
•clorhidric al acestuia, deoarece
alimentele ingerate nu sînt sterile.
Datorită prezenței diastazelor în
stomac începe digestia proteine-
lor și a grăsimilor din lapte. Ast-
fel de enzime gastrice sînt pep-
sina, cu rol proteolitic, labfer-
mentul cu influență asupra coa-
gulării laptelui și lipaza gastrică
cu efect lipolitic. Trebuie amin-
tită și secreția unui factor antia-
nemic, care se produce în mucoa-
sa gastrică j ucînd rol în absorb-
ția vitaminei B12 la nivelul in-
testinului gros. în activitatea
•digestivă a stomacului un rol
important revine și mișcărilor
stomacului, care ajută la ames-
tecarea bolului alimentar cu su-
cul gastric și înaintarea chimu-
sului gastric (bolul alimentar par-
țial digerat) spre segmentul ur-
mător. Digestia se desăvîrșește
în intestinul subțire, unde sub
influența sucurilor digestive se-
cretate de pancreas, intestin și
a bilei principiile alimentare se
descompun în molecule simple
capabile să treacă prin mucoasa
intestinală, ajungînd fie în sîn-
ge, fie în limfă. Substanțele nedi-
gerate ajung în intestinul gros,
unde o parte a lor încă poate
să fie absorbită. La acest nivel
se absoarbe apa și sărurile mi-
nerale, unele substanțe cum este
de ex. calciu pot fi excretate.
Deși intestinul gros nu produce
nici o diastază digestivă, dato-
rită existenței bacteriilor intes-
tinale (flora intestinală) îndepli-
nește un rol important în diges-
tie: flora intestinală descompune
o bună parte a substanțelor ve-
getale (celuloză) nedigerate, fie
prin fermentație, fie prin putre-
facție, ale căror părți utile devin
accesibile organismului. Flora in-
testinală totodată este o sursă
importantă de vitamine (com-
plexul B, vitamina K). Părțile
integrante ale funcțiilor diges-
tive sînt mișcările t.d. care per-
mit amestecarea și înaintarea con-
ținutului intestinal de-a lungul
întregului aparat digestiv. Miș-
cările se datoresc existenței stra-
tului muscular neted din pere-
tele organelor digestive, precum
și a plexului nervos, care con-
feră un automatism acestor miș-
cări. La limitele diferitelor or-
gane digestive (stomac, intestin,
rect etc.) un rol însemnat revine
sfincterelor (cardia, pilor, val-
vula iliocecală, sfincterul anal),
care contribuie pe de o parte la
adăugarea intermitentă a con-
ținutului pentru segmentul ur-
mător (stomac, duoden) și opresc,
pe de altă parte, reîntoarcerea
conținutului intestinal în seg-
mentul anterior (de ex. valvula
iliocecală). Substanțele nedigerate
se transformă treptat în bol
fecal, care se depozitează tem-
porar în colonul sigmoid, de unde
se elimină periodic în rect. Acti-
vitatea t.d. se reglează prin me-
canisme complexe nervoase și
umorale. Privind reglajul ner-
vos, sistemul vegetativ părăsim-
patic acționează în sens stimu-
lator, iar sistemul simpatic cu
447
TUB
efect inhibitor. Influxurile ner-
voase vegetative stau în legătură
cu mecanisme reflexe condițio-
nate și necondiționate complexe,
fiind subordonate în ultima in-
stanță scoarței cerebrale. în le-
gătură cu reglajul umoral, rolul
principal revine substanțelor hor-
monale secretate de mucoasa gas-
trică și intestinală (gastrina, se-
cretina, pancreozimina, vilichini-
na etc.). Glandele anexe prin se-
crețiile lor (saliva, bila, sucul
pancreatic) joacă rol indispen-
sabil în procesele digestive. (Z.K.)
TUBAJ, introducerea în scop ex-
plorator sau terapeutic a unui
tub sau sondă într-un • organ ca-
vitar. T. gastric se utilizează în
scopul obținerii sucului gastric
sau pentru executarea de spălă-
turi antitoxice sau cu substanțe
medicamentoase; t. duodenal per-
mite recoltarea pentru analiză a
sucului duodenal și a bilei. (G.S.)
TUBĂ v. TROMPĂ UTERINĂ
TUBERCUL: 1) proeminență ana-
tomică rotundă, de obicei de
dimensiuni reduse, întîlnită la
nivelul diferitelor organe (t. osos,
t. quadrigemen sau acustic, la
nivelul trunchiului cerebral); 2)
leziune elementară rotundă, com-
pactă provenind din înlocuirea
țesutului normal cu celule infla-
matorii, caracteristică tuberculo-
zei. (G.S.)
TUBERCULINĂ, vaccin preparat
din bacili TBC necesar la sta-
bilirea infecției tuberculoase. Cele
mai folosite dintre acestea sînt
proba cutanată (reacția Pirquet)
și cea intradermică (Mantou). Pe
locul aplicării t., în caz de reacție
pozitivă apare după 24 — 48 ore
o papulă, înconjurată de o zonă
inflamatorie, de reacție. Organis-
mul anergic (după morbili, gripă,
pertussis, 4 — 8 săptămîni) sau
indivizi, care nu sînt infectați încă
în bacilul TBC, sînt t. negativi.
Persoanele care reacționează la
t. sînt incontestabil infectate cu?
tuberculoză. (AV.)
TUBERCULOZĂ, boală infecto-
contagioasă. cronică, produsă de
bacilul tuberculos (bacilul lui
Koch). Infecția se face pe cale res-
piratorie (prin inhalarea aerului
conținînd bacili tuberculoși răs-
pîndiți de un bolnav), mai rar
digestivă (prin consumarea de
lapte provenind de la un animal
bolnav), de obicei în copilărie, con-
stituind perioada primară: apare
o leziune pulmonară sau intes-
tinală (șancru de inoculare sau
afect primar) asociată cu infla-
mația vaselor limfatice (limfan-
gită) și mărirea ganglionilor sa-
teliți (traheobronșici sau mezen-
terici), formînd un complex pri-
mar tuberculos. De cele mai multe
ori aceste leziuni se vindecă cli-
nic, calcifiindu-sc (se pun în evi-
dență la roentgen sub formă de
umbră nodulară a afectului sau
complexului primar calcifiat). In-
fectarea organismului cu t. se
traduce însă prin instalarea aler-
gici tuberculoase ce poate fi
pusă în evidență prin executarea
TUB
448
intradermoreacției Ia tuberculină,
care devine pozitivă. La copiii
.subalimentați sau debilitați de
boli infccțioase,. ca - ruj cola, sau
tușea convulsivă,, perioada, pri-
mară. de infecție poate fi urmată
de complicații, uneori foarte gra-
ve, numite complicații postpri-
mare care sînt urmărea răspîn-
dirii infecției tuberculoase pe ca-
le sanguină. Cele-mai'importante
complicații postprimare sînt sep-
ticemia. tuberculoasă (L. miliară,-
granulia) cu producerea de leziuni
în întregul organism, brouhopneu-
monia sau pneumonia tubercu-
loasă cu distrugeri extinse ale
plămînului. Evoluția rapidă. (în
citeva- săptămîni) a-acestor com-
plicații le-a justificat numele de
L galopau* e, ele- interesînd și
adolescenții și adulții lipsiți de
rezistență față de infecția tuber-
culoasă. Urmări mai puțin grave
ale acestei răspîndiri a bacilului
tuberculos în întregul organism
sint leziunile tuberculoase^ loca-
lizate în diferite - organe: - menin-
gita tuberculoasă, osteoarticulară,.
i. renală, intestinală, ganglionară
(scrofuloză). t. testiculului sau a
trompelor etc. Cea meu răspîn-
dită formă' de t; este - însă cea
întîlnită la adolescenți sau ti-
neri care s-au vindecat dc-infec--
ți a primară dar s-au infectat din
nou (suprainfecție) în condițiile
unui organism debilitat.. Această
formă evoluează cronic la nivelul
plămînului (ftizie pulmonară). Ea
începe cu apariția unui infiltrat
precoce situat de obicei spre vîr-
ful plămînilor, care hotratat, se
excavează dînd naștere unei ca-
verne de unde infecția se răspîn-
dește în restul plămînilor, cu
apariția de noi leziuni (tuberculi,,
noduli) care se transformă în
caverne putînd duce la distru-
gerea celei mai mari părți din
plămîn. Boală socială care fă-
cea multe victime în trecut, este-
astăzi pe cale de soluționare,
datorită acțiunilor eficiente orga-
nizate în ultimii 30 de ani și me-
dicamentelor noi. Infecția se pre-
vine prin evitarea contactului
copiilor și adolescenților cu bol-
navi de t. ca și prin vaccinarea
antituberculoasă (BCG). Se tra-
tează prin repaus, alimentație
corespunzătoare și administrare
de medicamente antituberculoase
(strcptomicină, rifamicină, acid
paraaminosalicilic, hidrazida aci-
dului izonicotinic etc.). în unele
cazuri, rezultat foarte bun se
obține prin punerea în repaus a
plămînului bolnav comprimîndu-l
cu ajutorul acrului introdus în
cavitatea pleurală (pneumotora-
ce terapeutic). Chirurgia rezolvă
unele cazuri de t. pulmonară,
osteoarticulară sau a altor or-
gane. Cura heliomarină este adec-
vată tratamentului formelor os-
teoarticulare. (G.S.)
TUMOARE, umflătură sau excres-
cență putînd apare la nivelul
oricărui țesut sau organ și fiind
urmarea unei înmulțiri celulare
care nu mai ține seama de nece-
sitățile și controlul organismului.
După natura lor, t. sînt benigne
care seamănă cu țesuturile din
449
TUS
care au plecat, cresc încet, nu
invadează țesuturile înconjură-
toare, de care sînt separate prin-
tr-o capsulă, nu produc metas-
taze și nu recidivează dacă sînt
îndepărtate chirurgical și malig-
ne, care nu seamănă cu țesuturile
din care au plecat, cresc rapid,
invadînd și distrugînd țesuturile
învecinate, recidivează și produc
metastaze. Cele mai obișnuite t.
benigne sînt papilomul, polipul
și adenomul (plecate din țesuturi
epiteliale), fibromul (țesut con-
junctiv), miomul (țesut muscu-
lar), condromul (țesut cartila-
ginos), osteomul (țesut osos), an-
giomul (vase), neuromul și neu-
rinomul (nervi). T. maligne sînt
carcinomul si sarcomul (V. CAN-
CER). (G.S.)
TURBARE, v. RABIE
TURGESCENȚĂ, stare de întă-
rire prin umflare cu apă (sau
ser) a celulelor sau țesuturilor
ca urmare . a creșterii presiunii
osmotice interne. Este evidentă
la plante în regim hidric normal
sau abundent, precum și la om
în congestia vaselor sau în urma
unui proces inflamator localizat
pe tegumente. (G.F.)
TUSE, act reflex, produs cel mai
frecvent de o iritație a mucoasei
căilor respiratorii, provocat de
corpi străini sau de produse pa-
tologice : spută, secreție, sînge
etc. Cu ajutorul t., căile respira-
torii încearcă să scape de aceste
produse. Există și o t. de origine
central-nervoasă. T. constă din-
tr-o expirație bruscă, spontană
si poate fi uscată sau, dacă este
însoțită de expectoratie, t. umedă
(A.V.)
TUSE CONVULSIVĂ, boală in-
fecțioasă contagioasă epidemică,
produsă de un microb Hemo-
phil-us pertussis, infectînd copiii
preșcolari și școlari. După o in-
cubație de 7 — 14 zile, apare o
inflainație acută a căilor respira-
torii, care produce accese de
t.c. spasmodică, chinuitoare, du-
Ciild de multe ori la vărsături.
Accesele de t.c. apar în special
noaptea și se numesc „chinte"
(după considerația greșită că ar
apare din 5 în 5 ore). Produce
frecvent complicații (bronhopneu-
monie) și predispune sau acti-
vează infecția tuberculoasă. Se
previne prin vaccinare și se tra-
tează cu antibiotice. (G.S.)
.29 — Dicționarul sănătății
DICȚIONARELE ALBATROS
ȚESUT, grupare de celule avînd
aceeași formă, îndeplinind aceeași
funcție și intrînd în construcția
diferitelor organe. Există mai
multe varietăți de ț.: epitelial,
conjunctiv, muscular si nervos.
(G.S.)
ȚESUT EPITELIAL este format
din celule alăturate, unite între
ele prin ciment intercelular, pre-
lungiri digitiforme sau fibrile care
trec dintr-o celulă în alta (tono-
fibrile sau desmosomi) așezate
pe o membrană bazală care le
separă de un țesut conjunctiv
care le furnizează hrană și oxi-
gen (ț. epiteliale nu au vase).
După cum este format dintr-un
singur rînd sau din mai multe
rînduri de celule, ț. epiteliale se
numesc simple sau stratificate.
Forma celulelor din stratul super-
ficial (celule turtite ca niște plăci
de pavaj numite celule pavimen-
toase, celule cubice, celule cilin-
drice) dă numele ț.e. respectiv:
epitelii pavimentoase, simple sau
stratificate, epitelii cubice sau
cilindrice simple sau stratificate.
După funcția lor există mai multe
categorii de ț.e.: epitelii de înve-
liș, care tapetează suprafața orga-
nismului sau cavitățile naturale
(stratul superficial al pielii, epi-
dermul, este un epiteliu pavimen-
tos stratificat, a cărui parte
superficială este foarte rezistentă,
fiind impregnată cu o substanță
cornoasă numită cheratină); epi-
telii glandulare care formează
diferitele glande și epitelii sen-
soriale care iau parte la formarea
organelor de simț. Ț. conjunctiv,
leagă între ele diferitele țesuturi
și organe și le susține. Este for-
mat din celule așezate într-o
substanță fundamentală care le
separă, ele nevenind în contact
decît prin prelungirile lor. După
consistența substanței fundamen-
tale, ț.e. sînt moi, semidure și
dure. Ț. conjunctive moi au o
substanță fundamentală numită
451
ȚES
colagen. Astfel este ț.e. lax, for-
mat din celule fuziforme sau ste-
late care se leagă prin prelungi-
rile lor și care conține 3 categorii
de fibre, reticulare, elastice (care
îi conferă elasticitate) și colagene
(care îi dau rezistență). Ț.e. reti-
cular constituie baza organelor
formatoare ale sîngelui (măduva
hematogenă, splină, ganglioni),
fiind format din celule stelate,
fibre reticulare și substanță fun-
damentală. Ț.e. pigmentar este
format din celule conținînd un
pigment negru-brun, melanină; îl
găsim în stratul bazai al epider-
mei, în ochi. Ț.e. adipos provine
din ț.e. lax a cărui celule se în-
carcă cu grăsime și devin sferice;
îl găsim sub piele, în special la
persoanele grase. Ț.e. fibros este
format mai ales din fibre con-
junctive și formează tendoanele
mușchilor sau capsulele articu-
lațiilor. Un ț.e. semidur este ț.
cartilaginos care formează car-
tilajele (zgîrciurile); este format
din celule de formă ovală, încon-
jurate de o capsulă și separate
de o substanță fundamentală se-
midură, condrina, care se poate
tăia cu cuțitul. Ț.e. osos este un
ț.e. dur, care nu se poate tăia cu
cuțitul, substanța fundamentală
(oseină) fiind impregnată cu să-
ruri de calciu. El formează oa-
sele și poate fi compact sau spon-
gios (asemănător cu textura unui
burete). Sîngele poate fi consi-
derat și el un ț.e. la care celulele
(globulele albe și roșii) sînt con-
ținute de o substanță intercelu-
lară lichidă (plasma). Ț.e. mus-
cular este format din celule spe-
cializate care putîndu-și scurta
dimensiunile (contracție) și re-
venind la normal, produc miș-
carea. Există 3 varietăți de ț.
muscular. Ț. muscular neted este
format din celule alungite, fusi-
forme (fibre musculare netede),
avînd un nucleu central și niște
fibrile citoplasmatice contrac-
tile (miofibrile). Constituie mus-
culatura organelor interne (vase,
căile digestive, respiratorii, ge-
nito-urinare), se contractă lent
și independent de voință. Ț.
muscular striat este format din
fibre musculare striate, elemente
lungi conținînd numeroși nudei
situați sub membrana celulară și
miofibrile formate dintr-o succe-
siune de discuri clare și întune-
cate care conferă acestor fibre
un aspect striat. Formează muș-
chii scheletului și se contractă
rapid sub impulsul voinței. Muș-
chiul inimii este format din fibre
musculare striate, avînd însă un
nucleu central și contractîndu-se
independent de voință (fibre mio-
cardice). Ț. nervos este cel mai
diferențiat din organism, specia-
lizat în transmiterea impulsului
nervos și formarea senzațiilor.
ȚES
45£
fiind substratul anatomic al acti-
vității conștiente a organismului
uman. Este format din celule
nervoase și celule de susținere.
Celulele nervoase sau neuronii
sînt formați dintr-un corp celu-
lar de forma piramidală, rotundă,
ovală, stelată de dimensiuni di-
ferite și 2 categorii de prelungiri
dendritele (prelungiri multiple
scurte și ramificate) și axonul.
(prelungire unică, lungă); aceste
prelungiri sînt formate din fi-
brile (neurofibrile) și punîndu-se
în contact unele cu altele formează,
o rețea prin care, trece impulsul
nervos. Celulele de susținere sau
nevroglia sînt formate și ele din
corp celular și prelungiri al căror
rol este să protejeze celulele ner-
voase. (G.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
ULCER GASTRIC, boală a sto-
macului, caracterizată prin apa-
riția pe mucoasă a unei ulcerații,
de obicei rotunde, cu margini
regulate, cu redusă tendință de
vindecare. Produce dureri, văr-
sături, tulburări în tranzitul ali-
mentar, hemoragii și chiar per-
forarea stomacului în cavitatea
peritoneală. Rareori sc transformă
în cancer. Se datorește unei inter-
acțiuni a mai multor factori ca:
1) mecanici (lezarea mucoasei
gastrice, prin alimente nemeste-
cate) ; 2) peptici (hipersecreție de
acid); 3) nervoși (spasme vas-
culare); 4) vasculari (ischemii-
anemii circumscrise). Apare în
special la persoane nervoase. Se
vindecă prin regim și tratament
medical sau chirurgical. (G.S.)
ULCERAȚIE, pierdere de sub-
stanță, la nivelul pielii sau al mu-
coaselor, urmare a acțiunii unor
factori inflamatori sau a unor
tulburări trofice. (G.S.)
ULCIOR, inflamație acută a glan-
delor pilo-sebacee, a pleoapelor
provocată de stafilococi. U. de-
butează printr-o jenă și durere
la nivelul pleoapei, cu tumefiere
și roșeață. După cîteva zile apare
un punct galben în mijlocul tu-
mefacției, în apropierea marginii
libere a pleoapei, o pustulă, care
se sparge și se evacuează puroi
galben. După eliminarea puroiului
durerea încetează, tumefacția
pleoapei se retrage și ulcerația se
cicatrizează. Tratamentul constă
în aplicarea compresei umede
calde, sau reci, instilații cu so-
luții antiseptice în sacul conjunc-
tival sau antibiotice (A.V.)
ULEI DE RICINĂ, produs ve-
getal, obținut prin presarea sîhf
burilor plantei Ricinus communis.
Este un ulei incolor, inodor, care
se dizolvă bine în alcool; formula
lui chimică: triglicerid al uleiu-
lui ricinolic. Se întrebuințează ca
purgativ. Ajungînd în tubul di-
gestiv o parte din el este descom-
ULE
pus prin fermentul lipază, și
uleiul ricinolic astfel eliberat iri-
tă mucoasa intestinală, provo-
cînd peristaltism intensiv, fără
dureri, colică, sau hiperemie. Ajun-
gînd în intestinul gros, lubrefi-
ază mucoasa lui. Administrarea
u.r. este indicată în gastroenteri-
tele acute pentru eliminarea con-
ținutului toxico-infecțios intes-
tinal, în cazul intoxicațiilor cu
carne stricată, în dizenterie, fe-
bră tifoidă etc. Poate fi pre-
scris-și copiilor și gravidelor. Nu
se recomandă întrebuințarea sa
cronică. Avînd un gust neplăcut,
se poate da în 2 părți cafea nea-
gră sau 2 straturi de coniac.
Doza este 10 — 30 g (1—2 lin-
guri). (A.V.)
ULTRAVIRUS, virusuri care trec
prin filtre fine. (E.P.)
UNGHIE, formațiune cornoasă,
caracteristică omului și prima-
telor, care acoperă partea termi-
nală a ultimelor falange digitale.
Are origine ectodermică. La baza
u. se întîlnește matricea, a cărei
proliferare asigură creșterea ei.
Pe măsură ce celulele matricei
se îndepărtează suferă un pro-
ces de cheratinizare și de su-
dare, formînd o lamă semitran-
sparentă situată pe patul u.
Ritmul de creștere al u. este cca
0,1 mm/zi. (Z.K.)
UNIPARĂ, care a născut un sin-
gur copil. (E.P.)
UNTURĂ DE PEȘTE, grăsime
extrasă din ficatul peștilor (mai
ales thon) cu un conținut bogat
în vitamina A și D. U. de p.—mai
ales în trecut — a fost folosită
pentru prevenirea și tratarea ra-
hitismului. (Z.K.)
URECHE, este organul auzului
(care percepe sunetele). Este al-
cătuit din: 1) u. externă sau
pavilionul urechii (colectoare); 2)
u. mijlocie (transmițătoare); 3)
u. internă (perceptoare de sunete).
La multe animale pavilionul e
mobil (cal, zebră, elefant) și
poate fi îndreptat spre direcția
sunetului, care astfel condus prin
conductul auditiv extern (ferit
prin peri, ca să nu intre corpuri
solide mici și prin secreția de
scbum — cerumen — care să le
fixeze și să le elimine spre exte-
rior), la timpan. Acesta e alcă-
tuit din fibre elastice radiare și
circulare care dau o membrană
cu tensiune foarte variabilă, cu
care orice frecvență între 20 și
20.000 Hz/sec. își găsește o zonă
de vibrație. Prin ajutorul osișoa-
relor din u. medie (nicovală, cio-
can, scăriță), lipite pe partea
internă a timpanului, vibrația
este transmisă la membrana fe-
restrei ovale, care pune în vibra-
ție lichidul din canalul timpanic
al melcului (rampa timpanică).
Vibrațiile se conduc în lungul
acestui canal pînă la vîrful lui
(helicotremă) și apoi prin canalul
(rampa) vestibular vibrațiile
ajung la fereastra rotundă prin
care ele se pierd în spațiul u. mij-
locii care comunică prin trompa
lui Eustache cu faringele. Dar în
455
URE
canalul cochlear al u. interne vi-
brațiile determină prin rezonanță
intrarea în vibrație a acelor fi-
bre transversale din membrana
bazală a organului Corti, care
au o lungime și tensiune corespun-
zătoare cu numărul de vibrații
sonore. Astfel o parte din organul
ixiî Corti vibrează iar cilii celu-
lelor Corti se lovesc de membrana
tectoria în același ritm ca și a
virbației sonore, determinînd în
aceste celule o serie de excitații
mecanice, care se transmit prin
dendritele celulelor nervoase din
ganglionul lui Corti, la nucleul
acustic din bulb și de aici în
zona auditivă a lobului tempo-
ral, unde se găsește proiecția
corticală a auzului și unde in-
fluxurile nervoase se transformă
în senzație sonoră. Dat fiind că
avem doua u. putem, prin di-
ferență de vibrații, să deter-
minăm direcția sunetului cît
și intensitatea și complexitatea
lui. Vocea omului are vibrații
între 200 și 4000 Hz/sec. Inten-
sitatea sunetului se măsoară în
decibeli. Șoapta omului are o in-
tensitate de 5 — 10 dB, vorba
curentă de 20 — 40 dB, strigătul
de 60 dB, o orchestră fortissimo
de S0—100 dB, iar explozia unui
tun de mare calibru 120 dB.
Măsurînd percepția sonoră în
funcție de vibrații și intensitate se
obțin audiogramele. Oamenii
care trăiesc în mediu foarte
zgomotos (cazangii, aviatorii) au
partea din melc, corespunză-
toare sunetelor respective, dis-
truse, și nu mai percep acele
sunete. Bolile u: u. se poate
îmbolnăvi în oricare din segmen-
tele ei. Bolile u. externe, cu toate
simptomele (durere marcată, sur-
ditate pronunțată) nu sînt grave
și nu produc complicații. Cele
mai frecvente sînt: furunculul
și eczemele conductului auditiv
extern, corpii străini inclavați în
conduct, dop de ceară etc. Cele
ale u. mijlocii, de obicei, sînt
inflamații catarale sau purulente,
care după un decurs pot fi acute
sau cronice. Cele catarale sînt
însoțite de tulburări auditive,
ușoară durere și febră. în gene-
ral este urmarea unei viroze a
căilor respiratorii superioare. Oti-
tele medii acute purulente- sînt
caracterizate prin dureri auricu-
lare violente, surditate pronun-
țată, febră, iar după un timp mai
mult sau mai puțin îndelungat,
după perforația membranei tim-
panice, apare scurgere auricu-
lară purulentă. Sînt de o gravi-
tate deosebită otitele medii acute
ce însoțesc unele boli infecțioase
(scarlatina, gripa etc.). Otitele
medii supurative cronice sînt
acompaniate de scurgere auricu-
lară purulentă îndelungată (une-
ori toată viața), unori de hipo-
acuzie, la care se asociază, în caz
de reîncălzire, dureri și febră.
Gravitatea constă în complica-
țiile ce le poate da (labirintită,
meningită, abces, cerebral sau
cerebelos, tromboflebită a sinu-
sului lateral etc.), dintre care
unele reprezintă pericol grav din
punct de vedere vital. Punctul
de plecare a infecției, de obicei.
URE
456
se află în cavitatea nazală sau
faringiană, la copii: hipertrofia
amigdalelor palatine, vegetații
adenoide; la adulți deviație de
sept, polipi nazali, hipertrofia de
comete etc. de aceea este indi-
cată asanarea lor. Bolile u. in-
terne pot fi multiple. Simpto-
mele constau din tulburări ale
organului auditiv, aparatului ves-
tibular (organul echilibrului). în
consecință tabloul clinic este do-
minat de tulburări auditive, în-
soțite de vertije, cu caracter rota-
tor și nistagm (bătăi ritmice ale
globului ocular). Bolile de la
acest nivel pot avea originea în
u. medie sau pot fi infecții propa-
gate pe cale sanguină pînă la
u. internă. Alte boli de la acest
nivel sînt traumatismele inter-
ne, arteroscleroza sau osteoscle-
roza, diferite alte surdități de
origine virotică, precum și infec-
țiile sifilitice ale u. interne. Tu-
morile maligne ale u. sînt rela-
tiv rare. (E.P.4-D.H.)
UREMIE, ultimul stadiu al insu-
ficienței renale, caracterizat prin
creșterea enormă în sînge a ureei
și al altor compuși azotați (acid
uric, creatinină), exprimată cli-
nic printr-o stare foarte gravă
(greață, vărsături, stupoare, con-
vulsii, comă). Se datorește inca-
pacității rinichilor de a epura
organismul de produșii toxici ai
metabolismului (acumularea ureei
și a celorlalți compuși azotați
fiind un indice al acestei incapa-
cități și nu cauza fenomenelor
toxice). Se tratează prin stimu-
larea îndepărtării produșilor to-
xici pe căi extrarenale, prin pur-
gație, sudație, spălaturi perito-
neale și mai ales aplicarea rini-
chiului artificial (aparat cu func-
ție epuratoare prin care trece
sîngele pacientului). în ultimul
timp s-au obținut mari succese
în prevenirea și tratarea u. prin
practicarea transplantului de ri-
nichi. Față de u. menționată,
numită și adevărată, există o
u. falsă sau eclamptică care sc-
produce în lipsa insuficienței re-
nale în urma edemului cerebral
apărut în legătură cu complicații
ale sarcinei (disgravidia hiperten-
sivă) sau în hipertensiune arte-
rială. (G.S.)
URETER, organ tubular, care
conduce urina excretată de rinichi
în vezica urinară. Arc o lungime
aproximativ de 30 cm. Urina
se transportă prin u. prin miș-
cări peristaltice. (Z.K.).
URETRĂ, canal de comunicare
al vezicei urinare cu exteriorul
prin care se scurge urina. La băr-
bat este mai lung, avînd 3 por-
țiuni: prostatică (care trece prin
această glandă), membranoasă și
spongioasă (care străbate penisul
deschizîndu-se la vîrful acestuia);
servește și la eliminarea spermei
în timpul actului sexual. La fe-
meie este mult mai scurtă și se
deschide în partea anterioară a
vulvei, înaintea vaginului. In-
flamațiile u. se numesc uretrite,
cea mai importantă este produsă
de gonococ (uretrită blenoragicăL
(G.S.)
457
UTE
URETRITĂ GONOCOCICĂ v.
BLENORAGIE, GONOREE
URINĂ, lichidul format de rinichi
prin filtrarea glomcrulară a sîn-
gelui, faza urmata de recuperarea
în bună parte a apei precum și a
substanțelor necesare organis-
mului, menținînd în compoziția
sa numai substanțele de prisos
și inutile rezultate în urma cata-
bolismului. Compoziția și pro-
prietățile fizice ale u. variază în
limite largi în raport cu necesi-
tatea asigurării caracterului con-
stant al mediului intern. Canti-
tatea de u. de asemenea poate să
varieze în limite destul de largi,
în funcție de ingerarea apei, sau
a altor lichide; socotită în medie
este de 1,5 litri pe zi, din care
2/3 se produce în cursul zilei,
iar 1/3 în cursul nopții. Reacția
chimică este ușor acidă, dar în
funcție de alimentare poate fi
și ușor alcalină. Compoziția u.
reflectă oarecum caracterul pro-
ceselor metabolice intermediare,
de asemenea și starea de funcțio-
nare a rinichilor. (Z.K.)
URONEFROZĂ v. HIDRONE-
FROZĂ
URTICARIE, erupție cutanată de
natură alergică constînd din pa-
pule albicioase, porțelanoase, bine
delimitate, pe un fond eritema-
tos. Se însoțește de prurit și
apare în urma introducerii în
organism de alimente sau medi-
camente la care acesta este sen-
sibil. Se tratează printr-o medi-
catie antialergică (V. ALERGIE).
(G.S.)
UTER, organ feminin, cavitar,
situat între vagin și trompe,
în u. se petrec fenomene legate
de menstruație, de sarcină și de
naștere. U. are formă de para,
se compune din col și corp. Colul
(gîtul, cervixul) prezintă un ori-
ficiu extern, vaginal, un canal
cervical și un orificiu intern.
Corpul uterin este format din-
tr-o cavitate triunghiulară, cu
vîrful jos, către canalul cervical
și cele două unghiuri sus, în drep-
tul orificiilor tubare. Peretele u.
este format din 3 straturi: in-
tern — endometru (mucoasă ute-
rină) ; mijlociu — musculatură (mi-
ometru), extern — seroasă (peri-
toneu). U. este menținut în po-
ziția sa prin ligamente de sus-
ținere, cîte un ligament lat și
rotund de o parte și de alta,
ligamentul sacro-uterin, înapoi.
Endometrul este format dintr-un
strat de celule epiteliale, cilin-
drice, cu glande tubulare, supus
— sub acțiunea hormonilor ova-
rieni — modificărilor ciclice, în
vederea nidării ovulului fecun-
dat. Dacă ovulația și nidația nu
au loc, mucoasa uterină se des-
cuamează și se elimină prin
vagin, odată cu mici pierderi
de sînge, provenite din vasele
subepiteliale rupte (menstruația).
Dacă nidația are loc, mucoasa
uterină se menține, se transfor-
mă în decidua. Stratul muscu-
UTE
458
lar al u. are structură complexă,
este format din fibre musculare-
cxterne-longitudinale, interne
circulare și intermediare, plexi-
forme. Printre fascicule și fibrele
musculare sînt situate vasele și
nervii. Importanța musculaturii
u. constă în menajarea fătului
în perioada sarcinii și expulza-
rea sa după terminarea dezvol-
tării sale intrauterine. Stratul
extern al u., cel peritoneal, ce-1
acoperă, face parte din perito-
neul visceral al organelor abdo-
minale. U. arcuat, are fundul
deprimat, u. bicorn, dublu uni-
cervical, u. didelf, cu două cavi-
tăți și două coluri, u. infantil,
nedezvoltat, hipoplazic. (A.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS
VACCIN, preparat biologic din
microbi sau toxinele lor atenuate
(slăbite) prin diferite procedee
(omorîrea, modificarea proprie-
tăților biologice, denaturarea chi-
mică) încît prin introducerea lor
în organism nu mai produc boala
respectivă dar induc imunitate
față de ea. Există numeroase
v. dintre care unele producînd
imunitate permanentă au dus
Ia dispariția aproape completă a
unor boli. Cele mai cunoscute și
mai larg aplicate, cu foarte
bune rezultate sînt v. anti-
variolic, v. BCG (bacilul Cal-
in cttte Guerin) împotriva tu-
berculozei, v. antipoliomielitic
Salk sau Sabin, v. TAB (antiti-
foparatific), v. antidifteric sau
antitetanic (preparat cu anato-
xina respectivă ) etc. (G.S.)
VACCINARE, acțiunea de in-
ducere a rezistenței față de o
boală prin introducerea în orga-
nism a vaccinului respectiv. (V.
IMUNITATE). (G.S.)
VAG (PNEUMOGASTRIC), nerv
cranian (X) parasimpatic, care
intervine în reglarea activității
majorității organelor viscerale.
(Z.K.)
VAGIN, canal musculo-membra-
nos la femei, care unește organele
genitale externe cu cele interne,
în afară este delimitat la virgine
de către himen, înăuntru se in-
seră pe colul uterin, deasupra lui
este situată vezica urinară, iar
înapoi rectul (interanos et uri-
nas nascimus). Peretele v. este
format de un strat muscular,
tapisat de un strat mucos, epi-
telial stratificat, fără glande. V.
nu este totuși uscat, mucoasa lui
fiind acoperită de o secreție pro-
venită din col, și de celule
epiteliale descumate ale mucoasei.
Examenul de laborator al secre-
ției vaginale (ex. citovaginal)
constituie un criteriu valoros al
funcțiunii ovarelor, avînd în ve-
dere că se modifică ciclic, în ra-
port cu funcția ovariană. (A.V.)
VAG
4^
VA GINITĂ, inflamația mucoasei
vaginale, acută sau cronică, ba-
nală (cu germeni saprofiți, care
există totdeauna, însă au devenit
virulenți, din cauza rezistenței
scăzute a mucoasei, datorită in-
suficienței ovarelor), senilă, ce
apare în menopauză, drept con-
secința absenței funcțiunii ova-
relor, se caracterizează de o a-
trofie a mucoasei. (A.V.)
VAGOTONIE, tulburare neuro-
vegetativă caracterizată prin pre-
ponderența fenomenelor de ordin
parasimpatic dintre care cele mai
frecvente sînt: bradicardia, respi-
rații lente, constipație, aerofagie,
colici, salivație, vărsături, mole-
șeală. (A.S.)
VALVULĂ, formațiile membra-
noase situate la orificiul unor
organe cavitare, care prin des-
chidere permite trecerea lichi-
dului numai într-un sens. Astfel
de v. se întîlnesc în structura
inimii și a venelor, de asemenea
și în vasele limfatice etc. (Z.K.)
VAPORATOR, aparat simplu prin
care se produce vaporizarea anu-
mitor lichide, în scop terapeutic.
(Z.K.)
VARIAȚIE, apariția la un indi-
vid, la o boală, a unor noi carac-
tere, fie morfologice (structurale,
biochimice), fie funcționale (fi-
ziologice), fie genetice; v. este
legată de condițiile de mediu
(sau ereditare) și este originea
tuturor transformărilor pe care
le suferă organismele în evoluția
lor. V. poate fi favorabilă sau ne-
favorabilă individului. (E.P.)
VARICELĂ (VĂRSAT DE VlNT).
boală infecto-contagioasă virală,
caracteristică vîrstci preșcolare
și școlare, produsă de un virus
filtrabil. Infecția se ia prin căile
respiratorii și produce febră u-
șoară și apariția pe suprafața pie-
lii a mici pete roșii care sc trans-
formă în vezicule și apoi sc usucă
acoperindu-se cu mici cruste. Este
caracteristic faptul că se întîlnesc
concomitent leziuni în toate sta-
diile. Profilaxia: copilul îmbol-
năvit trebuie izolat și obiectele
sale de uz trebuie dezinfectate.
(G.S.)
VARIOLĂ (VĂRSAT MARE),
boală infecto-contagioasă foarte
gravă, cauzată de un virus filtra-
bil; datorită contagiozității mari
și gravității complicațiilor care
duceau la un procentaj de le-
talitate foarte ridicat, în trecut
boala a avut o importanță deo-
sebită. Epidemiile de v. apărute,
mai ades în timpul războaielor
puteau provoca moartea^popula-
ției unei regiuni întregi. Începînd
cu obligativitatea vaccinărilor (ia
vîrsta de 3-6 luni) și re vaccină-
rilor (la 7 ani) care asigură o
imunitate îndelungată, v. a în-
cetat să mai fie boala temută din
trecut. Azi dor în India și cîteva
țări înapoiate din Africa se întîl-
nește sub formă de epidemii.
Contagiunea se produce prin pică-
turile de secreție nazo-faringiană,
și indirect prin obiectele murdă-
rite cu secreția vaziculclor și
461
VEG
prin crustele descuamate. După
o perioadă de latență de 8—12
zile în care bolnavul este complet
asimptomatic, boala începe cu
un debut brusc de temperatură
ridicată (39-40°) însoțită de catar
oculo-nazal, dureri de cap și în
șira spinării, mai ales în regiunea
xombosacrală, adinamie, stare ge-
nerală gravă, vomă, uneori delir.
După 3-4 zile apar erupții sub
formă de pete, care apoi în cî-
tcva ore se transformă în vezi-
cule ce conțin un lichid clar,
care în decurs de 4-5 zile devin
pustule cu un conținut purulent,
tulbure. în această perioadă sta-
rea bolnavilor este gravă, ei de-
venind foarte agitați. Peste 8-10
zile pustulele încep să se usuce,
apoi să se descuameze. Erupțiile
apar la început pe față și cap,
apoi se extind pe tot corpul
și pe membre, in această peri-
oadă a erupțiilor boala este
contagioasă, deoarece veziculele,
pustulele și crustele conțin vi-
rusul v. în număr mare. Erup-
țiile sînt însoțite de o mîncărime
chinuitoare. Scărpinarea și cica-
trizarea produsă după elimina-
rea crustelor lasă urme pe toată
viața (ciupit de vărsat). Letali-
tatea ridicată se datorește com-
plicațiilor grave ce se pot ivi.
Cele mai temute complicații sînt
infecțiile supraadăugate: abcese,
flegmoane, bronhopneumonia, sep-
ticemia și encefalita virotică.
Tratament specific nu există.
Antibioticele și chemoterapeuti-
•cele se administrează în cazul
infecțiilor bacteriene supraadău-
gate.'(A.V.)
VASELINĂ, substanță vîscoasă
translucidă, obținută din petrol.
Se utilizează ca atare pentru
acțiunea sa emolientă locală în
masaje și la ungerea instrumen-
telor folosite în explorări endo-
scopice. De asemenea ca exci-
pient în prepararea unguente-
lor. (G.F.)
VASOMOTRICITATE, capacita-
tea arteriolelor și capilarelor de
a-și modifica lumenul, reglînd
astfel debitul circulator în por-
țiunea respectivă. V. se realizează
pe baza excitanților nervoși și
umorali. (Z.K.)
VASOPRESINĂ v. ANTIDIURE-
TICHORMON
VAL PALATIN, membrana care
separă cavitatea bucală de cea
nazală, prelungindu-se pînă la
faringe. (Z.K.)
VĂRSĂTURĂ v. VOMĂ
VEGETARIAN, organism care se
hrănește exclusiv cu vegetale.
Termenul se aplică mai ales la
om. Animalele sînt erbivore. Une-
le religii (în India, deex.) interzic
sacrificarea și consumarea ori-
cărui fel de animal. Regimul v.
lipsește organismul de anumiți
aminoacizi esențiali sau acizi
grași esențiali indispensabili în
sinteza proteinelor. Ca urmare
regimul v. exclusiv nu este com-
patibil cu o viață asigurată și
de lungă durată. (E.P.)
VEG
462
VEGETAȚIE v. ADENOIDITĂ
VEGHE, manifestare activă a
conștiinței care perimte reali-
zarea luării de contact (cu aju-
torul aparatelor senzoriale) cu
lumea din jur. Starea de v. per-
mite orientarea în timp, spațiu
și asupra persoanei. La realiza-
rea stării de v. un rol esențial îl
are substanța reticulată. (A.S.)
VENA, vas de sînge cuprins între
sistemul capilar și atriile inimii,
în care sîngele circulă spre inimă.
Ca o particularitate structurală
este de revelat prezența valvu-
lelor semilunare în v. ascendente,
care împiedică recurgerea sîn-
gelui în direcția capilarelor, dato-
rită forței gravitaționale. (Z.K.)
VENĂ PORTĂ, vena care culege
sîngele de la toate intestinele,
pancreas, splină și se îndreaptă
spre ficat; aici sîngele aduce
produșii de absorbție, care sînt
principiile alimentare (amino-
acizi, săruri minerale, vitamine,
parțial grăsimi), dar și eventuale
substanțe toxice absorbite o dată
cu alimentele. în ficat acestea
din urmă sînt în bună parte neu-
tralizate (dacă nu depășesc anu-
mite concentrații). Sîngele din v.p.
străbate deci două rețele capilare:
una în organele abdominale
amintite, a doua în ficat: un ast-
fel de sistem circulator cu 2 rețe-
le capilare se numește „portal".
(E.P.)
VENIN DE ȘARPE, produsul
glandelor veninoase ale șer-
pilor de acest tip. Poate să ac-
ționeze asupra organismului pe
baza următoarelor componente:
neurotoxinele paralizează siste-
mul nervos, provocînd asfixia vic-
timei prin blocarea centrului respi-
rator ; iar hcmolizina prin acțiunea
sa asupra hematiilor producînd he-
moliză. în țara noastră șerpii veni-
noși sînt viperele. în cazul muș-
căturii de șarpe veninos primul
ajutor constă în împiedicarea
absorbției veninului în sînge. în
acest scop se recomandă arderea
imediată a plăgii, sîngerării abun-
dente a acesteia. Dacă condițiile
permit, plaga trebuie spălată cu
apă oxigenată sau permanganat
de potasiu. Deasupra mușcătu-
rii se aplică garou și victima tre-
buie transportată cu maximă
urgență la medic. (Z.K.)
VENTRICUL, cele două cavități
inferioare ale inimii, din care sîn-
gele este pompat în marea și
mica circulație. (Z.K.)
VENTUZĂ, 1) organ adeziv prin
vid pe care îl au lipitorile (și
alte animale) cu ajutorul căruia
se fixează pe suport sau pe piele;
2) mic vas de sticlă (cauciuc, plas-
tic) cu o deschidere ceva mai în-
gustă decît fundul, în care se
produce o depresiune atmosferi-
că prin încălzirea aerului cu un
tampon de vată înmuiat în alcool.
Se aplică în afecțiuni pulmonare,
congestii hepatice, nefrite, nevral-
gii etc. V. se desprinde apăsînd
cu degetul pe marginea pielii
care s-a umflat, antrenînd în
interior o cantitate de sînge. (E.P.)
463
VEZ
VERMICID, substanță care o-
moară viermii. (G.S.)
VERMIFUG, medicament care
produce eliminarea viermilor in-
testinali. (G.S.)
VERTEBRĂ, osul care alcătu-
iește elementul de bază din for-
marea coloanei vertebrale. Este
formată dintr-un corp sferic, tur-
tit și un arc rezultat din unirea a
două lame osoase. Fiecare v.
are 7 apofize după cum urmează:
una spinoasă, două transverse
și patru articulare. V. capătă
denumirea regiunii în care se
găsește și în funcție de care păr-
țile sale componente iau o înfăți-
șare particulară, deosebind ast-
fel : v. cervicală (din regiunea
gîtului), v. dorsală (din regiunea
spatelui), v. lombară (din regiu-
nea lombară), v. sacrală (din re-
giunea sacrală) si v. coccigionă.
(A.S.)
VERTIJ v. AMEȚEALĂ
VERUCĂ (NEG), excrescență de
formă rotundă sau ovală, la ni-
velul pielii, acoperită de un epi-
derm mai îngroșat, unică sau mul-
tiplă. Cînd apare la nivelul mîi-
nilor fiind multiplă (v. vulgară)
se presupune a fi produsă de un
virus. O formă specială apare pe
talpa piciorului (v. plantară) ;
uneori se prezintă ca o îngroșare
a pielii, puțin ridicată (v. plană).
Un număr apreciabil de v. pot
apare în jurul vulvei, anusului
și pe vîrful penisului la persoane
care au prezentat inflamații cro-
nice ale acestor regiuni sau nu
respectă regulile de igienă, con-
stituind condiloame acuminate.
V. are o evoluție benignă. Se tra-
tează prin excizie chirurgicală,
dar de multe ori se vindecă
spontan. (G.S.)
VESTI GI AL, organ care rămîne
în stare rudimentară în organism
și care indică un proces de invo-
luție filogenetică a acelui organ.
Apendicele la om este un organ v.
(E.P.)
VEZICANT, substanță iritantă
care aplicată pe piele sau mucoase
produce inflamație (hiperemie) cu
apariția de vezicule. înainte de
apariția antibioticelor, substanțe-
le v. se aplicau pe piele, spre a
diminua congestia unor organe
inflamate, în special în pneumo-
nie (cataplasme cu muștar). (G.S.)
VEZICĂ BILIARĂ, organ cavi-
tar cu formă de pară în care se
acumulează produsul ficatului —
bila. Aceasta din urmă, în timpul
digestiei se varsă prin canalul
cistic și coledoc, în duoden. în
v.b. produsul acumulat suferă
unele modificări: prin absorb-
ția de apă se concentrează, îm-
bogățindu-se totodată în coles-
terol, care în cazuri patologice
poate să se precipite, transfor-
mîndu-se în calculi biliari. (V.
FICAT). (Z.K.)
VEZICĂ SEMINALĂ, glandă a-
nexă (pereche) a căilor spermati-
ce la bărbat, care se deschide
în canalul deferent. Produsul lor
VEZ
464
are rolul de a dilua lichidul sper-
matic, de a nutri spermatozoizii
în timpul cît ei rămîn în vezicule
și de a crește vitalitatea lor. (Z.K.)
VEZICĂ URINARĂ, rezervor al
urinei, situată în etajul inferior
al cavității abdominale. Perete-
le v.u. este format dinăuntru în
afară de mucoasă, submucoasă,
musculoasa și adventiția perito-
neală. în v.u. se deschid cele două
uretre, venind din rinichi, iar
urina acumulată în v.u. este con-
dusă la exterior prin canalul ure-
trei. Urinarea (micțiunea) este
un act voluntar, se face cînd v.u.
este plină. Inflamația ei se nu-
mește cistită, care poate fi acută,
sau cronică, nespecifică (datorită
microbilor banali, strepto-stafilo-
gonococi, bacilul coli) sau spe-
cifică, dată de bacilul tubercu-
lozei. Tumorile v.u. pot fi benig-
ne — papiloane sau maligne —
carcinomul. Prezența calculilor
urinari poate provoca staza uri-
nară și cistită. Incontinența uri-
nară, ce apare uneori la copii este
o boală a sistemului nervos, care
reglează funcțiunea sfincterului
vezical. (Z.K. + G.S.)
VEZICULĂ, mică cavitate plină
cu lichid transparent (serozi-
tate) care apare pe suprafața
pielii din diferite cauze (substan-
țe iritante, mușcături de insecte,
boli infecțioase, arsuri). V. mari
se numesc bule. (G.S.)
VIAȚĂ, formă supremă a miș-
cării materiei organice, care a-
pare la o anumită treaptă a dez-
voltării, fiind concretizată prin—
tr-un număr infinit de indivizi,
constituind mai multe milioane
de specii vegetale și animale, cu
diferite grade de dezvoltare. V.
are la bază metabolismul,, exci-
tabilitatea și capacitatea ființelor
vii de a se reproduce. (Z.K.)
VIBRION, bacterie de forma vir-
gulei (corp cilindric scurt, pre-
văzut cu un col la o extremitate).
(V. BACTERIE). (Z.K.)
VILOZITATE, ridicături în for-
mă de deget de mănușă care apar
pe epitelii în anumite zone ale
unor organe. După ce oul fecun-
dat și-a făcut un cuib în grosimea
mucoasei uterine, el este acoperit
la început de un trofoblast, care
emite pe toată suprafața sa v.,
epiteliile ramificate, despărțite în-
tre ele prin spații, ca degetele de
mănușă. Din aceste v. se dezvoltă,
partea fetală a placentei, așa-nu-
mite v. cori ale, care absorb din
sîngele matern al placentei sub-
stanțele necesare pentru nutriția și;
creșterea embrionului mai tîrziu
a fătului. Și mucoasa, intestinului
subțire prezintă ridicături mici,
văzute cu lupa, strînse unele-
contra altora, dînd acestei supra-
fețe un aspect catifelat. Aceste
ridicături se numesc și ele v.
intestinale, numărul lor este cu-
prins între 1000-4000 pe 1 cm2.
Rolul lor este de a mări suprafața
de absorbție a materiior alimen-
tare digerate și degradate (chi-
mul). O altă varietate de v. este
v. sinovială, aflată pe fața inter--
465
VIR
nă a capsulelor articulare, care
secretă lichidul sinovial. (E.P.)
VIN, băutură cu conținut dife-
rit de alcool ce se produce prin fer-
mentație cu drojdia Sacchavomy-
ces în sucul de struguri. Este un
lichid transparent, cu o colorație
clară, cu un buchet specific ce va-
riază în alcool (1 -12 %), cu zahăr (2-
30g la litru). V. medical, la v.
obișnuit se adaugă anumite ex-
trase, vegetale sau chiar substanțe
medicamentoase (se prepară sub
presiune); ele au de obicei 10%
alcool (Malaga, Madcira, tonic, cu
digitală, cu opiu etc.). (E.P.)
VINDECARE, dispariția unei boli,
spontan sau în urma tratamentu-
lui, cu revenire la starea de sănă-
tate a organismului. (G.S.)
VIRILISM, apariția la femei a
caracterelor sexuale secundare de
tip masculin, pe lîngă regresiu-
nea celor feminine, prezența de
barbă, mustață, pilozitate pe
membre și pe trunchi. Forma
atenuată a v. poate deveni
dintr-o predispoziție simplă, con-
stituțională (familialăsau rasială),
se datorește însă arareori unei
hiperfuncții sau hiperplazii sim-
ple sau turn orale a glandei su-
prarenale (sindromul lui Cushing).
După extirparea tumorii v. re-
gresează. V. ovarian este datori-
tă excesului de secreție hormo-
nală androgenă a celulelor si-
tuate în hilul ovarului, care afec-
tează aparatul genital feminin
atît funcțional, cît și organic. Pe
lîngă semnele de v. pilar, sus-
amintite, apar tulburări mens-
truale, creșterea clitorisului, pa-
niculul adipos dispare la nivelul
bazinului și coapselor, muscula-
tura se dezvoltă excesiv, iar
glandele mamare se atrofiază.
Se modifică și tonalitatea vocii.
Cauza este o tumoare ovariană,
masculinizată, după extirparea
căreia semnele regresează. (A.V.)
VIROZĂ, boala provocată de
virus (poliomielită, scarlatină, gri-
pă, febră galbenă etc.). (E.P.)
VIROZE APG. v. ADENOVI-
ROZE
VIRULENȚĂ, capacitatea unui
microb de a se înmulți în orga-
nism producînd boala (microbi
virulenți). (G.S.)
VIRUS, organism foarte mic, in-
vizibil la microscopul obișnuit,
vizibil numai la microscopul elec-
tronic. Spre deosebire de bacterii,
nu crește pe mediile de cultură
obișnuite ci numai de țesuturi
vii și traversează filtrele de por-
celan (v. filtrabil). Este format
din acid dezoxiribonucleic sau
ribonucleic învelit de un strat
proteic (capsidă). Uneori se poate
integra în aparatul genetic al
celulei infectate, reprodueîndu-
se împreună cu el. Produce nume-
roase boli ale omului, animalelor
VIR
466
și plantelor (viroze). Cele mai
importante sînt gripa, variola,
rujeola, rubeola, hepatita epide-
mică, parotidita epidemică, va-
ricela, turbarea, febra galbenă,
poliomielita, encefalitele etc.; la
•animale există tumori maligne și
leucemii produse de v., (ceea ce
duce la presupunerea rolului a-
cestcra în aceste boli la om. E-
xistă și v. care distrug bacteriile
(bacteriofagi). (G.S.)
VIS, parte componentă a somnu-
lui, caracterizat prin apariția u-
nor reprezentări amestecate cu
fantezii de o durată variabilă și
cu un conținut foarte divers. V.
este puternic influențat de tensi-
unea, preocupările din timpul
zilei pe care le readuce sub o for-
mă sau alta. La trezire, recon-
stituirea v. este de obicei frag-
mentară, inexactă. (A.S.)
VISCERE, denumire comună a
organelor interne din cavitatea
abdominală și cușca toracică.
Aici se cuprind deci organele
digestive, respiratoare, circula-
toare și excretoare (stomacul,
intestinele, ficatul, pancreasul, plă-
mînii, inima, rinichii etc.) (Z.K.)
VITAMINE, denumire dată de
Cazimir Funk (Polonia, 1914)
unor substanțe de structură mo-
leculară relativ simplă (majori-
tatea lor) avînd în constituția lor,
după Funk, amino-acizi (vita-
mine), care în doze foarte mici
(grame sau miligrame) sînt ab-
solut necesare unor procese fi-
ziologice ale organismului. Azi
se știe că nu toate v. sînt compuse
de amino-acizi, așa cum s-a cre-
zut pînă acum. Organismul ani-
malelor (și al omului) le primeș-
te odată cu alimentele, de ori-
gine vegetală sau animală, fie
sub fornă activă, gata făcută,
fie numai inactivă, provitamine
care se transformă în organis-
mul lor în formă activă. Lipsa
lor din alimente produce tulbu-
rări carențiale, numite hipo, sau
avitaminoze. După sensibilitatea
lor în solvenți de grăsime, sau în
apă, v« se împart în liposolubile
și hidro solubile. Cele liposolu-
bile se dizolvă în grăsimi și sol-
venți ai grăsimilor, sînt insolu-
bile în apă. Cele hidrosolubile
se dizolvă în apa și sînt insolubi-
le în grăsimi. V. sînt denumite cu
literele alfabetului; omul are ne-
voie de vreo 12 v. V. liposolu*
bile sînt: A, D, E, F și K, V.
A se găsește gata sintetizată în
alimente, de origine animală, în
laptele și derivatele sale, în fi-
catul peștilor de mare, în ouă,
ficat, rinichi, creier. în plante
apare numai sub formă de pro-
vitamine numite caroteni: în mor-
cov, spanac, varză, ardei, ridichii,
fasole, conopidă etc. Provita-
mineLe A sînt absorbite la ni-
velul intestinelor, transportate pe
cale limfatică spre ficat, unde
sînt transformate în v. A. De
fapt există două v. A: v. Ar sau
retinolul (v. antiinfecțioasa, anti-
xeroftalmică, sau de creștere),
467
VIT
avînd rolul important în apăra-
rea epiteliului, în formarea ce-
lulelor noi ale organismelor ti-
nere și informarea purpurului vi-
zual (rodopsinei), necesar pentru
transformarea, în ochi, a energiei
luminoase în energie chimică.
Fără de v. A, apar tulburări de
adaptare a vederii la întuneric (he-
meralopsie). V.A2> numită și neo-
vitamina^4 ,intervine în metabolis-
mul protidic, lipidic și glucidic.
Nevoia zilnică a omului în v. A
este de 5000 unități internaționa-
le. V. D, v. antirahitice, avînd
acțiune fiziologică importantă în
metabolismul fosfo-calcic și în
procesul de osificare. Carența în
v. D determină la copii rahitism,
iar la omul adult deformarea,
înmuierea oaselor (osteomelaie).
V, D se găsesc gata sintetizate
în untura și ficatul de pește, în
cantități mici, iar în cantități
mari sub formă de provitamine
numite ergosterol, la plante. La
animale și la om provitamina D
se află în piele, unde — sub ac-
țiunea radiațiilor ultraviolete —
sînt transfornate în v. D. Se cu-
nosc azi vreo 10 provitamine D,
care se pot transforma în v.
etc. Cea mai importantă printre
ele este v. D29 care se mai numește
si calcierol. Omul are nevoie zil-
nic de 15 mg. V. E (se cunosc 7 v.
E cu structură analogă). Se
numește și toGoferol, care este sinte-
tizată numai de către plante.
Industrial sînt obținute prin ex-
tracția uleiului din grîul încolțit.La
animale se găsesc în cantități
mici în diferite organe (ficat,,
rinichi, mușchi, placentă). La
om nu se cunoaște cu precizie
rolul acestor v. La animale lipsa
lor produce sterilitatea. Necesi-
tatea noastră zilnică în v. E
este 20 mg. V. K (în număr de
trei:	K2, K3), se mai numesc
și antihemoragice sau de coagu-
lare, sînt complexe organice, deri-
vate din naftochinonă. Plantele
reprezintă surse exogene impor-
tante a v. K (castan, varză, co-
nopidă, frunzele de lucerna,,
brad). Sursa lor endogenă o for-
mează bacteriile intestinale. Din-
tre sursele animale, ficatul de
porc este cel mai bogat în v. K,
precum și gălbenușul de ou
sînt necesare pentru menținerea
normală a coagulării sanguine,
sintezei de protrombină în ficat,
în lipsa v. K se produc hemoragii
multiple. Carența de v. K este
rară; omul are nevoie de 4 mg/zi.
V. hidrosolubile: v. B complex,
C,P, și PP.
Complexul v. B cuprinde o
serie de v. cu structură chimică
diferită și rol important, deoare-
ce intră în structura unor enzime
oxidoreductoare. Astfel v. Blf
numită și tiamină sau aneurină.
Omul și animalele nu și-o pot
sintetiza, o iau din alimente:
grăunțele cerealelor, carnea, droj-
dia de bere. Carența în v. Bt
determină la om o boală numită
beri-beri, foarte răspîndită la po-
poarele care se hrănesc numai cu
orez decorticat. Semnele acestei
VIT
468
boli sînt: tulburări ale sistemului
nervos central și periferic: con-
vulsii, paraliza extremităților, o-
boseală, tulburări gastro-intes-
tinale, tulburări din partea apa-
ratului respirator. Necesitatea de
v. Bx, zilnică, este de circa 2 mg/
oră. V. B2 (riboflavină, lacto-
flavină) participă la formarea
fermentului Warburg. Are în con-
stituția ei un glucid (riboză) și
un nucleu de aloxazină. Este
foarte răspîndită în natură, sin-
tetizată de către plante: fasole,
mazăre verde, salată verde, spa-
nac, pătlăgele roșii, morcovi, car-
tofi etc. Carența ei duce la tulbu-
rări în metabolismul glucidic,
tulburări de creștere la cei tineri,
apariția dermatozelor, glositei.
ragadelor comisurelor bucale, tul-
burări trofice ale fanerelor (un-
ghiilor, părului), precum și la opa-
cifierea lentilei (cataracte). Can-
titatea necesară, zilnica, este de
2 mg. V. Bq (adermină, pirido-
xină), este necesară ca coenzimă,
în catabolismul amino-acizilor. Se
găsește în plante: semințele de
-cereale, coaja boabelor de orez,
grîu, porumb, la animale în ficat,
în carnea de peste. Carența înde-
lungată în v. B* duce la oprirea
creșterii animalelor tinere și la
tulburări nervoase. Zilnic avem
nevoie de vreo 3 mg. V.
(cianocobalamină), factor antiane-
mic, antipernicios; conține cobalt
în molecula sa, care este foarte
complexă, este indispensabilă la
sinteza hemoglobinei. Se găsește
în ficat, carne, lapte; flora intes-
tinală o poate sintetiza, din aceas-
tă cauză avitaminozele cu v. B12
sînt rare. Lipsa v. Bl2 duce la
anemie pernicioasă. Zilnic avem
nevoie de circa 2 g. V. C (anti-
scorbutică), acidul ascorbic, in-
dispensabil în toate procesele
vieții celulare, fiind transportor
de hidrogen în reacțiile oxido-
reductoare. Lipsa ei produce scor-
butui, o boală manifestată prin
hemoragii la nivelul mucoaselor
tubului digestiv, micșorarea re-
zistenței organismului față de
infecții, tulburări în creștere, tul-
burări osoase, musculare, ner-
voase. V. C este una dintre cele
mai răspîndite v. din regnul ve-
getal, se găsește în legumele verzi
si fructe. Este puțin rezistentă
la căldură și organismul nu o
poate acumula, de unde și nece-
sitatea unui aport zilnic, perma-
nent, de vreo 60-80 mg. Prezența
ei este asigurată și prin ingestia de
v. C sub formă de medicamente,
in caz de hipovitaminoză de v. C.
întărește organismul în timpul
penuriilor vitaminice din primă-
vară. V. P (acid pantotenic)
aparține grupei flavonilor, este
un constituent al coenzimei A și
are un rol de protecție a permea-
bilității capilare. Lipsa ei produce
hemoragii (slab cunoscute la om).
Se găsește în gălbenuș de ou,
ficat, drojdie. Zilnic avem ne-
voie de circa 10 mg. V. PP
(niacină, nicotamidă, factor anti-
pelagros), constituent oxidoreduc-
tor al coenzimelor NAD și NADP;
are rolul de a accepta și elibera
hidrogenul, intervenind astfel în
metabolismul glucidic, protidic și
409
VOM
lipidic, se găsește ia ficat, rinichi,
drojdie de berc si în cereale.
Carența în v. PP produce boa-
la numită pelagră (pel = piele,
agr a — aspră), caracterizată prin
alterării ale tegumentelor expuse
soarelui, tulburări gastrointesti-
nale si nervoase, mergind pînă
la demență. Boala a fost răspîn-
dită la noi în epoca burghezo-
moșierească, la populația săracă,
a cărei nutriție a fost exclusiv po-
rumbul; este și azi răspîndită
în țările latino-amcricane și a-
fricane. Avem nevoie zilnic de
circa 15 mg. V. H (biotină),
joacă un rol de coonzîmă în trans-
portul CO2 de către carboxilază.
în lipsa ci se produc tulburări de
metabolism, paralizii și la tineri
oprire în creștere. Se găsește în
legume, ciuperci, arahide, droj-
die, ciocolată. Omul are zilnic
nevoie de circa 10 mg. V. M (a-
cidul folie), este necesară în sin-
teza nucleoproteinelor (legarea ti-
minei) și prin aceasta și în hema-
topoeză. Carența ei produce a-
nemie hipereromă, denutriție și
la tineri tulburări de creștere.
Se găsește în ficat, ouă, legume
verzi, în drojdie. Poate fi sinte-
tizată de flora intestinală. Zil-
nic sînt necesare circa 150 g.
(E.P. -- A.V.)
VITELUS, totalitatea incluziu-
nilor ce se găsesc în cocit și ser-
vesc ulterior la nutriția germe-
nului (gălbenușul de ou este v);
v, este elaborat fie de celule glan-
dulare din jurul oului, fie chiar
de acesta printr-un proces en-
docrin complex. (E.P.)
VITEZĂ DE SEDIMENTARE A
HEMATIILOR (VSH), probă func-
țională de laborator, bazată pe
proprietatea fizică a hematiilor,
prin care se pot face deducții
asupra unor procese patologice
latente. Principiul metodei este
următorul: sîngele recoltat si tra-
tat cu substanțe anticoagulante
se aspiră în tuburi gradate de
sticlă (pipete Westergreen) și se
fixează într-un stativ în poziție
verticală așa îneît ambele ort-
ficii ale tubului să fie astupate,
în această poziție hematiile în-
cep să se depună în fundul pipe-
tei în urma cărui fapt partea su-
perioara a sîngelui începe să de-
vină limpede, transparentă. îu
caz normai viteza de sedimentare
la bărbați este de 2-4 mm/oră,
iar la femei 5-10mm/ oră. Cu
ajutorul metodei pot fi semnalate
mai multe boli, cum sînt de ex.
bolile infecțioase, reumatoide, tu-
morile etc. (Z.K.)
VITILIGO, porțiune circumscri-
să, decolorată, pe suprafața pie-
lii, apărută din cauze necunoscute,
de obicei fără semnificație pato-
logică. (G.S.)
VIVIPAR, organism care naște
pui complet formați (viermi, mo-
luște, artropode, batracieni, rep-
tile, mamifere). Puii, uneori, pot
trăi independent de organismul
matern, alteori ei trebuie în-
grijiți de mamă (părinți) un anu-
mit timp (la om cUiva ani). (E.P.)
VOMĂ (VĂRSĂTURĂ), elinii-
narea explozivă a conținutului
VOM
470
gastric prin cavitatea bucală.
Simptom caracteristic unor boli
(intoxicații alimentare, boli in-
fecțioase, ulcer sau cancer gastric
etc.). (G.S.)
VULVĂ, organele genitale ex-
terne ale femeii; este formată
din regiunea pubiana, labiile
mari și mici, clitorisul, himenul
și regiunea perineală. Regiunea
pubiană, situată înainte, este o
bdtitură a osului pubis acope-
rită de piele, cu peri. Labiile
mari sînt 2 cute simetrice, aflate
de o parte și de alta, acoperite
pe fața lor externă de piele pă-
roasă, iar pe fața lor internă lip-
site de peri, cu multe glande
sebacee și sudoripare. Labiile
mari se unesc înainte, formînd
comisura anterioară și înapoi;
comisura posterioară. în profun-
zimea lor se află corpul bulb ar,
format din țesut erectil. Labiile
mici sînt și ele cute, acoperite
de mucoasă. Clitorisul este un
organ erectil, acoperit de o cută
mucoasă, situat înaintea orifi-
ciului uretral. Granița între or-
ganele genitale externe și inter-
ne este constituită de o membra-
nă muco-fibro-elastică, vascula-
rizată, numită bimen. (A.V.)
VU EVITĂ, inflamația vulvei; are
diferite forme clinice, etiologice.
V. gonococică, difterică, aftoasâ,
tricomonazică etc. V. atvoji&ntă,
progresivă, a femeilor în meno-
pauză, numită cranio^â vulvară,
uneori este rezistentă la trata-
roent. Vulvov afinii ă, este denu-
rărea generică pentru inflama-
ți! le vulvei și vaginului; apare la
lelițe prin contaminare gonococică
parazitară (trichomonas, oxiuris
vermicuiaris) sau ciuperci. (A.V.)
DICȚIONARELE ALBATROS
XANTELASMĂ, pată gălbuie, cu
margini regulate, ușor ridicate,
apărută pe pleoape, simetric, Ia
persoane în vîrstă mijlocie, în
special la femei. Urmarea depu-
nerii de colesterol, mai ales în
arterioscleroză, diabet sau boli
de ficat. (G.S.)
XEROFTALMIE (XEROMA), us-
carea suprafeței corneei în urma
unei conjunctivite, trahom, boli
ale aparatului lacrimal sau în
avitaminoza A. (G.S.)
DICȚIONARELE ALBATROS

YOGA, sistem indian de filo-
sofic și dc exerciții fizice care au
ca scop perfecționarea procese-
lor fiziologice și psihice ale orga-
nismului uman. Yoghiștii au des-
coperit pe cale empirică, experi-
mentală, în practica lor milenară,
legea biologică a efortului func-
țional repetat sistematic și corect
dozat care stă la baza antrena-
mentului și contribuie la fortifica-
rea fizică și psihică a omului.
Cracteristica fundamentală a exer-
cițiilor yoghine este contracția
izometrică a unor grupe de mușchi,
alături de elongația mușchilor și
tendoanelor de reacție. Datorită
excitării în timpul exercițiilor
a receptorilor specifici (proprio-
ceptori) din mușchi, tendoane și
articulații, impulsurile nervoase
ajung și la centrii vegetativi din
encefal și astfel pe cale reflexă se
intensifică o activitate a organelor
vegetative: inimă, plămîni, ri-
nichi etc. O altă caracteristică a
sistemului yoga este consumul
relativ mic de energie și ca atare
necesitatea unui aport alimen-
tar moderat. Alimentația yoghi-
nă este astfel alcătuită, îneît nu
îngreuiază funcția organelor ve-
getative și nu duce la obezitate
sau alte tulburări metabolice. în
concluzie yoga, folosește capacita-
tea organismului de auto modelare
în scopul perfecționării sale con-
tinui. (G.F).
DICȚIONARELE ALBATROS
ZAHĂR v. GLUCIDE.
ZGOMOTE CARDIACE, sunetele
produse de bătăile inimii, per-
cepute cu urechea liberă sau prin
intermediul unor aparate de trans-
misie și amplificare (stetoscoape,
fonocardiografe). Fiecare bătaie
sau contracție cardiacă produce
două zgomote distincte, urmate de
o pauză. Primul zgomot, de o du-
rată mai lungă, mai moale, și de
o tonalitate joasă coincide cu
începutul contracției (sistolei) ven-
triculare și se datorește închiderii
valvulelor atrioventriculare, con-
tracției miocardului ventricular
și pătrunderii sîngelui, în arterele
aortă și pulmonară. Al doilea zgo-
not, mai scurt, mai aspru și
de tonalitate înaltă marchează
sfîrșitul sistolei ventriculare și
este produs de închiderea valvu-
lelor aortică și pulmonară. Inter-
valul dintre cele două zgomote mă-
soară durata sistolei ventriculare
(0,25-0,36 secunde). Intervalul
dintre al doilea si primul zgomot
corespunde relaxării miocardului
și umplerii inimii cu sînge sau
diastolei (0,50 secunde). împre-
ună constituie perioada unei
revoluții cardiace (umplerea și
golirea de sînge a organului).
Studiul lor are mare importanță
practică, permițînd diagnostica-
rea bolilor de inimă. în leziunile
endocardului, un anumit zgomot
poate deveni mai accentuat, mai
slab sau înlocuit printr-un suflu;
în leziuni miocardice zgomotele
devin mai surde. Ritmul neregulat
al zgomotelor indică boli caracteri-
zate prin tulburări de ritm sau
aritmii. (G.S.)
ZGÎRIETURĂ, leziune superfi-
cială a pielii; pentru prevenirea
infecțiilor se recomandă dezin-
fectarea (cu iod) în primele 3
minute și aplicarea unui pansa-
ment. (Â.V.)
ZÎMBET, prezența unei stări
particulare de bună dispoziție, ma-
nifestată printr-o destindere, mul-
țumire. (A.S.)
ZON
474
ZONĂ Z O STER, boală infecțioa-
să produsă de un virus filtrabil
cu acțiune asupra țesutului nervos.
Pe traiectul unui nerv, în special
intercostal, apar numeroase ve-
zicule cu aspect de herpes. Leziu-
nea este foarte dureroasă. (G.S.)
ZOOANTROPJE, stare deliremtă
în care bolnavul crede că este
transformat într-un animal. Sur-
vine în intoxicație cu muscali nă,
în confuzie onirică, în parafienie
etc. (A.S.)
ZOOFILIE, atașament exagerat
față de un animal (ex. cline, pi-
sică, papagal etc.). (A,S.)
ZOOFOBIE, frica nemotivată fa-
ță de animale; z. se întîlnește în
psihastenie, neuroză obsesivo-fobi-
că, isterie etc. (A.S.)
Z OOP SIE, halucinație vizuală re-
prezentată prin vederea unor a-
nimale. Z. este frecvent întîlnită
in stările de alcoolism cronic,
în delirium tremens, precum și
în confuziile onirice din toxico-
maniile medicamentoase (cu co-
caină etc.). (A.S.)

seria
DICȚIONARELE ALBATROS
Au apărut:
DICȚIONAR DE LITERATURĂ ROMÂNĂ CONTEMPO-
RANĂ de Marian Popa (1972, ediția a Il-a, 1977)
DICȚIONAR DE SINONIME
sub redacția prof. univ. dr. Gh. Bulgăr (1972)
DICȚIONAR AL BUNEI-CUVHNȚE
Maxime și proverbe selectate și ordonate (1972)
DICȚIONAR DE RIME de Mihai Eminescu (1976)
MIC DICȚIONAR DE BIOLOGIE de Teofil Crăciun, Virginia
Crăciun (1976)
MIC DICȚIONAR DE CUVINTE PERECHI, alcătuit de
Silviu Constantinestu (1976)
DICȚIONAR DE PSIHOLOGIE de Paul Popeau - Neveanu
(1978)
DICȚIONARUL VER iELOR FRANCEZE CU CONSTRUC-
ȚIILE LOR SPECIFICE <e Ovidiu Frîncukscu U9/8}
DICȚIONAR DE LINGVIȘTI ȘI FILOLOGI ROMÂNI
de Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu (1978)
seria
DICȚIONARELE ALBATROS
în pregătire:
DICȚIONAR DE CUVINTE CĂLĂTOARE de acad. AL Graur
DICȚIONAR DE ETNOLOGIE de Romulus Vukănescu
DICȚIONAR DE MITOLOGIE GENERALĂ
de Victor Kernbach
DICȚIONAR DE ARTĂ MODERNĂ de Constantin Prut
DICȚIONAR DE TERMENI LINGVISTICI
de Gh. Constautinescu-Dobridor
DICȚIONAR DE TERMENI ȘI EXPRESII MARINĂREȘTI
de Uie Manole și Gheorghe lonescu
MIC DICȚIONAR DE ARHITECTURĂ de H. Badian
DICȚIONAR DE TERMINOLOGIE MODERNĂ
de Constantin Coșman
MIC DICȚIONAR SPORTIV de R. Căileanu
DICȚIONAR DE CIBERNETICĂ de Edmoad Nicclau
DICȚIONAR DE CUVINTE ȘI SENSURI NOI
de Florica Dimitr escu-Niculescu
DICȚIONAR DE ASTRONAUTICĂ de D. Andreescu
DICȚIONARUL ANTICIPAȚIILOR de Ion Hobana

Redactor : ORGA SILVIA TURBATU
Tehnoredactor : MARIANA PUȘCAȘU
Bun de tipar 30.IX. 1978. Apărut 1978.
Comanda nr. 853
Tiraj : 100.000 ex. legate.
Coli de tipar : 15.
Comanda nr. 80 202
Combinatul Poligrafic .,Casa Scînieii“
București — Piața Scînteii nr. 1
Republica Socialistă România