DICŢIONAR MEDICAL VOL. II l-Z u s* ! DICŢIONAR MEDICAL V O L. II I - Z EDITURA M EDICALĂ BUCUREŞTI, 1969 Coperta de : VIOLETA COMŞA Redactor responsabil Dr. P. SIMICI Redactori coordonatori Dr. A. MINCU, Dr. G. IONESCU-AMZA, Dr. STELA CĂRNARU Redactori Dr. F. ALDEA, Dr. M. ANGELESCU, Dr. MARIA ATANASIU, Dr. P. BALENTY, Dr. N. CHIOTAN, Dr. D. ENĂCHESCU, Dr. VICTORIA HAGIOPOL, Dr. N. IONESCU, Dr. L. JDIC, Dr. I. JOCU, Dr.SPERANŢA MARINESCU, Dr. V.MIHĂILESCU, Dr. N. MUICĂ, Dr. V. NEGULESCU, Dr. B. OGHINĂ, Dr. N. PETROVICI, Dr. P. PETROVICI, Dr. AL. PO-PESCU, Dr. S. SIBILA, Dr. TH. SPANDONIDE, Dr. A. SPORN, Dr. V. STROESCU, Dr. ŞT. ŞUŢEANU, Dr. S. TACORIAN, Dr. P. TĂUTU, Dr. P. TRIFU, Dr. N. VOICULEŢ, Dr. M. ZAMFIRESCU. Autori Profesori: N. CAJAL (22), E. COSTA (39), I. HĂULICĂ (15), I. MORARU (17), VAL. POPESCU (38), V. PREDESCU (35). Conferenţiari: TR. BARAN (6), M. DAVID (28), N. N. GHEOR-GHIU (18), GH. GOLDIŞ (33), D. NANU (21), GR. PAMBUCCIAN (2), GH. PANAIŢESCU (25), L. PILAT (9), V. SĂHLEANU (7), N. SIMIONESCU (1). Doctori în medicină; MADELEINE ANGELESCU (38), S. ANTOH! (17), CL. BAC IU (24), FL. BARCAN (36), O. BINSTOC (4), G. N. CONS-TANTINESCU (35), M. CUCU (20), T. GHEORGHIU (10), I. GHERMAN (31), N. GINGOLD (19), O. HOANCĂ (25), FLORICA IONESCU (36), IRJNA IONESCU-POGĂCEANU (38), A. JELEA (34), Z. LENGYEL (17), ADRIANA KRAUS-MANOLESCU (23), M. MIHĂILESCU (29), B. MOSCOVICI (9), N.-MUICĂ (9), M. MUNTENESCU (30), N. NEICU (35), B. NESTORESCU (9), T. NICOLAESCU (16), G. NICOLAU (12), GH. NOAGHEA (12), L. NORZ (36), V. PAPANICU (18), E. PAU-NESCU (5), V. PETRESCU (18), ILEANA PREDA (23), N. PREDA (9), I. PREDESCU (8), N. ROBĂNESCU (24), A. SĂSĂRMAN (3), P.SIMICI (11), M. SIMIONESCU (26), I. STAMATOIU (27), GH. STOI-CESCU (32), V. STROESCU (14), M. STURZA (38), CL. TAINDEL (8), P. TĂUTU (37), A. VÎLCU (19). . Doctor în farmacie: V. ZOTTA (13). Doctor în ştiinţe juridice şi economice: C. RUDESCU (39). I. Simbolul iodului (5). 131I. Izotopul radioactiv al iodului, cu număr de masă 131. Timp de înjumătăţire: 8,04 zile. Emite radiaţii (3 şi y. Se obţine pe cale artificială, prin expunerea iodului natural în reactor. Are radiotoxicitate mare. Este utilizat ca trasor radioactiv pentru investigaţia funcţională a glandei tiroide, pentru marcarea unor proteine etc. (5). 132I. Izotopul radioactiv al iodului, cu număr de masă 132. Timp de înjumătăţire: 2,5 ore. Emite radiaţii y şi (3.. Se obţine prin fisiunea atomului de uraniu, supus bombardamentului cu neutroni. Are radiotoxicitate medie. Din cauza perioadei mici, nu are utilizare în medicină şi biologie (5). -ia (gr. ia = substantiv primitiv cu sens de acţiune sau de idee). Sufix cu sensul de stare, situaţie de .... (32). Iaeobovici, Iacob, 1879—1959. Procedeul ~ 1. Procedeu de închidere a bontului duodenal după rezecţia gastrică, în care se foloseşte şi mucoclaza în zona bontului duodenal (11). 2. Procedeu de închidere chirurgicală a bontului duodenal după secţionare, priritr-o sutură continuă cu fir de catgut (11). Iakovenko. Metoda metoda utilizară ca orientare în igiena comunală pentru determinarea S02 prin adsorbţie pe hîrtie de filtru (20). Ianăş. Operaţia artrodeză tibiotarsiană şi subastragaliană anterioară, posterioară şi laterală cu grefoane tibiale (24). Ianovici-Ciainski, S.M. Grefă cutanată grefă cutanată liberă, insulară, groasă, care cuprinde în grosimea ei toată pielea (24). Iarba stupului. Melissa oficinalis. -iasis. Vezi -ază. Iatrofizică (gr. iatros = medic + physikos, de la physis = natură). Concepţie materialistă-mecanicistă în medicină care explică toate procesele fiziologice numai prin legi ale fizicii (4). Iatrogenie (gr. iatros = medic + gr. gen-nan = a produce). Stare psihică reactivă deter- minată de atitudinea greşită a medicilor şi personalului sanitar (35). Iawson-Iaţenko. Grefă cutanată grefă cutanată liberă, folosită pentru prima dată, încă din 1871, de Iawson şi Iaţenko, care au recurs la „transplantarea de lambouri mici de piele4 % pentru acoperirea suprafeţelor întinse granulate (24). Iazlcov. Metoda metodă stimulatoare complexă de tratament a întîrzierilor în consolidarea osoasă, care se bazează pe dietote-rapie, vitaminoterapie, diatermie precoce, urmată de ionizări cu calciu şi fizioterapie (24). Ibogaină. Alcaloid din Tabernante iboga, avînd proprietăţi psihotomimetice (14). Icard. Semnul Semnul forcipresurii. Ichi osos. Grefon osos de formă prismatică* introdus ca o ,,pană“ între două paturi osoase (24). Ichtyosis (gr. ichtys — peşte -f- -osis). Ih-tioză. ~ cyprina, vezi Ihtioză. ~ tabescen-tium, Ihtioza caşecticilor. ~ vera, Ihtioză. Iconometru (gr. eikon = imagine + metron — măsură). Aparat pentru măsurarea asimetrie* imaginii retiniene între cei doi ochi (28). Iconomov, II. Ischiotojnia transtuberică ^ în luxaţia congenitală a şoldului, dedublarea tuberozităţii ischiatice şi menţinerea acestei poziţii cu ajutorul unui grefon osos (24). Opera» ţia 1. Intervenţie plastică în paralizia de nerv median constînd din prelungirea tendo-nului muşchiului biceps brahial cu ajutorul fasciei lata, pînă la tendoanele flexoare ale degetelor (24). 2. Cinematizarea tendoanelor flexoare ale degetelor, aseciată cu o tunelizare pe faţa anterioară a antebraţului (24). 3. Artrodeză simultană radiocarpiană şi a primului meta-carpian în poziţie funcţională, în paralizia de nerv radial (24). ICSH. Abreviere pentru luteostimulină (7). Icter (gr. ikteros). Simptom constînd dift colorarea în galben mai mult sau mai puţin intens a pielii şi mucoaselor, datorită impreg- ICTER ACOLURIC 10 -IDĂ nării acestora, ca şi a ţesuturilor în general cu bilirubină. Se descriu ictere prehepatice (hemo-litice), ictere hepatice (hepatocelulare, hepato-canaliculare şi familiale) şi ictere postliepatice (mecanice) (16). ~ acoluric, icter fără eliminare de pigmenţi biliari prin urină (16). ~ bronzat hematuric, Boala bronzată hematurică. ~ de campanie, sin. : Icter de tabără, denumire pentru hepatita epidemică, subliniind frecvenţa cazurilor în cursul războaielor (8). ~ eataral, denumire ieşită din uz pentru hepatita epidemică (2). ^ colostatic, Icter hepatocanalicular. ~ cronic acoluric, Sindromul Minkowski-Chauffard, vezi Minkowski-Ghauffard. ~ cronic familial hemo-litic, Sindromul Minkowski-Ghauffard, vezi Minkowski-Chauffard. ~ cronic familial nehemoli-tic, Icter familial. ~ epidemie, Hepatită epidemică. ~ cronic idiopatic, Icter familial. ^ familial, sin. : Icter cronic familial nehemolitic, Icter cronic idiopatic, icter cronic benign, ereditar, determinat de malformaţii genetice: absenţa glucuronidazei (sindrom Gilbert) sau tulburări în excreţia celulară a bilirubinei (sindrom Dubin-Johnson, sindrom Rotor) (16). ~ fiziologic al nou-năseutului, icter benign, care apare uneori la nou-născuţi şi care este produs de hemoliza rapidă a eritrocitelor, la care se asociază ima-turitatea funcţiilor hepatice şi renale (33). ~ grav al nou-născutului, formă clinică de boală hemolitică a nou-născutului, reprezentată de un icter hemolitic prin izoimunizare fetomaternă (în sistemul Rh sau ABO). Vezi şi Eritroblas-toza fetală (19). ~ hemolitic, icter acoluric, determinat de acumularea în sînge şi ţesuturi a bilirubinei neconjugate (bilirubină indirectă), datorită hemolizei exagerate în cursul diferitelor afecţiuni toxice, infecţioase, parazitare, imu-nologice; se caracterizează prin tulburări hematologice, creşterea urobilinogenului urinar şi a stercobilinogenului fecal, absenţa bilirubinei în urină, negativitatea testelor funcţionale hepatice (16). ~ hemolitic congenital, Sindromul Minkowski-Ghauffard, vezi Minkowski-Ghauffard. ^ hemolitic dobîndit, Boala Abrami, vezi Abrami. ~ hepatic, icter caracterizat prin creşterea bilirubinei conjugate şi neconjugate (directă şi indirectă) în sînge şi ţesuturi, scăderea pigmenţilor biliari din scaun şi creşterea lor în urină, alterări funcţionale şi morfologice hepa-tocelulare şi hepatocanaliculare (16). ~ hepatocanalicular, sin. : Icter colostatic, icter hepatic produs prin disfuncţia canaliculelor biliare, de origine toxică medicamentoasă sau virotică (16). ^ hepatocelular, icter hepatic determinat de lezarea celulelor hepatice prin factori infecţioşi (virusuri, leptospire, bacterii), toxici (alcool, fosfor etc.) sau hemodinamici (ficatd e stază) (16). ^ infeeţios. 1. Hepatită epidemică. 2. Termen generic pentru icterele de origine infecţioasă : virale, bacteriene, spirochetczice etc. (8). ^ de inoculare, Hepatită de inoculare. ^ mecanic, icter posthepatic prin retenţie biliară extrahe-patică (bilirubină conjugată), determinat de obstrucţia completă sau incompletă a căilor biliare extrahepatice (calcul, cancer, stricturi, paraziţi ş.a.); se caracterizează prin creşterea pigmenţilor biliari (bilirubină conjugată) şi a sărurilor biliare în sînge, ţesuturi şi urină, creşterea colesterolului şi a fosfatazelcr alcaline în sînge, decoîorarea scaunelor, absenţa atingerii hepatice (la început) (16). ~ nuclear, sindrom observat numai la nou-născut şi caracterizat, din punct de vedere anatomic, prin alterări şi impregnări cu pigmenţi biliari ale celulelor din nucleii cenuşii de la baza creierului. Clinic, pe lîngă coloraţia icterică a tegumentelor şi mucoaselor, se constată dispnee, inapetenţă, apatie cu hipertonie musculară şi moartea survine în cîteva zile. Vindecarea este rară şi deseori urmată de întîrzieri psihomotorii cu stare spastică a membrelor. Cel mai adesea, icterul nuclear este o formă a bolii hemolitice a nou-născutului (2). ~ picric, icter provocat artificial, în scop de simulare, prin ingestie de acid picric 0,30—1 g; după 24 ore apare coloraţia galbenă a tegumentelor, mucoaselor şi corneei; în urină se pune în evidenţă acid pi-cramic (23). ~ prin retenţie, icter datorit reten-ţiei biliare fie în urma unui proces hepatocanalicular, fie în urma unei compresiuni pe canalele biliare extrahepatice (16). ~ septicemic, icter apărînd în cursul diverselor septicemii, ca rezultat al lezării toxice sau septice a ficatului (8). ^ de tabără, Icter de campanie. Vezi şi: Gubler. Icterigen (icter -f gr. gennan = a produce). Care determină apariţia unui icter (16). Ictometru (lat. ictus = lovitură + gr. me-tron = măsură). Aparat pentru determinarea intensităţii şocului apexian (10). Ictus (lat. = lovitură). Denumire dată stărilor morbide instalate brusc (27). ~ apoplectic, debut brusc al accidentelor vasculare cerebrale însoţite de pierderea stării de cunoştinţă (27). ~ laringian, sin. : Vertij laringian, fenomen denumit şi ,,tuse sincopală” şi caracterizat prin pierderea cunoştinţei în timpul unui acces sever de tuse, survenind Ia un bolnav cu obstrucţie traheobronşică ; este datorit împiedicării întoarcerii venoase prin hipertensiune intratoracică de moment, ca şi unei creşteri a presiunii intra-craniene (10). -idă (gr. eidos = formă). 1. Sufix care introduce semnificaţia de asemănare ca formă cu termenul căruia este ataşat (32). 2. Sufix IDEE 11 IGNIS SACER pentru leziunile apărute prin sensibilizarea pielii, la distanţă de focarul primordial care conţine agentul etiopatogen (32). 3. Sufix indicînd un element mic sau tînăr (de ex. spermatidă) (32). Idee (gr. idea). Reflectarea realităţii în conştiinţă (Dicţionarul limbii române moderne). ~ dominantă, sin.: Idee obsesivă, idee adoptată de personalitatea individului şi care capătă rol preponderent în orientarea activităţii acestuia (35). ~ obsesivă, Idee dominantă. (35). ~prevalentă, judecată eronată care porneşte de la realitate şi care ocupă o poziţie exagerată, preponderentă în conştiinta individului, datorită coloraturii intens afective ; nu schimbă în esenţă concepţia individului despre lumea înconjurătoare (35). Identificare. în medicina legală, stabilirea identităţii prin consemnarea semnalmentelor generale antropometrice, dactiloscopice şi a semnelor particulare (tatuaje, stigmate profesionale, vicii de conformaţie) (23). ~ armei de foc, expertiză medico-legală prin care se stabileşte arma de foc care a produs o rănire, prin studiul orificiului de intrare, al tatuajului şi prin urmele lăsate de ţeava armei pe proiectil (23). ~ biologică, diferenţierea biologică, identificarea speciei zoologice prin seruri precipitante (23). ^ cadavrelor, stabilirea caracterelor fizice ale unui cadavru necunoscut, în scopul identificării (23). ~ dinţilor, studiul dentiţiei şi stabilirea particularităţilor morfologice şi patologice ale dinţilor şi lucrărilor protetice, în scopul stabilirii identităţii (23). ~ părului, stabilirea caracterelor morfologice macroscopice şi microscopice ale firului de păr, în scopul stabilirii originii şi apartenenţei de specie şi individuală (23). ~ scheletului, studierea originii şi caracterelor resturilor osoase, în scopul stabilirii sexului, vîrstei, taliei, caracterelor individuale şi a cauzei şi datei morţii (23). ~ unghiilor, stabilirea particularităţilor unghiilor, în scop de identificare (23). Identificaţie. în psihiatrie, identificarea propriei persoane cu o altă persoană (35). Ideovascular. Termen referitor la modificările circulatorii determinate de procese ideative sau halucinatorii (10). Idio- (gr. idios = propriu). Element de compunere care introduce în termeni sensul de propriu, particular, specific (32). Idioaglutinină. Aglutinină apărută în sînge fără o cauză cunoscută (injectare de antigen sau transfer pasiv de anticorpi) (15). Idiopatic (idio- + gr. pathos = boală). Denumire generică dată fenomenelor normale sau patologice de cauză necunoscută (15). Idiosincrazie (idio- + gr. syn = cu -f- kra-sis = temperament). Termen preluat din vechea teorie umorală şi însemnînd iniţial o* constituţie particulară a unui individ, datorită unui anumit amestec al „umorilor fundamentale”. A fost utilizat apoi (fără implicarea sensului precedent) pentru a desemna reactivitatea patologică a unei persoane faţă de diverse substanţe (alimente, medicamente, polen etc.), care nu provoacă nici o reacţie supărătoare la majoritatea indivizilor. Astăzi, fiind cunoscut că este vorba de reacţii alergice, termenul de idiosincrazie a ieşit din uz (3). ~ psihică, repulsie nemotivată faţă de obiecte, persoane,, fenomene din mediul înconjurător (35). Idiotrofic (idio- + gr. trophe = nutriţie). Care are aptitudinea de a-şi asigura propria nutriţie (4). Idioţie (gr. idiotes — idiot). Gradul cel mai avansat de oligofrenie, în care funcţiile psihice chiar cele mai elementare nu sînt evoluate, ceea ce duce la incapacitatea dezvoltării limbajului şi needucabilitate (35). ~ amaurotică, Degenerescenţă cerebromaculară. ^ mixede-matoasă, tulburare de dezvoltare neuropsihică, datorită hipotiroidismului congenital sau infantil (7). ~ mongoloidă, Boala Down, vezi Down. Idioventric-ular (idio- + lat. ventriculus = ventricul). Denumire dată manifestărilor cardiace de cauză exclusiv ventriculară (15). Idiozom (idio- -f- gr. soma = corpuscul), sin.: Centrotecâ. Aparatul central al unui spermatocit, incluzînd aparatul Golgi şi mitocondriile (1). Ienupăr. Iuniperus communis. Igienă (gr. hygiainein = a fi sănătos). Ramură a ştiinţei medicale care studiază influenţa condiţiilor de viaţă asupra sănătăţii omului şi elaborează măsurile îndreptate spre profilaxia apariţiei bolilor şi crearea condiţiilor ce asigură păstrarea şi promovarea sănătăţii (21). ~ bucală, acţiune de menţinere în stare de echilibru fiziologic normal a cavităţii bucale, prin asigurarea condiţiilor de autocurăţire şi prin practicarea măsurilor profilactice (spălarea dinţilor, detartraj) (38). ~ muncii, ramură a igienei care studiază modificările fiziologice ale organismului în timpul muncii şi interrelaţia organismului cu factorii de mediu industrial, dînd indicaţii asupra măsurilor organizatorice, sani-taro-epidemice şi curativo-profilactice necesare menţinerii capacităţii de muncă şi stării de sănătate a muncitorilor (21). Ignipunctură (lat. ignis — foc -f- punctura — înţepătură). Aplicarea cu ajutorul termo- sau electrocauterului a unor puncte de foc, în vederea distrugerii unui ţesut (11). Ignis sacer (lat. = focul sfînt). Denumire folosită în evul mediu pentru forma gangre-noasă a ergotismului (23). IGNIZARE 12 ILEOTRANSVERSOSTOMIE Ignizar© (lat. ignis = foc). Hipertermie produsă prin încălzire la surse calorice artificiale (4). Ihnogramă (gr. ichnos = urma piciorului, talpa + gramma — notare). înregistrarea urmei paşilor pe sol, formînd o imagine a mersului, din care se poate determina direcţia urmată, lărgimea şi unghiul pasului; metoda poate fi folosită în diagnosticul unor afecţiuni ca piciorul plat incipient etc. (4; 23). Ihtiism (gr. ichtys = peşte), sin. : Inhtio-zism. Intoxicaţie datorită consumului de carne de peşte alterat sau al unor specii de peşti care sînt toxici (unele specii de Muraena, Synanceae, Tallasophrynes) (23). Ihtiol. Produs obţinut prin distilarea şisturilor bituminoase, avînd acţiune antiinfla-matorie şi decongestivă; în uz extern este kera-tolitic (concentraţie 10 %) şi keratoplastic (concentraţie 1—5 %), antiseptic şi antipruriginos (13). Ihtioză (gr. ichtys = peşte -f -oză), sin. : Ichtyosis, Jchtyosis vera, Ihtioză vulgară. Dermatoză cu caracter familial, care începe în copilărie şi persistă toată viaţa, constînd din acoperirea permanentă a pielii cu scuame uscate ce amintesc solzii peştilor. Acoperirea cu scuame este generalizată şi dispusă simetric respectind marile plici şi porţiunile învecinate. Este considerată ca o malformaţie a pielii, constînd dintr-o diminuare a secreţiei sebacee şi sudoripare. După intensitatea uscăciunii şi aspectul scua-melor există următoarele forme: i. furfuracee sau pitiaziformă; i. neagră; i. netedă; i. sauro-dermică (sin.: Ichtyosis cyprina^ Sauriazâ); i. scutulară; i. sidefie etc. (12). ~ anserină juvenilă, Keratoză pilară. ~ eaşecticilor, sin. : Ichtyosis tabescentium, Pseudoihtioza caşecticilor, stare de uscăciune şi descuamare a pielii, inte-resînd mai ales trunchiul şi feţele de extensiune ale membrelor, apărînd la caşectici şi fiind determinată de o tulburare a secreţiilor cutanate şi o troficitate imperfectă a epidermului (12). ~ congenitală, Ihtioză fetală. ~ cornoasă, Keratoză pilară. ~ fetală, sin. : Hiperkeratoza difuză fetală, Ihtioză congenitală, Keratomul malign difuz congenital, malformaţie congenitală constatată chiar din momentul naşterii şi care se manifestă printr-o îngroşare considerabilă a epidermului şi apariţia de fisuri profunde. După Riecke sînt 3 tipuri: a) gravă, ducînd ia deces; b) larvată sau uşoară, copilul supravieţuieşte; c) tardivă, aceasta suprapunîndu-se cu ihtioză vulgară (12). foliculară, denumire desuetă folosită de White pentru cazuri de keratoză foliculară sau diskeratoză foliculară (12). ~ liniară eireumflexă (Comei), dermatoză de etiologie neprecizată, întîlnită la femei; este localizată pe regiunea abdominală şi formată din elemente hiperkeratozice serpiginoase sau poli-ciclice, formînd ghirlande paralele de o parte şi de alta a liniei mediane (12). ^ vulgară, Ihtioză. II. Simbolul iliniului (5). Ileită (ileon + -ită). Afecţiune inflamatorie a ileonului (16). ~ terminală, Boala Crohn, vezi Crohn. Ileo-, ilio- (lat. ileum = pîntece). Element de compunere care introduce în termeni referirea la os ilium sau la porţiunea ileală a intestinului subţire (32). Ileocolită (ileo- + gr. kolon = intestin gros + -ită). Inflamaţie a ileonului şi colonului (2). ~ ulceroasă cronică, ileocolită cu evoluţie îndelungată, manifestată prin diaree, anemie, febră şi avînd leziuni cu caracter ulcerativ (2). Ileocoloplastie (ileo- + gr. kolon — intestin gros -f plassein = a forma). Interpunerea operatorie a unei anse intestinale pe traiectul colonului, pentru a se permite refacerea continuităţii digestive după colectomie (11). Ileocolotifus (ileo- + gr. kolon = intestin gros + gr. typhos = tifos). Formă de febră tifoidă la care, pe lîngă leziunile de la nivelul ileonului, se observă leziuni similare ale folicu-lilor intestinului gros (2). Ileon (lat. ileum). Ileum. Ileoproctie (ileo- -f gr. proktos = rect). Ileostomie. Ileorectocoloplastie. Interpunerea operatorie a unei anse ileale pe traiectul colonului şi parţial a rectului, în scopul de a se permite restabilirea continuităţii digestive după rectocolec-tomie (11). Ileosigmoidoanastomoză. Ileosigmoidostomie. Ileosigmoidostomie, sin.: Ileosigmoidoanastomoză. Crearea operatorie a unei anasţomoze între ileon şi colonul sigmoid, în scopul de a s curtcircuita un obstacol colic (11). Ileostomie (ileo- + gr. stoma = gură, deschidere), sin.: Ileoproctie. Deschiderea unei anse intestinale ileale la piele, în scopul de a se permite evacuarea conţinutului intestinal (11). Ileotifus (ileo- -f- gr. typhos — tifos). Formă obişnuită de febră tifoidă la care leziunile plăcilor Peyer şi ale foliculilor se găsesc în segmentul inferior al ileonului (2). Ileotransversoanastomoză. Ileotransversosto-mie. Ileotransversostcmie, sin.: Ileotransverso- anastomoză. Crearea operatorie a unei anasto-moze între ileonul terminal şi colonul transvers, în scopul de a se scurtcircuita un obstacol cecal sau colic drept (11). ileum 13 IMAGINE FALSĂ Ileum (lat. = ileon), sin.: Ileon. Porţiunea distală a intestinului subţire, care se întinde de la jejun la intestinul gros (1). Ileus (gr. eileos, de Ia eilein = a răsuci). Sindrom de ocluzie intestinală prin răsucire (volvulus). Termenul se foloseşte impropriu, pentru a defini orice fel de ocluzie intestinală (11). Ilfeld-Holder. Diformitatea proeminenţa scapulei, cu dificultate în mişcarea de abducţie a braţului, mai ales de la 90° în sus (24). Iliacus. Vezi Tabelul muşchilor. ~ minor, variantă a muşchiului iliac care se inserează pe capsula articulaţiei şoldului (1). Iliadelphus (ilium + gr. adelphos = frate). Iliopagus. Ilikibiologie (C.I. Parhon). Biologia vîrste-lor (7). Iliniu. Simbol II. Denumire veche folosită pentru definirea elementului chimic cu numărul atomic 61, promeţiu (5). Ilio-. Vezi Ileo-. Iliocapsulotroehantericus. Variantă a muşchiului iliacus minor, în care unele fibre se inserează şi pe trohanterul mic (1). Iliococcygeus. Porţiune a muşchiului levator ani, care acoperă muşchiul obturator intern (1). Iliofemuroplastie. Termen folosit în literatura anglo-saxonă pentru artrodeza coxofemu-rală cu grefon extraarticular (24). Iliopagus (ilio- + gr. pagos — care este fixat), sin. : Iliadelphus. Monstruozitate bige-melară, în care feţii sînt uniţi prin regiunea iliacă (1). Iliothoracopagus (ilio- -f lat. thorax = tora-ce + gr. pagos = care este fixat). Monstruozitate bigemelară în care feţii sînt uniţi lateral prin regiunile toracică şi iliacă (1). Ilioxiphopagus (ilio- -f- xifoid -f gr. pagos = care este fixat). Monstruozitate bigemelară în care feţii sînt uniţi de la xifoid pînă la regiunea iliacă (1). Ilium (lat. = bazin, flanc). 1. Flanc. 2. Porţiunea superioară mare a osului coxal, constituind un os separat la fetus (1). Illyes. Pielotomia procedeu de pieloto-mie prin deschiderea bazinetului dedesubtul vaselor pediculare (11). Iluminare (lat. illuminare = a ilumina). Densitatea fluxului luminos care' cade pe o anumită suprafaţă. Unitatea de măsură este luxul (20). ~ laterală a ochiului, iluminarea ochiului prin focalizarea cu ajutorul unei lentile puternice a unei surse laterale de lumină, în scopul examinării polului anterior al ochiului (28). Iluminat. Modul de realizare a iluminării într-un anumit loc. Se deosebesc iluminatul natural, asigurat de lumina solară, şi iluminatul artificial. în funcţie de activitate, iluminatul trebuie să aibă anumite valori. în încăperile cu activitate obişnuită (scris, citit), iluminatul minim este de 70—100 lucşi (20). — general, iluminat în care sursele de lumină sînt repartizate astfel incit să lumineze întreaga încăpere de lucru (9). ~ local, iluminat care realizează o iluminare intensă numai a anumitor obiecte, printr-o amplasare adecvată a surselor de lumină (9). ~ mixt, sistem de iluminat care foloseşte iluminatul general şi cel local (9). Iluzie (lat. illusio). Percepţie falsă cu obiect real (35). ~ de afect, iluzie datorită unei tensiuni afective puternice (mai frecvent prin anxietate) (35). ~ Fregoli (după numele unui iluzionist), falsă recunoaştere a unor persoane despre care bolnavul afirmă că reprezintă urmăritorul său sub diferite deghizări (35). ~ de neatenţie, iluzie datorită scăderii atenţiei, apă-rînd în oboseală, precum şi la deliranţi, paralitici (35). ~ optică, senzaţie vizuală produsă printr-o interpretare incorectă a unui stimul luminos (28). ^ sosiilor, sin. : Sindromul Cap-gras, falsa recunoaştere a unei persoane cunoscute, bolnavul considerînd că aceasta este înlocuită cu o persoană străină care are aceeaşi înfăţişare (35). Imagine (lat. imago). Reprezentare corticală a unui obiect din lumea exterioară, prin intermediul aparatului receptor al analizorului optic (28). ~ adevărată, termen folosit în caz de diplopie pentru imaginea primită de ochiul nedeviat şi care este proiectată pe maculă (28). Imagini chistice osoase. Imagini radiografice caracterizate prin exces de transparenţă, cu localizare centrală sau subcorticală, solitare sau multiple, care deformează moderat osul; au ca substrat histologic un ţesut neosificabil (dis-plazii şi distrofii) (36). ~ de ,,coajă de ou”, calci-ficare a capsulei ganglionilor hilari, întîlnită în silicoza avansată, mai rar în tuberculoză (9). ~ consecutivă, sin. : Postimagine, imagine care persistă un timp după încetarea unui stimul luminos (28). ~ corporală (Lhermitte), Schemă corporală. ~ dublă, două imagini, una falsă şi una reală, care sînt văzute cînd un ochi este deviat (28). ~ electronică, figură care reflectă imaginea unui obiect, obţinută cu ajutorul unui flux electronic; se poate obţine prin transmisiune, cînd electronii străbat obiectul, prin reflectarea electronilor de către obiect, prin emisiune în care obiectul însuşi este sursă de electroni (6). ^ entoptică, proiectarea în focarul anterior al dioptrului ocular a imaginii unor elemente din interiorul ochiului (28). ~ falsă, imagine realizată prin ochiul deviat în strabism; apare diplopie, deoarece IMAGINE DE „FURTUNĂ DE ZĂPADĂ" 14 IMINENŢĂ DE RUPTURĂ UTERINĂ imaginea este proiectată pe o parte periferică a retinei şi nu pe maculă (28). ~ de „furtună de zăpadă”, aspect radiologie al silicozei (stadiul al II-lea), caracterizat prin existenţa xle numeroşi noduli de dimensiuni relativ mari (4—5 mm) (9). ~ hidroaerică, imaginea radio-logică a unei cavităţi în care există lichid şi aer; este formată din opacitate lichidiană orizontală, deasupra căreia se găseşte o zonă de hiperluminozitate (aer) ; se întîlneşte în abcesul pulmonar, caverna tuberculoasă, hidropneumo-torax etc. (34). ~ lacunară, în radiologie, imaginea unei formaţiuni tumorale care proemină în lumenul unui organ cavitar umplut cu o substanţă de contrast, determinînd o lipsă de umplere parţială (36). ~ paradoxală de pneumo-torax, aspect radiologie neobişnuit al unui pneu-motorax în care punga de aer apare mai intens opacă decît imaginea plămînului colabat; se explică prin îngroşarea accentuată a pleurei parietale (36). Imagini pulmonare mixte. Imagini radiologice pulmonare complexe constînd din zone de transparenţă crescută şi zone de opacifiere cu nivel de lichid. înălţimea nivelului de lichid variază în funcţie de poziţia (sediul) bronhiei de drenaj permeabile (36). ~ răsturnată, imagine inversă realităţii (28). ~ reală, imaginea formată în focarul posterior al unei lentile convergente (28). ~ reflectată, imagine formată pe o suprafaţă reflectantă (28). ~ remanentă, persistenţa imaginii pe ecranul întăritor (folie), datorită fenomenului de fosforescenţă (36). ~ de rozetă, vezi Hargraves. ~ stereoscopică, imagine în relief (28). ~ de „sticlă pisată”, aspect radiologie de voal cu mici neomogenităţi, întîlnită în azbestoza pulmonară (9). Vezi şi: Purkinje-Sanson, Stierling. Imago (lat. = asemănare, chip). Stadiul de dezvoltare completă a diferitelor insecte (forma adultă) (31). Imagocid (lat. imago + caedere = a omorî). Substanţă cu acţiune de distrugere asupra insectelor adulte (31). Imatur. Termen înlocuit astăzi, conform avizului comisiei de specialişti a O.M.S., cu acela de prematur (33). Imbecilitate (lat. imbecillus = slab de minte). Oligofrenie de gravitate mijlocie, în care deficitul de dezvoltare a funcţiilor psihice nu permite şcolarizarea, însă este posibilă însuşirea unor cunoştinţe elementare, dobîndirea în oarecare măsură a limbajului şi a unor deprinderi de muncă fără tehnicitate (35). Imbibiţie (lat. imbibere = a sorbi). 1. Absorbţia unui lichid de către un corp solid, fără schimbări chimice în structura lor (15). 2. Pătrunderea unui lichid în ţesuturi, printre spaţiile intercelulare (2). ~ cadaverică, la cada- vru, hemoglobina globulelor roşii trece în plasmă şi împreună cu ea difuzează prin pereţii vaselor în ţesuturile învecinate, aşa îneît endo-cardul, endarterele şi chiar ţesuturile învecinate capătă culoarea roşie-cafenie (2). Imersiune (lat. immergere = a scufunda). 1. Introducerea parţială sau totală a unui corp în lichide (4). 2. Vezi Lichid de imersiune. 3. Vezi Obiectiv de imersiune. Imhoff, Karl. Bazinul bazin de sedimentare care comunică în porţiunea inferioară cu un al 2-lea bazin în care cade sedimentul (nămolul). Prezintă avantajul că nămolul rezultat este supus unei descompuneri înainte de evacuare şi deci nu mai este nociv (20). Paharul dispozitiv pentru determinarea sedimentului din ape, format dintr-un pahar conic de 1 000 cm3 gradat în cm (20). Imidazol, sin. : Glioxalinâ. C3H4N2. Substanţă cu nucleu heterociclic diazotat, cu proprietăţi bazice accentuate. Constituie structura de bază a numeroşi metaboliţi intermediari, cunoscuţi sub numele de imidazoli, din care fac parte : histidina (P-imidazolil-a-alanina) şi produsul său de decarboxilare (acidul urocanic), histamina (imidazolil-4 p-etil-amina) şi derivaţii săi (N-acetil-, l-metil-, 3-metil- şi 1,3-dimetilhista-mina), imidazolacetaţii etc. (5). (3-Imidazolil-ot-alanină, Histidină. Imidazolil-4 ((B-etil)-aminâ. Histamină. Iminenţă (lat. immihens). Stare gata să se producă (32). ^ de infarct, vezi Sindrom coronarian intermediar. ^ de naştere, stare întîlnită uneori la o gravidă între luna a Vil-a şi termen, caracterizată prin dureri lomboabdo-minale ritmice, însoţite cîteodată de eliminare de glere, pierderi de lichid amniotic şi scurtarea colului uteri,n. Starea poate fi trecătoare sau prevesteşte începutul naşterii (18). ~ de ruptură perincală, stare a perineului la naştere în timpul degajării craniului fetal, caracterizată prin destinderea sa maximă; tegumentele capătă un aspect lucios şi se albesc în zona în care se produce ruptura (18). ~ de ruptură a unei sarcini extrauterine, stare întîlnită uneori la o gravidă cu sarcină extrauterină şi caracterizată prin dureri mai mult sau mai puţin intense în etajul abdominal inferior, predomi-nînd într-o fosă iliacă, mici pierderi de sînge prin vagin şi uneori stări sublipotimice. Constituie semne premergătoare ruperii unei trompe gravide, însă nu obligatorii (18). ~ de ruptură uterină, sin. : Sindromul Bandl-Frommel, stare premergătoare unei rupturi uterine, manifestată în cursul travaliului şi caracterizată prin dureri abdominale intense, tensiunea ligamentelor rotunde şi creşterea în înălţime a segmentului inferior (ridicarea spre ombilic a inelului Bandl) (18). IMINODIPEPTIDAZĂ 15 IMPETIGO HERPETIFORM Iminodipeptidază, sin. : Prolinazâ. Enzimă care catalizează hidroliza dipeptidelor în a căror structură intră prolina sau hidroxiprolina. Ionul Mn2+ este necesar pentru activarea enzimei (5). Imipramină. Derivat iminodibenzilic cu acţiune antidepresivă, folosit în melancolie şi alte stări depresive (13). Imobilitate pupilară, sin. : Rigiditate pupi-larâ. Areflexie pupilară (28). Imobilizare (lat. immobilitas). 1. Acţiunea de a aduce în stare de nemişcare, de neclintire (24). 2. în ortopedie imobilizarea se poate referi la una, la mai multe articulaţii sau la întreg corpul; este simptomatică (prin boală) sau terapeutică, cînd se realizează fie cu mijloace conservatoare (aparate gipsate sau ortopedice, extensiune continuă sau mijloace improvizate), fie cu mijloace chirurgicale (artrodeză). Poate să fie absolută sau relativă, definitivă, temporară, provizorie sau intermitentă (24). ~ corzii vocale, pierderea mobilităţii corzii vocale produsă prin cauze variate : infiltraţie difuză a unui neoplasm, paralizie recurenţială, artrită crico-aritenoidiană (30). Impact (lat. impactas). Forţa exercitată prin proiecţia unui obiect asupra altuia. Se foloseşte pentru desemnarea unui principiu de recoltare a aerosolilor din aer (pulberi, microorganisme) constînd din proiectarea unui jet de aer pe o suprafaţă adezivă (impact uscat) sau într-un lichid (impact umed) (20). Impactare. Menţinere în contact strîns (24). ^ dentară, Incluziune dentară. ~ osoasă, Compactare osoasă. Impactor. Aparat folosit pentru impactare, cu ajutorul prinderii fragmentelor osoase în broşe sau şuruburi, impactarea avînd loc în acest caz în mod gradat, cu ajutorul unui şurub fără sfîrşit sau prin adaptare la o extremitate osoasă pe care se bate cu ciocanul (24). Vezi şi: Smith-Petersen. Impaludare (in- + lat. palus = mlaştină). Apariţia şi înmulţirea cazurilor de malarie într-un teritoriu anumit (31). ~ terapeutică, Malarioterapie. Imparidigitat (lat. impar = desperecheat + digitus = deget). Care are un număr inegal de degete la mîini sau picioare (1). Impedanţă (lat. impedire = a împiedica). 1. Mărime reală şi pozitivă caracteristică unui circuit electric dipolar de curent alternativ în regim permanent sinusoidal de frecvenţă dată, egal cu raportul dintre tensiunea aplicată la borne şi valoarea efectivă a curentului care trece prin circuit cînd în acesta nu se induc tensiuni electromotorii. Se exprimă prin relaţia Z= R2 + ^Lco — dintre reactanţa inductivă (Lco) şi reactanţa capacitivă Unitatea de măsură este ohmul (Q). La ţesuturile biologice nu apare reactanţa inductivă, impedanţa fiind alcătuită numai din sumarea rezistenţei ohmice şi a capacitanţei (reactanţa sau rezistenţa capacitivă). Se modifică în cazul excitării, leziunii şi morţii celulelor (6). 2. Forţă de opunere a mediilor prin care trece vibraţia acustică în drumul ei din aerul înconjurător pînă la organul acustic Corti; este în funcţie de frecare, masă, rigiditate, frecvenţa sunetului. Cu cît impedanţa este mai mare, cu atît sunetul ajunge la urechea internă cu o intensitate mai mică, pragul auditiv fiind mai ridicat (30). Imperforaţie (in- + lat. perforare = a perfora). Lipsa unui orificiu (32). ^ anală, Anus imperforat. ~ coanală, sin. : Atrezie coanală, ocluzie anormală congenitală a orificiului coa-nal, parţială sau totală, membranoasă sau osoasă (30). ~ esofagiană, anomalie congenitală constînd din întreruperea esofagului la un nivel oarecare, segmentul cranial (de 2 — 7 cm) ter-minîndu-se în fund de sac (11). ~ himenială, sin. : Atrezie himenială, malformaţie congenitală caracterizată prin lipsa orificiului himenial. După pubertate determină producerea de hema-tocolpos (18). Impetiginizare. Suprainfectarea unei leziuni banale cutanate cu strepto-stafilococi; duce la o piodermizare care îmbracă aspectul clinic al unui impetigo (12). Impetigo (lat. = pecingine). Denumire dată unui grup de dermatoze infecţioase streptococice sau stafilococice, caracterizate prin formarea de bule sau veziculopustule, care după deschidere formează eroziuni acoperite cu cruste (12). ~ Bockhard, Impetigo folicular. ~ circlnat, formă de impetigo contagios, în care leziunile se dispun în arcuri de cerc (12). ~ comisural, Zăbăluţă. ~ contagios, sin. : Impetigo strepto-cocic, Impetigo Tilbury-Fox, dermatoză infec-ţioasă streptococică inoculabilă şi autoinocula-bilă, debutînd în general la faţă, la copii, prin bule cu conţinut la început clar, apoi purulent care se erodează, iai* suprafeţele se acoperă cu cruste de culoarea mierii (cruste melicerice) (12). ~ folicular, sin. : Impetigo Bockhart, Impetigo stafilococic, dermatoză infecţioasă stafilococică, debutînd prin foliculite care, prin autoinocu-lare, se extind formînd placarde erodate acoperite cu cruste (12). ^ herpetiform, afecţiune rară a pielii, de cauză necunoscută, apărînd mai ales la femei gravide şi constînd dintr-o erupţie acută de mici pustule miliare sterile, care con-fluează în placarde eritematoase vaste, crus-toase la centru şi pustuloase la periferie. Se însoţeşte de fenomene generale grave : febră, IMPETIGO PERIUNGHIAL 16 IMPRESIUNI PAPILARE frisoane, tetanie, eclampsie; în peste 25% din cazuri are prognostic fatal (12). ^ periunghial, Turniolă. — seabida (Alibert), varietate de para-keratoză asemănătoare cu falsa tenie amianta-cee, interesînd regiunea păroasă a pielii capului şi avînd drept cauză favorizantă pediculoza. Leziunile crustoase, durînd luni de zile, lasă în urma lor cicatrice alopecice definitive (12). ~ stafilococic, Impetigo folicular. ~ strepto-coeic, Impetigo contagios. ~ Tilbury-Fox, Im-petigo contagios. ~ ulceros, Ectimă. ~ vulgar, formă de impetigo pricinuit de o infecţie dublă, stafilococică şi streptococică (12). Vezi şi: Bockhart, Tilbury-Fox. Impinger. Aparat care funcţionează după principiul impactului şi care este folosit pentru recoltarea* în lichid, a particulelor suspendate în aer. Este întrebuinţat pentru determinări graviconimetrice, avînd o eficienţă de 80 — 98 % (9). Implant (in- + lat. plantare = a însămînţa). 1. Fragment de ţesut izolat introdus într-un alt ţesut similar sau de alt fel (11). 2. Substanţă medicamentoasă sub formă solidă introdusă într-un ţesut, în vederea unei acţiuni sau resorbţii lente (11). împlânte hormonale. Comprimate de compuşi hormonali preparate steril, destinate a fi introduse printr-o mică incizie sub piele, permiţînd o resorbţie lentă care asigură o acţiune prelungită (13). ~ osos, Grefon osos. ~ protetic, procedeu în care se introduce chirurgical, subperiostal, un implant metalic, confecţionat pe un model care-i garantează adaptarea intimă pe os. Implantul în formă de schelet prezintă stîlpi care perforează mucoasa şi pe care se fixează lucrarea protetică dentară. Este practicat de obicei în edentaţia totală a arcadei inferioare mandibulare (38). Implantare (in- -}- lat. plantare = a însămînţa). Metodă terapeutică care constă din aplicarea unui implant (11). ~ cap la cap, anas-tomozarea termino-terminală a două segmente intestinale sau vasculare (11). ^celulară, metastaze prin implantare, cînd celule izolate sau grupe de celule tumorale pot să se fixeze în condiţii speciale pe anumite suprafeţe (de ex. carcinomul buzei, în care metastazarea se poate face de la buza inferioară la cea superioară sau invers, prin implantare celulară) (2). ~ dentară, introducerea unui dinte într-o alveolă naturală sau creată artificial (38). ~ de fistulă, procedeu de cură a unui traiect fistulos care coinunică cu un organ secretor prin implantarea capătului exterior al traiectului într-un segment al tubului digestiv (11). ~ ovariană, intervenţie chirurgicală constînd din extirparea totală sau parţială a ovarului, fixîndu-1 în muşchii drepţi abdominali, în miometru sau în alt ţesut (18). ~ ovarouterină, fixarea ovarului, după extir- parea trompei obstruate, în orificiul uterin al acesteia. Se utilizează în tratamentul chirurgical al sterilităţii feminine (18). ~ tubară, intervenţie chirurgicală constînd din fixarea trompei la uter, după rezecarea porţiunii obliterate, pentru restabilirea permeabilităţii ute-rotubare. Este indicată în sterilitatea feminină, prin obliterare tubară în porţiunea istmică sau interstiţială (18). ~ tubouterină, fixare prin sutură a unui fragment distal al trompei ute-rine, în uter, după extirparea unui fragment proximal, pentru a obţine permeabilitatea tubară. Se utilizează în tratamentul chirurgical al sterilităţii feminine (18). Impotentia (in- -f lat. potentia = putere), sin. : Impotenţă. Lipsă de vigoare; neputinţă (15). ~ coeundi, incapacitate de copulare, prin lipsa erecţiei, vicii de conformaţie a organelor genitale sau boli generale, sau din cauze psihice (23). ~ generandi, incapacitatea de procreare datorită lipsei spermatozoizilor sau unei defecţiuni fizice (boală sau viciu de conformaţie) (23). ~ gestandi, la femeie, incapacitate de a duce sarcina la termen (23). ~ parturiendi, la femeie, incapacitatea de a da naştere fătului pe cale naturală (23). Impotenţă (in- + lat. potentia = putere). Impotentia. ~ funcţională, imposibilitatea de a mobiliza activ un membru sau un segment de membru, semn major în afecţiunile traumatice şi ortopedice (24). ~ lungului peronier, termen folosit de Duchenne pentru piciorul plat (24). ~ psihică, impotenţă sexuală pe fond de anxietate, cu determinare psihogenă, de obicei temporară (35). ~ sexuală, imposibilitatea bărbatului de a îndeplini în mod normal actul sexuai ai). Impregnare (lat. impregnare = a impregna). Depunerea unui corp solid, transformat în particule foarte mici, în alt corp solid (2). ~ difuză de fier, depunere de hemosiderină în fibrele cola-gene şi elastice ale ţesuturilor învecinate zonelor cu hemoliză intra- şi extravasculară sau în hemocromatoză; procesul se observă mai frecvent în pereţii vaselor mici ale creierului, lîngă vechile focare de hemoragie şi de ramoliţie, în trabeculele şi vasele splinei în cazul hemoside-rozei şi în diferite organe în cazul hemocroma-tozei (2). ~ metalică, metodă de punere în evidenţă a unor componente celulare şi tisulare după precipitarea unei cantităţi de metal redus la nivelul lor (2). Impresiune (lat. impressio). Impressio. bazilară, Platibazie. ~ digitală, urma, amprenta desenului papilar al unui deget (23). ~ palmară, amprenta desenului palmar (23). Impresiuni papilare. Reproducerea desenelor papilare digitale, palmare şi plantare, în scopul identificării IM'PR'ESIUNE PLANTARA 17 IMUNITATE NATURALA persoanei căreia aparţin (23). ~ plantară, amprenta desenului plantei (23). Impressio (lat. = impresiune), sin. : Impre-siune. Zonă în suprafaţa exterioară a unui organ prin care acesta ia contact direct cu alt organ vecin a cărui formă este uşor imprimată pe această faţă (1). Impressiones digitatae. Urmele circuinvoluţiilor cerebrale pe faţa endocra-niană a oaselor bolţii (1). ~ ligamenti costoela-vieularis, sin. : Tuberositas costalis claviculae, arie pe suprafaţa inferioară a extremităţii mediale a claviculei, pe care se inserează ligamentul costoclavicular (1). Impuls (lat. impulsus = impuls, imbold). 1. Forţă care determină o acţiune (4). 2. Mărime egală cu produsul dintre valoarea medie a forţei şi intervalul de timp în care se studiază acţiunea sa. Impulsul de tensiune realizează excitaţia şi are cel mai des o formă rectangulară (6). ~ nervos, impuls transmis prin intermediul căilor nervoase (27). Impulsiune (lat. impulsus = impuls, imbold). Comiterea unor acte neaşteptate şi nemotivate de multe ori cu caracter agresiv (35). Impurificare (in- + lat. purificare = a curăţa). Alterarea compoziţiei normale a unui mediu sau a unui produs, prin adăugarea uneia sau a mai multor substanţe străine (20). ~ aerului, pătrunderea în aer a unor substanţe străine de compoziţia lui normală (microorganisme, pulberi, gaze, vapori toxici) (20). ~ apei, pătrunderea în apă a unor substanţe în afara acelora care rezultă din fenomenele fizico-chi-mice şi biologice desfăşurate în mod natural în cadrul circuitului apei în natură. Impurificarea se realizează cu floră străină apei (de impurificare), cu substanţe toxice, suspensii, substanţe plutitoare. Prezenţa acestora poate modifica procesele biologice naturale ale apei şi provoca îmbolnăvirea persoanelor care o consumă (20). Imun (lat. immunis = scutit, apărat). Termen care se aplică unui organism nereceptiv faţă de o infecţie sau rezistent la acţiunea nocivă a agenţilor infecţioşi şi a substanţelor produse de aceştia (boală infecţioasă sau toxiin-fecţioasă). Se aplică (rareori) şi rezistenţei la alte boli (3). Imunitate (lat. immunitas). Stare de lipsă de receptivitate a organismului faţă de un agent infecţios sau un produs nociv. Termenul se foloseşte atît pentru desemnarea stării de nerecep-tivitate totală faţă de o infecţie, cît şi pentru lipsa de receptivitate parţială. în funcţie de natura ei, imunitatea poate fi înnăscută (rezistenţă naturală) sau dobîndită (3). ^ activă, stare de imunitate dobîndită, indusă prin contactul cu agentul patogen sau cu produsele acestuia, putînd apărea fie în urma trecerii printr-o boală (imunitate dobîndită activ pe 2 - c. 484. cale naturală), fie în urma vaccinării (imunitate dobîndită activ pe cale artificială). Imunitatea activă se instalează lent, în cîteva săptă-mîni, şi este de lungă durată (3). ~ antibacte-riană, tip de imunitate întîlnit în cazul bolilor determinate în mod esenţial de multiplicarea şi difuzarea în organism a unui agent patogen bac-terian (3). ~ antitoxică, tip de imunitate întîlnit în cazul bolilor determinate în mod esenţial de componenta toxică (exotoxină) a agentului patogen (b. difteric, b. tetanie etc.). Factorul răspunzător de imunitate antitoxică este anti-toxina (3). ~ artificială, stare de imunitate dobîndită, care se conferă printr-un mijloc artificial fie în mod activ (vaccinare), fie în mod pasiv (seroterapie) (3). ~ celulară, una dintre componentele imunităţii naturale, repie-zentată de capacitatea de fagocitoză a unor celule mezenchimale, determinînd apariţia unui proces inflamator la locul de pătrundere a unui agent nociv, cu scopul localizării, distrugerii şi eliminării sale. Uneori, termenul se foloseşte în sensul sinonim imunităţii tisulare (3). ~ colectivă, gradul de rezistenţă a unei populaţii faţă de o anumită infecţie, conferit de imunitatea parţială sau totală dobîndită prin îmbolnăviri manifeste sau inaparente anterioare (8)-~ congenitală, stare de imunitate dobîndită, care apare la nou-născut în urma transferului de anticorpi serici materni pe cale naturală (placentă, colostru); este o stare de imunitate dobîndită pasiv pe cale naturală (3). ~ dobîn~ dită, imunitate cîştigată de organism fie în mod activ prin contactul cu agentul patogen sau produsele acestuia (trecere prin boală sau vaccinare), fie în mod pasiv prin transferul de anticorpi (3.) z*-' de infecţie, sin. : Premuniţie, stare de imunitate dobîndită, care se manifestă prin incapacitatea unui organism de a se suprain-fecta cu un agent patogen în cursul unei infecţii determinate de acelaşi germen. Imunitatea de infecţie se întîlneşte în special în boli cronice cu evoluţie lungă, cum ar fi sifilisul, tuberculoza, boli în care agentul etiologic rămîne cantonat în organism un timp îndelungat (3). ~ încrucişată, imunitate faţă de o infecţie,, obţinută prin imunizare naturală sau artificială, cu un microorganism diferit de agentul etiologic al infecţiei respective, dar cu care acesta prezintă o înrudire antigenică (3). ^ înnăscută, Imunitate naturală. ^ locală, stare de imunitate realizată în măsură mai mare la nivelul porţii de intrare în organism a agentului patogen sau a organului de elecţie decît în restul organismului (3). ~ naturală, sin. : Imunitate înnăscută, Rezistenţă naturală, stare de nereceptivi-tate totală şi înnăscută a organismului faţă. de infecţii, condiţionată de particularităţi biologice, proprii unei anumite specii animale. Este an IMUNITATE PARAZITARĂ 18 IMUNOTRANSFUZIE o trăsătură de specie care se transmite ereditar. Principalele proprietăţi biologice care determină imunitatea naturală sînt barierele cutanate şi mucoase, inflamaţia şi fagocitoza, factorii umorali nespecifici etc. (3). ~ parazitară, stare de rezistenţă naturală sau dobîndită a organismului faţă de diferiţi paraziţi (31). ~ pasivă imunitate dobîndită prin transfer de anticorpi de la un alt organism, pe cale naturală (transfer transplacentar, colostru, lapte) sau artificială (seroprofilaxie, seroterapie) (3). ~ tisulară, stare de rezistenţă specifică bazată pe formarea de anticorpi tisulari sau pe modificări ale metabolismului celular sub acţiunea germenilor respectivi vii, atenuaţi sau modificaţi, dar niciodată morţi (22). ~ umorală, tip de imunitate dobîndită, în care anticorpii circulanţi joacă rolul hotărîtor (3). Imunizare (fr. immuniser ==■ a imuniza). Dobîndirea unei stări de rezistenţă specifică faţă de o anumită infecţie (3). ~ activă, imunizare care are loc prin vaccinare sau în urma trecerii prin boală, cînd organismul îşi elaborează singur factorii rezistenţei specifice faţă de agentul în cauză (3). ~ ocultă, imunizare activă produsă printr-un mecanism insuficient clarificat, rezul-tînd uneori în urma unei infecţii inaparente (3). ~ pasivă, imunizare de scurtă durată, care are ioc prin administrarea parentcrală a unui ser bogat în anticorpi corespunzători, în general, de la animale hiperimunizate în mod activ (3). Imuno- (lat. immunis = scutit, apărat). Element de compunere care introduce în termeni referirea la starea de imunitate (32). Imunoaglutinină. Aglutinină imună. Imunoanticorp (lat. immnnis = scutit, apărat + anticorp). Anticorp format în urma unui proces cunoscut de imunizare naturală sau artificială, în opoziţie cu anticorpii zişi naturali (3). Imunochimie. Disciplină de graniţă, între imunologie şi biochimie, care studiază din punct de vedere chimic componentele celulelor micro-biene ale plantelor şi ale animalelor capabile să participe la procesele imunitare (5). Imunocompetcnt. Termen care se aplică celulelor implicate în reacţiile de imunitate, în special celor capabile de a forma anticorpi, sau unui organism capabil de a prezenta reacţii de imunitate (3). Imunoelectroforeză. Adaptare a tehnicii elec-troforetice pentru studiile imunochimice; se bazează pe identificarea, prin seruri imune, a componentelor antigenice dintr-un produs, după separarea lor electroforetică (5). Imunofluorescenţă. Reacţie de imunofluores* cenţă. Imunogen (imuno- + gr. gennan = a pro^ duce). Care are proprietatea de a conferi imunitate (22). Imunoglobulină. Fracţiune proteică din serul sanguin care migrează electroforetic cu viteza cea mai redusă şi care conţine majoritatea anticorpilor sanguini. în practica medicală este folosită, sub formă injectabilă (gammaglobu-lină), pentru creşterea rezistenţei organismului contra unor infecţii. Se deosebesc în prezent 5 clase, desemnate prin IgG, IgA, IgM, IgD, IgE şi care pot fi sub divizate după diverse criterii (3 ; 5). Imunohematologie (imuno- + hemato + gr. logos = ştiinţă). Ramură nouă a hematologiei, bazată pe concepţia că o serie de hemopatii, caracterizate prin scăderea numărului elementelor sanguine — în mod izolat, combinat sau global — rezultă din acţiunea unor factori imu-nologici — anticorpi — formaţi sub impulsul dat de unii factori antigenici, exogeni sau endogeni (19). Imunohemoliză (imuno- + gr. haima = sînge -f lysis = distrucţie). Liza hematiilor sub acţiunea anticorpilor antieritrocitari corespunzători şi a complementului. Complementul nu acţionează decît asupra hematiilor care s-au combinat cu anticorpul (hematii „sensibilizate”) (3). Imunohemolizină. Hemolizină care acţionează în prezenţa anticorpului specific (3). Imunologie (imuno- -f- gr. logos — ştiinţă). 1. Iniţial, ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor de rezistenţă la infecţie şi la bolile infecţioase (3). 2. Ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor care rezultă din introducerea unui antigen în organism pe o cale potrivită, incluzînd şi studiul reacţiilor ulterioare între celulele imunocompetente sau produsele lor (anticorpi) şi antigenul respectiv, in vivo sau in vitro (3). Imunoprofilaxie (imuno- + gr. pro = înainte -f phylaxis = protecţie . Prevenirea unei boli contagioase prin conferirea stării de imunitate (prin vaccinare sau prin administrare de seruri specifice, y-globuline) (22). Imunoproteine. Proteine care manifestă proprietăţi protectoare faţă de efectele unui antigen (15). Imunosupresiv. Substanţă medicamentoasă capabilă să inhibeze procesele imunogenetice, împiedicînd formarea şi înmulţirea celulelor imunologie competente. Imunosupresivele fac parte dintre substanţele citotoxice: agenţi al-chilanţi, antipurine, antipirimidine, antifolice, derivaţi de actinomicină. Indicaţia terapeutică principală o constituie bolile autoimune (14). Imunotransfuzie (imuno- + trans- + lat. fusio = vărsare). Transfuzie de sînge recoltat de la donatori vaccinaţi în prealabil sau convalescenţi după boli infecţioase (19). IN- 19 INCISURA CARDIACA VENTRICULI In- (lat. in = în, înăuntrul, ne-). 1. Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de localizare în interiorul a ceva (32). 2. Prefix cu semnificaţie negativă sau privativă faţă de termenul la care este ataşat (32). In. 1. Simbolul indiului (5). 2. Linum usita-tissimum. In vitro (lat. = în sticlă, în eprubetă). Termen folosit în biologie pentru a desemna faptul că o reacţie sau o experienţă se desfăşoară în afara unui organism viu (3). In vivo (lat. = într-un organism viu). Termen folosit în biologie pentru a desemna faptul că o reacţie sau o experienţă se desfăşoară într-un organism viu (3). Inactivare (lat. in- + activus = activ). 1. Suprimarea unei activităţi (3). 2. în bacteriologic, proces constînd din suspendarea activităţii unui agent biologic în urma acţiunii unui factor fizic sau chimic; poate reprezenta un proces reversibil sau ireversibil (3). ~ serului, încălzirea unui ser timp de 30 minute la 56°, pentru a distruge activitatea alexinei, prezentă în orice ser normal proaspăt recoltat (3). Inaniţie (lat. inanitio). Stare de denutriţie extremă rezultînd din lipsă de aport alimentar sau defecte mari în asimilaţie (16). Inapetenţă (in- -f lat. appetere = a dori, a-i plăcea). Lipsa poftei de mîncare (15). Inatenţie tactilă (Critschley). Extincţie tactilă. Incapacitate. Neputinţa de a face ceva (32). — de muncă, pierderea capacităţii de a munci, temporar sau definitiv, ca urmare a unui accident sau unei boli; poate fi totală, pentru orice fel de activitate profesională, sau numai parţială, capacitatea de muncă fiind redusă sau pierdută numai pentru o anumită profesiune (23). Incest (lat. incestus). Infracţiune constînd din raport sexual sau de inversiune sexuală între rude apropiate în linie directă ori între frate şi soră (23). Inchacao. Sindrom carenţial complex, cu predominanţa hipovitaminozei B19 întîlnit în unele regiuni ale Braziliei, şi care determină adesea insuficienţă cardiacă dismetabolică mortală (10). Incidenţă (lat. incidere = a surveni, a întîl-ni). 1. în epidemiologie, numărul de cazuri de îmbolnăviri umane provocate de o anumită boală infecţioasă, pe o perioadă dată, raportat la populaţia totală (8). 2. în radiologie, situaţia corpului de iradiat (în diagnostic sau terapie) faţă de sursa de radiaţii. Se cunosc incidenţe antero-posterioare, postero-anterioare, laterale, oblice, excentrice, cranio-caudale, caudo-cra-niale etc. (36). ^ frontomastoidiană, tehnică radiografică care permite un studiu comparativ privind conductul auditiv extern, aditus ad antrum, antrul mastoidian, labirintul osos şi canalul carotidian (36). ~ normală, noţiune epidemiologică referitoare la numărul şi succesiunea cazurilor de boală, la distribuţia geografică şi la incidenţa sezonieră, care, toate împreună, constituie aşa-numita „curbă de incidenţă normală* pentru orice boală, într-o regiune dată şi într-un anumit anotimp al anului; devierea de la incidenţa normală semnalează apariţia unei epidemii (8). ~ occipitozigomatică,. tehnică radiografică pentru studiul comparativ al regiunii petromastoidiene, care pune în evidenţă conductul auditiv intern, urechea internă, antrul mastoidian, sinusul lateral, foseta ganglionului Gasser, canalul nervului facial (36). ^ sezonieră, frecvenţă crescută a cazurilor de îmbolnăvire cu atingerea acmenului curbei epi-demiologice într-un anumit anotimp al anului, indicînd dependenţa epidemiei de factorul sezonier (8). ^ temporoorbitală, tehnică radiografică de punere în evidenţă a găurii optice şi a planului sfenoidal (36). ~ temporotimpanică, metodă radiografică ce permite studierea comparativă a regiunilor petromastoidiene, redînd detalii de structură a celulelor mastoidiene, poziţia tegmen timpani şi a sinusului lateral (36). vertexsubmentală, tehnică radiologică pentru punerea în evidenţă a elementelor scheletice ale bazei craniului (36). ~ zigomaticomalară, tehnică radiografică pentru punerea în evidenţă a osului malar şi a apofizei zigomatice (36). Vezi şi: Bretton, Chauss£, Parira, Tche-boul. Incinerare (lat. incinerare = a arde pînă la cenuşă), sin. : Cremaţiune. Arderea completă a unui corp sau obiect, pînă la transformarea lui în cenuşă (23). ~ reziduurilor, metodă folosită pentru îndepărtarea reziduurilor solide în mediul urban, prezentînd numeroase avantaje de ordin igienic (20). Incisivi. Vezi Dentes incisivi. Incisura (lat. = tăietură, crăpătură), sin.: Jncizurâ. Termen utilizat în anatomie cu semnificaţia de crăpătură, crestătură (1). ~ aceta~ buli, sin. : Incizura ischiopubiană, scobitura marginii inferioare a găurii acetabulare (1). ~ angu~ laris, sin.: Angulus ventriculi, şanţ format în timpul peristaltismului lîngă unghiul gastric şi pus în evidenţă în mod constant pe curbura mică a stomacului, prin examenul radiologie (1). ~ anterior auris, sin. : Şanţul helicotragic, şanţul anterior al pavilionului urechii (1). car» diaca pulmonis sinistri, scobitura pe care o face inima pe faţa mediastinală a plămînului stîng (1). cardiaca ventriculi, şanţul dintre esofag şi fornixul stomacului (fundus ventriculi) (1). INCISURAE CARTILAGINIS 20 INCIZIE ÎN Q Incisurae cartilaginls meatus acustici, sin. : Inci-zurile Santorini. Unul sau două şanţuri verticale ale porţiunii cartilaginoase a meatului auditiv extern, a căror prezenţă constituie un indiciu pentru componenţa din 3 piese a lamei cartilaginoase (1). ~ clavieularis, scobitura sternului pentru articularea cu clavicula (1). Incisurae costales. Scobiturile de pe marginile sternului pe care se prind cartilajele costale (1). ~ ethmoidalis, scobitura osului frontal prin care acesta se articulează cu etmoidul (1). ~ fibu-laris, scobitura laterală a epifizei distale a tibiei, care se articulează cu porţiunea corespunzătoare a peroneului (1). ~ interarytenoidea, Rimula. ~ interlobaris pulmonis, sin.: Fisura obliqua pulmonum, scizura oblică a celor doi plămîni care separă lobii pulmonari (1). ^ intertragica, sin. : Incizura concâi, crestătura dintre tragus şi antitragus (1). ~ ischiadiea major, scobitura osului coxal, situată superior de spina ischiatică (1). ~ ischiadiea minor, scobitura osului coxal, situată inferior de spina ischiatică (1). ~ jugularis ossis occipitalis, scobitura care, împreună cu cea de pe stînca temporalului, formează foramen jugulare (1). ~ jugularis ossis temporalis, scobitura care, împreună cu cea a osului occipital, formează foramen jugulare (1). ^ jugularis sterni, depresiune a marginii superioare a sternului, situată între inci-zurile claviculare (1). ~ lacrimalis, scobitura de pe marginea superioară a maxilarului (1). ~ ligament! teretis hepatis, sin. : Incisura umbi-licalis hepatis, scobitura de pe marginea anterioară a ficatului, prin care trece ligamentul rotund (1). ~ nasalis maxiliae, scobitura inferioară a feţei anterioare a corpului maxilarului (1). ~ pancreatis, crestătură caudală situată la trecerea dintre capul şi corpul pancreasului (1). ~ parietalis ossis temporalis, scobitură pe marginea posterioară a temporalului, articulată cu unghiul osului parietal (1). ~ preoccipitalis cerebri, şanţ pe marginea superioară a emisferei cerebrale, trecînd şi pe feţele medială şi externă între lobii occipital şi parietal (1). ~ pterygoi-deae, spaţiu în porţiunea inferioară a fosei pte-rigoide între laminele mediale şi laterale (1). ~ radialis ulnae, suprafaţa articulară de pe faţa laterală a apofizei coronoide, care se articulează cu capul osului radius (1). ^ scapulae, sin. : Incizura coracoidianâ, scobitura marginii superioare prin care trece nervus suprascapularis (1). ~ sphenopalatina ossis palatini, scobitură a marginii superioare a lamei sagitale care împreună cu osul sfenoid formează foramen sphenopalatinum (1). ~ supraorbitalis, Foramen supraorbitalis. ~ tentorii, crestătură profundă în tentorium cerebelli pentru creierul mijlociu (1). ~ terminalis auris, crestătură profundă care separă lamina tragica şi cartilajul auditiv extern de cartilajul auricular principal (1). ~thyreoi-dea inferior, crestătura mediană de pe marginea inferioară a cartilajului tiroid (1). ~ thy-reoidea superior, crestătura mediană de pe marginea superioară a cartilajului tiroid (1). ^ trochlearis ulnae, sin. : Marea cavitate sig-moidâ, incizură semilunară, deschisă anterior, a osului ulnar şi în care pătrunde trohleea hume-rală (1). ~ ulnaris radii, sin. : Cavitatea sigmoidâ a radiuluif scobitura de pe faţa medială a extremităţii inferioare a radiului, servind articulaţiei cu osul ulna (1). ~ umbilicalis hepatis, Incisura ligamenti teretis hepatis. ~ vertebralis, scobitură situată pe faţa cranială (incisura vertebralis superior) sau caudală (incisura vertebralis inferior) a pediculului vertebral (1). Incizie (lat. incisio). Secţionarea chirurgicală a ţesuturilor cu ajutorul bisturiului sau al altui instrument tăios (11). ~ axilară, incizie verticală situată înapoia marginii inferioare a muşchiului pectoral mare, folosită pentru extirparea tumorilor benigne ale glandei mamare cînd acestea sînt situate foarte lateral (11). ~ în baionetă, incizie care urmează forma unei linii frînte, asemănătoare siluetei pe care o are baioneta montată la vîrful armei (24). ~ crucială, incizie formată din două segmente perpendiculare unul pe altul, folosită pentru deschiderea furunculului antracoid (11). — în epolet, Incizia Kozlovski, vezi Kozlovski. ^ periareolară, incizie estetică arciformă, urmînd semicircumferinţa superioară a areolei mamare, folosită pentru extirparea tumorilor benigne ale sînului, dacă acestea sînt situate în cadranele superioare (11). ~ radiată transareolară, incizie trasată în sensul unei raze a areolei mamare, folosită pentru abordarea canalelor galactofore (11). ~ în scară, incizie de forma treptelor unei scări, folosită în special cu scopul de a se face schimbări de lambouri (24). ~ submamară, incizie estetică ascunsă în şanţul submamar, folosită pentru extirparea tumorilor benigne mamare, dacă acestea sînt situate în cadranele inferioare ale mamelei (11). ^ in ,,U” inversat, incizie în potcoavă cu concavi-tatea în jos, care ocoleşte rotula; este folosită în abordarea articulaţiei genunchiului (24). ~ în zig zag, incizie în linii frînte, folosită în special în plastii (24). ~ în CI, incizie de forma literei omega mult deschise. Faţă de incizia dreaptă oferă un cîmp mai larg şi nu predispune la cheloide retractile. Este folosită cu predilecţie în abordarea coloanei vertebrale şi a articulaţiei metatarsofalangiene a halucelui (24). Vezi şi: Alamartine, Alglave, Ausland-Stein-dler, Auvray, Bakulev, Barker, Baudet-Navar- incizura 21 INCONTINENŢĂ FALSĂ DE URINĂ ro, Bazy, Bevan, Bier, Bosminghaus, Bohler, Bosch-Arana, Bougot de Ia Rue, Broster, Bry-ant, Bunnell, Burian, Cahili, Campbell, Ceballos, Champeau-Pineau, Chassaignac, Cherney, Che-vassu, Constantini, Cordier, Diakonov-Volko-vici, Didot, Djanelidze, Dubrov, Ducroquet-Launay, Dujarier-Klapp, Fairbank, Farabeuf, Fedorov, Fergusson, Fey, Fiolle, Garlock, Ger-nez, Gibson, Gr6goire, Hadjistamov, Helfrich-Lecene, Hey-Tavernier, Hueter, Huguier, Hy-roop, Iselin, Jăger, Jalaquier, Kanavel, Kartel, Kehr, Kennedy, Key-Stromberg-Lec&ne, Klapp, Kocher, Kolesnikov, Kornev, Koslovski, Kulik, Labbe, Langenbeck, Lauwers, Lecene, Lefort, Lenormand, Lexer, Ludloff, MacBurney, Mac Even, Mallet-Guy, Massart-Naquet, Mathieu, Matzen, MSnard, Millin, Moreau, Moure, Murphy, Murphy-Lexer, Ollier, Ombredanne, Pauchet, Payr, Păan, Pfannenstiel, Plaumaer-Heitz Boyer, Pogorelko, Popescu-Urlueni, Posadas, Putti, Ranke-Wakefield, Rio Branco, Robson, Roux, Roux-Picot, Rudler, Salişcev, Sauer-bruch, Savinîh, SSdillot-Allingham, Sellors-Overholt, Severeanu, Simon-Richer, Smith-Petersen, Sozon-Iarosevici, Sprengel, Summer-Koch, Taylor, Textor, Tobiask, Uglov, Volko-vici, Warstadt, Watson-Jones, Young, Zur Werth-Klapp. Incizură (lat. incisura). Incisura. ~ concâi, Incisura intertragica. ~ coraeoidiană, Incisura scapulae. ~ ischiopubiană, Incisura acetabuli. Vezi şi: Santorini, Schimidt-Lantermann. Inclinatio pelvis. Poziţia înclinată ventral a pelvisului faţă de scheletul axial; se apreciază după înclinaţia strîmtorilor sale faţă de orizontală (cu care strîmtoarea superioară face un unghi de 60°, iar cea inferioară de 10°) (1). Incluzie (lat. inclusio = întemniţare). Incluziune. Incluzi! celulare. Formaţiuni intrace-lulare temporare, de structură şi formă variabilă, rezultate de obicei din activitatea secre-torie sau fagocitară a celulei (1). ~ dentară, Incluziune dentară. Incluziogeneză (incluzie + gr. genesis = naştere). Dinamica constituirii incluziunilor (22). Incluziune (lat. inclusio = întemniţare), sin.: Incluzie. Formaţiune sau particulă hete-romorfă conţinută într-o celulă sau într-un ţesut (15). ^ bacterlană, formaţiune morfologică situată în citoplasma bacteriilor, constituită din substanţe greu solubile. Apare sub forma unor granulaţii sau cristale, la anumite specii bacteriene. Formarea incluziunilor este dependentă de condiţiile de mediu (3). ~ dentară, sin.: Impactare dentară, Incluzie dentară, Retenţie dentară, anomalie dentomaxilară, caracterizată prin rămînerea dinţilor în profunzimea osului alveolar după trecerea termenului de erupţie, fără tendinţa de a erupe (39). ^ embrionară, făt nedezvoltat, în stare rudimentară (parazit), care se găseşte înăuntrul fătului dezvoltat (autozit) (2). ~ virală, neoformaţie intracelulară, constituită din corpusculi infra-microbieni degeneraţi, aglutinaţi şi sudaţi în blocuri compacte sub acţiunea de apărare a organismului; se colorează în roşu cu metoda Mann (22). ~ virală citoplasmică, sin. : Cytooy-kon, incluziune virală situată în citoplasma unor celule (de ex. incluziunile din turbare — corpii Babeş-Negri, din vaccină — corpii Guar-nieri) (22). ~ virală nucleară, sin. : Kariooy-kon, incluziune virală situată în interiorul nucleului (de ex. incluziunile din febra galbenă, hepatita epidemică, boala Borna etc.) (22). Vezi şi: Mott, Prowazek-Halberstădter. Incoagulabilitatea sîngelui. Lipsă de coagulare a sîngelui care se obţine in vitro prin adaos de diferite substanţe anticoagulante, iar in vivo prin administrare de substanţe de tipul hepari-nei etc. (19). Incoerenţă. Lipsa legăturilor logice între gîn-dire şi vorbire (35). Incolinism (lat. incolere = a locui). Mod de convieţuire în care un organism foloseşte gaz -da numai ca adăpost (31). Incompatibilitate (fr. incompatibilite). Ra- portul existent între elemente care se exclud reciproc (32). ~ medicamentoasă, proces fizico-chimic sau biologic care are loc între componentele asociate într-o formulă medicamentoasă şi care produce modificări în detrimentul calităţii medicamentului (13). Incompetenţă cervicală, sin.: Incontinenţă de col uterin. Termen utilizat pentru a caracteriza starea de insuficienţă a unor coluri uterine, care poate condiţiona avortul spontan (18)* Incongruenţă (lat. incongruent ia). Pierderea corespondenţei suprafeţelor articulare; este un factor mecanic determinant pentru instalarea proceselor artrozice ulterioare (24). Incontinentia (lat. = incontinenţă), sin. : Incontinenţă. Incapacitatea de a reţine (15). ~ pigmenţi, sin.: Melanoză degenerativă, Nev cromatofor, afecţiune rară, considerată ca o malformaţie congenitală de natură nevică sau ca o disembrioplazie, uneori familială, constînd dintr-o pigmentaţie brună-cenuşie dispusă în reţea, mici pete sau striuri; afecţiunea apare în copilărie şi uneori poate să retrocedeze spontan ; de multe ori se însoţeşte şi de alte malformaţii congenitale (12). Incontinenţă. Incontinentia. ~ afectivă, labilitate marcată emoţională, cu pierderea posibilităţilor de stăpînire a exteriorizării reacţiilor emotive (35). ~ de col uterin, Incompetenţă cervicală.~ falsă de urină, pierderea involuntară INCONTINENŢĂ DE FECALE 22 INDEX CRANIAL de urină la un bolnav care are senzaţie cvasiper-manentă de a urina, senzaţie pe care nu o poate stăpîni (11). ~ de fecale, emisiune involuntară de materii fecale (16). ^ de urină, scurgere involuntară şi inconştientă a urinii din vezică (11). ~ de urină prin ,,prea plin“, scurgere involuntară de urină la un bolnav în retenţie cronică, la care presiunea intravezicală forţează obstacolul care se opune unei evacuări normale (11). Incoordonare (in- -{- cum- + lat. ordinare = a aranja). Imposibilitatea de a face mişcări coordonate, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau stări patologice ale aparatului locomotor (4). • Incret. Secreţie endocrină (7). Incretină. Hormon ipotetic secretat de duoden, componentă a secretinei, stimulînd secreţia endocrină a pancreasului (7). Incrustaţie (lat. incrustare = a încrusta). 1. Depozitare de săruri — de obicei de calciu — în ţesuturi (de ex. în tendoane, pe media arterelor mari etc.) (4). 2. Element protetic care se inserează într-o cavitate preparată în ţesutul dur al dintelui. Este folosit ca obturaţie a unei cavităţi de carie, ca mijloc de agregare pentru protezele conjuncte intercalate reduse, ca mijloc de sprijin pentru protezele adjuncte în eden-taţiile intercalate reduse, ca mijloc de imobilizare a dinţilor parodontotici, pentru refacerea dimensiunii verticale în ocluziile joase sau cobo-rîte (38). Incubaţie (lat. incubatio). Perioadă de timp care se scurge din momentul infectării unei persoane receptive la o boală şi pînă la apariţia primelor semne de boală, perioadă în care, pe lîngă multiplicarea şi răspîndirea agentului patogen în organism, au loc modificări biochimice, umorale, morfologice, sanguine şi de reactivitate generală a organismului; persoana în incubaţie poate fi adeseori contagioasă pentru cei din jur. Durata poate fi: a) scurtă (între 1 şi 7 zile), ca în gripă, erizipel, scarlatină, dif-terie etc.; b) medie (între 7 şi 14 zile), ca în febra tifoidă, tifosul exantematic, rujeolă, va-ricelă etc.; c) lungă (de peste 14 zile), în rubeolă, orion, hepatită epidemică, turbare etc. (8). maximă, perioadă de timp maximă pînă la care se pot instala simptomele unei boli infecţioase şi care începe imediat după momentul infectant (de ex. în febra tifoidă, maximum 28 zile) (8). ~ medie, durata de timp medie a incubaţiei unei boli infecţioase şi care se repetă cel mai frecvent în îmbolnăvirile prin boala respectivă (de ex. în rujeolă 11 zile) (8). ~ minimă, intervalul cel mai mic de timp scurs între momentul infectant şi apariţia simptomelor unei boli infecţioase oarecare (de ex. în febra tifoidă, 6 zile) (8). ~ prelungită, incubaţie care depăşeşte intervalul de timp obişnuit pentru o anumită boală; prelungirea incubaţiei este întîlnită în cazurile de seroatenuare a rujeoleî sau în profilaxia acestei boli cu y-globuline (ru-jeola mitigată cu incubaţie lungă) (8). ~ variabilă, incubaţie a cărei duraită de timp poate fi foarte variabilă, cu interval mare între formele cu durată minimă şi maximă (de ex. în tetanos, unde variază între 3 şi 25 zile, fiind invers proporţională cu gravitatea bolii, o incubaţie scurtă denotînd un tetanos grav) (8). Incurbare (in- + lat. curvare = a îndoi, a arcui). îndoire (32). ~ osoasă, sin. : Inflexiune osoasă. îndoirea unui os lung, de obicei al membrului inferior dincolo de curbele fiziologice; se datorează unui proces patologic care diminuează rezistenţa osului (24). îndemn (in- -j- lat. damnum = pagubă). Termen care indică lipsa unei infecţii sau îmbolnăviri a unui individ, a unei colectivităţi, a unui teritoriu etc. (8). Index (lat. = indice, semn). 1. Degetul arătător (1). 2. Indice. ~ acetabularis, sin. : Unghiul acoperişului cotiloidian, unghiul format de orizontala care trece prin mijlocul cotilului cu linia oblică, care plecînd din acelaşi punct taie vîrful sprîncenei cotiloide; acest indice indică înclinarea cotilului. Limita superioară a valorilor normale este de 28°. Peste 28°, şoldul este luxabil (24). ~ altitudinal, Index lungime-înăl-ţime al craniului. ~ cefalic, raportul dintre lăţimea cea mai mare a capului, calculată în plan orizontal perpendicular pe planul sagital X 100 şi cea mai mare lungime luată în plan sagital îngre glabella şi opistokranion. Valorile sale se clasifică astfel: dolicocefalic, x —75,9 ; me-zocefalic, 76—80,9 ; brahiocefalic, 81—85,4 ; hiperbrahiocefalic = 85,5—x (1). ^ cnemic, raportul dintre diametrul medio-lateral (trans-vers) al diafizelor tibiei (distanţa dintre marginea medială şi crestele interosoase) x 100 şi diametrul dorso-ventral sau sagital (distanţa dintre crista anterior şi facies posterior), ambele diametre ajungînd la nivelul găurii nutritive. Valorile indexului sînt clasificate astfel: platic-nemic, x—64,9 ; mezocnemic, 65—69,9 ; euric-nemic 70—x (1).~ cranial, proporţia între diametrul craniului, determinat pe oasele parietale sau pe squama temporalis în plan orizontal, perpendicular pe planul sagital x 100 şi diametrul, în plan sagital, între glabella şi opistokranion. Valorile indexului sînt clasificate astfel: ultradolicocranial, x—64,9 ; hiper-dolic ocranial, 65—69,0 ; dolicocranial, 70—74,9 ; mezocranial, 75—79,9 ; brahicranial, 80—&4,9 ; hiperbrahicranial 85—89,9; ultrabrahicranial. INDEX FACIAL 23 INDIGAN URINAR 90—x (1). ~faciaî, raportul dintre înălţimea x 100 şi lăţimea părţii faciale a cutiei craniene (1). — frontoparietal transvers, în craniometrie, raportul dintre diametrul frontal minim (determinat între punctele frontotemporale) X 100 şi lăţimea cea mai mare a craniului, determinată între oasele parietale sau părţile scuamoase ale oaselor temporale (cu condiţia ca punctele terminale ale liniei lăţimii mari să fie situate în acelaşi plan orizontal şi frontal) (1). ~ gnatic, raportul dintre lungimea feţei (apreciată prin distanţa dintre basion şi prostion) x 100 şi lungimea bazei craniului (apreciată prin distanţa dintre basion şi nasion). Valorile indexului se clasifică astfel: ortognatic, x—97,9 ; mezognatic, 98—102,9 ; prognatic, 103—x (1). ~ hieric, proporţia dintre lăţimea sacrului, determinată între vîrfurile distanţei antero-Iaterale mari a feţelor auriculare şi distanţa, în plan sagital, de la promontoriul sacral la marginea ventrală a vîrfului sacrului x 100. Valorile indexului sînt clasificate astfel: doli-cohieric (sacrum subţire), x—99,9; subplati-hieric (lăţime moderată), 100—-105,9 ; plăti* hieric (sacrum lat), 106,0—x (1). ~ humerora-dial, proporţia dintre lungimea humerusului x 100 şi lungimea osului radius (1). ^ ischion-lungimea pubisului xlOO pubis, raportul iungimea ischionului, care permite, în cele mai multe cazuri, determinarea sexului unui pelvls la adult, indexul fiind mai mare decît 90 Ia femeie şi mai mic decît 90 la bărbat (1). ~ lungime-înălţîme al craniului, sin. : Index altitudinal, raportul dintre înălţimea basion-bregma a cutiei craniene şi lungimea ei mare x 100 (1). ~ nazal, proporţia dintre lărgimea mare a aperturii piriformis X 100 şi înălţimea scheletului nazal, care este distanţa dintre nasion şi punctul nazospinal. Valorile sale se clasifică astfel: leptorinic, x—46,9 ; mezorinic, 47—50,9 ; ca-merinic, 51—57,9 ; hipercamerinic, 58—x (1). ~ orbital, proporţia dintre înălţimea orbitei (măsurată Ia unghiul drept dintre marginile orbitale superioară şi inferioară) x 100 şi lăţimea orbitei (măsurată între marginea maxilo-frontală şi cea laterală a orbitei). Valorile indexului sînt clasificate astfel: cameconcal, x—75,9 ; mezoconcal, 76,0—84,9 ; ipsiconcal, 85,0—x (1). ~ orbitonazal, proporţia lărgimii orbitonazale (măsurată de la marginile laterale ale orbitelor la nivelul unghiurilor laterale ale fisurilor palpebrale, ruleta trecînd peste porţiunea inferioară a nasului) x 100 şi lăţimea externă a orbitei (măsurată direct). Valorile indexului sînt clasificate astfel: platiopic, x—109,9 ; mezopic, 110—112,9; prozopic, 113,0—x (1). ~ palatoma- xilar, index folosit pentru a ilustra formele variate ale arcului dental şi palatului. Este exprimat lăţimea palatomaxilară x 100 prin formula : --------m—— * * lungimea palatomaxilara Lăţimea este măsurată între marginile externe ale arcului alveolar, exact deasupra mijlocului dintelui molar secundar, iar lungimea este măsurată de la punctul alveolar, la mijlocul liniei transversale care atinge marginile posterioare ale celor două maxilare (1). ~ pelvian, relaţia între diametrele antero-posterioare şi transversale ale pelvisului (1). ~ platimeric, proporţia dintre diametrul antero-posterior al diafizei pro-ximale a femurului x 100 şi diametrul transvers măsurat paralel cu planul axului gîtului femural Ia nivelul lungimii sale mari, la 2—5 cm distal de baza trohanterului mic. Diametrele pot fi măsurate în unghi drept pe fiecare parte. Valorile indexului se clasifică astfel: hiperpla-timeric, x—74,9 ; platimeric, 75—84,9 ; euri-meric, 84—99,9 ; stenomeric, 100—x (1). ^ sacral, proporţia dintre lăţimea osului sacru x 100 şi lungimea lui (1). ~ stephanozigomati o raportul între distanţa dintre punctele stepha-nion x 100 şi distanţa dintre procesele zigoma-tice (1). ~ strîmtorii superioare a pelvisului, proporţia dintre diametrul sagital sau conjugata vera a găurii pelviene (măsurată între punctele unde planul sagital întretaie promontoriul sacral şi marginea posterioară a suprafeţei superioare a simfizei pubiene) x 100 şi diametrul transvers (măsurat între punctele liniilor arcuate situate cel mai lateral faţă de linia mediană, în unghiuri drepte faţă de conjugata vera). Valorile indexului sînt clasificate astfel: plati-pelvic, x—89,9 ; mezatipelvic, 90—94,9 ; dolico-pelvic, 95—x (1). ~ toracic, raportul dintre diametrele toracice antero-posterior şi transvers exprimat în procente (1). ~ vertical, raportul dintre diametrul vertical al cutiei craniene şi cel antero-posterior maxim x 100 (1). Vezi şi: Flower. Indican urinar. Derivaţi ai indolului, cuprin-zînd compuşi de conjugare, monoesteri ai acidului sulfuric (indoxil-0-sulfat de potasiu) şi ai acidului glucuronic (indoxil-^-glucuronat de potasiu). Indicanul urinar reprezintă una dintre formele de eliminare renală a produşilor de deto-xifiere. în urina normală se elimină între 40 şi 160 mg indican/24 ore la adult şi între 0 şi 150 mg/24 ore la copii (0—16 ani), media fiziologică fiind de 100 mg/24 ore. Creşteri importante (280 mg/24 ore) ale indicanului urinar au fost semnalate în pelagra gravă cu tulburări psihice persistente. De asemenea, valori crescute ale indicanului urinar se observă în INDICANEMIE 24 INDICE DE CONTAGIOZITATE unele afecţiuni intestinale, unele dermatoze, boala Hartnup etc. (5). Indicanemie. Retenţie sanguină a indicanului (sarea de potasiu a acidului indoxilsulfuric, format prin sulfoconjugarea indolului rezultat în intestin din triptofan). Concentraţia sa depăşeşte cifra normală (0,045 mg%) în afecţiunile intestinale şi In insuficienţa renală (25). Indicanhidroză (indican -f gr. hidros = sudoare). Transpiraţie de culoare albastră, datorită prezenţei indicanului (4). Indieanurie (indican + gr. ouron = urină), sin.: Indoxilurie. Eliminarea urinară a indicanului (normal 5—20 mg/24 ore); este crescută în afecţiunile intestinale şi scăzută în insuficienţa renală (25). Indicator (lat. indicare = a arăta). 1. Substanţă utilizată în analiza volumetrică ce arată finalul unei reacţii chimice prin schimbarea culorii sau apariţia unui precipitat (32). 2. Dispozitiv care indică o anumită mărime sau o caracteristică într-un sistem tehnic (32). Indicatori aeidobaziei, sin. : Indicatori de pH. Substanţe care au proprietatea de a se prezenta într-o formă dublă, în funcţie de aciditatea sau alca-linitatea mediului. Astfel, forma acidă (Ia) se află în echilibru la o concentraţie mare de ioni H+, în timp ce forma bazică (/6) se află în echilibru la o concentraţie slabă de ioni H+. Echilibrul dintre cele două forme este dat de relaţia : Ia Ib + H+, în care constanta de echilibru este Kj = [#+] • Indicatorul, în funcţie Va] de forma de echilibru pe care o dobîndeşte la un anumit pH, prezintă o anumită culoare, fă-cînd posibilă aprecierea pH-ului soluţiei în care a fost introdus (5). Indicatori de pH. Indicatori acido-bazici. Indicatori radioactivi, sin. : Precursori marcaţi, Trasori. Elemente chimice radioactive sau substanţe în compoziţia cărora se găseşte un atom radioactiv, folosite pentru studiul proceselor metabolice (6). ~ sanitar, valori fizice, chimice, biologice, bacteriologice, fiziologice, statistice, care caracterizează starea sanitară a unui factor de mediu (20). ~ statistic, expresie numerică a laturii cantitative a unui fenomen, studiat cu ajutorul metodelor statistice (7). Vezi şi: Andrade. Indice (lat. index), sin.: Index. 1. Mărimi medii, absolute sau relative, care în sectorul sanitar reprezintă fenomene demografice, de morbiditate, de dezvoltare fizică sau de eficienţă a activităţii. Prin indice statistic se înţeleg mărimile relative prin care se compară un fenomen cu altul, cercetînd raporturile dintre doi indicatori statistici. în acest raport, numitorul frac- ţiei este baza de raportare, iar numărătorul este mărimea raportată (29). 2. în biometrie, indicele poate fi folosit pentru caracterizarea importanţei relative a unui segment, pentru studii de formă (de ex. indicele cefalic) (7). 3. în statistică, indicele se obţine raportînd,. una lâ alta, două frecvenţe (7). ~ acidofil, procentul de celule acidofile într-un preparat microscopic (de ex. indicele acidofil vaginal se referă la frotiul vagi-nal şi reflectă impregnarea cu estrogeni) (7). ~ de acizi graşi volatili, cantitatea de acizi graşi volatili dintr-un preparat biologic. Aceşti acizi — care cuprind primii termeni ai seriei acizilor graşi (pînă Ia acidul caprilic, cu 8 atomi de C> — sînt antrenabili cu ajutorul unui jet de vapori de apă, introdus în preparatul biologic şi pot fi separaţi în două fracţiuni, după cum sînt sau nu solubili în apă. Astfel, cantitatea de acizi, butiric şi caproic, corespunde indicelui de acizi volatili solubili, iar restul acizilor formează indicele acizilor volatili insolubili (5). ~ de aglomerare cu consultaţii, nr. consultaţii într-o perioadă oarecare nr. total de ore prestate de medicii care consultă (29). ~ de analize de laborator, nr. analize de laborator ---------------------------(29). ~ de antropofme^ nr. bolnavi indice folosit în anchetele malarice şi care rezultă din stabilirea proporţiei de anofeli proaspăt gorjaţi, care dau o reacţie la precipitine pozitivă pentru sîngele de om (31). ~ Araeth, vezi Formula leucocitară. ~ de asigurare a nr. locuitori populaţiei cu medici,--------------------* (29). ^ de* nr. medici nr. paturi x 1 000 asigurare a populaţiei cu paturi,—-------------------- nr. locuitori nr. naşteri (29). ~ asistenţei la naştere, asistate x 100 nr. total naşteri (29). ~de calcificare Howland, vezi Howland. ~de calcificare Roch-Garcia,vezi Roch-Garcia. ~ cardiac, raportul dintre debitul cardiac şi suprafaţa corporală (normal = 2,2 l/m2) (10). ~ de claudicaţie, distanţă — expri- mată în paşi — la care apare fenomenul de claudicaţie intermitentă, datorită unei insuficienţe a debitului sanguin al trunchiului arterial principal şi al circulaţiei colaterale (10). ^ colemic, raportul dintre sărurile biliare şi pig-menţii biliari; în obstrucţiile coledociene este găsit peste 1:10, iar în hepatite sub această valoare (10). ~ coli, Coliindex. ~ de conta-giozitate, sin.: Grad de contagiozitate, indice care se referă la numărul de cazuri secundare pe care le poate genera un caz primar de boală INDICE DE CONVERSIUNE A IODULUI 25 INDICE DE INFECŢIOZITATE contagioasă în masa contacţilor receptivi, exprimat în general în procente; indicele este variabil în raport cu diferite boli [de ex. este ridicat în rujeolă şi varicelă (peste 95%), moderat în tuse convulsivă (60%) şi scăzut în ru-beolă (15%)] (8). ~ de conversiune a iodului, raportul dintre iodul radioactiv organificat şi cel total în sînge; valorile peste 40 % indică hipertiroidismul (7). ~ de corpolenţă, Indicele Bouchard, vezi Bouchard. ~ cromic rezidual, diferenţa dintre cantitatea de glucoză şi de derivaţi glucidici totali prezenţi într-un produs biologic, dozaţi prin titrare iodometrică, după prealabilă oxidare menajată sub acţiunea unui amestec de bicromat de potasiu şi acid sulfuric, în mod normal, indicele cromic rezidual are valori între 0,30 şi 0,40, care reprezintă : (substanţe glucidice totale) — (glicemia x 1,33). Indicele cromic rezidual prezintă valori crescute în toate afecţiunile care reduc metabolismul glu-cidic, fără a influenţa valorile glicemiei (5).~ de culoare, sin. : Valoarea globulară, raportul dintre numărul de globule roşii şi conţinutul în hemoglobină, comparat cu al unui individ normal. în mod normal, indicele este unitar (19). ~ de depistare, nr. zile de la îmbolnăvire la descoperirea cazului nr. bolnavi depistaţi (29). ~ descoperirii sursei de infecţie, indice de apreciere a eficienţei activităţii antiepidemice, rezultînd din raportul dintre numărul de cazuri cu surse de infecţie cunoscute înmulţit cu 100 şi numărul total de cazuri depistate (8). ~ de deservire a populaţiei cu consultaţii, nr. consultatii --------------— (29). ~ de dispnee, raportul nr. locuitori dintre debitul ventilator de efort x 100 şi cel maxim; exprimă măsura în care sînt i puizate în cursul efortului rezervele ventilatorii, disp-neea apărînd cînd debitul ventilator maxim este folosit în proporţie de peste 30% (34). ~ de diureză tubulară a apei, unul dintre indicii determinaţi prin proba Romeo, calculat în procente, din raportul dintre concentraţia sanguină a creatininei şi concentraţia ei urinară. Valorile lui (normal, 1—3%) scad în retenţiile hidrice şi eres c în diureza apoasă (25). ~ dura-nr. zilelor de internare tei medii de internare,_____________contabile__________ nr. celor ieşiţi din spital (29). Indici erilrocitari. Serie de relaţii între diferiţi parametri eritrocitari, valori relative faţă de cifre normale. Exprimarea rezultatelor în cifre absolute, mai precisă, reprezintă constantele eri-trocitare. în literatura de specialitate nu se face distincţie între aceste două categorii de cifre şi ele sînt numite, de obicei, indici. Indicii mai importanţi sînt: coeficientul de culoare (conţinutul mediu în Hb a eritrocitului), volumul eri-trocitar mediu; concentraţia medie în hemo-globină a eritrocitului; grosimea eritrccitară medie; greutatea eritrocitară medie; suprafaţa medie eritrocitară (19). ~ de evidenţă, indicele prin care se exprimă starea de morbiditate şi prin care se înţelege numărul bolnavilor (noi şi vechi) de o boală la fiecare 100 de locuitori (8). ~ de excursie a uterului, indice obstetrical folosit de autorii vechi pentru precizarea măririi uterului în cursul sarcinii şi a micşorării lui în lehuzie (18). ^ fenolic, Coeficient fenolic. ~ de fertilitate brută, numărul mediu de copii născuţi de fiecare femeie în vîrstă de 15—49 ani; permite o apreciere mai exactă a fenomenului fertilităţii decît indicii fertilităţii generale şi ai celei specifice (8). ~ de fertilitate generală, proporţia de copii născuţi vii la 1 000 de femei în vîrstă de procreare, adică între limitele 15 şi 49 ani; se [calculează după formula: nr. născuţi vii x 1 000 -------------------------------------(8).—de forţă, nr. femei de vîrstă 15—49 ani criteriu de apreciere a gradului de dezvoltare a forţei fizice. Se calculează înmulţind cu 100 semisuma forţei muşchilor flexori de la ambele mîini citită pe dinamometru şi împărţind Ia greutatea individului cercetat (în kg). Normal = 60—70 kg la bărbaţi şi 50 kg la femei (24). ~ de frecvenţă a cazurilor de incapacitate temporară de muncă, indice care serveşte la stabilirea proporţiei morbidităţii; se calculează după formula: nr. cazuri incapacitate temporară de muncă x 100 nr. salariaţi (8). ~ gametocitic, indice folosit în anchetele ma-larice şi care rezultă din raportul procentual dintre numărul persoanelor purtătoare de gameto-ciţi (g) şi numărul total al celor cercetaţi (n): g.100 ------; (39). ~ haptoglobinemie, cantitatea de n globuline serice care activează acţiunea paroxi-dazică a hemoglobinei (haptoglobina sanguină descrisă de Polonovski şi Jayle). La subiecţi normali, indicele haptoglobinemie are valori cuprinse între 0,4 şi 1,1. Patologic, în orice stare inflamatorie şi în special în tuberculoză, valorile indicelui haptoglobinemie sînt crescute, putînd ajunge pînă la 9 (5). ~ de infecţiozitate, indice care se referă la numărul absolut sau procentual al cazurilor de infecţie, cuprinzînd toate formele clinice manifeste, pe cele subclinice şi pe cele inaparente, generate de o sursă co- INDICE DE INTELIGIBILITATE AUDITIVĂ 26 INDICE DE MORTALITATE mună de infecţie în cadrul unei epidemii date (8). ~ de inteligibilitate auditivă, procent de cuvinte monosilabice care este recunoscut de către examinat la audiometria vocală. Logatomii (cuvintele monosilabice) sînt emise cu o anumită intensitate sonoră, perceptibilă în decibeli. Diferenţa dintre indicele corect, 100 % şi procentul găsit la examinat se numeşte deficit de discriminare auditivă (30). ^ de iod, Indicele Hiibl, vezi Hiibl. ~ de izolare, unul din indicii importanţi de apreciere a eficienţei antiepidemice, care reiese din raportul dintre numărul de zile scurse de la descoperire pînă la izolarea cazurilor şi numărul bolnavilor depistaţi (8). ~ de înlocuire, raportul dintre apa ingerată şi apa pierdută (transpiraţie, urină, fecale). Se foloseşte în investigaţia bilanţului hidric în munca la temperaturi ridicate, unde poate avea valori subunitare (21). ~ leucocitar Krebs, vezi Krebs. ~ leucopenic, test de alergie, constînd din determinarea numărului de Ieucocite după inges-tia unui aliment considerat ca agent alergizant (19). ^ limfomonocitar, indice utilizat la aprecierea extinderii unei leziuni tuberculoase în raport cu rezistenţa bolnavului (19). Indici malariei. Indicii prin care se poate aprecia intensitatea endemiei malarice, prin cercetarea atît a factorului om, cît şi a insectei vectoare. Pentru cercetarea gradului de răspîndire a bolii la om, există în special indicele plasmodic şi indicele splenic, iar pentru cercetarea insectei vectoare, indicele oochistic şi indicele sporozoitic (31). ~ malarie absolut, Indice malarie endemic. ~ malarie endemic, sin. : Indice malarie absolut, indice folosit în anchetele malarice şi care rezultă din raportul procentual al sumei persoanelor la care au fost găsiţi paraziţii, dar nu au splenomegalie şi al persoanelor la care se constată splenomegalie şi prezenţa de paraziţi în sînge faţă de numărul total al celor cercetaţi. (31). ~ de manifestare, raportul dintre îmbolnăvirile aparente şi infecţiile inaparente într-o boală infecţioasă oarecare (8). ~ medular, raportul dintre diametrul canalului medular şi al diametrului firului de păr, permiţînd stabilirea originii animale sau umane a părului; la om, indicele medular este sub 0,30, la animale depăşeşte 0,50 (23). ~ mitotic, expresia numărului de mitoze întîlnit la un număr determinat de celule de acelaşi fel. Reprezintă un element foarte important pentru cunoaşterea gradului de proliferare a ţesuturilor sau a dinamicii hema-topoiezei (de ex. pentru seria granulocitară. indicele mito tic normal este de 10 mitoze la 1 000 de elemente; pentru seria eritropoietică, indicele mitotic normal este de 40 mitoze la 1 000 de elemente (19). ~ de mixaj intrapulmo-nar, aprecierea gradului de ventilaţie alveolară (adesea inegală în emfizem), prin dozarea azotului din aerul alveolar, după inhalarea — timp de 7 minute — de oxigen pur; sub 2,5% la normali, indicele variază între 4 şi 15 % la emfi-zematoşi (10). ^ de morbiditate, proporţia îmbolnăvirilor în sînul unei populaţii, raportată la o anumită perioadă de timp; se calculează diferit în cadrul morbidităţii generale şi morbidităţii specifice (8). ~ de morbiditate generală, indice care exprimă intensitatea fenomenului de morbiditate şi care se calculează după for- nr. îmbolnăviri noi x 1 000 mula :---------------------------------------- (8).~ nr. populaţiei din teritoriul studiat de morbiditate specifică, indice care se referă la îmbolnăvirile de o boală sau de un grup de boli şi care se calculează de regulă lajLOO 000 locuitori, după formula : nr. cazuri noi (de acea boală) x 100 000 nr. locuitori (8). ~ de mortalitate, indice care exprimă mortalitatea şi se calculează raportînd numărul deceselor survenind în sînul populaţiei într-o anumită perioadă de timp la numărul de locuitori ; se calculează indici pe mortalitate generală, specială, infantilă (8). ~ de mortalitate fetoinfantilă, raportul dintre decesele sub 1 an şi născuţii morţi laolaltă faţă de născuţii vii şi se calculează după formula : nr. născuţi morţi -f-^nr. decese sub 1 an) x 1 000 nr. născuţi vii (8). ~ de mortalitate generală, indice care exprimă mortalitatea generală ; se calculează după formula : nr. decese x 1 000 --------------------------- (8). ~ de mortalitate nr. populaţiei la 1 iulie infantilă, proporţia deceselor sub 1 an la 1 000 născuţi vii; se calculează anual după formula : nr. decese sub lan x 1 000 ----------------------------------; pentru măsuri nr. născuţi vii operative de ocrotire a sănătăţii copiilor mici, acest indice se calculează în fiecare lună, după formula: nr. decese 0—1 an în luna respectivă x 100 nr. născuţi vii în luna respectivă (8). ~ de mortalitate maternă, raportul dintre numărul deceselor survenite în cursul unui an din cauza naşterii şi a complicaţiilor sarcinii, naşterii şi lehuziei faţă de numărul născuţilor vii din acelaşi an; deoarece decesul unei mame survenind în primele 10 zile de INDICE DE MORTALITATE 27 INDICE SPLENOMETRIC la naştere se consideră datorit uneia din cauzele de mai sus, formula de calcul a acestui indice este: nr. decese de mame în primele 10 zile de la naştere x 100 000 nr. născuţi vii (8). ~ de mortalitate postoperatorie, nr. decese postoperatorii X 100 nr. bolnavi operaţi (29). ~ de mortalitate proporţională, raportul dintre decesele unui grup de vîrstă şi în special a celui de peste 50 ani faţă de toate decesele survenite într-o populaţie şi un timp date; se calculează după formula: nr. decese la grup a 50 şi peste 50 ani X 100 nr. total decese de toate vîrstele (8). ~de mortinatalitate, proporţia naşterilor de copii morţi în raport cu numărul născuţilor vii, care se calculează raportînd numărul copiilor născuţi morţi la 100 sau 1 000 născuţi vii; în ţara noastră, formula de calcul este urmă- nr. născuţi morţi x 100 toarea: --------------------------- (8). ~ de na- nr. născuţi vii talitate, raportul dintre numărul născuţilor vii dintr-o populaţie şi un timp dat faţă de numărul populaţiei respective; se calculează de obicei pe 1 an, după formula: nr. născuţi vii x 1 000 populaţia la 1 iulie (8). ^ numeric, Indicele Piquet, vezi Piquet. ~ de nupţialitate, indice care exprimă numărul de căsătorii la 1 000 de locuitori şi se cal- nr. căsătorii x 1 000 culează după formula: ------------------------------ nr. populaţiei (7). ~ oochistic, indice folosit în anchetele malarice, care are ca obiectiv cercetarea în teren a insectei vectoare. Rezultă din stabilirea procentului de femele de anofeli gorjate, la care, prin disecţie, s-au găsit oochişti în stomac (31). ~ opsonocitofagic, Reacţia opsono-citofagică. ~ crbitar, indice folosit în crani-ometrie pentru determinarea mărimii orbitei; se stabileşte pe baza formulei: înălţimea orbitei x 100 -------------------------- (28). ~ oscilometric, lungimea orbitei amplitudinea deviaţiilor oscilometrului în funcţie de intensitatea pulsaţiilor arterei examinate (10). ~ plasmodic, indice folosit în investigaţiile malarice pentru cercetarea gradului de parazitare cu parazitul malariei al unei populaţii sau al unei anumite grupe de vîrstă; rezultă din raportul procentual dintre numărul persoanelor cu paraziţi în sînge şi numărul total al celor cercetaţi. (31). ~ plasmodic total, indice folosit în investigaţii malarice, la calcularea căruia sînt luate în consideraţie atît formele schizogonice, cît şi formele sporogonice ale parazitului, găsite la persoanele parazitate (31). ~ de profunzime, distanţa dintre două proiecţii ortoradiografice ale proeminenţei arcului cardiac inferior stîng în poziţie frontală şi după deplasarea tubului cu 10 cm spre stînga (normal între 7 şi 14 mm); creşterea sa arată o hipertrofie sau o dilataţie a ventriculului stîng (10). ~ protrombinic, raportul dintre timpul Quick normal şi cel găsit la bolnav (19). ~ de refracţie, raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi sinusul unghiului de refracţie. în mod obişnuit se determină indicele de refracţie relativ al mediului respectiv faţă de aer. Indicele de refracţie absolut se consideră faţă de vid, fiind exprimat prin raportul dintre viteza luminii în vid şi viteza luminii în mediul respectiv. Indicele de refracţie se determină cu ajutorul refractometrelor la temperatură constantă. Indicele de refracţie al serului normal este cuprins între 1,3487 şi 1,3517, al urinii între 1,33 şi 1,34 (6). ~ renal, unul dintre indicii determinaţi prin proba Romeo, calculat prin raportarea concentraţiei urinare a creatininei la concentraţia urinară a ureei. Valorile lui (normal 0,09—0,12) cresc în disfuncţiile predominant tubulare şi scad în disfuncţiile predominant glomerulare (25). ^ de reproducere brută, numărul mediu de copii de sex feminin pe care-1 poate avea o femeie pînă la 50 de ani; se obţine pornind de la indicele de fertilitate brută şi de la calculul procentului fetiţelor faţă de născuţii vii dintr-o perioadă dată (de ex. dacă indicele de fertilitate brută a fost 3 şi proporţia de fetiţe 45 % se va înmulţi 3 cu 0,45 (3 x 0,45 = 1,35) (8). ~ de retenţie aromatică, probă funcţională renală bazată pe determinarea fotocolo-rimetrică simplă şi rapidă a retenţiei sanguine de corpi fenolici (normal 18—28 u.) (25). ^ de saponificare, Indicele Kottstorfer, vezi Kotts-torfer. ~ de saturaţie, exprimare în termeni relativi a concentraţiei corpusculare medii de hemoglobină. Se calculează raportul dintre cifra hemoglobinică în grame %, înmulţită cu 6,9 şi cifra hematocritului % înmulţită cu 2,3 (19). ~ splenic, Indicele I Ross, vezi Ross. ~ splenic mediu, Indicele II Ross, vezi Ross. ~ splenometric, indice folosit în anchetele malarice, INDICE SPOROZOITIC 28 INDU CTOTERMIE care aduce precizări atît asupra frecvenţei, cît şi a gradului splenomegaliilor (31). ~ sporozoi-tic, indice folosit în anchetele malarice pentru cercetarea insectei vectoare prinsă din natură gorjată şi care rezultă din stabilirea procentului de ţînţari anofeli ce în primele 24 ore au prezentat sporozoiţi în glandele salivare (31). ~ stenotic, raportul dintre gradientul de presiune ventricul drept — arteră pulmonară şi debitul cardiac, indicînd gradul de stenozare a arterei pulmonare (10). ^ terapeutic, raportul dintre doza letală medie şi doza eficace medie. Exprimă valoarea terapeutică a unui medicament, ţinînd seama de toxicitate şi eficacitate (14). ~ toracic Hirtz, Ampliaţie toracică. ~ de utilizare nr. zile de spitalizare a paturilor de spital,___________contabile__________ nr. mediu de paturi (29). ~ de velocitate, raportul dintre procentajul debitului ventilator maxim şi procentajul capacităţii vitale, măsurate faţă de valoarea lor teoretică ; în mod normal este egal sau mai mare decît 1; este un indice a rapidităţii cu care poate fi mobilizat aerul la nivelul căilor respiratorii (34). Vezi şi : Alf, Bohlau, Bouchard, Broca, Eris-man, Fritz, Hlebnikov, Hiibl, Izard, Jinich, Koby, Kottstorfer, Lewis, Macruz, Manouvrier, Pont, Quest, Quest-Fouet, Qu£telet, Ross I şi II, Ruffier, Schlomka, Sokolov-Friedlânder, Sullivan, Vervaeck, Wright. Indiferentism (fr. indifferentisme). în psihiatrie, scădere patologică a afectivităţii ducînd pînă la lipsa reacţiilor afective (35). Indigestie (lat. indigestie). Prelucrarea insuficientă, parţială sau totală a alimentelor în tubul digestiv; se utilizează uneori impropriu pentru sindromul dispeptic prin care se exteriorizează indigestia (16). Indigocarmin. Indigodisulfonat de sodiu. Indigodisulfonat de sodiu, sin.: Indigocar-min. Pulbere albastră-închisă folosită drept colorant în explorarea funcţională a rinichiului, în industria alimentară, în cosmetică (13). Indigotină» Produs de degradare a indicanului urinar obţinut prin saponificarea şi oxi-darea menajată a acestuia în mediu alcalin, procese care au loc în mod spontan în urinile alcaline, depozitate la aer. Indigotina este o substanţă cromogenă, de nuanţa albastră, identică cu indigotina din indicanul vegetal al plantelor de indigou (5). Indirubină, sin.: Roşu-indigo. Produs de degradare a indicanului urinar, obţinut prin saponificarea, şi oxidarea menajată a acestuia în mediu acid, procese care au loc în mod spontan în urinile acide, depozitate la aer. Indiru- bina este o substanţă cromogenă de culoare roşie (5). Indiu. Simbol In. Element în stare metalică, trivalent, cu număr atomic 49 şi greutate atomică 114,82. în stare pură este#solid, de culoare albă-cenuşie, moale. în natura se găseşte împreună cu sulfura de zinc, sub formă de blendă sau alte minerale (5). îndoi, sin. : 2,3-Benzopirol. C8H7N. Nucleu aromatic heterociclic, component al triptofa-nului, din care este eliberat sub acţiunea tripto-fanazinei. Alături de scatol, indolul este prezent în materiile fecale, ca rezultat al acţiunii florei intestinale asupra triptofanului din alimente (5). Indolaceturie. Excreţie a acidului indolacetic prin urină; fiind produs de degradare finală a serotoninei, eliminarea sa urinară este crescută mult în sindromul carcinoid (15). Indolil~3-acetat. Metabolit intermediar cu potenţial toxic, rezultat din procesul de degradare a derivaţilor indolici de tipul triptofanului, serotoninei, graminei, psilocibinei, indolacetoni-trilului etc. Se elimină în urină sub formă conjugată cu glutamina, care îi neutralizează toxicitatea (5). Indometacină. Derivat indolic cu proprietăţi antiinflamatorii, antipiretice şi analgezice, eficace în poliartrita reumatoidă, spondilita an-chilozantă şi alte afecţiuni reumatice; produce frecvent efecte nedorite şi toxice, fiind relativ greu de mînuit terapeutic (14). Indoxil, sin.: 3-Oxiindol. Produs de degradare a triptofanului din proteinele alimentare. Cînd degradarea are loc la nivelul intestinului, produsul final este indolul. Dacă degradarea are loc Ia nivelul ficatului, indolul este la rîndul său hidroxilat, rezultind indcxil (5). Indoxilglucurcnaţi. Metaboliţi intermediari în procesul de degradare a derivaţilor indolici, forma finală de eliminare a acestor compuşi (5). Indoxilsulfaţi. Formă de eliminare a produselor de catabolism ale derivaţilor indolici (5). Indoxilurie. Indicanurie. Indresaţie. Manevră care ccnstă dintr-o serie de mişcări de rotaţie a membrului inferior, după reducerea luxaţiei congenitale de şold, cu scopul de a se introduce mai profund capul femural în cavitate (24). Inductor în reglarea genetică. Factor al controlului genetic, care are proprietatea de a inhiba activitatea represcrului; induce sinteza enzimelor, care este inhibată de acţiunea repre-sorului (17). Induetotermie. Producerea de căldură cu ajutorul inducţiei electromagnetice (4). INDUCŢIE 29 INERŢIA CEFEI Inducţie (lat. inductio). Producerea unui fenomen sau proces ca urmare a unei activităţi în alt corp sau sector apropiat (inductor şi indus) (4). ~ imediată, principiu de acţiune reflexă potrivit căruia combinarea simultană sau succesivă a unor stimuli care produc acelaşi răspuns reflex, facilitează producerea răspunsului reflex respectiv chiar cînd stimulii sînt subliminari(27). mutaţiei, Mutageneză. psihică, transmiterea unor fenomene psihopatologice, mai frecvent a ideilor delirante, la persoane strîns legate afectiv de inductor, cu sugestibilitate mare, nivel de cultură mediocră şi concepţii asemănătoare despre viaţă (35). ~ reciprocă (Pavlov), fenomen fiziologic în activitatea sistemului nervos central, datorită căruia un proces de excitaţie induce în jurul lui o zonă de inhibiţie (inducţie negativă) şi, invers, un focar de inhibiţie induce în jurul lui o zonă de excitaţie (inducţie pozitivă) (27). ~ succesivă, principiu de acţiune reflexă potrivit căruia producerea unui efect agonist provoacă fenomenul de facilitare a reflexului antagonist (27). Induratio (lat. = induraţie). Induraţie. ~ penis plastica, sin.: Boala Peyronie, Chorda vene-reea, Induraţia plastică a corpilor cavernoşi, Indurafia plastică a penisului, proces de sclerozare a corpilor cavernoşi, conducînd la formarea de noduli de consistenţă dură, ceea ce are ca rezultat o îndoire a penisului însoţită de dureri în momentul erecţiei (12). Induraţie (lat. induratio), sin. : Induratio. Condensarea şi întărirea unui ţesut sau organ, ca urmare a unui proces inflamator cronic cu hiperplazie de ţesut conjunctiv (induraţie fibroasă), stază sanguină de lungă durată ş.a. (2). ~ brună a plâmîmilui, densificare pulmonară care apare ca urmare a unei staze cronice în mica circulaţie, în cazurile de insuficienţă cardiacă, cînd are loc o îngustare a cavităţilor alveolare prin îngroşarea septurilor interalveolare; capilarele dilatate sînt pline cu sînge, iar elementele celulare locale sînt proliferate, cu un grad mai mult sau mai puţin accentuat de fibroză; culoarea plămînului este la început roşie, pentru ca în stadiile următoare să devină brună (2). ~ cianotică, proliferare a ţesutului conjunctiv, ca urmare a unei staze sanguine persistente, dînd organului respectiv o consistenţă crescută şi o culoare cianotică (2). ~ congelativă submen-tonieră, varietate de pernioză interesînd regiunea submentonieră (12). ~ plastică a corpilor cavernoşi, Induratio penis plastica. ^ plastică a penisului, Induratio penis plastica. ^ de stază, staza prelungită însoţită de necroza parenchi-mului provoacă o neoformare de ţesut conjunctiv prin colagenizarea fibrelor argentafine pre- existente (scleroză acelulară), mărindu-se consistenţa organului (2). Indusium (lat. induere — a se îmbrăca, a se acoperi). Termen folosit în anatomie, cu semnificaţia de acoperiş membranos (1). ~ griseum, sin. : Stratum griseum corporis callosi, pătură subţire de substanţă cenuşie în contact cu suprafaţa superioară a corpului calos şi care se continuă lateral ca substanţă cenuşie a girului cinguli (1). Inel (lat. anellus). Termen generic folosit în anatomie pentru structuri de forma unui cerc (1). ~ colorat extern, Anulus iridis major. ~ colorat intern, Anulus iridis minor. ~ cor-nean Kayser-FIeischer, vezi Kaiser-Fleischer. ~ crural, Anulus femoralis. ~ inghinal abdominal, Anulus inguinalis profundus. ~ inghinal extern, Anulus inguinalis superficialis. ~ inghinal intern, Anulus inguinalis profundus. ~ inghinal subcutanat, Anulus inguinalis superficialis. de metalizare, depunere de particule de metal în formă de inel în regiunea leziunilor produse prin arme de foc; particulele metalice sînt formate prin frecarea proiectilului de peretele ţevii în timpul tragerii (23). ~ de montare, piesă dentară metalică rotundă (inelară) şi detaşabilă a articulatorului, pe care sînt fixate modelele în cursul montării pe articulator (39). ~ ortodontic fix, element de agregare a aparatului ortodontic fix, care constă dintr-o centură metalică cimentată în jurul coroanei dintelui la oarecare distanţă de marginea gingivală şi de obicei fără să blocheze ocluzia; de această centură se fixează un cîrlig de sîrmă sau un tubuşor, care face legătura cu elementul de acţiune a aparatului ortodontic fix (39). ~ ortodontic mobil, element de ancorare a aparatelor ortodontice mobile, de forma unui croşet circular solidarizat la placa aparatului (39). ~ ortodontic Simon, vezi Simon. ~ „cu pecete”, termen folosit pentru primul stadiu evolutiv al schizonţilor paraziţilor din genul Plasmodium, cînd parazitul ocupă 1/3—1/5 din diametrul eritrocitului. Protoplasma descrie o circumferinţă (inelul), iar corpul cromatic — nucleul — constituie „pecetea” inelului (31). ~ traumatic, Guleraş de eroziune. ~ de turnare, formă cilindrică de metal folosită să limiteze ambalajul machetei unei proteze parţiale, coroane sau inlay (39). Vezi şi: Bandl, Cabot, Cannon, Flieringa, Landolt, Newton, Ramonede, Schwalbe, Vieus-sens, Waldeyer, Zinn. Inerţie (lat. inerţia). Stare caracterizată prin rezistenţă faţă de o forţă care tinde să schimbe o anumită poziţie sau să imprime o anumită mişcare (15). ^ cefei, paralizie flască a musculaturii cefei, manifestată prin căderea capului pe spate în timpul manevrei de ridicare a bolnavu- INERŢIE MINTALĂ 30 INFARCT OSOS Iui de umeri către poziţia şezînd; este întîlnită în perioada preparalitică şi paralitică a poliomielitei (8). ^ mintală, Bradipsihie. ~ uterină, sin.: Atonie uterină, tulburare de dinamică uterină caracterizată prin absenţa contracţiilor fibrei musculare; apare uneori în timpul travaliului, înainte de expulsia fătului, sau în perioada de expulsie a placentei. Poate fi primară sau secundară, după cum apare chiar la începutul travaliului sau, mai tîrziu, ca o consecinţă a epuizării musculaturii uterine (18). Inervaţie (fr. innervation). Distribuţia unui nerv într-un organ sau ţesut (1). ~ dublă, distribuţie într-un ţesut sau organ a două tipuri de nervi, de obicei antagonişti din punct de vedere funcţional (1). ~ reciprocă, efectul reciproc al excitării reflexe a muşchilor antagonişti, consecutiv căruia unii se relaxează, în timp ce ceilalţi se contractă (1). Infanticid (lat. infans = copil + caedere = a omorî). Uciderea unui făt născut la termen sau aproape de termen, care s-a născut viu şi a respirat, indiferent dacă a fost sau nu viabil (23). Infantilism (Las&gue) (lat. infans = copil). Tulburare de dezvoltare ducînd la păstrarea caracterelor somatice şi psihice ale copilăriei, cu imaturitate sexuală şi, adeseori, cu hipotro-fie staturoponderală. Este legat, de obicei, de tulburări endocrine : infantilism hipofizar (mi-crosomie hipofizară), infantilism tiroidian (infantilism endemic, în zonele strumigene), infantilism în diabet, infantilism în hipogonadism; alte variante sînt legate de tulburări viscerale (infantilism intestinal, renal, cardiac etc.) (7). angioplastic, hipodezvoltare somatică, sexuală şi psihică, determinată de o formare defectuoasă a sistemului vascular (10). ~ genital, stare caracterizată prin faptul că aparatul genital, oprit în dezvoltare, îşi păstrează în totalitate sau în parte morfologia din copilărie (18). ~ hipofizar, formă de infantilism datorită insuficienţei hipofizare, avînd drept consecinţă o insuficienţă corelativă a gonadelor, tiroidei şi suprarenalelor; se manifestă ca nanism cu infantilism (7). ~ intestinal, Celiachie. ~ psihic, insuficientă dezvoltare şi maturizare a psihicului, în raport cu vîrstă, cu păstrarea unor particularităţi de reacţie de tip infantil însoţită de dificultăţi în adaptarea corectă la mediul ambiant (35). Vezi şi: Paltauf. Infarct (lat. infarctus, de la infarcire = a umple). Necroză zonală a unui organ datorită opririi irigaţiei prin vasul teritoriului respectiv; se mai foloseşte uneori acest termen şi pentru obstruarea tubilor uriniferi cu substanţe inso-lubilizate la nou-născut (10). ~ alb, sin.: Infarct anemic, Infarct ischemic, infarct lipsit de sînge, prezentînd o necroză de coagulare cu imbibiţie hidrică consecutivă. Apare într-un viscer cu circulaţie (anatomic sau funcţionat) terminală (2; 10). ~ anemic, Infarct alb. ~ bilirubinic, în icterul nou-născuţilor, bilirubină cristalizează în medulara rinichiului, determi-nînd formarea infarctelor bilirubinice, sub forma unor dungi de culoare portocalie, dispuse radiar (2). ~ cerebral, ramoliţie albă a creierului (2). ^ chistic, infarct înconjurat de o membrană (10). ~ colesterolic, infarct în pe pilele renale în unele tulburări ale metabolismului lipidelor (hipercolesterolemie) (2). ~ hemoragie, sin. '. Infarct roşu, infarct cu aspect anatomopatologi de necroză hemoragică apărînd într-un organ cu textură laxă, bogat vascularizat şi cu tendinţă la stază (plămîn, mezenter) (10). ~ intestinal, infarct care apare în cazurile de obstrucţie a unei ramuri mai importante a arterei mezenterice; are totdeauna un caracter hemoragie (2). ~ intestinomezenteric, sindrom abdominal acut generat de un infarct al mezenterului şi intestinului şi caracterizat printr-o durere bruscă, violentă, urmată de vărsături, alterare rapidă a stării generale şi instalarea unei grave stări de şoc, la care se asociază hiperleucocitoză marcată şi meteorism mat (11). ~ ischemic, Infarct anemic. ~ mezenteric, obstrucţia unor artere sau vene mezenterice urmată de ischemia şi infiltraţia sanguină a unei porţiuni de mezenter şi intestin, exprimată clinic prin sindrom peritoneal şi melenă (16). ^ miocardic, necroză de diferite întinderi a miocardului, cauzată de o insuficienţă coronariană totală, bruscă şi îndelungată, tradusă de obicei clinic printr-o criză anginoasă excepţional de intensă şi rezistentă, electrocardiografie prin semne directe (T ischemic, ST de leziune, Q de necroză) sau indirecte, iar biologic prin leucocitoză,.creşterea Y.S.H. şi sindrom de citoliză. Acţiunea trece evolutiv prin 3 faze: în faza acută (24—48 ore) — pe lîngă unda Q de necroză — se adaugă ,,marea undă monofazică“, înglobînd T; în faza de regresiune (0—4 săptămîni) unda coronariană Pardee (degajarea lui T); în faza tardivă (4—6 săptămîni), necroza şi fenomenele ischemice. Tipuri: infarctul anteroseptal, apical, antero-lateral, în ,,H“, lateral, multiplu, posterior, septal, subendocardic, sîn t forme topografice, diferenţiate electrocardiografie, ale infarctului ventricular stîng. Infarctul atrial, ventricular drept, papilar, reprezintă localizări rare ale infarctului. Infarctul cicatriceâl este înlocuirea scleroasă definitivă a zonei necrozate (10). ~ osos, proces de necroză aseptică osoasă princ embolie sau tromboză, adesea asimptomatic. INFARCT PLACENTAR ANEMIC 31 INFECŢIE INAPARENTĂ Apare ca simptom radiografie frecvent în boala scafandrilor (24). ~ piacentar anemic, leziune placentară întîlnită destul de frecvent fie sub torma unei plăci mai mult sau mai puţin întinse, fie sub formă de noduli rotunzi sau ovalari, de culoare albă, de consistenţă fermă, situaţi în general sub corion, formaţi din depozite de fibrină dispuse în lamele stratificate, înglobînd vilozităţi coriale necrotice; apare ca o consecinţă a trom-bozelor vasculare şi transformării fibrinoase a sîngelui din lacurile sanguine (18). ~ piacentar hemoragie, leziune placentară întîlnită sub forma unor focare hemoragice intraplacentare, în număr de două pînă la 10 sau mai mult, variabile ca volum, de culoare roşie şi de consistenţă fermă. Conţinutul este constituit din sînge roşu lichid sau din sînge coagulat, de culoare închisă (18). ~ pulmonar, leziune parenchimatoasă pulmonară a unui teritoriu vascular în care circulaţia este întreruptă. Se produce o infiltraţie a ţesutului de tip transsudativ fără prezenţa de fenomene septice. Clinic apar semne de condensare, iar radiologie, un aspect triunghiular caracteristic (34). ^ pulmonar difuz festonat, infarct pulmonar de tip roşu, determinat de embolii mici care produc hemoragii punctiforme (34). ~ renal, necroza parenchi-mului renal, consecinţă a obliterării arterei respective; totdeauna ischemic, poate fi parţial sau total (11.) ^ retinian, infarct al unui teritoriu din retină; are un caracter ischemic, dar datorită asocierii frecvente cu fenomene de stază poate lua ulterior un caracter hemoragie (2). ~ roşu, Infarct hemoragie. ~ septic, infarct produs prin emboli septici cu punct de plecare de la un focar septic din organism (2). ~ splenic, infarct de obicei ischemic, deşi în cazurile de stază accentuată poate fi şi hemoragie ; în caz de infarct septic pot apărea fenomene de peritonită (2). ^ uraţie, infarct datorit depozitării cristalelor de acid uric în tubii renali; se întîlneşte la nou-născut sub forma unor dungi de culoare roşie-gălbuie, dispuse în evantai, ca nişte raze ce converg spre o papilă renală (2). Vezi şi: Brewer. Infarctizare. Producerea unei necroze de coloraţie roşie într-un ţesut unde circulaţia de întoarcere venoasă este oprită; se deosebeşte de infarctul roşu prin formă neregulată şi prin evidenţierea microscopică a venei obliterate (2). Infecţie (lat. inficere = a strica, a otrăvi). Interacţiunea microorganismului patogen al u-nei boli cu organismul omului sau al animalului în care acesta a pătruns ; se desfăşoară în cadrul unor anumite condiţii de mediu extern, evoluînd sub o formă clinică manifestă (boală aparentă) sau asimptomatic (boală sau infecţie inapa- rentă) (8). ~ aerogenă, infecţie care se transmite pe calea aerului, îndeosebi prin picături Flugge (de ex. scarlatina, rujeolă, difteria etc.) (8). ~ alimentară, infecţie care se transmite prin alimente contaminate (de ex. febra tifoidă, toxi-infecţiile alimentare, dizenteria etc.) (8). ^ ammotică, stare patologică acută provocată de pătrunderea germenilor infecţioşi în cavitatea amniotică. în general se produce în cursul travaliului, după ruperea membranelor, dar poate apărea şi pe membrane intacte şi chiar în timpul evoluţiei sarcinii (18). ~ ante-partum, stare patologică provocată de diverşi germeni microbieni, manifestată înainte de naştere (18). ^ autohtonă, termen care se referă la o boală care apare şi se menţine, evoluînd uneori, cu unele caractere particulare, pe un teritoriu anumit (de ex. encefalita Nilului de Vest, febra hemoragică de Omsk) (8). ~ chirurgicală, infecţie care apare ca o complicaţie a unei plăgi operatorii (11). ~ de contact, modalitate de infecţie în care îmbolnăvirea organismului sănătos se face percutanat sau permucos, prin contactul direct cu bolnavul sau purtătorul de germeni (de ex. sifilisul, infecţia gonococică, tricofiţia etc.) (8). ~ criptogenetieă, infecţie localizată în diverse ţesuturi şi organe, foarte greu de decelat şi precizat prin metodele clinice şi para-clinice obişnuite, exteriorizată prin fenomene infecţioase generale (8). ^ cutanată. 1. Infecţie în care agentul patogen pătrunde în organism prin tegument (de ex. cărbunele, tetanosul etc.) (8). 2. Termen folosit pentru dermatozele provocate de agenţi piogeni (12). ~ digestivă, modalitate de infecţie în care agentul patogen pătrunde în organism prin tractul gastrointesti-nal (de ex. febra tifoidă, hepatita epidemică etc.) (8). ~ dublă, infectarea concomitentă a aceluiaşi bolnav cu 2 agenţi patogeni diferiţi, indiferent dacă amîndoi provoacă manifestări clinice (de ex. scarlatină şi difterie; rujeolă şi varicelă etc.) sau numai unul dintre ei (de ex. hepatită epidemică şi prezenţa streptococului hemolitic în faringe) (8). ~ endogenă, infecţie provocată de agenţii infecţioşi care rămîn cantonaţi în stare latentă în organism, în special în sistemul reticulohistiocitar şi care pot declanşa reîmbolnăviri în condiţii de minoră rezistenţă a organismului (8). ~ exogenă, infecţie provocată de agenţi patogeni din mediul înconjurător (8). ~ de focar, infecţie în care microorganismele există în focare circumscrise în anumite ţesuturi, de unde trec în circulaţia sanguină în mod intermitent. Localizările cele mai frecvente ale infecţiilor de focar sînt amig-dalele, sinusurile nazale, ţesutul periodontoi-dian, prostata etc. (3). ~ inaparentă, sin.: Infecţie subclinicâ, infecţie care nu ajunge la INFECŢIE INTRA-PARTUM 32 INFIBULAŢIE exteriorizare clinică, ci se traduce de cele mai multe ori numai prin modificări serologice (de ex. mare parte din bolile date de enterovirusuri, arbovirusuri, etc.) (8). ~ intra-partum, afecţiune provocată de germeni microbieni, manifestată în cursul naşterii (18). ~ intraspitalicească, infecţie care se produce într-un spital fie între bolnavi de boli diferite ajunşi în contact unii cu alţii, fie de la bolnavi sau purtători proveniţi din rîndul personalului de îngrijire (8). ^ «de însoţire, infecţie care apare mai mult sau mai puţin concomitent cu o altă infecţie de ±>ază, care constituie un factor favorizant (8). ~ labilă, infecţie care se stinge cu uşurinţă fie globală (hipo-ventilaţia alveolară globală determină scăderea Poa (hipoxie) şi retenţie de C02 (acidoză respiratorie) ; aceasta din urmă se poate produce prin tulburări de difuziune alveolocapilară (pneu-monoză, scăderea patului capilar şi scurtarea timpului de contact dintre aerul alveolar şi sîngele capilar, ceea ce determină hipoxie, PCO2 fiind normală sau chiar scăzută); prin scurtcircuit vascular (şuntarea sîngelui venos provenit din teritorii perfuzate, dar neaerate, determină hipoxie fără hipercapnie); prin hipoventilaţie alveolară (caracterizată prin hipoxemie şi hipercapnie — în condiţii de hiperoxie, hipoxemia creşte, iar hipocapnia se menţine sau se accentuează) ; prin tulburări de distribuţie, caracterizată prin distribuţia neuniformă a aerului inspirat (hipoxemie cu normo- sau hipocapnie) (34). respiratorie nazală, dificultate în respiraţia nazală datorită unei obstrucţii nazale consecutive unor inflamaţii, corpi străini, tumori benigne sau maligne (30). ~ tricuspidă, leziune valvulară ducînd la închiderea incompletă a orificiului atrioventricular drept, de natură în special funcţională (10). ~ tubulară, insuficienţă renală parţială determinată de procese patologice acute sau cronice, care afectează tubii renali şi care este caracterizată fie prin alterarea, de regulă cronică, a unei singure sau a unui grup de funcţii tubulare (insuficienţe tubulare disociate), fie prin pierderea totală, de obicei bruscă, a funcţiilor tubulare (insuficienţă tubulară acută) (25). Insuficienţe tubulare disociate. Tulburări parţiale ale funcţiilor tubulare, interesînd unul sau mai multe mecanisme funcţionale fie prin perturbări ale sistemelor enzimatice de transport transtubar (enzimopatii renale), fie prin lipsa de receptivitate a epite-liului tubular la factorii endocrini de control (pseudoendocrinopatii renale) şi avînd ca sub- strat anatomopatologic leziuni histologice sau numai biochimice congenitale-displazice sau cîştigate-degenerative (toxice, metabolice etc.) (25). ^ velopalatină, defect de închidere a nazo-faringelui în timpul deglutiţiei, datorit unui văl scurt, unei luete scurte, defect compensat uneori de hipertrofia amigdalelor palatine şi amigdalei faringiene, motiv pentru care se recomandă ca la aceşti copii să nu se facă amigdaloadenoidectomia (30). ~ venoasă, termen folosit diferit fie pentru faza terminală a unor varice ireductibile, fie cuprinzînd însăşi etapa de dilataţie varicoasă simplă; flebecta-ziile, edemul, durerile, pigmentarea, dermatozele şi ulceraţiile compun şi complică tabloul clinic (10). ventriculară dreaptă, totalitatea tulburărilor generate în organism de incapacitatea ventriculului drept de a expulza întreaga masă de sînge primită în diastolă. Forme: a) cronică, cu instalarea lentă a simptomelor (de ex. cordul pulmonar cronic); b) acută, prin cedarea bruscă a capacităţii funcţionale a ventriculului drept (de ex. în emboliile pulmonare). Principalele simptome clinice sînt: dispneea, cianoza, staza venoasă, edemul subcutanat (10). ~ ventriculară stingă, totalitatea tulburărilor consecutive incapacităţii ventriculului stîng de a expulza în aortă întreaga cantitate de sînge primită în diastolă, ceea ce antrenează un debit sistolic deficitar şi stază retrogradă în atriul stîng şi circulaţia pulmonară. Poate fi consecinţa unor cauze diverse : valvulopatii aortice, hipertensiune arterială, infarct miocardic etc. F o r m e: a) cronică, cu debut insidios şi evoluţie progresivă, întretăiată de accidente acute şi în care simptomatologia este dominată de dispneea de efort; b) acută, caracterizată prin crize de dispnee paroxistică, sub forma astmului cardiac sau a edemului pulmonar acut (10). ~ vertebrală, Boala Schanz-DenucS, vezi Schanz-Denuce. Insuflaţie (fr. insufflation). Introducerea, de obicei sub presiune, a aerului, a unui gaz sau a unor corpuri solide pulverizate în plămîn sau într-o cavitate a corpului (32). ~ craniană, Pneumoencefalografie. ~ gazoasă, introducere directă a unei cantităţi de gaz, sub control radio-scopic, în stomac (B6clere), colon (Ledoux-Lebard). Fischer şi Becl&re au pus în practică procedeul contrastului dublu, prin introducerea de gaz, după ce în prealabil mucoasa organului de cercetat a fost tapisată cu o substanţă de contrast radioopacă (36). ~ gură la gură, metodă veche preconizată odinioară pentru reanimarea nou-născutului, prin insuflarea de aer tn gura copilului, pentru a-i destinde căile respiratorii (18), ~ intrapleurală, injectare de gaz în cavitatea pleurală, în scop diagnostic sau INSUFLAŢIE INTRATRAHEALĂ 42 INTERFERENŢĂ terapeutic (34). ~ intratrabeală, insuflarea plă-mînului prin intermediul unei sonde traheale în timpul respiraţiei asistate sau controlate (11). ~ pulmonară, destinderea unui plămîn colabat într-o toracotomie prin insuflarea de 02 pe sonda de intubaţie sau prin presiune cu masca (11). ~ tubară. 1. Introducerea de aer prin colul uterin, pentru verificarea permeabilităţii trompelor (18). 2. Politzerizare. Insula (lat. = insulă). Porţiune a cortexului care acoperă corpus striatum; în creierul adult este situată în partea profundă a fisurii laterale (1). Insulinază. Enzimă hepatică care inactivează insulina (7). Insulină. Hormon pancreatic hipoglicemiant de natură holoproteică (greutate moleculară 34 500), conţinînd cantităţi importante de tiro-zină şi în special de cistină (12%). Insulina este secretată de celulele (3 ale insulelor pancrea-tice Langerhans. Conţinutul pancreatic în insulină variază cu vîrstă, fiind de aproximativ 8u./g ţesut la 6 luni şi de 4 u./g ţesut la 40 ani. Acţiunea fiziologică a insulinei se manifestă prin creşterea utilizării glucozei de către ţesuturi, probabil prin controlul accesului acesteia în celule. Hipoinsulinemia se însoţeşte de fenomene diabetogene, caracterizate prin hiperglice-mie, cetonemie, glicozurie şi uneori leziuni vasculare. în mod normal, urina de 24 ore conţine 0,16—0,40 u. insulină; la diabetici are loco scădere a eliminării renale de insulină pînă la 0,07 — 0,03 u./24 ore (5). — globin-zinc, preparat insulinic de depozit cu efect care se instalează lent şi durează 12 — 18 ore (14). ~ protamin-zinc, preparat insulinic de depozit cu efect întîrziat (2 — 6 ore) şi prelungit (24 ore) (13). Insulinemie (insulină + gr. haima = sînge). Concentraţia insulinei în sînge (15). Insulinlipodistrofie (insulină + gr. lipos = grăsime + dis- + trophe == nutriţie). Distrofie a ţesutului gras subcutanat, care apare, uneori, în locul injectării insulinei (7). Insulinom (insulină + -oma). Tumoare cu punct de plecare în celulele insulelor Langerhans (7). Insulinorezistenţă (insulină lat. resistere = a rezista). Stare care poate apărea în cursul diabetului zaharat caracterizată prin creşterea nevoii de insulină; diabetul poate fi insulinorezis-tent, prin apariţia unor factori antiinsulinici şi prin hipertonia glandelor endocrine hiperglice-miante (hipofiză, suprarenală, tiroidă etc.) (7). Integrală definită. Limita sumei produselor dintre valorile succesive ale funcţiei f(x) şi valorile intervalelor corespunzătoare, infinit mici. Limitele de însumare sînt o limită inferioară (x = a) şi o limită superioară (x = b) (7). ^ nedefinită, funcţia „primitivă” F(x) a unei funcţii date f(x)y unde F’(x) = f(x). Astfel, F(x) -f- C = J f(x)dx, unde C este o constantă arbitrară. Expresia F(x) + C cuprinde toate funcţiile primitive pentru f(x). Simbolul arată că pe expresia f(x)dx se efectuează operaţia inversă diferenţierii (7). * * Integrare (lat. integrare = a întregi, a completa). 1. Unificare prin fuzionarea funcţională a părţilor componente în urma intervenţiei a două mecanisme deosebite (32). 2. Includerea în personalitatea individului a unor evenimente vechi sau noi, a unor date sau emoţii (32). 3. Construirea prin adaos; anabolism (32). ~ în genetică, fixare liniară, într-un grup ligatural, a unui segment genetic cu cuprinderea acestui segment în sistemul de replicare şi în sistemul de determinism genetic al caracterului dependent de acel segment. Integrarea este mecanismul de formare a recombinanţilor (17). Integumentum commune. Cutis. Intensimetru. Aparat de măsurare a intensităţii radiaţiilor Rontgen care se bazează pe proprietăţile electrice ale unei celule de seleniu sub impulsuri ionizante (36). Intensitate (lat. intensus = intens). 1. Stare de activitate sau forţă sporită (32). 2. Măsura sau gradul unui anumit fenomen (32). 3. Densitatea sau tăria unui cîmp electric (32). 4. în psihologie, gradul de eficienţă a unei senzaţii (32). ~ echivalentă a sunetului, Nivel de intensitate auditivă. ~ luminii, fluxul luminos emis într-o anumită direcţie de o sursă de lumină punctiformă, raportat la unitatea de unghi solid. Se măsoară în candele internaţionale (9). — muncii, cantitatea de forţă de muncă cheltuită pe unitatea de timp pentru producerea unui bun (9). ~ sunetului, flux de energie sonoră, care trece într-o secundă printr-o suprafaţă de 1 cm2, perpendicular pe direcţia de propagare a undei sonore. Se măsoară în erg/sec./cm2 (9). Inter- (lat. inter = între). Element de compunere care introduce în termeni sensul de poziţie mijlocie (32). Intercostal (inter- + lat. costa = coastă). Situat între două coaste (4). Interfază (inter- + gr. phaşis = aparenţă). Timpul intermitotic. Interferenţă (fr. interference). 1. Efect de suprapunere a unor mişcări vibratorii de aceeaşi perioadă, provenind din surse diferite, ajungîn-du-se la neutralizarea reciprocă în anumite poziţii de coincidenţă (32). 2. Interacţiune reciprocă între doi agenţi patogeni (32). 3. Întîlnire a fronturilor de unde a doi stimuli cardiaci cu puncte de plecare diferite (două ritmuri corelate periodic), avînd ca efect instalarea fazei refractare şi încetinirea transmiterii sau anihilarea lor. Cînd întîlnirea are loc în masa miocardului, după prealabilă activare, apar aşa-numitele INTERFERENŢĂ ACUSTICĂ 43 INTERSECTIO TENDINEA „bătăi fuzionate'4, atriale sau ventriculare. Cînd joncţiunea este atrioventriculară şi se produce în perioada refractară absolută a nodului, ia naştere o „disociaţie completă” ; în perioada refractară relativă stimulul nu trece, dar descarcă celălalt centru („conducere ascunsă”) sau preia chiar, momentan, conducerea („intricare de ritmuri”); în afara fazei refractare determină „capturi” (10). ~ acustică, fenomen fizic, care poate interesa atît frecvenţa, cît şi intensitatea sunetelor percepute de urechea internă, pertur-bîndu-le. Se pare că această tulburare a percepţiei undelor sonore este determinată de o dereglare a funcţionalităţii celor două ferestre labirintice, fereastra ovală şi fereastra rotundă (30). ~ de chiasmă, termen impropriu pentru imposibilitatea formării uriei alte chiasme între două cromatide a doi cromozomi omologi, în apropierea unei chiasme gata formate (17). — optică, fenomen de obscuritate realizat cînd diferenţa drumului optic a două raze luminoase este egală cu o jumătate de lungime de undă (28). ~ virală, blocarea dezvoltării unui virus într-o celulă (virus interferit) prin pătrunderea anterioară a unui alt virus (virus interferent ) (22). înterferometrie (interferenţă + gr. metron = măsură). Măsurarea distanţelor sau mişcărilor cu ajutorul interferării a două raze de lumină (i5): Interîerometru. Aparat care măsoară diferenţa indicilor de refracţie între substanţa comparată şi cercetată la fluide (soluţii, gaze); se bazează pe fenomenul de interferenţă a luminii (6). Interferon (Alice Isaacs). Substanţă anti-virală sintetizată de celula-gazdă sub acţiunea unui virus, a unui acid nucleic viral sau, în mod excepţional, chiar a unui acid nucleic normal. Este net diferită de anticorpi (22). Interkinesis (inter- + gr. kinesis = mişcare). Timp intermitotic. Interi in ie (inter- + lat. Unea = linie). Linia care corespunde, Ia suprafaţa tegumentelor, traiectului unei articulaţii (1). ~ articulară, aspectul radiologie al articulaţiei normale care apare ca un spaţiu liber real între două suprafeţe osoase paralele. Cavitatea articulaţiei fiind virtuală, imaginea liberă este datorită cartilajelor hialine şi ţesutului subcondral, care sînt neopace la razele Rontgen (24). Intermediar (inter- + lat. medius = mijloc), în proteza dentară, element dentar artificial care alcătuieşte corpul de punte protetică. Poate fi intermediar din metal, nefizionomic şi folosit pentru regiunile laterale, înlocuind molarii ; intermediar parţial fizionomie, în care porţiunea orală, faţa ocluzală şi marginile incizale sînt metalice, iar faţa vestibulară din material fizionomie, acrilat; intermediar complet fizio- nomie, confecţionat în întregime din acrilat sau porţelan (38). Intermedină. Hormon secretat de lobul intermediar al hipofizei, cu acţiune stimulatorie asupra melanoforelor şi xantoforelor (7). Intermitotic (inter- + gr. mitos = aţă, fir). Vezi Timp intermitotic. Intermural (inter- + lat. mums = perete). Situat între pereţii unui organ (1). Internare (fr. interner = a interna). Cazare în spital (sanatoriu) a unui bolnav, în vederea stabilirii diagnosticului şi administrării tratamentului necesar (29). Internuneial (lat. internuntius — care serveşte de intermediar). Servind ca legătură sau mediu, cum sînt neuronii internunciali (1). Interoeeptori, sin. : Visceroceptori. Organe terminale nervoase situate în viscere, primind stimulii activităţii viscerale (digestia, excreţia, circulaţia etc.) (1). Interpolare (lat. interpolare = a introduce, a insera). Determinarea valorii y* corespunzătoare unei abscise intermediare xţ, situată între valorile cunoscute yi şi y2 corespunzătoare unor abscise date Xj şi x^. Pe lîngă metoda grafică (simplă, dar deseori grosolană), se folosesc alte metode cu precizie crescîndă : metoda părţilor propor-ţionate, metoda Gregory-Newton, metoda La-grange etc. Interpolarea prin părţi proporţionale se mai numeşte adesea interpolare liniară (7). Interpoziţie (Portmann) (lat. interpositio — inserare, intercalare). Metodă cofochirurgicală prin care, după dezanchilozarea scăriţei, se interpune între suprafeţele bolnave o grefă de venă sau de mucoasă (30). Interpretare (lat. interpretatio). Mod de explicare a unor fenomene(32). ~ delirantă, interpretare eronată în sens delirant a unor fenomene şi obiecte existente în mod real în mediu şi percepute corect (35). Interrenal (inter- + lat. renalis = renal). Organ care, la vertebratele inferioare, corespunde corticosuprarenalelor (7). Interrenalism. Termen puţin utilizat pentru hipercorticism (7). Interrenină. Termen aproape ieşit din uz, pentru extract sau hormpn corticosuprarenal (7). Interscapular (inter- + lat. scapulum = umăr, spate). Care este situat între cele două margini interne ale omoplaţilor (4). Intersectio (lat. = intersecţie). Structură la nivelul încrucişării a două formaţiuni anatomice (1). ~ musculi recti abdominis, intersecţii apo-nevrotice, în număr de 3 — 4, care alternează cu porţiunile cărnoase ale muşchilor drepţi abdominali (1), ~ tendinea, sin. : Inscripţio tendinea, bandă fibroasă care împarte un muşchi în două porţiuni (1). INTERSEXUALITATE 44 INTOXICAŢIE CU ACID CIANHIDRIC Intersexaalitate (inter- + lat. sexus — sex). Hermafroditism. Interstiţial (fr. interstitiel). 1. Termen care se referă la spaţiile sau formaţiunile anatomice situate între elementele organelor sau ţesuturilor •ce se găsesc la distanţe foarte mari între ele (1). 2. Termsn pentru ţesutul conjunctiv lax situat în spaţiile dintre celelalte ţesuturi ale organelor {de ex. ţesutul interstiţial al testiculului, stro-ana interstiţială a splinei etc.) (1). Interstiţiu (lat. interstitio — interval). Ţesutul conj unctivovascular de susţinere a unui organ parenchimatos (2). Intertrigo (inter- + lat. terere — a roade). L,eziune cutanată localizată în plici, constînd dintr-un eritem mai mult sau mai puţin intens, bine delimitat, uneori zemuind, provocată în majoritatea cazurilor de streptococi sau agenţi micotici, care găsesc în aceste regiuni condiţii favorabile de dezvoltare (12). Interval (lat. intervallum). Distanţa dintre două puncte sau elemente alăturate ; timpul dintre două fenomene consecutive (32). ~ de clasă, în statistica matematică, diferenţa dintre limitele inferioare (sau dintre centrele) a două clase vecine, în cazul grupării valorilor caracteristice In clase (7). — de încredere, sin. : Interval de siguranţă, în statistica matematică, interval care acoperă — cu o probabilitate dată-valoarea unui parametru statistic. Cu cît intervalul este Imai mic, iar probabilitatea mai mare, cu atît indicaţiile cu privire la valoarea parametrului sînt mai precise (7). ~ de oscilaţie, în statistica matematică, interval dat (a, (3) în limitele căruia sînt cuprinse valorile unei variabile aleatoare <37). ~ PQ, element electrocardiografie repre-zentînd timpul de conducere atrioventricular sau organ cavitar (32). ~ bronşieă, complex de tulburări consecutiv pătrunderii în arborele bronhial a secreţiilor patologice sau a lichidelor alimentare în urma blocării sistemului de apărare prin pierderea sensibilităţii laringiene sau în cursul unei comunicări anormale esofagobronhiale (30). ~ peritoneală, denumire dată revărsatelor sanguine intraperitoneale, provocate de obicei de iuperea unei sarcini ectopice sau de un avort tuboabdo-minal (18). ~ ventriculară, sin. : Hemoragie ventricularăi, revărsare de sînge în ventriculii cerebrali, caracterizată clinic prin comă profundă cu semnul Babinski bilateral, contractură precoce, hipertermie exprimată; evoluează rapid în cîteva ore sau zile spre moarte (27). Imaginaţie (in- + lat. vagina = teacă). Pătrunderea unei porţiuni dintr-un tub flexibil în tubul însuşi (11). ~ apendiculară, pătrundere în formă de deget de mănuşă întors pe dos a apendicelui în cavitatea cecală (11). ~ cecoco-lică, invaginaţie în care fundul cecului şi apendicele pătrund mai întîi în cavitatea cecului şi apoi în colon (11). — colocolică, pătrundere prin telescopare a unui segment de colon în segmentul imediat subiacent (11). ~ ileocecală, pătrunderea ileonului terminal în cavitatea cecului, capul de invaginaţie fiind format de valvula Bauhin şi de un coleret colic (11). ^ ileocolicăr pătrunderea ileonului terminal în cavitatea cecului, trecînd prin valvula Bauhin (11). ~ ileo-ileală, pătrunderea prin telescopare a unui segment ileal în segmentul imediat subiacent (11). ~ intestinală, sin. : Hernia intestinului în intestin, pătrunderea unui segment de intestin în segmentul imediat subiacent (11). Invalid (lat. invalidus = bolnav). Persoană care a suferit o invaliditate (32). ~ locomotor, Estropiat. Invaliditate. Pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă în urma unei boli sau a unui accident (9). ~ de gradul I, pierderea capacităţii de muncă, implicînd necesitatea de îngrijire şi supraveghere a invalidului de către o altă persoană (9). ~ de gradul al II-lea, pierderea capacităţii de muncă, care lasă totuşi invalidului posibilitatea de a se autoservi (9). ~ de gradul al IlI-lea, pierderea parţială a capacităţii de muncă, invalidul avînd posibilitatea să presteze în profesiunea sa un program redus de muncă sau o muncă permanentă în altă profesiune (9)„ Invazie (lat. invasio), sin. : Perioadă de invazie, Stadiu prodromal. Stadiu în evoluţia ci- INVAZINĂ 49 IODODEZOXIURIDINĂ clică a unei boli infecţioase, care durează de la apariţia primelor semne de boală (prodrom) pînă la instalarea fenomenelor clinice caracteristice perioadei de stare (8). Invazină. Hialuronidază. Inversare (lat. invertere = a întoarce), sin. : Inversiune. Schimbare de sens (32). ~ în mutaţie, tip de schimbare a secvenţei bazelor conţinute în molecula de ADN, în procesul mutaţiei, în care un număr de baze aflate într-un segment scurt al catenei îşi schimbă ordinea într-o secvenţă inversă decît cea originală (17). Inversiune (lat. inversio). Inversare. ~ afectivă, modificare a afectivităţii constînd din înlocuirea unor sentimente avute anterior faţă de o persoană cu sentimente contrarii (35). ~ sexuală, Homosexualitate. ~ termică, condiţie meteorologică în care temperatura nu scade permanent cu înălţimea (gradientul normal), ci datorită unor mase de aer mai cald situate la o anumită înălţime, există o zonă în care temperatura aerului creşte cu înălţimea. Din punct de vedere sanitar, inversiunea termică prezintă importanţă, deoarece împiedică autopurificarea aerului, fiind astfel una dintre condiţiile meteorologice care contribuie la creşterea impurificării aerului în centrele populate (20). ~ uterină, accident din perioada de dezlipire a placentei, caracterizat printr-o invaginare a uterului, al cănii fund se deprimă, ajunge la nivelul colului şi se poate chiar exterioriza complet din căile genitale. Există şi inversiuni uterine mai mult sau mai puţin accentuate, produse lent în unele cazuri de fibroame uterine submucoase, care antrenează peretele uterin o dată cu ele, atunci cînd uterul tinde să le expulzeze prin col (18). Invertază. Enzimă transfructozilantă care catalizează hidroliza zaharozei şi transferul concomitent al grupării fructozice pe un acceptor anumit (5). Invertină. Zaharază. Invertit (lat. invertere = a schimba, a denatura). Homosexual. Investigaţie epidemiologică. Cercetare privind factorii primari şi secundari care intervin în declanşarea, menţinerea şi stingerea unei epidemii şi al cărei rezultat se înscrie în fişa de anchetă epidemiologică (8). Involuţie (lat. involutio). Atrofie fiziologică consecutivă scăderii funcţiei unui organ sau ţesut (de ex. timusul la sfîrşitul perioadei de creştere; atrofia tuturor ţesuturilor şi organelor la bătrîneţe — involuţie senilă — sau a unor glande şi organe legate de activitatea endocrină — atrofia uterului şi a glandelor mamare după menopauză) (2). ~ timică, proces de liză pe care-1 suferă timusul: a) lent, la pubertate (sub influenţa hormonilor sexuali); b) rapid, în stress (involuţie accidentală, sub influenţa glucocorti- coizilor) (7). ^ uterină, revenire, progiesivă,. după naştere, a uterului la starea normală (18). Iod. Simbol I. Metaloid monovalent din grupa halogenilor, avînd numărul atomic 53 şi greutatea atomică 126,92. In organism se găseşte în cantităţi mici în toate organele: intervine în funcţia glandei tiroide, intrînd în compoziţia hormonilor tiroidieni şi reglînd producerea acestora. în sînge se găseşte atît sub forma liberă (1,1 ±0,7 (J-g/ml), cît mai ales sub> formă fixată pe proteine (5,7 ±0,83 jxg/100 ml).. Urina de 24 ore conţine în medie 150 \xg iod, din care aproximativ 10% este iod organic (tiroxină şi diiodotirozină). în proteinurii şi hipertiroidism se constată o creştere importantă a eliminării renale de iod organic. Iodul se foloseşte extern ca antimicrobian şi antifungic ; compuşii anorganici şi organici ai iodului au acţiuni farmacologice şi utilizări terapeutice variate (5 ; 14). ~ radioactiv, izotop radioactiv al iodului* Mai întrebuinţat este I131, care are o perioadă de înjumătăţire de 8 zile şi emite raze p şi y. Forma farmaceutică utilizată este soluţia de radioiodură de sodiu, folosită pentru explorarea funcţională a tiroidei şi pentru tratamentul hi-pertiroidismului şi al neoplasmului tiroidian (13). Iodamoeba, sin. : Pseudolimax. Gen de ami-bă nepatogenă din clasa Rhizopoda. Unele specii : I. buetschlii şi I. scheviakovi au fost întîl-nite uneori în intestinul uman (31). Iodbasedow. Boală Basedow care apare la un purtător de guşă, în urma unui tratament neadecvat (intempestiv) cu iod (7). Iodemie. Conţinutul sîngelui în iod. Valorile normale variază între 4 şi 8 fxg/100 ml sînge (15). Iodide, sin.: Iododerma, Toxidermie iodică. Erupţii cutanate, de cele mai multe ori buloase, provocate de preparate iodice, în special de iodura de potasiu. O formă particulară este iodida (iododerma) tuberoasă, formă vegetantă (12). Iodipamid. Adipiodonă. Iodism. Intoxicaţie cu iod, tradusă prin co-riză, tuse, cefalee, fenomene astmatiforme, acnee, pemfigus, erupţii purpurice, uneori semne de tireotoxicoză; poate ajunge la caşexie şi moarte (23). Iodocaptare. Fixarea iodului radioactiv de către tiroidă, ca probă de funcţie glandulară (7). Iododerma. Iodide. lododezoxiuridină. Derivat pirimidinic cu acţiune antivirotică, eficace faţă de virusul her-petic. Acţionează ca antimetabolic al timidinei, interferînd cu sinteza de ADN (14). 4 - c. 484 IODOFORM IORDĂNESCU — BACIU Iodoform sin. : Triiodmetan. Compus de iod topic, slab antiseptic, folosind mai ales în stomatologie (13). Iodoftalein sodiu. Substanţă de contrast folosită pentru colecistografie; este şi slab antisep-~ tic (13). Iodopsină, sin. : Fotopsină. Substanţă foto-sensibilă conţinută în celulele conice ale retinei <28). Iodotirină. Nume, aproape ieşit din uz, pentru a desemna fracţiunea iodată a extractului tiroidian (7). Iodotirozfnă. Nume sub care sînt cuprinşi derivaţii iodaţi ai tirozinei: 3-iodotirozina sau monoiodotirozina şi 3,5-diiodotirozina. Cuplarea acestor compuşi dă naştere celor 2 hormoni tiroidieni: 3,5,3’-triiodotironina şi 3,5,3% 5’-te-traiodotironina sau tiroxina (14). Iodoventriculografie. Metodă radiologică, care utilizează o substanţă de contrast iodată pentru punerea în evidenţă a cavităţilor ventriculare ale inimii (36). Iodtiroglobulină. Precursor macromolecular al hormonilor tiroidieni, rezultat din iodarea tiroglobulinei (7). Ioduri. Săruri ale acidului iodhidric, cele mai frecvent folosite fiind iodura de potasiu şi iodura de sodiu. în doze mici au efecte bune în tratamentul guşei, acţionînd ca medicaţie de substituţie; în doze mari au acţiune antitiroi-diană, prin inhibarea captării ionilor de iod de •către tiroidă, fiind folosite mai ales preoperator în boala Basedow. Iodurile au şi acţiune expec-torantă (se elimină prin secreţiile mucoasei bron-hiale). în sifilisul terţiar grăbesc vindecarea leziunilor de tip gomos, probabil favorizînd procesele locale de apărare şi refacere (14). Iofobie (gr. ios = otravă + phobos — frică). Fobia de a nu fi otrăvit (35). Iohimbină. Alcaloid izolat din scoarţa de Corynathe yohimbe (Rubiaceae), folosit sub forma de clorhidrat; are acţiune simpatolitică, vasodi-latatorie periferică şi afrodisiacă (13). Ion (gr. ion = care merge). Atom ionizat. ~ atmosferic, vezi Ionizarea aerului. ~ negativ, Anion. ~ pozitiv, Cation. Ionescu, Thoma, 1860 — 1926. Acul ac pentru sutură totală cu fir de metal, a cărui tijă tubulară este tăiată în bizou lung, permiţînd trecerea firului metalic (11). Cura procedeu de cură chirurgicală a anginei pectorale prin rezecţia totală a simpaticului cervical (11). Depărtătorul depărtător autostatic, abdominal, format dintr-un suport lombar la care sînt ataşaţi doi stîlpi laterali de care se pot fixa valve abdominale de diferite mărimi (11). Operaţia ~ histerectomie totală lărgită cu evidare iliolom-bopelviană, extirpîndu-se o dată cu uterul şi anexele, toate grupele ganglion are şi tot ţesutul conjunctiv al pelvisului de la aortă în jos, practicată pentru cura chirurgicală a cancerului de col uterin (11). Bahianestezia rahianestezie în care substanţa anestezică este introdusă intra-rahidian în regiunea cervicală înaltă sau suboc-cipital (11). ; > Ionizare. Transformarea unor atomi sau grupe de atomi neutri în ioni care posedă un sens electric prin pierderea, respectiv adăugarea unui electron; ionizarea se poate realiza prin curent electric, raze ultraviolete, raze Rontgen, radiaţii radioactive etc. (4). ^ aerului, în aer se găsesc particule purtătoare de sarcini electrice + sau —, de dimensiuni variabile denumite ioni atmosferici. Se disting ioni mici (IO-8—10“7 cm), mijlocii (IO”*7—-IO”5 cm) şi mari (10~6—10~4 cm), în atmosfera joasă se găsesc în mod normal 400— —700 perechi/ml aer de ioni mici negativi şi pozitivi (n~, n+) şi 1 000 — 1 500 perechi/ml aer de ioni mari pozitivi şi negativi (JV+,JV~). Numărul de ioni şi raporturile dintre ionii pozitivi şi negativi mari şi mici variază în raport cu condiţiile geografice, clima, impurificarea aerului etc. în ceea ce priveşte acţiunea asupra organismului s-a constatat în special acţiunea favorabilă a ionilor negativi, încercîndu-se şi utilizarea lor în terapeutică (aeroionoterapie). Unii cercetători consideră că efectul favorabil din anumite staţiuni balneoclimatice s-ar datori şi modificărilor de spectru ionic (20). ~ medicamentoasă, Cataf oreză. Ionoforeză (ion + gr. pherein = a purta, a duce). Cataforeză. ~ dentară, metodă de tratament endodontic care constă din introducerea de medicamente (iod, cupru etc.) sub formă de ioni, printr-un curent continuu, pentru sterilizarea canalelor radiculare. Electrodul negativ este un ac introdus în canal, electrodul pozitiv este o plăcuţă aplicată pe braţul bolnavului. Se foloseşte un curent de 2 —3 mA, timp de 3—10 minute (38). Ionografie (ion + gr. graphein = a scrie). Vezi Densigrafie. Ionometru (ion + gr. metron = măsură). Aparat pentru determinarea ionilor din aer, bazat pe principiul electroscopului (20). Ionosferă (ion -f gr. sphaira = sferă). Vezi Atmdsferă. Iontoforeză (ion + gr. pherein = a purta, a duce). Cataforeză. Iontomat. Aparat construit pe baza principiului elementelor fotoelectrice, cu ajutorul căruia se poate aprecia exact regimul necesar executării unei radiografii optime (36). lordănescu-Baciu (Iordănescu, C.; Baciu, CI.) Scara — scară folosită în examenul bolnavilor de poliomielită la determinarea capacităţii funcţionale musculare pe baza examinării mixte atît clinice, cît şi electrice, valorile înregistrate fiind IPECA 51 IRADIERE ÎN TIMP LUN 7 notate de la 0 (paralizie totală) la 5 (muşchi normali) (24). Ipeca. Uragoga ipecacuanha. Ipohondrie (gr. hypochondria). Sindrom carac-racterizat prin idei de îmbolnăvire cu caracter obsesiv prevalent sau delirant şi prin cenesto-patii (35). Ipoteză (gr. hypothesis). Presupunere privind cauza, mecanismul de desfăşurare sau natura unui fenomen, structura unui obiect etc. Serveşte pentru impulsionarea şi călăuzirea unor cercetări experimentale sau de observaţie. Verificarea unei ipoteze îi dă calitatea de teză, pu-tînd deveni componentă a unei teorii (7). ~ cuantelor Planck, vezi Planck.—nulă, în statistica matematică este presupunerea după care regularităţile, coincidenţele şi variaţiile concomitente observate se datoresc numai întîmplă-rii sau fluctuaţiei de eşantionaj. Pentru a stabili semnificaţia statistică a unui rezultat obţinut se cere să demonstrăm că probabilitatea ipotezei nule este infimă (p<0,05 în biologie) (7). Vezi şi: Goertler, Penso. Ipsi- (gr. hypsi = înalt). Element de compunere care introduce în termeni sensul de înalt (32). Ipsiconcal (ipsi- + gr. konche = scoică). Vezi Index orbital. Ipsilateral (lat. ipse = acelaşi + lateralis = lateral). Omolateral. Ipsimus (lat. ipse = acelaşi, însuşi). Masturbaţie. Ipsos. Material preparat din gips prin arderea acestuia în cuptoare speciale pentru a i se extrage o moleculă şi jumătate de apă. Are numeroase aplicaţii practice în clinica stomatologică şi laboratorul de tehnică dentară (39). ~ cu acceleratori, ipsos dentar, special preparat, folosit pentru luarea amprentelor şi în a cărui compoziţie intră, pe lîngă ipsosul obişnuit, acceleratori de priză (clorură de sodiu 2,50% sau sulfat de potasiu 2%), coloranţi (roz, albastru, galben sau verde), substanţe de gust (mentol) şi uneori amidon (pentru a-1 face solubil în apă fierbinte) (39). ~ dur, ipsos preparat special dintr-un gips de calitate, cu adăugarea unor încetinitori de priză. Se prezintă sub forma unei pulberi de culoare albastră-deschisă sau galbenă-deschisă. Se foloseşte pentru modele dentare (39). Ir. Simbolul iridiului (5). Iradiere (lat. irradiare = a lumina). 1. Proces prin care un corp este supus acţiunii unor radiaţii ionizante în scop terapeutic, diagnostic sau accidental (36). 2. Difuziunea unui impuls nervos, de la o zonă la alta (15). ~ cinetică, metodă de iradiere în care fie tubul, fie bolnavul se găsesc în mişcare în timpul iradierii. Cînd se realizează prin mişcările tubului se deosebesc varietăţile : circulară, convergentăy pendulară, pendulară-convergentă. Scopul accs-tor metode este concentrarea unei doze maximale asupra focarului patologic, cu menajarea porţii de intrare, respectiv pielea şi ţesuturile normale situate în jurul tumorii (36). ~ convergentă, metodă de iradiere cinetică, cu deplasarea tubului în volută (36). ~ externă, iradierea organismului cu o sursă radioactivă situată în afara acestuia; poate fi profesională, pentru cei care lucrează cu surse de radiaţii sau neprofesională, naturală, medicală (în scop diagnostic sau terapeutic) (6). ~ cu fascicule încrucişate, metodă de iradiere cu fascicule multiple, fixe, care urmăreşte concentrarea lor la locul de încrucişare, realizînd o doză suficient de mare pentru a asigura stabilizarea procesului. Alegerea numărului de porţi şi orientarea fasciculului se face, între altele, în funcţie de sediul, mărimea şi natura procesului (36). ~ fracţionată, metodă de iradiere în care doza totală se împarte în mai multe doze zilnice (36). ~ internă, iradierea organismului cu o sursă radioactivă situată în interiorul acestuia; poate fi accidentală sau neaccidentală, prin introducerea în organism a substanţelor radioactive, în scop diagnostic sau terapeutic. în iradierea interna se admite un debit al dozei biologice de 1005 mremi/săptămînă, cînd localizarea are loc în< organismul întreg sau în organele cele mai sensibile (6). ~ intcrstiţială, metodă de iradiere cu ace de radium sau izotopi radioactivi; sursa de radiaţii folosită este introdusă prin înţepare în regiunea de iradiat (36). ~ paliativă, metodă de iradiere cu radiaţii ionizante, urmărind atenuarea simptomelor clinice subiective (36). ~ pendulară, metodă de iradiere cinetică, în care tubul radiogen se deplasează de-a-lungul unui arc de cerc, în jurul unui ax orizontal (36). ~ profilactică postoperatorie, iradiere postoperatorie a unui bolnav operat pentru o tumoare malignă, urmărind profilaxia metastazelor (atitudine şi termene improprii, majoritatea autorilor fiind de acord că nu se poate vorbi de o iradiere profilactică) (36). — rotatorie, metoda de iradiere cinetică în care tubul radiogen se deplasează circular faţă de un ax (reprezentat de focarul propriu-zis). Există metode în care tubul rămîne fix, iar bolnavul suferă o mişcare de rotaţie în jurul axului său (36). ~ tangenţială, iradiere externă cu raza centrală dirijată tangenţial pe regiunea de iradiat; se utilizează în procesele superficiale, cu scopul de a menaja restul organismului de efectele nocive ale radiaţiilor ionizante (36). ~ în timp lung, metodă de iradiere fracţionată sau diluată, în care se urmăreşte administrarea unei anumite cantităţi de radiaţii ionizante într-un timp mai IRADIERE UNICĂ 52 IRITĂ Îndelungat (36). ~ unică, metodă veche de iradiere (în prezent părăsită), imaginată de Seitz şi Wintz, în care întreaga doză se administrează într-o singură şedinţă (36). ~ In volum redus, denumire generală pentru metodele de iradiere care folosesc aparate şi localizatoare cu distanţă scurtă focus-piele, prin care se realizează iradierea unor volume reduse din organism (36). Iresponsabilitate (fr. irresponsabilite). Lipsa -de răspundere a actelor săvirşite, prin lipsă de •discernămînt şi de control, datorită unei boli psihice (23). Ireversibilitate (fr. irreversibilite). 1. Proprietatea unui fenomen natural de a se produce în-tr-un singur sens (32). 2. Calitatea unei reacţii chimice de a nu se putea efectua în sens invers (32). Irideetomie (irido- + gr. ektome = excizie). Secţionarea unei porţiuni din iris (28). ~ anti-rună a pleoapelor, determinînd un cerc perior-bital întunecat, observată în hipertiroidism (7). Jelts. Operaţia —, procedeu de cură chirurgicală a unei stenoze rectale, prin secţionarea ţesuturilor fibroase perirectale (11). Jendrassik, Erno, 1858 — 1921. Manevra manevră care are drept scop distragerea atenţiei bolnavului în timpul examinării reflexelor membrelor inferioare. Bolnavul este solicitat să se tragă de mîini în sens contrar, cu degetele ■acroşate (24). Jenkins. Procedeul procedeu de cură ■chirurgicală a megalocolonului congenital, prin sfincterectomie internă pe cale intraanală şi excizia laterală a unor benzi de mucoasă şi fibre sfincteriene interne (11). Jenner. '■ Edward, 1749 — 1823, Vaccinare jenneriană, denumire dată vaccinării antivario-lice, care a fost aplicată pentru prima dată de Jenner (8). Jenner. Louis Leopold, 1866 — 1904, Colorantul Colorantul May-Grunwald, vezi May-Griinwald. Jersild, M. Sindromul sin. : Sindromul anogenitorectal, complicaţie tardivă a limfogra-nulomatozei inghinale subacute (Nicolas-Favre), constînd dintr-o anorectită vegetantă şi steno-zantă, putînd evolua spre un elefantiazis al regiunii anogenitale, cu fistulizări (12). Jervină. C27Hg903N. Compus steroid şi alca-loid, prezent în unele plante (specii de Solanum şi Veratrum), cu structură înrudită aceleia a •colesterolului şi cu proprietăţi farmacologice similare (5). Jesionek, Albert, 1870 —1935. Lumina metodă de tratament cu ajutorul lămpii Jesio-îiek, care emite radiaţii luminoase puternice ce constituie aşa-numitele băi de soare artificial (4). Jgheab de gips, sin. : Gutieră gipsată. Aparat gipsat amovibil în formă de jgheab, recomandaţ pentru cazurile în care este necesar un control direct asupra regiunii imobilizate sau cînd imobilizarea este intermitentă iii""?'alte mijloace terapeutice (24). Jianu, Amza, 1881 — 1959. Ligatura procedeu de hemostază a parenchimului hepatic, prin fir continuu înnodat în lanţ (11).. Jianu, Ion. Procedeul procedeu de esofa-goplastie cutanată pretoracică (11). Jigodia. Boala Carre. Vezi Carre. Jinich. Indicele indice electrocardiografie, calculat din derivaţiile unipolare, pe baza formulei I = (Uayi + DaVF) — (UaVF + DavL), în care U şi D reprezintă valorile celei mai mari deflexiuni pozitive (Up = sus), respectiv negative (Down — jos). Valori peste 11 mm pledează pentru o hipertrofie ventriculară stingă, cele sub —11 mm pentru o hipertrofie ventriculară dreaptă (10). Joffroy, Alexis, 1844 — 1908. Semnul în hipertiroidism, incapacitatea contracţiei muşchilor frontali, cînd bolnavul priveşte în sus (7). Johansen, Sven. Cuiul vezi Sven Johan-sen. Johnson, George, 1818—1896. Cleştele cleşte ale cărei ramuri active au un vîrf concav şi celălalt convex; este folosit în tehnica dentară pentru modelarea convexităţilor şi a conturului inelelor, reproducînd forma anatomică a dintelui (38). Jolly, Friedrich, 1844 — 1904. Reacţia aspect caracteristic al excitabilităţii neuromus-culare în miastenie; la aplicarea unui curent faradic tetanizant, durata şi amplitudinea contracţiei musculare scad pe măsura repetării excitaţiei, ajungîndu-se chiar pînă la o inexcitabi-litate temporară (27). Jolly, Justin Mărie Jules, 1870 — 1953. Corpusculii Corpusculii Howell-Jolly, vezi Ho well-Jolly. Jolly. Semnul în fracturile vertebrei C7, antebraţul este ţinut în flexiune şi umărul în abducţie, adducţia fiind imposibilă (24). Joncţiune (lat. junctio). Junctura. ~ dermo-epidermieă, legătura dintre epiderm şi derm, realizată în special prin fibre de colagen şi ciment intercelular amorf (1). ~ neuromusculară, legătura fibrei nervoase cu cea musculară, realizată prin intermediul unor structuri complexe la care participă exoplasma şi veziculele sinap-tice ale terminaţiei nervoase, sarcoplasma, teaca Schwann, membranele pre- şi postsinaptică ş.a. (1). Jones, sir. Robert, 1858 — 1933. Operaţia rezecţie-artrodeză în 2 timpi (mediotarsiană cu . JONES 63 JUNIPERINĂ subastragaliană şi tibiotarsiană) pentru corectarea piciorului talus-cavus (24). Poziţia poziţie de flexiune maximă a antebraţului pe braţ, folosită în reducerea fracturilor de condil intern humeral (24). Jonxis, J.H.P. Sindromul tubulopatie parţială, manifestată prin rahitism renal hipo-fosfatemic, cu hiperaminoacidurie şi hiperfosfa-turie (33). Josserand. Semnul 1. Accentuarea zgomotului al II-lea la focarul arterei pulmonare în pericardita uscată. 2. Zgomotul al II-lea la focarul arterei pulmonare normal, în comparaţie cu asurzirea celorlalte, semn întîlnit în endocar-dita reumatismală recentă (10). Joule, James Prescott, 1818—1889. Echivalentul^, echivalentul mecanic al căldurii, reprezentînd cantitatea de lucru pe care o produce o unitate de căldură (1 calorie, 4,185 x IO7 ergi) (4). Efectul cantitatea de căldură degajată de un curent constant care trece printr-un conductor este proporţională cu patratul intensităţii curentului şi cu timpul. Această cantitate de căldură depinde de rezistenţa fiecărui conductor (6). Joule. Unitate de măsură a energiei şi a lucrului mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat de forţa de un newton cînd punctul ei de aplicaţie se deplasează cu un metru în direcţia şi sensul forţei (Dicţionarul limbii române moderne). Jucovski. Reflexul reflex patologic care apare în leziunile căii piramidale; constă din flexiunea plantară a degetelor piciorului la percuţia bazei lor de implantare (27). Judd, E. Operaţia 1. Procedeu de pilo- roplastie prin duodenosfincterotomie anterioară, cu rezecţia a 2/3 din sfincterul piloric (11). 2. Procedeu de cură a eventraţiei cicatriceale, prin excizia exclusivă a cicatricei cutanate, restul cicatriceal fiind folosit pentru refacerea peretelui abdominal (11). Judeţ, Jean. Freza freză emisferică pentru regularizarea extremităţilor osoase ale articulaţiei şoldului; există una concavă pentru capul femural şi alta convexă pentru cavitatea cotiloidă (24). Judet-Ducroquet (Judeţ, Jean; Ducroquet, L.). Poziţia poziţie şezînd, în care se imobilizează fracturile de col femural în aparat gip-sat cu coapsa în flexiune de 90° pe bazin (24). Judeţ-Judeţ (Judeţ, R.; Judeţ, J.). Operaţia 1. înlocuirea capului femural cu o endopro-teză acrilică în coxartroze, pseudartroze de coi femural, necroza aseptică a capului femural sau fractură recentă de col (24). 2. înlocuirea scafoi-dului cu pseudartroză, printr-o endoproteză acrilică (24). Jugal (lat. jugalis = de jug). 1. Termen utilizat în anatomie cu semnificaţia de conexiune sau unire (1). 2. Care se referă la obraz (1). Jugum (lat.. = jug, legătură, unire). Formaţiune de aspectul unei creste sau al unei depresiuni care uneşte două structuri vecine (1). Juga alveolaria mandibulae. Reliefurile alveolelor dentare vizibile pe faţa anterioară a corpului mandibulei (1). Juga alveolaria maxillae. Reliefurile alveolelor dentare vizibile pe faţa anterioară a apofizei alveolare a maxilei; cei mai pronunţat este relieful caninului (1). Juhoviţki. Operaţia intervenţie osteo-plastică în pseudartroza largă a tibiei, constînd din înfigerea peroneului secţionat în canalul medular al fragmentului tibial superior şi introducerea unui grefon osos suplimentar între cele două fragmente (24). Juillard-Piguet. Sindromul tubulopatie parţială, manifestată prin glicozurie cu hiperaminoacidurie (33). Julep gumos. Soluţie oficinală 20 % de gumă arabică în apă aromatizată ; se adaugă în po-ţiuni, în scop corectiv, pentru a proteja mucoasele de acţiunea iritantă sau pentru stabilizarea suspensiilor (14). Junctura (lat. = unire, legare), sin.: Joncţiune. Locul de unire a două formaţiuni anatomice, de obicei de structură identică sau similară (1). Juncturae ossium. Denumire dată articulaţiilor dintre oase; pot fi de tip fibros (junctura fibrosa), de tip cartilaginos (junctura cartilaginea) şi de tip sinovial (junctura synovia-lis) (1). ~ sacrococcygea, sin. : Symphysis sacrococcygea, articulaţia vîrfului osului sacru cu baza osului coccis (1).~ synovialis, Diarthro-sis. Juncturae tendinum. Connexus interten-dineus. Junghi. Durere intensă, cu caracter de obicei intermitent şi localizare toracică, întîlnită în afecţiuni pleuropulmonare (pneumonie, pleu-rezie), cardiace (angor, infarct etc.) (32). ~ atrial, durere localizată la nivelul regiunii sca-pulovertebrale stingi (în dreptul vertebrelor D5—D8), apărînd spontan sau la percuţie în unele cazuri de stenoză mitrală. Vaquez a atribuit-© iritaţiei filetelor nervoase din mediastinul posterior prin dilataţia atriului stîng (10). J&ngling. Otto. Boala osteită tuberculoasă multiplă chistică. Formă cu evoluţie lentă, localizată la nivelul metafizei şi epifizei unui os lung, cu respectarea cartilajului de creştere, leziunea constînd din chisturi de diverse dimensiuni, care uneori confluează (19). Juni perină, sin. : Acid hidroxi-16-palmitic. Ci6H3203. Acid-alcool prezent în constituţia cerurilor unor conifere (etolide) care au proprietăţi sensibilizante asemănătoare cerurilor C şi D extrase din bacilii tuberculozei (5). JUVARA 64 JVERSEN-ROHOLM Juvara, Ernest, 1870 — 1933. Depărtătorul depărtător autostatic abdominal, format din-tr-un cadru metalic dc care se pot ataşa valve abdominale (11). Operaţia 1. „Butee” a* •sprîncenei cotiloide, cu grefon tibial. în sublu-xaţia coxofemurală (24). 2. Rezecţia osteoplas-tică a genunchiului în tumorile extremităţii inferioare a femurului, porţiunea rezecată fiind iniocuită cu jumătatea extremităţii superioare a tibiei răsturnate (24). 3. Osteosinteză cu fixa-tor extern Juvara (24). 4. Rezecţie cuneiformă cu bază internă în treimea medie a primului metatarsian, pentru corectarea de hallux-ualgus <24). Transfixatorul aparat de osteosinteză, alcătuit dintr-o tijă metalică care traversează osul în lăţimea sa, o piesă extensibilă care -exercită presiuni asupra fragmentului osos, cî-teva piese de presiune şi cîte o piesă de blocaj care se fixează pe tijă cu un şurub la cele două capete ale tijei. Aparatul este folosit în fracturile platoului tibial (24). Juvocaină. Novocaină. Juxta- (lat. juxta = lîngă). Prefix indicînd o poziţie lîngă elementul indicat de cuvîntul la care este ataşat (32). Juxtaarlieular (juxta- + lat. articulatio = încheietură), sin. : Paraarticulqr.JSoţiune clinică folosită pentru localizarea'afecţiunilor din imediata apropiere a unei articulaţii (24). Juxtaţjlomerular (juxta- + lat. glomerulus, dim. de la glomus = ghem). Care se găseşte în vecinătatea glomerulului renal (de ex. celulele epiteliale situate lîngă glomerulul renal — aparatul juxtaglomerular — incriminate în elaborarea reninei) (1). Juxtapoziţie (juxta- + lat. positio = poziţie). Poziţie de imediată alăturare (24). Jversen-Hoholm. Acul ac pentru puncţie-biopsie prin aspiraţie, format dintr-o canulă cu lungimea de 180 mm, diametrul exterior de 2 mm şi cel interior de 1,5 mm, avînd 3 — 4 vîr-furi la orificiul terminal; mandrenul are vîrful piramidal şi depăşeşte canula cu cîtiva mm (11). k K. Simbolul potasiului (14). Kabat, H. Metoda metodă de reeducare în patologia neuromusculară, care foloseşte mişcarea de ansamblu, executată după 8 scheme în diagonală sub rezistenţă; este fundamentată pe teoria facilitării contracţiei unui muşchi prin contracţia izometrică a grupelor corelate funcţional sau a antagoniştilor (24). Kaflr-Pox. Alastrim. Kahler, Otto, 1849—1893. Boala sin. : Boala Rustiţki-Kahler, Mielom multiplu, Mielo-matoza decalcifiantă difuză, afecţiune malignă cu evoluţie uneori lungă (10—20 ani), caracterizată printr-un proces proliferativ atipic difuz sau tumoral (tumori multiple), interesînd elementele plasmocitare din sistemul reticulohis-tiocitar. Se caracterizează clinic printr-un complex de sindroame: osos (dureri, fracturi spontane, tumori osoase), renal, neurologic, pulmonar, hemoragie. Radiologie se constată procese de osteoliză (geode) şi osteoporoză, iar hematologic, anemie, infiltraţie plasmocitară medulară (element de importanţă diagnostică majoră), uneori şi invadare plasmocitară periferică (leu-coza plasmocitară). Biochimic se evidenţiază o alterare a metabolismului protidic : disprotei-nemie, paraproteinemie şi paraproteinurie (albu-mozurie Bence-Jones) (19). Legea lui lege care indică modul de aşezare a fibrelor sensibilităţii profunde în cordoanele posterioare (pe măsură ce vin din regiuni mai înalte, fibrele se aşază în afara celor inferioare) (27). Kahn, E.A. Semnul în secţiunile nervilor membrului superior, la studiul cu oftalmosco-pul (lentila nr. 20) al plicilor cutanate ale pulpei degetelor, se constată că acestea sînt uscate, pe cînd, în mod normal, in ele se găsesc picături de sudoare (24). Kahn, Reuben Leon. Reacţia reacţie de floculare, utilizată în diagnosticul serologic al sifilisului, antigenul fiind un extract alcoolic colesterinat din pulbere de inimă de bou (3). Kala-azar. Leishmanioza viscerală. Knlicrcină. Enzimă proteolitică formată în anumite condiţii în pancreas, sînge şi intestin. , Acţionează asupra kalidinogenului, formînd kalidina. Terapeutic se folosesc preparatele de kalicreină pentru acţiunea vasodilatatoare şi adrenolitică (14). Kalidină. Plasmakinină care se formează dintr-un precursor (kalidinogen), sub influenţa enzimatică a kalicreinei. Este posibil să aibă funcţie vasodilatatorie, să intervină în reacţiile alergice şi în geneza procesului inflamator (14). Kalidinogen. Precursor al kalidinei (14). Kaliemie, sin.; Potasemie. Concentraţia potasiului în sînge. Valori normale (în mg/100 ml): 174,1 ± 11,6 pentru sîngele total; 16,07±1,2 pentru plasmă; 371 ±11,2 pentru eritrocite (5). Kaliu, sin. : Potasiu. Simbol K. Metal alcalin monovalent, puternic reactiv, cu număr atomic 19 şi greutate atomică 39,1. Sub formă ionică predomină în mediul intracelular, fiind indispensabil fenomenelor electrice de membrană ; participă la procesul de sinteză a glicogenu-lui şi proteinelor, fixarea celulară a cationului fiind crescută în cursul reacţiilor anabolice; intervine în echilibrul acido-bazic. Farmacodi-namic, ionii de potasiu stimulează, apoi paralizează miocardul, musculatura striată şi musculatura netedă. Unele săruri de potasiu au acţiune diuretică. Sărurile disociabile de potasiu se folosesc pentru corectarea hipopotasemiei, în paralizia familială periodică, în miastenia gra-vis şi în intoxicaţii cu substanţe curarizante antidepolarizante, ca diuretic şi în chirurgia cardiacă. Supradozarea provoacă fenomene toxice de hiperpotasemie (14). Kaliureză. Eliminare crescută a potasiului prin urină, întîlnită mai ales în cazurile de hipersecreţie a glandelor corticosuprarenale (15). Kaliurie, sin. : Potasurie. Eliminarea urinară a potasiului (normal, 1,2 —3,5 g, respectiv 30 — 90 mEq/24 ore); raportul dintre valorile urini-lor de noapte şi cele de zi este 0,25—0,50 (5; 25). 6 - c. 484 KALK 66 KARYOSTASIS Kalk, H. Aparatul aparat pentru laparo-scopie format dintr-un trocar cu lungimea de 9,7 cm, avînd un mandren cu vîrf triunghiular şi o canulă cu diametrul de 9 mm dotată cu o supapă pentru împiedicarea ieşirii aerului intra-abdominal insuflat; i se poate adapta şi sistem de fotografiere (11). Kamala. Glandele şi perii fructelor de Mal-lotus philippinesis (Euphorbiaceae), care conţine rotlerina şi homorotlerina, derivaţi de floroglu-cină cu acţiune tenifugă, şi în special faţă de bo-triocefal; în doze mari este purgativ violent (13). Kanamicină. Antibiotic izolat din culturile de Streptomyces kanamyceticus; are spectru antibacterian larg, cuprinzînd germeni gram-pozitivi şi gramnegativi; are efect toxic renal şi pentru nervul acustic; este folosită pe cale generală în infecţiile cu germeni sensibili numai la acest antibiotic (13). Kanavel, Allen Buckner, 1874 — 1938. Aparatul ~■, aparat de kineziterapie pentru exersarea flexorilor şi interosoşilor degetelor mîinii cu ajutorul unor săculeţe de nisip suspendate pe scripeţi (24). Incizia 1. Incizie discontinuă digitală palmară şi antebrahială, folosită pentru deschiderea flegmonului tecilor sinoviale ale mîinii (11). 2. Incizie laterală neîntreruptă în lungul degetului şi adusă la nivelul comisurii digitale pe linia mediană, pentru a deschide fundul de sac sinovial digital superior (folosită pentru deschiderea unei tenosinovite digitale) (11). Semnul în tenosinovite se constată o tumefacţie maximă în centrul eminenţei hipo-tenare (24). Kandinsky-Gtârambault (Kandijipky, Victor Chrisanfovici, 1828 — 1889; ClSrambault, Ga-tian de, 1872 — 1934). Sindromul sin. : Automatism mental, senzaţie patologică de influenţare, impunere şi dirijare din afară a activităţii psihice (35). Kantor, John Leonard. Sonda sondă pentru aspiraţie intestinală prevăzută cu rezervor de mercur, care îi asigură progresiunea (11). Kaodzera. Vezi Tripanosomiază. Kaoni, sin. : Mezoni K. Particule elementare, descoperite în radiaţie cosmică; mezonii K sînt mai grei decît mezonii II. Au o masă de aproximativ 966 mase electronice şi se întîlnesc ca particule încărcate (pozitiv şi negativ), respectiv neutre. Toţi mezonii K sînt instabili. Cei încărcaţi au o viaţă medie de ordinul 10-2 microsecunde. Cu ajutorul cosmotronului au fost creaţi mezoni K şi artificial. Kaonii sînt numiţi „particule stranii”, deoarece în mod ciudat ei şi antiparticula lor apar totdeauna în perechi, nefiind niciodată generate cîte una (6). Kaplan, E.B. Operaţia 1. Osteosinteză de col femural efectuată cu ajutorul aparatului Kaplan (24). 2. Neurotomia ramurii senzitive radiale pentru regiunea epicondiliană în epicon-dilită (24). Kaposi, Moritz Kohn, 1837 — 1902. Angioma-toza Boala Kaposi. Boala sin. : Angioma-toza Kaposi, Sarcomatoza multiplă idiopatică hemoragică, afecţiune tum’orală-de etiologie necunoscută, clasată diferit de autori în grupa reticulozelor, angiomatozelor sau sarcomatoze-lor. Clinic se caracterizează prin noduli, plăci roşii-violacee, mai ales la extremităţi, evoluînd lent şi progresiv spre ulceraţii. Ulterior sau concomitent survin atingeri viscerale asemănătoare, caşectizare şi sfîrşit letal. Histologic se găsesc neoformaţii vasculare şi un infiltrat constituit din celule fibroblastice, hemoragii şi depuneri de pigment hematie (12). Pustuloza varioliformă acută Boala Kaposi-Iuliusberg, vezi Kaposi-Iuliusberg. Kaposi-Iuliusberg (Kaposi, Moritz Kohn, 1837—1902; Iuliusberg Fritz). Boala sin.: Eczemă herpetiformă, Eczema vaccinatum, Pus-tnloză vacciniformă, Pustuloză varioliformă, Pustuloză varioliformă acută Kaposi, complicaţie gravă de natură infecţioasă (piococi banali, virusul herpetic, virusul vaccinai) a eczemei infantile; clinic se manifestă prin fenomene generale accentuate (febră mare, sindrom toxic), care însoţesc o erupţie papuloveziculoasă ce evoluează rapid spre ombilicare, cu edem important şi tendinţă la supuraţii şi hemoragii; boala decurge sever, cu evoluţie letală în 25% din cazuri (8). Karber. Metoda statistică de calculare a valorii unui efect biologic (letalitate, infectivi-tate, efect citopatic etc.) asupra a 50% din efectivul analizat (animale, culturi celulare, ou embrionat). Metodă folosită mult în inframicro-biologie pentru determinarea D.L.60 etc. (22). Kariooykon. Incluziune virală nucleară. Kartagener, Manes. Sindromul sindrom congenital rar întîlnit, caracterizat prin triada situs inversus, polipoză nazală cu infecţie cronică rinofaringiană şi dilataţii ale bronhiilor (34). Kartel. Incizia incizie formată din 3 segmente duble, două călare pe al doilea şi al treilea pliu digital şi al treilea la nivelul fundului de sac superior; este folosită pentru deschiderea unei tenosinovite digitale (11). Karyokinesis (gr. karyon = nucleu + kine-sis = mişcare), sin.: Cariokineză, Kariomito-sis. Vezi Mitoză. Karyomitosis. Karyokinesis. Vezi Mitoză. Karyorrhexis (gr. karyon = nucleu + rhe-xis = ruptură), sin. : Cariorexă, Cromatorexă. Fragmentarea sau fisurarea nucleului celular într-un număr de particule care se împrăştie în citoplasmă (1). Karyostasis (gr. karyon = nucleu + stasis = reţinere). Timp intermitotic. KARYOTHECA 67 KELOIDOZĂ Karyotheca (gr. karyon = nucleu + theke = teacă, înveliş). Denumire pentru membrana nucleară (1). Kasabach-Mcrritt. Sindromul afecţiune a sugarilor, caracterizată printr-o purpură trom-.bopenică-trombotică şi hemangioame gigante, a căror exereză normalizează modificările sanguine (10). Kast. Sindromul Sindromul Maffucci, vezi Maffucci. Kastert. Centrul de greutate nume dat focarului osteoarticular care se manifestă clinic evident în faza secundară a tuberculozei şi în care există diseminare miliară osteoarticulară clinic inaparentă (24). Kastle-Meyer (Kastle, A. ; Meyer, W.). Reacţia —, test biochimic pentru punerea în evidenţă a sîngelui în urină, fecale, pete, avînd la bază reacţia de oxidare a fenolftaleinei prin apă oxigenată, care are loc în prezenţa hemoglobinei, cu virarea culorii soluţiei în roşu (5). Katz, A.I. Aparatul aparat ortodontic fix, care constă din coroane cimentate pe incisivii superiori şi un grilaj de sîrmă sudat de coroană (39). Kauffmann-White. Schema schemă de clasificare a germenilor din genul Salmonella, bazată pe structura lor antigenică şi în care subdiviziunea în grupuri se face pe baza antige-nelor somatice („O”), iar împărţirea în tipuri are la bază antigenele flagelare (,,H”) (3). Kawasoye. Procedeul înnodare a urete-rului în scopul de a se obţine moartea lentă a rinichiului prin hialonefroză (11). Kayon. Grefă osoasă autoplastică operaţie prin care se anchilozează genunchiul cu ajutorul unei grefe triunghiulare osteoperios-tice prelevate din tibie, împreună cu inserţia tendonului rotulian, care se răstoarnă în sus peste articulaţie (24). Kayser-Fleischer (Kayser, Bernhard; Flei-scher, Bruno). Inelul cornean^, pigmentare inelară brună-verzuie a corneei la nivelul limbului sclerocornean, care apare în cadrul degeneres-cenţei hepatolenticulare (mai ales în tipul West-phall-Strumpell). Este datorită unor depuneri -de cupru la nivelul membranei Descemet. Uneori este vizibilă numai la examinarea cu lampa cu fantă (27). Keen. Semnul lărgirea diametrului frontal al gleznei în fractura extremităţii inferioare a peroneului (24). Kefrină hidroclorică. Adrenalon. Kehr, Hans, 1862 — 1916. Drenul tub de cauciuc în T, pentru drenajul canalului cole- doc (11). Incizia incizie cudată, formată dintr-un segment vertical median şi continuată într-un unghi rotunjit cu un segment orizontal, folosită pentru abordarea căilor biliare (11). Kehrer, Ferdinand Adolph, 1837—1914. Operaţia procedeu chirurgical pentru cura mamelonului invaginat, prin excizia unei porţiuni din tegumentul înconjurător (11). Keilin, D. Teoria lui teorie care caută să explice mecanismele proceselor de oxido-reducere prin dubla activare a oxigenului molecular şi a hidrogenului atomic, din combinarea acestora rezultînd apă (5). Keith. Legea lui în chirurgia ortopedică, ligamentele nu se folosesc niciodată ca suport continuu al unei articulaţii sau segment (24). Keith-Flack (Keith, Arthur, sir; Flack, Martin). Nodul Nodus sinuatrialis. Keiină. Compus izolat din seminţele de Ammi visnaga (Umbelliferae); are acţiune antispastică asupra musculaturii netede, fiind utilă în astmul bronşic şi angina pectorală (13). Kell-Cellano. Vezi Grupe sanguine. Kellenberger. Tehnica tehnică folosită pentru studiul fibrelor colagene ale osului la microscopul electronic. O suprafaţă osoasă este polizată şi tamponată cu acetonă, apoi acoperită cu o foaie de celuloid de 0,3 mm grosime. în cîteva ore se obţine o amprentă, după care se prepară o altă a'mprentă pe monoxid silicon pentru microscopul electronic şi o alta mai groasă pe U-metilmetacrilat pentru microscopul optic (24). Keller, A. Supa maltozată preparat dietetic pentru sugari, cuprinzînd lapte, făină de grîu, extract de malţ Keller şi apă. Valoarea calorică la 1 litru = aproximativ 800 calorii (33). KelSy, Howard Atwood, 1858 — 1943. Operaţia tehnică chirurgicală curentă de histerec-tomie constînd din secţionarea iniţială a anexei dintr-o parte, apoi a ligamentului rotund din aceeaşi parte, secţionarea istmului uterin şi apoi a ligamentului rotund şi a anexei de partea opusă (18). Pensa pensă lungă cu capete rotunjite, folosită ca disector în chirurgia cardiacă (11). Procedeul procedeu de cură a stenozei joncţiunii pieloureterale printr-o pielou-reterotomie extramucoasă, urmată de sutura transversală a inciziei (11). Keloid (gr. kele = tumoare + eidos = formă). Formaţiune tumorală benignă, dezvoltată de obicei pe pielea care a prezentat o leziune infla-matorie sau la nivelul unei cicatrice hiper-trofice şi care poate fi punctul de plecare al unei neoplazii (2). Keloidoză (Schridde) (gr. kele = tumoare + eidos = formă + -ozâ). Dispoziţie înnăscută KEMPNER 68 KERATITĂ SCLEROZANTĂ a ţesutului conjunctiv subcutanat şi al altor organe de a reacţiona printr-o proliferare exuberantă (2). Kempner, Walter. Dieta alimentaţie corn-. pusă numai din fructe şi orez, folosită în tratamentul unor forme de hipertensiune arterială şi al unor nefropatii cu retenţie hidrosalină; este rar folosită astăzi (16). Kendall, Edward Calvin. Compuşii denumire dată de Kendall pentru unii hormoni corti-cosuprarenali (compusul B = corticosteion; compusul E = cortizon ; compusul F =cortizol) (7). Kennedy, Foster. Incizia —, incizie oblică în fosa supraclaviculară, de la mijlocul claviculei pînă în treimea medie a sternocleidomastoidia-nului, folosită pentru neuroliza sau neurosinteza trunchiurilor plexului brahial în paralizia obste-tricală a umărului (24). Operaţia neuroliză sau neurosinteză a trunchiurilor plexului brahial în paralizia obstetricală a umărului (24). Sindromul sindrom caracterizat prin atrofie optică primitivă la un ochi, prin compresiune directă pe nervul optic şi stază papilară la celălalt ochi prin hipertensiune intracraniană. Se întîlneşte în tumorile regiunii orbitare a lobului frontal şi în tumorile din treimea internă a aripii mici a osului sfenoid (26; 27). Kenny, Elizabeth, 1886 — 1952. Metoda tehnică de kineziterapie preconizată de sora Kenny, utilizată în tratamentul poliomielitei, constînd din înlocuirea imobilizării prelungite (dovedită nocivă) prin reluarea precoce şi corect dirijată a mişcărilor. Metoda este completată şi de un procedeu pentru combaterea spasmelor musculare şi durerilor, constînd din 3—4 şedinţe/zi de împachetări umede şi calde (8). Kenofobie (gr. kenos = larg deschis + pho-bos = frică) Agorafobie. Kenotron. Supapă care permite în instalaţiile de raze Rontgen trecerea curentului într-o singură direcţie, cu scopul redresării undei inverse (36). Kent, Albert Frank Stanley, 1863 — 1958. Fasciculul cale de conducere atrioventricu- lară aberantă, a cărui existenţă congenitală ar explica apariţia sindromului Wolff-Parkin-son-White (10). Keratalgie (kerato- + gr. algos = durere). Durere corneană (28). Keratectazie (kerato- + gr. ektasis = dila-taţie). Prolabarea corneei în afară (28). Keratectomie (kerato- -f gr. ektome = exc,i-zie). Excizia chirurgicală a unei porţiuni din cornee (28). Keratină. Holoproteidă fibroasă bogată în sulf, existentă în stratul cornos al epidermului la mamifere, în lînă, păr etc. în compoziţia keratinei intră un număr de 18 aminoacizi, dintre care predomină acidul glutamic, cistina, prolina şi arginina. Keratinele de diferite origini se deosebesc între ele prin compoziţia variată a aminoacizilor (5). Keratinizare. încărcare cu keratină a fibri-lelor intracelulare ale celuleloi4 superficiale din epiderm şi fanere, prin formarea unui infrasche-let de lanţuri polipeptidice care devine apoi sediul depunerii de keratină (1). Keratită (kerato- + -ită). Inflamaţie supura-tivă sau nesupurativă a corneei (28). ~ în ban-deletă, Keratită fasciculată. ~ buloasă, keratită degenerativă cu prezenţa de bule sau vezicule subepiteliale şi care apare în cazuri de irido-ciclite, glaucom, sau edem cornean (28). ~ disciformă, tip de keratită constînd dintr-o infiltraţie centrală nesupurativă, de formă discoidă, de natură herpetică sau traumatică (28). ~ fasciculată, sin. : Keratită în bandeletă7 ulcer flictenular serpiginos, care se propagă în cornee sub forma unei benzi înguste, vasculari-zate (28). ~ filamentoasă, formă de keratită care prezintă aspectul de filamente aderente la faţa anterioară a corneei (28). — flictenulară, formă de keratită tuberculoalergică, constînd din apariţia pe cornee a unor noduli gălbui inflamatori, impropriu numiţi flictene, cu tendinţa la ulcerare şi suprainfectare secundară. Apare cu deosebire la copii între 3 şi 15 ani, avînd un caracter eruptivoalergic. Se disting 3 forme clinice : o formă simplă cu flictene izolate sau în grupe, o formă miliară pericorneană şi o formă papuloulceroasă (28). ~ în grilaj, degenerescenţă corneană manifestată prin opacităţi nodulare subepiteliale centrale (28). inelară, formă de keratită ale cărei leziuni constau dintr-un inel cornean periferic infiltrativ, supurativ (28). ~ intcrstiţială, sin. : Keratită parenchimatoasă, inflamaţie nesupurativă a straturilor profunde ale corneei, în general de cauză alergică (28). ~ lagoftalmică, formă de keratită produsă prin uscarea corneei în urma neînchiderii fantei palpebrale (28). ~ maculoasă, Keratoconjunctivită epidemică. ~ neuropara-litică, keratită produsă prin afectarea nervului trigemen, care duce la uscarea corneei şi iritarea ei mecanică (28). ~ parenchimatoasă, Keratită interstiţială. —' parenchimatoasă sifilitică, keratită parenchimatoasă care apare ca o manifestare de sifilis congenital tardiv la copii şi tineri; face parte din triada Hutchinson, împreună cu surditatea şi dinţii tip Hutchinson (28). ~ punctată superficială, keratită virotică sau toxică medicamentoasă, manifestată prin infiltraţii punctiforme superficiale (28). ~ roza-cee, formă de keratită caracterizată prin mici infiltrate la periferia corneei, abordate de vase; însoţeşte de cele mai multe ori acneea rozacee (28). ~ selerozantă, formă de keratită profundă KERATITĂ SUPERFICIALĂ 69 KERATOM SENIL asociată cu sclerită (28). ~ superficială, formă de keratită în care leziunile primitive sînt limitate la epiteliu, membrana Bowman sau lamele superficiale din ţesutul propriu al corneei (28). — supurativă, inflamaţie supurativă a corneei; de cele mai multe ori evoluează ca un ulcer cornean serpiginos cu hipopion (28). ~ trahoma-toasă, Panus trahomatos. ~ xerotică, Kerato-malacie. Kerato- (gr. keras, keratos = corn, cornee). Element de compunere care introduce în termeni referirea la cornee sau la ţesutul cornos (32). Keratoacantom (kerato- -f- gr. akantha — spin + -oma). Tumoare cutanată benignă, constînd dintr-un mic nodul proeminent, emisferic, dur, care creşte repede (cîteva săptămîni) pînă la diametrul de 1 — 2 cm, se stabilizează, devine mai moale, se ulcerează, luînd aspectul unui crater plin cu detritusuri cornoase, apoi se turteşte şi dispare spontan. Aspectul clinic şi histologic pretează la confuzii cu epiteliomul spinocelu-lar (12). Keratoeel (kerato- + gr. kele = hernie), sin. : Descemetocel. Hernia membranei Descemet printr-o ulceraţie corneană invadantă în profunzime (28). Keratocenteză (kerato- gr. kentesis — înţe- pătură). Paracenteza camerei oculare anterioare (28). Keratoeon (kerato- + lat. conus = con). Deformatie conică a polului anterior al corneei (28). Keratoconjunctivită (kerato- -f conjunctivă -f -ită). Inflamaţie simultană a corneei şi a conjunctivei (28). ~ epidemică, sin. : Conjunctivită epidemică infecţioasă, Keratită maculoasă, viroză benignă cu manifestări conjunctivocorneene, determinată în special de adenovirusuri (tipurile 7, 8 şi 11) (22). ~ sieca, formă de keratoconjunctivită care apare în sindromul Sjogren şi este caracterizată prin uscăciunea corneei (28). Keratoderma (kerato- + gr. derma = piele). Keratodermie. Keratodermatită (kerato- + gr. derma = piele + -ită), Keratodermie. — hipoestrogcnă palmară şi plantară Lynch, Boala Haxthausen, vezi Haxthausen. Keratodermie (kerato- + gr. derma = piele), sin. : Keratoderma, Keratodermită. Denumire generică pentru hiperplazii ale stratului cornos cuprinzînd anumite teritorii (12). ~ arsenicală, formă rară de keratodermie datorită unei intoxicaţii arsenicale cronice (medicamentoasă, profesională, alimentară sau criminală) şi caracterizată prin leziuni eritematoscuamoase sau bu-loase urmate de hiperkeratoză, cu sau fără pigmentaţii, şi, în unele cazuri, de degenerescenţă malignă (12). ~ blenoragică, complicaţie foarte rară a blenoragiei, constînd dintr-o erupţie si- metrică (pe mîini şi picioare) de plăci hiperkerato-zice cu tendinţă la confluare (12). ~ climaete-rică, Boala Haxthausen, vezi Haxthausen. ~ eritematoasă simetrică, formă clinică de keratodermie palmoplantară, caracterizată printr-un proces congestiv, eritematos, cu hiperkeratoză şi descuamaţie uscată, discretă (12). ~ excentrică, Porokeratoză inelară Mibelli, vezi Mibelli. ~ familială diseminată, vezi Keratodermia palmoplantară simetrică familială. ^ palmoplantară, termen generic pentru keratodermii esenţiale de cauză necunoscută (congenitale sau dobîndite) sau simptomatice (apărînd în cursul altor boli), localizate palmoplantar şi cu durată indefinită. Unele, dobîndite, întîlnite la adult, sînt mai benigne şi cursbile (12). ~ palmoplantară simetrică familială, sin. : Boala Hovorka-Ehlers, Boala Thost-Unna, afecţiune de cauză necunoscută, care începe în primele săptămîni după naştere sau mai tîrziu, printr-un eritem, urmat de îngroşarea progresivă a straiului cornos al pielii. Cînd cuprinde şi alte regiuni este denumită keratodermie familială diseminată sau boala de Melada (12). Keratodermii traumatice şi medicamentoase. îngroşări ale stratului cornos consecutive unor traumatisme repetate (profesionale) sau utilizării unor medicamente (de de ex. arsenic) (12). Keratoesteziometrie (kerato- -f gr. aisthesis = percepere + metron = măsură). Măsurarea sensibilităţii corneei (28). Keratogen (kerato- gr. gennan = a produce). Producător de keratită (22). Keratoglob (kerato- + lat. globus = sferă, glob). Deformarea globuloasă a corneei (28)* Keratohialină (kerato- + gr. hyalos = transparent). Substanţă din stratul granulos al epite-liului scuamos stratificat keratinizat; etapă timpurie în formarea keratinei (1). Keratoirită (kerato- -f- gr. iris = curcubeu -f -ită). Inflamaţia corneei asociată cu irită (28)r Keratoleueom ynerato- gr. leukos = alb -f--oma). Leucom cornean. Keratolitie. Vezi Decapant. Keratoliză (kerato- + gr. lysis = distrucţie). Separarea şi îndepărtarea fiziologică sau patologică a stratului cornos al epidermului (12). ^ buloasă, Epidermoliză buloasă. Keratom (kerato- + -oma). Denumire generică pentru keratodermii, de cele mai multe ori circumscrise (12). ~ difuz neviform palmar şi plantar, tip de keratodermie descrisă de Brauer, care pare a fi localizarea palmoplantară a unui nev keratozic papulos, sistematizat şi generalizat (12). ~ malign difuz congenital, Ihtioză fetală. ~ senil, dermatoză precanceroasă apărînd la bătrîni, mai ales pe faţă şi părţile descoperite (dosul mîinilor), sub formă de pete brune KERATOMALACIE 70 KERSCHNER care devin din ce în ce mai rugoase, apoi veru-coase, ducînd destul de frecvent la transformare epiteliomatoasă (12). Keratomalacie (kerato- + gr. malakia = înmuiere), sin. : Keratită xerotică. Topirea purulentă a corneei (28). Keratomegalie (kerato- -j- gr. megas = mare), sin. : Macrocorn.ee, Megalocornee. Mărirea diametrului suprafeţei corneei; malformaţie congenitală asociată obişnuit cu buftalmia (28). Keratometru (kerato- + gr. metron = măsură). Instrument pentru măsurarea curburii corneei (28). Keratomicoză (kerato- + gr. mylces = ciupercă -f- roză). Dermatomicoză limitată la straturile superficiale ale epidermului cornos sau cuticula perilor. După sistematizarea lui Arievici cuprinde : pitiriazisul versicolor, eritrasma, trico-sporia nodulară şi tricomicoza axilară (12). ^ nigrleantă palmară, Keratoză neagră palmară. Keratoplastic (kerato- -f- gr. plassein = a forma). Agent terapeutic cu acţiune de activare a keratinizării celulelor epiteliale, respectiv de favorizare a formării stratului cornos al pielii <13). Keratoplastie (kerato- + gr. plassein = a forma), sin. : Grefă corneană, Transplantare de cornee. Operaţie de înlocuire a unei porţiuni de cornee opacă prin cornee transparentă (28). ~ lamelară, înlocuirea unei porţiuni din straturile lamelare superficiale ale corneei (28). ~ perfo-rantă, înlocuirea unei porţiuni din cornee care interesează toate straturile (28). ~ tectonică, transplantarea de cornee care repară o fistulă sau o cicatrice corneană, cu sau fără inclavare iriană (28). Keratoscop (kerato- +gr. skopein = a vedea). Disc Placido. Vezi Placido. Keratosis (kerato- -f -osis). Hiperkeratoză. ~ nigricans (Kaposi), Acanthosis nigricans. ~ trubra congenita Rille, vezi Brocq. Keratoză (kerato- + -oză). Hiperkeratoză. ~ centrifugă atrofiantă, Prokeratoza inelară Mibelli, vezi Mibelli. ~ foliculară, keratoză cu punct de plecare în foliculul pilosebaceu (12). ~ foliculară acuminată, Lichen spinulos. ~ foliculară artificială, lărgire a orificiului pilo-sebaceu, cu formarea de papule şi leziuni de tip acnee, provocată de contactul cu hidrocarburi ^i uleiuri. Gel mai des este de natură profesională şi se localizează pe antebraţe şi braţe (la tractorişti, strungari etc.) (12). ~ foliculară •epidemică (Schuppli), sin. : Boala din Basel, keratoză profesională cu patogenie neclarificată apărînd la persoanele care lucrează cu staniol <12). ~ foliculară serpiginoasă (Lutz-Miescher), siu.: Elastom intrapapilar perforant veruciform, afecţiune de cauză necunoscută, apărînd la băieţi, în a doua copilărie şi caracterizată prin papule cornoase, dispuse serpiginos în regiunea cefei şi pe părţile laterale ale gîtului (12). ~■ foliculară spinuîoasă (Unna), Lichen spinulos. neagră palmară, sin.: Keratomicoză nigricantă palmară, Ţinea nigra palmaris, njic^ză datorită parazitului Cladosporia wernecki, începînd prin-tr-o serie de puncte negre pe degete şi palme, care cresc şi formează pete policiclice, netede, uşor scuamoase (12). ~ pilară, sin. : Foliculitis rubra, Keratoză suprafoliculară albă şi roşie, Ihtioză anseriană juvenilă, Ihtioză cornoasă, Lichen pilar, Ulerythema ophyrogenes, afecţiune caracterizată prin formarea la nivelul orificiilor pilare a unor mici conuri cornoase, mai mult sau mai puţin proeminente, uneori roşii (varietatea roşie). Se localizează de predilecţie pe feţele de extensiune ale membrelor. Este frecventă la vîrstă copilăriei, ştergîndu-se apoi progresiv (12). ~ pilară prescorbutică, Scorbu-tide. ~ punctată, Porokeratoza palmoplantară Mantoux, vezi Mantoux. ~ spinuîoasă cu trico-stază, Desmothrix. ~ suprafoliculară albă şi roşie (Unna), Keratoză pilară. ~ verucoasă, sin. : Lichen ruber obtusus, Neurodermita foliculară circumscrisă, varietate de keratoză pilară pruriginoasă, localizată de predilecţie simetric la gambe; uneori, leziunile pot conflua formînd placarde (12). Kerazină. Vezi Gerebrozidă. Kerckring, Theodor, 1640 — 1693. Valvule conivente Plicae circulares. Kerghen. Operaţia costopleure^tomie aplicabilă în empieme vechi parţiale sau totale, cu sau fără fistulă (34). Kerion (Celsi) (gr. = fagure), sin. : Foliculită acuminată. Formă clinică de deratomicoză inflamatorie provocată de cele mai multe ori de tricofitoni de origine animală. Are aspect de placă rotundă-ovalară, proeminentă, roşie, ze-muindă, ca un burete, localizată mai ales în pielea capului, barbă, mustaţă (12). Kcritcrapie. Tratamentul prin băi de parafină (4). Kerley. Liniile semn radiologie observat în hipertensiunea pulmonară cronică şi reprezentat de opacităţi liniare subţiri, orizontale, dispuse deasupra sinusului costodiafragmatic (mai evidente în dreapta), produse de dilataţia vaselor limfatice şi îngroşarea spaţiilor de clivaj interlobular (34). Kerr, K.M. Acul instrument stomatologic fin de mînă, format dintr-un mîner scurt şi o tijă de oţel răsucită, folosit pentru tratamentul mecanic la lărgirea canalelor dentare prin răzăluire (38). Kerschner. Operaţia chistoduodenosto-mie pentru drenajul unei cavităţi chistice a capului pancreasului, efectuată pe cale transduode-nală (11). KEY 71 KINEZIMETRU Key, Ernst Axei Henrik, 1832 — 1901. Orificiul sin. : Orificiul Retzius, deschidere mică în plafonul ventriculului al IV-lea, care permite trecerea lichidului cefalorahidian în spaţiul subarahnoidian (1). Key-Charnlcy. Aparatul dispozitiv pentru fixarea şi compactarea suprafeţelor osoase rezecate ale genunchiului. Constă din două lame metalice transscheletice, supuse din două părţi unei apropieri permanente şi gradate (24). Kcy~Stromberg-Lec£ne. Incizia incizie în pe faţa internă a genunchiului pentru extirparea meniscului intern (24). Kg-cal. Abreviere pentru calorie mare (4). Kidd. Vezi Grupe sanguine. Kienbock, Robert, 1871 — 1953, Boala 1. Osteocondrită posttraumatică a osului semi-lunar (sin. : Osteocondrită semilunarului) (24). 2. Formaţiune cavitară posttraumatică în corpurile vertebrale (24). Fenomenul fenomen observat radiologie în paralizia unui hem4dia-fragm (pleurezie, frenicectomie, pareză diafrag-matică). în timpul inspiraţiei, diafragmul urcă de partea bolnavă, o dată cu coastele, spre deosebire de partea sănătoasă, unde coboară (34). Kiernan, Francis, 1800 — 1874. Spaţiul spaţii conjunctive intrahepatice situate în jurul vaselor intralobulare (1). Kiesselbach, Wilhelm, 1839 — 1902. Aria regiunea antero-inferioară a mucoasei septului nazal, în dreptul căreia se găseşte o bogată reţea vasculară; loc de predilecţie al epistaxi-sului (1). Killian, Gustav, 1860—1921. Gura reper anatomoradiologic vizibil ,,pe gol” şi cu substanţă de contrast la nivelul îngustării hipo-faringelui; este produsă de sfincterul gurii esofagului (36). Procedeul tehnică chirurgicală utilizată pentru rezecţia septului nazal deviat (30). Speculul instrument utilizat pentru examinarea foselor nazale (30). Kimbarovski. Operaţia cură în redingotă a herniei inghinale asociată la suturarea prin eversare a tranşei superioare de secţiune mus^ culoaponevrotică la marginea posterioară a arcadei femurale (11). Kimmelstiel-Wilson (Kimmelstiel, Paul; Wil-son, Clifford). Sindromul sindrom clinic propriu nefropatiei diabetice; se instalează treptat şi este caracterizat, în forma lui completă, prin proteinurie marcată, edeme masive, hipertensiune arterială şi insuficienţă renală (25). Kimograf (gr. kyma = val, undă + graphein — a scrie). 1. Aparat pentru înregistrarea variaţiilor anumitor parametri biologici (de ex. presiunea sanguină, respiraţia etc.) (15). 2. Dispozitiv al aparatului de roentgendiagnostic, folosit, pentru punerea in evidenţă a caracterelor mişcării unui organ (36). Kimograf ie. 1. Metodă de investigaţie constînd din înregistrarea grafică a variaţiilor anumitor parametri biologici (15). 2. Metodă de examen radiologie care pune în evidenţă pe filmul radiografie, cu ajutorul unei grile speciale, caracterele mişcării unui organ (amplitudine, viteză, profunzime etc.) în stare normală sau patologică. Se poate executa cu grila mobilă şi filmul fix sau invers (36). Kimogramă (gr. kyma = val, undă + gram-ma = notare). Reprezentarea grafică a mişcărilor unui organ, efectuată cu ajutorul kimogra-fului (36). Kinanestezie (gr. kinesis = mişcare + an-+ aisthesis = percepere). Pierderea senzaţiei de mişcare prin tulburări ale sensibilităţii profunde (4). Kinaze, sin. : Fosfolcinaze. Enzime care catalizează procesele de fosforilare, prin transferul grupării fosfat de pe un metabolit macroergic (de regulă adenozintrifosfatul) pe un substrat. Kinazele sînt specifice pentru anumite sub-strate a căror fosforilare o mijloceşte (5). Kindunolagnie. Perversiune constînd din obţinerea plăcerii sexuale în situaţii care comportă un risc de a fi surprins, pedepsit etc. (35). Kinestezie (gr. kinein = a mişca + aisthesis = percepere). Posibilitatea de a simţi, fără participare vizuală, prin intermediul sensibilităţii profunde, mişcările imprimate pasiv diverselor segmente ale corpului (27). Kineto- (gr. kinetos = mobil). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de mobilitate (32). Kinetocor (kineto- + gr. chora = spaţiu)* Centromer. Kinetoplast (kineto- + gr. plassein a forma). Corp accesor intracelular observat la multe protozoare şi alcătuit din două porţiuni: blefaroplastul şi corpul parabazal, unite prin fibrile subţiri (1). Kinetoterapie (kineto- -f gr. therapeia = tratament). Kineziterapie. Kinezalgie (gr. kinesis — mişcare + algos = durere). Durere musculară care apare la mişcările unor segmente ale corpului (27). Kinezie (gr. kinesis = mişcare). Termen general pentru mişcare (27). ~ paradoxală, fenomen întîlnit în cadrul sindromului parkin-sonian, caracterizat prin faptul că bolnavi, care, datorită contracturii musculare, se deplasează foarte greu sau sînt imobilizaţi, în împrejurări emoţionale pot executa în mod paradoxal, pentru un anumit timp, unele acţiuni: să fugă, să danseze, să vorbească repede (27). Kinezimetru (gr. kinesis = mişcare -f me-tron = măsură). Instrument pentru măsurarea unei mişcări (4). KINEZIOLOGIE 72 KLEINE-LEV1N Kineziologie (gr. kinesis = mişcare + logos — ştiinţă). Ştiinţa anatomiei, fiziologiei şi mecanicii mişcărilor musculare la om (1). Kineziterapie (gr. kinesis = mişcare + therapeia = tratament), sin. : Kinetoterapie. Termen generic pentru terapeutica prin mişcare. Foloseşte ca mijloace mişcările active şi pasive, cu scopul recuperării unei funcţii cît mai complete (24). Kinine. Polipeptide formate din precursori inactivi, care se găsesc în plasmă sau în diferite ţesuturi (sistem nervos central, intestin). Au efecte hemodinamice, crescînd sau scăzînd presiunea arterială ; modifică permeabilitatea capilară şi stimulează musculatura netedă a diferitelor organe (14). Kinoscop (gr. kinein = a mişca + skopein — a vedea). Tip de articulator reglabil, care reproduce mecanic mişcările individuale ale mandibulei, pe baza înregistrărilor interocluzale (centrică, protrusivă şi laterale) (39). Kinureninază. Enzimă care catalizează hi-droliza kinureninei (5). Kinurenină, sin. : Acid. 4-oxichinolin-2-carbo-nic. C10H7O3N. Metabolit intermediar în sinteza inelului nicotinic şi a triptofanului. Ca produs de degradare a triptofanului, kinurenină şi derivaţii săi sînt eliminaţi pe cale renală. Urina de 24 ore conţine în mod obişnuit cantităţi de 9—17 {imoli kinurenină, 1—6 punoli 3-hidroxikinure-nină şi 14—16 {Jtmoli acid kinurenic. Cantităţile -eliminate urinar cresc cu vîrstă ; se mai constată valori crescute în urina gravidelor, în unele stări febrile, în neoplazii, hemoblastoze, tuberculoză, «endocrinopatii, boli renale şi hepatice (5). Kinureninformamidază. Formilază. Kiricinski, A.R. Mecanismul o excitaţie termică provoacă vasodilataţie sau vasoconstric-ţie în teritoriul unde a fost aplicată şi — consensual — în tot metamerul respectiv (de ex. o baie caldă la mîna dreaptă provoacă atît local, cît şi simetric — la stînga — precum şi în circulaţia miocardică, vasodilataţie) (4). Kirmisson, Edouard, 1848 — 1927. Operaţia transplantarea tendonului ahilian pe muşchiul lungul peronier în piciorul varus echin poliomîelitic (24). Osteotomia osteotomie subtrohanteriănă de direcţie a femurului în luxaţia congenitală a şoldului (24). Semnul in* fractura supracondiliană a humerusului se produce o echimoză liniară transversală (24). Kirschner, Martin, 1879 — 1942. Aparatul motor electric de mînă folosit în chirurgia ortopedică pentru introducerea transosoasă a bro-şelor metalice sau pentru mînuirea frezelor şi ferăstraielor circulare (24). Broşa broşa metalică de forma unei andrele, din oţel inoxidabil, de grosimi variate, care se adaptează la un perforator electric sau de mînă. Se foloseşte la perforarea osului, extensiune transscheletică, conductor pentru cuiul de osteosinteză pertro-hanterocervicocapitală, osteosinteză etc. (24). Operaţia 1. Intervenţie recomandată în ‘pseudartroza strînsă a tibiei, care constă din dăltuirea bonturilor osoase şi osteotomie oblică sau rezecţia unui scurt fragment-ăin peroneu (24). 2. Suspendarea capului humeral cu ajutorul unei chingi din fascia lata, în luxaţia reci-divantă de umăr (24). Osteotomia sin. : Osteotomie lamelară, osteotomii multiple longitudinale în corectarea diafizelor incurbate (24). Kirschner. Depărtătorul depărtător abdominal autostatic format dintr-un cadru metalic patrat, de care se pot fixa în poziţia dorită 4 valve abdominale (11). Procedeul 1. Procedeu de oprire a unei hemoragii splenice traumatice prin sutura rupturii şi acoperirea ei cu epi-ploon (11). 2. Procedeu de esofagoplastie realizată prin folosirea ascensionării stomacului în întregime (11). Kiseh, Bruno. Reflexul —, sin. : Reflexul de închidere a ochilor. 1. închiderea fantei palpebrale la presiunea nervului supraorbitar (28). 2. închiderea fantei palpebrale la stimularea canalului auditiv extern (28). Kjeldahl, Johan Gustav Christoffer, 1849 — 1900. Metoda metodă de dozare a azotului organic care — după mineralizarea probei în prezenţa acidului sulfuric — dozează titrime-tric N-amoniacal dislocat cu sodă din (NH4)2S04, format în timpul mineralizării (5). Klapp, Rudolf, 1873 —1949. Gimnastica program complex de gimnastică recomandat în tratamentul scoliozelor (24). Incizia 1. incizie discontinuă digitală, palmară şi ahtebra-hială, folosită pentru deschiderea unui ilegmon ăl tecilor sinoviale ale mîinii (11). 2. Două incizii paramediane întrerupte la nivelul plaurilor articulare interfalangiene, folosite pentru deschiderea unei tenosinovite digitale (11). Mersul mers în 4 labe, efectuat ca exerciţiu cu scop corector al scoliozelor, în cadrul gimnasticii Klapp (24). Klebs-Loffler (Klebs, Theodor Albrecht Ed-win, 1834 — 1913; Loffler, Friedrich August Johannes, 1852 —1915). Barilul Corynebacte-rium diphtheriae. Klebsiella. Gen de bacterii de formă bacilară din familia Enterobacteriaceae, care cresc uşor pe medii de cultură obişnuite. Sînt întîlnite frecvent în tractul respirator, intestinal şi urogenital al omului (3). ~ pneumoniae, sin. : Pneu-mobacilul Friedlănder, bacii întîlnit în flora de asociere a pneumoniilor şi altor inflamaţii ale tractului respirator (3). Kleine-Levin (Kleine, W.; Levin M.). Sindromul sindrom care se caracterizează prin KLEIST 73 KD’BNER crize periodice de hipersomnie asociate cu senzaţie de foame, instabilitate motorie, iritabilitate şi confuzie mintală. Este considerat ca expresie a unei suferinţe hipotalamice (26). Kleist, Karl. Fenomenul de opoziţie motorie Fenomenul Mayer-Reisch, vezi Mayer-Reisch. Klimov, K.M. Agrafa piesă metalică inoxidabilă şi electric neutră, asemănătoare agrafelor de încopciat dosarele. Se foloseşte în osteosinteză, cele două lame ale agrafei fixînd placa de osteosinteză prin desfacere pe faţa medulară a osului (24). Kllnefelter, Harry Jr. Sindromul stare intersexuală, caracterizată prin scleroză atro-fică a tubilor seminiferi, asociată adeseori cu ginecomastie bilaterală, aspect eunucoid, testicule anormal de mici, hiperactivitate a hormonilor foliculostimulanţi ai hipofizei anterioare şi azoospermie cu sterilitate. Sexul cromozomic este cel femei (33). Kllppel-Feil (Klippel, Maurice; Feil, Andr6). Sindromul malformaţie a coloanei vertebrale cervicale, caracterizată clinic prin absenţa aparentă a gîtului cu implantarea capului direct pe trunchi. Anatomic se constată o sudare a vertebrelor cervicale într-un bloc osos larg deschis înapoi printr-o spina bifida, care se întinde de la baza craniului pînă la primele vertebre dorsale (27). Klippel-Tr£naunay. Sindromul sin. : He-mangiectazia hipertrofică a membrelor, Nev vascular osteohipertrofic, Sindromul Parkes Weber, hipertrofie segmentară a părţilor moi şi a scheletului, în cadrul unei displazii vasculare congenitale (cu aplazie venoasă), asociind angio-matoză cutanată plană, varicozităţi, malformaţii limfatice şi alte leziuni cutanate (edeme etc.) (10). Klippel-Weil (Klippel, Maurice; Weil, Ma-thieu Pierre). Semnul reflex patologic care se pune în evidenţă în faza spastică a sindromului piramidal, cînd degetele membrului superior sînt fixate în flexiune. Deflexiunea pasivă a degetelor index, mediu sau inelar produce accentuarea flexiunii policelui (27). Klumpke-Dejeriue, A., 1859 — 1927. Paralizia z--', paralizia plexului brahial, observată la nou-născut, secundară traumatismelor nervilor corespunzînd C7, C8 şi Dx sau trunchiurilor lor. Uneori pot fi lezate şi fibrele simpatice ale Dj (33). Kluver-Bucy. Sindromul sindrom descris prima dată la maimuţă, după lobectomie temporală bilaterală. Se caracterizează prin apetit vorace, cecitate psihică, hipermetamor-foză, dispariţia reacţiei agresive şi de teamă, hipersexualitate, tendinţă exagerată de a folosi nasul şi gura pentru obiecte comestibile şi necomestibile (26). K.M.E.F. (Keratină — Miozină — Epider-mină — Fibrinogen). Grup de proteine contrac-tile avînd drept trăsătură caracteristică transformarea reversibilă a structurilor scurte în structuri lungi, contracţia musculară fiind considerată ca o transformare a tuturor unităţilor în „molecule scurte”. Trecerea de la ,,starea scurtă” la „starea lungă” se realizează prin depăşirea unei bariere de energie, care are aceeaşi mărime în ambele direcţii de transformare (6). Knapp, Hermann Jakob, 1831 — 1911. Triada triadă simptomatică caracteristică tumorilor lobului temporal, formată din tulburări de echilibru, semne piramidale heterolaterale şi pareză de nerv motor ocular comun, mai frecvent homolaterală (27). Knaus ,Hermann. Testul dispariţia reactivităţii muşchiului uterin la hormonul ocitocic retrohipofizar, datorită acţiunii progesteronei (18). Knaus-Ogino. Legea principiu biologic conform căruia femeia rămîne gravidă numai între a 11-a şi a 19-a zi după începutul mens-truaţiei, perioadă care corespunde principial ovulaţiei; nu are o valoare absolută (18). Kneipp, Sebastian, 1821 — 1897. Cura ~r metodă de tratament nespecific, urmărind restabilirea raporturilor naturale dintre individ şi mediul înconjurător, cu ajutorul factorilor naturali, la care se adaugă aplicaţii hidroterapice : băi, duşuri, aburi etc. Este indicată în scop fortifiant sau în unele afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, reumatismale, ca şi în convalescenţa diferitelor boli (32). Knipping. Aparatul tip de spirograf în circuit închis, la care aşezarea inversă a pompei şi a spălătorului de C02 obligă aerul expirat să treacă direct în absorbantul de C02 (34). Knoek-out (engl.). Lovitură de înlăturare în box, care se aplică cu forţă asupra bărbiei sau a regiunilor bogat inervate simpatic şi care are ca rezultat scoaterea din luptă, fie printr-o como-ţie cerebrală, fie printr-o lipotimie datorită unui efect inhibitor cu punct de plecare vesti-bular, fie prin fenomene de repercusivitate simpatică (24). Knoop. Teoria lui sin. : Teoria fi-oxidării, teorie care susţine că acizii graşi naturali derivă unii din alţii prin oxidarea şi ruperea lanţu^ rilor de carbon la nivelul carbonului p (al doilea după gruparea carboxilică) (5). Knopp. Site dispozitiv format dintr-o serie de site suprapuse, cu ochiuri de dimensiuni diferite, folosit pentru determinarea structurii mecanice a solului (dimensiunea granulelor solului) (20). Knud Faber. Vezi Faber. Kobner, Heinrich, 1838 — 1904. Boala Epidermoliza buloasă. Fenomenul apariţia KOBRAK 74 KOJEVNIKOV de 6florescenţe caracteristice pentru dermatoza In cauză, în locuri supuse unui traumatism (12). Kobrak. Metoda procedeu de investigaţie a funcţiei vestibulare prin excitarea labirintului, irigînd urechea cu cantităţi mici de lichid, la temperatura de 35 —36°G (30). Koby. Indicele criteriu de apreciere a dezvoltării fizice armonioase, care se calculează scăzînd perimetrul centurii abdominale din perimetrul toracic mediu, înmulţirea rezultatului cu ampliaţia toracică şi împărţirea la numărul centimetrilor taliei (24). Koch, Robert, 1843 — 1910. Bacilul sin. : Mycobacterium tuberculosis. Fenomenul fenomen care trădează o reacţie modificată la supra-infecţie, fiind expresia unei stări de hipersensibilitate (alergie tuberculoasă). Dacă unui cobai, care prezintă o infecţie tuberculoasă, i se inoculează o nouă doză de bacili tuberculoşi, animalul reacţionează în 1 — 2 zile prin formarea unui nodul, care se ulcerează şi se vindecă rapid, spre deosebire de prima infecţie, care îşi urmează cursul. Fenomenul Koch se poate reproduce şi prin inocularea de bacili omorîţi sau tuberculină la animale infectate anterior cu bacili virulenţi (3). Postulatele lui —’, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un germen, pentru a fi considerat agentul etiologic al unei boli: a) agentul patogen trebuie să fie găsit cu regularitate în boală respectivă; b) trebuie să fie posibilă izolarea lui în culturi pure; c) culturile pure inoculate la animal trebuie să determine boala experimentală; d) de la animalul bolnav să se poată izola, din nou, agentul patogen (3). Koch. Metoda metodă de determinare a florei microbiene din aer, bazată pe principiul sedimentării şi constînd din expunerea deschisă a unor plăci Petri cu mediul de cultură la locul de determinare şi incubarea lor ulterioară (20). Koch-Wecks (Koch, Robert, 1843-1910; Weeks, John Elnor, 1853 — 1949), Bacilul Haemophilus aegyptius. Kocher, Emil Theodor, 1841 — 1917. Fractura 1. Fractură trohanteriană cu traiect transversal în grosimea marelui şi micului tro-hanter (24). 2. Fractură a extremităţii inferioare a osului humerus, cu traiect orizontal, separînd de o parte condilul şi trohlea, iar de alta restul osului (sin. : Fractură diacondiliană) (24). Incizia 1. Incizie în cîrlig folosită pentru abordarea posterioară a articulaţiei umărului (24). 2. Incizie pe faţa externă a cotului folosită pentru abordarea acestei articulaţii (24). 3. Incizie dorsocubitală folosită pentru abordarea articulaţiei gîtului mîinii (24). 4. Incizie pentru abordarea posterioară a articulaţiei coxofemu-rale (24). 5. Incizie pe faţa anterioară a genunchiului, laterorotuliană externă, terminată în undiţă sub tuberozitatea anterioară a tibiei (24). 6. Incizie în baionetă folosită pentru abordarea căilor biliare; este formată dintr-un segment ^cranial median, care se continuă cu un alt segment, vertical, paralel cu marginea externă a tecii muşchiului drept (11).< 7. *Ixi£izie oblică, paralelă cu rebordul costal, folosită pentru abordarea chirurgicală a căilor biliare (11). Operaţia 1. Gura chirurgicală a guşii parenchimatoase difuze sau coloide prin tiroidectomie parţială extracapsulară (11). 2. Rezecţie artroplastică a extremităţii superioare a humerusului, pe cale posterioară, cu secţionarea acromionului (24). Pensa 1. Pensă hemostatică de 10—15 cm lungimie, cu vîrfurile terminate în gheară (11). 2. Pensă intestinală, butonată pe margini, dreaptă sau curbă, cu şanţuri în axul lung (11). 3. Pensă ,,în inimă”, prevăzută cu gheare, folosită în chirurgia toracică (11). Procedeul manevră pentru reducerea luxaţiei scapulohume-rale, compunîndu-se din: adducţia şi rotaţia externă a braţului, apropierea cotului de linia mediană şi rotaţia internă bruscă cu aruncarea mîinii pe umărul opus (24). Kocks, Joseph, 1846 — 1916. Operaţia procedeu de ligamentopexie constînd din scurtarea ligamentelor largi, prin vagin, în caz de prolaps şi retroversiune (18). Koenen. Tumorile proliferări ale rebor-dului unghial, patognomonice pentru epiloia (12). Koeppe. Fenomenul în determinarea he-matocritului, în cazul unei centrifugări puternice şi durabile, masa globulară devine translucidă, din cauză că nu mai rămîne — practic — plasmă între globulele roşii (19). Kohler, Alban, 1874-1947. Boala I ~, Scafoidită tarsiană a copiilor. Boala a Il-a vezi Epifizită. Linia pe radiografia de faţă a şoldului, linia orizontală care uneşte în mod normal partea de jos a ,,lacrimei cotiloidiene” cu partea de jos a colului femural. în luxaţia de şold, această linie se oblicizează (24). Kohn, Hans. Porii deschideri mici (diametru = 10 (x), rotunde sau ovale, în septurile interalveolare, prin care se realizează o comunicare între alveolele care aparţin unor unităţi morfofuncţionale diferite, dar adiacente (34). Koiloniehic (gr. koilos = cavitate + onyx = unghie). Deformaţie a unghiilor* observată în sideropenii, anemii, eczeme, disendocrinii, afecţiuni nervoase şi constînd din inversarea curburilor, suprafaţa lor prezentînd la centru o depresiune la nivelul căreia unghia are o consistenţă moale; unghiile au aspect de lopată (12). Kojevnikov, Alexis A., 1836 — 1902. Epilepsia sin. : Epilepsie parţială continuă, formă localizată de epilepsie, caracterizată prin mio- KOLESNIKOV 75 KORSAKOV clonii cu caracter continuu, peste care se suprapun crize motorii focale, în special cu caracter jacksonian (27). Kolesnikov, I.S.c Incizia toracotomie printr-o incizie în Z, cu secţionarea juxtaster-nală a coastelor a 3-a şi a 4-a, după care incizia merge dorsal pînă la linia axilară posterioară, între a 4-a şi a 5-a coastă, de unde este întoarsă în jos, secţionîndu-se coastele a 5-a şi a 6-a (11). Kolkvitz. Camera celulă pentru numărat organismele în examenul biologic al apei (20). Kollmann, Arthur, 1885 — 1941. Dilatatorul dilatator uretral, drept sau curb, format din 4 ramuri care se pot îndepărta printr-un şurub gradat (11). Kolmogorov-Smirnov. Criteriul criteriu de verificare a ipotezei statistice în legătură cu concordanţa dintre o repartiţie empirică şi una teoretică; ambele repartiţii trebuie să fie continue. Acest criteriu aparţine statisticii nepara-metrice (37). Kolomnin. Operaţia cauterizarea ţesuturilor lezate în articulaţia şoldului, prin igni-punctură (24). Konforti, B.I. Operaţia 1. Artrodeză a genunchiului prin osteotomie în scară a femurului şi tibiei şi alunecarea verticală a celor două fragmente libere opuse. Operaţia este recomandată în genunchiul paralitic şi, spre deosebire de rezecţia de genunchi, nu scurtează membrul, ci îl alungeşte (24). 2. Artrodeză intraarticulară de şold cu grefon recoltat din metafiza femurală şi introdus printr-o tranşee creată în colul şi capul humeral pînă în cotii (24). Konforti-Ivanov. Operaţia în pseudar-troza colului femural, osteotomie intertrohante-riană cu rezecţie prismatică triunghiulară asociată cu împingerea fragmentului distal înăuntru şi solidarizarea lui la cel trohanterian cu ajutorul unui şurub (24). Konig, Franz, 1832 — 1910. Boala Osteo-condrita disecantă a genunchiului, vezi Osteocon-drita disecantă (24). Operaţia reducere sîngerîndă a luxaţiei congenitale a şoldului, cu osteoplastia sprîncenei cotiloide a osului iliac (24). Pana sin. : Redresorul Konig, triunghi de lemne folosit pentru corectarea piciorului strîmb congenital (24). Redresorul —, Pana Konig. Konig, Fritz. Sindromul mănunchi de simptome ale unei stenoze cronice incomplete a colonului, constînd din colici abdominale, senzaţie de tensiune şi hiperperistaltism intestinal cu borborigme abdominale care cedează complet, pentru a reveni ulterior (11). Konig-Wittek. Operaţia coborîrea omoplatului în boala Sprengel; se face prin osteotomia marginii interne a omoplatului, reinsera-rea muşchilor supraspinoşi şi fixarea vîrfului omoplatului cu un fascicul muscular din marele dorsal. Wittek a completat operaţia fixînd fasciculul profund din marele dorsal la muşchiul subscapular (24). Kopcev. Operaţia intervenţie plastică în laxitatea ligamentelor colaterale externe ale gleznei, constînd în întărirea acestora cu ajutorul unei langhete din tendonul ahilian (24). Koplik, Henry, 1858 — 1927. Semnul semn caracteristic perioadei de invazie a rujeo-lei, constînd din apariţia în a 2-a — a 4-a zi de boală a unor mici depozite albicioase, de mărimea unor grăunţe de griş, pe un fond de hipe-remie a mucoasei jugale în dreptul celui de-al 2-lea premolar; depozitele dispar de obicei puţin timp după apariţia erupţiei (8). Koprowski. Tulpinile tulpinile de polio-virusuri modificate, lipsite de neurovirulenţăr utilizate în prepararea vaccinului antipoliomie-litic tip Koprowski, pentru administrare pero-rală (22). Korabelnikov. Procedeul procedeu operator în hernia diafragmatică posttraumatică (11). Korff. Fibrele sin. : Fibre dentinogenice,. fibre colagene provenite din pulpa dentară se insinuează în spirală, între odontoblaste, şi se termină în penaj paralel cu fibrele Tomes între pulpă şi smalţ sau cement (38). Korkhaus, Gustav. Compasul tridimensional instrument în formă de compas gradat, care permite stabilirea raportului dintre poziţia dinţilor centrali şi linia interpremolară, precum şi a adîncimii bolţii palatine (39). Korner, Legea lui dezvoltarea abceselor cerebrale otogene se face în contiguitate cu leziunea osoasă primitivă (de ex. abces temporal contiguu unei petrosite) (26). Kornev, P.G. Incizia incizie paracondi-liană în „U”, de ambele părţi, pentru abordarea articulaţiei genunchiului (24). Operaţia 1. Rezecţie economică de genunchi, efectuată prin incizie Textor (24). 2. Rezecţie atipică economică, în furcă, indicată la copii în osteoartrita tuberculoasă a cotului, întrucît respectă cartilajele de creştere (24). Korotkov, Nikolai Sergheievici. Sunetele succesiune de sunete care se percep în timpul determinării tensiunii arteriale şi care sînt provocate de distensia bruscă a arterei al cărei perete a fost în prealabil relaxat prin presiunea manşetei (10). Korsakov, Serghei, 1854 — 1900. Boala psihoză alcoolică caracterizată printr-un sindrom amnestic însoţit de polinevrită (35). Sindromul complex simptomatologie constînd din amnezie anterogradă şi retrogradă, dezorientare amnestică, confabulaţii şi false recunoaşteri, întîlnit mai frecvent în demenţa senilă de tip KORTZEBORN 76 KRAUSE presbiofrenic, demenţa arteriosclerotică, traumatisme craniocerebrale, diferite intoxicatii (35). Kortzeborn. Operaţia operaţie pentru refacerea mîinii deformate de paralizia nervului median. Muşchiul extensorul policelui este alungit, iar policele este fixat de partea cubitală a mîinii cu o bandă de fascia lata (24). Koslovski, A.A. Incizia sin. : Incizie în epolet, incizie folosită pentru abordarea articulaţiei scapulohumerale. Coboară de la vîrful acromionului spre ”V”-ul deltoidian şi urcă apoi pînă la spina omoplatului (24). Operaţia rahisinteză lombosacrată pe cale posterioară, cu ajutorul unui grefon tibial în formă de (24). Osteotomia osteotomie practicată în imediata vecinătate a unui focar de tuberculoză osteoarticulară, cu scopul de a stimula biologic evoluţia focarului (24). Kostariov, S.I. Procedeul metodă de acoperire a bonturilor prin amputaţie circulară, cu ajutorul extensiunii continue aplicate la tegumente (24). Kostecka. Operaţia secţionarea orizontală sau oblică a ramurii verticale mandibulare pentru corectarea progeniei (38). Kttster, Karl, 1843-1904. Foliculul Foli-cul tuberculos. Kotov-Desin. Proba probă funcţională cardiovasculară pentru sportivii de performanţă, constînd din examinarea circulaţiei după un ■efort mare (3 minute fugă pe loc cu 190 paşi/min.) <10). Kottstorfer. Indicele sin. : Indicele de saponificare, numărul de miligrame de hidro- xid de potasiu necesare pentru a saponifica un gram din grăsimea supusă cercetării (5). Kouzov. Mierociclonul dispozitiv de determinare a pulberilor din aerul de aspiraţie, bazat pe principiul ciclonului, folosit la reţinerea prafului în industrie; are utilizare redusă (20). Kovacs. Reactivul reactiv conţinînd para-dimetilamidobenzaldehidă, alcool amilic şi acid clorhidric. Serveşte la punerea în evidenţă a producerii de indol la bacterii (3). Kovacs. Tehnica tehnică radiologică pentru examinarea găurilor de conjugare şi a formaţiunilor care le limitează. Bolnavul, culcat lateral, cu partea dureroasă pe film, este invitat să se aplece uşor cu abdomenul spre film, pînă ce planul său frontal formează un unghi de 60° cu filmul. Tubul este dirijat cranial sau caudal într-un unghi de 25 — 35°, îneît raza centrală intră pe deasupra crestei iliace opuse, trece prin vertebra L5 şi iese la mijlocul arcadei crurale de partea bolnavă (24). Kowarsky, I. Metoda metodă volumetrică pentru determinarea cantităţii de uree dintr-un produs biologic (sînge, urină). Se ba- zează pe descompunerea ureei în prezenţa hipo-bromitului de sodiu în mediu alcalin; cantitatea de azot liberată, măsurată volumetric, este ^proporţională cu cantitatea de uree prezentă în produsul analizat (5). Koyanagi. Sindromul sindrom caracte- rizat prin prezenţa de vitiligo, polioză şi alopecie, uveită şi uneori tulburări auditive (28). Krabbe, Knud. Boala formă infantilă a leucodistrofiei ereditare progresive (33). Kraepelin, Emil, 1856 — 1926. Boala sin. : Catatonie tardivă, catatonie cu debut la vîrstă presenilă, caracterizată printr-o psihoză atipică cu fenomene catatonice şi evoluţie rapidă spre demenţă, sfîrşind letal după cîţiva ani (35). Clasificaţia sistematizare a bolilor psihice, bazată pe etiologie, evoluţie şi prognostic, şi care constituie pînă în prezent punctul de plecare al nosologiei psihiatrice (35). Semnul semn prin care se pune în evidenţă sugestibili-tatea crescută a schizofrenicilor : bolnavul scoate limba de cîte ori i se cere, deşi de fiecare dată i se provoacă o senzaţie dureroasă prin înţeparea ei (35). Krammer. Semnul semn întîlnit în rupturile de menise; bolnavul acuză dureri la abducţia şi adducţia gambei uşor flectate (24). Krasavitov. Procedeul secţiunea pedicu-lului şi folosirea tegumentelor decolate ca o grefă liberă în decolările tegumentare post-traumatice cu pedicul, la nivelul piciorului şi mîinii (24). Kraske, Paul, 1851 — 1930. Operaţia procedeu de rezecţie a rectului pe cale transsa-erată (11). Kraske. Operaţia osteotomie cuneiformă a gîtului femural pentru corectarea unei coxa vara esenţială (24). Kraurosis (gr. krauros — uscare). Sindrom de scleroatrofie avansată a mucoasei vulvare (Kraurosis vulvae, sin. : Boala Breisky, Scleroza atrofiantâ a vulvei, Vulvita atrofiantâ progresivă), sau peniene (Kraurosis glandis et preputii), la persoane în vîrstă putînd suferi uneori transformare malignă (12). Krause, Fedor Victor, 1857—1937. Greîa cutanată —, grefă cutanată liberă, groasă, de piele totală, sub formă de lame (24). Krause, Karl Friedrich Theodor, 1797 — 1868. Glandele sin. : Glandele Krause-Ciaccio, Glandulae conjnnctivales, Glandulae mucosae tunicae conjunctivae krausei, glande lacrimale accesorii, situate în conjunctiva bulbară şi palpebrală, a căror secreţie contribuie la menţinerea umidităţii conjunctivei şi corneei (1). Krause, Wilhelm Johann Friedrich, 1833 — 1910. Bulbi terminali Corpuscula bulboidea. Corpusculii Corpuscula bulboidea. Membrana KR AU SE-CIACCIO 77 KRUNLEIN-BALFOUR sin. : Banda Z, Discul Amici, Disc intermediar, Discul Z, Linia Dobie, Telofragma, membrană subţire care intersectează discul izotro-pic în fibra musculară relaxată şi formează marginea unei sarcomere (1). Krause-Ciaccio (Krause, Karl Friedrich Theo-dor, 1797 — 1868; Ciaccio, Giuseppe Vincenzo, 1824 — 1901). Glandele Glandele Krause, vezi Krause. Krauss. Metoda în tratamentul entorselor, mobilizarea sub crioterapie obţinută printr-un jet de kelen (24). Krauze-Saratov. Operaţia reconstrucţie plastică a extremităţii superioare a femurului în pseudartroza de col cu necroza capului, constînd din rezecţia capului şi a unei părţi de sub trohan-terul mare, modelarea bontului la cavitatea cotiloidă şi coborîrea şi fixarea marelui trohan-ter cu şurub (24). Krebs, Hans Adolf. Ciclul sin. : Ciclul acidului citric, Ciclul acizilor tetracarbonici-tricar-boxilici, calea metabolică oxibiotică cea mai obişnuită de degradare a compuşilor dicarbonici rezultaţi din catabolismul lipidelor şi glucidelor, precum şi a aminoacizilor rezultaţi din catabolismul proteinelor. Constituie ,,placa turnantă” a metabolismului intermediar, realizînd legătura dintre metabolismele plastice (al proteinelor, lipidelor, glucidelor) şi metabolismul energetic. Reacţiile constituente se succed ciclic şi au ca rezultat oxidarea completă a unei molecule de acid acetic : CH3.COOH + C02 -> 2CO + 21^0. Totodată, cei 8 atomi de hidrogen care rezultă dintr-un ciclu complet, precum şi procesul de formare a succinatului iniţiază reacţii de formare a compuşilor macroergici (ATF), de importantă deosebită în sinteza biochimică (5). Krebs, Martin. Indice leueocitar indice rezultat din împărţirea numărului leucocitelor neutrofile prin numărul limfocitelor (normal, 2-2,5) (19). Krebs-Henseleit (Krebs H.A.; Henseleit, W.). Metoda —■, metodă enzimatică de dozare a ureei sanguine sau urinare ; are la bază decarbo-xilarea prin urează a ureei şi estimarea C02 eliberat (5). Kreindler, Arthur. Proba sin. : Proba solicitării funcţiei antigraviticc, probă pentru diferenţierea tremurăturilor de origine cere-beloasă de cele de origine extrapiramidală. Se aşază în mîna bolnavului o greutate de 500— 1 000 g şi se cere să execute astfel manevra indice-nas. în aceste condiţii, tremurătura cere-beloasă se atenuează sau dispare, iar cea extrapiramidală nu este influenţată. Oscilaţiile datorite unei pareze a membrului respectiv sînt accentuate. de această probă (27). Semnul sin. : Semnul indicelui, semn clinic descris în corea acută şi constînd din faptul că bolnavii nu pot menţine degetul index întins, avînd tendinţa de a-1 flecta. El indică existenţa unei impersis-tenţe motorii, adică a imposibilităţii de a menţine o poziţie voluntară (27). Kretschmer, Ernst. Clasificaţia clasifi-caţie a tipurilor constituţionale în care se face încercarea de a găsi corelaţii între structura somatică, particularităţile caracteriale şi tipurile de tulburări psihice. Neţinînd seama de rolul factorilor sociali, a alunecat pe panta constituţionalismului idealist, iar interpretarea mecanicistă a unui număr restrîns de observaţii lipseşte concepţia respectivă de o fundamentare riguros ştiinţifică (35). Kreuzfuchs. Metoda metodă radiologică de măsurare a diametrului aortei la nivelul crosei, cu ajutorul opacifierii esofagului cu bariu (36). Kristeller, Samuel, 1820 — 1900. Manevra manevră folosită pentru angajarea forţată a craniului fetal, cu apăsarea asupra acestuia prin intermediul peretelui abdominal, precum şi ajutarea expulsiei craniului fetal prin exprimarea fundului uterin în timpul contracţiilor ex-pulsive (18). Krogh, August, 1874 — 1949. Constanta constantă de difuziune reprezentată de volumul de gaz în ml, care traversează membrana pulmonară într-un minut, cînd diferenţa de presiune parţială între gazul alveolar şi cel capilar este de 1 mmHg (34). Kromayer, Ernst Ludwig, 1862 — 1933. Lampa tip de lampă cu cuarţ şi aburi de mercur, folosită ca sursă de raze ultraviolete în locul lămpii cu cărbune Finsen, care este mai greoaie şi mai costisitoare (12). Kronccker. Legile lui —, sin. : Legea oboselii, muşchiul supus unor excitaţii de intensitate şi frecvenţă constante prezintă curba oboselii sub formă de linie dreaptă sau hiperbolă în funcţie de sarcină. Pe de altă parte, unghiul format cu abscisa va fi cu atît mai mare cu cît intervalele dintre excitaţii vor fi mai mici, iar diferenţa de oboseală (distanţa dintre vîrfurile a două secuse succesive) va diminua pe măsură ce intervalele vor creşte (15). Kronlein, Rudolf Ulrich, 1847 — 1910. Procedeul Procedeul Reichel-Polya, vezi Rei-chel-Polya. Schema schemă de topografie cranioencefalică, cu ajutorul căreia putem repera la suprafaţa scalpului proiecţia principalelor girusuri şi şanţuri de pe convexitatea creierului (26). Kronlein-Balfour (Kronlein, Rudolf Ulrich, 1847—1910; Balfour, Donald Church). Procedeul procedeu de refacere a continuităţii digestive după gestrectomie prin gastrojejuno- KROPFF 78 KUSS stomie precolică, anastomoza fiind făcută pe toată tranşa de secţiune gastrică (11). Kropff. Tubul tub lung, rigid, folosit pentru intubarea esofagului cu stenoză neopla-zică; este introdus prin gastrostomie (11). Krukenberg, Friedrich Ernst, 1871 — 1946. Fus pigmentar depozitare fuziformă verticală de pigment pe endoteliul corneei, bilateral, probabil de natură degenerativă (28). Krukenberg, Georg Peter Heinrich, 1856 — 1899. Tumoarea metastază de carcinom mu-cipar în ovar, cu punct de plecare de la un cancer al tubului digestiv şi în special al stomacului (2). Krukenberg, Hermann. Operaţia operaţie plastică prin care bontul antebrahial este despicat într-o pensă prehensoare, cu un braţ radial şi unul cubital (24). Osteotomia dublă osteotomie în sens invers, pentru corectarea diafizelor osoase incurbate. între liniile de osteotomie se formează un fragment intermediar triunghiular (24). Kruse-Dochez (Kruse, Walther, 1864 — 1943 ; Dochez, Alphonse Raymond). Virusul agentul patogen (ipotetic) al reumatismului cataral, descris de Neergard (4). K-Stoff, sin. : Clorurâ de fenilcarbamilamină. Substanţă toxică, cu acţiune vomitivă, întrebuinţată ca gaz de luptă; produce iritaţie oculară şi nazală, greaţă, vărsături, colici, diaree (23). Kubitenco. Operaţia intervenţie chirurgicală de transfixie acromioclaviculară cu un cui metalic, în diastazisul acromioclavicular (24). Kudicke-Steuer. Reacţia variantă mult simplificată a reacţiei Weil-Felix, prin demonstrarea aglutinării bacilului Proteus pe lamă (22). Kufs, H. Vezi Degenerescenţă cerebromacu-lară. Kugel-Stoloff. Sindromul cardiomegalie congenitală prin miocardopatie tezaurismotică lipidică (10). Kulenkampff, Dietrich. Anestezia —, anestezie trunchiulară sau de plex pentru blocarea plexului brahial, în care analgezia se obţine prin injectarea substanţei anestezice la nivelul plexului brahial supraclavicular, în dreptul mijlocului claviculei, iar în profunzime la nivelul primei coaste (11). Kulik. Incizia incizie arciformă, trasată la jumătatea distanţei dintre coccis şi anus, folosită pentru abordarea pe cale perineală a rectului şi spaţiului perirectal (11) Kulşiţki, Nicolai, 1856—1925. Celula Celulă argentafină. Kumagawa-Suto (Kumagawa, M.; Suto, K.). Metoda tehnică de extracţie a lipidelor tisulare, avînd ca principiu tratarea ţesutului broiat cu alcool la fierbere şi apoi cu eter sulfuric sau cu benzen (5). Kummell, Hermann, 1852 — 1937. Spondilită Boala Kummell-Verneuil, vezi Kummell-Verneuil. Kummell-Verneuil (Kummell, Hermann, 1852 — 1937 ; Verneuil, Aristide k^ust, 1823 — 1895). Boala sin. : Spondilită Kummell, Spondilită traumatică, spondilită posttraumatică, constînd din dureri la nivelul vertebrei în cauză, nevralgie intercostală şi gibozitate variabilă, însoţite uneori de tulburări motorii în membrele inferioare (4). Kundrat, Hans, 1845 — 1893. Boala vezi Limfosarcom. Kunkel. Testul 1. Probă de precipitare a lipidelor serice, executată cu soluţie de fenol în ser fiziologic, utilă în ateroscleroză şi hiperli-pemii (varianta KL12 normal 50 u., varianta KL6 normal 30 u.) (10). 2. Test de disproteinemie, bazat pe flocularea serului cu sulfat de zinc sau cupru, pozitiv în special în creşterile y-glo-bulinelor (10). Kunlin, Y. Procedeul —, procedeu de refacere a continuităţii vasculare, prin interpunerea unui grefon din material viu conservat sau din material plastic (în punte) (11). Kiintscher, Gerhard. Cuiul tijă metalică dintr-un aliaj special, de o formă caracteristică, de calibru şi lungime variabile, destinat începu-irii centromedulare a oaselor lungi în cadrul osteosintezei Kuntscher (24). Kupffer, Karl Wilhelm, 1829 — 1902. Celulele sin. : Celule stelate, macrofage fixe fago-citare înglobate în sistemul reticulohistiocitar,. care mărginesc sinusoidele hepatice ; în perioada embriofetală sînt dotate cu proprietăţi hemato-poietice (1; 19). Kurlov, Mihail Georgievici. Corpii formaţiuni de morfologie variată (corpusculare, bacilare, filamentoase etc.), întîlnite în citoplasma unor mononucleare din sîngele cobailor, de origine şi semnificaţie discutată (22). Kurtosis. Boltire. Kuru. Boală virală descrisă în Noua Guinee, manifestată clinic prin simptome asemănătoare parkinsonismului postencefalitic; evoluţia este totdeauna mortală în interval de aproximativ 1 an (8). Kuslik, M.I. Operaţia 1. Intervenţie plastică în cifozele costale scoliotice, constînd fie din superpoziţia, fie din transpoziţia coastelor rezecate (24). 2. Rezecţie tarsiană în formă de seceră (24). Kiiss. Aparatul aparat de pneumotorax. bazat pe principiul vaselor comunicante, cu-ajutorul căruia se introduce aer sau gaz în-cavitatea pleurală. Este format din două vase* egale ca volum, dintre care unul mobil, legate KUSS 79 KYRLE între ele şi cu exteriorul printr-un tub. Un capăt al tubului se conectează la acul care a pătruns în cavitatea pleurală, iar celălalt capăt se închide ; prin deplasarea vasului mobil se introduce gazul în cavitatea pleurală (34). Kiiss, Rene. Operaţia 1. Procedeu de cură a incontinenţei urinare prin suspensia re-tropubiană a uretrei membranoase (11). 2. Procedeu de ureteroplastie cu lambou vezical tubular, în care extremitatea distală a ureteru-iui este anastomozată termino-terminal la tubul vezical creat (11). Sindromul ~, sindrom de ocluzie extrinsecă a colonului sigmoid, prin pericolită generată de o infecţie genitală (11). Kussmaul, Adolf, 1822 — 1902. Respiraţia —, tip de hiperpnee compusă din 4 timpi egali: inspiraţie, pauză, expiraţie, pauză, apărînd în acidoza metabolică (cel mai frecvent în diabet şi nefrită), tulburări bulbare organice (encefalită, poliomielită etc.) sau funcţionale (intoxicaţie salicilică) (34). Semnul 1. Turgescenţă inspiratorie a jugularelor în mediastinopericar-dită sau în tumorile mediastinale (10). 2. Diminuare accentuată a intensităţii pulsului în timpul inspiraţiei — semn de jenă în circulaţia intratoracică — observată în special în simfizele pericardice (sin. : Puls paradoxal, Semnul Grie-singer-Kussmaul) (10). 3. Semn clinic în stenoza pilorului, constînd din prezenţa ondulaţiilor peristaltice vizibile, care pleacă din hipocondrul stîng către linia mediană (sin. : Undele Kussmaul) (11). Undele vezi Semnul Kussmaul. Kussmaul-Maier (Kussmaul, Adolf, 1822 — 1902; Maier, Rudolf, 1824-1888). Boala —, Periarterita nodoasă. Kiister, E. Procedeul procedeu de cură a stenozei joncţiunii pieloureterale, prin implantarea bivalvă a ureterului în bazinet (11). Kustner, Otto Ernst, 1850 — 1931. Manevra manevră pentru verificarea decolării pla- centei, constînd din împingerea în sus (spre ombilic) a corpului uterin, prin intermediul peretelui abdominal, apăsînd cu mîna deasupra simfizei pubiene. în caz că placenta nu este dezlipită, cordonul ombilical urcă în vagin o dată cu ascensiunea corpului uterin; dacă placenta este dezlipită, cordonul ombilical nu urmează ascensiunea corpului uterin, coborînd chiar şi mai mult prin vagin (18). Kutschera-Eichenberg. Vaccinul auto-vaccin din sputa bacilară a bolnavului; se aplică prin scarificaţie (34). Kiittner. Tumoarea inflamaţie cronică interstiţială de cauză necunoscută a unor glande salivare (submaxiilară, sublinguală); anatomopatologi^ ţesuturile prezintă infiltrate limfoci-tare, focare de granulaţie, microabcese (38). Kuzminski, S.I. Atela atelă alcătuită din două cîrje căptuşite şi moi, reunite prin două ramuri care se alungesc şi sînt fixate pe cîrje prin balamale. Este folosită în tratamentul fracturilor de claviculă (24). Kuzneţov, I.B. Grefă cutanată grefă cutanată liberă de piele totală (24). Kveim, Morten Ansgar. Testul intrader-moreacţie specifică sarcoidozei; se injectează intradermic 1/10 sau 2/10 ml suspensie de ganglion sarcoidozic recoltat aseptic; în caz de reacţie pozitivă, între a 2-a şi a 5-a săptămînă apare o papulă indurată, care persistă luni de zile şi a cărei structură este identică cu sarcoi-dul (34). Kwasbiorkor. Vezi Sindromul Kwashior-kor. Kyrle, J. Boala sin. : Hiperkeratoza foliculară şi parafoliculară, afecţiune cronică de etiologie necunoscută, mai frecventă la femei peste 40 ani, constînd din papule cornoase, cenuşii, cu areolă roşcată şi centru hiperkerato-zic, localizate mai ales pe membre (gambe) (12). L. Vezi Forma L. 1~. Prefix utilizat în trecut pentru desemnarea capacităţii levorotatorie a unei substanţe ; în prezent, sensul levogir al rotirii planului luminii polarizate se notează cu (—), pentru a se evita confuzia cu prefixul L-, care defineşte seria sterică L (5). L-. Prefix utilizat în stereochimie pentru definirea derivaţilor seriei sterice L, cuprinzînd substanţele care au aceeaşi configuraţie spaţială cu aldehida L-glicerică, indiferent de caracterele rotatorii ale compusului (5). La. Simbolul lantanului (5). Labarraque, Antoine Germain, 1777 — 1850. Soluţia soluţie alcalină de hipoclorit de sodiu, folosită pentru curăţirea şi dezinfectarea plăgilor; acţiunea sa iritantă constituie un inconvenient terapeutic (14). Labbc, Leon, 1832 —i916. Incizia incizie paralelă cu rebordul costal de partea stingă, folosită pentru abordarea chirurgicală a stomacului (11). Labferment, sin. : Chimozinu. Enzimă prezentă în sucul gastric, mai ales la copii, avînd proprietatea de a coagula laptele (15). Labial (lat. labium = buză). Care se referă la buze (39). Labilitate (lat. labilis = nestatornic). în biologie, proprietatea materiei vii de a-şi modifica starea în care se găseşte în funcţie de diverşi factori (15). ^ emoţională, trecerea rapidă de la o stare emoţională la alta, uneori opusă ca sens; se întîlneşte în stări nevrotice, psihopatii, arterioscleroză cerebrală, cerebrastenie (35). ~ funcţională (Vvedenski), limita pînă la care un ţesut excitabil poate răspunde la numărul excitaţiilor ce i se transmit sau i se aplică (27). Labio- (lat. labium = buză). Element de compunere care introduce în termeni referirea la buză (32). Labiodonţie (labio- + gr. odous = dinte). Rapoarte de ocluzie în care dinţii incisivi frontali de pe arcada superioară se întîlnesc pe mar- ginea incisivă cu cei de pe arcada inferioară, du-cînd la abraziune dentară (38). Labiogresiune. Localizare anormală a dinţilor, mai anterior decît poziţia lor normală (1) . Labioversiune (labio- + lat. uersio, de la vertere — a întoarce). înclinare anterioară (vestibul ar) a grupului dinţilor frontali (38). Labirint (lat. = labyrinthus). Labyrinthus. Labirintită (labirint + -ită). Inflamaţie acută sau cronică a labirintului, apărînd ca o complicaţie gravă a otomastoiditei. Se produce pe calea ferestrelor ovală sau rotundă, pe cale osteitică, prin efracţii chirurgicale sau traumatisme ale capsulei labirintice, pe cale hemato-genă de vecinătate sau pe cale meningogenă. Se manifestă prin semne vestibulare şi cohleare, asociate sau nu cu semne meningiene (30). Labirintotomie (Hautant) (labirint + gr. tome = tăiere). Operaţie prin care se trepanează labirintul, ridicînd puntea osoasă dintre fereastra ovală şi fereastra rotundă, după executarea prealabilă a unei evidări petromastoidiene totale ; este indicată în tratamentul labirintitelor supurate (30). Labirintoză (labirint -\--oză). Afecţiune caracterizată prin degenerescenţa elementelor neuro-senzoriale vestibulare sau cohleare, determinată de acţiunea toxică a unor substanţe medicamentoase (streptomicină, kanamicină, neomicină,. chinină, salicilat de sodiu, cloramfenicol) (30). Labium (lat. = buză), sin. : Buză. 1. Termen generic pentru părţile moi care mărginesc superior şi inferior orificiul bucal (1). 2. Termen generic pentru formaţiuni anatomice în formă de muchie sau de plică (1). ~ anterius portionis vaginalis uteri, buza anterioară, uneori mai mare, a orificiului extern al colului uterin (1). ~ infe~ rius oris, buza inferioară, mandibulară, a orificiului bucal (1). ~ inferius valvulae coli, denumire dată uneori plicii inferioare a valvulei ileo-cecale (1). ~ limbi tympanicum, buza timpanică a canalului cohlear al urechii interne (1). ~ limbi vestibulare, buza vestibulară a canalului LABIUM MAJUS PUDEND1 81 LAC TAC ID URI E cohlear al urechii interne (1). ~ majus pudendi, sin. : Buză mare, pliu cutanat pereche la nivelul organelor genitale externe la femeie; pliurile pleacă de dedesubtul pubisului şi înconjură intrarea vulvară (1). ~ minus pudendi, sin. : Buză mică, Nympha, pliu pereche pe suprafaţa internă a labiilor mari (1). Labia oris. Denumire pentru buzele inferioară şi superioară care delimitează orificiul bucal (1). ~ posterius portionis vaginalis uteri, buza posterioară a orificiului extern al colului uterin (1). ^ superius val-vulae coli, termen vechi pentru plică superioară a valvulei ileocecale (1). Laborde. Metoda metodă de respiraţie artificială, constînd din tracţiuni ritmice ale limbii în afara gurii (aproximativ 15 tracţiuni/ min.). în mod reflex, tracţiunea în afară declanşează inspiraţia, iar încetarea tracţiunii declanşează expiraţia (18). Laborit. Metoda vezi Hibernare. Labroeit (gr. labros — lacom, avid -f kytos = celulă). Mastocit. Labrum (lat. = buză). Structura anatomică în formă de buză (1). ~ acetabulare, inel fibro-cartilaginos care completează periferia fosei acetabulare a osului coxal (1). ^ glenoidale, inel fibrocartilaginos care înconjură fosa glenoi-dală a scapulei în care este primit capul osului humeriis (1). Labyrinthus (lat. = labirint), sin. : Labirint. 1. Sistem de canalicule şi cavităţi anatomice intercomunicante (1). 2. Sistem canalicular format dintr-un conţinător numit labirint osos, săpat în stînca osului temporal şi un conţinut numit labirint membranos. Topografic, se împarte într-un labirint anterior sau cohlear şi un labirint posterior sau sistemul canaliculovesti-bular (sin. : Urechea internă) (30). ~ etbmoi-dalis, complexul de cavităţi (celule) din porţiunea laterală a osului etmoid (1). ~ membrana-ceus, complex de pungi şi canale membranoase care corespund labirintului osos al urechii interne; labirintul membranos este înconjurat de perilimfă şi conţine endolimfă (1). ~ osseus, complex de cavităţi săpate în stînca temporalului, conţinînd elementele urechii interne (labirintul membranos scăldat în perilimfă) (1). Lac, sin. : Regiunea Lac. Segment de ADN din cromozomul bacterian, locus pentru meta-bolizarea lactozei (17). Lac. 1. Lacus. 2. Produs industrial conţinînd esenţe volatile, folosit pentru anumite izolări (32). ~ cerebelos inferior, Cisterna cerebel-lomedullaris. ~ dentar, lac folosit pentru izolarea obturaţiilor dentare pînă la realizarea prizei definitive, pentru izolarea coroanelor de aur şi pentru izolarea fundului cavităţilor dentare profunde, înainte de a se aplica obturaţia defi- nitivă. (38). ~ lacrimal, Lacus lacrimalis. ~ perlpeduncular, Cisterna interpeduncularis. Lacuri subarahnoidieue. Cisternae subarachoidales. ~ sylvian, Cisterna fossae lateralis cerebri. Laeassagne, Antoine Marcelin. Cadranul convenţional împărţirea himenului în 12 sectoare, corespunzătoare cifrelor cadranului ceasornicului, în scopul localizării rupturilor hime-nale (23). Laează, sin. : Polifenoloxidază. Enzimă care catalizează oxidarea polifenolilor (p-fenilendia-mina, hidrochinona, o-difenolii), fiind lipsită de acţiune asupra monofenolilor. Structural* este o proteină cuprică, în care cuprul constituie aproximativ 0,34% şi poate fi eliminat prin dializă contra ionului cian. Apoenzima poate fi reactivată prin adăugare de cupru (5). Lacertus. Mică fîşie de fibre conjunctive* continuînd ca o expansiune colaterală apone-vroza unui muşchi (1). ~ fibrosus, Aponeurosis musculi bicipitis brachii. ~ musculi recti late-ralis bulbi, expansiune aponevrotică situată la originea muşchiului drept lateral al globului ocular (1). Lachapelle. Manevra —, sin. : Turul de spiră, manevră folosită în cursul aplicării forcepsului în poziţiile oblice; se imprimă minerului celei de a 2-a linguri introduse o mişcare combinată de coborîre şi rotaţie mare, ceea ce face ca lingura să execute înconjurul capului fetal şi să se aşeze pe bosa parietală anterioară (18). Laeodaeriostoinie. Intervenţie chirurgicală de restabilire a drenajului lacrimal între sacul con juneţi val şi sacul lacrimal (28). Lacorinostomie. Restabilirea drenajului între lacul lacrimal şi mucoasa pituitară, în lipsa sacului lacrimal (28). Laerimază. Enzimă din secreţia lacrimală care asigură fluiditatea lichidului lacrimal şi un oarecare grad de protecţie arttibacteriană a secreţiei conjunctivale (28). Lacrimă cotiloidiană. Imagine radiologică întîlnită între modificările degenerative ale articulaţiilor. Se prezintă sub formă de imagine calcară (aspect de lacrimă) pe lîngă extremităţile articulare ale oaselor, în vecinătatea cotilului (sau şi a glenei humerale) (36). Lacrimi (lat. lacrima). Produsul lichid de secreţie a glandei lacrimale principale şi a glandelor lacrimale accesorii (28). Lactacidemie. Prezenţa acidului lactic în sînge. Efortul fizic, predominanţa simpatică şi în special adrenalina provoacă hiperlactacide-mie tranzitorie; acumularea acidului lactic în timpul efortului muscular constituie unul din, factorii umorali ai oboselii musculare (15). Lactacidurie. Eliminarea urinară de acid lactic (normal, 80 — 100 mg/24 ore) (25). LACTALBUMINĂ 82 LACTOZĂ Laetalbumină. Albumină prezentă în laptele mamiferelor, cu structură diferenţiată după specie (de ex. laptele de femeie conţine aproximativ 9 °/00 lactalbumine — din totalul de 16 °/00 proteine; laptele de vacă conţine 15°/00 laetalbumină — dintr-un total de 35°/00 proteine) (5). Lactami. Forme tautomere ale substanţelor cu nuclee purinice sau pirimidinice, constînd din prezenţa grupărilor =CO în aceste nuclee etice (10). Limfopenie (limfo- + gr. penia = sărăcie). Limfocitopenie. Limfopoieză (limfo- + gr. poiesis = producere). Formarea limfocitelor sau a ţesutului limfatic (2). Limforagie (limfo- + gr. rhegnynai = a curge), sin. : Limforee. Scurgerea limfei printr-o ruptură de vas limfatic (2). Limforee (limfo- + gr. rhoia = curgere). Limforagie. Limforeticuloză benignă de inoculare, sin. : Boala ghearelor de pisică, Felinoză, Galeonicoză. JLimfadenită infecţioasă acută benignă, provocată de un virus şi transmisă de obicei prin zgî-rieturi de pisică; se caracterizează clinic prin prezenţa şancrului de inoculare la poarta de intrare, urmat de adenopatie regională unică sau multiplă (adenopatii etajate) cu tendinţă la supuraţie, febră 38—39°C, uneori artralgii, mialgii, astenie, cefalee, tulburări digestive,erupţii cutanate (8). Limfosarcom (limfo- + gr. sarx = carne + -oma). Tumoare malignă a ganglionului limfatic, cu alterarea arhitectonicii normale glandulare şi invazie capsulară. După elementul celular malign dominant se deosebesc: limforeticu-losarcom, sarcom limfoblastic şi limfom limfo-citar. Există forme diseminate sau generalizate (boala Kundrat), cu sau fără apariţia elementelor patologice în circulaţia periferică (forma leuce-mică Sternberg sau leucosarcomatoza leucemi-că) (19). Liminometru (lat. limen = prag, limită + gr. metron = măsură). Instrument care măsoară intensitatea-limită a unui stimul care, aplicat pe un tendon, poate provoca un reflex (4). Limită (lat. limen = prag, limită). Numărul a pentru un şir xlf x2,........ xn... (corespunzînd valorilor unei variabile), dacă într-un proces de variaţie dat, abaterea \xn—a[ devine şi rămîne inferioară unei valori predeterminate oricît de mici, e I xn - a I < e Numărul a se numeşte limita lui x (7). ~ de audibilitate, sin.: Prag auditiv, cea mai mică intensitate a unui ton percepută de ureche la examenul audiometric tonal sau vocal (30). ~ de saturare, concentraţie maximă dintr-o substanţă care se poate dizolva într-un anumit solvent, la o temperatură dată. Se exprimă de obicei în g/100 ml sau în milimoli/ml (6). Limonadă. Soluţie acidulată, îndulcită şi aromatizată, obţinută prin dizolvarea în apă, în anumite proporţii, a unor acizi organici, anorganici sau săruri ale acestora. Se administrează intern în scop terapeutic sau ca simplă băutură răcoritoare (13). Vezi şi: Rog6. Limoterapie (gr. limos — foame + therapeia = tratament). Cura de foame sau de reducere substanţială a alimentaţiei (4). Linberg. Operaţia cura cavităţii reziduale după empiem cronic, prin toracoplastie în scară (11). Lineomicină. Antibiotic obţinut din culturile de Streptomyces lincolnensis; reuneşte în moleculă un aminoacid şi un aminozahăr. Are spectru antibacterian asemănător penicilinei, fiind utilă mai ales în infecţiile cu stafilococi (14). Lindgaard. Fenomenul creşterea consumului de oxigen după încetarea efortului static faţă de consumul din timpul acestei activităţi (9). Linea (lat. = linie), sin. : Linie. Formaţiune anatomică oarecum dreaptă, deseori proeminentă, care uneşte alte structuri anatomice învecinate (1). ~ alba, intricare liniară tendi-noasă întinsă pe linia mediană a abdomenului, de la pubis la procesul xifoid; este formată dintr-un mănunchi de aponevroze ale muşchilor oblici şi transvers din ambele părţi, uniţi pe linia medioventrală (1). —' arcuata, sin.: Arcada Douglas, Linea semicircularis, marginea inferioară, curbă, a lamei interne a aponevrozei muşchiului oblic intern şi a muşchiului transvers abdominal, de unde aceştia nu mai acoperă suprafaţa posterioară a muşchiului drept abdominal (1). ~ arcuata ossis ilii, porţiunea iliacă a liniei ileopectineale (1). ~ aspera femoris, LINEA AXILLARIS 122 LINGUA^ULA creastă longitudinală, groasă, situată pe suprafaţa posterioară a treimii mijlocii a diafizei femurale, servind ca loc de inserţie muşchilor vaşti femurali, adductori şi biceps femural (capul scurt) (1). ~ axillaris, linie convenţională, care* coboară vertical din vîrful gropii axilare pe peretele lateral al toracelui (1). ^ epiphysialis, în osteologie, linia care corespunde joncţiunii epifizodiafizare în dreptul căreia, în primă perioadă a vieţii, se găseşte cartilajul de conjugare (1). ~ fusca Haxthausen, Anulus bruneus-faciei. ~ glutea anterior, creastă pe faţa laterală a osului coxal; începe la extremitatea anterioară a crestei iliace şi se arcuieşte în jos şi înapoi pînă la marginea superioară a incizurii ischiadice mari (1). ~ glutea inferior, creastă pe faţa laterală a osului coxal; se întinde de la spina inferioară-anterioară a osului iliac spre mijlocul incizurii ischiadice mai£ (1). ^ glutea posterior, creastă pe faţa laterală a osului coxal; începe lingă extremitatea posterioară a crestei osului iliac şi se arcuieşte în jos spre partea posterioară a incizurii ischiadice mari (1). ~ intercondylaris femoris, creastă pe suprafaţa posterioară a extremităţii inferioare a femurului, formînd limita superioară a fosei intercondiliene (1). ~ intermedia cristae iliacae, proeminenţă pe creasta iliacă situată între buzele internă şi externă ale acesteia (1). ~ intertrochanterica, linie rugoasă pe suprafaţa anterioară a femurului, între gît şi corp, întinzîndu-se de la tuberculul marelui trohanter pînă la un punct situat dedesubtul trohanterului mic (1). ^ mamilla-ris, linie convenţională verticală care trece prin vîrful mamelonului; deseori corespunde cu linia medioclaviculară (1). ~ mediana anterior, linie convenţională care coboară vertical anterior în planul mediosagital al corpului (1). ~ mediana posterior, linia convenţională care coboară vertical-posterior în planul mediosagital al corpului (1). Lincae museulares scapulae. Linii proeminente situate pe suprafaţa anterioară a scapulei; pe ele se prind grupuri de fibre ale muşchiului subscapular (1). ~ mnsculi solei, sin. : Linea poplitea tibiae, creastă oblică situată pe suprafaţa posterioară a tibiei, întinsă de la faţeta articulară cu capul fibulei pînă la mijlocul marginii mediale a diafizei (1). ~ nuchae inferior, creastă transversă care, pornind de la linia nucală mediană, încrucişează suprafaţa externă a osului occipital, la scurtă distanţă dedesubtul liniei nucale superioare (1). ~ nuchae superior, creastă semicirculară orizontală, întinzîndu-se lateral de protuberanţa occipitală externă (1). ^ nuchae suprema, creastă semicirculară situată pe planul exocra-nian al occipitalului, deasupra liniei nucale superioare (1). ~ obliqua cartilaginis thyreoideae linie proeminentă care merge în jos şi lateral pe faţa laterală a fiecărei lame tiroidiene (1). ~ obliqua mandibulae, continuarea marginii anterioare a ramurii mandibulei sub forma unei creste orientată antero-inferior pe faţa laterală a corpului acestui os (1). ~ parasternalis, linie convenţională verticală sifu^tă între marginea laterală a sternului şl linia mamilară (1). ~ pectinea, creastă teşită situată pe suprafaţa posterioară a femurului, orientată inferior de trohanterul mic şi dînd inserţie muşchiului pectineu (1). ~ poplitea tibiae, Linea musculi solei. — scapularis, linie convenţională verticală care trece prin unghiul inferior al scapulei (1). ~ semicircularis, Linea arcuata. ~ serni-lunaris, sin. : Linia semilunarâ Spieghel, linie convexă lateral* marcînd limita dintre porţiunea musculară şi cea aponevrotică a muşchilor oblic intern şi transvers ai abdomenului (1). ~ sternalis, linia convenţională care coboară vertical, tangent la marginea sternului (1)* ~ temporalis inferior ossis parietalis, linie arcuită situată pe faţa laterală a craniului, marcînd limita superioară a fosei temporale şi pe care se inserează muşchiul temporal (1). ^ temporalis ossis frontalis, creastă osoasă arcuită în sus şi înapoi de la procesul zigomatic al osului frontal şi care se bifurcă în liniile temporale superioară şi inferioară (1). ~ temporalis superior ossis parietalis, linie arcuită situată pe faţa laterală a craniului, loc de inserţie pentru fascia temporală (1). — terminalis pelvis, sin. : Linia ileopectineală, creastă oblică situată pe faţa internă a osului ileon; se continuă spre pubis formînd marginea inferioară a fosei iliace, separînd pelvisul fals de cel adevărat (1). Lineae transversae, sin. : Liniile Beau. Linii în formă de şanţuri ale unghiilor, limitate pro-ximal de creste ridicate, subţiri, care apar în lunulă şi înaintează o dată cu dezvoltarea unghiei pînă ce dispar în marginea ei liberă (1). ~ trapezoidea claviculae, ridicătură rugoasă pe suprafaţa inferioară a extremităţii acromiale a claviculei, situată în dreptul procesului coracoid al scapulei, alături de tuberculum conoideum claviculae şi pe care se inserează ligamentul coracoclftvicular (1). ~ visus, linie convenţională care uneşte un punct exterior cu macula lutea (1). Linestrol. Compus semisintetic înrudit cu noretisteronul, inhibitor activ al secreţiei de hormoni gonadotropi hipofizari; folosit continuu suprimă ovulaţia şi menstruaţia. Este indicat în endometrioze (14). Lingoare (lat. languor — slăbiciune, boală). Febră tifoidă. Lingua (lat. = limbă). Glossa. Lingual. Care se referă la limbă (39). Linguatula. Gen de parazit din familia Linguatulidae. clasa Arachnida. Specia L. sena- LIN'GULA 123 LINIA PROFILULUI ta (sin. : L. rhinaria) poate fi întîlnită în sinusurile fetei la om (31). Lingula (dim. lat. lingua = limbă). Structură anatomică în formă de limbă mică (1). ~ cerebelli, lobul mic al vermisului situat între velum medullare anterius şi lobulus centralis cerebelli (1). ~ mandibulae, sin.: Spina Spix, proces osos subţire proeminent, care înconjură în parte foramen mandibulae (1). ~ pulmonis sinistri, porţiunea inferioară a lobului pulmonar stîng, corespunzătoare lobului mijlociu al plămînului drept (1). ~ sphenoidalis, apofiză mică, în formă de limbă, care se întinde în jos în unghiul format de corpul sfenoidului şi fiecare din aripile sale mari (1). Lingură. în instrumentarul chirurgical, instrument metalic format dintr-o parte ovală şi un mîner, folosit pentru golirea de conţinut a cavităţilor chistice (mai ales hidatice) (11). 2. Parte a unui instrument avînd forma de lingură sau apropiată de aceasta (lingura unui forceps) (11). ~ de amprentă, dispozitiv folosit în stomatologie pentru amprentarea cîmpului protetic, în vederea efectuării protezelor dentare. Poate fi standard sau individuală (38). ~ pentru me-lot, dispozitiv metalic folosit în laboratoarele de tehnică dentară pentru topirea melotului (metal cu temperatură de fuziune joasă), necesar construirii matriţei şi patriţei protetice (38). Vezi şi: Black, Holzknecht, Murphy. Linie (lat. linea). Linea. ~ A, în protetica dentară, reper care marchează limita dintre palatul dur şi palatul moale. Se pune în evidenţă cerînd bolnavului să pronunţe fonema „A” sau să expţre forţat pe nas, în timp ce se obstruea-ză nările (38). Linii de acreţiune, sin : Linii de creştere osoasă. Linii de ciment reprezentînd faza activă de creştere a osului (24). ~ ala-tragus, Linia Camper, vezi Camper. ~ albă a pelvisului, Arcuş tendineus fasciae pelvis. ~ americană, relief creat pe suprafaţa mucozală, de-a lungul şi paralel cu marginile protezei, pentru obţinerea succiunii la protezele mobile (39). ~ avaslulară Hyrtl, vezi Hyrtl. ~ bitro-hanteriană (Mathieu-Petefr), sin.: Linia simfi-zară orizontală, linie care trece prin vîrfurile marilor trohantere. în mod normal, ea trece prin marginea superioară a simfizei pubiene şi este paralelă cu linia care uneşte spinele iliace antero-superioare. Paralelismul nu se mai păstrează dată unul din trohantere este deplasat în sus sau în jos printr-o diformitate a şoldului (24). ~ brună subombilicală, linie de culoare negricioasă, constituită dintr-un depozit de pigment în tegumente, dispusă topografic de-a lungul liniei albe. Apare de obicei în cursul sarcinii ; poate exista însă şi în afara ei, observîn-du-se cîteodată înainte de pubertate (18). ~ celulară, populaţie celulară cultivată in vitro, care în urma unor transformări a dobîndit caracterul de creştere nelimitată în timp. în acelaşi timp se constată prezenţa unui antigen similar celui din celula canceroasă in uivo (cele mai cunoscute linii celulare sînt: Hela, KB, Detroit) (22). ~ cervicală a dintelui, Linia coletului dintelui. ~ eervicoobturatorie, Linia Me-nard, vezi M6nardk Linii de ciment. Zone histo-logic argentofobe ale osului, care apar în osteo-geneza intermitentă fie prin perioade de întrerupere ale ei, fie prin alternarea cu procese de resorbţie (24). ~ coletului dintelui, sin. : Linia cervicală a dintelui, linia de unire dintre coroană şi rădăcina dintelui, care are în general o formă ondulată, iar de la incisivi la ultimii molari devine tot mai lină (39). ~ de confort, indicator al stării de confort termic în anumite combinaţii ale factorilor de microclimat; se exprimă în „grade de temperatură efectivă” (9). ~ C.P.C., linia imaginară (canin-papilă-canin) care trece prin vîrfurile caninilor superiori şi centrul papi-lei incisive (39). Ljinii de creştere osoasă. Linii de acreţiune. ~ croşetelor, linie imaginară în stomatologie, care uneşte vîrfurile retentive a două croşete aplicate pe 2 dinţi-stîlpi. Pentru asigurarea unei bune retenţii, este necesar ca această linie să treacă prin mijlocul protezei (39). ~ ecuatorială anatomică, sin. : Ecuator anatomic, în stomatologie, linia sinusoidală care reprezintă circumferinţa transversală maximă de pe coroana anatomică a unui dinte într-un plan orizontal. (39) ~ ecuatorială protetică, sin. : Ecuator protetic, în stomatologie, linia ecuatorială a coroanei unui dinte-stîlp, perpendiculară pe axul de inserare a protezei; delimitează partea flexibilă a unui croşet de partea sa rigidă (39). ~ ileopectineală, Linea terminalis pelvis. ~ de inserţie a protezei dentare, drumul parcurs de o proteză parţial mobilă cînd se inserează şi se scoate de pe dinţi. După această linie se trasează croşetele cu ajutorul paralelo-metrului (39). ~ mediană. 1. în protetica dentară, linia de reper ce se trasează pe şabloanele de ocluzie după stabilirea ocluziei centrate, corespunzătoare planului sagital median al feţei şi uneori al filtrului buzei superioare (38). 2. Linia care trece prin mijlocul unei formaţiuni anatomice, împărţind-o în două jumătăţi egale (32). ~ nucală mediană, Crista occipitalis externa. ~ de orientare ocluzală, linia dreaptă care uneşte două puncte extreme de pe o hemiar-cadă dentară : unul mezial situat pe vîrful caninului şi altul distal situat pe cuspidul disto-vestibular al molarului al treilea (39). ~ profilului, în protetica dentară, linie de reper medio-sagitală a feţei care trece prin glabelă, nasion, spina nazală anterioară şi gnation. După forma LINIA SCORBUTICĂ 124 LIPIDE ei se individualizează diferitele profiluri faciale : convexe, concave, drepte (38), ~ scorbutică, Semnul Lehndorff-Bromer, vezi Lehndorff-Bromer. ~ semilunară Spieghel, Linea semilu-naris. ~ simfizară orizontală (Peter), Linia~ bitrohanteriană. ~ surîsului, în protetica dentară, reper ce se trasează pe şablonul de ocluzie superior, corespunzînd marginii inferioare a buzei superioare în momentul cînd bolnavul execută mimica surîsului (38). ~ ungheală Feer, Semnul Feer, vezi Feer. Vezi şi: Beau, Brucke, Camper, Chamber-lain, Dobie, Fischgold-Metzger, Gant, Gubler, Kerley, Kohler, Le Fort, Menard, Mikulicz-Radecki, Monro-Richter, Nelaton-Roser, Owen, Schomacher, Ullmann. Liniment (fr. liniment). Preparat farmaceutic lichid sau semisolid cu aspect limpede sau lăptos, folosit pentru fricţiuni sau aplicaţi locale (13). ^ oleocalcar, liniment care conţine un amestec de ulei de in şi apă de calciu, folosit în tratamentul arsurilor (13). Linină. Acromatină. Unită (gr. linom — ţesut -f -ită). Inflamaţia ţesutului celular al stomacului (2). ~ plastică, inflamaţie cu caracter proliferativ a ţesutului conjunctiv submucos al stomacului. în forma benignă ia aspectul de gastrită indurată; în forma malignă apar grupe celulare neoplazice tahicromatice, ducînd la o infiltrare difuză a peretelui gastric şi la un cancer schiros (2). Linker. Factor de legătură între moleculele de ADN ale cromatidelor, aceste molecule avînd la fiecare extremitate cîte două grupări libere (17). Linton. Clasificarea clasificarea germenilor din genul Vibrio pe baza structurii proteinei şi polizaharidului, determinate prin metode chimice, în 6 grupuri. Vibrionii holerigeni intră în grupurile I şi al II-lea, iar vibrionii El Tor în grupul al IV-lea (3). Linum usitatissimum, sin. : In. Plantă din familia Linaceae, ale cărei seminţe conţin un ulei gras, proteine, substanţe mucilaginoase şi gli-cozide (linamarina şi linacinamarina); acizii graşi nesaturaţi din ulei au funcţie de vitamină F; emulsia de ulei în apă de calciu se utilizează în tratamentul arsurilor; făina se foloseşte sub formă de cataplasme calde, emoliente; seminţele, cu conţinut bogat în mucilagii, sînt indicate în constipaţie (13). Lioenzimă (gr. lyein — a dizolva + enzimă). Enzimă extracelulară. Liofil (gr. lyein = a dizolva + philein = a iubi). Proprietate a coloizilor de a avea afinitate pentru moleculele mediului de dispersie (6). Liofilizare, sin. : Criodesicare. Procedeu pentru conservarea unor preparate biologice (cul- turi microbiene, vaccinuri, seruri, antigene etc.) prin îngheţare şi îndepărtarea apei îngheţate folosind evaporarea în vid (3). Liofob (gr. lyein = a dizolva phobos = frică). Proprietatea coloizilor de a nu avea afinitate pentru moleculele medijiîni de dispersie (6). Liotironină. Hormon tiroidian cu acţiune mai rapidă şi mai puternică decît tiroxina (13). Lipaze. Enzime de tip esterazic, care catalizează procesul de hidroliză a esterilor organici. Unitatea de activitate lipazică se exprimă în ml 0,05 N NaOH folosiţi pentru a neutraliza acidul liberat în decurs de 4 ore de contact între enzimă şi substrat la 37°C. Lipazele sînt prezente în toate celulele şi ţesuturile. Cantităţi mai importante există în pancreas şi sucul pancreatic. în sînge, valorile normale se situează între 0,06 şi 0,87 u./ml ser; creşteri importante s-au semnalat în pancreatita acută (1,5 — 3 u./ml) şi în tuberculoză (1 — 1,5 u./ml). în urina de 24 ore se elimină între 180 şi 780 u., fără variaţii apreciabile în funcţie de regimul alimentar (5). Lip azurie. Eliminarea urinară de lipază (25). Lipedem (gr. lipos = grăsime + oidema = umflătură, edem). Afecţiune de obicei familială, atingînd sexul feminin şi care se manifestă printr-o tumefiere simetrică şi persistentă a membrelor inferioare, prin edem însoţit de depozite anormale de grăsime sub piele (10). Lipemie (gr. lipos = grăsime + haima = sînge). sin. : Lipidemie. Conţinutul sîngelui în lipide totale (în mod normal variază între 400 şi 800 mg%). Apar crescute fiziologic post-prandial, iar patologic în unele afecţiuni hepatice, ateroscleroză, alcoolism cronic, unele fracturi etc. (15). Lipide (gr. lipos = grăsime). Substanţe organice, componente ale nţateriei vii, constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora, esterifi-caţi cu diferiţi alcooli (lineari sau ciclici, saturaţi sau nesaturaţi, azotaţi sau neazotaţi). După complexitatea moleculară, se deosebesc : a) 1. simple sau 1. ternare, printre care intră gliceridele neutre, steridele, ceridele şi etoli-dele; b) 1. complexe; 1. fosforate, printre care acizii fosfatidici (lipsiţi de azot, dar cu caracter acid net), acetalfosfatidele (la care acizii graşi sînt substituiţi prin aldehida corespunzătoare), fosfoaminolipidele (conţinînd şi azot în moleculă) ; 1. azotate nefosforate, printre care acil-sfingozina şi cerebrozidele ; 1. sulfurate, cum sînt sulfatidele. Lipidele sînt prezente în toate celulele. Ţesutul hepatic uman conţine 6% lipide totale, 2,5% fosfolipide şi 3% steroli. Plasma sanguină umană conţine în medie 0,6— 0,9% lipide totale, iar hematiile 0,6% (5). LIPIDEMIE 125 LIPOIDURIE Lipidemie (gr. lipos = grăsime + haima = sînge). Lipemie. Lipidogramă (gr. lipos = grăsime + gram-ma = notare). Curba electroforetică a lipopro-teinelor (10). Lipidurie (gr. lipos = grăsime + gr. ouron = urină), sin. : Lipoidurie, Lipurie. Eliminarea urinară de lipide, evidenţiabilă prin aspectul opalescent al urinii sau prin apariţia la examenul microscopic a picăturilor de grăsimi neutre, a vacuolelor lipidice în citoplasma celulelor epiteliale, a depozitelor birefringente de colesterol, a cilindrilor grăsoşi etc. în sindroamele nefrotice, lipiduria poate creşte pînă la 1 g/24 ore (normal, 6 — 8 mg°/00) (25). Lipiodol. Substanţă radioopacă utilizată în diferite explorări radiologice; conţine iod 40 % în ulei de sesam (34). Lipitoare. Denumire populară pentru viermi din genul Hirudo (31). Lipmaun~Warburg-Dickens. Ciclul sin. : Ciclul pentozic, Şuntul hexozomonofosfor ic, calea metabolică de transformare a hexozelor în pen-toze, care interesează 4 reacţii biochimice: a) oxidarea glucozo-6-fosfatului, în prezenţa dehidrogenazei specifice (trifosfopiridinnucleo-tidică); b) hidroliza lactonei, în prezenţa lacto-nazei; c) oxidarea şi decarboxilarea concomitentă a acidului; d) izomerizarea pentozofosfa-tului format (5). Lipo- (gr. lipos = grăsime). Element de compunere care introduce în termenii compuşi referirea la grăsime (32). Lipoartrită (lipo- + gr. arthron = încheietură + -ită), sin. : Lipoartroza genunchilor. Afecţiune cronică a articulaţiilor genunchiului; apare la femei în perioada de menopauză şi se caracterizează prin dureri, impotenţă funcţională şi creşterea ţesutului adipos periarticular (4). Lipoartroza genunchilor. Lipoartrită. Lipoblast (lipo- + gr. blastos = germen), sin. : Celulă adipoasă, Celulă grasă. Celulă rotundă, formativă, cu protoplasma plină cu mici picături de grăsime în stadiul tînăr şi care ulterior se maturizează prin confluarea picăturilor; apare în regenerarea ţesutului grăsos fie din resturile de protoplasmă ale celulelor grase în care s-a păstrat nucleul, fie din celulele obişnuite ale ţesutului conjunctiv (2). Lipocaic (lipo- + gr. kaein = a arde), sin. : Lipocaină. Hormon pancreatic, cu rol în meta-bolizarea şi depozitarea grăsimilor (15). Lipocaină. Lipocaic. Lipocondrodistrofie (lipo- + gr. chondros — cartilaj + distrofie). Sindromul Hurler. Vezi Hurler. Lipocromi. Pigmenţi liposolubili, de culoare galbenă, aparţinînd grupei carotenoizilor, prezenţi în grăsimea ţesutului adipos (5). Lipodehidrogenază. Enzimă care catalizează dehidrogenarea acidului stearic, transformîn-du-1 în acidul nesaturat la C9_10 corespunzător,, acidul oleic. Acidul adenilic constituie coen-zima acestei dehidrogenaze (5). Lipodiereză (lipo- + gr. diairesis = separare). Inactivarea prin fixare a lipidelor în anumite organe (15). Lipodistrofie (lipo- + distrofie). Distrofie a ţesutului conjunctivoadipos subcutanat, cu liză a grăsimilor şi eliberare de acizi graşi şi glicerină (2). ~ insulinică locală, sin. : Lipoma-toză insulinică locală, dispariţia sau reducerea ţesutului gras la nivelul injecţiilor de insulină, ducînd la denivelări cutanate (12). ~ intestinală, Sindromul Whipple, vezi Whipple. ~ progresivă, Boala Barraquer-Simons, vezi Barraquer-Si-mons. Lipoîag (lipo- + gr. phagein = a mînca). Macrofag care fagocitează particule de grăsime (2). Lipofaneroză (lipo- -f gr. phaneros = vizibil + -oză). Apariţia de grăsimi în celule prin desfacerea complexelor lipoprotidice (grăsimea mascată) (2). Lipofuscină, sin. : Pigment de uzură. Pigment cafeniu cu suport lipidic, care apare sub forma de mici granule în protoplasma unor celule atrofiate, probabil ca un produs al metabolismului intracelular oprit în celule din cauza scăderii vitalităţii lor (2). Lipogeneză (lipo- + gr. genesis = naştere). Formare de lipide fie din degradarea grăsimilor ingerate, fie din conversiunea glucidelor şi proteinelor (15). Lipogranulom (lipo- + granulom), sin. : Granulom gras, Granulom lipofagic. Inflamaţie productivă granulomatoasă aseptică provocată de iritaţia produsă de descompunerea ţesutului gras, rezultînd acizi graşi, în cursul unor traumatisme sau boli infecţioase consumptive (2). Lipohemartroză (lipo—b hemo- + gr. arthron = încheietură + -oză). Prezenţa concomitentă într-o articulaţie de sînge şi grăsimi (4). Lipoicdehidrogenază. Enzimă care catalizează dehidrogenarea acidului dihidrolipoic, în prezenţa difosfopiridinnucleotidului, care serveşte de acceptor de hidrogen. Coenzima lipoic-dehidrogenazei estelavinadenindinucleotidul (5). Lipoietransacetilază. Enzimă care catalizează reversibil transferul acelatului de acetilcoenzima A la forma redusă, hidrosolu-bilă, a acidului lipoic(acid dihidrolipoic) (5). Lipoictranssucinilază. Enzimă care catalizează reversibil transferul succinatului de la succinilcoenzima A la forma redusă, hidro solubilă4 a acidulu ilipoic (acid dihidrolipoic) (5). Lipoidurie (lipo- + gr. eidos = formă + ouron = urină). Lipidurie. LIPOUZA 126 LISENCEFAL Lipoliză (lipo- + gr. lysis — distrucţie). Descompunere chimică a lipidelor (15). Lipom (lipo- + -oma). Tumoare benignă a ţesutului adipos, în general bine delimitată ş| de consistenţă moale (2). ~ cutanat, tumoare -benignă formată prin proliferarea ţesutului gras. Varietăţi: 1. moale, 1. dur, 1. chistic, 1. osificat, 1. solitar, 1. arborescent (12). ~ osos, tumoare osoasă benignă, globuloasă cînd este mică, multilobulată cînd este mare, formată din globule adipoase, înconjurate de lamele conjunctive. Poate fi extraosoasă — penetrantă — sau subperiostică (24). ~ preherniar, lipom dezvoltat în jurul unui sac herniar inghinal sau femural ;pe care-1 maschează (11). ~ al sinovialei genunchiului, Boala Hoffa, vezi Hoffa. Lipomatoză (lipom + -oză). Denumire generică pentru afecţiuni sau sindroame în care este ânteresat ţesutul grăsos hipodermic (2). ~ cardiacă, încărcare grasă subepicardică, cu infiltrare de adipocite între fibrele miocardice şi diminuare concomitentă a forţei contractile (2). ~ circumscrisă multiplă (Krabbe, Bartels), Lipomatoza nodulară multiplă. ~ dureroasă Dercum, Boala Dercum, vezi Dercum. ~ dureroasă pararotuliană, Boala Hoffa, vezi Hoffa. ~ insulinică locală, Lipodistrofia insulinică locală. ~ nodulară multiplă (Roch), sin. : Lipomatoză circumscrisă multiplă, afecţiune ereditară şi familială, caracterizată prin prezenţa a numeroşi noduli grăsoşi subcutanaţi la nivelul trunchiului, braţelor şi coapselor. Se însoţeşte deseori de tulburări nervoase (dureri, modificări ale sensibilităţii etc.) (2). Lipomenie. Termen folosit de vechii autori francezi pentru a desemna melancolia (35). Lipomixom. Lipom cu transformare mixo-matoasă a elementelor conjunctive (2). Liponecroză (lipo- + gr. nekros = moarte -f -oză). Necroză a ţesutului gras ; poate fi punctul de plecare în formarea unui lipogranulom (2). Lipopexie (lipo- + gr. pexis — fixare). Acumulare de grăsimi în ţesuturi (2). Lipoproteine. Complecşi macromoleculari formaţi din proteine cenapsate cu lipide. Sînt prezente în toate tipurile de membrane celulare şi intrâcelulare (membrane mitocondriale, reticu-loendoplasmice, nucleare). Serul sanguin conţine de asemenea lipoproteine (aproximativ *0,9%), separabile prin ultracentrifugare în 3 fracţiuni distincte (A, B şi C), care corespund fracţiunilor globulinice (3, oc2 şi ax (5). Liposareom (lipo- + gr. sarx = carne + -oma). Tumoare malignă rară a ţesutului gras, apărînd prin malignizarea unui fibrolipom (2). Lipotimie (gr. leipein = a cădea 4- thymos — spirit). Pierdere bruscă, de scurtă durată, a •cunoştinţei, cu relaxare musculară parţială sau completă. Este datorită scăderii marcate a pre- siunii sanguine, cu reducerea debitului sanguin cerebral (27). Lipotrop (lipo- + gr. tropos = întoarcere). Factor care previne acumularea de grăsimi în ficat (15). Lipotropină. Hormon; prpt^c secretat de hipofiza anterioară, avînd rolln metabolismul lipidic (7). Lipoxidază. Enzimă care catalizează oxi-darea acizilor graşi cu duble legături, rezultînd peroxizi. Lipoxidaza ia parte la metabolizarea carotenoizilor, heminei, glutationului, cloro-filei, acidului ascorbic etc., atunci cînd are loc şi oxidarea enzimatică a linoleatului (5). Lipping (engl.). Dezvoltarea în artroză a unui aspect care la examen radiologie apare asemănător unei buze prin răsfrîngerea în afară a marginilor platourilor vertebrale (4). Lippmann, Gabriel, 1845—1921. Electro-metrul sin. : Electrometru capilar, instrument de măsurare electrostatică a diferenţelor de potenţial şi a curenţilor foarte slabi, folosind fenomenele de electrocapilaritate (5). Lippmann, R.K. Semnul semn întîlnit în periartrita scapulohumerală şi care constă din provocarea durerii prin deplasarea în afară a tendonului lungului biceps, o dată cu abducţia braţului, cotul fiind în flexiune de 90° şi apoi lăsarea liberă a braţului (24). Lipresină. Vasopresină secretată de hipofiza anterioară la unele specii animale ; este caracterizată prin prezenţa argininei în poziţia 8 a moleculei polipeptidice (14). Lipschiitz, Benjamin, 1878 — 1931. Clasificarea ~, clasificarea incluziunilor după sediuî intracelular în : nucleare (kariooykon), citoplas-mice (citooykon) şi mixtonucleare şi citoplas-mice (kariocitooykon) (22). ~ Corpii, incluziuni inframicrobiene citoplasmice şi nucleare caracteristice zonei zoster (22). Lipurie (lipo- + gr. ouron = urină). Lipidurie. Liquor (lat. = lichid). 1. Termen anatomic general, care defineşte anumite lichide ale organismului (1). 2. Termen folosit pentru unele soluţii (13). ammonii acetici, soluţie de ace-tat de amoniu (13). ~ Burowi, Soluţie Burow, vezi Burow. ~ cerebrospinalis, Lichid cefalorahidian. ~ folliculi, lichid conţinut de foliculii veziculoşi ovarieni (de Graaf) (1). ^ pericardii, lichid conţinut în mod normal de cavitatea pericardică (1). „Lira”. Dispozitiv ortopedic avînd forma instrumentului muzical care-i poartă numele (24). Vezi şi: Friedland-Ţiporki. Lisencefal (gr. lissos = neted + enkephalos = creier). Encefal cu scoarţa cerebrală netedă, fără şanţuri şi circumvoluţii. Aspect anatomic întîlnit în unele encefalopatii infantile (27). L1SENCEFAL1E 127 LITIU Lisencefalie, sin. : Agirie. Lipsa dezvoltării circumvoluţiilor cerebrale (1). Lisfranc, Jacques, 1790—1847. Cuţitul cuţit pentru amputaţie cu lama de 15 cm lungime şi cu vîrful pe marginea tăioasă de la care pleacă convexitatea părţii teşite (11). Dezarti-eulaţia dezarticulaţie a metatarsului de tars, folosindu-se pentru acoperirea bontului restant un lambou plantar (11). Tuberculul Tuber-culum muscali scaleni anterioris. Lisoform. Soluţie săpunoasă de formalde-hidă folosită limitat ca dezinfectant (14). Lisol. Emulsie de crezol cu săpun folosită pentru dezinfecţia mîinilor (diluţie 0,5—1%) şi a excretelor (5%) (14). Lissauer, Heinrich, 1861 — 1891. Paralizia formă clinică de paralizie generală progresivă în tabloul căruia predomină semnele neurologice de focar (afazie, apraxie, hemiplegie ) (35). Listeria. Gen de bacterii aerobe din familia Corynebacteriaceae, cuprinzînd bacili grampo-zitivi scurţi, mobili, cu cili peritrihi. Specia l. monocytogenes este patogenă pentru om şi animale, cauzînd listerioza (3). Listeriom. Denumire pentru granulomul provocat de Listeria monocytogenes. Vezi şi Liste-rioză (8). Listerioză. Boală produsă de Listeria monocytogenes, întîlnită la unele animale sănătoase şi bolnave (cîine, porc, păsări, viţel), dar putînd infecta şi omul. Se caracterizează prin formarea de noduli miliari (granulom şi necroză) în organe interne (plămîni, ficat, splină, rinichi, intestin, creier), provocînd simptome variate în raport cu organul atins. La nou-născut şi în special la prematur (Granulomatoză infantilă septică), boala evoluează cu tabloul clinic de septicemie: febră, dispnee, cianoză, hepatosplenomegalie, convulsii, fenomene meningiene şi granuloame la nivelul tegumentelor (33). ~ gravidelor, formă de listerioză care apare în ultimele zile ale sarcinii, avînd drept particularitate transmiterea infecţiei la nou-născut (8). ~ oeuloglan-dulară, formă clinică de listerioză întîlnită mai ales la adulţi, manifestată fie prin conjunctivită simplă, fie prin conjunctivită asociată cu meningită sau cu tumefierea glandelor parotide şi submaxilare (8). Liston, Robert, 1794—1847. Cleştele instrument chirurgical de forma unor foarfece foarte puternice, pentru secţionarea oaselor (24). Litargă. Oxid de plumb, PbO. Compus toxic de plumb cu variate utilizări industriale : metalurgie, vopsitorie, industria petrolului, a sticlei optice, în electrotehnică etc. (9). Lithopedion (gr. lithos = piatră -f paidion = copil), sin. : Fetus calci ficat. Fetus mort care s-a calcificat sau pietrificat (1). Litiază (gr. lithos =. piatră), sin : Calculoză. Formarea de calculi (concreţiuni) în diferite cavităţi sau canale anatomice (2). ^ biliară, sin. : Colelitiază, afecţiune hepatobiliară, caracterizată prin focare de concreţiuni pure sau mixte de colesterol, pigmenţi şi săruri biliare în căile biliare şi îndeosebi în veziculă; produsă de unele modificări în concentraţia şi echilibrul coloidal al bilei secretate sau depozitate, cole-litiaza se trădează în majoritatea cazurilor prin colici biliare şi uneori prin icter (16). ^ nazală, sin. : Rinolitiază, formarea de calculi în fosele nazale prin precipitarea sărurilor de calciu din secreţiile nazale şi lacrimale asupra unor mici particule stagnante în cavităţile nasului sau prin aglomerarea de particule pulverulente în anumite industrii. Prezenţa calculului nazal determină fenomene obstructive şi inflamatorii (30). ^ pancreatieă, afecţiune rară, caracterizată prin depunere de săruri şi formare de calculi în căile excretorii ale pancreasului, cu predilecţie în canalul principal. Boala poate fi latentă clinic sau se exprimă prin colici epigastrice, putîndu-se complica cu o pancreatită acută sau cronică (16). ~ primară, litiază metabolică datorită creşterii concentraţiei unor săruri care în mod normal se află în discluţie (2). ~ salivară, Sialolitiază. ~ secundară, litiază inflamatorie datorită schimbării pH-ului şi perturbării acţiunii coloizilor protectori, sau datorită constituirii unor nuclei organici ca centre de condensare (în infla-maţiile catarale) (2). ~ urinară, condiţie patologică aparent benignă, dar cu potenţial distructiv renal grav, caracterizată prin formarea de calculi în aparatul urinar, ca urmare a unor tulburări generale sau locale care modifică starea fizico-chimică a urinii. Factorii etio-patogenici principali sînt reprezentaţi de: a) condiţii generale: dietă cu aport excesiv de cristaloizi litogeni şi aport insuficient de lichide; tulburări endocrinometabolice cu hipercalciurie, hiperoxalurie, hiperuricurie ; tulburări ale echilibrului acido-bazic; avitaminoze (A, Be); b) condiţii locale : insuficienţe tubulare disociate, stază urinară, infecţii cronice ale căilor urinare şi ale parenchimului renal. O dată constituită, litiaza urinară poate rămîne asimptomatică sau se poate manifesta clinic prin colică renală, hematurie, semne de infecţie urinară sau de insuficienţă renală acută sau cronică. Particularităţile clinice şi evolutive sînt determinate de natura calculilor şi de localizarea lor, renală (nefrolitiază) sau ureterală (uni- sau bilaterală), vezicală, uretrală (25)* Litiu. Simbol Li. Metal monovalent, puternic alcalin, cu număr atomic 3 şi greutate atomică 6,939; în organism se găseşte în can- LITMOCIDINA 128 LIZINĂ tităţi extrem de mici (oligoelement); unii dintre compuşii săi au utilizări în terapeutică (5). Litmocidină. Antibiotic extras din Proactino-myces cyaneus, activ împotriva streptococilor, shigelelor, salmonelelor, bacilului tuberculos (8). Lito- (gr. lithos = piatră). Element de compunere care introduce în termeni sensul de calcificare, sau referirea la o piatră sau un calcul (32), Litotomie (lito- + gr. tome = tăiere). Operaţie de extirpare a unui calcul, prin simpla •deschidere a viscerului care-1 conţine (11). Litotritor (lito- -f gr. tribein = a sfărîma). Instrument metalic cu ajutorul căruia se pot sfărîma şi apoi extrage calculii vezicali pe cale endoscopică (11). Litotriţie. Manevră de spargere şi extragere a calculilor vezicali pe cale endoscopică (11). Little, William John, 1810—1894. Boala sin. : Diplegie spastică infantilă, paralizie spastică, de origine congenitală, datorită unei age-nezii congenitale a fasciculelor nervoase piramidale. Poate îmbrăca forme de paraplegie, tetraplegie sau monoplegie. Există şi sindroame Little false, care se datorează mai totdeauna unei encefalite intranatale sau din prima perioadă a vieţii (24). Littre, Alexis, 1658 — 1726. Glandele Glandulae urethrales urethrae masculine. Hernia hernie inghinală în al cărei conţinut se găseşte un diverticul Meckel (11). Spaţiul spaţiu virtual situat între cordoanele celulare ale ficatului şi celulele marginale ale sinusoidelor ; în edemele ficatului spaţiile sînt pline cu transsudat, apărînd lărgite în mod caracteristic (1). Litzmann, Karl Konrad Theodor, 1815 — — 1890. Bazinul malformaţie congenitală a bazinului, caracterizată prin lipsa de sutură a simfizei pubiene (18). Livedo (lat. = pată marmorată), sin. : Asfixie reticularâ, Cutis marmorata, Livor cutis. Erupţie eritematoasă de diverse nuanţe (violaceu, roz), sub formă de marmoraţii, cu ochiuri mai mari sau mai mici, datorită alternării unor teritorii de arterioloconstricţie cu altele de dilataţii capilarovenoase. După aspect: 1. inelar, 1. difuz, 1. lenticular; după cauză : 1. a frigore, 1. caloric (boala radiatoarelor electrice), I. inflamator, 1. mecanic (prin stază) (10; 12). Livid (lat. lividus = palid, livid). Nuanţă de culoare de un albastru-pal (plumburiu), caracteristică pentru ţesuturi sau organe cu aport redus de sînge arterial (2). Lividitate (lat. lividus = palid, livid). 1. Plăci de coloraţie violacee a pielii la cadavru, ce se observă în părţile declive, fiind cauzate -de acumularea sîngelui împins de artere în •sistemul venos imediat după încetarea inimii şi apoi, în virtutea gravitaţiei, scurgerea acestuia în părţile care vin în contact cu solul, patul etc. (2). 2. Termen folosit în mod figurativ pentru suprafeţe cutanate mai palide decît normal (32). ~ cadaverică, modificare cadaverică precoce, pete cadaverice de culoare roşie-albăstruie, care se formeaza la 3 — 6 ore după moarte, în părţile declive ale cadavrului, datorită hipostazei (23). Livieralo, Panagino, 1860—1936. Semnul sin.: Reflexul abdominocardiac, producerea unei vasoconstricţii, pe calea excitării simpaticului abdominal, prin lovirea tegumentelor liniei xifoombilicale (10). Livor cutis. Livedo. Lixoză. C5H10O5. Glucid cu 5 atomi de carbon (pentoză), forma aldozică, izomer cu xiloza, arabinoza şi riboza (5). Lizat. Produs de distrugere (liză) a unor structuri biologice (15). Liză (gr. lysis = distrucţie, dizolvare). 1. Fenomenul de dezintegrare a unei celule, datorită unei multitudini de factori: fizici, chimici, biologici. Dintre factorii biologici fac parte bacteriofagul, alexina (în prezenţa anticorpului specific), (3-lizina, lizozimul etc. în funcţie de celula în cauză, fenomenul este denumit bac-terioliză, hemoliză sau, nediferenţiat, citoliză (3). 2. Descreşterea treptată a intensităţii simptomelor într-un caz de boală (8). Lizereu (fr. lisire). Linie de demarcaţie între două aspecte tisulare (2). ~ bismutic, vezi Gingivită bismutică. ~ gingival, pigmentaţia marginii festonului gingival, apărînd de obicei în intoxicaţiile cronice ca o dungă lată de 1—2 mm, care conturează coletul dinţilor, în special la frontalii inferiori. Coloraţia este diferită după metalul care a produs intoxicaţia : cenuşie-albăstruie pentru plumb, albastră-nea-gră pentru mercur, albastră pentru bismut, verde pentru cupru etc. Pigmentaţia se însoţeşte de cele mai multe ori de fenomene de gingivită şi stomatită (38). ~ mercurial, vezi Gingivită mercurială. ~ de siguranţă, semn radiologie care constă din continuitatea conturului tubului digestiv după ce s-a practicat un examen radiologie cu dublu contrast, cu o tehnică şi o pregătire bună a bolnavului (36). Vezi şi : Burton. Lizină. 1. Aminoacid esenţial diaminomono-carboxilic, cu rol important în dezvoltarea somatică a copiilor, în menţinerea echilibrului azotat şi în hematopoieza normală. Ca rezultat al catabolismului proteic, în urina de 24 ore se elimină în mod normal între 53 şi 150 mg lizină (sin. : Acid L-a, S-diaminocapronic) (5). 2. Agent biologic cu acţiune litică asupra celulelor. Lizinele cu acţiune asupra bacteriilor se numesc bacteriolizine, iar cele active asupra LIZO- 129 LOBUL GLOMERULAR hematiilor, hemolizine (sin. : Citolizină) (3). mobilul (fătul şi punga apelor ) (18). Vezi şi: Kiricinsky. Mecanoterapie (lat. mechanicus = mecanic + gr. therapeia = tratament). Metodă de recuperare a mobilităţii articulare şi de tonifiere musculară, care foloseşte în aceste scopuri o aparatură specială, adecvată fiecărui segment şi* uneori, fiecărei mişcări (24). Meeanotermie (lat. mechanicus — mecanic -f- gr. therme — căldură). Producere de căldură cu ajutorul exercitiilor fizice, a masajului etc. (4). Meckel, Johann Friedrich, 1714 — 1774. Ban* da sin. : Ligamentul Meckel, bandă fibroasă care se inserează la baza procesului lung al osului malleus din urechea mijlocie (1). Cavitatea Cavum trigeminalc. Eminentia lateralis meckelii. Eminenţia collateralis ventriculi late-ralis. Ligamentul Banda Mekel. MECKEiL 160 MEDICINA MUNCII Meckel, Johann Friedrich, 1781 — 1933. Cartilajul sin. : Cartilaj mandibular, bandă carti-laginoasă a primului arc visceral embrionar mandibular, care se resoarbe, mandibula dez-voltîndu-se ulterior ca os de membrană (1).,~ Divertieulul <—Diverticulum Hei. Ganglionul sfenopalatin Ganglion pterygopalatinum. Mecodin. Metadonă. Meconisin (gr. mekon = mac). Opiofagie. Mcconiu (gr. mekoniam = suc de mac). 1. Scaun format în cursul vieţii fetale şi eliminat în primele ore sau zile după naştere; este compus din lichid amniotic înghiţit, celule epidermice descuamate ale stratului cornos, fire de lanugo, secreţii ale tubului digestiv şi glandelor anexe (33). 2. Vechea denumire a opiului (23). Mccotan. Betanecol. Mediană (lat. mediana). Valoarea medie de structură a unei repartiţii statistice, care împarte un şir ordonat de valori ale unei caracteristici în două grupe egale ca efectiv (7). Mediastin (lat. medianus — de mijloc). Me-diaslinus. Mediastinită (mediastin + gr. -ită). Inflama-ţie a ţesutului conjunctiv mediastinal, prin propagări de procese inflamatorii din pericard sau pleură sau prin perforarea esofagului (2). Mediastinopericardită (mediastin + pericard -f -ită). Simfiză extrapericardică unind prin aderenţe pericardul cu mediastinul (10). ^ calcificată, formă de mediastinopericardită cu depozite calcare (10). ~ caloasă, boala Griesin-ger-Kussmaul, vezi Griesinger-Kussmaul. ~ fibrocazcoasă, formă de mediastinopericardită de natură bacilară (10). Mediastinoscopie (mediastin + gr. skopein = a vedea). Metodă chirurgicală pentru explorarea în scop diagnostic a mediastinului, iniţiată de Carlens, Palva, Schiessle şi alţii, permiţînd explorarea şi biopsia ganglionilor mediastinali. Se execută prin introducerea pe cale chirurgicală, sub anestezie generală, a mediastinosco-pului la nivelul fosei supraclaviculare. Permite explorarea mediastinului pînă la bifurcaţia traheală, cu prelevare biopsică de la nivelul formaţiunilor ganglionare mediastinale în adenopa-tiile mediastinale de etiologie necunoscută (34). Mediastinotomie (mediastin + gr. tome = tăiere). Intervenţie chirurgicală prin care se deschide mediastinul. Poate fi anterioară sau posterioară (11). Mediastinum (lat. medianus = de mijloc), sin. : Cavum mediastinale thoracis, Mediastin, Spaţiul intermediar. Regiunea cuprinsă între cele două cavităţi pleurale, limitată anterior de planul sternocostai, posterior de coloana vertebrală, inferior de diafragm şi superior eontinuîn-du-se cu baza gîtului de care o separă un plan convenţional care trece prin apertura toracică superioară (1). ~ anterius, Cavum mediastinale anterius. ~ posterius, Cavum mediastinale posterius. ~ testis, sin. : Antrum testis, Corpus Higlîmori, sept situat în porţiunea posterioară a testiculului, format din prelungirea interioară a albugineei (1). Mediator (lat. mediator).' Fa6t6f intermediar de mediere şi transmitere a unui semnai oarecare (nervos, umoral, de la un organ la altul (de ex. transmiterea chimică a influxului nervos de la un nerv la altul sau de la un iţerv la diverse organe efectoare — muşchi, ţesut glandular etc.) (15). ~ chimie, substanţă chimică cu structură diferenţiată, eliberată la nivelul terminaţiilor nervoase, în vederea transmiterii influxului nervos la neuronul următor sau la organul efector tributar. Mediatorul chimic al fibrelor parasimpatice este acetilcolina, iar al terminaţiilor simpatice, amestecul de adrenalină şi noradrenalină (15). Medicament (lat. medicamenîum). Substanţă folosită pentru prevenirea, ameliorarea, uşurarea sau vindecarea bolilor (13). Medicaţie (lat. medicatio). Complex de medicamente eficace cauzal, patogenic sau simptomatic în diferite afecţiuni (14). Medicină (lat. medicina). Ştiinţă care se ocupă cu prevenirea îmbolnăvirilor şi restabilirea sănătăţii, studiul anatomiei şi fiziologiei corpului omenesc, al cauzelor şi mecanismelor de producere, al simptomelor, diagnosticului şi tratării bolilor (32). ~ aeronautică, Aeromedi-cină. ~- constituţională, medicina care ţine seama de importanţa constituţiei pentru diagnostic, prognostic şi tratament (7). ~ cosmică, medicina care studiază condiţiile fiziologice şi patologice ale oamenilor care se deplasează în zboruri cosmice (4). ~ culturii fizice, sin. : Medicină sportivă, specialitate a medicinei care se ocupă cu studiul şi îngrijirea oamenilor care practică sportul, cu scopul dezvoltării armonice a indivizilor, prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor prin sport şi creşterii capacităţii funcţionale a sportivilor în vederea realizării performanţelor sportive maxime (24). ~ experimentală, investigaţia ştiinţifică a problemelor medicale prin experimentări pe animale (32). ~ internă, ramură a medicinei ocupîndu-se în special cu diagnosticul şi tratamentul bolilor organelor interne ale corpului uman (32). ^ lecgală, sin. : Medicină judiciară, disciplină medicală care pune cunoştinţele medicale şi biologice în slujba justiţiei (23). ~ judiciară, Medicină legală. ~ muncii, ramură a medicinei preventive, avînd drept scop păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a muncitorilor din producţie. Cuprinde: fiziologia muncii, igiena muncii, depistarea şi prevenirea bolilor profesionale, expertiza capacităţii de muncă diferenţiată (boli MEDICINA NERVISTÂ 161 MEDIU EPIDEMIC profesionale şi afecţiuni banale), survenind la muncitorii în producţie (9). — nervistă, medicina care ţine seama de rolul integrator al sistemului nervos în organism şi de participarea sa în reacţiile morbide (Botkin, I.P. Pavlov). Medicina nervistă pavlovistă pune accentul pe rolul scoarţei cerebrale (7). ~ preventivă, medicină care se ocupă de aspectele profilactice ale bolilor (4). ~ profesională, vezi Medicina muncii, ^psihosomatică, sin. : Patologie corticoviscerală, ramură a medicinei care studiază totalitatea tulburărilor somatice de origine psihogenă. Vezi şi Concepţie psihosomatică (35). ~ sănătăţii, medicina orientată spre promovarea stării de sănătate (7). ~ sportivă, Medicina culturii fizice. Medicopedagogie. Defectologie. Medie (lat. media). în statistica matematică, valoarea tipică centrală a unei repartiţii. Momentul de ordinul întîi (k =1) al unei variabile aleatoare x. Pentru cazurile speciale k= — l, k = 0, media este armonică, respectiv geometrică (7). Medii de selecţie. în statistica matematică, valori tipice centrale ale unei selecţii : a) Media aritmetică simplă se foloseşte atunci cînd variantele caracteristicii studiate se întîl-nesc o singură dată ; b) dacă valorile au ponderi diferite, se foloseşte media aritmetică ponderată ; c) celelalte medii de selecţie sînt, de asemenea, simple sau ponderate : media armonică, media pătratică, media cubică şi, în general, medii de ordin superior. Media armonică reprezintă media unui raport dintre două caracteristici, fiind preferată în cazul repartiţiilor asociate unor curbe în J. Media geometrică este utilă la determinarea ritmului mediu al creşterilor (regulate) cumulate în timp, cînd aceste creşteri se fac în progresie geometrică (7). Mediocalcoză (lat. media = medie + calx = var -oză). Boala Monckeberg. Vezi Moncke-berg. Medionecroză chistică. Afecţiune de origine necunoscută a aortei, putînd duce la anevris-me (10). Mediu (lat. = medium). 1. Substanţă în care se desfăşoară un proces fizic sau chimic (32). 2. Vehicul lichid care menţine o substanţă în stare de soluţie sau suspensie (32). 3. Substanţă care asigură transmiterea impulsurilor (32). ~ biologic, totalitatea fiinţelor vii, animale şi vegetale cu interrelaţiile şi influenţele reciproce (6). Medii chimie definite. Medii sintetice. ~ de conservare, mediu care nu permite multiplicarea germenilor, dar păstrează viabilitatea lor. Este o soluţie de NaGl, izotonică tamponată, cu adaos de glicerina sau alte substanţe. Se utilizează în cazurile cînd produsul patologic nu poate fi însămînţat imediat, în special cînd se urmăreşte izolarea unor germeni cu sensibilitate marcată faţă de factorii de mediu (3). ~ de creştere, mediu nutritiv complex, folosit în perioada de creştere a culturilor celulare, înainte de infectarea cu virusuri (22). ~ de cultură, substrat nutritiv lichid sau solid, care serveşte la cultivarea bacteriilor. Mediile de cultură trebuie să conţină toate substanţele necesare dezvoltării germenilor (surse de azot, surse de carbon, factori de creştere, vitamine, surse energetice, săruri minerale), să aibă o tensiune osmotică, pH şi rH adecvate şi să fie sterile. Aportul principal de substanţe nutritive în mediile uzuale este adus de peptone (vezi peptona bacteriologică) şi macerat (infuzie de carne). Mediile speciale necesită adăugarea unor ingrediente cerute de anumite specii bacteriene (3). ~ de cultură diferenţial, mediu de cultură solid, care permite diferenţierea unor bacterii pe baza unuia sau mai multor caractere diferenţiale (3). ~ de cultură electiv, mediu de cultură care favorizează în mod deosebit dezvoltarea unei specii (3). ~ de cultură selectiv, mediu de cultură, care prin prezenţa unor substanţe chimice sau antibiotice, inhibează în mod selectiv dezvoltarea florei de asociaţie, influenţînd puţin sau de loc dezvoltarea germenului căutat (3). ~ de cultură semisolid, mediu de cultură conţinînd concentraţii de geloză între 0,5 şi 1 %, repartizat în tuburi şi solidificat în poziţie verticală, folosit în special pentru cultivarea germenilor în profunzime (anaerobi) sau pentru întreţinerea tulpinilor, întrucît se deshidratează mai greu decît mediile solide (3). ~ de cultură sintetic, mediu de cultură preparat din substanţe chimice determinate şi perfect dozate. Se foloseşte în special în studii de metabolism, genetică microbiană etc. (3). ~ de cultură solid, mediu de cultură solidificat prin adăugarea gelozei în concentraţie de 2%, care formează un gel la temperaturi sub 42°G (3). ~ de cultură special, mediu de cultură folosit pentru anumiţi germeni sau pentru studiul unor, proprietăţi ale lor (3). ~ de cultură uzual mediu de cultură care permite dezvoltarea majo -rităţii bacteriilor a căror cerinţe sînt satisfăcute de prezenţa în mediu a peptonei, maceratului şi a NaCl (3). ~ de cultură vegetal, mediu de cultură conţinînd ingrediente de origine vegetală (3). ~ de dispersie, faza continuă în care se găseşte răspîndită o fază dispersă. Mediul d e dispersie poate fi gazos, lichid sau solid (9). ~ epidemic, totalitatea agenţilor declanşatori » rezervoarelor de infecţie şi condiţiilor naturale ii - c. tu MEDIU EXTERIOR 162 MEDULO CULTURA favorizante, care împreună cu masa receptivă condiţionează apariţia şi menţinerea unei epidemii (8). ~ exterior, în sens epidemiologie, termenul include totalitatea factorilor şi con-x diţiilor externe organismului uman, care favorizează apariţia şi menţinerea unei epidemii: aerul, apa, condiţii meteorologice, factori naturali, economicosociali etc. (8). ~ cu gelatină, mediu de cultură bacterian, conţinînd bulion nutritiv cu adaos de 20 % gelatină. Se prezintă lichid la o temperatură mai mare de 22°G şi semisolid (gel) sub această temperatură. Serveşte la punerea în evidenţă a activităţii gela-tinazice a culturilor bacteriene (3). — de îmbogăţire, mediu de cultură lichid, care favorizează multiplicarea mai rapidă a unui anumit germen comparativ cu a florei de asociaţie, ceea ce duce la schimbarea raportului numeric dintre cele două categorii, permiţînd astfel izolarea germenilor patogeni din produse, în care datorită numărului lor iniţial redus, creşterea acestora ar fi mascată de flora de asociaţie (3). Mediile refringente ale ocMului. Elementele anatomice ale ochiului, transparente şi refrin-gente : corneea, umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros care constituie în totalitate diop-trul ocular (28). Medii sintetice, sin. : Medii chimic definite. Soluţii saline complexe, care realizează condiţiile de menţinere şi întreţinere a vieţii celulelor, prin asigurarea izoosmiei, echilibrului ionic, aportului alimentar etc. Cele mai cunoscute medii sintetice sînt soluţiile Locke, Ringer şi Tyrode. Pentru culturi celulare, mediile sînt deosebit de complexe, conţinînd un număr important de aminoacizi, vitamine, baze purinice şi pirimidinice, coenzime, acizi organici etc., în proporţii bine studiate (5). Vezi şi: Bordet-Gengou, Brewer, Clark-Lubs, Dieudonne, Dorset, Endo, Francis, Hiss, Istrati-Meitert, Javillier, Levine, Loffler, Lowenstein, Maitland, Muller-Kauffmann, Pasteur, Puck, Rappaport, Raulin, Sabouraud, Sauton, Sim-mons, Wilson-Blair, Youmans. Medulectomie suprarenală. Ablaţia chirurgicală a zonei medulare a glandei suprarenale (11). Medulla (lat. = măduvă), sin. : Măduvă. Porţiunea centrală a unor organe situată în interior faţă de porţiunea lor corticală (1). ~ glandulae suprarenalis, sin. : Substantia medullaris glandulae suprarenalis, ţesutul glandular central al glandei suprarenale (medulosuprarenala), înconjurat de corticosuprarenală; este alcătuit din adrenocite şi noradrenocite, care elaborează catecolamine vasopresorii (1). ~ lymphonodi, sin. : Substantia medullaris lymphoglandulae, porţiunea centrală a parenchimului unui nodul limfatic (1). ~ oblon gata, sin. : Bulb rahidian, Bulbus medullae, partea inferioară a trunchiului cerebral care se întinde de la punte la măduva spinării (1). ~ ossium, sin. : Măduva osoasă, ţesut răspîndit în cavităţile scheletului osos. ~ Cuprinde în linii mari o parte parenchimatoasă (organul hematopoietic propriu-zis) şi o parte de stromă formată din elemente; fconjunctivo-vasculare şi mezenchimale, acestea din urmă făcînd parte din sistemul reticulohistiocitar. Parenchimul medular prezintă o activitate eminamente citopoietică, formînd elementiele seriilor granulocitară, eritrocitară şi trombocitară. Stroma prezintă pe de o parte o activitate citogenetică foarte importantă, pe de altă parte o activitate metabolică variată; are rol important în mecanismele complexe de apărare celulară, umorală etc. (19). ~ ossium flava, măduvă galbenă din oasele lungi ale adultului; înlocuieşte măduva roşie a unor oase începînd de la vîrstă de 6 ani şi reprezintă o rezervă nutritivă (1). ~ ossium rubra, măduvă roşie, hematogenă, fetală ; se substituie treptat măduvei roşii osteo-gene; apare din luna a IV-a embrionară, iar la adult persistă în corpul vertebrelor, stern, coaste, oasele bazei craniului, ilion (1). ~renis, sin. : Substantia medullaris renis, porţiune centrala, perisinuzală a parenchimului renal, ocupată în special de piramidele renale (1). ~ spi-nalis, sin. : Myelon, Cordon spinal, porţiunea neuraxului situată caudal de trunchiul cerebral, în interiorul canalului vertebral, acoperită de meningele rahidiene, dînd naştere nervilor spinali şi formată din cordoane de substanţă albă la periferie şi cordoane de substanţă cenuşie în centru. Este sediul arcurilor reflexe simple şi conţine principalele căi ascendente şi descendente ale sistemului nervos central (1). Meduloblast (lat. medulla = măduvă + gr. blastos = germen). Celulă primitivă a tubului neural (1). Meduloblastom(meduloblast-oma). Tumoare, de obicei cerebeloasă, fără limite precise, constituită din celule mici, rotunde sau uşor ovalare, cu nuclei tahicromatici şi protoplasmă redusă (elemente nervoase nediferenţiate) (2). — gliomatos, sin. : Neurospongiom formă de meduloblastom în care celulele tumorale se diferenţiază în direcţia spongioblaştilor cu prelungiri (gliocite) (2). ~ neuromatos, formă de meduloblastom în care diferenţierea se face în direcţie neuroblastică, cu apariţia unor celule voluminoase al căror nucleu conţine un nucleol. Celulele se pot grupa în jurul unui vas sanguin, formînd pseudorozete (2). Medulocultură (lat. medulla = măduvă + cultura — cultură). Metodă de diagnostic în bolile infecţioase, constînd din cultivarea germenilor din măduva oaselor, în special sternală ; este utilă mai ales în febra tifoidă, bruceloză şi septicemii, atunci cînd venocultura rămîne MEDULOGRAMÂ 163 MEGALOCEFAL negativă, germenul depăşind faza sanguină şi localizîndu-se în organele profunde (8). Medulogramă (Lat. medalia = ‘măduvă + gr. gramma = notare), sin. : Mielogramâ. Formula elementelor celulare medulare determinată pe frotiurile preparate din punctatul măduvei oaselor (19). Meduloscleroză (lat. medalia = măduvă + gr. sklerosis = întărire). Scleroza terapeutică a medulosuprarenalei, propusă ca tratament al hipertensiunii arteriale (7). Medulosuprarenalom. Tumoare benignă sau malignă a ţesutului cromafin din glanda suprarenală (7). Mees. Benzile striaţii transversale de culoare albicioasă care apar pe unghii în cursul polinevritelor determinate de intoxicaţiile cu arsenic şi taliu (27). Mefenezină. Eter al glicerolului cu crezolul, cu proprietăţi relaxante pentru musculatura striată, probabil prin blocarea unor căi polisi-naptice în sistemul nervos central; este depăşită terapeutic (14). Mefenitoină. Anticonvulsivant hidantoinic folosit în epilepsie (13). Mefobarbital. Metilfenobarbital. Mega- (gr. megas = mare). 1. Element de compunere pentru unităţi de măsură exprimînd un multiplu de 1 milion de ori (IO6). Se exprimă prin simbolul M (32). 2. Element de compunere care introduce în termeni sensul depăşirii dimensiunilor obişnuite (32). Megacardie (gr. megas = mare + kardia = inimă). Cardiomegalie. Megacarioblast (gr. megas = mare + ka-ryon = nucleu + blaslos = germen). Elementul de origine al seriei megacariocitare, cu sediul normal în măduva oaselor. Celulă cu diametrul de 20 —30 [x, ocupată aproape în întregime de un nucleu mare, cu 2 —3 nucleoli; Citoplasma, foarte redusă, este intens bazofilă, lipsită de granulaţii (19). Megacariocit (gr. megas = mare + karyon = nucleu + kytos = celulă). Element medular gigant, cu nucleu bazofil, polilobat, care derivă din megacarioblast şi care, printr-un proces de fragmentare, dă naştere trombocitelor din sîngele circulant. Reprezintă cea mai mare celulă -din măduva oaselor normală şi este singura celulă normală poliploidă. După gradul de maturare se deosebeşte : megacariocitul bazofil (sin. : Promegacariocit), megacariocitul granulat ne-trombocitogen şi megacariocitul granulat trom-bocitogen (19). Megacariogramă (gr. megas = mare -f karyon = nucleu + gramma = notare), sin. : Formula megacariocitară. Proporţia megacario-citelor în diverse faze de maturaţie (19). Megacecum (gr. megas = mare -f- cecum = cec). Anomalie congenitală constînd dintr-un cec cu un lumen foarte larg (1). Megacefalie (gr. megas == mare 4* kephale = cap), sin. : Megalocranie. Dezvoltare exagerată a craniului (27). Megacolon (gr. megas = mare + kolon = intestin gros). Dilataţia unei părţi mai mult sau mai puţin întinse a colonului, cu îngroşarea stratului muscular, exprimată clinic prin disten-sie enormă a abdomenului, constipaţie, stază fecală şi stercoremie. Poate fi congenitală, determinată de aplazia plexului mienteric intestinal (boala Hirschsprung), sau secundară fie unui obstacol endo- sau exocolic, fie unui dezechilibru neur o vegetativ (16). Megadiafragm (gr. megas = mare + dia-phragma = închidere). Eventraţie diafragmatică. Megadolicocolon (gr. megas = mare + doli-chos = alungit + kolon = intestin gros). Malformaţie congenitală constînd din mărirea de calibru şi alungirea colonului (11). Megadolicoureter (gr. megas = mare + doli-chos = alungit -f oureter = ureter). Dilataţie permanentă a ureterului asociată cu alungirea acestuia. Megaduoden (gr. megas = mare + duoden). Dilatarea duodenului (16). Megaesofag (gr. megas = mare + esofag). Dilatare enormă a esofagului fie congenitajiă, fie secundară unui spasm prelungit al cardiei (16). Megalencefalie (Fletscher) (megalo- + gr. enkephalos = creier), sin. : Macroencefalie. Malformaţie cerebrală caracterizată printr-o mărire de volum a encefalului în absenţa unei hidroce-falii, edem sau tumori cerebrale. Mărirea de volum poate interesa toate elementele constitutive ale creierului sau numaîi ţesutul intersti-ţial. Are deseori un caracter eredofamilial (27). Megaleritem infecţios. Eritem infecţios acut. Megalo- (gr. megalos = mare). Efement de compunere care introduce sensul de dimensiuni mari ale termenului la care este ataşat (32). Megaloblast (megalo- + gr. blastos = germen). Element nucleat patologic din seria eri-tropoietică de dimensiuni mai mari decît eritro-blastul, cu structura cromatiniană extrem de fină (aspect „perlat”). După gradul de maturare, megaloblastul poate fi bazofil, policromatofil sau oxifil. Este caracteristic anemiei pernicioase şi unei serii de anemii bazate pe acelaşi mecanism de tulburare a eritropoiezei (19). Megalocefal (megalo- + gr. kephale = cap). Individ avînd o cutie craniană a cărei capacitate depăşeşte 1 450 ml (1). MEGALOCIT 164 MELALGIE Megalocit (megalo- -f gr. kytos = celulă). Element derivat din megaloblast, după ce acesta a pierdut nucleul. Prezintă în general o formă eliptică, avînd diametrul de peste 12 ^ (19). Megalocornee (megalo- + cornee). Kerato-megalie. Megalocranie (megalo- + kranion = craniu). Megacefalie. Megalodermie (megalo- -f gr. derma = piele), sin. : Dermomegalie. Atrofohipertrofie congenitală a pielii (12). Megalodontie (megalo- + gr. odous = dinte). Macrodontie. Megaloftalmie (megalo- + gr. ophtalmos = ochi). Glob ocular excesiv de voluminos (18). Megalomanie (megalo- + gr. mania = nebunie). Tendinţă la exagerarea morbidă a calităţilor propriei persoane (35). ~ delirantă (Fovil-le), delir constînd dintr-un complex de idei delirante de mărire (35). Megalomelie (megalo- + gr. melos = extremitate). Gigantismul unuia sau ambelor membre superioare (1). Megalopsie (megalo- + gr. opsis = vedere). Macropsie. Megalosplanhnie (megalo- -f- gr. splanchnos — viscer), sin. : Splanhnomegalie. Hipertrofia viscerelor (de ex. în acromegalie) (7). Megamononucleoză. Sindrom sanguin descris de Ştefan S. Nicolau, caracterizat prin mo-nocitoză şi apariţia de celule tinere (Rieder, Tiirck), şi care este determinat de diferite stări de intoxicaţie (22). Megaprosopie (gr. megas = mare + proso-pon = faţă). Macroprosopie. Megaprosopus. Individ avînd o faţă neobişnuit de mare (1). Megasigmoid (gr. megas = mare + litera sigma). Sigmoid anormal, lung şi gros, cu lumen larg (2). Megastoma entericum. Vezi Lamblia. Megaureter (gr. megas = mare -f oureter = ureter). Malformaţie congenitală caracterizată prin dilataţia permanentă a ureterelor. Poate fi primitiv, fără cauză obstructivă, sau secundar, consecutiv unui obstacol anatomic (11). ~ segmentar, dilataţie ureterală afectînd numai un segment ureteral, deasupra şi dedesubtul acestuia conductul avînd un calibru normal (11). Mehregan-Butler (Mehregan, A.H.; Butler, M. G.). Tumoarea tumoare benignă, bine diferenţiată, derivată din infundibulul pilar (12). Meibomită. Inflamaţia glandelor Meibomius (28). Meibomius sau Meibom, Heinrich, 1638— 1700. Glandele Glandulae tarsales meibomi. Meigc, Henri, 1866 — 1940. Edem cronic familial sin. : Edem Milroy, Edem segmentar, Pseudoelefantiazis neuroartritic, Sindromul Mei-ge, Trofedem, edem cronic familial indolor, alb şi dur, interesînd mai frecvent membrul inferior şi caracterizat prin hipertrofia ţesutului adipos subcutanat şi a diverselor elemente conjunctive, fără hiperplazia ţesutului limfatic (24). Semnul adducţia piciorului la excitarea marginii interne a plantei. Se întîlneşte în leziunile căii piramidale şi are semnificaţia unui reflex patologic, ca şi semnul Babinski (27). Sindromul Edem cronic familial Meige. Spasm facial sin. : Paraspasm facial, sindrom caracterizat prin contracţii spasmodice bilaterale ale pleoapelor (blefarospasm), care apar în paroxisme declanşate de excitaţii senzoriale (lumină, zgomot) sau de emoţii, mai rar poate prinde şi alţi muşchi ai feţei (27). Meinicke, Ernst, 1878 — 1945. Reacţia tip de reacţie de floculare pentru serodiagnos-ticul sifilisului, în care se foloseşte un extract de inimă de bou la care se adaugă balsam de Tolu şi albastru Victoria. Există mai multe variante, mai mult sau mai puţin sensibile şi specifice, dintre care astăzi se mai practică reacţia de clarificare varianta a Il-a (Meinicke Klărungsreaktion II, abreviat MKR II), după formula originală preconizată de Meinicke sau după modificarea introdusă de Mary Pangborn, care înlocuieşte extractul de inimă de bou cu extract cardiolipinic (12). Meio~ (gr. meioun = a face mai mic). Element de compunere care introduce în termeni sensul de descreştere (32). Meiolecitie (meio- -f- gr. lekilhos = gălbenuş de ou). Oligolecitic. Meiopragie (meio- -f gr. prassein = a circula). Rezistenţă scăzută (7). Meioză (gr. meiosis — micşorare), sin. : Diviziune reducţională. Modificări nucleare care au loc în ultimele două diviziuni celulare în procesul de formare a celulelor germinale. Cromozomii se divid o dată, dar corpul celular se divide de două ori, astfel îneît nucleul oului matur sau al spermiei conţine numărul de cromozomi redus (haploid) (1). Meissner, Georg, 1829 — 1905. Corpusculii tactili Corpuscula tactus. Plexul sin.: Plexus submucosus, reţea nervoasă situată în submucoasa tubului digestiv (1). Mekapion. Dozimetru în care descărcarea şi încărcarea sînt conduse electric (36). Meladinină. Compus cu efect de pigmentare a pielii indicat în vitiligo şi peladă (13). Melalgie (gr. melos = extremitate + algos = durere). Dureri cu caracter nevralgic în membre (4). MELAMINSULFONÂ 165 MELANOONICHIE Melaminsulfonă. Compus asemănător chimic amidopirinei, solubil în apă la un pH apropiat de cel fiziologic, putînd fi injectat; are proprietăţi analgezice, antipiretice şi antiin-flamatorii (14). Melancolie (gr. melas = negru + choîe = bilă). Termen utilizat pentru desemnarea stărilor depresive (35). ~ de involuţie, psihoză cu evoluţie cronică, apărînd mai frecvent la vîrsta de 50 — 55 ani, caracterizată prin dispoziţie depresiv-anxioasă însoţită de obicei de nelinişte psihomotorie şi idei delirante de autoacuzare, persecuţie, urmărire, idei ipohondrice şi uneori prin sindrom Cotard (35). Melanemie (melano- + gr. haima = sînge). Prezenţa pigmenţilor melanici în sînge, stare care însoţeşte de obicei dezvoltarea tumorilor melanice în organism (5). Melanhidroză (melano- -f gr. hydros = sudoare + -oză). Bromhidroză. Melanină. Pigment de culoare brună-neagră, de natură albuminoidă, depozitat sub formă de granule în celulele tegumentului, în fanere, coroidă etc. Este solubilă în medii puternic alcaline sau acide şi conţine 8 — 13% azot şi cantităţi variabile de fier (1 — 10%). Poate rezulta din condensarea oxidativă a unor ami-noacizi cu nucleu fenolic (dioxifenilalanina); adrenalina — prin intermediul adrenocromului — este considerată ca precursorul melaninei. în boala Addison şi în tumorile melanice, formarea melaninelor este mult intensificată, pro-vocînd melanemie şi melanurie (5). Melanism. Pigmentaţie excesivă a părului şi a acelor regiuni cutanate care şi în mod normal sînt mai închise la culoare (regiunea genitală, areola mamară). De obicei familială, ar fi o formă atenuată de melanoblastoză neurocu-tanată (12). Melano- (gr. melas = negru). Element de compunere care introduce în termeni referirea la culoarea negru (32). Melanoblast (melano- -f- gr. blastos = germen). 1. Celulă primordială formatoare de melanină (1). 2. în biologie, celulă pigmentară imatură a originii crestei neurale, la unele vertebrate (1). 3. în medicină, celulă elaboratoare de melanină (1). Melanoblastom (melano- + gr. blastos = germen + -oma). Cromatoforom. Melanoblastoză (melano- + gr. blastos = germen -f -oză). Afecţiune caracterizată prin formaţiuni pigmentate multiple (12). — neurocu-tanată, tip rar de displazie neuroectodermică, uneori familială, gravă, mortală, caracterizată prin nevi pigmentări si melanoză meningiană (12). Melanocarcinom. Vezi Melanom malign. Melanocianoderma (melano- + gr. kyanos — albastru -f- derma = piele). Argiriază cutanată. Melanocit (melano- -|- gr. kytos = piele). Celulă matură, formatoare de melanină, întîlnită la joncţiunea dermoepidermală; poate fi dopa- sau tirozinazopozitivă. în secţiuni colorate cu hematoxilină-eozină apare ca o celulă clară, iar în secţiuni impregnate cu argint, ca o celulă dendritică (1). Melanodermie (melano- + gr. derma = piele). Denumire generică pentru hiperpigmentări cutanate difuze sau circumscrise, localizate sau generalizate; pot apărea din cauza unor infecţii cronice, a unor tulburări metabolice, endocrine (boala Addison), a unui parazitism cutanat prelungit sau a unor intoxicaţii (arsenic, săruri de aur etc.) (12). Melanodermită (melano- + gr. derma = piele + -ită). Denumire generică pentru dermitele prezentînd pigmentaţie melanică (12). ~ toxică lichenoidă şi buloasă, boala Hoffmann-Haber-mann, vezi Hoffmann-Habcrmann. Melanodonţie (melano- + gr. odous = dinte). Distrofie dentară întîlnită exclusiv la nivelul dentiţiei temporare la incisivii superiori pe faţa lor vestibulară, la copii între 1 şi 2 ani. Se formează pete murdare pe smalţ; dentina secundară apare de culoare brună în locurile unde smalţul a fost distrus; dinţii ajung nişte bon-turi negre sau brune (38). Melanoepiteliom. Epiteliom cuprinzînd celule melanice (12). ~ benign, Epiteliom bazo-celular pigmentat. Melanofor (melano- + gr. pherein = a purta, a duce). Celulă conjunctivă mobilizată care transportă pigmentul melanic; nu produce melanină (reacţia dopa negativă) (2). Melanogencză (melano- + gr. genesis = naştere). Formare de melanină în tesuturile vii (15). Melanoglosie (melano- -f gr. glossa = limbă). Glosită superficială hiperkeratozică. Melanoleucodermie (melano- + gr. leukos = alb + derma = piele). Leucomelanodermie. Melanom (melano- + -oma), sin. : Tumoare pigmentară. Termen generic pentru formaţiuni tumorale provenite din celule formatoare de pigment melanic (12). ~ malign, tumoare malignă dezvoltată din celulele formatoare de pigment melanic (melanoblaste), avînd caracter invaziv şi putere metastazantă foarte mare pe cale limfatică şi sanguină. Celulele componente sînt de cele mai multe ori poliedrice (melanocarcinom, nevocarcinom) sau fuziforme (mela-nosarcom) (2). Melanoonichie (melano- + gr. onyx = unghie), sin. : Melonichie. Pigmentaţie în negru a unghiilor, rareori totală, deseori parţială, sub MELANOPLACHIE 166 MELOREOSTOZÂ forma de striuri longitudinale sau în segmente, de cauze diferite, ca: tulburări de nutriţie, infecţii cronice (sifilis) etc. (12). Melanoplachie (melano- + gr. plax — faj^ furie). Melanoplazie. Melanoplazie (melano- -f- gr. plassein = a forma), sin. : Melanoplachie. Pigmentaţii de cauze diferite la nivelul mucoasei bucale (12). Melanosarcom. Vezi Melanom malign. Melanosis (melano- + -osis). Melanoză. ~ coli, sindrom în care mucoasa colonului prezintă o coloraţie negricioasă, datorită faptului că în stromă există o mare cantitate de melanină (2). Melanoză (melano- + -oză), sin. : Melanosis. Termen generic pentru afecţiuni cutaneomu-coase, în care simptomul principal este pigmentaţia sau hiperpigmentaţia (12). ~ circumscrisă precanceroasă (Dubreuilh), Lentigo malign. ~ degenerativă, Incontinentia pigmenţi. lenticulară progresivă, Lentigo malign. Vezi şi: Riehl. Melantoină. Compus hidantoinic anticon-vulsivant, fără acţiune hipnotică, util în epilepsie (13). Melanurie (melano- + gr. ouron — urină). Prezenţa pigmenţilor melanici în urină, stare care însoţeşte de obicei dezvoltarea tumorilor melanice în organism sau sindromul addisonian. Melaninele din urinile melanice prezintă o structură chimică diferită de aceea a pigmenţilor melanici din piele, fiind lipsite de azot şi uşor solubile în eter (5). Melatoniuă. Hormon epifizar înrudit chimic cu serotonina; acţionează asupra melanoci-telor şi asupra axei hipofizoovariene (7). Melecitoză, sin : Glucozilfructozilgliicozid. Tri-holozidă formată din glucoză şi turanoză (izo-mer al zaharozei). Este sintetizată de o serie de plante (Pinaceae, Tiliaceae), care participă la formarea diverselor tipuri de manani (5). Meleda (denumirea jugoslavă = Mjelet). Insulă în Marea Adriatică, în care s-au găsit numeroase cazuri de keratodermie palmoplantară simetrică familială (boala de Meleda) (12). Melena. Melenă. ^ neonatorum, sin. : Diateză hemoragicâ a nou-născutului,sindrom hemoragie, uneori fatal, care apare în primele zile după naştere, datorită deficitului complexului protrombinic (19). Melenă (gr. melaina, fem. de la melas = negru), sin. : Melena. Simptom constînd din evacuarea prin anus de sînge negru (digerat), amestecat sau nu cu materii fecale, avînd aspect de păcură (16). Meii- (gr. meii = miere). Element de compunere care introduce în termeni sensul de dulce sau referirea la miere sau la albine (32). Melibiază, sin. : cc-Galactozidază. Enzimă care catalizează hidroliza a-galactozidelor (de tipul melibiozei), eliberînd galactoză (5). Melibioză, sin. : a.-Galactozil-6-glucozâ. Diho-lozidă cu structură a-galactozidică, formată din o moleculă de glucoză şi o niol^culă de galactoză şi care ia parte la formarea triholozidului rafinoză; este sintetizată de o serie de plante (specii de Malvaceae, Oleaceae, Ranunculaceae) (5). Melioidoză, sin. : Boala Whitmore. Boală infecţioasă cu prognostic sever, asemănătoare morvei, provocată de Malleomyces pseudomallei răspîndită în ţările din sudul Asiei, Indonezia, Madagascar şi avînd ca izvor de infecţie rozătoarele şi oile; este transmisă la om prin contactul cu şobolanii sau cu excretele lor şi se manifestă clinic ca o septicemie gravă, cu noduli granulomatoşi generalizaţi (8). Melisoterapie (meii- + gr. therapeia = tratament), sin. : Apiterapie. Tratament cu venin de albine (4). Melissa offioinalis, sin. : Iarba stupului, Roiniţâ. Plantă din familia Labiatae ale cărei frunze conţin un ulei esenţial cu acţiune seda-tivă, bogat în aldehide şi alcooli alifatici; este utilizată ca stomahic şi carminativ (13). Melitococie. Bruceloză caprină. Melitoză. Rafinoză. Melitrioză. Rafinoză. Meliturie (meii- + gr. ouron = urină). Eliminare de monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză, pentoze) sau de dizaharide (zaharoză, lactoză, maltoză)în urină (25). Melkersson-Rosenthal (Melkersson, E.; Ro-senthal, Curt). Sindromul sindrom de origine nedeterminată întîlnit mai ales la femei, caracterizat prin paralizie facială periferică uni- sau bilaterală, însoţită de o infiltraţie ede-matoasă cutaneomucoasă a feţei şi uneori şi a buzelor. Limba are un aspect plicaturat (27). Melnikov, A. V., 1899 — 1958. Procedeul variantă a mijloacelor de refacere a continuităţii tractului digestiv după rezecţia gastrică, constînd din înfundarea părţii restante din mica curbură după efectuarea anastomozei (11). Melodidimie (gr. melos = extremitate + didymos = de două ori). Anomalie caracterizată prin prezenţa unuia sau mai multor membre accesorii (1). Melonichie (melano- + gr. onyx = unghie). Melanoonichie. Meloreostoză (gr. melos = extremitate + rhein = a curge + osteon = os + -oză), sin. : Osteopicnoză, Osteoscleroză, Osteoză eburnizaniă monomelică. Boală a oaselor, caracterizată prin condensarea puternică şi neregulată a unei părţi din corticală, care ia înfăţişarea de ceară topită ce curge de-a lungul unei lumînări aprinse (24). MELOSCHIZIS 167 MEMBRANA TECTOR1A Meloschizis (gr. melos = extremitate + schisis = diviziune). Malformaţie congenitală caracterizată printr-o despicătură oblică a feţei, care porneşte de la buza superioară şi ajunge la orbită, despicînd şi pleoapa inferioară (38). Melosira. Diatomee, de 6 — 16 {x; se caută în examenul planctonului acvatic la înecaţi (23). Melot. Metal uşor fuzibil, compus din 5 părţi Zn, 3 părţi Pb şi 8 părţi Bi, folosind la confecţionarea stanţelor pentru prelucrarea coroanelor dentare artificiale (metalice) (38). Melotus (gr. melon = obraz + ous = ureche). Individ la care urechea este congenital aşezată pe obraz (1). Meltzer. Boxa ~9 tip de cameră de izolare individuală (pentru bolnavii sau suspecţii de o boală transmisibilă), care comunică direct cu exteriorul (pe unde este adus şi pe unde pleacă bolnavul), pe de o parte, iar cu coridorul pe unde circulă personalul de îngrijire, pe de altă parte (8). Meltzer, Legea lui sin. : Legea inervaţiei contrare, funcţiile vitale sînt controlate de factori stimulatori şi inhibitori antagonişti (15). Meltzer-Lyon (Meltzer, Samuel J., 1851 — 1920; Lyon, Vincent, 1880—1953). Proba test de stimulare a contracţiei veziculei biliare, constînd din introducerea, prin sonda de tubaj duodenal, după recoltarea ,,bilei A”, a 30 ml soluţie 30% sulfat de magneziu, încălzită la 37°G. După 15 minute se aspiră, obţinîndu-se 30—40 ml dintr-un lichid brun (bila veziculară sau ,,bila B”) (5). Membrana (lat. = membrană), sin. : Membrană. Pătură subţire de ţesut care înconjură o formaţiune, separind-o de cavităţile adiacente, mărgineşte o cavitate sau leagă structurile adiacente (1). ~ atlantooccipitalis anterior, sin. : Ligament oecipitoatloidian anterior, membrană densă care se întinde de la suprafaţa ventrală şi marginea cranială a arcului anterior al atlasului la marginea anterioară a găurii occipitale mari şi suprafaţa inferioară a părţii bazilare a osului occipital (1). ^ atlantoocicipi-talis posterior, sin. : Ligament oecipitoatloidian posterior, membrană densă care se întinde de la suprafaţa posterioară şi marginea cranială a arcului posterior al atlasului spre marginea posterioară a găurii occipitale mari (1). ~ ba-salis ductus semicircularis, membrana fibro-conjunctivă bazală pe care este aşezat epiteliul canalului semicircular (1). ~ deeitfua, sin. : Caduca, Decidua, membrana cea mai externă a oului, derivată din mucoasa uterină şi care este expulzată la naştere (18). ^ îibroclastica la-ryngis, aparatul ligamentar intern al laringelui, în formă de dublu con trunchiat; vîrfurile trunchiate ale conurilor se privesc faţă în faţă la nivelul zonei glotice. Conul superior este reprezentat de membrana quadrangularis, iar ceT inferior de conus elasticus (1). ~ fibrosa cap-sulae articularis, sin. : Stratum fibrosum capsu-lae articularis, pătura conjunctivă fibroasă* densă, a capsulei articulare, în care se prelungesc unele tendoane şi ligamente (1). ~ hya-loidea, Membrana vitrea. ~ intercostalis (interna et externa), formaţiuni fasciale ale spaţiului intercostal care continuă straturile muşchilor intercostali interni şi externi (1). ~ interossea antebraehii, membrană fibroasă, rezistentă, întinsă între marginile interosoase ale oaselor radius şi ulna (1). ~ interossea cruris, membrană fibroasă întinsă între marginile interosoase ale tibiei şi fibulei (1). ~ ob-turaloria, membrană fibroasă a pelvisului care închide gaura obturată a osului coxal (1). ~ perinei, Fascia diaphragmatis urogenitalis inferior. ~ propria ductus semicircularis, foiţă membranoasă care formează peretele canalelor semicirculare ale urechii interne (1). ~ pupi-liaris, membrană formată de mezoderm pe suprafaţa anterioară a epiteliuiui cristalinului la embrion. Periferic, ea se uneşte cu pars iridica retinae, pentru a forma irisul; central, ea dispare formînd pupila ochiului (1). ~ quadrangularis, conul superior al aparatului ligamentar intern al laringelui; se întinde de la ligamentele ventriculare (limita inferioară) la pliurile ariepiglotice şi ligamentul tirohioi-dian (limita superioară) (1). ~ reticularis ductus cochiearis, membrana care acoperă zona celulelor externe ale cohleei (1). ~ spiralis cochfeae, porţiune membranoasă a lamei spirale care separă scala vestibuli de scala tym-pani, întinzîndu-se de la bază la vîrful cohleei şi susţinînd organul Corti (1). ^ stapedis, membrană subţire care închide orificiul dintre stîlpii şi platoul scăriţei din urechea medie (1). ~ sta-toconiorum macularum, porţiune din petele acustice ale labirintului membranos al urechii interne care conţine şi elemente ale neuroepi-teliului urechii (statoconia, nisip autidiv) (1), ~ sterni, pătură fibroasă care îmbracă sternul pe feţele sale anterioară şi posterioară (1), ~ suprapleuralis, sin. : Fascia Sibson, fascia extrapleurală ataşată de marginea internă a primei coaste şi care aderă de domul pleural, acoperindu-1 (1). ~ synovialis capsulae articularis, sin. : Capsulă sinovială, Membrană si-novială, Stratum synoviale capsulae articularis> tunica seroasă sinovială care căptuşeşte faţa internă a stratului fibros capsular şi secretă lichidul sinovial în cavitatea articulară; lipseşte peste suprafeţele articulare (1). ^ tec-toria articulationis atlantoaxialis, membrană fibroasă care se inserează între apofiza bazi-lară şi faţa internă a condililor occipitali (sus) MEMBRANA TECTORIA 168 MEMBRANA HIALINA şi faţa posterioară a corpului vertebrei axis (jos) (1). ~ tectoria ductus cochlearis, membrană situată deasupra organului Corti; aderă de marginea lamei spirale osoase, iar în porţiunea* ei externă pluteşte liberă în endolimfă ; joacă un rol important în transmiterea impulsurilor sonore celulelor Corti (1 ; 30). ^ tympani, sin. : Timpan, membrană care închide medial conductul auditiv extern şi îl desparte de căsuţa timpanului (urechea medie); are diametrul de 10 mm şi grosimea de 0,1 mm, fiind foarte rezistentă la presiune datorită structurii sale fibroase în partea inferioară (pars tensa), spre deosebire de porţiunea superioară (pars flaccida), unde stratul fibros este absent. Are rolul de a transmite lanţului de oscioare impulsurile sonore primite prin urechea externă (30). ~ tympani secundaris, sin. : Membrana ferestrei rotunde, membrană conjunctivă epitelială care acoperă fereastra rotundă, separînd urechea mijlocie de cea internă (1). ~ thyrco-hyoidea, membrană care uneşte cartilajul tiroid cu osul hioid (1). ~ vestibularis, Paries vestibularis ductuş cochlearis. ~ vitrea, sin. : Membrana, hyalo idea, membrană limitantă care înconjură corpul vitros şi formează ligamentul suspensor şi zonula (1). Membrană (lat. membrana). Membrana. ~ anală, sin. : Platou anal, partea dorsală a membranei cloacale, situată caudal de septul urorectal; prin resorbţia ei se formează orificiul anal (1). ~ animală, membrană alcătuită din ţesut animal, folosită în dializă (1). ~ atlan-ioaxială, formaţiune ligamentară situată între arcul posterior al atlasului şi arcul axisului (1). ~ bazală, membrană subţire, acelulară, pe care stă un epiteliu sau mezoteliu (1). ~ bazală Bruch, Lamina basalis choroideae. ~ bazală glomerulară, Lamina densa. ~ bazilară, formaţiune care alcătuieşte peretele posterior al canalului cohlear, pe care îl desparte de rampa timpanică a melcului; este întinsă între lama spirală şi ligamentul spiral, pe suprafaţa ei găsindu-se celulele senzoriale Corti (30). ~ biologică. 1. Membrană filtrantă formată la suprafaţa filtrului lent (20). 2. Peliculă fină cu o structură formată din straturi subţiri de lipide şi protide, separate prin canale sau picături mici apoase. Prin ea se realizează schimburi ■selective de materii prime şi energetice. Caracteristica membranelor vii este selectivitatea lor în raport cu necesităţile funcţionale ale celulei, ţesutului sau organismului căruia îi aparţine. Cu privire la structura şi funcţionalitatea sa există numeroase teorii. Pentru lămurirea proprietăţilor membranei semipermea, bile s-au propus mai multe scheme şi modele-cu ajutorul cărora s-a încercat explicarea legilor permeabilităţii la diferite substanţe (6). ~ bucofaringiană, sin. : Membrană faringianâ, Membrană orală. Platou oral, Platou stomodeal, membrană care separă stomodeul de faringe şi care este compusă din ectoderm şi endoderm (1). ~ buconazală, sin. : Membrană oronazală, membrană epitelială subţire*, - formată la nivelul coanelor primare prin apoziţia epiteliu-lui stomodeal şi olfactiv şi care se rupe în timpul celei de a 7-a săptămîni de viaţă intrauterină (1). ^ eciuSară. Capsulă celulară. ~ cloacală, sin. : Platou cloacal, membrană subţire formată de ectoderm şi endoderm, care separă intestinul posterior embrionar de cloaca externă sau ectodermală (1). ~ de colodiu, membrană obţinută prin uscarea colodiului, folosită pentru ultrafiltrarea virusurilor; se pot obţine membrane cu porozitate cunoscută (22). ~ corio-alantoidiană, foiţă embrionară folosită printre altele (în cazul embrionilor de găină) pentru inocularea şi cultivarea unor virusuri (22). ~ costocoraeoidiană, pătură densă fascială ca! e se întinde între muşchii subclavicular şi pectoral mic, formînd porţiunea anterioară a tecii vaselor axilare (1). ~ difteroidă, exsudat fi-brinos pe suprafaţa unei mucoase (faringe, endometru, intestin, vezică urinară), care se detaşează cu greutate, fiind legată intim de ţesutul subiacent; după înlăturare lasă să se vadă o suprafaţă ulcerată şi cu mici puncte hemoragice (2). ~ elastică externă, sin. : Lama elastică externă, membrana care formează, în peretele unor artere, hotarul între tunica medie şi adventice (1). ~ elastică internă, membrană care formează limita dintre tunica intima şi tunica media, fiind bine dezvoltată în arterele de calibru mic şi mijlociu (1). ^ exo-celomică, membrană subţire, ca un mezoteliu, mărginind exocelomul blastocistului; este continuată de mezodermul extraembrionar şi en-dodermul primar; poate fi derivată dintr-una sau din ambele foiţe (1). Membrane extra-embrionare, sin. : Membrane fetale. Membranele care înconjură embrionul sau fătul şi care se pierd la naştere (1). ~ faringiană, Membrană bucofaringiană. ~ îenestrată, noţiune de microscopie electronică care defineşte pătura de ţesut elastic din tunica media şi tunica intima a arterelor mari (1). ~ ferestrei rotunde, Membrana tympani secundaria. Membrane fetale. Membrane extraembrionare. ~ filtrantă glomerulară, element funcţional prin care se realizează procesul de filtrare glomerulară, situat între lumenul anselor capilare mal-pighiene şi sinusul capsulei Bowman ; este alcătuit din: a) stratul endotelial capilar; b) membrana bazală; c) stratul epitelial capsular (25). ~ granuloasă, Stratum granulosum. ~ hialină. 1. Membrana de bază a unui epiteliu (1). 2. Membrana dintre pătura fibroasă in- membrană hidricâ 169 MEMBRUM SUPERIUS ternă a foliculului părului şi rădăcina învelişului său protector extern (1). ~ hidrică, sin. : Membrană de solvatare, membrană formată prin aderarea la suprafaţa micelelor a unei părţi din solvent (b). ^ liioglosiană, aponevroză intramusculară situată în porţiunea posterioară a limbii şi care uneşte limba cu osul hioid ; pe ea se inserează fibrele posterioare ale muşchiului genioglos (1). ~ intracoroidiană, membrană ependimală situată sub fisura coroidiană a embrionului (1). ~ limitanlă externă. 1. La ochi, membrana subţire dintre pătura nucleară externă a retinei şi aceea a conurilor şi basto-naşelor (1). 2. în embriologie, membrana de pe suprafaţa externă a tubului neural (1). ^ limitantă internă. 1. La ochi, pătura internă a retinei (1). 2. în embriologie, membrana care căptuşeşte lumenul tubului neural (1). ^ mucoasă, denumire a stratului de celule epiteliale situate pe o lamă conjunctivă bazală, care căptuşeşte canalele şi cavităţile ce comunică cu mediul extern (de ex. canalul alimentar, calea respiratorie, tractul genitourinar etc.) (1). ~ nucleară, pătură de nucleoplasmă condensată la periferia nucleului celular (1). ~ orală, Membrană bucofaringiană. ~ oronazală, Membrană buconazală. Membranele oului Ia termen. Membranele care alcătuiesc pereţii pungii în care se află fătul şi lichidul amniotic ; sînt constituite, dinăuntru-înafară de am-nios, corion şi caducă (18). ~ peridentală, Membrană periodontică. ~ periodontică, sin. : Membrană peridentală, Pericementum, Perio-dontium, Periosteum alveolare, ţesut conjunctiv situat între rădăcina dinţilor şi osul procesului alveolar sau întins de la rădăcină pînă la gingie (1). ~ piogenă, termen impropriu etimologic, prin care se înţelege capsula de limitare a unui abces, constituită din ţesut conjunctiv lamelar; în cazurile de abces rece, această membrană este într-adevăr piogenă (tuberculigenă) (2). ~ placentară, sin. : Barieră placentară, ţesuturile placentei care separă sistemele sanguine fetal şi matern (1). ~ plasmică, Capsulă celulară. ~ pleuroperi-cardică, membrană embrionară derivată din septul transvers, separînd celomul pericardic de cavităţile pleurale (1). ~ pleuroperito- neală, membrană embrionară, derivată în cea mai mare parte din septul transvers, separînd canalul pleural de partea peritoneală a celo-mului; din ea rezultă o parte a muşchiului diafragm (1). ~ proligeră, membrană care reprezintă porţiunea fertilă a chistului hidatic (31). ~ respiratorie, denumire dată complexului morfofuncţional, la nivelul căruia au loc schimburile gazoase dintre sînge şi aerul alveolar ; este alcătuit din stratul de lichid care umectează alveola, celula alveolară, peretele capilarului sanguin, plasma şi membrana eri-trocitului (34). Membrane reţinute. Denumire dată membranelor ovulare care n-au fost încă expulzate din cavitatea uterină (18). Membrane reţinute post-abortum. Denumire dată membranelor reţinute în cavitatea uterină, în urma unui avort (18). Membrane reţinute post-partum. Denumire dată membranelor reţinute in cavitatea uterină după naştere (18). Membrane rupte artificial. Membrane ovulare rupte prin intervenţia activă a medicului (18). Membrane semipermeabile. Membrane care lasă să treacă numai solventul, de cele mai deseori apa; membranele biologice sînt în general semipermeabile (6). ~ sinaptică, sin. : Sinap-tolemă, membrană unică (demonstrată printr-o coloraţie specială) care separă, la sinapse, citoplasmă terminaţiei lărgite a unui axon de citoplasmă celulei nervoase (1). ~ sinovială, Membrana synovialis capsulae articularis. ~ de solvatare, Membrană hidrică. ~ guturală, ţesutul fibros dintre suturile craniului (1). ~ urogenitală, partea membranei cloacale situată cranial sau ventral de septul urorectal; formează planşeul scobiturii uretrale a penisului (1). ~ vasculară a cristalinului, membrană vasculară care acoperă cristalinul în timpul vieţii intrauterine, asigurîndu-i nutriţia prin vasele hialoidiene (28). ~ vitelină, membrană cito-plasmică fără structură, situată pe suprafaţa oului. Membrana vitelină a embrionilor de găină este folosită pentru inocularea şi cultivarea unor inframicrobi (1; 22). Membrane vitreene. Flocoane vitreene în formă de membrane plutitoare, care se traduc prin senzaţii eutoptice de muşte zburătoare, puncte negre, fire de păianjen în faţa ochiului. Apar ca urmare a degenerării vitrosului prin afecţiuni inflamatorii ale tractului uveal, degenerescenţe vasculare şi retinocoroidiene diatezice, senile, mio-pice, dezlipire de retină etc. (28). ~ vitroasă, Lamina basalis choroideae. Vezi şi : Bauer, Bowman, Demours, Des-cemet, Jackson, Krause, Nasmyth, Reissner, Schneider, Shrapnell, Wachendorf. Membru (lat. membrum). Membrum. ~ fantomă, denumire pentru senzaţia bizară de prezenţă a segmentului absent pe care o au bolnavii ce au suferit amputaţii la nivelul membrelor. Tulburarea se datoreşte persistenţei încă o perioadă variabilă de timp a vechii scheme corporale (27). ~ inferior, Extremitas inferior corporis. ~ superior, Extremitas superior cor-poris. Membrum (lat. = membru), sin. : Membru. în anatomie, prelungire articulată şi pereche a corpului (1). ~ inferius, Extremitas inferior corporis. ~ superius, Extremitas superior cor-poris. MEMORIE 170 MENGO Memorie (lat. memoria). Funcţia de fixare, conservare, evocare şi recunoaştere a fenomenelor şi obiectelor percepute (3o). Menadiol natriudifosCat. Compus de sinteză hidrosolubil, din grupa vitaminelor K; este indicat în stările de hipoprotrombinemie şi în general în hemoragii diverse, ca substanţă coagulantă (14). Menadionă, sin. : Vitamină K3. Compus sintetic din grupa vitaminelor K ; intervine în sinteza hepatică a protrombinei, avînd acţiune antihemoragică (13). ^ natriubisulfit, compus sintetic avînd acţiunea vitaminei K; este hi-drosolubilă şi se absoarbe bine din intestin, chiar în absenţa bilei; este folosită ca substanţă coagulantă, mai ales în hemoragiile care survin in stările de hipoprotrombinemie (14). Menard, Maxim, 1872 — 1926. „Chenarul de doliu” imagine radiografică în faza de vindecare a osteoartritei tuberculoase a şoldului, reprezentată printr-o zonă densă de condensare în jurul procesului tuberculos (24). Incizia incizie pentru abordarea chirurgicală a articulaţiei coxofemuraîe. Porneşte de la spina iliacă antero-superioară şi urmează un traiect distal pînă la nivelul regiunii subtro-hanteriene, către care se îndreaptă apoi, formînd un unghi drept (24). Linia sin. : Linie cervicoobturatorie, aspect radiografie dat de linia formată de marginea inferioară a colului femural şi marginea superioară a găurii obturatorii ; în mod normal, această linie este continuă (36). Operaţia evacuare a abceselor reci în paraplegiile din morbul Pott, prin costo-transversectomie. Operaţia Menard este şi o cale de acces pentru abordarea chirurgicală antero-laterală a coloanei vertebrale dorsale <24). Semnul 1. în morbul Pott, semn radiografie constînd din pensarea discului inter-vertebral (24). 2. în morbul Pott, dacă se urmăreşte cu degetul de jos în sus linia apofize-lor spinoase, cele de la nivelul focarului apar mai proeminente (sin. : Semnul „In treaptă de scară”) (24). 3. Aspect radiologie constînd din întreruperea continuităţii liniei cervicoobtura-torii în luxaţiile şi subluxaţiile şoldului (24). Menarhă (lat: mensis = lună -f gr. archaios = de la început). Denumire dată fenomenului fiziologic de stabilire a ciclului menstrual (prima menstruaţie) (15). Mendel, Gregor Johann, 1822 — 1884. Legile Ini 1. Legea uniformităţii caracterelor. Reprezentanţii primei generaţii de hibrizi proveniţi din încrucişarea a 2 parteneri vegetali sau animali de rasă pură au caractere uniforme <32). 2. Legea disjuncţiei caracterelor. Urmaşii proveniţi din încrucişarea hibrizilor îşi pierd uniformitatea, caracterele părinţilor ieşind din nou la iveală. în a doua generaţie hibridă, 50% din indivizi vor reproduce caracterele hibrizilor din prima generaţie, 25% vor avea o formă pură, similară unuia din părinţi, cu caractere denumite dominante, iar 25% vor avea o formă pură cu caractere recesive (32). 3. Legea independenţei caracteţelQr sau purităţii gârneţilor. în generaţiile următoare, caracterele hibrizilor se transmit independent unele de altele în diferite combinaţii potrivit legilor probabilităţii statistice (32). Mendel, Kurt, 1874 — 1946. Semnul auricular semn descris în meningita meningo-cocică şi constînd din hiperestezia peretelui posterior al conductului auditiv extern, evidenţiată prin apăsare cu sonda canelată sau cu o pensă (8). Meodel-Reehterew (Mendel, Kurt, 1874 — 1946; Bechterew, Vladimir Mihailovici, 1857 — 1927). Reflexul flexiunea degetelor piciorului prin percuţia felei dorsale a tarsului la nivelul osului cuboid. Are valoarea unui reflex patologic şi se întîlneşte in leziunile căii piramidale (27). Mendeleev, Dimitri Ivanovici, 1834 — 1907. Sistemul sin. : Sistemul periodic al elementelor, sistem de clasificare a elementelor chimice, care foloseşte drept criteriu periodicitatea proprietăţilor fizico-chimice ale acestor elemente în funcţie de greutatea lor atomică. Prima formă mai completă a sistemului a fost elaborată în 1871 de către Mendeleev. în prezent, în sistemul periodic, elementele sînt aşezate după numărul lor atomic, rezultînd 9 coloane (grupe) verticale — din care ultima este „coloana zero”, a gazelor rare (inerte) — şi 7 perioade orizontale. Coloanele sistemului conţin elementele cu reactivitate chimică similară, iar perioadele conţin un număr foarte variabil de elemente (de la 2 la 32), după felul în care se grupează în coloanele verticale (5). Mendeleviu. Simbol Md. Element chimic transuranic, cu numărul atomic 101 şi greutate atomică 256. A fost obţinut în ciclotron, prin bombardarea einsteiniului cu nuclee de heliu. Are timpul de înjumătăţire de o jumătate de oră (5). Mendelsohn. Sindromul asfixie acută determinată de inhalarea conţinutului gastric cu pH acid; apare tabloul edemului pulmonar toxic (34). Menetrier, Pierre, 1859—1935. Boala sin. : Gastrită hipertrofică gigantă, varietate a gastritei cronice, caracterizată prin hipertrofia considerabilă a mucoasei gastrice cu hiperpla-zie glandulară şi exsudare masivă de proteine (16). Mengo. Grup de virusuri producător de encefalite, înrudit cu virusurile MM, Columbia-SK, EMC (22). MENHIDROZÂ 171 MENINGITĂ HEMORAGICÂ Mcnbidroză (gr. men = lună + hidros = sudoare). Apariţia periodică la femei, lunar, în timpul catameniului, a unui exces de secreţie sudorală. La amenoreice, ea apare ca un fenomen de supleanţă (4). Maniere, Prosper, 1799 — 1862. Sindromul sin. : Claudicaţie intermitentă a labirintului, Vertij auricular, afecţiune caracterizată prin : vertij, surditate, acufene, greţuri, vărsături, apărînd în crize cu durată variabilă (de la cî-teva ore pînă la 48 de ore); între crize, bolnavul este normal sau prezintă tulburări labirintice minime. Sindromul este datorit probabil unui spasm al arterei auditive interne (30). Meninge (lat. meninges, de la gr. meninx = membrană). Meninges. Meninges (lat. = meninge), sin. : Meninge. Membranele care acoperă creierul şi măduva spinării, alcătuite din dura mater, pia mater şi arahnoidă (1). Meningiom (meninge + -oma). Termen generic prin care sînt desemnate tumorile cerebrale sau medulare care derivă din elementele histologice ale meningelor. Varietăţi: a) m. ale convexităţii care, faţă de inserţia lor raportată la sinusul sagital şi la coasa creierului, se împart în : m. parasagitale, m. ale coasei creierului şi m. ale convexităţii propriu-zise; b) m. ale bazei care, în raport cu locul de inserţie, sînt: m. olfactive, m. ale micii aripi a sfenoidului, m. de pterion, m. supraselare; c) m. intraventriculare care se dezvoltă la nivelul răspîntiei ventriculare, în contact cu glomusul coroid şi mai rar în ventriculul al III-lea; d) m. de fosă posterioară care, în raport cu locul lor de inserţie durală, se sub-împart în: m. ale convexităţii cerebelului, m. ale tentoriului, m. ale feţei posterioare a stîncii, m. de clivus, m. de gaură occipitală (26). Meningiomatoză (.meninge + -oma + -oză). Meningioame multiple dezvoltate pe o suprafaţă mai mult sau mai puţin întinsă a meningelor (26). Meningism. Sindrom caracterizat prin prezenţa clinică a manifestărilor caracteristice me-ningiene: redoarea cefei, semnul Kernig, semnul Brudzinski, cu lichid cefalorahidian uneori hipertensiv, dar cu citologie şi compoziţie chimică normală; apare în diverse infecţii: gripă, pneumonie, sinuzite acute, angine bacteriene etc. (8). Meningită (meninge + -ită). Inflamaţia meningelor, de cauze diverse : infecţioase, toxice, alergice, prin factori fizici, prin factori chimici. Clinic, forma acută se manifestă prin febră, cefalee, agitaţie, atitudine în cocoş de puşcă, prezenţa semnelor de contractură meningiană (redoarea cefei, semnele Kernig I şi II, semnul Brudzinski al cefei, semnul Brudzinski contra-lateral), fotofobie, hiperestezie cutanată, tulburări vasomotorii cutanate (dunga meningi-tică Trousseau etc.), vărsături de tip central (fără efort), constipaţie, stare generală alterată, precum şi lichid cefalorahidian modificat în mod variat, în raport cu agentul cauzal: de aspect purulent, hemoragie, xantocrom, opa-lescent, clar şi cu importante perturbări în citologie şi compoziţie chimică (8). ~ abac-teriană, Meningită seroasă acută. ~ abortivâ,. termen generic, care se referă la unele forme de meningită a căror evoluţie clinică încetează în cîteva zile, dispărînd febra, cefaleea, vărsăturile ; sindromul meningian este atenuat* iar elementele celulare din lichidul cefalorahidian moderat crescute (8). ~ alergică, inflamaţie rară a meningelor, cu patogenie alergică, apărînd în verminoză, boala serului, urticarie* edem angioneurotic, reumatism poliarticular acut, după introducere de penicilină intrara-hidian etc. ; se însoţeşte uneori de eozinofilie sanguină; lichidul cefalorahidian este clar, cu uşoară reacţie citoalbuminurică (8). ~ cere-brospinală epidemică, sin. : Meningită me- ningococică, leptomeningită acută purulentă* primitivă, contagioasă, cu caracter endemo-epidemic, provocată de meningococ, cu evoluţie în general mai favorabilă decît aceea a altor meningite purulente, dacă antibioterapia este aplicată precoce şi corect. Uneori are o evoluţie supraacută, cu fenomene de insuficienţă suprarenală acută şi sindrom Watter-house-Friederichsen (8). ~ circumscrisă, formă de meningită caracterizată prin limitarea procesului inflamator la zona învecinată focarului primitiv, de la care s-a însămînţat din aproape în aproape meningele (de ex. meningita circumscrisă la nivelul unui proces osteitic vertebral, tuberculos, posttraumatic etc.) (8). ^ cloazonată, închistarea procesului inflamator la nivelul unei anumite zone a canalului cefalorahidian, devenită inaccesibilă terapiei pe cale generală; survine în special în meningitele purulente cu producere mare de fibrină (pneu-mococice sau stafilococice) sau în cele tardiv sau insuficient tratate (8). ~ eu exantem, termen folosit în special pentru meningitele seroase acute provocate de virusurile ECHO* survenind de multe ori în epidemii şi însoţite adesea de erupţii rubeoliforme sau rujeoliforme (8). ~ fulminans, sin. : Meningită sideransr forma fulgerătoare de meningită purulentă* în special cea în care se realizează un sindorm malign infecţios (sindrom Waterhouse-Frie-derichsen) (8). ~ hemoragică, varietate clinică şi etiologică a meningitelor bacteriene,. MENINGITA DE IRITAŢIE 172 MENINGITA TOXICA provocată de obicei de bacteridia cărbunoasă şi excepţional de meningococ; evoluţia este în general gravă (8). ~ de iritaţie, reacţie in-flamatorie a meningelor provocată de vecinătatea unui proces infecţios sau prin substanţe* chimice, terapeutice, factori fizici (căldură, insolaţie) etc. (8). ^ laevissima, formă clinică în special a meningitei meningococice, survenind în epidemii sau sporadic, cu simptomatologie clinică discretă şi benignă; în unele cazuri, boala poate fi tratată ambulatoriu; lichidul cefalorahidian prezintă uneori numai modificări de presiune (8). ~ cu lichid dar, nume generic pentru acele forme de meningită în care lichidul cefalorahidian este clar; de cele mai multe ori este vorba de meningite virale cu o pleiocitoză de ordinul zecilor sau sutelor pe 1 mm3, dar poate apărea şi în infecţii bacteriene, mai ales cu bacii Koch (8). ~ limfocî-tară benignă, Coriomeningită limfocitară benignă. ~ meningococică, Meningită cerebro-spinală epidemică. ~ mialgică, denumire pentru meningita seroasă acută provocată de virusurile Coxsackie, mai ales grupul B, în care sindromul meningian se însoţeşte de mialgii puternice sau de pleurodinie (8). ~ otică, Meningită otitică. ~ otitică, sin. : Meningită otică, Meningită otogenă, inflamaţia meningelor cerebrale sau cerebeloase, datorită extinderii unei infecţii pornită de la un focar otomastoidian acut sau cronic. Meningita otitică poate fi septică sau aseptică, difuză sau închistată (30). ^ oto«enă, Meningită otitică. — pneumoco-cică, varietate etiologică frecventă de meningită purulentă, secundară unor focare otice, sinuzale, mastoidiene sau unor infecţii pulmonare, însoţită de obicei de fenomene encefali-tice şi avînd tendinţă la cloazonare şi recidive; evoluţia este variabilă, de obicei foarte gravă <8). ~ poliomielitică, meningită benignă provocată de virusurile poliomielitice, putînd constitui frecvent, în perioada epidemiilor de poliomielită, manifestarea primară şi unică a infecţiei poliomielitice; lichidul cefalorahidian este clar cu disociaţie citoalbuminică iniţial, apoi albuminocitologică în a 2-a — a 3-a săp-tămînă a bolii (8). ~ prelungită, formă de meningită purulentă tn care, datorită fie lipsei ■de reactivitate a organismului, fie unui tratament incorect, procesul infecţios trenează prin recrudescenţe, oscilaţii şi recăderi, precum şi prin reînsămînţări în meninge şi diseminări sanguine; evoluează cu febră remitentă, tulburări de cunoştinţă, emaciere progresivă şi caşexie spre sfîrşit letal (8). ~ puriformă aseptică, varietate de meningită denumită după aspectul lichidului cefalorahidian care este tulbure, cu frecvente polinucleare intacte, nealterate; de etiologie multiplă, cel mai adesea virală, poate fi determinată şi de alte cauze neinfecţioase, care duc la mărirea permeabilităţii barierei hematoencefalice (uremie, reacţie Herxheimer) (8). ~ purulentă, denumire generică pentru acel grup de meningite acute, primitive sau secundare graive, provocate de diverse bacterii, manifestate clinic zgomotos, cu sindrom meningian intens, stare generală alterată, interesare encefalică; lichidul cefalorahidian este purulent, cu mii sau zeci de mii de elemente pe mm3, cu predominanţă, de polinucleare alterate şi cu prezenţa germenului patogen, evidenţiabil în frotiu sau cultură (8). ~ serică, meningită cu lichid clar, de patoge-nie alergică, traducînd sensibilizarea locală a meningelor, întîlnită după administrare intra-rahidiană în scop terapeutic de ser imun ete-rolog (de ex. ser antitetanic) (8). ~ seroasă acută, sin. : Meningită abacteriană, Meningită seroasă epidemică, denumire generică pentru grupul de meningite cu lichid cefalorahidian clar sau opalescent, provocate în special de virusuri (coriomeningitic, mixovirusuri, entero-virusuri arbovirusuri etc.), de apariţie epidemică sau sporadică, cu evoluţie clinică benignă (8). ~ seroasă epidemică, Meningită seroasă acută. seroasă primară, meningită seroasă în care afectarea meningelui este primară şi obligatorie, simptomatologia meningiană constituind unicul tablou clinic al îmbolnăvirii; este provocată de virusuri cu tropism meningian primar şi care provoacă foarte rar îmbolnăviri extrame-ningiene (de ex. coriomeningită limfocitară benignă) (8). seroasă secundară, meningită care survine facultativ, ocazional, ca un sindrom adăugat în cursul unei viremii. şi numai pe fondul bolii generale (de ex. meningita ur-liană, zosteriană etc.) (8). ~ sideraus, Meningită falminans. ~ simpatică, meningită seroasă de vecinătate, concomitentă unor focare juxtameningiene purulente : otomastoidită, epi-durită, abces cerebral etc.; lichidul cefalorahidian este hipertensiv, clar, cu citologie şi albuminorahie moderat crescute (8). ~ sta-filococică, meningită acută purulentă, care apare în cursul septicemiei stafilococice, secundar unui focar osos, cutanat, pulmonar etc. ; are o evoluţie lungă, severă, cu tendinţă la închistare şi formare frecventă de abcese cerebrale (8). ~ torulozică, meningită foarte rară, produsă de Cnjptococcns neoformans (To-rula histolytica), cu lichid cefalorahidian clar sau opalescent, evoluînd cronic cel mai adesea către sfîrşit letal (8). ~ toxică, varietate de meningită cu lichid cefalorahidian clar, provocată fie prin introducerea de substanţe chimice, medicamente sau substanţe de contrast în lichidul cefalorahidian, fie MENINGITA TUBERCULOASA 173 MENISCUS ARTICULARIS prin toxice exogene administrate pe cale generală (alcool, atebrină, sulfone, CO), fie prin toxice endogene (uremie, intoxicaţie amonia-cală în coma hepatică) (8). ~ tuberculoasă, meningită acută, cea mai importantă din grupul meningitelor cu lichid cefalorahidian clar, provocată de bacilul Koch ; se manifestă clinic prin debut insidios cu fenomene de intoxicaţie tuberculoasă, stare generală progresiv alterată, febră moderată, pierdere în greutate, sindrom meningian, leziuni nervoase cu paralizii de tip spastic de nervi cranieni sau de membre. Lichidul cefalorahidian este clar, face văl în care se găsesc adesea bacilii Koch, iar numărul de elemente este de ordinul a cîteva sute, cu predominanţa marcată a limfocitelor adulte. Se mai întîlneşte albuminorahie crescută, cloru-rahie scăzută (8). ~ urliană, localizare frecventă a infecţiei urliene, apărînd fie în cursul oreionului, ca o localizare secundară, fie ca o determinare meningiană de sine stătătoare; simptomatologia clinică este aceea a unei meningite seroase acute cu evoluţie benignă (8). ~ verminoasă, meningită cu lichid cefalorahidian clar, de patogenie alergică, apărînd în cursul infestărilor helmintice ; are o evoluţie în general benignă (8). ~ virotică primitivă, denumire dată acelor forme de meningită în care simptomatologia meningiană este dominantă, ca urmare a localizării unor virusuri cu afinitate principală pentru meninge (de ex. coriomenin-gita limfocitară) (22). ~ virotică secundară, denumire dată acelor forme de meningită în care simptomatologia meningiană este numai o componentă, cu caracter de complicaţie, a unui tablou simptomatologie determinat de virusuri ce produc de obicei manifestări morbide neînsoţite de inflamaţii ale meningelui {de ex. meningita herpetică, meningita polio-mielitică, meningita cu virus Coxsackie etc.) (22). ~ zosteriană, meningită seroasă acută rară, provocată de virusul zosterian, cu simptomatologie clinică discretă şi evoluţie benignă <8). Meningo- (gr. meninx = membrană). Element de compunere care introduce în termeni referirea la meninge (32). Meningocel (meningo- + gr. kele = hernie). Hernierea meningelor printr-un defect al craniului sau al coloanei vertebrale (2). ~ intratoracic, cea mai rară tumoare mediasti-nală, condiţionată de o dehiscenţă anormală a găurii de conjugare, asociată uneori cifosco-liozei sau altor deformaţii ale coloanei vertebrale (11)? Meningococ. Neisseria meningitidis. Meningoeocemie, sin. : Febră peteşială. Bac-teriemie şi septicemie cu meningococ, cu loca- lizări posibile meningiene, cutanate (embolii septice), pulmonare şi altele (8). Meningoencefalită (meningo- + gr. enkepha-los = creier + -ită). Inflamaţie a meningelor şi a creierului (2). ~ bifazică, Encefalită bifazică. ~ hemoragică acută, boala Striimpell-Leichtenstern, vezi Strumpell-Leichtenstern. Meningoliză (meningo- + gr. lysis = distrucţie). Desfacere chirurgicală a aderenţelor meningelor creierului sau măduvei spinării (26). Meningomielită (meningo- + gr. myelos = = măduvă + -ită). Inflamaţie a măduvei spinării şi a meningelor sale (2). Meningomielocel (meningo- + gr. myelos = = măduvă + kele= hernie). Mielocel, Meningoradiculită (meningo- + lat. radix = rădăcină + ită). Proces inflamator de etio-logie variată, interesînd rădăcinile spinale şi meningele radiculomedulare (26). Meningorafie (meningo- + gr. rhaphe = = sutură). Sutura durei mater (26). Meningoragie (meningo- + gr. rhegnynai = = a curge). Hemoragie meningiană (27). Meningotifus (meningo- + gr. typhos = stupoare). 1. Modalitate rară de debut în febra tifoidă (8). 2. Complicaţie nervoasă a febrei tifoide, manifestată sub forma unei meningita purulente (mai ales la copii), sub forma unei meningite seroase sau, foarte rar, sub forma unei meningite hemoragice (8). Menise (lat. meniscus, din gr. meniskos = = crescînd). Meniscus. ~ articular, Meniscus articularis. Meniscuri intervertebrale. Disci intervertebrales. ~ tactil, Corpuscul Merkel, vezi Merkel. Meniscectomie (menise -f- gr. ektome = excizie). Intervenţie chirurgicală în care se scoate meniscul rupt, dezinserat sau bolnav (chist), parţial sau total (24). Meniscită (menise + -ită). Inflamaţia unui cartilaj semilunar al genunchiului. Termenul se foloseşte generic şi pentru procesele degenerative (24). Meniscopatie (menise + gr. pathos — boală). Termen generic folosit mai ales pentru afecţiunile cartilajelor semilunare ale articulaţiei genunchiului (24). Meniseotom (menise -f gr. tome = tăiere). Instrument chirurgical folosit în meniscectomie pentru secţiunea inserţiei meniscului pe capsulă şi în cornul său posterior (24). Meniscoză (menise + -oză). Proces degene rativ al cartilajelor semilunare ale articulaţiei genunchiului (24). Meniscus (lat. = menise), sin. : Menise. Formaţiune anatomică în formă de lentilă sau inel (32). ~ articularis, sin.: Menise articular, fibrocartilaj discoidal intraarticular. Ter- MENNELL 174 MENYANTES TRIFOLIATA menul este folosit mai ales pentru fibrocarti-lajele semilunare ale articulaţiei genunchiului (1; 24). ~ lateralis artieulationis genu, sin. : Fibrocartilajul semilunar lateral, fibrocartilaj al articulaţiei genunchiului, de formă inelară*~ dezvoltat pe cavitatea glenoidă laterală a tibiei (1). ^ medialis artieulationis genu, sin. : Fibrocartilajul semilunar medial, fibrocartilaj al articulaţiei genunchiului, de formă semiine-lară, dezvoltat pe cavitatea medială a tibiei (1). Mennell, James Beaver. Semnul ~, în sacrocoxalgie, torsiunea bazinului în jurul axei sale determină durere (24). Meno- (gr. men = lună). Element de compunere care. introduce în termeni referirea la menstre (32). Menometroragie (meno- + gr. metra = uter -f rhegnynai — a curge). Flux menstrual prelungit, depăşind ca durată 7 zile (limita superioară în timp a fluxului menstrual fiziologic). Sindrom cu etiologie diferită şi uneori complexă (factori inflamatori, endocrini, neuropsihici) (18). Menopatie (meno- -f gr. pathos = boală). Termen generic pentru afecţiuni în legătură cu tulburări menstruale (18). ~ disovarică, termen folosit pentru tulburările menstruale datorite disendocriniei ovariene (7). Menopauză (meno- + gr. pausis = încetare). Climacteriu feminin. ~ artificială, menopauză după o castrare chirurgicală sau radio-logică. în cazuri rare, oprirea menstruaţiei poate surveni după un şoc psihic sau după tratamente hormonale care inhibează funcţia hipofizoovariană (18). ~ chirurgicală, menopauză după exereza ambelor ovare sau a uterului (18). ~ fiziologică, menopauză care survine de obicei între 45 şi 48 ani, prin scăderea fiziologică a funcţiei hormonale normale (18). ~ precoce, menopauză la o vîrstă mai timpurie decît cea obişnuită (înainte de 40 ani) (18). ~ tardivă, menopauză la o vîrstă mai înaintată decît eca obişnuită (după 48 — 50 ani) (18). Menoragie (meno- + gr. rhegnynai = a curge). Menstruaţie abundentă, care durează mai mult de 7 zile (18). Menoree (meno- -j- gr. rhoia = curgere). Menstre normale (15). Meno toxină (meno- + gr. toxikon = otravă). Toxină ipotetică, prezentă în organismul feminin în timpul menstruaţiei şi mai ales în sîngele menstrual (7). Mens (lat. mens, mentis — minte, spirit). Minte; activitate psihică conştientă (35). Mentis aberratio. Termen generic pentru nevroze şi psihopatii (35). Mentis alienatio. Alienaţie mintală. Menstruaţie (lat. menstruus = în fiecare lună), sin. : Flux menstrual. Scurgere fiziologică de sînge pe cale vaginală, provenind din uter şi avînd caracter periodic — la aproximativ 4 săptămîni; durata fiormală este de 2—6 zile, iar limitele ritmului normal între 28 şi 32 zile (18). ~ anovulatorie, menstruaţie survenită după involuţia atretică a foliculului de Graaf, adică fără expulsia ovulului şi fără formarea corpului galben (18). ^patologică, menstruaţie anormală prin : a) cantitatea fluxului (foarte abundent sau foarte redus); b) durată (sub 2 zile sau peste 7 zile); c) fenomene patologice însoţitoare (dureri, tulburări digestive, urinare, nervoase) (18). ~ regurgitantă? sin. : Menstruaţie retrogradă, menstruaţie la care sîngele în loc să se exteriorizeze la vulvă trece retrograd prin trompe în cavitatea peritoneală (18). ~ retrogradă, Menstruaţie regur-gitantă. Mental fading (engl.). Formă atenuată a barajului gîndirii tradus printr-o încetinire progresivă şi tranzitorie în vorbirea bolnavului (35). Mentă. Mentha piperita. Mentha piperita, sin. : Izmă, Mentă. Plantă din familia Labiatae ale cărei frunze conţin un ulei esenţial bogat în mentol, mentonă, acizi alifatici, alcooli alifatici, aldehide, hidrocarburi ciclice şi seseviterpene biciclice, precum şi materii tanante; are acţiune răcoritoare, slab antiseptică, spasmolitică, colagogă, uşor anestezică locală, antiemetică şi antidiareică (13). Mentism (lat. mens, mentis = minte, spirit). Desfăşurare tumultuoasă, incoercibilă a ideilor şi amintirilor (35). Mentol, Component al uleiului esenţial din Mentha piperita; se foloseşte ca antiseptic în pudre, inhalaţii, pulverizaţii, în infecţiile rino-faringiene şi ca antipruriginos şi slab anestezic local, în nevralgii, cefalee şi unele boli de piele (13). Mentum (lat. = bărbie), sin. : Bărbie. Proeminenţa anterioară, mediană, rotunjită a mandibulei (1). Menţinător. Care menţine într-o anumită poziţie (32). ~ de spaţiu, aparat ortopedic care se aplică în urma extracţiilor dentare premature la copii, pentru a împiedica meziali-zarea sau distalizarea dinţilor vecini, în vederea păstrării spaţiului necesar erupţiei dintelui permanent de înlocuire (38). Menyantes trifoliata, sin. : Trifoişte. Plantă din familia Gentianaceae, ale cărei frunze conţin principii amare şi glicozide (loganină, rutină, hipericină), folosite în terapeutică pentru acţiunea stomahică (13). mepacrina 175 MEROGONIE Mepacrină. Derivat de acridină, antimalaric schizontieid folosit limitat pentru tratamentul acceselor de malarie; este toxic pentru cesto-dele mari şi Lamblia intestinalis şi eficace uneori în lupusul eritematos discoid (14). Meperidină. Petidină. Mepiramină. Compus cu acţiune antihis-taminică folosit pentru tratamentul stărilor alergice (13). Meprobamat. Ester carbamic al propandio-lului folosit ca tranchilizant, relaxant al musculaturii striate, slab analgezic (13). mEq. Simbol pentru miliechivalent (a mia parte dintr-un echivalent) (5). Meralgie (gr. meros = coapsă + algos = durere). Durere în coapsă (35). ~ parestezică, sin. : Boala Bernhard, nevralgie a nervului femurocutanat, caracterizată prin dureri cu caracter de arsură, localizate pe faţa externă a coapsei şi însoţite de senzaţie de constricţie şi de indurare a tegumentului (27). Merbromină. Compus organic al mercurului; cuprinde metalul într-un complex care eliberează ioni R — Hg+ activi. Este folosită, în soluţie diluată, pentru antisepsia pielii, a unor mucoase şi a plăgilor (14). Mercaptani. Tioli. Mereaptomerină. Diuretic mercurial cu acţiune rapidă, utilizat în tratamentul edemelor cardiace şi al ascitei cirotice (14). 6-Mercaptopurină. Antimetabolit de sinteză, care interferează metabolismul purinelor şi mecanismele de sinteză a acizilor nucleici; se administrează în leucemia mieloidă acută şi cronică (13). Mercier-Fauteux. Procedeul metodă de tratament chirurgical pentru îmbunătăţirea vascularizaţiei miocardice în insuficienţa coronariană cronică prin ligatura sinusului coronar, asociată cu nevrectomie pericoronariană (11). Mercier-Guyon (Mercier, Louis-Auguste, 1811—1882 ; Guyon, Jean Casimir Felix, 1831 — — 1920). Exploratorul sin. : Explorator metalic vezical, instrument format dintr-o tijă metalică plină, terminată la extremitatea opusă cu un mîner rezonator pentru a percepe şocul instrumentului pe un corp dur (calcul) (11). Mercur, sin.: Hidrargir. Simbol Hg. Metal bivalent lichid, care se evaporă la temperatura camerei. Diferite săruri anorganice şi o serie de compuşi organomercuriali au proprietăţi dezinfectante şi toxice generale, datorite inhibării reversibile, prin ionii de mercur, a enzi-melor sulfhidrilice. Alţi compuşi organomercuriali au acţiune diuretică (14). Mercurofilină. Medicament cu acţiune diuretică puternică constînd din asocierea unui compus organomercurial cu teofilina (13). Mercururie (mercur + gr. ouron = urină) Eliminarea de mercur prin urină (9). Merendino. Procedeul procedeu de cură a herniei diafragmatice cu esofag scurt, prin transpoziţia anterioară a esofagului pe cale toracică (11). Mericism (gr. merykismos == care rumegă). Fenomen rar constînd din reîntoarecerea voluntară sau involuntară a alimentelor din stomac în gură, unde sînt din nou masticate (16). Meridianus (lat. = de ia amiază). Linie trasată convenţional pe suprafaţa unui corp sferic sau sferoid, marcînd intersecţia cu un plan care trece prin axul acestuia (1). Meri-diani bulbi oeuli. Linii conveţionale rezultînd pe globul ocular din secţionarea imaginară a acestuia de către planurile perpendiculare pe ecuatorul bulbului, planuri ce conţin polii (anterior şi posterior) ai globului ocular (1). Merioo. Rozător (Meriones Shaivi) folosit în laboratoarele de virusologie, sensibil la virusurile Coxsackie (22). Merlşor. Vaccinum vitidis idaea. Merkel, Friedrich Siegismund, 1845 — 1919. Corpusculul sin. : Corpusculul Grandry- Merkel, Discul Merkel, Disc tactil, Menise tactil, receptor pentru pipăit format dintr-o dilataţie terminală a unui axon în contact cu o celulă epitelială specializată din epiderm (1). Discul Corpusculul Merkel. Merkel, Karl Ludwig, 1812-1876. Filtrul —, Filtrum uentriculi. Pintenul fascicul de travee osoase care pleacă de pe suprafaţa superioară a lamei subtrohanteriene Rodet şi se răspîndeste în evantai spre capul femural (24). Merklen. Semnul pulsaţii ale luetei în insuficienţa aortică (10). Mero- (gr. meros = parte). Element de compunere care introduce în termeni semnificaţia de parţial (32). Meroacranie (mero- + a- + gr. kranion = = craniu). Absenţa congenitală a unei părţi din craniu (1). Meroblastic (mero- -f gr. blastos = germen). Care se divide numai în parte; termenul se referă la oul ale cărui diviziuni de clivaj au loc la polul animal, în prezenţa unei cantităţi mari de vitelus (1). Merocrine (mero- + gr. krinein — a secreta). Vezi Glande merocrine. Merodiastolic (mero- + gr. diastole = dilatare). Termen care defineşte o modificare prezentă numai într-o porţiune a diastolei (10). Merogenot. Porţiune de cromozom care devine ataşată factorului F, în starea Fa. Vezi şi Factorul F (17). Merogonie (mero- + gr. gonos — naştere). Dezvoltare anormală a numai uneia din por- MEROMER 176 MERS DE SFIDARE ţiunile oului, fie a porţiunii care conţine pro-nucleii mascul şi femei fuzionaţi (merogonie diploidă), fie a părţii care conţine nucleul (merogonie partenogenetică) (1). Meromer. Termen definind o parte, un seg-_ ment. dintr-un organism animal întreg (lf. Meromicrosomie (mero- + gr. mikros — = mic + soma = corp). Micşorare anormală a unor părţi ale corpului (1). Meromieloschizis (mero- + gr. myelos = = măduvă + schisis = diviziune). Defect de închidere a tubului neural primitiv, limitat la cîteva segmente ale măduvei spinării (26). Meromiozină. Element molecular component al miozinei, format din 4 meromiozine de tip L (mici, lungi) şi 2 de tip H (mari, groase), dispuse la capetele lanţului (10). Meromixie. Totalitatea proceselor de transfer genetic parţial sau a proceselor de fecundare din conjugarea bacteriană, prin care rezultă un zigot incomplet (17). Meroparestezie (mero- -f- para- + gr. ais-thesis = percepere). Tulburări ale sensibilităţii tactile la extremităţi (4). Merorahischizis (mero- + rahis + gr. schi-sis = diviziune). închidere incompletă a scle-rotomului sau / şi a tubului neural' primitiv, limitată la cîteva segmente ale coloanei vertebrale (26). Merosistolic (mero- -f- gr. systole = contracţie). Termen care defineşte o modificare prezentă numai într-o parte a sistolei (10). Merotomie (mero- + gr. tome = tăiere). Secţionarea unei celuie vii pentru studiul transformărilor ulterioare ale segmentelor sale; prin extensiune termenul este aplicat diviziunii experimentale a organismelor unicelulare, ca amoeba (1). Merozigot (mero- + gr. zygotos = înjugaţi împreună). Zigot incomplet (diploid parţial), rezultat din procesul de conjugare bacteriană cu transfer genetic parţial (17). Merozoit (mero- -f gr. zoon = animal). Formă tînără a parazitului malariei produsă prin segmentarea unui schizont înainte de a pătrunde într-o celulă-gazdă nouă. Merozoiţii sînt găsiţi fie separaţi, fie în schizontul original (31). Merozom (mero- + gr. soma = corp). Me-tamer. Mers. Deprindere motorie prin care se realizează în mod obişnuit locomoţia pe uscat a corpurilor vii care au membre (24). ~ antal-gic, mers anormal datorit unei atitudini antal-gice a bolnavului, din cauza unei afecţiuni a aparatului de statică şi locomoţie (24). ~ în buestru, Stepaj.~calcigrad, mers pe călcîie (24). ~ cosind, mers caracteristic al bolnavilor cu hemiplegie spastică, caracterizat prin faptul că, în cursul mersului, membrul inferior afectat descrie o mişcare semicirculară cu convexi-tatea în afară, din cauza contracturii în extensiune (27). ~ digitigrad, variantă a mersului în echin. La fiecare pas, sprijinul piciorului pe sol se face pe capetele metatarsienelor (24). ~ ebrios, mers caracterizat pr4&imposibilitatea de menţinere a direcţiei, cu deviaţii şi tendinţă de cădere; se întîlneşte la bolnavii cu leziuni cerebeloase şi imită mersul persoanelor în stare de ebrietate (27). ~ echin, mers anormal ,caracterizat prin sprijin digitigrad, datorit piciorului echin. în afecţiunile în care există şi o scurtare a membrului inferior (poliomielită), echinul este compensator al inegalităţii. Dacă membrele inferioare sînt egale ca lungime, mersul echin se însoţeşte de flexiunea genunchiului respectiv (24). ~ în foarfece, mers anormal în care membrele inferioare sînt obligate să calce înăuntrul liniei mediane, încăle-cîndu-se la fiecare pas, datorită contracţiei adductorilor. Este caracteristic pentru poliomielită (24). ~ galinaceu, mers caracteristic al bolnavilor cu paraplegie spastică, caracterizat prin faptul că, în cursul deplasării, ne-putînd flecta membrele inferioare din genunchi din cauza contracturii muşchilor extensori, trecerea din pas posterior în pas anterior este făcută prin deplasarea membrelor în abducţie, ceea ce determină legănarea trunchiului (27). ~ gluteal, mers de sfidare datorit insuficienţei musculaturii fesiere (24). ~ helicopodal, mers în care piciorul descrie semicercuri (4). ~ legănat, sin. : Mers de raţă, mers anormal, în care corpul se înclină mult la fiecare pas în partea membrului inferior de sprijin. Este caracteristic în luxaţia congenitală de şold sau la bolnavii cu miopatii însoţite de atrofia musculaturii pelvilombare (27 ; 24). ~ de paiaţă, mers caracteristic al bolnavilor cu coree acută, fiind însoţit de mişcări involuntare dezordonate (27). ~ paralitic, mers în care picioarele se mobilizează greu, tinzînd a păstra cît mai mult contactul cu solul (4). ~ plantigrad, mers în care sprijinul piciorului pe sol se face cu toată planta (24). ~ de raţă, Mers legănat. ~ salutând. 1. Mers anormal în care corpul se apleacă mult, de fiecare dată cînd sprijinul se face pe membrul inferior bolnav. Aceasta prezintă de obicei o anchiloză vicioasă, în flexiune, a şoldului. Salutul este cu atît mai accentuat, cu cît este mai mare flexiunea care nu poate fi compensată prin lordoză. Este caracteristic pentru coxalgia vicios consolidată (24). 2. Mersul în poliomielită cu paralizie totală a muşchiului cvadriceps, ceea ce obligă bolnavul să-şi fixeze extensiunea genunchiului cu ajutorul mîinii (24). ~ de sfidare, mers anormal în lor- MERS SPASTIC 177 MESMERISM doză exagerată, datorit deficienţei musculaturii posterioare a coloanei şi şoldului, care obligă bolnavul să-şi mute proiecţia centrului de greutate înapoia axelor articulare (24). — spastic, mers dificil din cauza contracturilor în musculatura membrelor inferioare (4). ~ In stea, vezi Babinski-Weil. ~ stepat, Stepaj. ~ tabetocerebelos, tulburare patologică a mersului care îmbracă în acelaşi timp aspectul mersului ataxie tabetic şi al celui ebrios cerebelos (27). ^ tabetospasmodie, tulburare patologică a mersului care se întîlneşte în sclerozele combinate ale măduvei. La mersul ataxie de tip tabetic se asociază spasticitatea determinată de leziunile fasciculului piramidal (27). ~ tatonat, mers caracterizat prin lovirea solului cu călcîiele, datorită unei tulburări în dimensionarea mişcărilor (ataxie) (27). ~ titubant, mers nesigur, cu oscilaţii ale trunchiului, apare la bolnavii cu ataxie (27). Vezi şi : Klapp. Mersalil. Diuretic mercurial folosit de obicei în asociere cu teofilina (13). Mershon. Arcul aparat ortodontic fix, care constă dintr-o bară palatinală fixată pe două inele aplicate pe ultimii molari şi arcuri secundare de diferite forme, fixate pe această bară, care îşi exercită acţiunea separat, pe cîte 1 — 2 dinţi (39). Procedeul procedeu special de confecţionare a tubuşoarelor ortodontice, care constă din conformarea tablei cu ajutorul unui cleşte special şi obţinerea unui tubuşor în formă de jgheab cu două prelungiri orizontale laterale care se fixează de inel prin punctare electrică (39). Mertiolat de sodiu, sin. : Elilmercurtiosali-cilat de sodiu, Tiomersal, Tiomersolat. Substanţă antiseptică solubilă în apă şi în alcool, utilizată în mod curent ca prezervant al sterilităţii produselor biologice. Ca antiseptic se utilizează în concentraţie de 1 /1000, iar ca prezervant 1/10000. Nu are acţiune asupra sporilor bacterieni (3). Mertoxol. Derivat mercuric (acetoximercur- 2-etilhexilfenosulfonic), cu acţiune antiseptică, utilizat în concentraţie de 1 /I 000 (3). M6ry-Cowper (Mery, Jean, 1645 — 1722 ; Cow-per, William, 1666-1709). Glandele Glan-dula bulbourethralis. Mesager (fr. messager), sin. : Informator. Termen utilizat în genetică pentru desemnarea fracţiunii celulare, solubilă, de acid ribonucleic care are o viteză de reînnoire deosebit de rapidă şi care transmite informaţia genetică de la acidul dezoxiribonucleic la proteina pe cale de sintetizare (5). Mesaj (fr. message). în genetică, text particular de informaţie cu conţinut cantitativ şi calitativ dat (17). ~ genetic, întreaga cantitate de informaţie înmagazinată în moleculele ADN — prin distribuţia liniară, într-un anumit fel, a nucleotizilor — pentru un organism dat. Mesajul genetic, alcătuit din unităţi de cod genetic, este caracteristic pentru un organism dat şi este aproximativ acelaşi pentru toate organismele unei specii (17). Mesangium (gr. mesos = mijlociu + aggeion = vas). Mezou conjunctiv situat între ansele capilare ale glomerulului renal (1). Mesealină, sin. : fi-Feniletilaminâ. 1. Amină aromatică cu proprietăţi de alcaloid, sintetizată pe seama unor aminoacizi (fenilalanină, tirozină). în organism este oxidată de benzil-aminoxidaza sau este cuplată cu glutamina* formînd compuşi de conjugare netoxici (5). 2. Alcaloid izolat din Lophophora williamsiT cactus care creşte in Mexic; are proprietăţi psihotomimetice (14). Mesencephalon (gr. mesos = mijlociu + en-kephalos= creier), sin. : Creierul mijlociu. Partea creierului care se dezvoltă din vezicula cerebrală mijlocie; este constituită din lama tec-tală, tegmentul şi pedunculii cerebrali şi este străbătută de apeductul cerebral (1). Mesenteriolum (dim. lat. din gr. mesos = = mijloc + enteron = intestin). Mezenter mic (1). ~ appendicis vermiîormis, sin. : Mesenteriolum processus vermiformis, Mesoappendixy repliu al peritoneului care leagă apendicele vermiform cu mezenterul, ileonul şi cecul; conţine pediculul vasculonervos şi limfaticele apendicelui (1). ~ processus vermiformis, Mesenteriolum appendicis vermiformis. Mesenterium (gr. mesos = mijloc + enteron = intestin), sin. : Mesostenium, Mezenter. 1. Pliu al peritoneului care leagă intestinul subţire cu peretele abdominal posterioi ; conţine vasele sanguine, nervii şi vasele şi ganglionii limfatici ai intestinului subţire (1). 2. Plică membranoasă care uneşte un orfţan de peretele corpului (1). ~ dorsale commune, mezenterul tubului digestiv primitiv, legat de peretele abdominal posterior (1). Mesiodens (gr. mesos = mijloc -f lat dens = dinte). Dinte supranumerar care se dezvoltă dintr-un mugure dentar suplimentar, aflat între cei 2 incisivi centrali superiori. De obicei este mult mai mic şi poate să rămînă inclus, dînd o largă diastemă, alteori apare ca un dinte în plus pe linia mediană a suturii intermaxi-lare (38). Mesmerism. Metodă de tratament bazată pe ipoteza emisă de Fr. Mesmer, potrivit căreia între organismele umane există influenţări reciproce printr-un fluid magnetic. Persoanele înzestrate natural cu un asemenea magnetism pot influenţa favorabil o serie de boli cu substrat nervos. Mesmerismul este socotit un precursor al terapiei prin hipnoză şi sugestie (32). 12 - c. 484 MESO — • 178 MEŞA Mese-, mezo- (gr. mesos = mijloc). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de intermediar, mijlociu (32). Mesoappendix (meso- + lat. appendix = = apendice). Mesenteriolum appendicis v#rmi-formis. Mcsocolon (meso- + gr. kolon = intestin gros), sin. : Mezocolon. Pliu peritoneal care leagă colonul cu peretele abdominal posterior; conţine vasele sanguine, nervii, vasele şi ganglionii limfatici ai acestei porţiuni a intestinului (1). ~ ascenâens, mezou inconstant, liber, de obicei lipit de perete, care leagă colonul ascendent de peretele posterior al abdomenului (1). ~ descendens, mezou inconstant, liber, de obicei lipit de perete, care leagă colonul descendent de peretele posterior al abdomenului (1). ~ sigmoideum, sin. : Mesosigmoideum, mezoul porţiunii sigmoide a colonului (1). ~ transversum, mezou care leagă, constant, colonul transvers de peretele posterior al abdomenului. Separă etajul supra- de cel inframezo-colic (1). Mesoduodenum (meso- + lat. duodenum = = duoden), sin. : Mezoduoden. Porţiunea mezen-terului care, la embrion, leagă duodenul cu peretele posterior al cavităţii abdominale; în dezvoltare dispare aproape complet prin procesele de coalescenţă (1). Mesoesophagus (meso- + lat. oesophagus— = esofag), sin. : Mezoesofag. Mezenterul dorsal al porţiunii inferioare a esofagului embrionar (1). Mesogastrium (meso- -f gr. gaster = stomac), sin. : Mesogastrium ventrale, Mezogastru, Mezogastru ventral. Mezenterul primitiv care leagă porţiunea superioară a intestinului de peretele anterior al abdomenului; din el derivă : epiploonul mic, ligamentul gastrohepatic, ligamentul hepatoduodenal, ligamentele ficatului (1). ~ dorsale, sin. : Mezogastru dorsal, porţiunea gastrică a mezenterului comun dorsal; din el derivă marele epiploon şi ligamentele pancreaticosplenic, gastrosplenic şi gastro-colic (1) ~ ventrale, Mesogastrium. Mesognathion (meso + gr. gnathos = falcă). Porţiunea laterală ipotetică a premaxilei, considerată separat de porţiunea medială (endo-gnathion) (1). Mesohepaticum ventrale. Ligamentum fal-' ci forme hepatis. Mesometrium (meso- + gr. metra = uter). Porţiunea ligamentului larg ataşată direct de uter (1). Mesonephros (meso- + gr. nephros = rinichi), sin. : Mezonefros. Corpul Wolff. Vezi Wolff. ~ paragenitalîs, sin.; Mezonefros cau-dai, partea funcţinală a mezonefrosului, situată caudal de partea genitală, la vertebratele inferioare sau la embrionul vertebratelor inferioare şi superioare; la formele superioare, el persistă ca paradidymis sau paroophoron (1). Mesopulmonum (meso- -f lat. pulmo = plă-mîn). Mezoul embrionar al plămînului, ataşat de mezoesofag (1). Mesorchium (meso- H^fgr. orchis = testicul). Mezoul testiculului fetal prin care acesta este ataşat de mezonefros; la adult este reprezentat de un pliu între testicul şi epidi-dim (1). Mescrectum (meso- + lat. rectum = rect). Pliu îngust de peritoneu care leagă partea superioară a rectului cu osul sacru (1). Mesorinie (meso -f- gr. rhis = nas). 1. în craniometrie, termen desemnînd situaţiile în care apertura piriformis este aproximativ de două ori mai înaltă decît lată, avînd un index nazal de 47 — 50,9 (1). 2. în somatometrie, nas moderat de lung şi lat, avînd indexul înăltime-lăţime de 70-84,9 (1). Mesosalpinx (meso- + gr. salpinx = trompă). Partea superioară a ligamentului larg, care înconjură tuba uterină (1). Mesosigmoideum (meso + sigmoid). Meso-colon sigmoideum. Mesostenium. Mesenterium. Mesothelium (meso- + epiteliu), sin. : Mezoteliu. 1. Tip special de epiteliu care căptuşeşte peretele cavităţii primitive a corpului, situat între somatopleură şi splanhnopleură (1). 2. Epiteliu celular scuamos simplu care căptuşeşte cavităţile pleurală, pericardică, peritoneală şi scrotală (1). Mesovarium (meso- + ovar). Pliu peritoneal care leagă ovarul de faţa posterioară a ligamentului larg; la embrion, face legătura dintre ovar şi corpul Wolff (1). Messae. Rasă de ţînţari din specia Ano-pheles maculipennis, cunoscută ca vector al malariei (31). Messerer. Legea lui lege care încearcă să explice orientarea liniilor de fractură ale craniului în cazul unui agent vulnerant cu suprafaţa mare, dar cu viteză cinetică mică (26). Mesuximidă. Succinimidă antiepileptică; este eficace împotriva micului rău şi uneori în epilepsia psihomotorie (14). Meşaj (fr. mhche = meşă). Umplerea unei cavităţi cu meşe (11). Meşalkin, E. N. Cura procedeu de cură operatorie a canalului arterial prin secţionarea sa şi închiderea capetelor secţionate cu agrafe de tantal (11). Meşă (fr. măche). Fîşie de tifon lungă de aproximativ 1 m şi lată de aproximativ 3—5 cm ai). MET — 179 METAGONIMIAZA. Met-. Vezi Meta-. Meta- (gr. meta = după). 1. Prefix care introduce în termenii compuşi sensul „după” sau noţiunea de schimbare, transformare (32). 2. Prefix care indică un polimer (de ex. metal-dehidă) sau, în chimia minerală, corpuri mai puţin hidratate (32). 3. Prefix care indică, în seria benzenică, derivaţii disubstituiţi în poziţia 1, 3. Prefixul meta se scrie met, dacă termenul la care se ataşează începe cu o vocală (32). Metabolimetru (metabolism -f- gr. metron = = măsură). Aparat pentru măsurarea metabolismului bazai (15). Metabolism (gr. metaballein = a se schimba). Suma proceselor de asimilaţie şi dezasimilaţie, care se desfăşoară într-un organism viu şi care are drept rezultat menţinerea vieţii (5). ~ bazai, consum minim de energie, necesar întreţinerii funcţiilor de bază ale organismului (respiraţie, circulaţie, secreţie), determinat în condiţii de repaus fizic şi psihic complet, la temperatura de 20°C. Determinarea sa este importantă în diagnosticul bolilor endocrine (mai ales în diagnosticul bolilor tiroidiene) (7 ; 15). ~ intermediar, lanţul proceselor de degradare (ca-tabolism) şi de sinteză (anabolism), care contribuie la ciclul continuu al schimburilor dintre protoplasma celulei şi mediul ambiant (5). Metabolit. Substanţă care ia parte la desfăşurarea proceselor de metabolism (5). Metacariocit (meta- + gr. karyon = nucleu -f- kytos = celulă). Vezi Normoblast. Metacelom (meta- + gr. koilos = cavitate). Gelomul propriu-zis, dezvoltat în platoul lateral al mezodermului (1). Metacercar. Formaţiune închistată de formă rotundă şi transparentă, care rezultă din evoluţia cercărilor unor trematode, după ce aceştia îşi pierd coada, iar celelalte chisto-gene au secretat substanţa necesară formării membranei chistului (31). Metacilină. Antibiotic tetraciclinic obţinut prin semisinteză. Se elimină lent, realizînd concentraţii sanguine mari şi durabile, ceea ce permite folosirea a două doze pe zi. Este asemănătoare celorlalte tetracicline ca eficacitate şi efecte nedorite (14). Metacolină. Derivat metilat al acetilcolinei; are proprietăţi parasimpatomimetice, predo-minînd acţiunile vasodilatatorie şi deprimantă cardiacă; este folosită limitat în tratamentul unor afecţiuni vasculospastice perifcrice şi în cazurile rebele de tahicardie (14). Metacon (meta- + lat. conus = con). Vîrful posterior extern (distobucal) al unui dinte molar superior (1). MetacoBid (meta- + lat. conus = con + gr. eidos = formă). Vîrful anterior intern (mezio-lingual) al unui dinte molar inferior (1). Metaconul (meta- -f- dim. lat. conus = con). Vîrf intermediar mic între metacon şi proto-con al dinţilor molari superiori (1). Metacrilat. Ester sau sare a acidului meta-crilic. Metacrilaţii se prezintă în stare lichidă*, sînt inflamabili şi se polimerizează cu uşurinţă. Se folosesc pentru obţinerea sticlei organice (ple-xiglass) şi a unor copolimeri cu alţi compuşii nesaturaţi (5). ~ de metil, răşină sintetică folosită în stomatologie şi în ortopedie la confecţionarea protezelor. Se găseşte sub forma de lichid ce conţine molecule de metil metacrilat, izolate şi pulbere care conţine molecule ce s-au< unit între ele în lanţuri foarte lungi. Pulberea se amestecă cu lichidul şi se face polimerizarea. fie Ia rece, spontan (autopolimerizare), fie prin-încălzire (termopolimerizare) (38). Metacriptozoit. Stadiu în evoluţia parazitului malariei, care urmează celui de criptozoit şi precede invadarea globulelor roşii (31). Metacromazie (meta- -f- gr. chroma = culoare). Fenomenul prin care, după colorare*, ţesutul apare colorat altfel decît soluţia colorantă, fapt explicat prin punerea în libertate a bazei colorante, care prezintă un alt spectru, de absorbţie decît sarea colorată, sau prin deplasarea echilibrului în favoarea tautomerulur. metacromatic (2). Metacronoză (meta- -f gr. chronos = timp)^ Modificări în timpul de cronaxie al nervilor şi muşchilor, constînd de obicei din scăderi ale acestuia (4). Metadonă, sin. : Mecodin. Analgezic de tip morfinic, folosit şi ca deprimant al respiraţiek şi antitusiv; produce eufomanie (13). Metafază (meta- + gr. phasis = fază, aparenţă). Stadiu mijlociu al mitozei, în care cromozomii se găsesc aproape într-un singur plan,, la ecuatorul fusului, formînd platoul ecuatorial ; urmează profazei şi precede anafaza (1). Metafiză (meta- -f gr. phyein = a creşte).. Partea osului care face legătura între epifiză şi diafiză. La copil, metafiza are în mijloculi ei, transversal, cartilajul de creştere (24). Metafosîataze. Enzime care catalizează procesele de hidratare a anhidridelor ciclice ale acidului fosforic, rezultînd polifosfaţii liniari corespunzători (5). Metagonimiază. Boală parazitară întîlnită în special în unele regiuni din Asia, determinată de trematodul Metagonimus yokogawai;' în infestări mai masive se însoţeşte de tulburări digestive. Omul se infestează prin intermediul peştilor parazitaţi, care servesc drept, a doua gazdă intermediară (31). METAGONIMUS 180 MET APLAZIE INDIRECTA Metagonimus. Gen de parazit din familia Heterophideae, clasa Trematoda. Specie m ai importantă: M. yokogawai, parazit intestinal la om, putînd provoca metagonimiaza <31). Metagranulocit (meta- -f- granulocit). Me-tamielocit. Metal (lat. metallum). Element electropo-sitiv, care în procesele' de electroliză migrează la catod şi ai cărui oxizi dau oxiacizi în combinaţie cu apa. în organisme au fost identificate un mare număr de metale : calciu, sodiu, potasiu, magneziu, fier, zinc, cupru, nichel, cobalt, mangan, aluminiu, plumb, titan, stibiu, molibden; printre oligoelemente au fost semnalate şi vanadiul, rubidiul, cesiul, litiul, ba-riul, stronţiul, argintul şi cromul (5). ~ Prinz, varietate de metal cu punct de fuziune la temperaturi joase, asemănător melotului; este folosit la confecţionarea matricei şi patricei în protetica dentară (38). Vezi şi: Babbit, Newton, Rose. Metalergie (meta- + alergie). Stare care apare în cadrul alergiei specifice şi în care organismul reacţionează faţă de alte substanţe în acelaşi fel ca şi faţă de alergenul specific (3). Metalizare. 1. Depunere pe tegument sau *şi în profunzimea lui, a particulelor de metal, la locul de contact al pielii cu un conductor electric (23). 2. Procedeu tehnic pentru acoperirea obiectelor cu un strat metalic protector; prezintă riscul de expunere la aerosoli metalici toxici (9). Metaloid (metal + gr. eidos = formă). Element electronegativ, care în procesele de electroliză migrează la anod şi ai cărui oxizi dau baze în combinaţie cu apa. în organisme au fost identificate un mare număr de metaloide : carbon, oxigen, azot, sulf, fosfor, clor, fior, brom, iod, arsenic, siliciu, bor (5). Metamer (meta- + gr. meros — parte), sin.: Merozom. Unul din seria liniară de segmente, mai mult sau mai puţin similare, ale corpului, aparţinînd diferitelor animale (1). Metamerism. Repetiţia părţilor sau segmentelor mai mult sau mai puţin similare, din care este alcătuit corpul unui animal. Vestigii ale acestui mod de alcătuire persistă şi în unele structuri anatomice ale omului (1). Metamfetamină. Amină de trezire, înrudită cu amfetamina; are proprietăţi stimulante psi-homotorii marcate şi proprietăţi simpatico-mimetice relativ slabe (14). Metamielocit (meta- -f gr. myelos = mă- duvă + kytos = celulă), sin. : Metagranulocit. Element celular intermediar din seria granulo-citară, între mielocit şi granulocitul nesegmentat. Citoplasma şi granulaţiile prezintă caracterele granulocitelor complet maturate, nucleul prezintă structura nucleului mielocitului, dar ceva mai condensat şi cu forma modificată (nucleu scobit). Normal, nu apare în sîngele circulant (19). Metamorfopsie (meta- -f gr. morphe = formă + opsis = vedere). Vedeţe ^.deformată a obiectelor, datorită unor 'boli '&le retinei sau imperfecţiunii mediilor optice (28). ~ cerebrală, metamorfopsie determinată de leziuni ale regiunii temporoparietoocccipitale a creierului (27). Metamorfoză (meta- + gr. morphosis = formare). 1. Schimbare în formă, structură sau funcţie (32). 2. Trecere dintr-un stadiu inferior al dezvoltării la altul (de ex. transformarea din forma embrionară în cea de larvă şi de maturitate sexuală la insecte) (32). Metanal. Formaldehidă. Metandienonă. Derivat steroidic cu acţiune anabolizantă puternică şi efecte androgene reduse, indicat în diferite stări care necesită un aport proteic deosebit, în special în stările postoperatorii, convalescenţă, distrofii musculare, întîrzieri ale creşterii şi pubertăţii (13). Metandriol. Steroid cu acţiune anabolizantă proteică (13). Metandrostenolon. Steroid cu acţiune anabolizantă proteică (13). Metanephros (meta- + gr. nephros = rinichi). Rinichiul permanent sau definitiv al reptilelor, păsărilor şi mamiferelor; se dezvoltă la om din partea caudală a cordonului nefro-genic, în asociere cu mugurele ureteric al canalului mezonefrotic (1). Metanol. Alcool metilic. Metantelină. Compus cu acţiune anticoli-nergică parasimpatolitică şi ganglioplegică ; este folosită pentru efectul său relaxant asupra muşchilor netezi ai tractului gastrointestinal, biliar şi genitourinar; diminuează secreţiile digestive (13). Metaplasmă (meta- + gr. plasma = formaţie). Incluziuni elaborate în protoplasma celulară (1). Metaplazle (meta- + gr. plassein = a forma). Schimbarea structurii unui ţesut, ca proces de acomodare şi adaptare, în funcţie de modificările mediului; poate fi fiziologică (de ex. metaplazia osoasă în procesul de osteogeneză) şi patologică, de obicei ca urmare a unor procese inflamatorii de lungă durată (de ex. transformarea epiteliului cilindric al endocervixului în epiteliu malpighian) (2). ~ directă, trecerea unui ţesut în altul, fără proliferare de celule (de ex. trecerea ţesutului conjunctiv în ţesut osos sau trecerea celulelor conjunctive în osteo-blaste) (2). ~ indirectă, metaplazie avînd la bază o proliferare celulară, care la început constituie un ţesut nediferenţiat; ulterior, prin METAPLAZIE MIELOIDÂ AGNOGENÂ 181 METEORISM diferenţiere, se ajunge la un ţesut deosebit de cel iniţial (2). ~ mieloidă agnogenă, termen folosit de unii autori pentru mielofibroză (19). ~ progresivă, sin. : Metaplazie prosoplasticâ formă de metaplazie în care ţesutul rezultat din procesul de metaplazie este mai diferenţiat decît cel care l-a precedat (de ex. apariţia celulelor hepatice în locul epiteliului canalelor biliare) (2). ~prosop!astică, Metaplazie progresivă. Metapneumonic (meta- -f pneumonie). Care survine după vindecarea unei pneumonii (2). Metaproteină. Albuminat. Metaqualonă. Derivat de chinazolină folosit ca hipnotic (14). Metaraminol. Amină simpatomimetică cu acţiune asemănătoare efedrinei; produce vaso-constricţie durabilă, bronhodilataţie, stimulează respiraţia; se foloseşte în tratamentul colapsului, ca decongestiv local şi ca antiast-matic (14). Metarteriolă (meta- + dim. lat. arteria = arteră), sin. Capilar arteriolar, Capilar jonc-ţional, Precapilar. Vas de sînge intermediar ca poziţie şi ca structură caracteristică între arteriolă şi un capilar adevărat (1). Metarubricit (meta- + lat. rubrum = roşu + gr. kytos = celulă). Vezi Normoblast. Metascolex (meta- + gr. skolex = vierme). Scolex mort din nisipul hidatic. Nu se colorează cu soluţia Lugol (31). Metasifilis. Parasifilis. Metastazare (gr. metastasis = deplasare), sin. : Metastază. Transportul unor elemente celulare sau materiale organice sau anorganice, pe cale sanguină sau pe cale limfatică, din locul în care se află la distanţă, unde determină noi focare ale bolii de bază sau alte leziuni (2). Metastază (gr. metastasis = deplasare). 1. Metastazare. 2. Leziune apărută printr-un proces de metastazare (2). ~ calcică, transportul sărurilor de calciu de la nivelul scheletului în anumite organe (plămîn, rinichi), în unele cazuri de spoliere a sărurilor minerale din schelet (osteomalacie) (2). ~ neoplazică, grefarea celulelor neoplazice la distanţă de locul lor de formare, în diferite organe şi ţesuturi, transportate pe cale sanguină sau limfatică, prin permea-bilizarea realizată de depolimerizarea muco-polizaharidelor şi emiterea de pseudopode de către celule canceroase dotate cu această proprietate (2). ~ osoasă, tumoare malignă propagată secundar la schelet prin metastazare. Mai frecvent localizată la coloana vertebrală şi bazin, metastaza reproduce macroscopic structura citologică a organului de provenienţă (24). ~ septică, localizare secundară a unui agent infecţios diseminat pe cale sanguină de la un focar septic preexistent (8). Metatars (meta- -f gr. tarsos = tars). Me-tatarsus. Metatarsalgie (meta- + gr. tarsos = tars + + algos = durere). Termen generic folosit de autorii francezi pentru durerile de la nivelul capetelor metatarsienilor (24). Metatarsus (meta- + gr. tarsos = tars), sin. : Metatars. Porţiune a scheletului piciorului situată între oasele tarsiene şi falange, conţinînd 5 oase metatarsiene (1). ~ adductocavuş, diformitate a piciorului, în care un proces de metatarsus adductus este asociat cu un picior cav (24). ~ adductovarus, deformaţie complexă a piciorului constînd din deviaţia porţiunii sale anterioare către linia mediană, asociată cu ridicarea marginii interne, călcîiul rămînînd în poziţie neutră sau în uşor valgus; este cauzată de retracţia ţesuturilor moi, cu deformarea oaselor, întîlnită numai la bătrîni şi datorită unor cauze complexe (1). ~ adductus, deformare congenitală a piciorului constînd din deviaţia părţii anterioare a piciorului către linia mediană, călcîiul rămînînd în poziţie normală sau în uşor valgus. La naştere nu există această deformare, deviaţia metatarsului fiind produsă de retracţia ţesutului moale. La bătrîni, deformarea oaselor se poate produce datorită unei adaptări secundare (1). ~ atavicus, diformitate congenitală constînd din existenţa unui prim metatarsian mai scurt (24). ~ latus, Picior plat anterior. ~ varus, sin. : Pes antice adductus. 1. Diformitate congenitală în care antepiciorul este răsucit astfel, încît calcă numai pe marginea sa externă, planta privind median (24). 2. Derotarea în afară a primului metatarsian, care însoţeşte de obicei hallux valgus (24). Metathalamus (meta- + gr. thalamos = cameră dinăuntru). Corpii geniculaţi lateral şi medial ai diencefalului (1). Metatraumatic (meta- + gr. trauma = rană). Apărut nemijlocit, ca urmare a unui traumatism (4). Metatrombină. Derivat inactiv de fibrină, format în timpul procesului de retracţie a cheagului (15). Metenamină, sin. : Acetoform, Aminoform, Hexametilentetramină, Hexaminâ. Compus organic rezultat din condensarea formaldehidei cu amoniacul. Administrat oral se elimină prin urină, eliberînd în mediul acid urinar formal-dehidă, cu acţiune antiseptică locală (13). Metencephalon (meta- + gr. enkephalos = creier). Partea superioară a rombencefalului care dă naştere cerebelului şi punţii Varoli (1). Meteorism (gr. meteorizein = a ridica în aer). Distensia abdomenului prin acumulare METEORO —■ 182 METILFENOBARBITAL de gaze fie în intestin în cursul unor afecţiuni digestive, fie în spaţiul peritoneal (pneumo-peritoneu) (16). Meteoro- (gr. meteoros = ridicat în aer). Elemet de compunere care introduce în ţer^ meni referirea la fenomenele meteorologice (32). Meteorobiologie (meteoro- + gr. bios = viaţă + logos = ştiinţă). Studiul acţiunii condiţiilor atmosferice asupra vieţuitoarelor (4). Meteorolabilitate (meteoro- -f lat. labilis = = nestabil). Sensibilitate crescută la schimbările de vreme cu apariţia unor tulburări subiective (cefalee, insomnie sau somnolenţă, fenomene vegetative, în special vasculare etc.) (20). Meteorologie (meteoro- + gr. logos = ştiinţă). Studiul condiţiilor atmosferice şi al vremii (4). ~ medicală, parte a meteorologiei care studiază relaţiile dintre diverşii factori atmosferici, influenţa lor asupra echilibrului biologic al organismelor şi condiţiile patologice care pot apărea ca urmare a influenţei acestor factori (4). Meteoropat (meteoro- + gr. pathos = boală). Persoană care reacţionează patologic la schimbările de vreme (20). Meteoropatologie (meteoro- + gr. pathos = boală + logos = ştiinţă). Ştiinţa care se ocupă cu raporturile dintre patologia umană sau animală şi fenomenele meteorologice, studiind stările morbide declanşate de fenomenele naturale (32). Meteorosensibilitate (meteoro- + lat. sensibi-litas = sensibilitate). Sensibilitate la schimbarea vremii. Este un fenomen biologic general : reacţiile excesive pot duce la tulburări subiective neplăcute (meteorolabilitate) sau chiar la declanşarea unor boli (20). Meteorotropism (meteoro- + gr. trepein = a întoarce). Modificări favorabile sau nefavorabile provocate de acţiunea condiţiilor atmosferice asupra organismelor (4). Metformmă. Compus diguanidic cu acţiune hipoglicemiantă, activ pe cale bucală; este util în tratamentul unor forme de diabet (13). Methemalbumină. Complex circulant, format din unirea dintre hematină cu o albumină. Reprezintă semnul unei hemolize intravasculare, indiferent de origine (19). Methemoglobină. Derivat de hemoglobină în care complexul porfirinic feros este convertit în forma ferică. Nu se combină cu oxigenul, deci este inutilizabilă pentru respiraţie. Intoxicaţiile cu anilină, fenacetină, acetanilidă, sulfo-namide etc. pot duce la formarea de methemoglobină. Există şi methemoglobină congenitală sau familială, asemenea cazuri putînd constitui adevărate enzimopatii datorită lipsei methe- moglobinreductazei sau difosfopiridinnucleotid-diaforazei (19). Methemoglobinizant. Vezi Toxice methemo-globinizante. . Methylenum coeruleum. Albastru de metilen. Metieilină. Dimetoxifepilpenicilină obţinută prin semisinteză. Este activă de stafilococii insensibili la benzilpenicilină, fiind rezistentă la penicilinaza secretată de aceştia. Nu este eficace pe cale orală, deoarece este distrusă de sucul gastric acid, ceea ce impune administrarea în injecţii intramusculare (14). Metilamină. CH3—NH2. Amina metanului, bază alifatică produsă prin degradarea micro-biană anaerobă a unor protide. Este dotată cu proprietăţi de mezocatalizator (5). Metilare. Proces chimic de fixare a unei grupări metil pe o moleculă. în organism, meti-larea este folosită pentru detoxifierea unor produşi şi are loc prin intermediul nucleoti-dului metioninei (S-adenozilmetionină, metio-nină „activată”) la nivelul ficatului, rinichiului, splinei, creierului, intestinului subţire, plămî-nilor şi muşchiului cardiac. Sînt supuse proceselor de metilare o serie de amine alifatice (acidul guanidoacetic, noradrenalina, dimetila-minoetanolul), de substanţe cu heterociclu azotat (piridină, histamina), de fenoli (acizii mono-, di- şi trihidroxibenzoici), precum şi de tiopirimidine (tiouracilul) (5). Metilbenzen. Toluen. Metilbromură de homatropină. Alcaloid cu acţiune parasimpatolitică, folosit ca antise-cretor şi antispastic al tractului gastrointes-tinal (13). 2~Metil- (1, 3) -butadienă. Izopren. Metilcarnozină, sin. : Anserină, Alaninme-tilhistidinâ. Dipeptid compus din (â-alanină şi histidină metilată. Este prezent în muşchii păsărilor şi are structură similară cu aceea a carnozinei, dipeptidul din muşchii mamiferelor (5). Metilceluloză. Eter metilic al celulozei; este folosit ca laxativ de volum, precum şi pentru realizarea unor forme farmaceutice (13). Metilergometrină. Derivat semisintetic al ergometrinei, cu acţiune ocitocică intensă şi durabilă, avînd aceleaşi indicaţii ca aceasta ; se foloseşte sub formă de tartrat sau maleat (14). oMetilfenetilamină. Amfetamină. Metilfenidat. Substanţă înrudită cu amfetamina; este un stimulant psihomotor cu efecte simpatomimetice slabe, fiind indicat în depresiuni nervoase, intoxicaţii acute cu hipnotice şi ca accelerator al trezirii din narcoză (14). Metilfenobarbital, sin. : Mefobarbital, Pro-mi nai. Derivat barbituric cu acţiune sedaţi vă şi antiepileptică (13). METILHISTAMINÂ 183 METODA GIPSULUI OCLUZIV Metilhistamină. Produs de degradare a his-taminei, găsit în urina umană (15). 3-Metilindol. Scatol. Metilmorfină. Codeină. Mctiloxidare. Proces biochimic de înlocuire a unui radical metil prin gruparea carboxilică. Asemenea procese au loc în cazul co-oxidării unui acid gras sau în cazul trecerii de la colesterol la acizii biliari (5). Metilparafinol. Metilpentinol. Metilpentinol, sin. : Metilparafinol. Alcool acetilenic terţiar folosit ca sedativ, hipnotic cu acţiune rapidă şi de durată medie, anticon-vulsivant; are efect sinergie cu barbituricele (13). Metilpentoze. Aldopentoze în care un hidrogen de la carbonul 5 este substituit cu un metil. Se deosebesc de hexoze prin faptul că al 6-lea carbon (al radicalului metil) nu poartă funcţie alcoolică. Printre metilpentoze se numără ram-noza, fucoza, rodeoza, chinovoza (5). Metilprednisolon. Derivat steroidic cu acţiune antiinflamatorie, antialergică şi analgezică, activ în insuficienţa corticosuprarenală gravă, stări de şoc, reacţii alergice grave (13). Metilrozanilină, sin. : Violet de genţianâ. Colorant, derivat de trifenilmetan, folosit ca antihelmintic (activ în oxiuriază), topic bac-tericid şi antifungic (13). Metiltestosteron. Steroid cu acţiune andro-genă şi, mai ales, anabolică (7). Metiltiouracil. Antitiroidian de sinteză; administrat pe cale orală inhibează procesele de formare si de secreţie ale hormonilor tiroidieni (13). Metiltransferază. Enzimă care catalizează procesul de transfer al grupării metil de la metionina „activată” (S-adenozilmetionină) la un acceptor (5). 5-Metiluracil. Timină. Metimazol. Tiamazol. Metionină. CH3.S.(CH2)2.CH.(NH2). COOH. Tioaminoacid monoaminomonocarboxilic cu rol important în metabolismul intermediar, precursor al altor tioaminoacizi; contribuie la echilibrul lipidic în ţesutul hepatic prin efectul lipotrop pe care îl manifestă; sub formă „activată'' (S-adenozilmetionină) cedează grupări metil, contribuind la procesele de metilare etc. împreună cu cistina, este un aminoacid esenţial, fiind necesar în alimentaţia zilnică a adultului în concentraţii de aproximativ 0,4% (5) Metisergidă. Derivat al acidului lisergic cu acţiune antagonistă faţă de 5-hidroxitripta-mină, folosită ca antimigrenos şi în tratamentul carcinoamelor secretorii de 5-hidroxitriptami-nă (14). Metodă (gr. methodos, de la meta- + gr. odos = cale). 1. Mod raţional de cercetare a unei probleme sau complex de probleme (32). 2. Mod raţional de efectuare a unei anumite operaţii: tratament al unei boli, act chirurgical, proces chimic, analiză etc. (32). ~ asociaţiei libere, metodă psihologică în care subiectul redă asociaţia ideilor şi sentimentelor sale aşa cum apar ele, spontan, în conştiinţa sa (32). ~ bilanţului nutritiv, metodă pentru determinarea cantităţii de energie adusă de un regim alimentar prin calcularea diferenţei dintre căldura de combustie a alimentelor ingerate şi aceea dată de excreta. Pentru corecţie se determină şi diferenţa dintre cantitatea de azot adusă de alimente şi aceea eliminată prin excreţii (5). ~ braziliană, metodă de tratament al anevrismelor prin aplicaţii locale (intraanevris-male) de curent continuu (10). ~ citoenzimatică, metodă de determinare a activităţii enzimatice intracelulare (peroxidaze, oxidaze, fosfataze, dehidrogenaze etc.); este utilizată în diagnosticul diferenţial al diferitelor hemopatii (19). ~ diluţiei, tehnică general utilizată în biologie, bazată pe scăderea — de obicei exponenţială — a concentraţiei (activităţii) unei substanţe indicatoare (colorant macromoiecular, izotop etc.) în sînge, datorită eliminării ei prin diversele emonctorii care trebuie explorate (rinichi, ficat, plămîn) sau fixării de diferite organe (tiroidă, măduvă osoasă). Din punct de vedere hemo-dinamic, metoda este utilă în determinarea debitului cardiac, vitezei de circulaţie, volumelor sanguine (total, intratoracic, pulmonar, cardiac stîng) etc. (10). ^ dublu-orb, metodă întrebuinţată în farmacologia clinică, constînd din folosirea medicamentului de studiat şi a unui placebo sau substanţă de referinţă sub forme identice, care să nu poată fi recunoscute nici de bolnav, nici de medicul care face tratamentul. în consecinţă, este exclusă componenta psihică ce poate denatura rezultatele cercetării. Metoda dublu-orb este utilă mai ales în cazul medicamentelor cu acţiuni slabe sau moderate, care nu pot fi obiectivate cu uşurinţă (14). ~ ecranelor, metodă folosită pentru determinarea pulberilor din aer, utilizînd suprafeţe de dimensiuni cunoscute pe care se depun pulberi care ulterior sînt analizate; este o variantă a metodelor de recoltare a pulberilor prin sedimentare (20). ~ cu fluoresceină, metodă folosită pentru diagnosticul morţii reale; se injectează în epi-gastru sau în flanc 2 g fluoresceină sau soluţie alcalină de fluoresceină 1/5; în cazul morţii aparente, datorită absorbţiei în sînge şi difuzi-bilităţii rapide, apare o coloraţie galbenă a conjunctivei şi mucoaselor (23). ^ gipsului oclu-ziv, metodă de tratament al fracturilor deschise sau plăgilor de orice natură, constînd din tratamentul local al plăgii, urmat de aplicarea unui aparat gipsat închis, care împiedică orice manevră ulterioară la nivelul plăgilor, pînă METODE GNATOSTATICE 184 METOHEXITAL la vindecare (24). Metode gnatostatiee. Diferite metode de precizare prin măsurători a devierilor dentomaxilare în cele 3 planuri de orientare (39). ~ eu hipobromit de sodiu, măsurarea gazelor (N şi C02) degajate de ureea descom-^ pusă în prezenţa hipobromitului (5). ^ izolării^ (Sherrington), Metoda sensibilităţii reziduale. ~ mediilor mobile, metodă de ajustare a seriilor dinamice cu oscilaţii mari, în scopul de a nivela aceste oscilaţii. Dacă seria are x19 x2, • . . , xn termeni, se pot alege cîte 3 termeni pentru calculul mediei mobile : — _ ^i~f~ #2 X3 . — _ Xj — . Xji — 3 ■ x4 — xn— l~f" %n , ... Xn—i— 3 3 După cum se observă, media astfel calculată este „mobilă”, întrucît se deplasează de-a lungul întregii serii (37). ~ celor mai mici patrate, metodă de ajustare a datelor întemeiată pe principiul că suma patratelor diferenţelor dintre mărimile reale, y, şi mărimile obţinute prin ajustare y' adică e (y—y')2, trebuie să fie minimă (7). ~ Monte-Carlo, Metoda numerelor aleatorii. ~ numerelor aleatorii, sin. : Metoda Monte-Carlo, metodă statistică pentru reprezentarea unui sistem fizic sau matematic printr-un procedeu de selecţie guvernat de legile teoriei probabilităţilor. Soluţiile unor sisteme de ecuaţii sînt considerate ca probabilităţi într-un proces stochastic, obţinînd aproximări pe baza legii numerelor mari. Metoda numerelor aleatorii a fost folosită în studiul stochastic al creşterii populaţiilor, răspîn-dirii epidemiilor, formării coloniilor de elemente hematopoietice în splină etc. (37). ~ restului senzitiv, Metoda sensibilităţii reziduale. ~ rezistenţei maxime (Grossiord), metodă de reeducare funcţională, recomandată în tratamentul urmărilor poliomielitei, în care contracţiile au loc sub rezistenţa maximă pe care poate să o învingă muşchiul (24). ~ sensibilităţii reziduale, sin. : Metoda izolării, Metoda restului senzitiv, metodă pentru determinarea derma-toamelor, utilizată de Sherrington la pisici şi maimuţe. Pentru a determina exact suprafaţa ocupată de o singură rădăcină spinală s-au secţionat ' 3 rădăcini deasupra şi 3 rădăcini dedesubtul rădăcinii care este cercetată. Zona sensibilă a pielii, limitată sus şi jos de o zonă anestezică, indică zona de distribuţie a rădăcinii intacte (27). ^ stenozelor artificiale, metodă bronhometrică de măsurare a calibrului bron-hial cu ajutorul unor diafragme sau tuburi diferit calibrate interpuse în drumul aerului expirat şi care modifică debitul sau presiunea acestuia în momentul în care diametrul lor scade sub cel bronhial (34). ~ stratului subţire, metodă radiologică de examinare a mucoasei tubului digestiv, a lumenului bronhial sau a . altor organe cavitare cu ajutorul unei mici cantităţi de substanţă de contrast, care se mulează pe neregularităţile, orgaijidui de exa- > minat (36). ~ ureazică, dozarea amoniacului degajat de ureea supusă acţiunii ureazei (5). ~ verosimilităţii maxime, metodă de estimaţie a unui parametru necunoscut, cu ajutorul căreia se defineşte o repartiţie; constă din punerea condiţiei ca valoarea cea mai verosimilă pentru acest parametru să fie valoarea maximă a funcţiei de verosimilitate (L) (37). Vezi şi: Abbot, Abee-Estlander, Acker-mann, Addis, Albanese, Arce-Alivisatos, Ashby, Aubry-Giraud, Baer, Baunscheidt, Beck, Bei-jerinck, Benedict, Bergoni6, Bertrand, Bial, Biel-schowski, Bobath, Bonnaire, Broemser-Ranke, Bryant, Bull, Burri, Calot, Canfield-Sturman, Caroli, Carrel, Ghervin, Claou6, Claudius, Cou-teaud, Cr6d6, Crowe, Gutler, Dalldorf, Dames-hek, Delalande, Delmas, Delore, Deniges, Don-ders, Douglas-Haldane, Doumer, Dubau, Duc-hosal-Sulzer, Duke, Eblinghaus, Eggleston, Elson-Morgan, Epstein, Filatov, Filipi, Fink, Fink-Ottingen, Folin-Ronchese, Fosse, Fried-land, Fulleborn, Ganter, Georgescu, Gerota, Gomori, Grigaut, Grishman, Grossich, Hay, Hessing, Hicks, Hurtado-Fray, Iakovenko,, Ia-zîkov, Ivy, Kabat, Karber, Kenny, Kjeldahlr Kobrak, Koch, Kowarsky, Krauss, Krebs-Henseleit, Kreuzfuchs, Kumagawa-Suto, La-borde, Laborit, Lattes, Lee-White, Lehmans-Vinzent, Leroux, Lohr, Lorenz, Lucas-Cham-pionniere, Mallet-Guy, Marique-Gaeter, Mas-selon, Momburg, Morin, Moşkov, Mudl, Muller, Nasta, Nicloux, Nikolaev, Noyon, Oberst, Orr, Paci-Lorenz, Pachon, Pajot, Papp, Pas-teur, Pauling, Phelps, Pijper, Proetz, Puzos, Quick, Rainer-Burrough, Reed-Muench, Rey-nolds-Ollier, Riberi, Roger, Romer, Sahli, Sa-kel, Sanetis, Sargnon, Sato-Sekiya, Scanzoni, Schellong, Schmidt, Schiiffner, Schultze, So-rensen, Sourdille, Stacke, Stansfeld-Webb Stracker-Ţipkin-Hurghin, Stroganov, Svedberg, Teleman-Langeron, Temple-Fay, Thorton,Bond Van den Bergh, Vaquez-Bordet, Veit Smellie, Voron, Warburg, Wetler-Boger, Widmark, Zaţepin şi Abarbannel, Zwelzer. Metodologie (metodă + gr. logos = ştiinţă). 1. Studiul metodelor de cercetare ştiinţifică (32). 2. Totalitatea metodelor de cercetare utilizate într-o ştiinţă (32). Metohexital. Barbituric cu acţiune de foarte scurtă durată, folosit ca narcotic în administrare intravenoasă; este deosebit de activ şi poate produce deprimare respiratorie (14). METOMANIE 185 METROTERAPIE Metomanie (gr. methe = beţie + mania = nebunie). Alcoolomanie. Metopagus (gr. metopon = frunte + pagos = care este fixat). Craniopagus frontalis. Metopic (gr. metopon = frunte). 1. Care aparţine părţii anterioare a craniului (frontal) <1). 2. Aparţinînd la, sau desemnînd un craniu cu o sutură mediofrontală (1). Metopion (gr. metopon = frunte). Punct cra-niometric situat la încrucişarea liniei care uneşte punctele cele mai înalte ale eminenţelor frontale cu planul sagital (1). Metopon. Derivat semisintetic de morfină folosit ca analgezic puternic; are efecte secundare nedorite mai slabe decît ale morfinei (deprimare respiratorie, vomă, constipaţie); poate provoca eufomanie (14). Metopopagus (gr. metopon = frunte + pa-gos = care este fixat). Craniopagus frontalis. Metopromazină. Derivat de fenotiazină cu acţiune neuroleptică, vagolitică, simpatolitică, antiemetică; măreşte acţiunea hipnoaneste-zicelor (13). Metotrexat. Analog chimic şi antagonist metabolic al acidului folie; este folosit în tratamentul leucemiei acute, în special la copii (13). Metoxamină. Amină simpatomimetică cu acţiune vasoconstrictorie puternică şi relativ durabilă, folosită în tratamentul stărilor hipo-tensive şi colapsului (14). Metoxifluran. Eter diclordifluoretilmetilic; este un narcotic cu acţiune intensă, provocînd analgezie şi relaxare musculară de bună calitate, dar este relativ toxic (14). Metras. Sonda cateter de cauciuc semi-rigid utilizat pentru introducerea unei substanţe medicamentoase sau de contrast într-o bronhie segmentară (34). Metrioeefalic (gr. metrios = moderat + kephale = cap). Termen folosit pentru cutia craniană în care arcul vertexului este moderat în înălţime (nefiind nici acrocefalic, nici platice-falic) (1). Metrită (gr. metra = uter + -ită), sin. : Mio-metritâ. Inflamaţie a parenchimului uterin, de cele mai multe ori ca urmare a unor leziuni en-dometriale (2). ~ acută, inflamaţie acută a uterului, care se manifestă prin febră şi dureri abdominopelviene, cu iradieri în regiunea lom-bosacrată. Metrita acută poate fi, catarală, supurată (purulentă) sau, în mod excepţional, gangrenoasă (18). ~ cervicală, Cervicită. ~ cor-poreală, formă de metrită care interesează corpul uterin (18). ~ cronică, inflamaţie cronică a uterului, care interesează mucoasa uterină, stratul muscular sau membrana seroasă. Are o evoluţie lentă, succedînd fazei acute sau suba-cute (18). ~ disecantă, metrită supurată cu abcese multiple, ducînd la eliminarea unor fragmente endomiometriale (18). ~ gangrenoasă, formă foarte gravă de inflamaţie uterină provocată de germeni anaerobi, caracterizată prin eliminarea unor fragmente uterine sface-late (18). ~ post-abortum, inflamaţie a uterului în urma unui avort, de obicei provocat (18). ~ post-partum, inflamaţie a uterului survenită după o naştere (18). ~ puerperală, stare piilolo-gică a puerperalităţii caracterizată printr-o inflamaţie endosaiometrială, acută sau subacută (18). Metro- (gr. metra = uter). Element de compunere care introduce în termeni referirea la uter (32). Metrocit (gr. meter = mamă + kytos = celulă). Termen ieşit din uz pentru megalo-blast (1). Metroelitrorafie (metro + gr. elytron = teacă + rhaphe = sutură). Intervenţie chirurgicală care urmăreşte unirea peretelui vaginal anterior sau a feţei anterioare a colului uterin cu peretele posterior al vaginului (18). Metroflebită (metro- + gr. phleps = venă + -ită). Inflamaţie a venelor uterine în inflamaţia puerperală (2). Metromanie (metro- + gr. mania = nebunie). Nimfomanie. Metronidazol. Derivat de nitroimidazol; are acţiune toxică puternică faţă de Trichomonas vaginalis (13). Metropatie (metro- + gr. pathos = boală). 1. Termen folosit de Aschoff pentru leziunile neinflamatorii cronice ale uterului (procese degenerative, atrofice sau hiperplastice, tulburări circulatorii) (2). 2. Termen generic pentru orice afecţiune uterină (2). ~ hemoragică, afec-, ţiune endocrină, avînd la bază o stare de hiper-foliculinie şi caracterizată prin metroragii şi aspect de hiperplazie glandulochistică a mucoasei (2). Metroperitonită (metro- + peritoneu + -ită). Inflamaţie a uterului cu difuzare peritoneală a procesului (2). Metroptoză (metro- + gr. ptosis = cădere). Poziţie coborîtă a uterului în axul vaginului (18). Metroragie (metro- -f- gr. rhegnynai = a curge). Scurgere de sînge de provenienţă uterină, prin vagin, produsă în afara fluxului menstrual (18). Metroree (metro- -f- gr. rhoia = curgere). Scurgere mucoasă sau seroasă provenind din cavitatea uterină (18). Metroterapie (metro- + gr. therapeia = tratament). Metodă psihoterapică prin măsurătoare. Demonstrează bolnavului progresele realizate în urma tratamentului, prin măsurarea corectă a creşterii amplitudinii mişcărilor voluntare într-o articulaţie (24). METROZÂ 186 MEZOBILIRUBINO GEN Metroză (metro- + -oză). Afecţiune uterină de origine hormonală sau nervoasă. Metroza de receptivitate se datoreşte scăderii sensibilităţii la hormonii estrogeni şi gestageni (7)v Metule. Ramurile scurte ale unei culturi de levuri (3). Meulengracht, Einar. Testul test folosit pentru stabilirea indexului icteric al serului sanguin; 1 ml ser este diluat cu o soluţie de citrat de sodiu 5%, pînă cînd culoarea devine asemănătoare unei soluţii-etalon care conţine 0,01 % bicromat de potasiu (19). MeV. Unitate care măsoară energia de radiaţie. Un MeV este egal cu 1 000 000 electroni volţi (24). Meyers. Operaţia sin. : Caudectomie, rezecţia capului nucleului caudat în unele dis-kinezii extrapiramidale (parkinsonism etc.), astăzi părăsită (26). Meynert, Theodor Herman, 1833—1892. Banda Fasciculus retroflexus. Celulele celule piramidale gigante aranjate într-un singur rînd în aria vizuală a cortexului cerebral (1). Comisura Commissura dorsalis. Meynet, Paul Claude Hyacinthe, 1831 — 1892. Nodulii formaţiuni mici, sferice sau ovoidale care apar în vecinătatea unor articulaţii, în timpul evoluţiei unui reumatism Bouillaud (4). Mezangiu (mezo- + gr. aggeion = vas). Ţesut fin, format din celule endoteliale şi ţesut mezenchimatos cu canalicule (endenchim), care menţine capilarele glomerulului renal şi se poate inflama în glomerulitele intercapilare (10). Mezaortită (mezo- -f- aortă + -ită). Inflama-ţie a tunicii medii aortice, plecată de la vasa vasorum (10). ^ sifilitică, formă de mezaortită prin localizarea infecţiei treponemice în tunica medie a aortei în cursul perioadei secundo-terţiare; se caracterizează anatomopatologic prin infiltrat inflamator limfoplasmocitar şi microgome, cu alterarea fibrelor elastice şi înlocuirea lor cu fibre conjunctive, fapt care compromite elasticitatea peretelui, ducînd la formarea de anevrisme (2). Mezatipelvic (gr. mesatos = mijloc + lat. pelvis — bazin). Vezi Indexul strîmtorii superioare a pelvisului. Mezaxon (mezo- -f- gr. axon = axon). Porţiune a membranei periaxonice care uneşte axonul cu exteriorul celulei (1). Mezecloderm (mezo -j- ectoderm). Partea me-zenchimului derivată din ectoderm, care formează în special crestele neurale din regiunea capului, anterior de somite; se pare că contribuie la formarea meningelor, iar la unele animale la elaborarea celulelor pigmentare sau melanofore (1). Mezencefalotomie (Walker) (mezencefal + gr. tome = tăiere). Secţionarea tractului spino- talamic la nivelul mezencefalului în durerile intratabile (26). Mezenchim (mezo- + gr. enchyma — infuzie, amestec). Porţiune neepitelială a mezodermului care produce toate ţesuturile conjunctive ale corpului, vasele de sînge', naşele întregului sistem limfatic şi inima. Reprezintă elementul de bază al hematopoiezei embriofetale, iar postfetal, ţesutul de origine al sistemului reti-culohistiocitar. Mezenchimul adultului, deşi specializat în diferite direcţii (mezenchim dinamic), păstrează — în stare latentă — toate proprietăţile embrionare (mezenchim static) (1; 19). Mezenter (mezo- -f gr. enteron — intestin). Mesenterium. ~ cav, mezenter embrionar, separat de mezenterul primitiv al stomacului prin recesul mezenteric, în care se dezvoltă o parte a venei cave inferioare şi lobul caudat al ficatului (1). Mezenterită (mezenter + -ită). Inflamaţie a mezenterului (16). ~ retractilă, afecţiune rară, de cauză neprecisă, constînd din retractarea locală sau difuză a mezenterului, fapt care antrenează adesea ocluzia intestinală (16). Mezentoderm (mezo- -f entoderm). i. Porţiunea endodermală a mezodermului (1). 2. Ţesut indiferent, din care se dezvoltă atît endo-dermul, cit şi mezodermul (1). 3. Porţiune a mezodermului din care derivă unele structuri ale tractului digestiv (1). Mezial (gr. mesos = mijloc, intermediar). Termen opus aceluia de distal, utilizat în stomatologie pentru a indica acea parte a arcadei dentare sau a unui dinte care priveşte spre linia mediană (38). Mezializare (gr. mesos = mijlociu, intermediar). Migrare spre linia mediană a dinţilor situaţi distal faţă de dintele care a fost extras şi care tind să ocupe spaţiul rămas liber; se petrece o dată cu distalizarea grupului dentar anterior spaţiului edentat (38). ^ mandibulară, creştere în sens sagital a porţiunii frontale a mandibulei în cursul dezvoltării aparatului dentomaxilar. în această perioadă se produc două mezializări fiziologice : în timpul alăptatului, ca urmare a mişcărilor mandibulare de sugere, şi între 4 şi 6 ani, în vederea eruperii dinţilor permanenţi (39). Mezo-. Vezi Meso-. Mezobilifuscină. Produs intermediar al cata-bolismului hemoglobinic. Poate apărea în urină în unele anemii hemolitice cu corpi de incluziune (Heinz etc.) (19). Mezobilirubină. Derivat hidrogenat al bilirubinei, format în ileonul terminal sub acţiunea florei intestinale (5). Mezobilirubinogen. Produs de hidrogenare a pigmenţilor biliari (bilirubină), format în ileonul terminal sub acţiunea florei bacteriene intes- MEZOBLAST 187 MEZONEFROS GENITAL tinale. în cea mai mare parte, mezobilirubino-genul format este absorbit şi revine în ficat, închizînd ciclul enterohepatic al pigmenţilor biliari. Cantitatea de mezobilirubinogen neabsorbită este în continuare hidrogenată şi transformată în stercobilinogen (pigment galben) şi stercobilină (pigment brun), care colorează materiile fecale (5). Mezoblast (mezo- -f- gr. blastos = germen). Mezoderm. Mezocard dorsal. Mezoul embrionar dorsal al inimii; dispare în cursul dezvoltării, în locul său rămînînd sinusul transvers al peri-cardului (1). Mczoeardie (mezo- + gr. kardia = inimă). Malpoziţie cardiacă pe linia mediană (10). Mezocatalizatori. Termen utilizat pentru denumirea unor substanţe — ca aminoacizii şi cetoacizii — care, fără să deţină proprietăţi enzimatice, asigură trecerea reversibilă de la azotul organic la cel neorganic, prin procesele de aminare, dezaminare şi transaminare, la care participă în mod nemijlocit (5). Mezocec (mezo- + lat. cecum = cec). Porţiunea mezenterului care, în unele cazuri, leagă cecul cu fosa iliacă dreaptă (1). Mezoceîalic (gr. mesos = mijloc + kephale = cap). Vezi Index cefalic. Mezocnemie (gr. mesos = mijloc -f kneme = picior). Vezi Index cnemic. Mezocolon (mezo- + gr. kolon = intestin gros). Mesocolon. Mezocolopexie (mezo- -f- gr. kolon = intestin gros + pexis = fixare). Operaţie prin care se fixează mezocolonul la peretele abdomenului, pentru a se împiedica hernierea colonului (11). Mezocolopiieatură (mezo- + gr. kolon = intestin gros + lat. plică = cută). Scurtarea prin plicaturare operatorie a mezocolonului(ll). Mezoconcal (gr. mesos = mijloc + konche = scoică). Vezi Index orbital. Mezocranial (gr. mesos = mijloc + kra-nion = craniu). Vezi Index cranial. Mezoderm (mezo- + gr. derma = piele), sin. : Mezoblast. A 3-a pătură germinală, situată între ectoderm şi endoderm; formează ţesutul conjunctiv, muşchii, sistemul urogenital, corticosuprarenala, sistemul vascular şi epiteliul care mărgineşte celomul (1). ~ amniotic, Mezoderm extraembrionar. ~ axial, Mezoderm paraxial. ^ extraembrionar, sin. : Mezoderm amniotic, mezodermul timpuriu al embrionului, derivat din trofoblast ;formează o parte a amniosului, corionului şi sacului vitelin, precum şi alte elemente extraembrionar e (1). ~ intermediar, Nefrotom. ~ intra-embrionar, mezodermul embrionului cu componentele lui organoide şi dispersate (1). ~ lateral, mezodermul situat lateral de cel intermediar ; după formarea celomului, el este împărţit în mezoderm somatic şi mezoderm splanhnic (1). ~ paraxial, sin. : Mezoderm axial, partea medială a mezodermului; formează o masă plată, care se segmentează pentru a forma somitele (1). ~ protoeardiac, mezodermul situat anterior de membrana bucofaringiană şi din care se dezvoltă inima şi celomul peiicardisc (1). ~ somatic, pătura externă de mezoderm lateral, asociată cu ectodermul după formarea celomului (1). ~ splanhnic, pătura internă de mezoderm lateral, asociată cu endodermul după formarea celomului (1). Mezodermoză (mezo- + gr. derma = piele + -oză). Termen folosit de Levaditi şi Nicolau pentru virozele ai căror agenţi etiologici infra-microbieni au o afinitate specială pentru ţesuturile şi organele provenite din mezoderm (22). Mezodiastolic (mezo- + gr. diastole = dilatare). Fenomen stetacustic cardiac apărut în mijlocul diastolei (15). Mezoduoden (mezo- -f- duoden). Mesoduo-denum. Mezoepitimpanită (mezo- + epi- + gr. tympanon = tobă, timpan + -ită). Inflamaţie de obicei cronică, care interesează mucoasa, pereţii osoşi şi oscioarele casei timpanului. Determină o perforaţie largă a timpanului, supuraţie mucopurulentă fetidă şi scăderea acuităţii auditive (30). Mezoesofag (mezo- + esofag). Mesoesophagus. Mezofil (mezo- + gr. philein = a iubi). Organism care se dezvoltă în limite de temperatură cuprinse între 10 şi 45°C, cu un optim între 30 şi 40°C (3). Mezogastru (mezo- + gr. gaster = sotomac). Mesogastrium. ~ dorsal, Mesogastrium dorsale. ~ ventral, Mesogastrium. Mezoglie (mezo- + nevroglie). Tip de fago-cite amiboide, găsite în ţesutul nevroglie. Mezogliile sînt probabil de origine mezoder-mică (1). Mezogliom (mezo- -f nevroglie -h -oma). Oligodendrogliom. Mezognatic (mezo- + gr. gnathos = falcă). Vezi Index gnatic. Mezoinozitol. Vitamină din grupul B ; factor lipotrop (13). Mezomer (mezo- + gr. meros = parte). Nefrotom. Mezomorf (mezo- + gr. morphe — formă). Mediozom. Mezonefros (mezo- + gr. nephros = rinichi). Corpul Wolff. Vezi Wolff. — caudal, Me-sonephros paragenitalis. ~ cranial, partea mezonefrosului situată anterior de gonadă şi care involuează în timpul dezvoltării (1). ~ genital, partea mezonefrosului situată În MEZONI 188 MICETOM dreptul gonadei şi ai cărui tubi devin ducturi eferente (1). Mezoni, sin. : Mezotroni. Particule elementare instabile cu o masă de repaus intermediară între masa electronului şi aceea a protonului^ prevăzuţi teoretic de fizicianul român Al. Proca şi japonezul Yukawa, au fost puşi în evidenţă de Anderson şi Neddermeyer în radiaţiile cosmice. Tipuri : mezoni 7r+ , 7v~ şi neutri (6). ~ K. Kaoni ~ 7ţ, Pioni. Mezopic (mezo- + gr. ops = faţă). Vezi Index orbitonazal. Mezorahischizis (mezo- + rahis + gr. schisis = diviziune). Rahischizis parţial (4). Mezorinic (mezo- -f gr. rhis = nas). Vezi Index nazal. Mezosferă (mezo- + gr. sphaira = sferă). Vezi Atmosferă. Mezosistolic (mezo- + gr. systole = contracţie). Situat în mijlocul sistolei (32). Mezoteliom (mezo- -j- epiteliu + -oma). Endoteliom al foitelor seroase (pleură, peritoneu etc.) (2). Mezoteliu (mezo- -f epiteliu)* Mesothelium. Mezotendon (mezo- -f lat. tendo = tendon). Pliul membranei sinoviale întins pînă la tendon şi care conţine elemente vasculonervoase destinate acestuia (1). Mezotimpan (mezo- + gr. tympanon = = tobă, timpan). Pars tensa membranae tympani Mezotimpanită (mezo- + gr. tympanon = — tobă, timpan + - ită). Inflamaţie a mucoasei casei timpanului, fără leziuni osoase parietale (30). Mezotorlu. Izotop al toriului situat între raidum şi radiotoriu. Se obţine prin dezintegrarea toriului. Are utilizări în tratamentul cancerului; în diagnostic a fost părăsit datorită proprietăţilor sale cancerigene (36). Mezotroni. Mezoni. Mezoxaliluree. Aloxan. (xg. Abreviere pentru microgram (9). Mialgie (gr. mys = muşchi + algos = durere), sin.: Miodinie. Durere musculară (4). ~ epidemică, Boala din Bornholm. ~ lombară, Lumbago. Miastenie (gr. mys = muşchi -f astheneia = slăbiciune). Boala Erb-Goldflam. Vezi Erb-Goldflam. ~ gravă, boala Erb-Goldflam, vezi Erb-Goldflam. Miatonie (gr. mys = muşchi + a- -f tonos = tensiune). Amiotonie. ~ congenitală, Amio-tonie congenitală. Miatrofie (gr. mys = muşchi + a- + trophe = nutriţie). Amiotrofie. Miază (gr. myia — muscă), sin. : Entomoză. Afecţiune întîlnită la om sau animale, determinată de localizarea sau dezvoltarea larvelor de muşte în pielea, ţesuturile sari diferite cavităţi ale organismului. Forme clinice: m. cutanate, date de prezenţa larvelor în piele; m. intestinale, determinate de dezvoltarea larvelor în tractul intestinal; m. uretraley determinate de prezenţa; laţvelor în uretră; oculomiaze, prezenţa larvelor îrf ochi; otomiaze, prezenţa larvelor în conductul auditiv; nazo-miaze, prezenţa larvelor în fosele nazale etc. (31). ~ cutanată, sin. : Creeping-disease, Hipo-dermiazâ, denumire generică pentru afecţiuni datorite pătrunderii în piele sau ţesutul celular subcutanat a unor larve de diptere (din familia Muscideelor sau din familia Oestrideelor) sau de nematode (Ancylostoma brasiliense). Forme clinice: m. furunculoasă, m. cu tumori ambulatorii sau tumori periodice, m. liniară. Vezi şi Larva migrans (12). ~ cutanată rampantă, Larva migrans. Mibelli, Vittorio, 1860—1910. Angiokera-tomul angiom cu suprafaţa hiperkerato-zică, verucoasă, localizat la extremităţi. Se observă la tineri suferind de acroasfixie, dege-rături sau de tuberculoză ganglionară. Un tip mai aparte este angiokeratomul cu suprafaţă verucoasă, de origine nevică, situat pe limbă sau pe scrot (angiokeratoma scroti) (12). Poro-keratoza inelară ~, sin. : Hiperkeratoza excentrică, Keratodermie excentrică, Keratoza centrifugă atrofiantâ, Nev keratoatrofic, afecţiune rară, probabil de natură nevică, caracterizată prin leziuni keratozice rotunde, ovalare, cu marginile ca un burelet proeminent şi centrul deprimat, localizată de predilecţie pe extremităţile membrelor (12). Mica extracţie pelviană. Termen puţin uzitat, pentru a descrie extracţia pelvisului fetal în prezentaţia pelviană completă (18). Mica menstră. Sîngerare intermenstruală care apare, uneori, în zilele ce urmează ovu-laţiei (6). Mică. Silicaţi de aluminiu şi potasiu, cu amestec de Fe, Mn, V, Mg, Li. Inhalarea foarte prelungită a pulberilor de mică poate da pneu-moconioză (silicatoză) (9). Micetism (gr. mykes = ciupercă). Intoxicaţie cu ciuperci (23). Micetom (gr. mykes = ciupercă + -oma)9 sin. : Boala Ballingall, Maduromicoză, Picior de Cochin, Picior de Madura. Leziune inflama-torie cronică, infiltrativă, extensivă şi distructivă, multifistuloasă, provocată mai ales de ciuperci din speciile Actinomyces, Strepto-myces, Nocardia, Madurella. Puroiul conţine grăunţi albi, gălbui, roşii sau negri, după tipul ciupercii parazite. Sediul cel mai frecvent este la picior (inoculare directă), mai rar la mîini sau alte regiuni. F o rm e clinice :m. chistic, m. scleros, m. supurat (12). MICHAELIS 189 MICROB Michaelis, Gustav Adolf, 1798 — 1848. Rombul regiune topografică delimitată superior de vîrful apofizei spinoase L5, inferior de vîrful plicii interfesiere şi lateral de cele două spine iliace postero-superioare. La bazinele normale, triunghiul superior al rombului este isoscel (24). Michel, Gaston, 1875—1937. Agrafa agrafă formată dintr-o mică plăcuţă de tablă, folosită pentru afrontarea şi menţinerea buzelor unei plăgi operatorii (11). Michel, L. Operaţia artroriză anterioară a gleznei, cu ajutorul unor mici grefoane autogene introduse în partea anterioară a suprafeţei articulare a astragalului, după ridicarea înainte a marginii lui anterioare (24). Michetti. Operaţia dezinserţie extra- pleurală a simfizelor pleurale pe cale endo-pleurală sub controlul pleuroscopului (34). Michon, Louis. Ligatura ligatură a pediculului renal după ancorarea firului la pedicul, prin trecerea sa cu acul printre elementele acestuia (11). Operaţia 1. Anas-tomoză ureterovezicală latero-laterală (11). 2. Intervenţie chirurgicală care are ca principiu excluderea zonei operatorii de restul cavităţii peritoneale în cursul operaţiilor cezariene segmentare transversale (18). 3. Procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie, prin suspendarea colului vezical la un lambou aponevrotic prelevat din teaca muşchilor drepţi (11). Mico- (gr. mykes = ciupercă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la ciuperci (32). Micobacterii. Mycobacterium. ■—' atipice, categorie eterogenă de micobacterii, avînd caractere intermediare între micobacteriile patogene şi cele saprofite. Pot fi grupate în mai multe categorii, în funcţie de intensitatea pigmento-genezei în prezenţa luminii şi anume: foto-cromogenii, scotocromogenii (se pigmentează la întuneric; nepatogeni), nefotocromogenii (neinfluenţaţi de lumină, se apropie prin unele trăsături de Mycobacterium avium; cresc mai rapid decît micobacteriile patogene, dar mai lent decît cele saprofite) şi bacilii cu creştere rapidă (se dezvoltă rapid, chiar la temperatura camerei, în 3—5 zile) (3). ~ saprofite, bacterii acidoalcoolorezistente, foarte răspîndite în natură, lipsite în condiţii naturale de patogenitate pentru om şi animale. Se dezvoltă pe mediile obişnuite, într-un interval de timp scurt, chiar la temperatura camerei. Coloniile se pigmentează frecvent. Dintre micobacteriile saprofite pot fi amintite: Mycobacterium phlei, Mycobacterium smegmatis (3). Micologie (mico- + gr. logos = ştiinţă). Bamură a microbiologici care se ocupă de ciupercile microscopice (3). Micostatic (mico- + gr. statikos = care opreşte), sin. : Fungistatic. Substanţă avînd o acţiune inhibantă asupra dezvoltării ciupercilor (3). Micoză (mico- + -oză). Afecţiune datorită unei ciuperci (12). ~ cutanată, Dermatomi-coză. ~ pulmonară, denumire generică dată oricărei afecţiuni pulmonare provocată de ciuperci din genurile Candida, Coccidioides, Asper-gillus, Blastomyces sau Actinomyces; se caracterizează prin tendinţă la supuraţie şi fistu-lizare la perete, evoluţie cronică spre caşexie, amiloidoză şi insuficienţă pulmonară (34). V.szi şi: Posadas-Wernicke. Micozis fungoid, sin. : Granulom ţungoidy Grannloma sarcomatodes, Plan fungoid. Granu-lomatoză din grupul hematodermiilor cu simpt-ome cutanate predominante şi constante,, avînd evoluţie lentă în ani şi sfîrşit letal. Forma clinică obişnuită, tipul d’Alibert-Bazin* începe cu prurit, erupţii premicozice polimorfe ; după ani de zile apar tumori cutanate de mărimi diferite, de consistenţă moale, roşii-închise* brune, apoi bolnavul intră în stadiul caşectic, final. Alte forme clinice: m. eritro- dermic, mai întîi localizat, cuprinde ulterior întreaga suprafaţă a pielii; m. fungoid, cu tumori d’emblee fără erupţii premicozice (12). Micro- (gr. mikros = mic). 1. Element de compunere cu sensul „mic”. Este utilizat în denumirea unităţilor de măsură pentru a indica a milioana parte dintr-o unitate (IO-6). Se notează cu simbolul (x (32). 2. Prefix introducînd! numeroşi termeni de microchimie (32). Microabsorbitor (micro- + lat. absorbere = a înghiţi, a absorbi). Vas de absorbţie de dimensiuni mici utilizat la recoltarea substanţelor toxice din aer prin aspiraţie. Conţinînd o cantitate mică de lichid absorbant, este indicat în special în cazul cînd concentraţia în aer a substanţei cercetate este foarte redusă (20). Microaerofil (micro- -f gr. aer = aer + philein = a iubi). Microorganism capabil să se dezvolte în limite foarte apropiate de rH (rH -f 12—14), echivalînd cu prezenţa unei cantităti reduse de oxigen în mediul de cultură (3). Microangiografie (micro- + gr. aggeion = = vas + graphein = a scrie). Metodă radio-logică de punere în evidenţă — in vivo şi pe piese anatomopatologice — a arterioleloiv venulelor, capilarelor şi micilor limfatice, după mărirea de cîteva sute de ori a filmelor sau observarea microscopică a preparatelor(lO). Microangiopatie (micro- + gr. aggeion = = vas + pathos = boală). Termen generic pentru orice îmbolnăvire a vaselor capilare (2). Microb (micro- + gr. bios = viaţă). Microorganism. MICROBIDA 190 MICROESTEZIE Microbidă. Pioalergidă. Microbiologic (micro- -f- gr. bios = viaţă + logos = ştiinţă). Ştiinţă care se ocupă cu studiul microorganismelor; în sens larg, vea include bacteriologia, virologia, micologia şi protozoologia medicală; în sens restrîns, ea se confundă cu bacteriologia (3). ~ medicală, ramură a microbiologici, care se ocupă de microorganismele patogene, de relaţiile acestora cu procesul morbid, de diagnosticul microbiologic şi profilaxia specifică a bolilor determinate de microorganismele patogene (3). ~ sanitară, ramură a microbiologici care studiază microorganismele factorilor de mediu cu importanţă pentru sănătate (20). Microblast (micro- + gr. blastos = germen). 1. Celulă sanguină imatură (1). 2. Celulă roşie sanguină anucleată, mică (1). Microblefaron (micro- + gr. blepharon = = pleoapă). Anomalie caracterizată prin pleoape foarte mici (28). Microbrachius (micro- -f lat. brachium = = braţ). Monstru cu braţe extrem de scurte (2). Microbrahie (micro- + lat. brachium = = braţ). Malformaţie congenitală caracterizată prin braţe foarte mici (1). Microcardie (micro- + gr. kardia = inimă). Inimă congenital foarte mică (1). Microcefalie (micro- + gr. kephale = cap), «in. : Nanocefalie. Anomalie caracterizată prin craniu cu dimensiuni inferioare datelor antro-pometrice corespunzătoare vîrstei, datorită si-nostozei premature a suturilor craniene (33). Microcenîrală de apă. Instalaţie centrală de alimentare cu apă pentru o colectivitate mică (întreprindere, şcoală, GA.S., S.M.T. etc.). Utilizează în general apă de profunzime, care se pompează într-un rezervor de unde se ‘distribuie colectivităţii respective (20). Mierocheilie (micro- + gr. cheilos = buză). Brachicheilia. Mieroehirie (micro- + gr. cheir = mînă). Anomalie caracterizată prin mîini foarte mici (4). Microciclon (micro- + gr. kyklos = cerc). Ciclon de dimensiuni reduse, utilizat pentru separarea şi colectarea rapidă a particulelor mari de praf din aer (9). Vezi şi: Kouzov. Microcirculaţie celulară. Curenţi observaţi In protoplasma celulară, explicaţi prin modificări ale tensiunii superficiale, ca urmare a •diferenţelor de concentraţie în diferitele zone ale celulei (6). Mierocit (micro- + gr. kytos = celulă). Globul roşu, cu diametrul sub 6jz (19). Microcitemie (microcit + gr. haima = sînge). Microcitoză. Microcitoză (microcit + -oză), sin. : Micro--teză). Lucrare protetică dentară, care reconstituie morfologia naturală a unui dinte afectat de leziuni coronare (coroana de substituţie, coroana de înveliş, incrustaţiile) (39). Micropsie (micro- + gr. opsis = vedere), sin. : Micropie. Tulburare de percepţie vizuală în care obiectele apar mai mici ca în realitate (28). Microradiofotografie. Radiofotografie medicală. Microradiografie. Radiografia unor preparate microscopice incluzionate cu substanţă de contrast (argint etc.), utilizînd regimuri extrem de mici. Termenul nu trebuie să se confunde cu microradiofotografia (36). Microscop (micro- + gr. skopein = a vedea). Instrument optic de laborator folosit la mărirea unor obiecte de dimensiuni foarte reduse. Partea optică este alcătuită din două sisteme de lentile: sistemul obiectiv, care dă o primă imagine mărită a obiectului, şi sistemul ocular, care funcţionează ca o lupă, mărind şi mai mult imaginea furnizată de obiectiv (3). ~ centrifugal (Harvey-Loomis), microscop folosit pentru determinarea coeficientului de visco-.zitate a protoplasmei celulare; este compus dintr-o centrifugă echipată cu un sistem optic de la un microscop care permite observarea proceselor declanşate prin centrifugare în celulele unice (6). ^ cu contrast de fază, microscop în al cărui obiectiv sau ocular a fost introdusă o plăcuţă de fază care realizează un contrast între obiect şi fond; utilizarea lui permite examinarea ţesuturilor biologice proaspete, fără fixare şi colorare prealabilă; el transformă diferenţele de fază în diferenţe de amplitudine sau de intensitate, făcînd astfel obiectul vizibil (6). ~ cornean, aparat pentru examenul microscopic al ochiului pe viu (28). ~ electronic, sin. : Microscop electronooptic, microscop la care iluminatul cu fascicul de lumină este înlocuit cu un fascicul de electroni, în scopul măririi puterii de rezoluţie a aparatului; un fascicul îngust de electroni, care provine de la o sursă punctiformă, traversînd o bobină inelară, este deviat sub acţiunea cîmpului magnetic, astfel că traiectoriile electronilor se curbează şi converg într-un punct, care este o adevărată imagine a sursei punctiforme de electroni. Această bobină are rolul analog unei lentile optice pentru razele luminoase (6). ~ elec-tronooptic, Microscop electronic. ~ cu fluo-rescenţă, microscop la care iluminarea preparatului se face cu o lumină ultravioletă intensă pentru a produce fluorescenţa unor anumite structuri microscopice, spontan fluorescente, sau făcute fluorescente prin colorare cu coloranţi speciali (fluorocromi) (6). ~ polarizant, microscop care foloseşte lumina polarizată pentru observarea obiectelor; utilizează 2 nicoli: un nicol polarizor, în sistemul de iluminare a microscopului şi un nicol analizor montat deasupra ocularului microscopic. Este folosit pentru identificarea diferitelor resturi alimentare nedigerate (granule de, amidon, fibre musculare) sau a unor ouă de paraziţi intestinali. în histologie se foloseşte pentru determinarea anizotropiei sau izotropiei optice a diferitelor elemente din ţesuturi (lamele osoase, miofibrile, mielina fibrelor nervoase, cromatina, mitocondrii etc.) (6). Microscopie. Ansamblul metodelor care foloseşte microscopul pentru examinarea corpurilor sau structurilor cu dimensiuni extrem de mici (6). ^ în fluorescentă, metodă care foloseşte proprietatea unor substanţe de a transforma undele luminoase scurte (ultraviolete) în unde luminoase lungi (lumină vizibilă). Astfel de substanţe, numite fluorocromi, devin fluorescente cînd sînt excitate cu radiaţii ultraviolete. Formînd legături chimice cu substanţe din celulă, fluorocromii evidenţiază componente importante, cum ar fi acizii nucleici (22). Microsferocit (micro- + gr. sphaira = sferă + kytos = celulă). Sferocit. Microsfigmie (micro- + gr. sphygmos = puls). Amplitudine redusă a pulsului, întîlnită în leziunile miocardice, colaps, stenoză aortică sau mitrală, hipoplazie arterială etc. (10). Microsomie (micro- + gr. soma = corp). Nanism. ~ hipofizară, Ateliosis. ~ parestezică, senzaţia de micşorare a corpului (35). Microspectrofotometrie. Metodă pentru studiul cantitativ al elementelor chimice componente ale diferitelor ţesuturi, cu ajutorul spec-trelor de emisie şi de absorbţie (6). Microsplanhnie (micro- + gr. splanchnos = = viscer), sin. : Splanhnomicrie. Scăderea volumului şi greutăţii viscerelor (de ex. în insuficienţa hipofizară globală). Din punct de vedere constituţional, indivizii normali se situează între extremele unui tip microsplanhnic (leptosom, dolicomorf) şi ale unui tip megalosplanhnic (picnic, brahimorf) (7). Microspondilie (micro- -f gr. sphondylos = vertebră). Cifoză, uneori importantă, care se manifestă radiologie prin oprirea în dezvoltare a unuia sau două corpuri vertebrale (24). Microsporide. Erupţii secundare, alergice, apărînd în cursul microsporiei (mai ales a formei inflamatorii), putînd lua aspecte diferite : erite-matoveziculoase (eczematoase), lichenoide (mi-cropapuloase) (12). MICROSPORIE 193 MIELINA Microsporie, sin. : Boala Gruby, Tondantâ microsporică. Dermatomicoză rară la adult, foarte contagioasă la copii, interesînd îndeosebi pielea păroasă a capului, unde apare ca una sau cîteva plăci rotunde, cu perii rupţi la cîţiva mm de la emergenţa lor şi înconjuraţi de o teacă cretoasă formată din spori. Poate fi superficială sau profundă (kerion microsporic) (12). Mfcrosporon. Microsporum. ~ furfur, vezi Malassezia. Microsporum, sin.: Microsporon, Sabourau-dites. Gen de dermatofiţi caracterizaţi prin spori mici care parazitează abundent firul de păr, provocînd microsporia; cuprinde numeroase specii parazite pentru om şi animale, ca : M. AudouinU M. caniş (felineum), M. ferm-gineum, M. gypseum, M. equinum etc. (12). ^ minutissimum, vezi Nocardia. Microstezle (micro- + gr. aisthesis = percepere). Apreciere a volumului şi greutăţii corpurilor ca fiind mai mici decît în realitate (35). Microstomie (micro- + gr. stoma = gură). Micşorare exagerată a deschiderii bucale fie de origine congenitală, fie ca sechelă după leziuni patologice sau traumatice (arsuri) (38). Microtie (micro- + gr. ous = ureche). Atrofie congenitală a pavilionului auricular (30). Microtraumatism. Traumatism de intensitate foarte mică, dar care, dacă se repetă frecvent, devine cauza unor boli. Microtraumatismele sînt in special noxe profesionale. Folosirea termenului pentru desemnarea unui traumatism mic — care a produs o contuzie sau o fractură de mică importanţă — este greşită (24). Microtubuli (micro- -f lat. tubulus = tub mic). Organite celulare de forma unor tubu-şoare ai căror pereţi au diametrul extern de 250—270 A şi sînt formaţi din 10—14 fibrile elementare, cu aspect moniliform şi proprietăţi contractile. Au rol în rezistenţa celulei (elemente ale citoscheletului), în deplasarea cromozomilor spre cei doi poli ai celulei în anafază sau ca elemente de transport (prin lumenul lor) (1). Microunde. Unde electromagnetice cu lungime sub 1 m. Sînt decimetrice, centimetrice sau milimetrice, iar ca frecvenţă au un număr de perioade mergînd de la 300 MHz pînă la 300 GHz (4). Microvilozităţi (micro- + lat. villositas = == vilozitate). Prelungiri citoplasmice lungi de 0,1—0,2 (jl şi groase de 500 a, mobile, variabile cu stadiul funcţional al celulei (1). Microzom (micro- + gr. soma = corpuscul). Termen în prezent ieşit din uz, care desemna ribozomii impuri, pe care erau fixate resturi ale formaţiunilor membranoase din reticulul endo-plasmic (17). Micţiune (lat. mictio). Act fiziologic de eliminare a urinii pe căile naturale (15). ^ imperioasă, imposibilitatea de a reţine mai mult timp urina din momentul în care senzaţia nevoii x de a urina s-a făcut simţită; denotă o suferinţă a colului vezical şi imposibilitatea sfincterului striat sau a musculaturii perineale de a se opune voluntar emisiei de urină (11). M.I.D.A. Abreviere folosită în obstetrică pentru poziţia mentoiliacă dreaptă anterioară, varietate de poziţie în prezentaţia facială, craniul fiind orientat cu bărbia la extremitatea anterioară a diametrului oblic drept (la eminenţa iliopectinee dreaptă) al strîmtorii superioare (18). Middlebrook-Dubos (Middlebrook, Gardener; Dubos, Renâ Jules). Reacţia reacţie de hemaglutinare pasivă folosind ca suport pentru adsorbţia tuberculopolizaharidului hematiile, care devin astfel aglutinabile de către serurile provenite de la indivizi infectaţi cu bacili tuberculoşi. Prezenţa anticorpilor umorali specifici reprezintă doar un test de infecţiozitate, fără raporturi directe cu evoluţia bolii (3). M.I.D.P. Abreviere folosită în obstetrică pentru poziţia mentoiliacă dreaptă posterioară, varietate de poziţie în prezentaţia facială, craniul fiind orientat cu bărbia la extremitatea posterioară a diametrului oblic drept (la simfiza sacroiliacă stîngă) al strîmtorii superioare (18). Midriatic. Medicament care produce midriază (28). Midriază (mydriasis = mărirea pupilei). Dilatarea exagerată a pupilei (28). ~ alternantă, midriază care la lumină normală şi la reacţie de convergenţă interesează mai întîi un ochi, apoi celălalt; se datorează unor tulburări în sistemul nervos central (28). ~ paralitică, midriază datorită paraliziei nervului motor ocular comun (28). ^ simpatică, midriază datorită excitaţiei simpaticului (28). ~ spastică, midriază realizată printr-o supra-activitate simpatică asupra muşchiului dila-tator al irisului (28). ~ spinală, midriază produsă prin iritaţia centrului ciliospinal (28). M.I.D.T. Abreviere folosită în obstetrică pentru poziţia mentoiliacă dreaptă transversă, varietate de poziţie în prezentaţia facială, craniul fiind orientat cu bărbia la extremitatea dreaptă a diametrului transvers al strîmtorii superioare (18). Mielemie (gr. myelos — măduvă + haima == sînge). Prezenţa de celule din măduvă în sînge (2). Mielină (gr. myelos = măduvă); Substanţă lipoidică complexă, albă, care* formează teaca unor nervi; este dublu refractilă şi conţine fosfatide şi colesterol (1). 18 - c. 484 MIELINIZARE 194 MIELOM SOLITAR Mielinizare. Proces prin care fibrele nervoase se învelesc cu mielină în timpul dezvoltării nervilor (1). Mielinoză pontină centrală. Sindrom descris la persoane alcoolice sau subalimentate. Constituie o entitate îndeosebi histopatologică, fiind reprezentată prin leziuni demielinizante simetrice în raport cu linia mediană, situate în piciorul protuberanţei şi care pătrund uneori pe linia mediană şi în calotă. Simptomatologia clinică este variabilă; alături de cazuri cu tetraplegie şi semne de suferinţă protuberan-ţială s-au descris altele cu simptomatologie atipică sau inaparentă (27). Mielită ( gr. myelos — măduvă + -ită). 1. Inflamaţia măduvei osoase, arareori independentă, coexistînd de cele mai multe ori cu procese inflamatorii ale osului (osteomielită) (2)< 2. Inflamaţie acută, subacută sau cronică a măduvei spinării de etiologie variabilă : infec-ţioasă (microbiană sau virotică), alergică, toxică, traumatică. Se manifestă prin paralizii (tetra-plegii sau paraplegii), tulburări de sensibilitate, tulburării sfincteriene, tulburări trofice (27). ~ ascendentă, Paralizie Landry, vezi Landry. ~ bulbară, formă de mielită localizată la nivelul bulbului rahidian (2). ~ cavitară, mielită cu formare de cavităţi (2). ~ centrală, formă de mielită care interesează în special substanţa cenuşie a măduvei (2). ~ diseminată, mielită caracterizată prin leziuni multiple dispersate la mai multe niveluri ale măduvei (27). ~ transversă, mielită în care procesul inflamator interesează într-un anumit segment măduva în toată suprafaţa sa, dînd o simptomatologie de secţiune medulară completă (27). Vezi şi: Erb. Mielo- (gr. myelos = măduvă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la măduva osoasă şi măduva spinării (32). Mieloblast (mielo- -f- gr. blastos = germen), sin.: Granuloblast. Celulă tînără, precursoare a seriei granulocitare, avînd un nuclu cu structură cromatiniană omogenă sau fin granulară şi nucleoli şi o citoplasmă intens bazofilă (1). Mieloblastom (mieloblast -1- -oma). Leucemie acută mieloidă sau mielom cu mieloblaşti (2). Mieloeel (mielo- + gr. kele = hernie), sin.: Meningomielocel, Mielorahischizis. Malformaţie congenitală din grupul spinei bifide chistice, caracterizată printr-o lipsă de sudură a canalului rahidian pe linia mediană, ceea ce face ca Întreg conţinutul canalului vertebral să her-nieze sub forma unei tumorete în afara canalului (27). Mielocistocel (mielo- -f gr. kystis = vezică -f kele = hernie), sin. : Hidromielocel, Sirin-gomielocel. Varietate de mielomeningocel în care există şi o dilataţie chistică a canalului central medular (26). Mielocit (mielo- + gr. kytos = celulă). >£lement din seria granulocitară cu un diametru de aproximativ 15 cu sediul normal în măduva osoasă roşie, aparînd sînge în cazuri de leucemie; este precursor al leucocitelor gr anulare, derivă din promielocit şi are citoplasmă acidofilă cu granulaţii specifice; după gradul de maturitate şi numărul granulaţiilor, mielocitele se împart în 3 grupe : A, B şi C'(2). Mielocitom (mielocit 4- -oma). Mielom cu mielocite (2). Mielodisplazie (mielo- + dis- + gr. plassein = a forma). Termen generic pentru viciile de dezvoltare ale măduvei spinării (26). ^ familială, sin.: Mal perforară plantar familial, Siringomielie lombară familială, Trofopatie mie-lodisplazică a extremităţilor inferioare, boală familială caracterizată prin tulburări trofice grave, mutilante, care afectează în mod simetric extremităţile inferioare (27). Mielofibroză (mielo- -f- lat. fibra = fibră -f -oză), sin. : Osteomielofibroză, Osteomielo-scleroză. Boală malignă a măduvei osoase, cu evoluţie lungă, în care, activitatea hemato-poietică fiind redusă pînă la dispariţie, apar focare de hematopoieză extramedulară, în special în splină, ajungîndu-se la splenome-galii foarte voluminoase. Din această cauză, boala a mai fost denumită şi hepatosplenome-galie megacariocitară mieloidă sau mieloză megacariocitară aleucemică sau metaplazie mieloidă agnogenă. în sîngele periferic se întîlneşte un aspect leucemoid (19). Mielografie (mielo- + gr. graphein — a scrie). Metodă de investigaţie radiologică, de punere în evidenţă, cu ajutorul unei substanţe de contrast, a canalului medular şi a conţinutului său (36). Mielogramă (mielo- + gr. gramma = notare). Medulogramă. Mieloleucoză cronică. Leucoză mielocitară cronică. Mielolimfocit (mielo- + limfocit) . Limfocit mic format în măduva oaselor (1). Mielom (mielo- -f -oma). Termen generic pentru neoformaţii, de obicei multiple, de sistem, care apar în măduva oaselor şi care, prin creşterea lor, pot să distrugă osul; sînt constituite din proliferarea unora sau altora din celulele măduvei (mielocitar, mieloblastic, limfocitar, plasmocitar) (2). ~ multiplu, Boala Kahler, vezi Kahler. ~ pulmonar» metaplazie plasmocitară în parenchimul pulmonar în cursul bolii Kahler (34). ~ osos, tumoare osoasă care se dezvoltă din ţesutul măduvei osoase (24). ~ solitar, sin.: Plasmocitom, Plas-mom, formă rară de mielom unilocalizat, cu MIELOM SOLITAR 195 MIGRENA „SINE MIGRENA'1, un caracter benign (24). ~ solitar eu celule eozinofile, Granulom eozinofiiic. Mielomalacie (mielo- + gr. malakia = înmuiere). Ramolisment al măduvei spinării (27). angiodisgenetică, Sindromul Foix-Ala-jouanine, vezi Foix-Alajouanine. Mielomatoză decalcifiantă difuză. Boala Kahler. Vezi Kahler. Mielomeningocel (mielo- + menigocel). Varietate de meningocel spinal, în care măduva spinării şi rădăcinile sînt incluse în sac (26). Mielomeningocistocel (mielo- + meningo-cistocel). Malformaţie complexă rezultînd din asocierea unui mielocistocel cu un mielomeningocel (26). Mielomer (mielo- -}- gr. meros = parte). Segment din măduva spinării (1). Mielomonocit (mielo- + monocit). Monocit dezvoltat în măduva oaselor (1). Mielopatie (mielo- + gr. pathos = boală). Termen generic folosit pentru îmbolnăvirile măduvei spinării (2). ~ osteogenă, afecţiune a măduvei spinării cu punct de plecare osos (24). ^ vertebrală, totalitatea semnelor clinice de suferinţă radiculomedulară produse de unele procese vertebrale cervicotoracice: protruzii discale, osteofitoză, stenoza canalului vertebral etc. (26). Mieloplast (mielo- + gr. plassein = a forma). Leucocit din măduva oaselor (1). Mielopor (mielo- + gr. poros = por). Canal sau deschidere în măduva spinării (1). Mieloradiculită (mielo- + lat. radix = rădăcină + -ită). Inflamaţie a măduvei spinării şi a rădăcinilor nervilor spinali (2). Mielorahischizis (mielo- + rahis + gr. schisis = diviziune). Mielocel. Mielosarcom (mielo- + gr. sarx — carne -f -oma). Tumoare malignă cu celule voluminoase, derivată din elementele măduvei osoase sau dintr-un mielom cu creştere agresivă (2). Mieloschizis (mielo- + gr. schisis — diviziune). Denumire generică pentru defectele de închidere a tubului neural primitiv spinal (26). Mieloscintigrămă. Explorare mielografică a măduvei spinării cu un amestec de aer şi un izotop radioactiv (26). Mielosderoză (mielo- + gr. sklerosis = întărire). Scleroză a măduvei spinării sau a măduvei osoase (2). Mielotomie (mielo- + gr. tome = tăiere). Termen generic desemnînd secţionarea anumitor cordoane sau fascicule din măduva spinării, cu diferite scopuri terapeutice (26). ^ longitudinală, întreruperea fibrelor colaterale dintre conexiunile neuronilor din coarnele posterior şi anterior ale măduvei spinării (26). Mielotransfuzie (mielo- + lat. trans = dincolo -f fusio = vărsare). Transplant de măduvă. Mieloză (mielo- + -oză). Denumire mai recentă a leucemiilor mieloice şi a hemopatiilor tumorale ale celorlalte serii hematopoietice (mieloză eritremică, megacariocitară) (19). ~ eritremică acută, Boala Di Guglielmo, vezi Di Guglielmo. ~ funiculară, sindrom cu etiologie variată (anemie pernicioasă, leucemie, cancer, scorbut, diabet, boală Addison, pelagră, lati-rism) din grupul sclerozelor combinate ale măduvei, caracterizat anatomic prin demieli-nizări urmate de scleroză, localizate în cordoanele postero-laterale ale măduvei. Clinic se manifestă prin semne piramidale (Babinski), tulburări de sensibilitate profundă, ataxie de tip spinal (27). ~ megacariocitară aleucemică, termen folosit de unii autori pentru mielofi-broză (19). Miere (lat. mei). Substanţă zaharată produsă de albină (Apis mellifica); conţine între 70 şi 80 % glucoză şi levuloză în proporţii echimole-culare, mici cantităţi de zaharoză (3—10%), urme de acid formic, substanţe azotate şi săruri minerale. Compoziţia şi mai ales aroma diferă după florile din regiunea producătoare (5), Miescher. 1. Vezi Macrocheilită. 2. Vezi Papilomatoza cutanată. Migraţie (lat. migratio). Deplasare (32). ~ dentară, deplasarea dinţilor în urma unei extracţii pentru a se stabili noi contacte între suprafeţele lor aproximale şi deci un nou echilibru articular. Este determinată de acţiunea forţelor masticatorii (38). ~ ombilicului, vezi Semnul migraţiei ombilicului. Migrenă (fr. migraine). Sindrom caracterizat prin crize paroxistice de cefalee, cu localizare sau predominanţă hemicraniană, însoţite de tulburări digestive (greţuri, vomis-mente), vasomotorii (paloare sau roşeaţă) şi uneori de tulburări senzoriale (scotoame luminoase, zgomote auriculare). Există şi crize prelungite, timp de mai multe zile în şir (status hemicranicus) (27). ~ abdominală, migrenă în care domină simptomatologia digestivă (27). ~ albă, migrenă în care paroxismul dureros este însoţit de paloarea feţei (27). ~ asociată, migrenă asociată cu paralizii oculo-motorii, tulburări afazice, crize convulsive, hemianopsii, hemiparestezii sau chiar hemiplegii trecătoare (27). ~ menstruală, cefalee care însoţeşte uneori menstruaţia (18). ~ of-talmică, migrenă în care paroxismul dureros este precedat de tulburări vizuale, reprezentate prin scotoame, la început întunecate, apoi luminoase, scînteietoare, care pot lăsa în urma lor o hemianopsie sau amauroză trecătoare ce dispare în cîteva minute sau ore (27). ~ oftai-moplegică, Boala Moebius, vezi Moebius. ~ „sine migrena”, migrenă în care lipseşte cefaleea MIGROASCARIDIOZÂ 196 MILKMAN — LOOSER: şi sînt prezente numai simptomele accesorii, vasomotorii şi digestive (27). Migroascaridioză (E. N. Pavlovski). Manifestările patologice determinate de formele larvare ale unor ascarizi neadaptaţi la om în stadiul de adult (31). Mikid. Dermatofitidă. Mikuliez. Procedeul procedeu de cură a prolapsului rectal, prin rezecţia totală a mucoasei prolabate (11). Mikulicz~Radecki, Johann, von, 1850—1905. Boala 1. Osteodistrofie fibroasă chistică juvenilă, interesînd metacarpul şi falangele şi avînd radiologie şi anatomopatologic aspectul bolii osoase Recklinghausen (24). 2. Afecţiune caracterizată prin tumefacţie nedureroasă, frecvent bilaterală, a glandelor salivare, concomitentă de multe ori cu aceea a glandelor lacrimale. Fluxul salivar poate fi la început crescut, ca apoi să scadă ducînd la xerostomie. Boala apare uneori în cadrul anemiei limfatice cronice (38). Celula element reticular hipertrofiat cu citoplasma clară, întîlnit în rinosclerom (2). Drenajul drenaj folosit în special în chirurgia pelvisului, format dintr-o compresă mare pătrată, cu laturile de 10 cm, în mijlocul căreia este fixată o fîşie de tifon care serveşte de tractor la scoaterea compresei; compresa se aşază pe pereţii pelvisului, formînd un sac care se umple cu meşe de tifon, realizîndu-se în acest fel atît drenajul, cît şi tamponamentul (11). Linia axul funcţional al membrului inferior, reprezentat de linia care de faţă uneşte centrele articulaţiei coxofemurale, genunchiului şi gleznei (24). Operaţia 1. Cura chirurgicală a guşei chistice sau nodulare prin enucleore-zecţie (11). 2. Cura chirurgicală a torticolisului muscular prin rezecţia muşchiului sternocleido-mastoidian (11). 3. Procedeu de cură chirurgicală a cancerului colic, prin colectomie în 2 timpi (11). Pensa pensă-clamp folosită pentru strivirea pintenului intestinal dintre capetele proximal şi distal ale unei anse colice exteriorizate în anus contra naturii (11). Sutura punct de sutură chirurgicală pentru tractul digestiv cu firul trecut pe o buză a plăgii de la mucoasă la seroasă şi pe cealaltă buză de la seroasă la mucoasă. întinzînd apoi şi legînd firul către înăuntru (11). Milch, H. Operaţia procedeu de recon- strucţie plastică a extremităţii superioare a femurului, constînd din rezecţia capului şi colului femural şi osteotomie subtrohanteriană de unghiulare, sprijinul făcîndu-se pe micul trohanter. Osteotomia se fixează pe placă cudată (24). Mili- (lat. miile — o mie). Element de compunere utilizat în denumirea unităţilor de măsură pentru a indica a mia parte dintr-o unitate. Se notează cu simbolul m, care precede simbolul unitătii respective (de ex. mV = mili-volt) (32). ' Milian, Gaston, 1871 — 1945, Gangrenă cutanată gangrenă de obicei a organelor genitale, mult mai rară în alte regitlnîf provocată de Bacillus gangrenae cutis (12). Trisindromul asociere de dishidroză, parakeratoză în medalioane şi plăci eritematoedematoase, mai mici sau mai mari, pe care autorul le-a considerat de origine streptococică (12). Miliaria, sin. : Crystallina, Eczema tropică9 Sudamina. Afecţiune caracterizată prin mici vezicule superficiale, situate la nivelul orificiilor glandelor sudoripare şi conţinînd un lichid clar sau opalescent. Diseminate pe pielea sănătoasă, ele apar în cursul transpiraţiilor profuze (boli febrile, temperaturi exterioare ridicate). Forme clinice : m. eritematoasă sau roşie (milliaria rubra, sin. : Lichen tropical); m. albă (cristalină) (12). ~ vaccinală, formă clinică de vaccină (12). Miliechivalent. Formă de exprimare a valorilor ionilor din umorile organismului. Numărul de mEq/1 = mg/100 ml x 10 x valenţa ionului respectiv greutatea atomică. în serul sanguin se găsesc de ex. 130 mEq/ litru ioni de Na şi 4,3 mEq/litru ioni de K (15). Miligram-element-oră. Unitate de doză a preparatelor radioactive. Se adminstrează un miligram-curie-oră cînd se iradiază cu 1 mg radium, timp de o oră (36). Milimicron. Unitate de măsură egală cu 1/1 000 000 mm (22). MilimoI* A mia parte dintr-un gram-mo-leculă (15). Milium coloid, sin.: Degenerescentă coloidă a demnului, Hyaloma, Pseudomilium coloid. Mici tumorete transparente, de culoare gălbuie-roşiatică, localizate pe nas, obraji, buza superioară, dosul mîinilor, mai rar pe mucoasa buzelor şi cea conjunctivală; sînt rar întîlnite, mai ales la bărbaţii expuşi la temperaturi înalte, după vîrsta de 45 ani (12). ~ al nou~ născutului, sin. : Acneea nou-născutului, erupţie formată din mici papule diseminate pe faţă* provocate de o secreţie sebacee crescută, cu retenţie de sebum şi resturi epiteliale, care dispar la cîteva zile după naştere (33). Milkman, Louis Arthur, 1895 — 1951. Sindromul ~9 Diabet fosfoglucidic. Milkman-Looser (Milkman, Louis Arthur* 1895—1951; Looser, Emil, 1877 — 1936). Boala osteopatie carenţială („de foame”), carac- MILLARD — GUBLER 197 MINKOWSKI — CHAUFFARD terizată prin fisurarea spontană a oaselor, în care apar clasicele zone de resorbţie (24). Miliard-Gubler (Miliard, August L. J., 1830 — 1915; Gubler, Adolf, 1821 — 1879). Sindromul sin. : Sindromul Gubler, sindrom altern protuberanţial caracterizat prin paralizie facială de tip periferic de partea leziunii (uneori se asociază şi paralizia nervului motor ocular extern) şi paralizia membrelor de partea opusă (27). Miller, Willoughby Dayton, 1853—1907, A-eul ac de oţel flexibil, fin, rotund sau cu muchii, folosit pentru sondarea canalelor dentare sau ca suport pentru introducerea meşelor In canalele dentare (38). Port-acul ~9 dispozitiv în formă de mîner în care se fixează acul Miller în timpul tratamentelor de canal radicular dentar (38). Miller-Abbott. Sonda sondă intestinală din cauciuc sau material plastic, prevăzută cu un balonaş distal a cărui umplere favorizează avansarea sondei prin împingere peristaltică ai). Millin, Terence John. Incizia cale de acces retropubiană pentru abordarea chirurgicală a vezicii şi prostatei (11). Operaţia 1. Procedeu de cură a incontinenţei urinare la bărbat prin suspendarea uretrei pe un lambou de fascia lata trecut pe dinaintea pubelui (11). 2. Procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie, prin rezecţia unei bandelete din faţa dorsală a uretrei (11). Pensa pensă lungă cudată, cu extremitatea în T şi prevăzută cu gheare mici, folosită pentru prinderea colului vezical (11). Milion, Auguste Nicolas Eugene, 1812 — — 1867. Reacţia test de identificare a prezenţei tirozinei într-un produs biologic, bazat pe culoarea roşie pe care o dă acest aminoacid prin încălzire cu o soluţie azotică diluată de nitrat mercuric (5). Mills, Charles Karsner, 1845—1931, Boala sin.: Hemiplegia spinală cronică ascendentă, boală rară, de origine nedeterminată, caracterizată printr-o hemiplegie spastică cu debut la membrul inferior şi cu progresiune lentă la membrul superior de aceeaşi parte (27). Miloliză. Defect de structură la suprafaţa dintelui, rezultat prin lipsa discontinuă a stratului de smalţ (38). Milroy, William Forsyth, 1855 — 1942. Edem Edem cronic familial Meige, vezi Meige. Mimetism (gr. mimesis = imitaţie). 1. Adoptarea permanentă sau temporară a unor însuşiri de culoare sau de formă ale mediului ambiant, pentru o cît mai bună adaptare (35). 2. în psihologie, stadiul primitiv al imitaţiei (35). 3. în psihopatologie, imitarea unei boli (35). ^ afectiv, labilitate emoţională extremă însoţită de tulburări vasomotorii totdeauna îrt concordanţă cu conţinutul emoţiilor (35). Minakov. Pete sufuziuni sanguine suben-docardice, în special în ventriculul stîng, care apar la examenul anatomopatologic în decesele prin boli cardiace, septicemii, unele intoxicaţii sau prin hemoragiile mari (23). Mineralizare. Conţinutul în substanţe organice minerale ale unui anumit volum dintr-un anumit corp (4). Mineralocorticoizi, sin. : Halocorticoizi, Ha-locortine. Hormoni suprarenali cu acţiune predominantă asupra metabolismului apei şi sărurilor (de ex. aldosteronul, dezoxicorticostero-nul) (7). Minervini. Semnul sin. : Puls lingual, animarea limbii de pulsaţii sistolice, după comprimarea ei moderată cu un apăsător, semn observat uneori în insuficienţa aortică (10). Mingazzini, N. Probele ~9 probe pentru evidenţierea parezelor uşoare; se solicită bolnavul să menţină membrele superioare întinse paralel; membrul de partea cu deficit motor cade încet în jos. Pentru membrele inferioare, bolnavul trebuie să le menţină ridicate de pe planul patului şi aşezate paralel cu coapsele semiflectate pe bazin şi gambele flectate pe coapsă în unghi drept. De partea deficitară, gamba cade încet în jos (27). Minge medicinală. Minge din piele umplută cu cîlti sau paie, folosită în cultura fizică medicală' (24). Minimum (lat. = cel mai puţin, foarte puţin). Limită inferioară în ceea ce priveşte cantitatea, calitatea sau alte proprietăţi (32). —' eficace, condiţionarea acţiunii unei substanţe asupra organismului de o anumită doză de la care începe să devină manifestă (32). ~ lizibil* cele mai mici caractere vizibile cu ochiul liber (28). ~ perceptibil, intensitatea minimă de lumină necesară pentru a da naştere unei excitaţii luminoase pe suprafaţa retiniana atinsă (28). ~ separabil, intervalul minim necesar între două puncte pentru a fi văzute separat (28). ~ vizibil, minimum de dimensiune necesar unei imagini proiectate pe retină pentru a fi văzută cu ochiul liber; corespunde unei imagini retiniene de 0,0043 mm2, suprafaţa unei celule-con (28). Miniu, sin. : Oxid de plumb. Pb304. Pigment pentru vopsele protectoare pentru metale; are acţiune toxică pentru organism (9). Minkowski-Chauffard (Minkowski, Oskar, 1858 — 1931 ; Chauffard, Anatole Mărie Emile, 1855 — 1932). Sidromul sin. : Anemie sfero-citară, Icter cronic acoluric, Icter cronic familial, Icter hemolitic congenital, Sferocitoză ereditară, anemie cu icter datorită probabil unei hemolize endogene cu caracter ereditar; se manifestă MINOR 198 MIOCELULITĂ prin sferocitoză cu fragilitate crescută a hematiilor, reticulocitoză, splenomegalie, eliminare crescută de pigmenţi alături de anemie şi icter moderat (16). Minor, Lazar Salomovici. Boala sin.: Tremurâturâ ereditară, boală eredofamilială de origine nedeterminată al cărei unic simptom îl constituie tremurările membrelor superioare, Uneori şi ale capului (27). Reacţia procedeu utilizat pentru aprecierea intensităţii sudoraţiei. Se aplică pe suprafaţa cutanată tinctură de iod amestecată cu ulei de ricin, iar după uscare se presară amidon. Prezenţa secreţiei sudorale face să apară pete albastre prin dizolvarea amidonului. Intensitatea sudoraţiei se apreciază în raport cu numărul şi dimensiunile acestor pete (20). Minut-volum. Debit cardiac. Mio- (gr. mys, myos = muşchi). Element de compunere care introduce în termeni referirea la muşchi (32). Mioalbumină. Albumină din muşchi (5). Mioarhitectonică (mio- + fr. architecto-nique). Structura şi aranjarea fibrelor musculare (1). Mioatrofie (mio- + a- + gr. trophe — nutriţie). Scăderea volumului unui muşchi, ca urmare a tulburărilor metabolice locale datorite inactivităţii (imobilizare), unor procese distrofice (distrofia ceroasă Zenker), unor inflamaţii (miozita sclerozantă) sau unor procese neuro-trofice (poliomielită) (2). Mioblast (mio- + gr. blastos = germen), sin. : Celulă sarcogenicâ. Celulă embrionară de origine mezenchimală care dă naştere unei fibre musculare (1). Mioblastom (mio- + gr. blastos = germen -f -oma). Tumoare Abrikosov. Vezi Abrikosov. Miocard (mio- + gr. kardia = inimă). Myocardium. Miocardie (gr. meion = mai puţin -f- kardia — inimă). Termen creat de Laubry, corespunzător oarecum actualelor miocardopatii dis-metabolice (10). Miocardită (mio- + gr. kardia — inimă + -ită). Afecţiune inflamator-degenerativă a miocardului determinată, în formele acute, de cauze alergice (reumatism etc.), infecţioase (difterie, tifos exantematic etc.), parazitare (trichinoză), micotice, iar în formele cronice de infecţii specifice sau apărînd ca sechele (10). ~ acută, forma cea mai frecventă de miocardită nesupurată, caracterizată anatomopatologi prin cord flasc cu aspect tigrat (2). ~ cronică, formă de miocardită caracterizată anatomopatologic printr-un infiltrat limfopoli-blastic şi scleroză (2). ~ interstiţială (Fiedler), formă de miocardită, probabil de origine virotică, observată mai ales la copii şi caracterizată anatomopatologic prin edem şi infiltrat neutro-şi eozinofilic, apoi limfopoliblastic, evoluînd spre fibroză difuză (2). ~ nou-născuţilor, miocardită gravă însoţită de obicei de fenomene meningiene, determinată la nou-născuţi de virusuri Coxsackie grup B (fn* special de tipul 4) (22). ~ reumatismală, formă de miocardită caracterizată anatomopatologic prin nodulii Aschoff şi degenerescenţă fibrinoidă (2). ~ sifilitică, miocardită difuză sau gome, cu necroză de coagulare şi apoi ramolisment, putînd fi întîlnită la sfîrşitul perioadei secundare, dar mai ales în perioada terţiară a sifilisului (2). ~ tuberculoasă, formă rară de miocardită, avînd aspect de infiltrat tuberculos sau numai de leziuni distrofice ale fibrelor miocardice (miocardita tuberculosului) (2). Miocardomalacie (mio- + gr. kardia — inimă + malakia = înmuiere). Miodegenerat.io cordis. Miocardopatle (mio- + gr. kardia = inimă + + pathos = boală). Afecţiune cardiacă neinfla-matorie, cu aspect predominant degenerativ, apărînd fie în tulburările generaie ale metabolismului (miocardopatii dismetabolice), fie în cadrul unor boli difuze ale ţesutului conjunctiv (colagenoze) sau muscular (miopatii, miastenii etc.) (10). ~ dismetabolică, miocardopatie a-vînd la bază tulburări biochimice complexe, secundare unor cardiopatii preexistente sau primitive, în cadrul unor stări dismetabolice generale: a) disproteinemii (miocardoze); b) sindroame diselectrolitice (sindrom Heggiin); c) carenţe vitaminice (beri-beri, scorbut, pelagră) ; d) disendocrinii (tiroidiene, hipofizare); e) hipoxemie; f) depozitări anormale de diferite substanţe (glicogenoză, adipoză, hemocroma-toză, «uniloidoză) (10). Miocardopneumopexie (miocard + gr.pneu-mori — plămîn + pexis = fixare). Operaţie de revascularizare a inimii, în insuficienţa coronariană cronică, prin crearea unor aderenţe (cu neovase consecutive) cu plămînul stîng (10;. Miocardoscleroză (miocard + gr. sklerosis = întărire). Termen folosit de obicei pentru leziunile sclerodegenerative ale diferitelor forme de insuficienţă coronariană (relativă, cronică, sechele de infarct), dar care este extins de unii autori şi asupra fibrozei cicatriceale restante a miocar-ditelor sau a unora dintre miocardopatii (10). Miocardoză (Wuhrman) (mio- + gr.kardia= inimă + -oză). Miocardopatie apărînd în cadrul unor afecţiuni cu disproteinemie intensă (ciroze, sindroame nefrotice, carenţe etc.) (10). Miocel (1. mio + gr. koilos = cavitate; 2. mio- + gr. kele — hernie). 1. Cavitatea so-mitei. 2. Hernie musculară. Miocelulită (mio- -f lat. celulla = celulă+ -ită). Miozită însoţită de inflamaţia ţesutului conjunctiv lax înconjurător (2). MIOCIT 199 MIOMETRITÂ Miocit (mio- -f- gr. kytos = cemlă). Celulă musculară (1). Vezi şi: Anicikov. Mioclonie (mio- -f gr. klonos = dezordine). Contracţie musculară involuntară, bruscă, similară cu aceea produsă prin stimulare electrică (27). ~ epileptică familială, Boala Unverricht-Lundborg, vezi Unverricht-Lundborg. ^ larin-govelopalatină, Nistagmus laringovelopalatin. Miocolpită (mio- + gr. kolpos = vagin + -ită). Inflamaţia musculaturii netede a peretelui vaginal (2). Miocrom (mio- + gr. chroma = cuioare). Pigment roşu, prezent în muşchi, cu structură cromoproteidlcă similară cu aceea a hemoglobinei, de care diferă numai prin constituţia pro-teinei-suport (5>. Miodegeneratio t ordis, sin.: Miocardomalacie. Denumire relativ veche a leziunilor fibrodege-nerative ale miocardosclerozei (10). Mtodesopsie (gr. myiodes = asemănător unor muşte + opsis = vedere). Perceperea de fos-fene cu aspect de „muşte zburătoare” care se întîlneşte frecvent la bolnavii cu spasme vasculare în cadrul unei hipertensiuni arteriale (10). Miodidymus (gr. meion = mai puţin, fără -f didymos = geamăn). Monstru dicefalic avînd un cap mic fuzionat cu occipitalul unui cap de dimensiuni cvasinormale (1). Miodinamometru (mio- -f- gr. dynamis — forţă -1- metron — măsură). Instrument cu care se poate măsura puterea de contracţie a unor grupe musculare (4). Miodinie (mio- -f gr. odyne = durere). Mialgie. Miodistonie (mio- -j- dis- + gr. tonos = tensiune). Termen generic pentru tulburările tonicităţii musculare (4). Mioelastofibroză (mio- + gr. elastes care se întinde + lat. fibra = fibră -f- -oză). Hipertrofie a tunicii musculare şi a intimei unui vas sanguin, cu participarea fibrelor elastice, care formează straturi concentrice, îngustînd mult lumenul vascular; leziunea se întîlneşte la indivizii cu tensiune arterială crescută, fără a fi vorba de depuneri lip^dice propriu-zise (2). Miofibrile (mio- 4- dim. lat. fibra — fibră). Elemente longitudinale, contractile, cu structură periodică, ale fibrei muscuiare; sînt formate din miofilamente (1). Miofibrom (mio- -f- lat. fibra — fibră -f--'oma). Tumoare benignă a ţesutului muscular neted (ieiomiofibrom) sau striat (rabdomiofi-brom), la care se asociază leziuni fibroase conjunctive (2). Miofibrozită (mio- -f lat. fibra = fibră -f- 4- -ită). Inflamaţia perimysium-ulm (4). Miogeloză (mio- -f gr. gelare = a îngheţa). Induraţie nodulară în ţesutul muscular (4). ~ Schade-Lange. degenerescentă hialină a fibrei musculare, fără fenomene inflamatorii, produsă de factori care diminuează irigaţia (9). Miogeni* Proteine musculare cu structură diferenţiată de aceea a miozinei. Muşchii netezi conţin o cantitate mai mare de miogeni (23 %), comparativ cu muşchii striaţi (17%) (5). Mioglobină. Fracţiune globulinică din muşchi, cu conţinut bogat în fier (15). Micglobinurie. Eliminarea urinară de mioglobină, caracterizată prin emisiunea unei urini cu aspect de drojdie de cafea ; este întîlnită mai frecvent în sindromul de strivire şi după eforturi fizice mari (marşuri) (25). Miograf (mio- + gr. graphein = a scrie). Aparat pentru înregistrarea grafică a contracţiei musculare (15). Miograf ie. înregistrare mecanică sau electrică a contracţiei musculare, sub forma unui traseu numit miogramă (4). Miokimie (mio- -f- gr. kyma = undă). Mişcare ondulatorie lentă şi de suprafaţă, similară miocloniei, însă localizată numai la un grup muscular, un muşchi sau un segment muscular; apare în nevrite, isterie, intoxicaţii cu metale grele etc. şi se însoţeşte de tulburări de sensibilitate (4). Miokinază. Adenilatk*nază. Mioiiză (mio- -f- gr. lysis = distrucţie, dizolvare). 1. Topirea ţesutului muscular (2). 2. Desfacerea unui corp muscular dintr-un proces cicatriceal (24). Miologie (mio- -f gr. logos = ştiinţă). Ştiinţă despre natura, structura şi funcţiile muşchilor (1). Miom (mio- -f -cma). Tumoare benignă a ţesutului muscular neted (leiomiom) sau a celui striat (rabdomiom) (2). ~ malign, Miosarcom. ~ telangiectazie, formă de miom cu numeroase telangiectazii (2). Miomalacie (mio- -f- gr. malakia = înmuiere). Necroză de colicvaţie secundară a musculaturii (2). ~ cordului, topirea ţesutului necrotic din zona infarctului miocardic (2). Miomatoză (mio- -1- -oma -f- -oză). Formare de mioame în diferite regiuni ale corpului (2). Miomectomie (mio- + -oma -f gr. ektome = = excizie). Intervenţie chirurgicală conservatoare constînd din extirparea unui miom uterin (18). Miometrectomie (mio- -f gr. metr a = uter-f ektome = excizie). Intervenţie chirurgicală conservatoare constînd din extirparea unui miom uterin şi a unei părţi din peretele uterin (18). sagitală, Procedeul Aburel, vezi Aburel. Vezi şi: Cirio. Miometrită (mio- -j- gr. metra — uter -f--ită). Metrită. MIOMETRU 200 ' MIOTONIE INTERMITENTĂ Miometru (mio- -f- gr. metra = uter). Tunica muscularis uteri. Vezi şi: Hartemberg. Mioneurom (mio- + gr. neuron = nerv -f -oma). Neurom conţinînd ţesut muscular (2). Mionevralgie. Nevralgie musculară (4). Miopatie (mio- -f gr. pathos = boală). Denumire generică pentru orice boală musculară; poate îi primară (idiopatică) sau secundară (neuropatică) (2). ~ coxoîemurală Leyden-Moe-bius, vezi Leyden-Moebius. ^ osteoplastieă, Mio-zită osificantă. ^primitivă progresivă, sin.: Distrofie musculară progresivă, boală musculară eredofamilială cu evoluţie lentă, progresivă care afectează cu predilecţie vîrsta copilăriei şi adolescenţei, determinînd atrofii musculare simetrice, cu predominanţă la musculatura pro-ximală a membrelor, însoţite de abolirea precoce a reacţiei idiomusculare. în unele forme clinice se asociază şi pseudohipertrofii musculare (localizate în special la muşchii posteriori ai gambei, deltoizi şi musculatura buzei superioare) (27). ~ tardivă progresivă (Nevm), afecţiune musculară cu tablou clinic miopatie, dar cu instalare tardivă (adulţi şi vîrste mai Înaintate) şi cu un aspect histologic particular (necroze focale cu miofagie, fără reacţie inflamatorie interstiţială şi cu prezenţa unor fenomene de regenerare). Nu are o încadrare nosologică clarificată, fiind discutată apartenenţa ei Ia miopatie sau miozită <27). Vezi şi: Raymond-Guillain. Miopie (gr. myein = a închide -f- ops — ochi). Defect de vedere în care razele vizuale paralele, de la infinit, se unesc într-un focar Înaintea retinei; subiectul vede mai bine de aproape decît la distanţă (28). ~ de axă, miopie în care axul antero-posterior al ochiului, fiind prea lung, nu corespunde cU focarul posterior al aparatului dioptrie (28). ~ malignă, formă de miopie cu caracter progresiv, însoţită de leziuni ale coroidei şi retinei (28). ~ profesională, miopie constituţională agravată şi -eventual precipitată de unele profesiuni care obligă la un efort de acomodare vizuală (cartografi, microscopişti, gravori) (9). ~ progresivă* formă de miopie care progresează şi la adult <28). de refracţie, miopie datorită creşterii puterii de refracţie a mediilor refringente ale ochiului (28). Mioplasmă (mio- + gr. plasma = formaţie). €itqplasma unei celule sau fibre musculare (1). Micpiaştie (mio- + gr. plassein = a forma). Transplantare musculară. Miorafie (mio- -f gr. rhaphe — sutură). Sutura unui muşchi (24). Miorelaxant (mio- -f lat. relaxare = a se destinde). Substanţă care relaxează musculatura striată contractată patologic, acţionînd probabil la nivelul căilor polisinaptice subcor-ticale şi spinale, unde blochează neuronii de asociaţie. Se foloseşte terapeutic în spasmele ^reactive ale musculaturii striate şi în contracturile piramidale (14). Miorexă (mio- + gr. rhăxis* ■=* ruptură). Clacaj. Mioritmii (mio- + gr. rhythmos = ritm, cadenţă). Mişcări involuntare care constau în deplasarea regulată (ritmică) şi lentă â unor segmente, imitînd mişcări cu caracter voluntar ; se întîlncsc în special în parkinsonismul postencefalitic (27). Miosarcom (mio- + gr. sarx = carne -f--oma), sin.: Miom malign. Tumoare malignă a ţesutului muscular neted (leiomiosarcom) sau a celui striat (rabdomiosarcom), cu polimorfism celular accentuat şi caracter infiltrativ (2). Mioseleroză (mio- + gr. sklerosis = întărire). Scleroza ţesîrtului muscular, de obicei consecutivă unui proces inflamator cronic (2). ~ progresivă retractilă senilă, bo^lă care apare la bătrîni şi constă diii atrofii musculare scleroaşe cu retracţii, predominînd lâ membrele inferioare, pe care le fixează într-o poziţie rigidă de semi-flexiune (27). Miospasm (mio- + gr. spasmos = spasm). Contracţie musculară spasmodică — crampă musculară (4). Miostenometru (mio- + gr. sthenos = forţă, putere + metrou— măsură). Instrument pentru măsurarea puterii de contracţie a grupelor musculare (4). Mioterapie dentomaxilară. Tratament funcţional al anomaliilor dentomaxilare, care urmăreşte a remedia prin exerciţii gimnastice dezechilibrul forţeior musculare care acţionează aparatul maxilar (39). Miotie (gr. meiosis = micşorare). Care produce mioză (28). Miotom (mio- -f gr. ţome — tăiere). 1. Partea unei somite care se diferenţiază în muşchi scheletici (1). 2. Grup muscular inervat de un singur nerv spinal (1). Miotonie (mio- + gr. tonos = tensiune). 1. Spasm tonic al unui muşchi (4). 2. Boală cu caracter eredofamilial, caracterizată printr-o de-contracţie foarte dificilă a muşchilor la executarea primelor mişcări voluntare, dar care se atenuează progresiv după repetarea mişcărilor (27). ~ atroîică, Boala Steinert, vezi Steinert. ~ cîştigată, Boala Talma, vezi Talma. ~ congenitală, Boala Thomsen, vezi Thomsen. ^ intermitentă (Martins-Hausemann), varietate de mio-tonie congenitală în care sindromul miotonie apare intermitent, fiind declanşat mai ales de frig (27). MIOTON OMETRU 201 MIŞCARE MIGRATORIE Miotonometru (mio- -f gr. tonos = tensiune -f- metron = măsură). Instrument care măsoară tonicitatea musculară (4). Miotropism (mio- +gr. trepein = a întoarce). Afinitate pentru ţesutul muscular (22). Mioză (gr. meiosis = micşorare). Contracţie excesivă a pupilei (28). Miozină. Globulină insolubilă, cu greutate moleculară mare (IO8), dînd soluţii opalescente, cu birefringenţă puternică. Este prezentă în ţesutul muscular, formînd aproape 40 % din proteina musculară şi putînd fi extrasă cu o soluţie salină clorurosodică 6°/00. Miozina deţine rolul de catalizator biochimic în procesele de contracţie musculară, asigurînd hidroliza compuşilor macroergici (adenozintrifosfat), ceea ce duce la eliberarea energiei stocată în legăturile fosforice. Activitatea adenozintrifosfatazică a miozinei este activată de ionii Ca2 + şi K+, fiind în schimb blocată în prezenţa agenţilor chela-tanţi (EDTA) şi a ionului Mg2+ (5). Miozită (mio- + -ită). Inflamaţie a unui muşchi striat (4). ~ epidemică, Boala din Born-holm. ~ fibroasă progresivă, Boala Wagner. ~ osificantă, sin. : Miopatie osteoplasticâ, meta-plazie osoasă a ţesutului conjunctiv interstiţial şi leziuni distrofice ale fibrelor musculare, ca urmare â unui traumatism sau unui proces inflamator (leziuni locale). în forma progresivă, procesul tinde să ia un caracter generalizat (miozita osificantă progresivă) (2). ~ osificantă progresivă, Boala Munchmeyer, vezi Miinch-meyer. ~ sclerozantă progresivă generalizată. Boala Wagner. Miquel. Dispozitivul aparat care permite recoltarea apei pentru analiză de la adîncimea dorită; este format dintr-un suport pentru flaconul de recoltă prevăzut cu capac, care cu ajutorul unui ac menţine flaconul închis; se introduce în apă, iar la adîncimea la care vrem să facem recolta se deschide capacul cu ajutorul unui lanţ care ajunge pînă la suprafaţă (20). Miracidium. Embrion ciliat, de formă triunghiulară, care se dezvoltă din oul unor trema-tode (31). Miraj. în inframicrobiologie, operaţie de examinare — de obicei prin transiluminare — a ouălor incubate, cu scopul de a stabili prezenţa, starea şi dezvoltarea embrionului (22). Miringită (lat, myringa = timpan + -ită). Inflamaţie a membranei timpanice (30). Mirizzi, Pablo. Bisturiul bisturiu cudat folosit pentru secţionarea coledocului şi a cărui lamă de diferite lungimi face un unghi de 60° pe axul minerului (11). Operaţia 1. Colecis-tectomie executată pe o veziculă biliară mica, scleroasă, ascunsă în patul hepatic şi care se realizează printr-o hepatotomie iniţială, paralelă cu axul veziculei (sin. : Colecistectomie trans- hepaticâ) (11). 2. îndepărtarea unui obstacol coledocian prin coledocoduodenostomie la nivelul coledocului retroduodenal, executată cu ajutorul unei pense speciale (11). Sindromul complex simptomatic determinat de îngustarea sau obstrucţia canalului hepatic, în urma unor spasme prelungite, procese inflamatorii sau alte leziuni organice locale (16). Mironov. Operaţia toracoplastie anterioară cu plombaj muscular care se aplică în cavităţile pleurale limitate, apicale sau axilare, situate cît mai anterior (34). Misandrie (gr. misein = a urî + aner = bărbat). Repulsie morbidă faţă de bărbaţi şi tot ce se referă la ei (35). Misce (lat. = amestecă), abreviat m. Termen folosit curent în prescripţiile medicale; indică obligativitatea omogenizării ingredientelor la prepararea unui medicament (13). Miscibilitate (lat. miscere = a amesteca). Proprietatea a două sau a mai multor substanţe de a forma un amestec omogen; gazele sînt complet mis cibile; lichidele pot fi parţial sau total miscibile (6). Misoginie (gr. misein = a urî -f gyrie = femeie). Repulsie morbidă faţă de femei şi tot ce se referă la acestea (35). Misoneism (gr. miiein = a urî -f kcs nou). Aversiune faţă de tot ce este nou (35). Misopedie (gr. misein = a urî + = copil). Repulsie morbidă faţă de copii (35). M.I.S.P. Abreviere folosită în obstetrică pentru mentoiliaca stîngă posterioară, varietate de poziţie în prezentaţia facială, bărbia aflîn-du-se situată la extremitatea posterioară a diametrului oblic drept al strîmtorii superioare (simfiza sacroiliacă stîngă) (18). M.I.S.T. Abreviere folosită în obstetrică pentru mentoiliaca stîngă transversă, varietate de poziţie în prezentaţia facială, bărbia aflîndu-se la extremitatea stîngă a diametrului transvers al strîmtorii superioare. (18). Mişcare. Schimbarea suferită de materie, atît ca deplasare mecanică a unui corp în raport cu un sistem de referinţă, cît şi ca transformare în sine a materiei. Mişcarea este însuşirea esenţială a materiei (32). Mişcări amiboidale. Deformări sau mişcări ale unei celule, realizate prin emiterea de pseudopode (31). ~ de „basculă”, coexistenţa unei retracţii sistolice a vîrfului cu un şoc diastolic al bazei, în pericarditele adezive, dar şi în cazul unui contact mai intim între inimă şi perete (torace strimt, hipertrofie cardiacă importantă). Cînd această mişcare este mai ondulată, cu un caracter reptator, ea este denumită „mişcare de hulă”, iar cînd i se asociază şi o retracţie sistolică pluricostală se numeşte „mişcare de balans” (10). ^ migratori©, fenomen demografic caracterizat prin deplasarea MIŞCĂRI OCULARE ASOCIATE 202 MIXOBLASTOM unor grupe de locuitori dintr-un loc în altul. Tipuri: migrare continuă, în care populaţia se deplasează permanent dintr-un loc în altul (de ex. de la sat la oraş, ca efect al industrializării) ; migrare periodică (temporară), în cşrC deplasarea are loc în anumite perioade ale anului (vara, iarna), în diferite locuri în care sînt necesare forţe de muncă mai numeroase; migrare nomadă, în care grupe de populaţii (triburi) se mută dintr-un loc în altul pentru căutarea unor condiţii mai bune de trai, tip de migrare specific ţărilor cu regim de exploatare semifeudală sau ţărilor coloniale (29). Mişcări oculare asociate. Mişcări binoculare reflexe, cu sau fără paralelism al axelor oculare, în funcţie de nevoile fuziunii binoculare (28). Mişcări oculogire. Mişcări asociate de lateralitate şi verticalitate ale globilor oculari (27). Vezi şi: Bennett, Bonwill, Ferrein. Mitchell, Silas Weir, 1829 — 1914. Boala —. Eritromelalgie. Mitigare (lat. mitigare = a calma, a linişti). Atenuarea simptomatologiei unor boli infecţioase prin administrarea, în primele zile după contactul infectant, de y-globuline hiperimune specifice, ser de convalescent sau diferite antibiotice (8). Mitoclazic (gr. mitos = aţă, fir -f klasis = ruptură). Toxic mitotic. Mitocondrii (gr. mitos = aţă, fir + chon-drion = granulă). Organite citoplasmice de formă ovoidă sau alungită, înconjurate de o dublă membrană şi conţinînd în interior creste interne transversale, cu dublă membrană, pe care sînt fixate unele din enzimele celulei legate mai ales de sistemele oxido-reductoare (1). Mitom (gr. mitos = aţă, fir -f* -oma). Fire de reticul în citoplasma unei celule (citomitom) sau în nucleoplasmă (cariomitom ) (1). Mitomanie (gr. mythos = mit, legendă + mania = nebunie). Tendinţă morbidă spre minciună şi fabulaţie (35). Mitomicină C. Antibiotic produs de Strepto-myces caespitossus; are acţiune citotoxică, fiind util terapeutic în unele cazuri de cancere ale bronhiilor, capului şi gîtului, tubului digestiv, ovarului, tumori Wilms, coriocarcinom (14). Mitoplasmă (gr. mythos — aţă, fir + plasma =s formaţie). Cromatină. Mitoză (gr. mythos = aţă, fir -f* -oză). 1. Diviziune nucleară indirectă, desfăşurată de obicei în 4 stadii: profază, metafază, anafază şi telofază (sin. : Cariokinezâ) (1). 2. Diviziunea celulară indirectă (1). ^ anastrală, mitoză care are loc fără formarea asterilor (1). ~ patologică, mitoză atipică, neregulată, asimetrică şi multipolară, caracteristică pentru tumorile maligne (1). Mitozom (gr. mythos = aţă, fir -f- soma = corpuscul). Corp citoplasmic rezultat din rămăşiţele fusului mitozelor precedente (1). Mitral (lat. mitra — mitră). Care se referă 1 a aparatul valvular mitral (10). Mitralizare. Modificarea configuraţiei radio-logice a inimii din insuficienţa aortică, atunci cînd se adaugă o insuficienţă mitrală funcţională şi apar semnele dilatării atriului drept şi a vaselor pulmonare (10). Mitridatizare. Rezistenţă faţă de anumite substanţe toxice, cîştigată prin consumarea de cantităţi, tot mai mari din substanţele toxice respective. Termenul derivă de la numele regelui Pontului, Mitridate al Vl-lea (132—63 î.e.n.) care experimentase, din teama de a fi otrăvit, numeroase metode de rezistenţă la toxice. Astăzi, termenul se foloseşte mai ales pentru alpi-niştii care iau doze tot mai mari de arsenic pentru a deveni rezistenţi la eforturile profesionale (4). Mixedem (mixo- + gr. oidema = umflătură), sin. : Boala Gull. Formă tipică a insuficienţei tiroidiene avansate, caracterizată prin infiltraţia mucoidă a pielii şi mucoaselor. După patogenie, se deosebesc varietăţile : mixedem hipotalamic, mixedem hipofizar, mixedem tiroi-dian (7). ~ circumscris, infiltraţie cu mucopoli-zaharide în condiţii de hipotiroidism sau de secreţie excesivă de TSH (7). ~ juvenil, formă mai puţin severă de mixedem; se dezvoltă între vîrstă de 1 an şi pubertate, însoţindu-se de întîr-zierea procesului de osificare (2). ~ lichenoid, formă cutanată de mixedem, descrisă deGougerot şi Carteaud, caracterizată printr-o infiltraţie hipodermică difuză şi mici papule dermice, lichenoide (12). ~ postoperator (Reverdin), mixedem prin ablaţia glandei tiroide (2). ~ spontan, formă de mixedem mai frecventă între vîrstă de 40 şi 50 ani, cu predominanţă la femei, datorită unei atrofii a parenchimului tiroidian; se caracterizează prin acumularea în spaţiile intercelulare a unor mucoproteine, a electroliţilor şi a apei, cu scăderea proceselor oxidative (metabolismul bazai scăzut), hiperlipemie, miocardoză cu di-lataţie cardiacă, disfuncţie hormonală gonadică şi b radipsihie (2). ^ tuberos, formă cutanată de mixedem caracterizată prin nodozităţi izolate sau conglomerate, cu margini nete sau difuze (12). Mixidioţie. Mixedem cu deficit mental marcat (2). Mixo- (gr. myxa = mucus). Element de compunere care introduce în termeni referirea la mucus, mucozităţi (32). Mixoblastom (mixo + gr. blastos = germen + -oma). Mixosarcom. M1XOCIT 203 MOARTE Mixocit (mixo- + gr. kytos = celulă). Celulă mare poliedrică sau stelată, întîlnită în ţesutul mucos (1). Mixom (mixo- -f -oma). Fibrom cu aspect mixomatos ; rezultă din transformarea mucoidă a fibrelor, ceea ce dă tumorii un aspect lax, iar celulele apar rotunde sau stelate, cu prelungiri care formează între ele o reţea fină (2). ~ iepurilor, sin. : Mixom infecţios, Mixomul Sana-relli, viroză gravă acută, extrem de contagioasă, a iepurilor, caracterizată prin fenomene generale însoţite de leziuni cu aspect de tumoare mixo-matoasă. Virusul este înrudit antigenic cu virusul fibromului infecţios al iepurilor (22). ~ infecţios, Mixomul iepurilor. Vezi şi: Sanarelli. Mixomatoză. Stare caracterizată prin formarea de mixoame multiple (2). Mixosarcom (mixom- + gr. sarx = carne + -oma), sin. : Mixoblastom. Mixom malignizat, caracterizat prin prezenţa de aţipii celulare şi mitoze (2). Vezi şi: Fujinami. Mixoscopie (mixo- -|- gr. skopein = a vedea). Hoieruism. Mixoviroze. Denumire generică pentru îmbolnăvirile umane provocate de mixovirusuri, şi anume : gripa, parainfluenţa, parotidita epidemică, rujeola şi alte boli virale respiratorii (8). Mixovirus (mixo- + lat. virus = virus). Grup de virusuri în care sînt cuprinse virusurile gripale, paragripale, virusul oreionului, al pseu-dopestei aviare (22). Miyagawa, Yoneji. Corpusculii sin. : Pararickettsia, corpusculii elementari ai limfo-granulomatozei inghinale subacute. Termenul a fost generalizat apoi la întregul grup pararicket-tsian (Levaditi a propus denumirea de Pararickettsia miyagawi) (22). Mizantropie (gr. misein =a urî + anthro-pos = om). Repulsie morbidă fată de oameni (35). Mizofobie (gr. mysos = murdărie + phobos = frică). Fobia de murdărie, necurăţenie, de a se murdări prin atingerea obiectelor (35). Mizuo. Fenomenul revenirea la normal a aspectului fundului de ochi după şederea la întuneric în boala Oguchi (28). Mînă (lat. manus). Manus. ~ „în baionetă’’ (Dejerine), aspect caracteristic al mîinii în hemiplegia infantilă, dat de hiperextensiunea primei falange şi flexiunea ultimelor două (27). ~ balanţă, mînă ale cărei mişcări active sînt imposibile datorită unei laxităţi ligamentare exagerate, lipsei carpului, paraliziei totale a muşchilor, secţiunii tuturor tendoanelor (24). ~ „boantă”, deformaţie congenitală sau dobîndită caracterizată prin flexiunea permanentă a mîinii pe antebraţ (18). ~ cubitală, Manus vara. ~ „în gheară”, Mînă „în grifă”. ~ ,,în gît de lebădă”, aspect caracteristic al mîinii în leziunile nervului radial. La ridicarea antebraţului, mîna cade în jos, realizind un aspect de gît de lebădă (27) ~ „în grifă”, sin. : Mină „în gheară”, aspect particular al mîinii,determinat de paraliziile muşchilor interosoşi şi lombricali, ceea ce are ca urmare hiperextensiunea primelor falange ale degetelor, cu flexiunea ultimelor două (27). ~ indicatoare, aspect al mîinii în paralizia nervului median. Deoarece primele falange ale policelui şi indicelui nu se pot flecta, aceste degete rămîn extinse, dînd aspectul indicării unei direcţii (27). ^ „de maimuţă”, sin. : Mină „simianâ”, diformitate a mîinii rezultată prin paralizia tuturor nervilor. Mîna este în flexiune, cu degetele uşor îndoite, policele pierzînd abduc-ţia şi opoziţia, cu eminenţele tenară şi hipote-nară şterse (24). ~ de mamoş, vezi Semnul mîinii de mamoş. ~ mecanică, partea distală a protezei mecanice de antebraţ, care urmăreşte să redea estetic forma, iar funcţional posibilitatea de prehensiune activă a mîinii (24). ~ „de paradă”, proteză estetică de antebraţ, care înlocuieşte numai forma mîinii pierdute (24). ^ „de predicator”, aspect caracteristic al mîinii realizat de atrofia muşchilor flexori ai degetelor şi ai mîinii, ceea ce duce la preponderenţa acţiunii tonice a muşchilor extensori şi deci la hiperextensiunea mîini. Apare în paraliziile izolate ale nervilor median şi cubital, cu integritatea nervului radial (37). ~ radială, Manus valga. ~ „simiană”, Mînă „de maimuţă”. ~strîmbă congenitală, diformitate congenitală a mîinii (24). ~ strîmbă radială, diformitate a mîinii, constînd din devierea ei în afară, datorită unor diformităţi ale radiusului, de obicei absenţa sa congenitală. De multe ori se însoţeşte de alte variate anomalii ale mîinii (24). ^ suculentă (Marinescu), aspect particular al mîinii în siringomielie, determinat de existenţa unor tulburări trofice la nivelul ţesuturilor moi ale mîinii, sub forma unui edem dur al ţesutului subcutanat şi piele lucioasă (27). ~ talamică, aspect particular al mîinii în sindromul talamic caracterizat prin flectarea uşoară a primelor falange cu hiperextensiunea ultimelor două falange şi răsfirarea degetelor într-o poziţie de denivelare a unora faţă de celelalte (27). Vezi şi: Carnes. Mlohaş. Tinovă. MN. Vezi Grupe sanguine. Mnemastenie (gr. mneme = memorie -f- as-tenie). Slăbirea memoriei (35). Mo. Simbolul molibdenului (5). Moarte (lat. mors, mortis), sin. : Moarte biologică. încetarea proceselor biologice la nivelul ţesuturilor şi organelor ; reanimarea nu este posi- MOARTE APARENTA 204 MODEL ATOMIC bilă, datorită leziunilor ireversibile ale sistemului nervos central (23). ~ aparentă, Letargie. ~ aparentă a nou-năseutulul, termen uzual prin care se înţelege hipoxia de gradele al II-lea şi al III-lea (18). ~ clinică, încetarea funcţiilor vi taigale sistemului nervos, respiraţiei şi circulaţiei; •durează aproximativ 6 minute, după care se instalează moartea biologică (23). ~ fiziologică, moarte neviolentă, datorită uzurii organismului, fără cauză de boală, survenind la vîrstă înaintată (23). ~ prin inhibiţie, moarte subită, prin microtraumatism, la un individ fără leziuni organice evidente (23). ^ naturală, moarte neviolentă, fie fiziologică, prin uzura organismului, fie patologică, datorită unei boli (23). ~ „obişnuită “ a fătului în uter, moarte a unor feţi în cursul mai multor sarcini succesive, la aceeaşi epocă sau la epoci diferite (18). ~ precoce, moarte naturală neviolentă, patologică, -datorită unei boli, sau moarte violentă, datorită acţiunii brutale a unui factor de mediu (23). ~ rapidă, Moarte subită ~ reală, moarte care se produce în 2 etape : moarte clinică, urmată de moarte biologică (23). ~ subită, sin. : Moarte rapidă, moarte care survine în stare de sănătate aprentă (23). ~ subită funcţională, moarte subită, fără leziuni organice decelabile (de ex. prin evoluţie supraacută a unei boli) (23). ~ suspectă, moarte care survine în condiţii suspecte, fără a se cunoaşte cauza ei (23). ~ ti-mică, moarte subită întîlnită la copii şi adulţi cu timus mare. A fost explicată prin jenă mecanică, prin sincopă reflexă, prin acţiunea unor ergone timice, prin hipocorticism etc. (7). ~ violentă, moarte datorită unui factor extern: traumatic, fizic, chimic, mecanic, biologic sau psihic (23). Mobilitate (lat. mobilitas). 1. Proprietatea •de a se mişca (32). 2. Mărime care caracterizează mişcarea unei particule şi care este egală cu ^viteza acelei particule sub acţiunea unei forţe «egală cu unitatea (32). ~ articulară anormală, mobilitate articulară care depăşeşte limitele de amplitudine normală a mişcărilor sau care permite mişcări în axe, pe care articulaţia respectivă nu le are. Mobilitatea articulară anormală este datorită luxaţiei, diformităţilor congenitale sau unei articulaţii balanţe (24). ^ osoasă anormală, semn obiectiv de certitudine, întîlnit în fracturile complete, în care fragmentele sînt mobile unul pe altul (24). ~ simfizelor, fenomen întîlnit în cursul sarcinii, datorit imbibiţiei hormonale gravidice; constă din faptul că oasele bazinului unite prin simfize se pot mişca mai uşor unul faţă de altul, favorizînd actul naşterii <18). Mobilizare (fr. mobiliser). Mişcarea pasivă, activă, instrumentală sau chirurgicală de la stadiul de imobilizare a întregului corp, a membre- lor, a unei articulaţii, a unei fracturi, în scopul restabilirii formei şi funcţiei normale (24). ~ activă, recuperarea mişcărilor într-o articulaţie, pe care o realizează bolnavul prin contracţia activă musculară. Mobilitatea activă se referă şi la reluarea mersului. Gimnastica medicală este un mijloc de mobilizare activă, spre deosebire de mecanoterapie (24). ~ focarului de fractură. 1. Manevră prin care se caută mobilitatea anormală (24). 2. Manevră de stimulare a formării căluşului, preconizată de Celsius, astăzi proscrisă (24). — imediată a lăuzei, mobilizarea femeii care a născut la două ore după expulzarea placentei (18). ~ pasivă, recuperarea mişcărilor într-o articulaţie, cu ajutorul unor mijloace care nu solicită forţa musculară a bolnavului. Mecanoterapia este o formă de mobilizare pasivă (24). ~ precoce, mobilizare a lăuzelor sau a operatelor în primele zile după naştere sau intervenţie chirurgicală (18). ~ sternală, Operaţia Sauerbruch-Mathieu, vezi Sauerbruch--Mathieu. ~ tardivă, mobilizare a lăuzelor la două săptămîni după naştere (18). ~ de toxic, procedeu terapeutic constînd din administrare de substanţe care pot îndepărta din organism anumite toxice acumulate, legîndu-le în compuşi uşor elimin abili şi cît mai netoxici. Complexul cu calciu al acidului etilendiamintetraacetic este mobilizantul cel mai eficace pentru multe metale toxice. Mobilizarea poate constitui şi un indice de diagnostic (9). Mochet-Gouverneur. Operaţia rezecţie clasică a cotului, fără întrerupere de material organic (24). Mod, sin. : Dominantă. în statistica matematică, valoare medie de structură a unei repartiţii statistice, reprezentînd valoarea caracteristicii căreia îi corespunde frecvenţa maximă (7). Model (fr. modUe). 1. Lucru care poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitaţii (Dicţionarul limbii române moderne). 2. în tehnica dentară, reproducerea pozitivă a cîm-pului protetic reobţinută prin intermediul amprentelor şi care serveşte pentru executarea pe ele a lucrărilor protetice dentare. în funcţie de scopul în care sînt folosite modelele pot fi: de studiu, didactice, anatomice, funcţionale, parţiale, totale, de lucru, duplicate (39). ~ atomic, reprezentare intuitivă şi matematică a structurii interne a atomului. Primul model al lui J. J. Thomson era un model static (electronii ca particule în echilibru plutind într-un nor de electricitate pozitivă). De la acesta se trece la modelul planetar imaginat de E. Ru-therford (1911), ca un sistem solar (nucleul pozitiv în centru, înconjurat de particule negative care circulă ca planetele în jurul centrului co- MODEL BIOLOGIC 205 MOEBIUS mun). Acest model, neputînd explica existenţa spectrelor de linii şi legile de repartiţie a liniilor spectrale, este completat de N. Bohr, care com-binînd ideea de bază a modelului lui Rutherford cu ipoteza cuantelor lui M. Planck formulează teoria sa bazată pe cele două postulate ale lui Bohr: a) atomul are un număr de stări staţionare în care nu emite radiaţii; b) trecerea de la una din aceste stări la alta are loc sub formă de salt, saltul cuantic, însoţit de absorbţia sau emisiunea unei cuante de lumină (6). ~ biologic, orice experienţă efectuată pe un organism viu, în care se studiază un anumit sistem, mai mult sau mai puţin izolat, influenţa diferiţilor factori şi răspunsul sistemului faţă de aceştia sau reacţia în ansamblu a organismului cercetat. Experienţele de fiziologie, fiziopatologie, farmacodinamie etc. sînt modele experimentale biologice. Formulînd o ipoteză pe baza datelor cunoscute, ţinînd seama de manifestările esenţiale ale fenomenului, se urmăreşte stabilirea legilor, a legăturii cauzale între ele. Multitudinea factorilor care influenţează fenomenele biologice constituie o dificultate în izolarea perfectă a sistemului studiat (6). ~ fizic, sistem material care stimulează, în general într-un mod simplificat, comportarea unui sistem sau desfăşurarea în timp a unui proces. Dispozitivul model nu poate fi identificat cu sistemul modelat (un dispozitiv electronic care modelează un nerv nu este un nerv). în model nu este necesar să avem aceeaşi formă de mişcare a materiei, ca aceea din sistemul modelat. Modelele fizice pot imita procesele biologice şi activitatea unor organe ale organismului viu (6). ^ matematic, transcrierea în simbolica matematică a unor ipoteze în general simplificate despre modul de desfăşurare a unui proces sau despre modul de alcătuire a unui sistem sau a unei structuri (6). ~ de nerv, model care reprezintă analogi fizici ai conducerii influxului nervos prin nerv. Un prim model de nerv a fost acela al unui fitil care arde, apoi aprinderea unui amestec gazos explozibil, «are deşi oglindeşte labilitatea nervului reprezintă modelul unei singure excitaţii. Alt model reprezentat dintr-o sîrmă de fier în acid azotic concentrat, de care s-a ocupat Wilhelm Ostwald, dar mai ales Lilie, demonstrează conducerea excitaţiei şi perioada refractară. Bethe utilizează un cuplaj basculant (o lampă cu incandescenţă legată în paralel cu un condensator), care nu demonstrează conducerea excitaţiei, însuşire pe care o are modelul lui Grey-Walter. Acesta constă dintr-o înşiruire de circuite basculante. Modelul lui Franck este alcătuit dintr-un tub de sticlă, sudat la capete, ce conţine acid sulfuric; în pereţii tubului, transversal, sînt îm-plîataţi electrozi de fier, iar întregul sistem scăldat în acid azotic concentrat. Modelele lui Lilie, Franck, Grey-Walter se bazează pe teoria cablului lui Cole şi Gurtis şi consideră că excitaţia se transmite în salturi prin strangulaţiile Ranvier, reprezentînd modele ale nervilor mie-linizaţi. Există şi modele care consideră transmiterea excitaţiei din aproape în aproape (6). Modelare (fr. modeler). 1. Metodă de cercetare ştiinţifică întemeiată pe construirea şi analiza modelelor. Un model se poate prezenta ca o reprezentare sau ca o construcţie logică şi matematică sau ca un dispozitiv fizic concret. Modelele pot fi similare (care seamănă exterior), analogice (care funcţionează după aceleaşi relaţii matematice) sau simulatoare. Modelarea poate servi la verificarea unor ipoteze, la adîn-cirea studiului unor obiecte sau fenomene (7). 2. Modificare de formă dată unui lucru (32). ~ căluşului. 1. Proces final în evoluţia căluşului, prin care regiunea fracturată îşi recîştigă aspectul normal (24). 2. Intervenţie chirurgicală prin care se retuşează un calus hipertrofie (24). Modelator band. Trabecula septomarginalis ventriculi dextri. Modificare (fr. modifier = a modifica). Proces de prefacere sau transformare (32). Modificări cadaverice. Modificări fizice şi chimice care se produc după moarte; se împart în precoce (răcire, desicare, lividităţi, rigiditate, autoliză) şi tardive, care pot fi distructive (putrefacţie) sau conservatorii (mumificare, lignificare, formare de adipoceară, îngheţare) (23). Modificări fisurale ortodontice, modificările de ţesuturi obţinute prin tratament ortodontic (cu mijloace biomecanice) (39). Modiolus (lat. — butuc de roată), sin. : Columella cochleae. Stîlpul sau axul central al cohleei, în jurul căruia canalul spiral se roteşte de două ori şi jumătate (1). Modul (lat. modulus). Mărime caracterizată statistic printr-o frecvenţă mai mare într-o suită de valori înregistrate : tehnic, prin raportul dintre două angrenaje; electronic, prin corelaţiile rezultate din asamblarea micro-miniaturizată a unui complex de elemente (tranzistoare, diode, rezistoare, condensatoare, elemente de memorie etc.). în cibernetică, modulul este un element de bază pentru verificarea ' practică şi îmbogăţirea teoriei prin practica de modelare (5). ~ de elasticitate, Modulul Young, vezi Young. Vezi şi: Young. Moebius, Paul Julius, 1853—1907. Boala sin.: Migrenă oftalmoplegicâ, migrenă întovărăşită de paralizii oculomotorii, cu interesarea mai ales a nervului motor ocular coriiun (27). Semnul insuficienţa convergenţei la privirea de aproape în exoftalmie (28). Sindromul sin.: Akiaesia algera, akinezie datorită existen- MOELLER 206 MOLLUSCUM ţei unor dureri puternice care se exacerbează în cursul mişcărilor active, obligînd bolnavul să evite orice activitate (27). Moeller, Alfred. Coloraţia metodă de colorare a sporului bacterian, cu fucsină Ziehl la cald (3). Moena. Formă de diateză hemoragică asemănătoare hemofiliei uşoare, considerată altădată ca o entitate de sine stătătoare (19). Mofetă (fr. mofette). Sursă de gaze care se ivesc la suprafaţa solului sub forma de emanaţii uscate, în special de bioxid de carbon. Mofetele se găsesc în ţara noastră la Covasna, Tuşnad etc. şi sînt folosite în tratament balnear. Ele se recomandă mai ales la suferinzii cu indicaţie pentru cura externă carbogazoasă, dar care nu pot primi băi (în cazurile în care există ulceraţii, gangrene) sau la cei care nu suportă presiunea mecanică a apei în baie (hiposistolii, insuficienţă respiratorie etc.) (4). Mohr-Westphal. Balanţa vezi Balanţă. Mohs. Scara de duritate scară compara- tivă în 10 trepte a durităţii unor materiale dentare : talc; gips şi calcită; piatră de var; fluo-rită; apatită; feldspat; cuarţ; topaz; corindon ; diamant (39). Mojar (magh. mozsâr). Vas farmaceutic din sticlă, porţelan sau agat, cu fundul excavat, emisferic, în care se amestecă prin frecare diferite substanţe (38). Mojdrean. Fraxinus ornus. Mol, abreviat M. Cantitatea în grame din-tr-o substanţă, egală numeric cu greutatea ei moleculară (5). Molar (lat. jdensl molaris = măsea). Vezi Dentes molares. ~ de 6 ani, dinte pluriradicu-lar din dentiţia definitivă, care erupe la vîrsta de 6 ani şi reprezintă cheia susţinerii şi dezvoltării ocluziei la adult; există cîte unul pe fiecare hemiarcadă (38). ~ de 12 ani, dinte plu-riradicular din dentiţia definitivă, care erupe la vîrsta de 12 ani şi fixează ocluzia; există cîte unul pe fiecare hemiarcadă (38). ^ de minte, sin. : Dens sapientia, Dens serotinus, ultimul dinte care apare pe arcadă, între 18 şi 25 ani, şi care provoacă frecvent accidente de erupţie (38). Molă (laţ. moles = masă fără formă). Termen generic prin care se definesc o serie de modificări ale trofoblastului, în special ale corionu-lui, care determină în majoritatea cazurilor avortul sau naşterea prematură (18). ~ hidati-formâ, şiii.: Molă veziculară, degenerescenţă chistică a vilozităţilor coriale, cu aspect macro-scopic de ciorchine de strugure; este însoţită de fenomene dişgravidice, metroragii, hiperprola-nemie, uterul gravid avînd un volum mai mare decît cel corespunzător vîrstei sarcinii. Gravitatea acestei stări patologice constă din evoluţia posibilă spre corioepiteliom (18). ~ hidatiformă disecantă, varietate de molă hidatiformă caracterizată prin pătrunderea elementelor mol ei şi mai ales a celulelor sinciţiale gigante în perenele uterului, necesitînd histerectomie pentru oprirea hemoragiei; se poate adesea maligniza, dînd corioepiteliomul (2). ~ v&ftAilară, Molă hidatiformă. Vezi şi: Breus. Moldină. Varietate de pămînt moale (argilă) amestecat cu glicerină. Asemănătoare plastilinei, este folosită în tehnica de protetică dentară (38). Moleculă (lat. molecula = mică masă de materie). Partea cea mai mică dintr-o substanţă* care păstrează intacte toate proprietăţile fizice şi chimice caracteristice ale substanţei respective (5). Molibden. Simbol Mo. Metal de culoare albă--cenuşie, lucios, cu punct de topire foarte ridicat, avînd număr atomic 42 şi greutate atomică 95,95. Se găseşte în foarte mici cantităţi în rinichi, ochi (cristalin şi iris) ; ia parte, ca purtător de electroni, la procesul de reducere a nitra-ţilor în nitriţi (la fungi şi plante superioare) (5). Molid. Picea excelsa. Molimen (lat. = boală). Termen rar uzitat singur, cu semnificaţia de boală, afecţiune. Este însoţit de alte cuvinte care precizează natura bolii respective (18). ~ eatameniaL tulburări neurovegetative, mai mult sau mas puţin intense, care preced şi uneori însoţesc fluxul menstrual; se caracterizează prin cefalee., greaţă, vărsături, balonare, edem, constipaţii sau diaree, irascibilitate, apatie etc. (18). ~ intermenstrual, Criză intermenstruală. Molisch, Hans, 1856 — 1937. Testul test calitativ de identificare a mucinelor, constînd din formarea unui inel roşu-violet la suprafaţa de separare dintre acidul sulfuric şi soluţia ce conţine mucine, la care s-a adăugat în prealabil, cîteva picături dintr-o soluţie alcoolică 10%, de a-naftol (5). Moli, Jacob Antonius, 1832 — 1914. Glandele Glandulae ciliares. Moller-Barlow (Moller, Julius Otto Ludwig,. 1845-1917; Barlow, Thomas, 1845-1945). Boala sin. : Osteopatia hemoragică infantilă^ Scorbut infantil, afecţiune caracterizată prin fibroza măduvei osoase şi liza substanţei osoase (de unde posibilitatea apariţiei de fracturi spontane şi sufuziuni sanguine subperiostale), însoţite de sîngerări la nivelul mucoaselor (gingii> şi keratoză foliculară) (2). Mollities ossium (lat. = înmuierea oaselor). Osteomalacie. Molluscum (lat. = moale), sin.: Moluscum. Termen generic pentru o serie de formaţiuni MOLLUSCUM CONTAGIOSUM 207 MONILETHRIX tumorale benigne cutanate, unele dintre ele putînd fi asemănătoare cu o moluscă (ca moliciune sau formă) (12). ~ contagiosum, sin. : Boala Bateman, Moluscum epitelial, Molluscum sebaceum, Verucâ sebacee, afecţiune contagioasă, virotică, caracterizată prin tumorete ombili-cate, localizate de predilecţie pe faţă, gît, regiunea genitală şi perigenitală; apare mai frecvent la copii şi tineri. Forme clinice : m.gigant, m.miliar, m.pediculat, m.sifiloid, m. solitar (12). ~ pendulum, vezi Nev molluscum. ~ sebaceum, Molluscum contagiosum. Moloney, Paul Joseph, 1870—1939. Intra-dermoreacţia reacţie biologică utilizată pentru testarea stării de hipersensibilitate faţă de anatoxina difterică; se efectuează prin inoculare intradermică a 0,1—0,2 ml anatoxină difterică diluată 1/100, înainte de vaccinarea adulţilor, pentru a evita eventualele fenomene supărătoare, care pot apărea la indivizii sensibilizaţi, în cazul unei reacţii Moloney pozitive, vaccinarea se face cu doze foarte mici, care se măresc treptat (3). Molotkov. Operaţia rezecţia nervilor cutanaţi periferici în tratamentul neuroganglioa-melor dureroase ale bonturilor (24). Moluscum (lat. molluscum = moale). Molluscum. ~ epitelial, Molluscum contagiosum. Momburg, Friedrich. Metoda comprimare a aortei abdominale cu ajutorul unei benzi de cauciuc, strînsă puternic în jurul taliei lăuzei, folosită pentru Oprirea hemoragiilor uterine post-partum (18). Moment (lat. momentum). în statistica matematică, parametru al repartiţiei unei variabile aleatorii X. Momentul este media funcţiei g (X) = X; ordinul fiecărui moment este indicat de puterea la care este ridicată variabila aleatorie (7). ~ electric al dipolului, produsul între sarcina electrică a unuia din capetele sale şi distanţa dintre sarcini (6). ~ infectant, momentul în care s-a produs infectarea unui organism îndemn de la o sursă de infecţie cu care a venit ân contact (8). ~ muşchiului, fază de acţiune a unui corp muscular, în care incidenţa perpendiculară pe pîrghie îi permite să acţioneze cu maximum de forţă (24). ~ unui vector în raport cu un punct, produsul dintre modulul vectorului şi distanţa de la vector la punct; se mai poate defini ca fiind numeric egal cu dublul ariei triunghiului care are ca bază vectorul dat $i ca vîrf punctul considerat sau ca fiind numeric egal cu aria paralelogramului construit cu vectorul dat şi cu segmentul de dreaptă ce uneşte originea vectorului cu punctul considerat (6). Mommford, E. B. Operaţia rezecţia extremităţii externe a claviculei în luxaţia acro-anioclaviculară (24). Mommsen. Aparatul aparat gipsat cu sucitor (24). Osteotomia osteotomie sub-trohanteriană în care se creează un dinte dreptunghiular în corticala externă (24). Momsen, H. Coloraţia metodă de evidenţiere a granulaţiilor toxice în granulocitele neutrofile (19). Monakow, Constantin von, 1853—1930. Fasciculul Tradus rubrospinalis. Nucleul Nucleus cuneatus accesorius. Semnul reflex patologic care survine în leziunile căii piramidale. Percuţia marginii laterale a piciorului este urmată de eversiunea şi abducţia piciorului (27). Sindromul ~, sindrom altern mezencefalic caracterizat prin paralizia nervului motor ocular comun de aceeaşi parte cu leziunea, asociată cu hemiparestezii şi mişcări involuntare coreo-atetozice de partea opusă leziunii (27). Monaldi, Vincenzo. Drenaj cavitar Aspiraţie endocavitară. Monari. Anastomoza anastomoză urete-roureterală latero-laterală (11). Monaster (mono- + gr. aster — stea). 1. Aspect determinat de aşezarea cromozomilor în planul ecuatorial la terminarea profazei mito-zei (1). 2. Aster unic format într-un tip aberant de mitoză, în care cromozomii sînt dubli, dar corpul celular nu s-a divizat (1). Monbrun-Bânisty. Sindromul nevralgie trigeminală secundară leziunilor orbitei şi ale globului ocular (27). Monckeberg, Johann Georg, 1877 — 1925. Boala sin. : Arteriosclerozâ medială, Medio-calcoză, atrofie fibroasă, necroză, calcificare sau degenerescenţă chistică a mediei arterelor mijlocii, apărînd în special în cadrul uzurii senile; arterele prezintă aspectul de ,,teavă de pipă” (10). Moncrieff. Sindromul asociere de zaharo- zurie, hernia prin hiatul esofagian şi oligo-frenie (33). Mondor, Henri, 1885 — 1962. Boala trom-boflebita unei vene toracoepigastrice, vizibilă sub forma unui cordon subcutanat dur şi lung, de fapt o tronculită subcutanată, subacută, a peretelui toracic antero-lateral (10). Moneră (fr. mon&re). Microorganism fără nucleu adevărat, plastidii şi reproducere se-xuată (3). Monge, Carlos. Boala boală cronică de altitudine, caracterizată prin poliglobulie şi emfizem pulmonar (19). Mongolism. Boala Langdon-Down. Vezi Langdon-Down. Monilethrix (lat. monile = colier + gr. thrix = păr), sin. : Aplazie pilărâ intermitentă, Aplazie pilară moniliformă, Hipoplazie pilară intermitentă, Leucomelanotrichia alternantă ritmică, Pili annulati, Pili moniliformis. Distrofie con- MONILIA 208 MONOMANIE genitală ereditară, atingînd bulbul pilos. Părul are strangulaţii intermitente. Se însoţeşte de zone de alopecie în regiunile temporale şi occipitale (12). Monllia. Candida. Moniliază. Candidoză. ~ tropicală, formă' digestivă de candidoză caracterizată prin diaree albă, întîlnită în regiunile ecuatoriale şi provocată de Candida tropicalis, Candida albicans, Candida intermedia (12). Monitor. în protecţia muncii, organ de supraveghere în munca cu risc de expunere la radiaţii ionizante, avînd în sarcină măsurarea şi evidenţa expunerii şi aplicarea măsurilor de protecţie (9). Monneret, Jules Edouard Auguste, 1810 — 1868. Pulsul puls plin, lent, întîlnit în unele cazuri de icter (32). Mono- (gr. monos = unul). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de unic (32). Monoaminooxidaze. Vezi Aminooxidaze. Monoartrită (mono- + gr. arthron = încheietură + -ită). Inflamaţia unei singure articulaţii ; apare mai ales în metastazele infecţioase articulare şi în reumatismul secundar (4). Monobenzon, sin. : Parabenziloxifenol. Compus autooxidant care inhibează sinteza mela-ninei; aplicat pe piele provoacă, în cîteva săptă-mîrii, decolorare, fiind util în afecţiunile dermatologice caracterizate prin hiperpigmentare (14). Monoblast (mono- -f gr. blastos = germen). Celulă mare cu un nucleu mare ovalar cu structură cromatiniană foarte fină, cu 1 — 2 nucleoli, greu de diferenţiat de hisţioblast. Este considerată, în concepţia polifiletică a hematopoie-zei, ca celula de origine a monocitului sanguin (19). Monobloc. Aparat folosit în ortodonţie pen^-tru corectarea anomaliilor dentomaxilare (38). Vezi şi: Andresen. Monobrachius (mono- + lat. brachium = braţ). Monstru caracterizat prin lipsa unui brat (2). Monoeît (mono- + gr. kytos = celulă). 1. Celulă mare (15—25 jx), cu nucleul variabil ca formă, cu structură cromatiniană regulată (nucleu „pieptănat”), citoplasma albastră-ce-nuşie (,,ca cerul pe vreme de furtună”), cu fine granulaţii azurofile. Monocitul reprezintă în circulaţie sistemul endotelial din care derivă, în formula leucocitară, monocitele se găsesc într-o proporţie de 6 — 8% (19). 2. Termen generic pentru celulele mari, mononucleate, de origine histipoliblastică, cu acţiune macrofa-gică, care apar în stadiile tardive ale unui proces inflamator acut şi în unele tipuri de inflamaţie cronică; provin din sînge sau sînt ele- mente tisulare reticulohistiocitare (2). ~ tînăr? vezi Promonocit. Monoeitom (monocit + -oma). Tumoare re-ticulohistiocitară de tip sarcomatos (9). •>*- Monocitoză (monocit -f -oză). Cifra monoci-telor în cadrul formulei leucocitare, indiferent de procent (normal, crescut, scăfciitj}. în limbajul curent se înţelege creşterea cifrei monocite-lor în sîngele periferic. Se constată în tuberculoză, endocardită lentă, bruceloză, febră tifoidă (uneori), în faza de vindecare a agraţiulo-citozelor, infecţii cu protozoare, rickettsii, malarie, leishmanioză, boala Hodgkin, tezauris-moze (Gaucher), intoxicaţie cu tetracloretan etc. (19). Monoclorhidrat de rozanilină. Fucsină. Monoclu (mono- -f- lat. oculus =■ ochi). Lentilă corectoare pentru un singur ochi (28). Monocord (mono- 4- gr. chorde = coardă). Instrument pentru explorarea funcţiei auditive* constituit dintr-o coardă de oţel a cărei tensiune poate fi reglată după dorinţă (30). Vezi şi : Struycken. Monocromatic (mono- + gr. chroma = culoare). Cu o singură culoare (28). Monod. Operaţia rezecţie subcondrală şi subperiostală a părţii inferioare a sternului fără apendicele xifoid şi a cartilajelor costale al 4-lea — al 8-lea bilateral în toracele în pîlnie (24). Monodactilism (mono- + gr. daktylos = deget). Anomalie care constă din prezenţa unui singur deget Ia mînă sau la picior (1). Monofazie. Aspect grafic al manifestărilor electrice sau mecanice, caracterizat prin prezenta unei singure faze (pozitivă sau negativă) (15). Monofazie (mono- -f gr. phasis =* vorbire). Tip de tulburare a vorbirii în care bolnavul repetă mereu un singur sunet, un cuvînt sau o propoziţie (35). Monofenoloxidază. Tirozinază. Monofobie (mono- + gr. phobos = frică). Fobia de a fi în singurătate (35). Monoftalmie (mono- -f gr. ophthalmos = ochi). 1. Ochi unic. 2. Monstru născut cu un singur ochi (ciclop) (28). Monoglieeride. Lipide simple, monoesteri ai glicerolului cu un acid gras, formă la care se opreşte hidroliza grăsimilor în intestin, în vederea fosforilării lor pentru a fi absorbite (5). Monoiodtirozină. Produs monoiodat al tir o-zinei, precursor al hormonilor tiroidieni (15). Monomanie (Esquirol) (mono- gr. mania = nebunie). Termen desuet pentru a desemna afecţiunile psihice caracterizate prin tulburări parţiale (monosimptomatice) (35). MONOMERI 209 MONTGOMERY Monomeri (mono- -f gr. meros = parte). Moleculele de bază din care se constituie macro-moleculele din structura polimerilor (39). Monomiozită (mono- -j- gr. mys = muşchi+ -iM). Inflamaţia unui muşchi izolat. Termenul este folosit în special pentru miozita cu caracter recidivant a muşchiului biceps brahial (4). Monomorfism (mono- + gr. morphe = formă). Concepţie susţinînd că fiecărei bacterii îi este proprie o anumită formă care se menţine stabilă, independent de condiţiile de mediu. Această concepţie a avut în momentul apariţiei sale un rol progresist, permiţînd un studiu sistematic al bacteriilor. Ulterior, caracterul metafizic al monomorfismului a devenit 0 piedică în dezvoltarea mai departe a microbiologici, venind în contradicţie cu noile date ale ştiinţei şi cu aplicarea concepţiilor evoluţioniste în lumea bacteriilor (3). Monomphalus (mono- + gr. omphalos = ombilic). Gemen unit cu fratele său printr-un cordon ombilical comun (1). Mononuclear (mono- + lat. nucleus = sîm-bure). Celulă sanguină prevăzută cu un singur nucleu. După mărimea şi forma celulei şi nucleului, mononuclearele se împart în limfocite şi monocite (15). Mononueleoză (mononuclear + -oză). Prezenţa unui număr crescut de leucocite mono-nucleare în sînge (15). ~ infecţioasă, sin.: Adenolimfoidită acută benignă, Angină monoci-tară9 Boala Pfeiffer, Febră ganglionară, Febră ganglionară limfemoidă, Febra studenţilor, Febră Tokushima, Limfadenită idiopatică, boală infecţioasă, contagioasă, uneori epidemică, benignă, probabil de origine virotică, afectînd în special sistemul reticulohistiocitar. Se caracterizează clinic prin angină, febră, adenohepatosple-nomegalie şi erupţii cutanate variate. Tabloul hematologic arată prezenţa în sîngele periferic de elemente limforeticulare cu caractere mono-citoide sau plasmocitoide. Serologic, se constată prezenţa unor anticorpi heterofili, puşi în evidenţă orientativ prin reacţia Paul-Bunnell şi diferenţial prin reacţia Davidsohn (19). Monoocular (mono- + lat. oculus = ochi). Referitor la un singur ochi (28). Monoplegie (mono- + gr. plege = lovitură). Paralizie care afectează un singur membru (27). Monopodie (mono- + gr. pous = picior). Malformaţie caracterizată prin prezenţa unui singur membru inferior (1). Monopus. Monstru caracterizat prin lipsa unei extremităţi inferioare (2). Monorchidism (mono- + gr. orchis — testicul). Absenţa unui testicul; poate fi congenitală sau datorită coborîrii în scrot a unui singur testicul (1; 2). Monorrhinus (mono- + gr. rhis = nas). Monstru cu o singură cavitate nazală mediană (1). Monosporioză. Afecţiune micotică rară datorită ciupercii Monosporium apiospermum, ma-nifestîndu-se sub formă de micetom, meningită (12). Monotermie (mono- -f gr. therme = căldură). Anomalie în termoreglare constînd din menţinerea neschimbată a temperaturii corpului în tot cursul zilei (4). Monotrih (mono- -f gr. thrix = păr). Prevăzut cu un singur cil terminal (3). Monoxen (mono- -f- gr. xenos = gazdă). Terf men care caracterizează ciclul evolutiv al acelor paraziţi care nu necesită în dezvoltarea lor decît o singură gazdă (31). Monozom (mono- + gr. soma = corpuscul). Mod de prezentare a ribozomilor atunci cînd aceştia se află în citoplasmă separaţi unul de altul (1). Monro, Alexander (Secundus), 1733—1817. Foramen interventriculare monroi, Foramen interventriculare. Gaura Foramen interventriculare. Semnul semn clinic în apendicita cronică constînd din producerea durerii prin palparea unui punct situat la intersecţia liniei spinoombilicale cu muşchiul mare drept al abdomenului (11). Şanţul Sulcus hypotala-micus. Monro-Richter (Monro, Alexander, 1733— 1817; Richter, August Gottlieb, 1742—1812), Linia linie convenţională care uneşte spina iliacă antero-superioară cu ombilicul (1). Mons (lat. = munte). Proeminenţă rotunjită (1). ~ pubis, eminenţă situată antero-superior de simfiza pubiană (1). Monson, G. S. Teoria lui cursa condiliană şi planul ocluzal formează un segment dintr-o sferă cu diametrul de 20 cm, pe suprafaţa căreia se află şi vîrfurile triunghiului BonwilL Centrul sferei, situat în regiunea glabelei, este „centrul comun de rotaţie” al tuturor mişcărilor mandibulare. Aceste mişcări au două axe de rotaţie: una care trece prin centrul comun şi alta în jurul axei condililor (39). Monstru (lat. monstrum). Făt incapabil să realizeze funcţiile vitale, avînd o dezvoltare congenitală defectuoasă, datorită unor deficienţe sau excese ale unor părţi, diferite de tipul normal al speciei; intră in cadrul teratismului (1>. Monteggia, Giovanni Battista, 1762—1815. Fractura fractura diafizei cubitale la unirea treimii medii cu treimea superioară (sau în treimea superioară), asociată cu luxaţia capului radial (24). Montgomery, William Fetherstone, 1797— 1859. Tuberculii ~9 Glandulae areolares mammae. 4 - c. 484 MONTICULUS 210 MORFEA Montieulus (dim. lat. mons = munte). Mică proeminenţă rotunjită (1). ~ cerebelli, porţiunea centrală, proeminentă, a vermisului superior al cerebelului (1). ^ Montură (fr. monture). Parte dintr-un sisteifi tehnic în care se fixează o piesă (32). ~ de probă, ramă de ochelari pentru încercat lentile corectoare (28). Moore, Charles Hewitt, 1821 — 1870. Cura ~9 cura anevrismului aortic prin introducerea în sacul acestuia a unui fir metalic prin care se trece curent galvanic (11). Moore, Edward Mott, 1814 — 1902. Fractura fractură Galeazzi în care apofiza stilcidă este încanelată de ligamentul inelar al corpului (24). Operaţia 1. Artroplastie de şold cu endoproteză Moore-Austin, efectuată prin incizia „calea sudică de abord” (24). 2. Osteosin-teza colului femural cu ajutorul a 4 cuie, fixate la suprafaţa trohanterului printr-un dispozitiv patrulater (24). Moots, Charles William, 1869—1933. Testul indice de apreciere clinică a funcţiei cardiovasculare, în vederea stabilirii prognosticului operator (normal = 40—60) : (Tensiunea maximă — Tensiunea j __ minimă) x 100 Tensiunea minimă Morax-Axenfeld (Morax, Victor, 1866— 1935; Axenfeld, Theodor, 1867 — 1930). Baciiul Haemophilus duplex. Moraxella. Gen de bacterii aerobe din familia Brucellaceae, de formă bacilară, prezentînd elemente mici, scurte, dispuse în diplo, imobile, gramnegative. Pot fi patogene la animale cu sînge cald, la care provoacă în special afecţiuni oculare. Specia tip: Moraxella lacunata (3). '-w lacunata, Haemophilus duplex. Morb (lat. morbus). Morbus. Vezi şi: Pott. Morbiditate (lat. morbidus = bolnăvicios). Indicator important al stării de sănătate, care reprezintă fenomenul îmbolnăvirilor noi apărute într-o anumită perioadă de timp, cel mai adesea 1 an, în sînul unei populaţii (8). ^ generală, toate cazurile noi de îmbolnăvire apărute într-o populaţie (8). ~ generală globală, morbiditate care cuprinde numărul total al cazurilor noi de îmbolnăvire într-o populaţie dintr-un teritoriu dat şi o perioadă de timp dată (8). ~ cu incapacitate temporară de muncă, aspect al morbidităţii studiat în raport cu influenţa bolii asupra capacităţii de muncă a persoaaei afectate (8). ~ reală, numărul tuturor cazurilor de îmbolnăvire care se produc şi a căror evidenţă şi cunoaştere deplină este posibilă mai ales în ţările în care sarcina organizării asistenţei me- dicale a populaţiei este problemă de stat; cunoaşterea ei depinde de 3 factori principali: accesibilitatea asistenţei medicale, adresabilitatea populaţiei şi natura specifică a bolii (8). ~ specifică, morbiditatea calculată în raport cu anumite criterii, cel mai adesea pe o anumită boală sau un grup de boli şi pe ^upe de vîrstă (8). ~ succesivă, morbiditate care rezultă din aşa-numitul studiu longitudinal, prin care un anumit şi acelaşi lot de populaţie se studiază mai mulţi ani de-a rîndul, înregistrîndu-se toate cazurile noi, cazurile de agravare,complicaţiile, bolile asociate; permite găsirea legăturilor de cauzalitate în apariţia, asocierea sau concomi-tenţa mai frecventă a bolilor (8). Morbili. Rujeolă. Morbilizare, sin. : Rujeolizare. Transmiterea rujeolei la persoane sănătoase prin administrarea de sînge de la un bolnav, în scopul obţinerii unei imunizări active printr-o boală uşoară; se practica în trecut la copiii receptivi, cu o slabă rezistenţă (8). Morbiloid. Rujeolă mitigată. Morbus (lat. = boală), sin. : Morb. Boală; în general se asociază numele propriu al autorului sau un caracter esenţial al afecţiunii (32). ~ eoxae senilis, Coxartroză. ^ nauticus, Rău de mare. ~ noduliformis, Nodozităţi juxtaarti-culare. ~ polycysticus hereditarius, Steatocisto-matoză. ^ polycysticus sebaeeus, Steatocisto-matoză. ~ repens, Larva migrans. ~ sacer, denumire veche pe care o dădeau romanii epilepsiei, considerînd-o ca o pedeapsă dată de zei. Apariţia unei crize epileptice la unul din participanţii la comiţii (adunări, consilii) era considerată ca un semn de rău augur şi adunarea era suspendată (de aici denumirea de mal comi-ţial) (27). Mordex (lat. = muşcătură), sin. : Muşcătură. Raporturi de ocluzie interdentară între arcada superioară şi cea inferioară în poziţie de gură închisă (38). ~ apertus, ocluzie deschisă, interincisiv. Dinţii anteriori ai celor două arcade nu se apropie, păstrînd între ei un spaţiu mai mult sau mai puţin accentuat (38). Moreau. Incizia incizie în forma literei H pe faţa anterioară a genunchiului. Două incizii verticale, paralele şi simetrice, în dreptul marginilor condililor sînt unite printr-o incizie transversală subrotuliană (24). Moreschi-Rindîleiscli. Operaţia cură chirurgicală a ulcerului varicos prin incizia în spirală sau circulară a tegumentului pînă la apo-nevroză, deasupra ulcerului (11). Morfea (gr. morphe = formă). Denumire generică folosită în mod obişnuit pentru plăci mici, circumscrise, de sclerodermie localizată. Se mai numesc astfel, mai rar, leziunile leproase maculoanestezice şi, foarte rar, plăcile de viti- MORFINĂ 211 MORNBRUN — ATHANASIU — BENISTY ligo. Varietăţi: m.albă (sclerodermia în plăci sau atrofică); m.guttata (sclerodermia în picături); m.liniară (sclerodermia liniară); m. neagră (lepra maculopigmentată); m.roşie (lepra maculoeritematoasă şi eritematopigmen-tară); m.tuberoasă (12). Morfină. Praf alb, cristalin, greu solubil în apă, reprezentînd alcaloidul principal din opiu; are acţiune analgezică centrală puternică; este depresiv respirator şi împiedică reflexul tusei; întîrzie eliminarea conţinutului gastric, inhibează secreţia biliară şi pancreatică şi motili-tatea intestinală ; creşte tonusul sfincterian, de-terminînd dificultăţi urinare; poate provoca eufomanie (morfinomanie) (13). Morfinism. Obişnuinţă la morfină, ca urmare a întrebuinţării în scop terapeutic sau accidental ; duce la decădere fizică şi psihică (23). Morfinomanie. Toxicomanie, intoxicaţie cronică cu morfină, cu nevoia şi obsesia morfinei pe care şi-o administrează de obicei în injecţii hipodermice, în doze crescînde; duce la decădere psihică şi fizică, pînă la delir şi caşexie (23). Morfo- (gr. morphe = formă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la formă, conformaţie (32). Morfogeneză (morfo- + gr. genesis = naştere), sin. : Topogeneză. Transformările morfologice incluzînd dezvoltarea păturilor germinale şi diferenţierea celulelor şi ţesuturilor în timpul dezvoltării (1). Morfognozie (morfo- + gr. gnosis = cunoaştere). Posibilitate de a identifica numai prin tact forma obiectelor (27). Morfogramă (morfo- + gr. gramma = notare). Grafic reprezentativ al unor mărimi importante pentru constituţia corporală (greutate, înălţime, perimetru toracic, diametru bitrohan-terian etc.). Este util în antropologie, endocrinologie (unde poate da indicaţii asupra gradului de diferenţiere sexuală), pediatrie, medicină sportivă etc. (7). Morfologie (morfo- -f gr. logos = ştiinţă). Ramură a biologiei care se ocupă cu structura şi forma; ea cuprinde anatomia, histologia şi citologia organismelor în diferite stadii ale vieţii (1). Morgagni, Giovanni Battista, 1682—1771. Apendicele Appendices vesiculosae. Carun-cula lobul median al prostatei (1). Cataracta Cataractă hipermatură. Coloanele sin. : Columnae anales, Columnae rectales morgagnii, pliuri verticale ale mucoasei părţii superioare a canalului anal (1). Foramen caecum linguae morgagnii, gaură oarbă localizată pe faţa dorsală a limbii, la vîrful şanţului terminal, reprezentînd orificiul superior al canalului tireoglos (1). Fossa navicularis urethrae morgagnii, sin. : Fossa navicularis urethrae masculinae, porţiune dilatată a uretrei, situată la nivelul glandului penisului (1). Hidatida pediculată Appendix epididymidis. Hidatida sesilă Appendix testis. Glandele ~9 Glandulae urethrales urethrae masculinae. Nodulii vezi Noduli valvularum semilunarium. Orificiile sin. : Orificiile para-sternale ale diafragmului, două arii ale inserţiei diafragmului, situate între porţiunea lui ster-nală şi fiecare porţiune costală; pot fi sediul herniei diafragmatice (1). Papilla morgagnii, Papilla analis. Sindromul Sindromul Ste-ward-Morel, vezi Steward-Morel. Ventriculul laringian Ventriculus laryngis. Morgagni'Adams~Stokes (Morgagni, Giovanni Battista, 1682-1771 ; Adams, Robert, 1791-1875; Stokes, William, 1804—1878). Sindromul sin. : Sindromul Adams-Stokes, ischemie cerebrală acută, mergînd pînă la pierderea cunoştinţei, determinată de o rărire bruscă şi extremă (sau chiar întrerupere) a contracţiilor ventriculare sau de o tahicardie excesivă, cu diastole insuficiente (10). Morgagni~Morel (Morgagni, Giovanni Bat^ tista, 1682—1771 ; Morel, Benoit Augustin, 1809—1870). Sindromul sin. : Craniopatie metabolică, Hiperostoză frontală internă, sindrom care survine la femei în legătură cu menopauza, determinat probabil de tulburări hipofizare şi caracterizat prin cefalee, astenie, insomnii, tulburări, vizuale, adipozitate, uneori diabet. Radiografia arată o hiperostoză frontală internă (27). Morgan. Legea Iui lege după care parenchimul pulmonar infiltrat este inextensibil şi inexpansibil (34). Morgă (fr. morgue). Clădire afectată păstrării cadavrelor; prin extindere, şi încăpere în care se fac autopsiile (23). Moria (Jastrowitz) (gr. moria = nebunie, prostie). Sindrom observat în leziuni ale lobului frontal constînd din excitaţie, euforie, puerilism şi tendinţă de a face calambururi uneori însoţite de erotism (35). Morin. Metoda decelarea celulelor canceroase în spută după centrifugare şi includere în parafină (34). Moritz. Fenomenul fenomen Wintrich întrerupt, obţinut în decubit dorsal, din cauza obstruării bronhiei de drenaj de către lichidul din cavernă (34). Morley. Procedeul procedeu de cură a eventraţiei diafragmatice prin rezecţia ţesutului patologic şi frenorăfie (11). Mornbrim'Athanasiu~Benisty. Sindromul nevralgie facială de origine neurovegetativă caracterizată prin dureri unilaterale, retroocu-lare, însoţite de vasodilataţie facială, hiperhi-droză şi hiperestezie cutanată de aceeaşi parte (26). MORO 212 MORTALITATE PRECOCE Moro, Ernst, 1874 — 1951. Fiertura preparat dietetic preconizat la sugarii fără diaree, compus din lapte complet la care se adaugă făină albă, unt şi zahăr (33). Reflexul ~9 reflex prin care, sub influenţa unor excitaţii variaţi braţele şi gambele se depărtează în semipronafie şi iau o atitudine de semiflexiune. Reflexul este prezent la nou-născut. Persistenţa lui la o vîrstă mai mare indică o întîrziere în maturaţia motorie (33). Moron (engl. de la gr. moros = prost). Debil anintal (35). Morpion. Phthirus pubis. Morquio, Luis, 1867—1935. Boala nanism asociat cu deformaţii ale trunchiului care este :scurt şi turtit în sens antero-posterior, cu proe-minarea sternului, cu gît scurt (capul apărînd înfundat. între umeri), gena valgum, picior plat ~valg, poziţie în uşoară flexiune a membrelor. Este o boală ereditară, cu caracter recesiv auto-zomic (33). Morquio-Bonara-Soto. Semnul semn radiologie descris în chistul hidatic sub formă de imagine transparentă semilunară, la polul superior al chistului hidatic; este datorit prezenţei unei mici cantităţi de aer între adventicea şi membrana proligeră a chistului (36). Morris, Robert T., 1857 — 1945. Semnul semn clinic în apendicita cronică constînd din durere produsă la palparea unui punct situat la un lat de deget de ombilic pe linia biiliacă (11). Morrison, A. B. Semnul semn întîlnit în rupturile de menise: durere la extensiunea genunchiului în ruptura cornului anterior şi durere la flexiunea genunchiului în ruptura cornului posterior (24). Morsier. Sindromul sindrom diencefalic posterior caracterizat prin diskinezii paroxistice care survin în crize de 5 — 10 minute şi care se însoţesc frecvent de pierderea cunoştinţei. Crizele pot fi precedate sau urmate de halucinaţii auditive sau vizuale şi se mai pot însoţi de paroxisme de hipertermie şi hipersudaţie (27). Mortalitate (lat. mortalitas). Fenomen demografic care reprezintă proporţia de decese în sînul unei populaţii dintr-un teritoriu dat şi pe timp de 1 an; se exprimă prin indici la 1 000 cînd se studiază mortalitatea generală şi la 100 000 cînd se studiază mortalitatea datorită anumitor boli (8). ^ comparată, Mortalitate corectată. ~ corectată, sin.: Mortalitate comparată, Mortalitate standardizată, mortalitatea generală dintr-un teritoriu dat, corectată prin eliminarea influenţelor asupra nivelului mortalităţii care ţin de deosebirile în structura pe grupe de vîrstă a populaţiei. Permite aducerea la o bază comună a diferitelor proporţii care indică mortalitatea generală în diferite teri- torii, permiţînd o mai justă comparare a mortalităţii generale teritoriale (8). ~ endogenă, mortaliţatea infantilă determinată de cauze care ţin fie de constituţia copilului, fie de malformaţii congenitale, fie de tare genetice, cu alte cuvinte, care nu depind de mediul extern şi pe care copilul le poartă în*siae sau pe care le suferă în mod inevitabil (8). ^ exogenă, mortalitate infantilă cauzată de agresiuni externe : accidente, intoxicaţii, infecţii (8). ~ fetoinfan-tilă? raportul dintre decesele sub 1 an împreună cu născuţii morţi faţă de născuţii vii (8). ^ generală, proporţia de decese înregistrate într-un an, raportată la numărul populaţiei din acel an. Se referă la toate decesele, indiferent de vîrsta sau cauza care le-a provocat, exceptînd numai pe cei născuţi morţi; se calculează după formula : nr. decese (într-un an) x 1 000 ----------------------------------------- (8). nr. locuitori (la 1 iulie) ~ infantilă, mortalitate survenită la copii din grupa de vîrstă sub 1 an; ea ocupă un loc deosebit în structura mortalităţii pe grupe de vîrste, prin ponderea mare în ansamblul deceselor populaţiei şi prin cauzele specifice care o determină (8). — infantilă pe grupe de vîrstă, decesele survenite în primul an de vîrstă exprimate diferenţiat, mortalitatea scăzînd cu înaintarea în vîrstă a sugarului şi fiind mai mare în primele zile, în prima săptămînă şi în prima lună de viaţă; în mod obişnuit se studiază pe următoarele grupe de vîrstă : prima săptămînă (0—6 zile), primele 4 săptămîni (0 — 27 zile), ultimele 11 luni (28 zile—12 luni) (8). ~ maternă, mortalitate survenită în rîndul femeilor din cauza naşterii şi din cauza complicaţiilor sarcinii, naşterii şi lăuziei; se exprimă printr-un raport între numărul deceselor prin aceste cauze survenite în cursul unui an şi numărul născuţilor vii din acelaşi an (8). ~ neonatală, mortalitate în primele 4 săptămîni de viaţă (0—27 zile); se calculează după formula : nr. decese între 0 şi 27 zile x 1 000 --------------------------1-------------------- (8). nr. născuţi vii ~ perinatală, proporţia deceselor din prima săptămînă plus născuţii morţi la 1 000 născuţi vii; se calculează după formula : nr. (decese 0—6 zile -f- născuţi morţi) xl 000 nr. născuţi vii (8). ~ precoce, mortalitate în primele 6 zile de viaţă ; se calculează cu ajutorul formulei: MORTALITATE PROPORŢIONALĂ 213 MOSCHO WITZ nr. decese în primele 6 zile de viaţă X 1 000 nr. născuţi vii (8). ^ proporţională, proporţia deceselor survenite într-o grupă de vîrstă faţă de toate decesele; permite o mai bună cunoaştere a stării de sănătate a populaţiei decît mortalitatea generală, deoarece este mai puţin influenţată de structura populaţiei după vîrstă : în practică prin mortalitate proporţională se înţelege cel mai des proporţia deceselor celor de peste 50 ani faţă de totalul deceselor survenite într-o populaţie dată (8). ^ specifică, mortalitate pe grupe speciale de populaţie şi în primul rînd de vîrstă sau în funcţie de cauzele care o provoacă (8). ~ specifică pe cauză de deces, mortalitate care urmăreşte stabilirea cauzelor principale de deces ; se calculează după formula : nr. decese de o anumită cauză X 100 000 nr. locuitorilor (8). ~ specifică pe grupă de vîrstă, mortalitate specifică, exprimată cu ajutorul formulei: nr. decese pe grupe de vîrstă x 1 000 ---------— ----------------------------------(8). nr. populaţiei din aceeaşi grupă de vîrstă ~ standardizată, Mortalitate corectată. Mortar (lat. mortarium). Material de construcţie constituit dintr-un liant în stare fluidă sau păstoasă şi un agregat inert, mărunt. Mortarul devine solid prin întărirea liantului, datorită unor fenomene fizice (uscare, răcire) sau chimice (hidratare) (32). ~ osos, sin. : Salată de os, fărîmitură de os obţinută prin măcinarea unui transplant cu ajutorul unei pense ciupitoare în fragmente foarte mici. Se foloseşte în plastia osoasă (24). Mortificare (lat. mors = moarte + facere = a face). Pierderea funcţiilor unui ţesut sau organ {necroză), datorită unui proces septic sau ca urmare a întreruperii irigaţiei sanguine în teritoriul respectiv (2). ~ pulpară, moartea pulpei dentare favorizată de factori generali: arterio-scleroză, tromboze, tulburări vasomotorii,intoxicaţii, hipovitaminoze, anumite stări fiziologice (travaliu) şi locali: traumatisme, infecţii microbiene, agenţi termici, chimici, toxici. Se poate prezenta sub formă de necroză simplă pulpară şi gangrenă pulpară (38). Mortinatalitate (lat. mors — mort + natus — născut). Fenomen demografic care reprezintă proporţia naşterilor de copii morţi; este considerată ca mortalitate endogenă (8). Morton, Thomas George, 1835—1903. Boala sin.: Pododinie, afecţiune a piciorului manifestată prin dureri localizate la partea anterioară, în dreptul capetelor metatarsienilor şi care este datorită unui nevrom interdigital al nervului plantar din spaţiul al II-lea sau al III-lea (24). Morton, William James, 1846—1920. Curent sin. : Curent static indus, curent electric care produce contracţii musculare foarte puternice şi nedureroase, putînd fi aplicat, din exterior, asupra unor organe profunde cu musculatură netedă (de ex. în atonia gastrică) (4). Moruat de sodiu. Denumire sub care sînt cuprinse sărurile de sodiu ale acizilor graşi din untura de peşte. Are acţiune iritantă locală; injectat în venele varicoase provoacă sclerozarea peretelui şi le obliterează (14). Morulă (lat. morum = mură). Tip de blas-tulă solidă, fără blastocel, dar avînd celule centrale fără suprafaţă liberă. Uneori, termenul este folosit incorect pentru stadiul de clivaj tîrziu al ovulului mamiferelor (1). ~ ve-zieulară, Blastulă. Morvan, Augustin Mărie, 1819 — 1897. Boala Panariţiu analgezic, panariţiu nedureros cu tendinţă la necroză, mutilare şi amputare spontană a degetului, de natură insuficient lămurită. Poate afecta unul sau mai multe degete. Unele cazuri sînt atribuite siringomieliei, altele sînt determinate de nevrite toxiinfecţioase şi mai ales de nevrita leproasă (27). Coreea fibrilară afecţiune datorită probabil unui virus neuro-trop, caracterizată prin secuse musculare fibri-lare sau fasciculare asociate cu dureri în membre, acroparestezii, acroeritem, crize sudorale, anxietate şi uneori chiar manifestări delirante (27). Morvă (fr. morve), sin. : Farcin, Răpciugă. Boală infecţioasă extrem de contagioasă şi deseori mortală, cauzată de bacilul Malleomy-ces mallei, apărînd în special la animale (cai, catîri), de la care poate fi transmisă la om; se manifestă clinic prin afectarea căilor respiratorii sau prin leziuni cutanate (nodozităţi şi abcese torpide). Anatomopatologic se constată noduli granulomatoşi constituiţi din celule epi-telioide şi granulocite cu tendinţă la necroză şi supuraţie (2; 8). Mosehowitz, Alexis V., 1865—1933. Hernia hernie femurală în care sacul herniar este situat înaintea şi în teaca vaselor femurale (11). Procedeul procedeu de derivaţie urinară prin intermediul unui segment izolat de ansă intestinală (vezică ileală), anastomozat la colonul transvers (11). Mosehowitz, Elli. Proba metodă de apreciere a sediului unui obstacol arterial şi a eficienţei circulaţiei colaterale, prin observarea reco-lorării membrului golit de sînge, după ridicarea bruscă a unei ligaturi pusă în prealabil. în ateroscleroză, recolorarea se face mult mai MOSELEY 214 MUCINE încet (10). Sindromul sin. : Anemie hemoli- boli mintale moştenite la o vîrstă mai tînără tică microangiopaticâ trombozantă, Purpura trom- decît aceea la care s-au îmbolnăvit părinţii botică trombocitopenică, Tromboză generalizată (15). capilară şi arteriolarâ, formă specială de purpură Mouchet, Albert. Operaţia transplanta-trombocitopenică cu tromboză vasculară, ane- rea inserţiei ligamentului rotulian şi a unui fas- mie hemolitică, manifestări fugace ale siste* cicul din muşchiul vast intern în luxatia reci- mului neurocerebral şi febră, probabil printr-un mecanism imunologic; evoluează spre exitus în cîteva săptămîni (19). Moseley, H. F. Semnul 1. Blocare temporară cu durere a mişcării de ridicare şi cobo-rîre a umărului, în diastazisul acromioclavicular, însoţit de leziunea meniscului. La palpare, în cursul mişcărilor de circumducţie pasivă a umărului se simte un „clic“ intraarticular (24). 2. Mărirea distanţei coracoclaviculare în diastazisul acromioclavicular, constatată radiologie la umărul interesat, bolnavul avînd în fiecare mînă o greutate de aproximativ 11 kg (24). Mosher. Drenul ~, tub metalic (din cupru) sub forma unui trunchi de con, folosit pentru drenaj în rănirile creierului (11). Moşier, Karl F., 1831-1911. Diabetul ~, poliurie masivă determinată de excreţia urinară patologică a inozitolului (16). Mosorul Carassini. Vezi Carassini. Mosse, Max. Sindromul —, siii. : Policitemia rubra vera cu ciroză hepatică, formă rară de policitemie cu splenomegalie, icter şi ciroză hepatică (19). Mostră (neogr. mostra). Probă. Moşkov, V. N. Metoda modificare a gimnasticii Klapp, din care sînt eliminate mişcările asimetrice (24). Operaţia 1. Procedeu de tenoplastie în defectele tendoanelor cu ajutorul unui tub de fascia lata (24). 2. Reconstrucţie plastică a extremităţii superioare a humeru-sului, cu ajutorul claviculei rezecate de aceeaşi parte (24). Mothes. Procedeul manevră pentru reducerea luxaţiei scapulohumerale, cu ajutorul unei tracţiuni progresiv crescînde a braţului îr abducţie (24). Motilitate (lat. motitare = a se mişca). Capacitatea de a executa mişcări în mod activ sau pasiv (15). Motoneuron (lat. motor = care mişcă -f-gr. neuron = nerv), sin. : Celulă motorie. Celulă nervoasă cu funcţie motorie (15). Mott, sir Frederick Walker, 1853 — 1926. Celulele sin. : Celule morulare, Celule Stich, plasmocite cu incluziuni de mucopolizaharide rezultate (probabil) din activitatea secretorie în legătură cu imunitatea (19). Incluziunile globule clare întîlnite în plasmocite; sînt caracteristice mai ales pentru celula mielomatoasă (19). Mott. Legea lui sin. : Legea anticipării, denumire dată fenomenului de apariţie a unei divantă a rotulei (24). Procedeul restabilirea tranzitului digestiv după gaslrectomie totală, prin interpoziţia interesofagoduodenală a unei anse jejunale (11). Mounier-Kuhn. Sindromul asociere morbidă caracterizată prin : rinoree mucopurulentă, traheobronşită, bronşiectazie, observată la bolnavi cu diateze, artritism, la alergici (30). Moure. Canula instrument folosit în oto-laringologie pentru spălătura aticii (30). Chiu-reta instrument chirurgical folosit pentru etmoidectomie (30). Incizia incizie utilizată în abordarea paralateronazală a proceselor nazosinuzale (30). Procedeul metodă chirurgicală utilizată pentru abordarea leziunilor et-moidale pe cale externă (30). Moxon. Paraplegia paralizie flască sau spastică a membrelor inferioare, caracterizată prin leziuni în măduva toracolombară, de etio-logie necunoscută, apărînd în timpul sarcinii şi puerperiului (26). Moynihan, Berkeley George Andrew, 1865 — 1936. Operaţia —-, cura ulcerului duodenal prin excizia leziunii (11). Mozaic (fr. mosaique). 1. Aspect al mucoasei colului uterin, constatat la examenul colpo-scopic, sub forma de suprafeţe poligonale sau ovale, colorate discret alb-galben, separate unele de altele printr-o dungă roşiatică (strat malpighian proliferat); este socotit de unii autori ca o stare precanceroasă (18). 2. Denumire generică dată unor viroze vegetale (de ex. mozaicul tutunului, mozaicul tomatelor), datorită aspectului „mozaicat” al leziunilor frunzelor bolnave (22). Much, Hans Christian, 1880—1932. Granu-laţiile granulaţii grampozitive descrise în interiorul celulelor de Mycobacterium tubercu-losis sau libere în sputa bolnavilor de tuberculoză. Semnificaţia lor este încă necunoscută (3). Mucha, Victor, 1877—1919. Parapsoriazis varioliform vezi Parapsoriazis. Mueilaginoase. Grupă de substanţe folosite pentru protejarea unor mucoase, formînd cu apa soluţii coloidale vîscoase, filante şi aderente (de ex. guma arabică, guma Tragacanth, agar-agarul, amidonul, pectinele, mucinele din secreţiile unor glande mucoase) (14). Mucine. Glicoproteine azotate conţinînd aproximativ 4% hexozamină. Sînt prezente într-un mare număr de secreţii, mai ales în acelea ale epiteliului tubului digestiv, acinilor MUGINOZA 215 MULAJ salivari, aparatului respirator şi aparatului genital, avînd rol protector. în sucul gastric, mucinele se află în concentraţie de 0,6—15 g/litru. Urina normală conţine 146±7,5 mg mucoproteine la bărbat şi 106±6,4 mg ja fe. meie. Glicoproteinele urinare prezintă valori crescute în stările inflamatorii şi neoplazii, în special în cazurile cu procese exsudative şi necrotice (5). Mucinoză. Distrofie mucinoasâ sau mucoidă, care se observă în ţesutul epitelial cu precădere, dar şi în cel conjunctiv, în cadrul proceselor dismetabolice, inflamatorii sau tumorale (2). ~ foliculară, Alopecia mucinoasă Pinkus, vezi Pinkus. Mucoasă (fr. miiqiieiise, din lat. mucus = mucus). Pătură tisulară căptuşind în general un organ cavitar şi formată din celule epiteliale uni- sau pluristratificate (1). ^ bucală, epiteliu pavimentos stratificat, care acoperă toate componentele şi ţesuturile cavităţii bucale, în afară de dinţi. Prezintă două zone : mucoasa fixă, la nivelul proceselor alveolare şi bolţii palatine, aderentă de periost şi mucoasa mobilă (mucoasa sublinguală, vestibulară, geniană) (38). —gingi-vală, mucoasa care acoperă procesul alveolar şi crestele alveolare (39). turbinală, porţiune a pituitarei, care căptuşeşte cornetele nazale, în mucoasa turbinală, la nivelul cornetelor inferioare, se găseşte o bogată reţea vasculară, de tip cavernos, care joacă un rol important în încălzirea aerului inspirator (30). ^ uterină, Endometrium. Muco- (lat. mucus = mucus). Element de compunere care introduce în termeni referirea la mucus, mucozităţi (32). Mucocel (muco- + gr. kele = tumoare). Formaţiune chistică rezultată din retenţia unei secreţii mucoase (30). ~ nazosinuzal, afecţiune caracterizată prin producerea şi retenţia unei secreţii mucoase, gelatinoase, în cavitatea unui sinus paranazal, un adevărat chist intraosos, a cărui dezvoltare progresivă determină uzura pereţilor sinuzali şi exteriorizarea mucocelului în cavităţile nasului sau în regiunile vecine. Produce fenomene obstructive nazale, inflamaţia mucoasei rinosinuzale şi deformarea regiunii invadate (30). Mueoclază (muco- + gr. klasis = ruptură), sin.: Demucozare. Ridicarea operatorie sau prin cauterizare a unei suprafeţe mucoase (11). ~ veziculară, Operaţia Pribram, vezi Pribram. Mucolipide, sin. : Gangliozide. Grup de sfin-golipide care conţin, în afară de sfingozină, şi acizi sialici, în special sub formă de acid N-ace-tilneuraminic. Se găsesc în celulele ganglionare, au greutăţi moleculare mari (100 000—250 000) şi conţin 21 % acid neuraminic, 13 % sfingozină, 20 % acizi graşi (mai ales stearic), 43 % zaharuri (mai ales galactoză, glucoză şi glucozamină) (5). Mucolitic (muco- -f gr. lysis = distrucţie). Substanţă enzimatică cu acţiune litică faţă de mucusul bronşic (tripsină, a-chemotripsină etc.) (34). Mucoproteine. Glicoproteide care conţin în molecula lor zaharuri aminate şi proteine. Din grupa mucoproteinelor fac parte mucinele (de tipul acidului condroitinsulfuric) şi mucoizii (din ser, albuşul de ou etc.). Sînt substanţe cu viscozitate mare; precipită cu acid acetic la pH slab acid (5). Mucormicoze. Afecţiuni micotice discutabile, datorite unor specii din genul Mucor, ma-nifestîndu-se prin pneumopatii acute, colite ulceroase şi perforante, micoze oculare, otomi-coze, paronichii (12). Mucoviscidoză, sin. : Fibrozâ chistică de pancreas. Boală congenitală ereditară, transmisă recesiv autozom, determinată de modificarea mucopolizaharidelor secretate de glandele exo-crine, care conţin o substanţă precipitabilă printr-un amestec de benzol şi etanol şi insolubilă în apă. Secreţia mucoasă îngroşată provoacă în organele lezate (pancreas, bronhii, glandele mucoaselor digestive) dilataţii chistice şi fi-broză. Clinic se manifestă prin aspecte polimorfe : la nou-născut prin ileus meconial, la sugari şi copii mai mari prin sindrom digestiv (insuficienţă pancreatică) şi sindrom respirator (bronşiectazie). Testul sudoral arată o creştere a concentraţiei electroliţilor în sudoare (33). Mucus (lat. mucus). Lichid secretat de glandele mucoase, constînd din mucină, săruri anorganice, celule epiteliale, leucocite, în suspensie apoasă (1). Mudl. Metoda procedeu de echilibrare ocluzală prin şlefuire selectivă în plan sagital care constă din şlefuirea mai întîi a versantelor distale ale cuspizilor inferiori şi apoi a versantelor meziale ale cuspizilor superiori (39). Muguet (fr.). Mărgăritărel. Mugure. 1. Excrescenţă tisulară, formată în special din ţesut conjunctiv (32). 2. Termen folosit în anatomie pentru formaţiuni primitive, din care se vor diferenţia formaţiuni mai evoluate (32). ^ cărnos, ţesut conjunctiv de reacţie exuberant, caracteristic cicatrizărilor per secundam (11). — dentar, Bulb dentar. ~ hepatic, Diverticul hepatic. Muguri musculari. Mase protoplasmatice care apar în continuarea fibrelor musculare rupte, ca urmare a proeminării sarcoplasmei (2) ~ terminal, Folium vermis. Muguri vasculari. Vase de neoformaţie în ţesutul de granulaţie (2). Mulaj (fr. moulage). Reproducerea formei unei regiuni anatomice, prin aplicarea unei paste MULLER 216 MUNCĂ DE INTENSITATE NORMALĂ care se ridică după uscare, păstrînd amprenta segmentului (23). — de gips, reproducerea formei unuia sau mai multor segmente ale corpului cu ajutorul feşilor gipsate (24). Miiller, Arthur, 1863—1926. Procedeul cloazonare a vulvei realizată prin colpectomie totală, cu suturarea în bursă a inelului vulvar, pentru cura prolapsului genital total la femeile bătrîne (18). Miiller, Friederich von, 1858 —1941. Metoda manevră executată de bolnav sub ecranul radioscopic, cu scopul de a studia capacitatea de adaptabilitate şi situaţia morfofuncţională a inimii: după o expiraţie profundă, bolnavul execută un efort de inspiraţie cu nasul şi gura închise (36). Semnul —', pulsaţii ale luetei şi congestie amigdalovelopalatină, sincronă cu contracţiile cardiace, care se observă în insuficienţa aortică (10). Miiller, Heinrich. Fibrae circulares muelleri, Fibrae circulares musculi ciliaris. Fibrele celule nevroglice modificate care traversează perpendicular păturile retinei, aderînd de membranele limitante externă şi internă (1). Muşchiul 1. Muşchiul orbital (1). 2 Muşchii tar- sali (1). Maller, Johannes Peter, 1801 — 1858. Canalul Ductus paramesonephricus. Tuberculul proeminenţă pe peretele dorsal al tubului urogenital la orificiul canalelor mezonefrice (1). Miiller. Legea lui sin. : Legea iritabilitâţii specifice, fiecare nerv senzitiv reacţionează la un anumit stimul şi dă naştere unei anumite senzaţii (15). Miiller-Hillis. Manevra manevră practicată pentru degajarea umerilor şi a braţe1 or în naşterile în prezentaţie pelviană: fătul este apucat cu mîinile de ambele coapse şi şolduri, policele fiind la nivelul sacrului; se trage în jos pînă cînd umărul anterior apare sub simfiză, apoi se rotează fătul cu 180° şi se degajează braţul anterior (18). Miiller-Kauffmann. Mediul sin. : Bulion tetrationat, mediu de îmbogăţire pentru izolarea germenilor din genul Salmonella, conţinînd bulion, carbonat de calciu, tiosulfat de sodiu, soluţie iodoiodurată, verde briliant, bilă (3). Muller-Pinard (Miiller, Arthur, 1863-1926 ; Pinard, Adolphe, 1844 — 1934). Manevra sin. : Palpare mensuratorie Muller-Pinard, metodă clinică obstetricală prin care se apreciază posibilitatea angajării în bazin a unui craniu fixat la strîmtoarea superioară. Palparea poate surprinde disproporţii între bazin şi craniul fetal, atunci cînd volumul acestuia depăşeşte anterior marginea superioară a simfizei pubiene. Metoda constă din prinderea craniului fetal între police şi restul mîinii, la nivelul segmentului superior, imediat deasupra simfizei pubiene (18). Palpare mensuratorie Metoda Miiller-Pinard. Multiceps. Gen de viermi paraziţi din familia Taeniidae, clasa Cestoda. Specii mai importante : M. multiceps (sin. : Taenia coenurus) şi M. serialis (sin. :^Tgenia serialis)_ Larvele se pot dezvolta şi* la ofti, determinînct cenuraza (31). Multiciclon. Baterie de cicloane legate în serie pentru reducerea prafului şi funinginii eliminate de industrii (20). Multifid (lat. multifidus = despicat în mai multe capete ). Care este divizat în mai multe componente (1). Multipară (lat. multus = mult + părere = a da naştere). Femeie care a născut de mai multe ori (18). Mumificare (ar. momia = mumie + . lat. facere = a face). 1. Gangrenă uscată. 2. Transformare conservatoare a cadavrului, prin deshidratare în regiuni cu climat cald şi uscat, în terenuri nisipoase sau în încăperi cu ventilaţie bună; cadavrul se usucă, scade în volum şi greutate, pielea devine brună, uscată, asemănătoare pergamentului (23). ~ fătului, transformare survenită la un făt mort în lunile a IlI-a — a IV-a de viaţă intrauterină, dacă oul nu s-a infectat; se caracterizează prin micşorarea volumului fetal, cu încreţirea tegumentelor, care capătă o culoare galbenă-deschisă sau pămîn-tie şi devin uscate, pergamentoase, retractate pe oase ; craniul devine plat, peretele abdominal excavat (18). ~ pulpei dentare, metodă terapeutică folosită în stomatologie pentru păstrarea sterilă a pulpei dentare radiculare inaccesibilă extirpării. Se realizează cu substanţe pe bază de formol (tricrezolformalină, trioximetilen etc.) (38). Mummery, Lockhart. Operaţia sigmoi-dectomie urmată de invaginarea capătului colic, care se coboară în rect (11). Muncă. Activitate conştientă a omului îndreptată spre un anumit scop (20). ~ dinamică, muncă avînd ca rezultat deplasarea unui mobil sau a corpului şi care se efectuează în special prin intermediul contracţiei musculare izotonice (9). ~ fizică, activitate umană desfăşurată pe baza unui proces fiziologic complex, la care participă, pe lîngă muşchi, toate aparatele şi sistemele organismului uman (9). ~ intelectuală, activitate umană caracterizată prin participarea preponderentă a activităţii nervoase superioare (9). ~ de intensitate mare, eforturi fizice care se efectuează în condiţiile unui fals echilibru stabil al oxigenului; durata lor este cuprinsă între 2 şi 30 minute (9). ~ de intensitate normală, eforturi fizice care se efectuează în condiţiile echilibrului stabil al oxigenului. MUNCĂ STATICA 217 MUSCULUS Se subîmparte în: munci uşoare, cu consum de •oxigen sub 0,5 litri/min.; munci medii, între 0,5 şi 1 litru/min.; munci grele, peste 1 litru oxigen/ snin. (9). ~ de intensitate plafonată, eforturi fizice în cursul cărora consumul de oxigen atinge nivelul (plafonul) maxim, în medie de 3 litri/ anin. (9). ^ statică, muncă ce nu comportă mişcări şi nu produce deplasări, implică energia de tensiune dezvoltată printr-o contracţie musculară izometrică (9). Miinchmeyer* Boala sin. : Miozita osificantă progresivă, invadarea progresivă a musculaturii striate şi a anexelor ei de un proces de osificare heterotopică cu tendinţă la generalizare (24). Murchison-Pel-Ebstein (Murchison, Charles, 1830-1879; Pel, Pieter Klasses, 1852-1919; Ebstein, Wilhelm, 1836 — 1912). Febră aspect ondulant al febrei descris în unele cazuri de boală Hodgkin (19). Murexid, sint: Purpurat de amoniu. Substanţă de culoare roşie care rezultă din oxida-rea nitrică a nucleului pirimidinic; este un andicator al prezenţei unei pirimidine într-un produs biologic tratat cu acid azotic (5). Murmur (lat. murmur). Zgomot uşor, continuu, asemănător aceluia produs de o expiraţie forţată cu gura deschisa, ascultat la nivelul ânimii, plămînilor sau vaselor sanguine (32). — asistoliel, denumirea suflului dulce, cu frecvenţă redusă, al insuficienţei tricuspidiene funcţionale, consecutivă dilataţiei ventriculare drepte (10). ~ vezicular, zgomot respirator cu caracter aspirativ, dulce, perceput la auscultarea plămînului normal în inspiraţie şi la începutul •expiraţiei; este datorit undelor sonore care iau naştere prin trecerea aerului din bronhiola su-pralobulară în vestibul prin stnctura terminală (34). Murphy, John Benjamin, 1857 — 1916. Butonul buton de anastomoză de formă discoi-dală, găurit la mijloc, care poate fi folosit pentru orice tip de anastomoză intestinală (11). Drenajul drenaj suprapubian minim în peri-tonita gravă după plagă abdominală, printr-o simplă butonieră parietală (11). Semnul semn clinic în colecistită, constînd din provocarea durerii prin palpare la nivelul hipocondrului sîrig, subcostal, în cursul unei inspiraţii profunde (11). Murphy. Incizia ~9 incizie folosită pentru abordarea articulaţiei genunchiului, avînd două traiecte longitudinale pararotuliene, unul extern şi altul intern (24). Lingura instrument chirurgical de forma unei linguri, cu ajutorul căreia se introduce capul femural luxat în cavitatea cotiloidă (24). Operaţia ~ 1. Artroplastie a şoldului, folosind, o incizie în diapazon, secţiunea marelui trohanter şi interpunerea unui lambou pediculat celulogrăsos (24). 2. Artroplastie a genunchiului, care foloseşte incizia Murphy, secţionarea capsulei şi ligamentului extern, luxarea înăuntru a aparatului extensor şi interpunerea unui lambou pediculat fibrogrăsos de pe faţa externă a coapsei după rezecţie modelantă (24). Murphy-Lexer. Incizia 1. Incizie în pot- coavă cu concavitatea superioară, pentru abordarea articulaţiei cotului pe cale posterioară (24). 2. Incizie tip Ollier pentru şold, prelungită în axul femurului cu un braţ (24). Murray, G. Procedeul tratamentul chi- rurgical al comunicaţiei interauriculare prin suturarea septului cu fire puse în înălţime (11). Murray-Begg. Endoteliom sin. : Endo-teliom MH2, tumoare virotică a găinilor, cu localizare primară în cavitatea abdominală (22). Murray- Gordon. Operaţia intervenţie chirurgicală de transfixie acromioclaviculară cu broşe Kirschner în luxaţia acromioclaviculară (24). Musea. Gen de insecte diptere din familia Muscidae. Specii mai importante : M. autumnalis este frecventă în Europa; M. domestica este cunoscută sub numele de musca de casă. în limba, română, termenul de muscă se foloseşte şi pentru insecte din alte genuri: musca albastră (Calliphora vomitoria), musca cadavrelor (Sarcophaga carnaria), musca colum-bacă (Simulium columbaczense), musca de grajd (Stomoxys calcitrans), musca ţe-ţe (specii din genul Glossina), musca verde (specii din genul Lucilia). Muştele pot fi vectori mecanici pentru numeroase boli (febră tifoidă, dizenterie, tuberculoză, boli parazitare etc.). Larvele lor se pot dezvolta în cavităţile sau ţesuturile omului sau unor animale, provocînd miaze (31). Muscarină. Alcaloid toxic din Amanita mus-caria (burete pestriţ); are acţiune parasimpato-mimetică, interesînd specific receptorii coli-nergici de la nivelul sinapselor neuroefectorii parasimpatice (14). Muscarinice* Grup de substanţe care acţionează ca şi muscarina, electiv, la nivelul sinapselor parasimpatice periferice, interesînd specific receptorii colinergici de pe membrana structurilor vegetative efectorii (muşchi netezi, miocard, glande) (14). Muscă (lat. musca). Vezi Musca. „Muşte zburătoare”. Vezi Flocoane vitreene. Musculus (dim. lat. mus = şoarece), sin. : Muşchi. 1. Ţesut muscular compus din fibre musculare individuale sau celule musculare. Se clasifică în funcţie de observaţiile microscopice (muşchi netezi şi striaţi), controlul voli-ţional (voluntari şi nevoluntari), localizarea în MUSCULUS SUSPENSORIUS DUODEN! 218 M. BICEPS FEMORIS corp (scheletici, cardiaci sau viscerali) (1). 2. Organ contractil compus din ţesut muscular, care efectuează mişcările organelor şi părţilor corpului; muşchiul scheletic este ataşat prin tendoane sau aponevroze de os, de fiecare, parte a unei articulaţii, efectuînd mişcările articulaţiei prin scurtarea fibrelor (1). ~ sus-pensorius duodcni, Muşchiul Treitz, vezi Treitz. TABELUL MUŞCHILOR (1) Abrevieri: M., m. = musculus, musculi, muşchiul, muşchii; n = nervus, nervi, nervul, nervii. M. abduetor digiti minimi manus — origine : osul pisiform şi tendonul m. flexor carpi ulna-ris; inserţie : faţa medială a bazei falangei pro-ximaJe a degetului mic ; inervaţie f n. ulnaris ; acţiune : abducţia degetului mic. M. abduetor digiti minimi pedis — origine : processus lateralis şi processus medialis tuberis calcanei, aponeurosis plantaris; inserţie: faţa laterală a bazei falangei proximale a degetului mic; inervaţie : n. plantaris lateralis ; acţiune : abducţia degetului mic. M. abduetor hallueis — origine processus medialis tuberis calcanei, aponeurosis plantaris; inserţie : faţa medială a bazei falangei proximale a halucelui; inervaţie: n. plantaris medialis; acţiune: abducţia şi flexiunea halucelui. M. abduetor pollieis brevis — origine: os scaphoideum tuberculum ossis trapezii, retinaculum flexorum; inserţie: faţa laterală a bazei falangei proximale a policelui; inervaţie: n. medianus; acţiune: abducţia şi flexiunea policelui. M. abduetor pollieis longus — origine : facies posterior ulnae, os radius, membrana interossea antebrachii; inserţie: faţa laterală a bazei primului metacarpian, os trapezium; inervaţie : n. radialis (n. interosseus antebrachii posterior); acţiune: abducţia şi extensiunea policelui. M. adductor brevis — origine: os pubis; inserţie: linea aspera femoris şi proximal de ea ; inervaţie : n. obturatorius; acţiune: ad-ducţia coap sei. M. adductor hallueis (caput obliquum şi caput transversum) — origine : aponeurosis plantaris, baza metatarsienelor II, III şi IV, ligamentul transvers metatarsian, capsulele meta-tarsofalangiene; inserţie: faţa laterală a bazei falangei proximale a halucelui; inervaţie: n. plantaris lateralis; acţiune : adducţia halucelui. M. adductor longus — origine: os pubis; inserţie: linea aspera femoris; inervaţie: n. obturatorius ; acţiune: adducţia coapsei. M. adduetor magnus — origine : ramus inferior ossis pubis, ramus ossis ischii, tuber ischia- dicum; inserţie: linea aspera femoris, tuberculum adductorium femoris ; inervaţie : n. tibia-lis; acţiune: adducţia coapsei, extensiunea articulaţiei şoldului. M. adductor pollieis (caput obliquum şi caput transversum) — origine : o§ irppezium, os trapezoideum, ossa metacarpalia II; III, IV, os metacarpale III; inserţie : faţa medială a bazei falangei proximale a policelui; inervaţie: n. ulnaris; acţiune : adducţia şi opoziţia policelui. M. aneoneus — origine: faţa posterioară a epicondilului lateral al humerusului; inserţie: olecranon; inervaţie: n. radialis; acţiune : extensiunea cotului. M. antitragicus — origine : faţa laterală a antitragusului; inserţie: antehelix şi coarda antehelixului; inervaţie: n. facialis. M. articularis — muşchi inserat pe o articulaţie. M. articularis eubiti -- cîteva fibre musculare provenite de pe faţa profundă a m. triceps brachii; inserţie: ligamentul posterior şi membrana sinovială a articulaţiei cotului. M. articularis genus — origine: partea dis-tală a feţei anterioare a femurului; inserţie : membrana sinovială a articulaţiei genunchiului; inervaţie : n. femoralis; acţiune : trage capsula proximal în cursul extensiunii genunchiului. M. aryepiglotticus — origine : vîrful arite-noidului; inserţie: marginea laterală a epiglo-tei; inervaţie : n. laryngeus recurrens ; acţiune : închide intrarea în laringe. M. ârytenoideus obliquus — origine: faţa dorsplă a procesului muscular al aritenoidului; inserţie: vîrful aritenoidului opus; inervaţie : n. laryngeus recurrens ; acţiune : închide glota. M. ârytenoideus transversus — continuă muşchii tiroaritenoidieni. M. aurioularis anterior — origine: galea aponeurotica; inserţie: helix; inervaţie : n. facialis; acţiune: mişcă u^chea externă. M. auricularis posterior — origine : processus mastoideus; inserţie : ^urechea ; inervaţie : n. facialis; acţiune: mişcă urechea externă. M. auricularis superior — origine: galea aponeurotica; inserţie : antehelix; inervaţie : n. facialis; acţiune: mişcă urechea externă. M. biceps brachii (caput longum şi caput breve) — origine: tuberculum supraglenoidale scapulae, processus coracoideus scapulae; inserţie : tuberositas radii, fascia antebrachii; inervaţie : n. musculocutaneus; acţiune: flectează antebraţul şi face supinaţie. M. biceps femoris (caput longum şi caput breve) — origine: tuber ischiadicum, linea aspera femoris; inserţie: caput fibulae, condylus lateralis femoris, fascia lata : inervaţie : n. peroneus, ji. tibialis; acţiune: flexiunea genunchiului şi extensiunea coapsei. M. BIPENNATUS 219 M. DEPRESSOR SUPERCILI1 HI. bipennatus — muşchi ale cărui fibre se inseră şi pe feţele unor benzi intra musculare, dlnd aspectul de pană. • M. brachialis — origine: facies anterior hu-meri; inserţie : processus coronoideus ulnae; inervaţie : n. musculocutaneus ; acţiune : flexiunea cotului. M. brachioradialis — origine : muchia supra-condiliană laterală a humerusului; inserţie: extremitatea distală a radiusului; inervaţie : n. radialis ; acţiune : flexiunea cotului. M. bronchooesophageus — fibre întinse între pătura longitudinală a esofagului şi bronhia stîngă. M* buccinator — origine : processus alveolaris maxillae,, pars alveolaris mandibulae, raphe pterygomandibularis ; inserţie : orbicularis oris ; inervaţie : n. facialis ; acţiune : compresia obrazului şi retracţia unghiurilor gurii. M. bulbocavernosus — origine : centrul perineului, rafeul median al bulbului; inserţie: fascia perineului şi penisului; inervaţie: n. perinealis; acţiune : compresia uretrei; contracţia orificiului vaginal şi compresia bulbilor vestibulari. M. cervicalis ascendens — termen vechi pentru m. iliocostalis cervicis. M. chondroepitrochlearis — fîşie inconstantă de muşchi situată în fascia axilară. M. chondroglossus — origine : cornu minus ossis hyoidei; inserţie : limba; inervaţie : n. hypoglossus ; acţiune : coboară limba. M. chondrohumeralis — fîşie inconstantă de muşchi, situată în fascia axilară. M. chondropharingeus — porţiunea condro-faringiană a muşchiului constrictor mijlociu al faringelui, inserată pe osul hioid. M. cilliarls — origine: scleră, sfincterul corpului ciliar; inserţie: procesele ciliare; inervaţie : n. oculomotorius (parasimpatic) : acţiune : acomodarea vizuală. M. coccygeus — origine : spina ischiadica, ligamentum sacrospinale; inserţie: marginea laterală a sacrului şi coccisului; inervaţie: a IY-a pereche de nervi sacrali; acţiune : participă la formarea diafragmului pelvian. M. constrictor pharyngis inferior (pars thy-reopharyngea şi pars cricopharyngea) — origine : linea obliqua cartilaginis thyreoideae, laturile cricoidului; inserţie: raphe pharyngis; inervaţie : n. accessorius, n. laryngeus superior; acţiune : contractă faringele. M. constrictor pharyngis medius (pars chon-dropharingea şi pars ceratopharyngea) — origine : cornua ossis hyoidei, ligamentum stylo-hyoideum ; inserţie : raphe pharyngis ; inervaţie : n. accessorius (plexul faringian); acţiune: contractă faringele. M. constrictor pharyngis superior (pars pterygopharyngea, buccopharyngea, mylopharyn-gea şi glossopharyngea) — origine: lamina medialis processus pterygoidei, raphe pterygomandibularis, sulcus mylohyoideus mandibulae, fi-brae transversae linguae; inserţie: tuberculum pharyngeum, ossis occipitalis, raphe pharyngis; inervaţie: n. accessorius; acţiune: contractă faringele. M. coracobrachialis — origine : processus co-racoideus scapulae; inserţie: facies medialis humeri; inervaţie : n. musculocutaneus; acţiune : flexiunea şi adducţia braţului. M. corrugator supercilii — origine : margo supraorbitalis ossis frontalis; inserţie: pielea frunţii; inervaţie : n. facialis; acţiune : mi- mică (încruntare). M. cremaster — origine : continuă marginea inferioară a muşchilor obMc intern şi transvers ai abdomenului; inserţie: fascia spermatica interna; inervaţie : n. genitofemoralis; acţiune : ridică testiculul. M. cricoarytenoideus lateralis — origine: faţa laterală a cartilajului cricoid; inserţie : procesul muscular al aritenoidului; inervaţie : n. laryngeus recurrens ; acţiune : apropie corzile vocale. M. cricoarytenoideus posterior — origine: faţa posterioară a cricoidului; inserţie: procesul muscular al aritenoidului; inervaţie: n. laryngeus recurrens; acţiune: depărtează corzile vocale. M. cricothyroidcus (pars recta şi pars obli-qua) — origine : arcuş cartilaginis cricoideae; inserţie: lamina cartilaginis thyroideae; inervaţie : n. laryngeus superior (ramus exiernus); acţiune : întinde corzile vocale. M. cutaneus — muşchi inserat cu unul din capete pe corionul pielii. M. deltoideus — origine: clavicula, acro-mion, spina scapulae; inserţie : tuberositas del-toidea humeri; inervaţie : n. axillaris ; acţiune : abducţia braţului; anteducţia şi rotaţia medială a braţului (fasciculul clavicuiar); retroducţia şi rotaţia laterală a braţului (fasciculul scapular). M. depressor anguli oris — origine: linea obliqua mandibulae ; ihserţie : comisura buzelor ; inervaţie : n. facialis; acţiune : coboară comisura buzelor. M. depressor labii inferioris — origine : mandibula ; inserţie : pielea peribucală; inervaţie : n. facialis ; acţiune : mimică. M. depressor septi nasi — origine : foseta mirtiformă; inserţie: septum nasi, alae nasi; inervaţie: n. facialis ; acţiune : mimică. M. depressor supercilii — origine: cartila-gines nasi, ossa nasalia; inserţie: pielea inter-sprîncenoasă; inervaţie : n. facialis ; acţiune : mimică. M. DIAPHRAGMA 220 M. FLEXOR DIGITORUM LONGUS M» diaphragma (pars lumbalis, pars costalis şi pars sternalis) — origine: vertebrae lumbales, cartilajele ultimelor 6 coaste, processus xiphoi-deus ; inserţie : centrul tendinos; inervaţie: ti. phrenicus; acţiune : inspiraţie, presa abdominală. M. digastricus (venter anterior şi venter posterior) — origine: fossa digastrica mandibulae, processus mastoideus; inserţie: cornu minus ossis hyoidei; inervaţie : n. mylohyoideus, n. facialis; acţiune: ridică şi fixează hioidul. M. dilator pupillac — origine: circumferinţa irisului; inserţie : marginea pupilei; inervaţie : simpatic; acţiune: dilată pupila. M. dorsoepitrochlearis — muşchi inconstant, situat în partea posterioară a axilei, întins de la tendonul m. latissimus dorsi la structuri nou formate; este numit uneori ridicătorul tendo-nului m. latissimus dorsi. M. epieranlus (m. occipitofrontalis, m. tem-poroparietalis) — origine: galea aponeurotica, linea nuchae superior; inserţie : pielea frunţii, galea aponeurotica; inervaţie: n. facialis; acţiune : mişcă sprîncenele şi scalpul. M. erectores pilorum — origine: corion; inserţie : foliculi piloşi; inervaţie: simpatic; acţiune: ridică părul. M* ereetor spinae — compus din: longissi-mus, iliocostalis, spinalis, transversospinalis, semispinalis. M. extensor carpi radialis brevis — origine: epicondylus lateralis humeri; inserţie: basis ossium metacarpium II, III; inervaţie: n. radialis ; acţiune : extensiunea articulaţiei mîinii. M. extensor carpi radialis longus — origine : epicondylus lateralis humeri; inserţie: basis ossis metacarpalis II; inervaţie: n. radialis; acţiune: extensiunea articulaţiei mîinii. M. extensor carpi ulnaris (caput humerale şi caput ulnare) — origine: epicondylus lateralis humeri, margo posterior ulnae; inserţie: basis ossis metacarpalis V; inervaţie: n. radialis; acţiune: extensiunea articulaţiei mîinii. M. extensor digitorum brevis pedis — origine: faţa superioară a calcaneului (sulcus calcanei) ; inserţie: tendoanele extensorului degetelor II, III, IV, V ale piciorului; inervaţie : ti. peroneus profundus; acţiune: extensiunea degetelor piciorului. M. extensor digitorum longus pedis — origine : facies medialis fibulae, condylus lateralis tibiae, membrana interossea cruris; inserţie: faţa posterioară a falangelor a Il-a şi a IlI-a de la degetele II, III, IV şi V; inervaţie: n. peroneus profundus; acţiune: extensiunea degetelor, dorsoflexia piciorului. M. extensor digitorum manus — origine: epicondylus lateralis humeri; inserţie : faţa posterioară a falangelor a Il-a şi a IlI-a de la dege- tele II, III, IV şi V; inervaţie: n. interosseus antebrachii posterior (n. radialis); acţiune: extensiunea articulaţiei mîinii şi degetelor. M. extensor digiti minimi — origine: epicondylus lateralis humeri; inserţie : faţa dorsală a falangei proximale a degetului mib ţinervaţie : n. radialis; acţiune: extensiunea articulaţiei metacarpofalangiene a degetului mic. M. extensor hallueis brevis — origine: faţa superioară a calcaneului (sulcus calcanei); inserţie : baza falangei proximale a halucelui; inervaţie: n. peroneus profundus; acţiune: extensiunea halucelui. M. extensor hallueis longus — origine: facies medialis fibulae, membrana interossea cruris ; inserţie: baza falangei terminale a halucelui; inervaţie: n. peroneus profundus; acţiune: extensiunea halucelui. M. extensor indieis — origine : facies posterior ulnae ; inserţie : tendonul extensorului comun al indexului; inervaţie: n. interosseus antebrachii posterior (n. radialis); acţiune: extensiunea indexului. M. extensor pollieis brevis — origine: facies posterior radii, membrana interossea antebrachii; inserţie: faţa dorsală a falangei proximale a policelui; inervaţie: n. interosseus antebrachii posterior (n. radialis) ; acţiune : extensiunea articulaţiei metacarpofalangiene a policelui. M. extensor pollieis longus — origine : facies posterior ulnae, membrana interossea antebrachii ; inserţie : faţa posterioară a falangei distale a policelui; inervaţie : n. interosseus antebrachii posterior (n. radialis) : acţiune : extensiunea şi abducţia policelui. M. flexor accessorius. M. quadratus plantae. M. flexor carpi radialis — origine : epicondylus medialis humeri; inserţie: basis ossis metacarpalis II; inervaţie: n. medianus; acţiune : flexiunea articulaţiei mîinii. M. flexor carpi ulnaris (caput humerale şi caput ulnare) — origine: epincondylus medialis humeri, marginea medială a olecranului; inserţie : os pisiforme, hamulus ossis hamati, basis ossis metacarpalis V; inervaţie : n. ulnaris ; acţiune: flexiunea articulaţiei mîinii. M. flexor digitorum brevis pedis — origine : processus medialis tubaris calcanei, aponeurosis plantaris; inserţie: falangele mijlocii ale ultimelor patru degete; inervaţie: n. plantaris medialis ; acţiune : flexiunea articulaţiilor meta-tarsofalangiene şi interfalangiene ale degetelor respective. M. flexor digitorum longus pedis — origine: facies posterior tibiae; inserţie: baza falangei distale a ultimelor patru degete; inervaţie: n. tibialis; acţiune: flexiunea degetelor piciorului. M. FLEXOR DIGITI MINIMI 221 M. ILIOCOSTALIS LUMBORUM M. flexor digiti minimi brevis manus — origine: hamulus ossis hamati, retinaculum flexorum; inserţie: faţa medială a falangei proximale a degetului mic; inervaţie: n. ulna-ris; acţiune: flexiunea articulaţiei metacarpo-falangiene a degetului mic. M. flexor digiti minimi brevis pedis — origine : basis ossis metatarsalis V, aponeurosis plantaris ; inserţie : faţa laterală a bazei falangei proximale a degetului mic; inervaţie: n. plantaris lateralis ; acţiune : flexiunea degetului mic. M. flexor digitorum profundus — origine : facies anterior ulnae, membrana interossea an-tebrachii; inserţie: baza falangei distale a ultimelor patru degete; inervaţie: n. ulnaris (partea medială); acţiune: flexiunea degetelor (articulaţia interfalangiană distală), ajută la flexiunea mîinii şi a degetelor în general. M. flexor digitorum superficialis (caput hu-meroulnare şi caput radiale) — origine: epi-condylus medialis humeri, processus coronoideus ulnae, margo anterior radii; inserţie: baza falangei mijlocii a degetelor; inervaţie: n. medianus; acţiune : flexiunea articulaţiei interfalangiene proximale; ajută la flexiunea mîinii şi a articulaţiilor metacarpofalangiene. M. Ilexor hallucis brevis — origine: faţa plantară a cuboidului, aponeurosis plantaris; inserţie: baza falangei proximale a halucelui; inervaţie : n. plantaris medialis; acţiune: flexiunea articulaţiei metatarsofalangiene a halucelui. M. flexor hallucis longus — origine: facies posterior fibulae; inserţie : baza falangei distale a halucelui; inervaţie : n. tibialis; acţiune : flexiunea halucelui, flexiunea plantară a piciorului, sustentaţia bolţii plantare. M* flexor pollieis brevis — origine: retinaculum flexorum manus, creasta trapezoidului; inserţie: baza falangei proximale a policelui; inervaţie: n. medianus; acţiune: flexiunea articulaţiei metacarpofalangiene a policelui. M. flexor pollieis longus — origine : facies anterior radii, membrana interossea; inserţie : baza falangei distale a policelui; inervaţie: n. medianus ; acţiune : flexiunea policelui. M. fusiformis — muşchi de forma unui fus. M. gastrocnemius (caput laterale şi caput mediale) — origine: condylus lateralis femoris, condylus medialis femoris; inserţie : tuber calcane i ; inervaţie: n. tibialis; acţiune: flexiunea plantară a gleznei şi flexiunea genunchiului. M. gemellus inferior — origine: tuber ischiadicum; inserţie : trochanter major femoris ; inervaţie: n. muşchiului patratului femural; acţiune: rotaţia laterală a femurului. M. gemellus superior — origine : spina ischia-dica; inserţie : trochanter major femoris; iner- vaţie : n. muşchiului obturator intern ; acţiune : rotaţia laterală a femurului. M. genioglossus — origine : spina mentalis (tuberculul superior); inserţie: os hyoideum, porţiunea laterală a limbii; inervaţie: n. hypoglossus ; acţiune: coboară limba, protruzia limbii. M. geniohyoideus — origine : spina mentalis (tuberculul inferior); inserţie: corpus ossis hyoidei; inervaţie : n. hypoglossus (ramura descendentă) (Cj, C2); acţiune : ridică şi trage anterior hioidul. M. gluteus maximus — origine : faţa laterală a ilionului (posterior), facies dorsalis ossis sacri, ligamentum sacrotuberale; inserţie: tu-berositas glutea femoris, tradus iliotibialis; inervaţie : n. gluteus inferior; acţiune: extensiunea şoldului, extensiunea trunchiului pe coapsă (în poziţia şezînd). M. gluteus medius — origine: faţa laterală a ilionului (mijlociu); inserţie : trochanter major femoris ; inervaţie : n. gluteus superior; acţiune : abducţia femurului. M. gluteus minimus — origine: faţa laterală a ilionului (antero-inferior); inserţie: trochanter major femoris; inervaţie : n. gluteus superior; acţiune : abducţia şi rotaţia medială a femurului. M. gracilis — origine : os pubis; inserţie: facies medialis tibiae (porţiunea superioară), pes anserinus; inervaţie: n. obturatorius; acţiune : adducţia femurului, flexiunea genunchiului. M. helicis major — origine : spina helicis inserţie : partea ascendentă a helixului; inervaţie : n. facialis. M. helicis minor — origine : spina helicis; inserţie: crus helicis ; inervaţie : n. facialis. M. hyoglossus — origine : corpus et cornu majus ossis hyoidei, inserţie : limba; inervaţie : n. hypoglossus; acţiune: coboară limba. M. iliacus — origine: fosa iliacă şi sacrum; inserţie: trochanter minor femoris; inervaţie : 77. femoralis; acţiune: flexiunea şoldului şi trunchiului pe membrul inferior. M. iliococcygeus — porţiune din m. levator ani. M. iliocostalis — complexul muscular format din: m. iliocostalis cervicis, m. iliocostalis thora-cis şi m. iliocostalis lumborum. M. iliocostalis cervieis — origine : unghiul coastelor a 6-a, a 5-a, a 4-a, a 3-a; inserţie : tuberculii posteriori ai apofizelor transverse C3, C4, C6, C6; inervaţie : ramurile posterioare ale nervilor spinali cervicali; acţiune: extensia coloanei, ajută mişcările laterale ale trunchiului. M. iliocostalis lumborum— crista iliaca, ver-tebrae lumbales, sacrum, fascia thoracolumbalis; inserţie : ultimele şase coaste; inervaţie : ramu- M. ILIOCOSTAUS THORACIS 222 M. ISCHIOCAVERNOSUS rile posterioare ale nervilor spinali lombari; acţiune: extensiunea coloanei, ajută mişcările laterale ale trunchiului. M. iliocostalis thoracis — origine : unghiul ultimelor şapte coaste ; inserţie : unghiul primelor^ şase coaste ; inervaţie : ramurile posterioare ale nervilor spinali toracici; acţiune : extensiunea coloanei, ajută mişcările laterale ale trunchiului. M. iliopsoas — complexul muscular format din m. iliacus şi m. psoas. M. infraclavicularis — muşchi inconstant, care se întinde de deasupra părţii claviculare a m. pectoralis major pînă la fascia m. deltoid. M. infrahyoidei — muşchii: sternohyoideus, omohyoideus, sternothyroideus, thyrohyoideus, le-vator glandulae thyreoideae, longus colii şi scalenii. M. infraspinatus — origine: fossa infra- spinata scapulae; inserţie: tuberculum majus humeri; inervaţie : n. suprascapularis ; acţiune : rotaţia laterală a humerusului. M. intercostales externi — origine : marginea coastei (lateral); inserţie: marginea coastei (lateral); inervaţie: ramurile anterioare ale nervilor toracici (intercostali); acţiune: inspiraţie. M. Intercostales interni — origine : marginea coastei (medial); inserţie: marginea coastei parţial inhibat pe mediile glicerinate (dezvoltare disgonică) (3). Mycoderma. Blastomyces. Myeoplasma. Gen de microorganisme din familia Mycoplasmataceae, clasa Schyzomycetes. M Y COTORUL A 232 MYRIAPODA Aspectele morfologice particulare ale acestor microorganisme nu au permis Să se dea o interpretare clară modului lor de dezvoltare şi multiplicare. Pentru creştere necesită prezenţa serului în mediul de cultură. Unii dintre reprezentanţii acestui gen (Mycoplasma hominis), cunoscuţi şi sub denumirea de P.P.L.O. (Pleu.ro-pneumonia like organisms), joacă un rol etiologic în producerea unor uretrite negonococice şi a altor infecţii la om ţaj. Mycotorula. Candida. Myelencephalon (gr. myelos = măduvă + enkephalos = creier). Partea inferioară a creierului embrionar din care se dezvoltă măduva prelungită (1). Myelon (gr. myelos = măduvă). Medulla spinalis. Myenteron (gr. mys = muşchi -f- enteron = intestin). Pătură musculară din intestin (1). Mylander. Operaţia cura chirurgicală a hipertensiunii portale prin stabilirea unei_ cir- culaţii colaterale prin transpoziţie toracică a splinei (11). Myocardium (gr. mys = muşchi + kardia — inimă), sin.: Miocard. Denumire dată muşchiului cardiac, constituit din fibre musculare striate şi celule nervoase; exaciteconductoare. Datorită structurii sale sinciţiale* "muşchiul cardiac reacţioneaza la stimulii elaboraţi de sistemul excitoconductor intrinsec (nodul Keith-Flack şi nodul Asohoff-Tawara), conform legii totului sau nimic, prin contracţii maximale ale întregului organ. Activitatea contractilâ ritmică a inimii este precedată de manifestări electrice, care, înregistrate pe electrocardiogramă, dau indicaţii asupra stării funcţionale a muşchiului cardiac (15). Myometrimn (lat. de la gr. mys = muşchi + metra — uter). Tunica muscularis uteri. Myriapoda. Clasă de Arthropoda. Indivizii au două antene şi un corp alungit. Toracele nu se deosebeşte de abdomen, fiind format din mai multe segmente prevăzute cu 1—2 perechi de picioare (31). N. Simbolul azotului (5). Na. Simbolul sodiului (5). Naboth, Martin, 1675 — 1721. Chisturi Ouă Naboth. Glandele glande mucoase ale feţei externe a colului uterin, în jurul orificiului extern (1). Ouă sin. : Chisturi Naboth, denumire improprie dată unor proeminenţe chistice vizibile pe exocol, situate imediat în jurul orificiului extern al colului uterin sau la o mică distanţă de el. Au o culoare albicioasă, gălbuie, uneori albăstruie şi sînt datorite proe-minării sub exocol a fundului glandelor endocer-vicale, în urma obstrucţiei canalului lor excre-tor. Sînt întîlnite frecvent la femei hiperfolicu-linice (18). Nachles. Semnul semn pus în evidenţă în hernia de disc şi în afecţiuni ale articulaţiei sa-croiliace, constînd din apariţia de dureri provocate de tracţionarea în jos a coapsei la un bolnav aşezat în decubit ventral cu coapsa atîrnînd peste marginea patului (24). Naegeli, Otto, 1871 — 1938. Triada sindrom hematologic caracteristic al anemiei pernicioase caracterizat prin megalocitoză, hi-percromatoză şi anizocitoză (27). Naevus (lat. = semn din naştere, pată pe corp). Nev. ~ araneus, Angiom stelar. ~ caeru-leus, Nev albastru. ~ flammeus, formă de angiom plan difuz, apărînd de obicei la faţă şi avînd o culoare roşie-vie (pete de foc) (12). ~ fuscocaeruleus ophtalmomaxilaris, nev mela-notic oftalmomaxilar, de culoare albăstruie-brună (12). Nafazolină. Derivat de naftilimidazolină cu acţiune simpatomimetică; este un vasocon-strictor şi descongestionant nazal şi ocular, util în rinite acute şi cronice, conjunctivită, keratită şi ca hemostatic local (13). Nafcilină. Penicilină semisintetică cu catenă laterală etoxinaftilică; este eficace faţă de stafi-lococii secretori de penicilinază, rezistenţi la benzilpenicilin; se administrează pe cale orală, fiind stabilă în mediul gastric acid (14)* Nafestezină. Pastă concentrată cuprinzînd fluorură de sodiu 75% şi glicerină 25%, folosită de Lukomski pentru profilaxia cariei dentare prin fluorizare locală; se aplică la fiecare 6 luni prin frecare pe toate suprafeţele dintelui copilului (38). Naffziger, Howard Christian, 1844 — 1961. Operaţia ablaţie uni- sau bilaterală a tavanului orbitar, practicată în exoftalmia basedo-wiană (26). Sindromul sin.: Sindromul defileului costoclavicular, Sindromul scalenilor, ansamblu simptomatic caracterizat prin crize în membrele superioare, care sînt fie algice (nevralgii), fie parestezice (acroparestezii), fie vasomotorii (sindrom Raynaud). La originea acestor tulburări stă în mod obişnuit o iritaţie a arterei subclaviculare sau a unui nerv, prin compresiune între o coastă cervicală sau prima coastă de o parte şi muşchiul scalen anterior de cealaltă parte (4). Naîtalan. Produs extras din păcura de Cau-caz, conţinînd hidrocarburi aromatice, produşi oxigenaţi şi sulfuraţi; este folosit ca topic antipruriginos, antiinflamator, analgezic, antiseptic, epitelizant, keratoplastic, fiind indicat în eczeme, piodermite, prurituri diverse (13). Naftalen, sin. : i\ujiaiină. C10H8. Hidrocarbură ciclică nesaturată, al cărei nucleu aromatic este prezent în multe combinaţii organice (naf-talene), sintetizate mai ales de mucegaiuri: acidul fulvic din Penicillium griseofulvum, citro-micetina din specii de Citromyces, purpurogenona din Penicillium purpurogenum etc. Derivaţii naftalenici, cu potenţial toxic pentru organism, sînt neutralizaţi fie prin transformare în acid mercapturic fie prin conjugare cu glutationul, în vederea eliminării lor pe cale renală (5). Naftalină. Naftalen. Nalftilamină. Reactiv important pentru sinteze cu efect toxic neurotrop, metabolic şi methemoglobinizant; are acţiune cancerigenă, îndeosebi marcată pentru izomerul p (cancer al vezicii urinare) (9). NAFTILBENZOAT 234 NARCOLEPSIE (3-Naftilbenzoat. Compus al acidului benzoic cu efect antiseptic intestinal şi urinar, paraziti-cid (13). a-Naftiltiouree, abreviat ANTU. Preparat toxic întrebuinţat ca raticid. în intoxicaţiile acute apar gastroenterite şi somnolenţă. Doza mortală, la adult, este de 15 — 25 g (23). (3~Naftol. Antiseptic extern folosit în afecţiuni parazitare, eczemă, acnee, psoriazis; antiseptic al cavităţii bucale (13). Năgele, Franz Karl, 1777 — 1851. Bazin bazin deformat congenital de formă oblică, ova-lară; deformaţia interesează jumătatea stîngă sau dreaptă a bazinului, rezultînd o asimetrie foarte pronunţată (18). Nagler. Reacţia producerea unei opales-cenţe în serul uman, în urma adăugării toxinei bacilului perfringens. Este datorită activităţii lecitinazice a a-toxinei bacilului perfringens (3). Nalbă. Malva silvestris. ~ mare, Altheea officinalis. Nalorfină. Analog chimic antagonist al morfinei ; este un excitant respirator în intoxicaţiile cu morfină sau alte analgezice opiacee (13). Nandrolon. Derivat steroidic cu acţiune ana-bolizantă prelungită; stimulează creşterea, previne degradarea ţesuturilor şi are acţiune tonifiantă generală. Este folosit în tratamentul pre-şi postoperator în cancerul sinului, fracturi, osteoporoze, astenii, tulburări de creştere, convalescenţă. Este contraindicat în carcinomul prostatei şi graviditate (13). Nanism (gr. nanos = pitic), sin. : Micro-somie, Nanosomie. Hipotrofie staturală şi ponderală, însoţită sau nu de infantilism ; în primul caz se vorbeşte de nanoinfantilism (de ex. nano-infantilismul hipofizar). Nanismul poate avea un determinism ereditar (acondroplazie), o pato-genie endocrină (nanism hipofizar, tiroidian, ovarian), poate însoţi afecţiuni viscerale (nasim cardiac, intestinal — în boala celiacă, renal) sau metabolice (nanism rahitic, nanism lipodis-trofic). Nanismul acromicric, cu extremităţi mici, este datorit insuficienţei hipofizare (7). ~ congenital, nanism caracterizat prin recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare chiar de la naştere (7). ^ dentar, sin. : Microdonţie, anomalie de formă şi volum în special Ia incisivii superiori laterali, datorită tulburărilor trofice; dintele apare mai mic şi în formă de bob de orez (38). ~ esenţial, formă de nanism la care tulburările de dezvoltare apar treptat în prima copilărie (7). ^ mitral, aspect hipostatural, infantil, al unor bolnavi suferind de stenoză mitrală din copilărie (10). ~ renal, vezi Osteopatie renală. ^ senil, Sindromul Hutchinson-Gilford, Vezi Hutchinson-Gilford. Vezi şi: Hanhart. Nanivirusuri. Virusuri Picorna. Nano- (gr. nanos = pitic). Element de compunere care introduce în terifteni semnificaţia „de dimensiuni mici” (32). Nanocefalie (nano- + gr. kephale — cap). , 'i&icrocefalie. Nanoeephalus (nano- + gr. kephale = cap). Fetus cu capul foarte mic (1). * -'■* Nanoeormie (nano- + gr. kormos = trunchi). Anomalie caracterizată prin dimensiuni foarte reduse ale trunchiului sau ale corpului în totalitate (1). Nanoftalmie (nano- + gr. ophthalmos = ochi). Tip de microphtalmus la care globul ocular, orbita şi fisura palpebrală sînt anormal de mici (1). Nanomelie (nano- + gr. melos = extremitate). Scurtarea anormală a unuia sau a mai multor membre (4). Nanomelus (nano- + gr. melos = extremitate). Individ caracterizat prin membre scurte, mici (1). Nanosomie (nano- + gr. soma = corp). Nanism. Nanukayami. Febră de 7 zile. Narath, Albert, 1864—1924. Operaţia nefropexie constînd din suspendarea rinichiului la coasta a 12-a printr-un tunel creat sub capsula feţei sale posterioare (11). Procedeul omentopexie prin care lamboul de epiploon este fixat între aponevroza şi pielea peretelui ventral al abdomenului (11). Nară (lat. naris). Naris. Nareeină. Alcaloid din opiu, practic fără utilizare terapeutică (13). Narcisism (Narcissus = personaj din mitologia greacă), sin. : Autoerastie, Autosexualism. Dragoste de persoana proprie, care devine obiectul instinctului sexual deviat; termenul a fost utilizat în psihanaliză, ca fixare a libidoului asupra propriei persoane (35). Narco- (gr. narke = narcotic). Element de compunere care introduce în termeni referirea la narcotice sau la starea de narcoză (32). Narcoanaliză (narco- + analiză). Metodă psihanalitică de investigaţie a subconştientului prin narcoză. Termenul a fost extins ca metodă adjuvantă de psihoterapie în stare de narcoză uşoară (35). Narcobioză (narco- + gr. bios = viaţă + -oză). Desfăşurarea proceselor vitale la limita capacităţilor biologice, sub influenţa a diverşi factori (narcotice etc.) (15). Narcohipnoză (narco- + gr. hypnos = somn + -oză). Sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influenţa unui medicament psihotrop cu acţiune hipnotică (35). Narcolepsie (narco- + gr. lepsis = fixare). Manifestare morbidă care survine în crize repe- NARCOMANIE 235 NATALITATE tate, de durată variabilă, caracterizate printr-o nevoie imperioasă şi irezistibilă de somn, căreia bolnavul nu i se poate opune. Crizele de narco-lepsie pot fi simptomatice sau idiopatice (boala G61ineau) (27). Narcomanie (narco- -f- gr. mania = nebunie). Tendinţă irezistibilă de a-şi administra substanţe cu efect narcotic (35). Narcoterapie (narco- -f gr. iherapeia = tratament). Terapie prin somn (11). ~ fragmentată, metodă de anestezie aplicabilă în perioada postoperatorie, constînd din injectarea intravenoasă de 2 ori pe zi a unei soluţii alcoolice de glucoză (100 ml glucoză la 200 ml alcool) (11). Narcotic (fr. narcotique din gr. narke), sin. : Anestezic general. Substanţă cu acţiune deprimantă reversibilă asupra oricărei celule vii şi în special asupra celulelor sistemului nervos central; suprimă cunoştinţa, provocînd un somn profund cu anestezie, dispariţia majorităţii reflexelor şi relaxarea musculaturii scheletice (13). Narcotină, sin.: Nascapinâ. Alcaloid din opiu; are acţiune calmantă asupra centrului tusei, în măsură mai mare decît codeina, fără a deprima centrul respirator (13). Narcoză (narco- -f- -oză). Anestezie generală. d© bază, metodă adjuvantă a narcozei, prin care se urmăreşte realizarea unei stări de inconştienţă (somn narcotic superficial) cu fenomene de excitaţie prealabilă minime; nu permite realizarea actului chirurgical, dar uşurează inducţia şi favorizează acţiunea substanţei narcotice care îi urmează; tribrometanolul şi tio-pentalul sînt principalele narcotice de bază folosite preoperator (14). ~ „Rausch”, Anestezie ă la reine. Vezi şi: Schleich. Narlnă (lat. naris). Naris. Narlnoscopie (lat. naris = nară + gr. skopein = a vedea). Examenul vestibulului nazal prin inspecţie (30). Naris. Nară, Narină. Orificiul anterior al vestibulului nazal, acoperit de tegument (30). Nas (lat. nasus). 1Sasus. Nasilov, I.I., 1842—1907. Calea cale de abordare chirurgicală extrapleurală posterioară a mediastinului (11). Nasion (lat. nasus = nas), sin.: Punct nazal. Punct craniometric situat la locul unde planul sagital intersectează sutura frontonazală (1). Nasmyth, Alexander. Membrana sin.: Cuticula dentis, Cuticula smalţului, membrană keratinică secretată la sfîrşitul amelogenezei; constituie (după unii autori) un strat protector împotriva microorganismelor câriogene (38). Nasopharinx (lat. nasus = nas + gr. pha-rynx = faringe). Pars nasalis pharyngis. Nasta, Traian. Metoda metodă de explorare endoscopică intraoperatorie prin gastro- tomie, pentru diagnosticul ulcerului gastroduo-denal (11). Nastrucci. Legea Iui în transplantările musculare care se fac în paraliziile poliomielitice se va urmări să se obţină un echilibru al forţelor musculare care mobilizează articulaţia (24). Nasus (lat. = nas), sin. : Nas. Proeminenţă mediană a feţei prin care începe calea respiratorie. Partea lui externă are un segment cartilaginos continuat cu unul osos, care mărginesc lateral începutul foselor nazale, separate între ele prin septul nazal (1). Naştere (lat. nascere = a naşte), sin. : Par-turiţie. Actul fiziologic prin care fătul viabil, este expulzat sau extras pe căile naturale (18). ~ artificială, naştere la care, cel care o asistă este obligat să intervină prin metode obstetri-cale sau chirurgicale pentru a extrage fătul (18). ~ dirijată (Voron-Pigeaud), conduită obstetri-cală la o naştere declanşată spontan, în decursul căreia însă se intervine cu medicamente sau prin ruperea artificială a pungii apelor, pentru a corecta unele tulburări survenite în dinamica uterină (18). ~ eutocică, sin. : Eutocie, termen pleonasmic, de uz curent, prin care se înţelege naşterea normală (18). ~ întârziată, naştere care survine după a 300-a zi de sarcină (18). ^ prin manevre obstetricale, naştere care nu se poate termina spontan şi în care trebuie făcută o versiune, o mare extracţie sau o aplicaţie de forceps (18). ~ prin operaţie cezariană, naştere în care fătul este extras pe cale operatorie, sec-ţionînd uterul, fie pe cale abdominală, fie pe cale vaginală. Se practică în cazurile în care naşterea nu se poate efectua pe căile naturale, în unele cazuri de sarcină prelungită şi în unele cazuri de suferinţă fetală (18). ~ precipitată, naştere în care perioadele şi timpii travaliului durează mai puţin decît în mod normal (18). prelungită, naştere care se efectuează într-un timp mai lung decît cel normal, adică peste 12 — 15 ore la primipare şi peste 6 — 8 ore la multipare (18). ~ prematură, naştere care se produce la 180—240 zile de sarcină, greutatea fătului fiind de cel puţin 1 000 g (18). ~ provocată, naştere declanşată în mod artificial, prin mijloace medicamentoase, obstetricale (practi-cînd ruperek artificială a pungii apelor) sau mecanice (dilatarea artificială a colului uterin etc.) (18). ^ spontană, naştere la care expulsia fătului şi a placentei se face prin propriile forţe ale par-turientei, fără vreo intervenţie din afară (18). Natalitate (lat. natales = naştere). Fenomen demografic care reprezintă proporţia naşterilor în raport cu volumul populaţiei; este un factor important în asigurarea unei populaţii suficient de numeroase şi se exprimă prin coeficientul sau indicele de natalitate (8). NATREMIE 236 NECŞSAR DE CLOR Natrcmie. Concentraţia sodiului din sînge. Nămol (ucr. namil). Substanţă naturală de Normal: 320—340 mg% (136 — 142 mEq/1) (15). origine variată, formată din particule fin divi-Natriu. Sodiu. zate, insolubile în apa în care stau în suspensie Natriureză. Pierderea prin urină a unor can-^ şi avînd aspectul unui terci (4). ~ activ, nămol tităţi mari de ioni de sodiu, ca urmare a tulburării funcţiei de reabsorbţie a tubilor renali (15). Natriurie. Eliminarea urinară de sodiu, variabilă, la normal în raport cu cantitatea inge-rată şi cu pierderile lui extrarenale (în diete deso-date scade pînă la 0; în cele hipersodate creşte peste 5 g°/oo) 1 scade, de asemenea, în caz de transpiraţii mari, vărsături, diaree, aspiraţie gastrointestinală, evacuări de colecţii lichidiene mari, insuficienţă renală cronică oligurică, insuficienţă renală acută în stadiul oligoanuric, formare de edeme, sindrom Conn, administrare de DOCA, de aldosteron; natriuria creşte în administrările de soluţii saline, boala Addison, insuficienţa renală acută sau cronică în stadiul poliuric, ,,nefrita care pierde sare”, nefropatii tubulare diverse cu alterări ale reabsorbţiei proximale sau cu acidoză tubulară, în diurezele osmotice şi după administrarea de diuretice na-triurice (25). Naturism (lat. natura = natură). Naturo-pati e. Naturopatie (lat. natura — natură -f gr. pat-hos = boală), sin. : Naturism. Sistem terapeutic care exclude utilizarea medicamentelor şi foloseşte numai factori naturali ca aerul, apa, soarele şi metode kinetoterapeutice (4). Naupâtie (gr. naus = navă -f pathos = boală). Rău de mare. Nazalizare (lat. nasus = nas), sin. : Voce nazonală, Voce de ţlrcovnic. Defect de tehnică vocală datorită căruia se obţine o rezonanţă exagerată în producerea sunetelor (30). Nazarof. Fenomenul după băi reci repetate se poate constata o scădere progresivă a diferenţei dintre temperatura rectală luată înainte şi după fiecare baie (4). Nazo- (lat. nasus = nas). Element de compunere care introduce în termeni referirea la nas (32). Nazofaringe (nazo- -f gr. phargnx = farin-ge). Vezi Pharynx. Nazomiază (nazo- -{- miază). Vezi Miază. Nazospinal (nazo- -f lat. spina = şira spinării). Punct craniometric localizat la intersecţia planului medio-sagital cu o linie care uneşte punctele cele mai caudale ale marginilor nazale (1). Nazoturbinal (nazo- 4* lat. turbinatus = asemănător unei creste). Creastă mediană între extremitatea anterioară a cornetului nazal mediu şi rădăcina nasului, întîlnită la multe mamifere inferioare. La om, omologul său rudimentar este agger nasi (1). utilizat pentru epurarea apelor reziduale (metoda nămolului activat); rezuH4;41in ape reziduale aerate care conţin o cantitate mare de floră aerobă ce realizează mineralizarea substanţelor organice (20). ~ mineral, peloid din care partea organică a dispărut aproape total (4). ~sapropelic, nămol de origine vegetalo-animală (4). ~ de turbă, nămol de origine vegetală care conţine numeroase componente organice şi anorganice; are hidro- şi termopexie ridicată şi este mult folosit în terapeutică (4). Născut mort. Produs al concepţiei, al cărui deces a survenit înaintea expulsiei sau extracţiei complete din corpul mamei, după o gestaţie de cel puţin 28 săptămîni. Moartea este indicată de faptul că după această separaţie, fătul nu a respirat cel puţin o dată şi nu a manifestat nici un fel de semn de viaţă (bătăi ale inimii, pulsaţii ale cordonului ombilical, contracţii efective ale vreunui muşchi) (29). ~ viu, produs al concepţiei expulzat sau extras complet din corpul mamei, indiferent de durata gestaţiei, şi care după separaţia de mamă respiră cel puţin o dată sau manifestă orice alt semn de viaţă (bătăi ale inimii, pulsaţii ale cordonului ombilical, contracţii ale vreunui muşchi), indiferent dacă cordonul ombilical a fost tăiat sau nu şi dacă placenta a rămas sau nu ataşată (29). Nb. Simbolul niobiului (5). Nd. Simbolul neodimiului (5). Ne. Simbolul neonului (5). Nebularină. Antibiotic elaborat de Clitocibe nebularis, activ împotriva micobacteriilor (3). Nebulum. Maculă corneană. Nebunie. Termen popular desemnînd tulburările psihice de intensitate psihotică (35). „Nebunie” cardiacă. Psihoză cardiacă. Necator. Gen de viermi intestinali din familia Ancylostomidae, clasa Nematoda. Specia tip» Necator americanus (sin: Ancylostoma ameri-canum, Uncinaria americana), este agentul patogen principal al anchilostomiazei, care poartă şi denumirea de necatoriază (31). Necatoriază, sin.: Necatorozâ. Boală parazit tară determinată de viermi paraziţi din genul Necator. Se însoţeşte de anemie şi tulburări digestive. Infestarea omului se face în mod obişnuit pe cale cutanată, larvele pătrunzînd activ prin piele (31). Necatorozâ. Necatoriază. Necesar de clor. Cantitatea minimă de clor necesară pentru a realiza dezinfecţia. Se poate determina în anumite împrejurări pentru stabilirea cantităţii minime utile de clor în NECRO — 237 NECROZĂ PAPILARĂ RENALĂ dezinfecţia apei. Este utilizat şi ca indice de im-purificare a apei, consumul de clor fiind în raport cu cantitatea de substanţe organice din apă (20). Necro- (gr. nekros — mort). Element de compunere care introduce în termeni referirea la moarte sau la un corp neînsufleţit (32). Necrobioză (necro- + gr. bios = viaţă) (Vir-chow). Necroză ce apare ca urmare a unor leziuni distrofice anterioare (2). ~ lipoidică a diabeticilor, Dislipoidoza Urbach-Oppenheim, vezi Urbach-Oppenheim. ~ pulpară, fază intermediară de trecere a ţesutului pulpar spre necroză, caracterizat prin modificări degenerative în celule şi în substanţa fundamentală (vacuolizare, hialinizare, degenerescenţă grasă sau hialină etc.) (38). Necrofagie (necro- + gr. phagein — a mîn-ca). Tendinţă morbidă la ingerare de carne cadaverică, de obicei pentru a obţine o satisfacere sexuală (35). Necrofilie (necro- + gr. philein = a iubi). Perversiune constînd din obţinerea satisfacţiei sexuale cu cadavrele (35). Necrofobie (necro- -f gr. phobos = frică). Fobia de cadavre şi tot ce este în legătură cu moartea (35). Necroliză (necro- + gr. lysis = dizolvare, distrucţie). Topirea unui ţesut care a suferit un proces de necroză (colicvaţie secundară); apare ca urmare a modificărilor fizico-chimice şi a inhibiţiei apoase (hidrofilie), sub acţiunea enzimatică a elementelor celulare locale sau de origine sanguină, sau ca urmare a acţiunii unor enzime bacteriene (2). ~ ectodermică buloasă, Sindrom Lyell, vezi Lyell. Necromanie (necro- + gr. manie = nebunie). Preocupare patologică dominantă privind moartea sau persoane moarte (35). Necropsie (necro- + gr. opsis — vedere). Autopsie. Necrosadlsm. Tendinţă patologică către satisfacerea sexuală prin batjocorirea şi mutilarea cadavrelor (35). Necrospermie (necro- + gr. sperma = să-mînţă). Necrozoospermie. Neerotomie. îndepărtare chirurgicală de ţesut osos necrozat (24). ~ osteoplastieă, seches-trotomie prin crearea unei clape osoase, care apoi se repune la locul ei (24). Neerotuberculoză. Tuberculoză experimentală care se obţine prin injectarea intra venoasă la iepure de bacili tuberculoşi omorîţi la 115°, fapt care demonstrează că bacilii Koch conţin toxine termorezistente (34). Necroză (necro- -f -oză). 1. în anatomia patologică, distrugerea unui teritoriu tisular, care nu mai are condiţiile de mediu, nutriţie şi oxigenare indispensabile vieţii (10). 2. Noţiune electrocardiografică, referitoare la prezenţa unui infarct actual sau cicatrizat, al cărui deficit de masă miocardică determină, prin deplasarea vectorilor spre zona sănătoasă sau prin fenomenul de „fereastră” electrică, apariţia unei unde Q patologice (largă, peste 0,04 sec., amplă cît cel puţin 25 % din valoarea R şi neprecedată de vreo altă undă pozitivă imediată) (10). ^ acidă a dinţilor, abraziunea smalţului dentar la muncitorii expuşi acizilor (halogenaţi şi azotic), care emit vapori şi la temperatură obişnuită (9). ~ cazeoasă, formă de necroză de coagulare, care apare în tuberculoză sub acţiunea toxinelor barilului Koch, realizîndu-se zone amorfe sau fin granulare, eozinofile (2). ~ de coagulare, sin. : Necroză uscată, necroză care rezultă din acţiunea ionului H al acizilor care provoacă coagularea şi degradarea âlbuminelor şi distrugerea hematiilor cu formarea de hema-tină acidă, de culoare cafenie-închisă (23). ~ de colicvaţie, sin. : Necroză umedă, necroză care rezultă din acţiunea asupra ţesuturilor a ionului hidroxilic al bazelor, care provoacă o inhibiţie (colicvaţie) a âlbuminelor cu formarea de albuminate alcaline; ţesuturile sînt moi, edemaţiate, sîngele nu se coagulează, hemoglobina se transformă în hematină alcalină, de culoare cafenie (23). ~ corticală renală, formă anatomică particulară, deosebit de severă, a rinichiului de şoc, întîlnită mai ales la femei şi caracterizată prin necroză parţială (focală) sau extinsă a structurilor corticalei renale, ca urmare probabil a unei vasoconstrucţii corticale intense şi prelungite (25). ^ endomiocardieă, tip de leziuni întîlnite frecvent în Africa Orientală, de origine necunoscută (alergică, colageno-tică) şi caracterizate prin zone de necroză cu mase de ţesut elastic endocardic (10). ~ hemo-ragică a pancreasului, sin. : Apoplexie pancrea-tică, boală acută a pancreasului caracterizată printr-o reacţie neurovasculară alergică cu vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii capilarelor, urmată de hemoragii şi necroze (2). ~ medulară renală, necroză papilară renală extinsă la întreaga medulară renală (25). ~ osoasă aseptică, proces distructiv al osului datorit unei necrozări care nu are o origine in-fecţioasă (de ex. necroza aseptică posttraumatică a capului femural, boala Kienbock, infarctul osos, necroza acoperişului cotiloidian etc.). în general, unele teorii consideră toate procesele osteocondritice (apofizitele şi epifizitele) ca fiind procese de necroză aseptică (24). ~ papilară renală, entitate anatomică întîlnită în spez cial în pielonefrită, mai frecvent la femei şi cu deosebire la diabetici, caracterizată prin necroza ischemică a mai multor papile renale (uneori a întregii medulare), cu necroză tubulară şi supu- NECROZĂ PULPARĂ DENTARĂ 238 NEFRITĂ INTERSTIŢIALĂ raţie interstiţială; tabloul clinic depinde de extinderea leziunilor, variind de la leucociturie cu hematurie pînă la insuficienţă renală acută (25). ~ pulpară dentară, moartea pulpei dentare în condiţii sterile, cauzată de factori ordin general şi local (38). ~ umedă, Necroză de colicvaţie. ^ uscată, Necroză de coagulare. ~ prin zahăr, leziuni dentare care pot duce la pierderea dinţilor la lucrătorii din fabricile de zahăr şi ciocolată sau în industria de panificaţie (brutari, morari) (9). Neerozină. Factor descris de Menkin, rezultat din distrugerea leucocitelor în focarele de inflamaţie (19). Neerozoospermie (necro- + gr. zoon = animal + sperma = sămînţă), sin. : Necrospermie. Prezenţa în spermă, în exclusivitate a spermatozoizilor morţi, cauză de sterilitate masculină (7). Nedelee. Operaţia procedeu de cistecto-mie totală cu extraperitonizarea iniţială a vezicii (11). Neencephalon (nco- + gr. enkephalos = creier), sin. : Neolncephalon. Termen comun pentru neopallium şi porţiunile filogenetic mai noi ale cerebelului şi talamusului (1). Nefelinoză (gr. nephele = nor + -oză). Boală profesională produsă de inhalarea prafului de aluminosilicat de sodiu şi potasiu (industria de sticlă şi ceramică etc.). Aspectul clinic este asemănător cu cel din talcoză, iar cel radiologie cu al silicozei; evoluţia este benignă (34). Nefelion (gr. nephele = nor). Maculă cor-neană. Nefelometru (gr. nephele — nor + metron = măsură). Aparat pentru determinarea numărului de particule dintr-o suspensie (15). Nefotocromogeni. Vezi Micobacterii atipice. Nefrectomie (gr. nephros = rinichi + ekto-me — excizie). Ablaţie chirurgicală a rinichiului (11). ~ abdominală anterioară, ablaţie chirurgicală a unui rinichi, efectuată printr-o cale de acces creată la nivelul peretelui anterior al abdomenului (11). ~ lombară, ablaţie chirurgicală a unui rinichi, efectuată printr-o lombo-tomie (11). ~ marginală, rezecţie chirurgicală a unei porţiuni din marginea convexă a rinichiului (la unirea celor două treimi superioare cu treimea inferioară), prin care se pătrunde cu o pensă pînă în bazinet (11). ~ mediorenală, rezecţie chirurgicală a porţiunii de rinichi cuprinsă între cei 2 poli (11). ~ prin morselare, ablaţie chirurgicală prin rezecţia ţesutului din aproape în aproape a unui rinichi transformat într-o masă scleropurulentă, în care nu mai există planul de clivaj subcapsular (11). ~ paraperi-toneală, ablaţie chirurgicală a unui rinichi efectuată printr-o cale de acces extraperitoneală (11). ~ parţială, ablaţie chirurgicală a unui segment din rinichi (11). ~ polară inferioară, rezecţie chirurgicală a polului inferior al rinichiului (11). ~ polară superioară, rezecţie chirurgicală a polului superior al rinichiului (11). ~ subeapsu-lară, ablaţie chirurgicală a rinichiului, în cazurile cu perinefrită intensă, priri ţolc^sirea planului de clivaj existent între parencftimul renal şi capsulă (11). Nefrită (gr. nephros = rinichi -ită). Denumire utilizată în trecut pentru desemnarea unei afecţiuni renale bilaterale, acute sau cronice, de natură inflamatorie sau degenerativă; în prezent este folosită numai referitor la nefro-patiile interstiţiale, la modelele experimentale ale nefropatiilor sau, ocazional, pentru nefro-patii de natură încă necunoscută sau incertă (nefrita de campanie, nefrita epidemică ş.a.) (25). ^ acută analbuminurică, vezi Nefrită ,,fără nefrită”. ~ din Balcani, Nefrita interstiţială endemică din Balcani. ~ de campanie? sin. : Nefrita de tranşee, glomerulonefrită difuză acută cu tablou clinic şi anatomopatologic şi cu evoluţie asemănătoare cu cele din glomerulo-nefrita difuză acută poststreptococică, dar cu etiologie probabil virotică şi cu caracter epidemic ; a fost denumită astfel pentru că s-a descris la combatanţi în timpul ultimelor două războaie mondiale (25). ~ embolieă Lohlein, vezi Lohlein. ~ epidemică, glomerulonefrită difuză acută epidemică cu tablou clinic paucisimpto-matic şi cu evoluţie benignă, produsă de un virus cu tropism exclusiv renal (25). ~ ereditară eu surditate, nefropatie ereditară asociată frecvent cu surditate de percepţie, avînd etiologie necunoscută şi evoluţie ireversibilă către moarte ; este caracterizată clinic printr-un sindrom urinar, în general discret, sau prin hematurie macroscopică, la care se adaugă ulterior semnele de insuficienţă renală cronică, şi anatomopatologic printr-un tablou de pielonefrită cronică; asocierea la aceste manifestări a unor malformaţii oculare realizează sindromul Alport (25). ~ experimentală, model experimental de nefropatie (de obicei, glomerulară), realizat fie prin injectarea unică de ser nefrotoxic (nefrită nefrotoxică, nefrită Masugi), de y-globuline sau de albumine străine, de streptococi hemolitici A12 sau de alte bacterii, fie prin provocarea apariţiei de autoanticorpi antirinichi (nefrita Cavelti) (25). ~ interstiţială, nefropatie acută sau cronică, predominant interstiţială (dar cu afectare tubulară şi glomerulară secundară) r care, anatomopatologic şi etiopatogenic, se poate prezenta sub una dintre următoarele 3 forme : nesupurată, de regulă abacteriană (toxică,, toxicalergică, imunoalergică, virotică); supurată, de etiologie bacteriană nespecifică; granu-lomatoasă, de etiologie bacteriană specifică* micotică, metaplazică ş.a. (25). ~ interstiţială NEFRITĂ INTERSTIŢIALĂ 239 NEFRITĂ POSTINFECŢIOASA acută, nefropatie acută, apărută în cursul unor boli infecţioase generale (scarlatină, difterie, febră tifoidă, septicemii), al unor procese infecţioase extrarenale localizate sau în cadrul unor reacţii alergice; este caracterizată anatomopatologi prin edem şi infiltrat inflamator interstiţial limfohistioplasmocitar, difuz sau în focar, iar clinic, printr-un sindrom urinar discret sau, în formele severe, prin insuficienţă renală acută; este definitorie pentru această nefropatie interstiţială absenţa germenilor din intersti-ţiul renal, leziunile fiind produse probabil prin mecanism toxic sau toxicalergic (25). ~ interstiţială endemică din Balcani, sin. : Nefrită din Balcani, nefrită interstiţială primitiv cronică, cu etiologie necunoscută şi cu caracter endemic, descrisă în Bulgaria, în Iugoslavia şi în sud-ves-tul ţării noastre (25). ~ interstiţială epidemică, nefrită interstiţială acută provocată probabil de un virus (neidentificat încă) cu nefrotropism particular (25). ~ interstiţială primitiv cronică, entitate anatomoclinică cu etiologie variată (intoxicaţii exogene, infecţii de focar, boli metabolice, iradiaţie cronică), caracterizată, din punct de vedere anatomopatologic, printr-un proces inflamator interstiţial cronic, dominat de infiltraţie celulară inflamatorie difuză şi de scleroză interstiţială, la care se asociază obligatoriu leziuni tubulare, glomerulare şi vasculare ; din punct de vedere clinic, se caracterizează, într-un prim stadiu, numai printr-un sindrom urinar discret, în stadiul următor prin semne clinice de insuficienţă tubulară (frecvent disociată) şi, în ultimul stadiu, prin tabloul insuficienţei renale cronice; sînt definitorii pentru acest tip de nefropatie, absenţa germenilor microbieni în interstiţiul renal (leziunile fiind produse probabil prin mecanism toxic, toxicalergic sau imunoalergic) şi lipsa antecedentelor de nefrită interstiţială acută (25). ~ intrainfccţioasă, sin.: Nefrită parainfecţioasă, nefropatie apărută în cursul unui episod infecţios acut (virotic, rickettsian, bacterian, spirochetozic etc.) şi datorită fie agresiunii directe a agentului patogen asupra rinichilor, fie iritaţiei sistemului nervos vegetativ, fie declanşării mecanismelor imunoalergice nefritigene, pregătite de o infecţie streptococică anterioară; cel mai frecvent, nefrita intrainfecţioasă îmbracă aspectul clinic şi anatomopatologic al glomerulonefritei parcelare, dar poate apărea şi sub forma glomerulonefritei difuze acute, a nefritei interstiţiale acute sau a nefritei mixte (glomerulotubulointersti-ţială) (25). ~ lentă Loewenhardt, vezi Loewen-hardt. ~ lobulară, Glomerulonefrită lobulară. ~ membranoasă, Glomerulită membranoasă. ~ mercurială, varietate etiologică de tubulo-nefroză toxică datorită sărurilor de mercur (sublimat, cianură de mercur etc.) (25). ~ „fără nefrită”. Formă clinică particulară de glomeru lonefrită difuză acută, caracterizată prin absenţa din tabloul clinic a sindromului urinar şi prin prezenţa fie numai a hipertensiunii arteriale şi a edemelor de tip nefritic, fie numai a hipertensiunii (hipertensiune postinfecţioasă a-cută), fie numai a edemelor (nefrita acută anal-buminurică şi anhipertensivă) (25). ~ nefro-toxică, nefropatie experimentală provocată la un animal receptor, de o specie oarecare (şobolan, iepure), prin injectare de ser nefrotoxic obţinut de la un animal de altă specie (raţă, găină, cobai) sensibilizat în prealabil faţă de rinichiul furnizat de un alt animal din prima specie (şobolan, iepure); în raport cu doza de anticorpi antirinichi injectată se pot obţine leziuni renale variate, de tipul glomerulonefritei difuze sau parcelare, al glomerulonefrozei sau al nefritei interstiţiale. Cel mai cunoscut tip de nefrită nefrotoxică este nefrita Masugi (25). parainfecţioasă, Nefrită intrainfecţioasă. ^ „care pierde apă”, formă particulară de nefropatie caracterizată prin poliurie hipostenurică marcată şi constantă, rezistentă Ia pitresină şi datorită unei areceptivităţi cîştigate la ADH a celulelor epiteliale din tubii distali şi canalul colector, ca urmare a leziunilor tubulare distale ce însoţesc unele nefropatii cronice (pielonefrite cronice, uropatii obstructive, nefropatie kalio-penică, mielomatoasă, nefrocalcinoză ş.a.) (25). ~ „care pierde potasiu”, formă particulară de nefropatie, caracterizată prin tulburări neurologice (astenie, pareze sau paralizii musculare), cardiace (tulburări de ritm, modificări electro-cardiografice) şi digestive (constipaţie, pareze intestinale), la care se adaugă acidoză hiper-cloremică, poliurie hipostenurică şi eventual hiperazotemie; tulburările sînt consecinţa unei pielonefrite sau a unei alte tubulopatii secundare (uropatii obstructive, ureterosigmoidostomie), în care se pierde capacitatea tubulară de reglare a eliminării de potasiu şi de acidificare a urinii (25). ~ „care pierde sare”, sin. : Diabet salin, formă rară de nefropatie caracterizată clinic prin deshidratare şi poliurie, la care se adaugă hiponatremie, hipernatriurie marcată şi, eventual, hiperazotemie, acidoză, proteinurie; prezenţa asteniei şi a hiperpigmentaţiei cutaneo-mucoase poate împinge pînă la confuzie asemănarea cu tabloul clinic al bolii Addison, dar, de regulă, tensiunea arterială este normală (sau chiar crescută), iar hiperkaliemia lipseşte. Tulburările sînt consecinţa unei pielonefrite sau a unei alte tubulopatii secundare (hidronefroză, uropatie obstructivă, nefrocalcinoză), în care se pierde capacitatea tubulară de reglare a el:-minării de sodiu (25). ~ postinfecţioasă, nefropatie apărută după un interval liber variabil NEFRITĂ DE TRANŞEE 240 NEFROPATIE FUNCŢIONALĂ de la debutul unui episod infecţios acut, produsă probabil printr-un mecanism alergic nefritigen şi caracterizată de regulă prin leziuni şi prin tablou clinic de glomerulonefrită difuză acută; prototipul ei este glomerulonefrită difuză acută poststreptococică (25). ~ de tranşee, Nefrită de campanie. ~ traumatică, nefrită care apare în urma unei contuzii renale (11). Vezi şi : Cavelti, Masugi. Nefro- (gr. nephros = rinichi). Element de compunere care introduce în termeni referirea la rinichi (32). Nefroangioscleroză (nefro- + gr. aggeion = vas + sklerosis = întărire), sin. : Angioscleroză renală. Nefropatie prin mecanism vascular; de cele mai multe ori reprezintă un stadiu lezional renal (visceralizare) al hipertensiunii arteriale; poate evolua lent sau rapid progresiv (malign), prin interesarea unui mare număr de glomeruîi; apar procese de hialinizare şi atrofie, mergînd pînă la necroze glomerulare prin trombozarea arteriolei aferente; într-un stadiu mai avansat se constată şi leziuni degenerative şi de atrofie a tubilor (2). Nefroblastom (nefro- -f gr. blastos = germen + -oma). Tumoare disontogenetică pluri-tisulară a rinichiului (adenosarcom), care se întîlneşte la copii; după unii autori este un ade-nomiosarcom (2). Nefroealeinoză (nefro- + lat. calx = var + -oză). Infiltraţie calcară, difuză şi bilaterală, a parenchimului renal; poate fi: secundară, produsă prin calcificarea celulelor epiteliale necrozate (în tubulonefroze toxice sau ischemice) sau a infiltratelor tisulare patologice (glomerulo-nefrite, pielonefrite, nefropatie mielomatoasă); primară, datorită depunerii de săruri de calciu în celulele epiteliale, în interstiţiu şi în tubii renali normali, consecutivă unui aport calcic excesiv (sindrom lapte-alcaline), unei hiperab-sorbţii intestinale de calciu (intoxicaţie cu vitamină D, sarcoidoză), unei mobilizări crescute a calciului din oase (hiperparatiroidie, osteoporoze senile sau endocrine, osteolize posttraumatice sau neoplazice), unei hipercalcemii idiopatice, unei perturbări a eliminării renale a cationului (hipercalciurie idiopatică, hiperaminoacidurii renale), unor tulburări ale acidificării urinii (acidoze sistemice) sau asocierii acestor două ultime mecanisme (acidoze tubulare renale). Frecvent, nefrocalcinoza se asociază cu litiaza renală, eventual infectată, şi evoluează spre insuficienţă renală cronică (25). Nefroeel (nefro- -f gr. koilos = cavitate). Cavitate embrionară a unui nefrotom (1). Nefroeiroză. Scleroză renală. Nefrogenic (nefro- + gr. gennan = a produce). 1. Avînd posibilitate de a produce ţesutul renal (1). 2. De origine renală (1). Nefrograîie (nefro- + gr. graphein = a scrie). Tehnică radiografică de evidenţiere a rinichiului, cu ajutorul unei substanţe de contrast iodate (36). ~ izotopieă, metodă de explorare funcţională renală prin injectarea intrave-noasă a unui preparat radioactiv adecvat (36). Nefrolitiază (nefro- -f gr. lithos = piatră). Vezi Litiază urinară. Nefrolitotomie (nefro- -f- gr. lithos = piatră H- tome = tăiere). Ablaţia chirurgicală a unui calcul renal, prin secţionarea prealabilă a parenchimului (11). ~ în 2 timpi, Operaţia Gayet, vezi Gayet. Nefrologie (nefro- + gr. logos = ştiinţă). Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul rinichiului normal şi patologic (15). Nefromer (nefro- + gr. meros = parte). Nefrotom. Nefron (gr. nephros = rinichi). Unitatea mor-fofuncţională a rinichiului; este format din capsula glomerulară, glomerul şi tubul urinifer respectiv (1). ~ „aglomerular”, neircn cu funcţia de filtrare alterată, dar cu funcţiile tubulare păstrate (25). ~ „impotent”, nefron cu funcţiile tubulare alterate, dar cu funcţiile de filtrare intacte (25). Nefronoftizie familială (Fanconi), sin. : Degenerescenta tabulară progresivă familială. Nefropatie familială foarte rară, caracterizată prin poliurie hipotonă, polidipsie, acidoză, hiperazo-temie şi evoluţie ireversibilă spre exitus, datorită unei degenerescenţe hialine glomerulotubu-lare de cauză necunoscută (25). Nefroomenotopexie (nefro- + lat. omentum = măruntaie + gr. pexis = fixare). Fixarea chirurgicală a unui lambou epiploic la rinichi în vederea unei ameliorări a vascularizaţiei acestuia (11). Nefropatie (nefro- -f gr. pathos = boală). Termen generic pentru orice afecţiune renală uni- sau bilaterală, indiferent de origine, de etiologie, de tipul anatomopatologic al leziunilor, de structura anatomică renală lezată predominant, de evoluţie (25). ~ amiloidă, Glo-merulonefroză amiloidă. ~ eirotică, denumire generică pentru tulburările morfofuncţionale renale întîlnite în cirozele hepatice, constînd din oligurie, eventual microhematurii izolate, stază venoasă renală sau chiar în leziuni tubulonefro-zice, glomerulonefritice sau nefritice interstiţiale (25). ~ diabetică, denumire utilizată pentru desemnarea tipurilor principale de suferinţă renală secundară diabetului (glomerulo-scleroza, nefroangioscleroza, pielonefrita cronică, necroza papilară) sau numai referitor la glomeruloscleroza diabetică (25). ~ funcţio- nală, Azotemie extrarenală, vezi Azotemie. NEFROPATIE GLOMERULARĂ 241 NEFROPTOZA ~ glomerulară, boală renală primitivă sau secundară, cu etiologie multiplă, interesînd cu predominanţă glomeruluî şi care poate fi sediul fie al unor leziuni preponderent inflamatorii (glomerulonefrită), fie al unor leziuni predominant degenerative (glomeruîonefroză) (25). gravidică, Glomeruîonefroză gravidică. ~ gripală, nefrită interstiţială acută, produsă de virusurile gripale (25). ^ interstiţială, boală renală cu localizare primitiv şi predominant interstiţială (dar cu afectare glomerulară şi tubulară secundară practic obligatorie). Vezi şi Nefrită interstiţială (25). ~ kaliopenică, suferinţă mor-fofuncţională renală secundară perturbărilor metabolice intracelulare determinate de stările kaliopenice (cu hipocalciţie) severe şi prelungite, caracterizată iniţial printr-un deficit funcţional tubular distal (poliurie hipostenurică sau izoste-nurică rezistentă la vasopresină, izoacidurie) şi, ulterior, prin leziuni tubulare (degenerescenţă vacuolară a celulelor epiteliale din tubii proxi-mali, degenerescenţă granulară şi atrofie a celulelor epiteliale din tubii distali, edem interstiţial), urmate de apariţia de elemente patologice în sedimentul urinar (proteinurie, cilindrurie, leucociturie); reversibilitatea tulburărilor funcţionale şi a leziunilor morfologice după corectarea deficitului de potasiu confirmă rolul pato-genic al hipokaliei (25). ~ lupusului eritematos diseminat, denumire utilizată atît pentru suferinţa renală secundară din lupusul eritematos diseminat, cît şi pentru formele renale aparent primitive ale bolii, la baza cărora stau leziuni de gîomerulită membranoasă în focar, hialinizare şi scleroză glomerulară, traduse clinic printr-un sindrom nefrotic, un sindrom glomerulonefritic sau un sindrom pielonefritic, toate dominate în final de insuficienţă renală; evoluţia este de regulă nefavorabilă, către moarte (25). ~ mie-lomatoasă, formă anatomopatologică specifică suferinţei renale din mielomul multiplu, prezentă la 75 — 80% din bolnavi şi manifestată prin leziuni predominant tubulare (aspect pseu-dochistic şi obstrucţii ale tubilor, prin cilindri hialini giganţi, formaţi uneori din straturi concentrice, ca un ,,bulb de ceapă” ; leziuni degenerative epiteliale) şi interstiţiale (scleroză, infiltraţie mielomatoasă) (25). ~ mioglobinurică, nefropatie care apare în sindromul de strivire, atribuită mioglobinuriei; reprezintă una dintre formele etiologice ale rinichiului de şoc (25). ~ periarteritei nodoase, denumire utilizată atît pentru suferinţa renală secundară din periarte-rita nodoasă, cît şi pentru formele renale izolate ale bolii, la baza cărora stau leziuni caracteristice de tip predominant vascular (afectînd arterele interlobare, arcuate şi interlobulare) sau predominant glomerular (glomerulonefrită proli-ferativă şi necrotizantă), traduse clinic prin hi- pertensiune arterială şi, respectiv, prin sindrom glomerulonefritic; evoluţia suferinţei renale este aceea a bolii de bază (25). ~ selerodermiei, suferinţă renală secundară selerodermiei generalizate, caracterizată prin leziuni iniţial şi predominant vasculare (tumefacţie mucoidă şi necroză fibrinoidă a intimei), îngroşare a membranei bazale glomerulare şi scleroză interstiţială, cărora le corespunde pe plan clinic un sindrom urinar necaracteristic, asociat cu retenţie azotată şi, uneori, cu hipertensiune (25). ~ sifilitică, leziuni renale în sifilisul congenital,, caracterizate printr-o inflamaţie interstiţială şi prezenţa unui număr mare de treponeme, sau în sifilisul căpătat secundar sau terţiar, cu leziuni nefrotice sau gomoase, localizate în cortex (2). ~ tubulară, sin.: Tubulopatie, boală renală primitivă sau secundară, cu etiologie multiplă, afectînd iniţial şi predominant tubii renali, ale căror celule pot fi sediul unor leziuni histologice sau numai biochimice congenitale (tubulodisplazie) sau al unor leziuni degenerative dobîndite, de natură hipoxică, toxică, metabolică etc. (tubulonefroză); pe plan funcţional, primului tip de leziuni îi corespunde mai ales alterarea cronică a unei singure funcţii sau a unui grup de funcţii tubulare (insuficienţă tubulară disociată), iar celui de-al 2-lea tip, mai ales pierderea globală, de obicei bruscă, a funcţiilor tubulare (în insuficienţa tubulară acută) (25). ~ vasculară, denumire dată acelor afecţiuni renale, primare sau secundare, caracterizate printr-un proces patologic iniţial şi predominant vascular, din care fac parte : anomalii: primitive ale vaselor renale (anevrismele arterei renale, stenoza arterei renale, hiperplazia fibromusculară a arterei renale, comunicările arteriovenoase congenitale, vasele renale aberante), obstrucţii ale vaselor renale mari (infarctul ischemic, tromboza venelor renale), nefroangeite (panarterita nodoasă, tromban-geita obliterantă), nefroangioscleroze (25). Ncfropexie (nefro- -j- gr. pexis = fixare). Fixarea chirurgicală în poziţie normală a rinichiului ptozat (11). ~ capsulară, nefropexie în care se utilizează, ca material de fixare a rinichiului în poziţia normală, segmente din capsulă (11). ~ parenchimatoasă, nefropexie în care fixarea rinichiului în poziţie normală se face prin fire trecute prin parenchimul organului (11). Nefropielolitotomie. Extragerea unui sau unor calculi dintr-un rinichi printr-o incizie care interesează atît bazinetul, cît şi parenchimul renal (11). Nefroptoză (nefro- + gr. ptosis = cădere)^ sin. : Ptoză renală, Rinichi flotant. Goborîrea rinichiului în condiţii patologice din locul pe care-1 ocupă în mod normal în loja renală (11). 16 - c. 484 NEFROSCLEROZĂ 242 NELATON Nefroseleroză (nefro- + gr. sklerosis = întărire). Scleroză renală. Nefrostomie (nefro-+gr. ztoma = gură, deschidere), sin.: Pielostomie transrenală. Crearea chi> rurgicală a unei comunicaţii a cavităţilor pielice cu exteriorul (11). ~ de derivaţie, nefrostomie efectuată în scopul de a se deriva urina din rinichi către exterior (11). ~ directă, nefrostomie efectuată printr-o incizie pe marginea convexă a rinichiului, la unirea celor două treimi superioare cu treimea inferioară; prin incizie se pătrunde cu o pensă pînă în bazinet (11). ~ de drena], nefrostomie efectuată în scopul drenării unei colecţii purulente din rinichi (11). ~ transpielieă, nefrostomie prin abordarea directă a bazinetului după bascularea polului inferior al rinichiului (11). Nefrotom, sin. : Masă celulară intermediară, Mezoderm intermediar, Mezomer, Nefromer. Masă îngustă, nesegmentată, de mezoderm care leagă somitele cu mezodermul lateral şi din care se dezvoltă pronefrosul, mezonefrosul, metane-frosul şi canalele lor (1). Nefrotomie (nefro- + gr. tome = tăiere), sin. : Pielotomie transrenală. Deschidere chirurgicală a cavităţilor pielice prin parenchimul renal (11). Nefrotomografie (nefro- + gr. tome = tăiere + graphein = a scrie). Tomografie a rinichilor după realizarea unui contrast cu o substanţă iodată sau după crearea unui pneumo-ren (36). Nefrouretereetomie (nefro- + gr. oureter = ureter -f ektome = excizie). Ablaţie chirurgicală într-un singur bloc a rinichiului şi a urete-rului respectiv (11). ~ totală, nefroureterecto-mie la care se asociază şi extirparea unui cole-ret vezical din jurul meatului ureteral (11). Nefroză (nefro- + -oză). Denumire utilizată în trecut pentru desemnarea bolilor renale caracterizate prin leziuni degenerative tubulare ; în prezent este folosită ca termen secundar pentru a preciza caracterul degenerativ al unor nefropatii predominant glomerulare (glomeru-lonefroze) sau degenerativ-necrotic al unor nefropatii predominant tubulare (tubulonefro-ze) (25). ~ amiloidă, Glomerulonefroză amiloidă. ~ lipoamiloidă, glomerulonefroză amiloidă şi lipoidică asociate (25). ~ lipoidică, Glomerulonefroză lipoidică. ~ neerozantă, Tu-bulonefroză toxică. ~ nefronului inferior, denumire inadecvată folosită pentru descuamarea leziunilor tubulare din sindromul de zdrobire, bazată pe părerea (dovedită inexactă) că aceste leziuni sînt localizate la segmentele tubulare distale (25). ~ toxică, leziuni tubulare cu oli-gurie sau anurie produse de toxicele cu tropism renal (hidrogen arseniat, glicoli, tetraclorură de carbon, sublimat, clorat de potasiu etc.) (9). Nefrozonefrită. Glomerulonefrită lobulară. Neg (lat. naevus). Termen popular pentru verucă (12). Negativism (lat. negativus = negativ). Tendinţa unor bolnavi psihici de a se opune solicitărilor din afară şi uneori chiâi^ şi satisfacerii propriilor nevoi fiziologice (35): * ~ activ, executarea unor acţiuni contrare celor solicitate (35). Negatoscop (fr. negatoscope). Aparat utilizat pentru transiluminarea radiografiilor în scopul studierii lor. Este construit dintr-o cutie de lemn sau metal, cu o sursă luminoasă omogenă în interior. Unele aparate, prin construcţia lor, permit ecranarea cîmpului luminos (36). Negatron. Electron. Negri. Semnul crepitaţie specială percepută la un făt mort în a 2-a jumătate a sarcinii, prin palparea şi aplicarea craniului pe strîm-toarea superioară (18). Negro, Camillo, 1861 — 1927. Semnul semn caracteristic în paralizia facială constînd din faptul că, dacă bolnavul priveşte în sus, globul ocular de partea bolnavă pare mai ridicat, ascensiune aparentă creata de hipotonia pleoapei inferioare de partea bolnavă (27). Nehb. Derivaţiile sistem neconvenţional de înregistrare electrocardiografică constînd din unirea succesivă a cîte două din cele 3 vîrfuri ale ,,micului triunghi cardiac” (a Il-a articulaţie condrocostală dreaptă, apexul şi proiecţia orizontală a acestuia pe linia axilară posterioară) (10). Neisseria. Gen de bacterii aerobe sau anaerobe, hemolitice sau nu, din familia Neisseria-ceae, de formă cocoidă, dispuse în perechi, cu feţele adiacente turtite, gramnegative. Unele specii produc pigmenţi galbeni sau cafenii (3). ~ gonorrhoeae, sin. : Gonococ, diplococ gram-negativ, reniform, agentul etiologic al infecţiei gonococice la om. Pe frotiurile din secreţia uretrală a bolnavilor se găsesc abundenţi coci gramnegativi, dispuşi intracelular. Greu culti-vabil pe mediile obişnuite, izolarea se poate face pe medii speciale, ca geloză-ascită, geloză sînge-şocolat, Peizer şi Steffen etc. (3). ~ me-ningitidis, sin. : Meningococ, diplococ gramnega-tiv, agentul cauzal al meningitei cerebrospinale epidemice la om. Nu este întîlnit la animale (3). Nllaton, Auguste, 1807—1873. Semnul 1. Semnul Malgaigne. 2. în fracturile bicondi-liene ale extremităţii inferioare de femur, genunchiul apare mult lăţit transversal: această lăţime poate fi redusă printr-o presiune laterală de ambele părţi, exercitată asupra condili-lor femurali (24). Sonda sondă de cauciuc cu un capăt rotunjit şi prevăzut cu un orificiu NELATON — ROSER 243 NEOPLASM lateral, celălalt capăt fiind terminat în pîlnie (11). Nelaton-Roser (N61aton, Auguste, 1807 — 1873; Roser, Wilhelm, 1817 — 1888). Linia ~9 linia care uneşte ischionul cu spina iliacă ante-ro-superioară, trecînd prin vîrful marelui tro-hanter. Bolnavul este în decubit dorsal cu coapsa uşor flectată. Dacă această linie este depăşită de vîrful marelui trohanter, este vorba de o scurtare a membrului inferior prin luxaţie, fractură, coxa vara etc. (24). Nelaton-Velpeau (N61aton, Auguste, 1807— 1873; Velpeau, Alfred Armând Louis Mărie, 1795 — 1867). Semnul ~9 deformaţie caracteristică a mîinii în ,,dos de furculiţă”, în fractura Pouteau-Colles (24). Nelfet. Operaţia ~9 eliberarea nervului digital la nivelul marginii interne a halucelui din ţesutul cicatriceal care îl înglobează la sesa-moidul lateral şi la tendonul lungului flexor (24). „Neliniştea tromboticilor”. Stare de anxietate caracteristică uneori perioadei de instalare a unei tromboze venoase (10). Nelson~Mayer (Nelson R. A.; Mayer, J. A.). Testul sin. : Reacţia de imobilizare a trepo-nemelor, abreviat T.I.T., T.P.I., test de imobilizare a treponemelor patogene de tulpină Nichols de către anticorpii imobilizanţi din serul bolnavilor de sifilis. Fiind foarte sensibil şi specific este considerat ca test de referinţă în sero-diagnosticul sifilisului (12). Nemathelminthes. Subîncrengătură din încrengătura Helminthes, care cuprinde viermi paraziţi cilindrici. Se împarte în 3 clase : Acan-thocephala, viermi fără tub digestiv; Gordia-cea, viermi cu tub digestiv atrofiat la adult; Nematoda, viermi cu tub digestiv complet (31). Nematoda. Clasă de viermi din subîncrengă-tura Nemathelminthes, prevăzuţi cu un tub digestiv complet. Au sexe separate, iar în timpul creşterii larvele lor năpîrlesc de mai multe ori (31). Neo- (gr. neos = nou). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de nou, recent sau străin de (32). Neoarsfenamină. Compus organic al arsenu-lui cu acţiune spirochetocidă; folosit limitat (din cauza toxicităţii) în tratamentul sifilisului (13). Neoartroză (neo- + gr. arthron = încheietură). 1. Articulaţie nou creată între două extremităţi osoase aflate în raporturi anatomice anormale (24). 2. Articulaţie creată prin artro-plastie într-o anchiloză osoasă (24). NeOasearis. Gen de paraziţi intestinali din familia Ascaridae, clasa Nematoda. Specia tip este Ascaris vitulorum, care se întîlneşte la bovidee (31). Neocerebellum (neo- + lat. cerebellum = creier mic). Partea cerebelului care este, filo-genetic, cea mai recentă, cuprinzînd : lobul simplu, folium şi tuber vermis, lobul ansiform şi lobul paramedian. Primeşte impulsurile cortexului cerebral prin tractul corticopontocerebe-los (1). Neocortex (neo- -f lat. cortex = scoarţă).. Izocortex. Neocotil (neo- + gr. kotyle = cupă). Cavitate cotiloidiană de neoartroză în luxaţia congenitală a şoldului (24). Neodentatum (neo- + lat. dens = dinte). Partea ventro-laterală, filogenetic recentă, a nucleului dinţat al cerebelului (1). Neodimiu. Simbol Nd. Vezi Lantanide. Neoencephalon (neo- + gr. enkephalos = creier). Neencephalon. Neoezerină. Neostigmină. Neofobie (neo- + gr. phobos = frică). Fobia de tot ceea ce este nou, de tot ce se schimba (35). Neoglieogeneză (neo- + gr. glykys = dulce + genesis = naştere). Formare de glucoză din proteine sau lipide (15). Neohipocratism. Curent al medicinei contemporane care preconizează întoarcerea la principiile metodologice şi deontologice ale lui Hipo-crat. Este o reacţie la doctrina celulară, la medicina analitică şi la mecanicism, accentuînd. în mod exagerat umoralismul şi punctul de vedere constituţional. Fără o fundamentare nervistă, neohipocratismul poate aluneca uşor spre vitalism şi spre alte forme de idealism (7). Neologism (neo- + gr. logos = cuvînt). în, psihiatrie, cuvînt inventat, inexistent în vocabular, folosit de schizofreni mai ales pentru expresia simbolică a gîndirii patologice (35). Neomieină. Grup de antibiotice extrase dini Streptomyces fradiae. Se cunosc 3 neomicine — A, B şi C — active asupra germenilor gramne-gativi şi grampozitivi şi îndeosebi asupra stafi-lococilor patogeni (3). Neon. Simbol Ne. Element în stare gazoasă,, aparţinînd familiei gazelor nobile, cu număr atomic 10 şi greutate atomică 20,183. Prezintă 3 izotopi naturali stabili (din care cel cu numărul de masă 20 constituie 90,5% din total> şi 2 izotopi artificiali radioactivi. Se găseşte în aerul atmosferic (numai sub formă liberăr necombinată) în proporţie de 0,015 °l00, în* volume (5). Neopallium (neo- + lat. pallium = manta). Izocortex. Neoplasm (neo- + gr. plasma = formaţie)^ Tumoare malignă (cancer), caracterizată prin invazia ţesuturilor învecinate, recidivă dupăt NEOPLASTOPALAT 244 NERVUS ablaţie, alterarea stării generale şi răspîndire în organism pe cale limfatică şi sanguină (metastaze) (2). Neoplastopalat (neo- + gr. plassein = a forma + lat. palatum == palat). Masă plastică elastică, obţinută prin combinarea acrilatelor cu diferiţi plastifianţi, folosită ca material protetic (obturatoare de despicături velopalatinale, în bruxism ş.a.) (39). Neoplazie (neo- + gr. plassein = a forma). Formare de ţesuturi noi în sensul unei hetero-plazii; în mod obişnuit, termenul se foloseşte pentru tumorile maligne (2). Ncorickcttsii. Inframicrobi consideraţi de P. Giroud ca formînd un grup intermediar între pararickettsii şi rickettsii, dar care recent au fost reintroduşi în grupul pararickettsian (22). Neostigmină, sin. : Eustigmină, Neoezerinâ. Uretan, bază cuaternară de amoniu ; parasim-patomimetic prin acţiune anticolinesterazică, excitant al peristaltismului intestinal, stimulant al musculaturii striate deprimate în miastenia gravis sau prin substanţe curarizante (13). Neostriatum (neo- + lat. striatum = dungat). Grupul nucleilor cenuşii centrali din corpus striatum de origine filogenetică mai nouă reprezentat prin nucleus caudatus şi putamen (27). Neothalamus (neo- + gr. thalamos = cameră dinăuntru). Partea filogenetic cea mai nouă a talamusului, reprezentată prin nucleii care au conexiuni corticale (1). Neo vezică (neo- -f lat. vesica — vezică). Rezervor creat de obicei dintr-un segment distal al tubului digestiv, izolat sau în continuitatea sa, menit să recepţioneze şi să colecteze, după implantarea ureterelor, totalitatea urinilor (11). Nephele unguium. Leuconichie. Neptuniu. Simbol Np. Element transuranic, radioactiv, cu număr atomic 93. Prezintă 11 izotopi, obţinuţi pe cale artificială, cu număr de masă de la 231 pînă la 241. Izotopul 237 are o mare stabilitate, timpul de înjumătăţire fiind de 2,22 x IO6 ani; emite particule a. Proprietăţile chimice ale neptuniului sînt similare cu cele ale uraniului (5). Neri, Vincenzo, Manevrele manevre de elongaţie a rădăcinilor nervului sciatic, utilizate în scop diagnostic : a) în clinostatism, flexiunea capului şi trunchiului determină o durere vie de-a lungul nervului sciatic afectat; b) în ortostatism, flexiunea anterioară a trunchiului determină flexiunea coapsei şi a gambei de partea dureroasă (27). Nernst, Hermann Walter, 1864 — 1941. Ecuaţia expresia valorii potenţialului care ia naştere la contactul dintre un metal şi soluţia ionilor săi în raport cu presiunea osmotică a ionilor şi presiunea de dizolvare a metalului. Cele două presiuni sînt proporţionale cu concentraţiile respective ale ionului, putînd fi înlocuite cu valorile acestora din urmă; aceeaşi ecuaţie exprimă şi valoarea potenţialului de echilibru al unui ion (potenţialul de membrană), cînd concentraţiile acelui; ioi* ^nt în echilibru de o parte şi de alta a membranel'(6). Nerv (lat. nervus). Nervus. Nervi acceleratori. Denumire generică dată nervilor stimulatori ai activităţii organelor prevăzute cu funcţii vegetative. Exemple : nervii simpatici ai inimii, a căror excitare determină creşterea frecvenţei bătăilor cardiace; nervii vegetativi (parasimpatici) stimulatori ai peristalticii gas-trointestinale (15). Nervi depresori. Denumire dată nervilor senzitivi ai regiunilor sinocaroti-diană (nervul Hering) şi endocardoaortică(ner-vul Ludwig-Cyon), a căror acţiune este depre-soare (15). ~ electronic, model fizic al conducerii excitaţiei prin nerv, utilizînd de obicei o înşiruire de circuite basculante. Modelul posedă, pe lîngă labilitate, şi posibilitatea stării refractare ; el permite imitarea multor fenomene electrice ale excitaţiei nervoase şi mai ales studiul fenomenelor ritmice care se întîlnesc la aproape toate fibrele nervoase (6). Nervi vasomotori. Nervi a căror excitare produce dilatarea sau îngustarea lumenului vaselor sanguine (15). Vezi şi: Arnold, Bell, Cyon, Jacobson, Vidius, Wrisberg. Nervism (lat. nervus = nerv). Orientare fiziologică (dezvoltată de I. M. Secenov şi I. P. Pavlov), bazată pe concepţia materialistă asupra vieţii psihice, care atribuie creierului rolul de substrat material al activităţii psihice, de conducător în reglarea tuturor funcţiilor organismului şi scoate în evidenţă rolul sistemului nervos în asigurarea unităţii organismului şi în echilibrarea lui la mediu (27). Nervonă. Vezi Cerebrozidă. Nervotabes (DSjârine) (lat. nervus = nerv 4-tabes). Denumire pentru sindroamele pseudo-tabetice determinate de leziuni ale nervilor periferici care interesează în special fibrele pro-prioceptive (27). Nervus (lat. = nerv), sin.: Nerv. Mănunchi de fibre nervoase situate în afara creierului sau măduvei spinării; fibrele nervoase sînt reunite prin ţesut conjunctiv numit endoneurium (tn-lăuntrul fasciculului nervos) şi perineurium teaca înconjurătoare (1). TABELUL NERVILOR (1) Abrevieri: m. = musculus, musculi, muşchiul, muşchii; n. = nervus, nervi, nervul, nervii; pl. =s plexus, plexul, plexurile; r. = ramus, rami, ramura, ramurile. N. ABDUCENS 245 N. CAVERNOŞI CLITORIDIS N. abducens, sin. : N. motor ocular extern — origine : pons (nucleus abducens) ; componentă : motorie; ramuri: fibre; distribuţie : m. redus lateralis al globului ocular, N. accessorius — origine : radices craniales (medulla oblongata)i radices spinales (medulla spinalis cervicalis); componentă : parasimpatică motorie; ramuri: r. internus, r. externus, r. comunicante pentru n. vag şi pentru pl. cervical; distribuţie : m. trapez, m. sternocleidomastoi-dian, m. striaţi ai laringelui şi faringelui, viscere toracoabdominale. N. acusticus. N. vestibulocochlearis. N. alveolaris inferior — origine : n. mandibu-laris ; componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri: pl. dentales inferior, r. dentales inferio-res, r. gingivales inferiores, n. mylohyoideus, n. mentalis (r. mentales, r. labiales inferiores); distribuţie: m. milohioidian şi pîntecele anterior al digastricului, dinţii mandibulari, pielea buzei inferioare. N. alveolares superiorcs — origine : n. maxil-laris ; componentă : somatosenzitivă; ramuri : r. alveolares superiores posteriores, r. alveolaris superior medius, r. alveolares superiores ante-riores, pl. dentales superior (r. dentales et gingivales superiores), r. palpebrales inferiores, r. nasales, r. labiales superiores ; distribuţie : dinţii maxilari, mucoasa sinusului maxilar, mucoasa planşeului nazal. N. ampullaris anterior — origine : pars vestibularis n. odavi; componentă: senzitivă (mişcarea în spaţiu a capului); ramuri: fibre; distribuţie : ampula canalului semicircular anterior. N. ampullaris lateralis — origine : pars vestibularis n. odavi; componentă : senzitivă (mişcarea în spaţiu a capului); ramuri: fibre; distribuţie : ampula canalului semicircular lateral. N. ampullaris posterior — origine : pars vestibularis n. odavi; componentă : senzitivă (mişcarea în spaţiu a capului); ramuri: fibre; distribuţie : ampula canalului semicircular posterior. N. anococcygei — origine: pl. coccygeus (S4, S5); componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie: pielea din dreptul coccisului. N. articularis — nerv destinat unei articulaţii. N. auricularis anterior — origine : n. auricu-lotemporalis; componentă: motorie, somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : m. intrinseci ai pavilionului urechii. N. auricularis magnus — origine: pl. cervicalis (C2, C3); componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. anterior, r. posterior; distribuţie : pielea din jurul urechii. N. auricularis posterior — origine: n. facialis ; componentă : motorie; ramuri: r. occipitalis ; distribuţie: m. occipital şi m. intrinseci ai pavilionului urechii. N. auriculotemporalis — origine : n. mandi-bularis; componentă: somatosenzitivă; ra- muri : n. meatus acustici externi, r. membranae tympani parotidei, r. comunicantes cum n. faciali, n. auriculares anteriores, r. temporales superficiales; distribuţie: pielea capului şi a tîmplei. N. axillaris — origine: pl. brachialis (C5, C6); componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri: r. musculares, n. cutaneus brachii lateralis superior, r. articulare; distribuţie : m. deltoid şi rotundul mic; articulaţia şi pielea umărului. N. buccalis, sin. : N. buccinatorius — origine : n. mandibularis; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : obraji (pielea şi mucoasa). N. buccinatorius. N. buccalis. N. canalis pterygoidei (radix facialis ganglion pterygopalatini), sin. : N. vidian — origine : ganglion pterygopalatinum; ramuri: n. petrosus major, n. petrosus profundus; distribuţie : vezi ramurile respective. N. cardiaci thoraciei — origine: pars thora-cica systematis autonomiei; componentă : simpatică, viscerosenzitivă; ramuri: fibrele plexului cardiac ; distribuţie: inima. N. eardiaeus cervicalis inferior — origine : ganglion cervicotoracicum (stellatum); componentă : simpatică, viscerosenzitivă; ramuri : fibrele plexului cardiac; distribuţie: inima. N. eardiaeus cervicalis medius — origine : ganglion cervicale medium; componentă: simpatică, viscerosenzitivă; ramuri: fibrele plexului cardiac ; distribuţie : inima. N. eardiaeus cervicalis superior — origine : ganglion cervicale superius; componentă : simpatică, viscerosenzitivă; ramuri: fibrele plexului cardiac ; distribuţie : inima. N. carotiei externi — origine : ganglion cervicale superius ; componentă : simpatică; ramuri : pl. arterei carotide externe şi ramurilor ei; distribuţie : m. netezi şi glandele capului. N. caroticotympanici — origine n. tympanicus (IX); componentă : simpatică ; ramuri: pl. timpanic; distribuţie : regiunea timpanică şi glanda parotidă. N. caroticus internus — origine : ganglion cervicale superius ; componentă : simpatică; ramuri : pl. arterei carotide interne şi ramurilor ei; distribuţie : m. netezi şi glandele capului. N. cavernos! clitoridis — origine : pl. hypo-gastricus inferior (plexus pelvinus); componentă : simpatică : ramuri: fibre; distribuţie : clitoris. N. CAVERNOSI PENIS 246 N. DIGITALES DORSALES N. cavernosi penis — origine : pl. hypogas-tricus inferior (plexus pelvinus); componentă : simpatică; ramuri: fibre; distribuţie : penis. N. cerebrales. N. craniales. N. eervieales — origine : medulla spinatis ; componentă : motorie, senzitivă; ramuri: r. dorsales : medialis, lateralis, suboccipitalis, occipitalis major, occipitalis tertius; r. ventrales; distribuţie: formează plexul cervical şi o parte a plexului brahial. N. ciliares breves — origine : ganglion ci-liare (III), n. nasociliaris (V); componentă : parasimpatică, somatosenzitivă ; ramuri: fibre ; distribuţie : m. ciliar, fibrele constrictoare ale irisului, globul ocular. N. ciliares longi — origine : n. nasociliaris (V); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie: globul ocular. N. clunium inferiores — origine : n. cuta-neus femoris posterior; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre ; distribuţie : pielea regiunii fesiere inferioare. N. clunium medii — origine : n. sacrales (r. dorsales, r. laterales) (Sj, S2, S3); componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : pielea regiunii fesiere mijlocii. N. clunium superiores — origine : n. sa- crales (r. lateralis) (Sx > S2, S3); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre ; distribuţie : pielea regiunii fesiere superioare. N. coccygeus — origine : medulla spinalis (S5); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: pl. coccygeus, n. anococcygei; distribuţie : pielea din dreptul coccisului. N. cochleae. Pars cochlearis n. statoacustici (n. octavi). Vezi N. vestibulocochlearis. N. craniales, sin. : N. cerebrales. Vezi: n. olfactorii, n. opticus, n. oculomotorius, n. troch-learis, n. trigeminus, n. abducens, n. facialis, n. vestibulocochlearis (octavi), n. glossopharyn-geus, n. vagus, n. accessorius, n. hypoglossus. N. cutaneus — nerv destinat pielii. N* cutaneus antebrachii lateralis — origine : n. musculocutaneus; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei laterale a antebraţului. N. cutaneus antebrachii medialis — origine : pl. brachialis (C8, Tx); componentă: somatosenzitivă ; ramuri: r. anterior, r. ulnaris, fibre ; distribuţie : pielea feţei mediale a braţului şi antebraţului. N. cutaneus antebrachii posterior — origine : n* radialis; componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie: pielea porţiunii inferioare a feţei posterioare a braţului şi a feţei posterioare a antebraţului. N. cutaneus brachii lateralis inferior —origine : n. radialis ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre ; distribuţie : pielea feţei latero-inferioare a braţului. N. cutaneus brachii lateralis superior — origine : n. axillaris; componentă : somatosenzitivă, ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei supero-laterale a braţului. 4 ^ N. cutaneus brachii medialis — origine : pl. brachialis (Tx); componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei mediale a braţului. N. cutaneus brachii posterior — origine : n. radialis; componentă : somatosenzitivă; ramuri : fibre ; distribuţie : pielea feţei posterioare a braţului. N. cutaneus colii. N. transversus colii. N. cutaneus dorsalis intermedius pedis — origine : n. fibularis communis (n. fibularis super-ficialis); componentă : somatosenzitivă; ramuri : digitales dorsales pedis; distribuţie: pielea dosului piciorului. N. cutaneus dorsalis lateralis pedis—origine: n. suralis; componentă: somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie: pielea dosului piciorului. N. cutaneus dorsalis medialis pedis — origine : n. fibularis communis; componentă: somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie: pielea dosului piciorului. N. cutaneus femoris lateralis — origine : pl. lumbalis (L2, L3); componentă: somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei laterale a coapsei. ]V. cutaneus femoris medialis — origine : n. femoralis ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri : fibre; distribuţie : pielea feţei mediale a coapsei şi o parte a fesei. N. cutaneus femoris posterior, sin. : N. micul sciatic — origine : pl. sacralis; componentă : somatosenzitivă; ramuri: n. clunium inferiores, r. perineales; distribuţie : pielea regiunii fesiere inferioare, a feţei posterioare a coapsei şi a perineului. N. cutaneus surae lateralis — origine : n. fibularis communis ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei laterale a piciorului. N. cutaneus surae medialis — origine : n. tibialis ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei mediale a piciorului. N. digitales dorsales hallueis lateralis et digiti secundi medialis — origine : n. peroneus (fibularis) profundus; componentă: somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie: pielea dorsală a degetelor I şi II ale piciorului. N. digitales dorsales n. radialis — origine : 72. radialis (r. superficialis) ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea dorsală a degetelor mîinii (I, II şi III). N. DIGITALES DORSALES 247 N. ILIOINGUINALIS N. digitales dorsales n. ulnarls — origine : n. ulnaris (r. dorsalis); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea dorsală a degetelor mîinii (IV şi V). N. digitales dorsales pedis — origine : n. peroneus (fibularis) communis ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre ; distribuţie : pielea dorsală a degetelor piciorului (III, IV şi V). N. digitales palmares communes n. mediani — origine : n. medianus; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: n. digitales palmares proprii; distribuţie : pielea palmară a degetelor. N. digitales palmares communes n. ulnaris — origine : n. ulnaris (r. superficialis); componentă : somatosenzitivă; ramuri: n. digitales palmares proprii; distribuţie : pielea palmară a degetelor. N. digitales palmares proprii n. mediani — origine : ji. medianus ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea palmară a degetelor. N. digitales palmares proprii n. ulnaris — origine : n. ulnaris (r. superficialis); componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : pielea palmară a degetelor. N. digitales plantares communes — origine : n. plantaris medialis (tibialis); componentă : somatosenzitivă; ramuri: n. digitales plantares proprii; distribuţie : pielea plantară a degetelor. N. digitales plantares proprii — origine : n. plantaris medialis (tibialis); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea plantară a degetelor. N. dorsalis clitoridis — origine : n. puden-dus; componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : pielea din jurul clitorisului. N. dorsalis penis — origine : n. pudendus ; componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre ; distribuţie : pielea din jurul penisului. N. dorsalis scapulae — origine : pl. brachialis (C5) ; componentă : motorie ; ramuri: fibre ; distribuţie: m. levator scapulae, m. romboid mare şi romboid mic. N. erigentes. N. splanchnici pelvini. N. ethmoidalis anterior — origine : n. naso-ciliaris (ophtalmicus) (V); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: r. nasales; distribuţie : mucoasa nazală şi sinusul etmoidal anterior. N. ethmoidalis posterior — origine : n. naso-ciliaris (ophtalmicus) (V); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: r. nasales; distribuţie : mucoasa sinusurilor sfenoidal şi etmoidal posterior. N. facialis — origine : pons (nucleus facialis) ; componentă : motorie; ramuri: n. sta-pedius, n. petrosus major, r. communicans cum plexu tympanico, n. auricularis posterior, r. digastricus, r. parotideus, r. temporales, r. zygo-matici, r. buccales, r. marginalis mandibulae, r. colii (lingualis); distribuţie: m. mimicii, m. stapedius, m. stylohyoideus, pîntecele posterior al m. digastric. N. femoralis — origine : pl. lumbalis (La, L3, L4); componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri: r. musculares, r. cutanei anteriores, n. saphenus, r. infrapatellaris, r. cutanei cruris mediales; distribuţie : m. pectineu, cvadriceps, femural, pielea feţei anterioare a coapsei şi mediale a piciorului, articulaţiile şoldului şi genunchiului. N. fibularis communis. N. peroneus communis. N. fibularis profundus. N. peroneus profundus. N. fibularis superficialis. N. peroneus superficialis. N. frontalis — origine : n. trigeminus (ophtalmicus) ; componentă : somatosenzitivă; ramuri : n. supraorbitalis (r. lateralis, r. medialis), n. supratrochlearis; distribuţie : pielea pleoapei superioare, a frunţii şi a scalpului. N. genitofemuralis — origine : pl. lumbalis (Lv L2); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: r. genitalis (sin. : n. spermaticus externus), r. femoralis; distribuţie: pielea coapsei şi a labiei mari (scrotului), cremasterul. N. glossopalatinus. N. intermedius. N. glossopharyngeus — origine : n. craniales (IX), nucleii nervului IX (medulla oblongata); componentă: motorie, viscerosenzitivă, gustativă, parasimpatică; ramuri: n. tympanicus, pl. tympanicus, n. petrosus minor, n. carotico-tympanici, r. tubarius, r. communicans cum r. auricularis n. vagi, r. sinus carotici, r. pharyn-gei, r. musculus stylopharyngei, r. tonsillares, r. linguales; distribuţie : m. stilofaringian, palatului moale şi faringelui, mucoasa treimii posterioare a limbii, faringelui, urechii medii şi celulelor mastoidiene; glanda parotidă (via ganglion oticum). N. gluteus inferior — origine : pl. sacralis (L5, Sx, S2); componentă : motorie; ramuri: fibre; distribuţie : m. fesier mare. N. gluteus superior — origine : pl. sacralis (L4, L5, Si); componentă : motorie; ramuri: fibre; distribuţie : m. fesier mediu, fesier mic, tensor al fasciei lata. N. haemorrhoidales. N. rectales inferiores. N. hypoglossus — origine : medulla oblon- gata (nucleus n. XII); componentă : motorie; ramuri : r. linguales; distribuţie : m. limbii. N. iliohypogastricus — origine : pl. lumbalis (Lx) ; componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri: r. cutaneus lateralis, r. cutaneus anterior ; distribuţie : m. peretelui abdominal anterior, pielea peretelui abdominal şi a părţii superolaterale a fesei. N. ilioinguinalis — origine : pl. lumbalis (Lx); componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri: N. INFRAORBIŢALES 248 N. MAXILLARIS n. scrotales anteriores, n. labiales anteriores; distribuţie : m. peretelui anterior al abdomenului, pielea peretelui anterior al abdomenului şi a labiilor mari sau scrotului. N. infraorbitales — origine : n. maxillari&f componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. alveo-lares superiores anteriores et medius, r. palpe-brales inferiores, r. nasales externi, r. labiales superiores; distribuţie : dinţii maxilari, mucoasa planşeului nazal, pielea feţei. N. infratrochlearis — origine : n. nasociliaris (ophtalmicus) (Y); componentă : somatosenz i-tivă; ramuri: /*. palpebrales ; distribuţie : pielea pleoapelor şi rădăcina nasului. N. intercostobrachiales — origine : n. thora-cici (T2); componentă : somatosenzitivă ;ramuri: fibre; distribuţie : pielea axilei şi feţei mediale a braţului. JV. intermediar Wrisberg. N, intermedius. N. intermedius, sin. : N. glossopalatinus, N. intermediar Wrisberg — origine : nucleu pontin : componentă: parasimpatică, senzorială (gustativă) ; ramuri: ganglion geniculi, n. chorda thympani, n. petrosus major; distribuţie : glandele palatului şi nasului, 2/3 anterioare ale limbii, glandele submaxilară şi sublinguală. N. interosseus antebrachii anterior — origine : n. medianus; componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri: fibre musculare şi articulare ; distribuţie: m. flexor lung al policelui, m. flexor profund al degetelor, m. pronator patrat, articulaţia mîinii. N. interosseus antebrachii posterior — origine : n. radialis; componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri: fibre musculare şi articulare ; distribuţie : m. extensor scurt radial al carpului, m. supinator, m. extensor al degetelor, m. extensor al degetului V, m. extensor ulnar al carpului, articulaţia mîinii. N. interosseus cruris — origine : n. tibialis; componentă : motorie; ramuri: fibre; distribuţie : porţiunile profunde ale muşchilor posteriori ai gambei. N. ischiadicus, sin. : N. marele sciatic — origine : pl, sacralis (L4, L5, Sx, S2, S3); componentă : vezi ramurile lui; ramuri: n. peroneus (fibularis) communis, n. tibialis; distribuţie : vezi ramurile lui. N. jugularis — origine : ganglion cervicale superius ; ramuri: ramură comunicantă pentru n. vag. N. labiales anteriores — origine : n. ilioin-guinalis; componentă : somatosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie : partea anterioară a labiilor mari. N. labiales posteriores — origine: n. peri-neales (pudendus) ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : partea posterioare a labiilor mari. N. lacrimalis — origine : n, ophtalmicus (V); componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. com-municans cum n. zygomatico); distribuţie: pielea regiunii comisurii laterale a pleoapelor. N. laryngeus inferior — origine : n. laryngeus recurrens ; componentă : ţntiţorie ; ramuri: fibre; distribuţie : muşchii intrinseci ai laringelui. N. laryngeus recurrens, sin. : N. recurent — origine : n. vagus ; componentă motorie, parasimpatică; ramuri: r. traches, r. esophagei, n. laryngeus inferior, r. communicans cum r. la-ringeo interno ; distribuţie : m. intrinseci ai laringelui, m. constrictor inferior al laringelui, trahee, esofag. N. laryngeus superior — origine : n. vagus ; componentă : motorie, vi scer o senzitivă; ramuri : r. externus, r. internus, r. communicans cum n. laringeo inferiore, r. cardiaci superiores, r. cardiaci inferiores; distribuţie: m. cricotiroi-dian şi constrictor inferior al faringelui, mucoasa laringelui, baza limbii. N. lingualis — origine : n, trigeminus (mandibularis) ; componentă : somatosenzitivă; ramuri : r. isthmi faucium, r, communicantes cum n. hypoglosso, r. communicans cum chorda tym-pani, n. sublingualis, r. linguales ; distribuţie : mucoasa planşeului bucal şi 2/3 anterioare ale limbii. N, lumbales — origine : medulla spinalis (Lx, L2, L3, Lă, L5); componentă : motorie, somatosenzitivă, viscerosenzitivă, simpatică ; ramuri: r. anterioare şi posterioare; distribuţie: m. spatelui (r. posterioare), pl. lombar (r. anterioare). N. lumboinguinalis — denumire folosită pentru Ramus femoralis n. genitofemoralis. N. mandibularis — origine : n. trigeminus; componentă: motorie, somatosenzitivă; distribuţie : r. meningeus (sin. : N. spinosus), n. massetericus, n. temporales profundi, n. ptery-goideus lateralis, n. pterygoideus medialis, n„ buccalis, n. auriculotemporalis, n. lingualis„ 72. alveolaris inferior, ganglion oticum cu ramurile, ganglion submandibulare cu ramurile; distribuţie: m. tensor timpanal, tensor al vălului palatin, m. milohioidian, m.digastric (pîntecele anterior), m. masticatori, dinţii inferiori, mucoasa celor 2/3 anterioare ale limbii, planşeul gurii, obrajii, partea anterioară a feţei, meningele. N. marele sciatic. N. ischiadicus. N. massetericus — origine : n. mandibularis (V) ; componentă : motorie ; ramuri: fibre distribuţie: m. maseter. N. maxillaris — origine : n. trigeminus ; componentă : somatosenzitivă; ramuri : r. meningeus, zi. pterygopalat ini, n. zygomaticuş9 n. N. MEATUS ACUSTICI EXTERNI 249 N. PERINEALES infraorbitalis, r. alveolares superiores; distribuţie : meningele, pielea porţiunii superioare a feţei, dinţii maxilari, mucoasa nasului, a palatului şi a obrajilor. N. meatus acustici extern! — origine : n. auriculotemporalis; componentă: somatosen- zitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea meatului auditiv extern. N. medianus — origine : pl. brachialis (C5, C6, C7, Tx); componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri: n. interosseus antebrachii anterior, r. musculares, r. palmaris n. mediani, r. communicans cum n. ulnari, n. digitales palmares communes; distribuţie: m. pronator rotund, m. flexor radial al carpului, m. palmar lung, m. flexor superficial al degetelor, m. flexor profund al degetelor, m. scurţi ai policelui, m. lombricali (2 laterali), pielea palmei, a mîinii şi a degetelor, articulaţiile cotului, mîinii şi degetelor. N. meningeus (medius) — origine : n. maxil-laris; componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : meningele. N. mentalis — origine: n. alveolaris inferior (mandibularis); componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. mentales, r. labiales inferiores; distribuţie : pielea buzei inferioare şi a bărbiei. N. micul sciatic. N. cutaneus femoris posterior. N. motor ocular extern. Nervus abducens. N. musculocutaneus — origine : pl. brachia-lis (C4, C5, C6) ; componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri: r. musculares, n. cutaneus antebrachii lateralis; distribuţie: m. coraco-brahial, m. biceps brahial, m. brahial, pielea feţei laterale a antebraţului. N. mylohyoideus — origine : n. alveolaris inferior (mandibularis) ; componentă : motorie; ramuri: fibre; distribuţie: m. milohioidian, m. digastric (pîntecele anterior). N. nasociliaris — origine : n. ophtalmicus (V); componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. communicans cum ganglione ciliare, n. ci-liares longi, n. ethmoidales (anterior et posterior), n. infratrochlearis; distribuţie : globul ocular, pielea şi mucoasa pleoapelor, mucoasa sinusurilor etmoidale şi sfenoidale. N. nasopalatinus — origine : ganglion ptery-gopalatinum (maxillaris); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: r. nazale, r. postero-superioare; distribuţie: mucoasa nasului şi palatului dur. N. obturatorius — origine : pl. lumbalis (L2, L3, L4); componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri : r. anterior, r. cutaneus, r. posterior, r. musculares ; distribuţie : m. obturator extern, m. gracilis, m. adductori, pielea feţei mediale a coapsei, articulaţiile şoldului şi genunchiului. N. occipitalis major — origine: n. cervicales (r. dorsales) (C2); componentă: somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea regiunii occipitale. N. occipitalis minor — origine : pl. cervicalis (C2, C3); componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : pielea regiunii occipitale şi a părţii posterioare a urechii. N. occipitalis tertius — origine : n. cervicales (r. dorsales) (C3); componentă: somatosenzitivă ; ramuri: fibre ; distribuţie : pielea regiunii posterioare a gîtului şi a scalpului. N. oculomotorius — origine : n. craniales (nucleul mezencefalic) ; componentă : motorie, para-simpatică; ramuri: r. superior, r. inferior, ganglion ciliare, radix oculomotoria, n. ciliares breves (r. sympathicus ad ganglion ciliare), r. communicans cum nervo nasociliaris; distribuţie : m. ridicător al pleoapei superioare, m. drepţi (inferior, superior), m. oblic inferior, m. ciliar, sfincterul pupilei. N. olfaetorii — origine : n. craniales (nucleii olfactivi); componentă: senzorială (miros); ramuri: fibre; distribuţie : mucoasa olfactivă. IV. ophtalmicus — origine : n. trigeminus; componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. ten-torii, n. lacrimalis, n. frontalis, n. nasociliaris; distribuţie : pielea frunţii, pleoapa superioară, orbita şi globul ocular, meningele, mucoasa nasului şi a sinusurilor frontal, etmoidal şi sfenoidal. N. optlcus — origine : n. craniales (nucleii optici); componentă : senzorială (văz); ramuri: fibre ; distribuţie : retina. JV. palatinus anterior. N. palatinus major. N. palatinus major, sin. : N. palatinus anterior — origine : ganglion pterygopalatinum (ma-xillăris); componentă : somatosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie : mucoasa palatină. N. palatini minores, sin. : N. palatinus medius — origine : ganglion pterygopalatinum (maxillaris) ; componentă: somatosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie: mucoasa palatului moale, uvula şi tonsila palatină. N. palatinus medius. N. palatini minores. N. pectoralis lateralis — origine : pl. brachialis (C5, C6, C7); componentă: motorie; ramuri: fibre; distribuţie : m. pectoral mare şi m. pectoral mic. N. pectoralis medialis — origine : pl. brachialis (C8, T^ ; componentă : motorie; ramuri: fibre; distribuţie : m. pectoral mare şi m. pectoral mic. N. perineales — origine : n. pudendus; componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri: n. scrotales posteriores, n. labiales posteriores, n. dorsalis penis, n. dorsalis clitoridis; distribuţie : pielea rădăcinii penisului şi scrotul (labiile mari). N. PERONEUS COMMUNIS 250 N. SAPHENUS N. peroneus communis, sin. : N. fibularis communis — origine: n. ischiadicus (pl. sacralis) (L4, L5, Sj, S2); componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri : n. cutaneus surae lateralis, r. communicans peroneus (fibularis), n. peroneus (fibularis) superficialis, r. musculares, n. cutaneus dorsalis medialis pedis, n. cutaneus dorsalis intermedius pedis, n.peroneus (fibularis) profundus, n. digitales dorsales pedis ; distribuţie : capul scurt al m. biceps femural, articulaţia genunchiului (vezi şi ramurile lui). N. peroneus profundus, sin. : N. fibularis profundus — origine : n. peroneus communis; componentă : motorie, somatosenzitivă; ramuri : /•. musculares, r. digitales, r. dorsales hallucis (lateralis) et digiti secundi (medialis); distribuţie : m. tibial anterior, m. extensor lung al halucelui, m. extensor al degetelor, m. peronier al treilea, pielea dintre degetele I şi II, articulaţiile gleznei şi piciorului. N. peroneus superficialis, sin. : N. fibularis superficialis - origine : n. peroneus communis ; componentă : motorie, somatosenzitivă; ra- muri : /*. musculares, n. cutaneus dorsalis medialis, n. cutaneus dorsalis intermedius; distribuţie : m. peronier lung şi scurt, pielea feţei laterale a gambei şi a feţei dorsale a piciorului. N. petrosus major, sin. : N. petrosus superficialis major — origine : ganglion geniculi; componentă : viscerosenzitivă, parasimpatică ; ramuri : n. canalului pterigoid şi ganglionul sfenopalatin ; distribuţie : mucoasa şi glandele palatului. N. petrosus minor, sin. : N. petrosus superficialis minor — origine: ganglion oticum (V); componentă : parasimpatică; ramuri: fibre care unesc ganglionul geniculat şi r. timpanică (IX); distribuţie : glanda parotidă. N. petrosus profundus — origine : pl. caro-ticus (internus); componentă : simpatică ; ramuri : fibre; distribuţie : de-a lungul ramurilor palatine ale ganglionului sfenopalatin. jV. petrosus superficialis major. N. petrosus major. N. petrosus superficialis minor. N. petrosus minor. N. pharyngeus (maxillaris) — origine : ganglion pterygopalatinum (maxillaris); componentă : somatosenzitivă; ramuri: fibre; distribuţie : mucoasa faringelui. N. phrenieus — origine : pl. cervicalis (C3, C4, C5); componentă : motorie ; ramuri: fibre ; distribuţie: m. diafragm. N. phreniei aecessorii — origine : pl. cervicalis ; componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. pericardiacus, r. phrenicoabdominales; distribuţie : pericardul, diafragmul, pleura. N. plantaris lateralis — origine : n. tibialis; componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri: r. superficialis, n. digitales plantares communes, n. digitales plantares proprii, r. profundus; distribuţie : m. plantar patrat, m. adductor, al halucelui, m. degetului V, m. interosoşi, m. lumbricali, pielea laterală a plantei, articulaţiile metatarsiene şi tarsiene. ^ ^ N. plantaris medialis — origine : n. tibialis; componentă: motorie, somatosenzitivă; ra- muri : n. digitales plantares communes, n. digitales plantares proprii; distribuţie : m. abduc-tor al halucelui, m. flexor scurt al degetelor, m. lumbrical I, pielea părţii mediale a plantei, articulaţiile tarsiene şi metatarsiene. N. presacralis. Plexus hypogastricus superior„ N. pterygoideus lateralis — origine : n. mandibularis ; componentă: motorie, somatosenzitivă ; ramuri : fibre; distribuţie : m. pterigoidian lateral, articulaţia temporomandibulară. N. pterygoideus medialis — origine : n. mandibularis ; componentă : motorie ; ramuri: fibre ; distribuţie : m. pterigoidian medial, m. tensor timpanal, m. tensor al vălului palatin. N. pterygopalatini, sin. : N. sphenopalatini — origine : n. maxillaris; componentă : simpatică, parasimpatică ; ramuri : fibre : distribuţie : glandele palatului şi nasului. N. pudendus, sin. : Plex ruşinos, Plexus pudendus nervosus — origine : pl. sacrat (S2— S4); ramuri : n. rectales inferiores, n. peri- neales, r. parasimpatice pentru viscerele pelviene ; distribuţie : vezi ramurile. N. radialis — origine : pl. brachialis (C5, C6, C7, C8); componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri : n. cutaneus brachii posterior, n. cutaneus brachii lateralis inferior, n. cutaneus antebrachii posterior, r. musculares, r. profundus, r. superficialis; distribuţie : m. triceps brahial, m. anconeu, m. extensori antebrahiali, m. brahioradial, pielea feţei posterioare a braţului, a antebraţului şi a mîinii, articulaţiile cotului şi ale mîinii. ]V. rectales inferiores, sin. : N. haemorrhoi-dales — origine : n. pudendus ; componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri : fibre; distribuţie : sfincterul extern al anusului şi pielea perianală. N. recurent. N. laryngeus recurrens. N. saccularis — origine : pars vestibularis n. octavi; componentă: senzitivă (poziţia spaţială a capului); ramuri: fibre; distribuţie : macula acustică a saculei. N. sacrales — origine : n. spinales (S1—Ss); componentă: motorie, somatosenzitivă, parasimpatică, viscerosenzitivă; ramuri: r. dorsales, r. ventralcs ; distribuţie : muşchii şi pielea spatelui (r. dorsale), pl. sacral şi pl. pelvin (r. anterioare). N. saphenus — origine : n. femoralis; componentă : somatosenzitivă; ramuri : r. infra- N. SCROTALES ANTERIORES 251 N. TERMINALES patellaris, r. cutanei cruris mediales ; distribuţie : pielea feţei mediale a gambei şi a piciorului. N. scrotales anteriores — origine : n. ilioin-guinalis ; componentă : somatosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie: pielea pubisului şi a scrotului. X. scrotales posteriores — origine : n. pu- dendus (n. perineales); componentă : somatosenzitivă ; ramuri : fibre ; distribuţie : pielea porţiunii posterioare a scrotului. X. spermaticus externus. Vezi N. genitofe-moralis (r. genitalis). X. sphenopalati. N. pterygopalatini. X. spinales — origine : măduva spinării (n. cervicales, thoracici, lumbales, sacrales et coc-cygei); componentă : motorie, somatosenzitivă, simpatică; ramuri : n. cervicales, p/. cervicalis, pl. brachialis, n. thoracici, ti. lumbales, n. sa-cra/es ef n. coccygeus, p/. lumbosacralis, p/. sacralis ; distribuţie : vezi ramurile lor. N. spinosus. Vezi Ar. mandibularis (r. me-ningeus). X. splanchnici lumbales — origine : pars aft-dominalis et pelvina systematis autonomiei; componentă : simpatică, viscerosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie : pl. hipogastric inferior (pl. pelvin). X. splanchnici pelvini, sin. : N. erigentes — origine : pars abdominalis et pelvina systematis autonomiei; componentă : parasimpatică, viscerosenzitivă ; ramuri : fibre (via n. somatici sacrali); distribuţie: pl. hipogastric inferior (pl. pelvin). X. splanchnici sacrales — origine : pars abdominalis et pelvina systematis autonomiei; componentă : simpatică, viscerosenzitivă; ramuri : fibre ; distribuţie : pl. hipogastric inferior (pl. pelvin). N. splanchnicus imus — origine : pars tho-racica systematis autonomiei (ganglion Tn); componentă : simpatică, viscerosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie : pl. renal. X. splanchnicus major — origine : pars tho-racica systematis autonomiei (ganglionii T5, T6, T7,T8,T9,T10); componentă : simpatică viscerosenzitivă ; ramuri : fibre; distribuţie : pl. cardiac, pl. pulmonar, pl. esofagian, pl. celiac. X. splanchnicus minor — origine : pars tho-racica systematis autonomiei (ganglionii Tn, T12); componentă : simpatică, viscerosenzitivă ; ramuri : fibre; distribuţie : pl. celiac. JV. stapedius — origine : n. facialis ; componentă : motorie ; ramuri: fibre; distribuţie : m. stapedius. X. statoacusticus (oetavus). N. vestibulocochlearis. X. subclavius — origine : pl. brachialis (C4, C5, C6); componentă : motorie ; ramuri : fibre ; distribuţie : m. subclavius. X. suboccipitalis — origine : n. cervicales (r. dorsales) (Cx); componentă : motorie ; ramuri : fibre ; distribuţie : m. profunzi ai cefei. X. subscapularis — origine : pl. brachialis (C5, C6); componentă : motorie ; ramuri : fibre ; distribuţie : m. subscapular şi rotund mare. X. supraclaviculares — origine : pl. cervicalis; componentă: vezi ramurile; ramuri: n. supraclaviculares mediales, n. supraclaviculares intermedii, n. supraclaviculares laterales (posteriores); distribuţie : vezi ramurile. X. supraclaviculares intermedii — origine : pl. cervicalis (n. supraclaviculares) (C3, C4); componentă : somatosenzitivă ; ramuri : fibre ; distribuţie : pielea feţei anterioare a bazei gîtului şi toracelui. N. supraclaviculares laterales posteriores — origine : pl. cervicalis (n. supraclaviculares) (C3, C4); componentă : somatosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie : pielea feţei laterale a gîtului şi umărului. X. supraclaviculares mediales — origine: pl. cervicalis (n. supraclaviculares) (C3, C4); componentă : somatosenzitivă ; ramuri : fibre ; distribuţie : pielea feţei anterioare a bazei gîtului şi a toracelui, articulaţia sternoclaviculară. X. supraorbitalis — origine : n. frontalis (ophtalmicus); componentă : somatosenzitivă ; ramuri : r. medialis, r. lateralis; distribuţie : pielea pleoapei superioare şi a frunţii, mucoasa sinusului frontal. X. suprascapularis — origine : pl. brachialis (C4, C5, C6); componentă : motorie, somatosenzitivă ; ramuri : fibre musculare şi articulare; distribuţie : m. supraspinos, m. infraspinos, articulaţiile umărului şi acromioclaviculară. X. supratrochlearis — origine : n. frontalis (ophtalmicus); componentă : somatosenzitivă ; ramuri: fibre; distribuţie : pielea feţei mediale a frunţii, a rădăcinii nasului şi a pleoapei superioare. X. suralis — origine : n. tibialis ; compo- nentă : somatosenzitivă; ramuri: n. cutaneus dorsalis lateralis pedis, r. calcanei laterales; distribuţie : pielea feţei laterale şi posterioare a gambei, articulaţiile gleznei şi tarsului. X. temporales profundi — origine : n. mandibularis ; componentă : motorie; ramuri : fibre ; distribuţie : m. temporal. X. tensoris tympani — origine : ganglion oti-cum (V); componentă: motorie; ramuri : fibre; distribuţie : m. tensor al timpanului. X. tensoris veli palatini — origine : ganglion oticum (V); componentă : motorie ; ramuri : fibre; distribuţie : m. tensor al vălului palatin. X. tentorii. Vezi N. ophtalmicus (r. tentorii). X. terminales — origine : medulla spinalis (segmentul toracic), pars cephalica et cervicalis N. THORACICI 252 NESTIATRIE systematis autonomiei; componentă : necunoscută ; ramuri: ganglion terminale; distribuţie : necunoscută. N. thoracici— origine: n. spinales (me- dulla spinalis thoracalis) ; componentă : motorie^ somatosenzitivă, viscerosenzitivă, simpatica; ramuri: r. dorsales, r. ventrales (intercostales), r. intercostobrachiales, r. cutaneus anterior (pectoralis et ăbdominalis), n. subcostalis; distribuţie : muşchii şi pielea spatelui (r. dorsale), pl. brahial, n. intercostali (r. ventrale). N. thoracicus longus—origine : pl. brachialis (C6, C6, C7) ; componentă : motorie ; ramuri: fibre; distribuţie: m. dinţat anterior. N. thoracodorsalis — origine : pl, brachialis (C6, C7, C8); componentă : motorie; ramuri: fibre ; distribuţie : m. dorsal mare. N. tibialis — origine : pl. sacralis (L4, L5, Si, S2,S3); componentă : vezi ramurile ; ramuri: r, musculares, n, interosseus cruris, n, cutaneus surae medialis, n, suralis, r. calcanei medialis, n. plantaris laterales; distribuţie: vezi ramurile. N. transversus colii, sin. N. cutaneus colii — origine : pl, cervicalis (C2, C3); componentă : somatosenzitivă; ramuri: r. superiores, r. inferiores ; distribuţie: pielea triunghiului anterior al gîtului. N. trigeminus — origine : n. craniales (V) (nucleii din trunchiul cerebral); componentă : vezi ramurile; ramuri: n. ophtalmicus, n. maxiU laris, n. mandibularis; distribuţie : vezi ramurile. N. troehlearis — origine : n. craniales (nucleii din mezencefal); componentă : motorie; ramuri: decussatio nervorum; distribuţie : m. oblic superior al globului ocular. N. tympanicus — origine : n. glossopharyn-geus; componentă : viscerosenzitivă, parasimpatică ; ramuri: ganglion tympanicum, pl, tympanicus (n. petrosus minor, n, caroticotympa-nici, r. tubarius); distribuţie : mucoasa urechii medii, celulele mastoidiene, tuba auditivă, ganglionul otic, glanda parotidă. JV. ulnaris — origine: pl. brachialis (C8, Tj); componentă: motorie, somatosenzitivă; ramuri : r, musculares, r cutaneus palmaris, r. dorsalis (n, ulnaris), r. palmaris (n, ulnaris), r. superficialis, r, profundus, r. dors&lis manus; distribuţie: m. flexor ulnar al carpului, m. flexor profund al degetelor, m. adductor al policelui, m. eminenţei tenare, m. interosoşi, m. lumbricali (1, 2), pielea regiunii mediale a mîinii, articulaţiile cotului, mîinii, carpului şi metacarpului . N. utrlcoloampullarls — origine : pars vestibularis n. octavi; componentă: senzitivă (poziţia spaţială a capului); ramuri : fibre; distribuţia : utricula. N. vaglnales — origine : pl. uterovaginalis (pU pelvinus); componentă : parasimpatică, simpatică, viscerosenzitivă, somatosenzitivă; ramuri : fibre; distribuţie : vaginul. N. vagus — origine : n. craniales (nucleii din măduva prelungită); componentă : parasimpatică motorie, somatosenzitivă, Viscerosenzitivă; ramuri: r. meningeus, r. auricularis, r. communicans cum n. glossopharyngeo, r, pharyngei, pl, pharyngeus, n. laryngeus superior, n. laryngeus recurrens, r. bronchiales, r. pulmonalis, pl. esophageus, truncus vagalis anterior, truncus vagalis posterior, r. gastrici anteriores, r. gastrici posteriores, r. hepatici, r. celiaci, r. renales; distribuţie: m. striaţi ai faringelui şi laringelui, miocardul, musculatura netedă a viscerelor toracice şi abdominale, pielea meatului auditiv extern, meningele, mucoasa faringelui, canalului alimentar şi a viscerelor toracice. N. vascularis — nerv care inervează vasele sanguine. N. vertebralis — origine : ganglion cervicotho-racicum (stellatum); ramuri : pl. vertebralis. N. vestibuli. Vezi N. vestibulocochlearis (pars vestibularis). JV. vestibulocochlearis, sin. : N. acusticus, N. statoacusticus (octavus) — origine : n. craniales (n. din medulla oblongata); componentă : senzitivă (poziţia şi mişcarea capului); ramuri : pars vestibularis (sin. : N. vestibuli); ganglion vestibulare, pars cochlearis, n. statoacustici„ ganglion spirale, n. saccularis; distribuţie: ampulele şi canalele semicirculare, maculele acustice ale utriculei şi saculei. N. vidian. N. canalis pterygoidei. N. zygomaticus maxillaris — origine : n. trigeminus (V) ; componentă : somatosenzitivă ; ramuri: r. zygomaticotemporalis, r. zygomatico-facialis; distribuţie : pielea regiunii zigomatice şi a regiunii anterioare temporale. Nesbit, Reed Miller. Procedeul 1. Procedeu de ureterocolostomie termino-laterală cu sutură într-un singur plan de fire separate (11). 2. Procedeu de ureterocolostomie cu secţionarea eliptică a capătului ureteral în vederea obţinerii unei suprafeţe mai largi pentru anastomoză (11). 3. Procedeu de ureterocolostomie directă cu adăugarea periureterală a unui manşon sero-muscular creat din peretele intestinal (11). Nesidioblast (gr. nesidion — insulă + blastos = germen). Celulă din insulele Langer-hans (7). Nesidioblastom (gr. nesidion = insulă -f-blastos = germen + -oma). Tumoare din celulele insulare (7). Nestiatrie (gr. nestis = post -f iatreia = tratament). Nestoterapie. NESTOTERAPIE 253 NEUROBIOLOGIE Nestoterapie (gr. neslis = post + therapeia = tratament), sin. : Nestiatrie. Tratament prin cură de foame sau restricţie substanţială a alimentaţiei (4). Nettleship. Boala Urticaria pigmentară. Neubauer-Fischer. Testul sin. : Testul cu glicintriptofan, test pentru carcinomul gastric. Se bazează pe reacţia de culoare roşie-violetă pe care o dă, după adăugarea unei picături de brom, un amestec de filtrat de suc gastric incubat 24 ore Ia 37°C de la un carcino-matos, cu glicintriptofanul (5). Neuber, Gustav Adolf, 1850 — 1932. Operaţia umplerea unei cavităţi patologice a osului cu grefoane de piele prelevate din buzele plăgii (24). Neuberg, C. Esterul ~, ester monofosforic al fructozei, izomer al esterului Robinson, din care derivă, în prezenţa fosfohexomutazei (5). Neufeld, Fred, 1861 — 1945. Fenomenul sin. : Fenomenul de umflare a capsulei, reacţie antigen-anticorp, constînd din umflarea capsulei bacteriene în prezenţa unui ser specific şi utilizată la diferenţierea tipurilor de pneumococ; tehnica reacţiei constă din punerea în contact a germenilor capsulaţi cu diferite seruri de tip în prezenţa albastrului de metilen (3). Neugebauer-Ribemont. Paralelogramul în semiologia bazinului, paralelogramul dorsal delimitat de linia dreaptă care uneşte crestele iliace si cea care uneşte cele două trohantere (24). Neuliauser. Operaţia procedeu auto-plastic de policizare, prin grefă cutaneoosoasă simultană (24). Neuhoî. Procedeul excizie sistematică a venei axilare în amputaţia mamelei pentru cancerul de sîn (11). Neuralgie (gr. neuron = nerv + algos = durere). Nevralgie. Neurapraxie (neuro- + apraxie). Suprimare temporară a conducerii unui nerv periferic, în unele cazuri de traumatism nervul păstrîndu-şi integritatea anatomică (26). Neurastenie (neuro- -f- astenie), sin. : Nevroză astenică. Nevroză caracterizată clinic prin astenie, cefalee şi insomnie (35). ~ anxioasă, neurastenie caracterizată prin existenţa unei anxietăţi, de obicei difuză sau legată de starea de boală (35). ~ cenestopatd, neurastenie caracterizată prin existenţa cenestopatiilor (35). ~ depresivă, neurastenie caracterizată prin dispoziţie tristă, deprimată, deznădejde în posibilitatea vindecării, coexistînd cu simptomele de bază ale neurasteniei şi cu o atitudine critică (35). ~ simplă, sindrom caracterizat prin existenţa dominantă a triadei neurasrenice, pe plan psihic dominînd iritabilitateat labilitatea emoţională, labilitatea atenţiei, senzaţia subiectivă de slăbire a memoriei (35). Neureetomie (neuro- -f gr. ektome = excizie), sin. : Nevrectomie. Secţionarea şi rezecarea uneia sau mai multor porţiuni de filete nervoase, de obicei senzitive, cu scopul întreruperii continuităţii sale şi deci sedarea durerii. Constituie de obicei un timp al enervaţiei (24). ~ optico-ci-liară, intervenţie constînd din secţionarea retro-bulbară a nervului optic şi a nervilor ciliari, cu păstrarea globului ocular; era practicată în trecut ca metodă de supleare a enucleaţiei, în scopul prevenirii oftalmiei simpatice, luînd în consideraţie ipoteza propagării pe cale nervoasă a acestei afecţiuni (28). ~ periarterială hepatică, Operaţia Mallet-Guy, vezi Mallet-Guy. Neuricrinie (neuro- + gr. krinein = a secreta). Activitatea endocrină a celulelor nervoase (neurosecreţie) (7). Neurilema (neuro- -f gr. lemma = teacă). Teaca Schwann. Vezi Schwann. Neurilemom (neurilemă -f -oma). Neurinom. Neurină. CH2 = CH.N(OH)(CH3)3. Produs de degradare a colinei, deosebit de toxic pentru organism ; se formează în cursul proceselor de putrefacţie (5). Neurinom (neuro- -f -oma), sin. : Neurilemom, Neurinoma, Schwannom. Tumoare, în general benignă, dezvoltată din celulele Schwann ale tecilor rădăcinilor spinale şi nervilor periferici craniospinali (26). ~ acustic, tumoare benignă a nervului acustic manifestată în faza otologică prin surditate, ameţeală, şi nistag-mus, iar în faza neurologică, prin participarea altor perechi de nervi cranieni şi fenomene de hipertensiune intracraniană (30). Neurinoma (neuro- -f -oma). Neurinom. ~ cutls, sin.: Gliom periferic, Neuro fibrom, proliferare neoplazică interesînd teaca fibrei nervoase terminale, traducîndu-se clinic prin mici tuberculi subcutanaţi (12). ~ multiplex, Boala Recklinghausen, vezi Recklinghausen. Neuro- (gr. neuron = nerv). Element de compunere care introduce în termeni referirea la nervi sau la sistemul nervos (32). Neuroangiomatoză (neuro- -f gr. aggeion = vas + -oma 4- -oză). Proces tumoral cu punct de plecare de la glomusul carotidian, caracterizat histologic ca angiomioneurcm (2). ^ ence-falofaeială, Boala Sturge-Weber-Krabbe, vezi Sturge-Weber-Krabbe. Neuroartritism (neuro- lat. arthriticus — care are gută). Predispoziţie constituţională către stări patologice articulare, nervoase, de nutriţie etc. (4). Neurobiologie (neuro- + gr. bios = viaţă -f-logos = ştiinţă). Ştiinţă care se ocupă cu biologia sistemului nervos (15). NEUROBIOTAXIE 254 NEUROGLIE Neurobiotaxie (Ariens Kappers) (neuro- + gr. bios = viaţă + taxis = ordine). Teorie care dă o explicaţie biologică modului de dezvoltare, imigrare şi aşezare neuronală : excitaţiile venite de la neuronii vecini ar exercita o influenţă, asupra dezvoltării şi aşezării neuroblastului, denumită fibrilaţie stimulogenă (27). Neuroblast (neuro- + gr. blastos = germen). Ectoderm neural. ~ apolar, neuroblast fără procese protoplasmice (1). Neuroblastom (neuroblast + -oma). Tumoare formată din celule asemănătoare cu celulele •embrionare nervoase (neuroblaste) şi avînd ca loc de elecţie sistemul nervos vegetativ şi substanţa medulară a suprarenalelor (2). Neurobrueeloză. Formă clinică a brucelozei în care predomină complicaţiile nervoase: meningită, encefalită, mielită, radiculonevrită (8). Neuroeel (neuro- + gr. koilos = cavitate). Sistem de cavităţi şi ventriculi în sistemul nervos central primitiv (1). Neurocit (neuro- + gr. kytos = celulă). Neuron. Neuroeitom (neurocit + -oma), sin. : Gan-gliocitom. Tumoare neuroblastică, care se caracterizează prin tendinţa de a forma rozete şi prin prezenţa fibrelor gliale şi chiar a neurofibri-lelor (2). Neuroeraniu (neuro- -f- gr. kranion = craniu). Cranium cerebrale. Neurocrinie (neuro- -f gr. krinein = a secreta). Vărsarea unei secreţii interne într-un ţesut sau organ nervos (7). 2. Proprietate secre-torie pe care o au unele celule nervoase (27). Neurodermatită (neuro- -j- gr. derma = piele + -ită). Neurodermită. Neurodermatoză (neuro- + gr. derma = piele + -oză). Termen generic definind o întreagă categorie de dermatoze în apariţia cărora mecanismul nervos joacă un rol preponderent şi avînd ca simptom fundamental pruritul. în acest grup intră : neurodermitele, diferite tipuri de prurigo (Hebra, Besnier, autotoxice) etc. (12). Neurodermită (neuro- + gr. derma = piele -f- -ită), sin. : Lichen simplu cronic, Neurodermatită, Neurodermită, Prurigo cronic circumscris, Prurit cu lichenificare. Dermatoză alergică, localizată mai ales pe feţele laterale ale gîtului, ceafă, coapse, regiunile anogenitale şi constînd din unul sau mai multe placarde eritematoscua-moase, lichenificate, pigmentate, foarte pruriginoase (12). ~ foliculară circumscrisă, Kerato-za verucoasă. ~ nodulară, vezi Prurigo cronic al adultului. Neurodinie (neuro- -f- gr. odyne = durere). Nevralgie. Neurodoe. Partea nervului care stă într-un canal osos (de ex. în canalul intervertebral) (4). Neurodocită (Sicard). Inflamaţia segmentului de nerv situat în afara meningelor, în canalul ^(spaţiul) de conjugare intervertebral al rădăcinii nervului spinal respectiv (4). . ^ Neuroeetodermoze (neuro- + grV ektos = afară + derma = piele + -oză). Denumire generică pentru un ansamblu de manifestări neuroectodermice, cum sînt: boala Recklinghausen, boala Hippel-Lindau, boala Bourne-ville-Pringle etc. (27). Neuroendoerin. Care aparţine sistemelor nervos şi endocrin în relaţii anatomice sau funcţionale (de ex. aparatul neuroendoerin pe care-1 constituie nucleii hipotalamici şi glanda pituitară sau epifiza şi epitalamusul etc.) (1). Neuroendocrinologie. Ramură a fiziologiei şi a fiziopatologiei care se ocupă cu corelaţiile neuroendocrine (7). Neuroenteric (neuro- + gr. enteron = intestin). Care aparţine canalului neural embrionar şi intestinului (1). Neuroepiteliom (neuro- -f epiteliom). Epen-dimom. ~ gliomatos, Adenogliom. ~ retinian, Gliom retinian. Neuroepiteliu. Structură epitelială specializată constituind terminaţiile nervilor cu anumită sensibilitate, cum sînt celulele cu conuri şi bastonaşe din retină, celulele olfactive ale mucoasei nazale, celulele auditive din urechea internă, celulele gustative din corpusculii gustativi (1). Neurofibrom (neuro- + lat. fibra = fibră + -oma). Neurinoma cutis. Neurofibromatoză. Sindrom caracterizat prin prezenţa de neurofibroame multiple (2). ~ Recklinghausen, Boala Recklinghausen, vezi Recklinghausen. Neurofilaxie (neuro- + gr. phylaxix = apărare). Acţiune de protejare a sistemului nervos (27). Neurofiziologie. Parte a fiziologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor normale ale diferitelor forme de activitate nervoasă (15). Neurofonie (neuro- -f gr. phone = voce). E-miterea unui ţipăt determinat de un spasm al muşchilor respiratori (35). Neurogen (neuro- + gr. gennan = a produce). Care este determinat de sistemul nervos (15). Neuroglie (neuro- + gr. glia = clei), sin. : Celulă glială, Celulă nevroglică, Gliacit, Nevroglie. 1. Termen general pentru elementul de suport al structurilor nervoase derivate în special din ectoderm. Cuprinde ependimul, marginea epitelială a plexurilor coroide, nevroglia pro-priu-zisă, microglia; de asemenea, în sistemul nervos periferic este reprezentată prin neuri- NEUROGLIOM 255 NEURON EFERENT lema celulelor tecii nervilor şi celulele satelite ale ganglionilor (1). 2. Termen specific pentru nevroglia propriu-zisă, referindu-se la astrocit şi oligodendroglia din sistemul nervos central a). Neurogliom (nemoglie -oma). Tumoare a sistemului nervos central, care rezultă din proliferarea ţesutului nevroglial (2). ^ ganglionar, formă de neurogliom cu punct de plecare din celulele nervoase ganglionare (2). Neurogliomatoză centrală (Cestan). Neopla-zie sistematică a sistemului nevroglic, caracterizată prin asocierea unei neurofibromatoze cu glioame ale nervilor periferici şi ale sistemului nervos central (27). ~ generalizată, Boala Recklinghausen, vezi Recklinghausen. Neurohipofiză. Lobus posterior hypophyseos. Neurohormon. Substanţă biologică activă, eliberată de impulsul nervos (adrenalina) sau formată de celule neurosecretorii (hormonii retrohipofizari) (15). Neuroinfecţie. Boală infecţioasă a sistemului nervos (27). ~ autosterilizată mortală (C. Levaditi), infecţie a sistemului nervos cu un virus neurotrop, în care conflictul virus-orga-nism s-a soldat cu leziuni incompatibile cu viaţa, dar şi cu dispariţia virusului (22). ~ autosterilizată nemortală (Şt. S. Nicolau), infecţie a sistemului nervos cu un virus neurotrop, în care conflictul virus-organism s-a tradus prin-tr-o infecţie aparentă sau inaparentă clinic, vindecată, cu dispariţia virusului şi cu imunitatea consecutivă (22). Neurokinine. Polipeptide active formate în sistemul nervos central. Principala neurokinină este substanţa P, izolată atît din sistemul nervos central, cît şi din intestin. Ea funcţionează probabil ca mediator la unele sinapse centrale şi ca factor fiziologic al motilităţii intestinale (14). Neurolema (neuro- + gr. lemma = teacă). Teaca Schwann. Vezi Schwann. Neuroleptie (neuro- + gr. lepsis — fixare), sin.: Neuroplegic. Medicament psihotrop cu efect sedaţiv, fără acţiune narcotică, diminuînd fenomenele de excitaţie psihomotorie, agresivitate, sindroamele psihotice acute şi cronice şi producînd frecvent fenomene extrapiramidale (35). Neurolimfă (neuro- -f gr. lympha — limfă, apă). Lichid cefalorahidian. Neurolimfomatoză periferică (Lhermitte-Trelles). Boală foarte rară, de origine nedeterminată, caracterizată printr-o infiltraţie limfo-blastică a nervilor periferici care determină paralizii şi amiotrofii în teritoriile afectate (27) Neurolipidoze. Neurolipoidoze. Neurolipoidoze (gr. neuron = nerv + lipos = grăsime -f- eidos = formă), sin.: Neuroli- pidoze. Varietate în cadrul lipoidozelor, caracterizată prin depuneri de grăsime la nivelul sistemului nervos. Include un grup numeros de boli diferite atît ca simptomatologie clinică, cît şi în ceea ce priveşte natura lipidelor ce se depun : b. Tay-Sachs (gangliozide), b. Fabry (ceramide, hexozide), b. Gaucher (glucocerebrozide), b. Niemann-Pick (sfingomieline), b. Refsum b. Wolman (esteri de colesterol, gliceride), b. Tangier (esteri de colesterol) (27). Neurolipomatoză (Aisberg) (gr. neuron = nerv + lipos = grăsime + -oma + -oză). Varietate în cadrul lipomatozelor, caracterizată prin prezenţa unor semne de suferinţă a sistemului nervos (27). ~ dureroasă. Boala Dercum. Vezi Dercum. Neuroliză (neuro- + gr. lysis = distrucţie). 1. Distrugerea ţesutului nervos. 2. Desfacerea aderenţelor cicatriceale dintre un nerv şi teritoriile înconjurătoare (26). ^ ectodermică buloasă, Sindromul Lyell, vezi Lyell. Neurologie (neuro- + gr. logos = ştiinţă). Disciplină medicală care se ocupă cu studiu) bolilor sistemului nervos (27). Neurom (neuro- + -oma). Nevrom. Neuromer (neuro- + gr. meros = parte). Segment embrionar al creierului sau măduvei spinării (1). Neuromielită (neuro- + gr. myelos = măduvă + -ită). Boală neurologică acută gravă, cu orbire (neuromielită optică) sau cu paralizia muşchilor striaţi, prezentînd asemănări cu scleroza multiplă (2). ^ optică, Boala Devie, vezi Devie. Neuromimezie (neuro- + gr* mimia = imitare). Tulburare psihogenă constînd din reproducerea semnelor unor leziuni organice ale sistemului nervos central inexistente (35). Neuromiozită (neuro- + gr. mys = muşchi -f -ită). Inflamaţie concomitentă a unui nerv şi a muşchiului deservit de acesta (2). Neuromixom (neuro- + gr. myxa = mucus + -oma). Neurofibrom cu transformare mixoma-toasă a elementelor fibroase (2). Neuron (gr. = nerv), sin.: Neurocit. Celulă nervoasă completă, formată din corpul celular sau pericarion, axon, dendrite şi care este specializată în conducerea impulsurilor nervoase (1). ~ aferent. 1. Neuron care conduce impulsurile la un centru nervos (1). 2. în sistemul nervos periferic, neuronul care conduce impulsurile la nucleii din sistemul nervos central (1). ~ ajus-tor, Celulă interneuronală. ~ autonom, neuron component al sistemului nervos autonom (simpatic sau parasimpatic) (1). ~ eferent. 1. Neuron care conduce impulsurile de la un centru nervos (1). 2. în sistemul nervos periferic, neuron care conduce impulsurile de la sistemul nervos central spre un organ, ţesut sau ganglion NEURON INTERCALAT 256 NEUROSECREŢIE de legătură (neuron preganglionar) (1). ~ Inter” calat, neuron situat între neuronii senzorial1 şi motori ai unei căi reflexe (1). ~ intemuncialj Celulă interneuronală. ~ motor central, denu-.^ mire dată neuronilor care participă la formarea căii motorii principale (piramidale) şi sînt situaţi In scoarţa cerebrală (27). ~ motor periferic, denumire dată neuronilor care participă la formarea căii motorii finale comune. Celula (pericarionul) se găseşte în cornul anterior al măduvei şi nucleii motori din trunchiul cerebral, iar prelungirea axonică formează rădăcinile anterioare şi componenta motorie a nervilor periferici şi cranieni (27). ~ parasimpatic, neuron care aparţine sistemului nervos parasimpatic cranian sau pelvian. Din punct de vedere biochimic funcţional, specific parasimpaticului, este numai neuronul postganglionar colinergic (1). ~ postganglionar, neuron din sistemul nervos autonom, avînd corpul celular într-un ganglion, iar axonul mergînd la un organ sau ţesut (1). ~ preganglionar, neuron din sistemul nervos autonom care are corpul celular în creier sau măduva spinării, iar axonul se termină într-un ganglion (1). ~ senzitiv, Neuron senzorial. ~ senzorial, sin. : Neuron senzitiv, neuron care conduce impulsurile venite de la un organ de simţ sau de la o terminaţie receptorie senzitivă sau senzorială (1). ~ simpatic, neuron care aparţine sistemului nervos autonom adrenergic, reprezentat prin nucleii simpatici din neurax, ganglionii trunchiului lateroverte-bral şi ai plexurilor prevertebrale cu prelungirile lor axonice (1). Neuronichie (neuro- + gr. onyx — unghie). Modificări unghiale în cursul neurodermitei sau onicoză distrofică apărînd în cursul a diferite boli nervoase, ca : nevrite traumatice sau de altă natură, boala Morvan, sindromul Ray-naud, tabes etc. (12). Neuronofagie (Marinescu) (neuron -f- gr. pha-gein = a mînca). Fenomen care apare în leziunile nervoase acute, caracterizat prin pătrunderea în interiorul celulelor nervoase lezate a unor celule nevroglice tinere ; i s-a atribuit semnificaţia unei fagocitoze a celulelor nervoase <27). Xeurooftalmologie. Studiul tulburărilor of-talmologice datorite leziunilor nervoase (26). Neuropaludism. Denumire dată determinărilor nervoase ale malariei (27). Neuropatie (neuro- + gr. pathos = boală). Termen generic pentru afecţiunile sistemului nervos (27). ~ Ischemică, afectarea prin irigare deficitară a filetelor nervoase în insuficienţele circulatorii periferice, ducînd la o durere severă, persistentă şi difuză, cu paroxisme fulgurante şi modificări ale culorii pielii (10). Neuropatologie. Denumire generică dată studiului bolilor sistemului nervos. în accepţiunea actuală denumirea este limitată îndeosebi la anatomia patologică a sistemului nervos (27). Neuropil (neuro- + gr. pilos = pîslă). Reţea de fibre subţiri amielinice care străbate întregul sistem nervos central (conţine puţine celule nervoase). Se crede că difuzează şi iradiază impulsurile nervoase (1). Neuroplasmă (neuro- + gr. plasma = formaţie). Protoplasma care umple interstiţiile dintre fibrilele celulelor nervoase (1). Neuroplastie (neuro- + gr. plassein — a forma). Metodă chirurgicală care urmăreşte înlocuirea unor întinse soluţii de continuitate a nervilor periferici cu ajutorul unor omogrefe de lungime corespunzătoare prelevate din măduva spinării sau alţi nervi periferici şi aplicate fie proaspăt, fie după prealabilă formolizare (26). Neuroplegic (neuro- -f gr. plege = lovitură). Neuroleptic. Neuropodium (neuro- -f- gr. pous = picior), sin.: Bulb terminal. Termen folosit (rar) pentru expansiunile în formă de bulb ale terminaţiei unui axon într-o sinapsă (1). Neuropor (neuro—\- gr. poros — por). Deschiderea terminală, anterioară sau posterioară, a tubului neural embrionar, înainte de a avea loc închiderea sa completă (în jurul stadiului cu 20—25 somite) (1). ^ anterior. Deschidere situată la terminaţia cefalică a tubului neural (1). ~ posterior. Deschidere situată la terminaţia caudală a tubului neural (1). Neuroprobazie (neuro- -f pro- + gr. basis = mers). Termen introdus de Levaditi în in-framicrobiologie, pentru migrarea unui virus neurotrop de la periferie spre nevrax (22). Neurorafie (neuro- + gr. rhaphe = sutură). Suturarea capetelor unui nerv secţionat în prealabil (26). Neuroretinită. Inflamaţia nervului optic şi a retinei (28). Neuroretinopatie (neuro- -f retină + gr. pathos = boală). Afecţiune retiniană pe bază nervoasă (28). ^ hipertensivă, complex de leziuni neuroretiniene neinflamatorii care apar în cursul afecţiunilor de origine renală sau hi-pertonică; se traduce la examene de fund de ochi prin edem papilar şi parapapilar, exsudate floconoase şi striuri în formă de stea în regiunea maculară, hemoragii în flăcări în jurul papilei şi rotunde şi mici în regiunea maculară (28). Neurosecreţie (neuro- -f- lat. secretio — secreţie). 1. Activitate endocrină a unor grupe de celule nervoase (de ex. celulele* din nucleii supraoptic şi paraventricular din hipotalamus) (7). 2. Denumire dată fenomenului de trecere a unor substanţe hormonale de la locul lor de for- NEUROSIFILIS 257 NEV ACNEIFORM mare In anumite structuri nervoase (de ex. hipo-talamus) în torentul sanguin (15). Neurosifilis. Denumire dată determinărilor nervoase ale sifilisului (27). Neurospongiom (neuro- -f- lat. spongia = burete -f- -oma). Meduloblastom gliomatos. Neurotizare (gr. neuron = nerv). Operaţie în paraliziile musculare ale poliomielitei, constînd din transplantarea nervului motor al unui muşchi sănătos, cu sau fără placa sa motorie, în muşchiul paralizat (24). Neurotmesis (neuro- -f- gr. tmesis = secţionare). Leziune a nervilor periferici caracterizată prin întreruperea continuităţii anatomice (26). Neurotom (neuro- -f- gr. tome = tăiere). Instrument care serveşte la secţionarea nervilor (26). Neurotomie, sin.: Nevrotomie. 1. în sens restrîns, secţionarea fără rezecţie a rădăcinii senzitive a unuia din nervii cranieni (26). 2. în sens larg, secţionarea unui nerv periferic (26). ~ opticociliară, secţionarea pediculului nervos al globului ocular pentru a evita enuclea-rea unui ochi dureros şi fără vedere (28). ~ re-trogasseriană, Operaţia Spiller-Frazier, vezi Spiller-Frazier. Neurotoxidermie policromă ortiată. Dermo-grafism. Neurotoxină (neuro- -f gr. toxikon = otravă). Toxină capabilă să se fixeze pe sistemul nervos, unde determină tulburări importante. Neurotoxinele bacteriene cele mai puternice sînt: toxina botulinică, toxina tetanică, toxina difterieă etc. (3). Neurotropism (neuro- -f- gr. trepein — a întoarce). Denumire dată fenomenului de afinitate deosebită pentru sistemul nervos (15). Neurovaecină. Tulpină de virus vaccinai obţinută de Levaditi şi Nicolau prin adaptare la sistemul nervos central al iepurelui. Este folosită în vaccinarea antivariolică (22). Neurovegetatlv. Referitor la sistemul nervos organovegetativ (15). Neuroviroză. Boală infecţioasă de origine virotică, cu localizare şi simptomatologie predominant nervoasă (22). Neurală (gr. neuron — nerv). în embriologie, stadiul care urmează gastrulei, caracterizat prin apariţia plăcii neurale şi a structurilor axiale (1). Neutracid. Produs stomatologic care se utilizează în terapia cariei simple pentru izolarea fundului cavităţilor profunde şi protejarea pulpei dentare (38). Neutrino. Particulă elementară, formată de un corpuscul cu masa mai mică decît aceea a electronului. Nu are sarcină electrică, de aceea trece uşor prin materie (6). Neutro- (lat. neuter = neutru, indiferent). Element de compunere care introduce în termeni sensul de indiferent, neutru (32). Neutrofil (neutro- + gr. philein = a iubi). Leucocit neutrofil. Neutrofilie. 1. Proporţia de granulocite neu-trofile în formula leucocitară. în limbajul curent : creşterea cifrei relative sau /şi absolute a granulocitelor neutrofile (19). 2. Afinitate tincto-rială atît pentru coloranţi acizi, cît şi pentru cei bazici (19). Neutron. Particulă elementară prezentă în nucleul atomilor, lipsită de sarcină electrică şi avînd masa egală cu unitatea (5). Neulropenie (neutro- -|- gr. penia = sărăcie). Reducerea proporţiei, respectiv a cifrei absolute, de granulocite neutrofile în circulaţia periferică (19). ~ ciclică a copilului, afecţiune rară de cauză necunoscută, care apare la copii şi se continuă şi la adult, caracterizată prin scăderea periodică, pe o durată de 2 — 3 săptămîni, a granulocitelor neutrofile şi a numărului total de leucocite în sîngele periferic. Faza de neutro-penie se manifestă clinic prin febră, ulceraţii ale mucoaselor, uneori otită, faringită, adenită, artralgii. înaintea fazei de neutropenie, măduva arată o deviere spre stînga, cu apariţia de elemente tinere (33). ^ cronică hipoplastlcă, sindrom cu evoluţie cronică, asemănător cu cel descris în neutropenia splenică primară, dar cu măduva hipoplastică (19). ~ familială, formă de manifestare a neutropeniei cronice, în care dispoziţia familială este evidentă. Transmiterea genetică autozomală recesivă este probabilă. Se observă în anumite regiuni (de ex. în Suedia de nord) (19). ~ malignă, Agranulo-citozâ. ^ neonatală tranzitorie, tablou hematologic produs prin mecanism imunologic (izo-imunizare), datorit anticorpilor antileucocitari produşi de mamă şi transmişi fătului pe cale transplacentară (19). ~ splenică, vezi Hiper-splenism. Nev (lat. naevus), sin. : Naevus. Formaţiune circumscrisă de origine embrionară sau evolutivă, datorită unei tulburări în dezvoltarea unuia sau mai multor elemente celulare ale pielii (displazie). Clasificare. I. Nevi plani : 1) nevi pigmentări (lentigo, efelide, naevi spilli, lentigo malign); 2) nevi albaştri; 3) nevi aplazici (alopecici, acromici, anemici, atrofiei). II. Nevi hipertorifici: 1) nevi verucoşi moi (celulari, pigmentări sau nepigmentari, veruce moi); 2) nevi verucoşi duri (hiperkerato-zici), sistematizaţi sau nesistematizaţi; 3) nevi molluscum; 4) nevi piloşi; 5) nevi hipertrofici propriu-zişi. III. Nevi glandulari. IV. Nevi vasculari (angioame) (12). ~ acantotie, Verucă senilă. ~ aeneiform, sin.: Nev comedonian, Nev folicular, nev care interesează foliculul NEV ACROMIC 258 NEVRALGIE TRIGEMINALA pilosebaceu (12). ~ acromic, sin. : Nev alb, Nev depigmentat, varietate rară de nev în care pielea nu prezintă modificări de coloraţie (12). ^ adenomatos, sin.: Adenomata, Nev glandular, nev interesînd glanda sebacee sau sudoriparăt Varietăţi: nev sebaceu nesimetric sau adevărat; nev sebaceu simetric; nev sebaceu senil; adenom sudoripar; tricoadenom (12). ~ alb, Nev acromic. ~ albastru, sin. : Naevus caeruleus, pată albastră, bine delimitată, lenticulară, situată pe faţă, membre şi mai rar pe trunchi. Reprezintă o modificare de natură nevibă a aparatului pigmentar din piele constînd dintr-o acumulare de celule conjunctive mela-nogene în corion (12). ~ angiomatos, sin. : Pată rubinie, leziune cutanată, uşor reliefată, apărînd adesea în cadrul unei insuficienţe hepatice, poate datorită inactivării defectuoase a histaminei şi tiraminei (10). ~ cartilaginos, varietate de nev interesînd cartilajul pavilionului urechii (12). ~ comedonian, Nev acnei-form. ~ cromatofor, Incontinentia pigmenţi. ~ depigmentat, Nev acromic. ~ epidermohi-pertrofic periarticuJar, varietate de nev localizat periarticular, la mîini şi picioare, realizînd o pâhidermie plicaturată şi fiind însoţit de leziuni osoase de tip periostozic (12). ~ epiteliomatos chistic, Acantom adenoid chistic. ~ folicular, Nev acneiform. glandular, Nev adenomatos. ~ hemiplegie, nev unilateral, de o singură parte a liniei mediane (12). ~ joncţional, nev caracterizat prin prezenţa în stratul bazai al epidermului a numeroase celule dendritice, însoţite, din loc în loc, de celule clare şi de celule nevice încărcate cu pigment (12). ~ kerato-atrofic, Porokeratoza inelară Mibelli, vezi Mibelli. ~ keratozic papulos, keratomul difuz neviform palmar şi plantar (12). ~ leucopig-meutar, Boala Sutton, vezi Sutton. ~ liniar, formă clinică de nev, de aspect liniar, putînd apărea de-a lungul unui trunchi nervos (12). ~ molluscum, varietate de nev de origine probabil neurogliomatoasă, de consistenţă moale. Forme clinice : fibrom molluscum, proeminent; molluscum pendulum, proeminent şi pediculat (12). ~ organomatos, denumire generică pentru nevii sebaceu, sudoripar şi pilos (12). ~ pavimentos, vezi Adenoame sebacee simetrice. ~ pigmentar, pată congenitală pigmentară, de culoare brună-închisă, de mărimi diferite, ridicată sau la acelaşi nivel cu pielea (24). ~ plan vascular, naevus flammeus care riu prezintă nici o denivelare la palpare (24). ~ seboreic, Verucă senilă. ^ siringadeno-matos papilifer, Siringadenom papilifer. ~ sistematizat, denumire generică pentru nevi cu o topografie bine precizată (simetrici, liniari, zoniformi etc.) sau nevi care interesează mai multe elemente ale aceluiaşi ţesut (angiomatoze, neurofibromatoza Recklinghausen .j (12)’ ~ tricoepiteliomatos, Acantom ade ^id chistic* tricosebaceu, Steatocistomatoză. ^ vascular, Hemangiom. ~ vascular ostcohipertrofic, Sindromul Klippel-Tr6naunay, vezi Klippel-Tr6-naunay. ~ xantelasmoid, Nev xantomatoid. ~ xantomatoid, sin. : Nev xhrtălasmoid, varietate de xantom întîlnită la copii (12). Neviasev. Operaţia în luxaţia veche scapulohumerală, reducere sîngerînd.ă şi trans-fixia capului şi a glenei cu un cui sau şurub amovibil de vitaliu, pentru prevenirea relu-xării (24). Nevo- (lat. naevus — nev). Element de compunere care introduce în termeni referirea la nevi (32). Nevocarcinom (nevo- -f gr. karkinos = cancer + -oma). Vezi Melanom malign. Nevofibromatoza miliară Touraine- Solente . Vezi Touraine-Solente. Nevoxantoendoteliom (nevo- + gr. xanthos = galben -f- endoteliom), sin.: Xantelasma nevi -formă. Varietate de xantom juvenil, apărînd la naştere sau în copilărie, caracterizat prin leziuni pigmentare. Unii autori îl consideră un xantom congenital, alţii un histiocitom încărcat cu lipoizi (12). Nevralgie (gr„ neuron = nerv + algos = durere), sin. : Neuralgie, Neurodihie. Durere resimţită — spontan sau la provocare — pe traiectul unui nerv senzitiv sau al ramificaţiilor sale (4). ~ facială, Nevralgie trigeminală. ^ ganglionului ciliar. Sindromul Cerise-Thurel, vezi Cerise-Thurel. ~ ganglionului geniculat, Sindromul Ramsay Hunt, vezi Hunt. ~ ganglionului sfenopalatin, Sindromul Sluder, vezi Sluder. ~ intercostală, nevralgie caracterizată prin dureri toracice circulare sau hemitoracice, însoţite de tulburări de sensibilitate. Apare în afecţiunile pleurale, ale coloanei vertebrale dorsale, în zona zoster etc. sau în stări inflamatorii proprii ale nervilor intercostali (4). ~ pelviană, sindrom dureros cu leziuni organice minime, întîlnit adesea după o naştere, intervenţie chirurgicală sau metroanexită; poate apărea la pubertate sau în cursul vieţii genitale. Survine mai ales în ovaritele sclerochistice şi în inflamaţiile genitale cronice (18). ~ sciatică, Sciatică. ~ trigeminală, sin. : Nevralgie facială, nevralgie a teritoriului de distribuţie al nervului trigemen sau al unora din ramurile sale (27) . ~ trigeminală esenţială, Boala Fothergill, vezi Fothergill. ~ trigeminală idiopatică, Boala Fothergill, vezi Fothergill. ^ trigeminală secundară, sin. : Nevralgie trigeminală simptomatică, varietate clinică a nevralgiei trigeminale care apare ca expresie a unor procese patologice de origine diferită (tumori, anevrisme, infecţii etc.), care comprimă sau afectează nervul tri- NEVRAX 259 NEVROZĂ ORSESIVOFOBICĂ gemen. Se manifestă prin dureri continui, care se pot intensifica în paroxisme, apărînd în teritoriul de distribuţie al nervului trigemen sau al unora din ramurile sale. Se însoţeşte de tulburări de sensibilitate obiectivă (hipoestezie sau anestezie în teritoriul trigeminal afectat) şi de diminuarea sau abolirea precoce a reflexu -lui cornean (27). ^ trigeminală simptomatică, Nevralgie trigeminală secundară. Vezi şi: Hunt, Vail. Nevrax (gr. neuron = nerv + axis = axă). Systema nervosum centrale. Nevraxită (nevrax -ţ- -ită). Inflamaţia ne-vraxului (27). Nevrectomie (gr. neuron = nerv + ektome = excizie). Neurectomie. Nevrită (gr. neuron — nerv + -ită). Infla-mâţia unui nerv (27). ~ chirurgicală, leziune de cauză externă a unui nerv, consecutivă unui traumatism sau unei supuraţii prelungite de contact (11). ~ Interstiţială, inflamaţie a nervului caracterizată printr-o reacţie conjunctivă cu infiltraţie limfoplasmocitară şi reacţie fibroblastică în perinerv, cît şi în endonerv. Din cauza hiperplaziei ţesutului conjunctiv, nervul se îngroaşe şi se poate palpa sub pieile, în locurile unde este mai superficial (27). ^ optică, Inflamaţie a nervului optic (28). ~ optică axială, sin. : Nevrită optică retrobulbară, inflamaţie, a nervului optic în porţiunea posterioară punctului de pătrundere a vaselor centrale retiniene în nerv (28). ~ optică retrobulbară, Nevrită optică axială. ~ parenchima-toasă, nevrită caracterizată iniţial prin alterarea tecii de mielină şi proliferarea nucleilor tecii Schwann, iar într-un stadiu mai avansat prin alterarea cilindraxului (27). ~ puerperală, afecţiune rară, consecinţă a unei infecţii puer-perale, localizată de obicei la un grup de nervi. La membrul superior interesează nervul median şi cel cubital; la membrul inferior, sciaticul popliteu extern. Gravitatea ei este în raport cu cea a infecţiei puerperale (18). ^ segmentară periaxială, nevrită parenchimatoasă în care leziunile îmbracă un caracter segmentar (27). Nevrodermită (gr. neuron — nerv -j- derma = piele -f -ită). Neurodermită. Nevrodocită (Sicard). Proces inflamator la nivelul canalelor osteofibroase prin care trec trunchiurile nervoase, ceea ce face ca nervul să sufere o comprimare în interiorul canalului inextensibil (27). Nevroglie (gr. neuron = nerv glia = clei). Neuroglia. Nevrom (gr. neuron — nerv + -oma), sin. : Neurom. Tumoare a unui nerv (2). ~ amieli-nic, tumoare rară cu punct de plecare din fibre nervoase sinuoase, fără mielină, împletite între ele şi răspîndite în ţesutul conjunctiv; pot fi ramificaţii regenerative (nevroame de amputa-ţie) (2). ~ de amputaţie, nevromul care se dezvoltă la nivelul de secţiune a unui nerv într-o amputaţie (24). ~ mielinic, nevrom constituit din fibre sinuoase, cu mielină (2). ~ plexilorm (Ranke), viciu de dezvoltare a unor nervi dispuşi în zone restrînse (pleoapă, tîmple, gît, spate, piept), reprezentat printr-o reţea de nervi, relativ groşi, umflaţi pe alocuri şi care se anasto-mozează (2). Nevromatoză (nevrom + •oză). Nevroame multiple (2). Nevrotomie (gr. neuron = nerv + tome = tăiere). Neurotomie. Nevroză (gr. neuron = nerv + -oză). Afecţiune psihică cu cauză psihogenă, care apare în condiţii de suprasolicitare ca reacţie patologică, de obicei reversibilă şi care nu se însoţeşte de tulburări de conştiinţă, percepţie, gîndire şi, în general, de tulburări marcate ale personalităţii (35). ~ anxioasă, variantă a nevrozei obsesivofobice, al cărei tablou clinic se caracterizează prin stare de nelinişte şi anxietate difuză (35). ~ de asociaţie, denumire utilizată pentru nevrozele caracterizate prin reapariţia tulburărilor morbide iniţiale, ori de cîte ori o trăire aminteşte situaţia traumatizantă cauzatoare (35). ~ astenică, Neurastenie. ~ de aşteptare, nevroză caracterizată printr-o aşteptare anxioasă a unui insucces în îndeplinirea acţiunilor pe care şi le propune bolnavul. Concentrarea atenţiei asupra detaliilor îndeplinirii unei mişcări se însoţeşte de o tulburare şi mai gravă în îndeplinirea mişcării, apărînd deseori spasme, mişcări parazitare, mergînd pînă la imobilitate (35). ~ cardiacă, sin. : Astenie neurocirculatorie, complex de tulburări cardiace subiective (stenocardii, palpitaţii, sufocaţie), trecînd uneori pe primul plan al unei nevroze astenice (10). ~ de coordonare, afecţiune nervoasă de origine funcţională datorită suprasolicitării şi caracterizată prin tulburări de coordonare a anumitor mişcări musculare (de ex. crampa profesională) (9). ^ ideativă, nevroză caracterizată prin predominanţa ideilor obsedante (35). ~ ipohondrică, nevroză caracterizată prin fobia unor îmbolnăviri, de obicei grave (35). ~ isterică, sin.: Isterie, nevroză caracterizată printr-o complexitate variabilă de tulburări psihice motorii şi viscero-vegetative, care apar ca reacţii la anumiţi factori psihogeni sub formă de crize şi accidente capabile de a fi reproduse prin sugestie şi care pot dispărea sub influenţa persuaziunii (35). Nevroze mixte. Nevroze în Care pe fondul unei simptomatologii neurastenice şi obsesivofobice apar tulburări motorii sub forma ticurilor şi contracturilor tonicoclonice (35). ~ obsesivo-fobică, nevroză al cărei tablou clinic se caracte- NEVROZĂ DE ORGAN 260 NICOTINAMIDADENINDINUCLEOTID nzează prin obsesii, fobii, tendinţe şi acţiuni Nichel. Simbol Ni. Metal alb-cenuşiu, lucios, obsedante (35). ~ de organ (cardiacă, gastrică, relativ moale, rezistent, maleabil şi ductil, respiratorie etc.), termen utilizat pentru a cu număr atomic 28 şi greutate atomică 58,69. desemna tulburările somatice din nevroze, ex-^ Se găseşte în compoziţia chimică a ochiului primate în mod preponderent la nivelul unul organ (35). ~ respiratorie, stare patologică datorită modificării funcţiei ventilatorii din cauza tulburării centrilor respiratori subcorti-cali (alternanţă între hipo- şi hiperventilaţie), apărută în urma dereglării dinamicii nervoase superioare, asociată cu o componentă astenică care modifică dinamica toracică (limitarea ampliaţiilor toracice şi a mobilităţii diafrag-matice) şi cu tulburarea adaptării la efort (34). ~ sexuală, termen incorect utilizat pentru desemnarea tulburărilor funcţiilor sexuale din nevroze (35). ~ vegetativă, sin.: Simpatozâ, termen utilizat pentru denumirea tulburărilor vegetative din nevroze (35). Newmann, David, 1854 — 1924. Bujie sin. : Bujie electrolitică, bujie folosită pentru dilataţiile electrolitice (11). Newton, Isaac, 1642 — 1727. Binomul lui ^» binom de forma (x + a)n, care se dezvoltă după o formulă dată de Newton, folosind analiza combinatorie. Dacă x = a = 1, conform teoriei binomului, deducem (1 -f- l)n = n + . . , -f CJ = 2n Numerele C* , C®. . . (în general C%) se numesc coeficienţi binomiali. Formula lui Newton este folosită în teoria probabilităţilor şi statistica matematică (7). Inelele cercuri concentrice luminoase, alternînd cu altele întunecate, rezultate ca urmare a trecerii radiaţiei luminoase prin orificii mici, condiţie care favorizează fenomenul de interferenţă optică (5). Legea lui —, sin.: Legea gravitaţiei, forţa de atracţie F dintre două corpuri cu masele m1 şi m2 este proporţională cu produsul dintre cele două mase şi este invers proporţională cu patratul distantei r, dintre centrele celor două corpuri: F — f mi™* (5). r2 Metalul aliaj dentar uşor fuzibil compus din 2 părţi plumb, 3 părţi cositor şi 3 părţi bismut (39). Unitate unitate de măsură pentru forţă, în sistemul mks. Se defineşte ca forţa ce poate imprima unui corp cu masa de 1 kg o acceleraţie absolută de 1 m2/s2 (5). NI. Simbolul nichelului (5). Niaeinâ. Nicotinamidă. Nialamidfi. Hidrazină inhibitorie a mono-aminooxidazei, avînd acţiune antidepresivă (13). Nieetamidă, sin.: N, N-Dietilnicotinamidâ, Niketamidă. Analeptic respirator prin stimularea centrilor bulbari (13). (cristalin, umoarea vistroasă) la unele animale (bovidee); a fost identificat în jjirina umană normală (0,15 mg/litru) (5). ~ carbonil, Ni (CO)4, compus al nichelului, produs în procesele de obţinere a nichelului pur, metalizări etc. Are toxicitate mare, acţionînd ca iritant (edem pulmonar), toxic neurotrop şi carcinogen (cancer nazal, pulmonar) (9). Niclosamidă. Compus de. sinteză cu acţiune tenicidă puternică, interesînd toate cestodele care parazitează intestinul (14). Nieloux. Metoda macrometodă pentru dozarea alcoolului în sînge, bazată pe oxidarea la cald, cu bicromat de potasiu, a alcoolului, în mediu sulfuric şi virajul de culoare prin formarea sulfatului de sesquioxid de crom (23). Nicol. Dispozitiv pentru producerea şi analizarea luminii polarizate; este format din cristal de spat de Islanda, tăiat şi şlefuit convenabil pentru a elimina raza ordinară, iar raza extraordinară trece nedeviată prin prismă. Vibraţiile razelor emergente se produc în planul principal al nicolului. Se foloseşte atît ca polarizor, cît şi ca analizor (6). Nicola. Operaţia fixarea capului humeral după reducere cu ajutorul tendonului muşchiului lungul biceps în luxaţia-fractură a extremităţii superioare a humerusului (24). Nlcolas-Favre (Nicolas, Joseph ; Favre, Mau-rice). Boala Limfogranulomatoza inghinală subacută. Perireetită complicaţie a limfo-granulomatozei inghinale subacute care se caracterizează anatomopatologic printr-un infiltrat inflamator limfoplasmocitar cu caracter disecant şi reacţie sclerogenă puternică (rectită stenozantă) (2). Nicolau, Ştefan S., 1896 — 1967. Coloraţia metodă de coloraţie a corpusculilor elementari inframicrobieni pe frotiuri, folosind albastrul de isamină fenicată (22). Nicolau-Kopciowska (Nicolau, Ştefan S., 1896—1967; Kopciowska). Coloraţia metodă adecvată pentru colorarea corpusculilor elementari inframicrobieni pe secţiuni de organe. Foloseşte albastrul de metil oxalatat şi fucsină acidă oxalatată (22). Nicotiana tabacum. Plantă erbacee din familia Solanaceae, originară din America de Sud, actualmente cultivată în lumea întreagă. Frunzele conţin nicotină, alcaloid toxic nicotinic; se folosesc pentru prepararea tutunului (14). Nieotinaxnidadenlndinueleotid. Difosfopiridin-nucleotid. NICOTINAMIDĂ 261 N. I. H. Nicotinamidadenindinucleotidfosfat. Trifosfo-piridinnucleotid. Nicotinamidă, sin. : Factor PP, Niacinâ, Vitamină antipelagroasă, Vitamină PP. Amida acidului nicotinic, G5H4N.CONH2. Face parte din grupa vitaminelor B şi are acţiune antipelagroasă. Se găseşte în ficat, carnea de peşte, drojdia de bere, gulii, sfeclă roşie. Nicotinamida ia parte activă la procesele de metabolism al nucleotidelor piridinice şi are legătură directă cu metabolismul triptofanului, din care este sintetizată prin intermediul kinureninei, ca metabolit intermediar. Necesarul zilnic de nicotinamidă (prin aport alimentar) este de 10—20 mg pentru bărbaţi şi de 9 — 15 mg pentru femei (5). Nieotinamidmononucleotid, sin. : Nicotinami-dribozid. Nucleotid piridinic care deţine rol important în metabolismul nucleotidelor piridinice (DPN, TPN) şi al nicotinamidei (5). Nicotinamldribozid. Nicotinamidmononucleo-tid. Nicotină. Alcaloid toxic cu nucleu piridinic, extras din Nicotiana tabacum; stimulează, apoi paralizează ganglionii vegetativi, musculatura striată şi unele formaţiuni din sistemul nervos central; acţionează electiv asupra receptorilor colinergici nicotinici; este folosit în medicina experimentală şi ca insecticid (14). Nieotiniee. Grupă de substanţe care, ca şi nicotină, acţionează electiv la nivelul neuronilor din ganglionii vegetativi, asupra receptorilor colinergici specifici; de asemenea acţionează asupra receptorilor colinergici de la placa terminală motorie şi din sistemul nervos central; provoacă iniţial stimularea, apoi (dacă doza este mare) paralizia ganglionilor vegetativi şi a celorlalte formaţiuni interesate (14). Nieotinolitic. Substanţă capabilă să împiedice unele efecte ale nicotinei, datorită blocării receptorilor colinergici acţionaţi specific de aceasta. Nicotinoliticele periferice, de felul gan-glioplegicelor sau curarizantelor, blochează receptorii colinergici nicotinici de la nivelul ganglionilor vegetativi şi al plăcii terminale motorii ; ele împiedică acţiunea excitoganglionară a nicotinei, respectiv acţiunea sa de stimulare a musculaturii striate. Nicotinoliticele centrale blochează receptorii colinergici nicotinici din sistemul nervos central, împiedicînd tremorul, rigiditatea şi convulsiile provocate de dozele mari de nicotină la unele animale de laborator. Nicotinoliticele centrale pot avea terapeutic proprietăţi antipai kinsoniene, reducînd rigiditatea, hipokinezia şi tremorul din parkinso-nism (14). Nletalgie (gr. nyx = noapte 4- algos — durere). Durere care apare în timpul somnului (4). ~ parestezică, nictalgie localizată în membrele superioare (4). Nictalopie (gr. nyx = noapte -f alaos — obscur + ops = ochi). Cecitate nocturnă. Nictatio spastica (lat. = clipire spastică), Blefarospams clonic (27). Nictofobie (gr. nyx — noapte + phobos = = frică). Teama de întuneric în general şi de întunericul nocturn în special (35). Nicturie (gr. nyx = noapte + ouron = = urină). Condiţie în care ritmul nictemeral de eliminare a urinii este inversat, volumul urinii nocturne reprezentînd mai mult de jumătate din volumul total eliminat în decurs de 24 ore (normal, 1/4) (25). Nidaţie (lat. nidus = cuib). Fixare a oului fecundat în mucoasa uterină, care suferă modificări anatomice şi fiziologice. Fenomenul se petrece în a 21-a zi a ciclului în care s-a produs fecundaţia (18). Nidus (lat. = cuib). Aspectul radiologie al nucleului foarte vascularizat al osteomului osteoid. Apare în corticala unui os lung, sub forma unei zone mai clare, de mărimea unui bob de mazăre, rotundă sau ovalară, înconjurată de un strat de os condensat (24). Niellsen. Bronhia sin. : Bronhia apicală inferioară, Bronhia dorsală medie, Prima bronhie dorsală inferioară, bronhie segmentară de gradul al III-lea, care se detaşează de pe faţa posterioară a bronhiei primitive la 5 cm de pintenul traheal (la acelaşi nivel cu bronhia lobului mijlociu). Are un traiect antero-posterior foarte scurt (0,5 cm), după care se divide într-un trunchi intern cu o ramură apicală şi una posterioară şi într-un trunchi extern (34)» Niemann-Piek (Niemann, Albert, 1880— -1921; Pick, Ludwig, 1868-1935). Boala sin.: Histiocitoză lipoidică, reticuloză dismeta-bolică apărînd în copilărie şi caracterizată prin supraîncărcare cu fosfolipide (sfingomielină şi lecitină) a celulelor sistemului reticulohistio-citar, mai ales din splină, ficat şi creier, rea-lizînd celulele Niemann-Pick. Clinic se manifestă prin hepato- şi splenomegalie, anemie, leuco-citoză, oprire în dezvoltarea psihică, tegumente emaciate (19). Celula —, celulă reticulară te-zaurizantă care conţine sfingomielină şi lecitină, fiind caracteristică bolii cu acelaşi nume; are diametrul de 20—40 ja, nucleul uşor excentric, mic şi citoplasma vacuolată, spongioasă (19). Nifoblepsie (gr. nipha = zăpadă -f ablepsia — oribire). Orbire provocată de strălucirea zăpezii (35). N.I.H. (National Institutes of Health). Metoda metodă specială de recoltare, per-miţînd diagnosticul oxiuriazei prin identificarea ouălor depuse de femelă în regiunea anală^ NIKETAMIDA 262 NISTAGMUS LARINGOVELOPALATIN Constă din introducerea în orificiul anal a unei baghete de sticlă prevăzută cu o bandă de celofan. Metoda a fost modificată de prof. Nit-zulescu, prin înlocuirea celofanului cu o peliculjL formată după înmuierea vîrfului baghetei într-o soluţie de colodiu (31). Niketamidă. Nicetamidă. Nikitin, A. A. Operaţia tenoplastie de tendon ahilian cu ajutorul jumătăţii externe a părţii superioare a acestuia, răsfrîntă în jos (24). Nikolaev, M. P., 1893 — 1949. Metoda tratament de reanimare intrauterină instituit în cursul travaliului pentru a preveni hipoxia fetală. Se administrează soluţie glucozată izo-tonică, pentazol şi inhalaţii ritmice de oxigen, la care se adaugă uneori vitamină C şi ben-zedrină (18). Procedeul procedeu de prevenire a crizei tiroidiene postoperatorii prin irigaţie cvasipermanentă peroperatorie cu novocaină (11). Nikolsky, Piotr Vasilievici. Semnul provocarea de bule în mod artificial, prin aplicarea unui traumatism (frecare, lovire) la bolnavi prezentînd fenomenul de epidermoliză (pem-figus, epidermoliză buloasă ) (12). Nimfomanie (gr. nympha = labie mică vul-vară + mania = nebunie, furie), sin.: Andro-manie, Estromanie, Furie uterină, Metromanie, Uteromanie. Stare de hiperexcitaţie sexuală, asociată cu excitaţie psihică, survenind la femei hipersexuale, posibil datorită unor tulburări hormonale (23). Nimfotomie (gr. nympha = labie mică vul-vară + tome = tăiere). Incizarea labiei mici vulvare (18). Ninhidrină, sin. : Hidrat de tricetohidrinden. Reactiv folosit pentru punerea în evidenţă înţr-un produs biologic a aminoacizilor, cu care dezvoltă o culoare albastră-violacee; este utilizat cu revelator în analiza cromato-grafică pe hîrtie a aminoacizilor (5). Nisină. Substanţă antibiotică, obţinută din culturi de streptococi lactici, activă faţă de bacterii grampozitive, inclusiv Mycobacterium tuberculosis (3). Nisip* Rocă detritică sedimentară, rezultată din fărîmiţarea cuarţului, feldspaţilor, micelor etc. Se diferenţiază nisipuri: argiloase, cuar-ţoase, dolomitice etc.; de dune, de fluvii, de mări, zburătoare etc.; albe, gălbui, roşii, cenuşii etc. Nisipul este folosit ca material de construcţie, în industria sticlei, în ceramică, în turnătorie, ca abraziv etc. (5). ^ auditiv, Statoconia. ~ cerebral, sin.: Aceruulus cerebri, Corpora arenacea, corpi psammomici deseori încărcaţi cu săruri calcare, localizaţi de cele mai multe ori în corpul pineal şi în vecinătatea Iui (1). ~ hidatic, material fin şi grăunţos din lichidul hidatic, format din vezicule proligere şi scolecşi liberi (31). Nissen, R. Procedeul 1. Procedeu de corecţie a malpoziţiei cardiotuberozitare în hernia diafragmatică axială, prin fixarea feţei anterioare a stomacului lg birausţîngă a plăgii de celiotomie paramediană supraombilicală stîngă (11). 2. Procedeu de corecţie a refluxului gastroesofagian, prin înfăşurarea esofagului abdominal într-un manşon format din marea tuberozitate gastrică (11). Nisel, Franz, 1860—1919. Corpii sin.: Corpii tigroizi, granule mici proteice care se colorează cu substanţe bazice şi formează substanţa reticulului citoplasmic al unei celule nervoase (1). Nistagmograf (gr. nystagmos = oscilaţie + graphein = a scrie). Aparat pentru înregistrarea mişcărilor nistagmice (28). Nistagmus (gr. nystagmos == oscilaţie). Mişcări involuntare ale globilor oculari sub formă de oscilaţii (secuse) ritmice, orizontale, verticale sau giratorii (în sens orar sau antiorar) (27). ~ ex ambliopia, nistagmus care atinge ambliopii din naştere (28). ~ ex anopsia, nistagmus care atinge orbii din naştere (28), ~ caloric, nistagmus provocat de excitaţia termică a labirintului (28). ~ ciştigat, sin.: Nistagmus do-btndit, Nistagmus simptomatic, nistagmus datorit unor leziuni ale aparatului vestibular periferic, ale nervului vestibular sau ale căilor vestibulare centrale. La oscilaţiile ritmice ale globilor oculari se distinge o secusă lentă (tonică) de origine vestibulară şi alta rapidă (clonică) de revenire la poziţia iniţială. Direcţia nistag-musului se apreciază după secusa rapidă care este mai evidentă (27). ~ congenital, nistagmus care există de la naştere. Se observă şi la privirea din faţă, are secusele egale şi nu este însoţit de tulburări subiective (ameţeală, greaţă) (27). ~ disociat, nistagmus predominant sau exclusiv la un singur ochi. Poate fi datorit leziunii izolate a unui nerv oculomotor sau nnei leziuni a căilor vestibulare centrale (bandeleta longitudinală posterioară) (27). ^ dobîndit, Nistagmus cîştigat. ~ de fixare, nistagmus epuizabil, reprezentat prin cîteva secuse nistagmice la privirea externă de lateralitate. Nu are semnificaţie patologică (27). — laringo-velopalatin, sin.: Mioclonie laringovelopalatină, denumire improprie dată miocloniilor laringo-velopalatine. Este caracterizat prin mioclonii sincrone ale vălului palatului, faringelui şi laringelui. Originea acestui sindrom o constituie o degenerescenţă hipertrofică a celulelor olivei bulbare consecutivă leziunilor fasciculului central al calotei sau nucleului dinţat al cerebelulu NISTAGMUS LATERAL 263 NITRO — (27). ~ lateral, mişcări nistagmice ale globilor oculari în sens orizontal (28). ~ minerilor, nevroză profesională cu tulburări funcţionale ale centrilor nervoşi ai musculaturii oculare, datorită în special iluminatului insuficient din mine şi traumatismului psihic realizat în condiţiile de muncă din subteran. ~ ondulatoriu, nistagmus cu mişcări pendulare ale globilor oculari (28). ~ optokinetic, nistagmus care apare la deplasarea rapidă a obiectelor din faţa privirii (27). ~ oscilator, nistagmus cu mişcări pendulare ale globilor oculari (28). ~ paralitic, nistagmus care apare în cazuri de paralizii ale nervilor oculomotori, în momentul cînd bolnavul încearcă să ducă globii oculari în direcţia muşchiului paralizat. Are un caracter disociat, apărînd de partea muşchiului paralizat (27). ~ pendular, nistagmus cu mişcări în două faze de durată şi amplitudine egală (28). ~ de poziţie, nistagmus care apare numai în unele poziţii ale capului sau corpului; se însoţeşte de ameţeală (28). ^ provocat, nistagmus determinat prin intermediul unor probe instrumentare : calorică, voltaică, rotatorie (27). ~ re-tractor, sindrom congenital sau cîştigat constînd din adducţia şi retracţia globilor oculari la încercările voluntare de ridicare a acestora. Dacă efortul de ridicare este menţinut, retracţia globilor oculari devine sacadată, nistag-niică. Adesea se asociază şi o retracţie a pleoapei superioare. Nistagmusul retractor poate fi declanşat şi de ridicarea automaticoreflexă a globilor oculari ce se produce la ridicarea ochilor. Are semnificaţia unei leziuni a trunchiului cerebral în vecinătatea tuberculilor cvadrigemeni (27). ~ revelat, nistagmus care apare numai în cursul deplasării ochilor ce urmăresc un obiect (27). ^ rotator, mişcare nistagmică a globilor oculari în jurul axului de fixaţie (28). ~ simptomatic, Nistagmus cîştigat. ^ spontan, nistagmus produs prin leziuni labirintice ale nervului sau centrului vestibular (28). ~ vertical, mişcări nistagmice ale globilor oculari în axul vertical (28). ~ vestibular, nistagmus produs printr-o leziune vesti-bulară (28). Nistatină. Antibiotic izolat din mediile de cultură de Streptomyces noursei şi Streptomyces aureus; are acţiune antifungică asupra ciupercilor levuriforme, în special din genul Candida (13). Nişă (fr. niche). 1. Imagine radiologică a unui ulcer gastroduodenal şi a anumitor forme de cancer gastric, rezultînd din umplerea cu substanţă baritată a cavităţii patologice. Se evidenţiază fie ca o proeminenţă depăşind conturul organului, fie ca o pată persistentă după evacuare, rotundă, înconjurată de o zonă circulară mai clară, ca o cocardă (32). 2. Instalaţie de izolare (32). 3. Mic spaţiu sub formă de intrînd (32). ~ de aspirare, instalaţie specială pentru lucru cu substanţe care dezvoltă, lai temperatura obişnuită sau prin încălzire, vapori sau gaze toxice (9). ~ încastrată, nişă situată în masa tumorală a unui cancer gastric. Ea apare în interiorul conturului stomacului ba-ritat, în plin semiton radiologie (36). ~ mas-ticatorie, şanţul situat deasupra punctului de contact interdentar, format din planurile declive ale suprafeţelor masticatorii ale cuspizilor dinţilor învecinaţi (38). Nişe subecuatoriale. Depresiunile cu direcţie ocluzocervicală, create în ceara sub ecuatorială aplicată pe model, destinate a fi ocupate de antebraiţele elastice ale croşetelor. întinderea lor este în funcţie de adîncimea zonelor respective (39). Vezi si : Haudek. Nitavirusuri. Grup cuprinzînd virusuri de tip ADN sensibile la eter şi a căror multiplicare are loc în nucleu cu formare de incluziuni; grupează virusurile herpetic, citomegalic, virozei aviare şi celule neclasate (22). Niton. Radon Nitrat, sin. : Azotat. Sare sau ester al acidului azotic cu metale sau radicali organici (5). ~ de argint, compus azotat de argint, cu proprietăţi antiseptice şi astringente în soluţii diluate şi proprietăţi caustice în soluţii concentrate sau sub formă de creioane. în stomatologie este folosit ca accelerator de priză a gipsului şi pentru cauterizarea coletelor dentare sensibile (13; 39). Nitratreductază. Enzimă care catalizează transformarea nitraţilor în nitriţi. Coenzima sa este difosfopiridinnucleotidul redus (DPNH) (5). Nitriîicatori. Floră nitrificatorie. Nitrili. Cianuri organice. Iritanţi şi toxice metabolice (9). Nitrit. Grupă de substanţe care cuprinde săruri şi eteri ai acizilor nitric şi nitros, avînd acţiune vasodilatatorie mai ales la nivelul coronarelor, cu efecte antianginoase consecutive; în doze mari, nitriţii au acţiune toxică asupra sistemului nervos central şi acţiune methemo-globinizantă (14). ~ de amil, compus amilic al acidului azotos. Are efect vasodilatator coronarian cu durată scurtă de acţiune; relaxează spasmul musculaturii bronhiale, biliare, intestinale şi uterine; se administrează prin inhalaţie (13).de sodiu, sarea de sodiu a acidului azotos, cu efect vasodilatator, mai ales coronarian şi bronhodilatator (mai puţin activ) (13). Nitro-. 1. Grupare mono valenţă (—N02)> prezentă în molecula nitroderivaţilor (32). 2. Element de compunere indicînd prezenţa grupării nitro- într-o moleculă (32). NITROBACTER NOD Nitrobacter. Vezi Floră nitrificatorie. Nitrobenzen. Nitroderivat al benzenului, folosit ca materie primă la sinteza unor coloranţi şi ca dizolvant în industria chimică. In^ halarea de vapori este toxică pentru om, putînd duce la formarea de methemoglobină (9). Nitroderivaţi. Compuşi organici conţinînd una sau mai multe grupări nitro-, folosiţi în industria organică de sinteză şi ca dizolvanţi. Pot acţiona ca toxici neurotropi şi methemo-globinizanţi (9). Nitrofenoli. Compuşi azotaţi, rezultaţi din nitratarea directă a fenolilor. Tratarea menajată duce la formarea de mononitrofenoli, cea prelungită la dinitrofenoli, iar cea puternică la 2, 4, 6-trinitrofenol (sau acidul picric). Deoarece culoarea nitrofenolilor variază cu pH-ul mediului, aceste substanţe (în special paranitro-fenolul şi 2,4-dinitrofenolul) sînt folosiţi ca Indicatori ai gradului de aciditate a mediilor biologice (5). Nitrofural. Nitrofurazonă. Nitrofuran. Nucleu organic cuprinzînd hete-rociclul furan (care prezintă 4 atomi de carbon şi unul de oxigen) şi gruparea nitro (—NOa); intră în constituţia unor medicamente cu acţiune antiseptică locală, urinară sau digestivă (14). Nitrofurantoină. Derivat de nitrofuran cu acţiune bacteriostatică şi bactericidă; este folosit în infecţiile tractului urinar şi ale prostatei (13). Nitrofurazonă, sin. : Nitrofural. Derivat de nitrofuran, bacteriostatic şi bactericid puternic faţă de mulţi germeni grampozitivi şi gram-negativi; este folosit mai ales în aplicaţii locale, fiind toxic pe cale generală (13). Nitrogen. Azot. Nitroglicerină. Lichid uleios, incolor, vasodilatator coronarian puternic, cu acţiune rapidă şi de scurtă durată, întrebuinţat în accesele de angină pectorală; are şi acţiune relaxantă asupra tractului gastrointestinal şi urinar, în doze mari (peste 1 g) este un toxic neurotrop şi methemoglobinizant (13). Nitroprotelne. Derivaţi nitroşi ai proteinelor, obţinuţi sub acţiunea menajată a acidului azotic. Nitroproteinele sînt folosite în studiile imunologice (5). Nltrosomonas. Vezi Floră nitrificatorie. Nivel (fr. niveau). 1. înălţimea unui punct, a unei linii sau a unei suprafeţe în raport cu o anumită suprafaţă luată ca referinţă (32). 2. Stadiu, grad sau treaptă a unei calităţi (32). flebostatie, plan orizontal care trece la jumătatea distanţei dintre baza apendicelui xifoid şi masa pe care culcăm bolnavul, cores-punzînd nivelului atriului drept, cu presiune venoasă nulă (nivel de referinţă în determi- narea presiunii venoase) (16). ~ de intensitate auditivă, sin. : Intensitate efectivă a sunetului, valoarea fiziologică a percepţiei sunetului, ţinînd seama de diferenţa de sensibilitate a urechii interne faţă de suneţele cu frecvenţe diferite (9). ~ de sorbţiune al* jirotoplasmei, termen care reprezintă mărimea' solubilităţii, a adsorbţiei şi a capacităţii de legare chimică a protoplasmei în raport cu o substanţă oarecare. Cu cît nivelul sorbţiunii unei celule, pentru o anumită stare funcţională, este mai’ mare faţă de o anumită substanţă, cu atît această substanţă va pătrunde în măsură mai mare în celulă (6). No. 1. Simbolul nobeliului (5). 2. Abreviere pentru numero (13). Nobeliu. Simbol No. Element transuranic, cu număr atomic 102. Se obţine în ciclotron, prin bombardarea curiului cu ioni pozitivi de carbon sau oxigen. Are un timp de înjumătă-ţire foarte scurt, de cîteva secunde (5). Noble, Charles, P., 1863-1935. Operaţia sin.: Enteroptichie, efectuarea unui proces aderenţial dirijat al anselor intestinale, prin sutura buclelor, în scopul prevenirii unei ocluzii (11). Semnul în sarcinile trecute de 10 săptămîni, se percepe, prin tactul vaginal, corpul uterin globulos, umplînd parţial fundurile de sac ale vaginului (18). Nocardia. Gen de ciuperci din familia Acti-nomycetaceae, clasa Schizomycetes. Corespunde grupului Minores după clasificaţia lui Fourler-ton. Specia tip este Nocardia asteroides (izolată din micetome). Alte specii parazite patogene : N. brasiliensis, N. brumpti, N. kerato-lytica, N. indica, N. londinensis, N. madurae, N. minutissima (sin.: Microsporum minutissi-mum, agentul eritrasmei), N. pelletieri, N. tenuis (provoacă tricomicoze) etc. (12). Nocardiază, sin.: Nocardozâ, Oosporozâ. Micoză datorită unei ciuperci din genul Nocardia (12). Nocardoză. Nocardiază. Noci- (lat. nocere = a vătăma). Element de compunere care introduce în termeni sensul de lezare (32). Nocieeptiv (noci- -f lat. capere — a primi). Capabil să capteze influenţe dăunătoare asupra organismului (15). Noctambulism (lat. nox — noapte -f ambu-lare = a merge). Somnambulism, Nod (lat. = nodus). Nodus. Noduri adevărate ale cordonului ombilical. Noduri simple sau multiple ale cordonului, a căror formare este favorizată de lungimea exagerată a cordonului sau de existenţa unui hidramnios; se pot produce şi în timpul travaliului, cînd fătul se degajează printr-o circulară de cordon. Pot provoca NOD CARDIAC 265 NODY LYMPHATICI BUCCALES moartea fătului (18). ^ cardiac, grup de celule diferenţiate, avînd proprietatea de a elabora spontan stimuli şi a întreţine astfel automatismul cardiac (de ex. nodul Keith-Flack, nodul Aschoff-Tawara etc.) (15). ~ chirurgical, nod în care unul din capetele firului este trecut de două ori în jurul celuilalt capăt (11). Noduri false ale cordonului ombilical. îngroşări localizate ale cordonului, provocate de o neregula-ritate în traiectul vaselor ombilicale, care în unul sau mai multe puncte formează o ansă sau circumvoluţii vasculare (18). Vezi şiAschoff-Tawara, Bianchi, Keith-Flack. Nodal (lat. nodus — nod). Care are origine în nodul atrioventricular al inimii (15). Nodozităţi (lat. nodositas). Denumire generică dată induraţiilor circumscrise hipodermice sau dermohipodermice, de dimensiuni mai mari decît un nodul (de ex. nodozităţi juxtaarticulare leproase, reumatismale etc.) (12). ~ framboesi-forme, Nodozităţi juxtaarticulare. ~ juxtaarticulare, sin. : Gomă fibroasă, Morbus noduli-formis, Nodozităţi framboesiforme, Xantom tropical, nodozităţi subcutanate multiple, indo-lore, rotunde sau lobulate, dure, de mărime între o alună şi un ou de găină, localizate în vecinătatea articulaţiilor şi crestelor osoase. Se întîlnesc la bolnavii cu sifilis şi mai ales cu pian (12). Vezi şi: Bouchard. Nodul (lat. nodulus = nod mic), sin. : No-dulus. 1. Leziune granulomatoasă adeseori rotundă şi de obicei indurată a unui viscer (plă-mîn, inimă), a pielii, a ţesuturilor subcutanate sau osteoarticulare (10). 2. Termen descriptiv radiologie pentru opacităţile pulmonare, expresie a leziunilor nodulare ale plămînilor (10). ~ cerebelului, Nodulus cerebelli. ~ cintă-reţilor, Nodul vocal. ~ cutanat, induraţie circumscrisă, hipodermică sau dermohipodermică, de mărimea unei alune (în medie). Se întîlneşte în dermatoze variate, ca: eritem nodos, eritem indurat Bazin, hipodermite de gambă etc. (12). ~ exantematic, Nodului Popov, vezi Popov. ^ gutos, Tofus gutos. Nodulii mulgătorilor, sin. : Granulomul mulgătorilor, Panari-ţiul mulgătorilor, Paravaccina, Tubercula mul-gentium. Boală profesională caracterizată prin noduli roşieticei-violacei, situaţi la degete sau mînă, produşi de inocularea unui virus din grupul pox (variolă-vaccină) (12). ~ primitiv, Nodului Hensen, vezi Hensen. ~ rabic, proliferare a celulelor gliale în zonele cu rarefiere a ţesutului nervos, întîlnită în turbare (2). ~ sinuzal, Nodus sinuatrialis. ~ tific, Granulom tific. ~ vocal, sin.: Nodului cîntăreţilor, tumoare benignă de dimensiuni mici, aşezată simetric şi proeminînd pe marginea internă a corzilor vocale, la unirea treimii lor anterioare cu cea medie; este observată de obicei la profesioniştii vocali (30). Vezi şi: Abrikosov, Arantius, Aschoff, Aschoff-Puhl, Babeş, Bianchi, Birch-Hischfeld, Bracht-Wăchter, Haygarth, Heberden, Hensen, Meynet, Morgagni, Popov, Schmorl, Simon, Van Gehuchten. Nodulus (lat. = nod mic). Nodul. ^ cerebelli, sin. : Nodului cerebelului, mic lobul pe subdiviziunea anterioară a vermisuîui inferior al cerebelului (1). Noduli thymici accessorii. Denumire pentru grupurile de ţesut timic accesor situate în regiunea cervicomediasti-nală (1). Noduli valvularum semilunarium. Mici tuberculi situaţi cîte unul pe mijlocul marginii libere a fiecărei valvule semilunare aparţinînd orificiilor : aortic (n. valvularum semilunarium aortae, sin. : Nodulii Bianchi, Nodulii Arantius) sau pulmonar (n. valvularum semilunarium trunci pulmonaris, sin. : Nodulii Morgagni) (1). Nodus (lat. = nod), sin.: Nod. 1. Loc de legătură (1). 2. Aglomerare locală (1). ~ atrio-ventricularis, sin. : Nodul Aschoff-Tawara, masă redusă de fibre miocardice embrionare din sistemul cardionector, situată în corpul fibros central al inimii, la joncţiunea atrioventriculară (1). ~ lymphaticus, sin. : Ganglion limfatic, Lymphoglandula, Lymphonodus, masă de ţesut limfatic în lungime de 1 — 25 mm, adesea de forma unui bob de fasole, intercalată în lungul vaselor limfatice, mai mult sau mai puţin bine încapsulată într-o capsulă de ţesut conjunctiv. Conţine trabecule în nodulii corticali şi cordoane medulare in centru, care formează limfocite; şi sinusurile limfatice din ganglion se filtrează limfa, permiţînd activitatea fagocitară a celulelor reticulare şi a macrofagelor (1). Nodi lym» phatici axillares. Ganglioni limfatici situaţi în axilă şi subîmpărţiţi în mai multe grupuri topografice denumite după poziţia lor: apicales (vîrful axilei), centrales (centrul axilei), laterales, pectorales, subscapulares. întreaga grupă primeşte limfa membrului superior, umărului, peretelui toracic şi din regiunea abdominală supraombilicală şi trimite vase mai departe la canalul toracic (stînga) sau canalul limfatic drept (1). Nodi lymphatici bronchopulmonales. Ganglioni limfatici care primesc limfa plămî-nului, sînt legaţi cu subgrupele tracheobron-chiales inferiores şi tracheobronchiales superiores şi sînt situaţi sub bifurcaţia traheei, pînă aproape de hilul pulmonar (1). Nodi lymphatici buccales» Ganglioni limfatici situaţi pe rafeul buccinato-faringian şi pe traiectul arterei maxilare interne ; primesc aferenţe de la musculatura mas-ticatorie, formaţiunile foselor temporală, infra-temporală, pteriogopalatină, de la orbită, fosele NOD1 LYMPHATICI CERVICALES 266 NODI LYMPHATICI PULMQNARES nazale, vălul palatului, faringe; trimit eferenţe la ganglionii cervicali profunzi (1). Nodi lymphatici cervicales profundi. Ganglioni limfatici situaţi de-a lungul mănunchiului vasculonervoa, al gîtului, mai ales în jurul venei jugulare interne (1). Nodi lymphatici cervicales super-ficiales. Grup de 4 — 6 ganglioni situaţi pe marginea posterioară a muşchiului sternocleido-mastoidian în jurul venei jugulare externe; primeşte aferenţe de la lobul urechii şi regiunea parotidiană, eferenţele mergînd la ganglionii cervicali profunzi (1). Nodi lymphatici coeliaci. Grup de 15—20 ganglioni situaţi pre- şi latero-aortic în regiunea celiacă, retropancreatico-duodenal (1). Nodi lymphatici colici dextri. Grup ganglionar limfatic situat de-a lungul vaselor colice drepte (1). Nodi lymphatici colici medii. Grup ganglionar limfatic situat de-a lungul vaselor colice medii (1). Nodi lymphatici colici sinistri. Grup ganglionar limfatic situat de-a lungul vaselor colice stîngi (1). Nodi lymphatici cubitales. Grup format din cîţiva ganglioni superficiali situaţi de-a lungul venei bazilice deasupra epicondilului medial şi din cîţiva ganglioni profunzi subfasciali; primeşte aferenţe de la partea ulnară a miinii şi antebraţului şi trimite eferenţe către ganglionii axi-lari(l). Nodi lymphatici epigastrici. Grup gan-glioiiar situat de-a lungul vaselor epigastrice inferioare şi care primeşte limfa din porţiunea subombilicală a peretelui abdominal (1). Nodi lymphatici gastrici dextri. Grup ganglionar limfatic situat în lungul arterei gastrice drepte (1). Nodi lymphatici gastrici sinistri. Grup ganglionar situat pe curbura mică a stomacului, în jurul arterei gastrice stîngi (1). Nodi lymphatici hepatici. Grup ganglionar limfatic dispersat din hilul hepatic de-a lungul venei porte pînă în ligamentul hepatoduodenal (1). Nodi lymphatici ileocolici. Grup ganglionar limfatic situat de-a lungul vaselor ileocolice; primesc limfa ileonului terminal, cecului şi apendicelui (1). Nodi lymphatici iiiaci. Grup ganglionar limfatic format din 5 — 7 ganglioni situaţi de-a lungul venei iliace comune; primeşte aferenţe de la celelalte grupuri ganglionare iliace şi de la viscerele pelviene şi trimite eferenţe spre ganglionii lombari (1). Nodi lymphatici iliaci interni, sin.: Ganglioni limfatici hipogastrici. Grup ganglionar limfatic situat în contact cu vena iliacă internă şi care primeşte aferenţe de la viscerele bazinului, trimiţînd eferenţe la grupul iliac (1). Nodi lymphatici inguinales profondi. Grup ganglionar limfatic situat sub fascia cribriformis în trigonul femural; primeşte eferenţe din grupul superficial şi din părţile profunde ale membrului inferior (1). Nodi lymphatici inguinales superficiales. Grup ganglionar limfatic situat subcutanat în trigonul femural; primeşte aferenţe de la membrul inferior, fesă, perineu, peretele abdominal sub-ombilical (1). Nodi lymphatici jugulodigastriei. Unul sau mai mulţi ganglioni limfatici situaţi aproape de locul de vărsare a trunchiului venos tirolinguofacial sau pe vena jugulară internă, în dreptul cornului mare al osului hioid (1). ~ lymphaticus juguloomohyoideus, ganglion situat pe vena jugulară internă, imediat dea* supra tendonului muşchiului omohioidian; primeşte aferenţe de la limbă (1). Nodi lymphatici linguales. Subgrupă a ganglionilor cervicali profunzi (1). Nodi lymphatici lumbales. Grup ganglionar situat paraaortic şi paracav în regiunea lombară (rareori pre- sau retroaortic) (1). Nodi lymphatici mediastinales anteriores. Ganglioni limfatici situaţi în special pe traiectul venei cave superioare; primesc ca aferenţe vasele limfatice ale grupurilor paraster-nale, traheale, de la inimă, timus şi vasele mari (1). Nodi lymphatici mediastinales posteriores. Grup ganglionar limfatic aşezat de-a lungul aortei toracice şi esofagului (1). Nodi lymphatici mesenterici. Grup ganglionar foarte numeros (pînă la 150—200), situat în mezenter, de-a lungul ramurilor vaselor mezenterice superioare (1). Nodi lymphatici mesenterici inferiores. Grup ganglionar limfatic în contact cu trunchiurile principale ale vaselor mezenterice inferioare (1). Nodi lymphatici occipitales. Grup de 2—3 ganglioni situaţi pe inserţia muşchilor trapez şi splenius, sub linia curbă occipitală inferioară; primesc aferenţe de la regiunea occipitală şi trimit vase la ganglionii cervicali superiori (1). Nodi lymphatici pancrea-ticolienales. Grup ganglionar limfatic situat de-a lungul arterei splenice (1). Nodi lymphatici parasternales. Grup ganglionar situat de-a lungul vaselor toracice (mamare) interne (1). Nodi lymphatici parotidei. Ganglioni limfatici situaţi în loja parotidiană; unii se găsesc imediat sub fascie (superficiales) şi primesc limfa din regiunile temporală, parietală şi frontală; alţii din profunzimea lojii parotidiene (pro-fundi) primesc vase limfatice de la urechea mijlocie, vălul palatin, limbă, fosele nazale (1). Nodi lymphatici pectorales. Grup ganglionar limfatic axilar situat în contact cu zonele pos-tero-laterale ale muşchilor pectorali (1). Nodi lymphatici poplitei. Grup de 4—8 ganglioni aşezaţi în contact cu vasele poplitee, superficial sau profund; primesc aferenţe din regiunile subiacente ale membrului inferior şi trimit eferenţe la ganglionii inghinali profunzi (1). Nodi lymphatici pulmonares. Ganglioni limfatici situaţi în interiorul parenchimului pulmonar, aproape de hil; drenează unele zone ale plămînului şi se continuă cu ganglionii tra- NODI LYMPHATICI PYLORICI 267 NOR DE PRAF heobronşici (1). Nodi lymphatici pylorici. Grup ganglionar situat pe capul pancreasului în contact cu pilonii şi cu bifurcaţia arterei gastro-duodenale; primesc aferenţe din regiunea pilo-rului, partea superioară a duodenului şi din ganglionii gastroepiploici drepţi (1). Nodi lymp-hatici retroauriculares, sin. : Grup ganglionar mastoidian. Ganglioni limfatici situaţi înapoia pavilionului urechii, pe inserţia muşchiului sternocleidomastoidian; primesc vase de la regiunea parietală şi faţa externă a pavilionului şi trimit eferenţe la ganglionii parotidieni şi cervicali (1). Nodi lymphatici retropharyngei. Grup ganglionar situat în spaţiul retrofaringian, mai bogat la copii; primeşte vase de la urechea medie şi tuba auditivă (1). Nodi lymphatici sacrales. Grup ganglionar limfatic situat pe faţa pelviană a sacrului, retro-laterorectal, în contact cu vasele sacrale mijlocii şi rectale superioare (1). Nodi lymphatici submandibulares. Grup de 6 — 12 ganglioni limfatici situaţi în interiorul lojii glandei submandibulare, de-a lungul marginii inferioare a mandibulei; primesc aferenţe de la faţă, buze, nas, limbă şi dinţi şi trimit eferenţe către grupul jugular (1). Nodi lymphatici submentales. Grup gan-glionar situat deasupra osului hioid, între cei doi muşchi digastrici; continuă lanţul limfatic cervical (1). Nodi lymphatici subscapulares. Grup de 6 — 8 ganglioni limfatici situaţi în axilă în jurul vaselor subscapulare; primesc aferenţe de la ceafă şi umăr (posterior) (1). ^ lymphaticus tibialis anterior, unul (sau 2) ganglioni, pe traiectul vaselor tibiale anterioare ; primeşte aferenţe de la faţa dorsală a piciorului, faţa anterioară a gambei şi trimite eferenţe la grupul popliteu (1). Nodi lymphatici tracheales. Ganglioni limfatici situaţi în contact cu feţele laterale ale traheei; continuă lanţul traheobronşic (1), Nodi lymphatici tra-cheobronchiales inferiores. Grup de ganglioni situaţi distal de cei traheobronşici superiori în zona bifurcaţiei traheobroşice. Primesc aferenţe de la ganglionii limfatici pulmonari şi trimit eferenţe spre cei traheobronşici superiori (1). Nodi lymphatici tracheobronchiales superiores. Grup de ganglioni situaţi în contact cu bifurcaţia traheobronşică. Primesc aferenţe de la ganglionii limfatici traheobronşici inferiori şi trimit eferenţe spre cei traheali (1). ~ sinua-trialis, sin. : Nodul Keith-Flack, Nodul sinuzal, grup de fibre miocardice embrionare ale sistemului cardionector situat la joncţiunea venei cave superioare cu atriul drept (1). Noel. Operaţia mastopexie realizată prin rezecţia din regiunea supra- şi periareolară a unui segment de piele în formă de corn (11). Noguchia. Gen de bacterii din familia Brucellaceae, clasa Schizomycetes, prezentînd elemente scurte, de formă bacilară, încapsulate mobile prin cili peritrihi, gramnegative, care cresc greu pe mediile uzuale în special la izolare. Se găsesc pe conjunctivă la om şi animale, determinînd leziuni foliculare. Specie tip: Noguchia granulosis (3). Noica, M. D. Proba sin.: Semnul Noica, probă de evidenţiere a hipertoniei extrapirami-dale latente. în timp ce bolnavul aşezat în decubit dorsal plimbă încet în sus şi în jos membrul inferior, examinatorul execută mişcări pasive de flexiune şi extensiune ale mîinii acestuia din articulaţia radiocubitocarpiană, în caz de hipertonie extrapiramidală se constată o rezistenţă musculară care cedează sacadat sau tinde să blocheze mişcarea (27), Semnul Proba Noica. Noiţe. Vezi Leuconichie. Noma (gr. nome = răspîndire), sin.: Sto-matitâ gangrenoasâ. Ulceraţie a peretelui obrazului pe care îl perforează uneori, făcînd să comunice cavitatea bucală cu exteriorul, datorită unor tulburări trofice de cauză infecţioasă; poate să apară ca o complicaţie a unei stoma-tite ulceroase necrotice sau în boli generale epuizante, îndeosebi la copii (scarlatină, rujeolă, difterie). Procesul începe pe mucoasa bucală jugală, pe care o necrozează, o sface-lează şi o elimină, erodînd pe rînd straturile peretelui bucal; uneori distruge şi osul, deschi-zînd sinusul maxilar. Prognosticul, nefavorabil în trecut, este mai favorabil astăzi, boala fiind influenţată de tratamentul cu antibiotice în doze masive (38). Nomogramă (gr. nomos = lege + gramma = notare). Reprezentare geometrică a unor relaţii funcţionale. Redă variaţia unei mărimi în funcţie de una sau mai multe variabile, conform unei legi exprimate printr-o relaţie matematică (7). Vezi şi : Friedenwald. Nona. Boala Economo. Vezi Economo. Nonne-Apelt (Nonne, Max, 1861 — 1960; Apelt, Friedrich, 1877 — 1911). Reacţia reacţie de punere în evidenţă a globulinelor în lichidul cefalorahidian prin precipitare cu sulfatul de amoniu (27). Noorden, Cari Harko von, 1858 — 1944, Regimul regim avînd la bază făină de orez, preconizat în tratamentul diabetului, în etapa preinsulinică (16). Nor-. Prefix utilizat pentru indicarea substanţelor izomere în care atomul de azot nu este integrat într-un radical. Provine din pres-scurtarea termenului german Nitrogen ohne Radikal (5). Nor de praf. Aerosol în care faza dispersă este solidă şi ale cărui particule au dimensiunea de 10-0,1 [L (9). NORADRENALINÂ 268 NOTHNAGEL Noradrenalină, sin.: Arterenol, Norepine-frinâ. Mediator simpatic şi hormon suprarenal, izomer al adrenalinei; produce vasoconstricţie puternică şi creşte presiunea arterială fiind^ folosită în perfuzie intravenoasă în tratamentul colapsului (13). Norandrostenolon. Steroid cu acţiune ana-bolică, folosit în afecţiuni însoţite de deficit proteic (13). Norepinefrină. Noradrenalină. Norestran. Ciclopentanoperhidrofenantren, nucleul de bază al steroizilor naturali (7). Noretinodrel. Derivat de 19-nortestosteron; progestativ cu acţiune anticoncepţională, datorită probabil inhibării ovulaţiei (14). Noretinodron. Noretisteron. Noretisteron, sin.: Noretinodron. Derivat de 19-nortestosteron din grupa progestativelor; folosit ca anticoncepţional (14). Norl&n, Gdsta. Operaţia ganglioliză a ganglionului Gasser prin abordare extradurală şi deschidere largă a cavumului Meckel; se practică în caz de nevralgie trigeminală (26)* Norleucină, sin.: Acid sin.: Semnul balonului, perceperea unui timpanism prin asocierea NOTOCORD 269 NUCLEINAT DE SODIU percuţiei cu ascultaţia la nivelul ansei dilatate în ileus (11). Notoeord (gr. noton = spinare, spate -f chorde = coardă), sin.: Chorda dorsalis, Coardă dorsală. Cordon alungit de celule inclus în teci slab structurate; constituie scheletul axial primitiv al embrionului, servind ca ax focal în jurul căruia se dezvoltă corpurile vertebrale; persistă ca nuclei pulpoşi ai discurilor inter-vertebrale (1). Notomelus (gr. noton = spinare, spate -f melos = extremitate). Monstru la care membrele supranumerare sînt prinse înapoia corpului (1). Nou-născut. Denumire dată fătului născut viu, in primele 30 zile de viaţă (18). ~ distrofic, nou-născut insuficient dezvoltat, subnutrit; are lungimea corespunzătoare vîrstei sarcinii, însă greutatea sub vîrstă sarcinii (18). — eu-trofic, sin.: Nou-nâscut fiziologic, Nou-nâscut la termen, făt născut la termen, cîntărind în medie 3 250 g, avînd 50 cm lungime şi o conformaţie normală (18). ~ fiziologie, Nou-născut eutrofic. ~ hipermatur, făt care la naştere are peste 300 zile de viaţă intrauterină şi prezintă plante şi palme ,,de spălătoreasă”, unghiile crescute peste marginea degetelor şi foarte puţin vernix caseosa; aceste caracteristici atribuite sînt totuşi incerte (18). ^ patologie, făt viu născut la termen, caracterizat prin diferite malformaţii congenitale, unele fiind compatibile cu supravieţuirea (18). ~ subponderal, nou-născut care cîntăreşte 2 500—3 000 g şi are lungimea de 50 cm (18). ~ la termen, Nou-născut eutrofic. Novacenko. Operaţia reconstrucţie osteo-plastică a extremităţii superioare a femurului, prin dedublarea acesteia şi frîngerea jumătăţii ei interne în cavitatea cotiloidă (24). Novâ-Josserand, Gabriel. Operaţia 1. Corectarea piciorului strîmb congenital varus echin prin dedublarea tendonului ahilian, secţiunea capsulei şi ligamentelor posterioare şi sindesmotomie internă (24). 2. Artroriză posterioară a piciorului, care foloseşte lama osoasă obţinută din dubla artrodeză pe care o introduce în calcaneu în faţa tendonului ahilian (24). 3. Scapulopexie, prin fixarea unei coaste, la baza spinei, cu sîrmă (24). 4. Artrodeză intraarticulară de şold cu grefon osos tranatrohanterocervicocapitocotiloidian (24). Procedeul procedeu de plastie uretrală prin grefarea unei porţiuni tunelizate (11). Semnul sin.: Semnul încrucişării, în luxaţia congenitală de şold, coapsa se poate duce şi culca pe plică inghinală opusă (24). Novâ-Josserand-Rendu (Nov£-Josserand, Gabriel ; Rendu, Henri, Jules Louis Mărie, 1844— 1902). Semnul în sacralizarea vertebrei L5, genunchii se flectează cu dificultate dincolo de unghiul drept (24). Novobiocinâ. Antibiotic izolat din mediile de cultură de Streptomgces spheroides şi Strep-tomyces niveus; este foarte activ asupra germenilor grampozitivi, mai ales a stafilococilor, fiind indicat în stafilocociile penicilinorezis-tente (13). Novocaină, sin. : Procaină, Sincainât Juvo-cainăf Scurocaină. CjgH^NgOg. Substanţă sub formă cristalizată aciformă, solubilă în apă (1 : 200), alcool, eter, benzen, cloroform. Are proprietăţi anestezice pronunţate, fiind folosită în anestezia locală şi rahianestezie, precum şl ca analgezic (5). Noxă (lat. noxa = vătămare). Termen generic pentru orice agent patogen sau influenţă nefavorabilă a unei acţiuni oarecare exercitată asupra organismului (2). Noyon. Metoda metodă de determinare a oxigenului din aerul alveolar, pe baza modificării conductibilităţii termice şi a rezistenţei unei punţi electrice în echilibru (10). Nozo-. Vezi Noso-. Nozoeomial (nozo- -f gr. komeion = a avea grijă). Vezi Infecţie nozocomială. Np. Simbolul neptuniului (5). Nubauer. Procedeul refacerea continuităţii digestive după duodenopancreatectomie prin reimplantarea bontului pancreatic în intestin şi gastrojejunostomie (11). NubeeulA (lat. nubecula nor mic). Maculă corneană. Nuca vomică. Seminţele de Strychnos nux-vomica din familia Loganiaceae : conţin stric-nină, brucină (alcaloizi) şi loganină (glicozidă); tinctura este folosită ca aperitiv amar, excitant al secreţiilor gastrice şi stimulent al motricităţii gastrointestinale (13). Nueal (lat. nucha = ceafă). Care se referă la regiunea cefei (4). Nucha (lat. — ceafă), sin. : Ceafă. Regiunea dorsală a gîtului întinsă între craniu şi regiunea toracoscapulară, iar lateral pînă în dreptul apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale (1). Nuck, Anton, 1650—1692. Canalul —, vestigiu al canalului peritoneovaginal la femeie; se continuă pînă în labiile mari, unde poate persista sub forma unui diverticul sau a unei formaţiuni chistice (1). i Nuelează. Enzimă care descompune acizi nucleici (2). Nucleinat, Sare a acizilor nucleici (ARN şi ADN) cu metalele (5). ~ de sodiu, sarea sodică a acidului nucleic, avînd efecte multiple: stimulează leucopoieza, accelerează schimburile nutritive şi eliminarea toxinelor, măreşte rezistenţa organismului la infecţii, are uşoară ac- NUCLEO 270 NUCLEU GELATINOS ţiune piretogenă prin intermediul hipotalamu-sului (13). Nucleo- (lat. nucleus = sîmbure). Element de compunere care introduce în termeni referirea la nucleu (32). Nucleohialoplasmă (nucleo- -f gr. hyalos = sticlă + plasma = formaţie). Termen vechi pentru lichidul vîscos care ocupă în nucleu spaţiul din jurul nucleolului, lininei şi cromatinei (1). Nucleohistone. Proteine cu caracter bazic pronunţat, existente în nucleul celulelor, unde sînt cuplate cu acizii nucleici. Nucleohistonele se găsesc în mari cantităţi în timus (5). Nucleol (lat. nucleolus). Plasmozom . Nucleolini. Formaţiuni granulare, intens metacromatice, cu aspect izomorfic, răspîn-dite uniform în pars amorfa a nucleolului (1). Nucleolus (lat. = nucleu mic). Plasmozom. Nucleomicrosoma (nucleo- -f- micro - + gr. soma = corpuscul). Corpusculii care formează fiecare fibră a reţelei nucleare (1). Nucleon. Denumire dată protonului şi neutronului (6). Nucleophaga. Organism vegetal care parazitează nucleul amibelor (31). Nucleoplasmă (nucleo- + gr. plasma = formaţie). Carioplasmă. Nucleoproteine. Proteine complexe, formate din cuplarea unei proteine simple cu acidul nucleic (15). Nucleoreticulum (nucleo- + lat. reticulum = reţea). Dispoziţia materialului cromatinian intranuclear sub formă de reţea, evidentă mai ales în fazele intermitotice (1). Nucleotid, sin.: Nucleozidfosfat. Ester al acidului fosforic cu un nucleozid. După cum în constituţia lor intră D-riboza sau D-2-dezoxiri-boza, nucleotidele vor fi ribonucleotide sau dezoxiribonucleotide. Ele pot fi nucleotide pirimidinice sau purinice, după cum se află asociată în moleculă o bază pirimidinică sau purinică. După gradul de foşforilare, nucleotidele pot fi: nucleozidmonofosfaţi, nucleoziddifos-faţi şi nucleozidtrifosfaţi (5; 17). Nueleotidază. Enzimă care hidrolizează nucleotidele, liberînd fosfat şi nucleozidul corespunzător (5). Nucleotidpirofosfatază. Enzimă care catalizează hidroliza difosfopiridinnucleotidului (5). Nucleoze. Denumire veche utilizată pentru albumozele din categoria nucleoalbuminelor vegetale. Aceste protide pot constitui o sursă de alimente; unele dintre ele au însă calităţi bactericide, fungicide sau diuretice (5). Nucleozid. Compus chimic format dintr-o moleculă de riboză sau dezoxiriboză de tip (3-D-ribofuranozic şi o bază purinică sau piri-midinică. în funcţie de baza nucleică legată în nucleozide, acestea pot fi: adenozin, guano-zin, uridin, citidin, timidin (17). Nucleozidaze. Enzime care catalizează hidroliza nucleozidelor, liberînd baza azotată şi pen-/^toza respectivă (riboză sau dezoxiriboză) (5). Nudeozidfosfaţi. Nucleotide. Nudeozidfosforilază. Enzimă4 Jq&re catalizează hidroliza fosforilantă a nucleozidelor (5V Nucleu . (lat. nucleus = nucleu, sîmbure). Nucleus. ~ accesor al nervului facial, grup mic de celule motorii, situat dorso-medial faţă de nucleul principal al facialului (1). ~ analizorului motor, Aria motorie. ~ analizorului senzitiv, Aria somestetică. ~ ansei lenticulare, Nucleu entopeduncular. ^ arcuat, nucleul ventral postero-medial al talamusului; primeşte fibre de la tractul trigeminal secundar (1). ~ bacterian, nucleul bacteriilor, a cărui existenţă a fost contestată pînă nu demult, s-a dovedit o formaţiune morfologică net distinctă de citoplasmă, cu o structură proprie fibrilară alcătuită în cea mai mare parte din ADN şi, avînd funcţiile nucleului de la celulele organismelor superioare. Spre deosebire însă de acesta, nucleul bacterian este lipsit de membrană nucleară şi se divide amitotic (3). ~ bazai magno-celular, denumire generică pentru substanţa cenuşie din tractul olfactiv, trigonul olfactiv, aria olfactivă, girul subcalos şi aria paraolfactivă (1). ~ central inferior, Nucleus raphei. ~ central magnocelular, Nucleu propriu al cornului dorsal. ~ centrodorsal, Nucleu propriu al cornului dorsal. ~ centromedian Luys, Nucleus centralis thalami. ~ comisural, grup de celule nervoase în măduva prelungită, format de joncţiunea nucleilor tractului solitar la extremitatea inferioară a ventriculului al iV-lea (1). ~ comisurii posterioare, Nucleul Darkşevici vezi Darkşevici ~ cristalinian, Nucleus lentis» ~ cuneat lateral, Nucleus cuneatus accesorius. ^ diseminat. Nucleu propriu al cornului ventral. ~ dorsal lateral, masă neuronală care* împreună cu nucleul lateral posterior, face parte din diviziunea dorsală a nucleului lateral al talamusului. Aceşti nuclei se continuă cu pulvinarul, primesc fibre de la alţi nuclei talamici şi au conexiune cu scoarţa lobului parietal (1). ~ dorsal paramedian, bandă de celule mici pe faţa dorsală a formaţiunii reticu-lare a măduvei prelungite, de fiecare parte a liniei mediane, dedesubtul strict al ependimului* întinzîndu-se pe toată lungimea ventriculului al IV-lea (1). ~ entopeduncular, sin. Nucleul ansei lenticulare, celule nervoase localizate în lungul fibrelor ansei lenticulare care aparent primesc fibre de la putomen şi nucleul caudat şi care contribuie la fibrele ansei lenticulare (1). ~ epifizar, punct de osificare a unei epifize (24). ~ gelatinos, Nucleus pulposus. ~ ger- NUCLEU GUSTATIV 271 NUCLEU SIMPATIC MEDIAL minai, vezi Pronucleus. ~ gustativ, nucleu situat în măduva prelungită, medial de nucleul tractului solitar şi în care se termină fibrele gustative ale coardei timpanului, nervilor gloso-faringian şi vag (1). ^ hipotalamic anterior, vezi Hypothalamus. ~ hipotalamic lateral, vezi Hyp&thalamus. ~ hipotalamic posterior, vezi Hypothalamus. ~ intercalat staderini, Nucleus intercalatus. ~ intermediomedian, grup celular difuz situat în coloana cenuşie intermediară a măduvei spinării, mai proeminentă în segmentele cervicale superioare; îşi trimite axonii la funiculul lateral de pe aceeaşi parte (1). ~ intertrigeminal, mic grup de celule nervoase situate în punte lîngă nucleul motor al nervului trigemen; primeşte colaterale de la nucleul mezencefalic, iar axonii săi trimit colaterale spre nucleul motor al nervului trigemen şi merg spre locus caeruleus (1). ~ lacrimal, nucleu vegetativ parasimpatic localizat lîngă nucleul sali-vator superior, la joncţiunea punţii şi măduvei prelungite; axonii săi merg spre ganglionul sfenopalatin (1). ~ lateral posterior, vezi Nucleu dorsal lateral. ~ mamilar intercalat, nucleu situat în corpul mamilar, lateral de nucleul mamilar medial (1). ~ mamilar lateral, nucleu în corpul * mamilar, situat ventro-laterai de nucleul mamilar intercalat (1). ^ mamilar medial, nucleu principal al corpului mamilar, situat pe faţa lui medială (1). ~ mamiloinfundibular, ansamblul grupărilor celulare ale iiucleilor hipotalamici posteriori şi laterali ai regiunii mamilare şi infundibulare, din care pornesc fibrele destinate regiunii inferioare a trunchiului cerebral (1). ~ marginal, Nucleu posteromarginal. ~ masticator, Nucleus motorius nervi trigemini. ~ median anterior, platou vertical de celule mici situat ventral de nucleul Edinger-Westphal, reprezentînd continuarea rostrală a acestuia (1). ~ motor, grup neuronal în care îşi are originea un nerv motor (1). ~ motor al măduvei spinării, grup de neuroni motori somatici, situaţi în cornul anterior al măduvei şi ai căror axoni merg spre muşchii voluntari (striaţi) (1). — mucos, Nucleus pulposus. ~ nervului spinal, Nucleus nervi accessorii. ~ oocit, nucleul gârneţului femei primordial (1). ~ paratrigeminal, grup de celule situat ventro-lateral de colicului inferior şi lateral de lemniscul lateral; aparent trimite fibre spre nucleii laterali ai punţii (1). ~ perifornieal, pătură de celule nervoase hipo-talamice care înconjură coloanele anterioare ale fornixului cerebral (1). ~ peripeduneular, pătură de neuroni care acoperă suprafaţa dorsală a pedunculului cerebral, lateral de substantia nigra (1). Nudei de picătură (Wells). Termen utilizat pentru a desemna o parte a ilorei microbiene din aer. Este vorba de stropii de secreţie nazofaringiană de dimensiuni mici, care sedimentind lent se evaporă înainte de a se depune, rămînînd germenii şi un rest de substanţă organică. Dimensiunea lor redusă le conferă stabilitate mare în aer, putînd să fie transportaţi de curenţii de aer Ia distanţă mai mare decît picăturile Fliigge, contribuind astfel la răspîndirea infecţiilor aerogene (20). ~ pon-tobulbar, grup neuronal la graniţa bulbopontină, care caudal este situat dorso-lateral de pedun-culul cerebelos inferior, iar superior se află ventral de acesta (1). ~ postero-marginal, sin.: Nucleus magnocelularis pericornualis, Nucleu marginal, pătură subţire de neuroni situată în zona spongioasă a măduvei, mai proeminentă în segmentele lombosacrale, ai cărei axoni merg la coloanele albe, laterale, şi se bifurcă în fibrele ascendente şi descendente, formînd probabil tracturile intersegmentare (1). ~ pre-mamilar, grup mic de neuroni situat pe faţa superioară a nucleului mamilar medial (1). ~ propriu al cornului dorsal, sin.: Nucleu central magnocelular, Nucleu centrodorsal, Nucleu spinotalamic, coloană celulară situată în capul şi gîtul cornului dorsal al măduvei, constituind originea fibrelor spinotalamice lungi încrucişate şi spinotectale (1). ~ propriu al cornului ventral, sin.: Nucleu diseminat, celule nervoase mici risipite între celulele motorii somatice din cornul ventral; servesc pentru legăturile intra-nucleare (1). ~ reticular lateral, nucleu situat în partea laterală a formaţiunii reticulare a trunchiului cerebral; primeşte fibrele spino-reticulare de la coloanele cenuşii dorsale ale măduvei spinării şi, de asemenea, colaterale de la tractul spinocerebelar ventral; axonii săi contribuie la alcătuirea fibrelor arcuate externe ventrale (1). ~ reticular motor, grup neuronal difuz situat în formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral; axonii săi se bifurcă într-un ram ascendent şi unul descendent şi formează tracturile reticulobulbar, reticulospinal, reticulo-olivar şi reticuloreticular; primeşte fibre de la neuronii aferenţi secundari, nucleul roşu, tectum mesencephali şi corpus striatum (1). ~ retro-piramidal, sin.: Nucleus centroterminalis, prelungire laterală a nucleului central inferior (nucleus raphei) (1). ~ semilunar, Nucleu ta-lamic postero-medial ventral. ~ simpatie lateral, denumire pentru grupul neuronilor pre-ganglionari ortosimpatici situaţi în coloana intermediolaterală a măduvei spinării, întinsă de la segmentul C8 la L2 (1). ~ simpatic medial, sin.: Nucleus myoleioticus, coloană de neuroni preganglionari ortosimpatici cuprinsă între L3 şi conus terminalis; este situată în lungul marginii mediale a cornului ventral în segmentele lombare şi sacral superior şi devine NUCLEU SPINOCEREBELAR 272 NUCLEI COCHLEARES amestecată cu porţiunea inferioară a coloanei inter medio laterale în segmentele sacrale inferioare ; axonii lor merg la ganglionul pelvian (1). ~ spinocerebelar, Nucleus thoracicus. splnotalamie, Nucleu propriu al cornului dorsaL ~ sublingual, Nucleu Roller, vezi Roller. ~ subtalamic reticular, masă de substanţă cenuşie compusă din nucleul tegmental şi din neuroni împrăştiaţi în lungul fasciculelor talamic şi lenticular (1). ~ superior central, grup de neuroni situat în formaţiunea reticulară, la nivelul porţiunii superioare a punţii (1). suprageni-culat, unul din nucleii posteriori ai talamusului, situat ventral de pulvinar şi dorso-medial de corpul geniculat medial (1). ~ supramamllar, pătură de neuroni mari situată pe faţa dorsală a nucleului mamilar medial; se continuă cu nucleul interpeduncular (1). ~ supraspinal, denumirea celulelor motorii somatice ale primului nerv cervical, situate în coloana cenuşie ventrală a măduvei spinării şi intrînd pe o mică porţiune în măduva prelungită (1). ^ supratrigeminal, nucleu situat lîngă nucleul motor al nervului trigemen, asemănător funcţional cu nucleul intertrigeminal (1). Nuclei talamlci de asociaţie. Nuclei care primesc fibre de la alţi nuclei talamici sau de la colateralele senzoriale şi îşi trimit fibrele eferenţe la ariile de asociaţie ale scoarţei cerebrale (1). ~ talamic lateral central, nucleu intralaminar al talamusului, situat dorsal, în lama medulară internă (1). ~ talamic lateral ventral, nucleu al diviziunii ventrale a nucleului lateral al talamusului; primeşte fibre de la pedunculul cdrebelar superior şi trimite fibre scoarţei motorii şi scoarţei premotorii a lobului frontal (1). Nuclei talamici mijlocii, sin. : Nucleus reuniens. Nuclei talamici difuzi, situaţi lîngă peretele ventriculului al III-lea şi în adhaesio intertha-lamica şi care sînt legaţi de nucleii hipotalamici şi intralaminari (1). ~ talamic paracentral» grup de nuclei intralaminari ai talamusului, situaţi ventro-lateral de nucleul dorso-medial (1). ~ talamic parafascicular, grup de nuclei intralaminari ai talamusului, situaţi ventral de porţiunea caudală a nucleului dorso-medial (1). ~ talamic paratenial, grup de nuclei mediani ai talamusului situat lîngă stria medullaris thalami (1). ~ talamic para ventricular, grup de nuclei mediani ai talamusului, situaţi în peretele ventricular dorsal (1). ~ talamic posterior, grup nuclear alcătuit din pulvinar, corpii geniculaţi şi nucleul suprageniculat (1). ~ talamic postero-Iateral ventral, grup neuronal făcînd parte din nucleus lateralis thalami, situat lateral de nucleul ventral postero-medial; primeşte fibrele căii spinotalamice şi bulbotalamice (1). ~ talamic postero-medial ventral, sin. : Nucleu semilunar, grup neuronal făcînd parte din nucleus lateralis thalami, situat ventral de nucleul talamic central ; primeşte fibre senzoriale de la nucleul tractului spinal al nervului trigemen şi de la nucleul senzorial al nervului trigemen (1). ~ talamic reticular, grup neuronal făcînd parte din nucltus tlateralis thalami situat între lama medulară externă şi capsula internă; se continuă ventral cu zona incerta (1). ~ talamic submedian, sin.: Nucleu ventro-medial, parte din nucleii intralaminari ai talamusului, situată ventral de nucleul' dorso-medial (1). Nude! tectali. Denumire generică pentru nucleii: fastigii, globosus şi emboliformis ai cerebelului (1). ~ triunghiular, Nucleus vestibularis medialis. Nuclei vagali. Vezi Nucleus dorsalis nervi vagi, Nucleu dorsal sensorial al nervului vag, Nucleus ambiguus, Nucleus tradus solitarii. ~ ventro-medial, Nucleu talamic submedian. ^ vestibular descendent, Nucleus vestibularis inferior. ~ vestibular principal, Nucleus vestibularis medialis. Vezi şi: Balbiani, Bechterew, Bâclard, Burdach, Cajal, Clarke, Darkşevici, Deiters„ Edinger-Westphal, Goli, Monakov, Perlia, Roller, Schwalbe, Stilling. Nucleus (lat. = nucleu, sîmbure), sin.: Nucleu. 1. Protoplasma centrală diferenţiată a unei celule, înconjurată de o dublă membrană şi care reprezintă centrul trofic (1). 2. Grup* de neuroni din creier sau măduva spinării, înzestrat cu o funcţie particulară (1). ~ accesso-rius (autonomicus) nervi oculomotorii, sin. : Centrul pupiloconstrictor, Nucleul Edinger-West-phal, nucleu situat în creierul mijlociu, dorso-medial de nucleul oculomotor şi în care îşi aui originea fibrele parasimpatice preganglionare pentru constrictorul pupilei şi muşchiul ciliar (1). ~ alae cinereae, Nucleus dorsalis nervi vagi. ~ ambiguus, coloană de celule situată în jumătatea laterală a formaţiunii reticular e a bulbului; celulele sale reprezintă originea fibrelor eferenţe ale nervilor glosofaringian, vag şi accesor (1). ~ amygdalae, Corpus amygdaloi-deum. ~ anterior thalami, nucleul care ocupă partea anterioară a talamusului şi este separat de restul acestuia prin braţele lamei medulare interne; primeşte fibre djn tractul mamilota-lamic şi trimite fibre la girus cinguli (1). ~ ar-cuati, grupuri celulare mici neregulate localizate în măduva prelungită, ventral de piramide (1). ~ caudatus, masă cenuşie arcuată,. alungită, care se proiectează în şi face parte din peretele lateral al ventriculului lateral al emisferei cerebrale; este o parte din corpus striatum (1). ~ centralis thalami, sin.: Nucleul centromedian Luys, nucleu central al tala-, musului, inclus parţial în lama medulară internă (1). ~ centroterminalis, Nucleu retropi-ramidal. Nudei cochleares. Mase nucleare pon- NUCLEUS COLLICULI INFERIORIS 273 NUCLEUS NERVI ABDUCENTIST tine In care se termină fibrele nervului cohlear. în funcţie de localizarea faţă de corpul resti-form, se descrie un nucleu cohlear ventral (iventralis) şi unul dorsal (dorsalis) (1). ~ colii-euli inferioris, masă de celule nervoase situate în interiorul coliculului inferior al tectum-ului mezencefâlic (1). Nuclei cOrnucomisurali. Două coloane celulare care se întind pe lungimea măduvei spinării, ocupînd marginea medială a coarnelor dorsal şi ventral ; aparţin căii sensibilităţii exteroceptive (1). ~ corporis geniculati lateralis, denumire a celulelor din interiorul corpului geniculat lateral; este aferentat de calea optică (1). ^ corporis geniculati medialis, denumire a celulelor din interiorul corpului geniculat medial; este situat pe calea acustică (1). Nuclei corporis mamillaris. Denumire a celulelor din corpul mamilar, care au drept căi aferente fibrele fornixului cerebral şi de la care pornesc fibre spre talamus (1). ~ cuneatus, sin.: Nucleul Burdach, Nucleus funiculi cuneati, asociere de celule nervoase situate pe faţa dorsală a măduvei prelungite în care se termină fibrele din fasciculus cuneatus şi care constituie originea unei părţi din fibrele lemniscului medial (1). ~ cuneatus accessorius, sin. : Nucleu cuneat lateral, Nucleul Monakow, grup de celule situat lateral de nucleul cuneat din bulb; axonii lor formează fibrele arcuate dorsale externe (1). dentatus cerebelli, masă neuronală ovală, neregulată, mare, localizată în centrul medular al cerebelului, ale cărei celule dau naştere fibrelor care formează pedunculul cere-belos superior (1). ~ dorsalis, Nucleus thora-cicus. ~ dorsalis corporis trapezoidei, sin. : Oliva superioară, masă mică de substanţă cenuşie situată pe suprafaţa dorsală a părţii laterale a corpului trapezoid al punţii, imediat deasupra olivei bulbare (1). ~ dorsalis nervi vagi, sin.: Nucleus alae cinereae, coloană de celule situată în măduva prelungită, în planşeul ventriculului al IV-lea; este punctul de origine al fibrelor parasimpatice preganglionare ale nervului vag (1). ~ dorsalis stillingi-clarkii, Nucleus thoracicus. ~ dorsomedialis hypotha-lami, grup de celule situat periventricular şi lateral de zona infundibulară a hipotalamusului (1). ~ emboliformis, nucleu din porţiunea medulară a cerebelului, situat medial de partea superioară a nucleului dentat; primeşte fibrele aferente de la paleocerebel şi trimite fibre efe-rente în pedunculul cerebelos superior (1). ~ eminentiae teretis, prelungire laterală a nucleului paramedian dorsal (1). ~ fastigii, nucleu din cerebel situat dorsal de extremitatea superioară a ventriculului al IV-lea; primeşte fibre de la nervul vestibular şi nucleul vestibular superior şi trimite fibre eferenţe în creier (1). .—' funiculi cuneati, Nucleus cuneatus. ~ funiculi gracilis, Nucleus gracilis. ~ globosus,. nucleu al cerebelului localizat între nucleus fastigii şi nucleus emboliformis; primeşte fibre de la paleocerebel şi trimite fibre eferenţe la nucleul roşu (1). ~ gracilis, sin.: Nucleus funiculi gracilis, Nucleul Goli, nucleu situat pe faţa dorsală a măduvei prelungite, în care se termină: fibrele din fasciculus gracilis şi în care îşi au1 originea o parte din fibrele lemniscului medial! (1). ~ habenulae, nucleu dicncefalic situat în, habenula, care serveşte ca un centru corelativ al căii olfactive (1). ~ hypothalamicus, Nucleus subthalamicus. ~ intercalatus, sin.: Nucleul intercalat staderini, nucleu al măduvei prelungite,, situat în substanţa cenuşie centrală a planşe-ului ventriculului al IV-lea, între nucleul hipo-glos şi nucleul motor dorsal al vagului (1). ~ interpeduncularis, sin. : Ganglion interpe- dunculare, nucleu hipotalamic situat între pe-dunculii cerebrali şi în care se termină fibrele tractului habenulopeduncular (1). Nuclei intră" laminares thalami. Nuclei talamici difuzi situaţi în lama medulară internă. Aparţin acestui grup: nucleul central lateral, nucleul para-central, nucleul parafascicular şi nucleul sub-medial (1). ~ lateralis thalami, grup de nuclei: talamici situaţi între lama medulară internă şi capsula internă. După clasificarea veche, acest nucleu este compus din nucleii ventral anterior, dorsal-lateral, ventral-lateral, lateral-posterior,. postero-lateral-ventral, postero-medial-ventral şi nucleul reticular al talamusului (1). ~ lemnisei lateralis, mici nuclei pontini intercalaţi pe traiectul lemniscului lateral, făcînd deci parte: din calea auditivă (1). ~ lentiformis, masă nucleară importantă, situată la baza emisferei cerebrale, alcătuită din globus pallidus şi putamen; face parte din corpii striaţi şi are funcţie extrapiramidală (1). ~ lentis, sin. Nucleu cristalinian, condensare sferoidală a centrului cristalinului, proces fiziologic care începe din viaţa intrauterină (28). ~ magno-celularis pericornualis, Nucleu postero-marginal. ^ medialis thalami, grup de nuclei situaţi, între nucleii liniei mediane ai talamusului şi lama medulară internă, cuprinzînd nucleii centro-median şi dorso-medial din vechea clasificare (1). ~ motorius nervi trigemini, sin.: Nucleu masticator, coloană ovoidă de[ celule nervoase din formaţiunea reticulară a punţii* situată dorsal de nucleus dorsalis corporis trapezoidei, şi în care îşi au originea fibrele motorii ale nervului trigemen (1). ~ myoleiotieus, Nucleu simpatic medial. ~ nervi abducentis^ nucleu situat dedesubtul planşeului ventriculului al IV-lea, la joncţiunea punţii şi bulbului; reprezintă originea nervului abducens (1).. NUCLEUS NERVI AOCESSORII 274 NUCLEI TEGMENTI MESENCEPHALI ^ nervi aceessorii, sin.: Nucleul nervului spinal, coloană neuronală discontinuă, de o lungime considerabilă, situată în extremitatea caudală a măduvei prelungite şi în primele 5 segmente ale măduvei spinării cervicale; e$t^~ alcătuită din neuroni motori şi se găseşte lateral de celulele motorii ale rădăcinilor cervicale superioare (1). ~ nervi facialis, acumulare ovoidă de celule nervoase în porţiunea laterală a formaţiunii reticulare a punţii, în care îşi au originea fibrele motorii ale nervului facial (1). Nuclei nervi glossopharyngei. Vezi Nucleus ambiguus, Nucleus salivatorius inferior, Nucleus tradus solitarii. ~ nervi hypoglossi, nucleu lung şi cilindric localizat în bulb, lateral de linia mediană; depăşeşte în lungime măduva prelungită; în neuronii săi îşi au originea fibrele motorii ale nervului hipoglos (1). ~ nervi oculo-motorii, nucleu de constituţie şi formă complexă situat în etajul superior al mezencefaiului, antero-inferior de apeductul creierului, lîngă linia mediană; din el îşi iau originea fibrele motorii pentru majoritatea muşchilor extrinseci ai ochiului (1). ~ nervi troehlearis, nucleu situat în etajul inferior al mezencefalului, ventral de apeductul creierului şi dorsal de fasciculul longitudinal medial; constituie originea fibrelor motorii ale nervului trohlear care inervează muşchiul oblic superior al ochiului (1). Nuclei nervi vestibulocochlearis. Termen generic pentru nuclei cochleares şi nuclei vestibulares. Nuclei nervorum cranialium. Nucleii de origine sau de terminaţie ai nervilor cranieni (1). ~ niger, Substantia nigra. ~olivaris, sin.: Nucleus olivaris inferior, Oliva bulbară, bandă de substanţă cenuşie pereche, deschisă medial, situată dorsal de piramide, ocupînd cele două treimi superioare ale măduvei prelungite şi ale cărei celule dau cele mai multe fibre ale tractului olivocerebelar (1). ~ olivaris accesso-rius dorsalis, masă mică de substanţă cenuşie situată posterior de nucleul olivar al măduvei prelungite (1). ~ olivaris accessorius medialis, masă mică de substanţă cenuşie situată medial de nucleul olivar al măduvei prelungite (1). olivaris inferior, Nucleus olivaris. originis, grup de celule nervoase în sistemul nervos central care dă fibre unui nerv sau unui tract nervos (1). ~ paraabducens, grup de neuroni în formaţiunea reticulară, situat lîngă celulele motorii ale nucleului nervului abducens ; trimite fibre spre nucleul oculomotor pe calea fasciculului longitudinal medial (1). ~ paraventri-«ularis hypothalami, platou subţire de celule nervoase mari în hipotalamusul anterior, ai căror axoni se amestecă cu cei ai nucleului su-praoptic pentru a forma tractul supraopti-cohipofizar (1). ~ pigmentosus pontis, Locus coeruleus. Nuctei pontis. Acumulări neuronale numeroase răspîndite în porţiunea bazilară a punţii, disociind fasciculele piramidale. Nucleii fac parte din sistemul extrapiramidal, fiind intercalaţi pe calea corticopontocerebeloasă (1)* Nuclei preolivari. Doi nuclei (intern şi extern) situaţi ventral de oliva superiqa^J şi intercalaţi în calea auditivă secundară (1): ’ ~ prepositus, grup de neuroni mari întins de la limita orală a nucleului hipoglosului la limita caudală a nucleului nervului abducens ; primeşte fibre de la tractul periependimal şi nucleul vestibular medial şi trimite fibre la formaţiunea reticulară şi probabil la nucleul nervului hipoglos şi la nucleul dorsal al vagului (1). ~ pulposus, sin.: Nucleu gelatinos, Nucleu mucos, substanţă moale, gelatinoasă, situată în centrul unui disc intervertebral, rămăşiţă a notocordului (1). ~ raphei, sin.: Nucleu central inferior, acumu^ lare de celule nervoase în porţiunea mijlocie a formaţiunii reticulare a măduvei prelungite (1). reuniens, Nuclei talamici mijlocii. ~ ru-ber, sin.: Nucleul Stilling, nucleu oval, mare, situat în creierul mijlociu ventral de apeductul cerebral; în creierul proaspăt are culoare trandafirie. Face parte din sistemul extrapiramidal, primeşte fibre de la pedunculii cerebeloşi superiori şi dă fibre tracturilor rubrospinal şi rubroolivar (1). ~ salivatorius inferior, nucleu situat în bulb, anterior de nucleus ambiguus; trimite fibre autonome preganglionare în ganglionul optic prin nervul glosofaringian; reglează secreţia glandei parotide (1). ~ salivatorius superior, nucleu situat la nivelul punţii, în formaţiunea reticulară, caudal de nucleul facial; trimite fibre autonome preganglionare la ganglionul submandibular prin nervus intermedius, nervul facial şi chorda tympani şi spre ganglionul sfenopalatin prin nervul petros mare superficial; intervine în reglarea secreţiei glandelor submaxilare, sublinguale şi lacrimale (1). ~ sensibilis proprius, grup de celule de talii diferite, situate ventro-medial de substantia gelatinosa rolandi. (1). ~ sensorius superior nervi trigemini, masă cenuşie mare situată în tegmen-tum pontin, în care se termină cele mai multe fibre aferente trigeminale; este probabil interesat în pipăit şi presiune (1). ~ subthalamieus, sin.: Corpul Luys, Nucleus hypothalamicus, nucleu biconvex situat între capsula internă şi pedunculul cerebral; face parte din sistemul extrapiramidal şi primeşte fibre de la globus pallidus (1). ~ supraopticus hypothalami, grup de celule mari, bine definit, situat în partea cefalică a hipotalamusului ventral, aproape de tractul optic. Fibrele sale eferenţe se unesc cu acelea ale nucleului paraventricular, pentru, a forma tractul hipotalamohipofizar (1). Nuclei tegmenti mesencephali. Grupe neuronale risipite printre fibrele tegmentului mezencefalic, NUCLEUS TERMINATIONIS 275 NUMERO considerate ca făcînd parte din formaţiunea reticulară (1). ^ terminationis, grup de celule nervoase în care se termină axonii unui tract nervos sau ai unei rădăcini nervoase (1). ~ thoracicus, sin.: Coloana Clarke, Nucleu spinocerebelar, Nucleus dorsalis, Nucleus dorsalis stiliingi-clarkii, nucleu situat la baza cornului cenuşiu dorsal al măduvei spinării; conţine celulele de origine ale tractului spinocerebelos dorsal (1). ~ tractus mesencephalici nervi tri~ gemini, coloană neuronală formată din celule rotunde, veziculoase, mari, întinsă ventro-late-ral de apeductul creierului mijlociu; în acest nucleu se termină rădăcina mezencefalică a porţiunii senzitive a nervului trigemen (1). ~ tractus solitarii, coloană de celule nervoase din măduva prelungită care înconjură tractul solitar şi în care se termină o parte din fibrele acestuia, provenind din nervii intermediar (Wrisberg), glosofaringian şi vag (1). ~ tractus spinalis nervi trigemini, coloană lungă de neuroni situată în bulb şi măduva cervicală superioară, medial de tractul spinal al nervului trigemen; este nucleul senzitiv inferior al tri-gemenului, în care se termină fibrele tractului spinal al acestui nerv (1). Nuclei tuberaleshy-pothalamic Grup celular circular, situat în partea laterală a tuber cinereum-ului, producînd adesea mici proeminenţe pe suprafaţa bazală a hipotalamusului (1). ~ ventralis corporis tra-pezoidei, grup de celule nervoase dispersate printre fibrele corpului trapezoid şi dînd naştere unor fibre care participă la formarea lemnis-cului lateral (1). ~ ventralis thalami, nucleu situat în porţiunea inferioară a talamusului, subîmpărţit în alte grupuri de nuclei; serveşte ca sistem de legătură somestetic, primind fibre de la lemniscul medial, tracturile spinotalamice şi tractul trigeminal secundar; are legături şi cu corpii striaţi (1). ~ ventralis thalami anterior, subdiviziunea anterioară a nucleului ventral al talamusului; primeşte fibre de la globus pallidus şi trimite fibre la corpul striat (1). ~ ventralis thalami intermedius, subdiviziunea mijlocie a nucleului ventral al talamusului (1). ~ ventralis thalami posterior, subdiviziunea posterioară a nucleului ventral al talamusului (1). Nuclei vestibulares. Nuclei situaţi sub partea laterală a planşeului ventriculului al IV-lea, în zona bulbopontină, avînd rol în funcţia echilibrului. La aceşti nuclei ajung fibrele porţiunii vestibulare a nervului vestibulocohlear (steto-acustic). Topografic se împart în: medialis, lateralis, superior şi inferior (1). ~ vestibularis inferior, sin. : Nucleu vestibular descendent, nucleu situat dorso-letaral faţă de tractus soli-tarius; reprezintă nucleul nervos terminal pen-trul tractul vestibular spinal (1). ~ vestibularis lateralis, sin.: Nucleul Deiters, grup de celule mari diseminate la marginea caudală a punţii,, între corpul restiform şi tractul spinal al nervului trigemen (1). ~ vestibularis medialis,. sin.: Nucleul Schwalbe, Nucleu triunghiular* Nucleu vestibular principal, nucleu din planşeuî ventriculului al IV-lea, situat medial de aria vestibulară şi lateral de ala cinerea (1). ~ vesti» bularis superior, sin. : Nucleul Bechterew, nucleu situat dorsal faţă de nucleul vestibular lateral, la limita laterală a ventriculului aii IV-lea (1). Nuhn, Anton, 1814 — 1889. Glandele Glandele Blandin, vezi Blandin. Nuligestă (lat. nullus = niciunul + gesta-tio = sarcină). Femeie care nu a fost niciodată gravidă (18). Nulipară (lat. nullus = niciunul -f- părere == a naşte). Femeie care nu a dus nici o sarcină la termen sau cel puţin peste 180 zile (18). Număr (lat. numerus). Concept fundamental al matematicii, ,,cea mai pură determinare cantitativă din cîte cunoaştem” (Engels). întreaga clasificare a numerelor porneşte de la mulţimea numerelor N: {1, 2, 3, . . . . , n, . . . }. Orice număr poate fi scris algebric sub forma a + b^n, în care a şi b sînt numere reale, iar n un număr negativ (7). ~ atomic, numărul de protoni din nucleul atomic sau numărul de electroni periferici. Se calculează scăzînd din numărul de masă A, numărul neutronilor. Reprezintă numărul de ordine (z) al acelui element în sistemul periodic al elementelor (6)_ ~ cuantic azimutal, Număr cuantic secundar. ^ cuantic magnetic, număr care determină poziţia planului orbitei electronului în spaţiu sau direcţia în care este alungit norul electronic (6). ~ cuantic principal, număr care determină nivelul de energie căruia îi corespunde o* orbită dată; poate căpăta valori de la 1 pînă la infinit (6). ~ cuantic secundar, sin.: Număr cuantic azimutal, număr care caracterizează momentul cantităţii de mişcare a electronului în raport cu centrul orbitei (6). ^ cuantic aL spinului, număr cuantic care poate avea două valori corespunzător celor două sensuri posibile de rotaţie a electronului (6). ^ e, Numărul Euler, vezi Euler. ~ somatic de cromozom,, numărul de cromozomi stabilit pe celulele somatice. La organismele diploide sexuate, numărul somatic este totdeauna de 2N cromozomi, spre deosebire de numărul cromozomilor celulelor sexuale ale aceluiaşi organism, care este de N cromozomi (17). Vezi şi: Avogadro, Euler, Reynolds. Numero (lat. = numărul), abreviat No. Termen folosit curent în prescripţiile medicale şi care indică obligativitatea divizării medicamentului într-un număr anumit de doze unitare (13). NUNN 276 NY3TEN Nunn, Thomas WiJliam. Corpuseulii formaţiuni corpusculare care apar în cadrul distrofiei grase a chisturilor ovariene (2). Nupţlalitate (lat* nupţialis = referitor la; nuntă). Fenomen demografic care reprezintă' proporţia de căsătorii la mia de locuitori (8). Nursing (engl.). Termen consacrat internaţional şi folosit de O.M.S. pentru funcţia specifică şi originală a sorei diplomate, prin care ajută individul bolnav sau sănătos să îndeplinească acele activităţi care contribuie la menţinerea sau recuperarea sănătăţii sale (29). Nutaţie (lat. nutatio = balansare). Basculare Înainte a bazei sacrului şi înapoi a coccisului, produsă spontan la naştere în momentul dega^ jării prezentaţiei; măreşte diametrul antero-posterior al strîmtorii inferioare (18). Nutriţie (lat. nutritio). Funcţie comună ani* malelor şi plantelor, constînd din procesele de digestie, absorbţie, asimilaţie şi excreţie a substanţelor ingerate (15). Nylander, Emmo, 1835—1904. Reaetivul reactiv pe bază de subnitrat de J4şgiut, utilizat pentru punerea în evidenţă a glucidelor : în prezenţa substanţelor reducătoare (glucide), reactivul este redus, dînd naştere la un precipitat negru de bismut metalic (5). Nympha (lat. din gr. nymphe — labie' mică a vulvei). Labium minus pudendi. Nysten, Pterre Hubert, 1774—1817. Legea lui rigiditatea cadaverică se instalează Ince-pînd în regiunea muşchilor maxilari şi se extinde treptat în jos, fiind completă în 24 ore şi dis-părînd după 1—2 zile, în aceeaşi ordine In care s-a instalat (23). O* Simbolul oxigenului (5). Og. Oxigen molecular (5). 03. Simbolul ozonului (20). Obelion (gr. obelos = frigare). Punctul unde: linia care uneşte găurile parietale încrucişează sutura sagitală (1). Ober* Frank R. Operaţia 1. Operaţie de susţinere a şoldului paralitic, care constă din eliberarea fasciei lata din inserţia sa inferioară, trecerea ei printr-un tunel creat în marele trohanter şi suturarea sa la muşchiul sacroiliac corespunzător (24). 2. Operaţie plastică în luxaţia recidivantă a rotulei, prin folosirea fasciei lata (24). 3. Aponevrectomie plantară, cu sindesmotomie internă şi tenotomie subcutanată a tendonului ahilian în cura piciorului strîmb congenital (24). Oberst, Maximilian, 1849 — 1925. Metoda introducerea subcutanată de apă distilată sau ser fiziologic, în scopul producerii unei anestezii locale (4). Oberstelner-Redlich (Obersteiner, Heinrich, 1847-1922; Redlich, Emil, 1866-1930). Aria '■'w., zonă de intrare a rădăcinii dorsale a nervului spinal în măduva spinării; la acest nivel, rădăcina este îngustată şi lipsită de mielină (1). Obex (lat. = barieră, piedică). Lamă triunghiulară subţire formată din întîlnirea teniilor coroidiene ale ventriculului al IV-lea peste extremitatea inferioară a cavităţii (1). Obezitate (lat. obesitas). Sindrom metabolic constînd din exces ponderal prin tezaurizare de lipide neutre. La patogenia obezităţii participă în grad variabil cortexul cerebral, hipotalamu-sul, unele glande endocrine (pancreasul, corti-cosuprarenala, gonadele, tiroida) şi sistemul nervos simpatic. Obezitatea este simptomatică în sindromul adipozogenital, în sindromul Cushing (obezitate osteoporotică hipertensivă), in macrogenitosomia precoce, în hiperinsulinism etc. Ea defineşte o formă clinică particulară, în diabetul zaharat (diabet gras). După localizarea adipozităţii, se deosebesc: obezităţile distrofice (lipodistrofii), obezităţile androide şi obezităţile ginoide (7). ~ endogenă, obezitate în care factorii determinanţi principali sînt endogeni (tulburări sau leziuni neurocentrale sau /şi endocrine), prin opoziţie cu obezităţile prin aport excesiv exogen (7). ~hiperlnsulinară, obezitate prin exces funcţional al insulelor Langerhans, elementul patogenic dominant fiind hiperinsulinismul (7).~~hipersuprarenaliană, obezitate prin exces de corticoizi, cu mai multe varietăţi clinice şi patogenice (obezitatea din sindromul Cushing — cu exces de glucocorti-coizi; obezitatea din tulburările congenitale ale hormonosintezei — ca în sindromul Eber-lein-De Bongiovanni; unele obezităţi mixte din sindroamele pe virilizare, cum ar fi sindromul Stein-Leventhal) (7). ~ hipogonadieâ, obezitate legată de insuficienţa ovariană, respectiv testiculară, cu mai multe eventualităţi patogenice (insuficienţă de sexoizi cu repercusiuni metabolice; influenţare negativă a funcţiei gonadale prin obezitate; cauză comună — hipo-talamohipofizară) (7). ~ osteoporotică senilă, variantă de obezitate a vîrstei de involuţie (7). Obiectiv (lat. objedivus). 1. Vezi Obiectiv microscopic. 2. Vezi Obiectiv sanitar. ^ aero-mat, obiectiv la care s-a corectat aberaţia cromatică prin suprapunerea imaginilor furnizate de două din culorile spectrului (3). ~ cu aper~ tură variabilă, obiectiv care permite modificarea aperturii prin rotirea unui inel. Se foloseşte la examenul pe fond întunecat (3). ^ aplanat, obiectiv la care s-a corectat aberaţia de sferici-tate (3). ~ apoeromat, obiectiv la care s-a corectat aberaţia cromatică prin suprapunerea imaginilor furnizate de 3 din culorile spectrului. Se foloseşte numai cu oculare compensatorii (3). ~ de contrast de fază, obiectiv care prezintă în interior o placă de fază pentru examenul microscopic în contrast de fază. Are gravate literele Ph (3). ~ cu imersie, obiectiv utilizat pentru examenul microscopic cu un lichid de imersie, de obicei ulei de cedru, care se interpune OBIECTIV MICROSCOPIC 278 OCCIPITALIZAREA ATLASULUI între preparat şi obiectiv, în scopul măririi puterii de separare (3). ~ microscopic, parte componentă a microscopului fotonic, formată dintr-un sistem de lentile, care furnizează o imagine reală, mărită şi răsturnată a obiectului microscopic. Mărirea furnizată variază în limite' foarte largi: 10 — 120 X, fiind înscrisă pe obiectiv. Calitatea cea mai importantă a unui obiectiv este nu atît puterea lui de mărire, cît puterea lui de rezolvare a unor detalii fine, care ţine de mărimea unghiului de deschidere şi de indicele de refracţie a mediului interpus între preparat şi obiectiv. Aceste două elemente s-au reunit într-un indice important înscris pe obiectiv şi denumit apertura numerică (3). ~ sanitar, termen generic utilizat pentru a denumi acele unităţi sau instituţii asupra cărora este necesar să se desfăşoare o activitate de control şi îndrumare în problemele de igienă şi epidemiologie : întreprinderi, fabrici, şcoli, unităţi de producţie şi de desfacere a alimentelor,, restaurante, hoteluri, spitale etc. (29). ~ uscat, obiectiv la care între preparat şi lentila frontală se găseşte aer (3). Oblicvimetru (lat. obliquus = oblic + gr. metron s= măsură). Instrument cu care se măsoară unghiurile de înclinaţie ale axelor bazinului şi înclinaţia simfizei pubiene pe aceste axe (18). Obligeană. Acorus calamus. Obnubilare (lat. obnubilare = a acoperi cu un nor). Tulburare a stării de conştiinţă în care funcţiile psihice sînt încetinite, pragul percepţiei este crescut, ducînd la îngreuierea percepţiilor şi în general a contactului şi posibilităţilor de orientare în mediul ambiant, neurmată de amnezie (35). ~ vizuală, întreruperi trecătoare, scurte, ale vederii; este un simptom premonitoriu în staza papilară (28). Oboseală (bulg. oboseja). Stare tranzitorie produsă de o activitate excesivă sau prelungită şi caracterizată prin scăderea potenţialului funcţional al organismului şi printr-o senzaţie subiectivă caracteristică (9). ^ de acomodaţie, obosela muşchiului ciliar, organul motor al aco-modaţiei (28). ~ de convergenţă, obosirea muşchilor drepţi interni prin suprasolicitarea convergenţei (28). ~ oculară, sin. : Astenopie, Surmenaj ocular, oboseală survenind la eforturi vizuale (28). ~ retiniănă, astenopie a acuităţii luminoase prin epuizarea celulelor senzoriale (28). Obsesie (lat. obsessio = asediu). Reprezentare, idee, acţiune, temere, care apar în conştiinţa bolnavului, contrar voinţei acestuia, ca elemente parazitare faţă de care bolnavul, păstrînd o atitudine critică, luptă să le înlăture, de cele mai multe ori însă fără să reuşească (35). Obsistină (Colobert şi Kirn). Sistem bacterio-litic nespecific identificat în serul sanguin normal al omului şi al unor maimuţe. Este consti- tuită din 2 factori termolabili separabili prin dializă, acţionează la pH neutru şi este inhibată de ionii de Ca++ şi Mg++. Are capacitatea de a dizolva peretele celular al unor bacterii gramne->^gative: Salmonella typhi, Salmonella paratyphi A şi B, Shigella dysenteriae, Escherichia coli, Vibrio comma etc. Nivelul Obsis*titiei creşte î» serul indivizilor vaccinaţi antitifoparatific (3). Obstetrică (lat. obstetrix = moaşă). Studiul stării femeii din momentul fecundaţiei pînă la sfîrşitul lăuziei (18). Obstrucţie (lat. obstructio). Jenă sau întrerupere totală a circulaţiei normale a materiilor solide sau lichide într-un conduct al organismului (32). ~ laringiană, diminuarea lumenu-lui laringian, determinată de inflamaţii, corpi străini sau tumori, manifestată prin disfohie şi dispnee cu cornaj şi tiraj (30). ~ nazală, diminuarea lumenului foselor nazale, determinată de malformaţii, corpi străini, inflamaţii sau tumori şi manifestată prin jenă respiratorie, voce nazonală şi hiposmie (30). ~ traheobron-şică, diminuarea lumenului căilor respiratorii inferioare datorită inflamaţiilor, corpilor străini, tumorilor, manifestată clinic prin jenă respiratorie, tuse, zgomot de drapel, tiraj laterocostal (30). ~ trompei Eustachio, diminuarea permeabilităţii trompei Eustachio urmată de imposibilitatea pătrunderii aerului în casa timpanului datorită unei inflamaţii sau tumori nazofarin-giene şi manifestată prin hipoacuzie, senzaţie de ureche înfundată etc. (30). Obturator (lat. obturare = a astupa). în stomatologie, placă protetică care închide defecte traumatice sau congenitale ce nu pot fi închise chirurgical, restabilind contenţia cavităţii bucale şi funcţiile de fonaţie, masticaţie şi deglutiţie, ca şi menţinerea reliefului f feţei. Se confecţionează din materiale acrilice (38). Obturaţie (lat. obturatio). 1. închiderea sau micşorarea secţiunii conductei prin care trece un fluid sau un material pulverulent (32). 2. închiderea cu ajutorul unui dispozitiv a deschiderii congenitale sau accidentale dintr-o formaţiune anatomică (32). ~ dentară, metodă terapeutică reparatorie în cariile dentare.După curăţirea procesului carios şi după prepararea corespunzătoare, se umple cavitatea cu cement, amalgam de argint, cupru sau folii de aur, realizîndu-se o refacere a formei dintelui şi o închidere etanş marginală. Deoarece în trecut obturaţia se făcea şi cu plumb, a rămas expresia, de plombare dentară (38). Obturazol. Substanţă cu calitatea de izolator care se aplică pe fundul unei cavităţi dentare profunde, sub obturaţii de silicat, spre a proteja pulpa (38). Occipitalizarea atlasului. Fuziune occipito-atloidiană congenitală. OCCIPUT 279 OCLUZIE DENTARA MEZIALIZATA Occiput (lat. = ceafă). Regiunea posterioară a capului (1). Ochelari. Lentile montate într-o ramă, folosite pentru corectarea defectelor vizuale (28). ~ de protccţie, ochelari profesionali pentru protecţia ochiului de traumatisme (28). ~ de soare, ochelari cu lentile absorbante pentru lumină (28). ~ stenopeici, ochelari obturaţi, cu un mic orificiu median corespunzător diametrului pupilar (28). ~ pentru sudori, ochelari cu lentile prin care nu trec razele ultraviolete şi calorice (28). ~ telescopici, ochelari pentru corectarea sau ameliorarea defectelor vizuale mari (28). ~ verzi şi roşii, ochelari cu o lentilă roşie şi una verde, folosiţi pentru examenul vederii binoculare (28). Vezi şi: Bartels. Ochi (lat. oculus). Ocnlus. ~ „artificiali de păpuşă” (Rădulescu), aspectul clinic, albastru ucios al ochilor, în boala Lobstein (24). ~ lu-lului, Plantago psyllium. ~ „de pisică amauro-tică”, midriază, aspect gălbui al cîmpului pupilar şi amauroză, apărînd în gliomul retinian la copil (28). ~ redus, sistem optic simplificat care rezultă din confundarea celor două puncte principale şi a celor două puncte nodale ale sistemului optic obişnuit. Ochiul redus prezintă o singură suprafaţă curbată şi are un indice de refracţie constant. Indicele de refracţie a mediului omogen al ochiului redus se ia egal cu cel dintre apă şi aer (1,333). Punctul nodal al acestui sistem se află în centrul de curbură. Retina ochiului redus se află la o distanţă de 15 mm de punctul nodal (6). Ochsner, Albert John, 1858 — 1925. Sîincte-rul ~9 grup de fibre musculare circulare situate în jurul deschiderii canalului pancreatic la nivelul ampulei hepatopancreatice (1). Ocitocic (gr. okys — rapid -f- tokos — naştere). Substanţă cu acţiune stimulantă asupra miometrului; provoacă fie contracţii fazice, fie contractură uterină, accelerează travaliul; contracţia uterului poate avea drept consecinţă oprirea menoragiei sau metroragiei, prin comprimarea sinusurilor venoase din miometru; principalele substanţe ocitocice sînt ergometrina şi ocitocina (14). Ocitocină, sin. : Oxitocină. Hormon cu structură polipeptidică secretat de hipotalamus şi depozitat în hipofiza posterioară, avînd acţiune stimulatoare asupra musculaturii netede a uterului (7). Ocludator (lat. occludere=a închide). Aparat folosit în laboratorul de tehnică dentară pentru a reproduce, cu ajutorul modelelor de gips, raportul dintre cele două arcade dentare în ocluzie (38). Ocludator-analizor Berliner. Tip de ocluzor care permite răzuirea pe modelul de lucru şi apoi şlefuirea în gură a contactelor premature înregistrate succesiv, realizînd în acest fel metodic şi progresiv un angrenaj perfect în ocluzia centrată (39). Ocluzie (lat. occlusio). închiderea unei conducte, tub, canal, cavităţi (11). ~ arterială acută, întrerupere bruscă a circulaţiei arteriale, rezultată prin embolie, tromboză, spasm sever sau ligatură (10). ~ de balans, Ocluzie balan-sată. ~ balansată, sin.: Ocluzie de balans, raporturi interdentare ce se creează în timpul masticaţiei între arcadele dentare de partea opusă părţii active (38). ~ dentară, raport de angrenare între dinţii arcadei inferioare şi cei ai arcadei superioare. Factorii anatomofiziolo-gici care concurează la realizarea ocluziei arcadelor dentare sînt: articulaţia temporomandi-bulară, neuromusculatura respectivă, dinţii şi procesele alveolare (38; 39). — dentară adîncă laterală, ocluzie adîncă caracterizată prin egre-siunea dinţilor laterali. Se produce în cazul unei mandibule comprimate şi dinţi laterali linguali-zaţi (39). ^ dentară blocată, raport de ocluzie centrată a celor două arcade dentare, care nu permite mişcări de lateralitatc ale mandibulei. Caracterizează masticatorii de tip tocător (39). ~ dentară cap la cap, ocluzie în care dinţii frontali superiori nu depăşesc pe cei frontali inferiori, ci vin în contact direct cu ei prin marginile lor incizale. Persoanele cu astfel de ocluzie pot face mişcări mandibulare de contact în toate sensurile şi din această cauză adoptă stereotipul de masticaţie prin frecare (măcinare) (39). ~ dentară centrată, raport de contact bine definit şi simetric al mandibulei faţă de maxilă, caracterizat prin următoarele semne : liniile interincisive ale celor două arcade dentare coincid pe aceeaşi linie dreaptă ; suprafeţele ocluzale ale celor două arcade dentare au un contact maxim între ele ; mandibula are o poziţie simetrică neutră, nici propulsată, nici retractată; condilii mandibulei sînt situaţi simetric pe porţiunile cele mai distale ale tuberculilor articulari; muşchii ridicători ai mandibulei sînt bilateral şi uniform contractaţi; contracţia accentuată a muşchilor ridicători provoacă stoarcerea glandelor salivare, creînd nevoia de înghiţire (39). ~ dentară distalizată, raportul de articulare interdentară în care linia perpendiculară dusă prin mijlocul cuspidului mezio-vestibular al primului molar superior cade me-zial de şanţul intercuspidian al primului molar inferior (38). ~ dentară inversă totală, anomalie dentomaxilară în care linia arcadei inferioare depăşeşte în totalitate linia arcadei superioare (39). ^ dentară mezializată, linia perpendiculară care trece prin cuspidul meziovestibular al primului molar superior cade distal de şanţul OCLUZIE DENTARĂ NORMALA 280 ODIHNA intercuspidian al primului molar inferior (38). ^ dentară normală, sin. : Eugnatie, raportul de articulare interdentară In care linia perpendiculară trasă prin cuspidul meziovestibular al primului molar superior trece prin şanţul inter-., cuspidian al primului molar inferior (38). ^ intestinală, sindrom clinic produs de cauze diverse şi caracterizat prin oprirea completă a tranzitului intestinal (11). ~ intestinală acută, ocluzie manifestată prin oprirea bruscă a tranzitului intestinal, însoţită de fenomene generale care se agravează rapid (11). ~ intestinală prin astupare, ocluzie intestinală mecanică datorită astupării lumenului intestinal printr-unr corp străin, unei neoformaţii endointestinale sau unei compresiuni din afara intestinului, cu păstrarea integriţăţii vasculanzaţiei segmentului digestiv respectiv (11). ~ intestinală cronică, ocluzie datorită unui obstacol permanent, care tulbură parţial tranzitul intestinal şi la care se pot adăuga, din timp în timp, crize de ocluzie acută (11). ~ intestinală funcţională, ocluzie intestinală datorită unei tulburări a motilităţii intestinale produsă de o dereglare a sistemului nervos mienteric care produce fie paralizia intestinului, fie un spasm la un oarecare nivel (11). ^ intestinală mecanică, ocluzie datorită unui obstacol anatomic care împiedică tranzitul intestinal prin astuparea sau strangularea intestinului (11). ~ intestinală paralitică, sin.: Pseudostrangulare intestinală, ocluzie intestinală funcţională datorită unei tulburări în dinamica intestinului de cauză nervoasă (11). ~ intestinală spastică, ocluzie funcţională datorită unei tulburări în dinamica intestinului, care are ca rezultat un spasm la un anumit nivel (11). ~ intestinală prin strangulare, ocluzie intestinală mecanică în care, pe lîngă întreruperea tranzitului digestiv la un nivel oarecare, se produce şi comprimarea vaselor sanguine din segmentul mezenteric respectiv (11). ~ intestinală subacută, ocluzie manifestată prin instalarea treptată a opririi tranzitului intestinal, evacuarea gazelor putîndu-se face în acest timp (11). ~ palpebrală, închiderea pleoapelor (28). ~ pupilară, astuparea cîmpului pupilar prin exsudate organizate (28). O'ConnelI, Thomas Columba James. Sutura punct de sutură chirurgicală pentru tractul digestiv: acul străbate tunicile celor două tranşe de suturat, face un pas de 5 mm şi le străbate din nou, astfel îneît cele două capete ale firului să fie de aceeaşi parte şi să se înnoade înăuntrul lumenului intestinal (11). Oerodermie (gr. ochros = galben, palid + derma = piele). Carotenodermie. Ocrometru (gr. ochros = palid -f metron = măsură). Instrument care măsoară presiunea în capilarele sanguine, prin înregistrarea forţei cu care se apasă asupra unui balon de cauciuc pînă ce pielea devine palidă (4). Oeronoză (gr. ochros = galben + nosos = ..boală). Stare patologică caracterizată prin coloraţie cenuşie-brună sau neagră a cartilajelor şi a ţesutului conjunctiv şi, upei^ri, coloraţie galbenă-brună a pielii. Se datorează fie unui exces de introducere în organism a fenolilor, în care caz urina devine neagră la expunere la aerr fie incapacităţii organismului de a metaboliza acidul homogentizinic (alcaptonurie) (4).' Octanoictiokinază. Enzimă care catalizează procesul intermediar de „activare” cu ajutorul coenzimei A, a benzoiladenilatului (rezultat din acţiunea acidului benzoic în ficat şi rinichi). Reacţia catalizată de octanoictiokinază este premergătoare formării acidului hipuric (5). Octo- (lat. octo = opt). Element de compunere care introduce în termeni sensul de 8 sau de 8 ori (32). Octomitus. Gen de protozoar din familia Octomitidae, clasa Flagellata, parazitînd uneori intestinul uman (31). Ocular (lat. oculus = ochi). 1. Care se referă la ochi (1). 2. Vezi Ocular microscopic. ~ compensator, ocular corectat, care se utilizează în cazul obiectivelor apocromate. Notarea lui se face prin litera K (3). ~ microscopie,, parte componentă a microscopului optic, formată dintr-un sistem de lentile, care funcţionează ca o lupă, avînd rolul de a mări imaginea furnizată de obiectiv. Mărirea furnizată de ocular variază între 5 şi 15 ori şi este înscrisă pe ocular (3). Vezi şi: Huyghens, Ramsden. Oeulo- (lat. oculus = ochi). Element de compunere care introduce în termeni referirea la ochi (32). Oculogir (oculo- + lat. gyrus — întoarcere). 1. Vezi Crize oculogire. 2. Vezi Mişcări oculo-gire. Oeulomiază (oculo- + miază). Vezi Miază. Oculomotor (oculo- + lat. motor — care mişcă). Termen care se referă la mişcarea globului ocular sau la nervi şi muşchi oculomotori (28). Oculus (lat. = ochi), sin. : Ochi. Organul vederii, reprezentat prin globul ocular şi anexele sale (1). Oddi, Ruggero. Semnul durere la micţiu-ne, îndeosebi la sfîrşitul ei, observată în caz de hemoperitoneu (16). Sfincterul Sphincter ampullae hepatopancreaticae. Oddită. Inflamaţia sfincterului Oddi (16). Odihnă. Repaus psihofizic (24). ~ activă,, odihnă petrecută prin practicarea unei activităţi sportive în limitele în care nu provoacă oboseală (24). OD1NOFAGIE 281 OFTALMIE ELECTRICA Odlnofagie (gr. odyne = durere -f phagein = a mînca). Durere la deglutiţie, semn important în afecţiunile faringelui şi laringelui (30). Odinofobie (gr. odyne = durere -f phobos = frică). Fobia de durere (35). Odontalgie (gr. odous = dinte + algos = durere). Durere dentară (38). Odonto- (gr. odous, odontis = dinte). Element de compunere care introduce în termeni referirea la dinţi (32). Odontoblast (odonto- + gr. blastos = germen), sin.: Celulă dentinală, Odontoplast. Element celular al pulpei dentare, rezultat din diferenţierea celulelor mezenchimale din papila germenului dentar şi avînd rol In formarea den-tinei. Are o formă cilindrică, cu o prelungire numită impropriu ,,fibra Tomes”, care pătrunde într-un canalicul dentinar şi-l străbate în toată lungimea sa (38). Odontoclast (odonto- + gr. klasis = ruptură). Celulă multinucleară, morfologic identică cu un osteoclast şi care intervine în resorbţia rădăcinii dinţilor (1). Odontoclastom (odontoclast -f -oma). Tumoare din grupul epulidelor constituită din celule gigante de tipul odontoclastelor (2). Odontoclazie (odonto- + gr. klasis = ruptură). Distrugere morfologică a ţesuturilor dentare, prin vicii metabolice sau inflamatorii (38). Odontogenie (odonto- + gr. gennan = a produce). Procesul de dezvoltare a dinţilor (15). Odontografie (odonto- -f gr. graphein = a scrie). Notarea dinţilor pe fişe cu diferite simboluri (pentru arcada superioară şi inferioară, pentru dinţii temporari şi permanenţi, dreapta şi stînga) (38). Odontolitiază (odonto- -f- gr. lithos == piatră). Tartru dentar. Odontoliză (odonto- -f gr. lysis = distrucţie). Eroziunea dinţilor (15). Odontologie (odonto- -f gr. logos = ştiinţă). Disciplină care se ocupă cu studiul odontonu-lui (dinţii împreună cu complexul parodontal) (38). Odontom (odonto- -f- -oma). Dentom. ~ benign dur, tip de odontom constituit din cement (2). ~ folicular, formaţiune odontală intraosoasă care rămîne în stadiul de încapsulare foliculară, fără a mai evolua spre creasta alveolară pentru a da naştere unui dinte (38). ~ moale, tip de odontom format din ţesut conjunctiv nediferenţiat, care conţine insule sau trabecule de epiteliu al smalţului (2). ~ radi-cular, odontom satelit sudat la rădăcinile dentare pe care le deformează; dă dificultăţi în extracţia dentară (38). Odouton (Grăff) (gr. odous = dinte). Denumire dată organului dentar care înglobează dintele împreună cu aparatul său de susţinere, ca unitate funcţională (38). Odontoplast (odonto- + gr. plassein = a forma). Odontoblast. Odontoplastle. Replantare dentară. Odontoplerozis (odonto- + gr. plerosis = creştere^. Creşterea numărului dinţilor peste limitele normale (15). Odontoporoză (odonto- -f- gr. poros = orificiu, trecere + -oză). Distrofie dentară secundară de origine nervoasă sau neuroendocrină la dinţii maturi şi aparent normali; se caracterizează prin dezlipirea neregulată a smalţului coronar decalcifiat, dentina subiacentă fiind decalcifiată, brună şi extrem de sensibilă (38). Odontoragie (odonto- + gr. rhegnynai = a curge). Pierdere de sînge la nivelul alveolelor, după o extracţie dentară (15). Odontosderoză (odonto- + gr. sklerosis = întărire). Proces degenerativ de tip sclerogen, care apare în pulpa dinţilor cu distrofie secundară (38). Odontosterezis. Pierderea dinţilor (15). Odontotheca (odonto- + gr. theke = teacă). Foliculul dintelui; sacul dcntal (1). Odorimetrie (lat. odor = miros -f gr. me-tron = măsură). Determinarea gradului de percepere a senzaţiilor olfactive (15). Odorivector (lat. odor = miros -f- vector = cărăuş, purtător). Particulă de substanţă mirositoare, care, solvîndu-se în mucusul secretat de mucoasa pituitară, impresionează terminaţiile senzoriale olfactive de la acest nivel (30). Oenilism (gr. oinos = vin). Formă de alcoolism cronic provocat prin abuzul exclusiv de vin (35). Oenomanie (gr. oinos = vin -f mania = nebunie). Impulsul morbid de a bea vin (23). Oesophagus (lat. din gr. oisophagos = gît-lej), sin.: Esofag. Porţiunea din tubul digestiv care continuă faringele şi se continuă cu stomacul, cu care comunică prin orificiul cardia (1). Oestrus (lat. din gr. oistros = dorinţă, impuls). 1. Fază din ciclul sexual al femelelor, caracterizată prin receptivitate deosebită faţă de masculi (sin. : Estru) (15). 2. Gen de insectă din familia Oestridae, ordinul Diptera; specia O. hominis provoacă uneori miaze la om (31). Ofidism (gr. ophidion = şarpe mic). Otrăvirea prin venin de şarpe (23). Oftalmie (gr. ophtalmos = ochi). Denumire generică pentru unele inflamaţii oculare severe care interesează mai multe membrane ale ochiului sau globul ocular în totalitate (28). egipteană, Conjunctivită granuloasă. ~ electrică, conjunctivită produsă printr-o lumină electrică OFTALMIE GONOCOCICĂ 282 OFTALMOSCOP intensă sau prin arc voltaic (28). ~ gonococică formă de conjunctivită severă, purulentă, provocată de infecţia gonococică (28). ~ nou-născutului, conjunctivită purulentă a nou-născutului, de obicei de natură gonoreică (25). pu-> rulentă, conjunctivită cu secreţie purulentă, deseori gonococică (28). ^ simpatică, inflamaţia ochiului sănătos după un traumatisyn perforant al celuilalt ochi (28). ~ „de zăpadă”, leziune corneoconjunctivală produsă prin reflectarea luminii de pe zăpadă (28). Oftalmo- (gr. ophtalmos = ochi). Element de compunere care introduce în termeni referirea la ochi (32). Oftalmodesmită (oftalmo- -j- gr. desmos =f bandă + -ită). Inflamaţia tendoanelor muşchilor oculomotori (28). Oftalmodiafanoseop. Aparat pentru măsurarea polului posterior al ochiului, prin trans-iluminare prin gură (28). Oftalmodiafanoscopie. Transiluminarea membranelor oculare (28). Oftalmodiagnostic (oftalmo- + dia- -f gr. gnosis = cunoaştere). Diagnostic bazat pe reacţia oculară produsă prin instilarea în ochi a unei toxine specifice (28). Oftalmodinamometrie (oftalmo- + gr. dyna-mis = forţă -f metron = măsură). Măsurarea presiunii în vasele retiniene, cu ajutorul unui oftalmodinamometru (normal, 30 — 40 mmHg) (15). Oftalmodinamometru, sin.: Tonoscop. Aparat care măsoară presiunea arterei centrale a retinei, sub control oftalmoscopic (28). Oftalmodinie (oftalmo- + gr. odyne = durere). Durere la nivelul globului ocular (15). Oftalmoeikonometru (oftalmo- -f gr* eikon = imagine + metron = măsură). Aparat pentru măsurat mărimea imaginilor retiniene (28). Oftalmofacometru (oftalmo- -f gr. phakos — lentilă -f- metron = măsură). Instrument pentru măsurarea curburii anterioare a cristalinului (28). Oftalmolit (oftalmo- -f gr. lithos = piatră). Calcul lacrimal (28). Oftalmologie (oftalmo- + gr. logos = ştiinţă). Specialitate medicochirurgicală care se ocupă cu studiul aparatului vizual şi al bolilor de ochi (28). Oftalmomalacie (oftalmo- + gr. malakia = înmuiere). Hipotonia exagerată a globului ocular (28). Oftalmometrie (oftalmo- -f gr. metron = măsură), Determinarea instrumentală a viciilor de refracţie ale ochilor şi în special a astigma-tismului cornean (28). Oftalmometru (oftalmo- + gr. metron = măsură). Aparat care serveşte la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcţii, folosit în special pentru determinarea astigma-tismului cornean. Upele oftalmometre permit şi măsurarea curburilor feţei posterioare a corneei, a celor două feţe ale cristalinului şi " poziţiile relative ale acestor feţe (28). Oftalmomiază (oftalmo- if- rpţctgâ). Infestarea ochiului cu ouă de insecte care produc larve (28). Oftalmomiozită (oftalmo- + gr. mys = muşchi -f -ită). Inflamaţia muşchilor extrinseci ai ochiului (28). ’ \ Oftalmoneuromielită (oftalmo- + gr. neuron = nerv + myelos ==■ măduvă + -ită). Boala Devie, vezi Devie. Oftalmopatie (oftalmo- -f gr. pathos = boală). Termen generic pentru afecţiuni oculare (28). Oftalmoplegie (oftalmo- + gr. plege — lovitură). Paralizia unuia sau mai multor muşchi motori ai globului ocular (15). ~ exoftalmică, oftalmoplegie care apare în cursul exofţalmiei basedowiene ; muşchii ridicători sînt primii atinşi, apoi muşchii orizontali, apoi coborîtorii, iar în cele din urmă chiar imobilitate totală (28). ^ externă, paralizia muşchilor motori extrao-culari (28). ^ internă, paralizia sfincţerului şi muşchiului ciliar (28). ~ nucleară, paralizie datorită unor leziuni în nucleii de origine ai nervilor motori ai ochiului (28). ~ nucleară progresivă, sin.: Polioencefalită superioară cronică, paralizie progresivă a muşchilor globilor oculari; ptoza palpebrală bilaterală realizează aspectul de facies Hutchinson. Atribuită altădată unei degenerări a nucleilor nervilor oculomotori din trunchiul cerebral, astăzi este considerată ca expresie a unei miopatii localizată exclusiv la muşchii oculari (27). Oftalmoptozis (oftalmo- + gr. ptosis = cădere). Exoftalmie. Oftalmoragie (oftalmo- + gr. rhegnynai = a curge). Hemoragie oculară (15). Oftalmoreacţie (oftalmo- + lat. reagere = a reacţiona). Reacţie conjunctivală alergică în urma aplicării alergenului pe conjunctiva unui individ sensibilizat. Se utilizează mai ales în medicina veterinară pentru evidenţierea aler-giei la tuberculină (reacţia Calmette) sau maleină, dar şi în diagnosticul alergiilor umane (3). Vezi şi: Calmette. Oftalmoscop (oftalmo- + gr. skopein — a vedea). Instrument pentru examinarea interiorului ochiului. Constă esenţial dintr-o oglindă cu un orificiu central, prin care examinatorul priveşte interiorul ochiului, iluminat prin lumina reflectată de oglindă, care se reîntoarce în ochiul examinatorului prin orificiul oglinzii. Aparatele sînt prevăzute cu lentile pentru neutralizarea viciilor de refracţie a ochilor examinaţi (28). OFTALMOSCOPIE 283 OLEO— Oftalmoscopie. Examinarea fundului deochi cu oftalmoscopul (28). ~ directă, oftalmoscopie în care imaginea fundului de ochi se vede direct, apropiind oftalmoscopul de ochi (28). ^ indirectă, oftalmoscopie în care fundul de ochi este văzut răsturnat. Observatorul stă la 40 cm de bolnav şi ţine în faţa ochiului acestuia o lentilă biconvexă de 20 D ; iluminînd ochiul cu oglinda prin această lentilă, imaginea inversată a fundului de ochi apare aeriană şi inversă (28). Oftalmostat (oftalmo- + gr. statikos = care opreşte). Blefarostat. Oftalmostojnatohigroză intermitentă (Creyx şi L6vy). Sindrom caracterizat prin rinoree excesivă, lăcrimare cu dureri oculare, algii cervicale şi epicraniene (28). Oftalmotonometru (oftalmo--]-gr. tonos=tensiune + meîron = măsură). Instrument pentru determinarea tensiunii globilor oculari (15). Oftat. Inspiraţie bruscă şi profundă care întrerupe ritmul normal respirator; se însoţeşte de nelinişte, uneori de senzaţie acută de lipsă de aer; este expresia unei tulburări a reglării nervoase a respiraţiei. Permanentizarea pînă la obsesie a tulburărilor constituie ,,sindromul suspinului”, formă a nevrozei respiratorii (34). Ogilvie, H. Sindromul falsă obstrucţie a colonului, caracterizată prin colică abdominala, constipaţie, balonare, pierdere progresivă în greutate, simptome determinate de infiltraţia carcinomatoasă a simpaticului abdominal (16). Oglindă. Suprafaţă lucioasă cu formă geometrică regulată, mai des plană sau sferică, din metal sau sticlă, acoperită cu un strat subţire metalic, avînd proprietatea de a reflecta razele de lumină şi de a forma astfel imaginea obiectelor (32). ~ dentară, instrument stomatologic format dintr-un mîner metalic şi o oglindă rotundă cu diametrul de 1,5 — 3 cm; serveşte la reflectarea imaginii şi luminii asupra cîmpului operator intrabucal, la îndepărtarea părţilor moi (limbă, obraz). Poate fi plană sau concavă (38). ~ frontală, instrument utilizat. în ctorinolaringologie pentru reflectarea luminii dată de o sursă electrică, în cavităţile organelor studiate (30). ~ larin-giană, instrument cu ajutorul căruia se poate face examinarea indirectă a laringelui (30). rinoscopică, instrument cu ajutorul căruia se poate face explorarea vizuală a nazofarin-gelui, prin metoda rinoscopiei posterioare (30). ~ de schiaseopie, oglindă plană sau concavă cu orificiu median şi suport pentru examinarea refracţiei (28). Vezi şi : Glatzel, Helmont. Ognev, B. V. Operaţia procedeu de cură a tulburărilor vasculare de tip spasm arterial al membrului superior prin extirparea celui de al 2-lea ganglion simpatic toracal (11). Ogston, Alexander, 1844—1929. Operaţia^, artrodeză astragaloscafoidiană în cura chirurgicală a piciorului plat, uneori cu rezecţie trapezoidală cu bază inferioară pentru refacerea bolţii (24). Oguehi, Chuta, 1875 — 1945. Boala~, formă de degenerescenţă tapetoretiniană ereditară cu hemeralopie şi aspect de fund de ochi alb-cenuşiu, reversibil la normal dupiă şederea la întuneric (28). Ohara, Hachiro. Boala Tularehiie. Ohm, George, 1787—1854. Legea Iui intensitatea curentului electric este egală cu raportul dintre tensiunea electromotorie a generatorului şi rezistenţa totală a circuitului (internă şi externă) (36). Unitatea unitate de rezistenţă electrică în sistemul M.K.S. (36). Oicofobie (gr. oikos = casă + phobos = frică). Fobia de a se întoarce acasă după ieşirea din spitalul de psihiatrie, întîlnită la bolnavi de vîrstă presenilă şi senilă (35). Oidiomicoză. Candidoză. Oidium. Candida. limite, vezi Coccidioides. -ol. Sufix care indică funcţia chimică de alcool sau fenol a unei substanţe (32). Oleandomicină. Antibiotic izolat din culturile de Streptomyces antibioticus; are un spectru de activitate asemănător penicilinei şi eritromicinei, fiind folosită mai ales în stafilo-cociile penicilinorezistente (13). pleandrină. Principiu activ (glicozid) din Nerium oleander (Apocynaceae); tonicardiac minor, diuretic ; nu se acumulează în organism (13). Oleazâ. Sistem de enzime, de tip esterazic, care hidrolizează eşterii acidului oleic, liberînd acidul oleic şi alcoolii respectivi (5). Olecranectomie (gr. olekranon = vîrful cotului + ektome — excizie). Rezecţie totală sau parţială a olecranului (24). Olecranizarea tibiei. 1. Sinostoză congenitală a rotulei la tibie (24). 2. Artroriză anterioară de genunchi prin procedeul Wollenberg(24). Olecranon (gr. olekranon = vîrful cotului). Eminenţă osoasă situată în partea superioară şi posterioară a extremităţii proximale a ulnei; în extensiunea antebraţului intră în fosa olecranului humerusului (1). Oleide. Esteri ai acidului oleic, prezentîn-du-se în stare lichidă la temperatura ordinară. Oleidele sînt prezente în concentraţii mai mari în fracţiunea lipidică a laptelui şi în ţesutul adipos (67,7 % la copii şi 69,8% la adult, din totalul grăsimilor din ţesutul adipos) (5). Oleo- (lat. oleum = ulei). Element de compunere care introduce în termeni referirea la substanţe uleioase (32). OLEO ARTROZĂ 284 OLIGOELEMENTE Oleoartroză (oleo- + gr. arthron = încheietură -f -oză). Introducerea unor substanţe uleioase în articulaţii, în scop terapeutic (4). Oleom (oleo- 4- -oma), sin. : Elaioma. Granulom de corp străin apărînd consecutiv injectării unui preparat medicamentos uleios (12). Oleoperitoneografie (oleo- + peritoneu + gr. graphein = a scrie). Radiografie a cavităţii peritoneale după injectarea unei cantităţi de ulei iodat, în scopul creării unui contrast (36). Oleostearogliceride. Esteri micşti ai glicerolu-lui, conţinînd atît acid oleic, cît şi acid stearic (5). Oleotorax. Prezenţa unei substanţe uleioase în cavitatea pleurală, realizată prin injectare în cursul pneumotoraxului terapeutic, avînd ca scop reducerea unui revărsat şi împiedicarea simfizei. în acelaşi scop se poate injecta şi în punga de pneumotorax extrapleural (34). Oleum (lat. = ulei). Ulei. ~ bergamottae, ulei eteric obţinut din fructele plantei Citrus bergamia Risş şi Citrus aurantium. Conţine produşi terpenoidici, fiind folosit ca aroniati-zant (13). ~ cacao, sin. : Butyrum cacao, Unt de cacao, ulei obţinut prin presarea la cald a seminţelor decorticate de Theobroma cacao (Sterculiaceae), compus din gliceride ale acizilor oleic, palmitic, stearic, linolic; este folosit ca bază pentru supozitoare şi unguente, precum şi ca lubrifiant (13). ~ helianthi, sin. : Ulei de floarea soarelui, ulei obţinut prin presarea la rece a seminţelor de llelianthus annuus (Com-poseae). Este folosit ca ulei comestibil, ca ulei tehnic şi ca emolient în unele forme medicamentoase de uz extern (13). ~ hydnocarpi, sin. : Ulei de chaulmoogra, ulei obţinut prin presarea seminţelor mature, proaspete, ale unor arbori din genul Hydnocarpus (Flacurti-aceae) ; conţine acid hidnocarpic şi chaulmoogric şi are acţiune antileproasă (13). ~ jecoris, sin. : Untură de peşte, ulei obţinut din ficatul proaspăt al peştelui Gadus morrhua din familia Garidae; conţine gliceride ale acizilor graşi nesaturaţi, vitamine A şi D (13). ~ niaoull, Gomenol. ~ petroselinl, Apiol. ^ ricini, ulei nesicativ obţinut din seminţele plantei Ricinus communis, prin presare la rece şi purificare. Conţine 80—82% trigliceride ale acidului rici-noleic, alături de alţi esteri ai glicerinei cu acizi graşi superiori nesaturaţi. Este folosit ca purgativ (13). ~ sinapis, sin. : Ulei de muştar, ulei obţinut prin antrenare cu vapori de apă, din seminţele de Brassica nigra, familia Cruci-ferae şi care conţine izotiocianat de alil; are acţiune iritantă locală şi revulsivă, cu stimularea reflexă a centrilor respirator şi vaso-motor (13). Olfaeto- (lat. olfactus = miros). Element de compunere care introduce în termeni referirea la simţul mirosului (32). Olfactometrie (olfacto- -f gr. metron = măsură). Determinarea gradului de sensibilitate a simţului mirosului (15). Olfaetometru (olfacto- + gr. metron = mă-^sură). Aparat pentru aprecierea acuităţii olfactive în unităţi numite olfacţii (3p)>Jţ Olfactfe (lat. olfactus =‘miros). Denumire generică pentru procesele neurochimice care stau la baza simţului mirosului (15). ~ hemato-genă, capacitatea de percepere a mirosurilor unor substanţe introduse în circulaţia sanguină (30). ~ retrogradă, capacitatea de percepere a mirosurilor care au o origine endogenă, fiind vehiculate de aerul expirator (30). Olighemie (oligo- -f gr. haima = sînge). Reducerea cantităţii de sînge din organism (15). Oiighidrie (oligo- -f gr. hydor = apă), sin. : Oligidrie, Oligohidrie. Diminuarea secreţiei su-dorale (4). Oligidrie (oligo- + gr. hydor = apă). Oli-ghidrie. Oligo- (gr. oligos = puţin). Element de compunere cu sensul: puţin, insuficient, cîţiva (32). Oligoamnios (oligo- + amnios). Afecţiune caracterizată prin existenţa unei cantităţi reduse de lichid amniotic (sub 200 ml). Deseori coexistă cu malformaţii fetale, naşterea fiind prelungită (18). Ollgoeitemie (oligo- -1- gr. kytos = celulă -1-haima = sînge), sin. : Iîipocitemie, Hipoglobulie. Scăderea volumului eritrocitar total (19). Oligodactilie (oligo- + gr. daktylos = deget). Anomalie caracterizată prin număr mai mic decît normal al degetelor de la mîini sau de la picioare (1). Oligodendrocit (oligo- -f gr. dendron = arbore + kytos = celulă). Oligodendroglie. Oligodendroglie (oligo- + gr. dendron = arbore *f neuroglie), sin.: Oligodendrocit, Oligoglie. Celulă de suport, mică a sistemului nervos, situată în jurul celulelor nervoase , între fibrele nervoase (sateliţi perineurali) şi în lungul vaselor de sînge (sateliţi perivasculari); este caracterizată prin nuclei sferoizi sau ovoizi şi prelungiri citoplasmice fine (1). Oligodendrogliom (oligodendroglie + -oma), sin.: Mezogliom. Tumoare relativ rară, formată din celule nervoase de suport mici, cu număr redus de prelungiri şi dintr-o substanţă reti-culată intercelulară (2). Oliflodinamic (oligo- + gr. dynamis = forţă). Care desfăşoară activitate chimică în cantităţi foarte mici (15). Oligodonţie (oligo- + gr. odous = dinte). Hi-podonţie. Oligoelemente, sin. : Microelemente. Ele- mente care se găsesc în organism în mod constant, însă în cantităţi foarte mici, neputînd deţine un rol plastic. Oligoelementele îndepli- OLIGOFAGIE 285 OLIVA CEREBELLARIS nesc un rol catalitic particular. Metale oligo-elemente: fierul, magneziul, zincul, cuprul, nichelul, cobaltul, manganul, aluminiul, plumbul, titanul, stibiul şi molibdenul. Metaloide oligoelemente : iodul, fluorul, bromul, arsenicul siliciul şi borul (5). Oligofagie (• polichistică (Jiingling), Boala Perthes-Jungling* OSTEITĂ RAREFIANTÂ 306 OSTEOCONDRITĂ DISECANTĂ vezi Perthes-Jiingling. ~rarefiantă, în cavitatea osteomedulară şi în canalele Havers apare un ţesut de granulaţie care erodează osul prin resorbţie lacunară, realizîndu-se fie carii osoase, fie osteoporoză (2). Osteitis (gr. osteon == os + -itis). Osteită. deformans, Boala Paget, vezi Paget. ~ fi-broşa eystiea, Sindromul Albright, vezi Albright. ~ fibrosa osteoplastiea, Sindromul Albright, vezi Albright. Ostembrion (osteo- + gr. embryon = embrion). Fetus osificat (1). Osten-Saken, E. I. Operaţia intervenţie chirurgicală în paralizia mîinii de tip radial, constînd din transplantarea tendonului muşchiului palmar mare la tendoanele extensorului comun şi transplantarea muşchiului cubital anterior la primul extensor radial şi la extensorii policelui. Este o modificare a operaţiei Perthes <24). Osteo- (gr. osteon = os). Element de compunere care introduce în termeni referirea la unul sau mai multe oase sau la ţesutul osos (32). Osteoarthritis (osteo- + gr. arthron = încheietură 4- -itis). Osteoartrită. ~ deformans eoxae juvenilis, vezi Epifizită. Osteoartrită (osteo- -f gr. arthron — încheietură 4- -ită), sin.: Osteoarthritis. 1. Proces infecţios acut, subacut sau cronic, cu punct de plecare în extremităţile osoase articulare sau în ţesuturile moi ale articulaţiei şi cu evoluţie ulterioară osoasă; poate avea etiologii diverse (24). 2. Termen impropriu pentru a desemna o afecţiune trofică articulară, îndeosebi în tulburările nervoase şi pentru care denumirea mai corectă ar fi de osteoartropatie (24). ~ distrofică, denumire folosită de Iselin pentru osteoporoza posttraumatică (24). ~ hipertro-fiantă pneumică, Boala Pierre Mărie, vezi Mărie. ~ hipertrofică degenerativă, Artroză. ~ tuberculoasă, localizare frecventă a tuberculozei, caracterizată prin apariţia de granulaţii tuberculoase pe membrana sinovială şi formarea unui exsudat serofibrinos; în forma fongoasă se produce hiperplazia ţesutului de granulaţie, cu infiltrat inflamator tuberculos (tumoare albă), suferind cu timpul un proces de cazei-ficare; procesul interesează atît ţesuturile articulare şi periarticulare, cît şi capetele oaselor, şi se termină cu anchiloză (2). Osteoartropatie (osteo- + gr. arthron — încheietură 4- pathos = boală). Afecţiune nein-fecţioasă care interesează articulaţia prin leziunea trofică a extremităţilor osoase care o alcătuiesc. Poate fi întîlnită ca o complicaţie în siringomielie, tabes, unele diateze hemoragice (24). ~ hipertrofiantâ pneumică, Boala Pierre Mărie, vezi Mărie. Osteoartrotomie (osteo- -j- gr. arthron = încheietură -f tome — tăiere). Rezecţie a extremităţii articulare a unui os (24). Osteoblast (osteo- -f gr. blastos = germen), sin.: Osteoplast. Celulă mezenchimală cu aspect variabil, mai mult sau .'mai ^puţin fuziform, cu nucleu mare, rotund, situat periferic, cu 1—3 nucleoli şi cu citoplasmă abundentă şi bazofilă, descrisă de Gegenbauer la nivelul ţesutului osos, unde secretă materia proteică specifică (oseina) prin a cărei calcificare se realizează ţesutul osos (2; 24). Osteoblastoelastom (osteo- -f gr. blastos = germen-f- klasis = ruptură + -oma). Denumire dată de V. A. Rusakov tumorii cu mieloplaxe (24). Osteoblastom (osteo- + gr. blasti$= germen-+ -oma), sin. : Osteoblastosarcom. Formă rară de osteosarcom (2). ~ benign (Jaff6-Lichten-stein), Fibrom osos osteogenic. Osteoblastosarcom (osteo- + gr. blastos = = germene + sarcom). Osteoblastom. Osteocampsie (osteo- -f gr. kampe = încovoiere). Incurvarea unui os. Termen folosit de obicei în osteomalacie (24). Osteoehistom (osteo- -f- gr. kystis — vezică 4- -oma). Tumoare chistică a osului (2). Osteochondritis (osteo- + gr. chondros = cartilaj + -itis). Osteocondrită. ~ deformans, vezi Epifizită. Osteoehondropathia (osteo- -f gr. chondros — cartilaj + pathos = boală + -ia). Osteocon-dropatie. ~ Juvenilis paraosteogenetiea, Scafoi-dita tarsiană a copiilor. Osteocie (Ferrier). Formă mai uşoară a osteomalaciei (4). Osteoeit (osteo- + gr. kytos = celulă). Celulă osoasă. Osteoclast (osteo- 4- gr. klasis = ruptură). Celulă multinucleată, mare, avînd rol în resorbţia osului (1). Osteoclastom (osteoclast 4- -oma). Tumoare cu mieloplaxe. Osteoelazie (osteo- 4- gr. klasis — ruptură). 1. Manevră folosită pentru îndreptarea unui membru anchilozat în poziţie vicioasă sau pentru obţinerea unei pseudartroze, în care caz se fac imediat mişcări pentru a se împiedica formarea căluşului (24). 2. Proces lent de resorbţie osoasă datorită osteoclastelor (24). ~ operatorie, Osteotomie. Osteocondrită (osteo- -f gr. chondros = cartilaj 4- -ită), sin.: Osteochondritis. Inflamatia oaselor şi cartilajelor respective (4). ~ deformantă juvenilă vertebrală, vezi Epifizită. ~ disecantă, boală articulară (genunchi, cot, şold etc.), constînd din necroza unei porţiuni din epifiza articulară, care în unele cazuri se desprinde şi devine un corp liber articular (24). OSTEOCONDRITĂ GENERALIZATĂ 307 OSTEOLIZĂ ~ generalizată, sin.: Distrofie poliepifizară, Poliosteocondritâ, sindrom condrodistrofic poli-epifizar (24). ~ semilunarului, Boala Kien-bock, vezi Kienbock. ~ sifilitică, leziune de sifilis congenital, constînd din afectarea zonei endocondrale de osificare a oaselor şi care apare pe o secţiune longitudinală ca o linie neregulată dinţată (Wegener); organizarea osului este foarte redusă (osteoblaşti atrofiaţi) (2). ~ şoldului, vezi Epifizită. ~ vertebrală infantilă, Boala Calv6, vezi Calv6. Osteocondrodistrofie (osteo- -f gr. chondros = cartilaj + distrofie). Osteocondropatie. Osteoeondrom (osteo- + gr. chondros = cartilaj -f- -oma). Tumoare benignă constituită din proliferarea ţesuturilor osos şi cartilaginos (2). Osteoeondromatoză (Reichel) (osteoeondrom + -oză). Afecţiune caracterizată prin existenţa de corpi străini osteocartilaginoşi articulari de origine sinovială. Mai frecvente la genunchi şi cot, aceste formaţiuni se situează, după Virchow, la limita care separă tumorile cartilaginoase hiperplazice şi heteroplastice (24). Osteocondropatie (osteo- + gr. chondros = cartilaj + pathos = boală), sin. : Osteochondro-pathia, Osteocondrodistrofie, Osteocondrozâ. Termen generic pentru afecţiuni de origine osteo-condrală constînd din necroza unei porţiuni mai mari sau mai mici dintr-o epifiză sau apofiză (24). Osteocondrosarcom (osteo- + gr. chondros = cartilaj + sarcom). Tumoare malignă cu punct de plecare de la nivelul scheletului şi avînd 3 ţesuturi (osos, cartilaginos şi conjunctiv); se caracterizează prin liză osoasă (fracturi spontane) şi metastaze pe cale sanguină (2). Osteocondrozâ (osteo- -f- gr. chondros = cartilaj -{- -oză). Osteocondropatie. ~ disecantă, Boala Galland, vezi Galland. Osteoeranium (osteo- -j- gr. kranion — craniu). Craniu osificat. Termen folosit pentru diferenţierea de chondrocranium (1). Osteodentină. Ţesut intermediar ca structură între os şi dentină (1). Osteodesmoză (osteo- + gr. desmos = tendon). Osidesmoză. Osteodeză (Reiner). Termen pentru artro-deza calcaneocuboidiană cu grefon tibial în piciorul plat (24). Osteodinie (osteo- gr. odyne = durere). Durere osteocopă. Osteodistrofie (osteo- + dis- -f gr. trophe = nutriţie), sin. : Distrofie osoasă. Termen generic pentru afecţiuni osoase caracterizate prin modificarea formei, mărimii, consistenţei sau creşterii osului (24). ~ chistică juvenilă (Miku-licz), formă localizată a osteopatiei fibrochis-tice, observată la tineri, caracterizată prin for- maţiuni chistice multiple; este contestată de cei mai mulţi autori (24). ~ deformantă progresivă, Boala Paget, vezi Paget. ~ fibroasă generalizată, Boala Recklinghausen, vezi Recklinghausen. ~ fibroasă localizată (Rusakov), formaţiuni chistice cu conţinut sanguinolent, în care se constată dispariţia mezenchimului osteoformator, datorită unui tip particular de circulaţie sanguină şi acţiunii osteoclaştilor (2)* ~ renală, vezi Osteopatie renală. Osteodysmetamorphosis foetalis. Afecţiune osoasă a copilului, în care se pierde capacitatea de reclădire a osului (24). Osteofit (osteo- -f gr. phyton = plantă). Formaţiune osoasă la marginea unei suprafeţe articulare în porţiunea juxtacondrală a zonei spongioase. Are un aspect trabecular, ca şi osul din care provine, reprezentînd o manifestare artrozică (24). ~ vertebral, Cioc de papagal. Osteoflebită (osteo- + gr. phleps = venă + -ită). Inflamaţia venelor din interiorul oaselor,, în special din diploe (2). Osteogeneză (osteo- -J- gr. genesis — naştere)* Totalitatea proceselor de dezvoltare a osului,, de la începutul mulajului cartilaginos şi pînă la desăvîrşirea osului organ (24). ~ endocon~ drală, dezvoltarea osului din ţesut cartilaginos (24). ~ Imperfectă, sin. : Boala Vrolik-Lob-stein, Distrofie periostală hiperplastică familialăy distrofie mezenchimală caracterizată printr-un viciu al osteogenezei periostale cu tendinţă la fracturi multiple, apărînd uneori chiar de la naştere (Boala Vrolik), alteori mai tardiv (Boala Lobstein) (24). ~ imperfectă congenitală,. Boala Vrolik, vezi Vrolik. ~ imperfectă tardivă,. Boala Lobstein. ~ periostală, dezvoltarea osului din periost (24). Osteogenină. Enzimă cu substrat necunoscut,, pe care Lacroix o consideră drept indispensabilă procesului de osificare (24). Osteohalistereză (osteo- + gr. hăis = sare -f sterein = a priva, a lipsi). Demineralizare osoasă (4). Osteoid (osteo- + gr. eidos = formă). 1. Matrice hialină tînără a osului adevărat, în care se depozitează sărurile de calciu (1). 2. Asemănător osului (sin. : Oşteai, Osiform) (24). Osteolipom (osteo- -f gr. lipos = grăsime + -oma). Lipom osteogen prin metaplazia osoasă a elementelor conjunctive (2). Osteoliză (osteo- + gr. lysis = distrucţie). 1. Proces de resorbţie minerală şi organică a osului, care se produce prin acţiunea invadantă a ţesutului de granulaţie bogat vascularizat,. apărut ca rezultat al unei reacţii inflamatorii; aspectul histologic al osului este caracterizat prin prezenţa unor spaţii lacunare în pereţii osoşi ai canalelor din sistemele haversiene (2). 2. Imagine radiografică de transparenţă osoasa OSTEOLIZÂ ESENŢILA 308 OSTEOPATIE FIBROCBISTICA centrală sau marginală, cu limite şterse sau nete, expresie a unei resorbţii osteoclazice patologice (36). ~ esenţială, afecţiune rară de cauză necunoscută, în care o epifiză, uneori un os întreg sau scheletul unei extremităţi dispat* treptat prin liză (24). Osteologie (osteo- + gr. logos = ştiinţă). Studiul şi cunoştinţele despre oase (1). Osteom (osteo- -f -oma). Tumoare benignă a ţesutului osos, dezvoltată de obicei din oase ; poate fi întîlnită şi In cicatrice şi în unele organe interne (plămîni), dar în aceste cazuri nu sînt veritabile tumori, ci metaplazii (2). ~ central, Enosteom. ~ compact, varietate de osteom format din ţesut osos dens, amintind fildeşul (2). ~ moale, Fibrom osos osteogenic. ~ muscular posttraumatio, calcificare heterotopică, aberantă, a unui hematom posttraumatic, între fibrele unui muşchi, de obicei muşchiul brahial anterior (24). ~ osteoid, tumoare benignă, frecventă la copii şi adolescenţi, cu localizare unică, formată din ţesut conjunctiv osteo-gen înconjurat de ţesut osos condensat (2). — osteoid gigant (Dahlin şi Johnston), Fibrom osos osteogenic. ~ periartieular posttraumatic al genunchiului, Boala Pellegrini-Stieda, vezi Pellegrini-Stieda. ~ spongios, formă de osteom cu aspect spongios şi consistenţă moale (2). Osteomalacie (osteo- + gr. malakia = înmuiere), sin. : Mollities ossium, Ramolisment osos. Osteopatie decalcifiantă a adultului, de origine carenţială şi care se manifestă printr-o ramolire a scheletului. Cadrul, vast altădată, trebuie limitat astăzi la acea tulburare a metabolismului fosfocalcic care constă din imposibilitatea precipitării acestor săruri pe un ţesut osteoid, care a luat în parte locul osului (24). ~ congenitală (Jiirgens), Boala Lobstein, vezi Lobstein. ~ juvenilă, dezvoltarea osteoidului nemineralizat la nivelul osificării periostale şi endostale, manifestată prin : curburi ale diafizei, neregula-rităţi în cupulă ale metafizelor, reacţii de perio-stoză, pseudostructuri, striaţii Looser-Milk-mann observate pe oasele lungi, marginea externă a omoplatului, coaste sau clavicule (33). /-w puerperală, osteomalacie întîlnită în cursul sarcinii (2). ~ renală, vezi Osteopatie renală. ~ sugarului, termen impropriu folosit de Marchand şi Jiirgens pentru boala Lobstein (24). Osteomatoză. Osteoame multiple (2). Osteomielită (osteo- + gr. myelos = măduvă -f- -ită). Panosteită purulentă şi necrozantă, datorită stafilococului auriu, rareori celui alb, asociat uneori cu streptococul. Termenul aparţine lui Lannelongue, care credea că infecţia primară este în măduva osoasă. Poate evolua acut sau cronic (24). ~ acută purulentă, formă gravă de osteomielită la copii şi tineri, datorită stafilococului auriu şi altor microbi piogeni; se produc focare purulente multiple ale măduvei şi periostului la nivelul oaselor lungi, cu procese de necroză şi metastaze pio-gene (2). ~ idiopatică, formă de osteomielită care apare ca urmare a unei infecţii hemato-gene la un organism sensibiljz&ţj (2). ~ secundară, formă de osteomielită Care apare ca o complicaţie a unei septicopioemii (2). ~ traumatică, osteomielită consecutivă unor plăgi osoase, cu zone de necroză şi supuraţie ulterioară (2). ^ tuberculoasă, ţesut de granulaţie tuberculos format mai înlîi în măduva oaselor, dezvoltîndu-se ulterior sub forma unei osteo-? mielite fongoase cu caverne şi abcese tuberculoase sau a unei osteomielite cazeoase, unde atît ţesutul de granulaţie, cît şi măduva osului suferă o necroză de cazeificare; dă naştere la fistule tuberculoase cu eliminare îndelungată de puroi şi de mici sechestre (2). Osteomielodisplazie (osteo- -f gr. myelos = măduvă.+.dis- -{- plassein = a forma). Dege-nerescenţă a ţesutului hematopoietic din măduva oaselor (24). Osteomielofibroză (osteo- -f gr. myelos — măduvă -f- lat. fibra = fibră + -oză). Mielo-fibroză. Osteomieloscleroză (osteo- -f- gr. myelos = = măduvă -f- sklerosis = întărire). Mielofibro-ză. Osteomucoid (osteo- -f lat. mucus -f- gr. ei-dos = formă). Complex proteinopolizaharidic prezent în oase. Are structură similară cu aceea a condromucoidului din cartilaje şi peretele arterial. Osteomucoidul conţine galactozamină (6,9%), glucozamină (1,12%), galactoză, ma-noză şi acid glucuronic, precum şi un număr de 17 aminoacizi, printre care acidul glutamic (10,2%), acidul aspartic (8,35%) şi leucina (6,27 %). Conţinutul în azot total al osteomucoi-dului este de 11,3 g/100 g substanţă pură (5). Osteon (Matyas). Unitate morfofuncţională a osului, alcătuită dintr-un sistem haversian cu toate elementele cuprinse în canalul lui (24). Osteonecroză (osteo- + gr. nekrosis = moarte). Leziune elementară radiologică osoasă exprimată prin zone întinse sau limitate de condensare sau transparenţă crescută, produsă de moartea celulară a tesutului osos prin ischemie (36). Osteopatie (osteo- + gr. pathos = boală). Termen generic pentru orice boală a osului (24). ~ calciprivă, osteopatie prin resorbţie osoasă (24). ~ de carenţă, sin. : Osteopatie de foame, osteopatie datorită unei alimentaţii insuficiente cantitativ sau calitativ (24). ~ fibrochistică, categorie de boli osoase caracterizate prin prezenţa de chisturi osoase şi fibro-ză a osului şi care ar cuprinde după unii autori: OSTEOFATIE DE FOAME 309 OSTEOTOMIE osteoza paratiroidiană Recklinghausen, chistul osos central, osteodistrofia chistică juvenilă Mikulicz, osteita fibroch'stică localizată şi displazia fibroasă poliostatică (24). ~ de foame, Osteopatie de carenţă. ^ hemoragică infantilă, Boala Mflller-Barlow, vezi Moller-Barlow. ~ hipertrofiantă pneumică, Boala Pierre Mărie, vezi Mărie, ~ mielogenă, Hemo-patie osteotropă. ~ renală, ansamblul leziunilor distrofice osoase consecutive nefropatiilor cronice care provoacă tulburări ale metabolismului fosfocalcic şi care se pot însoţi de rahitism sau (la adult) de osteomalacie, osteoscle-roză, osteoporoză sau oşteodistrofie fibroasă generalizată („osteita fibrochistică”); atunci cînd apar la copii, aceste tulburări pot opri dezvoltarea staturală (nanism renal). Tubulo-patiile ereditare, congenitale sau dobîndite, cu tulburări de reabsorbţie a fosfaţilor (diabet renal fosfaturic, diabet fosfoglucidic, sindrom Fanconi-De Toni-Debre), cu tulburări de reabsorbţie a calciului (hipercalciurie idiopatică), cu tulburări ale mecanismului de acidifiere a urinii (acidoze tubulare renale), determină mai ales rahitism sau osteomalacie, de regulă rezistente la dozele uzuale de vitamină D. Afecţiunile predominant glomerulare, cele cu insuficienţă renală cronică, determină mai ales apariţia osteitei fibrochistice, atribuită unui hipoparatidoidism secundar şi însoţită frecvent de aspecte osteomalacice sau rahitice, osteoscle-rotice şi osteoporotice (25). Osteoperiostită (osteo- + periost -f -ită). In-flamaţie a periostului urmată de invadarea procesului inflamator către ţesutul osos; are ca punct de plecare focare ale părţilor moi din vecinătatea osului sau metastaze piogene. Există forme acute sau cronice (cele acute pot fi seroase sau supurate, iar cele cronice fibroase sau osifiante) (2). ~ reumatică, Boala Poulet, vezi Poulet. ~ sifilitică, osteită şi periostită condensantă osifiantă, care schimbă configuraţia externă a osului, dîndu-i un aspect fuzi-form (2). ~ tuberculoasă, osteoperiostită caracterizată prin apariţia ţesutului de granulaţie tuberculos, care dezlipind peiostul realizează necroze pe suprafaţa oaselor (2). Osteopetroză (osteo- + lat. petra = piatră -f- -oză). Boala Albers-Sch6nberg, Vezi Albers-Schonberg. Osteopicnoză (Ctement-Hamelle) (osteo- -f -f gr. pyknosis = condensare). Meloreostoză. Osteoplast. Osteoblast. Osteoplastie (osteo- + gr. plassein = a forma). Plastie prin grefă osoasă (24). ~ sprîncenei eotiloide, operaţie osteoplastică de mărire a sprîncenei cotiloide propusă de Juvara şi apoi de Lance în afecţiunile subluxante sau luxante ale şoldului (24). Osteopoildlie (osteo- + gr. poikilos — pestriţ), sin. : Boala oaselor pătate. Osteita eonden-sântă generalizată. Boală de etiologie necunoscută, cu caracter familial, prezentînd la examenul radiologie al spongioasei numeroase zone bine delimitate de condensare osoasă (2). Osteoporoză (osteo- + gr. poros = trecere + -oză), sin. : Rarefacţie osoasă, Resorbţie osoasă, Proces de resorbţie osoasă datorit unor cauze complexe (nervoase, vasculare, endocrine sau carenţiale) şi care au ca urmare demineralizare osoasă şi porozitate, prin lărgirea canalelor Havers (24). ~ algică posttraumatică, Sindromul Sudeck-Leriche, vezi Sudeck-Leriche. ^ de carenţă, osteoporoză care apare în stări de avitaminoză, în inaniţie (4). ~ endocrină, osteoporoză secundară în diabet, hipertiroidism, boala Cushing, menopauză etc. (4). ~ senilă, osteoporoză legată de fenomenele generale de involuţie (4). Osteopsatiroză (osteo- + gr. psathyros = friabil -f -oză). Boala Lobstein. Osteosarcom (osteo- + gr. sarx — carne -f -oma). Tumoare malignă a ţesutului osos cu punct de plecare de la periost sau central, întîlnită de cele mai multe ori Ia oasele spongioase ; proliferarea sarcomatoasă fuzo- sau globocelulară, uneori gigantocelulară distruge osul (pentru osteosarcomul central explozia periostului constituie un semn important) şi dă metastaze hematogene (2). Osteoscleroză (osteo- + gr. sklerosis — întărire). 1. Termen folosit de Lewin şi Mc Leod pentru meloreostoză (24). 2. Condensare osoasă. ~ medulară monomelică, tulburări congenitale ale dezvoltării mezenchimului primitiv osteo-blastic, tradueîndu-se radiologie printr-o imagine de condensare masivă a osului, limitată exclusiv la scheletul unui singur membru (2). ~ mielofibroasă, condensare osoasă prin fi-broză medulară (24). Osteosinteză (osteo- + gr. synthesis = sinteză). Operaţie chirurgicală prin care se fixează fragmentele osoase ale unei fracturi. Sinteza se poate face prin : a) legarea fragmentelor între ele cu material organic sau anorganic; b) fixarea temporară prin mijloace metalice care rămîn şi la exterior; c) începuirea centrocentrală cu transplant autogen, cu os purum sau cui metalic (24). ~ centromedulară, începuire centromedulară. ~ cu ,,zăvor rusesc", Operaţia Sklifosovski, vezi Sklifosovski. Vezi şi: Ciaklin, Djanelidze, Friedland, Petroşevskaia, Spijarnîi-Kuntscher, Telson-Ransonof. Osteotomie (osteo- -f gr. tome = tăiere), sin. : Osteoclazie operatorie. Intervenţie chirurgicală constînd din secţiunea unui os în scopul obţinerii axării, derotării, alungirii, scurtării sau OSTEOTOMIE BILATERALĂ 310 OTITĂ EXTERNĂ PARAZITARA sprijinului său (24). ~ bilaterală a condililor mandibulari, secţionarea bilaterală a mandibulei pentru remedierea prognatismului inferior şi-a macrognatismului (38). ~ cuneiformă, osteotomie în care două linii de secţiune converg^ delimitînd un fragment cuneiform (unghiular) (24). ~ în formă de şa, Operaţia Payr, vezi Payr, ~ lamelară, Osteotomia Kirschner, vezi Kirschner. ~ orizontală a mandibulei, procedeu chirurgical pentru remedierea dezvoltării sagitale exagerate a mandibulei, constînd din deplasarea anterioară sau posterioară, pe cale chirurgicală, a segmentului inferior al mandibulei, în vederea realizării unei ocluzii normale între cele două arcade dentare (39). ~ parţială a maxilarului superior, osteotomia vestibulară palatinală cuneiformă a maxilarului superior pentru remedierea prognatismului superior (39). ~ segmentară, osteotomii multiple pe diafiza oaselor lungi (în special femurul), în scopul alungirii lor (24). ^uniformă a mandibulei, rezecţie de tip cuneiform la nivelul gonionului, pentru remedierea obtuzismului mandibular, cu ocluzie deschisă şi etaj inferior mărit (39). ~ vertebrală, osteotomie folosită în corectarea cifozelor ankilopoietice (24). ~ verticală dublă a mandibulei, rezecţie prin scizura sigmoidă a mandibulei pentru remedierea ocluziei deschise (39). Vezi şi: Brandt, Calot, Gant, Hadjistarnov, Hahutov, Hoff, Kirmisson, Kirschner, Kos-lovski, Krukenberg, Mac Even, Mommsen, Pauwels, Putti, Whitmann. Osteotomoclazie (osteo- -f- gr. tome = tăiere + klasis = ruptură). Operaţie de corectare a diformităţii unui os prin osteotomie parţială, completată cu osteoclazie manuală sau prin aparate (masă ortopedică) (24). Gsteotrib (osteo- + gr. tribein = a zdrobi). Instrument pentru zdrobirea bucăţilor de os necrozat sau cariat (24). Osteoză. Afecţiune constînd din infiltraţii osificante în ţesuturi (4). ~ cutanată, tip de osteoză constînd din prezenţa de formaţiuni nodulare osoase în piele (4). eburnizantă monomelică (Putti), Meloreostoză. ~ parati-roidiană, Boala Recklinghausen, vezi Recklinghausen. Ostexie (gr. osteon = os + hexis = condiţie). Osificare anormală (4). Ostiofoliculită (lat. ostium = deschidere + folicul -}- -z/d). Foliculită superficială. Ostium (lat. = deschidere , intrare). Termen anatomic general pentru deschiderile unor cavităţi sau organe tubulare (1). ~ abdominale tubae uterinae, orificiu prin care oviductul comunică cu cavitatea peritoneală (1). ~ aortae, orificiu de comunicare între ventriculul stîng şi aortă prevăzut cu 3 valve semilunare concave distal (1). ~ apendicis vermiformis, orificiu prin care cavitatea apendicelui vermiform comunică cu cavitatea cecului (1). ^ atrioventri-culare, denumire pentru deschiderea atrioven-triculară dreaptă sau stingă .(1). ~ cardiacum, sin. : Cardia, orificiul esofagian,;gl stomacului (1). ~ ileocaecale, orificiu priiţi care ileum comunică cu cecul şi care este prevăzut cu un sfincter şi o valvă dublă (1). ~ internum tubae uterinae, sin. : Ostium uterinum tubae, deschidere uterină a oviductului (1). ^ introitus, Canaliculus mastoideus. ~ maxilare, deschiderea sinusului maxilar în meatul mijlociu al fosei nazale (1). ~ pharyngeum tubae auditivae, deschiderea faringiană a tubei auditive (1). ~ pyloricum, Pylorus. ~ trunci pulmonalis, orificiul de comunicare între ventriculul drept şi trunchiul arterei pulmonare prevăzut cu 3 valvule semilunare concave distal (1). ~ tympanicum tubae auditivae, deschiderea tim-panică a tubei auditive (1). ~ ureteris, orificiul prin care ureterul se deschide în vezica urinară (1). ^ urethrae externum, orificiul prin care uretra (feminină sau masculină) se deschide la exterior (1). ~ urethrae internum, orificiul de comunicare între vezica urinară şi uretră (1). ~ uteri, orificiul prin care uterul se deschide în vagin (1). ~ uterinum tubae, Ostium internum tubae uterinae. ~ vaginae, orificiul extern al vaginului (1). Ostreism (gr. osteon = stridie). Intoxicaţie cu stridii (23). Otalţjie (gr. ous = ureche + algos — durere). Senzaţie de durere localizată în ureche şi care poate avea origine auriculară sau din vecinătate. Poate îmbrăca un caracter violent, brusc, sau poate fi surdă, pulsatilă; poate fi localizată sau iradiată spre regiunea mastoi-diană, occipitală, spre vertex, sau spre dinţi. Poate fi continuă sau cu remisiuni, după cauza care o provoacă şi este exacerbată în cursul nopţii (30). Othematom (gr. ous = ureche + hemato-+ -oma). Colecţie sanguinolentă a pavilionului auricular, situată între cartilajul helixului şi pericondru, provocată de un traumatism (în cele mai multe cazuri) sau apărînd în urma unor tulburări trofice. Deformează pavilionul, produce o senzaţie de tensiune şi de durere şi se poate infecta determinînd pericondrita şi necroza cartilajului auricular (30). Otidium. Vezi Otocist. Otită (gr. ous, otos = ureche + -ită). Termen generic pentru afecţiunile inflamatorii ale urechii (30). ~ externă, dermită localizată la nivelul conductului auditiv extern, generată de factori microbieni, micotici, prezenţa corpilor străini, traumatisme, diateze şi tulburări alergice (30). ~ externă parazitară, Otomicoză. OTITĂ FURUNCULOASĂ 311 OTOSCLEROZA ~ furunculoasă, inflamaţie a foliculilor pilo-sebacei de la nivelul conductului auditiv extern, determinată de stafilococi piogeni şi caracterizată prin dureri care iradiază spre hemicraniu, hipoacuzie uşoară, supuraţie şi recidive frecvente (30). ~ internă, termen impropriu pentru definirea afecţiunilor inflamatorii ale urechii interne ; termenul corect pentru aceste afecţiuni este acela de labirintită (30). ~ medie, inflamaţie a mucoasei şi pereţilor osoşi ai casei timpanului consecutivă de obicei unei infecţii rinofarin-giene sau rinosinuzale, îmbrăcînd un aspect cataral sau supurativ, acut sau cronic (30). ~ medie supurată cronică, localizarea unui proces supurativ cronic la nivelul urechii medii, de cele mai multe ori ca o continuare a unei supuraţii acute auriculare la bolnavi cu rezistenţă fizică scăzută şi care practică anumite profesiuni în condiţii insalubre. Se caracterizează prin fenomene inflamatorii discrete, supuraţie persistentă şi scăderea progresivă a auzului. Forme clinice: a) otita medie supurată cronică simplă (sin. : Otoreea muco-purulentâ benignă tubară) şi b) otita medie supurată cronică propriu-zisă (sin. : Otoree purulentă malignă) (30). Oto- (gr. ous, otos = ureche). Prefix care introduce în termenii compuşi referirea la ureche (32). Otoantrită (oto- + antru + -ită), sin. : Fa-ringootită, Otita creşelor. Otomastoidită. Formă particulară a inflamaţiei acute mastoidiene care se întîlneşte la sugarii cu debilitate fizică importantă. Se manifestă prin fenomene otice nete (cel mai frecvent) sau latente (otita creşelor), cînd predomină un tablou toxic general grav (30). Otocefal (oto- + gr. kephale = cap). Oto-cephalus. Otocel (oto- -f gr. koilos = cavitate). Vezi Otocist. Otocephalus (oto- + gr. kephale = cap), sin. : Agnatus, Otocefal, Synothus. Monstru caracterizat prin unirea urechilor sau închiderea căii de acces a urechii, absenţa maxilarului inferior şi gură defectuos dezvoltată (1). Otocist (oto- + gr. kystis = vezică), sin. : Sac otic. 1. La nevertebrate, vezicula auditivă, otocelul sau otidium (1). 2. La vertebrate, vezicula auditivă embrionară (1). Otoconia (oto- -f gr. konis = praf + -ia). Statoconia. Otodinie (oto- -f gr. odyne = durere). Durere auriculară reflexă, cu punct de plecare faringolaringian sau dentar (30). Otolicvoree (oto- -f- lat. liquor — lichid + gr. rhoia — curgere), sin. : Otorahie. Scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul audi- tiv extern, întîlnită de obicei în cazurile de fractură a stîncii osului temporal (30). Otolite (oto- + gr. lithos — piatră). Statoconia. Otologie (oto- + gr. logos = ştiinţă). Ramură a otorinolaringologiei, disciplină medico-chirurgicală care studiază afecţiunile urechii în conexiune cu starea cavităţilor nazosinuzale şi bucofaringiene (30). Otomastoidită (oto- + gr. mastos = mamelă + eidos = formă + -ită). Afecţiune caracterizată prin osteita grupurilor celulare ale blocului mastoidian şi distrugerea septurilor intercelulare, cu punct de plecare otitic (30). Otomiază (oto- + miază). Vezi Miază. Otomicoză (oto- + gr. mykes = ciupercă + -f- -oză) sin. : Otita externă parazitară. Inflamaţie a tegumentului conductului auditiv extern şi a timpanului produsă de paraziţi vegetali. Afecţiunea este favorizată de inflamaţii preexistente, lipsa igienii locale, aplicarca de po-mezi grase în conduct, medii favorabile pentru dezvoltarea paraziţilor. Se manifestă prin jenă auriculară, uneori durere, prurit, uşoară hipoacuzie (30). Otoneurologie (oto- + gr. neuron = nerv -f logos — ştiinţă). Disciplină medicală creată din necesitatea cunoaşterii aprofundate a multiplelor legături existente între otologie şi neurologie (30). Otopediatrie (oto- + gr. pais, paidos = copil + iatreia = tratament). Ramură a otologiei, care se ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor otorinolaringologice la copii (30). Otoragie (oto- + gr. rhegnynai = a curge). Scurgere de sînge prin conductul auditiv extern (26). Otorahie. Otolicvoree. Otoree (oto- -f gr. rhoia = curgere). Secreţia auriculară, semn important în afecţiunile urechii. Varietăţi: mucoasă, muco-purulentă, purulentă etc. (30). ~ malignă, Epitimpanită. ~ purulentă, Epitimpanită. Otorinolaringologie (oto- + gr. rhis = nas + gr. larynx = laringe + logos = ştiinţă). Disciplină medicochirurgicală care studiază afecţiunile căilor aeriene şi digestive : nazosinuzale, bucofaringolaringiene, traheobronşice şi auriculare, precum şi afecţiunile esofagiene, organe cavitare între care există o strînsă unitate ana-tomofiziopatologică (30). Otosalpinx (oto- + gr. salpinx = trompă. Termen vechi pentru tuba auditivă (1). Otoscleroză (oto- + gr. sklerosis = întărire). Afecţiune auriculară caracterizată prin invazia casei timpanului cu ţ,esut cicatriceal care înglobează oscioarele, traducîndu-se prin surditate progresivă şi acufene (30). OTOSCOP 312 OVÂRÎO — Otoscop (oto- -j- gr. skopein = a vedea), sin. : Specul auricular. Tub metalic de formă tronconică, prin intermediul căruia se poate examina conductul auditiv extern şi membrana timpanului, cu ajutorul luminii reflectate (30)T Otoscopie (oto- + gr. skopein = a vede'a). Explorarea conductului auditiv extern, a timpanului şi, în caz de perforaţie a lui, a peretelui intern al casei timpanului, cu ajutorul specu-lului auricular şi al luminii reflectate (30). Otospongioză (oto- -f lat. spongia = burete 4- -oză). Afecţiune otică nesupurativă, cu evoluţie progresivă şi care, netratată, determină o surditate cronică bilaterală prin imobilizarea lanţului osicular al urechii medii. Este cauzată de focare de otospongioză şi oto-scleroză dezvoltate pe promontoriu şi în special în jurul ferestrei ovale şi scăriţei (30). Otravă (şl. otrava). Toxic. Otrăvire. Intoxicaţie. Ott. Dispozitivul construcţie care se aplică la protezele scheletate în edentaţii terminale. Constă dintr-o buclă metalică cu profil semirotund care porneşte de la baza protezei din regiunea frontală, se prelungeşte izolată pe peretele oral al crestei alveolare (sau pala-tinal), ajurigînd apoi pe creasta terminală. Are un efect de resort elastic, despovărînd creasta alveolară (38). Ottfried~MfiIIer. Reacţia mecanism de reglare a organismului prin care, la excitaţii hidroterapeutice pe suprafeţe limitate, apar răspunsuri de acelaşi sens (vasodilataţie sau vasoconstricţie) pe suprafeţe simetrice sau pe întreaga suprafaţă a tegumentului (4). Ou (lat. ovum). Ovum. ~ alecital, ou avînd vitelus puţin sau lipsindu-i total (1). centro-lccital, ou avînd un vitelus central înconjurat de citoplasmă (1). ~ clar, ou redus numai la membrana amniotică, plin cu un lichid clar, în care nu se mai percepe embrionul. Se întîlneşte în cazurile în care moartea oului survine în primele două luni de sarcină, dispariţia embrionului fiind datorită unui proces de au-toliză celulară (18). ~dropsicaI, ou la care embrionul a dispărut complet sau este reprezentat numai printr-un nodul de ţesut degenerat; vezicula amniotică este întinsă (1). ~ holo-blastic, ou cu segmentaţie totală (1). ~ izo-lecitic, ou avînd vitetus puţin, distribuit în citoplasmă (1). ~ meroblastie, ou cu segmentare parţială limitată de regiunea citoplas-mică (1). ~ mort, ou în care embrionul sau fătul a mur.t. Fenomenul se poate produce în tot cursul sarcinii (18). ~ primordial, ovul prezent în epiteliul germinai al ovarului embrionar, considerat frecvent ca celula-mamă pentru oogonie (1). ^ teloleeitic, ou avînd vitelus concentrat la un pol sau într-o emisferă (1)* Vezi şi: Naboth. Ouabalnă, sin. : Strofantinâ G. Glicozidă izolată din seminţele de Strophăntus gratus sau din Acocanthera ouabaio (.Apocynaceae)* Este un cardiotonic puternic 9U;£cţiune rapidă şi de durată relativ scurtă şi uri'diuretic slab ; nu se absoarbe pe cale digestivă, motiv pentru care se administrează intravenos (13). Ouchterlony. Tehnica vezi Reacţia de precipitare în gel. Oudard. Operaţia 1. Scurtarea muşchiului subscapular şi alungirea apofizei cora-coide printr-un grefon tibial sau costal introdus în lungul şi mijlocul ei, în luxaţia recidivantă a humerusului (24). 2. Modificare a operaţiei I, în sensul că alungirea apofizei coracoide se face fără transplant, prin simpla deplasare in-fero-anterioară a unei jumătăţi (24). Oudard-Jean. Semnul sin. : ,,Strigătul meniscal”, semn întîlnit în ruptura de menise : provocarea durerii prin apăsarea cu policele la nivelul interliniei articulare şi ducerea genunchiului din flexiune în extensiune (24). Oudin, Paul, 1851 — 1923. Rezonatorul solenoid de cupru ataşat unui aparat d'Arson-val căruia — la acord precis — îi creşte acţiunea (4). Oudin. Tehnica ~ vezi Reacţia de precipitare în gel. Ovalbumină. Componentă albuminică din albuşul de ou. Conţine un număr de 18 amino-acizi; printre care acid glutamic (16,5%), acid aspartic (9,3%), leucină (9,2%), serină (8,2%), lizină (6,3 %), alanină (6,7 %) şi metionină (5,2 %> (5). Ovalocit (lat. ovalis = oval 4- gr. kytos = celulă), sin. : Camelocit, Eliptocit. Globul roşu de formă ovalară. în mod normal, 5 — 10% din globulele roşii sînt uşor ovalare. în diferite anemii, proporţia creşte (19). Ovalocitoză (ovalocit 4- -oză). Prezenţa de ovalocite în număr mare în circulaţie. Poate fi dobîndită (în legătură cu diferite forme de anemie) şi congenitală (cînd reprezintă o anomalie). Ovalocitoza predispune la manifestări hemolitice (19). Ovar (lat. ovarium). Ovarium. ~ sclero-cbistic, degenerare scleromicrochistică a ovarului, de natură neuroendocrină, antrenînd deseori un sindrom hiperfoliculinic (7). ~ tes-toid, vezi Hipertecoză. Ovaralgie (ovar -f gr. algos = durere). Durere cu punct de plecare ovarian (7). Ovariectomie (ovar 4’ gr. ektome = excizie). Ooforectomie. Ovario- (lat. ovarium = ovar). Element de compunere care introduce în termeni referirea la ovar (32). OVARIOCEL 313 OVULAŢIE Ovarioeel (ovario- -f gr. kele = hernie). Hernie a ovarului (18). Ovariocenteză (ovario- + gr. kentesis = înţepătură). Puncţionarea ovarului pentru evacuarea conţinutului său în cazuri de tumori ovariene. Termen desuet (18). Ovarioliză (ovario- + gr. lysis = distracţie). Secţionarea intraoperatorie a aderenţelor periovariene (18). Ovariopatie (ovario- + gr. pathos — boală), sin. : Ovaropatie. Stare morbidă a ovarului, în spccial cu răsunet endocrin. Forme : an-droidă, hiperfoliculinică, hiperprogesteronică. Ovariopatia microchistică este o variantă a ovariopatiei hiperfoliculinice, iar cea sclerochis-tică testoidă este o variantă a ovariopatiei an-droide (7). Ovariotestis (ovario- 4- lai. testis = testicul), sin. : Ovatestis, Ovotestis. Hermafrodi-tism caracterizat prin existenţa de glande sexuale compuse din porţiuni hipoplaziate de ovar şi de testicul (2). Ovariotomie (ovario- 4- gr. tome — tăiere). Secţionare a ovarului (18). Ovarită (ovar + -ită), sin. : Ooforitâ. De- numire generică dată oricărei inflamaţii acute sau cronice a ovarului (18). ~ gonococică, inflamaţie seroasă sau seropurulentă a ovarului, consecutivă unei salpingite gonococice şi putînd ajunge la formarea de abcese (2). tuberculoasă, formă rară de ovarită asociată cu salpingită tuberculoasă sau cu o peritonită de aceeaşi natură; se caracterizează prin apariţia de noduli pe suprafaţa organului sau în interior, mergînd pînă la formarea de focare caze-oase (2). Ovarium (lat. =ovar), sin. : Gonadă feminină,, Oophoron, Ovar. Organ glandular in-trapelvian, pereche, care dă naştere ovulului şi hormonilor sexuali feminini; este constituit dintr-o stromă în care sînt implantaţi foliculii ovarieni şi este înconjurat incomplet de o pătură seroasă derivată din peritoneu, iar în continuarea acestuia de un epiteliu ovarian (1). Ovaropatie (ovar -}- gr. pathos = boală). Ovariopatie. Ovatestis (ovar + lat. testis = testicul). Ovariotestis. Overdamping (engl.). Defect de reglaj al electrocardiografului (amortizare prea accentuată ), ducînd la rotunjirea deflexiunilor, ştergerea undelor S etc. (10). Overshooting (engl.). Defect de reglaj al electrocardiografului (amortizare insuficientă), determinînd o accentuare a amplitudinilor complexului QRS, undei S etc. (10). Ovicapsulă (lat. ovum = ou -f capsula = eapsulă). Termen vechi pentru foliculul ovarian (1). Ovidisc (lat. ovum = ou -f discus =• disc). Cumulus oophorus. Oviduct (lat. ovum = ou + ductus = canal, conductă), sin.: Germiduct. Canal care serveşte pentru transportul oului de la ovar spre exterior sau cătrc un organ (cum este uterul); la mamifere om, oviductul se numeşte tuba uterină (1). Ovigena (lat. ovum = ou 4- gr. gennan = a produce). Stratul cortical al ovarului în care se formează ovulele (18). Ovisac (lat. ovum = ou + saccus = sac). Termen vechi pentru foliculul ovarian (1). Oviscapt. Tub retractil la femela unor insecte, destinat depunerii ouălor (31). Ovo- (lat. ovum = ou). Element de compunere care introduce în termeni referirea la ou (32). Ovocenter. Centrozomul oului în timpul fecundatei (1). Ovoeit (ovo- + gr. kytos = celulă). Oocit. Ovogeneză (ovo- -}- gr. genesis — naştere). Denumire dată proceselor de formare şi dezvoltare a oului (15). Ovoglohulină. Globulina din albuşul de ou (5). Ovoid fetal. Formaţiune reprezentînd corpul fătului cu situaţie normală în uter, începînd din luna a Vil-a şi pînă la termen (18). Ovomuină (ovo- + lat. mucus — mucus). Glicoproteină, componentă a albuminei din ou (5). Ovomucoid (ovo- + lat. mucus = mucus + gr. eidos = formă). Glucoproteidă din grupa mucinoizilor, cu structură analogă mucinelor. Ovomucoidul formează 10,1 % din proteina prezentă în albuşul de ou. Are acţiune inhibi-torie asupra activităţii tripsinei (5). Ovoplasmă (ovo- + gr. plasma — formaţie). Citoplasma oului (1). Ovotestis (ovo- -f lat. testis = testicul). Ovariotestis. Ovcvacein. Vaccin preparat cu virusul cultivat în oul de găină embrionat (22). Ovovitelină, sin. : Ovovitelus, Vitelinâ. Proteină cu structură globulară, prezentă în gălbenuşul de ou (24% din proteinele gălbenuşului). Se găseşte sub formă de cenapsă cu le-citina ; în afară de fosfor, conţine şi fier. Dintre cei 18 aminoacizi care intră în compoziţia ovo-vitelinei, cei mai importanţi sînt: serina (11,2 %) acidul glutamic (11%), leucina (8,6%), argi-nina (8,4%) şi acidul aspartic (8,1%) (5). Ovovitelus. Ovovitelină. Ovul (lat. ovulum — ou mic). Celulă ger-minală feminină maturată, pregătită pentru fecundaţie (1). Ovulaţie (lat. ovulum = ou mic). Fenomen complex neuroendocrin prin care se înţelege OVULAŢIE PARACICLICĂ 314 OXID DE CALCIU dehiscenţa foliculului matur şi expulzarea ovo-citului împreună cu celule foliculare din teaca internă şi lichid folicular : are un caracter ciclic, apărînd între a 11-a şi a 19-a zi a ciclului men^ strual (18). ~ paraciclieă, termen puţin folosit pentru ovulaţia care survine în afara ciclului normal (18). ~ provocată, ovulaţie produsă artificial, prin utilizarea unor excitant i mecanici, electrici sau prin tratamente hormonale (18). Ovulă. Vezi Globul. Ovum (lat. = ou), sin. : Ou. 1. Termen impropriu folosit uneori pentru celula germinală feminină (1). 2. Embrionul uman tînăr, din perioada fecundării pînă la formarea blastodis-cului bilaminar (1). Owen, Richard sir, 1804 — 1892. Liniile sin. : Striaţii denlinare, linii de creştere a dintelui, indicînd perioade de activitate în formarea dentinei. Din loc în loc, aceste linii sînt mai accentuate din cauza unei diferenţe de mineralizare (38). Owens. Vezi Conimetru. Owerton-Mayer. Coeficientul concentraţia unui toxic în grăsimi faţă de raportul concentraţiei în apă. Acest coeficient reprezintă o valoare constantă pentru fiecare substanţă (de ex. cloroform 1.10, eter de petrol 200 etc.) (21). Onren, Paul A. Boala sin. : Parahe-mofilia Owren, Sindromul Owren afecţiune he-moragică asemănătoare hemofiliei, provocată de deficienţa de factor V (proaccelerină). Există o formă familială şi o formă simptomatică în afecţiunile hepatice grave (19). Sindiomul Boala Owren. Oxacilină. Penicilină semisintetică cu ca-tenă laterală izoxazolică; este rezistentă la penicilază, fiind activă faţă de stafilococii pe-nicilinazosecretori. Nu este distrusă de sucul gastric, fiind act*vă pe cale orală (14). Oxalacetat. -OOC.CO.CH2.COO-. Metabo-lit intermediar in biogeneza carbohidraţilor, component indispensabil în ciclul glioxalatu-lui. în prezenţa acetatului activat şi a ,,enzimei de condensare", oxaloacetatul formează ci-trat. Se formează pe seama piruvatului, avînd ca treaptă intermediară malatul. Prin trans-aminare, oxalacetatul formează acid aspartic, iar prin decarboxilare dă naştere piruvatului (5). Oxaîat. Sare a acidului oxalic. Urina normală de 24 ore conţine între 20 şi 40 irg oxa-laţi (5). ~ de calciu, sarea de calciu a acidului oxalic; se găseşte în urină sub formă de cristale şi poate forma calculi (14). ^ de sodiu, Na2C204, sarea sodică a acidului oxalic; are efect de fixare a'calciului într-o formă insolubilă, făcînd sîngele incoagulabil; este folosită ca anticoagulant in vitro ( in vivo este toxică prin fixarea calciului ionic) (14). Oxalemie. Prezenţa oxalaţilor în sînge; acumularea lor peste anumite limite predispune la formarea de calculi renali. (15). Oxalosuceinat. “OOC.CH^Cii (COO“). CO. COO“. Metabolit intermediar în catabolismul glucidelor, component al ciclului Krebs. Se formează prin dehidrogenarea izocitratului. Prin decarboxilare, oxalosuccinatul forinează a-oxoglutarat (5). Oxalurie. Prezenţa oxalaţilor în urină (normal, 40 — 100 mg/zi). Oxalatul de calciu se observă în sediment sub formă de cristale cu aspect de prisme terminate în piramidă sau de octaedri de diverse dimensiuni (5). Oxfenazină. Substanţă antibiotică extrasă din Pseudomonas aeruginosa şi activă împotriva germenilor grampozitivi şi a unor coci gramne-, gativi (3). Oxi- (gr. oxys = ascuţit). 1. Element de compunere care introduce în termeni sensul de ascuţit, tăios (32). 2. Prefix chimic indicînd radicalul — O; uneori este utilizat incorect în loc de hidroxi-, indicînd radicalul —OH (32). Oxibiotic. Termen care desemnează un organism capabil să utilizeze oxigenul atmo-sferie în creşterea şi multiplicarea sa (3). Oxibioză. Condiţii care asigură prezenţa oxigenului la locul desfăşurării unui proces biochimic de tip aerob (care necesită prezenţa oxigenului molecular (5). Oxiearbonism. Intoxicaţie datorită carboxi-hemoglobinei formată prin fixarea ireversibilă a oxidului de carbon pe hemoglobină. Forma acută se manifestă prin dispnee, cefalee, slăbiciune musculară, coloraţie roz a pielii, urmată de comă; moartea se produce prin paralizie respiratorie. Forma cronică se manifestă prin cefalee, ameţeli, paloare, astenie, stări neurasteniforme (23). Oxieefalie (oxi- + gr. kephale = cap). Aero-cefalie. Oxicianură de mercur. Sare mercurică solul bilă, mai puţin iritantă decît clorura mercurică, fiind mai puţin ionizabilă ; este folosită limitat ca dezinfectant în urologie şi ginecologie şi ca antisifilitic (13). Oxiclorură de carbon. Fosgen. Oxicromatină. Partea cromatinei nucleare colorabilă cu acid anilinic (1). Oxid. Compus chimic disociabil electrolitic, în care atomul de oxigen constituie radicalul electronegativ (5). Oxizi de azot. Amestec gaz os de oxid, bioxid şi tetraoxid de azot în proporţii variabile, avînd acţiune iritantă asupra căilor respiratorii, puţin marcată la expunere, dar urmată deseori mai tîrziu de edem pulmonar (9). ~ de calciu, sin. : Var nestins, oxid care OXID DE CARBON 315 OXIGEN DIZOLVAT ÎN APA se prepară prin caJcinarea carbonatului de calciu ; formează cu apa hidroxidul de calciu (var stins); se foloseşte pentru acţiunea caustică şi epilatorie (14). ~ de carbon, CO, compus monooxigenat al carbonului; gaz inodor, incolor, cu proprietăţi toxice accentuate, datorită capacităţii de a se fixa ireversibil pe hemoglobină, sub formă de carboxihemoglobină (5). ~ galben de mercur, sin. : Precipitat galben de mercur, antiseptic extern (în unguente) pentru tratamentul blefaritelor, keratitelor, conjunctivitelor granulare (13). ~ de magneziu, sin. : Magnezie calcinată, Magnezie usta, compus de magneziu folosit ca antiacid în hiper-aciditatea gastrică şi ca laxativ (13). ~ de plumb, Miniu. ~ de zinc, compus de zinc sub formă de pulbere; se foloseşte în stomatologie în amestec cu eugenol, ca material de obturaţii provizorii, precum şi ca material de luat amprente în practica dentară; are şi rol aştri n-gent sicativ şi izolant, fiind folosit în dermatologie în cazuri de eczeme, prurit, intertrigo, seboree etc. (13; 38). Oxidabilitate. Proprietate a unei substanţe de a se oxida sub acţiunea unui oxidant (20). ~ apei, determinarea consumului de oxigen de către apă* utilizînd o substanţă oxidantă (permanganat de potasiu, bicromat de potasiu). Oxidabilitatea la cald este o modalitate de a exprima indirect conţinutul apei în substanţe organice. Este un indice important în aprecierea gradului de impurificare şi a stării sanitare a apei (20). Oxidare. Proces chimic de combinare cu •oxigenul, care se însoţeşte de o pierdere de electroni şi de creşterea corespunzătoare a sarcinii pozitive a atomului (grupului de atomi) care intră în combinaţie. în acest sens se consideră oxidare orice proces în care are loc o pierdere de electroni (5). ~ grăsimilor, proces de alterare a grăsimilor, rezultat din fixarea spontană a oxigenului molecular, în special la nivelul legăturilor etilenice din acizii graşi. Peroxizii formaţi sînt instabili, acizii graşi fiind scindaţi la nivelul formării peroxizilor, rezultînd aldehide sau acizi graşi cu un număr mai mic de atomi de carbon. Procesul este favorizat de lumină, temperatură sau de prezenţa unor substanţe ca hemoglobina (la grăsimile animale), clorofila (la grăsimile vegetale), urme de metale rezultate din ambalaje (20). N-Oxidare. Procesul de oxidare a unui compus cu azot terţiar, rezultînd un oxid azotic (5). Jâ-Oxidare. Procesul de scindare, pe cale oxi-dativă, a acizilor graşi, cu eliberare de acid acetic. Scindarea oxidativă are loc la nivelul carbonului p al acidului gras. Procesul de p-oxi-dare constituie una din căile obişnuite de degradare a acizilor graşi din organism (5). c«) -Oxidare. Procesul de oxidare a grupărilor metil terminale din lanţurile carbonice ale acizilor graşi monocarboxilici ai seriei alifatice; o -oxidarea are ca rezultat formarea de acizi dicarboxilici (5). Oxidaze. Enzime care catalizează reacţiile de oxidare, activînd oxigenul molecular care devine apt de a se fixa pe substanţa de cxidat. Procesul de activare constă dintr-un transport de electroni de la substrat la atomul de oxigen (5). Oxidaza acidului ascorbic. Vezi Cupru. Oxido-reducere. 1. Proces chimic în care, simultan, un compus pierde electroni (se oxidează), iar altul se îmbogăţeşte în electroni (se reduce), suma algebrică a sarcinilor electrice a ambelor substanţe fiind egală cu 0 (5). 2. Proces prin care se efectuează schimburile respiratorii tisulare de utilizare a oxigenului şi reducere a ionilor de hidrogen (15). Oxidoreduclază. Enzimă care catalizează procesele de oxido-reducere: oxidarea unui metabolit prin transfer de electroni de la un alt metabolit, care este astfel redus (5). Oxifenbutazonă. Derivat de oxazol, cu proprietăţi anticonvulsivante, activ ca antiepilep-tic, mai ales împotriva micului rău (14). Oxifenciclimină. Substituent sintetic de a-tropină cu acţiune predominantă de inhibare a secreţiei gastrice şi de relaxare a musculaturii netede digestive şi a tractului genitourinar (14). Oxifilie (gr. oxys = acru + philein = a iubi), sin. : Acidofilie. Afinitate pentru coloranţi acizi (2). Oxifonie (gr. oxyphonia). Vorbirea cu voce exagerat de tare întîlnită de obicei la bolnavii cu excitaţie maniacală, deliranţi etc. (35). Oxigen (gr. oxys = acru + gennan = a produce). Simbol O. Metaloid bivalent, gaz incolor, inodor, insipid, cu număr atomic 8 şi greutate atomică 16. Este elementul cel mai răspîndit în atmosferă, apă şi pămînt. în aer constituie 20,9 % în volume; sub formă combinată se găseşte în apă (89% în greutate), în silicaţi, în carbonaţi, în materia organică şi în organismele vii. Este indispensabil pentru menţinerea vieţii pe pămînt. Are utilizare terapeutică în diferite condiţii de hipoxie. Inhalarea prelungită de oxigen pur poate cauza fenomene de iritaţie la nivelul căilor respiratorii şi fenomene toxice (5; 14). ~ dizolvat în apă, cantitatea de oxigen dizolvat în apă care depinde de temperatura apei, presiunea atmosferică, gradul de aerare şi de consumarea lui de către flora aerobă în procesul de mineralizare a substanţelor organice. Produşii de impurificare duc la scăderea sau chiar la dispariţia oxigenului. Prezenţa lui în apele de suprafaţă asigură des- OXIGEN GREU 316 OZEREŢKI făşurarea normală a proceselor de autopuri-ficare şi a fenomenelor biologice. Nu se admite scăderea sub 4 mg/litru în apele de suprafaţă (20). ~ greu, molecule de oxigen formate de atomii de oxigen cu număr de masă 18. IzoţcK^ pul cu greutate atomică 18 al oxigenului constituie 0,2 % din masa totală a oxigenului natural şi poate fi obţinut prin metoda difuziunii diferenţiate a oxigenului atmosferic (5). ~ hiper-bar, oxigen inhalat la presiunea de 2 — 3 atmosfere. Creşte considerabil concentraţia gazului în sînge, care devine suficient pentru a asigura nevoile tisulare, fără a mai solicita intervenţia hemoglobinei; aceasta face posibilă supravieţuirea unor organe insuficient aprovizionate cu sînge şi creşte rezistenţa organismului la hipoxia generalizată. Indicaţiile terapeutice majore sînt boala de decompresiune, intoxicaţia cu oxid de carbon, gangrena gazoasă (14). ~ necesar, cantitatea de oxigen necesară mineralizării substanţelor organice din apă (20). Oxigenare. Procesul de fixare reversibilă a unei molecule de oxigen pe o moleculă de substrat (5). ^ sîngelui, combinare a oxigenului cu hemoglobina sau cu alt pigment respirator, cu obţinerea unei legături labile, uşor scindabile în părţile componente (15). Oxigenoterapie (oxigen + gr. therapeia = tratament). Administrarea oxigenului în scop terapeutic (11). ~ sub presiune, administrarea oxigenului sub presiune cu ajutorul unei măşti etanşe şi al unei sonde de intubaţie traheală (11). ~ subcutanată, administrarea oxigenului pe cale subcutanată prin intermediul unui ac conectat la un balon de oxigen (11). Oxihemoglobină. Produs labil de combinare a hemoglobinei cu oxigenul (15). Oxlhidrie. Gaz obţinut din amestecul oxigenului cu hidrogenul, folosit în laboratorul de tehnică dentară ca sursă de căldură, îndeosebi pentru lucrările din aliaje de crom-cobalt (39). 3-Oxilndol. Indoxil. Oxime. Derivaţi azotaţi ai glucidelor, obţinuţi sub acţiunea hidroxilaminei şi caracterizaţi prin fixarea grupării oxidril prin intermediul azotului. Sub acţiunea anhidridei acetice, oximele sînt transformate în nitrili, care — prin eliminarea grupării CN~ — formează glucidul cu un atom de C mai puţin (5). Oximetrie (oxigen -f gr. metron = măsură). Determinare fizică a gradului de saturaţie cu oxigen a hemoglobinei sanguine, bazată pe densitatea optică mai mică a oxihemoglobinei apreciată : a) cu ajutorul unei celule fotoelectrice şi al unui sistem de transiluminare a lobulului urechii, examen repetat după compresiunea maximă a regiunii; b) prin transiluminarea — într-o cuvă — a sîngelui circulant, prelevat de foarte scurt timp (10). Oximetru (oxigen -f- gr. metron — măsură). Aparat pentru determinarea cantităţii de oxihemoglobină în sîngele periferic, în raport cu o cifră convenţională (11). Oximioglobină. Mioglobină oxigenată (15). Oximorfonă. Derivat semi^uţjptic al morfinei, mai activ şi mai toxic decit aceasta (14). Oxinervonă. Vezi Gerebrozidă. Oxineurină. Betaină. 6-Oxipurină. Hipoxantină. Oxitetraciclină. Antibiotic din grupul te-traciclinelor, cu spectru antibacterian larg, izolat din mediile de cultură de Streptomyces rimosus; activ în infecţii cu germeni grampozi-tivi şi gramnegativi (13). Oxitoeină. O cit o cină. Oxiurază, sin* : Enterobiazâ, Oxiuroză. Boală parazitară din cele mai frecvente determinată de viermele nematod Enterobius vermicularis. Se însoţeşte de prurit vesperal în regiunea anală, dureri abdominale periombilicale, tulburări nervoase etc. (31). Oxiuroză. Oxiurază. ~ cutanată, sin. : Der-matita oxiurică, Dermatita perianală şi intertri-ginoasâ, dermatită localizată în regiunile perianală şi fesiere datorită oxiurilor; se manifestă prin prurit, eroziuni, eczematizări, piodermi-zări de tip intertrigo, foliculite (12). Oxo-, sin.: Ceto-. Prefix care desemnează prezenţa unui carbon cu funcţie cetonică (=CO) în vecinătatea unei grupări carboxilice (5). Oxyuris. Enterobius. ~ vermicularis, Enterobius vermicularis. Ozamine, sin. : Zaharuri aminate. Derivaţi ai zaharurilor în molecula cărora un oxidril alcoolic este înlocuit printr-o grupare aminică ( —NH2) (5). •oză. 1. Vezi -osis. 2. Sufix indicînd calitatea de hidrat de carbon a unei substanţe (32). Oze. Zaharuri simple, nehidrolizabile. După localizarea funcţiei reducătoare în molecula ozelor se deosebesc aldoze (funcţia reducătoare este la sfîrşitul lanţului de atomi de carbon, deci funcţie pseudoaldehidică) şi cetoze (funcţia reducătoare localizată la unul din carbonii neterminali, deci funcţie pseudocetonică). După numărul de atomi de carbon conţinuţi în moleculă, ozele se clasifică în tetroze, pentoze, he-xoze, heptoze etc. (5). Ozenă (gr. ozaina = duhoare). Afecţiune inflamatorie cronică, caracterizată prin atrofia mucoasei, supuraţie crustoasă şi fetidă, care se observă mai frecvent în fosele nazale şi rar la nivelul faringelui, laringelui şi traheei (30). Ozereţkf, N. I. Proba , metodă de determinare a gradului de dezvoltare a copilului, pe baza unor probe de coordonare a mişcărilor (35). OZIDE 317 OZONOTERAPIE Ozide. Polizaharide. Ozon (gr. ozein = a avea miros). Simbol 03. Moleculă instabilă de oxigen (formă alotropică), formată din 3 atomi. Se descompune uşor în 02 şi O, oxigenul atomic avînd putere oxidantă mare. Se găseşte în cantitate mică în atmosfera din apropierea solului; concentraţia lui creşte cu altitudinea (concentraţii mai mari în zonele muntoase) şi în urma descărcărilor electrice. în cantităţi mari (care nu se ating în mod natural la nivelul solului) are efecte iritante asupra mucoaselor. Anumiţi produşi eliminaţi de motoarele cu ardere internă şi de unele industrii pot da naştere la substanţe care pun în libertate oxigen atomic, avînd deci efect similar ozonului (20). Ozonide. Substanţe care eliberate în atmosferă pun în libertate oxigen atomic, comportîn-du-se asemănător cu ozonul (20). Ozonizare. Procedeu de dezinfecţie a apei potabile cu ajutorul ozonului (20). Ozonizator. Aparat pentru transformarea oxigenului în ozon (39). Ozonoterapie (ozon + gr. therapeia = tratament). Utilizarea în scop terapeutic a unui amestec de oxigen (95 — 99%) cu ozon (în injecţii, irigaţii, duşuri, băi). Amestecul oxigen-ozon este un puternic oxidant (4). P. 1. Simbolul fosforului (5). 2. Vezi Grupe sanguine. Paas, H. A. Boala grup nosologic cuprin-zînd diferite boli ale scheletului, cum ar fi scolioza, spondilită, coxa valga etc. (4). PAB. Abreviere pentru acidul paraamino-benzoic (15). Pacchioni, Antonio, 1665 — 1726. Foveolae granulares Foveolae granulares. Granulaţiile Granulationes arachnoidales. Pacci-Lorenz. Metoda metodă de tratament conservator al luxaţiei congenitale de şold în prima copilărie, constînd din reducerea luxaţiei şi imobilizarea consecutivă în 3 poziţii <24). Poziţiile sin. : Poziţiile Lorenz, poziţii succesive de imobilizare gipsată în metoda Pacci-Lorenz, de reducere nesîngerîndă a luxaţiei de şold (24). Pacemaker (engl. = creator de viteză). Antrenorul inimii. Pachon, Michel Victor, 1867 — 1938. Metoda cardiografie efectuată în decubit lateral stîng (10). Pachon-Martinet. Proba metodă clinică de explorare cardiovasculară funcţională, bazată pe urmărirea variaţiilor pulsului şi tensiunii arteriale în clino-ortostatism şi după 10 genuflexiuni (10). Pachygyria (gr. pachys = gros + lat. gyrus = întoarcere, circuit). Denumirea circum-voluţiilor cerebrale late şi cu suprafaţa netedă, şanţurile dintre ele fiind mai puţin adînci (1). Pachymeninx (gr. pachys = gros + meninx = membrană). Dura mater. Pachynsis (gr. — îngroşare). îngroşarea unei structuri laminare (de ex. îngroşarea unei membrane) (1). Pachypodus (gr. pachys = gros + pous — picior). Subiect cu picioare anormal de groase(l). Paedophilia erotica. Aberaţie sexuală constînd din dragoste patologică, cu nuanţă erotică, pentru copii de acelaşi sex sau de sex opus ; poate fi şi platonică; survine mai ales la bătrîni <23). Page, J. H. Sindromul formă diencefalică a hipertensiunii juvenile, caracterizată prin fenomene cardiovasculare (hipertensiune, tahicardie), vegetative (eritem fugace, hiperhidroză) şi endocrine (hipertrofie tiroidiană, tulburări sexuale) (10). Pagei. Operaţia sin. : Urelerocalicostomie, intervenţie prin care se realizează o anastomoză între ureter şi calicele inferior (cel mai frecvent) sau cel mijlociu (11). Paget, James, sir, 1814—1899. Boala 1. Hipertrofie deformantă a scheletului, interesînd în special craniul şi oasele lungi, ca rezultat al unor tulburări profunde ale procesului de remaniere permanentă a ţesutului osos (distrugere şi proliferare anarhică) (sin.: Osteitis deformans, Osteodistrofie deformantă progresivă) (2). 2. Dermatoză precanceroasă localizată în marea majoritate a cazurilor pe mamelon, sub forma unei plăci eritematoase cu contur net şi dur şi tendinţă la ulceraţie. Şt. Gh. Nicolau şi M. Blumenthal o denumesc epitelioză displazică epidermică şi glandulară, pentru a sublinia concomitenţa manifestărilor cutanate cu leziuni profunde, glandulare şi evoluţia obligatorie spre transformare malignă (sin.: Dermatitis maligna papillaris) (12). Celula celulă caracteristică pentru boala Paget, voluminoasă, localizată în stratul mal-pighian, cu citoplasmă clară şi nucleu bogat în cromatină, fără filamente de unire şi de multe ori cu o membrană cu dublu contur, ceea ce a determinat pe Darier să o denumească celulă cu „manta” (12). Semnul o tumoare solidă este mai dură spre centrul său, pe cînd un chist este mai moale spre centru (4). Paget-Schroetter (Paget, James, sir, 1814 — 1899; Schroetter, Leopold, 1837—1908). Sindromul obstrucţie organică (tromboză, cicatrice) sau funcţională a venei axilare, apărînd de obicei la braţul mai activ al bărbaţilor tineri şi musculoşi şi ducînd la o insuficienţă venoasă acută a membrului respectiv (10). — PAGUS 319 PAL ANESTEZIE -pagus (gr. pagos = care este fixat). Sufix cu semnificaţia de monstruozitate fetală alcătuită din 2 gemeni uniţi la locul indicat de cuvîntul la care este ataşat (de ex. cranio-pagus) (32). PAH. Abreviere pentru acidul paraamino-hipuric (15). Pahar. Vas de sticlă, de forme diferite, de cele mai multe ori gradat, folosit pentru măsurători de lichide (32). Vezi şi: Imhoff. Pahi- (gr. pachys = gros). Element de compunere care introduce în termeni sensul de gros, îngroşat (32). Pahiaerie (Recklinghausen) (pahi- + gr. ak-ron = extremitate). Diformitate constînd din existenţa unor extremităţi îngroşate (2). Pahicefalie (pahi- + gr. kephale — cap). îngroşare anormală a oaselor cutiei craniene (24). Pahicheflie (pahi- + gr. cheilos = buză). îngroşare a buzelor, de obicei de origine congenitală (38). Pahicromatie (pahi- + gr. chroma= culoare). Cu cromatina dispusă în filamente groase (2). Pahicurare. Grupă de substanţe curari-zante cu molecula voluminoasă; acţionează obişnuit ca antidepolarizante ale plăcii terminale (de ex. d-tubocurarina şi galamina) (14). Pahidactilie (pahi- + gr. daktylos — deget), îngroşare anormală a degetelor, de cele mai multe ori de natură congenitală (4). Pahidermie (pahi- + gr. derma = piele). îngroşare anormală a pielii (1). ~ laringiană, formă clinică de laringită cronică hipertrofică roşie sau albă, caracterizată prin hiperplazia dermopapilară a corionului mucos, cu hiperplazia şi metaplazia epiteliului pavimentos stratificat, manifestată clinic prin răguşeală permanentă, dureri laringiene şi hemaj (30). ~ occipitală girată, Cutis verticis gyrata. ~ pielii capului, Cutis verticis gyrata. ~ plica-turată, Cutis verticis gyrata. Pahiglosie (pahi- -j- gr. glossa = limbă). îngroşare anormală a limbii (1). Pahileptomeningită (pahi- + gr. leptos = subţire, fin + meninx = membrană + -ită). In-flamaţia durei mater şi a piei mater; pahilep-tomeningita cronică se manifestă prin îngroşarea şi densificarea meningelor şi formarea de aderenţe cu structurile învecinate (2). Pahimeningită (pahi- + gr. meninx = membrană -{- -ită). Inflamaţia durei mater a creierului şi măduvei spinării (2). ~ cervicală hipertrofică, Boala Charcot-Joffroy, vezi Char-cot-Joffroy. ~ externă supurată, Abces epi-dural. ~ internă hemoragică, inflamaţie fibri-noasă a suprafeţei interne a durei mater cu organizare prin ţesut conjunctiv bogat vascu-larizat şi adesea cu zone hemoragice (2). Pahimetru (pahi- -f- gr. metron = măsură). Instrument pentru măsurarea grosimii obiectelor (4). Pahionichie (pahi- -f gr. onix = unghie), sin. : Scleronichie. îngroşarea congenitală sau dobîndită a uneia sau mai multor unghii (12). Pahiperiostită (pahi- + periost + -ită). îngroşare excesivă, cu caracter inflamator, a periostului oaselor lungi (4). Pahipleurită (pahi- + pleură -f -ită). îngroşare pleurală formată din ţesut conjunctiv vascularizat; apare după afecţiuni pulmonare inflamatorii (34). ~ retractilă, pahipleurită care determină retracţia peretelui toracic şi a mediastinului, cu imobilizarea plămînului afectat (34). Pahisalpingită (pahi- -f gr. salpinx = trompă -f- -ită). Salpingită cronică parenchimatoasă cu îngroşare (2). Pais. Operaţia rezecţie artroplastică a cotului, cu interpunerea unui transplant autogen de piele (24). Pajot, Charles, 1816 — 1896. Legea lui sin. : Legea acomodării fetale, cînd un corp solid este conţinut în altul, dacă conţinătorul este sediul unor alternanţe de mişcări şi repaus şi dacă suprafeţele sînt alunecoase şi puţin unghiulare, conţinutul va tinde fără încetare să-şi acomodeze forma şi dimensiunile sale la forma şi capacitatea conţinătorului (18). Metoda embriotomie cervicală practicată cu ajutorul unui cîrlig metalic, în şanţul căruia alunecă o sfoară cu care se execută o mişcare de du-te-vino, pentru decapitarea fătului (18). Pal, Jacob, 1863 —1936. Criză vasculară creştere paroxistică masivă a tensiunii sistolice, însoţită de spasme vasculare cerebrale, observată în special în insuficienţa aortică, tabes? saturnism etc. (10). Palade, George. Granulele sin. : RibozomiT entităţi fizico-chimice şi biologice, constituenţi ai celulelor, de formă aproximativ sferică, liberi în citoplasmă sau ataşaţi de formaţiuni membranoase intracitoplasmatice, formaţi din ARN şi proteine în părţi aproape egale. Au rol important în biosinteza proteinelor (17). Paladiu. Simbol Pd. Element în stare metalică, bi- şi trivalent, aparţinînd familiei metalelor platinice uşoare, cu număr atomic 46 şi greutate atomică 106,7. Se găseşte în natură necombinăt, împreună cu celelalte metale platinice. Prezintă proprietatea de a absorbi uşor hidrogenul şi anume, de 300 — 400 de ori volumul său, la temperatura ordinară, fiind utilizat în cataliza chimică industrială (5). Palanestezie (gr. pallein = a tremura, a vibra-j-anestezie). Apalestezie. PALAT 320 PALIATIV Palat (lat. palatum). Palatum. ~ primar, palatul embrionar care corespunde aproximativ regiunii premaxilare (1). ~ secundar, palatul •embrionar format din unirea proceselor palatine ale maxilarului; reprezintă palatul defi^ nitiv (1). Palatită (lat. palatum = palat -f- -ită). Inf la-maţia vălului palatin (2). Palato- (lat. palatum = palat). Element «de compunere care introduce în termeni referirea la bolta palatului sau oasele palatine (32). Palatodinie (palato- -f- gr. odyne = durere). Durere de origine trigeminală a unei jumătăţi a bolţii palatului (38). Palatogramă (palato- + gr. gramma = notare). înregistrare grafică a articulării limbii cu bolta palatină, în cursul producerii unui anumit sunet vorbit. Este folosită în realizarea protezelor dentare pentru asigurarea unei fonaţii cît mai naturale (39). Palatoplastie (palato- + gr. plassein = a forma). închidere chirurgicală a unei despicături sau a unui defect traumatic palatinal (38). Palatoplegie (palato- + gr. plege = lovitură). Paralizia vălului palatin (2). Palatosehizis (palato- + gr. schisis = diviziune). Palatum fissum. Palatum (lat. = palat), sin.: Palat. Acoperişul gurii. Este compus din palatul tare (Palatum durum) format din procesele palatine ale oaselor maxilare, oasele palatine care-i acoperă şi palatul moale (Palatum molie, Vălul palatului, Velum palatinum), formaţiune muscu-lomembranoasă mobilă, contractilă, de formă patrulateră, fixată la marginea posterioară a palatului dur; palatul moale se termină printr-o margine liberă, care median prezintă uvula, iar lateral se continuă cu stîlpii vălului palatin (1 ; 30). ~ durum, vezi Palatum. ~ fissum, sin. : Palatosehizis, deformaţie congenitală caracterizată prin închiderea incompletă a jumătăţilor laterale ale palatului. Pot fi implicate în aceasta palatul moale şi uvula, palatul tare sau toate împreună; poate fi asociată sau nu cu buza fisurată sau cu procese alveolare fisurate (1). — gothicum, arc palatal foarte înalt (1). ^ molie, vezi Palatum. Palazzoli. Discul disc de cauciuc adaptabil la canulele uretrale, folosit pentru oprirea jetului de întoarcere în spălătura uretrei (11). Paleeneephalon (paleo- + gr. enkephalos = •creier), sin. : Paleoencephalon. Termen pentru partea, filogenetic, cea mai veche a creierului (1). Paleo- (gr. palaios = bătrîn). Element de compunere care introduce în termeni sensul de vechi, bătrîn (32). Paleoantropologie (paleo- -f gr. anthropos = om + logos = ştiinţă). Antropologia omului preistoric (1). Paleocerebellum (paleo- + lat. cerebellum = creier mic). Porţiunea cea mai veche, filogenetic, din cerebel. Cuprinde lobul anterior compus din lingula, lobul central şi culmen şi partea posterioară a lobului posterior compus din pyramis, uvula şi parafloculus ; poate include şi lobul floculonodular (denumit de obicei archicerebellum) (1). Paleocortex (paleo- -f- lat. cortex = scoarţă). Porţiunea filogenetic cea mai veche a cortexului cerebral, reprezentată predominant prin scoarţa olfactivă (1). Paleoencephalon (paleo- + gr. enkephalos = creier). Paleeneephalon. Paleooliva (paleo- + lat. oliva = măslină). Termen pentru nucleii olivari accesorii şi porţiunea medială a nucleului olivar principal care formează, filogenetic, cea mai veche parte a olivei (1). Paleopallium (paleo- -f lat. pallium = manta). Denumirea lobului olfactiv lateral sau a lobului piriform al formelor inferioare; la mamiferele superioare, în special la om, el formează uncus şi partea anterioară adiacentă a girului hipocampic (1), Paleopatologie (paleo- + gr. pathos = boală -f logos = ştiinţă). Ramură a patologiei care se ocupă cu boli din epoci trecute, demonstrate prin studiul relicvelor umane şi animale (1). Paleostriatum (paleo- -f- lat. striatum = cu dungi). Grupul nucleilor cenuşii centrali de origine filogenetică mai veche, reprezentat prin globus pallidus şi nucleii subiacenţi extrapi-ramidali diencefalomezencefalici (27). Paleothalamus (paleo- + gr. thalamos = cameră dinăuntru). Denumire generică a nucleilor mijlocii ai talamusului: nucleus parataeni-alis, nucleus paraventricularis anterior, nucleus paraventricularis posterior, nucleus centralis medialis şi nucleus griseus centralis. Funcţia lor exactă nu este cunoscută (1). Palestczie (gr. palleiri = a tremura, a vibra -j- aisthesis = percepere). Sensibilitate vibratorie osoasă. Clinic, se evidenţiază utili-zînd ca excitant vibraţiile diapazonului aplicat pe proeminenţele osoase (27). Paletaţie. Vezi Flagelaţie. Pali-, palin- (gr. palin = îndărăt, din nou). Element de compunere care introduce în termeni sensul unei repetiri, de obicei patologice (32). Paliativ (fr. palliatif). 1. Care ajută la atenuarea durerii sau a intensităţii simptomelor unei boli (32). 2. Medicament care uşurează starea de boală fără a o vindeca (32). PALIDECTOMIE 321 PALTAUF Palideetomie (pallidum + gr. ektome — excizie). Distrugerea palidului medial cu ajutorul curentului electric, frigului sau izotopilor radioactivi aplicaţi pe cale stereotactică. Este folosită astăzi în tratamentul diskineziilor (26). Palikinezie (pali- + gr. kinesis = mişcare). Tulburare motorie, reprezentată prin repetarea spontană a aceloraşi mişcări sau a aceluiaşi gest (27). Palilalie (pali- + gr. lalein — a vorbi). Tendinţă patologică către repetarea de mai multe ori a unor propoziţii şi cuvinte, deseori într-un ritm din ce în ce mai rapid; se întîlneşte în special în bolile Pick şi Alzheimer (35). Palin-. Vezi Pali-. Palinbioză (palin- + gr. bios — viaţă + -oză). Repetarea şi înglobarea în conţinutul psihotic a unor perioade din trecutul bolnavului (35). Palindromic (palin- -f- gr. dromos = drum). Recurent (4). Palinestezie (palin- + gr. aisthesis = percepere). Revenire la starea de cunoştinţă prin terminarea bruscă a fazei anestezice după o anestezie generală (11). Palingenesis (palin- + gr. genesis = naştere). Dezvoltarea, în timpul ontogeniei, a caracteristicilor considerate ca moştenite de la predecesorii ancestrali (1). Palingrafie (palin- + gr. graphein = a scrie). Tendinţă patologică spre repetarea în scris de mai multe ori a unor propoziţii şi cuvinte; se întîlneşte în special în bolile Pick şi Alzheimer (35). Paliopsie (pali- -f- gr. ops = vedere). Perseverare vizuală. Palisilabie (pali- -f gr. syllabe = silabă). Tulburare de vorbire caracterizată prin repetarea explozivă şi scandantă a aceleiaşi silabe (mai ales a primelor silabe din cuvînt) (27). Pallidum (lat. = palid). Globus pallidus. Pallium (lat. = manta). Termen vechi pentru cortexul cerebral şi substanţa albă superficială a emisferelor cerebrale (1). Palma manus (lat. = palma mîinii), sin.: Palmă, Regio volaris manus. Regiunea anterioară sau palmară a mîinii (1). Palmă (lat. palma). Palma manus. Palme hepatice. Eritroză palmoplantară. Palmer. Testul sin. : Testul curbei termice matinale, creşterea temperaturii bazale matinale cu 4 —6 zecimi de grad din momentul ovulaţiei. Hipertermia este datorată acţiunii catabolizante a progesteronei, secretate de corpul galben care ia naştere după ovulaţie (18). Paloare (lat. pallor). Semn clinic de orientare în anemie, constînd din modificarea coloraţiei normale a tegumentelor (obraji, 21 - c. 484 palme) şi mucoaselor (limba, vălul palatului, conjunctivele, buzele). în anemia acută prin hemoragie masivă, paloarea este ciroasă (piele de mort), în anemiile hemoragiilor cronice, culoarea este palidă-gălbuie, în cloroză palidă-verzuie, în anemia Biermer, galbenă-pai, în leucemii, uşor cenuşie, în glomerulonefrită acută albicioasă, în boala canceroasă este gălbuie, ca în anemia pernicioasă, sau pămîn-tie (19). Palograf (gr. pallesthai = a oscila + graphein = a scrie). Aparat pentru determinarea pulsaţiilor arteriale prin transmiterea lor unei coloane lichidiene în U şi înregistrarea fotografică a variaţiilor de nivel (10). Palpare (lat. palpare = a pipăi), Metodă de explorare clinică constînd din aplicarea degetelor sau a întregii mîini pe regiunile externe ale corpului sau în cavităţile accesibile, pentru a aprecia prin simţul tactil calităţile fizice ale pielii, ţesuturilor subiacente şi ale organelor interne, obţinînd date asupra dimensiunilor, conformaţiei, consistenţei şi sensibilităţii lor (32). ~ abdominală obstetricală, metodă pal-patorie de explorare clinică pentru aprecierea vîrstei sarcinii, a prezentaţiei, poziţiei, stării tonusului şi contractilităţii musculaturii uterine, dimensiunii fătului, tensiunii şi cantităţii lichidului amniotic (18). ^ mensuratorie Miiller-Pinard, Metoda Miiller-Pinard, vezi Muller -Pinard. Palpebra (lat. = pleoapă), sin.: Pleoapa. Plică cutaneomucoasă care acoperă anterior globul ocular; există pentru fiecare ochi o pleoapă superioară şi una inferioară, unite printr-o comisură laterală şi una medială; pleoapele au cîte o margine liberă, în care sînt implantate genele (1). Palpitaţie (lat. palpitatio). Perceperea supărătoare a bătăilor inimii (normale, accelerate sau neregulate), datorită unei hipersensibilităţi de moment (emoţii, surmenaj), unor reflexe viscerale (aerogastrocolie, afecţiuni pulmonare), unor disendocrinii, intoxicaţii (taba-gism) sau afecţiuni cardiace, cu şi fără tulburări de ritm (10). Paltauf, Arnold, 1860—1893. Infantilism sin.: Stare timicolimfaticâ, stare constituţională caracterizată de autor prin hipotrofie staturală, hipertrofie ganglionară, timică şi splenică şi prin hipoplazia suprarenalelor şi a sistemului cardiovascular. Indivizii sînt expuşi morţii subite, fapt atribuit stării de insuficienţă corticosuprarenală (7). Pete sufuziuni subpleurale, albăstrui, cu contur difuz, formate de sînge hemolizat şi datorite ruperii vaselor septurilor interalveolare, în cazurile de moarte prin înecare (23). PALUDISM 322 PANCREAS Paludism (lat. palus = mlaştină). Malarie. ~ combinat, denumire utilizată de unii cercetători pentru cazurile de asociere a malariei cu alte boli, ca : sifilis, tifos exantematic eţeT(8). Paludologie (paludism -f gr. logos = ştiinţă). Malariologie.i Paludometrie (paludism + gr. metron = măsură). Malariometrie. Palustra (lat. paluster). Termen folosit pentru a indica legătura cu o sursă de apă stătătoare (de ex. friguri palustre, hematozoarul palustru) (31). Pamachină. Derivat 8-aminochinolinic; anti-malaric de sinteză, gametocid (13). Pampana. Reacţia sin.: Reacţia la tripaflavinâ, reacţie bazată pe proprietăţile soluţiilor de tripaflavină de a aglutina germenii în fază ,,R” şi de a nu influenţa suspensiile celor în fază ,,S”. Se utilizează la punerea în evidenţă a formelor ,,R” (3). Pampiniform (lat. pampineus — de viţă de vie + forma = formă). Care are forma unui cîrcel sau viermişor; termen folosit în special pentru denumirea plexului venos din cordonul spermatic (1). Pan- (gr. pan = tot). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de totalitate (32). Panalgie (pan- 4- gr. algos = durere), sin. : Pantalgie. Durere extinsă la întreg corpul (4). Panangeită (pan- -f gr* aggeion = vas + -ită). 1. Termen generic pentru afecţiuni inflamatorii vasculare cu caracter generalizat (32). 2. Inflamaţie care cuprinde toate tunicile unui vas sanguin (32). ~ difuză neerotică, arterită obliterantă diseminată înrudită cu periarterita nodoasă, interesînd arterele extremităţilor, pielea şi viscerele şi caracterizată prin febră, purpură, atingere nervoasă, gangrenă simetrică a degetelor şi a unor sectoare cutanate (32). Panariţiu (lat. panaritium). Infecţie micro-biană sau micotică, care evoluează la nivelul degetelor de la mînă sau de la picior (11). ~ analgezic, Boala Morvan, vezi Morvan. ~ anilinic, panariţiu aseptic consecutiv unei necroze chimice prin pătrunderea anilinei în ţesuturile moi ale degetelor (9). ^ antracoid, furuncul antracoid dezvoltat pe faţa dorsală a degetului, cel mai adesea pe prima falangă (11). ~ eritematos, panariţiu superficial, caracterizat prin durere spontană şi provocată, roşeaţă, umflătură şi semne generale de infecţie (11). ~ flictenoid, panariţiu superficial, caracterizat prin formarea unei colecţii de puroi lichid care decolează epidermul de derm (11). ~ gangrenos, panariţiu complicat de o gangrenă produsă prin tromboză arterială (11). ~ mulgătorilor, Nodulii mulgătorilor. ~ osos, formă de panariţiu constînd dintr-o osteită a falangelor degetelor (11). ~ periunghial, panariţiu superficial constituit dintr-o flictenă periunghială (11). ~ subcornos, Turniolă. subepidermal, Turniolă. ~ subunghial, panariţiu superficial .dezvoltat între unghie şi patul ei (11). * * 1*v Panarteritâ (pan- -f lat. arteria = arteră + -ită). Inflamaţia tuturor tunicilor arteriale (2). ~ sifilitică, formă de panarterită datorită infecţiei treponemice şi caracterizată prin endotelită proliferantă, mezarterită cu infiltrat inflamator limfoplasmocitar difuz şi nodu-lar şi periarterită interesînd în special vasa vasorum (2). Panartrită (pan- + gr. arthron = încheietură + -iţă). Inflamaţia tuturor articulaţiilor şi a ţesuturilor periarticulare (4). Panax. Gen de plante din familia Araliaceae. Specia Panax ginseng mey, denumită şi ginseng conţine glicozizi cu proprietăţi stimulante psiho-motorii (14). Pană. Ichiu, volum prismatic triunghiular, care se introduce între două corpuri dure sau între marginile unei secţiuni pentru a ajuta îndepărtarea lor (24). Vezi şi: Konig. Pancardită (pan- + gr. kardia = inimă + -ită). Inflamaţia tuturor straturilor peretelui inimii (2). ~ reumatismală, inflamaţie reumatismală interesînd endo-, mio- şi pericardul, cu elemente specifice, în special la nivelul miocardului, reprezentate prin nodulii Aschoff (degenerescenţă fibrinoidă, infiltrat limfopoli-blastic şi celule gigante de tip Aschoff) (2). Pancitopenie (pan- -f gr. kytos = celulă + penia — sărăcie). Scăderea cifrei globale a elementelor sanguine din sîngele periferic, realizînd o asociere de anemie, leucopenie şi trombocitopenie. Este un sindrom cauzat de diferiţi factori: agenţi chimici (benzol, As, Au, medicamente anticonvulsivante etc.), agenţi fizici (radiaţii ionizante), diferite boli tumorale invadante (leucemii, mielom multiplu, cancer metastatic, tezaurismoze), infecţii cronice, hipersplenism primar etc.există şi o formă de pancitopenie congenitală (19). Pancoast-Tobias (Pancoast Henry K.; To-bias, J. W.). Sindromul sin.: Sindrom apicocostovertebral dureros, sindrom caracterizat prin opacifierea vîrfului unui plămîn, osteoliza sau atrofia prin presiune a primelor coaste, sindrom Claude Bernard-Horner şi dureri pe traiectul ramurilor terminale ale plexului brahial. Apare în cazul tumorilor maligne şi benigne situate în regiunea vîrfului pulmonar care exercită o presiune asupra organelor menţionate (36). Pancreas (gr. pankreas). Glandă secundar retroperitoneală, mixtă, compusă, situată trans- PANCREAS ACCESOR 323 PANCREATOTROP versal peste peretele posterior al abdomenului. Extremitatea sa dreaptă (capul) este situată în contact cu duodenul; extremitatea sa stîngă (coada) se găseşte în interiorul pediculului splenic. Pancreasul secretă un lichid bogat în enzime, care digeră proteinele, grăsimile şi hidrocarbonatele; secreţia este condusă în duoden prin canalul pancreatic. De asemenea, celulele insulelor Langerhans din pancreas secretă hormonul insulină (1). ~ accesor, formaţiune mică cu o structură glandulară similară pancreasului şi adiacentă acestuia (1). ~ dorsal, pancreasul embrionar care provine dintr-un diverticul al peretelui duodenal dorsal; formează-cea mai mare parte a organului adult (I). ~ inelar, formă anormală a pancreasului, care înconjură duodenul (1). ~ mic, porţiune mică, parţial detaşată a glandei, situată posterior de capul ei şi uneori avînd un canal separat deschis în canalul pancreatic propriu-zis (1). ~ ventral, pancreasul embrionar care provine dintr-un diverticul al canalului biliar comun; formează o parte a organului adult (1). Vezi şi: Aselli, Winslow. Pancreateetomie (pancreas -f gr. ektome = excizie). Extirparea chirurgicală a pancreasului (II). ~ dreaptă, ablaţia chirurgicală a porţiunii cefalice a pancreasului împreună cu o porţiune din corpul glandei (11). ~ parţială, excizia parcelară, cuneiformă, a ţesutului pancreatic (11). ~ stingă, ablaţie chirurgicală a cozii pancreasului împreună cu o porţiune din corpul glandei (11). ~ totală, ablaţia chirurgicală a glandei pancreatice în totalitaţe (11). Pancreatină. Produs obţinut din pancreasul proaspăt de porc; conţine fermenţi, printre care tripsină, amilază şi lipază şi este folosit ca substituent al secreţiei pancreatice (13). Pancreatită (pancreas + -ită). Inflamaţie acută sau cronică a pancreasului (16). ~ acută, inflamaţie acută a pancreasului, adesea însoţită de necroză grăsoasă a epiploonului, mezenterului sau peritoneului, întîlnită mai frecvent în cursul litiazei biliare, alcoolismului cronic şi ulcerului duodenal şi considerată ca expresie a unui proces de autodigestie pancreatică; boala evoluează dramatic, cu stare de şoc, durere epigastrică violentă, greţuri, vărsături şi apărare musculară epigastrică; evoluţia duce ‘ deseori la moarte în cîteva ore sau zile (16). — catarală, formă de pancreatită acută de origine enterogenă cu exsudat mucos sau mucopurulent, celule descuamate şi infiltrate granulocitare pericanaliculare (2). ~ cronică, inflamaţie cronică a pancreasului caracterizată printr-un proces inflamator infiltrativ interstiţial şi modificări degenerative acinoase, cu evoluţie spre fibroză pancreatică inter- şi intralobulară, survenind mai frecvent în litiaza biliară, alcoolis- mul cronic, colecistopatii, ulcer gastroduodenal penetrant, litiază pancreatică. Se caracterizează prin denutriţie, tulburări digestive (anorexie, flatulenţă, diaree, steatoree), uneori icter prin retenţie. Procesul de fibroză poate simula macroscopic aspectul unei tumori şi poate fi o cauză a diabetului zaharat (2). ^ edematoasă, formă particulară a pancreatitei acute cu dis-trofia parenchimului, edem important interstiţial şi distensia capsulei pancreatice (16). — hemoragică, formă gravă a pancreatitei acute, în care procesul de autodigestie, afectînd pereţii vaselor pancreatice, determină caracterul hemoragie al procesului inflamator-distrofic (16). ^ purulentă, inflamaţie flegmo-noasă a pancreasului de origine enterogenă, sanguină sau prin difuziunea unor procese supurative ale ţesuturilor şi organelor învecinate, cu formare de abcese care se pot deschide în cavitatea peritoneală sau în stomac (fistule) (2). ~ sifilitică, pancreatită interstiţială specifică caracterizată anatomopatologic prin infiltrat limfoplasmocitar şi vascularită, care antrenează scleroza organului; forma congenitală reprezintă o asociere a pancreatitei interstiţiale specifice, cu oprirea în dezvoltare a parenchimului, care este înlocuit în mare parte cu ţesut conjunctiv hiperplaziat, bogat în celule, uneori ţesutul glandular lipsind complet din structura glandei (2). ~ subacută, formă de pancreatită cu debut şi aspect asemănător celei acute, însă evoluînd cu remisium şi recidive spre pancreatita cronică (16). Pancreato- (gr. pankreas = pancreas). Element de compunere care introduce în termeni referirea la pancreas (32). Pancreatografie (pancreato- + gr. gra- phein = a scrie). Imagine radiologică a pancreasului obţinută printr-o radiografie, după crearea unui contrast artificial sau după injectarea de izotopi radioactivi (autoradiografie) (36). Panereatolit (pancreato- + gr. lithos = piatră). Calcul pancreatic (2). Pancreatoliză (pancreato- + gr. Igsis = distracţie). Procedeu de decomprimare a pancreasului prin incizia operatorie a capsulei sale, în caz de edem acut al glandei (11). Pancre'atopriv (pancreato- + lat. privare — a lipsi pe cineva de ceva). Care prezintă manifestări legate de suprimarea funcţiilor pancreatice (16). Panereatotomie (pancreato- + gr. tome — tăiere). Incizia operatorie a ţesutului pancreatic şi a canalului Wirsung (11). Panereatotrop (pancreato- + gr* tropos — întoarcere). Care are afinităţi pentru pancreas (16). PANCREOZIMIN 324 PANSTRQNGYLUS Pancreozimin. Hormon găsit în mucoasa tală sau aproape totală a elementelor hemato- intestinală, avînd rolul de a stimula secreţia poietice din măduva oaselor prin cauze fizice enzimelor pancreatice (15). (radiaţii ionizante), chimice (citostatice, pre- Pancreozlmină. Componentă a secretinei, parate de Au, As, cloramfenicol etc.), infec-care stimulează secreţia fermenţilor pancrea- >^ţioase, hipersplenism etc. Fenomenul poate fi tici (7). Pandemie (pan- + gr. demos = popor). Epidemie de o intensitate şi extindere deosebită, ajungînd să cuprindă într-un timp relativ scurt teritorii imense şi chiar întreg globul (8). Pandy, Kol6man. Reacţia reacţie de precipitare pentru evidenţierea globulinelor din lichidul cefalorahidian. Se foloseşte ca reactiv o soluţie apoasă de fenol 10/150 (27). Panencefalite (Pette-Kroll) (pl. de la pan- + gr. enkephalos = creier + -ită). Grup de encefalite în care procesul inflamator afectează atît substanţa albă, cît şi pe cea cenuşie a encefalului (27). Paneth, Josef, 1857—1890. Celulele celule granulare mari, situate în criptele Lieber-kiihn din intestinul subţire (1). Panfobie (pan- + gr. phobos = frică). Stare de anxietate extremă faţă de tot ceea ce se petrece în jur, deseori însoţită de dezorientare (35). Pangene. Vezi Vries. Panglică. 1. Termen folosit în anatomie pentru unele mănunchiuri de fibre nervoase (1). 2. Termen popular pentru Tenia (1). ~ laterală Reil, Lemniscus lateralis. ~ medială Reil, Lemniscus medialis. Panhidroză (pan- + gr. hidros = sudoare 4- -oză). Sudoraţie pe întreaga suprafaţă a corpului (4). Panhipopituitarism (pan- + hipo- 4- pitui-tarism). Insuficienţă hipofizară globală, manifestată ca nanoinfantilism, caşexie hipofizară sau sindrom Sheehan (7). Panicul (lat. panicula = umflătură mică). Panniculus. Paniculalgie (lat. panicula = umflătură mică -f gr. algos = durere). Adiposalgie. Paniculită (lat. panicula = umflătură mică 4- -ită). Inflamaţia ţesutului conjunctivo-grăsos al hipodermului (2). ~ nodulară reci-divantă febrilă, Boala Weber-Christian, vezi W eb er- Christian. Pankey-Mann. (Pankey, L. D.; Mann, A. W). Aparatul dispozitiv mecanic compus dintr-un portmodel şi un compas, cu ajutorul căruia se determină individual curba sagitală cea mai favorabilă pentru articularea echilibrată a dinţilor (39). Panmastită (pan- 4- gr. mastos = mamelă 4- •ită). Inflamaţie acută, care cuprinde întreaga glandă mamară (11). Panmieloîtizie (pan- 4- gr. myelos = măduvă 4- phthisis = distrugere). Dispariţia to- reversibil sau ireversibil (19). Panmieloză (pan- -f- gr. myelb&ijh măduvă). Proliferare a tuturor elementelor celulare din măduva oaselor (15). Panner. Boala vezi Epifizită. Panniculus, sin.: Panicul. Termen generic definind o pătură de ţesut alcătuită predominant dintr-un singur tip tisular (adipos, muscular) (1). ^ adiposus, pătura de grăsime subcutanată (1). ^ carnosus, pătură de muşchi conţinută în fascia superficială; este bine dezvoltată la unele animale inferioare, dar la om este reprezentată mai ales prin pla-tysma (1). Panoftalmie (pan- 4- gr. ophthalmos = ochi). Inflamaţia tuturor părţilor componente ale globului ocular (28). Panosteită (pan- 4- gr. osteon = os 4- -ită). Infecţie a tuturor ţesuturilor osului-organ (24). Pansament (fr. pansement). Acoperirea unei plăgi cu un material protector, de obicei tifon şi vată, fixat cu ajutorul unei feşi (11). ~ absorbant, pansament efectuat cu material care absoarbe secreţiile din plagă (tifon şi vată hidrofilă) (11). ~ compresiv, pansament fixat strîns cu ajutorul feşii, în scop de contenţie sau în scop hemostatic (11). ~ ocluziv, pansament care izolează perfect o plagă de exterior (de obicei se * foloseşte pansamentul gipsat, care are şi avantajul de a absorbi secreţiile plăgii) (11). Vezi şi: Slartin. Pansdorf. Proba metodă radiologică pentru explorarea intestinului subţire prin administrarea unui prînz baritat în prize succesive (din 10 în 10 minute). Se practică apoi o radiografie de ansamblu a intestinului (36). Panserozită. Formă de poliserozită tuberculoasă, în care sînt interesate toate ser oasele toracoabdominale (34). Pansini, Sindromul sindrom care apare în malaria estivo-autumnală, caracterizat prin simptome cerebeloase însoţite uneori de o stare confuzională (27). Pansinuzită. Inflamaţie concomitentă a sinusurilor anterioare şi posterioare ale feţei, unilaterală sau bilaterală (30). Panstrongylus. Gen de insecte hematofage din familia Reduviidae. Specii mă i importante : P.geniculatus, P.infestans, P.me-gistus (sin.: Triatoma megista) transmit pe cale PANTALGIE 325 PAPILĂ LACRIMALA eominativă protozoarul Trypanosoma cruzi, agentul etiologic al bolii somnului americane (boala Chagas) (31). Pantalgie (panio- + gr. algos = durere). Panalgie. Pantamorphia (panto- + gr. morphe = formă -f- -ia). Deformare generală a corpului (1). Pantanencephalia (panto- + an- -f- gr. en-kephalos = creier -f -ia). Absenţa congenitală totală a creierului (1). Pantă (fr. pente, de la pendre = a atîrna). în geometrie, înclinarea unei drepte faţă de axa Ox a unui sistem de coordonate. Este măsurată prin tangenta unghiului făcut cu această axă. Dreapta y = mx -f- n are panta m = tgo. Panta tangentei unei curbe este egală cu derivata în acel punct (7). Panto- (gr. pas, pantos = tot). Element de compunere care introduce în termeni sensul de tot, în întregime (32). Pantoscoliozometru (panto- + scolioză -f gr. metron = măsură). Aparat imaginat de Laver-micoca pentru înregistrarea grafică în 3 planuri ale deviaţiilor din scolioze (24). Pantostat. Aparat care poate transforma curentul de la reţea în curenţi galvanici, faradici, sinusoidali, utilizabili în scopuri terapeutice (4). Pantotenat. Sare sau ester al acidului panto-tenic. Pantotenaţii — şi în special sarea de calciu — au activitate vitaminică, aparţinînd complexului vitaminic B (5). ~ de calciu, compus calcic, formă de administrare a acidului pantotenic (13). Pantotermie (panto- + gr. therme = căldură). Variaţii ale temperaturii corporale care apar fără o cauză evidentă (4). Panus (lat. = tumoare). 1. Vascularizaţie anormală prin neoformaţie, însoţită de formare de ţesut conjunctiv în exces, a unei membrane de obicei de tip braditrof (cornee, sinovială) (10). 2. Adenită nesupurată (24). ~ crassus, panus gros, de aspect gelatinos, care acoperă mai mult sau mai puţin corneea (28). ~ degenerativ, panus care apare pe cornee după forme avansate de irite, glaucom sau dezlipire de retină (28). ~ tenuis, panus fin, caracterizat printr-un număr redus de vase de neoformaţie (28). ~ trahomatos, sin. : Keratită traho-matoasă, invazie vasculogranuloasă a corneei, cu debut în sectorul superior al acesteia; apare în cursul evoluţiei trahomului (28). ~ vascu-losus, panus în care domină elementul vascular, ca o ţesătură densă (28). Panzerherz (germ.). Inimă în „cuirasă”. Aspect anatomopatologic al pericarditei cronice constrictive, constînd din transformarea foiţelor pericardice într-o masă fibroasă inex-tensibilă, cu depuneri calcare (10). Papainază, sin. : Cateptază. Enzimă din grupul proteinazelor, care catalizează hidroliză şi sinteza celulară a legăturilor peptidice la pH neutru. Acţiunea papainazelor este activată de acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat şi compuşii sulfhidrici (5). Papaină. Enzimă din grupul proteinazelor prezentă în latexul plantelor, capabilă să catalizeze hidroliză proteinelor pînă la amino-acizi; de asemenea, catalizează hidroliză pep-tidelor sintetice şi a dipeptidelor. Este activă în mod specific asupra formelor L ale tuturor substanţelor probate. Papaina este de natură proteică şi este activată de acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat, tiocompuşi (cisteină, gluta-tion redus, tioglicolat, dimercaptopropanol etc.). Iodul, peroxidul de hidrogen şi alţi oxidanţi inhibează activitatea papainei (5). Papanicolaou, George, 1883 — 1962. Coloraţia metodă de laborator pentru evaluarea funcţiei endocrine ovariene şi punerea în evidenţă a celulelor neoplazice în cancerul genital feminin, prin examinarea citologică a frotiuri-lor vaginale. Recoltarea conţinutului vaginal se efectuează cu pipeta din fundul de sac lateral al vaginului, loc unde se oglindesc cu maximum de fidelitate stimulii hormonali la nivelul vaginului. După fixare în alcool-eter se colorează trifazic : nucleul cu hematoxilină, celulele acidofile cu orange G combinat cu eozină şi celulele cu verde de lumină (18). Frotiul clasificare citologică a frotiului vaginal pentru diagnosticul cancerului genital feminin, propusă de autor, care a stabilit 5 clase de froti-uri, după gradul de deviere morfologică de la tipul normal (18). Papaver somniferum, sin. : Mac. Plantă din familia Papaveraceae. Opiul, adică latexul din capsulele mature, conţine peste 25 alcaloizi, principalii fiind morfina, codeina, narcotina, papaverina, precum şi glucide, pectine, substanţe mucilaginoase, substanţe minerale (13). Papaverină. Alcaloid din opiu; este relaxant al musculaturii netede prin acţiune directă asupra fibrei musculare, vasodilatator, antispastic (13). Papilă (lat. papilla). Papilla. Papile der-mice. Papillae corii. ~ genitală, penisul sau clitorisul primitiv (1). Papile gustative. Formaţiuni senzitive papilare pe suprafaţa limbii, care conţin receptorii senzaţiei. gustului (38). ~ ineisivă, sin. : Papilă palatină, îngroşare ovalară a membranei mucoase palatine, care acoperă fosa incisivă şi conţine vestigiile canalelor nazopalatine (1). ~ interdentară, sin.: Gingie interproximală, porţiunea gingiei dintre 2 dinţi vecini, realizînd relieful caracteristic, festonat (38). ~ lacrimală, proeminenţă mică în cantusul intern al pleoapelor, perforată de PAPILA OPTICĂ 326 PAPIN punctul lacrimal (28). ~ optică, Papilla nervi optici. ~ palatină, Papilă incisivă. ~ de stază, Stază papilară. ~ tactilă, ridicătură mică în corionul pielii şi care conţine corpusculi tap^* tili (1). ~ vasculară, papilă dermică conţinînd ghemuri capilare (1). Vezi şi: Huschke. Papilectomie (papilă + gr. ektome = excizie). Ablaţie chirurgicală a papilei ampulei Vater (11). Papilită (papilă + -ită). 1. Hiperplazia şi inflamaţia pliului duodenal (papilei) la nivelul căruia se varsă canalul coledoc; poate determina uneori icter (papilita icterigenă primitivă Caroli) şi tulburări pancreatice (16). 2. Infla-matia porţiunii intraoculare a nervului optic (28). Papilla (lat. = papilă), sin.: Papilă, Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru mici formaţiuni proeminente (1). ^ analis, sin. : Papilla morgagnii, ridicătură mică prezentă uneori pe marginea liberă a unei alveole anale sau la baza unei coloane rectale (1). ~ basilaris, Organul Corti, vezi Corti. Papll-lae circumvallatae. Papillae vallatae. Papillae conicae. Variantă a papilelor filiforme (1). Papillae corii, sin. : Papile dermice. Ridicături conice ale corionului, care antrenează o vă-luire a epidermului de deasupra lor. Cuprind o stromă conjunctivă în care se găseşte o arte-riolă terminală, o venulă, o reţea capilară şi un vas limfatic (1). ^ dentis, masă de ţesut conjunctiv peste care se aşază emailul dinţilor dezvoltaţi; formează dentina şi pulpa dentară (1). ~ duodeni major, Ampula Vater, Vezi Vater. ^ duodeni minor, sin. : Papilla duodeni Santorini, ridicătură în mucoasa duodenală, situată cranial de papilla duodeni major,la deschiderea canalului pancreatic accesor (1). Papillae filiformes. Papile întîlnite pe faţa dorsală şi marginile părţii orale a limbii, constînd dintr-o ridicătură a ţesutului conjunctiv acoperită de o pătură a epiteliului. De formă conică, cilindrică sau piramidală, ele se termină cu un mănunchi de prelungiri fine, cornoase cu aspect de pensulă; nu au funcţii gustative, ci numai mecanice (1). Papillae foliatae. Papile linguale asemănătoare ca structură cu papilele valate, situate pe marginea postero-laterală a limbii multor mamifere, dar vestigiale sau absente la om (1). Papillae fungiformes. Papile mari, împrăştiate pe dosul şi marginile limbii (1). ~ lacrimalis, ridicătură conică, mică, pe buza posterioară a pleoapei, aproape de comisura medială, străpunsă de punctum lacrimale (1). Papillae lenticulares. Pliuri distribuite neregulat pe mucoasa părţii anterioare a feţei dorsale a bazei limbii (1). Papillae lin-guales. Proeminenţe ale mucoasei feţei supe- rioare a limbii, cu rol de organ gustativ. După forma lor sînt denumite : filiforme, fungiforme, caliciforme sau circumvalate şi foliate, ultimele incluzînd şi mugurii gustativi (1). ~ mammae, mamelonul glandei mamare (1). ~ nervi* optici, sin. : Disc optic, Papilă opU£$, disc albicios ovalar de 1,5 mm diametru, cu centrul înfundat, situat supero-medial de polul posterior al ochiului, pe retină ; aici se adună fibrele care formează nervul optic (1). ~ parotidea, proeminenţă situată în partea superioară a vestibulului bucal şi în care se deschide canalul parotidian (1). ~ pili, denumirea dilataţiei formată de bulbul pilos împreună cu ţesutul conjunctiv, vasele şi nervii care pătrund în el (1). Papillae renales. Vîrful unor piramide renale proiectate în calicele renal (1). Papillae vallatae, sin. : Papillae circumvallatae. Papile linguale mari, plate, înconjurate fiecare de un şanţ; sînt aşezate pe un singur rînd, anterior de sulcus terminalis linguae (1). Papilom (papilă + -oma). Tumoretă circumscrisă, pediculată, benignă, rezultînd din proliferarea (hiperacantoza) stratului malpighian (12). ~ cornos, Epiteliom papilar cornos. Vezi şi: Shope. Papilomatoză (papilom + -oză). Stare caracterizată prin tendinţa de a forma papiloame multiple; după unii autori, proces pseudo-tumoral, de origine inflamatorie, posibil virotică (2). ~ cutanată, termen generic pentru afecţiuni cutanate în care apar formaţiuni papi-lomatoase. Varietăţi: p. Gougerot-Carteaud, sin. : Displazia veracoasă difuză şi pig- mentară, Papuloza miliară Miescker, formată din mici papule verucoase, uneori pigmentate, reticulate sau confluînd într-un singur placard de formă romboidală şi localizată presternal sau interscapular; p. genitală, vegetaţii vene-riene; p. punctată şi verucoasă, cu debut prin elemente papuloveziculoase şi porokeratoză pal-moplantară (12). ~ laringiană, tumori benigne laringiene, de natură virotică, întîlnite la copil şi adult sub forma unor vegetaţii conopidiforme şi care se extind pe toată suprafaţa mucoasei, fiind izolate uneori prin porţiuni de mucoasă neinvadată; determină tulburări fonatorii şi respiratorii grave, iar la adult se pot malig-niza (30). Vezi şi: Gougerot-Carteaud. Papiloretinită (papilă -}- retină 4- -ită). In-flamaţia retinei şi a porţiunii intraoculare a nervului optic (28). Papilosfincterectomie calibrată* Operaţia De Resende. Vezi Resende. Papin, Denis. Depărtătorul depărtător pentru vena renală în pedicul, format dintr-o tijă subţire, prevăzută la un capăt cu o valvă mică asemănătoare cu aceea a depărtătorului FAPOVA 327 PARACOCCIDIOIDES TENUIS de pleoape (11). Pielotomie 1. Pielotomie executată pe marginea inferioară a bazinetului renal (sin. : Pielotomie inferioară) (11). 2, Pielotomie a cărei incizie este prelungită pe calicele renal inferior, secţionîndu-se parenchimul renal în zona Hyrtl (sin. : Pielotomie inferioară lărgită) (11). Procedeul procedeul de dener-vare a pediculului renal (11). Papova. Virusuri ~9 grup de virusuri tumo-rigene de lip ADN (virusul papiloamelor umane şi animale, virusul poliomei, SV.40, virusul K) (22). Papp, Carolina. Metoda metodă experimentală de transmitere a rujeolei prin inocularea virusului rujeolic în sacul conjunctival, conjunctiva fiind considerată de autoarea metodei ca o poartă de intrare importantă în această infec-ţie (8). Fappenheim, Artur, 1870—1916. Coloraţia panoptică în hematologie, coloraţia de rutină a frotiurilor de sînge, constînd din combinaţia coloraţiilor May—Griinwald şi Giemsa. Principiul coloraţiei se bazează pe afinitatea coloranţilor acizi faţă de constituenţi celulari bazici şi, invers, a coloranţilor bazici faţă de constituenţii celulari acizi (19). Limfoidocitul vezi Celulă tulpină. Pappenheimer, Alwin Max. Corpii incluziuni ferice în eritrocite (siderocite) (19). Papulă (lat. papula — kubă). Leziune elementară dermatologică, constînd dintr-o mică ridicătură la suprafaţa pielii, circumscrisă, consistentă, cu formă şi aspect diferite. Papula este rezolutivă (nu lasă cicatrice), poate fi epidermică (veruca vulgară), dermică (sifilidele secundare) sau mixtă, dermoepidermică (lichenul plan) (12). Papuloză (papulă -f -oză). Termen generic pentru unele afecţiuni cutanate, în care principalul simptom este o erupţie de papule (12). r* atrofiantâ malignă, sin. : Vlerythema por-cellanaea guttata, erupţie papulocicatriceală de cauză necunoscută, evoluînd în puseuri, urmată la cîteva săptămîni sau luni de manifestări abdominale acute (dureri, contractură, febră) şi mergînd rapid spre un sfîrşit letal (12). ~ miliară Miescher, Papilomatoză cutanată. Para- (gr. para — dincolo de). 1. Prefix care introduce în termenii compuşi sensul: lîngă, asemănător cu sau acela de opus, contrar (32). 2. Prefix chimic indicînd derivaţii benzenici substituiti în poziţiile 1, 4 ale inelului (32). Paraaglutinină. Aglutinină prezentă în-tr-un imunoser în cantitate mai mică decît cea specifică pentru antigenul imunizant (agluti-nina principală) şi care reacţionează cu anti-gene (de regulă microorganisme) strîns înrudite cu acest antigen (3). Paraalergie. Stare care apare în cadrul alergiei specifice şi în care organismul prezintă reacţii modificate şi faţă de alte substanţe, simptomatologia acestor reacţii fiind însă diferită de aceea a reacţiilor faţă de alergenul specific (3). Paraaminofenol. Produs de metabolizare a nitrobenzenului şi anilinei. Eliminarea urinară de p-aminofenol este un bun indiciu diagnostic pentru absorbţia acestor toxice (9). Paraarticular (para- + lat. articularius — articular). Juxtaarticular. Parabasedow (Labbă). Sindrom vegetativ şi metabolic care ar corespunde fazei neuro-hormonale a hipertiroidismului (7). Parabenziloxifenol. Monobenzen. Parabioză (para- + gr. bios ~ viaţă -f -oză). Stare caracterizată prin pierderea conducti-bilităţii normale a unui nerv, cu apariţia fazelor de egalizare paradoxală şi ultraparadoxală (15). Parabulie (para- + gr. boule = voinţă). Pervertirea tendinţelor, întîlnită de obicei la psihopaţi şi schizofrenici, cu scăderea capacităţii de orientare a activităţii voluntare (35). Paracarinal. Care este situat lîngă o carină, în special lîngă carina uretrală (1). Paracazeină. Proteina din lapte sub formă coagulată, ca urmare a acţiunii enzimatice a labfermentului (5). Paraeephalus (para- -j- gr. kephale = cap). Gemen parazit piacentar (omphalosit) caracterizat prin cap rudimentar, trunchi şi membre anormale (1). Paracenteză (para- -f gr. kentesis — înţepătură). Puncţionarea unui organ cavitar cu ajutorul unui trocar, al unei canule sau al unui alt instrument, în vederea evacuării conţinutului său lichidian (16). ~ abdominală, scoaterea unui revărsat produs în cavitatea peritoneală prin puncţie cu un trocar (11). ~ camerei oculare anterioare, sin.: Kerato-centeză, Puneţi a camerei oculare anterioare, extragerea de umoare apoasă din camera anterioară cu un trocar special, în scop diagnostic şi terapeutic (28). ~ timpanului, sin. : Tim-panotomie, incizia membranei timpanice, în scopul drenării unei colecţii purulente din casa timpanului, în cursul unei otite acute (30). Paracetamol, sin. : Acetaminofen. Produs de metabolism al fenacetinei, responsabil de acţiunile acesteia; este folosit ca analgezic anti-piretic (14). Paraeistilă (para- -f gr. kystis = vezică + -z/â). Inflamaţia tesutului conjunctiv din jurul vezicii urinare (2). Paracoecidioides. Denumire folosită de unii autori pentru Blastomyces (12). ~ brasifiensfs, vezi Blastomyces. ~ eerebriformis, vezi Blastomyces. ~ tenuis, vezi Blastomyces. paracoccidioidomicoza 328 PARAGNATHUS Paracoeeidioidomicoză. Termen folosit de unii autori pentru blastomicoză (34). ~ pulmonară, micoză cu localizare culaneomucoasă, ganglionară şi pulmonară, întîlnită în special in Brazilia; diagnosticul se pune pe ende.mfci-tate şi izolarea ciupercii (34). Paraeolită (para- + gr. kolon = intestin gros + -ită). Inflamaţia ţesutului conjunctiv din jurul colonului (2). Paraeolpos (para- -f gr. kolpos = vagin). Denumire generică pentru ţesutul conjunctiv din jurul vaginului (18). Paraeoxalgie (para- + lat. coxa = coapsă -f- gr. algos = durere). Osteită tuberculoasă juxta- sau paraarticulară, coxofemurală (24). Paraeromatină. Partea fină, cromatofilă a substanţei nucleare (1). Paracuzie (para- + gr. akouein = a auzi). Iluzie auditivă (35). Vezi şi: Willis. Paradenţiu (para- + gr. odous = dinte). Denumire veche, scoasă din uz, a parodontiu-lui (38). Paradidymis (para- -f epididim), sin. : Organul Giraldes. Rămăşiţă atrofică a tubilor paragenitali ai mezonefrosului, care se separă de canalul mezonefrotic şi este situată lîngă convoluţiile canalului epididimar (1). Paradoxia sexualis. Instinct sexual apărînd în afara epocii fiziologice, în copilărie sau la bătrîneţe (23). Parafazie (para- + afazie). Tulburare de vorbire în cadrul afaziei, caracterizată prin deformarea cuvintelor sau prin înlocuirea unui cuvînt cu altul apropiat ca pronunţare, dar cu sens diferit (27). Parafimoză (para- -f gr. phimosis = întrerupere, oprire). Complicaţie a unor procese patologice din zona organului sexual bărbătesc (balanite, şancre, blenoragie), constînd din imposibilitatea de revenire a prepuţului la situaţia de acoperire a glandului după decalotare. Inelul prepuţial inflamat, infiltrat, rigid, se fixează în şanţul balanopreputial, strangulînd glandul (12). Parafină. Amestec de hidrocarburi solide separate din reziduurile de la distilarea petrolului. Este folosită în unguente, pentru impregnarea unor bandaje, în stomatologie şi în cosmetică (13). ~ lichidă, sin. : Ulei de parafină, Ulei de vaselină, produs constituit din hidrocarburi saturate lichide, obţinut din reziduurile de la distilarea petrolului; are efect laxativ prin lubrifiere (13). Parafinom (parafină -f -oma). Tumoare alcătuită dintr-o proliferare conjunctivă reactivă în urma injectării unor particule solide de parafină în scop terapeutic sau cosmetic. Poate apărea foarte tîrziu (luni, ani) de la administrarea parafinei; manifestă tedinţă la extindere (32). Paraflebită (para- -f gr. phleps — venă + -ită). Proces de celulolimfangită paravenoasă izolată, ascunzind de multp .'„gjri o trombofle-bită superficială (10). Parafonie (para- -f- gr. phone = voce). Tulburare a vocii caracterizată prin timbru na-zonat (35). Paraformaldehidă. Produs de polimerizare a aldehidei formice; prin încălzire directă sau în amestec cu diverse substanţe, ca oxid de calciu, clorură de calciu etc. şi apă, se depolimeri-zează aproape instantaneu, punînd în libertate cantităţi importante de aldehidă formică; este folosită pentru dezinfecţia localurilor (13). Parafrenie (para- + gr. phren = minte, spirit), sin. : Delir sistematizat halucinator. Psihoză caracterizată printr-un delir consecutiv halucinaţiilor, în special auditive, cu tendinţă spre sistematizare şi evoluţie cronică, dar cu o conservare îndelungată a afectivităţii, capacităţii de muncă şi a posibilităţii de integrare socială, în opoziţie cu evoluţia schizofreniei paranoide, cu care totuşi unii autori o identifică (35). ^ afectivă (Leonhard), parafrenie în care debutul halucinator apare pe un fond depresiv, anxios sau euforic (35). ~ conîabula-torie, formă de parafrenie în care delirul duce la apariţia unor confabulaţii fantastice, prin care bolnavul întăreşte şi explică sistemul delirant (35). ~ expansivă, formă de parafrenie caracterizată prin existenţa unui fond euforic exaltat care întreţine producţia delirantă (35). ~ fantastică, parafrenie cu delir bogat, absurd, fantastic (călătorii în diferite planete, bogăţii imense, stăpînirea unor planete etc.) (35). ~ sistematică, formă de parafrenie în care delirul păstrează o componentă mai apropiată de verosimil şi o sistematizare mai persistentă în timp (35). Paragmadism (para- -f- litera gr. y). Pierderea posibilităţii de pronunţare a sunetelor guturale (35). Paragangliom (para- + ganglion + -oma). Feocromocitom. Paraganglion (para- + ganglion). Aglomerare de celule cromafine în alte locuri decît medulara suprarenală, cum sînt: corpora para-aortica, glomus carotica, glomus coccygeum (32). aortie ZuckerkandI, vezi Corpora para-aortica. Parageuzie (para- + gr. geusis = gust). Senzaţie gustativă eronată, ca urmare a unei tulburări a sensibilităţii mucoasei bucofarin-giene (30). Paragnathus (para- + gr. gnathos = falcă). 1. Individ cu maxilare supranumerare (1). 2. PARAGONIMIA ZA 329 PARALIZIE BOTULINICĂ Fetus parazit sau cu o parte a corpului ataşată de faţa laterală a maxilarului (sin. : Epigna-thus, Gnathopagus parasiticus) (1). Paragonimiază, sin. : Hemoptizie orientală. Boală parazitară produsă de trematodul Para-gonimus westermani, întîlnită în special în Coreea, Japonia şi anumite regiuni din China şi India. Se manifestă prin febră, cefalee, diferite algii şi prin manifestări pulmonare (tuse matinală cu spută ruginie) (31). Paragonimus. Gen de viermi paraziţi din familia Troglotrcmetidae9 clasa Trematoda. Specia P. westermani este întîlnită la diferite animale şi la om, la care determină boala numită paragonimiază (31). Faragrafic (para- + gr.graphein = a scrie). Tulburare a limbajului scris, în cadrul afaziei, caracterizată prin deformarea cuvintelor scrise sau înlocuirea prin altele cu sens diferit (27). Paragramatism (Kleist). Tulburare de limbaj în cadrul afaziei, caracterizată printr-o utilizare greşită a regulilor de exprimare gramaticală (27). Parahemofilie (para- + hemo- -f gr. phi-lein = a iubi). Sindrom hemoragie asemănător din punctul de vedere al manifestărilor clinice cu hemofilia adevărată, dar la care, examenul coagulochimic nu decelează un deficit de factor antihemofilic (factor VIII), ci de alt factor plas-matic. în general, denumirea de parahemofilie este dată sindromului clinic datorit deficitului congenital de factor V (19). ~ Owren, vezi Owren. Parahidroză (para- + gr. hidros = sudoare), sin. : Paridroză. Denumirea stărilor caracterizate prin secreţie de sudoare patologică (de ex. bromhidroza, hemathidroza, urhidroza etc.) (4). Parahormon (para- -f gr. horman = a excita). Substanţă care, deşi nu este de natură hormonală, acţionează la distanţă ca un veritabil hormon (de ex. acţiunea C02 asupra centrului respirator) (15). Paraimunitate (para- -f lat. immunis = scutit, apărat). Stare de rezistenţă etero-logă de intensitate redusă, apărută în organism paralel cu imunitatea specifică; a fost descrisă de Ştefan S. Nicolau în infecţiile inframicrobiene (de ex. paraimun’tatea herpes-poliomielită) (22). Parainfluenţă. Viroze paragripale. Parakeratoză (para- -f- gr. keras — corn + -f- -oză). Proces de keratinizare incompletă a celulelor epiteliale cutanate, avînd ca rezultat un strat cornos nucleat, fără aderenţă între celule şi apariţia de scuame. Se disting: p. uscată de tip psoriazis; p. edematoasă de tip eczemă; p. grasă de tip eczemă seboreică. Se mai descriu după aspect: p. pitiriaziformă, p. psoriaziformă. p. scutulară, p. circinată etc. (12). ~ infectioasă, placard eritematos acoperit cu scuame uscate, cu tendinţă la extensiune periferică, avînd de multe ori o margine activă veziculoasă sau veziculopustuloasă. Este expresia unei dermoepidermite microbiene sau a unei epidermomicoze (12). ^ pigmentogenă peribucală, Dermatoza pigmentară peribucală. ~ varie gală, vezi Parapsoriazis. Parakinezie {para- -f gr. kinesis = mişcare). Tulburări motorii care apar prin deformarea sau parazitarea mişcărilor normale (35). Paralalie (para- -f- gr. lalein = a vorbi). Tulburare de vorbire caracterizată prin folosirea greşită, neintenţionat, a unor cuvinte sau părţi din cuvinte (38). Paraldehidă. Produs de polimerizare a ace-taldehidei, cu acţiune hipnotică; în doze mari este anticonvulsivantă, fiind folosită în intoxicaţia cu stricnină, tetanos etc. (13). Paralele. Aparat de gimnastică constînd din două bare cilindrice aşezate paralel (24). ~ inegale, paralele aşezate la înălţimi diferite, folosite în gimnastica feminină (24). Paralelizare. în stomatologie, stabilirea liniei ecuatoriale protetice a dinţilor-stîlpi, cu ajutorul paralelometrului pentru croşete (39). Paralelogram. Patrulater cu laturile opuse paralele şi egale (32). Vezi şi: Neugebauer-Ribemont. Paralelometru pentru croşete. Instrument dentar pentru situarea şi trasarea ecuatorului unuia sau mai multor dinţi la o anumită înclinare a modelului de lucru. Se compune din : o bază de sprijin (suport) a instrumentului, un platou pentru aşezarea modelului la diferite înclinări şi un ax vertical, perpendicular pe bază, în care se pot fixa piesele interşanjabile ale instrumentului. Există un model electronic, cu ajutorul căruia se determină cu o precizie de 5/100 mm punctele de retenţie de pe dinţii-sti’pi (39). Paralexie (para--f gr. lexis = dicţiune). Tulburare de vorbire în cadrul afaziei senzoriale, caracterizată prin citirea greşită, deformată, a cuvintelor (27). Paralgie psihică. Termen generic pentru de~ semnarea tulburărilor din sfera afectivă (35). Paralipofobie (gr. paraleipein = a nu băga de seamă + phobos = frică). Fobia de a nu comite acţiuni greşite (35). Paralizie (para- + gr. lysis — dizolvare, distracţie). Diminuarea sau dispariţia funcţiei motorii musculare (27). ~ acomodaţlei, paralizia muşchiului ciliar, organul motor al aco-modaţiei (28). ~ agitantă, Boala Parkinson, vezi Parkinson. ~ alternă superioară, Sindromul Weber, vezi Weber. ~ ascendentă acută, Paralizie Landry, vezi Landry. ~ botulinică, sindrom neurologic care apare în cursul intoxi* PARALIZIE BULBARĂ ACUTA 330 PARALIZIA PLEXULUI BRAHIAL caţiei botulinice, exprimînd lezarea anumitor motor periferic şi în faza iniţială a leziunilor centri nervoşi prin toxina botulinică; clinic, acute ale neuronului motor central (27). ~ se manifestă prin paralizii oculare ale acomo- flascospasmodică, paralizie flască însoţită de dării, ptoză, diplopie, strabism, uneori oftai- exagerarea reflexelor osteotendirioase (semn de moplegie, paralizii ale muşchilor laringieni şi faringieni, cu afonie şi tulburări de deglutiţie, pareză sau paralizie esofagiană, paralizii ale membrelor şi, în formele grave, şi ale musculaturii respiratorii (8). ~ bulbară acută (Leyden), sin.: Polioencefalită inferioară acută, formă gravă de paralizie bulbară ce afectează nucleii nervilor cranieni bulbari; apare ca o complicaţie de mare gravitate a unor boli infecţioase (27). ^bulbară atrofică progresivă, sin.: Paralizie Duchenne, Paralizie labiogloso-laringiănă, Polioencefalită inferioară cronică, boală degenerativă de origine nedefinită, apropiată de scleroza laterală amiotrofică, constituind uneori chiar o formă de debut a acesteia ; este caracterizată prin instalarea lentă şi progresivă a unor tulburări de deglutiţie şi fonaţie, însoţite de atrofii şi fibrilaţii ale muşchilor limbii (27). ~ bulbară infecţioasă, Boala Au-jeszky, vezi Aujeszky. ^ diafragmului, simptom întîlnit în diverse afecţiuni toxice, infecţioase etc. şi datorit lezării nervului frenic sau a nervilor motori respectivi. Determină o mare reducere a capacităţii funcţionale a plămînului (34). ~ dllatatorilc r glotei, Sindromul Gerhardt, vezi Gerhardt. ~ de dimineaţă, formă clinică de poliomielită, în care paraliziile se instalează brusc, fără fenomene prodromale, evidenţiin-du-se de obicei dimineaţa, la scularea din pat (8). ~ epidemică infantilă, Boala Heine-Medin, vezi Heine-Medin. ^ facială, leziune a perechii a Vil-a de nervi cranieni, caracterizată prin asimetria marcată a feţei (în partea lezată, ridurile frunţii sînt şterse, sprinceana este.cobo-rîtă, comisura bucală este căzută şi depărtată de linia mediană, buza superioară atîrnă, şanţul nazolabial este şters, fanta palpebrală nu poate fi închisă) (30). ^ facială a nou-năs-catului, accident obstetrical produs după aplicarea forcepsului, prin compresiunea nervului facial dedesubtul apofizei mastoide, la punctul său de emergenţă la nivelul orificiului stilo-mastoidian. Manifestările clinice obişnuite ale paraliziei faciale dispar spontan după cîteva zile (18). '^-' facială de tip central, paralizie facială determinată de leziunea fibrelor cortico-nucleare (fasciculul geniculat). Afectează în special musculatura regiunii inferioare a hemi-feţei de partea opusă leziunii (27). ^ facială do tip periferic, paralizie facială determinată de leziunea nucleului sau a fibrelor nervului facial, afectînd musculatura întregii hemifeţe de aceeaşi parte cu leziunea (27). ~ flască, paralizie însoţită de scăderea tonusului muscular; se întîlneşte în leziunile neuronului instalare a spasticităţii). Constituie un stadiu intermediar între paralizia flasfcâ^i cea spasmodică (27). funcţională, sin. : Paralizie isterică, paralizie în care lipsesc semnele de organicitate; este întîlnită în cadrul manifestărilor isterice (27). ~ generală progresivă, sin.: Boala Bayle, meningoencefalită cronică difuză sifilitică tardivă, formă de neurolues caracterizată prin: semne serologice pentru sifilis pozitive în sînge şi lichidul cefalorahidian, semne neurologice (sindrom Argyll—Robertson, dizartrie, tulburări motorii cu caracter paretic) şi tulburări psihice (amnezie progresivă, delir de obicei de mărire, absurd, labil, polimorf şi altruist), mergînd pînă la demenţă. Leziunile anatomopatologice constau din degenerarea şi atrofia celulelor şi fibrelor nervoase, proliferarea gliei şi inflamaţia meningelor însoţită de infiltrat limfoplasmocitar (2). ~ imunologică, inhibarea formării de anticorpi, ca urmare a introducerii unor cantităţi mari de antigen, care persistă timp îndelungat în organism. Fenomenul a fost observat la imunizarea şoarecilor cu polizaharid pneumococic (3). ~ infantilă, Boala Heine-Medin, vezi Heine-Medin. ~ isterică, Paralizie funcţională. ,,Paralizia îndrăgostiţilor”, vezi Sindromul de hiperabducţie. ~ labipglosolaringiană, Paralizie bulbară atrofică progresivă. ~ laringiană miop a ti că, paralizie a musculaturii dilatatorii sau constrictorii a glotei, apărînd în cursul reumatismului sau în inflamaţiile 'acute sau cronice ale laringelui; determină modificări laringoscopicc şi disfonie (30). ~ obstetricală a umărului, paralizie de plex brahial, totală sau parţială, datorită unor cauze intrauterine sau traumatice obstetricale. Tipuri: Klumpke-Dăjerine (paralizie ra- diculară inferioară), paralizie parţială a plexului brahial, datorită leziunilor rădăcinilor C7, C8 şi Dx, care interesează în special musculatura tenară, hipotenară, muşchii interosoşi şi muşchii flexori ai mîinii; Erb-Duchenne (paralizie ra-diculară superioară), paralizie parţială a plexului brahial datorită leziunilor rădăcinilor C6 şi C6, care interesează muşchii deltoid, biceps, brahial anterior şi lungul supinator (24). Paralizii oculare intrinseci. Paralizia ramurilor din nervul motor ocular comun care inervează muşchiul ciliar, sfincterul pupilar sau al simpaticului care inervează muşchiul dilatator al irisului (28). ~ organică, paralizie însoţită de semne «biective care indică leziuni ale nevraxului sau ale nervilor periferici (27). ~ periodică familială, Boala Westphal, vezi Westphal. ~ plexului brahial al nou-născutului, paralizie PARALIZIE POLIQMIELITICA 331 PARAMITOMA a întregului plex brahial sau numai a unor ramuri ale acestuia prin elongaţie, presiune sau smulgere; accidentul se produce în timpul degajării umerilor fătului în prezentaţiile craniene sau al degajării craniului în prezentaţiile pelviene (18). ~ poliomielitică, tip de paralizie flască caracteristică poliomielitei, de întindere variabilă, asimetrică; interesează în special musculatura rădăcinii membrelor, se însoţeşte de diminuarea sau abolirea reflexelor osteo-tendinoase, este lipsită de tulburări obiective de sensibilitate şi este urmată de atrofii (8). ~ postdifterieă, complicaţie precoce sau tardivă a difteriei, produsă prin acţiunea toxinei dif-terice asupra nervilor periferici în special; se -manifestă clinic prin paralizii ale vălului palatin, ale acomodaţiei, uneori ptoza pleoapei superioare, strabism şi diplopie, paralizii ale membrelor, mai rar paralizii generalizate, incluzînd şi musculatura respiratorie sau, rareori, sindrom ascendent Landry (8). ~ reeurenţială, paralizie a nervului recurent, uni- sau bilaterală, de cauză traumatică, prin comprimare din partea organelor vecine sau datorită unei intoxicaţii, excepţional a frigore; determină imobilitatea hemilaringelui corespunzător (coarda vocală respectivă este imobilă, atrofiată, bolnavul este mai mult sau mai puţin răguşit) (30). ~ respiratorie, tulburare gravă a respiraţiei survenită fie în urma lezării centrilor respiratori, fie prin paralizia sau contractura spasmodică a musculaturii respiratorii; poate apărea în multe boli infecţioase, mai ales în poliomielită, encefalite şi tetanos (8j. ~ spastică, paralizie însoţită de hipertonie musculară (27). ~ spinală cronică Erb, vezi Erb. ^ spinală infantilă, Boala Heine-Medin, vezi Heine-Medin. Paralizii toxice. Paralizii în intoxicaţii cronice, apărînd în urma unor traumatisme minore (23). ^ vasomotorie a extremităţilor, Eritromelalgie. Vezi şi: Duchenne, Klumpke-D6jerine, Landry, Lissauer. Paralogie (para- + gr. logos = judecată). 1. Tip de tulburare a gîndirii constînd din judecăţi şi raţionamente eronate, evident contradictorii realităţii logice, fenomen întîlnit în psihopatiile de tip paranoic cverulent, paranoia şi uneori în schizofrenie (35). 2. Termen utilizat pentru denumirea răspunsurilor alături, întîl-nite în stările pseudodemenţiale (35). Paramanie (para- + manie). Termen utilizat pentru inversiunea sensului şi conţinutului manifestărilor afective (35). Paramastită (para- + gr. mastos — mamelă + -ită). Inflamaţia acută a ţesutului celulo-grăsos al glandei mamare (11). Parameeium. Gen de protozoare ciliate (31). Paramedian (para- -f lat. medianus = de mijloc). Situat lîngă linia mediană (1). Parameniseită (para- -f menise + -ită). In-flamaţia meniscului tibial (4). Parametadionă. Derivat de oxazolidină; este . anticonvulsivant şi antiepileptic, fiind folosit mai ales împotriva micului rău (13). Parametrită (para- + gr. metra — uter + -ită). Inflamaţie a ţesutului conjunctiv peri-uterin, în special a celui cuprins între foiţele ligamentului larg; clasificarea anatomică diferenţiază parametritele în anterioare, posterioare şi laterale, iar cea clinică în acute şi cronice (18). ~ anterioară, inflamaţie a ţesutului conjunctiv situat între cele două ligamente pubo-vezicouterine (18). ^ cronică atrofieă (Freund), atrofie cicatriceală a ţesutului conjunctiv pelvian (adesea şi a fundului de sac Douglas) (2). ~ laterală, inflamaţie a ţesutului conjunctiv cuprins între foiţele ligamentului larg al uterului ; poate fi uni- sau bilaterală (18). ~ posterioară, inflamaţie a ţesutului conjunctiv cuprins între cele două ligamente uterosacrate (18). ^ tuberculoasă, localizarea unei tuberculoze peritoneale la nivelul ţesutului conjunctiv parametrial (2). Parametrium (para- + gr. metra = uter), sin. : Parametru. Ţesutul conjunctiv care înconjură uterul, mai dezvoltat la baza ligamentelor late (1). Parametru. 1. Mărime care poate lua diferite valori, dar care este considerată constantă în cursul unei observaţii şi care caracterizează starea sistemului (de ex. media şi dispersia sînt parametrii unei colectivităţi statistice), Ecuaţiile parametrice, de forma x — cp (t). sînt ecuaţii care stabilesc dependenţa dintre x şi' y, prin intermediul parametrului t (7). 2. Parametrium. Paramimie (para- + gr. mimia = imitare). Tip de parakinezie constînd din pervertirea expresiei mimice în sensul neconcordanţei pînă la opoziţie între aceasta şi conţinutul trăirilor bolnavului, repetarea stereotipă sau perseverarea uneia şi aceleiaşi expresii mimice în stări emoţionale diferite (35). Paramioclonus multiplex (Friedreich). Boală rară, de origine nedeterminată, cu evoluţie cronică progresivă. Clinic, este caracterizată prin mioclonii simetrice, asincrone şi asinergice, care survin în accese repetate, de cîteva minute, şi afectează mai mult muşchii cvadricepşi. Miocloniile diminuează în cursul mişcărilor active şi în somn (27). Paramiotonie congenitală. Boala Eulen-burg. Vezi Eulenburg. Paramitoma (para- -{- gr. mitos — aţă, fir) Hialoplasmă. PARAMNEZ1E 332 FARAPLEGIE RADICULARA Paramnezie (para- + amnezie). Tulburare de memorie constînd din evocarea şi recunoaşterea eronată a unor evenimente care au avut loc în realitate sau reproducerea unor evenimente false, imaginare (35). Paramolar (para- + lat. molaris = măsda). Dinte supranumerar, în formă de cui, uneori molariform, situat în vecinătatea feţei mezio-bucale a molarului 2 sau 3 (1). Paramorbili. Termen generic pentru o serie de boli infecţioase, însoţite de erupţie rujeoli-formă, cunoscute actualmente ca fiind provocate de diferite grupuri de virusuri, în special ECHO şi adenovirusuri (8). Paramorfie (para- + gr. morphe = formă). Anomalie de formă (2). Paramorflnă. Tebaină. Paramuzie (para- + gr. mousa = muzică). Tulburarea posibilităţii de a forma asocieri melodice ritmice, de a reproduce tonuri muzicale (35). Paranephors (para- + gr. nephros = rinichi). Termen vechi pentru glanda suprarenală (1). Paranestezie (para- + anestezie). Anestezie a întregului corp (35). Paranoia (para- -f gr. nous = minte, raţiune), sin. : Delir sistematizat nehalucinator. Psihoză care apare de obicei la indivizii cu tendinţă la supraapreciere a propriei persoane, neîncredere, egocentrism, falsitate a judecăţii sau la psihopaţii paranoici şi se caracterizează printr-o aparenţă logică, reprezentînd interpretarea eronată şi puternic susţinută afectiv a unor evenimente conflictuale reale, în afara delirului psihic, bolnavul rămînînd relativ normal. Paranoicii luptă pentru traducerea în fapt a delirului şi au posibilitatea de a induce pe cei din jur datorită aspectului aparent logic al delirului şi saturaţiei lui afective (35). ~ acută halucinatorie, Sindromul paranoid acut. ^ de involuţie (Kleist), termen utilizat pentru desemnarea unui delir de obicei halucinator sistematizat sau cu tendinţa la sistematizare, care apare la vîrsta de involuţie, caracterizat prin idei delirante de urmărire, otrăvire, prejudiciu material şi în special prin injurii, ofense, ironie la adresa onoarei bolnavului şi a calităţilor lui sexuale (35). Paranucleină. Procromatină. Paranueleol (para- + lat. nucleolus = nucleu mic). Gorpuscul mic bazofil, inconstant, coexistent cu nucleolul în interiorul nucleului celular (1). Paranucleus (para- -f- lat. nucleus = sîm-bure, nucleu). 1. Corp sferic mic situat în citoplasmă unei celule, lîngă nucleu (1). 2. Agregat mitocondrial al unei spermatide care formează învelişul filamentului axial (1). Paraomfalocel (para- -f omfalo- -f- gr. kele = hernie). Hernie în vecinătatea ombilicului care se poate observa la nou-născut (18). Paraosteoartropatia (para- + gr. osteon = os -f arthron = încheietură -f- pathts = boală), Osificare heterotopică paraarticulară observată la paraplegici (24). . 4 Paraovarium (para- + lat. ovarium = ovar), sin. : Epoophoron, Organul Rosenmiiller, Pro-ovarium. Structură vestigială la femeie, rezultînd din persistenţa unor porţiuni din tub ii mezonefrotici paragenitali, din canalul mezo-nefrotic şi din rete ovarii (1). Paraoxon. Compus organofosforic cu acţiune anticolinesterazică intensă şi de lungă durată; toxic folosit limitat în tratamentul glaucomului (14). Parapareză (para- -f gr. paresis = paralizie). Deficit motor al ambelor membre inferioare, într-un grad mai mic decît acela produs de para-plegie, avînd de obicei aceleaşi cauze (24). Parapeptonă. Antialbumat. Parapertussis. Infecţie provocată de germeni din grupul parapertussis, evoluînd clinic asemănător cu tuşea convulsivă, dar cu debut mai brusc şi evoluţie scurtă şi benignă. Lipsa unei imunităţi încrucişate explică apariţia unor cazuri de boală la persoane vaccinate împotriva tusei convulsive, precum şi aşa-zisele „recidive” de tuse convulsivă (8). Paraplasmă (para- + gr. plasma = formaţie). Hialoplasmă. Paraplastin. Substanţă de tipul timinei, aflată în nucleu (1). Paraplazie (para- -f- gr. plassein = a forma). Formare patologică a unui ţesut (2). Paraplegie (para- + gr. plege = lovitură). Paralizia ambelor membre inferioare (27). ~ cerebrală a bătrînilor, paraplegie care survine Ia vîrste mai înaintate, datorită unei arterio-scleroze avansate, cu leziuni diseminate în scoarţa cerebrală, nucleii cenuşii şi trunchiul cerebral (27). ~ corticală, paraplegie determinată de leziunea bilaterală a regiunii de proiecţie pe scoarţa cerebrală a membrelor inferioare (lobului paracentral) (27). ~ mielopa-tică a bătrînilor, paraplegie care survine la vîrste înaintate, datorită unor leziuni atero-matoase ale vaselor măduvei. Se pot asocia tulburări de sensibilitate profundă (scleroza combinată senilă a măduvei) şi atrofii musculare (prin leziuni ale cornului anterior), simptome care o diferenţiază de paraplegia de origine corticală a bătrînilor (27). ~ rarîiculară, paraplegie determinată de leziuni ale rădăcinilor anterioare ale nervilor rahidieni care inervează musculatura membrelor inferioare. Un aspect caracteristic il realizează paraplegxa din sindromul cozii de cal (leziunea rădăcinilor L2— S6) PARAPLEGIE SPASTICA 333 PARASIMPATICOTONIE (27). ~ spastică, paraplegie însoţită de exagerarea tonusului muscular. Poate fi: a) paraplegie spastică în extensiune (prin contractura muşchilor extensori), însoţită de exagerarea reflexelor osteotendinoase şi întîlnită în leziunile parţiale ale măduvei spinării; b) paraplegie spastică în flexiune (datorită predominării reflexelor de flexiune asupra celor extensorii) şi întîlnită în faza cronică din secţiunile transversale complete ale măduvei (27). ~ spastică eredosifilitică, Boala Marfan, vezi Marfan. ~ spastică familială. Boala Striimpell-Lorrain, vezi Striimpell-Lorrain. Vezi şi: Moxon. Parapneumonic. Care apare în timpul evoluţiei unei pneumonii (34). Parapneumonie (para- -f gr. pneumon = plămîn). Proces inflamator pulmonar cu o evoluţie clinică asemănătoare pneumoniei, dar cu etiologie nespecifică (2). Parapoliomielită (para- -f gr. polios = cenuşiu + myelos = măduvă + -ită). 1. Denumire pentru un grup de infecţii, simulînd clinic poliomielita, provocate însă de alte virusuri decît cele poliomielitice, în special Coxsackie, ECHO şi arbovirusuri (sin. : Pseudopoliomieli-tă) (8). 2. Termen prin care, în concepţia unor autori, se defineşte diagnosticul de poliomielită (ipotetic), înainte de precizarea etiologică prin cercetări virusologice şi serologice (8). Paraproctium (para- + gr. proktos *= anus). Ţesutul conjunctiv care înconjură rectul (1). Paraproteinc. Globuline serice anormale, caracterizate prin proprietăţi fizico-chimice deosebite ; sînt insolubile la rece, prezintă o visco-zitate accentuată şi o greutate moleculară mare, iar la anaLza electroforetică manifestă o localizare specifică (de ex. paraproteinele mielo-mice) (5). Parapsoriazis. Grup de dermatoze caracterizate prin leziuni cronice eritematoscuamoase. Forme clinice: a) parapsoriazis în picătură, dermatoză benignă a adolescenţilor şi tinerilor, de natură infecţioasă sau alergică, cu elemente polimorfe eritematoase, papuloase şi papuloscuamoase, localizate pe membre şi trunchi (sin. : Parapsoriazis gutat); b) parapsoriazis varioliform Mucha, erupţie polimorfă mergînd pînă la leziuni variceliforme sau varioli-forme necrozante, însoţită de stare generală alterată şi febră; c) parapsoriazis în plăci, erupţie constituită din plăci eritematoase (roşii-gălbui) puţin scuamoase, variabile ca formă, întindere şi număr, rareori pruriginoase. Evoluţia dermatozei este indefinită; în unele cazuri se transformă în micozis fungoid (sin. : Boala Brocq, Pitiriazis maculos cronic, Xanto-eritrodermia perstans); d) parapsoriazis liche-noid, dermatoză foarte rară de tip lichenoid, apărînd In accese nepruriginoase, durînd ani de zile şi putîndu-se transforma în micozis fungoid (sin.: Lichen variegatus, Parakera-toză^variegată, Pitiriazis lichenoid cronic) (12). Pararickettsia. 1. Corpusculii Miyagawa. Vezi Miyagawa. 2. Germen aparţinînd grupului inframicrobian situat în scara taxonomică între virusuri şi rickettsii (22). ~ A. M., denumire dată de Ştefan S. Nicolau pararickettsiilor producătoare de infecţii comune omului, animalelor şi păsărilor (22). Pararickettsioză. Infecţie produsă de germeni pararickettsieni (22). Pararitmie (para- -f gr. rhythmos — ritm), sin.: Automatism cardiac pararitmie. Tip de tulburare de ritm caracterizată prin coexistenţa a două (ritm dublu) sau mai multe ritmuri diferite (unul eventual normotop) — cu bloc de protecţie — şi care se pot influenţa reciproc prin interferenţă şi intricare (10). Parascaris. Gen de paraziţi intestinali din familia Ascaridae, clasa Nematoda. Specia tip este Parascaris equarum (sin.: Ascaris megalo-cephala), care se întîlneşte la ecvidee (31). Parascarlatină. Boala Filatov-Dukes. Vezi Filatov-Dukes. Parasifilis, sin. : Metasifilis. Termen desuet, folosit în trecut pentru manifestările tardive ale sifilisului (tabes, paralizie generală progresivă, anevrisme etc.) (2). Parasimpatic (para- + fr. sympathique). Vezi Sistem parasimpatic. Parasimpatieolitice (parasimpatic + gr. lysis — dizolvare, distracţie), sin.: Parasimpatoli-tice. Grup de sud stanţe care împiedică efectele excitării nervilor parasimpatici şi ale substanţelor parasimpatomimetice prin acţiune blo-cantă la nivelul sinapselor neuroefectorii; principalele acţiuni folosite în terapeutică sînt relaxarea musculaturii netede, inhibarea secreţiilor digestive, midriaza. Din acest grup fac parte atropina şi o serie de substituenţi semi-sintetici şi sintetici (13). Parasimpaticomimetice (parasimpatic + gr. mimetikos = care imită), sin.: Parasimpatomimetice. Grup de substanţe care - reproduc efectele excitării parasimpaticului, provocînd contracţia musculaturii netede digestive, bron-şice şi vezicale, hipotensiune, bradicardie, stimularea secreţiilor glandulare. Unele parasimpatomimetice acţionează direct asupra receptorilor colinergici de la nivelul organelor efec-torii, altele acţionează indirect prin intermediul acetilcolinei (mediator chimic), căreia îi împiedică inactivarea blocînd colinesteraza (14). Parasimpaticotonie (parasimpatic + gr. to-nos = tensiune). Stare caracterizată prin manifestări de predominanţă a tonusului parasimpatic (15). PARASIMPATOLITICE 334 PARAZITISM TEMPORAR Parasimpatolitice. Parasimpaticolitice. Parasimpatomimetice. P araşi mpaticomimeti- ce. Paraslstolie (para- -f gr. systole = contrac= ţie). Tip de pararitmie, caracterizat prin*<5o-existenţa a două ritmuri cu frecvenţe apropiate, cel ectopic fiind de obicei mai lent (10). Paraspasm facial. Spasm facial median Meige. Vezi Meige. Paratendinită (para- -f gr. tenon = tendon + -ită), sin. : Paratenonită. Peritenonită. InfJa-maţia ţesutului peritendinos, în special din iurul tendonului ahilian, care nu are teacă vaginală (4). Paratenonită (para- -f gr. tenon = tendon -f- -ită). Paratendinită. Paratermie (para- -f gr. therme = căldură). Diatermie cu unde scurte (4). Parathormon. Hormon secretat de glandele paratiroide. Diminuează reabsorbţia. fosforului în tubii renali, crescînd eliminarea de fosfaţi, şi favorizează activitatea osteoclastelor, mărind cantitatea de calciu difuzibil din ser; se foloseşte terapeutic sub formă de extract paratiroi-dian sau ca preparat hormonal parţial purificat, fiind indicat în tetania acută paratireoprivă (14). Paratifoidă. Febră paratifoidă. Paratifos. Boală asemănătoare tifosului exan-tematic, caracterizată prin febră, însoţită de obicei de un exantem maculopeteşial şi de stare tifică (8). ~ de Deli, paratifos provocat de Rickettsia orientalis, transmisă la om prin acarianul Trombicula deliensi (8). Paratimie (para- -f gr. thymos = spirit, minte). Discordanţa dintre răsunetul afectiv şi conţinutul faptic (relaţii cu mediul, idei sau acţiuni) de care se leagă (35). Paration, sin.: Dietil-p-nitrofeniltiono fosfat. Insecticid organofosforic de contact cu acţiune de şoc puternică; este toxic pentru animale şi are o remanenţă relativ scurtă (31). Paratireopriv. Care este lipsit de glandele paratiroide (7). Paratiroidă (para- + tiroidă). Vezi Glandula parathyreoidea. Paratiroideotomie (paratiroidă -f gr. ektome = excizie). Exereza chirurgicală a glandelor paratiroide (11). Paratonie (para- -f gr. tonos = tensiune). Tulburare a tonusului muscular, caracterizată prin faptul că, în loc să se relaxeze la solicitările voluntare, muşchii se contractă, menţi-nînd segmentul respectiv într-o atitudine cata-tonică (27). Paratrahom. Conjunctivita cu incluziuni. Paratrofie (para- + gr. trophe = nutriţie). Mod de relaţie între organisme, în care energia necesară pentru creşterea unui microorganism este furnizată de gazdă. Paratrofia este o formă de parazitism (3). Paratubereuloză (para- + tuberculoză). Termen care înglobează ansamblul tulburărilor observate la unii tuberculoşi; dispepsie, adeno-patie, astm etc. în ultimul timp, în această noţiune este cuprinsă şi intoxicaţia tuberculoasă şi se încadrează în; tuberculozele atipice (34). Paratuberculoze cutanate.' Dermatoze cu bacili paratuberculoşi. Se descriu : a) paratuber-culoza de piscină, provocată de Mycobacterium balnei şi caracterizată prin leziuni lupoide la nas, cu structură foliculară, apărînd la persoane care frecventează bazinele de înot; b) para-tuberculoza la degetele de la mînă, provocată de Mycobacterium ulcerans şi descrisă la crescătorii de animale din Australia; c) abcese subcutanate torpide provocate de Mycobacterium abscessus (12). Paratyphus abdominalis. Febră paratifoidă. Paravaccina. Nodulii mulgătorilor. Paravaccinal. Termen care se referă la o manifestare apărută după o vaccinare, fără a reprezenta o acţiune specifică a acesteia (2). Paraxoni. Fibre colaterale. Parazitemie (parazit + gr. haima — sînge). Prezenţa unor paraziţi în sînge (31). Parazitieid (parazit + lat. caedere = a omorî). Substanţă capabilă să distrugă paraziţii (13). Parazitism (para- + gr. sitos = mîncare). 1. Modul de viaţă în care o fiinţă (parazitul) trăieşte pe seama altei fiinţe (gazda) (31). 2. Relaţie microorganism-macroorganism în care se găsesc toţi agenţii patogeni ai bolilor infectocontagioase şi care au capacitatea de a se stabili, înmulţi şi vieţui mai mult sau mai puţin timp în organismul gazdei animale sau umane, provocînd sau nu îmbolnăvirea manifestă a acestora (8). ~ accidental, sin. : Parazitism ocazional, Parazitism sporadic, parazitismul unor fiinţe în general libere, care în anumite împrejurări sînt obligate să-şi însuşească o viaţă parazitară (31). ~ facultativ, parazitismul unor fiinţe saprotrofe, care pot în unele cazuri să trăiască şi ca parazite (31). ~ de fază, Parazitism periodic. ~ obligatoriu, parazitismul unor fiinţe a căror existenţă este condiţionată de modul de viaţă parazitar (31). ~ ocazional, Parazitism accidental. ~ periodic, sin. : Parazitism de fază, parazitismul unor fiinţe la care anumite perioade din viaţa şi evoluţia lor sînt legate de modul de viaţă parazitar (31). ~ permanent, parazitismul unor fiinţe al căror mod de viaţă parazitară durează tot timpul vieţii lor. Sub anumite forme protejate, aceşti paraziţi pot totuşi trăi o parte din viaţă şi în afara gazdelor (31). ~ sporadie, Parazitism accidental. ~ temporar, parazitism nepermanent, în general de scurtă durată, cel mai adesea pentru răstimpul în care se hrănesc paraziţii (31). PARAZITOLOGIE 335 PARIETAL Parazitologie (parazit -j- gr. logos = ştiinţă). Ştiinţa care se ocupă cu studiul morfobiologic al paraziţilor şi cu relaţiile dintre ei şi gazdele lor (31). Parazitoză (parazit -f -oză). Denumire dată bolilor de origine parazitară (31). Paraziţi (para- + gr. sitos — mîncare). Specii biologice care vieţuiesc pe seama indivizilor din alte specii, folosesc permanent sau temporar organismul gazdelor drept mediu de existenţă şi sînt strîns legate de acestea formînd, din punct de vedere biologic şi ecologic, un biotop (8). Parazom (para- + gr. soma = corpuscul). Corp de formă neregulată situat în citoplasmă lîngă nucleu (1). -pară (lat. părere = a da naştere la). Sufix adăugat unor numerale pentru a indica numărul sarcinilor cu descendenţi viabili (de ex. secun-dipară) (32). Pară. Instrument din cauciuc în formă de pară, a cărui elasticitate permite aspirarea şi expulzarea unei cantităţi de aer sau lichide, utilizate în scop explorator sau terapeutic (30). Vezi şi: Politzer. Pardee. Unda aspect al electroventriculo-gramei, specific fazei de regresiune a infarctului miocardic acut; se caracterizează prin degajarea undei T ischemice (negativă, simetrică, ascuţită) din marea undă monofazică, datorită reducerii supradenivelării segmentului ST(10). Pareidolie (para- + gr. eidolon = fantomă). Tip de iluzie vizuală patologică, apărînd de obicei pe un fond modificat al conştiinţei şi care constă din luarea drept oameni sau fiinţe fantastice, a unor figuri, ornamente de pe ziduri, covoare, tavan etc. (35). Parenchim (gr. parenchyma = umplutură). Partea principală sau specializată a unui organ, înconjurată şi alternînd cu ţesutul conjunctiv de suport (stromă) (1). Parendomyces fareinomatosus. Vezi Histo-plasma. Parentali. Organisme sexuate sau asexuate — pluricelulare sau monocelulare — care dau naştere unui nou organism (progen), transmiţînd acestuia caracterele lor (17). Parenteral (para- + gr. enteron = intestin), în afara canalului alimentar. Se referă la administrările terapeutice făcute pe alte căi decît pe cea digestivă (1). Parerosie (para- + gr. Eros = zeul iubirii). Aberaţie sexuală. Parestezii (para- + gr. aisthesis = percepere). Senzaţii subiective spontane, anormale, de tip variabil, care nu ating pragul dureros, cum sînt: furnicăturile, amorţelile, senzaţiile de cald sau rece, senzaţiile de constricţie (27). Vezi şi: Berger. Paretoxicaină. Anestezic local cu acţiune durabilă; nu este antagonist pentru sulfamidele antimicrobiene (13). Pareză (gr. paresis =. slăbire, relaxare). Paralizie parţială, incompletă, manifestată prin diminuarea forţei musculare (15). ~ toxică, pareză care survine în urma unei intoxicaţii (alcoolism, saturnism etc.) (23). Parhedonie (para- -f- gr. hedone = plăcere). Aberaţie sexuală. Parhidroză. Bromhidroză. Paricid (lat. parricidium). Uciderea părintelui (23). Paridroză (para- -f gr. hidros = sudoare). Parahidroză. Paries (lat. = perete). Termen anatomic general care defineşte un perete al unui organ sau al unei cavităţi a corpului (1). ~ anterior vaginae, peretele ventral al vaginului, în raport cu vezica urinară (1). ~ anterior ventriculi, peretele ventral al stomacului, în raport cu ficatul şi peretele abdominal (1). ^ caroticus cavi tympani, peretele anterior sau carotidian al cavităţii timpanice (1). ~ inferior orbitas, planşeul orbitei format din maxilă, osul zigo-matic şi osul palatin (1). ~ jugularis cavi tympani, porţiunea jugulară a peretelui inferior al casei timpanului (1). ~ labyrinthicus cavi tympani, peretele intern al cavităţii timpanice (1). ~ lateralis orbitae, peretele orbitei format din oasele zigomatice, aripa mare a sfenoidului şi osul frontal (1). ~ mastoideus cavi tympani, peretele posterior al cavităţii timpanice (1). ~ medialis orbitae, peretele orbitei format din oasele etmoid şi sfenoid; pe el se află fosa sacului lacrimal (1). ~ membranaceus cavi tympani, peretele membranos sau extern al cavităţii timpanice (1). — membranaceus tra-cheae, porţiunea posterioară a membranei tra-heale alcătuită dintr-o lamă elastică plată, continuă j întinsă între extremităţile posterioare ale arcurilor cartilaginoase traheale (1). ~ posterior vaginae, peretele dorsal, prin care vaginul ia contact cu rectul şi fundul de sac rectouterin al peritoneului (1). ~ posterior ventriculi, faţa dorsală a stomacului care corespunde bursei omentale (1). ~ tegmentalis cavi tympani, peretele tegmental sau superior al cavităţii timpanice (1). ^ vestibularis duetus cochlearis, sin.: Membrana JReissner, Membrana vestibularis, membrană subţire întinsă de la suprafaţa superioară a lamei spirale osoase spre peretele extern al cochleei, separînd canalul cohlear de scala vestibuli (1). Parietal (lat. paries = perete). 1. Formînd un perete sau situat pe un perete (de ex. pătură parietală a peritoneului) (1). 2. Aparţinînd la sau în relaţie cu osul parietal al cutiei craniene (de ex. gaura parietală) (1). PARINAUD 336 PARONICHIH Parinaud, Henri, 1844 — 1905. Sindromul sindrom caracterizat prin paralizia mişcărilor de ridicare, coborîre şi convergenţă a globilor oculari (triada Parinaud). Se întîlneşte mai frecvent numai sub forma paraliziei izolate a mişcărilor de verticalitate. Leziunea dşte£ minantă este situată în regiunea comisurii albe posterioare (27). Park, Henry, 1744 — 1831. Anevrism anevrism arteriovenos deschis în două vene (1&). Parkes Weber. Vezi Weber. Parkinson, James Apotheker, 1755 — 1824. Boala sin. : Paralizie agitantă, boală degenerativă a sistemului nervos central (leziuni palidonigrice) apărînd la vîrste mai înaintate (40—60 ani), cu evoluţie lungă, progresivă. Clinic, se manifestă prin : contractură musculară plastică de tip extrapiramidal, bradikine-zie, tremurături cu caracter static ale membrelor şi ale capului (27). Parkinsonism. Denumire dată unor sindroame de tip extrapiramidal cu simptome similare celor din boala Parkinson, secundare unor cauze diferite, cum sînt: encefalita epidemică (parkinsonismul postencefalitic), atero-scleroza cerebrală (parkinsonismul aterosclero-tic), intoxicaţii cu oxid de carbon, sulf ură de carbon (parkinsonism toxic), traumatisme craniene (parkinsonism posttraumatic) (27). Parma. Incidenţă tehnică radiografică pentru punerea în evidenţă a condilului mandibulei, articulaţiei temporomandibulare şi a apofizei coronoide (36). Parnas. Fermentul sin. : Glucopiranozo- 1,6-fosfomutazâ, enzimă care catalizează trecerea esterului Cori în ester Robison, prin transferul grupului fosforil de la Cx la C6 (5). Reacţia reacţie ce pune în evidenţă sinteza fosfo-creatinei în metabolismul muscular (4). Parodontită (para- + gr, odous ■=■ dinte + -ită). Leziuni inflamatorii sau distrofice ale parodonţiului (38). ~ apieală, inflamaţie de origine infecţioasă localizată în parodonţiul apical. Poate avea o evoluţie acută, subacută sau cronică, formînd granuloame paraapici le sau periapicale (38). ~ marginală, inflan*r ţie acută sau cronică a parodonţiului marginal, în formele cronice duce la formare de pungi gingivale şi mobilizare dentară prin resorbţie osoasă, ca urmare a unui proces de polialveoliză. Depozitele de tartru favorizează evoluţia afecţiunii, adăugind factorului infecţios şi un factor de iritaţie mecanică (38). Parodontogramă (para- -f gr. odous = dinte + gramma = notare). Transcrierea grafică a datelor obţinute prin parodontometrie, ară-tînd adîncimea pungilor gingivoparodontale <38). Parodontolit (para- -f- gr. odous = dinte -f lithos = piatră). Neoformaţie dură, localizată în parodonţiu fie independentă de dinte, fie intim ataşată de cementul radicular (cemen-ticul) (38). Parodontoliză (para- + ,gr. odous = dinte + lisis = dizolvare, distrucţie).^Leziunea ţesutului parodontal marginal, noţiune care însumează (după Held) efectele parodontitei cu cele ale parodontozei în procesul de degenerare şi distrugere alveolodentară (38). Parodontom (para- + gr. odous = xiinte + -oma). Proliferare tumorală a ţesuturilcr paro-dontale. După natura ţesutului care proliferează pot să ia naştere epulisul, fibromatoza gingivală sau alte formaţiuni tumorale (38). Parodontometrie (para- + gr. odous = dinte + metron = măsură). Exprimarea cifrică a datelor obţinute prin măsurarea pungilor gingivale, a retracţiei şi mobilităţii dinţilor. Pungile şi retracţia se exprimă în mm, mobilitatea în grade (I, II, III), stabilite convenţional (38). Parodontopatie (para- + gr. odous = dinte + pathos = boală). Noţiune generală care indică modificări patologice ale parodonţiului. Se disting: a) parodontite inflamatorii apicale sau marginale, superficiale (gingivite) sau profunde (parodontite); b) parodontite distrofice (parodontoză); c) parodontite tumorale (paro-dontoame) (38). Parodontoză {para- + gr. odous = dinte -f--oză). Boala Fauchard. Vezi Fauchard. Parodonţiu (para- + gr. odous = dinte), sin.: Amfodonţiu. Complex morfologic şi funcţional care asigură fixarea dinţilor în osul maxilar. Este constituit din ligamentul alveolo-dentar, osul alveolar, gingia şi cementul radi-mlar (38). ~ moale, sin. : Periodonty aparatul ligamentar alveolodentar, format din fibrele circulare, transversale şi apicale care leagă cementul radicular de corticala internă a alveolei (38). ~ osos, porţiunea osoasă în care > 'nt săpate alveolele dentare şi pe care se inse-±~ază ligamentul alveolodentar (38). Paromomicină. Antibiotic extras din Streptomyces rhimr ^. pnmmomicinus; are spectru antibactei ;an larg, asemănător neomicinei, cuprinzînd şi Entamoeba histolytica; se administrează oral (absorbţia digestivă este minimă), fiind indicat în infecţiile intestinale rezistente la alte antibiotice şi în amibiaza acută; este toxic renal (14). Paronichie (para- -f- gr. onyx = unghie). Tu-mefacţie inflamatorie în jurul unghiei, fără tendinţă la supuraţie. Se întîlneşte uneori în furunculoză, scabie, pemfigus şi mai ales la persoane care nu respectă regulile elementare de igienă (12). PAROOPHORON 337 PARS CENTRALIS Faroophoron (para- + gr. oon = ou -f- pherein — a purta). Grup vestigial, caudai, de tubi mezonefrotici situat în ligamentul larg al uterului sau în vecinătatea lui, omolog cu para-didimul masculin ; de obicei dispare la adult (1). Parorexfe (para- + gr. orexis = apetit). Viciere a apetitului, caracterizată prin dorinţa de a ingera substanţe necomestibile (16). Parosmie (para- -f- gr. osme = miros). Tulburare a mirosului, care afectează funcţia dis-criminativă cu păstrarea pragului de percepţie (27). Parostoză (para- + gr. osteon = os -f- -oză). Producere de ţesut osos în ţesuturile moi aflate în apropierea periostului (4). Parotidită (para- + gr. ous — ureche + -ită). Inflamaţie a glandei parotide (2). ~ cronică recidivantă, sindrom caracterizat prin tumefierea de cele mai multe ori inflamatorie a glandelor parotide, prove cată prin modificări anatomice, spasm, stagnare a secreţiilor sau obstrucţie prin calcul al canalului Stenon. Fenomenele se pot repeta la diferite intervale de timp, uneori menţinîndu-se o tumefacţie cronică de fond cu exacerbări ocazionale (8). ^ epidemică, sin. : Infecţie urlianâ, Oreion, boală infectocontagioasă relativ benignă provocată de virusul urlian din grupul mixovirusurilor, apărînd în epidemii restrînse sau sub formă de cazuri sporadice, predominant în anotimpul rece; se manifestă clinic prin cefalee, febră şi tumefacţie dureroasă, cel mai adesea bilaterală a regiunilor parotidiene, care deformează faţa şi realizează aspectul de ,,cap în pară” ; adesea sînt afectate şi celelalte glande salivare (glandele submaxilare şi mai rar glandele sublinguale); complicaţii relativ frecvente : orhită, ovarită, pancreatită, meningită sau encefalită (8). ~ septică, inflamaţie de etiologie bacteriană a glandei parotide, survenind cel mai adesea în cadrul unor boli septicemice cu evoluţie trenantă şi severă: febră tifoidă, tifos exantematic, infecţii puer-perale, erizipel, septicemii stafilococice etc., la organisme caşectizate; se manifestă prin tumefacţia de tip supurativ a glandei (8). ~ supurată, parotidită cauzată fie de pătrunderea microbilor prin canalul glandei care se deschide în cavitatea bucală, fie pe cale sanguină, cum ar fi în septicopioemii, cu formare de microabcese (2). ~ toxică, inflamaţia glandei parotide datorită acţiunii directe a unor suby stanţe toxice care se elimină prin salivă : plumb, iod, mercur, tiouracil etc. (8). Parotină. Hormon extras din glandele salivare şi care influenţează troficitatea ţesuturilor mezenchimatoase (7). Paroxism (gr. paroxysmos). Perioadă de acutizare a simptomelor unei boli, în special a celor care revin periodic (32). Parrot, Joseph Mărie Jules, 1839 — 1883. Atrofia Atrepsie. Boala Pseudoparalizia Parrot. Cicatrice periorale stigmate sifilitice sub formă de cicatrice peribucale radiare, consecutive fisurilor peribucale din sifilisul congenital precoce (12). Pseudoparalizia sin. : Boala Parrot, manifestare a sifilisului congenital precoce, datorită leziunilor de osteocondrită metaepifizară ale oaselor lungi de la membrele superioare şi inferioare. Apare la sugarul între 4 săptămîni şi 4 luni şi constă din impotenţă funcţională a membrului atins, care atîrnă balant şi flasc, dureri locale spontane şi provocate, reflexele osteotendinoase fiind normale (33). Pars (lat. = parte). Termen anatomic care desemnează o porţiune cu structură sau aspect particular a unei formaţiuni anatomice (1). ~ abdominalis musculi pectoralis majoris, grupa inferioară a fasciculelor de origine ale muşchiului pectoral mare, care se inserează pe aponevroza muşchiului oblic extern (1). ~ abdominalis oesophagi, porţiunea inferioară a esofagului, situată caudai de muşchiul diafragm (1). ~ abdominalis systematis autonomiei, porţiunea lombară a trunchiului simpatic laterovertebral şi a maselor ganglionare şi plexurilor legate cu el (1). ~ abdominalis ureteris, porţiunea lombară a ureterului, de la pelvisul renal (bazinet) la flexura marginală a ureterului, situată în dreptul strîmtorii superioare a bazinului (1). —' alveolaris mandibulae, marginea liberă, cra-nială, a corpului mandibulei, care poartă orificiile ce se deschid în alveole (1). ~ analis recti, sin. : Canalis analis, porţiunea inferioară, îngustă, a rectului situată inferior de ampulă (1). ^ anterior commissurae anterioris cerebri, contingentul rostral de fibre din comisura albă anterioară interemisferică; este format din fibre olfactive care leagă trigonul olfactiv şi aria parolfactivă din ambele părţi (1). ~ as-cendens duodeui, segmentul oblic ascendent (spre flexura duodenojejunală) al porţiunii inferioare a duodenului (1). ~ basilaris pontis, porţiunea ventrală a punţii cerebrale prin care trec fasciculele corticospinale şi corticopontine (1). ~ cardiaca ventriculi, porţiunea superioară a stomacului care face legătura cu esofagul prin ostium cardiacum (1). ~ cartilaginea septi nasi, sin.: Septum cartilagineum nasi, platou cartilaginos angular care formează partea anterioară a septului nazal (1). ~ cartilaginea tubae auditivae, porţiunea cartilaginoasă a tubei auditive, completată lateral prin porţiunea osoasă (1). ~ cavernosa urethrae masculinae, Pars spongiosa urethrae masculinae, ~ cen-tralis ventriculi lateralis, sin. : Pars parietalis ventriculi lateralis, Răspîntia ventriculară, partea centrală a ventriculului lateral al creierului 22 - c. 484 PARS CEPHALICÂ ET CERVICALIS 338 PARS ORBITALIS GYRI FRONTALIS situată între foramen interventriculare şi spleniul corpului calos şi de la care se prelungesc cor-nurile anterior, posterior şi inferior (1). cep-halica et cervicalis systematis autonomiei, porţiunea craniocervicală a sistemului neurovege-tativ (1). ~ ceratopharyngea musculi constric-toris pharingis medii, sin. : Muşchiul ceratofarin-gian, porţiune a muşchiului constrictor mijlociu al faringelui inserată pe cornul mare al osului hioid (1). ~ cervicalis medullae spinalis, segmentele medulare Cj—C8 (1). ~ eervi-calis oesophagi, porţiunea superioară a esofagului, situată la baza gîtului între cartilajul cricoid şi deschiderea superioară a toracelui (1). ~ ciliaris retinae, partea retinei situată anterior de ora serrata (1). ~ clavicularis musculi pectoralis majoris, grup de fibre musculare care constituie originea claviculară a muşchiului pectoral mare (1). ~ cochlearis nervi statoacustici. Vezi Nervus vestibulocochlearis (Tabelul nervilor). ~ convoluta renis, partea din rinichi (numită şi labirintul rinichiului), situată între porţiunile striate (piramidele Ferrein) ale cor-ticalei (1). ~ costalis diaphragmatis, grupul de fascicule prin care muşchiul diafragm se inserează pe ultimele coaste (1). ~ cricopharyn-gea musculi constrictoris pharyngis inferioris, sin. : Fascicul cricoidian al muşchiului constrictor inferior al faringelui, Musculus cricopharyn-geus, porţiunea muşchiului constrictor inferior al faringelui inserată pe cartilajul cricoid (1). ~ cupularis recessus epitympaniei, zona adîn-cită a peretelui tegmental al cavităţii timpanice (auris media) (1). ~ descendens duodeni, porţiunea a 2-a a duodenului, care coboară de la genunchiul superior la cel inferior şi care este încrucişată anterior de rădăcina mezocolonului transvers (1). distalis hypophyseos, lobul anterior al glandei hipofize, care împreună cu lobul mijlociu sau intermediar şi cu partea tu-berală sau infundibulară alcătuiesc adeno-hipofiza (1). ^ dorsalis pontis, porţiunea teg-mentală a punţii situată înapoia zonei ocupate de lemniscurile mediale (1). ~ flaccida membranae tympani, Membrana Shrapnell, vezi Shrapnell. ~ frontalis capsulae internae, Crus anterius capsulae internae. ~ frontalis oper-culi, Operculum frontale. Partes genitales exter-nae femininae. Denumire generică pentru organele genitale externe feminine, reprezentate prin muntele pubian, vulvă, clitoris şi anexele lor (1). Partes genitales externae masculinae. Denumire generică pentru organele genitale externe masculine, reprezentate prim penis cu partea corespunzătoare a uretrei şi scrotum (1). ^ horizontalis duodeni, sin.: Pars inferior duodeni, segmentul orizontal al porţiunii inferioare a duodenului. Unii cuprind în acest termen porţiunile orizontală şi ascendentă (1). ^ inferior duodeni, Pars horizontalis duodeni. ~ infra-clavicularis plexus brachialis, porţiune topografică a plexului brahial care se proiectează inferior de claviculă (1). ~ intercartilaginea rimae glottidis, porţiunea glotei cuprinsă între cartilajele aritenoidiene (1). ^ intermedia hypophyseos, lob epitelial lamelifbijf*, inconstant In scara animală, care separă între ei lobii hipofizari anterior şi posterior (1). ~ intermembra-nacea rimae glottidis, porţiunea glotei cuprinsă între pliurile vocale (1). ~ iridica retinae, zona porţiunii anterioare a retinei, care este situată în dreptul irisului (1). ~ laryngea pharyngis, vezi Pharynx. ~ lateralis ossis occipitalis, denumire pentru fiecare din cele două mase laterale ale occipitalului, pe a căror faţă exo-craniană se găsesc condilii occipitali (1). ^ lumbalis diaphragmatis, grup de fibre musculare reunite sub forma a 2 stîlpi: drept (crus dex-trUm) şi stîng (crussinistrum), prin care muşchiul diafragm se inserează pe coloana lombară (1). ~ lumbalis medullae spinalis, porţiune mai dilatată a măduvei spinării, la nivelul emergenţei plexului lombar, formată din segmentele Lx — L5 (1). ~ membranacea septi interventricu- laris, sin.: Septum membranaceum ventriculorum, partea superioară a septului interventricular al inimii situată lîngă rădăcina aortei; este alcătuită din ţesut conjunctiv fibros*şi se continuă inferior cu partea musculară (1). ~ mcmbra-naeea septi nasi, sin. : Pars mobilis septi nasi, Septum membranaceum nasi, partea cea mai anterioară şi inferioară a septului nazal, mobilă, constînd dintr-o membrană fibroasă şi din stîlpii mediali ai cartilajelor alare (1). ~ membranacea urethrae masculinae, porţiunea mijlocie, membranoasă, a uretrei masculine, cuprinsă între partea prostatică şi partea spongioasă sau falică (1). ^ mobilis septi nasi, Pars membranacea septi nasi. ~ muscularis septi interventricularis, sin. : Septum mus- culare ventriculorum, porţiunea inferioară, cea mai mare, a septului interventricular, alcătuită din ţesut muscular (1). ~ nasalis pharyngis, sin. : Nasopharynx, Epipharynx, porţiunea superioară a faringelui în care se deschid cele două fose nazale şi care, inferior, se continuă cu porţiunea bucală a faringelui (1). ~ occipitalis capsulae internae, Crus posterius capsulae internae. ~ olfactoria membranae mucosae nasi, Regio olfactoria membranae mucosae nasi (1). ^ opercularis gyri frontalis inferioris, Operculum frontale. ~ optica retinae, porţiunea posterioară a retinei, diferenţiată, întinsă anterior pînă la ora serrata (1). oralis pharyngis, vezi Pharynx. ~ orbitalis gyri frontalis inferioris, porţiunea din girul frontal inferior cuprinsă între şanţul lateral şi ramura lui anterioară PARS ORBITALIS 339 PARTSCH (1). ~ orbitalis ossis frontalis, porţiunea antero-inferioară a osului frontal, care participă la formarea peretelui superior al orbitei (1). ^ ossea tubae auditivae, porţiunea osoasă a tubei auditive, care este completată medial prin porţiunea cartilaginoasă (1). ~ parietalis ventriculi lateralis, Pars centralis ventriculi lateralis< ~ pelvina systematis autonomiei, segmentul pelvian al sistemului neurovegetativ, incluzînd trunchiul sacral, nervii şi plexurile ganglionare din pelvis (1). ~ pelvina ureteris, porţiunea a 2-a, a ureterului, de la flexura lui marginală pînă la deschiderea în vezica urinară (1). ~ posterior comissurae anterioris cerebri, componenta dorsală, temporală, care leagă între ele cîmpurile corticale temporale situate deasupra nucleului amigdalei (1). ~ profunda glandulae parotidis, Processus retromandibularis glandulae parotis. ~ prostatiea urethrae maseulinae, prima porţiune a uretrei masculine, cuprinsă în interiorul prostatei şi prezentînd pe faţa sa posterioară colicului seminal (1). ~ pylorica ventriculi, sin. : Vestibulul piloric, porţiunea din segmentul orizontal al stomacului care precede orificiul piloric (1). ~ radiat f renis, denumire pentru zonele cu striuri radiate ale corticalei renale prezente deasupra fiecărei piramide (1). ~ retrolentiformis capsulae internae, segmentul postero-inferior al capsulei interne, în continuarea braţului posterior, situat dorso-caudal de nucleul lentiform (1). ~ spongiosa urethrae maseulinae, sin. : Pars cavernosa urethrae mas-culinae, porţiunea falică (anterioară) a uretrei masculine (1). ~ squamosa ossis temporalis, porţiunea verticală, laterală, subţire, a osului temporal (1). ~ sternalis diaphragmatis, grup de fibre musculare prin care diafragmul se inserează pe partea inferioară a sternului (1). ~ sternocostalis musculi peetoralis majoris, fasciculele care constituie originea muşchiului pectoral mare de pe faţa anterioară a sternului şi a coastelor adevărate (1). ^ sublentiformis capsulae internae, porţiunea capsulei interne situată sub nucleul lentiform (1). ~ superfieialis glandulae parotidis, sin. : Procesul facial al parotidei, partea din parenchimul glandei pa-rotide care este situată lateral de ramura mandibulei (1). ~ superior duodeni, prima porţiune, orizontală, superioară, a duodenului, întinzîndu-se de la pilor pînă la genunchiul superior; începutul ei, mai dilatat, constituie bulbul duodenal (1). ~ supraelavicularis plexus brachialis, primul segment topografic al plexului brahial, proiectat superior de claviculă (1). ~ tensa membranae tympani, sin. : Mezotimpan, porţiunea în tensiune a membranei timpanice situată în partea inferioară a timpanului sub plicile timpanomaleolare şi alcătuind majoritatea acestui organ (1). ~ thoraeica medullae spinalis, segmentele medulare Tx — T12 (1). ~ thoraeica oesophagi, porţiunea cea mai lungă a esofagului, situată în mediastinul posterior (1). ~ thoraeica systematis autonomiei, denumire dată segmentului toracic al trunchiului laterovertebral, împreună cu nervii şi plexurile ganglionare cu care acesta se leagă (1). ~ trian-gularis gyri frontalis inferioris, porţiunea din girul frontal inferior cuprinsă între ramura ascendentă şi ramura orizontală a şanţului lateral (1). ~ tuberalis hypophyseos, porţiunea superioară a părţii anterioare a adenohipofizei, prelungită pe suprafaţa externă a tijei, conţinînd predominant celule cromofile agranulare; funcţia sa este încă puţin cunoscută (1). ~ ute-rina tubae uterinae, segmentul intramural uterin, al trompei uterine (1). Parsonage-Turner. Sindromul atrofie neurogenă periferică a muşchilor inervaţi de plexul brahial, cu debut marcat prin dureri vii şi continue, situate la nivelul umărului. Se poate însoţi de hipoestezie cutanată şi de dureri la presiunea maselor musculare (27). Partenofilie (gr. parthenos = fecioară + phi-lein = a iubi). Atracţie homosexuală a femeilor adulte faţă de adolescente (35). Partenogeneză (gr. parthenos = fecioară + genesis = naştere). Reproducere asexuată, în care femela dă naştere la exemplare asemănătoare ei, fără fecundare de către mascul (15). Particulă (lat. particula). Părticică extrem de mică de materie (32). ~ elementară, Particulă fundamentală. ~ fundamentală, sin. : Particulă elementară, elementele constitutive ale atomului; numărul acestor particule este de aproximativ 30 (protonul, neutronul, electronul, pozitronul, neutrino, mezonii, antipro-tonii, fotonul etc.) (6). „Particule stranii”. Vezi Kaoni. ~ a. Radiaţie cr. ~ 0, Radiaţie p. Partogramă. înscriere grafică a frecvenţei şi intensităţii contracţiilor uterine, stării membranelor, mersului dilataţiei, progresiunii pre-zentaţiei, stării bătăilor cordului fetal; permite o urmărire mai sistematică a evoluţiei naşterii (18). Partridge. Revelatorul amestec în volume egale din soluţii de azotat de argint 0,1 N şi amoniac 5 N, folosit ca revelator al zaharurilor supuse examinării cromatografice. în prezenţa substanţelor reducătoare, prin încălzire la 105°C, reactivul dă o culoare brună (5). Partsch, Cari, 1855 — 1932. Operaţia /-^I, chistotomie pentru chisturile de maxilar. După deschiderea cavităţii se face rezecţia apicală şi obturaţia dintelui cu rădăcina intrachistică. Cavitatea rămîne în comunicare largă cu vestibulul bucal (38). Operaţia ~ II, chistectomie pentru chisturile de maxilar. După deschiderea PARTURIENTA 340 PASTEURIZARE cavităţii se practică rezecţia şi obturaţia radiculară a dintelui, urmată de chiuretarea membranei chistice. în final, cavitatea se suturează (38). Parturientă (lat. parturiens). Femeie cafe naşte (18). Parturiţie (lat. parturitio). Naştere. Parvobaeteriaceae. Brucellaceae. PAS. Abreviere pentru acidul paraamino-salicilic (13). Pas alergător. Alergare în ritm lent, forma cea mai comună de încălzire în cultura fizică şi sport (24). Pasaj eelular. Transplantare celulară. Paschen, Enrique, 1860—1936. Coloraţia metodă de colorare a corpusculilor elementari inframicrobieni pe frotiuri, folosind cerneala Loffler şi fucsină fenicată (22). Corpusculii corpusculi elementari vaccinali, agenţii etiologici ai vaccinei (22). Pasini-Pierini (Pasini, A.; Pierini, L. E.). Boala ~9 sin. : Atrofodermie idiopaticâ, varietate de sclerodermie caracterizată printr-o atrofie cutanată primitivă, avînd sediul de predilecţie pe torace unde ia o dispoziţie zoni-formă (12). Pasiofilie. Masochism homosexual (35). Pasqualini. Proba probă funcţională renală utilizată pentru aprecierea capacităţii de concentraţie, constînd din determinarea creşterii densităţii după administrarea a 10 u. retrohipofiză subcutanat; la normal, în probele recoltate la 1 şi la 2 ore dapă injectare, densitatea cea mai mare trebuie să depăşească 1 025 (25). Passiflora incarnata. Plantă din familia Passifloraceae; extractul fluid şi tinctura sînt folosite pentru acţiunea sedativă (13). Pastă (neogr. pasta). Formă de unguent care conţine excipient gras şi pudre în proporţii variabile (în general egale). în terapia dermatologică este folosită ca medicaţie antiinfla-matorie sau ca vehicul pentru diferite substanţe active (14). ~ de amprentă, material dentar folosit pentru luarea amprentelor, corectarea amprentelor luate cu alt material şi căptuşirea protezelor instabile. Se prezintă sub forma a două substanţe, în două tuburi diferite, care în moinentul întrebuinţării se amestecă între ele (39). ~ arsenicală, pastă conţinînd acid arsenos, folosită în tratamentul pulpitelor totale în vederea extirpării pulpei coronare şi radiculare (38). ~ de cromoxid, sin.: Pastă verde, pastă folosită pentru lustruirea turnă-turilor dentare (39). ^ de indicat compresiunea, pastă folosită pentru descoperirea punctelcr de compresiune inegală de pe suprafaţa muco-zală a protezei (39). ~ iodoformată Walkhoff, vezi Walkhoff. ~ de lustruit, pastă care are în compoziţia sa elemente abrazive. Este folosită la lustruirea protezelor dentare în laboratorul de tehnică dentară (38). ~ mumifiantă, pastă conţinînd formol sau trioximetilen, întrebuinţată în tratamentul pulpitelor coronare, pentru mumifierea porţiunii; jadiculare (38). ~ verde, Pastă de cromoxid.* * Vezi şi: Lassar, Robin. Pasteau. Procedeul procedeu de uretro-plastie cu două lambouri dreptunghiulare pediculate aplicate unul peste altul (11). Pasteur, Louis, 1822 — 1895. Efectul acţiunea inhibantă a oxigenului asupra fermentării hidraţilor de carbon în celulele vii (32). Mediul mediu de cultură conţinînd cenuşă de drojdie de bere 1 g, carbonat de amoniu 1 g, glucoză 10 g, apă 100 g (32). Teoria Iui supoziţie desuetă că imunitatea faţă de o infecţie ar fi rezultatul epuizării elementelor nutritive necesare înmulţirii şi creşterii microbilor specifici (32). Vaccinul primul vaccin antirabic, preparat de Pasteur din măduva spinării uscată, obţinută de la iepuri omorîţi prin virusul rabic (32). Pasteur-Meyerhof (Pasteur, Louis, 1822 — 1895; Meyerhof, Otto, 1884 — 1951). Reaeţia proces biochimic cuplat, de oxidare şi sinteză concomitentă, care se desfăşoară în oxibioză, la nivelul muşchilor şi la o serie de microorganisme (levuri), constînd din oxidarea glucozei, reacţie ce duce la degajarea de energie; aceasta este utilizată pentru sinteza glicogenului, pe seama glucozei nesupusă oxidării (5). Pasteurella. Gen de bacterii din familia Brucellaceae, clasa Schizomycetes, avînd aspect de bacili scurţi, elipsoidali sau mai alungiţi, gramnegativi, coloraţi bipolar; sînt paraziţi la om, mamifere şi păsări (3). ~ pestis, sin. : Bacilul pestosy bacii aerob şi anaerob facultativ, gramnegativ, imobil, care se colorează bipolar. Este agentul etiologic al pestei la om şi rozătoare. Transmiterea se face prin puricii de şobolan (pesta bubonică) sau pe cale aeriană (pesta pulmonară) (3). ~ tulareusis, sin. : Bacilul tularemie, cocobacil aerob, gramnegativ, cu pleiomorfism accentuat, întîlnit în mod natural la rozătoarele sălbatice; este agentul etiologic al tularemiei la om şi animale (3). Pasteureloză. Termen generic pentru afecţiunile determinate de bacterii din genul Pasteurella (8). ~ pseudotuberculoasă, zoonoză provocată de Pasteurella pseudotuberculosis, care se transmite în mod accidental de la animale infectate la om; se manifestă clinic sub formă septicotifică, de apendicită sau de enterită; evoluţia este în general severă (8). Pasteurizare. Distrugerea formelor vegetative ale unor bacterii patogene sau saprofite PASTIA — GROZOVICI 341 — PATIE dintr-un produs uşor fermentescibil, necesar de conservat un timp scurt, printr-o încălzire unică la temperaturi sub 100°C. Se utilizează în cazul laptelui, sucurilor de fructe şi legume etc. Deoarece sporii nu sînt distruşi, produsele pasteurizate trebuie păstrate la temperaturi scăzute, pentru a împiedica germinarea acestora, în raport cu temperatura utilizată există următoarele tipuri : pasteurizare joasă (încălzire la 65°C, timp de 30 minute), pasteurizare înaltă (încălzire la 80 —90°G, timp de 1—2 minute), şi pasteurizare în strat subţire (încălzire la 91 — 95°G, timp de cîteva secunde) (3). Pastia-Grozovici (Pastia, Constantin, 1883 — 1926; Grozovici, Calistrat). Semnul semn descris în scarlatină, constînd din apariţia unor dungi liniare de culoare violacee, pe fondul eritematos al exantemului scarlatinos, la nivelul plicilor de flexiune, în cazul aplicării unui traumatism cutanat corespunzător (8). Pat. 1. Mobilă folosită pentru somn sau pentru repaus de către persoane sănătoase sau bolnave (32). 2. Bază sau structură care suportă o altă formaţiune anatomică (32). 3. Parte a unei maşini sau sistem tehnic cu faţa superioară plană, orizontală, pe care se sprijină sau alunecă materiale sau părţi ale sistemului tehnic respectiv (32). ~ de gips, aparat ortopedic confecţionat din tifon şi gips, folosit pentru imobilizarea coloanei vertebrale, reprezentînd mulajul negativ al jumătăţii posterioare a corpului (24). ~ receptor osos, regiune osoasă pregătită chirurgical pentru aplicarea unui grefon osos (24). ~ vascular, denumire pentru întreaga reţea sanguină (arterele, capilarele şi venele) aparţinînd unui organ sau unei regiuni anatomice (1). Pat-baie. Procedură hidroterapică în care bolnavul' este ţinut în apă la temperatura de 37°C, timp de cîteva zile aproape în permanenţă, astfel îneît el mănîncă, citeşte, doarme în acest pat-baie. Se foloseşte în unele afecţiuni cutanate, cum este de pildă eritrodermia descuamativă, deoarece diminuează mult pruritul (4). Pată. 1. Semn sau urmă lăsată pe un obiect de un corp de altă culoare, de o substanţă grasă sau de impurităţi (32). 2. Porţiune diferit colorată pe un fond omogen (32). ~ acustică a saculei, Macula sacculi. ~ acustică a utri-culei, Macula utriculi. ~ cretoasă, leziune la nivelul smalţului dentar, caracterizată prin modificarea transparenţei acestuia; este considerată ca stadiu iniţial al cariei dentare (38). ~ galbenă, Macula lutea. Pete lenticulare. Macule uşor reliefate, de mărimea unui bob de linte, de culoare roz, care dispar la presiune, apărînd în număr redus pe abdomen, flancuri, baza toracelui şi excepţional pe membre; sînt caracteristice în special febrei tifoide în a 7-a — a 8-a zi a evoluţiei; mai pot fi întîlnite în granulia tuberculoasă, bruceloză şi unele septicemii (8). ~ mongolică, pigmentaţie circumscrisă, congenitală, mai frecventă în regiunea sacrococcigiană. Se întîlneşte aproape constant la copii de rasă neagră sau galbenă. Dispare în general la vîrstă de 6—10 ani, dar uneori persistă şi la adult. Are structură histo-logică asemănătoare cu aceea a nevilor albaştri (12). ~ neagră, escară negricioasă cu un diametru de aproximativ 1 cm, nedureroasă, unică sau multiplă, înconjurată de o zonă congestivă, însoţită de adenopatie regională, apărînd la locul în care s-a produs înţepătura căpuşei şi constituind poarta de intrare în febra buto-noasă (8). ~ oarbă, Pata Mariotte, vezi Mariotte. Pete pulmonare, Opacităţi pulmonare. ~ rubinie, Nev angiomatos. Vezi şi: Bitot, FSrster-Fuchs, Fuchs, Liarch6, Ludloff, Mariotte, Minakov, Paltauf, Tardieu, Vişnevski. Patelectomie (lat. patella = disc mic + gr. ektome = excizie). Ablaţie parţială sau totală a rotulei (24). Patelită (lat. patella — disc mic + -ită). Afecţiune inflamatorie a rotulei (24). ~ d© creştere, vezi Apofizită. Patella (lat. = disc mic), sin. : Rotula. Os sesamoid situat în faţa genunchiului, dezvoltat în tendonul muşchiului quadriceps femoris (1). ~ bipartita, variaţie de dezvoltare a rotulei, în care o porţiune (de obicei partea supero-late-rală) se dezvoltă dintr-un centru distinct de osificare, şi rămîne ca un oscior separat la adult (1). ~ cubiti, os sesamoid anormal, situat proximal de olecran în tendonul muşchiului triceps brachii (1). ~ pluripartita, anomalie congenitală a rotulei, evidentă radiografie, constînd din fragmentarea rotulei în mai multe părţi (24). Patelopexie (lat. patella = disc mic + gr. pexis = fixare). Fixarea rotulei, pe cale operatorie, la faţa anterioară a condililor femurali (24). Patek. Regimul alimentar regim hiperca-loric, hiperazotat, preconizat în tratamentul cirozelor hepatice; cuprinde 140 g protide, 50—100 g lipide şi 360 g glucide/zi (16). Patergie (Rossle) (gr. pathos = boală + ergein — a lucra). Reacţie modificată a organismului (stare de reactivitate anormală), antigenică sau nu, înnăscută sau dobîndită (34). Paterson, Robert, 1814 — 1889. Corpusculii incluziuni citoplasmatice virotice întîlnite în Molluscum contagiosum uman (2). Paticus (gr. pathein = a suferi). Pederast pasiv. -patie (gr. pathos = boală). Sufix care indică o stare de boală (32). PATO — 342 PAULY Pato- (gr. pathos = boală). Prefix care introduce în termeni referirea la o stare de boală (32). Patofiziologie. Ştiinţa care se ocupă cu studiul disfuncţiilor organismului (15). Patogen (pato- + gr. gennan = a produce). Capabil să producă o boală (3). Patogeneză (pato- + gr. genesis = naştere), sin.: Patogenie. Mecanismul prin care apare şi se dezvoltă o boală (2). Patogenezie. în medicina homeopatică, ansamblul simptomelor pe care le determină un anumit remediu la omul sănătos (7). Patogenie (pato- + gr. gennan = a produce). Patogeneză. Patogenitate. Capacitatea unei specii micro-biene de a produce o boală. Spre deosebire de virulenţă este un atribut de specie (3). Patognomonic (gr. pathogriomonikos = care indica o boală). Caracteristic sau specific pentru o anumită boală (15). Patografie (pato- + gr. graphein = a scrie). Studiul biografiei unor personalităţi importante, în scopul scoaterii în evidenţă a unor trăsături psihopatologice ale acestora (35). Patologie (pato- + gr. logos = ştiinţă). 1. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor, cauzele şi modificările produse de ele în structura şi funcţiile organismului (32). 2. Ansamblul modificărilor morbide care apar în ţesuturile corpului în cursul unei anumite boli (32). ~ ccliiîară, studiul modificărilor morbide la nivelul celular, potrivit tezei care susţine că alterările celulare reprezintă factorii bazali în boală (32). ~ clinică, parte a patologiei care se ocupă cu aspectele teoretice şi tehnice (metode şi diverse proceduri biochimice, bacteriologice, hematologice etc.), în vederea diagnosticului bolilor, tratării şi prevenirii lor (32). ~ corticoviscerală, Medicină psihosomatică. ~ exotică, ansamblul afecţiunilor specifice unei regiuni situată geografic departe de un anumit ţinut care posedă un tip diferit de patologie (32). ~ externă, parte a patologiei care se ocupă cu bolile sau leziunile situate la/în apropierea suprafeţei corpului şi a căror îngrijire necesită mijloace chirurgicale (32). ~ generală, parte a patologiei care tratează elementele comune tuturor bolilor (cauze, simptome, leziuni) considerate ca atare, iar nu în gruparea lor sub formă de tipuri morbide (32). ^ geografică, situaţie epidemiologică în care anumite boli apar cu predominanţă sau îmbracă caractere clinic diferenţiate, în anumite zone geografice ale globului pămîntesc (de ex. tetanosul în India, meningitele purulente în Africa etc.) (8). ~ internă, parte a patologiei care se ocupă cu bolile organelor din interiorul corpului, a căror îngrijire necesită mijloace pur medicale (32). Patometabolism (pato- + gr. metabole = schimbare). Metabolism general şi tisular în diferite condiţii patologice (2). Patomimie (pato- + gr. mitnia = imitare). Imitarea unei boli, cîtetfdatâ ^iar prin auto-mutilare (35). Patomorfism. Stabilirea de relaţii noi între un organ îmbolnăvit şi organismul căruia îi aparţine. în splenomegalii, fenomenul este frecvent şi explică de ce, adeseori, splenectomia practicată fără motive majore produce mai mult rău prin ruperea acestor legături noi între organul bolnav şi gazdă (19). Patomorfologie (pato- -f gr. morphe = formă + logos = ştiinţă). Anatomie patologică. Fatoplastie (pato- + gr. plassein = a forma). Dinamica particularităţilor prin care se manifestă o anumită boală la un anumit bolnav (7). Patrulater. Figură geometrică cu 4 laturi (32). ~ humerotricipital, Spaţiul cvadrangular. Vezi şi: Delorme. Patuiină. Antibiotic extras din unele specii de Aspergillus clavatus şi Penicillium patulum> activ împotriva germenilor grampozitivi (3). Pauchet, Victor. Ecrazorul ecrazor pentru stomac, format din două braţe dreptunghiulare cu feţele interne şănţuite, care se pot angrena între ele (11). Incizia incizie oblică paralelă cu rebordul costal stîng, folosită pentru abordarea chirurgicală a splinei (11). Pauciarticular (lat. paucus = în număr mic + articulatio = încheietură). Care se referă la articulaţii puţine (4). Paul, Gustav, 1859 — 1935. Proba metodă de diagnostic al variolei prin inocularea produsului patologic pe corneea scarificată a iepurelui (22). Paul-Bunnell (Paul, Gustav; Bunnell, Walls Willard). Reacţia metodă folosită în diagnosticul mononucleozei infecţioase, bazată pe punerea în evidenţă în serul bolnavilor a unor aglutinine faţă de hematiile de berbec la un titru peste 1/64. Hăngănuţiu şi Deicher au demonstrat existenţa acestor aglutinine şi la bolnavii trataţi prin seruri imune (22). Pauling. Metoda ~9 metodă de determinare a oxigenului din aerul alveolar, pe baza modificării intensităţii unui cîmp electromagnetic (10). Paullinia cupana. Liană care creşte în regiunea Amazonului; conţine cafeină şi intră în compoziţia guaranei, pastă folosită de indigeni pentru prepararea unei băuturi stimulante (14). Pauly, H. Reactivii soluţii folosite pentru identificarea tirozinei şi histidinei, conţinînd: PAUWELS 343 PAYR soluţia I — acid sulfanilic 0,5% în acid clor-hidric normal; soluţia II — nitrit de sodiu 5% ; soluţia III — carbonat de sodiu 10%. Pentru reacţie, se amestecă extemporaneu, în ordine, cele 3 soluţii, în proporţii 2:1:2. în prezenţa tirozinei, reactivul dezvoltă o culoare roşie, iar în prezenţa histidinei o culoare roşie-violet. Ractivul este folosit mai ales în analiza croma-tografică a aminoacizilor (5). Pauwels, F. Legile Iui legi care se referă la biomecanica şoldului operat. 1. Extremităţile articulare nu trebuie să fie solicitate în mod izolat de către greutatea corpului sau de către forţa musculară, ci numai de acţiunea simultană a forţei musculare şi a greutăţii corpului, deci prin rezultanta celor două forţe <24). 2. Greutatea corpului şi forţa musculară trebuie să se echilibreze la nivelul articulaţiei (24). Osteotomia osteotomie subtrohan-teriană cuneiformă externă, în pseudartroza gitului femural, cu scopul de a orizontaliza focarul şi a-i favoriza consolidarea (24). Pauză (lat. pausa). Interval de întrerupere sau de repaus a unei activităţi (32). ~ postextra-sistolică, intervalul de timp dintre extrasistolă şi bătaia care urmează ; pauza poate fi compensată (de obicei la extrasistolele ventriculare), necompensată (la cele atriale), supracompensată sau interpolată (10). Pavilion (fr. pavilion, de la lat. papilie = fluture). Porţiune dilatată situată la extremitatea unei formaţiuni tubulare (1). ~ auricular, formaţiune anatomică, componentă a urechii externe, constituită din cartilaj căptuşit cu tegument; îndeplineşte un rol în reflectarea undelor sonore spre conductul auditiv extern şi urechea medie, precum şi în funcţia de orientare auditivă în spaţiu (30). ^ trompei uterine, Infundibulum tubae uterinae. Pavlakis. Procedeul procedeu de cură a fistulei vezicovaginale prin decolarea peretelui vezical de cel vaginal şi sutura izolată a tranşei vaginale cu fire separate în U (11). Pavlov, Ivan Petrovici, 1849—1936. Reflexul acid producerea unei secreţii abundente pan-creâtice, prin introducerea unei substanţe acide în duoden (27). Reflexul condiţionat tip de reflex cîştigat, realizat prin coincidenţa repetată în timp a 2 excitanţi (condiţional şi necondiţional), avînd ca urmare stabilirea unei legături temporare la nivelul scoarţei cerebrale, ceea ce permite ca, după un anumit număr de asocieri, excitantul nou (condiţional) să poată evoca singur răspunsul reflex al excitantului obişnuit (iiecondiţional) (27). Stomac mic preparat pentru studiul secreţiei reflexe gastrice, realizat operator la animal (cîine), prin compartimentarea stomacului şi fixarea micului stomac la peretele abdominal (27). Pavlovism. Concepţia lui I. P. Pavlov asupra activităţii nervoase superioare, fundamentală în interpretarea unităţii funcţionale a organismului şi a relaţiilor dintre organism şi mediu (27). Pavor (lat. = spaimă, groază). Vezi Pavor nocturn. ~ diurn, stare de pavor care apare la copil în timpul somnului din timpul zilei (35). nocturn, paroxism de anxietate determinat psihogen, apărînd la copii în timpul somnului şi manifestat printr-o tulburare de conştiinţă de tip crepuscular, cu mimică, gesturi şi ţipete, exprimînd o stare de groază provocată de imagini terifiante şi uneori cu automatisme complexe (mers, fugă). Prin trezirea treptată fenomenele dispar, somnul se reinstalează, iar a 2-a zi copilul nu-şi aminteşte nimic din episodul nocturn (35). Pawlick, Karl, 1849—1914. Operaţia procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie, prin transplantarea subclitoridiană a meatului uretral (11). Paxton, Francis Valentine, 1840—1924. Boala sin.: Lepothrix, Tricomicoza vulgară, micoză superficială a perilor caracterizată prin apariţia de mici nodozităţi în jurul firelor de păr. Se localizează de predilecţie la perii din regiunea axilară. Agentul patogen este Acti-nomyces tenuis (12). Payne. Procedeul sin.: Procedeul Lichtenauer, procedeu de fixare a ureterului în ureterocistoneostomie prin secţionarea extremităţii ureterale în două valve, care sînt apoi fixate la peretele vezical printr-un fir în U (11). Payr, Erwin. Ecrazorul ~9 ecrazor cu 4 articulaţii, folosit în chirurgia gastrică (11). Incizia incizie folosită în abordarea articulaţiei genunchiului; este pararotuliană externă şi are o formă neregulată, pornind de pe faţa externă a coapsei în jos şi în afară spre polul supero-extern al rotulei, ocolind apoi marginea ei externă şi îndreptîndu-se vertical în jos, pe marginea externă a tendonului rotulian (24). Operaţia 1. Alungirea tendonului muşchiului cvadriceps şi degajarea aparatului extensor al genunchiului în redorile în exten-siune ale genunchiului. Operaţia se completează cu secţionarea aripioarelor rotuliene (24). 2. Artroplastie a şoldului în care anchiloza este desfăcută printr-o osteotomie în gîtul femural, care începe de sus de la foseta digitală şi se prelungeşte oblic în ,,S” (sin. : Osteotomie în formă de şa) (24). Pensa pensă-clamp strivitoare, folosită în chirurgia colică (11). Semnul 1. în trombozele membrului inferior, presiunea este dureroasă pe marginea internă a piciorului (24). 2. Semn întîlnit în rupturile PADUCEL 344 PEDANTISM cornului posterior al meniscului intern : bolna- neală a pubisului, continuarea liniei ileopecti- vul acuză dureri dacă stă în poziţie turcească neale (1). (24). Pectinat (lat. pecten = pieptene). Care este Păduc-el. Crataegus oxyacantha. aranjat ca dinţii unui pieptene (dt ex. muscu- Păduche. (lat. pediculus). Denumire populară^ latuia vizibilă pe faţa internă a atriului pentru insectele din familia Pediculidae. Păduche de cap este denumirea populară a speciei Pediculus capitis, iar păduche de corp sau de haină este denumirea populară a speciei Pediculus corporis (vezi Pediculus). Păduche lat este denumirea populai ă a speciei Phthirus inguinalis (vezi Phthirus) (31). Păpădie. Taraxacum officinale. Păr. Pilum. Părţi (lat. partes). Poiţiuni dintr-un întreg (32). ~ mici fetale, porţiuni din membrele inferioare şi superioare ale fătului în uter, care se palpează prin peretele abdominal în cursul examenului obstetrical (18). Pătlagină. Plantago lanceolata. Pătrunjel. Petroselinum hortense. Pătură (lat. pittula). Lamina. Vezi şi: Langhans. Pb. Simbolul plumbului (5). P.B.S. Abreviere pentru Phosphate buf fer saline (22). pc. Abreviere pentru micromicrocurie. Vezi Picocurie (5). Pd. Simbolul paladiiriui (5). Peacoc-k. Spaţiu vulnerabil ~9 porţiune membranoasă a septului interventricular, care obturează orificiul respectiv către a 8-a săptămînă a vieţii uterine (10). Pean, Jules Emile, 1830 — 1898. Ineizia cale de acces abdominală subperitoneală pentru abordarea chirurgicală a rinichiului printr-o incizie transversală la nivelul ombilicului, care pleacă de la masa sacrolombară şi se termină anterior la marginea laterală a muşchiului drept abdominal (11). Operaţia Operaţia Billroth I, vezi Billroth. Pensa pensă hemostatică de 9 — 14 cm lungime, dreaptă sau curbă, cu braţele terminate în platouri ovalare (11). Pean-Billroth I (P6an, Jules Emile, 1830— 1898; Billroth, Christian Albert Theodor, 1829 — 1894). Operaţia Operaţia Billroth I, vezi Billroth. Pean-Wolfler-Weir. Procedeul gastro-duodenostomie executată pentru scurtcircuitarea unei stenoze pilorice (11). Peehiagra (gr. pechis = antebraţ -f agra = prindere). Formă de gută cu afectarea articulaţiei cotului (4). Peequet, Jean, 1622 —1674. Cisterna Cisterna chyli. Pecten (lat. = pieptene, creastă). 1. Termen vechi pentru osul pubis (1). 2. Treimea mijlocie a canalului anal (1). ~ ossis pubis, linia pecti- drept) (1). . 4 ;; Pectinază, sin. : Poligălacturohazâ, Pecto- lază. En: imă care catalizează hidroliza poligalac-turonilor, punînd în libertate acid galacturonic. Se găseşte în plante, microorganisme etc. şi este folosită la limpezirea extractelor de fructe şi a vinurilor (5). Pectine. Substanţe polizaharidice izolate din plante, în special din fructe; sînt formate din unităţi de acid galacturonic (esterul metilic al D-galacturonpiianozidei, legat în poziţia a-1 : 4). în industria alimentară sînt folosite ca substanţe gelifiante (la prepararea marme-ladei, jeleurilor etc.). Fiind coloizi hidrofili cu importante proprietăţi adsorbante şi protectoare, se folosesc ca snticiareice; au şi acţiune antihemoragică, prin diminuarea timpului de coagulare (5 ; 13). Pectinesterază. Enzimă care catalizează hidroliza pectinelor la nivelul legăturilor este-rice, liberînd metanol şi acid galacţuronopirano-zidic (acid pectic). Se găseşte la plante, unii fungi si bacterii; tesuturile animale nu o conţin (5). Pectolază. Pectinază. Pectorilocvie (lat. pectus = piept -f loqui = a vorbi), sin. : Cavernilocvie. Transmisia exagerată şi cu timbru modificat, cavernos, a vocii sonore, dînd impresia că ia naştere imediat sub ureche. Se produce în cazurile în care în parenchim există o cavitate mare; coexistă cu un suflu cavernos (34). ~ afonă, semn stet-acustic întîlnit în revărsatele pleurale mari, condensările parenchimilui pulmonar cu bronhia permeabilă, adenopatii etc.; constă în transmisia peifectă la urechea examinatorului a vocii şoptite (34). Peetus (lat. = piept). Partea anterioară a toracelui (1). ~ carinatum, sin. : Torace in carenă, deformaţie rahitică sau congenitală a toracelui caracterizată prin proeminarea sternului şi turtirea laterală a coastelor; denumirea este datorită analogiei cu sternul păsărilor (34). ~ excavatum, sin. : Torace în pîlnie, d.formitate a toracelui, congenitală, traumatică, rahitică sau consecutivă unei afecţiuni pericar-dice, pleurale sau mediastinale şi care constă din înfundarea sternului la nivelul apendicelui xifoid (24). Pedagogie specială. Defectologie. Pedantism (fr. pedantisme). Particularitate complexă caracterială constînd din tendinţa către respectarea amănuntelor, aspectelor secundare ale unor fenomene şi acţiuni în detrimen- PEDANTISM EPILEPTIC 345 PEDUNCULUS CEREBELLARIS tul celor de fond (35). ~ epileptic, viscozitate şi greutate în gîndire, tendinţa la fixarea afectelor şi detalierea amănunţită în manifestările bolnavului (35). ^ psihastenie, pedantism datorit stării de anxietate, nesiguranţă, nehotă-rîre, întîlnit la psihasteniei, fiind nu rareori Însoţit de executarea unor ritualuri menite să preîntîmpine eventualitatea unui eşec sau a unor greşeli (35). ~ schizoid, pedantism determinat de tocirea afectivă, trăsăturile negativiste ale caracterului şi tendinţa la izolare (35). Pederast (gr. pais = băiat + erasles = îndrăgostit). Care practică pederastia (23).^ activ, sin. : Pedicator, partenerul activ al unui act de pederastie (23). ~ pasiv, sin. : Paticus, invertit sexual, partener pasiv al homosexualului activ (23). Pederastie, sin.: Pedicatio. 1. Perversiune sexuală constînd din dragoste homosexuală pentru băieţi (23). 2. Coit anal homo- sau heterosexual (23). Pediatrie (gr. pais, paidos = copil -J- iatreia = tratament). Ramură a medicinei care se ocupă cu bolile copilului de la naştere pînă la vîrstă de 16 ani (33). Pedicatio. Pederastie. ~ mulierum, coit anal heterosexual (23). Pedicator. Pederast activ (31). Pedicul (lat. pediculus = picioruş). Pediculus. ~ herniar, porţiune de hernie care continuă sacul herniar către cavitatea peritoneală (11). Pediculi podocitari. Procese pediculate podo-citare. ~ pulmonar, Radix pulmonis. Pe liculoză (lat. pediculus — păduche + -oză). Parazitoză determinată de păduchi din genurile Pediculus şi Phthirus (31). ~ capului, pediculoză provocată de Pediculus hominis var. capitis; se însoţeşte de prurit violent şi erupţii papuloase sau veziculoase (31). ~ corpului, pediculoză provocată de Pediculus hominis var. corporis (Pediculus vestimenti); se însoţeşte de papule pruriginoase şi întinse leziuni liniare de grataj. La nivelul acestor leziuni, în parazitismul intens şi mai vechi, pielea se poate pigmenta, luînd o culoare brună (31). ~ inghinală, Ftiriază. Pediculus (lat. == păduche, pedicul, picioruş). 1. Gen de insectă apteră din familia Pediculidae. Cuprinde specia : P.humanus ihominis), cu varietăţile P.capitis (popular, păduchele de cap) şi P.corporis (P.vestimenti) (popular, păduchele de corp sau de haine). Specie hematofagă, determină pediculoza capului sau pediculoza corpului şi poate transmite tifosul exantematic, febra recurentă şi febra de tranşee (31). 2. Formaţiune anatomică de aspectul unei tulpini sau picior; de obicei leagă între ele două porţiuni mai mari ale unei forma- ţiuni (sin. : Pedicul) (1). ~ arcuş vertebrae, sin.: Radix arcuş vertebrae, rădăcină sau pedicul al arcului vertebral care-1 leagă de corpul vertebrei (1). ^ inguinalis, Phthirus pubis. Pedilevă (Lavermicoca). Aparat folosit în reeducarea motorie a spasticilor, constînd dintr-un fel de schi, care măreşte stabilitatea şi ajută derotările (24). Pediluviu. Baie de picioare (4). Pediometru (gr. pais, paidos = copil + metron = măsură). Planşetă gradată folosită pentru măsurarea lungimii nou-născuţilor şi a copiilor pînă la vîrstă de 1 an (18). Pedo- (gr. pais, paidos = copil, băiat; lat. pes, pedis = picior). 1. Element de compunere care introduce în termeni referirea la copil (32). 2. Element de compunere care introduce în termeni referirea la picior (32). Pedofilie (pedo- + gr. philein = a iubi). Atracţie sexuală către copii (35). Pedograf (pedo- + gr. graphein = a scrie), sin. : Podometru. Aparat pentru înregistrarea dimensiunilor piciorului (24). Pedonefrită (pedo- + gr. nephros = rinichi + -ită). Nefrită apărînd la copii (2). Vezi şi: Heubner. Pedonosologie (pedo- -f gr. nosos = boală + logos = ştiinţă). Studiul bolilor caracteristice copilăriei (2). Peduncul (lat. pedunculus — picioruş). Pedunculus. ~ glandei pineale, bandă de substanţă nervoasă albă, subţire, care trece înainte de fiecare parte a corpului pineal în lungul marginii ventriculului al IlI-lea (1). Pedunculotomie (Walker) (lat. pedunculus = picioruş + gr. tome = tăiere). Secţionarea tractului piramidal la nivelul pedunculului cerebral în diskineziile extrapiramidale (26). Pedunculus (lat. = picioruş), sin. : Peduncul. Formaţiune de aspectul unui mănunchi. Te -men aplicat mai ales unor mănunchiuri de fibre nervoase din sistemul nervos central (1). ~ cerebellaris inferior, sin. : Corpus restiforme, bandă importantă (pereche) de fibre nervoase care merg de la măduva alungită spre cerebel. Conţine tractul spinocerebelos dorsal de la nucleus dorsalis al măduvei spinării, fibrele olivocerebelare de la nucleul olivar inferior, fibrele arcuate externe dorsale de la nucleul cuneat lateral şi fibrele arcuate externe ventrale de la nucleii reticular arcuat şi lateral (1). ~ cerebellaris medius, sin. : Brachium pontis, Crus pontocerebelare, bandă de substanţă nervoasă albă (pereche), care uneşte puntea cu cerebelul (1). ^ cerebellaris superior, sin. : Brachium cerebelli, Brachium conjunctivum, bandă importantă (pereche) de fibre nervoase care emerg din nucleii dinţat şi emboliform ai cerebelului, formînd partea dorso-laterală PEDUNCULUS CEREBRI 346 PELOTĂ a porţiunii rostrale a ventriculului al IV-lea; fibrele se decusează în regiunea coliculului inferior şi se termină în nucleul roşu şi talamus (1). ~ cerebri, sin. : Basis pedunculi cerebri, Crus cerebri, bandă importantă (pereche) substanţă nervoasă albă, conţinînd axonii descendenţi ai neuronilor motori superiori. Pedunculii emerg din partea inferioară a emisferelor cerebrale, proeminînd pe faţa anterioară a mezencefalului; între ei este situată fosa inter-pedunculară (1). ~ corporis callosi, Gyrus paraterminalis. ~ floceuli, denumirea legăturii dintre lobului cerebelos flocculus şi vălul medular posterior (1). Peep-show (engl.). Probă audiometrică bazată pe reflexul condiţionat stabilit prin asocierea repetată a stimulului sonor şi luminos, o dată cu apariţia unor imagini sau păpuşi, utilizată la copiii mici pentru testarea acuităţii auditive (30). Peet. Operaţia splanhnicosimpatectomie toracică D6—D12, practicată pe caîe subdiafrag-matică mediastinală extrapleurală (10). Peladă (fr. pelade), sin. : Alopecie areatâ. Dermatoză de natură încă neprecizată, caracterizată prin absenţa parţială sau totală a părului. Forme clinice: a) p. vulgară, cu plăci alopecice bine circumscrise, rotunde-ovalare, lucioase, atrofice, localizate în pielea capului, barbă, mustaţă. Se vindecă spontan în 6 —8 săptămîni sau uneori evoluează spre o peladă ofiazică sau totală; b) p. ofiazică, cu plăci alopecice situate la marginea regiunii păroase a pielii capului, în special a regiunii occipitale; este o formă mai rezistentă, evo-luînd deseori spre o peladă totală, generalizată; c) p. totală, decalvantă sau generalizată, afec-tînd întregul sistem pilar, inclusiv genele şi sprîncenele (12). Pelagră (it. pelle — piele + agra = aspru), sin.: Maidism. Afecţiune cronică datorită unei alimentaţii carenţiale, săracă mai ales în vitamină PP şi proteine animale; are o evoluţie sezonieră (puseurile apar mai ales primăvara) şi se caracterizează prin 3 categorii de simptome: a) cutanate (eritem fisurar şi descuamaţii pe regiunile descoperite); b) digestive (diaree); c) nervoase (astenie, iritabilitate, confuzie mintală) (12). Pelete. Comprimate de substanţe hormonale, destinate tratamentului de întreţinere prin implantare subcutanată sau intramusculară, obţinîndu-se o resorbţie constantă (7). Pelger, Karel, 1885—1931. Anomalia ~ , Anomalie Pelger-Huet, vezi Pelger-Huet. Celulă granulocit nesegmentat (în bisac) întîlnit în anomalia Pelger-Huet (2). Pelger-Huet (Pelger, Karel; Huet, G. J.). Anomalia ~9 sin.: Anomalie Pelger, anomalie ereditară a granulocitelor transmisă autozomic dominant, constînd din tulburarea procesului normal de segmentare nucleară, datorită unei hipercondensări a cromatinei. Nucleii apar nesegmentaţi sau segmentaţi în cel mult două componente (aspect în bisac). Alteori, neutro-filele adulte prezintă nuclei rotiti&i, cu iradieri de substanţă cromatiniană sub formă de fire, pornind de la un pol al nucleului spre interiorul citoplasmei. Anomalia este asociată uneori cu nanism, deficit intelectual şi surdomutitate; alteori nu prezintă nici un simptom clinic (19; 33). Peliculă (lat. pellicula, dim. de la pellis = piele). 1. Membrană foarte subţire (32). 2. Strat subţire dintr-un anumit material depus pe suprafaţa unui corp (32). 3. Crustă formată la suprafaţa unei soluţii saturate în timpul evaporării (32). 4. Bandă subţire, flexibilă, de celuloid (32). ^ apei, pelicula formată la suprafaţa apei de reziduurile cu greutate specifică mică (grăsimi, uleiuri, reziduuri petrolifere). împiedi-cînd aerarea apei inhibează procesele normale de autopurificare (20). Pelin. Artemisia absinthium. Pelioză reumatismală. Purpura Henoch-Schorlein. Vezi Henoch-SchOnlein. Pelizaeus-Merzbacher (Pelizaeus, Frie-dricli; Merzbacher, Ludwig). Boala sin.: Scleroza difuză familială, leucodistrofie familială de origine nedeterminată şi cu evoluţie acută, subacută sau cronică. Anatomic se constată plăci difuze de demielinizare în substanţa albă a emisferelor cerebrale; clinic se manifestă prin semne piramidoextrapirami-dale, cerebelovestibulare, crize epileptice, tulburări psihice (27). Pellegrini-Stieda (Pellegrini, Augusto; Sti-eda, Alfred). Boala sin.: Osificare paracon-diliană posttraumatică, Osteom periarticular posttraumatic al genunchiului, osificare aberantă paracondiliană internă a genunchiului, consecutivă unui traumatism (24). Pellizzi, G. B. Sindromul macrogeni-tosomie precoce de origine epifizară (prin pinealom) (7). Pelmatogramă (gr. pelnia = urma piciorului + gramma = notare). Amprenta plantară, înregistrată pe sol (24). Peloide (gr. pelos = noroi + eidos = formă), sin.: Peloze, Poltoze. Nămoluri terapeutice (4). Peloidoterapie (gr. pelos = noroi + eidos = formă -j- therapeia = tratament). Fangoterapie. Pelotă. Dispozitiv care se adaugă la o placă protetică pentru completarea unei lipse anatomice de ţesut (38). Vezi şi: Schnek. PELOTERAPIE 347 PEMFIGUS ACUT Peloterapie (gr. pelos = noroi + therapeia = tratament). Fangoterapie. Peloze. Peloide. Pelucid (lat. pelucidus = transparent). Translucid, transparent sau clar (32). Pelvectomie (pelvis -f gr. ektome = excizie). Extirpare chirurgicală de indicaţie oncologică majoră a organelor conţinute în pelvis (11). ~ totală, sin. : Exenteraţie pelviană, exereză chirurgicală a tuturor viscerelor pelviene (vezica urinară, prostata, veziculele seminale şi rectul la bărbat, vezica urinară, uterul cu anexele şi rectul la femeie), în cura unor anumite forme de neoplasm al acestor organe (11). Pelvi- (lat. pelvis = bazin). Element de compunere care introduce în termeni referirea la bazin sau la organele conţinute în bazin (32). Pelvicelulită (pelvi- + lat. cellula — celulă -f -ită). Inflamaţia ţesutului celular pelvisubperi-toneal, cel mai frecvent ca urmare a unui proces inflamator genital la femeie (11). Pelvigrafie (pelvi- + gr. graphein = a scrie). Metodă radiologică de evidenţiere, prin crearea unui contrast, a organelor pelviene. Contrastul se obţine prin injectarea intraperitoneal a unui gaz (oxigen, C02 etc.). Radiografia se efectuează în poziţie Trende-lenburg. Pune în evidenţă în condiţii foarte bune organele pelviene (36). Pelvimetrie (pelvi- + gr. metron = măsură). Metodă obstetricală de măsurare a diametrelor bazinului (18). ~ externă, metodă obstetricală de măsurare a diametrelor externe ale bazinului cu ajutorul pelvimetrului (18). ~ internă, metodă obstetricală de măsurare a diametrelor interne ale bazinului osos obstetri-cal, care se face cu ajutorul tactului vaginal (18). Pelvimetru (pelvi- + gr. metron = măsură). Instrument obstetrical folosit pentru măsurarea diametrelor externe ale bazinului. Are forma unui compas gradat, cu braţele curbe şi egale (18). Pelviperitonită (pelvi- -f- peritoneu + -ită). Peritonită localizată, ca urmare a difuziunii unui proces inflamator de la organele genitale feminine (perimetrită, perisalpingită, perioofo-rită), de la vezica urinară (pericistită) sau de la rect (periproctită), putîndu-se prezenta cu exsudat inflamator în forma acută sau cu aderenţe (periviscerită) în cea cronică (2). Pelvis (lat. = bazin), sin. : Bazin. 1. Bazin sau cavitate în formă de bazin (1). 2. Inel osos format din cele două oase coxale, împreună cu os sacrum şi os coccigis. 3. Cavitatea mărginită de bazinul osos constînd din două părţi: bazinul adevărat (inferior, mic) şi bazinul fals (superior, mare), separate prin linia terminală. Intrarea bazinului adevărat, care corespunde marginii sale, este inelul sau strîmtoarea superioară ; ieşirea sau strîmtoarea inferioară este mărginită de simfiza pubiană, vîrful coccisului şi cele două ischioane (1). ^ android, bazin feminin care are o cavitate adîncă, de formă conică, similar bazinului normal masculin (1). ~ antropoid, sin. : Pelvis dolicopelic, tip de bazin feminin asemănător cu al maimuţelor mari: lung, subţire, oval, avînd diametrul antero-posterior mai mare decît cel transvers (1). ~ bifid, anomalie congenitală a bazinetului renal, în care există două calice mari (1). ~ brahipelic, tip de bazin, oval, avînd diametrul transvers mai mare cu 1 — 3 cm decît diametrul antero-posterior (1). ~ coxalgic, bazin contractat oblic, datorită unei presiuni inegale a femurului într-o boală unilaterală a şoldului desfăşurată în primele perioade de viaţă (1). ~ dolicopelic, Pelvis antropoid. ^ gineeoid, sin. : Pelvis ginoid, Pelvis mesati-pelli, pelvis masculin care are forma pelvisului feminin, canalul pelvian avînd în general o formă rotundă în loc de ovală (1). ~ ginoid, Pelvis gineeoid. ~ justamajor, bazin mărit în general (1). ~ justaminor, bazin contractat (micşorat) în general (1). ^ major, bazinul mare, fals sau superior (1). ~ mesatipelic, Pelvis gineeoid. ~ minor, bazinul mic, adevărat sau inferior (1). ~ nana, bazin contractat (micşorat) general, tinzînd către tipul infantil, cu persistenţa cartilajelor de creştere la toate epifizele; bazin pitic (1). ~ obtecta, bazin obstetrical acoperit sau obturat de o tumoare osoasă a coloanei vertebrale lombare sau sacrate (18). ~ renalis, cavitate rezultată din confluarea calicelor majore şi care se continuă cu ure-terul (1). Pelvisuport. Dispozitiv de menţinere a pelvisului, în timpul diverselor manevre chirur-gical-ortopedice sau al aplicării aparatelor gipsate. Parte obligatorie a mesei ortopedice (24). Pelvitomie (pelvi- -f gr. tome = tăiere). Nume generic dat unui grup de operaţii chirurgicale practicate pe oasele şi articulaţiile bazinului, în scopul măririi diametrelor bazinului viciat, pentru a se înlesni actul naşterii (Vezi şi Ischiopubiotomie, Pubiotomie şi Simfizio-tomie) (18). Pemfigoid (gr. pemphix = băşicuţă -f-eidos = formă). Termen rar utilizat pentru erupţii buloase asemănătoare pemfigusului (12). ~ seboreie, Pemfigus seboreic. Pemfigus (gr. pemphix = băşicuţă). Denumire generică pentru dermatoze de cele mai variate etiologii, caracterizate prin bule intraepi-dermice consecutive unui proces de acantoliză (12). ~ acut, Pemfigus acut febril şi gra:v. PEMFIGUS ACUT FEBRIL ŞI GRAV 348 PENICILLIUM ~ acut febril şi grav, sin.: Pemfigus acut, Febră buloasă, dermatoză buloasă extrem de rară manifestată printr-o stare generală gravă şi o erupţie formată din bule gigante cu conţinut seros sau hemoragie, apărînd mai ales la persoane care manipulează cadavre şi piei de animale (12). ~ cronic benign familial, sin. : Boala Gougerot-Hailey-Hailey, Boala Hailey-Hayley, formă de pemfigus în care erupţia este iniţial eritematoveziculoasă, apoi buloasă, apărînd în accese de 4 —8 săptămîni, cu evoluţie benignă şi avînd un caracter familial (12). ~ cronic malign, Pemfigus vulgar. ~ epidemic al nou-născutului, piodermită acută, contagioasă, gravă, apărînd la nou-născuţi, în primele 10—15 zile de la naştere, sub forma de erupţie buloasă generalizată, dar respectînd palmele şi plantele şi însoţită de stare generală gravă (12). ~ eritematos, Pemfigus seboreic. ~ foliaceu (Gazenave), formă clinică de pemfigus vulgar, caracterizată prin bule turtite, flasce, care evoluează sub aspectul unei eritrodermii descuamative în lambouri mari şi uneori zemuinde (12). ~ foliaceu brazilian endemic, formă specială de pemfigus foliaceu, endemică în Brazilia, caracterizată prin bule intramal-pighiene foarte superficiale şi evoluţie asemănătoare unei eritrodermii exfoliative (12).~ iodic, varietate de iodidă, caracterizată printr-o erupţie buloasă, care uneori poate lua un caracter vegetant (12). ~ seboreic, sin.: Pemfigoid seboreic, Pemfigus eritematos, Sindrom Senear-Usher, dermatoză polimorfă, de cauză necunoscută, caracterizată prin: bule, placarde de aspect seboreic şi leziuni eritematoscuamoase de tip lupus eritematos (12). ~ sifilitic, manifestare cutanată particulară a sifilisului congenital precoce constînd dintr-o erupţie buloasă cu conţinut serosanguinolent localizată pe palme şi plante (12). ~ vegetant (Neumann), dermatoză buloasă, cronică, considerată de majoritatea autorilor ca o formă clinică de pemfigus vulgar, în care după ruperea acoperişului bulelor, eroziunile devin vegetante. Poate avea o evoluţie benignă sau malignă (12). ~ vulgar, sin. : Pemfigus cronic malign, dermatoză buloasă cronică de cauză încă necunoscută, cu evoluţie gravă. Bulele apar pe piele sau mucoase, fără a fi precedate de alte leziuni, evoluînd către exulceraţii întinse cu tendinţă redusă la cicatrizare şi se însoţesc de o alterare progresivă a stării generale. Semnul Nicolsky este pozitiv (proces de acan-toliză) (12). Pempidină. Amină terţiară cu acţiune ganglioplegică şi hipotensivă durabilă; activă pe cale orală, se foloseşte în tratamentul bolii hipertensive (14). Penat (lat. penna — pană). în formă de pană : fibrele unui muşchi penat sînt inserate pe tendon asemănător fibrelor unei pene (1). Penatină. Substanţă antibiotică toxică, extrasă din Penicillium notatum şi Penicillium resticulosum (3). 4 Peneticilină. Compus penicilinic acidorezis-tent, activ pe cale orală (14). Penetrabilitate (lat. penetrabilis = pătrunzător). în radiobiologie, particularitate# radiaţiilor ionizante de a străbate diferite corpuri; variază în funcţie de natura materialului străbătut şi de natura radiaţiei (36). Penetranţă mare. Dominanţă. ~mică, Rece-sivitate. Penfield, Wilder Graves, 1891 — . Sindromul diencefalic anterior sindrom determinat de leziuni ale regiunii anterioare a hipotala-musului; este caracterizat prin tulburări vegetative (tahicardie, midriază, hipersudaţie, hiper-salivaţie, valuri de căldură, lăcrimare abundentă) care apar sub formă de crize de cîteva minute pînă la cîteva ore, însoţite uneori de obnubilare (27). Peng-Morales. Procedeul procedeu de derivaţie urinară prin neovezică ileocecală anastomozată la rectosigmoid (11). Penicilinază. Enzimă care catalizează procesul de hidroliză a penicilinei, rezultînd acid peniciloic, formă sub care antibioticul este inactiv. Penicilinaza este prezentă la variantele penicilinorezistente ale mai multor specii bacteriene (Staphylococcus aureusy Escherichia coli, Clostridium), fiind o enzimă inductivă. Este indicată în tratamentul reacţiilor anafi-lactice grave la penicilină (5). Penicilină. Antibiotic extras din unele specii de Penicillium (3). ~ G, sin. : Benzilpe-nicilină, antibiotic izolat din mediile de cultură de Penicillium notatum şi Penicillium chryso-genum; are acţiune bactericidă, fiind activ faţă de coci grampozitivi şi gramnegativi, unii bacili gramnegativi, Treponema pallidum, actino-micete; chimiorezistenţa se realizează lent, foarte des pentru stafilococ, foarte rar pentru pneumococ, practic niciodată pentru streptococul A hemolitic şi Treponema pallidum. ~ V, sin. : Fenoximetilpenicilinâ, produs obţinut prin biosinteză dirijată, din culturile de Penicillium notatum şi chrysogenum; rezistentă la acidul clorhidric din sucul gastric; administrată oral determină concentraţii active în sînge; spectrul de acţiune este asemănător celui al penicilinei G (13). Penicilli lienis. Grup de ramificaţii subţiri în care se subdivid arterele intrasplenice (1). Penicillium, sin.: Rhodocephalus. Gen de ciuperci din familia aspergilaceelor, avînd unele PENIL 349 PENTETRAZOL genuri parazite, în mod excepţional patogene la om, iar altele fiind sursă de antibiotice (12). Penii. Porţiune anatomică situată deasupra şi înaintea vulvei, limitată lateral de plicile inghinale, mergînd în sus spre hipogastru şi în jos spre labiile mari; este acoperită cu păr de la pubertate (18). Penis (lat. penis). Phalus. Penrose, Charles Bingham, 1862 — 1925. Drenajul drenaj în formă de ţigaretă, în care meşa se introduce printr-un tub de cauciuc (11). Pensarea spaţiului articular. Semn radiologie care constă din micşorarea pînă la ştergere completă a spaţiului articular prin leziuni distructive ale cartilajului de acoperire. Se constată în artrite acute, cu evoluţie rapidă, artrite subacute, artroze etc. (36). Pensă (fr. pince). Instrument metalic, format din două braţe articulate, de diferite dimensiuni şi forme, folosit pentru prinderea şi manevrarea diferitelor ţesuturi sau a materialelor de pansament (11). ~ pentru afrontare, pensă anatomică terminată în L, pentru afrontarea buzelor unei plăgi operatorii (11). ~ de avort, pensă cu două ramuri încrucişate, destinată a apuca, zdrobi şi extrage părţile embrionului şi ale anexelor sale în practica avortului (18). ^ ciupitoare de os, pensă de forma unui cleşte, prevăzută la partea terminală cu două linguriţe ascuţite pe margini (24). ~ ciupitoare de os, cu talpă, pensă de forma unui cleşte, prevăzută la partea terminală cu o ansă ascuţită, care se opune unei lame; este folosită la laminectomie (24). ~ de coprostază, pensă cu braţele elastice, folosită pentru a întrerupe la nevoie, în timpul intervenţiei operatorii, tranzitul digestiv (11). ~ dentară, instrument stomatologic în formă de pensă cu vîrfurile subţiate şi îndoite; există pense dentare netede şi zimţate (38). ~ de disecţie, pensă formată din două braţe, lipite la un capăt, cele libere fiind terminate bont şi prevăzute pe faţa internă cu şenţuiri transversale (11). ^ de disecţie cu dinţi, pensă de disecţie avînd la extremitate unul sau 2 dinţi (11). ~ „în inimă”, pensă pentru prins limba, avînd extremitatea terminată ,,în inimă” (11). de limbă, pensă avînd un braţ terminat în platou şi altul cu una sau două gheare (11). ~ Moskito, instrument chirurgical care serveşte la pensarea vaselor şi a ţesuturilor deosebit de fine, cu traumatizare minimă (38). ~ muşcătoare de os, Pensa Citelli, vezi Citelli. ~ port-tampon, pensă lungă, cu braţe puternice, pentru fixarea unui tampon; este folosită la badijona-jul cîmpului operator (11). ~ pentru pus agrafe, pensă cu braţele canelate transversal la o extremitate după dimensiunea unei agrafe Michel (11). ~ pentru scos agrafe, pensă cu articulaţia înaltă, subterminală, avînd un mecanism de ghilotină, cu care agrafa se scoate prin dezdoire (11). ~ de tehnică dentară, instrument dentar de forma unei pense chirurgicale, cu deosebirea că extremităţile libere se termină cu vîrfuri ascuţite, nezimţate (39). ~ „tire-balle”, pensă a căror ramuri încrucişate se termină printr-un vîrf ascuţit în formă de cîrlig. La închiderea pensei, ambele cîrlige se îmbucă unul pe altul prin alunecare. Este prevăzută cu frînă de alunecare care împiedică deschiderea singură a pensei după ce a fost închisă. Se întrebuinţează pentru prinderea colului uterin sau în miomec-tomie. în chirurgia de război serveşte pentru extragerea gloanţelor din ţesuturi (18). Vezi şi: Backhaus, Blalock, Brock, Chaput, Cittelli, Cope, Crile, Doyen, Faure, Goldblatt, Kelly, Kocher, Lane, Langenbeck, Legueu, Mikulicz-Radecki, Millin, Museux, Payr, P6an, Price-Thomas, Rankin, Satinski, Struycken, Wertheim, Willet, Yellen. Pensă-clamp. Pensă folosită pentru apucat, extirpat sau strivit, formată din două braţe anuniMle, de obicei lungi şi solide, articulate la mijlocul lor (11). ~ Rummel-Belmont, vezi Rummel-Belmont. Pensie (fr. pension). Formă de asigurare socială acordată persoanelor care nu mai sînt în producţie sau care şi-au pierdut susţinătorul şi sînt incapabile de a munci (19). ~ alimentară, sumă de bani stabilită prin hotărîre judecătorească pe care o persoană trebuie să o plătească alteia faţă de care are obligaţia de a o întreţine (29). Pensionar. Beneficiarul unei pensii (29). Penso, G. Ipoteza lui ipoteză după care în oxiurază ar fi posibilă o autoinfestare endogenă, datorită faptului că parazitul femelă ar putea să depună ouăle chiar în grosimea mucoasei intestinale (31). Penta- (gr. pente = 5). Element de compunere cu semnificaţia ,,cinci” (32). Pentaeritrit tetranitrat. Derivat nitric ; vasodilatator coronarian cu acţiune prelungită, util ca tratament de fond în angina pectorală (13). Pentalogie. Apariţia simultană a 5 elemente, cum ar fi asocierea de 5 simptome (32). Vezi şi : Fallot. Pentametilendiamină. Cadaverină. Pentametilentetrazol. Pentetrazol. Pentametoniu. Compus cu acţiune deconectantă ganglionară, vasodilatator şi hipotensiv; este folosit limitat în boala hipertensivă (13). Pentatrichomonas. Tricomonade (paraziţi din genul Trichomonas), prevăzute cu 5 flageli anteriori (31). Pentetrazol, sin. : Pentametilentetrazol, substanţă de sinteză cu acţiune excitantă centrală. Dozele terapeutice stimulează direct centrii vasomotori şi respiratori din bulb. în condiţiile PENTOBARBITAL 350 PEPTONIZARE deprimării toxice a sistemului nervos central prin narcotice, barbiturice, morfină etc. sau în şocul decompensat, pentetrazolul creşte presiunea arterială scăzută, măreşte amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor respiratorii, exercitînd oy*-acţiune analeptică circulatorie şi respiratorie. Dozele toxice stimulează zonele motorii din creier şi provoacă convulsii clonice, care pot servi ca model experimental pentru testarea substanţelor anticonvulsivante-antiepileptice (14). Pentobarbital. Derivat barbituric cu durata de acţiune mijlocie; este folosit ca sedativ, hipnotic şi anticonvulsivant (13). Pentokinaze. Enzime specifice pentru fiecare substrat care catalizează fosforilarea pen-tozelor; reacţiile au loc în prezenţa adenozin-trifosfatului. Pentokinazele au fost identificate în omogenatele de ficat de mamifer, la unele microorganisme etc. (5). Pentoliniu. Agent blocant ganglionar ; hipo-tensiv activ în boala hipertensivă (13). Pentoxil. Derivat de uracil; stimulează leu-copoieza, fiind utilizat în tratamentul agranu-locitozei (14). Pentozani. Polimeri de pentoze denumiţi după monozaharidul care intră în compoziţia lor : araban (pentozan de arabinoză), xilan (pen-tozan de xiloză) etc. Se găsesc în plante, alge marine şi unele microorganisme (5). Pentoze. Monozaharide cu 5 atomi de carbon (riboză, arabinoză, xiloză etc.). Se găsesc în special în fructe, sub formă liberă sau polimeri-zată. Intră în compoziţia mai multor complecşi celulari (de ex. riboză şi dezoxiriboză) luînd parte la formarea nucleotidelor şi acizilor nucleici. în metabolismul intermediar participă la formarea gliceraldehid-3-fosfatului şi, prin intermediul acestuia, se pot transforma în glucoză; totalitatea proceselor metabolice interesate în aceste reacţii sînt cunoscute sub numele de ciclul pentozofosfaţilor (5). Pentozurie. Prezenţa pentozelor în urină. Pentozuria poate avea cauze fiziologice alimentare, prin ingestia unor cantităţi mai mari de alimente care conţin pentozani (în special unele fructe, ca cireşe, prune etc.). Pentozuria este însă prezentă şi într-o serie de afecţiuni metabolice, care alterează metabolismul normal al acidului glucuronic şi al unor aminoacizi gluco-formatori (5). ~ esenţială, tulburare înnăscută de metabolism, cu caracter benign, constînd din incapacitatea de a metaboliza acidul glucuronic din cauza blocării căii lui oxidative la nivelul conversiunii L-xilulozei în xilitol, ca urmare (probabil) a unei deficienţe genetice de TPN-xilitol- (L-xiluloză)-dehidrogenază; se caracte- rizează printr-o excreţie urinară crescută de L-xiluloză (1 —4 g zi) (25). Penumbră (lat. paene = aproape + umbra = umbră), sin. : Flou. Termen utilizat în fotografie, radioscopie, radiografie, pentru a exprima lipsa de netitate a contururilor imaginilor (36). Penzoldt. Fenomenul tei*n$labilitate caracteristică bolnavilor de tuberculoză, apărînd după eforturi fizice şi constînd din revenirea întîrziată la normal a temperaturii corpului (34). Pepsie (gr. pepsis = digestie). Termen folosit pentru a exprima caracterele generale aîe digestiei evidenţiate prin examenul fizico-chimic al sucului gastric (16). Pepsinază. Pepsină. Pepsină, sin : Pepsinază. Enzimă care catalizează, în mediu acid (pH 1,4 —2,5), hidroliza legăturilor peptidice din moleculele proteice. Este activă în special la nivelul grupărilor ami-nice ale aminoacizilor aromatici; are de asemenea acţiune catalitică asupra reacţiilor de transpeptidare. Pepsină este o holoenzimă secretată, în organismul uman, de mucoasa gastrică sub formă de pepsinogen (5). Pepsinogen. Substanţă proteică, cristaliza-bilă, secretată de mucoasa gastrică, deţinînd funcţia de precursor al pepsinei. Transformarea pepsinogenului în pepsină are loc pe cale autoca-talitică, la pH 5, prin scindarea moleculei precursorului în pepsină şi inhibitor; scindarea este însoţită şi de liberarea de peptide cu greutate moleculară redusă (5). Pepsinurie. Prezenţa pepsinei în urină (16). Pepsitensin. Principiu activ rezultat din acţiunea pepsinei asupra hipertensinogenului; are acţiuni vasopresorii similare cu ale hiper-tensinei (15). Peptidaze. Enzime care catalizează hidroliza peptidelor, liberînd aminoacizi; hidroliza are loc Ia nivelul legăturilor peptidice învecinate cu grupările aminice ( —NH2) sau carboxilice (— GOOH) (5). Peptide. Denumire generică pentru substanţe cuaternare (G, H, O, N) rezultate din unirea a două sau mai multe molecule de aminoacizi, care reacţionează la nivelul grupelor aminice şi carboxilice cu eliminare de apă (5). Peptone. Polipeptide cu greutate moleculară mare, rezultate din hidroliza enzimatică sau acidă a proteinelor. Peptonele sînt nedializabile, dar nu coagulează prin căldură şi nu sînt preci-pitabile cu sulfat de amoniu în mediu acid. Sînt folosite ca agent desensibilizant, ca colagog sau la prepararea unor medii de cultură în bacteriologic (5; 13). Vezi şi : Hottinger, Martini. Peptonizare. Transformarea proteinelor dintr-un mediu de cultură în peptone, polipeptide, PEPTONURIE 351 PERFORAŢIE aminoacizi, sub acţiunea enzimelor proteolitice produse de unele culturi microbiene (3). Peptonurie. Prezenţa peptonelor în urină, demonstrabilă prin reacţia biuretului în urinile care nu dau precipitate prin saturare cu sulfat de amoniu in mediu acidulat cu acid acetic. Peptonele urinare pot proveni din leiîcocite. Peptonuria este obişnuită în febra puerperală (5). Per contiguitatem (lat. = prin apropiere). Termen folosit pentru a defini modul de propagare a unui proces morbid prin contact, din aproape, în aproape (32). Per continuitatem (lat. = prin continuitate, neîntrerupt). Termen folosit pentru a defini modul de propagare a unui proces morbid de la un teritoriu localizat la altul mai întins sau la un organ întreg, pe cale directă, fără intermediul vaselor sanguine sau limfatice (32). Per os (lat. = pe cale bucală). Termen folosit curent în prescripţiile medicale care indică obligativitatea administrării interne a unui medicament (13). Per primam (lat. per primam intentionem = prin prima străduinţă). Termen folosit pentru a exprima suturarea unei plăgi imediat după producerea şi tratarea sa sau pentru a exprima cicatrizarea unei plăgi în termen şi condiţii fiziologice (11). Per secundam (lat. per secundam intentionem = prin a doua străduinţă). Termen folosit pentru a exprima suturarea unei plăgi după stingerea complicaţiilor septice sau pentru a defini cicatrizarea care se face după complicaţiile septice ale unei plăgi (11). PGrard, j. Procedeul ~9 procedeu de dener-vare a pediculului renal prin rezecţia ganglionului aorticorenal şi a trunchiului care-1 uneşte cu ganglionul semilunar (1). Percepţie (lat. perceptio). Reflectarea obiectelor şi fenomenelor lumii materiale în totalitatea lor, în condiţiile acţiunii lor nemijlocite asupra organelor de simţ (35). ^ adîncimii, capacitatea de a aprecia raporturile obiectelor între ele (percepţie relativă) sau în raport cu corpul propriu (percepţie absolută) (28). ~ cromatică, perceperea de către retină a specificităţii reflexive a culorii superficiale a obiectelor (28). ~ formelor, capacitatea ochilor de a distinge linii, suprafeţe şi volume (28). ~ luminoasă, perceperea de către retină a surselor luminoase sau a obiectelor luminate (28). ~ reliefului, Vedere stereoscopică. ~ simultană, senzaţie vizuală rezultată prin excitare simultană a zonelor retiniene corespondente (28). ~ simultană foveolară, corespondenţă retiniană optimă (28). ~ spaţială, capacitatea de a aprecia diferenţa de poziţie a obiectelor în spaţiu, proprie vederii binoculare«(28). ~ stereo- gnostică, posibilitatea de recunoaştere prin explorare tactilă fără participare vizuală, a obiectelor pe baza calităţilor lor fizice (formă, consistenţă, greutate temperatură etc.). Constituie expresia unei acţiuni asociative a senzaţiilor elementare obţinute prin intermediul sensibilităţii superficiale şi profunde (27). Perclorat de potasiu. KC104. Sare potasică a acidului percloric (HC104), compus cu acţiune antitiroidiană prin inhibarea acumulării iodurilor în tiroidă; se utilizează în tratamentul hipertiroidismului (14). Percuţie (lat. percussio). 1. Metodă de explorare clinică constînd din producerea unor sunete lovind fie cu degetele, fie prin intermediul unui instrument special o regiune a corpului pentru a obţine date asupra stării fizice a organelor subiacente. Metoda se bazează pe faptul că lovirea unui corp elastic, capabil de vibraţie, produce sunete de intensitate, înălţime şi timbru variind cu starea fizică a corpului respectiv (32). 2. Sistem de masaj constînd din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului (32). ~ toracelui, metodă de investigaţie care foloseşte lovirea toracelui pentru a provoca zgomote interpretabile prin calităţile lor; poate fi mediată, imediată, superficială, profundă etc. (34). Perdea de aer. Instalaţie de insuflare a unui curent de aer (cu viteză de 18 — 20 m/sec.) la marginile unei uşi, pentru a se despărţi mecanic spaţiul aerian din încăpere, împiedicînd pătrunderea aerului rece din exterior (9). Pereilo. J. Teoria lui vibraţia corzilor vocale reprezintă de fapt o mişcare ondulatorie a mucoasei respective, care alunecă pe şubmu-coasa sa, foarte laxă (30). Perez, Jorje. Semnul sunet cu caracter de frecătură, perceput la nivelul sternului în anevrismele crosei aortice, în momentul cînd bolnavul ridică şi coboară braţele (10). Perez-Fontana. Operaţia cura chistului hidatic pulmonar prin chistectomie şi ablaţia adventicei (11). Perforator (lat. perforator = care străpunge). Instrument chirurgical cu ajutorul căruia se acţionează un burghiu sau o broşă pentru a găuri osul (24). ~ de os, instrument folosit în chirurgia ortopedică pentru perforare osoasă, construit pe principiul burghiului şi acţionat de mînă (perforator de mînă) sau de un dinam (perforator electric) (24). Vezi şi: Ainsworth, Caulk. Perforaţie (lat. perforare = a străpunge). 1. Orificiu de dimensiuni relativ mici, prin întreaga grosime a unei membrane, a unui ţesut sau printr-un material oarecare (32). 2. Mic orificiu într-un organ cavitar sau viscer, consecinţă a unui proces inflamator, caustic, traumatic etc. PERFORAŢIE DUODENALĂ 352 PERI ARTRTT Ă (32). ~ duodenală, complicaţie a ulcerului duodenal cu localizare de cele mai multe ori bulbară ; se manifestă clinic prin durere violentă abdominală şi semnele peritonitei acute, localizate sau* generalizate (16). ~ gastrică, posibilitate evolti-^ tivă a ulcerului şi uneori a cancerului gastric (forma ulcerată); se manifestă prin durere abdominală vie şi semnele peritonitei acute localizate sau generalizate. Uneori se asociează cu hemoragie (hematemeză, melenă) (16). ~ Intestinală, complicaţie care survine în cursul afecţiunilor ulcerative ale intestinului (febra tifoidă, colita ulceroasă ş.a.), evoluînd acut sau subacut, cu semnele peritonitei difuze sau localizate şi determinînd uneori formarea de fistule (16). ^ osoasă. 1. Leziune osoasă întîlnită în fracturile deschise şi în fracturile de război în care agentul vulnerant perforează osul (24). 2. Manevră chirurgicală ortopedică efectuată cu. instrumente adecvate, ca timp al unor procedee operatorii (24). ~ septului nazal, perforaţie a septului nazal permiţînd comunicarea unei fose cu cealaltă, consecutivă unui traumatism accidental sau operator, sifilisului, tuberculozei, unor boli profesionale, cocainei, unor tulburări trofice sau unei tumori (30). ^ timpanului, perforaţie în membrana timpanului, produsă în cursul unei otite supurate (spontan sau operator) sau prin traumatisme auriculare (30). Performanţă sportivă. Rezultatul sportiv deosebit obţinut de un sportiv sau o echipă, în raport cu valoarea medie a acestora (24). Perfuzat. Orice soluţie sau suspensie coloi-dală care serveşte la irigarea unui teritoriu vascular (15). Perfuzie (lat. perfusio). Injectarea lentă şi continuă, picătură cu picătură, de obicei intra-venoasă, a unei substanţe medicamentoase (11). ~ de sînge, introducerea intrăvenoasă sau intra-arterială de sînge conservat printr-un sistem de tuburi, în ritm de picătură cu picătură (11). ~ uterotubară kimografică, metodă de apreciere a permeabilităţii trompelor uterine, prin insti-lare uterotubară de substanţe ocitocice şi înregistrarea grafică a peristaltismului tubar se utilizează în diagnosticul sterilitătii feminine (18). Pergamentare. Aspect uscat pergamentos, dur, de culoare brună, al epidermului sau al dermului denudat, datorit desicării, apărînd în zonele cu epiderm subţire sau în locurile unde epidermul este lezat (23). Pergola, A. Aparatul aparat de laparosco-pie constituit din două trocare, unul de 7,5 mm, altul de 9 mm, cu laparoscop cu transmisie luminoasă prin două tipuri de optică (11). Perhidrol. Soluţie concentrată de peroxid de hidrogen; serveşte la prepararea apei oxigenate diluate şi ca agent decolorant (decolorarea părului) (13). Peri- (gr. peri = în jurul). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de: în jurul, împrejur (32). Periadenită (peri- + gr. ade%k- = glandă -fr -ită). Inflamaţie a capsulei unrn ganglion limfatic şi a ţesuturilor învecinate, realizînd un bloc aderenţial în cazurile de inflamaţie productivă sclerogenă sau o supuraţie prin fistule în cazurile de procese exsudativpurulelite (2). Periaj.l. Metodă curentă de tratament de întreţinere a igienei bucale, în vederea profilaxiei afecţiunilor stomatologice, care constă din îndepărtarea detritusurilor alimentare de pe dinţi cu ajutorul periei de dinţi sau a periuţelor speciale acţionate electric, la care este asociată o pastă, o substanţă proprie dentară (38). 2. Procedură mecanică executată cu ajutorul unor perii, care mişcate pe suprafaţa tegumentară provoacă vasodilataţie* Periajul poate fi uscat sau umed, în care caz periile sînt muiate în apă caldă şi rece (4). Periangeită {peri- + gr. aggeion = vas + -ită). Inflamaţie a ţesuturilor perivasculare(2). Periangiocolită (peri- + gr. aggeion = vas + chole = bilă + -ită), sin. : Pericolangită. Inflamaţia ţesuturilor din jurul canalelor biliare (2). Periapendieită (peri- + apendice -j- -ită). Inflamaţie a apendicelui şi a ţesuturilor peria-pendiculare; uneori, inflamaţia se propaga dinafară-înăuntru (de ex. în cazurile de peri-tonită tuberculoasă cu invadare apendiculară secundară sau de anexită dreaptă cu propagare secundară la apendice) (2). Periapical (peri- + lat. apex = vîrf). Situat în jurul vîrfului unei formaţiuni anatomice (32). Periarterial (peri- + lat. arteria = arteră). Situat în jurul unei artere (2). Periarterită (peri- + lat. arteria = arteră + -ită). Inflamaţie a tunicii externe a'unei artere (2). ~ nodoasă, sin. : Boala Kiissmaul-Maier, boală considerată de majoritatea autorilor ca o colagenoză, în care arterele mici prezintă multiple nodozităţi, ca urmare a unui proces inflamator şi degenerativ. Histologic se constată un infiltrat inflamator limfopoliblastic şi degene-rescenţă fibrinoidă, urmate de hiperplazia tunicii interne şi a celei externe; ulterior se produce hialinoza pereţilor. Clinic, manifestările sînt foarte variate, datorită diversităţii localizărilor (2). Periartrită (peri- + gr. arthron = încheietură + - ită). Inflamaţie a ţesuturilor din jurul unei articulaţii (2). ~ coxofemurală, calcificări para-articulare coxofemurale, care apar în grosimea tendoanelor, secundar în bursele seroase şi mai PERIARTRITĂ SCAPULOHUMERALÂ 353 PERICHONDRIUM rar în capsula articulară, în cadrul unor rocese degenerative. Termenul este generic, cuprinzînd afecţiuni diferite anatomopatologic, dar cu manifestări clinice asemănătoare : dureri, limitări ale mişcărilor, şchiopătare (24). ^ scapulohu-merală, sin. : Periartrozâ scapulohumeralâ, Umăr dureros, termen clinic generic pentru afecţiunile degenerative ale ţesuturilor periarticulare ale umărului. Cuprinde: bursita calcară subdeltoi-diană (boala Duplay); inflamaţia reumatoidă a ţesutului conjunctiv subacromial; ruptura posttraumatică a tendonului muşchiului supraspinos, a muşchiului subscapular sau a lungii porţiuni a muşchiului biceps (24). Periartrozâ scapulohumeralâ (Rădulescu-Rădulescu şi Baciu). Periartrită scapulohumeralâ. Peribronşită (peri- + lat. bronchus = bronhie). Inflamaţia ţesutului conjunctiv din jurul bronhiilor (2). ~ fibroasă, peribronşită cu dezvoltare de ţesut conjunctiv fibros (adesea pigmentat) în jurul bronhiilor, ca urmare a unor procese inflamatorii cronice (2). ~ nodoasă, bronho-pneumonie de cele mai multe ori de natură tuberculoasă, cu noduli centraţi de bronhiole mici şi alveolele învecinate (2). Pericard (peri- + gr. kardia = inimă). Pericardium. Pericardectomie (pericar -f gr. ektome = excizie). Rezecţie operatorie a pericardului în pericardita cronică constrictivă, pentru restabilirea hemodinamicii compromise (11). Pericardioliză (pericard + gr. lysis = dis-trucţie). Tratamentul petfcarditei adezive prin liză digitală sau instrumentală a aderenţelor dintre foiţa parietală şi cea viscerală a pericardului (11). Pericardită (pericard -f- -ită). Inflamaţie de natură infecţioasă sau neinfecţioasă, acută sau cronică, cu sau fără lichid, a pericardului (10). ~ acută nespecifică benignă, formă de pericardită cu etiologie contestată (tuberculoză, virus, reumatism), evoluînd rapid, în special la adult, cu dureri mari şi recidive (10). ~ adezivă, formă de pericardită caracterizată prin simfiza celor două foiţe seroase datorită organizării exsudatului fibrinos (de ex. în reumatism sau în tuberculoza plastică), putînd suferi şi calcificări, realizîndu-se pericardită calcifiantă (2). ^ cal-cifiantă, vezi Pericardită adezivă . ~ chiloasă, formă de pericardită cu lichid bogat în lipide; trebuie diferenţiată de chilopericard care este datorit unei rupturi a canalului toracic în pericard (10). ~ colesterolică, formă rară de pericardită, cu abundente cristale de colesterol, asociată de obicei cu un mixedem (10). ~ cronică constrictivă, afecţiune rară, atingînd predilect vîrstă tînără, cu etiologie imprecisă, iricri-minîndu-se uneori tuberculoza, afecţiuni pioge-ne, dar nu reumatismul, constînd dintr-o trans- formare a pericardului într-o carapace densă, fibroasă, care comprimă inima, în special cavităţile drepte. Pot apărea calcificări. Inima este intrinsec neatinsă, alterarea funcţională fiind datorită efectului mecanic al constricţiei care împiedică umplerea diastolică, ajungîndu-se la stază sanguină cu creşterea presiunii venoase mai ales în teritoriul venei cave inferioare. Semne clinice periferice caracteristice: puls mic, rapid, care dispare uneori în inspiraţie (puls paradoxal Kussmaul), creşterea precoce a presiunii venoase, iar tardiv hipertensiune în teritoriul venei cave inferioare, hepatomegalie, ascită, edeme (32). ~ hemoragică, pericardită caracterizată prin prezenţa unui lichid hemoragie ; apare în unele septicemii, în cancer şi tuberculoză, în discrazii sanguine (scorbut etc.) sau ca o consecinţă a acţiunii gâzelor toxice (2). ~ de însoţire, formă de pericardită cu apariţie secundară (de ex. în traumatisme cardiace sau în infarct) (10). ~ purulentă, Empiem peri-cardic. ~ seroasă, formă de pericardită cu lichid clar, citrin, cu densitate peste 1 015 şi reacţie Rivalta pozitivă (2). ~ serofibrinoasă, forma cea mai frecventă de pericardită, cu lichid gălbui cu filamente de fibrină; prin resorbţie sau exces de fibrină, lichidul devine de consistenţă siropoasă şi se adună în părţile declive (de ex. în reumatism) (2). ~ uscată, pericardită fără lichid în cavitatea pericardică; datorită depozitelor fibrinoase, seroasa ia aspectul de ,,limbă de pisică” (2). Pericardium (peri- + gr. kardia = inimă), sin. : Pericard, Sac pericardic. Sac membranos închis, care înconjură inima. Baza este ataşată de tendonul central al diafragmului, iar vîrful său înconjură, pe o distanţă scurtă, vasele mari care pleacă din baza inimii. Este constituit dintr-o pătură fibroasă externă (pericardium fi-brosum) şi o pătură seroasă internă (pericardium serosum) formată din două foiţe : una care vine în contact cu inima (lamina visceralis sau epi-cardium) şi alta în contact cu pericardium fi-brosum (lamina parietalis). în mod normal, sacul pericardic conţine 5—20 g lichid seros clar (1). Pericardotomie (pericard + gr. tome = tăiere). Incizia operatorie a pericardului (11). Pericarion (peri- + gr. karyon = nucleu). Masă citoplasmică circumnucleară (1). Pericementum (peri- -f- lat. caementum = cement). Membrana periodontică (1). Perichistectomie (peri- + gr. kystis = vezică + ektome = excizie). Ablaţia parţială sau totală a ţesutului de reacţie periparazitar în tratamentul chirurgical al chistului hidatic (11). Perichcndrium (peri- + gr. chondros = cartilaj), sin.: Pericondru. Ţesutul conjunctiv fibros care acoperă cartilajul, cu excepţia suprafeţelor articulare (1). 23 — C. 484 PERICIAZIjNĂ 354 PERIMETRIE Periciazină. Derivat fenotiazinic cu acţiune neuroleptică, indicat în tulburări de caracter şi de comportament, în psihoze şi nevroze (13). Pericistită (peri- + gr. kystis = vezică + -ită), sin, : Celulitâ perivezicală, Inflamaţi^ acută sau cronică a ţesuturilor perivezicale, consecutivă unui proces inflamator vezical (11). Pericite (peri- gr. kytos = celulă). Celulele Rouget. Vezi Rouget. Pericitom (pericit + -oma). Tumoare benignă constituită din pericite (2). Pericolangită (peri- + gr. chole — bilă + aggeion = vas -f- -ită). Periangiocolită. Pericolecistită (peri- -f gr. chole = bilă + kystis = vezică + -ită). Inflamaţia seroasei vezi culare şi a ţesutului celular care înconjură vezicula biliară (16). Perieolită (peri- + gr. kolon — intestin gros -f -ită). Peritonită localizată în jurul colonului, plastică sau supurată, consecutivă de cele mai multe ori unei colite segmentare (16). ~ segmentară, perieolită dezvoltată la un anumit segment al colonului (11). Pericolpită (peri- -f gr. kolpos = vagin -f-rită). Inflamaţie a ţesuturilor din jurul vaginului (2). Pericoma. Gen de insectă dipteră din familia Psychodidae. Specii mai importante: P. ocellaris; P. townsvillensis, originară din Australia, produce prin muşcătură leziuni foarte dureroase (31). Pericondrită (peri- + gr. chondros = cartilaj -f- -ită). Inflamaţia membranei care acoperă suprafaţa unui cartilaj (2). Pericondrom (peri- + gr. chondros = cartilaj + -oma). Tumoare benignă a pericondrului (2). Pericondru (peri- -1- gr. chondros = Cartilaj). Perichondrium. Pericord (peri- -f- gr., chorde — coardă), învelişul notocordului (1). Pericoronarită (peri- + lat. corona = coroană -f- -ită). Inflamaţia ţesuturilor moi care înconjură coroana unui dinte în erupţie (32). ~ acută supurată, Abces pericoronar. Pericranium (peri- + lat. kranion = craniu). Periostul suprafeţei externe a oaselor craniene (1). Perideferentită (peri- -f deferent -f -ită). In-flamaţia ţesuturilor din jurul canalului deferent (2). Periderm (peri- + gr. derma = piele). Vezi Epitrichium. Peridural. Care este situat extern, în jurul durei mater (1). Peridurogralie (peri- + dura mater -f gr. graphein = a scrie). Punerea în evidenţă pe un film radiografie a spaţiului peridural, prin utilizarea mijloacelor de contrast (36). Perielectrotonus. Zonă de creştere a excitabilităţii în vecinătatea zonei de inhibiţie activă ^a nervului (4). Periendoteliom (peri- + endoteliu + -oma). Periitpliom. * * Periesofagită (peri- + esofag + -ifd).Infla-maţia ţesutului celular care înconjură esofagul (16). . , Periflebită (peri- + gr. phleps = venă + -ită). Inflamaţie a tunicii externe a venelor, însoţită de ţeacţia inflamatorie a ţesutului înconjurător; procesul se dezvoltă de cele mai multe ori dinăuntru r- în afară, de la un proces de flebită (2). ~ retiniana, Boala Eales, vezi Eales. ~ tuberculoasă, leziune tuberculoasă a venelor caracterizată prin prezenţa de infiltraţii granulomaţoase, cu proliferare centripetă spre lumen (34). Perifocal. Termen care desemnează situarea în jurul unui focar patologic (2). Perifoliculită (peri- lat. folliculus = fo-licul + -ită), sin.: Perifolliculitis. Reacţie inflamatorie în jurul unui folicul pilos (2). Perifolliculitis (peri- + lat. folliculus = folicul + -itis). Perifoliculită.capitis abscedens et suffodiens, acnee conglobată cu localizare de predilecţie în regiunea occipitală (12). Perifrenită (peri- .+ gr. phren = diafragm + -ită). Inflamaţie a diafragmului şi a structurilor învecinate, putînd realiza aderenţe (2). ~ tuberculoasă, afectarea frenicului, primitivă sau secundară tuberculozei pulmonare, caracterizată prin dureri la baza hemitoracelui, asociate cu tulburări dispeptice (baloriări, vărsături); simulează nevralgia intercostală şi boli acute abdominale (34). Perigaştrită (peri- + gr. gaster = stomac + -ită). Peritonită localizată la nivelul seroasei stomacului (16). ~ plastică, formare d$ aderenţe în jurul stomacului (11). ~ supurată, peritonită localizată la nivelul linei fisuri ulceroase (11). . Perihepatită (peri- + gr. hepar = ficat + -ită). Inflamaţia peritoneului care acoperă ficatul sau (şi) a capsulei fibroase a acestuia (16). Perijejunită (peri- + jejun + -ită). Intla-maţie în jurul jejunului (2). Perikeratic (peri- + gr. keras = corn). Termen de localizare pentru zona scleroconjuncti-vală care corespunde marginii corneei (28). Perilimfă (peri- + gr. lympha = apă, limfă). Lichidul care separă labirintul membrarios de labirintul osos al utechii interne (1). Perimetrie (peri- + gr. metron == măsură). Măsurarea subiectivă a sensibilităţii periferice a retinei; punctele retiniene cu sensibilitate egală la teste luminoase sau coloraţe diferit PERIMETRITA 355 PERIOADA I A NAŞTERII se înscriu în curbe circulare concentrice numite izoptere (28). Perimetrită (peri- -f gr. metra =• uter + •ită). Inflamaţie a seroasei uterului; infecţia se poate face dinăuntru- în afară, în cazurile de metrită, sau din afară-înăuntru, în cazurile de peritonită sau pelviperitonită (mai ales de origine bacilară) (2). Perimetrium (peri- + gr. metra — uter). Tunica serosa uteri. Perimetroanexită, sin. : Perisalpingoovarită Inflamaţie a ţesutului conjunctiv periuterin şi perisalpingoovarian (18). Perimetrosalpingită (Pozzi). Denumire generică pentru inflamaţiile care interesează uterul şi se întind la salpinge (2). ~ Încapsulată, inflamaţie a ţesutului conjunctiv periuterin şi perisalpingoovarian circumscrisă de aderenţe periferice (18). Perimetru (peri- + gr. metron = măsură). 1. în oftalmologie, instrument pentru măsurarea cîmpului vizual (28). 2. Spaţiu delimitat (4). ~ de protecţie, limită de demarcaţie a unei zone, suprafeţe sau teritoriu posedînd anumite caracteristici, în general spaţii cu amenaja-mente igienice sanitare, staţiuni balneare, fîntîni, izvoare minerale, cu scopul de a le proteja de influenţe nefavorabile (4). Perimiziu. Perimysium. Perimysium (peri- -f- gr. mys = muşchi), sin.: Perimiziu. Ţesut conjunctiv care înconjură benzi de fibre musculare (1). Pcrinefrită (peri- -f gr. nephros = rinichi + -ită). Inflamaţie a ţesutului celulogrăsos din jurul rinichiului, adesea cu caracter supurativ (flegmon perinefretie), avînd drept cauză contuzii in regiunea lombară, abcese ale organelor de vecinătate sau apărînd ca o complicaţie a unei pionefroze (calc,uloză infectată) (2). ~ purulentă, colecţie purulentă în ţesutul conjunctiv perirenal (de obicei nu este o colecţie limitată de o capsulă, ci are un caracter difuz fiind vorbă mai degrabă de un flegmon perirenal) (2). Perineocel (perineu -f gr. kele = hernie). Hernie perineală (2). Periueografie (perineu + gr. graphein = a scrie). Radiografie a regiunii perineale după crearea unui contrast artificial (aer sau alt gaz) (36). Vezi şi: Emmet. Perineorafie (perineu + gr. rhaphe — sutură). Operaţie ginecologică constînd din refacerea chirurgicală a rupturilor de perineu (18). Perineu. Perineum. Perineum (gr. perineos ==■ perineu), sin.: Perineu. Porţiunea corpului care închide inferior bazinul, mărginită în faţă de arcul pubian, înapoi de coccis şi ligamentele sacrotuberoase şi pe părţi de tuberozităţile ischionului. La bărbat el este ocupat de canalul anal, uretra membranoasă şi rădăcina penisului, la femeie de canalul anal, uretra, rădăcina clitorisului şi orificiul vaginului; la ambele sexe, de muşchi, fascii, vase şi nervi ai acestor structuri (1). Perineurium (peri- + gr. neuron = nerv). Teaca de ţesut conjunctiv a unui fascicul de fibre nervoase (1). Perinevrită (peri- + gr. neuron = nerv + -ită), sin. : Epinevrită Inflamaţie a periner-vului (ţesutul conjunctiv care uneşte fasciculele secundare ale fibrelor nervoase ) (2). Perioadă (gr. periodos). 1. Fiecare şir orizontal al elementelor înscrise în tabloul periodic al lui Mendeleev; după lungimea acestor şiruri, se deosebesc: perioadele 1, 2 şi 3 care sînt ,,perioade scurte” şi perioadele 4, 5 şi 6, care sînt,,perioade lungi” (5). 2. Timpul scurs între două repetări ale unui acelaşi fenomen (5). ~ anteftizieă, perioada dintre primoinfecţia tuberculoasă şi apariţia ftiziei (34). ~ anti-alergieă, perioadă de timp care se scurge de la venirea în contact a organismului cu un antigen şi pînă la apariţia stării de alergie (34). ~ de ascensiune epidemică, interval de timp în care numărul cazurilor de îmbolnăvire creşte de la o zi la alta; reprezintă segmentul ascendent al curbei epidemice (8). ~ de dilataţie, Perioada I a naşterii. ~ epidemică, interval de timp în care o boală transmisibilă se manifestă prin număr mare de îmbolnăviri şi extindere masivă în populaţia receptivă de pe întinderi teritoriale variate (8). ~ de expulsie, Perioada a Il-a a naşterii. ~ fundamentală, în cultura fizică medicală, partea de mijloc a unui program de gimnastică medicală, în care efortul este maxim şi dirijat în vederea corectării deficienţei fizice sau funcţionale respective (24). de incubaţie, interval de timp în evoluţia clinică a bolilor infecţioase, cuprins între momentul infectant şi apariţia primelor semne de îmbolnăvire; în această perioadă, boala nu se exteriorizează prin nici o manifestare clinică, deşi au loc procese fiziopatologice (8). ~ intere-pidemieă, perioadă de timp în care, într-o populaţie de pe un teritoriu dat, nu există condiţii de manifestare epidemică a unei boli transmisibile ; în perioadele interepidemice, boala se manifestă în mod sporadic (8). ^ de invazie, Invazie. ~ izoeleetrică, perioadă în care nu apare nici un fel de deflexiune pe traseul electric, ca urmare a echilibrului dintre sarcinile pozitive şi negative (15). ^ izometrică de contracţie, fază iniţială, de punere în tensiune fără scurtarea fibrelor musculare (15). ~ de înjumătăţire, Timp de înjumătăţire. ~ I a naşterii, sin.: Perioada de dilataţie, perioadă a naşterii care durează din momentul ştergerii PERIOADA A II-A NAŞTERII 356 PERIiPAN OREATIT A complete a colului uterin pînă la dilataţia com- Periooforosalpingită (peri- + gr. oon = ou pletă a orificiului uterin (18). ~ a Il-a a naşterii, -f pherein = a purta + salpinx = trompă + sin.: Perioada de expulsie, perioadă de timp -ită). Inflamaţie a ţesuturilor din jurul ovarului care durează de la dilatarea completă a ori- şi salpingelui (2). ficiului uterin şi coborîrea fătului pe planşeul Periorbită (peri- + lat. orpita =*? orbită). Pe- perineal pînă la terminarea expulsiei fătului din căile genitale (18). ~ a IlI-a a naşterii, perioadă a naşterii în care se produce expulsia naturală a placentei (18). ~ a IV-a a naşterii, perioadă care urmează expulsiei placentei; durează aproximativ 2 ore, timp în care lăuza trebuie supravegheată cu atenţie, pentru depistarea şi tratarea eventualelor complicaţii (metroragii, stare de şoc) (18). ^ postepidemică, perioadă care urmează stingerii unei epidemii, caracterizată prin îmbolnăviri din ce în ce mai rare şi trecerea către modul sporadic de apariţie a cazurilor de boală (8). ~ radioactivă, Timp de înjumătăţire. ^ de refacere, perioadă de timp necesară marilor funcţii ale organismului pentru a-şi reveni la normal, după un efort intens sau îndelungat (9).^refractară, vezi Batmotropism. Vezi şi: Wenckebach. Periodicitate (gr. periodos = perioadă). Proprietatea unui fenomen exprimată prin reproducerea lui la un anumit interval egal de timp, T. Funcţiile periodice de forma F (t -f T) = = f(t) exprimă într-o formă generală revenirea unei mărimi la valorile anterioare după scurgerea perioadei T. Funcţia sinusoidală A sin (ot+oc) este cea mai simplă dintre funcţiile periodice, unde co este frecvenţa şi a o constantă. Ciclurile sînt o varietate a mişcării periodice (7). Periodogramă (gr. periodos = perioadă + gramma = notare). Analiză sau exprimare statistică axată pe componentele periodice ale unui proces (7). Periodont {peri- + gr. odous == dinte). Pa-rodonţiu moale. Periodontal. Care este situat strict în jurul dintelui; se referă de obicei la membrana perio-dontală (38). Periodontium (peri- + gr. odous = dinte). Membrană periodontică. Periokie, sin : Periparazitism. Formă de parazitism în care paraziţii se găsesc în haine (păduchele vestimentar, purecii) sau în locuinţe (ploşniţe, gîndaci), deci în microclimatul ambiant omului (8). Perionixie (peri- -f* gr. onyx = unghie). Inflamare periunghială provocată de cele mai multe ori de coci piogeni sau de ciuperci levuri-forme din grupul Canditfa (12). Perionychium (peri- + gr. onyx = unghie)^ Marginea epidermei care înconjură unghia (1). Periooforită (peri- + gr. oon = ou -f pherein = a purta + -ită). Inflamaţia ţesuturilor din jurul ovarului (2). riostul orbitei (1). * -f Periorchium (peri- + gr. orchis = testicul). Lamina parietalis tunicae vaginalis testis. Periorhită (peri- + gr. orchis = ţesticul + -ită). Inflamaţie a tunicii vaginalei gesticulare; reprezintă o condiţie de bază pentru formarea hidrocelului (2). Periost (peri- + gr. osteon — os). Periosteum. Periosteum, sin.: Periost. Membrana fibroasă a suprafeţelor osoase, cu excepţia suprafeţelor articulare unde se află cartilajul (1). ~ alveolare, Membrana periodontică. Periostită (peri- + gr. osteon = os + -ită). Proces inflamator septic sau aseptic (traumatic, tumoral) al periostului (24). ~ acută, formă de periostită caracterizată anatomopatologic prin infiltrat inflamator granulocitar (2). ~ albu~ minoasă (Ollier-Poncet), formă de periostită cronică, caracterizată prin exsudarea subperio-stală a unui lichid clar, albuminos (24). ~ cronică, formă de periostită caracterizată anatomopatologic prin infiltrat inflamator limfocitar (2). ^ fibroasă, inflamaţie cronică a periostului cu îngroşare fibroasă (2). ~ hiperplastică, aspect radiologie al unei periostite voluminoase, care tinde să se osifice, aşa cum o întîlnim în osteo-mielită (24). ~ osifiantă, inflamaţie acută sau cronică care determină dezvoltarea unor excrescenţe osoase sub formă de osteofite sau de osteopatii difuze (hiperostoze), formaţiuni care se pot confunda cu procese tumorale (2). ~ seroasă, leziune reversibilă constînd din îm-bibarea periostului cu un lichid (exsudat) seros, care poate să decoleze periostul de os (2). /■o supurată, proces supurativ periostal, cu dezlipirea periostului de pe os şi erodarea suprafeţei osoase denudate care devine astfel rugoasă; procesul poate să ajungă la necroză osoasă (2). ^ supurată malignă, formă de periostită supurată cu transformare într-un proces de osteomielită (osteomielită spontană) (2). ~ tibială (Nitz-Presber), sin.: Tibia rugosa, entezită a inserţiilor tendinomusculare de pe periostul tibial; apare de obicei în urma eforturilor sportive (24). Periostoză (periost + -oză), sin. :Apoziţie periostală. Periostită aseptică osificantă exprimată radiografie prin opacitate polimorfă neintegrată în forma osului şi rezultată din transformarea osoasă a ţesutului conjunctiv subperiostal, în condiţiile create de traumatisme, infecţii etc. (24 ; 36). Peripancreatită (peri- + pancreas + -ită). Inflamaţie a ţesutului peripancreatic (2). PERIPARAZITE5M 57 PERITONITĂ Feriparczitism. Periokie. Periplanela orientalis. Vezi Blatta. Peripleurită (peri- + pleură + -ită). Inflamaţi e a ţesutului celular dintre pleura parietală şi peretele toracic (34). Periporită (peri- -J- gr. poros = trecere + -ită), sin. : Stafilodermie periporalâ. Inflamaţie areolară în jurul orificiilor glandelor sudoripare, provocată în special de stafilococ (12). Periproctal (peri- -f- gr. proktos = anus). Cir-cumanal. Periprostatită (peri- + gr. prostates = care stă înainte + -ită), sin.: Celulită periprostaticâ. Inflamaţie acută sau cronică a ţesutului peri-prostatic, consecutivă unei prostatite (11). Peripsoită. Inflamaţie a ţesutului conjunctiv din jurul muşchiului psoas (2). Perirectită (peri- -f- rect -f- -ită), Inflamaţie a ţesutului conjunctiv din jurul rectului (2). ~ sifilitică, formă rară de perirectită, cu infiltrat limfoplasmocitar şi proces de vascularită specifică (2). ~ tuberculoasă, formă de perirectită caracterizată anatomopatologic printr-un infiltrat epitelioidolimfocitar şi zone de cazeificare cu tendinţă la fistulizare (2). Vezi şi: Nicolas-Favre. Perisalpingită (peri- + gr. salpinx — trompă -f -ită). Inflamaţie a ţesuturilor din jurul sal-pingelui, putînd antrena o pelviperitonită (2). Perisalpingoovarită. Perimetroanexită. Perisalpinx (peri- + 6r* salpinx = trompă). Peritoneul care acoperă marginea superioară a tubei uterine (1). Perisigmoidită (peri- -f sigmoid -f -ită), In-flamaţie a peritoneului din jurul colonului sig-moidian (2). Perispermatită (peri- + gr. sperma = sămîn-ţă + -ită), Inflamaţie a ţesuturilor din jurul cordonului spermatic; forma seroasă se manifestă prin hidrocel, iar forma hemoragică prin hematocel (2). Perisplanhnită (peri- + gr. splanchnon = viscer -f* -ită), Periviscerită. Perisplenită (peri- + gr. splen = splină -j--ită). Inflamaţia capsulei seroase a splinei (2). Perispondilită (peri- + gr. spondylos = vertebră -f- -ită). Inflamaţie a ţesuturilor peri-vertebrale (musculatură şi ligamente), de obicei reumatică (24). Vezi şi: Gibney. Peristaltism (peri- + gr. stalsis = contracţie). Mişcări sub formă de unde ale tubului digestiv sau altor structuri tubulare, prove cate de contracţia şi relaxarea periodică a musculaturii netede a acestora, ducînd la propulsarea conţinutului lor (15). Peristolă (gr. peristole = contractură). Contracţie a musculaturii unui organ cavitar (stomac etc.) asupra conţinutului său (15). Peristrumită, sin. : Peritiroidită. Inflamaţie a ţesuturilor din jurul glandei tiroide cu caracter supurativ în formele de tiroidită flegmonoasă şi sclerogenă în unele tiroidite cronice (tiroi-dita lemnoasă Riedel) (2). Periteliom (peri- -f- endoteliu + -oma), sin.: Periendoteliom. Tumoare benignă a celulelor din jurul vaselor mici; se poate maligniza (2). ~ sarcomatos, angiosarcom constituit din tumori roşii-albăstrui, formate din proliferări de celule cuboidocilindrice, înconjurînd un endoteliu de aspect normal (10). Periteliu (peri- + endoteliu). Perithelium. Peritendineum (peri- + lat. tendo = tendon). Teaca conjunctivă care acoperă benzile fibroase ale tendoanelor (1). Peritendinită (peri- + lat. tendo = tendon + -ită), sin. : Pseudovaginită. Inflamaţie a ţesutului care înconjură tendoanele lipsite de teacă vaginală (4). Peritenonită (peri- -}- gr. tenon = tendon + -ită). Paratendinită. Perithelium (peri- -f gr. thele == ridicătură), sin. : Periteliu. Ţesutul conjunctiv care înconjură capilarele şi vasele mici (1). Peritiflită (peri- + gr. typhlos — orb + -ită). Inflamaţie a peritoneului pericecal, ca urmare a unei tiflite sau a unei apendicite (2). Peritiroidită (peri- + tiroidă + -ită). Peristrumită. Peritomie (peri- + gr. tome = tăiere). Ex-cizia unei fîşii de conjunctivă în jurul cornee pentru tratamentul panusului (28). Peritoneoplastie (peritoneu + gr. plassein = a forma), sin. : Peritonizare. Acoperirea unei suprafeţe cu peritoneu (11). Peritoneoscopie (peritoneu + gr. skopein — a vedea). Laparoscopie. Peritoneu (peri- + gr. teinein = a se întinde). Peritoneum. Peritoneum (peri- + gr. teinein = a se întinde), sin.: Peritoneu, Sac peritoneal. Membrană seroasă care căptuşeşte cavitatea abdominală şi înconjură viscerele pe care aceasta le conţine (1). ~ parietale, partea seroasei peritoneale care căptuşeşte pereţii cavităţii abdominale (1). ~ viscerale, partea seroasei peritoneale care acoperă viscerele abdominale (1). Peritonism, sin.: Pseudoperitonită. Sindrom peritoneal acut (constipaţie, vărsături, dureri etc.), fără a avea ca substrat inflamaţia peritoneului (16). Peritonită (peritoneu + -ită). Proces inflamator acut sau cronic al peritoneului. Poate fi localizat în jurul unui viscer (peritonită localizată) sau generalizat (peritonită generalizată); se descriu : p. aparent primitive, p. prin perforaţie, p. tributare colecţiilor purulente, p. în PERITONITÂ ADEZIVA 358 PERMÂNGANIZARE cursul ocluziei intestinale şi infarctului mezen-teric, p. traumatice, p. canceroase, p. tuberculoase etc. (16). ~ adezivă, sin. : Peritonitâ plastică, formă de peritonitâ în care se reaii* zează aderenţe ale organelor intraperitorieale prin organizarea exsudatului (2). ~ astenică, denumire dată peritonitei consecutive perforaţiei intestinale din febra tifoidă şi care apare la bolnavi cu stare tifică pronunţată, ce maschează şi estompează simptomele de perforaţie, ceea ce o face greu de diagnosticat (8). ~ bacilară, inflamaţie generalizată sau localizată a peritoneului, determinată de bacilul tuberculos ajuns aici pe cale hematogenă, limfatică sau prin contiguitate; se întîlnesc forme ascitice (singulare sau în cadrul poliserozitei bacilare), acute (granulia peritoneală), ulcerOcazeoase, fibroadezive, localizate (pelviperitonita, peri-tiflita etc.) (16). ~ biliară, peritonitâ apărută prin perforarea veziculei biliare, îmbrăcînd o formă acută, toxică, aseptică, cu evoluţie foarte gravă (2). ~ biliară fără perforaţie, peritonitâ survenită în urma scurgerii de bilă infectată în cavitatea peritoneală, probabil consecutiv unui proces de transsudare la nivelul peretelui vezicular (11). ~ difuză, sin. : Peri-tonită francă, Peritonitâ generalizată, peritonitâ în care procesul septic este diseminat în întreaga cavitate peritoneală (11). ~ în doi timpi, perito-nită produsă la cîteva zile după un prim episod peritoneal acut (11). ~ fecaloidă, formă de peri-tonită consecutiv unei perforaţii a intestinului (2). ~ fistulizată, peritonitâ în care puroiul din cavitatea abdominală se scurge la exterior printr-un orificiu fistulos creat sau rămas în urma unui act operator (11). ~ francă, Peri-tonită difuză. ~ generalizată, Peritonitâ difuză. ^ închistată, peritonitâ în care procesul septic este limitat, alcătuind un abces cu pereţi deli-mitanţi (11). ~ limfogenă, în unele cazuri de pleurită, pericardită sau mediastinită se poate produce o propagare a germenilor pe cale limfatică la foiţa peritoneală, dînd fenomene de peritonitâ (2). ~ prin perforaţie, infecţia seroasei peritoneale produsă printr-o plagă perr forantă sau prin perforaţia patologică a unui organ cavitar intraperitoneal (11). ~ plastică, Peritonitâ adezivă. ~ postoperatorie, infectarea peritoneului după laparotomii, prin reactivarea unei infecţii latente sau datorită condiţiilor septice în care s-a petrecut intervenţia chirurgicală (2). —/ primitivă, termen impropriu sub care se denumesc peritonitele care survin fără o cauză evidentă şi în afara oricăror leziuni viscerale abdominale (11). ~ puerperală, complicaţie rară a unei infecţii puerperale localizate cel mai fredvenţ la uter (18). ^ în trei timpi, peritonitâ produsă prin deschiderea intraperi-toneală a unui abces constituit în urma unui proces inflamator acut (11). ~ uremică, perito-nită toxică, aseptică, datorită factorilor toxici vehiculaţi de sînge în cursul unei insuficienţe renale (2). Peritonizare. Peritoneopla&ţie. Peritonsilită (peri- -f -lat.* itâisilla = amig-dală + -ită). Inflamaţie a ţesuturilor periamig-daliene (2). Peritrih (peri- + gr. thrix = păr). Referitor la dispoziţia cililor pe întreaga suprafaţă laterală a unei bacterii; mai poartă şi numele de flagelare laterală (3). Periureţrită (peri- + gr. ouretkra = uretră -f- -ită). Inflamaţie a ţesuturilor periuretrale, avînd ca urmare, de cele mai multe ori. formarea de fistule (2). Perivascular (peri- + laţ. vdsculum = vas mic). Care este localizat în jurul vaselor sanguine (15). Perivascularită. Perivasculită. Pcrivasculită, sin. : Perivascularită. Inflamaţie a adventicei vasculare şi a ţesuturilor dimprejur (2). Periviscerită (peri- + lat. viscera = măruntaie + -ită), sin. : Perisplanhnitâ. Infla- maţie a ţesuturilor din jurul viscerelor, avînd ca urmare formarea de aderenţe, care pot produce tulburări funcţionale uneori rebele la tratament (2). Pcrlaveechio. Procedeul sin. : Exosple-nioză, exosplenopexie urmată de distrugerea postoperatorie a splinei cu termocauterul, elec-trocauterul sau prin radioterapie (11). Perlă. Termen folosit îii terminologia medicală pentru formaţiuni globuloase (32). Perle de cobalt. Cobalt radioactiv utilizat in aplicări locale sub formă de perle (38). ~ epitelială, globi keratozici sau parakeratozici, care apar în derm în epiţelioamele spindcelulare, constituind elemente histologice de diagnostic al formelor de neoplazii ale epiteiiului malpighian (2). Perle osoase. Sferule cu aspect de perie, formate prin topirea osului în arsuri datorite electrocutării la Ourent de înaltă tensiune (23). Vezi şi : Elschnig. Perlcş. Zăbăluţă. Perlia, Richard. Nucleul grup neuronal al nucleului oculomotor plasat median şi care a fost recunoscut ca centru mezencefalic pentru convergenţa ochilor (1). Perls, Max, 1843—1881. Corpusculii corpusculi în formă de măciucă descrişi în globulele roşii din anemia Biermer (19). Permanganat de potasiu. KMn04. Sare po-tasică a acidului permanganic cu proprietăţi de agent oxidant; se utilizează ca topic astrin-gent şi antiseptic (13). Permanganizare. Procedeu de dezinfecţie a apei cu permanganat de potasiu. Se apiică PERMEABILITATE 359 PEiROXIDAZE numai In condiţii excepţionale, modificînd gustul apei (20). Permeabilitate (lat. permeare — a pătrunde prin). Pătrunderea printr-un perete despărţitor sau printr-o membrană, a diferite substanţe; trecerea unei substanţe în mediul înconjurător şi invers este considerată drept o difuziune printr-o membrană semipermeabilă. Celulele vegetale sau animale sînt considerate ca un osmometru, conţinutul celulei fiind considerat drept o soluţie cristaloidocoloidală care dezvoltă o presiune osmotică corespunzătoare celei a mediului (6). ~ capilară, trecerea unei substanţe prin peretele capilar. Viteza acestei treceri este determinată de concentraţia substanţei care trece prin perete în unitatea de timp şi este proporţională cu s\iprafaţa peretelui şi cu forţa de împingere de la interiorul către exteriorul vasului. Există un gradient continuu de permeabilitate care creşte de la extremitatea arteriala spre, cea venoasă a vasului, deci mărimea gradientului variază în raport cu lungimea vasului. Acest gradient s-ar datori mai degrabă unui factor, prezent în sînge decît diferenţelor structurale permanente ale peretelui endoţelial (6). ^selectivă, proprietatea unor mucoasş şi ştructuri celulare (perete şi membrană celulară) de a nu permite decît trecerea anumitor substanţe. Mecanismul permeabilităţii selective este explicat în special prin compoziţia lip opr o teică, hidrofugă şi parţial impermeabilă a structurilor dotate cu această proprietate (5). ^ solului, proprietatea solului de a permite pătrunderea apei şi a aerului, fiind în raport cu structura mecanică (dimensiunea şi aşezarea granulelor). Solurile puţin permeabile (argiloase) sint umede şi au putere mică de autopurificare din cauza cantităţii reduse de oxigen. (20). Permutare (lat. permutare == a face schimb). Aşezarea unor elemente distincte în grupări ce diferă numai prin ordinea elementelor (de ex. permutarea a 3 obiecte luate cîte 3 se poate scrie astfel: abc, acb, bea etc.), Cu n elemente se pot face Pn — n! permutări. Simbolul n! se citeşte ,,n factorial”, reprezentînd produsul lui n cu toate numerele întregi care îi sînt inferioare. Astfel, 5! =5x4x3x2x1 = = 120. Noţiunea de permutare este fundamentală în statistică (7). Permutiţi. Substanţe (silicaţi de Al şi Na) utilizate în dedurizarea apei; acţionează pe principiul schimbărilor de ioni (20). ,,Pernă psihică” (Duprd). Stereotipie de poziţie întîlnită în stările catatonice constînd din menţinerea capului ridicat, ca fiind sprijinit de o pernă inexistentă (35). Pernă-atelă. Aparat ortopedic compus dintr-o pernă triunghiulară, care se leagă între coapsele copilului sub 1 an cu luxaţie congenitală a şoldului, în scopul de a menţine abducţia şi eventual rotaţia internă a membrelor inferioare (24). Vezi şi: Frejka. Pernioane (lat. pernio = degerătură). Tu-mefieri cutanate cu tendinţă la exulcerare, situate mai ales la extremităţi, provocate de frig sau umezeală, la persoane care au suferit degerături (12). Pernioză (lat. pernio = degerătură + -oză). Termen generic pentru dermatoze caracterizate prin tulburări circulatorii produse de acţiunea frigului (12). Perobrachius (gr. peros = mutilat + lat. brachium = braţ). Făt cu anomalii ale membrelor superioare şi inferioare (2). Perocefal. Perocephalus. Peroceplialus (gr. peros = mutilat + kephale = cap), sin. : Perocefal. Făt cu un cap diform (2). Perodactilie (gr. peros = mutilat -f dakty-los = deget). Dezvoltare defectuoasă a degetelor de la mîini sau picioare (1). Peromelie (gr. peros = mutilat + melos = extremitate). Anomalie congenitală care constă din păstrarea, în locul unui membru, numai a unui simplu rudiment ataşat direct centurii (24). Peroxid. Denumire generală pentru toţi compuşii oxigenaţi care sînt suprasaturaţi cu oxigen. Peroxizii conţin gruparea peroxo-O-O-şi iau naştere prin tratarea, la rece, a unui hidro-xid cu apă oxigenată. Toţi sînt oxidanţi puternici (5). ~ de hidrogen, compus instabil care eliberează oxigen în stare năseîndă; este folosit ca dezinfectant sub formă de soluţie diluată (apă oxigenată) (14). ~ de, hidrogen săpunat, soluţie, în părţi egale, de peroxid de hidrogen pur şi săpun verde (tinctură de săpun), folosită în laboratorul de tehnică dentară ca substanţă antibuloasă (39). de magneziu, compus de magneziu folosit ca antiacid gastric; are şi oarecare acţiune antiseptică, prin eliberare de oxigen născînd (13).: ~ de zine, bactericid prin eliberare de oxigen în stare năseîndă la contactul cu serozităţile; este întrebuinţat în plăgi infectate, arsuri, abcese (13). Peroxidaze. Enzime care catalizează oxidarea unui substrat pe seama peroxidului de hidrogen. Substratul oxidat poate fi format din fenoli, aminofenoli, indofenoli, amine, acid ascorbic, aminoacizi, acid uric, citocromul c, difosfopiridinnucleotidul redus etc. Partea activă a enzimei este constituită dintr-un derivat cu fier al hemului. Peroxidazele au o largă răspîn-dire, fiind prezente în ţesuturile şi umorile animalelor şi plantelor, precum şi la microorganisme (5). PERRIN 360 PESTA AMBULATORIE Perrin. Operaţia procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie prin cervico-cistopexie anterioară (11). Perrin-Ferraton (Perrin, Maurice, 1826 — — 1889; Ferraton, Louis). Boala sir^T Şold în resort, cea mai obişnuită dintre articulaţiile în resort. Coarda musculară este aici reprezentată mai frecvent de marginea fesierului, care se împiedică de cîte ori alunecă pe marele trohanter (24). Perseverare (lat. perseverare = a persevera), în neurologie, tendinţă de executare repetată stereotipă a unei acţiuni (perseverare clonică) sau de a prelungi durata unei acţiuni (perseverare tonică) (27). ~ gestuală, sin. : Intoxicaţie prin gesturi, tulburare a exprimării gestuale constînd din repetarea succesivă, la solicitări diferite, a aceleiaşi mişcări; constituie un simptom caracteristic în cadrul afaziei (27). ~ verbală, sin. : Intoxicaţie prin cuvînt, tulburare a exprimării verbale constînd din repetarea succesivă a aceluiaşi cuvînt; constituie un simptom caracteristic al afaziei (27). ~ vizuală, sin. : Paliopsie, persistenţa percepţiei vizuale după dispariţia obiectului care i-a dat naştere (27). Perseveraţie (lat. perseveratio). în psihiatrie, tendinţă patologică spre oprirea preocupărilor conştiente asupra unor reprezentări sau trăiri, cu reproducera lor ulterioară, fenomen întîlnit în bolile cerebrale organice şi epilepsie (35). Personalitate (lat. = persona). Totalitatea însuşirilor psihice, în special a celor morale şi intelectuale, manifestată în caracterul interacţiunii dintre individ şi mediul social (35). Personalizare. Conştiinţa că percepţiile, senzaţiile cenestezice, reprezentările, ideile, sentimentele aparţin eu-lui propriu (35). Personificaţie. Formă de halucinaţii complexe constînd din halucinaţii vizuale asociate cu halucinaţii auditive (vederea şi auzirea simultană a unui om) în cadrul unor scene de masă ciudate, viu colorate, întîlnite în sindroa-mele halucinatorii delirante (35). Personotrop (lat. persona = persoană, caracter + gr. tropos = întoarcere). Termen care se referă la un tratament îndreptat spre ceea ce este particular în terenul constituţional al bolnavului (7). Perspiraţie (lat. perspirare = a transpira). Exhalare sau schimb de vapori sau gaze prin intermediul unei membrane (4). ~ insensibilă, sin. : Diapnee, excreţia apei prin vaporizare fină la nivelul plămînilor şi glandelor sudori-pare ale pielii (15). Perthes, Georg Clemens, 1869 — 1927. Operaţia 1. Operaţie de recuperare funcţională a mîinii în paralizia radială, constînd din artro-deza în 20° extensie, tenodeza radialului II şi cubitalului posterior la radius şi respectiv cubitus prin tunelizare şi transpoziţia posterioară a cubitalului anterior şi a palmarului mare, fixîndu-i la extensorul comun şi la exten-sorul degetului mare (24). 2. Crearea unei pense prehensoare în mîna iftutilată, prin despicarea unui spaţiu între* ultîmfi patru meta-carpieni (24). Perthes-Jfingling (Perthes, Georg Clemens, 1869 — 1927; Jfingling, Otto). Boala, sin.: Osteită Polichistică, localizare la oasele degetelor mîinilor şi picioarelor a sarcoidozei Besnier-Boeck-Schaumann (4). Perturbare (lat. perturbatio). Tot ceea ce alterează semnalele care se propagă printr-un canal de comunicaţie; mărime secundară de intrare cu efecte negative asupra transmiterii informaţiei. Perturbaţia are un caracter aleator, deoarece un semnal emis poate fi perturbat în mai multe semnale care se recepţionează; cunoaşterea perturbaţiei înseamnă cunoaşterea probabilităţilor semnalelor recepţionate, condiţionate de semnalele emise (37). Pertussis. Tuse convulsivă. Perversiune (lat. pervertere = a perverti, a corupe). Mod patologic de satisfacere a unor tendinţe şi trebuinţe (35). ~ sexuală, Aberaţie sexuală. Pes (lat. = picior). 1. Picior. Extremitatea liberă a membrului inferior, distal de articulaţia tibiotarsiană (1). 2. Formaţiune anatomică în formă de picior (de ex. pes liippocampi) (1). ~ abductus, Picior valg. '— aliuetus, Picior var. ~ antice adductus, Metatarsus varas. ~ cavus, Picior scobit. ~ equimis, vezi Echinism. ~ flexus pronatus roîlexus, Picior plat. ^ planus, Picior plat. ~ poetice valgus antice detorsus, termen folosit de Perthes pentru piciorul plat (24). ^ valgus, Picior valg. ~ varus, Picior var. Pesar (lat. pessarium). Instrument în formă de inel, confecţionat din cauciuc, metal sau material plastic, care se introduce în vagin In scopul reducerii deplasărilor uterine (18). ~ oeluziv, căpăcel din cauciuc, metal sau material plastic care se aplică pe porţiunea intravaginală a colului uterin, cu scopul de a-i obstrua orificiul extern (18). Pestă (lat. pestis — molimă, ciumă), sin. : Ciumă, Mahamari, Pestis. Boală pestilenţială, endemoepidemică, provocată de Pasteurella pestis, transmisă de la rozătoare (mai ales de la şobolani) la om prin intermediul purecilor; se manifestă la om sub 3 forme clinice : bu-bonică, pulmonară şi septicemică, ultimele două forme fiind foarte grave (8). ^ ambulatorie, sin. : Pestă benignă, Pestis minor, formă clinică uşoară a pestei, evolulnd fără febră, cu stare generală bună şi prezentînd numai adenopatii PESTĂ AVIARA 361 PETTE — DORING moderate (8). ~ aviară, viroză gravă endcmo-epidemică a păsărilor (22). ~ aviară asiatică, Boala Newcastle, vezi Boală. ~ aviaiă atipică, Boala Newcastle, vezi Boală. ~ benignă, Pestă ambulatorie. ~ bubonică, cea mai frecventă formă clinică a pestei, manifestată printr-o tumefacţie ganglionară regională dureroasă în zona tributară porţii de intrare a baci-lului (bubon pestos); bubonul poate evolua spre supuraţie şi se însoţeşte de alterarea gravă a stării generale, hipertermie continuă sau intermitentă, halucinaţii, delir, agitaţie, uneori stare de somnolenţă; în cazuri grave, cefaleea devine atroce, se instalează un sindrom hemoragipar cu hipotensiune arterială şi bolnavul intră in comă (8). ~ fulminantă, sin. : Pestă ,,siderans”, formă foarte gravă a pestei septicemice, în care moartea se produce în cîteva ore (8). ~ majoră, denumire generică pentru cele 3 forme clinice majore ale pestei: bubonică, pulmonară şi septicemică (8). ~ neagiă, denumirea loi mei cu predominanţă hemoragică a pestei septicemice (8). ~ pulmonaiă, foimă gravă a pestei, reprezentînd iie o localizare pulmonară primară, consecutivă unei infecţii aerogene, fie o localizare pulmonară secundară, ca o complicaţie a pestei bubonice; evoluează clinic ca o bronhopneumonie sau pneumonie severă, cu spută mucopurulentă hemoragică, pe fondul unei stări generale grave, către un sfîrşit letal (8). ~ septicemică, formă foarte gravă a pestei, evoluînd de la început ca atare, sau ca stadiu terminal al unei peste bubonice sau pulmonare; clinic se manilestă prin febră ridicată continuă sau intermitentă, stare generală foarte alterată, fenomene de meningoencefalită, splenomegalie, sindrom hemoragie şi simptome generate de variatele localizări metastatice (8). siderans”, Pestă iulminantă. Pesticide (lat. pestis = flagel -f- caedere=a omorî). Sub stanţe chimice toxice, întrebuinţate în agricultură in lupta împotriva dăunătorilor; cele mai multe dintre ele au toxicitate foarte mare, fiind periculoase şi pentru cm (23). Pestis (lat. = molimă, ciumă). Pestă. ~ minor, Pestă ambulatorie. Peters, George Armstrong, 1859—1907. Procedeul procedeu de ureterocolostomie extra-peritoneală, cu păstrarea unui coleret vezical în jurul orificiilor ureterale (11). Peteşie (it. peiecchia). Sufuziune sanguină subtegumentară sau submucoasă, apărînd sub forma unei mici pete purpurice, rotunde, punctiforme sau lenticulare; nu dispare la presiunea digitală (de ex. exantemul din tifosul exante-matic, purpura) (2). Petges-Cl6jat (Petges, G.; C16jat, C.). Poi-kilodermatomiozita vezi Poikilodermie. Petges-Jacobi (Petges, G.; Jacobi, E.). Poikilodermia generalizată ~9 vezi Poikilodermie. Petidină, sin. : Meperidină. Compus cu acţiune analgezică de tip morfinic şi oarecare acţiune antispastică; provoacă eufomanie (13). Petiolus epiglottidis. Prelungirea mediană antero-inferioară a epiglotei care pătrunde în unghiul dintre cele două lame tiroidiene (1). Petit, Franfois Pourfour du, 1664 — 1741. Canalul sin. : Spatia zonularia, spaţiu triunghiular limitat de porţiunea ecuatorială a cristalinului şi fasciculele anterioare şi posterioare aîe fibrelor zonulare (28). Petit, Jean Louis, 1664 — 1750. Hernia hernie lombară produsă prin triunghiul Petit (11). Triunghiul Trigonum lumbale. Petit mal (fr. = mic rău). Epilepsie minoră. Petraşevskaia, G. F., Osteosinteză osteosinteză prin cerclaj cu fascia lata (24). Petri, Richard Julius, 1852 — 1921. Filtrul ~9 dispozitiv de filtrare a aerului în vederea cercetării florei microbiene din aer, masa filtrantă fiind formată din nisip fin de cuarţ sterilizat (20). Placa cutie de sticlă cu capac de formă cilindrică, utilizată pentru cultivarea bacteriilor pe suprafaţa mediilor solide (3). Petrisaj (fr. petrissage). Fază în procedurile de masaj care constă din apăsarea puternică şi frămîntarea ţesuturilor, prinse cu una sau cu ambele mîini (4). Petroapicită. Petrozită. Petrolizare. Metodă de combatere a larvelor de anofeli, prin distribuirea petrolului pe suprafaţa apelor contaminate (31). Pelroselinum hortense, sin. : Pătrunjel. Plantă din familia Umbelliferae ale cărei frunze conţin un ulei esenţial bogat în apiol, miristicină, acid petroselinic şi petroselidinic; are acţiuni multiple: diuretică, uterotonică, spasmolitică şi hipotensivă (13). Petrov, N. N. Operaţia intervenţie plastică în sindactilie, constînd din perforarea, liga-turarea şi secţionarea tegumentelor interdigi-tale (24). Petrozită (gr. petros = stîncă, piatră + -ită), sin. : Petroapicită. Proces supurativ al grupului de celule situate la vîrful stîncii temporalului, inflamaţie de origine otitică, cauzată de germeni osteolitici. Se caracterizează clinic prin sindromul Gradenigo (otoree, hemicranie paroxistică, strabism şi diplopie) (30). Pette-L6ring. Encefalită nodulară pan-encefalită sau panencefalomielită primitivă, sporadică, de etiologie nedeterminată (probabil virotică), caracterizată clinic prin tulburări psihice, vegetative, piramidale şi extra-piramidale cu evoluţie acută, subacută sau PETTENKOFER 362 PH URINAR cronică ; anatomopatologic se constată micro-noduli gliali, diseminaţi cu predominanţă în substanţa cenuşie a encefalului (8). Pettenkofer, Max Joseph von, 1818—1£01. Reacţia reacţie pentru punerea in evidenţă a derivaţilor acidului colic (săruri biliare: glicocolatul şi taurocolatul), care — în soluţie apoasă sau alcoolică — în prezenţa de mici cantităţi de zaharoză şi acid sulfuric dezvoltă o culoare violetă intensă. Reacţia serveşte la identificarea sărurilor biliare în produsele biologice (5). Petz, Aladar de. Aparatul aparat pentru executarea automată a unei anastomoze gastro-intestinale, cu ajutorai unor agrafe de argint (n)- Peumus boldo, sin.: Boldo. Plantă din familia Monimiaceae; frunzele conţin un ulei volatil, un glicozid (boldoglucina) şi un alcaloid (boldina); au acţiune coleretică şi colecis-tokinCtică, fiind folosite ca decongestiv hepatic şi stimulent digestiv (13). Peutz-Jeghers (Peutz, J.L.A.; Jeghers H.). Sindromul Sindromul Peutz-Touraine, vezi Peutz-Tourâine. Peutz-Touraine (Peutz, J.L.A.; Touraine, H.). Sindromul sin. : Sindromul Peutz- Jeghers, sindrom familial, care se manifestă prin apariţia unor pete pigmentate pe mucoasa labială şi pe mucoasa cavităţii bucale, uşor proeminente şi însoţite adesea de o polipoză multiplă endobucală sau diseminată pfe mucoasa tubului digestiv ; se manifestă prin dureri abdominale, hemoragii digestive, anemie hipo-cromă şi uneori invaginări cu obstrucţie intestinală (16; 38). Pexie (gr. pexis = fixare). Fixarea în poziţie normală a unui organ ptozai (11). Peyer, Johann Conrad, 1653—1712. Plăcile Folliculi lymphatici aggregati. Peyotl. Preparat ritual al indienilor din Mexic, în compoziţia căruia intră mescalina; provoacă halucinaţii colorate (14). Peyronie, Francois de la, 1678—1747. Boala Induratio penis plastica. Pezzer. Sonda sondă de cauciuc sau de material plastic cu un capăt terminat în ciupercă, prev.ăzută cu două orificii (11). Pezzer-Picot. Procedeul procedeu de cură a fistulei vezicovaginale pe cale vagino-perineală (11). Pezzi. Semnul sin. : Dansul arterial al hilurilor, pulsaţii ample ale desenului radiologie al hilurilor, observate în insuficienţa pulmonară (10). Pfannensticl, Johanin, 1862 — 1909. Incizia incizie pentru celiotomie transversală situată între pliurile cutanate suprapubiene, folosită în chirurgia organelor genitale interne la femeie (11). Pfanridler-Hurler (Pfaundler, Meinhard, 1872 — 1947 ; Hurler, Gertrad); Sindromul Sindromul Hurler, vezi *Hui*l££ Pfeiffer, Emil, 1847—1902. Bacilul ^ Haemophilus inţluehzae. Boala Mononucle-oza infecţioasă. Fenomenul sin. Vibrioliză, fenomen de imunobacterioliză, cons,tînd din liza vibrionilor holerici, în urma introduceri acestora în peritoneul cobailor imunizaţi anti-holeric (3). Pluhl, Adolph, 1842-1905. Semnul semn care permite localizarea unei colecţii purulente în raport cu diafragmul. Manometria după puncţie arată o creştere a presiunii în inspiraţie şi scădere în expiraţie dacă colecţia este subdiafragmatică şi invers dacă este supra-diafragmatică (34). pg. Abreviere pentru micromicrogram. Vezi Picogram (5). pH. Logaritmul inversului concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie (pH = — log CH+), valoare teoretică ce reprezintă gradul de aciditate sau alcalinitate ă soluţiei studiate. Valorile de pH se înscriu într-o scară de la 0 la 14, cu un punct de neutralitate la pH 7, unde concentraţia ionilor H+ este egală cu cea a ionilor (OH)-. Sub valorile 7 se află zona de aciditate, cate se accentuează pe măsură ce valoarea pH-ului scade; invers, peste valorile 7, este zona de alcalinitate, care se intensifică o dată cu creşterea valorilor de pH. Valoarea pH-ului unui produs biologic se poate estima, cu suficientă precizie, cu ajutorul indicatorilor coloraţi (în soluţie sau cu hîrtie de filtru impregnată), sau se poate determina exact cu ajutorul pH-metrelor (5). ~ optim enzimatie, valoarea pH-ului la care o enzimă manifestă maximul de activitate; această valoare depinde de natura substratului asupra căruia acţionează enzimă, originea enzimei, temperatură, prezenţa anumitor săruri, concentraţia substratului (5).~sanguin, valoarea pH-ului sîngelui care, în mod normal, prezintă oscilaţii cuprinse între 7,30 şi 7,45 ; valorile extreme, observate în unele afecţiuni patologice, au fost între 6,95 şi 7,8. Valori scăzute de pH apar în acido-zele gazoase (tuberculoză cronică, pneumonie, intoxicaţie cu morfină) şi în acidozele fixe (diabet grav, nefrite în perioadă terminală). Valorile crescute de pH însoţesc alcalozele decompensate, gazoase (rău de munte) sau fixe (ingestia unor cantităţi mari de bicarbonat, vomismente incoerclbile etc.) (5). ~ urinar,, valoarea pH-ului urinii proaspete, care în mod normal se situează în zona acidă, în jur de 5,8, cu variaţii ektreme între 4,8 şi 8 şi care poate varia fiziologic în funcţie de regimul aii- PţîACOMATQSIS ANGIOMATOSA 363 PHOOOMEUIA menţar ; exteriorizează capacitatea rinichiului de a menţine la valori constante echilibrul acido-bazic al mediului intern (5). PhaeomatOsis angiomatosa familialis. Boala Sturge-Weber-Krabbe. Vezi Şturge-Weber-Krabbe. Phalanx (lat. = falangă), sin.: Falangă. 1. Os al unui deget de la mînă sau picior (1). 2. Formaţiuni subţiri dispuse în rînd, care alcătuiesc lamina reticularis (1). Phallus (gr. phallos = penis), sin.: Penis. 1. Organul masculin al copulaţiei. Partea sa principală o constituie corpus spongiosum penis, cuprinzînd urfetra şi formînd glandul şi cele două corpora 'daveritosa penis, toate fiind acoperite de fascie şi piele (1). 2. Termen dat uneori primordiului embrionar clin care se diferenţiază penisul sau clitorisul (1). Pharynx (laţ, === faringe), sin. : Faringe. Organ musculomembranos situat între baza craniului şi esofag, şi care reprezintă o răspîntie aerodigestivă în formă, de jgheab deschis anterior; uneşte fosele cu laringele şi cavitatea bucală cu esofagul. Are 3 porţiuni distincte : în sus, nazofaringele (sin.: Cavum, Epifaringe, Faringe superior, Rinofaringe), la mijloc, buco-faringele (sin. : Orofaringe, Pars oralis pharyngis), iar în jos, laringofaringele (sin.: Hipo-faringe, Laringopharynx, Pars laryngea pharyngis) (30). Phelan. Procedeul procedeu de sutură a arterelor mici prin aplicarea principiului de plastie în Z (11). Phelps, W. Metoda metodă de reeducare neuromotorie în paraliziile spastice postence-falitice, în care mişcările voluntare reciproce sînt învăţate prin repetarea mişcărilor pasive ale membrelor inferioare într-un mod reciproc, ritmic, după muzică (24). Phelps-Goclit (Phelps, W.; Gocht, H.). Aparatul dispozitiv format dintr-o menghină sau din pelote bine căptuşite pentru reducerea fracturii cominutive de calcaneu (24). Phemister, D. B. Foraj Operaţia Phemister. Operaţia 1. Intervenţie recomandată în pseudartrozele strînse, constînd din introducerea subperiostală, la nivelul focarului, a unui grefon osos (24). 2. Transfixie acromioclaviculară cu două cuie metalice în diastazisul acromioclavicular (24). 3. Foraj Duvernay urmat de evidarea cu chiureta a gîtului şi capului femural şi introducerea unui transplant osos masiv transtrocanterocervicocapital (sin. : Foraj Phemister) (24). Semnul semn radiologie excepţional al chistului dermoid al mediastinului : interiorul chistului este separat printr-o linie în două zone lichidiene de opacitate diferită (34). Phcnolsulphonphtalcin (engl.), abreviat PSP. Fenolsulfonftaleină (25). Phenozygos (gr. phainein = a apărea -f zygoma = pomet). Anomalie de dezvoltare în care craniul este considerabil subţiat în comparaţie cu masivul osos facial (1). Phialophora. Gen de ciuperci conidiosporate avînd unele specii patogene (care provoacă micetoame, cromoblastomicoze etc.) (12). Philippson. Keflexul reflex de extensiune încrucişată, declanşat prin flexiunea forţată a gambei pe coapsă la membrul de partea opusă ; se pune în evidenţă în sindromul de secţiune medulară, după trecerea perioadei de şoc medular (27). Philtrum. Depresiune pe suprafaţa buzei superioare, imediat dedesubtul septului nazal(l). Phlebotomus, sin. : Flebotom. Gen de insectă din familia Psychodidae, vector important intr-o serie de afecţiuni, ca : febra papataci (P. papatasii, P. nitzulescui), leishmanioza (P. argentipes, P. caucasicus, P. chinensis, P. intermedius. P. major, P. perniciosus, P. sergenţi etc.), bartoneloza (P. noguchii, P. peruensis, P. verrucarum) (31). Fhlegmasia (gr. = turgescenţă), sin. : Fleg-mazie. Termen folosit pentru anumite inflamaţii (2). ~ alba dolens, sin. : Edem alb dureros, Galactoflebitâ, edem şi tumefacţie dureroasă a unui membru inferior, în special partea superioară a coapsei, avînd o coloraţie palidă asemănătoare cerei, care are loc ca o complicaţie tromboflebitică în cursul unei infecţii puerpe-rale, în teritoriul venei hipogastrice, venei iliace externe sau al venei femurale (2). ~ coerulea dolens, flebită a unui membru inferior, căreia i se asociază o obstrucţie arterială acută, la început prin spasm şi apoi prin tromboză, evoluînd pe fondul unei vechi cardiopatii. Se manifestă clinic prin edem voluminos, al-bastru-cianotic şi dureros al membrului afectat, datorită unei staze accentuate în venele superficiale prin tromboză importantă care obstruează foarte multe vene colaterale (10). pH-melru. Aparat care permite determinarea pH-ului pe cale electrometrică, prin măsurarea forţei electromotrice a unei pile de concentraţie, ai cărei electrozi sînt introduşi în soluţia de cercetat. Electrozii pH-metrului sînt constituiţi fie din 2 electrozi de hidrogen (neoxidabili, din platină sau aur), fie, de obicei, dintr-un electrod de hidrogen şi un electrod cu calomel, al cărui potenţial de electrod a fost iniţial stabilit în raport cu electrodul normal de hidrogen (5). Phocomelia (gr. phoke = pecete -f melos = extremitate), sin. : Focomelie. Anomalie congenitală constînd din lipsa segmentelor intermediare ale unui membru şi ataşarea segmentului PHOSPHATE BUFFER SALINE 364 PICIOR PARALITIC PLAT distal (mînă sau picior) direct la centura sca-pulară sau pelviană (24). Phosphate buf fer saline (engl.). Abreviat P. B. S. Tampon fosfat folosit curent în tehm? cile de cultivare a virusurilor în culturi celuMre (22). Phthirus pubis, sin. : Morpion, Pediculus inguinalis, Phthirus inguinalis, Păduche lat. Specie de insectă apteră din genul Phthirus, familia Pediculidae. Ectoparazit al omului, se localizează în regiunile păroase, determinînd ftiriaza (31). Physostigma venenosum. Liană din familia Leguminosae-Papilonatae care creşte în Africa tropicală; seminţele — boabele de calabar sau nucile de esere — conţin fizostigmină sau ese-rină, alcaloid toxic, parasimpatomimetic, anti-colinesterazic (14). Pia mater (lat. = mamă iubitoare). Membrană vasculară care înveleşte suprafaţa creierului şi măduvei spinării şi care constă dintr-un plex de vase de sînge înglobat într-un ţesut areolar fin (1). Pian, sin.: Framboesia, Yaws. Treponematoză din regiunile tropicale (Africa, America, Oceania), produsă de Treponema pertenue şi asemănătoare în linii mari cu sifilisul. Forma mutilantă este denumită gangosa (12). Piarahnită. Leptomeningită. Piasetski. Grefă cutanată , grefă cutanată liberă, asemănătoare grefei Tiersch, introdusă cu un ac în profunzimea mugurilor în plăgile vechi infectate (24). Piastrinemie. Trombocitemie. Piatră. 1. Formaţiune patologică dură, produsă prin precipitarea, adesea în jurul unui nucleu organic, a unor săruri anterior dizolvate (32). 2. Denumire folosită pentru unele săruri (32). 3. în limbaj comun, nume general pentru rocă (32). ~ acră> Alaun de potasiu. ~ Arkan-sas, cuarţ compact, de culoare mai deschisă decît cea obişnuită, folosit în laboratorul de tehnică dentară pentru ascuţirea instrumentelor dentare (39). ~ artificială, Hidro cal. Pietre dentare. Instrumente care servesc la şlefuirea dinţilor, în scopul preparării lor pentru aplicarea diferitelor dispozitive protetice (38). ~ dia-mantată, instrument abraziv folosit pentru şlefuirea dinţilor şi a lucrărilor protetice dentare. Se fabrică din granule de diamant încorporate într-un liant (39). ~ ponce, material de structură buretoasă de origine vulcanică. Se produ ce şi sintetic prin arderea de nisip fin cu argilă. Duritatea =5,5. în clinica stomatologică şi laboratorul de tehnică 'dentară se foloseşte ca substanţă abrazivă, sub formă de pastă din pulbere fină sau granulaţii mai mari, amestecată cu glicerină şi cîteva picături de per^xid de hidrogen, pentru periajul dinţilor după de-tartraj şi polisarea lucrărilor protetice dentare (39). ~ vinâtă, Sulfat de cupru. Plcacism (lat. pica = coţofană). Termen generic pentru coprolagnîe şi^-urolagnie (35). Pică. Instrument tăios de formă triunghiulară, pentru keratotomie (28). IJPicătură. Mică masă sferică de lichid (32). Picături bacilifere. Picăturile Fliigge. Vezi Fliigge. ,,Picătură de rouă”. Comparaţie sugerată de asemănarea cu picăturile de rouă a veziculelor transparente şi superficiale din varicelă (8). j|$Vezi şi: Fliigge. Piccolomini, Archangelo, 1526—1605. Stniie Striae medullares ventriculi quarti. Picea excelsa, sin.: Molid. Arbore din familia Pinaceae a cărei scoarţă conţine materiii tanante şi un balsam bogat în ulei de terebentină; frunzele conţin însemnate cantităţi de acid ascorbic (13). Picheteu hemoragie* Punctaţie hemoragică. Pichia. Gen de levură anascosporată avînd unele specii patogene care produc leziuni viscerale, în special ale tractului digestiv (12). Picior (lat. petiolum). Pjs. ~ artificial, la proteze, partea corespunzătoare piciorului, confecţionată de obicei din lemn sau pîslă (24). — de atlet, denumire dată de unii autori pentru epidermofiţia plantară (12). ~ cav, Picior scobit.-^ de Caeîiia, Micetom. ,,Picior de coeoş/' Aspect particular al membrelor inferioare în boala Charcot-Marie, realizat de atrofiile musculare, care prind musculatura gambelor şi a coapselor pînă în treimea mijlocie, de unde musculatura redevine brusc normală (27). ^ diabetic, procese trofice, ischemice, infectate secundar, ale piciorului pe fondul endarteritie al diabetului (29). ~ echin, Echinism. rechin anterior, diformitate în flexiune plantară a an-tepiciorului (24). ~ eehin idiopatic, picior echin de origine necunoscută (24). ^ forţat, Boala Deutschlănder, vezi Deutschlânder. „Picior de imersie”. ,,Picior de tranşee”. ^ de Madura, Micetom. „Picioare neliniştite”. Parestezii, mici contracţii musculare şi necesitate imperioasă de a /mişca în permanenţă membrele inferioare, apărînd în special la începutul nopţii, la bolnavul culcat, ca urmare a unei distonii neurocir-culatorii (10). ^ paralitic, diformitate a piciorului apărută în urma unei paralizii (24). ^ paralitic balant, picior paralitic cu toate grupele musculare paralizate (24). —* paralitic cav, picior scobit de etiopatogenie paralitică (24). ~ paralitic ©chin, picior echin de etiopatogenie paralitică, cu interesară* muşchiului gambier anterior în special (24). rw paralitic plat, picior PICIOR PARALITIC TALUS 365 PICNOMETRU plat de etiopatogenie paralitică, asociat de obicei piciorului valg (24). ' paralitic talus, picior talus de etiopatogenie paralitică, cu interesarea tricepsului sural (24). ~ paralitic valg, picior valg de etiopatogenie paralitică, asociat de obicei piciorului plat (24). ~ paralitic var, picior var de etiopatogenie paralitică cu interesarea muşchilor peronieri (24) ~ plat, sin.: Pes flexus pronatus reflexus Pes planus. Tarsalgia adolescenţilor, diformitate a piciorului, constînd din prăbuşirea bolţilor plantare (24). ~ plat anterior, sin, : Metalarsus latus, Picior plat transvers, diformitate a piciorului constînd din prăbuşirea bolţii sale anterioare (transversale) (24). ~ plat fixat, picior plat la care bolta plantară nu se poate reface prin manevre manuale, nici chiar sub anestezie (ireductibil, rigid) (24). ^ plat transvers, Picior plat anterior. ^ plat valg, diformitate rezultînd din asocierea piciorului plat cu piciorul valg (24). — plat valg dureros, picior plat valg, care din cauza tulburărilor statice devine dureros (24). ^ plat valg static, picior plat determinat de staţiunea bipedă îndelungată (24). ~ scobit, sin.: Pes cavus, Picior cav, diformitate a piciorului constînd din accentuarea bolţii plantare interne, asociată de obicei cu degete în ciocan şi uneori cu echinism (24). ~ scobit esenţial, picior cav de origine necunoscută, care apare la adolescenţi prin retracţia muşchilor susţinători ai bolţii plantare (24). ~ scobit I Friedreich, deformaţie caracteristică a piciorului, care apare în cadrul eredoataxiei spinale; este reprezentată prin adîncirea bolţii plantare şi extensiunea exagerată a primei falange cu flexiunea marcată a celorlalte două falange (degete în ciocan) (27). ^ strlmb congenital, atitudine congenitală permanentă şi vicioasa a piciorului pe gambă, astfel îneît el nu se mai aplică pe sol prin punctele de apăsare normale (24). ~ talus, diformitate în flexiune a piciorului, cu verticalizarea calcaneului, care ia sprijin pe tuberozitatea sa posterioară, asociată frecvent cu piciorul cav <24). ,,Picior de tranşee”, sin. : ,,Picior de imersieSindrom determinat de imersia îndelungată în apă rece a picioarelor cu încălţăminte strînsă şi caracterizat prin alternanţa de faze vasospastice şi hiperemice, cu dureri, tumefiere, flictene hemoragice şi o îndelungată sensibilitate la frig (10). ~ valg, sin. : Pes abductus, Pes valgus, diformitate a piciorului, constînd din deviaţia lui în afară faţă de axul gambei <24). ~ var, sin.: Pes adductus, Pes varus, diformitate a piciorului, constînd din deviaţia lui înăuntru faţă de axul gambei (24). ~ var-echin, diformitate complexă a piciorului, în care se asociază piciorul var cu piciorul echin (24). Pick, Alois. Febra Febra papataci. Semnul semn descris în febra papataci, constînd dintr-o congestie oculară de formă triunghiulară cu baza externă, de intensitate mai mare în unghiul extern al ochiului (8). Pick, Arnold, 1851 — 1924. Boala 1. Afecţiune psihică apărînd la vîrstă de involuţie şi caracterizată printr-o demenţă globală şi progresivă cu elemente agnozoapraxice, palila-lie, afazie amnestică şi senzorială, crize de slăbire a tonusului muscular şi atrofii cerebrale corticale mari localizate (lobii frontali, temporali şi parietali) (sin.: Demenţa Pick) (35). 2. Halucinoză vizuală întîlnită în special în tumorile planşeului ventriculului al IV-lea (10). Demenţa Boala Pick. Pick, Friedel, 1867 — 1926. Sindromul sin.: Pseudocirozâ pericardică, sindrom caracterizat prin ascită recidivantă, ficat mare şi dur, produse de o mediastinopericardită tuberculoasă (Hutinel) sau de o pericardită constrictivă virală (33). Pick, Ludwig. Celulă element reticular hipertrofiat şi bogat în fosfolipide, întîlnit în ficat şi splină în tezaurismoza Niemann-Pick (2). Pick-Herxheimer (Pick, Ludwig, 1868—1935 ; Herxheimer, Karl, 1861—1944). Boala sin.: Acrodermatita cronică atrofiantâ, Atrofia cutanată idiopatică, Dermatita atroficâ difuză progresivă, Eritromelie, dermatoză cronică de cauză neprecizată, care^. apare mai ales după vîrşta. de“'3Tr'âm, la nivelul extremităţilor (genunchi, eeate); -î» urmă unui proces de atrofie, pielea, de culoare roşie-violacee, capătă o elasticitate mai mare şi se plisează ca o foiţă de ţigară mototolită (12). Pickering, George White. Testul probă clinică pentru depistarea insuficienţei circulatorii arteriale periferice, bazată pe încetinirea reumplerii vaselor unui membru în prealabil încălzit şi golit de sînge (10). Pickwick. Vezi Sindromul Pickwick. Picnic (gr. pyknos — gros, îndesat), sin.: Picnomorf. Tip constituţional îndesat, cu trunchiul globulos şi membrele subţiri (7). Picno- (gr. pyknos = gros, frecvent). Element de compunere care introduce în termeni sensul de gros, compact sau frecvent (32). Picnolepsie (picno - + epilepsie). Varietate a micului acces epileptic, întîlnită mai ales la copii, sub formă de absente frecvente, de scurtă durată (27). Picnometru (picno- + gr. metron = măsură). Dispozitiv folosit pentru determinarea densităţilor corpurilor lichide. Raportul dintre greutatea lichidului de cercetat şi greutatea aceluiaşi PICNOMORF 366 PIESĂ DE CONCENTRIARE volum de apă distilată reprezintă densitatea relativă a lichidului studiat (6). Picnomoiî (picno- -f gr. morphe = formă). Picnic. Picnoză (gr. pyknosis = condensare). Modificare degenerativă a celulelor, în care nucleul, este condensat şi contractat într-o masă de cro-matină densă, fără structură (1). Picoeurie, sin.: Micromicrocurie, abreviat pe sau (xjxc. Unitate de radioactivitate reprezen-tînd 10-a2 curie. Cantitate de material radioactiv în care numărul de dezintegrări nucleare este de 0,037 (3,7 x 10“12)/sec. (5). . Picogram, sin.: Micro microgram, abreviat pg sau (jifig. Unitate de masă din sistemul metric reprezentînd IO-12 g (5). Picrotoxină. Principiul activ, foarte toxic, din Anamirta cocculus (Mertispermeae), combinaţie echimoleculară a două lactone seseviter-penice biciclice : picrotoxină şi picrotina ; are efect excitant bulbar şi medular, convulsivant, antidot faţă de barbiturice (13). Piedra. Tricosporie. Piele (lat. pellis). Cutis. ,,Piele de găină”, Cutis anserina. Pielectomie (gi1. pyelos = bazin + ektome = excizie). Rezecţia unei porţiuni din bazinetul renal (11). Pielită (gr. pyelos = bazin -f -z/d). Infla-maţia bazinetului renal (11). Pielo- (gr. pyelos bazin). Element de compunere care introduce în termeni referirea la bazinetul renal (32). Pielogralie (pielo- + gr. graphein = a scrie). Metodă radiologică pentru punerea în evidenţă a arborelui ureteropielocaliceal. Se realizează pe două căi: descendentă (urografie intra ve-noasă) şi ascendentă (pielografie prOpriu-zisă) (36). ~ descendentă, Urografie intravenoasă. Pielolitotomie (pielo- + gr. lithos =' piatră + tome = tăiere). Deschidere chirurgicală a bazinetului renal, în vederea extragerii de calculi (11). Pielonefrită (pielo- -f gr. nephros = rinichi + -ită). Nefropatie interstiţială supurată, acută sau cronică, uni- sau bilaterală, mai frecventă la femei, copii şi bătrîni şi asociată de obicei cu leziuni bazinetale. Este provocată de germeni microbieni banali, proveniţi fie dintr-o sursă situată la distanţă de rinichi şi ajunşi în inter-stiţiul renal pe cale hematogenă, fie din căile urinare, pe cale ascendentă intralumenală, iritraparietală sau limfohematogenă. Se caracterizează anatomopatologic printr-un proces inflamator interstiţial parcelar, variind după forma evolutivă de la edem, infiltrate celulare predominant polinucleare şi necroze supurate pînă la cicatrice scleroase, la care se adaugă leziuni tubulare, vasculare, glomerulare şi, eventual, bazinetale. Se traduce clinic printr-un proces polimorf , alcătuit din participarea în măsură inegală a unui sindrom urinar (dominat de leucociturie, bacteriurie), a unui sindrom .^hipertensiv, a unui sindrom de insuficienţă renala, a unui sindrom edemato^ ’ jjjnai rar), a unui sindrom febril sau subfebril, a ţinui sindrom cistitic şi a variate tulburări generale (25). . Pieloneîrotomie (pielo- , + gr. nephros — rinichi -f. tome = tăiere). Pielotomie lărgită prin incizarea parenchimului renal (11). ' Pielostomie (pielo- -{- gr, stoma = gură, v deschidere), Intervenţie chirurgicală prin care se derivă către exterior urina bazinetaiă prin intermediul unei sonde (11). transrenală,, Nefrostomie. Pielotojnie (pielo- + gr. tome = tăiere). - Deschidere chirurgicală a bazinetului renal (11), ~ anterioară» deschidere chirurgicală a bazinetului renal pe faţa sa anterioară (11). . ~ inferioară, Pielotomie Papin, vezi Papin. ^ inferioară lărgită, Pielotomie Papin, vezi Papin. ~ posterioară, pielotomie de elec-,ţie, executată pe faţă posterioară a bazinetului renal (11). ~ posterioară lărgită, pielotomie a cărei incizie este prelungită radiar pe buza pos-ţerioară a hilului renal (11). ~ transrenală* Nefrotomie. Vezi şi: Illyes, Papin, Rosenstein. Pieloureterostomie (pielo- + gr. oureter — = ureter -f; stoma = deschidere). Crearea operatorie a unei anastomoze între bazinet şi ureter (11). Piemidă. Afecţiune manifestată prin abcese multiple, rezultînd din transportarea în tegument pe cale hematogenă a piococilor porniţi dintr-un focar primitiv (12). Piemie (gr. pyon = puroi -f haima = sînge). Prezenţa în sînge a germenilor patogeni sau a fragmentelor septice (8). Pierderi albe. Leucoree. ~ roşii, secreţie vaginală conţinînd sînge (18). Pieri, G. Procedeul procedeu de fixare cu fire separate a capetelor muşchiului drept abdominal, secţionat transversal, la faţa ventrală a tecii sale în celeotomiile transverse (11). Pierre Mărie. Vezi Mărie. Pierret-Rougier. Sindromul psihoză tabe- tică cu aspect paranoid sau hipomaniac, bazat pe un delir alimentat de tulburări senzitivosen-zoriale (27). Pierson. Boala vezi Epifizită. Piesă. Parte dintr-un tot, formînd ea însăşi o unitate, un întreg (Dicţionarul limbii române moderne). ^ de concentrare, cilindru de molibden care înconjură; filamentul tubului radiogen, cu scopul de a concentra fasciculul de raze cato- PIESĂ DREAPTĂ STOMATOLOGICĂ 367 PILEFLEBITA dice (36). ~ dreaptă stomatologică, piesă intermediară la aparatul de frezat dentar, care face legătura şi transmisia turaţiei de la motor, prin Oberteil, la freza cu care se lucrează pe dinte, întregul dispozitiv de transmisie din interiorul piesei este dispus in linie dreaptă. Este folosită in special la arcada superioară (38). ~ în unghi stomatologică, piesă intermediară la aparatul de frezat dentar, avînd acelaşi rol ca şi piesa dreaptă, cu deosebirea că porţiunea terminală, activă, a piesei este îndoită în unghi drept sau contraunghi, pentru a putea fi adaptată la intervenţiile pe maxilarul inferior (38). Pietrantoni. Procedeul tehnică chirurgicală prin care se deschid şi se drenează toate sinusurile paranazale, în caz de pansinuzită cronică supurată (30). Piezogramă (gr. piezein = a presa + gramma = notare). Curba rezultată din înregistrarea unei presiuni sau alt fenomen biologic cu ajutorul cristalelor piezoelectrice (15). Pigmalionism. Atracţie sexuală perversă faţă de statui sau faţă de propriile creaţii ale bolnavului (35). Pigmeism (gr. pygmaios de la pygme = mare cît un cot). Nanism primordial (7). Pigment (lat. pigmentum), sin.: Pigmentum. Elementul care dă culoare proprie celulelor sau ţesuturilor (2). Pigmenţi biliari. Compuşi organici coloraţi, prezenţi în bilă, rezultaţi din degradarea oxidativă a hemoglobinei la nivelul sistemului reticulohistiocitar, după ce au fost lizate globulele roşii. Procesul de degradare a hemoglobinei constă iniţial din ruperea inelului porfirinic (la nivelul grupelor metinice dintre inelele pirolice şi grupele fenil) şi liberarea fierului. Se formează astfel biliverdin-globina, care se oxidează în bilirubinglobină. La nivelul celulelor hepatice este apoi detaşată globina, iar bilirubină liberă este conjugată — în prezenţa uridildifosfatglucozei — în biliru-bingluconat; o mică proporţie este transformată în urobilinogen. împreună cu bila, bili-rubingluconatul şi urobilinogenul ajung în intestin şi — sub acţiunea florei intestinale — sînt oxidate în stercobilină şi urobilină, care colorează materiile fecale; în cantitate mică, acestea sînt absorbite în circulaţia portală, încheind ciclul enterohepatic al pigmenţilor biliari (5). Pigmenţi carotenoizi. Substanţe organice colorante din clasa terpenelor, derivate ale carotenului (C40H56), rezultate prin polimerizare izoprenică. Sînt prezente în numeroase vegetale şi în special în rădăcinile de morcovi şi în frunzele verzi. Pigmenţii carotenoizi posedă calităţi de provitamine; în organismul animal pot da naştere la vitamina A (5). ~ malarie, Hemomelanină. Pigmenţi organici. Substanţe organice colorate (clorofila, hemoglobina, săru- rile biliare etc.) prezente în materia organică şi care pot fi extrase cu soluţii saline apoase sau cu solvenţi organici, provocînd colorarea acestora (5). Pigmenţi respiratori. Substanţe organice colorante, constituite dintr-o proteină cuplată cu un metal (cromoproteide) şi care pot să ia parte la procesele respiratorii celulare, deoarece sînt capabile să formeze cu oxigenul combinaţii labile, uşor disociabile. Dintre pigmenţii respiratori fac parte hemoglobinele (cromoproteide ferice specifice vertebratelor), citocromii, catalazele şi peroxidazele, cruori-nele (cromoproteide ferice specifice nevertebratelor), hemocianinele (cromoproteide cuprice specifice moluştelor şi crustaceelor) etc. (5). Pigmenţi urinari. Substanţe organice colorante prezente în urină şi care dau culoarea specifică a acesteia. Urina normală conţine următorii pigmenţi: urocromul (0,3 — 0,35 g/litru), uro-bilina (0,02 — 0,025 g/urina de 24 ore), porfi-rine (urme de protoporfirină III şi coproporfi-rină I), indoxil urinar (8 mg/urina de 24 ore) (5). ^ de uzură, Lipofuscină. Pigmentaţie (lat. pigmentum = pigment). Coloraţie normală sau patologică a pielii sau altor ţesuturi, prin existenţa unui pigment oarecare (15). ^ atrofică, atrofie cu apariţia pigmentului de uzură (2). ~ cervicofacială, Melanoza Riehl, vezi Riehl. ~ de induraţie, hiperplazia ţesutului conjunctiv, cu înglobare de pigment (putînd fi de origine sanguină sau în cadrul unei atrofii brune) (2). Pigmento- (lat. pigmentum — pigment). Element de compunere care introduce în termeni referirea la pigmenţi (32). Pigmentofagie (pigmento- + gr. phagein =• a mînca). înglobarea pigmentului de unele celule (reticuloendoteliale sau conjunctive) (2). Pigmentogeneză (pigmento- -f gr. genesis — naştere). Procesul fiziologic de formare a pigmentului (12). Pigmentolizină. Enzimă care distruge pigmentul (2). Pigmentum (lat. = pigment). Pigment; ^ nigrum, substanţă colorată neagră care căptuşeşte pătura coroidă a ochiului (1). Pigomelus (gr. pyge = şezut + melos = extremitate). Epipygus. Pijper, A. Metoda metodă pentru determinarea diametrului eritrocitar. Principiul se bazează pe ideea că un frotiu de sînge subţire şi egal întins reprezintă pentru razele de lumină o reţea optică. Contururile eritrocitelor sînt proiectate pe un micrometru care indică exact cifra diametrului (19). Pileflebită (gr. pyle = poartă, intrare + flebitâ). Sindromul Frugoni-Cauchois-Eppinger. Vezi Frugoni-Cauchois-Eppinger. PILO— 368 PINEOCIT Pilo- (lat. pilus = păr). Element de compunere care introduce in tei meni referirea la păr (32). Pilobezoar, sin. : TrihcbezGar. Concrement în intestinul uman, constînd din fire de păiv^ aglutinate prin intermediul unei substanţe mucoide, realizîndu-se o consistenţă apreciabilă şi avînd un aspect tumoial (2). Pilocarpinâ. Alcaloid izolat uin frunzele de Pilocarpus jaborandi, P. peniiatifolius sau P. microphyllus (Rutaceae) şi avinci acţiune paia-simpatomimeticâ; folosit m uz intern, este puternic diaforetic şi sialagog, iar în uz extern, in instilaţii oculare, are acţiune mioticâ, uimi-nuînd tensiunea oculară în glaucom; aie eieci antidot în intoxicaţiile cu atropină (13). Pilocarpus jaborandi. Arbust din lamilia Rutiaceae care creşte In America de Sud şi America Centrală şi ale cărui iolioie conţin pilocarpină (14). Pilomicoză (pilo- + gr. mykes = ciupercă + + -oză). Termen generic pentru dermatozele provocate de paraziţi criptogamici şi localizate pe regiunile păroase (12). Pilomotor (pilo- -f lat. motor = care mişcă). Fenomen umoral sau nervos capabil să contracte muşchii piloerectori ai pielii (15). Pilon (gr. pylon). Proteză primitivă pentru lipsa membrului inferior, constînd dintr-un manşon care se adaptează la bont, prelungit cu o coloană de sprijin, confecţionată ae obicei din lemn (24). Pilor (lat. pylorus). Pylorus. Pilorectomie (pilor + gr. ektome = excizie). Rezecţie gastrica segmentară cuprinzînd regiunea sfincterului piloric (11). ~ antralâ, sin.: Antropilorectomie, exereză gastrică limitată la pilor şi antru (11). Pilorism. Tendinţa la spasm a musculaturii pilorului, determinată fie de o ulceraţie a mucoasei gastroduodenale de vecinătate, fie de o excitabilitate deosebită a aparatului senziti-vomotor al stomacului; se manifestă clinic printr-un sindrom dispeptic caracterisiic (jenă epigastrică şi balonare postprandială) (16). Pilorită (pilor + -ită). Inflamaţie interstiţială a mucoasei pilorice; se manifestă printr-un sindrom dureros epigastric tardiv (16). Piloroduodenită (pilor + duoden + -ită). Inflamaţia mucoaselor pilorului şi duodenului, precedînd sau întovărăşind ulcerul gastric sau duodenal; se manifestă printr-un sindrom dureros epigastric tardiv (16). Piloroduodenostomie (pilor + duoden + gr. stoma = gură, deschidere). Procedeul Roeder. Vezi Roeder. Piloroplastie (pilor + gr. plassein = a forma). Intervenţie chirurgicală de lărgire a sfincterului piloric prin secţiunea longitudinală a seromusculoasei şi suturarea ei transversală (11). Vezi şi : Finney. Pilot. Soluţia soluţie utilizată pentru numărătoarea eozinofilelor pe bază de propi-lenglicol, floxină, carbonat de sodiu şi heparină (19). Piltz-Westphal (Piltz, Alexander; Westphal, Alexander Karl Otto, 1863 — 1941). Reacţia contracţie pupilară care se observă în timp ce subiectul face un eiort puternic de închidere a ochiului, iar examinatorul se opune; are semnificaţia unei sincinezii normale (27). Pilulă (lat. pilula). Preparat farmaceutic, solid, sferic, în greutate de 0,10 — 0,50 g; se administrează pe cale bucală (13). Pilum (lat. = păr), sin. : Păr. Anexe fila-mentoase ale tegumentului, fiind reprezentate din ţesut epidermal modificat (1). Pili annulati. Monilethrix. Pili moniliformis. Monilethrix. Pili torti. Trichotortosis. Pimpinela anisum, sin. : Anason9 Anis. Plantă din familia Umbelliferae; fructele conţin un ulei esenţial bogat în anetol, alături de p-crezol, acid anisic şi alcool anisic; are acţiune-spasmolitică şi expectorantă (13). Pin. Pinus silvestris. Pinard, Adolphe, 1844 — 1934. Centura eu-tocică centură abdominală prevăzută pe părţile laterale cu două pungi pneumatice de cauciuc; se aplică imediat după efectuarea unei versiuni prin manevre externe, pentru a menţine fătul în prezentaţie longitudinală (18). Diametrul util Diametrul conjugat intern. Manevra sin.: Manevra Mantei-Pinard, manevră folosită în caz de prezentaţie pelviană decompletă, cînd pelvisul este la strîmtoarea superioară şi trebuie căutat un membru inferior (de preferinţă cel anterior) spre a-1 coborî în vagin în scopul efectuării marii extracţii (18). Pinealeetomie (pinealo- + gr. ektome = excizie). Extirparea epifizei (7). Pinealină. Hormon hipoglicemiant al epifizei, izolat de Şt. Milcu şi Ioana Milcu (7). Pinealo- (lat. pinealis = asemănător conului de pin). Element de compunere care introduce în termeni referirea la glanda pineală (32). Pinealoblastom (pinealo- + gr. blastos = germen -f -orr.a). Tumoare a epifizei cu celule glandulare imature (pinealoblaste), de obicei malignă (7). Pinealoeit (pinealo- + gr. kykos = celulă),, sin. : Pineocit. Celula principală epitelială a glandei pineale (1). Pinealocitom (pinealoeit + -oma). Pinealom. Pinealom (pinealo- + -oma), sin. : Pinealocitom. Tumoare a glandei pineale, dezvoltată din celula adultă (pinealoeit) (26). Pineocit. Pinealoeit. pinguecula 369 PIOCODPOCEL Pinguecula (lat. pinguis = gras). Mică proeminenţă pe conjunctiva bulbară, de formă triunghiulară, cu baza la limbul cornean; apare la persoane în vîrstă (28). Pinkerie. Semnul imagine radiologică la sfîrşitul stadiului convulsiv al tusei convulsive, cu aspect de pleurezie mediastinală (8). Pinkus, Felix. Alopecia mucinoasă sin.: Mixcinoza folicularâ, afecţiune caracterizată printr-o infiltraţie mucinoasă la nivelul unor alteraţii degenerative ale celulelor epidermice din foliculii piloşi, ducînd la apariţia de mici formaţiuni chistice cu o reacţie inflamatorie perifoliculară şi foliculară (12). Porom ecrin varietate de hidradenom care ia naştere din porţiunea intradermică a canalului excretor al glandelor sudo.ipare ecrine. Localizări de predilecţie în planta sau faţa plantară a unui deget (12). Piniay. Obturaţie dentară turnată cu ştif-turi de ancorare radiculară (38). Pinna. Vezi Auricula. Pinocil (gr. pinein = a bea + kytos = celulă). Celulă macrofagă care înglobează particule lichide tisulare (2). Pinocitoză. Fenomen care constă din inges-tia discontinuă a lichidelor de către o celulă, prin invaginarea suprafeţei celulare. A fost descris ^iniţial la celulele macrofage, iar ulterior şi la alte celule animale şi vegetale. Prin procesul de pinocitoză, celulele înglobează substanţe macromoleculare (sub formă de soluţii) din mediul extern, care nu pot difuza prin membrană. Are rol în hrănirea ţesuturilor slab vas-cularizate, înglobarea antigenelor solubile şi, probabil, în înglobarea ADN în cursul procesului de transformare genetică la bacterii etc. (3). Pins-Ewart (Pins, Emil, 1845—1913 ; Ewart, William, 1848—1929). Semnul apariţia, în pericarditele lichidiene mari, în special la copil, a unui sindrom pleuretic al bazei stîngi, care dispare în poziţie genupectorală şi care este datorit atelectazierii plămînului comprimat de exsudat (10). Pinta, sin. : Azul, Carate, Mal de los pintos. Treponematoză provocată de Treponema cara-teum sau Treponema herrjoni, endemică în regiunea intertropicală a Americilor (Columbia-Venezuela). Debutează printr-un şancru, care adesea trece neobservat, apoi apar erupţii secundare generalizate, maculoase, pete roz, roşii sau violacee, care cu timpul devin acromice (12). Pinten (sl. veche pentino). 1. în radiologie, semn patognomonic de malignitate a unor procese localizate în organele cavitare. Apare ca o opacitate ascuţită, uneori neregulată, la limita radiologică a elementelor tumorale. Imaginea de pinten se întîlneşte şi în cazul tumorilor osoase, fiind realizată la nivelul perios-tului (36). 2. Prelungire metalică a protezei dentare parţiale pe suprafaţa ocluzală sau inci-zală a unui dinte, în scopul de a se opune înfun-dării protezei (39). 3. Formaţiune anatomică proeminentă, ascuţită (32). ^ caleanean, Exo-stoză calcaneană. ~ ocluzal, în stomatologie, braţul median, de lungime redusă, care porneşte de obicei din corpul croşetului turnat, acoperind o mică porţiune din partea ocluzală a dintelui stîlp. El împiedică înfundarea protezei ca efect al presiunilor masticatorii. în cazul unui dinte-stîlp frontal, el se numeşte pinten incizal sau lingual, după cum este aşezat pe muchia inci-zală sau pe faţa linguală a dintelui (39). ~ sep-tal, deformare a porţiunii cartilaginoase a septului nasului, care poate produce tulburări ale respiraţiei nazale (30). Vezi şi: Merkel. Pintilie, D. Aparatul ~9 aparat de ochire şi conducere a broşei în osteosinteza colului femural, cu o latură inferioară dispusă trapezoidal, un picior vertical mobil şi reglabil pe cremalieră şi un conductor cu trei canale concentrice pentru broşele conductorii simultane (24). Pintilie-Denisehi. Operaţia amputaţie os-teoplastică Pirogov, cu fragmentul calcanean foarte subţire, osteosinteză tibiocalcaneană cu grefon şi fixarea în ansă a tendoanelor extensorii la tendonul ahilian (24). Pintilîe-Zara (Pintilie, D; Zara, E.). Maşina maşină semiautomată pentru copiat lemnul de tei, necesară la confecţionarea pieselor de gambă şi picior ale protezelor (24). Pinus silvestris, sin. : Pin. Arbore din familia Pinaceae, ai cărui muguri conţin un ulei esenţial bogat în produşi terpenici, avînd acţiune expectorantă; frunzele conţin însemnate cantităţi de acid ascorbic (13). Pio- (gr. pyon = puroi). Element de compunere care introduce în termeni referirea la puroi (32). Pioalergidă, sin. : Microbidâ. Erupţie secundară, alergică, apărînd la bolnavi cu piodermite (12). Piocel (pio- + gr. kele = hernie, tumoare). Colecţie purulentă în jurul testiculului (2). Piocit (pio- -f- gr. kytos = celulă). Globulă (celulă) de puroi, rezultată din degenerescenţa vacuolară a unui granulocit, în cursul procesului de fagocitoză din inflamaţiile supurative,. ca acţiune a microbilor piogeni (2). Pioeoleeist (pio- + gr. chole = bilă + kystis = vezică). Veziculă biliară inflamată care conţine puroi (16). Pioeolpocel (pio- + gr. kolpos = vagin + kele=hernie, tumoare). Inflamaţie supurativâ 24 - C. 484 PIOOOLPGS 370 PIOVACCOINĂ a peretelui posterior al vaginului prin pîocel retrouterin (2). Piocolpos (pio- -j- gr. kolpos = vagin). Colecţie purulentă intravaginală (18). Piodermită (pio- + gr. derma = piele -f -ită). Denumire generică pentru afecţiuni ale pielii şi mucoaselor provocate în special de streptococi şi stafilococi. Clasificare : 1. Pio-dermite streptococice (streptodermii) : a) eritematoase : erizipelul şi limfangita streptococică; b) veziculobuloase : impetigo streptococic (Til-bury-Fox), turniola, pemfigusul epidemic al nou-născutului, dishidroza streptococică; c) erozive şi ulceroase: intertrigo streptococic, ectima, zăbăluţa; d) eritematoscuamoase : pi-tiriazisul alb al feţei, eczematidele streptococice; e) papuloase (discutabile) prurigo streptococic. 2. Piodermite stafilococice (stafilodermii) : a) foliculita superficială (impetigo stafilococic Bockhart); b) foliculita profundă (sicozisul stafilococic); c) abcesele multiple ale sugarului ; d) furunculul, furunculoza, furunculul antra-coid; e) hidrosadenita; f) botriomicomul; g) piodermită vegetantă (12). Pioemie (pio- + gr. haima = sînge). Infecţie generalizată piogenă, cu formare de micro-abcese metastatice (2). Piofagie (pio- + gr. phagein = a mînca). Deglutiţie voluntară sau nu a secreţiei purulente provenind fie din cavitatea bucală (pioree alveolodentară), fie din căile respiratorii (nas, sinusuri, laringe, trahee sau bronhii) (16). Piogen (pio- -f- gr. gennan = a produce). Care produce puroi (1). Piometrie (pio- + gr. metra = uter), sin. : Piometrită. Colecţie purulentă intrauterină (18). Piometrită (pio- -f gr. metra = uter -f -ită). Piometrie. Pionefrită (pio- + gr* nephros = rinichi -j--ită). Infecţie ascendentă a rinichiului, interesînd parenchimul renal şi bazinetul, caracterizată prin formare de abcese şi infiltraţii purulente difuze; uneori se asociează cu dilatarea bazinetului, datorită unui obstacol în scurgerea urinii şi a exsudatului purulent (2). Pionefroză (pio- + gr. nephros = rinichi + -oză). Formarea unei pungi cu conţinut purulent prin distensia şi distrugerea parenchimului renal (11). Pioni, sin. : Mezoni 7C. Particule elementare descoperite în radiaţiile cosmice; pionii pot fi 7u+ şi re-*, cel de al 2-lea fiind antiparticula primului. în anul 1948 se realizează prima dată mezonii iz în condiţii de laboraţor. în anul 1949 s-a stabilit că la interacţiunea particulelor nucle: are rapide iau naştere şi mezoni 7T neutri (mezoni 7i°). Viaţa medie a mezonilor 7C ± este de 1,6. IO*"8 seci, iar cea a mezOnilor n° de 2,5 .1Q“14 sec. Produsele de dezintegrare a mezonilor tv încărcaţi sînt un mezon jx şi un neutrino. Me-zonul ir neutru se dezintegrează în 2 fotoni y. Spinul mezonilor tt este zero (6). Pioovarium (pio- + lat. ovarium = ovar). Inflamaţie purulentă av ovarului (2). Piopneiunochist hidati^.-fchist hidatic supurat al plămînului, deschis într-o bronhie şi care prezintă semnele unui piopneumotorax, fără să existe o atingere pleurală (34). Piopneumohidatidă. Chist hidatic infectat cu germeni anaerobi, supurat, în care semnele generale de infecţie se asociază la percuţie cu sonoritatea datorită prezenţei de gaze în punga chistică (11). Piopneumopericărd (pio- + gr. pneuma = aer -f pericard). Acumulare de puroi şi aer în cavitatea pericardică, datorită unui proces septic în legătură cu căile aeriene (2). Piopneumotorax (pio- -f- gr. pneuma = aer -f- thorax — torace). Sindrom toracopulmonar determinat de prezenţa în cavitatea pleurală de revărsat lichidian purulent şi gaz (34). Pioree (pio- + gr. rhoia = curgere). Catar purulent (2). ~ alveolară, termen prin care se defineşte un stadiu mai avansat al parodontitei marginale cronice. Procesul de osteoperiostită adînceşte pungile parodontale din care se scurge puroi; mobilitatea dinţilor se accentuează, ajun-gîndu-âe la pierderea lor (38). Piosalpinx (pio- + gr. salpinx = trompă). Inflamaţie purulentă a trompei uterine, cu obliterarea lumenului şi transformarea într-o cavitate plină cu puroi (2). Pioscleroză (pio- + gr. sklerosis = întărire). Inflamaţie purulentă asociată cu o hiperplazie a ţesutului conjunctiv, realizîndu-se astfel o oarecare limitare a procesului supurativ ca întindere şi o cronicizare din punctul de vedere al evoluţiei sale (2). ~ pulmonară, supuraţie pulmonară cronică în care există multiple focare supurative înconjurate de ţesut scleros cu tendinţă extensivă sau atrofică; este forma finală a unei supuratii bronhopulmonare difuze (34). Piospermie (pio- + gr. sperma = sămînţă). Spermă purulentă (23). Piosplenită (pio- -j- gr. splen == splină + -ită). Abces splenic (2). Piotrowski, Alexander. Fenomenul fenomen reflex produs prin percuţia muşchiului gambier anterior între tuberculul tibial şi capul peroneului, reprezentat prin contracţia muşchilor gemeni şi flexiunea plantară a piciorului ; indică o leziune extrapiramidală şi a fost descris în encefalita letargică (27). Pio vaccină. Vaccin antivariolic constituit exclusiv din conţinutul pustulelor produse de virusul vaccinai pe tegumentul viţelului (22). PIPADROL 371 PIRIDOXINĂ Pipadrol. Excitant al sistemului nervos central, mai ales al cortexului cerebral, provocînd stimulare psihomotorie; are şi slabe acţiuni simpatomimetice (13). Pipazetat. Compus înrudit chimic cu derivaţii de fenotiazină ; acţionează ca antitusiv prin mecanism central (14), Piper de baltă. Polygonum hydropiper. Piperazină, sin. : Dietilendiaminâ. Bază organică folosită ca vermifug în oxiurază şi asca-ridioză şi ca dizolvant al acidului uric (13). Piperoeaină. Anestezic local de sinteză. Se întrebuinţează în infiltraţii, soluţie 0,25 — 1%; rectal, in supozitoare 5 % ; în oftalmologie, soluţie 2% sau unguent 4%; în O.R.L., soluţie 2 — 10%. Nu se administrează niciodată intravenos, deoarece provoacă hipotensiune severă şi convulsii (13). Pipetă. Tub de sticlă, de obicei de dimensiuni reduse, folosit pentru recoltări sau pentru manipularea de cantităţi reduse de lichide (32). ~ de gaze, vas de recoltat gaze pentru analiză. De obicei este format dintr-un recipient cilindric, continuat la cele două extremităţi cu două tuburi prevăzute cu robineţe. Se face vid m vas şi se închide ermetic. La lociil (Je recoltare, deschiderea unuia din robinete va permite pâtiunderea gazului în recipient (20). Vezi şi : West ergreen. Pir. Agropyrum repens. Pirsmialdoximă metiodură. Antidot al toxicelor organofosforate, prin restabilirea activităţii colineşterazice (9). Piridină. C5H6N. Substanţă organică constituită dintr-un heterociclu cu caracter aromatic, heteroatomul fiind azotul. Se extrage din gudroa-nele de cărbune. Are un caracter bazic pronunţat şi constituie nucleul principal al multor metaboliţi intermediari (derivaţi piridinici) (5). * Piridinnueleotidază. Enzimă care catalizează hidroliza piridinnucleotidelor, punînd în libertate nicotinamidă. Este prezentă în cele mai multe ţesuturi, precum şi la microorganisme (bacţerii, levuri, ciuperci, etc.) (5). Piridiniiucleotide. Nucleotide care conţin în molecula lor nucleul piridinic, de obicei sub formă de nicotinamidă. Cele mai importante piridinnucleotide pentru procesele metabolice sînt coenzimele piridinnucleotidice: nicotin-amidadenindinucleotidul şi nicotinamidadenin-dinucleotidfosfatul (5). Piridostigmină. Compus sintetic parasimpa-tomimetic anticolinesterazic; este folosit în miastenia gravis, atonia intestinală şi pentru decurarizare după operaţii chirurgicale (13). Piridoxal. C8H9N03. Derivatul aldehidic al vitaminei B6, care —sub formă de piridoxal -5-fosfat — îndeplineşte rolul de coenzimă în mai multe sisteme enzimatice, şi anume : de-carboxilazele aminoacizilor, racemazele aminoa-cizilor, desulfhidrazele cisteinei, transaminazele, dehidrazele serinei şi treoninei etc. (5). Piridoxalfosfokinază. Enzimă care catalizează fosforilarea piridoxalului pe seama adeno-zintrifosfatului. Activitatea enzimei se desfăşoară în prezenţa ionului Mg2+ ; ionii Fe2+ şi Co2+ sînt de asemenea activatori. Enzimă este prezentă în ţesuturile animale şi vegetale, precum şi la microorganisme (5). Piridoxamină. Derivatul aminic al vitaminei Be. Ia parte la procesele de transaminare* în calitate de coenzimă (5). Piridoxină, sin. : Aderminâ, Vitamină B6. C8H1103N. Substanţă organică hidrosolubilă,cu nucleu piridinic. Se găseşte in drojdia de bere,. PIRIMETAMINÂ 372 PIRUVAT grîu, porumb, ficat, rinichi, splină şi creier. Poate fi sintetizată în laborator sau de flora microbiană intestinală. Intrînd în constituţia unui mare număr de enzime (decarboxilaze, transaminaze etc.), joacă un rol importajat în menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale a multor ţesuturi şi organe. Avitaminoza B6 conduce la fenomene importante nervoase, astenii nervoase, insomnii, distrofii musculare, carii dentare, precum şi la dereglări în biosin-teza hemoglobinei (5; 15). Pirimetamină. Derivat de clorfenil folosit cu rezultate bune în terapeutica malariei şi toxo-plasmozei; nu este toxic şi nu are gust neplăcut (31). Pirimidină, sin. : 1,3-Diazină. C4H4N2. Substanţă organică heterociclică, în care heteroa-tomul este azotul. Derivaţii aminaţi, hidroxi-laţi şi metilaţi ai acestei substanţe (adenina, guanina, citozina, uracilul, metilcitozina, hidro-ximetilcitozina etc.) constituie metaboliţi importanţi în biosinteza pirimidinnucleotidelor şi deci a acizilor nucleici. Tulburări în sinteza pirimidinei se constată în anemiile megalo-blastice (5 ; 19). Pirimidindionă. Uracil. Pirimidinnucleotide. Nucleotide care conţin o bază pirimidinică (citozină, uracil, timină etc.), cuplată cu acidul ortofosforic prin intermediul unei pentoze (riboză, dezoxiriboză). După tipul de bază pirimidinică conţinut, se deosebesc următoarele nucleotide pirimidinice : a) ribonucleotidice : acid citidilic (sau citidin-5'-fosfat); acid uridilic (sau uridin-5'-fosfat); acid orotidic (sau orotidin-5’-fosfat); b) dez-oxiribonucleotidice: acid dezoxicitidilic (sau dezoxicitidin-S’-fosfat); acid timidilic (sau timidin-S'-fosfat); acid dezoxiuridilic (sau dezoxiuridin-5’-fosfat). Pirimidinnucleotidele iau parte la biosinteza acizilor nucleici, care sînt polimeri nucleotidici (5). Pirocatehază, Gatecolază. Pirocatehină, sin. : Pirocatehol, 1,2-Dioxi-benzen. C6H4(OH)2. Polifenol simplu folosit ca substrat în reacţiile de oxido-reducere, deoarece cedează cu uşurinţă hidrogenul, iar forma chi-nonică ce rezultă poate fi determinată cantitativ pe cale colorimetrică (5). Pirocatehol. Pirocatehină. Pirofobie (gr. pyr = foc + phobos = frică). Fobia de foc (35). Pirofosfatază. Enzimă care catalizează hi-droliza pirofosfaţilor, luînd parte activă la metabolismul intermediar al unor compuşi raa-croergici, de tipul uridindifosfaţilor macroergici. Sub acţiunea pirofosfatazei, pirofosfatul este scindat cu hidroliză concomitentă. Ortofosfa-tul rezultat activează formarea derivaţilor uridin-difosforici ai zaharurilor (5). Pirofosforilază. Enzimă care catalizează hi-droliza pirofosfatului neorganic din compuşi organici fosforilaţi, ca adenozintrifosfatul, uri-dintrifosfatul, fosforibozilpirofosfatul etc. (5). Pirogalol, sin. : 1,2,8-Trioxibenzen. G6H3 (OH)g« Polifenol folosit ca indicator în reacţiile de oxidare în prezenţa p£rt$idazelor, deoarece prin fixare de oxigen dă naştere la purpuroga-lină, colorant portocaliu, a cărui concentraţie poate fi estimată fotometric. Are proprietăţi keratolitice, iritante locale, antimicrobiene şi antifungice (5; 14). Pirogen (gr. pyr — foc + gennan = a produce) . Capabil să declanşeze o stare de hiper-termie (3). Piroglobulină. Proteină care se găseşte uneori în mielomul multiplu, în afară de crioglobuline. Prezintă o termolabilitate marcată, precipi-tînd cînd serul este încălzit la 56°C. Această globulină nu pare identică cu albumoza Bence-Jones (19). Pirogov, Nicolai Ivanovici, 1810 — 1881. Am-putaţia amputaţie osteoplastică a piciorului, în care tuberozitatea posterioară a calcaneului, răsturnată, este folosită pentru sprijinul terminal al bontului (24). Pirol. Substanţă organică heterociclică nesaturată, în care heteroatomul este azotul; constituie unitatea structurală fundamentală a por-firinei (5). Pirolidină, sin. : Tetrahidropirol. Substanţă organică heterociclică, derivat hidrogenat al pirolului; constituie nucleul de bază al unor aminoacizi heterociclici, ca prolina şi hidroxi-prolina (5). Piromanie (gr. pyr = foc + mania = nebunie, furie). Tendinţă patologică spre a provoca incendii, întîlnită în stările secunde epileptice, reacţiile psihogene, oligofrenie, schizofrenie pa-ranoidă şi mai ales ca formă a psihopatiei impulsive (35). Pirometru (gr. pyr = foc + metron = măsură). Aparat de măsurat temperaturile foarte înalte, folosit în laboratorul de tehnică dentară, în tratamentele termice ale aliajelor dentare şi ale lucrărilor ceramice confecţionate în laborator (39). Pirozis (gr. pyrosis = ardere). Simptom caracterizat prin senzţia de arsură retrosternală şi determinat de iritaţia esofagului terminal; este însoţit de cele mai multe ori de eructaţii acide (16). Pirquet, Clemens Peter von, 1874—1929. Cutireacţia vezi Reacţia la tuberculină. Piruvat. CH3.CO.COO~. Radical monobazic al acidului piruvic. în organism constituie meta-bolitul tricarbonic cel mai important al degradării glucozei şi formează veriga iniţială a ciclu- PIRUV ATCARBOXILAZÂ 373 PIVOT DENTAR lui Krebs, prin intermediul căruia face legătura dintre metabolismele glucidelor, protidelor şi lipidelor; de asemenea, constituie punctul de plecare al fermentaţiilor anaerobe fiziologice tenţie Hawley, vezi Hawley. ~ de cristal, instrument frecvent utilizat în stomatologie confecţionat din sticlă, de preferinţă cu o faţă netedă şi una mată, servind la prepararea prin amestec şi malaxare cu o spatulă, a diferitelor materiale de obturaţie sau în laborator la prepararea unor bonturi artificiale, la amestecul masei de ambalat etc. (38). Plăci mucoase. Denumire generică pentru leziunile sifilitice secundare precoce localizate pe mucoase (sifili-dele erozive şi papuloerozive) (12). — opalină, varietate de sifilidă erozivă a mucoaselor acoperită cu un exsudat albicios, translucid (12). Plăci ortodontice active. Aparate orto-dontice mobile cu acţiune mecanică sau predominant mecanică, compuse dintr-o bază (placa propriu-zisă), elemente de ancorare (croşete, inel sau gutiere), elemente de acţiune mecanică (şurub ortodontic, arc palatinal, arc vestibular sau resorturi auxiliare) şi uneori elemente funcţionale (plan înclinat, platou incizal, scut lingual sau menţinător de spaţiu). Ele pot fi monomaxilare sau bimaxilare (39). ~ orto-dontică activă cu gutiere, placă ortodontică activă, monomaxilară superioară, ancorată prin gutiere din acrilat şi prelungită cu o faţetă cu rol de mască, în regiunea caninului. Din placă porneşte un arc din sîrmă situat palatinal, care va deplasa caninul. Este folosită în ectopia palatinală de canin (39). ~ ortodontică activă Hurghina, vezi Hurghina. ~ ortodontică activă Sehwartz, vezi Schwărtz. ~ ortodontică vestibulară, mijloc de tratament * ortopedic pentru obţinerea respiraţiei corecte-, pe nas, care constă dintr-o placă introdusă în vestibul. Placa este prevăzuM.cu un ax perpendicular extraoral, care se ţine între buze (39). ~ de osteosinteză, placă metalică,, care fixează în poziţie corectă fragmentele unei fracturi (24). ~ palatinală, îii stomatologie, porţiunea unei proteze parţiale mobile superioare care acoperă bolta palatină. Este confecţionată din material acrilic sau metalic şi poate fi totală sau redusă (prin fenestrare sau răscroire). După localizarea topografică poate fi mediană sau posterioară (39). ~ protetică, baza protezelor dentare, confecţionată din acrilat, metal sau cauciuc, pe care se montează dinţii artificiali. Sub acest termen sînt. denumite toate protezele mobile totale sau parţiale cu bază plină (în formă de plăci) (38)- Vezi şi : Briikl-Reichenbach, Petri, Peyer, Takatsy. Placebo (lat. plăcere = a plăcea). Substanţă-martor folosită în farmacologia clinică. Constă, de obicei dintr-un compus inactiv prezenţat într-o formă farmaceutică identică cu aceea a medicamentului de cercetat. Permite distingerea efectelor farmacologice . propriu-zise de reacţiile psihice şi reflex-condiţionate. în anumite condiţii, cînd medicamentul de cercetat are efecte secundare importante, se foloseşte placebo-ul activ, adică o substanţă-martor care prezintă efectele secundare corespunzătoare fără a avea efectul principal (14). Plaeebo-reactiv. Persoană sugestionabilă sau cu psihic labil care reacţionează la placebo-inactiv la fel ca la medicamentul activ. Stabilirea prealabilă şi eliminarea placebo-reactivilor din loturile asupra cărora se fac studii de farmacologie clinică poate ameliora considerabil rezultatul (14). Placcnta (lat. = plăcintă), sin. : Placentă* Organ fixat pe peretele uterului, legat cu embrionul prin intermediul cordonului ombilical. Se dezvoltă în a IlI-a lună de gestaţie, din corionul embrionului (placenta fetălis) şi decidua basalis a uterului (placenta uterină). Vilozităţile corionului se lărgesc, intră în depresiunile deciduei, în jurul lor formîndu-se sinusoidele sanguine în care, prin difuziune, se realizează schimburile nutritive dintre mamă şi făt. Placenta are de asemenea o funcţie endocrină, secretînd luteină, foliculină şi hormoni gonado-tropi. în sarcina ectopică, placenta se fixează în tuba uterină, pe ovar sau chiar pe alte organe din cavitatea abdominală (1). ~ acere ta, PLACENTA INCRETA 375 PLAFON AL OXIGENULUI placentă foarte aderentă de uter, prin pătrunderea vilozităţilor coriale în miometru. Poate produce hemoragii foarte mari în timpul deli-vrenţei, care impun uneori histerectomia (18). increta, placentă aderentă de uter, ale cărei pilozităţi sînt mai puţin penetrante în miometru decît la placenta accreta (18). ~ spuria, porţiune de placentă accesorie, lipsită de vase sanguine (2). Placentaţie. Formarea şi modul de inserare a placentei (1). Placentă. Placenta. Placente accesorii. Grămezi de ţesut placentar, alături de placenta principală, unite cu aceasta prin vase sanguine; în cazurile în care rămîn pe loc după dezlipirea placentei pot da hemoragii atone de lungă durată, întîrziind involuţia uterului (2). ~ albuminu-rică, sin. : Placentă infarctată, placentă caracterizată prin prezenţa de infarcte hemoragice roşii şi albe pe masa cotiledonară; se întîlneşte în disgravidii (18). ~ bordată, Placentă margi-nată. ~ capsulară, Placentă cirsoidă. ~ circum-valată, placentă la care se constată prezenţa unei formaţiuni sacciforme pe faţa internă a ingroşării marginale fibrinoase. La acest fel de placentă, ţesutul vilos depăşeşte întăritura fibrinoasă. Formaţiunea sacciformă se explică prin slăbirea temporară a presiunii intraovulare şi a tensiunii pungii oului. învelişurile oului se relaxează şi se cudează la emergenţa lor de pe marginea placentei (18). ~ cirsoidă, sin. : Placentă capsulară, placentă la care vilozităţile sînt parţial reţinute pe membrana capsulară (18). ~ fenestrată, placentă formată din mai mulţi lobi care, prin contactul parţial dintre ei, lasă în aria placentară zone lipsite de cotiledoane, acoperite numai de amnios, corion şi caducă (18). ~ infarctată. Placentă albuminurică. ^ încarcerată, sin. : încarcerarea placentei, placentă reţinută în uter fie într-un corn, fie la fundul uterului, parţial dezlipită sau nedezlipită; reţinerea ei se datoreşte unei retracţii puternice a corpului uterin (18). ~ jos inserată, Placentă previa. ~ marginată, sin. : Placentă bordată, placentă la care, aproape de marginea suprafeţei fetale, la emergenţa Învelişurilor oului, se vede o îngroşare inelară alcătuită din material fibrinos (18). ~ multilobu-lată, placentă formată din 2 sau mai mulţi lobi (2). ^ neopîazică, Gorioepiteliom. ~ normal inserată, placentă inserată pe segmentul superior al uterului (18). ~ previa, sin. : Placentă jos inserată, Placentă vicios inserată, placentă inserată pe segmentul inferior al uterului; poate determina accidente grave hemoragice în ultimul trimestru de sarcină şi în special în timpul travaliului (18). ~ previa anatomică, placentă previa lipsită de manifestări clinice în timpul sarcinii şi al travaliului; examenul placentei arată inserţia ei la mai puţin de 10 cm de marginea de ruptură a membranelor (18). previa centrală, placentă previa care acoperă în întregime orificiul intern al colului uterin (18). ~ previa laterală, placentă previa a cărei margine inferioară nu ajunge pînă la orificiul intern al colului uterin (18). ~ previa marginală, placentă previa a cărei margine inferioară se află chiar la limita orificiului intern al colului uterin (18). ~ previa parţial centrală, placentă previa care acoperă incomplet orificiul intern al colului uterin (18). ~ sacului vitelin, Omphalochorion. velamentoasâ, placentă cu inserţie velamen-toasă de cordon (18). ~ vicios inserată, Placentă previa. Vezi şi: Filatov. Placentită (placentă -(- -ită). Inflamaţie a placentei (2). Placento- (lat. placenta = plăcintă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la placentă (32). Placentografie (placento- -f- gr. graphein = a scrie). Evidenţierea aspectului, situaţiei, sediului etc. ale placentei pe un film radiografie, cu ajutorul unei substanţe de contrast (36). Placentolizină (placento- + gr. lysis = distrucţie). Anticorp capabil să distrugă celulele placentare (2). Placentom (placento- + -oma). Neoplasm derivînd din placentă (2). ~ benign, sin. : Deciduom benign, fragment cotiledonar reten-ţionat şi organizat în uter sub forma unei tumori (18). ~ malign, sin. : Deciduom malign, tumoare malignă dezvoltată din vilozităţile coriale reţinute în uter după o sarcină (18). Plachetă sanguină. Trombocit. Placido, A. Disc sin. : Aberoscop, Astigma-toscop, Keratoscop, disc prevăzut cu o serie de cercuri concentrice albe şi negre, pentru aprecierea curburii regulate a corneei (28). Placodă (gr. plax = farfurie rotundă, plată + eidos = formă). Platou îngroşat al ectodermului care formează mugurele unui organ embrionar (1). ~ auditivă, sin. : Placodă otică, placa ectodermală dorso-laterală a urechii interne (1). ~ cristalinului, placa ectodermală a cristalinului ochiului; formarea sa este indusă de prezenţa veziculei optice (1). ^ dorso-laterală, serie de placode ectodermale din care se dezvoltă nervii şi organele de simţ ale siste^ melor acustice şi ale liniei laterale (1). ~ olfactivă, placa ectodermală a regiunii olfactive a cavităţii nazale (1). ~ otică, Placodă auditivă. Plafon al oxigenului. Cantitatea maximă de oxigen pe care o poate consuma organismul PLAFONARE 376 PLAN MEDIAN într-un minut. în medie este de 3 litri/min.; la persoane antrenate atinge 4 —5 litri/min. (9). Plafonare. Anoblepsie. Plagă (lat. plaga = rană). Soluţie de conti-.^ nuitate datorită unor leziuni distructive-necrcr-biotice prin agenţi fizici, chimici sau infecţioşi (2). ~ atonă, plagă fără tendinţă la cicatrizare, datorită unei troficităţi scăzute a ţesuturilor interesate (2). ^ contuză, plagă cu margini neregulate şi cu zdrobirea ţesuturilor moi, produsă prin lovire cu sau de un corp contondent bont (23). ~ împuşcată, plagă produsă prin proiectil de armă de foc, avînd de obicei un orificiu de intrare, un canal al plăgii şi un orificiu de ieşire (23). ~ înţepată, plagă produsă cu un instrument înţepător, care determină depărtarea ţesuturilor şi pătrunderea în profunzime cu formarea unui canal (23). ~ înţepată şi tăiată, plagă produsă printr-un instrument înţepător-tăietor, care determină secţiunea tegumentelor şi pătrunderea în profunzime (23). ~ muşcată, plagă, de obicei contuză şi totdeauna infectată, produsă prin muşcătură de om sau de animal (11). ~ nepenetrantă, plagă produsă de un agent vulnerant care rămîne în perete, nepătrunzînd într-o cavitate seroasă (11). ~ oarbă, plagă produsă de un agent vulnerant care a rămas inclus în ţesuturi şi care are numai orificiul de intrare (11). ~ penetrantă, plagă produsă de un agent vulnerant care a pătruns într-o cavitate seroasă (11). ~ penetrantă oculară, plagă care interesează toate membranele oculare (28). ~ în seton, plagă produsă de un proiectil, prezen-tînd un orificiu de intrare, un canal subcutanat orientat aproape paralel cu suprafaţa tegumentului şi un orificiu de ieşire, realizînd imaginea unei cusături (11). ~ spintecată, plagă produsă prin instrument spintecător, cu margini netede, de formă liniară şi cu depărtarea marginilor plăgii (23). ~ tăiată, plagă produsă cu un instrument tăios, cu caracter liniar, margini netede şi unghiuri ascuţite la capete (23). ~ transfixiantă, plagă produsă de un agent vulnerant care a traversat dintr-o parte în alta o regiune a corpului (11). Plagiocefalie (gr. plagios = pieziş + kephale — cap). Malformaţie craniană din grupul cranio-stenozelor, constînd din dezvoltarea asimetrică a craniului, din cauza sinostozării precoce, unilaterale, a suturii lambdoide sau coronare; porţiunea anterioară, de o parte, şi porţiunea posterioară, de partea opusă a cutiei craniene, dezvoltîndu-se mai mult decît părţile lor corespondente, lungimea maximă a cutiei craniene nu mai este pe linia mediană, ci pe diagonală (1; 27). Plagioencefalie (gr. plagios = pieziş -f-enkephalos = creier). Defect în dezvoltarea creierului, caracterizat prin dezvoltarea exagerată a polului frontal de o parte şi a celui occipital de partea opusă (26). Plakine. Substanţe cu acţiune bactericidă extrase din trombocite (3). , * '"'Jt Plan (lat. planum). 1. Planuin. 2. Proiect de acţiuni viitoare (Dicţionarul limbii române moderne). 3. Mod de aşezare a diferitelor părţi componente ale unei formaţiuni (32). ^ alveo-locondilian, Planul Broca, vezi Broca. axiobucolingual, plan paralel cu axul lung al unui dinte, trecînd atît prin suprafaţa bucală, cît şi prin cea linguală (1). ~ axioIabiolinguaU plan paralel cu axul lung al unui dinte incisiv şi trecînd prin suprafeţele lui labială şi linguală (1). ~ de basculă, plan virtual pornit de la punctul de basculă prin corpul de tomo-grafiat. Imaginea elementelor de la nivelul acestui plan apare netă, nefiind supusă fenomenului de ştergere prin mişcare, cum se întîmplă cu imaginile de pe planurile anterioare şi posterioare (36). ~ bazai mandibular, planul imaginar tangenţial la marginea inferioară a corpului mandibulei (39). Planurile bazinului (Hodge). Planuri virtuale perpendiculare pe axa bazinului osos obstetrical; sînt în număr de 3 : planul strîmtorii superioare, planul strîmtorii mijlocii şi planul strîmtorii inferioare (18). ~ de elivaj. 1. Aria, într-o celulă sau ovul dezvoltat, unde are loc diviziunea celulară (1). 2. Plan conjunctiv în organism în lungul căruia pot fi separate între ele organele sau structurile (1). ~ coronal, plan frontal, în special la cap (1). ~ de experienţă, organizarea statistică a experimentului, cu scopul de a creşte eficienţa acestuia, de a evita erorile sistematice şi de a economisi, în anumite limite, materialul şi timpul de lucru. Sînt descrise mai multe metode de organizare a experienţelor: metoda patratului latin, metoda patratului greco-latin, metoda blocurilor total sau parţial randomizate, metoda subdivizării blocurilor, metoda amestecării, experimentul factorial etc. (37). ^ faseial^ plan în corp orientat în lungul unei pături sau fascii; de obicei reprezintă un plan de clivaji şi este folosit în chirurgie (1). ~ fongoid,. Micozis fungoid. ~ frontal, plan paralel cu axul lung al corpului şi perpendicular pe planul median sagital (1). ~ intertubereular,. plan orizontal care trece prin tuberculii de pe crestele oaselor iliace; este situat de obicei la nivelul vertebrei L6 (1). ~ înclinat, element funcţional al aparatelor ortodontice mobile, care constă din înclinarea masei acrilice din regiunea anterioară a plăcii aparatului (aproximativ 60°) fie anterior, fie posterior. Se determină în acest fel deplasarea mandibulei i» sensul respectiv (39). ~ median, plan situat PLANUL MUŞCĂTURII 377 PLANTOGRAMA vertical antero-posterior în axul longitudinal al corpului, pe care-1 divide în două jumătăţi simetrice (1). ~ muşcăturii, Planul de ocluzie Wilson, vezi Wilson. ~ ocluzal Fox, vezi Fox. ~ de ocluzie dentară, plan orizontal care uneşte toate punctele de contact dintre suprafeţele ocluzale ale dinţilor celor două arcade în poziţia de ocluzie centrată (38). ~ de ocluzie Wilson, pezi Wilson. Planuri de orientare. în cavitatea bucală, cele 3 planuri care servesc la precizarea devierilor de la forma şi poziţia normală a dinţilor şi maxilarelor: planul sagital median, planul transversal şi planul vertical al tubsrozi-tăţilor (39). ^ de orientare ocluzală, plan care trece prin marginile incizale ale dinţilor frontali inferiori şi vîrfurile cuspizilor meziovestibulari ai dinţilor molari inferiori (39). ~ orizontal. 1. Plan transvers în unghi drept cu axul lung al corpului (1). 2. în stomatologie, plan în unghi drept cu axul lung al dintelui (1). ~ ■orizontal Frankfurt, plan antropometric orizontal determinat de unirea punctelor inferioare ale marginii orbitelor cu punctele superioare de pe marginile meaturilor auditive ; este folosit pentru orientare comparativă a capului şi craniului (i). ~ paramedian, plan vertical paralel cu planul sagital median (1). ~ postlac-teai, plan frontal la care se termină molarii 2, superiori şi inferiori, de pe cele două arcade temporare (39). ~ potenţialului zero, plan ce împarte mediul conductor creat în jurul unui dipol electric în două jumătăţi care manifestă, una potenţiale pozitive, cealaltă potenţiale negative. Acest plan de separare neutru este perpendicular pe jumătatea distanţei care separă cei 2 poli ai dipolului. Potenţialele sînt cu atît mai mari, cu cît ne apropiem de unul din poli cu un electrod explorator (6). ~ protetic Camper, vezi Gamper. ~ sagital, Sagittalis. ~ strimtorii inferioare a bazinului, plan care trece prin marginea inferioară a simfizei pubiene şi vîrful osului coccis (1). ~ strimtorii superioare a bazinului, plan care trece prin promontoriul sacral şi marginea superioară a simfizei pubiene (1). ~ subeostal, plan orizontal care trece prin punctele cele mai caudale ale arcului costal sau punctele cele mai caudale ale celui de al 10-lea cartilaj costal. Este situat de obicei la nivelul vertebrei L3 (1). ~ transpi-loric, plan orizontal prin corp la nivelul vertebrei L2. Pilorul este de obicei situat în acest plan (1). ~ transversal. 1. Plan perpendicular pe axul lung al corpului; plan orizontal (1). 2. în stomatologie, planul perpendicular pe planul sagital median, determinat de vîrfurile cuspizilor vestibulari ai premolarilor şi cuspidul meziovestibular al molarului 1 inferior. Serveşte la precizarea devierilor dinţilor în sens vertical (suprapoziţie, infrapoziţie) (39). ~ vertical al tuberozităţilor, plan frontal tangent cu punctul cel mai distal al tuberozităţilor maxilare. Serveşte pentru precizarea devierilor în sens sagital (antero-posterior) ale poziţiei dinţilor şi maxilarelor (39). ^ vizual, plan care trece prin axul viziunii binoculare (1). Vezi şi: Aeby, Broca, Gamper. Planare dentară. Operaţie de nivelare a anumitor regiuni cu relief neregulat (plusuri) de pe suprafaţa dinţilor, modelelor sau protezelor (39). Planck, Max, 1858 — 1947. Constanta sin. : Cuanta de acţiune Planck, valoarea minimă de acţiune = 6,62 x IO-27 erg x sec. (6). Ipoteza cuantelor orice sistem fizic emite sau absoarbe energia numai în cantităţi discrete (cuante de energie), egale cu produsul hn, în care h este constanta Planck şi n frecvenţa de vibraţie caracteristică procesului respectiv de absorbţie sau emisiune (6). Plancton mineral. Depozit de particule minerale, de obicei silicoase, care se caută în sîngele hemolizat al înecaţilor, prin examen microscopic în lumină polarizată (23). Planigraf (lat. planum = plan -f gr. gra-phein = a scrie). Tomograf. Planotopokinezie (Jat. planum = plan + gr. topos = loc + kinesis = mişcare). Pierdere a simţului orientării spaţiale a mişcărilor şi a integrării spaţiale a obiectelor (27). Planşeu. Termen anatomic general pentru unii pereţi musculoconjunctivi care delimitează inferior o cavitate (1). ~ bucal, peretele inferior al cavităţii bucale reprezentat îndeosebi prin muşchii milohioidieni (1). ~ pelviperi-toneal, pătura musculcconjunctivă care limitează inferior cavitatea pelviană şi este străbătută de conductele care se deschid la exterior în regiunea perineală (1). Planta (lat. = talpă). Talpa piciorului (1). ~ pedis, sin. : Regio plantaris pedis, regiunea feţei plantare a piciorului (1). Piantago lanceolata, sin. : Pătlagină. Plantă din familia Plantaginaceae, ale cărei frunze conţin aucubină, o glicozidă cu structură furanică şi substanţe mucilaginoase; are acţiune expectorantă (13). ~ psyllium, sin.: Ochiul lupului, plantă din familia Plantaginaceae. Seminţele conţin substanţe mucilaginoase şi au acţiune laxativă (13). Plantalgie (planta -f- gr. algos = durere). Durere în regiunea plantară (24). Plantogramă (planta + gr. gramma = notare). Amprenta plantei în poziţie ortostatică. Apreciază dimensiunile suprafeţei plantare şi repartizarea presiunilor de sprijin. Se foloseşte în special pentru evaluarea gradului de prăbuşire a bolţilor plantare în piciorul plat (24). PLANUM 378 PLASMODIUM Planum (lat. = plan), sin.: Plan. Suprafaţă masa globulara cînd recoltarea acestuia se face netedă a unui corp (1). ~ nuchâle, suprafaţa pe un anticoagulant. Se deosebeşte de ser, luhid externă ă scuamei occipitale, situată dedesubtul care se separă de masa cheagului după coagulare* liniei nucale superioare (1). ~ occipitale, nu numai prin faptul că posedă fibnnogen, dar suprafaţa externă, triunghiulara, relativ netedă a scuamei occipitale situată deasupra liniei nucale superioare (1). ~ popliteum. Facies poplitea. ~ sternale, suprafaţa ventrală a corpului sternului (1). ~ temporale, arie relativ netedă situată sub linea temporalis inferior şi compusă din porţiuni ale oaselor frontal şi parietal, aripa mare a sfenoidului şi squama temporalis (1). Plasament familial. Acţiunea prin care statul asigură copiilor rămaşi fără părinţi sau lipsiţi de posibilitatea de a fi crescuţi in familie plasarea în familii care să-i crească şi să le asigure condiţiile materiale, sanitare, de învăţămînt şi educaţie necesare pentru dezvoltarea lor normală (29). Plasmafereză (plasmă + gr. aphairesis = a pleca). îndepărtarea plasmei sanguine după separarea de elementele figurate, care sînt reluate în ser fiziologic şi reinjectate, în vederea studierii naturii şi locului de sinteză a proteinelor plasmatice (15). * Plasmakinine. Polipeptide formate în plasmă din fracţiunea globulinică sub influenţa unor enzime proteolitice endogene. Principalele plasmalciriine sînt : bradikinin i, kalidina şi angiotensina. Ele intervin fiziologic în reglarea circulaţiei, primele două avînd efecte vasodila-tatorii şi hipotensive, ultima producînd vaso-constricţie şi hipertensiune (14). Plasmalemă (plasmă + i r. lemma = teacă). Capsulă celulară. Plasmalogeni, sin. : Compuşi fosfatidalici. Derivaţi ai fosfatidelor de colină, etanolamină sau serină, în care, la carbonul a-trigliceridic se fixează o grupare acil. Plasmalogenii apar în cursul metabolismului fosfolipidelor şi se găsesc în sistemul nervos, hipofiză, spermatozoizi etc. Se elimină prin rinichi în cantităţi foarte mici; în chilurie se constată eliminarea de 5 — 8 mg plasmalogeni/100 ml urină (5). Plasmă (gr. plasma = formaţie). Componenta lichidă, lipsită de elemente figurate, a sîngelui, limfei, lichidului seminal (32). ~ adsorbită, unul dintre elementele importante pentru testele de coagulare. Plasma se adsoarbe pe hidroxid de aluminiu, fosfat tricalcic, sulfat de bariu. Ea nu mai conţine protrombină şi factor VII, dar conţine fibrinogen, precum şi factorii V, VIII şi Hageman (19). ^ funda-mentală, Matrice citoplasmatică fundamentală.^ musculară, lichid cu compoziţie simila-lară plasmei sanguine, rezultat în timpul exprimării ţesutului muscular (15). ^ sanguină partea lichidă a sîngelui care se separă de şi printr-o serie de alţi factori de coagulare care nu sînt comuni. Constituie aproximativ 5 % din greutatea corpului' şi *fjgi*mează între 52 şi 60% din volumul sîngelui (5; 19). ~ seminală, sin. : Lichid seminal, partea lichidă a spermei, în care se menţin în suspensie elementele figurate, spermatozoizii. Este Un lichid filant, vîscos, opalescent, cu miros caracteristic, care coagulează în contact cu apa, datorită fosfatului de spermină pe care îl conţine. Plasma seminală are o compoziţie deosebită faţă de aceea a plasmei sanguine, mai ales în ceea ce priveşte conţinutul în proteine; de asemenea* plasma seminală nu conţine fibrinogen, dar conţine fructoză în stare liberă (5). Plasmină. Vezi Fibrinolizină. Plasminogen, sin. : Profibrinolizină. Vezi Fibrinolizină. Plasmo- (gr. plasma = formaţie). Element de compunere care introduce în termeni referirea la plasmă (32). Plasmoblast (plasmo- -f gr. blastos = germen). Celulă de trecere între elementul reticular care se diferenţiază pe linie plasmocitară şi plasmocitul diferenţiat. Morfologic se prezintă sub aspectul unui histioblast cu citoplasma hiperbazofilă. în mod normal, nu se găseşte în nici un ţesut hematOpoietic; apare în cazurile cu o foarte marcată hiperplazie plasmocitară (19). Plasmoeit (plasmo- + gr. kytos = celulă)* Celulă reacţionalâ cu funcţii importante în mecanismul de apărare umorală a organismului (secretă globulinele-anticorpi), denumită incorect şi celulă plasmătică. Are nucleul situat excentric, cu cromatina disp>usă în grămezi şi citoplasma intens bazofila cu un halou juxta-nuclear. în mod normal nu se găseşte în sîngele circulant. Apare în număr crescut în procesele alergice şi în diferite infecţii (rubeolă, mononucleoză infecţioasă) (19). ~ malignizat,. element celular esenţial al mielomului multiplu, care pune în libertate produse alterate (para-proteine) (19). Plasmocitom(pZa$/nocrt+-oma).Mielom solitar. Plasmoditrofoblast. Sinciţiotrofoblast. Plasmodium. Gen de protozoar din familia Plasmodidae, clasa Sporozoa. Cuprinde 4 specii care intră în etiologia malariei la om: P + vivax, P. falciparum, P. malariae şi, mai rar, P. ovale. Parazitul, cunoscut şi sub numele de hematozoarul palustru, prezintă un ciclu asexuat sau schizogonic — cu un stadiu exoeritro-citar şi un stadiu eritrocitar, care se desfăşoară în organismul omului — şi un ciclu sexuat sau PLASMODIUM FALCIPARUM 379 PLASTOBTUR sporogonic, care are loc în stomacul insectei vectoare, reprezentată de femelele ţintarului din genul Anopheles (31). ~ falciparum, specie de Plasmodium caracterizată prin inele mai mici şi mai fine, ocupînd 1/5 —1/4 din diametrul iiematiei. Formele amiboide şi de rozete lipsesc din sîngele periferic. Heamatiile parazitate rămîn la diametrul normal şi prezintă adeseori granulaţii Maurer. Gametociţii se recunosc după forma lor semilunară (31). ~ malariae, specie de Plasmodium ale cărei inele sînt asemănătoare cu acelea de Plasmodium vivax. Formele amiboidale au aspect de bandă ecuatorială, iar rozetele sînt formate din 8 — 12 merozoiţi, aşezaţi într-un singur plan. Hematiile parazitate au un diametru normal sau mai mic, iar granulaţiile Ziehmann nu apar decît la coloraţii speciale. Gametociţii sînt sferici şi mai mici decît cei de Plasmodium vivax (31). ~ ovale, specie de Plasmodium care apare în hematii ce se recunosc după forma lor ovală sau cu marginile dinţate; ele conţin granulaţii Schiiffner, ca şi cele parazitate de Plasmodium vivax, iar rozetele au 8-10 me-rozoiţi, caracter prin care se aseamănă cu Plasmodiuip. malariae. Această specie nu a fost semnalată în ţara noastră (31). ~ vivax, specie de Plasmodium care se caracterizează prin inele tipice, ocupînd 1/4 —1-/3 din diametrul hematiei, prin formele amiboide cu una sau mai multe vacuole şi prin rozetele cu 12 — 14 merozoiţi aşezaţi în mai multe planuri. Hematiile parazitate, mai mari de volum, apar mai slab colorate şi conţin granulaţii Schiiffner. Gametociţii sînt sferici şi mai mari decît o iiematie normală (31). Plasmoliză (citoplasmă -f- gr. lyzis = dizolvare, distrucţie). în i:acteriologie, fenomen cons-tind din retracţia citoplasmei bacteriene în medii hipertonice, în urma pierderii de apă. Peretele celular fiind rigid nu urmează retracţia citoplasmei, rămînînd în parte golit de conţinut. Plasmoliza a permis — alături de alte metode — punerea în evidenţă a peretelui celular la bacterii şi demonstrarea rigidităţii sale (3). Plasmom (Unna). Mielom solitar. Plasmometrie (citoplasmă + gr. metron = măsură). Măsurarea micşorării volumului celular în cursul plasmolizei. Metoda se utilizează Încă şi astăzi pentru cercetarea permeabilităţii celulare, apreciind gradul de permeabilitate după micşorarea volumului celulei în mediul hipertonic de substanţă cercetată (6). Plasmoptiză (citoplasmă + ptyein = a revărsa). Fenomen invers plasmolizei, constînd . din umflarea şi eliminarea citoplasmei la exteriorul celulei bacteriene, în medii hipotonice, în urma pătrunderii apei în celulă. Eliminarea citoplasmei este o consecinţă a lezării integri- tăţii peretelui celular în urma umflării citoplasmei (3). Plasmo rag ie (plasmo- -f- gr. rhegnynai = a curge). Trecerea plasmei în ţesuturi, ca urmare a creşterii permeabilităţii pereţilor vasculari prin leziuni anoxice ale acestora (spasm prelungit, toxine); se poate observa de obicei la nivelul creierului, retinei, rinichilor etc. (2). Plasmorrhexis (plasmor + gr. rhexis = ruptură). Ruperea unei celule şi pierderea proto-plasmei (1). Plasmoschizîs (plasmo- + gr. schisis — divi-, ziune). Fragmentare sau clivaj protoplasmic (1). Plasmosin. Nucleoproteină găsită în citoplasmă celulelor ; una din structurile proteice (1). Plasmozom (citoplasmă -f gr. soma = cor-puscul). 1. Corp mic sferic prezent în nucleul celular (sin. : Nucleol, Nucleolus) (1). 2. Termen vechi pentru unele granule citoplasmice (1). Plastic (gr. plastikos = care şe poate modela). Nume generic pentru macropolimeri sintetici cu variate compoziţii şi structuri, avînd înti ebuinţări practice extrem de numeroase. Plasticele ca atare sînt în general lipsite de toxicitate, însă fabricarea lor are importanţă pentru toxicologie, implicînd folosirea unor diverse substanţe nocive (acid cianhidric, nitrili, acri-laţi, fenol, formaldehidă, hidrocarburi şi amine aromatice, cetone etc.) (9). Plastie (gr. plassein = a forma). Intervenţie chirurgicală prin care se înlocuieşte o porţiune dintr-un ţesut cu un alt ţesut, în scopul corectării unui defect morfologic (11). ~ cutanată, Grefă cutanată, ~ de fascie. 1. Fascioplastie. 2. Intervenţie plastică, care foloseşte grefa de fascie lata pentru prelungirea unui corp muscular, ligamentoplastie, fasciodeză sau artroplastie (24). ~ franceză, Plastie Gelsus, vezi Gelsus. ~ indiană, metodă de autoplastie prin alunecarea unui lambou croit în tegumentele vecine (11). ~ italiană, metodă de autoplastie prin migrarea unui lambou prelevat la distanţă de zona care trebuie grefată, dar care rămîne la început ataşat printr-un pedicul de hrănire secţionat numai intr-un al 2-lea timp (11). ~ musculară. 1. Transplantare musculară. 2. Cura cavităţilor osoase osteomielitice cu material muscular pediculat (24). ^ nervoasă, sin. : Grefă nervoasă, intervenţie plastică pentru refacerea unei soluţii de continuitate într-un nerv, cu ajutorul unei porţiuni de nerv sănătos (24). ~ osoasă, Grefă osoasă. Vezi şi: Celsus, Ghiricuţă. Plastobalt. Cobalt radioactiv integrat într-o substanţă plastică (maleabilă), utilizat în tratamentul tumorilor (36). Plastobtur. Substanţă de consistenţă păstoasă care se întrebuinţează numai că obturaţie provizorie a cavităţilor de carie dentară; în PLASTRON 380 PLATOU EPIFIiZAR compoziţia lui intră sulfat de calciu şi oxid de zinc înglobate în vehicul gras (38). Plastron (fr. plastron). Termen folosit în limbajul medical pentru definirea unei regiuni dure la palpare (32). ~ apendicular, indurare der întindere variabilă depistată prin palpare în fosa iliacă dreaptă, în cursul crizelor de apendicită, dînd o senzaţie, după Jalaguier, de ,,blindaj dureros al peretelui abdominal” şi avînd drept cauză o reacţie peritoneală localizată (32). ^ costal, termen folosit în anatomie pentru regiunea formată din stern şi cartilajele costale (32). Plathelmintes. Subîncrengătură de viermi paraziţi, care cuprinde viermii laţi, lipsiţi de cavitate generală, şi care, din punctul de vedere al reproducerii, sînt hermafrodiţi. Din plathel-minţi fac parte clasele Trematoda, cu viermi bine individualizaţi, şi Cestoda, cu viermi alcătuiţi din înşiruirea cap la cap a unui număr mai mare sau mai mic de segmente (proglote) (31). Plaţi- (gr. platys = turtit). Element de compunere care introduce în termeni sensul de turtit, lat (32). Platibazie (plaţi- + gr. basis = bază). Pla-tybasia. Platibrahispondilie (Gu6rin-Lachapelle). Pla-tispondilie. Platicefalie (plaţi- -f- gr. kephale = cap). Diformitate a cutiei craniene, constînd din turtirea bolţii (1). Platieit (plaţi- + gr. kytos = celulă). Lep-tocit. Platicnemic (plaţi- -f gr. kneme = picior). Vezi Index cnemic. Platicnemie. în osteometrie, turtire pronunţată medio-laterală a diafizei tibiale, determinată de un index cnemic sub 64,9 (1). Platihieric (plaţi- + gr .hieron = sacru). Vezi Index hieric. Platimeric (plaţi- -f gr. meros = coapsă). Vezi Index platimeric. Platimerie. în osteometrie, termen pentru osul femur care are o turtire antero-posterioară moderată şi un diametru medio-lateral crescut în porţiunea proximală a diafizei (indexul platimeric între 75 şi 84,9) (1). Platină. Simbol Pt. Element chimic în stare metalică, cu valenţe 2 şi 4, cap de serie al fa-miliei metalelor platinice grele, cu număr atomic 78 şi greutate atomică 195,23. Metal alb-cenuşiu, lucios, inoxidabil, maleabil, ductil, putînd fi prelucrat în foi şi fire foarte subţiri, foarte rezistent la temperaturi înalte. Este utilizat pentru fabricarea electrozilor şi contactelor electrice speciale (aparatură de laborator) şi, în industrie, drept catalizator al proceselor de oxido-reducere, sub formă de bureţi, platină coloidală sau negru de platină (5). Platiopic (plaţi- + gr. ops = faţă). Vezi »Index orbitonazal. Platipelie (plaţi- + gr. pella = bazin). în osteometrie, termen pentru.' bazinjul, care are diametrul transvers considerabil ‘ mai mare faţă de conjugata vera (indexul strîmtorii superioare a bazinului sub 89,9) (1). Platipelvic (plaţi- + lat. pelvis = bazin). Vezi Indexul strîmtorii superioare a pelvisului. Platirinie (plaţi- + gr. rhis = nas). în so-matometrie, diformitate caracterizată prin nas larg şi plat cu un index înălţime-lăţime de peste 85 (1). 2. în craniometrie, termen pentru craniul care are apertura piriformis foarte mare (index nazal de peste 51) (1). Platispondilie (plaţi- + gr. spondylos = vertebră), sin. : Platibrahispondilie . Termen creat de Putti pentru aspectul radiografie al corpilor vertebrali lăţiţi congenital, datorită — după autor — unui rahischizis posterior (24). Platonichie (plaţi- + gr. onyx = unghie). Afecţiune congenitală constînd din turtirea unghiilor, în special a celor de la picioare (12). Platou (fr. plateau). O arie mai mult sau mai puţin netedă, situată pe o porţiune mai înălţată a unei formaţiuni (1). ~ alar, Lamina alara. ~ anal, Membrana anală. ^ auditiv, osul plat care formează plafonul meatului auditiv extern (1). ~ axial, linia primitivă a embrionului (1). ~ bazai al craniului, sin. : Platou paracordal, platou cartilaginos al craniului embrionar reprezentînd plăcile paracor-dale fuzionate ale formelor inferioare; este predecesorul osului occipital (1). ~ bazai al tubului neural, Lamina basalis. ~ cardiogenic, arie de mezoderm splanhnic situată la marginea cefalică a ariei embrionare, dedesubtul celo-mului şi din care iau naştere tubii endoteliali ai inimii embrionare (1). ~ celular, subţiere ecuatorială a fibrelor fuziforme din care pleacă septul intercelular în cursul diviziunii celulelor; este vestigial la unele animale (1). * cloaeal, Membrană cloacală. ~ corionic, membrana corionică a regiunii placentare, formată extern de pătura trofoblastică şi intern de o pătură fibroasă de mezoderm (1). ~ eiibriîorm,. Lamina cribrosa. ~ cuticular, platou în formă de mantie, asociat cu celulele de suport ale organului Corti (1). ~ cutis, partea laterală a somitei din care ia naştere dermatomerul (1). ~ dorsal, Platou medular. ~ ecuatorial, agregat de cromozomi la ecuatorul fusului nuclear în timpul kariokinezei (1). ~ epifizar. 1. Suprafaţă articulară uşor ridicată la marginea corpului unei vertebre (1). 2. Masă cartilagi-noasă subţire, situată între epifiză şi corpul osului ;este sediul creşterii în lungime şi se osifică PLATOU FRONTAL 381 PLAMÎN „ÎN OGLINDA” complet o dată cu unirea dintre epifiză şi dia-fiză (sin. : Disc epifizar) (1). ^ frontal, platou cartilaginos interpus la făt între părţile laterale ale cartilajului etmoid şi aripile mici şi porţiunea anterioară a osului sfenoid (1). ^incizal, element funcţional al aparatelor ortodontice mobile, suprafaţa orizontală anterioară plăcii aparatului, cu care vin în contact dinţii antagonişti, creează astfel spaţii bilaterale de inocluzie care favorizează egresiunea dinţilor laterali (39). ~ lateral, peretele subţiat, lateral, al tubului neural (1). ~ meatal, masă solidă de celule observată la embrionul de două luni şi formată prin creşterea ectodermului din partea inferioară a fisurii branhiale spre cavitatea timpanică (1). ~ medular, sin. : Platou dorsal, Platou neural, platoul epiblas-tului de pe faţa posterioară a embrionului, care dă naştere la două creste longitudinale din a căror unire ia naştere canalul neural (1). ^ neural, Platou medular. ^ notocordal, platou de celule reprezentînd rădăcina procesului cefalic al embrionului care mai tîrziu devine veziculat. Platoul devine intercalat în peretele dorsal al veziculei şi mai tîrziu consolidat în notocord (1). ~ nuclear. 1. Cromozomii metafazei aranjaţi în lungul platoului ecuatorial (1). 2. Sept care împarte uneori nucleul în diviziunea amitotică (1). ~ oral, Membrana bucofaringiană. ~ orbital, denumirea celor două platouri triunghiulare subţiri ale osului frontal care formează plafonul orbitelor (1). ~ para-cordal, Platou bazai al craniului. ~ planşeului, peretele ventral al tubului neural embrionar, cu structură ependimară (1). ~ procordal, regiune de endoderm subţiat situată imediat anterior de notocord şi în contact direct cu ectodermul, formînd o parte a membranei buco-faringiene (1). ^ pterigoidian lateral, platou subţire, larg, a cărui suprafaţă laterală formează o parte a peretelui medial al fosei infratemporale şi reprezintă locul de inserţie a muşchiului pterigoidian lateral. Suprafaţa sa medială face parte din fosa pterigoidiană şi este loc de inserţie pentru muşchiul pterigoidian medial (1). ~ pterigoidian medial, platou lung, subţire, a cărui suprafaţă laterală face parte din fosa pterigoidă şi a cărui suprafaţă medială constituie marginea laterală a coanei. Extremitatea sa inferioară formează un cîrlig, hamulus ptery-goideus, pentru tendonul muşchiului tensor veli palatini (1). ~ sinusului, platou median de epiteliu situat în glandul penisului embrionar; mai tîrziu ia parte la formarea orificiului uretral extern (1). ^ stomodeal, Membrana bucofaringiană. ~ tarsal, platou alungit, subţire, de ţesut conjunctiv dens, care contribuie la forma şi suportul unei pleoape (1). ~ tibia], suprafaţa superioară a epifiziei proximale a tibiei, care priveşte spre condilii femurali (1). Platouri timpanice. Denumire generică pentru părţile laterale osoase şi planşeul meatului auditiv extern (1). ~ uretral, platou solid de celule endodermice derivate din endodermul membranei urogenitale; obliterează temporar cavitatea părţii falice a sinusului urogenital ş i mai tîrziu formează o mare parte a uretrei peniene (1). Platru. Soluţie densă de gips, folosită la confecţionarea aparatelor gipsate sau a mulajelor (24). Platybasia (gr. platys = turtit + basis = bază), sin. : Impresiune bazilară, Platibazie. Malformaţie congenitală constînd dintr-o aplatizare a bazei craniului însoţită de fuzionarea apofizei bazilare a osului occipital cu atlasul şi a apofizelor spinoase ale primelor vertebre cervicale. Clinic, malformaţia osoasă duce la apariţia de semne cerebeloase, semne piramidale, paralizii de nervi cranieni, sindrom de hipertensiune intracraniană (27). Platysma (gr. platys = turtit). Muşchi pielos plat, cu originea pe pielea din jurul orificiului bucal, pe mandibulă şi inserat pe fascia cervicală. Inervat de nervul facial, încreţeşte pielea gîtului şi contribuie la coborîrea mandibulei (1). Plaumaer-Heitz Boyer. Incizia cale de acces asupra rinichiului prin incizie lombară cu rezecţia sistematică a coastei a 12-a (11). Plaut-Vincent (Plaut, Hugo Karl, 1858 — 1928; Vincent, Henri, 1862 — 1950). Angină sin. : Angină fuzospirilarâ, Angină ulcero-membranoasă, Angină Vincent, angină cu depozite de aspect cenuşiu-murdar, de obicei unilaterală, însoţită de febră moderată, halenă fetidă, adenopatie regională dureroasă, stare generală bună. Este datorită asocierii germenilor Bacillus fusiformis şi Spirochaeta denticola (8). Playfair. Drenajul drenaj cu tub în sifonaj, aplicat printr-o pleurotomie minimă (11). Plăcuţă sanguină. Trombocit. Plămîn (neogr. plemoni). Pulmo. ~ „distrus", formă particulară de ftizie manifestată prin lezarea unui singur plămîn, cu respectarea temporară a celui contralateral. Radiologie se constată o opacifiere masivă şi neomogenă cu imagini cavitare ale unui hemitorace întreg (34). ~ „în fagure”, plămîn în care ţesutul pulmonar este înlocuit de cavităţi cu perete subţire. Procesul poate fi congenital sau secundar pentru foarte multe boli (bronşiolita obliterantă cronică, sindromul Hamann-Rich, boli de colagen, mucoviscidoză etc.) (34). ~ ,,în oglindă”, malformaţie congenitală în care arborele bronhial al unui plămîii este identic cu al celuilalt. Există două forme: stîngul PLĂMÎN OPAC 382 PLEXJRiEZlE egal cu cel drept şi, invers, dreptul egal cu stîngul. Este însoţit de obicei de anomalii vasculare. Clinic apar dispnee şi cianoză intensă de la naştere, explicate prin sunt intpa-pulmonar (34). ~ opac (E. Bernard), plăfnîn distrus printr-un proces inflamator cronic; radiologie apare neomogen opac (imagini de dilataţie bronşică, cu modificări retractile ale elementelor anatomice din jur) (36). ~ de otel, Biomotor. —plegie (gr. plege = lovitură). Sufix cu semnificaţia de paralizie sau ictus apoplectic (32). Plehn, Albert, 1861 — 1935. Granulaţiile granule bazofile în formă conjugată cu parazitul malariei (2). Pleiotropismul genelor. Proprietatea genei de a produce efecte multiple (17). Pleo- (gr. pleon = mai mult). Element de compunere cu semnificaţia de mai mult, cantitate mare de (32). Pleoapă (lat. palpebra). Palpebra. Pleocitoză (pleo- + gr. kytos = celulă). Creşterea numărului de celule într-un lichid biologic ; de obicei, termenul se foloseşte pentru creşterea numărului de leucocite în lichidul cefalorahidian în cursul unor tulburări din sistemul nervos central (2). Pleocromocitom (pleo- + gr. chroma — culoare + kytos = celulă + -oma). Tumoare compusă din ţesuturi cu culori variate (2). Pleomorfism (pleo- + gr. morphe = formă). 1. Polimorfism. 2. Concepţie susţinînd varia-bilitatea extremă a morfologiei bacteriilor, diferitele forme bacteriene observate reprezen-tînd aspecte variate ale aceluiaşi microorganism, rezultate sub influenţa condiţiilor de mediu. Deşi teoria în ansamblul ei era incorectă, totuşi, ea are meritul de a fi atras atenţia pentru prima dată asupra marii plasticităţi a bacteriilor, ceea ce a fost demonstrat abia mai tîrziu de cercetările moderne de variabi-litate microbiană (3). Pleonosteoză (gr. pleon = mai mult + osteon = os + -oză). Osificare prematură şi excesivă (4). Pleoptică (pleo- -f gr. optikos = care ţine de vedere). Ansamblu de metode de tratament pentru stimularea funcţiei vizuale a ambliopilor (28). Pletismografie (gr. plethysmos = creştere + graphein = a scrie). Metodă de explorare a circulaţiei periferice, bazată pe înregistrarea — prin diverse tehnici — a variaţiilor dinamice de volum ale unui membru. Metoda este puţin fidelă în cazul arterelor mari, datorită faptului că este influenţată în special de circulaţia musculară profundă şi mai puţin de cea cutanată, superficială (10). Pletoră (gr. plethore = prisos, surplus). Cantitate de sînge sau de lichide depăşind valorile normale în întreg corpul sau în anumite porţiuni ; clinic, se manifestă prin roşeaţa pielii şi a mucoaselor, contracţii puternice ale inimii însoţite de palpitaţii, puls kiitfcrial plin, vene pline şi respiraţii superficiale scurte (2). ^ abdominală, creşterea cantităţii de sînge în sistemul portal, ca o consecinţă a supraali-mentaţiei sau a unui mod de viaţă sedentar (2). ~ hiperalbuminoasă, pletoră cu creşterea cantităţii de proteine <2). ~ seroasă, Hidremie. Pleumazie (gr. plios = plin + mazion = mamelă), sin. : Hipermastie, Polimastie. Anomalie congenitală constînd din existenţa de mamele supranumerare (18). Pleura (gr. pleura ■= coastă), sin.: Sac pleural, Pleură. Foiţă seroasă, mezotelială care înveleşte plămînii (lamina pulmonalis) şi în continuare căptuşeşte pereţii cutiei toracice (lamina parietalis). închide complet un spaţiu denumit cavitate pleurală, în care se află lichidul pleural ce uşurează mişcările plă-mînilor. Cavitatea pleurală dreaptă este separată de cea stingă prin mediastin (1). ~ costaiis, porţiune a pleurei parietale care căptuşeşte peretele osos al cavităţii toracice (1). ~ dia-phragmatica, reflectarea pleurei parietale pe suprafaţa superioară a diafragmului (i). ^medi-astinalis, porţiune a pleurei parietale care acoperă laturile mediastinului (1). ~ parietalis, porţiunea pleurei care căptuşeşte suprafaţa internă a cavităţii toracice (1). ~ pulmonalis, pleura pulmonară sau viscerală, membrană seroasă care acoperă plămînul (1). Pleuralizare. Timp special al toracotomiei în care se face acoperirea plămînului cu pleură (34). Pleurapophysis (pleura -f- gr. apophysis = excrescenţă). Termen pentru procesele laterale ale unei vertebre (în planul ei de organizare), incluzînd, ca echivalenţă morfologică, şi coastele corespunzătoare (1). Pleuratom. Arie pleurală inervată de fibrele senzoriale ale unui singur nerv spinal (1). Pleură (gr. pleura = coastă). Pleura. ~ cervicală, Cupula pleurae. ~ perieardiacă, porţiunea pleurei parietale mediastinale contiguă cu pericardul (1). Pleurectomie (pleuro- + gr. ektome = excizie). Rezecţia unei părţi a pleurei executată uneori în cursul decorticărilor pleuropulmonare (34). ~ valvulară, deschiderea chirurgicală a pleurei şi crearea unei supape care să permită ieşirea revărsatului pleural, dar care să nu permită intrarea aerului (11). Pleurezie (lat. pleurisis). Inflamaţie acută sau cronică a pleurei, cu sau fără revărsat lichi-dian Forme: a) după natura lichidului PLEUREZIE BILATERALA 383 PLEUROPNEUMOPATIE ALERGICA revărsat: p. serofibrinoasă, p. hemoragică, p. purulentă, p. chiloaşă etc. ; b) după etiologie : p. reumatismală, p. canceroasă, p. tuberculoasă, p. cu microbi variaţi (pneumococ, pneumobacil, streptococ, stafilococ etc.); c) după sediul şi întinderea revărsatului : p, dublă, p. diafragmatică, p. interlobară, p. apicală, p. mediastinală etc. ; d) după starea subiectului : p. la cardiaci, p. la copii, p. la bătrîni etc. Semnele clinice şi de laborator sînt acelea ale unui sindrom lichidian, iar tratamentul etiologic (34). ~ bilaterală, Pleurezie dublă. ~ cu colesterol, pleurezie cu revărsat foarte bogat în colesterol care conferă lichidului un aspect tulbure, gălbui, cremos, cu cristale de colesterol. Etiologia este de obicei, tuberculoasă sau bacteriană (34).< ~ diafragmatică, pleurezie localizată la nivelul pleurei diafragmatice. Semnele clinice sînt dominate de iritaţia nervului frenic (34). ~ dublă, sin, : Pleurezie bilaterală, pleurezie localizată în cavităţile pleurale ale ambelor hemitorace (34). ~ cu eozinofile, pleurezie în care lichidul conţine peste 10% eozinofile (pot atinge 90%). Cauza poate fi: paraziţoze (chist hidatic, ascaridoză), periar-terită nodoasă, hemopatii maligne, sindrom Loffler. Mai rar însoţeşte peneumoniile virotice sau. bacteriene şi foarte rar tuberculoza (34). ~ gangrenoasă, varietate de pleurezie purulentă în care predomină fenomenele, de supuraţie putridă şi necrozantă, cu formare de sfacele şi cu miros fetid, ca urmare a infectării cu floră microbiană anaerobă (2). ^ hemoragică, pleurezie cu lichid hemoragie. Etiologia este în 75 % din cazuri neoplazică, iar în rest tuberculoasă, prin diateze hemoragice, pneumonii bacteriene (34)* interlobară, pleurezie cu localizare în pleura interlobară. Caracteristic este lipsa semnelor fizice ; durerea rămîne moderată (34). ~ închistată, pleurezie în care exsudatul este separat prin dezvoltarea de aderenţe pleurale, realizîndu-se o pungă (poate fi sci-zuralii, diafragmatică, apicală sau laterală) (2). '-vlamelară (Fleischner), pleurezie cu cantitate mică de lichid la baza plăminului; diagnosticată radiologie dificil, este pusă în evidenţă mai uşor în, poziţie oblică de 60° (36). ~ luetică, sin. : Pleurezie rozeolică, pleurezie rar întîlnită în faza secundară a luesului (în lichid se găsesc deseori eozinofile). (34). ~ lupică, pleurezie uni- sau bilaterală, de volum redus, care precede sau însoţeşte o lupoeritematoviscerită. Poate fi uneori singura manifestare a bolii (34). mediastinală, pleurezie de etiologie de obicei tuberculoasă, frecventă la copii. Afectează regiunea anterioară, posterioară, suprahilară sau subhilară a pleurei mediastinale (34). ~ neoplazică, pleurezie serofibrinoasă sau foarte des hemoragică, cu debut foarte rapid, care însoţeşte un neoplasm pleural sau bronhopulmonar (34). ^ parapneumonică, pleurezie secundară pneumopatiilor bacteriene cu revărsat steril, dar cu multe granulocite neutrofile (34). ~ purulentă, Empiem pleural. ^ reumatică, pleurezie cu revărsat puţin abundent (conţine celule endoteliale) şi tendinţă spontană la resorbţie (34). ~ rozeolică, Pleurezie luetică. — serofibrinoasă, pleurezie caracterizată printr-un exsudat serofibrinos care poate deveni abundent; apare în special în infectările cu bacii Koch (2). ~ tuberculoasă, pleurezie cu lichid serofibrinos şi granulaţii urmate de cazeificări (2). Pleurită (pleuro- + -ită). Inflamaţie fără epanşament a foiţelor pleurale, cu depuneri de fibrină şi pierderea luciului caracteristic (pleu-rita uscată); se poate croniciza, dînd aderenţe sau simfize sau îngroşări deosebit de importante ale pleurei (pahipleurită) (2). Pleuro- (gr. pleura — latură, coastă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la pleură (32). Pleurodinie (pleuro- -f gr. odyne = durere). Durere importantă de natură inflamat orie în regiunea nervilor intercostali (32). ~ epidemică, Boala din Bornholm. Pleuroliză (pleuro- + gr. iysis = distruc-ţie). Secţiunea aderenţelor pleurale care unesc în anumite condiţii cele două foiţe pleurale (34). Pleuropericardită (pleuro- + pericard + -ită). Inflamaţie concomitentă a pleurei şi pericardului ; semnele clinice sînt acelea ale sindromului pleural şi ale celui pericardic (34). Pleuroperitonită (pleuro- -{- peritoneu + -ită). Inflamaţie concomitentă a pleurei şi peritoneului în cadrul unei poliserozite reumatismale, tuberculoase sau chiar banale, mai ales la copii, fiind vorba de un proces exsudativ serofibrinos sau proliferativ granular (în tuberculoză) (2). Pleuropneumonectomie (pleuro- -f gr. pneu-mon = plămîn + ektome = excizie). Rezecţie într-un singur timp a pleurei şi plămînului subiacent indicată în anumite forme de tuberculoză pulmonară cu pahipleurită (34). Plcuropneumonia-like organisms (engl.), abreviat P.P.L.O. Vezi Mycoplasma. Pleuropneumonie (pleuro- -f- gr. pneumon = plămîn). Sindrom pleuropulmonar constînd din asocierea unei pleurezii cu o pneumonie (34). Pleuropneumonită de iradiaţie. Fibroză pulmonară actinică. Pleuropneumopatie (pleuro- + gr. pneumon — plămîn -j- pathos — boală). Termen generic pentru afecţiuni ce interesează atît pleura, cît şi plămînul (32). ~ alergică, sindrom pulmonar întîlnit în cursul sindromului Lâffler, în cola-genoze sau sarcoidoze şi manifestat printr-o PLEUROSCOP 384 PLEX UTERIN atingere fugace a pleurei şi parenchimului pulmonar (34). Pleuroscop (pleu.ro- + gr. skopein = a vedea). Nume dat diverselor endoscoape cu ajutorul cărora se explorează vizual cavitatea pl^M-rală după o insuflaţie pleurală prealabilă ;'6ste format dintr-un tub de metal cu sistem optic şi de iluminare (34). Pleuroscopie. Toracoscopie. Pleurostotonus (gr. pleurothen = de o parte + tonos = tensiune). Atitudine particulară pe care o ia bolnavul în tetanos, constînd din încovoierea trunchiului pe o parte, datorită predomin anţei contracturii pe muşchii laterali de o singură parte (8). Pţeurotifos (pleuro- + gr. typhos = stupoare). Febră tifoidă cu debut pleural (34). Pl eurotomie (pleuro- + gr. tome = tăietură). Secţiunea pleurei fie în vederea evacuării unei colecţii purulente, fie în vederea explorării cavităţii pleurale (34). Pleurotoracectomie (pleuro- + gr. thorax = torace + ektome = excizie). Toracoplastie la care se asociază şi rezecţia pleurei respective ai). Plex (lat. plexus = împletit). Plexus: ~ anococcigian, Plexus coccygeus. ~ aortic, reţea fină de nervi simpatici care înconjură aorta, se continuă în jurul porţiunilor toracică şi abdominală ale acesteia şi coboară pînă la bifurcarea ei, de unde ia numele de plex hipogastric superior (nerv presacrat) (1). ~ atrial, plex nervos observat la embrion în jurul regiunii atriale a inimii (1). ~ bulbar, plex nervos găsit la embrion; înconjură bulbus cordis (1). ^ carotic, ramuri simpatice care înconjură arterele carotide internă, externă şi comună (1). ~ cavernos. 1. Plex nervos asociat cu corpul cavernos al penisului (nervi cavernosi penis) sau clitorisului (nervi cavernosi clitoridis (1). 2. Plex simpatic în sinusul cavernos care înconjură artera carotidă internă (1). ~ cefalic ganglionar, un r>umăr de 4 ganglioni parasim-patic ă în relaţii topografice strînse cu ramurile nervului trigemen, cunoscuţi ca ganglionii ciliar, sfenopalatin, otic şi submandibular şi legaţi prin fine fibre nervoase cu ganglionul cervical superior al sistemului simpatic (1). ~ cervical superior, Plexul Gruveilhier, vezi Cruveilhier. ^ cervicotoracic, denumire generică a plexurilor cervical şi brahial (1). ~ cistic, plex nervos situat lîngă vezicula biliară (1). ~ cornean, plex nervos al corneei derivat din nervii ciliari şi format din 3 părţi: un plex cornean inelar în jurul periferiei corneei, un plex cornean subepitelial situat dedesubtul epiteliului cornean şi un plex cornean intra-epitelial (1). ~ coroid, proces invaginat, lobulat longitudinal, constînd dintr-un plex vascular şi o pătură de ependim, care se află în ventri-culii al III-lea, al IV-lea şi laterali ai creierului (1). ~ coronar stomahic, Plexus gastricus supe-rior. ~ crural, Plexus femoralis. ~ diafrag-matic, plex nervos al sistemului autonom situat în jurul artei ei frenice inferipare (1). ~ epi-gastric, Plexus coeliacus Isysteraatis autonomiei. ~ gastroduodenal, ramură a4 plexului celiac care se distribuie la stomac şi duoden, de-a lungul arterei gastroduodenale (1). ~ inter-celular, reţea de ramificaţii dendritic'e şi axonice care înconjură celula într-un ganglion simpatic (i). intermediar, plex nervos existent la embrion între plexurile bulbar şi atrial (1). ~ intramural, plex localizat în peretele unui organ (de ex. plexurile submucos sau mienteric ale canalului alimentar) (1). lingual, plex nervos care înconjură artera linguală; provine din plexul carotic extern (1). ^ nazopalatin, plex care uneşte nervii nazopalatini în gaura incisivă (1). ~ obturator, Plex subsartorial. ~ pancreaticoduodenăl, plex simpatic ale cărui fibre nervoase se distribuie la duoden şi pancreas (1). ~ patelar, reţea nervoasă situată în faţa osului patela (1). ~ peri vascular, reţea de fibre nervoase care inervează vasele de sînge (artere şi vene) şi care pot produce vasocon-stricţia sau vasodilataţia (1). ~ piloric, plex nervos care inervează regiunea pilorică ; provine din plexul celiac (1). ~ pre vertebral, denumirea ganglionilor colaterali şi fibrelor nervoase ale sistemului nervos simpatic (de ex. plexurile : cardiac, celiac şi hipogastric) (1). ~ ruşinos, AT. pudendus (vezi Tabelul nervilor). ~ sino-carotidian, fibre nervoase ale sinusului caro-tidian (1). ~ solar, Plexus coeliacus systematis autonomiei. ~ splenic, Plexus lienalis. ~ stro-mal, denumire dată de unii autori plexului nervos format de nervii ciliari în substanţa proprie a corneei (1). ~ subpapilar, sin. : Plex venos, reţea de vene mici cu pereţii subţiri situată în partea profundă a păturii papilare şi în partea superficială a păturii reticulare a dermului (1). ~ subperitoneal, plex arterial situat în grăsimea extraperitoneală a regiunii lombare, format de ramurile arterelor lombară, frenică inferioară, iliolombară, hepatică, renală şi colică (1). ~ subpleural, plex arterial din mediastin format de ramurile mici ale arterelor pericardicofrenică şi intercostale (1). ~ subsartorial, sin. : Plex obturator, reţea nervoasă situată dedesubtul muşchiului sartorius, alcătuită din fibre ale nervului obturator (1). ~ subtrapezial, plex nervos situat dedesubtul muşchiului trapez (1). ~ tonsilar, reţea nervoasă ale cărei fibre se distribuie tonsilelor, istmului gîtlejului şi regiunilor apropîate de palatul moale (1). ~ uterin. 1. Plex venos situat pe pereţii uterului, întinzîndu-se pînă în liga- PLEX U TEROOVARIAN 385 PLEXUS GASTRICUS INFERIOR mentul larg (1). 2. Plex nervos al colului şi porţiunii inferioare a uterului (1). ~ utero-ovarian, Plexus ovaricus. ~ vaginal. 1. Reţea nervoasă a pereţilor vaginului (1). 2. Plex venos situat lîngă orificiul de intrare în vagin (1). ~ venos, Plex subpapilar. ~ venos fa-ringian, plex venos situat pe feţele laterale ale faringelui (1). ~ venos laringian, ansamblul venelor intramurale ale laringelui care drenează în colectoare extralaringiene confluate în venele laringiene anterioară şi inferioară; comunică cu plexul venos faringian (1). ~ vezicoruşinos, denumire generică a plexurilor venoase vezical şi ruşinos (1). Vezi şi: Auerbach, Batson, Cruveilhier, Le-foer, Meissner. Plexalgie (plex + gr. algos = durere). Nevralgie determinată de lezarea unui plex nervos <27>- Plexectomie (plex -f- gr. ektome = excizie). Ablaţia chirurgicală sau coagularea plexurilor coroide (26). Plexită (plex + -ită). Leziune inflamatorie a unui plex nervos (27). ~ brahială, sindrom clinic determinat de lezarea plexului brahial. Se manifestă prin paralizii flasce cu atrofii (sindrom de neuron motor periferic) ale muşchilor membrului superior şi centurii scapulare, însoţite de tulburări de sensibilitate. Topografia tabloului clinic este în funcţie de dispoziţia leziunilor la nivelul plexului brahial, care poate fi lezat în totalitate sau numai parţial (27). Plexus (lat. = împletit), sin.: Plex. 1. Reţea de fibre nervoase simple sau amestecate cu ganglioni nervoşi. 2. Vase sanguine anasto-mozate. 3. Vase limfatice anastomozate în reţea (1). ~ aorticus abdominalis, plex neuro-vegetativ în jurul aortei abdominale, situat mai ales preaort c şi continuat, caudai de bifurcaţie, ca plex hipogastric superior sau nerv presacrat (1). ~ aorticus (lymphaticus), reţea de vase limfatice care mărginesc sau înconjură artera aortă (1). ~ aorticus thoracicus, plex neuro-vegetativ care înconjură artera aortă toracică (1). ~ arteriae ovariae, Plexus ovaricus. Plexus autonomiei. Termen generic pentru ramurile nervilor simpatici care înconjură organele sau vasele; fiecare plex este denumit după fora-maţiunea cu care este asociat (1). ~ axillaris (lymphaticus), plex format din ganglioni şi vase limfatice şi localizat în axilă (1). ~ basf-laris, sin. : Sinus occipital transvers, plex venos situat peste partea bazilară a osului occipital, care leagă cele două sinusuri petroase inferioare şi plexurile vertebrale marginal şi intern (1). ^ brachialis, plex nervos localizat la baza gîtului şi în axilă, compus din ramurile anterioare ale nervilor C5, C6, C7, C8 şi Tx (1). ^ eardiaeus, reţea de nervi situată la baza inimii. Partea superficială este situată dedesubtul arcului aortei, anterior de artera pulmonară dreaptă. Partea profundă este situată anterior de bi-furcaţia traheei, între aceasta şi arcul aortei. Fiecare porţiune conţine fibre nervoase de origine simpatică şi vagală (parasimpatică) (1). ~ caroticus communis, plex neurovege-tativ ortosimpatic care înconjură artera carotidă comună (1). ^ caroticus externus, plex neuro vegetativ care înconjură artera carotidă externă şi ramurile ei (1). ~ caroticus internus, plex neuro vegetativ care înconjură artera carotidă internă şi ramurile ei (1). Plexus cavernoşi concharum. Plexuri venoase situate în mucoasa care acoperă cornetul nazal inferior (1). ^ cervicalis, plex nervos situat în regiunea superioară a gîtului, format de ramurile anterioare ale nervilor cervicali superiori: Cl9 C2, C3, C4 (1). ~ choroideus ventriculi lateralis, plex vascular coroidian, situat în interiorul ventriculului lateral (1). ~ choroideus ventriculi quarti, plex vascular coroidian situat în interiorul ventriculului al IV-lea cerebral (1). ~ choroideus ventriculi tertii, plex vascular coroidian situat în interiorul ventriculului al III-lea cerebral (1). ~ coccygeus, sin.: Plex anococcigian, plex nervos format de unirea ramurilor anterioare ale nervului coccigian şi nervului S5, cu o fibră comunicantă de la nervul S4 (1). ~ eoeliacus (şystematis autonomiei), sin. : Plex epigastric, Plex solar, plex simpatic important, situat în faţa arterei aorte, în jurul originii arterei celiace. Este format din fibre provenite de la nervii splanhnici şi vagi (trunchi vagal posterior) şi se distribuie la viscerele abdominale (1). ~ coronarius cordis, continuare a plexului cardiac, împărţită arbitrar într-o parte posterioară mare (p. coronarius cordis posterior) care însoţeşte artera coronară stîngă şi este distribuită mai ales atriului şi ventriculului stîng şi o parte anterioară mică (p. coronarius cordis anterior) care însoţeşte artera coronară dreaptă şi se distribuie ventriculului şi atriului drept (1). ~ diferentialis, plex nervos al sistemului autonom care înconjură canalul deferent şi vezicula seminală (1). ~ dentalis inferior» plex de fibre nervoase situat în canalele alveolare ale mandibulei şi care provine din nervul alveolar inferior (ramură a nervului mandibular) (1). ~ dentalis superior, plex de fibre nervoase situat în canalele alveolare ale maxilei şi format de ramurile nervului infraorbital (1). ^ ente-ricus, denumire generică pentru plexurile sub-mucos, mienteric şi subseros ale canalului alimentar (1). femoralis, sin. : Plex crural, plex nervos care înconjură artera femurală (1). ~ gastricus anterior, Rami gastrici anteriores nervi vagi. ~ gastricus inferior, plex nervos 25 - c. 484 ■PLEXUS GASTRICUS POSTERIOR 386 PLEXUS SPERMATICUS gastric care însoţeşte artera gastroepiploică stingă şi ale cărui fibre provin din plexul splenic al sistemului autonom (1). ~ gastrieus posterior, Rami gastrici posteriores nervi vagi. gastrieus superior, sin. : Plex coronar stomahic, plex nervos care însoţeşte artera gastrică stingă şi primeşte fibre de la plexul celiac (1). ~ hae-morrhoidalis, Plexus venosus rectalis. ~ bepa-ticus, reţea nervoasă simpatică provenind din plexul celiac şi care însoţeşte artera hepatică în ficat (1). /-w hypogastricus inferior, sin.: Plexus pelvinus, plex nervos situat pe feţele laterale ale rectului şi vezicii urinare şi distribuit viscerelor pelviene (1). ~ hypogastricus superior, sin. : Nervus presacralis, plex nervos simpatic situat în faţa promontorului sacrului. Se împarte în nervii hipogastrici drept şi stîng care, împreună cu splanhnicii sacrali şi pelvieni (nervii erigenţi) se întreţes în plexul hipogastric inferior sau pelvian, bogat în ganglioni. De la acesta pleacă plexurile destinate viscerelor pelviene (1). Plexus iliaci» Plexuri nervoase ale sistemului autonom care înconjură arterele iliace comune (1). ~ intermesentericus, plexul nervos pre- şi periaortic, cuprins între cele două plexuri mezenterice, superior şi inferior (1). ~ lienalis, sin. : Plex splenic, grup de fibre nervoase predominant adrenergice, care intră cu pediculul splenic în splină şi care provine din plexul celiac (1). ~ lumbalis, plex nervos format de diviziunile anterioare ale nervilor spinali lombari (L1? L2, L3, L4) şi situat pe faţa posterioară a muşchiului psoas major (1). ~ lum-bosacralis, reţea formată de ramurile anterioare ale nervilor lombari, sacrali şi coccigian, care se împart apoi în plexurile lombare, sacrale şi ruşinoase (1). ~ lymphaticus, reţea formată din canalicule limfatice anastomozate şi grupuri de ganglioni limfatici (1). ~ mammarius, reţea limfatică avînd originea în pereţii canalelor lactifere şi între lobulii mamelei şi care drenează şi pielea, areola şi mamelonul. Vasele eferenţe se golesc : lateral, în grupul pectoral (toracic) al ganglionilor axilari; medial, în grupul sternal (mamar intern); superior, în grupul apical (subclavicular) şi uneori în ganglionii supraclaviculari (1). ~ maxillaris, plex nervos situat în jurul arterelor maxilare internă şi externă şi care provine din plexul carotic extern (1). ~ meningeus, plex nervos simpatic situat în jurul arterei meningiene mijlocii (1). ~ mesentericus inferior, plex nervos simpatic care înconjură artera mezenterică inferioară; provine din plexul aortic al sistemului autonom (1). ~ mesentericus superior, plex nervos simpatic care înconjură artera mezenterică superioară ; provine din plexul celiac (1). ~ myen-terieus, Plexul Auerbach, vezi Auerbacli. Plexus nervorum spinalitim. Denumire generică pentru plexurile formate de ramurile nervilor spinali,, în special cele anterioare (1). ~ occipitalis, reţea simpatică situată în jurul arterei occipitale şi care provine din plexul carotic extern (1). ~ oesophageus, reţea de fibre .vagale care înconjură esofagul în special pe faţş4ui posterioară (1). ~ ophtalmicus, plex simpatic care înconjură artera oftalmică (1). ~ ovaricus, sin. : Plex uteroovarian, Plexus arteriae ovariae, plex neurovegetativ în jurul arterei ovariene împreună cu care pătrunde în ovar (1). ~ pam-piniformis, reţea de vene situată la bărbat în cordonul spermatic, iar la femeie în ligamentul larg, lîngă ovar (1). ~ pancreaticus (systematis autonomiei), fibre neurovegetative care inervează pancreasul şi care au originea în plexul celiac (1). ~ parolideus nervi facialis, ramuri ale nervului facial în strînsă relaţie cu glanda paro-tidă (1). ~ pelvinus, Plexus hypogastricus inferior ~ periarterialis (systematis autonomiei) 9 fibre neurovegetative care alcătuiesc un plex în adventicea arterelor pe care le şi inervează (1). ~ pharyngeus nervi vagi, grup de fibre ale nervilor vagi care se distribuie pereţilor farin-gelui (1). ~ pharyngeus (venosus), plex venos situat pe laturile faringelui, afluent al venei jugulare interne (1). ~ popliteus, fibre neurovegetative care înconjură artera poplitee (1). ~ prostaticus, plex nervos vegetativ situat pe partea laterală a prostatei; fibrele sale se distribuie uretrei, prostatei şi penisului (1)* ~ pterygoideus, plex venos care însoţeşte artera maxilară internă între muşchii pterigoidieni (1). ~ pudendalis, Plexus venosus prostaticus. ~ pudendus, N. pudendus (vezi Tabelul nervilor). ~ pulmonalis (systematis autonomiei),, plex nervos compus în special din fibre vagale situate pe faţa anterioară şi posterioară a bronhiei, însoţind-o în interiorul plămînului (1). Plexus rectales inferiores. Grupul anastomozelor venoase situate în partea inferioară a rectului şi care se varsă deopotrivă în tributarele venelor rectale (hcmoroidale) inferioare, cît şi în tributarele venelor ruşinoase, stabilind astfel o cale de derivaţie portocavă (1). Plexus reeta^ medii. Denumire generică pentru plexurile nervoase ale ampulei rectale, derivate din plexul pelvian (hipogastric inferior) (1). ~ rectalis superior, plex nervos al porţiunii superioare a ampulei rectale, derivat din plexul hipogastric superior (1). ~ renalis (systematis autonomiei)., plex nervos derivat din plexurile celiac şi aortic abdominal; însoţeşte artera renală şi este distribuit în rinichi (1). ~ sacralis, plex nervos format din unirea trunchiului lonţbo-sacral (L4—L6) cu ramura anterioară a primilor 3 nervi sacrali (1). ~ sacralis anterior, Plexus venosus sacralis. ~ spermatitus, Plexus testicu-laris (systematis autonomiei). ~ subclavius PLEXUS SUBMUCOSUS 387 PLICAE GASTRICAE (systematis autonomiei), plex nervos situat in jurul arterei subclavii (1). ~ submucosus, Plexul Meissner, vezi Meissner. ~ suprarenalis (systematis autonomiei), plex nervos vegetativ simplu care provine din plexul celiac, înconjură glanda suprarenală şi este format predominant ■din fibre preganglionare adrenergice ale nervului splanhnic mare (1). ~ testicul ar is (systematis autonomiei), sin. : Plexus spermaticus, plex nervos care provine din plexurile aortic şi renal şi merge pe fiecare parte cu artera testiculară la testicul (1). ~ thyreoideus, plex nervos simpatic situat în regiunea glandei tiroide. Partea superioară (p. thyreoideus superior) merge la glanda tiroidă, iar partea inferioară (p. thyreoideus inferior) înconjură carotida externă şi arterele tiroidiene inferioare, distribu-indu-se laringelui şi faringelui (1). ~ thyreoideus impar, plex venos situat în glanda tiroidă şi pe suprafaţa sa, dedesubtul capsulei. Prin vena thyreoidea ima se varsă în vena bra-hiocefalică stîngă (1). tympanicus, sin. : Plexus tympanicus jacobsoni, reţea nervoasă formată din ramura timpanică a glosofaringia-nului, ramurile petros superficial mic şi timpa-nopetroasă a nervilor facial şi simpatic, derivaţi din plexul carotidian intern (1). ~ tympanicus jacobsoni, Plexus tympanicus. ~ uretericus (systematis autonomiei), plex simpatic care înconjură şi inervează ureterul (1). ~ utero~ vaginalis, denumire generică pentru Plexus venosus uterinus şi Plexus venosus vaginalis (1). ~ uterovaginalis (systematis autonomiei), plex nervos situat de fiecare parte a colului uterin; este compus din porţiunea pelviană a plexului hipogastric şi nervii spinali S3 şi S4 (1). ~ vas-«ulosus, plex neuro vegetativ care înconjură şi inervează vasele sanguine de diferite mărimi <1). Plexus venosi vertebrales externi. Plexuri de vene mari anastomozate între ele şi situate pe faţa externă a coloanei vertebrale. Există un plex anterior şi unul posterior (1). Plexus venosi vertebrales interni. Grup de anastomoze ve-noase orientate mai ales longitudinal median, unele pe faţa anterioară (anterior) şi altele pe cea posterioară (posterior) a canalului vertebral (1). ~ venosus areolaris, sin.: Plexus venosus mamillae, plex venos superficial care transportă sîngele de la glanda mamară la vena axilară (1). ~ venosus canalis hypoglossi, sân.: Rete canalis hypoglossi, Venele condiliene anterioare, reţea venoasă situată în interiorul canalului nervului hipoglos (1). ~ venosus ea-roticus internus, plex venos care trece prin canalul earotic stabilind legătura între sinusul cavernos şi vena jugulară internă (1). ~ venosus foraminis ovalis, sin.: Rete foraminis ovalis, reţea venoasă anastomotică situată în interiorul găurii ovale (1). ~ venosus ma- millae, Plexus venosus areolaris. ~ venosus prostaticus, sin.: Plexus pudendalis, piex venos situat în jurul vezicii urinare şi al prostatei (1). ~ venosus rectalis, sin.: Plexus haemorrhoidalis, plex venos care înconjură partea inferioară a rectului (1). ~ vencsus sacralis, sin. : Plexus sacralis anterior, plex venos care leagă venele intervertebrale sacrale cu venele lombare şi pelviene (1). ~ venosus suboccipitalis, plex venos situat în ţesuturile moi ale regiunii nucale superioare (1). ~ venosus uterinus, plexul venos al colului uterin, care se varsă în vena iliacă internă (1). ~ venosus vaginalis, plexul venos al domului vaginal, care se varsă în vena iliacă internă (1). ~ venosus vesicalis, plex venos situat în jurul părţii inferioare a vezicii urinare şi bazei glandei pros-tatice (1). ~ vertebralis (systematis autonomiei), plex nervos simpatic care Înconjură arterele vertebrală şi bazilară (1). Plică (lat. = cută, îndoitură), sin.: Plică, Pliu. Plicaturare sau dublare a unei formaţiuni anatomice (1). Plicae alares, sin.: Ligamente alare. Pliuri ale membranei sinoviale a articulaţiei genunchiului, avînd formă de ciucure şi fiind situate de fiecare parte a suprafeţei articulare a osului patella (1). ~ axillaris anterior, pliu alcătuit din piele şi marginea inferioară a muşchiului pectoral mare, mărginind anterior axila (1). ~ axillaris posterior, pliu alcătuit din piele şi marginea inferioară a muşchiului latissimus dorsi, mărginind posterior axila (1) Plieae caecales. Pliuri de peritoneu, porţiuni nefuzionate ale mezocolonului ascendent, formînd marginea dreaptă a fosei cecale (1). Plicae caecales vaseulares. Pliuri seroase înconjurînd unele vase destinate cecului (1). ^ chordae tympani, pliul pe care coarda timpanului 11 ridică la trecerea ei peste membrana timpanică (1). Plicae ciliares. Pliuri mici situate între procesele ciliare (1). Plieae circulares, sin.: Valvule conivente Kerckring. Pliuri transversale ale mucoasei intestinului subţire (1). ^ duodenalis Inferior, sin.: Plică duodenomesocolica, pliu inconstant al peritoneului, situat în etajul in-framezocolic şi întins între porţiunea inferioară ascendentă a duodenului şi mezocolonul transvers sau peritoneul parietal posterior (1). ^ duodenalis superior, sin. : Plică duodenojeju -nalis, pliu inconstant şi variabil ca dimensiuni, întins de la flexura duodenojejunală spre peritoneul parietal posterior; poate conţine unele trunchiuri ale venei mezenterice inferioare (1). ~ duodenojejunaliş, Plică duodenalis superior • ~ duodenomesocolica, Plică duodenalis inferior. ~ epigastrica, Plică umbilicalis lateralis. ~ îimbriata, pliu de mucoasă avînd o margine liberă, situat de fiecare parte a frîului limbii (1). Plicae gastrlcae. Pliuri ale mucoasei gastrice PLICAE GASTPvOPANCREATICAE 388 PLICĂ VOCALIS (structuri dinamice), orientate mai ales longitudinal ; patru dintre ele au o ocarecare constanţă pe fiecare faţă a stomacului (1). Plicae gastropancreaticae. Pliuri peritoneale situate pe peretele posterior al bursei omentale, întinse de la pancreas pînă în porţiunea dreaptă a car-' diei (1). ~ glossoepîglottica lateralis, pliu care mărgineşte lateral fosa epiglotică, situat între baza limbii şi epiglotă (1). ~ glossoepîglottica mediana, pliu care separă fosa epiglotică în două valecule (1). ^ ileocaecalis, pliu de peritoneu care se întinde din partea terminală a ileonului la cec şi la mezenterul apendicelui vermiform sau spre apendice (1). ^ incudis, cuta de mucoasă a cavităţii timpanice, formată în dreptul nicovalei (1). ~ interureterica, sin. : Plică ureterica, creastă transversală situată pe suprafaţa internă a vezicii urinare, formată de fiecare ureter la trecerea lui prin perete, unind locurile lor de vărsare şi marcînd marginea posterioară a trigonului vezical (1). Plicae iridis. Pliuri radiare situate pe suprafaţa posterioară a irisului (1). ~ lacrimalis, sin. : Val-vula Hasner, pliu valvular inconstant al mucoasei meatului inferior al canalului nazolacrimal (1). ~ longitudinalis duodeni, sin. : Frenul carunculei mari, pliu pe mucoasa peretelui medial al porţiunii descendente a duodenului, întins în sus de papila care marchează deschiderea canalului coledoc (1). ~ mallearis anterior, sin. : Plică malleolaris anterior, pliu pe suprafaţa internă a membranei timpanice, întins de la proeminenţa maleolară la porţiunea anterioară a şanţului timpanic al osului temporal. Formează marginea antero-inferioară pentru pars flaccida (1). ~ mallearis posterior, sin. : Plică malleolaris posterior, pliu pe suprafaţa, internă a membranei timpanice, întins de la proeminenţa maleolară la porţiunea posterioară a şanţului timpanic al osului temporal. Formează marginea postero-inferioară pentru pars flaccida (1). ~ malleolaris anterior, Plică mallearis anterior. ^malleolaris posterior, Plică mallearis posterior. ~ nervi laryngei, pliu al mucoasei faringiene determinat de trecerea prin submucoasa recesu-lui piriform a nervului laringian superior (1). Plicae palatinae transversae, sin. : Creste palatine. Pliuri mucoase transversale situate în dreptul palatului dur (1). Plicae palmatae. Pliuri radiate situate în tunica mucoasă a colului uterin (1). ~ palpebronasalis, pliu inconstant al unghiului intern nazopalpebral (1). ~ paraduodenalis, pliu inconstant al seroasei peritoneale situat para-duodenal (1). ~ rectouterina, pliu al peritoneului care se întinde de la colul uterului de fiecare parte a rectului pînă la sacrum, formînd împreună cu pliul vecin marginile laterale ale gurii fundului de sac rectouterjn (1). ~ salplngopa latina, pliu al mucoasei faringiene, care se în- tinde de la torus tubarius la palatum (1). ^sal-pingopharyngea, pliu vertical al mucoasei care se întinde de la torus tubarius la faringe (1)* ~ semilunaris, Plică triangularis. Plieae semi~ xiunares eoli. Pliuri ale mucoasei colice, de aspect semilunar, care delimitează şi determină haus-traţia intestinului gros (1). ^ seiriijflmaris con-junctivae, pliu conjuncţi val în marginea internă a ochiului, omolog vestigial al membranei nic-titante a amfibiilor şi sauropsidelor (1). ~ spi-ralis, sin. : Valvula Heister, plică spiralată situată în interiorul colului vezicii tillare şi care se continuă şi în canalul cistic (1). ~ stapedis, pliu al mucoasei cavităţii timpanice, acolo unde mucoasa înconjură scăriţa (1). ~-sublingua!is, pliu al mucoasei planşeului bucal de fiecare parte a limbii, datorită proiecţiei în dreptul ei a glandei sublinguale (1). ~ suspensoria ovarii, Ligamentum suspensorium ovarii. ~ synovialis, pliu al membranei sinoviale a unei articulaţii, care se întinde către sau între suprafeţele articulare; poate conţine grăsime şi unele vase sanguine (1). ~ synovialis infrapatellaris, sin.: Ligament adipos, pliu al sinovialei articulaţiei genunchiului, situat în partea inferioară, infra-patelară, a acestei cavităţi (1). Plicae transver-sales reeti, sin. : Valvule Houston. Pliuri semilunare mari, transversale, în număr de 3—4, proiectate în lumenul primei porţiuni a rectului (1). ~ triangularis, sin.: Plică semilunaris, Pliul triunghiular His, membrană triunghiulară care se întinde de la porţiunea postero-su-perioară a arcului glosopalatin înapoi şi în jos, pierzîndu-se în ţesuturile din baza limbii (1). Plicae tubariae tubae uterinae. Pliuri ale tunicii mucoase din tuba uterină (structuri dinamice), care creează succesiv alveole şi canale tubare (1). Plicae tunicae mucosae vesicae felleae. Pliurile tunicii mucoase a veziculei biliare, mai sistematizate în zona colului veziculei (1). ~ umbili-calis lateralis sin. : Plică epigastrica, pliu peritoneal situat în dreptul vaselor epigastrice inferioare (1). ~umbilicalis media, pliu peritoneal situat în dreptul arterei ombilicale obliterate (1).~ umbilicalis mediana, pliu peritoneal situat în dreptul uracăi (1). ~ ureterica, Plică interureterica. ~ ventricularis, sin.: Coardă vocală falsă, Coardă vocală superioară, Plică vestibularis, pliu transversal antero-posterior situat deasupra corzii vocale adevărate şi care limitează caudal, împreună cu pliul opus, vestibulul laringelui (1). ~ vesicalis transversa, pliu variabil al peritoneului întins de la vezica urinară lateral spre peretele pelvian; este vizibil atunci cînd vezica este goală (1). ~ vestibularis^ Plică ventricularis. ~ vocalis, sin. : Coardă vocală inferioară, pliu pereche transversal, antero-posterior, aritenotiroidian, format de muş- PL IC ATURARE 389 PNEUMO ARTROGRAFIE chiul vocal şi ligamentul vocal; este coarda vocală care vibrează în emiterea sunetelor (1). Pliealurare. Procedeu tehnic de unire (fără lipire) a două capete de benzi metalice, folosit irecvent în ortodonţie. Este de două feluri: simplă (în foi mă de falţ) sau cu pinten (în formă de cataramă) (39). Plică (lat. plică = cută, îndoitură). Plică. ~ tC'lumbiană, Piedra. ~ fesieră, Sulcus gluteus. ~ scmilunară, cută a mucoasei conjunctiv ale in unghiul intern al ochiului (28). Pliu (fr. p/î). Plică. Pliuri ariepiglotice. Două pliuri ale membranei mucoase cuprinse intre cartilajele aritenoide şi epiglotă şi cuprin-zînd muşchii ariepiglotici (1). triunghiular His, Plică triangularis. Plombaj (fr. plomtcge). Plombare. ~ toracic, umplerea unei cavităţi extrapleurale obţinută după apicoliză cu un material oarecare în vederea menţinerii acestei cavităţi (de ex. 250 — 300 g parafină) (11). Plombare (fr. plcmber = a plomba), sin.: Plcmbaj. Umplerea unei cavităţi (32). ~ osoasă, umplerea unei cavităţi osoase cu material organic sau anorganic (24). Plop negru. Populus nigra. Ploşniţă. Vezi Cimex. Plumb. Simbol Pb. Metal bi- şi tetravalent cu numărul atomic 82 şi greutatea atomică 207,21. în mod normal, sîngele conţine cantităţi foarte reduse de plumb (aproximativ 25 jjl g/l00 ml, în special în globule), iar în urina de 24 ore se elimină între 30 şi 40 fzg plumb ; se remarcă o creştere a acestor valori la vîrstele înaintate, în medicină, sărurile de plumb sînt folosite ca antiseptice şi astringente (5). Plumbism. Termen neadecvat pentru intoxicaţia saturnină (9). Plumbteti aetil. Compus al plumbului larg utilizat ca adaos antidetonant la benzine. Este un toxic foarte periculos, cu acţiune neurotropă intensă (9). Plumburie. Eliminarea urinară de plumb (9). Plummer, Henry Stanley. Adenomul formă de adenom toxic tiroidian (7). Plummer-Vinson (Plummer, Henry S.; Vin-son, Porter P.). Sindromul sin.: Disfagie sideropenică, sindrom caracterizat prin anemie feriprivă şi aclorhidrie gastrică, însoţite de arsuri linguale, uscăciune bucală şi tulburări de deglutiţie cu atrofia mucoasei bucale (38). Pluri- (lat. plus = mai mult). Element de compunere, cu sensul: mai mult, mai multe (32). Pluriglandular (pluri- -f lat. glans, glandis = ghindă, glandă). Care interesează mai multe glande (7). Pluriglandularită. Inflamaţia mai multor glande (32). ~ epidemică, denumire pentru paro-tidita epidemică, care subliniază multitudinea localizărilor glandulare ale infecţiei urliene (8). Plutoniu. Simbol Pu. Element radioactiv, transuranic, cu număr atomic 94 şi număr de masă 239. Prezintă 12 izotopi radioactivi, cu numărul de masă între 232 şi 244. Se obţine în pila atomică, prin bombardarea uraniului cu neutroni. Este folosit la fabricarea bombelor atomice (5). Pm. Simbolul promeţiului (5). Pneumartroză (gr. pneuma = aer + artroză). Prezenţa de aer sau gaz într-o articulaţie datorită unui traumatism, prin activitatea unor bacterii sau prin introducere artificială în scopul practicării unui examen radiologie al articula-ţiei (4). Pneumato- (gr. pneuma = aer). Vezi Pneumo-. Pneumatocel (gr. pneuma — aer -f koilos — cavitate). Cavitate aeriană intrapulmonară suflată : chist aerian, cavitate de abces sau cavernă deterjată. bule de emfizem fuzionate etc. (11). Pneumatoterapie (pneumato- + gr. therapeia = tratament). Pneumoterapie. Pneumatoză (gr. pneuma = aer + -oză). Pseudotumori chistice pline cu gaze (2). ~ eis-toidă intestinală, emfizem intestinal; chisturi gazoase produse prin acţiunea unor microbi, care produc gaze (2). —> pericardică, prezenţa în pericard a gazelor determinate de o infecţie microbiană (10). ~ sanguină, pătrunderea de bule de aer în torentul circulator (2). Pneumaturie (gr. pneuma = aer + ouron = urină). Emisiune de urină amestecată cu gaze de fermentaţie (11). ~ secundară, prezenţă de gaz în cavitatea vezicală, consecutivă unei fistule colovezicale sau unei manevre instrumentale (11). Pneumectomie (pneumo- + gr. ektome = excizie). Excizia unei părţi mai mult sau mai puţin întinse a plămînului (34). Pneumo-, pneumato- (gr. pneumon = plămîn ; pneuma = aer). Element de compunere care introduce în ţermeni referirea la aer, respiraţie sau plămîn (32). Pneumoalergene. Alergene din grupa exoaler-genelor şi din care fac parte : polenurile (în special de graminee), fungii, diverse prafuri, substanţe chimice, esenţe volatile, medicamente (34). Pneumoartrografie; (pneumo- + gr. arthroii = încheietură + graphein = â scrie). Artro-grafie cu substanţă de contrast gazoasă. Prin introducerea unui gaz (aer, oxigen, C02 etc.) în spaţiul articular, se creează un contrast care permite punerea în evidenţă în condiţii superi- PNEUMOBACILUL FRIEDLĂNDER 390 PNEUMONECTOMIE oare a elementelor ce compun articulaţia şi implicit leziunile acestora (36). Pneumobacilul Friedlănder. Klebsiella pneu-moniae. Pneumocefalie (pneumo- + gr. kephale =*’ cap). Pătrunderea aerului intracranian (extra-durai, subarahnoidian sau intra ventricular) datorită unor linii de fractură interesînd spaţiile aeriene ale craniului, care produc în acelaşi timp ruptura durei mater supraiacente, de unde comunicarea conţinutului intracranian cu aerul atmosferic (26). ^ spontană, Aerocel intracranian. Pneumocel (pneumo- + gr. koilos = cavitate). Cavitate umplută cu lin gaz (32). ~ periom-bilical, distensie gazoasă periombilicală, produsă de acumularea aerului introdus în cavitatea peritoneală în vederea laparoscopiei (11). ~ scrotal, distensie gazoasă a scrotului produsă de aerul introdus în cavitatea peritoneală, în vederea unei laparoscopii, şi pătruns în scrot prin persistenţa canalului peritoneovaginal (10). Pneumochistografie (pneumo- + gr. kystis = chist + graphein = a scrie). Metodă radiologică de punere în evidenţă a unui chist prin injectarea directă (intrachistică) de aer (36). Pneumocistograîie (pneumo- -f* gr. kystis = vezică + graphein = a scrie). Radiografie cu substanţă de contrast (gazoasă), în scopul punerii în evidenţă a vezicii urinare (36). Pneumocistoză. Boală parazitară gravă întîlnită rareori la copii, determinată de Pneumo-cystis carinii. Se manifestă ca o pneumonie însoţită de febră moderată, tahipnee, dispnee şi cianoză şi urmată de moarte prin asfixie într-o proporţie ridicată de cazuri (31). Pneiimococ. Vezi Diplococcus. Pneumoconioză (pneumo- + gr. konis = praf + -oză). Inflamaţie cronică aseptică sclero-genă a ţesutului pulmonar datorită inhalării unor particule pulverulente, cu acţiuni mecanice şi iritativ chimice, determinînd, pe lîngă îngro-şarea septurilor interalveolare, procese emfize-matoase în legătură cu pierderea elasticităţii ţesutului pulmonar şi pigmentări interstiţiale şi limfoganglionare, în funcţie de substanţa inhalată (2). ~ neprofesională, termen sub care se înţeleg toate sclerozele pulmonare întîlnite la populaţia de diferite vîrste, ca o consecinţă a inhalării prelungite a fumului de tutun, prafului de stradă, fumurilor şi prafurilor industriale eliminate în atmosferă (34). Pneumocystis carinii. Parazit încadrat de cei mai mulţi autori în ordinul Haplosporidia; este agentul etiologic al pneumocistozei (31). Pneumoencefalită aviară. Boala Newcastle. Pneumoencelalografie (pneumo- -f- gr. enkephalos = creier graphein = a scrie), sin.: Jnsuflaţie craniană. Metodă neuroradiologică de diagnostic în care aerul este folosit ca mediu de contrast, fiind insuflat pe cale lombară sau sub-occipitală în spaţiile pericerebrale şi sistemul . ventricular, după extragerea unei cantităţi echivalente de lichid cefalorahidian (26). Pneumogastric (,pneumoa -(* '.;jgr. gasler = stomac). Vag. Pneumogastroparietografie. Metodă radiologică de evidenţiere a pereţilor gastrici prin realizarea unui contrast artificial intra- şi ex-tragastric (36). Pneumograf (pneumo- + gr. graphein = a scrie). Aparat pentru înregistrarea amplitudinii şi frecvenţei mişcărilor respiratorii (15). Pneumografie. în radiologie, radiografie executată într-o regiune anatomică oarecare după injectarea unei cantităţi de aer, oxigen, C02 sau alt gaz, în scopul creării unui contrast artificial (36). ~ cerebrală, Encefalografie gazoasă. Pneumolit (pneumo- + gr. lithos = piatră). Concreţiune solidă, care se poate găsi uneori în parenchimul pulmonar (34). Pneumoliză (pneumo-+ gr. lysis = dizolvare, distrucţie). Liberarea chirurgicală a plă-mînului prin secţionarea aderenţelor pleurale (11). ~ endofaseială, liberarea plămînului prin decolarea pleurei parietale de fascia endotora-cică (11). ^ extrafascială, liberarea plămînului prin planuri parietale împreună cu fascia endo-toracică şi periostul costal (11). Pneumologie (pneumo- -b gr. logos = ştiinţă). Termen încetăţenit prin care se înţelege ştiinţa despre plămîn. în realitate, etimologic, înseamnă ştiinţa despre aer (34). Pneumomamografie (pneumo- -f lat. mam-ma = mamelă + gr. graphein = a scrie). Metodă de radiodiagnostic constînd din administrarea unei substanţe de contrast (gaz), injectată retromamar, pentru punerea în evidenţă a modificărilor patologice la nivelul sinului (36). Pneumomediastin (pneumo- + lat. medias-tinus = mijlociu). Prezenţa de aer în regiunea mediastinală. Poate fi spontan, prin soluţii de continuitate sau poate fi diagnostic; în ultimul caz, aerul este introdus în vederea diferenţierii radiologice a umbrelor mediastinului (34). Pneumomicoză (pneumo- + gr. mikes = ciupercă + -oză). Dezvoltare de ciuperci în plămîn, printre altele ca o consecinţă a unui tratament îndelungat cu antibiotice (2). Pneiimomielograîie (pneumo- -f gr. myelos = măduvă + graphein = a scrie). Mielografie care foloseşte aerul ca mijloc de contrast (26). Pneumonectomie (gr. pneumon ~ plămîn -f ektome .?= excizie). Exereză chirurgicală a unui plămîn’; poate fi parţială sau totală (11). ~ cu disecţie In bloc, Procedeul Brock, vezi Brock. PNEUMONECTOMIE LĂRGITĂ 391 PNEUMONIE LOBARĂ ~ lărgiţi, tehnică de exereză a plămînului, pentru cancerul bronhopulmonar, împreună cu ganglionii regionali şi porţiuni din structurile învecinate (pericard, diafragm, perete toracic folosit pentru afectarea plămînului de către virusul varicelos, în a 2-a — a 5-a zi 'de la apariţia erupţiei cutanate; clinic se manifestă uneori ,p;rin simptomatologie severă (prostraţie, tahipijee, spută hemoptoică); radiologie,, prezintă imagine de pneumonie interstiţială (8). ~ reticulată hipertrofică, îngroşare enormă a septurilor interalveolare prin infiltrat celular şi ţesiit colagen, caracteristică plămînului de stază al stenozei mitrale vechi; aspectul! reticulat: este imaginea radiologică „în ochiuri de plasă” a acestui proces (10). Pneu- litică, formă de pneumonie in£ex$tiţială caracterizată printr-un proces productiv de hiper-plazie conjunctiva inţerlobulară şi peribronşică, uneori cu gome miliare; în fazele tardive ale bolii, cicatrice şi retracţii (2). ~ stafilococică, inflamaţie acută a parenchimului pulmonar determinată de stafilococul auriu, în majoritatea cazurilor penicilinorezistent. Caracteristic anatomopatologic este abcesul cu centrul necrotic, numeroase piocite, germeni, vase de sînge trombozate. Localizarea este lobulară, leziunea începînd la nivelul bronhiilor. Abcesele se umplu cu aer printr-un mecanism de supapă (aspect radiologie caracteristic). Clinic, debutul este mai puţin brutal, dar starea generală este alterată (34). ~ streptoeocică, inflamaţie acută a parenchimului pulmonar determinată de streptococ (de obicei (i-hemolitic, mult mai. rar viridans). Reprezintă 5% din totalul pneumoniilor. Anatomic, caracteristice sînt leziunile de tip lobular peribronşic (condensare de tip lobar mai rară). Clinic, debutul este de obicei insidios şi cu semne fizice mai discrete; se complică des cu o pleurezie purulentă (34). ~ de Sud-Est, Febră Q. ~ traumatică, pneumonie localizată la nivelul unui traumatism toracic (contuzie, fractură costală, ruptură de parenchim pulmonar), apărînd la 24—48 ore după traumatism (23). ~ tularemică, formă de pneumonie determinată de Pasteurella tuia-rensis. Caracteristic este discordanţa dintre semnele generale şi radiologice foarte intense şi semnele fizice reduse (34). ~ uremică, pneumonie de origine chimică care apare în cursul cazurilor grave de insuficienţă renală; radiologie, apar infiltraţii de densitate redusă la nivelul lobului inferior drept sau bilateral, care confluează spre hil, lăsînd vîrfurile libere (34). ~ virotică, boală infecţioasă dominată de un sindrom pneumonie şi determinată de o gamă largă de inframicrobi (virusuri gripale, adeno-virusuri, REQ-virusuri, pararickettsii, Ricke-ttsia burneti etc.) (22). Pneumonologie (gr. pneumon== plămtn -b logos = ştiinţă). Termen recomandat de unii autori pentru ştiinţa despre plămîn, fiind mai corect etimologic decit termenul de pneumo-logie (34). Pneumonoză (gr. pneumon = plămîn + -oză). Bloc alveolocapilar. Pneumopaludism (pneumo- + lat. palus = mlaştină). Complicaţie pulmonară a malarie i constînd din induraţia vîrfului, simulînd ftizia; cedează la antipaludice (34). PNEUMOPARAMETROGRAFIE 393 PNEUMOTORAX SUFOCANT Pneumoparametrografie (pneumo-------1- para + gr. metra = uter -f graphein = a scrie). Metodă radiologică pentru explorarea parametrelor prin insuflarea de gaz (150—300 cm3) în spaţiul peritoneal al parametrelor. Este indicată în diagnosticul tumorilor genitale feminine (36). Pneumopatie (pneumo- 4- gr. pathos — boală). Nume generic atribuit tuturor bolilor pulmonare ; în funcţie de evoluţie se poate vorbi de pneumopatii acute sau cronice (34). ~ eură-ţitorilor de ardei, manifestări respiratorii de tip iritativ cu posibilă insuficienţă respiratorie, descrisă la muncitoarele care lucrează la curăţirea ardeiului mucegăit (9). ~ fermierilor, afecţiune pulmonară sezonieră, cu evoluţie acută sau cronică la muncitorii agricoli care manipulează fînul mucegăit (9). Pneumopericard. Pătrunderea de aer în cavitatea pericardică, ca urmare a unui traumatism (cu comunicaţie realizată cu ţesutul pulmonar sau cavitatea pleurală) sau prin apariţia unor gaze datorită unui proces septic (piopneumopericard) (2). Pneumoperitoneu. Prezenţa unor cantităţi variabile de gaze în cavitatea peritoneală; apare rareori spontan în cursul pneumatozei intestinale; este de cele mai multe ori provocat în scop diagnostie pentru examenul laparo-scopic sau radiologie al viscerelor abdominale (16). ; Pneumopexie (pneumo- -f- gr. pexis=fixare). Fixarea plămînului sau suturii pulmonare la breşa operatorie (11). Pneumoplelografie (pneuma- gr. pyelos = bazin , bazinet -f graphein = a scrie). Metodă de explorare radiologică a aparatului urinar, constînd din insuflarea de aer în ureter, bazinet şi calice printr-o sondă ureterală (11). Pneumoren. Metodă radiologică pentru explorarea morfologică a rinichilor prin insuflare de gaz (300 — 400 cm3) Sn loja celuloadipoasă perirenală (32). Pneumoscleroză (pneumo- -|- gr. sklerosis = scleroză). Scleroză pulmonară. ~ aetinică, Fibroză pulmonară actinică. Pneumotahograf (pneumo- gr. tachys — rapid + graphein = a scrie). Aparat pentru înregistrarea unei pneumotahograme (15). Pneumotahogramă (pneumo- -f gr. tachys = rapid + gramma — notare). înregistrarea frecvenţei şi amplitudinii respiraţiei în funcţie de timp (15). Pneumeterapie (pneumo- -f- gr. therapeia = tratament), sin. : Pneumaioterapie. Tratamentul cu aer comprimat sau rarefiat în camera pneumatică sau eu ajutorul unor aparate speciale în care, alternativ, se Inspiră In hiper-presiune şi se expiră în presiune negativă; este folosit în emfizeniul pulmonar (4). Pneumotifus (pneumo- + gr. typhos = stupoare). Formă particulară şi rar întîlnită de debut al febrei tifoide printr-o bronşită difuză, prin bronhopneumonie sau prin pneumonie (8). Pneumotomie (pneumo- + gr. tome = tăiere). Incizie făcută în plămîn în scop terapeutic (chist hidatic, abces pulmonar etc.) (34). Pneumotorax (pneumo- -j- gr. thorax — to-race). Acumulare de gaze sau de aer în cavitatea pleurală, ca urmare a unor traumatisme ale cuştii toracice, a deschiderii unei caverne sau a dezvoltării unui proces septic gazos (2). ~ artificial, insuflare de gaz în cavitatea pleurală în scop diagnostic (pentru identificarea unei opacităţi parapleurale) sau terapeutic, în vederea colapsoterapiei. Ca întindere, pneumo-toraxul poate fi parţial sau localizat cînd cuprinde o regiune a pleurei sau total cînd cuprinde toată cavitatea pleurală. V a r i e ta ţ i: p. intrapleural (aer în cavitatea pleurală), p. extrapleural, p. mixt (intra-extrapleurai) şi p. extramusculoperiostal (34). ~ deschis, pneumotorax traumatic în care orificiul de comunicare sau bronhia sînt larg deschise, astfel că aerul poate intra şi ieşi fără dificultate (11)* ~ diagnostic, metodă de diagnostic radiologie constînd din efectuarea unui examen radiologie al toracelui după insuflarea intrapleurală a unei cantităţi de aer (36). ~ extrapleural, apicoliză menţinută prin injectarea de aer în spaţiul de decolare extrapleurală (11). ~ incomplet, turtirea incompletă a plămînului în cursul colapsoterapiei, din cauza aderenţelor pleuro-pulmonare (11). ^ închis, pneumotorax traumatic în care orificiul de pătrundere a aerului s-a astupat spontan sau a fost astupat printr-un pansament (11). ~ localizat^ Pneumotorax parţial. ~ mixt, pneumotorax terapeutic realizat chirurgical prin crearea unei pungi de pneumotorax extrapleural în comunicare cu o pungă de pneumotorax intrapleural (34). ~ operator, turtirea plămînului realizată în momentul în care se deschide operator cuşca toracică (11). ~ parţial, sin. : Pneumotorax localizat, pneumotorax realizat numai într-o regiune a cavităţii pleurale din cauza unor aderenţe sau simfize pleurale (34). ~ spontan, conţinut de gaz în cavitatea pleurală, apărut prin perforarea unei bronhii sau unei bule de-emfizem subpleural (comunicare bronhopleu-rală). Poate fi generat de un efort mi*im (tuse, efort fizic etc;). Varietăţi: a) p. cu comunicare liberă (presiunile intrapleurale oscilează în jurul lui 0); b) p. cu comunicare închisă (presiuni negative mici)c) p. cu supapă sau sufocant (presiunile pozitive cresc cu fiecare inspiraţie) (34). ~ sufocant, pneumotorax PNEUMOTORAX CU SUPAPĂ 394 POIKILOTERM traumatic, de obicei cu supapă, însoţit de tul- care subîmpart spaţiul subpodocitar într-un burări de ventilaţie, cu semne de asfixie, pro- sistem lacunar complex (25). duse de deplasarea mediastinului (11). ~ cu Pododinie (Gross) (podo- + gr. odyne = du- supapă, pneumotorax traumatic în care aerul^* rere). Boala Morton. pătrunde în cavitatea pleurală, dar nu msrt Podofilină. Rezină extrasă din Podophyllum poate ieşi din cauza unei clape tisulare care joacă rol de supapă; este varietatea cea mai gravă de pneumotorax traumatic (11). ^ total, pneumotorax în care gazul difuzează în toată cavitatea pleurală determinînd colabarea parenchimului centripet (hilar) (34). ~ traumatic, pătrunderea aerului în cavitatea pleurală consecutiv unei plăgi penetrante toracice sau unei rupturi bronhopulmonare (11). Po. Simbolul poloniu'ui (5). P.o. Abreviere pentru per os (13). Poartă de intrare. Locul prin care agentul patogen pătrunde în organism, producînd sau nu la acest nivel o simptomatologie caracteristică (8). Pod, sin. : Punte. în stomatologie, construcţie protetică metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică în edentaţiile intercalate reduse (38). Podagră (podo- + gr. agra = acces, atac). Gută localizată la membrele inferioare, interesînd in special degetul mare al piciorului (2). Podalgie (podo- + gr. algos = durere). Senzaţie de durere la picior (4). Podbal. Tussilago farfara. Podenceîal (podo- -f gr. enkephalos = creier). Podencephalus. Podencephalus, sin. : Podencefal. Monstru la care encefalul este situat parţial în afara cutiei craniene, fiind unit de aceasta printr-un pedicul (18). Podiapolskaia, K. V. Platforma platformă pe rotile de pian, pe care se cxecută unele exerciţii de gimnastică medicală, în vederea corectării cifozelor şi scoliozelor. înlocuieşte într-o anumită măsură înotul, permiţînd efectuarea exerciţiilor active fără încărcarea coloanei vertebrale (24). Podiatrie (podo- -f gr. iatreia = medicină). Diagnosticul şi tratamentul bolilor localizate la picioare (4). Podo- (gr. pous, podos = picior). Element de compunere care introduce în termeni referirea la picior (32). Podobromhidroză. Transpiraţie rău mirositoare a picioarelor (4). Podoclte (Hali) (podo- + gr. kytos = celulă). Celule care alcătuiesc stratul extern al membranei filtrante glomerulare, aparţinînd epite-liului capsulei Bowman; prelungirile lor protoplasmatice (trabecule), dispuse paralel cu membrana bazală glomerulară, se fixează de aceasta printr-o serie de procese pediculate peltatum (Berberidaceae); ;coi*ţirj£ picropodo-filină şi podofilotoxină, avînd efect purgativ, prin iritarea mucoasei intestinale, colagog şi citotoxic (13). Podologie (podo- + gr. logos = ştiinţă). Specialitate medicală care se ocupă cu studiul şi tratamentul afecţiunilor piciorului (4). Podometru {podo- + gr. metron = măsură). Pedograf. Vezi şi: Friedland. Podopompholyx. Dishidroză. Podrez. Operaţia procedeu de cură a stricturii Uretrale traumatice prin rezecţia în bloc a focarului de fibroză (11). Pogorelko. Incizia cale de acces pentru abordarea chirurgicală a rinichiului pe cale posterioară prin dilacerarea musculaturii (11). Poikilo- (gr. poikilos = felurit). Element de compunere care introduce în termeni sensul de : felurit, neregulat (32). Poikiloblast (poikilo- -f- gr. blastos = germen). Eritroblast cu formă variabilă (pară, sticlă, rachetă etc.), apărînd în cursul unor anemii ca formă degenerativă (2). Poikilocit (poikilo- + gr. kytos = celulă). Globul roşu cu morfologie anormală, avînd de obicei aspect piriform; apare în cursul unor anemii (19). Poikiloeitoză. Prezenţa în sînge a poikilo-citelor (15). Poikilodermatomiozltă (poikilo- + gr. derma = piele + mys = muşchi + -ită). Vezi Poikilo-dermie. Vezi şi: Petges-Clejat. Poikilodermie (poikilo- + gr. derma = piele). Grup de dermatoze caracterizate prin atrofii reticulare, pigmentaţii şi telangiectazii, ce dau pielii un aspect pestriţ. Forme clinicei a) p. reticulată a feţei şi gîtului Civatte; b) p. generalizată Petges-Jacobi, cu placarde întinse ; c) poikilodermatomiozita Petges-Ctejat, formă însoţită de fenomene generale şi de leziuni de scleroză, urmate de atrofii ale ţesutului muscular. Uneori se formează concreţiuni calcare (scleropoikilodermie); d) p. congenitală (sin. : Sindromul Thomson) (12). Poikilotensiune {poikilo- + lat. tensio = tensiune). Deficienţă a aparatului neurovascular de reglare antigravitaţională, cu apariţia unei dependenţe marcate a tensiunii arteriale de poziţia clinoortostatică a subiectului (10). Poikiloterm (poikilo- + gr. therme — căldură). Care are temperatură variabilă în funcţie de temperatura mediului Înconjurător (15). POISEUILLE 395 POLARIZARE DE REPAUS Poiseuille, Jean Mărie, 1799—1869. Legea Iul lege de bază a hidrodinamicii, aplicabilă — cu anumite corective — şi fenomenelor hemodina.mice, confoim căreia diferenţa de presiune dintre două puncte ale unui tub de calibru unifoim, în caie se scurge un flux laminar constant, este determinată de relaţia : p Y.. 9 în care r\ este viscozitatea, 7vrA L = lungimea în cele două puncte şi V = viteza (10). Poisson, Sim^on Denis, 1781 — 1840. Distribuţie sin.: Repartiţie Poisson, repartiţia unei variabile aleatorii discrete (care ia valorile ras 0,1,2, ...), cu funcţia de probabilitate P(X = r) =-^—e-x rt unde X este o constantă pozitivă. Funcţia de probabilitate poate fi obţinută ca limita unui şir de funcţii de probabilitate ale unei repartiţii binominale. Repartiţia Poisson este repartiţia unei variabile aleatorii care poate lua valori diferite, dar cu probabilităţi mici — de unde şi numele de ,,legea evenimentelor rare”. Cu ajutorul repartiţiei Poisson sînt descrise repartiţia elementelor figurate ale sîngelui pe patratele camerei de numărare, creşterea coloniilor bacteriene pe plăcile Petri, apariţia unor boli rare, dezintegrările radioactive etc. (6). Repartiţie Distribuţie Poisson. Pojar (si. poiaru). Rujeolă., ~ geiman, Rubeolă. Pojarniţă. Hypericum perforaium. Pol (lat. polus). 1. Unul dintre cele două puncte extreme ale axului longitudinal al unui corp oarecare (sin. : Polus) (15). 2. Una dintre cele doyă extremităţi ale unui magnet, sau a unor baterii electrice ori celule, cu proprietăţi opuse (ca atracţie şi repulsie etc.) (15). ~ animal, sin.: Pol apical, Pol germinai. 1. Polul formativ al unui ou, care prezintă mai multă citoplasmă, pigment etc. (1). 2. La blastocistul mamiferelor, polul care conţine masa celulară (1). ~ anterior al ochiului, jumătatea anterioară a globului ocular care este accesibilă examinării directe (28). ~ apical, Pol animal. ~ gei minai, Pol animal. ~ posterior al ochiului, jumătatea posterioară a globului ocular, accesibilă examinării numai prin oftalmoscopie (28). ~ vascular al glomerululul, locul pe unde intră şi ies din glomerul arteriolele aferentă şi eferentă, opus polului tubular (urinar) (1). Pola. Vezi Febră de cinci zile. Polacco. Boala granulcmul lipofagic al genunchiului (24). Polakiurle (gr. pollakis = deseori + ouron = urină). Stare anormală care se manifestă prin nevoia de urinare în mod frecvent (5). Polarimetrie (lat. polus = pol + metron = măsură). Metodă care foloseşte lumina polarizată pentru a determina puterea de rotire (unghiul de rotire) a planului de polarizare de către substanţele optic active. Mărimea unghiului de rotaţie (or) depinde de concentraţia substanţei optic active în soluţia cercetată, precum şi de grosimea stratului de substanţă 'T aparatul folosit se numeşte polarimetru sau zaharimetru (cînd este etalonat pentru zahăr). Concentraţia substanţei optic active se poate calcula după legea lui Biot (a = p 1 c) (6). Polarimetru. Aparat pentru măsurarea unghiului cu care o substanţă optic activă roteşte planul de polarizare a luminii. Există polari-metre simple (formate dintr-un analizor şi un polarizor), polarimetre cu penumbră etc. (5). Polaritate sexuală bacteriană. Aspectul he-terotalic al conjugării bacteriene. Diferenţa de comportare, în procesul conjugării, între cele două tipuri celulare (donator şi receptor) constă din prezenţa unui factor ereditar la celulele F+ donatoare, care este absent la bacteriile receptorii F~ (17). Polarizare (lat. polus = pol). 1. Orientarea într-un singur plan a radiaţiilor de lumină h» urma trecerii lor printr-un anumit mediu, astfel că vibraţiile optice ale luminii obişnuite, răspîndite în toate planurile, apar acum într-un singur plan (32). 2. Modificarea repartiţiei sarcinilor electrice într-un atom sau moleculă (32). *-^:de acţiune, vezi Depolarizare. ~ electrică» 1. Orientarea dipolilor moleculari permanenţi şi temporari în prezenţa unui cîmp electric.. Se consideră că în mod cu totul excepţional, polarizarea unui dielectrlc se poate produce în absenţa unui cîmp exterior. Raportul dintre momentul dipolar al întregului dielectric şi volumul lui constituie momentul dipolar al unităţii de volum şi reprezintă intensitatea de polarizare sau polarizarea (6). 2. în electrofizio-logie, fenomen complex de realizare a unui gradient de concentraţii ionice şi sarcini electrice la nivelul membranei, între interiorul şi mediul extern al celulei musculare (10). ~ optică,, transformarea luminii obişnuite (ale cărei oscilaţii electromagnetice se produc în toate planurile posibile, cîmpurile electric şi magneţi© fiind mereu perpendiculare pe direcţia de propagare) în lumină polarizată, ale cărei oscilaţii se produc într-un singur plan (6). ~ de repaus, polarizare datorită existenţei unei concentraţii mari de ioni de sodiu în exteriorul fibrei şi de ioni de potasiu în interior, cu predominanţa sarcinilor pozitive la suprafaţa membranei ,şi cu prezenţa unui „curent de egalizare” (potea- POLARIZARE TENSIONALĂ OPTICĂ 396 POLICORIE lial de repaus 90 mV) îndreptat spre interior. Poliartroză (poli- + gr. arthron = încheie- Polarizarea de repaus se explică prin diferite tură + -oză). Reumatism cronic deformant' teorii (a membranei, a echilibrului Donnan, a ~ xantomatoasă (Layani), asociere între reu- diferenţelor de potenţial de fază, a pompei de matismul cronic deformant cu evoluţie severă sodiu) (10). ~ tensională optică, formarea a doiiă^ şi xantomatoza viscerală şi cutanată (4). unde de lumină polarizată liniar din cauza stării Poliblefarie (poli- + gr. blepharon = pleoapă), de tensionare elastică a unui material transpa- Prezenţa de pleoape siipratfumerare (1) * rent, planurile de oscilaţie ale celor două unde Policarie (poli- -f lat. caries = putrezire)! coincizînd cu direcţiile celor două tensiuni me- Afecţiune caracterizată prin carii multiple în canice din material. Birefringenţa de tensiune cavitatea bucală, fiind în legătură cu diferite este provocată de torsiunea legăturilor electro- stări fiziologice sau patologice ale organismului nice ale dielectricului, care implicit atrage o orientare a direcţiilor de oscilaţie a electronilor de legătură. Acest fenomen este folosit pentru studiul distribuţiilor tensiunilor mecanice în materialele transparente. La ieşirea din material a celor două unde, un analizor permite trecerea numai a acelor componente care au oscilaţiile paralele cu planul de polarizare a analizorului. Cînd se utilizează lumina incandescentă se produc imagini colorate (izocromate), care permit aprecierea condiţiilor tensionale într-un mulaj osos (6). Polarograf (lat. polus = pol + gr. graphein = a scrie). Aparat folosit în analiza electro-chimică pentru înregistrarea fotografică a curbei (polarograma) rezultată din modificarea variaţiilor curentului de difuziune dintre 2 electrozi cu mercur, introduşi într-o soluţie de analizat, atunci cînd li se aplică o tensiune care creşte continuu (5). Polarografie. Metodă de analiză electro-chimică ce permite estimarea cantitativă a unor ioni prezenţi în soluţia de cercetat, prin măsurarea la polarograf a curentului de difuziune care se realizează în soluţie cînd este supusă unei anumite tensiuni (5). Polejaev. Vas absorbitor în care aerul trece prin lichidul absorbant, fiind distribuit bulă cu bulă printr-un orificiu mic (9). Poli- (gr. polys = mulţi). Element de compunere care introduce în termeni semnificaţia de pluralitate (32). Poliartrită (poli- + gr. arthron = încheietură). Inflamaţie simultană a mai multor articulaţii (4). ~ cronică evolutivă, sin. : Reumatism cronic inflamator, Reumatism cronic progresiv infecţios, Rheumatoid arthritis, boală evolutivă cronică şi progresivă, cu determinări poliarticulare simetrice, de tip inflamator, şi alterare pronunţată a stării generale, ducînd cu timpul la deformări şi anchiloze (24). ~ mumifiantă, formă de poliartrită cronică evolutivă care prezintă fenomene de atrofie cutanată foarte accentuată (4). ~ uscată progresivă (Weissen-bach-Frangon), formă neinfecţioasă de poliartrită, evoluînd timp îndelungat fără producere de anchiloze (4). (sarcină, rahitism, avitaminoze, distrofii etc) (38). Policariocit (poli- -f gr. karyon — sîmbure> nucleu + kytos = celulă). Nume generic pentru celule multinucleate din măduva osoasă. în general se înţeleg sub această denumire elementele gigante din măduva osoasă, cu nuclei izolaţi (osteoclastele) (19). Police (lat. pollex). Pollex. ~ bifid, sin. : Police supranumerar, anomalie congenitală, constînd din prezenţa unui police dublu, articulat sau ramificat (24). ~ supranumerar, Police bifid. Policheirie (poli- + gr. cheir = mînă). Poly-cheiria. Polieistograîie (poli- + gr. kystis = vezică -f- graphein — a scrie). Metodă de radiodiagnostic constînd din expuneri radiologice repetate, executate pe acelaşi film, în momentu l umplerii sau al golirii vezicii urinare cu substanţa de contrast (36). Policit (poli- -f gr. kytos = celulă), sin. : Propolicit. Granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul hipersegmentat, observat în infecţii acute sau cronice (19). Policitemie (policit- -f gr. haima = sînge). Poliglobulie. ~ hipertensivă (Geisbock), policitemie însoţită de hipertensiune arterială şi de hipertrofia inimii (2). ^ rubra vera, Poliglobulie esenţială. ~ rubra vera cu ciroză hepatică, Sindromul Mosse, vezi Mosse. ~ splenomegaiieă Vaquez-Osler, Poliglobulie esenţială. Policizare (lat. pollex = police). Intervenţie ortopedicochirurgicală creatoare, prin care se urmăreşte reconstituirea policelui lipsă, prin înlocuirea lui cu unul din degetele de la mîna lezată sau de la mîna opusă, prin înlocuirea cu halucele sau prin folosirea de grefe mixte cutaneoosoase (24). Policlinică. Unitate sanitară care deserveşte bolnavi ambulatori; este alcătuită din servicii pentru consultaţii de specialitate şi servicii tehnicomedicale (de diagnostic şi tratament ambulatoriu) (29). Policlonie (poli- -f gr. klonos = agitaţie). Clonii succesive (27). Policorie (poli- -f- gr. kore = pupilă). Prezenţa de mai multe pupile (28). POLICROMATIC 397 POLIGLOBUDIE ESENŢIALA Policromatic (poli- -f gr. chroma = culoare). Cu mai multe culori (28). Policromatofilie (poli- + gr. chroma = culoare + philein = a iubi), sin. : Policromatoză. Stare caracterizată prin prezenţa de globule roşii cu afinitate atît pentru coloranţii acizi, cît şi pentru cei bazici sau neutri (15). Policromatoză. Policromatofilie. Polidactilie (poli- + gr. daktylos = deget). Existenţa de degete supranumerare la mîini sau la picioare (1) . Polidezoxiribonucleotide. Polinucleotide sintetizate numai în prezenţa unui rest de moleculă de ADN (,,primer”), la capătul căreia sînt adăugate dezoxiribonucleotide de adenină, cito-zină, guanină şi timină; reacţia are loc în prezenţa unei polimeraze dezoxiribonucleotidice specifice (enzimă Kornberg). Procesul de poli-merizare este activat de ionul de magneziu şi se face cu liberare de pirofosfat, pe seama dezoxi-ribonucleotidtrifosfaţilor (5). Polidipsie (poli- + gr. dipsa = sete). Sete excesivă (16). Polieidoscopie (poli- + gr. eidos = formă -f skopein = a vedea). Metodă de determinare a gradului de oboseală prin aprecierea gradului de slăbire a funcţiei de reproducere a memoriei (35). Poliedru de frecvenţe. Vezi Poligon de frecvenţe. Poliestezie (poli- + gr. aisthesis = percepere). Tulburare de sensibilitate în care o excitaţie unică determină senzaţii multiple (27). Poîiestru (poli- + gr. oistros = dorinţă, ampuls). Avînd două sau mai multe cicluri estrale într-un sezon de împreunare (15). Polietilenglicoli, sin. : Carbowax. Compuşi cu formula generală HOCH2 (CH2OCH2)n CH2OH, cu greutate moleculară mare, folosiţi ca baze pentru unguente hidrosolubile; sînt întrebuinţaţi mai ales polietilenglicolii cu greutate moleculară medie 400, 1 000, 1 500, 4 000 şi 6 000 (13). Polifagie (poli- + gr. phagein = a mînca). Ingestie exagerată de alimente (15). Polifalangie (poli- + lat. phalanx = falangă). Polifalangism. Polifalangism, sin. : Polifalangie. Prezenţa falangelor supranumerare la un deget de la mînă sau de la picior (1). Polifazism (poli- + gr. phasis = aparenţă, fază). Aspect electrocardiografie în ,,M” sau ,/W’4 al complexului QRS, fenomen patologic sau determinat de poziţia inimii (10). Polifenoli. Substanţe organice aromatice care conţin două sau mai multe grupări oxi-drilice legate la carbonii unui inel aromatic. Polifenolii sînt deosebit de reactivi (participă intens la reacţiile de oxido-reducere) şi de aceea sînt folosiţi în diferite teste de laborator (identificarea catalazelor, peroxidazelor etc.) (5). Polifenoloxidază. Lacază. Polifibromatoza ereditară Touraine-Ruel, vezi Touraine-Ruel. ~ neurocutanată pigmentară, Boala Recklinghausen, vezi Recklinghausen. Polifiletism (poli- + gr. phyle = familie). Concepţie asupra hematopoiezei, care admite pentru fiecare serie celulară din sîngele circulant o celulă cap de serie proprie (19). Polifonie (poli- + gr. phone = voce). Halucinaţii auditive constînd din perceperea simultană a mai multor voci inexistente (35) Polifosfataze. Enzime care catalizează hidroliza grupelor fosfat terminale din polifosfaţii liniari cu lanţ scurt, rezultaţi din acţiunea unei depolimeraze asupra polifosfaţilor cu lanţuri lungi. Aceste enzime sînt prezente la nivelul mucoasei gastrice a mamiferelor şi au pH-ul optim între 4,2 şi 7,4; sînt lipsite de acţiune asupra fosfaţilor organici (5). Polifosfaţi. Polimeri ai acidului ortofosforic, prezenţi în citoplasma celulelor multor microorganisme şi animale, unde deţin rol de depozit de energie, sub formă de legături chimice macro-ergice (5). Pollgalactie (poli- + gr. gala = lapte). Secreţie excesivă de lapte (15). Poligalacturonază. Pectinază. Poliganglioradieulonevrită. Denumire dată poliradiculonevritelor, deoarece în numeroase cazuri procesul inflamator afectează şi ganglionii spinali (27). Poligangliozide. Polimeri care prin hidro-liză liberează unităţi gangliozidice (sfingozină, neuramină etc.) (5). Poligastrografie (poli- + gr. gaster = stomac + graphein = a scrie). Metodă de radiodiagnostic constînd din expuneri radiologice multiple, pe acelaşi film, ale stomacului opacifiat cu bariu, pentru analizarea kineticii acestuia (36). Poligeminie. Salvă de extrasistole. Poligirie (poli- + gr. gyros = învîrtitură). Existenţa unor circumvoluţii supranumerare pe suprafaţa creierului (1) Poliglobulie, sin. : Eritremie, Eritrocitemie, Eritrocitoză, Policitemie. Stare caracterizată prin creşterea numărului de globule roşii pe unitatea de volum de sînge periferic. în afara poliglobuliei esenţiale, majoritatea poliglobu-liilor sînt secundare sau simptomatice (19). ~ esenţială, sin.: Boala Vaquez-Osler, Polici-temia rubra vera, Policitemie splenomegalicâ Va-quez-Osler, proliferare ireversibilă a seriei roşii, cu creşterea numărului globulelor roşii în periferie, putînd ajunge pînă la cifra de peste 20 milioane/mm3 sînge, cu creşterea proporţională a hemoglobinei (18 — 25%). Este conside POLIGLOBULIE RELATIVĂ 398 POUMIOZITĂ rată ca o boală tumorală a sistemului eritro-poietic, corespunzătoare leucemiei granuloci-tare, dar — de obicei — cu evoluţia mai lungă, plnă la 20 ani (19). ~ relativă, sin.: Pseudo-globulie, creştere relativă a globulelor roşii, prin scăderea masei plasmatice (stări de deshidratare) (19). Poligon (poli- + gr. gonia = unghi). Figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă (32). ~ arterial Willis, Circulus arteriosus cere-bri willisi. ~ de frecvenţe, sin.: Diagramă de frecvenţe, grafic obţinut prin unirea punctelor care reprezintă frecvenţele în diferite clase prin segmente de dreaptă. La limită (cînd intervalele de clasă devin foarte mici), se obţine o curbă de frecvenţe. Corespondentul în 3 dimensiuni este poliedrul de frecvenţe (7). Poligraf (poli- + gr. graphein = a scrie). Instrument pentru înregistrarea mai multor constante biologice (puls radial, apexogramă, jugulogramă etc.) (15). Poligrafie. Metodă de investigaţie radiologică care constă din efectuarea a 3—4 expuneri pe acelaşi film in diverse momente funcţionale ale organului de examinat (36). Poliheteroxen. Termen care caracterizează ciclul evolutiv al acelor paraziţi care necesită In dezvoltarea lor mai multe gazde (31). Polihipermenoree (poli- -f hiper- gr* men = lună -f rhoia «* curgere). Menstre frecvente ţi abundente (15). Poliholozide. Polimeri de glucide în compoziţia cărora intră un singur tip de moleculă monozaharidică (de ex. amidon, celuloză, gli-cogen, galactan, araban, xilan, manan etc.) (5). Polikeratoză congenitală. Termen folosit de Touraine pentru a caracteriza un grup de dis-trofii cutanate congenitale: keratoza palmoplantară, keratoza foliculară tip Siemens, sindromul sau boala Jadassohn-Lewandowsky, keratoza subunghială, eritrodermia ihtioziformă congenitală, acrokeratomul congenital, epi-dermoliza buloasă simplă şi cea displazică (12). Polimastie (poli- + gr. mastos — mamelă). Pleumazie. Polimelie (poli- -f gr. melos — extremitate). Prezenţa unui număr mai mare de membre decît normal (1). Polimenoree (poli- -f gr» men = lună-{-rhoia = curgere). Apariţie a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale (15). Polimer (poli- -f- gr. meros — parte). Compus organic cu moleculă mare, format din mai multe unităţi structurale. După natura unităţilor structurale conţinute, se deosebesc polimeri, glucidici, lipidici, proteici, mieşti. etc. După numărul de unităţi structurale conţinute, se deosebesc polimeri inferiori (cu greutate moleculară sub 5 000) şi polimeri superiori (cu greutate moleculară între 104 şi IO7). Polimerii superiori pot avea structură filiformă sau ramificată, prezentînd proprietăţi coloidale. Polimerii participă deosebit de activ la fenomenele ^vieţii, ca produşi de constituţie, sau în metabolismul intermediar. în ind\lstria^j#qodernăj. polimerii deţin de asemenea un rorfoarte important, cauciucul, masele plastice, îngrăşă-mintele etc., fiind compuşi polimerizaţi (5). «-w acrilic, pulbere de metil metacrilat. împiieuna cu monomerul lichid este folosit pentru confecţionarea protezelor dentare (38). Polimerază. Enzimă care catalizează reacţiile de polimerizare. După tipul unităţilor structurale polimerizate, se deosebesc polime-raze glucidice, lipidice, ale aminoacizilor, ale acizilor nucleici etc. (5). ~ ADN, enzimă care participă la mecanismul biosintezei polidezo-xinucleotidelor, catalizînd atacul nucleofilic asupra grupărilor pirofosfat, ultimul fiind procesul fundamental al sintezei acidului dezo-xiribonucleic (17). ~ ARN dependentă de ADN, sin.: Transcriptazăy enzimă care catalizează biosinteza de ARN, în care ADN dictează secvenţa nucleotidică în ARN sintetizat. Pentru activitatea enzimei sînt necesari ioni de Mg sau Mn. Enzima purificată este inertă în lipsa unui ADN. Sinteza de ARN, dependentă de ADN> este considerată ca reprezentînd mecanismul sintezei ARN mesager în celulă, care este reacţia de transcriere a mesajului genetic (17). ~ ARN dependentă de ARN, sin. : Replicazâ* enzimă de tip polimerazic, izolată şi purificată din extracte celulare, a cărei semnificaţie funcţională nu este încă elucidată. Date recente sugerează că această enzimă este esenţială în procesele de replicare a ARN aparţinînd virusurilor care au numai ARN în constitutia lor (17). Polimerizare (poli- -f gr. meros = parte). Proces de sinteză în cursul căruia unităţi mono-merice dintr-o substanţă simplă (monozaharid, aminoacid, nucleotid etc.) se condensează sub formă de polimeri (5). Polimialgie (poli- -f gr. mys — muşchi -f algos — durere). Afectare dureroasă simultană a mai multor muşchi (4). Polimiar (poli- -f- gr. mys = muşchi). Tip de organizare a sistemului muscular la nematoder caracterizat prin prezenţa a numeroase celule conjunctivomusculare în jurul cavităţii generale (31). Polimiozită (poli- + gr. mys = muşchi -f--ită). Infecţie nesupurativă de tip inflamator şi degenerativ, interesînd mai multe grupe musculare ; etiologia este încă neelucidată (cola-genoză? ultravirus mezechimatos ?). Procesul inflamator se poate limita la sistemul muscular (polimiozită simplă) sau se poate extinde spra FOLIMIX1NÂ 399 POLIOMIELITĂ ASCENDENTĂ ţesuturile tegumentare (dermatomiozită) sau spre nervii periferici (polineuromiozită) (27). Polimixină, sin. : Bacilosporină. Grup de antibiotice active faţă de germenii gramnega-tivi izolate din Bacillus polymyxa; avînd toxicitate ridicată, se folosesc numai în uz local (3). Polimorfism (poli- + gr. morphe = formă), sin.: Pleomorfism. Prezentînd forme diferite (2). Polimorfocelular (poli- + gr. morphe = formă -f lat. cellula = celulă). Cu celule de forme diferite (2). Polineuromiozită (poli- -f gr. neuron = nerv -h mys = muşchi + -ită). Vezi Polimiozită. Polinevrită (poli- -f- gr. neuron = nerv -f -ită). Sindrom cu etiologie variată (toxică, infecţioasă, carenţială), produs prin leziuni de tip inflamator sau degenerativ, care afectează extremităţile distale ale nervilor periferici, de obicei în mod simetric. Clinic, se constată tulburări senzitivomotorii simetrice, predominante Ia extremitatea membrelor (27). ~ arsenieală, sin.: Pseudotabes arsenical, manifestări nervoase în intoxicaţia cronică cu arsenic, mai frecvent sub formă de paralizii ale muşchilor extensori ai membrelor (23). ~ difterică, complicaţie survenind după 2 — 4 săptămîni de evoluţie a difteriei, interesînd mai ales membrele inferioare şi mai rar pe cele superioare; se instalează lent, cu tulburări de sensibilitate, apoi evoluează clinic diferenţiat în două forme: a) psudotabetică, cu ataxie şi tulburări de sensibilitate profundă, reflexe osteotendinoase abolite, forţă segmentară conservată; b) paralitică, interesînd muşchii extensori şi muşchii peronieri laterali la membrele inferioare sau muşchii extensori la cele superioare (8). Polinezie (poli- + gr. nesos = insulă). înmulţirea exagerată a insulelor Langerhans (7). Polinom (poli- + gr. nomos = parte, termen). Categorie particulară de expresii algebrice raţionale ce pot fi stabilite în funcţie de o variabilă x şi de cîte va constante, cu ajutorul operaţiilor de adunare, scădere şi înmulţire. Expresia a0 + axx -j- a2xs +...........-f an xm se numeşte polinom de gradul n în variabila x Exponentul cel mai ridicat al puterilor lui x indică gradul polinomului. Numerele a0, «i, a2 ... an se nuemesc coeficienţii polinomului (7). Polinoză. Coriza spastică sezonieră. Polinueleotidază. Enzimă de tipul nuclea-zelor, care catalizează depolimerizarea polimerilor nucleotidici (acizi nucleici), punînd în libertate tetranucleotide. Enzimă are o răs-plndire largă; se poate extrage cu randament bun din pancreas (5). Polinueleotide* Polimeri de nucleotide; printre polinueleotide, acizii nucleici au o răs-pîndire deosebit de largă, fiind prezenţi în toate tipurile de celule. Polinucleotidele se divid în două mari grupe : poliribonucleotide (polimeri de ribonucleotide, cu structură adeseori ramificată) şi polidezoxiribonucleotide (polimeri de dezoxiribonucleotide, cu structură liniară) (5). Polinucleoză (poli- + lat. nucleus = sîm-bure, nucleu + -oză). Prezenţa unui număr crescut de leucocite polinucleare în sîngele periferic (15). Polio- (gr. polios = cenuşiu). Element de compunere care introduce în termeni referirea la substanţa cenuşie a sistemului nervos (32). Poliobulbită (polio- + lat. bulbus = bulb -f- -ită). Inflamaţie cu localizare în substanţa cenuşie a bulbului rahidian (27). Poltodontie (poli- + gr. odous — dinte). Prezenţa de dinţi supranumerari (1). Polioencefalită (polio- + gr. enkephalos = creier + -ită). 1. Denumire generică pentru encefalitele care interesează în mod predominant substanţa cenuşie (8). 2. Encefalită polio-mielitică. ~ inferioară acută, Paralizie bulbară acută. ~ inferioară cronică, Paralizie bulbară atrofică progresivă. ~ superioară acută, polioencefalită care afectează numai porţiunea superioară a trunchiului cerebral (mezencefalul) (27). ~ superioară cronică, Oftalmoplegie nucleară progresivă. ^ superioară hemoragică, Boala Gayet-Wernicke, vezi Gayet-Wernicke. Polioencefalomielită (polio- + gr. enkephalos = creier + myelos = măduvă -f -ită), sin. : Poliomieloencefalită. Inflamaţie alterativă concomitentă a ţesutului nervos cenuşiu al creierului şi al măduvei (2). Polioli. Derivaţii hidroxilaţi ai hidrocarburilor liniare, avînd formula generală CnHan+2(OH)n. Sub acţiunea proceselor de oxido-reducere, poliolii se transformă în aldoze sau cetoze (5). Poliomielită (polio- -f gr. myelos = măduvă + -ită). Inflamaţie a substanţei cenuşii a măduvei spinării. Termenul este folosit de obicei pentru poliomielita anterioară acută (32). ~ aborth’ă, formă clinică de poliomielită, frecvent întîlnită, în care evoluţia şi simptomatologia clinică nu depăşesc perioada prodromală, caracterizată prin: tulburări catarale respiratorii, tulburări enteritice, febră, cefalee, re-doare a cefei, rahialgii, hiperestezie cutanată, agitaţie sau alternanţă de agitaţie şi somnolenţă ; este greu de diagnosticat în mediu neepidemic, dar prezintă importanţă deosebită din punct de vedere epidemiologie (8). ~ ante» rioară acută, Boala Heine-Medin, vezi Heine-Medin. ~ anterioară cronică, Amiotrofie spinală progresivă. ~ ascendentă, formă clinică în care infecţia poliomielitică urcă progresiv de la nivelul măduvei lombare către măduva cervicală şi trunchiul cerebral, consecutiv căreia paraliziile cuprind membrele inferioare, mem; POLIOMIELITĂ ATIPICĂ 400 POLIP CARDIAC brele superioare, musculatura respiratorie, de-glutiţia, fonaţia; evoluţia este foarte gravă, prin lezarea centrilor cardiorespiratori bulbari (8). ~ atipică, denumire generică, incluzînd o serie de forme ale infecţiei poliomielitice, diaj^ nosticate de obicei virusologie şi serologic,~cu manifestări clinice neobişnuite: tetraplegie spastică prin interesare piramidală, mielită transversă, ataxie acută cerebeloasă, tulburări vegetative şi tulburări de tonus, nistagmus prin leziuni mezencefalice etc. (8). ~ bulbară, una dintre formele foarte grave ale poliomielitei, manifestată prin paralizii ale perechilor a IX-a şi a X-a de nervi cranieni, cu tulburări de deglu-tiţie, fonaţie şi insuficienţă respiratorie sau cu lezarea centrilor respiratori, provocînd aşa-numita ,,anarhie respiratorie”; adesea este combinată cu manifestări encefalitice sau cu paralizii spinale înalte (8). ~ cronică infantilă, Amiotrofie spinală infantilă. ~ descendentă, formă rară de poliomielită, cu evoluţie mai benignă, în care paralizia debutează la nivelul trunchiului cerebral sau al mezencefalului, după care coboară la membrele superioare, trunchi şi membrele inferioare (8). ~ înaltă, formă de poliomielită în care localizarea infecţiei are loc la nivelul măduvei cervicale şi encefalului (8). ~ meningiană, una dintre formele frecvente ale poliomielitei neparalitice, cu evoluţie de obicei benignă, manifestată ca meningită seroasă acută, fără simptome de deficit motor; poate exprima uneori un stadiu al infecţiei poliomielitice anterior fazei paralitice (8). ~ mixtă, denumire pentru combinarea diverselor localizări ale infecţiei poliomielitice : spinobulbară, spinoencefalitică, spinotronculară, bulbopro— tuberanţială, bulboencefalitică, spinobulboen-cefalitică, subliniind faptul obiectiv că cel mai adesea leziunile poliomielitice nu apar izolate; aceste asocieri complică tabloul clinic şi înrăutăţesc de obicei evoluţia (8). ~ neparalitică, denumire generică pentru grupul majoritar de infecţii poliomielitice cu evoluţie benignă, care nu ajunge la manifestări clinice paralitice, şi care cuprinde formele inaparente, abortive şi meningiene ale poliomielitei (8). ~ paralitică, denumire generică pentru formele de poliomielită manifestate clinic prin paralizii diverse şi urmate în general de atrofii cu evoluţie variabilă (8). spinală, una din formele paralitice ale poliomielitei în care leziunile histopatologice şi manifestările clinice corespunzătoare se delimitează la nivelul măduvei, tradueîndu-se prin paralizii de întindere şi intensitate variabile ale membrelor inferioare şi superioare, ale musculaturii respiratorii efectorii şi ale musculaturii cefei (8). ~ troneulară, una dintre formele severe, uneori mortală, ale poliomielitei, cu localizare la nivelul bulbului, protuberanţei şi pedunculilor cerebrali; se manifestă clinic prin tulburări respiratorii, circulatorii şi vegetative, la care se adaugă tulburări ale funcţiilor cerebrale şi ale dinamicii corticosubcorticale provocate de hipoxie, hipercapnie şi acidoză (8). ~ Ia vaccinaţi, formă clinică modificată a poliomielitei devenită deosebit de*â$tuală în etapa aplicării vaccinării antipoliomielitice cu virus omorît sau virus viu atenuat, manifestată îndeosebi prin boală neparalitică ; în formele paralitice, infecţia prezintă tablou benign, qu paralizii limitate cel mai adesea la un singur membru, cu retrocedare rapidă, fără atrofii sau cu atrofii minime (8). Poliomieloencefalită (polio- + gr. myelos = măduvă -f enkephalos = creier + -ită). Polio-encefalomielită. Polionevraxită (polio- + gr. neuron = nerv + axis = axă + -ită). Denumire generică în care se încadrează bolile inflamatorii ce afectează cu predilecţie substanţa cenuşie a sistemului nervos central (de ex. encefalita epidemică, rabia, paralizia infantilă) (27). Polionichie (poli- + gr. onyx = unghie). Stare caracterizată prin prezenţa unghiilor supra-numerare la degetele mîinilor sau picioarelor (1)* Poliopie (poli-----b gr. opsis = vedere), sin. : Poliopsie, Vedere multiplă. Percepţia multiplicată a unui obiect, datorată de obicei unor densificări neregulate ale cristalinului (28). Polioplasm (polio- + gr. plasma = formaţie). Citoplasmă granulară (1). Poliopsie (poli- -1- gr. opsis = vedere).Po-liopie. Poliorhidism (poli- + gr. orchis = testicul). Prezenţa la un individ a mai mult decît 2 testicule (1). Poliosteocondrită (Turpin-Coste) (poli- -f- gr. osteon = os + chondros — cartilaj + -ită). Osteocondrită generalizată. Poliostoză fibroasă displazică. Boala Jaffe-Lichtenstein, vezi Jaff6-Lichtenstein. Poliotie (pol - + gr. ous = ureche). Anomalie congenitală constînd din apariţia la un individ a mai mult decît un singur pavilion auricular de o parte sau de ambele părţi (1). Poliozidaze. Enzime care catalizează hidro-liza polimerilor glucidici, punînd în libertate poliozide cu lanţuri scurte (tetra-, tri- şi diglu-cidice) sau chiar monozaharide (5). Poliozide. Polizaharide. Polip (gr. polypous = excrescenţă morbidă* de la polys = numeros + pous — picior). Proliferare de epiteliu cilindric la nivelul mucoaselor, de multe ori de origine inflamatorie, cu bază de implantare largă (sesilă) sau prezentînd. un pedicul (2). ~ cardiac. 1. Mixom apărut în atriu formînd o tumoare pediculată, asemănătoare unui polip şi simulînd în simptomatologie? Pi LIP CERVICAL 401 POLIRIBONUCLEOTIDE stenoza mitrală (32). 2. Cheag rotund, ataşat de endocard, format post-mortem în cavităţile cardiace, în special în cele drepte (32). ~ cervical, polip de obicei endocervical al colului uterin, cu aspect histologic adenomatos (pseudo-tumoare inflamatorie sau adenom propriu-zis), prezentînd de obicei dilataţii chistice ale glandelor şi infiltrat inflamator limfoplasmocitar, uneori cu metaplazii ale epiteliului cilindric în epiteliu malpighian (2). ^ coanal, polip care-şi are originea în sinusurile anterioare ale feţei şi care poate hernia prin coană în nazofaringe (30). ~ fibros al colului uterin, tumoare benignă a colului uterin, formată din ţesut conjunctiv (18). ~ fibros malignizat al colului uterin, tumoare a colului uterin, formată din ţesut conjunctiv, care a suferit o transformare neoplazică (18). ~ laringian, sin.: Polip vocal, tumoare benignă situată pe corzile vocale, observată mai frecvent la bărbaţi, profesionişti vocali, sau la cei care îşi suprasolicită la-ringele în eforturi vocale, determinînd disfonie şi, numai cînd este de volum mai mare, dispnee (30). ~ placentar, polip care apare uneori după naştere sau avort, sub forma unei proeminenţe mamelonate, fiind constituit din vilozităţi coriale şi ţesut decidual (2). ~ pulpar, tumoretă de dimensiuni reduse, dezvoltată în camera pulpară a unui dinte viu (38). ~ rectal, proliferare adenomatoasă a mucoasei rectale, cu caracter mucipar, putînd prezenta depolarizări nucleare, care indică tendinţă la malignizare (2). ~ uterin, polip intracavitar, format din proliferarea mucoasei sub forma unui adenom sau în canalul cervical pe seama unei proliferări adenomatoase a glandelor endocervicale; în unele cazuri se prezintă ca o pseudotumoâre de origine infecţioasă, cu stroma infiltrată cu numeroase neutrofile şi poliblaşti limfoizi, iar în caz de gonoree cu plasmocite (2). ~ vezical, polip dezvoltat pe seama epiteliului paramal-pighian al vezicii urinare, de obicei ca papilom, evoluînd frecvent spre malignizare (2). ~ vocal, Polip laringian. Polipant. Material dentar abraziv, fabricat din cauciuc impregnat cu pulbere de carbo-rundum (39). Polipecfomie (polip + gr. ektome = excizie). Operaţie de extirpare a polipilor (30). Polipeptidază. Enzimă care catalizează hidroliza polipeptidelor în molecule mici, conţinînd 2—4 aminoacizi (oligopeptide) (5). Polipeptidc. Polimeri de aminoacizi, legaţi între ei prin legături peptidice (-CO-NH-), rezultate prin eliminarea unei molecule de apă între o grupare aminică (-NH2) şi alta carbo-xilică (-COOH). Printre cele mai răspîndite polipeptide sînt glutationul (tripeptid format prin unirea a 3 molecule de cisteină, acid glu- tamic şi glicocolglutamilcisteilglicocol), carno-zina sau anserina (dipeptid format din histidină şi acid aspartic — acid histidilaspartic) etc. (5). Poliploidie (gr. polyplous = de mai multe ori). Anomalie de dezvoltare celulară, caracterizată printr-o disociere a procesului de diviziune nucleară şi citoplasmică. Nucleul se divide, dar citoplasma rămîne nedivizată, rezultînd o celulă cu nucleu dublu, triplu etc. şi o masă citoplasmică mult mărită de volum. La individul normal, megacariocitele prezintă — în stare fiziologică — fenomenul de poliploidie (19). Polipnee (poli- + gr. pnoia = respiraţie)* sin. : Tahipnee. Respiraţie cu frecvenţă crescută (15). Polipotom (polip + gr. tome = tăiere). Instrument chirurgical constituit dintr-o ansă metalică, cu ajutorul căruia se face secţionarea şi ablaţia formaţiunilor polipoide ale mucoasei din cavităţile nazale sau din urechea medie (30).; Polipoză (polip + -oză). Proliferare difuză adenomatoasă interesînd mucoasele de tip cilindric (2). ^ ^ deformantă, sin. : Boala Woa-kes, Polipoza recidivantâ a tinerilor, afecţiune rinosinuzală observată la tineri, de etiologie necunoscută, caracterizată prin formaţiuni polipoide multiple care obstruează fosele nazale şi produc modificarea piramidei nazale (lăţirea ei) datorită hipertrofiei oaselor proprii şi disjunc-ţiilor produse de polipi (30). ~ gastrointesti-nală, afecţiune familială sau căpătată constînd din prezenţa de polipi ai mucoasei gastrice* intestinale sau colice. De cele mai multe ori mută, afecţiunea se poate exterioriza în cursul unui proces inflamator , prin hemoragii digestive sau degenerare malignă. Polipii se pot evidenţia prin examene endoscopice sau radio-logice (16). ~ nazală, afecţiune caracterizată prin degenerescenţa benignă edematoasă a mucoasei pituitare nazosinuzale, observată în. cursul unei infecţii cronice atenuate, la bolnavi cu teren artritic, diatezic, alergic; apar formaţiuni conjunctivovasculoglandulare pedi-culizate (polipi), frecvent bilateral, âvînd inserţia, de cele mai multe ori, în meatul mijlociu şi producînd obstrucţie nazală şi hiposmie (30).. ^ recidivantâ a tinerilor, Polipoza deformantă. Poliradiculonevrită (poli- + gr. radicula = rădăcină mică -f neuron = nerv + -ită). Denumire generică pentru sindroamele inflamatorii ale rădăcinilor nervilor rahidieni sau (iranieni (27). Poliribonucleotide. Polinueleotide sintetizate pe seama ribonucleozid-s’-difosfaţilor, în prezenţa polinucleotidfosforilazei (enzimă Ochoa). In vivo, atunci cînd sinteza poliribonucleotidelor se face în prezenţa acidului dezoxiribonucleo-tidic, catalizarea reacţiei este realizată de ti POLISEROZITA 402 POLIURIE IZOSTENURICÂ polimerază ribonucleică deosebită (enzima Spie-gelman), care realizează polimerizarea ribo-nucleozidtrifosfaţilor într-o secvenţă anumită, corespunzătoare tiparului reprezentat de ADI^ existent (5). " Poliserozită. Afectare tuberculoasă a mai multor seroase — expresia unei diseminări he-matogene (34). Polisinuzită (poli- + lat. sinus = cavitate -f -ită). Inflamaţie concomitentă a mai multor sinusuri paranazale (30). Polisorbat 80. sin. : Tween 80. Polietilen oxid sorbitan monooleat; emulgator neionic folosit ca agent de dispersie şi de solubilizare pentru o serie de medicamente (vitamine lipo-solubile, unii hormoni, mentol, fenobarbital) (13). Polistiren. Răşină sintetică de tip termo-plastic, obţinută prin polimerizarea stirenului; este folosită în stomatologie, ca material pentru confecţionarea protezelor dentare (39). Politano-Leadbetter (Politano, V. A.; Lead-better, W. F.). Operaţia ~9 procedeu de cură a refluxului vezicouretral prin modificarea traiectului intramural al ureterului (11). Politom (Porcher-Sans) (poli- + gr. tome = tăiere). Tomograf cu 3 tipuri de deplasare a tubului (36). Politopie (poli- + gr. topos = loc). 1. Localizare în mai multe organe sau ţesuturi a unei boli (32). 2. Acţiunea unei substanţe faţă de mai multe ţesuturi (32). ~ extrasistolică, sin. : Anarhie ventriculară, aritmie complexă, cuprinzînd extrasistole declanşate din diverse centre, la diferite intervale (10). Politzer. Para instrument de cauciuc utilizat pentru executarea insuflaţiilor tubare (30). Procedeul Politzerizare. Speeulul instrument pentru executarea otoscopiei (30). Triunghiul luminos con luminos format prin reflectarea razelor incidente în cadranul antero-inferior al timpanului, reper anatomic normal (30). Politzerizare, sin. : Diastolizare, Insuflaţie tubară, Procedeul Polilzer. Metodă terapeutică utilizată în catarul ototubar cînd, cu ajutorul unei pere de cauciuc imaginată de Politzer, se insuflă aer prin fosele nazale în orificiile farin-giene ale trompelor Eustachio, în scopul dezobs-truării acestora şi al aerisirii casei timpanului (30). Poliurie (poli- -f gr. ouron = urină). Condiţie caracterizată prin creşterea peste 2 litri a volumului de urină eliminat în 24 ore, produsă printr-unul sau prin mai multe din următoarele mecanisme : a) creşterea filtratului glomerular (emoţii, expuneri la frig, febră, hipertiroidie etc.); b) reducerea reabsorbţiei obligatorii de apă, cu diureză (osmotică) consecutivă (diabet zaharat, diabet renal glicozuric, aminoaciduric fosfaturic; administrare de diuretice osmotice sau natriuretice); c) reducerea reabsorbţiei facultative de apă, prin diminuarea fie a activităţii ADH (ingestie crescuţă de apă, diabet insipid), fie a receptivităţii (diabet insipid nefrogen, pielonefrită cronică, insuficienţă renală acută în faza poliurică) (25). ~ compensatorie, sin. : Poliurie de necesitate, poliurie caracteristică insuficienţei renale cronice, instalată atunci cînd numărul de nefroni funcţionali scade sub 50% şi datorită probabil creşterii fluxului urinar în sistemul tubular (respectiv, creşterii cantităţii de filtrat glomerular pe fiecare nefron), depăşind astfel, prin volum sau prin viteza de scurgere, posibilităţile de reabsorbţie tubulară; acest dezechilibru glomerulotubular poate fi accentuat de existenţa unor leziuni directe ale segmentelor tubulare distale sau ale ţesutului interstiţial, însoţite de alterări specifice ale mecanismului de concentrare. Poliuria este hipostenurică şi variază în funcţie de sarcina de solvaţi care trebuie eliminată şi de excesul de apă disponibil ; deşi ea este, în fond, consecinţa leziunilor renale, reprezintă, în fapt, un mecanism compensator, asigurînd eliminarea solvaţilor cu un volum mai mare de apă, dar cu un consum mai mic de energie (25). ~ farmacologică, poliurie provocată prin diureză medicamentoasă (25). ~ fiziologică, poliurie care apare în prezenţa unei funcţii renale normale şi în afara unei diureze medicamentoase, ca urmare a unei ingestii crescute de lichide (prin reducerea secreţiei sau a eliberării de ADH), a unei emoţii, a expunerii la frig (prin creşterea filtratului glomerular) (25).~ forţată, poliurie izosternurică întîlnită în insuficienţa renală cronică, corespunzătoare stadiului în care numărul de nefroni funcţionali a scăzut în aşa măsură (sub 35%), îneît filtrarea glomerulară nu mai poate asigura eliminarea substanţelor azotate, dar a rămas încă suficient de mare (peste 25%) pentru ca volumul filtratului glomerular să nu coboare sub valoarea critică la care se instalează oli-guria. Poliuria forţată este în primul rînd consecinţa diurezei osmotice provocate de creşterea concentraţiei ureei în urina primară, dar la edificarea ei poate contribui şi dezechilibrul glomerulotubular caracteristic poliurie i compensatorii (25). ~ hipostenurică* 1. Vezi Poliurie compensatorie. 2. Poliurie consecutivă' unor leziuni directe ale ţesutului interstiţial şi ale segmentelor tubulare distale (ansă Henle r tub distal, canal colector), cu alterarea specifieă a mecanismului de concentrare (25). ~ insipidă, Diabet insipid. ~ izostenurică. 1. Vezi Poliurie forţată. 2. Poliurie consecutivă unor POLiURlE SUBIZOSTENUR1CA 403 POLYOMA. leziuni directe ale ţesutului iaterstiţial şi ale segmentelor tubulare distale, cu pierderea completă a capacităţii de diluţie şi de concentrare (21). 3. Poliuria din diureza osmotică (25). ^ de necesitate, Poliurie compensatorie. ~ sub-izostenurică, poliurie cu densitate constant scăzută (sub 1 010), ca urmare a unei leziuni a tubului distal care devine nereceptiv la ADH şi incapabil să crească concentraţia lichidului tubular hipoton, furnizat de ansa Henle. Reprezintă o variantă frustă de „nefrită care pierde apă'* şi se întîlneşte in unele pielonefrite (25). Polivailenţă (poli- + lat. vaiere = a valora). Proprietatea unor elemente chimice sau grupări chimice de a prezenta valenţe diferite în combinaţiile chimice pe care le formează. Exemple: fierul poate fi bivalent (combinaţii feroase) sau trivalent (combinaţii ferice); sulful poate prezenta valenţele 2, 3, 4, 6 şi 8 etc. (5). Polivinilpirolidonă, abreviat PVP. Compus macromolecular sintetic, înlocuitor de plasmă; cu unele medicamente formează preparate de depozit, funcţionînd ca „vehicul-întîrziere”; fixează unele substanţe toxice, avînd acţiune detoxifiantă; se utilizează şi în tehnicile imuno-serologice pentru decelarea anticorpilor incompleţi (13; 19). Polizaharide, sin.: Ozide, Poliozide. Polimeri de glucide. După compoziţia chimică, se deosebesc : a) polizaharide omogene (holozidice), care dau prin hidroliză un singur tip de glucide (de ex. glucani, manani, galactani, arabani etc.); b) polizaharide heterozidice, care prin hidroliză liberează mai multe tipuri de glucide sau chiar alte tipuri de compuşi (zaharuri aminate, aminoacizi etc.). Sinteza polizaha-ridelor are ca punct principal de plecare hexozo-fosfaţii, produşi de fosforilare a glucozei şi altor monozaharide. într-o a 2-a etapă are loc formarea aldozo-2-fosfatului, care poate reacţiona apoi cu uridintrifoşfatul, rezultînd uridindi-fosfozaharuri; aceste molecule macroergice pot reacţiona între ele sau cu alte molecule de aldozo-1-fosfat, rezultînd dizaharide, oligoza-haride şi în final polizaharide (5). Polizom (poli- + gr. soma — corpuscul), sin.: Ergozom. Compex poliribozomal rezultat din fixarea de ribozomi pe ARNm sintetizat prin biosinteza de transcriere pe matricea ADN şi eliberat de matrice. Prin migrarea lor în polizom, ribozomii contribuie la formarea lanţurilor polipeptidice, în cadrul procesului de biosinteză a proteinelor (17). Pollex (lat. = police), sin.: Police. Degetul mare, primul, al mîinii. Prin opoziţie faţă de celelalte degete, face posibilă funcţia de prindere, apucare; de aici importanţa mare a acestui segment şi grija deosebită ce i se acordă în caz de îmbolnăvire sau traumatizare (1). ^extensus diformitate în hiperextensie a policelui (24). ~ flexus, diformitate în flexiune a policelui (24). Polloek. Operaţia dezarticulaţie a genunchiului, cu un lambou lung anterior şi unul scurt posterior şi cu păstrarea rotulei (24), Polocit (lat. polus — pol -f gr. kytos = celulă), sin. : Corp polar, Globul polar. Celulă mică, abortivă, formată în timpul diviziunilor de maturaţie a oului (1). Polog, sin.: Musticar. Protecţie individuală împotriva înţepăturilor de ţînţari sau ale altor insecte, folosită în timpul nopţii. Se compune dintr-un schelet de lemn sau de metal de mărimea patului şi cu o înălţime de aproximativ 1 metru, îmbrăcat într-o reţea de plasă deasă sau de tifon (31). Poloniu. Simbol Po. Element chimic în stare metalică, radioactiv, cu număr atomic 84. Prezintă 7 izomeri naturali, cu numărul de masă 210, 211, 212, 214,215, 216 şi 218; se mai cunosc 12 izomeri artificiali, cu numărul de masă între 200 şi 219. în natură se găseşte în pechblendă, împreună cu radiul. Are proprietăţi chimice similare cu cele ale telurului (5). Poltoze. Peloide. Polus (lat. = pol). Vezi Pol. ~ anterior bulbi oeuli, punctul exterior al globului ocular, situat cel mai ventral (1). ~ anterior lentis» punctul cel mai ventral al cristalinului ochiului (1). ~ frontalis cerebri, vîrful lobului frontal al creierului (1). ~ occipitalis cerebri, vîrful. lobului occipital al creierului (1). ~ posterior bulbi oculi, punctul cel mai dorsal al globului ocular (1). ~ posterior lentis, punctul cel mai dorsal al cristalinului ochiului (1). ~ temporalis. cerebri, vîrful lobului temporal al creierului (1)^ Polycheiria (gr. polys = numeros -f cheir = mînă + -/a), sin. : Policheirie. Anomalie constînd; din prezenţa de mîini supranumerare (1). Polygala amara. Plantă din familia Poly-galaceae, care conţine un principiu amar, poli-galină şi saponine, avînd acţiune expectorantă şi stomahică (13). ~ senega, plantă din familia Poligalaceae a cărei rădăcină conţine saponine, acid poligalic şi un ulei esenţial; are acţiune, expectorantă, datorită saponinelor care măresc secreţia bronşică, şi uşoară acţiune diuretică prin iritaţie renală; în doze mari are acţiune, vomitivă (13). Polygonum hydropiper, sin.: Piper de baltă. Plantă din familia Polygonaccae, ale cărei părţi aeriene conţin derivaţi flavonici, hiperină^ persicarină, ramnazină şi un ulei esenţial; are acţiune hemostatică şi emenagogă (13). Polyoma (gr. polys = numeros 4- -oma). Viroză tumorală a şoarecilor şi hamsterului a cărei formă clinică diferă după linia genetica a animalului inoculat (22). POLZER - SCHUHFRIED 404 POPPER Polzer-Schuhfried. Metoda sistem de derivaţii spaţiale vectocardiografice, folosind următoarele puncte de aplicare, a electrozilor: a) mijlocul matităţii cardiace; b) punctul corespunzător punctului a în spate ; c) axila dreaptă ; d) axila stîngă; e) fosa supraclaviculară stîngă; f) peretele anterior toracic (10). Pomadă (fr. pommade). Formă de unguent care conţine .una sau mai multe substanţe grase, o substanţă activă şi eventual mici cantităţi de pulbere inertă, putînd fi, uneori, congestivă prin împiedicarea perspiraţiei normale a pielii (14). Pompă. Maşină alcătuită de obicei dintr-un cilindru cu piston pentru deplasarea unui fluid sau gaz de la un loc la altul (32). ~ de lapte, sin.: Succipompă, obiect de sticlă de forma unei ventuze, prevăzut cu o pară de cauciuc, folosit pentru aspirsrea laptelui din sînul matern (18). „Pompă” de potasiu. Mecanism fiziologic cu importanţă clinică prin care ionul de potasiu pătrunde în celulă, în mod activ, învingînd gradientul extra/intracelular, bazat pe fosfori-larea glucozei sub acţiunea hexokinazei activată de insulină (10). ^ de salivă, instrument format dintr-o canulă metalică sau de sticlă, care se ataşează la unitul dentar şi funcţionează electric pe bază de aspiraţie, împiedicînd inundarea cu salivă a cîmpului operator dentar (38). Pompe, J. G. Boala sin. : Cardiomegalie glicogenică, formă localizată de glicogenoză, interesînd miocardul (33). Pompholyx (gr. = băşică). Dishidroză. Poncet, Antonin, 1849 — 1913. Reumatism tuberculos artrită, în general monoarticulară, datorită infecţiei capsulei articulare sau cartilajului subcondral prin bacilul Koch (2). Poncct. Semnul sin. : Semnul argintului. în intoxicaţia cu iodoform, introducerea unui obiect de argint în gură duce la apariţia unei halene cu miros de usturoi (datorită carburii de calciu) (23). Poncet-Berard. Operaţia procedeu de cură chirurgicală a guşii chistice sau nodulare prin enucleare masivă (11). Ponopatie (Kraeppelin) (gr. ponos = muncă grea + pathos = boală). Termen generic utilizat pentru desemnarea stărilor reactive provocate de activitatea individului şi în care sînt introduse epuizarea nervoasă şi nevroza de aşteptare (35). Ponos. Leishmanioză viscerală. Pons (lat. = punte). 1. Proces de ţesut conjunctiv care leagă două părţi ale unui organ (sin.: Punte) (1). 2. Eminenţă albă, convexă, situată la baza creierului, între măduva prelungită şi mezencefal; constă din fibre şi nuclei care primesc impulsuri de la cortexul cerebral şi trimit fibre pe partea contra-laterală a cere- belului, pe calea pedunculilor cerebeloşi mijlocii (sin. : Puntea Varolio) (1). Pont. Indicele raport între lăţimea celor 4 injwsivi superiori şi deschiderea arcului arcadei 'dentare (38). Pontaj arterial. Tehnică de refacteţ£*a, continuităţii lumenului unei artere cu ajutorul protezelor plastice (10). Pontă (fr. ponte, de la ponire = a oua). în parazitologie, procesul fiziologic de depunere; a ouălor de către artropode şi unii viermi (3i). ~ foliculară, dehiscenţa foliculului ovarian care precede expulzarea ovocitului (18). Popescu, Cornel. Procedeul procedeu de ureteroneocistostomie în care, pentru a se putea alungi ureterul, se mobilizează şi se coboară rinichiul din loja sa, atît cît permite pediculul renal (11). Popescu, Marin. Aparatul aparat format dintr-un sistem de tuburi racordate la o piesă metalică intermediară, care poate fi adaptată la orice seringă de tip Record de 5 sau 10 cm3. Este folosit la transfuzia directă de sînge, la transfuzia de sînge conservat sau pentru evacuarea unui revărsat pleural (11; 34). Popescu-Urlueni, Marin. Incizia incizie pentru celiotomie, formată dintr-un segment median supra- sau subombilical, continuat cu unul oblic către rebordul costal sau respectiv către spina iliacă, în care se secţionează ambele foiţe ale tecii muşchiului drept anterior al abdomenului ; se dezinserează apoi muşchiul din intersecţiile sale aponevrotice, ceea ce permite îndepărtarea lui laterală (11). Popindău. Vezi Citellus citellus. Poples (lat. = partea dinapoia genunchiului), sin. : Groapa poplitee. Depresiune de formă rombică situată pe faţa posterioară a articulaţiei genunchiului şi cuprinsă superior între muşchii ischiogambieri, iar inferior între muşchii gemeni ; conţine ca formaţiuni anatomice vasele poplitee şi nervul sciatic mare cu ramurile terminale (1). Popov. Nodului sin. : Granulom exante-matic, Nodului exantematic, nodul format din celule gliale proliferate şi din elemente adven-tiţiale, întîlnit constant în creier în cursu 1 tifosului exantematic (2). Poppen. Tehnica splanhnicosimpatec- tomie toracolombară lărgită (D4—L3), realizată pe cale extrapleurală (10). Popper, H. Reacţia test pentru identifi- carea bilirubinei în urină; cînd testul este pozitiv, apare un inel de culoare verde la nivelu 1 de separare dintre urină şi reactivul Popper care se adaugă (reactivul conţine, dizolvate în 525 ml apă distilată : tinctură de iod 0,35 ml; FOPULUS NIGRA 405 PORRQ iodură de potasiu 12 g; clorură de sodiu 75 g; alcool 96% 125 ml) (5). Populus nigra, sin.: Plop negru. Arbore «din familia Salicaceae; mugurii vegetativi ^conţin un ulei esenţial bogat în cariofilen şi •alte sescviterpene, precum şi glicozide fenolice ; ^uleiul se foloseşte pentru prepararea unui unguent antihemoroidal (13). Por (gr. poros = trecere). Porus. Vezi şi: Kohn. Poradenită (poro- + gr. aden = glandă + -ită). Proces supurativ limfoganglionar cu sediul de obicei în regiunea inghinală, care apare în cursul limfogranulomatozei inghinale subacute (boala Nicolas-Favre), caracterizat prin numeroase fistule (în stropitoare) (2). ^ inghinală subacută, LimfogranulOmatoza inghinală subacută. Porak-Durante. Boala sin. : Dişplazie periostală, distrofie osoasă caracterizată prin fragilitatea oaselor, nanism, craniohidrocefalie «cu osteogeneză imperfectă, alterare a stării ^eperale, surv.enind la .o vîrstă tînără (26). Porencefalie (poro- + gr. enkephalos = «creier). Boală din grupul encefalopatiilor infantile, caracterizată prin existenţa unei cavităţi «crateriforme, deschisă la suprafaţa creierului, •comunicînd la interior cu ventriculii laterali. Ea reprezintă fie un viciu de dezvoltare, fie stadiul terminal al unui proces patologic de necroză care are loc în perioada intrauterină prin cauze diferite (embolii vasculare, procese inflamatorii, mai ales de origine luetică, traumatisme) (27). Porfirie (gr. porphyra = purpură), sin. : Jtlematoporfirie. Stare patologică produsă printr-o tulburare primitivă în metabolismul pirolic, ce antrenează blocarea parţială a sintezei hemoglobinei. în porfiria congenitală «(sin.: Boala Giinther) se constată impregnarea itisulară cu uroporfirină I, fotosensibilitate «cutanată, uro- şi coproporfirinurie. Formele 'Cîştigate sînt reprezentate de grupul porfiriei tiepatice, cuprinzînd: porfiria acută intermitentă abdominoneuropsihică, caracterizată biochimic prin eliminare masivă de porfobili-nogen şi porfiria cutanată tardivă cu leziuni ibuloase cutaneomucoase şi eliminarea crescută de uroporfirină I şi III în urină (19). Porfirine. Substanţe organice cu nucleu Jieterociclic tetrapirolic derivate de la porfiri-nogen; constituie structura de bază a hemului şi clorofilei. în organism, porfirinele se sintetizează pe seama glicinei (care asigură atomii de azot din nucleele pirolice) şi a succinatului, din condensarea acestor substanţe rezultînd .acidul 8-aminolevulinic, precursorul porfobili-xiogenului (5). Porfirinemie. Concentraţia porfirineîor în sînge (9). Porfirinurie. Prezenţa în urină a porfirineîor şi precursorilor acesteia. în mod normal, urina de 24 ore conţine cam 100 (xg coproporfirine totale, 20 (ig uroporfirine, 2 — 5 mg urobilinogen şi urme de acid 8-aminolevulinic. Creşteri importante ale eliminării renale a acestor compuşi s-au semnalat în porfiriile acută şi congenitală, intoxicaţii cu plumb, mioglobinu-rie, hemoglobinurie etc. (5). Porfobilinogen. Compus care reprezintă o fază intermediară în ciclul de sinteză a hemului. Este un monopirol, format din două molecule de acid S-aminolevulinic. Prin condensare, se transformă în uroporfirinogen. în porfiria acută intermitentă se constată o excreţie urinară importantă de porfobilinogen (19), Poriomani^e (gr. poreia = mers + mania — nebunie, furie). Dromomanie. Porion (gr. pdros == trecere). Punct situat pe marginea superioară a deschiderii canalului auditiv extern (porus acusticus externus). Cele două poria şi orbitalul stîng determină planul orizontal Frarikfurt (1). Pornografie (gr. porne = prostituată 4-graphein = a scrie). Scriere cu conţinut obscen, trivial, indecent (35). Poro- (gr. poros = trecere, por). Element de compunere care introduce în termeni referirea la formaţiuni cu rol de trecere sau la pori (32). Porocefalioză. Boală tropicală provocată de o specie de arahide (Porocephalus paraşi-tarius), care determină calcificări pulmonare. A fost observată şi în regiunile sudice ale Europei (34). Porokeratoza inelară Mibelli. Vezi Mibelli. ^ palmoplantară Mantoux, vezi Mantoux. ~ spinuloasă palmară şi plantară (Maschillei-son), Porokeratoza palmoplantară Mantoux, vezi Mantoux. Porom (gr. poroma = îngroşare, întărire). Induraţie inflamatorie (2). ~ ecrin Pinkus, vezi Pinkus. ~ folicular, tumoare benignă, bine diferenţiată, derivată din canalul pilar (12). Poroscopie (poro- + gr. skopein = a vedea). Metodă de identificare dactiloscopică, prin examinarea orificiilor glandelor sudoripare ale liniilor papilare (23). Porrigo favosa. Favus. Porro, Eduardo, 1842 — 1902. Operaţia histerectomie şubtotală pe cale abdominală cu extirparea ambelor anexe şi extragere în bloc a uterului gravid. Intervenţia era practicată odinioară în cazurile de infecţie amniotică gravă cu fizometrie sau emfizem uterin (18). PORTA 406 POSTERIOR Porta (lat. = poartă). Hilul unui organ prin care intră vasele, nervii şi limfaticele (1). ~ hepatis, sin.: Hilul ficatului, şanţ care încrucişează transversal faţa inferioară a lobului drept al ficatului. Conţine vena portă, artera hepatică, nervii hepatici şi canalele hepatice drept şi stîng (1). ~ vestibuli, orificiu îngust în inima embrionară situat între sinusul venos şi atrium (1). Port-ac. Instrument pentru fixarea acelor de sutură (11). Vezi şi: Miller. Port-amalgam. Instrument folosit în terapia stomatologică la transportul amalgamului plastic pentru a fi inserat cu precizie în orice cavitate dentară preparată pentru obturaţie de amalgam. Materialul se pune la extremitatea liberă, de unde este expulzat cu ajutorul unui resort manipulat din cealaltă extremitate (38). Port-digă. Instrument format dintr-o pereche de bastonaşe din metal, lungi de aproximativ 12 cm, care se aşază la capetele laterale ale digei şi care au rolul de a întinde diga în sens lateral (38). Port-eeran. Complex de lemn sau metal (ramă), cu sticlă plumbată în faţă şi foaie de bachelită sau pertinax în spate, între care se plasează ecranul radiologie (36). Porter, William Henry, 1790—1861. Semnul Semnul Cardarelli, vezi Cardarelli. Portes, Louis. Operaţia operaţie cezariană abdominală cu exteriorizarea uterului gravid un număr de zile după intervenţie (18). Portier. Splină splenomegalie tumorală, reprezentînd localizarea splenică a limfogranulo-matozei maligne, cu apariţia unor noduli roşii-cenuşii (2). Portio (lat. = porţiune, parte). Porţiune mai mult sau mai puţin definită dintr-un organ (1). ~ major nervi trigemini, sin.: Radix sensoria nervi trigemini, porţiune receptorie, senzitivă, a trigemenului, pe care se află ganglionul semilunar (1). ~ minor nervi trigemini, sin.: Radix motoria nervi trigemini, porţiunea motorie a trigemenului (1), ~ supravaginalis cervicis, porţiune a colului uterin situată deasupra implantării peretelui vaginal pe uter (1). ~ vaginalis cervicis, porţiune vaginală a uterului, proeminentă în domul vaginal (1). Port-matriee. Instrument folosit în terapia stomatologică, avînd două braţe care se articulează cu ajutorul unui şurub sau al unui cleşte şi ale căror extremităţi se pot fixa în orificiile matricei metalice. Serveşte la obturarea cavităţilor proximale ale dinţilor pentru a reproduce modelarea anatomică a lipsei dentare şi mai ales punctul de contact, fără ca materialul de obturaţie să depăşească marginile cavităţii (38). Portografle (vena portă + gr. graphein — a scrie). Metodă radiologică pentru punerea în evidenţă a sistemului venos port cu ajutorul upei substanţe de contrast. Mai adesea se. *'Stecută splenoportografie (36). Porumb. Zea mais. * l'jA Porus (gr. poros — trecere), ^iri.: Por„ Termen anatomic general dat unor orificii (1).. ~ acusticus externus, orificiul extern al conductului auditiv (1). ~ acusticus internus, orificiu situat în porţiunea pietroasă a osului temporal; prin el trec nervii şi vasele auditive şi faciale (1). ~ erotaphiticobuccinatorius, sin.: Gaură pterigoalarâ, orificiu format, la aproximativ 10 % din cutiile craniene, de o bară de os dezvoltat ă. între baza lamei laterale pterigoide şi suprafaţa superioară a aripii mari a osului sfenoid (1). ~ gustatorius, orificiul de deschidere al corpuscu-lilor gustativi ai mucoasei linguale la nivelul papilelor (1). ~ sudoriferus, orificiul de des-hidere superficială a glandelor sudoripare (1)~ Posadas. Incizia cale de acces transpleu-rală folosită pentru extirparea chistului hidatic pulmonar (11). Procedeul procedeu de cură> chirurgicală a chistului hidatic, prin reducere fără drenaj şi sutura adventicei (11). Posadas-Wernicke (Posadas, Alejandro,. 1870—1902; Wernicke, Robtrt). Mieoza Coccidioidomicoză. Posadasia. Histoplasma. Posner-Schlossman. Sindromul uveitâ benignă asociată cu accese de glaucom (28). Pospischill-Fayrton. Aitoid afecţiune produsă de virusul herpesului simplu, întîlnită mai ales la copii şi manifestîndu-se prin leziuni herpetice la faţă, în cavitatea bucală şi regiunea vulvară (12). Post- (lat. post = după). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de : consecutiv* după, în spate (32). Post-abortum. Stare clinică imediat dupâ avort şi atribut al complicaţiilor care pot apărea după această intervenţie (18). Postaxial (post- -f lat. axis = axă). Situat înapoia axului corpului sau al unui segment (1)_ Posteapilar (post- + lat. capillus = fir de păr), sin.: Capilar venos. Partea terminală a unei reţele capilare, care se deschide într-o venulă (1). Postcardinal. Aparţinînd perechii de vene cardinale care hrăneşte partea posterioară a embrionului (1). Posteavă. Vena cavă inferioară sau ascendentă (1). Postelimacteriu (post- + gr. klimakter = treapta unei scări). Perioadă de involuţie care urmează climacteriului (7). Posterior (lat. = care este în urmă). Dorsal.» POSTERNUM 407 POTENŢIAL DE MEMBRANĂ Posternum. Os cartilaginos situat, la unele amfibii şi mamifere primitive, ventral de jnanubrium şi ataşat de clavicule. La om este uneori reprezentat printr-o pereche de oase «uprasternale (anomalie) (1). Postimagine (post- + lat. imago = chip, imagine). Imagine consecutivă. Postnodular (post- + lat. nodulus = nod unic). Situat dedesubtul nodulului cerebelului (1). Post-partum. Atribut al stării clinice normale «au patologice în primele 6 — 8 săptămîni după naştere (18). Postpotenţial. Unda pozitivă sau negativă, «de mică amplitudine, observată uneori la sfîrşitul depolarlzării unei fibre musculare (10). Postprandial (post- + lat. prandium = prînz). După masă (15). Postulat (lat. postulatum). Adevăr fundamental care nu poate fi demonstrat, dar a cărui "valabilitate este admisă, din el rezultînd unele concluzii adevărate (32). Vezi şi: Koch. Postură (lat. postura). Atitudine. Potain, Pieri e Cari Edouard, 1825 — 1901. Aparatul aparat pentru injectarea serurilor artificiale izotonice subcutanat sau intramuscu-lar, alcătuit dintr-un flacon de sticlă astupat cu un dop străbătut de două tuburi de sticlă, «nul scurt, în legătură cu o pară de insuflat aer, altul lung, în legătură cu sistemul de injectare; prin pomparea aerului în flacon, lichidul este împins în ţesuturi. Se poate utiliza şi pentiu aspiraţia şi evacuarea lichidului pleuial sau gazului, în cursul unei toracenteze (11). Semnul matitate în dreptul sternului, la nivelul primelor două spaţii intercostale, în caz de dilatare a aortei ascendente (32). Potasă, sin. : Carbonat de potasiu, K2C03. Cristale monoclinice, albe, foarte solubile în apă, insolubile în alcool. Se întrebuinţează la iabricarea săpunurilor moi, în industria sticlei, industria chimică etc. (5). ~ caustică, sin.: Hidroxid de potasiu, KOH. Cristale albe, rom-bice, delicvescente. Solubilă în apă, alcool şi eter. Se obţine prin electroliza soluţiilor de clorură de potasiu. Se întrebuinţează la fabricarea săpunurilor moi, a săpunului de ras, a sărurilor cu potasiu (5). Potascmie. Kaliemie. Potasiu. Kaliu. Potasurie. Kaliurie. Potcoavă de tracţiune, sin.: Scăriţă de extensiune. Dispozitiv metalic de forma unei potcoave sau patrulater, cu distanţa dintre cele două braţe reglabilă printr-un şurub fără sfîrşit, care se poate fixa la broşele transschele-tice, în vederea extensiunii continui (24). Potentia (lat. = putere, tărie), sin.: Potenţă. Putere, virilitate (32). ~ coeundi, capacitate de a practica actul sexual (23). ~ concipiendi, capacitate de concepţie (23). ~ generandi, capacitate de procreare (23). Potentilla anserina. Plantă din familia Rosaceae ; părţile aeriene conţin materii tanante şi coloranţi flavonici, avînd acţiune astringentă, hemostatică şi antispastică (13). Potenţare. Relaţie între acţiunile a 2 factori asociaţi, caracterizată printr-un efect mai mare decît suma efectelor lor separate. Potenţarea se datoreşte fie sensibilizării substratului reactiv, fie împiedicării inactivării în organism (14). Potenţă (lat. potentia). Potentia. Potenţial (lat. potentialis). Capacitatea unui sistem de a declanşa, în anumite condiţii, o energie definită. în fizică, potenţialul este mărimea reprezentată de un potenţial scalar sau vectorial care permite caracterizarea diferitelor cîmpuri fizice: electrice, magnetice, de gravitaţie, ionice etc. în fiziologie, potenţialul este mărimea reprezentată de diferenţa valorilor dintre două sisteme biologice aflate în acţiune sau în repaus (5). ^ de acţiune, sin. : Potenţial bice'ectric, potenţialul electric al materiei vii excitate (iritate), exprimînd diferenţa de tensiune electrică între zona excitată (potenţialul nepropagat) şi cea neexcitată a celulei sau ţesutului (potenţialul propagat) şi avînd valoarea medie de 40—90 mV; constituie mijlocul prin care se face codificarea, transmiterea şi decodificarea informaţiei de la periferie spre centrii nervoşi şi, invers, de Ia centrii nervoşi spre organele subordonate (efectorii) (6). ~ bioelectric, Potenţial de acţiune. ~ chimic, capacitatea unei substanţe de a se transforma într-o altă substanţă, după un anumit sens şi în anumite limite. Potenţialul chimic are dimensiunile unei energii/masă (5). ~ de contact, diferenţa de potenţial care se stabileşte prin punerea în contact a două substanţe sau grupe de substanţe care conţin ioni sau electroni liberi (5). ~ de difuziune, diferenţa de potenţial care se stabileşte la suprafaţa de separare a două soluţii disociabile în ioni cu compoziţii sau concentraţii diferite (5). ~ de distensie, electronegativitate mai îndelungată a fibrelor musculare, datorită probabil destinderii lor mai mari (de ex. fibrele miocardice de la baza inimii) (10). ~ de electrod, potenţial care se stabileşte, la echilibru, între un metal şi o soluţie ce conţine ionii metalului. Este rezultanta a două procese: trecerea ionilor de pe suprafaţa electrodului în soluţie şi descărcarea ionilor din soluţie la suprafaţa electrodului. Valoarea potenţialului de electrod se deduce cu ajutorul ecuaţiei Nernst (5). ~ de membrană. 1. Polarizarea membranei celulare (pozitiv la exterior, negativ în interiorul celulei), avînd o valoare de 50—90 mV POTENŢIAL DE OXIDO-REDUCERE 408 POZITRONi (6). 2. Diferenţă de potenţial care există de o parte şi de alta a unei membrane biologice (6). ~ de oxido-reducere, diferenţă de potenţial care se realizează între o lamă de platină (sau de aur), introdusă într-un sistem de oxido-,/ reducere (o soluţie care conţine un amestec din forma oxidativă şi cea redusă a unei substanţe), şi un electrod de hidrogen normal. Valoarea diferenţei de potenţial este determinată de concentraţiile proporţionale ale celor două forme (redusă şi oxidată) ale substanţei dizolvate care constituie sistemul de oxido-reducere (5). ~ de proximitate, potenţial miocardic subiacent electrodului (10). ~ de răspîndire a infecţiei, capacitatea de extindere şi intensitate a unei infecţii, estimată în raport cu densitatea şi virulenţa agenţilor patogeni, rezervorul de germeni, prezenţa condiţiilor ecologice favori-zante, uşurinţa căilor de răspîndire şi posibilităţile de întrerupere ale acestora, densitatea populaţiei receptive şi starea imunologică şi de rezistenţă nespecifică a populaţiei în general (8). ~ de repaus, sin. : Potenţial restant, tensiunea curentului electric al unei fibre musculare în stare de repaus (10). ~ restant, Potenţial de repaus. ^ de scurgere, diferenţa de potenţial dintre o structură poroasă şi o soluţie care este pusă să treacă prin porii structurii respective (5). ~ de vîrf, nivelul maxim al potenţialului de acţiune (10). Vezi şi r.Purkmje. Potenţializare (lat. potentialis = potenţial). Creşterea acţiunii unui medicament prin altul, care este lipsit de acţiunea respectivă (de ex. clorpromazina creşte acţiunea narcoticelor, deşi nu are acţiune narcotică) (14). Potenţiometru (lat. potentia = forţă, potenţă -f gr. metron = măsură). Aparat pentru măsurarea potenţialelor electrice prin metoda de compensare. Există tipuri diferite de potenţiometre : cu un electrod indicator (asociat cu un electrod cu calomel, pentru referinţă), cu 2 electrozi indicatori, cu tuburi electronice etc. (5). Potomanie (gr. potos = care bea + mania = nebunie, furie). 1. Impuls morbid al unor nevropaţi de a ingera unele lichide în cantitate mare (16). 2. Impulsiune patologică spre consumul exagerat de băuturi alcoolice (35). Pott, Percivall, 1714—1788. Anevrism sin. : Varice anevrismal, formă de anevrism arteriovenos cu comunicare directă a celor două vase (10). Fractura fractură superioară a maleolei peroniere, asociată cu smulgerea vîrfului maleolei tibiale, ruperea ligamentului ţibiai colateral şi luxaţia externă a piciorului (24). Morbul sin. : Spondilită tuberculoasă, tuberculoza corpurilor vertebrale, caracterizată prin triada devenită clasică : gibozitate verte- brală cu rază mică, datorită cuneiformizărir vertebrelor prin prăbuşirea lor, abcese reci osifluente, migrînd pe tecile musculare şi* vasculare, cu tendinţă la fistulizare şi tulburări ^neurologice radiculomedulare de diferiţe grade,, mergînd pînă la paraplegie flască (&4>, Triada complex simptomatic întîlnit în'morbul Pott şi format din gibozitate, abcese reci şi paraplegie (24). Pottenger, Frances Marion. Semnfrl contractura muşchilor fosei supraspinoase, semn de prezumpţie a tuberculozei vîrfului pulmonar (34). Potts-Smith-Gibson (Potts, Willis; Smith,. Sidney; Gibson, Stanley). Operaţia procedeu pentru tratamentul chirurgical al tetralogiei Fallot prin anastomozarej latero-laterală între aorta toracică descendentă şi ramura stingă a arterei pulmonare (11). Potzl, Otto. Fenomenul fenomen întîlnit în leziunile frontale, constînd din contracţia, paradoxală a muşchiului cvadriceps femurafc provocată de flexiunea coapsei pe bazin (27).. Poţiune (lat. potio). Formă medicamentoasă, lichidă, care constă din medicamentul activ dizolvat sau dispersat în apă, cu adaosul unui; corectiv — de obicei sirop 20% (14). Vezi şi: Riviere. Poulet, Alfred, 1848—1888. Boala sin. : Osteoperiostita reumatică, inflamaţie a periostulufc de origine reumatică (24). Pouliquen. Butonul de anastomoză buton de anastomoză folosit în special pentru gastroenteroanastomoză sau pentru alte anas-tomoze latero-laterale, avînd piesa femelă de-tip Jabouley, iar cea masculă de tip Villard şi fiind prevăzută în plus şi cu un mandren (11). Clisma clismă baritată făcută în scop terapeutic în invaginaţia intestinală a sugarului (11). Poupart, Franţois, 1616 — 1708. Ligamentul, Ligamentum inguinale. Pourfour du Petit. Sindromul sindrom, ocular simpatic determinat de leziuni iritative, caracterizat prin exoftalmie, midriază, lărgire a fantei palpebrale (27). Pouteau. Fractură ; Pouteau joasă, Fractura stelată Dupuytren, vezi Dupuytren. Pouteau-Colles. Fractura sin. : Fractură* în,,dos de furculiţă”, fractură paraarticulară a extremităţii inferioare a radiusului, cu deplasarea fragmentului distal dorsal şi extern (24). Fractura Pouteau-Coles inversată, Fractura Goyrand, vezi Goyrand. Pozitron, sin. : Electron pozitiv (P+). Antiparticula electronului. Particulă elementară cu masa şi sarcina egale cu ale electronului, avînd, sarcina electrică pozitivă. Apare în procesul* POZIŢIE 409 POZIŢIE de dezintegrare nucleară prin trecerea unui proton în neutron sau în fenomenul de formare «de perechi în urma interacţiunii radiaţiilor y în cîmpul nuclear (6). Poziţie (lat. positio). 1. Atitudine luată :sponţan sub influenţa unei boli sau la indicaţia medicului în vederea unui examen sau operaţii *(32). 2. în obstetrică, denumire a raporturilor dintre partea fetală care se prezintă la strîmtoarea superioară şi punctele de reper ale bazinului matern (32). 3. în matematică, relaţia .geometrică dintre un punct sau un sistem de puncte şi un sistem de referinţă (32). ~ acromio-iliacă dreaptă a umărului drept (A.I.D.U.D.), poziţie acromioiliacă dreapta dorşo-posţerioară în prezentaţia transversală a fătului (18). ~ acromioiliacă dreaptă a umărului stîng (Â.I.D.U.S.), poziţie acromioiliacă dreaptă dorso-anterioară în prezentaţia transversală a fătului (18). ~ acromioiliacă stîngă a umărului drept (A.I.S.U.D.), poziţie acromioiliacă stîngă •dorso-anterioară, în prezentaţia transversală a fătului (18). ~ acromioiliacă stingă a umărului stîng (A.I.S.U.Ş.), poziţie acromioiliacă stîngă dorso-posterioară în prezentaţia transversală a fătului (18). ~ activă a dinţilor, raportul de contact în care dinţii laterali farîmiţează .alimentele. în această poziţie, cuspizii laterali inferiori vin în contact cu cuspizii omonimi laterali superiori de pe hemiarcada respectivă <39). ~ antalgică, Atitudine antalgică. Poziţii de bază ale dinţilor. Principalele raporturi ale dinţilor antagonişti in timpul masticaţiei: poziţia de lucru (activă) şi poziţia de echilibrare <39). ~ centrică a mandibulei, cea mai retrasă poziţie a mandibulei în raport cu maxila la indivizii cu dentaţie normală (39). ~ cisfron-tală a masivului facial, acea poziţie a masivului facial faţă de craniu, în care bărbia este sitiiată posterior faţă de cîmpul profilului feţei. Poate fi : «comună (fără înclinare); cu înclinare posterioară; cu înclinare anterioară (39). ~ de «echilibrare a dinţilor, poziţia dinţilor de pe partea opusă părţii active a dentaţiei sau protezei, în care versantele vestibulare ale cuspizilor linguali superiori vin în contact cu versantele linguale ale cuspizilor vestibulari inferiori (39). ~ engleză la naştere, Poziţia Şims, vezi Sims. ~ fiziologică, Atitudine funcţională. ~ fronto-anterioară, poziţie în prezentaţia frontală a fătului, în care punctul de reper organismului de a reacţiona, de natură ereditară sau dobîndită, care-1 face apt de a contracta cu uşurinţă anumite boli (32). ~ individuală, situaţie particulară complexă în care se găseşte organismul unui individ, în care există condiţii favorizante grefării şi dezvoltării unei boli infecţioase (de ex. deformaţii ale cuştii toracice, hipogamma-globulinemie) (8). Prednisolon. A1- hidrocortizon; compus de sinteză cu acţiune analogă cortizonului, dar mai rapidă şi la doze mai mici; are acţiune antiinfla-matorie foarte puternică şi retenţie hidrosalină slabă (13). Preeclampsie (pre- + eclampsie), sin. : Ecla-mpsism. Formă gravă de disgravidie premergătoare eclampsiei, caracterizată prin albuminurie, edeme, hipertensiune arterială, la care se adaugă apariţia a 3 simptome : cefalee intensă, durere vie epigastrică (Chaussier) şi tulburări vizuale, care merg de la ambliopie pînă la cecitate (18). Preexantem (pre- + gr- exanthema = răspîndire, înflorire). Raş. Preferinţă (lat. preferre = a prefera). Alegerea predilectă a unuia dintre mai multe lucruri (32). ~ manuală, preponderenţa funcţională pe care o dobîndeşte o mînă asupra celeilalte, în sensul că devine mîna preferată pentru îndeplinirea unor acte uzuale care cer o îndemî- nare şi o precizie deosebită. Marea majoritate ai persoanelor au preferinţă manuală dreaptă (drep-taci). într-un procent mai redus, se întîlneşte „ preferinţa manuală stîngă (stîngaci) şi preferinţa manuală pentru ambele mîini (ambidextri) (27)^ Prefiltrare (pre- + lat.; filtru*». .„== filtru). Trecerea apei prin filtre mecanice mari în vederea limpezirii suficiente înainte de a trece la filtrarea propriu-zisă. Se aplică în cazul cînd sedimentarea nu asigură o reducere convenabilă a suspensiilor (20). Prefrontal (pre- + lat. frons = frunte)-Situat în partea anterioară a lobului frontal al creierului (1). Pregnandiol. Produs de metabolism al proges-teronului (şi al altor steroizi), inactiv din punct de vedere hormonal, cu proprietăţi anestezice dozarea sa în urină este folosită ca test funcţiona? pentru corpul galben (7). Pregnanolon. Produs de metabolism al proges-teronului, a cărui eliminare creşte mult îr& timpul sarcinii (7). Pregnantriol. Produs de metabolism aî unor hormoni sterolici; dozarea sa în urină are importanţă în unele stări hiperplazice şi tumori (7). Pregnenolon. Steroid important în biosinteza hormonală ; A- 5-pregnenolonul stimulează glandele prepuţiale la şobolan şi are o acţiune trofică asupra epiteliului spermatogenic (7). Prehallux (pre- + lat. hallux = degetul mare de la picior). Deget supranumerar ataşat de degetul mare de la picior, de obicei pe faţa Iu» medială (1). Prehensiune (lat. prehendere = a apuca, a prinde). Acţiunea mîinii de a prinde cu ajutorul degetelor. Se realizează prin pensa police-degete, degete-palmâ, police-palmă sau degete-degete (24). Prehipofiză (pre- + hipofiză). Lobus anterior hypophyseos. Preinfarct (pre- + lat. infarcire = a înfunda)* Vezi Sindrom coronarian intermediar. Preîncălzirea tiparului. în tehnica dentară, încălzirea în cuptor a tiparului unei piese protetice dentare, înainte de turnare, în scopul eliminării machetei şi a ştifturilor de turnare de ceară, precum şi pentru obţinerea dilatării de compensare a contracţiei de solidificare a metalului topit turnat (39). Prematur (prer- + lat. maturus = matur)* Copil născut viu cu o greutate sub 2 500 gr indiferent de durata sarcinii (definiţie propusă de O.M.S.). Dacă greutatea nu este specificată,, termenul este folosit pentru copilul născut viu,, cu o vîrstă de gestaţie sub 37 săptămîni (33)* Premolari (pre- + lat. molaris = măsea)* Vezi Dentes premolares. PREMONOCIT 413 PRESIUNE INTRA CARDIACĂ Premonocit (pre- + mono- + gr. kytos = celulă). Vezi Promonocit. Premuniţie (lat. praemunitio = apărare). Imunitate de infecţie. Prenarcoză (pre- + gr. narke = toropeală), sin. : Preanestezie. Metodă adjuvantă a narcozei, care constă din administrarea înaintea narcozei de medicamente liniştitoare, hipnotice şi analgezice, în scopul pregătirii bolnavului pentru intervenţie chirurgicală şi al uşurării narcozei; se mai pot folosi ca prenarcotice substanţe care împiedică anumite efecte nedorite ale narcoticelor ; exemple de prenarcotice sînt: clorproma-zina (neuroleptic), fenobarbitalul (hipnotic), morfina (analgezic şi liniştitor), atropina (hipose-cretor) (14). Prenatal (pre- + lat. natalis = natal). Existent sau întîlnit înaintea naşterii (11). Prenilamină. Derivat difenilpropilaminic cu acţiune vasodilatatorie coronariană şi cerebrală. Este slab simpatolitică, micşorează cantitatea de catecolamine şi 5-hidroxitriptamină din miocard şi creier, are acţiune sedativă. Se foloseşte terapeutic în cardiopatiile ischemice şi în tulburările de irigaţie cerebrală (14). Preparat (lat. praeparare = a pregăti). 1. Medicament dinainte pregătit, gata pentru întrebuinţare (32). 2. Formaţiune anatomică sau histologică, normală sau patologică, pregătită după o tehnică specială în vederea studierii ei (32). Vezi şi: Bessau. Preparaţie (lat. praeparatio). In stomatologie, pregătirea prin şlefuire sau frezare a unui dinte, realizată în vederea obturării sau aplicării unei piese protetice (39). Prepiloric (pre- + pilor). Situat în faţa pilorului sau precedîndu-1 (1). Prepollex (pre- + lat. pollex = degetul mare la mînă). Deget supranumerar ataşat la degetul mare al mîinii pe faţa lui radială (1). Prepotenţial (pre- + lat. potentialis = potenţial). Fază de trecere de la potenţialul de repaus la depolarizare (10). Prepuţ (lat. praeputium). Praeputium. Prerozetă malarică. Stadiu intermediar din evoluţia hematozoarului palustru, care precedă pe cel de rozetă. Se caracterizează printr-o diviziune incompletă a masei de cromatină (31). Prescripţie medicală. Dispoziţie scrisă a medicului privind tratamentul bolnavului; cuprinde recomandări de tratament medicamentos (reteta), recomandări dietetice, igienice etc. (14). Presîenoid. Porţiunea anterioară a corpului sfenoidului, osificată dintr-un centru separat (1). Presistolă (pre- -f- gr. systole = contracţie). Partea din diastolă care precede sistola (15). Presiune (lat. pressio). Forţă exercitată pe o anumită suprafaţă (5). ~ acustică, sin. : Presiune sonoră, suprapresiunea care domneşte într-un punct al unui cîmp sonor datorită prezenţei undelor sonore (9). ~ arterială, Tensiune arterială. ~ atmosferică, presiune exercitată pe o coloană de aer verticală pornind de la locul de observaţie şi pînă la limita superioară a atmosferei. în medie este egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur de 760 mm cu secţiunea de 1 cm2, la 0°G şi la nivelul mării. Unitatea de măsură este atmosfera (atm.) = 1 013. 10® dyne/cm2. Variaţiile mici de presiune atmosferică nu determină tulburări specifice, contribuind în cadrul climatului la apariţia tulburărilor meteorotrope. Creşterile sau scăderile însemnate de presiune atmosferică dau naştere fenomenelor de disbarism (20). ~ calorică, cantitate de căldură emanată într-o oră/m3 aer. Exprimă capacitatea de producere a căldurii într-o încăpere industrială (9). ~ capilară, presiune cu care sîngele circulă prin capilare; este mai crescută la nivelul extremităţii arteriale a capilarului (35 — 40 mm Hg) şi mai scăzută în segmentul său venos (10 — 12 mmHg)(15). ^ capilară pulmonară, presiune înregistrată prin blocarea cu cateterul a unei arteriole pulmonare şi care reprezintă de fapt raporturile tensionale dintre atriul stîng şi venele — arterele pulmonare; mai corect este denumită presiune pulmonară intermediară ; în mod normal este sub 10 mm Hg (10). ~ coloidosmotică, sin. : Presiune oncoticâ, presiune dată de puterea de hidratare a proteinelor din plasmă cu rol important în schimburile nutritive de la nivelul capilarelor sanguine (normal, 25 — 26 mmHg) (15). ~ critică, presiune necesară condensării unui gaz la temperatura critică (5). ~ eficace de filtrare glomerulară, presiune pozitivă care asigură filtrarea glomerulară şi care reprezintă diferenţa dintre presiunea hidrostatică din capilarele glomerulare, pe de o parte, şi suma presiunii coloidosmotice cu presiunea din capsula Bowman, pe de altă parte; la normal măsoara 28 — 48 mmHg (25). ~ hidrostatică, presiune exercitată perpendicular de un lichid pe unitatea de suprafaţă. Valoarea presiunii hidrostatice (p) pe care un lichid o exercită asupra unei suprafeţe de 1 cm2 din interiorul lichidului, oricare ar fi orientarea ei, este egală cu greutatea unui cilindru din acel lichid, care are baza de 1 cm2, înălţimea (h) pînă la suprafaţa lichidului şi densitatea (d) (p = h. d. g.; g = acceleraţia gravitaţiei în locul considerat). La acelaşi nivel şi în acelaşi lichid, valoarea presiunii hidrostatice este aceeaşi. Presiunea hidrostatică constituie unul din factorii importanţi care intervin în schimburile dintre sînge şi lichidele tisulare (6). ~ intracardiacă, presiune internă din cavităţile inimii, apreciată PRESIUNE INTRACRANIANA 414 PREZENTAŢIE DISTOCICA prin cateterism în momente diferite ale revoluţiei cardiace (10). ~ intraeraniană, presiunea lichidului subarahnoidian de la nivelul cutiei craniene (10). ~ intraoculară, sin.: Tensiune intraoculară, presiune exercitată de conţinutul^ globului ocular asupra învelişului. Poate fi -apreciată prin presiune digitală sau instrumentală cu tonometrul (28). — masticatorie, presiune transmisă în cursul masticaţiei de dinţii naturali ţesutului periodontal sau de proteză asupra ţesuturilor de sprijin (39). ~ ocluzală, presiune •care se produce în timpul masticaţiei între suprafeţele ocluzale antagoniste (39). ~ oncotică, Presiune coloidosmotică. ~ osmotică, presiune care ia naştere între o soluţie şi solventul acesteia, de care este despărţită printr-o membrană semipermeabilă (biologică sau fizică). Mediul intern al organismului (sînge, limfă, lichid in-tercelular etc.) posedă o presiune osmotică, supusă unor variaţii în plus sau în minus, datorite fie unui exces de eliminare de apă (care constituie solventul), fie unui aport exagerat de substanţe dizolvate (care cresc concentraţia soluţiei) (5). ~ osmotică a urinii, presiunea dezvoltată de numărul total de molecule şi de ioni prezenţi în urină. Poate fi exprimată prin osmo-laritatea urinii (numărul de miliosmoli/ litru), prin osmozitatea urinii (molaritatea unei soluţii de NaCl care dezvoltă aceeaşi presiune osmotică), prin punctul crioscopic al urinii sau prin rezistivitatea electrică a urinii (25). ~ portală, valoare determinată direct (intraoperator în vena portă) sau indirect (cateterism, puncţie hepatică) şi variind între 8 şi 14 cm apă (10). ^ pulsului, diferenţa dintre presiunea arterială sistolică şi presiunea arterială diastolică (10). ^ sonoră, Presiune acustică. ~ termică, presiune rezultată din agitaţia termică şi care se «xercită perpendicular pe orice suprafaţă (6). ^ venoasă, presiune cu care sîngele circulă prin vene. Scade de la periferie (5—7 mmHg) spre inimă, devenind uşor negativă (15). ~ vlntului, torţa cu care aerul în mişcare, sub formă de curent, exercită o presiune pe suprafaţa unui corp aşezat în calea lui (9). Presor (lat. pressare = a strînge). Care are proprietatea de a creşte presiunea (15). Presoreceptor (lat. pressare = a strînge + receptare = a primi), sin.: Baroceptor, Barorecep-tor. Receptor nervos sensibil la modificările de presiune sanguină sau presiune directă din afară. Situaţi mai ales în pereţii sinusului carotidian şi arcului aortic, presoreceptorii trimit impulsurile aferente la centrii medulari, provocînd vasodila-taţie şi scăderea reflexă a presiunii sanguine (1). Prespondilolisteză. Anomalie congenitală a vertebrei Ls constînd dintr-o spondiloliză bilaterală a arcului vertebral (24). Presnbiculum. Aria corticală de tranziţie situată între hipocamp şi subiculum (1). Prevederi sociale. Totalitatea acţiunilor prin care se previn si se înlătură orice greutăţi pe care le-ar putea întîmpina unele colectivităţi, grupuri sau indivizi, în asigurarea nivelului de viaţă corespunzător etapei de cfezvoltare atinsă de societate. Din cadrul acestor acţiuni fac parte atît măsurile de asistenţă şi ocrotire socială, cît şi cele privind drepturile de pensii (29). Preventoriu. Unitate sanitară cu paturi, de tip profilactic (29). ~ de tuberculoză, preventoriu care acordă asistenţă copiilor şi adulţilor proveniţi din mediu tuberculos pentru a-i preveni de contaminare sau celor cu sechele de tuberculoză pentru prevenirea recidivelor (29). Prevost, Jean Louis, 1838 — 1927. Fenomenul deviaţie conjugată a capului si globilor oculari în cursul ictusului apoplectic (27). Prezbiacuzie (gr. presbys = bătrîn -f gr. akouein = a auzi). Senescenţă auriculară. Prezbiestezie (gr. presbys = bătrîn + ais-thesis = percepere). Scădere a sensibilităţii cutanate întîlnită la senili (35). Prezbiofrenie (Wernicke) (gr. presbys = bătrîn + phren = minte, spirit). Tip ds psihoză senilă caracterizată prin tulburări grave de memorie şi printr-o stare euforică cu gesturi mimice şi pantomimice bogate, expresive şi concordante cu conţinutul ideativ (35). Prezbiopie (gr. presbys — bătrîn + opsis = vedere), sin.: Prezbiţie. Scădere fiziologică a acomodaţiei la limita incompatibilă a vederii normale pentru aproape, prin pierderea treptată a elasticităţii cristalinului şi a capacităţii de a-şi modifica curbura în raport cu distanţele. Punctul cel mai apropiat pentru vederea distinctă se îndepărtează de ochi (28). Prezbiţie. Prezbiopie. Prezentaţie (lat. presentare = a apărea). în obstetrică, partea fătului care ia prima contact cu strîmtoarea superioară a bazinului osos pentru a se angaja în excavaţie şi a se degaja prima la vulvă (18). ~ angajată, prezentaţie a cărei mare circumferinţă a coborît sub nivelul strîmtorii superioare a bazinului, găsindu-se în excavaţie (18). ~ aplicată, prezentaţie care a luat contact cu strîmtoarea superioară a bazinului osos (18). ~ bregmatică, prezentaţie în care partea fetală care ia contact cu strîmtoarea superioară a bazinului este bregma; constituie o variantă prin deflectare a prezen-taţiei occiputului (18). ^ cefalică, Prezentaţie craniană. ~ craniană, sin. : Prezentaţie cefalică, prezentaţie în care craniul fetal ia contact primul cu strîmtoarea superioară a bazinului (18). ^ distocică, prezentaţie în care naşterea se anunţă mai dificilă sau imposibilă şi care uneori PREZENTAŢIE EUTOGlGĂ 415 PR1MOINFECŢIE TUBERCULOASA necesită intervenţii obstetricale sau chirurgicale ; prezentaţiile umerală, pelviană, facială şi frontală sînt considerate ca distocice (18). ~ eutocică prezentaţie a fătului în care naşterea va decurge de cele mai multe ori normal (18). ~ facială, prezentaţie în care faţa fătului ia contact prima cu strîmtoarea superioară a bazinului osos matern (18). ~ fixată, prezentaţie la care circumferinţa sa mare se află în acelaşi plan cu circumferinţa strîmtorii superioare a bazinului; o prezentaţie fixată nu se mai poate mobiliza prin palpare abdominală (18). ~ frontală, prezentaţie în care fruntea fătului ia contact prima cu strîmtoarea superioară a bazinului osos matern (18). ~ longitudinală, prezentaţie în care axul fătului este si luat în axul longitudinal al uterului (de ex. în prezentaţiile craniene şi pelviene) (18). ~ mobilă, prezentaţie care nu a luat contact cu strîmtoarea superioară a bazinului, fiind încă mobilă deasupra acesteia (18). ~ oblică, prezentaţie craniană sau pelviană care se găseşte într-o situaţie intermediară între prezentaţia longitudinală şi cea transversă (18). ^ occiputului, sin.: Prezentaţia vertexului, prezentaţia cea mai comună, în care partea fetală ia contact cu strîmtoarea superioară este vîrful osului occipital (vertex) (18). ~ pelviană, prezentaţie în care pelvisul fetal ia contact primul cu strîmtoarea superioară a bazinului osos (18). ~ pelviană completă, varietate de prezentaţie pelviană în care fătul are coapsele flectate pe bazin, iar gambele flectate pe coapse (18). ~ pelviană decompletă, varietate de prezentaţie pelviană în care membrele inferioare ale fătului nu sînt repliate pe lîngă pelvis. în varietatea denumită modul feselor, fătul se prezintă la strîmtoarea superioară cu fesele, membrele inferioare fiind ridicate în atelă pe trunchiul fetal. în varietatea denumită modul genunchilor, fătul se prezintă la strîmtoarea superioară cu genunchii, iar în aceea denumită modul picioarelor, care este excepţional de rară, fătul, de obicei prematur, se prezintă la strîmtoarea superioară cu picioarele (18). ~ scoborltă, prezentaţie fetală care se găseşte la nivelul strimterii inferioare şi are contact cu planşeul pelviperineal (18). ~ transversă, Prezentaţie umerală. ~ umerală, sin.: Prezentaţie transversă, prezentaţie în care umărul fătului ia contact primul cu strîmtoarea superioară a bazinului osos matern (18). ~ umerală neglijată, prezentaţie în care umărul fetal, după ruperea pungii apelor, a coborît în vagin (18). ~ vertexului, Prezentaţia occiputului. Prezonă. Fenomenul de zonă. Prezonular. Care aparţine camerei posterioare a ochiului (1). Prezygapophysis (pre- + gr. zygon = jug + apophysis — excrescenţă). Zigapofiză superioară sau anterioară; procesul articular superior al unei vertebre (1). Priapism (gr. Priapos = zeul fecundităţii). Stare de erecţie prelungită anormal, dureroasă şi neurmată de ejaculare (11). Priboianu. Aparatul şurub de compresiune pentru artrodeza de şold (24). Pribram, Bruno Oskar. Operaţia sin.: Mucoclazâ vezicularâ, operaţie prin care se distruge mucoasa veziculei biliare prin termo-cauterizare după ligatura canalului cistic (11). Procedeul procedeu de scurtcircuitare a unui obstacol cistic prin colecistocoledocostomie la-tero-laterală (11). Price-Jones, Cecil, 1863 — 1943. Curba graficul rezultatelor procentuale ale diferitelor diamel re eritrocitare; serveşte la determinarea diametrului mediu eritrocitar (19). Piice-Thomas. Pensa pensă-clamp cu curburi diferite, ale cărei braţe sînt prevăzute la vîrf cu dinţi mici pentru a împiedica deraparea; este folosită pentru clamparea bronhiei în operaţiile de exereză pulmonară (11). Priessnitz, Vinzenz, 1790—1851. Compresa compresă umedă şi rece cu acţiune stimulantă. Se mai scrie uneori — fonetic — şi prişniţ (4). Prima bronhie dorsală inferioară. Bronhia Niellsen. Vezi Niellsen. Primachină. Compus 8-aminochinolinic cu efect antimalaric avînd acţiune gametocidă, dar fiind activ şi faţă de ciclul exoeritrocitar; este eficace şi în unele forme de artrită reuma-toidă (13). Primer. Nucleu de condensare nespecifică, centru de polimerizare în sintezele de polimeri, în biochimie, primerul este întîlnit în sinteza glicogenului din resturi glucozice, în sinteza poliribonucleotizilor cu ajutorul polinucleotid-fosforilazei (17). Primidonă. Anticonvulsivant folosit ca anti-epileptic în ,,marele rău” (13). Primipară (lat. primus = întîiul + părere = a naşte). Gravidă trecută de luna a Vl-a a sarcinii şi care va naşte pentru prima dată (18)» Primitor. Persoana — de obicei un bolnav — care primeşte sînge sau derivate de sînge, suc medular (măduvă osoasă) sau chiar grefă de organ, de la o altă persoană, numită donator (19). ~ universal, individ din grupul sanguin AB (IV). Neavînd în plasmă nici o aglutinină, poate primi sîngele indivizilor din orice alt grup sanguin din cadrul sistemului ABO (19). Primoinfecţie. Ansamblul manifestărilor clinice, umorale şi anatomice ale unui organism care suferă pentru prima oară invazia unui microb (32). ~ tuberculoasă, episodul iniţial PRIMORDIUM 416 PROACCELERINA al unei infecţii tuberculoase, constituit dintr-un ansamblu de manifestări umorale (alergie), anatomice (şancru de inoculare cu adenopatie satelită) şi eventual clinice şi radiologice; po^jte fi latentă sau manifestă (34). Primordium (lat.= origine, început). Formă embrionară timpurie, primitivă, a unui organ sau a unei părţi de organ (1). ^ acustico-laeial, sin. : Ganglion acusticofacial, masa ţesutului crestei neurale care se diferenţiază In ganglionii nervilor cranieni VII şi VIII (1). Primula officinalis, sin.: Ciuboţica-cucului. Plantă din familia Primulaceae; conţine saponine, glicozide fenolice şi cantităţi apreciabile de acid ascorbic; are acţiune expectorantă şi diuretică (13). Principiu (lat. principium). 1. Leg3 fundamentală a unei ştiinţe (32). 2. Totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline (32). 3. Element fundamental care serveşte drept punct de plecare în demonstrarea teoremelor într-un domeniu de cercetare (32). ^ A.R.C. (Ackermann), în tehnologia dentară, principiu de confecţionare a protezelor mobile scheletate, potrivit căruia echilibrarea lor este condiţionată de modul de proiectare a elementelor de sprijin, de retenţie şi de stabilizare, incluse în construcţie (39). ~ articulării general echilibrate {A. Gysi), în tehnologia dentară, principiu potrivit căruia echilibrul protetic trebuie asigurat prin contacte articulare pe un cît mai mare număr de dinţi, ce se obţine prin înclinarea transversală — ad linguam — a planului ocluzal al dinţilor posteriori şi prin curba sagi-tală de ocluzie (39). ^ elicoid al articulării dinţilor (Ackermann), principiu potrivit căruia anatomofiziologia dinţilor şi a ţesuturilor paro-dontale se bazează pe principiul mecanic elicoid amortizor de presiune (39). ~ E.R.C.T., în tehnologia dentară, principiu de ancorare intracoronară printr-un sistem de culisare a protezelor mobile scheletate. Coroana turnată, aplicată pe dintele-stîlp folosit pentru ancorare, trebuie pevăzută cu lăcaşuri atît orizontale, •cît şi verticale, în care se adaptează patricea corespunzătoare creată pe proteză (39). ~ 3HM, principiu protetic dentar, avînd aplicare în echilibrarea porţiunii laterale a protezelor mobile, potrivit căruia presiunea mastica-torie majoră pe creasta alveolară trebuie orientată astfel ca să se exercite, nu distal, ci puţin mezial pe mijlocul acestei porţiuni. în acest scop se modifică forma (heteromorfie) şi locul de montare a dinţilor, aşezîndu-se premolarul I în locul molarului II (heterotopie) şi uneori reducîndu-se numărul dinţilor (heteronumăr) (39). ^ reciprocităţii (Onsager), între constantele de interacţiune a 2 procese interdependente există o egalitate (6). ~ I al termodinamicii, sin.: Legea conservării energiei, în orice fenomen fizico-chimic în care au loc modificări, suma tuturor formelor de energie conţinute în sistem rămîne constantă (5). ~ al II-lea al termodinamicii (Clausius), transformarea căldurii în lucru mecanic nu este^fjosibilă la temperatură constantă, fără cheltuială de lucru mecanic din partea unui agent extern (5). ~ al III-lea al termodinamicii (Nernsţ), entropia unui sistem tinde către o valoare finită atunci cînd temperatura tinde către 0 absolut. în cazul cînd un sistem se poate transforma izoterm în alt sistem, la orice temperatură, var riaţia entropiei corespunzătoare acestei transformări tinde către 0 ori de cîte ori temperatura absolută tinde către 0 (5). Vezi şi: Blackmann-Putter, Fick, Gibbs-Thomson. Pringle, John James, 1855 — 1922. Nev multiplu vezi Adenoame sebacee simetrice. Prinz. Vezi Metal Prinz. Prismata adamantina. Fîşiile de substanţă adamantină care acoperă dentina (1). Prişniţ. Vezi Priessnitz. Priza ipsosului. în tehnologia dentară, procesul de întărire a ipsosului sub influenţa fenomenului chimic de transformare a semihidra-tului în dihidrat. Durata prizei cuprinde 2 perioade : a) priza iniţială, care este timpul necesar pentru ca pasta să obţină o consistenţă în care ipsosul este modelabil şi îşi păstrează forma modelată fără să se deformeze; b) priza finală, timpul necesar ca pasta să se întărească complet (39). Prînz (lat. prandium). Cantitate de alimente, variabilă ca formă de preparare şi conţinut, administrată la o singură masă, cu scop nutriţional sau/ şi explorator (16). ~ opac, soluţie de sulfat de bariu utilizată în scopul examinării radiologice a tractului gastrointestinal (36). ^ de probă, prînz compus dintr-o anumită cantitate de alimente, care se administrează bolnavilor în vederea explorării digestiei gastrice sau a digestiei şi absorbţiei intestinale (16). ~ de probă Ewald, vezi Ewald. Vezi şi: Boas-Ewald, Boyden. Pro- (lat. gr. pro = înaintea). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de: înaintea, în fruntea (32). Pro dosis. Expresie latină care exprimă cantitatea de medicament de administrat o dată sau într-o doză (14). Proaccelerină, sin. : Factorul V de coagulare, Factorul labil al coagulării, Globulina acceleratoare. (3-Globulină care face parte din complexul protrombinic. Sub formă activă (accele-rină) favorizează conversiunea protrombinei în trombină. Deficienţa congenitală a acestui factor o constituie parahemofilia (19). PROALVEOLIE 417 PROBA CU 'FORMALINÂ Proalveolie. Poziţie orientată vestibular a alveolelor dentare (39). Proamnion (pro- + gr. amnion = membrană fetală). Partea ariei embrionare situată pe părţi şi în faţa capului embrionului dezvoltat, care pentru o perioadă de timp rămîne fără mezoderm (1). Proatlas (pro- + lat. Atlas = personaj mitologic). Element vertebral accesor prezent uneori între atlas şi osul occipital (1). Probabilitate (lat. probabilitas). Măsură a posibilităţii obiective. Probabilitatea unui eveniment este egală cu raportul dintre numărul de cazuri favorabile realizării acestui eveniment şi numărul total de cazuri egal posibile. Probabilitatea unui eveniment A este un număr cuprins între 0 şi 1 (O^p (A)^l). Unui eveniment care se produce în mod sigur (într-un sistem dat de condiţii) i se atribuie probabilitatea 1. Probabilitatea evenimentului imposibil este nulă. Probabilitatea a priori este cea stabilită deductiv (de ex. la aruncarea unui zar bine construit, probabilitatea de apariţie a fiecărei feţe este de 1:6 = 0,166 = 16 %); probabilitatea a posteriori este cea stabilită inductiv (de ex. probabilitatea de naştere a unui copil de sex masculin este de 0,51) (7), ^ condiţionată, probabilitatea evenimentului By cînd se cunoaşte că evenimentul A s-a produs. Această probabilitate se notează P(B/A) sau Pa (B). Este dată de expresia P (A) (unde semnul fl înseamnă ,,intersecţie” ) (7). Probă (lat. proba), sin. : Eşantion, Mostră, Selecţie. Termen statistic denumind experienţa ce duce la apariţia unui eveniment cu aceeaşi caracteristică (37). ~ Probe de acidifiere provocată. Probe funcţionale renale fine, care, supunînd organismul la o încărcare cu valenţe acide, permit punerea în evidenţă a tulburărilor mecanismului de acidificare a urinii, înainte ca examenele utilizate pentru aprecierea capacităţii funcţionale renale de menţinere a izo-hidriei să dea rezultate anormale (25). ^ cu alcool, în boala Hodgkin, ingestia sau administrarea intravenoasă a unei cantităţi moderate de alcool provoacă o durere vie, trecătoare, la locul existenţei unui focar evolutiv limfogranu-lomatos (19). ^ asimetriei tonice dinamice, Proba Drăgănescu-Voiculescu, vezi Drăgă-nescu-Voiculescu. ^ balansului sonor, Proba Fowler, vezi Fowler. ^ cu benzidină, Reacţia Adler, vezi Adler. Probe de denivelare densi-metrieă. Probe funcţionale renale utilizate pentru aprecierea capacităţii de concentrare, bazate fie pe determinarea diferenţei dintre densitatea maximă şi densitatea minimă a pro- belor de urină emise spontan in cursul a 24 ore (proba Walther), fie pe determinarea creşterii densităţii după administrarea de ADH, în condiţii de încărcare cu apă (proba Ham-burger) (25). Probe de diluţie şi concentraţie. Probe funcţionale renale utilizate pentru aprecierea capacităţii de diluţie şi concentrare, constînd din stabilirea variaţiilor maxime ale concentraţiei urinii după o încărcare cu apă (probe de diluţie: Gurevici, Volhard), după o perioadă variabilă de privare apoasă (probe de concentraţie : Addis, Fishberg, Volhard) sau după administrarea de retrohipofiză (probele Ham-burger, Pasqualini) (25). Probe de efort. Metode de explorare clinică sau de laborator (chimică, radiologică, electrocardiografică etc.) a activităţii specifice a unui organ sau sistem, bazate pe faptul că în insuficienţa incipientă, posibilităţile sale funcţionale, deja restrînse, îi permit încă să facă faţă condiţiilor normale de viaţă, fiind însă depăşite îri cazul impunerii unui efort adecvat (proba fiind pozitivă) (10). de eliminare a acidului hipuric, vezi Hipurie. ~ de eliminare a albastrului de metilen, Proba Achard-Castaigne, vezi Achard-Câstaigne. ~ de eliminare a fenolsulîonftaleinei (PSP), probă funcţională renală semicantitativă şi nespecifică, dar Valoroasă prin uşurinţa efectuării şi prin acurateţa rezultatelor ei, constînd din determinarea eliminării urinare a PSP într-un anumit interval de timp după injectarea intravenoasă a 6 mg colorant. Eliminarea urinară a PSP fiind făcută aproape exclusiv prin secreţie tubulară, cantitatea eliminată raportată la cea injectată (normal: la 15 minute minimum 25%; la 60 minute minimum 55%) permite o bună apreciere a masei tubulare active (25) ~ de eliminare a indigocarminului, probă de explorare renourinară (folosită în prezent mai rar), constînd din urmărirea timpului de apariţie în urină a indigocarminului injectat intra-muscular (normal: 20 minute) sau intravenos (normal: 10 minute) (25). Probe farmacodinami-ce radiologice. Metode radiologice pentru studierea modificărilor de comportare a tubului digestiv, care constau în administrarea, înaintea sau în timpul examenului radiologie, a unor substanţe farmacologice, simpaticomimetice sau parasimpaticomimetice, cu acţiune inhibantă! sau stimulantă asupra tonicităţii şi motilităţii diferitelor segmente ale tubului digestiv (se pot utiliza şi în diagnosticul altor organe ca-vitare) (36). ~ fistulei, sin. : Proba pneumatică, procedeu prin care se pune în evidenţă existenţa unei fistule labirintice tradusă prin apariţia unui nistagmus care bate de partea urechii bolnave, cînd se comprimă aer în conductul auditiv extern (30). ~ eu forma-lină, se amestecă în părţi egale, într-o eprubetă, 27 - c. 484 PROBA FOSFATAZEI 418 PROBA CU SECRETINÂ sînge şi formalină (soluţie 40%). In mod normal, amestecul are culoare brună ; în intoxicaţia cu oxid de carbon apare o coloraţie roşie-închisă (23). ~ fosfatazei, probă care serveşte^ la punerea în evidenţă a producerii de fosfa-tază de către bacterii. Se utilizează ca test secundar pentru a diferenţia Corynebacterium diphteriae (fosfatazonegativ) de Corynebacterium pseudodiphtheriticum şi Corynebacterium xerose (fosfatazopozitive în majoritatea cazurilor) (3). ~ galvanică, probă instrumentală de explorare a excitabilităţii vestibulare cu ajutorul unui curent galvanic. Excitarea se face cu ajutorul unor electrozi cutanaţi aplicaţi preauricular. în mod normal, la o excitare între 1 şi 4 miliamperi apar mişcările reacţio-nale ale ochilor (nistagmus cu secusa rapidă, spre polul negativ), capului şi trunchiului (înclinare spre polul pozitiv) (27). ~ garoului. 1. Apariţie de peteşii, în cazurile de fragilitate capilară, distal faţă de un garou (sau manşeta aparatului de tensiune) aplicat nu prea strîns pe braţ timp de 5 minute (sin.: Fenomenul Hecht, Proba Rumpell-Leede, Testul de fragilitate capilară, Testul de rezistenţă capilară) (10). 2. Probă pentru insuficienţa yenoasă cronică, constînd din observarea în mers a bolnavului cu un garou strîns moderat, aplicat deasupra genunchiului; scăderea de volum a varicelor constituie o evidenţă pentru conti-nenţa venelor comunicante şi profunde, rămî-nerea lor neschimbată demonstrînd, din contra, afectarea comunicantelor, iar creşterea de volum — insuficienţa întregului sistem (sin.: Pro-ba Delbet-Mocquot) (10). ~ Indicaţiei, probă pentru punerea în evidenţă a deviaţiilor tonice tn cadrul sindromului vestibular. Bolnavul este solicitat să ducă indicele pînă la reperul indicat de degetul examinatorului. Repetînd după aceea cu ochii închişi această mişcare, se constată că indicele deviază progresiv de partea labirintului hipoexcitabil (27). ~ de încărcare cu acid elorhidric, probă de acidificare provocată, constînd din măsurarea pH-ului eşan-tioanelor de urină recoltate la anumite intervale de timp, după administrarea unei cantităţi de acid clorhidric; în mod normal, după 2 ore, pH-ul urinar scade sub 6 (25). ~ de incăreare cn bicarbonat de sodiu, probă funcţională folosită pentru aprecierea capacităţii renale de menţinere a izohidriei, constînd din determinarea pH-ului eşantioanelor de urină recoltate pe o perioadă de timp, în cursul sau înaintea căreia s-a administrat o anumită cantitate de bicarbonat. în mod normal, după 2—4 ore, pH-ul urinar creşte la 8. Proba poate fi efectuată cu perfuzie intravenoasă de bicarbonat de sodiu şi completată cu determinarea concentraţiei plasmatice a bicarbonatului, a pH-ului plasmatic, a ;reabsorbţiei tubulare a bicarbonatului etc. (25). ~ de încărcare cu clorură de amoniu, probă de acidificare provocată, constînd din evidenţierea modificărilor pH-ului urinar şi ale amoniuriei apărute în ultimele zile ale unei perioade în care administrat zilnic o anumită cantitate de cloriiVă de amoniu ; în mod normal, amoniuria creşte de 2—5 ori faţă de valorile anterioare, iar pH-ul urinar scade sub 5. Proba poate fi completată cu determinarea ionogramei serice şi urinare, a rezervei alcaline, a acidităţii titrabile, iar rezultatele ei pot fi exprimate cantitativ sub forma unor indici care permit precizarea tipului de tulburare a mecanismului renal de acidificare (25). ~ de încărcare cu uree, probă funcţională renală, constînd din urmărirea concentraţiei ureei din cele 3 eşantioane orare de urină, recoltate după ingerarea a 15 g uree/100 ml apă (normal, peste 25 g°/0o) (25)* ~ marionetelor, probă de evidenţiere a adiado-cocineziei în cursul sindromului cerebelos: efec-tuînd cu membrele superioare unele mişcări rapide, alternative, de supinaţie şi pronaţie, membrul de partea lezată nu este capabil să urmeze ritmul membrului sănătos (27). ~ medie reprezentativă, sistem de recoltare a apelor reziduale, recoltîndu-se la intervale regulate — de obicei orare — probe proporţionale cu debitul apei, care se strîng în 24 ore într-un singur recipient (20). ^ ortostatică. 1. Test funcţional cardiovascular, bazat pe studiul reacţiilor circulatorii la trecerea din elino- în ortostatism (de ex. probele Schellong I, Crampton etc.) (10). 2. Probă funcţională coronariană, bazată pe apariţia pe traseul electrocardiografie, la anginoşi (dar şi la unii vegetativi), a unor subdenivelări ale ST şi aplatizări ale undei T, reversibile în decubit (10). Probele de pasivitate Thomas. Vezi Thomas. ~ de plutire a plămînului, Docimazie hidrostatică pulmonară. —■ pneumatică (Lucae), Proba fistulei. ~ eu roşu de Congo, Proba Bennhold, vezi Bennhold. ~ cu roz bengal, probă funcţională hepatică destinată explorării funcţiei cromagoge a ficatului; după injectarea intravenoasă a unei soluţii determinate de roz bengal se recoltează sînge la 45 minute şi se dozează colorimetric cantitatea de colorant restant în circulaţie (normal sub 3 %); retenţia peste 3 % exprimă existenţa unei hepatopatii (16). ~ scăriţei, test funcţional cardiovascular, utilizat pentru selecţionarea indivizilor supuşi unor eforturi foarte intense (sportivi de performanţă) şi constînd din urmărirea variaţiilor pulsului după urcarea şi coborîrea alternativă a unei trepte înalte de 50,8 cm (pînă la 5 minute) (10). ~ cu secreţină, provocarea une| PROBA SELECTIVA CU ETER 419 PROCEDEUL UMĂRULUI secreţii abundente de suc pancreatic în urma administrării intravenoase a secretinei purificate; recoltarea pe sonda duodenală a secreţiei pancreatice şi dozarea componentelor acesteia permit explorarea funcţiei exocrine a pancreasului (16). ~ selectivă cu eter, metodă pentru depistarea scurtcircuitelor venoarteriale, realizată prin injectarea eterului la diferite niveluri ale arborelui circulator; trecerea substanţei în circulaţia arterială duce la apariţia de eritem pruriginos al zonei respective (10). ~ solicitări! funcţiei antigravitice, Proba Kreindler, vezi Kreindler. ~ spatulei, prin introducerea spatulei dentare între molarii montaţi pe şabloanele de ceară sau pe proteza definitivă, se controlează, în poziţie de ocluzie centrată, dacă placa palatinală are o adeziune suficientă, îndeosebi spre marginea posterioară (38). ~ suficienţei valvuiare, probă cu apă; se efectuează la necropsie, turnînd în aorta secţionată şi în artera pulmonară apă; se decelează insuficienţe funcţionale valvuiare (fără leziuni anatomice ale sigmoidelor aortice sau pulmonare); există astfel de situaţii în cazurile de ectazii (2). ~ de travaliu, probă utilizată în obstetrică şi constînd din ruperea artificială a membranelor la o dilataţie a orificiului uterin de 4—5 cm, în cazurile de „bazine-limită”, cu o disproporţie moderată între capul copilului şi bazinul matern. Se aşteaptă 3—4 ore pentru a stabili dacă se angajează craniul în bazin (probă de travaliu pozitivă) sau dacă nu se angajează (probă de travaliu negativă), în care caz se va practica operaţia cezariană (18). ~ celor trei pahare, probă utilizată în hematurii pentru precizarea sediului sîngerării, constînd din aprecierea comparativă a cantităţii de sînge în fiecare din cele 3 pahare care conţin urina de la începutul, de la mijlocul şi, respectiv, de la sfîrşitul mic-ţiunii. Hematuria totală, adică prezenţa unei cantităţi uniforme de sînge în toate cele 3 pahare, pledează pentru originea înaltă a sîngerării (rinichi, bazinet, ureter); hematuria iniţială (predominantă în primul pahar) şi cea terminală (predominantă în ultimul pahar) pledează pentru originea uretrală, respectiv vezicală, a hemoragiei (25). ~ de vitalitate dentară, metodă prin care se poate diferenţia un dinte normal de un dinte artificial sau devi-talizat. Se obţine prin mijloace termice, trans-miţînd dintelui răceala unui jet sau a unei bulete de vată îmbibată cu kelen, sau căldura unui fuloar încălzit (38). Vezi şi: Achard-Castaigne, Addis, Addis-Shevsky, Albarran, Babinski, Babinski-Weill, Bârâny, Barr6, Benhold, Bettorf, Breitmann, Breslau, Brinell, Cosăcescu, Czeppa, Delbet-Mocquot, Demohr, Dieuaide, Drăgănescu-Voi-culescu, Fishberg, Fournier, Fowler, Galla- vardin, Gelle, Gordon, Grigorescu, Gurevici, Holmes-Stewart, Kotov-Desin, Kreindler, Lan-dis, Laubry, Leb, Letunov, Lian, Lichtheim-D6jfcrine, Mann, Marie-Foix, Martinet, Maşter, Mingazzini, Moschcowitz, Noica, Ozereţki, Pachon-Martinet, Pansdorf, Pasqualini, Paul, Proust, Queckenstedt-Stookey, Rademaker- Gar-cin, Ratschow, Reeb, Rinne, Romberg, Rumpell-Leede, Schirmer, Schmidt, Schneider, Schwabach, Schwartz, Sellard, Shore, Sicard, Stahlin, Stenger, Stepp, Trendelenburg, Uh-lenhuth, Valsalva, Virchow, Volhard, Weber, Zimniţki. Probenecid. Compus cu acţiune uricozurică, diminuînd astfel uricemia; administrat concomitent cu penicilina sau cu acidul p-amino-salicilic, întîrzie eliminarea renală a acestor medicamente, prelungindu-le durata de acţiune; normalizează şi excreţia de fosfaţi în hipopara-tiroidism (13). Probit. Echivalentul abaterilor reduse mărit cu o valoare constantă, 5, pentru a face pozitive valorile foarte rare. Este folosit în farmacologie pentru transformarea procentului de mortalitate în cursul calculării dozei letale 50 % (7). Procainamidă. Derivat al procainei cu efect depresor direct faţă de muşchiul cardiac, anti-aritmic şi antifibrilant; are şi acţiune anestezică locală, însă mai slabă decît a procainei (13). Procaină. Novocaină. Procainpenicilină* Compus penicilinic cu acţiune prelungită, folosit în suspensie apoasă (durată de acţiune 24 ore) sau în soluţie uleioasă (durata de acţiune 2—3 zile) (14). Procarbazină. Substanţă citotoxică din grupa metilhidrazinelor, eficace mai ales în boala Hodgkin şi reticulosarcom (14), Procariot (pro- + gr. karyon = sîmbure, nucleu). Celulă procariotă. Procedeu (lat. procedere = a înainta). Mod sistematic de efectuare a unei lucrăii (Dicţionarul limbii române moderne). ~ cianoargen-timetric, Metoda Dâniges, vezi D6niges. ~ extramusculoperiostal blocat, procedeu de co-lapsoterapie a tuberculozei pulmonare, care constă din plombajul cu bile de acrii sau mingi de celuloid al unei pungi extramusculoperiostale create prin deperiostarea coastelor (11). ~ genunchiului (Pingaud-Roser), manevră folosită în reducerea ortopedică a luxaţiei de cot, în care chirurgul îşi aşază genunchiul în plică cotului pentru contraacţiune, flectînd cotul luxat pe genunchi (24). ~ operator, modalitate de execuţie a unui tip de operaţie (11). ~ prosopului Griffith-Lejars, vezi Griffith-Lejars. ~ umărului, manevră de reducere a luxaţiei traumatice de şold. Bolnavul este aşezat în PROCEDEUL 420 PROCES EPIDEMIC decubit dorsal pe sol; un ajutor fixează bazinul la sol, iar operatorul se aşază într-un genunchi, cu spatele la bolnav, luînd pe umărul său spaţiul popliteu al membrului inferior luxat in flexiune; reducerea luxaţiei poate fi obţinjitC în cursul încercării operatorului de a se ridica astfel în picioare (24). Vezi şi: Abott, Aboulker, Aburel, Albarran, Alglave, d’Allaines, Allison, Anderson, Andrews, Antelava, Antonucci, Antyllus, Appatita, Arcă, Armsby, Arnulf, Babcock, Baccelli, Bague, Bailey, Baldy-Dartigues, Barany-Briinings, Barker, Baumm-Jaboulay-Cavaillon, Baynton, Beatson, Begouin, Bennett, Bercher-Mathis, Bircher, Bjork, Bjork-Burdette, Bjork-Craf-ford, Bobrov, Boerema, Boero, Bogoliubov, Boguş, Bohler, Borelius, Brauer, Bricker, Brindeau, Brock, Browne, Biilau, Burdenko, Burgess, Burghele, Cadenat, Gantwel, Caracotă, Chaput, Gheyne, Chiricuţă, Gîmpeanu, Coffey, Gollis, Cooper, Gordonnier, Gotte, Gouvelaire, Cun6o, Cun6o-Seneque, Cyrszinsky-Honig, Daniel, Daussat, Davis, Debye-Scherrer, Deistig, Delbet-Caraven, Delore-Braine, Delorme-Ju-vara, Deloyerş, Denis-Varco, Denker, Destot, Djanelidze, Dohr, Doleris, Doleris-Pelanda, Doleţki, Donaţi, Doyen, Drăgănescu, Dubost, Ducroquet-Launay, Dudley, Duhamel, Duplay, Duval, Duval-Proust, Eiselberg-Mikulicz, En-rico-Barklây, Estlander, Ewald, Fedorov, Fen-ger, Ferey, Finsterer, Flandrin, Florken, Forgue, Frumkin, Fuentes, Fuller, Galen, Gavriliu, Gebauer, Georgescu, Geroulanos, Gerson, Gersuny, Goddard, Goldenberg, Gos-set, Grillo, Gross, Grunert, Guyon, Hacker, Halban, Handley, Harrington, Havens, H6gar, Heitz-Boyer-Hovelacque, Hellstrom, Henriette, Hippocrates, Horsley, Huguier, Hundadze, Hunt, Iacobovici, Introzzi, Iselin, Ivanissevici, Jeanin, Jenkins, Jianu, Kawasoye, Kelly, Killian, Kirschner, Kocher, Korabelnikov, Kos-tariov, Krasavitov, Kronlein, Kronlein-Balfour, Kunlin, Kuster, Lamy-Bricot, Lawson-Tait, Leadbetter, Lefevre, Leveuf, Lichtenauer, Lon-guet, Lorenz, Lortat-Jacob, Loygue-Cerbon-net, Lyons-Simon, Madden-Kim, Malgaigne, Mallet-Guy, Marcade, Marshall-Garlson, Maurer, Mayo, Mercier-Fauteux, Merendino, Mershon, Mikulicz, Morley, Moschcowitz, Mothes, Mou-chet, Moure, Miiller, Murray, Narath, Nesbit, Neuhof, Nikolaev, Nissen, Nov6-Josserand, Nubauer, OmbrSdanne, Orr, Papin, Pasteau, Pavlakis, Payne, Păan-Wolfler-Weir, Peng-Mo-rales, Părard, Peters, Pezzer-Picot, Phelan, Pieri, Pietrantoni, Politzer, Popescu, Posadas, Probram, Proust-Duval, Puigver, Qudnu, Qu6-nu-Duval, Razemon, R6camier, Rehbein, Rei-chel-Polya, Richard, Richet, Rodman, Roeder, Roman, Rouhier, Sabottin, Saegesser, Salzer, Santy, Santy-Bonniot, Sapenko, Sauvage,. Schatz, Schmieden, Schroder, Schubert-Po-pov-Grigoriu, Seror, Sicard, Smillie, Solovov^ Soupault, Stanca, Stiles, Surraco, Sweet, Tay-lor, Teneff-Stepanov, Terrier-Aglave, Thomas y Thompson-Gorelik, Trendelg4hprg, Tuffier^ Turnbull, Uglov, Valentin, "Verral, Villardr Watson, Watson-Jones, Whitmann, Wolfler,. Wolkmann, Wood. Procent (pro- + lat. centum = o sută). Mărime relativă a cărei bază de comparare este echivalentă cu 100 (7). Procentajul pierderii audiţiei. Metodă de stabilire a gradului de hipoacuzie, pentru acordarea drepturilor medico-legale în caz de invaliditate prin surditate bilaterală (30). Proces (lat. processus). 1. Processus. 2. Mersul, desfăşurarea sau evoluţia unui fenomen (Dicţionarul limbii române moderne). ^ adia-batic, proces care se desfăşoară fără consum sau liberare de căldură de către sistemul considerat (5). ~ aleator, Proces stochastic. ^ alveolar, porţiunea maxilarelor în care se găsesc alveolele împreună cu dinţii naturali; apare o dată cu eruperea dinţilor şi dispare o dată cu. căderea lor (39). ~ auditiv, marginea laterala a părţii timpanice a osului temporal; constituie: aria de inserţie a cartilajului auriculului (1). ~ bazilar, platou osos patrat, solid, care formează porţiunea anterioară a osului occipital în faţa găurii mari (1). Procese ciliare~ Formaţiuni glandulare radia re şi mamelonate situate în partea anterioară a corpului ciliar^ la care aderă fibrele zonulare ce susţin cristalinul şi de la nivelul cărora ia naştere umoarea apoasă (28). ~ cilindraxonic, axonul unei celule nervoase (1). Procese d© conjugare. Procese de unire sau cuplare în organism a 2 substanţe, dintre care una este activantă (sau ,,de reacţie”) şi are capacitatea de a neutraliza toxicitatea celei de a 2-a substanţe, cu care şe conjugă (5). ~ descendent, prelungire în jos a marginii inferioare a osului lacrimal care se articulează cu procesul lacrimal al cornetului nazal inferior şi participă la formarea canalului nazolacrimal (1). Procese de detoxifiere. Procese biochimice prin care organismul reduce sau aboleşte toxicitatea unei substanţe nocive care a pătruns în mediul intern. Reacţiile biochimice de detoxifiere sînt în special procese de conjugare (5). ~ de difuzie, proces stochastic pur continuu de tip Markov, definit pe axa realăs (de ex. comportamentul unei particule libere în mişcare browniană poate fi reprezentat ca un proces stochastic de difuzie). A fost utilizat, de asemenea, şi în genetica populaţiilor pentru a descrie mişcarea aleatorie a alelelor (37). ^ epidemic, proces de răspîndire a agentului patogen, de infectare şi declanşare de PROCES EPIZOOTIC 421 PROCES STOCHASTIC îmbolnăviri într-o populaţie umană, dependent în cea mai mare măsură de condiţiile vieţii sociale a oamenilor şi determinat de existenţa factorilor epidemiologici principali şi secundari (8). ^ epizootie, proces de răspîndire a agentului patogen, de infectare şi îmbolnăvire a anumitor specii de animale dintr-un teritoriu dat, dependent în cea mai mare măsură de factorii biologici ai biocenozei respective (8). ~ facial al parotidei, Pars superficialis glandulae parotidis. ~ falangian, prelungire externă a unor bastonaşe ale organului spiral sau ale organului Corti (1). ~ frontonazal, sin. : Proces nazo-frontal, regiunea anterioară a capului embrionar care mai tîrziu dă naştere proceselor frontal, nazal median şi nazal lateral (1). ~ funicular, porţiunea din tunica vaginalis care înconjură cordonul spermatic (1). ~ globular, expansiune bulboasă bilaterală inferioară a procesului nazal median, care fuzionează pe linia mediană pentru a forma filtrum-ul buzei superioare şi premaxilla adiacentă. în mod eronat este folosit ca sinonim cu procesul nazal median (1). ~ glosohial, proeminenţă mică, vestigială, situată pe suprafaţa anterioară a osului hioid, proeminentă la unele mamifere; este inconstantă la om (1). ~ infecţios. totalitatea etapelor în urma cărora, prin interreacţiile dintre microorganismul patogen, macroorganism şi mediul extern, rezultă infecţia (inaparentă sau aparentă clinic) unui organism uman sau animal (8). ~ infraorbital, unghiul anterior al osului zigomatic, ascuţit, care se articulează cu maxila şi uneori formează marginea superioară a găurii infraorbitale (1). ~ infundi-bular, porţiunea neurală a neurohipofizei (1). ~ ireversibil. 1. Proces care se desfăşoară într-un singur sens, fără posibilitatea revenirii la starea iniţială (5). 2. în termodinamică, proces care tinde spre o stare de echilibru în care toate forţele termodinamice sînt egale cu 0, iar sursa de entropie are o valoare pozitivă. Procesele vitale, mai ales cele legate de creştere, sînt socotite procese ireversibile, procese cuplate care absorb entropia (37). ~ izobar, proces care se desfăşoară în condiţii de presiune constantă (5). ^ izocor, proces care se desfăşoară sub volum constant (5). ^ izoterm, proces care se desfăşoară în condiţii de temperatură constantă (5). ~ mandibular al embrionului, partea principală a arcului mandibular embrionar care formează mandibula (1). ~ maxilar al embrionului, excrescenţă embrionară din partea dorsală a arcului mandibular, care formează partea laterală a buzei superioare, regiunea superioară a obrazului şi maxilarul superior, cu excepţia premaxilei (1). ~ maxilar al osului zigomatic, proces triunghiular proeminent, situat la unghiul anterior al osului zigomatic şi care se articulează cu osul maxilar (1). ^ de naştere-şi moarte, proces stochastic de tip Markov, în care variabilele {X(0} iau valori discrete, iar t este un interval (ia valori continue) (de ex. creşterea unei populaţii, socotind naşterea sau moartea a cîte unui singur individ într-un interval de timp de lungime At (37). ~ nazal lateral, proces embrionar sau pliu care mărgineşte lateral groapa olfactivă, formînd şi o parte din aripa nasului (1). ~ nazal median, întreaga regiune situată între sacurile olfactive şi dedesubtul şanţulu i frontonazal al embrionului. Formează septul mobil şi porţiunea anterioară a septului cartilaginos al nasului, filtrum şi porţiunea premaxilară a maxilei (1). ~ nazo-frontal, Proces frontonazal. Procese odonto-blastice. Fibre Tomes. Vezi Tomes. ~ opercular, excrescenţă caudală a arcului hioid care obliterează sinusul cervical (1). ~ paraoecipital, Processus paramastoideus ossis occipitalis. Procese pediculate podocitare, sin. : Pediculi podo-citări. Prelungiri citoplasmatice ale trabeculelor podocitelor, care se fixează pe membrana bazală glomerulară şi care subîmpart spaţiul dintre podocite şi membrana bazală într-un sistem complex de lacune şi canale (25). petros, proces ascuţit al osului sfenoid, situat dedesubtul fisurii pentru trecerea nervului abducens; se articulează cu vîrful porţiuni! petroase a osului temporal şi formează marginea medială a găurii rupte (foramen lacerum) (1). ~ postauditiv, proeminenţa solzului temporalului care formează peretele lateral al antrului timpanic şi ajută la formarea peretelui posterior al meatului auditiv extern (1). ~ postglenoid,. Processus retroauricularis ossis temporalis. ^ protoplasmie, prelungire subţire de citoplasmă a corpului unei celule (1). ^ de ramificaţie,, proces stochastic pur discret de tip Markov (de ex. creşterea unei populaţii prin dezvoltarea de la generaţie la generaţie poate fi reprezentată ca un proces de ramificaţie) (37). ^ reversibil, proces care se poate desfăşura în ambele sensuri de reacţie (5). ~ sfenoidal turbinat, platou curb mic osos care formează peretele anterior al fiecărui sinus sfenoidal (1). ~ sfe-nomaxilar, prelungire (inconstantă) în jos a aripii mari a osului sfenoid (1). ^ stochastic, sin. : Proces aleator, abstracţia matematică a unui proces empiric a cărui desfăşurare este guvernată de legi probabilistice (stochastice). Din punct de vedere matematic, un proces stochastic este o familie de variabile aleatorii X (/)}, {tzT}, întrucît pentru fiecare valoare a lui /, procesul conţine variabila X. Aşa cum a fost scris, procesul stochastic poate fi interpretat ca o funcţie definită pe mulţimea numerelor reale T. După natura lui X şi T, proce- PROCES TEGMBNTAL TIMPANIC 422 PROCESSUS MASTOIDEUS sele stochastice pot fi clasificate în: a) procese pur discrete, unde valorile lui X şi T sînt discrete — aceste procese se mai numesc şi lanţuri; b) procese pur continue, cînd X v^ valori continue, iar T este Un interval; c) procese continue în timp şi discontinue în spaţiu, cînd t este un interval, iar X ia valori discrete (spaţiul valorilor lui X este format din valori discrete). Una din trăsăturile esenţiale ale proceselor stochastice este dependenţa între variabilele aleatorii {X (*)}, în sensul că valoarea lui Xn depinde de valorile luate de variabilele Xn^.v X0 (37). ~ tegmen- tal timpanic anterior, platou osos subţire care proemină pe marginea anterioară a suprafeţei piramidale anterioare a osului temporal şi face parte din fisura petrotimpanică (1). Vezi şi: Markov. Processus (lat. = proces), sin.: Proces. Proeminenţă sau excrescenţă a unui organ sau formaţiuni anatomice (de ex. procesul spinos al unei vertebre) (1). ~ accesorius vertebrarum lumbalium, proeminenţă osoasă situată latero-inferior de procesul mamilar, omolog al apofizei transverse a unei vertebre toracice (1). alae parvae, Processus clinoideus anterior. ~ alaris ossis ethmoidalis, Ala cristae galii. ~ anterior mallei, sin.: Processus longus mallei, proeminenţă lungă, subţire, care pleacă din gîtul osului ciocan către fisura petrotimpanică de care este legată prin ligamentul anterior al ciocanului (1). ~ articularis inferior vertebrae, apofiză (pereche) proiectată în jos de arcul vertebral şi articulată dedesubt cu procesul articular superior al vertebrei subiacente (1). ~ articularis superior ossis sacri, proeminenţă pereche a arcului primei vertebre sacrale, care se articulează cu ultima vertebră lombară (1). ~ articularis superior vertebrae, apofiză (pereche) proiectată în sus de arcul vertebral şi articulată cu procesul articular inferior al vertebrei supraiacente (1). ~ brevis mallei, Processus lateralis mallei. ~ caudatus hepatis, excrescenţă a feţei inferioare a ficatului, întinsă de la lobul caudat la suprafaţa inferioară a lobului drept (1). Processus ciliares* Pliuri ale coroidei aşezate circular şi care se continuă în faţă cu irisul (I). ^ clinoideus anterior, sin.: Processus alae parvae, proces proeminent situat în jos de extremitatea medială a aripii mici a osului sfenoid, înapoia găurii optice (1). ~ clinoideus medius, sin.: Processus sellae medius, tubercul mic situat înapoia terminaţiei laterale a tuberculus sellae. în unele cazuri lipseşte, iar în altele este mare şi legat cu procesul clinoid anterior (1). clinoideus posterior, sin.: Processus dorsi sellae, apofiză situată la unghiul supero-lateral al lui dorsum sellae; este locul de inserţie pentru tentorium cerebelli (1). ^ cochleariformis, în urechea medie, porţiunea terminală, curbă, a canalului osos pentru muşchiul tensor tympani; extremitatea sa formează un scripete peste care trece tendonul muşchiului (i). ~ condylaris mandibulae, sin.: Condilul, mandibulei, Processus condyloideus mandibulae, p*re£minenţă posterioară pe marginea superioară a ramurii mandibulei intrînd în componenţa articulaţiei temporomandibulare (1). ~ condyloideus mandibulae, Processus condylaris mandibulae. ~ coracoideus, proces al osului. scapula în forma de cioc, îndreptat anterior, pe sub acromion (1). ~ coronoideus mandibulae, sin. : Processus muscularis mandibulae, proces neted, subţire, proiectat din partea anterioară a marginii superioare a ramurii mandibulei şi care serveşte inserţiei muşchiului temporal (1). ^ coronoideus ulnae, apofiză triunghiulară situată la extremitatea superioară a osului ulnar şi care formează partea inferioară a incizurii trohleare (1). ~ costarius vertebrae, primordiu costal embrionar, excrescenţă ventro-laterală â jumătăţii caudale dense a unui sclerotom (1). ~ dorsi sellae, Processus clinoideus posterior. ~ ensi-formis, Processus xiphoideus. ~ falciformis, prelungire subţire a ligamentului sacrotuberos spre ramura osului ischion (1). ~ frontalis maxillae, prelungire prismatică a corpului osului maxilar, făcînd parte din marginea medială a orbitei şi din partea laterală a cavităţii nazale (1). ~ frontalis ossis zygomatici, sin. : Processus frontosphenoidalis, prelungire superioară a osului zigomatic prin care acesta se articulează cu procesul zigomatic al osului frontal (1). ~ frontosphenoidalis, Processus frontalis ossis zygomatici. ~ intrajugularis ossis occipitalis, proces osos curb observat la unele cutii craniene, proiectîndu-se din planşeul fisurii jugulare şi împărţind parţial sau complet gaura jugulară (1). ~ intrajugularis ossis temporalis, proces care proemină în interiorul găurii jugulare, împărţind-o mai mult sau mai puţin complet (1). ~ jugularis ossis occipitalis, lamă osoasă triunghiulară care pătrunde în unghiul interpe-tromastoidian (1). ~ lacrimalis eonehae nasalis inferioris, proces scurt al cornetului nazal inferior, care se articulează cu procesul descendent al osului lacrimal 1). ~ lateralis mallei, sin.: Processus brevis mallei, proeminenţă a rădăcinii manubriului osului ciocan, situată în contact cu membrana timpanică (1). ~ longus mallei, Processus anterior mallei. ~ mamillaris vertebrae, tubercul situat pe faţa posterioară a procesului articular superior al vertebrei lombare (1). ~ mastoideus, sin.: Mastoidă, masiv osos pneumatizat cu celule osoase, aşezat îna- PROCESSUS 423 PROCESSUS ZYGOMATICUS poia pavilionului auricular şi avînd formă de piramidă cu baza situată cranial şi vîrful caudai; un conduct osos, aditus ad antrum, face să comunice între ele celulele mastoidiene cu casa timpanului, favorizînd, în anumite condiţii, pătrunderea în: mastoidă a unei infecţii otice (30). ~ muscularis cartilaginis arytenoideae, apofiză pe care se inserează muşchii cricoari-tenoidieni, situată pe unghiul lateral al bazei cartilajului aritenoid (1). ~ muscularis mandibulae, Processus coronoideus mandibulae. ~ palatinus maxillae. 1. Excrescenţă antero-medială a procesului maxilar embrionar care dă naştere palatului definitiv. 2. Proces subţire proiectat orizontal medial de faţa medială a osului maxilar, formînd o parte din planşeul cavităţii nazale şi o parte din tavanul gurii (1). ~ papillaris hepatis, sin.: Tubercul papilar, proeminenţă rotundă, scurtă, a lobului caudat al ficatului, situată înapoia hilului hepatic; la fetus este mare şi In contact cu pancreasul (1). ~ paramastoi-deus ossis occipitalis, sin.: Proces paraoccipital, apofiză osoasă întîlnită la unele cutii craniene şi orientată în jos din partea laterală a procesului jugular, putîndu-se articula cu procesul transvers al vertebrei atlas (1). ~ posterior sphenoidalis cartilaginis septi nasi, sin.: Processus sphenoidalis septi cartilaginei, prelungire posterioară, variabilă ca mărime, a cartilajului septal între vomer şi lama perpendiculară a etmoidului (1). ~ posterior tali, tubercul proeminent pe suprafaţa posterioară a talusului, de care se inserează ligamentul talofibular posterior (1). ~ pterygoideus ossis sphenoidalis, apofiză care coboară perpendicular din punctul de joncţiune a corpului cu aripa mare a osului sfenoid şi care constă dintr-un platou medial şi unul lateral (1). ~ pterigospinosus, sin.: Spina Civinini, spină a porţiunii posterioare a platoului . pterigoid lateral, pe care se inserează ligamentul pterigospinos (1). ~ pyramidalis ossis palatini, tuberozitate proiectată în jos şi lateral de la joncţiunea părţilor orizontală şi verticală ale osului palatin; intră într-o fisură între extremităţile inferioare ale platourilor pterigoide, articulîndu-se anterior cu tuberozitatea maxilei (1). ~ retroarticularis ossis temporalis, sin.: Proces postglenoid, tubercul al osului temporal situat imediat în faţa fisurii petrotimpanice, separînd groapa mandibulară de meatul auditiv extern (1). ~ retromandi-bularis glandulae parotis, sin.: Pars profunda glandulae parotis, porţiune medială, subţire, a glandei parotide, care umple groapa dinapoia ramurii mandibulei (1). —■ sellae medius, Processus clinoideus medius. ~ sphenoidalis septi eartilaginei, Processus posterior sphenoidalis cartilaginis septi nasi. ~ spinosus ver- tebrae, apofiză proeminentă în jos, de la mijlocul porţiunii; posterioare a arcului vertebral (1). ~ styloideus ossis metacarpalis III, mică apofiză a părţii laterale a bazei metacarpianului al III-lea (1). ^ styloideus ossis temporalis,. spină ascuţită, orientată în jos, înainte şi medial de pe suprafaţa inferioară a porţiunii pe-troase a osului temporal (1). ~ styloideus radii, mică apofiză a marginii laterale a extremităţii inferioare a osului radius (1). ^ styloideus ulnae, proeminenţă a porţiunii posterioare şi mediale a extremităţii inferioare a osului ulnar (1). ~ supraeondylaris, proeminenţă mică, întîlnită rar, deasupra epicondilului medial al osului humerus, de care este legată printr-o bandă fibroasă şi pe sub care pot trece nervul median şi vasele brahiale (1). ~ temporali» ossis zygomatiei, unghiul posterior al osului zigomatic, care este articulat cu procesul zigomatic al osului temporal (1). ~ transversus vertebrae, proeminenţă laterală a unei vertebre, situată la joncţiunea pediculului cu lama vertebrei (1). ~ trochlearis calcanei, Trochlea peronealis (fibularis) ossis calcanei. ^ uncinatus ossis ethmoidalis, proeminenţă situată în meatul mijlociu, dedesubtul bulei etmoidale, desprinsă din masele laterale ale osului etmoid (1). ~ uncinatus pancreatis, sin. : Pancreasul Wins-low, proeminenţă a capului pancreasului îndreptată spre stînga, înapoia vaselor mezenterice superioare (1). ^ vaginalis ossis sphenoidalis., proeminenţă a suprafeţei inferioare a corpului osului sfenoid, orientată orizontal şi medial de la baza lamei pterigoidiene mediale (1). ~ vaginalis peritonei, canal peritoneal care trece prin canalul inghinal în scrot (sau labium majus) în timpul vieţii embrionare. La bărbat, porţiunea distală persistă ca tunica vaginalis testis. La femeie persistă uneori o porţiune, formînd canalul Nuck (1). ^ vermiformis, Appendix vermiformis. ~ voealis cartilaginis arytenoidei, apofiza antero-internă a cartilajului aritenoid, pe care se inserează ligamentul vocal şi fasciculul vocal al muşchiului tiroarite-noidian (1). ~ xiphoideus, sin.: Apendice xifoid, Processus ensiformis, Xiphisternum, denumirea celei de a 3-a porţiuni inferioarei a sternului, care se osifică de obicei numai după vîrstă de 50 ani (1). ~ zygomaticus maxillae, proeminenţă triunghiulară care se articulează cu procesul maxilar al osului zigomatic (1). ~ zygomaticus ossis frontalis, proeminenţă laterală a marginii supraorbiţale a osului frontal, care se articulează cu osul zigomatic (1). ^ zygoma-ţicus ossis temporalis,! proeminenţă lungă situată în partea inferioară a porţiunii scuamoase a osului temporal şi care se articulează cu osul zigomatic (1). PROCHEILIE 424 PROFETA Procheilie (pro- -f gr. cheilos = buză). Situaţie în care o buză este mai proeminentă anterior faţă de poziţia ei normală (1). Procheilon (pro- + gr. cheilos = buză). Proeminenţă în mijlocul buzei superioare (1)." Procldeuţă (lat. procidere — a cădea înainte). Coborîrea sau prolabarea unui organ sau părţi organice (32). ~ cordonului ombilical, căderea accidentală în vagin a cordonului ombilical, după ruperea pungii apelor (18). ~ membrelor, căderea în vagin a unui membru fetal după ruperea pungii apelor ; se întîlneşte mai des în prezentaţiile transverse neglijate şi mai rar în prezentaţiile pelviene sau craniene (18). Proclorperazină. Derivat fenotiazinic; este antivomitiv central şi neuroleptic (13). Proeolagen. Precolagen. Proeondilism (pro- -f gr. kondglos =s vîrf). Deviere înainte a condililor mandibulari (1). Procondral (pro- + gr. chondros = cartilaj). Premergător formării cartilajului (1). Proconvertiuă, sin.: Factorul stabil al coagulării, Factorul VII de coagulare. (3-Globulină plasmătică sintetizată în ficat, care sub forma activă (convertină) intervine în conversiunea protrombinei în trombină prin rolul său în activarea tromboplastinei tisulare (19). Proereaţie (lat. procreat io). Proprietate generală a fiinţelor de a se înmulţi, astfel ca specia să se perpetueze. Este rezultatul unirii unui spermatozoid cu un ovul în procesul tecundaţiei, (18). Procromatină (pro- + gr. chroma = culoare), -sin.: Paranucleină. Substanţă care compune nucleolul unei celule (1). Proetalgie (procto- -f gr. algos = durere). Durere anală (16). Proetatrezie (procto- -{- atrezie). Neperforarea anusului sau rectului (1). Proctectazie (procto- -f gr. ektasis = dilataţie). Dilataţia anusului sau rectului (1). Proctită (procto- -f -ită). Inflamaţie a rectului (2). Procto- (gr. proktos =* anus). Element de ■compunere care introduce în termeni referirea la rect (32). Proctodaeum (procto- -f gr. hodaios == apar-ţinînd uhei căi). Depresiune ectodermică formată de dezvoltarea zonelor care înconjură partea anală a membranei cloacale (1). Proetoplastie (procto- + gr. plassein = a forma). Crearea sau refacerea chirurgicală a orificiului anal (11), Proctoragie (procto- -f gr. rhegnynai == a curge). Rectoragie. Proctoree (procto- -f- gr: rhoiă curgere). Scurgere cu caracter mucos prin anus (16). Proetoscopie (procto- + gr. skopein — a vedea). Examenul anusului şi al rectului cu ajutorul anuscopului sau rectoscopului (16). •X* Proctotomie (procto- -f gr. tome = tăiere). Secţionarea operatorie a rectului (11). Procubitul cordonului ambMigâl. Căderea cordonului ombilical înaintea părţii prezentate, atunci cînd punga apelor este intactă (18). Prodenţie (pro- 4* lat. dens, dentis = dinte). Poziţia orientată vestibular a dinţilor (39)). Prodig iozină. Vezi Serratia. Prodrom (pro- + gr. dromos = drum, cursă). Vezi Invazie. Proeminenţă (lat. prominentia). Prominen-tia. ~ canină, proeminenţa osului labial situată deasupra caninului superior şi folosită ca reper în stomatologie (39). ~ genitală, acumulare de celule pe faţa ventrală a cloacei embrionare, din care se dezvoltă organele genitale (1). Proeritroblast (pro- + gr. erythros = roşu + blastos =s germen), sin.: Eritrogonie, Ru-briblast Celula de origine a seriei eritrocitare. Are o formă rotundă-ovalară, cu diametrul între 12 şi 20 pt, citoplasmă intens bazofilă şi nucleu mare, cu cromatina dispusă în grămezi fine, separate prin zone mai clare (19). Proeritrocit (pro- + gr. erythros — roşu + kytos = celulă). Reticulocit. Proestru (pro- + lat. oestrus = dorinţă, impuls). Perioadă din ciclul menstrual care precedă estrul, caracterizată prin dezvoltarea foliculilor de Graaf (15). Proetz. Metoda mijloc de explorare şi tratament în inflamaţiile cavităţilor para-nazale; constă din producerea unei presiuni negative intracavitare, permiţînd aspirarea substanţelor antiseptice sau de contrast (30). Profag. Stadiu neinfecţios al unui bacterio-fag temperat în celula bacteriană-gazdă (22). Profază (pro- -f- gr. phasis = aparenţă, fază). Primul stadiu al mitozei, în care cromozomii se organizează din materiale nucleare sub forma unor spirale alungite (1). Proferment (pro- + lat. fermentum = ferment). Substanţă proteică, inactivă prin ea însăşi, care se activează în prezenţa coenzimei, catalizînd anumite procese fermentative (15). Profesiogramă (lat. professio = meserie 4-gr. gramma = notare). înregistrare cronologică detaliată a operaţiilor de bază şi auxiliare, precum şi a perioadelor de repaus efectuate de muncitor de-a lungul unei zile de lucru (9). Prnfeta. Legea lui principiu de conduită în legătură cu profilaxia sifilisului congenital, formulat astfel: ,,Un copil aparent sănătos, născut dintr-o mamă sifilitică, poate fi alăptat de mama sa, fără nici un risc de contaminare pentru dînsul”. Atunci se considera că acest copil a dobîndit o imunitate pasivă în timpul PROHBR1NOLIZ1NA 425 PROIECŢIEI sarcinii de la mamă; în prezent s-a dovedit că acest nou-născut are deja o formă inaparentă, latentă, a bolii (12). Profibrinolizină. Plasminogen. Vezi Fibrinolizină. Profil psihologic (Rossolimo). Metodă cantitativă de cercetare a funcţiilor intelectuale, prin intermediul unor probe psihologice (35). Profilaxie (pro- -f gr. phylaxis = apărare). Totalitatea metodelor, mijloacelor şi procedeelor prin care se acţionează pentru menţinerea stării de sănătate a unei populaţii (împiedicarea apariţiei îmbolnăvirilor, limitarea extinderii unei boli deja apărute), ca şi pentru înlăturarea complicaţiilor şi consecinţelor grave ale bolii respective (8). ~ activă, metodă de ridicare a rezistenţei specifice a masei receptive faţă de o serie de boli infecţioase prin imunizare activă cu diverse vaccinuri, dar deseori fructuoasă şi în epidemii declanşate (8). ~ colectivă, profilaxie care se adresează unei colectivităţi mai mult sau mai puţin extinse şi care reprezintă de fapt domeniul esenţial al adevăratei profilaxii (8). ~ dispoziţională, măsuri de profilaxie reglementate prin dispoziţii ale organelor sanitare, urmărind anihilarea unor factori cu rol epidemiologie (8). ~ expoziţio-nală, totalitatea măsurilor prin care se urmăreşte limitarea expunerii la infecţie a individului, dar mai cu seamă a unei colectivităţi: izolare, carantinare etc. (8). ^ generală, Profilaxie nespecifică. ~ individuală, profilaxie care urmăreşte prevenirea îmbolnăvirii unei persoane umane prin aplicarea de măsuri care vizează creşterea rezistenţei nespecifice, imunizarea activă şi pasivă, igiena individuală, îmbrăcămintea de protecţie (8). ^ nespecifică, sin.: Profilaxie generală, măsuri generale care privesc în primul rînd masa receptivă, avînd drept scop creşterea rezistenţei nespecifice a acesteia faţă de infecţii (alimentaţie bună, călirea organismului etc.) (8). ~ pasivă, imunizarea pasivă a unui individ sau a unei colectivităţi receptive restrînse prin: seruri imune omologe, eterologe sau prin y-globuline hiper-imune în raport cu boala de prevenit (8). ~ specifică, profilaxie care utilizează produse biologice cu acţiune strict limitată faţă de un anumit agent patogen (de ex, seruri şi vaccinuri specifice) (8). ~ de urgenţă, măsuri de prevenire a unor boli infectocontagioase, sau a extinderii lor epidemice, aplicate de urgenţă în minimum de timp posibil (de ex. fierberea apei într-o epidemie hidrică, seroprofilaxia anti-tetanică într-o plagă gravă, vaccinarea anti-variolică la ivirea unei suspiciuni de variolă etc.) (8). Progaster (pro- + gr. gaster = stomac). Ar-chenteron. Progen (lat. progenies = urmaş). Descendentul unor parentali oarecare, în succesiunea de generaţii (17). Progeneză (pro- + gr. genesis = naştere). Dezvoltarea celulelor germinale înaintea fe-cundaţiei sau blastogenezei (1). Progenie (pro- + gr. geneion — bărbie), sin. : Macrognatism progenie , Prognatism. Anomalie dentomaxilară caracterizată prin creşterea exagerată a arcului anterior mandibular. Se realizează o ocluzie inversă frontal, dinţii inferiori; călcînd înaintea celor superiori (38). ^ falsă, mezializarea raportului interdentar dintre mandibulă şi maxilarul superior datorită lipsei de dezvoltare a maxilarului superior sau ocluziei) inverse frontale (39). Progeria (pro- + gr. geras = bătrîneţe + -za). Sindromul Hutchinson-Gilford. Vezi Hutchinson-Gilf ord. Progestativ (pro- + lat. gestare = a naşte). Substanţă hormonală, care produce modificări caracteristice ale uterului, transformînd endo-metrul proliferativ în endometru secretor, inhi-bînd motilitatea uterină şi favorizînd nidarea şi hrănirea oului; unele au acţiune anticoncepţională prin inhibarea ovulaţiei. Progestativele* compuşi naturali sau semisintetici, au structură steroidică, fiind derivaţi de pregnan, androstan sau estran. Sînt indicate în tratamentul iminenţei de avort şi în avortul habitual, în unele tulburări menstruale, în endometroze. Principalele progestative folosite terapeutic sînt pro-gesteronul, hidroxiprogesteronul, medroxipro-gesteronul etc. (14). Progesteron, sin. : Luteinâ. Hormon secretat de corpul galben; are rol de menţinere în repaus a uterului în cursul sarcinii; favorizează implantarea şi hrănirea oului; inhibează activitatea gonadotrofică a hipofizei (13). Proglot. Denumire dată segmentelor care constituie corpul (strobila) diferitelor cestode* La Taenia solium, numărul lor poate ajunge pînă la aproximativ 900, iar la Taenia sagi nata, care este de obicei mai lungă, numărul lor poate trece de 1 200. Dimpotrivă, la Taenia echinococcus, corpul este format din 3—4 pro-glote (31). Prognatic (pro- + gr. gnathos = falcă). Vezi Index gnatic. Prognatism (pro- + gr. gnathos = falcă). Progenie. Prognoză (pro- + gr. gnosis = cunoaştere). Termen utilizat pentru aprecierea evoluţiei imediate şi tardive a unei boli (8). Proguanil. Derivat de clorfenilbiguanidină; antimalaric cu acţiune schizonticidă şi game-tocidă (13). Proiecţie (lat. projectio). Imagine plană a unei figuri sau unui corp (Dicţionarul limbii PROIECŢIE CONIGA 426 PROMONOCIT române moderne). ~ conică, fenomen al geometriei optice, caracteristic în radiologie. Stă la baza aspectelor variate pe care le pot îmbrăca imaginile. Conform acestui fenomen, imaginea^* radiologică a obiectelor apare deformată calitativ sau cantitativ, în funcţie de situaţia dintre tub, ecran şi obiect (36). ~ falsă, în diplopie, este localizarea defectuoasa a imaginii în spaţiu, prin proiectarea ei în zone retiniene necorespondente (28). Vezi şi: Luboţki. Prolabare (lat. prolabi — a aluneca). Deplasare de sus în jos a unui organ (32). ~ cordonului ombilical, căderea accidentală a cordonului ombilical în vagin şi exteriorizarea lui la vulvă, după ruperea pungii apielor (18). Prolabium (pro- ■+* lat. labium = buză). Porţiunea roşie, vizibilă, a buzelor (1). Prolactină, sin.: Galactină, Hormon lacto-genic, Luteotrofină, Luteotropic hormone, Mamo-trofinâ. Hormon proteic secretat de celulele eozinofile ale hipofizei anterioare şi care stimulează secreţia corpului galben şi lactaţia (7). Prolani. Vezi Hormon gonadotrop. Prolaps (lat. prolabi = a aluneca, a cădea înainte). Procidenţa unei mucoase dincolo de limitele sale normale (11). ~ anal, prolapsul mucoasei rectale prin anus (16). ~ genital, sin.: Prolaps uterin, coborîrea uterului în axa vaginului împreună cu alunecarea în acelaşi sens a pereţilor vaginului, din poziţia lor normală, în urma relaxării mijloacelor de susţinere şi suspensie ale aparatului genital (18.) genital de gradul I, coborîrea uterului şi a pereţilor vaginali pînă la 2 — 3 cm de orificiul vulvar (18). ^ genital de gradul al II-lea, coborîrea uterului şi a pereţilor vaginali pînă la orificiul vulvar (18). ~ genital de gradul al III-lea, coborîrea uterului şi pereţilor vaginali astfel încît colul uterin şi uterul se exteriorizează în totalitate în afara vulvei (18). ^ genital total, prolaps genital la care, în afară de uter, sînt antrenate în proces şi anexele (18). ~ hemoroidal, prolabarea transanală a pachetelor hemoroidale (11). ^ irian, Hernie de iris. ~ mucoasei gastrice în duoden, hernia mucoasei antrale prin pilor, întîlnită uneori în ulcere şi în unele iritaţii ale mucoasei gastrice, fără a avea o simptomatologie clinică proprie, dar cu expresie radiologie particulară (imagine in „paraşută” a pilorului) (16). ~ rectal, prolabarea transanală a peretelui rectal (11). ^ rectal mucos, prolabarea transanală a mucoasei rectale (11). ~ uterin, Prolaps genital. vitrean, Hernie de vitros. Prolidază. Vezi Ereptaze. Prolimfocit (pro- + gr. lympha — limfă -f-kytos = celulă). Celulă din seria limfocitelor intermediară ca maturitate între limfoblaste şi limfocite (1). Prolinază. Iminodipeptidază. Prolină, sin.: Acid pirolidin-a-carboxilic. C5Hg02N. Aminoacid cu heterociclu azotat, prezent în compoziţia a humeraaşe proteine* (cazeină, globulină etc.) şi utilizat la sinteza nicotinei. în urina de 24 ore se elimină în medie cam 20—40 mg prolină liberă sau sub formă polipeptidică (5). Promazină. Medicament fenotiazinic cu acţiune neuroleptică şi tranchilizantă mai blîndă decît a clorpromazinei (13). Promegaeariocit (pro- + gr. megas = mare + gr. karyon = nucleu -f- kytos = celulă). Vezi Megacariocit. Promegaloblast (pro- + gr. megas = mare -f- blastos — germen). Element medular patologic, precursor anormal al seriei eritrocitare, în caz de deviere megaloblastică a eritropoiezei (19). Prometazină. Derivat fenotiazinic antihis-taminic şi antialergic prin blocarea receptorilor celulari la acţiunea histaminei; este tranchilizant, hipnotic, antivomitiv (13). Promeţiu. Simbol Pm. Vezi Lantanide. Promielocit (pro- + gr. myelos = măduvă -f kytos = celulă). Celulă care derivă din mieloblast prin diviziune heteroplastică. Are o formă ovalară sau rotunjită, cu diametrul de aproximativ 20 (jl, cu cromatina nucleară mai gro-sonală decît mieloblastul, cu nucleolii pe cale de dispariţie şi citoplasma uşor bazofilă, cu granulaţii azurofile. Poate conţine şi granulaţii specifice (neutrofile, eozinofile, bazofile) (19). Promile. Mărimi relative a căror bază de comparare este echivalentă cu 1 000 (7). Prominal. Metilfenobarbital. Prominentia (lat. = care iese în afară), sin. : Proeminenţă. Structură proiectată la suprafaţa unui os (1). ^ canalis facialis, proe-minarea canalului facial pe peretele mastoidian al cavităţii timpanului (1). ~ canalis semicir-eularis lateralis, proeminarea canalului semicircular lateral pe peretele mastoidian al cavităţii timpanice (1). laryngea, tuberculul cartilajului tiroid, vizibil sau palpabil; în termeni populari este denumit mărul lui Adam (1). ~ mallearis, proeminenţa ciocanului pe membrana timpanică (1). ~ spiralis, proeminarea lamei spirale în lumenul cohleei (1). ~ styloidea cavi tympani, ridicătură neregulată, situată în porţiunea posterioară a planşeului cavităţii timpanice; corespunde bazei procesului stiloid (1). Promonocit (pro- -f gr. monos — singur -f-kytos = celulă). 1. Monocit imatur derivat dintr-un monoblast; nucleul său este sferoidal sau uşor crestat şi nucleolul vizibil (sin.: PROMONTORIU 427 PROPORŢIONALJTATE DIRECTA Premonocit, Monocit ttnăr) (1). .2. Stadiu de tranziţie între limfocit şi monocit (1). Promontoriu (lat. promontorium — vlrf de munte). Promontorium. ~ dublu, anomalie în care corpul primei vertebre sacrale este deplasat, formînd deasupra promontoriului pro-priu-zis un al 2-lea promontoriu (1). ^ fals, proeminenţă osoasă anormală situată pe faţa anterioară a sacrului, întîlnită în bazinele rahitice (18). ^ lombar, proeminenţă osoasă formată dp unghiul dintre vertebrele L4 şi L5, în cazurile în care vertebra L6 este sacralizată (18). Promontorium, sin.: Promontoriu. 1. Proeminenţă formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară şi prima vertebră sacrată (sin.: Promontorium ossi sacri) (18). 2. Termen generic pentru o proeminenţă osoasă (1). cavi ţympani, protruzia peretelui intern al urechii medii, determinată de partea bazală a cohleei (1). ~ ossis sacri, vezi Promontorium. ~ ossis temporalis, muchia osului temporal, pe care se află o parte a şanţului canalului timpanic (1). Promotor (lat. promotor). 1. Factorul de fertilitate. 2. Iniţiatorul şi animatorul unei acţiuni (Dicţionarul limbii române moderne). Pronatometru (pronaţie -}- gr. metron = măsură). Aparat care măsoară gradul de pronaţie a picioarelor în funcţie de unghiul pe care-1 prezintă faţă de planul sagital o perpendiculară ce se ridică de pe suprafaţa antero-internă a extremităţii superioare a tibiei (24). Pronaţie (lat. pronare = a apleca înainte). 1. Poziţie aplecată; actul plasării într-o poziţie aplecată (1). 2. Mişcare de rotaţie internă a antebraţului şi mîinii (1). ^ dureroasă a copiilor mici, afecţiune traumatică a cotului, produsă printr-o tracţiune puternică a membrului superior şi datorită unei subluxaţii radiocubitale superioare (24). Pronephros (pro- + gr. nephros = rinichi), sin.: Archinephron. Rinichi primitiv clerivat din partea cranială a cordonului nefrogen. Vestigial, la embrionul mamiferelor, canalul său (canalul proriefric) este preluat de mesonephros şi numit canalul mezonefric sau wolffian (1). Pronetalol. Inhibitor p-adrenergic; blochează specific receptorii (3-adrenotropi, împiedicînd electiv acţiunile vasodilatatorie, stimulantă miocardică şi acţiunile metabolice ale adrenalinei; prezintă interes experimental, dar utilitatea sa terapeutică este limitată de toxicitate (14). Pronormocit (pro- + lat. norma = regulă, normă + gr. kytos = celulă). Reticulocit. Pronucleus (pro- + lat. nucleus — sîmbure, nucleu). Termen pentru unul din cele două corpuri nucleare ale oului de curînd fecundat (pronucleus mascul şi pronucleus femei), din fuziunea cărora rezultă formarea nucleului germinai (1). Proovarium (pro- -f lat. ovarium = ovar, de la ovum ou). Paraovarium. Propanidid. Âmidă fenoxiacetică din seria derivaţilor de eugenol; are acţiune narcotică rapidă şi puţin durabilă, fiind folosit în injecţii intravenoase, pentru intervenţiile chirurgicale de scurtă durată, în bronhoscopii şi pentru protecţie în electroconvulsoterapie (14). Propanonă, Acetonă. Propantelină. Compus cu acţiune parasim-patolitică şi slab ganglioplegică; diminuează motilitatea şi secreţia gastrică, întîrzie evacuarea intestinală, lizează spasmele musculaturii netede digestive (13). Propenil. Alil. Propentdiopent. Produs de oxidare a hemului (19). Properdină. y-Globulină plasmatică, cu activitate antibacteriană şi antivirotică nespecifică în prezenţa complementului şi ionilor de magneziu; a fost recomandată pentru profilaxia şi tratamentul unor boli infecţioase (14). Propicilină. Compus penicilinic acidorezis-tent, activ pe cale orală (14). Propilenglycol, Compus organic folosit ca solvent pentru unii derivaţi barbiturici injectabili, ca ingredient în unele linimente hidro-file şi ca dezinfectant sub formă de aerosoli pentru încăperi (13). Propiliodon, Substanţă de contrast diiodată folosită pentru bronhografie (13). Propilbexedrină. Compus cu acţiune sim-patomimetică;! este folosit în inhalaţii pentru a produce vasoconstricţie nazală (13). Propilparaben. Prop 1-p-hidroxibenzoat. Propil-p-hidroxibenzoat, sin.: Propilparaben, Compus cu acţiune bacteriostatică, folosit la conservarea unor medicamente şi în profilaxia şi tratamentul infecţiilor fungice (13). Propiltiouracil. Antitiroidian de sinteză; are acţiune favorabilă în hipertiroidie şi tireotoxi-coze şi este folosit de asemenea în angina pectorală (13). PrOpionat de sodiu. Sarea sodică a acidului propionic, folosită ca antiseptic în oftalmologie şi în otorinolaringologie, în special la copii (13). Proplasmocit (pro- + gr. plasma = formaţie -H kytos — celulă). Precursorul plasmo-citelor, de obicei mai mare decît celula adultă, avînd un nucleu cu o structură cromatiniană fină, care nu este plasat totdeauna excentric (1). Propolicit (pro- -f policit). Policit. Proporţionalitate (lat. proportio = proporţie, raport). Raport dintre două mărimi care variază proporţional (Dicţionarul limbii române moderne). ~ directă, dependenţă liniară între PROPORŢIONAJjITATE INVERSA 428 PROTAjRGOL două variabile, x şi y, cînd la o creştere de n ori a lui x, y se măreşte tot de n ori. Grafic se reprezintă printr-o dreaptă ce trece prin origine, cu ecuaţia y — kx, unde k este constanţa^* de proporţionalitate (7). ~ inversă, dependenţă în sens invers între două mărimi; la o creştere de n ori a lui x, y scade de n ori. Se exprimă printr-o funcţie hiperbolică (7). Propranolol. Compus de sinteză cu acţiune inhibitorie p-adrenergică; blochează electiv receptorii p-adreno tropi, împiedicînd acţiunile inhibitorii, acţiunea stimulantă miocardică şi acţiunile metabolice ale adrenalinei. Are proprietăţi antiaritmice, fiind util terapeutic în diferite tipuri de aritmii heterotope. Blocarea p-adrenergică poate provoca agravarea sau declanşarea insuficienţei cardiace, bradicardie, bloc, hipotensiune, bronhospasm (14). Proprioeeptiv (lat. proprium — ceea ce ne aparţine + capere — a lua). Care se referă la sensibilitatea profundă (27). Proprioeeptori. Formaţiuni nervoase senzitive prevăzute cu proprietatea de a transmite stimuli din muşchi, tendoane şi alte organe în legătură cu locomoţia sau starea posturală spre centrii de integrare somatovegetativă (15). Propulsia mandibulei. Proiecţia mandibulei înainte; se efectuează sub acţiunea muşchiului pterigoidian extern (38). Prornbrieit (pro- + lat. rubor = roşu -f- gr. kytos = celulă). Vezi Normoblast. Prosencephalon (gr. proso — înainte + enkephalos = creier). Creierul anterior sau vezicula cerebrală anterioară a embrionului care se împarte în telencefal şi diencefal. Din el derivă emisferele cerebrale, lobii olfactivi, corpul striat şi diferite părţi ale talamusului, ventriculul al III-lea şi ventriculii laterali (1). Prosexie. Concentrare voluntară a atenţiei (35). Prosoposchisis (gr. prosopon = faţă + schi-sis = diviziune). Fisură facială congenitală de la gură la orbită (fisură facială oblică) sau de la gură pînă în faţa meatului auditiv (fisură facială transversă) (1). Prosopothoraeopagus (gr. prosopon — faţă + thorax — torace -f pagos = care este fixat). He-mipagus. Prosopus varas. Hemiatrofie congenitală a feţei şi craniului, dînd naştere unei oblicităţi faciale marcate (1). Prostată (gr. prostates — care stă înainte). Organul care înconjură gîtul vezicii urinare şi începutul uretrei masculine (uretra prostatică). Este formată din 2 lobi laterali şi un lob median şi este alcătuită din ţesut muscular, conjunctiv şi glandular; este înconjurată de o capsulă distinctă. Se măreşte uneori cu vîrsta înaintată, putînd tulbura golirea vezicii urinare (1). Prostatectomie (prostată + gr. ektome = excizie). Ablaţie chirurgicală a prostatei; poate fi parţială sau totală (11). Prostatită (prostată + -ită). Inflamaţie a glandei prostatice. Forme clinice: p. acută se caracterizează anâtoihtt£atologic prin edem şi infiltraţie granulocitară interstiţială, cu alterări ale celulelor epiteliale şi descuamări tn lumen, deseori cu organizarea de colecţii purulente; p. cronică prezintă un tablou anatomopatologic cu infiltrate limfoplasmocitare, scleroză a ţesutului interstiţial şi atrofie a epiteliului, cu dilataţii chistice sau proliferări papilifere, uneori cu metaplazie a epiteliului cilindric în epiteliu malpighian (2). Prostatoree (prostată + gr. rhoia = curgere). Scurgere pe uretră a lichidului prostatic (11). Prostatotomie (prostată -f gr. tome = tăiere). Incizie chirurgicală a prostatei, în vederea evacuării unei colecţii purulente sau a extragerii de calculi (11). Prostatovezieuleetomie (prostată + lat. ve-sicula — băşicuţă -f gr. ektome = excizie). Ablaţia în bloc a prostatei şi veziculelor seminale în cura cancerului prostatic (11). Prosthion (gr. prosthios = cel mai înaintat). Punct de pe marginea alveolară a maxilei, care se proiectează anterior în planul medio-sagital între dinţii incisivi mijlocii (1). Prostituţie (lat. prostitutio). Infracţiune contra bunelor moravuri, pedepsită prin Codul Penal şi constînd din procurarea mijloacelor de existenţă sau obţinerea de foloase materiale în mod obişnuit prin raporturi sexuale (23). Protactiniu, sin. : Uraniu X2, Uraniu Z. Element chimic radioactiv cu număr atomic 91 şi număr de masă 231. Are timpul de înju-mătăţire de 3,43 x IO4 ani; prin emisiune de particule a trece în actiniu. Se găseşte în pech-blendă. Are valenţele 4 şi 5, iar proprietăţile sale chimice sînt similare cu cele ale tantalului (5). Protaminază. Vezi Ereptaze. Protamină. Substanţă polipeptidică bazică izolată din sperma de peşte folosită sub formă de sulfat, pe cale intravenoasă (soluţie 1%), ca antidot al heparinei în caz de hemoragii provocate de acest medicament; inhibează şi acţiunea factorului IX şi generarea de trombo-plastină (13). Protanopie (gr. protos = primul — roşu fiind prima culoare a spectrului + an- + opsis — vedere), sin.: Protanopsie. Cecitate pentru roşu, anomalie de tip Dalton (28). Protanopsie. Protanopie. Protargol, sin. : Argint proteinic, Proteinat de argint. Sare argentică. în soluţii şi unguente are proprietăţi antiseptice, fiind folosit în special pe mucoase. Conţine 8% argint (13). PROTEAZE 429 PROTEINURIE FAMILIALĂ Proteaze. Enzime care catalizează hidroliză legăturilor peptidice ( — CO —NH—) ale aminoacizilor ; constituie un grup mai mare de enzime care cuprinde: ereptazele (enzime care dedublează polipeptidele în aminoacizi) şi protei-nazele sau proteazele propriu-zise (enzime care hidrolizează substanţele proteice, liberînd polipeptidele ) (5). Protecţie (lat. protedio). 1. Măsuri de apărare, imunitate (32). 2. Ansamblul măsurilor care urmăresc suprimarea sau limitarea efectelor nocive produse de anumite acţiuni externe asupra vieţuitoarelor sau obiectelor (32). ^ perineului, manevră obstetricală constînd din aplicarea feţei palmare a mîinii drepte pe perineu în momentul degajării prezentaţiei, în scopul evitării rupturii perineului (18).^contra radiaţiilor, totalitatea metodelor, mijloacelor fizice şi chimice de apărare împotriva acţiunii şi efectelor nocive ale radiaţiilor asupra organismului uman (36). ~ sanitară, totalitatea măsurilor necesare în vederea menţinerii purităţii mediului (de ex. protecţia sanitară a surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă, a aerului din localităţi etc.) (20). ~ sanitară a muncii, elaborarea şi aplicarea normelor sanitare privind condiţiile de mediu şi de muncă, în vederea profilaxiei bolilor profesionale şi a accidentelor de muncă (9). Proteide, sin. : Proteine conjugate. Compuşi macromoleculari, care prin hidroliză liberează aminoacizi şi alte substanţe neprotidice (5). Proteinat. Sare a unei substanţe proteice cu un metal, rezultată prin substituirea, cu metalul respectiv, a hidrogenului din grupările carboxilice libere ale aminoacizilor constituenţi (5). de argint, Protargol. Proteinaze. Vezi Proteaze . Proteină (gr. protos = întîiul). Complex macromolecular, cu proprietăţi coloidale şi amfotere, format din polimeri de aminoacizi, uniţi prin legături peptidice (—CO—NH—). Dimensiunile lanţului polipeptidic pot varia mult; astfel, citocromii au greutatea moleculară între 12 400 şi 13 000, iar hemocia-nina 6 600 000. După structura lor, proteinele se împart în fibrilare (fibrină, keratina etc.) şi globulare (globuline serice, hemoglobine, ovalbumine etc.); există şi proteine cu caracter intermediar. Sinteza proteinelor se realizează în celulă la nivelul ribozomilor, în prezenţa unor fracţiuni speciale de acid ribonucleic (de transfer = ARNt şi mesager = ARNm) şi a sistemelor enzimatice corespunzătoare (5). ^ C reactivă, glicoproteină anormală, care se găseşte în fracţia culcuş 4- echein = a păzi). Sindrom de insufi* cienţă testiculară, caracterizat prin trăsături somatice asemănătoare eunucoizilor, dar cu dezvoltare şi funcţie normală a organelor genitale; ar fi datorit scăderii reactivităţii ţesuturilor receptoare faţă de androgeni (7). Pseudofemelă (pseudo- 4- lat. femella = femelă). Pseudohermafrodit avînd sexualizare somatică feminină şi gonade de tip masculin (7). Pseudogastrită (pseudo- 4- gr. gaster = stomac 4- -ită). Termen folosit pentru aspectele funcţionale sau episodice care apar la examenul PSEUDOGLIOM RETINIAN 435 PSEUDOtMONAS AERUGINOSA gastroscopic sau fluoroscopic al stomacului, caracterizate prin congestia sau dezvoltarea pliurilor mucoasei gastrice, fără modificări histologice (16). Pseudogliom retinian. Prezenţă de exsudat organizat în vitros, care simulează gliomul de retină (28). Pseudoglobulie. Poliglobulie relativă. Psendoglobuline. Termen utilizat pentru desemnarea fracţiunilor globulinei serice care — spre deosebire de euglobuline — sînt solubile în‘apă distilată (pH neutru), în absenţa oricăror săruri (5). Pseudohalueinaţie (pseudo-■ + lat. halluci-naţio — nălucire). Percepţie fără obiect, care nu trece prin căile senzoriale, este trăită în interiorul psihicului bolnavului, neavînd o proiecţie spaţială în exterior şi fiind însoţită de obicei de fenomene de automatism mintal (35). Pseudohemolilie (pseudo- + gr. haima — sînge -f philein = a iubi). Denumire dată unor sindroame hemoragice, altele decît hemofilia clasică sau cea datorită deficienţei factorilor antihemofilici B şi C. Astfel, s-a dat această denumire bolii Willebrand-Jurgens, deficienţei congenitale sau dobîndite a factorului V (pseudo-hemofilia Owren) sau a factorului VII (hipopro-trombinemia congenitală) (19). ~ ereditară, Boala Willebrand-Jurgens, vezi Willebrand-Jiirgens. Pseudohermafroditism (pseudo- -f hermafrodit), sin. : Ginandromorfism, Hermafroditism spurius. Stare constituţională anormală în care caracterele sexuale aparente sînt in contrazicere cu sexul gonadic. Deosebim pseudo-hermafroditismul extern, intern şi complet, după cum sînt malformate organele sexuale interne, externe sau ambele (7). Pseudohernie ventrală (Baracz). Semn întîlnit în paraliziile poliomielitice ale musculaturii abdominale; constă din apariţia, cu ocazia celui mai mic efort, a unei tumefacţii sonore la percuţie şi reductibilă, între marginea externă a masei sacrolombare, rebordul costal, creasta iliacă şi ombilic (24). Pseudohidronefroză (pseudo- + gr. hydor = apă + nephros — rinichi + -oză). Complicaţia unei contuzii renale, constînd din acumularea unui conţinut urohematic în atmosfera perire-nală (11). Pseudohipertrefie (pseudo- + hiper- + gr. trophe — nutriţie). Hipertrofie falsă. ~ musculară, falsă hipertrofie musculară prin infiltrare fibrogrăsoasă; se întîlneşte în unele boli musculare primitive, care realizează o creştere în volum a muşchiului, însă cu o valoare funcţională redusă (27). Pfeeudohipoparatiroidism. Sindromul Al-bright. Vezi Albright. Pseudoihtioza caşeeticilor. Ihtioză caşecti-cilor. Pseudoinfluenţa. Viroze paragripale. Pseudoinhibiţie (pseudo- + lat. inhibere = a împiedica). Capacitatea unor analogi chimic» ai metaboliţilor finali de a preveni sinteza metaboliţilor naturali. Explicaţia (Monod şi colab.) constă din stereospecificitatea acestor analogi, identică cu a compuşilor pe care îi mimează (17). Pseudolimax. Iodamoeba. Pseudologie (pseudo- + gr. logos — cuvînt). Tendinţă patologică la denaturarea adevărului, întîlnită în special Ia personalităţile psihopatice şi fiind uneori însoţită temporar de un grad de convingere în realitatea celor imaginate şi povestite (35). Pseudolyssa histerica. Tablou clinic cu manifestări isterice ce simulează rabia (8), Pseudomascul (pseudo- + lat. masculus = mascul). Pseudohermafrodit avînd sexualizare somatică masculină şi ovare (7). Pseudomelanom (pseudo- + gr. melas = negru + -oma). Histiocitom. Pseudomelanoză (pseudo- + gr. melas — negru + -oză). Coloraţie negricioasă postmor-tală, datorită acţiunii hidrogenului sulfurat, produs prin putrefacţie, asupra ţesuturilor autolizate care conţin fier (23). Pseudomelie (pseudo- + gr. melos = extremitate). 1. Perceperea unor extremităţi sau segmente în plus (35). 2. Perceperea falsă a existenţei unui membru sau segment amputat al corpului (membru fantomă) (35). Pseudomembrană (pseudo- + lat. membrana = membrană). Falsă membrană. Pseudoinenstruaţie (pseudo- +lat. menstrua— care are loc în fiecare lună). Sîngerare uterină datorită exclusiv scăderii nivelului foliculine-miei, fără a fi existat o impregnare progestero-nică (7). Pseudomilium coloid. Milium coloid. Pseudomonas. Gen de bacterii din familia Pseudomonadaceae, clasa Schizomycetes, de formă bacilară, monotrihe, lofotrihe sau imobile, gramnegative. Unele specii produc un pigment fluorescent difuzibil verzui, albastru, violet, roz sau galben sau de culoare roşie sau galbenă nedifuzibil. Se întîlnesc în sol şi apă. Multe specii sînt patogene pentru plante şi numai foarte puţine pentru animale (3). ~ aeruginosa^ sin.: Bacilul piocianic, bacii aerob şi anaerob facultativ, gramnegativ, mobil, posedînd 1—3 cili polari, dispus izolat în perechi sau în lanţuri scurte. Provoacă variate infecţii la om şi animale, caracterizate prin formarea unui puroi de culoare verzuie (3). PSEUDONEFROZÂ 436 PSEU DOTABES POSTDIFTERIC Pseudonefroză (pseudo- 4- gr. nephros = rinichi 4* -oză). Vezi Glomerulonefrită difuză cronică. Pseudoosteomalaele (pseudo- -f- gr. osteon — os -f malakia = înmuiere). Diformitate psftf* micşorarea dimensiunilor şi rapoartelor oaselor bazinului, de origine rahitică (24). Pseudopapilită (pseudo- + lat. papilla ~ papilă 4- -ită). Aspect de nevrită optică intra-bulbară determinat de alteraţii vasculare retiniene de cauză neinflamatorie (28). Pseudoparaiizie generală. Psihoză caracterizată prin deteriorare intelectuală, euforie, delir de grandoare, asemănătoare paraliziei generale progresive, dar determinată de alte cauze (traumatism, tumori cerebrale, ateroscle-roză, alcoolism) (35). Vezi şi: Parrot. Pseudopelada areata. Tricoclazomanie. Pseudopeladă Brocq. Vezi Brocq. Pseudoperitonită (pseudo- + peritoneu 4* -itâ). Peritonism. Pseudopesta aviară. Boala Newcastle. Pseudopode (pseudo- -f gr. pous = picior). Emisiuni citoplasmice digitiforme, mobilefincon-stante, variabile cu funcţia celulei; participă în fagocitoză, deplasare etc. (1). Pseudopoliomielită (pseudo- + poli- 4- gr. myelos = măduvă + -ită). Vezi Parapolio-mgelită. Pseudoporencefalie (pseudo- 4- poro- -f gr. enkephalos = creier). Cavităţi chistice intracere-brale care nu comunică cu ventriculii (26). Pseudoproteinurie (pseudo- 4- proteină -f gr. ouron—urină), sin. : Proteinmie falsă. Proteinurie aparentă, sugerată de pozitivări ale unora dlatre testele de rutină pentru evidenţierea proteinelor urinare, consecutive prezenţei în urină a mucinei, a proteinelor de origine genitală sa a a adaosului de proteine după emisia urinii <25). Psendopterigion (pseudo- + gr. pterygion == aripă). Formaţiune conjunctivală asemănătoare pterigionului, consecutivă unei arsuri sau unui traumatism (28). Pseudoptialism (pseudo- 4- gr. ptyalon = salivă). Hipersalivaţie aparentă, întîlnită îndeosebi în stările catatonice prin reţinerea salivei în cavitatea bucală (35). Psendopubertate precoce. Pubertate precoce, din care lipsesc însă elemente importante (de cx. maturaţia gonadelor), datorită hipercorti-cismului androgen (7). Pseudorabie (pseudo- -f lat. rabies = turbare). Tablou clinic care simulează rabia, provocat de variate alte infecţii (de ex. flegmon amigdalian, tetanos, poliomielită cu hidrofobie, manie acută, isterie, encefalită) (8). Pseudoreminiseenţă (pseudo- 4- lat. reminis-cere — a-şi aminti). Reproducere deseori defor-njită a unor evenimente care de obicei au avut loc în trecutul bolnavului, însă pe care el le situează în prezent în scopul acoperirii golurilor de memorie; se întîlneşte maitâl$s în hipomner zie şi amnezia progresivă (35J!4 Pseudoreumatism (pseudo- 4- gr. rheuma-tismos = reumatism). Manifestare articulară sau paraarticulară, care simulează infecţia reumatică (32). ~ infecţios, Reumatoid. ~ saturnin, dureri difuze, de obicei periarticulare, cu sediu variat, prezente în intoxicaţia cu plumb (în cursul colicii saturnine, dar şi în afara episodului acut), neinfluenţate de factorii meteorologici şi fără răsunet asupra capacităţii de muncă (9). Pseudorubeolă. Denumire acordată unor sindroame eruptive asemănătoare întrucîtva rubeolei, provocate de alte virusuri: ECHO, reovirusuri, adenovirusuri etc. (8). Pseudoscleroză tn plăci. Vezi Degeneres-cenţă hepatolenticulară (27). Pseudoseopie (pseudo- 4- gr. skopein = a vedea). Iluzii vizuale de mărime, formă şi disr tanţă a obiectelor (35). Pseudosincopă (pseudo- 4- gr. synkope = sincopă). Pierdere de cunoştinţă, incompletă şi de scurtă durată, întîlnită de obicei la femei de tip astenic, cu instalare şi revenire progresivă (10). Pseudospieuli (pl. de la pseudo- 4- lat. spi-culum = ac). Semn radiologie al apoziţiilor osoase aciforme, orientate pe interstiţiul vascular şi limfatic periosos (36). Pseudospondilolistezis (pseudo- -f gr. spon-dylos — vertebră + olisthanein = a aluneca). Sindrom descris de Junghans şi care este consecinţa unor modificări ale articulaţiilor vertebrale, în special L3—L4, prin procese artrozice (27). Pseudostrangulare intestinală. Ocluzie intes -tinală paralitică. Pseudostupor (Westphal) (pseudo- 4- lat. stupor = încremenire). Stare asemănătoare stuporului, determinată de tulburări haluci-nator-delirante (35). Pseudotabes (pseudo- 4- lat. tabes = putrezire). Tablou patologic asemănător tabesului, dar de altă etiologie decît cea luetică (32). alcoolic, polinevrită cronică alcoolică, cu manifestări asemănătoare tabesului (23). ~ arsenieal, Polinevrită arsenicală. ~ diabetic, complicaţie rară a diabetului zaharat, constînd din absenţa reflexelor rotuliene, durere epigastrică, tulburări de micţiune şi mers, semnul Argyll-Robert-son (7). ~ postdifteric, sindrom paralitic para-plegic, apărînd ca o complicaţie nervoasă a difteriei, manifestat clinic prin tulburări de coordonare, mers ataxie, obositor, semn Rom- PSEUDOTIFUS 437 PSIHANALIZĂ berg prezent, forţă musculară segmentară aproape normală (8). Pseudotlfus (pseudo- -+* gr. typhos = stupoare). Denumire generică pentru o serie de rickettsioze, transmise prin trombiculide, cu evoluţie clinică mai benignă decît tifosul exantematic (8). Pseudotrunchi arterial comun. Anomalie congenitală constînd dintr-o dextropoziţie aor-tică, cu atrezie a arterei pulmonare (10). Pseudotuberculos. Atribut pentru un grup de boli caracterizate prin aspect macroscopic ce aminteşte pe acela al tuberculozei; se observă In special la animalele de laborator. La om, aspectul clinic este acel al febrei tifoide şi este datorit pătrunderii în tubul digestiv a cocoba-cilului Malassez şi Yignal (34). Pseudotumoare (pseudo- + lat. tumor = tumoare). Aspect macroscopic tumoral, avînd Ia bază un proces inflamator productiv (proli-ferativ), interesînd epiteliul sau stroma (2). ^ albă (Fournier), osteocondroartropatie în cadrul sifilisului terţiar (24). ~ silicotică, imagine radiologică de condensare fibroasă importantă, caracteristică stadiului al III-lea al silicozei (9). Pseudotumor cerebri. Denumire generică pentru procese patologice diferite de tumorile cerebrale, dar care pot produce simptome asemănătoare (26). Pseudoturbare. Boala Aujesky. Vezi Au-jesky. Pseudoulcer venerian. Ulcerul acut al vulvei. Pseudouree. Izouree. Pseudouremie. Termen clinic mai vechi, utilizat iniţial pentru denumirea unui complex de simptome neurologice întîlnite în evoluţia bolilor renale, asemănătoare din anumite puncte de vedere uremiei, dar fără a fi determinate de azotemie, ci de modificările vasospastice sau hidroelectrolitice (edem, hipertensiune lichidiană) de la nivelul creierului. Se descriu: a) o formă acută severă, denumită şi eclampsie nefrogenă (identică formei de sarcină: cefalee, bradicardie, vărsături, convulsii), avînd la bază in special edemul cerebral şi hipertensiunea L.C.R. şi intraventriculară; b) o formă cronică, întîlnită şi în cadrul hipertensiunii arteriale visceralizate, arteriosclerozei cerebrale etc., aşa-numita encefalopatie hipertensivă cu manifestări clinice accentuate sau minore (,,micile semne ale brightismului”) (10). Pseudovaginită (pseudo- -1- lat. vaginct = teacă). Peritendinită. Pseudovomică (pseudo- -+* lat. vomica = abces). Eliminarea matinală prin tuse a unei cantităţi mari de puroi, observată în cursul bronşiectaziei sau supuraţiei pulmonare, ca urmare a stagnării secreţiilor în cursul nopţii (34). Pseudoxantom elastic, sin.: Elastoma distrofica, Elastorrhexis. Alteraţie particulară a ţesutului elastic, ducînd la apariţia de plăci gălbui, cuprinse într-o reţea vag violacee, localizată de predilecţie la marile plici şi regiunea cervicală (12). ^ subcutanat al nou-născutului, Adiponecroza subcutanată a nou-născutului. Psicroalgie (gr. psychros = rece -f- algos = durere), sin.: Psicroestezie. Senzaţie dureroasă la rece; apare de cele mai multe ori în poline-vrite, în special de natură alcoolică (4). Psicroestezie (gr. psychros — rece -f aisthe-sis = percepere). Psicroalgie. Psicrofil (gr. psychros = rece -f- philein = a iubi), sin.: CriofiL Care se dezvoltă în limite de temperatură cuprinse între 0 şi 35° C, cu un optim între 15 şi 20° C. Termenul se foloseşte în special pentru bacterii (3). Psicrometru (gr. psychros = rece -j- metron = măsură). Aparat pentru determinarea umidităţii aerului bazat pe efectul de răcire a evaporării. Constă în principiu din două termometre (unul dintre acestea avînd rezervorul de mercur înfăşurat într-un manşon de tifon care se umezeşte). Datorită evaporării, temperatura va coborî; răcirea este cu atît mai mare, cu cît evaporarea este mai intensă şi atmosfera mai uscată. Se obţin astfel două valori de temperatură la cele două termometre, din diferenţa dintre aceste valori calculîndu-se umiditatea aerului (20). Psieroteraple (gr. psychros — rece -f therapeia = tratament). Tratamentul prin aplicaţii reci pe cale generală (baie, loţiuni etc.) sau locală (pungă de gheaţă, spălătură intestinală etc.) (4). Psihagogie (psiho- + gr. agogos = care dă la iveală, care obţine). Formă de psihoterapie prin metode educative (35). Psihalgie (psiho- + gr. algos = durere). Exacerbarea durerilor nevralgice sau de altă natură în timpul stărilor de tensiune psihică (35). Psihamină. Amfetamină. Psihanaliză (psiho- + gr. analysis = analiză). Concepţie elaborată de Freud, conform căreia structura personalităţii este formată din „sine” ca expresie a psihismului tendinţelor primitive, „eul” ca reprezentant al psihicului conştient şi preconştient şi „supraeu” ca element de cenzură a psihicului care determină refularea tendinţelor instinctive, sexuale, agresive şi care ar forma dinamismul întregii activităţi psihice a individului. Reducînd dinamismul psihicului la cîteva tendinţe sexuale şi agresive, Freud minimalizează rolul mediului social şi biologizează în mod vulgar comportamentul uman. Freudismul stă la baza unor curente PSIHANALIZA LNTELECTUALISTĂ 438 PSIHOPAT CICLOID* actuale în medicină şi biologie (medicina psihosomatică, psihiatria dinamică) (35). ~ intelec-tualistă, curent care caută să precizeze condiţiile sociale ce determină conflictele psihologtee, fără a modifica fundamental psihanaliza imi-diană de la care porneşte (35). Psihastenie (P. Janet) (psiho- + a- + gr. sthenos = putere). Termen generic utilizat pentru denumirea unor stări patologice, de obicei de dezvoltare, caracterizate prin scăderea simţului realului, aspect dubitativ, trepidaţie, timorare, tendinţă marcată la intelectuălizarea trăirilor, reactivitate scăzută faţă de situaţiile reale afectogene şi tendinţa la apariţia şi dezvoltarea tulburărilor obsesivofobice (35). Psihiatrie (psiho- + gr. iatreia — vindecare). Ştiinţă medicală care studiază bolile psihice, tratamentul şi profilaxia lor (35). ~ dinamică, concepţie constînd din aplicarea psihanalizei în diagnosticul, clasificarea şi tratamentul tulburărilor psihice (35). ~ socială, termen utilizat pentru a desemna aspectele de asistenţă psihiatrică socială şi juridică ale bolnavului psihic (35). Psiho- (gr. psyche suflet). Element de compunere care are sensul ,,în legătură cu sufletul” (32). Psihoanaleptie (psiho- + gr. analepsis — înzdrăvenire). Medicament psihotrop cu acţiune psihotonă, euforizantă, utilizată de obicei în tratamentul stărilor depresive, în asociere cu anxioliticele şi neurolepticele (35). Psihoanalgezie (psiho- + an- + gr. algos = durere). Calmarea senzaţiilor dureroase prin psihoterapie (18) . ~ durerilor de naştere, metodă de analgezie propusă de şcoala sovietică din Harkov, constînd din profilaxia durerilor de naştere prin folosirea mijloacelor pedagogice şi educative; metoda se bazează pe concepţia pavlovistă (18). ~ extemporanee a durerilor de naştere, metodă de calmare a durerilor de naştere prin administrarea de oxigen parturientei sau prin practicarea inspiraţiilor profunde de către aceasta, asociate cu masajul zonelor de proiecţie cutanată a durerii în regiunea abdomenului inferior şi lombosacrată (18). Psihobiogramă (psiho- + gr. bios = viaţă + gramma — notare). Descrierea dezvoltării caracterologice a personalităţii, incluzînd în aceasta dezyoltarea biologică (35). Psihoeatarsis (Freud) (psiho- + gr. katharsis = curăţire, purificare). Metodă psihanalitică avînd ca scop să determine retrăirea în stare de hipnoză a traumei psihice care a determinat tulburarea de obicei nevrotică (35). Psihochirurgie. Termen generic pentru metodele chirurgicale de tratament al bolilor psihice (35). Psihodislepţic (psiho- + d/s- + gr. lepsis = prindere). Substanţă psihotropă cu acţiune de obicei psihotonă care poate însă determina uşor diferite sindroame psihotice folosite ca modele experimentale pentru studiul clinicii şi fiziopatologiei psihozelor* (36). Psihof armacologie (psiho- + gr. pharmakon =. medicament -f logos = ştiinţă). Ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul substanţelor psihotrope (35). Psihogenie (psiho- + gr. gennan == a produce). Totalitatea tulburărilor psihotice sau nevrotice, a căror apariţie şi evoluţie sînt determinate de factori psihogeni etiologici şi de factori somatici şi constituţionali favorizanţi sau predispozanţi (35). Psihogramă (psiho- + gr. gramma — notare). Caracterizare psihologică descriptivă a structurii şi dezvoltării personalităţii (35). Psihoigienă (psiho- + gr. hygiainein = a fi sănătos). Capitol al psihiatriei, care cuprinde măsurile de igienă a diferitelor categorii de activitate, in scopul întăririi sănătăţii psihice şi al prevenirii bolilor psihice (35). Psiholeptie (psiho- + gr. lepsis = prindere). Medicament psihotrop, a cărui acţiune se caracterizează printr-o acţiune hipnotică, sedativă sau neuroleptică (35). Psihologie (psiho- 4- gr. logos == ştiinţă). Ştiinţa care se ocupă cu studiul legilor formării, dezvoltării şi manifestării activităţii psihice normale (35). ~ medicală, totalitatea datelor psihologice teoretice şi practice, care stabilesc raporturile dintre medic şi bolnav în funcţie de tipul afecţiunii şi stării psihice a bolnavului (35). Psihomctrie (psiho- + gr. metron = măsură). 1. Măsurarea, cu ajutorul instrumentelor, a timpului şi vitezei desfăşurării proceselor psihice (35). 2. Totalitatea metodelor de apreciere, cu ajutorul testelor, a funcţiilor psihice luate separat sau în complex (35). Psihonevroze (Kraft-Ebing) (psiho- + gr. neuron = nerv + -oză). Termen desuet utilizat pentru denumirea unor stări psihice patologice caracterizate printr-o intricare a elementelor psihotice şi nevrotice (35). Psihopat (psiho- + gr. pathos = boală). 1. Termen utilizat în mod greşit pentru denumirea tuturor indivizilor cu tulburări psihice de ordin nevrotic, psihotic sau de personalitate (35). 2. Termen uzual pentru denumirea indivizilor care suferă de o psihopatie (35). ~ astenic, psihopat caracterizat prin îmbinarea sensibili- v tăţii exagerate şi a impresionabilităţii crescute cu epuizarea marcată a potenţialului nervos, capacitate de muncă scăzută, labilitate a atenţiei şi uneori printr-o tendinţă la închidere în sine (35). ~ cicloid, termen utilizat de Kretschmer pentru psihopaţii caracterizaţi prin tendinţa la PSIHOPAT EPILEPTOID 439 PSIHOZĂ HALUCINATORIE CRONICA oscilaţii endogene ale dispoziţiei (35).^ep!Ieptoid, termen utilizat de Kretschmer pentru denumirea psihopaţilor caracterizaţi printr-o excitabilitate şi instabilitate deosebite (35). —' excitabil, psihopat caracterizat prin neconcordanţa reacţiei personalităţii (în special sub raport emoţional) cu forţa şi calitatea excitaţiei, din care cauză bolnavul reacţionează furtunos, cu mînie, insulte şi cîteodată cu acte agresive mergînd pînă la crime (35). ^ impulsiv, psihopat la care predomină acţiunile şi tendinţele impulsive cu caracter patologic şi care apar în conştiinţă subit şi atît de puternice, încît bolnavul le dă curs (piromanie, cleptomanie, mitomanie, dro-momanie) (35). —* isteric, subiect caracterizat printr-o tendinţă la reacţii isterice şi o factură caracterială deosebită, tradusă în primul rînd prin emoţionalitate, susceptibiltate crescută, egocentrism (35). ~ paranoic, psihopat la care predomină tendinţa patologică spre formarea de idei dominante şi prevalente, întreţinute de emoţii puternice (gelozie patologică, fanatism, cverulenţă) (35). ~ pervers, psihopat caracterizat prin modul nefiresc, pervers, de a-şi satisface nevoile sexuale (35). ~ psihastenie, sin.: Anancast, psihopat caracterizat prin slăbirea simţului realului, tendinţă la anxietate, ipohondrie, nehotărîre, îndoieli şi oscilaţii permanente, impresionabilitate, pe fondul cărora pot apărea deseori tulburări de tip obsesivofobic (35). ~ schizoid, termen utilizat de Kretschmer pentru denumirea psihopaţilor caracterizaţi printr-o închidere patologică în ei înşişi, detaşare, comportament cu elemente bizare, trăsături pe care autorul le considera stadii prepsiho-tice sau postprocesuale (35). ~ timopat, psihopat caracterizat printr-un tonus emoţional permanent şi preponderent ridicat sau scăzut (35). Psihopatie (psiho- -f- gr. pathos = boală). Grup polimorf de stări psihice anormale apropiate de diferitele variaţii extreme ale personalităţii normale, dar care, spre deosebire de acestea, reprezintă tulburări disarmonice de dezvoltare ale caracterului şi personalităţii în general şi constă din scăderea capacităţii de adaptare a individului la condiţiile de mediu (35). Psihortopedie (psiho- + orto- + gr. paideia = creştere). Formă de psihoterapie constînd din măsuri care au ca scop reglarea modului de viaţă şi a comportării bolnavului (35). Psihoterapie (psiho- + gr. therapeia = tratament). Totalitatea metodelor de tratament prin folosirea factorilor psihici (35). ^ colectivă, sin.: Psihoterapie de grup, termen generic pentru formele de psihoterapie aplicată la grupuri de bolnavi cu metode foarte diverse, ca lecţii, discuţii între bolnavi, activităţi culturale etc. (35). ^ de grup, Psihoterapie colec- tivă. ~ raţională, formă de psihoterapie constînd din a explica bolnavului originea simpto-melor patologice pe care le prezintă şi a-i forma şi întări convingerea în posibilitatea reversibilităţii acestora (35). Psihotrop (psiho- -f gr. tropos = întoarcere). Care influenţează starea psihică (35). Psihoză (psiho- + •oză). Termen generic pentru bolile psihice caracterizate prin tulburări psihopatologice profunde (confuzionale, halu-cinatorii, delirante etc.) şi lipsa conştiinţei bolii; are de obicei ca urmare o alterare gravă a comportamentului, activităţii profesionale şi capacităţii de integrare socială, deosebindu-se astfel de nevroze şi psihopatii (35). Psihoze afective. Psihoze în care tabloul clinic este dominat de tulburări de afectivitate (depresiune, manie) (35). ~ alcoolică, termen generic utilizat pentru denumirea complexului de tulburări psi-hotice, acute sau cronice, întîlnite în alcoolism (35). ~ cardiacă, sin.: „Nebunie” cardiacă, tulburări psihice, uneori importante, apărînd în insuficienţele cardiace; pot fi de tip depresiv, paranoic (cu delir de persecuţie) sau confuzional, cu onirism halucinator (10). Psihoze earenţiale. Termen generic pentru denumirea tulburărilor psihice apărute în carenţele alimentare şi vitaminice (35). Psihoze circulare. Psihoze caracterizate prin trecerea fără intervale libere a unor tablouri psihotic-afective în stări psihotice afective cu conţinut opus (35). ~ depresivă, psihoză afectivă caracterizată printr-o dispoziţie tristă, pe fondul căreia apar deseori tulburări de percepţie şi idei delirante cu conţinut dureros (35). Psihoze de detenţie. Psihoze cu tablouri clinice polimorfe (de tip isteric, para-noid, confuziv) apărute în timpul detenţiei (35). ^ discordantă, termen utilizat în special de autorii francezi pentru schizofrenie (35). Psihoze endocrine. Termen generic pentru tulburările psihice apărute în hiper-, hipo- sau disfuncţia glandelor endocrine (35). ^ endogenă, termen generic utilizat pentru bolile psihice cu etiologie internă (schizofrenie, psihoză maniacodepresivă) (35). ^ epileptică, psihoză acută, de obicei confuzională (crepusculară, delirantă, onirică) sau cronică (paranoidă, paranoică, demenţială), apărînd în cursul epilepsiei (35). ~ exogenă, termen generic utilizat pentru denumirea psihozelor cu etiologie externă (35). Psihoze experimentale. Psihoze determinate de administrarea unor substanţe psihodisleptice (mescalina, dietilamida acidului lisergic, psilocibina), servind ca model experimental pentru studiul sindroamelor psihopatologice (35). ~ halucinatorie cronică (Ballet-Delmas), boală psihică întîlnită în arterioscle-roza cerebrală, caracterizată prin existenţa unor halucinaţii, în special auditive sau verbale in- PSIHOZE INFECŢIOASE 440 PSOITA tense, persistente şi de idei delirante care sînt secundare halucinaţiilor, derivă din acestea, uneori putînd avea un caracter tranzitoriu (35). Psihoze infecţioase. Termen generic pentru tulburările psihotice care apar în cadrul bolilo/* infectocontagioase (35). ~ de involuţie, termen generic pentru a desemna psihozele care apar pe fondul involuţiei (35). Psihoze de lac-taţie. Psihoze legate de maternitate, apărînd în cursul lactaţiei şi avînd predominant forma depresivă sau schizofreniformă (35). ~ legată de maternitate, termen generic pentru denumirea totalităţii modificărilor psihice cu caracter patologic, care apar în cursul perioadei de gestaţie, post-partum sau de lactaţie, cuprinzînd sindroame confuzionale, maniacale, depresive, schizofre-niforme, amnestic-polinevritice (35). Psihoze luetice. Termen generic pentru tulburările psihotice din luesul cerebral şi paralizia generală progresivă şi avînd de obicei formă halucinator-paranoi-dă, amnestică demenţială (35). ~maniacodepre-sivă, boală psihică caracterizată prin apariţia periodică a unei faze sau accese maniacale sau depresive care se succed la intervale aproximativ egale sau diferite de timp la acelaşi individ, fiecare dintre ele fiind complet reversibile, de-menţierea nefiind caracteristică acestei afecţiuni. în forma alternă, accesele de manie şi de melancolie sînt separate între ele prin perioade de remisiune completă. în forma circulară nu există intervale libere. în forma remitentă, accesele maniacale şi depresive sînt separate între ele prin perioade de ameliorare, în cursul cărora dispoziţia rămîne hipomaniacală sau depresivă, fără a se ajunge la un grad de remisiune completă (35). Psihoze organice. Termen generic prin care se înţeleg tulburările psihotice de tip confuzional, amnestic, dismnestic sau demenţial, consecutive leziunilor organice cerebrale (35). ~ paranoidă, psihoză al cărei tablou clinic este dominat de existenţa delirului şi halucinaţiilor (35). Psihoze pelagroase. Psihoze carenţiale, de obicei de tip confuzional, depresiv sau demenţial, apărînd în pelagră (35). Psihoze periodice. Termen generic desemnînd psihozele caracterizate prin apariţia la intervale de timp mai mult sau mai puţin regulate a unor episoade psihotice, de obicei de acelaşi tip şi cu posibilitate de reversibilitate (35). ~ post-eclamptică, stare de excitaţie acută cu diminuarea cunoştinţei, ce apare la bolnavele care au suferit un mare număr de accese eclamptice (2). Psihoze puerperale. Psihoze legate de maternitate care apar la scurt timp după parturiţie (1 — 15) zile şi au predominant formă confuzio-nală cu agitaţie psihomotorie (35). Psihoze reactive. Psihozele care apar ca urmare a acţiunii unor traume psihice şi se caracterizează prin existenţa unor legături inteligibile între trauma psihică şi conţinutul psihotic, scăderea intensităţii simptomatologiei prin îndepărtarea la timp de momentul traumatizant, dispariţia cauzei sau prin scoaterea bolnavului din mediul în care a fost traumatizat (35). Psihoze reactive de dezvoltare. Psihoze reactive cji';^istalare treptată în urma acţiunii îndelungate‘a unor factori de mediu traumatizanţi, care pot duce la apariţia ideilor dominante şi prevalente, iar apoi la un delir cu tendinţa de sistematizare de tip paranoic, ipohondrie (35). Psihoze reflectate' (Grie-singer, Schule). Termen vechi pentru denumirea unor episoade psihotice care însoţesc crizele nevralgice (35). ~ senilă, psihoză care apare de obicei după vîrsta de 60 ani şi se caracterizează prin existenţa unor tulburări psihotice haluci-natorii delirante, cu sau fără tulburări de conştiinţă, apărînd pe fondul unor modificări patologice, de obicei legate de vîrstă (35). Psihoze somatogene. Termen generic pentru tulburările psihotice care apar în cadrul unor boli somatice (hepatice, cardiace, pulmonare, renale) (35). ~ tabetică, termen generic desemnînd tulburările psihice din tabes, cu aspect de obicei confuzional, demenţial sau delirant halucinatoriu (35). Psihoze traumatice. Termen generic pentru tulburările psihice întîlnite în perioada acută sau sechelară a traumatismelor craniocerebrale, avînd forma unor tulburări de conştiinţă de tip delirant sau crepuscular sau a unor sindroame amnestice,. astenice, psihopatoide sau demenţiale (35). Psihoze vasculare. Psihoze care apar în hipertensiunea arterială, arterioscleroza cerebrală şi trombangeita obliterantă, caracterizate prin tulburări de conştiinţă de tip crepusculaj', sindroame paranoide, depresive, maniacale, amnestice, demenţiale (35). Psiliat de sodiu. Sare de sodiu a acizilor graşi din oleul seminţelor de Plantago ovata. Are acţiune iritantă locală, sclerpzînd şi obliterînd venele varicoase cînd este injectat intravenos (14). Psilocibină. Alcaloid din ciupercile Psylo-cibe şi Stropharia; are proprietăţi psihotomi-metice (14). Psilozis (gr. psilos = chel, pleşuv). 1. Alopecie prematură (12). 2. Vezi Sprue. Psitacism (gr. psittakos = papagal). Verbalizare mecanică fără conţinut ideativ corespunzător (35). Psitacoză (gr. psittakos = papagal + -oză), sin. : Boala papagalilor. Boală infecţioasă cu simptomatologie predominant pulmonară, determinată de o pararickettsie transmisă prin intermediul psitacinelor (în special) sau chiar al unor mamifere (22). Psoită (gr. psoa = muşchiul spatelui -f- -ită). Inflamaţie a muşchiului psoas-iliac (24). PSORIAZIS 441 PUIGVERT Psoriazis (gr. psoriasis = mîncărime). Dermatoză recidivantă de cauză neprecizată, caracterizată prin leziuni eritematoscuamoase cu scuame groase, lamelare, stratificate, sidefii. Primele leziuni apar de cele mai multe ori în regiunile coatelor şi genunchilor. Forme după localizare : p. pielii capului, p. artropatic, p. unghiilor, p. inversat sau inter-vertit. Forme după aspect : p. punctat, p. în picătură sau gutat, p. în plăci, p. în placarde, p. generalizat, p. eritrodermic, p. circinat, p. serpiginos, p. cretaceu, p. bulos, p. figurat, p. pustulos (12). Psorospermoza foliculară. Boala Darier. Vezi Darier. PSP. Abreviere pentru Phenolsulphonphta-iein. Vezi Fenolsulfonftaleină (25). Pt. Simbolul platinei (5). Ptarmus (gr. ptarmos = strănut). Strănut convulsiv şi prelungit (35). Pterigion (gr. pterygion = aripioară). Pliu conjuncţival triunghiular cu aspect de aripioară, care invadează corneea din partea internă a conjunctivei bulb are, cu vîrful înspre pupilă şi baza spre cantusul intern (28). Pterine. Compuşi organici derivaţi ai hetero-ciclului pteridinic (CaH4N4), înrudit cu hetero-ciclul purinic. Dintre pterine fac parte xanto-pterina sau uropterina (amino-^-dihidroxi-5,8-pteridina) şi leucopterina (amino-2-trihidroxi-0, £,0-pteridina), care au fost identificate în urină. Unele pterine deţin rol similar cu acela al vitaminelor B1 şi B2, la porumbel şi şobolan. Acidul folie este un derivat al xantopterinei (5). Pterion (gr. pteron = aripă). Regiune care înconjură sutura sfenoparietală, unde se unesc oasele frontal, parietal, squama temporalis şi aripa mare a osului sfenoid (1)* Ptialină, sin.: Amilază salivară. Enzimă care catalizează scindarea carbohidraţilor înalt poli-merizaţi în polimeri glicozidici cu lanţuri scurte. Este prezentă în secreţia glandelor salivare (5). Ptialism (gr. ptyalon = salivă), sin.: Sialoree. Exagerare a secreţiei salivare prin : a) iritaţii nervoase (neurovegetative) în stomatite; b) ca reflex în afecţiuni gastrointestinale, graviditate, menopauză, nevralgia de trigemen, encefalite, intoxicaţii, tabes; c) sub influenţa unor medicamente hipersecretorii (pilocarpină, io-dură de potasiu, folia jaborandi) (38). Ptomaine (gr. ptoma — cadavru). Baze azotate care rezultă din descompunerea proteinelor animale (de ex. putresceină, cadaverină etc.); parte dintre ele au efect toxic (20). Ptoză (gr. ptosis = cădere). Deplasare în sens gravitaţional a unui organ sau formaţiuni anatomice din sediul său obişnuit. în cazul organelor abdominale, ptoza este datorită în s pecial unei scăderi a presiunii intracavitare şi a slăbirii ligamentelor de susţinere (2). ^ palpebrală, Blefaroptoză. ~ renală, Nefroptoză. Pu. Simbolul plutoniului (5). Pubertate (lat. pubertas). Perioadă a onto-genezei (între 13 şi 16 ani la băieţi şi între 12 şi 14 ani la fete), caracterizată prin accelerarea dezvoltării fizice, sexuale şi psihice, astfel îneît reproducerea devine posibilă (7). ~ androidă, pubertate anormală la fetiţe, care apare cu manifestări de virilizare, datorita' unor tumori ova-riene sau cortico suprarenale (7). ^ mică, perioadă a ontogenezei (între 5 şi 7 ani), caracterizată prin stimularea creşterii şi diferenţierii (7). ~ precoce, pubertate în general disarmonică, apărînd prematur, datorită leziunilor dience-falohipofizare sau gonadice. Ea poate fi izo-sexuală sau heterosexuală (7). Pubes (pl. lat. pubis = pubis). 1. Regiune păroasă care acoperă osul pubis (1). 2. Denumirea celor două oase pubiene considerate împreună; acea porţiune a oaselor şoldului care formează partea din faţă a pelvisului (1). Pubiotomie (pubis + gr. tome = a tăia). Operaţie obstetricală părăsită astăzi aproape cu desăvîrşire, care constă din secţionarea corpului pubian în scopul măririi diametrelor bazinului, astfel îneît să se permită naşterea spontană în cazurile de bazine distocice (18). Pubis. Os pubis. Vezi Tabelul oaselor. Pucioasă. Sulf. Puek. Mediul mediu nutritiv semisintetic folosit la culturile celulare umane şi animale (22). Pudendum femininum, sin.: Vulva. Organul genital extern al femeii (1). Pudră (fr. poudre). Pulbere. Puericultură (lat. puer = copil -f- cultura — creştere). Ansamblul de mijloace prin care se asigură dezvoltarea somatopsihică normală şi ocrotirea sănătăţii copilului de la naştere pînă la adolescenţă (33). ^ prenatală, totalitatea mijloacelor de protecţie care asigură dezvoltarea intrauterină normală a produsului de concepţie pînă la naştere (33). Puerilism (lat. puer = copil). Stare în care bolnavul reproduce vorbirea, gesturile şi întregul comportament al copilului (35). Puerperalitate (lat. puerpera — lăuză). Starea femeii de la fecundaţie pînă la sfîrşitul lă-uziei (18). Puf. 1. Lanugo. 2. Material moale, fin, care provine din pene sau păr (32). ^ pentru laborator, în stomatologie, dispozitiv în formă de roată, pe marginile căruia se găseşte prinsă o cantitate de material pufos (bumbac). Se foloseşte la lustruirea lucrărilor protetice (38). Puigvert, A. Operaţia 1. Procedeu de ureterectomie meatică efectuată pe cale trans-vezicală (sin. : Ureterectomie meatică) (11). 2. PULBERE 442 PULPITA Procedeu de ureterocistoneostomie pe cale en-dovezicală (11)* Procedeul procedeu de ade-nomectomie prostatică pe cale perineală (11). Pulbere (lat. pulvis), sin. Pudră, Pulvi&yl. Preparat farmaceutic solid, fin divizat, cu' aspect omogen (13). 2. Material sub formă foarte fin divizată (32). Pulberi animale. Subgrupă în categoria prafului organic, avînd ca origine produse animale (praful de păr, lînă, corn. etc.) (9). Pulberi anorganici. Pulberi industriale de natură anorganică (de origine minerală sau metalică) (9). Pulberi artificiale. Pulberi formate în industrie prin procedee fizico-chimice (aerosoli metalici, fumuri rezultate din procesele chimice etc.) (9). Pulberi baeilifere. Corpusculi de praf care se formează prin uscarea produselor patologice eliminate de omul bolnav în mediul în- • conjurător, în care unii germeni patogeni rezistenţi la uscăciune pot supravieţui multă vreme, avînd astfel posibilitatea de a răspîndi infecţia pe cale aeriană (8). ~ efervescentă laxativă, Pulbere Seidlitz. ~ cu fum, Pulbere neagră. ~ fără fum, amestec de piroxilină şi nitroglicerină, înlocuind pulberea neagră în fabricaţia proiectilelor, cu descompunere mai completă şi lăsînd un reziduu minim la ardere (23). ~ industrială, Praf industrial. Pulberi metallee. Subgrupă în categoria prafului anorganic, cuprinzînd pulberi de origine metalică (fier, zinc, cupru etc.). Iau naştere din procese de condensare sau prin dezagregare, eroziune etc. (9). Pulberi minerale. Subgrupă in categoria prafului anorganic, unele din ele avînd o importantă acţiune fibrogenă (praful de cuarţ, de silicaţi etc.) (9); ~ neagră, sin.: Pulbere cu fum, amestec de salpetru (80 %), sulf şi cărbune; substanţă explozivă întrebuinţată în fabricaţia proiectilelor, formînd un depozit de funingine şi pulbere de culoare neagră în jurul orificiului de intrare a proiectilului (23). Pulberi organice. Categorie de pulberi industriale cuprinzînd pulberile de origine vegetală, animală, precum şi cele ale unor compuşi sintetici (9). Pulberi relativ solubile. Pulberi foarte puţin solubile in vitro, care intră în combinaţie cu umorile organismului, formînd soluţii slabe sau coloidale (9). ~ sanguină, Hemoconii. ~ Seidlitz, sin.: Pulbere efervescentă laxativă, laxativ constituit dintr-un amestec de tartrat de potasiu şi sodiu cu bicarbonat de sodiu, pe de o parte, şi acid tartric pe de altă parte; efervescenţa produsă la dizolvarea extemporanee a celor două componente în apă maschează gustul neplăcut (14). Pulberi solubile. Pulberi care se pot solvă în lichidele şi umorile organismului (9). Pulberi vegetale. Subgrupă In categoria prafului organic, avînd ca origine produse vegetale (praful de bumbac, in, cînepă, lemn; polenul) (9). Vezi şi: Dover. Pulex. Gen de paraziţi din familia Pulici-i dae, clasa Insecta. Specie mai impar-t a n t ă Pulex irritans (popular purece) parazitează omul şi mai rar porcul, [pisica sau cîi-nele, pe pielea cărora trăieşte, numai în timpufc suptului, provocînd dermite* pruriginoase. Este insectă vectorie pentru germenii pestei, tifosului murin şi tularemiei. Serveşte de gazdă intermediară pentru cestozii Dipylidium caninum şi Hymenolepis diminuta (31). • Pulmo (lat. = plămîn), sin.: Plămîn. Organul principal al respiraţiei la nivelul căruia se* realizează hematoza (sîngele venos adus de arterele pulmonare cedează bioxidul de carbon şi se încarcă cu oxigenul adus cu aerul inspirat prin trahee şi bronhii). Plămînul drept este format din 3 lobi, iar cel stîng din 2 , fiind situaţi în cavitatea toracică şi acoperiţi de pleură (1). Polmonaria officinalis, sin.: Cuscrişor. Plantă din familia Boraginaceae, conţinînd substanţe mucilaginoase cu acţiune expectorantă (13), Pulpa (lat. = pulpă), sin.: Pulpă. Partea moale din interiorul unui organ, cum este pulpa splinei, a dinţilor etc. (1). ~ dentis, sin.: Pulpă dentară, formaţiune conjunctivo-vasculonervoasă* sediul vascularizaţiei şi sensibilităţii dintelui, um-plînd camera pulpară coronară şi canalul radicular. La periferia sa, în contact cu dentina, se găsesc odontoblaste dispuse stratificat la dinţii tineri şi în grămezi neregulate la dinţii persoanelor în vîrstă. Are o funcţie dentinoformatorie la dinţii în dezvoltare şi nutritivă, reparatorie, la dinţii adulţi (38). ~ lienis, substanţă proprie a splinei formată din pulpă roşie şi pulpă albă (1). Pulpă. 1. Pulpa. 2. Termen popular pentru coapsă (1). 3. Termen folosit uneori pentru porţiuni musculare proeminente (1). ~ degetelor, proeminenţă elastică, convexă pe suprafaţa palmară sau plantară a falangei terminale a degetelor de la mîini sau de la picioare (1). ^ dentară, Pulpa dentis. Pulpectomie (lat. pulpa=pulpă-f- gr. ektome= excizie). Metodă de tratament pentru pulpitele totale (seroase sau purulente) şi pulpitele cronice, constînd din extirparea totală a pulpei coronoradiculare (38). Pulpită (lat. = pulpă -f -ită). Proces inflamator al pulpei dentare. Se produce de obicei ca o complicaţie a cariei dentare, a parodonto-patiilor marginale avansate sau a traumatismelor, putînd surveni şi în urma abraziunilor fiziologice sau artificiale a smalţului şi dentinel sub influenţa acţiunilor chimice sau termice» Forme clinice : p. hiperemicâ, p. acută seroasă, p. acută purulentă, p. cronică închisă PULPOTOMIE 443 PULVERIZAŢIE uls a cărui înregistrare grafică prezintă o pantă ■descendentă abruptă (de ex. în insuficienţa aortică, anevrismul arteriovenos) (10). ~ debi-4is, puls slab (10). ~ depresibil, puls cu presiune redusă, uşor de învins prin apăsare (10). ~ •dierot, Dicrotism. ~ dur, puls greu depresibil, observat în hipertrofii ventriculare, rezistenţe periferice crescute, hipertensiune arterială (10). ~ entopic, denumire pentru fosfenele care apar ■sincron cu pulsul (10). ~ filiform, puls tahicardie şi foarte mic, uneori la limita perceptibili-tăţii (de ex. în colaps etc.) (10). ^ fortis, puls puternic întîlnit în creşteri importante ale tensiunii arteriale (10). ~ funicular, pulsul arterei cordonului ombilical (10). ~ gambier, pulsaţii percepute prin strîngerea gambei cu mîna, observate de obicei în insuficienţa aortică (10). ~ hepatic, expansiuni sistolice ale ficatului, observate în insuficienţa tricuspidiană (10). ~ hiperdicrot, puls prezentînd grafic un croşet aortic sub linia bazală; semn de asteniere extremă (10). ~ intermitent, absenţă periodică a apariţiei uneia sau mai multor bătăi cardiace prea slabe pentru a se mai transmite la nivelul arterei radiale (10). ~ lingual, Semnul Miner-vini, vezi Minervini. ~ paradoxal, Semnul Kussmaul, vezi Kussmaul. ~ paradoxal in- versat, accentuarea pulsului în inspiraţia forţată, fenomen întîlnit în unele insuficienţe tricuspi-diene (10). ~ parvus, puls cu amplitudine redusă Întîlnit în stenoza aortică, consecinţă a diminuării debitului de ejecţie sistolică (10). ~ în platou, aspect sfigmografic al pulsului din stenoza aortică, prezentînd o linie ascendentă oblică, un platou datorită pătrunderii lente a sîngelui în aortă şi o linie descendentă oblică (10). ~ retinian, pulsaţii ale arterelor retiniene, observate în insuficienţa aortică în timpul comprimării globului cu oftalmodinamometrul (10). ^ tar-dus, puls cu cădere foarte lentă întîlnit în stenoza aortică şi datorit dificultăţii de pătrundere a undei sanguine în aortă (10). ~ vaginal, percepere inconstantă, prin tactul vaginal, a pulsaţiilor vaselor uterine şi periuterine, în special spre parametre. în caz de graviditate sau de tumori anexiale, bogat vascularizate, această pulsaţie este mai evidentă (18). ~ venos, expansiune sistolică a venelor jugulare, apărînd în insuficienţa tricuspidă, ca urmare a transmiterii retrograde directe a presiunii din ventriculul drept (10). Vezi şi: Bamberger, Corrigan, Monneret. Pulsaţii (lat. pulsatio = lovire, ciocnire). Expansiuni cardiovasculare sistolice palpabile (aorta în furculiţa sternală sau în abdomen, anevrismul aortic în spaţiile al II-lea şi al III-lea intercostale drepte, peretele precordial în val-vulopatii) sau decelabile radiologie (pulsaţii atri-ale, arteriale, ventriculare) (10). ^ proprii, croşete kimografice caracteristice arcurilor siluetei cardiace, realizînd tipuri ventriculare, atriale, aortice şi pulmonare (36). ~ transmise, croşete kimografice de amplitudini diferite, dar egale între ele, pe centrul unor organe sau formaţiuni ce se găsesc în vecinătatea inimii sau vaselor mari. Iau naştere prin şocul care se transmite acestor formaţiuni şi sînt total diferite ca formă de pulsaţiile proprii cardiovasculare (36). Pulsiune (lat. pulsare = a împinge). Senzaţie penibilă de tracţiune într-o parte (înainte = anteropulsiune, înapoi = retropulsiune, lateral = lateropulsiune), care apare în sindromul cerebelos şi perturbează echilibrul static şi dinamic (27). Pulverizator dentar, sin.: Spray. Dispozitiv ataşat la uniturile electrice dentare, compus dintr-un mic rezervor în care se poate pune apă sau o soluţie antiseptică (apă oxigenată, hiperman-ganat, perhidrol etc.) ce poate fi proiectată, sub un jet reglabil, în picături pulverizate foarte fin (38). Pulverizaţie (lat. pulverare — a acoperi cu praf). Metodă care constă din aplicarea pe mucoase sau pe tegumente a unor substanţe solide sau lichide reduse la dimensiuni foarte mici, pulverulente în scop terapeutic (4). PUL VILI 444 PUNCT ORBITAL Pulvili (pl. lat. pulvillus = perniţă). Formaţiune adezivă sub formă de perniţă sau păr, de aspect caracteristic, care se găseşte între cele două gheare pe extremitatea ultimului articol al picioarelor de la diferite insecte diptere. Ân cazul muştelor, aceste formaţiuni permit mersul pe sticlă şi menţinerea pe suprafeţe verticale sau pe tavan (31). Pulvinar (lat. = culcuş). Masă nucleară nervoasă care formează tuberculul posterior al talamusului (1). Pulvis (lat. = pulbere). Pulbere. Pumn (lat. pugnus). Mina cu degetele strînse In flexiune (24). Punct (lat. punctum). 1. Punctum. 2. Termen folosit pentru a marca un loc, o valoare (32). ~ A, sin. : Punctul subspinal, cel mai adînc punct de pe linia mediană a feţei vestibulare a apofizei alveolare a maxilarului superior, situat între spina nazală anterioară şi prosthion. Datorită poziţiei lui constante, menţinută şi după edentaţie, el este indicat ca reper protetic pentru conturarea marginii labiale a protezei totale superioare (39). ~ alveolar, punctul mijlociu de pe suprafaţa anterioară a arcului alveolar superior, folosit în craniometrie (1). ~ auricular, punct de pe rădăcina procesului zigomatic al osului temporal situat perpendicular, deasupra centrului meatului auditiv extern (1). ~ de basculă, punct fix faţă de care se mişcă braţele unei pîrghii în balanţă. La tomograf reprezintă punctul fix faţă de care tubul şi ecranul se mişcă în sens invers unul faţă de altul (36). ^ Bolton, punct situat pe linia mediană între fisurile postcondilare ale osului occipital; reprezintă terminaţia posterioară a planului Bolton (1). Puncte cardinale. 1. în obstetrică, 4 puncte ale inelului pelvian, spre care poate fi îndreptat occiputul fătului, reprezentate de cele două articulaţii sacroiliace şi cele două eminenţe ileopectineale (1). 2. în oftalmologie, 6 puncte optice care determină direcţia razelor care intră şi ies din mediile de refracţie (1). ^ de contact dentar, zonă punctiformă prin care 2 dinţi vecini, de pe aceeaşi arcadă, vin în contact fiziologic la o vîrstă tînără înainte de instalarea procesului de abraziune, cînd se transformă într-o suprafaţă de contact. Există la dinţii naturali şi, pentru rolul său de a menţine unităţile de masticaţie, de a proteja parodonţiul (papila interdentară) şi de a transmite şi repartiza presiunile şi altor dinţi, trebuie reprodus şi la dinţii artificiali (38). Puncte eraniometrice. Repere ale cutiei craniene folosite în craniometrie (1). ~ crio-scopic al urinii, punctul de îngheţare a urinii. Pe baza corelaţiei inverse dintre punctul de îngheţare şi concentraţia de substanţe solvite, osmotic active, punctul crioscopic al urinii poate servi la calcularea osmolarităţii ei, după A formula : Osm/1 = -----------, în care : A= valoa- 1,86 rea absolută, în °G, a punctulijijgfioscopic (25). — de dezinfecţie, loc organizat*4 de depozitare şi manevrare a materialelor dezinfectante, de organizare, planificare, coordonare şi dirijare a acţiunii de dezinfecţie, într-o unitate instituţională sau teritorială dată (8). ^' îronto- temporal, punct situat pe linia temporală superioară a procesului zigomatic al osului frontal, localizat anterior şi medial. Cele două puncte frontotemporale servesc pentru măsurarea celui mai mic diametru frontal al cutiei craniene (1). ~ herniar, angajarea sacului herniar la nivelul orificiului intern al canalului herniar (11). infraorbital, punctul cel mai caudal de pe marginea anterioară a orbitei (1). ~ izoelectric, valoarea pH-ului unei soluţii coloidale la care numărul sarcinilor pozitive este egal cu cel al sarcinilor negative (5). „J”, noţiune electrocardiograf ică exprimînd punctul de joncţiune între sfîrşitul complexului QRS şi intervalul ST (10). ~ jugal, punct cra-niometric situat la unghiul pe care-1 face marginea posterioară a procesului frontosfenoidal al zigomei cu marginea superioară a procesului ei temporal (1). ~ lacrimal. 1. în craniometrie, punctul unde creasta lacrimală posterioară întîlneşte sutura frontolacrimală; uneori poate coincide cu dacryon şi nu poate fi localizat la cutiile craniene de la care oasele lacrimale au fost scoase (1). 2. Deschiderea canaliculului lacrimal din marginea pleoapei (28). ^ malar, punctul cel mai proeminent de pe suprafaţa externă a osului zigomatic (1). ~ maxilo-frontal, punctul unde creasta lacrimală anterioară sau prelungirile ei întîlneşte sutura fron-tomaxilară (1). ~ mental, Gnathion. ~ mort, Fază critică. ^ nazal, Nasion. ~ occipital* porţiunea cea mai dinapoi a osului occipital în planul sagital (1). ~ occipital maxim, Opistho-cranion. Puncte oculare corespondente. Zone din ambele retine în care razele luminoase incidente produc aceeaşi impresie (28). ^ ocular de fixaţie, punctul pentru care acomodaţia este reglată pentru a vedea clar (28). Puncte oculare nodale. Puncte situate pe un sistem optic centrat, astfel încît raza incidenţă care trece printr-unul determină o rază emergentă paralelă prin celălalt (28). ^ oral, în craniometrie, punctul de pe porţiunea anterioară a palatului dur, unde linia tangentă la marginile linguale ale alveolelor dinţilor incisivi şi proiecţia ei pe palatul dur încrucişează planul sagital (1). ~ orbital, în craniometrie, punctul cel mai caudal al marginii inferioare a orbitei. PUNCTELE SCIATICE VALLEIX 445 PUNGĂ COPULATORIE Nu este un punct de măsurare, ci este folosit, în conjuncţie cu poria, pentru a orienta cutia craniană în planul orizontal Frankfurt (1). Punctele sciatice Valleix. Vezi Valleix. ~ spinal, punct situat la convergenţa bolţii palatine, vălului palatin şi a orificiilor posterioare ale foselor nazale, folosit în stomatologie ca reper cefalometric (39). ~ subnazal, Subnasion. ~ subspinal, Punctul A. de sutură simplu, punct de sutură în care firul este trecut o singură dată perpendicular pe axul plăgii (11). ^ de sutură în U, punct de sutură în care acelaşi fir este trecut de două ori, dus-întors, perpendicular pe axul plăgii, dintr-o parte în cealaltă, la o distanţă de 1 cm o trecere de alta, realizînd o afrontare în suprafaţă (11). de sutură în X, punct de sutură în care firul este trecut o dată perpendicular şi o dată oblic pe axul plăgii, la o distanţă de 1 cm o trecere de alta, realizînd o afrontare în suprafaţă (11). ~ de topire, temperatura la care o substanţă trece din stare solidă în stare lichidă, cele două faze fiind în echilibru (5). Vezi şi: Desjardins, Erb, Mac Burney. Punctaţi© hemoragică, sin.: Picheteu hemoragie. Element al enantemului caracteristic care apare în perioadele de invazie şi erupţie a rujeolei, constituit din mici puncte hemoragice, uneori confluente, dispuse pe mucoasa vălului palatin, uneori şi a palatului dur şi pe mucoasa jugală (8). Punetum (lat. = punct), sin. : Punct. Termen anatomic general dat unui loc de reper stabilit convenţional sau corespunzînd unei anumite formaţiuni anatomice (1). ~ proxi-mum, punctul cel mai apropiat la care vederea este posibilă cu folosirea acomodaţiei (28). ^ remotum, punctul cel mai îndepărtat care poate fi văzut în stare de repaus a ochilor, fără acomodaţie (28). Puncţie (lat. punctio). Manevră prin care, cu ajutorul unui ac sau a unui trocar, se pătrunde în scop explorator, biopsie sau terapeutic într-o cavitate normală sau patologică a organismului, într-un organ cavitar sau în orice ţesut (11). ~ camerei oculare anterioare, Paracenteza camerei oculare anterioare. ^ in-tratecală, puncţia spaţiului subarahnoidian (26). ~ pericardică, pătrundere cu un ac, prin diferite tehnici, în sacul pericardic destins de lichid (10). ~ pleurală, manoperă prin care se pătrunde cu un ac adaptat la o seringă în cavitatea pleurală pentru a extrage conţinutul pleural (lichid, gaz sau puroi) sau pentru a introduce în scop diagnostic sau terapeutic aer, substanţă de contrast sau medicamente (34). ~ pulmonară, pătrundere cu un ac de grosime şi lungime adecvată în parenchimul pulmonar, de preferat prin pleură simfizată (pentru a evita pneumo tor axul), în ve derea extragerii conţinutului unei colecţii, cu scop diagnostic sau terapeutic, sau introducerii unei substanţe de contrast sau medicamentoase (34). rahidiană, sin. : Rahicentezâ, introducerea unui ac special într-un spaţiu interverte-bral pînă în canalul rahidian, în scopul prelevării de lichid cefalorahidian sau al injectării unei substanţe medicamentoase (11). ^ sinusului maxilar, metodă de investigaţii şi tratament constînd din introducerea unui trocar special sau ac gros în sinusul maxilar, pe calea meatului inferior (30). ~ sinusului veuos lateral, explorare cu acul de seringă a sinusului venos lateral, în caz de tromboflebită de origine otică (30). ^ transhepatoveziculară, Procedeul Seror, vezi Seror. ^ vaginală, ^manoperă de investigaţie ginecologică constînd din puncţio-narea fundurilor de sac vaginale, cu scop diagnostic sau terapeutic, în caz de colecţii hematice, seroase, purulente sau în tumori ale pelvisului (18). Vezi şi: Bernard, Larrey. Puncţie-biopsie. Recoltarea prin puncţie a unui fragment de ţesut sau organ situat în profunzime, în vederea practicării unui examen anatomopatologic, bacteriologic etc. (32). ^ hepatică, metodă de explorare care, folosind un trocar special, permite obţinerea unui fragment de ţesut hepatic în scop diagnostic. Se realizează de obicei percutanat, uneori acul fiind dirijat cu ajutorul laparos copului (16). ~ pleurală,. pătrundere în cavi tatea pleurală cu un ac special, în vederea prelevării unei porţiuni de pleură (34). ~ pulmonară, pătrundere în parenchimul pulm onar cu un ac special sau simplu şi extragerea u nui fragment din ţesut sau din conţinutul unei formaţiuni patologice, în vederea examenului anatomopatologic (34). ^ splenică, mijloc de investigaţie citologic, bacteriologic, parazitologie sau al circulaţiei spleno-portale, important în unele afecţiuni de sistem cu splenomegalie sau în splenomegalii izolate nelămurite. Constă din pătrunderea cu un ac obişnuit de puncţie într-un spaţiu intercostal sau sub rebord — în plină matitate splenică — şi aspirarea cu seringa de ţesut splenic (19). Pungă. Formaţiune anatomică de aspectul unui buzunar sau sac (1). ~ apelor, porţiunea din membranele de înveliş ale oului fetal, care proemină în vagin în timpul travaliului şi care sînt constituite din corion şi amnios (18). ^ cirului, formaţiune musculoasă în formă de pungă întîlnită în structura aparatului reproducător mascul la paraziţi din familia Fascio-lidae. Conţine vezicula seminală, canalul eja-culator şi cirul (31). ~ copulatorie, expansiune cuticulară de forma unei umbrele întîlnită la paraziţi din familia Ancglostomidae. Serveşte PUNGA GINGIVALÂ 446 PURKINJE viermelui mascul, pentru a se fixa deasupra regiunii vulvare a femelei In momentul acuplării (31). ~ gingivală, formaţiune patologică de natură inflamatorie sau degenerativă la nivelul parodonţiului marginal, printr-un proQe^ de atrofie alveolară verticală (fundul de sac depăşeşte adîncimea normală de 1,2—2 mm). Este rezultatul dezechilibrului dintre diferitele ţesuturi care alcătuiesc parodonţiul. Pungile gingivale pot fi adevărate (ca mai sus) sau false, cînd îşi au originea în proliferarea gingivală. Pungile pot fi localizate pe o singură faţă a unui dinte, pe mai multe feţe sau pot interesa un grup de dinţi. Printr-un traiect rectiliniu sau sinuos, ele pot ajunge pînă la apex (38). ~ •osoasă alveolară, formaţiune cu aspect de pîlnie întîlnită în atrofia alveolară verticală la nivelul apofizei alveolare. Se produce prin atrofia osului alveolar, osul maxilar rămînînd neresorbit. între acesta şi cement se formează punga osoasă căptuşită cu epiteliul proliferat (38). Vezi şi: Akerlund, Champetier de Ribes, Hart, Prussak, Thormayer. Punte (lat. poris). 1. Pod. 2. Pons. ~ cu agregare eulisantă, punte agregată de dinţii-stîlpi printr-un dispozitiv de culisă (39). ~ in extensiune, o punte dentară cu cel puţin un element de corp de punte (ataş), sprijinit numai pe un singur element de agregare, respectiv dinte-stîlp (39). ~ fixă, lucrare protetică metalică sau mixtă, care se fixează prin ce-mentare pe dinţii-stîlpi (38). Punţile intercelulare ale epidermei. Fibrile interstiţiale groase de 60—100 A, întinse aparent de la o celulă la alta (1). ^ de smalţ. Creastă oblică. Vezi şi: Varolio. Pupilă (lat. pupilla). Pupilla. ~ artificială, crearea în mod artificial a unei deschideri prin iris (iridectomie) la bolnavi care prezintă o astupare a cîmpului pupilar (28). Pupilla, sin.: Pupilă. Deschidere rotundă, mobilă, în centrul irisului, care permite trecerea razelor luminoase către interiorul ochiului (28). Pupilometru (lat. pupilla = pupilă + gr. metron = măsură). Aparat pentru măsurarea diametrului pupilar (28). Papiloseopie (lat. pupilla = pupilă -f gr. skopein = a vedea). Skiascopie. Pupilotonie (lat. pupilla = pupilă + gr. tonos = tensiune). Anomalie pupilară ce constă obişnuit din midriază excentrică şi încetinirea reflexelor la lumină şi convergenţă întîlnită în sindromul Adie (28). Purgativ (lat. purgare = a curăţa). Medicament care grăbeşte preistaltismul intestinal, fa-vorizînd sau provocînd eliminarea scaunului. După intensitatea de acţiune se descriu laxative care favorizează eliminarea scaunului normal, purgative propriu-zise care provoacă eliminarea de scaune moi şi purgative drastice care provoacă eliminarea de scaune apoase însoţite de colici. Purgativele pot acţiona prin mecanisme fizice (osmoză, tensioactivitate, lubrefiere) sau prin mecanisme chimic-iritative (14).~antraehinoDle, sin.: Purgativ emodinic, prega^t vegetal cu efect purgativ prin conţinutul * în glucozide antrachinonice (de ex. frangula, cascara sagrada, aloesul, rubarba, sena) (14). ~ emodinic, Purgativ antrachinonic. ^ salin, sare greu solubilă care reţine prin osmoză apa în intestin, căruia îi măreşte conţinutul, ducînd astfel la creşterea consecutivă a peristaltismului (de ex. sulfatul de magneziu, sulfatul de sodiu, citratul de magneziu) (14). Purificare (lat. purificare = a curăţa, a purifica). Epurare. ~ apei, totalitatea procedeelor utilizate pentru a face o apă potabilă (sedimentare, filtrare, dezinfecţie etc.) (20). Purified protein derivative (tubereulin) (engl.). Vezi Tuberculină. Purinază. Termen depăşit, utilizat întrecut pentru desemnarea enzimei xantinoxidaza (5). Purine. Compuşi organici care conţin în structura lor nucleul purinic. în organism, hete-rociclul purinic este sintetizat pe seama glicinei, formiatului şi C02 (care dau atomii de C) şi a glutaminei şi acidului aspartic (care dau hetero-atomii de azot). Purinele intră în compoziţia nucleotidelor purinice (adenozinice, guanozinice, uridilice), prin a căror degradare metabolică se transformă în acid uric, xantină şi hipoxantină, eliminabile pe cale renală. Urina de 24 ore conţine şi purine libere, nedegradate (1,4 mg adenină, 1,6 mg xantină) sau derivaţi metilaţi (6—9 mg). O eliminare renală crescută a derivaţilor purinici are loc în policitemie, leucemie şi sindromul xantinuric (5). Puritatea eatalazei. Capacitatea catalazei. Purkinje, Johannes Evangelista, 1787— 1869. Celulele celule ale cortexului cerebelos cu un corp mare, formînd un singur strat între păturile moleculare şi granulare. Dendritele sale se ramifică în pătura moleculară într-un plan în unghi drept, cu axul lung al foliei, iar axonii săi trec prin pătura granulară în substanţa albă pentru a se termina în nucleii cere-beloşi (1). Efectul deplasarea culorilor spre partea albastră a spectrului, atunci cînd se examinează un obiect mai intîi cu o iluminare puternică şi imediat după aceea cu o intensitate luminoasă redusă. Este explicat prin aceea că reducerea intensităţii determină trecerea de la vederea cu participarea conurilor la vederea cu bastonaşele (6). Fibrele sin.: Reţeaua Purkinje, fibre modificate ale muşchiului cardiac, făcînd parte din sistemul de conducere al inimii (1). Potenţialul tensiune electrică produsă de trecerea excitaţiei la joncţiunea fibrelor FURKINJE — SANSON 447 PURTÂTOR DE VIRUS- Purkinje cu masa miocardică (10). Reţeaua r~9 Fibrele Purkinje. Purkinje-Sanson (Purkinje, Johannes Evan-gelista, 1787—1869; Sanson, Louis Joseph, •1.790—1841). Imaginile o suită de 3 imagini reflectate care pot fi văzute pe faţa anterioară a corneei şi pe feţele anterioară şi posterioară ale cristalinului (28). Purpura (lat. = culoare purpurie). Purpură, r-' annularis telangiectodes Majocchi, Purpura Majocchi, vezi Majocchi. ~ factitia, manifestări purpurice realizate printr-o sucţiune a pielii (10). ~ fulminans, Sindromul Waterhouse-Friderichsen, vezi Waterhouse-Friderichsen. ~ simplex, purpură apărînd pe un teren constituţional, cu fragilitate vasculară; este observată mai ales la femei cu tulburări endocrine (10). ~ variolosa, formă severă a variolei, manifestată prin perioadă de incubaţie scurtă, cu trecere directă din raşul iniţial în purpură, cu hemoragii cutanate şi ale: organelor interne, hemoragii intestinale, renale, metroragii, hemoptizii, cu evoluţie în general mortală; apare in special la vaccinaţi, fiind interpretată ca un fenomen de hiperergie Sanarelli-Shwartzman (8). Purpurat. Denumire utilizată pentru desemnarea combinaţiei dintre aldehida rodopsinei („purpura vizuală”) şi o proteină (5). ~ de amoniu, Murexid. Purpură (lat. purpura), sin.: Purpura. Sindrom caracterizat prin apariţia spontană a unei erupţii hemoragice pe piele şi mucoase, care nu se şterge la vitropresiune. Se deosebesc : purpure trombocitare, purpure vasculare pure şi purpure însoţite de modificări ale proteinelor plasmatice (19). ~ abdominală, Purpura Henoch-Schonlein, vezi Henoch-Schonlein. ~ anafilactică vasculară, Purpura Henoch-Schon-lein, vezi Henoch-Schonlein. ^ capilarotoxică (Frank), Purpura Henoch-Schonlein, vezi Henoch-Schonlein. ~ hiperglobulinemleă, Purpura Waldenstrom, vezi WaldenstrCm. ~ inelară telangiectoidă Majocchi, Purpura Majocchi, vezi Majocchi. ~ mecanică, purpură provocată de fenomene de hipertensiune într-un segment (stază, contracţii musculare etc.) (10). ~ Onya-lăi, formă de purpură trombocitopenică acută, hemoragică, observată în Africa (19). ~ orto-statieă, formă de purpură apărînd la membre, datorită unei insuficienţe a peretelui vascular Însoţită de o creştere a presiunii venoase (10). ~ retiniană, Rodopsină. ~ reumatismală, Purpura Henoch-SchSnlein, vezi Henoch-Schonlein. ~ senilă (Bateman), purpură întîlnită la bătrîni, localizată la extremităţile membrelor şi datorită alterării senile a endoteliului vascular (19). ~ toxică, purpură provocată de anumite medicamente (aur, arsenic, sulfamide) eu aeţiune trombocitopenică şi de creştere a fragilităţii vasculare (10). ^ trombocitopenică idiopatică, Boala Werlhof, vezi Werlhof. ~ trombotică trombocitopenică, Sindromul1 Moschcowitz, vezi Moschcowitz. ~ variceloasă,. peteşii hemoragice care apar în jurul veziculelor sau pe porţiunile de tegumente sănătoase în formele severe de varicelă (8). Vezi şi: Henoch-Schonlein, Majocchi, Wal-denstrdm. Purtător (lat. portatorius). Termen folosit în general pentru purtător de germeni (8)^ ^ activ, acel purtător de germeni capabil să transmită boala infecţioasă în mod persistent în mediul înconjurător (8). ~ bolnav, bolnavi sau persoane cu o boală infecţioasă subclinică sau aflaţi în perioada de incubaţie, care au în> organism agentul patogen pe care-1 răspîndesc în mediul înconjurător (8). contact, persoană care, în contact cu o boală infectocontagioasă P s-a infectat cu germenul respectiv pe care-1 răspîndeşte în mediul înconjurător, fără ca ea însăşi să se îmbolnăvească (8). ^ convalescent,, bolnav în perioada de convalescenţă, care nu s-a sterilizat prin terapie sau proces imunologie,. continuînd să elimine în mediul înconjurător microorganismul bolii respective (fără semne* clinice de recădere a bolii) (8). ~ cronic,, fost bolnav la care agentul patogen persistă, vreme îndelungată, putînd fi eliminat în mod continuu sau intermitent în mediul înconjurător şi generînd îmbolnăviri secundare (8). ~ de* germeni, persoană în afara oricărei manifestări de boală, în organismul căreia trăiesc şi se înmulţesc microorganisme patogene, care pot fi răspîndite în mediul înconjurător, ea devenind! astfel o sursă de infecţie (8). ^ imun, indivizi cârc, prin infecţii anterioare uşoare şi inaparente sau prin vaccinări, au dobîndit o imunitate activă, astfel îneît la o nouă infectare nu se îmbolnăvesc, ci devin numai excretori ai germenului respectiv (8). ~ precoce, persoană infectată, aflată în ultimele ore ale incubaţiei şi primele momente ale invaziei unei boli infectocontagioase manifestată prin simptome încă necaracteristice şi care răspîndeşte o cantitate mare de germeni, aflaţi în perioada de multiplicare logaritmică; purtătorii precoci joacă un rol epidemiologie important, în special în bolile în care maximum de infecţiozitate şi contagiozitate se situează în această perioadă : febre eruptive, tuse convulsivă, oreion, holeră (8). ^ sănătos, persoană sănătoasă, cel puţin aparent, care găzduieşte şi transmite microorganisme patogene în masa receptivă (8). ~ de toxic, starea unui muncitor care a fost intoxicat şi la care — după întreruperea expunerii — se găsesc concentraţii anormale de toxic în produsele biologice, fără semne de intoxicaţie (9). ^ de virus, individ aparent sănătos care eli- PURTSCHER 448 PUTRESCEINÂ mină virusuri. Spre deosebire de purtătorul de microbi, care poate fi sănătos, purtătorul de virusuri este obligatoriu un bolnav inaparent, luînd în consideraţie mecanismul de multiplicare a virusurilor la nivelul celulei (22). " Purtscher, Otmar, 1854—1927. Boala sin.: Angiopatie retiniană traumatică, Retino-patie traumatică, angiopatie manifestată prin umplerea vaselor retiniene cu limfă, apărînd după cîteva zile de la un traumatism grav al capului sau o compresiune toracică (26; 28). Pustulă (lat. pustula = băşică). Leziune elementară dermatologică, caracterizată printr-o cavitate plină cu lichid purulent (12). ~ malignă, formă clinică a cărbunelui cutanat, localizat } cel mai adesea pe tegumentele neacoperite — membre şi faţă; se caracterizează, pe lîngă simptomele generale, prin prezenţa unei escare centrale brună-negricioasă, înconjurată de o coroană de vezicule cu conţinut piohemoragic şi cu tendinţă la confluare, situate pe un fond de edem alb, moale, gelatinos, nedureros ale cărui limite se pierd în ţesutul sănătos (8). Pustulizare (lat. pustula = băşică). 1. Sta-diu în evoluţia bolii vaccinale, situat între zilele a 6-a — a 8-a de boală (7). 2. Stadiu de maximă gravitate în evoluţia variolei, caracterizat prin exacerbarea fenomenelor infecţioase (febră ridicată cu oscilaţii mari, stare generală alterată, agitaţie, cefalee, oligurie, albuminu-rie) şi prin transformarea elementelor cutanate veziculoase în pustule cu lichid purulent, edem, hiperemie şi infiltraţie în jur; durează 2—4 zile, după care pustulele se ombilichează secundar, evoluînd spre desicaţie şi lăsînd cicatrice indelebile (8). 3. Orice transformare purulentă a conţinutului unei vezicule (8). Pustuloză (lat. pustula = băşică + -oză). Denumire generică pentru afecţiunile caracterizate prin leziuni pustuloase (12). ^ subeor-noasă (Sneddon-Wilkinson), afecţiune independentă, după unii autori, sau varietate de boală Duhring-Brocq, după alţii. Se întîlneşte la adulţi şi virstnici, mai ales la femei, sub forma de erupţii veziculopustuloase grupate, localizate mai ales în marile plici (12). ^ vaccini-formă, Boala Kaposi-Juliusberg, vezi Kaposi-Juliusberg. ^ variceliformă, Boala Kaposi-Juliusberg, vezi Kaposi-Juliusberg. ^ varioli-formă acută Kaposi, Boala Kaposi-Juliusberg, vezi Kaposi-Juliusberg. Putamen (lat. = cochilie). Partea externă, mai închisă la culoare, a nucleului lenticular al creierului (1). Patere (lat. potere = a putea). 1. Forţă fizică, vigoare (32). 2. Capacitatea de a produce un anumit efect (32). 3. Lucru mecanic efectuat de Un sistem fizic sau tehnic pe unitatea de timp sau energia primită sau cedată de un sistem fizic sau tehnic pe unitatea de timp. Unitatea sa de măsură în sistemul cgs este ergul/sec., în sistemul mks wattul/sec., iar în sistemul mkfs kilogrammetrul/sec. (32). 4. Raportul dintre valoarea pe care o are^q.jmumită mărime fizico-chimică şi valoarea maximă pe care o poate avea acea mărime (putere de absorbţie) (32). ~ eatalitică, capacitatea unei substanţe (sau a unui sistem) de a activa desfăşurarea unei reacţii chimice, fără a se consuma pe ea însăşi în cursul reacţiei (5). ~ insecticidă, capacitatea anumitor substanţe chimice de a distruge insectele dăunătoare (8). ~ de răcire a aerului, capacitatea aerului de a răci un corp, dependentă de efectul combinat al temperaturii, umidităţii, curenţilor de aer şi radiaţiilor calorice. Senzaţia de căldură şi solicitarea sistemului de termoreglare depind de puterea de răcire a aerului (20). ^ refrlngentă, produsul dintre refracţia specifică şi greutatea unui corp (6). ~ refrlngentă moleculară, produsul dintre refracţia specifică şi greutatea moleculară (6). ~ de rezolvare, capacitatea unui sistem optic de a permite diferenţierea a două puncte apropiate. Puterea de rezolvare a unui obiectiv microscopic se exprimă prin inversul distanţei minimfe la care două puncte pot fi văzute separat, fiind direct proporţională cu apertura numerică şi invers proporţională cu lungimea de undă a radiaţiei utilizate: 12 a ---== —- (3). ~ rotatorie, proprietatea unei d X substanţe de a provoca rotirea planului de polarizare a luminii polarizate (5). ~ tampon, capacitatea unei soluţii de a neutraliza unele cantităţi de acizi sau baze, asigurînd menţinerea pH-ului la valori constante (5). Putnam, James Jackson, 1846 — 1918. Operaţia secţionarea tractului piramidal lateral la nivelul măduvei cervicale în tremurătura parkinsoniană (26). Sindromul acropares-tezie dureroasă a braţului datorită comprimări i rădăcinilor plexului brahial de către plexul venos para vertebral congestionat (24). Putorius furo. Dihor. Putrefacţie (lat. putreţactio). Fenomen cadaveric tardiv, constînd din modificarea distructivă a cadavrului, prin proces de descompunere a substanţelor proteice; este datorit microorganismelor şi începe la cîteva ore după moarte, cu dezintegrare progresivă şi lichefiere ulterioară (23). ^ fetală, infectarea intrauterină a oului cu microbi anaerobi, determinînd putrefacţia fătului (18). Putresceină, sin. : 1,4-Diaminobutan, Tetra-metilendiamină. H2N-(CH2)4-NH2. Ptomaină rezultată prin decarboxilarea ornitinei sub acţiunea bacteriilor intestinale sau de putrefacţie. Sub PUTRESCIBILITATEA APEI 449 PYRAMIS VESTIBULI formă liberă este toxică, spre deosebire de sărurile sale care nu sînt toxice (5). Putrescibilitatea apei* Fenomen de descompunere a apei datorit proceselor anaerobe de transformare a substanţelor organice, procese de reducere, produse de microorganisme anaerobe ; se însoţeşte de producerea de gaze, ceea ce face ca în natură acest proces să fie insalubru (20). Patrid (lat. patridas). Inflamaţie caracterizată prin putrefacţia ţesuturilor şi organelor, care reprezintă o descompunere a materiei vii sub acţiunea unor microorganisme, în special anaerobi (microbi de putrefacţie) (2). Putti, Yittorio, 1880—1940. Cuiul cui pentru osteosinteză fracturii gîtului femural, compus dintr-o parte în formă de şurub cu spirale largi, o parte intermediară cilindrică şi o parte în formă de şurub cu spirale scurte. Pe şurubul scurt se prinde o mutelcă, la baza trohanterului. Cuiul realizează şi impactarea fragmentelor (24). Incizia incizie folosită pentru abordarea articulaţiei genunchiului. Are o formă de diapazon răsturnat cu conca-vitatea în jos, care încadrează rotula; de la mijlocul convexităţii sale se face o incizie longitudinală în lungul tendonului muşchiului cvadriceps (24). Operaţia artroriză ante- rioară a gleznei cu grefon autogen introdus în astragal (24). Osteotomia 1. Osteotomie intertrohanteriană orizontală, recomandată în pseudartrozele colului femural (24). 2. Osteotomie in scară pentru alungirea oaselor lungi (24). Putti-Platt (Putti, Vittorio, 1880 — 1940; Platt, Harry). Operaţia operaţie plastică în luxaţia recidivantă a umărului, în care capsula internă şi partea din afară a muşchiului sub-scapular se suturează la bureletul glenoidian, în timp ce braţul se află în puternică rotaţie internă; partea dinăuntru a muşchiului sub-scapular se suturează apoi pe deasupra (24). Putti-Purham (Putti, Vittorio, 1880—1940; Purham, H.). Lama lamă metalică subţire, folosită pentru osteosinteză fracturilor oblice diafizare, prin strîngerea ei în jurul osului (24). Putti-Scaglietti, (Putti, Vittorio, 1880— 1940; Scaglietti, O.). Operaţia rezecţia apo- fizei transverse hipertrofice a vertebrei L5 în sacralizare (24). Puussepp, Lyudvig Martinovici, 1875 — 1942. Reflexul reflex patologic care constă din abducţia degetului mic al piciorului, ca urmare a unei stimulări lente a marginii externe a plantei cu un ac bont; are valoare de semn extrapiramidal (27). Pozos. Metoda rupere largă a membranelor în caz de placentă praevia, urmărind oprirea hemoragiei prin suprimarea tracţiunii exercitate de membrane asupra placentei, în cursul contracţiilor uterine (18). P.V.P. Abreviere pentru polivinilpirolidonă (13). Pygopagus (gr. pyge — şezut -f pagos = care este fixat). Monstruozitate dublă caracterizată prin unirea feţilor în regiunea sacrată (2). Pylorus (gr. pyle = poartă + ouros — paznic), sin. : Ostium pyloricum, Pilor. Deschiderea circulară a stomacului în duoden, constînd dintr-un pliu al membranei mucoase şi din ţesut muscular neted care înconjură această deschidere (1). Pym, Sir William, 1772—1861. Febra Febră papataci. Pyophila casei. Specie de muscă din familia Pyophilidae ale cărei larve se dezvoltă în brîn-zeturi, preparate conservate sau diferite materii organice, descompuse. Larvele se recunosc după modul în care se deplasează, arcuindu-se şi sărind la distanţă. Ouăle înghiţite de om sau animale pot determina în unele cazuri miaze gastrointestinale (31). Pyramis (gr. = piramidă). Structură anatomică avînd un vîrf ascuţit şi o bază poligonală (1). ~ medullae oblongatae, proeminenţă pereche, antero-inferioară a măduvei prelungite, determinată de fasciculul cortico-spinal (piramidal) (1). Pyramides renales, sin.: Piramidele Malpighi. Formaţiuni conice care compun substanţa medulară a rinichiului, avînd baza spre substanţa corticală şi vîrful în calice; sînt formate din aparatul colector al urinii (1). ~ vermis, lobul situat pe faţa inferioară a ver-misului cerebelos, între tuber vermis şi uvula (1). ^ vestibuli, terminaţie anterioară a crestei vestibulare a labirintului osos (1). 29 - C. 484 Q-enzima. Enzimă care catalizează sinteza legăturilor a-1 : 6-glucozidice în polimerii de tip amiloză (amilopectină şi glicogen). Este prezentă în celulele — animale şi vegetale — care au proprietatea de a depozita glicogen sau amidon (5). q.s. Abreviere pentru quantum satis (13). qt. Abreviere pentru quartina (13). Quantum satis (lat. = cantitatea necesară), abreviat q.s. Termen folosit curent în prescripţiile medicale, care indică obligativitatea adăugării vehiculului sau solventului ingredientelor ce intră în constituţia unui medicament complex pînă la completarea unei cantităţi specificate (13). Quartina (lat. = un sfert), abreviat qt. Termen folosit rar în prescripţiile medicale, care indică obligativitatea administrării numai a unui sfert din medicamentul preparat (13). Quassia. Lemnul de Picrasma excelsa sau Quassia amara din familia Simarubaceae; conţine un principiu amar, quassina, folosit ca tonic amar, aperitiv şi eupeptic (13). Quassina. Vezi Quassia. Quastel, J. H. Teoria lui teorie care explică (3-oxidarea acizilor graşi prin considerarea procesului de oxidare ca alternant, în sensul cuplării oxigenului la nivelul carbonilor impari ai catenei de acid gras; degradarea acizilor graşi după oxidarea de tip alternant duce la apariţia de corpi cetogeni, ceea ce corespunde mecanismelor metabolice anormale ce însoţesc diabetul zaharat (5). Queckenstedt, Hans Heinrich Georg, 1876— 1918. Semnul în hernia de disc, la bolnavul în poziţie ortostatică, presiunea pe vena jugulară determină dureri la nivelul comprimării rădăcinii prin discul herniat (24). Queckenstedt-Stookey (Queckenstedt, Hans Heinrich Georg, 1876 — 1918; Stookey, Byron Polk). Proba probă manometrică pentru cercetarea permeabilităţii spaţiului subarah-noidian spinal. După efectuarea unei rahicen- teze lombare se aplică mano metrul la acul de puncţie şi se notează tensiunea lichidului cefalorahidian. Se comprimă apoi venele jugulare la nivelul gîtului. în mod normal, tensiunea se ridică în primele 25 secunde, depăşind dublul celei iniţiale. Lipsa de ridicare a tensiunii sau o ridicare slabă şi sacadată indică existenţa unui obstacol rahidian (27). Queensland. Vezi Febră Q. Quenu, J. Procedeul procedeu de cură a eventraţiei diafragmatice prin gastropexie (11). Quenu-Duval (Quenu, E; Duval, P). Procedeul procedeu de cură a prolapsului rectal prin colopexie stîngă şi obliterarea fundului de sac Douglas (11). Quercus robur, sin. : Stejar. Arbore din familia Fagaceae; scoarţa ramurilor tinere conţine materii tanante şi polifenoli cu proprietăţi astringente, antidiareice, hemostatice şi antiseptice (13). Quervain, Fritz de, 1868 — 1940. Dcpărtă-torul depărtător autostatic alcătuit din două valve fixate la două braţe articulate, care pot fi depărtate una de alta cu ajutorul unui şurub (11). Fractura fractură a scafoidului carpian, asociată cu luxaţia volară a semiluna-rului (24). Tenosinovita tenosinovită, de obicei profesională, avînd caracter stenozant al muşchilor lungul abduetor şi scurtul extensor ai policelui (24). Quest. Indicele sin. : Indicele Quest- Fouet, pierdere în greutate la sugarii distrofici, care atinge 30% din greutatea strict necesară. Cifra Quest relevă un prognostic grav şi imediat în evoluţia unei distrofii (33). Quest-Fouet. Indicele Indicele Quest,. vezi Quest. Quetelet. Indicele rw, criteriu de apreciere a dezvoltării armonioase, reprezentat de raportul dintre greutate (în g) şi talie (în cm). La 1 cm trebuie să corespundă 400 g (24). Quick, Armând J. Metoda metodă folosită pentru determinarea într-un singur timp QUINCKE 451 QUOTIDIE a timpului de protrombină. Constă din studiul coagulării plasmei venoase oxalatate şi recalci-fiate în prezenţa unui exces de tromboplastină la 37°C. Metoda este utilă pentru controlul tratamentului cu anticoagulante de tipul cumarinei şi ca test de funcţionalitate hepatică (19). Testul test de apreciere a funcţiei hepatice de conjugare, constînd din ingestia ă jeun de 6 g benzoat de sodiu, urmată de recoltarea urinilor din primele 4 ore, pentru dozarea acidului hipuric. în aceste condiţii, în mod normal, se elimină peste 4 g acid hipuric; în insuficienţa hepatică se elimină 3 g acid hipuric (5). Quincke, Heinrich Iranaeus, 1842 — 1922. Edemul formă de urticarie gigantă, avînd ca localizări de predilecţie buzele, cavitatea bucală, limba, faringele, glota, regiunile palpebrale (12). Semnul sin.: Pulsul capilar, alternanţă de înroşire şi paloare a pielii în ritmul inimii, prin distensie şi retracţie succesivă a capilarelor, datorită dilataţiei arteriolare, întîlnită în insuficienţa aortică avansată. Acest fenomen este perceptibil doar la nivelul sectoarelor foarte vascularizate, ca dermul sub-unghial, frunte, retină. Pentru a fi observat se apasă uşor marginea unghiei (32). Quinquaud, Charles Emile, 1841 — 1894. Boala sin. : Acnee decalvantă, Foliculită decalvantâ, inflamaţie a foliculilor pilosebacei urmată de cicatrice şi alopecie cicatriceală (12). Quintero. Arcul aparat ortodontic format din două arcuri palatinale, ataşate pe molar şi activînd asupra molarilor şi premola-rilor ca aparat de expansiune (38). Quotidie (lat. = zilnic). Termen folosit rar în prescripţiile medicale, care arată obligativitatea administrării unui medicament în fiecare zi in doza specificată (13). r. Abreviere pentru unitate Rontgen (6). R. Vezi Colonie R. Colorant preconizat de Ungureanu în tehnicile necesare diagnosticului hematologic al malariei. Conţine glicerină, alcool etilic (sau metilic) şi colorant. Dă coloraţii bune cu orice fel de apă şi se poate întrebuinta uşor în teren (31). Ra. Simbolul radiului (5). Rabdomiofibrom (gr. rhabdos = vergea, baghetă + mys = muşchi + lat. fibra = fibră+ •oma). Vezi Miofibrom. Rabdomiom (gr. rhabdos — vergea, baghetă + mys = muşchi + -oma). Tumoare benignă a musculaturii striate (2). Rabdomiosarcom (gr. rhabdos = vergea, baghetă + mys = muşchi + sarcom). Tumoare malignă a ţesutului muscular striat, caracterizată prin aţipii celulare foarte accentuate (2). Rable (lat. rabies). Turbare. ~ imaginară, Isterie rabiofobă. Racemază. Enzimă care catalizează procesele de racemizare (5). Racemizare. Proces de transformare a unei substanţe optic activă în forma sa racemică; procesul constă din transformarea substanţei respective în antipodul său optic pînă la formarea amestecului echimolecular, care se traduce prin dispariţia activităţii optice. Sînt racemizabile acele substanţe care conţin la carbonul asimetric un atom de hidrogen şi o grupare reactivantă (acidifiantă) de tipul: -N02, COCH3, -COOC2H5, -CN, -S02 etc. (5). Racemos (lat. racemus = ciorchine). De forma unui ciorchine de struguri (2). Rachipagus (gr. rhachis = coloană vertebrală). Gemeni uniţi spate în spate printr-o porţiune a coloanei vertebrale (1). Rachis (gr. rhachis ~ coloană vertebrală). Columna vertebralis. Rachiterata. Termen generic pentru anomaliile coloanei vertebrale (1). Raclaj (fr. raclage). Chiuretaj. ~ uterin, Chiuretaj uterin. Rad. Unitatea dozei de energie în sistemul radiobiologic de evaluare a efectelor biologice produse de orice radiaţii ionizante. Unitatea dozei de energie transferată prin interacţiunea volumului iradiat este ergul/g (un rad = 100 ergi/g). Radul reprezintă doza de energie cînd radiaţiile nucleare incidente transferă 100 ergi masei de 1 g (6), Radarterapie, sin.: Terapie cu microunde. Tratamentul cu aparate radar, care emit microunde cu lungimea de 12,5 cm şi frecvenţa de 2,400 MHz (4). Rademaker-Garcin (Rademaker, G. G.; Garcin, R.). Proba probă a adaptării statice, utilizată pentru evidenţierea tulburărilor de echilibru. Bolnavul este aşezat în 4 labe pe un pat basculant şi se apreciază reacţiile de adaptare statică la modificările de echilibru determinate de bascularea patului (27). Radiatio (lat. = lumină, strălucire, radiaţie). Termen anatomic care desemnează un grup de fibre intracerebrale, care, pornind de la un grup de nuclei, se desfac ca un evantai spre nucleii următori (1). ~ acustica, fibrele nervoase ale căii acustice care radiază de la tala-musul posterior (corpul geniculat medial) spre cortexul cerebral temporal (1). ^ corporis callosi, radiaţia fibrelor corpului calos în centrul medular al fiecărei emisfere cerebrale (1). ^ oceipitothalamica gratioleti, Radiatio optica. ^ optica, sin.: Radiatio occipitothalamica gratioleti, Tractul geniculocalcarin, tract nervos provenit din corpul geniculat lateral şi terminat în aria striată sau scoarţa vizuală, din regiunea şanţului calcarin; conduce impulsurile vizuale (1). Radiaţie (lat. radiatio), sin.: Rază. Fenomen ondulatoriu electromagnetic şi cuantic caracterizat prin lungime de undă (X) şi frecvenţă (/*), între care există relaţia : V = X f (V = viteza de propagare a radiaţiei). Energia purtată RADIAŢIE ACUSTICĂ 453 RADICAL este exprimată prin formula lui Plank : E = h.f (h = constanta Plank = 6,55 x IO27 ergi/ cm2/sec.). Gama radiaţiilor se împarte după lungimea de undă, mergînd de la lungimi de km (unde herţiene) pînă la a (radiaţia y şi cosmică) (20). ~ acustică, propagare de unde sonore produse de un vibrator acustic, a cărui energie cinetică de vibrare se transmite prin intermediul unui mediu oarecare: gazos, lichid sau solid (5). ~ calorică, radiaţie care are efect caloric. Gel mai intens efect caloric este realizat de radiaţiile infraroşii (20). Radiaţii caracteristice. Radiaţii Rontgen care posedă cuante de energie caracteristice pentru materialul în care ia naştere radiaţia respectivă (36). ~ cor-pusculară, propagare de particule cu masă de • repaus, posedînd sau nu sarcină electrică şi avînd o viteză mare (de ex. radiaţii a, (3 etc.) (5). Radiaţii cosmice. Flux de particule de energii mari de provenienţă astrală (radiaţii primare), care ajung la nivelul planetei noastre cu o energie atenuată (radiaţii cosmice secundare) (6). ^ electromagnetică, propagarea unui cîmp electromagnetic. După lungimea de undă a radiaţiei, care este invers proporţională cu puterea de pătrundere a undei, se deosebesc radiaţii: cosmice (0,000 2—0,000 51), y (0,002— —14 a), Rontgen dure (0,04—10 a), Rontgen, moi (10—100 i), ultraviolete (150—3 900 A), vizibile (3 900—7 960 a), infraroşii (0,8— —1 000 A), herţiene (IO""2—2.105 cm) etc. (5). Radiaţii de frînare. Radiaţii ondulatorii care se obţin prin lovirea bruscă şi deci frînarea unui flux electronic la nivelul anodului unui tub radiogen (36). Radiaţii de graniţă (Bucky). Radiaţii Rontgen extrem de moi, care se obţin în tuburi cu tensiune de 7—10 kV, cu o scădere bruscă a dozei spre profunzime (36). Radiaţii infraroşii, sin.: Radiaţii ultraroşii. Radiaţii cu efect caloric pronunţat, avînd lungime de undă peste 0,76 ţi (limita radiaţiei luminoase ajungînd pînă la aproximativ 343 jjl) ; sînt invizibile, însă decelabile pe plăci fotografice speciale şi prin efectul caloric, fiind emise de orice corp cu temperatură mai mare de 0 absolut. Intensitatea lor depinde de temperatura corpului emiţător, fiind direct proporţională cu acesta. Radiaţiile infraroşii intense au o pene-trabilitate cutanată mare, determinînd eriteme şi activînd circulaţia; ele provoacă la expuneri repetate şi intense o pigmentare caracteristică, iar asupra ochiului pot provoca cataracta profesională (cataracta profesională a suflătorului de sticlă); acţionînd asupra capului descoperit pot da naştere insoîaţiei, datorită congestiei meningiene (20). ~ ionizantă, radiaţie electromagnetică sau corpusculară care produce ioni-zăre primară (radiaţie a, p, protoni) sau secundară (radiaţie electromagnetică, neutroni), la interacţiunea cu materia. Efectele nocive ale radiaţiilor se datoresc în cea mai mare parte puterii lor ionizante (9). ~ luminoasă, radiaţie cuprinsă între 0,79 şi 0,39 [x care dă naştere la senzaţii luminoase. Se descompune după lungimea de undă în cele 7 culori ale spectrului (roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet) (20). ~ solară, radiaţie emisă de soare. Este principala sursă de energie pentru desfăşurarea fenomenelor biologice şi meteorologice de pe pămînt. La suprafaţa solului ajunge numai a patra miliarda parte din energia radiantă solară. De asemenea, numai o infimă parte din energia radiantă care ajunge la limita atmosferei terestre o străbate pe aceasta şi ajunge pe sol. în general, radiaţia care ajunge pe sol este cuprinsă între 0,20—0,23 jx şi 2,8 (x, incluzînd deci radiaţii ultraviolete, luminoase şi infraroşii. Cantitatea de radiaţii solare depinde de unghiul sub care cad razele pe sol, deci de latitudine, anotimp şi ora din zi (20). ~ termică, radiaţie infraroşie, singura emisă de corpurile încălzite pînă la 600°G şi — de către sursele cu temperatură mai ridicată — concomitent cu radiaţiile luminoase şi ultraviolete. Are un efect caloric asupra organismului (9). Radiaţii ultraroşii, Radiaţii infraroşii. ^ ultravioletă, radiaţie cu lungime de undă sub 0,4 [x ajungînd pînă în domeniul lungimilor de undă al radiaţiilor Rontgen. Bioclimatologic se disting 3 zone : A = între 0,39 şi 0,32 (x; B = între 0,32-0,28 ja ; C = între 0,28-0,20 jx. Zona B este numită şi zona Dorno şi are efectul antirahitic cel mai distructiv asupra componenţilor celulari. La lungimea de undă naturală distingem efectul bactericid, antirahitic, eritematos şi pigmentogen. Efectul bactericid se utilizează pentru dezinfecţia aerului, obiectelor şi apei. Efect antirahitic în profilaxia rahitismului prin expuneri la soare (dehidrocoleste-rolul din piele se transformă în vitamina D naturală), cum şi în prepararea sintetică a vitaminei D2 (iradierea ergosterolului) (20). ^ a, sin. : Particulă ol, nucleu de heliu emis în procesul de dezintegrare a unui element radioactiv. Masa sa este egală cu 4,002762 unităţi de masă; are două sarcini pozitive (6). ~ p, sin.: Particulă p, electronii emişi din interiorul nucleului în urma procesului de dezintegrare a unui element radioactiv. Are masă de repaus 9,4055 ± 0012.10-28 g sau 5,4862.10-10 unităţi de masă şi sarcină negativă egală cu 4,8024.10~10 u.e.s sau 1,602.10~20 u.c.m. (6). radiaţie electromagnetică de lungime de undă scurtă emisă în procesele de dezintegrare a elementelor radioactive; nu este influenţată de cîmpul electric sau magnetic (6). Radical. Grupă de atomi care se transferă Împreună într-o reacţie chimică, fără a putea RADICOTOMIE 454 RADIOGRAFIE CU DUBLU CONTRAST de sine-stătători. Exemple de radicali: metil (-CH3), etil (-C2H5), fenil (-C6H5), naftil (-C10H7) etc. (5). Radicotomie (lat. radix = rădăcină + gr* tome = tăiere), sin. : Rizotomie. Secţionare chK~ rurgicală a unei rădăcini anterioare sau posterioare a măduvei spinării (26). ~ spontană, secţionare spontană a unei rădăcini de nerv rahidian, comprimată de o hernie discală. Constituie, după Chavany, unul din mecanismele prin care se explică dispariţia spontană a durerilor sciatice (24). Radiculalgie (lat. radicula, dim. de la radix = rădăcină + gr. algos = durere). Durere determinată de afectarea unei rădăcini nervoase senzitive (27). Radicular (lat. radix = rădăcină). Aparţi-nînd rădăcinii; în special aparţinînd rădăcinilor nervilor spinali sau rădăcinilor dinţilor (1). Radiculită (lat. radicula, dim. de la radix = rădăcină + -ită). Nevrită rădăcinii unui nerv cranian sau spinal (4). Radiculografie (lat. radicula — dim. de la radix = rădăcină + gr. graphein = a scris). Metodă de investigaţie radiologică, constînd din punerea în evidenţă a rădăcinii responsabile de sindromul dureros, cu ajutorul substanţelor de contrast (24). RadiculomieKtă (lat. radicula, dim. de la radix = rădăcină -f gr. myelos = măduvă + -ită). Inflamaţia măduvei spinării şi a rădăcinilor nervoase ale nervilor rahidieni (27). Radio- (lat. radius = rază). 1. Element de compunere care introduce în termeni referirea la raze sau la emisiunea de energie radiantă (32). 2. Prefix asociat la un element chimic pentru a denumi un izotop (32). Radioactiv (fr. radio-actif). Care emite în mod spontan radiaţii ionizante (6). Radioactivitate (fr. radio-activite). Proprietatea unui element de a emite în mod spontan şi continuu radiaţii corpusculare şi electromagnetice, rezultate din dezagregarea nucleului lor. După cauza instabilităţii nucleului unui element care prezintă această proprietate, radioactivitatea poate fi naturală (neprovocată) sau artificială (provocată în laborator, ca urmare a bombardării unor elemente stabile cu particule subatomice, de tipul protonilor, electronilor, neutronilor etc.). Radioactivitatea se exprimă în dezintegrări pe secundă (d.s._1) şi are ca unitate curie-ul (S^.lO^d.s.”1) (5; 6). ^ specifică, activitate pe unitatea de greutate sau volum a unei substanţe radioactive (6). Radfoautografie (radio- + gr. autos = însuşi -f- graphein = a scrie). Autoradiografie. Radiobiologie (radio- + gr. bios = viaţă + logos = ştiinţă). Ştiinţă care se ocupă cu studiul efectelor şi mecanismelor de acţiune a radiaţiilor ionizante asupra organismului viu (6). Radio cardio grafie (radio- + gr. kardia = inimă + graphein = a scrie). Metodă pentru studiul activităţii cardiace cu ajutorul substanţelor radioactive. Se înregistrează 2 unde de radio? ctivitate, una corespunzîriît intrării valif-lui de sînge radioactiv în inima dreaptă, iar a 2-a, care apare mai tîrziu, se datoreşte întoarcerii valului de sînge radioactiv în inima stîngă (6). Radiocliimie (radio- -f* chimie). Ramură a chimiei care se ocupă de studiul modificărilor chimice provocate de radiaţiile ionizante, naturale sau artificiale (36). Radiocinematograîie, sin.: Cinefluorografie. Metodă radiologică de înscriere cinematografică a imaginii formate pe un ecran fluorescent, avînd avantajul că redă mişcarea organului respectiv (36). Radiocirculografie. Metodă pentru determinarea timpului de circulaţie, utilizînd substanţe radioactive (de ex. a4NaCl); permite cercetarea circulaţiei mici, aprecierea stării funcţionale a inimii şi coronarelor; se poate controla şi efectul terapeutic al unor medicamente (6). Radiodermită (radio- + gr. derma = piele -1- -ită). Ansamblu de leziuni cutanate produse de iradieri cu raze Rontgen sau substanţe radioactive. Poate fi precoce (cu evoluţie acută) sau tardivă (cu evoluţie cronică). După aspect sc disting : forme eritematoase, buloase, ulceroase, necrotice, distrofice, scleroatrofice, unghi-ale etc. Pe cicatricele de radiodermită apar frecvent epitelioame spinocelulare (12). Radiodiagnostic (radio- + gr. dia = prin -f gnosis == cunoaştere). Aplicarea proprietăţilor radiaţiilor ionizante în scop diagnostic (36). Radioelement. Element care prezintă radioactivitate. în general, termenul se aplică cu precădere elementelor cărora li s-a provocat starea de radioactivitate pe cale artificială (5). Radioîobie (radio- + gr. phobos = frică). Teamă patologică, nejustificată, faţă de efectele dăunătoare ale radiaţiilor ionizante (36). Radiofotograîie medicală, sin. : Microradio-fotografie. Metodă radiologică utilizată pentru depistarea în masă a bolilor pulmonare şi, mai recent, a bolilor cardiovasculare, folosind microfilme (36). Radiografie (radio- -f gr. graphein = a scrie). Metodă radiologică de înscriere a imaginii unui organ sau porţiuni a organismului pe un film, bazată, în primul rînd, pe proprietatea radiaţiilor Rontgen de a impresiona placa fotografică (36). ~ cu dublu contrast, tehnică radiologică care utilizează concomitent două substanţe de contrast (bariu sau iod şi aer sau alt gaz) pentru RADIOGRAFIA GLANDEI MAMARE 455 RADIOTERAPIE SUPERFICIALĂ a pune în evidenţă mai bine pereţii unor organe cavitare (stomac, colon, bronhii etc.). Se administrează mai întîi substanţa de contrast opa-cifiantă, care se mulează pe pereţi. Surplusul de substanţă opacă este evacuat, după care se introduce aer sau alt gaz (36). ^ glandei ma-mare, sin.: Mamografie, evidenţierea glandei mamare cu ajutorul radiografiei simple sau cu ajutorul unei substanţe de contrast (36). ~ ţintită, radiografia unui organ sau segment din organism după prealabila localizare ra-dioscopică (36). Radiohistografie (radio- + gr. histos = ţesut + graphein = a scrie). Historadiografie. Radioiodură de sodiu. Vezi Iod radioactiv. Hadioizotopi. Izotopi radioactivi. Radiologie (radio- + gr. logos = ştiinţă). Disciplină medicală care se ocupă cu studiul utilizării şi aplicării radiaţiilor ionizante în investigaţiile şi tratamentul diverselor boli (36). Radiolucită. Termen generic folosit de Gougerot pentru fotodermatitele cronice, ca xeroderma pigmentosum, keratozele senile pre-canceroase, pielea de marinar şi agricultor, erite-mele pelagroide (12). Radiomanometrie (radio- + gr. mănos = puţin dens + metron = măsură). Metodă radiologică de măsurare a presiunii în căile biliare cu ajutorul unui manometru. Se practică intra-operator sau prin puncţie transhepatoveziculară combinată cu colangiografie (36). Radiometru (radio- + gr. metron = măsură). Aparat folosit pentru măsurarea fluxurilor slabe de radiaţii (5). Radiomimetic (radio- + gr. mimetikos = care imită). Substanţă cu acţiune asemănătoare radiaţiilor ionizante; acţionează asupra celulelor în proliferare activă, provocînd inhibarea activităţii mitotice şi modificări morfologice ale cromozomilor, probabil datorită denaturării moleculelor de acid dezoxiribonucleic; în acest mod se comportă anticanceroasele alchilante (14). Radiomucită (radio- -f lat, mucus = mucus 4- -ită). Leziune mucoasă produsă de radiaţia ionizantă penetrantă (9). Radionecroză (radio- + gr. nekrosis — mortificare). Necroza unui ţesut produsă prin acţiunea nocivă a radiaţiilor ionizante în doză excesivă (36). Radionevrită (radio- + gr. neuron = nerv + -z7a). Nevrită cauzată de expunerea unui nerv la acţiunea razelor radioactive (2). Radiopatologie (radio- + gr. pathos = boală + logos = ştiinţă). Studiul efectelor patologice provocate de acţiunea radiaţiilor ionizante asupra ţesuturilor vii (36). Radiopelvigrafie (radio- + pelvis + gr. graphein = a scrie). Ginecografie. Radiopelvimetrie (radio- + pelvis + gr. metron = măsură). Metodă radiologică de investigaţie a bazinului osos obstetrical, în ceea ce priveşte conformaţia şi măsurarea diametrelor sale; ea nu exclude totuşi proba travaliului în bazinele distocice (18). Radiopilule. Caşete opercuiate care conţin substanţă radioactivă de administrat per os (de ex. acid oleic sau trioleină marcată cu I131, vitamina B12 marcată cu Co58 etc.) (6). Radioproteetoare (pl. de la radio- + lat. protector = protector). Care protejează faţa de acţiunea nocivă a unor iradiaţii (32). ^ chimice, substanţe chimice care prin neutralizarea efectului indirect al energiei radiante conferă unui organism iradiat un grad de protecţie în anumite limite. Se recunosc ca substanţe protectoare cisteina, cisteamina etc. (36). Radiorezistenţă (radio- + fr. resistance). Răspuns redus, calitativ şi cantitativ, al ţesuturilor vii faţă de acţiunea radiaţiilor ionizante (36). Radioscopie (radio- + gr. skopein = a vedea). Metodă radiologică care, datorită fenomenului de absorbţie, pune în evidenţă forma, structura, funcţia, poziţia unor organe sau segmente din organism pe un ecran luminiscent (36). Radiosensibilitate (radio- + lat. sensibilitas = sensibilitate). Capacitatea unei celule, a unui ţesut sau a organismului întreg de a răspunde printr-o leziune observabilă la iradierea cu o doză de radiaţii ionizante. Radiosen-sibilitatea este variabilă în funcţie de constituenţii celulari şi tisulari, de starea fiziologică, precum şi de tipul de celule; variază şi în raport cu modificările artificiale ale mediului (pH, hidratare, oxigenare, temperatură, factori chimici, factori biologici) şi în acelaşi timp cu parametrii iradierii însăşi (timpul de iradiere, debitul dozei). Radiosensibilitatea celulelor şi ţesuturilor se conformează legii lui Bergonie-Tribondeau (6). Radiostereografie (radio- + gr. stereos = solid + graphein = a scrie). Metodă radiologică cu ajutorul căreia imaginea radiografică apare tridimensională. Se realizează prin efectuarea a două filme radiografice, prin deplasarea tubului 10 cm lateral; imaginile vor fi privite printr-un sistem optic special (36). Radioterapie (radio- + gr. therapeia = tratament). Metodă terapeutică prin radiaţii ionizante (36). ~ antalgică, utilizarea radiaţiilor ionizante, în scopul înlăturării senzaţiei dureroase (36). ~ semiprofundă, radioterapie cu filtru de 0,5 mm Cu, 120—140 kV, 15—23 cm distanţă focus-piele, utilizată în iradierea proceselor relativ superficiale (36). ~ superficială, Radioterapie Chaoul, vezi Chaoul. Vezi şi: Chaoul. RADIOTOM 456 RAFEUL ANOCOCCIGIAN Hadiotom (radio- + gr. tome = tăiere). Tomograf. Hadiu. Simbol Ra. Metal bivalent cu număr atomic 88 şi greutate atomică 226,05. Face^ parte din seria uraniului şi are proprietăţi naturale radioactive, emiţînd radiaţii a cu putere de penetraţie redusă. Izotopii săi emit radiaţii y (similare razelor Rontgen) şi radiaţii (3 (similare razelor catodice), dezintegrîndu-se apoi într-un gaz radioactiv, radonul. Pînă la descoperirea elementelor radioactive artificiale a fost larg utilizat în medicină în tratamentul tumorilor maligne (5). Radiumpunctură. Metodă de radiumtera-pie locală prin aplicarea de ace de radium (36). Radiumterapie (radium + gr. therapeia = tratament). Tratamentul radiologie al tumorilor maligne cu radiu. Tuburi sau ace confecţionate din aur sau platină şi conţinînd radium; sînt folosite pentru terapia de contact sub formă de aplicatoare sau în terapia interstiţială prin implantarea acelor în zona tumorală (6). ~ peritubară, Metoda Crowe, vezi Crowe. Radius (lat. = rază; osul radius). 1. O linie care radiază de la un centru sau spre circumferinţă, definită printr-o distanţă fixă de la un punct stabilit sau centru (sin.: Rază) (1). 2. Vezi Tabelul oaselor. ~ curvus, Diformitatea Madelung, vezi Madelung. ^ fixus, denumirea liniei drepte întinsă de la horurion pînă la inion (1). Radii lentis. Liniile de sutură, radiate, ale noilor generaţii de fibre întîlnite pe ambele feţe ale cristalinului complet format (1). Radix (lat. = rădăcină), sin.: Rădăcină. 1. Termen anatomic pentru partea cea mai inferioară prin care este ancorată o structură (1). 2. Partea din plantă care se găseşte (de obicei) în pămînt, avînd rolul de a absorbi apă şi săruri minerale din sol şi de a o fixa (13). ^ anterior nervorum spinaliunt, Radix ventralis nervorum spinalium. ~ arcuş vertebrae, Pediculus arcuş vertebrae. ~ brevis ganglii ciliaris, Radix oculomotoria ganglii ciliaris. ~ cochlearis nervi acustici, Radix inferior nervi vestibulocochlearis. ~ descendens (mesencephalica) nervi trigemini, Tradus mesencephalicus nervi trigemini. ~ dorsalis nervorum spinalium, sin.: Radix posterior nervorum spinalium, fibrele aferente ale unui nerv spinal, care intră în coarnele posterioare ale măduvei spinării; pe rădăcina posterioară se află ganglionul spinal (1). ^ inferior nervi vestibulocochlearis, sin.: Radix cochlearis nervi acustici, rădăcina cohleară a perechii a VlII-a; deserveşte simţul auzului (1). ■— lateralis nervi mediani, trunchiul provenit din fasciculul lateral al plexului brahial, care ia parte la formarea nervului median (1). ^ linguae, porţiunea fixată, faringiană, a limbii, situată posterior de sulcus terminalis (1). longa ganglii ciliaris, Ramus communicans nervi nasociliaris cum ganglione ciliari. ~ medialis nervi mediani, trunchiul provenit din fasciculul medial al plexului brahial, care ia parte la formarea nervului median (1). ^ mesen-terii, inserţie parietală a mezeţite$ului, întinsă de la flexura duodenojejunală 1‘â joncţiunea ileocecală (1). ^ motoria nervi trigemini, Portio minor nervi trigemini. ~ nasi, porţiunea superioară a nasului care este ataşată la osul frontal (1). ~ oculomotoria ganglii ciliaris, sin. : Radix brevis ganglii ciliaris, grup de fibre parasimpatice ale ramurii inferioare a nervului oculomotor; provin din nucleul parvocelular al oculomotorului şi se termină în ganglionul ciliar (oftalmic) (1). ^ penis, porţiunea prin care penisul aderă la perineu (1). ~ pili, rădăcina firului de păr, dilatată la capătul ei terminal, unde ia numele de bulbus pili (1). ^ posterior nervorum spinalium, Radix dorsalis nervorum spinalium. ~ pulmonis, sin.: Pediculul pulmonar, pedicul format de bronhie, vasele pulmonare, limfaticele şi nervii din hil şi care leagă plămînul cu mediastinul (1). ~ sensoria nervi trigemini, Portio major nervi trigemini. ~ superior nervi vestibulocochlearis, sin. : Radix vestibularis nervi acustici, grup de fibre vestibulare care ia parte la formarea perechii a VlII-a a nervilor cranieni; deserveşte simţul echilibrului (1). Radices sympathicae ganglii ciliaris. Ramus sympathicus ad ganglion ciliare. ~ sympathica ganglii submaxillaris, Ramus sympathicus ad ganglion submandibulare. **+ unguis, regiunea proximală, mică, a platoului unghiei, acoperită de tegument (1). ~ ventralis nervorum spinalium, sin.: Radix anterior nervorum spinalium, mănunchi de fibre nervoase eferenţe care pleacă din cornul anterior al măduvei spinării, participînd la formarea nervului spinal (1). ~ vestibularis nervi acustici, Radix superior nervi vestibulocochlearis. Radon, sin.: Emanaţie de radiu, Niton. Simbol Rn. Element natural radioactiv, avînd numărul atomic 86 şi greutatea atomică 222, provenit din radiu, ca urmare a dezintegrării acestuia; se prezintă sub stare gazoasă (5). Raeder, J. H. Sindromul sin.: Sindromul paratrigeminal, sindrom determinat de diverse procese patologice situate în spaţiul paratrigeminal cuprins între ganglionul Gasser şi partea verticală a arterei carotide, întins de la vîrful stîncii la sifonul carotidian. Simptomatologia clinică este reprezentată prin dureri fronto-orbitare, hipoestezie în teritoriul ramurii oftal-mice a trigemenului, diminuarea reflexului cornean şi sindrom Claude Bernard-Horner (27). Rafeu (gr. rhaphe — sutură, linie de separaţie). Raphe. ~ anococcigian, Ligamentum RAFEUL BUCAL 457 RAL anococcygeum, vezi Tabelul ligamentelor. ~ bucal, cicatrice vestigială a unirii părţilor obrazului derivate respectiv din procesele maxilar şi mandibular (1). ~ limbii, brazdă mediană pe suprafaţa dorsală a limbii, corespunzînd septului fibros care o împarte în două jumătăţi simetrice (1). ~ orizontal al ochiului, porţiunea din meridianul ochiului, unde se întHnesc arcurile fibrelor nervoase ale cîmpului temporal inferior şi superior (1). ~ palatina], linia de coalescenţă a celor 2 apofize palatine ale maxilarului superior. Are un traiect mediosagital şi este acoperită cu o mucoasă deosebit de bine fixată, cu vascularizare redusă (39). Rafinoză, sin. : Melitoză, Melitriozâ, Gosi-pozâ, C18H32016.5H20. Trizaharid prezent în melasă, în seminţele de bumbac, de mană şi în general în leguminoase. Sub acţiunea levansu-crazei, rafinoza, în prezenţă de glucoză, este transformată în melibioză şi zaharoză, forme sub care poate participa la metabolismul gluci-dic în organismul animal (5). Ragadă (fr. rhagade, de la gr. rhagas = deşirare). Vezi Fissura. Ragade mamare. Fisuri ale mamelonului survenite în timpul alăptării la sîn a copilului. Pot constitui poarta de intrare a germenilor care pot declanşa o limfangită sau o mastită (18). Ragioerin (gr. rhax = strugure + krinein = a secreta). Termen aplicat vacuolelor pline cu coloid în citoplasma celulelor secretorii (1). Rahi~ (gr. rhachis = coloană vertebrală). Element de compunere care introduce în termeni referirea la coloana vertebrală (32). Rahiagră (rahi- + gr. agra = prindere). Guta coloanei vertebrale (4). Rahialgie (rahi- + gr. algos = durere). Durere localizată la nivelul coloanei vertebrale (24). Rahianestezie (rahi- + an- + gr. aisthesis = percepere). Anestezie rahidiană. Vezi şi: Ionescu. Rahicenteză (rahi- + gr. kentesis = înţepătură). Puncţie rahidiană. Rahidian (gr. rhachis = coloană vertebrală). Care se referă la coloana vertebrală (27). Rahiliză (rahi- + gr. lysis = distrucţie). Metodă de tratament a devierilor de coloană vertebrală, cu ajutorul tracţiunii şi presiunii (24). Rahiocampsie (rahi- + gr. kampe = încovoiere). încurbarea coloanei vertebrale (24). Rahischizalgie (rahi- + gr. schisis — diviziune + cilgos — durere). Durere localizată la nivelul unui rahischizis posterior (24). Rahischizis (rahi- + gr. schisis — diviziune). Malformaţie congenitală a coloanei vertebrale caracterizată prin dehiscenţa completă a canalului vertebral. Poate cuprinde toată întinderea coloanei vertebrale sau numai cîteva segmente ale sale şi se însoţeşte deseori de dis-plazii medulare (23). Rahisinteză (rahi- + gr. synthesis = unire, asociere). Intervenţie chirurgicală prin care se urmăreşte solidarizarea mai multor vertebre între ele, de obicei cu ajutorul grefoanelor osoase, aplicate pe apofizele spinoase, pe lame sau pe corpii vertebrali (24). Rahitism (fr. rachitisme). Boală metabolică generală, produsă de carenţa în vitamina D, caracterizată prin absenţa mineralizării zonei de creştere a oaselor, cu formarea de ţesut osteoid anarhic şi exuberant (33). ^ fetal, Boala Vrolik, vezi Vrolik. ~ glicozuric, Diabet fosfoglucidic. ~ hipofosfatemic vitaminorezis-tent familial, Diabet renal fosfaturic. ^ intrauterin, tulburare metabolică care interesează fătul, fiind consecutivă subalimentaţiei materne şi în special unui defect în metabolismul calciului şi fosforului matern; se caracterizează, în special, la naşterea fătului, prin subpondera-litate (18). ~ renal, vezi Osteopatie renală. Raimist, J. M. Semnul 1. Semnul adduc-ţiei şi abducţiei asociate; are valoarea unei sincinezii de imitaţie şi se întîlneşte în cursul hemiplegiilor spastice determinate de leziuni ale căii motorii piramidale. Adducţia sau abducţia membrului inferior sănătos determină schiţarea unei mişcări similare involuntare şi la membrul simetric bolnav (27). 2. Semnul mîinii evidenţiază caracterul preponderent al paraliziei piramidale pentru muşchii extensori la membrul superior. Dacă antebraţul de partea paralizată este ridicat pasiv la verticală, mîna cade totdeauna în flexiune (27). Rainer-Burrough» Metoda metodă de tratament a sincopei cardiace la copil prin presiune ritmică (15—20/min.) exercitată, prin flectarea coapselor asupra abdomenului şi bazei toracelui (11). Ral (fr. râie). Denumire dată de Laenaec zgomotului bronhopulmonar adăugat murmurului vezicular peste care se suprapune şi care rezultă din acţiunea curentului aerului respirator asupra secreţiilor din conductele bronhiale sau alveole. Ralurile pot fi bronşice sau alveolare şi se împart, după timbru, în uscate şi umede. Primele sînt: ronflante (apar la mobilizarea secreţiei în bronhiile mari) şi sibilante (în bronhiile mici). Ralurile umede pot fi: subcrepi-tante, care apar la nivelul bronhiolei în ambii timpi ai respiraţiei şi se modifică cu tuşea; crepitante, care apar la nivelul alveolei, în inspiraţie şi nu se modifică cu tuşea; cavernoase sau subcrepitante groase, care apar la nivelul unei cavităţi, ca urmare a trecerii aerului prin aceasta (34). RAL — FRECĂTURĂ 458 RAMUS OSSIS ISCHII Ral-frecătură. Frecătură pleurală umedă. uneori mutism akinetic (27). Ramolismente Ramadier, J. A. Sindromul Sindromul vasculare talamice (Sager). Varietăţi anatomo- Sluder, vezi Sluder. clinice de origine vasculară obliterativă în Ramibacterium. Gen de bacterii anaerobe,^ cadrul sindromului talamic. Vezi şi Sindromul nesporulate, de formă bacilară, cu false ramificaţii, imobile, grampozitive, patogene condiţionat. Se găsesc în tractul intestinal şi în leziuni, mai ales la om, făcînd parte din flora endogenă. Specia tip: Ramibacterium ramosus (3). Ramisecţiune (lat. ramus = ramură + sectio = tăiere). în sens larg, secţionarea ramurilor de distribuţie periferică a nervilor rahi-dieni. în sens restrîns, secţionarea ramurilor comunicante (26). Ramnoză, sin. : Izodulcitâ, 6-Dezoximanozâ. C6H1205. Metilpentoză prezentă în natură fie sub forma L-a (în unele glicozide, ca antociani-nele, şi saponinele), fie sub forma L-(3 (ca monozaharid liber la Artacardiaceae şi la unele microorganisme). Este sintetizată din glicerol, prin condensare aldolică. Sub acţiunea izo-merazelor, ramnoza (forma aldozică) este transformată în ramnuloză (forma cetozică) (5). Ramnuloză. Vezi Ramnoză. Ramolire (fr. ramollir = a ramoli). Topirea unui ţesut; poate să apară fie în cadrul unei necroze de colicvaţie (de ex. ramolismentul cerebral), fie secundar unei leziuni anterioare (de ex. ramolirea unei gome sifilitice) (2). ^ colului uterin, modificare de consistenţă a colului uterin, care devine moale, elastic, în cursul gravidităţii, datorită imbibiţiei generale de sarcină (18). ~ corpului uterin, modificare de consistenţă a corpului uterin, care devine moale, păstos, elastic în cursul sarcinii (18). Ramolisment (fr. ramollissment). Necroză de ramoliţie (de lichefacţie sau de colicvaţie) (2). ~ cerebral, sin.: Cerebromalacie, Encefalo-malacie, ramolirea unei porţiuni din creier determinată frecvent de leziuni vasculare ischemice (27). ~ cerebral ischemic, necroză ischemică a creierului; datorită condiţiilor structurale (bogăţia în fosfolipide) şi mai ales datorită lipsei de ţesut fibroconjunctiv se manifestă prin lichefacţia ţesutului nervos; la marginea focarului de ramoliţie se observă un material necrotic granular şi o mare abundenţă de macro-fage încărcate cu material proteic, gras sau pigmentar; în jurul focarelor necrotice mai vechi se formează treptat o zonă de scleroză glială (2). ~ osos, Osteomalacie. ~ paramedian protuberanţial (Mareş), zonă critică vasculară situată în* regiunea paramediană rostrală a protuberanţei unde se realizează ramolismentele în cadrul sindromului de insuficienţă circulatorie al arterei bazilare. Histologic se constată o mielinoliză pontină centrală. Clinic se manifestă de obicei prin tetrapareze sau tetraplegii, arterei talamogeniculate, Sindromul arterei talamoperforate, Sindromul aîteaei lenticulo-optice (27). Ramond, Louis. Semnul semn în pleure-zia aceluiaşi hemitorace, constînd din contrac-tura muşchilor spinali (34). Ramonede. Inelele diafragm corespun-zînd la exterior zonelor strîmtate ale canalului peritoneovaginal, dînd în ansamblu canalului un aspect moniliform (11). Ramsay Hunt. Vezi Hunt. Ramsden, Jesse, 1735 — 1800. Ocularul ocular microscopic al cărui focar inferior se găseşte situat sub cele 2 lentile ale ocularului, de unde denumirea de ocular pozitiv, el putînd fi utilizat ca lupă. Datorită unei aberaţii cromatice, el se utilizează numai la măsurători microscopice de precizie (3). Ramură (lat. ramus). Ramus. Ramus (lat. = ramură), sin.: Ramură. 1. Ramificaţie, în special a unei artere, vene sau nerv. 2. Proeminenţa subţire, osoasă, proiectată ca o ramură sau ramificaţie de la un os mare (1). ^ anastomoticus, Vas anastomoticum. Râmi cardiaci nervi vagi. Ramurile cardiace ale nervului vag (1). ~ communicans nervi nasociliaris cum ganglione ciliari, sin. : Radix longa ganglii ciliaris, grup de fibre ale nervului nazociliar care se anastomozează cu ganglionul ciliar; conţine fibre care trec prin nervii ciliari scurţi la cornee (1). ~ communicans nervorum, ramură anastomotică a unui nerv; termen aplicat în special ramurilor comunicante albe şi cenuşii, dar şi oricărui filet nervos de legătură în sistemul nervos periferic (1). ~ descendens nervi hypoglossi, Ramus superior ansae cervicalis. Rami gastrici anteriores nervi vagi, sin. : Plexus gastricus anterior. Plex nervos situat în lungul feţei anterioare a curburii mici a stomacului; fibrele sale provin în special din trunchiul vagal anterior (1). Rami gastrici posteriores nervi vagi, sin. : Plexus gastricus posterior. Plex nervos situat în lungul feţei posterioare a curburii mici a stomacului şi ale cărui fibre provin în special din trunchiul vagal posterior (1). ^ inferior ossis ischii, Ramus ossis ischii. ~ inferior ossis pubis, bară osoasă întinsă de la porţiunea simfizară a pubisului la ramura ischionului (1). ^ mandibulae, fîşie plată osoasă care se întinde în sus de la fiecare extremitate a corpului mandibulei (1). ~ muscularis, ramură fără nume a unei artere, destinată unui muşchi (1). ~ ossis ischii, sin.: Ramus inferior ossis ischii, ramură osoasă întinsă de la tuberozitatea ischiadică RAMUS SINUS GAROTICI 459 RAPHE SCROTI la ramura inferioară a pubisului (1). ~ sinus carotici, ramură a nervului glosofaringian care inervează sinusul carotidian (1). ~ superior ansae cervicalis, sin. : Ramus descendens nervi hypoglossi, ramură a plexului cervical care ia parte la formarea ansei hipoglosului (1). ~ sympathicus ad ganglion ciliare, sin. : Radices sympathicae ganglii ciliaris, grup de fibre neuro-vegetative care aferentează ganglionul ciliar (1). ~ sympathicus ad ganglion submandibulare, sin. : Radix sympathica ganglii submaxillaris, grup de fibre neurovegetative, deseori desprinse din nervul lingual şi care aferentează ganglionul submandibular (1). Randament (fr. rendement). Capacitatea de activitate într-o unitate de timp dat (32). ~ corpului de iluminat, raportul dintre fluxul de lumină radiată de sursa luminoasă şi fluxul ds lumină care ar fi putut fi obţinut prin transformarea energiei în radiaţie cu lungimea de undă de 5 560 a, corespunzător cu maximum de sensibilitate a ochiului (9). Randomizare. Procedeu statistic de înlăturarea erorilor sistematice, alegînd la întîmplare (după tabele calculate) unităţile unei selecţii sau blocurile într-un experiment complex (37). Rang. în statistica matematică, numărul de ordine al unei observaţii (valori), cînd mulţimea acestora este ordonată după un anumit criteriu [de ex..rangul medianei este numărul r = n + 1/2, unde n este volumul selecţiei (diferit, după cum n este un număr impar sau par)] (37). Ranke, Karl Ernst, 1870-1926. Clasifi-carea lui ~9 clasificare a ciclului infecţiei tuberculoase în 3 stadii succesive : a) perioada primară sau primoinfecţia, caracterizată prin apariţia alergiei şi a complexului primar; b) perioada secundară, de hipersensibilitate şi generalizare sanguină şi limfatică, caracterizată prin procese inflamatorii, pleurale, peritoneale, ganglionare, meningiene etc.; c) perioada terţiară, caracterizată prin tuberculoză de organ, cu evoluţie lentă, diseminări pe căile prefor-mate şi alergie moderată (34). Complexul primar ansamblul leziunilor din tuberculoza primară (pulmonară sau intestinală), constituite din şancrul de inoculare (alveolita exsudativă cazeoasă sau ulceraţia mucoasei intestinale), limfangita şi adenopatia satelită (sin. Complex primar tuberculos) (2). Riinke-Wakefield. Incizia incizie pe faţa anterioară a degetelor („in oblon”), pentru sutura sau grefa tendoanelor, constînd dintr-o incizie laterală, cu două incizii transversale în capete (24). Ritnkin, Fred Wharton. Operaţia colec-tomie totală la care se asociază şi extirparea în totalitate a rectului (11). Pensa pensă- clamp strivitoare cu 3 ramuri, folosită în opera" ţiile de rezecţie colică (11). Rankit. Transformarea răspunsurilor cuan-tale după rang. Valorile rankitului nu sînt obţinute ca echivalente ale valorilor procentuale (ca în cazul probitului), ci ca o valoare medie pentru diferite ranguri. Rankitul ia valori între —3 şi +3, variind la fiecare rang după volumul selecţiei. Este folosit în analiza statistică a relaţiilor doză-efect, în farmacologie, imunologie, inframicrobiologie (37). Ranulă, sin. : Broscuţă. Formaţiune chistică de origine congenitală a planşeului bucal. Membrana, foarte subţire, lasă să se vadă prin transparenţă conţinutul lichidian vîscos, filant, limpede (38). Ranvier, Louis Antoine, 1835 — 1922. Stran-gulaţiile inelare întreruperi segmentare ale tecii de mielină (0,5 — 2 fx lărgime) din jurul unei fibre nervoase. La acest nivel, citoplasma schwaniană conţine numeroase mitocondrii mici, granulaţii dense şi elemente ale reticulului endoplasmic (1). Ruoult, Fran^ois Mărie, 1830—1899. Legea lui scăderea punctului de congelare a unei soluţii de concentraţie mică este proporţională cu numărul de molecule şi de ioni dintr-un gram de dizolvant (apă), oricare ar fi mărimea şi natura acestor molecule. Această lege reglează raportul dintre valoarea punctului de congelare a unui lichid biologic (urină, ser, lichid interstiţial, lichid cefalorahidian etc.) şi concentraţia diferitelor substanţe conţinute, făcînd posibilă determinarea greutăţii moleculare mediii a acestor substanţe (5). Raphe (gr. = sutură, linie de separaţie), sin. : Rafeu. în anatomie, linie sau creastă, în special aceea care indică linia de joncţiune a două jumătăţi simetrice ale unei formaţiuni sau organ (1). ~ medullae oblongatac, întretăiere mediană antero-posterioară a unor fibre-provenite din cele două jumătăţi, dreaptă şi stîngă, a măduvei prelungite (1). ~ palpebrali» lateralis, bandă subţire orizontală de ţesut conjunctiv, care se întinde de la unghiul extern (rima palpebralis) la marginea laterală a orbitei (1). ~ penis, continuarea rafeului scrotului pe penis (1). ~ perinei, creastă tegu-mentară pe linia mediană a perineului (1), ~ pharyngis, bandă fibroasă situată pe linia mediană a peretelui posterior al faringelui (1). ~ pontis, întretăierea mediană a fibrelor din cele două jumătăţi, dreaptă şi stîngă, ale punţii cerebrale (1). ^ pterygomandibularis, bandă fibroasă elastică ligamentară întinsă între procesul pterigoid şi partea mijlocie a feţei mediale a ramurii ascendente a mandibulei (1). ~ scroti, creastă mediană care împarte scrotul RAPORT 460 RAYMOND — CESTAN în două jumătăţi laterale; se continuă posterior cu raphe perinei şi anterior cu raphe penis (1). Raport (fr. rapport). 1. Valoare relativă a două mărimi (g) (6). 2. Relatare asupra > unui fapt (23). ^ de corelaţie, parametru analog coeficientului de corelaţie, folosit în cazurile în care corelaţia nu este liniară. Raportul de corelaţie, 73, poate lua valori între 0 şi 1 (independenţă — corelaţie perfectă) (7). ~ de expertiză medico-legală, act de expertiză, încheiat în urma examinării medico-legale (23). Raporturi lipidice* Corelaţii între diferitele fracţiuni lipi-dice ale plasmei, cu valori în general constante şi ale căror variaţii pot aduce date suplimentare într-o serie de afecţiuni (dislipoidoze, atero-scleroză etc.) (de ex.: colesterol/acizi graşi neutri = 1—2,5; lecitină/colesterol = 1; coleşterol/fosfolipide = 21—22 (10). ~ nueleoei-toplasmic, raportul volumetric între nucleul şi citoplasma unei celule; variază cu tipul celular şi starea morfofuncţională a celulei (1). Rappaport. Mediul mediu nutritiv sintetic folosit în culturile celulare in vitro, avînd avantajul de a favoriza ataşarea celulelor pe peretele de sticlă (22). Raptus (lat. = răpire). Tulburare de activitate constînd din trecerea bruscă de la o stare de inhibiţie, susţinută de o anxietate extremă, la o stare de agitaţie psihomotorie, de obicei însoţită de impulsiuni agresive faţă de cei din jur sau faţă de propria persoană; se întîlneşte în stările confuzive, schizofrenie, depresiuni (35). ~ melancolic, formă de raptus în care bolnavii comit de obicei tentative de sinucidere, automutilare sau crime cu caracter altruist (35). Rareîacţie (lat. rare facere = a rări, a rare-fia). Reducerea prin atrofie sau resorbţie a densităţii unui ţesut (4). ~ osoasă, Osteoporoză. Rasmussen, Fritz Waldemar, 1834—1881. Anevrismul anevrism mic, cît un bob de linte, situat pe ramuri ale arterei pulmonare din peretele cavernelor tuberculoase; poate constitui punctul de plecare al unor hemoptizii mari, uneori mortale (34). Raş, sin.: Preexantem. Erupţie fugace care apare în perioada de invazie a unor boli eruptive (în special în variolă, mai rar în varicelă), de durată scurtă, dispărînd o dată cu instalarea erupţiei specifice bolii respective; se manifestă clinic sub diverse aspecte : scarlatiniform, morbi-liform, eritem difuz, mai rar ca plăci urtica-riene sau ca pete hemoragice (8). Ratanhia. Rădăcinile uscate ale plantei Krameria trianda (Leguminoasae). Conţine tanin şi are efect antidiareic şi hemostatic; este folosită şi în uz extern, ca antihemoroidal (13). Rathbun, J. C. Boala hipofosfatazie congenitală (33). Ratieide (fr. rat = şoarece + lat. caedere = a omorî). Substanţe chimice toxice, întrebuinţate în lupta împotriva rozătoarelor (23). ^ Ratschoiv. Proba test de insuficienţă arterială periferică, realizat prin rotaţii repetate ale articulaţiilor tibiotarsiene; ţinuta la verticală şi prin observarea reacţiilor vasomotorii în efort şi repaus (10). Raţie (lat. ratio). Cantitatea de hrană, de compoziţie corespunzătoare, necesară Organismelor umane sau animale pe o perioadă determinată de timp (de obicei 24 ore), în vederea nevoilor alimentare fiziologice (20). ^ alimentară, cantitatea de alimente ingerate care satisface în mod optim cantitativ şi calitativ toate trebuinţele nutritive ale omului (20). Raulin. Mediul soluţie salină complexă, care permite întreţinerea calităţilor fiziologice şi biochimice ale unei celule suspendate în acest mediu, prin realizarea izoosmiei şi neutralizarea efectului antagonist al ionilor (5). Rauwolfia. Gen de plante originare din India şi Asia de Sud-Est, folosite de multă vreme în medicina populară pentru combaterea muşcăturilor de şerpi, insomniei şi nebuniei (14). ^ serpentina, plantă care creşte în regiunile tropicale ale Indiei, Africii şi Americii de Sud. Rădăcina conţine o serie de alcaloizi cu structură indolică, printre care rezerpina, deserpidina, rescinamina, sirosingopina şi meto-serpidina. Rezerpina este responsabilă de principalele proprietăţi farmacologice ale preparatelor de Rauwolfia: acţiune hipotensivă, acţiune tranchilizantă şi antipsihotică. Cauza biochimică probabilă a acestor acţiuni constă din eliberarea catecolaminelor şi serotoninei conţinute în unele terminaţii nervoase din sistemul nervos central şi din periferie, cu epuizarea consecutivă a depozitelor acestor amine bio-gene şi interferenţă cu transmiterea impulsului nervos prin anumite sinapse (14). Rayer, Pierre Francois, 1793—1867. Flux sebaceu vezi Seboree. Rayleigh, John William Strutt, 1842-1919. Ecuaţia vezi Ecuaţii cromatice. Raymond, Fulgence, 1844—1910. Sindromul sindrom reprezentat printr-un complex de tulburări psihice (amnezie, incoerenţă, instabilitate, iritabilitate crescută, bizarerie, lipsă de atenţie), observate în leziunile corpului calos (27). Raymond-Cestan (Raymond, Fulgence, 1844—1910; Cestan, Raymond, 1872—1934). Sindromul sindrom protuberanţial superior reprezentat prin paralizie directă oculogiră (sindrom Foville protuberanţial) şi o hemiplegie încrucişată asociată cu tulburări de sensibilitate, mişcări involuntare coreoatetozice şi ataxie (27). RAYMOND — GUILLAIN 461 RĂŞINI Raymond-Guillain (Raymond, Fulgence, 1844 — 1910; Guillain, Georges). Miopatia tipul pelvilombar al miopatiei primitive progresive (27). Raynaud, Maurice, 1834—1881. Sindromul angionevroză vasoconstrictorie, caracterizată prin tulburări circulatorii paroxistice, care afectează simetric extremităţile membrelor (mai rar urechile sau nasul), provocate de obicei de frig şi emoţii şi ducînd adesea la leziuni trofice. Clinic se manifestă prin fenomene de ischemie cu cianoză şi asfixie locală, însoţită de o senzaţie penibilă de degete moarte. Forma primitivă, denumită şi boala Raynaud, apare în special la femei tinere, uneori pe fondul unei predispoziţii familiale. Forma secundară este întîlnită într-un număr mare de afecţiuni: a) posttraumatice profesionale (boala vasospas-tică traumatică) sau accidentale (distrofie reflexă simpatică posttraumatică; b) sindromul cervicotoracic de ieşire; c) boli arteriale ocluzive (trombangeite etc.); d) intoxicaţii (taliu, ergotism etc.); e) boli de colagen; f) disproteinoze cu crioglobuline etc. (10; 27). Rază (lat. radia). 1. Radiaţie. 2. Vezi Radius. ~ actinică, rază luminoasă care produce modificări chimice (de ex. descompunerea emulsiei fotografice) (4). ~ centrală, rază care porneşte din centrul anticatodului şi ajunge pe centrul planului de proiecţie (36). ~ normală, rază centrală în condiţia în care fasciculul conic de raze cade perpendicular pe planul de proiecţie (36). Raze vitale. Partea spectrului ultraviolet deosebit de activă asupra organismelor, cuprinsă între lungimile de undă de 280 şi 320 mpi, cunoscută şi sub numele de ultraviolet B (4). Vezi şi: Becquerel, Bucky, Dorno, Rontgen. Razemon. Procedeul 1. Procedeu de umplere a cavităţii de speleotomie cu placentă <11). 2. Procedeu de cură a eventraţiei diafragmatice prin gastrogastrostomie (11). Răchită. Lythrum salicaria. Rădăcină (lat. radix). Radix. ~ dentară anatomică, porţiunea acoperită cu cement a dintelui. în condiţii normale este situată intra-alveolar (39). ~ dentară clinică, porţiunea intraalveolară a unui dinte. Ea poate fi egală sau mai mică decît rădăcina anatomică (39). ~ senzitivă descendentă a nervului trigemen, Tradus spinalis nervi trigemeni. Rădulescu, Alexandru. Operaţia 1. Osteotomie a blocului unei anchiloze vicioase a şoldului, de jur împrejurul cavităţii coti-loide, cu scopul de a corecta diformitatea (24). 2. Osteotomia oblică a femurului, tibiei şi peroneului pentru corectarea anchilozei în flexie a genunchiului (24). 3. Rahisinteză cu grefon costal dedublat aşezat pe un pat receptor, creat prin desfacerea apofizelor spinoase şi suturarea deasupra a maselor musculare (24). 4. Rezecţii costale multiple în partea concavă a unei scolioze de gradul al II-lea, urmată de ancorarea bonturilor costale cu fir metalici trecut în buclă, la apofizele spinoase (24). Sindromul hipertrofie totală a membrului inferior cu nev plan vascular, osteoscleroză parţială şi acrocianoză (24). Răguşeală. Disfonie. Răpciugă. Morvă. Rărire. încetinire (32). ~ gradată a pulsului, tip de aritmie sinuzală, însoţită de hipo-tensiune arterială şi de tendintă la lipotimie (10). Răspîndire. împrăştiere (32). ~ geografică. 1. Noţiune epidemiologică referitoare la incidenţa crescută a anumitor boli infectocontagioase pe anumite teritorii ale globului pămîn-tesc, ajungînd uneori să constituie o caracteristică locală epidemiologică şi chiar de evoluţie clinică (de ex. holera în Pakistan, variola în India şi Pakistan, tetanosul în India) (8). 2. Circulaţia pe glob a unei boli infecţioase şi transmisibile, plecînd de la punctul de origine, în cadrul unei epidemii sau pandemii. Viteza de extindere variază în raport cu rapiditatea mijloacelor de comunicaţie, iar densitatea îmbolnăvirilor în raport cu mişcarea unor grupe mari de populaţie (8). ~ reală a infecţiei, numărul total de îmbolnăviri clinic manifeste şi de forme inaparente, decelate prin examene biologice, generate de un caz primar, de un focar epidemiologie primar sau întreţinute prin condiţii biocenotice specifice unui anumit teritoriu, într-o perioadă dată (8). Răspîntie ventriculară. Pars centralis ventriculi lateralis. Răsuri. Contracţii uterine dureroase sub formă de colici. Se întîlnesc frecvent în primele 3—4 zile de lăuzie la multipare, mai rar la pri-mipare. Apar spontan, dar provocate mai ales de excitarea mecanică a mamelonului (de ex. în momentul alăptării). Sînt atribuite eliminării de lohii şi fragmente de caducă din uter (18). Răşini. Substanţe organice complexe, cu structură macromoleculară, conţinînd C, H, O, N şi S. Se prezintă sub forme diferite, de la semifluide pînă la casante, de culoare galbenă, brună sau neagră. Au variate utilizări: izolanţi, lacuri, săpunuri, hîrtie etc. După structura chimică se deosebesc: răşini acrilice; răşini alchidice — polimeri de polialcooli şi acizi poli-bazici (similare acetilcelulozei); răşini aldehi-dice — polimeri de acetaldehidă şi alte alde-hide; răşini clorurate — produse de clorurare a cauciucului, difenilului etc.; răşini de anilină RĂŞINI ACRILICE 462 REACTANŢA — polimeri de anilină şi alte amide; răşini-epoxi; răşini fenolice; răşini stirenice (polisti-ren) etc. (5). ~ acrilice, derivate ale etilenului, care conţin o grupare de vinii în formula lor structurală. Unele derivă din acidul acrilic, iar altele din acidul metacrilic. în stomatologie sînt folosite ca materiale pentru construcţia protezelor dentare. Se prezintă fie sub forma unei pulberi (polimerul) şi a unui lichid (mono-merul), fie sub forma unui gel premestecat. Răşinile termoplastice sînt modelabile în apă fierbinte, în timp ce răşinile termostatice nu-şi pierd duritatea în această condiţie (39). ~ anio-nice, răşini poliaminice obţinute prin condensarea tetraetilenpentaminei cu formolul şi acetona; fixează acidul clorhidric din sucul gastric, fiind indicate în hiperclorhidrii şi în ulcerul gastroduodenal (13). Răşină de benzoe. Răşină obţinută din Styrax benzoe; conţine acid benzoic, vanilină, acid cinamic şi are efect astringent, antipruriginos şi antimicotic; este indicată în afecţiuni ale aparatului respirator (inhalaţii) şi afecţiuni ale pielii (13). ^ cationice, răşini sintetice macromoleculare obţinute prin polimerizare; în terapeutică sînt folosite două varietăţi; Tăşini catiosulfonice, caracterizate prin prezenţa grupării -S03H şi răşini catiocarboxilice, caracterizate prin prezenţa grupării -GOOH; au acţiune de fixare a cationilor din intestin prin mecanism de schimb ionic şi sînt folosite pentru diminuarea absorbţiei sodiului alimentar, în toate formele de retenţie hidrosalină (13). Răşină de jalapa, sin. : Jalapa. Răşină extrasă din rădăcinile tuberificate ale plantei Exogonium purga (Con-volvulaceae); conţine convolvulină şi jalapină (glicozide) care au efect purgativ drastic (13). Răşină de scamonee. Răşină extrasă din diferite specii de Ipomoea sau gumorăşină obţinută din rădăcina plantei Convolvulus scammonea (Convolvulaceae); conţine scamonina (izomer al jalapinei) cu acţiune purgativă drastică (13). Rău (lat. reus = acuzat, vinovat). Boală, stare de boală (32). ^ de mare, sin.: Morbus nauticus, Naupatie, stare patologică provocată de mişcările — în diversele sensuri — ale vaselor care navighează; se caracterizează prin greaţă, cefalee, ameţeli şi tulburări nervoase (4). ~ de munte, sindrom care poate apărea în cursul ascensiunilor pe munte la înălţimi peste 3 000—4 000 m (uneori la altitudini mai mici şi cu fenomene mai pronunţate la persoane neantrenate) şi este datorit nevoii crescute de oxigen în condiţii de efort fizic şi scăderii presiunii parţiale a oxigenului. Se caracterizează prin: oboseală, somnolenţă, cefalee, ameţeli, tahicardie, dispnee, lentoare în mişcări, uneori necoordonare motorie, urmate eventual de epistaxis şi hemoptizii. La altitudini mai mari sau în cazul continuării efortului apare o stare de euforie (beţia de altitudine), urmată de pierderea controlului cerebral asupra mişcărilor şi lipotimie (20). Răzuşe. Instrument chirurgical folosit îni deperiostarea oaselor (24). , •; Rb. Simbolul rubidiului ‘(5).* R.D.E. Abreviere pentru Receptor destroying enzyme. Vezi Enzima vibrionului holeric (22). Re. Simbolul reniului (5). Re- (lat. re- = iarăşi). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de : înapoi, iarăşi, contrar (32). Reabilitare (fr. rehabiliter = a reabilita). 1. Readucerea în stare activă, prin reeducare, exerciţii şi fizioterapie, a unor funcţii alterate sau aproape dispărute în urma unor procese patologice (4). 2. în psihiatrie, termen folosit de autorii anglo-saxoni pentru readaptarea motorie, psihică, profesională şi socială a bolnavilor cu diferite infirmităţi (35). Reabsorbţie (re- + lat. absorbere = a înghiţi „ a absorbi). Procesul de absorbţie repetată, de reîmbibare sau reţinere a unei substanţe în masa unui mediu lichid sau solid (5). ~ tubulară renală, proces tubular complex de transfer din lumenul tubular în sîngele capilarelor peri-tubulare a unei cantităţi variabile din substanţele care au fost filtrate în glomeruli. Transportul acestor substanţe prin celulele tubulare se realizează prin 3 tipuri de mecanisme: a) un mecanism de transport activ, efectuat cu ajutorul unor sisteme enzimatice şi utilizat la reabsorbţia în tubul proximal a glucozei, aminoacizilor, proteinelor, hemoglobinei, fosfaţilor, acidului uric, vitaminei G etc.; b) un mecanism de transport activ, efectuat pe baza gradientelor electrochimice şi implicat în reabsorbţia Na+r Cl~şi C03H~ ; c) un mecanism de transport pasiv, de difuziune, prin care se realizează reabsorbţia tubulară a ureei şi a apei (25). ~ tubulară renală facultativă, reabsorbţie diferenţiată şi variabilă a apei şi sodiului în segmentele distale ale tubilor uriniferi, dictată de necesitatea asigurării izostructurii mediului intern şi decisivă pentru concentraţia urinii finale (25). ~ tubulară renală obligatorie,, reabsorbţie proximală a 7/8 din apa şi sodiul conţinute în filtratul glomerular (25). Reaclimatizare (re- + fr. acclimater = a aclimatiza). Reclimatizare. Reacolarea gingiei, sin.: Reinserţia gingiei. încercare de a realipi gingia de dinte la bolnavii cu parodontopatii marginale, prin chiuretarea pungilor gingivale (38). Reactanţă (fr. reactance). Mărime caracteristică circuitelor electrice alternative ce conţin elemente reactive (bobine, condensatoare); este REACTANŢĂ CAPACITIVĂ 463 REACŢIA APEI definită de raportul dintre valoarea efectivă a tensiunii curentului la origine şi valoarea efectivă a intensităţii curentului absorbit de elementele reactive ale circuitului. Este dependentă de frecvenţa curentului. Constituie componenta reactivă a impedanţei (5). ~ capacitivă, sin. : Capacitanţăy rezistenţă introdusă de un condensator pe circuitul curentului alternativ (cu atît mai mare, cu cît frecvenţa curentului este mai mică) sau inversul cu semn schimbat al produsului dintre pulsaţia tensiunii la bornele unui condensator şi capacitatea condensatorului (6). Reactiv (fr. reactif). Substanţă care, dacă este pusă în prezenţa unui anumit tip de alte substanţe, este capabilă să dezvolte o reacţie caracteristică, evidenţiabilă prin apariţia unui precipitat, a unei culori etc. în chimia analitică, In laboratorul clinic etc., reactivii sînt folosiţi atît pentru identificarea anionilor, cationilor şi unor substanţe nedisociabile (glucoză etc.), cît şi pentru determinarea cantitativă a acestora (5). ~ cupropotasic Barreswil, Reactivul Fehling, vezi Fehling. ~ glioxilie, soluţie de acid acetic şi acid glioxilie, obţinută prin reducerea acidului oxalic cu ajutorul amalgamului de sodiu. în prezenţa triptofanului sau a proteinelor ce conţin acest aminoacid, reactivul dezvoltă o culoare violetă (5). Vezi şi: Benedict, Bial, Courtonne, Ehrlich, Esbach, Fehling, Feigl, Folin-Ciocâlteu, Folin-Marenzi, Kovacs, Nylander, Pauly, Schweitzer, Tarnet, Topfer, Uffelman. Reactivitate. Proprietatea unui ţesut de a reacţiona la un stimul oarecare (fizic, chimic etc.) (15). Reaeţie (fr. readiori). 1. Proces fizlco-chimic care are loc în urma contactului dintre 2 sau mai mulţi reactanţi (5). 2. Mod de manifestare (32). ~ acidă, proprietatea unei soluţii de a prezenta un pH acid, adică de a conţine ioni pozitivi liberi de hidrogen într-o proporţie mai mare decît ionii negativi (5). ^ de aglutinare a corpusculilor elementari, metodă serologică de diagnostic a unor inframicrobi constînd din aglutinarea pe lamă sau în tuburi, sub acţiunea serului specific, a unor corpusculi inframicrobieni, de preferinţă purificaţi (22). ~ de aglu-tinare-liză, reacţie antigen-anticorp caracterizată prin aglutinarea şi liza leptospirelor, în prezenţa anticorpilor specifici. Se foloseşte în diagnosticul serologic al leptospirozelor şi în identificarea serologică a leptospirelor (3). ^ de aglutinare pasivă, reacţie de aglutinare a unor antigene solubile adsorbite pe celule (hematii, bacterii) sau particule diverse (colodiu, latex, caolin etc.) care devin astfel aglutinabile prin anticorpii faţă de antigenele adsorbite (3). ~ de aglutinare la rece, reacţie serologică bazată pe proprietatea unor crioaglutinine care apar în sînge în anumite condiţii patologice. Aceste crioaglutinine acţionează atît asupra hematiilor proprii, cît şi asupra hematiilor umane de grup 0, numai la temperatura de 1—4°C. Este folosită în special pentru diagnosticul unor pneumonii virotice (22). ^ de aglu~ tinare virusobacteriană, metodă serologică de diagnostic a unor viroze, bazată pe aglutinarea sub acţiunea serului imun specific a unor microbi (în special B. prodigiosus) pe care s-au adsorbit intenţionat unele virusuri (22). ~ alcalină, proprietatea unei soluţii de a prezenta un pH alcalin, adică de a conţine ioni negativi liberi într-o proporţie mai mare decît cationii de hidrogen (5). ^ alergică, termen generic care se referă la orice manifestare clinică a fenomenului alergic, rezultînd din conflictul antigen-anticorp (alergen-anticorp), indiferent de forma şi de organul în care el are loc (12). ~ anamnes-tică, apariţia rapidă a unor anticorpi, pe care organismul i-a mai produs în trecut în urma unei imunizări specifice, ca o consecinţă a stimulării sistemului reticulohistiocitar, printr-un nou contact cu antigenul specific. Reacţia anam-nestică este de o intensitate şi durată maximă, atunci cînd stimulul este reprezentat de însuşi antigenul prin care s-a realizat prima imunizare. în cazul unui antigen heterolog, reacţia dispare după cîteva zile, în ciuda menţinerii stimulului. Acest lucru impune repetarea unor probe serologice pozitive apărute în cursul unor boli infecţioase, putînd fi luate în consideraţie numai cele care prezintă o tendinţă la intensificare. Reacţia anamnestică stă la baza revac-cinării cu o singură doză (rappel) practicată în profilaxia specifică a unor boli infecţioase (3). ^ antigen-anticorp, unirea specifică a unui antigen cu anticorpul corespunzător. Formarea complexului este însoţită de modificări ale proprietăţilor celor două elemente, cum ar fi instabilitatea în prezenţa electro-liţilor, neutralizarea acţiunii toxice, favorizarea fagocitării, apariţia capacităţii de fixare a alexinei şi uneori a sensibilităţii celulelor la acţiunea litică a alexinei, care stau la baza metodelor de punere în evidenţă a reacţiilor antigen-anticorp. în funcţie de testul folosit pentru punerea în evidenţă a unei reacţii antigen-anticorp, se deosebesc reacţiile de aglutinare, de precipitare, de neutralizare, de bacterio-liză, de fixare a complementului, reacţia opso-nocitofagică etc. Dacă reacţia antigen-anticorp se produce in vivo într-un mod intempestiv, apar diverse manifestări de hipersensibilitate imediată. Datorită specificităţii sale, reacţia antigen-anticorp serveşte la punerea în evidenţă a unui antigen sau anticorp necunoscut, celălalt element fiind dat (3). ^ apel, cantitatea REACŢIE BALNEARĂ 464 REACŢIE DE IMUNOADERENŢA de ioni de hidrogeni din apă. în natură, pentru desfăşurarea proceselor biologice normale, pH-ul apei trebuie să fie între 6,5 şi 8,5 (20). ~ balneară, fenomene patologice care se pot constata, la unii bolnavi în timpul curei — mai aieSf externe — cu ape minerale (4). Reacţii biologice de sarcină. Reacţii bazate pe evidenţierea la animal a hormonilor gonadotropi din urina femeii gravide, folosite pentru diagnosticul biologic al sarcinii (18). ^ biuretului, la cald, în prezenţa unei soluţii diluate de sulfat de cupru în hidrat de sodiu, ureea şi moleculele ce conţin legături peptidice (-CO-NH-) dezvoltă o culoare roz-violacee (5). ~ de blocare, procedeu serologic indirect pentru demonstrarea anticorpilor incompleţi faţă de un antigen cor-puscular (aglutinabil). Combinarea acestor anticorpi, dintr-un ser de cercetat (I), cu receptorii antigenici, nu provoacă nici o modificare vizibilă, dar împiedică (blochează) reacţia receptorilor cu anticorpii compleţi dintr-un ser aglutinant (II) adăugat ulterior. Absenţa aglutinării care ar fi trebuit să se producă cu serul II indică prezenţa anticorpilor incompleţi (blocanţi) în serul I. Nu toţi anticorpii incompleţi sînt blocanţi (3). ~ cu brucină, reacţie chimică pentru determinarea prezenţei nitra-ţilor; este folosită în analizele de apă sau pentru punerea în evidenţă a particulelor de pulbere de praf de puşcă; în prezenţa unei soluţii 1 % de brucină în acid sulfuric concentrat se produce o coloraţie roşie-portocalie; reacţia este nespecifică, avînd numai valoare de orientare (23). ~ chimică, reacţie care se caracterizează prin modificarea compoziţiei chimice a reactanţilor; reacţia chimică poate fi însoţită şi de fenomene fizice, ca degajarea sau absorbţia de căldură (5). ~ citochol, reacţie de floculare utilizată în serodiagnosticul sifilisului. Ca antigen se utilizează un extract alcoolic colesterinat de inimă de bou (3). ~ de conglutinare, reacţie de fixare a complementului care foloseşte în locul sistemului hemolitic un sistem conglu-tinant, constituit din globule roşii de oaie şi ser inactivat de bou. în lipsa fixării alexinei reprezentate de serul normal de cal, de către primul sistem, globulele roşii vor fi congluti-nate de serul normal de bou care acţionează numai în prezenţa alexinei. Reacţia de conglutinare se utilizează în diagnosticul serologic al morvei, brucelozei etc. la animale (3). ^ de degenerescenţă, aspect caracteristic la electro-stimularea nervilor şi muşchilor în caz de leziune a neuronului motor periferic, reprezentat prin inexcitabilitate faradică şi galvanică a nervului, cu păstrarea numai a excitabilităţii galvanice a muşchilor, însă modificată calitativ (reacţie lentă vermiculară, egalizare sau inversiune polară, galvanotonus) (27). ^ de deviere a complementului, Reacţia Bordet-Gengou, vezi Bordet-Gengou. ~ endergonică, reacţie chimică, produsă cu absorbţie de energie (15). ~ endotermică, reacţie chimică, care se efectuează cu absorbţie de . căldură (15). ~ de fixare a complementului,» Reacţia Bordet-Gengou, vezi Bordet-Gengou. ~ fizică, reacţie care se caracterizează prin transformarea unui tip de energie fizică în alt tip de energie fizică, fără ca reactanţii respectivi să-şi modifice structura chimică (5). ~ de floculare, reacţie de precipitare, în care cele 2 elemente sînt amestecate intim, precipitatul formîndu-se în toată masa lichidului (3). ~ cu floroglucină, Reacţia Wheeler-Tollens, vezi Wheeler-Tollens. ^ de focar. 1. Reacţie locală tisulară şi celulară la punctul de intrare a unui agent infecţios (32). 2. Intensificarea sau reaprinderea unei inflamaţii, consecinţă a unor agenţi specifici sau nespecifici, acţionînd de la distanţă (de ex. a unui focar pulmonar, după injectarea intra-cutantă de tuberculină) (32). ~ formol-gel, test de disproteinemie considerat caracteristic în plasmocitom (19). ~ de hemagluticare, abreviat HA, Reacţia Hirst, vezi Hirst. ~ de hema-glutinare indirectă pasivă, reacţie de aglutinare pasivă folosind ca suport, pentru adsorbţia diferitelor antigene, hematiile (3). ~ de hema-glutinoinhibare, sin. : Reacţia de inhibare a hemaglutinării, abreviat HAI, metodă serologică de diagnostic cu caracter de tip, curent folosită în inframicrobiologie, bazată pe proprietatea anticorpilor hemaglutinoinhibanţi de a neutraliza calitatea hemaglutinantă a unor virusuri. Metoda este frecvent folosită în diagnosticul gripei, oreionului, encefalitelor de căpuşe etc. (22). ~ hematoporfirinei, reacţie care serveşte la identificarea petelor de sînge; prin adaos de acid sulfuric la sînge, hemoglobina este transformată în hematoporfirină, care se identifică spectroscopic (23). ~ hidro-terapică, reacţie generală favorabilă a organismului la proceduri hidriatice, caracterizată prin reacţie dermovasculară, cu hiperemie activă şi stare subiectivă bună (4). ~ de imobilizare a treponemelor, Testul Nelson-Mayer, vezi Nelson-Mayer. ~ imună, stare de rezistenţă a organismului faţă de o infecţie oarecare evidenţiată cel mai adesea prin capacitatea acestuia de a neutraliza antigene introduse cel mai adesea intradermic; reacţia imună se traduce de fapt printr-un rezultat negativ al intradermoreacţiei respective (reacţia Schick este negativă dacă individul este imunizat faţă de difterie) (8). ^ de imunoaderenţă, hematiile umane fixează treponemele în prezenţa serului imun şi a alexinei. Centrifugarea amestecului la o turaţie joasă duce la îndepărtarea trepo- REACŢIE DE IMUNOFLUORESCENŢĂ 465 REACŢIE DE PRECIPITARE nemelor din supernatant, o dată cu hematiile, în lipsa anticorpilor, treponemele nu se fixează pe hematii şi rămîn în supernatant după centrifugare (3). ~ de imunofluorescenţă, sin: Imunofluorescenţă, reacţie serologică ce permite evidenţierea şi localizarea unor cantităţi mici de antigen, cu ajutorul unor anticorpi cuplaţi cu fluorocromi (izotiocianat de fluoresceină etc.) (3). ~ de imunofluorescenţă directă, reacţie de imunofluorescenţă în care fixarea anticorpilor fluorescenţi se face direct pe antigen. Tehnica constă din tratarea preparatelor care conţin antigenul cu anticorpul specific fluorescent şi examinarea la microscop în lumină ultravioletă (3). ~ de imunofluorescenţă indirectă, reacţie de imunofluorescenţă care se bazează pe fixarea anti-anticorpilor (anticorpi faţă de anticorpii specifici pentru antigenul respectiv) fluorescenţi pe anticorpii specifici fixaţi în prealabil pe antigen. Reacţia se efectuează în 2 timpi: în primul timp, preparatul se tratează cu un ser specific, nefluorescent, preparat pe iepure; în timpul al 2-lea, preparatul se tratează cu anticorpi antiiepure fluorescenţi. în acest mod, fixarea anticorpului fluorescent pe antigen se face indirect, prin intermediul anticorpilor specifici pentru antigenul respectiv (3). ~ indolnitroasă, sin. : Cholera Rot, reacţie pentru punerea în evidenţă simultană a producerii de indol şi a reducerii nitraţilor în nitriţi la bacterii, prin adăugarea de acid sulfuric, la culturi de 48 ore în apă peptonată conţinînd şi KN03. Apariţia unei coloraţii roşii indică un rezultat pozitiv. Reacţia este nespecifică, fiind pozitivă printre altele şi la vibrionul holeric, de unde denumirea de reacţia roşului de holeră (3). ~ de inhibare a hemaglutinării, Reacţia de hemaglutinoinhi-bare. intradermică, metodă de testare a reactivităţii organismului faţă de diferite anti-gene introduse pe cale intradermică (8). ~ leucemoidă, tablou hematologic care poate simula o leucemie, caracterizat printr-o hiper-leucocitoză importantă şi prin prezenţa formelor imature în sîngele periferic. Este o stare benignă datorită unei iritaţii toxiinfecţioase şi care trebuie deosebită de leucemie (32). ~ mastoidiană, inflamaţie a mucoasei celulelor mastoidiene, fără leziuni ale septurilor osoase celulare, apărută în cursul unei otite acute şi caracterizată clinic prin dureri mastoidiene (30). ~ miotonică, contracţie musculară care persistă şi după încetarea acţiunii excitaţiei (mecanice sau electrice) (27). ~ de neutralizare, reacţie serologică mult folosită în inframicro-biologie atît în scop diagnostic (decelarea anticorpilor neutralizaţi), cît mai ales pentru identificarea unui virus izolat. Se bazează pe anularea proprietăţilor patogene ale unui virus sub acţiunea anticorpilor specifici. O reacţie pozitivă se traduce prin lipsa infecti-vităţii amestecului virus-ser specific (22). ~ neutră, proprietatea unei soluţii de a prezenta un pH neutru (pH = 7), adică de a conţine un număr egal cu anioni şi cationi (5). ^ oftalmologică, reacţie locală a conjunctivei, care urmează după instilarea unei toxine în ochi (de ex. tuberculină) (28). ^ opsonocito* fagică, sin.: Indice opsonocitofagic, reacţie serologică pentru punerea în evidenţă a opso-ninelor în serul unui organism bolnav sau trecut prin boală. Se bazează pe faptul că leucocitele polimorfonucleare fagocitează mai intens germenii în prezenţa opsoninelor respective decît în lipsa lor. Reacţia pozitivă indică, în funcţie de intensitatea ei, gradul de rezistenţă a organismului faţă de o infecţie (3). ~ cu orcinol, metodă calitativă de identificare a pentozelor în urină, care se bazează pe capacitatea acestora de a dezvolta o culoare roşie cu orcinolul, în mediu puternic acid; este de reţinut că, în condiţii similare, galactoza dezvoltă de asemenea o culoare roşie (5). ~ oxidazelor, Testul Gor-don-McLeod, vezi Gordon-McLeod. P.A.S. (Periodic Acid Schiff), reacţie citochimică de oxidare, des utilizată în hematologie pentru determinarea componentelor glucidice intra-celulare. Grupările aldehidice rezultate din oxidarea grupărilor glicol ale substratului de către acidul periodic sînt evidenţiate prin colorarea cu reactivul Schiff (19). ^ pentru peroxidază, în prezenţa per oxidazelor, o soluţie alcalină de fenolftaleină cu peroxid de hidrogen se colorează în roşu-violet prin eliberarea oxigenului din peroxid. în citoenzi-mologie, reacţia serveşte la diferenţierea granu-laţiilor din seria granulocitară faţă de formaţiuni similare de altă natură (5; 19). ~ postvaccinală» 1. în general se referă la multiplele şi variatele modificări patologice locale şi generale survenite după administrarea diverselor vaccinuri, de la simple reacţii inflamatorii sau alergice locale pînă la fenomene generale severe şi de interesare a sistemului nervos central sau, în cazul vaccinurilor atenuate, la producerea modificată a bolii respective (8). 2. în sens restrîns se referă la reacţiile care succed vaccinării antivariolice (8). ~ de precipitare» reacţie antigen-anticorp in vitro, caracterizată prin apariţia unui precipitat vizibil cu ochiul liber. Reacţia este strict specifică. Pentru apariţia precipitării este necesară prezenţa electroliţilor. Reacţia se poate efectua fie suprapunînd cele două elemente (tehnica inelului de precipitare), fie amestecîndu-le (tehnica floculării). Sensibilitatea şi specificitatea sa permit folosirea ei la identificarea unor REACŢIE DE PRECIPITARE ÎN GEL 466 READ antigene bacteriene sau de natură animală şi vegetală, la titrarea toxinelor sau altor antigene şi a serurilor (3). ~ de precipitare în gel, reacţie de precipitare efectuată într-un gşl* (agar, amidon etc.), în care antigenul şi anticorpul sînt lăsate să difuzeze unul spre celălalt. La punctul de întîlnire vor apărea linii sau suprafeţe de precipitare, al căror număr va corespunde în general cu numărul de fracţiuni al antigenului. Cu cît un antigen va fi mai omogen, cu atît va da un număr mai redus de linii de precipitare. Reacţia se poate efectua în tuburi (tehnica Oudin) sau în plăci (tehnica Ouchterlony). Ultima tehnică se foloseşte la punerea în evidenţă a capacităţii toxigene a tulpinilor de Corynebacterium diphtheriae (reacţia Elek-Ouchterlony-Frobisher) (3). ^ pse-udocatatonică, psihoză reactivă caracterizată printr-o stare de inhibiţie sau excitaţie de tip catatonic care apare însă pe un fond anxios concordant cu situaţia traumatizantă şi cu conţinutul trăirilor halucinatorii şi delirante determinate de acţiunea traumei psihice (35). ^ psihogenă, reacţie psihică nevrotică sau psihotică determinată de traume psihice (35). ~ pupilară, Reflex pupilar. ~ de reducere a nitraţilor, reacţie utilizată la caracterizarea biochimică a bacteriilor. Prezenţa capacităţii de reducere a nitraţilor în nitriţi se pune în evidenţă pe culturi de 48 ore în bulion cu KNOg, cu ajutorul reactivului Hoseway conţinînd acid sulfanilic şi a-naftilamină. Reacţia pozitivă se manifestă prin apariţia unei coloraţii roz, în urma adăugării reactivului la cultură (3). ^ roşului de metil, reacţie care serveşte la punerea în evidenţă a acidifierii mediului de cultură de către bacterii, în urma fermentării glucozei, utilizînd roşu de metil ca indicativ. în cazul unei reacţii pozitive, mediul se colorează în roz (3). ~ serologică, sin.: Seroreacţie, reacţie antigen-anticorp efectuată in vitro, în scopul determinării calitative sau cantitative a unuia din cele două elemente ale reacţiei, prin referire la celălalt, a cărui specificitate sau titru sînt cunoscute (3). ~ situa-ţională, termen pentru denumirea stărilor reactive în care întregul tablou clinic este dominat de conţinutul situaţiei psihogene traumatizante care a generat-o (35). ~spirilară, Reacţia Herxheimer, vezi Herxheimer. ~ la sublimat, test pentru punerea în evidenţă a pigmenţilor biliari în materiile fecale. Acestea se tratează cu o soluţie saturată de sublimat şi, după o jumătate de oră, se citeşte culoarea supernatantului: culoarea roşie aprinsă arată prezenţa stercobilinogenului şi stercobilinei, iar culoarea verde arată prezenţa bilirubinei (5). ~ sulfofosfovanilică, Testul Chabrol-Charon-nat, vezi Chabrol-Charonnat. ^ termopreci- pitinelor, Reacţia Ascoli, vezi Ascoli. ~ de transcriere a mesajului genetic, Biosinteza de transcriere. ~ de trezire, fenomen electroence-falografic care exprimă trezirea din somn; este reprezentat prin desincronizarea traseului bioelectric cu creşterea frecvenţei undelor corticale şi scăderea amplitudinii lor (27). ~ la tripaflavină, Reacţia Pampana, vezi Pam-pana. ~ la tuberculină, reacţie pentru depistarea stării de alergie în tuberculoza cu ajutorul tuberculinei. Tuberculină poate fi' depusă pe tegumente după scarificare (cutireacţia Von Pirquet) sau pe conjunctiva oculară a animalelor (oftalmoreacţia Calmette) sau poate fi introdusă intradermic în diluţie de 1 : 10 000 (intradermoreacţia Mantoux) (3). ~ cu vanadat, test pentru identificarea în produsele biologice a hidrazidei acidului izonicotinic în stare liberă (activă tuberculostatic); în prezenţa tuber-culostaticului, reactivul cu vanadat, în mediu acid, dezvoltă o culoare roşie-brună, a cărei intensitate se măreşte proporţional cu concentraţia de hidrazidă în produsul analizat (5). ~ VDRL, vezi YDRL. ~ xantoproteică, test pentru identificarea proteinelor care conţin aminoacizi aromatici (fenilalanină, tirozină). Asemenea proteine, încălzite cu o soluţie 20% de acid nitric, formează nitroderivaţi, de culoare galbenă; dacă se alcalinizează amestecul, culoarea virează în portocaliu (5). Vezi şi: Abderhalden, Abelin, Adam- kiewicz-Hopkins, Adler, Afanosevski, Ambard-Brissemoret, Acheim-Zondek, Ascoli, Barberio, Bălteanu, Bercovicz, Bial, Bordet-Gengou, Bordet-Wassermann, Boyden, Brachet, Brini-deau-Hinglais, Busch, Castellani, Cevidalli, Dale, Davidsohn, Dominicis, Donath-Lands-teiner, Eber, Ehrlich, Elek-Ouchterlonv-Fro-bisher, Enders, Ferguson-Hook, Feulgen, From-mer-Emiliwicz, Gerhardt, Gerngross, Giemsa, Gmelin, Griess, Grimbert, Guillain-Laroche-Lechelle, Gutterman-Olsanetski, Hallein, Hers-heimer, Hirst, Ito-Reenstierna, Jaff6, Jarisch-Herxheimer, Jolly, Kahn, Kastle-Meyer, Ku-dicke-Steuer, Lecha-Marzo, Liebermann-Burc-hard, Mantoux, Meinicke, Middlebrook-Dubos, Milion, Minor, Nagler, Nonne-Apelt, Ottfried-Miiller, Pampana, Pandy, Parnas, Pasteur-Meyerhof, Paul-Bunnell, Pettenkofer, Piltz-Westphall, Popper, Prausnitz-Kiistner, Remak, Rivalta, Rosenheim, Salkowski, Scherer, Sc Lick, Selivanoff, Svartz-Schlossmann, Takata-Ara, Targowla, Terson, Tollens, Umikoff, Voges-Proskauer, Voisenet, Waaler-Rose, Weil-Felix, Weyl, Wheeler-Tollens, Widal, Wright. Read, Marion J. Formula formulă utilizată pentru calcularea rapidă a metabolismului bazai, folosind frecvenţa pulsului şi READAPTARE 467 RECEPTOR CEDULAR diferenţa dintre tensiunile arteriale maxime şi minime. Este o metodă neprecisă (4). Readaptare (fr. readapter). Refacerea capacităţii de muncă a bolnavilor, a celor cu leziuni organice şi a invalizilor şi reintroducerea lor în viaţa socială, prin măsuri medicale, tehnice şi psihologice cu recalificare profesională şi adaptare la noile condiţii de lucru, aplicînd totodată o protecţie a muncii în vederea obţinerii unor rezultate de durată (32). ~ socială, proces de refacere parţială sau totală a unor funcţii psihice alterate, realizabil printr-un complex de măsuri terapeutice şi sociale care creează bolnavului psihic posibilitatea de a se întoarce în mediul social (35). Reagent. Substanţă sau produs care ocupă un loc principal într-o reacţie (22). Reagină. Termen acordat anumitor categorii de anticorpi serici: a) care se întîlnesc în stările de atopie; b) globulinei responsabilă de fixarea complementului în reacţia Bordet-Wassermann, în care antigenul folosit este nespecific (extract de inimă de bou). Reaginele se diferenţiază de anticorpii propriu-zişi, care reacţionează specific numai cu antigenul care a indus formarea lor (3). Reamputaţie (re- -f lat. amputatio = tăiere), sin. : Reamputaţie osteoplastică, Retuşare de bont. Tehnică de retuşare a bonturilor de coapsă, cu crearea unui capac din corticală, cu care se obliterează apoi canalul medular (24). ~ osteoplastică (Ilcenko), Reamputaţie. Reanchilozare (re- -f gr. ankylosis = anchiloză). Complicaţie tardivă a unei artroplastii, datorită fie evoluţiei bolii, fie unor defecte de tehnică. Constă din refacerea anchilozei iniţiale (24). Reanimare (fr. ranimer = a reînsufleţi), sin. : Resuscitare. Totalitatea actelor terapeutice care urmăresc restabilirea uneia sau mai multor funcţii vitale ale organismului, afectate sau abolite din diverse cauze, sau readucerea la viaţă a unui organism în stare de moarte aparentă, prin asigurarea menţinerii echilibrului funcţiilor sale vitale (11). ~ preventivă, totalitatea mijloacelor care urmăresc prevenirea dezechilibrelor funcţionale legate de actul operator (11). Rlaumur, Ren6 Antoinfc, 1683 —1757. Termometrul instrument de măsurare a temperaturilor a cărui scală este divizată de la 0 la 80, punctul 0 reprezentînd temperatura de îngheţare a apei, iar punctul 80 temperatura de fierbere a apei distilate (5). Rebazare. în tehnica dentară, înlocuirea în întregime a bazei unei proteze mobile, devenită instabilă, cu o bază nouă (39). Recalcificare, sin. : Remineralizare. Depunerea sărurilor minerale pe trama protidică a ţesutului osos, după o prealabilă decalcificare osoasă (24). Recalibrarea, foselor nazale. Metodă chirurgicală utilizată pentru tratamentul rinitei cronice ozenoase, constînd din strîmtarea foselor nazale, prin introducerea de materiale protetice sub mucoasa nazală turbinală sau septală (30). Recamier. Joseph Claude Anselme, 1774— 1852. Chiureta chiuretă fenestrată utilizată în practica chiuretajului pereţilor cavităţii uterine (18). Procedeul tratamentul fisurii anale prin dilataţia anusului (11). Recădere, sin. : Reşută. Reapariţia simpto-melor clinice ale unei boli în cursul perioadei de convalescenţă (8). Receptacul (lat. receptaculum). O formaţiune anatomică care primeşte sau conţine ceva (1). — seminal, parte dilatată a vaginului (de aspect piriform), întîlnită în organizaţia genitală femelă la unele cestode (tenii) şi care serveşte ca spaţiu de înmagazinare a spermatozoizilor (31). Receptivitate (fr. receptivite). Capacitatea unei persoane sau a unei populaţii, care nu posedă o rezistenţă specifică, de a contracta o anumită boală infectocontagioasă în condiţii sporadice sau epidemice de îmbolnăvire (8), Receptor (fr. recepteur). Termen generic folosit atît pentru structuri nervoase capabile să reacţioneze mai mult sau mai puţin specific la modificări fizice sau chimice, cît şi pentru anumiţi compuşi intra- sau extracelulari, care se pot combina specific cu anumite substanţe (1). Receptori adrenergici, sin. : Sisteme adrenoreac-tive. Farmoreceptori situaţi la nivelul organelor efectorii cu inervaţie simpatică; sînt acţionaţi specific de adrenalină, noradrenalină şi substanţe simpatomimetice şi sînt blocaţi specific de substanţe simpatolitice (14). Receptori a-adrenergici. Receptori adrenergici a căror acţionare de către adrenalină, noradrenalină şi alte substanţe simpatomimetice provoacă la nivelul organelor terminale efecte de tip excitator. Receptorii a-adrenergici sînt blocaţi specific de substanţele simpatomimetice (14). ~ p-adre-nergici. Receptori adrenergici a căror acţionare de către adrenalină şi unele substanţe simpatomimetice provoacă efecte simpatomimetice de tip inhibitor, efecte metabolice, stimularea sistemului nervos central. Receptorii (3-adrener-gici sînt acţionaţi electiv de izoprenalină, bametan, nilidrină, substanţe simpatomimetice cu acţiune predominant inhibitorie; nu sînt de obicei blocaţi prin simpatolitice (14). ^ celular, substanţă de natură proteică foarte variată ca specificitate, existentă pe suprafaţa multor celule, în special hematii. Receptorii celulari pot reacţiona biologic cu diferite an-ti- RECEPTORI COLINERGICI 468 REGESSUS gene (22). Receptori colinergici, sin. : Sistem colinoreactiv. Farmoreceptorii care fixează specific acetilocolina şi diferite substanţe coliner-gice şi anticolinergice (14). Receptori colinergici muscarinici, sin. : Sistem M-colinoreactiv. Far-moreceptori situaţi la nivelul organelor efectorii cu inervaţie parasimpatică; acţionarea lor provoacă efecte parasimpatomimetice, iar blocarea, efecte parasimpatolitice (14). Receptori colinergici nicotinici, sin. : Sistem N-colino-reactiv. Farmoreceptori situaţi la nivelul neuronilor din ganglionii vegetativi simpatici şi parasimpatici, al plăcilor terminale, al glo-musului carotidian şi probabil în sistemul nervos central. Substanţele nicotinice şi gan-glioplegice acţionează specific asupra receptorilor colinergici din ganglionii vegetativi, iar substanţele curarizante asupra celor din placa terminală (14). ~ destroying enzyme (engl.), abreviat R.D.E., Enzima vibrionului holeric. Receptură (germ. Rezeptur). Farmacografie. Reces (lat. recessus = loc retras, reces). Recessus. ~ incisiv, sin. : Reces nazo palat in, depresiune în septul nazal, situată imediat deasupra canalului incisiv (1). ^ laringofarin-ţjian, partea inferioară a faringelui, din care se deschide esofagul şi laringele (1). ~ mezenteric, sin.: Cavitate hepatoenterică, diverticul al cavităţii peritoneale în mezenterul gastric primitiv, format de o invaginaţie a peritoneului pe partea sa dreaptă; separă mezenterul gastric definitiv de mezenterul venei cave şi dă bursa omentală, vestibulul său şi bursa infracardiacă (1). ~ nazopalatin, Reces incisiv. ^ ombilical, porţiune dilatată a ramurii stîngi a venei porte adulte, marcînd poziţia venei ombilicale primitive (1). ~ peritoneal, repliu seros înapoia sau în jurul organelor din cavitatea peritoneală (1). ~ supraamigdalian, Sinusul Tourtual, vezi Tourtual. ~ tubotim-panie, aripa dorsală a primei pungi faringiene (şi posibil o parte din a doua), care formează cavitatea timpanică a urechii medii şi tuba auditivă (1). Recesivitate, sin. : Penetranţâ mică. Lipsa manifestării fenotipice, la progen, a unei trăsături a unui anumit caracter, trăsătură care este deosebită la cei 2 parentali. Progenii rezultaţi din 2 parentali care au o aceeaşi trăsătură recesivă vor prezenta expresia fenotipică a acestei trăsături dacă primesc ambele alele recesive (17). Recessus (lat. = loc retras, reces), sin. : Reces. Termen anatomic cu semnificaţia de fosă, ventricul sau ampulă, depresiune (1). ~ cochlearis, depresiune eliptică situată dedesubtul ferestrei ovale a vestibulului, făcînd parte din cohlee; conţine mici găuri prin care trec nervii canalului cohlear (1). ^ costodia- phragmaticus pleurae, sin. : Sinus phrenicocos-talis pleurae, spaţiu virtual format prin continuarea porţiunilor costală şi diafragmatică ale pleurei parietale; în inspiraţie adîncă este ocupat de marginea inferioară a plămînului (1). ~ costomediastinalis.' pleur&e, sin. : Sinus costomediastinalis pleurae, spaţiu virtual format din continuarea părţii costale cu partea mediastinală a pleurei parietale (1). ~ duodenalis inferior, sin. : Foseta duodenală inferioară, Recessus duodenojejunalis, Recessus duodenomesoco-licus caudalis, buzunar mic al peritoneului format la stînga porţiunii terminale a duodenului de un pliu triunghiular al peritoneului şi avînd o deschidere superioară (1). ~ duodenalis superior, sin.: Foseta duodenală superioară, Recessus duodenojejunalis', Recessus duodeno-mesocolicus cranialis, buzunar mic al peritoneului format la stînga porţiunii terminale a duodenului de un pliu triunghiular al peritoneului cu deschiderea în jos (1). ~ duodenojejunalis, denumire comună pentru Recessus duodenalis superior şi Recesuss duodenalis inferior (1). ~ duodenomesocolicus caudalis, Recessus duodenalis inferior. ~ duodenomesocolicus cranialis, Recessus duodenalis superior. ~ ellipticus, sin. : Foseta semiovoidă, Recessus utriculi, depresiune ovală în planşeul şi peretele medial al vestibulului, adăpostind utriculul; conţine găuri mici prin care trec ramurile nervului acustic la utricul şi ampula canalelor semicirculare superior şi lateral (1). ~ epitympanicus, Atica. ~ hepatorenalis, mic repliu peritoneal situat între ficat şi rinichi (1). ~ ileocaecalis inferior, repliu peritoneal situat în partea caudală a joncţiunii ileocecale (1). ~ ileocaecalis superior, repliu peritoneal situat pe faţa superioară a joncţiunii ileocecale (1). ~ infundibuli, depresiune situată în partea anterioară a planşeului ventriculului al III-lea, întinzîndu-se prin tuber cinereum în infundibulum (1). ~ intersigmoideus, sin. : Foseta intersigmoidă, mic repliu peritoneal situat la încrucişarea strîmtorii superioare a pelvisului de către rădăcina mezosigmoidului; în fundul recesului se proiectează ureterul stîng (1). ^ labyrinthis, diverticul al veziculei otice care devine apoi sacul sau canalul endolimfatic (1). ~ lateralis ventriculi quarti, prelungirea laterală a ventriculului al IV-lea în unghiul dintre cerebel şi măduva prelungită; se termină cu apertura lateralis (1). ~ lienalis, prelungire a bursei omentale înapoia ligamentului gastro-splenic (1). ^ membranae tympani anterior, repliu mic al cavităţii timpanice situat între plică malleolaris anterior şi partea antero^ superioară a membranei timpanice şi care se termină orb deasupra (1). ~ membrana© RECESSUS 469 RECLUS tympani posterior, repliu mic al cavităţii timpanice care se termină orb deasupra şi este situat între plică malleolaris posterior şi partea postero-superioară a membranei timpanice (1). ^ membranae tympani superior, sin.: Punga Prussak, mic buzunar în formă de pîlnie situat în cavitatea timpanică şi limitat de pars flaccida membranae tympani (lateral), capul, gîtul şi ligamentele laterale ale osului maleus (medial) şi de corpul osului incus; are o deschidere dedesubt sau medial (1). ~ opticus, depresiune a planşeului ventriculului al III-lea situată anterior de recesul infundibular şi care se înţinde în jos deasupra chiasmei optice (1). ~ para-colici, Sulei paracolici. ~ paraduodenalis, sin. : Foseta paraduodenalâ, pungă inconstantă a peritoneului situată la stînga ultimei părţi a duodenului (1). ~ pharyngeus, sin. : Foseta Ro-senmuller, depresiune situată în peretele lateral al nazofaringelui, posterior de deschiderea tubei auditive (1). ~ phrenieohepatici, Recessus subphrenicL ~ pinealis, infundibul situat în plafonul ventriculului al III-lea întins posterior pînă în tija corpului pineal (1). ~ piriformis, sin. : Sinus piriform, infundibul al faringelui situat lateral de orificiul. laringian, mărginit lateral de cartilajul tiroid şi membrana tirohioi-«diană şi medial de pliul ariepiglotic(l). ^pleurae, sin.: Sinus pleurae, zona unde se face trecerea intre două porţiuni vecine ale pleurei parietale ; spaţiul este fie virtual, fie ocupat de marginea respectivă a plămînului (1). ~ retrocaeealis, repliu inconstant al peritoneului care se întinde In sus între cec şi peretele abdominal posterior <1). ~ retroduodenalis, sin. : Foseta retroduo-denală, repliu inconstant al peritoneului, situat înapoia porţiunii a 3-a a duodenului (1). ^ saceiformis articulationis radioulnaris distalis, prelungire a membranei sinoviale întinsă între oasele radius şi ulna la articulaţia lor distală (1). ~ sacculi, Racessus sphericus. ~ sphenoethmoi-dalis, spaţiu mic situat între osul sfenoid şi cornetul nazal superior (1). ~ sphericus, sin. : Foseta emisferică, Recessus sacculi, depresiune in peretele medial al vestibulului care adăposteşte sacculus. Prin găurile mici din reces trec ramurile nervului acustic spre sacculus (1). Recessus subhepatici. Pungi peritoneale variabile ca întindere şi situate sub faţa viscerală a ficatului (1). Recessus subphrenici, sin. : Recessus phrenicohepatici. Spaţii peritoneale situate între faţa superioară a ficatului şi diafragm, despărţite între ele prin ligamentul falciform al ficatului (1). ^ subpopliteus, Bursa musculi poplitei. ~ suprapinealis, infundibul posterior al ventriculului al III-lea, întins înapoi supra-pineal ca un diverticul al ependimului tavanului său (1). ~ utriculi, Recessus ellipticus. Recidivă (lat. recidivus = care cade în aceeaşi greşeală), sin. : Reimbolnâuire. Reapariţia simptomatologiei unei boli, cauzată de o nouă infecţie cu germenii respectivi, după o perioadă variabilă de timp de la prima îmbolnăvire de acelaşi fel; se poate observa după bolile care nu dau imunitate (erizipel) sau după acelea care dau o imunitate puţin durabilă. Poate fi precoce (după cîteva săptămîni sau luni) sau tardivă (după mai mulţi ani de la prima îmbălnăvire) (8). Recipe (lat. = să se ia), abreviat Rp. Termen folosit în orice prescripţie medicală, prin care se arată obligativitatea preparării şi administrării medicamentului indicat, în forma farmaceutică şi dozele specificate (13). Recirculaţia aerului. Ventilaţie cu recir-culaţie. Recklinghausen, Friedrich Daniel von, 1833—1910. Boala 1. Boală congenitală datorită unei displazii ectomezodermice, caracterizată prin pete pigmentare cutanate, tumori cutanate (mollusca fibrosa), tumori perineurale (neurofibroame) şi uneori tulburări psihice. Se asociază frecvent şi cu alte anomalii congenitale : spina bifida, sindactilie, agenezii osoase (sin. : Distrofia ontogenetică Recklinghausen, Gliofibromatoză, Neurinoma multiplex, Neurofibromatoza Recklinghausen, Neuro-gliomatoza generalizată, Polifibromatoza neuro-cutanată pigmentară) (27). 2. Boală caracterizată prin apariţia de leziuni întinse la majoritatea oaselor (craniu, vertebre, oasele bazinului, oasele lungi ale membrelor), constînd din resorbţia ţesutului osos şi înlocuirea măduvei oaselor printr-un ţesut fibros; canalele Havers sînt lărgite, trabeculele foarte subţiate, observîndu-se osteoclaşti dispuşi în grămezi în jurul trabeculelor pe cale de distrugere lacunară; se observă şi neoformaţii osoase, dar cu tendinţă la construcţie incompletă. Se însoţeşte de hipercalcemie, hipofosfatemie, hi-perfosfaturie, hipocalciurie (sin. : Boala Engel-Recklinghausen, Osteodistrofie fibroasă generalizată, Osteită fibrochistică generalizată, Osteoză paratiroidiană). Există şi o formă localizată monoosoasă (Boala Jaff6-Lichtenstein) (2; 24). Reclimatizare, sin. : Reaclimatizare. Reobiş-nuirea organismului la un climat care a fost părăsit un timp şi în care el revine dezadaptat (4). Reclinaţia cataractei. Intervenţie pentru cataractă practicată în trecut, constînd din deplasarea în vitros a cristalinului din cîmpul pupilar (28). Reclus, Paul, 1874—1914. Boala sin.: Boala chistică a sinului, Mastopatie fibrochistică, Mastoză chistică, afecţiune de tip discrinic, RE COACERE 470 REDLICH) considerată leziune precanceroasă, caracterizată prin prezenţa, uni- sau bilaterală, la nivelul sinului, a unor mici noduli tumorali chistici diseminaţi, care dau la palpare senzaţia uno^* grăunţe de plumb (11). Flegmonul sin'': Flegmon lemnos, inflamaţie a gîtului caracterizată prin evoluţie torpidă, duritate extremă a tumefacţiei şi absenţa abcesului colectat (11). Operaţia procedeu de coloproctie terminală definitivă în regiunea iliacă, pentru tratamentul paliativ al cancerului rectal (11). Recoacere. Tratament termic al metalelor în stare solidă, folosit în tehnologia dentară, constînd din încălzirea lor (cu viteze prescrise) pînă la o anumită temperatură şi durată şi apoi răcirea lor (cu anumite viteze) pînă la temperatura mediului înconjurător, în vederea modificării proprietăţilor lor fizico-chimice, mecanice, tehnologice, cristaline sau structurale, sau pentru a le degazeifica (39). Recombinare genetică. Proces de schimb de material genetic între bacterii, care, în funcţie de modul în care sînt schimbate segmentele de ADN, ca şi de modul de integrare şi funcţionare a segmentelor transferate în bacteria acceptoare, poate fi: proces de recombinare prin transformare sau proces de recombinare în care intervin factori cu proprietăţi particulare, numiţi epizomi (17). Recon. Distanţa minimă la care se poate produce o recombinare. Din punct de vedere molecular, mărimea acesteia a fost apreciată de Benzer ca fiind de 3 perechi nucleotidice, iar de alţii, mai recent, ca reprezentînd o singură pereche nucleotidică (17). Recondiţionare (fr. reconditionner). Operaţie de renovare sau refacere a unor instalaţii sau aparate, cu scopul restabilirii capacităţii lor funcţionale (20). ~ fîntînii, repararea, curăţirea şi salubrizarea unei fîntîni, procedeu obligatoriu înainte de aplicarea dezinfecţiei (20). Recrudescenţă (lat. recrudescere = a se întări). Reintensificarea simptomelor clinice ale unei boli, în perioada de declin a acesteia, înainte de defervescenţă sau de intrarea în convalescenţă (8). Recruitment (engl.),' sin. : Fenomenul de întărire a senzaţiei intensităţii sonore. Distorsiune în perceperea intensităţii tonale determinată de o leziune a aparatului auditiv al urechii interne (30). Rect (lat. rectum = rectiliniu, drept). Rec-tum. Rectită (rect + -ită). Inflamaţia rectului (16). Recto- (lat. rectum = rectiliniu, drept). Element de compunere care introduce în termeni referirea la rect (32). Rectocel (recto- + gr. kele = hernie, tumoare). Prolabarea peretelui vaginal posterior cu antrenarea unei porţiuni a peretelui anterior al rectului (18). Rectocliză (recto- + gr* klysis — spălătură)„ Efectuarea unei spălături rectale sau introducerea unei substanţe medicamentoase pe-cale rectală (11). * * Rectocolită (recto- -f gr. kolon = intestin gros -f -ită), sin. : Coloproctită, Colorectită* Inflamaţie simultană a rectului şi colonjilui (16). ~ hemoragică, Colită ulcerohemoragică* Rectopexie (recto- + gr. pexis = fixare)* Fixarea operatorie a rectului în poziţie anatomică normală (11). Rectoragie (recto- + gr. rhegnynai = a curge), sin. : Proctoragie. Hemoragie rectală (16) Rectorezector. Aparatul Brummelkamp. Vezi Brummeikamp. Rectoscop (recto- + gr. skopein = a vedea), sin. : Colonoscop. Varietate de endoscop adaptat pentru examenul rectului şi colonului sigmoid pînă la o profunzime de 25 cm (16). Rectoscopie (recto- + gr. skopein = a vedea), sin. : Rectosigmoidoscopie. Examenul cavităţii rectale şi sigmoidiene cu ajutorul rectoscopului (16). Rectosigmoidită (recto- + gr. litera a, + eidos = formă + -itis). Inflamaţie concomitentă a rectului şi a ansei sigmoidiene (16). Rectosigmoidoscopie (rectosigmoid + gr. skopein = a vedea). Rectoscopie. Rectum (lat. = rectiliniu, drept), sin. : Intestinum rectum, Rect. Partea inferioară a intestinului gros, întinsă din dreptul vertebrei S3 pînă la orificiul anal. Porţiunea superioară, mai dilatată (ampulla recti), se înscrie în conca-vitatea sacrului; cea inferioară, mai îngustă (canalis analis), descrie o curbă cu orientare inversă (1). Rectus-Wick. Operaţia Operaţia Crowe* vezi Crowe. Recuperare (lat. recuperare = a intra din nou în stăpînire). Vindecarea totală sau parţială, din punct de vedere fizic, psihic, al unei mişcări, al mersului, profesional etc., care se produce spontan sau ca urmare a unui proces de reeducare (24). ~ funcţională, terapie complexă prin care se urmăreşte recîştigarea funcţiei unui organ sau a unuia sau mai multor segmente de membru neutilizate o perioadă de timp (24). Redie. Formă larvară întîlnită în evoluţia unor trematode ca transformare a formei de sporocist (31). Redlich, Emil, 1866—1930. Semnul semn cu valoare de reflex patologic care se întîlneşte în leziunile căii motorii piramidale; excitarea feţei posterioare a gambei determină extensiunea halucelui (27). REDLUX 471 REEDUCARE PROFESIONALĂ Redlux (Prăgoiu). Aparat pentru reducerea intraoperatorie a luxaţiei congenitale de şold. Aparatul are două vîrfuri, unul care pătrunde în osul coxal şi unul care pătrunde în tro-hanter şi un dispozitiv care îndepărtează cele două vîrfuri, extremitatea cef alică a femurului ajungînd astfel în dreptul cavităţii cotiloide, unde se poate introduce (24). Redoare (fr. raideur). Rigiditate. ~ articulară, sin. : Rigiditate articulară, limitarea mişcărilor unei articulaţii, prin organizare fibroasă, intra- şi periarticulară (24). Redon, Henri. Dren sin. : Dren aspirativ, tub de material plastic de 14 cm lungime, cu diametrul exterior obişnuit de 3 mm şi cel interior de 1,5 mm, avînd la o extremitate 28 orificii (11). Redondanţă. Exponentul surplusului de litere care ajută la corectarea erorilor ce ar putea să apară în timpul transmiterii infor- jj matiei. Se exprimă ca R = 1-------------------, unde H0 H este informaţia medie, iar H0 cantitatea maximă de informaţie (37). Redoxază. Desmolază. Redresare (fr. redresser = a îndrepta), în ortopedie, corectarea extemporanee sau în mai mulţi timpi a unei diformităţi prin manevre manuale sau cu ajutorul redresoarelor (24). Redresor (fr. redresseur). 1. Aparat folosit în vederea redresării unor malformaţii osteo-articulare (24). 2. Dispozitiv cu ajutorul căruia curentul alternativ poate fi transformat în curent continuu. Se utilizează pentru aceasta redresori uscaţi (de cuproxid, seleniu), redresori electronici (dioda, kenotronul) şi redresori cu mercur (6). Vezi şi: Konig, Lorenz, Thomas. Turner. Reducere (lat. reducere = a reduce, a micşora). 1. Aducere din nou la locul sau la starea de mai înainte (32). 2. Micşorare, cu păstrarea aceloraşi proporţii (32). 3. Reacţie în care are loc un cîştig de electroni, de tipul (ion metalic)+ + e“ = metal. Ca donator de electroni, în reacţiile biochimice, cel mai utilizat este atomul de hidrogen, care este disociabil după ecuaţia : 1/2 H2 = H+ + e_. Reducerea este un fenomen invers oxidării, cu care se însoţeşte în mod obişnuit în procesele biologice sub forma reacţiilor de oxido-reducere (5). ~ datelor, metodă statistică prin care un ansamblu de date (o colectivitate generală, o selecţie, o lege de repartiţie) este înlocuită printr-un număr mic de caracteristici sau parametri, în cazul colectivităţii (sau selecţiei), scopul acestei reduceri a datelor este elaborarea unei descrieri simplificate sau explicarea semnificaţiei comparării unor grupe diferite de date (7). ~ osoasă, repunere cap la cap a fracturilor şi luxaţiilor, cu sau fără deschiderea focarului (reducere sîngerîndă sau reducere deschisă şi reducere ortopedică, nesîngerîndă sau închisă) (24). ^ de procidenţă, introducerea, în cursul travaliului, în cavitatea uterină, a cordonului ombilical care se găseşte în vagin; se poate face fie manual, fie prin intermediul unei pense speciale (18). Reductant, sin. : Reductor. Substanţă chimică (corp compus sau element) capabilă să producă, în condiţii definite, o reacţie de reducere, adică să permită fixarea de electroni (5). Reductaze. Enzime care catalizează procesele de reducere, mijlocind mobilizarea, transferul şi fixarea de electroni pe un substrat care se reduce (5). Reductor. Reductant. Reduplicare cromozomială. Procesul de bio-sinteză a ADN din timpul diviziunii celulare, în urma căreia cromatidele unui cromozom se dublează. Cromozomii umani au o duplicare semiconservativă. Duplicarea cromozomului în perioada S de biosinteză nu este sincronă pentru toţi cromozomii. Există posibilitatea ca în acest proces să se petreacă un schimb reciproc de segmente între cromatidele surori (17). Reeb. Proba perceperea palpatorie a contracţiei uterului gravid, în cazul cînd se injectează lent gravidei, intravenos, 2 u. extract de hormon retrohipofizar diluat în 5 ml ser fiziologic. în absenţa gravidităţii, contracţia uterului nu se produce (18). Reed-Muench. Metoda metodă statistică prin care se calculează cumulativ valoarea lui DL50; se aplică în domeniul titrării virusurilor, precum şi pentru calcularea limitei extincţiei antigenice la unele vaccinuri (3). Reeducare (re- + lat. educare = a educa). Proces care se ocupă cu recuperarea fizică, psihică şi profesională a bolnavilor în faza acută a bolilor, în perioada de convalesenţă sau după formarea de sechele, folosind kineziterapia, fizioterapia, balneoterapia, psihopedagogia, lo-gopedia, ergoterapia (24). fizică, reeducare a deficienţelor fizice (24). ^ funcţională, în ortopedie, refacerea posibilităţilor funcţionale ale unei articulaţii sau segment al corpului fie prin înlăturarea sechelelor, fie prin adaptare la noile condiţii anormale, care se menţin după accident sau boală, prin fiziobalneoergo-terapie (24). ~ locomotorie, sin. : Reeducarea mersului, Reeducarea motorie, reeducarea mişcărilor, în special a mersului (24). ^ mersului, Reeducare locomotorie. ^ motorie. Reeducare locomotorie. ~ profesională, reeducare FEEDUCARE VOCALĂ 472 REFLEX OOHLEOPALPEBRAL ergoterapică în vederea însuşirii unei noi profesiuni, compatibilă cu infirmitatea lăsată de boală (24). ~ vocală, metodă terapeutică constînd din deprinderea vorbirii esofagiene^. la bolnavii laringectomizaţi (30). " Rees-Ecker (Rees, H. M.; Ecker, E. E). Soluţia soluţie pentru numărătoarea directă — în celula de numărat — a trombocitelor din sîngele periferic; se compune din citrat de sodiu, formol neutru, albastru de briliant cresil şi apă distilată. Dezavantajul metodei constă din imposibilitatea de a deosebi trombo-citele de precipitate, bacterii sau alte impurităţi din soluţie. Un corectiv al acestui inconvenient este examenul în contrast de fază (19). Reflectare (lat. reflectere = a răsfrînge, a întoarce). 1. întoarcerea la mediul din care au venit a unor radiaţii (lumină, căldură, sunet) care au întîlnit o suprafaţă de separaţie între două medii. Se deosebesc: o rază incidenţă (cea dinaintea reflectării) şi alta reflectată (după răsfrîngere) (32). 2. Categorie fundamentală a filozofiei marxiste exprimînd relaţia dintre obiect şi subiect, dintre materie şi conştiinţă. Senzaţiile, reprezentările, noţiunile sînt forme ale cunoaşterii, reflectări ale realităţii obiective (32). 3. Reactualizarea în memorie a experienţei trecute în lumina unor situaţii prezente (32). ~ luminii, întoarcerea razelor luminoase după ce au atins o suprafaţă reflectantă (28). Reflectivitate. Capacitatea ţesuturilor vii de a provoca răspunsuri reflexe (15). Reflex (lat. reflexus, de la reflectere = a răsfrînge, a întoarce). 1. Proces de bază al activităţii nervoase prin intermediul căruia o excitaţie senzitivă sau senzorială determină un răspuns efeetor motor sau secretor (sin. : Act reflex) (27). 2. Efect de strălucire dat de o rază reflectată (28). ~ abdominal, sin. : Reflex cutanat abdominal, excitarea tegumentului abdominal în etajul superior (T7—T8), mijlociu (T9—T10) sau inferior (Tn—T12) determină contracţia unilaterală a muşchilor peretelui abdominal (27). ~ abdominocardiac, Semnul Livierato, vezi Livierato. ~ ahilian, extensiune a labei piciorului, provocată prin lovirea tendonului lui Ahile (15). ^ acid Pavlov, vezi Pavlov. ^ de acomodaţie, modificările necesare pentru focalizarea vederii de aproape, constînd din contracţia pupilei, convergenţa şi creşterea refracţiei cristalinului (28). ~ acro-mial, percuţia acromionului determină o uşoară flexiune şi pronaţie a antebraţului (27). ~ acu-sticopalpebral, Reflex cohleopalpebral. ~ de alungire, Reflex miotatic. ^ anal, contracţia sfincterului extern al anusului la excitarea tegumentului din vecinătatea anusului (teritoriu corespunzător segmentelor S3—S5) (27). Reflexe antagoniste. Reflexe cu efecte contrarii (27). ~ de apărare, denumire dată reflexului flexor, de scurtare a membrelor, după semnificaţia lui biologică, deoarece reprezintă cea mai primitivă reacţie de sustragere (de apărare) de sub acţiunea unui agent nociv (reflex no-ciceptiv). Se încadrează în reflexele de automatism medular (27). ~ de apucare forţată, sin.: Fenomenul de apucare forţată, Forced grasping, Grasp reflex, Reflexul de prehensiune, Reflexul tonic al flexorilor, reflex tonic pro-prioceptiv constituind un semn de eliberare a unor mecanisme tonigene subcorticale; constă din flexiunea forţată a degetelor mîinii, prin întinderea minimă a tendoanelor flexorilor. Reflexul ar fi integrat la nivelul segmentului mezencefalic şi apare ca reflex patologic în leziunile frontale; poate fi întîlnit şi în leziunile ganglionilor centrali sau în leziunile mezence-falice. în mod fiziologic, reflexul se întîlneşte la copii numai în primele luni de la naştere (27). ~ de atenţie (Haab), contracţia pupilei cînd într-o cameră obscură atenţia subiectului este îndreptată spre o sursă luminoasă vizibilă prin periferia retinei (28). ~ auditivooculogir, dirijarea reflexă a globilor oculari în direcţia sursei unui zgomot puternic survenit brusc (27). ~ axonic, reacţie vasodilatatorie locală, provocată de excitarea filetelor senzitive ale unui nerv, ca urmare a trecerii impulsurilor nervoase de la terminaţiile excitate la zona din jur tributară neuronului respectiv, pe cale anti-dromică, fără a traversa celula nervoasă (15). ~ bicipital, percuţia tendonului muşchiului biceps brahial la nivelul plicii cotului determină flexiunea antrebraţului (nivelul metameric al arcului reflex C5—C6) (27). ~ bregmocardiac, determinarea — la sugar — a unei bradicardii prin apăsarea fontanelei mari (10). ^ bulbo-cavernos, contracţia muşchiului bulbocavernos la excitarea (înţeparea) părţii dorsale a glan-dului (teritoriu corespunzător segmentelor S3— — S4) (27). ~ carotidian, sin. : Reflex depresor sinocarotidian, scăderea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale, provocată de compresiunea sinusului carotidian (15). ~ carpometacarpian, Reflexul Bechterew, vezi Bechterew. ~ celiac, sin. : Reflex solar, încetinirea pulsului radial la comprimarea manuală a peretelui abdominal la nivelul epigastrului (27). ~ ciliar, construcţia normală a pupilei în actul acomodaţiei (28). ^ ciliospinal, sin.: Reflex iridodilatator, dilatarea pupilei în urma excitaţiilor venite, prin ciupirea pielii gîtului, la centrul ciliospinal (C8 — Dx) (27). ~ de clipire, Reflex oculofacial. ~ cohlear, reflex determinat de excitaţii auditive bruşte (de ex. reflexul cohleopalpebral, reflexul auditivooculogir) (27). ^ cohleopalpebral, sin.: Reflex acusticopalpebral, REFLEX COHLEOPUPILAR 473 REFLEXE MONOSINAPTICE reflexul de clipire produs de perceperea unui sunet brusc sau suficient de puternic. Poate fi utilizat pentru depistarea simulării surdităţii <30). ~ cohleopupilar, contracţia pupilei la un zgomot provocat subit (28). ~ condiţionat Pavlov, vezi Pavlov. ~ conjunctiva!, închiderea fantei palpebrale la atingerea conjunctivei (28). ~ consensual, excitarea luminoasă a unui singur ochi determină, în mod reflex, contracţia pupilei şi la ochiul neexcitat, datorită fibrelor încrucişate ale căii optice (27). ^ cornean, -excitarea corneei determină contracţia orbicu-larului pleoapelor (aferent: nervul trigemen; -eferent: nervul facial) (27). ~ corneooculogir, deviere contralaterală şi în sus a ochilor după stimularea corneei de o parte (27). ^ cremas-terian, excitarea feţei interne a coapsei în treimea superioară (teritoriu corespunzător segmentelor Lx—L2) determină ridicarea testiculului prin contracţia muşchiului cremaster (27). ~ cubitopronator, percuţia apofizei sti-loide a cubitusului (teritoriul corespunzător segmentelor C7 — C8) determină pronaţia mîinii şi antebraţului (27). ^ cuboidian, percuţia feţei dorsale a piciorului la nivelul osului cu-boid determină extensiunea degetelor (27). ~ cutanat, reflex produs prin excitarea tegumentului (27). ~ cutanat abdominal, Reflex abdominal. ^ cutanat plantar, excitarea tegumentului marginii externe a plantei (teritoriul corespunzător segmentelor L5— Sj) determină în mod normal flexiunea în totalitatea degetelor (27). ~ depresor sinocarotidian, Reflex carotidian. ~ de extensiune, Reflex miotatic. ^ de extensiune încrucişată, reflex spinal elementar constînd din extensiunea unui membru inferior prin flexiunea membrului omo-lateral. în momentul în care un excitant nociceptiv determină un reflex de flexiune a unui membru inferior, staţiunea se meţine prin extensiunea reflexă a membrului contralateral (27). ^ exteroceptiv, reflex determinat de excitanţi proveniţi din mediul extern (27). ^ faringian, excitarea peretelui posterior al faringelui provoacă o senzaţie de greaţă şi o mişcare de deglutiţie (27). ~ fesier, excitarea tegumentului regiunii fesiere determină contracţia muşchilor fesieri şi ridicarea plicii fesiere (27). ~ de fixaţie, reflex psihomotor constînd din dirijarea ochilor înspre o sursă luminoasă sau un obiectiv demn de interes (28). ~ de flexiune, sin. : Reflex de scurtare, reflex spinal elementar produs de excitanţi extero- şi interoceptivi, constînd din contracţia siner-gică a muşchilor flexori. Din punct de vedere biologic are valoarea unui reflex de apărare, determinînd flexiunea membrelor la agenţi nocivi. Exagerarea acestui reflex poate imprima atitudini persistente în flexiune, cum se întîmplă în cazul proceselor inflamatorii meningiene (poziţia de cocoş de puşcă) sau în secţiunile complete medulare (paraplegia spastică în flexiune) (23). ~ fotomotor, contracţia pupilei sub influenţa unui excitant luminos puternic (28). foveolar, aspect strălucitor al foveolei normale, privită la oftalmoscop (28). ~ de fuziune, reflex prin care imaginile venite de la cei 2 ochi sînt percepute într-o singură imagine (28). ~ interoceptiv, reflex determinat de excitaţii provenite de la organele interne (28). Reflexe intersegmentare. Reflexe al căror răspuns motor apare la distanţă de segmentul corespunzător nivelului la care s-a produs excitaţia (28). ~ iridodilatator, Reflex ciliospinal. ~ de închidere a ochilor, Reflex Kisch, vezi Kisch. ~ de întindere, Reflex miotatic. ~ lacrimal, reflex secretor reprezentat prin declanşarea secreţiei lacrimale de excitanţi porniţi de la cornee, conjunctivă, mucoasa nazală (aferenţă : nervul trigemen ; eferenţă : fibre parasimpatice). Declanşarea secreţiei lacrimale poate fi determinată şi de excitanţi psihici (prin suprapunerea unui arc reflex cortical) (27). Reflexe de masă. Acte reflexe multiple asociate care apar în sindromul de secţiune totală medulară, în teritoriul dependent de segmentul medular sublezional, la unele excitaţii aplicate în acest teritoriu. Astfel, în secţiunile totale ale măduvei toracale, după trecerea perioadei de şoc, la o simplă ciupire a tegumentului unui membru inferior pot apărea simultan : tripla flexiune a membrului, evacuarea vezicii şi a rectului, hipersudoraţie. Fenomenul este datorit unei exagerări a reflexelor de automatism medular (27). ~ maseterin, sin. : Reflex mentonier, ridicarea mandibulei la percuţia mentonului (27). ~ medioplantar, percuţia porţiunii mijlocii a plantei determină flexiunea plantară a piciorului (27). ~ mediopubian, adducţia coapselor la percuţia simfizei pubiene (27). ~ mentonier, Reflex maseterin. ~ mienteric, denumire dată fenomenului de contracţie şi relaxare apărut deasupra şi dedesubtul unui punct excitat din intestin (15). ~ miotatic, sin. : Reflex de alungire, Reflex de extensiune, Reflex de întindere, reflex fundamental medular constînd dintr-o contracţie a muşchilor provocată de propria lor întindere. Reflexul se desfăşoară în cadrul unui arc reflex bineuronal şi are o componentă fazică corespunzătoare reacţiei rapide şi care stă la baza reflexului osteotendinos şi o componentă tonică corespunzătoare stării de tensiune musculară continuă, care contribuie la menţinerea poziţiei corpului împotriva gravitaţiei (27). Reflexe monosinaptice. Reflexe al căror arc reflex este format din 2 neuroni şi o singură sinapsă (27). nazolabial, reflex de automatism oral re- REFLEX NAZOLABIAL 474 REFLEXE STATICE marcat mai ales în stările comatoase, reprezentat prin proiecţia buzelor la percuţia rădăcinii nasului (27). ^ nazopalpebral, percuţia rădăcinii nasului determină, în mod reflex,.^* închiderea simultană a ochilor (27). Reflexe necondiţionate. Reflexe înnăscute, caracteristice fiecărei specii. Se manifestă chiar de la naştere sau imediat după aceea, într-o formă completă (27). ^ nociceptiv, vezi Reflex de apărare. ^ oculoeardiae, Semnul Dagnini-Aschner, vezi Dagnini-Aschner. Reflexe oeulo-cefalogire. Reflexe de dirijare a capului şi globilor oculari în diferite direcţii, în raport cu excitaţii bruşte vizuale sau auditive (27). ~ oculofacial, sin. : Reflex de clipire, reacţie reflexă de apărare caracterizată prin închiderea rapidă a fantei palpebrale, cînd un obiect este adus pe neaşteptate în cîmpul de vedere (28). ~ olecranian, sin. : Reflex tricipital, extensiunea antebraţului la percuţia tendonului muşchiului triceps brahial, la inserţia lui pe olecran (teritoriul corespunzător segmentelor C6 — C7) (27). ~ opticopalpebral, reflex de clipire (contracţia muşchiului orbi-cular) determinat de o excitaţie luminoasă intensă şi bruscă (27). ^ otocardiac, excitarea conductului auditiv extern determină bradi-cardie (27). ^ palmomentonier, Reflexul Marinescu-Radovici, vezi Marinescu-Radovici. ~ patelar, sin. : Reflex rotulian, extensiunea gambei pe coapsă la percuţia tendonului rotulian (27). ~ peroneofemural posterior, flexiunea gambei la percuţia capului peroneului (inserţia peronieră a muşchiului biceps) (teritoriul corespunzător segmentelor Si—S2) (27). ~ pilomotor, reflex vegetativ spinal produs prin excitaţia spontană sau provocată a sistemului nervos simpatic, avînd ca efect erecţia fibrelor de păr şi contracţia orificiului glandelor sebacee, ceea ce face ca tegumentele să ia un aspect particular de ,,piele de gîscă”(27). ~ pilomotor encefalic (Andr6 Thomas), Reflex pilomotor superior, ^pilomotor inferior, sin. : Reflex pilomotor medular ascendent, Reflex pilomotor spinal, reflex pilomotor determinat de excitarea regiunii fesiere. Reacţia anserină şi horipilarea apar iniţial local şi difuzează apoi în sens ascendent (27). ~ pilomotor medular ascendent (Tinel), Reflex pilomotor inferior. ~ pilomotor medular descendent (Tinel), Reflex pilomotor superior. pilomotor psihic, reflex pilomotor determinat de excitaţii psihice (teamă, frică) (27). ~ pilomotor spinal (Andr6 Thomas), Reflex pilomotor inferior. ~ pilomotor superior, sin. : Reflex pilomotor encefalic, Reflex pilomotor medular descendent, reflex pilomotor determinat de excitarea regiunii scapulare. Reacţia anserină apare la început în extremitatea cefalică şi apoi se întinde spre regiunea superioară a toracelui (27). ~ plantar al nou-născutului, flexiunea plantei nou-născutului în prima oră după naştere, la un stimul asupra tegumentelor plantei; reacţia poate fi indiferentă în această perioadă. După o oră de la; naştere, la acelaşi stimul, noul-născutul reacţionează'prin extensiunea plantei (18). ~ polikinetic, reflex osteo-tendinos al cărui răspuns este reprezentat prin mai multe contracţii succesive ale muşchiului la o singură percuţie; are semnificaţia unui reflex exagerat (27). Reflexe polisinaptice. Reflexe al căror arc reflex este format dintr-o înlănţuire de neuroni conectaţi prin mai multe sinapse (27). ~ de postură, apropiind capetele de inserţie ale unor muşchi (gambierul anterior) şi lăsînd segmentul mobilizat să revină pasiv la poziţia iniţială, segmentele apropiate sînt menţinute un timp în această poziţie. Reflexele de postură sînt exagerate în sindroa-mele parkinsoniene (27). —' de prehensiune (Kleist), Reflexul de apucare forţată. ~ presor, sin. : Reflex vasopresor, creşterea presiunii sanguine în urma stimulării unor fibre aferente, vagale, senzitive etc. (15). ^ proprioceptiv, reflex determinat de excitarea proprioceptorilor din muşchi, tendoane, periost şi articulaţii (27). ~ psihogalvanic, metodă de cercetare a răsunetului unor asociaţii de cuvinte cu semnificaţie traumatizant afectogenă pentru bolnav, pusă în evidenţă cu ajutorul unei reţele de curent electric de slabă intensitate şi în care un galvanometru sensibil produce semnale luminoase de intensitate variabilă, în funcţie de acţiunea cuvîntului afectogen dat, după metoda experimentului asociativ verbal (35). Reflexe psihooptice. Reflexe cu traiect lung (prin cortexul occipital) care necesită conservarea unui minimum de vedere, de atenţie şi interes (28). ~ pupilar, sin.: Reacţie pupilarâ, contracţia pupilei ca răspuns la stimularea luminoasă a retinei (28). Reflexe de redresare. Reflexe de reducere a corpului în poziţia normală în spaţiu. După locul de unde pornesc excitaţiile, pot fi: reflexe de redresare labirintice, optice, ale corpului asupra capului şi ale corpului asupra corpului (ultimele două fiind declanşate de excitaţiile inegale pornite de la suprafaţa corpului) (27). ^ rotulian, Reflex patelar. ~ scapular, percuţia marginii interne a omoplatului determină o uşoară adducţie a braţului (27). ~ de scurtare, Reflex de flexiune. ^ solar, Reflex celiac. Reflex© somatice. Reflexe al căror arc reflex se desfăşoară de-a lungul sistemului nervos al vieţii de relaţie (27). Reflex© spinale. Reflexe cu arc de închidere în măduva spinării (15). Reflexe statice. Reflexe care reglementează distribuirea tonusului muscular şi intervin în redrer REFLEXE STATOKINETICE 475 REFRACŢIA OCHIULUI sarea corpului din poziţii anormale (27). Reflexe statokinetice. Reflexe declanşate de mişcările corpului, în special de rotaţie şi progresiune; ele asigură adaptarea posturală corespunzătoare (27). ~ stiloradial, percuţia apofizei stiloide a radiusului (corespunzătoare segmentelor medulare C5—C6) determină flexiunea antebraţului (27). ~ de sugere, atingerea ±>uzelor sau a tegumentului feţei din vecinătatea lor determină la sugar deschiderea buzelor şi mişcări de supt. Persistenţa reflexului peste această etapă de vîrstă este patologică (27). ~ supraorbitar, contracţia orbicularului pleoapelor, ca răspuns la atingerea regiunii frontale (28). ~ tendinos, reflex miotatic produs prin percuţia tendonului muscular (27). ~ tibiofemural posterior, percuţia tuberozităţii interne a tibiei (corespunzătoare segmentelor medulare C5—C6) determină adducţia coapsei (L5—Sx) (27). Reflexe tonice cervicale. Reflexe ^are determină modificarea tonusului musculaturii membrelor superioare, In raport cu mişcările coloanei vertebrale cervicale. Se evidenţiază în stările de rigiditate prin decere-brare. Flexiunea ventrală a capului produce o diminuare a tonusului musculaturii membrelor superioare, iar flexiunea dorsală produce un efect opus. Rotarea capului determină extensiunea membrului superior de partea căruia este îndreptată faţa şi flexiunea membrului superior opus (spre care este îndreptată ceafa) (27). ~ tonic al flexorilor (Andre-Thomas), Reflexul de apucare forţată. ~ tonic al palmei (Botez), excitarea tactilă lentă, liniară a palmei din porţiunea medio-proximală spre spaţiul cuprins între police şi index, sau între index şi degetul mijlociu, determină o flexiune tonică a degetelor cu adducţie şi uşoara flexiune a policelui. Exprimă o suferinţă a ariei premotorii a lobului frontal (27). ^ tonic al plantei (Goldstein), reflex patologic care apare în leziunile frontale sau mezencefalice. Presiunea plantei piciorului determină flexiunea lentă a degetelor cu formarea unei concavităţi a plantei ce persistă cîteva clipe, revenind apoi lent la poziţia normală (27). ~ tricipital, Reflex olecranian. ~ dc triplă retracţic, reflex de apărare declanşat de excitanţi puternici (nociceptivi) care, la membrul inferior, produce flectarea în cele 3 articulaţii mari; constituie un fenomen de automatism medular care se exagerează în leziunile căii piramidale (27). ~ de urmărire al mîinii (Adie-Critschley), fenomen observat în leziunile regiunii frontale premotorii, caracterizat prin apariţia, la atingerea repetată şi uşoară a feţei palmare a ultimelor falange ale degetelor, a unui şir de mişcări asemănătoare celor ale unui orb care caută un obiect (27). ~ de urmărire al picio- rului (Fradis-Botez), reflex patologic indicînd o leziune prefrontală contralaterală. Bolnavul fiind aşezat cu picioarele balanţe, se ating repetat degetele cu ciocanul; la îndepărtarea ciocanului, piciorul îl urmăreşre (27). ~ vaso-presor, Reflex presor. ^ velopalatin, atingerea mucoasei vălului palatului determină contracţia muşchilor vălului (27). ~ vestibulo-ocular, reflex statokinetic, care constă din rotaţia ochilor în partea opusă aceleia în care corpul este rotat brusc (28). ~ vezical, necesitatea de a urina, provocată de distensia vezicii (15). Reflexe viscerale. Reflexe cu arc reflex vegetativ (27). ~ viseeromotor, contracţia musculaturii striate, ca urmare a excitării unuia din organele interne (15). Reflexe vis-cerosomatice. Reflexe în care calea aferentă este vegetativă, iar calea eferentă este somatică (27). Vezi şi: Abrams, Bainbridge, Bechterew, Bezold-Jarisch, Gopps, Ghodzko, Goetz, Gordon, Haab, Hering-Breuer, Jarisch-Bezold, Jucovski» Kisch, Leri, Marinescu-Radovici, Mayer, Mendel-Bechterew, Moro, Oppel, Philippson, Puus-sepp, Rossolimo, Ruggery, Wernicke, West-phal, Wiirp. Reflux (lat. refluere = a curge în direcţie opusă). Revenirea înapoi a unei unde lichidiene (32). ^ hepatojugular, accentuarea turgescenţei jugularelor prin comprimarea ficatului la un bolnav cu o insuficienţă cardiacă dreaptă avansată (10). ^ vezicoureteral, ascensiunea conţinutului vezical (sau a lichidului de contrast din vezică) în ureter, semn al unei permeabilităţi anormale a meatului ureteral (11). Refractometrie (fr. refractometrie). Metodă de analiză fizico-chimică care permite determinarea indicelui de refracţie a unei substanţe, preparat sau produs biologic. Metoda foloseşte aparate gradate special, denumite refracto-metre (5). Refractometru (fr. refractomktre). Instrument pentru măsurarea gradului de refracţie a unei raze de lumină în momentul trecerii ei prin substanţe cu transluciditate diferită; la ochi măsoară defectele de refracţie (15). Refracturare. Fracturarea accidentală sau terapeutică a unui focar de fractură pe cale de consolidare, în cel de al 2-lea caz, vicioasă (24). Refracţie (fr. refraction). Fenomen fizic prin care o radiaţie de lumină îşi schimbă direcţia iniţială atunci cînd trece dintr-un mediu în altul, mediile avînd densităţi diferite. Puterea refringentă a unui mediu se exprimă prin indicele sau coeficientul de refracţie (6). ^ dinamică, modificări aduse refracţiei ochiului prin intervenţia acomodaţiei (28). ~ ochiului, starea refractivă a mediilor transparente şi refringente ale ochiului, care în mod normal focalizează. REFRACŢIE SPECIFICĂ 476 REGIO CUBITI ANTERIOR razele paralele de la infinit pe retină (28). ~ specifică, refracţia caracteristică unei anumite substanţe (6). ~ statică, starea refractivă a ochiului în repaus, fără intervenţia acomodatiei (28). 'jr Refrigerare (lat. refrigeratio). Refrigeraţie. ^ alimentelor, procedeu de prelungire a duratei de păstrare a alimentelor prin frig (temperatură cuprinsă între 0 şi 4°C). în aceste condiţii, fenomenele biologice sînt foarte reduse. Eficacitatea procedeului este cu atît mai mare, cu cît încărcătura microbiană iniţială este mai mică. Prin refrigerare se poate prelungi timpul de păstrare a laptelui pînă la 2 zile, a peştelui pînă la o săptămînă, a cărnii pînă la 13—14 zile, a brînzei şi a ouălor pînă la 3 —6 săptămîni etc. (20)/ Refrigerator gastric. Aparat format dintr-un sistem de tubulatură în legătură cu un mecanism care asigură un debit constant reglabil de amestec refrigerator şi cu care se pot menţine temperaturi scăzute pînă la — 20°G în interiorul stomacului (11). Refrigeraţie (lat. refrigeratio), sin. : Refrigerare,. Răcire la temperaturi joase (4). ~ gastrică, instilaţia cavităţii gastrice cu un amestec lichid la — 20°G, timp de o oră, în scopul obţinerii unei anaclorhidrii persistente; se foloseşte în tratamentul bolii ulceroase (16). ~ generală, coborîrea temperaturii corporale prin metode fizice, farmacodinamice sau ambele în scopul reducerii metabolismului (11). ~ locală, producerea unei temperaturi joase într-o regiune a corpului, în scop anestezic sau terapeutic (11). Refsum, Sigvald. Boala sin.: Eredopatie atacticâ polineuritiformâ, boală eredofamilială cu debut între 5 şi 35 ani, caracterizată prin : retinită pigmentară, polinevrită cronică (cu tulburări de sensibilitate profundă), ataxie, disociaţie albuminocitologică lichidiană. Se mai pot asocia anomalii pupilare, scăderea acuităţii auditive, anosmie, alteraţii cutanate de tip ihtiozic (27). Refulare. Termen psihanalist prin care se înţelege trecerea în inconştient a unor tendinţe erotice sau agresive împiedicate de a se exterioriza de către „cenzura supraeului” (35). Regenerare (re- -f- lat. generare = a produce). Refacerea ţesuturilor prin înlocuirea celulelor distruse sau îmbătrînite cu altele nou formate, identice morfofuncţional cu primele (2). patologică, regenerare consecutivă distrugerii patologice a celulelor. Regenerarea se face foarte dificil la celulele înalt diferenţiate; ea are loc cu multă uşurinţă la nivelul ţesutului conjunctiv (2) Regim (lat. regimen = conducere, cîrmuire). 1. Alimentaţie conformă anumitor reguli impuse de starea de sănătate sau boală a unei persoane. Prin extindere, prescripţii care reglează modul de viaţă, privitoare în special la repaus, mişcare, somn (32). 2. Ansamblul valorilor pe care le au într-un anumit moment mărimile (de ex. putere, viteză, temperatură, presiune) care caracterizează funcţionarea unui sistem tehnic (32). alimentar, vezi Diet^W .r* alimentar Patek, vezi Patek. ~ dietetic, totalitatea indicaţiilor privind alimentaţia utilă a unui bolnav (29). ~ de foame şi sete, Dietă absolută. ~ hiposodat, dietă cu cantitate redusă! de sare, indicată în insuficienţa cardiacă, boala' hiper-tonică, nefropatii, obezitate şi realizată prin excluderea totală a sării la preparare (2—4 g) sau regimuri speciale (0,5—1 g) de tipul dietei de crudităţi. O desodare totală nu se poate obţine decît cu preparate speciale de albumine lactate fără sodiu (10). ~ igienico-dietetie, totalitatea indicaţiilor privind regimul de viaţă şi alimentaţia corespunzătoare unui bolnav (29). ~ de muncă, sistemul de succesiune a perioadelor de muncă şi de repaus în timpul unei zile de muncă (9). ~ de protecţie, condiţiile de linişte, confort, igienă în care este pus un bolnav; contribuie la protecţia scoarţei cerebrale faţă de stimulii nocivi care pot influenţa în rău boala sa (18). Vezi şi: Noorden. Regio (lat. — regiune), sin. : Regiune. Diviziune a corpului avînd limite naturale sau arbitrare (1). Regiones abdominis. Denumirea celor 9 regiuni ale abdomenului, formate convenţional prin două linii orizontale şi două para-sagitale. Liniile orizontale sînt tangente la cartilajele coastei a 9-a şi respectiv la crestele iliace, în timp ce liniile parasagitale merg vertical, pe fiecare parte, din mijlocul ligamentului inghinal (1). ~ analis, regiunea perineală care cuprinde anusul şi ţesuturile imediat perianale (1). ^ axillaris, regiunea de pe faţa laterală a toracelui care se întinde de la axilă la o linie care uneşte marginea inferioară a regiunii mamare cu cea a regiunii scapulare (1). ~ buccalis, regiunea buzelor şi orificiului bucal (1). ~ calcanea, regiune de trecere între gambă şi plantă, corespunzătoare osului calcaneu (1). ~ colii anterior, regiunea ventrală a gîtului, corespunzînd ariilor supra-hioidiană şi subhioidiană (1). ~ colii lateralis, regiunea laterală, simetrică, a gîtului corespunzînd ariilor încrucişate pe diagonală de muşchiul sternocleidomastoidian (1). ~ colii posterior, regiunea dorsală a gîtului, corespunzînd muşchilor cervicali ai şanţurilor vertebrale (1). ~ cruris anterior, regiunea anterioară a gambei (1). ~ cruris posterior, regiunea posterioară ă gambei (1). ~ cubiti anterior, sin.: Fossa cubitalis9 arie triunghiulară situată ventral de cot, mărginită superior de o linie care uneşte cei 2 epicon-dili humerali, medial de muşchiul pronator teres şi lateral de muşchiul brachioradialis (1). ~ cu- REGIO CUBIŢI POSTERIOR 477 REGIUNE GUSTATIVĂ biti posterior, regiunea dorsală a cotului, în mijlocul căreia proemină olecranul (1). ~ deltoidea, partea proximală a feţei laterale a braţului, corespunzînd ariei muşchiului deltoid (1). ~ dorsalis manus, Dorsum manus. ~ dorsalis pedis, Dorsum pedis. ^ epigastrica, sin.: Epigastricum, Epigastru, partea superioară şi mijlocie a suprafeţei abdominale situată între cei 2 hipocondri (1). ~ femoris anterior, regiunea anterioară a coapsei (1). ^ femoris posterior, regiunea posterioară a coapsei (1). ~ frontalis, regiunea capului corespunzătoare, în cea mai mare parte, osului frontal (1). ~ genus anterior, regiunea ventrală a genunchiului, în mijlocul căreia proemină rotula (1). ~ genus posterior, regiunea posterioară a genunchiului corespunzătoare gropii poplitee (1). ~ glutea, ra-giunea fesei; limitele ei se suprapun în cea mai mare parte cu cele ale muşchiului fesier mare (1). ~ hypochondriaca, regiunea laterală superioară a abdomenului situată dedesubtul ultimelor coaste (1). ^ hypogastriea, regiunea inferioară dintre cele 3 regiuni mediane ale abdomenului, situată deasupra simfizei pubiene şi dedesubtul regiunii ombilicale (1). ^ infracla-vicularis, arie mărginită superior de marginea inferioară a claviculei, inferior de marginea inferioară a coastei a 3-a, lateral de o linie care se întinde de Ia acromion la spina pubică, iar medial de marginea sternului (1). ~ inframammalis, aria situată imediat dedesubtul fiecărei mamele şi deasupra arcului costal (1). ~ infraorbitalis, sin. : Regiunea genianâ, mică regiune a feţei situată sub marginea inferioară a orbitei (1). ~ infrascapularis, regiune situată de fiecare parte a coloanei vertebrale, caudai de linia orizontală care trece prin unghiul inferior al fiecărei scapule (1). ~ inguinalis, regiune topografică laterală a etajului inferior al peretelui abdominal, mărginită de ligamentul inghinal (inferior), marginea laterală a muşchiului drept abdominal (medial) şi orizontala dusă prin spina iliacă antero-superioară (superior); conţine în aria ei canalul inghinal (1). ~ lateralis abdominis, regiunile iliocostale situate lateral de marginea laterală a muşchiului drept abdominal sau de linia verticală care urcă de la jumătatea ligamentului inghinal (1). ~ lumbalis, regiunea costoiliacă posterioară în dreptul căreia se proiectează muşchiul erector spinal (1). ~ mammalis, spaţiu situat pe suprafaţa anterioară a toracelui între o linie care trece prin marginea inferioară a coastei a 3-a şi alta care trece prin marginea superioară a cartilajului xifoid; în aria ei se află mamela (1). ~ mediana dorsi, Regio vertebralis. ~ mentalis, regiune mediană anterioară în aria căreia se proiectează em nenţa mentonieră a mandibulei (1). ~ nasalis, regiune a feţei care cuprinde în aria sa nasul (1). ~ nuchae, ceafa; partea superioară a regiunii cervicale posterioare (1). ^ occipitalis, regiune a feţei posterioare a capului corespunzătoare osului occipital (1). ~ olfactoria membranae mucosae nasi, sin.: Pars olfactoria membranae. mucosae nasi, arie situată pe şi în jurul cornetului nazal superior şi pe septul nazal, unde membrana mucoasă are epiteliu olfactiv şi glande olfactive (1). ~ orbitalis, regiune corespunzătoare deschiderii anterioare a orbitei (1). ~ parietalis, regiune a capului corespunzătoare osului parietal (1). ^ parotideomasseterica, regiunea laterală a capului şi gîtului în aria căreia se proiectează muşchiul maseter şi glanda parotidă adiacentă lui (1). ^ perinealis, arie topografică de formă rombică, cuprinzînd părţile moi care închid în jos excavaţia pelviană. O linie transversală o împarte într-un triunghi anterior (regio uro-genitalis) şi altul posterior (regio analis) (1).~ plantaris pedis, Planta pedis. ~ pubica, regiunea inferioară mediană a peretelui abdominal anterior, situată în dreptul şi deasupra pubisului (1). ~ respiratoria membranae mucosae nasi, porţiune din mucoasa nazală care are rol doar în respiraţie. Ocupă majoritatea fosei nazale, cu excepţia regiunii cornetului superior şi a porţiunii superioare a septului (1). ~ sacralis, regiunea dorsală mediană inferioară, corespunzătoare osului sacru (1). ~ scapularis, regiune a spatelui care corespunde scapulei, a cărei spină o împarte într-o regiune supraspinoasă şi una infraspinoasă (1). ~ sternodeidomastoidea, regiune laterală a gîtului corespunzătoare muşchiului sternocleidomastoidian (1). ~ subman-dibularis, Trigonum submandibulare. ~ sub-maxillaris, Trigonum submandibulare. ~ temporalis, regiunea laterală a capului în dreptul căreia se proiectează muşchiul temporal (1). ~ umbilicalis, regiunea mijlocie a peretelui anterior al abdomenului, avînd în centru ombilicul (1). ~ vertebralis, sin.: Regio mediana dorsi, regiunea mediană longitudinală a trunchiului, corespunzătoare coloanei vertebrale (1). ~ volaris manus, Palma manus. ~ zygomatica, sin.: Regiunea malarâ, regiunea antero-late-rală a pometului feţei, în aria căreia proemină zigoma (1). Regiune (lat. regio). Regio. ~ c a fagului porţiune din genomul fagic, în care genele suferind o mutaţie, se alterează, efectul fiind apariţia de fagi virulenţi (aceştia dau plaje de liză clară, spre deosebire de fagul sălbatic, care dă plaje tulburi, motiv pentru care regiunea a fost numită c). De această zonă ţin anumite proprietăţi ale fagului. Regiuni similare se găsesc la toţi fagii temperaţi (17). ^ geniană, Regio infraorbitalis. gustativă, regiune cuprinzînd vîrful, marginile şi rădăcina limbii în vecinătatea papi- REGIUNE INFRAHIOIDIANĂ 478 REILLY ' elor valate, părţile laterale ale palatului moale :şi suprafaţa anterioară a arcurilor glosopalatine (1). ^ infrahioidiană, spaţiul situat caudal de osul hioid, între muşchiul sternocleidomastoi-dian şi stern (1). ^ infraspinoasă, regiune care corespunde fosei infraspinoase a scapulei (1). ~ infratemporală, aria situată caudal de fosa temporală şi medial de ramul mandibulei (1). Regiunea Lac. Lac. ~ malară, Regio zygomatica. ~ parasternală, regiunea dintre marginea ster-nală şi linia parasternală (1). ~ parotidiană, aria feţei situată anterior de ureche, în dreptul glandei parotide (1). ~ precordială, suprafaţa peretelui toracic situată în dreptul inimii (1). preoptică, Aria preoptică. ~ sublinguală, parte a planşeului gurii situată dedesubtul limbii; conţine glanda salivară sublinguală (1). Vezi şi: Hunt, Wernicke. Reglare (fr. regler =a orîndui, a potrivi). Procedeu de influenţare intenţionată a stării unui sistem, în scopul de a obţine şi a menţine o anumită valoare dată. Ansamblul de operaţii care au drept efect menţinerea unor parametri la anumite valori, în prezenţa perturbaţiilor existente. în funcţie de modul de prelucrare a informaţiei primite, reglarea poate fi: a) proporţională (P), dacă există o relaţie de proporţio-nalitate între mărimea reglată X şi cea de execuţie Y; b) diferenţiată (£)), cînd proporţionali-tatea există între mărimea de acţionare şi viteza de variaţie a mărimii de comandă; c) integrală (/), cînd mărimea de acţionare este influenţată de acumularea în timp a variaţiilor mărimii reglate; d) mixtă (PJD etc.). Reglarea tensiunii arteriale este de tip P/D (7). ~ automată, Autoreglare. ~ biologică, comanda şi coordonarea automată a mecanismelor cu legătură inversă în organismele vii, pentru menţinerea unor echilibre biologice. Principiul de bază al reglării biologice constă din admiterea existenţei legăturii inverse (6). Regresie (lat. regressio = întoarcere). 1. în statistica matematică, relaţie între media uneia sau mai multor variabile aleatorii independente şi una sau mai multe variabile independente fără •caracter aleator (7). 2. Termen utilizat de adepţii concepţiei psihanaliste care consideră că în bolile psihice s-ar produce o reîntoarcere a psihicului la treptele inferioare ale dezvoltării sale onto-genetice (35). Regulă (lat. regula = regulă, măsură). Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfăşoară o activitate sau se produce un fenomen (Dicţionarul limbii române moderne). Vezi şi : Abegg, Budin. Regurgitaţie (re- + lat. gurgitare — a revărsa). Revenirea alimentelor ingerate din stomac sau esofag, fără efort de vărsătură; se întîlneşte în esQfagite şi stenoze esofagiene, ca şi în unele afecţiuni gastrice (ulcer gastric, gas-trite cronice etc.) (16). ~ sanguină, refularea unei cantităţi de sînge printr-un orificiu valvu-Iar incontinent, în faza revolutivă în care acesta ar trebui să fie închis (10). Rehâk, Rudolf. Activatori placă orto-dontică activă, monomaxilară, superioară, în formă de ,,Y”, compusă din 3 fragmente unite prin arcuri palatinale şi mentinută prin gutiere 39). Rehbein. Procedeul procedeu de cură chirurgicală a megacolonuiui congenital prin rezecţie peritoneală a rectului sub fundul de sac Douglas (11). Rehn, Eduard. Grefă dermică grefă cutanată groasă, din care se foloseşte numai porţiunea dermică, cu scopul de a se înlocui apone-vrozele (24). Semnul tumefacţie sensibilă la palparea regiunii suprasternale; se simte în momentul expirului şi este determinată de hernia timusului hipertrofiat (34). Reichardt, M. Semnul ~ metodă de punere în evidenţă a pregătirii halucinatorii sau a halucinaţiilor vizuale, cerînd bolnavului să citească după o hîrtie albă nescrisă (35). Reichel, Friedrich Paul, 1858—1934. Duetul sin. : Duetul cloacal, partea caudală a cloacăi, înaintea septului urorectal complet divizat în rect şi sinusul urogenital (1). Grefa osoasă autoplastică grefă osoasă recoltată fie din vecinătatea lipsei de substanţă osoasă, fie de pe membrul opus, cu pedicul cutanat, după tehnica plastiilor italiene (24). Reichel-Polya. Procedeul sin. : Procedeul Kronlein, refacerea continuităţii digestive după rezecţia gastrică, prin gastrojejunostomie trans-mezocolică cu anastomoză pe toată tranşa de secţiune gastrică (11). Reiehert, Karl, 1811 — 1884. Cartilajul cartilajul arcului hioid (al 2-lea arc visceral) (1), Reichstein, Tadeus. Compuşii steroizi izolaţi din suprarenală, etichetaţi cu litere. Nomenclatura nu coincide cu aceea a lui Kendall sau a lui Wintersteiner. Astfel, compusul E Kendall este compusul Fa Reichstein şi compusul F Wintersteiner etc. Compusul S Reichstein este secretat în exces în unele hiperplazii ale cortico-suprarenalelor, însoţite de virilism şi hiperten-giune (7). Reil, Johann Christian, 1759 — 1813. Panglica laterală Lemniscus lateralis. Panglica medială Lemniscus medialis. Sulcus circularis reilei, Sulcus circularis insulae. Reilly. Sindromul tablou neurovascular complex, determinat de o iritare generală a sistemului nervos, în special a simpaticului, prin diverse noxe fizice, chimice, biologice etc. şi REINDUCŢIA FOURNIER 479 REMINISCENŢĂ caracterizat prin purpură, infarcte, hipoplazie limfatică, edem cerebral şi leziuni vegetative (10). Reinducţia Fournier. Vezi Fournier. Reinduraţie (re- + lat. induratio = întărire). Aparaţia unui nou afect primar pe locul primei leziuni, aparent vindecată (2). Reinfectio vera. Reinfecţie tuberculoasă nouă (adevărată) la un individ la care s-a făcut sterilizarea biologică a unei infecţii anterioare (de obicei, la bătrîni) (34). Reinfecţie (re- + lat. inficere = a impregna, a strica). O a doua infecţie cu acelaşi agent patogen ; de cele mai multe ori se petrece cu germeni veniţi din mediul extern (reinfecţie exogenă); uneori (tuberculoză) se realizează prin reactivarea unui proces considerat stins, din care se eliberează germeni virulenţi capabili să dea însă-mînţări noi, local sau la distanţă (reinfecţie endogenă) (2). Reinke. Cristaloizii ~9 formaţiuni cristaline în celulele Leydig ale testiculului şi în celulele hilare ale ovarului (7). Triunghiul spaţiu situat dedesubtul marginii epiteliale a pliurilor vocale, cărora le dă oarecare uşurinţă de mişcare (1). Reinserţie (lat. insertare = a băga, a introduce). Fixarea în acelaşi loc sau în vecinătate a unei porţiuni dintr-un ţesut, care a fost detaşată (32). ~ diafragmatică, Transpoziţie diafragmatică. ^ gingiei, Reacolarea gingiei. ~ tendinoasă, fixarea chirurgicală a unei inserţii tendinoase pe locul de pe care a fost smulsă accidental sau detaşată în cursul unei intervenţii (24). Reissner, Ernest, 1824 — 1878. Membrana Paries vestibularis ductus cochlearis. Reiter, Hans. Sindromul sin.: Sindromul conjunctivouretrosinovial Fiessinger-Leroy, Sindromul oculoretrosinovial, afecţiune manifestată prin uretrită, conjunctivită şi poliartrită, însoţită uneori de erupţii cutanate variate şi de tulburări digestive (enterită), provocată, după majoritatea autorilor, de virusul Chlamydo-zoon oculogenitale (12). Reiterknochen (germ.). Denumire pentru os-teomul posttraumatic, care apare la nivelul muşchilor adductori ai coapsei şi care se observă în special la călăreţi (24). Reîmbolnăvire. Recidivă. Relaţie (lat. relatio = raport). Raport, corespondenţă, legătură, conexiune; reprezentarea abstractă, eventual matematică, a ceea ce este esenţial într-o legătură (de ex.între mai multe variabile) (7). Relaţii structură-acţiune. Relaţii care pot fi stabilite între structura unui medicament şi acţiunile sale farmacodinamice sau toxice. Sînt importante deoarece prin caracterul de lege pe care îl au uneori permit previziunea ştiinţifică şi generalizările care stau la baza sintezei de noi medicamente (14). Relaxare (lat. relaxare = a slăbi). 1. Destindere ; diminuarea unei tensiuni (32). 2. în psihiatrie, termen generic pentru metodele de psihoterapie constînd din practicarea sistematică a relaxării musculare (35). ~ dureroasă a articulaţiilor sacroiliace, fenomen clinic întîlnit în cursul sarcinii sau lăuzi ei, caracterizat prin dureri spontante sau provocate de mers şi mişcări, la nivelul articulaţiilor sacroiliace. Este datorit unei tulburări metabolice-hormo-nale, provocată de starea de graviditate şi care duce la creşterea relaxinei. Radiografia bazinului osos arată îndepărtarea anormală a oaselor la nivelul articulaţiilor sacroiliace (18). ~ dureroasă a simfizei pubiene, fenomen clinic întîlnit în cursul sarcinii sau lăuziei, caracterizat prin dureri spontane sau provocate de mers şi mişcări la nivelul simfizei pubiene şi îndepărtarea oaselor pubiene la nivelul simfizei. Este datorit tulburărilor metabolice-hormonale provocate de starea de graviditate şi care duce la creşterea relaxinei. Cînd depărtarea oaselor pubiene este mare poate produce impotenţă funcţională totală (18). Relaxină. Hormon proteic al ovarului, care produce relaxarea simfizei pubiene şi a altor ţesuturi pelviene, ca pregătire pentru naştere (7). „Relief enteritic”. Denumire folosită de unii autori pentru semnul mulajului întîlnit în sprue (19). Reluxare (re- + lat. luxare =a scrînti, a luxa). Refacerea unei luxaţii după reducerea ei (24). Rem. Abreviere pentru Rontgen equivalent man (6). Remak, Ernest Julius, 1849 — 1911. Reacţia contracţie musculară lentă, vermiculară, la excitarea cu curent galvanic, în cazul leziunilor nervilor periferici (27). Sindromul tipul mijlociu al plexitei brahiale; formă clinică în care leziunea interesează rădăcinile mijlocii ale plexului brahial (C6 — C7) şi determină o paralizie a a muşchilor extensori ai antebraţului, ai mîinii şi ai degetelor, la care uneori se asociează şi atrofia eminenţei tenare (27). Remak, Robert, 1815 — 1865. Fibrele fibre nervoase amielinice periferice (1). Remaniere. Proces de transformare fiziologică prin care un ţesut îşi modifică structura (24). ~ căluşului osos, procesele de resorbţie şi condensare care duc la transformarea căluşului osos primitiv în calus osos definitiv, cu refacerea aspectului normal al osului şi al canalului medular (24). Remineralizare. Recalcificare. Reminiscenţă (lat. reminiscentia, de la remi-niscere = a-şi aminti). Posibilitatea de a readuce fidel în memorie evenimentele trăite (35). REMISIUNE 480 REPARTIŢIE ASIMETRICĂ Remisiune (lat. remissio). Evoluţie spre vindecare a unei boli, cu atenuarea simptomatologiei clinice (8). Ren (lat. = rinichi), sin. : Rinichi. Organ pereche, în formă de boabă de fasole, situat re* troperitoneal în regiunea lombară. La om, rinichii conţin aproximativ 1 500 000 nefroni, la nivelul cărora se formează urina ce este eliminată prin tubii uriniferi în calice (1). Renal (lat. ren = rinichi). Aparţinînd rinichiului (2). Rendu-Osler (Rendu, Henri Jules Louis Maria, 1844-1902; Osler, William, 1849-1919). Boala sin.: Angiomatozâ hemoragică familială, Telangiectazie ereditară hemoragică, afecţiune ereditară şi familială începînd prin epistaxisuri repetate la vîrsta de aproximativ 18—20 ani, urmate de telangiectazii şi angioame multiple, plane sau reliefate, care sîngerează uşor. Localizările de predilecţie sînt: faţa, mucoasa nazală şi cea bucală; uneori apar şi pe extremităţi (12). Renină. Enzimă proteolitică secretată în sînge de rinichiul ischemic ; acţionează asupra angio-tensinogenului, transformîndu-1 în angiotensină, o polipeptidă vasoconstrictorie (14). Reniu. Simbol Re. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 75 şi greutate atomică 186,31. Face parte din coloana a 7-a a sistemului periodic. Este multivalent, prezen-tînd valenţe între 2 şi 7. Are proprietăţi fizico-chimice similare cu cele ale wolframului şi osmiu-lui, fiind folosit la construirea tuburilor electronice, a termoelementelor, transistorilor etc. (5). Renotrofică (lat. ren = rinichi + gr. tro-phe = nutriţie). Vezi Acţiune renotrofică. Renshovv. Circuitul circuit reflex nervos format dintr-o colaterală subţire, care se desprinde din axonul neuronilor motori spinali a mici, în momentul părăsirii cornului anterior şi care după un traiect recurent vine să se termine pe o celulă (celula Renshow) vecină cu celula motorie a mică; la rîndul ei, aceasta trimite un axon care se termină pe neuronul de pe al cărui axon a luat naştere fibra colaterală. Activitatea acestui circuit consistă în a menţine descărcările celulelor motorii somatotonice în limite strînse. El execută o acţiune inhibitorie printr-un proces de hiperpolarizare, cînd frecvenţa de descărcare depăşeşte un anumit nivel <27). Reo- (gr. rheos=curent). Element de compunere care introduce în termeni referirea la un curent electric sau lichidian (32). Reoangiografie (reo- + gr. aggeion — vas + graphein — a scrie). Metodă de explorare a arterelor periferice, bazată pe înregistrarea variaţiilor conductibilităţii electrice (10). Reobază, sin.: Prag galvanic. Intensitatea minimă a curentului galvanic care provoacă o excitaţie a unui ţesut nervos sau muscular (4). Reocardiografie (reo- + gr. kardia = inimă + graphein = a scrie). Urmărirea variaţiilor de conductibilitate a unui curent^ alternativ (im-pedanţă) în timpul revoluţiei njardiace (10). Reografie (reo- + gr. graphein = a scrie). Test de explorare a capacităţii funcţionale a unui teritoriu oarecare, bazat pe înregistrarea rezistivităţii electrice a pielii (15). Reometru (reo- + gr. metron = măsură). Dispozitiv pentru măsurarea debitului gazelor bazat pe principiul depresiunii realizate de un curent de gaz la trecerea printr-un tub îngust (20). Reostat (reo- + gr. statos = care stă). Dispozitiv care serveşte la reglarea intensităţii curentului electric, bazat pe legea lui Ohm, conform căreia intensitatea curentului este invers proporţională cu rezistenţa circuitului. Rezistenţa conductorului variază direct proporţional cu lungimea sa (6). Reotaxie (reo—j- gr. taxis — ordine), sin.: Reotropism. Denumire dată fenomenului de deplasare a unui corp înspre sau în direcţie contrară curentului de apă în care este plasat. După sensul în care se face deplasarea, reotaxia poate fi pozitivă sau negativă (15). Reotom balistic (Weiss). Dispozitiv pentru studiul legii excitaţiei electrice în care se poate varia durata trecerii curentului prin ţesutul excitat pînă la valori de 0,001 secunde. Montajul este astfel alcătuit încît un glonte trimis de o carabină cu acid carbonic stabileşte şi întrerupe circuitul prin ruperea a 2 conductori convenabil situaţi. Primul circuit rupt are o rezistenţă foarte mică, astfel că înainte de ruperea sa aproape tot curentul de la sursă trece pe acest conductor, în circuitul general excitant necircu-lînd decît o neînsemnată intensitate de curent (6). Reotropism (reo- -f- gr. trepein = a întoarce). Reotaxie, Reovirusuri. Grup de virusuri conţinînd 3 tipuri antigenice, producătoare — în special la copil — a unor enterite de tip diareic stea-toreic şi fenomene catarale ale căilor respiratorii superioare (22). rep. Abreviere pentru repetatur (13). Rep. Abreviere pentru Rontgen equivalent physical (6). Repartiţie . împărţirea statistică a unei colectivităţi în grupe care astfel sînt caracterizate numeric printr-un anumit efectiv (r. de frecvenţe, r. de probabilităţi ) (7). ^ asimetrică, repartiţie în care majoritatea frecvenţelor este concentrată de o singură parte a frecvenţei maxime. Aceasta corespunde la o valoare a caracteris- REPARATIŢIE BINOMIALĂ 481 REPRESIE COORDONATĂ ticii foarte apropiate de unul din capetele intervalului de oscilaţie a repartiţiei. Repartiţiile asimetrice de tip log-normal se prezintă frecvent în biostatistică (7). ~ binomială, sin. : Distribuţie binomială, repartiţia unei variabile aleatorii discrete X, care ia o valoare k, cu pro-babilitatea P (X = k) = Clpkqn~k , unde X este numărul de apariţii ale unui eveniment A ; P este probabilitatea apariţiei P(A) = p; q este probabilitatea contrară P(A) = q, (p+q — = 1). Expresia ne dă probabilitatea ca evenimentul A să se producă de k ori în n probe independente. Repartiţia binomială se aplică în cazul unor alternative: apariţia sau absenţa unor fenomene independente (de ex. mortalitatea unui grup omogen de n persoane de aceeaşi vîrstă se desfăşoară urmînd legea de probabilitate binomială) (37). ~ binomială cu exponent negativ, repartiţie binomială a cărei funcţie de probabilitate este termenul general al dezvoltării binomului pk (1—q)~k cu exponent negativ. Moartea celulelor bacteriene în urma unui tratament antibiacterian se desfăşoară urmînd această lege de probabilitate (37).~ de frecvenţe, seria statistică în care variabila independentă este reprezentată de o caracteristică oarecare, dar alta decît spaţiul şi timpul. După o diviziune cu circulaţie limitată, repartiţia de frecvenţe poate fi: a) omogradă (după criterii calitative : sex, culoarea ochilor etc.) sau b) eterogradă (după criterii cantitative, variind discret ca numărul dinţilor sau continuu ca talia). De asemenea, o repartiţie poate fi deschisă (nu se precizează valorile elementelor extreme) sau închisă (7). ~ multinomială, sin. : Distribuţie multinomială, generalizarea repartiţiei bino-miale pentru mai multe variabile aleatorii discrete independente (37). ~ normală, sin.: Distribuţie Laplace-Gauss, Distribuţie normală, repartiţia unei variabile aleatorii continue, care are densitatea de probabilitate m - e—(x—m) l2° unde m şi o2 sînt parametrii repatiţiei, respectiv media şi dispersia variabilei care admite pe f(x). Latura cantitativă a unor fenomene biologice determinate de factori numeroşi poate fi reprezentată prin repartiţii normale (7). —' simetrică, repartiţie cu valori identice pentru frecvenţele situate la distanţe egale, de o parte şi de alta a frecvenţei maxime. Este definită de legea normală de probabilitate (37). ^ Snedecor, vezi Snedecor. ~ statistieă, sin. : Distribuţie statistică, şir de valori ale unei variabile aleatorii, asociat cu frecvenţa de apariţie a fiecărei valori. Este definită fie prin funcţia de repartiţie, fie prin legea de probabilitate care stă la baza ei (7). ~ Student, vezi Student. ~ y} sin. : Distribuţia Helmert-Pearson, Distribuţia X2, repartiţia variabilei aleatorii continue x2> care este suma patratelor a n variabile aleatorii independente : Variabilele Xţ au o repartiţie normală N (0, a); variabila x2 are următoarele momente : /Hj — ti o2 şi [L2=2nci. Repartiţia x2 se notează cu H (n, a), unde parametrul n este cunoscut ca numărul gradelor de libertate, repartiţia fiind definită pentru fiecare valoare a lui n. Cînd parametrul n creşte repartiţia x2 are tendinţa de a se apropia de repartiţia normală (37). Vezi şi: Poisson, Snedecor, Student. Repaus (lat. repausum). Moment integrant al mişcării, cu caracter relativ şi temporar în raport cu caracterul absolut şi veşnic al mişcării, în fiziologie, reprezintă încetarea sau reducerea temporară a activităţii unui organ, sistem sau ţesut, în vederea recuperării potenţialului funcţional şi a restabilirii capacităţii de muncă (20). ~ vocal, interzicerea fonaţiei, mijloc terapeutic foarte important în inflamaţiile laringelui, în special la profesionişti vocali (30). Repercepţie (re- + lat. perceptio = percepţie). Reprezentarea mişcărilor unui membru amputat, dînd bolnavului senzaţia existenţei în realitate a mobilităţii acestui membru (35). Repetatur (lat. = să se repete), abreviat rep. Termen folosit curent în prescripţiile medicale, prin care se arată obligativitatea de a se repeta prepararea şi administrarea medicamentului specificat (13). Replantare dentară, sin.: Odontoplastie. Reintroducerea în aceeaşi alveolă a unui dinte luxat traumatic sau extras în scopul chiuretării unui focar infecţios parodontal apical (38). Replicază. Polimerază ARN dependentă de ARN. Replică parţială. Copiere alternativă. Repolarizare. Fenomen opus şi succesiv de-polarizării membranei fibrei musculare sau nervoase, constînd din reechilibrarea deplasărilor ionice ale acesteia (ioni pozitivi în afară şi ioni negativi pe faţa sa internă), retragerea undei de excitaţie şi refacerea integrală — prin procese biochimice adecvate — a stării energetice de repaus (10). Represie (lat. reprimere = a împiedica).Fenomenul de inactivare a unui operon prin interacţiunea operatorului cu represorul în stare activată, produs de gena reglatorie a operonului respectiv (17). ~ coordonată, fenomenul în virtutea căruia, în numeroase cazuri, genele determinate pentru mai multe enzime, aparţi- âi - o. 481 REPRESIE NECOORDONATĂ 482 RESTAURARE SELECTIVĂ nînd în general aceleiaşi căi metabolice, se manifestă mutaţional şi funcţional, în represie, ca o unitate (17). ~ necoordonată, modalitate de reglare a sintezelor mai multor enzime incluse într-o cale metabolică, de către o singură genă^ reglatorie, în cazul în care determinanţii genetici ai sintezei diverselor enzime au localizări diferite, dispersate în genom (17). Represor (lat. repressor = care împiedică). Frenator. Repriză. în patologia infecţioasă, termen pentru inspiraţia adîncă, şuierătoare, care apare după sacade repetate de tuse, încheind o chintă sau constituind punctul de plecare a unei chinte; este caracteristică acceselor tipice de tuse convulsivă (8). Reproducere (re- + lat. producere = a naşte, a crea). 1. Particularitate a memoriei constînd din posibilitatea de a readuce în conştiinţă reprezentările evenimentelor şi fenomenelor fixate (35). 2. Denumire dată funcţiei de înmulţire a fiinţelor vii (15). ^ brută, fenomen demografic care reprezintă numărul mediu de copii de sex feminin pe care-1 poate avea o femeie pînă la 50 ani; aduce un element în plus în aprecierea fertilităţii şi oferă o imagine mai exactă a puterii de reproducere întrucît numai copiii de sex feminin sînt unităţi reale de reproducere (8). Resende, de. Operaţia sin. : Papilosfinc-terectomie calibrată, procedeu de papilosfincterec-tomie prin exteriorizarea papilei pe o sondă N61aton nr. 18 şi secţionarea ei pe acest tutore (ii). Reserpină. Alcaloid izolat din Rauwolfia serpentina (Apocynaceae). Are efect neuroleptic tranchilizant şi hipotensiv (prin mecanism central şi periferic simpatolitic), cu acţiune blîndă, lentă şi prelungită. Este folosită în psihiatrie ca tranchilizant şi antipsihotic şi în formele uşoare de boală hipertensivă (13). Resorbţie (re- + lat. sorbere = a absorbi, a înghiţi). Preluarea unor lichide, gaze sau substanţe solide fine din anumite zone de către vasele limfatice sau sanguine, în special de la nivelul seroaselor (2). ~ cutanată, resorbţie în general mică şi selectivă dacă pielea este intactă şi crescută dacă lichidul de înmuiere a pielii dizolvă sebumul sau dacă pielea este iritată, inflamată sau ulcerată (4). ^ osoasă, Osteoporoză. ^ subperiostală a oaselor, Boala Camp-Ochsner, vezi Camp-Ochsner. Resorturi ortodontice auxiliare. Elemente de acţiune a plăcilor ortodontice sau şinelor active, care constau din resorturi obişnuite de sîrmă elastică, de grosimi diferite, cu una sau ambele extremităţi înglobate în acrilatul plăcii, iar partea activă în contact cu unul sau mai mulţi dinţi (39). Respirator (lat. respirare = a respira). Aparat care asigură o ventilaţie pulmonară normală şi constantă, urmînd caracteristicile fiecărui individ; se foloseşte şi la administrarea anesteziei generale cu intubaţie (11). Respirator syncitial virus (engl.), abreviat R.S.V. Agent patogen viral af Uftor afecţiuni ale aparatului respirator; în culturi celulare produce un efect citopatic de tip predominant sin-ciţial (22). Respiraţie (lat. respiratio). 1. Termen folosit în general pentru actul fiziologic prin care ţesuturile vii ale plantelor şi animalelor realizează schimburi gazoase cu mediul înconjurător (32). 2. Termen folosit în sens restrîns pentru inter-schimburile gazoase (oxigen şi bioxid de carbon) la nivelul plămînului şi celulelor organismului la mamifere. în mod eronat, termenul este folosit frecvent pentru procesul ventilaţiei pulmonare (32). ^ artificială, executarea mişcărilor respiratorii ritmice, cu ajutorul uneia din metodele de creştere şi micşorare a diametrelor cuştii toracice (15). ^ artificială manuală, asigurarea ventilaţiei pulmonare prin manevre externe executate manual asupra cutiei toracice (11). ^ asistată, întreţinerea unei amplitudini eficiente la respiraţia deficitară a bolnavului sau a anesteziatului prin manevre manuale imprimate camerei de amestec (balon) a aparatului de anestezie (11). ~ controlată, termen utilizat iniţial în anesteziologie, pentru a defini suplinirea respiraţiei abolite a bolnavului (11). ~ externă, fază a respiraţiei în care se petrece saturarea cu oxigen a sîngelui venos la nivelul alveolelor pulmonare (32). ~ internă, fază a respiraţiei care se petrece la nivelul ţesuturilor şi care constă din folosirea oxigenului arterial în cursul metabolismului celular şi cedarea bioxidului de carbon (32). ~ mecanică, asigurarea ventilaţiei pulmonare prin intermediul unei aparaturi care acţionează fie asupra circuitului aerian (respiraţie prin acţiune internă), fie asupra cutiei toracice (respiraţie prin acţiune externă) (11). —' pro-tezată, suplinirea ventilaţiei pulmonare prin intermediul unei aparaturi care realizează inspiraţia şi expiraţia (11). Vezi şi: Biot, Cheyne-Stokes, Kussmaul. Responsabilitate (lat. responsare = a răspunde). Termen utilizat în psihiatria judiciară în cadrul criteriului juridic, însemnînd capacitatea individului de a-şi controla şi aprecia faptele sale şi consecinţele sociale ce decurg din acestea (35). ~ medicală, răspunderea penală, civilă, disciplinară şi morală a medicului, în exercitarea obligaţiilor profesionale (23). Restaurare (lat. restaurare = a reconstrui, a reface). 1. Refacere în forma iniţială (32). 2. Readucere la o poziţie sau stare normală (32). ~ selectivă, în stomatologie, reconstitui- RESTITUTIO AD INTEGRUM 483 RETENŢIE CU MAGNEŢI rea prin aplicaţii protetice a reliefului ocluzal, în vederea obţinerii unei articulaţii echilibrate, ţinînd seama de condiţiile biostatice individuale (39). Restitutio ad integram. Vindecarea completă a unei leziuni, fără cicatrice, cu refacere tisulară şi funcţională (23). Resturile epiteliale Malassez. Vezi Malas- sez. Resuscitare (lat. resuscitare = a redeştepta). Reanimare. ^ cardiorespiratorie, noţiune de reanimars prin care se defineşte restabilirea activităţii cardiorespiratorii (11). ~ gură la gură, sin.: Resuscitare orală, respiraţie artificială cu presiune intermitentă creată de aerul expirat al unui individ care este transmis gură la gură unui alt individ asfixie (11). ~ gură la nas, respiraţie artificială cu presiune intermitentă, în care persoana care acordă primul ajutor expiră aerul în nasul primitorului (11). ~ orală, Resuscitare gură la gură. Reşută. Recădere. Rete (lat. = reţea), sin. : Reţea. Termen utilizat în anatomie pentru anastomozele arteriale, venoase, nervoase, canaliculare etc., în formă de reţea (1). ~ arteriosum, reţea anastomotică a unor ramuri arteriale (1). ^ articulare cubiti, reţea articulară anastomotică situată în regiunea cotului, la formarea căreia participă, prin ramuri colaterale, arterele brahială profundă, radială şi ulnară (1). ^ articulare genus, reţea de anastomoze arteriale formată peste suprafeţele anterioare şi laterale ale genunchiului, la care participă, prin ramuri colaterale, arterele femurală, poplitee, tibială anterioară şi tibială posterioară (1). ~ cal-caneum, reţea de anastomoze arteriale situată în jurul osului calcaneu (1). ^ canalis hypo-glossi, Plexus venosus canalis hypoglossi. ~ carpi dorsale, reţea arterială pe faţa posterioară a articulaţiei mîinii, formată de ramurile arterelor interosoase anterioară şi posterioară şi ramurile terminale ale arterelor ulnară şi radială (1). ^ cutaneum, reţea de vase capilare la limita dintre corium şi fascia superficială (1). ~ dorsale pedis, reţea arterială pe dosul piciorului, formată de ramurile arterelor tarsiene şi metatarsiene unite prin ramurile plantare perforante (1). ~ foraminis ovalis, Plexus venosus foraminis ovalis. ~ malleolare laterale, reţea arterială anastomotică situată în jurul maleolei fibulare (1). ~ malleolare mediale, reţea arterială anastomotică situată în jurul maleolei tibilae (1). ~ mirabile, sin. : Reţea admirabilă, plex capilar intercalat în drumul unei artere sau vene (1). ~ olecraui, reţea de vase situată în jurul olecranului şi în spatele cotului, formată din diviziunea diferitelor ar- tere şi în special a arterei profunda brachii (1). ~ ovarii, tubi vestigiali sau cordoane de celule situate lîngă hilul ovarului, corespunzînd cu rete testis, dar fără să fie legate cu canalul mezonefric (1). ~ patellae, reţea de artere care înconjură patela (1). ~ testis, sin. : Rete testis halleri, reţea de tubi anastomozaţi în mediastinul testiculului, conţinînd canalele drepte şi conţinu îndu-se cu canaliculele eferenţe (1). ~ testis halleri, Rete testis. ~ venosum, reţea sau plex venos anastomotic (1). ~ venosum dorsale manus, reţea venoasă superficială situată pe faţa dorsală a mîinii (1). ~ venosum dorsale pedis, reţea venoasă superficială situată pe faţa dorsală a piciorului (1). ~ venosum plantare, reţea venoasă plexiformă, cu anse fine, situată în straturile superficiale ale plantei (1). Retentivitate. în stomatologie, calitatea unui croşet de a se opune dislocării în sens ocluzal a protezei parţiale mobile sub efectul forţelor masticatorii; se realizează prin aşezarea antebraţelor flexibile ale croşetelor în zonele sub-ecuatoriale ale dinţilor-stîlpi (39). Retenţie (lat. retentio = oprire, reţinere). 1. Reţinere. 2. Imposibilitatea de a se putea elimina un produs biologic (2). ^ acută completă de urină, retenţie completă de urină apărută la un individ care nu a mai avut tulburări urinare (11). ^ cavităţii preparate, conformaţia pe care o realizează stomatologul într-o cavitate dentară preparată pentru a preveni dislocarea restaurării dentare respective (39). ~ completă de urină, imposibilitatea de a evacua o cantitate oricît de mică din urina conţinută în vezică (11). ~ cotiledonară, reţinerea în cavitatea uterină a unui cotiledon placentar, după naştere sau după un avort, la o sarcină înaintată; poate duce la complicaţii hemoragice sau infecţioase (18). ~ cronică completă de urină, retenţie completă de urină care apare la un bolnav cu antecedente urinare şi în special la acei care aveau tulburări în evacuarea urinii (11). ~ dentară, Incluziune dentară. ~ îetală, reţinerea fătului mort în cavitatea uterină, în special cînd accidentul survine în a doua jumătate a sarcinii (18). ~ gastrică, acumularea în stomac a alimentelor sau a bariului în cursul stenozei pilorice sau a spasmului piloric prelungit (16). ~ incompletă acută de urină, evacuarea cîtorva picături de urină, de un bolnav aflat în retenţie acută completă (11). ~ incompletă de urină, imposibilitatea de a goli complet vezica prin micţiune (11). ~ cu magneţi, mijloc de fixare a protezelor dentare mobile, constînd din introducerea de magneţi în baza protezelor sau în corpul maxilarelor şi în baza protezelor-Ambele metode pot fi indicate pentru bolnavi* cu creste alveolare accentuat deficitare, iar RETENŢIE DE MEMBRANE 484 RETICULOZĂ CUATANTA prima metodă şi în caz de maxilectomia ambe- Reticuloendotelioză. Reticuloendotelioma-lor maxilare (39). ~ de membrane, expulzarea toză. ~ malignă, sin.: Reticuloză malignă, incompletă a membranelor ovulare în perioada nume generic care cuprinde diferite forme de a IlI-a a naşterii; duce la reţinerea lor în uter^ proliferări maligne ale sistemului reticulohis- fapt care poate produce în perioada a IV^a tiocitar, cu sau fără manifestări leucemice a naşterii hemoragie, iar în cursul lăuziei (leucemia cu monocite tip Sduîfcng, leucemia endometrită puerperală sau stări hemoragice prelungite (18). ^ de placentă, reţinerea mai mult de o oră a placentei în cavitatea uterină în perioada a IlI-a a naşterii prin neexpulzare. Se datoreşte fie unor aderenţe anormale ale placentei cu pereţii cavităţii uterine, fie unei hipodinamii uterine în perioada a IlI-a. în acest caz se pot instala hemoragii care obligă extracţia manuală de urgenţă a placentei (18). ~ protezei, totalitatea elementelor mecanice folosite în construcţia unei proteze pentru asigurarea menţinerii ei în poziţie, împotriva forţelor de dislocare din gură (39). ^ de urină, imposibilitatea de a goli spontan, parţial sau total urina conţinută în vezică (11). Reticul (lat. reticulum). Reticulum. ~ endoplasmie (Palade şi Porter), reţea de structuri membranoase cu dublu contur, care alcătuiesc trasee canaliculare şi saci turtiţi. Se întinde de la membrana citoplasmică la spaţiul perinuclear, creînd un vast sistem canalicular care realizează o legătură a nucleului şi celorlalte organite cu exteriorul şi constituie calea majoră a schimburilor metabolice celulare. Pe faţa externă a reticulului endoplasmie se găsesc numeroase granule Palade (2). ^ nuclear, reţeaua intereromatiniană sau cromati-niană a unui nucleu (1). ^ stelat, porţiune a pulpei emailului dentar în care celulele formează o reţea cu spaţii mari, pline cu lichid (1). Reticulină. Proteină izolată din fibrele ţesutului reticular, identificabilă prin impregnaţi e argentică (1). Reticulocit (lat. reticulum = reţea + gr. kytos — celulă), sin.: Proeritrocit, Pronormocit. Globul roşu incomplet maturat, fără nucleu, care la coloraţia supravitală prezintă granulaţii de ribonucleoprOteine. în sîngele periferic normal, reticulocitele reprezintă între 10 şi 20 °l00 din totalul globulelor roşii. Reticulocitele cresc în procese hemolitice şi în hemoragii acute; în anemia hipocromă f eriprivă sau anemia megalocitară constituie un test fidel al eficacităţii tratamentului (,,criza reticuloci-tară”) (19). Retieulocitoză (reticulocit -ţ---oză). Creşte- rea numărului de reticulocite din sîngele circulant, în timpul perioadei de regenerare a măduvei (15). Retieuloendoteliomatozâ, sin.: Reticuloen- doteliozâ. Termen folosit de unii autori pentru reticulozele maligne (19). reticuloendotelială). Din acest cadru general s-au separat unele entităţi, ca boala Abt-Letterer-Siwe (la sugari şi copii mici). Reticuloendo-telioza malignă trebuie diferenţiată de, reticulozele reacţionale, precum şi de cele metabolice (19). Reticulofilament. Substanţă reticulofila-mentoasă caracteristică globulelor roşii deposedate de nuclei, dar încă incomplet maturate (reticulocite); reprezintă resturi de acid ribo-nucleic şi se colorează supravital cu albastru de brillantcresil (19). Reticulohistiocitoză. Termen vag pentru procese afectînd componentele sistemului re-ticulohistiocitar. în dermatologie, termenul este folosit ca sinonim pentru reticuloză cutanată (12). Reticulolimfosarcom. Tumoare malignă a sistemului limforeticular, caracterizată prin distrugerea arhitecturii foliculare limfoide a organului, invadarea capsulei şi aţipii celulare polimorfe cu mitoze frecvente (2). Reticulom (lat. reticulum = reţea + -oma). Proliferare tumorală benignă a retoteliilor din ganglionii limfatici cu o reţea argentafină (2). ~ eozinofil (Soboleva), Granulom eozinofilic. , Retieulopatie (lat. reticulum = reţea + gr. pathos = boală). Reticuloză. Reticulosarcom (lat. reticulum = reţea + gr. sarx = carne + -oma). Boală tumorală malignă a sistemului limfatic, intrînd în grupul bolilor denumite de unii autori limfoame maligne. Reprezintă proliferarea tumorală a componentei reticulare a ţesutului limfatic (19). Reticuloză (lat. reticulum = reţea + -oză), sin.: Retieulopatie. Afecţiune a sistemului reticulohistiocitar cu o mare variabilitate etiopatogenică. Reticulozele sînt caracterizate printr-un accentuat polimorfism morfoclinic. în general se pot clasifica în: reticuloze inflamatorii (acute, cronice), reticuloendotelioze sau reticuloze hiperplazice tumorale şi reticuloze metabolice (tezaursimoze) (19). ^ cutanată, sin.: Histiocitoză, Reticulohistiocitoză, Reticuloză histiocitară, Reticuloză histiomonoci-tară, grup de reticuloze în care predomină participarea dermului printr-o proliferare a elementelor din seria reticulohistiocitară. T i -puri a n.atomoclinice: a) r. hiper- plazice, tip reticuloză Săzary (pseudotumorală); şi tip de reticuloză pură benignă, sistematizată RETICULOZĂ DIFUZA 485 RETINITA SIMPATICĂ (Gay Prieto); b) r. malignă de la început sau ca urmare a unei alte dermatoze. Formele cu tumori localizate sau unice se aproie de reticu-losarcom; c) r. leucemică este uneori numai un stadiu evolutiv al unei reticuloze cutanate (12). ~ difuză, grup de reticuloze poliviscerale sistematizate, unele acute (de ex. boala Lette-rer-Siwe întîlnită la sugar), iar altele subacute sau cronice. Dintre formele cronice, unele prezintă o predominanţă cutanată, avînd un aspect clinic foarte polimorf (12). ~ eozinofilică benignă a oaselor (Bremen-Wolkas), Granulom eozinofilic. ~ histiocitară, Reticuloză cutanată. ^ histiomonocitară, Reticuloză cutanată. ~ limfocitară benignă, Sarcoid Spiegler-Fendt, vezi Spiegler-Fendt. ~ malignă, Reticulo-endotelioză malignă. ~ mastocitară, formă rară, gravă, de mastocitoză cutaneoviscerală, cu erupţii cutanate polimorfe. Deseori, intermitent pruriginoasă, este însoţită de un sindrom visceral, splenomegalie, hepatomegalie, polia-denopatii (12). Reticulum (la£. = reţea), sin. : Reticul, Reţea. 1. Termen folosit în anatomie pentru formaţiuni dispuse încrucişat în toate sensurile sau cu o arhitectură regulată, ca o reţea, în special pentru reţele protoplasmatice intrace-lulare (1). 2. Ţesut conjunctiv reticular (1). Retinaculum (lat. = legătură). îngroşare fascială specială care îmbracă, acoperă sau susţine un organ sau o formaţiune anatomică (1). ~ extensorum, sin. : Ligament inelar posterior al carpului, îngroşare a fasciei profunde pe dosul încheieturii mîinii şi antebraţului, inserată lateral pe osul radius şi medial pe ulnă; este situată deasupra tendoanelor muşchilor extensori ai încheieturii mîinii şi degetelor, pe care le menţine în poziţie, spo-rindu-le eficacitatea (1). ~ flexorum, sin.: Ligament inelar anterior al carpului, bandă îngroşată a fasciei profunde, pe faţa anterioară a carpului, ataşată lateral de oasele scafoid şi trapez şi medial de pisiform şi osul cu cîrlig; pe sub aceasta trec tendonul muşchiului flexorul lung al policelui şi tendoanele muşchilor flexori ai degetelor (1). ~ musculorum extensorum pedis superius, sin.: Ligamentum transversum cruris, porţiunea antero-inferioară, mai îngroşată a fasciei gambiere, fixată pe oasele tibia şi fibula şi servind ca o chingă care ajută con-! tenţia pe loc a tendoanelor muşchilor extensori care trec pe dinapoia ei (1). ^ musculorum fibularium inferius, Retinaculum musculorum peroneorum inferius. musculorum fibularium superius, Retinaculum musculorum peroneorum superius. ~ musculorum flexorum pedis, sin.: Ligament inelar intern, Ligamentum laciniatum, bandă fibroasă întinsă între maleola medială şi tuberculul medial al calcaneului peste ten- doanele muşchilor tibial posterior, flexor digitorum longus şi flexor hallueis longus (1). ~ musculorum peroneorum inferius, sin. : Ligament inelar extern, Retinaculum musculorum fibularium inferius, bandă a fasciei gleznei care, prin inserarea pe tuberculul peroneal, menţine tendoanele muşchilor peroneus longus şi peroneus brevis în contact cu suprafaţa laterală a calcaneului (1). ~ musculorum peroneorum superius, sin.: Retinaculum musculorum fibularium superius, bandă a fasciei gambiere, peste tendoanele muşchilor peroneus longus şi peroneus brevis, întinzîndu-se înapoia maleolei laterale pînă la fascia transversă profundă a gambei (1). ~ patellae laterale, prelungire aponevrotică a capsulei articulaţiei genunchiului şi a muşchiului vast lateral care coboară lateral de rotulă (1). ~ patellae mediale, prelungire aponevrotică a capsulei articulaţiei genunchiului şi a muşchiului vast medial, care coboară medial de rotulă (1). Retină (lat. rete = reţea). Pătura receptivă pentru lumină a globului ocular. Se întinde de la punctul de ieşire a nervului optic din globul ocular, pînă la ora serrata; este alcătuită din următoarele straturi (din interior în afară) : pigmentar, neuroepitelial (cuprinzînd celulele cu conuri şi bastonaşe), membrana limitantâ externă, nuclear (granular) extern, reticular (plexiform) extern, nuclear (granular) intern, reticular (plexiform) intern, ganglionar (ai fibrelor nervoase), membrana limitantă internă. Aceste straturi sînt unite de elemente nevro-glice foarte diferenţiate, celulele de susţinere Miiller (1). ~ coarctată, aspect oftalmoscopic caracterizat prin strîmtorarea vaselor retiniene (28). Retinită (retină + -ită). Inflamaţia retinei (28). ~ centrală seroasă, leziune retiniană inflamatorie sau vasomotorie, caracterizată prin prezenţa unui edem difuz în regiunea maculară (28). ~ eireinată, retinită manifestată prin pete albe strălucitoare care înconjură macula şi discul optic ca o coroană, urmare unor hemoragii profunde (28). ~ dlsclformă, sin.: Degenerescenţă maculară, retinită manifestată prin prezenţa unei formaţiuni rotunde, gălbui, în regiunea maculară; are evoluţie progresivă, apărînd la persoane în vîrstă (28). ~ exsudativă, retinită manifestată prin prezenţa unor zone exsudative între vase (28). ~ proliferantă, sin.: Leucoză retiniană, retinită caracterizată printr-un ţesut conjunctiv de neoformaţie care invadează vitrosul (28). ~ punctată albescens, formă de retinită congenitală, degenerativă, caracterizată prin numeroase puncte albe, scăderea vederii centrale şi hemeralopie (28). ~ septică Roth, vezi Roth. ~ simpatică, formă de retinită care apare în cadrul oftalmiei RETINO — 486 RETRO — simpatice, caracterizată prin hiperemie, congestia papilei şi scădere mare a acuităţii vizuale (28). Vezi şi: Goats, Stargardt. Retino- (lat. rete = reţea). Element de" compunere care introduce în termeni referirea la retină (32). Retinoblastom (retino- + gr. blastos = germen + -oma). Gliom retinian. Retinocitom (retino- + gr. kytos = celulă + -oma). Gliom retinian. Retinofot. Aparat pentru fotografierea fundului de ochi (28). Retinopaptlită (retino- + lat. papilla = = papilă + -ită). Inflamaţie a retinei şi a nervului optic (28). Retinopatie (retino- + gr. pathos = boală). Stare patologică a retinei, de obicei asociată cu tulburări de vedere, metamorfopsie, edem şi uneori hemoragii în retină (28). ~ angios-pastică, leziuni retiniene de tip edematos, care apar în urma unui spasm parţial sau complet al arterei centrale a retinei (28). ~ d?abetieă, retinopatie care apare în cursul diabetului, manifestată prin hemoragii şi exsudate punctiforme situate în stratul plexiform extern al retinei, focare de degenerescenţă şi prolifera-tive, uneori tromboză venei centrale a retinei (28). ^ gravidică, retinopatie care apare în cursul gravidităţii, manifestată prin exsudate, hemoragii şi alteraţii vasculare (28). ~ hipertensivă, alteraţii neuroretiniene întîlnite în fazele avansate ale hipertensiunii arteriale, constînd din hemoragii, exsudate şi alteraţii vasculare (28). ~leucemică, formă de retinopatie care apare în leucemie şi care se caracterizează prin paloarea retinei, hemoragii, exsudate şi sinuozităţi vasculare (28). ^ nefritică, leziuni retiniene de tip hemoragie şi exsudativ, care apar în cursul unei nefrite (28). ^ pigmentară, sin. : Abiotroţie retiniană, Degenerescentă tapetoretiniană, retinopatie cu pigmentaţie, atrofie corioretiniană, scleroză vasculară şi atrofie optică consecutivă (28). ^ traumatică, Boala Purtscher, vezi Purtscher. ~ vasculară, manifestări retiniene în cadrul unor boli vasculare, ca hipertensiunea arterială, nefrita cronică, eclampsia şi arterioscleroza avansată, caracterizate prin hemoragii, exsudate, scleroză vasculară, stea maculară, edem vascular (28). Retinoschisis (retino- -f gr. schisis = diviziune). Degenerescenţă chistoidă periferică a retinei (28). Retinoscop (retino- + gr. skopein = a vedea). Skiascop. Retinoscopie (retino- + gr. skopein = a vedea). Skiascopie. Rctoteliom (lat. rete — reţea -f endoteliom) Tumoare a sistemului reticulohistiocitar constituită din elemente de înveliş (retotelii) ale .^minusurilor ganglionilor limfatici, cu structură afibrilară, cu celule nediferenţiate, indicînd o malignitate relativă, spre {leoaebjre de ret o-telsarcom sau reticulosarcom (2). Retotelsarcom. Tumoare malignă de sistem interesînd ganglionii limfatici, deseori asociată cu proliferarea concomitentă a elementelor limfoide, realizîndu-se limforetotelsarcom sau limforeticuloendoteliosarcom (2). Retractilitate (lat. retractare = a trage înapoi, a reveni). Proprietatea ţesutului mus-culoelastic de a se scurta şi a reveni la starea iniţială după ce a fost întins în mod activ sau pasiv (15). ~ uterină, capacitatea fibrei musculare uterine de a-şi reduce volumul, datorită elasticităţii, producînd micşorarea corpului uterin. Fenomenul se observă după golirea uterului de produsul de concepţie, în caz de avort sau naştere (18). Retracţie (lat. retractio, de la re = înapoi + trahere = a trage). Fenomen fizico-chimic prin care se produce scurtarea sau diminuarea de volum a unui ţesut (11). ^ aponevrozei palmare, Boala Dupuytren, vezi Dupuytren. ~ aponevrozei plantare, Boala Ledderhose, vezi Ledderhose. ^ cheagului, fenomen fiziologic observat în cursul coagulării sîngelui, intra- sau extravascular. Retracţia cheagului normală este în funcţie de prezenţa unui număr suficient de trombocite normale (retractozim), precum şi — probabil — în funcţie de prezenţa factorului de stabilizare a fibrinei. în caz de deficienţă a acestor două elemente, cheagul se retractă insuficient sau de loc, ceea ce duce la compromiterea hemostazei. în practică, măsurarea retracţiei cheagului calitativ sau şi cantitativ este importantă în special în diagnosticul trombocitopeniilor sau/şi trombo-citopatiilor (19). ^ ischemică, scurtarea unui grup musculotendinos în urma unei necroze ischemice (24). -^mamelonului, anomalie congenitală sau semn clinic de malignitate a uriei tumori mamare juxtamamelonare, constînd din ombilicarea mamelonului cu imposibilitatea de a-i produce protruzia (11). ^ musculară ischemică, Sindromul Volkmann, vezi Volkmann. ~ sistolică, fenomen observat în pericarditelş adezive şi constînd dintr-o retracţie a peretelui toracic în timpul sistolei; poate îmbrăca aspecte diferite: depresiune punctiformă a vîrfului, depresiune pluricostală netă etc. (10). Retro- (lat. retro = înapoi). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de: situat înapoi, în spate (32). RETROBULBAR 487 REŢEA GRAFICA Retrobulbar (retro- + lat. bulbus = bulb), în oftalmologie, termen care localizează un proces îndărătul globului ocular (28). Retrocuplare. Termen ipotetic în fiziopa-tologia cardiacă, constînd dintr-o facilitare — în cursul fazei de excitabilitate supranormală — a „ieşirii” excitaţiei ectopice care determină extrasistola şi realizarea, în acest mod, a cuplării bătăii sinuzale cu cea anormală (10). Retrofecţiune. Mod particular de autoinfes-tare întîlnit în oxiurază. Larvele de oxiuri, iezite prin ecloziunea ouălor localizate în regiunea perianală, pătrund activ prin orificiul anai în intestin, unde se pot transforma în forme adulte (31). Retroflexie (retro- -f lat. flexio = îndoire). Flexiune înapoi (24). ~ uterină, flexiunea înapoi a corpului uterin faţă de col (18). Retrogenie (retro- + gr. geneion = bărbie). Bărbie ştearsă, înfundată prin lipsa de dezvoltare a mandibulei în totalitate sau numai a ramurilor orizontale (38). Retrognaţie (retro- + gr. gnathos = falcă), înfundarea etajului mijlociu al feţei prin lipsa de dezvoltare a maxilarului sau ca sechelă a fracturilor orizontale ale acestuia (38). Retrohipofiză (retro- -f gr. hypo = sub + physis = creştere). 1. Lobus posterior hypo-physeos. 2. Pulbere de hipofiză posterioară cu proprietăţi antidiuretice, administrată în diabetul insipid sub formă de prize nazale (13). Retroinhibiţie (retro- -f lat. inhibere — a împiedica). Vezi Legătură inversă. Retrolistezis (retro- + gr. olisthanein = a aluneca), sin.: Retrospondilolistezis. Alunecare a corpurilor vertebrale înapoi faţă de corpurile vertebrale subiacente (24). Retromutaţie (retro- + lat. mutatio = schimbare). Mutaţie inversă. Retroperitoneal. Situat înapoia peritoneului parietal posterior (1). Retropneumoperitoneu. Metodă radiologică constînd din introducerea unei substanţe de contrast gazoase în spaţiul celulogrăsos retroperitoneal, în scopul punerii în evidenţă a unor organe (rinichi, suprarenale etc.) sau formaţiuni patologice (36). Retropoziţîe (retro- + lat. positio = poziţie). Plasarea unei formaţiuni anatomice înapoia poziţiei sale anterioare (32). ~ unui muşchi oculomotor, intervenţie chirurgicală pentru corectarea strabismului, în care un muşchi oculomotor este dezinserat şi reinserat apoi mai posterior, pentru a slăbi efectul contracţiei sale (28). ~ uterină, sin.: Retropulsiune ute-rinây deplasarea în totalitate a uterului înapoi faţă de axa longitudinală a bazinului (18). Retropulsiune (retro- + lat. pellere = a mişca). Vezi Pulsiune. ~ uterină, Retropoziţie uterină. Retrospondilolistezis (retro- + gr. sportdylos = vertebră + olisthanein = a aluneca). Re-trolistezis. Retroversiune (retro- + lat. vertere = a se întoarce). Poziţie anormală a unui organ datorită basculării lui înapoi, în jurul axului său transversal (18). ~ uterină, devierea corpului uterin înapoi şi în jos şi a colului uterin înainte şi în sus, prin bascularea uterului în jurul unui ax transversal fictiv care trece la unirea corpului cu colul uterin (18). ~ uterină ireductibilă, retroversiune uterină care nu poate fi corijată manual prin tactul vaginal. Aceasta se datoreşte fie inclavării uterului în concavitatea sacrată, fie unei retracţii pronunţate a ligamentelor largi, fie unor aderenţe care fixează uterul (18). Retuşare (fr. retoucher = a corecta, a retuşa). Corectare chirurgicală sau ortotică a unui bont, cicatrice, operaţii, aparat ortopedic sau proteze dentare, pentru motive estetice sau în vederea unei mai bune adaptări funcţionale (24). de bont, Reamputaţie. Retzius, Anders Adolf, 1796—1860. Circum-voluţiile denumire pentru două sau 3 cir-cumvoluţii rudimentare, mici, inconstante, care ocupă unghiul dintre gijrus dentatum şi hipocamp, imediat dedesubtul spleniului corpului calos (1). Spaţiul Spatium retropubieum. Retzius, Magnus Gustaf, 1842—1919. Orificiul Orificiul Key, vezi Key. Striaţiile linii generate de succesiunea apoziţiei ritmice, în straturi, a matricei smalţului în timpul dezvoltării coroanei (38). Reţea (lat. retella). 1. Rete. 2. Reticulum. 3. Termen folosit pentru formaţiuni sau semne care se intersectează (32). ~ admirabilă, Rete mirabile. ~ de distribuţie a apei, totalitatea conductelor care transportă apa de la sectorul de înmagazinare la locul de utilizare. Există sistemul ramificat şi inelar, cel din urmă fiind preferat deoarece asigură circulaţia continuă a apei şi împiedică stagnarea ei. în reţeaua de distribuţie, apa nu trebuie să sufere nici un fel de impurificări (caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice să rămînă nemodificate), de aceea este necesar ca reţeaua să fie etanşă şi să existe în permanenţă în ea apă sub presiune (20). ^ grafică, sistem de linii intersectate, paralele cu cele două axe de referinţă, care servesc drept repere într-o reprezentare grafică. Scările folosite pentru trasarea reţelelor pot fi de acelaşi tip (uniforme sau funcţionale) sau de tipuri diferite, cum ar fi, reţeaua semiloga-ritmică, unde una din scări este uniformă, iar a 2-a este funcţională (logaritmică) (7). ^ REŢEA SEM1LOGARITMICĂ 488 REVELATOR semilogaritmică, reţea funcţională care are o scară logaritmică pe una dintre axe. Este folosită pentru a reprezenta ritmuri de creştere, fenomene cu mari intervale de variaţie, curbe cu niveluri diferite. Funcţia exponenţială es reprezentată printr-o dreaptă, dacă se foloseşte scara funcţională pe axa Oy (7). Vezi şi: Ghiari, Haglund, Haller, Purkinje. Reţetă (neogr. retseta). Dispoziţie scrisă a medicului privitoare la tratamentul medicamentos al bolnavului; părţile reţetei sînt: superscripţia, inscripţia, subscripţia şi instrucţia (14). Reumatism (gr. rheumatismos = care curge). 1. Boală infecţioasă cu etiologie complexă, în care streptococul hemolitic joacă un rol preponderent ; afectează ţesutul conjunctiv, în special de la nivelul articulaţiilor şi inimii (reumatism cardioarticular). Morfopatologic se caracterizează prin 3 faze evolutive : alterativă (degenerescenţă fibrinoidă), granulomatoasă (granulomul reumatismal) şi cicatriceală (scleroză) (2). 2. Termen generic folosit în mod abuziv pentru diferite procese articulare (2). ~ acromegalic, formă de reumatism care are drept cauză adenomul eozinofil al hipofizei şi care poate prezenta clinic o formă articulară periferică (4). ~ din Bougainville, formă de poliartrită acută epidemică tropicală, descrisă iniţial în insula cu acest nume din arhipelagul Salomon (4). ~ brucelozic, reumatism secundar avînd la origine o infecţie cu Brucella melitensis sau abortus (4). ~ cardiac evolutiv, sin. : Carditâ reumatismală evolutivă, formă subacută sau cronică severă şi relativ rezistentă a carditei reumatismale, instalată după episodul iniţial al bolii sau după una din recăderi (10). ~ cardioarticular, Boala Bouillaud, vezi Bouillaud. ~ cataral, formă de reumatism de etiologie virotică (Neergaard), avînd drept caracteristică aspectul migratoriu al artropatii-lor şi o deosebită meteorosensibilitate (4). ~ cronic deformant, sin. : Poliartroză, Reumatism cronic degenerativ, sindrom poliarticular cu evoluţie cronică progresivă, caracterizat prin alterarea stării generale şi instalarea de diformităţi multiple prin anchiloze în poziţii vicioase, care se instalează treptat, în puseuri (24). ~ cronic degenerativ, Reumatism cronic deformant. ^ cronic inflamator, Poliartrită cronică evolutivă. ~ cronic progresiv infecţios, Poliartrită cronică evolutivă. ~ infecţios, termen impropriu folosit pentru manifestări articulare produse de agenţi infecţioşi diverşi (gonococ, streptococ, bacii Koch etc.) (2). ~ muscular, dureri reumatice interesînd musculatura voluntară şi structurile sale fibroase (2). ~ nodos, artroză cu afecţiuni nodulare articulare (4). ~ palindromie (Hench-Rosenberg), formă de sindrom articular în care simptomatologia este fugace şi labilă; evoluează în accese repetate (4). ~ poliarticular acut, Boala Bouillaud, vezi Bouillaud. ~ saturnin, denumire necorespunzătoare pentru pseudoreumatismul saturnin (9). ~ scarlatinos pj^ejpce, formă dş reumatism care apare în primeîte zile ale scar-latinei, ca o manifestare toxică; cuprinde în special articulaţiile mici, uneori simetric, fără să ducă la exsudat articular; are o evoluţie benignă spre vindecare în cîteva zile (8). ~ scarlatinos tardiv, formă de reumatism care apare în convalescenţa scarlatinei, în a 3-a — a 6-a săptămînă de boală, ca o complicaţie alergică a bolii, evoluînd în general ca un reumatism poliarticular Bouillaud, cu afectare posibilă a endocardului, cu febră mare sau afebril, însoţindu-se uneori de manifestări coreice; survine mai frecvent la bolnavi cu reumatism articular în antecedente (8). ~ streptococic, manifestări artropatice care au la origine o infecţie cu streptococ: erizipel, scarlatină, endocardită cu streptococ viridans etc. şi care nu evoluează spre artrită supurată (4). ~ tuberculos Poncet, vezi Poncet. Vezi şi: Mac Leod. Eeumatoid (gr. rheuma = curgere + eidos — formă), sin. : Pseudoreumatism infecţios. Multiple localizări articulare, ca urmare a unor boli infecţioase acute (scarlatină, dizenterie, gonoree ş.a.), datorite acţiunii directe a agentului patogen respectiv, care poate fi pus în evidenţă la nivelul articulaţiilor interesate (2). ~ dizenterie, inflamaţie articulară care apare fie la începutul dizenteriei, cînd de obicei prinde o singură articulaţie şi evoluează rapid către vindecare, sau, cel mai des, în convalescenţă, fie după vindecare clinică, cînd se manifestă sub forma unei poliartrite cu evoluţie lungă, interesînd mai ales articulaţiile scapulo-humerală, genunchiului, tibiotarsiană şi pumnului (8). Reumatologie (reumatism + gr. logos = ştiinţă). Specialitate a medicinei clinice care se ocupă cu diferitele forme de reumatism (24). Reumatoze. Entităţi patologice încadrate în categoria afecţiunilor reumatismale (de ex. pelioza reumatismală) (4). Reusner. Semnul accentuarea pulsaţiilor arterelor uterine, percepută în fundul de sac Douglas, începînd din luna a IV-a a sarcinii (10). Revelator (lat. revelator = care dezvăluie). Soluţie de substanţe chimice cu ajutorul căreia se revelează (se pune în evidenţă) imaginea latentă de pe un film impresionat de razele luminoase sau de radiaţiile Rontgen. Sub stan- REVENT 489 REZECŢIE PULMONARĂ ţele revelatoare utilizate în radiologie sînt metolul şi hidrochinona (36). Vezi şi: Partridge. Revent. Rheum palmatum. Reverdin, Albert, 1880—1929. Acul instrument metalic folosit pentru coaserea ţesuturilor, format dintr-un mîner de care este fixată o tijă-ac de lungimi, grosimi şi curburi diferite sau în unghi drept, prevăzută către vîrf cu o ureche laterală, care poate fi închisă şi deschisă cu ajutorul unui cursor manevrat de un buton fixat de mîner (11). Reverdin, Jacques Louis, 1842—1908. Grefă cutanată grefă cutanată liberă, insulară subţire, care cuprinde în grosimea ei epidermul şi foarte puţin din derm (24). Operaţia rezecţie cuneiformă cu bază internă a capului primului metatarsian, în cura pentru hallux-valgus (24). Reversie (lat. reversio). Atavism. Revol, L,. Boala diateză hemoragică constituţională caracterizată prin prezenţa de trombocite rotunde, lipsite de aglutinabilitate (19). Revoluţie cardiacă. Ciclul complet al activităţii inimii, format din sistola ventriculară, diastola generală şi sistola atrială (10). Revulsie (lat. revulsio). Modalitate terapeutică care constă din provocarea unei iritaţii locale cu consecinţe favorabile la locul iritaţiei şi la distanţă (14). ^ toracică, metodă prin care se determină hiperemia tegumentelor toracice, în scopul reducerii congestiei planurilor profunde ; se obţine prin cataplasme de muştar, prişniţ, badijonaj cu iod etc. (34). Revulsiv. Agent capabil de a produce revulsie. Exemple de substanţe revulsive sînt: preparatele de făină de muştar (aplicate pe piele sub formă de sinapism), oleurile volatile oleul de terebentină, camforul (folosite ca soluţii alcoolice pentru fricţie), salicilatul de metil (în unguente), capsaicina, amoniacul (14). ReynoId-Revillod-D6j6rine. Sindromul Sindromul interolivar D6j6rine, vezi D6j£rine. Reynolds, Osborn. Numărul parametru dimensional care stabileşte condiţiile ce determină transformarea stării de curgere laminară într-o stare turbulentă; raportul energiei de accelerare faţă de lucrul mecanic al forţei de frecare. Pentru majoritatea lichidelor omogene, valoarea critică a numărului Reynolds este aproximativ 1 000. Sîngele, neputînd fi considerat un lichid omogen, este necesar a se stabili valoarea numărului Reynolds în sistemul circulaţiei vasculare sanguine. Culter şi Pappenheimer, utilizînd o metodă bazată pe determinarea rezistenţei electrice a sîngelui circulant, găsesc valoarea numărului Reynolds egală cu 970 ± 80. Această valoare de- pinde de lărgimea tubului, de concentraţia eritrocitelor şi de temperatură (6). Reynolds-Ollier. Metoda metodă de conservare a transplantelor osoase, în mertiolat de sodiu soluţie 1/1 000 şi apoi 1/5 000. Trans-plantele se pot conserva astfel într-un frigider obişnuit la +4°C, timp de 2—3 luni (24). Rezectoseop (Mac Carthy) (rezecţie + gr. skopein = a vedea). Aparat pentru executarea electrorezectiei prostatice pe cale endoscopică (11). Rezecţie (lat. resectio). Excizia unei porţiuni de mărime diferită între 2 secţiuni chirurgicale practicate într-un organ (24). apicală, Apicectomie. ^ articulară, sin. : Ar-trectomie, intervenţie chirurgicală care constă din ridicarea unor porţiuni mai mult sau mai puţin importante din extremităţile osoase articulare fie cu scop artroplastic (rezecţie artroplastică), fie cu scopul anchilozării articulaţiei (rezecţie-artrodeză) (24). ~ artroplastică, sin. : Rezecţie modelantă, rezecţie articulară largă, făcută cu scopul de a recupera mişcările articulare şi deci funcţia (24). ~ bronşică, eliminarea chirurgicală a unui segment de bronhie lezată (34). ~ cardio gastrică, gastrec-tomie cilindrică cuprinzînd cardia şi regiunea învecinată juxtacardiacă (11). ~ cuneiformă, rezecţie de formă prismatică a unui os sau a unei articulaţii, efectuată cu scopul corectării axului funcţional al segmentului (24). ~ extraperiostală, rezecţia unui segment osos, efectuată fără o decolare prealabilă a perios-tului (24). ~ gastrică, Gastrectomie. ~ lobe-lonară, procedeu de rezecţie parţială, sublobară, dar plurisegmentară, după sistematizarea lo-belonară (Garraud) (11). ~ mamară parţială, ablaţia mai multor lobi glandulari mamari (11). ^ mamară subtotală, ablaţia majorităţii glandei mamare, cu păstrarea învelişului cutanat (11). ~ mamară totală, ablaţia glandei mamare în întregime, cu păstrarea învelişului cutanat (11). ^ mediogastrică, gastrectomie cilindrică cuprinzînd o zonă din stomac distanţată de ambele orificii, în general mai apropiată de pilor decît de cardia (11). ~ modelantă, Rezecţie artroplastică. ^ nervului presaerat, Procedeul Cotte, vezi Cotte.^ pulmonară, denumire desemnînd excizia unui segment pulmonar, a unui lob sau a unui plămîn întreg (34). ~ pulmonară asociata, tehnică de rezecţie pulmonară parţială, care constă din asocierea de rezecţii limitate în acelaşi lob sau în lobi învecinaţi (de aceeaşi parte) (11). ^ pulmonară bilaterală simultană, tehnică de rezecţie pulmonară, care extirpă în acelaşi timp operator teritorii parenchimatoase din ambii plămîni (11). pulmonară combinată, tehnică de rezecţie pulmonară parţială care asociază REZECŢIE SCLERALĂ 490 REZISTENŢĂ GLOBULARĂ rezecţia totală sau parţială a unui lob cu o rezecţie segmentară din lobul învecinat, în prezenţa scizurii blocate în procesul patologic (lob superior + segment apical al lobulij^ inferior, lob inferior + lingula etc.) (11)."/-^ pulmonară mecanică, procedeu de rezecţie a parenchimului pulmonar cu aparate de sutură mecanică, care realizează hemostaza şi aero-staza prin capsarea parenchimului cu un şir dublu de agrafe de tantal (11). ^ sclerală, intervenţie fistulizantă antiglaucomatoasă constînd din rezecţia cu foarfecele sau cu trepanul a unei mici porţiuni de scleră (28). ~ septului nazal, metodă chirurgicală de tratament a deviaţiei septului nazal, constînd din îndepărtarea porţiunii deviate, obstruante, a scheletului septului nazal osteocartilaginos (30). ^ subperiostală, rezecţia unui segment osos, efectuată după decolarea periostului (24). ~ ten-dinoasă, rezecţia unei porţiuni de tendon, efectuată de obicei în vederea scurtării sale (24). Vezi şi: Gurd-Mumford. Rezecţie~anastomoză bronşică. Tehnică de rezecţie pulmonară parţială pentru cancer bronhopulmonar, care asociază lobectomiei ablaţia unei manşete din axul aerian principal, cu anastomoză termino-terminală între bronhia primitivă şi segmentul bronşic al parenchimului pulmonar restant (11). ~ traheobronşieă, tehnică de pneumonectomie cu rezecţia carenei şi anastomoză termino-terminală între segmentul distal al traheei şi bronhia primitivă contralaterală (11). Rezecţie-artrodeză. Rezecţie articulară făcută cu scopul anchilozării articulaţiei în poziţie funcţională (24). Rezecţie-reconstrueţie. Metodă de artro-plastie, care constă din rezecţia unei extremităţi osoase a articulaţiei şi înlocuirea ei cu o endoproteză (24). Rezervă (lat. reservare = a pune de o parte). 1. Ceea ce rămîne; ceea ce are un caracter potenţial (32). 2. Ceea ce este păstrat pentru a fi utilizat în viitor (32). 3. Cameră de spital în care se internează cel mult 2 bolnavi (32). ^ alcalină, cantitatea totală de ioni bazici (în special de bicarbonaţi) din sînge şi din celelalte umori ale organismului, capabilă să acţioneze ca tampon şi să menţină în limite normale pH-ul sanguin (15). ~ ventilatorie, indicele care indică rezerva de adaptare a respiraţiei la efort; se calculează scăzînd volumul respirator de repaus din volumul respirator maxim şi se exprimă în procente din ventilaţia maximă. Cifrele fiziologice variază între 91 şi 96% (34). Rezervor, Din punct de vedere epidemiologie (mai corect rezervor de virus) se referă la capacitatea anumitor specii de vieţuitoare (inclusiv omul) de a purta şi multiplica germenii patogeni şi de a-i răspîndi în mediul înconjurător prin căi multiple: urină, fecale, muşcătură etc. (8). ~ animal, totalitatea speciilor biologice animale care sînt gazde naturale pentru variate specii de microorganisme patogene (8). epidemic, persistenţa anumitor condiţii de parazitare a speciilor animale sau vegetale dintr-un teritoriu dat, întreţinîndu-se astfel capacitatea de izbucnire a epidemiei (8). ^ de germeni, totalitatea speciilor biologice animale şi vegetale care permit păstrarea, înmulţirea şi posibilitatea de răspîndire în natură a microorganismelor patogene (8). ~ natural, persistenţa în natură în condiţii ecologice şi de mediu date a microorganismelor patogene (8). ~ uman, totalitatea persoanelor care poartă la un moment dat agentul patogen al unei antroponoze, pe care-1 pot răspîndi în masa receptivă, declanşînd infectarea sau/ şi îmbolnăvirea inaparentă sau aparentă (8). Reziduu (lat. residuus). Produsul care rămîne după prelucrarea unui material, ca urmare a unor procese fizice sau chimice (20). ^ apei, substanţă rămasă după evaporarea apei. Distingem : reziduul fix, care cuprinde substanţele organice şi sărurile minerale; reziduul uscat la 180°C, la care s-a îndepărtat apa de cristalizare ; reziduul calcinat, care cuprinde numai sărurile minerale, substanţele organice fiind arse (20). Rezilienţa mucoasei bucale. Termen folosit în stomatologie pentru gradul de compresibili-tate (elasticitate) şi a mucoasei bucale (38). Rezistenţă (lat. resistere — a rezista, a se împotrivi). 1. împotrivire la o forţă (32). 2. însuşire a unui material de a nu-şi modifica proprietăţile sub acţiunea unor agenţi fizico-chimici (32). 3. Opoziţie întîlnită de un curent electric într-un conductor, definită ca raportul dintre tensiunea electrică continuă aplicată în circuitul electric şi intensitatea curentului pe care îl stabileşte în circuit. în sistemul mksa, unitatea de măsură este ohmul (32). ^ electrică a celulei, rezistenţă opusă de celule la trecerea curentului electric; se exprimă în ohmi (Q). Este greu de determinat, deoarece la suprafaţa celulelor sînt straturi conductibile de săruri, a căror spălare ar altera celulele. Rezistenţa electrică a unei suspensii de eritrocite în curent continuu este foarte mare, de ordinul IO12 ohmi/cm (6). ~ globulară, proprietate a elementelor figurate sanguine de a-şi păstra în anumite limite integritatea anatomica în condiţii fizico-chimice variate (19). ~ globulară osmotică, metodă prin care se evidenţiază comportarea elementelor sanguine (eritrocite, leucocite sau trombocite) faţă de soluţii saline REZISTENŢĂ NATURALĂ 491 RHAMNUS FRANGULA hipotonice în diferite concentraţii. în mod frecvent se cercetează rezistenţa eritrocitelor. Normal, hemoliza începe la 4,6—4,2 g NaCl°/00 şi este totală la 3,1 — 3,4 g NaCl°/00. Se utilizează în investigaţia sindroamelor hemolitice (19). ~ naturală, Imunitate naturală. ~ specifică, Rezistivitate. ^ vasculară, parametru hemodinamic, care exprimă o forţă opusă sîngelui circulant, într-un anumit sector vascular. Rezistenţă elastică : valoarea abstractă, legată de comportamentul arterelor mari şi C- V rezultînd din .formula E = ------------------ (normal Q-S = 700 dy/5 sec.), în care C = viteza undei pulsatile, V = densitatea medie a sîngelui, Q = suprafaţa de secţiune a aortei, S = durata sistolei; rezistenţa periferică: parametru determinat în esenţă de condiţiile circulatorii din arterele mici şi exprimat prin formula W = E. D. (Pd. 1 332) (normal = 700 dy/5 sec.), în care D = durata diastolei, Pd = presiunea diastolică humerală în mm Hg, P = presiunea arterială diferenţiată în dy (mm Hg X 1 332); rezistenţa pulmonară totală: raportul dintre presiunea medie în artera pulmonară, multiplicată cu 1 332 şi debitul cardiac; rezistenţa pulmonară vasculară: raportul dintre diferenţa presiunilor medie pulmonară şi medie a atriului stîng, multiplicată cu 1 332 şi debitul cardiac (10). Rezistivitate, sin. : Rezistenţă specifică. Rezistenţa unui conductor care are lungimea egală cu unitatea de lungime şi secţiunea egală cu unitatea de suprafaţă. Se exprimă în ohmi/cm. Rezistivitatea diferitelor celule variază între 30 şi 3 000 ohmi/cm (6). Rezoluţie (lat. resolutio). Dispariţia semnelor de boală sau al unui proces patologic prin topirea nepurulentă a produselor patologice, urmată de resorbţie (2). Rezonanţă (lat. resonantia). 1. Tulburare de gîndire la schizofreni, constînd din înlocuirea legăturilor de fond ale noţiunilor prin relaţii verbale, de obicei după asonanţă, rimă sau localizare în timp şi spaţiu (35). 2. Vibraţia unui corp fizic capabil de oscilaţii proprii, ca urmare la acţiunea vibratorie a altui corp fizic sau la constrîngerea unei alte forţe. Rezonanţa se foloseşte în acordarea circuitelor generatoare şi rezonatoare în electroterapie (4). ~ electronică paramagnetieă, metodă care permite cercetarea naturii configuraţiilor electronice şi a schimbărilor acestora atît în substanţele organice, cît şi în cele anorganice. Se bazează pe apariţia proprietăţilor magnetice, ca urmare a rotaţiei electronilor. Un astfel de electron, plasat într-un cîmp magnetic exterior, va inter-acţiona cu acesta într-un mod caracteristic, determinat de configuraţia convenabilă a magnetului şi a radiaţiei electromagnetice. Pot da informaţii numai acele substanţe care conţin entităţi magnetice ce pot reacţiona la un cîmp magnetic exterior. De aceea, metoda se limitează la substanţele care conţin electroni neperechi (6). Rezonator. Dispozitiv care indică existenţa fenomenului de rezonanţă (4). Rezonatorii membranei bazilare. Fibre întinse în sens transversal, asemănător corzilor unui pian, din membrana bazilară a urechii interne, care ar acţiona ca rezonator. în teoria rezonanţei a lui Helmholtz, membrana bazilară este considerată ca un sistem de rezonanţă constînd dintr-un mare număr de rezonatori alăturaţi şi independenţi. Excitarea acestor rezonatori se face prin diferenţa de presiune dintre cele două feţe ale membranei bazilare, realizată la pătrunderea sunetului (6). Vezi şi: Oudin. Rezonerie. Simptom complex în psihiatrie, constînd dintr-o scădere a naturaleţii cu slăbirea tonalităţii afective a producţiei verbale şi o schimbare a procesului asociativ în sensul dizolvării conţinutului judecăţilor, raţionamentelor formal logice într-o serie de detalii expuse patetic, ceea ce reduce procesul asociativ la o rumegare infructuoasă, săracă în conţinut şi fără finalitate logică (35). ~ epileptică, detaliere excesivă a unor raţionamente datorită micşorării posibilităţii epilepticilor de a distinge secundarul de principal (35). ~ psihopatică, rezonerie care apare în cadrul psihopatiei psihastenice şi astenice, sub forma unor tulburări uşoare, fără alterare marcată a afectivităţii (35). ^ schizofrenică, repetare stereotipă a unor raţionamente formal logice, dar lipsite de un conţinut concret (35). Rezorcină. C6H602. Compus organic cu acţiune antiseptică, antipruriginoasă şi kera-t o plastică în concentraţii mici şi keratolitică în concentraţii mari; este folosită în uz extern în unele dermatoze (13). rH. Simbol care caracterizează puterea de oxido-reducere a unui anumit mediu; reprezintă logaritmul cu semn schimbat al presiunii hidrogenului la nivelul mediului respectiv (5). Rh. 1. Vezi Grupe sanguine. 2. Simbolul rodiului (5). Rhabdoeit (gr. rhabdos = baghetă, striaţie -f kytos = celulă). Celulă în bandă. Rhamnus frangula, sin. : Cruşin. Arbust din familia Rhamnaceae, a cărui coajă conţine antrachinone şi glicozide antrachinonice (fran-gulaemodina, frangulina şi glucofrangulina) cu acţiune laxativă (13). RHEOSCOP 492 RIBOT Rheoscop (gr. rheos = curent + skopein = a vedea). Instrument cu care se poate constata prezenţa unui curent electric (4). Rheostoză (gr. rheos = curent, val + osteon = os + -oză). Hiperostoză caracterizai prin prezenţa de striaţii osoase (4). Rheum palmatum, sin.: Revent. Arbore din familia Polggonaceae. Rizomii şi rădăcinile conţin produşi antrachinonici, acid crisofanic, emodină, reină, substanţe tanante, rutină, avînd acţiune stomahică, laxativă şi purgativă (13). Rheumatic fever (engl.). Boala Bouillaud, vezi Bouillaud. Rheumatoid arthritis (engl.). Poliartrită cronică evolutivă. Rhinencephalon (gr. rhin = nas -f enke-phalos = creier). Porţiunea creierului care primeşte impulsuri olfactive şi reglează activităţile motorii asociate; cuprinde archipallium (formaţiunea hipocampică) şi paleopallium (lobii olfactiv şi piriform) (1). Rhinion (dim. gr. rhis — nas). Punct cranio-metric situat la terminaţia distală a suturii internazale (1). Rhinocephalus (gr. rhis=nas+gr. kephale= cap), sin.: Rinocefal. Făt teratologic la care nasul are forma unei trompe şi este situat spre frunte(l 8). Rhinoeladium. Sporotrichum. R h ino! al ia (gr. rhis = nas + gr. lalia = vorbire). Voce nazonantă (38). ~ aperta, în comunicările largi ale faringelui sau cavităţii bucale cu fosele nazale (paralizia vălului palatin, perforaţii palatinale sau velare, despicături congenitale ale palatului), aerul expirat în timpul vorbirii pătrunde în mod anormal în fosele nazale, schimbînd rezonanţa consoanelor şi vocalelor (38). ~ clausa, în îngustarea comunicării faringonazale sau în cazul unor formaţiuni care îngroaşă mult palatul moale, debitul de aer expirat pe nas se reduce, dînd o rezonanţă înfundată vorbirii (38). Rhinosporidium. Gen de ciuperci din subordinul oomicetelor, avînd unele specii patogene care provoacă leziuni vegetante (Rhinosporidium seeberi) (12). Rhipieephalus. Gen de căpuşă din familia Ixodidae, clasa Araehnida. Specii mai importante: R. appendiculatus, R. deco-loratus, R. sanguineus, R. simus; trăiesc în special pe animale (cîini, pisici) şi joacă rol de vectori în transmiterea unor rickettsioze (31). Rhizomucor. Gen de ciuperci care parazitează foarte rar omul (Rhizomucor paraziticus, Rhizomucor septatus) (12). Rhizopoda, sin. : Sarcodina. Clasă de proto-zoare. După unii autori, Rhizopoda ar fi o subclasă din Sarcodina (3). Rhodnius. Gen de insecte hematofage din familia Reduviidae. Specii mai impor- tante: R. brumpti, R. domesticus, R. prolixus ; sînt gazde intermediare şi pot transmite la om Trgpanosoma cruzi, agentul etiologic al bolii somnului americane (31). Rhodocephalus. Penicillium. Rhombencephalon (gr. rhombos = romb -f enkephalos — creier). Termen -pentru cea mai caudală dintre cele 3 vezicule primare ale creierului embrionar; se împarte în mielence-phalon şi metencephalon (1). Rhombomys opimus. Specie de rozătoare, care după Latîşev şi alţi autori, are rol de rezervor de infecţie în leishmanioza cutanată (31). Rhopheocitosa. Invaginări ale membranei celulare urmată de formarea unei vacuole care înglobează, ca într-o ,, aspiraţie”, particule ultramicroscopice şi macromolecule (1). Riberi. Metoda metodă, astăzi desuetă, prin care se urmărea, obţinerea unei pseudar-troze în focarul de fractură, prin mobilizarea precoce a braţului în fracturile-luxaţii ale extremităţii superioare a humerusului (24). Ribodesoză. Dezoxiriboză. Riboflavinfosfat. Flavinmononucleotid. Riboflavină. Lactoflavină. Ribokinază. Enzimă din grupa pentokina-zelor, care catalizează procesul de fosforilare a ribozei, pe seama adenozintrifosfatului (5). Ribonucleaze. Enzime care catalizează hi-droliza esterilor ribonucleozidelor pirimidinice sau purinice, prezentînd specificitate diferenţiată, în funcţie de tipul legăturii ester (în poziţia 3' sau 5'), a nucleotidelor supuse hidro-lizei. Au fost identificate la nivelul celulelor din diferite organe (ficat, pancreas, rinichi etc.), precum şi în urină, unde se decelează cantităţi mai importante la leucemici (5). Ribonudeoproteine. Heteroproteine formate din polinucleotide bazice care au ca grup prostetic polimeri de acid ribonucleic. în celule formează principalul component al ribozomilor şi mezozomilor, particule ce constituie sediul sintezei proteinelor (5). Ribouucleotid. Combinaţie heterociclică, con-ţinînd o bază purinică sau pirimidică (adenină, guanină, citozină sau uracil), acid fosforic şi D-riboză. Ia parte la formarea acizilor ribonu-cleici (5). Ribonucleozid. Nucleozid format din riboză şi o bază purinică (adenină şi guanină) sau pirimidinică (citozină şi uracil); ribonucleozidele sînt constituenţi principali ai acidului ribonucleic (5). Ribot, Thăodule, 1839 — 1916. Legile lui legi care descriu stadiile pierderii capitalului mnestic după care, în primul stadiu se pierde posibilitatea de a forma noi asociaţii dinamice, în al 2-lea stadiu datele ştiinţifice, cunoştinţele de limbi străine, numele de fiinţe şi lucruri, RIBOZĂ 493 RICKETTSIOZĂ VARRICELIFORMĂ! în al 3-lea stadiu amnezia cuprinde întregul bagaj intelectual al omului, rămînînd încă nealterate amintirile cu conţinut afectiv puternic şi, în sfîrşit, în cel de al 4-lea stadiu, amnezia se extinde şi în sfera senzorială, rapor-tîndu-se şi la persoana proprie a bolnavului (35). Riboză. C5H10O5. Monozaharidă aldopento-zică, prezentă în toate nucleotidele acidului ribonucleic. în organism se sintetizează pe seama glucozei. în urina normală, riboză se elimină în concentraţie de aproximativ 18 mg/100 ml la adulţi şi peste 20 mg/l00 ml la copii. Creşteri fiziologice ale eliminării de riboză au fost găsite în funcţie de regimul alimentar (ingestia de euforbiacee şi alimente bogate în acid ribonucleic). Creşteri patologice s-au semnalat în pentozuria esenţială şi în distrofia musculară (5). Ribozomi. Granule Palade. Vezi Palade. Ribulokinază. Enzimă din grupa pentoki-nazelor, care catalizează procesul de fosforilare a ribulozei, pe seama adenozintrifosfatului (5). Ribuloză. C5H10O5. Monozaharidă ceto-pentozică, izomer al ribozei. Deţine rol important în asimilarea C02 la plantele verzi, precum şi în catabolismul aerob al carbohidraţilor (5). Ricard. Procedeul ~9 procedeu de pregătire a extremităţii ureterale pentru ureteroneocisto-stomie prin întoarcerea sa în manşetă de mănuşă (11). Richard, Felix Adolphe, 1822—1872. Procedeul procedeu de gastroenterostomie cu gura de anastomoză situată vertical (11). Richet, Louis Dominique Alfred, 1816— 1891. Bandajul bandaj gipsat la care se adaugă o cantitate de gelatină (11). Operaţia procedeu de denervare vezicală constînd din rezecţia nervului presacrat, rezecţia unghiului postero-superior al plexului hipogastric şi secţionarea nervilor erectori (11). Procedeul procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie prin cerclajul meatului uretral (11). Semnul ~9 în sacrocoxalgie, tactul rectal permite perceperea unei zone infiltrate sau a unui abces intrapelvian (24). Richmond, C. M„ 1835 — 1902. Coroană dentară coroană dentară artificială de substituţie, care se fixează pe bontul radicular prin ştiftul de ancorare intraradicular şi printr-o capă mică adaptată intim pe bont, reconstituind fizionomie şi funcţional dintele a cărui coroană a fost distrusă (38). Richter, August Gottlieb, 1742—1812. Hernia hernie al cărei conţinut este pensat lateral, realizîndu-se o strangulare parţială (11). 'Ricin. Ricinus communis. Rieinus communis, sin.: Ricin. Plantă din familia Euphorbiaceae; uleiul obţinut din seminţele presate la rece (oleum ricini), format din trigliceride, printre care predomină trigli-cerida acidului ricinoleic, are acţiune purgativă la nivelul intestinului subţire (13). Riekettsia. Nume generic dat unui grup de germeni inframicrobieni cu organizare complexă, care produce la oameni şi animale o serie de boli infecţioase asemănătoare între ele, rickettsiozele. Pe scara taxonomică sînt situaţi între pararickettsii şi microbi. De regulă, rickettsiile sînt introduse în organism prin înţepătura unui artropod hematofag: păduche, purice, căpuşă sau larva hexapodă de acarian, provocînd leziuni endoteliale ale capilarelor şi vaselor sanguine mici (8; 22). ~ akari, agentul etiologic al rickettsiozei variceliforme transmis prin intermediul unor acarieni; rezervorul de virus este şoarecele de casă (22). ^ australis, agentul cauzal al rickettsiozei australiene, afecţiune transmisă prin intermediul căpuşei Ixodes holocyclus (22). ~ burnetii, sin.: Coxiella burnetii, Riekettsia diasporica, agentul etiologic al febrei Q, afecţiune transmisă prin intermediul căpuşelor Dermacentor andersoni, Haemophysais heemerosa etc., ca şi prin laptele de capră (22). ~ conorii, agentul etiologic al febrei butonoase, afecţiune transmisă prin intermediul căpuşei (Riphicephalus sangui-neus) (22). ^ diasporica, Riekettsia burnetii. ^ mooseri, agentul etiologic al tifosului endemic murin, afecţiune transmisă prin intermediul puricelui Xenopsylla cheopis etc. (22). ^ orientalis, sin. : Riekettsia tsutsugamushi, agentul etiologic al febrei fluviale japoneze, afecţiune transmisă prin intermediul larvelor unor acarieni (Trombicula) (22). ~ prowazeki, agentul etiologic al tifosului exantematic, boală transmisă prin intermediul păduchelui Pediculus hominis. Prin redeşteptarea infecţiei determină tifosul de recădere (boala Brill) (22). ^ quin-tana, sin.: Riekettsia wolhynica, inframicrob din grupul Riekettsia transmis prin păduche; este agentul etiologic al febrei de tranşee (22). ~ rickettsii, agentul etiologic al febrei pătate a Munţilor Stîncoşi, afecţiune transmisă prin intermediul căpuşelor Dermacentor andersoni, Dermacentor variabilis etc. (22). ~ sibiricus, agentul etiologic al rickettsiozei de căpuşă din Asia de Nord, afecţiune transmisă prin diferite specii de căpuşe (22). ~ tsutsugamushi, Ricket-tsia orientalis. ^wolhynica, Riekettsia quintana. Rickettsioză. Denumire generică pentru o serie de boli infecţioase, răspîndite pe întreg globul, cu apariţie sporadică, endemică sau epidemică, cauzate de rickettsii; se manifestă clinic prin febră însoţită de obicei de exantem maculopeteşial şi stare tifică; evoluţia este variabilă (8). ^ siberiană de căpuşă, Tifos de căpuşă al Asiei de Nord. ^ variceliformă, sin.: Rickettsioză ueziculoasă, rickettsioză benignă RICKETTSIOZĂ VEZICULOASĂ 494 RIGIDITATE UTERINĂ observată în diverse regiuni ale globului pă- cu mici transplante prelevate din creasta iliacă mîntesc, provocată de Riekettsia akari, trans- (24). misă la om de la şoarecele de casă prin interme- Ricux, Leon. Hernia hernie internă diul căpuşei Allodermanyssus sanguineus; se produsă la nivelul recesului peritoneal retro- manifestă clinic prin apariţia la poarta d&^ cecal (11). intrare, după o incubaţie de 6—23 zile, a unui afect primar caracterizat printr-o papulă de culoare roşie-închisă care virează către necroză neagră, însoţită de adenopatie satelită, precum şi de ascensiune termică, frisoane, erupţie maculoveziculoasă asemănătoare varicelei (8). veziculoasă, Rickettsioză variceliformă. Ricord, Philippe, 1800 — 1889. Epididimltă Epididimită în basculă, epididimită care recidivează alternativ de fiecare parte (11). Riddoch, George, 1888 — 1947. Sindromul inatenţie în sfera vizuală manifestată numai în jumătatea laterală a cîmpului vizual (26). Ridicare congenitală a omoplatului. Boala Sprengel. Vezi Sprengel. Ridicător de epiglotă. Instrument în formă de cîrlig utilizat la tragerea înainte a epiglotei pentru executarea laringoscopiei indirecte (30). Ridley, Humphrey, 1653 — 1708. Sinus coronar Sinus intercavernosi. Riedel, Bernhardt Moritz Cari Ludwig, 1846 — 1916. Boala afecţiune gravă a glandei tiroide, care, sub influenţa unei transformări fibroase capătă o duritate lemnoasă, compri-mînd organele din jur: traheea, esofagul, vasele mari ale gîtului (30). Rieder, Hermann, 1858—1932. Celula celulă limfoidă cu nucleul incizat sau chiar divizat în mai mulţi lobi. Aceeaşi denumire se foloseşte de către unii autori şi pentru mielo-blaştii cu nucleul incizat (19). Riehl, Gustav, 1855 — 1943. Melanoza sin.: Pigmentaţia cervicofacială, afecţiune de cauză neprecizată, endogenă şi exogenă, cu pigmentaţii caracteristice cervicofaciale. După un stadiu pruriginos, eritematos, se constituie o reţea de culoare brună, uşor hiperkeratozică, care se descuamează pitiriazic. Unii autori includ aici şi melanodermia toxică lichenoidă, precum şi poikilodermia reticulară progresivă (12). Riesman, David, 1867—1940. Semnul zgomot perceput uneori în hipertiroidismul grav, prin aplicarea stetoscopului pe ochiul închis (10). Rietti-Greppi-Miclicli (Rietti, Fernando ; Gre-ppi, Enrico; Micheli, F.). Anemia Anemie microeliptopoikilocitară. Bieuneau. Forajul Operaţia Rieuneau. Operaţia sin.: Foraj Rieuneau, foraj Phe-mister căruia autorul îi adaugă capsulectomia. Transplantul osos masiv este înlocuit cu burarea Riga, Antonio, 1832 — 1019. Boala sin. : Subglosila difteroidă, Ulcerul 'fâfiului lingual, Ulcus Fede-Riga, ulceraţie la nivelul frenului lingual, uneori de aspect tumoral, întîlnită la sugari, de obicei ca o complicaţie a ţusei convulsive (12). Rigiditate (lat. rigiditas), sin. : Redoare, Rigor. înţepenire, lipsă de flexibilitate (4). ~ arteriosclerotică, Sindromul Forster, vezi Fors-ter. ~ articulară, Redoare articulară. ~ cadaverică, modificare cadaverică precoce, constînd dintr-o stare de întărire şi înţepenire a musculaturii care se extinde progresiv, cranio-caudal; apare la cîteva ore după moarte, cu intensitate variabilă, este completă în 24 ore si începe să dispară, în ordinea apariţiei, după 1 — 2 zile; s-ar datori unui proces enzimatic în mediu anaerob, cu degradarea fosfolipidelor şi umflarea proteinelor (23). ^ cataleptică, sin. : Spasm cadaveric, rigiditate cadaverică care se instalează imediat după moarte; este generalizată, păstrînd poziţia corpului din momentul instalării morţii şi survine în moartea rapidă prin leziuni ale trunchiului cerebral (23). ~ coloanei vertebrale. 1. Simptom capital al afecţiunilor vertebrale, datorit contracturii antalgice a muşchilor paravertebrali (24). 2. Fixarea coloanei vertebrale în spondilartrita anchilopoietică (24). ~ prin decerebrare, stare caracterizată prin apariţia unei contracturi (rigidităţi) în extensiune, datorită exagerării tonusului muşchilor antigravidici (extensori), însoţită de abolirea reflexelor de redresare şi evidenţierea reflexelor tonice cervicale şi labirintice ; apare în urma lezării sau comprimării porţiunii superioare a trunchiului cerebral. Varietăţi: a) tip a: rigiditate prin decerebrare în mecanismul căreia intervine activitatea tonică foarte accentuată a celulelor a mici din cornul anterior al măduvei. Deza-ferentarea prin secţiunea rădăcinilor posterioare nu suprimă acest tip de rigiditate; b) tip y • rigiditate prin decerebrare în mecanismul căreia intervine activitatea tonică accentuată a celulelor y din cornul anterior al măduvei. Dezaferentarea prin secţiunea rădăcinilor posterioare suprimă acest tip de rigiditate (27). ~ pupilară, Imobilitate pupilară. ~ sclerală, rezistenţa variabilă pe care o opune sclera la tensiunea intraosulară (28). ^ spasmodică a colului uterin, col dur, spastic, la naştere, care duce la o perturbare a travaliului; este o manifestare a anomaliei de dinamică a uterului (18). ~ uterină, expresie clinică a RIGOR 495 RINITĂ stării de tetanizare uterină completă; antrenează o stare patologică de mare gravitate pentru mamă şi făt (18). Rigor (lat. = rigiditate). Rigiditate. Riley-Day (Riley, Gonrad; Day, Richard). Sindromul sin. : Disautonomie familială, disfuncţie neuro vegetativă cu caracter familial, de origine necunoscută, caracterizată prin apariţia de plăci cutanate, perspiraţie excesivă, deficit în secreţia lacrimală, incoordonare motorie, hiporeflexie, tendinţă la hipertensiune, crize de apnee, accese de febră inexplicabilă, alternanţă de constipaţie şi diaree, vărsături ciclice şi convulsii (33). Rille, J. H. Keratosis rubra congenita vezi Brocq. Rima (lat. = deschizătură). Fisură sau deschidere anatomică (1). ~ glottidis, deschiderea dintre pliurile vocale (1). oris, linie formată de joncţiunea buzelor (1). ~ palpe* brarum, spaţiul (deschiderea) dintre pleoape care se întinde de la cantul extern la cel intern (1). ^ pudendi, deschiderea vulvară; spaţiul interlabial (1). ~ vestibuli laryngis, deschiderea vestibulului laringian (1). Rimula (dim. lat. rima = deschizătură), sin.: Incisura interarytenoidea. Comisura posterioară a laringelui, cuprinsă între cartilajele aritenoide (30). Rindfleiseh, Eduard, 1836—1908. Celulă sin.: Celulă tificâ, celulă reticulohistiocitară din splină sau din formaţiunile limfatice intestinale, cu acţiune macrofagică; apare în cursul febrei tifoide (2). Ringelmann. Scara scară pentru determinarea intensităţii fumului, formată dintr-o serie de etaloane de culoare fumurie din ce în ce mai intensă. Se caută intensitatea de culoare corespunzătoare fumului cercetat, rezultatul exprimîndu-se în grade convenţionale (20). Ringer, Sydney, 1835 — 1910. Soluţia 1. Soluţie-tampon izotoriică folosită pe scară largă în medicina experimentală. La 1 000 ml apă bidistilată conţine: 6,5 g NaCl, 0,14 g KC1, 0,24 g CaCl2 şi 0,5 g NaHC03 (5). 2. Soluţia Ringer-fosfat-bicarbonat este mai complexă şi conţine : 94 voi. NaCl 0,9 % (0,154 M); 4 voi. KC1 1,15% (0,154%); 3 voi. CaCl2 1,22% (0,11 M); 1 voi. KH2P04 2,11% (0,154 M); 1 voi. Mg S04 3,82 % (0,154 M); 13 voi. Na^PC^ (0,1 M) şi 14 voi. NaHC03 1,3% (0,154 M) (5). Rinhematom (gr. rhis = nas -f- hematom). Tulburări trofice apărînd în regiunea cartilajelor nazale consecutiv unor leziuni traumatice şi întîlnite în general la bolnavii cu paralizie generală progresivă (35). Rinichi (lat. reniculus). Ren. ^ artificial, aparat prevăzut cu o membrană filtrantă, semipermeabilă, cu ajutorul căruia se realizează îndepărtarea substanţelor azotate, toxice, din sînge (15), ~ cardiac, Rinichi de stază. ^ dis-globulinemic, denumire generică acordată leziunilor glomerulare care apar în stările patologice caracterizate prin disglobulinemie (macroglobu-linemii primare şi secundare, mielom multiplu, crioglobulinemii etc.) (25). ~ dublu, anomalie congenitală uni- sau bilaterală în care rinichiul apare format din 2 porţiuni sudate, prezentînd fiecare bazinet şi ureter propriu (11). ~ ectopic, Ectopie renală. ~ flotant, Nefroptoză. ~ gravidic, Glomeruîonefroză gravidică. ^ mare alb, amiloidoză renală caracterizată anatomopatologic prin mărirea de volum a organului, aspect lucios şi paloare datorită colabării vaselor prin leziunile interstiţiale (2). ~ pestriţ, asociere de leziuni degenerative parenchi-matoase renale cu leziuni glomerulare (caracterizate prin hiperemie intensă), dînd în ansamblu un aspect macroscopic particular (2). ~ polichistic, Boală polichistică renală. ~ în potcoavă, malformaţie congenitală caracterizată prin unirea celor 2 rinichi la polul inferior, putînd să aibă uretere separate sau un ureter comun (2). ^ scleroatrofic, nefroscleroză cu atrofie consecutivă a parenchimului, putînd fi de origine aterosclerotică sau inflamatorie; se manifestă clinic prin hipertensiune arterială şi insuficienţă renală (2). ^ de stază, sin.: Rinichi cardiac, denumire utilizată pentru desemnarea suferinţei renale întîlnite în insuficienţa cardiacă cu stază sistemică şi în ?lte condiţii însoţite de stază în vena cavă inferioară, în care apar congestie venoasă renală, dilataţii ale capilarelor glomerulare, leziuni degenerative ale celulelor epiteliale tubulare şi, tardiv, edem interstiţial şi scleroză, iar pe plan clinic, oligurie, proteinurie, microhematurie şi, uneori, retenţie azotată moderată (25). ^ supranumerar, anomalie congenitală constînd din prezenţa unui rinichi suplimentar situat pe linia mediană sau în loja lombară (11). ~ de şoc, sin.: Tubulonefrită renală, nefropatie determinată printr-o ischemie intensă şi prelungită a parenchimului renal, consecutivă unor tulburări circulatorii extra-renale, de tipul celor din şoc, care provoacă un tablou anatomopatologic dominat de leziuni tubulare degenerativ-necrotice şi leziuni dis-ruptive ale membranei bazale şi un tablou clinic de insuficienţă renală acută; în etiologia acestei tubulonefroze prin hipoxie renală acută poate intra orice condiţie agresivă capabilă să genereze starea de şoc (25). Rinită (gr. rhis = nas + -ită). Inflamaţie a mucoasei nazale de etiologie variată, caracterizată în special prin catar de hipersecreţie. Are o evoluţie acută sau cronică, putînd determina complicaţii de vecinătate (sinuzale, oculare, otice, faringiene) sau întreţine, în anumite RINITĂ ACUTĂ BANALĂ 496 RIOLAN cazuri, tulburări la distanţă (digestive, traheo-bronşice etc.) (30). ~ acută banală, Coriză. ~ alergică, Coriză alergică. ~ strofică, afecţiune inflamatorie cronică, caracterizată prin atrpfia mucoasei foselor nazale. Se manifestă ' prin senzaţia de uscăciune, formarea de cruste, reducerea pînă la dispariţie a secreţiei de mucus, senzaţia de insuficienţă respiratorie, în unele cazuri poate evolua spre ozenă (30). ~ difterieă, Difterie nazală. ~ hipertrofică, afecţiune cronică a mucoasei pituitare caracterizată prin hipertrofia în diverse stadii a mucoasei. Se manifestă prin tulburări respiratorii, hipersecreţie de mucus, tulburări de fo-naţie (voce nazonată). Forme clinice : r. catarală cronică; r. hipertrofică parţială; r. hipertrofică difuză (30). Hinne, Heinrich, 1819 — 1868. Proba probă audiometrică şi acumetrică, utilizată pentru compararea transmisiunii pe cale osoasă şi pe cale aeriană a sunetelor. în mod normal, percepţia sunetelor transmise pe cale aeriană este dublă ca durată în timp faţă de cea din transmisiunea pe cale osoasă (Rinne pozitiv normal). în surditatea de transmisiune, conducerea aeriană este inferioară celei pe cale osoasă (Rinne negativ). în surditatea de percepţie, durata de recepţie a sunetului este scurtată pe ambele căi (Rinne pozitiv scurtat). în surditatea totală unilaterală de percepţie se întîlneşte falsul Rinne negativ (perceperea diapazonului aşezat pe mastoidă se face trans-cranian, cu cohleea de partea sănătoasă) (30). Rino- (gr. rhis = nas). Element de compunere care introduce în termeni referirea la nas sau la o structură asemănătoare (32). Rinoeefal (rino- + gr. kephale = cap). Rhinocephalus. Rinofaringe (rino- + lat. pharynx = faringe). Vezi Pharynx. Rinofaringitâ (rinofaringe -f -ită). Inflamaţia rinofaringelui (34). Rinofima (rino- + gr. phyma = creştere), sin.: Acnee hipertrofică a nasului, Rozacee hipertrofică. Angiectazie şi fibroză a tegumentelor piramidei nazale, consecutivă acneei rozacee, caracterizată prin hipertrofia tuturor straturilor constitutive, care dă nasului un aspect special, plurilobat, conopidiform; boala este observată mai frecvent la marii băutori şi la acei care fac abuzuri alimentare, de tutun şi condimente (12; 30). Rinolicvoree (rino- + lat. liquor — lichid + gr. rhoia = curgere). Scurgere de lichid cefalorahidian prin una sau ambele fose nazale (26). Rinolit (rino- + gr. lithos = piatră), sin. : Calcul nazal. Formaţiune constituită din săruri calcare depuse în jurul unui corp străin nazal vechi (30). Rinolitiază. Litiază nazală. Rinologie (rino- + gr. logos — ştiinţă). Disciplină care se ocupă cu s.tudiul afecţiunilor rinosinuzale (30). « Rinomanometrie (rino- + gr. mănos = puţin dens + metron = măsură). Metodă de determinare a capacităţii respiratorii nazale, cu ajutorul unui manometru instalat la partea anterioară sau posterioară a foselor nazale (30). ~ anterioară, metodă de explorare şi măsurare a debitului inspirator cu ajutorul măştii mano-metrice Pech (30). ~ posterioară, metodă utilizată pentru înregistrarea variaţiilor de presiune în respiraţia pe cale nazală (30). Rinoplastie (rino- + gr. plassein = a forma). Operaţie prin care se restaurează piramida nazală, parţial sau total deformată sau distrusă (30). Rinoragie (rino- + gr. rhegnynai = a curge). Epistaxis. Rinoselerom (rino- + gr. skleroma = tumoare dură), sin. : Scleroma. Proliferare granulomatoasă în zona de trecere dintre mucoasa nazală şi pielea nasului, datorită unei inflamaţii cronice specifice, determinată de bacilul încapsulat Frisch. Histologic se caracterizează prin existenţa, într-un ţesut de granulaţie, a unui infiltrat inflamator constituit din limfocite, plasmocite, celule epitelioide şi celule tipice cu protoplasma clară (Mickulicz), în care se găsesc numeroşi bacili Frisch; uneori, celulele plasmatice prezintă o degenerescenţă hialină a protoplasmei, observîndu-se corpusculii fucsi-nofili Russell. Clinic se manifestă prin catar cronic cu infiltraţie stenozantă şi invadantă, cu tendinţă la extensiune descendentă faringo-laringotraheală (2; 30). Rinoscopie (rino- + gr. skopein = a vedea). Metodă de investigaţie a foselor nazale (30). ~ anterioară, explorarea elementelor endona-zale după lărgirea vestibulului nazal cu ajutorul unui specul metalic special (30). ^ parala-teronazală (S6bileau, Moure), intervenţie chirurgicală pe cale exonazală pentru extirparea tumorilor maligne sau benigne nazosinuzale sau nazofaringiene cu mare extindere, care nu pot fi abordate pe cale endocavitară (30). ^ posterioară, explorarea rinofaringelui şi părţii posterioare a foselor nazale (30). Rio Branco. Incizia incizie unghiulară folosită pentru abordarea căilor biliare, formată dintr-un segment vertical median xifoombilical, continuată în unghi ascuţit în afară şi în sus către vîrful coastei a 11-a (11). Riolan, Jean, 1577—1657. Arcada sin.: Arcada Haller, anastomoza dintre ramura stîngă a arterei colice medii şi ramura dreaptă RISA 497 RIVALTA a arterei colice stîngi, în interiorul mezocolonu-lui transvers (1). Risa. Abreviere pentru serumalbumină marcată cu radioiod („radioiodinated seriim albu-min” — engl.), compus cu care se realizează determinarea mai precisă a volumului sanguin (plasmatic) decît cu colorantul albastru-Evans (19). Risipola. Erizipel. Rist. Semnul lipsa de luminare a unui vîrf pulmonar în timpul tusei, semn care traduce o condensare a parenchimului pulmonar respectiv (34). Rist-Hautfeuille. Semnul semn radiologie în pleurezia interlobară: în timpul tusei, umbra lichidiană se alungeşte în sens lateral, subţiindu-se relativ, în acelaşi timp (34). Ritgen, Ferdinand August Max Franz von, 1787 — 1867. Manevra introducerea a două degete în anusul parturientei, în momentul degajării craniului fetal; se apasă pe fruntea fătului pentru a deflecta prezentaţia (18). Ritm (gr. rhythmos). Revenirea regulată a aceluiaşi fenomen în acelaşi interval de timp (32). ~ atrial inferior, sin. : Ritm sinocoronar, tip foarte rar de aritmie, în care stimulul porneşte din porţiunea declivă a atriului drept, în apropierea punctului de deschidere a sinusului coronar (10). ~ atrioventrlcular, sin. : Aritmie nodală, Ritm nodal, ritm cardiac cu alură rară (40 bătăi/min.), imprimat de nodul atrioventri-cular Aschoff-Tawara; caracteristic leziunilor nodului sinuzal (Keith-Flack) sau căilor de conducere atrioventriculare (15). ~ bigeminat, Bigeminism. ~ biologic, sin. : Bioritm, succesiune periodică a două sau mai multe fenomene biologice (7). ~ biologic circadian, ritm biologic cu o durată de aproximativ 24 ore (7). ~ biologic nictemeral, ritm biologic avînd alternanţă de zi şi noapte (7). ~ eardiac, succesiunea contracţiilor şi a zgomotelor inimii (10). ~ cuplat, Bigeminism. ~ cvadrigeminat, ritm cardiac constînd din cuplarea regulată a unei extrasistole cu 3 contracţii normale (10). ~ dublu, vezi Pararitmie. ectopic, ritm generat de un centru diferit de nodul sinuzal, prin eliberarea sa (ritm pasiv, automat) sau datorit unei excitabilităţi crescute (activ) (10). ~ embriocardic, Embriocardie. ^ fetal, Embrio-cardie. ~ de galop, vezi Galop. ^ heterotop autonom, sin. : Automatism cardiac exclusiv, ritm cardiac caracterizat prin preluarea de durată a conducerii activităţii de către un centru ierarhic inferior (10). ^ idioventricular, ritm cardiac heterotop, mai des pasiv decît activ, cu punctul de plecare deasupra bifurca-ţiei fasciculului Hiss (supraventricular) sau dedesubtul ei (inferior) (10). ^ inversat, ritm, nodal cu conducere retrogradă spre atrii, făcînd ca acestea să se contracte în urma ventriculelor (32). ^ de iradiere, ritmul în care se aplică anumite cantităţi de radiaţii pînă la administrarea dozei totale propuse (36). ^ de înlocuire, grup de aritmii heterotope automate (ectopice pasive) (10). ~ de muncă, cadenţa în care se execută procesul de muncă, depinzînd de viteza fluxului tehnologic şi de sistemul de reflexe condiţionate formate în cursul muncii (9). ~ nodal, Ritm atrioventricular. ~ în patru timpi, cadenţă în 4 timpi a zgomotelor cardiace datorită audibilităţii uşoare a zgomotelor al III-lea şi al IV-lea, simptom semnificativ de boală miocardică (32). ^ pendular, ritm caracterizat prin succesiunea la intervale egale a zgomotelor cardiace de intensitate normală (10). ~ reciproc, succesiune de bătăi reciproce (10). ~ sinocoronar, Ritm atrial inferior. ~ sinuzal, ritm normal al inimii, imprimat de nodul sinuzal Keith-Flack (15). ~ sinuzal ventriculofazic, fenomen de influenţare a ritmului sinuzal de către ritmul ventricular în blocul atrioventricular complet, constînd din scurtarea intervalelor P—P care cuprind o sistolă ventriculară, în timp ce intervalele P—P dintre două complexe ventriculare sînt mai lungi (10). ~ toxic avansat, politopie extrasistolică declanşată de digitală, pe fondul unor leziuni miocardice severe (10). ~ trigeminat, cuplare constantă a două bătăi normale cu o extrasistolă (10). ~ vagabond, aritmie complexă determinată de migrarea focarului care dirijează activitatea cardiacă între nodul sinuzal, sinusul coronar şi nodul atrioventricular (10). Ritmia somnului. Ticul somnului. Ritter von Rittersheim, Gottfried, 1820 — 1883. Boala sin. : Dermatita exfoliativâ a nou-născutului, Eritrodermia exfoliativâ a nou-născutului, afecţiune rară a sugarului, probabil de cauză infecţioasă, manifestată prin erupţii buloase generalizate şi febră mare (12). Ritual. în psihiatrie, înlănţuire de acţiuni sau mişcări obsedante, care apar împreună cu fobiile sau îndoielile obsesive, avînd aspectul unor reacţii de apărare (35). Riva-Rocci, Scipione, 1863 — 1943. Sfingo-manometrul aparat pentru măsurarea indirectă a tensiunii arteriale, cu ajutorul unei manşete în jurul braţului, în care se creează o presiune prin pompare de aer pentru a contrabalansa tensiunea arterială şi pe care o putem citi pe un manometru cu mercur (32). Rivalta, Fabio. Reacţia reacţie cu ajutorul căreia se pune în evidenţă prezenţa de proteine în revărsat, diferenţiind etiologia inflamatorie de cea mecanică. Se efectuează punînd cîteva picături din lichidul de cercetat într-o soluţie slab acidulată (acid acetic 0,2% în apă RiVALTA 498 ROBSON distilată). Lichidul rămîne limpede în caz de transsudat şi se tulbură în caz de exsudat (34). Rivalta, Sebastiano, 1852 — 1893. Boala —■, Actinomicoză. Rivero-Carvalo. Semnul intensificarea,'în apnee inspiratorie, a suflurilor tricuspidiene, spre deosebire de celelalte, care rămîn nemodificate sau se atenuează (10). Rivers. Virus virus producător de orhită la iepure, confundat iniţial cu virusul varicelos (22). Riviere, Poţiunea preparat constînd din două tipuri de soluţie apoasă zaharată; poţiunea I, alcalină, conţinînd bicarbonat de sodiu, şi poţiunea II, acidă, conţinînd acid citric. Se administrează o lingură din poţiunea I, urmată imediat de o lingură din poţiunea II, ceea ce permite eliberarea în stomac de bioxid de sodiu cu consecinţe antivomitive (14). Rivinus, Augustus Quirinus, 1652—1723. Canalul Ductus sublingualis major. Rivus (lat. = rîu, canal, conduct). Termen folosit în anatomie cu sensul de canal sau conduct (1). ^ lacrimalis, şanţul subţire dintre marginile libere ale pleoapelor, prin care lacrimile se scurg în lacul lacrimal din unghiul medial al ochiului (1). Rizaliză (gr. rhiza = rădăcină + lysis = dizolvare). Resorbţie fiziologică progresivă a rădăcinilor dinţilor temporali sau resorbţia patologică a rădăcinii dinţilor permanenţi (39). Rizartroză (gr. rhiza — rădăcină + arthron = încheietură + -oză). Artroză localizată la rădăcina unui membru sau a unui deget (4). Rizomelic (gr. rhiza = rădăcină + melos = extremitate). Care se referă la rădăcina membrelor (4). Rizomelie. Malformaţie congenitală, caracterizată prin scurtimea segmentelor proximale ale membrelor, însoţită de o mărire de volum a craniului şi care poate constitui o cauză de distocie fetală la naştere. Este o formă de acondroplazie (18). Rizopină. Acid (â-indolilacetic. Rizotomie (gr. rhiza = rădăcină + tome — tăiere). Radicotomie. Rîjin. Operaţia ~9 procedeu de cură a fistulei perianale, cu sfincterotomie sistematică (11). Ris (lat. risus). Mişcare caracteristică a feţei, însoţită de un sunet specific, nearticulat, rezultat al unor mişcări vibratorii ale corzilor vocale în urma unei serii de expiraţii neregulate, adesea involuntare (32). ~ sardonic, sin.: Facies tetanic, Mască tetanicâ, aspect particular al faciesului In tetanos, care exprimă un rîs dureros datorită contracţiei muşchilor frontal, orbicular al pleoapelor şi risorius, ceea ce provoacă încreţirea frunţii, devierea în sus a sprîncenelor, închiderea pe jumătate a ochilor, accentuarea şanţului nazolabial, devierea buzelor în sus şi în afară cu descoperirea dinţilor (8). Rn. Simbolul radonului (5). RNA. Abreviere pentru a did* ribonucleic. Roach. Ancorarea ancorare care utilizează un dispozitiv Roach (38). Croşet dentar eu gheară croşet dentar alcătuit dintr-o sîrmă de aur, rotundă, în formă de ,,U”, care îmbracă faţa linguală şi feţele proximale, deasupra punctelor de contact, luînd formă de gheară (38). Dispozitivul sistem de culisă între proteză şi dinţi, alcătuit dintr-un tub cilindric deschis, fixat într-o incrustaţie sau coroană pe dintele de sprijin (matrice) şi în care alunecă un cap sferic sau cilindric solidarizat de proteză (patrice) (38). Robecchi. Semnul sin. : Semnul soneriei electrice, în sciatica vertebrală, excitaţia electrică a zonei paraspinoase deşteaptă o durere vie la nivelul herniei (24). Robert, Heinrich Ludwig, 1814—1878. Bazinul bazin dublu oblic ovalar, micşorat transversal prin atrofia aripioarelor sacrului de ambele părţi şi cu sinostoză sacroiliacă bilaterală (18). Robert Jones. Vezi Jones. Rohertson, Douglas Argyll, 1837—1909. Seninul semn întîlnit în sifilisul nervos şi caracterizat prin anizocorie, neregularitate a conturului pupilar şi abolire a reflexului foto-motor cu păstrarea celui de acomodare. în afara formei clasice, mai sînt cunoscute şi alte două variante : forma inversată, în care este păstrat reflexul fotomotor şi este abolit cel de acomodare, şi forma complicată, în care sînt abolite ambele reflexe (27). Robin, Pierre, Roata amestec cu care se obturează canalele radiculare dentare. Se prepară dintr-o pulbere ce conţine oxid de zinc, trioximetilen şi miniu 100 g, care se amestecă în momentul folosirii cu eugenol sau ol. caryophyll (38). Robinson. Operaţia procedeu pentru cura varicelor membrelor inferioare prin secţionarea acestora între 2 ligaturi (11). Robinson-Power-Kepler. Testul probă larg folosită în endocrinologie, pentru diagnosticul insuficienţei de mineralocorticoizi; are la bază cercetarea eliminării urinare de apă şi săruri (7). Robison, Robert, 1884—1941. Esterul ester monofosforic al glucozei, izomer al esteru-lui Cori, din care derivă în prezenţa glucopira-nozo-l,6-fosfomutazei (5). Robson, Arthur William Mayo, 1853 — 1933. Incizia incizie cudată formată dintr-un segment cranial, oblic, paralel cu rebordul RCCH 499 ROLLET costal şi continuată în unghi obtuz cu alt segment caudai, paralel cu marginea laterală a tecii muşchiului drept anterior al abdomenului, folosită pentru abordul căilor biliare (11). Roch. Semnul pectorilocvie afonă la nivelul vertebrelor D5—D7, semn de adenopatie hilară la adult (34). Roche-Garcia, A. Indice de calcificare indice propus pentru urmărirea evoluţiei proceselor de depunere a sărurilor minerale pe suportul protidic, în cadrul osificării. Pentru stabi-P lirea acestui indice ----, este necesară determi- N narea azotului (N), ca reprezentant al suportului protidic şi a fosforului (P), ca reprezentant al sărurilor minerale (24). Roeher, H. L. Operaţia osteosinteză centromedulară a fracturilor de claviculă cu broşe Kirschner, cu deschiderea focarului de fractură (24). Rochon-Duvignaud. Sindromul ~9 Sindromul de fantă sfenoidală. Rodet. Lama subtrohanteriană sin. : Arcul Adam, formaţiune de os compact, care întăreşte marginea inferioară a gîtului femural şi care prelungeşte corticala internă diafizară către marginea inferioară a capului femural (24). Rodiu. Simbol Rh. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 45 şi greutate atomică 102,91. Face parte din coloana a 8-a a sistemului periodic. Este bi-, tri- şi tetravalent, valenţa principală fiind 3. Se găseşte în natură împreună cu platina, în minereurile platinice. Are o utilizare industrială limitată (5). Rodman. Procedeul refacerea continuităţii tractului digestiv după gastrectomie prin gastrojejunostomie latero-laterală situată pe faţa posterioară a stomacului, gura de anastomoză fiind aşezată lîngă tranşa de secţiune gastrică, la polul inferior al acesteia (11). Rodopsină, sin. : Purpură retinianâ. Pigmentul roşu existent în segmentele externe ale bastonaşelor din retină; se decolorează sub influenţa luminii, restabilindu-şi culoarea la întuneric (15). Roeder. Procedeul sin. : Piloroduodeno-stomie, cura chirurgicală a ulcerului duodenal printr-o duodenectomie inelară, cu închiderea bontului duodenal şi anastomozarea termino-laterală a pilorului la porţiunea a 3-a a duodenului (11). Roentgenalergie. Denumire dată de Schwartz pentru fenomenele de sensibilitate exagerată faţă de radiaţii (36). Roentgenatrofie. Leziune tardivă la nivelul tegumentelor iradiate cu doze mari (peste 2 000 r), deosebit de sensibilă faţă de trauma- tisme mecanice, chimice, actinice, calorice etc. (36). Roentgendiagnostic. Capitolul radiologiei care se ocupă cu studiul diagnosticului cu ajutorul exclusiv al radiaţiilor Rontgen (36). Roentgenkimografie. înregistrarea radiografică a fazelor succesive ale mişcărilor unui organ viu. Acest procedeu, aplicat curent contracţiilor cardiovasculare, mişcărilor pulmonare şi ale diafragmului, se bazează pe utilizarea unei grile cu fante reglabile care se deplasează în timpul înregistrării (32). Rofeocitoză. Mecanism de încorporare in-tracelulară, asemănător pinocitozei. Prin acest mecanism, granulele de fier trec din celulele reticulare în normoblaştii din insulele reticulo-eritroblastice din măduva osoasă (19). Roge. Limonada soluţie de citrat de magneziu îndulcită, folosită ca purgativ (13). Roger, Henri Louis, 1809—1891. Roala malformaţie cardiacă constînd dintr-o dezvoltare incompletă a septului ventricular muscular sau membranos, cu comunicarea celor 2 ventriculi, asociată uneori cu dextropoziţia aortei (10). Roger. Metoda metodă de anestezie locală prin proiecţia sub presiune a lichidului anestezic (11). Rogers, A. P. Exersorul aparat special folosit în miroterapia ortodontică pentru executarea exerciţiilor gimnastice indicate ca tratament al unor anomalii dentomaxilare (39). Roiniţă. Melissa officinalis. Rokitansky, Cari Freiherr von, 1804—1878. Divertieulul diverticul de tracţiune a esofagului (16). Roland. Testul sin. : Testul ferigei, modificarea imaginii microscopice de cristalizare a glerei cervicale în perioada ovulaţiei, în sensul dezagregării formei de cristalizare, care este netă în faza estrogenică a ciclului menstrual. în faza estrogenică, cristalizarea îmbracă aspectul unei foi de ferigă. Scheletul foii este format din albuminele glerei, iar frunzele din cristale de clorură de sodiu (18). Rolando, Luigi, 1773 — 1831. Scizura Sulcus centralis rolandi. Substanţa Substan-tia gelatinosa rolandi. Rolitetraeiclină. Derivat de tetraciclină; este un antibiotic cu spectru larg, injectabil intravenos, rezervat tratamentelor de urgenţă (13). Roller, Christian Friedrich Wilhelm, 1802— 1878. Nucleul sin. : Nucleu sublingual, grup de celule situat ventral de nucleul nervului hipoglos (1). Rollet. Sindromul sin. : Sindromul de apex orbitar, sindrom caracterizat prin afectarea nervilor oculomotori, oftalmic şi optic, ROLLItiR 500 RONTGEN EQUIVALENT PHYŞICAL determinat de procese patologice ce interesează fanta sfenoidală şi gaura optică (27). Rollier, Auguste, 1874—1954. Tabelul tabel de indicaţii pentru expunerea gradată la raze ultraviolete (24). Roman, Ştefan. Procedeul modificare a procedeului Berg de derivaţie urinară prin utilizarea unui grefon ileal aşezat vertical, la a cărui extremitate cranială se anastomozează ureterele, în timp ce extremitatea distală este anastomozată latero-lateral la colonul sigmoid (11). Sutura procedeu de sutură digestivă pe secţiuni, prin fir în L, ceea ce permite reducerea incongruenţelor segmentelor de anasto-mozat (11). Romaniţă. Matricaria chamomilla. Romanowski, Dmitri Leonidovici, 1861 — 1921. Colorantul prin amestec de albastru de metilen vechi cu eozină, Romanowski a obţinut un produs nou, azurul de metilen, care permite evidenţierea unor detalii importante pentru studiul elementelor sîngelui şi al organelor hematopoietice. Combinînd acest produs, Pappenheim a obţinut metoda de colorare panoptică (May-Griinwald-Giemsa), utilizată şi astăzi pentru examenele hematologice curente (19). Romb (gr. rhombos). Patrulater cu toate laturile egale şi cu diagonale perpendiculare (32). Vezi şi: Michaelis. Romberg, Moritz Heinrich, 1795 — 1873. Boala Hemiatrofie facială progresivă. Proba probă pentru evidenţierea tulburărilor de echilibru static în leziunile vestibulare sau ale căilor sensibilităţii profunde. Este pozitivă în cazul cînd bolnavul, în ortostatism, cu plantele alipite, se dezechilibrează imediat ce închide ochii. La examinări repetate, căderea este de aceeaşi parte în leziunile vestibulare (Romberg sistematizat) şi de părţi diferite în leziunile căilor sensibilităţii profunde (Romberg nesistematizat) (27). Romberg-rPaessler (Romberg, Moritz Heinrich, 1795 — 1873; Paessler, Heinrich). Sindromul hipotensiune, tahicardie, şoc şi meteo-rism, determinate de o vasodilataţie splanhnică masivă (10). Romer. Metoda metodă de titrare in vivo a unor cantităţi mici de antitoxină difte-rică, prin inocularea intradermică la cobai a unui amestec în părţi egale de diluţie din serul de cercetat cu o doză de test de toxină difte-rică (3). Rometti-Senni. Operaţia procedeu de adenectomie prostatică transvezicală într-un singur timp, cu sutură hemostatică a colului, cu instalarea unei sonde cu balon şi închiderea vezicii pe un dren pe care se face spălarea per- manentă a cavităţii vezicale timp de 48 ore (11). Romheld, Ludwig, 1871 — 1938. Sindromul Sindromul gastrocardiac. Roncus (lat. ronchus = sforăit). Ral bronşic gros sau respiraţie sforăitoare a unui individ cu secreţii abundente pe căile fesjuratorii mari (34). Rongalită. Formaldehidsulfoxilat de sodiu, antidot al sărurilor solubile de mercur; este folosit pentru tratamentul stomatitelor mercuriale (13). Ronne, Henning Kristian Trappaud. Treaptă restrîngerea limitelor cîmpului vizual în partea nazală inferioară, semn pato-gnomonic pentru glaucom (28). Rontgen, Wilhelm Konrad von, 1845—1923. Aparatul ansamblu de piese (tub radiogen, ecran fluorescent, masă de comandă, transformatoare de înaltă şi joasă tensiune, stativ, cabluri), care permite examinarea complexă a bolnavului pe baza proprietăţilor fizice ale razelor Rontgen (aparat pentru radiodiagnostic) sau permite tratamentul unor boli ce răspund la acţiunea radiaţiilor ionizante (36). Raze radiaţii (ondulaţii) electromagnetice cu o lungime de undă de 10—0,06 A. Se propagă în linie dreaptă, cu o viteză de 300 000 km/sec.; intensitatea lor scade invers proporţional cu patratul distanţei, se reflectă, se refractă, se polarizează, se difractă, prezintă un spectru continuu, produc fluorescenţa unor săruri şi impresionează placa fotografică. Măresc con-ductibilitatea electrică a seleniului, ionizează gazele şi se absorb în corpurile pe care le străbat (36). Unitate abreviat r, cantitate de radiaţii ionizante care produc 1 cm3 aer, în condiţii normale de presiune şi temperatură, un număr de ioni purtînd sarcină de o unitate electrostatică de fiecare semn. Absorbţia de energie este de 83,8 ergi/g aer sau aproximativ 93 ergi/g de apă sau ţesut viu (6). Rontgen equivalent man (engl.), abreviat Rem. Unitate a dozei biologice în sistemul radiobiologic de măsurare a efectelor biologice a radiaţiilor nucleare. Doza biologică se exprimă prin produsul între efectivitatea biologică relativă ( tj ) şi doza de energie B = yj D. Rem reprezintă doza biologică primită de 1 g din ţesutul iradiat cînd acesta absoarbe prin intermediul particulelor ionizante energia de 100/ 7) ergi. Debitul dozei biologice (raportul dintre doza biologică şi timpul de iradiere) se măsoară în rem/sec. sau rem/oră; are importanţă în protecţia contra radiaţiilor ionizante (6). Rontgen equivalent physical (engl.), abreviat Rep, Unitate a energiei absorbite. 1 rep = 83,8 ergi/g («90 ergi/g). Este o unitate care a făcut trecerea de la sistemul roentgenologic RONTGENRECORDING 501 ROSTRUM SPHENOIDALE la cel radiobiologic (sisteme pentru măsurarea efectelor biologice ale radiaţiilor ionizante), căutînd să se înlăture faptul că unui Rontgen îi corespundeau efecte biologice diferite (6). Rontgenrecording. Procedeu de înregistrare magnetică pe o bandă asemănătoare celei de magnetofon a imaginilor radiologice obţinute pe ecranul televizorului. Are avantajul că imaginea poate fi studiată imediat, nemaifiind necesară developarea. Pe aceeaşi bandă pot fi înregistrate simultan şi semnale auditive (36). Rorschaeh, Hermann, 1884 — 1922. Testul cercetarea posibilităţilor de asociaţie prin interpretarea de către subiect a unor desene sub diferite forme de pete, cerîndu-se bolnavului să spună cu ce se aseamănă o pată sau alta (35). Rosa canina, sin. : Măceş. Arbust din familia Rosaceae ale cărui fructe conţin acid ascorbic, flavonoide şi vitamina P (13). Rose, Edmund, 1836—1914. Tetanos tetanos cefalic asociat cu paralizia facială uni-sau bilaterală (8). Rose. Metalul aliaj dentar uşor fuzibil (la aproximativ 94°C), compus din părţi egale de plumb şi zinc şi o cantitate dublă de bismut; este folosit în stomatologie pentru confecţionarea de modele dentare (39). Rosenbach, Ottomar, 1851 — 1907. Semnul 1. Abolirea reflexelor abdominale în scleroza în plăci (27). 2. Persistenţa reflexelor abdominale în hemiplegia isterică, contrastînd cu anestezia cutanată pe care o acuză bolnavii (27). 3. în hipertiroidism, tremurătură fină fibrilară a pleoapei superioare, însoţită cîteodată de blefarospasm (7). Testul test de laborator util în diagnosticul hemoglobinuriei paroxistice a frigore. Serveşte la demonstrarea prezenţei de hemolizine (19). Rosenheim, Otto, 1871 — 1955. Reacţia test pentru identificarea ergosterolului, care — în soluţie cloroformică, la baie marină şi în prezenţă de acid tricloracetic — degajează o culoare roşie, ce devine apoi albastră (5). Rosemntiller, Johann Christian, 1771 — 1820. Foseta Recessus pharyngeus. Ganglionul vezi Gloquet. Organul Paraovarium. Rosenstein, P. Piclotomia pielotomie •executată între vasele pediculului renal (11). Rosenthal, Isidor, 1836 — 1915. Canalul Canalis spiralis modioli. Roseola (lat. roseus = purpuriu). Rozeolă. ~ elevata, erupţie formată din elemente macu-loase de dimensiuni mai mari, reliefate, întîlnită în diverse boli infecţioase, între altele în febra paratifoidă B (8). ^ infantum, Exantem subit postfebril. Roser, Wilhelm, 1817-1888. Acul ac lung, subţire, tubulat, folosit pentru introdu- cerea unui fir foarte subţire de sîrmă în interiorul pungii unui anevrism, în metoda denumită wirring (11). Roser-Konig (Roser, Wilhelm, 1817—1888; Konig, Franz, 1832 — 1910). Deschizătorul de gură instrument constituit din 2 ramuri articulate, folosit de regulă în timpul narcozei pentru deschiderea forţată a gurii (38). Roskam. Sindromul hiperexcitabilitatea sinusului carotidian, manifestată prin bradicar-die şi scăderea marcată a tensiunii arteriale (28). Rosolia. Rujeolă. Ross, Ronald, sir. Indicele I sin. : Indicele splenic, indice folosit în anchetele malarice, care rezultă din raportul procentual dintre numărul persoanelor cu splenomegalie (s) şi numărul celor cercetaţi (n). Is = S (31). n Indicele II sin. : Indicele splenic mediu, indice folosit în anchetele malarice pentru stabilirea valorii medii de hipertrofiere a splinei. El re- zultă din formula 1 a -j- 2b -f- 3c -f- 4d a + b + c + d în care a = numărul persoanelor cu splină de gradul I; b = numărul persoanelor cu splină de gradul al II-lea; c = numărul persoanelor cu splină de gradul al III-lea; d = numărul persoanelor cu splină de gradul al IV-lea (31). Rossania. Denumire sub care a fost descrisă pentru prima oară scarlatina de către Ingrassias în anul 1552 la Neapole (8). Rossolimo, Grigori Ivanovici, 1860—1928. Reflexul reflex patologic care apare în leziunile căii piramidale, reprezentat prin flexiunea plantară a degetelor piciorului la percuţia spaţiului metatarsofalangian (27). Rostopască. Chelidonium majus. Rostral (lat. rostrum = cioc). 1. Aparţinînd sau asemănător unui rostrum (1). 2. Situat (orientat) către extremitatea orală (bucală) a capului (1). Rostru. Rostrum. Rostrum (lat. = cioc), sin. : Rostru. 1. Formaţiune anatomică în formă de cioc (1). 2. Formaţiune musculoasă şi retractilă din regiunea apicală a scolexului de la unele specii de tenie (31). 3. Denumire sub care este cunoscut aparatul bucal al acarienilor din familia Ixodi-dae (31). ~ corporis callosi, porţiunea anterioară a genunchiului corpului calos (1). ^ sphenoidale, creastă verticală pe faţa inferioară a corpului osului sfenoid, care intră în şanţul adînc de pe marginea superioâră a vomerului (i). ROŞU 502 ROUX Roşu. 1. Prima culoare a spectrului vizibil (32). 2. Termen folosit pentru diverşi coloranţi utilizaţi în laborator (32). ~ armenesc, Ama-rant. ~ de Congo, colorant azoic folosit în laboratoarele de chimie şi histopatologie; îşî^* modifică culoarea în albastru atunci cînd trece din mediu alcalin în mediu acid (32). ~ de fenol, Fenolsulfonftaleină. ~ de naftilamină, Amarant. Roşu-indigo. Indirubină. Roşu-scharlach. Colorant azoic folosit în tehnica histopatologică şi în terapeutică în uz local (unguent 4—6%), ca stimulent al vindecării plăgilor (14). Rotametru. Dispozitiv pentru măsurarea debitului gazelor, constînd dintr-un tub gradat în interiorul căruia se găseşte un cilindru metalic mobil (indicator) prevăzut cu şanţuri oblice. Gazul, al cărui debit este măsurat, este condus prin tub şi imprimă cilindrului indicator o mişcare de rotaţie, făcîndu-1 să „plutească” la un anumit nivel, care este în funcţie de debitul gazului (20). Rotaţie (lat. rotatio). 1. Mişcare a unui corp sau segment în jurul unui punct fix sau a unei axe (32). 2. în electrocardiografie, deplasările modelului electric al inimii în jurul axului longitudinal, care nu sînt însă totdeauna şi complet superpozabile pe deviaţiile anatomice de acest tip (10). ~ prezentaţiei, în timpul travaliului, prezentaţia suferă următoarele mişcări de rotaţie: a) în momentul flectării şi angajării craniului, el se rotează la dreapta sau stînga, sutura sagitală orientîndu-se în unul din axele oblice ale strîmtorii superioare ; b) în momentul ieşirii din bazin, craniul fetal execută o rotaţie în interiorul excavaţiei, orientîndu-şi sutura sagitală în axa antero-posterioară a strîmtorii inferioare a bazinului cu occiputul spre osul pubis sau spre osul sacru ; c) după degajarea craniului fetal, el execută o uşoară mişcare de rotaţie care aduce occiputul la dreapta sau stînga; rotaţia externă a craniului fetal coincide cu rotaţia internă a umerilor fătului (18). Rotch, Thomas Morgan, 1848 — 1914. Semnul apariţia unei zone de matitate la extremitatea internă a spaţiilor al Y-lea şi al Vl-lea intercostale drepte, determinată de o stenoză tricuspidiană cu dilatarea atriului drept sau de un revărsat pericardic (10). Roth, Moritz, 1839 — 1914. Retinită septică formă de retinită care apare ca o complicaţie în cursul unor infecţii generale, cu deosebire în endocardită (28). Rothman-Makai. Sindromul vezi Weber-Christian. Rothmund, *August, 1830 — 1906. Sindromul sindrom eredofamilial recesiv, caracterizat prin poikilodermie, hipogonadism şi tulburări oculare (keratocon, hemeralopie şi distrofie tapetoretiniană) (26; 28). Rotlerina. Vezi Kamala. Rotor. Sindromul vezi Icter familial. Rotula (lat. rotula = rotiţ^)^ Patella. Rotupexie (rotulă + gr. pe£vs '= fixare). Intervenţie propusă de Kirmisson şi Stern pentru gena recurvatum poliomielitic şi care constă din fixarea rotulei la femur, după răsturnarea ei (24). Rouget, Charles Mărie Benjamin, 1824 — 1904. Celulele sin. : Pericite, celule ramificate situate în peretele extern al capilarelor şi care sînt contractile la broască ; probabil la mamifere nu au această proprietate (1). Muşchiul Fibrae circulares musculi ciliaris. Rough (engl.). Vezi Colonie R. Rougnon-Heberden (Rougnon, Nicholas Fran-gois, 1727 — 1799; Heberden, William, 1710 — 1801). Sindromul crize de tip anginos care apar în afara insuficienţei coronariene, datorită afectării simpaticului cervical în tabes, leziuni vertebrale, siringomielie etc. (10). Rouhier. Procedeul în reducerea fracturilor de cavitate cotiloidă cu înfundare : abducţia, apoi adducţia cu tracţiune în afara coapsei, care este apoi imobilizată în adducţie forţată şi rotaţie internă (24). Rous, Francis Peyton. Sarcomul tumoare virotică a galinaceelor, transmisibilă în serie prin grefă şi filtrat acelular; tulpina Schmidt-Rupin a putut fi transmisă şi la mamifere (hamster, maimuţa Rhesus) (22). Roussy-Levy (Roussy, Gustave, 1874 — 1948 ; Levy, Fernand). Boala sin. : Distazie areflexâ ereditară, boală familială din grupul atrofiilor spinocerebeloase caracterizată prin tulburări de mers, atrofii musculare distale la membrele inferioare, picior scobit, abolirea reflexelor osteotendinoase (27). Roussy-Lhermitte (Roussy, Gustave, 1874 — 1948; Lhermitte, Jacques Jean). Sindromul sindrom caracterizat clinic prin paraplegie cu reflexe abolite, sindrom de fibre lungi, pierderea sensibilităţii profunde cu păstrarea celei superficiale. Se datoreşte unei hemisecţi-uni transverse posterioare traumatice a măduvei spinării, care interesează cordoanele şi coarnele posterioare, precum şi partea posterioară a cordoanelor laterale (26). Routier, Operaţia aponevrectomie pentru contractura Dupuytren (24). Roux, C6sar, 1857—1937. Incizia incizie cudată formată dintr-un segment vertical xifoombilical, continuată în unghi drept cu un segment transversal către dreapta, folosită pentru abordul chirurgical al porţiunii a Il-a ROTJX 503 RUBEOLĂ a duodenului (11). Operaţia esofagoplastie -cu ansă jejunală exclusă bilateral şi trecută subcutanat înaintea sternului (11). Roux, Pierre Paul Emile, 1853—1933. Flacon recipient de sticlă paralelipipedic, plat, cu capacitate mare (1—5 litri), folosit în microbiologie (medii gelozate) şi inframicro-biologie (culturi de ţesut) (22). Roux. Legea lui oasele normale ale adulţilor au, concomitent cu structura lor funcţională, şi o formă funcţională (24). Semnul ~9 depresiunea marelui trohanter în fracturile cavităţii cotiloide (24). Roux-Berard. Operaţia translocarea pe un lăcaş mai intern a tendonului rotulian în luxaţia recidivantâ de rotulă (24). Roux-Picot. Incizia cale de acces sub-scapulară folosită în toracoplastie; permite bascularea scapulei şi descoperirea cutiei toracice de jos în sus (11). Operaţia toracoplastie prin suprimarea segmentelor paravertebrale a S sau 9 coaste (11). Rovaglioni. Yaricelă. Rovsing, Nils Thorkild, 1862—1927. Semnul semn dureros în apendicita cronică, provocat la nivelul segmentului cecoapendicular prin comprimarea sigmoidului (11). Rowley-Muller-Watkin-Rosenberg. Sindromul sin.: Hiperaminoacidurie cu anomalii cardiopulmonare şi nanism, afecţiune foarte rară, de natură necunoscută, caracterizată prin hiperaminoacidurie globală de tip renal, asociată cu anomalii pulmonare şi cardiace severe şi cu tulburări de dezvoltare staturală (25). Royal-Whitman-Lofberg. Aparatul gipsat ~9 aparat gipsat toracopelvipedios, care fixează membrul inferior în abducţie şi rotaţie internă, cuprinzînd toracele de la axilă, bazinul şi membrul inferior în întregime. Se întrebuinţează pentru imobilizarea fracturii de col femural (24). Royer, M. Aparatul aparat de laparosco-pie format dintr-un trocar cu diametrul de 5 mm şi optică cu viziune directă sau oblică cu lumina incorporată (11). Rozacee (lat. rosaceus = trandafiriu), sin. : Cuperoză. Afecţiune caracterizată prin tulburări de circulaţie la faţă (eritroză facială), în special pe nas, frunte şi obraji; congestia duce la formarea de telangiectazii. Cînd apar şi leziuni papulopustuloase poartă denumirea de acnee rozacee (12). ~ hipertrofică, Rinofima. Rozeolă (lat. roseus = purpuriu), sin. : Roseola. Denumire generică pentru erupţii formate din pete eritematoase diseminate, ce dispar la presiune. Forme etiologice : r. sifilitică, manifestare precoce a perioadei secundare; r. medicamentoasă (după antipi-rină, balsamice, rezine, copahu etc.); r. le- proasă, în lepra maculoanestezică; r. emotivă sau pudică; r. infecţioasă acută; r. tifoidică (vezi Pete lenticulare) (12). ^ epidemică (Trou-sseau), Rubeolă. ~ sifilitică, erupţie cutanată formată din pete roz, apărînd în faza secundară a sifilisului, ca primă manifestare cutanată a acesteia. Rozeola sifilitică poate recidiva (rozeolă de recidivă). în această formă, petele sînt uşor proeminente şi cu tendinţa de grupare în buchete, circinaţii etc. (12). ^ vaccinală, stadiu de evoluţie a vaccinării antivariolice, tradus prin hiperemie la locul de inoculare (maculă), care apare în a 3-a — a 4-a zi după vaccinare (8). Rozetă (lat. rosetum = trandafir). 1. Formaţiune caracteristică pentru lupusul eritematos diseminat, în frotiul de sînge special preparat (vezi şi Fenomenul L. E.). Se compune dintr-o celulă ,,L. E.”, înconjurată de granulocite neutrofile segmentate (19). 2. Stadiu în evoluţia hematozoarului palustru care urmează schizontului adult în cadrul ciclului eritrocitar. Se caracterizează prin dispunerea radială a fragmentelor de cromatină în jurul protoplas-mei reziduale (31). Rp. Abreviere pentru recipe (13). R.S.V. Abreviere pentru Respirator syncitial virus (22). Ru. Simbolul ruteniului (5). Ruault. Semnul semn de debut al tuberculozei pulmonare constînd din întîrzierea excursiilor pulmonare ale vîrfului plămînului afectat (34). Rubarbă. Rădăcina diferitelor specii de Rheum (din familia Polygonaceae), care cresc în special în China (cultivate şi în ţara noastră); conţine un complex glicozidic antrachinonic cu acţiune purgativă (14). Rubefiant (lat. ruber = roşu + facere — a face). Substanţă care în contact cu pielea provoacă iritaţie uşoară, însoţită de congestie trecătoare, uneori cu consecinţe revulsive (13). Rubella. Rubeolă. Rubeolă (lat. ruber = roşu), sin. : Pojar german, Rozeolă epidemică, Rubella. Boală infecţioasă şi contagioasă acută, cu evoluţie benignă, produsă de un virus, răspîndită pe întreg globul pămîntesc, apărînd sub formă de epidemii de extinderi variate, de obicei restrînse şi afectînd în special copiii mari şi adolescenţii. Se caracterizează prin incubaţie medie de 16 zile, debut insidios, ascensiune termică moderată, cefalee, catar rinofaringian discret, oboseală, indispoziţie, curbatură moderată, micro-poliadenopatie generalizată (caracteristic re-troauricular şi cuboccipital), erupţie maculo-papuloasă discretă, de culoare roz-pal (ca florea de piersic), apărînd mai întîi pe faţă, cu generalizare şi stingere rapidă; formula san- RUBEOLĂ RUJEOL1FORMÂ 504 RUJEOLĂ guină este caracteristică prin apariţia plasmo-citozei; la femeia însărcinată, apariţia bolii în primele două luni ale sarcinii poate determina grave malformaţii ale fătului (8). ~ rujeoli-formă, formă clinică de rubeolă a cărei erupţie' este constituită din elemente asemănătoare cu cele din rujeolă, în special pe faţă (8). ~ scar-latiniformă, formă clinică de rubeolă cu erupţie asemănătoare scarlatinei, elementele eruptive confluînd şi luînd aspectul de placarde scarlati-niforme, în special la nivelul articulaţiilor, la plică cotului, în regiunea poplitee şi inghinală ; erupţia este fină la palpare, catifelată (8). Rubeoză iriană. Vascularizarea masivă a suprafeţei irisului, observată mai des în diabet (28). Rubidiu. Simbol Rb. Metal de culoare albă şi consistenţă moale, făcînd parte din grupa metalelor alcaline, cu număr atomic 37 şi greutate atomică 85, 48. Formează combinaţii analoge celor de sodiu şi de potasiu. Experimental, la animal, s-a constatat că poate înlocui po-tasiul în alimentaţie (5). Rubriblast (lat. ruber = roşu + gr* blastos = germen). Proeritroblast. Rubricit (lat. ruber — roşu + gr. kytos = celulă). Vezi Normoblast. Rubrofiţie. Epidermofiţie provocată de Epi-dermophyton rubrum, localizată mai ales în spaţiile interdigitale de la picioare, de unde se poate întinde şi pe dosul picioarelor (12). Rubrophyton. Vezi Epidermophyton. Rucker. Semnul semn descris în scleroza în plăci, reprezentat printr-un lizereu alb carc înconjură ca un manşon venele retiniene îngustate. Ar fi datorit unei periflebite care evoluează în două faze : o fază activă, exsudativă, cu dilataţie venoasă, şi o fază cicatriceală, corespunzătoare semnului Rucker. Poate constitui un semn prezumtiv pentru scleroza în plăci, dar nu este patognomonic, fiind întîlnit şi în alte boli neurologice (27). Ruddock, J. C. Aparatul aparat de lapa-roscopie format dintr-un trocar cu diametrul de 10 mm şi un telescop cu viziune oblică (11). Rudimentum (lat. = debut). Prima schiţă a unei structuri, apărută în cursul dezvoltării sale; poate persista ca structură vestigială (1). ^ processus vaginalis, bandă de ţesut conjun-tiv în funiculul spermatic, reprezentînd vesti-giul procesului vaginal embrionar (1). Rudler. Incizia cale de acces abdomi- notoracică pentru esofagectomie în leziunile mijlocii sau înalte ale esofagului (11). Ruffier. Indicele criteriu de apreciere a dezvoltării fizice ; se calculează scăzînd diferenţa dintre talie şi greutate din diferenţa dintre media perimetrului toracic şi perimetrul abdominal (24). Ruffini. Corpusculii terminaţii nervoase fuziforme, situate profund în derm şi constituite dintr-un ghem de fibrile cu numeroase îngroşări* yA.otul învelit într-o capsulă din colagen şi elas-tină (12). Rufocromomicină. Antibiotic ^fjprodus de Streptomyces rufocromogenus; are acţiune citologică, utilă terapeutic în reticulosarcom (14)* Ruga (lat. = încreţitură). Formaţiune cu aspect de creastă, cută, pliu (1). Hugae palati~ nales. Plici radiare proeminente ale mucoasei palatului dur anterior, care se întind de la rafeul median la crestele alveolare (38). Rugae vaginales. Pliurile transversale ale mucoasei vaginale (1). Ruggery, Ruggero. Reflexul la simpati-cotonici convergenţa la maximum a ochilor provoacă tahicardie. Semnul este inconstant (4). Ruggi. Cura cura herniei femurale printr-o incizie inghinală, cu eversarea muşchiului micul oblic, a muşchiului transvers şi a marginii posterioare a arcadei femurale la ligamentul Cooper (11). Operaţia gastrojeju-nostomie cu dublă anastomoză între stomac şi jejun (11). Rugozitate (lat. rugosus = încreţit). 1. Depozite reziduale organizate la nivelul se-roaselor, ca urmare a unor procese inflamatorii sau la nivelul endoteliilor vasculare (unde favorizează procesele de coagulare), prin leziuni inflamatorii sau distrofice; pierderea luciului în toate aceste împrejurări constituie semnul patognomonic macroscopic al modificărilor patologice evolutive sau stinse (sechele) (2). 2. Leziuni proeminente, aspre, în general neinflamatorii, la nivelul pielii, datorite unor procese de hiperkeratoză (2). Ruj (fr. rouge = roşu). Pastă compusă din particule de oxid de fier şi oxid de crom, încorporate într-un liant, folosită în laboratorul de tehnică dentară ca substanţă abrazivă şi ca antidecapant (39). Rujeolă (fr. rougeole), sin. : Cori, Morb iii, Pojar, Rosolia, Sarampion. Boală infecţioasă acută, extrem de contagioasă, endemOepide? mică, răspîndită pe întregul glob, cauzată de un virus cu poartă de intrare mucoasa nazofa-ringiană, -respiratorie şi conjunctivală; se manifestă prin incubaţie de 10—12 zile, debut brusc cu febră, fenomene catarale intense (triplu catar oculonazobronşic, strănut, tuse, lăcrimare, facies plîngăreţ), perioadă de invazie lungă (3—5 zile), în cursul căreia apar semnul caracteristic Koplick şi punctaţia hemoragică; erupţia apare retroauricular după 3—5 zile de la debut, coboară pe trunchi şi membre, generalizîndu-se în 2—3 zile; aspectul erupţiei este maculopapulos, cu elemente de dimensiuni RUJEOLĂ ACNEIFORMĂ 505 RUPTURĂ VULVARĂ şi forme variabile, contur neregulat, uneori confluînd şi formînd placarde neregulate, care lasă între ele zone tegumentare îndemne; la palpare, senzaţie catifelată ; după 3 — 6 zile, erupţia dispare, fiind urmată de pigmentaţie şi fină descuamare furfuracee (8). — acneiformă, formă clinică de rujeolă rar întîlnită, în care •erupţia este formată din elemente papuloase, izolate între ele, unele prezentînd central o mică pustulă proeminentă (8). ^ ataxoadinamică, Rujeolă hipertoxică. ^ buloasă, formă •clinică extrem de rară a rujeolei, apărînd de obicei în asocierile morbide cu alte viroze eruptive (varicelă, vaccină) şi caracterizată prin prezenţa de bule cutanate mai mult sau mai puţin extinse (8). ^ hemoragică, sin. : Rujeolă neagră, formă clinică severă a rujeolei, care ■survine mai ales la copiii debili, caşectici, datorită de obicei unei suprainfecţii cu streptococ ; se manifestă clinic prin exantem purpurie, hemoragii, epistaxis, gingivoragii, hemoptizii, fiematemeză, melenă, sufuziuni sanguine subcutanate; are prognostic rezervat (8).~ hipertoxică, sin. : Rujeolă ataxoadinamică, formă clinică supraacută a rujeolei, caracterizată prin tablou clinic sever, alterare profundă a stării generale, hipotensiune, colaps cardiovascular care determină dispariţia erupţiei, bronşiolită capilară, hipertermie, agitaţie, somnolenţă, reacţie meningiană, convulsii tonicoclonice; adesea sfîrşit letal în cîteva zile (8). ^ inelară, Eritem infecţios acut. — miliară, formă uşoară a rujeolei, în care exantemul rujeolic este însoţit de apariţia de elemente veziculoase de mărimea unei gămălii de ac, cu conţinut clar <8). ~ mitigată, sin. : Morbiloid, formă clinică uşoară de rujeolă apărînd cel mai adesea la contacţi după administrarea profilactică de y-globuline; se manifestă prin incubaţie prelungită de 16 — 28 zile, perioadă catarală ştearsă şi necaracteristică, curbă febrilă cu oscilaţii mici, erupţie palidă, fenomene generale moderate ; deşi evoluţia este benignă, contagiozi-tatea este aceeaşi ca la forma comună (8). ~ neagră, Rujeolă hemoragică. ~ a nou-năseuţilor, formă clinică excepţional de rară, produsă prin transmiterea transplacentară a virusului la făt, cu puţin timp înaintea naşterii, de la mama aflată în perioada viremică a bolii; se caracterizează prin lipsa enantemului şi apariţia erupţiei la cîteva zile de la naştere (8). ' pemfigoidă, formă clinică de rujeolă extrem de rară, caracterizată prin apariţia, pe fondul unei erupţii rujeolice tipice, a unei erupţii pemfigoide bu-loase (8). ~ „sine cataro”, formă rară de rujeolă, atipică şi uşoară, cu febră redusă, lipsa catarului, semnul Koplick prezent, erupţie atipică, adesea rubeoliformă (8). ~ „sine exantemate”, formă clinică de rujeolă caracterizată prin prezenţa simptomatologiei din perioada de invazie şi lipsa exantemului caracteristic (8). ~ sufocantă, formă gravă de rujeolă caracterizată prin bronşită capilară precoce, manifestată clinic prin dispnee intensă de la început şi progresivă, cianoză, tuse chinuitoare, expecto-raţie spumoasă abundentă, tiraj foarte accentuat, colaps (8). Rujeolizare. Morbilizare. Rujet (fr. rouget). Boala Baker-Rosenbach, vezi Baker-Rosenbach. Rulment. Uruitură. Ruminaţie mintală (B. Janet). Particularitate a gîndirii psihastenicilor constînd din desfăşurarea interminabilă şi ineficientă a unor judecăţi, raţionamente sau îndoieli obsedante (35). Rummel-Belmont. Pensă-clamp instrument folosit pentru efectuarea hemostazei provizorii în chirurgia cardiovasculară (11). Rumpell-Leede (Rumpell, Theodor ; Leede, C.). Proba vezi Proba garoului. Rupia (gr. rhypos = murdărie). Denumire generică pentru leziuni cutanate ulcerocrus-toase. Forme etiologice : r. simplex (ectima); r. sifilitică (sifilide secundare pustu-loase-crustoase); r. scorbutică (leziuni ulcero-crustoase scorbutice) (12). Rupofobie (gr. rhypos = murdărie + p/zo-bos = frică). Sindrom maniacal caracterizat printr-o teamă exagerată de murdărie (12). Ruptură. Soluţie de continuitate, de obicei neregulată, care are loc într-un organ sau într-o formaţiune anatomică în urma unui traumatism. Pentru os se foloseşte exclusiv termenul de fractură (24). ^ de menise, sin.: Leziune de menise, leziune de obicei traumatică a unuia din cele două meniscuri (intern sau extern) ale genunchiului. Artroza avansată a genunchiului, chisturile meniscale sau alte leziuni de uzură cartilaginoasă predispun la rupturi spontane de menise (24). ~ musculară, Clacaj. — perineală, soluţie de continuitate a perineului feminin, produeîndu-se de obicei la naştere (18). ~ pulmonară, accident intra-operator în cursul efectuării pneumotoraxului extrapleural şi datorit unei manopere brutale (34). ~ uterină, soluţie de continuitate a peretelui uterin care se poate produce în timpul naşterii, în cazuri de disproporţie între făt şi bazin sau datorită unei cicatrice uterine survenite după diferite intervenţii (operaţie cezariană, miometrectomie, sarcină tubară, perforaţie uterină). Se poate produce, excepţional, înainte de travaliu, în cursul sarcinii (18). ^ vaginală, soluţie de continuitate a peretelui vaginal care se poate produce cu ocazia naşterii, a actului sexual sau, excepţional, prin traumatisme accidentale (18). ~ vulvară, soluţie de RTJSAKOV 506 RUTOSID continuitate la nivelul vulvei produsă în timpul naşterii, actului sexual sau, excepţional, prin traumatisme accidentale (18). Rusakov. Operaţia procedeu de cură a rupturii de uretră posterioară prin telescopare*x sub aspiraţia continuă a urinii (11). Ruscuţă. Adonis vernalis. Russel, R. Semnul semn întîlnit în rupturile de menise, constînd din prezenţa unui corpuscul care întrerupe palparea interliniei articulare (24). Russell, William, 1852 — 1940. Corpusculi ~9 sin. : Corpusculi fucsinofili, granulaţii in-tracitoplasmatice fucsinofile de natură proteică, întîlnite mai ales în plasmocite, avînd semnificaţia unei activităţi metabolice celulare intense. Sînt întîlniţi în procese inflamatorii productive (plasmocitom, rinosclerom) (2; 19). Rust, Johan Nepomuk, 1775 — 1840. Boala ~9 spondilita tuberculoasă a primelor două vertebre cervicale şi a articulaţiilor lor (4). Fenomenul în cariile sau cancerul vertebrelor cervicale superioare, bolnavul îşi sus- ţine capul cu mîinile atunci cînd vrea să facă mişcarea de culcare sau de ridicare din pat (4). Rustiţki-Kahler. Boala vezi Kahler. Rut (lat. rugitus = care rage)... Perioadă de exacerbare a activităţii sexuale unele mamifere ; coincide cu faza de estru* a femelelor (15). Ruteniu. Simbol Ru. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 44 şi greutate atomică 101,7. Face parte din coloana a 8-a a sistemului periodic, din familia metalelor platinice uşoare. Este multivalent, valenţa principală fiind 4. Prezintă 7 izotopi artificiali radioactivi (5). Rutilism (lat. rutilus = roşu aprins), sin. : Eritrism. Coloraţie congenitală roşcată a părului şi o depigmentaţie cutanată mergînd spre albinism (facies veneţian) (12). Rutin. Rutosid. Rutosid, sin. : Rutin. Glicozidă cu acţiune vitaminică P; diminuează fragilitatea şi permeabilitatea capilarelor (13). S. Vezi Colonie S. Sabadini. Operaţia procedeu de uretro-plastie prin acoperire cutanată pe sondă tutore (11). Sabaneev, I. F. Operaţia procedeu de amputaţie osteoplastică la nivelul genunchiului, cu păstrarea regiunii tuberozităţii anterioare a tibiei şi ataşarea ei la secţiunea osoasă făcută în condilii femurali (24). Sabin, Albert Bruce. Vaccinul vaccin anti-poliomielitic cu virusuri vii, modificate (tulpinile Sabin), administrat pe cale bucală (22). Sabinism. Intoxicaţie cu uleiul din Juni-perus sabina, întrebuinţat ca mijloc abortiv; se manifestă prin colici, tulburări respiratorii cu cianoză, pierderea cunoştinţei (23). Sablaj (fr. sablage), sin. : Sablare. 1. Operaţie de curăţire a metalelor cu un jet de nisip proiectat de un curent de aer. Prezintă riscuri mari de silicoză, prin inhalare de pulberi cu conţinut ridicat de bioxid de siliciu (9). 2. în tehnica dentară, operaţie de îndepărtare a resturilor de masă de ambalat de pe o piesă protetică turnată, printr-un jet de nisip proiectat cu ajutorul aeralui comprimat (39). Sablare. Sablaj. Sabottin. Procedeul toracoplastie prin mobilizarea segmentelor mijlocii ale coastelor, după secţionarea lor ventral înaintea liniei ma-melonare şi dorsal în prelungirea marginii axi-lare a omoplatului (11). Sabouraud, Raymond Jacques Adrien, 1864 — 1938. Boala vezi Epidermofiţie. Mediul mediu lichid sau solid pentru cultivarea levurilor şi ciupercilor, conţinînd glucoză şi peptonă (3). Sabouraudites. Microsporum. Sabur. Aloe. Sabural (lat. saburra = lest). Aspect al limbii, caracterizat prin acoperirea mucoasei linguale cu un depozit alb-gălbui; se întîlneşte in unele tulburări gastrice legate sau nu de o afecţiune generală (16). Sac (lat. saccus). Saccus. ~ amniotic, Amnios ^ aortic, dilataţie sacciformă situată distal de bulbus arteriosus, din care pleacă arcul aortic (1). ~ conjunctiva!, spaţiu dintre conjunctiva palpebrală şi conjunctiva bulbară (28). ^ dental, sin. : Fiolicul dental, înveliş periferic, conjunctiv, al mugurelui dental ajuns în faza de folicul (1). — gingival, spaţiu cuprins între gingie şi dinte, la nivelul parodonţiului marginal (38). ~ herniar, diverticul peritoneal care s-a angajat în traiectul herniar şi care conţine organele herniate (11). ~ lacrimal, porţiune superioară, dilatată, a canalului nazolacrimal (1). Saci olfactivi. Găuri adînci olfactive, întinse de la nările embrionare la membranele bucona-zale (1). ~ omental, sac format între foiţele ascendente şi descendente ale epiploonului mare (1). ^ otic, Otocist. ~ pericardic, Pericardium. ~ peritoneal, Peritoneum. ~ pleural, Pleura. Vezi şi: Douglas, Bunyan. Saccharomicoză, sin. : Exascozis. Denumire dată afecţiunilor produse de specii de Saccharo-myces (12). Saccharomyces. Gen de levură propriu-zisă, cuprinzînd numeroase specii în general saprofite, excepţional parazite, a căror patogenitate este contestată de unii autori (12). Sacculus (lat. = sac mic). Termen utilizat în anatomie pentru formaţiuni sacciforme de dimensiuni reduse (1). Sacculi alveolares. Dilataţii terminale ale canalelor alveolare (ductuli alveolares), precedînd alveolele pulmonare (1). laryngis, Appendix ventriculi laryngis. Saccus (lat. —sac), sin. : Sac. Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru a desemna formaţiuni cavitare sacciforme (1). ~ endo-lymphaticus, terminaţie lărgită, bulbiformă, a canalului endolimfatic (1). Sacîz. Colofoniu. Sacralgle (lat. sacrum = osul sacru -f gr. algos = durere), sin. : Hieralgie, Sacrodinie. Durere în regiunea sacrului (4). SACiiALIZARE 508 SALICILAMIDĂ Sacralizare. Anomalie congenitală a regiunii Safism (după numele poetei Sappho din lombosacrate, constînd din tendinţa de asimi- Lesbos, sec. VI î.e.n.). Formă de homosexualitate lare a ultimei vertebre lombare la prima sacrată. feminină prin cunilincţie (35). Transformarea vertebrei L5 poate îmbrăca 6 •>*“■ Sage. Splenomegalia tip de splenome- grade sau etape, în funcţie de intensitatea mo- galie cu degenerescenţă amiloid^* foliculilor dificărilor, pornind de la simpla dezvoltare exa- mărinţi de volum şi vizibili, proemifîhid pe supra- gerată a uneia din apofizele sale transverse şi faţa de secţiune, aşa încît par a fi nişte grăunţe ajungînd la totala sa sudură cu prima vertebră albicioase pe fondul roşu al organului (2). sacrată (24). Sagital (de la lat. sagitta = săgeată), Sagit- Sacro- (lat. sacrum = osul sacru). Element talis. de compunere care introduce în termeni referirea la osul sacru (32). Sacrocoxalgie (sacro- + lat. coxa == şold 4- gr. algos = durere), sin. : Sacrocoxolubet- culozâ. Termen greşit, introdus de Larrey, pentru osteoartrita tuberculoasă sacroilicacă, deoarece se referă numai la elementul durere. Noţiunea este însă clasică şi ca atare păstrată de mai toţi autorii (24). Sacrocoxită (sacro- + lat. coxa = şold + •ită), sin. : Sacroiliitâ. Inflamaţia articulaţiei sacroiliace (2). Saerocoxotuberculoză (sacro- + lat. coxa = şold + tuberculoză). Sacrocoxalgie (denumire dată de Lannelongue pentru osteoartrita tuberculoasă sacroiliacă) (24). Sacrodinie (sacro- + gr. odyne = durere). Sacralgie. Sacroiliită (sacro- + osul iliac + -ită). Sacrocoxită. Sacrolistezis (sacro- + gr. olisthanein = a aluneca). Stare patologică în care sacrul se află pe un plan frontal, anterior verebrei L5 (4). Sacrum (lat. = sacru, sfinţit, osul sacru). Os sacrum. Vezi Tabelul oaselor. ~ acutum, denumire dată de Scherb anomaliei de poziţie a osului sacru faţă de coloana lombară, în care sacrul face cu coloana un unghi mai ascuţit decît cel normal (24). ~ arcuatum, denumire dată de Scherb lordozei lombare exagerate, datorită unei arcuiri a ultimelor vertebre lombare, care se articulează astfel cu sacrul, mult rotat şi el posterior (24). Saculă (lat. sacculus = sac mic). Veziculă a vestibulului membranos, situată dedesubtul utriculei, în partea cea mai declivă a cavităţii vestibulare, de formă sferică, cu diametrul de 2 mm, prezentînd pe faţa internă o proeminenţă albicioasă, pata acustică, care corespunde terminaţiei nervului sacular (30). Sadism (după numele marchizului de Sade). Perversiune constînd din obţinerea satisfacţiei sexuale prin provocarea de suferinţe fizice sau morale partenerului (35). Saegesser. Procedeul procedeu de cură chirurgicală a megacolonului congenital prin miotomie rectocolică extramucoasă (11). Sagittalis (lat. = în formă de săgeată), sin. : Plan sagital, Sagital. 1. Plan anatomic convenţional situat pe direcţia suturii sagitale a craniului (antero-posterior median) (1). 2. Care se găseşte situat în plan sagital (1). Sahli, Hermann, 1856 — 1933. Metoda —, metodă pentru măsurarea cantităţii de hemoglobină într-un anumit volum de sînge, avînd la bază un principiu de colcrimetrie. Determinarea se face în procente de hemoglobină în sînge (normal 80—100%) sau în grame de hemoglobină la 100 ml sînge. în general, determinarea cu hemo-globinometrul este neprecisă, erorile în plus sau în minus fiind foarte mari (19). Saint. Triada sindrom caracterizat prin asocierea herniei diafragmatice prin alunecare cu litiază biliară şi diverticuloză colică (11). Saint-Germain. Atela atelă pentru corecţia piciorului strîmb congenital varus echin, formată dintr-o bară de oţel gambieră, aşezată lateral şi o talpă metalică înclinată la unghiul de corecţie dorit (24). Sakel, Manfred. Metoda metodă de tratament a bolilor psihice constînd din producerea de stări hipoglicemice sub formă de şoc, mergînd pînă la comă, cu ajutorul insulinei (35). „Salată de cuvinte”. înşiruire de cuvinte fără sens şi fără legătură gramaticală, reflec-tînd o tulburare profundă a procesului asociativ şi în general a gîndirii bolnavilor schizofrenici (35). „Salată de os”. Mortar osos. Salaverri. Operaţia 1. Incizie transversală a tegumentelor şi aponevrozei plantare la partea internă a piciorului şi corectarea piciorului strîmb congenital pe triunghiul Lorenz. Se completează eventual cu tenotomia gambie-rului posterior şi sindesmotomia internă, lă-sîndu-se plaga deschisă sub pansament gipsat ocluziv (24). 2. Artroriză anterioară şi posterioară a gleznei, cu două grefoane introduse în epifiza tibială. Grefoanele prelungesc marginile anterioară şi posterioară ale osului (24). Salcie. Salix alba. Salieilamidă. Compus din grupa salici-laţilor, avînd proprietăţi analgezice-antipiretice şi antireumatice asemănătoare acidului acetil-salicilic (14). SALIC1LAT 509 SALPINGITĂ SUPURAJĂ Salicilat. Compus al acidului salicilic. Sali-cilaţii (săruri, esteri, amide) sînt caracterizaţi farmacodinamic prin proprietăţi analgezice, antipiretice, antiinflamatorii, antireumatice şi antigutoase (14). ~ de amil, succedaneu al salicilatului de metil, folosit local în afecţiuni reumatice cronice, lumbago, nevralgii (14). ~ de antipirină, compus analgezic, antiinfla-mator şi antipiretic (13). ~ bazic de bismut, compus al bismutului, activ în sifilis şi în alte infecţii cu spirochete. (13). ~ de fenil, Salol. ~de litiu, sare de litiu cu acţiune antigutoasă şi antireumatismală (13).~de metil, substanţă conţinută în uleiul de Wintergreen (extras din Gaul-theria procumbens), obţinută şi prin sinteză. Are proprietăţi iritante locale şi revulsive, fiind folosit în aplicaţii locale (unguent 10 %), pentru tratamentul unor afecţiuni reumatice cronice (14). ~ de sodiu, sarea sodică a acidului salicilic ; are efect antiinflamator şi antireumatic, cu rezultate bune în reumatismul poliarticular acut, acţiune analgezică, antipiretică, uricozurică, coleretică şi diminuantă a protrombinei sanguine (13). Salicilazosulfapiridină. Substanţă care reuneşte în moleculă sulfapiridină şi acid salicilic, legate azo. O parte din cantitatea ingerată se acumulează în ţesutul conjunctiv subepitelial al peretelui intestinal, unde legătura azo este desfăcută, eliberîndu-se sulfapiridină. Aceasta explică eficacitatea, respectiv indicaţia particulară în rectocolita ulcerohemoragică, enterita regională, colitele nespecifice (14). Salicină, sin. : Salicozidă. Glucozida alcoolului salicilic extrasă din scoarţa de salcie; are proprietăţi antipiretice şi antinevralgice (5). Salicozidă. Salicină. Salişcev. Incizia incizie folosită în dezar-ticulaţia interilioabdominală (24). Salivă (lat. saliva). Produsul de secreţie a 3 perechi de glande — parotidele, submaxilarele şi sublingualele — la care se adaugă secreţia micilor glande existente în mucoasele labială, linguală, bucală şi palatină. Compoziţia chimică a salivei variază calitativ şi cantitativ foarte mult de la un individ la altul şi chiar la acelaşi individ, în funcţie de stimulii locali şi centrali (5). Salk, Jones E. Vaccin primul vaccin antipoliomielitic eficace obţinut cu virusul poliomielitic (tipurile I, al II-lea şi al III-lea), cultivat iii vitro în celule de rinichi de maimuţă şi inactivat prin formol (22). Salkowski, Ernst Leopold, 1844—1923. Reacţia test pentru identificarea sterolilor, care — în soluţie cloroformică, după agitare cu un volum egal de acid sulfuric — se separă în două straturi: a) stratul cloroformic, de culoare roşie-aprinsă (dacă este prezent colesterolul) sau incoloră (dacă este prezent numai ergosterolul) şi b) stratul sulfuric, de culoare roşie-brună cu fluorescenţă verde (dacă este prezent colesterolul) sau roşie-aprinsă (dacă este prezent numai ergostero ul) (5). Salmonella. Gen de bacterii din familia jEnterobacteriaceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd bacili gramnegativi mobili, cu cili peri-trihi, patogeni pentru om şi animale. La om produc febra tifoidă, febrele paratifoide şi toxiinfecţiile alimentare. Tipurile mai importante din punctul de vedere al patologiei umane sînt: S.typhi, agentul febrei tifoide; S.paratyphi A, S.paratyphi B, S.paratyphi C, agenţii febrelor paratifoide; S.enteritidis, S.typhi murium, S.cholerae suis, agenţi frecvenţi ai toxiinfecţiilor alimentare (3). Salmoneloză. Denumire generică pentru un grup de boli cu evoluţie clinică variabilă, importante pentru patologia umană şi veterinară, apărînd sporadic, endemic sau epidemic pe înlregul glob şi provocate de germeni din grupul Salmonella. Sînt transmise de la sursele de infecţie la om fie prin contact direct, fie, mai ales, prin intermediul hranei infectate. Clinic se manifestă ca: infecţie generală de aspect tifoidic sau septicemic, toxiinfecţie alimentară, gastroenterocolită, infecţii subcli-nice, localizări extraintestinale (meningite, cole-cistite, artrite, osteomielite) (8). Salol, sin. : Salicilat de fenil. Compus salicilic cu efect (slab) antiseptic intestinal, urinar şi local, avînd şi rol protector faţă de arsurile prin raze ultraviolete şi solare ; intră în compoziţia învelişurilor enterosolubile (13). Salpinge (gr. salpinx). Salpinx. Salpingectomie (gr. salpinx = trompă + ektome = excizie). Ablaţie chirurgicală, parţială sau totală, a trompei uterine (18). ~ subseroasă, salpingectomie parţială, cu păstrarea arcului vascular al mezosalpinxului pentru preîntîmpinarea distrofiei ovariene (18). Salpingită (gr. salpinx = trompă + -ită). Inflamaţia acută, subacută sau cronică, banală sau specifică, a trompelor uterine, cu sau fără obliterarea lumenului şi deci cu sau fără dilatare, putîndu-se realiza o pungă plină cu puroi (piosalpinx) şi care prin rupere poate da perito-nită (pelviperitonită) (2). ~ cronică interstiţială, inflamaţie cronică a trompei uterine, în care procesul inflamator interesează în special tunica medie a trompei (stratul muscular) (18). — hipertrofică, inflamaţie cronică a trompei uterine caracterizată printr-o îngroşare accentuată a peretelui tubar. Trompa este mărită, aderentă, iar histologic se constată o proliferare intensă a ţesutului conjunctiv (18). ^ purulentă, sin. : Salpingită supurată, inflamaţie a trompei care duce la formarea unui abces intratubar (18). ~ supurată, Salpingită puru- SALPINGITĂ TUBERCULOASĂ 510 SANATORIU DE TUBERCULOZĂ lentă. ~ tuberculoasă, formă etiologică de salpingită, care reprezintă aproape totalitatea cazurilor de tuberculoză genitală a femeii; există o formă ascitică a tinerelor fete, cu granulaţii miliare pe suprafaţa peritoneală a^ trompelor sau cu prezenţa unei ascite citrine cu compartimentări care poate simula aspecte de chisturi, şi o formă de abces rece tubar, hidro salpinxul tuberculos (2). xantoma- toasă (Daniel), formă de salpingită care prezintă, la examenul macroscopic al secţiunilor executate, leziuni sub forma unor insule de culoare galbenă (18). Salpingografie (gr. salpinx = trompă + graphein = a scrie). Radiografierea trompei uterine prin introducerea în lumenul ei a unei substanţe de contrast (18). Salpingolizis (gr. salpinx = trompă + lysis = dizolvare, distrucţie). Desfacerea chirurgicală a aderenţelor care fixează trompa şi pavilionul acesteia la organele din jur (18). Salpingoneostomie (gr. salpinx = trompă + neo- -f stoma = gură, deschidere). Crearea, pe cale chirurgicală, a unui orificiu artificial, după prealabila rezecţie parţială a trompei uterine (18). Salpingoovarectomie (gr. salpinx = trompă + lat. ovarium = ovar + gr. ektome = excizie). Anexectomie. Salpingoovarită (gr. salpinx = trompă + lat. ovarium — ovar + -ită). Anexită. Salpingopexie (gr. salpinx = trompă + pexis = fixare). Fixarea trompei la unul din organele vecine (ovar sau uter). Termen impropriu folosit izolat, deoarece fixarea trompei de ovar este denumită salpingoovari isin-deză, iar trompa se fixează de uter numai în caz de amputare a ei şi implantare în acest organ, operaţie denumită implantare tuboute-rină (18). Salpingorafie (gr. salpinx = trompă + rhaphe = sutură). Sutură chirurgicală a trompei uterine (18). Salpingoscopie (gr. salpinx = trompă + skopein = a vedea). Metodă de explorare vizuală, cu ajutorul salpingoscopului, a orificiului faringian al trompei Eustachio (30). Salpingotomie (gr. salpinx = trompă -f- tome = tăiere). Secţionarea chirurgicală a trompei uterine (18). Salpinx (gr. = trompă), sin. : Salpinge. Formaţiune anatomică de formă tubulară. Termenul este frecvent folosit ca sinonim pentru tuba (32). Saluretic. Medicament care favorizează excreţia renală de sodiu (15). Salureză. Excreţie de sodiu prin urină (15). Salus-Gunn. Seninul comprimarea unei vene retiniene printr-o arteră sclerozată şi modificarea direcţiei sale (28). Salvă de extrasistole, sin. : Poligeminie. Grupare de extrasistole, care se.,succed fără întrerupere, înlocuind complet' peatr* o perioadă scurtă contracţiile normale; poate* fi întîlnită şi la inima normală (32). Salvia officinalis, sin. : Jaleş, Salvie. Plantă din familia Labiatae, ale cărei frunze conţin un ulei esenţial bogat în terpenoide şi materii tanante, cu acţiune antisudorifică, antispastică şi bacteriostatică (13). Salvie. Salvia officinalis. Salzer. Procedeul excluderea bilaterală a unei anse intestinale prin deschiderea la piele a ambelor capete (11). Samariu. Simbol Sm. Vezi Lantanide. Sambucus nigra, sin. : Soc. Arbust din familia Caprifoliaceae, ale cărui inflorescenţe conţin un ulei esenţial, substanţe mucilaginoase, glicozide flavonice şi amine alifatice inferioare cu acţiune sudorifică, antireumatică şi laxativă (13). Sanarelli, Giuseppe, 1864 — 1940. Mixomul Mixomul iepurilor. Sanarelii-Shwartzman. Vezi Shwartzman-Sanarelli. Sanatoriu (lat. sanatorius = care vindecă). Instituţie medicală situată în condiţii climaterice favorabile, în care sînt tratate unele boli cronice, ca : reumatismul, nevrozele, tuberculoza etc., care necesită, pe lîngă supraveghere medicală, şi o cură igieno-dietetică (32). ~ balnear, sanatoriu în care se asigură bolnavilor internaţi tratament medical cu factori naturali şi, în mod excepţional, alte tratamente ajutătoare : tratamente stomatologice, administrări de medicamente (29). ~ de nevroze, sanatoriu în care se acordă asistenţă medicală bolnavilor internaţi pentru nevroze, cărora le este necesar şi tratamentul cu factori naturali (29). ~ de noapte, formă de sanatoriu care se organizează pe lîngă întreprinderile mari şi în care sînt internaţi în timpul după amiezii şi nopţii, fără a fi scoşi din producţie, salariaţi cu boli cronice : tuberculoză (în faza stabilizată), boli cardiovasculare (în faza compensată), boală ulceroasă etc. în aceste unităţi se aplică îndeosebi un regim igienodietetic (29). ^ de postcură, sanatoriu în care se asigură asistenţă medicală bolnavilor convalescenţi după anumite boli, cărora le este necesar un tratament igienodietetic mai îndelungat şi folosirea factorilor climatici. Sanatoriile de postcură pot fi pentru reumatism, boli cardiace, sechele după hepatită epidemică, boală ulceroasă (29). ~ de tuberculoză, sanatoriu în care se asigură asistenţa bolnavilor internaţi pentru tuberculoză şi care participă SANCT1S 511 SAPROFIT la lupta antituberculoasă pe un anumit teritoriu. Tipuri:. sanatoriu pentru adulţi, sanatoriu pentru tuberculoza pulmonară sau extrapulmonară (29). Sanctis, Sancte de. Metoda ~9 metodă de cercetare a jocului musculaturii frontale în diferite exerciţii de atenţie, constînd în aplicarea pe tegumentele frunţii a unui revelator fotografic, care lasă urme după developare pe o hîrtie fotografică ce în prealabil fusese aplicată pe frunte în momentul probei de atentie (35). Sandarac. Răşină naturală, extrasă dintr-un conifer răşinos din nordul Africii şi din Australia şi folosită la prepararea lacurilor. Lacul de Sandarac este folosit în stomatologie ca izolator al materialelor dentare (mai ales al gipsului) (39). Sanders, James, 1777—1843. Semnul şoc sistolic, cu aspect ondulat, întîlnit în aderenţele pericardice (10). Sandmeyer. Diabetul diabet zaharat experimental, realizat epuizînd pancreasul insular prin hiperglicemie şi pancreatectomie parţială (7). Sandolină, sin. : Dinitroortocrezol. Substanţă întrebuinţată în agricultură ca ierbicid (23). Sandstrom, Ivan Victor. Muşchiul fibre musculare netede situate în fascia din jurul globului ocular; o porţiune din acestea constituie muşchiul neted asociat cu muşchiul levator palpebrae superioris (1). Sanguis (lat. = sînge), sin.: Sînge. Ţesut lichid circulant prezent în inimă şi vasele sanguine. Sîngele total se compune dintr-o parte lichidă, plasma (52 — 60%), formată din ser şi fibrinogen şi dintr-o serie de celule sanguine (globulele roşii, leucocitele şi trombo-citele). Transportă oxigenul, diferitele substanţe nutritive, vitaminele, hormonii, sărurile minerale spre celulele organismului, asigură eliminarea deşeurilor toxice metabolice, apără organismul împotriva diferitelor agresiuni micrc-biene (prin anticorpi şi fagocite) şi asigură coordonarea chimică şi termică a organismului. Sîngele conţine 78% apă şi 22% reziduu uscat, format din 80,25% proteine complexe (parţial cenepsate), 4,52% glucoză, 6.25% lipide, 6,71% săruri minerale, 2,27 % produse de metabolism. Are greutatea specifică 1,055 — 1,062 (5; 19). Sanitaţie (lat. sanitas = sănătate). Ansamblu de procedee şi măsuri luate în vederea asanării mediului (20). ~ industrială, stare igienico-sani-tară a mediului de muncă (9). Sanocrizină. Tiosulfat de aur şi sodiu. Sanogeneză (lat. sanus = sănătos + gr. genesis = naştere). Totalitatea mijloacelor şi măsurilor pentru promovarea şi întărirea stării de sănătate a populaţiei (20). Santesson. Anemia ~9 formă de anemie mielotoxică, observată la lucrătorii din industria cauciucului, datorită intoxicaţiei cronice cu benzol (19). Santonină. Alcaloid extras din bobocii unei specii de pelin din genul Artemisia şi folosit ca antihelmintic, în special în asca-ridioză. Se prezintă ca o pulbere cristalină, incoloră şi cu gust amărui (31). Santorini, Giovanni D., 1681 — 1737. Canalul Ductus pancreaticus accesorius. Cartilajul corniculat Cartilago corniculata. Cornetul ~9 Concha nasalis suprema. Incizurile Inci-surae cartilaginis meatus acustici. Papilla duodeni Papilla duodeni minor. Tuberculul corni-eulat Tuberculum corniculatum. Santy, Pierre. Procedeul <~, procedeu de anastomoză mezenterico-cavă latero-terminală pe cale stîngă, după decolarea unghiului duo-denojejunal sau pe cale dreaptă, dacă duodenul este în poziţie înaltă (11). Santy-Bonniot. Procedeul procedeu de pleurotoracectomie (11). Sapă de dentină. Instrument de mînă din seria Black, folosit în terapia stomatologică pentru sculptarea, prepararea cavităţilor cariilor simple în vederea obturării (38). Saperko. Procedeul ~9 procedeu de cură a herniei ombilicale cu redingotă aponevro-tică (11). Saponaria officlnalis, sin. : Ciuin roşu. Plantă din familia Caryophyllaceae; conţine saponine şi sre acţiune expectorantă (13). Saponificare (lat. sapo = săpun + facere = a face). Proces de hidroliză bazică a grăsimilor, care are ca rezultat formarea săpunurilor corespunzătoare şi liberarea de glicerină. Procesul de saponificare se desfăşoară în 3 stadii: a) s'a-diul de emulsie, în care se realizează contactul dintre reactanţi (grăsimi şi hidraţi); b) stadiul de saponificare rapidă, în care are loc transformarea în săpun a majorităţii grăsimilor; c) stadiul de saponificare finală, de perfectare a reacţiei de saponificare. în organism, saponificarea grăsimilor se desfăşoară la nivelul intestinului (5). Saponine. Substanţe glicozidice sterolice de origine vegetală, avînd proprietăţi tensioac-tive şi de precipitare a compuşilor sterolici din membrane. Administrate pe cale orală, au acţiune iritantă, expectorantă şi vomitivă; pe cale parenterală, sînt toxice hemolitice prin acţiune directă, litică asupra globulelor roşii; sînt folosite şi pentru stabilizarea unor suspensii şi emulsii, precum şi ca detergenţi (13). Saprob. Sistem saprob. Saprofit (gr. sapros = putred + phyton = plantă). Fiinţă vegetală care se dezvoltă pe S APRO FIT1SM 512 sarccleuooza substanţe în descompunere (de ex. ciuperci, bacterii) (31). Saprofitism. 1. Modul de viaţă al saprofiţilor (31). 2. Situaţie în care se află unele microorganisme de a fi incapabile să provor ce boala unuiy~ organism pe care se dezvoltă; în anumite împrejurări, aceste microorganisme pot deveni virulente, neexistînd o limită netă între saprofitism şi virulenţă (8). Saprozoit (gr. sapros = putred + zoon = animal). Fiinţă animală, care se dezvoltă pe substanţe în descompunere (de ex. larvele diferitelor specii de insecte) (31). Sarampion. Rujeolă. Sarcina. Gen de bacterii din familia Micro-coccaceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd coci grampozitivi dispuşi în grămezi cubice, în urma diviziunii, care se face după 3 planuri perpendiculare; sînt în general saprofiţi şi uneori paraziţi facultativ. Specia tip este Sarcina ventriculi (3). Sarcină (lat. sarcina). 1. Stare şi perioadă a femeii, în al cărei uter se dezvoltă produsul de concepţie, din momentul fecundaţiei şi pînă la naştere; termenul este echivalent al însuşi produsului de concepţie (18). 2. Hipoxan-tină. ~ abdominală, sarcină ectopică în care ovulul fecundat se dezvoltă în cavitatea abdominală (18). ~ ampulară, sarcină ectopică dezvoltată în porţiunea ampulară a trompei (18). ' biamniotică, sarcină gemelară univitelină cu două amniosuri (18). ~ cervicală, sarcină dezvoltată între orificiul extern şi cel intern al colului uterin. Produce grave accidente hemoragice, uneori mortale (18). ~ ectopică, sin. : Sarcină extrauterină, sarcină în care oul se dezvoltă în afara cavităţii uterine (18). ~ extrauterină, Sarcină ectopică. ~ falsă, sin. : Sarcină fantomă, Sarcină nervoasă, stare caracterizată prin balonarea abdomenului, simulînd la prima vedere o sarcină înaintată ca vîrstă, apărînd la femeile cu tulburări neuropsi-hice care doresc cu orice preţ o sarcină; examenul obstetrical corect înlătură eroarea (18). ~ fantomă, Sarcină falsă. ~ gemelară, sarcină caracterizată prin dezvoltarea concomitentă a 2 feţi în uter; excepţional poate fi şi extrauterină (18). ^ interstiţială, sarcină ectopică dezvoltată în porţiunea trompei situată în grosimea peretelui uterin (18). ~ intraliga-mentară, sin. : Sarcină subperitoneopleviană, sarcină ectopică dezvoltată în grosimea ligamentului larg, după ruperea unei sarcini tubare (18). ~ intramurală (Woerth), sarcină dezvoltată în grosimea peretelui uterin (18). —intrauterină, sarcină dezvoltată în cavitatea uterină (18). ^ istmică, sarcină ectopică, dezvoltată în porţiunea istmică a trompei uterine (18). molară, sarcină ale cărei vilozităţi placen- tare suferă degenerescenţă chistică, constituind mola hidatiformă (18). ~ multiplă, sarcină cu dezvoltare concomitentă în cavitatea uterină a 2 sau 3 şi, excepţional, 4 sau 5 feţi (18). ~ nervoasă, Sarcină falsă. ~ ovariană, sarcină dezvoltată în interiorul ovarului prin dezvoltarea oului în interiorul folicifluihi de Grasf (18). ~ ovariană externă, sarcină ovariară rezultată din dezvoltarea unui ou pe suprafaţa corticalei glandei (18). ~ ovariană internă, sarcină ovariană rezultată din dezvoltarea oului în interiorul glandei (18). ~ ovariană neruptă, sarcină ovariană rezultată din dezvoltarea unui ou la nivelul folicului de Graaf şi care se găseşte în evoluţie (18). ~ ovariană ruptă, sarcină ovariană a cărei efracţiune produce accidente hemoragice peritoneale (18). ~ prelungită, Sarcină supramaturată. ~ subperl-toneopelviană, Sarcină intraligamentară. ~ supramaturată, sin. : Sarcină prelungită, sarcină la care datele calendaristice depăşesc 301 zile de gestaţie (18). ~ tubară, sarcină ectopică dezvoltată în interiorul trompei uterine ; se poate menţine în evoluţie pînă la apariţia avortului tubar sau a rupturii de trompă, accident urmat de complicaţii hemoragice: hematocel pelvian, inundaţie peritoneală (18). ~ tuboabdominală, sarcină ectopică dezvoltată în parte la nivelul pavilionului trompei şi în parte în cavitatea abdominală (18). ~ tuboovariană, sarcină ectopică dezvoltată parţial în treimea externă a trompei şi parţial pe ovar; este de obicei consecutivă unui avort tubar (18). Sarco- (gr. sarx, sarkos = carne, muşchi). Element de compunere care introduce în termeni referirea la formaţiuni cărnoase, muşchi (32). Sarcodina. Rhizopoda. Sarcoid (sarco- + gr. eidos = formă). Denumire generică pentru leziuni cutanate infil-trativ-nodulare, diferite ca structură histolo-gică (12). Sarcoide subcutanate Darier-Roussy. Vezi Darier-Roussy. Vezi şi: Boeck. Sarcoidoză (sarco- + gr. eidos = formă + — oză). Afecţiune caracterizată prin multiple leziuni sarcoidice (12). Vezi şi: Besnier-Boeck-Schaumann. Sarcolemma (sarco- + gr. lemma = teacă). Teacă conjunctivă laxă, fină, care înconjură fibra musculară (1). Sarcoleucoză (sarco- + gr. leukos = alb + — oză), sin. : Leucosarcom, Leucosarcomatoză leucemică, Leucoză cu celule limfosarcomatoase. Forma „citemică” a limfosarcomului, aspectul periferic fiind acela de leucemie acută limfoblastică atipică (19). SARCOLIZĂ 513 SARE SE1GNETTE Sarcoliză (sarco- -f- gr. lysis = distrucţie). Dezintegrarea histolitică a fibrelor musculare striate (2). Sareom (sarco- + -oma). Proliferare malignă a ţesuturilor de origine mezodermală, caracterizată microscopic prin prezenţa de numeroase «celule conjunctive atipice, cu mitoze şi lacune sanguine fără pereţi proprii, ceea ce explică •existenţa metastazelor pe cale sanguină (2). ~ angioblastic, sareom constituit din tumori vasculare multiple, moi şi albastre-violacee şi cu tendinţă la hemoragie (10). ~ fibropar, Fibrosarcom. ~ fuzocelular, sareom cu celule fuziforme, avînd malignitate medie (2). ^ gigantoeelular, sin. : Sareom polimorf, formă de sareom cu celule de diferite mărimi, unele multinucleate (gigante), prezentînd o mare malignitate (2). ~ globoeelular, formă de sareom cu celule rotunde (caracter nediferenţiat) şi cu malignitate ridicată; poate fi constituit din celule mici sau din celule mari cu protoplasma abundentă (2). ~ cu mieloplaxe, tumoare cu mieloplaxe a unui os, malignizată sarcomatos (2). ~ osteogenetic, tumoare osoasă malignă primitivă, cu sediu de elecţie în regiunea juxtaepifizară a oase’or lungi şi cu evoluţie centrală; histologic se caracterizează printr-un aspect fuzocelular, uneori cu polimorfism accentuat prin existenţa de celule de diferite vîrste (malignitatea fiind proporţională cu abundenţa elementelor celulare tinere) (2). osteoid, formă de sareom al osului, care prezintă o schiţă de caracter osteogen şi în ■care procesul de osificare rămîne la o fază de Început, găsindu-se în loc de travee osoase o substanţă omogenă, refringentă (2). ~ polimorf, Sareom gigantocelular. ~ renal, disem-brion neoplazic întîlnit la copil sub forma unei tumori renale mixte, avînd histologic aspectul unui adenosarcom (tumoare mezenchimoepite-îială) (2). ^ sinovial, sin. : Sarcomezoteliom, Sinovialom, Sinoviom, sareom de origine sino-vială, cu localizare articulară în tecile tendinoase sau în bursele mucoase (24). Vezi şi: Ewing, Rous. Sareomatoză (sarco- + -oma + -oză). Afecţiune caracterizată prin existenţa de sarcoame multiple (12).~ multiplă idiopatică hemoragică, Boala Kaposi, vezi Kaposi. Sarcomezoteliom (Fischer) (sarco- -f- mezoteliu + -oma). Sareom sinovial. Sarcophaga. Gen de muşte diptere din familia Sarcophagidae, clasa Insecta. Specii mai importante: S.barbata, S.carnaria (popular, musca cadavrelor), S.fuscicauda, S.hae-morrhoidalis, S.ruficornis. Larvele pot determina miaze cutanate, intestinale, urinare la om (31). Sareoplasmă (sarco- + gr. plasma = formaţie). Substanţă interfibrilară sau fin granulată, necontractilă, a ţesutului muscular (1). Sarcoplast (sarco- + gr. plassein = a forma). Celulă din care se formează fibrele musculare striate; acest proces se observă şi în regenerare, cînd sarcoplastele preiau produsele rezultate din dezintegrarea celulelor şi formează fibre noi (2). Sarcopoietic (sarco- -f gr. poiesis = producere). Care formează muşchi (2). Sarcoptes (sarco- + gr. koptein — a tăia). Gen de acarieni din familia Sarcoptidae, clasa Arachnida. Specii mai importante: S.scabiei, var. hominis (sin. : Acarus scabiei), determină la om scabia; S.scabiei var. crustosae determină scabia norvegiană (31). Sarcoptidoză. Scabie. Sarcoterapie (sarco- + gr. therapeia = tratament). Tratamentul afecţiunilor cu ajutorul extractelor animale (4). Sareozom (sarco- + gr. soma = corpuscul). Partea contractilă a unei fibre musculare (2). Sare (lat. sal). Corp chimic compus, rezultat prin înlocuirea hidrogenului ionizabil al unui acid cu un element electropozitiv sau cu radicali minerali sau organici electropozitivi (5). ^ acidă, sare provenită de la un acid al cărui hidrogen nu a fost complet înlocuit cu un metal sau cu un radical. Prin dizolvare în apă, aceste săruri disociază ioni de hidrogen, astfel că soluţiile respective au reacţie acidă. E x e m-p l e: bicarbonaţii, fosfaţii acizi, bisulfaţii etc. (5). ~ bazică, sare provenită din reacţia unei baze cu un monoacid, în constituţia căreia intră gruparea oxidril (-OH). Prin dizolvare în apă, aceste săruri disociază ioni oxidril, astfel că soluţiile respective au o reacţie bazică (5). Săruri biliare. Componenţi biliari — conţi-nînd stercobilinogen şi urobilinogen alături de taurocolaţi şi glicocolaţi — care sînt secretaţi în intestin şi revin, în cea mai mare parte, prin circulaţia portală, înapoi în ficat. Partea de săruri biliare care nu se resoarbe este eliminată prin materiile fecale sau pe cale renală (5). Săruri minerale. Compuşi neorganici, derivaţi ai acizilor şi bazelor anorganice. Sînt prezente în organism: a) sub formă solidă, cristalizată şi deci neionizate (în oasele scheletului şi în dinţi); 2) sub formă de soluţie, ionizate (în sînge, limfă şi lichidul interstiţial); 3) sub formă combinată cu substanţe organice (ionul fosforic în compuşii macroergici, fierul în hemoglobină etc.) (5). Săruri osoase. Material mineral care intră în structura ţesutului osos. Ar fi vorba de microcristalite de fosfat tricalcic a (hidra-tat), pe suprafeţele cărora s-ar găsi alţi fosfaţi, carbonaţi şi oxalaţi în cantităţi mici (24). ~ Seignette, compus salin cu rol catarctic (36). 33 - c. 484 SARGNON 514 SĂPUN VERDE Vezi şi: Glauber. Sargnon. Metoda procedeu terapeutic de dilatare a stenozelor laringelui, introducînd bujiile dilatatorii pe cale retrogradă prin orificiul traheostomei (30). Sarnoff, S. I. Tehnica tehnică de respi^ raţie artificială prin excitaţie electrică directă sau transcutanată a nervului frenic (4). Sarothamnus scoparius. Arbust din familia Leguminosae, care creşte în Europa. Vîrfurile tulpinilor înainte de înflorire conţin alcaloizi, dintre care principalul este sparteina (13). Saschin. Vinca minor. Satelitoză. Hiperplazie de elemente gliale cu celule mobilizate avînd nuclei rotunzi, apărînd în jurul celulelor nervoase din ganglionii simpatici sau din creier, ca urmare a unor leziuni Inflamatorii şi procese distrofice consecutive ale neuronilor (2). Satinski. Pensa pensă-clamp lungă, cu dinţătura longitudinală, prevăzută cu 3 curburi, folosită în chirurgia stenozei mitrale sau la clamparea vaselor mari şi urechiuşei (11). Satiriazis (gr. satyros = satir), sin. : Aidioma-nie. Exagerare patologică a instinctului sexual la bărbat (35). Sato-Sekiya. Metoda metodă de colorare a peroxidazelor, prin fixare cu o soluţie de sulfat de cupru (19). Saturnism. Boală profesională, mai rar accidentală, prin intoxicaţie cronică cu plumb, caracterizată prin gingivită, colici, anemie cu apariţia de hematii cu granulaţii bazofile în sînge, scleroză renală, gută saturnină, nevrită şi paralizii periferice; în cazuri grave encefalopatie saturnină. Plumbul inhibează sinteza hemului, blocînd enzimele care catalizează trecerea de la coproporfirină la protoporfirină. Prin acest mecanism, intoxicaţia cu plumb realizează forma de anemie hipocromă hipersi-deremică, numită acrestică (19; 23). Sauerbruch, Ernst Ferdinand, 1875—1951. Camera pneumatică sală de operaţie etanşă în care se lucrează — după nevoie — cu presiuni atmosferice mai mari sau mai mici decît o atmosferă (4). Incizia ~9 cale de acces cervicală înaltă folosită pentru mediastinotomia dorsală (11). Operaţia lobectomie pulmonară sau pneumonectomie efectuată în cazuri de simfiză pleurală (34). Sauerbruch-Mathieu. Operaţia sin. : Mobilizare sternală, intervenţie plastică în toracele în pîlnie, efectuată prin condrotomie sau condrec-tomie asociată cu o secţiune sternală înaltă (24). Sauerbruch-Niessen. Operaţia osteoplas-tie a sternului înfundat (torace în pîlnie) prin secţionarea cartilajelor costale şi suspendarea în extensiune a sternului eliberat (24). Sauna. Baie care se practică în ţările nordice. Este o procedură generală de aer supraîncălzit la 70—80°C şi chiar mai mult şi de o durată de 10—20 minute, urmată de o procedură de răcire bruscă (plonjare în apă rece) (4). Sauriază (gr. sauros = şopîrlă + -ază). Vezi Ihtioză. ; * Sauton. Mediul mediu de cultură lichid, sintetic, conţinînd asparagină, acid citric, glicerină neutră, fosfat bipotasic, sulfat de magneziu şi citrat feric amoniacal, utilizat pentru cultivarea bacilului tuberculozei (3). Sauvage. Procedeul procedeu de auto-plastie cutanată în cura fistulelor bronşice ai). Sauvl-Kapandji (Sauve, L.; Kapandji, A.L.). Operaţia artrodeză radiocubitală inferioară fixată cu şurub şi rezecţia metafizei inferioare cubitale, urmărind crearea unei pseudartroze providenţiale la acest nivel. Este practicată în tratamentul luxaţiei de extremitate inferioară de cubitus şi fracturilor de extremitate inferioară de radius vicios consolidate (24). Savariaud. Operaţia cura cancerului colonului stîng prin colectomie segmentară precedată de instituirea unui anus derivativ situat aproape de leziune (11). Semnul în luxaţia congenitală de şold, la bolnavul trecut din decubit dorsal în poziţie şezînd, diferenţa de lungime dintre membrele inferioare se măreşte (24). Savinlh, A. G. Incizia ~9 cale de acces pentru abordarea esofagului toracic inferior prin frenotomie (11). Sayre, Lewis Albert, 1820—1900. Aparatul ~9 cadru metalic de suspendare a corpului printr-un căpăstru, în vederea aplicării unui corset gipsat (24). Săpun (lat. sapo). Sare a acizilor graşi, obţinută prin saponificarea grăsimilor vegetale sau animale cu baze. Săpunurile au proprietăţi detergente foarte accentuate. Săpunurile „tari” se obţin prin folosirea hidroxidului de sodiu în procesul de saponificare, în timp ce săpunurile „moi” se obţin cu ajutorul hidroxidului de potasiu (5). ~ medicinal, produs obţinut din uleiul de floarea soarelui sau de migdale prin saponificare cu hidroxid de sodiu; are acţiune detergentă şi emulsionantă, acţiune laxativă prin uşoară iritare a mucoasei intestinale şi este un neutralizant indicat în intoxicaţiile cu acizi (13). ~ moale, sin.: Săpun de potasiu, Săpun verde, produs obţinut din uleiurile vegetale prin saponificare cu hidroxid de potasiu. Are acţiune degresantă, keratolitică şi exfolia-tivă; este folosit în psoriazis ca decapant şi în eczemele uscate hiperkeratozice (13). ~ de potasiu, Săpun moale. ~ verde, Săpun moale. SB. 515 SCARĂ Sb. 1. Simbolul stibiului (5). 2. Simbol pentru stilb (20). Sblrciog. Helvella esculenta. Sc. Simbolul scandiului (5). Scabie (lat. scabies), sin.: Acariază sarcop-tică, Sarcoptidoză. Dermatoză contagioasă a omului şi a unor animale (cal, cîine, bovine, pisică etc.), pruriginoasă (mai ales noaptea) datorită parazitului acarian Sarcoptes scabiei. Se manifestă prin : şanţ acarian (tunel săpat în epiderm de către parazit), vezicule perlate, papulovezicule şi leziuni secundare scărpinatului (uneori piodermite). Localizări specifice : spaţiile interdigitale, faţa anterioară a pumnului, peretele anterior al axilei, plicile subfesiere, feţele interne ale coapselor, areola mamară, teaca penisului, iar la sugar palmele şi plantele. Varietăţi clinice: s.buloasă ; s.impe-tiginizată; s.norvegiană, formă crustoasă, generalizată, profuză, foarte contagioasă (12). ~ cerealelor, dermatoză eritematopapulovezi-culoasă, pruriginoasă, datorită acarianului Pedi-culoides ventricosus, care trăind pe cereale (mai ales pe grîu) poate contamina uneori şi omul (12). ~ Dajak, Tokelau. ~ nichelatorilor, eczemă profesională prin sensibilizare la săruri de nichel (9). ~ tropică, Oncocercoză africană. ~ zidarilor, eczemă profesională prin sensibilizare la bicromaţi (9). Scabrities unguium. Distrofii unghiale, caracterizate prin neregularităţi la suprafaţa lor (12). Scafohidrocefalie (gr. skaphe = barcă + hydor = apă + kephale = cap). Asociere de scafocefalie cu hidrocefalie internă obstructivă sau nu (26). Scafoidită (gr^ skaphe = barcă + eidos = formă + -ită). Inflamaţie a osului navicular (scafoid) (2). ^ tarsiană a copiilor, sin. : Boala I Kâhler, Osteochondropatia juvenilis paraosteo-genetica, afecţiune cu caracter particular, care intră în cadrul osteocondritelor de creştere (24). Scala (lat. = scară). Subdiviziuni ale spaţiului perilimfatic, cuprins inferior de lama spirală osoasă şi membrana bazilară (scala tympani) sau superior de lama spirală osoasă şi membrana vestibulară (scala vestibuli) (1). ~ media, Ductus cochlearis. Scală (lat. scala). Linie divizată în părţi egale pentru a măsura distanţele pe o hartă, pentru a sluji drept referinţă de mărime într-un grafic sau într-o fotografie; serie de diviziuni pe un instrument de fizică (7). ^ de performanţă, test psihometric folosit la copii şi adolescenţi pentru stabilirea coeficientului de dezvoltare intelectuală (24). Vezi şi: Celsius. Scalen. Hidrocarbură nesaturată cu C30, metabolit intermediar în sinteza sterolilor şi vitaminei K2 (5). Scalenotomie. Secţionarea muşchiului scalen în scopul obţinerii imobilizării coastelor 1 şi a 2-a (11). Scalp (engl. scalp). Partea cu păr a capului (2). Scalpel* Bisturiu folosit pentru disecţie, avînd lama cu tăişul convex (11). Scandiu. Simbol Sc. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 21 şi greutate atomică 44,96. în natură se găseşte sub formă de oxid în yterbită, tortveitită etc. Are valenţa 3 şi proprietăţile sale chimice sînt similare cu cele ale lantanidelor (5). Scanzoni, Friderich Wilhelm, 1821 — 1891. Metoda dublă aplicaţie de forceps în varietăţile de poziţie posterioară : o primă aplicaţie pe craniul situat în poziţie occipitoiliacă dreaptă sau occipitoiliacă stîngă posterioară, în urma căreia craniul este coborît şi rotat, fiind adus în poziţia occipitoiliacă dreaptă anterioară sau occipitoiliacă stîngă anterioară; urmează a doua aplicaţie, pentru extragerea craniului fetal în poziţie occipitopubiană (18). Scapha (lat. = barcă). Fossa scaphoidea. Scaphocephalia. Cymbocephalia. Scapula (de la lat. scapulae = umeri, spate, spinare). Vezi Tabelul oaselor. ~ alata, detaşarea omoplatului de torace în paralizia muşchilor mare dinţat şi romboid, sugerînd aspectul de aripioară (27). ~ valg a, deplasare a omoplatului în axul său vertical, faţa anterioară ajungînd să privească extern; este datorită paraliziei muşchiului marele dinţat (care o ţinea aplicată la torace) şi persistenţei acţiunii muşchiului trapez (24). Scapulalgie (scapula + gr. algos = durere), sin. : Omalgie. Durere în umăr. Prin analogie cu coxalgie, termenul este folosit uneori, în mod greşit, pentru desemnarea osteoartritei tuberculoase a umărului (24). Scapulectomie (scapula + gr. ektome = excizie). Rezecţia omoplatului (24). Scapulopexie (scapula + gr. pexis = fixare). Intervenţie chirurgicală care urmăreşte fixarea omoplatului fie la apofizele spinoase, fie cu ajutorul coastelor (24). Scapus pili. Corpul firului de păr (1). Scară (lat. scala). Locul geometric al punctelor cotate, fiecărui punct corespunzîndu-i prin urmare, o valoare determinată a mărimii (care variază după o anumită lege). Linia dreaptă (sau curbă) pe care sînt înşirate punctele se numeşte suportul scării grafice. Există scări grafice uniforme (izograde), care au diviziuni egale şi scări grafice neuniforme (funcţionale) : logaritmice, exponenţiale, trigonome- SCARĂ CLINICA 0-5 516 SGARLATINĂ SINE EXANTHEMATE trice, proiective etc. ~ elinică 0—5, scară folosită în examenul bolnavilor de poliomielită pentru determinarea capacităţii funcţionale musculare numai pe baza examenului clinic, valorile înregistrate fiind notate de la 0 (para-;> lizie totală) la 5 (forţă musculară normală} (24). de duritate Mohs, vezi Mohs. ~ de platină-cobalt, scară-etalon artificială pentru determinarea culorii apei. După această scară, standardul de apă potabilă din ţara noastră prevede că o apă pentru a fi potabilă nu trebuie să aibă mai mult de 15°, excepţional 20° (20). ~ de siliciu, scară artificială de turbidităţi crescînde, făcută dintr-o suspensie lichidă de Si02 şi folosită pentru determinarea turbidităţii apei. Pentru apa potabilă, standardul din ţara noastră nu permite o turbiditate mai mare de 5°, excepţional 10° (20). Vezi şi: Babaianţ, Beaume, Berkow, Brix, Brown-Sharp, Greifensteiner, Iordănescu-Baciu, Ringelmann. Scarificare (lat. scări ficat io). Manevra de aplicare a scarificatorului, în scopul obţinerii unei emisii sanguine sau a aplicării unui vaccin (11). Scarificator. Instrument metalic format dintr-o cutie care conţine 8 — 16 lame tăioase care pot fi mobilizate de un resort de oţel, astfel încît să producă tot atîtea crestături în tegument, de o profunzime dinainte reglată (11). Vezi şi: Brocq. Scarlatină. Boală eruptivă acută, infecţioasă şi contagioasă, provocată de tipuri de streptococi (3-hemolitici de grup A, transmişi de la bolnav sau purtător la omul sănătos pe cale aerogenă. Se manifestă prin: incubaţie de 2—7 zile, debut brusc, cu febră, cefalee, dureri la deglutiţie, vărsături, facies caracteristic, erupţie micropapuloasă pe fond eritematos, simetrică, generalizată, imprimînd tegumentelor un caracter aspru la palpare; erupţia este urmată de descuamaţie, în lambouri la nivelul degetelor sau fină pe corp; adenopatie regională cervicală şi submaxilară ; enantem caracteristic : amigdale hipertrofiate, intens hiperemiate, hiperemie intensă a mucoasei jugale şi a palatului moale, care se întrerupe brusc la palatul dur; ciclu lingual caracteristic; complicaţii multiple şi variate ca aspect şi gravitate, în special renale; evoluţie variabilă (8). ~ abortivă, formă clinică uşoară a scarlatinei, caracterizată prin debut violent, dar cu dispariţia rapidă a exantemului şi enantemului (8). ~ albastră, sin. : Scarlatină Bormann, formă gravă de scarlatină caracterizată prin exantem astacoid, format din pete de culoare roşie-închisă, uneori violacee, asociate cu cianoza extremităţilor şi buzelor (8). ~ albă. 1. Formă clinică de scarlatină fără exantem (8). 2. Denumire generică pentru scar-latinele aflate în perioada posteruptivă (8). ~ chirurgicală, formă clinică de scarlatină în care streptococul hemolitic pătrunde în "organism printr-o plagă chirurgicală sau după arsuri, leziuni cutanate supraipf^ctate (vezicule de varicelă, herpes, ' vaccin, eczemă); se manifestă clinic, spre deosebire de scarlatina comună, prin lipsa anginei şi prezenţa unui enantem bucofaringian şters (8). ~ difteroidă, formă gravă de scarlatină în care amigdalele prezintă ulceraţii şi necroze acoperite de un depozit membranos galben-brun cu tendinţă la extindere, simulînd falsa membrană difte-rică (8). ^ frustă, formă clinică uşoară de scarlatină cu simptomatologie fugace, de intensitate redusă, cu enantem şi exantem discrete (8). ~ fulgerătoare, formă extrem de gravă a scarlatinei, debutînd brusc cu frisoane, febră, vărsături repetate, diaree, dispnee toxică, colaps, agitaţie, convulsii generalizate, delir; sfîrşit letal înainte de apariţia exantemului (8). ~ hemoragică, formă gravă, malignă, a scarlatinei, cu hemoragii multiple (cutanate şi mucoase, hematemeză, melenă, epistaxis, hematurie) care se suprapun, precoce sau tardiv, simptomatologiei obişnuite (8). ~ hipertoxică, formă clinică extrem de gravă a scarlatinei, caracterizată prin fenomene nervoase intense: agitaţie, delir, convulsii şi insuficienţă circulatorie periferică severă (8). ~ laevissima, formă clinică foarte uşoară a scarlatinei, în care simptomatologia obiectivă şi subiectivă este extrem de redusă, diagnosticul stabilindu-se în special pe criterii epidemiologice (8). ~ malignă, denumire generică pentru formele severe ale scarlatinei: hipertoxică, fulgerătoare, septică, cu angină ulceronecrotică sau ulcerogangrenoasă, septi-cemică şi toxicoseptică, care se pot manifesta precoce sau tardiv (8). ~ miliară, formă clinică mai rară a scarlatinei, în care la nivelul mi-cropapulelor se observă vezicule mici cu conţinut clar (8). ~ puerperală, formă clinică de scarlatină extrem de rară astăzi; survine la 2 — 5 zile după naştere, poarta de intrare fiind uterovaginală; angina lipseşte (8). ~ roşie, denumire pentru scarlatinele aflate în perioada de erupţie caracteristică (8). ~ septică, formă clinică de scarlatină caracterizată prin predominanţa fenomenelor septice : reacţie ganglionară intensă, adenoflegmon cervical, abces amigdalian, necroză tonsilară (uneori progresivă, extinzîndu-se la faringele posterior), determinări septicopiemice la distanţă (artrite purulente, meningită purulentă, empieme, abcese etc.) (8). ~ sine exanthemate, formă oligosimptomatică de scarlatină în care exan-temul lipseşte complet sau trece neobservat, enantemul fiind prezent; complicaţiile rămîn SCARLATINĂ STAFILOCOC1CĂ 517 SCHAUTA posibile (8). ~ stafiloeocică, varietate etiologică rară a scarlatinei în care agentul cauzal este stafilococul patogen; se caracterizează clinic prin apariţia exantemului în regiunea plăgii care constituie poarta de intrare, de unde se generalizează; descuamaţie precoce şi intensă în jurul plăgii; diagnosticul se precizează prin izolarea stafilococului patogen hemolitic din plagă şi faringe, prin prezenţa antistafilolizi-nelor şi, indirect, prin lipsa streptococului (3-hemolitic (8). ~ toxică, formă clinică relativ severă de scarlatină în care predomină fenomene generale de intoxicaţie a sistemului nervos central, endocrinovegetativ, cardiovascular (8). ~ toxicoseptică, formă gravă de scarlatină, în care elementele de severitate sînt mixte, toxice şi septice; este cauzată de streptococi intens toxigeni şi cu mare capacitate invazivă şi necrozantă; se manifestă prin fenomene de intoxicaţie profundă şi semne locale sau generale de invazie bacteriană a organismului (8). ~ varieţjata? formă clinică de scarlatină cu exantem polimorf: tipic pe alocuri, maculos sau papulos în alte regiuni, cu caracter rujeoli-form, alături de zone indemne (8). ~ varioloidă, formă de scarlatină cu granulaţii miliare, uneori de aspect hemoragie (extravazări sanguine în piele şi mucoase) (2). Vezi şi: Bormann. Scarlatinetă. Termen folosit pentru a desemna formele uşoare de scarlatină (8). Scarpa, Antonio, 1747—1832. Fascia pătură membranoasă profundă a fasciei superficiale a abdomenului inferior (1). Ganglionul sin. : Ganglion vestibulare, ganglionul nervului vestibular, localizat în meatul auditiv intern (1). Orificiile vezi Orificiile incisive. Triunghiul sin. : Trigonum femorale, regiune topografică delimitată lateral de marginea medială a muşchiului sartorius. medial de marginea laterală a muşchiulu adductor longus şi superior de ligamentul inghinal (1). Scatofagie (gr. s/cor, skatos = excrement + phagein = a mînca). Coprofagie. Scatofilie (gr. skor, skatos = excrement -f-philein = a iubi). Formă de perversitate, cu atracţie pentru murdărie (23). Scatol, sin. : 3-Metilindol. Produs de degradare a triptofanului, rezultat sub acţiunea bacteriilor intestinale asupra acestui aminoacid provenit din alimente. Se elimină prin materiile fecale, împreună cu indolul, contribuind Ia mirosul specific al fecalelor. Parţial poate fi resorbit în sînge, însă — datorită toxicităţii sale — scatolul este imediat supus proceselor de sulfo- şi glicuroncconjugare, care îl detoxi-fică (5). Scatolagnie (gr. skor, skatos = excrement + lagneia = poftă). Perversiune constînd din ingerare de excremente, în scopul obţinerii de satisfacţii sexuale (35). Scatologie (gr. skor, skatos = excrement + leges = studiu). Coprolalie. Scaun (lat. sccmnum). Totalitatea materiilor fecale eliminate prin anus cu ocazia defecării; în afară de materii fecale şi gaze, el poate conţine mucus, puroi, sînge, alte substanţe şi, uneori, corpi străini (16). ^ enteritic, scaun apos, fecaloid, de culoare verzuie, urît mirositor, caracteristic pentru tcxiinfecţiile alimente re şi enterocolitele acute cu germeni banali (8). ^ mucopiosanguînolent, scaun nefecaloid sau cu cantitate redusă de materii fecale, caracteristic pentru dizenterie. Este constituit predominant din mucus, sînge în cheag sau striuri, puroi şi este însoţit de tenesme (8). ~ riziform, scaun care caracterizează diareea profuză din holeră, constînd dintr-un lichid tulbure cu grăunţe albicioase asemănătoare fragmentelor de boabe de orez; emisiile frecvente sînt însoţite de colici sau tenesme (8). Scăriţă de extensiune. Potcoavă de tracţiune. Schade-Lange. Vezi Micgeloza Schade-Lange. Schaffer, Max, 1852 — 1923. Semnul semn cu semnificaţie de reflex patologic, care se întîlneşte în leziunile căilor piramidale şi caracterizat prin extensiunea halucelui la ciupirea (comprimarea) tendonului lui Ahile (27). Schamfcerg, Jay Frank, 1870—1934. Boala^, sin. : Siderozâ dermoepidermică, dermatoză pigmentară progresivă cu sediul de predilecţie pe gambe, datorită unei capilarite cronice de etiologie neprecizată (12). Schanz, Alfred, 1868 — 1931. Boala 1. Inflamaţie posttraumatică a tendonului lui Ahile (4). 2. Cifoza elevilor, considerată de autor ca o insuficienţă a musculaturii vertebrale (4). Operaţia esteotomie subtrohan-teriană în luxaţia congenitală a şoldului, executată în dreptul ischionului, în scopul de a asigura un sprijin membrului luxat (24)._________________ Schapiro, Heinrich, 1852 — 1901. Semnul fbsenţa diminuării frecvenţei cardiace în clinostatism — semn de insuficientă miocardică (10). Schardinger. Enzimă Xantindehidrază. Schatz, Christian Friedrich, 1841 — 1920. Procedeul ~9 corectarea retro deviaţiei uterine prin plicaturarea anterioară a ligamentelor rotunde (18). Schauta, Friedrich, 1849 — 1919. Operaţia procedeu de histerectomie vaginală în cazurile de prolaps genital (18). SCI î AU TA—WERTHEIM 518 SCHIFF Schauta-Wertheim (Schauta, Friedrich, 1849-1919; Wertheim, Ernst, 1864-1920). Operaţia procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie, bazat pe susţinerea colului vezical prin interpoziţia corpului uterin între vezică şi vagin (11). Schede, Max, 1844 — 1902. Operaţia cura fistulei pleurale prin ablaţia peretelui toracic (os, muşchi, vase intercostale, pleura parietală) exclusiv tegumentul, pe o întindere limitată, punîndu-se astfel focarul supurativ ,,în suprafaţă”, ceea ce permite o cicatrizare secundară (11). Scheele K. Operaţia procedeu de entero-cistoplastie în inel (11). Schelet (gr. skeletos). Structură de suport, în special scheletul osos care suportă şi protejează părţile moi ale unui organism (1). ^ apendicular, scheletul centurilor scapulară şi pelviană şi al membrelor (1). ^ axial, scheletul capului şi trunchiului (1). ~ cartilaginos, precursorul cartilaginos al majorităţii scheletului osos (1). ~ inimii, inele fibroase (anuli fibrosi) care înconjură cele 4 orificii valvuiare ale inimii şi sînt unite între ele prin două tri-gonuri fibroase. Cele 4 inele se unesc şi se prind de partea membranoasă superioară a septului interventricular (pars membranacea septi). Toţi muşchii inimii pleacă din scheletul cardiac şi unii se întorc pentru a se însera din nou pe el (1). Schellong, F. Metoda sistem de derivaţii vectocardiografice, cu următoarele puncte de derivaţie : a) un punct situat la nivelul articulaţiei scapulohumerale stîngi; b) punctul situat dedesubtul scapulei stîngi la nivelul marginii sale laterale; c) un alt punct situat sub vîrful scapulei drepte; d) un al 4-lea punct situat în locul în care o axă antero-posterioară ce trece prin punctul b străbate faţa antero-late-rală a hemitoracelui stîng (10). Proba 1. Aprecierea modificărilor pulsului şi tensiunii arteriale după ridicarea în ortostatism (10). 2. Urmărirea pulsului şi tensiunii arteriale în repaus şi după urcarea şi coborîrea de două ori a 25 de trepte (10). 3. Modificări accentuate ale tensiunii arteriale şi pulsului în caz de varice, după ridicarea unor bandaje compresive de la nivelul membrelor inferioare (10). Schemă. Figură simplificată servind pentru demonstraţie, pentru studiul relaţiilor şi funcţionării unui sistem sau ca proiect preliminar (7). ~ corporală, sin.: Imagine corporala, imagine reprezentativă integrală a corpului în conştiinţa noastră. Constituie o formă de integrare superioară a datelor furnizate de proprioceptivitate, activitatea mioartrokinetică, vestibulară şi vizuală, al cărei mecanism principal s-ar găsi în scoarţa cerebrală a lobului parietal (27). Vezi şi: Chipault, Danielevici, Degwitz, Gueddel, Kauffmann-White, Kronlein. Schepelmann-Cotte. Operaţia operaţie autoplastică de policizare, care foloseşte o grefă cutaneoosoasă simultană,, după menţinerea temporară prealabilă a -transplantului osos sub tegumente (24). Scherb. Legea Iui se referă la transplantare musculară în sechele paraMziei infantile. Ca să obţinem un rezultat bun trebuie ca absolut toţi muşchii antagonişti celui transplantat să fie paralizaţi (24). Scherer, Johann Joseph von, 1814 — 1869. Reacţia test pentru identificarea inozito-lului, care — prin încălzire cu acid nitric pînă la evaporare şi reluare în amoniac cu acetat de bariu 5% — dezvoltă o culoare roşie, datorită sării de bariu a acidului rodizonic (care ia naştere prin oxidarea nitrică a inozitolului) (5). Scherf-Prinzmetal. Teoria lui ipoteză care consideră ca monotopă originea flutterului şi fibrilaţiei (10). Scheuerlein. Semnul semn clinic în abcesul subfrenic constînd din extragerea de lichid seros prin puncţia unui spaţiu inter-costal şi de puroi prin puncţia spaţiului imediat subiacent, test al unei pleurezii seroase supraia-cente abcesului (11). Scheuermann, Holger Werfel, 1877—1960. Boala vezi Epifizită. Schiassi, B. Operaţia 1. Deschiderea operatorie a veziculei biliare, în scopul extragerii calculilor, urmată de refacerea peretelui vezicular (sin. : Colecistendezâ, Colecistotomie ideală) (11). 2. Operaţie prin care se creează aderenţe conjunctive în jurul splinei, pentru a realiza noi conexiuni vasculare (sin. : Spleno-cleisis) (11). Schick, Bela. Reacţia test de receptivitate (imunitate) folosit în difterie; constă din injectarea intradermică a 0,2 ml toxină difte-rică Schick (1/50 dintr-o DLM); reacţia este pozitivă după 48 — 72 ore (roşeaţă, edem) la cei receptivi la difterie (8). Triada simptomatologie de alarmă a instalării unei miocardite difterice acute : alterarea stării generale, dureri abdominale şi vărsături, galop (10). Schiede. Operaţia toracoplastie intra- pleurală care se practică în leziuni grave pleurale sau parietale; constă din rezecţia în bloc a peretelui costal împreună cu pleura parietală (34). Schiff, Hugo, 1834-1915. Ciclul trecerea în bilă a constituenţilor biliari absorbiţi din intestin şi, îndeosebi, a sărurilor biliare (ciclul enterobiliar) (16). Reactivul soluţie de fucsină 0,5%, decolorată prin adaos de bisulfit de sodiu, care, în mediu acid, liberează SCHIFF—SHERRINGTON 519 SCHISTOMELUS bioxid de sulf. în prezenţa hidrolizatelor de ADN din nuclei, reactivul Schiff colorează în roşu acidul timic liberat prin hidroliză; procedeul este utilizat pentru evidenţierea histo-chimică a ADN şi este cunoscut sub numele de reacţia nucleară Feulgen (5). Testul reacţie caracteristică pentru aldehide. Se bazează pe faptul că soluţiile diluate de pararo-zanilină, decolorate cu bioxid de sulf, se colorează în roşu-intens în prezenţa aldehidelor. Acest test este utilizat şi în reacţia Robinow pentru acizii nucleici (5). Schiff-Sherrington. Fenomenul fenomen descris la pisica decerebrată, constînd din exagerarea tonusului muscular la membrele anterioare după secţiunea transversală a măduvei în regiunea toracală mijlocie (27). Schilder, Paul Ferdinand, 1886 — 1940. Boala sin. : Encefalită periaxialâ difuză, Leucoen-cefalită periaxialâ difuză, boală rară din grupul leuconevraxitelor demielinizante, caracterizată anatomic prin zone intense de demielinizare, care afectează aproape simetric substanţa albă a ambelor emisfere cerebrale. Clinic se manifestă prin tulburări vizuale (hemianopsie, cecitate corticală), tulburări motorii (hemiplegii, paraplegii), crize convulsive, afazie, apraxie, tulburări psihice. Se mai poate asocia şi o simptomatologie pseudotumorală cu sindrom de hipertensiune intracraniană şi stază papilară (27). Schilling, Robert F. Testul în anemia pernicioasă, o doză mică de vitamină B12 radioactivă (marcată cu Co60), administrată pe gură, este urmată de o eliminare urinară care reprezintă în 24 ore 11 — 26% din cantitatea totală administrată, cu condiţia ca administrarea perorală a vitaminei B12 marcată să fie urmată de o doză mare de vitamină B12 (1 000 y), administrată parenteral. în caz de anemie pernicioasă, din cauza lipsei de factor intrinsec, eliminarea urinară de vitamina B12 marcată este foarte redusă sau nulă. Dacă proba este negativă şi după administrarea simultană de vitamină B12 marcată şi factor intrinsec, avem dovada că este vorba de o tulburare a absorbţiei intestinale. Acest test devine neconcludent în caz de insuficienţă renală (19). Schilling, Victor, 1883—1960. Clasificarea Iui ~, vezi Formula leucocitară. Schimbare. înlocuire (32). ~ vocii, modificare a calităţii vocii, care se produce la pubertate, mai accentuată la băieţi decît la fete, survenită în urma dezvoltării laringelui sub dependenţa activităţii endocrine (30). Schimbători de ioni. Polimeri naturali sau sintetici care prezintă proprietatea de a schimba ionii lor cu ionii din soluţia cu care sînt puşi în contact şi în care nu se dizolvă. Schimbătorii de ioni sintetici sînt minerali sau, cel mai ades, organici (răşini de policondensare cu grupe active sulfonice, carboxilice, fenolice sau ami-nice). Schimbătorii de cationi au caractere acide şi schimbă cationii proprii, inclusiv ionul H+, cu unii cationi din soluţia cu care vin în contact; printre schimbătorii de cationi se numără Wofatit P, KS şi C, Ambertit IR-120 şi RRC-50, Dowex 50, Zeo-Karb 215, 225 şi 226. Schimbătorii de anioni au caractere bazice şi schimbă anionii proprii cu cei din soluţia de contact; schimbătorii anionici uzuali: Amberlit 1RA-400, IRA-410, IR-4B şi IR-45, De-Acidite FF, E şi G, Dowex 1, 2 şi 3. Schimbătorii de ioni sînt folosiţi în analiza biochimică pentru fracţionarea diferitelor preparate biologice şi purificarea unor componenţi (5). Sehimmelbusch, Curt, 1860—1895. Masca mască pentru anestezie în circuit deschis, formată dintr-un cadru ovalar şi o plasă de sîrmă pentru fixarea compreselor (11). Schinel. Cnicus benedictus. Schir (gr. skirrkos = tumoare dură). Tumoare malignă a epiteliului glandular, caracterizată macroscopic prin consistenţă fermă şi cu retracţii evidente, avînd un tablou histologic distinct prin existenţa unor insule de celule neoplazice într-o masă de ţesut conjunctiv hiperplaziat al stromei (2). Schirmcr, Otto Wilhelm August, 1864—1917. Proba ~9 probă pentru examinarea debitului secreţiei lacrimale; constă din plasarea unei benzi de hîrtie de filtru de 5 mm lăţime şi 35 mm lungime în unghiul lacrimal cu un capăt, celălalt capăt fiind lăsat să atîrne pe obraz; la un debit lacrimal normal, hîrtia de filtru trebuie să fie în întregime umedă într-un minut şi jumătate pînă la 3 minute (28). Schisandra chinensls. Liană din familia Magnoliaceae; fructele şi seminţele, folosite sub formă de tinctură, au proprietăţi stimulante psihomotorii (14). Schistocelie (gr. schistos = fisură + koilos — cavitate). Celosoma. Schistocephalus (gr. skistos = fisură -f kephale = cap). Monstru care prezintă un craniu fisurat, bifid (1). Schistocit (gr. schistos = fisură + kytos = celulă), sin. : Schizocit. Fragment de hematie. Se observă deseori în sîngele periferic al bolnavilor cu anemie hemolitică (19). Schistoglossia (gr. schistos = fisură + glossa = limbă). Malformaţie caracterizată prin limbă fisurată, bifidă (1). Schistomelus (gr. schistos = fisură + melos = extremitate). Individ cu o extremitate fisurată, despicată (1). SCHISTOPROSOPUS 520 SCHIZOFRENIE SIMPLĂ Schistoprosopus (gr. schistos = fisură + autism, tocire sau inversiune afectivă, gîndire prosopon = faţă). Monstru care prezintă o paralogică, idei delirante, automatism mintal, fisură a feţei (1). halucinaţii de obicei auditive, tulburări cata- Schistosoma, sin. : BilI arzia. Gen de viermi x^onice şi în unele cazuri printr-o evoluţie către paraziţi din familia Schistosomidae. Specii mai importante: S.haematophilum (sin. : Distoma haematobium); S.japonicum, agentul etiologic al schistosomiazei chino-japoneze; S.mansoni, agentul etiologic al schistosomiazei intestinale (31). Schistosomiază, sin. : Bilharzioză. Boală parazitară determinată de prezenţa în organism a diferitelor specii de trematode din genul Schistosoma (31). ~ arteriovenoasă, sin. : Boala de Katayama, Schistosomiaza chino-japoneză, determinată de Schistosoma japoni-cum, se caracterizează prin hepato- şi splenome-galie, tulburări dizenteriforme, ascită, manifestări urticariene (31). ^ chino-japoneză, Schistosomiază arteriovenoasă. ~ cutanată, sin. : Dermatita înotătorilor, Dermatitis a cer-cariis, afecţiune datorită trematodului Cerca-ria ocellata; contaminarea se face în apă, iar leziunile constau din pete pruriginoase, urticariene, leziuni papuloase, tumorale, localizate în regiunile anală şi genitală (12). ^ intestinală, întîlnită în anumite regiuni din Africa, Asia şi America, provocată de Schistosoma mansoni, se manifestă la început prin tulburări intestinale, însoţite de o anemie microcitară hipocromă, iar mai tîrziu printr-o fază de ciroză hepatică, fibroză şi tromboză a vaselor splenice cu splenomegalie consecutivă (19; 31). ~ vezleală, sin. : Hematuria de Egipt, provocată de Schistosoma haematobium, se caracterizează în special prin hematurie şi diferite tulburări vezicale (31). Schistothorax (gr. schistos = fisură + thorax = torace). Torace fisurat, despicat (1). Schizo- (gr. schizein = a despărţi, a dirija). Element de compunere care introduce în termeni sensul unei separări (32). Schizocarie (schizo- + gr. karos = somn adînc). Termen utilizat pentru desemnarea formelor de schizofrenie cu evoluţie gravă spre dezagregare psihică rapidă (35). Schizocit (schizo- + gr. kytos = celulă). Schistocit. Schizofazie (schizo- + gr. phasis = vorbire), sin. : Disfrazie. Confuzie verbală întîlnită de obicei în formele avansate de schizofrenie, caracterizată printr-o vorbire neinteligibilă datorită unei incoerenţe extreme şi multiplelor neologisme, în contrast cu păstrarea relativă a înţelegerii cuvintelor şi a atitudinilor comportamentale (35). Schizofrenie (schizo- + gr. phren = minte, spirit). Boală psihică de obicei cu evoluţie progresivă, caracterizată prin disocierea psihicului, o stare demenţială apatoabulică (35). ^acută, formă de schizofrenie cu debut tfru$c, de obicei cu elemente confuzionale, delir fragmentar şi halucinaţii, însoţite de anxietate şi agitaţie psihomorie, cu evoluţie oscilantă (35)., ^ ca-tatonică, formă clinică a schizofreniei, de, obicei remitentă, caracterizată prin predominanţa sindromului catatonic (35). ~ circulară, formă clinică a schizofreniei în care simptomatologia este caracterizată prin succesiunea unor tablouri maniacale şi depresive atipice, despărţite între ele prin perioade de remisiuni parţiale sau totale (35). ^ grefată, termen utilizat pentru denumirea schizofreniei care apare pe un fond psihic deficitar, de obicei oligofren (35). ^ hcbefrenică, Hebefrenie. ^ infantilă, sin. : Dementia praecocissima, formă de schizofrenie apărînd la copii şi deosebită de schizofrenia adultului prin existenţa preponderentă a halucinaţiilor vizuale, limitarea şi stereotipizarea preocupărilor, autism, inversiune afectivă în special faţă de tată, paroxisme de anxietate; ideile delirante sînt mai rar reprezentate, fragmentare şi sporadice (35). ~ ipohondrică, formă apropiată de schizofrenie paranoidă, caracterizată prin predominanţa ideilor delirante ipo-hondrice, cenestopatiilor şi halucinaţiilor cenes-tezice şi printr-o evoluţie de obicei cronică (35). ~ latentă, termen impropriu, utilizat pentru schizofrenia oligosimptomatică (35). ~ oligo-simptomatică, formă clinică a schizofreniei caracterizată printr-o simptomatologie săracă, constînd de obicei în tocire sau inversiune afectivă, tendinţă la autism şi uneori acte bizare (35). ~ paranoidă, schizofrenie caracterizată prin preponderenţa în tabloul clinic a unui sindrom paranoid, la o vîrstă cuprinsă în general între 30 şi 40 ani, de obicei cu automatism mintal, pseudohalucinaţii, idei delirante de relaţie şi prin apariţia mai tardivă a fenomenelor de incoerenţă şi disociere marcată a personalităţii (35). ~ pseudonevrotică, sin. : Schizonevrozâ, formă de schizofrenie caracterizată printr-un debut neurasteniform, psihasteniform sau is-teriform, care poate domina vreme îndelungată tabloul clinic, diagnosticul de schizofrenie fiind dificil pînă la apariţia simptomelor caracteristice acesteia (35). ~ recurcntă, formă de evoluţie a schizofreniei cu sindroame afective sau catatonooneiroide evoluînd cu remisiuni totale sau parţiale şi în care elementele apatoabulice se instalează mai rar şi tardiv (35). ~ simplă, formă clinică a schizofreniei caracterizată printr-o productivitate psihotică redusă, tabloul clinic fiind dominat de sărăcire afectivă, au- SCHIZOFRENIE TARDIVĂ 521 schnabel tism şi inactivitate, avînd de obicei o evoluţie lent progresivă cu remisiuni în general rare şi parţiale (35). ~ tardivă, formă clinică a schizofreniei cu debut după 40 ani, de obicei cu simptomatologie paranoidă (35). Schizogeneză (schizo- + gr. genesis = naştere). Reproducere prin fuziune (1). Schizogirie (schizo- + lat. gyrus = întoarcere, circuit). Deformare cerebrală marcată prin separarea parţială a girilor (1). Schizogonie (schizo- + gr. gone = sămînţă). în parazitologie, înmulţire pe cale asexuată a unor paraziţi, în special sporozoare. Merozoiţii, care iau naştere de obicei printr-o diviziune multiplă concomitentă, sînt capabili de a parazita celule noi din organismul gazdei (31). Schizoid (schizofrenie + gr. eidos = formă). Personalitate caracterizată printr-un comportament bizar, autist şi detaşat din punct de vedere afectiv (35). Schizomanie (H. Claude). Termen prin care s-a încercat izolarea unor psihoze caracterizate prin autism şi dezadaptare faţă de mediu, datorite unor factori toxiinfecţioşi şi psihogeni şi favorizate de o anumită constituţie (35). Schizonevroză. Schizofrenie pseudonevretică. Schizont (gr. schizein = a diviza -\-on, ontos= fiinţă). Nume dat de obicei parazitului malariei în cursul ciclului său de multiplicare asexuată (schizogonie) din interiorul hematiillor (31). Schizontocid (schizont + lat. caedere = a omorî). Preparat folosit în malarie, care prin distrugerea schizonţilor duce la vindecare clinică (31). Schizotism. Tip caracterial în clasificaţia lui Kretschmer, caracterizat printr-o reactivitate emoţională oscilînd între senzitivism şi indiferentism în cadrul concepţiei psihestezice a acestui autor (35). Schizotrypanum. Gen de protozoar din familia Trypanosomidae, clasa Mastigophora, cuprinzînd specia Trypanosoma cruzi (sin.: Schizotrypanum cruzi) (agentul etiologic al bolii somnului americană) (31). Schlatter, Cari, 1864—1934. Fractura smulgerea tendonului rotulian cu fractura tu-berozităţii tibiale anterioare (24). Schleich, C, L. Narcoza narcoză obţinută prin administrarea unui amestec anestezic format din clorură de etil (10 g), cloroform (20 g) şi eter dietilic (60 g); facultativ, gomenol 6g (11). Schlemm, Friedrich, 1795—1858. Canalul Sinus venosus sclerae. Schlenz. Băile băi hiperterme pînă la temperatura de 41 — 43°C (4). Schlesinger, Hermann, 1866—1934. Semnul contracţia musculaturii gambei după percuţia tibiei, constatată în hipoparatiroidism <7). Schloffer, Herman, 1868—1937. Operaţia ~9 cura cancerului colonului stîng, prin colectomie segmentară precedată de instituirea unui anus derivativ situat pe transvers (11). Schlomka. Indicele ~9 indice electrocardiografie, calculat după formula 1= ~ ~~ Oţit Uţtt Gmax în care O = deflexiunea pozitivă maximă, U = deflexiunea negativă ma-ximă, GmflV = depărtatea maximă, între cele 2 deflexiuni în derivaţia unde aceasta este mai mare (normal = ± 1) (10). Schmidt, Adolf, 1865—1918. Proba probă destinată explorării funcţionale pancreatice constînd din ingerarea de către bolnav de timus şi examinarea materiilor fecale; în caz de deficit al tripsinei pancreatice, se pun în evidenţă la examenul cop rologic nucleii nedigeraţi ai celulelor timice (16). Schmidt, Johann Friedrich Moritz, 1838 — 1907. Sindromul paralizie a ramurii interne şi externe a nervului spinal, manifestată clinic prin hemiplegia vălului şi a laringelui, atrofia muşchilor sternocleidomastoidian şi trapez (30). Schmidt, Metoda decolarea pleurei parietale (simfizată de cea viscerală) de fascia endo-toracică, în vederea creării unei pungi extrapleu-rale care va fi insuflată pentru a se realiza un pneumotorax extrapleural (34). Schmidt-Lantermaim (Schmidt, Henry D.; Lantermann A. J.). Incizurile îngustări segmentare ale tecii de mielină fără întreruperea tecii Schwann la nivelul lor; pe preparatele vii, existenţa acestora este îndoielnică (1). Schmieden, V. Procedeul tratamentul pericarditei constrictive prin pericardectomie segmentară (11). Sutura ~9 sutură digestivă cu fir continuu total, în care firul trece mucoseros pe fiecare buză a plăgii, realizînd inversiunea mucoasei (11). Sehmincke, Alexander. Tumoarea limfo epitelicm cu punct de plecare din inelul Wal-deyer, cu extensiune craniocerebrală şi metastaze în plămîni, viscere abdominale şi oase (10). Schmorell. Drenajul tub de cauciuc pentru drenajul coledocului, cu extremitatea tăiată în platou rombic (11). Schmorl, Christian Georg, 1861 — 1932. Nodului aspectul radiologie al unei hernii intras-pongioase, caracteristic mai ales epifizitei vertebrale Scheuermann. Apare ca o lacună semicirculară, cu margini condensate, din faţa superioară sau inferioară a corpului vertebral către partea sa anterioară (24). Schnabel. Cavernele spaţii umplute cu lichid care apar în ţesutul glial al nervului optic, îndărătul lamei ciuruite (28). SCHNEIDER 522 SCHULTZ—DALE Schneider, Edward Christian. Proba tesl funcţional cardiovascular, bazat pe variaţiile tensiunii arteriale şi pulsului în clinoortostatism şi la efort; aprecierea rezultatelor se efectuează cu ajutorul unor tabele speciale (10). Schneider, Konrad Victor, 1611 - Ifi.sn. Membrana ~9 Tunica mucosa nasi. Schneider. Boala afecţiune transmisibilă de etiologie virală (virus din grupul louping-ill). realizind variate tablouri clinice cu determinări neurologice, dintre care cele mai importante sînt cele care simulează poliomielita (8). Schnek. Pelota pelotă pentru presiune asupra gibozităiii, în tratamentul scoliozelor grave. Se pot asocia concomitent exerciţii respiratorii (21). Scholder, J. C. Operaţia procedeu chirurgical de dedublare-tenodeză a tricepsului sural (tendonul ahilian), în caz de genii fle.vum asociat cu picior echin (21). Schomacher, Jan, 1871-1910. Linia linie care uneşte vîrful marelui trohanter cu spina iliacă antero-superioară, prelungindu-sc pe abdomen pînă la ombilic, sau foarte aproape de acesta. Dacă marele trohanter este deplasat in sus, linia va trece sub ombilic, distanţa dintre linie şi reper reprezentînd scurtarea (21). Schridde, Ilerman. Boala sin. : Anasarca fetoplacentarâ, formă clinică a bolii hemolilice a nou-născutului, prin incompatibilitatea factorului Rh sau a subgrupurilor sale; se manifestă prin infiltraţie edematoasă masivă, care provoacă deformarea monstuoasă a corpului, lie-pato- şi splenomegalie şi anemie de tip hemo-litic (33). Sehroder, Henrv A. Sindromul complex simptomatic cuprinzînd hipertensiune arterială, hiposalinitate sudorală, obezitate, determinat de o hiperactivitatc suprarenală (10). Sehroder, Karl Ludwig Ernst, 1838 -1887. Procedeul amputaţie de col uterin constînd din dilatarea canalului cervical, urmată de două incizii comisurale pînă aproape de inserţia colului pe vagin şi excizarea din fiecare buză a colului a unui lambou transversal ; buzele colului uterin rămase mai subţiate sînt răsturnate înăuntru pe suprafaţa de secţiune şi fixate cu fire separate (18). Sehroder. Faţeta ~, faţetă dentară artificială cavitară cu perete posterior plan: se introduce pe suportul lucrării ortopedice prin alunecare pe jgheab (38). Schroth, Johann, 1800 — 1856. Cura regim aproape uscat, alternat la 3 zile cu o zi de regim de lichide şi din proceduri de hidroterapie, care se execută sistematic, zilnic, pentru tratamentul obezităţii (1). Schubcrt-Popov-Gricjoriu. Procedeul •—% neo-colpopoieză constînd în crearea unui neovagin prin intermediul ampulei rectale. Operaţia se execută în trei timpi succesivi (18). Sehuffner, Wilhelm, 1867 — 1950. (iranulaţi-il» —granulaţii mici care apar în eritrocitele parazitate de Plasmodium vivax şi Plasmodium ovale (31). .Metoda —. sin. : Splenwnetrie, evaluarea gradului de hipertrofiere a splinei la bolnavii de malarie, prin măsurarea acesteia. O linie convenţională dusă de la rebordul costal la ombilic şi împărţită în 1 sferturi poate servi la stabilirea gradului de hipertrofie a splinei (31). Scluiller, Arthur. Boala osteoporoză craniană limitată, caracterizată clinic prin crize algice violente provocate de eforturi sau mişcări ale capului (4). Schulte. Zona ectopică arie în prozen-cefal care înconjură vezicula optică pe feţele ei dorsală, cefalică şi ventrală. Din această zonă îşi au originea numeroase porţiuni ale telen-cefalului şi diencefalului (1). Schulten, II. Boala sin. : Cloroză. vezi Anemie ac 1 orh i dri că. Schulless. Aparatul —. 1. Aparat pentru mecanoterapie (21). 2. Compas de nivel pentru măsurarea cifoscoliozelor (21). Scliultz, Werner, 1878 — 1917. Angină^,sin. : Angină agraiuilociUirâ, inflamaţie cu aspect ulceronecrotic, pseudomembranos sau ulcero-gangrenos a mucoasei bucofaringiene, care se produce în cursul agranulocitozei (8). Sehultz-Charlton (Schultz, Werner; Charl-ton, Willy). Fenomenul de stingere metodă pentru diagnosticul diferenţial al exantemelor scarlatiniforme, a) Proba directă constă din injectarea intradermică în plin exantem a 0,5 ml ser de convalescent de scarlatină sau ser anti-scarlations Dick ; după 8 — 15 ore apare o stingere a erupţiei pe un diametru de 1—3 cm, in cazul cînd erupţia este de scarlatină ; posibilitatea transmiterii hepatitei serice a determinat ca, în prezent, această reacţie să nu mai fie practicată, sau în locul serului de convalescent să se injecteze v-globuline. b) Proba indirectă coristă din injectarea de si r prelevat de la un bolnav suspect de scarlatină, în plină erupţie ia un bolnav sigur scarlatinos ; se obţine o stingere a erupţiei dacă serul are anticorpi antiscar-latinoşi. Stingerea erupţiei prin serul recoltat în primele zile de boală infirmă scarlatina; lipsa stingerii la început, urmată de obţinerea stingerii cu ser recoltat după 10 11 zile, confirmă îmbolnăvirea de scarlatină a donatorului serului (8). Schultz-I)a!e (Schultz, Werner; Dale, sir Henry Hallett). Fenomenul demonstrarea reacţiei anafilactice in vitro pe organ izolat. Uterul sau fragmente de ansă intestinală de la o cobăiţă sensibilizată, menţinute într-o baie cu SCHULTZE 523 SCIATICA lichid nutritiv, prezintă contracţii puternice iile musculaturii netede respective, dacă în baie se adaugă o cantitate mică de substanţă faţă de care a fost sensibilizat animalul (3). Sehultze. Bernhard Sigismund, 1827- 1919. Metoda metodă brutală de respiraţii- artificială pentru nou-născut. Obstetricianul apucă fătul de umeri şi-l susper.dă intre picioarele sale, cu spatele spre el (poziţia de inspiraţiei) ; fătul este lansat apoi înainte şi în sus, în direcţia umărului operatorului, astfel că extremitatea inferioară a corpului fătului basculează spre toracele său (poziţia de expiraţie). Se repetă manevra de 8 — 10 ori/min. (18). Sehultze, Friedrich, 18-18 — 1934. Semnul Semnul Chvostek. vezi Chvostek. Sindromul formă de acroparestezie. care are tendinţa de a se transfoima in aerocianoză (-1). Sehultze. Maximilian ,îoliann. 1825—1871. Fasciculul în virgulă ^, Fasciculus intcrfasci-cularis. Sehum, OU o. Testul test folosit la punerea în evidenţă a lu mălinei. Se constată în anemia pernicioasă, malarie şi porfiria congenitală, în intoxicaţia cu plumb şi fosgcn. Determinarea se face spectrofotometric, prin prezenţa unei benzi caracteristice la X = 020 mm (19). Sehiitz, II. Fasciculul Fasciculus longitudinalis dorsalis. Sehuyler, Clyde II. Tehnica procedeu special pcnlru înregistrarea traseului de articulare funcţională a dinţilor, constînd din înregistrarea raporturilor interocluzale în poziţie centrată, în propulsie şi în mişcări de laterali-tate (la stînga şi la dreapta) şi detei minarea pe baza lor a pantelor condiliene individuale (39). Schwabach, Dagoberl. 184C —1920. Proba test acumetric constînd din măsurarea duratei perceperii sunetului emis de un diapazon (128 db) plasat pe vertex sau mastoidă, utilizat pentru stabilirea sediului leziunii în surdităţi, în raport cu normalul, valorile sînt crescute în surdităţile de transmisie (proba Schwabach prelungită) şi scăzute in surdităţile de percepţie (proba Schwabach scurtată) (30). Sehwalbe, Gustav Albert, 1844 — 1916. Hiatul deschidere observată uneori în fascia pelviană datorată fasciei obturatorii cu arcul tendinos (1). Inelul linie albă care demarchează în unghiul camerei anterioare a ochiului extremitatea membranei Descemet (28). Xucleul Nucleus vestibularis medialis. Schwann, Theodor, 1810 — 1882. Teaca sin. : Neurilemu, Neurolemă, Teaca nucleată, Teaca primitiva, pătură membranoasă subţire care înconjură treaca de mielină a unei fibre nervoase mielinice sau cilindraxul unei fibre nervoase amielinice (1). Sehwannită. Inflamaţia tecii Schwann (27). Sclmaimom. Ncurincm. Seliwartz. Arthur Martin. Cleştele cleşte do o construcţie specială, care pe una din fălci prezintă o creastă, iar pe ci alaltă un şanţ şi care este folosit pentru confecţionarea croşetului Seliwartz; cu ajutorul lui se dă croşetului fonna de treflă (39). Placă ortodontieă ae~ tivă~. placă ortodontieă activă, monomaxilară, cu şurub, arc vestibular şi croşete de tip Sch-wartz, care poate fi aplicaiă atît pe maxilarul superior. cît şi pe cel inferior (39). Seliwartz, Charles Kdouard. Proba metodă de recunoaştere a insuficienţei valvuiare venoase prin transmiterea in jos a unor vibraţii provocate de lovirea safenei interne (subiectul stind în picioare) (10). Seliwartz. Semnul —. in luxaţia de şold, ])alparea comparativă a şoldurilor arată de partea luxată micşorarea distanţei dintre spina iliacă antcro-supencară şi mart le trohanter ascensionat (21). Sehwailz-Iîartter. Sindromul'—, asociere patologică a carcinomului bronşic cu hiponatrcmic. hcmodiJuţie şi pierdere renală de sodiu, mai frecvent întîlnit în cancercle rapid metaslazante, mai ales în carcinoamele anaplazice cu celule mici (11). Schwartze, Hermann. 1837—1910. Operaţia variantă de tehnică chirurgicală de trepa-nare otomastoidiană, care constă în primul ) înd din deschideica antrului şi apei a adilu-sului şi a aticei (30). Semnul sm;n considerat de unii autori ca patognomonic in otospon-"ie>ză ; constă din prezenţa unei pete roşiatice semilunare in cadranul posterc-infeiior al timpanului. traducînd, de cele mai multe ori, un proces congestiv tubar supiaadăugat (30). Sehw arzsehild. I.ecjea Iui ^. aplicarea legi? Bunscn-Roscoe în cazul iradierii pentru efecte e’ii ţinte multiple, cînd elementul biologic are metabolismul noi mal : K — r/min. t.p. (36). Scliweitzer. Matthias Kduaiel, 1818 — 1860. Reactivul —. soluţie rmoniacală de1 hidrat de cupru ; dizolvă celuloza (bumbac, vată) (5). St-hwyzer. Operaţia —, prcccdeu de cură a stenozei joncţiunii picloureterale prin incizie in Y cu ramurile divergînd spre bazinet şi ureter şi cu fixarea vîrfului lamboului la extremitatea inciziei ureterale (11). Seiatalgie (sciatic -- gr. algos — durere). Durere pe traiectul nervului sciatic (27). Sciatică, sin. : Nevralgie sciatica. Sindrom dureros datorit leziunilor nervului sciatic (procese inflamatorii, ce mpresiune). Cauza cea mai obişnuită o constituie hernia de disc interver-lebral. în afara durerii se mai adaugă eontrac-tură musculară pai avei tebrală lombară şi hi-potonie a muşchilor inervaţi de sciatic. Elongaţia nervului este foarte dureroasă. După sediul SCIBALE 524 SCLEROFONIU leziunii se disting: sciatică radiculară, sciatică funiculară (Sicard), sciatică tronculară. Leziunile mai intense ale nervului sciatic determină atrofii musculare şi deficit motor în muşchii inervaţi (sciatica paralizantă) (27). " Scibale (gr. skybalon = bălegar). Boluri fecale indurate acumulate în intestin în cursul constipaţiilor prelungite (16), Scilla maritima. Plantă din familia Liliaceae care creşte în regiunea Mediteranei şi ai cărei bulbi conţin glicozide tonicardiace ca scilarenul A şi B. Se folosesc preparate galenice (pulberea, extractul, tinctura şi vinul) şi glicozide izolate, ca medicaţie tonicardiacă minoră şi diuretică (14). Scintigramă (lat. scintillatio = scînteiere -f gr. gramma = notare). înregistrare automată a radioactivităţii unui ţesut, după administrarea de substante marcate cu un izotop radioactiv (15). Scintilaţie (lat. scintillatio = scînteiere). Emisiune de particule în procesul de dezintegrare a unui element radioactiv (36). Scizură (lat. scissura = crăpătură, fisură). Termen folosit în anatomie, cu semnificaţia de fisură, şanţ (1). ~ calosomarginală, Sulcus cin-gulL perpendiculară internă, Sulcus parieto-occipitalis. ^ petrotimpanică, Fissura petro-tgmpanica. ~ subparietală Broca, vezi Broca. Vezi şi: Glaser, Rolando, Sylvius. Scizurită (scizură + -ită). Inflamaţie sau sechele postinflamatorii care interesează o scizură pulmonară (34). Scizurotomie (scizură + gr. tome = tăiere). Secţionarea unui organ în sinusul unei scizuri (11). Scîndura Gocht. Vezi Gocht. Scînteietor. Eclator. Scleradenie (gr. skleros = tare + aden = glandă). Termen puţin folosit pentru unele adenopatii cu caracter scleros (12). ^ sifilitică, ade-nopatie sifilitică, satelită în cursul sifilisului primar şi generalizată în cel secundar (12). Scleră (gr. skleros = tare, dur). Tunica de suport, solidă a globului ocular; este de culoare albă şi acoperă aproximativ 5/6 posterioare din suprafaţa sa; se continuă posterior cu teaca externă a nervului optic (1). Sderectazie (scleră + gr. ektasis = dilataţie). Stafilom scleral. Sclerectoiridectomie. Operaţie antiglauco-matoasă constînd din rezecţia unei porţiuni din scleră şi iris (28). Sderectomie (scleră -f gr. ektome = excizie). Intervenţie fistulizantă antiglaucomatoasă, care constă din rezecţia unui mic fragment de scleră la nivelul unghiului iridocornean fie cu foarfecele (Lagrange), cu perforatorul emporte- pitce (Holth) sau cu trepanul (Fergus-Elliot) (28). Sderedem (scleră + gr. oidema = umflătură). >HEdem mai dur, scleros, infiltrînd toată grosimea dermului şi hipodermului, fără să lase godeuri la presiunea cu degetul (12)^ * Vezi şi: Buschke. Sderem (gr. skleros = tare, dur). Sclero-dermie difuză. Sclerită ( scleră + -ită). Inflamaţie a sclerei; după profunzimea straturilor interesate poate fi sclerită sau episclerită şi se poate asocia cu inflamaţia corneei, irisului sau coroidei (28). ~ inelară, inflamaţie a sclerei în jurul limbului (28). Sclero- (gr. skleros = tare, dur). Element de compunere care introduce în termeni sensul de: tare, dur. Deseori introduce referirea la scleră sau la ţesutul scleros (32). Sderoblastema (sclero- + gr. blastema = lăstar, mlădiţă). Ţesut embrionar din care se formează oasele (1). Sderodactilie (sclero- + gr. daktylos = deget). Formă de sclerodermie care începe la extremităţile degetelor de la mîini şi picioare, ducînd la deformaţii şi mutilaţii; scleroza se întinde progresiv spre rădăcina membrelor, iar uneori se generalizează (12). Sclerodermie (sclero- -f gr. derma = piele). Denumire generică pentru o serie de dermatoze caracterizate prin îngroşarea şi indurarea pielii, urmate de obicei de atrofie şi considerate de unii autori ca boli de colagen, iar de alţii ca disendo-crinii (12). ~ calcarea, Sindromul Thibierge-Weissenbach, vezi Thibi&rge-Weissenbach. ~ difuză, sin. : Sclerem, Sclerodermie edematoasă, Sclerodermie progresivă, Sclerodermie universală, este caracterizată iniţial prin leziuni eritema-toase, urmate de infiltraţii şi apoi de atrofii. O formă aparte este scleredemul Buschke, acut, febril, apărînd la tineri şi cu evoluţie spre retrocedare (12). ~ edematoasă, Sclereodermie difuză. Sderodermii localizate. Forme clinice : a) s. în plăci (vezi Morfea); b) s. în benzi sau striată localizată deseori la frunte (sclerodermie ,,în lovitură de sabie”); c) s. gutată sau în picătură (sin. : Atrofie lucitoare, Pseudoatrophoderma coli, White spot disease, cu pete mici, atrofice, albe-lucitoare, localizate mai ales în regiunile cervicală şi toracică superioară (12). ~ progresivă, Sclerodermie difuză. ~ universală, Sclerodermie difuză. Sderodesmie (sclero- -f gr. desmos = bandă, ligament). Creşterea consistenţei ligamentelor pînă la indurarea lor (4). Sderofonie (sclero- + gr. phone — voce), Vo ce lemnoasă. SCLERO KERATIT Ă 525 SCLEROZĂ PULMONARA Sclerokeratită (sclero- + gr. keras = corn -f--ită). Inflamaţie concomitentă a sclerei şi a corneei <28). Sclerokeratoirită ( sclero- + gr. keras = corn + iris = curcubeu + —ită). Inflamaţie concomitentă a sclerei, corneei şi irisului (28). Sclerolichen. Vezi Lichen scleros şi atrofie. Sderoma (gr. skleroma = induraţie). Rino-sclerom. Sderomalacie (van der Hoeve) (sclero- -f gr. malakia = înmuiere). Afecţiune constînd din subţierea progresivă a unor porţiuni de scleră şi eliminarea zonei respective, lăsînd să se vadă prin conjunctivă culoarea neagră a ţesutului uveal. Evoluează defavorabil, cu semne reac-ţionale minime (28). Sderomer (sclero- + gr. meros = parte). Protovertebră. Sderomixedem (sclero- + gr. myxa = mu-cozitate + oidema = umflătură). Varietate clinică de mixedem, care se însoţeşte de induraţia scleroasă a tegumentului (12). Sderonichie ( sclero- + gr. onyx = unghie). Pahionichie. Sderopoikilodermie (sclero- + gr. poikilos = variat + derma = piele). Vezi Poikilodermie. Scleroproteide. Proteine eterogene insolubile în apă, care prin hidroliză liberează, în afară de aminoacizi, unii acizi organici din seria aromatică ; nu conţin triptofan şi nici tirozină. Au rol în susţinere, participînd la formarea oaselor şi tendoanelor. Se grupează în : colagene — scleroproteide care prin încălzire la autoclav se transformă în cleiuri; gelatine — holoproteidă necoagulabilă prin căldură, care se dizolvă în apă prin încălzire şi dă la răcire geluri vîscoase; keratine —scleroproteide bogate în sulf, rezistente la acizi şi baze, care nu dau gelatine prin încălzire în apă (5). Sderotenonită. Inflamaţia sclerei şi a capsulei Tenon (28). Sclerotică (gr. skleros = tare, dur). Albu-ginea oculi. ~ albastră, aspect albăstrui al scleroticei, datorită vizibilităţii pigmentului u-veal printr-o scleră subţiată. Reprezintă o condiţie congenitală, adesea asociată cu o osteo-geneză imperfectă; se modifică uneori cu vîrsta şi poate exista şi fără fragilitate osoasă (28). Sderotom. Partea somitei mezodermale care participă la formarea vertebrelor (1). Scleroză (gr. sklerosis = întărire). înduraţie prin hiperplazia fibroasă a ţesutului conjunctiv, ca urmare a unor procese inflamatorii cronice, stazei sanguine prelungite sau ischemiei instalate lent şi progresiv; reprezintă de fapt o sechelă (2). ~ atrofiantă a vulvei, vezi Kraurosis. ~ cavernoasă, Induratio penis plastica. ~ cerebrală, tablou neurologic datorit unui proces de ramoliţie lacunară diseminată a encefalului, prin ateromatoză difuză arteriolară cu insuficienţă circulatorie cerebrală cronică. Debutează ca sindrom pseudoneurastenic arteriosclerotic, cu cefalee, ameţeli, insomnie, oboseală intelectuală. Evoluează cu pareze fugace prin micro-tromboze sau angiospasm, ajungîndu-se la aspectul paraliziei pseudobulbare, asociere de tetrapareze de tip piramidal cu tulburări funcţionale ale ultimilor perechi de nervi cranieni. Există un mers caracteristic cu paşi mici, tîrîţi, deglutiţie, masticaţie dificile, plîns, rîs spasmodic şi tulburări sfincteriene. Psihic, se instalează tabloul demenţei arteriosclerotice, de formă depresivă sau confuzivă (dezorientare, delir amnestic, agitaţie nocturnă) (32). Scleroze combinate ale măduvei. Denumire dată unor sindroame cu etiologie variată (sifilis, anemie Bier-mer, intoxicaţii, leucemie, alcoolism, diabet, pelagră, ergotism), caracterizate prin degenerare urmată de scleroză a mai multor fascicule din măduvă (mai frecvent a fasciculelor piramidale şi a cordoanelor posterioare) (27). ~ cristaliniană, fenomenul fiziologic de pierdere a elasticităţii cristalinului în raport cu vîrsta; se traduce prin prezbiţie (28). ^ difuză centro-lobară simetrică (Mărie P.- Foix). boală identificată iniţial cu leucoencefalita periaxială difuză (boala Schilder), dar care s-a dovedit a fi o encefalopatie infantilă neevolutivă; constă din leziuni de scleroză secundară a substanţei albe (centrul oval) a creierului (27). ~ difuză familială, Boala Pelizaeus-Merzbacher, vezi Pelizaeus-Merzbacher. ^ diseminată, Scleroză în plăci. ~ laterală amiotrofică, Boala Gharcot, vezi Charcot. ~ multiloculară, Scleroză în plăci. ^ multiplă, Scleroză în plăci. ^ osoasă, Condensare osoasă. ~ peribronhovasculară, sechelă după o infltraţie tuberculoasă resorbită, limfangită reticulară sau după o tuberculoză hematogenă. Poate fi limitată sau generalizată. Ia aspectul de benzi fibroase sau determină un desen în fagure (34). ~ în plăci, sin. : Boala Charcot-Vulpian, Scleroză diseminată, Scleroză multiloculară, Scleroză multiplă, boală care afectează predominant substanţa albă a nevraxu-lui (leuconevraxită), sub forma unor multiple focare de demielinizare, urmate de plăci de scleroză, diseminate de-a lungul întregului nevrax. Are o evoluţie caracteristică, în puseuri cu remisiuni. Tabloul clinic este reprezentat de obicei prin asocierea unor semne piramidale-cerebeloase şi vestibulare (triada celor 3 sindroame), cu semne de suferinţă ale unor nervi cranieni (paralizii ale nervilor oculomotori cu diplopie şi nevrită optică retrobulară cu ambliopie marcata (27). ^ pulmonară, sin : Pneumo-scleroză, sindrom pulmonar inflamator cronic, cicatriceal, care rezultă din hiperplazia ţesutului conjunctiv, ca urmare a unor boli bronho- SCLEROZĂ PULMONARĂ 526 SCOTOCROMOGENI pulmonare sau pleurale. Clinic se manifestă racteristic displaziilor osoase endocrine şi caprin : predominanţa tulburărilor de ventilaţie renţiale (36). (în tabagism, pneumoconioze neprofesionale, Scolioză (gr. skoliosis = curbare). Deviaţie silicoză, calcoză, caolinoză, bisinoză, caba- a coloanei vertebrale faţă de planul sagital, noză, tuberculoză, lues, histoplasmoză etc.), de^ înscriind una sau mai multe curburi în plan difuziune (în berilioză, azbestoză, bagasoză, sindrom Hamman-Rich, cclagenoză, sarcoidoză, limfogranulomatoză, iradiaţii etc.) sau de circulaţie (în stenoză mitrală, aarerită pulmonară, infarcte pulmonare, etc.). Varietăţi : după întindere — difuze peribronhovasculare, extralobulare sau intralobulare; după evoluţie — mutilante, retractile; după punctul de plecare — pleurogene şi parenchimatoase (34). ^ pulmonară amiloidozică, formă de scleroză pulmonară cu evoluţie progresivă şi letală, determinată de depunerea amiloidului la nivelul ţesutului conjunctiv interstiţial pulmonar în cursul amiloidozei primitive. Se caracterizează prin formaţiuni pulmonare nodulare, benzi fibroase cu microchisturi, cu depuneri de amiloid în pereţii alveolari, în ţesutul peribronşic etc. (34). ~ renală, sin. : Nefrocirozâ, Nefroscleroză, expresia anatomopatologică finală a majorităţii nefropatiilor glomerulare, interstiţiale, tubulare şi vasculare cronice, caracterizată în general prin ratatinarea rinichiului şi prin fibroză glomerulară, atrofii şi degenerescenţe tubulare, scleroză interstiţială, arterioloscleroză şi arte-riolonecroză (cu particularităţi dictate de tipul nefropatiei cauzale), avînd drept rezultat distrugerea progresivă a nefronilor funcţionali, iar pe plan clinic, instalarea insuficienţei renale globale (25). ~ tuberoasă, Boala Bourneville— Pringle, vezi Bourneville—Pringle. Scoabă de osteosinteză. Placă sau bară metalică cu 2, 3 sau 4 proeminenţe ascuţite, cu care se face osteosinteză, în special a fracturilor diafizoepifizare. Se foloseşte şi pentru epifizio-deză (24). Scobitură. Fossa. ~ jugulară, Fosa supra-sternală. Vezi şi: Sibson. Scodism. Sonoritate pulmonară cu tonalitate ridicată şi tensiune înaltă (variantă a tim-panismului). Se obţine în zona de supleanţă funcţională la vîrfuri şi mai ales subclavicular, în procese bazale, ca o expresie a unei hiperfun-cţii pulmonare. Termenul provine de la numele lui Josef Skoda, medic vienez (1805 — 1881), care a descris acest simptom (34). Scoică (sl. skolika). Concha. Scolex (gr. = vierme). Extremitatea anterioară (capul) a paraziţilor din clasa cestodelor. Scolexul este prevăut — după specii —cu ventuze şi cu una sau două coroane de cîrlige (31). Scoliostoză. Semn radiologie reprezentat de încurbarea oaselor lungi faţă de axul lor, ca- frontal, de mărimi variabile jivjprin etiologii diferite. Diformitatea nu se corectează total nici voluntar, nici prin eliminarea forţelor gravitaţionale (24). ^ funcţională, Atitudine sco-liotică. ~ paralitică, scolioză datorită poliomielitei acute anterioare. Diformitatea - poate fi rezultatul: a) dezechilibrului muscular produs de paralizia unilaterală a muşchilor şanţurilor vertebrale, a muşchilor drepţi abdominali sau a muşchiului psoas iliac sau b) diformităţilor bazinului şi membrelor inferioare produse de boală (24). ~ posturală, Atitudine scoliotică. ^ rahitică, scolioză structurală datorită unor deformaţii rahitice ale toracelui şi coloanei vertebrale, sau statică, printr-un genu valgum7 coxa vara sau coxa valga, care creează o inegalitate de membre inferioare (24). ~ reumatică, scolioză datorită : a) deformaţiilor coloanei Vertebrale şi bazinului sau b) contracturilor antal-gice de origine reumatică. Cea mai frecventă este scolioza dinamică din cadrul herniei discului intervertebral (24). Scopolamină, sin. : Hioscinâ. Alcaloid cu nucleu tropanic izolat din mai multe specii de Solanaceae, în special din Datura metel şi Sco-polia carniolica, prezent şi în Hyoscyamus niger şi folosit sub formă de clorhidrat sau bromhidrat; are rol deprimant motor şi sedativ, util în boala Parkinson şi în delirium tremens, măreşte acţiunea analgezică şi hipnotică a morfinei şi are efect parasimpatolitic cu acţiune asemănătoare atropinei (13). Seopolia carniolica. Plantă din familia Solanaceae, ai cărei rizomi conţin hiosciamină şi scopolamină (13). Scoptofilie (gr. skopein = a vedea + philein = a iubi). Hoieruism. Scopulariopsis. Gen din familia Aspergilla-ceae, cuprinzînd unele specii care provoacă onicomicoze (12). Scorbut (gr. scordut). Boală carenţială datorită deficienţei în acid ascorbic, care se manifestă prin anemie (normo- sau macrocitară),. gingivite şi diateză hemoragică (hemoragii artf-culare, periarticulare sau în organele interne^ cu caşexie consecutivă (2). ~ infantil, Boala Moller-Barlow, vezi MSIler-Barlow. Scorbutide, sin.: Keratoza pilară prescor-buticâ, Lichen seerMic. Leziuni cutanate papulo-keratozice descrise pentru prima oară de Şt. Gh* Nicolau în cursul primului război mondial,, ca manifestări cutanate ale scorbutului (12)_ Scotocromogeni» Vezi Micobacterii atipice. SCOTOFOBIH 527 SECHESTRARE Scotofobie (gr. skotos = întuneric, obscuritate + phobos = frică). Teamă morbidă de întuneric (28). Scotom (gr. skotos = întuneric, obscuritate). Orbire totală sau parţială pentru o suprafaţă din cîmpul vizual (28). ~ absolut, orbire completă, fără perceperea luminii, a unei părţi din cîmpul vizual (28). ^ central, scotom care corespunde maculei lutea (28). ~ pentru culori, orbire pentru culori a unei părţi din cîmpul vizual, care poate exista fără modificări ale cîmpului vizual pentru alb (28). ~ inelar, zonă circulară de scotom, care înconjură punctul de fixaţie (28). '-^negativ, o suprafaţă din cîmpul vizual în care vederea este scăzută sau abolită, fără a fi sesizată de bolnav în mod spontan (28). ~ pozitiv, scotom perceput de bolnav ca o pată neagră în faţa ochiului (28). ~ relativ, o parte din cîmpul vizual în care percepţia luminoasă este parţial scăzută (28). ~ scîn-teietor, apariţie în cîmpul vizual de linii în zigzag şi scîntei (28). Scotometrie (gr. skotos = întuneric + me-iron = măsură). Determinarea cu ajutorul campimetriei sau perimetriei a zonelor din cîmpul vizual, în care vederea este diminuată sau abolită (28). Scotopie (gr. skotos = întuneric + opsis = vedere). Adaptarea ochiului la întuneric (28). Scototerapie (gr. skotos = întuneric + the-rapeia = tratament). Tratamentul cu ajutorul întunericului, excluzînd total razele soarelui <4). Scriere pictografică. Scriere în care conţinutul este transmis prin intermediul desenului (35). Scrofulidc (de la lat. scrofa = scroafă). Tuberculide. Scrofuloderma (lat. scrofa = scroafă + derma = piele), sin. : Tuberculoza cutanată •colicvativă. Formă de tuberculoză cutanată tipică, în care leziunile elementare sînt reprezentate de gome. Localizările de predilecţie sînt în regiunile: cervicală, submandibulară, supra-claviculară. Se întîlneşte mai ales la copii şi adolescenţi suferind de o tuberculoză viscerală, •ganglionară sau osoasă (12). ~ miliară, Tuberculoza cutanată lichenoidă. Scrofuloză (lat. scrofula, dim. de la scrofa = •scroafă + -oză). Termen desuet folosit în trecut pentru a desemna o tuberculoză a ganglionilor cervicali pe un fond de diateză limfatică exsu--dativă (2). Scrot (lat. scrotum = sac). Scrotum. Scrotum (lat. = sac), sin.: Scrot. Pungă care conţine testiculele, constituită din piele şi ţesut subcutanat, dartos, fascia spermatică externă, fascia cremasterică, fascia spermatică internă şi lama perietală a vaginalei testiculare {periorchium) (1). Serub-tifus. Tifos tsutsugamushi. Seuamă (lat. squama). Squama. Seurocaină. Novocaină. Scurtare esofagiană. Anomalie congenitală constînd din terminarea esofagului deasupra diafragmului şi ascensiunea parţială a stomacului în cavitatea toracală (11). Scut labial. Aparat ortodontic funcţional mobil, format dintr-o placă vestibulară de acri-lat. Are rolul de a împiedica interpoziţia degetelor sau a reeduca respiraţia (39). Scutula (lat. scutulum, pl. scutula = scut mic). Godeu fa vie. Scutum tympanicum. Platou semilunar osos care separă aticul timpanului de celulele mastoi-diene externe (1). Se. Simbolul seleniului (5). Seabright-Bantam. Vezi Sindromul Seabright-Bantam. Sebacee (lat. sebaceus = de seu). Denumire dată glandelor secretorii de sebum (15). Sebestyen. Operaţia operaţie în care unui pneumotorax intrapleural i se asociază un altul extrapleural, în vederea realizării unei pungi fără aderenţe (34). Tehnica secţionarea bridelor parietopulmonare pe cale extra-pulmonară (11). Sebocistomatoză (lat. sebum = seu + gr. kystis = vezică + -oză). Steatocistomatoză. Seboree (lat. sebum = seu + gr. rhoia == curgere), sin.: Cutis unctosa. Flux sebaceu exagerat, apărînd în mod frecvent la pubertate, însoţit de dilataţia porilor pielii şi de tendinţa spre hiperkeratoză epidermică şi foliculară. Varietăţi : a) s. uscată (sicca), în piti-riazisul uscat al pielii capului; b) s. uleioasă (flux sebaceu Rayer); c) s. scuamoasă a nou-născutului (crusta de lapte); s. senilă şi veru-coasă (keratomul senil ) (12). Sebum (lat. = seu). Secreţia glandelor sebacee; conţine o cantitate mică de proteine, aproximativ 1 % colesterol şi cantităţi ceva mai mari de grăsimi neutre şi alcooli superiori; are reacţie acidă (5). Secale cornutum. Secară cornută. Secară cornută, sin. : Ergot, Secale cornutum. Sclerotul (forma vegetativă) de Claviceps pur-purea, ciupercă care parazitează spicul de secară. Conţine alcaloizi importanţi terapeutic şi toxicologic : alcaloizi polipeptidici (ergotamina, ergometrina) şi alcaloizi aminoalcoolici (complexul ergotoxinei). Aceştia au proprietăţi simpatolitice, vasoconstrictorii şi ocitocice (14). Sechelă (lat. sequela = consecinţă). Leziune sau afecţiune durabilă consecutivă unui proces patologic (2). Sechestrare (lat. sequestratio). 1. Detaşarea unui fragment de os mort dintr-un ţesut osos sănătos, printr-un proces de necroză (32). 2. SECHESTRARE PULMONARĂ 528 SEDIMENT URINAR Metodă de oprit sau micşorat hemoragia în intervenţii pe trunchi şi cap, prin înfăşurarea cu benzi a braţelor şi coapselor, ceea ce imobilizează o parte din sînge în aceste sectoare, redudjid cantitatea celui circulant (32). 3. Izolare tacaz de boală infecţioasă (32). 4. Termen de limbă comună, folosit în sens de reţinere (32). ~ pulmonară, malformaţie congenitală caracterizată prin sechestrarea, de obicei chistică, a unui teritoriu segmentar ataşat lobului inferior (predominant stîng), irigat de o arteră anormală provenind din aortă sau una din ramurile sale(ll).— splenică a globulelor roşii, reţinerea de către splină a unei părţi din globulele roşii care urmează a fi distruse. în mod normal sînt reţinute globulele roşii îmbătrînite. în stări patologice, hematiile cu o durată de viaţă scurtată, hematiile învelite cu anticorpi antieritrocitari sînt reţinute în splină ca şi cele îmbătrînite, spre a fi distruse. Sechestrarea se mai produce în caz de hiper-funcţiune a mezenchimului splenic fagocitar (hipersplenism hemolitic). Determinarea exactă, ştiinţifică a sechestrării se face prin diferite substanţe marcate cu izotopi radioactivi (9). Sechestrectomie (sechestru + gr. ektome — excizie). Extirpare chirurgicală a sechestrelor osoase (24). Sechestru (lat. sequestrum). Ţesut osos mortificat şi detaşat în cadrul osteomielitei, constituind elementul de bază pentru caracterul tre-nant al acestei supuraţii la nivelul ţesutului osos, constituind un mediu bun de cultură (2). ~ pulmonar, malformaţie congenitală constituită din asocierea, într-un teritoriu pulmonar, de chisturi aeriene şi anomalie de vascularizaţie (arteră aberantă direct din aorta toracică descendentă) (34). ~ osos, partea mortificată a unui ţesut osos, în cadrul unui proces de osteomielită ; apare ca un fragment osos cu capsulă sechestrală constituită din ţesut de granulaţie (sechestru organizat), iar radiologie se traduce printr-o zonă de os condensat înconjurată de un halou transparent (36). Secluzie pupilară, sin.: Sinechie iriană circulară, Sinechie iriană inelară, aderenţa irisului inflamat la faţa anterioară a cristalinului de-a lungul marginii pupilare (28). Secobarbital. Sedativ şi hipnotic cu durată de acţiune scurtă (13). Second wind (engl.). Al doilea suflu. Vezi Suflu. Seeretan, Henri Franţois, 1856—1916. Boala edem cronic de origine traumatică (4). Seeretină. Hormon polipeptidic secretat de mucoasa duodenală sub influenţa conţinutului gastric acid; are rol stimulant asupra secreţiei pancreatice (15). Secretori. Indivizi în a căror salivă se găsesc antigenele naturale de grup A, B şi H. Este o proprietate constituţională, ereditară, transmisă dominant. Antigenele prezente în saliva secre-torilor sînt hidrosolubile (19). Secreţie (lat. secretio). Produs lichid sau solid al activităţii celulare sau glandulare (15). ~ internă, produsul de secretU a glandelor 'endocrine (15). ~ tubulară renală, sin. : Excreţie tubulară renală, proces tubular complex constînd din transferarea din capilarele tubulare în lu-menul tubilor renali a unor substanţe exogene sau endogene. Transportul acestor substanţe prin celulele tubulare se realizează, ca şi reabsorbţia tisulară, prin 3 tipuri de mecanisme: a) un mecanism de transport activ, efectuat cu ajutorul unor sisteme enzimatice şi implicat în eliminarea tubulară a acidului hipuric, a acidului paraaminohipuric, a diiodrastului, a fenolsul-fonftaleinei, a penicilinei etc.; b) un mecanism de transport activ, efectuat pe baza gradientelor electrochimice şi implicat în secreţia H+ şi K+ ; c) un mecanism de transport pasiv, prin difuziune prin care se secretă de exemplu NH3 (25). ~ vaginală, conţinutul seromucos găsit în vagin şi produs prin secreţia endometrului şi endocervi-xului; conţine celule vaginale descuamate şi (mai puţin) celule endocervicale şi endometriale (18). ~ vulvară, secreţie provenind din glandele Bartholin şi Skene (18). Sectio (lat. = tăiere). Tăiere, secţiune, operaţie (23). ~ legalis, Autopsie medico-legală (23). Sectorcardiografie. Metodă de analiză elec-trocardiografică, bazată pe raportarea vectorilor pe un sistem ortogonal format din două cercuri perpendiculare, împărţite în sectoare (10). Secţie eu paturi. Parte componentă a spitalului care cuprinde un anumit număr de saloane cu paturi (29). Secţiune (lat. sectio). Tăierea unui ţesut cu ajutorul bisturiului (11). Vezi şi: Pitres. Seeusă. Contracţie musculară provocată de aplicarea unui stimul electric unic (15). Sedativ (lat. sedare = a linişti). Medicament depresiv capabil să calmeze stările de excitaţie corticală (13). SedOlot-Allingham. Inciziile incizii late- ro-rotuliene, verticale, simetrice şi uşor concave median (24). Sediment (lat. sedimentum — depunere). Material insolubil, care se găseşte într-un lichid biologic şi care se depune la fundul vasului conţinător (15). ^ urinar, componentele insolubile din urină, care se obţin prin centrifugare. Printre aceste componente sînt unele pur chimice (acid uric, uraţi, carbonat sau oxalat de calciu, fosfaţi alcalini sau amoniomagnezieni; mai rar xantină sau aminoacizi de tipul cistinei, tirozinei sau leucinei); componentele chimice sînt prezente în stare amorfă sau cristalizate SEDIMENT URINAR CALITATIV 529 SEITBLBERG în forme specifice, uşor de recunoscut la microscop. Sedimentul conţine în anumite condiţii şi o serie de elemente organizate : celule epiteliale, spermatozoizi, globule sanguine, hematii sau leucocite, puroi, cilindri renali, hialini sau gra-nuloşi. Uneori, urinile patologice pot prezenta calculi urinari, de culoare galbenă (uraţi) sau cu striuri (cistină, xantină, oxalat de calciu), de formă ovoidă sau chiar rotundă (5). ~ urinar calitativ, examenul microscopic direct (între lamă şi lamelă) sau după colorare (cu albastru de metilen, eozină, violet de genţiană şi safra-nină, Sudan III etc.) al sedimentului urinar (25). ~ urinar cantitativ, examen constînd din determinarea cantitativă a elementelor formate din sedimentul urinar, după una din metodele uzuale.-Addis, Hamburger sau Stansfed-Webb (25). ~ urinar „telescopat”, sediment urinar în care se găsesc toate elementele patologice ale urinii (hematii, leucocite numeroase şi alterate, cilindri de diferite tipuri), considerat, în mod inexact, ca patognomonic pentru nefropatia lupică (25). Sedimentare (lat. sedimentum = depunere). Proces de depunere a suspensiilor dintr-un mediu lichid sau gazos. Acest fenomen fizic se utilizează la purificarea apei potabile, la epurarea apelor reziduale, la determinarea pulberei şi florei microbiene din aer etc. De asemenea constituie un factor important în autopurificarea aerului şi a apei (20). ~ în vase, metodă de determinare a pulberilor din aer pe baza sedimentării. Constă în principiu din expunerea unor vase cu suprafaţa cunoscută şi determinarea gravimetrică şi chimică a suspensiilor depuse datorită forţei de gravitaţie într-un anumit interval de timp. Rezultatul gravimetric se exprimă în g/m2/30 zile sau în t/km2/an (20). Segment (lat. segmentum = tăietură), sin.: Segmentum. 1. Parte dintr-un organ mărginită de o limită naturală sau convenţională (de ex. segmentele pulmonare, hepatice, renale, splenice) (1). 2. Parte rezultată din segmentare (1). 3. Element dintr-o serie de părţi omologe (deex. miotom) (1). 4. Parte a unui membru între două articulaţii consecutive (1). 5. Subdiviziune, inel, lob, somită sau metamer ale unor corpuri articulate (1). ~ bronhopulmonar, unitate morfo-patologică în care ţesutul pulmonar este grupat în jurul unui pedicul bronhovascular şi delimitat imperfect de septuri conjunctive (34). ^ ECG, porţiune, de obicei izoelectrică, dintre 2 unde, datorită fie unei polarizări uniforme, fie prezenţei unor vectori mici, anihilaţi reciproc. Segmentul PQ, care corespunde transmiterii undei de excitaţie de la nodul Keith-Flack la nodul Aschoff-Tawara, durează, în funcţie de frecvenţă, între 0,12 şi 0,20 sec. Segmentul ST, porţiune care coincide cu perioada de contracţie şi expulsie maximă a sistolei ventriculare, a cărei lungime variază invers cu frecvenţa ţS cu înălţimea undei T, poate fi sub- sau supra-denivelat, în modificări secundare (hipertrofie-ventriculară, blocuri de ramură) sau primitive (pericardite, curent de leziune în sindroamelfr coronariene) (10). ^ inferior, zonă uterină cuprinsă între corpul şi colul uterin şi care se dezvoltă în ultimele 3 luni de sarcină. La mul-tipare se poate forma la sfîrşitul sarcinii sau chiar în timpul travaliului. Toate condiţiile care împiedică angajarea prezentaţiei împiedică constituirea segmentului inferior (18). ~ pulmonar* Zonă pulmonară. ~ superior, zonă uterină care-cuprinde corpul uterin propriu-zis (18). Vezi şi: Fowler. Segmentaţie. 1. Diviziune în părţi mai mult sau mai puţin similare (1). 2. Procesul de clivaj (1). ~ completă, sin. : Segmentaţie holoblastică proces de segmentare care interesează oul în întregime (1). ^ holoblastică, Segmentaţie completă. ~ inegală, segmentaţie care produce blas-tomere de mărimi diferite; cele de la polul' animal sînt mai mici şi mai numeroase decît cele de la polul vegetativ (1). Segmentum (lat. = tăietură). Segmenta Segmenta bronchopulmonalia. Vezi Lobi pulmo-num. Segregare (lat. segregare = a separa). Vezr Legea segregării. Slguin, Eduard, 1812 — 1880. Simptomul^ contracţii involuntare ale muşchilor imediat înainte de un acces epileptic (35). Seidelin, H. Corpusculii formaţiuni cor-pusculare prezente în hematiile bolnavilor de febră galbenă şi considerate de cel care le-a descris ca agentul patogen viral al bolii (8). Seidlitz. Vezi Pulbere Seidlitz. Seidlmayer, Hubert. Sindromul purpură toxiinfecţioasă, întîlnită la copilul mic şi evo-luînd în puseuri; are aspect de cocardă şi localizare simetrică (10). Seignette, Pierre, 1660 — 1719. Vezi Sarea Seignette. Seismocardiograîie (gr. seismos — tremură-tură + kardia = inimă + graphein = a scrie), înregistrare selectivă a vibraţiilor şi bătăilor inimii sub forma unor curbe de frecvenţe cuprinse între 4—5 şi 34—40 cicli/sec. (32). Seismoterapie (gr. seismos = tremurătură + therapeia = tratament), sin.: SismoterapieT Vibroterapie. Tratament cu ajutorul vibraţiilor mecanice (4). Seitelberg. Boala sin.: Degenerescenţă neu-roaxonală infantilă, boală rară, [familială, infantilă, caracterizată anatomic prin dilatări axonale în teritoriul substanţei cenuşii a sistemului nervos central, afectînd în special trunchiul cerebral, asociate cu o stare dismieli- SEJTZ 530 SEMLNOM nică a globului palid şi cu degenerări ale unor fascicule ale măduvei. Boala debutează prin tulburări de mers, cu semne piramidale, tulburări de coordonare şi uneori amauroză si •evoluează progresiv (27). ks Seitz, Ernest. Filtrul filtru bacteriologic, «compus dintr-un schelet metalic şi plăci filtrante propriu-zise, confecţionate din azbest. Se foloseşte pentru clarificarea sau sterilizarea unor lichide (3). Se juneţi© (Wernicke) (lat. sej ungere = a desface). Tulburare a legăturilor asociative dintre reprezentări, întîlnită în special în stările amentive şi în schizofazie (35). Sekki. Discul ~9 dispozitiv pentru aprecierea pe teren a turbidităţii unei ape de suprafaţă; ■constă dintr-un disc metalic vopsit în alb şi fixat pe o tijă. Se coboară discul în apă pînă unde nu se mai distinge discul, adîncimea no-tîndu-se pe tijă. Se face o a 2-a citire a nivelului la care, prin ridicarea tijei, discul devine din nou vizibil. Media celor două valori în cm reprezintă turbiditatea apei exprimată în cm coloană de apă (20). Selecţie (lat. selectio = alegere). Probă. ~ artificială, izolarea dintr-o populaţie a unor indivizi cu caractere particulare, cu ajutorul •oricăror mijloace de selecţie (17). ~ naturală, izolarea prin supravieţuire a unor indivizi avantajaţi dintr-o populaţie, prin presor selectiv, natural (17). Selene unguium. Leuconichie. Seleniu. Simbol Se. Element chimic în stare nemetalică, cu număr atomic 34 şi greutate atomică 78,96. Este bi-tetra-şi hexavalent. Prezintă mai multe modificări alotropice: seleniu roşu, monoclinic; seleniu cenuşiu, hexagonal; seleniu amorf, de culoare brună-neagră. Seleniu! cenuşiu, denumit şi „metalic”, este folosit pentru fabricarea celulelor fotoelectrice, deoarece prezintă o conductivitate electrică particulară, «are variază cu iluminarea (5). Selig. Operaţia rezecţia nervului obturator subperitoneal, la nivelul unde acesta intră In canalul subpubian, pentru a reduce contrac-tura adductorilor în boala Little (24). Selivanoff, Feodor. Reacţia /^, test pentru identificarea fructozei, care — la cald, în prezenţa rezorcinolului şi în mediu clorhidric — dezvoltă o culoare roşie-intensă şi un precipitat de asemenea de culoare roşie (5). Sella (lat. == şa), sin.: Şa. Depresiune în iormă de şa (1). ~ turcica, sin.: Ephippium, Şaua turcească, depresiune transversă mediană situată pe faţa superioară a corpului osului sfenoid; conţine hipofiza şi este acoperită de o parte a durei mater (1). Sellard. Proba probă de încărcare cu bicarbonat, constînd din administrarea din 2 în 2 ore a cîte 5 g bicarbonat de sodiu; în primul eşantion de urină pH-ul trebuie să fie mai mare de 7 (25). Sellers. Coloraţia metodă de coloraţie rapidă a incluziunilor rabice (corpii Babeş-Negri) pe frotiuri, folosind fucsina ţ>â^|că şi albastrţil de metilen; este utilizată mai ăfes în scop diagnostic (22). Sellors-Overholt. Incizia cale de acces dorso-laterală în decubit ventral, folosită în intervenţiile pentru exereză pulmonară, în special la bolnavii cu secreţie bronşică abundentă (11). Selter-Swift-Feer. Boala Acrodinie. Semb, Cari. Operaţia toracoplastie su- perioară cu apicoliză extrafascială (34). Semen contra. Pulbere din bobocii uscaţi ai unor specii de pelin din genul Artemisia, folosită, sub forma de infuzie sau de pulbere încorporată în miere sau marmeladă, în tratamentul ascaridiozei (31). Semi- (lat. semi — pe jumătate). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de jumătate (32). Semiacetali. Derivaţi monoalcoolaţi ai oze-lor (5). Semibuclă elastică. Buclă elastică în formă ,,Z” a unui croşet din sirmă (39). Semicanalis (semi- + lat. canalis = canal). Canal deschis pe una din laturi (1). ~ masculi tensoris tympani, şanţ pe stînca ostilui temporal în care se găseşte muşchiul tensor tympani (1). ~ tubae auditivae, şanţ pe stînca osului temporal în care este situată tuba auditivă (1). Semiconductori (semi- = lat. conducere — a conduce). Categorie de substanţe clasate între izolanţi şi metale, a căror conductibilitate, la temperatura ordinară, este mult mai mică decît a metalelor, uneori cu totul neglijabilă şi care poate suferi creşteri deosebit de mari sub acţiunea unor factori externi ca lumină, căldură, emisiune radioactivă etc. Asemenea calităţi se întîlnesc la unele sulfuri, oxizi, ni-truri sau seleniuri metalice, la cristalele de seleniu, siliciu sau germaniu. Semiconductor» de diverse tipuri au aplicaţii practice foarte largi: redresori de curent alternativ, detectori sau amplificatori, generatori de curent electric etc. Variaţia foarte mare a rezistenţei semiconduc-torilor la încălzire permite construirea unor dispozitive numite „termistori”, cu care se pot măsura diferenţe foarte mici de temperatură (6). Semicretinism. Formă relativ benignă de cretinism (7). Seminom (lat. semen = sămînţă + -oma). Disgerminom testicular sau ovarian cu malignitate variabilă, care apare de obicei la tineri; se caracterizează prin aspectul histologic dens SEMIOLOGIE 531 SEMNUL OGLINZIF celular, cu celule rotunde şi protoplasmă bogată, zone de hemoragie şi necroze, avînd o stromă săracă; dă metastaze pe cale limfatică (la ganglionii regionali şi retroperitoneali) şi sanguină (în ficat, plămînij uneori în oase şi creier) (2). Semiologie (gr. semeion = semn + logos = ştiinţă), sin. : Semiotică. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul simptomelor şi semnelor bolilor, precum şi cu tehnica cercetării utilizării lor în vederea precizării diagnosticului şi prognosticului (32). Semiotică (gr. semeiotikos). Semiologie. Semipermeabilitate (semi- + lat. permeare = a traversa). Procese de difuziune selectivă printr-o membrană (6). Semliki. 1. Vezi Encefalită africană. 2. Vezi Virus Semliki. Semn (lat. signum), sin. : Signum. 1. Fenomen manifestat de organismul bolnavului, recunoscut de medic şi utilizat pentru precizarea diagnosticului şi a prognosticului bolii (32), 2. Urmă; cicatrice, rămasă pe piele după o boală sau rănire (32). 3. Gest, mişcare, exprimînd un gînd, o intenţie, o acţiune (32). ~ abducţiei elastice, Semnul Berger, vezi Berger. ~ adduc-torului Froment, vezi Froment. ~ alunecării, Semnul Ortolani, vezi Ortolani. ~ argintului, semnul Poncet, vezi Poncet. ~ auricular Meu-del, vezi Mendel. ~ balamalei, Semnul H6gar, vezi H6gar. ~ balonului, Semnul Nothnagel, vezi Nothnagel. ^ briciului, sonoritate specială, perceptibilă cînd se rade un membru atins de gangrenă gazoasă în vederea amputării (11). ~ casurei, în sciatica vertebrală L4 — L5, cu scolioză încrucişată, coloana se poate înclina armonic de partea sănătoasă, dar la tentativele de înclinare de partea bolnavă se înclină dizar-monic, în linie frîntă (24). ~ călciiului, Semnul Allajouanine-Thurell, vezi Allajouanine-Thu-rell. ^ ciocanului de apă, Pulsul Gorrigan, vezi Corrigan. ~ „clapei de pian”, semn caracteristic în diastazisul acromioclavicular. Apăsîn-du-se pe extremitatea claviculară externă, luxată, se reduce luxaţia (dacă revărsatul nu este prea mare sau dacă nu există interpunere fibroasă); de îndată ce se suprimă apăsarea, luxaţia se reface (24). ~ „clicului”, Semnul MacMurray, vezi MacMurray. ~ cortinei, Sem^ nul perdelei. ~ corzilor tendoanelor radialilor, Semnul Velpeau, vezi Velpeau. ~ creionului, în fracturile transversale de rotulă cu deplasare, între fragmente apare un şanţ în care se poate aşeza un creion (24). ~ decalcifierii marginale condiliene subcondrale (Alex. Rădulescu), în tuberculoza genunchiului, în faza incipientă, pe radiografie se observă o zonă foarte îngustă, transparentă, paralelă cu corticala articulară a condilului femural (24). ~ diapazonului Zervopulos, vezi Zervopulos. ~ digitoocular, Semnul Franceschetti, vezi Franceschetti. *<*• drapelului. 1. Sinkinezie întîlnită în hemiplegia spastică, constînd din circuinducţia membrului superior pe sus, cu degetele desfăcute, în timpul mersului (24). 2. Zgomot stetacustic care se întîlneşte în bronşita pseudomembranoasă şii sugerează fluturarea unui drapel; este datorit existenţei unei membrane într-o bronhie mare (34). ~ epoletului, Umăr în epolet. ^ facialului,. Semnul Ghvostek, vezi Chvostek. ^ forcipre-surii, sin. : Semnul Icard, în cazul morţii aparente, ciupirea pielii cu pensa este urmată de apariţia unei serozităţi cu reacţie alcalină; reacţia este acidă la 5—7 ore după instalarea morţii reale (23). ^ geambaşului, Semnul» Marjolin, vezi Marjolin. ~ guaşei, semn radiologie, descris de Leriche şi Fontaine în osteoporoza posttraumatică şi care constă din sub-ţierea conturului corticalei şi aspectul flou, de tuş întins subţire, al spongioasei (24). ^ indi~ celui, Semnul Kreindler, vezi Kreindler.~ inerţiei cefei, vezi Inerţia cefei. ^ istmului gltle— jului, asocierea unui triplu „puls”: lingual, amigdalian şi al luetei (pulsaţii ritmice, sistolice) ; semnul a fost descris de Miiller în insuficienţa aortică (10). ~ încrucişării, SemnuL Nove-Josserand, vezi Nov6-Josserand. ~ Lasi-gue In picioare, Semnul L6ri, vezi L£ri. ^ lănţişorului Dupuytren, vezi Dupuytren. Semnele mici ale brightismului. Complex de simptome*. apărînd în cadrul spasmelor vasculare din hipertensiunea arterială, mai ales renală sau renalizată, uneori premergător unor accese eclam— ptice şi constînd din astenie, cefalee, nervozitate, criestezii, parestezii, epistaxis, mici tulburări senzoriale şi Vărsături (10). ^ migraţiei-ombilicului, semn descris în poliomielită, constînd din deplasarea ombilicului de partea musculaturii abdominale sănătoase la manevra de ridicare a bolnavului din poziţia culcat în poziţia şezînd; exprimă pareza musculaturii abdominale de partea bolnavă (8). ~ mîinii de mamoş, contractură tonică a musculaturii mîinii prin spasm carpal, aspect caracteristic în teta-nia sugarului; policele este în adducţie, mîna în abducţie şi flexiune; degetele sînt flectate iii-articulaţia metacarpofalangiană şi extinse in articulaţia interfalangiahă distală (33). ~ mii— nii suculente, Semnul Marinescu, vezi Marinescu. ~ mulajului, aspect caracteristic radiologie al', mucoasei intestinului subţire în sprue. Intestinul subţire seamănă cu un tub în care^s-a băgat ceară care a fost lăsată să se usuce (19). ~ nucomidriatic Flatau, vezi Flatau. ~ oglinzii. 1. Nerecunoaşterea propriei figuri în oglindă, întîlnită în stările de demenţă profundă senilă sau boala Alzheimer şi determinînd pe bolnav~ să stea timp îndelungat în faţa oglinzii vorbind, cu propria imagine, ca şi cînd ar discuta cu o* SEMNUL PANTOFULUI 532 SEMNUL VlRiFULUl .altă persoană (35). 2. (Abely). Controlul repetat şi îndelungat în oglindă al aspectului feţei :şi uneori al altor părţi ale corpului, caracteristic bolnavilor cu tulburări dismorfofobiceşi întîlnit de obicei în stadiile incipiente ale „schizofreniei (35). ~ pantofului, Seninul Duvernay, vezi Duvernay. ~ pendulării membrului inferior Froment, vezi Froment. ~ perdelei, sin. : Semnul cortinei, deplasarea peretelui posterior al faringelui prin tracţiune de partea sănătoasă, la pronunţarea vocalei a; este întîlnit în leziunile unilaterale ale nervului glosofaringian '(30). ^ pernei, poziţie şezînd, cu toracele mult aplecat înainte şi braţele rezemate de o pernă tinută pe genunchi; este caracteristică în peri-«carditele cu revărsat abundent (10). ~ „perenei psihice”, semn întîlnit în unele sindroame ex-trapiramidale de tip hipertonic, constînd din faptul că bolnavul, culcat pe pat, ţine capul ^deasupra pernei, lăsînd astfel impresia că repau-zează capul pe o pernă imaginară, mai ridicată; .este datorit unei hipertonii pronunţate a muşchilor flexori ai gîtului, care imprimă această postură (27). ^ ,,pielii de portocală”, semn clinic 4e malignitate la o tumoare de sîn, produs de invadarea tumorală a pielii, care capătă forma inflitrată caracteristică (11). ^ pielosului Ba-binski/veziBabinski. ~ pistonului, Semnul Duja-rier, vezi Dujarier. ~ pleoapei Froment, vezi Froment. ~ radialului, Fenomenul Strtimpell, Vezi iStrumpell. ~ reducerii şi al reluxării, Semnul .Şneiderov, vezi Şneiderov. ~ resortului, semn în-itîlnit în meniscurile discoide şi care constă dintr-o alunecare rapidă sub deget a meniscului, la nivelul interlinei (24). ~ resortului dureros, Semnul Dawbarn, vezi Dawbarn. ^ riglei, în luxaţia sca-pulohumerală, rigla aşezată pe faţa externă a braţului atinge marginea acromionului. în timp ce vîn mod normal nu o poate atinge (24). ~ roţii dinţate, Fenomenul roţi i dinţate. ~ „rugăciunii mahomedane”, poziţie genupectorală luată ^de bolnavii cu pericardită exsudativă cu lichid abundent, pentru ameliorarea hemodinamicii :şi deci uşurarea dispneei (10). ~ saltelei, Semnul Gendrin, vezi Gendrin. ~ saltului, Semnul Ortolani, vezi Ortolani, ~ „salutului recrutului”, semnul Bourde, vezi Bourde. ~ scării, In osteoartrita tuberculoasă a genunchiului, dacă ;se trece cu mîna de pe fundul de sac îngroşat pe ţesut sănătos se simte o denivelare (24). ^ sertarului (Delbet), semn întîlnit în pseudartro-zele strînse de col femural. Bolnavul se aşază în decubit dorsal, cu coapsa flectală la unghi •drept şi se trage de coapsă; se obţine o mobilitate oarecare, verticală, anormală, a membrului inferior (24). ~ smochinei, Semnul Bonnaire, -vezi Bonnaire. ^ soneriei (de Seze), producerea in hernia de disc a unei dureri fulgurante în anembrul inferior, asemănătoare unui curent electric, printr-o presiune pe spaţiul inter spinos corespunzător discului herniat (26). ~ soneriei electrice, Semnul Robecchi, vezi Robecchi. ^ strănutului, Semnul Crouzet, vezi Crouzet. ~ „în treaptă de scară”, Seipnul M6nard, vezi M6nard. ~ tripiedului» Sonjttul Amoss, vezi Amoss. ~ tripodului, în faza acută a poliomielitei, dacă bolnavul este ridicat în poziţie şezînd, el îşi curbează spatele în hiperextensie şi duce membrele superioare înapoi, pentru a se susţine pe mîini (24). ~ tusei. 1. în sciatica vertebrală, tuşea produce dureri la nivelul conflictului discoradicular (sin.: Semnul Dejerine) (24). 2. în paralizia poliomielitică a muşchiului transvers abdominal, tuşea provoacă o expansiune abdominală mai mare de partea paralizată (24). ~ vîrfului, Semnul Chiray-Roger, vezi Chiray-Roger. Vezi şi: Abadie, Alberti, Aleksandrov, Aliajouanine-Thurell, Allis, Ammon, Amoss, Anghelescu, Apert, Appley, Argyll-Rober-tson, Aschoffenburg, Aschner, Auspitz, Babin-ski, Bacceli, Bade, Ballance, Bamberger, Barnes, Barr6, Bazy, Beaunis, Bechterew, Becker, Beevor, Bell, Bergara-Wartenberg, Berger,Bier-mer, Biernacki, Bikele, Bing, Bjerrum, Blum-berg, Bohler, Bonnaire, Bonnet, Borelini, Borsi-eri, Bourde, Bouveret, Bozzolo, Bragard, Bran-ham, Brasdor, Braun-Fernwald, Brian$on, Bris-saud, Broadbent, Brock, Broşteanu, Brown, Brudzinski, Budin, Bumke, Biirger, Campbell, Cardarelli, Castellino, Cazin Cejka, Chaddock, Chasonov, Chaussier, Chiray-Roger, Chvostek, Clark, Claude, Clauss, Coleman, Comby, Cooper, Corrigan, Crpbach Crouzet, Crowe, Cruweilhier, Cullen, Dagnini-Aschenr, Dalrymple, Damany--Schneiderov, Dawbarn, Dejerine, Delbet, De-mianoff, Desault, D’Espine, Destot, Dubois, Duchenne,Dugâs,Dujarier,Dupuytren, Dutemps-Cestan, Duvernay, Ebstein, Edelmann, Egger, Eichoff-Finkelstein, Elsberg-Dyke, Ely, Empis, Erb, Erichsen, Escudero-Nemenov, Estlander Ewald, Făget, Feer, Fischer, Flatau, Forgue, Franceschetti, Friedreich, Fruchaud, Fiirbringer, Gaenslen, Galeazzi, Gangolphe, Garel, Gendrin, Gibson, Gifford, Glasgow, Gobiet, Goldstein, Gonda, Gordon, Gosselin, Gotlieb, Gottche, Gourdon, Graefe, Grancher, Granstrom, Grie-singer, Griesinger-Kussmaul, Grigorescu, Grocco, Gubler, Gubler-Gendrin, GuddeYi, Gu6rin-Ker-guistel, Guillain, Guttman, Hali, Halsted, Hamil-ton, Harrer, Harzer, H6gar, Helbing, Hertz, Her-tzel, Heryng, Higoumenakis, Hirtz, Hoffmănn, Hofmeister, Hohenegg, Homans, Huchard, Hue-ter, Icard, Ingelrans, Jaccoud, Jackson, Jane-way, Jaworski, Jellinek, Joffroy, Jolly, Josser-and, Kahn, Kanavel, Keen, Kirmisson, Klippel-Weil, Koplik, Kraepelin; Krammer, Kreindler, Kussmaul, Laffont,Lambrinudi, Lance,Landolfi, SEMNIFICAŢIE STATISTICĂ 533 SENSIBILIZARE PASIVA Landouzy, Langenbeck, Langoria, Lannelongue, Larrey, Laruelle; Lasegue, Laugier, Lawrence-Louvel, Lecha-Marza, Leclerq, Lehndorff, Leri, L6ri-Lonj urneau; Leriche, Leyden, Lhermitte, Libman, Liepmann, Lippman, Livierato, Lo-rrain, Lâwenberg, Lucatello, Luchin, Luding-ton, Ludloff, Lupulescu Lust, Mac Burney, McMurray, Magnan, Maisonneuve, Malgaigne, Mannkopf, Manson-Bahr, Marinescu, Marjolin, Maţkievici, Maygrier, Mayo-Robson, Meige, M6nard, Mennell, Merklen, Minervini, Moebius, Monakov, Monro, Morquio-Bonara-Soto, Morris, Morrison, Moseley, Miiller, Murphy, Musset, Nachles, Negri, Negro, N61aton, N61aton-Velpeau, Nikolsky, Noica, Nothnagel, Nov6-Josserand, Nov6-Josserand-Rendu, Oddi, Oliver, Oliver-Mac Donnel, Oppenheim, Ombrâdanne, Ortolani, Orton, Oudard-Jean, Paget, Pastia-Grozovici, Payr, Perez, Pezzi, Pfuhl, Phemister, Pick, Pinkerie, Pins-Ewart, Piskacek, Pitres, Poncet, Porter, Potain, Pottenger, Proust, Queckensted, Raimist, Ramond, Redlich, Rehn, Reichardt, Reusner, Richet, Riesman, Rist, Rist-Hautfeuille, Rivero-Carvalo, Robecchi, Ro-bertson, Roch, Rosenbach, Rotch, Roux, Rovsing, Ruault, Rucker, Russel, Salus-Gunn, Sanders, Savariaud, Schăffer, Schapiro, Scheuer-lein, Schlesinger, Schultze, Schwartz, Schwar-tze, Sisto, Smith, Sot-Hall, Souques, Spalding, Spurling, Squires, Steel, Stellwag, Sterles,Straus, Strong-Levine, Strumpell-Naffziger, Şneiderov, Taussig, Tavernier-Turner, Teleky, Tetrazini, Theodore, Thieu, Thomson, Tillaux, Tinel-Hoffman, Topolansky, Tournay, Trendelen-burg, Trommer, Turyn, Velpeau, Veraguth, Vasilescu, Verneuil, Vincent d’Alger, Von Wahl, Wagner-Jauregg, Wartenberg, Watson-Jones, “Wegner, Weingro^v, Weiss, Wernicke, Westphal, Williamson, Winterberger, Yergason, Zaţepin. Semnificaţie statistică. Diferenţa dintre observaţie şi ipoteză, cu presupunerea că această -diferenţă nu este dată de erori tehnice sau fluctuaţii (7). Semple, sir David, 1856—1936. Vaccinul vaccin antirabic preparat cu virus fix, atenuat -cu ajutorul acidului fenic, după metoda Fermi modificată (22). Sencert. Operaţia cura cardiospasmului prin coborîrea esofagului toracic, cu sau fără fixarea sa la diafragm (11). Senear-Usher (Senear, Francis Eugene; Usher Bamey David). Sindromul^,Pemfigus seboreic. Senescenţă (lat. senescere = a Imbătrîni). Slăbire a stării organice datorită vîrstei] înaintate (32). ~ auriculară, sin.: Presbiacuzie, surditate instalată la bătrîni, consecutivă degeneres-cenţei senile a elementelor senzoriale auditive <30). cutanată, vezi Atrofie cutanată. Senilitate (lat. senilis = bătrînesc). Slăbirea funcţiilor organice şi psihice, provocată de vîrsta avansată (15). Senn, Nicholas, 1844 — 1908. Tehnica excluderea unilaterală a unei anse intestinale prin secţionarea ei deasupra obstacolului, închiderea capătului distal, secţionarea sau deschiderea sa la piele şi anastomozarea termino-laterală a capătului proximal secţiunii în pîntecele ansei distale (11). Senna. Frunzele uscate ale plantelor Cassia senna sau Cassia angustifolia (Leguminosae), care conţin acid crisofanic, senosid A şi B (glicozide antrachinonice); se utilizează ca laxa-tiv şi purgativ prin mărirea iritativă a peris-taltismului colonului (13). Sensatio (lat. = senzaţie). Senzaţie. ~ pilomotrica, Cutis anserina. Sensibilitate (lat. sensibilitas). Proprietatea unor părţi din sistemul nervos de a recepţiona, transmite sau percepe excitaţiile. După teritoriul de recepţie se deosebesc : a) sensibilitatea superficială sau exteroceptivă (excitanţii provin din mediul extern şi acţionează la suprafaţa organismului); b) sensibilitatea profundă sau proprioceptivă (excitaţiile provin de la muşchi, tendoane, periost, articulaţii); c) sensibilitatea viscerală sau interoceptivă (excitaţiile provin de la organele interne, viscere). După caracterul senzaţiilor se disting: a) sensibilitatea elementară sau protopatică (senzaţiile elementare : tactile, termice, dureroase, mioartrokinetice) şi b) sensibilitatea diferenţiată sau epicritică (stereo-gnozie, discriminare tactilă, somatognozie, to-pognozie) (27). ~ electromusculară, sensibilitate la stimul electric a muşchilor (4). ~ filmului, sensibilitate selectivă pe care o are emulsia de bromură de argint de pe filmele radiografice faţă de radiaţiile Rontgen şi luminiscenţa ecranelor întăritoare (36). ~ la fohn, vezi Fohn. ~ luminoasă diferenţială, inversul celei mai mici diferenţe relative a luminanţei perceptibile (28). ^ profundă, denumire dată sensibilităţii intero-şi proprioceptive, persistente după îndepărtarea sensibilităţii cutanate (15). ~ proprioceptivă, sensibilitate conferită de terminaţiile senzitive din muşchi, articulaţii şi tendoane privind mişcările şi poziţia corpului (15). Sensibilizare (lat. sentire = a simţi). Fenomenul de creştere a sensibilităţii organismului faţă de o substanţă străină oarecare (15).~ activă, producerea naturală sau artificială â unei stări de alergie prin contactul organismului cu alergenul respectiv (contact cutanat, in-halaţie, ingestie, injecţie parenterală) (3). ^ anti-Rh, fenomen de sensibilizare care se realizează prin transfuzii de sînge Rh-pozitiv la un receptor Rh-negativ; poate duce la accidente transfuzionale grave, mortale (19). ~ pasivă, SENZAŢIE 534 SEPTICEMIE OMBILICALA producerea naturală (rară) sau artificială a unei stări de alergie prin transferul serului (alergie de tip imediat) sau al unor celule (alergie de tip întîrziat) de la un organism alergic la un organisp^ normal (3). " Senzaţie (lat. sensatio), sin. : Sensatio. Reflectarea însuşirilor izolate ale obiectelor şi fenomenelor lumii materiale care acţionează nemijlocit asupra organelor de simţ (35). ^ concomitentă, senzaţie survenind fără un stimulent propriu, concomitent cu o senzaţie primară (32). ~ entacustică, senzaţie auditivă constînd din ţiuituri, şuerături, pocnituri, percepute în timpul liniştei (35). ~■ gnostică, senzaţie percepută de simţurile care s-au dezvoltat mai tîrziu (de ex. acela al sensibilităţii epicri-tice care înregistrează vibraţiile muşchilor, tendoanelor şi articulaţiilor) (32). ~ întârziată, senzaţie percepută după cîtva timp de la aplicarea stimulului (32). Senzitivism (lat. sensitivus = care simte). Sensibilitate emoţională exagerată (35). Senzitometrie. Relaţia dintre efectul radiaţiilor Rontgen şi înnegrirea filmului în unitatea de timp (36). Senzorial (lat. sentire — a simţi). Termen generic pentru procesele fiziologice care stau la baza formării senzaţiilor (15). Separare (lat. separare — â despărţi). 1. Despărţirea unei părţi dintr-un întreg (32). 2. Izolarea unei substanţe sau a unui grup de substanţe dintr-un amestec (32). ^ catenară, Disociere catenară. ~ dentară, crearea unui spaţiu între dinţi, pentru uşurarea introducerii inelelor protetice sau ortodontice sau a altor dispozitive. Poate fi: permanentă—prin şlefuirea punctelor de contact proximale dentare, sau tranzitorie— prin instrumente separatoare (38). Separator (lat. separator == care desparte). Dispozitiv folosit în cursul epurării unor ape care conţin grăsimi sau substanţe plutitoare (20). dentar, disc metalic Horico abraziv pe o faţă sau pe ambele, folosit la separarea punctului de control în şlefuirea dinţilor (38). Sepie. Pulbere obţinută prin măcinarea scheletului de peşte Sepia officinalis şi folosită în laboratorul de tehnică dentară ca substanţă abrazivă pentru polisarea lucrărilor protetice dentare (39). Sepsis (gr. = putrefacţie). Septicemie. ^ lenta, denumire, puţin utilizată, pentru o infecţie de focar bine delimitată anatomopatologic, dar care se răsfrînge la distanţă prin manifestări mai mult sau mai puţin evidente clinic (8). Sept (lat septum = barieră). Septum. ~ aorticopulmonar, Sept bulbar. ~ bulbar, sin.: Sept aorticopulmonar, perete format de crestele endocardiale bulbare perechi care împart după o linie spirală bulbul cordului în trunchiurile aortic şi pulmonar (1). ~ cloâcal, Sept urorectal. ^ crural, Septum femorale cloqueti, vezi Gloquet. ^ gingival, membrana mucoasă proiectată în spaţiul dintre dinţi (1). ~ interalveolar dentar, perete de structură osoasă care desparte două alveole dentare (38). ^ intej+adieular dentar, perete care desparte lăcaşul fiecărei rădăcini în alveola aceluiaşi dinte (38). ^ interseg-mental, spaţiul dintre două somite mezodermice (1). pectiniform, perete conjunctiv median longitudinal, care la bărbat este dependent de albuginee şi separă corpii cavernoşi (septum penis), iar la femeie separă corpii cavernoşi ai clitorisului (septum corporum cavernosorum clitoridis) (1). ~ pontin, rafeu median al punţii* format diritr-o decusaţie de fibre nervoase şi de fibre nevroglice (1). ~ rectovaginal, formaţiune anatomică cuprinsă între rect şi vagin, reprezentată de ţesut conjunctivofibros, vestigiu embrionar al obliterării fundului de sac peritoneal rectovaginal (18). ~ sigmoidian, membrană subţire care ocupă fisura mandibulară şi separă muşchiul maseter de muşchiul pterigoidian lateral (1). ~ subarahnoid, perete foimat diri benzi de ţesut fibroelastic legînd arahnoida spinală de pia mater de-a lungul liniei mediane posterioare (1). urorectal, sin.: Sept cloacal, Septul Douglas, sept embrionar de ţusut conjunctiv aşezat orizontal, care împarte cloaca în rect şi sinusul urogenital primar (1). Vezi şi: Douglas. Septicemie (lat. septicus — care face să putrezească -f gr. haima = sînge), sin. : Sepsis. Infecţie generală a organismului, de obicei bacteriană, cu evoluţie în general gravă, fără tendinţă de vindecare spontană, caracterizată prin : prezenţa unui focar septic în care germenii se multiplică şi de unde se revarsă în sînge; prezenţa germeni^ lor patogeni în sînge, continuu sau periodic şi în cantităţi variabile; formarea de metastaze septice prin însămînţarea pe cale hematogenâ a diferitelor ţesuturi. Se manifestă prin simptome generale septice, simptome legate de poarta de intrare sau de focarul septicemic, prin hepato-şi mai ales splenomegalie şi prin simptome viscerale de localizare metastatică; leucocitoză cu polinucleoză; anemie; tulburări hidroelec-trolitice; uremie; acidoză (8). ~ criptogenetică, septicemie la care nu se poate/ specifica poarta de intrare a agentului patogen (2). ^ menin-gococică, varietate etiologică de septicemie produsă de meningococ, diferenţiată deseori clinic prin prezenţa unei erupţii purpuriCe sau papulohemoragice şi a determinărilor septice articulare; are aspect clinic de regulă mai benign, în afara formei cu evoluţie supraacută însoţită de sindrom Watterhouse-Friederichsen (8). ~ ombilicală, septicemice apărînd la nou-născuţi în urma infectării părţii necrozate a SEPTICEMIE PARAINFECŢIOASĂ 535 SEPTUM INTER VVENTRIOULARE cordonului ombilical şi propagării infecţiei pe calea arterelor ombilicale; în unele cazuri este precedată de simptome de peritonită (2). ~ parainfecţioasă, septicemie care apare ca o complicaţie a diferitelor boli infecţioase (2). post-partum, sin. : Septicemie puerperală, stare septicemică survenită după naştere, vezi şi Infecţie puerperală (18). puerperală, Septicemie post-partum. ~ stafilococică, varietate etiologică de septicemie, cu tablou clinic acut sau supraacut, cu embolii septice cutanate, localizări în diferite organe, în special determinări pulmonare caracteristice, evidenţiate radiologie sub formă de bule sau chisturi de aspect clar, alături de zone de condensare obişnuită; evoluţia este deosebit de gravă, marea majoritate a stafilococilor fiind rezistenţi la antibiotice (8). ^ streptococică, septicemie produsă de streptococi p-hemolitici, streptococi anaerobi, streptococi viridans sau enterococi; are evoluţie clinică variabilă, în raport cu tipul de streptococ, cea cu streptococi p-hemolitici fiind cea mai accesibilă tratamentului cu antibiotice (8). ~ tuberculoasă supraacută, formă rară anatomoclinică a tuberculozei hematogene generalizate. în afară de semne generale şi locale se decelează şi o reacţie leucemoidă (34). ^ urogenă, formă de septicemie consecutivă afecţiunilor infecţioase urologice, cu o gravitate accentuată prin acţiunea microbilor asociaţi şi a proceselor fermentative care au loc în urină (2). Septicopioemie (septicemie + gr. pyon = puroi + haima = sînge). Formă particulară de septicemie, cu predominanţa febrei de tip su-purativ şi mai ales a metastazelor septice multiple ajunse în faza de colectare de puroi (8). Septinevrită (lat. septicus = care face să putrezească + gr. neuron = nerv + -ită). Diseminarea virusurilor pe cale nervoasă. Se poate desfăşura pe cale centrifugă spre sistemul nervos central sau pe cale centripetă spre periferie <22). Septulum (dim. lat. septum = barieră). Sept mic (1). Septula testis. Septurile interlobulare ale testiculului (1). Septum (lat. = sept, barieră), sin.: Sept. în anatomie, perete situat între 2 spaţii sau cavităţi (1). — atriorum, Septum interatriale. ~ atrio-ventriculare, porţiunea membranoasă a septului interventricular, completată cu porţiunile de inserţie pe ea a valvulelor septale atrioventri-culare; este situată între atriul drept şi ventriculul stîng, de unde şi numele (1). ~ bulbi urethrae, sept fibros median, incomplet, al bulbului uretrei (1). ^ canalis musculotubarii, lamă osoasă care desparte canalul musculotubar într-un canal pentru muşchiul tensor tympant şi un canal pentru tuba auditivă (1). ~ carti-lagineum nasi, Pars cartilaginea septi nasi. ~ cervicale intermedium, membrană care uneşte posterior, pe linia mediană, arahnoida şi dura mater spinală cervicală (1). ~ corporum caver-nosorum ditoridis, vezi Sept pectiniform. ~ fcmorale cloqueti, vezi Cloquet. ~ glandis penis, perete conjunctiv median, care pleacă din albu-ginee şi desparte glandul în două jumătăţi simetrice (1). Septa interalveolaria mandibulae. Septul osos dintre alveolele dentare ale mandibulei (1). Septa Interalveolaria maxillae. Septul osos dintre alveolele dentare ale maxilei (1). ~ interatriale, sin. : Septum atriorum, septul dintre atriile drept şi stîng ale inimii (1). ~ intermusculare anterius cruris, sin. : Septum intermusculare anterius fibulare, membrană conjunctivă care se întinde de pe faţa profundă a fasciei crurale pe marginea anterioară a peroneului, separînd muşchii peronieri de extensori (1). ~ intermusculare anterius fibulare, Septum intermusculare anterius cruris. —' intermusculare brachii laterale, sin. : Septum intermusculare humeri laterale, lamă conjunctivofibroasă întinsă între periostul humerusului şi fascia superficială a braţului; separă lateral loja anterioară de cea posterioară a braţului şi dă inserţie unora dintre muşchii braţului şi ai antebraţului (1). ^ intermusculare brachii mediale, sin. : Septum intermusculare humeri mediale, lamă conjunctivofibroasă, întinsă medial între periostul humerusului şi fascia braţului, separînd muşchii lojii anterioare de cei ai lojii posterioare a braţului şi fiind perforată de nervul ulnar; dă inserţie unora din muşchii brahiali şi antebra-hiali (1). ~ intermusculare femoris laterale, membrană conjunctivă întinsă între partea laterală a fasciei late şi buza laterală a liniei aspre a femurului şi ramura ei de bifurcaţie laterală; separă muşchii anteriori de cei posteriori ai coapsei (1). ^ intermusculare femoris mediale, membrană conjunctivă întinsă între partea medială a tecii femurale şi buza medială a liniei aspre, ramura ei de bifurcaţie medială şi tuberculul adductorului mare; separă muşchii anteriori de cei posteriori ai coapsei (1). ~ intermusculare humeri laterale, Septum inter-musculari brachii laterale. ~ intermusculare humeri mediale, Septum intermusculare brachii mediale. ~ intermusculare posterius cruris, sin. : Septum intermusculare posterius fibulare, membrană conjunctivă întinsă între fascia gambieră şi marginea postero-laterală a peroneului; separă muşchii flexori de peronieri (1). ~ inter-musculare posterius fibulare, Septum intermusculare posterius cruris. Septa interradicularia mandibulae. Despărţiturile osoase dintre rădăcinile dinţilor mandibulari (1). ~ interventri- culare, sin. : Septum ventriculorum, perete situat între ventriculele inimii; are o structură membranoasă în partea superioară şi musculară în SEPTUM LINGUAE 536 SER ANTIPLACHENTAR cele 4/5 inferioare (1). ~ intraventriculare primum, Creasta bulboventriculară. ~ linguae, membrană mediană verticală a limbii care împarte ţesutul muscular în două jumătăţi (1). ~ medianum posterius, proces septal subţtfeT din pia mater care desparte cordoanele posterioare ale măduvei spinării (1). ^ membranaceum nasi, Pars membranacea septi nasi. ~ membranaceum ventriculorum, Pars membranacea septi interventricularis. ~ musculare ventriculorum, Pars muscularis septi interventricu-laris. ~ nasi, septul dintre cels două cavităţi nazale (1). ^ nasi osseum, porţiune osoasă a septului naza1, formată de lama perpendiculară a etmoidului şi de osul vomer (1). ^ orbitale, lamă conjunctivofibroasă care continuă spre orbită periostul crestei anterioare a acesteia, luînd contact cu tarsele şi fascia tarsoorbita^ (1). ~ pellucidum, sept trans’ucid, subţire, formînd marginea medială a ventriculului lateral al creierului; între cele două lame ale sale se află aşa-numitul ventricul al Y-lea (1). ~ penis, vezi Sept pectiniform. ^ primum, primul sept interatrial, incomplet, al embrionului (1). ^ rectovaginale, ţesutul care formează peretele despărţitor dintre rect şi vagin (1). ~ recto-vesicale, perete conjunctiv longitudinal la bărbat situat în plan frontal şi care se interpune între porţiunile subperitoneale ale rectului şi vezicii urinare (1). ~ scroti, perete median musculo-conjunctiv care separă cele două burse scrotale (1). ^ secundum, denumirea celui de-al 2-lea sept interatrial, incomplet, al embrionului, care conţine gaura ovală; se dezvoltă la dreapta septului prim şi fuzionează cu acesta pentru a forma septul atrial adult (1). ~ sinuum fronta-lium, perete osos median sagital, uneori deviat sau angulat lateral, care separă între ele cele două sinusuri frontale (1). ~ sinuum sphenoi-dalium, perete osos care separă între ele sinusurile sfenoidale (1). ~ spurium, pliu situat pe peretele antero-dorsal al atriului drept embrionar şi format prin fuziunea terminaţiilor valvulelor dreaptă şi stîngă ale sinusului venos (1). transversum, perete despărţitor embrionar, întins orizontal între partea ventrală a cavităţii pericardice şi cavitatea peritoneală; contribuie la formarea muşchiului diafragm, a unei părţi din parenchimul hepatic şi din capsula conjunctivă a acestuia (1). ~ ventriculorum, Septum interventriculare. Ser (lat. serum). Partea lichidă a sîngelui, care rămîne după îndepărtarea cheagului format din celulele sanguine şi fibrinogen; conţine macromolecule coloidale — în care predomină proteinele de tip albuminic şi globulinic cenapsate cu lipide şi glucide — precum şi molecule mici, organice sau minerale; spre deosebire de plasmă, nu conţine fibrinogen (5). ~ A, ser aglutinant sau litic, antiplache-tar (19). ~ anticărbunos, ser mixt antimicrobian şi antitoxic obţinut de la caii hiperimunizaţi cu Bacillus anthracis şi utilizat în tratamentul infecţiei cărbunoase (3). ^ anticomplementar,. ser care are proprietatea de a în mod nespecific alexina (3). ~ antidifterlfc, ser antitoxic obţinut prin hiperimunizarea cailor cu anatoxină difterică şi utilizat în profilaxia şi tratamentul difteriei (3). ~ antidizenteric, ser hiperimun mixt (antitoxic şi antimicrobian), polivalent* obţinut de la cai imunizaţi cu anatoxină şi toxină Shiga, precum şi cu bacili dizenteriei din subgrupul A (Shigella dysenteriae tip I> subgrupul B (Shigella flexneri) şi subgrupul D (Shigella sonnei). Se utilizează în formele de dizenterie toxică (3). ~ antigangrenos polivalent, ser obţinut prin amestecul de obicei a 4 seruri hiperimune, cu acţiune împotriva principalilor agenţi etiologici ai gangrenei gazoase: Clostridium perfringens tip A, Clostri-dium septicum, Clostridium oedematiens, Clostridium histolyticum. Se utilizează în profilaxia şi tratamentul gangrenei gazoase, precum şp în tratamentul unor infecţii determinate de agenţii gangrenei gazoase (3). — antilimfocitar, ser obţinut injectînd cailor limfocite umane, perfect izolate. Acest ser se utilizează recent în terapia „imunodepresivă”, cu scopul de a favoriza „priza” unei grefe, prin reducerea numărului sau anihilarea funcţională a elementelor „imunologie competente”, adică a limfoci-telor care dirijează producţia de anticorpi în general şi de anticorpi „antigrefă” în special (19). ~ antimeningococic, ser antimicrobian, polivalent, provenit de la caii hiperimunizaţi cu variate tipuri de meningococi vii. Este utilizat în infecţiile meningococice grave (3). antimicrobian, ser hiperimun bogat în anticorpi antimicrobieni, obţinut în general de la cal, utilizat în cazul bolilor determinate în special de componenta infecţioasă (de ex. serul antiendocarditic, serul antimeningococic) (3). ~ antiperfringens, ser antitoxic obţinut prin hiperimunizarea cailor cu toxină de Clostridium perfringens tip A. Intră în compoziţia serului antigangrenos. Se livrează şi separat* în stare purificată. Se utilizează în profilaxia şi tratamentul gangrenei gazoase şi ale altor infecţii determinate de Clostridium perfringens (3). ~ antiplachetar, sin. : Ser antitrombo-citar, ser obţinut injectînd unui animal de laborator (iepure) trombocite umane (sau de la altă specie). In vitro, serul antiplachetar provoacă aglutinarea trombocitelor şi inhibarea retrac-ţiei cheagului; in vivo, serul antiplachetar produce o trombocitopenie brutală, cu manifestări hemoragice şi iretractibilitatea cheagului (fenomene de şoc anafilactic) (19). ~ antireti- SER ANTIRETI'CULOENDOTELIAL 537 SERINGĂ PENTRU APĂ «ular-citotoxic, ser Bogomoleţ, vezi Bogomoleţ. ^ antiretieuloendotelial, ser Bogomoleţ, vezi Bogomoleţ. ~ antiscarlatinos, ser mixt anti-toxic şi antimicrobian, provenit de la caii hiperimunizaţi cu toxina streptococică produsă de tulpina de streptococ hemolitic Dochez NY5 şi cu vulturi de streptococ hemolitic de diferite tipuri serologice. Serul conţine atît anticorpi îaţă de toxina eritrogenă, cît şi faţă de celelalte toxine streptococice şi faţă de corpii micro-bieni. Se utilizează în tratamentul cazurilor grave de scarlatină (3). ~ antistafilococic, ser antitoxic obţinut prin hiperimunizarea cailor cu anatoxină şi toxină stafilococică. Se utilizează în special în tratamentul septicemiilor ■determinate de stafilococi rezistenţi la antibiotice (3). ^ antitetanic, ser antitoxic obţinut prin hiperimunizarea cailor cu anatoxină tetanică, utilizat în seroprofilaxia şi serotera-pia tetanosului (3). ^ antitoxic, ser hiperimun bogat în antitoxină, obţinut în general de la cal, utilizat în cazul bolilor determinate în special de exotoxinele microbiene (3). ~ anti-trombocitar, Ser antiplachetar. ~ antiveninos, ser provenit de la caii hiperimunizaţi iniţial cu anaveninuri şi apoi cu veninuri de şerpi sau scorpioni. Se utilizează pentru seroprofilaxia muşcăturilor de şerpi veninoşi sau a înţepăturilor de scorpion (3). ^ de convalescent, ser sanguin recoltat de la o persoană în timpul convalescenţei după o boală infecţioasă. Pe baza conţinutului său de anticorpi faţă de agentul etiologic respectiv, se utilizează în profilaxia şi tratamentul rujeolei, scarlatinei, tusei convulsive etc. (3). ~ de diagnostic, ser preparat prin imunizarea animalelor de laborator (în general animale mici: iepuri, «cobai), cu un antigen cunoscut, utilizat la identificarea germenilor, a provenienţei unor seruri, proteine etc. (3). ~ fiziologic, denumire improprie pentru soluţia apoasă izotonă de clorură de sodiu; cuprinde clorură de sodiu $% , adică aproximativ cîte 155 mEq/1 ioni de sodiu şi ioni de clor. Este folosit mai ales pentru corectarea stărilor de dezechilibru foidroelectrclitic (14). ~ hiperimun, ser obţinut ■de la animale hiperimunizate, bogat în anticorpi specifici, utilizat în seroterapie sau seroprofi-laxie (3). ~ imun, serul sanguin al unui individ care a trecut printr-un proces cunoscut de imunizare; de obicei, serul unor animale supuse imunizării artificiale (3). ~ mixt, ser hiperimun conţinînd în acelaşi timp anticorpi antitoxici şi antimicrobieni, obţinut în general de la cai, utilizat în bolile determinate printr-un mecanism mixt toxic şi infecţics (3). ~ purificat şi concentrat, ser hiperimun din care s-au îndepărtat prin procedee chimice fracţiunile de balast care nu conţin anticorpi, concentrîndu-se anticorpii rămaşi. Purificarea şi concentrarea serurilor duc la eliminarea sau atenuarea însemnată a accidentelor serice prin reacţii alergice (3). ~ de referinţă, sin.: Ser standard, ser animal preparat prin hiperimunizare, conţinînd anticorpi specifici la un titru înalt, utilizat pentru identificarea unor virusuri sau microbi sau în diagnosticul serologic (22). ~ standard, Ser de referinţă. ~ terapeutic, ser provenit de la un animal hiperimunizat (de obicei de la cal), avînd un conţinut bogat în anticorpi specifici, putînd conferi o stare de imunitate pasivă, de durată scurtă, care se instalează rapid în urma injectării. Este utilizat în tratamentul specific al unor boli infectocontagioase (3). ~ de vită ultrafiltrat, produs obţinut prin filtrarea serului bovin prin membrane de colodiu, folosit la cultivarea celulelor (22). Vezi şi: Bogomoleţ. Sergheev-Tareev. Boala Hepatită prin ser omolog. Sericitoză. Silicatoză produsă de inhalarea prelungită a unor concentraţii mari de sericită (silicat de aluminiu complex) (9). Serie (lat. series = şir, rînd). Suma finită (sau nu) a unui număr infinit de termeni, exprimată sub forma ax + a2 + a3 -f- . . . an + • • • Un exemplu simplu de serie este progresia geometrică : a + aq + aq2 + . . . + aqn~1 + . . . Cînd seria are o sumă finită, ea se numeşte convergentă; această condiţie este necesară, dar nu şi suficientă. Seriile sînt un instrument important de cercetare în analiza matematică. Dezvoltarea în serie a funcţiilor este un procedeu des folosit în aplicaţiile matematicii la ştiinţele naturii (7). Serină, sin. : §-Hidroxialanină. H2COH. CHNH2.GOOH. Aminoacid monoaminomono-carboxilic care intră în compoziţia unui mare număr de proteine vegetale şi animale şi ia parte activă la procesele de metabolism, fiind precursor în biosinteza multor aminoacizi (glicocol, cisteină, cistină, triptofan, metionină, nucleul histidinic), a lipidelor (fosfatide, plasma-logeni) şi glucidelor. Dă compuşi de conjugare, participînd la procesele de detoxifiere. Se elimină pe cale renală în mod normal atît sub formă liberă (aproximativ 43 mg în urina de 24 ore), cît şi sub formă conjugată (70—206 mg în urina de 24 ore) (5). Seringă (gr. syrinx = tub), sin. : Siringă. Instrument format dintr-un cilindru şi un piston etanş la cilindru, cu care se pot injecta substanţe medicamentoase (11). ~ pentru apă, seringă de capacitate mai mare, folosită în stomatologie la răcirea unor amprente în cavitatea bucală, la spălături bucale etc. Există seringă de mînă şi diferite feluri de SERINGĂ PENTRU CEARĂ 538 SEROZIM seringi ataşate unit-ului dentar (38). ^ pentru ceară, instrument folosit în laboratorul de tehnică dentară, constînd dintr-o seringă metalică de aproximativ 20 cm3, în interiorul cărei^ sînt tăiate păsuri; la extremitatea activă se ptât aplica dispozitive cu orificii de diferite dimensiuni şi forme (rotundă, semirotundă şi plană). Se foloseşte îndeosebi pentru realizarea machetelor de ceară albastră a croşetelor şi conectorilor (39). ~ uretrală, seringă de sticlă cu capacitate 3 — 5 cm3 cu piston cu ghivent, care permite instilarea picătură cu picătură a lichidului conţinut (11). Vezi şi: Anei, Barthelemy, Guyon, Luer, Stansbery. Seriograf (lat. series = şir + gr. graphein = a scrie). Accesoriu al aparatului radiologie, care permite executarea mai multor radiografii în serie (36). Serioscop (lat. series = şir -f gr. skopein = a vedea). Negatoscop special, cu dimensiuni mari, prevăzut cu lămpi luminiscente şi opales-cente, permiţînd examinarea mai multor filme simultan (36). Seroanafilaxie (lat. serum = ser -f anafi-laxie). Termen imprecis, utilizat uneori pentru a desemna anafilaxia pasivă sau, mai rar, pentru a desemna anafilaxia faţă de serul sanguin (al unei alte specii) (3). Seroanatoxiprofilaxie. Profilaxie specifică a bolilor infecţioase, care combină avantajele seroprofilaxiei (instalarea rapidă a imunităţii) cu vaccinarea cu anatoxină (imunitate de lungă durată), astfel îneît la dispariţia imunităţii pasive determinate de administrarea serului începe să se instaleze imunitatea activă în urma vaccinării. Se utilizează în special în tetanos şi difterie (3). Seroanatoxiterapie. Utilizarea asociată de ser antitoxic şi anatoxină în tratamentul unor boli infectocontagioase cu componentă toxică (8). Seroasă (lat. serosa). Serosa. Seroatenuare (lat. serum = ser + atenuare = a micşora). 1. Reducerea simptomatologiei clinice a rujeolei prin administrarea (între a 4-a şi a 7-â zi de la contactul infectant) de ser de convalescent; metoda este rar folosită, în prezent administrîndu-se în acest scop y-globulinele (8). 2. în sens larg, termenul se referă la atenuarea simptomatologiei unor boli infecţioase în urma administrării de seruri imune specifice (8). Serocolită (seroasă-fgr. kolon = intestin gros +-z7d). Inflamaţie a peritoneului colonului (2). Serodiagnostic (lat. serum = ser + diagnostic). Diagnostic serologic. Seroenterită (seroasă + gr. enteron = intestin + -ită). Inflamaţie a seroasei intestinului subţire (3). Serofibrinos. Vezi Exsudat serofibrinos. Serologie (lat. serum = ser + logos = ştiinţă). Ştiinţa despre reacţiile antigen-anticorp in vitro, reactivul care conţine sau reprezintă anticorpul fiind, în imensa majoritate a cazurilor, serul sanguin salC$ fracţiune a acestuia. Termenul se aplică şi reacţiilor de acest tip cu alte umori (de ex. lichidul cefalorahidian) (3). Seroprevenire (lat. serum = ser -j- \praeve-nire = a preveni). 1. Metodă de prevenire a rujeolei, prin administrarea în primele 4 zile de la contactul infectant de ser convalescent ; metoda este astăzi depăşită, folosindu-se în acest scop y-globulinele (8). 2. în sens larg, termenul se confundă cu cel de seroprofilaxie (8). Seroprofilaxie (lat. serum = ser + gr. pro = înainte + phylaxis — apărare). Metodă de prevenire a diferitelor boli infectocontagioase constînd din administrarea la contacţi de seruri imune fie de convalescent (omologe), fie preparate pe animal (eterologe). Se administrează doze reduse, în general unice, de seruri care conferă rapid organismului o stare de imunitate pasivă, de durată scurtă. în prezent, folosirea serurilor de convalescent a fost abandonată, fiind înlocuită cu y-globuline hiperi-mune specifice (8). Seror. Procedeul sin. : Puncţie transhepa-toveziculară, procedeu de explorare a căilor biliare în cazurile în care vezicula biliară este sănătoasă, prin injectarea transhepatovezicu-lară a substanţei de contrast (11). Seroreacţie (lat. serum = ser + reacţie)* Reacţie serologică. Serosa (lat. = seroasă), sin.: Seroasă. Membrană seroasă compusă din mezoteliu şi o lamă conjunctivă subiacentă care căptuşeşte cavităţile pericardiacă, pleurală şi peritoneală, acoperind şi viscerele conţinute în ele (1). Serosanguinolent (lat. serum = ser + san-guis = sînge). Vezi Exsudat serosanguinolent. Seroterapie (lat. serum == ser + gr. therapeia = tratament). Tratamentul unor boli infectocontagioase, în special al acelora cu componentă toxică sau al acelora al căror tratament cu antibiotice este parţial sau total ineficace (cărbune, boli virale etc.), prin seruri specifice, omologe sau eterologe; seroterapia conferă organismului, în mod rapid, o stare de imunitate pasivă de durată scurtă (8). Serotina (lat. = ultima). Caduca spongioasă care tapisează faţa maternă a placentei căreia îi conferă luciul caracteristic (18). Serotonină. 5-Hidroxitriptamină. Serozim (lat. serum = ser + gr. zyme = drojdie). Denumire dată de Bordet protrom-binei (15). SEROZITĂ 539 SFEROOIT Serozită (lat. serosa = seroasă + -ită). Inflamaţie a unei seroase, de obicei însoţită de prezenţa lichidului în cavitatea pe care o închide. Termenul se aplică, impropriu, şi cu privire la sinoviala articulară deşi aceasta nu este o seroasă în sensul embriologie al noţiunii <24). Serpiginos (lat. serpere = a se tîrî). Termen adjectival aplicat acelor leziuni sau erupţii cutanate care se vindecă pe o porţiune a lor, în timp ce progresează în alte porţiuni, chiar opuse, descriind şerpuiri (12). Serratia. Gen de bacterii din familia Entero-bacteriaceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd bacili saprofiţi, aerobi, mici, peritrichi, gramne-gativi, producînd pigmenţi caracteristici roşii; pigmentul poartă numele de prodigiozină şi este activ in vitro faţă de unele protozoare şi ciuperci patogene. Specia tip: Serratia marcescens (sin. : Bacilul prodigios) (3). Sertoli, Enrico, 1842 — 1910. Celulele celule ale tubilor seminiferi cu rol dublu: •de nutriţie a elementelor germinale şi de biosin-teză a unor hormoni sexuali (1). Serumalbumine. Fracţiune proteică prezentă In plasma umană în proporţie de 4,5 —5,2 g% din conţinutul total de proteine, reprezentată •de albumine (15). Serumglobuline. Fracţiune proteică prezentă în serul sanguin în concentraţie de 2,50 —3 g%, reprezentată de p—şi y-globuline (15). Servelle, M. Operaţia sin. : Limfangiec-tomie totală, procedeu de cură a elefantiazisului membrului inferior prin limfangiectomie totală . cu dopuri fibrinopurulente (38). Sialoree (sialo- + gr. rhoia = curgere). Ptialism. Sibson, Francis, 1814—1876. Fascia sin. : Membrana suprapleuralis. Scobitura sin. : Matitate cardiacă in brioşe, tip de matitate cardiacă de forma a două sfere inegale-suprapuse, observată uneori în pericardita cu revărsat (10). Sic volo (lat. = aşa vreau), abreviat s.v. Termen folosit în prescripţiile medicale care,, adăugat în dreptul unui principiu activ din componenţa unui medicament complex, arată că în mod voluntar doza maximă a fost depăşită, responsabilitatea administrării revenind medicului. Dacă însă depăşirea dozei este prea mare şi prin aceasta viaţa bolnavului este periclitată, chiar dacă prescripţia poartă această menţiune, medicamentul nu va fî preparat decît după reconfirmarea de către medic a cantităţii prescrise (13). Sicard, Jean Athanase, 1872 — 1929. Proba propagarea centrifugă a unei unde de presiune, vizibilă de-a lungul venei safene, determinată de efortul de tuse în cazuri de insuficienţă valvulară (10). Procedeul 1 Procedeu de cură a varicelor membrelor inferioare prin injecţii sclerozante etajate (11). 2. Procedeu> de gastrostomie în care sonda este fixată prin încrucişarea muşchilor drepţi abdomina i pe linia mediană (11). Sicard~Barre, Sicard, Jean Athanase, 1872 — 1929; Barr6, Jean Alexander. Sindromul ^ sin. : Sindrom extensoprogresiv, sindrom caracterizat prin tulburări reflexe cu caracter extensiv (dureri, tulburări vasomotorii, contracturi SICARD-FOIX 542 SIFILIS rniusculare), care apar după traumatisme la ^membrul lezat, adesea departe de locul leziunii ,(27). Sicard-Foix (Sicard, Jean Athanase, 1872^ 1929 ; Foix, Charles, 1882-1927). Sindromul sindrom de blocaj lichidian care survine în ■cadrul compresiunilor medulare, caracterizat prin hiperalbuminoză şi xantocromie a lichidului cefalorahidian, fără reacţie celulară (27). Sicard-Robineau. Sindromul dureri nevralgice cu hipersensibilitatea bazei limbii (nervul glosofaringian), însoţite de tulburări gustative şi dureri oculare (38). Sieozis (gr. sykon = smochină + -osis), sin. : Foliculită profundă. Denumire pentru leziuni foliculare inflamatorii profunde, cu -evoluţie subacută şi cronică, cu localizare de predilecţie la barbă şi mustaţă. Este de natură piococică (stafilococ) sau micotică (tricofitoni • etc.). Forme clinice: s.median al feţei (simetric la mustaţă şi barbă, microbian); s.iupoid, formă de sieozis care evoluează spre atrofie tegumentară (sin.: Ulerythema sycosi-forme); s.pielii capului. Cînd agentul patogen este o ciupercă, se mai numeşte şi sieozis parazitar sau micotic (11). Siderare (fr. siderer — a ţintui, a fixa). 1. Abolire subită a forţelor vitale, manifestată prin oprirea respiraţiei şi o stare de moarte aparentă (de ex. prin apoplexie, trăsnet, electrocutare) (32). 2. Termen folosit pentru încetinirea unei funcţii a organismului (32). 3. Apli-veare terapeutică a scînteii electrice (32). Sideremîe (sidero- + gr. haima = sînge). Prezenţa fierului în plasma sanguină (normal '90-112 (xg%) (15). Şiderizare (gr. sideros = fier). Infiltrare «difuză a fibrelor colagene şi elastice cu pigment feric (hemosiderină), observată mai des în pereţii vaselor mici ale creierului, la nivelul focarelor hemoragice, în pereţii vaselor splinei în cazul hemosiderozei (2). Sidero- (gr. sideros = fier). Element de * compunere care introduce în termeni referirea la fier (32). Sideroblast (sidero- + gr. blastos = ger-?men). Normoblast care conţine granule de ieritină, puse în evidenţă prin colorarea cu albastru de Prusia (19). Siderocit (sidero- + gr. kytos = celulă). Globul roşu care conţine granule siderotice, puse în evidenţă prin coloraţia cu albastru de Prusia. Aceste granule apar uneori pe frotiul colorat panoptic, sub forma corpilor Pappenheimer, coloraţi bazofil (19). Siderofilină (sidero- + gr. philein = a iubi), •sin.: Transferină. Fracţiune (â-globulinică avînd ca funcţie principală transportul fierului plas-anatic. O moleculă de siderofilină fixează 2 atomi de fier feric. Normal, saturaţia siderofi' linei cu fier este numai 1/3 din capacitatea totală (19). Sideroscop (sidero- + gr. skopein = a vedea). Aparat pentru detectarea prezenţei unui corp străin feros în. ochr;f28). Sideroză (sidero- + -oză). Pneumoconioză Întîlnită la muncitorii din industrie care inhalează particule fine de fier, realizîndu-se leziuni pulmonare asemănătoare silicozei, avînd ca particularitate macroscopică o culoare roşie (oxizi de fier); se poate prezenta şi cu o coloraţie neagră în cazul asocierii cu praful de cărbune (2). ^ cutanată, dermatoză profesională, manifestată printr-un tatuaj particular, rezultînd din pătrunderea în piele a unor mici particule de fier (12). ~ dermoepidermică, Boala Schamberg, vezi Schamberg. ^ oculară, alteraţie lentă a ţesuturilor oculare prin săruri solubile de fier, rezultate din oxidarea unui corp străin intraocular din fier sau oţel (28). Siegal-Cattan-Mamou. Boala afecţiune eredofamilială cu o componentă alergică, niani-festîndu-se prin accese febrile paroxistice recidivante, de tip malarie şi reacţii acute peritoneopleuropericardice, articulare şi uneori renale (10). Siep-Lawrence. Sindromul asociere de diabet congenital lipodistrofic cu Acanthosis nigricans (12). Sifilide. Denumire generică pentru unele leziuni polimorfe sifilitice secundare sau terţiare, apărînd pe piele sau mucoase. Histologic se caracterizează prin dilataţii vasculare şi infiltrat perivascular limfoplasmocitar ; în papule există şi o proliferare a endoteliului vaselor mici (2; 12). ~ eritematoase, sifilide apărînd în perioada secundară şi caracterizate prin pete roşii-roz. Vezi Rozeolă sifilitică şi Angina sifilitică (12). ~ papuloase, sifilide apărînd în perioada secundară şi caracterizate prin leziuni proeminente, bine delimitate, dure, de culoare roşie-brună, rezolutive chiar spontan. Pot îmbrăca aspecte clinice diferite: micro- sau macropapuloase (prototipul acestora din urmă fiind sifilidele papulohipertrofice sau condiloamele late), papulolenticulare, liche-noide, psoriaziforme, papuloerozive, papulove-ziculoase, papulopustuloase etc. (12). ~ pigmentare, Leucomelanodermie sifilitică. ~ tuberculoase, Sifilide tuberoase. ^ tuberoase, sin.: Sifilide tuberculoase, sifilide apărînd în perioada terţiară şi caracterizate prin tuberculi duri, infiltraţi, cu tendinţă la necroză (12). Sifiligralie (sifilis + gr. graphein = a scrie). Specialitate medicală care studiază infecţia sifilitică (12). Sifilis (probabil de la gr. syn = împreună + philein = a iubi), sin. : Lues. Infecţie cronică SIFILIS DEGAP1TAT 543 SILICIU' datoiită spirochetei Treponema pallidum şi caracterizată printr-o succesiune de perioade floride şi de latentă. Poate fi dobîndită sau congenitală. Perioada primară, care apare după o incubaţie de 21 — 27 zile de la contactul infectant, se caracterizează prin şancrul sifilitic şi adenopatia satelită. Perioada secundară, care se instalează după 6 săptămîni de la apariţia sifilomului şi care ţine 2—3 ani prezintă diverse erupţii cutanate sau mucoase (eritematoase, papuloase, pigmentare, pustuloase etc.), alopecii, poliadenopatie, fenomene generale discrete (cefalee, febră, splenomegalie), întretăiate de faze de latenţă. Perioada terţiară se caracterizează prin leziuni de tip tuberculi sau gome, cutanate sau viscerale, care dau distrugeri masive ale organelor atinse. Sifilisul visceral poate leza orice organ sau sistem, de preferinţă pe cel circulator (cardioaortic) şi nervos (tabes, paralizie generală progresivă). Sifilisul congenital poate fi: a) precoce, cu pemfigus sifilitic, coriză sifilitică, erupţii cutanate polimorfe, hepatosplenomegalie etc. sau b) tardiv, cu leziuni de tip gome, keratită parenchimatoasă etc. (11). ~ decapitat (Fournier), sifilis din a cărui evoluţie lipseşte afectul primar (2). ^ endemic al arabilor, sin. : Bej el, treponematoză foarte apropiată, dacă nu chiar identică cu sifilisul. Are uri caracter endemic în Orientul apropiat (Siria, Arabia, Iran), contaminarea făcîndu-se în mica copilărie prin coabitare şi promiscuitate (12). ~ malign precoce, varietate de sifilis dobîndit, în care chiar din perioada secundară apar leziuni distructive, ulceroase, extensive, torpide, mutilante (12). ~ ocult, formă latentă de sifilis în care bolnavul nu-şi aminteşte de accidentul primar sau de cele secundare, nu prezintă nici o manifestare clinică, iar infecţia a fost depistată întîmplător, printr-un examen serologic (12). Sifilofobie (sifilis + gr. phobos = frică), sin. : Sifilomanie. Teama de infecţia sifilitică sau considerarea de origine sifilitică a manifestărilor datorite altor boli (12). Sifiloid (sifilis -f- gr. eidos = formă). Leziune de aspectul unei leziuni sifilitice (12). Sifilom (sifilis + -oma). Termen generic pentru orice leziune de aspect exulcerativ-indurativ din cursul infecţiei sifilitice ; a căpătat în general sensul de sifilom primar. Rareori se mai întîl-nesc termenii de sifilom terţiar şi cu totul excepţional de sifilom secundar (al prepuţului) (12). ~ primar, sin. : Afect primar sifilitic, Şancru sifilitic, Şancru tare, leziune iniţială, sau accidentul primar sifilitic, care apare la locul de inoculare a treponemei palide, după o incubaţie în medie de 21 zile. în mod obişnuit se prezintă ca o eroziune rotundă sau ovalară, cu margini regulate, nedureroase, de aspect slăninos, situ- ată pe o bază indurată. Vâri e tâţi: pitic sau gigant, unic sau multiplu, eroziv, ulceros,. difteroid, crustos, în foaie de carte etc. (12). ^ terţiar, leziune sifilitică terţiară, foarte rară,, caracterizată printr-o exulceraţie cu caracter hipertrofie (12). Sifilomanie (sifilis + gr. mania — nebunie). Sifilofobie. Sifona j. Metodă care asigură scurgerea secreţiilor patologice, fără a permite aerului din exterior să intre în cavitatea respectivă; se realizează prin imersiunea sub nivel de lichidai capătului liber decliv al tubului de drenaj (11). Sigmatism (de la litera gr. a). Dificultatea de a pronunţa litera ,,S”, provocată de cele mai multe ori de prezenţa unei diasteme (39). Sigmodon hispidus, sin. : Şobolanul de bumbac. Animal rozător folosit în experimentările cu virusul poliomielitic de tip II (22). Sigmoidă (de la litera gr. c -f- eidos = formă)' Curbă în formă de S alungit; curba logistică (7). Sigmoidită. Colopatie inflamatorie, specifică sau nespecifică, localizată pe colonul sigmoid; se exprimă clinic, coprologic, dar mai ales radiologie (16). Sigmoidoproctie (colon sigmoid + gr. pro-ktos = anus). Efectuarea unui anus artificiali pe colonul sigmoid (11). Signatură (lat. signatura). Instrucţie. Signum (lat. = semn). Semn. ^ mali ominis, simptom sau semn fizic care prevesteşte o evoluţie fatală a bolii (10). Silicagel. Gel de bioxid de siliciu cu mare capacitate de adsorbţie pentru diverse gaze şi vapori (9). Silicat. Sare a acidului silicic. Silicaţii se găsesc în stare naturală sub formă de garnituri,., gneisuri, argilă şi caolin sau se pot produce sintetic. Majoritatea lor au o mare duritate. Intră în compoziţia unor materiale dentare (cementurile dentare de silicat) (39). ^ de aluminiu hidratat, Caolin. ~ de sodiu, silicat folosit sub formă de soluţie apoasă în tehnica dentară ca izolator al ipsosului de ipsos şi alt ipsosului de acrilat (39). Silicatoză. Pneumoconioză datorită inhalării; masive şi prelungite a pulberilor unor silicaţi naturali (azbest, talc, mică, caolin, sericită etc.) (9). Silice, sin.: Bioxid de siliciu. Si02. Compus-de siliciu a cărui inhalare îndelungată sub for-, mă de pulberi fine dispersate produce silicoza (9). Silicemie. Concentraţie de siliciu în sînge. Determinarea silicemiei nu are nici o utilitate-pentru diagnosticul silicozei (9). Siliciu. Simbol Si. Element metaloid, tetra-valent, cu numărul atomic 14 şi greutatea ato- ‘SILICONARE 544 SIMFIZA mică 28,09. Se combină atît cu metalele, cît -şi cu metaloizii, găsindu-se în natură numai sub formă combinată, în mod deosebit ca bioxid Sin- (gr. syn = cu, împreună). Prefix introducînd în termeni sensul de unire, asociere (32). Sinapis alba. Brassica alba.. Sinapism. Preparat de făină de - muştar destinat aplicării pe piele, în scop revulsiv, datorită formării izotiocianatului de alil, principiu activ iritant. Cataplasma cu făină de muştar sau hîrtia de muştar (charta sinapisata)„ aplicate pe piele, provoacă roşeaţă cu senzaţie de usturime; dacă contactul este prelungit se produce arsură cu vezicule. Sinapismul este indicat ca revulsiv în bronşite cronice, pleure-zie în perioada de resorbţie, diferite tipuri de nevralgii etc. (14). Sinapsă (gr. synapsis = legătură), sin. : Sindesm. Regiunea de legătură prin contiguitate între neuroni, punctul în care un impuls trece de la axonul unui neuron la o dendrită (sinapsă axodendritică) sau la un corp celular (sinapsă axosomatică). Sinapsa este polarizată, astfel încît impulsurile nervoase se transmit numai într-o singură direcţie de la axon la dendrită sau la corpul celulei următoare (1). Sinaptolemă (gr. synaptein = a lega + lemma = teacă). Membrană sinaptică. Sinartroză (sin- + gr. arthrosis = încheietură). Synarthrosis. Sincaină. Novocaină. Sincarion (sin- + gr. karyon = sîmbure, nucleu). Nucleu care rezultă din unirea a 2 nuclei prin copulaţie (2). Sinchizis (gr. synchysis = a amesteca împreună). Lichefierea vitrosului (28). ^albi-cans, degenerescenţă a vitrosului caracterizată prin lichefierea acestuia şi prezenţa de opacităţi albicioase multiple mobile (28). — scînteietor, sinchizis cu prezenţa de particule multiple mobile şi strălucitoare de colesterol sau alte substanţe (28). Sincinezie (sin- -f gr. kinesis = mişcare), sin. : Sinkinezie. Tulburare care constă din apariţia unor mişcări automate, involuntare ale unor segmente paralizate, cu ocazia unui efort sau a mişcărilor voluntare executate în zonele sănătoase. Sincineziile pot fi: a) globale : mişcări automate ce apar la membrele paralizate în direcţia muşchilor contracturaţl la un efort (tuse, strănut, oftat, căscat); b) de imitaţie: membrele paralizate imită (schi- ţează) mişcările executate cu forţă de membrele sănătoase; c) de coordonaţie : la unele mişcări voluntare executate de membrele paretice se asociază şi altele în mod involuntar (27). SINCIPUT 547 SINDROMUL ARTEREI SILVIENE Sinciput (lat. = jumătate de cap). 1. Extremitatea superioară a capului (1). 2. Termen vechi pentru partea anterioară şi superioară a capului (1). 3. Bregma (1). Sinciţiotrofoblast (scinţiu + gr. trophe = nutriţie + blastos = germen), sin. : Plasmodi-trofoblast. Tip de celulă situată în afara citotro-foblastului şi uneori întîlnită în corioepiteli-oame; este alcătuită dintr-o masă citoplasmică sinciţială, puternic colorabilă, în care nucleii sînt dispersaţi neregulat (1). Sineiţiu (sin- + gr. kytos = celulă). Syn-cytium. Sinclitism (sin- + gr. klinein = a se înclina). Modalitate generală de angajare a craniului fetal, care se face simultan cu ambele parietale (18). Sincondroză (sin- + gr. chondros = cartilaj + -oză). Synchondrosis. Sincopă (gr. synkope). Sindrom paroxistic de întrerupere a circulaţiei şi respiraţiei, caracterizat prin pierderea cunoştinţei, prăbuşirea tensiunii, absenţa pulsului şi diferite fenomene nervoase. Se descriu sincope neurogene (emoţii, dureri, leziuni ale sistemului nervos central, reflexe viscerale sau sinocarotidiene), sincope circulatorii (cardiace — blocuri, aritmii, stenoză aortică, infarct; vasculare — tulburări ortostatice, anevrism, şoc etc.) şi sincope anoxice (tuse sincopală, sincopa aviatorilor) (10). Sindactilie (sin- + gr. daktylos — deget), sin. : Dactylosymphisis. Lipirea degetelor de la mîini sau de la picioare (1). Sindbis. Vezi Encefalită africană. Sindesm. Sinapsă. Sindesmită (gr. syndesmos = ligament + -ită). Inflamaţia unuia sau mai multor ligamente (4). Sindesmo- (gr. syndesmos = fîşie, bandă, ligament). Element de compunere pentru termeni referitori la ţesutul conjunctiv, dar mai ales la ligamente (32). Sindesmofit (sindesmo- + phyton = plantă). Produsul de osificare a unui ligament articular. Spre deosebire de osteofit, sindesmofitul nu are, în faza lui incipientă, relaţii intime cu epifizele articulare (24). Sindesmologie (sindesmo- + gr. logos = ştiinţă), sin.: Artrologie. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul articulaţiilor (1). Sindesmopexie (sindemos- + gr. pexis = fixare). Refacerea unui ligament rupt prin intervenţie chirurgicală (24). Vezi şi: Delbet. Sindesmotomie (sindesmo- + gr. tome = tăiere). Secţionarea chirurgicală a unui liga- ment (24). Sindesmoză (sindesmo- -f -oză). Syndesmosis. Sindileză. Articulaţie de sutură între un şanţ şi o muchie (în fier de plug) (de ex. articulaţia dintre vomer şi sfenoid) (4). Sindrom (gr. syndrome = care merg împreună). Asociere de semne şi simptome alcătuind împreună un tablou morbid caracteristic, dar care apare în mai multe boli (32). ~ de abstinenţă, Sindrom de întrerupere. ~ acut de iradiere, îmbolnăvire acută produsă de iradierea externă şi masivă a întregului organism sau a unei mari părţi a acestuia, cu radiaţii ionizante penetrante (9). ~ adipozogenital, Sindromul Frohlich, vezi Frohlich. ^ adrenoge-nital, sin.: Sindrom genitosuprarenal, hiper-funcţie corticosuprarenală incluzînd virilism sau pseudopubertate precoce la băieţi; este datorit hipersecreţiei de androgeni (7). z-*-algoparalitic, amiotrofie nevralgică a centurii scapulare (27). ~ altern asfigmopiramidal, sindrom caracterizat prin hemipareză cu semne piramidale de partea opusă leziunii şi prin absenţa pulsaţiilor ramurilor colaterale superficiale ale arterei carotide externe (temporala superficală, faciala) de aceeaşi parte cu leziunea. A fost descris (Fradis-Petrovici) în trombozele arterei carotide primitive (27). ~ anogenito-rectal, Sindromul Jersild, vezi Jersild. ~ de ansă aferentă, suferinţă digestivă care survine la bolnavii cu gastrectomie şi care se caracterizează prin dureri violente postpran-diale şi vărsături bilioase abundente; este determinat de defecte de tehnică chirurgicală sau de modificări ale kineticii intestinale (16). ~ apalic, sindrom caracterizat prin suprimarea funcţională a activităţii scoarţei cerebrale (27). ~ de apex orbitar, Sindromul Rollet, vezi Rollet. ^ apicocostovertebral dureros, Sindromul Pancoast-Tobias, vezi Pancoast-Tobias. ^ de arc aortic, Boala Takayasu, vezi Takayasu. ~ arterei interparietale, Sindromul interparietal. ~ arterei lenticuloop-tice, varietate anatomoclinică a sindromului talamic, determinată de obliterarea arterei lenticulooptice, caracterizată clinic printr-un sindrom talamic în care durerea cu caracter hiperpatic constituie simptomul dominant. Leziunile anatomice interesează îndeosebi nucleul talamic lateral (27). ~ arterei silviene, sin. : Sindromul silvian, complex simptomatic determinat de tulburări de irigaţie în teritoriul arterei silviene produse de procese vasculare obliterative (tromboză, embolie). în raport cu sediul obliterării se diferenţiază: a) sindromul silvian total (obstruarea arterei la originea sa), manifestat clinic printr-o hemiplegie contra-laterală intensă şi persistentă însoţită de tulburări de sensibilitate (dacă leziunea este în stînga, la dreapta ei se mai adaugă şi afazie); b) sindromul silvian profund (obstruarea ramu- SINDROMUL ARTEREI SILVIENE 548 SINDROMUL DE CON MEDULAR rilor profunde ale arterei silviene: arterele disting, după topografia leziunilor şi după putamenocapsulocaudate şi palidale externe, simptomatologie, următoarele variante: sin- reprezentat clinic prin hemiplegie de tip capsular dromul Wallenberg (sindromul retroolivar), fără tulburări de sensibilitate; c) sindromul sindromul Babinski-Nageotte (sindromul de silvian superficial (obstruarea arterei după^ hemibulb), sindromul Cestan-Chenais (27). Sin- emergenţa ramurilor profunde), exprimat clinic prin: hemiplegie cu predominanţă la membrul superior, însoţită de tulburări de sensibilitate (în leziunile stîngi se adaugă afazie); d) sindromul silvian posterior (obliterarea arterei silviene după emergenţa ramurilor ascendente), manifestîndu-se clinic prin hemianopsie, iar în leziunile stîngi şi prin afazie Wernicke (27). ~ arterei talamogeniculate, varietate anatomo-clinică a sindromului talamic determinată de obliterarea arterei talamogeniculate, caracterizată printr-un sindrom talamic în care tulburările de sensibilitate profundă interesează îndeosebi membrul inferior şi respectă faţa. Se remarcă de asemenea prezenţa aproape constantă a unei hemianopsii. Leziunile anatomice interesează îndeosebi partea laterală a nucleului talamic ventral caudal (27). ~ arterei talamoperforate, varietate anatomoclinică a sindromului talamic determinată de obliterarea arterei talamoperforate, în care tulburările de sensibilitate profundă interesează îndeosebi faţa şi într-o măsură mai mică şi membrul superior, dar respectă membrul inferior. Leziunile anatomice interesează îndeosebi nucleul talamic semilunar Flechsig (27). ^ astenovege-tativ, tulburări nervoase funcţionale necarac-teristice, de origine diencefalică, ce apar în cadrul intoxicaţiilor cronice profesionale şi al altor afecţiuni profesionale (9). ~ de atlas, sindrom cefalalgic reprezentat printr-o senzaţie de tensiune sau contractură dureroasă a muşchilor cefei. Limita superioară a durerii se confundă cu inserţiile pe craniu ale muşchilor trapez şi sternocleidomastoidian. în jos, durerea poate iradia spre regiunea cervicală şi să se întindă în pelerină pînă la umeri. Mişcările active ale capului şi gîtului sînt limitate şi dureroase, în timp ce mişcările pasive sînt libere şi nedureroase. Este realizat de diverse boli organice şi de tulburări psihoafective care produc o mărire a tonusului muşchilor cefei (27). ^ de automatoză Zingerle, vezi Zingerl6. ~ biliopriv, sindrom clinic concretizat prin tulburări hidroelectrolitice cauzate de pierderea excesivă de bilă la exterior (11). de bradicardie-tahieardie alternantă, aritmie paroxistică, caracterizată printr-o alternanţă de bradicârdie sinuzală cu- tahicardie (chiar flutter) atrială (10). ~ de bulb anterior, Sindromul interolivar Dej6rine, vezi Dejerine. ^ de bulb lateral, sindrom determinat de leziuni (mâi ales vasculare) care afectează porţiunea laterală ă bulbului rahidian. în cadrul lui se droame bulbare posterioare. Sinare posterioare lungi, care formează fasciculele Goli şi Bur-dach din cordonul posterior al măduvei; se caracterizează clinic prin abolirea sensibilităţii profunde, ataxie, abolirea reflexelor osteoten-dinoase (27). ~ flexurii hepatice, sin. : Sindromul Verbrycke, senzaţie de apăsare şi distensie în hipocondrul drept, determinată de acumularea de gaze în flexura hepatică a colonului (16). ~ de fosă posterioară, complex simptomatic care se manifestă prin hidrocefalie obstructivă, tulburări paleo- sau neocerebelcase şi sindrom de linie mediană (26). ~ frenogastric, aerogastro-colie marcată, cu tulburări digestive, apărînd după infarctele miocardice (10). ~ frontal, complex simptomatic care apare în leziunile lobului frontal. în funcţie de regiunea afectată se disting: a) un sindrom juxtarolandic, manifestat prin crize de epilepsie şi paralizii de partea opusă leziunii. în leziunile enrsferei stîngi (la dreapta ei) se asociază şi tulburări de vorbire (afazie motorie); b) un sindrom prefrontal (lezarea porţiunii anterioare), caracterizat prin tulburări psihice (indiferenţă, euforie, moria, dezorientare, lipsă de finalizare a acţiunilor şi ataxie) (27). ~ gastrocardiac, sin»: Sindromul Romheld, tulburări cardiovasculare subiective şi obiective, datorite deplasării craniale a inimii prin aerogastrie sau aerocolie (10). ^ de gaură ruptă posterioară, Sindromul Vernet, vezi Yernet. ~ general de adaptare, după Selye, ansamblul reacţiilor standard, nespecifice, pe care le prezintă un organism supus unei noxe violente şi de durată. Schematic s-au deosebit succesiv: o reacţie de alarmă (şoc + contraşoc), un stadiu de rezistenţă şi un stadiu de epuizare. în realizarea manifestărilor acestui sindrom, un rol important îl joacă hipofiza şi suprarenalele. După Selye, o reacţie de adaptare neadecvată sau prelungită poate determina boli de adaptare, cum sînt unele forme de reumatism, de arterioscleroză, de nefroscleroză, de hipertensiune etc. (7). ~ genito suprarenal, Sindrom adrenogenital-. ~ de hemibulb, Sindromul Babinski-Nageotte, vezi Babinski-Nageotte. ^ de hemisecţie medulară, Sindromul Brown SSquard, vezi Brown Sequard. ^ hemolitic-urcmic, Sindromul Gasser. vezi Gasser, ^ hepatocardiac, modificări cardiovasculare (hipotensiune, miocardopatie) şi electrolitice, apărînd uneori înrcadrul bolilor hepatobiliare (10). ^ hepatorenal, Sindromul Heyd, vezi Heyd. ~ hepatostriat, Degenerescenţă hepato-lenticulară. ~ de hiperabducţie, sin. : Sindromul Wright, sindrom neuroischemic al membrului superior, determinat de elongaţia şi compresiunea plexului brahial şi a arterei subclaviculare, între apofiza coracoidă, muşchiul pectoral mic, prima coastă şi claviculă, la persoanele care dorm sau lucrează timp îndelungat cu braţele în hiperabducţie („paralizia îndrăgostiţilor”, zugravi etc.) (10). ~ hiperhidropexic, sindrom hiperfuncţional al retrohipofizei, descris de C. I. SINDROM DE HIPERTENSIUNE 550 SINDROM DE NEOSTRIAT Parhon, caracterizat, prin edenic, oligurie şi oligodipsie (7). ~ de hipertensiune intracra-niană, sindrom caracterizai prin cefalce, greţuri, vărsături, stază papilară, iar radiologie prin modificări ale craniului (eroziunea apofizelor clinoide şi a dorsului şelar, deliiscenta suturilor, craniu hidrocefal); se întîlneşte în procesele expansive intracraniene (26). ~ hipoijliccmic. sindrom produs prin exces de insulină, prin insuficienţă de corticoizi sau prin alte mecanisme nervoase, endocrine şi metabolice; se manifestă prin astenie, foame imperioasă, comă, reacţie hiperadrenalinică ele. (7). ~ intcrinenstnial, ansamblu de tulburări neurovegetative şi congeslive care însoţesc, la unele femei, ovulaţia (7). ~ interolivar Dejerine, vezi Dejerine. ~ intcrparietal. sin. : Sindromul arterei interparietale, Sindromul pseudolalamic eortical, sindrom caracterizat prin hemipareză cu tulburări de sensibilitate, ce afectează mai intens sensibilitatea profundă, cu tulburări ataxice consecutive. Este determinat de obstrucţiile arterei şanţului inlerparielal (27). ~ do inundare jejunală. ,,Dumping-syndromc”. ~ de iradiere, totalitatea simplomelor clinice care apar după o iradiere masivă şi unică (36). ^ de Întrerupere, sin. : Sindrom de abstinenţa. totalitatea tulburărilor neuropsihice şi organice care apar după întreruperea bruscă a administrării unei substanţe la care s-a creai obişnuinţă (alcool, morfină etc.) (26). ~ jejunal, vezi „Dumping-syndrome”. Kasai, sindrom descris în Congo, prezentînd o depigmeniare a pielii, edeme, tulburări digestive, avînd drept cauză o deficienţă de fier (19). ~ Kwashiorkor, sindrom carenţial grav, care apare la copiii din Africa tropicală în timpul foametei; se. caracterizează prin edeme, depigmentarea părului şi a pielii, întîrziere de creştere, dermatoze variate, diaree, tulburări hepatice, apatie, anemie; este determinat de carenţa în proteine animale; sindromul are o mortalitate ridicată (16). ^ labirintic, sindrom datorit lezării labirintului (urechea internă), caracterizat clinic prin vertij, greaţă sau vomismente, nistagmus, deviaţii tonice (27). ~ „lacrimilor de crocodil*'' lăcrimare excesivă unilaterală produsă de excitaţia mucoasei orolinguale care stimulează în mod normal salivaţia; se observă în faza sechelară a paraliziilor faciale sau a secţionării marelui nerv petros superficial, datorită unei regenerări disdirecţionale (26). ~ lacunar, sindrom vascular difuz, în cadrul arterioscle-rozei cerebrale, caracterizat anatomic prin mici zone de ramolisment (lacune de dezintegrare), diseminate în parenchimul cerebral. Aspectul clinic este reprezentat prin mici accidente vasculare repetate, care, într-un stadiu mai înaintat al bolii, determină apariţia unui sindrom pseudo- bulbar (27). ~ „lapte-alealine”, Sindromul Burnett, vezi Burnett. de linie mediană, complex simptomatic caracterizat prin tulburări de echilibru şi semne vegetative bulbare ; se întîlneşte în tumorile fosei posterioare cu evoluţie mediană (26). ~ de lob* mijlociu, sindrom de condensare a lobului pulmonar mijlociu de etiologie diferită (tuberculoasă, neoplazică, supurativă etc.), care are caracteristic, indiferent de etiologie, penuria semnelor clinice şi evoluţia îndelungată (31). ~ de locus niger, sindrom peduncular determinat de lezarea substanţei negre Sommering. caracterizat prin apariţia unei hipertonii extrapira-midale în hcmicorpul opus leziunii (27). ~ medinsiinal. complex de simptome determinat de compresiunea diferitelor organe mediastinale cu semne clinice caracteristice : dispnee, dis-fagie, disfonie, circulaţie toracică etc. (3-1). ~ iniorenal. Sindromul Bywaters, vezi By-v/aters. ~ Munehliausen, sindrom ce realizează o formă chirurgicală a patomimiei. Bolnavii sînt purtători a numeroase cicatrice ca urmare a intervenţiilor chirurgicale de urgentă practicat-? pentru afecţiuni simulate în mod dramatic. Uneori cicatricele pot constitui expresia unei automulilări în cadrul aceleiaşi impulsiuni psihice (27). ~ muşchilor papilari, tulburări funcţionale sau lezionale ale muşchilor papilari, apărînd în suprasolicitări, miocardopatii disme-labolice, insuficienţe coronariene şi manifestate prin modificări ale segmentului l'U (lungire, scurtare, denivelare) sau ale undei U (înaltă sau negativă) (IU). ~ neîrotic, sindrom clinic unitar, care poate fi produs de un mare mimăr de factori etiologici, cunoscuţi (in formele secundare) sau necunoscuţi (în formele primitive), a cărui simptomatologie — consecinţă c linicoumorală probabil a unei proteinurii marcate şi prelungile — este dominată de edeme, hipoproteinemie, hiperliptmie (lipsind, de regulă, hipertensiunea arterială, lumaturiu şi semnele de insuficienţă renală) şi al cărui substrat anatomopatologic, variabil în funcţie de etiologie, este reprezentat, în esenţă, de leziunile degenerative ale membranei filtrante glomerulare, respectiv ale membranei bazale şi, mai ales, ale proceselor pediculate (25). ~ iîefrotic primitiv, Glomerulonefroză lipcidică. ^nefrotic pur, vezi Glomerulonefroză lipoidică. ~ neoeerebelos, sindrom clinic determinat de leziunile neocerebelului şi ale conexiunilor salo aferente sau eferenţe. Este reprezentat prin : dismetrie, adiadococinezie, hipotonie, tre-murături intenţionale şi tulburări minime de echilibru (27). ~ de neostrîat, sindrom clinic hipotonic hiperkinetic caracterizat prin hipotonie musculară şi mişcări involuntare (coreice, atetozice sau coreoatetozice) (27), SINDROMUL NERVULUI NAZAL 551 SINDROM POSTEXTRASISTOLIC ^ nervului nazal. Sindromul Charlin, vezi Charlin. ~ neuroanemio. Boala Lichtheim, vezi Lichtheim. ~ de neuron motor periferic, complex simptomatic care exprima legarea neuronului motor periferic; este reprezentat prin paralizii flasce, cu abolii ea reflexelor tendinoase şi atrofii musculare în teritoriul de distribuţie a neuronilor lezaţi (27). ~ nucleului Iîeiters Sir.drcmul Bor.nier. vezi Bonnier. ^ de nucleu roşu, complex simptomatic determinat de lezarea nucleului roşu Stilling, din calota pedunculului cerebral. După porţiunea lezată se disting : a) sin- dromul inferior de nucleu roşu (tip Claude). caracterizat prin paralizia homolaterală (faţă de leziune) a nervului motor ocular comun, asociată cu 1111 hemisindrom cerebelos de partea opusă; b) sindromul superior de nucleu roşu (tip Foix, Chiray. Niculescu), caracterizat printr-un sindrom cerc belotalamic de partea opusă leziunii. Nu se asociază paralizia nervului motor ocular comun (27). ~ occipital, complex simptomatic produs de leziuni ie lobului occipital, reprezentat prin tulburări vizuale : lu-mianopsie omonimă cu respectarea vederii maculare, halucinaţii vizuale, agnozie vizuală şi alexie (dacă leziunea este în stingă) (27). ~ ocular simpatie, Sindromul Bernard-Horner, vezi Bernard-Hoiner. ^ otulo-eerehrorenal, Acidurie organică. ~ o< ulouretro-sinovial. Sindromul Reiter, vezi Reiter. ~ opticopiramidal. sindrom descris de Radovici şi Lascu în trombozele arterei carotide inteine. reprezentat prin amauroză homolaterală şi hemiplegie heterolaterală (27). Sindroame orto-statice. Grup de sindroame — apărînd în poziţie verticală sub influenta gravitat ii atunci cîrd mecanismele reflexe de adaptare posturală sînt defectuoase — fie constituţional, fie cîşti-gat (convalescenţă de boli infecţioase, trata-mente cu ganglioplegice etc.) sau cînd se produc tulburări mecanice (ptoză renală cu compresiuni vasculare etc.) (10). ~ paleocercbelos, sindrom datorit leziunii paleocerc belului. reprezentat prin simptome de ataxie care predomină la membrele inferioare (mers titrbant cu baza de susţinere lărgită) (27). ~ de paîeo^ trial, sindrom clinic hipertonic — hiperkinetic caracterizat printr-o hipertonic musculară cu caracter plastic, încetinirea mişcărilor voluntare (bradi-kinezie), exagerea reflexelor de postură şi mişcări involuntare (tremuratuii) (27). ~ palida!, sindrom hipertonic — hipokinelic (contractură musculară şi bradikinezie), detei minat de leziunea globului palid; constituie tulburarea de bază în boala Parkinson (27), ^ panereati- eoaortie. sir.drcm detei minat de carcinomuî de corp pancreatic prin compresiunea tumorală a plexului celiac şi aortei abdominale şi caracterizat prin durere severă epigastrică şi auscul-tarca unui murmur sistolic (16). ~ parainedian bulljur Foix. vezi Dcjerine. Sindroame paraneo-plazice. Dezordini metabolice care întovărăşesc canceiul bronho])iilmonar, manifestate prin tulburări neurologice, endocrine, deimatologice, hematologice, ostcoarticulare etc. (11). ~ paranoid. sin.. : Paianoia acută halucinatorie, delir sistematizat de interpretare, de obicei de persecuţie, însoţit de halucinaţii adevărate şi automatism mintal (35). ^ paranoid acut reactiv, psihoză reactivă paranoidă care apare de obicei în detenţie, prizonierat, Î11 timpul unor călătoiii lungi traumatizante (35). ~ paratrigcniinal, Sindromul Raeder, vezi Racder. ^ parietal, complex simptomatic determinat de leziuni care îşi au sediul în lobul parietal al creierului, constînd din tulburări de sensibilitate (epilepsie senzitivă, parestezii,tulburări de sensibilitate obiecti\ă cu interesarea mai ales a sensibilităţii profur.de, tulburări de discriminare şi localizare senzitivă, inatenţie tactilă, asimbolie la durere, sindrom pseudo-talamic), tulburări de schcmă coiporală (aso-matognozie. pseudomelie, e xosomestezie, sindrom Gcrtsmann), tulbuiări de orientale spaţială (inatenţie spaţială unilaterală), tulburări ale funcţiei praxice (apraxie constructivă), tulburaii trofice musculare (atrofie parietală care interesează mai ales muşchii mîinii), luibuiări gustative (halucinaţii gustative) (27). de perete extern de sinus cavernos Foix, \ezi Foix. petrosienoidaL Sindromul Jacod, vezi Jacod. ~ picioarelor neliniştite, Sincliomul Fkbom, vezi Fkbom. ~ Pickwick, tablou clinic complex. întîlnit la unii obezi, care ajung — prin hipoventilaţie alveolară, hipoxemie si hipercapnie -- la o hipertensiune pulmonară, cu insuficienţă ventriculară dreaptă consecutivă (10). ~ piieunioc ardiae, sindrom caracterizat anatomic prin asocierea miocarditei cu emfi-zemul pulmonar şi dilataţia de bronhii; clinic apare ciano/ă cu dispnee şi evoluţie rapidă spre exitus. Atingerea simultană a inimii ar fi detei minată de tulburări neurovegetative (34). ~ pneuinoliinîoeifar, termen propus pentru un grup de boli caracterizate prin umbre pulmonare fugace. vizibile radiologie şi însoţite de limfocitoză (3-1). ~ de postcoinisurotomie, coni])lex de tuJburăii apărînd la cîteva saptă-mîni, luni sau chiar la 1 an după intervenţie şi caracterizat prin stcnocardii, febră, fenomene articulare şi unt ori e xsudate pîeuropcrieai dice ; este considerat de unii drept recidivă reumatică (10). ~ postextrasistolie, modificări observate imediat după o extrasistolă şi avînd o expresie SINDROM POSTHEPATITIC 552 SINDROM TIROCARDIAC mecanică (tensiune sistolică crescută, poate datorită unei umpleri ventriculare precedente mai bune) şi una electrică (variaţii ale potenţialului de acţiune) (10). ^ postkepatitie, > comp’ex simptomatic constînd din t^burăn de tip neuroastenic şi dispeptic, întovărăşite uneori de subicter intermitent, persistînd în convalescenţa hepatitei epidemice; absenţa alterării probe^r funcţionale şi aspectul histo-logic hepatic diferenţiază sindromul posthe-patitic de hepatita cronică şi ciroza postnecro-tică (16). ^ postinfarct, Sindrom Dressler, vezi DressTer. ~ posttrombotic, complexul fenomenelor de insuficienţă venoasă valvulară (varice, edeme, tulburări trofice), care apar după vindecarea unui episod tromboflebitic, în special în cel netratat cu anticoagulante (10). ^ de preexcitare, Sindromul Wolff- Parkinson-White, vezi Wolff-Parkinson-'White. ~ premenstrual, sin. : Tensiune premenstrualâ, ansamblu de manifestări care apar la unele femei în zilele ce preced menstruaţia, cu simpto-me psihice, neurovegetative, congestive etc., datorite unui dezechilibru complex corticohipo-talamohipofizoovarian (7). ^ pseudohnlbar, sindrom datorit unor ramolismente cerebrale repetate, care se instalează prin ictusuri succesive, determinînd leziuni difuze ce afectează bilateral căile motorii centrale. La semnele de aparenţă bulbară (paralizie labioglosolarin-giană fără atrofii ale limbii) se asociază semne piramidoextrapiramidale şi tulburări psihice (iritabilitate, labilitate afectivă cu rîs şiplîns spasmodic) (27). ^ pseudoembolic. 1. Ocluzie arterială acută, determinată de un spasm reflex, consecutiv de obicei acţiunii iritante a unei injecţii intravenoase (10). 2. Tablou de insuficienţă cardiacă dreaptă supraacută, extrem de rapid reversibilă.produs de obstrucţia momentană a orificiului mitral, printr-un tromb sau un polip atrial (10). ^ pseudomiopatic, sindrom de origine neurogenă (poliradiculonevritic, polio-mielitic, polineuromiozitic) care realizează paralizii însoţite de atrofii musculare ce afectează rădăcina membrelor, dînd un aspect clinic asemănător cu localizare celui din miopatia progresivă (27). ^ pseudotalamic cortical, Sindrom interparietal. ^ radicular, complex simptomatic determinat de afectarea unor rădăcini nervoase ale nervilor rahidieni. Leziunea rădăcinii anterioare (motorii) determină paralizii flasce însoţite de atrofii musculare. Leziunea rădăcinii posterioare (senzitive) determină dureri, hipoestezie sau anestezie pe teritoriul corespunzător rădăcinii respective (27). ~ de răspîntie hipotalamică, sindrom caracterizat prin semne piramidale, extrapiramidale şi cerebeloase asociate cu tulburări de sensibilitate obiectivă (mai ales profundă) şi tulburări hemianopsice (27). ~ de răspîntie parietotem-porooccipitală, sindrom care se manifestă clinic — în leziunile emisferei stîngi — prin : afazie amnestică, tulburări de schemă corporală, sindrom Gerstmann, autotopoagoiozie, apraxie ideomotorie şi constructivă ~ renal extrarenal, Azotemie extrarenală. ~ retroolivar, Sindromul Wallenberg, vezi Wallenberg. ~ retro-parotidian posterior, Sindromul Villaret, vezi vil-aret ~ scalenilor, Sindromul Naffziger, vezi Naf-fziger. ~ scbizofreniform, complex de simptome psihice caracterizate prin comportament bizar, detaşare de real, discordanţa reacţiilor afective şi uneori elemente catatonice şi delirante, întîlnit în afecţiuni somatice, toxice, infecţioase, endocrinometabolice sau cerebral-organice (35). ~ Seabrlght-Bantam, denumire folosită de Albright după o rasă de găini pentru sindromul care-i poartă numele (25). ~ senzitiv cortical, Sindromul Verger-Dejerine, vezi Verger-Dejerine. ^ septic, complex simptomatic caracterizat prin febră mare de tip neregulat, frisoane, fenomene de localizare septică în diverse organe (8). ~ silvian, Sindromul arterei silviene. ~ simpatic cervical posterior, Sindromul Barre-Lieou, vezi Barr6-Li6ou. ^ sinocaro-tidian, Sindromul Charcot-Weiss-Baker, vezi Charcot-'Weiss-Baker. ~ de sinus cavernos, sindrom datorit mai ales proceselor inflamatorii ale sinusului cavernos (tromboflebite), care afectează nervii ce trec prin peretele extern al sinusului şi prin interiorul lui. Clinic se manifestă prin : oftalmoplegie unilaterală, dureri pe teritoriul ramurii oftalmice a trigemenului, edem palpebral, exoftalmie, sufuziuni sanguine pe conjunctiva globului ocular (27). ~ spasmo-paralitic, sindrom ale cărui simptome principale sînt reprezentate de spasticitate şi impotenţă funcţională (24). ~ striat, sindrom extrapiramidal determinat de lezarea nucleilor striaţi (27). ~ striopalidal, sindrom extrapiramidal determinat de leziuni ale corpilor striaţi şi ale globului palid (27). ~ suprarenogenital, sindrom produs de secreţia în exces a sexoizilor suprarenali, manifestat (după vîrstă şi sex) prin pseudopubertate precoce, virilism etc. (7). ~ suprarenometabolic, vezi Cushing. ~ suspinului, vezi Oftat. ^ talamic, Sindromul D6je-rine-Roussy, vezi Dej6rine-Roussy. ~ temporal, complex simptomatic realizat de leziunile lobului temporal al creierului, reprezentat prin : halucinaţii auditive, olfactive, gustative, crize uncinate, epilepsie psihomotorie, hemianopsie. Leziunile lobului temporal stîng se însoţesc şi de tulburări afazice (afazie Wernicke) (27). ^ tibial anterior, necroză ischemică a muşchilor compartimentului tibial anterior datorită efortului (24). ~ tirocardiac, miocardoză determinată de hiper- sau hipotiroidism (10). ^ toxic SINDROM TOXICOSEPTIC 553 SINDROM DE ZDROBIRE secundar al difteriei maligne, vezi Marfan. ~ toxicoseptic al nou~născutului, Diareea epidemică a nou-născutului. ^ toxiinfecţios, complex simptomatic provocat de exotoxine şi endotoxine bacteriene, ca şi de produse toxice virale, manifestat clinic prin predominanţa fenomenelor de şoc şi insuficienţă cardiocircula-torie, fenomene hemoragice, stare generală gravă (8). de tunel carpian, sin. : Sindromul de canal carpian, sindrom determinat de iritarea sau comprimarea nervului median la nivelul canalului carpian. Cauza cea mai frecventă o constituie inflamaţia reumatismală sau traumatică a tecilor sinoviale digitocarpiene (27). ~ umăr-braţ. tip de sindrom cervicobrahial, determinat de compresiuni datorite de obicei unor leziuni discale sau vertebrale cervicale, cu tulburări nervoase vegetative şi somatice, deficite de irigaţie şi tulburări trofice (musculare, articulare, osoase, cutanate) ale membrului superior respectiv (10). ~ de unghi pontocere-belos, sindrom care se caracterizează prin paralizii ale perechilor Y, VII şi VIII de nervi cra-nieni, semne cerebelovestibulare, hemipareză contrai a terală; este datorit proceselor expansive din această regiune (26). ~ uremie, sin. : Uremie, sindrom clinic şi umoral complex, propriu insuficienţei renale acute şi stadiului final al insuficienţei renale cronice, caracterizat prin modificări generale şi prin manifestări cutanate, digestive, respiratorii, cardiovasculare, hematologice, neuropsihice şi osoase, determinate de tulburările generalizate ale metabolismului celular, ele însele consecinţa (şi cauză de agravare) a perturbărilor homeostaziei mediului intern (retenţie de compuşi azotaţi, dezechilibre hidroelectrolitice şi acido-bazice) provocate de reducerea pînă la suprimare completă a funcţiilor renale (25). ~ vascular encefalotrigeminal, angiomatoză a creierului asociată cu nevi vasculari în teritoriul trige-menului (10). ~ de venă cavă superioară, tablou clinic determinat de ocluzia sau stenozarea lumenului venei cave superioare, ducînd la stază, cianoză şi edem în pelerină, tulburări cardiorespiratorii etc. (10). ~ vertebral (Putti), Sindromul vertebrei tranziţionale. ~ vertebrei tranziţionale, sin. : Sindromul vertebral, dureri de tip discopatic cauzate de existenţa unei vertebre cu caracter tranziţional: vertebra L5 sacralizată, vertebra Sx lombalizată, dorsali-zarea vertebrei C7 (24). ~ vestibular, complex simptomatic determinat de leziunile aparatului vestibular periferic, nervului vestibular sau căilor vestibulare centrale. Este reprezentat clinic prin: vertij, greaţă, vomismente, nistagmus, tulburări de echilibru static la închiderea ochilor (proba Romberg pozitivă), deviaţii tonice (27). ~ vestibular central, sindrom vestibular determinat de leziuni ale nucleilor vestibulari din trunchiul cerebral sau ale căilor vestibulare centrale. Are o simptomatologie disarmonică (secusa lentă a nistagmusului bate de o parte, iar deviaţiile tonice apar de partea opusă) şi incompletă (semnele subiective pot lipsi sau să nu fie în concordanţă cu cele obiective) (27). ~ vestibular periferic, sindrom vestibular determinat de leziuni ale labirintului sau nervului vestibular. Are o simptomatologie armonică (secusa lentă a nistagmusului şi deviaţiile tonice ale braţelor şi ale corpului sînt de aceeaşi parte) şi completă (semnele subiective sînt prezente şi în concordanţă cu intensitatea semnelor obiective) (27). ~ virfului de orbită, oftalmoplegie senzitivomotorie asociată cîteodată şi cu nevrită optică, neuroretinită sau stază papilară (28). ^ de virf de stincă, Sindromul Gradenigo, vezi Gradenigo. de zdrobire, Sindrom Bywaters, vezi Bywaters. Vezi şi: Abderhalden-Fanconi, Achard- Thiers, Achenbach, Adams-Stokes, Adie,. Albright, Albright-Butjer, Albright-Butler-Bloomberg, Albright-Butler-Lighwood, Al-bright-McCune-Sternberg, Aldrich, Alport, Anton, Anton-Babinski, Apert, Aran-Duchenne, Arnold-Chiari, Ascher, Astrup-Dent, Avellis,. Axenfield-Schuremberg, Ayerza, Ayerza-Arril-laga-Escudero, Baastrup, Babinski-Frohlich, Babinski-Fromment, Babinski-Meige, Ba-binski-Nageotte, Babinski-Vaquez, Bandl-Frommel, Banti, Bard-Pick, Barre-Li6ou, Bassen-Kornzweig, Bazy, Beck, Benedikt, Bernard-Horner, Bernard-Soulier, Bernheim, Bertolotti, Bianchi, Bickel-Thursby-Pelham, Bland-White-Garland, Bonnet, Bonnet-Dechaume-Blanc, Bonnevie-Ubrich, Bonnier, Bouveret, Boyd-Stearns, Brenneman, Bris-saud-Sicard, Brown-S6quard, Bruns, Budd-Chiari, Burnett, Bywaters, Capgras, Caplan, Cassirer, Cerise-Thurel, Cestan-Chenais,Char-cot-Joffroy, Charcot-Weiss-Baker, Charlin, Chauffard, Chediak-Steinbrinch-Higashi, Chiari, Chiari-Frommel, Christiansen-Silverstein, Coch-rane-Payne, Cogan, Collet-Sicard-Vernet, Conn, Cornii, Coste, Costen, Cotard, Crust-Siemens, Cruveilhier-Baumgarten, Curtius, Da Costa, Dandy-Walker, Debre-Fibiger, Debre-Semelaigne, Dăj&rine-Klumpke, Deje-rine-Mouzoun, D6j6rine-Roussy, Demons-Meigs, De Toni-Debre-Fanconi, Dressler, Duane, Dubin-Johnsohn, Duchenne-Erb, Dudley-Klingenstein, Eberlein-De Bongiovanni, Ectors, Ehlers-Danlos, Eijkman, Eisenmenger Ekbom, Ellis-van Creveld, Engel, Erb, Evans, Fabry, Falconer. Fanconi, Fanconi-De Toni-Debră, Fegeler, Felty, Fernet-Boulland, Fiedler, Foix-Alajouanine, Fontaine, Forster, Foville, Franceschetti, Frey, Friedemann, Frohlich, SINDROM 554 SINISTRO- Froin, Frugoni-Cauchois-Eppinger, Gaillard, Ganser, Garcin, Gasser, Gell6, Gerhardt, Gerstmann, Gianotti-Crosti, Gilbert, Gilford, Gimard, Glanzmann-Saland, Godfried-Prick-Carol-Prakken, Godtfredsen, Goldblatt,' Goodpasture, Gougerot-Sjogren, Gourdon, Gradenigo, Gram, Grisel, Gronblad-Strandberg, Gubler, Guillain-Alajouanine, Guillain-Barre-Strohl, Guillain-Thaon, Gunn, Haglund, Hamman-Rich, Hedblom, Hedinger, Hegglin, Heyd, Horton, Hurler, Hutchinson, Hutchin-son-Gilford, Jackson, Jadasschn-Lewandowsky, Jeghers-Peutz, Jersild, Jonxis, Kadinski-C16rambault, Kartagener, Kasabach-Merritt, Kast, Kennedy, Kimmelstiel-Wilson, Kleine-Levin, Klinefelter, Klippel-Feil, Klippel-Tr6naunay, Kluver-Bucy, Konig, Korsakov, Koyanagi, Kugel-Stoloff, Kiiss, Lassueur-Graham-Little, Laurence-Moon-Bardet-Bield, Laveri6, Lenoble-Aubineau, L6ri, Leri-Weil, Leriche, Lermoyez, Lian-Garcin, Lightwood, Lignac-Fanconi, Loffler, Lofgren, Lorain-L6vi, Lowe, Lowe-Terry-MacLachlan, Lutem-bacher, Lyell, Maffuci, Mallory-Weiss, Mar-phesani, Marfan, Marinescu-Sjogren-Garland, Martin-Albright, Martorelli, Mas Y Magro, Meige, Melkersson-Rosenthal, Mendelsohn, Maniere, Milkman, Miliard-Gubler, Minkowski-Chauffard, Mirizzi, Moebius, Monakov, Mon-brun-Bănisty, Moncrieff, Morgagni, Morgagni-Adams-Stokes, Morgagni-Morel, Mornbrun-Athanasiu-B6nisty, Morsier, Moschcowitz, Mosse, Mounier-Kuhn, Naffziger, Ogilvie, Ortner, Owren, Page, Paget-Schroetter, Pan-coast-Tobias, Pansini, Parinaud, Parsonage-Turner, Pellizzi, Peutz-Jeghers, Peutz-Touraine, Pfaundler-Hurler, Pick, Pierret-Rougier, Plummer-Yinson, Posner-Schlossman, Pourfour du Petit, Protopopov, Putnam, Raeder, Ramadier, Raymond, Raymond-Cestan, Raynaud, Rădulescu, Reilly, Reiter, Remak, Reynold-Revillod-Dejerine, Riddoch, Riley-Day, Rochon-Duvignaud, Rollet, Rom-berg-Paessler, Romheld, Roskam, Rothman-Makai, Rothmund, Rotor, Rougnon-Heberden, Roussy-Lhermitte, Rowley-Miiller-Watkin-Ro-senberg, Schmidt, Schroder, Sehultze, Schwartz-Bartter, Seidlmayer, Senear-Usher, Sheehan, Sicard-Barr6, Sicard-Foix, Sicard-Robineau, Siep-Lawrence, Silverstein, Sluder, Solis-Cohen, Stein-Leventhal, Steinbroker, Stevens-John-son, Stewart-Morel, Stewart-Treves, Still, Sudeck-Leriche, Swediaur, Tapia, Taussig, Taus-sig-Bing, Taussig-Snellen-Albers, Thibierge-Weissenbach, Thomson, Thorson-Bjorek, Tietze, Tiling-Wernicke, Yan der Hoeve, Yaquez, Yaquez-Lutembacher, Yerbrycke, Yerger-Dejerine, Vernet, Yidal-Jacquet, Yil-laret, Yogt, Yogt-Koyangi, Yolkmann, Wal- denstrom, Wallenberg, Walther, Waterhouse-Friderichsen, Weber, Weber-Gockayne, Weil-Reys-Adie, Weingarten, Werner, Whipple, >^Wilkins, Wissler-Fanconi, Wolff-Parkinson-White, Wright, Zieve, Zollinger-Ellison. Sinechie (gr. synechia = adeziuni). Simfiza. ^ iriană, aderenţa irisului la cornee (sinechie anterioară), la membrana cristaloidă anterioară sau membrana hialoidă (sinechie posterioară). Se produce în cursul evoluţiei iritelor sau iri-dociclitelor (28). ~ iriană anterioară, sinechie iriană survenind cel mai frecvent în urma unei perforaţii a corneei (28). ~ iriană circulară, Secluzie pupilară. ^ iriană inelară, Secluzie pupilară. ~ iriană posterioară, aderenţa irisului la cristalin sau hialoidă, survenind cel mai frecvent în cursul iritelor sau iridociclitelor (28). ~ septoturbinală, punte fibroasă stabilită între mucoasa turbinală şi cea septală (consecutivă unui traumatism sau unei inflamaţii), producînd jenă respiratorie prin fosa nazală respectivă (30). — uterină, aderenţa patologică a pereţilor cavităţii uterine, cu reducerea consecutivă de volum a acestei cavităţi; uneori poate fi totală, desfiinţînd complet cavitatea uterină. Survine în urma chiuretajelor prea abrazive, a unei endometrite grave sau după instilarea uterină a unor substanţe caustice (tinctură de iod, clorură de zinc etc.) (18). Sinectomie (sinechie + gr. tome = tăiere). Desprinderea chirurgicală a aderenţelor formate prin sinechii (32). Sinefrină. Amină de sinteză cu acţiune simpatomimetică; se utilizează ca stimulent cardiovascular şi respirator, fiind activă per os în stări de hipertensiune (13). Sineresis (sin- + gr. airein = a lua). Complexul de fenomene din procesul de coagulare care urmează după retracţia cheagului, cînd are loc expulsia serului (19). Sinergişm (sin- + gr. ergon = acţiune). Relaţia dintre acţiunile care se exercită în acelaşi sens; există 2 tipuri: adiţia şi potenţarea (14). Sinestalgie (sin- + gr. aisthesis = percepere + algos = durere). Durere care apare la simpla atingere a unei zone îndepărtate de cea algică în unele afecţiuni (de ex. în cauzalgie) (4). Sinestezie (sin- + gr. aisthesis = percepere). Tulburare de sensibilitate constînd din apariţia unei duble senzaţii după o singură excitaţie (a doua senzaţie apare într-o regiune apropiată sau la distanţă de regiunea excitată) (27). Singamie (sin- + gr. gamos = căsătorie). Proces de fuziune citoplasmatică între 2 celule în timpul fertilizării (17). Singultus epidemicus. Sughiţ epidemic. Sinistro- (lat. sinister = stîng). Element de compunere care introduce în termeni referirea la partea stîngă (32). SINISTROCARDIE 555 SINUS DURAE MATRIS Sinistrocardie (sinistro- + gr. kardia = inimă). Deplasarea inimii spre stînga, dincolo de poziţia normală (15). Sinistroză (lat. sinister = stîng, prevestitor de nenorociri + -oză). Tulburare psihică reactivă cu apariţie după catastrofe sau după traume psihice implicînd pierderea capacităţii de muncă sau a unei situaţii materiale şi în care pot interveni elemente revendicative (35). Sinkinezie (sin- + gr. kinesis = mişcare). Sincinezie. Sinoatrial. Care aparţine regiunii dintre atriu şi sinusul venos (de ex. nodul sinoatrial (1). Sinoftalm (sin- + gr. ophtaîmos = ochi). Monstru fetal care are o singură orbită (28). Sinoftalm ie. Ciclopie. Sinopsie (sin- + gr. opsis = vedere). Audiţie colorată. Sinoptofor (sin- + gr. opsis = vedere + pherein = a purta, a duce). Aparat pentru explorarea echilibrului oculomotor (28). Sinostoză (sin- + gr. osteon = os + -oză), sin. : Synostosis. Fuziune prin os secundar (la-melar) a două apofize, epifize sau segmente osoase, care nu sînt unite în mod normal. Sinos-toza poate fi congenitală (sin. : Bloc osos), patologică sau chirurgicală (cu scop terapeutic) (24). ~ congenitală radfocubitală, sinostoză congenitală a oaselor radius şi cubitus printr-o punte, de obicei la nivelul extremităţilor lor proximale, mai rar în articulaţia lor inferioară sau la ambele capete, determinînd abolirea mişcărilor de pronaţie-supinaţie (24). ~ vertebrală, fuziune între două sau mai multe vertebre, de natură congenitală sau cîştigată, sau efectuată în scop terapeutic (24). Sinovectcmie (sinovie + gr. ektcme = excizie). Excizie chirurgicală totală sau parţială a sinovialei unei articulaţii (24). Sinovialom (Sabraz6s — De Grailly) (sinovie + -oma). Sarcom sinovial. Sinovie (sin- + lat. ovum = ou). Lichid sinovial. ^ Sinoviom (L. W. Smith) (sinovie + -oma). Sarcom sinovial. Sinovită (sinovie + -ită). Inflamaţie acută sau cronică a unei teci sau a unei cavităţi sino-viale (11). ^ fongoasă, formă de sinovită tuberculoasă, caracterizată prin prezenţa de revărsat seros şi fongozităţi (11). ~ seroasă, formă de sinovită consecutivă cel mai adesea unei boli infecţioase şi caracterizată prin prezenţa unui revărsat citrin în teaca sau cavitatea sinovială (11). ^ supurată, formă de sinovită acută consecutivă unei însămînţări directe printr-o plagă sau printr-un proces infecţios general şi caracterizată prin prezenţa de puroi în teaca sau cavitatea sinovială (11). ~ uscată, sinovită subcrepit^ntă dezvoltată la nivelul tecilor sino-viale ale tendoanelor muşchilor antebraţului, în jurul articulaţiei radiocubitocarpiene (11). ~ viloasă, sinovită cronică, în care franjurile sinoviale se indurează prin congestie vasculară, sclerozîndu-se parţial şi luînd aspectul unor vilozităţi (24). Sinplasm (sin- + gr. plasma = formaţie). Masă protoplasmică multinucleată rezultînd din coalescenţa celulelor iniţial separate, ca în unele celule gigante (1). Sinton. Caracteristică temperamentală constînd din uşurinţa de acomodare afectivă cu ambianţa (35). Sinucidere (at. se = pe sine + occi-dere = a ucide), sin. : Suicid. Omorîrea propriei persoane (23). Sinus (lat. = cotitură, adîncitură). 1. Depresiune sau cavitate, reces, fund de sac (1). 2. Canal mare care conţine sînge. în special sînge venos (1). 3. Cavitate într-un os (1). Sinus anales. Şanţurile dintre coloanele rectale ale canalului anal (1). ~ aortae, sin. : Sinus aorţae (Valsalvae), denumire pentru cele 3 dilataţii în formă de cuiburi ale aortei ascendente, situate deasupra valvelor semilunare (1). ~ caro-ticus. 1. Dilataţie a arterei carotide comune la bifurcaţia sa, ai cărei pereţi sînt inervaţi de ramura intercarotidă sau ramura sinuzală a nervului glosofaringian şi pe a cărui faţă posterioară se află corpusculul carotidian; conţine preso- şi chemoreceptori care joacă un rol important în reglarea presiunii sanguine sistemice şi a respiraţiei (sin. : Bulbus caroticus) (1; 15). 2. Prelungire a sinusului cavernos în canalul carotidian, sub forma unui plex venos în jurul porţiunii intrapetroase a arterei carotide interne (1). ^ cavernosus, sinus de formă neregulată al durei mater, situat pe laturile corpului osului sfenoid şi întins de la fisura orbitală superioară (anterior) la vîrful stîncii temporalului (posterior) (1). ~ cervical, sin. : Sinus precervical, depresiune triunghiulară situată caudal de arcul hioid, conţinînd arcurile viscerale posterioare şi fisurile respective; este obliterat superficial de creşterea arcului hioid, formînd vezicula cervicală (1). ~ circularis, Sinus inter cavernosi. ~ coccygeus, Fovea coccygea. ~ coronar Ri-dley, Sinus intercavernosi. ~ coronarius cordis, sinus venos care drenează cele mai multe dintre venele cardiace, deschis în atriul drept şi situat în partea inferioară a şanţului atrioventricular al inimii; derivă din porţiunea transversă a sinusului venos embrionar (1). ~ cor-tieal, sinus limfatic situat în cortexul unui nodul limfatic (1). ~ costomediastinalis pleurae, Recessus costomediastinalis pleurae. Sinus durae matrîs. Cavităţi endoteliale, spaţii sanguine venoase situate între păturile periostală şi SINUS EPIDIDYMIDIS SINUS TARSI meningiană ale durei mater, prin care sîngele este condus de la venele cerebrale şi de la unele vene ale meningelor şi diploei în venele gîtului (1). ~ epididymidis, fund de sac al seroasej,^ vaginale situat între marginea posterioară a testiculului şi corpul epididimului (1). ~ ethmoidalis, sin.: Cellulae ethmoidales cavi nasi, denumirea fiecăruia din sinusurile nazale aeriene, situate în osul etmoid şi care sînt formate din 3 grupuri: cellulae anteriores, cellulae mediae şi cellulae posteriores (1). ~ frontalis, denumire pentru cavităţile pneumatice dezvoltate în oasele frontale, situate deasupra orbitelor şi comunicînd cu fosele nazale prin canalul nazo-frontal care se deschide la extremitatea anterioară a antrului uncibular din meatul mijlociu (30). ~ intercavernosi., sin. : Sinus circularis, Sinus coronar Ridleg, denumire generică pentru sinusurile durei mater care merg peste linia mediană a fosei hipofizare în faţa (s. intercavernosi anterior) şi înapoia hipofizei (s. intercavernosi posterior), unind sinusurile cavernoase de fiecare parte (1). ~ lactiferi, dilataţie a canalului lactifer unde se acumulează laptele (1). ~ lienis, scobitura intraparenchimatoasă de pe faţa medială a splinei care continuă hilul şi prin care intră pediculul splenic (1). <—' limfatic, spaţiu canalicular prin care circulă limfa în nodulii (ganglionii) limfatici (1). ~ longitudinal inferior, Sinus sagittalis inferior. ~ longitudinal superior, Sinus sagittalis superior. ~ marginal. 1. Sinus venos lărgit care înconjură incomplet marginea placentei (1). 2. Sinusuri mici bilaterale ale durei mater care înconjură marginea găurii occipitale mari, unite posterior pentru a forma sinusul occipital (1). 3. Sinus care mărgineşte area vasculosa a blas-todermului ouălor meroblastice (sin. : Sinus terminal) (1). ~ maxillaris, sin. : Antru maxilar, Antrum ethmoidale, Antrumh ighmori, Antrum maxillare, Sinus maxillaris cavi nasi highmori, cavitate pneumatică situată în interiorul corpului osului maxilar,deschisă printr-un orificiu în meatul mijlociu al cavităţii nazale (1). ~ maxillaris f cavi nasi highmori, Sinus maxillaris. ~ medular, sinus limfatic situat în măduva unui nodul limfatic (1). Sinus nasales. Sinus paranasales. obliquus pericardii, sin. : Sinusul Haller, fund de sac al cavităţii pericardice situat pe faţa posterioară a atriilor, între venele pulmonare şi vena cavă inferioară (1). ^ occipital transvers, Plexus basilaris. ~ occipitalis, sinus al durei mater care merge pe marginea aderentă a coasei cerebelului de la foramen magnum la confluenţa sinusurilor (1). ~ oral, Stomodeum. Sinus paranasales, sin. : Sinus nasales. Cavităţi aerifere căptuşite de o membrană mucoasă şi aflate în comunicaţie cu cavitatea nazală (1). ~ pericranii, tumoare vasculară care comunică cu sinusul sagital superior şi bombează la nivelul frunţii (26). ~ petroscua-mos, sinus inconstant al durei mater situat fcla joncţiunea părţilor petroasă şi scuamoasă ale osului temporal şi deschis posterior în sinusul transvers (1). ~ petrosus iifterior, sinus al durei mater care merge de la sinusul cavernos, în lungul liniei suturii petrooccipitale, pînă la începutul venei jugulare interne în gaura jugulară (1). ~ petrosus superior, sinus al ,durei mater care merge într-un şanţ de pe porţiunea petrosă a osului temporal de la sinusul cavernos la sinusul transvers (1). ~ phrenicocostalis pleurae, Recessus costodiaphragmaticus pleurae. pilonidal, sin. : Chist coccigian, Chist pilonidal, anomalie congenitală în regiunea sacrococcigiană constînd de obicei dintr-un chist dermoid con-ţinînd sebum şi păr şi comunicînd adesea cu exteriorul printr-un traiect fistulos (1). ~ pi-riform, Recessus piriformis. ~ pleurae, Recessus pleurae. Sinusuri posterioare ale feţei. Cavităţi pneumatice dezvoltate în partea posterioară a osului etmoid şi în osul sfenoid, comunicînd cu meatul superior al foselor nazale (30). ^ posterior cavi tympani, mică adîncitură în partea dorsală a urechii medii (1). ^ precer-vical, Sinus cervical. —' prostaticus urethrae masculinae, şanţ situat de fiecare parte a colicu-lului seminal şi în care se deschid canalele glandei prostatice (1). ^ rectus, sinusul durei mater care continuă anterior sinusul sagital inferior (1). ~ renalis, spaţiu virtual, scobitură pe marginea medială a rinichiului, înconjurată de masa rinichiului şi ocupată de pelvisul renal, calicele, vasele şi o parte din capsula renală (1). ^ romboidal, deschidere la extremitatea posterioară externă a măduvei spinării embrionare care formează la adult ventriculul terminal (1). ~ sagittalis inferior, sin. : Sinus longitudinal inferior, sinus al durei mater care se întinde în lungul jumătăţii posterioare a marginii inferioare a coasei creierului şi se termină în sinusul drept (1). ^ sagittalis superior, sin.: Sinus longitudinal superior, sinus al durei mater situat în lungul muchiei superioare a coasei creierului, începînd anterior de crista galii şi terminîndu-se la confluenţa sinusurilor (1). ~ sphenoidalis, denumire pentru cavităţile pneumatice situate în corpul osului sfenoid, înapoia etmoidului şi a orbitelor, înapoia foselor nazale sub baza craniului şi care comunică cu porţiunea posterioară şi superioară a foselor nazale (30). ~ sphenoparietalis, sinus al durei mater situat în lungul marginii posterioare a aripii mici a sfenoidului (1). ~ subcapsular, sinus limfatic situat între capsula şi cortexul unui nodul limfatic (1). ~ tarsi, spaţiu în formă de tunel, între talus şi calcaneu, format de două SINUS TERMINAL 557 SIRINGOMIELIE şanţuri vecine ale acestor oase; desparte articulaţia talocalcaneană posterioară de articulaţia talocalcaneonaviculară (1). ~ terminal, vezi Sinus marginal. ^ tonsillaris, sin.: Fossa tonsil-laris, scobitură între arcul palatoglos şi arcul palatofaringian în care se află amigdala palatină (1). ~ transversus, sin. : Sinus venos lateral,, mare canal venos pereche şi simetric, cuprins într-o dedublare a durei mater, întins de la protuberanţa occipitală internă la gaura ruptă posterioară; colectează o parte din sîngele venos endo-şi exocranian şi se continuă cu vena jugulară internă (30). ~ transversus pericardii, sin.: Sinusul Theile, comunicaţie dorsală între părţile dreaptă şi stîngă ale cavităţii pericardice, produsă de reflectarea peri-cardului seros pe pediculii arterial şi venos ai inimii; este situat înapoia aortei şi trunchiului pulmonar şi înaintea venei cave superioare şi atriului stîng (1). ~ tympani, reces adînc situat în peretele labirintic al cavităţii timpanice şi a cărui margine inferioară este formată de subiculum promontorii (1). ~ urogenitalis, partea lărgită a cloacăi, situată anterior de septul urorectal; partea distaJă a sinusului urogenital primitiv care formează o cameră comună pentru deschiderile uretrei primare şi canalelor mezo-nefrice şi paramezonefrice (1). ~ uterin, sinus venos situat în peretele uterului gravid (1). ~ venarum cavarum, porţiunea dreaptă a atriului drept în ale cărei extremităţi, superioară şi inferioară, se varsă cele două vene cave; este situat posterior de crista terminalis (1). ~ venei jugulare, Bulbus venae jugularis inferior. ^ venos lateral, Sinus transversus. ~ venosus. 1. Cameră a inimii vertebratelor inferioare în care venele aduc sîngele din corp; la om corespunde porţiunii atriului drept în care se varsă venele cave (1). 2. Vas în septul transvers al inimii embrionare, în care se deschid venele vitelină şi alantoică şi canalul Cuvier (1). ~ venosus sclerae, sin. : Canalul Schlemm, canal al sclerei situat aproape de joncţiunea sclerocorne-ană, mergînd circular în jurul periferiei corneei; drenează lichidul din camera anterioară a ochiului în venele anterioare ciliare (1). Vezi şi: Haller; Pheile, Tourtual. Sinusografie (sinus + gr. graphein = a scrie). Metodă radiologică de punere în evidenţă a sinusurilor craniului (36). Sinusoide (sinus + gr. eidos = formă). 1: Spaţii relativ largi sau tubi fără pereţi proprii constituind o parte din sistemul circulator venos în unele organe (glandele endocrine, ficat şi altele) (1). 2. Curbe plane ondulate, regulate, periodice, corespunzînd ecuaţiei transcendente y = sin x (7). Sinuzită (sinus -f -ită). Inflamaţie a mucoasei sinusurilor paranazale, afecţiune frecvent obser- vată, ca o complicaţie a rinitelor sau uneori a leziunilor dentare şi mai des a unor manifestări alergice, traumatice sau tumorale (30). Siononă. Sorbitol. Sipaeev. Operaţia operaţie cinematică pentru reconstituirea degetelor mîinii, cu ajutorul plastiei locale şi a grefelor cutanate libere (24). Sirenomelie (gr. seiren = sirenă + melos = extremitate). Malformaţie caracterizată prin extremităţi inferioare fuzionate (absenţa picioarelor) (1). Siringadenom (gr. syrinx = tub + aden — glandă -f- -oma). sin. : Haemangioendothelioma tuberosum multiplex, Hidradenom eruptiv, Limfangiom tuberos multiplu. Tumoare benignă apărînd uneori eruptiv (mai ales pe faţă şi torace), avînd la bază chisturi ale glandelor sudori-pare (12). ~ papilifer, sin. : Adenochistom intracanalicular, Chistadenom papilifer, Hidradenom fistulos vegetant, Hidradenom verucos fistulovegetant, Hidrochistom papilifer, Nev si-ringadenomatos papilifer, varietate deosebită de adenom al glandelor sudoripare, caracterizat clinic prin mici proeminenţe emisferice, molus-coide sau plăci verucoase vegetante situate în pielea capului, axile, iar histologic prin proliferări ale conductelor glandelor sudoripare (12). Siringă (gr. syrinx = tub). Seringă. Siringeetazie (gr. syrinx = tub + ektasis = dilatare). Ectazie a glandelor sudoripare, mai ales la faţă. Vezi şi Hidrocistom (12). Siringo - (gr. syrinx = tub, ţeavă, fistulă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la un tub, la o fistulă (32). Siringlobulie (siringo- + bulb). Formă clinică în cadrul siringomieliei, cu localizare bulbară, caracterizată prin : hemiatrofie linguală, paralizia vălului palatin şi a laringelui, tulburări vestibulare şi tulburări de sensibilitate pe teritoriul trigemenului (27). Siringomielie (siringo- + gr. myelos = măduvă). Boală cu etiopatogenie încă insuficient clarificată. Anatomopatologic se remarcă existenţa unor cavităţi în porţiunea centrală a măduvei, în apropierea canalului ependimar, înconjurate de o zonă masivă de glioză, de obicei localizate pe mai multe segmente ale măduvei, mai frecvent în regiunea cervicodorsală. Leziunile se pot întinde şi la bulb (siringomie-lobulbie) sau îl pot afecta în mod izolat (sirin-gobulbie). Clinic, siringomielia se manifestă prin instalarea lentă a unor atrofii musculare localizate de obicei distal la membrele superioare (de tip Aran-Duchenne), semne piramidale la membrele inferioare, tulburări trofice (artropatii ulceraţii cronice, panariţii analgezice, mînă suculentă) şi tulburări de sensibilitate disociate (abolirea sensibilităţii termoalgezice, diminuarea SIRINGOMIELOCEL 558 SISTEM GENITAL sensibilităţii tactile şi conservarea sensibilităţii profunde) sub formă de benzi suspendate (27). ~ lombară familială, Mielodisplazie familială. Siringomielocel (siringo- + myelos = măduvă + koilos = cavitate). Mielocistocel. Sirop (lat. syrupus). Soluţie concentrată de zahăr în apă sau în lichide apoase conţinînd substanţe aromatice sau diferite principii active; se administrează pe cale orală (13). ~ diacod, sirop de opiu diluat; conţine 0,01 g% morfină (14). ~ simplu, soluţie de zahăr (640 g) în apă (360 g) (13). ~ tebaie, sirop de opiu; conţine 0,04 g % morfină (14). Sismoterapie (gr. seismos = tremurătură -f- therapeia = tratament). Seismoterapie. Sistem (gr. systema, de la sin- -f istemi = = a aşeza). 1. Systema. 2. Ansamblu de elemente care sînt în interdependenţă, constituind un întreg organizat (Dicţionarul enciclopedic ro-mîn). ^ ABO, vezi Grupe sanguine. Sisteme adrenoreactive. Receptori adrenergici. ^ aerodis-persat, sistem format din elemente cu stare de agregare solidă sau lichidă aflate în suspensie în aer (20). ~ biofizic, sistem biologic la care se iau în consideraţie proprietăţi sau fenomene ce pot fi supuse unei analize fizice; celula sau grupurile de celule animale sau vegetale reprezintă un sistem biologic (6). ~ cardionector, sin. : Ţesut nodal, ţesut muscular cardiac cu caractere embrionare, grupat în formă de noduli şi fascicule: nodul sinoatrial, nodul atrioven- tricular, fasciculul atrioventricular şi ramurile lui; serveşte ca loc de origine şi de transmisie a impulsurilor în inimă (1). ^ cardiovascular, denumirea inimii şi vaselor sanguine (1). Sisteme centrencefalice. Sisteme neuronale cone-xionate simetric cu ambele emisfere cerebrale şi care servesc pentru a coordona funcţiile acestora. Aceste circuite sînt localizate în partea superioară a trunchiului cerebral, cuprinzînd şi talamusul cu diencefalul (1). ~ cgs, sistem de unităţi fundamentale de măsură: centi- metru-gram-secundă. Este folosit în ştiinţă ca sistem de bază pentru exprimarea cantitativă a lungimilor, masei inerte şi timpului (5). ~ chimic, sistem format din două sau mai multe substanţe chimice, care reacţionează între ele (5). ~ colinoreactiv, Receptori colinergici ~ M-colinoreactiv, Receptori colinergici muscari-nici. ^ N- colinoreactiv, Receptori colinergici nicotinici. ^ corticopontocerebelar, Sistem extrapiramidal. ^ craniosacral, termen folosit uneori pentru formaţiunile parasimpatice care împrumută calea nervilor cranieni III, VII, IX, X şi a nervilor spinali sacrali II, III şi V (1). ~ cristalin, sin,: Sistem cristalografie, ansamblul unor forme derivate dintr-o formă fundamentală de cristale, căreia îi este caracteristică o anumită simetrie a reţelei cristaline. După forma fundamentală cristalină — determinată de direcţia axelor cristalografice şi de raportul lungimilor acestor axe — se deosebesc 6 tipuri ^-de sisteme cristaline : cubic, patratic (sau tetra-gonal), hexagonal, ortorombic (sau jombic), mo-noclinic (sau clinorombic) şi triclinfa;; uneori se descrie şi un al 7-lea tip de sistem cristalin, trigonal sau romboedric, derivînd din sistemul hexagonal (5). ~ cristalografie, Sistem cristalin, ^deschis, în termodinamică, sistem care schimbă cu mediul extern atît energie, cît şi masă. înt'r-un sistem deschis, entropia se modifică atît prin transferul entropiei din afară în interiorul sistemului, cît şi prin producerea entropiei în interiorul sistemului, datorită proceselor ireversibile. în cibernetică, sistem care utilizează principiul reglării în funcţie de perturbaţie. Sistemele deschise sînt puţin stabile şi au caracteristici neliniare autoadaptive. Organismele vii sînt considerate a fi sisteme deschise, în special din punctul de vedere al termodinamicii (7). ~ dispers, sistem în care o substanţă este divizată şi repartizată sub formă de particule mai mari sau mai mici într-o altă substanţă; substanţa divizată se numeşte fază dispersă (dispersată), iar substanţa înconjurătoare se numeşte mediu sau fază dispersantă (6). ^ duetului hepatic, arborizaţie de canalicule biliare care confluează progresiv spre canalele hepatice (1). ~ endocrin, grupul de glande fără canale (glandulae sine ductibus) sau glandele cu secreţie internă hormonală vărsată în sînge, limfă sau lichid cerebrospinal (1). ~ enzimatic, sistem în care este prezent: a) un preparat ce conţine una sau mai multe enzime ce concură la realizarea unui proces de cataliză biochimică; b) substratul care suferă transformarea enzi-matică; c) alţi factori necesari desfăşurării procesului de cataliză enzimatică (donatori de grupări chimice, ioni metalici activatori, sistem-tampon cu pH optim etc.) (5). ~■ ergodic, sistem în echilibru termodinamic la care parametrii interni sînt funcţii de parametrii externi şi de energie (37). ~ eterogen, sistem format din mai multe faze, diferite în proprietăţile lor, care imprimă discontinuitatea ansamblului (5). extrapiramidal, sin. : Sistem corticopontocerebelar, sistem de tracturi fibroase descendente care provin din cortex şi centrii motori subcorticali şi ai trunchiului cerebral; are rol important în menţinerea tonusului muscular, armonizarea mişcărilor voluntare etc. (1). ~ fizic, sistem format din două sau mai multe substanţe şi/ sau cîmpuri de forţe, care sînt supuse interacţiunii fizice, dar care nu reacţionează chimic între ele (5). ~ genital, aparat alcătuit din gonade (producătoare de hormoni sexuali şi de gameti), calea gonoforică (destinată a conduce SISTEM HAVERSIAN 559 SISTEM SAPROB sau a nida gârneţii), glandele ei anexe şi organul de copulaţie. La femeie : ovare, trompe uterine, uter, vagin, vulvă, glandele vestibulare. La bărbat: testicule, calea spermatică, prostată, glandele bulbouretrale, penis (1). ~ haver-sian, pături concentrice de os situate în jurul vaselor de sînge în canalcle haversiene ale osului compact (1). ~ hematopoietic, sistemul formator al celulelor sanguine, cuprinzînd măduva osoasă şi organele limfatice (1). ~ Hu-1, sistemul principal uman de histocompatibilitate, descoperit de Dausset. Antigenele acestui sistem, răspîndite în tot organismul, pot fi detectate pe leucocite şi trombocite. Există cel puţin 14 antigene diferite şi probabil o serie de factori antigenici încă necunoscuţi. Cunoaşterea acestui sistem va facilita, pe de o parte, determinarea exactă a histocompatibilităţii, elementul fundamental al intervenţiilor de transplant de organe, iar pe de altă parte, posibilitatea de a acţiona pe cale imunologică în combaterea cancerului (19). Sisteme de înregitrare. Sisteme oscilatorii menite să execute oscilaţii forţate de către mărimea de măsurat. Printr-o transmisie mecanică, hidroaerică, optică sau electronică se poate mări amplitudinea variaţiei mărimii de măsurat, înscriind-o pe hîrtie înnegrită cu negru de fum, cu cerneală sau fotografic, pe fîşii de hîrtie corespunzător pregătite şi care au o mişcare uniformă în direcţie perpendiculară faţă de mişcarea oscilatorie. Pentru redarea fidelă a oscilaţiilor sistemului, se cere ca frecvenţa proprie a sistemului de înregistrare să fie aproximativ egală cu cea mai înaltă frecvenţă de înregistrat şi ca sistemul de înregistrare să fie puternic amortizat (6). ^ liniar, sistem de reglare automată a cărui funcţionare poate fi descrisă prin ecuaţii diferenţiale liniare. Sistemele biologice sînt sisteme deschise şi, în general, sisteme automate neliniare (caracterizate prin prag, plafon, reacţii,,tot sau nimic”) etc. (7). ~ metric, sistemul de unităţi de măsurare a lungimilor, suprafeţelor şi volumelor, avînd la bază metrul ca unitate fundamentală de măsură a lungimilor (5). ~ mks, sistem de unităţi fundamentale de măsură : metru-kilo-gram-secundă. Este folosit în tehnică drept sistem de bază pentru exprimarea cantitativă a lungimilor, masei inerte şi timpului (5). ~ MN, sistem sanguin bazat pe existenţa în eritro-cite a aglutinogenelor M sau N, important pentru stabilirea paternităţii. Anticorpii anti-M şi anti-N pot da naştere uneori la reacţii transfuzionale sau la fenomene de incompatibilitate fetomaternă (19). ~ nervos autonom, Systema nervosum au-tonomicum. ~ nervos central, Systema nervosum centrale. ~ nervos vegetativ, Systema nervosum autonomicum. ~ neurovegetativ, Sys-iema nervosum autonomicum. ^ omogen, sis- tem fizico-chimic format dintr-o singură fază (solidă, lichidă sau gazoasă) şi care are aceleaşi proprietăţi fizice şi chimice în toate punctele sale (5). ~ ortosimpatie, sin. : Sistem simpatic, componenta simpatică, adrenergică a sistemului nervos autonom (1). ^ osos, totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul corpului (1). ~ parasimpatic, porţiune a sistemului nervos autonom, formată din fibre colinergice şi reprezentată printr-un grup cranial, unul sacral şi altul, încă incomplet elucidat, medular (cervico-toracolombar) (1). ~ periodic al elementelor, Sistemul Mendeleev, vezi Mendeleev. ~ piramidal, tracturi corticopontine (în parte), corti-cobulbare şi corticospinale, reprezentînd primul neuron al căii motorii voluntare avînd originea în scoarţa cerebrală şi terminată în unul dintre nucleii nervilor motori ai trunchiului cerebral (sau măduvei spinării) (1). ~ polidlspers, sistem coloidal în care faza dispersată este formată din particule cu mărimi diferite (5). ^ portal, trunchi venos care are la ambele capete cîte o reţea de capilare (de ex. sistemul port hepatic) (1). ^ radiobiologic, sistem folosit pentru evaluarea efectelor biologice produse de radiaţii nucleare. Se bazează pe măsurarea energiei absorbite de ţesut şi pe adoptarea unor valori pentru efectivitatea biologică relativă a diferitelor radiaţii nucleare. Mărimea sa principală este doza biologică, iar unitatea este remul. Este un sistem biofizic care utilizează trei mărimi: doza de energie (mărime fizică), efectivitatea biologică relativă (mărime biologică), doza biologică (mărime biofizică) (6). ^ reticuloendotelial, termen propus de Landau şi Aschoff pentru sistemul reticulohistiocitar şi folosit astăzi din ce în ce mai puţin (2). ~ reticulohistiocitar, complex morfofuncţional cu componenţă his-tocitologică variată: celulele endoteliale şi reticulare ale splinei, ganglionilor limfatici, timusului, celulele Kupffer din ficat, celulele reticuloendoteliale din măduva oaselor, clasma-tocitele etc. Aceste elemente sînt interesate în hematopoieză, fagocitoză, coloidopexie, anticor-pogeneză, steroidogeneză, metabolismul fierului şi magneziului etc. (1). ~ Rh, vezi Grupe sanguine. ~ roentgenologic, sistem de unităţi pentru radiaţiile Rontgen şi y pînă la o energie de 3 MeV. Se bazează pe măsurarea ionizării în aer. Mărimea principală este doza de ioni, iar unitatea sa rântgenul (6). ~ saprob (Kolowitz), sin. : Saprob, sistem de clasificare a organismelor din apă ţinînd seama de interrelaţia dintre organismele acvatice şi mediul hidric în care trăiesc. Pornind de la considerentul că în funcţie de încărcarea apei cu substanţe organice şi de conţinutul în oxigen se găsesc diferite organisme sau asocieri de organisme, sistemul saprob permite aprecieri asupra gradului de impurificare a apei. SISTEM SIMPATIC 560 SKIASCOP (20). ^ simpatic, Sistem ortosimpatic. toraco-lombosacral, termen folosit uneori pentru formaţiunile ortosimpatice periferice corespunzătoare segmentelor medulare şi ganglionilor latero\ erte-brali toracici, lombari şi sacrali (1). ~ venos vertebral, sin. : Plexul Batson, grup de anasto-moze venoase care trece prin orificiile interverte-brale pentru a lega venele cavităţii pelviene, alei centurii pelviene, ale centurii scapulare şi ale peretelui trunchiului cu venele vertebrale şi prin acestea cu sinusurile durei mater (1)# Vezi şi: Bayley, Berzelius, Connoly, Mendeleev. Sistematizare lobelonară. Sistematizare Gar-raud, vezi Garraud. Sisto. Semnul ţipătul sugarului datorită durerilor provocate de leziunile osoase din sifilisul congenital (33). ^ Sistolă (gr. systole = contracţie). Fază de contracţie a unui organ muscular cavitar, cu expulzarea conţinutului (10). ~ cardiacă, pe-riodă de contracţie miocardică durînd 0,30 sec. la ventricul şi 0,11 sec. la atriu; sistola ventriculară evoluează într-o fază izometrică (diametre nemodificate) de 0,04 sec. şi alta auxotonă (variaţii mici de presiune), cu o expulsie iniţial rapidă (0,11 sec.) şi apoi lentă (0,14 sec.) (10). ~ cardiacă anticipată, contracţie cardiacă realizată mai înainte de umplerea ventriculului (10). ^ cardiacă combinată, declanşarea unei contracţii miocardice unice prin activarea simultană a 2 centri (de ex. în pararitmie) (10). ~ ,,în ecou”, zgomote surde, percepute în blocul complet în pauzele dintre contracţii, şi determinate de izbirea undei atriale de pereţii ventriculari hipotoni (10). ^ gastrică, denumire, prin analogie, a perioadei expulzive a contracţiei stomacului (10). ~ de sumaţie, Bătaie cardiacă fuzionată. Sită (sl. silo). Ţesătură de fire textile sau metalice cu ochiurile sub 1 mm, servind la separarea prin cernere a unui material pulverulent (32). Vezi şi: Knopp. Sitenko, M. I. Operaţia intervenţie plastică pentru refacerea ligamentelor încrucişate ale genunchiului constînd din trecerea prin condilul extern femural şi prin condilul intern tibial a unui tub de fascia lata, care se fixează prin cele două capete ale sale la epicondilii femurali (24). Sitiomanie (Magnan) (lat. sitos == aliment + mania — nebunie). Foame exagerată şi insaţiabilă apărînd periodic în manie şi debutul paraliziei generale (35). Sito- (gr. sitos = hrană). Element de compunere care introduce în termeni referirea la hrană, la alimente (32). Sitosterol. Sterol prezent în boabele de grîu încolţit, principală sursă exogenă de steroli vegetali (15). Situs (lat. = aşezat, situat). Aşezarea, poliţia unui organ (1). ^ inversus,; malformaţie congenitală cu inversarea în .plaţi *.|pontal a inimii (situs inversus parţial) sau a tuturor viscerelor (situs inversus total) (10). Six. Termometrul termometru cu alcool care înregistrează concomitent temperatura: maximă şi temperatura minimă pe o perioadă tie observaţie (20). Sin (lat. sinus). Mamma. Sînge (lat. sanguis). Sanguis. ^ arterial, sînge saturat în med normal cu oxigen , circu-lînd prin artere de la plămîni spre ţesuturi, unde cedează acest element (19). ~ conservat, sînge recoltat de la donatori, păstrat în flacoane speciale, conţinînd substanţe stabilizatoare (anti-coagulante şi conservante) (19). ~defibrinat, sînge din care s-a îndepărtat fibrină cu ajutorul perlelor de sticlă, devenind astfel necoagulabil (19). ~ hemolizat, Sînge lacat. ~ lacat, sin. : Sînge hemolizat, sînge care conţine hematii lizate (19). ^ „noroios”, vezi Aglutinare intra-vasculară. ^ venos, sînge care circulă în vene, transportînd bioxidul de carbon de la ţesuturi spre plămîni. Excepţie fac artera şi vena pulmonară, prima transportînd de-la inimă spre plămîni sînge venos, a 2-a, de la plămîni spre inimă sînge arterial (19). Sfngerare* Pierdere de sînge, hemoragie (19). Sjoqvist, John August, 1863—1934. Operaţia secţiunea rădăcinii descendente a trigemenului la nivelul bulbului, în scopul de a suprima nevralgia trigeminală (26). Skelalgie (gr. skelos = gambă + algos = durere). Sindrom datorit leziunilor nervului sciatic popliteu extern, caracterizat prin dureri, parestezii şi tulburări trofice cutanate ale gambei în teritoriul de distribuţie al nervului (27). Skene, Alexander Johnston Chalmers, 1838— 1900. Canalul Ductus paraurethrales. Glandele Glande parauretrale. Stiletul stilet cu vîrf bont găurit în ax, folosit pentru cateteri-zarea şi instilarea glandelor Skene (11). Tubii Glande parauretrale. Skeptofilaxie (gr. skeptikos — îndoielnic + phylaxis — apărare). Profilaxia alergiei alimentare prin ingerarea unor cantităţi foarte mici din alergenul respectiv cu trei sferturi de oră înaintea mesei (4). Skia- (gr. skia = umbră, întuneric). Element de compunere care introduce referirea la umbre* în special la acelea formate de structurile interne ale unor organe cercetate prin metode optice sau radiologice (32). Skiascop (skia—b gr. skopein = întuneric),, sin. : Retinoscop. Aparat prevăzut cu lentile SKIASCOPIE 561 SMITHWICK mobile folosit pentru determinarea obiectivă a refracţiei oculare prin skiascopie (28). Skiascopie, sin. : Pupiloscopie, Retinoscopie. Măsurarea obiectivă a refracţiei ochiului prin interpretarea optică a unei umbre ce apare în cîmpul pupilar, prin proiectarea cu ajutorul oglinzii de skiascopie a unui fascicul luminos (28). Skiaseotometrfe (skia- + scotom + gr. metron = măsură). Măsurarea timpului de întrerupere a percepţiei zonei obscure în cursul perimetrieiprin această metodă se poate recunoaşte timpul relativ de somaţie identică în diferite puncte ale aceluiaşi izopter (28). Skid (Murphy). Instrument chirurgical special, de forma unei linguri, cu care se ţine îndepărtat bontul gîtului femural în artroplastiile coxofemurale (24). Skin test dosis (engl.), abreviat S.T.D. Doza minimă de toxină eritrogenă (scarlatinoasă) care, introdusă intradermic la om, determină o reacţie eritematoasă cu un diametru de 10 mm (3). Sklifosovski, N. V. Operaţia sin. : Osteosinteză cu ,,zăvor rusesc”, osteosinteză în care fragmentele osoase se întrepătrund cu ajutorul unui colţ median creat într-unul dintre fragmente, care se încastrează într-un şanţ median, creat în celălalt fragment (24). Slartin. Pansamentul bandaj efectuat cu o faşă muiată în stearină şi parafină, folosit pentru pansarea regiunilor grefate (11). Sluder, Grenfield, 1865—1928. Sindromul sin. : Nevralgia ganglionului sfenopalaţin, Sindromul Ramadier, nevralgie în teritori.ul facial al ganglionului sfenopalaţin (rădăcina nasului, regiunea peripalpebrală, maxilarul superior), însoţită de hidroree nazală şi lăcrimare (26). Sm. Simbolul samariului (5). Smalţ dentar, sin. : Adamantină, Adams dentis. înveliş exterior al coroanei dentare, pînă la colet, dispus în strat mai gros pe suprafaţa ocluzală. Reprezintă substanţa cea mai dură a organismului şi este alcătuit din 2,5 — 5% substanţe organice, în rest fiind constituit din substanţe minerale organizate în prisme hexagonale alipite între ele (38). ~ pătat, distrofie dentară ereditară şi progresivă, extrem de rară, constînd dintr-o colorare roşie-gălbuie sau cafenie a smalţului, în timp ce dentina şi cementul îşi păstrează culoarea normală. Interesează atît dentiţia temporară, cît şi pe cea permanentă (38). Smegmă (gr. smegma = săpun). Substanţă albicioasă care rezultă din secreţii celulare şi detritusuri; se adună în fundul pliului prepu-ţului sau între buzele mici şi clitoris la femeie, în cazurile lipsei de igienă; este infectată uneori cu un bacii acidorezistent,, care poate determina apariţia unui proces inflamator (2). ~ embrioj nară, Vernix caseosa. Smillie, I. S. Procedcul reducerea ortopedică a blocajului de genunchi în leziunea de menise ; bolnavul este în poziţie şezînd sub anestezie locală, cu o greutate atîrnată de picior (24). Smitli, Cari Henry. Boala sin. : Limfoci-toză acută benignă asimptomatică, Limfocitoză infecţicasă acută, boală infecţioasă cu evoluţie în general benignă, de etiologie probabil virală, mai frecventă la copii, manifestată clinic prin febră moderată, rinofaringobronşită acută, grea-aţă, vărsături, dureri abdominale, simptomatologie clinică în general nespecifică; tablou hematologic caracteristic (leucocitoză cu limfocitoză foarte accentuată, fără splenomegalie sau adenopatii) (8). Semnnl semn observat la copii cu adenopatie traheobronşică şi determinat de compresiunea venoasă; constă dintr-un suflu venos, perceput de ureche la nivelul sternului, după o prealabilă flexiune dorsală a capului (34). Smith-Petersen, Marius Nygard, 1886—1953. Compaetorul instrument metalic cu ajutorul căruia se compactează fragmentele fracturii gîtului femural după osteosinteză cu cui (24). Cuiul ~ 1. Cui din vitalium pentru osteosin-teza fracturii gîtului femural. De lungimi diferite (6— 15 cm) şi de două grosimi, prezintă 3 aripi în formă de X pe secţiune transversală (24). 2. Cui lung (12 — 22 cm) cu placă, de tip Mc Laughlin, în unghi fix, pentru artredeza coxofemurală (24). Impactorul instrument pentru impactarea fragmentelor fracturii de col femural în osteosinteză cu cui. Impactarea se face prin batere cu ciocanul pe acest instrument, astfel alcătuit, îneît cuiul să nu suporte presiunea de abatere (24). Incizia incizie pentru abordarea articulaţiei coxofemurale; porneşte de la jumătatea crestei iliace, merge pe creastă pînă la spina iliacă antero-superioară şi se îndreaptă distal către baza triunghiului Scarpa (24). Operaţia 1. în corectarea cifo-zelor, rezecţia a 2—3 apofize spinoase lombare,, rezecţia ligamentelor galbene, osteotomia masivelor articulare apofizare într-unul sau mai multe niveluri şi, după redresarea cifozei, aplicarea unor mici grefoane pentru sinostoză în poziţie corectă (24). 2. Osteosinteză colului femural cu cui metalic în fracturi (24). 3. Artro-deză cu cui metalic a articulaţiei coxofemurale (24). 4. Artroplastia şoldului cu cupă de vitalium (24). Smithwick, Reginald Hammerick. Operaţia 1. Rezecţia ganglionilor simpatici dorsali (D2 — D3), completată cu secţiunea extremităţii proximale a nervilor intercostali II şi III, în scopul de a suprima unele tipuri de algii ale membrului superior (26). 2 Splanhnicosimpatec- SMOG 562 SOLUŢIE CENTINORMALĂ tomie toracolombară (D8 — Lj), efectuată pe cale extrapleurală pentru tratamentul hipertensiunii arteriale (10). Smog (engl.). Vezi Ceaţă de impurificare. Smooth (engl.). Vezi Colonie S. . Snedecor. Distribuţie^, sin. : Repartiţie Snedecor, repartiţia variabilei aleatorii continue F, care este raportul între două variabile independente X şi Y, fiecare urmînd legea de probabilitate X2, cu H (n1? a) şi respectiv H (n2, a): _ X / Y n2 X _ F = ----- /----= —— (37). Repartiţie Dis- ni / n2 nxY tribuţie Snedecor. Soave. Operaţia procedeu de coloano-stomie fără sutură, după mobilizarea şi coborî-rea extramucoasă a rectosigmoidului, în tratamentul bolii Hirschsprung (11). Soc. Sambucus nigra. Socia parotis. Glandula parotis accesoria• Sociogeneză (lat. sccietas = societate + gr. genesis = naştere). Termen generic utilizat în psihiatrie pentru denumirea factorilor psihogeni traumatizanţi de ordin social incriminaţi în apariţia unei boli psihice (35). Sociopatie (lat. societas = societate + pathos = boală). 1. Termen utilizat pentru denumirea tulburărilor de comportament determinate de defectele educaţiei generate de medii sociale nefavorabile (35). 2. în terminologia anglo-saxonâ formă de psihopatie cu reacţii grave antisociale (35). Sodiu, sin. : Natriu. Simbol Na. Element în stare metalică, monovalent, din familia metalelor alcaline, cu număr atomic 11 şi greutate atomică 22,991. Este puternic reactiv şi nu se găseşte în stare liberă în natură. Este prezent în toate organismele. La om, sîngele total conţine 196 mg/100 ml, fiind predominant în plasmă (325 mg 100/ml). Sub formă ionică predomină în mediul extracelular, fiind esenţial pentru fenomenele electrice de membrană: influxul de sodiu provoacă depolarizarea, iar afluxul repolarizarea membranei celulare. Ionii de sodiu intervin şi în echilibrul acido-bazic (5; 14). Sodoku (japon, so = şoarece + doku = otravă), sin.: Boala muşcăturii de şobolan. Boală infecţioasă acută cu evoluţie lentă cauzată de spirocheta Spirillum minus al cărui principal rezervor de virus şi agent de transmitere este şobolanul; se manifestă printr-o incubaţie în medie de 2 — 3 săptămîni, după care apar semne locale (prurit, senzaţie de arsură, escară neagră, limfangită şi limfadenită regională) şi semne generale (febră de tip recurent, exantem maculopapulos, mialgii, osteoartralgii, astenie marcată, anemie) (8). Sodomie (de la Sodoma, oraş antic). 1. Coit anal. 2. în sens mai larg, toate manifestările anomaliilor simţului genezic (23). Soforă. Sophora japonica. Sokolov-Friedlănder. Indicele indice elec- trocardiografie de hipertrofie ^eiijTiculară aplicabil conducerilor preccrdiale, în'două variante, după formulele : Ix = Sri + RFg (normal pînă la 35 mm) şi I2 = Rri, + Sr5 (normal pînă la 10,5 mm) (10). ’ , Sol (lat. solum). 1. Stratul superficial al scoarţei terestre în care se produc în permanenţă fenomene biologice şi fizico-chimice (20). 2. Vezi Coloid. ^ insalubru, sol cu putere mică de autopurificare sau pătruns de o cantitate de impurităţi care depăşesc puterea lui de autopurificare (20). ~ salubru, sol cu putere de autopurificare bună şi care nu este pătruns de o cantitate de reziduuri depăşind puterea sa de autopurificare (20). Solanină. Glicozid care se găseşte în tomatele verzi şi în cartofi şi din a cărui hidroliză rezultă hidrocarbonate şi solanidină, un alcaloid toxic ce produce solanismul. Cantitatea cea mai mare se găseşte în cartofii încolţiţi, în special în porţiunile periferice şi la nivelul colţilor (20). Solanism. Intoxicaţie cu solanină, caracterizată prin arsuri esofagiene, cefalee, febră, convulsii, deseori tulburări oculare şi auditive (23). Solfatar. Locul de emanaţie naturală a unor gaze sulfuroase (hidrogen sulfurat, bioxid de sulf etc.). în ţara noastră este cunoscut sulfata-rul de la Turia (Fidelis), numit şi,,Peştera de pucioasă” (4). Solis-Cohen. Sindromul reumatism alergic, la care se poate determina un alergen alimentar sau de altă natură şi care prezintă eozinofilie sanguină (4). Solovov, P. D., 1875 — 1940. Procedeul procedeu de cură a rupturii de uretră posterioară prin telescopare (11). Solum. Vezi Garraud. Soluţie (lat. solutio). Sistem format dintr-o singură fază lichidă, omogenă, care conţine două sau mai multe specii de molecule. Substanţa care se găseşte în exces constituie solventul, celelalte substanţe sînt substanţe dizolvate, putînd fi gaze, lichide sau solide (5). ~ adezivă pentru machete, soluţie preparată în laboratorul de tehnică dentară, dizolvînd resturile de mase plastice în acetonă ; este folosită pentru fixarea machetelor şi a foliilor de plumb pe modele (39). ~ de alginat, soluţie de alginat de sodiu sau potasiu dizolvat în apă, în care se adaugă unele elemente complementare (anilină, glicerină şi coloranţi), folosită în laboratorul de tehnică dentară ca izolator al acrilatului de ipsos (39). ~ ccntinormală, soluţia care — la SOLU71E COLOIDALĂ 563 SOMATALGIE un litru — conţine substanţa dizolvată într-o concentraţie egală cu a suta parte din echivalent-gramul său. Se notează prescurtat prinN/100 sau 0,01 N (5). ~ coloidală, soluţie eterogenă, conţinînd două faze : o fază continuă (formată din solvent) şi o fază dispersă (aflată în suspensie în solvent). Mărimea particulelor fazei disperse este cuprinsă între 1 şi 100 rrjx. De obicei, particulele dispersate sînt formate din macro-molecule sau agregate moleculare (5). ~ de continuitate, separare a două părţi vecine; întreruperea continuităţii unui ţesut printr-un agent traumatic mecanic (23). ~ cristaloidă, soluţie care conţine ca solvit o substanţă cristaloidă şi prin evaporare lasă un reziduu cristalin. Varietăţi : a) electrolite, cînd disociază în ioni şi conduc curentul electric (Na, CI, KC1 etc.) şi b) neelectrolite, cînd nu disociază şi nu conduc curentul electric (zaharoza) (6). — decimolară, soluţie care — la un litru — conţine substanţa dizolvată într-o concentraţie egală cu a zecea parte din greutatea moleculară a acesteia exprimată în grame. Se notează prescurtat prin M/10 sau 0,1 M (5). ~ decinor-mală, soluţie care — la un litru — conţine substanţa dizolvată într-o concentraţie egală cu o zecime din echivalent-gramul acesteia. Se notează prescurtat prin N/10 sau 0,1 N (5). ~ fiziologică, soluţie apoasă care conţine ionii echilibraţi şi are un pH corespunzător mediului intern, îndeplinind condiţiile de izotonie, izoi-onie şi izohidrie. Principalele soluţii fiziologice sînt soluţiile Ringer şi Tyrode, care sînt folosite mai ales în medicina experimentală (14). ~ gazogenă, soluţie care, administrată unui bolnav, degajă o anumită cantitate de gaz. Se utilizează în special în examenele gastrice cu dublu contrast (36). ~ hipertonică, soluţie care are o presiune osmotică mai mare decît aceea a unei soluţii luate ca termen de referinţă (în biologie, serul sanguin) (5). ~ hipotonică, soluţie care are o presiune osmotică mai mică decît aceea a unei soluţii luate ca termen de referinţă (în biologie, serul sanguin) (5). ~ iod~iodurată, Soluţie Lugol, vezi Lugol. ~ izo-tonică, soluţie care are o presiune osmotică egală cu aceea a unei soluţii luate ca termen de referinţă (în biologie, serul sanguin) (5). molară, soluţie care conţine — la un litru — o cantitate de substanţă dizolvată egală cu greutatea moleculară a acesteia exprimată în grame. Se notează prescurtat prin 1 M (5). ~ normală, soluţie care conţine — la un litru — o canfitate de substanţă dizolvată, egală cu echivalent-gramul acesteia. Se notează prescurtat prin 1 N (5). ~ saturată, soluţie care conţine, pe unitatea de volum, cea mai mare cantitate care se dizolvă la temperatura dată din substanţa dizolvată. Soluţiile saturate de sulfat de amoniu sau de sodiu sînt folosite la precipitarea diferenţiată a proteinelor serice (5). — suprasaturată, soluţie care, la temperatura camerei, conţine, pe unitatea de volum, cea mai mare cantitate care se dizolvă la fierbere din substanţa dizolvată. Soluţiile suprasaturate conţin o parte din substanţa de dizolvat sub formă nedizolvată (5). Soluţii tampon. Amestecuri de soluţii, cu forţă ionică şi pH bine definite, care prezintă putere-tampon. Există un mare număr de formule pentru realizarea unor sisteme-tampon, printre care cele mai cunoscute sînt soluţiile-tampon cu fosfaţi (Sorensen), soluţiile-tampon cu NaCl/HCl (Clark şi Lubs), soluţiile-tampon cu veronal (Michaelis), soluţiile-tampon cu acid citric (Mc Ilvaine) etc. (5). Vezi şi: Achard-Aynaud, Alsever, Bonain, Burow, Chlumsky, Dakin, Drabkin, Eagle, Earle, Fowler, Giemsa, Hanks, Hayem, La-barraque, Locke, Lugol, Pilot, Rees-Ecker, Ringer, Ttirck, Tyrode, Walkhoff. Solvatare. Aderare la suprafaţa micelelor coloidale a unei părţi din solvent, formînd membrana hidrică sau de solvatare (6). Solvent, sin. : Dizolvant. Partea unei soluţii în care se realizează dizolvarea celorlalţi compuşi. Cei mai utilizaţi solvenţi sînt: apa, eta-nolul, benzenul, toluenul,. xilenul, eterul de petrol, acetona, eterul etilic, cloroformul etc. (5). ~ de alginate, soluţie saturată de bicarbonat de sodiu, folosită în laboratorul de tehnică dentară, ca solvent al alginatelor (39). Solvenţi de ceară. Substanţe care dizolvă ceara, folosite în laboratorul de tehnică dentară pentru netezirea fină a machetelor de ceară şi îndepărtarea cerii de pe instrumente şi aparate : eterul, xilenul, cloroformul, acetona şi tetraclorura de carbon. în comerţ există solvenţi speciali de ceară, sub diferite denumiri comerciale, neinflamabili şi care nu atacă răşina acrilică (39). Solvenţi organici. Nume generic cuprinzînd numeroşi compuşi organici (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, alcooli, cetone, esteri etc.) care servesc ca solvenţi în industrie. Au o acţiune toxică larg diferită, după compoziţia şi structura lor (9). Soma (gr. = corp, corpuscul). 1. întreg corpul excluzînd celulele germinale (1). 2. Termen folosit uneori pentru corp, cu excepţia membrelor (1). 3. Termen folosit ca sufix pentru formaţiuni corpusculare (1). Soman. Metilfluorofosfat de pinacolin, substanţă toxică cu acţiune neuroparalitică, putînd fi întrebuinţată ca armă de luptă chimică ; far-macodinamic acţionează prin inhibarea colines-terazei (23). Somatalgie (soma + gr. algos = durere). Durere corporală (4). SOMATIC 564 SONDĂ URETRALĂ CU CÎRJĂ Somatic. Care aparţine corpului în general şi nu viscerelor; de ex. : musculatura somatică, muşchii peretelui corpului sau somatopleura, deosebindu-se de musculatura splanhnică^ splanhnopleura (1). " Somatocrome (soma + gr. chrome = culoare). Celule nervoase care au un corp celular bine definit, înconjurînd nucleul pe toate părţile şi citoplasma cu contur distinct (1). Somatodimie (so/na+gr. didymos = geamăn). Termen general pentru corpurile alipite ale gemenilor uniţi (1). Somatognozie (soma + gr. gnosis = cunoaştere). Posibilitatea de a cunoaşte diferitele segmente ale corpului (27). Somatometrie (soma + gr. metron = măsură). Antropometrie. Somatopagus (soma -f- gr. pagos = care este fixat). Monstru fetal dublu, ale cărui trunchiuri sînt mai mult sau mai puţin unite (1). Somatoplasmă (soma -f- gr. plasma = formaţie). Protoplasma corpului celular, exceptînd celulele reproducătoare, germinale (1). Somatopleură (soma + gr. pleura — parte, latură). Peretele corpului compus din ectoderm şi mezoderm somatic, diferite de splanhnopleura ; mărgineşte lateral coelomul (1). Somatoscopie (soma + gr. skopein = a vedea). Examenul vizual (ectoscopic) al constituţiei somatice (7). Somatotom (soma + gr. tome = tăiere), sin. : Embriotom. Segmentul transversal al unui corp animal organizat după tipul metame-relor somatice, identice, succesive (1). Somatotrofină (soma + gr. trophe = nutriţie). Hormon somatotrop. Somatotrydimus (soma + gr. tri = trei + didymos = geamăn). Monstru fetal cu 3 trunchiuri (1). Somite. Segmentele somatice ale corpului unui embrion; o serie de segmente perechi ale mezodermului paraaxial compuse din derma-toame, miotoame şi sclerotoame (1). ~ occipitale, denumirea celor 3 sau 4 somite nedistincte din regiunea occipitală, din care se formează muşchii limbii, inervaţi de nervul hipo-glos (1). ^ preoptice, condensare de mezenchim care formează muşchii ochiului; se crede că reprezintă o parte din somitele capului (1). S o mm e ring, Samuel Thomas von, 1755— 1830. Locus niger Substantia nigra. Somn (lat. somnus). Stare fiziologică, caracterizată prin inactivitate somatică şi abolirea relativă a conştiinţei, cauzată de procese neuro-umorale complexe, de dezaferentare nervoasă şi acumulare de substanţe fatigante (15). Somnambulism (lat. somnus = somn + ambulare = a merge), sin.: Hipnobatism, Lu-natism, Noctambulism. Tulburare de conştiinţă de tip crepuscular, care apare în timpul somnului şi este caracterizată prin păstrarea posibilităţii de a executa acte motorii complexe (mers la înălţime, pe streaşină, parapet, gard etc.) (35). Somnifer (lat. somnus == sortim + ferre = a aduce). Hipnotic. Somnolenţă (lat. somnolentia). Stare intermediară între somn şi veghe, întîlnită în mod patologic în afecţiuni organice ale creierului (encefalită, tumori) şi în diverse intoxicaţii (de ex. uremică) (32). Sonantă. Sunet fonetic obţinut prin vibrarea laringelui (de ex. J, Z) (30). Sondaj (fr. sondage). în statistica matematică, subcolectivitate de selecţie (7). ~ mecanic, sucolectivitate de selecţie care este formată din unităţi ordonate după un criteriu oarecare, alese la anumite intervale (păsuri de numărare) (7). ~ simplu, subcolectivitate de selecţie care este aleasă la întîmplare, din întreaga colectivitate generală, fără vreo diferenţiere prealabilă. Sondajul simplu este repetat sau nerepetat, după cum unităţile au fost sau nu extrase şi introduse în selecţie de mai multe ori. în cazul unităţilor complexe, sondajul se numeşte de serie (7). ^ tipic, colectivitatea generală este despărţită în grupe tipice (sau straturi), după una sau mai multe caracteristici. Sondajul tipic poate fi simplu, proporţional (reprezentativ) sau optim (7). Sondă (fr. sonde). Instrument tubular metalic sau de cauciuc, avînd calibre şi lungimi diferite, folosit pentru introducerea sau evacuarea lichidelor din organism. Termenul este folosit impropriu şi pentru unele instrumente folosite în scop explorator (11). ~ acustică ZoI-Iner, vezi Zollner. ~ autostatieă, sondă vezi-cală care se fixează în poziţia dorită şi se menţine ca atare cu ajutorul unui balonaş sau al unui alt sistem pendinte de sondă (11). ~cane-lată, instrument metalic format dintr-o tijă şenţuită, avînd un capăt terminat conic şi unul prevăzut cu o rozetă pentru prehensiune (11). ~ conică, sondă pentru dilatarea canalicu-lelor lacrimale (28). ,,â demeure”, Sondă permanentă. ~ dentară, instrument de mînă folosit în stomatologie. Prezintă o extremitate cu vîrf fin, cu care se poate explora cariile incipiente. Există sub o mare varietate de forme, lungimi şi grosimi (38). ~ permanentă, sin. : Son$â ,,ă demeure”, sondă uretrală sau vezicală lăsată pe loc şi fixată pentru un timp oarecare (11). traheală, sondă de cauciuc sau material plastic, de diverse dimensiuni, curbă sau dreaptă, prevăzută sau nu cu un balonaş de etan-şeizare, folosită pentru intubarea traheei în anestezie (11). ^ uretrală cu cîrjă, sondă de gumă sau de material plastic, cu extremitatea SONDĂ URETRALĂ CONICĂ 565 SOXIÎLET cudată scurt, în unghi de 30°, prevăzută cu orificiu lateral şi folosită pentru sondajul pro-staticilor (11). ~ uretrală conică, sondă de gumă sau de material plastic, la extremitate cu vîrf conic, terminat în bulă (11). Vezi şi: Blakemore, Bowman, Chevassu, Delinotte, Dormia, Friedland, Guyon, Hurst, Itard, Jackson, Kantor, MacDonald, Malecot, Metras, Miller-Abbot, Nelaton, Pezzer, Thil-mann. Sonnenburg. Diformitatea în osteoartrita tuberculoasă a genunchiului, scheletul gambei ajunge să prezinte o incurbare anterioară de compensaţie, constituindu-se astfel o diformitate în baionetă (24). Sonometru (lat. sonus = sunet + metron = măsură). Dispozitiv pentru înregistrarea intensităţii sonore (20). Sophora Japonica, sin. : Soforă. Plantă din familia Leguminosae, ai cărei butoni florari tineri conţin cantităţi importante de rutină, glicozidă cu acţiune vitaminică P; tinctura are acţiune tonică şi stimulantă respiratorie (13). Scpor (gr. = somn). Stare de somnolenţă accentuată, care se apropie de ccmă (27). Sorbită. Sorbitol. Sorbitol, sin. : Siononă, Sorbită. C6Hu06. Alcool hexavalent care rezultă din reducerea hexozelor (glucoză, fructoză). Se găseşte sub formă liberă în diferite specii vegetale (Rosaceae, Palmaceae, Vitaceae). în organismul uman deţine rol de intermediar între cetohexoze şi al-dohexoze; prin reducere dă fructoză, iar prin oxidare dă sorboză. Se utilizează ca diuretic, laxativ şi corectiv edulcorant în alimentaţia diabeticilor (5; 13). Sorboză. C6H1206. Hexoză izomeră cu glucoza, manoza, galactoza şi fructoză. Rezultă din oxidarea sorbitolului sub acţiunea florei intestinale (5). Sorbţiune (lat. = sorbere = a sorbi). Teorie susţinută de Nasonov, Alexandrov, Troşin, Segal şi alţii, care presupune că protoplasma celulară are un nivel de sorbţiune care determină permeabilitatea mai mare sau mai mică a celulei pentru o substanţă oarecare. Cu cît nivelul de sorbţiune a unei celule, pentru o anumită stare funcţională, este mai mare faţă de o anumită substanţă, cu atît această substanţă va pătrunde în măsură mai mare în celulă şi invers (6). Sorensen, Soren Peter Lauritz, 1868 — 1939. Metoda sin. : Formoltitrare, metodă de titrare a aminoacizilor cu ajutorul formolului, care conduce la formarea derivatului metilenic al aminoacidului respectiv, permiţînd titrarea grupărilor acide (carboxilice) rămase libere (5). Soresi-Brocq. Operaţia histerectomie in teranexială, cu conservarea anexelor şi a marginilor uterului cu vascularizaţia acestuia (18). Sorrel, Etienne. Operaţia 1. Rezecţie cuneiformă a unghiului cervicodiafizar, cu răsturnarea penei în corectarea coxei vara (24). 2. Artrodeză extraarticulară de şold cu grefon iliac răsturnat pe trohanter (24). s.o.s. Abreviere pentru si opus sit (13). Sot-Hall, R. Semnul ~9 în afecţiunile coloanei vertebrale, bolnavului în decubit dorsal i se face o flexiune progresivă de coloană din regiunea cervicală în jos; durerea apare la nivelul afecţiunii (24). Soterie (Laughlin). Termen utilizat pentru denumirea unui tip de nevroză obsesivofobică caracterizată prin căutarea anxioasă a unor condiţii de asigurare şi protecţie contra eventualităţii unor pericole (35). Soupault, R. Procedeul 1. Refacerea continuităţii digestive după pancreatectomie ce-falică prin implantarea jejunală a bontului pancreatic pe toată tranşa sa de secţiune şi fixare cu fire în U (11). 2. Refacerea continuităţii digestive după gastrectomie totală prin interpunerea între esofag şi duoden a unui segment de intestin subţire (11). Souques, Achille Alexandre, 1860—1944. Semnul sin. : Fenomenul interosoşilor, sin-cinezie de coordonare care se pune în evidenţă, în cazul leziunilor piramidale, la membrul superior paretic: la mişcarea activă de ridicare a membrului superior se asociează în mod involuntar răsfirarea degetelor (27). Triada vezi Zona zoster. Sourdille. Metoda tip de evidare petro-mastoidiană parţială constînd din îndepărtarea leziunilor osteitice antroaticale şi ruperea cadrului timpanal (30). Operaţia intervenţie cofochirurgicală care constă din crearea unei noi ferestre în canalul semicircular extern, prin care să treacă unda sonoră în caz de anchiloză stapedovestibulară otospongiotică (30). Souttar, H. S. Tubul tub scurt rigid, folosit pentru intubarea esofagului cu stenoză neoplazică; este introdus prin esofagoscopie ai). Soutter. Operaţia coborîrea de pe spina iliacă antero-superioară a inserţiilor grupului flexor retractat al şoldului. Dacă această co-borîre nu este suficientă, se face o capsuloto-mie anterioară şi o rezecţie de creastă iliacă (24). Sovîrf. Origanum vulgare. Soxhlet. Aparatul dispozitiv automat pentru degresarea unui preparat (produs) biologic. Este constituit dintr-un balon situat inferior, în care solventul organic folosit pentru degresare se încălzeşte la fierbere; vaporii for- SOZOIODOL 566 SPATULĂ maţi pătrund într-un recipient superior, care conţine preparatul de degresat aşezat într-un cartuş din hîrtie de filtru. în momentul în care recipientul superior s-a umplut cu solvent, acesta este decantat prin sifonare în balonul infş^ rior de încălzire, antrenînd totodată şi lipidele dizolvate din preparatul supus degresării (5). Sozoiodol. Succedaneu al iodoformului, inodor şi foarte puţin toxic; este folosit ca antiseptic în tratamentul unor dermatoze, al arsurilor şi plăgilor (13). Sozon-Iarosevici, P. P. Incizia incizie în regiunea scapulară, în formă de H cu latura orizontală, urmărind spina omoplatului, iar cea verticală internă urmărind marginea internă a acestuia; practicată în scapulectomie (24). Spalding, Alfred Baker. Semnul radic-grafia unui făt mort intrauterin arată încălecarea excesivă a oaselor craniene, o deflectare a coloanei vertebrale şi un aspect voalat al craniului, cînd exitus-vl fetal datează de mai multă vreme (18). . Spalding-Richardson. Operaţia tehnică operatorie ginecologică pentru cura prolapsului genital, constînd din amputaţia vaginală a corpului uterin, excizia parţială a colului uterin şi interpoziţia sa subvezicală (18). Spalier (germ. Spalier). Aparat de gimnastică medicală din lemn lustruit, de forma unei scări fixată de un perete (24). Sparteină. Alcaloid izolat din Sarothcmnus scoparius, întrebuinţat sub foima de sulfat, izovalerianat, camfocarbonat sau camfosulfo-nat; este antiaritmic şi reglator cardiac, oci-tocic, iar în doze mari toxic nicotinic (13). Spasm (gr. spasmos). Contracţie bruscă a musculaturii involuntare (15). ~ de acomoda-ţie, menţinerea cristalinului în stare de contracţie acomodativă şi după ce a încetat necesitatea acomodaţiei (28). ^cadaveric, Rigiditate catalep-tică. ~ esofagian, vezi Acalazie. ~ facial median Meige, vezi Meige. ~ glotie, Laringospasm. ~ glotie fonator, Afonie spastică. ~ laringian, Laringospasm. ~ de torsiune, sindrom de natură extrapiramidală, caracterizat prin contracturi musculare involuntare persistente, care predomină la musculatura unei jumătăţi a corpului, determinînd contorsiuni ale trunchiului şi o hi-perlordoză (disbazie lordotică). Contractura cedează la actele motorii automate şi în timpul somnului. Spasmul de torsiune poate surveni ca simptom în cursul encefalitei epidemice sau al bolii Wilson sau poate constitui o boală aparte, boala Ziehen-Oppenheim. Este cunoscut şi un spasm de torsiune familial, boala Thomala (27). Spasmodynia cruciată (Oppenheim). Crampe în muşchii de partea paralizată şi dureri în membrele de partea opusă unor leziuni inter-sînd o parte a măduvei spinării (2). Spasmofilie (gr. spasmos = spasm + philein — a iubi). Formă specială de convulsii, care apare la copii, asemănătoare tetaniei, avînd la bază cauze variate (hipocalcemie — ca urmare a unor tulburări paratiroidiene, boli infecţioase febrile etc.) (2). * A Spaemolitic (gr. spazmes = spasfrn + lysis = dizolvare). Antispastic. Spaemus nutans. Oscilaţii puţin ample ale capului, în plan orizontal sau vertical, ce survin în accese de durată variabilă şi apar mai ales la copiii mici rahitici. Sînt cauzate de o hiperex-citabilitate labirintică (27). Spasticitate (gr. spastikos = care trage înăuntru). Hipertonie musculară piramidală. Spate (lat. spatha). Dorsum. Spatium (lat. = spaţiu), sin. : Spaţiu. Termen general folosit în nomenclatura anatomică pentru a desemna o anumită arie potenţială sau reală (1). ~ intercelulare, ţesut sau cavităţi interstiţiale, aparietale, situate între celule adiacente (l).~intei costale, spaţiu dintre două coaste adiacente; este ocupat de muşchii intercostali şi de mănunchiul vasculonervos cu acelaşi nume (1). ~ interfaseiale (Tenoni), vezi Tenon. Spatia interglobularia. Regiune a dentinei, incomplet calcificată şi mărginită de sferule calcificate (1). Spatia interossea meta-earpî. Spaţii din regiunea profundă a mîinii, cuprinse între fascia interoscasă anterioară şi fascia interosoasă postericară (1). Spatia in-terossea metatarsi. Spaţii profunde ale piciorului, delimitate de fascia inferioară plantară şl fascia interosoasă dorsală (1). ~ intervaginale bulbi oeuli, Spatii:m interfaseiale (Tenoni), vezi Tenon. Spatia intervsginalia bcivî cptici. Denumirea spaţiilor subdural şi subarahnoidian ale tractului optic (1). ^ perichoroideale, spaţiu virtual între scleră şi coroidă (1). ~ perilym-phaticum, porţiune a vestibulului urechii, care se găseşte exact în dreptul ferestrei ovale; este umplută cu perilimfă şi comunică cu spaţiul subarahnoid prin apeductul cohlear (1). ~ perineuronale, spaţii tisulare care înconjură neuronul (1). ~ retroperitoneale, spaţiu situat înapoia peritoneului, în faţa coloanei vertebrale şi muşchilor lombari; în el se află rinichii, glandele suprarenale, aorta, vena cavă inferioară şi trunchiul simpatic (1). ~ retropubicum, sin.: Fosa uracală, Spaţiul prevezical, Spaţiul Re-tzius, spaţiu situat imediat deasupra şi înapoia pubisului, între peritoneu şi suprafaţa posterioară a muşchiului drept abdominal (1). Spatia zonu-laria. Canalul Petit. Vezi Petit. Spatulă (fr. spatule). 1. Instrument chirurgical folosit pentru protejarea ţesuturilor moi în timpul rezecţiilor osoase (24). 2. Instrument folosit pentru recoltarea din creozot a secţiunilor efectuate la microtom şi întinderea lor pe lamă SPATULĂ DENTARA 567 SPAŢIU PORTAL pentru a fi montate (2). dentară, instrument cu lamă plată din lemn, metal, agat, tantal etc., lolosit în stomatologie pentru dileiite manopere în clinică sau în laboratorul de tehnică dentară <38). Spaţiu (lat. spatium). Spatium. ~ aerifer, spaţiu în ţesuturi, plin cu aer sau cu alte gaze 'se desfăşoară şi procesul de învăţămînt medical universitar şi postuniversitar . (29^).v Spitalizare. Internare în spital“fn vederea stabilirii diagnosticului şi aplicării tratamentului (29). ~ Ia domiciliu, formă de asistenţă medicală prin care un bolnav de o afecţiune uşoară sau de o boală cronică este tratat chiar la domiciliu de către medicul specialist din policlinica teritorială, medicul de circumscripţie şi personalul mediu (29). Spitzka, Edward Charles, 1852—1914. încrucişarea piriformă Decussatio lemniscorum. Spitzy. Masa aparat folosit în reeducarea prehensiunii; constă dintr-o masă cu orificii, prin care trec bare de lemn de dimensiuni crescînde, de care se atîrnă greutăţi (24). Spix, Jchann Baptist, 1781 — 1826. Spina Lingula mandibulae. Spînţ. Adonis vernalis. Spînz. Helleborus purpurescens. Spînzurare (lat. expendiolare — a spînzura). Compresiunea gîtului prin laţ, în care forţa de compresiune este realizată de greutatea corpului, ducînd la moarte prin asfixie mecanică (23). ~ atipică, spînzurare cu nodul aşezat lateral sau în faţă (23). ~ completă, spînzurare în care corpul atîrnă liber în laţ (23). ~ incompletă, spînzurare în care o parte a corpului este sprijinită (23). ~ tipică, spînzurare cu nodul aşezat la ceafă şi corpul atîrnat liber în laţ (23). Splanhnicectomie (splanhno- -f gr. ektome = excizie). Rezecţia operatorie a nervilor splanh-nici (11). Splanhno- (gr. splanchnos = viscer). Element de compunere care introduce în termeni referirea la un viscer sau la nervul splanhnic (32). Splanhnocraniu (splanhno- + gr. kranion = craniu). Cranium viscerale. Splanhnomegalie (splanhno- + gr. megas = mare). Megalosplanhnie. Splanhnomicrie (splanhno- + gr. mikros = mic). Microsplanhnie. Splanhnopleură (splanhno- -f pleură). Peretele compus din endoderm şi pătura splanhnică a mezodermului lateral (1). Splenectomie (spleno- -f gr. ektome = excizie). Extirparea chirurgicală a splinei, efectuată frecvent în diferite hemopatii. Are indicaţie majoră în anemia hemolitică micro-sferocitară (tip Minkowski — Chauffard), boala Werlhof, neutropenia sau pancitopenia splenică. în alte anemii hemolitice, boala Bantir porfiria congenitală, boala Gaucher, hemoglo- SPLENECTOMIE SUBCAPSULARĂ 573 SPONDILO- binoze etc., rezultatele sînt variabile (19). ~ subcapsulară, intervenţie chirurgicală cu indicaţie excepţional de rară, constînd din ablaţia splinei lăsînd capsula sa pe loc (11). Splenită (gr. splen = splină + -ită). Lienită. Splenium (lat. = compresă, bandă, legătură). Structură în formă de bandă (1). ^ corporis callosi, extremitatea posterioară rotunjită a corpului calos (1). Splenizare (gr. splen = splină). Stare a plămînului asemănătoare cu splina (în ceea ce priveşte consistenţa şi culoarea), datorită unei staze accentuate cu edem sau în cursul unei pneumonii hipostatice prin organizarea exsudatului fibrinohemoragic, ca urmare a unei insuficienţe sau chiar absenţei acţiunii proteolitice a granulocitelor din exsudatul inflamator (2). Spleno- (gr. splen = splină). Element de compunere pentru termeni referitori la splină (32). Splenocit (spleno- 4- gr. kytos = celulă). Element reticulohistiocitar caracteristic al ţesutului splenic (19). Splenodeisis (spleno- + gr. kîeisis — închidere). Vezi Schiassi. Splenocontracţie (spleno- lat. contractio = strîngere). Test pentru aprecierea contracti-lităţii splenice. După injectarea unui miligram de adrenalină se urmăreşte: fie modificarea de volum a splinei, fie creşterea elementelor figurate ale sîngelui. Normal, după 20 minute, hematiile ating cifra maximă (19). Splenogramă (spleno- + gr. gramma = notare). Formula elementelor celulare splenice, determinată pe frotiurile preparate din punctatul splenic. Splenograma normală prezintă un tablou predominant limfocitar şi cu rare elemente reticulare caracteristice (splenocite) (19). Splenomanometrie (spleno- -f- gr. mănos = puţin dens + metron = măsură). Determinarea presiunii intrasplenice prin puncţionare cu un ac de calibru adecvat; Valoare normală = 12 cm apă (10). Splenomegalie (spleno- -f gr. megas = mare). Simptom constînd din mărirea de volum a splinei. Splenomegaliile acute sînt de obicei inflamatorii şi infecţioase (febră tifoidă, septicemie, mononucleoză infecţioasă, endocardită lentă, abces splenic etc.); cele cronice pot fi: infecţioase (tuberculoză, malarie, sifilis etc.), parazitare (histoplasmoză, echinococoză), con-gestive (ciroză hepatică, leziuni ale venei porte, ale venei splenice), hiperplastice benigne (anemii hemolitice, anemie Biermer etc.), hiperplastice maligne (boli de sistem etc.), infiltrative (tezau-rismoze), neoplazice, chistice (19). Vezi şi: Sage. Splenometrie (spleno- -f gr. metron = măsură). Metoda Schiiffner. Vezi Schuffner. Splenopexie (spleno- + gr. pexis = fixare). Fixare operatorie a unei spline anormal mobilă (11). Splenopneumonie. Boala Grancher. Vezi Grancher. Splenoportografie. Vezi Portografie. Splenorafie (spleno- + gr. rhaphe = sutură). Sutură operatorie a splinei (11). Splenotomie (spleno- + gr. teme = tăiere). Incizie operatorie a splinei (11). Splină (gr. splen). Lien. ~ accesorie, Lien accesorius. ~ cu aspect de şuncă, Splină slăni-noasă. ~ „sagu”, aspect macroscopic pestriţ realizat în cazuri de amiloidoza splinei, atunci cînd depunerea de amiloid are loc la nivelul foliculilor Malpighi (2). ^ slăninoasă, sin. : Splină cu aspect de şuncă, depunere difuză de amiloid pe traiectul fibrelor reticulare, în tot parenchimul şi sub endoteliul sinusurilor, comprimînd lumenul acestora şi ducînd la atrofie, care interesează elementele celulare ale pulpei; splina are o consistenţă dură şi aspect de cartie afumată (2). ^ spodogenă (Ponfick), splenomegalie cu aspect tumoral, datorită acumulării produselor rezultate din distrugerea globulelor roşii ale sîngelui (2). Vezi şi: Portier. Spodogen (gr. spodos = cenuşă, deşeu + genan — a produce). Produs de praf sau detri-tusuri celulare (2). Spondilalgle (spondilo- -j- gr. algos = durere), sin.: Spondilodinie. Dureri în una din vertebre (4). Spondilartrită (spondilo- + gr. arthron = încheietură). Inflamaţie a articulaţiilor vertebrale (2). ^ anchilopoietică, sin. : Boala Bech-terew-P. Marie-Striimpell, Spondilită anchilopoietică, Spondilită deformantă? Spondilită rizomelică, reumatism cronic deformant al coloanei vertebrale, evoluînd în puseuri spre anchilozare în coloană de bambus. Anchilozarea poate avea loc în extensiune, cînd prinde de obicei articulaţiile coxofemurale (boala P. Marie-Striimpell) sau în flexiune (boala Bechterew) (24). Spondilită (spondilo- + -ită). Inflamaţie a vertebrelor, adesea de natură tuberculoasă (2). ^ anchilopoietică, Spondilartrită anchilopoietică. ^deformantă, Spondilartrită anchilopoietică. ^ infecţioasă, spondilită care apare în afecţiuni ca: febra tifoidă, bruceloză (4). rizomelică, Spondilartrită anchilopoietică. ^ traumatică, Sindromul Kiimmel-Verneuil, vezi Kummel-Verneuil. ^ tuberculoasă, Morbul Pott. Vezi şi: Kummell. Spondilo* (gr. spondylos — vertebră). Element de compunere pentru termeni referitori la o vertebră sau la coloana vertebrală (32). SPOND1LOD1NIE 574 SPOROZOIT Spondilodinie (spondilo- + gr. odyne = durere). Spondilalgie. Spondilolistezis (Killian) (spondilo- -f- gr. olisthanein = a aluneca). Alunecarea unui corp vertebral de obicei înainte fată de corpurile vertebrale subiacente. Cele mai frecvente alunecări sînt L5 pe Sx şi L4 pe L5. Spondilolis-tezisul presupune mai totdeauna o spondiloliză bilaterală a vertebrei care alunecă înainte (24). Spondiloliză (spondilo—f- gr. lysis = dizolvare, distrucţie). Anomalie congenitală constînd din prezenţa unei întreruperi de continuitate a arcurilor vertebrale şi separarea lor de pediculi la nivelul istmului vertebral (24). Spondilotomie (spondilo- + gr. tome = tăiere). Osteotomia coloanei vertebrale (24). Spondiloză (spondilo- + -oză). Manifestare vertebrală a reumatismului degenerativ, caracterizată prin osteofitoză, degenerescenţa discului intervertebral şi un tablou clinic care diferă după segmentul afectat, avînd însă ca simptom comun durerea (4). Spongioblast (lat. spongia = burete + gr. blastos = germen). Celulă derivată din ecto-dermul tubului neural embrionar, care mai tîrziu formează nevroglia, celulele ependimale, celulele tecii neurilemare, celulele satelite ale ganglionilor şi fibrele Miiller din retină (1). Spongioblastom. Tumoare formată din celule embrionare gliale, care se poate întîlni în diferite regiuni ale creierului şi rareori în măduva spinării; prezintă o structură laxă şi prin lichefierea ţesutului apar adesea formaţiuni chistice cu hemoragii, ce pot simula apoplexia; metastazarea este foarte rară (2). ~ multiform, Glioblastom. Spongiocit (lat. spongia =±= burete + gr. kytos = celulă). 1. Celulă nevroglică. 2. Celulă din zona fasciculată a corticosuprarenalei,care apare spongioasă din cauza lipoizilor eliminaţi din ţesut în timpul preparării histologice (1). Spongioplasm (lat. spongia = burete + gr. plasma = formaţie). Filamente protoplas-mice fine care formează reticulul celulei după unele fixări (1). Spongiosderoză (lat. spongia = burete + gr. sklerosis = întărire). Leziune radiologică osoasă elementară produsă de densificarea trabeculelor spongioasei pînă la dispariţia spaţiilor medulare. Se traduce printr-un exces de opacifiere a spongioasei (36). Spongioză (lat. spongia = durere + -oză). Denumire dată de Unna edemului care apare în stratul malpighian al epiderm^ui, ducînd la mărirea spaţiilor intercelulare, ruperea filamentelor de unire (aspect de burete) şi la formarea de vezicule interstiţiale (tipul de vezicu-laţie din eczeme) (12). Spor (gr. sporos = sămînţă; sl. sporu = creştere). 1. Corpuscul relativ rezistent, produs de microorganisme şi de anumite plante (de ex. criptogame), ca mijloc de multiplicare sau de supravieţuire. Poate fi format în număr mare sau redus, rezultînd fie dintjs-o conjugare a celulelor (sexuat), fie asexuat'*(32). 2. Creştere (32). ^ absolut, Creştere absolută. ~ natural al populaţiei, Excedent natural. ~ al populaţiei, număr de perscane cu care creşte populaţia unui teritoriu, într-o anumită peiioadă de timp (29). Sporo- (gr. sporos = sămînţă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la spori (32). Sporocist (sporo- + gr. kystis = vezică). Stadiu larvar din evoluţia unor trematode (Fasciola, Opistorchis etc.), urmînd aceluia din miracidiu şi care se formează de obicei o dată cu pătrunderea parazitului în prima gazdă intermediară. Uneori există sporocişti de gradul I şi sporocişti de gradul al II-lea, care apar înăuntrul celor dintîi (31). Sporogonie (sporo- -f- gr. gone = producere), în parazitologie, înmulţire pe cale sexuată a unor paraziţi, în special sporozoare, proces care are loc în insectă, ca urmare a unirii gârneţilor sexuaţi (31). Sporotriehum (sporo- + gr. thrix = păr), sin. : Rhinocladium. Gen de ciuperci din clasa Hyphomycetae, cuprinzînd unele specii parazite pentru cm, S.beurmanni, S.schencki (12). Sporotricoză. Micoză cronică profundă, rar întîlnită, provocată de ciuperci din clasa Hyphomycetae, genul Sporotriehum. Poate prezenta forme generalizate cu gome hipodermice ulcerate sau neulcerate, forme localizate (cutanate, osoase, limfatice, viscerale) (12). ^ osoasă, formă clinică de sporotricoză cu localizări predominant osoase, manifestîndu-se prin leziuni variate : osteomielită acută, periestită supurată, abces rece osos, osteomielită cronică cu hiperos-toză şi osteită condensantă (2). ~ pulmonară, micoză pulmonară foarte rară, determirată de Sporotriehum beurmanni; clinic apar adenopatii traheobronşice şi leziuni ncdulare ale pielii; diagnosticul se bazează pe probele de laborator (reacţii de aglutinare, precipitare etc.) (34). Sporozoa. Clasă de Protozoa. Sporozoarele se caracterizează printr-o mobilitate redusă, prin alternare de cicluri evolutive sexuate şi asexuate şi prin faptul că cel puţin o parte din viaţă o petrec ca paraziţi intracelulari (31). Sporozoit. 1. Stadiu final al sporogoniei la sporozoare (31). 2. în malarie, formele infective de Plasmodium, eliberate de oochisturi şi care se găsesc în glandele salivare ale ţînţa-rului (31). SPOT LUMINOS 575 STADERINI Spot luminos. Urmă luminoasă lăsată pe o scară gradată sau pe un ecran de o rază de lumină reflectată pe oglinda unui instrument de măsură, sau urma lăsată de un fascicul de electroni pe ecranul fluorescent al oscilatorului (6). Spray. Pulverizator dentar. Sprengel, Otto Gerhard Karl, 1852—1915. Boala sin.: Ridicarea congenitală a omoplatului, malformaţie congenitală, care constă dintr-o poziţie anormală, mai ridicată, a unuia sau ambilor omoplaţi. Clinic, copiii prezintă unul sau ambii umeri ridicaţi, gîtul înfundîndu-se între umeri. Se poate întovărăşi de malformaţii congenitale ale coloanei vertebrale (24). Incizia 1. Incizie transversală situată la 3 laturi de deget deasupra ombilicului, începînd de la linia mediană şi îndreptîndu-se de la marginea externă a tecii muşchiului drept anterior al abdomenului către rebordul costal; este folosită pentru abordarea căilor biliare (11). 2. Incizie laterală arciformă în lungul întregii creste iliace şi care coboară şi antericr sub spina iliacă antero-superioară; este folosită pentru abordarea articulaţiei coxofemurale (24). Operaţia tip de osteotomie segmentară, în care segmentele osoase au forma unui ,,V” (24). Sprijin. Modalitate de susţinere, totală sau parţială, a greutăţii corpului (24). ~ prin derivaţie, descărcarea sprijinului la un membru inferior bolnav pe puncte osoase diferite — ischion, condilii femurali, apofiza tibială anterioară — prin intermediul unei aţele, aparat sau proteză (24). ~ digitigrad, sprijin pe degetele piciorului; poate fi fiziologic (în mersul pe vîrfuri, balet, gimnastică) sau patologic, (în mersul echin) (24). ~ terminal, sprijin într-o proteză de membru inferior direct pe vîrful bontului (24). Sprîncene (lat. supercilia). Supercilia. Sprue. Boală endemică în anumite ţări de la tropice (Sprue tropical, sin. : Psilozis), caracterizată prin glosită, diaree, anemie megalo-blastică; se întîlneşte şi în zonele temperate, sub diverse denumiri: sprue netropical, sprue nostras, sprue celiachia, boala Gee-Herter. Boala face parte din cadrul tulburărilor datorite malabsorbţiei (19). Spurius (lat. = neadevărat). Fals (2). S puri in g. Semnul în hernia de disc cervicală, presiunea axială asupra coloanei provoacă durere (24). Spută (lat. sputum). Produsul eliminat pe gură prin tuse din aparatul respirator. După cantitate, sputa poate fi redusă sau abundentă ; ea se poate diferenţia în : spută mucoasă (puţin caracteristică) întîlnită în tr2heobronşite, procese pulmonare inflamatorii; spută mucopuru-lentă (cu conţinut purulent), caracteristică aceloraşi boli, cu varietăţile numulară (de aspectul monedelor), specifică tuberculozei şi globoidă (sub formă de globule); spută purulentă (conţinut net purulent), caracteristică supuraţiilor. De asemenea se mai întîlnesc sputele: seroase, pseudomembranoase, rozat-gelatinoase (neoplasm), brună (gangrenă), hemo-ptoică (cu sînge), fetidă (procese gangrencase sau stază etc.). Microscopic, sputa poate conţine celule alveolare, bronşice, granulocite eozinofile (astm) şi diverşi germeni sau micelii (34). Squama (lat. = solz), sin. : Scuamâ. Structură de aspect plat, ca un solz (1). 2. Leziune elementară cutanată, primitivă sau secundară, constînd dintr-o structură turtită, de culoare albicioasă, compusă din celule epiteliale şi avînd ca substrat histologic un proces de hfper-sau parakeratoză (12). ~ frontalis, porţiunea verticală a osului frontal (1). ~ occipitalis, partea posterioară a csului occipital (1). Squatting (engl.). Poziţie ,,pe vine” cu rol compensator, observată în unele cardiopatii congenitale (stenoză pulmonară, tetralogie Fal-lot etc.) (10). Squires. Semnul semn întîlnit în meningite, constînd din apariţia midriazei prin retro-flexiune forţată a capului (27). Sr. Simbolul stronţiului (5). Stabilitate (lat. stabilitas). 1. Proprietatea unui sistem de a-şi menţine poziţia sau de a reveni la poziţia iniţială cînd este deplasat (32). 2. Proprietatea unei substanţe, aflată în domeniul său de echilibru, de a nu fi sediul niciunei reacţii, rezistînd astfel atît la descompunerea spontană, cît şi la cea favorizată prin anumite condiţii de mediu (32). ~ relativă a apei, raportul dintre cantitatea existentă de oxigen şi cantitatea de oxigen necesară oxidării substanţelor organice din apă OS = O -j— X 100. O valoare de 99% arată că în apă nu vor avea loc fenomene anaerobe de descompunere. Indicele se foloseşte pentru a stabili gradul necesar de epurare a apelor reziduale (20). Stabiloocluzor. Vezi Villain. Stacke, Ludwig, 1859 — 1918. Depărtătorul instrument utilizat în timpul evidării petromastoidiene pentru protejarea canalului Fallcpe şi a nervului facial (30). Metoda variantă de tehnică chirurgicală în evidarea petremastoi-diană constînd din ridicarea peretelui atical extern şi trepanarea osoasă retrogradă a leziunilor, dinspre cor.duet, deschizînd întîi atica şi apoi antrul (30). Staderini, Rutilio. Nucleul intercalat Nucleus intercalatus. STADIU 576 STANIOL Stadiu (lat. stadium), sin. : Stadium. Etapă de desfăşurare în timp a unui fenomen (32). ^ asfixie, stadiu de gravitate majoră în evoluţia unei laringite obstruante sau a crupului/-urmînd stadiilor disfonic şi dispneic (în rujetiTa, tuse convulsivă, viroze respiratorii, difterie ctc.) (8). ~ organoinfecţios Hamburger, vezi Hamburger. ~ prodroinal, Invazie. Stadium (lat. = stadium). Stadiu. ~ aug-menti, stadiu de dezvoltare şi amplificare în evoluţia procesului infecţios (8). ~ deferves-«entiae, perioadă a bolii în care se produce scăderea şi apoi dispariţia febrei (8). ^ eflores-«entiae, perioada de exantem a bolilor infecţioase eruptive (8). ~ incrementi, perioada oscilaţiilor febrile ascendente în primul septenar al febrei tifoide (8). ~ sudoris. 1. Stadiu în perioada de defervescenţă a unei boli infecţioase, în care celorlalte fenomene li se adaugă transpiraţia (8). 2. Perioada terminală a accesului tipic de malarie, manifestată prin defervescenţă şi o transpiraţie profuză care începe pe frunte, trece pe faţă, palme, tălpi şi cuprinde apoi toată suprafaţa cutanată (8). 3. Perioada de stare a febrei miliare (8). Staffel. Tabelul tabel cuprinzînd 5 tipuri clasice de ţinută : ţinută normală; spate rotund; spate plat; spate concav-plat şi spate concav-rotund (24). Stafilo~ (gr. staphyle — ciorchine). 1. Prefix pentru formaţiuni în formă de ciorchine (32). 2. Prefix care introduce în termeni referirea la uvula sau la palatul moale (32). Stafilocoagulază. Coagulază elaborată de stafilococi, reprezentînd un important caracter de patogenitate a acestora (3). Stafilococ. Staphylococcus. Stafilococie. Termen folosit pentru a denumi infecţiile cu stafilococ şi în special manifestările cutanate (12). ~ cutanată, vezi Piodermită. ~ malignă a feţei, formă particulară a infecţiei stafilococice a feţei, caracterizată printr-un conglomerat de leziuni stafilococice: dermită, focare necrotice, pustule, furuncule, limfangită, tromboflebită cu „buză de tapir”; evoluţia este gravă, fiind însoţită frecvent de septicemie şi de tromboză sinusului cavernos (8). Stafilodermie. Vezi Piodermită. ~ peri-porală, Periporită. ^ sudoripară supurativă multiplă, Abces miliar al copiilor. Stafiloleucocidină. Leucocidină elaborată de majoritatea stafilococilor patogeni. Este antigenică, dînd naştere la anticorpi în urma inoculării la animale (3). Stafilolizină. Termen generic, puţin utilizat, pentru hemolizinele produse de stafilococi (3). Stafilom (gr. staphyloma = defect ocular). Proeminenţe ale unor porţiuni din globul ocular, ca urmare a unor leziuni inflamatorii sau arsuri, rezultînd după sediul leziunii: forma corneană, ciliară sclerală sau uveală; există şi o formă fetală la nivelul polului posterior, care însă poate să dispară după naştere^ (2^. ~ cornean, mărirea de volum şi destinderea parţială sau totală a corneei, consecutivă unor leziuni inflamatorii, degenerative sau traumatice (28). miopie, bombarea sclerei în polul posterior, care apare în miopia forte prin mărirea'axului antero-posterior al ochiului (28). ~ sderal, sin. : Sclerectazie, destindere anterioară sau posterioară a sclerei, secundară unor leziuni inflamatorii degenerative sau traumatice (28). Stafilorafie (stafilo- + gr. rhaphe = sutură). Sutură a unei dehiscenţe congenitale sau post-traumatice a palatului moale (38). Stafiloschizis (,stafilo- -f gr. schisis = diviziune). Dehiscenţă congenitală a palatului moale sau numai a luetei (38). Stahlin. Proba probă funcţională cardiovasculară, care constă din numărarea frecvenţei pulsului înainte şi după mers 100—300 paşi (24). Stalagmometrîe (gr. stalagmos = picătură + metron = măsură). Metodă dinamică de determinare a tensiunii superficiale a lichidelor. Se bazează pe legea lui Tate, după care există o legătură directă între tensiunea superficială şi greutatea unei picături care cade: picătura se desprinde de extremitatea unui tub capilar atunci cînd greutatea sa, G, este egală cu tractiunea suferită de membrana superficială (2 tu R o) (6). Stanca, G. Procedeul procedeu operator de grefă liberă de ovar în uter în chirurgia sterilităţii feminine; din ovarele compromise se recoltează un fragment cortical, care se introduce în uter printr-o incizie a miometrului; fragmentul de ovar se orientează cu suprafaţa corticală spre interiorul cavităţii uterine, fixîn-du-se de peretele uterin cu un fir de catgut (18). Standard (fr. veche: estandart). Modalitate convenţional adoptată, ca referinţă sau chiar ca normă obligatorie, urmărind uniformizarea procedeelor, obiectelor etc. (7). ~ igienic, Normă igienică. Standardizare biologică. Determinarea activităţii unui medicament, a unei vitamine sau a unui hormon, prin dozări biologice, în raport cu un preparat standard (7). Stângei*. Baia baie generală hidroelectrică folosind curent galvanic (sau mai rar curent faradic); uneori se adaugă extracte de plante (4). Staniol. Foi subţiri obţinute prin laminarea staniului; în stomatologie sînt folosite ca material de izolare a masei acrilice de gips în timpul polimerizării sau ca material de reliefare a modelelor (39). STANLEY 577 STARE REFRACTARA Stanley. Cristalele cristale aciculare de 40 X 0,4 jjl, obţinute din virusul mozaicului de tutun (22). Stanleyville I şl II. Denumire pentru două hemoglobine anormale descoperite în Congo <19). Stanoză. Tatuaj anatomic al plămînilor, cu corespondenţă radiologică, datorit inhalării prelungite de aerosoli şi particule fine de oxizi de staniu (9). Stansbery. Seringă seringă pentru injectarea gipsului în cavitatea orală, folosită pentru înregistrările interocluzale (39). Stansfeld-Webb. Metoda sin.: Uro- gramâ, metodă de determinare cantitativă a elementelor formate din sedimentul urinar, constînd din numărarea hematiilor, leucocitelor şi cilindrilor în urina proaspătă, necentrifugată. în mod normal, într-un mm3 de urină nu se găsesc hematii şi cilindri, ci numai leucocite (0—2/mm3la bărbat şi 0—7/mm3 la femeie) <25). Staphylion. Punctul în care linia dreaptă care trece tangent la cele două margini posterioare curbe ale lamelor orizontale ale oaselor palatine intersectează sutura interpalatină (1). Staphylococcus, sin.: Stafilococ. Gen de bacterii din familia Micrococcaceae, clasa Schi-zomycetes, cuprinzînd coci dispuşi în grămezi neregulate asemănător unor ciorchini, imobili, grampozitivi, aerobi şi facultativ anaerobi. Produc adesea un pigment auriu sau galben. Tulpinile coagulazopozitive sînt patogene, determinînd infecţii piogene. Unele tulpini sînt capabile să provoace toxiinfecţii alimentare. Se găsesc pe piele, mucoase şi în cavităţile naturale. Sînt întîlniţi de asemenea în produse alimentare. Specia tip : Staphylococcus aureus <3). Stare (lat. stare = a sta, a se afla), sin.: Status. Situaţie în care se află cineva sau ceva (Dicţionarul limbii române moderne). ^ de agregare, formă sub care se găsesc corpurile in natură : solidă, lichidă, gazoasă şi plasmă (6). ~ crepusculară, sindrom de tulburare de conştiinţă, cu debut şi sfîrşit brusc, cu păstrarea auto-matismelor motorii în contrast cu perceperea profund alterată a mediului, atitudinea bolnavului putînd fi determinată de idei delirante fragmentare şi halucinaţii auditive imperative sau vizuale terifiante şi urmată de o amnezie lacunară a episodului confuzional (35). ~ «critică, fază, denumita şi ,,de interferenţă”, a excitabilităţii sistemului de conducere a inimii, în care este posibilă producerea fenomenului conducerii ascunse (10). ~ excepţională, In psihiatrie, psihoză reactivă caracterizată printr-o tulburare de conştiinţă de tip crepuscular, cu anxietate fobică, percepere halucina- torie sau delirantă a ambianţei, agitaţie psiho-motorie şi agresivitate (35). ^ Fa, situaţie în care factorul F, prin recombinare, a integrat în genomul său o regiune genetică a cromozomului unei bacterii (17). ~ de heterogenot, stare de diploidizare parţială, întîlnită la transductanţii X, Gal+, survenită prin trans-ducţia cu substituţie sau de suxducţie şi care constă din existenţa a două alele ale aceluiaşi segment genetic în aceeaşi celulă. Alela care aparţine genomului celulei-gazdă se numeşte endogenot (în sistemul profagului X, alela Gal), iar alela extrinsecă acestui genom este numită exogenot (în sistemul profagului Xr alela Gal+). Starea de heterogenot poate să apară şi în procesul de sexducţie organizat de factorul F, cînd acesta se găseşte în starea F2 (17). ~ lizogenă a bacteriilor, capacitatea bacteriilor purtătoare de profag de a da naştere la fagi în absenţa infecţiei. Bacteria lizogenă este purtătoarea materialului genetic al fagului pe care-1 eliberează; în starea de provirus, bacteriofagul se ataşează de cromozomul celulei gazdă într-un locus specific. Pentru instalarea stării de lizogenie este necesară funcţia integrală a unui grup de gene situat intr-o regiune c a genomului fagic. Starea de lizogenie implică şi o stare de imunitate a bacteriei lizo-gene faţă de infecţia cu un fag omolog (17). ^ mixtă, în psihiatrie, complex de tulburări psihotice caracterizat printr-o intricare a elementelor semiologice de tip maniacal şi depresiv întîlnit în perioada de trecere între sindroamele depresive şi maniacale, precum şi ca sindrom de origine toxică, infecţioasă, traumatică, endocrină (35). ~ de morbiditate, numărul total al cazurilor de boală existente în sînul unei populaţii, indiferent dacă este vorba de cazuri noi sau vechi (8). ~ preleueemieă, stare caracterizată prin prezenţa de modificări hematologice nespecifice (anemie, trombocitopenie, leuco-penie), izolate sau combinate, cu sau fără simptomatologie clinică evidentă, cu măduva oaselor eu-, hiper- sau aplastică, fără cauză decelabilă, precedînd adeseori leucozele (19). ~ de prostraţie, stare patologică de extenuare fizică extremă (27). ~ psihopatoidă, complex de tulburări psihice de tip psihopatie, care apare în urma unor procese lezionale cerebrale (toxice, traumatice, encefalitice), postproce-suale (schizofrenie) sau în cursul epilepsiei (35). ~ de rău anginos, Status anginosus. ~ de rău epileptic, Status epilepticus. ~ refractară, stare de areactivitate absolută sau relativă faţă de diverşi factori excitanţi nervoşi şi umorali. Reactivitatea ţesuturilor excitabile apare suprimată complet în timpul perioadei refractare absolute şi parţială în timpul perioadei refractare relative, ca urmare a depolari- «7 - c. 484 STARE DE START 578 STAŢIUNE BALNEOCLIMATERICĂ zării membranelor şi epuizării substratului energetic (15). ~ de start, totalitatea manifestărilor (tahicardie, hipeitensiune, transpiraţii etc.), datorite excitaţiei neurofuncţionale condiţionate de începerea unei probe sau întîlniri sportive (24). tifică, ccmplex simptomatologie care caracterizează febra tifoidă, constituit din astenie, adinamie, stare de obnubilare, apatie, delir liniştit, carfologie, cefalee intensă (8). ~ timicolimfatică, Infantilism Paltauf, vezi Paltauf. Stargardt, Karl Bruno, 1875 — 1927. Reti-nită ~9 formă de degenerescenţă corioretiniană maculară (28). Starling, Ernest Henry, 1866—1927. Legea lui mecanism intrinsec de adaptare funcţională cardiacă, bazat pe creşterea puterii contrac-tile a unei fibre musculare o dată cu alungirea sa (între anumite limite) (10). Stan*. Formula expresie empirică de apreciere a debitului (minut-volumului) cardiac: D.C. = puls x [100 + 0,5 x presiunea diferenţială — 0,6 (vîrstă + presiunea diasto-lică)] (10). £tatidensimetrie. Cinedensigrafie. Statistică (fr. siatistique). Ştiinţă care studiază. aspectul cantitativ al fenomenelor, folosind calculul probabilităţilor (37). ^ neparametrică, capitol al statisticii matematice în care nu se fac presupuneri asupra repartiţiilor şi nu avem informaţii asupra lor (în afară de caracterul discret sau continuu) (37). ~ sanitară, ramură a statisticii, care are ca obiect studiul complex al stării de sănătate a unei populaţii şi al eficienţei activităţii cadrelor medico-sani-tare, ţinînd seama de condiţiile economico-sociale ale populaţiei respective, de mediul de muncă şi de trai (9). Statmokineză. Starea de pseudometafază în care se află cromozomii nucleari sub acţiunea toxică a colchicinei (19). Statoeonia (gr. statos = care stă -f- konis = praf), sin. : Nisip auditiv, Otoconia, Otolite, Ştatolite. Mici formaţiuni alcătuite din carbonat de calciu şi substanţe organice, care se găsesc în ampulele canalelor semicirculare, utriculă şi saculă, la nivelul petelor şi crestelor acustice, sub aspectul plajelor otolitice; au rol în menţi-, nerea echilibrului (30). Ştatolite (gr. statos — care stă -f- lithes = piatră). Statoeonia. Status (lat. = stare). Stare. ~ angin'osus, sin.: Stare de rău anginos, stare caracterizată prin crize anginoase pluricotidiene survenind fără cauză aparentă, repetîndu-se şi în timpul nopţii, în repaus absolut, incomplet uşurate de trinitrină, cu lipsa modificărilor clinice sau radiologice ale inimii, dar cu prezenţa semnelor electrice de ischemie sau chiar necroză în special cu localizare posterioară. Reprezintă pro-dromul infarctului miocardic, fiind în acest caz un sindrom intermediar sau chiar un infarct miocardic a cărui criză iniţială s-a fragmentat. Prognpstic sever (32). astmaticus, stare ^Caracterizată prin crize subintrante de astm bronşic (10). ^ epilepticus, sin. ^ de rău epileptic, stare caracterizată prin accese subintrante de epilepsie sau printr-o repetare la intervale foarte scurte a acceselor, determinînd uneori instalarea unei come epileptice (27). ~ hemicranicus, vezi Migrenă. ^ lymphaticus, stare constituţională caracterizată prin hiper-plazia ganglionilor limfatici, reprezentînd un organism cu apărare slabă faţă de infecţii (2). ~ marmoratus, Sindromul Vogt, vezi Vogt. ~ paralitie, perioadă de accese apoplectiforme sau epileptiforme, în succesiune frecventă, apărînd în cursul paraliziei generale progresive (35). ~ thymieolymphaticus, Diateză limfatică. ^ thymicus, stare caracterizată prin existenţa unui timus mare (de 3—4 ori mai mare decît în mod normal) la copil sau persistenţa acestei glande la adult, realizînd o instabilitate neuro-endocrină a organismului; se consideră a fi la baza unor morţi subite fără cauze evidente (2). Staţie (lat. statio). Aşezămînt sau instituţie pentru efectuarea de cercetări ştiinţifice bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene (Dicţionar de neologisme). 2. Loc de staţionare a unor vehicule (32). ~ de aviaţie sanitară, Aviasan. ~ de epurare a apelor reziduale,' complex de instalaţii în care apele reziduale sînt supuse tratării înainte de reintroducerea lor în circuitul natural al apei (20). ~ de recoltare şi conservare de sînge, unitate sanitară care organizează şi execută recoltarea şi conservarea sîngelui şi prepararea derivatelor de sînge, necesare instituţiilor medicale din teritoriu; îndrumă, controlează şi răspunde din punct de vedere tehnic de practica transfuziei în unităţile din teritoriu; studiază problemele ştiinţifice legate de metodologia şi practica transfuziei şi poate executa transfuziile la bolnavii ambulatori (29). de salvare, unitate sanitară dotată cu autosanitare, prin care se acordă primul ajutor la locul accidentului sau îmbolnăvirii şi se execută transportul bolnavilor în spital pentru continuarea tratamentului (29). de vase sanitare, unitate sanitară dotată cu ambarcaţiuni special amenajate, prin care se acordă asistenţa medicală curentă şi de urgenţă, care execută transportul bolnavilor şi al accidentaţilor, al diverselor materiale sanitare, medicamente, sînge, precum şi al personalului medico-sanitar necesar (29). Staţiune balneoclimaterică. Localitate dotată cu condiţii speciale de mediu şi factori naturali, care au capacitatea de a consolida STATJRION 579 STEINDLEiR starea de sănătate şi de a vindeca anumite boli (29). Staurion (dim. gr. stauros = cruce). Punct craniometric localizat la intersecţia suturilor ipalatină mediană şi palatină transversă (1). Stauroplegie (gr. stauros = cruce + plege = lovitură). Paralizie încrucişată, afectînd membrul superior de o parte şi membrul inferior de cealaltă parte (27). Stază (gr. stasis = reţinere). încetinirea circulaţiei fiziologice a unui lichid într-un sistem de vase sau organe cavitare, datorită unui obstacol mecanic sau funcţional sau unei insuficienţe a musculaturii propulsive respective (10). cardiacă, stagnarea sîngelui circulant în anumite vase sau în totalitatea sectoarelor vasculare, datorită unei valvulopatii, insuficienţe cardiace, simfize pericardice etc.; tulburarea se repercutează asupra funcţiei organelor irigate (10). ~ papilară, sin. : Papilă de stază, edem accentuat neinflamator al papilei nervului optic, rezultînd din creşterea tensiunii intracraniene (28). ~ venoasă, tulburare circulatorie interesînd reţeaua capilară şi venele, cu pierderea tonusului vascular, datorită unui factor mecanic local sau hemodinamic (insuficienţă cardiacă) sau unei tulburări vasomotorii de natură reflexă; se produc edem şi tulburări distrofice în funcţie de gradul şi durata stazei, precum şi în legătură cu sensibilitatea ţesutului respectiv (2). ^ venoasă Bier, vezi Bier. S.T.D. Abreviere pentru Skin test dosis (3). Stea maculară. Aspectul care rezultă prin dispoziţia în formă de stea a exsudatelor din regiunea maculară în retinopatiile vasculare grave (28). Steato- (gr. stear, steatos = grăsime). Element de compunere care introduce în termeni referirea la grăsime (32). Steatoeistomatoză (steato- + gr. kystis = vezică -+• -oma + -oză), sin.: Morbus polycysticus hereditarius, Morbus polycysticus sebaceus, Nev tricosebaceu, Sebocistomatoză. Dermatoză congenitală rară, caracterizată prin hipersecre-ţia glandelor sebacee şi formarea de chisturi sebacee (12). Steatoliză (steato- + gr. lysis = dizolvare, distrucţie). Denumire dată emulsionării şi degradării grăsimilor în timpul procesului de digestie intestinală (15). Steatonecroză (steato- -f gr. nekrosis = mortificare). Proces de necroză interesînd ţesutul gras, rezultînd ca urmare a desfacerii grăsimilor respective în acizi graşi şi glicerină, cu formarea consecutivă a unor plăci lăptoase; se întîlneşte mai ales la nivelul epiploonului, în cursul pancreatitei cronice sau chiar în glandă în citosteatonecroza pancreatică sau pancreatita hemoragică, unde însă, alături de steatonecroza propriu-zisă, există leziuni distrofice proteice şi hemoragice (2). Steaţoree (steato- + gr. rhoia = curgere). Eliminarea de grăsimi în cantităţi mari cu materiile fecale; simptom frecvent în leziunile pancreatice şi îndeosebi în pancreatitele cronice avansate (16). idiopatică, formă sporadică specială a sindromului de malabsorbţie observată în zonele temperate, în sprue tropical (19). Steatoză (steato- + -oză). Distrofie grasă (2). ^ degenerativă, degenerescenţă grasă (2). ~ pulmonară, boală rară, observată în special la copii, cu semne clinice reduse (tuse chin-toasă, expectoraţie, mai tîrziu dispnee). Radiologie apar opacităţi nodulare diseminate; ca etiologie s-au incriminat instilaţiile cu ulei gomenolat (34). Steel, Graham, 1851 — 1942. Semnul expansiune sistolică a pungii unui anevrism cardiac, observată radiologie (10). Suflul suflu diastolic al unei insuficienţe pulmonare funcţionale, datorit dilataţiei arterei pulmonare prin hipertensiune în mica circulaţie (10). Stefanini. Operaţia ~9 prelungirea coracoidi-ană prin despicarea apofizei şi introducerea în fantă a unui grefon ridicat din marea tubero-zitate a humerusului în tratamentul luxaţi ei recidivante a umărului (24). Stein-Leventhal (Stein, Irving F.; Leven-thal, Michael L.). Sindromul tulburare a funcţiilor endocrine şi exocrine ale ovarului, asociind tulburările menstruale (amenoree sau oligomenoree) şi sterilitatea cu virilismul; corelatul anatomic este adesea un ovar tes-toid (7). Steinach, Eugen, 1861 — 1944. Operaţia legătura canalelor deferente în scopul stimulării ţesutului interstiţial al testiculului; una dintre operaţiile de întinerire propuse în cursul timpului (7). Steinberg-Barraya. Operaţia refacerea tranzitului digestiv după gastrectomie totală prin jejunoesofagoduodenoplastie, cu ansa jeju-nală aşezată izoperistaltic (11). Steinbroker. Sindromul algodistrofie simpatică a membrului superior (4). Steindler, Arthur. Operaţia 1. Transpoziţia muşchilor epitrohleeni pe marginea internă şi inferioară a humerusului pentru suplearea flexorilor cotului paralizaţi (24). 2. Fascioto-mie profundă (24). 3. Transplantarea jumătăţii externe a lungului extensor al degetului mare pe marginea cubitală a bazei primei falange a policelui, cu scopul de a crea un opozant (24). 4. Osteotomia tuberozităţii calcaneului după fasciotomie, pentru corectarea piciorului varus scobit (24). STE1NERT 580 STENOZĂ PILORICĂ Stelnert, Hand. Boala sin.: Miotonie atroficâ, sindrom miotonie însoţit de atrofii musculare, poikilodermie, cataractă zonulară presenilă, calviţie precoce, tulburări endocrine (27). Steinmann, Fritz, 1872—1932. Cuiul cui de oţel cu mîner în T detaşabil, care se foloseşte pentru mînuirea fragmentelor unei fracturi sau osteotomii în vederea reducerii sau a aranjării lor într-o anumită poziţie (24). Stejar. Quercus robur. Stelectomie. Intervenţie constînd din exci-zia ganglionului stelat, izolată sau asociată cu rezecţia ganglionilor Da—Da (stelectomie lărgită), indicată în sindromul Raynaud (10). Stellwag, von Carion, 1823—1904. Semnul ~9 semn întîlnit în hipertiroidism şi care constă din retracţia pleoapei superioare, cu împiedicarea închiderii complete a ochiului (Stellwag I) şi cu dificultatea (raritatea) clipitului (Stellwag II) (7). Stelniţă. Vezi Cimex. Steluţă vasculară. Element cutanat întîlnit în insuficienţa hepatică, cu aspectul stelat al unui „păianjen”, al cărui centru este pulsatil la vitropresiune progresivă; are la bază o proliferare activă a unei arteriole, datorită — poate — unei insuficiente metabolizări a estrogenilor la nivelul ficatului lezat (10). Stenger, P. Proba perceperea unui singur sunet cînd se pun în vibraţie concomitent două diapazoane avînd aceeaşi frecvenţă sonoră, în dreptul fiecărei urechi, fapt ce se interpretează ca un fenomen de interdependenţă auditivă şi de intervenţie a corticalităţii în perceperea senzaţiei sonore (30). Stenocardie (gr. stenos = strimt, îngust + kardia = inimă). Durere precordială de tip anginos (10). Stenomeric (gr. stenos = strimt, îngust + meros — coapsă). 1. Vezi Index platimeric. 2. Termen care desemnează, în osteometrie, un femur fără compresiunea antero-posterioară a porţiunii proximale a diafizei. Poate fi considerată o compresiune medio-laterală a aceleiaşi porţiuni care este indicată de indexul platimeric de 100 sau mai mult. Femurul stenomeric este anormal, femurul normal fiind fie platimeric, fie eurimeric (1). Stenon. Vezi Stensen. Stenoxen. Parazit adaptat la o gazdă unică sau la mai multe gazde din grupe zoologice apropiate (31). Stenoză (gr. stenos — strîmt, îngust). Strîm-tarea unui lumen sau a unui orificiu, ca afecţiune congenitală sau ca urmare a unui proces inflamator sau caustic (2). ~ anorectală, diminuarea calibrului canalului anal, consecutivă unui proces inflamator sau unei cicatrizări postoperatorii (11). ~ aortică, sudare parţială a marginilor libere ale valvulelor semilunare, cu dificultăţi în trecerea curentului sanguin .^sistolic; poate fi de natură congenitală (la ^ nivelul infundibulului subvalvular» al inelului valvular sau al zonei de deasupra)^ cadocarditică sau ateromatoasă; unii autori admit şi existenţa unei stenoze aortice funcţionale relative, în dilatările mari ale ventriculului stîng, cu creşterea debitului (10). ~ căilor respiratorii, strîmto-rarea lumenului căilor respiratorii la diverse niveluri ale arborelui traheobronşic, realizată prin trei mecanisme: procese extrabronşice (adenopatii), intraparietale (neoplasm bronşic, stenoză prin proces tuberculos), corpi străini (os, sîmburi etc.). Ca localizare, se pot produce la nivelul laringelui (difterie, tuberculoză, edem, tumori etc.), traheei (guşă retrosternală, ane-vrism, adenopatie), bronhiilor (tumori, inflamaţii, adenopatie, puroi, corp străin etc.) (34). ~ duodenală, diminuarea calibrului duodenului. Se poate realiza printr-o compresiune care se exercită din afară, prin dezvoltarea în interior a unor tumori sau prin prezenţa de corpi străini (11). ^ esofagiană, constricţie rareori congenitală, de obicei dobîndită, cica-triceală sau proliferativă, pe traiectul esofagului, consecinţă de cele mai multe ori a unor leziuni toxicoerozive (de ex. ingerare de sodă caustică) sau infiltrative; se manifestă prin tulburări în ingestia alimentelor (16). ^ gastrică, afecţiune rară, datorită evoluţiei particulare a unor tumori mediogastrice sauantrale, exprimată clinic prin dureri epigastrice şi vărsături alimentare (16). ~ istmului aortic, Coarctaţie aortică. ^ lacrimală, obstruarea uneia din căile de drenaj al lacrimilor (28). ~ laringiană, diminuarea lumenului laringelui, congenitală sau dobîndită (cicatrice după inflamaţii ulceronecrotice şi pericondritice sau traumatisme), determinînd disfonie şi dispnee (30). ~ mediogastrică, sin. : Stomac biloculary prezenţa la mijlocul stomacului a unei strangulări congenitale sau cicatriceale care-1 desparte în două încăperi gastrice (11). ~ mitrală, valvulopatie determinată de sudarea şi indurarea valvulelor orificiului mitral, prin procese de endocardită reumatismală sau (excepţional) de altă natură : infectoalergică, ateromatoasă, malformativă (vicii simple sau asociate, ca în sindroamele Kartagener sau Lutembacher) (10). ~ pericolică pelviană, sindrom aderenţial dezvoltat în jurul sigmoidului, în urma unor intervenţii chirurgicale asupra organelor pelviene (11). pilorică, diminuarea calibrului sfincterului piloric pînă la ocluzia sa completă. Reprezintă de obicei o complicaţie a ulcerelor pilorice şi juxtapilorice (antrale sau bulbare), datorită atît cicatricei stenozante constituita STENOZA PILORICĂ. A SUGARILOR 581 STEREOENCEFALOTOMIE după multiple recidive ulceroase, cît şi spasmului piloric secundar; poate apărea şi ca urmare a dezvoltării unei formaţiuni tumorale la acest nivel. Se traduce clinic prin dureri epigastrice postprandiale tardive, care se calmează temporar prin vărsături spontane sau provocate de bolnav (11; 16). ~ pilorică a sugarilor, sin.: Hipertrofie congenitală de pilor, diminuarea calibrului sfincterului piloric, în urma unei hipertrofii congenitale a acestuia (11). ^ pulmonară, îngustarea porţiunii incipiente a arterei pulmonare, de tip infundibular (congenital), valvular (coalescenţă şi retracţie a valvelor datorită unei embriopatii, reumatism, infecţie bacteriană, rar traumatisme); există şi stenoze pulmonare funcţionale (10). ~ reetală, proces constrictiv inflamator, cicatri-ceal sau tumoral, localizat la nivelul rectului, cu importante tulburări de scaun (constipaţie prelungită, false diaree, scaune sanguinolente etc.) (16). ~ trieuspidă, strîmtorarea orificiului tricuspid, de origine mai ales reumatică (10). Stensen (Stenon), Niels, 1638—1686. Canalul Ductus parotidicus. Orificiile sin.: Orificiile incisive, cele 2—4 deschideri ale canalului incisiv sau canalelor planşeului fosei incisive; pe linia mediană sînt situate orificiile mediane incisive (orificiile Scarpa), prin care trec nervii nazopalatini; prin orificiile incisive laterale (orificiile Stensen) trec ramurile terminale ale arterelor palatine mari, de la palat la planşeul cavităţilor nazale (1). Stents. Material folosit în stomatologie pentru amprentarea cîmpului protetic, în cazurile în care este nevoie să se obţină o amprentă sub presiune. Conţine 40% răşini naturale, 40% talc, 20% acizi graşi, şerlac şi substanţe colorante (38). Stepaj, sin. : Mers în buestru, Mers stepat. Tulburare de mers datorită paraliziei muşchilor inervaţi de nervul sciatic popliteu extern; în timpul mersului, piciorul loveşte solul întîi cu vîrful şi apoi cu călcîiul (27). Stephanion (gr. stephanos = coroană). Punctul unde sutura coronală încrucişează linea temporalis inferior (1). Stephens-Christophers (Stephens, John Wil-liam Watson; Christophers, sir Samuel Ric-kard). Granulaţiile Granulaţiile Maurer, vezi Maurer. Stepp. Proba probă constînd din instila-rea intraduodenală, prin tubaj, a unei soluţii de peptonă (5—10%), cu scopul de a provoca contracţia veziculei biliare şi excreţia bilei conţinute (16). Step-test (engl.) Probă de adaptare funcţională la efort, constînd din urcarea şi coborîrea de pe un taburet de 50 cm cu ritmul de o urcare la 2 sec., timp de 5 minute. Timpul în secunde se înmulţeşte cu 100 şi se împarte la dublul sumei pulsului. Sub 55, adaptarea la efort este slabă (24). Steradian. Unitate de unghi solid (unghiul solid total al unei sfere fiind 4 7u steradiani), utilizată în tehnica iluminatului şi în măsurătorile de radiaţii (9). Stereo- (lat. stercus = excrement). Element de compunere care introduce în termeni referirea la fecale (32). Stercobilină. Metabolit cu nucleu tetrapiro-lic, prezent în materiile fecale şi rezultat din oxidarea stercobilinogenului. Participă la ciclul enterohepatic al bilirubinei (5). Stercobilinogen. Produs incolor de degradare a bilirubinei, rezultat din hidrogenarea pig-menţilor biliari, component al ciclului enterohepatic ; are structură tetrapirolică (5). Stercoremie (stereo- -f gr. haima = sînge). Stare toxică produsă prin resorbţia unor substanţe din conţinutul intestinal în cursul constipaţiilor prelungite, ocluziei intestinale şi herniei strangulate (16). Stereo- (gr. stereos = solid). Element de compunere care introduce în termeni sensul de : avînd trei dimensiuni, de consistenţă solidă sau bine fixat (32). Stereoblastulă (stereo- + gr. blastos = germen). Blastulă solidă, fără blastocel, dar în care toate celulele mărginesc suprafaţa externă (1). ^ inegală, Amfimorulă. Stereoeampimetru (stereo- -j- lat. campus = cîmp + gr. metron = măsură). Aparat pentru măsurarea întinderii cîmpului vizual concomitent la ambii ochi (28). Stereocardiografie (stereo- + gr. kardia — inimă + graphein = a scrie), sin.: Vectocardio-grafie spaţială, vectocardiografie tridimensională în care buclele vectoriale sînt înregistrate în plan frontal, sagital şi orizontal. Privirea printr-un stereoscop a două vectocardiograme înregistrate simultan din poziţii axial simetrice oferă impresia spaţială a buclei vectoriale (32). Stereochimie (stereo- -f chimie). Disciplină chimică care se ocupă cu studiul modului de aşezare în spaţiu a atomilor sau a grupărilor de atomi în molecule (5). Stereocinefluorogralie. Imagine radiocine-matografică executată în stereo după principiul stereofotografiei; oferă imagini în mişcare, cu aspect tridimensional (36). Stereoencefalotomie (stereo- + gr. enkephalos = creier + tome = tăiere). Intervenţie chirurgicală folosită în tratamentul diskine-ziilor, durerilor şi unor forme de epilepsie. Folosind metodele stereotactice, ea urmăreşte distrugerea anumitor structuri din profunzimea encefaiului cu ajutorul curentului electric, frigului, izotopilor radioactivi (26). STEREO GNOZIE 5S2 STERNHEIMER-MALBIN Stereognozie (stereo- + gr. gnosis = înţelegere). Posibilitatea de identificare prin explorare tactilă (fără participare vizuală) a obiectelor, pe baza proprietăţilor lor fizice (consistenţă, greutate, formă, temperatură) (27)/^~ Stereoizomeri. Substanţe care au aceeaşi compoziţie chimică, dar diferă între ele prin modul de aşezare în spaţiu a atomilor sau radicalilor din moleculă; prezintă proprietăţi chimice similare, dar au proprietăţi fizice diferite, manifestînd izomerie optică (5). Stereoizomerie geometrică. Izomerie de poziţie. Stereoplasmă (stereo- + gr. plasma = formaţie). Partea solidă a protoplasmei celulare (1). Stereoradiofotografie. Radiofotografie în stereo. După ce a fost executată prima imagine radiofotografică, se deplasează tubul lateral sau de sus în jos, la o distanţă egală cu distanţa interpupilară. Cele două imagini obţinute vor fi privite printr-un stereoscop, obţinîndu-se impresia de imagine în spaţiu (36). Stereoscop (stereo- + gr. skopein = a vedea). Instrument optic prin care două imagini plane suprapuse prin vederea binoculară dau impresia unei singure imagini în relief (28). Stereotaxie (stereo- + gr. taxis = ordine). Metodă de reperaj neuroradio’ogic, cu ajutorul unor aparate speciale, al diferitelor structuri nervoase în vederea distrugerii lor (26). Stereotip de masticaţie. Modul caracteristic, individual, în care se produc mişcările mandibu-lare de masticaţie. Se deosebesc 3 stereotipuri de masticaţie: frecător, tocător şi mixt (39). Stereotipie (stereo- + gr. typos = caracter). Tendinţă spre repetarea uneia şi aceleiaşi manifestări a activităţii psihice în vorbire, scris, atitudine şi gesturi (35). Steride. Substanţe din grupa esterilbr, în care alcoolul este un sterol. Au culoare albă-cristalină, sînt insolubile în apă, dar solubile în solvenţi organici (eter, cloroform, benzen). Se găsesc în materiile grase naturale, precum şi în toate ţesuturile. Sîngele conţine în medie 0,1 % steride diverse, printre care domină palmitatul şi oleatul de colesterol (colesterol esterificat) (5). Sterilitate (lat. sterilitas). Stare de inferti-litate; incapacitatea de reproducere (15). ^ artificială, Sterilitate voluntară. ~ feminină, incapacitatea femeii de a rămîne gravidă după 2—3 ani de viaţă sexuală cu un bărbat care poate procrea (18). ~ feminină primară, sterilitate feminină în care femeia n-a rămas niciodată gravidă, avînd o viaţă sexuală normală (18). ~ feminină secundară, sterilitate survenită la o femeie care anterior a mai avut sarcini; se instalează de obicei după infecţii uteroanexiale sau după tulburări neuroendo- crine (18). ^ fiziologică, perioadă din ciclul menstrual, cuprinsă între prima şi a 11-a zi a ciclului, apoi între a 19-a zi a ciclului pînă la menstră, în care, neexistînd un ovul apt pentru fecundaţie, aceasta nu este posibilă. Perioada ciclului menstrual dintre a ll-fujş* a 19-a zi a ciclului este perioada de fecunditate (18). ~ masculină, sterilitate a bărbaţilor avînd drept cauză insuficienţa orhitică germinală (aspermie, azoospermie, oligospermie etc.) (7). ~ patologică, termen impropriu, deoarece, exceptînd sterilitatea voluntară, orice sterilitate are o cauză patologică (inflamatorie, hormonală, chimică, mecanică etc.). Starea patologică poate aparţine bărbatului sau femeii (18). ~ voluntară, sin.: Sterilitate artificială, utilizarea de metode anticoncepţionale, pentru evitarea sarcinii (18). Sterilizare (lat. sterilis — sterp, neproductiv). Operaţie de îndepărtare sau distrugere totală a germenilor microbieni. în bacteriologic, se realizează prin metode fizice (căldură), fizico-chimice (filtrare) şi mai rar chimice. Metodele de sterilizare cel mai des folosite sînt cele fizice şi în special căldura, sub forma căldurii uscate sau umede (1 oră la 180* în pupinel) (20 minute, la 120°, în autoclav) (3). Sterine. Steroli. Sterles. Semnul semn în tumorile intra-toracice constînd din accentuarea şocului ape-xian (10). Sterling Bunnell. Vezi Bunnell. Stern. Sternum. Vezi Tabelul oaselor. Stemberg, Karl, 1872—1935. Celula sin.: Celula Sternberg-Reed, elementul citologic caracteristic — dar nu absolut specific —al bolii Hodgkin. Este o celulă reticulohistiocitară gigantă (poliploidă), cu aspecte nete de atipie şi malignitate. Valoarea diagnostică a acestei celule nu este absolută decît în contextul histo-citologic, deoarece elemente cu acelaşi aspect se pot observa în ganglionii limfatici hipertrofiaţi în prima săptămînă de evoluţie a mononucleo-zei infecţioase şi care dispar ulterior, neavînd nici o semnificaţie de gravitate (19). Sternberg-Reed (Stemberg, Karl, 1872 — 1935; Reed, Dorothy Mendenhall). Celula Celula Sternberg, vezi Stemberg. Sternebre. Segmente embriologice ale corpului sternului; de obicei sînt în număr de 4, ultimele două sau 3 formîndu-se din centre de osi-ficaţie perechi (1). Stemheimer-Malbin. Celulele leucocite atipice puse în evidenţă în urină cu ajutorul unei coloraţii supravitale speciale, deosebite de leucocitele obişnuite prin diametrul lor mai mare, prin nucleul rotund şi palid şi prin granulaţiile citoplasmatice agitate de mişcări browniene. Au fost considerate iniţial ca patognomonice STERNOPAGUS 583 STILB pielonefritei (mai ales cînd proporţia lor depăşeşte 10% din leucocitele urinare), dar ele pot apărea şi în afecţiuni renale de altă natură sau în procese inflamatorii ale căilor genitourinare, modificările lor caracteristice fiind datorite probabil hipoosmolarităţii urinii (25). Coloraţia coloraţie supravitală a sedimentului urinar folosită pentru punerea în evidenţă a celulelor Sternheimer-Malbin şi realizată cu două soluţii, dintre care una pe bază de violet de genţiană şi alta pe bază de safranină (25). Sternopagus (stern £r- pagos = care este fixat). Monstruozitate dublă constînd din alipirea feţilor la nivelul toracelui prin stern (2). Sternotom (stern + gr. tome = tăiere). Instrument chirurgical utilizat pentru secţionarea osului stern (11). Sternotomie. Secţiunea sternului, practicată de obicei în intervenţiile plastice pentru corectarea toracelui în pilnie sau toracelui în carenă (24). Steroide, sin.: Steroizu Combinaţii organice, derivaţi ai 1,2-ciclopentanoperhidrofenantre-nului, cu 3 inele ciclohexanice şi un al 4-ieaciclo-pentenic. în această grupă sînt cuprinse: sterolii, acizii biliari, tonicele cardiace, hormonii sexuali şi suprarenali, vitaminele D etc. (5). Steroizi. Steroide. Steroli, sin.: Sterine. Substanţe organice din grupa steroidelor, derivaţi ai 1-2-ciclopentano-perhidrofenantrenului, prezentînd funcţii alcoolice, care pot forma esteri (steride). Se găsesc atît în regnul vegetal (fitosteroli: sitosterol, ergosterol, stigmasterol), cît şi în regnul animal (colesterol, izocolesterol, coprosterol, estroste-rol). în organismul uman, sterolii sînt prezenţi în toate organele şi ţesuturile, în cantităţi diferite : 0,3 % în ficat, 45 % în suprarenala, 0,15 % în sînge etc. (5). Stertor (lat. stertere = a sforăi). Respiraţie zgomotoasă (27). Stetoscop (gr. stethos — piept + skopein = a vedea, a observa), sin. : Fonendoscop. Instrument de diferite tipuri, folosind la conducerea şi amplificarea diferitelor fenomene sonore produse în interiorul organismului prin funcţionarea normală sau patologică a unor organe (15). ^ obstetrical, instrument în formă de pîlnie, din lemn sau aluminiu, care prezintă un orificiu larg ce se aplică pe abdomenul femeii gravide şi. un orificiu îngust pe care se aplică urechea obsţetricianului; se utilizează pentru perceperea bătăilor cordului fetal, mişcărilor fetale, suflului uterin sai^ suflului ombilical (18). Stevens-Johnson (Stevens, Albert Mason, 1884-1945; Johnson, Frank C., 1894-1934). Sindromul sindrom caracterizat prin erupţie cutanată de tip eritem polimorf, conjunctivită purulentă sau pseudomembranoasă şi stomatită ulceromembranoasă (28). Stewart-Morel. Sindromul sin.: Sindromul Morgagni, complex simptomatic datorit unei tulburări endocrine şi constînd din hiperostoză frontală internă, virilism şi obezitate (12). Stcwart-Treves. Sindromul angiosarcom apărut pe fondul unui limfedem cronic, după intervenţii chirurgicale pentru neoplasm mamar (10). Stibiu, sin.: Antimoniu. Simbol Sb. Element metalic cristalin cu număr atomic 51 şi greutate atomică 121,75, ale cărui săruri sînt iritante local, avînd în administrare orală acţiune vomitivă sau expectorantă; în concentraţii mari sînt caustice. Anumiţi compuşi trivalenţi şi pentavalenţi de stibiu au proprietăţi tripa-nocide (14). Stich, W. Celulele Celulele Mott, vezi Mott. Stieda, Alfred. Fractura fractura condilului intern al extremităţii inferioare a femurului (24). Stieglitz, Edward J. Testul apariţia unei hipotensiuni diastolice marcate după inhalarea de nitrit de amil, semn pledînd împotriva unei arterioscleroze cerebrale (10). Stierlin, Eduard, 1878—1919. Imagine imagine irigografică de amputare (defect de umplere) a polului inferior al colonului ascendent şi a ileonului terminal constînd din prezenţa unei lacune cu caractere benigne sau maligne, după natura procesului care a invadat cecul şi ileonul terminal (36). Stigma foliculului De Graaf. Vezi De Graaf. Stigmasterol. Steroid de origine vegetală, important pentru relaţiile structurale cu vitaminele D şi progesteronul (13). Stigmat (gr. stigma = urmă, pată). Urmă lăsată de desfăşurarea unui anumit proces (32). congenital, leziune deformantă ireversibilă, consecutivă unor procese active care au evoluat în timpul vieţii intrauterine, de obicei de origine sifilitică (24). Stigmate isterice. Termen introdus de Babinski şi Froment pentru totalitatea tulburărilor de ordin reflex în isterie, caracterizate prin contracturi şi paralizii isterice însoţite de dereglări vagosimpatice şi diferite algii (35). profesional, semn corporal, lipsit de semnificaţie patologică, prezent în mod obişnuit în unele profesiuni, la muncitorii care lucrează în condiţii de muncă neadecvate (9). Stigmatizat (gr. stigma = urmă). în sens medical, care poartă amprenta unei boli (32). ^ vegetativ, individ cu dezechilibru sau hi-perexcitabilitate neurovegetativă (7). Stilb. Simbol sb. Unitate de măsură pentru strălucire, reprezentînd strălucirea unei su- STILES 584 STOMATIT prafeţe de 1 cm2 care transmite o intensitate luminoasă de 1 luminare internaţională în direcţie perpendiculară (20). Stiles, sir Harold Jalland, 1863 — 1946. Procedeul procedeu de ureterocolostomie prin implantare directă ,,în trompă de elefant” a ureterului în colon (11). Stiles. Operaţia procedeu de extirpare a coastei cervicale pe cale de abordare anterioară (24). Stilet (fr. stijlet). Instrument metalic subţire., cu extremităţile butonate, folosit pentru explorarea traiectelor îistuioase (11;. Vezi şi : Skene. Still, George Frederick, 1868 — 1941. Sindromul sindromul Chauffard-Still. vezi Chauffard-Still. St i 11 in g, Benedict, 1810 — 1879. Xucleul —. Nucleus ruber. Stiîo- (gr. stylos — coloană, stîlp). Element de compunere care introduce în termeni sensul de asemănător unei coloane (32). Stiloidită (stilo- -j- gr. eidcs = formă —• -Hă). Proces inflamator aseptic al ţesuturilor moi peristiloidiene, forma cea mai frecventă fiind stiloidită radială (24). Stimul (lat. s(imulus). Orice factor chimic sau fizic, capabil să determine un răspuns din partea organului excitabil asupra căruia a acţionat (15). Stimulare. Fenomenul rezultat din acţiunea unui stimul asupra unor structuri sensibile la acesta (15). Stimulent psihomotor. Substanţă care creşte activitatea nervoasă superioară, psihică, motorie şi senzitivă-senzorială, stimulînd scoarţa cerebrală (de ex. cafeina şi amfetamina) (14). Stimulină. Denumire generică, dată factorilor umorali de origine diferită, care stimulează activitatea unor organe (15). ~ hipofizară, denumire generică pentru hormonii glandulotropi ai hipofizei (gonadotrop. tireotrop, cortico-trop etc.) (7). Stiptic. Agent care, în aplicare locală, este capabil să oprească hemoragia de suprafaţă datorită proprietăţilor astringente. Soluţiile concentrate de clorură ferică sau alaunul (sulfat dublu de aluminiu şi potasiu) pot acţiona ca stiptice (14). Stiren, sin. : Feniletilenă. C6H6 —CH = CH2. Compus sintetic răşinos, preparat în mod industrial din etilbenzen prin dehidrogenare in fază de vapori sub acţiunea unor catalizatori (oxizi de aluminiu, magneziu etc.); este folosit ca materie primă pentru prepararea maselor plastice. Poate fi iritant şi toxic neurotrop (narcotic) (39). Stirigoaie. V erai rum album. Stilp. în anatomie, structură columnară acţionînd sau avînd aspectul unui suport (1). ~ anterior aî trigonului, Columna fornicis. ^ posterior al trigonului, Crus fornicis. Stînjenei. Iris germanica. Stochastic. Care implică prezenţa unei variabile aleatorii (37). Stoff BA (germ.). Bromacetonă. Stoffel, Adolf, 1880 — 1937. Fasciodeza ~9 fasciodeză pentru paralizia peronierilor, în care fascia solidarizează peroneul la baza celui de al Y-lea metatarsian (24). Operaţia rezecţia ramurilor nervoase motorii care merg la muşchii contractaţi spastic (24). Stoichiologie (gr. stoicheion = element -f-logos = ştiinţă). Disciplină ştiinţifică ce se ocupă cu studiul raporturilor dintre volumele şi greutăţile corpurilor (5). Stoicliiomelrie (gr. stoicheion = element — metron = măsură). Parte a chimiei care se ocupă cu precizarea raporturilor de greutate şi de volum în care se combină elementele. Calculele stoichiometrice permit stabilirea cantităţilor de reactanţi care trebuie puşi în contact pentru obţinerea reacţiilor chimice (5). Stokes, George Gabriel, 1819 — 1903. Formula ~9 expresia forţei de frecare pentru o sferă mică : R = 6^ r. 7; v., în care v = viteza, r = raza sferei şi rt = viscozitatea lichidului (6). Unitatea unitate de măsură 111 sistemul cgs, pentru viscozitatea cinematică. Reprezintă viscozitatea cinematică a unui fluid cu densitatea de 1 g/cm3 şi care are o viscozitate dinamică de 1 poise (6). Stokes. William, 1S04 —1878. Legea lui inflamaţia unei mucoase poate determina o pareză a musculaturii subiacente (30). Stokes. William Royah 1870 — 1930. Banda ~9 linia spectrală care caracterizează spectrul de absorbţie al hemoglobinei şi care, pentru hemoglobina redusă este la 554 mjx, pentru cea oxigenată la 577 — 579 iar pentru carboxi-hemoglobină la 570 — 572 mjz. (5). Stoina (gr. = gură, deschidere). Deschidere mică sau por într-o suprafaţă: in special, stigmele sau deschiderile mici ale unei suprafeţe peritoneale, probabil pentru trecerea lichidelor în limfatice; în electronomicroscopie, orificiile unora dintre laminele de filtrare (in lamina densa sau lamina feneslrata ale membranei glomerulare) (1). Stomac (gr. stomachos). Gaster. ~ biloeular, Stenoză mediogastrică. ~ mie Pavlov. vezi Pavlov. ~ primitiv, Archenteron. Stomahic (gr. stomachos = stomac). Medicament care favorizează digestia gastrică (13). Stomatită (gr. stoma = gură -f- -ită). Inflamaţie a mucoasei cavităţii bucale, datorită unor cauze infecţioase, alergice sau toxice. STOMAT1T AFTOASĂ 585 STRABISM Se manifestă fie sub forma unor leziuni eritc-matoase sau eritematopultacee în formele mai uşoare, fie sub forma unor leziuni ulceroase, ulceronecrotiee sau gangrenoase în formele mai grave. Provoacă mari suferinţe bolnavului, îngreuind masticaţia, deglutiţia şi fonaţia şi ducînd la alterări ale stării general*' (38). ~ af-tonsă, erupţie veziculoasă localizată pe mucoasa bucală, determinată de virusul febrei aftoase si însoţită de febră şi fenomene generale (22). ~ catarală, formă acută sau cronici de sto-matită localizată, apărînd mai frecvent ca o gingivită şi putînd evolua spre stomi. tita eritematopultacee sau necrotică ; are cauze etiologice diverse (hormonale, alergice, toxice, avita-minice etc.) (38). ~ eritematoasă, formă de stomatită care poate fi limitată la marginea gingivală sau difuză interesînd regiuni mai întinse ale mucoasei bucale. De obicei este un epifenomen în cursul febrelor eruptive. Poate lua aspect de gingivită hiperplazică (38). ~ eritema-topultaccc, formă de stomatită avînd ca simptome caracteristice exsudatul şi descuamaţia epiteliului (38). ~ gangrenoasă, Noma. ~ mercurială, stomatită catarală generală asociată cu leziuni gangrenoase ale gingiei apărînd în intoxicaţia cu săruri de mercur (23). ^ necro-tieă, formă de stomatită mai frecventă la tineri şi avînd ca simptom principal necroza primitivă a ţesutului. în stomatita ulceroasă există o necroză superficială care se ulcerează. în stomatita gangrenoasă, inflamaţia gangrenoasă determină necroze întinse cu mers rapid (38). ~ pustuloasă, stomatită caracterizată prin vezicule cu conţinut opac, purulent, pe mucoasa obrazului, a buzelor şi a vîrfului limbii şi care prin rupere dau naştere la ulceraţii (2). ~ ulceroasă, stomatită care interesează în special gingia şi se caracterizează prin apariţia de ulceraţii cu depozite putride ; poate fi inflamatorie şi distrofică (scorbutică) sau poate apărea ca o manifestare a unor leucoze acute (2). ~ ulterioară, vezi Gomby. Stomato- (gr. stoma, stomalos = gură, deschidere). Element de compunere care introduce în termeni referirea la gură sau la o deschidere anatomică (32). Stomatologic (stcmato- 4- gr. logos = ştiinţă). Specialitate a mcdicinei care arc drept obiect patologia dinţilor, cavităţii bucale, maxilarelor şi feţei. Limitată în trecut numai la afecţiunile dentare (vechea dentistică), în prezent cuprinde întreg domeniul bucomaxilo-facial, integrîndu-1 în cadrul general al organismului şi abordînd , alături de bolile dinţilor şi parodonţiului, toate afecţiunile infecţioase, tumorale, traumatice, congenitale etc. ale regiunii (38). Stomatomîeoză (stomato- gr. mijkes = ciupercă — -oză). Denumire generică pentru afecţiunile datorite unor infecţii cu ciuperci ale mucoasei sau ţesuturilor cavităţii bucale, ca : actinomicoza, blastomieoza, histoplasmoza, leptotricoza, oidium albicans, sporotricoză (38). Stomatoseop (stcmato- -f gr. skopein = a vedea). Aparat optic binocular folosit pentru observaţia şi studiul stărilor patologice ale mucoasei cavităţii bucale, mărind imaginea stereoscopică de aproximativ 30 de ori (38). Stomatoscopie. Metodă de investigaţie a mucoasei cavităţii bucale, cu ajutorul stomato-scopului (38). — stomie (gr. stomoun = a prevedea cu o deschidere sau gură). Sufix care introduce în termenii compuşi semnificaţia creării chirurgicale a unei deschideri într-un organ cavitar sau a realizării unei noi deschideri între două formaţiuni (32). Stomodeum, sin. : Sinus oral. Cavitatea orală primitivă a embrionului; fosă ectodermală formată de dezvoltarea proceselor faciale în jurul membranei bucofaringiene (1). Stomoxys. Gen de muşte diptere din familia Muscidae, clasa Insecta. Specie mai importantă : S. calcitrans (popular, musca săritoare, musca de grajd), care poate transmite prin înţepătură bacilii antraxului sau tetanosului şi unele tripanosome (31). Stone, R. E. Operaţia intervenţie plastică în pseudartrozele largi ale tibiei constînd din prelungirea fragmentului superior tibial cu peroneul (24). Stop. Oprire (32). ~ cardiac. încetarea temporară a activităţii porţiunii dominante a ţesutului specific sau a unei cavităţi cardiace; se descriu stopaje ventriculare (bloc atrioventricular complet), atriale şi sinuzale (bloc sinoatrial, lipsă de formare a stimulului cu prezenţa unui alt centru în ventricul) şi stopaje cardiace totale (10). ~ radiologie, imagine caracteristică a stenozei complete a unei bronhii, vas, sal-pinge etc. pe o radiografie executată cu substanţă de contrast (36). ~ respirator, oprirea spontană sau provocată a respiraţiei (11). Storm van Leeuivcn, Willem, 1882 — 1933. Camera pneumatică încăpere special amenajată, folosită în tratamentul alergiilor provocate prin alergeni climatici sau praf de cameră. Pentru a evita introducerea în această cameră a unor alergeni care se pot găsi în acrul atmosferic de la suprafaţa solului se captează, cu ajutorul unui dispozitiv de aspiraţie şi a unui tub lung, aer pur de la o anumită înălţime, variabilă după localitate şi condiţii prr7rnte (-1). Strabism (gr. strabismns). Tulburare de coordonare a musculaturii oculare extrinseci, caracterizată prin deviaţia axei vizuale a unui ochi,. STRABISM ACOMODATIV 586 STRATUM în timp ce celălalt fixează, astfel că vederea bino- Strangulaţii inelare Ranvier. Vezi Ranvier. culară nu este posibilă (28). ^ acomodativ, Strassmann, Paul Ferdinand, 1866—1938. strabism în care deviaţia rezultă din ruperea Operaţia intervenţie chirurgicală practicată echilibrului între acomcdaţie şi convergenţă;^ în unele malformaţii uterine (uter dublu) cons (28). ~ alternant, formă de strabism în care vederea este bună la ambii ochi şi subiectul schimbă ochiul director după voinţă (28). ~ concomitent, strabism în care relaţiile unghiulare între axele vizuale sînt constante, oricare ar fi poziţia ochiului fixator (28). ^convergent, formă de strabism în care axa ochiului deviat este îndreptată înăuntru (28). ^ deorsoadduc-tor, formă de strabism în care ochiul deviat este în adducţie şi în jos (28). ~ divergent, strabism în care axa ochiului deviat este îndreptată în afară (28). ~ intermitent, formă de strabism în care deviaţia axelor vizuale apare la intervale mai mult sau mai puţin îndepărtate (28). ~ neconcomitent, strabism în care relaţiile unghiulare între axele vizuale nu se menţin, rezultînd prin paralizia unui sau mai multor muşchi: ocu-lomotori (28). ~ orizontal, strabism caracterizat prin devierea axelor vizuale orizontal (28). ~ paralitic, strabism neconcomitent în care deviaţia globilor este produsă prin paralizii oculomotorii (28). ~ sursoadductor, formă de strabism în care ochiul deviat este în adducţie şi în sus (28). ~ vertical, strabism caracterizat prin devierea axelor vizualfe în verticalitate (28). Strabometru (strabism -f gr. metron = măsură). Aparat pentru măsurarea gradului deviaţiei ochiului în strabism (28). Straeker-Ţipkin-Hurghin. Metoda con- gelarea cu clorură de etil a nervului peronier în tratamentul piciorului plat (24). Strangulare (lat. strangulatio). 1. în medicina legală, compresiunea gîtului printr-un laţ strîns cu mîna, oprind pătrunderea aerului în plămîni şi circulaţia sanguină la nivelul gîtului şi ducînd la moarte prin asfixie mecanică (23). 2. în sens general, termenul este folosit pentru comprimarea pînă la oprirea, mai mult sau mai puţin completă, a tranzitului printr-un organ tubular (32). ~ herniarfi, strangularea unei anse intestinale conţinută în sacul herniar la nivelul inelului herniar; se manifestă prin semne locale ca : tumefacţia şi induraţia dureroasă a zonei her-niare şi semnele generale ale ocluziei: oprirea materiilor, şi gazelor, meteorism, dureri abdominale sub formă de colici, vărsături etc. (11). ~ intestinală, strangularea unei anse intestinale prin volvularea ei sau prin răsucirea în jurul unei bride; se manifestă prin semne locale de oprire a transportului materiilor şi gazelor şi semne generale mai grave, cu stare de şoc peritoneal, datorită reacţiei vasculonervoase produsă de strangularea concomitentă a pediculului mezenteric (11). tînd dintr-o metroplastie, prin deschiderea lume-nului celor două utere şi unirea ldri^tr-un singur organ pe linia mediană (18). Strat (lat. stratum). Stratum. ~ central cenuşiu, pătură de substanţă cenuşie care înconjură apeductul cerebral în creierul mijlociu, continuîndu-se cu substanţa cenuşie care înconjură ventriculul al IV-lea şi acoperă fosa romboidă (1). ~ germinai, Strat Malpighi, vezi Malpighi. ~ de înjumătăţire, sin. : Halb-wertschicht, Strat de semiabsorbţie, noţiune prin care se exprimă calitatea unei radiaţii (duritatea). Este reprezentată de grosimea în milimetri a unui strat dintr-un material anumit care determină diminuarea unei radiaţii la jumătate din valoarea sa iniţială (36). ~ mucos, Strat Malpighi, vezi Malpighi. ~ optic, denumirea celei de-a treia pături a coliculului superior, compusă din fibre optice de la retină şi corpul geniculat lateral, care intră prin braţul coliculului superior şi se termină mai ales în stratum cinereum (1). ~ purtător de apă, stratul din sol în care circulă apa subterană (20). ^ de semiabsorbţie, Strat de înjumătăţire. ~ spinos, Strat Malpighi, vezi Malpighi. Vezi şi: Malpighi. Stratidenslgrafie. Metodă de explorare a capacităţii respiratorii pulmonare constînd din compararea cantităţilor de raze Rdntgen care traversează plămînul în inspiraţie şi în expiraţie, înregistrare cu ajutorul unei celule fctoelectrice (34). Stratîgraf. Tomqgraf. Stratigrafie. Metodă radiografică prin care este redată pe placă imaginea pulmonară la diferite adîncimi, în planul de secţiune verticală, orizontală sau cblică (34). Stratiterapie. Metodă de iradiere convergentă, imaginată de Palmieri, la care tubul se deplasează faţă de bolnav de-a lungul unei suprafeţe pe trasee care pot avea forme diferite : rectilinie, în zigzag etc. (36). Stratosferă (lat. stratum = strat + gr. sphaira = sferă). Vezi Atmosferă. Stratum, sin.: Strat în anatomie, pătură celulară cu elemente asemănătoare (1). ^ basale epidermidis, sin. : Stratum cylindricum epidermidis, pătură profundă, proliferativă, generatoare a epidermului (1). ^ cinereum, denumirea celei de-a 2-a pături a coliculului superior, compusă din celule aranjate radiar, care primesc fibrele corticotectale şi o mare parte din fibrele optice (1). ^ cinereum cere-belli, Stratum moleculare cerebelli. ~ circulare membranae tympani, denumirea grupurilor STRATUM 587 STRAUS de fibre inelare, în special periferice, ale membranei timpanice (1). circulare tunicae muscularis intestini crassi, pătură internă a tunicii musculare a intestinului gros, peste care se prind cele 3 tenii reprezentînd pătura incompletă, cu fibre longitudinale (1). ^ circulare tunicae muscularis intestini tenuis, pătură internă spiralat-inelară a tunicii musculare a intestinului subţire (1). ^ circulare tunicae muscularis recti, pătură internă a tunicii musculare a rectului, a cărei îngroşare formează sfincterul intern al anusului (1). ~ circulare tunicae muscularis ventriculi, pătura internă a tunicii musculare a stomacului, a cărei îngroşare formează sfincterul piloric (1). ~ compactam, zonă superficială, groasă, compactă şi vasculară a deciduei parietale, în care pătrund vilozităţile coriale (1). ^ corneum cpidermis, pătură de celule keratinizate ale epidermului (1). corneum unguis, strat superficial cornos, amorf, al unghiei (1). ~ cutaneum membranae tympani, pătură externă a timpanului, dinspre meatul acustic, acoperită cu tegument (1). ^ cylindricum epidermidis, Stratum basale epidermidis. ^ disjunctum, pătura cea mai externă de celule de descuamare a stratului cornos al epidermului (1). ~ externum tunicae muscularis vesicae urinariae, pătura de fibre musculare, predominant longitudinale, care intră în componenţa detrusorului vezical (1). fibrosum capsulae articularis, Membrana fibrosa capsulae articularis. ^ ganglionare nervi optici, pătură formată de prelungirile cilindraxonice ale celulelor ganglionare din retină, care formează nervul optic (1). ~ ganglionare retinae, stratul retinei alcătuit din corpurile celulelor ganglionare (1). ^ germinativum unguis, stratul profund epitelial, germinativ, al unghiei, ale cărui celule se înmulţesc necontenit (1). ~ granulosum epidermidis, pătură de celule mici care conţin multe granule de keratohialină; este mai dezvoltată în epidermul palmelor şi plantelor (1). ^ granulosum ovarii, sin. : Membrana granuloasâ, pătură de celule poliedrice mici care mărgineşte cavitatea foliculară, fiind înconjurată de teaca foliculului De Graaf din ovar (1). ^ griseum centrale, Substantia grisea centralis mesencephali. ~ griseum colliculi superioris, pătură profundă a coliculului superior, cu celule nervoase mari (1). ~ griseum corporis callosi, Indusium griseum. ~ intermedium, zonă subţire a pulpei smalţului, situată lîngă ameloblaste şi constituită din celule care nu devin o parte din reticulum stelat (1). ^ internum tunicae muscularis vesicae urinariae, pătură de fibre musculare predominant circulare ale muşchiului detrusor al vezicii urinare (1). ~ lemnisci, pătura cea mai profundă a coliculului superior, compusă din pericarioni şi fibre nervoase ; primeşte tracturile spinocoliculare şi trimite în afară fibre, în special la formaţiunea reticu-lată, nucleul oculomotor, măduva alungită şi măduva spinării (1). ~ longitudinale tunicae muscularis intestini tenuis, pătură externă cu fibre longitudinale a tunicii musculare a intestinului subţire (1). ~ longitudinale tunicae muscularis recti, pătură externă a tunicii musculare a rectului, ale cărei fascicule se intrică cu ale muşchiului ridicător anal şi cu fasciile acestuia (1). ^ longitudinale tunicae muscularis ventriculi, pătură externă a tunicii musculare a stomacului (1). ~ lucidum epidermidis, pătură translucidă a epidermului, formată din celule transparente, neregulate, cu urme de nuclei (1). ~ moleculare cerebelli, sin.: Stratum cinereum cerebelli, pătură superficială, săracă în celule, a scoarţei cerebeloase (1). ^ mucosum membranae tympani, pătură de mucoasă, ce îmbracă faţa membranei timpanice care priveşte spre cavul timpanic (1). ^ neuroepitheliale retinae, pătura celulelor cu conuri şi bastonaşe din retină (1). ~ papil-lare, zona de ţesut conjunctiv fin fibrilat, situată în papilele corionului şi imediat subiacent acesteia (i)* ^ pigmenţi corporis ciliaris, porţiune periferică a corpului ciliar spre linia de joncţiune cu coroida (1). ~ pigmenţi iridis, celule stromale ale irisului încărcate cu pigment (1). ~ pigmenţi retinae, pătură cu celule pigmentate situată la limita dinspre coroidă a retinei (1). ~ radiatum membranae tympani, grupuri de fibre radiate pornite din centrul membranei timpanice (umbo) şi care formează partea principală a scheletului conjunctiv al acesteia (1). ^ reticulare, ţesut conjunctiv al corionului (1). ~ spongiosum, pătura profundă (aproape trei pătrimi) a deciduei parietale (1). ~ submu-cosum, pătură subţire de muşchi neted a miome-trului, adiacentă faţă de endometru (1). ~ subserosum, pătură subţire de muşchi neted a miometrului, adiacentă faţă de pătura seroasă (1). ~ supravasculare, pătură de muşchi a miometrului situată între stratum vasculare şi stratum subserosum (1). ~ synoviale capsulae articularis, Membrana synovialis capsulae articularis. ~ vasculare, pătură subţire de muşchi în miometrium situată lîngă stratum submucosum (1). zonale, pătura cea mai superficială a coliculului superior (1). ~ zonale thalami, lamă subţire de fibre nervoase care acoperă talamusul, dîndu-i o culoare albicioasă (1). Strâns, Isidore, 1845—1896. Semnul ~, întîrzierea transpiraţiei provocată prin pilocar-pină în caz de paralizie facială periferică foarte gravă (27). STRĂLUCIRE 588 STRIA LONGITUDINALIS Strălucire. Intensitatea luminoasă transmisă de o suprafaţă luminoasă în direcţia ochiului. Are ca unitate de măsură stilbul. Strălucirea^ de intensitate foarte mare produce scotoame sau fenomenul de orbire temporară prin descompunerea pigmenţilor retinieni. în condiţii de activitate, strălucirea prea intensă a obiectivelor sau suprafeţei de lucru scade capacitatea de lucru şi favorizează oboseala şi surmenajul (20). Strănut (lat. sternuere = a strănuta). Act reflex declanşat de excitaţii cu punct de plecare nazal şi constînd dintr-o expiraţie forţată cu glota închisă (30). Streissler. Operaţia procedeu de rezecţie a coastei cervicale printr-o cale de abord posterioară (24). Streptobacillus. Gen de bacterii din familia Bacteroidaceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd bacili dispuşi în lanţuri mai mult sau mai puţin lungi. Termenul se foloseşte mai ales pentru Streptobacillus moniliformis, agentul patogen al febrei de Haverhill (3). Streptocoeeus. Gen de bacterii din familia Lactobacillaceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd coci dispuşi în lanţuri, uneori capsulaţi, în general imobili, grampozitivi. Streptococii pot fi Împărţiţi prin reacţia de precipitare pe baza polizaharidului C (Lancefield) în grupe sero-logice, notate de la A la S, cu excepţia streptococilor viridans. Pe baza unor criterii fiziologice, speciile de streptococi s-au putut grupa în 4 categorii: piogeni, viridans, lactici, entero-coci. Din punctul de vedere al hemolizei produse pe plăcile cu geloză sînge de cal, streptococii se împart în: a) streptococi p-hemolitici, care produc o zonă clară de hemoliză în jurul coloniei; b) streptococi a'-hemolitici, care produc o hemoliză incompletă; c) streptococi a-hemolitici (viridans), care prezintă o zonă verzuie în jurul coloniei; d) streptococi nehe-molitici (tip y). Se întîlnesc ca saprofiţi sau paraziţi. Unii streptococi determină diferite infecţii la om şi unele animale (3). ~ pyogenes, streptococ care aparţine grupului A, după clasificarea lui Lancefield. Este patogen, determi-nînd la om infecţii piogene şi scarlatina. Produce o toxină eritrogenă, precum şi hemolizine (streptolizine), fibrinolizină (streptokinază), nu-cleaze (streptodornază), proteinaze, hialuroni-dază, difosfopiridinnucleotidază (3). Streptodermie. Vezi Piodermită. ~ ulceroasă, Ectimă. Streptodornază. Dezoxiribonuclează secretată de streptococii grupului A, utilizată în combinaţie cu streptokinaza pentru îndepărtarea exsudatelor patologice sau a ţesuturilor necrozate (3). Streptokinază. Fibrinolizină elaborată de streptococi, reprezentînd de fapt o kinază, care activează factorul litic existent în serul sanguin normal. Se utilizează în combinaţie cu streptodornaza pentru îndepărtarea exsudatelor patologice sau a ţesuturilor* necrozate (3). Streptoleueoeidină. Leucocidină elaborată de streptococii piogeni, reprezentînd probabil difosfopiridinnucleotidaza (3). Streptolizină. Hemolizină produsă de streptococi (3). ~ „O”, streptolizină sensibilă la acţiunea oxigenului, produsă de streptococii grupului A, C uman şi G, avînd acţiune letală şi cardiotoxică, puternic antigenică. Induce formarea antistreptolizinei „O” în organismul bolnavilor cu afecţiuni streptococice (3). ~ „S”, hemolizină elaborată de streptococi, neinactivată de oxigen (oxigenstabilă). Este produsă de streptococii de grup B, C animal, D, E, H, K şi de majoritatea streptococilor de grup A, care produc ambele tipuri de streptolizină. Streptolizină ,,S” nu pare a fi antigenică şi acţionează ca o dezoxiribonuclează (?), exercitînd o acţiune toxică marcată la şoareci (3). Streptomicină. Antibiotic izolat din culturile de Streptomyces griseus, activ in vitro şi in vivo asupra bacilului Koch. Este folosită în toate formele de tuberculoză evolutivă (asociată cu PAS şi H.I.N. pentru a evita sau întlrzia apariţia rezistenţei), dar este activă şi faţă de numeroşi germeni gramnega-tivi şi grampozitivi. Fiind toxică pentru nervul acusticovestibular, poate provoca tulburări de echilibru, de obicei reversibile (13). Streptomyces. Gen de ciuperci din clasa Actinomycetales. Unele specii saprofite sînt excepţional de rar patogene, iar altele sînt surse a diferite antibiotice (12). Stress (engl. = constrîngere, forţă, solicitare). Termen anglo-saxon desemnînd orice agresiune din mediu sau orice stare de tensiune creată de mediu şi faţă de care organismul se apără prin reacţii adaptative de suprasolicitare a axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian. Termenul este utilizat în două sensuri: cel psihiatric, privind latura emoţională a efortului de adaptare; cel popularizat de Selye, privind perturbările neuroendocrine şi umorale provocate de factorii nocivi (7; 15). Stria (lat. = brazdă), sin.: Strie. 1. Termen anatomic general desemnînd un grup de fibre nervoase avînd un traiect longitudinal în encefal (1). 2. Leziune cutanată atrofică de aspect liniar (12). Striae atroficae. Vergeturi. ~ longitudinalis lateralis corporis callosi, fîşia laterală din cele două benzi lungi de fibre de pe suprafaţa superioară a corpului calos (1). ~ longitudinalis medialis corporis callosi, sin.: Stria Lancisi, fîşia medială din cele două STRIA MEDULLARIS THALAMI 589 STROFULUS benzi lungi de fibre de pe suprafaţa superioară a corpului calos (1). ^ medullaris thalami, sin.: Acies thalami optici, bandă de substanţă cenuşie pe suprafaţa dorsală a talamusului (1). Striae medullares ventriculi quarti, sin.: Striile acustice, Striile medulare, Striile Piccolomini. Fibre transversale care, pornind din tuberculul acustic, încrucişează porţiunea intermediară a planşeului ventriculului al IV-lea şi pătrund in şanţul median posterior (1). ~ olfactoria, sin. : Stria olfactoria lateralis, denumirea celor două diviziuni (laterală şi medială) ale tractului olfactiv, conţinînd fibre continue de la tract şi acoperite de o pătură subţire de substanţă cenuşie (1). ~ olfactoria lateralis, Stria olfactoria. ~ terminalis, sin. : Tenia semicircularis, bandă longitudinală de fibre nervoase situată In sulcus terminalis, care pleacă din nucleul amigdaloid şi se termină în regiunea preoptică şi hipotalamus; alte fibre străbat comisura anterioară spre nucleul amigdaloid de pe partea opusă (1). ~ vascularis, Stria Huschke, vezi Huschke. Striaţii (lat. striatus = cu dungi). Dungi paralele pe suprafaţa unei formaţiuni anatomice (32). ~ dentinare, Liniile Owen, vezi Owen. Strienină. Principalul alcaloid, toxic, izolat din seminţele de Strgchnos nux vomica şi folosit sub formă de sulfat sau nitrat; este stimulent şi tonifiant al sistemului nervos central, mai ales al măduvei spinării; este folosit ca antidot In intoxicaţiile cu substanţe deprimante centrale şi ca tonic amar, excitant al secreţiilor gastrice şi stimulent al motricităţii gastrointes-tinale (13). Strieninism. Intoxicaţie cu strienină; doza mortală este de 0,02—0,05 g. în intoxicaţia acută, la 15—20 minute apar contracţii musculare, anxietate, frisoane, urmate de convulsii tetaniforme în accese; decesul survine în 30 minute — 6 ore, cu fenomene asfixice, prin tetanizarea muşchilor respiratori (23). Strictură (lat. strictura == strîmtorare). Strîmtorarea lumenului unui canal, ca urmare a unor cicatrice retractile care apar după leziuni ulcerative inflamatorii microbiene sau de natură caustică (2). ~ esofagiană congenitală, boală congenitală constînd din diminuarea calibrului esofagului, cel mai adesea la nivelul corespunzător bifurcaţiei aortei (11). ~ uretrală, diminuarea lumenului uretrei la un anumit nivel, de origine congenitală, inflamatorie sau traumatică (11). ~ uretrală filiformă, strictură care obstruează aproape în totalitate lumenul uretral, permiţînd trecerea cu greutate a jetului urinar sau a unor bujii filiforme (11). Stridor (lat. = ţipăt, şuier). Sunet aspru, ascuţit (32). ~ dentium, sunet special perceput Ia zgîrierea dentinei cu un instrument metalic. Este o probă clinică a smalţului sănătos (38). ~ laringian, stridor produs în timpul inspiraţiei la trecerea aerului prin glota micşorată congenital (malformaţie laringiană) sau dobîndită (laringita spastică a copilului) (30). Strie (lat. stria = brazdă). Stria. Striile acustice. Striae medullares ventriculi quarti. Striile angioide. Degenerescenţă coroidiană, manifestată oftalmoscopic prin prezenţa unor dungi brune, arborescente, între vasele coroi-diene şi retiniene (28). Striile medulare. Striae medullares ventriculi quarti. Striile transversale ale prismelor. Linii de culoare mai închisă, perceptibile sub acţiunea acizilor slabi, sepa-rînd discurile segmentare ale smalţului dentar (38). Vezi şi: Baillarger, Hunter-Schreger, Huschke, Lancisi, Piccolomini, Retzius. „Strigătul douglasului”, sin.: Semnul Proust Semn constînd din apariţia unei dureri deosebit de vii la palparea fundului de sac Douglas, în cazuri de hemoperitoneu sau hematocel retrouterin; durerea este dată de reflexe la distanţă, cu punct de plecare din fundul de sac Douglas (18). „Strigătul meniseal”. Semnul Oudard-Jean. Vezi Oudard-Jean. „Strigăt uterin*’. Zgomotul produs de chiu-retă pe muşchiul uterin, la sfîrşitul chiuretajului, cînd uterul se goleşte complet sau aproape complet (18). Strlmtoare (din lat. strinctus — strimt). Termen anatomic general definind un loc mai îngust aparţinînd unei cavităţi, de obicei intrării sau ieşirii acesteia. Este folosit mai ales la bazinul osos (1). ~ inferioară, Apertura pelvis minoris inferior. ~ superioară, Apertura pelvis minoris superior. Strobilă. Corp de cestod, alcătuit din înşiruirea cap la cap a unui număr mai mic sau mai mare de proglote (31). Stroboscop (gr. strobos = învîrtire, rotire + skopein = a vedea). Aparat optic cu care se pot studia obiecte animate de o mişcare periodică foarte rapidă, ca şi cum ar fi în repaus sau avînd o mişcare foarte lentă. Cercetarea se face pe baza observării periodice a acestor fenomene la intervale de timp puţin mai mari decît perioada lor. Se realizează fie prin iluminare intermitentă şi observare continuă, fie prin iluminare continuă şi observare intermitentă, la care se adaugă persistenţa impresiei luminoase (6). Strofantină. Denumire generică pentru extrase glicozidice din specii de SLophantus (13). ~ G, Ouabaină. ~ K, glicozidă purificată, izolată din Strophantus kombi, cu acţiune cardiotonică rapidă şi de scurtă durată (13). Strofulus. Prurigo infantil. ~ adulţilor, Prurigo acut al adultului. STROGANOV 590 STRttMPELL Stroganov. Metoda conduită terapeutică în eclampsie constînd din administrarea de morfină şi clismă cu cloralhidrat (18). Stroma (gr. = covor), sin. : Stromâ. Reţea de suport a unui organ, alcătuită din ţesut conjunctiv, vase şi nervi, diferită de ţesutul epitelial sau de alte ţesuturi, îndeplinind funcţii speciale ale organului (1). ^ grandu-lae thyreoideae, reţea conjunctivovasculară din interiorul parenchimului tiroidian, la periferia căreia formează capsula proprie a tiroidei (1). ^ iridis, ţesut conjunctivofibros de tipul mezenchimului embrionar, care alcătuieşte pătura mijlocie a irisului (1). ~ ovarii, ţesut special celulofibrilar ocupînd spaţiul dintre foli-culi şi posedînd largi potenţe de diferenţiere ; în special celulele secretorii luteale (celulele luteini-zante ale stromei) (1). ~ vitreum, reţeaua fibroasă a corpului vitros, care conţine în ochiurile ei o substanţă gelatinoasă transparentă (humor vitreus) (1). Stromatină. Vezi Stroma eritrocitară. Stroma (gr. stroma = covor). Stroma. eritrocitară, materialul insolubil constituit dintr-un complex lipidoproteinic care rămîne după liza globulelor roşii. Partea proteinică este compusă din stromatină şi elinină (19). Stromuhr (germ.). Aparat pentru .determinarea cantităţii de sînge care circulă -în unitatea de timp printr-un vas sanguin (15). Strong-Levine. Semnul aritmie ventriculară caracteristică a tahicardiei paroxistice de acest tip (10). Strongiloidoză, sin.: Anguilulozâ. Boală parazitară determinată de Strongyloides stereo.-ralis şi caracterizată prin leziuni iritative cutanate, iar în condiţiile unei infestări masive prin tulburări digestive destul de accentuate (diaree, dureri abdominale etc.). infestarea omului se face prin larvele filariforme^ care pot străbate pielea sau, mai frecvent, pe cale bucală, prin apa sau alimentele care conţin aceleaşi forme infecţioase ale parazitului (31). Strongyloides, sin. : Anguillula. Gen de vierme parazit din familia Rhabditidae, clasa Nematoda. Cea mai importantă specie în patologia umană este Strongyloides stercoralis (sin.: Anguillula intestinalis, Anguillula stercoralis, Strongyloides intestinalis), agentul etiologic al strongiloidozei. în afara gazdei sale, pe sol, parazitul are o evoluţie directă (larvele rabdi-toide se transformă direct în larve infecţioase) sau indirectă (larvele rabditoide eliminate se maturează, adulţii se acuplează, iar femela depune ouă embrionate) (31). Stronţin. Simbol Sr. Element în stare metalică, bivalent, cu număr atomic 38 şi greutate atomică 87,63. Se găseşte în natură sub formă de combinaţii (carbonaţi, sulfaţi). în organism, stroiiţiul a fost identificat în ochi, în mici cantităţi (cornee 0,1 mg/kg, iris 0,3 mg/kg, cristalin, 0,1 mg/kg) (5). Strophantus. Liane din familia Apocynaceae. Sînt importante pentru terapeutică speciile: S. gratus, S. hispidus şi S. kombi. CilesjaWn pădurile tropicale ale Africei. Se folosesc seminţele, care conţin glicozide cardiotonice (14). Structură (lat. structura). 1. Mod de aranjare şi formare a diferitelor ţesuturi, organe ale corpului sau a întregului organism (1). 2. Un organ sau o parte de organ (1). 3. Mod de organizare internă a materiei sau de asociere a componenţilor unui corp, a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component şi prin aranjarea lor unul faţă de altul (6). ~ paranemieală? structură ipotetică, neconfirmată de experimente, deosebită de structura plectonemicală, cunoscută, a moleculei de ADN (17). ^ prir mară monocatenară a ADN, polimer format dintr-o repetare continuă de unităţi dezoxi-nucleotidice esterificate (17). ~ secundară dublu helicoidală a ADN, vezi Acid dezoxiribo-nucleic. » Strugurele ursului. Arctostaphylos uva- ursi:■ Struma. 1. Guşă. 2. Termen folosit uneori pentru formaţiuni tumorale cu aspect neregulat (32). ~ lymphomatosa, Boala Hashi moto, vezi Hashimoto. ~ ovarii, tumoare ovariană în care structura de organ dispare complet, fiind înlocuită cu formaţiuni chistice cu conţinut coloid, asemănătoare cu cele întîlnite în guşa coloid-chistică (2). Strumă. Guşă. ^ endotoracică, guşă cobo-rînd pînă în mediastinul anterior (2). ^ retro-viscerală, guşă situată înapoia faringelui şi esofagului (2). Strumigen (struma + gr. gennan = a produce). Guşogen. Strumită (struma + -ită). Inflamaţie a ţesutului tiroidian afectat de guşă (7). Sţrlimpell, Ernst Adolf Gustav Gottfried von, 1853—1925. Fenomenul ^.'1. Sincinezie de coordonare în cazul leziunilor piramidale, pusă în evidenţă la membrul superior; este caracterizată prin asocierea unei mişcări de pronaţie la flexiunea antebraţului pe braţ, executată de membrul paretic (sin. : Fenomenul pronaţiei asociate) (27). 2. Sincinezie de coordonare care apare la membrul inferior paretic în cazul leziunilor piramidale: la flexiunea activă â genunchiului (în timp ce examinatorul se opune acestei mişcări) se asociază în mod involuntar şi flexiunea dorsală a piciorului (sin. : Fenomenul flexiunii combinate a genunchiul lui şi piciorului) (27). 3. Sincinezie de coordonare constînd din asocierea unei mişcări de extensiune a mîinii la mişcarea de flexiune a STHtîMPELL-LEI CHTENSTERN 591 STYRAX LICHID degetelor de parţea membrului paretic (sin.: Semnul radialului) (27). StrfimpeU-Leichtenstern (Strumpell, Ernst Adolf Gustav Gottfried von, 1853 — 1925; Leichtenstern, Otto, 1845—1900). Boala sin,.: Encefalită hemoragică acută, Meningoencefalită hemoragică acută, neuroviroză caracterizată prin leziuni hemoragice şi inflamatorii la nivelul encefaiului şi meningelor (8). Striimpell-Lorrain. Boala sin. : Paraplegie spastică familială, boală eredofamilială cu debut în copilărie sau adolescenţă şi cu evoluţie lentă progresivă. Este datorită unor leziuni degenerative ale căii piramidale, începînd de la scoarţa cerebrală. Uneori se pot asocia leziuni degenerative, mai puţin întinse, şi ale căilor spinocerebeloase (27). Striimpell-Naîfziger. (Strumpell, Ernst Adolf Gustav Gottfried von, 1853—1925 ; Naffziger, Howard Christian, 1884—1961). Semnul compresiunea venelor jugulare determină exagerarea durerii în sciatica radiculară (27). Strungăreaţă. Diastemă. Struycken. Pensa instrument tăietor utilizat pentru secţionarea porţiunilor degenerate polipoid din cornetele nazale (30). Monocord instrument utilizat în acuriietrie pentru producerea de sunete de frecvenţe variabile <30). Strychnos nux vomica. Arbore din familia Loganiaceae care creşte îii Asia tropicală şi în Australia. Seminţele — Nuca vomica sau Semen strychni — conţin strienină şi brucină, alcaloizi indoiici, excitanţi ai sistemului nervos central, mai ales ai măduvei spinării. Se folosesc pentru . prepararea tincturii de nuca vomică, indicată ca tonic amar şi p,entru extragerea stricninei (14). ~ toxifera, plantă din familia Loganaiceae care creşte în Brazilia şi Peru; scoarţa serveşte la prepararea curarei de calebassă, care conţine o serie de alcaloizi toxici, mai ales toxiferinele <14). Stuart-Prower. Factorul vezi Factorul Stuart-Prower. Student. Distribuţie sin.: Repartiţie Student, repartiţia variabilei aleatorii continue t, care este raportul Între două variabile aleatorii independente, X cu repartiţia N(0, o) şi Y cu X repartiţia H (n, o) : t= --—• Această repar- tiţie urmează, deci, legea de probabilitate a două variabile aleatorii care nu depind de abaterea medie patratică, ci numai de parametrii selecţiei. Ea este utilizată în numeroase apli-faţii statistice, reprezentînd un criteriu de veri-cicare a ipotezelor statistice asupra egalităţii între media de selecţie şi media teoretică (criteriul t) (37). Repartiţie Distribuţie Student. Stuertz. Operaţia sin. : Frenicectomie„ secţiunea chirurgicală a nervului frenic cu îndepărtarea unei porţiuni din nerv, practicată în scopul obţinerii unei imobilizări (paralizii) a hemidiafragmului respectiv (11). Stumpf, Pleikart. Croşete croşete radio-chimografice pe conturul inimii, fără semnificaţie patologică; ele stabilesc tonusul şi gradul de adaptare la efortul musculaturii cardiace. Se întîlnesc două tipuri pulsaţie principale; tip Stumpf I constînd din croşete mai ample la vîrful inimii şi tip Stumpf II constînd din croşete mai ample la baza inimii (36). Stupoare (lat. stupor = amorţire, încremenire). Stare patologică caracterizată printr-o completă adina mie şi indiferenţă faţă de tot ce este în jur. Bolnavii stau cu ochii deschişi, nemişcaţi, şi nu percep decît în mod foarte restrîns ceea ce se întîmplâ în jurul lor. Se întîlneşte în schizofrenie, în unele stări confuzio-nale şi în unele forme de melancolie (27). ~ ca-tatonieă, stare de imobilitate, cu creşterea tonusului muscular, flexibilitate ceroasă, mutism şi negativism (35). ~ confuzională, stare de inhibiţie motorie profundă datorită unor tulburări de conştiinţă (35). ^ epileptică, formă de stupoare confuzională de tip crepuscular, cu interpretări delirante şi percepţii halucinatorii, Însoţită de anxietate şi; care trece uneori într-o stare de agitaţie psiliomotOrie cu agresivitate (55). isterică, stare de inhibiţie stupproasă, de obicei însoţită de o tulburare de conştiinţă de tip crepuscular isteric (35). ^ melancolică, grad extrem al inhibiţiei motorii pe un fond profund depresiv anxios, cu păstrarea efortului bolnavului de a comunica şi de a răspunde unor solicitări din afară, mimica exprimînd în mod concordant starea afectivă (35). ~ reactivă, psihoză reactivă acută caracterizată printr-o stare de anxietate extremă şi imobilitate totală (35). Stupuire. Manoperă de tehnică dentară, prin care se face îndesarea materialului în matrice (38). Sturge-Weber-Krabbe (Sturge, William Allen, 1850—1919 ; Weber, Friederick Parkes, 1863— 1962; Krabbe, Knud H., 1885-1961). Boala sin.: Angiomatoza encefalotrigeminală, An-giomatoza neurocutanată, Neuroangiomatoza en-cefalo facială, Phacomatosis angiomatosa fami-lialis, angiomatoză cutanată pe teritoriul uneia din ramurile nervului trigemen, însoţită de glaucom, calcificări cerebrale, tulburări piramidale, deficienţe mintale, epilepsie, consecutive unor dilataţii vasculare nevice congenitale (12). Styrax lichid. Balsam extras din planta Liquidambar orientalis (jHamamelidaceae); conţine răşini, ulei volatil, esteri ai acidului cina- SUB- 592 SUBLIMARE mic, stiracmă, stiren; intern are acţiune cx- Subexpunere (sub- + lat. exponere = a pedtorantă, iar extern acţiune antiscabioasă expune). Viciu de folosire a constantelor elec-şi cicatrizantă (13). trice, prin utilizarea unor constante electrice Sub-(lat. sub = sub). 1. Prefix care introduce^ mai mici decît cele necesare în efectuarea unei in termenii compuşi sensul de mai puţin decft radiografii (36). ' o anumită valoare (32). 2. Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de inferioritate, subordonare, localizare mai jos (32). Subaeetat de aluminiu. Compus de aluminiu astringent şi antiseptic, folosit local în soluţie (13). Subalimentaţie. Situaţie în care nevoia organismului în substanţe alimentare nu este aisigurată prin alimentaţie, nici calitativ nici cantitativ, pentru o perioadă lungă de timp. Pentru acoperirea nevoilor se consumă din rezerve (glicogen, grăsimi) şi din proteinele proprii. Rezultă pierdere în greutate, scăderea rezistenţei faţă de agenţii agresivi ai mediului (îndeosebi faţă de bolile infecţioase), tulburări metabolice, endocrine etc (20). Subarahnoidoperitoneostomie. Operaţie de drenaj al lichidului cefalorahidian, prin care se creează o comunicare între spaţiul subarahno-idian şi cavitatea peritoneală (26). Subarahnoidoureterostomie. Operaţie de drenaj al lichidului cefalorahidian prin care se creează o comunicare între spaţiul subarahno-idian şi ureter (26). Siibcortical (sub- + lat. cortex — scoarţă). Termen de referinţă, indicînd poziţia de dedesubtul scoarţei cerebrale a unor formaţiuni nervoase cenuşii sau albe (1). Subcorticectomie (sub- + lat. cortex — scoarţă + gr. ektome—excizie). Termen generâl desem-nînd distrugerea anumitor structuri subcorti-cale (de ex. palidul medial) cu ajutonil unor substanţe chimice, curentului electric, ultrasunetelor etc.; se utilizează în tratamentul diskineziilor extrapiramidale (de ex. în parkin-sonism) (26). Subcortieotomie(sub- -f lat. cortex = scoarţă + gr. tome = tăiere). Secţionare subcorticală a proiecţiilor corticofugale şi corticopetale, utilizată în scopul suprimării diskineziilor extrapiramidale. Astăzi este părăsită (26). Subcultură (siib- -f lat. cultura = cultivare). Cultură care rezultă prin însămînţarea unei alte culturi într-un mediu oarecare (3). Subeuticnlar (siib- + lat. cuticula = piele fină). Sub epiderm (1). Suberoză (lat. suber = plută + -oză). Pneu-moconioză provocată de plută. Se manifestă prin tuse, expectoraţie uneori sanguinolentă, dureri toracice şi o stare generală alterată. Radiologie apar opacităţi pulmonare, uneori în blocuri dense şi bronşiectazii; clinic se constată semne de scleroză, iar bronhoscopic, edem al mucoasei (34). Subfebră (sub- + lat. ftbris ^ febră). Ridicare moderată cu 0,5 — 1° C a temperaturii normale a corpului; cel mai adesea evidenţiază un proces infecţios de intensitate redusă (8). Subfebrilitate. Stare caracterizată prin existenţa unei subfebre (8). rigidă în ferăstrău,. Febră în ferăstrău. Subfrenie (sub- + gr. phren = diafragm). Situat sub cupola diafragmatică (11). Subgene. Pseudoalele. Subglosită difteroidă. Boala Riga. Vezi Riga» Subhemofilie. Forma cea mai uşoară a hemo-filiei, în care boala se manifestă numai prin sîngerări mai prelungite după intervenţii chirurgicale sau plăgi accidentale. Se constată un? nivel scăzut faţă de normal al factorului VIII al coagulării (19). Snbieter. Icter moderat (16). SuMentam (de la lat. subicere = a înălţa, a construi). Termen anatomic pentru structurî cu rol de suport (1). ~ hippocampi. partea dorsală a girului hipocampic, de lîngă fisura hipocampică (1). ~ promontorii. 1. Suportul» promontoriului (1). 2. Marginea posterioară a ferestrei cohleei (din cavul timpanic ) (1). Snbinskl. Operaţia /^yscapulopexie în sechelele de paralizie infantilă. Unghiul iriferioT al scapulei se fixează cu fascia lata la apofizele spinoase D6 — D6, iar unghiul supero-intern la D2 - D3 (24). Snbfntrant (lat. subintrans = care intră pe furiş). Fenomen patologic începînd înainte de terminarea ciclului sau paroxismului anterior, de obicei repetat de mai multe ori la rîn<£ (de ex. crize de astm) (10). Subinvoluţie. 'Regresiune (18). ~ uterină, regresiune patologică a uterului în lăuzie, care se produce mai încet decît în mod normal cînd. involuţia se face cu aproximativ 1 cm pe zi (18). Subizogravurie. Condiţie în care se elimină* o urină finală cu greutate specifică mai micăe decît aceea a plasmei dezalbuminate (25). Subizorefracturie. Condiţie în care se eliminăs o urină finală cu refractivitate mai mică decît aceea a plasmei dezalbuminate (25). Subizostenurie. Condiţie în care se elimina o urină finală cu presiune osmotică mai mică* decît aceea a plasmei dezalbuminate (25). Subizosterurie. Condiţie în care se elimină^ o urină finală cu conţinut total în substanţe solvite mai mic decît al plasmei (25). Sublimare. 1. Proces fizic de trecere a unej, substanţe din stare solidă direct în stare ga_ SUBLIMAT 593 SUBSTANTIA MUSCULARIS zoasă sau, invers, fără a mai trece şi prin starea lichidă (5). 2. Termen psihanalitic prin care se înţelege transformarea energiei tendinţelor în forme superioare de activitate (profesională, artistică, ştiinţifică), noţiune care subliniază aspectul biologizant al acestei concepţii (35). Sublimat. Substanţă preparată prin sublimare (5). ~ coroziv, Biclorură de mercur. Sublingualită. Inflamaţie a glandelor salivare sublinguale (8). ~ urliană, afectarea singulară sau asociată a glandelor sublinguale de către virusul urlian (8). Subluxaţie (sub- + lat. luxatio — scrînti-tură), sin. : Luxaţie incompletă, Luxaţie parţială. 1. Dislocare parţială a unei formaţiuni anatomice (24). 2. Leziune articulară în care suprafeţele articulare îşi pierd incomplet raportul normal (24). ~ cristalinului, deplasarea cristalinului prin rupturi parţiale ale ligamentului Zinn (28). Submatitate (sub- -f fr. matite = matitate). Scădere redusă a sonorităţii la percuţie (34). Siibmaxilită. Inflamaţie a glandelor salivare submaxilare (8). ~ urliană, afectarea izolată sau asociată a glandelor submaxilare de către virusul urlian (8). Submersie (lat. submersio). înecare. Submieroseopic (sub- + gr. mikros = mic + skopein = a vedea). Element ale cărui dimensiuni se află sub limita de rezoluţie a microscopului optic; este decelabil cu microscopul electronic (1). Subnasion, sin. : Punct subnazal. Punctul situat pe linia mediană a feţei, la joncţiunea des-păTţiturii nărilor cu buza superioară, folosit în stomatologie ca reper cefalometric (39). Subnatant (sub- -f- lat. natare = a înota), sin.: Precipităt. Parte insolubilă ce rezultă din-tr-o reacţie chimică şi care se depune (spontan sau prin centrifugare) la fundul vasului de reacţie (5). Subnitrat. Sare bazică azotată (5). ~ de bismut, compus al bismutului, adsorbant şi protector, slab astringent, utilizat ca pansament gastric şi ca antidiareic (13). Subnutriţie (sub- -f lat. nutritio = nutriţie). Stare rezultată în urma subalimentaţiei (20). SubperitoneaL Localizat dedesubtul peritoneului (1). Subplatihieric (sub- -f- gr. platys = turtit + hieron = sacru). Vezi Index hieric. Subponderal (sub- + lat. pondus = pondere, greutate). 1. în obstetrică, termenul desemnează fătul care la naştere cîntăreşte între 2 500 —3 000 g (18). 2. Cu greutate mai mică decît obişnuit (18). Subscripţie (lat. subscriptio). Parte a reţetei care cuprinde recomandări ale medicului către farmacist asupra felului de preparare (forma medicamentoasă, cantităţi, preparat steril etc.) (14). Subsepsis allergica. Sindromul Wissler-Fan-coni* Vezi Wissler-Fanconi. Substantia [(lat. = substanţă), sin. : Substanţă. Termen anatomic general pentru unele ţesuturi, de obicei omogene şi compacte aparţinînd unor organe (1). ~ adamantina, Ena-melum. ^ alba, partea sistemului nervos central care este alcătuită din fibre nervoase mieii-nizate (1). ~ compacta, porţiunea periferică, compactă, a oaselor, în special a diafizelor oaselor lungi (1). ^ corticalis cerebelli, Cortex cerebelli. ~ corticalis cerebri, Cortex cerebri. ^ corticalis glandulae suprarenalis, Cortex glandulae suprarenalis. ~ corticalis lentis, Cortex lentis. ~ corticalis lymphoglandulae, Cortex lymphonodi. ~ corticalis ossis, porţiunea compactă, periferică, a unui os scurt sau a epifizei unui os lung (1). ~ corticalis renis, Cortex renis. ~ ebumea dentis, Dentinum• ~ gelati-nosa rolandi, sin.: Substanţa Rolando, substanţa cenuşie gelatinoasă, translucidă, care formează vîrful coloanei posterioare a măduvei spinării, avînd pe secţiune forma literei V; este o regiune sinaptică pentru nervii periferici care conduc sensibilitatea termică şi dureroasă (1). ~ glan-dularis prostatae, sin. : Corpus glandulae prostatae, componenta epitelială glandulară a prostatei, dezvoltată mai rapid la pubertate, activă în perioada sexuală a vieţii şi involuînd-la andro-pauză, fiind înlocuită treptat cu ţesut conjunc-tivofibros (1). ~ glfosa, Substantia grisea cen-tralis medullae spinalis. ~ grisea, sin.: Substanţa cenuşie, paTtea sistemului nervos central compusă din corpii celulelor nervoase, dendri-tele lor şi porţiunile proximală şi terminală amie-linice ale axonilor (1). ~ grisea centralis medullae spinalis, sin.: Substantia gliosa, Substanţa gelatinoasă centrală, condensare de neuroni şi celule nevroglice în jurul canalului central al măduvei spinării (1). ~ grisea centralis mesen-cephali, sin.: Stratum griseum centrale, pătura de substanţă cenuşie care înconjură apeductul cerebral al mezencefaiului (1). ~ intermedia centralis medullae spinalis, sin. : Comisura cenuşie, denumirea substanţei cenuşii din jurul canalului central al măduvei spinării; canalul central o împarte în comisura cenuşie anterioară şi comisura cenuşie posterioară (1). ~ intermedia lateralis medullae spinalis, porţiunea laterală a substanţei cenuşii a măduvei spinării care proemină extern prin cornu laterale ; se întinde de la regiunea toracică pînă la segmentele lombare superioare (1). ^ lentis, porţiunea cea mai mare a cristalinului produsă de către elementele epiteliale (1). ^ muscularis prostatae, M. prostaticus (vezi Tabelul muşchilor). ^ medullaris glandulae SUBSTANTIA MEDULLARIS 594 SUBSTRAT suprarenalis, Medulla glandulae suprarenalis. ~ medullaris lymphoglandulae, Medulla lym-phonodi. ^ medularis renis, Medulla renis. ~ nigra, sin. : Locus niger Soemmering, Nucleps niger, grupare de celule nervoase pigmentate mari, care separă baza pedunculilor cerebrali de tegmentum şi se întinde de la marginea punţii, prin mezencefal, în hipotalamus; face parte din sistemul extrapiramidal (1). ~ ossea dentis, Cimentul dentar (1). ~ perforata anterior, sin. : Area olfactoria, Spaţiul perforat anterior, arie de substanţă cenuşie situată la baza creierului, rostral de tractul optic, conţinînd numeroase orificii mici prin care trec artere spre ganglionii bazali (1). ~ perforata posterior, sin. : Spaţiul perforat posterior, arie situată la baza creierului, între pedunculii cerebrali, posterior de corpii mamilari, conţinînd multe orificii mici prin care trec vase de sînge spre nucleii bazali (1). ^ propria corneae, pătură transparentă, lamelată, densă, de ţesut conjunctiv, situată în centrul corneei (1). ^ propria scle-rae, pătură conjunctivofibroasă care constituie stroma sclerei oculare (1). spongiosa, porţiunea de substanţă osoasă lamelar-cavitară, care formează ţesutul osos spongios al epifizelor şi al unor porţiuni.din corpul diafizelor; cel puţin o parte din ea conţine şi .măduvă .hematogenă (1). Substanţă ( at. substantia). 1. Substantia. 2. Corp cu compoziţie, şi structură omogene (32). Substanţe amare. Grupă de substanţe medicamentoase, care prin gustul amar stimulează reflex secreţia gastrică şi cresc apetitul, acţiuni utile în anorexie şi în hiposecreţia gastrică (fără leziuni gastrice). Şe folosesc tincturi obţinute din diferite plante (de ex. tinctura de genţiană, tinctura de nucă vomicăy tinctura de cola) (14). ~ amfoteră, Amfoliţ. ~ cenuşie, Substantia grisea. Substanţe clorigene. Substanţe care în soluţie pun în libertate clor. Constituie o grupă mare de substanţe dezinfectante (cloraminăj clorură de var, hipocloriţi de sodiu, potasiu etc.). Pentru a fi eficace, cantitatea ţie clor eliberată (clor activ) nu trebuie să fie mai mică de 20 %. Cum clorul activ şe eliberează în totalitate numai în soluţie, este absolut necesar ca substanţa clorigenă să fie dizolvată înainte de utilizare (20). ~ de contrast, substanţă opacă la razele Rontgen, utilă prin aceasta pentru examenul radiologie al unor organe cavitare; se folosesc : suflatul de bariu (pentru examenul radiologie al tubului digestiv), compuşi iodaţi (pentru colangiografie, colecistografie, urografie, arteriografie) etc. (14). ^ fundamentală in-tercanaliculară, Substanţa intertubulară. ^ fundamentală a ţesutului conjunctiv, componenta extracelulară, afibrilară, relativ omogenă a ţesutului conjunctiv. Forma de prezentare va- xiază de la un tip de ţesut conjunctiv la altul (de ex. la sînge = plasma, la ţesutul osos = substanţa osoasă intercelulară) (1). ~ gelatinoasă centrală, Substantia grisea centralis me-dullae spinalis. ^ granulofilamentoasâ, element caracteristic al reticutofiftelor, constituit prin Goagularea reticulului endoplasmic, care este prezent în celulele încă incomplet maturate şi care dispare din globulele roşii mature (19). ~ H, Substanţa Lewis, vezi Lewis.' >->/hi alină, vezi Hialin. Substanţe huminice. Combinaţii macrocelulare bogate în carbon. Sub formă de acizi humici, ele se găsesc în turbele utilizabile pentru scopuri balneoterapeutice (4). ~ intercelulară, partea de ţesut situată între celule (1). ^ interprismatică, substanţă care leagă coloanele de prisme ce alcătuiesc smalţul dintelui. La om se găseşte în cantitate mică, mineralizarea ei fiind mult mai redusă decît a prismelor (38). ^interstiţială, Substanţa intercelulară şi in-terfibrilară (1). ^ intertubulară, sin: Substanţa fundamentală intercanalicularâ, matricea fundamentală a dentinei, alcătuită dintr-o hialoplasmă mineralizată cuprinsă în ochiurile unei reţele de fibrile colagene perpendiculare pe canaliculele dentinei (1). Substanţe oxidante din aer. Produşi de impurificare a aerului rezultaţi în special de la industriile petrolifere şi de la motoarele cu ardere internă a autovehiculelor. Sînt constituiţi îndeosebi din hidrocarburi, care se oxidează fotochimic sub acţiunea radiaţiilor solare, dînd naştere la produşi de oxidare instabili care se descompun repede, punînd în. libertate oxigen atomic. în felul acesta au în atmosferă un efect oxidant asemănător ozonului. Sînt iritanţi pentru mucoasele respiratorii şi oculare. Cel mai caracteristic este „smogul” iritant de Los An-geles (20). ~ polipeptidă activa, izolată din sistemul nervos central şi din intestin. Ar in-ţerveni ca factor fiziologic al motilităţii intestinale şi ca mediator al impulsurilor senzitive la unele sinapse din măduva spinării (14).. Substanţe radioactive. Substanţe care se dezintegrează în mod natural sau artificial, emiţînd energie radiantă (36). ^ reticulară, Formatio reticularis. Vezi şi : Lewis, Rolando. Substituenţi (lat. substituere = a substitui). Grupe de atomi care participă la reacţiile chimice de substituţie ca grupe de transfer (5). ~ coloidali de plasmă, substanţe coloidale naturale sau sintetice, care, introduse în circulaţie sub formă de soluţie, pot înlocui masa plasma-tică. Gelatina, dextranul şi polivinilpirolidona sînt principalele substanţe din această grupă, fiind folosite terapeutic în cazurile de hipovole-mie acută (14). Substrat (lat. substratum). Substanţă chimică asupra căreia acţionează un sistem enzi-matic (5). SUBTALAMIJS 595 SUDORIFIC Subtalamus. Porţiunea ventrală a dience-faiului, situată infero-posterior de talamus, în continuarea tegmentului mezencefalic şi conţinînd nuclei motori extrapiramidal! (1). Subtentorial (sub- + lat. tentorium = cort). Infratentorial. Subsuoară. Axilla. Suc (lat. succus). Lichidul conţinut sau eliminat de celule sau prezent în spaţiile intra-celulare. Se poate obţine fie prin presarea ţesuturilor (animale şi vegetale), fie prin distrugerea peretelui celular (la microorganisme, plante, animale) şi ultracentrifugare, procedeu care permite obţinerea sucului celular. Sucurile au 0 compoziţie chimică complexă, conţinutul relativ al lor în apă, săruri minerale, proteine, enzime, hormoni, lipopolizaharide, glucide etc. variind-cu tipul de ţesut sau de celulă din care s-au obţinut (5). Sucuri digestive. Sucurile cu activitate enzimatică hidrolitică marcată, secretate de tubul digestiv şi anexele sale (stomac, pancreas, intestin etc.). Mijlocesc digestia, ca urmare a acţiunii lor catabolice asupra principiilor alimentare de origine exogenă (5). gastric, fluidul secretat de glandele tubulare ale mucoasei gastrice. în stare pură, este un lichid incolor, puţin vîscos, limpede, inodor, cu aciditate mare (datorită prezenţei HC1 liber). Conţine cloruri (1,2% clor), substanţă organică (0,04%), substanţă minerală (0,08%). Principala substanţă activă este pepsina, care — în iîiediu acid — hidrolizează proteinele. Un om normal alimentat secretă în 24 ore aproximativ 1 500 ml suc gastric (5). ~ intestinal, sucul digestiv secretat în intestin. Este un lichid clar, uşor vîscos, cu o compoziţie similară cu cea a sucului pancreatic, de care diferă prin activitatea sa enzimatică. Conţine 1,3 % reziduu sec, din care jumătate materie organică şi jumătate substanţe minerale, dominînd bicarbonaţii. Printre enzimele în stare activă ce le conţine, in concentraţie mai mare este tripsina şi o serie de mono- şi dizaharidaze. Un om normal alimentat secretă zilnic 1 — 1,5 litri suc intestinal (5). pancreatic, lichid clar, alcalin, secretat de celulele pancreasului exocrin şi transportat în duoden prin canalul Wirsung. Datorită bogăţiei sale în enzime, dintre care cele mai importante sînt tripsina, amilaza şi lipaza, joacă un rol important în digestia alimentelor (5). Succindehidrază, sin. : Dehidrogenază suc-cinică. Enzimă care catalizează transferul hidrogenului de la acidul succinic la un acceptor de hidrogen (printre care citocromul b). Enzima catalizează etapa succinat—► fumarat din ciclul Krebs. Este prezentată în omogenatele de muşchi, ficat, rinichi, plămîni etc. Activitatea succindehidrazei este inhibată în cazurile de intoxicaţii acute (cu tetraclorură de carbjn, plumb etc.) (5). Succinileolină. Suxametoniu. Succinilsulfatiazol. Sulfamidă greu solubilă care eliberează în colon sulfatiazol, acţionînd local asupra florei intestinale; se foloseşte în infecţii intestinale şi pentru pregătirea intervenţiilor chirurgicale pe colon (14). Succinimide. Imide ciclice ale acidului succinic ; au proprietăţi anticonvulsivante şi sînt active ca antiepileptice, mai ales împotriva micului rău; principalele succinimide folosite terapeutic sînt fensuximida, mesuximida şi etosuximida (14). Succintiokinază. Enzimă care catalizează reacţia macroergică de formare a succinatului, cu liberare de coenzimă A şi adenozintrifosfat, pe. seama succinilcoenzimei A. Enzima ia parte la desfăşurarea ciclului acizilor tricarboxilici (5) Succipompă. Pompă de lapte. Succiune. Contactul strîns şi rezistent la separare, dintre două corpuri, realizat prin crearea unui spaţiu vid sau de aer.rarefiat între ele. în stomatologie, succiunea este unul din mijloacele de obţinere a stabilităţii protezelor mobile. Ea se realizează prin diferite metode : închidere marginală perfectă, cameră de vid, dinţi cu vid, linie .americană (39). Sucrază. Zaharază. Sueroză. Zaharoză. Sycrozurie. Zaharozurie. Sucusiune (lat. succussio). Metodă, de punere în evidenţă a unei cantităţi de lichid liber amestecat cu un gaz într-un organ cavitar. Prin imprimarea de mişcări laterale bolnavului se percepe un zgomot hidroaeric caracteristic (34). ~ hipocratică, prin. sucusiunea toracelui unui bolnav cu hidro-, pio- sau hemopneumotorax se percepe un zgomot hidroaeric (34). Sudamina. Miliaria. Sudaţie (lat. sudatio). Transpiraţie excesivă, în urma expunerii la temperaturi înalte (15); Sudeck-Leriche (Sudeck, Paul Hermanii Martin, 1866—1938 ; Leriche, Renâ, 1879 — 1955). Sindromul sin. : Osteoporoza algică posttraumatică, sindrom posttraumatic caracterizat prin osteoporoză localizată la nivelul oaselor mici ale mîinii sau piciorului şi al epifizelor articulare şi prin tulburări neurovasculare (edem, cianoză, atonie musculară etc.) ale părţilor moi (24). Sudoare (lat. sudor), sin.: Sudor. Secreţia glandelor sudoripare (4). Sudor (lat. = sudoare). Sudoare. ^ anglicus, Şueta miliară. ^ sanguineus, Hemathidroză. ~ urinosus, Urhidroză. Sudoraţfe. Transpiraţie. Sudorlfie (lat. sudorificus). Agent care stimulează secreţia glandelor sudoripare. Princi- SUDURA 596 SUFLU TUBAR palul medicament sudorific, pilocarpina (alcaloid parasimpatomimetic conţinut în Pilo-carpus jaborandi), a fost folosită în trecut în tratamentul uremiei şi altor stări toxemice, pe considerentul favorizării eliminării toxic^fer" prin sudaţie (14). Sudură (fr. soudure). Unire, lipire (32). ~ de aur, aliaj de aur, argint, cupru, cositor şi zinc folosit în tehnica dentară pentru unirea părţilor componente ale protezelor dentare de aur şi în reparaţiile lucrărilor protetice de aur (39). ~ coastelor, sinostoză de origine congenitală a două sau mai multe coaste, către unghiul lor; însoţeşte scolioza congenitală (24). Şuetă miliară, sin.: Febră miliară, Sudor anglicus. Boală infecţioasă şi contagioasă acută, epidemică, survenind în special primăvara şi vara, mai ales la adulţi şi copii mari, provocată de un virus. Se manifestă prin incubaţie de 1—2 zile, debut brusc cu febră mare, frisoane, curba-tură, transpiraţii profuze foarte intense noaptea, erupţie microveziculoasă urmată de descu-amaţie, simptome cardiovasculare accentuate, tulburări nervoase; în tabloul sanguin, leuco-citoză şi limfocitoză (8). ~ miliară infantilă, Exantem miliariform infantil. Suferinţă (lat. sufferre = a îndura, a suferi). Stare de rău (32). ~ fetală, stare patologică a fătului, manifestată intrauterin şi care se percepe prin auscultarea bătăilor cordului fetal cu stetoscopul obstetrical, cînd se aud bătăi suflante, îndepărtate, bradicardice, tahicardice sau arit-mice. Modificarea lichidului amniotic spre o culoare verde poate fi de asemenea, uneori, un semn de suferinţă fetală intrauterină. Alterarea bătăilor cordului fetal se mai poate depista şi prin electrocardiogramă fetală şi constituie manifestarea majoră a unei hipoxii fetale (18). Suflaj cavitar. Distensie cavitară prin hiper-presiune endocavitară, ca urmare a existenţei unei supape sau leziuni la nivelul bronhiei de drenaj sau ca urmare a unui pneumotorax in-trapleural care determină obstrucţia bronhiei de drenaj (lobul căzut care cudează bronhia, creînd o supapă ce împiedică ieşirea aerului din cavernă). Radiologie se observă o bruscă mărire a volumului cavităţii (34). Suflu (fr. souffle). 1. Zgomot anormal, de oarecare durată, care se poate produce la nivelul sistemului circulator sau al aparatului respirator (10). 2. Formă specială a dispneei cardiace, apărînd — pentru scurt timp — după primii paşi pe care îi face bolnavul cînd iese din casă (al 2-lea suflu) (10). ~ amforic, suflu pulmonar slab, dulce, cu rezonanţă muzicală, metalică; apare în cavităţile mari care depăşesc 6 cm în diametru, cu zonă de condensare pericavitară şi cu comunicare strimtă cu bronhia (caverne mari, pneumotorax) (34). ~ anemic, suflu anorganic datorit vitezei circulatorii mari (compensatoare) din anemii (10). ~ anorganic, suflu cardiac, care nu are la bază modificări anatomice sau funcţionale al£^aparatului val-vular sau pereţilor cardiaci (10). ^ cardiac, zgomot anormal produs la nivelul inimii, datorit de cele mai multe ori unor modificări ale aparatului valvular sau pereţilor cardiaci (10). Sufluri cardiopulmonare. Tip de sufluri extra-cardiace, percepute la nivelul inimii, sincron cu fazele revoluţiei, dar determinate de modificările secundare ale conţinutului în aer din ţesutul pulmonar învecinat (10). ~ cavernos, sin.: Suflu cavitar, suflu pulmonar grav, tare, rezonant; rezultă din transmisia zgomotului traheal printr-o cavitate care-i dă rezonanţă (34). ~ cavitar, Suflu cavernos. ^ ,,în clepsidră”, sin.: „Suflu în eşarfă”, suflu cardiac sistolic (adesea funcţional), care însoţeşte uneori insuficienţa aortică şi are două focare de intensitate maximă : la vîrf şi la bază (10). ~ diastolic, suflu cardiac de obicei organic, apărînd în cazuri de stenoză atrioventriculară sau de insuficienţă ventriculară (10). ~ „în eşarfă”. Suflu „în clepsidră”. ~ funcţional, suflu cardiac produs prin acelaşi mecanism fizic, ca şi suflul organic, dar care nu are la bază leziuni tisulare propriu-zise ale aparatului valvular (de ex. în insuficienţe sau stenoze relative, în creşterea vitezei sîngelui, la vibraţia valvulelor etc.) (10). ~ funieular, Suflu ombilical. ^ de maşinărie, Semnul Gibson, vezi Gibson. ~ ombilical, sin.: Suflu funieular, perceperea cu stetoscopul obstetrical a unui zgomot suflant produs în cordonul ombilical al fătului (18). ~ organic, suflu cardiac determinat de o val-vulopatie sau de modificări ale pereţilor inimii (10). ~ piolant, suflu cardiac cu caracter ţiuitor, apărînd ca o urmare a unei rupturi a aparatului valvular şi instalat de obicei foarte rapid (10). ~ placentar, sin. : Suflu uterin, perceperea cu stetoscopul obstetrical a unui suflu datorit circulaţiei sanguine placentare şi care poate masca uneori bătăile cordului fetal (18). ~ pleuretic, suflu pulmonar ascuţit, dulce, voalat, depărtat de ureche, expirator; se întîlneşte în pleurezia serofibrinoasă, la limita superioară a lichidului şi rezultă din suflul tubar trecut printr-o lamă de lichid (34). ~ respirator, zgomot cu caractere acustice particulare prin timbru, intensitate şi sonoritate, care înlocuieşte zgomotul respirator normal (34). ~ sistolic, suflu cardiac funcţional sau anorganic, observat în condiţiile inverse suflurilor diastolice (10). ~ tubar, suflu pulmonar aspru, grav, apropiat de ureche, mai ales inspirator; rezultă din transmiterea zgomotului traheal printr-un bloc de condensare SUFLU UTERIN 597 SULCUS CHIASMATIS cu bronhia permeabilă (pneumonie, atelectazie, infarct pulmonar, tumori, pleurezie masivă) (34). ~ uterin, Suflu piacentar. Sufluri vasculare. Sufluri care se produc prin comprimarea vaselor mari; pot fi fiziologice (dublu suflu femural Duroziez), sau patologice la nivelul anevris-melor (sufluri anevrismale) sau fistulelor vasculare, al unor artere (splenomegalie cu hiperaflux) sau vene (sindrom Baumgarten) anormal dilatate; suflu cerebral, suflu sistolic perceput la nivelul regiunii temporale în rahitism (10). Vezi şi: Flint, Gibson, Steel. Sufocare (lat. suffocare = a înăbuşi, a sufoca). Asfixie progresivă determinată de lipsa oxigenului fie din cauze patologice (leziuni cardiopulmonare), fie prin obstacol mecanic la nivelul gurii, nasului sau pe căile aeriene superioare (23). Sufuziune (lat. suffasio). Revărsare de sînge din vase lezate în ţesutul subiacent tegumentului, unei seroase sau unei mucoase (23). Sugestibilitate. Posibilitatea de a fi influenţat prin sugestie (35). ~ patologică, tulburare psihică ce constă dintr-o receptivitate extremă faţă de influenţele exercitate de alte persoane, fenomen întîlnit frecvent în psihopatia isterică, oligofrenii, demenţe, schizofrenie (35). Sugestie (lat. suggcstio). 1. Proces psihic constînd dintr-o influenţă exercitată de o persoană asupra psihicului unei sau mai multor persoane, transmiterea unor sentimente, idei, atitudini comportamentale (35). 2. Metodă de psihoterapie constînd din a imprima bolnavului psihic convingeri optimiste în posibilitatea reversibilităţii fenomenelor patologice, mobilizarea pentru a putea lupta contra apariţiei unor fenomene psihopatologice sau unor tendinţe anormale (abuz de alcool, narcotice), bolnavul fiind în stare de veghe, de somn narcotic sau hipnotic (35). Sughiţ (lat. subgluttiare = a sughiţa). Spasm clonic al diafragmului, pricinuind o bruscă inspiraţie de aer cu vibrare a corzilor vocale, producînd un sunet caracteristic, urmat de închiderea spastică a glotei (32). ~ epidemic, sin.: Singultus epidemicus, afecţiune cu prognostic bun, identică după unii autori cu o formă rudimentară a encefalitei epidemice şi care se exteriorizează prin sughiţ infecţios, transmisibil la cei din jur, apărînd în epidemiile de encefalite von Economo; după alţi autori este vorba de un alt virus, boala fiind mult mai contagioasă decît encefalita (8). Sugilaţie (lat. suggillatio). Sufuziune sanguină subtegumentară, traumatică sau prin stază sanguină (23). Sugrumare. Strangularea cu mîinile care comprimă gîtul, comprimînd laringele, traheea, nervii şi vasele cervicale, realizînd o asfixie mecanică prin compresiune (23). Suicid (lat. sui = a sa + caedere = a omorî). Sinucidere. Sulcus (lat. = şanţ). Vezi Fissura. ~ ampullaris, fisură transversă externă situată pe fiecare ampulă membranoasă; prin ea intră nervul ampular (1). ~ anthelicis transversus, şanţul transvers care porneşte din dreptul părţii superioare a antehelixului (1). ^ aorticus, şanţ vertical pe faţa medială a plămînului stîng, adăpostind o parte a aortei toracice (1). ^ arteriae occipitalis, şanţ al feţei mediale a porţiunii mastoidiene a osului temporal, prin care trece artera occipitală (1). ~ arteriae subclaviae, şanţ puţin adînc pe suprafaţa superioară a primei coaste, peste care trece artera subclavie (1). ~ arteriae vertebralis, şanţ situat pe faţa superioară a arcului posterior al atlasului, determinat de artera vertebrală (1). Sulei arteriosi cranii. Şanţuri pe faţa internă a craniului, determinate de unele artere în traiectul lor extradural (1). ~ auriculae posterior, şanţ dinapoia pavilionului urechii (1). ~ basilaris pontis, şanţ longitudinal situat pe linia mediană a suprafeţei ventrale a punţii, în raport cu artera bazilară (1). ~ bietpitalis lateralis, şanţ delimitat de proeminenţa tendonului muşchiului biceps brahial (medial) şi de masa musculară a muşchilor epicondilieni laterali (lateral); conţine ramura superficială a nervului radial şi ramuri vasculare din reţeaua anastomotică a cotului (1). ~ bicipitalis medialis, şanţul delimitat de proeminenţa tendonului muşchiului biceps brahial (lateral) şi de masa musculară a muşchilor epicondilieni mediali (medial); conţine porţiuni din artera brahială şi din nervul median şi ramuri din reţeaua anastomotică a cotului (1). ~ calcanei, şanţ situat pe faţa superioară a calcaneului, între suprafeţele articulare pentru talus şi adăpostind ligamentul talocalnean interosos; împreună cu şanţul similar de pe talus alcătuieşte sinus tarsi (1). ~ calcarinus, sin.: Fisura calcarinâ, fisură pe faţa medială a lobului occipital al creierului, între girul lingual şi cuneus; corespunde ariei 17 Brodmann şi reprezintă nucleul analizatorului optic (1). ~ caroticus, şanţ situat pe corpul osului sfenoid lateral de şaua turcească; este în raport cu artera carotidă internă şi sinusul cavernos (1). ~ centralis rolandi, sin.: Scizura Rolando, şanţ oblic antero-inferior, situat pe mijlocul suprafeţei laterale a emisferei cerebrale, separînd lobul frontal de lobul parietal (1). Sulei cerebelli. Fissurae cerebelli. Sulei cerebri. Şanţurile care împart scoarţa cerebrală în lobi, lobuli şi circumvoluţii (1). ~ ehiasmatis, şanţ al osului sfenoid în raport cu chiasma nervilor optici (1). SULCUS CINGULI 598 SULCUS MENTOLABIALIS ^ ciuguli, sin. : Scizură caiosomarginală, şanţ ţul postcentral inferior şi şanţul occipital situat pe faţa medială a emisferei cerebrale transvers (1). ~ lacrimalis maxillae, şanţ şi care se termină prin diviziune; separă girul pe faţa nazală a maxilei, anterior de hiatus; frontal superior şi lobul paracentral de gyruş împreună cu osul lacrimal formează canalul cinguli (1). ^ circularis insulae, sin.: Sulcus lacrimonazal (1). ^ lateralis anţerior medullae circularis reili, şanţ limitant care înconjură baza lobului insular, separînd-o de operculum (1). ~ circularis reili, Sulcus circularis insulae. ~ collateralis, sin. : Şanţul temporooccipital intern, fisură pe faţa bazală a creierului între girurile subcalcarin şi subcolateral care corespunde eminenţei colaterale (1). ~ coronarius cordis, sin. : Şanţul atrioventricular, şanţ care separă atriile de ventriculi, conţinînd trunchiul vaselor nutritive ale inimii (1). ^ corporis callosi, şanţ pe faţa medială a emisferei cerebrale între girus. cinguli şi corpul calos (1). ~ costâe, şanţ în lungul muchiei inferioare a coastei, pentru vasele şi nervii intercostali (1). Sulei cutis. Şanţuri multiple, mici, pe piele, care se intersectează astfel îneît .mărginesc arii poligonale (1). ~ ethmoidalis ossis nasalis, şanţ longitudinal pe faţa posterioară â osului nazal (1). ~ frontalis inferior, şanţul care separă între ei girii frontali mijlociu şi inferior ai scoarţei cerebrale (1). ~ frontalis superior, şanţul care separă între ei girii frontali mijlociu şi superior (1). ^ gluteus, sin. : Plicăfesieră, şanţul care separă fesa de faţa posterioară a coapsei (1). ~ hamuli pterygoidei, şanţ care separă cîrligul pterigoidian de lama medială a procesului pterigoid al osului sfenoid (1). ~ hippocampi, sin. : Fissura hippocampi, şanţ situat între girul hipocampului şi fascia dentata (1). ~ horizontalis cerebelli, Fissura horizontalis cerebelli. ~ hypotalamicus, sin. : Şanţul Monroy şanţ pe suprafaţa medială inferioară a talamusului, la nivelul ventriculului al III-lea (1). ~ infrapalpebralis, şanţul curb care marchează la exterior limita inferioară a pleoapei inferioare (1). ^intermedius posterior medullae spinalis, şanţ superficial care separă între ele fasciculele cuneatus şi gracilis (1). ~ interparietalis, Sulcus intraparietalis. ~ intertubercularis humeri, şanţ % care separă tuberculii mare şi mic ai extremităţii superioare a humerusului; prin el trece tendonul capului lung al muşchiului biceps (1). ^ interventricu-laris anterior, sin.: Sulcus longitudinalis anterior cordis, şanţ situat pe suprafaţa sternocostală a inimii, separînd ventriculii între ei (1). ~ interventricularis posterior, sin.: Sulcus longitudinalis posterior cordis, şanţ situat pe suprafaţa diafragmatică a inimii, separînd ventriculii între ei (1). ^ intraparietalis, sin.: Sulcus interparietalis, fisură care separă între ei lobii parietali superior şi inferior, avînd o formă variabilă fi complexă şi prezcntînd următoarele subdiviziuni: şanţul postcentral superior, şan- oblongatae, sin. : Şanţul pteolw&fy continuarea cefalică a şanţului antero-laterai al măduvei spinării, din care ies rădăcinile nervului hipo-glos (1). ~ lateralis anterior medullae spinalis, sin. : Şanţul colateral anterior, fisura largă, puţin adîncă, pe suprafaţa antero-laterală a măduvei spinării, corespunzînd liniei de origine a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali (1). ^ lateralis cerebri, sin. : Fissura cerebri lateralis, Scizură Sylvius, fisură adîncă a creierului, care începe pe partea externă a spaţiului perforat anterior şi se întinde în afară spre suprafaţa laterală a emisferelor; are două ramuri, una verticală scurtă şi una orizontală lungă, ultima separînd lobul temporal de lobii frontal şi parietal (1). ~ lateralis posterior medullae oblongatae, continuarea superioară a şanţului postero-lateral al măduvei spinării; la nivelul măduvei prelungite delimitează lateral corpii restiformi (1). ^ lateralis posterior medullae spinalis* sin. : Şanţul colateral posterior, adîncitură longitudinală prin care pătrund în măduvă rădăcinile posterioare ale nervilor spinali (1). ^ limitans, sin.■:Sulcus limitans ventriculorum, şanţ longitudinal pe mijlocul suprafeţei interne a peretelui lateral al tubului neural, pe care-1 împarte în platoul alar (dorsal) şi platoul bazai (ventral) (1). ~ limitans fossae rhomboideae, şanţ care limitează lateral fiecare din cele 2 coloane longitudinale mediale, fuziforme, ale planşeului ventriculului al IV-lea (1). ^ limitans ventri-culorum, Sulcus limitans. ~ longitudinalis anterior cordis, Sulcus interventricularis anterior. ~ longitudinalis posterior cordis, Sulcus interventricularis posterior. ~ malleolaris, şanţ puţin adînc situat pe marginea posterioară a maleolei mediale, pe care alunecă tendoanele muşchilor tibialis posterior şi flexor digitorum longus (1). ~ matricis unguis, şanţul curb din dreptul matricei unghiei (1). ~ medialis cruris cerebri, sin. : Sulcus nervi oculomotorii, adîncitură longitudinală pe suprafaţa medială a pedunculului cerebral, de la care pleacă rădăcinile nervului oculomotor (1). ~ medianus fossae rhomboideae, Calamus scriptorius. ~ medianus linguae, adîncitură mediană longitudinală, îngustă, pe faţa superioară a limbii (1). ^ medianus posterior medullae oblongatae, şanţ median longitudinal situat pe faţa posterioară a măduvei prelungite (1). ^ medianus posterior medullae spinalis, fisură longitudinală posterioară, care împarte incomplet măduva spinării în 2 părţi simetrice (1). ^ mentolabtalis, SULCUS MUSCULI PERONEI 599 SULCUS SINUS SAGITTALIS adîncitură care separă superficial bărbia de buza inferioară (1). ^ musculi peronei ossis cuboidei, Sulcus tendinis tnusculi peronei longi. ~ mylohyoideus, şanţ oblic orientat antero-inferior de la orificiul canalului mandibular ; prin el trec artera şi nervul milohioidian (1). ^ nasolabialis, şanţ superficial care separă baza nasului de buza superioară (1). ^ nervi oculomotorii, Sulcus medialis cruris cerebri. ~ nervi petrosi majoris, sin. : Sulcus nervi petrosi superficialis majoris, şanţ care prelungeşte orificiul medial al feţei anterioare a stîncii temporalului; prin el trece nervul pietros superficial mare (1). ^ nervi petrosi minoris, sin.: Sulcus nervi petrosi superficialis minoris, şanţ care prelungeşte spre vîrful stîncii temporalului orificiul lateral aflat pe faţa ei anterioară; prin el trece nervul pietros superficial mic (1). ~ nervi petrosi superficialis majoris, Sulcus nervi petrosi majoris. ~ nervi petrosi superficialis minoris, Sulcus nervi petrosi minoris. ~ nervi radialis, sin. : Şanţul de torsiune, şanţ spiralat oblic care înconjură parţial diafiza humerusului şi prin care trece nervul radial însoţit de vasele brahiale profunde (1). ^ nervi spinalis, şanţ al procesului transvers al vertebrelor, în raport cu nervul spinal (1). ^ nervi ulnaris, şanţ pe faţa posterioară a condilului medial al humerusului, în raport cu nervul ulnar (1). ^ obturatorius, şanţ oblic pe faţa inferioară a ramurii superioare a osului pubis ; prin el trece mănunchiul vasculonervos obturator (1). Sulei occipitales laterales. Şanţuri care împart suprafaţa laterală a lobului occipital în girii superior şi inferior (1). ^ occipitalis transversus, şanţ care continuă extremitatea posterioară a ramurii occipitale a şanţului intraparietal, întins peste porţiunea superioară a lobului occipital (1). ~ olfactorius cavi nasi, şanţ longitudinal paramedian situat pe tavanul fosei nazale (1). ~ olfactorius cerebri, depresiune antero-posterioară pe girul orbital medial, în raport cu tractul olfactiv (1). Sulei orbitales. Şanţ complex, avînd forma literei H, situat pe suprafaţa inferioară a lobului frontal; delimitează cei patru giri orbitali (1). Sulei palatin;. Şanţuri (în număr de patru) ale procesului palatin al maxilei, care continuă orificiul palatin anterior şi prin care trec vasele şi nervii palatini (1). ~ palat ino vaginalis pro-eessus pterygoidei, şanţ al apofizei pterigoide a sfenoidului prin care trece o ramură a arterei sfenopalatine (1). Sulei paracolici, sin.: Recessus paracolici, Şanţ parietocolic. Spaţii din cavitatea peritoneală, delimitate de peretele abdominal şi de colonul ascendent sau descendent (1). Sulei paraglenoidales ossis coxae. Şanţuri superficiale multiple, situate anterior de suprafaţa auriculară a osului iliac şi de care se prind ligamentele sacroiliace şi interosoase (1). ^ paraollactorius anterior, şanţ situat pe faţa medială a emisferei cerebrale, separînd area paraolfactoria (posterior) de girul frontal inferior (anterior) (1). ^ paraolfactorius posterior, şanţ curb situat pe faţa medială a emisferei cerebrale, inferior de spleniul corpului calos şi separînd area paraolfactoria de girul subcalos (1). ~ parietooccipitalis, sin. : Fissura parieto-occipitalis, şanţ care separă lobii parietal şi occipital ,ai emisferei cerebrale. Puţin întins pe faţa convexă (scizura perpendiculară externă, fisura simiană), este mai mare pe faţa medială a emisferei (scizura perpendiculară internă) unde delimitează cuneus de precuneus (1). ~ polar, denumire pentru fiecare dintre numeroasele scobituri mici situate la terminaţia distală a fisurii calcarine (1). ^ posteentralis cerebri, sin.: Şanţul postrolandic, şanţ situat înapoia şi paralel cu şanţul central, împreună cu care delimitează girul postcentral al lobului parietal (1). ^ precentralis cerebri, sin.: Şanţul prerolandic, şanţ situat înaintea şi paralel cu şanţul central, împreună cu care delimitează girul precentral al lobului frontal (1). ~ pterygo-palatinus ossis palatini, şanţ situat pe porţiunea perpendiculară a osului; palatin, care împreună cu şanţul corespunzător al maxilei formează canalul pterigopalatin (1). ~ pterygopalatinus ossis sphenoidalis, şanţ. situat la unirea anterioară a celor 2 lame,. laterală şi medială, ale procesului pterigoid al sfenoidului (1). ~ pulmonalis thoracis, şanţul cavităţii toracice, situat lateral de coloana vertebrală, datorit curburii coastelor; este în raport cu faţa costală a plămînului (1). ^ sclerae, şanţ superficial situat la joncţiunea sclerei cu corneea (1). ~ sinus petrosi Inferioris ossis occipitalis* şanţ pentru sinusul petros inferior situat pe partea . endocraniană a . marginii laterale a porţiunii bazilare- a osului occipital (1). ~ sinus petrosi inferioris ossis temporalis, şanţ pentru sinusul petros inferior situat la marginea infero-medială a porţiunii anterioare a stîncii temporalului (1). ~ sinus petrosi superioris ossis temporalis, şanţ pentru sinusul petros superior, situat de-a lungul marginii superioare a stîncii temporalului (1). ~ sinus sagittalis superioris ossis frontalis, şanţ puţin adînc, situat pe linia mediană a suprafeţei cerebrale a solzului frontal, adăpostind sinusul sagital superior al durei mater (1). ~ sinus sagittalis superioris ossis occipitalis, şanţ longitudinal situat pe faţa internă a solzului occipitalului, în care se află porţiunea posterioară a sinusului sagital superior al durei mater (1). ~ sinus sagittalis superioris ossis parietalis, şanţ longitudinal situat în dreptul suturii interparietale, adăpostind o parte din sinusul sagital superior SULCUS SINUS SIGMOIDEI 600 SULFAMEBAZÎNĂ al durei mater (1). ~ sinus sigmoidei ossis parietalis, sin. : Sulcus transversus ossis parietalis, şanţ situat alături de marginea occipitală a parietalului pentru sinusul sigmoid (1). sinus sigmoidei ossis temporalis, şanţ în fornlâ de S situat pe suprafaţa internă a porţiunii mastoide a osului temporal, adăpostind o parte a sinusului transvers al durei mater (1). ~ sinus transversi ossis occipitalis, şanţ situat pe faţa endocraniană a solzului osului occipital, pentru sinusul transvers al durei mater (1). ^ spiralis externus, şanţ mic aflat la nivelul inserţiei membranei bazilare pe canalul osos cohlear (1). ~ spiralis internus, şanţ concav situat sub membrana tectoria a planşeului canalului cohlear (1). ~ subparietalis, Scizură subparietală Broca, vezi Broca. ~ tali, şanţ profund situat pe suprafaţa inferioară a osului talus, între suprafeţele articulare pentru cal-caneu; împreună cu şanţul similar de pe calcaneu alcătuieşte sinus tarsi (1). Sulei temporales transversi. Şanţuri situate pe versantul inferior al şanţului lateral; despart între ele circum-voluţiile temporale transverse (1). ~ temporalis inferior, şanţ situat în lobul temporal al emisferei cerebrale, pe faţa bazală, medial de girul temporal inferior (1). ~ temporalis superior, şanţ situat pe faţa laterală a lobului temporal, paralel cu şanţul lateral, despărţind girurile temporale superior şi mijlociu (1). ~ tendinis musculi flexoris hallueis longi calcanei, şanţ pe faţa inferioară a apofizei sustentaculum tali a calcaneului pe care alunecă tendonuLmuşchiului flexor lung al halucelui (1). ~ tendinis musculi flexoris hallueis longi tali, şanţ pe marginea posterioară a astragalului prin cfîre trece tendonul muşchiului flexor lung al halucelui (1). ^ tendinis musculi peronei longi, sin.: Sulcus musculi peronei ossis cuboidei, şanţ situat anterior de tuberozitatea cuboidului prin care trece tendonul muşchiului peronier lung (1). ~tendinum musculorum peroneorum calcanei, şanţuri situate lîngă trohleea pero-neală a calcaneului prin care trec tendoanele muşchilor peronieri (1). ^ terminalis atrii dextri, şanţ pe suprafaţa externă a atriului drept, întins din partea dreaptă a venei cave superioare pînă în partea dreaptă a venei cave inferioare; reprezintă marginea dreaptă a sinusului venos embrionar (1). ~ terminalis linguae, şanţ de forma literei V, superficial, cu vîrful îndreptat posterior, situat pe faţa dorsală a limbii; separă părţile orală şi farin-giană ale limbii (1). ~ transversus ossis parietalis, Sulcus sinus sigmoidei ossis parietalis. ^ tubae auditivae, şanţ situat între partea petroasă a osului temporal şi aripa mare a sfenoidului, adăpostind partea cartilaginoasă a tubei auditive (1). ~ tympanicus, şanţ situat în porţiunea osoasă a meatului auditiv extern, de care se prinde circumferinţa membranei timpanice (1). ~ venae cavae, sin.: Fossa venae cavae caudalis, scobitură pe suprafaţa posterioară a ficatului între lobii caudat şi drept ocupată de vena cavă* Inferioară (1). ~ venae umbilicalis, Fissura ligamenti teretis. Sulei venosi cranii. Şanţuri determinate de sinusurile venoase pe faţa endocraniană a calotei craniene (1). Sulf, sin.: Pucioasă. Simbol S. Element metaloid, bivalent, tetravalent şi hexavalent (poate prezenta şi valenţele 3 şi 8), cu număr atomic 16 şi greutate atomică 32,066. Este prezent în combinaţii minerale (sulfuri, sulfaţi, sulfiţi etc.) sau organice (tioderivaţi). în organism, sub formă de combinaţii, sulful este prezent în toate ţesuturile şi organele, în cantităţi variabile: 0,207 % în sistemul nervos, 3 mg/100 ml sulf total şi 1,8 mg/100 ml sulf organic în plasmă. Farmacodinamic are proprietăţi purgative şi expectorante; local acţionează ca paraziticid şi keratolitic, fiind folosit în dermatologie (5; 14). ~ sublimat, pulbere fină, galbenă, obţinută prin răcirea vaporilor de sulf. Este folosit ca laxativ şi purgativ, ca expectorant în bronşite cronice, ca antipara-zitar extern. Este activ în diverse dermatoze, în special în tratamentul seboreei (13). Sulfaeetamidă. Sulfamidă cu acţiune bacteriostatică, activă în infecţiile cu bacterii gram-pozitive şi gramnegative sensibile, utilizată mai ales în infecţii urinare; in unguente (10%) şi loţiuni (3%) este uneori eficace în dermatite seboreice şi alte dermatoze, dar poate cauza iritaţii locale şi reacţii alergice ; sarea de sodiu (soluţie 30%) este folosită în infecţiile oftalmice (13). Sulîadiazină. Sulfamidă cu nucleu pirimi-dinic; are acţiune bacteriostatică puternică polivalentă; este utilă mai ales în meningitele meningococice (13). Sulfadimetoxin. Sulfamidă cu acţiune bacteriostatică prelungită (13). Sulfadimidină. Derivat metilat al sulfadia-zinei; intră în compoziţia unor preparate polisulfamidice (14). Sulfafenazol. Sulfamidă cu nucleu pirazolic, cu acţiune bacteriostatică de durată medie (13). Sulfafurazol. Sulfamidă cu nucleu izoxa-zolic; are acţiune bacteriostatică puternică şi este activă faţă de unele tulpini de Proteus; este mult mai solubilă în urină decît alţi compuşi similari, realizînd concentraţii bactericide, fiind astfel indicată în special în infecţiile urinare (13). Sulfamerazină. Sulfamidă cu nucleu piri-midinic; are acţiune bacteriostatică puternică şi relativ prelungită (13). SULFAMETOXAZOL 601 SULFOCLANUR Sulfametoxazol. Derivat sulfamidic înrudit cu sulfafurazolul, dar cu acţiune mai prelungită. Este acetilat în proporţie mare, prezentînd pericol de cristalurie (14). Suliametoxidiazină. Sulfamonometoxină. Sulfametoxiplridazină. Sulfamidă cu acţiune bacteriostatică puternică şi cu efect prelungit (sulfamidă depozit); nu provoacă cristalurie şi realizează concentraţii mari în urină; este indicată mai ales în infecţiile urinare (13). Sullamide. Compuşi organici în molecula cărora este prezentă gruparea sulfonamidică; după acţiune se deosebesc sulfamide bacte-riostatice, hipoglicemiante, diuretice şi cu alte însuşiri (13). Sulfamonometoxină, sin.: Sulfametoxidia-zinâ. Sulfamidă cu activitate bacteriostatică intensă, spectru larg şi acţiune prelungită, care permite administrarea unei singure doze pe zi (14). Sulfanilamidă. p-Aminobenzen sulfon-amidă, cap de serie al tuturor sulfamidelor antibacteriene; este relativ toxică şi se foloseşte numai local pentru tratamentul plăgilor infectate, arsurilor, dermatozelor infecţioase; provoacă frecvent reacţii de sensibilizare (13). Sulfarsfenamină. Medicament arsenical antisifilitic, mai puţin toxic şi mai puţin alte-rabil decît novarsenobenzolul, bine tolerat In injecţii subcutanate şi intramusculare 'J 3\ Sulfat. Sare a acidului sulfuric cu metale sau radical mineral (sulfat de amoniu) ori organic (sulfat de etil etc.). Se cunosc sulfaţi neutri şi sulfaţi acizi (bisulfaţi ai metalelor alcaline). Sulfaţii neutri sînt incolori şi, în cea mai mare parte, uşor solubili în apă; mai greu solubili sînt sulfaţii de bariu, de plumb, de calciu. Prin încălzire, sulfaţii metalelor alcaline nu se descompun, iar ceilalţi se descompun în trioxid de sulf şi oxidul metalului respectiv (5). de aluminiu, compus de aluminiu, astringent şi antiseptic, folosit în unguente oftalmice, colire sau în soluţii pentru spălături vaginale (13). ^ de bariu, sare de bariu, care datorită opacităţii pentru razele Rontgen este folosită ca substanţă de contrast pentru examenul radiologie al tractului gas-trointestinal (13). ^ de calciu, sare de calciu întîlnită în natură sub formă anhidră (anhi-«drit) sau sub formă de gips ori alabastru (13). ^ de cupru, sin.: Piatră vînâtâ, compus cupric astringent, iritant, caustic, antiseptic fungicid; în laboratorul de tehnică dentară este folosit ca accelerator de priză a gipsului şi pentru prepararea soluţiei electrolitice cu care •se realizează modelele de cupru (13; 39). ^ feros, FeS04, compus de fier sub formă de pulbere cristalină de culoare verde, cu gust metalic astringent. Pe cale orală, în doze de 1—2 g/zi, are acţiune antianemică. Este utilizat şi extern în conjunctivite cronice şi leucoree; în soluţie 20% este folosit ca dezinfectant şi dezodorizant (13). ~ de magneziu, sare de magneziu folosită ca purgativ salin, colagog (intern) şi antispastic, hipotensiv, anticonvul-sivant şi antialergic (parenteral) (13). ^ de sodiu, sare Glauber, vezi Glauber. ^ de zinc, astringent şi antiseptic folosit în conjunctivite şi uretrite; este şi vomitiv prin iritarea mucoasei gastrice (13). Sulfataze. Enzime care catalizează hidroliză sulfaţilor organici. Ele au specificitate diferită, în funcţie de substrat (arilsulfataze, steroidsul-fataze, glucosulfataze, condrosulfataze, alkilsul-fataze). Au răspîndire largă la microorganisme, plante şi animale. în organismul uman, omoge-natele de ficat conţin cantităţi importante de sulfataze (5). Sulfatiazol. Sulfamidă cu nucleu tiazolic şi acţiune bacteriostatică; spectrul său antimicrobian cuprinde o serie de coci şi bacili grampozitivi şi gramnegativi, virusul traho-mului, al limfogranulomatozei benigne etc. (13). Sulfattde. Vezi Sfingolipide. Sulfat-index. Proporţie de sulf urinar eliminat sub formă anorganică; normal mai mare de 85%. Scăderea sulfat-indexului este un indiciu al absorbţiei de benzen (9). Sulfhemoglobină, sin.: Verdoglobinâ S. Com-dus ireversibil de hemoglobină datorită pătrunderii unui atom labil de sulfură în molecula de hemoglobină. Este rezultatul unei acţiuni toxice a unor substanţe ca: acetanilida, fenace-tina sau apare în anumite cazuri de tulburări intestinale însoţite de absorbţia de sulfuri. Există şi cazuri de sulfhemoglobinemie congenitală (19). Sulfinpirazonă. Sulfoxid al fenilbutazonei; creşte eliminarea de acid uric şi are acţiune antiinflamatorie marcată, fiind folosită în tratamentul gutei cronice (14). Sulfizomidină. Sulfamidă cu nucleu pirimidinic, utilă mai ales în infecţiile urinare (13). Sulfo*. Prefix chimic indicînd prezenţa sulfului bivalent sau a grupului S02 OH (32). (3-Sulfo-a-alanină. Acid cisteic. Sulfocarbonism. Intoxicaţie cu sulfură de carbon; în intoxicaţia acută, tradusă prin manifestări digestive, oligurie, moartea se^ produce în colaps; în intoxicaţia cronică apar : cefalee, polinevrite, tulburări psihice (23). Sulfocianură, sin.: Tiocianiiră. Compus rezultat din procesele de detoxifiere a unor substanţe toxice ca acidul cianhidric, nitrilii şi carbila-minele alifatice. Sulfocianurile pot fi puse în evidenţă în mici cantităţi în salivă şi în urinile normale (5). SULFOCONJUGARE 602 SUPERNATANT Sulfoconjugare. Proces biochimic de cuplare de placarde discoidale, asemănătoare celor din a grupării sulfat la grupările hidroxilice ale premicozisul fungoid (12). unor compuşi toxici (fenoli, alcooli, compuşi Sumare (laţ. summa = adunare, total), aminici aromatici). Sulfoconjugarea realizează sin.: Sumafie. Efect produs prin repetarea compuşi detoxificaţi, reacţiile iiind catalizate^ frecventă a stimulilor (15). Sumaţie. Sumare. ~ planurilor, fenomen care are loc cu ocazia formării irfiă(|inii radiolo- de sulfokinaze (5), Sulfokinaze, sin.: Sulfotransferaze. Enzime care catalizează transferul grupării sulfat de la un metabolit (donor) la altul (acceptor). Donorul este în cele mai multe cazuri 3’-fosfoadenozin--5'-fosfosulfatul. Sulfokinazele participă direct la procesele de sulfoconjugare (5). Sulfonc. Compuşii înrudiţi cu sulfamidele, avînd acţiune antibacteriană asemănătoare acestora, dar folosiţi numai pentru tratamentul leprei (sînt relativ toxici); principalii sînt: diafenilsulfona, glucosulfona, aldesulfona, sola-sulfona, tiazosulfona (14). Sulfopolizaharide. Polizaharide care conţin în molecula lor şi grupări sulfat (agarul, galac-tansulfatul, fucansulfatul, heparina, mucoitin-sulfatul şi condroitinsulfaţii A, B şi C) (5). Sulfotransferaze. Sulfokinaze. Sulfouree, sin.: Ţiouree, Tiocarbamidă, S :C(NH2)2. Derivat al ureei, în care atomul de oxigen este înlocuit prin sulf. Prezintă cele două forme tautomere ale ureei. Este un intermediar în sinteze organice şi de medicamente (tratamentul hipertiroidismului) (5). Sulfoxonă. Aldesulfonă. Sulf ură. Sare a acidului sulf hi dric Cu metalele (sulfură de sodiu, potasiu, calciu), cu radicalii minerali (sulfură de amoniu) sau organici (sulfură de etil). Se cunosc sulfuri neutre sau acide (hidrosulfuri). Sulfurile neutre sînt insolubile sau greu solubile în apă; sulfurile acide sînt solubile. Sulfurile au culori variate şi solubilităţi diferite în acizi, motiv pentru care sînt folosite la identificarea unor caţioni în chimia analitică calitativă (5). ~ de carbon, CS2,; solvent şi reactiv industrial. Toxic neuro-trop (central şi periferic) important (9). Sulkowitch, Hirsch Wolf. Testul test folosit pentru recunoaşterea rapidă a hipercal-ciuriei prin precipitare oxalică (7). Sullivan. Indicele suma în decibeli a diferenţei între conducerea osoasă relativă şi conducerea osoasă absolută pentru frecvenţele de 256,512 şi 1 024 db, fiind una din modalităţile de exprimare a rezultatelor probei Bing audiometrice. Normal, indicele este de 20, putînd scade la 0 sau 5 în anchiloza stapedo-vestibulară (30). Sulzberger-Garbe (Sulzberger, . Marion; Garbe, William). Boala sin.: Dermatoza discoidâ şi lichenoidâ cronică Sulzberger-Garbey afecţiune cutanată caracterizată prin 4 faze: exsudativă, lichenoidă, urticariană şi formarea gice, cînd fasciculul radiant străbate succesiv elementele unui corp situate în planuri diferite. Imaginea obţinută reprezintă suma imaginilor parţiale (36). Summer-Koch. Incizia ~9 incizie pentru abordul nervului median şi al tendoanelor la nivelul palmei şi canalului carpian. Incizia începe transversal în plicile mîinii, se ascunde în unghi ascuţit în plică tenariană la nivelul gîtului mîinii, merge transversal pe 3—4 cm în plicile de la acest nivel, apoi urcă pe faţa anterioară a antebraţului, terminîndu-se ,,în undiţă” (24). Summer-prurigo (Hutchinson). Prurigo estival. Sunătoare. Hypericum perforalum. Sunet ^ (lat. = sonus). Fenomen sonor de anumită frecvenţă (20). Vezi şi: Korotkov. Supa maltozată Keller. Vezi Keller. Super- (lat. super — deasupra). Prefix de localizare sau de valoare, avînd sensul: deasupra, superior, excesiv de (32). Superacril. Răşină acrilică de culoare roz în diferite nuanţe, O, A, B, C, D, E, F, folosită pentru confecţionarea protezelor dentare (38). Supercilia (lat. = sprîncene), sin. : Sprîncene. Grup de fire de păr implantate pe o linie curbă în dreptul marginii superioare a orbitei (1). Superfecundaţie (super- + lat. fecundare = a rodi). Fenomen biologic constînd din fecundarea succesivă a două ovule, la interval de cîteva zile unul de altul; ambele ovule provin din aceeaşi ovulaţie (18). Superfetaţie (super- + lat. fetare = a fecunda). Fenomen biologic constînd din fecundarea a 2 ovule care provin din perioade diferite de ovulaţie, contactele fecundante succedîndu-se la interval de săptămîni (18). Superfosfat. Amestec de fosfaţi de calciu folosit ca îngrăşămînt agricol. La fabricarea acestuia din apatită există risc de expunere la compuşi ai fluorului, care se liberează în timpul prelucrării (9). Superimpregnare (super- + lat. impraeg-nare = a impregna). Fecundare succesivă a două ovule în cadrul unei sarcini multiple (18). Superinvoluţie uterină. Involuţie uterină mai rapidă decît în mod normal (18). Supernatant {super- + lat. natare = a înota). Partea solubilă, clară, ce rezultă dintr-6 SUPEKSCRIPŢIE 603 SUPRIMARE reacţie chimică şi care nu se depune nici spontan şi nici prin centrifugarea amestecului (5). Superscripţie (lat. superscriptio). Parte iniţială a reţetei care cuprinde date asupra bolnavului şi prescurtarea Rp. (de la cuvîntul latin recipe) (14). Supinaţie (lat. supinare = a răsturna). 1. Mişcarea de rotaţie externă a antebraţului prin care, pe membrul superior orientat orizontal înainte, palma este întoarsă în sus. 2. Mişcarea prin care marginea medială a piciorului este ridicată, planta fiind întoarsă medial (1). Suport (lat. supportare = a suporta). Termen pentru formaţiuni cu rol de susţinere (32). ~ proteic. 1. Calus fibrinoproteic (24). 2. Matricea organică a osului (24). Supozitor. Preparat farmaceutic solid de formă conică sau cilindroconică, obţinut prin încorporarea de substanţe active într-un exci-pient adecvat (unt de cacao, grăsimi hidrogenate, mase gelatinoase sau produse sintetice corespunzătoare), care se topeşte la temperatura corpului; se administrează pe cale rectală (13). ^ cu glicerină, supozitor care conţine glicerină, stearină şi carbonat de sodiu; are acţiune laxativă (13). Supra~ (lat. supra = deasupra). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul: deasupra, peste (32). Supraalimentaţie (supra- + lat. alimentum = aliment). Situaţie în care aportul alimentar depăşeşte trebuinţele organismului. Se însoţeşte de tulburări metabolice şi scăderea rezistenţei organismului (20). Supraantrenament (supra- + fr. entrat-nement = antrenament). Stare fiziologică de oboseală şi scădere a capacităţii funcţionale a unui sportiv, datorită unui antrenament intensiv, supradozat şi necontrolat (24). Supraclorinare. Introducerea în apă a unor doze mari de clor în vederea dezinfecţiei şi neutralizarea ulterioară a excesului de clor (cu tiosulfat de sodiu sau alte substanţe). Se utilizează cînd procedeele obişnuite de purificare a apei nu asigură reducerea corespunzătoare a florei microbiene (20). Supraexpunere (supra- + lat. exponere = a expune). Viciu de folosire a constantelor electrice în efectuarea unei radiografii, prin utilizarea unor constante electrice mai mari decît cele necesare (36). Suprafaţă (lat. superficies). Partea exterioară sau de deasupra a unui corp (Dicţionarul limbii române moderne). ^ axială, orice suprafaţă a dintelui paralelă cu axul lui longitudinal (39). ~ de contact dentar, vezi Punct de contact dentar. ~ echipotenţială, suprafaţa pe care potenţialul păstrează aceeaşi valoare. O proprietate pnncipală a suprafeţelor echipo-tenţiale este aceea că sînt perpendiculare în fiecare punct pe direcţia cîmpului electric din acel punct (6). ~ glomerulară activă, unul dintre indicii determinaţi prin proba Romeo, calculat prin raportarea produsului dintre debitul urinar pe oră şi concentraţia urinară a creatininei, la concentraţia sanguină a crea-tininei; valorile lui (normal, 5 — 8 litri/oră) variază paralel cu valorile filtratului glomerular (25). ~ prespinală a tibiei, Area intercon-dylaris anterior tibiae. ~ retrospinală a tibiei, Area intercondylaris posterior tibiae. Suprainfecţie (supra- + lat. inficere = a strica, a otrăvi). Termen care se referă la apariţia unei infecţii secundare bacteriene în cursul unor boli virale sau la suprapunerea unor agenţi microbieni noi în evoluţia unei infecţii bacteriene (8). Supraocluzie (supra- -f lat. occlusio = închidere). Ocluzie dentară dereglată în sens vertical. Dinţii frontali superiori acoperă mai mult de jumătate din dinţii inferiori, rămînînd însă în contact masticator (38). ^ inversă, depăşire verticală a dinţilor frontali inferiori pe faţa vestibulară a celor frontali superiori. Supraocluzia inversă exagerată (peste 1/3 din faţa vestibulară a dinţilor superiori) se numeşte ocluzie adîncă negativă (39). Suprareacţia Head-Holmes. Vezi Head-Holmes. Suprarenalectomie, sin.: Adrenedomie. Extirpare a glandei suprarenale, practicată unilateral şi total în tumorile corticalei şi medularei; bilateral şi subtotal în sindromul suprarenometa-bolic; bilateral şi total în arterioscleroza malignă şi în unele cancere mamare dependente de estrogeni (7). Suprarenalită (glandula suprarenalis + -ită). Inflamaţie a suprarenalei; varietatea cea mai bine cunoscută (şi cea mai importantă din punct de vedere practic) este suprarenalita tuberculoasă, substrat al multor cazuri de boală Addison (7). Suprarenină. Adrenalină. Supraselar (supra- + lat. sella = şa). Denumire care se referă la procesele patologice ce se dezvoltă deasupra planului şeii turceşti (26). Supratentorial (supra- + lat. tentorium — cort). Situat deasupra tentoriului (cortului) cerebelului (26). Suprimare (lat. supprimare = a suprima), în genetică, tip de schimbare în procesul mutaţiei a secvenţei bazelor conţinute în molecula de ADN, în care o bază purinică sau pirimidinică este scoasă din secvenţa nucleo-tidică (17). SUPUNERE AUTOMATĂ 604 SUTTON Supunere automată. Simptom întîlnit în schizofrenie şi uneori în demenţe sau oligo-frenie, caracterizat printr-o sugestibilitate crescută, în care întregul comportament al bolnavului este determinat şi se desfăşoară în sensul, influenţei altor persoane (35). Supurare, sin.: Supuraţie. Topirea purulentă a unui ţesut (2). Supuraţie (lat. suppuratio). Supurare. ~ pleuropulmonară, supuraţie care interesează parenchimul pulmonar şi pleura. Semnele sînt ale unui sindrom de condensare şi ale unui sindrom pleural (34). ~ pulmonară, colecţie purulentă dezvoltată în parenchimul pulmonar printr-o inflamaţie acută sau subacută a acestuia. Forme clinice: a) supuraţii primitive, care se dezvoltă într-un parenchim normal şi b) supuraţii secundare, care iau naştere pe un proces patologic, preexistent (chist, cavernă, micoză, cancer). Evolutiv, se împart în supuraţii acute şi cronice. Anatomopatologic, pot fi difuze (formă pneu-monică) şi circumscrise (abces pulmonar). Semnele stetoacustice sînt reduse, iar aspectul radiologie este caracteristic (infiltraţii în cele difuze, imagine hidroaerică în abces pulmonar, scleroză şi retracţie în pioscleroze) (34). Sura (lat. = pulpa piciorului). Pulpa gambei, determinată în special de muşchii gemeni şi soleai (1). Surd. Bolnav care suferă de surditate (30). Surdă. Sunetul fonetic obţinut fără vibrarea laringelui (de ex. S, Ş) (39). Surditate (lat. surditas). Hipoacuzie. ~ profesională, hipoacuzie (rareori mergînd pînă la cofoză), datorită expunerii profesionale îndelungate la zgomot intens (9). ^ totală, Anacuzie. ~ verbală (Kussmaul) sin.: Logoco-fozâ, tulburare în cadrul afaziei senzoriale, caracterizată prin neînţelegerea semnificaţiei cuvintelor vorbite (27). Surdomutitate. Afecţiune caracterizată prin pierderea totală a auzului şi imposibilitatea deprinderii normale a limbajului, din această cauză. Poate fi congenitală (datorită unei malformaţii congenitale sau unui proces inflamator in utero) sau căpătată (de origine otitică, virotică neurotropică, traumatică) (30). Surdopedagogie. Vezi Defectologie. Surjet (fr.). Sutură făcută cu fir continuu (11). Surmenaj (fr. surmenage). Stare patologică cauzată de un exces de oboseală fizică sau intelectuală (9). ^ ocular, Oboseală oculară. Surraco. Procedeul nefropexie capsulară cu ajutorul a 2 lambouri create din capsula marginii externe a rinichiului şi trecute în jurul coastelor a 10-a şi a 11-a (11). Sursă (fr. source). Locul unde se produce sau unde se poate găsi un lucru (Dicţionarul limbii române moderne). ~ de apă, punctul de utilizare a apei din natură. Sursa poate fi ^de apă subterană, de suprafaţă, meteorică etc. (20). ~ de impurificare, locul decade pătrund şi se răspîndesc în mediu substanţe^ae impurificare. Există surse de impurificare a aerului, apei, solului etc. (20). ~ de infecţie sin.: Izvor de infecţie, organism uman sau animal infectat, bolnav aparent sau inaparent, în care trăieşte şi se înmulţeşte agentul patogen al unei boli infecţioase, care se răspîndeşte apoi în mediul extern, provocînd noi îmbolnăviri (8). Suspensie (lat. suspensio). Sistem fizic format din 2 faze aflate în echilibru: o fază dispersată, solidă, şi una de dispersie, constituind mediul lichid sau gazos al suspensiei. Faza dispersată are o viteză de sedimentare foarte mică (5). ~ aleoolată, suspensie de bacili tifici sau paratkici trataţi cu alcool, care inacti-vează antigenul ,,H”, neinfluenţînd antigenu] ,,0”. Este folosită în serodiagnosticul calitativ al febrei tifoide, pentru punerea în evidenţă a anticorpilor antisomatici (3). ~ formolată, suspensie de bacili tifici sau paratifici trataţi cu formol, care inactivează antigenul ,,0” şi nu influenţează antigenul ,,H”. Este folosită în serodiagnosticul calitativ al febrei tifoide, pentru punerea în evidenţă a anticorpilor antiflagelari (3). Suspensoid (lat. suspensio = suspensie + gr. eidos = formă). Termen preconizat pentru a desemna sistemele aerodispersate sau aerosolii (20). Suspensor (fr. suspenseur). Dispozitiv pentru contenţia scrotului, confecţionat din pînză, sub forma unei pungi prevăzută cu un sistem de fixare prin chingi în jurul abdomenului (11). Sustentaeulum (lat. = sprijin, reazem). Termen anatomic general, dat de obicei unor ligamente peritoneale care prin poziţia lor sugerează ideea că ar susţine viscerele supraiacente (ex. sustentaeulum lienis şi sustentaeulum hepatis, denumiri date ligamentelor frenocolice, stîng şi drept) (1). ~ talare, sin.: Sustentaeulum tali, proces al calcaneului care poartă talusul (1). ~ tali, Sustentaeulum talare. Susţinător plantar. Aparat ortopedic alcătuit de obicei dintr-o lamă de duraluminiu,, cudată după mulaj de gips, pentru susţinerea) bolţii în piciorul plat (24). Suşă (fr. souche). Tulpină. Sutter. Vezi Grupe sanguine. Sutton, Richard Lightburn, 1878—1952. Boala sin.: Halonev, Nev leucopigmentarT Vitiligo perinevic, nevi unici sau multipli înconjuraţi de o areolă depigmentată (12). SUTURA 605 SUTURĂ TRANSVERSĂ» Sutura (lat. = sutură), sin.: Sutură. Articulaţie fixă de tipul sinartrozei, în care oasele sînt strîns apropiate (1). ~ coronalis, sin.: Sutura coronară, Sutura transversă, articulaţia frontalului cu oasele parietale (1). ~ dentata, sutură cu traiect zimţat (de ex. aceea dintre oasele parietale) (1). ~ ethmoideomaxillaris, sutură care uneşte lama papiracee a etmoidului cu osul maxilar (1). ~ frontalis sin.: Sutură metopică, sutură care la naştere uneşte cele două oase frontale de la vertex la rădăcina nasului, dar care de obicei se obliterează după naştere (1). ~ frontoethmoidalis, sutură între osul frontal şi osul etmoid (1). ~ frontolacri-malis, suturăcare uneşte marginea superioară a osului lacrimal cu osul frontal (1). ~ fronto-maxillaris, sutură care uneşte oasele maxilare cu osul frontal (1). ~ frontonasalis, sutura dintre oasele nazale şi osul frontal (1). ~ frontozygomatica, sutură care uneşte osul frontal cu oasele zigomatice (1). ~ intermaxi-llaris, unirea mediană sagitală dintre oasele maxilare (1). ^ internasalis, unirea mediană sagitală dintre oasele nazale (1). ~ lacrimo-conchalis, sutură care uneşte osul lacrimal cu apofiza lacrimală a cornetului inferior (1). ~ lacrimoethmoidea, sutură care uneşte osul lacrimal cu lama papiracee a etmoidului (1). ~ lacrimomaxiUaris, sutură care uneşte osul lacrimal cu porţiunea orbitală a maxilarului (1). ~ lambdoides, sutura dintre solzul occipital şi marginea posterioară a oaselor parietale (1). ~ nasomaxillaris, sutura dintre marginea laterală a osului nazal şi procesul frontal al maxilarului (1). ^ occipitomastoidea, sutură care uneşte porţiunea mastoidă a osului temporal cu osul occipital (1). ~ palatina mediana, sutura mediană dintre lamele orizontale ale oaselor palatine (1). ~ palatina transversa, sutura dintre marginea anterioară a lamelor orizontale ale oaselor palatine şi marginea posterioară a apofizelor palatine ale maxilelor (i). palatoethmoidalis, sutură care uneşte procesul orbital al osului palatin cu lama papiracee a osului etmoid (1). ~ palatomaxil-laris, sutura dintre apofiza orbitală a osului palatin şi faţa orbitală a maxilei (1). ~ parieto-mastoidea, sutura care uneşte porţiunea mastoidă a osului temporal cu osul parietal (1). — sagittalis, sin.: Sutură interparietală, unirea dintre marginile superioare ale oaselor parietale (1). ~ sphenoethmoidalis, sutură care uneşte aripa mică a osului sfenoid cu osul etmoid (1). ~ sphenofrontalis, sutura dintre aripa mică a osului sfenoid şi osul frontal (1). spheno-parietalis, sutură care uneşte aripa mare a osului sfenoid cu osul parietal (1). ^ sphenosqu-amosa, sutură care uneşte marginea sfenoidală a solzului temporalului cu aripa mare a sfenoi- dului (1). ~ sphenozygomatica, sin.: Sutură sfenomalară, sutură care uneşte osul zigomatic cu aripa mare a sfenoidului (1). ^ squamosa. 1. Unirea dintre marginea parietală a solzului temporalului şi marginea osului parietal. 2. Unirea dintre cele două porţiuni ale mastoidei (1). ~ temporozygomatica, sin.: Sutură temporoma-lară, sutură care uneşte procesul temporal al osului zigomatic cu apofiza zigomatică a osului temporal, formînd arcul zigomatic (1). ~ zygomaticomaxillaris, sutura care uneşte marginea posterioară a feţei orbitale a osului zigomatic cu faţa orbitală a maxilarului (1). Suturare chirurgicală, sin.: Sutură. Actul de a coase ţesuturile după anumite reguli, cu ajutorul unui ac chirurgical şi al unui material de sutură resorbabil sau neresorbabil (11). Sutură (lat. sutura). 1. Sutura. 2. Suturare chirurgicală. ^ antiseptică, sutura a două segmente ale tubului digestiv, dintre care cel proximal este închis printr-o ligatură, urmînd ca deschiderea sa să se facă după un interval de timp prin căderea escărei (11). ^ bazilară, Synchondrosis sphenooccipitalis. ~ cap la cap, sutură realizată termino-terminal pe două segmente de vas sau intestin (11). ~ cojocă-rească, sutură digestivă cu fir continuu total, firul trecînd seromucos pe o parte a plăgii şi mucoseros de cealaltă parte (11). ~ coronară, Sutura coronalis. ~ în două planuri, sutură făcută în două planuri, unul total şi unul seroseros (11). ^ incisivă, articulaţia dintre premaxilă şi maxilă la embrion şi făt; la adult este vizibilă rar (1). ~ interparietală, Sutura sagittalis. ~ intradermică, sutură chirurgicală în care firul prinde numai dermul (11). ~ metopică, Sutura frontalis. ~ osoasă, osteosinteză cu fire metalice trecute prin fiecare ligament (24). ~ seromusculoseroasă, Sutură seroseroasă. ~ seroseroasă, sin. : Sutură sero-musculoseroasă, sutură prin care se afrontează două suprafeţe seroase, firul prînzînd în realitate seromusculoasa (11). ^ sfenomalară, Sutura sphenozygomatica. ~ sfenopalatină, sutură care uneşte osul sfenoid cu procesul orbital al osului palatin (1). ~ sfenotemporală, sutură care uneşte oasele temporal şi sfenoid (1). ~ într-un singur plan, sutură făcută într-un singur strat de fire totale (11). ^ în straturi, sutură făcută în mai multe planuri (11). ~ temporomalară, Sutura temporozygomatica. ~ timpanoscuamoasă anterioară, Fissura tympano-squamosa. ~ timpanoscuamoasă posterioară, Fissura tympanomastoidea. ^ totală, sutură în care se prinde toată grosimea peretelui unui organ (11). ^ transversă, Sutura coronalis. Vezi şi: Albert, Blair-Donati, Cushing, Czer-ny, Gillies, Lembert, Mikulicz-Radecki, Roman, O’Connell, Schmieden. SUXAMETON IU 60.6 SYNCHONDROSIS INTRAO GCIPITAUS Suxametoniu, sin. : Succinilcolină. Compus de sinteză cu acţiune curarizantă de scurtă durată; acţionează prin depolarizarea prelungită a plăcii motorii (13). S.v. Abreviere pentru sic volo (13). Svartz-Schlossmann (Svartz, Nana; Schlo's-smann, K.). Reacţia modificarea reacţiei Waaler-Rose cu ajutorul căreia se poate determina existenţa în serul bolnavilor de poliar-trită cronică evolutivă a factorului reuma-toid (4). Svedberg, Theodor. Constanta raportul între viteza de sedimentare (Ms) şi accelerarea centrifugală (b) a ultracentrifugii, adică S = Ms -jj (secunde) (6). Metoda metodă de determinare a greutăţii moleculare reale a unei componente biologice, bazată pe măsurarea vitezei de sedimentare a componentei de analizat; sedimentarea se realizează în condiţii de mediu date şi la viteze foarte mari, cu ajutorul ultracentrifugilor (5). Unitatea unitate de timp de 10“13 sec. S-a ales această valoare deoarece constanta Svedberg pentru numeroase proteine este situată între 1.10“13 şi 100.10“13 sec. (6). Sven Johansen. Cuiul cui trilamelar lipsit de canal central pentru osteosinteză fracturii gîtului femural (24). Swediaur, Franţois Xavier, 1748 — 1824. Sindromul sin.: Talalgie blenoragică, afecţiune caracterizată prin dureri la nivelul inserţiei pe calcaneu a tendonului lui Ahile, provocate de inflamaţia bursei calcaneene (4). Siveet. Anastomoza procedeu de esogas-troanastomoză termino-laterală în 3 planuri cu puncte separate (11). Procedeul procedeu de cură a herniei diafragmatice prin alunecare, pe cale toracică, cu reducerea prin plisare a sacului şi fixarea esofagului la hiatul esofagian (11). Sydenham, Thomas, 1624 — 1689. Coree acută vezi Coree. Sylvester. Tehnica metodă manuală de respiraţie artificială constînd dintr-o manevră inspiratorie prin tragerea braţelor prin lateral în lungul capului şi o manevră expiratorie, în sens invers; cînd braţele au ajuns la baza toracelui se execută asupra acestuia o presiune puternică pentru a se alunga restul de aer din plămîni. Ritmul trebuie să fie de 18 — 20 miş-cări/min. (11). Sylvius, Franciscus, 1614 — 1672. Apeductul Aquaeductus cerebri. Cisterna fossae Syl-vii, Cisterna fossae lateralis cerebri. Scizură Sulcus lateralis cerebri. Symblefaron (gr. syn = împreună + ble-pharon = pleoapă). Aderenţă cicatriceală mai mult sau mai puţin limitată între pleoapă şi globul ocular; apare după arsuri oculare, traumatisme sau forme de conjunctivite care creează suprafeţe ulcerate suprapuse pe cornee sau conjunctiva bulbară şi faţă internă a pleoapelor (28). Syme, James, 1799—1870. Amputaţia amputaţie la nivelul suprafeţei articulare inferioare a tibiei, cu secţionare^ l’iftaleolelor (24). Symphysion. Punctul cel mai anterior al procesului alveolar al maxilarului inferior, folosit în craniometrie (1). Symphysis (gr. syn = împreună -H physis = structură). Simfiză. ^ mandibulae, unirea osteocondrală mediană a jumătăţilor mandibulei, aparentă intrauterin;! dispare ulterior prin sudarea completă a celor două jumătăţi (1). ~ pubica, unirea fibrocartilaginoasă a oaselor pubice (1). ~ sacrococcygea, Juhctura sacrococcygea. Symphytum officinale, sin. : Tâtâneasă. Plantă din familia Boraginaceae; conţine alan-toină (alcaloid), precum şi substanţe mucilaginoase ; are acţiune cicatrizantă şi hemostip-tică (13). Sympodia (gr. syn — împreună + pous = picior). Sympus. Sympus (gr. syn = împreună + pous = picior), sin. : Fetus cuspidat, Fetus mermaid, Fetus sirenoform, Sympodia. Monstru caracterizat prin fuzionarea, mai mult sau mai puţin completă, a picioarelor şi braţelor (1). Synadelphus (gr. syn = împreună + adeU phos = frate). Monstru dublu cu un singur cap şi trunchi, dar cu membre duble (2). Synarthrosis (gr. syn = împreună + arth-rosis = încheietură), sin.: Sinartrozâ. Formă de articulaţie în care oasele sînt fixe, unite între ele fără interpunerea unei cavităţi sinoviale. Sinartrozele se împart în sincondroze (legătură prin lamă de cartilaj) şi sinfibroze (legătură prin ţesut conjunctiv fibros). Varietăţile sinfi-brozei sînt: sutura, în care procesele sînt unite strîns; schindileza, în care un platou subţire al unui os este inserat într-o groapă a altuia; gomfoza, în care un proces conic este primit într-o alveolă (1). Syncardon (Fuchs) (gr. syn = împreună + kardia = inimă). Aparat folosit în fizioterapie pentru a favoriza circulaţia sîngelui la nivelul membrelor. Este realizat pe principiul masajului pneumatic, al cărui ritm se sincronizează cu bătăile inimii (24). Syncephalus asymmetros. Iniops. Synchondrosis (gr. syn—împreună -{-chondros = cartilaj + -osis), sin.: Sincondrozâ. Varietate de sinartroză în care suprafeţele sînt legate printr-o lamă de cartilaj; la craniu corespund pentru un timp zonele de creştere; majoritatea sînt osificate ulterior (1). ~ epiphyseos, Cârti-lago epiphysialis. ~ intraoccipitalis anterior, SYNCHONDROSIS INTRAOCCIPITALIS 607 SYSTEMA UROGENITALE unirea cartilaginoasă a porţiunii bazilare cu părţile laterale ale osului occipital la nqu-năs-cut (1). ^ intraoccipitalis posterior, unirea cartilaginoasă a porţiunii scuamoase cu părţile laterale ale osului occipital, la nou-născut (1). ~ petrooccipitalls, sutură temporală frecvent osificată între solzul occipitalului şi porţiunea petroasă a osului temporal (1). ~ sphenooceipi-talis, sin. : Sutură bazilarâ, sutură temporară care uneşte porţiunea bazilară a osului occipital cu corpul osului sfenoid; se osifică ulterior (1). ~ sphenopetrosa, sutură temporară, frecvent osificată, între porţiunea petroasă a osului temporal şi osul sfenoid (1). ~ sternalis, sin-condroză care uneşte manubriul cu corpul sternului (1). Syncotron. Accelerator electronic folosit în terapia antitumorală cu energii între 30 şi 70 MeV (36). Syneytium (gr. syn = împreună -f- kytos = celulă), sin.: Sinciţiu. Celulă mare, multinu-cleată, fără limite nete, care rezultă prin cario-diereză fără plasmodiereză sau prin alipirea mai multor celule cu dispariţia membranelor de contact (2). Syndesmosis (gr. syndesmos = fîşie, bandă, ligament + -osis), sin : Sindesmozâ. Formă de legătură la distanţă, prin ligamente sau membrane, între două oase sau două elemente ale aceluiaşi os (1). tympanostapedia, articulaţia dintre platoul piciorului scăriţei şi fereastra vestibulară (fereastra ovală) (1). Synokia. Raporturi de simbioză între microorganisme şi oameni, în care gazda poate şi ea să beneficieze (de ex. acţiunea fiziologică a florei intestinale) (8). Synostosis (gr. syn = împreună + osteon = os 4- -osis). Sinostoză. Synothus (gr. syn = împreună + ous — ureche). Otocephalus. Synovia. Lichid sinovial. Systema (gr. = sistem din syn = împreună 4- istemi = a aşeza), sin.: Sistem. Grupare mor-fofuncţională unitară a unor organe sau structuri (1). ~ digestorium, Apparatus digestorius. ~ lymphatieum, sistem de vase şi noduli (ganglioni), anexat sistemului vascular sanguin, avînd rolul de a vehicula limfa. începe în interstiţiile ţeşiiturilor prin nenumărate capilare care formează plexuri cu noduli limfatici ce acţionează ca filtre; colectoarele mai mari se unesc sub diafragm în cisterna chyli din dreptul vertebrei L2. De la aceasta, canalul toracic merge în sus şi se deschide în joncţiunea venelor sub-clavie sîngă şi jugulară internă stîngă, unde se varsă şi limfa din jumătatea superioară stîngă a corpului. Limfa din jumătatea superioară dreaptă a corpului şi capului se adună în canalul limfatic drept care se deschide la joncţiunea venelor jugulară internă dreaptă şi subclavie dreaptă (1). ~ nervosum autonomie um, sin. : Sistem nervos autonom, Sistem nervos vegetativ, Sistem neurovegetativ, porţiunea din sistemul nervos care reglează activitatea viscerelor şi în special a glandelor, muşchilor netezi şi miocardului. Cuprinde un sistem aferent interoceptor şi două sisteme eferenţe: sistemul ortosimpatic (porţiunea toracolom-bară) şi sistemul parasimpatic (porţiunea cra-niosacrală). Din punct de vedere anatomic este alcătuit din nuclei internevraxiali, ganglioni, plexuri, fibre nervoase (nervi) şi treminaţii nervoase (1). ~ nervosum centrale, sin. : Ax neural, Axa cerebrospinalâ, Nevrax, Sistem nervos central, porţiunea din sistemul nervos cuprinsă în interiorul cavităţii craniovertebrale, inclusiv ganglionii spinali. Este alcătuit din măduva spinării, trunchiul cerebral (măduva prelungită, puntea, mezencefalul), cerebelul şi creierul (dien-cefalul şi telencefalul). Substanţa nervoasă este învelită de pia mater, iar în interior este străbătută de un spaţiu (canalicular la nivelul măduvei spinării şi mai dilatat la celelalte etaje — ventriculii). Reprezintă totalitatea formaţiunilor sematovegetative centrale prevăzute cu capacitatea de a recepţiona şi integra informaţiile sosite din zonele intero-, extro- şi propriocep-tive, în vederea elaborării şi coordonării diverselor fonne de activitate conştientă şi neiiro-reflexă (1; 15). nervosum perîphericum, porţiunea extranevraxială a sistemului nervos, care leagă restul organismului de nevrax. Este reprezentat prin nervii periferici cu ganglionii şi formaţiunile receptoare (1). ^ respiratorium, Apparatus respiratorius. ~ urogenitale, Apparatus urogenitalis. Şa (lat. sella). Sella. ~ protezei, acea porţiune a protezei parţiale mobile care acoperă crestele alveolare edentate, substituind protezele alveolare dispărute, şi care poartă dinţii artificiali (39). ^ turcească, Sella turcica. ^ turcească în omega, aspect radiologie al şeii turceşti, care, datorită unui proces de atrofie prin presiune, capătă forma literei omega. Se întîlneşte în tumorile supraselare (36). Şablon (germ. Schablone). în tehnica dentară, model care serveşte la controlul unei etape în confecţionarea protezelor dentare (38). ~ de oeluzie, placă de bază prevăzută cu valuri de ceară, folosită pentru determinarea ocluziei (39). Şalazodermie (gr. chalazion = piatră grindină -f- derma = piele). Cutis laxa. Şalodermie (K6tly). Vezi Cutis laxa. Şancroid (fr. chancre = şancru + gr. eidos = formă). Şancru moale. Şancru (fr. chancre = şancru). Ulceraţie sau cxulceraţie cutanată sau mucoasă, apărînd la locul de inoculare a unui germen microbian, virotic sau parazitar (12). ~ acarian, sin. : Şancru scabios, leziune ulcerocrustoasă peniană (pe teaca penisului), provocată iniţial de parazitul scabiei şi apoi infectată cu piococi (12). ~ fag edenic, şancru torpid, extensiv, fără tendinţă de vindecare, întîlnit mai ales ca o complicaţie a şancrelor moi (12). ^ farcinos, leziune cutanată de inoculare a morvei (12). ~ limfo-granulomatos, sin. : Afect primar limfogranu-lomatos, Ulcer uenerian adenogen, şancru de inoculare a virusului limfogranulomatozei inghinale subacute (Nicolas-Favre). De cele mai multe ori fugace, poate îmbrăca diverse aspecte : herpetiform, s'filoid, şancriform (12). ~ mixt, ulceraţie datorită inoculării simultane sau succesive în acelaşi loc a două sau chiar 3 afecţiuni veneriene (sifilis, şancru moale şi boala Nicolas-Favre). Prezintă caractere clinice foarte variate, în funcţie de combinaţiile de boli sau de inoculare simultană sau succesivă (12). ^ moale, sin. : Şancroid, Şancru simplu, boală veneriană datorită streptobacilului Peter-sen-Ducrey, manifestată prin ulceraţii de formă neregulată, cu margini dezlipite, fund murdar şi foarte dureroase. Localizarea de predilecţie este în regiunile genitală şi perianală, dar poate fi întîlnit (mai rar) şi extragenital. V arie* t ă ţ i : folicular, ectimatoid sau ulcerocrustos, difteroid, infundibular, herpetiform, nodular, papulos, ragadiform sau fisurar (anal) etc. (12). ^ redux, Reinduraţie Fournier, vezi Fournier. ^ scabios, Şancru acarian. ~ sifilitic, Sifilom primar. ^ simplu, Şancru moale. ~ tare, Sifilom primar. ~ tuberculos, leziunea iniţială, de inoculare primitivă a tuberculozei pe piele sau mucoase, caracterizată printr-o ulceraţie însoţită ulterior de limfangită şi adenopaţie satelită (12). Şanţ. Vezi Fissura. ~ acarian, denumire improprie pentru galeria pe care o sapă în grosimea epidermului parazitul scabiei. Element patognomonic de diagnostic al acestei afecţiuni, este localizat în zonele de elecţie ale scabiei şi are forma de S sau G (12). ~ atrioventricular, Sulcus coronarius cordis. ~ bulboventricular, şanţ format de proeminenţa tubului cardiac embrionar în cavitatea pericardică (1). ~ eola-teral anterior, Sulcus lateralis anterior medullae spinalis. ~ colateral posterior, Sulcus lateralis posterior medullae spinalis. ~ cruciat, şanţ în formă de cruce pe suprafaţa dorsală a me-zencefaiului, între cei 4 coliculi cvadrigemeni (1). Şanţuri dentare de descărcare. Depresiuni liniare verticale, uneori ramificate, aflate pe suprafeţele vestibuloorale ale coroanei dinţilor, avînd o direcţie paralelă cu linia axială a crestelor cuspidiene. Servesc la dirijarea alimentelor fărîmiţate, ferindu-le să pătrundă în spaţiul interdentar (39). Şanţuri dentare de dezvoltare. Depresiuni liniare aflate la joncţiunea lobilor dentari (39). ~ diagonal, şanţ oblic, scurt, care traversează porţiunea operculară a girului frontal inferior (1). ~ emisferic, fisură circulară, puţin adîncă, separînd telencefalul embrionar de diencefal (1). ~ fimbriodentat, fisură pe faţa ŞANŢ G1NGIVAL 609 ŞLEFUIRE DENTARĂ SELECTIVĂ’ medială superioră a lobului temporal, separînd fimbria hipocampică de girul dentat (1). ~ gingival, spaţiu dintre marginea gingiei şi suprafaţa dinţilor (1). ~ glosoamigdalian, spaţiu cuprins între amigdala palatină şi baza limbii (30). ~ helicotragic, Incisura anterior auris. ^ interatrial, şanţ superficial care separă cele două atrii embrionare (1). Şanţuri intercuspi-diene. Depresiunile liniare dintre cuspizii dinţilor (39). ~ intermediar, uşoară fisură pe curbura mare a stomacului, opusă incizurii angulare, separînd antrul piloric de vestibul (1). ~ lateral cerebral peduncular, sin. : Şanţul lateral mezencefalic, şanţ logitudinal situat pe suprafaţa laterală a fiecărui peduncul, separîndu-1 de tegmentum (1). ^ lateral mezencefalic, Şanţul lateral cerebral peduncular. ~ longitudinal stîng al ficatului, Fissura ligamenti venosi. ~ marginal, ramură a şanţului cingulat care se depărtează de corpul calos şi merge spre marginea dorsală a emisferei, înapoia şanţului central (1). ^ median, fisură longitudinală mediană situată în planşeul ventriculului al IV-lea al creierului (1). ~ mentolabial, depresiune transversală care separă buza inferioară de regiunea mentonieră. Este bine exprimată, şi prezintă un contur curb cu concavitatea îndreptată spre regiunea mentonieră (39). ~ nazofrontal, depresiune între procesul frontal şi procesul nazal al feţei în curs de dezvoltare (1). Şanţuri na-zolabiale. Pliurile cutanate care pornesc din dreptul aripilor nasului şi coboară pînă în vecinătatea comisurilor labiale (39). ~ nimfoca-runcular, depresiune între labium minus şi hi-men (1). Şanţuri ocluzale. Depresiunile liniare de pe suprafaţa ocluzală a dinţilor. Sînt de două feluri: şanţuri principale (sau intercuspi-diene) şi şanţuri accesorii (sau secundare) (39). Şanţuri paramediane. O serie de brazde neregulate pe suprafaţa laterală a girului frontal superior, împărţindu-1 într-o zonă inferioară şi una superioară (1). ^ parietocolic, Sulei para-eoliei. ~ postolivar, şanţ profund pe marginea dorso-laterală a olivei bulbare; poate fi considerat continuarea superioară a şanţului postero-lateral al măduvei spinării (1). ~ postrolandic, Sulcus posteentralis cerebri. ~ prenodular, şanţ pe suprafaţa postero-laterală a cerebelului embrionar, care separă vermis de floculus (1). ~ prcolivar, Sulcus lateralis anterior medullae oblon-gatae. ~ prepiramidal al cerebelului, şanţ situat între uvula şi piramida cerebelului (1).-' prerolandic, Sulcus precentralis cerebri. Şanţuri secundare. Depresiunile liniare de pe suprafeţele dinţilor, de dimensiuni mai reduse decît şanţurile intercuspidiene (39.) ~ subna-zal, depresiunea verticală, mediană, care porneşte de la subnasion şi se termină la tuberculul buzei superioare (39). ~ subtarsal, depresiune pe faţa internă a pleoapelor la marginea liberă, paralelă cu marginea ciliară (28). ~ temporo-occipital intern, Sulcus collateralis. ~ terminal, şanţ situat între suprafaţa dorsală a talamusului şi nucleul caudat, adăpostind vena terminală şi stria terminalis (1). ^ de torsiune, Sulcus nervi radialis. ~ uvulonodular, şanţ care separă uvula de nodulus, segment a vermisului cerebelos (1). ^ vermicular, şanţ între vermis şi emisferele cerebeloase (1). ~ veziculei biliare, Fcssa vesi-cae felleae. Vezi şi: Monro. Şarnieră (fr. charniere). Lamă metalică de sprijin a protezei sau a aparatului ortopedic, prevăzută cu articulaţie (24). Şchiopătare (lat. excloppare = a şchiopăta). Mers asimetric cu sprijin inegal şi cu oscilaţii anormale de trunchi, datorit unei afecţiuni care interesează coloana vertebrală, centura pelviană, un membru inferior sau ambele membre inferioare în măsură inegală (24). Şcoală. Instituţie de învăţămînt (32). ~ mamei, formă de educaţie sanitară pe care gravidele din ultimele luni, lăuzele şi mamele cu nou-născuţi învaţă prin lecţii teoretice şi practice ţinute de medici sau personalul mediu, noţiuni privind fiziologia naşterii, igiena lăuzei şi a alăptării, precum şi reguli referitoare la creşterea copilului (29). — tehnică sanitară, instituţie de învăţămînt mediu sanitar şi de prevederi sociale, prin care se pregătesc asistenţi medicali, de farmacie şi de prevederi sociale (29). Şerlac (germ. Schellack). Material obţinut dintr-o răşină naturală animală produsă de anumite insecte tropicale (Coceus lacca şi Tachar-dia lacca), folosit în stomatologie în compunerea unor materiale dentare (plăci de bază şi altele), iar în soluţie alcoolică ca izolator al gipsului de ipsos (39). Şină ortodontică. Aparat folosit în orio-donţie pentru menţinerea rezultatelor obţinute după redresarea unei anomalii dentomaxilare, în scopul de a se da organismului răgazul necesar pentru definitivarea structurii trabecu-lare osoase corespunzătoare noii situaţii create. Aparatul constă din legături de sîrmă, benzi metalice sau aplicaţii din răşini acrilice (termo-sau autopolimerizabile) (39). Şlefuire (germ. schleifen = a şlefui). Acţiunea de a netezi sau a da o anumită formă prin frecarea unei suprafeţe (32). ^ dentară, operaţie prin care se înlătură o parte din substanţa dură dentară pentru obţinerea unui bont de formă potrivită, care va fi acoperit cu o coroană artificială (38). ^ dentară selectivă, modificarea suprafeţelor ocluzale ale dinţilor naturali (în scop de profilaxie parodontală) sau a dinţilor ŞLICUR1 610 ŞOG HISTAMUSriaţ artificiali (în scopul stabilizării lucrării protetice) obţinută prin şlefuirea într-o anumită ordine a unor porţiuni ale acestor suprafeţe, echilibrînd ocluzia şi articularea interdentară (39). Şliouri. Nămoluri cu un conţinut mai mic în substanţe organice. în ţara noastră, ele se găsesc la revărsarea Dunării în mare şi vărsarea unor rîuri ca Prutul, Ialomiţa, în Dunăre (4). Şmirghel (germ. Schmirgel). Emeri. Şmiritioză. Pneumoconioză rară, datorită inhalării prelungite a pulberilor unor varietăţi de emeri (şmirghel) natural, conţinînd proporţii semnificative de bioxid de siliciu liber (9). Şneiderov, Z. I. Semnul sin. : Semnul reducerii şi reluxării, în luxaţia congenitală a şoldului, abducţia coapsei reduce luxaţia, iar adducţia o reproduce (24). „Şoarece” intraarticular. 1. Imagine radiografică de corp străin intraarticular, reprezentat prin opacitate intensă, nestructurată la nivelul spaţiului articular (36). 2. Corp liber intraarticular (sin. : Artrofit, Artrolit) (24). Şoarece de lapte. Denumire folosită pentru şoarecii albi. sugari,, sensibili la acţiunea patogenă a unor virusuri pentru care şoarecele adult rămîne insensibil (22). Şobolan de bumbac. Sigmodon hispidus. Şoc (fr. choc). 1. Reacţie nespecifică a mecanismelor de adaptare la o tulburare importantă a echilibrului dintre organism şi mediul înconjurător, caracterizată în general prin tahicardie, hipotensiune, răcirea extremităţilor, sudori reci, frisoane sau agitaţie, oligurie etc.; aceste semne sînt variabile în funcţie de factorii etiopatogenici şi în funcţie de etapa evolutivă a şocului (11). 2. Lovilură (32). ~ acetileolinie (Fiamberti), metodă de terapie psihiatrică constînd din obţinerea unei stări do şoc prin injectarea intravenoasă de acetilcolină în doze cuprinse între 0,06 şi 0,20 g (35). ~ aerian. 1. Totalitatea efectelor produse asupra organismului viu de unda de presiune a unei explozii (sin. : Şoc prin suflu) (10). 2. Nevroză cu hipertensiune arterială la soldaţii expuşi unor astfel de traumatisme, chiar mai puţin brutale, dar repetate (10). ~ alergic, complex de reacţii generale grave ale unui conflict antigen-anticorp, apărînd în condiţii clinice sau experimentale (10). ~ apexian, perceperea la suprafaţa toracelui a mişcărilor vîrfului inimii (10). prin arsură, şoc datorit unor traume repetate şi înlănţuite, reprezentate de durere, pansamente, agresiune septică, tulburări metabolice etc. şi care însoţeşte orice arsură de gradul al II-lea care depăşeşte 20 % din suprafaţa corpului şi orice arsură de gradul al III-lea care depăşeşte 30 % din suprafaţa corpului (11). ~ astragalian, semn în fracturile bimaleolare : astragalul împins înă- untiu se loveşte de maleola internă şi ; poi revine (24). ~ ealorie, Şoc termic. ^ «ardiazo-lic (von Meduna), metodă de terapie cohvuîsi-vantă constînd din producerea de accese convulsive generalizate prin injectarea;:intravenoasă de cardiazol (35). ~ chimie, sfâre de şoc obţinută prin administrarea de doze mari de substanţe neuroleptice din grupa sulfamidofenotii:-zinelor (35). ~ circulator, sindrom complex cu progresiune fazică şi cu aspectul unei insuficienţe circulatoiii perifeiice acute, cu tulburări viscerale şi metabolice variate, detei minat he-matogen (scădeiea „coriţinutului”-hen oi agie, deshidratare, hiperpermeabilizsre capilară), va-sogen (vasoplegie — şoc de „conţinător”) sau cardiogen (tahiaritmii) de condiţii etiologice multiple: traumatisme, hemoragii, arsuri, leziuni cardiace etc. (10). ^ coloidoelazie, sin. : Şoc hemoclazic, sindrom anafilactic detei minat de absorbţia unor substanţe — de cbicei cua-ternare şi mai ales proteinice — insuficient prelucrate, care bt duce la o rupere a echilibrului coloidal plasmatic (10). ~ compensat,. Şoc erectil. ~c:edarat, stadiul de şoc deecnpen-sat, torpid (11). ^ decompensat, sin. : Şoc secundar, stadiu clinic de şoc în care mecanismele de compensare au cedat şi în care apare clinic starea de şoc propriu-zisă, bolnavul fiind inert, hipotermic, cu senzoiirl abolit, cianoză, puls mic, tensiune arteiklă prăbuşită etc. (11)* ~ diastolic ai baze*, revenire la poziţia iniţială a peretelui toracic retractat în sistolă, observată în cazuri de pericardită constrictivă (10). ~ „in dom”, aspect globules al şocului apexian intens, întîlnit în hipertrofiile ventriculului stîng (10). ~ electric. 1. Electrcşoc. 2. Complex de tulburări funcţionale şi organice, determinate de contactul — accidental sau terapeutic — cu un curent electric intens (10). ^ erectil, sin. : Şoc compensat, prima fază evolutivă a şocului, care începe d?n momentul agresiunii şi corespunde clinic unei reacţii hipercompensatorii, simpatoadre-nergică, mută clinic (11). ~ de garou, şoc care se produce în momentul ridicării unui garou purtat îndelung (peste 60 —90 minute); atinge de obicei de la început intensitatea maximă datorită pătrunderii bruşte în circulaţie a substanţelor vasodilatatorii acumulate în segmentul do membru ischemiat prin garou (11). ~ prin hematom retroperitoneal, şoc consecutiv irita-ţiei produse asupra plexurilor nervoase paraaor-tice din baza mezenterului de către un hematom cu dezvoltare retroperitoneală (11). ~ hemoclazic, Şoc coloidoclazic. ^ hemoragie, şoc care se produce în urma unei pierderi mari de sînge (aproximativ 20% din masa sanguiră); se caracterizează printr-o fază de tulburări cardiovasculare, o fază de tulburări metabolice şi o fază renală (11). ~ histaminic, şoc la care lip- ŞOC IREVERSIBIL' 611 SUNT CARDIOVASCULAR seşte faza erectilă, produs prin acţiunea vasculară a histaminei (11). ~ Ireversibil, Şoc terminal. ~ laringian, stare de şoc produsă de un traumatism al laringelui şi caracterizeată prin : sincopă trecătoare, urmată de tuse foarte iritantă, afonie, dispnee şi expectoraţie sanguino-lentă (30). ~ latent, stadiu de şoc compensat, erectil (11). ^ masti câtor, lovitură dată de mandibulă alimentelor în cursul masticaţiei (39). ~ medular, Şoc spinal. ~ obstetrica!, şoc care apare ca urmare a manevrelor obstetricale pe terenul modificărilor neuroumorale şi dezechilibrului anatomofunctional proprii unei sarcini, de obicei patologic (11). ^ obstetrical tardiv, şoc obstetrical care apare după 4 ore de la expulsie (11). ~ ocluzal, lovitură produsă prin contactul ocluzal al dinţilor (39). ~ olecra-nian, semn în fractura de olecran cu deplasarea fragmentului şi hemartroză : olecranul apăsat revine asemenea unui bloc de gheaţă în apă (24). operator, şoc în general de mică intensitate, care are la bază o sumaţie de traumatisme succesive, ca anestezia, actul operator, pierderea de sînge (11). ~ piretoterapeutic, provocarea de accese febrile in scop terapeutic prin injectarea de substanţe piretogene (sulf, vaccinuri proteine) (35). ^ posttransîiizional, sin. : Şoc trcinsfuzionai, şoc produs în urma tranfuziei de sînge, datorit cel mai adesea incompatibilităţii de grup sanguin care produce un accident imu-nologic hemolitic; este datorit în 70% din cazuri incompatibilităţii din sistemul clasic ABO, în 11% din cazuri incompatibilităţii Rh şi In 19% prin existenţa aglutininelor rare (11). ^ rotulian, simptom caracteristic în hemar-trozele sau hidartrozele genunchiului; după comprimarea fundurilor de sac, rotulă apăsată revine, asemenea unui bloc de gheaţă în apă (29). ^ secundar, Şoc decompensat. ^ septic, şoc constatat în cursul unei bacteriemii, în special cu germeni gramnegativi; în marea majoritate a cazurilor şi sub formele cele mai grave apare după manevrele instrumentale sau intervenţiile pe căi urinare (11). ~ solar, formă etiologică a şocului caloric (9). ~ spinal, sin. : Şoc medular, totalitatea fenomenelor clinice care apar în primele zile după transsecţiunea medulară traumatică acută a măduvei spinării (26). ^ prin suîlu, vezi Şoc aerian. ~ termic, sin. : Şoc caloric, tulburare gravă provocată de condiţii termice ambiante care depăşesc capacitatea de adaptare a sistemului de termoreglare (de ex. temperatură ridicată, umiditate crescută, aer imobil). Apare de obicei cînd la o ambianţă caldă se asociază o termogeneză crescută (efort fizic). Se caracterizează prin hipertermie, puls mic, paloare urmată de cianoză, tulburări senzoriale, pierderea cunoştinţei, dezechilibru hi-dromineral (hipocloremie cu hipervolemie) (20). ~ terminal, sin. : Şoc ireversibil, faza de decom-pensare preagonică, care corespunde epuizării mecanismelor reacţiei la agresiune şi în care tulburările funcţionale au fost depăşite, apărînd leziuni organice grave ale structurilor vitale ; în acest stadiu, bolnavul nu mai răspunde la transfuzie, indiferent de cantitatea lichidelor volemice introduse în circulaţie (11). ~ termo-difcrenţial, şoc care se instalează ca urmare a contactului dintre tegumentul corpului încălzit la soare şi apa care are o temperatură mai scăzută (11). ^ torpid, stare de şoc care corespunde fazei clinice de şoc decompensat (11). ~ trans-fuzional, Şoc posttransfuzional. ~ traumatic, şoc mixt în care la elementele legate de factorii nervoşi — zona traumatizată constitudind o sursă de excitaţii patologice —, se adaugă aproape totdeauna hipovolemia creată de hemoragia internă sau externă care însoţeşte leziunea traumatică (11). Şold. Regiune anatomică corespunzînd articulaţiei coxofemurale (1). ~ balant, şoldul ai cărui muşchi sînt în totalitate paralizaţi, nemai-permiţînd nici o mişcare activă (24). ~ în resort, Boala Perrin-Ferraton, vezi Perrin-Fer-raton. Şoricioaică. Trioxid de arsen. Şostakovski. Balsam soluţie de ester poli-vinilbutilic; este antiseptic, cicatrizant, regenerator al ţesuturilor şi epiteliilor, fiind indicat extern în tratamentul plăgilor atone şi intern în boala ulceroasă (13). Ştanţare. Operaţia de fasonare la cald sau la rece, fără aşchiere, a unor obiecte de aceeaşi formă, prin tăiere cu ajutorul unor matrice. în stomatologie, prin ştanţare se înţelege operaţia de confecţionare a coroanelor de înveliş din cape prefabricate (39). Ştift (germ. Stift). Tijă folosită la îmbinarea a 2 piese (32). ~ de turnare din ceară, tijă de ceară care se ataşează de macheta protezei şi se ambalează o dată cu aceasta şi care, după eliminarea cerii din tipar, creează canalul de pătrundere a metalului topit turnat (39). ~ de turnare metalic, tijă metalică obţinută prin umplerea canalului de turnare, o dată cu turnarea piesei protetice (39).^ Şunt (fr., engl. shunt = derivaţie). Cale de derivaţie (32). ~ cardiovascular, ocolirea unui teritoriu de către sîngele circulant prin scurtcircuitarea irigaţiei sale. Se descriu diverse tipuri de şunturi: a) la nivelul inimii (defecte septale) şi vaselor de la bază (canal arterial), cu sens arteriovenos sau venoarterial, în funcţie de presiunea dominantă; b) arteriovenoase (fistule, anevrisme); c) precapilare (de obicei ŞUNT HEXOZOMONOFOSFORIC 612 ŞURUBURI ORTODONTICE fiziologice — bogat reprezentate în organe ca ficatul rinichiul, plămînul, cu mari jocuri de adaptare); d) portocave intra- şi extrahepatice, spontane sau chirurgicale (10). ~ hexozomono^ fosforic, Ciclul Lipmann-Warburg-Dickens, vezi Lipmann-Warburg-Dickens. ~ ventrlculoatrial, sin.: Ventriculoatriostomie, stabilirea unei comunicaţii între sistemul ventricular cerebral şi vena cavă superioară pentru combaterea hidrocefaliilor obstructive (26). Şuruburi ortodontice. Elemente de acţiune a aparatelor ortodontice, care constă din două plăci metalice dreptunghiulare, fiecare străbătută de cîte două tunele paralele, din care unul este ghiventat. în tunelul negljil^ntat culisează o tijă cilindrică fixată în placa opusă. Cele două plăci sînt activate cu ajutorul unui ax ghiventat la extremităţi în sens contrar, care se înşurubează în tunelele ghiventate ale celor două plăci (39). ÎT. Simbolul tritiului (5). Ti. Abreviere pentru timp de înjumătăţire (5). T3. Abreviere pentru triiodotironină (7). T4. Abreviere pentru tiroxină (7). Ta. Simbolul tantalului (5). Taarnhy, P. Operaţia decompresiunea ganglionului Gasser şi a rădăcinii retrogasseri-ene, prin incizarea cavumului Meckel, în nevralgia trigeminală esenţială (26). Tabacheră anatomică. Depresiune pe faţa radială a articulaţiei pumnului, delimitată de tendoanele muşchilor lungul extensor al policelui (medial) şi scurtul extensor şi lungul abduc-tor al policelui (lateral). în aria ei se proiectează artera radială (1). Tabacoză. Pretinsă pneumoconioză prin inhalarea pulberilor rezultate din prelucrarea tutunului (9). Tabagism. Vezi Intoxicaţia cu nicotină. Tabanus. Gen de insecte diptere din familia Tabanidae, la care femelele sînt hema-tofage (popular, tăun). Specii mai importante: T. bovinus, T. gratus pot fi vectori mecanici pentru diferite boli (de ex. tularemia) (31). Tabardillo. Tifos murin. Tabel. Tablou, planşă (32). ~de contingenţă, tabel asociat unei selecţii în care elementele (unităţile) au fost clasificate după două caracteristici. în general, caracteristica A se împarte în m clase, iar caracteristica B în n clase. Avem un tabel m x n. Analiza statistică se face pe baza ipotezei independenţei între cele două caracteristici (7). ~ de corelaţie, tabel care grupează date statistice în scopul desprinderii legăturii dintre aspecte sau caractere (7). ~ cronologie al îmbolnăvirilor, componentă a anchetei epidemiologice care urmăreşte extinderea în timp a îmbolnăvirilor, ca şi evidenţa purtătorilor într-un focar epidemiologie dat, prin înscrierea numelui, vîrstei, sexului, ocupaţiei, data depistării, data contactului infectant, data izo- lării şi data vindecării (8). Tabele pseudo-izoeromatiee. Planşe pseudoizocromatice de culori apropiate sau semne colorate utilizînd culori de confuzie pentru discromatopi (28). Vezi şi: Aub-Dubois. Friedenwald, Grebe-Nitzge, Ishihara, Rollier, Staffel. Tabes (lat = boala care macină), sin.: Ataxie locomotorie progresivă. Boală de origine sifilitică, caracterizată clinic prin : incoordonare motorie (ataxie), cu conservarea forţei musculare, abolirea reflexelor osţeotendinoase, hipo-tonie musculară, dureri fulgurante, tulburări de sensibilitate profundă, tulburări trofice, crize viscerale, tulburări vizuale (atrofie optică) şi semne pupilare (sindrom Argyl-Robertson). Anatomopatologic se constată o meningoradiculită posterioară, cu demielinizarea cordoanelor dorsale ale măduvei (27). ~ amaurotie, tabes caracterizat prin instalarea iniţială a unei atrofii optice cu amauroză (27). ^combinat (Grasset), tabes asociat cu parapareză sau paraplegie (27). ~ juvenil, manifestare tardivă a sifilisului nervos la copii; constituie o determinare a sifilisului congenital (27). ~ oligosimptOmatic, tabes cu simptomatologia iniţială redusă la un singur simptom (27). ~ poliartropatic (Foix-Alajoua-nine), tabes în care existenţa unor artropatii multiple domină tabloul clinic (27). Tablă. Placă subţire din diverse materiale (32). ^ externă, Lamina externa ossium cranii. ~ internă, Lamina interna ossium cranii. Tabletă. Preparat farmaceutic în formă de disc mic (13). ~ iodată, mijloc eficace de tratament curativoprofilactic al distrofiei endemice tireopate; conţine 1 mg iodură de potasiu şi este potrivit pentru administrarea discontinuă, mai ales la copii, gravide şi femeile care alăptează (7). Tablou leueemoid. Modificări sanguine periferice foarte asemănătoare cu cele constatate în leucoze, dar fără caracterul de proliferare ireversibilă a elementelor şi metaplazia diferitelor organe. Este vorba de reacţii cauzate de diferiţi agenţi (19). TABOPARALIZIE 614 TAHISTEROL Taboparalizie. Asocierea tabesului cu paralizia generală progresivă (tabes ascendent) (2). Tact (lat. tactus = atingere, pipăire), sin. : Tuşea. Procedeu de explorare palpatorie digitală (30). ^ rectal, metodă de explorare clinică constînd din introducerea indexului în rect, în scopul palpării pereţilor săi, a mucoasei rectale şi a unora din formaţiunile anatomice învecinate (18). ~ rinofaringian, tact al rino-faringelui, utilizat pentru depistarea vegetaţiilor adenoide sau a unei tumori nazofaringiene (30). ~ vaginal, sin. : Tact vaginal cu palpare abdominală, metodă de explorare clinică constînd din introducerea indexului şi degetului mijlociu al mîinii drepte în vagin, în timp ce cealaltă mînă palpează etajul inferior al abdomenului. Cele două mîini explorează sinergie, ajutîndu-se. Degetele introduse în vagin explorează starea pereţilor vaginali, supleţea mucoasei vaginului, starea colului uterin, a corpului uterin şi a anexelor sale (18). vaginal cu palpare abdominală, Tact vaginal. Tactil. Aparţinînd simţului pipăitului (1). Tactognozie (lat. tactus = atingere, pipăire+ gr. gnosis = cunoaştere). Posibilitatea recunoaşterii obiectelor prin simţul tactil (27). Taenia. Gen de viermi paraziţi din familia Taeniidae, clasa Cestoda (popular, panglică) (31). ^ africana, specie întîlnită în Africa de Răsărit (31). ~ coenurus, vezi Multiceps. ~ cucur-bitum, T. saginata. ~ flavopunctata, Hymeno-lepis diminuta. ~ mediocanellata, T. saginata. ~ nana, Hymenolepis nana. ~ saginata, sin. : T. cncurbitum, T. mediocanellata, vierme parazit lung de 8 — 12 m, frecvent întîlnit la om, care se îmbolnăveşte consumînd carne de bovine infectată cu forma larvară, Cysticercus bovis (31). ~ serialis, vezi Multiceps. ~ solium, specie lungă de 6—8 m, care, alături de botrio-cefal şi oxiur, este cel mai frecvent vierme parazit al omului. Infestarea se produce prin consumul de carne de porc parazitată cu forma larvară, Cysticercus cellulosae (31). Tafefobie (gr. taphos = mormînt + phobos = frică). Fobia de a nu fi îngropat de viu (35). Tahi- (gr. tachys = rapid). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de rapiditate (32). Tahiaritmie (tahi- + a- + gr. rhythmos = ritm). Aritmie cu frecvenţă cardiacă mare. Producerea tahiaritmiilor poate fi explicată fie prin teoria undei circulare atriale continue (de excitaţie), emiţînd impulsuri secundare, mai mult sau mai puţin rapide (fibrilaţie, respectiv flutter), fie prin ipoteza mai recentă a existenţei unui factor ectopic, cu frecvenţă ridicată şi variabilă, determinînd între 140 şi 160 contrac- ţii/min. (tahicardie paroxistică), 150—300 contracţii /min. (flutter) şi 400 —600 contracţii/ min. (fibrilaţie) (Scherf şi Prinzmetal) (10). Tahicardie (tahi- + gr. kardia = inimă). ' Acceleraţia frecvenţei cardiace peste limitele fiziologice corespunzătoare vîrstej ,V*sexului şi stării de antrenament (10). ~ constituţională, tahicardie apărînd de obicei familial, în general fără tulburări funcţionale (10). ^ ortostatică, formă de tahicardie întîlnită la convalescenţi, astenici, bolnavi cu dereglări neurovegetative sau deconectări ganglionare, la trecerea în poziţie verticală (10). —' paroxistică, tahicardie regulată, cu frecvenţa de obicei între 150 şi 200/min., putînd ajunge şi pînă la 300/min., şi care se manifestă sub forma unor crize de durată variabilă, care încep şi se sfîrşesc brusc; în funcţie de sediul focarului ectopic se descriu tahicardii paroxistice supraventriculare (atii-ale sau nodale), constituind sindromul Bouveret, precum şi forme ventriculare (10). ~ simizală, tahicardie normotropă (cu punct de plecare în nodul sinoatrial) (10). ~ vegetativă, formă de tahicardie întîlnită în simpaticotonii (10). Tahifagie (tahi- + gr. phagein = a mînca). Obicei de a ingera repede alimentele cu masticaţie insuficientă, determinînd tulburări dis-peptice (16). Tahifemie (tahi- + gr. pheme = vorbire). Accelerare a ritmului verbal (35). Tahifilaxie (tahi- + gr. phylaxis = apărare). Fenomen constînd din diminuarea progresivă a răspunsurilor la o substanţă farmacodinamic activă, care se administrează repetat, frecvent. Se presupune că s-ar datori epuizării unor compuşi fiziologici, prin intermediul cărora acţionează substanţele medicamentoase (14). Tahifrazie (tahi- + gr. phrasis = vorbire). Vorbire foarte rapidă (15). Tahifrenie (tahi- -f gr. phren = minte, spirit). Procese mintale rapide (15). Tahilalie (tahi- + gr. lalein = a vorbi). Vorbire tumultuoasă, precipitată, cu debit mare de cuvinte (35). Tahimetru (tahi- + gr. metron = măsură), sin. : Tahometru. Instrument pentru determinarea frecvenţei mişcărilor unui obiect sau organ oarecare (15). Tahipnee (tahi- + gr. pnoia = respiraţie). Polipnee. Tahisterol. C28H440. Substanţă cu structură sterolică, care ia naştere, împreună cu calcifero-Iul şi lumisterolul, în cursul iradierii cu ultraviolete a precalciferolului de origine vegetală. Tahisterolul are acţiune farmacodinamică asemănătoare cu aceea a hormonului paratiroidian ; este folosit în tratamentul hipoparatiroidismu-lui (5). TAHOGRAF 615 TAM PONAMENT POSTERIOR Tahograf (gr. tachos = viteză + graphein = a scrie). Aparat pentru înregistrarea frecvenţei pulsului, respiraţiei etc. (15). Tahometru (gr. tachos — viteză -f metron = măsură). Tahimetru. Takata-Ara (Takata M.; Ara, K.). Reacţia lest de disproteinemie, care se bazează pe existenţa unui echilibru coloidal între proteinele serice normale şi o soluţie coloidalăde oxid mercu-ric şi carbonat de sodiu. Stabilitatea echilibrului este menţinută de albumina serică ce acţionează ca un coloid de protecţie. Amestecul floculează în cazul cînd în serul analizat raportul fracţiunilor proteice este deplasat în favoarea globulinelor. în cazul serurilor normale nu are loc decît cel mult o slabă floculare în 1 — 2 tuburi. Reacţia este pozitivă cînd flocu-larea are loc în mod net în 3 tuburi şi este intens pozitivă în cazul floculării în 4 — 5 tuburi (5). Takatsy. Plăcile plăci din material plastic cu godeuri pentru reacţii serologice (22). Takayasu, M. Boala sin.: Boală fără puls, Sindromul de arc aortic, panarterită obli-terantă nespecifică a ramurilor arcului aortic, caracterizată prin tulburări cerebrale, absenţa pulsului radial şi crize anginoase; există şi forme secundare (lues etc.) (10). Talalgie (lat. talus = călcîi + gr. algos = durere). Termen generic, exprimînd simptomul durere din patologia calcaneului. în literatura medicală franceză veche desemnează exostoza calcaneului (24). ~ blenoragică, Sindromul Swediaur, vezi Swediaur. Talamotomie (talamus -f gr. tome = tăiere), întreruperea chirurgicală a fibrelor de proiecţie dintre talamus şi sistemul striopalidal (26). Talamus (lat. thalamus = cameră interioară). Thalamus. Talasanemie (gr. thalassa = mare + anemie). Talasemie. Talasemie, sin. : Anemie mediteraneană, Lep-tocitoză ereditară, Talasanemie. Anemie hemo-litică prin defect corpuscular datorită persistenţei hemoglobinei fetale (hemoglobina F). Prezintă 3 forme clinice : anemia Gooley (forma majoră), boala Rietti-Greppy-Micheli (forma minoră) şi boala Silvestroni-Bianco (forma minimă sau inaparentă) (19). ^ majoră, Anemie Gooley, vezi Gooley. ~ minimă, Anemia Silves-troni-Bianco, vezi Silvestroni-Bianco. ^ minoră, Anemie microeliptopoikilocitară. Talasofobie (gr. thalassa = mare + phobos = frică). Teama de mare şi valuri (4). Talasoterapie (gr. thalassa — mare + therapeia = tratament). Tratament prin băi de mare şi climat maritim (4). Talc. Silicat de magneziu natural; este folosit local ca protector şi sicativ, intern pentru acţiunea adsorbantă, antiacidă şi antidiareică şi ca excipient pentru unele forme farmaceutice (13). Talcaj. Introducerea pudrei de talc în diverse cavităţi ale organismului, în vederea realizării unor procese congestive, iritalive, urmate de sinechii (34). ~ pericardic, metodă chirurgicală de obţinere a unor anastomoze vasculare mio-pericardice în insuficienţa coronariană cronică (10). ^ pleural, metodă avînd ca scop realizarea simfizei pleurale prin introducerea pudrei de talc în cavitatea pleurală. Se utilizează în special pentru pleureziile neoplazice rebele, în vederea reducerii exsudării (34). Talcoză. Silicoză datorită inhalării masive şi prelungite a pulberii de talc (9). Tales doses (lat. = doze asemenea), abreviat t. d. Termen folosit curent în prescripţiile medicale care, urmat de o cifră romană, indică obligativitatea preparării medicamentului în numărul specificat de doze asemănătoare (13). Talie. 1. Statură (32). 2. Parte de mijloc a corpului, situată deasupra şoldurilor (32). 3. în chirurgie, termenul este folosit uneori pentru incizie (11). ^ hipogastrică, incizie subom-bilicală joasă, folosită pentru abordarea vezicii urinare (11). Talipes equinus. Piciorul echin datorit re-tracţiei tendonului ahilian (24). Taliu. Simbol TI. Element metalic cu număr atomic 81 şi greutate atomică 204,39. Sărurile de taliu au întrebuinţare ca rodenticide şi — restrîns — în terapeutica dermatologică, în scop epilator (9). Talma, Sape, 1847 — 1918. Boala sin. : Miotonie cîştigată, spasm muscular tonic dezvoltat secundar unei alte afecţiuni (4). Operaţia realizarea unor anastomoze portocave prin introducerea epiploonului sub pielea abdomenului (producerea spontană a acestor anastomoze prin aderenţe omentoperitoneale fiind denumită de aceea şi ,,auto-Talma”) (10). Talpa-gSştei. Leonurus cardiaca. Talus (lat. = călcîi). 1. Primul dintre oasele tarsiene ale piciorului. Termenul vechi este astragalus (1). 2. Poziţie anormală a piciorului, în hiperflexiune dorsală, din cauze congenitale sau prin paralizie a tricepsului gambier (24). Tamponadă cardiacă. Oprirea activităţii inimii prin împiedicarea expansiunii diastolice, datorită unei mari cantităţi de exsudat sau sînge în cavitatea pericardică (10). Tamponament (fr. tamponner = a tampona). Metodă de hemostază provizorie, prin compresiunea realizată cu o meşă de tifon îndesată, pentru sîngerările în suprafaţă (11). ^ nazal, procedeu terapeutic utilizat pentru oprirea unei hemoragii nazale (epistaxis) constînd din obstruarea foselor nazale cu meşe sau comprese sterile (30). ~ posterior, Tamponament rinofa- TAMPOMENT RINOFARINGIAN 616 ringian. ~ rinofaringian, sin. : Tamponament posterior, procedeu terapeutic utilizat pentru obstruarea foselor nazale şi rinofaringelui, în caz de hemoragie nazală sau nazofaringiană care nu cedează la tamponamentul nazal anterior (30). ~ uterin (Diirrsehn), introducerea unei meşe în cavitatea uterină, în scopul opririi unei hemoragii uterine care nu poate fi stăpînită prin mijloace farmaceutice (18). ^ uterovaginal, introducerea de meşe în cavitatea uterină, completată cu introducerea de meşe sau comprese în vagin, în scopul opririi unei hemoragii uterine. Astăzi, metoda s—a redus mult datorită numeroaselor procedee farmaceutice şi chirurgicale eficace în oprirea hemoragiilor uterine. Tamponamentul uterovaginal constituie totuşi o metodă salvatoare în cazuri de mare urgenţă, cînd celelalte metode nu pot fi aplicate (18). ~ vaginal, introducerea de meşe sau comprese în vagin, cu scopul opririi unei hemoragii uterine sau vaginale (18). Tanacetum vulgare. Plantă din familia Compositae; florile conţin un principiu amar şi un ulei; are acţiune antihelmintică, în special asupra oxiurilor (13). Tanalbină. Antidiareic astringent prin eliberare de tanin în intestin (13). Tananţi. Substanţe folosite pentru tăbă-cirea pieilor crude. Pot fi de natură anorganică sau organică (produse vegetale sau nevegetale). Dintre tananţii anorganici, sărurile de crom, alaunul şi sulfatul de aluminiu, compuşii de fier şi zirconiu sînt cei mai obişnuiţi. Produsele vegetale tanante (taninuri) se extrag din scoarţa de stejar, molid, salcie, din unele fructe sau frunze tanante. Ga substanţe tanante organice nevegetale se folosesc fenoli, chinone, nitro-derivaţi, aldehida formică etc. (5). Tanat. Sare a acidului tanic. Tanaţii de albumină şi de gelatină sînt folosiţi intern ca antidiareice, datorită proprietăţii astringente a acidului tanic eliberat în intestin; sînt mai puţin iritante gastrice decît taninul (14). ~ de bismut, sare de bismut cu proprietăţi ad-sorbante şi astringente, folosită ca antidiareic (14). Tanato- (gr. thanatos = moarte). Element de compunere care introduce în termeni referirea la moarte (32). Tanatofobie (tanato- -f gr. phobos = frică). Fobia de moarte (35). Tanatogeneză (tanato- + gr. genesis=naştere). Studiul cauzelor şi mecanismelor care au dus la moarte şi al legăturii dintre cauză şi moarte (23). Tanatognostic (tanato- + gr. gnosis = cunoaştere). Revelator pentru cauza morţii (23). Tanatologie (tanato- -f gr. logos = ştiinţă, studiu). Studiul morţii şi al fenomenelor legate de moarte (23). ■>*- Tanc. Recipient pentru lichide (32). ^ de developat, tanc din ceramică sau mase plastice, utilizat în procedurile fotograficele filmului radiologie (36). Tandler. Trabecul septomarginal Tra-becula septomarginalis ventriculi dextri. Tangier. Boala ~9 boală cu ereditate auto-zomică recesivă din grupul lipoidozelor, caracterizată printr-un stocaj de esteri de colesterol în numeroase ţesuturi. Clinic se constată : tu-mefierea şi colorarea roşcată-gălbuie a amigda-lelor, opacifieri corneene, hepatosplenomegalie, tumefierea ganglionilor limfatici şi semne de suferinţă a sistemului nervos. Examenul biochimic sanguin arată o hipocolesterolemie cu diminuarea a-lipoproteinelor serice (27). Tangoreceptor (lat. tangere = a atinge + receptor). Formaţiune receptoare sensibilă la contactul fizic (1). Taninuri. Glicozide naturale din gogoşile de ristic; au acţiune astringentă prin precipitarea reversibilă a proteinelor; în medicină se folosesc limitat ca antidiareice (intern), precum şi local, în unele dermatoze şi împotriva hiperhidrozei plantare (13). Tannhauser-Magendantz. Boala xanto-matoză caracterizată prin acumularea de colesterol în ficat şi splină (care se hipertrofiază), în piele şi uneori în oase, articulaţii şi vase (16). Tantal. Simbol Ta. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 73 şi greutate atomică 180,88. Este foarte ductil şi maleabil; este rezistent la acţiunea agenţilor corozivi şi a temperaturilor înalte. Se foloseşte în locul platinei la confecţionarea unor aparate de laborator, a electrozilor, redresoarelor de curent alternativ (5). Tapia, Antonio Garcia. Sindromul ~9 sindrom caracterizat printr-o paralizie unilaterală a limbii şi corzilor vocale de aceeaşi parte cu leziunea, determinat de leziuni periferice (traumatice) ale nervilor glosofaringian şi va-gospinal (sub ganglionul plexiform) (27). Tapinocefalie (gr. tapeinos = jos + kephale = cap). Formă anormală, congenitală, a cutiei craniene, care este mică, netedă anterior şi are indexul vertical sub 72 (1). Tapotare. Metodă de masaj, care constă din baterea ţesuturilor cu marginea cubitală a mîinii (4). Taraxacum officinale, sin. : Păpădie. Plantă din familia Compositae ale cărei rădăcini conţin acid p-hidroxifenilacetic, cafeic şi terpenoide; are acţiune stomahică (13). TARAXEINA 617 VAWVAJ CORNEAN Taraxeină. Substanţă extrasă din serul schizofrenicilor, capabilă să producă manifestări psihotice prin injectarea la individul normal (15). Tardieu, Auguste Ambroise, 1818 — 1879. Pete sufuziuni subpleurale şi subendocar-dice, de culoare cafenie, de obicei punctiforme, putînd apărea şi pe mucoasele căilor respiratorii şi subconjunctival, semn inconstant în asfixia mecanică (23). Targowla. Reacţia reacţie lichidiană de floculare pentru diagnosticul sifilisului nervos. Se amestecă lichidul cefalorahidian cu elixir paregoric şi în caz de pozitivitate se produce floculare (27). Tarin, Pierre, 1700 — 1761. Fossa interpe-duncularis ţarini, Fossa interpeduncularis. Tarnet. Reactivul soluţie acetică de iodo-mercurat de potasiu, care are calitatea de a precipita proteinele şi alcaloizii; aceştia din urmă pot fi reluaţi din precipitat prin dizolvare la cald (5). Tarnier, Etienne St6phane, 1828 — 1897. Forcepsul instrument obstetrical alcătuit din două ramuri încrucişate, care se articulează între ele şi un tractor. Lingurile prezintă o curbură cefalică şi una pelviană. Curbura peri-neală este realizată de tractorul care se ataşează forcepsului. Forcepsul Tarnier face posibilă tracţiunea craniului fetal în axul bazinului şi permite craniului mişcările de rotaţie şi degajare (18). Tars (gr. tarsos = talpă; marginea pleoapei). Tarsus. Tarsalgie (tars -f gr. algos = durere). Leziuni inflamatorii, dureroase, ale articulaţiilor tarsului (Pes valgus inflamatorius) (2). ^ adolescenţilor, Picior plat. Tarsectomie (tars -f gr. ektome = excizie). Rezecţie parţială sau totală a tarsului (24). ~ cuneiformă, rezecţie parţială de formă prismatică a tarsului. Poate fi : calcaneocuboidiană, cu bază externă în cura piciorului strîmb varus echin; mediotarsiană, cu bază infero-internă în cura piciorului plat sau subastra-galiană, cu baza anterioară, în cura piciorului echin sau cu bază posterioară în cura piciorului talus (24). Tarsită (tars + -ită). Inflamaţia ţesutului tarsal (28). Tarso- (gr. tarsos = o suprafaţă lată, plată). Element de compunere referitor la marginea pleoapei sau la regiunea tarsiană a labei piciorului (32). Tarsoclast (tarso- + gr. klassein = a rupe). Aparat pentru redresarea ortopedică extem-poranee a picioarelor strîmbe, prin tarsoclazic (24). Tarsoclazie (tarso- + gr. klasis = rupere). Fracturarea închisă a oaselor tarsului, manuală sau instrumentală, de obicei prin tasare, cu scopul de a corecta diformităţile fixate ale piciorului. Este o metodă oarbă, astăzi părăsită în favoarea tratamentelor chirurgicale (24). Tarsofimă (tarso- -f gr. phyma = excrescenţă). Tumoare a tarsului (2). Tarsorafie (tarso + gr. rahphe = sutură). Blefarorafie. Tarsus (lat. din gr. tarsos = talpă; marginea pleoapei), sin. : Tars. 1. Oasele proximale ale piciorului (1). 2. Membrană conjunctivoelastică, densă şi rigidă, cuprinsă în grosimea pleoapei inferioare (tarsus palpebrae inferior) şi superioare (tarsus palpebrae superior) (1). Tartrat. Sare a acidului tartric cu metale sau radicali organici. Tartraţii pot fi mono- sau bibazici. Se prezintă ca pulberi sau cristale incolore sau albe, solubile în apă. Prezintă putere rotatorie. Sînt folosiţi ca mordanţi în industria textilă (tartraţii de aluminiu, amoniu, staniu etc.), în industria farmaceutică (tartraţii de ergotamină, de potasiu etc.) (5). ~ acid de potasiu, sare potasică a acidului tartric, avînd efect laxativ sau purgativ, în funcţie de doza administrată (13). ~ dublu de sodiu şi potasiu, antilitiazic, laxativ şi diuretic în doze mici (2 —10 g); purgativ în doze mari (15 — 50 g) (13). ~ de ergotamină, sare a ergotaminei folosită terapeutic ca ocitocic şi antimigrenos (13). ~ de magneziu, sare de magneziu folosită ca laxativ sub formă de limonadă (13). Tartru dentar, sin. : Odontolitiază. Concre-ţiuni mineraloorganice, formate în special din carbonaţi şi fosfaţi de calciu, depuse la nivelul coletului dinţilor (supra- sau subgingival), cu elecţie pentru feţele linguale ale frontalilor inferiori, interdentar şi vestibular la molarii superiori. Favorizat de anomaliile dentomaxilare, igiena bucală defectuoasă şi de felul alimentaţiei, este considerat un factor important în etiologia parodontopatiilor (38). Tasare (fr. tasser = a tasa). Turtire (24). ~ osoasă, fractură trabeculară a osului spongios, urmată de înfundare osoasă a corticalei pe care s-a exercitat forţa de apăsare (24). Tasikinezie (gr. tasis = sforţare, încordare kinesis = mişcare). Tendinţă irezistibilă de a merge sau chiar de a alerga, observată în sindroamele extrapiramidale produse de neuro-leptice (35). Tatu. Vezi Dasypus novemcinctus. Tatuaj (fr. tatouage). Introducerea artificială în dermul profund a unor particule colorate (2). ~ accidental, tatuaj realizat prin introducerea accidentală a particulelor colorate în derm (de ex. incrustaţii de pulbere de cărbune în caz de explozie într-o mină) (2). ~ cornean, impreg-naţia opacităţilor corneene, în scop estetic şi TATUAJ CRIM1RAL TEBAINĂ optic, cu un colorant (28). criminal, incrustaţii datorite prafului de puşcă în jurul locului pătrunderii glonţului, în cazul unei împuşcări de aproape; identificarea materiei colorante se> poate face la examenul microscopic chiar şî pe cadavrul în putrefacţie (2). ~ voluntar, pigmentaţie exogenă a pielii, făcută prin înţeparea cu acul şi introducerea în derm a unor particule insolubile de colorant, care persistă indefinit (2). Taurină, sin.: Acid 2-aminoetan-l-salfo- nic. H2N.CH2.CH2S03H. Aminoacid sulfonat, derivat de oxidare a cisteinei. Intră în compoziţia taurocolinei. A fost izolat din bilă, muşchi şi plămîni (5). Taurocolat. Sare biliară a acidului tauroco-lic, avînd rol important în emulsionarea grăsimilor (5). Tauroeolemie. Prezenţa de acid taurocolic în sînge (2). Taurocolină. Compus rezultat din condensarea taurinei cu colina. Sub formă de taurocolat de sodiu intră în compoziţia bilei mamiferelor (5). Taussig, Helen. Semnul accentuarea durerii globilor oculari prin manevra de ridicare a pleoapei superioare; descris în febra papataci (8). Sindromul malformaţie cardiovasculară complexă, în care se asociează un dublu defect septal, atrial şi ventricular, transpoziţia aortei şi o arteră pulmonară „călare” pe defect (10). Taussig-Bing (Taussig, Helen; Bing, Richard J.). Sindromul cardiopatie congenitală cia-nogenă complexă prezentînd o comunicaţie in-terventricuiară înaltă, transpoziţia vaselor mari şi hipertrofia ventriculului drept (10). Taussig-Snellen-Albers. Sindromul anomalie cardiovasculară complexă, constînd din-tr-o comunicaţie interatrială cu vărsarea tuturor venelor pulmonare în trunchiul brahio-cefalic stîng; este aproape patognomonică imaginea în „8” a umbrei cardiace pe ortodia-gramă (10). Tauto- (gr. tautos = acelaşi). Element de compunere care introduce în termeni sensul de identitate sau asemănare (32). Tautomeral (tauto- -f- gr. meros = parte). Termen aplicat la neuronii măduvei spinării, ai căror axoni trec în substanţa albă a măduvei de aceeaşi parte (1). Tautomerie. Modalitate de izomerie, în care două sau mai multe substanţe, prezentînd o compoziţie chimică comună, diferă între ele prin legături şi aşezarea unora dintre atomi, în general, tautomeriâ este condiţionată de deplasarea unei duble legături şi a unui atom de hidrogen (5). Tavernier, L. Operaţia 1. Translocarea tendonului rotulian supero-intern şi plastie capsulară în luxaţia recidivantâ a rotulei (24). 2. Enervaţia şoldului (24). Tavernier-Turner (Tavernier, L.; Turner, G. * I.). Semnul hiperestezia tegumentelor de pe faţa internă a genunchiului, în ruptura de menise intern (24). * Taxie (gr. taxis). Tropism. Taxis (gr. = ordine, aranjare). Manevra de reducere prin masaj a unei hernii încarcerate (li). : Taxonomie (taxis + gr. nomos — lege). Clasificarea organismelor în categorii apropiate, pe baza asemănărilor şi relaţiilor dintre ele (1). Tay-Sachs (Tay, Warren, 1843 — 1927; Sachs, Bernard, 1858 — 1944). Vezi Degeneres-cenţă cerebromaculară. Taylor, Alfred Swaine, 1806 — 1880. Amprenta amprenta unei pete de sînge, luată de pe suport (textile, metal, lemn) prin aplicarea pe pată a unei hîrtii de filtru îmbibate cu apă. Amprenta astfel obţinută se tratează cu reactiv (tinctură de gaiac şi esenţă de terebentină); în prezenţa sîngelui apare o coloraţie verde, apoi albastră (23). Taylor, R. N. Incizia incizie folosită pentru neuroliza sau neurosinteza trunchiului plexului brahial, în paralizia obstetricală a umărului. Incizia porneşte de la originea muşchiului sternocleidomastoidian pînă la treimea externă a claviculei (24). Taylor. Procedeul procedeu de tratament conservator al ulcerului duodenal perforat, prin aspiraţie duodenală continuă pe sondă Einhorn (11). Tătăneasă. Symphytum officinale. Tăun. Vezi Tabanus. Tăviţă renală. Recipient metalic emailat, de forma unui rinichi, folosit în timpul pansamentelor (11). Tb. Simbolul terbiului (5). Tcheboul. Incidenţa sin. : Incidenţă nas- bărbie, tehnică radiografică indicată în explorarea scheletului facial şi a sinusurilor anterioare. Oferă detalii precise asupra sinusurilor maxilare şi asupra celulelor etmoidale (36). t.d. Abreviere pentru tales doses (13). Te. Simbolul telurului (5). Teacă (lat. theca). Theca. ~ femurală, înveliş faseial de natură adventiţială al vaselor femurale, continuare în coapsă a ţesutului conjunctiv care formează în peretele abdominal fascia transversalis (1). ~ nucleată, Teaca Schwann, vezi Schwann. ^ primitivă, Teaca Schwann, vezi Schwann. ~ radieulară Hertwig, vezi Hertwig. Vezi şi: Schwann. Tebaină, sin. : Paramorfinâ. C19H21N03. Eter metalic al enolului codeinonei. Alcaloid izolat din opiu, puţin solubil în apă şi alcool. Folosit TEBAISM 619 TELA SUBSEROSA PERITONEI ca intermediar în sinteza mai multor medicamente (5). Tebaism. Intoxicaţie acută cu opiu (23). Tecnocit (gr. teknon = copil + kytos = celulă). Metamielocit tînăr (1). Tecodont(gr. theke = teacă+ odous = dinte). Caracteristica unui dinte fixat într-o alveolă separată sau o dentiţie compusă din acest fel de dinţi (1). Tecom (gr. theke = teacă + -oma). Tumoare ovariană dezvoltată din teaca internă a foliculilor De Graaf (7). Tecomatoză. Hiperplazie difuză a tecii interne foliculare. substrat anatomic al unor forme de hiperestrogenism (7). Tectocefalie. Anomalie constînd din prezenţa unei cutii craniene turtite, în formă de acoperiş (!)• Tectum (lat. = acoperiş), sin. Tegmen. Denumire pentru formaţiuni anatomice care seamănă cu un acoperiş (1). ~ mesencephali, porţiunea cea mai dorsală a creierului mijlociu, cuprinzînd lama cvadrigemină cu coliculii cva-drigemini (1). Teepol. Detergent din grupul alcoolilor secundari sulfuraţi. Se obţine prin sulfatarea directă a olefinelor cu un număr de atomi de carbon între 8 şi 18. Este utilizat în general ca detergent şi în special în bacteriologie, biochimia microorganismelor etc. (5). Teevan. Legea lui fracturile oaselor se produc în linia de extensiune şi nu în linia de compresiune (24). Tefromielită (gr. tephros = cenuşiu + myelos = măduvă + -ită). Inflamaţia substanţei cenuşii a măduvei (27) Tegmen (lat. = înveliş, acoperiş). Tectum. ~ mastoideum, acoperişul celulelor mastoidiene (1). ~ tympani, acoperişul cavităţii timpanice (1). ~ ventriculi quarti, acoperişul ventriculului al IV-lea al creierului (1). Tegmentum (lat. acoperămînt). Porţiunea dorsală a creierului mijlociu, exclusiv tectum (lamina quadrigemina) şi substanţa cenuşie centrală (1). Tegument (lat. tegumentum = înveliş). Cutis. Tehnică (gr. technikos = ingenios, dibaci). Totalitatea procedeelor utilizate în executarea unui proces mecanic sau a unei intervenţii chirurgicale (32). ^ aseptică, în sens epidemiologie, se referă la ambalarea sau acoperirea obiectelor septice (rufe murdare, vase, resturi septice) sau a omului bolnav, în aşa fel îneît prin transportare să nu se propage infecţia împrejur (8). garoului, compresiune alternativă a membrelor, folosită în insuficienţele ventriculare stîngi aeute, pentru a realiza uşurarea circula- ţiei printr-o adevărată ,,sîngerare internă’* (10). de selectare indirectă, Testul Leder-berg, vezi Lederberg. Vezi şi: Bârâny, Curschmann, D’Arcelin-Judet, Dieulafoy, Ginsburg-Kalinin, Grimson, Kinton-Lord, Kellenberger, Kovacs, La Guardia, Lillehei, Marfan, Massell-Ettinger, Ouchter-lony, Oudin, Poppen, Sarnoff, Schuyler, Sebes-tyen, Senn, Silverman, Sylvester, Thomas, Wer-theimer, Westergreen, Wohlgemuth. Tei. Tilia platyphillos. Teichmann, Stawiarsky Ludwig, 1823 — 1895. Cristale vezi Hemină. Temă. Gafeină. Teism. Intoxicaţie datorită ingestiei unei cantităţi mari de infuzie de frunze de ceai, provocînd insomnie, agitaţie, tulburări funcţionale cardiace (23). Tela (lat. = ţesătură, pînză). Lamă de ţesut (1). ~ choroidea ventriculi quarti, pătură de ţesut coroidian cuprinsă în interiorul ventriculului al IV-lea (1). ~ choroidea ventriculi ter-tii, sin. : Tenia thalami, pătură de ţesut coroidian aflată în interiorul ventriculului mijlociu (1). ~ submucosa, pătură de ţesut conjunctiv situată între o membrană mucoasă şi ţesutul subiacent (1). ~ submucosa coli, lamă conjunctivă sub tunica mucoasă a intestinului gros (1). ~ submucosa intestini tenuis, pătură conjunctivă aflată între tunicile mucoasă şi musculară ale intestinului subţire, mai aderentă de ultima (1). ~ submucosa oesofagi, pătură conjunctivoelastică aflată sub tunica mucoasă a esofagului; este mai densă şi mai groasă în partea superioară a acestuia (1). ~ submu-eosa pharyngis, pătură elasticocon juneţi vă aflată sub mucoasa faringelui; este mai densă aici decît în restul tubului digestiv, compensînd lipsa musculaturii mucoasei (muscularis mucosae) (1). ^ submucosa recti, lamă conjunctivă, mai densă, aflată sub tunica mucoasă a rectului, inclusiv porţiunea lui anală (1). ~ submucosa tracheae et bronehorum, lama conjunctivă aflată sub tunica mucoasă a traheei şi bronhiilor; mai densă în partea posterioară, musculară (1). ~ submucosa ventriculi, lamă conjunctivă aflată sub mucoasa stomacului; de ea aderă stiîns plexul venos submucos al peretelui gastric (1). ~ submucosa vesicae urinariae, lamă conjunctivoelastică situată sub pătura mucoasă a vezicii, în interstiţiile căreia trimite unele prelungiri intercelulare bazale (1). /■^ subserosa, pătură conjunctivă, de obicei laxă, neorganizată, mediind legătura dintre peretele unui viscer sau părţi somatice şi seroasa care le acoperă (1) ^ subserosa peritonei, pătură conjunctivă situată sub mezoteliul seroasei peritoneale (1). TELALGIE 620 TELUR Telalgie (tele- -f gr. algos == durere). Durere care apare în altă parte — uneori la distanţă — de locul leziunii (4). Telangiectazie (tele- -f- gr. aggeion = vas + ektasis — dilataţie). Dilataţie a micilor vase din derm, formînd o reţea fină roşie. Poate fi congenitală, de tip angiom stelar sau nev vascular sau dobîndită, difuză sau regională (12). ~ ereditară hemoragică, Boala Rendu-Osler, vezi Rendu-Osler. foliculară inelară, Purpura Majocchi, vezi Majocchi. ~ simptomatică, dilataţie localizată a capilarelor, probabil de natură histaminică, întîlnită în diferite afecţiuni (insuficienţă hepatică, tulburări endocrine etc.) (10). Telangiom (tele - + gr. aggeion = vas + -oma). Tumoare benignă formată din proliferări capilare (10). Tele- (gr. tele = departe sau telos = capăt, extremitate). Element de compunere cu sensul de acţionare din depărtare, de la distanţă sau care introduce în termeni referirea la o extremitate (32). Telecardiogramă (tele- + gr. kardia = inimă + gramma = notare). înregistrare a electrocardiogramei de la distanţă (15). Teleceptori. Telereceptori. Telecesiumtcrapie. Utilizarea în scop terapeutic a radiaţiilor y ale cesiului 137 (137Cs), pentru iradierea externă a unei regiuni tumorale ; se foloseşte în tratamentul leziunilor puţin profunde şi relativ limitate (tumorile capului şi gîtului, ale adenopatiilor superificiale, ale membrelor etc.) (6). Telecobaltoterapie. Iradiere în scop terapeutic a regiunilor tumorale, utilizînd radiaţii y ale radiocobaltului (Co60). Activitatea sursei poate ajunge pînă la 3 000 — 6 000 curie. Avantaje: energia radiaţiilor mare, penetra-bilitate tisulară mare, difuziune mai puţin importantă, absorbţie omogenă în toate ţesuturile, preţ de cost şi întreţinere ieftine (6). Teleînregistrare. înregistrare grafică de la distanţă a unui fenomen biologic (15). Teleky, L. Semnul imposibilitatea menţinerii extensiunii forţate a mîinilor pe antebraţ, datorită unei pareze radiale discrete în cadrul intoxicaţiei saturnine (9). Teleman-Langeron (Teleman, G.; Langeron, M.). Metoda metodă folosită pentru depistarea microscopică în materiile fecale a ouălor sau chisturilor de paraziţi intestinali. Se bazează pe dizolvarea prin HG1 şi eter a unei părţi din materiile fecale. Ouăle foarte uşoare, ca cele de Himenolepis nana şi de oxiuri, nu sînt puse suficient de bine în evidenţă prin această metodă (31). Telencephalon (tele- + gr. enkephalos = creier). Subdiviziune anterioară a creierului anterior primar, care dă naştere lobilor olfactivi, cortexului cerebral şi corpilor striaţi (1). Teleneuron (tele- + gr. neuron = nerv). >Termen vechi pentru un neuron care formează elementul terminal al unui impuls într-un act fiziologic ce cuprinde şi sistemîilT^iervos (1). Teleopsie (tele- + gr. opsis = vedere). Viciu în perceperea distanţelor prin care obiectele sînt percepute la o distanţă mai mare decît sînt în realitate (26). Teleradiografie. Radiografie executată cu o distanţă tub-film de 1,60 — 2 m, realizînd o imagine cu dimensiunile apropiate de cele ale obiectului de radiografiat (36). Teleradiumterapie. Radiumterapie la care sursa radiantă este situată la distanţă mare. Se efectuează cu cantităţi mari de radium la distanţă de 5 — 15 cm (36). Telereceptori (pl. de la tele- + lat. recipere = a primi), sin. : Teleceptori. Denumire dată organelor receptorii, cum sînt ochiul, urechea, nasul, care recepţionează stimuli senzoriali produşi la distanţă (15). Telesistolic (tele- -f gr. systole = contracţie). Care se situează la sfîrşitul sistolei cardiace (15). Telocel (tele- -f gr. koilos = cavitate). Cavitate a telencefalului (1). Telodendron [(tele- -j- gr. dendron = arbore). Arborizaţie terminală a unui axon (1). Telofază. 1. Stadiul final al mitozei în care cromozomii se reorganizează pentru a forma nucleul stadiului intermitotic (1). 2. în general fază finală a unui proces. (1). Teloîraţjmă (tele- + gr. phragmos = membrană). Membrană Krause. Vezi Krause. Telolecitic. Ou cu o masă mare de vitelius plasat excentric (1). Telolemma (tele- -f gr. lemma = teacă). Membrană peste o plăcuţă motorie terminală într-o fibră musculară scheletică (1). Telomer. Condensare de cromatină delimitată de constricţii secundare (cromomer), situată terminal (17). ~ interstiţial, cromomer in-tercalar, care are comportarea telomerului, neadmiţînd procesele reparatorii consecutive iradierii (17). Telotesm. Erecţia mamelonului (18). Telson-Ransonof. Osteosinteză osteosi-neză de col femural cu buchet de broşe Kirschner (24). Telur. Simbol Te. Element chimic cu caracter metaloid, făcînd parte din grupa a Vl-a, cu număr atomic 52 şi greutate atomică 127,61. Se găseşte în natură combinat cu metalele (telururi), în minerale ca silvanitul, tetradimi-tul, hessitul. Are valenţele 2, 4 şi 6, iar proprietăţile chimice sînt similare cu cele ale sulfului (5). TEMPERA? 1ENT 621 TENDINŢĂ CENTRALĂ Temperament (lat. temperamentum). Tip caracteristic d? reacţie a fiecărui individ, care se reflectă in special în particularităţile de grad, viteză şi intensitate a reacţiilor psihice şi motorii, cît şi in fondul dispoziţiei şi variabili-tatea acestuia. Temperamentul constituie complexul de particularităţi înnăscute şi cîpătate ale reactivităţii individului, la baza lui stînd tipul de activitate nervoasă superioară şi constituind una dintre componentele importante ale caracterului (35). ~ coleric, temperament caracterizat prin vioiciunea, impetuozitatea şi intensitatea sentimentelor, mimică, limbaj şi gesturi vii, adeseori însoţite de irascibilitate şi înclinaţie către accese emoţionale furtunoase (35). ~ flegmatic, tip temperamental echilibrat, liniştit, cu o exprimare temperată, lentă, a sentimentelor, gesturilor şi atitudinilor (35). ~ melancolic, tip temperamental cu modulaţii afective reduse, cu o dispoziţie în general tristă, cu o sensibilitate crescută, cu trăiri interioare puternice, dar cu exteriorizare redusă şi în general cu sentimente stabile, de lungă durată (35). ~ sanguin, temperament caracterizat prin vioiciunea, impetuozitatea şi intensitatea crescută a sentimentelor şi reflectarea lor rapidă în mimică, gesturi, atitudini şi, în general, în întregul comportament al individului (35). Temperatură (lat. temperatura). Nivelul termic al unui corp, adică starea de încălzire. Este în funcţie d3 energia cinetică moleculară şi arată nivelul termic care determină sensul de trecere a energiei moleculare de la un corp la altul. Temperatura corpului omenesc măsurată în diferite regiuni prezintă următoarele valori normale : axilar 36,2 — 36°,8; bucal 36°,2; rectal 37°,5. Deşi organismul uman se menţine în general la o temperatură constantă, totuşi se constată totdeauna unele oscilaţii, în condiţii normale : seara de obicei mai ridicată de cît dimineaţa, variază cu regiunea corpului, cu vîrs-ta etc. (6). ^ echivalent efectivă, metodă complexă de apreciere a efectului caloric produs de temperatura, umiditatea şi mişcarea aerului, bazată pe senzaţia de căldură. Stă la baza stabilirii celor mai multe ,,zone de confort” (20). ~ efectivă, indice complex prin care se apreciază acţiunea concomitentă a diverselor condiţii de temperatură şi umiditate a aerului asupra senzaţiei de căldură, în comparaţie cu senzaţia termică produsă de acţiunea temperaturii aerului imobil saturat cu vapori (9). ~ euter-mică, temperatura mediului ambiant, apropiată de cea a organismului, la care mecanismele ter-moreglatorii se declanşează rapid şi funcţionează cu cea mai mare rapiditate şi supleţe, neregula-rităţile prin deperdiţie termică fiind cel mai bine compensate (5). ^ de indiferenţă, acea temperatură a apei de baie în care corpul nu are senzaţie nici de cald şi nici de rece. La apa simplă, ea este situată la 34 — 35°G, la ape carbo-gazoase la 32°G, iar la băile de nămol, la 37°C. în aer, temperatura de indiferenţă se află în zone numite ,,de confort” la 18 — 22° (4). ~ joasă, starea termică a aerului, în general sub 15°, care modifică echilibrul termic al organismului în sensul pierderii de căldură cu pericolul de răciere a corpului. Este în funcţie de intensitatea efortului, aclimatizare şi îmbrăcăminte (9). ~ optimă enzimatică, temperatură la care o enzimă prezintă activitate maximă la un pH anumit (5). ~ rezultantă (Missenard), metodă complexă de apreciere a efectului caloric combinat al temperaturii aerului, umidităţii aerului, curenţilor de aer şi radiaţiei calorice (în special a radiaţiei negative faţă de obiectele mai reci), bazată pe senzaţia de căldură. Faţă de metoda temperaturii efective prezintă avantajul pentru determinarea microclimatului de încăpere că ţine seama de pierderile de căldură prin radiaţie, care pentru condiţiile obişnuite de viaţă ale omului reprezintă mijlocul cel mai intens de pierdere de căldură (45 % din totalitatea pierderilor de căldură) (20). ~ ridicată, stare termică a aerului, în general peste 25°, care modifică echilibrul termic al organismului, în sensul acumulării de căldură cu pericolul supraîncălzirii. Este în funcţie de intensitatea efortului, aclimatizare şi îmbrăcăminte (9). ^ umedă, temperatură înregistrată de termometrul umezit al psihrometrului (20). ~ uscata, temperatură înregistrată de termometrul uscat al psihrometrului (20). Temple, Fay. Metoda metodă de reeducare neuromotorie la copii, bazată pe ideea că dezvoltarea mişcării urmează în filogeneză evoluţia ontogenetică (24). Tempora (pl. lat. tempus = tîmplă), sin. : Timple. Regiunea temporală (1). Tenalgie (gr. tenon = tendon + algos = durere), sin. Tenontodinie. Dureri tendinoase (4). Tench, W. Russell. Conceptul tehnică de amprentare în edentaţia totală, folosind contracţiile musculare de sugere şi înghiţire (39). Tendinită (lat. tendo = tendon + -ită). Afecţiune inflamatorie a tendonului. De fapt este o tenosinovită (24). Tendinoză (lat. tendo = tendon -f- -oză). Afecţiune neinfecţioasă a tendoanelor. Termen generic, rar folosit pentru procesele reumatice şi degenerative (24). Tendinţă (fr. tendance). Dispoziţie sau înclinaţie pentru ceva (32). ~ centrală, în statistica matematică, tendinţa datelor cantitative de a se aglomera în jurul unei valori centrale. Poziţia valorii centrale este determinată de obicei printr-una din măsurile localizării: media, modul, mediana. Concentrarea valorilor în jurul TENDINŢA DE LUNGĂ' DURATĂ 622 TEKHOLIZĂ acestui centru este determinată de una dintre măsurile dispersiei (7). ~ de lungă durată, sin. : Tendinţă seculară, în statistica matematică, caracteristică a seriilor în timp (dinamice)* _ exprimată prin variaţii lente, continue, aperio-dice. De fapt, această tendinţă evidenţiază tendinţa centrală : direcţia fundamentală de mişcare, în sens crescător sau descrescător. Estimarea tendinţei de lungă durată se face fie prin metoda mediilor mobile, fie prin metoda celor mai mici patrate (7). ~ seculară, Tendinţă de lungă durată. Tendo (lat. = tendon), sin. : Tendon. Porţiune fibroasă prin care unii muşchi se inserează pe oase sau pe alte structuri (1). ~ Achillis, Tendo calcaneus. ~ calcaneus, sin. : Tendo Achillis, Tendonul lui Ahile, tendon comun al muşchilor gastrocnemius şi soleus, avînd inserţia pe calcaneu (1). ^ conjunctivus, Falx inguinalis. ~ crieooesophageus, tendon de origine al musculaturii longitudinale striate a esofagului, inserat pe cartilajul cricoid (1). Tendon (lat. tendo). Tendo. ~ lui Ahile, Tendo calcaneus. ~ conului arterial, bandă de ţesut fibros care se întinde de la trigonul fibros al inimii şi inelul fibros din jurul orificiului atrioventricular drept la suprafaţa posterioară a conului arterial (1). Vezi şi: Zinn. Tendoperiostită (lat. tendo = tendon -f- peri-ost + -ită). sin. : Entezită. Proces inflamator localizat la nivelul unei inserţii tendinoase, apo-nevrotice sau ligamentare (4). Tendosinovită (lat. tendo = tendon + sinovie + -ită). Tenosinovită. Tendovaginită (lat. tendo = tendon + va-gina = teacă + -ită). Tenosinovită. ~ profesională, inflamaţie acută a tecii tendoanelor la muncitorii care efectuează mişcări rapide şi repetate (tendovaginita seroasă) sau după micro-traumatisme repetate şi îndelungate (tendovaginită stenozantă) (9). Teneff-Stepanov. Procedeul în amputaţii pentru prevenirea apariţiei neuroglioamelor dureroase, implantarea capului nervului secţionat în muşchi (24). Tenesme (gr. teinesmos). Contracturi spastice, dureroase ale sifincterului striat anal sau ale colului vezicii urinare (11). Tenev. Operaţia transplantarea muşchiului gambier posterior pe tendonul muşchiului lungul peronier, scurtat în prealabil prin pli-caturare (24). Tenia (lat. taenia = panglică). Structură în formă de bandă, de panglică (1). Teniae choroideae. Benzi situate pe marginile laterale ale ventriculilor al III-lea (tenia ventriculi tertii) şi al IV-lea (tenia ventriculi quarti), unde se inserează tela choreidea ventriculi tertii (tenia thalami) şi tela choroidea ventriculi quarti (1). Teniae coli. Denumirea celor 3 benzi în formă de panglică ale păturii longitudinale a tunicii musculare a colonului (1). ^ fornicis, muchia laterală a fornixului pe care ,se prinde pîn-za coroidiană a ventriculului» aJt III-lea (1). ~ libera, una dintre cele 3 tenif ale colonului; pe ea nu se inserează nici un mezou, iar ca sediu este opusă teniei mezocolice (1). ~ mesocolica, bandă musculară longitudinală care cofespunde inserţiei mezocolonului pe colon (1). ^ omen-talis, tenia anterioară a colonului transvers, pe care se prinde omentum majus (1). ~ pontis, Fibrae lateralis pontis. ~ semicircularis, Stria terminalis. ~ thalami, Tela choroidea ventriculi tertii. Teniază. Boală parazitară determinată de prezenţa în intestinul omului a viermilor paraziţi din genul Taenia. De cele mai multe ori, boala se manifestă clinic prin tulburări digestive (poftă capricioasă de mîncare, dureri abdominale, greaţă, tulburări de tranzit intestinal, senzaţii de balonare etc.) şi chiar nervoase, în teniaza cu Taenia saginata, omul se infestează prin consumul cărnii de bovine insuficient friptă sau fiartă, conţinînd forme larvare de Cysticercus bovis, iar în teniaza cu Taenia solium, prin carnea de porcine insuficient prelucrată termic, conţinînd Cysticercus celulosae. în teniaza cu T. saginata, proglotele se elimină izolat, atît o dată cu scaunele, cît şi între scaune iar în teniaza cu T. solium, acestea se elimină grupate şi de obicei o dată cu scaunele (31). Tenifug. Antihelmintic vermifug faţă de viermii plaţi (13). Teniola cinerea. Creastă subţire care separă stria ventriculului al IV-lea de diviziunea cohleară a nervului acustic (1). Tenner-Vandeput. Dermatomul dermatom pentru recoltarea de grefe dermoepidermice în fileu (11). Teno- (gr. tenon = tendon). Element de compunere care introduce în termeni referirea la tendoane (32). Tenodeză (teno- + gr* desis = legare împreună). Intervenţie ortopedicochirurgicală prin care se limitează o mişcare sau tendinţă la o deviaţie patologică într-o articulaţie, datorită paraliziei unui grup muscular, cu ajutorul tendoanelor muşchilor respectivi (24). Vezi şi: Vreden. Tenoiibrile (teno- -j- dim. lat. fibra = fibră). Tonofibrile. Tenoliză (teno- -f gr. lysis = dizolvare). Intervenţie ortopedicochirurgicală, prin care se eliberează un tendon dintr-o cicatrice posttraumatică, sau operatorie. Eliberarea tendonului prins într-un proces de tenosinovită stenozantă TENON 623 TEBÎTORIUM HYPOPHYSIS inflamatorie, reumatismală sau traumatică (chirurgicală) are acelaşi sens (24). Tenon, Jaques Rene, 1724 — 1816. Capsula sin. : Capsula bulbi, Fascia bulbi (Tenorii), Vaginae bulbi, membrană conjunctivă alcătuită din două foi, care acoperă toată porţiunea sclerală a globului ocular; între cele două foi se află o cavitate închisă, în care circulă limfă (28). Spatium interfaseiale (Tenoni), sin. : Spa-tium intervaginale bulbi ccali, spaţiul dintre scleră şi capsula Tenon (1). Tenonită. Inflamaţie a capsulei Tenon (28). Tenontodinie (gr. tenon, tenontos = tendon -1- odyne = durere). Tenalgie. Tenoplastie (teno- + gr. plassein = a forma). Operaţie plastică asupra unui tendon; înlocuirea unui tendon rupt sau bolnav prin grefă tendinoasă; transplantare tendinoasă sau izolarea unui tendon dintr-un bont de amputaţie, în vederea cinematizării (24). Tenosinovită (teno- -j- sinouie -f -ită), sin. : Tendosinovitâ, Tendovaginitâ, Tenovaginitâ. A-fectiune inflamatorie a tecii conjunctive a tendonului (24). ~ De Quervain, vezi Quervain. ~ stenozantă, tenosinovită în faza cicatriceală, în care exsudatul se organizează în jurul tendonului, blocîndu-i alunecarea (24). Tenotom (teno- + gr. tome = tăiere). Instrument chirurgical de forme variate, folosit în trecut pentru tenotomia subcutanată (24). Tenotomie. Secţionare chirurgicală a unui tendon (11). Tenovaginitâ (teno- -f- lat. vagina — teacă -f -ită). Tenosinovită. Tensioaetivitate. Proprietatea unor substanţe de a modifica tensiunea superficială. Sînt tensioactive substanţele organice cu lanţuri lungi de carbon şi număr mic de radicali — OH sau — C02H. Corpurile solvite care scad tensiunea superficială trebuie să se afle în concentraţie exagerată în stratul superficial al soluţiei şi, invers, pentru cele ce cresc tensiunea superficială. Substanţele care cresc tensiunea superficială se numesc tensioactive pozitive, iar cele care o scad poartă numele de tensioactive negative (6). Tensiometrie (lat. tensio = tensiune + gr. metron = măsură). Studiul distribuţiei tensiunilor mecanice în materialele transparente, uti-lizînd fenomenul de birefringenţă tensională (6). Tensiune (lat. tensio). 1. Rezistenţa pe care un perete organic mai suplu sau mai (rezistent) rigid o opune lichidului sau gazelor conţinute în cavitatea ce o delimitează (32). 2. Presiunea exercitată de fluxul unui lichid organic asupra pereţilor vaselor sau canalelor ce-1 conţin (32). 3; Voltaj; mărime egală cu produsul dintre intensitatea cîmpului electric şi lungimea liniei de-a lungul căreia se măsoară tensiunea. Ten- siunea electrică se măsoară în volţi (32). ~ arterială, sin. : Presiune arterială, stare de tensiune sub care se găsesc arterele, întreţinută de forţa de propulsie a sîngelui şi de rezistenţa periferică a vaselor. Normal: 120 — 140 mm Hg Mx şi 70 — 90 mmHg Mn (15). ~ arterială decapitată, tip întîlnit în infarctul miocardic, în care scade mult maxima (10). ~ arterială diferenţială, diferenţa dintre maximă şi minimă (presiunea pulsului), care poate creşte (formulă sfingomanometrică divergentă) în boli ca insuficienţa aortică, hipertiroidism, fistule arterio-venoase sau care poate scădea (formulă convergentă) în nefrite, insuficienţe cardiace etc. (10). ~ arterială maximă, presiune arterială sistolică (10). ~ arterială medie, presiune mijlocie din timpul unui ciclu cardiac, exprimată curent prin media aritmetică, dar corect prin cea geometrică a valorilor extreme (10). ~ arterială minimă, presiune arterială diastolică (10).~de difuziune, tensiune care reflectă viteza de migrare diferită a ionilor la concentraţii e-gale. Prezenţa membranei înseamnă o încetinire puternică a permeabilităţii atît pentru ionii lenţi, cît şi pentru cei rapizi; prin aceasta se obţine înşirarea ionilor lenţi de o parte a membranei şi a celor rapizi de partea cealaltă a ei; membrana este polarizată şi şe produce o tensiune de membrană sau poLenţial de repaus (6). ~ intraoculară, Presiune intrao-culară. ^ premenstruală, Sindrom premenstrual. ~ restantă, fenomen bioelectric datorit îngustării volum-conductorului corporal la nivelul membrelor şi constînd dintr-o concentrare şi relativă egalizare a liniilor izopotenţiale, cu creşterea globală a potenţialului recoltat de electrodul ECG (10). ~ superficială, forţele tangenţiale care acţionează la suprafaţa lichidelor şi care fac ca suprafaţa lichidelor să semene cu o membrană elastică, micşorînd suprafaţa de separaţie între două faze; unitatea de măsură: dine/cm (în sistemul cgs) (6). ~ vaporilor de apă, tensiune parţială a vaporilor de apă din aer. Este modul de exprimare a umidităţii aerului (20). Tensor (lat. tendere = a întinde). Un muşchi care pune în tensiune una sau ambele structuri pe care se inserează (1). ^ coroidei, fibrele longitudinale ale muşchiului ciliar, care se întind de la nivelul limbului seleroeornean Ia ora serrata (28). Vezi şi: Lambotte. Tentorium (lat. = cort), sin. : Cort. Formaţiune anatomică semănînd cu un cort sau un acoperămînt (1). ~ cerebelli, sin.: Cortul cerebelului, formaţiune a durei mater, care acoperă fosa craniană posterioară, separînd cerebelul de emisferele cerebrale (1). ~ hypophysisr Diaphragma sellae turcicae. TEOBROMINA 624 ţEEORIA JOCURILOR Teobromină. Derivat purinic extras din cacao; are acţiune diuretică, vasodilatatorie coronariană şi bronhodilatatorie slabă (13). ~ natriu salicilică, Teobromină salisodică. ~ salisodică, sin. : Teobromină natriu salicilic^f compus al teobrominei cu salicilatul de sodfu, avînd solubilitate crescută în apă şi aceleaşi proprietăţi farmacodinamice (13). Teodoroiu, T. Grefe grefe cutanate libere, insulare, de formă patrulateră, asemănătoare celor Gorachan, introduse cu un ac în profunzimea mugurilor, în plăgile vechi infectate (24). Teofilinat de colină. Gompus solubil de teo-filină cu rol vasodilatator coronarian, stimulant al miocardului, excitant al centrului respirator, relaxant al musculaturii netede a bronhiilor, diuretic (13). Teofilină. Derivat purinic extras din ceai; este diuretic, excitant al sistemului nervos central, stimulant miocardic, vasodilatator coronarian, analeptic respirator (13). Teofilinetilendiamină. Aminofilină. Teomanie (gr. theos = zeu -j- mania = nebunie). Delir religios (35). Teorie (gr. theoria). Sistem de idei sau principii ştiinţifice rezultat din generalizarea logică a cunoştinţelor bazate pe experienţă. în urma confirmării lor prin practică, ele devin adevăruri (32)* ~ anticromatică, teorie propusă de Hartridge, pentru a explica corectarea aberaţiilor cromatice; ar exista un mecanism de suprimare în retină sau creier, care deprimă sensibilitatea pentru albastru şi galben (28). ^ asimetriei bicondiliene, teorie potrivit căreia condilii mandibulei nu au o axă comună de rotaţie, ci fiecare se roteşte pe o axă de balama independentă, paralele între ele, de unde rezultă o asimetrie laterală a mandibulei (39). ~ aşteptării, sin. : Teoria cozilor, capitol al teoriei probabilităţilor aplicat la studiul fenomenelor de aglomerare, pentru modelarea comportamentului sistemelor care satisfac cereri sosite aleator: organizarea unei clinici, stocajul materialelor, traficul rutier, aerian sau maritim, radiocomunicaţii etc. (37). ~ cablului (Gole şi Gurtis), teorie care exprimă transpunerea formulei telegrafice la conducerea nervoasă* conform căreia, în timp ce noi porţiuni ale fibrei nervoase ajung să fie excitate peste prag, cele rămase în urmă şi care au fost excitate anterior revin în starea de repaus. Abateri de la această teorie se întîlnesc numai pentru stimuli prin curent puternic, cu durată foarte scurtă de acţiune (6). ~ copierii greşite (Watson şi Crick), ipoteză conform căreia acţiunea unui agent mutagen ar consta din inducerea, în procesul de biosinteză replicativă, a unei schimbări în secvenţa de baze purinice şi pirimidinice. Gum fie- care bază din ADN constituie un simbol al mesajului genetic şi formează o parte din codon, copierea greşită va avea repercusiuni şi asupra expresiei fenotipice şi va determina sinteza unei proteine cu secvenţă aminoacidică schimbată. Ordinea greşită din mesaj se va perpetua, prin copiere, teoretic indefinit ~ cozilor, Teoria aşteptării. ~ cuantică a viziunii culorilor, teorie după care celulele conice din retină posedă calitatea, atunci cînd sînt stimulate de lumină, de a transmite de-a lungul iibrelor nervoase impulsuri de diferite forme, care depind de cuantumul lungimii de undă a stimulului luminos. Astfel, lumina porţiunii violete din spectru va da impulsuri diferite de cele generate de banda roşie a spectrului (28). ~ diferenţei de potenţial de fază, teorie care caută să explice polarizarea fibrei musculare prin diferenţa de sarcini electrice, stabilită în zona de separaţie a două faze (proteinoelectrolitică intracelulară şi electrolitică extracelulară) (10). ~ diferenţială, teorie asupra formării electrocardiogramei, bazată pe ipoteza că traseul ar fi rezultanta a două unde polifazice (levo- şi dextrogramă) sau monofazice (din diverse zone) (10). ~ dipolului, teorie asupra formării electrocardiogramei, bazată pe propagarea undelor de de- şi repolarizare, asimilate unor dipoli (10). ^ duplicităţii, în oftalmologie, teorie după care basto-naşele sînt stimulate prin diferite intensităţi de lumină, iar conurile prin diferite lungimi de undă (28). ~ fazelor, ipoteză care caută să explice geneza potenţialelor de acţiune şi repaus prin apariţia modificărilor de repartiţie ionică, nu în funcţie de proprietăţile membranei, ci legat de faptul că ionii intracelulari ar exista în 3 faze : a) strîns fixaţi de proteinele proto-plasmei (K, Mg, Ga, P04, în special); b) legaţi reversibil; c) liberi (Na, în special); excitaţia ar produce eliberarea ionilor fixaţi şi deci deplasarea echilibrului cu ieşirea potasiului în afara celulei şi apariţia potenţialului de acţiune (10). ~ informaţiei, capitol al matematicii şi ciberneticii care studiază în principal transmiterea semnalelor. Se deosebesc, ca obiecte ale teoriei: sursa de informaţie care emite semnale (proces aleator), canalul de comunicaţie care transmite semnalele codificate ce are o anumită capacitate (şi în care semnalele pot nuferi diferite perturbaţii), recepţia unde se face decooi-ficarea cu ajutorul unui traductor (7).~ jocurilor, teorie matematică al cărei obiect de studiu este şirul unor acte libere, executate potrivit unor reguli de către un grup de persoane, acte care urmăresc repartizarea optimă a unor valori. Un joc este constituit din două elemente fundamentale: a) o succesiune finită de evenimente; b) o regulă de repartiţie de valori. Teoria jocurilor se ocupă mai ales de stra- TEORIA MEMBRANEI 625 TEORIA ZGOMOTELOR tegiile posibile (7). ~ membranei, ipoteză, formulată de Bernstein, căutînd să explice polarizarea fibrei musculare prin existenţa unei permeabilităţi elective a membranei celulare, care ar împiedica trecerea ionilor de sodiu, spre deosebire de cei de potasiu (10). ~ mioeretică, teorie care caută să explice geneza extrasistolelor, prin apariţia unei hiperexcitabilităţi miocardice, consecutivă dezechilibrului dintre forţa cardiacă şi rezistenţele periferice (10). mişcării circulare, teorie patogenică a flut-terului şi fibrilaţiei, bazată pe apariţia unei unde de excitaţie heterotopă, care se propagă circular continuu, atunci cînd într-un punct al miocardului există o refractaritate intermitentă, împiedicînd răspîndirea impulsului din sensul opus (10). ^ monocromatică a vederii, teorie care consideră că absenţa percepţiei culorilor este cauzată de o oprire în dezvoltare a receptorilor retinieni pentru culori, deşi sensibilitatea luminoasă a conurilor este normală (28). monofiletică, concepţie după care toate elementele celulare ale sîngelui şi organelor he-matopoietice derivă dintr-o singură celulă re-ticuloendotelială cu potenţialităţi citopoietice multiple, hemocitoblastul, care ar fi elementul de origine al tuturor seriilor hematopoietice, el însuşi provenind dintr-o celulă liberată din re-ticul şi posedînd potenţial hematopoietic, hemo-histioblastul. Numai monocitul ar putea deriva direct din hemohistoblast, fără stadiu hemoci-toblastic (19). ^ neurocronaxieă a fonaţiei, Teoria lui Husson, vezi Husson. ~ octetului, teorie care explică proprietăţile chimice, valenţa şi electroafinitatea elementelor cu ajutorul numărului de electroni de pe orbita periferică a elementului respectiv şi a tendinţei acestuia de a cîştiga sau a pierde electronii în veciei ea realizării pe orbita exterioară a unui număr de 8 electroni (octet), aşa cum au gazele nobile (i-nerte din punct de vedere chimic) (5). ^ £-oxi-dării, Teoria lui Knoop, vezi Knoop. ~ pan-genelor, Teoria lui Vries, vezi Vries. ^ para-biozei, teorie care caută să explice geneza extrasistolelor printr-un răspuns anormal la excitaţia subliminală a unei porţiuni miocardice cu reactivitate modificată (10). ~ parasistolieă, teorie care admite producerea extrasistolelor prin „ieşirea” intermitentă a excitaţiei dintr-un centru heterotop autonom cu activitate ritmică (10). ~ policromatieă a vederii, teorie asupra viziunii culorilor, emisă de Hartridge, care admite 7 tipuri de receptori cu 8 curbe de răspuns : roşu; oranj; galben; verde ; albastru—\er de ; albastru; albastru-violet (28). ~ pompei ionice, teorie care explică bioelectrogeneza pe baza modificării unui mecanism întreţinut de procesele oxidative (suprimat în excitaţie), care ,,pompează'’ ionii de sodiu din celulă, pri- mind pe cei de potasiu (în repaus) (10). ~ potenţialelor locale, ipoteză care caută să explice morfologia electrocardiogramei pe baza transmiterii la electrod a potenţialelor proprii ale zonei de ţesut epicardic pe care îl „priveşte” (10). ~ probabilităţilor, sin. : Calculul probabilităţilor, ramură a matematicii care se ocupă cu legile fenomenelor complexe cercetate în masă şi cu aspectele cantitative generale ale împletirii dintre necesitate şi întîmplare. Are aplicaţii în fizica atomică şi moleculară, în statistica matematică, în teoria informaţiei, în practica asigurărilor pe viaţă, în genetică, în sociologie etc. (7). ^ reîntoarcerii, ipoteză care explică geneza stimulilor ectopici ai extrasistolelor, prin existenţa unei zone miocardice modificate, cu fază refractară prelungită, în care excitaţia pătrunde tîrziu, după contracţia porţiunilor învecinate (10). ^ rezonatorilor, vezi Helmholtz. ~ semi-conservativă (Watson—Crick), teorie care încearcă să elucideze mecanismul intim al replicării in vivo a ADN. în virtutea acestor ipoteze, în timpul desfăşurării catenelor unui duplex, pornind de la un capăt al acestuia, se produce şi sinteza noilor catene, ceea ce s-ar putea reprezenta printr-o figură în Y (17). ~ taliisistolică, ipoteză care explică geneza tlutterului şi a fibrilaţiei atriale prin existenţa unui focar ec-topic cu frecvenţă mare (varianta monotopă) sau a mai multor focare cu activitate concomitentă şi reîntoarceri multiple (varianta polito-pă) (10). ~ trialistă a hematopoiezei (Schilling), teorie care susţine originea reticuloendotelialâ a monocitelor sanguine (19). ţintei, redare simbolică a modului de acţiune a agenţilor mu-tageni. Teoria susţine că o singură lovitură a agentului asupra ţintei (materialul genetic) o inactivează sau provoacă mutaţie (efect letal sau mutagen); se consideră deci că materialul genetic şi agentul mutagen sînt 2 reactanţi şi că efectul celui de al doilea este guvernat de legea „totul sau nimic” (17). ~ vectorială, teorie care consideră elementele curbei electro-cardiografice drept rezultanta sumării efectelor unor dipoli electrici momentani, reprezentaţi vectorial şi proiectaţi pe derivaţiile respective (10). ~ zgomotelor in transmiterea mesajului, exprimare—prin analogie cu situaţia dintr-un mesaj sonor — a tulburărilor care pot să apară în calea de transmisie a mesajului genetic de la ADN (sursa de informaţie) pînă la proteină (destinatarul); perturbarea constă din tulburarea ordinii aminoacizilor din molecula de ADN (17). Vezi şi: Abbă, Arrhenius-Madsen, Burnet, Ehrlich, Helmholtz, Hering, Husson, Keilinr Knopp, Lamark, Monson, Pasteur, Perello, Quastel, Scherf-Prinzmetal, Vries, Watson-Crick, Young-Helmholtz. TERAPEUTIG 626 TERMOCAUTER Terapeutică (gr. therapeuein = a îngriji). 'Terapie. Terapie (gr. therapeia = tratament), sin. : Terapeutică. Parte a medicinei care se ocijpă -cu tratamentul diferitelor boli şi cu modul ştiinţific de utilizare a medicamentelor (32). ~ convulsivantă, sin. : Convulsioterapie, producere în scop terapeutic a unor crize convulsi-vante de tipul accesului epileptic major prin curent electric sau substanţe chimice *(cardiazol, indoklon) (35). ^ dentară biomecanică, terapie a anomaliilor dentomaxi-dare cu ajutorul aparatelor ortodontice (39). ~ intensivă, metodă de tratament prin care bolnavii foarte gravi dintr-un spital sînt permanent •asistaţi de către medici şi personal medical în saloane (camere) speciale, numite saloane (camere) de terapie intensivă (28). ~ cu microunde, Radarterapie. ~ oeupaţională, metodă de tratament al bolnavilor prin muncă adecvată stadiului de evoluţie a bolii, culturii şi pregătirii ior profesionale (35). ~ tisulară, Metoda Fila-îtov, vezi Filatov. Teratenceialie (terato- + gr. enkephalos = .creier). Denumire generică dată monstruozităţilor encefalice (27). Teratism (gr. terras = monstru). Anomalie, malformaţie sau monstruozitate congenitală (1). ~ atrezie, anomalie în care orificiile naturale sînt Închise (1). ~ caseuric, deformare în care părţile care trebuie să fie unite rămîn în stadiul Jor primitiv, fisurat (1). ~ ectogenic, teratism în care unele părţi ale corpului sînt absente sau defecte (1). ~ ectopic, teratism care prezintă deplasarea anormală a unora sau mai multor părţi (1). ~ liipergenetic, teratism în care unele organe sînt disproporţionat de mari (1). ~ sim-iizic, anomalie de fuzionare a unor organe sau părţi ale organelor (1). Terato- (gr. terras, terratos = monstru). Element de compunere referitor la un monstru <32). Teratoid (terato- + gr. eidos = formă). Asemănător unui monstru (1). Teratologie (terato- -{- gr. logos = ştiinţă, studiu). Ştiinţa anomaliilor, malformaţiilor şi monstruozităţilor (1). Teratom (terato- + -oma), sin.: Tumoare ieratoidâ. Tumoare congenitală cu ţesuturi multiple, adesea chistică sau compusă dintr-o parte chistică şi alta solidă, fără vreun raport de structură cu organele sau sediul său de dezvoltare (heterotipie) (2). ~ bigemiinai, teratom care derivă din evoluţia anormală a unuia din cei 2 embrioni gemeni (2). ~ embrionar, teratom în care există sub o formă tumo-Tală resturile organelor embrionare (2). ~ histioid, teratom format dintr-un singur fel de ţesut (2). ~ matur, teratom format din ţesuturi mature, corespunzătoare ţesuturilor purtătorului teratomului; are un caracter histo-logic benign (2). ~ monogerminal, viciu de dezvoltare a unui singur embrion, care poate rezulta din grupe de celule* deprinse din diferitele foiţe embrionare (2). ‘nematur, neofor-maţiune constituită din ţesuturi de tip embrionar, cu evoluţie malignă (2). ~ organismoid, Embriom. ~ organoid, teratom format din cîteva ţesuturi, care amintesc un organ oarecare (de ex. chistul dermoid) (2). Terbiu. Simbol Tb. Vezi Lantanide. Terebentină. Oleorezină obţinută prin incizii practicate in diferite specii de Pinus (Pina-ceae); are acţiune antiseptică şi modificatoare a secreţiilor bronşice; este utilă şi în infecţii urinare cronice (13). Teren (fr. terrain). Ansamblul proprietăţilor particulare (individuale sau momentane) ale unui sistem viu, care-i determină reactivitatea (cantitativ, calitativ şi temporal) sau comportarea faţă de o influenţă a mediului. Notele permanente definesc terenul constituţional. Terenul trebuie luat în consideraţie în probleme de etiologie, patogenie, patoplas-tie şi prognoză, iar analiza sa fundamentează individualizarea terapeuticii şi terapia activă (7). Termalism. Noţiune largă, care cuprinde tot ceea ce se referă la staţiuni balneare, la factorii naturali, organizarea, urbanismul şi igiena acestora (4). Termalitate. însuşire pe care o au unele ape minerale de a izvorî la o temperatură mai mare decît cea a mediului înconjurător (4). Terme. Stabilimente pentru tratament cu ape minerale termale. La romani, orice stabiliment de băi purta numele de termă (4). Terminatio (lat. = terminaţie). Locul de discontinuitate a unei structuri (de obicei folosit pentru fibrele nervoase); un sfîrşit (1). Termi-nationes nervorum liberae. Terminaţii in buton, plachetă sau alte forme ale axonilor, la nivelul sinapselor lor interneuronale şi mai ales ale celor neuroefectorii (neuromusculare, neuroepiteliale etc.) (1). Termistor. Dispozitiv alcătuit din semicon-ductori, cu care se pot măsura diferenţe foarte mici de temperatură (6). Termo- (gr. thermos = cald). Element de compunere care introduce în termeni referirea la temperatură, la starea de căldură (32). Termoanalgezie (termo- -j- an- -f gr. algos = durere). Lipsa durerii la excitanţi termici a căror intensitate atinge în mod normal pragul dureros (27). Termocauter (termo- + gr. kaiein = a arde). Cauter folosind ca sursă de căldură arderea vaporilor de benzină (11). TERMOGLIMAtfISM 627 TERMOMETRU DE MINIMĂ Termoclimatism (termo- + gr. klima = înclinare). Studiul simultan al condiţiilor de cură balneară şi al celor de cură climatică (4). Termocuplu (termo- + fr. couple), sin. : Termoelement. Dispozitiv bazat pe principiul termoelectric folosit la determinarea variaţiilor fine ale temperaturii, în special ale temperaturii suprafeţelor, ale temperaturii cutanate şi ale temperaturii ţesuturilor. în principiu este format din sudarea a două metale cu constante termice diferite; la încălzirea sudurii ia naştere un curent electric înregistrat cu un galvanometru. Dispozitivul cuprinde două suduri, una de referinţă care se ţine la temperatură cunoscută în vas izoterm (sudura rece; şi a 2-a cu care se face determinarea propriu-zisă (sudura caldă). Intensitatea curentului depinde de diferenţa de temperatură realizată la cele două suduri (20). Termodinamică (termo- -f gr. dynamis = forţă). Capitol al fizicii care se ocupă cu studiul legilor ce guvernează mişcarea termică în sistemele aflate în echilibru şi la trecerea sistemelor în stare de echilibru; ea generalizează aceste legi şi la sistemele care nu se află în stare de echilibru (termodinamica proceselor ireversibile) (6). Termodispersie (termo- -f lat. dispersio = împrăştiere), sin. : Termoliză. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismul elimină surplusul de căldură, în vederea menţinerii echilibrului său termic la 37°C (9). Termoelement (termo- + lat. elementum = element). Termocuplu. Termofil (termo- + gr. philein = a iubi). Termen folosit pentru bacteriile caracterizate printr-o temperatură optimă de dezvoltare cuprinsă între 50 şi 60°C, cu limite între 35 şi 80cC. Bacteriile termofile fac parte din flora saprofită, avînd rol în purificarea biotermăa gunoaielor şi în alterarea conservelor alimentare sterilizate (3). Termofilie. Termen care se referă la preferinţa pentru temperaturile calde (4). Termofor (termo- + gr. pherein = a purta). Recipient de metal, sticlă sau cauciuc, care conţine apă caldă şi care se aplică pe o regiune a corpului, în scopul de a obţine un efect revul-siv (11). Termogenetic. Denumire dată centrului nervos din hipotalamusul posterior, care stimulează producerea de căldură în întregul organism (15). Termogeneză (termo- -f gr. genesis = naştere). Termoproducţie. Termoyrai (termo- + gr* graphein = a scrie). Dispozitiv de înregistrare continuă a temperaturii aerului. Elementul sensibil la oscilaţiile de temperatură este de obicei un cuplu bimetalic, ale cărui variaţii de lungime se transmit printr-un sistem de pîrghii la o peniţă ce se deplasează în dreptul unui cilindru rotit de un mecanism de ceasornic (20). Termogramă (termo- + gr. gramma = notare). Curbă de înregistrare continuă a temperaturii aerului, înscrisă pe o hîrtie special gradată (20). Termohiperalgie (termo- + hiper- -j- gr. algos = durere). Stare în care aplicarea de căldură medie produce dureri (4). Termohiperestezie (termo- + hiper- + gr. aisthesis = percepere). Stări în care atît aplicaţii calde, cît şi reci produc senzaţii neplăcute (4). Termolabil (termo- + lat. labilis = nestabil). Care poate fi inactivat sau distrus prin încălzire (15). Termolitic. Denumire dată centrului nervos din hipotalamusul anterior, care favorizează pierderea de căldură din organism (15). Termoliză (termo- + gr. iysis = dizolvare, pierdere). Termodispersie. Termomasaj (termo- + fr. massage = masaj)* Masaj cu aplicare concomitentă a unei proceduri termice, de obicei încălzire cu aer cald (4). Termometrie (termo- -f gr. metron = măsură). Metodă de determinare a temperaturii corpului care utilizează termometrele; în medicină se urmăreşte febra bolnavului prin aplicarea termometrului cu mercur, axilar, rectal sau bucal; cel mai adesea se utilizează scara Cel-sius, iar în ţările anglo-saxone scara Fahrenheit; există şi metode de determinare a temperaturii cutanate, ca şi a temperaturii din diverse organe (8). Termometru. Instrument pentru măsurarea temperaturilor, bazat pe fenomenul de dilatare sau principiul termoelectric. Tipuri: termometru cu mercur, cu alcool, cu gaz, cu termocuplu, cu rezistenţă metalică, termoelectrice şi cu termistori (semiconductori). Scări termo-metrice (care diferă prin distanţa lor fundamentală) : Celsius (0 — 100°), Reaumur (0 — 80°), Fahrenheit (32—212°) (6). ~ de maximă, termometru utilizat pentru determinarea temperaturii maxime realizată pe perioada de expunere. Cele mai frecvente au o gîtuitură la baza capilarului termometrie, deasupra rezervorului de mercur, gîtuitură care permite pătrunderea mercurului în tubul capilar în cazul dilatării, însă împiedică coborîrea coloanei de mercur din capilar în cazul răcirii. Un model de termometru de maximă este' termometrul medical (20). ^ de minimă, termometru folosit pentru determinarea temperaturii minime din perioada de expunere. Este un termometru cu alcool, în interiorul căruia pluteşte un indicator (20). TERMOOSMQZA 628 TEST ANTIGLOBULINIC Vezi şi: Fahrenheit, Reaumur, Six. Termoosmoză (termo- + gr. osmos = impulsie). Termen utilizat pentru a exprima, conform teoriei lui Van’t Hoff, că presiunea osmotică apare ca datorită ciocnirilor continui ale moleculelor solventului de membrană, datorită mişcării lor termice (6). Termopalpaţie (termo- + lat. palpatio = atingere). Metodă prin care, cu ajutorul măsurării temperaturii superficiale, se pot determina limitele dintre organele interne care conţin şi care nu conţin aer (4). Termoparestezie (termo- + para- -f gr. aisthesis = percepere). Senzaţie subiectivă spontană de răceală sau căldură (27). Termopenetraţie (termo- + lat. penetratio = pătrundere). Diatermie. Termopexie (termo- + gr. pexis = fixare), însuşirea pe care o au corpurile fizice de a fixa căldura. Nămolul — de exemplu — reţine căldura în mod diferit, după cum este vorba de turbă care fixează la nivelul cel mai înalt, de sapropel sau de nămol mineral care are o termopexie joasă (4). Termoprecipitare (termo- + lat. precipitare = a cădea, a se separa). Procedeu utilizat pentru determinarea pulberilor din aer. Aerul aspirat este trecut în dreptul unui fir incandescent, curenţii de convecţie produşi de acesta proiectînd elementele aflate în suspensie în aer pe pereţii dispozitivului, unde se reţin (20). Tcrmoprecipitator. Aparat pentru recoltarea pulberilor din aerul atmosferic, folosit în igiena industrială. Funcţionează pe principiul precipitării pulberilor dintr-un curent de aer care trece în apropierea unui fir încălzit (9). Termoprodueţie, sin. : Termogenezâ. Tota- litatea proceselor fizico-chimice care duc la formarea de căldură în organism (9). Termoreglare (termo- + fr. regler = a aranja, a orîndui). Funcţie a organismului care asigură echilibrul dintre termogeneză şi termoliză, pentru menţinerea stării de homeo-termie (4). Termosferă (termo- + gr. sphaira = sferă). Vezi Atmosferă. Termostabil (termo- + lat. stabilis = stabil). Care este rezistent la căldură (15). Termostat (termo- + gr. histanai = a opri). Aparat pentru reglarea automată a temperaturii (15). Termostromuhr. Aparat construit pe principiul înregistrării variaţiilor de temperatură de la nivelul unui vas sanguin, în vederea determinării cantităţii de sînge carc se scurge prin vasul respectiv (15). Termoterapie (termo- -f gr. therapeia = tratament). Utilizarea căldurii în scopuri terapeutice (4). ^ Termotirină. Hormon tiroidian neiodat, 'ipotetic, intervenind în adaptarea la. frig şi la cald (7). * k*: Terpene. Hidrocarburi naturale)4 derivate de la izopren; se deosebesc : hemiterpene C5H8 ; monoterpene Ci0H 6 ; sescviterpene Gi5H:4 ; diterpene G,0H32; triterpene G30H48 ; tetrâterpene (C5H8)8; politerpene (C5H8)n. Terpenele sînt substanţe incolore, cu miros caracteristic; au caracter nesaturat olefinic. Se separă din uleiurile eterice. Sînt utilizate şi în industria farmaceutică (5). Terpin hidrat. Derivat terpenoidic cu acţiune expectorantă ; administrat în doze mici (0,20 — 0,50 g) măreşte şi fluidifică secreţiile bronşice; în doze mai mari (0,80 — 1 g) produce o diminuare a acestor secreţii, cu uscarea mucoasei; este şi slab antiseptic al căilor respiratorii (13). Terpinol. Amestec de compuşi, rezultat prin deshidratarea terpinului, format din terpineol, terpilen şi eucaliptol; este modificator al secreţiilor bronşice, dezodorizant (13). Terrier-Aglave. Procedeul rezecţia venei safene varicoase printr-o incizie lungă, trasată în axul ei (11). Terson, Albert, 1867 — 1935. Reacţia reacţie care are drept scop verificarea morţii reale: praful de dionină aplicat pe ochi provoacă hiperemie şi chemosis în caz de moarte aparentă (23). Teslaizare. Arsonvalizare. Test (lat. testări = a confirma, a dovedi). Denumire generică dată oricărui mijloc fizic sau chimic de evaluare a variaţiilor normale sau patologice ale diverselor constante biologice (15). ~ acidului hipuric, Testul Quick, vezi Quick. ~ cu adrenalină, metodă de apreciere a intensităţii unui spasm arterial, prin observarea zonei ischemice produsă de o injecţie intradermică de adrenalină (10). ~ cu albastru de metilen, injectare a l ml dintr-o soluţie de albastru de metilen 1/20 provoacă colorarea în albastru a urinii emisă în următoarele 3 — 4 ore; dacă intensitatea culorii este redusă, atunci proba indică o concentrare renală insuficientă (5). ~ cu alcaloizi ai secarei cornute, probă funcţională de efort pentru circulaţia coronariană, constînd din examinarea traseelor electrocardiografice, înainte şi după administrarea unui derivat dihidrogenat de secară cornută; dispariţia tulburărilor angi-noase ar indica natura lor funcţională (10). antiglobulinic, sin. : Testul Coombs-Mourant-Race, metodă de laborator pentru descoperirea anticorpilor incompleţi. Testul direct permite punerea în evidenţă a anticorpilor fixaţi pe TESTUL ASOCIAŢIEI DE CUVINTE 629 IESTUL DE FRAGILITATE CAPILARA globulele roşii; testul indirect arată prezenţa anticorpilor circulanţi. Este important în diagnosticul anemiilor hemolitice şi în determinarea compatibilităţilor transfuzionale, mai ales în sistemul Rh (19). ~ asociaţiei de cuvinte, după emiterea unui cuvînt „stimul”, subiectul răspunde imediat cu un cuvînt „reacţie” sugerat de primul. Se calculează timpul de asociaţie scurs între stimul şi reacţie, avîndu-se în vedere şi natura răspunsului (32). ~ audiome-tric Bing, vezi Bing. ^ de autohemoliză, cercetarea gradului de hemoliză spontană în sîngele păstrat la 37°G; se utilizează în diagnosticul diferenţial al diferitelor forme de anemie hemolitică (19). ^ cu bromsulfonftaleină, test de apreciere a funcţiei hepatice, constînd din inocularea intravenoasă de bromsulfonftaleină (150 mg/m2 suprafaţă corporală), urmată de prelevarea de probe de sînge la 15 şi 45 minute, în vederea măsurării concentraţiei serice a colorantului. în mod normal, peste 75 % din colorant este eliminat în primele 15 minute şi peste 90% după 45 minute. Retenţii mari de colorant se observă în ciroza hepatică, icterul prin retenţie şi icterul prin hepatită; testul are valori normale în icterul hemolitic (5). Teste bronhomotorii. Teste care relevă existenţa unei hipertonii bronşice. Se efectuează cu acetilcolină care arată rezistenţa unui spasm potenţial al musculaturii bronşice (după inhalare de substanţă se produce o scădere cu cel puţin 15% a V.E.M.S. iniţial) sau cu izopropil-noradrenalină care produce, din contra, o bronhodilataţie. După aerosoli cu substanţe bronhodilatatorii, în special la bolnavii cu V.E.M.S. scăzut, se produce o creştere cu cel puţin 15% a acestui parametru respirator (34). ^ bulei de edem, Testul Aldrich-McGlure, vezi Aldrich-McGlure. ^ cu cianură de potasiu, test pentru punerea în evidenţă a sensibilităţii bacteriilor la KCN. > Pentru determinare se foloseşte un mediu lichid conţinînd KGN (3). ^ de clarificare la heparină, test bazat pe hidroliză grăsimilor neutre ale chilomicronilor de către un factor seric, eliberat de heparină; fenomenul este diminuat în ateroscleroză (10). ~ cu clorură de potasiu, apariţia unor alterări ale traseului EGG (segment ST şi undă T), la două ore după ingestia a 8 — 10 g clorură de potasiu, probă pentru depistarea unei insuficienţe coronariene latente (10). ~ de coagulare, probă de laborator cu ajutorul căreia se determină calitativ, semicantitativ sau cantitativ, deficitul sau excesul diferiţilor factori ai coagulării, în vederea diagnosticului exact al coagulo-patiei (19). ~ de confirmare, examen bacteriologic care confirmă prezenţa germenilor din grupul coliform pe medii selective după ce s-a făcut testul de prezumţie. Testul de confir- mare este obligatoriu la colimetrie (20). ~ de culoare, tehnică de diagnostic inframicrobio-logic, care poate pune în evidenţă titrul unui virus sau al anticorpilor. Se bazează pe virajul culorii roşului fenol în funcţie de inhibiţia sau lipsa inhibiţiei metabolice a suspensiei de celule din amestecul reactiv (22). curbei termice matinale, Testul Palmer, vezi Palmer. ~ depresor, probă funcţională de apreciere clinică a reactivităţii anormale a sistemului arterial, constînd din obţinerea unui răspuns exagerat la un vasodilatator: căldură, nitroglicerină (1 — 2 mg), carbamilclorid (0,25 mg), adrenolitice etc. (10). ~ de dispersie (New-combe), probă experimentală care atestă existenţa mutaţiilor spontane la bacterii (17). ~ „dublu orb”, metodă de studiu ştiinţific în farmacologia clinică. Prevede ca nici bolnavul, nici medicul curant să nu cunoască medicamentul administrat şi proprietăţile sale farmaco-terapice. Prin aceasta se evită interferarea rezultatelor obiective cu elemente subiective (14). ~ elongaţiei (Maţkievici), Manevra Maţkievici, vezi Maţkievici. eozinopeniei provocate, test de explorare funcţională a corticosuprarena-lelor, bazat pe scăderea cifrei eozinofilelor circulante sub acţiunea glucocorticoizilor; scăderea poate fi provocată prin AGTH (testul Thorn) sau prin insulină (testul Milcu, Belloiu, Holban şi Săhleanu) (7). ~ F, Criteriul F. ~ febril Brown, vezi Brown. ~ cu fentolamină, scădere promptă şi apreciabilă (35/25 mmHg), dar de scurtă durată (3 — 4), a tensiunii arteriale în feocro-mocitom, după o injecţie intravenoasă rapidă de fentolamină (5 mg regitină) (10). ~ feri-gei, Testul Roland, vezi Roland. ^ FIGLU, test pentru determinarea deficienţei de acid folie, respectiv acid folinic. Normal, acidul folie este redus în tubul digestiv în acid tetrahi-drofolic. Cînd această reducere este inhibată, catabolismul acidului forminoglutamic (FIGLU) este împiedicat, această substanţă apărînd în urină (19). ~ fluctuaţiei, Testul Luria-Delbruiick, vezi Luria-Delbruiick. ~ cu fluoresceină, metodă obiectivă de apreciere a sediului unui obstacol arterial prin observarea — în lumină ultravioletă — a progresiunii fluoresceinei (injectate intravenos) la nivelul unui şir de papule intradermice histaminice, efectuate de-a lungul membrului în cauză (metoda este utilă de altfel şi pentru determinarea timpului de circulaţie sau pentru stabilirea morţii aparente) (10). ^ de fragilitate capilară, metodă care, fie prin compresiune (Rumpel-Leede), fie prin succiune (testul cu ventuza) sau ciupirea pielii (Jiirgens) evidenţiază o eventuală fragilitate capilară. Testul este pozitiv în purpura trombocitopenică şi în purpura vasculară (19). ^ de fragilitate lipo- TESTUL GALACTOZURIE1 PROVOCATE 630 TESTUL DE SEMNIFICAŢIE proteică, reacţie cu tricloretilen, care explorează trita cronică evolutivă (4). ~ cu optochină, stabilitatea cenapselor lipidoprotidice ale plas- test utilizat la diferenţierea pneumococului mei (de ex. redusă în ateroscleroză) (10). ~ de ceilalţi coci grampozitivi, bazat pe sensibili^ galactozuriei provocate, test de explorare^* tatea marcată a pneumococului faţă de acţiunea funcţională a ficatului, constînd din ingestfâ a 40 g galactoză pură : dacă ficatul funcţionează normal, cea mai mare parte a galactozei este reţinută şi transformată în glicogen, rezultînd o foarte slabă galactozurie; dacă ficatul nu funcţionează normal, galactozuria este însemnată, proporţională cu întinderea leziunii celulelor hepatice (5). ^ de generare de trombo-plastină, Testul Biggs-Douglas, vezi Biggs-Douglas. ~ glerei cervicale, transformarea glerei cervicale filante şi transparente din prima jumătate a ciclului menstrual în gleră groasă, opacă şi aderentă, ce obturează orificiul extern al colului uterin la 2 —3 zile după ce ovulaţia s-a produs (18). cu glicintriptofan, Testul Neubauer-Fischer, vezi Neubauer-Fischer. ~ gustativ, capacitatea, transmisă ereditar, de a percepe gustul feniltiocarbamidei, folosită ca test în expertiza filiaţiei (23). ^ de hiperemie reactivă, metodă de apreciere a deficienţei circulaţiei arteriale periferice, prin urmărirea timpului de recolorare a tegumentelor unui membru golit în prealabil de sînge (10). ~ de hiperlipemie provocată, probă funcţională constînd din urmărirea lipidelor serice simple şi complexe după ingestia unui prînz de probă cu grăsimi; i n ateroscleroză, lipidele, p-lipoprotei-nele şi turbiditatea (testul Kunkel) rămîn crescute în platou, timp de 3 — 6 ore (10). ~ hipervitaminemiei A, test de măsurare a concentraţiei sanguine în vitamina A, la 3 şi 6 ore după ingestia de 200 000 u.i. Modificări importante se constată în hipo- şi hipertiroidii, precum şi în nefroze (5). ~ cu histamină. 1. Administrarea de 0,04 mg histamină/kilocorp la persoane pe stomacul gol provoacă secreţie gastrică (pH în jur de 6). Lipsa de răspuns la testul cu histamină indică prezenţa anemiei pernicioase (5). 2. Tehnică de apreciere â reacţiei vasomotorii locale după producerea unei bule intradermice cu histamină (10). 3. Administrată intravenos în cantitate de 0,01—0,025 mg, histamina este slab hipoten-sivă la normali şi puternic hipertensivă la bolnavii cu feocromocitom (15). ~ inoculării replicate, Testul Lederberg, vezi Lederberg. ^ de inteligibilitate, probă utilizată în audio-metria vocală pentru determinarea procentului de cuvinte înţelese corect de cel examinat (30). latexului, tehnică de laborator care foloseşte particule inerte de polistiren-latex, pentru a pune în evidenţă, prin reacţie de aglutinare, prezenţa ,,factorului reumatoid”, factor agluti-nant nespecific, care poate fi decelat în poliar- bactericidă a optochinei (3). ^ de ovulaţie a frotiului vaginal, data ovulafrţte* corespunde aproximativ zilei cu maximum de acidofilie şi picnoză a celulelor vaginale (18). ~ „petei albe”, Testul Hallion, vezi Hallion. ~ cu pitresină, probă farmacologică bazată pe provocarea unor modificări electrocardiografice cu ajutorul pitresinei în insuficienţa coronariană latentă (10). ~ de postură, Eritroza de decli-vitate. ~ pentru precarenţa C, Testul de saturare cu acid ascorbic. —1 pregnandioluriei, prezenţa a peste 1 mg pregnandiol în urină, la 36 ore după ovulaţie (18). ~ presor. 1. Testul Hines-Brown, vezi Hines-Brown. 2. Variante ale testului Hines-Brown, prin alţi excitanţi: efort, amoniac, adrenalină, bioxid de carbon etc. (10). ~ de prezumţie, prima parte a examenului bacteriologic din cadrul colimetriei, care stabileşte dacă în mediul cercetat (apă, lapte, sol etc.) există germeni care fermentează lactoza. în general se face prin însămînţare în bulion lactozat sau în apă peptonată lacto-zată, cercetîndu-se prezenţa fermentaţiei după incubare. Trebuie să fie urmat de testul de confirmare (20). ~ psihologic, probă definită care, după formularea Asociaţiei internaţionale de psihotehnică, implică o sarcină de îndeplinit, identică pentru toţi subiecţii examinaţi, cu o tehnică precisă pentru aprecierea succesului sau eşecului sau pentru notarea numerică a reuşitei (35). ^ de rezistenţă capilară, vezi Proba garoului. de rezistenţă globulară osmotică, metodă prin care se evidenţiază comportamentul globulului roşu faţă de soluţii saline hipotonice în diferite concentraţii. Se foloseşte în studiul anemiilor hemolitice, în diagnosticul diferenţial între un icter hemolitic sau prin alt mecanism (hepatită, obstrucţie) (19). ~ de saturare cu acid ascorbic, sin. : Testul pentru precarenţa C, administrarea unei doze mari de vitamină C (10 mg/kilocorp) este în mod normal urmată de eliminarea pe cale renală a întregii cantităţi eliminate; dacă există o lipsă de saturare în acid ascorbic a organelor, atunci cantitatea decelată de urină este mult mai mică (5). de semnificaţie, regulă pentru determinarea măsurii în care o ipoteză (privind parametrii unei colectivităţi sau o lege de repartiţie) este sau nu infirmată de informaţia adusă prin sondaje. întregul spaţiu de selecţie este împărţit în două regiuni: regiunea critică (de respingere) şi regiunea de acceptare. Ipoteza va fi respinsă sau acceptată, după cum selecţia făcută aparţine uneia din TESTUL STROBOSC0PIQ 631 TETAN0S ♦cele două regiuni. Respingerea sau acceptarea $e efectuează cu un anumit prag de semnificaţie iales (7). ^ stroboscopic, aprecierea spasmului arterial retinian din boala hipertensivă, prin •cercetarea frecvenţei la care pot fi văzute limpede imaginile succedate într-un aparat special (stroboscop) (10). ~ t, Criteriul t. ~ de trei mutaţii adiacente la bacteriofag, procedeu de determinare a lungimii hărţii materialului genetic cuprins într-o schimbare mutaţională (17). Vezi şi: Ackroyd, Adson, Aldrich-McClure, Allen-Doisy, Babcock-L6vy, Bachman, Barach, Bartlett, Bierhaus, Biggs-Douglas, Binet-Simon, Bouchard, Braasch, Brachmachari, Braun, JBrouha, Biirger, Chabrol, Charonnat, Coombs-Mourant-Race, Coplex, Corner-Allen, Davy, Deen, Dehio, Doisy-Curtis, Dolman, Ehrlich, JEllsworth-Howard, Eustis, Everse-Fremery, Farnsworth, Farris, Ferrier, Flack-Guillaume, Flosdorf, Friedman, Galii Mainini, Gordon-McLeod, Gothlin, Haines, Hallion, Ham, Heller, Henle-Coenen, Hines-Brown, Holm-,gren, Hoppe-Seyler, Howard, Howell, Knaus, Kunkel, Kveim, Laplace, Lederberg, Legal, Luria-Delbruuck, Matas, Meulengracht, Molisch, Moots, Nelson-Mayer, Neubauer-Fischer, Palmer, Pickering, Quick, Robinson-Power-Kepler, Roland, Rorschach, Rosenbach, Schiff, Schilhng, Schumm, Sia, Sulkowitch, Stieglitz, Theiler, Tobey-Ayer, Umber-Retzloff, Vedrov, Yollmer, Zeller. Testicul (lat. testiculus). Testis. ~ abdominal, testicul necoborît, rămas în cavitatea abdominală (1). ~ ectopic, testicul care a făcut numai parţial sau nu a făcut de loc coborîrea din regiunea lombară în punga scrotală, rămînînd în situaţie anormală în abdomen, pelvis sau în traiectul inghinal (1). —' feminizant, denumire pentru forma de pseudohermafroditism masculin extern cu structură somatică şi organe genitale externe de tip feminin (7). ^ inghinal, testicul necoborît, rămas în canalul inghinal (1). ~ inversat, testicul plasat astfel in scrot îneît epididimul este ataşat de partea anterioară a glandei (1). ^ perineal, testicul situat în afara scrotului, în regiunea perineaiă o). puboscrotal, testicul situat în faţa tuberculului pubic (1). Testis (lat. = testicul), sin.: Gonadâ masculină, Testicul. Glandă reproducătoare masculină, care după maturitatea sexuală devine sursa de producere a spermatozoizilor şi a hormonilor sexuali (1). Testoid (lat. testis = testicul + gr. eidos = formă). 1. Structură cu aspect asemănător cu cel al testiculului, avînd în special aspectul sidefiu al albugineei, cum este ovarul testoid (1). 2. Hormon steroid cu acţiune androgenă (7). Testosteron. Hormon testicular responsabil de apariţia şi dezvoltarea caracterelor sexuale la bărbat şi de modificările psihologice care le însoţesc; favorizează anabolismul proteic; inhibează secreţia de gonadotrofine hipofizare; împiedică dezvoltarea carcinomului mamar; este util în insuficienţa testiculară şi în tulburări de climacteriu (13). ~ propionat, ester al testosteronului; se administrează^intramuscu-lar sau perlingual (13). Tetanie. Stare de hiper excitabilitate neuro-musculară, trădată prin tulburări senzitive (parestezii, crampe dureroase), motorii (contracturi, mioclonii, spasme, convulsii), trofice etc. Poate fi produsă prin dezechilibre ionice (raportul Ca/K, raportul Ca/P, pH sanguin), prin toxice, prin influenţe neurogene. Cele mai importante forme patogenice sînt: tetania gastrică (prin alcaloză), tetania isterică, tetania paratiroidiană (prin hipocalcemie), tetania satur-nină. Tetania paratiroidiană poate rămîne latentă (spasmofilie) sau se poate manifesta prin crize de tetanie acută cu contractură generalizată, spasm carpopedal, laringospasm, convulsii (la copii); este forma curentă de hipoparatiroidism (7). ~ a maternităţii, formă de tetanie care se manifestă fie în timpul gravidităţii, fie în perioada de lactaţie, fără a se putea observa în aceste cazuri leziuni ale glandelor paratiroide (2). Tetanism. Termen impropriu pentru determinarea stării de tetanie sau de contractură tonică, mai rar tonicoclonică a membrelor (8). Tetanizare (gr. teinein = a încorda). Stimulare a unui muşchi printr-o serie de excitaţii rapide, care duc în cele din urmă la apariţia unei contracţii musculare persistente, tetani-forme (15). ^ uterină completă, stare patologică evoluînd din tetanizarea uterină incompletă netratată, în care fibra musculară uterină a suferit moaificări anatomice ireversibile (18). /-w uterină incompletă, anomalie funcţională reversibilă, caracterizată prin dispariţia aproape completă a fazelor intercalare, realizată de creşterea progresivă şi accentuată a tonusului bazai al musculaturii uterine (18). Tetanolizină. Componentă cu acţiune hemo-litică a toxinei tetanice, fără importanţă în patogenia tetanosului (3). Tetanos (gr. tetanos de la teinein = a încorda). Boală infecţioasă acută provocată de bacilul tetanie; infecţia pătrunde în organism prin diverse porţi de intrare, în majoritatea cazurilor plăgi murdărite cu pămînt, bacilul rămînînd localizat la poarta de intrare, iar exotoxina fixîndu-se la nivelul sistemului nervos. Se caracterizează prin: trismus, contractură tonică dureroasă generalizată a TETANOS ACUT 632 TETANOS TRAUMATIC muşchilor striaţi pe fondul căreia apar contracturi spastice paroxistice de intensitate şi frecvenţă variată, însoţite de febră şi alte tulburări generale; evoluţie severă, de cele mai multe ori (8). ~ acut, formă de tetanos cu incubaţie"" scurtă de 5 — 10 zile, generalizare rapidă, paroxisme frecvente şi grave, cel mai adesea marcate prin crize asfixice (8). ~ auricular, formă foarte rară de tetanos cefalic, care survine în urma unui traumatism complicat cu infecţie a urechii mijlocii; se însoţeşte de paralizie facială (8). ~ cefalic, formă de tetanos, care survine după o plagă a feţei situată mai ales pe teritoriul de inervaţie a nervului trigemen sau facial sau, mai rar, după carie dentară, amigdalectomie sau extracţie dentară; se caracterizează prin localizarea contracturilor în regiunea cervico-facială, însoţindu-se de paralizia muşchilor oculomotori; evoluţie de obicei severă, spre generalizare (8). ~ cerebral, formă rară de tetanos, caracterizată prin asocierea de tulburări encefalitice şi meningiene; acestea survin de la începutul bolii şi nu secundar tulburărilor hidroelectrolitice care însoţesc de obicei formele grave (8). ~ chirurgical, sin. : Tetanos postoperator, formă de tetanos care survine după intervenţii operatorii, infecţia produ-cîndu-se fie prin catgutul insuficient sterilizat, fie în urma deschiderii tubului digestiv în cursul operaţiilor pe intestin (8). ^ cronic, sin.: Tetanos tardiv, formă de tetanos care survine la persoane vaccinate sau incomplet imunizate la 2 — 4 săptămîni după infectare; se caracterizează prin instalarea lentă a unei contracturi de intensitate redusă, fără tendinţă la generalizare, întreruptă de remisiuni lungi; se însoţeşte de febră moderată, puls şi respiraţie normale; evoluţie spre vindecare în majoritatea cazurilor (8). ~ discontinuu, formă atipică şi foarte rară de tetanos, în care contractura generalizată lipseşte complet sau este abia perceptibilă în pauza dintre crizele paroxistice (8). ~ frust, formă uşoară de tetanos, caracterizată prin prezenţa unei contracturi generalizate de intensitate în general redusă şi absenţa paroxismelor (8). ~ generalizat, cea mai frecventă formă clinică de tetanos, întîlnită de obicei la persoane neimunizate, în care contractura tonică se extinde la toate grupele importante ale musculaturii striate (8). ~ kidrofobic, formă de tetanos cefalic manifestată printr-o disfagie dureroasă provocată de contractura muşchilor faringieni; disfagia poate fi declanşată chiar la ideea alimentării sau la vederea unui pahar cu apă, ceea ce creează confuzie cu turbarea; evoluţie gravă, ducînd la moarte prin asfixie (8). ~ infantil, tetanos prin infecţia plăgii ombilicale (2). ~ intermitent, formă de tetanos, caracterizată numai prin prezenţa paroxismelor, contractura generalizată lipsind cu desăvîrşire (8). ~ localizat, formă de tetanos care apare la indivizi cu receptivitate redusă sau parţial imunizaţi, cu plăgi prost irigate, condiţionînd o difuziune reduşă de toxină (de ex. tetanosul localizat .al meftibrelor) (8). ~ medical, formă de tetanos fără poartă de intrare aparentă. Contaminarea s-a putut petrece prin intervenţii chirurgicale, prin activarea unor germeni rămaşi în cicatrice de plăgi vechi (8). ~ nou-născutului, sin. : Tetanos ombilical, formă gravă de tetanos apărînd în legătură cu lipsa de igienă în incizia cordonului ombilical şi în îngrijirea plăgii ombilicale a nou-născutului; evoluţie foarte gravă cu mortalitate ridicată (8). ^ oftalmoplegic, formă rară de tetanos cefalic, caracterizată prin paralizia perechilor a IlI-a, a IV-a şi a Vl-a de nervi cranieni; primul este interesat oculo-motorul extern, iar ulterior apare trismusul însoţit uneori de tulburarea acomodării prin pareza muşchilor intrinseci ai ochiului (8). ^ ombilical, Tetanosul nou-născutului. ~ parţial, formă de tetanos care interesează o anumită parte a corpului; poate fi cefalic, al membrelor (tip monoplegic, paraplegie) (2). ~ post-abortum, sin. : Tetanos puerperal■, formă gravă de tetanos care apare după manevre abortive septice; evoluează supraacut către un sfîrşit letal (8). ~ postoperator, Tetanos chirurgical. ^ puerperal, Tetanos post-abortum. ~ recidivant, formă clinică de tetanos în care simptomele bolii revin după luni sau ani la un fost bolnav de tetanos; mai puţin accentuată decît la prima apariţie, se explică prin lipsa imunităţii şi persistenţa bacilului tetanic în plagă, de unde produce noi cantităţi de toxină (8). ~ splanhnic, formă de tetanos consecutivă unei inoculări viscerale (intestin, rect, vagin, uter), avînd drept caractere esenţiale crize de sufocare cu spasm glotic, provocate de cele mai mici tentative tie deglutiţie, şi cianoză a feţei, moartea produeîndu-se prin asfixie sau sincopă (2). ~ subacat, formă clinică de tetanos cu incubaţie relativ lungă de peste 7 zile şi generalizare lentă în 2 — 5 zile, prezentînd contractură tonică generalizată, dar cu paroxisme rare; evoluţie prelungită în 2 —6 săptămîni, în majoritatea cazurilor spre vindecare (8). ~ supraacut, formă clinică foarte gravă de tetanos cu incubaţie scurtă (3 — 5 zile), generalizare în cîteva ore, paroxisme frecvente, hiperpirexie, tahisfigmie, moarte prin asfixie în 1—2 zile (8). ~ tardiv, Tetanos cronic. ^ traumatic, formă de tetanos în care infectarea s-a produs în urma unui traumatism, care a permis contaminarea cu apă din pămînt (2)* Vezi şi: Rose. TETANOSPASM1NĂ 633 TEZAURISMOZA Tetanospasmină. Componenta cu acţiune neurotoxică a toxinei tetanice, răspunzătoare de sindromul tetanic (3). Tetieră. Piesă accesorie la fotoliile dentare pe care se sprijină regiunea occipitală a capului bolnavului, în diferitele tratamente stomatologice. Prezintă o articulare complexă, adaptîn-du-se la poziţia dorită (38). Tetra- (gr. tetra = 4). Element de compunere cu sensul: alcătuit din 4 părţi (32). Tetrabrachius (tetra- + lat. brachium = braţ). Monstru care prezintă 4 membre superioare (2). Tetracaină. Anestezic local de suprafaţă şi de infiltraţie (13). Tetracheirus (tetra- + gr. cheir = mînă). Monstru avînd 4 mîini (1). Tetracicline. Antibiotice bacteriostatice cu sferă largă de acţiune, asemănătoare din punct de vedere chimic şi produse de diferite specii de Streptomyces. Cele mai importante antibiotice din acest grup sînt: clortetraciclina produsă de S.aureofaciens, oxitetraciclina produsă de S.rimosus, dimetilclortetraciclina produsă de S.aureofaciens. Tetraciclinele sînt mai active şi mai stabile la pH acid. Spectrul lor de acţiune se extinde asupra germenilor * grampozitivi, unii germeni gramnegativi, rickettsii, virusuri mari, unele protozoare (3). Tetracloretenă. Antihelmintic activ în ankilostomiază şi necatoriază (13). Tetradormetan. Tetraclorură de carbon. Tetradorură. Combinaţie a carbonului conţinînd 4 atomi de carbon (5). ~ de carbon, sin.: Tetraclormetan, CC14, lichid incolor, cu miros eteric, neinflamabil. Este utilizat ca dizolvant al grăsimilor, la fabricarea lacurilor şi a insecticidelor şi în tratamentul ankilosto-miazei şi al altor boli parazitare (5). ~ de etilen, substanţă cu proprietăţi antihelmintice folosită în tratamentul ankilostomiazei şi al altor boli parazitare. Este mai puţin toxică decît tetraclorura de carbon, căpătînd în prezent o utilizare mai largă în terapeutica antihelmintică (31). Tetradactilie (tetra- + gr. daktylos = deget). Stare caracterizată prin 4 degete la unul sau mai multe membre (1). Tetradă. 1. Grupare alcătuită din 4 entităţi similare sau înrudite (sin.: Tetralogie) (32). 2. Grupare de 4 elemente cromozomiale formate în timpul meiozei (32). 3. Grupare patrată de microorganisme rezultată din diviziunea în două planuri a unor coci. Cu 4 celule, tetrada este de puterea I; cu 16 celule este de puterea a Il-a (32). Vezi şi: Fallot. Tetradecilsulfat de sodiu. Detergent anionic cu acţiune iritantă locală, folosit în injecţii intravenoase, pentru sclerozarea şi obliterarea venelor varicoase (14). Tetraetilamoniu. Sare cuaternară de amoniu cu acţiune ganglioplegică slabă şi efecte nedorite importante; puţin utilizat terapeutic (13). Tetrahidropirol. Pirolidină. Tetraholozide. Holozide formate prin condensarea a 4 molecule cu monozaharide (5). Tetralogie. Vezi Tetradă. Tetrametilendiamină. Putresceină. Tetramitus mesnili. Vezi Chilomastix. Tetrapareză (tetra- + gr. paresis = slăbire). Diminuarea forţei musculare în cele 4 membre (27). Tetraplegie (tetra- + gr. plege = lovitură), sin. : Cvadriplegie. Paralizia, mai mult sau mai puţin completă, a celor 4 membre (27). Tetraploid. Set cromozomial conţinînd de 4 ori numărul haploid de cromozomi al speciei. La secară, setul haploid de cromozomi în celulele reproducătoare este de 7, în celulele somatice diploide de 14, iar în soiurile tetraploide de 28 cromozomi. în cultura plantelor, tetra-ploidizarea constituie o metodă de obţinere a unor varietăţi avantajoase (17). Tetratrîchomonas. Tricomonade (paraziţi din genul Trichomonas) prevăzute cu 4 flageli anteriori (31). Tetravaccin. Vaccin conţinînd 4 componente profilactice diferite. Se cunoaşte tetravaccinul diftero-tetano-pertussis-polio inactivat, folosit în unele ţări (3). Tetrazini. Semnul modificare a tonusului musculaturii cefei determinînd o retroflexiune a capului observată în paralizia generală progresivă (35). Tetroze. Monozaharide cu 4 atomi de carbon în moleculă (5). Textiform (lat. textilis = ţesut, împletit + forma = formă). Reticular, formînd o reţea (1). Textoblastic (lat. textilis = ţesut, împletit + blastos = germen). Formînd un ţesut regene-rativ (1). Textor. Incizia incizie pentru abordarea genunchiului pe cale anterioară; porneşte de la interlinia articulară externă, merge pe marginea externă a rotulei, ocoleşte rotulă pe dedesubt şi apoi urmează direcţia interliniei articulare interne (24). Operaţia rezecţie de genunchi prin incizie Farabeuf-McAuslander, cu secţiunea tendonului rotulian (24). Textură (lat. textura = ţesătură). în biofizică, ordonarea anizometrică a lanţurilor moleculare (6). Tezaurismoză (von Gierke), sin. : Boală de acumulare. Denumire care înglobează un grup de boli dismetabolice, caracterizate prin depozitarea în celulele organismului a unor produşi TH 634 THOMAS? intermediari ai metabolismului lipidic şi glu-cidic. în acest grup sînt cuprinse: idioţia amaurotică, glicogenoza von Gierke, boala Nieman-Pick, boala Gaucher, boala Hand-Schiiller-Christian (27). Th. Simbolul toriului (5). Thalamencephalon (thalamus -f gr. enke-phalos = creier). Thalamus. Thalamus (lat. thalamus = cameră interioară), sin. : Talamus, Thalamencephalon. Masă de substanţă cenuşie situată la baza creierului, dezvoltată din peretele veziculei ventriculului al III-lea; partea sa posterioară este numită pulvinar. Format din mai multe grupe nucleare, talamusul trimite fibre de proiecţie la ariile senzoriale primitive ale scoarţei cerebrale şi primeşte fibre din toate părţile scoarţei fiind legat de asemenea cu tegmentum mesencephali. Este locul de sinapsă precorti-cală a tuturor căilor senzoriale şi senzitive (1). Tham. Trometanol. Thebesius, Adam Ghristian, 1686 — 1732. Foramina venarum minimarum Ihebesii, orificii mici situate în peretele atriului drept al inimii şi prin care se varsă sîngele colectat prin venele Thebesius (1). Valvula Valvula sinus coronarii. Theca (lat. = teacă), sin. : Teacă. Structură anatomică în formă de teacă; înconjură o altă formaţiune (1). ~ folliculi, capsula foliculului ovarian în creştere sau matur, formată dintr-o pătură celulară vasculară internă — tunica internă şi o pătură fibroasă externă — tunica externă (1). Theile, Friedrich Wilhelm, 1801-1879. Calota aponevrotică Galea aponeurotica. Sinusul Sinus transversus pericardii. Theiler, Max. Testul ~9 test de protecţie cu ser de convalescent, aplicat la şoarece; poate servi ca diagnostic retrospectiv în febra galbenă (8). Vaccinul vaccin antiamâril viu preparat cu ajutorul tulpinii neurotrope a virusului de febră galbenă, obţinut de Max Theiler prin adaptare la creierul de şoarece (22). Thenar (gr. = palma mîinii), sin.: Eminenţa tenarâ. Proeminenţă a palmei, corespunzînd bazei degetului mare, ocupată de o parte din muşchii care deservesc acest deget; spaţiul fascial respectiv este despărţit de loja paimară mediană prin septul palmar lateral (1). Theobroma cacao. Arbore din familia Ster-culiaceae; seminţele — boabele de cacao — conţin ulei gras, teobromină, urme de cafeină şi substanţe tanante; se folosesc pentru prepararea untului de cacao şi a ciocolatei (14). Theodore. Semnul semn considerat caracteristic în rubeolă, manifestat prin tumefierea aproape generalizată a ganglionilor limfatici periferici, începînd cu cei angulomaxilari; poliadenopatia se instalează în perioada d& invazie şi se menţine în perioada eruptivă,, uneori chiar după ştergerea exantemului (8). Thibierge-Weissenbach (Thibiârge, Georges ' Weissenbach, R. J.). SindromuJ, sin. : Sclerodermia calcarea, formă de ^sfclerodermie în care se formează concreţiuni calcare subcutanate (12). Thieinann. Operaţia procedeu de jiener-vare vezicală pe cale sacrococcigiană, cons,tîncF; din rezecţia nervilor hipogastrici şi pelvieni (11). Sonda sondă conică de cauciuc sau de material plastic, cu vîrful cudat, prevăzută cu orificiu lateral, folosită pentru sondaj vezical la bărbat (11). Thiersch, Karl, 1822—1895. Grefa sin. : Grefa Ollier- Thiersch, grefă de piele liberjj despicată, tăiată în formă de panglică sau lambou (11). Thieu. Semnul în fractura extremităţii inferioare a radiusului, exagerarea plicii interne a gîtului mîinii (24). Thoma-Zeiss (Thoma, Richard; Zeissr Cari, 1816 — 1888). Camera una din primele "camere de njimărat elementele celulare ale sîngelui la microscop (19). Thomala. Boala vezi Spasm de torsiune. Thomas, Andr6. Atrofia lamelară formă de atrofie cerebeloasă primitivă cîştigată, care interesează în special lamelele paleocerebelului cu degenerarea celulelor Purkinje (27). Probele de pasivitate probe pentru punerea în evidenţă a hipotoniei în cadrul sindromului cerebelos : se scutură ambele antebraţe şi se constată exagerarea amplitudinii mişcărilor pasive ale mîinii de partea bolnavă. Manevre similare pot fi executate la toate segmentele (27). Thomas, Hugh Owen, 1834 — 1891. Atela 1. Atelă de imobilizare în extensiune a membrului inferior, formată dintr-un cadru metalic cu un inel superior de sprijin la rădăcina membrului. Bolnavul poate călca pe această atelă, sprijinul descărcîndu-se pe ischion şi pubis (24). 2. Atelă posterioară din lemn â membrului inferior, care se întinde pînă în regiunea toracică de care este prinsă cu ajutorul unor chingi (24). Procedeul reducerea luxaţiei scapulohu-merale cu ajutorul tracţiunii elastice aplicate continuu asupra membrului superior în abducţie (24). Redresorul aparat folosit în corectarea ortopedică a picioarelor strîmbe congenitale, alcătuit dintr-o pîrghie cu două bare, între care se prinde piciorul (24). Thomas, P. K. Tehnica metodă de echilibrare ocluzală al cărei prim obiectiv este asigurarea articulării caninilor superiori, astfel ca mişcările de propulsie şi lateralitate ale mandibu- THOMPSOE3-GORELIH 635 TIAMAZOb lei să fie reglate prin intermediul reflexelor proprioceptive ale acestor dinţi (39). Thompson-Gorelik (Thompson, S. A.; Gorelik, A.). Procedeul procedeu de ameliorare a vascularizaţiei miocardice, prin crearea unei pericardite adezive cu ajutorul pudrajului cu talc (11). Thomsen, Asmus Julius, 1815 — 1896. Boala sin. : Miotonie congenitală, sindrom miotonie asociat cu pseudohipertrofii musculare care dau bolnavului un aspect atletic (27). Thomson, A. Sindromul ~9 vezi Poikilo-dermie. Thomson, Frederick Holland, 1867—1938. Semnul 1. în epicondilită, supinaţia pumnului strîns produce durere, în timp ce pronaţia cu degetele întinse nu o provoacă (4). 2. în sciatică, flexiunea dorsală a piciorului — coapsa fiind flectată în unghi drept în articulaţia şoldului, iar gamba în unghi de 150° — produce dureri caracteristice (4). Thoracocelosehisis (thorax -f- gr. koilos = cavitate + schisis = diviziune), sin.: Thoraco-gastroschisis. Fisură congenitală a toracelui şi abdomenului (1). Thoracocyllosis (thorax + gr. kyllosis = schilodire). Termen pentru deformarea congenitală a cutiei toracice (1). Thoracocyrtosis (thorax + gr. kyrtosis = ghebos). Termen pentru curbura anormală, excesivă a toracelui sau proeminenţa anormală a cutiei toracice (1). Thoracodelphus (thorax + gr. adelphos = frate). Thoradelphus. Thoracodidymus (thorax + gr. didymos = geamăn). Thoracopagus. Thoracogastrodidymus (thorax + gr. gaster = stomac + didymos = geamăn). Făt lipit cu fratele său geamăn prin torace şi abdomen (1). Thoracogastroschisis (thorax + gr. gaster = stomac -f- schisis = diviziune). Thoracocelo-schisis. Thoracomelus (thorax + gr. melos = extremitate). Monstru caracterizat printr-un membru parazit ataşat de torace (1). Thoracopagus (thorax + gr. phagos = care este fixat), sin.: Thoracodidymus. Făt lipit cu fratele său geamăn prin torace sau regiunile epigastrice (1). ~ parasiticus, frate geamăn, mai mult sau mai puţin parazit, unit prin torace sau regiunea epigastrică de celălalt frate (1). ~ tribrachius, grup de gemeni toraco-pagi, avînd două din cele 4 membre superioare coalescente (lipite) (1). ^ tripus, grup de gemeni toracopagi, avînd două din cele 4 membre inferioare coalescente (1). Thoradelphus (thorax + gr. adelphos = frate), sin. : Thoracodelphus. Monstru dublu, avînd un cap, două braţe şi 4 picioare, corpurile fiind unite deasupra ombilicului (1). Thorax (gr. torace), sin. : Torace. Porţiunea trunchiului situată deasupra diafragmului şi dedesubtul gîtului; este mărginită de diafragm inferior, de coaste şi stern în faţă, de coaste şi porţiunea toracică a coloanei vertebrale înapoi şi superior de structurile din partea inferioară a gîtului. Cuprinde pe laturi cele două regiuni pleuropulmonare, iar la mijloc mediastinul cu inima, vasele mari, esofagul, traheea, canalul toracic şi lanţurile simpatice paravertebrale (1). Thormayer. Punga pungă ascitică persis? tentă în peritonită tuberculoasă în hemiabdo-menul stîng, în timp ce ansele intestinale sînt atrase spre dreapta (34). Thorner. Grade grade folosite pentru aprecierea acidităţii laptelui. Un grad Thorner corespunde acidităţii neutralizate de 1 ml NaOH 0,1 n la 100 ml lapte. Laptele are în mod normal 18 — 22° Thorner (20). Thorson-Bjorck. Sindromul Carcinoid. Thorton-Bond. Metoda metodă de tratament al chistului hidatic prin incizie urmată de sutură fără drenaj (34). Thost-Unna. Boala Keratodermie palmo- plantară simetrică familială. Thymus (gr. thymos), sin. : Timus. Organ situat în mediastinul antero-superior. Se dezvoltă pînă în al 2-lea an de viaţă, după care rămîne staţionar pînă la 14 ani, cînd se atrofiază şi se transformă mai mult sau mai puţin în grăsime. Este format din lobuli mari, compuşi din ţesut limfatic, în care se găsesc corpi mici concentrici, rămăşiţe ale structurilor epite^ liale sau corpusculi timici (1). Thymus serpyllum, sin. : Cimbrişor. Plantă din familia Labiatae conţinînd un ulei esenţial bogat în compuşi fenolici, hidrocarburi ciclice şi terpenoide; are acţiune expectorantă, spas-molitică şi antiseptică, fiind folosit în afecţiuni ale căilor respiratorii (13). ^ vulgaris, sin.: Cimbru, plantă din familia Labiatae conţinînd un ulei esenţial bogat în timol, carvacrol, terpenoide şi materii tanante; are acţiune expectorantă şi stomahică, iar uleiul este folosit ca antihelmintic (13). Thyroid-stimulating hormone (engl.), abreviat TSH. Hormonul tireotrop hipofizar (Tireo-trop) (15). Thysanothrix. Desmothryx. Ti. Simbolul titanului (5). Tialbarbital. Tiobarbituric cu acţiune de foarte scurtă durată; este folosit ca narcotic, în injecţii intravenoase (14). Tiamazo], sin. : Metimazol. Compus tioamidic activ în hipertiroidism (13). TIAMILAL SODIU 636 TIFOS DE CĂPUŞĂ Tiamilal sodiu. Derivat tiobarbituric cu durată de acţiune foarte scurtă, folosit ca narcotic (13). Tiaminază. Enzimă care catalizează hidro-liza tiaminei, liberînd cele două cicluri: piţj^* midinic şi tiazolic. Este prezentă la unele microorganisme şi la peşti; la om a fost pusă în evidenţă în fecale, fiind considerată ca originară din flora intestinală (5). Tiamină. Vitamină Bv Tiaminfosforilază. Tiaminkinază. Tiaminkinază, sin. : Tiaminfosforilază. En- zimă care catalizează transferul pirofosfatului de la adenozintrifosfat la tiamină. Este prezentă în eritrocitele nucleate, în ficat şi mucoasa intestinală (5). Tiaminplrofosfat. Cocarboxilază. Tlazol. C3H3NS. Heterociclu cu 5 atomi. Lichid incolor sau uşor galben, cu miros neplăcut, caracteristic. Este utilizat pentru o serie de sinteze organice de substanţe heterociclice : derivaţii tiazolici (sulfatiazolul, tiazolidinele etc.) (5). Tibia (lat. = fluierul piciorului). Vezi Tabelul oaselor. ~ rugosa (La Cava), Periostită tibială. Tic (fr.). Mişcare involuntară a unor grupuri musculare separate, de obicei aceleaşi, care se produce repetat, intempestiv şi rapid, are aspect intenţional şi poate fi stăpînită temporar prin voinţă (35). ~ dureros al îeţei (Trousseau), Boala Fothergill, vezi Fothergill. ~ psihic (Brissaud), tic generat de idei cu conţinut obsesiv (27). ~ „salaam”, diskinezie descrisă la copii, survenind sub formă de accese, în care capul este animat de mişcări de mare frecvenţă, amintind gestul de salut. Poate constitui uneori o manifestare epileptică (epilepsie diskinetică) (27). ~ somnului, sin. : Jactatio capitis nocturna, Ritmia somnului, tic care apare la copii, caracterizat prin mişcări de lateralitate ritmică ale capului şi uneori ale trunchiului ce apar numai în momentul adormirii. I se atribuie o origine nevrotică (27). Tidal drainage (engl.), sin. : Drenaj prin flux-reflux. Sistem de sifonaj intermitent cu declanşare automată, care umple vezica urinară în scopul evacuării urinii, combaterii reziduului vezical şi obţinerii mai rapide a unei vezice automate (26). Tierny. Operaţia corectarea degetului în ciocan prin osteotomie metafiza.ă distală a primei falange şi introducerea bontului diafizar într-un lăcaş creat pe faţa dorsală a epifizei, astfel îneît această epifiză se rotează plantar cu 90° (24). Tiersch. Grefe ~9 transplantele epidermice, libere, care se recoltează cu briciul sau cu der-matomul şi se folosesc pentru acoperirea plas- tică a unor suprafeţe sîngerînde întinse (38). Operaţia cură chirurgicală a prolapsului rect al prin rectopexie şi miorafia ridicătorilor anali şi rectoplicatură anterioară şi posterioară (11). Tietilpiperazină. Compus fte* sinteză cu acţiune antiemetică prin mecanisrri central (14). Tietze, Alexander, 1864 — 1927. Sindromul ~9 sindrom caracterizat prin tumefierea dureroasă a cartilajelor condrocostale ale coastelor a 3-a şi a 4-a, de etiologie necunoscută (34). Tiflită (gr. typhlon = cec + -ită). Afecţiune inflamatorie a cecului, determinată de procese locale endogene (colite infecţioase sau parazitare) sau exogene (apendicite, peritonite, anexite), manifestîndu-se prin dureri abdominale, tulburări dispeptice şi uneori modificări ale scaunului (16). Tiflocolită (gr. typhlon = cec + kolon = intestin gros + -ită). Golită cu localizare predominantă cecală (16). Tiflomegalie (gr. typhlon = cec + megas = mare). Hipertrofia cecului sub influenţa unei alimentaţii vegetale abundente (16). Tiflopedagogie. Vezi Defectologie. Tiflosigmoidostomie (gr. typhlon = cec + sigmoid -f stoma = gură). Anastamoză între cec şi sigmoid (11). Tiflostomie (gr. typhlon = cec -j- stoma = gură). Deschiderea chirurgicală a cecului la piele (11). Tiflotomie (gr. typhlon = cec + tome = tăiere). Incizie chirurgicală a cecului (11). Tifobaciloză (tifos + lat. bacillus = basto-naş -f- -oză). Manifestare a primoinfecţiei tuberculoase, caracterizată prin febră ciclică şi stare pseudotifică (34). Tifoidă (tifos + gr. eidos = formă). Febră tifoidă. Tifoidetă. Febră tifoidă uşoară (8). Tifon. Ţesătură de bumbac, conţinînd 24—28 fire/cm2, pregătit special pentru a fi cît mai hidrofil (11). Tifos (gr. typhos = sfîrşeală), sin.: Tifus. Alterarea particulară a stării generale a bolnavilor în perioada de stare a anumitor boli infecţioase, în primul rînd a febrei tifoide şi tifosului exantematic, caracterizată prin adi-namie, torpoare, somnolenţă (8). ~ abdominal, Febră tifoidă. ^ amarii, Febră galbenă. ^ de căpuşă al Africii de Sud, rickettsioză descrisă în sudul continentului african, transmisă prin căpuşa Haemophysalis leachi, cu tablou clinic asemănător febrei butonoase (8). ~ de căpuşă al Asiei de nord, sin. : Rickettsioză siberiană de căpuşă, Ixodorickettsioză asiatică, infecţie provocată de o rickettsie din subgrupul Dermacentroxenus sibiricus, transmisă prin căpuşele Ixodes persulcatus, Dermacentor silvarum, TIFOS DE CĂPUŞA INDIAN 637 TILING-WEHNICKE Haemophysalis caninum, întîlnită în Siberia, cu tablou clinic asemănător febrei butonoase sau celorlalte feluri de tifos prin căpuşă (8). ~ de căpuşă indian, rickettsioză provocată de rickettsii din subgrupa Dermacentroxenus, întîlnită în India, transmisă prin căpuşa Ripi-cephalus sanguineus; are o evoluţie clinică asemănătoare febrei butonoase (8). ~ de corabie, Tifos murin. ~ endemic, Tifos murin. ~ epidemic, Tifos exantematic. ~ eritematos, Leptospiroză cu Leptospira grippotyphosa. ~ european, Tifos exantematic. ~ exantematic, sin.: Febră aiaxică, Febră exantematică, Febră malignă, Febră pătată epidemică, Febră pătată de păduche, Febră peteşială, Tifos epidemic, Tifos european, Tifos exantematic al Lumii Vechi, Tifos istoric, Tifos de lagăr, Tifos de păduche, Tifos pătat, Tifos de război, boală infecţioasă gravă, acută şi epidemică, provocată de Riekettsia prowazecki şi transmisă de la om la om prin intermediul păduchelui de corp, de cap sau pubian, răspîndită în special în regiunile temperate şi reci, în zone de aglomeraţie şi la persoane cu igienă defectuoasă. După o incubaţie de 12 — 14 zile apar brusc: febră mare, frisoane, cefalee, dureri musculare, congestia feţei şi a conjunctivelor, agitaţie, nelinişte, uneori delir, stare tifică, febră în platou (în perioada de stare), exantem caracteristic pete-şial cu aspect de ,,cer înstelat” (între a 4-a şi a 7-a zi de boală), tulburări circulatorii cu insuficienţă vasculară periferică şi semne de suferinţă miocardică; se însoţeşte de leucocitoză cu neutrofilie şi creşterea ureei sanguine (8). ~ exantematic al Lumii Noi* Tifos murin. ~ exantematic al Lumii Vechi, Tifos exantematic. ~ exantematic sporadic, sin. : Boala Brill-Zinsser, forma de tifos exantematic cea mai frecvent întîlnită actualmente, în care îmbolnăvirile apar izolate (în afara oricărei epidemii) şi de obicei la persoane în vîrstă, care au mai suferit în trecut de tifos exantematic ; clinic prezintă o evoluţie uşoară, atipică sau frustă, cu perioadă febrilă mai scurtă (7 — 10 zile), febră moderată, fenomene toxice atenuate, stare generală uşor alterată, erupţie discretă, în general maculară (8). ~ istoric, Tifos exantematic. ~ de Kenya, varietate de tifos de căpuşă provocată de Riekettsia conori şi transmisă prin căpuşa Ripicephalus sanguineus (8). ~ laevissimus, Febră tifoidă abortivă. ~ de lagăr, Tifos exantematic. ~ prin larve de acarieni, denumire generică pentru grupul de rickettsioze transmise prin larve de acarieni ; cea mai importantă este tifosul tsutsugamushi (8). marocan, Febră butonoasă. ^ mexican, Tifos murin. ~ murin, sin. : Febră pătată de corabie, Febră pătată de purice, Febră pătată de şobolan, Tabardillo, Tifos de corabie, Tifos endemic, Tifos exantematic al Lumii Noi, Tifos mexican, Tifos nautic de Toulon, Tifos de purici, Tifos urban de Malaya, boală infecţioasă răspîndită pe toate continentele, provocată de Riekettsia mooseri, transmisă de la şobolan la om prin intermediul puricelui de şobolan. După o incubaţie de 6—14 zile, se manifestă prin debut brusc, febră care durează 8 — 12 zile, cefalee, mialgii, adinamie, erupţie maculoasă, mai rar peteşială (8). ~ nautic, Febră galbenă. ~ nautic de Toulon, Tifos murin. ~ de păduche, Tifos exantematic. ~ pătat. Tifos exantematic. ~ pulmonar, Febră Q. ~ de purici, Tifos murin. ~ de război, Tifos exantematic. ~ recurent, Febră recurentă. ~ de Săo Paolo, Febra pătată a Munţilor Stîncoşi. ~ tropicai, Febră galbenă. ^ tsutsugamushi, sin.: Febră fluvială de Japonia, Febră de Islanda, Febră de Kedani, Febră de molie, Scrub-tifus, Tifos de tufişuri, Tsutsugamushi, boală infecţioasă şi epidemică răspîndită în Asia de Răsărit, Australia, India, provocată de infecţia cu Riekettsia orientalis (Ricket-Isia tsutsugamushi), transmisă la om prin intei mediul larvelor de trombiculide. Se caracterizează prin apariţia după o incubaţie de 10—12 zile, a unui afect primar urmat de escară la nivelul porţii de intrare cutanată, însoţit de o erupţie maculopapuloasă care durează 14 — 18 zile (8). ~ de tufişuri, Tifos tsutsugamushi. ~ urban de Malaya, Tifos murin. ~ de vară. Febră butonoasă. ~ zootic, denumire generică pentru grupul de ricket-. tsioze cu rezervor de virus extrauman şi cu vector diferite căpuşe; se referă la toate tipurile de tifos, în afara celui exantematic (8). Tifus (lat. typhus din gr. thyphos = sfîr-şeală). Tifos. ~ polonicus, febră tifoidă cu erupţie lenticulară, generalizată prin embolii capilare (8). Tigmanestezie (gr. thigma = pipăit + an- + aisthesis = percepere). Denumire pentru anestezia tactilă (26). Tigroid (gr. tigroeides = vărgat, tigrat). Termen folosit pentru masa de substanţe cromofile dintr-o celulă nervoasă (1). Tigroliză. Dezintegrarea substanţei cromofile într-o celulă nervoasă (1). Tilbury-Fox. Impetigo Impetigo contagios, vezi Impetigo. Tilia platyphylos, sin. : Tei. Plantă din familia Tiliaceae; inflorescenţele, cu sau fără bractee, conţin un ulei esenţial, mucilagii, saponine şi glicozide flavonice; are acţiune sudorifică, expectorantă, spasmolitică şi calmantă (13). Tiling-Wernicke. Sindromul sindrom caracterizat prin paralizia disociată a mişcărilor TILLAUX 638 TIMP INTERMITOTIO oculogire, mişcările voluntare fiind abolite, iar cele automaticoreflexe, conservate (27). Tillaux. Extensiunea extensiune continuă indirectă, în care benzile adezive se aplică sub nivelul fracturii (24). Manevra <—manevră de explorare clinică a aderenţei unui cancer^ mamar la planurile profunde prin căutartfâ mobilităţii acesteia la planul muşchiului pectoral respectiv, relaxat şi contractat (11), Semnul diformitate caracteristică, în baionetă, întîlnită în fractura Pouteau-Golles, în care axul mîinii este deviat sub un unghi obtuz, deschis în afară, ceea ce atrage proemi-narea stiloidei cubitale (24). Timbru (fr. timbre). Calitate particulară fiecărei voci; este determinată de numărul de sunete armonice care însoţesc sunetul fundamental întărit de rezonatorii vocali (30). Timectomie (timus -f gr. ektome = excizie). Extirparea chirurgicală a timusului (11). Timidin-5'-fosfat, sin. : Acid timidilic. Nucleotid dezoxiribonucleic derivat de la timină, constituit din timidină şi acid fosforic. în organism este sintetizat pe seama acidului uri-dilic, prin metilarea inelului pirimidinic (în prezenţa acidului tetrahidrofolic) şi reducerea pentozei nucleozidice (5). Timidină. Nucleozid constituit din timină şi dezoxiriboză. Este precursorul nucleotidu-lui timidin-5'-fosfat, component caracteristic al acidului dezoxiribonucleic (5). Timie (gr. thymos — minte, spirit). Afectivitate. -timie (gr. thymos = minte, spirit). Sufix care introduce în termenii compuşi referirea la starea mintală, raţionament, „suflet” (32). Timină, sin. : o-MetiluraciL C5H6N202. Derivat al pirimidinei, bază organică componentă a acidului timidilic (dezoxinucleotid); este pusă în libertate în cursul hidrolizei acidului dezoxiribonucleic (5). Timo- (gr. thymos = timus sau minte, spirit). Element de compunere care introduce în termeni referirea la timus sau la o stare psihică (32). Timocit (timus + gr. kytos = celulă). Celulă de tip limfocit din timus; are o origine probabil epitelială (endodermală) şi competenţă imunologică (7). TimoL Alchilfenol obţinut din Thymus vulgaris; se utilizează ca antiseptic în inhalaţii, gargarisme, pulverizaţii şi în stomatologie în tratamentul plăgilor dentinare;, este şi vermifug indicat în teniază şi oxiurază (13). Timoleptic (thymos = minte, spirit + lepsis = fixare)* Substanţă antidepresivă din grupa imipraminei (14). Timom. Termen generic pentru tumorile timusului (7). Timopatie (timus + gr. pathos = boală). Afecţiune a timusului (2). ^ atrofică, involuţie postinfecţioasă a timusului prin hiperplazia ţesutului conjunctiv (atrofie scleroasă); este vorba de o atrofie precoce şi nu de involuţia fiziologică a glandei (2). ~ sifilitică, manifestare observată în sifilisul congej^ţal constînd din leziuni scleroase cu atrofie “sau din aşa* numitele abcese Dubois, în care pot fi puse în evidenţă spirochete palide (2). ~ tuberculoasă, formă de timopatie caracterizată anatomopatologic prin infiltrat epitelioidoplasmocitar cu reacţie sclerogenă şi hialinizări (2). Timp (lat. tempus). Perioadă de durată care corespunde unei acţiuni sau unui eveniment (32). ^ de amestec alveolar, sin.: Timpul de mixică alveolară, test dinamic care cercetează modul în care se face distribuţia intra-pulmonară a gazului inspirat şi deci timpul necesar pentru a se face schimbul gazului rezidual. Valoarea normală este 50—110 sec.; creşte în emfizem şi stenoza bronşică (10 — 12 min.) (prelungirea reflectă insuficienţa ventilaţiei interne). Poate fi crescut şi în ventilaţia paradoxală sau cînd există zone slab ventilate (obstrucţia unei bronhii lobare) (34). ~ de amestec intrapulmonar, timpul necesar pentru a se obţine distribuţia omogenă a unui gaz inert în aerul pulmonar (34). ^ de circulaţie, durata necesară sîngelui pentru a parcurge un anumit sector circulator; se determină prin introducerea intravenoasă a unei substanţe şi decelarea ei în punctul terminus ales, prin modificări subiective (gust, vasodilataţie, miros) sau obiective (tulburări respiratorii, coloranţi, substanţe radioactive). Timpul de circulaţie pulmonară este în medie de 6 sec., cel al circulaţiei totale între 12 (brat-cap) şi 25 sec. (braţ-braţ) (10). ~ de coagulare, unul dintre testele cele mai uzuale în sindroamele hemoragice. Spre deosebire de timpul de sîngerare, utilizează sîngele total, în absenţa factorilor tisulari. Metoda cea mai răspîndită, pe lamă, este foarte neprecisă; mai precisă este metoda cu 3 epru-bete, metoda Lee-White. Timpul de coagulare este prelungit în hemofilia clasică, deficienţa de factor IX, deficienţa de PTA, sindromul Hageman, hipoprotrombinemie, afibrinogene-mie, hiperheparinemie (19)* ~ de expunere, timpul în care se execută expunerea unui film radiologie. Cu cît acest timp este mai scurt, cu atît imaginea radiografică este mai netă (36). ~ de generare, suma timpului de mitoză şi a timpului intermitotic sau de repaus al celulelor pe cale de proliferare (19). ^ intermitotic, sin. : Faza de repaus intermitoticâ, Inter-fază, Interkinesis, Kariostasis, fază de repaus care urmează procesului de mitoză şi în care are loc sinteza acidului dezoxiribonucleic (19). WIMP DE ÎNJUMĂTĂŢIRE 639 T1NEA NIGRA PALMARIS ~ de înjumătăţire biologie, sin. : Timp de semidispariţie radioactivă, timpul în care con-cenţraţia iniţială de substanţă radioactivă scade la jumătate în organism sau la nivelul organului critic acumulator. Se determină cu elemente sau substanţe radioactive (6). ~ de înjumătăţire efectiv, durata acţiunii unui element radioactiv introdus în organism, care poate fi calculat din timpul de înjumătăţire biologic şi timpul de înjumătăţire fizic (6). ~ de înjumătăţire fizic, sin. : Durată de înjumătăţire, Perioadă de înjumătăţire, Perioadă radioactivă, timpul în care se dezintegrează jumătate din numărul nucleelor atomice ale unui element radioactiv. Variază de la durate de ordinul milionimilor de secundă la miliarde de ani (6). ~ de latenţă, timpul scurs de la aplicarea unui excitant pînă la obţinerea unui răspuns perceptibil din partea sistemului excitat (6). ~ de mixică alveolară, Timpul de amestec alveolar. ~ de muncă, durata calculată în ore a unei zile de lucru, fixată prin legislaţia muncii (9). Timpii naşterii. Diversele mişcări pasive imprimate fătului, în scopul traversării şi ieşirii lui din bazinul osos obstetrical, prin adaptarea succesivă a marilor diametre fetale la marile diametre ale bazinului matern. Pentru prezentaţia craniană, timpii naşterii sînt în număr de 6 şi anume: a) flexiunea, orientarea şi angajarea craniului; b) coborîrea craniului; c) rotaţia internă a craniului; d)degajarea craniului; e) rotaţia internă a trunchiului şi rotaţia externă a craniului; f) degajarea trunchiului (18). ~ de protrombină, una dintre tehnicile cele mai răspîndite din cadrul probelor de coagulare. De fapt, denumirea de timp de protrombină se aplică la două tehnici cu totul deosebite: 1) timpul de protrombină sau timpul Quick, care reprezintă un test de coagulare pentru controlul activităţii complexului protrombinic (protrombină, factorii V, VII, Stuart etc.); 2) timpul de protrombină propriu-zis, prin care se determină numai activitatea izolată a protrombinei pure. Timpul de protrombină este — printre altele — un test preţios de funcţionalitate hepatocelulară (19). ~ de relaxare, timpul necesar pentru stabilirea unei stări de echilibru (de ex. întreruperea unei oscilaţii). în acest sens, timpul de relaxare a moleculelor polare ale unui dielec-tric polarizat este o mărime constantă, caracteristică structurii dielectricului dat, şi care reprezintă timpul în care se produce rotaţia moleculelor în cîmpul electric, adică polarizarea (6). ~ de semidispariţie radioactivă, timp de înjumătăţire biologic. ~ de sîngerare, metodă curentă de laborator pentru determinarea mecanismului de tulburare a hemostazei în cazuri de sindroame hemoragice (normal 1 — 3 minute). Alungirea timpului de sîngerare indică o tulburare în sfera vasculară (capilară) sau trombocitară (19). Timpan (gr. tympanon). Membrana tympani. ~ artificial, peliculă de substanţă organică utilizată pentru a suplini absenţa unei porţiuni mari de timpan, permiţînd, în anumite cazuri, a îmbunătăţire a auzului (30). Timpanism (fr. tympanisme). Creşterea sonorităţii pulmonare prin liiperaeraţie intensă. Ca sonoritate, reproduce zgomotul percuţiei unui stomac sau intestin moderat destins; este un zgomot de intensitate crescută, cu ton grav muzical. Se întîlneşte în emfizem, pneumotorax etc. (34). Timpanolabirintoscleroză. Afecţiune caracterizată printr-o hipoacuzie de tip mixt progresiv traducînd invadarea labirintului de către leziunile ce scleroză din cursul unei o li le medii cica-triceale (30). Timpi.noplastie (timpan + gr. plassein = a forma). Operaţie cu ajutorul căreia se încearcăy în surdităţiie consecutive supuraţiilor otomastoi-diene, să se refacă prin diferite metode timpanul perforat, să se restabilească lanţul oscioarelor distruse sau să se creeze o ,,nouă căsuţă medie” în scopul îmbunătăţirii auzului (30). Timpanotom (timpan + gr. tome = tăiere). Mic bisturiu lanceolat, cu care se face timpano-tomia (30). Timpanotomie. Paracenteza timpanului. Timus (gr. thymos). Thymus. Tinctură (lat. tinctura). Soluţie extractivă alcoolică sau eteroalcoolică obţinută din produse de origine vegetală sau animală (13). ~ anti-colerină, tinctură de opiu mentolată; conţine morfină 0,16 — 0,18 g% (14). ~ de iod, soluţie alcoolică de iod şi iodură de potasiu, folosită extern ca antiseptic, antiparazitar, revulsiv (13). ~ tebaică, tinctură de opiu; conţine morfină 1 g% (14). Tindalizare. Metodă de sterilizare intermitentă prin căldură, constînd din încălzirea produselor 3 zile consecutiv, timp de o oră, la 58 — 60°C. Se utilizează pentru produsele uşor degra-dabile la temperaturi mai ridicate (3). Tindalometrie. Metodă de determinare a pulberilor din aer cu tindalometrul, bazată pe fenomenul Tyndall; se porneşte de la considerentul că intensitatea fenomenului Tyndall este direct proporţională cu gradul de încărcare în suspensii a aerului (20). Ţinea (lat. = larvă, vierme). Termen generic folosit în trecut pentru afecţiuni cutanate considerate a fi de natură micotică (12). ~ decal-vans, formă rară de microsporie a pielii capului, în care plăcile parazitate sînt aproape complet lipsite de păr (12). ~ favosa, Favus. ^ imbricata, Tokelau. ~ nigra palmaris, Keratozâ nea- ŢINEA NODOSA 640 TIPOLOGIE gră palmară. ~ nodosa, Tricosporie. ^ tonsu-rans, termen folosit pentru microsporia şi trico-fiţia pielii capului (12). ~ versicolor, Pitiriazis versicolor. Tinel-Hoffman. Semnul senzaţie de furnicătură obţinută prin percuţie uşoară sau comprimare dedesubtul leziunii unui trunchi nervos traumatizat. Absenţa furnicăturii indică întreruperea completă a nervului sau lipsa reacţiei de regenerare spontană (27). Tinnitus (lat. = sunet metalic, clinchet). Acufene. Tinovă, sin. : Mlohaş. Turbe bombate care se găsesc la noi mai ales în fostele cratere vulcanice (în Oaş, lîngă Tuşnad etc.) şi care dau un nămol de bună calitate terapeutică (4). Tio- (gr. theion = sulf). Prefix indicînd prezenţa sulfului într-o substanţă chimică (32). Tioacetazonă. Tiosemicarbazonă; are acţiune antituberculoasă, dar este relativ toxică (14). Tioamide. Derivaţi ciclici ai tioureei (14). — antitiroidiene, tioamide cu acţiune antitiroidi-diană, datorită deprimării sintezei hormonale tiroidiene; pot provoca guşă secundar secreţiei reactive de tireotrofină hipofizară. Principalele tioamide folosite terapeutic în hipertiroidism sînt metiltiouracilul, propiltiouracilul, iodotiou-racilul, tiamazolul şi carbimazolul (14). Tiocarbamidă. Sulfouree. Tiocarlidă. Derivat tiocarbamidic cu acţiune bacteriostatică. în asociere cu izoniazida sau cu streptomicina împiedică dezvoltarea tulpinilor de bacii Koch rezistente la tuberculosta-ticele majore. Indicat în formele acute şi cronice de tuberculoză, precum şi în lepră (13). Tiocianură. Sulfocianură. Tiocrom. Produs de oxidare menajeră a tia-minei. Are culoare galbenă şi, în lumina ultravioletă, dezvoltă o lumină fluorescentă albastră-intensă. Relativ uşoara transformare a aneu-rinei în tiocrom este folosită pentru dozarea cantitativă a acestei vitamine (5). Tiofos. Insecticid organofosforat (23). Tiokinaze. Enzime care catalizează fixarea coenzimei A pe anumite substrate (acizi graşi, acidul succinic etc.) (5). Tioli, sin. : Mercaptani. Derivaţi organici mo-nosubstituiţi ai hidrogenului sulfurat, avînd formula generală (R — SH). Se formează în intestinul gros, sub acţiunea florei microbiene, care decarboxilează şi dezaminează cisteina. Au un miros deosebit de puternic şi de pătrunzător, contribuind la mirosul caracteristic al materiilor fecale. Numeroşi compuşi tiolici îndeplinesc funcţii catalitice deosebite în organism (coen-zima A, acidul lipoic etc.). în industrie sînt întîl-niţi în produse petroliere şi utilizaţi la odoriza-rea gazelor combustibile. Pot avea efect toxic neurotrop de intensitate moderată (5; 9). Tiomersal. Mertiolat de sodiu. Tiomersolat. Mertiolat de sodiu. Tiopental. Tiobarbituric cu acţiune de foarte scurtă durată, folosit ca narcotic (13). Tioproperazin. Derivat fenotiazinic; este neuroleptic puternic şi antie$ii§tic (13). Tiosulfat. Sare a acidului tiosulfuric (13). ^ de aur şi sodiu, sin. : Sanocrizină, compus organic al aurului, activ în artrita reumatoidă, lupusul eritematos, psoriazis (13).^ de magneziu, sin. : Hiposulfit de magneziu, compus de magneziu folosit ca desensibilizant, antialergic (13). ^ de sodiu, Hiposulfit de sodiu. Tiouracil. Derivat metilat al tiopirimidinelor folosit în terapia hipertiroidismului şi în tireo-toxicoză (5). Tiouree. Sulfouree. Tip (gr. typos). 1. Model sau formă reprezentînd prin caracterele sale o grupă de obiecte sau fenomene asemănătoare (32). 2. Individ; formă biologică reprezentativă a unui grup (32). ^ astenic, Hyperontomorph. ~ constituţional, ansamblu de note caracteristice, alcătuind o imagin? unitară, cu rol descriptiv sau cu rol de punct de reper în aprecierea structurii şi dinamicii constituţiei. Tipurile extreme au rolul acestor puncte de reper; indivizii curent întîlniţi sînt ,,tipuri’' intermediare sau mixte (7). ^ micro-splanhnic, Hyperontomorph. Vezi şi: Gowers, Zimerlin. Tipar protetic dentar. Forma negativă, realizată prin ambalare a unei machete de proteză, cu ajutorul căreia macheta este transformată în proteză (39). Tipare, sin. : Tipizare. în bacteriologie şi inframicrobiologie, operaţia de stabilire a tipului serologic al unui virus sau microb, bazată cel mai frecvent pe metode serologice (de ex. reacţiile de seroneutralizare , hemaglutinoinhibare etc.) (22). Tipizare. Tipare. Tipologie (gr. typos = tip + logos = ştiinţă, studiu). Doctrină clasificatoare a tipurilor. Unele tipologii au un punct de plecare anatomic: Viola a descris longilinii şi brevilinii, Stockard a deosebit un tip liniar şi un tip lateral, Gastaldi un platitip şi un stenotip, Weidenreich un tip eurizom şi un tip leptozom etc. Sigaud şi Mc Auliffe au descris tipuri după predominanţa unui aparat sau sistem : digestiv, respirator, muscular, cerebral. Eppinger şi Hess au luat în consideraţie tonusul vegetativ, deosebind simpati-cotoni şi vagotoni, la care Danielopolu a adăugat pe amfotoni. Pende a deosebit, printre lon-gilini şi brevilini, variantele stenice şi astenice şi a dat formula endocrină pentru fiecare variantă. Tipologia endocrină a fost elaborată de L. Levi, G. I. Parhon şi, recent, reconsiderată de către TIPOLOGIE QRS 641 TITAN Şt. M. Milcu. Kretschmer a semnalat legătura dintre anumite tipuri somatice şi anumite temperamente, dar legătura aceasta are un caracter statistic şi o valoare numai orientativă. I. P. Pavlov a deosebit tipuri de activitate nervoasă superioară : puternic echilibrat (stabil şi mobil), slab, dezechilibrat. Pentru om a mai folosit criteriul predominării unuia dintre sistemele de semnalizare : tipul artistic şi tipul gînditor (7). ^ QRS, denumire electrocardiografică înglobînd devierile de tip (fiziologice şi patologice) ale formei complexului ventricular iniţial, spre deosebire de categoria aşa-numitelor alterări de detaliu (10). Tiraj (fr. tirage). Contracţie energică a muşchilor inspiratori, pentru a creşte presiunea negativă intratoracică şi a permite o pătrundere mai uşoară a aerului prin orificiul glotic. Se obiectivează prin accentuarea scobiturii supra-sternale, adîncirea regiunii supraclaviculare, a spaţiilor intercostale şi a regiunii epigastrice (34). Tiraminază. Enzimă de tipul dehidrogenazelor aerobe, care catalizează oxidarea tiraminei; este prezentă în fracţiunea celulară ce conţine fermenţii galbeni respiratori (5). Tiramină, sin. : p-Hidroxifeniletilamină. Amină aromatică, rezultată din decarboxilarea tiro-zinei, cu puternică acţiune vasoconstrictorie (5). Tireo-, tiro- (gr. thyreos = pavăză, scut). Element de compunere care introduce în termeni referirea la glanda tiroidă (32). Tircoglobulină. Forma de depozit a hormonilor tiroidieni; glicoproteină iodată care alcătuieşte coloidul intrafolicular (7). Tireostimuiină (tireo- + lat. stimulare = a stimula). Tireo trop. Tireotoxicoză. Hipertiroidism. Tireotroîină (tireo- + gr. trophe = nutriţie). Tireotrop. Tireotrop (tireo- + gr. tropos = întoarcere), sin. : Tireostimuiină, Tireotrofină, TSH. Hormon glicoproteic al lobului anterior al hipofizei, simulînd creşterea celulei tiroidiene şi hormono-geneza în tiroidă. După unele cercetări ar exista un tireotrop G pentru creştere şi un tireotrop M pentru funcţie, după altele, un factor tireotrop propriu-zis şi un factor cu acţiune exoftal-miantă (7). Tireoză (tiroidă + -oză). Distiroidie corelativă unui dezechilibru endocrin (de ex. guşa cu hi-perfuncţie poate apărea ca o reacţie la hiperfo-liculinism) (7). Tiro-.Vezi Tireo-. Tirocidină. Vezi Tirotricină. Tiroidă (gr. thyreos = pavăză, scut + eidos = formă). Glandula thyroidea. Tiroidectomie (tiroidă -f- gr. ektome = excizie). Extirparea tiroidei; se practică total în cancer sau subtotal în hipertiroidism şi în unele cazuri de insuficienţă cardiacă (7). Vezi şi: Martînov. Tiroidism. Nume generic pentru orice stare anormală sau patologică datorită funcţiei aberante a glandei tiroide (7). Tiroidită (tiroidă + -ită). Inflamaţie a glandei tiroide. Tiroiditele pot fi acute, subacute şi cronice; supurate şi nesupurate. Cea mai cunoscută formă de tiroidită subacută este tiroi-dita De Quervain cu celule gigante. Cele mai cunoscute forme de tiroidite cronice sînt tiroi-dita tuberculoasă, tiroidită sifilitică, tiroidită limfomatoasă (Hashimoto) şi tiroidită lemnoasă (Riedel). în evoluţia tiroiditelor joacă un rol anumit fenomenele de autoagresiune imunologică (7). Tiroidoză (tiroidă) -f -oză). Denumire folosită uneori pentru unele afecţiuni ale glandei tiroide (7). ~ involutivă, degenerare a celulelor tiroidiene, cu reacţie limfohistiocitară, întîlnită în hipertiroidii, în tiroiditele autoimune, în mixe-demul adultului etc. (7). Tiroptoză (tiro- + gr. ptosis = cădere). Deplasarea unei guşi în jos, astfel încît ea este parţial sau complet coborîtă în torace (1). Tirotomie (tiro- + gr. tome = tăiere). Larin-gofisură. Tirotricină. Antibiotic extras din Bacillus brevis, reprezentînd un amestec de două substanţe : gramicidina şi tirocidină. Acţiunea sa este bacteriostatică şi bactericidă asupra cocilor gramnegativi şi grampozitivi. Din cauza toxicităţii sale este folosită numai în aplicaţii locale (3). Tiroxină, abreviat T4. Unul dintre principalii hormoni iodaţi tiroidieni, cel mai vechi hormon tiroidian cunoscut şi sintetizat ; are acţiune de stimulare a metabolismului, fiind indicat în stările de hipotiroidism (7). Tirozinază, sin. : Monofenoloxidază. Enzimă care catalizează transformarea tirozinei (şi altor derivaţi fenolici) în ortochinonă (de culoare neagră) (5). ^ plantelor, Fenolază. Tirozină, sin. : p-Hidroxifenilalanină. C9HU 03N. a-aminoacid aromatic, derivat de la benzen şi alanină. Este prezentă, mai ales sub forma L(-), în majoritatea proteinelor naturale. în organism rezultă prin aminarea acidului p-hidro-xifenilpiruvic, acidul shikimic constituind precursorul comun pentru tirozină, fenilalanină şi triptofan. în urina normală de 24 ore se elimină între 15 şi 49 mg tirozină (cu o medie de 35 mg) (5). T.I.T. Abreviere pentru Testul Nelson-Mayer. Titan. Simbol Ti. Element chimic în stare metalică, bi- tri- şi tetravalent, prezent în natură sub formă combinată (oxizi, săruri acide şi neutre). Are numărul atomic 22 şi greutatea TITiLOMANIE 642 TOMES atomică 47,90. Vegetalele, şi în special făina, conţin urme de titan, care pătrund şi în organismul uman, unde pare să se fixeze în glanda suprarenală (conţinut: 10 mg titan/100 g ţesut proaspăt) (5). Titilomanie. Onicofagie. Titrare. 1. Operaţie de determinare a cantităţii dintr-o substanţă chimică (element sau compus) prezentă într-un volum dat dintr-un preparat de analizat; are la bază măsurarea volumului de reactiv ce trebuie adăugat pentru a reacţiona cu toată cantitatea de substanţe existentă. Sfîrşitul reacţiei este arătat de un indicator de culoare, de apariţia unui precipitat, de saltul potenţialului de electrod sau de saltul conductivităţii (5). 2. Operaţie prin care se precizează titrul (numărul de unităţi infectante — toxice) unui produs infectant sau toxic (tulpină bacteriană, inframicrobiană, toxină etc.) (22). Titrimetrie (fr. titre = standard + gr. metrou. = măsură). Grup de metode chimice care folosesc titrarea pentru determinarea cantitativă a diferitelor substanţe chimice simple sau compuse (5). Titru (fr. titre = standard). 1. Cantitatea dintr-un element, ion sau compus chimic, exprimată în g, care este prezentă într-un ml dintr-o soluţie (5). 2. Numărul de unităţi infectante sau toxice dintr-un produs infectant sau toxic (22). Tîmple (lat. tempora). Tempora. Tkacenko, S. S. Protruziometrul aparat pentru măsurarea gradului de protruzie, ace-tabulară (24). TI. Simbolul taliului (9). Tm. Simbolul tuliului (5). Tobey- Ayer (Tobey, George Loring, 1881 — 1947; Ayer, James Bourne). Testul compresiunea uneia din venele jugulare interne nu produce creşterea presiunii lichidului cefalorahidian în caz de tromboză a sinusului lateral (26). Tobiask. Incizia incizie în ,,S” pe faţa palmară a mîinii pentru aponevrectomie. Sutura se face cu răsturnarea lambourilor (24). Tobruk. Vezi Atelă Tobruk. Tocodinamometru (gr. tokos = naştere + dynamis = forţă -f metron = măsură). Aparat pentru înregistrarea forţei de contracţie a uterului (18). Tocoîeroli. Compuşi heterociclici derivaţi de la croman, conţinînd un hidroxil fenolic în moleculă. Au aspect uleios vîscos şi se extrag din plante (germeni de cereale). Prezintă calităţi vitaminice : a-tocoferolul este vitamina E (5). Tocofobie (gr. tokos = naştere + phobos = frică). Fobia de naştere (35). Toeograf (gr. tokos = naştere + graphein = a scrie). Aparat pentru înregistrarea grafică a frecvenţei, duratei şi intensităţii contracţiei uterine (18). Tocologie (gr. tokos = naştere + logos = ştiinţă). Studiul actului naşterii (18). Toeostom (gr. tokos = naştere + stoma = gură, deschidere). Orificiul de pontă la botrio-cefalide (31). 4 -■* Tofus gutos, sin. : Nodal gutos. Nodul dur format prin depuneri de săruri ale acidului uric şi întîlnit în jurul articulaţiilor degetelor de la picioare şi mîini; apare ca o consecinţă a tulburărilor metabolice ale nucleoproteinelor, urmate de proliferarea ţesutului conjunctiv, cu formarea unui ţesut ae granulaţie cu celule gigante de corp străin (2). Tokelau, sin. : Scabie Dajak, Ţinea imbricata. Denumire dată unei dermatomicoze cronice exotice, datorită parazitului Endoderma-tophyton concentricum, întîlnită şi descrisă prima dată în grupul de insule Tokelau din Polinezia. Se caracterizează prin leziuni eritematoscua-moase dispuse sub forma de cercuri concentrice care cuprind suprafeţe mari de tegument (12). Tolbutamidă. Sulfamidă hipoglicemiantă utilizată în tratamentul diabetului zaharat; acţionează prin stimularea secreţiei pancreatice de insulină; se administrează oral (13). Toleranţă (lat. tolerantia). în farmacologie, lipsa de răspuns la acţiunea unui medicament; toleranţa poate fi înnăscută sau dobîndită (în ultimul caz este denumită obişnuinţă). Rezistenţa microbiană la diferite chimioterapice poate fi de asemenea considerată ca o modalitate de toleranţă (14). ~ imunologică, absenţa specifică a reacţiilor imunologice (producere de anticorpi, reacţii celulare de tipul alergiei în-tîrziate) faţă de un antigen, la un organism care a venit în contact cu acest antigen în timpul vieţii intrauterine sau în perioada imediat post-natală. O areactivitate imunologică aparent similară poate fi indusă şi la adult, cu doze foarte mari de antigen (paralizie imunologică) (3). Tollens, W. Beacţia ~9 test pentru identificarea acizilor uronici, care — în prezenţa unei soluţii de naftorezorcină în acid clorhidric — formează flocoane de culoare brună (5). Tolnaftat. Antimicotic utilizat terapeutic în unele dermatofitoze ale pielii glabre, pliurilor, spaţi.lor interdigitale (14). Toluen, sin. : Metilbenzen. Solvent şi reactiv industrial. Toxic neurotrop (9). -tom (gr. tome = tăiere). Sufix care introduce în termenii compuşi semnificaţia de instrument de tăiat sau segment (32). Tomes, John sir, 1836 — 1895. Fibre sin. : Fibre dentinale, Procese odontoblastice, prelungiri periferice unice, voluminoase, ale odonto-blaştilor pînă în smalţ şi cement. împreună cu -TOMIE 643 TONUS fibrele colagene Korff şi fibrele Ebner formează scheletul proteic al dentinei (38). Zona granu-loasă zonă de spaţii interglobulare foarte mici, situată în regiunea dentinei radiculare, imediat sub cement; cu cît spaţiile sînt mai numeroase, cu atît este mai mare predispoziţia pentru decalcifieri, carii şi hipoplazii ale smalţului (38). -tomie (gr. tome = tăiere). Sufix care introduce în termeni referirea la o incizie sau operaţie de tăiere (32). Tomograf (gr. tome = tăiere, secţiune + graphein = a scrie), sin.: Biotorn, Planigraf, Radiotom, Stratigraf. Aparat cu ajutorul căruia se execută o tomografie. Se bazează pe principiul că două elemente din cele 3 obligatorii (tub, film, bolnav) sînt în mişcare faţă de un punct fix — punct de basculă (36). Tomografie. Examen radiologie executat cu ajutorul tomograf ului, prin care se realizează imagini radiografice ale secţiunilor unui organ. Cu ajutorul acestei metode se pun în evidenţă leziuni care sînt invizibile sau dubioase pe imaginea radiografică standard, datorită fenomenului sumaţiei umbrelor (36). ^ osoasă, procedeu radiologie de radiografii în serie şi la diferite profunzimi, cu scopul de a depista şi contura modificările de structură intraosoase (24). simultană, sistem de tomografiere prin care se pot executa mai multe secţiuni printr-o singură expunere, contribuind la diminuarea dozei de radiaţii absorbite de bolnav (36). Tomomanie (gr. tome = tăiere + mania = nebunie). 1. Tendinţă exagerată de a executa intervenţii chirurgicale (35). 2. Tendinţă patologică de a fi supus la intervenţii chirurgicale însoţită de cverulenţă şi note de demonstrati-vitate de tip isteric (35). Tondantă microscopică. Microsporie. Tonic (gr. tonikos = întăritor). Medicament cu acţiune de refacere şi de fortificare a activităţii complexe a organismului slăbit, impri-mîndu-i rezistenţă vitală (13). Tonicardiace (gr. tonikos = întăritor + kardia = inimă). Substanţe folosite cu scopul corectării insuficienţei cardiace; măresc eficienţa inimii şi-i normalizează metabolismul. Principalele tonicardiace sînt substanţe de origine vegetală cu structură glicozidică (14). ~ majore, glicozide din Digitalis strophantus cu acţiune tonicardiacă puternică (14). ^minore, glicozide din Scilla maritima, Adonis vernalis, Convalaria majalis şi alte plante; au acţiune tonicardiacă slabă (14). Tono- (gr. tonos = tensiune, încordare). Element de compunere referitor la starea de tonus sau la tensiune, presiune (32). Tonofibrile (tono- + lat. fibrilla = fibră mică), sin. : Tenofibrile. Mănunchiuri de fibra subţiri găsite în celule epiteliale (în special în celulele stratului malpighian al dermului). îndeplinesc două roluri importante: a) iau parte activă în stabilirea conexiunilor interce-lulare în cadrul aparatului desmozomial; b) au un rol secretor evident, în special în procesul de keratinizare (1). Tono grafie (tono- + gr. graphein = a scrie). Procedeu tono metric, ce înregistrează grafic tensiunea intraoculară (28). Tonometrie (tono- + gr. metron = măsură). Operaţia de măsurare a unei tensiuni (6). ^ digitală, aprecierea tensiunii intraoculare prin presiune digitală (28). Tonoplast (tono- + gr. plassein = a forma). Strat lipoproteic, constituit în jurul vacuolelor şi avînd funcţiile unei membrane semipermeabile (3). Tonoscop (tono- + gr. skopein = a vedea). Oftalmodinamometru. Tonotropism (tono- -j- gr. tropos = întoarcere). Menţinerea unei stări permanente de oarecare contracţie a miocardului, pe fondul căreia se desfăşoară fazele revoluţiei cardiace (10). Tonsilectomie (lat. tonsilla = amigdală -f-gr. ektome = excizie). Amigdalectomie. Tonsilită (lat. tonsilla = amigdală + -ită). Amigdalită. Tonsilla (lat. = amigdală). sin. : Amigdală. 1. Aglomerare de ţesut limfoid (1). 2. Termen folosit în anatomie pentru mici formaţiuni constituite în lobi (1). ~ cerebelli, sin. : Amigdala cerebeloasă, lobul al emisferei cerebeloase situat pe faţa lui medială şi inferioară (1). ^ lingualis, sin. : Amigdala linguală, acumulare de ţesut limfatic, mai mult sau mai puţin dens, pe faţa dorsală a bazei limbii; face parte din inelul limfatic Waldeyer; criptele de la acest nivel servesc ca duete ale glandelor mucoase de la baza limbii (1). ~ palatina, sin. : Amigdala palatină, acumulare de ţesut limfatic situată de fiecare parte a istmului gîtlejului între arcurile glosopalatin şi faringopaiatin, în sinusul tonsilar, făcînd parte din inelul limfatic Waldeyer; are forma de migdală şi este separată de musculatura faringiană printr-o capsulă subţire (1). ~ pharyngea, sin. : Amigdala faringiană, acumulare nepereche de ţesut limfatic situată pe peretele superior şi posterior al nazofaringelui, în pliurile mucoasei cu scobituri şi cripte, făcînd parte din inelul limfatic Waldeyer; este mai proeminentă în timpul copilăriei, cînd se hipertrofiază şi formează vegetaţiile adenoide (1). ~ tubaria, sin. : Amigdala peritubară, acumulări mici şi variabile de ţesut limfatic situate în jurul orificiului faringian al fiecărei tube auditive; face parte din inelul limfatic Waldeyer (1). Tonus (gr. tonos = tensiune). 1. Starea de s emicontractură permanentă a muşchilor care TONUS MUSCULAR 644 TORACOPLEUROPLASTIE întreţin poziţia normală a corpului, diversele funcţii somatovegetative etc. (15). 2. Nivelul de excitabilitate a sistemului nervos cu răsu^ netul funcţional respectiv pe plan somatic^şi psihic (15). ^ muscular, stare de contracţie musculară moderată care asigură menţinerea posturii normale a organismului. Constituie o funcţie reflexă medulară, coordonată de formaţiunile nervoase superioare (27). ^ uterin, starea de tensiune a fibrei musculare uterine în travaliu, în perioada dintre contracţiile uterine. Tonusul uterin se poate aprecia palpatoriu prin rezistenţa pe care o opune peretele uterin la palpare sau cu aparate speciale (tocometru). Tonusul uterin se poate aprecia şi în timpul sarcinii, în afara travaliului (18). Topagnozie (gr. topos = loc + a- + gno-sis = cunoaştere). Topanestezie. Topalgie (gr. topos = loc + algos = durere). Senzaţie dureroasă strict localizată (4). Topanestezie (gr. topos = loc + an- + aisthesis = percepere), sin. : Topagnozie. Pier- derea capacităţii de a localiza senzaţiile tactile (26). Topectomie (gr. topos = loc + ektome = excizie). Ablaţie chirurgicală părăsită astăzi a uneia sau a mai multor arii citoarhitectonice corticale, în scopul ameliorării unor tulburări psihice, diskinezii, tulburări de tonus muscular; ţine seama numai de delimitarea citoarhitectonică (26). Topfer. Reactivul soluţie alcoolică 0,05 % de dimetilaminoazobenzen folosită la punerea în evidenţă a acidului clorhidric liber din sucul gastric (soluţia se colorează în roşu la pH 3 sau sub acesta) (5). Topic (gr. topos = loc). Medicament aplicat local, extern (13). Topo- (gr. topos — loc). Element de compunere care introduce în termeni sensul de : loc, regiune (32). Topofobie (gr. topos = loc -f phobos = frică). Fobia de un loc bine determinat (35). Topogeneză. Morfogeneză. Topolansky. Semuul în hipertiroidism, congestia vasculară a regiunii pericorneene (7). Toponimie (gr. topos = loc + onyma = nume). Parte din morfologie care indică poziţia şi direcţia organelor şi părţilor (1). Toporaş. Viola odorata. Toprover. Operaţia gastrectomie executată printr-o incizie paramediană, cu trecerea a 3 — 4 fire de bursă în jurul unei sonde, care se fixează la perete (11). Torace (gr. thorax). Thorax. ~ în butoi, deformaţie observată la emfizematoşi; cartilajele sînt calcificate, iar toracele este imobilizat în poziţie inspiratorie, luînd aspect de butoi (34). ~ în carenă, Pectus carinatum. ^ cizmă-resc, deformaţie toracică de natură profesională, caracterizată prin deprimarea sternului în treimea inferioară (34). ~ infundibular, deformaţie toracică de origine congenitâlă^ caracterizata prin deprimarea sternului în treimea superioară (34). ^ în pîlnie, Pectus excavatum. Toraceetomie (torace -f gr. ekton\e = excizie). Rezecţie mai mult sau mai puţin, întinsă a 10 — 11 coaste, indicată uneori în tuberculoza pulmonară sau în pleurezia purulentă cro-nicizată (34). Toracenteză (torace -f- gr. kentesis = înţepătură). Puncţia peretelui toracic cu ajutorul unui trocar, în scop diagnostic sau terapeutic (34). Toraco- (gr. thorax = torace). Element de compunere care introduce în termeni referirea la torace (32). Toraeoeaustică (toraco- + gr. kaustikos = arzător). Secţiune, cu ajutorul unui termocau-ter sub control pleuroscopic, a bridelor sau aderenţelor pleurale care împiedică colabarea plămînului după crearea unui pneumotorax terapeutic (34). Toracofrenieolaparotomie. Incizie a peretelui toracic şi a diafragmului, în vederea pătrunderii în regiunea superioară a cavităţii abdominale (34). Toracoliză. Intervenţie chirurgicală prin care se secţionează aderenţele pleuropulmonare, în vederea liberării mişcărilor plămînului (11). Toraeomediastinoplicatură. Operaţia Andrews. Vezi Andrews. Toraeoplastie (toraco- -f- gr. plassein = a forma). Rezecţia uneia sau a mai multor coaste (sau părţi de coastă), în vederea realizării unui colaps pulmonar. Poate fi totală (de la prima coastă pînă la a 11-a), sub totală (de la prima coastă pînă la a 8-a) sau parţială (limitată la nivelul leziunii ce trebuie supusă colapsului). Toracoplastia poate fi lărgită cînd celei parţiale i se adaugă rezecţia marginilor anterioare ale coastelor superioare şi completă cînd unei to-racoplastii totale i se adaugă rezecţia segmentelor anterioare ale primelor 6 — 7 coaste (34). ^ elastică, toraeoplastie în care se împiedică reo-sificarea la nivelul coastelor rezecate prin rezecţie costală extraperiostală sau formolizarea patului periostal (11). ~ extraperiostală, Procedeul Maurer, vezi Maurer. ~ paravertebrală, Operaţia Wilms-Sauerbruch, vezi Wilms-Sau-erbruch. ~ subperiostală, toraeoplastie în care se scot coastele respective, păstrîndu-se periostul (11). ~ totală, Operaţia Wilms-Sauerbruch, vezi Wilms-Sauerbruch. Toraeopleuroplastie (toraco- + pleură -f gr. plassein = a forma). Procedeu chirurgical de tratament a empiemelor cronice, cu sau fără TORACOPLEUROPNEUMONECTOMIE 645 TORTICOLIS OBSTETRICAL fistulă bronşică, prin rezecţii costale limitate la întinderea pungii de empiem şi desfiinţarea acesteia prin capitonajul cu pahipleurita parietală (11). > Toracopleuropneumonectomie. Intervenţie chirurgicală care constă din asocierea unei tora-coplastii după efectuarea pleuropneumonectomiei (34). Toracoscopie (toraco- + gr. skopein = a vedea), sin. : Pleuroscopie. Explorarea vizuală a cavităţii pleurale cu ajutorul pleuroscopului introdus printr-un trocar, după o prealabilă insuflare a cavităţii pleurale cu un gaz (34). Toracostomie (toraco- + gr. stGma = gură, deschidere). Rezecţie costală lai gă efectuată în vederea reducerii presiunii intratoracice foarte mari, determinată fie de o tumoare mediasti-nală inoperabilă, fie de o creştere importantă de volum a inimii (34). Toracosuport. Piesă principală a mesei ortopedice, pe care se sprijină toracele (24). Toracotomie (toraco- + gr. tome = tăiere). Deschiderea operatorie a toracelui (a cavităţii pleurale ) (11). ^ intercostală, deschiderea operatorie a toracelui prin incizia peretelui între 2 coaste (11). ~ transcostală, deschiderea operatorie a toracelui prin rezecţia unei coaste pe o întindere oarecare (11). Torcular herophili. Confluens sinuum. Vezi Herophilus. Tord-Skoog. Operaţia plastia mamelonului ombilicat printr-o incizie periareolară pe care se trasează 4 unghiuri tegumentare care vor fi excizate (11). Toriu. Simbol Th. Element chimic în stare metalică, prezentînd radioactivitate naturală, cu timpul de înjumătăţire foarte lung (1,34 x IO10 ani), cu număr atomic 90 şi greutate atomică 232. Emite particule a şi se transformă în mezotoriu I. Are valenţele 2, 3 şi 4. Nu este atacat de acizi, cu excepţia HG1 concentrat şi a apei regale. Dă săruri cu unii metaloizi, dacă este încălzit la temperaturi înalte (5). Toron. Element radioactiv natural, izotopul radonului 86 Rn220 (9). Torotrastom. Tumoare malignă dezvoltată în locurile în care torotrastul, folosit altădată ca substanţă de contrast în angiografii, a fost fixat în ţesut (26). Torpid (lat. torpidus = amorţit). 1. Lipsit de forţa normală în acţiune (32). 2. Caracter al plăgilor, leziunilor şi al unor afecţiuni care nu manifestă în evoluţia lor nici o tendinţă de vindecare (32). Torpillage (fr.). Metodă terapeutică realizată cu ajutorul curentului electric, de obicei faradic, care prin efectul lui întăreşte sugestia psiho-terapeutică în isterie şi alte forme de nevroză (35). Torpoare (lat. tor por = toropeală). Stare caracterizată prin scădere a tonusului volitiv-emoţional, lipsă de iniţiativă, indiferenţă, apatie (35). Torres-Teixeira. Corpii incluziun i inframicrobiene situate în nucleu şi citoplasmă, caracteristice alastrimului (22). Torsiune (lat. torsio = răsucire). 1. Răsucire; stare de solicitare a unui corp care suferă acţiunea unui moment de răsucire (32). 2. Rotaţie a meridianelor verticale ale corneii, în sensul acelor de ceasornic (torsiune pozitivă) sau contrar acelor de ceasornic (torsiune negativă) (32). ~ axială a uterului gravid, rotaţie a uterului gravid în cavitatea abdominală, în jurul axului longitudinal, uneori de 45 — 90°; este datorit fie unor tumori uterine, fie unor malformaţii uterine sau uterelor cilindrice. Poate constitui o distocie la naştere (18). ^ congenitală anterioară a tibiei, anomalie congenitală a tibiei, constînd din torsionarea crestei sale anterioare (24). ~ humerusului, torsiune fiziologică a diafizei humerale, la unirea treimei superioare cu cea mijlocie, urmare a transformărilor ce au însoţit trecerea de la staţiunea patrupedă la cea bipedă (24). ~ osoasă, răsucirea diafizei unui os lung, astfel că în timp ce o epifiză se rotează într-o direcţie, cealaltă se rotează în direcţie opusă. Poate fi: ontogenetică (torsiunea humerusului), congenitală (torsiunea congenitală anterioară a tibiei), rahitică, posttraumatică (decalaj, dislocatio ad peripheriam) (24). Torsiversiune dentară. Poziţie rotată a dinţilor în alveole (1). Torticolis (lat. tortus = răsucit + collum = gît), sin. : Loxia. Sindrom-diformitate constînd din înclinarea permanentă de o parte a capului. Poate fi datorit unor cauze multiple : osteoar-trogene (malformaţii congenitale ale coloanei cervicale), oculare, nervoase, contracturi dureroase musculare. Forme clinice : t. congenital, datorit dezvoltării asimetrice a muşchilor sternocleidomastoidieni; t. Grisel, formă care apare în cadrul inflamaţiei ţesutului periadenoid al nazofaringelui şi al lojii latero-cervicale (sin. : Sindromul Grisel) (24). ~ congenital, atitudine vicioasă a gîtului, care se instalează încă din viaţa intrauterină (11). ~ do-bîndit, atitudine vicioasă a gîtului care apare ca o consecinţă a unei rupturi musculare sau atitudini vicioase prelungite (11). ~ mental (Brissaud-Meige), Torticolis spasmodic. ~ nevralgic, torticolis determinat de contracţia tonică antalgică a muşchilor gîtului, în cazul unei hiperalgezii de vecinătate (nevralgie occipitală, nevralgii dentare, artrită cervicală etc.) (27). ~ obstetrical, atitudine vicioasă a gîtului, care survine în urma unor manevre obstetri- TORTICOLIS OCULAR 646 TOXIC METHEMOGLOBINIZANT cale, în special în urma aplicării de forceps (11). ^ ocular, atitudine vicioasă a capului pentru compensarea unei paralizii oculomotorii (28)y~ ~ paralitic, torticolis consecutiv paraliziei sau atrofiei muşchilor de o parte a gîtului şi acţiunii antagoniştilor acestora (11). ^ psihic (Grasset), Torticolis spasmodic. ^ prin retracţie, atitudine vicioasă, produsă prin retracţia muşchilor gîtului de o parte (11). ^ spasmodic, sin.: Torticolis mental, Torticolis psihic, rotaţie şi înclinaţie permanentă sau intermitentă a capului, datorite unei contracţii unilaterale tonice sau clonice a muşchilor gîtului. Poate constitui sechela unei encefalite epidemice sau unul din simptomele parkinsonismului postencefalitic, iar în unele cazuri se poate prezenta ca o tulburare pur funcţională, apărînd la persoane cu comportament psihopatie (27). Torula hystolitica. Vezi Cryptococcus. Torulopsis neoîormans. Vezi Cryplococcus. Toruloză. Blastomicoză europeană. ~ pulmonară, criptococoză pulmonară produsă de Torulopsis neoformans, avînd un tablou clinic şi radiologie cu aspecte variate şi banale. Diagnosticul se face prin izolarea agentului. Poate apărea după tratament îndelungat cu antibiotice (34). Torulus (dim. lat. toras = proeminenţă). Mică ridicătură; papilă (1). Toruli tactiles, sin. : Creste papilare, DzrmcLtoglife. Pliuri fine pe tegumentul de pe faţa palmară a ultimei falange a degetelor mîinii; sînt de 4 tipuri, combinate în forme particulare fiecărui individ (ansă, vîrtej, dublă ansă, triradiu) (1). Torus (lat. torus = proeminenţă). 1. Suprafaţă avînd o curbură regulată, cu două meridiane principale de curbură (1). 2. Ridicătură sau proeminenţă (1). ^ levatorius, proeminenţă a părţii laterale a suprafeţei superioare a palatului moale datorită proeminenţei muşchiului levator veli palatini (1). ^ mandibulae, creastă a mandibulei situată în porţiunea anterioară a fetei interne a osului, aproximativ la joncţiunea dintre corp şi procesul alveolar în regiunea incisivilor, caninilor şi premolarilor, rareori în regiunea molară, datorită unei supradezvoltări a osului (l).^ occipitalis transversus, proeminenţă inconstantă a osului occipital, care cuprinde protuberanţa occipitală externă şi area adiacentă (1). palatinus, proeminenţă nodulară în lungul suturii mediane a palatului tare, datorită unei exos-toze normale (1). ^ pubicus, proeminenţă verticală inferioară pe marginea pelviană a discului fibrocartilaginos al simfizei pubiene (1). ^ tubarius, proeminenţă arcuată a mucoasei faringelui peste terminaţia medială a cartilajului tubei auditive, deasupra şi înapoia orificiului faringian al tubei (1). ^ uterinus, pliu transvers pe fata posterioară a colului uterin, format ca o extensiune a ligamentelor uterosa-crate (1). Toupet. Operaţia artroriză posterioară a gleznei şi artrodeză subastra^aliană cu grefon tibial, care trece prin astragal pină în calcaneu (24). Touraine-Rouel. Polifibromatoza ereditară afecţiune distrofică familială, prezentînd asocieri diverse de fibroame cutanate, cheloide, boala Dupuytren, induratia corpilor cavernoşi (12). Touraine-Solente (Touraine, A.; Solente, G.). Neuroi'ibromatoza miliară fibroame multiple diseminate, foarte mici, de natură nevică, apărute în copilărie (12). Touraine-Solente-Gole (Touraine, A.; Solente, G.; Gol6, L.). Vezi Cutis verticis gyrata. Tourette. Vezi Gilles de la Tourette. Tournay, Auguste. Semnul dilatarea pupilei de partea ochiului abdus, în caz de con-jugaţie externă a globilor oculari (26). Tourtual. Sinusul sin. : Recesul supraamig-dalian, spaţiu situat deasupra amigdalei palatine, limitat în sus de unirea stîlpilor palatini, iar in jos de polul superior al amigdalei; conţine ţesut limfoid şi poate fi punctul de plecare al flegmoanelor periamigdaliene (30). Toxascaris. Gen de paraziţi intestinali din familia Ascaridae, clasa Nematoda. Specia tip este Toxascaris leoninae9 care se întîlneşte la diferite animale sălbatice (leu, tigru etc.) şi cu totul întîmplător la om (31). Toxemie (gr. toxikon = otravă -f- haima = sînge). Intoxicaţie generală datorită acumulării în sînge a unei cantităţi excesive de toxine endo- sau exogene, consecinţă a insuficientei funcţionale a organelor cărora le revine sarcina detoxificării şi eliminării lor (32). ~ gravidică, Gestoză. Toxic (gr. toxikon = otravă), sin. : Otravă. Substanţă care, pătrunsă în organism în cantitate suficientă, determină tulburări ale funcţiilor fiziologice şi/sau leziuni ale ţesuturilor, care pot duce la îmbolnăvire (intoxicaţie) şi moarte (9). ^ caustic, substanţă toxică care are acţiune locală necrozantă (23). ~ distructiv, substanţă toxică care produce modificări structurale ale ţesuturilor şi organelor, de obicei leziuni degenerative (23). ~ funcţional, substanţă toxică cu acţiune asupra funcţiilor organismului (23). ^ hematie, substanţă toxică cu acţiune asupra hematiilor, ducînd la distrugere (hemolizine) sau la modificări ale hemoglobinei (de ex. CO, cianurile, anilina, cloratul de potasiu) (23). ^ industrial, substanţă cu acţiune toxică folosită în procesele industriale sau apărînd ca produs intermediar, deşeu etc. (9). ~ methemo-globinizant, substanţă cu acţiune oxidantă asupra hemoglobinei, al cărei atom de Fe bivalent toxic MiTona 647 T.P.I trece în Fe trivalent (methemoglobină) ţi nu mai este capabil să lege labil oxigenul. Compuşii organici cu grupări nitro şi amino sînt toxice methemoglobinizante puternice (9). mitotic, sin. : Mitoclazic, substanţă care opreşte mitoza în metafază, împiedicînd formarea fusului; toxicele mitotice de felul colchi-cinei sînt folosite terapeutic ca anticanceroase (14). Toxicitate. Proprietatea unei substanţe de a fi toxică. Toxicitatea se poate determina în experiment acut şi cronic (14). ~ acută, efecte toxice sau mortale care apar după o singură administrare a substanţei de cercetat; toxicitatea acută urmăreşte efectele toxice ale dozelor subletale, stabilirea dozei letale 50% şi a cauzei morţii (14). ^ cronică, efecte toxice sau mortale care apar după administrarea prelungită a substanţei de cercetat; se datoreşte cumulării de substanţă sau cumulării de efecte (14). ^ relativă, toxicitatea unei substanţe în raport cu a alteia luată ca unitate de măsură (21). Toxicodermatită (gr. toxikon = otravă + derma = piele + -ită). Toxidermie. Toxicodermie (gr. toxikon = otravă -j- derma = piele). Toxidermie. Toxicofobie (gr. toxikon = otravă -f phobos = frică). Toxofobie. Toxicologie (gr. toxikon = otravă -f logos = ştiinţă). Studiul otrăvurilor care se pot găsi normal sau accidental în organism (23). industrială, disciplina care se ocupă cu studiul caracteristicilor şi acţiunii toxicelor industriale, folosind metode experimentale şi de cercetare fiziopatologică şi clinică (9). Toxicomanie (gr. toxikon = otravă + mania = nebunie). Tendinţa de a consuma anumite substanţe, ca morfină, cocaină, opiu, care creează cu timpul nevoie imperioasă şi duc la decadenţă fizică şi psihică şi în special morală (23). Toxicoză (gr. toxikon = otravă + -oză). Forma clinică cea mai gravă a tulburărilor acute de nutriţie şi digestie ale sugarului, caracterizată prin diaree, vărsături, exsicoză, colaps, acidoză, comă (coma dispepHcum) (33). ~ de sarcină, Gestoză. Toxidermie (gr. toxikon = otravă -f derma = piele), sin. : Toxicodermatită, Toxicodermie. Erupţie cutanată datorită acţiunii unei substanţe toxice (12). ~ iodică, Iodide. Toxiinfeeţie. Boală cu manifestări toxice datorite acţiunii asupra organismului a unor substanţe toxice solubile (toxine), secretate de microbi neidentificabili la prima vedere (32). ~ alimentară, denumire generică pentru o serie de afecţiuni acute ale tubului digestiv, apărînd de obicei exploziv la grupuri de persoane, colectivităţi, familii şi mai rar sporadic în urma inge- rării unor alimente contaminate cu diverşi germeni : salmonele, shigele, colibacili, proteu, sta-filococ, streptococ enterotoxic, germeni anaerobi; se manifestă clinic prin simptome de gastioen-terocolită, cu fenomene toxice, febră, colici abdominale, vărsături, scaune apoase, tulburări hidroelectrolitice consecutive, tendinţă la insuficienţă circulatorie şi posibilitate de şoc toxiin-fecţios; evoluţie variabilă (8). Toxină (fr. toxine din gr. toxikon = otravă). Substanţă organică (mai frecvent proteică) cu acţiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale (20). ^ bacteriană, sin.: Bacterio-toxină, substanţă elaborată de unele microorganisme patogene, cu acţiune toxică uneori destul de caracteristică asupra organismelor superioare, avînd proprietăţi chimice şi fizice bine definite. în funcţie de modul de elaborare şi proprietăţile lor, toxinele bacteriene se împart în exotoxine şi endotoxine (3). Vezi şi: Dick. Toxo- (gr. toxikon = otravă). Element de compunere care introduce în teimeni referirea la o toxină sau otravă (32). Toxocara, sin. : Eelascaris. Gen de paraziţi intestinali din familia Ascaridae, clasa Kematoda. Specii mai importante : T. caniş (sin. : Belascaris marginala) şi T. mystax (sin. : Toxocara cati, Belascaris mystax) trăiesc la animale (cîini, pisici) şi nu au fost întîlnite decît rareori la om, la care nu se dezvoltă decît în stadiul de larvă, provocînd larva migrans (31). Toxofobie (gr. toxikon = otravă + phobos = frică), sin. : Toxifobie. Fobia de otrăvuri (35). Toxofor (gr. toxikon = otravă + pherein = a purta). Vezi G:up toxofor. loxogen (gr. toxikon = otravă -f gennan = a produce). Care elaborează o toxină sau o o-travă (32). Toxoid (gr. toxikon = otravă + eidos = formă). Anatoxină. Toxomicoză. Eoala fermierilor. Toxoplasma. Gen de protozoare din clasa Sporozoa. Specii mai importante: T. gondii şi T. pyrogenes, care parazitează unele mamifere şi păsări, dar au fost întîlnite şi la om, unde determină toxoplasmoza (31). Toxoplasmoză. Boală parazitară congenitală sau dobîndită, determinată de protozoare din genul Toxoplasma. Toxoplasmoza congenitală, în general foarte rară, este însoţită de coriore-tinită, calcificări cerebrale, microcefalie sau hidrocefalie şi tulburări psihomotorii. La adult, manifestările variate ale bolii sînt consecinţa leziunilor pe care parazitul le determină în sistemul nervos central şi în globii oculari (31). T.P.I. Abreviere internaţională pentru Testul Nelson-Mayer. TPN 648 TRAGT M0T©R TPN. Abreviere pentrii^Trifosfopiridinnii-cleotid (5). Trabecui (lat. trabecula, dim. de la trabs = grindă, bîrnă). Trabecala. ~ corneoscleral, spa>. ţiu între membrana Descemet şi canalul Schlerfim, ocupat de numeroase tractusuri anas-tomozate (28). sirian, marginea ciliară a irisului (28). ~ septomarginal Tandler, Trabecula sep-tomarginalis. Trabecula (dim. lat. trabs = grindă, bîrnă), sin. : Trabecui. 1. Bandă fibroasă care se întinde de la capsulă în interiorul organului respectiv (1). 2. Bandă musculară (1). Trabeeulae car-neae, sin. : Coloane cărnoase ale inimii. Coloane musculare intercalate, proeminente pe suprafaţa internă a cavităţilor inimii (1). Trabeeulae cor-porum cavernosorum. Septurile care delimitează între ele lacunele sau cavernele corpilor caver-rioşi (1). Trabeeulae corporis spangiosi penis. Septurile care separă între ele camerele din care este format corpul spongios al penisului (1). Trabeeulae lienis. Septurile conjunctivomusculare care pătrund din capsula splenică în interiorul parenchimului splenic, compartimentîndu-1 (1). ~ septomarginalis ventriculi dextri, sin. : Fascicul ansiform, Fascicul arcuat, Moderator band, Trabecui septomarginal Tandler, bandă musculară în ventriculul drept al inimii, care leagă stîl-pul anterior de peretele septal şi în grosimea căruia trece o ramură importantă a fasciculului His, de unde şi numele de bandă moderatoare care i se dă; uneori (1). Trachea (gr. tracheia), sin. : Trahee. Tub cartilaginos şi membranos întins de la extremitatea inferioară a laringelui pînă la împărţirea sa în cele 2 bronhii pulmonare (1). Tract (lat. tractus = drum, cale). Tractus. ~ aferent, Tract ascendent. ^ ascendent, sin. : Tract aferent, tract nervos al măduvei spinării care conduce impulsurile către creier (1). ~ biliar, denumire pentru întregul sistem canali-cular hepatic, incluzînd canalele hepatice, vezicula biliară, canalul cistic şi canalul coledoc (1). ^ bulbospinal, Tract olivospinal. ^ cerebelo-bulbar, Tractul fastigiobulbar. ^ cerebelovesti-bular, grup de fibre eferenţe care pleacă din nucleii fastigiali şi se termină în nucleul vestibular ipsilateral; reprezintă o parte din tractul fastigiobulbar (1). ^ coliculorubral, Tractul tectorubral. ^ comisurospinal, fibre nervoase descendente care pleacă din nucleul comisurii posterioare şi intră în fasciculul longitudinal medial (1).~ corticoeolicular, o parte din comisura posterioară; fibre nervoase care pleacă din cortexul cerebral şi merg la stratum zonale al coliculului superior (1).. ^ corticogeniculat, fibre nervoase care pleacă din aria calcarină a scoarţei cerebrale şi se termină în corpul geniculat lateral (1). ~ corticohabenular, vezi For- nix cerebri. ~ cprticomamilar, vezi Fornix cerebri. ~ corticonigral, componentă a sistemului extrapiramidal; fibre care pleacă în special din ariile 4 şi 6 ale scoarţei cerebrale şi trec prin stratum intermedium al pedunculului cerebral, unde fac sinapsă cu celulele suftsti^nţei negre (iy. ^ corticopalidal, fibre nervoase care pleacă din aria premotorie a scoarţei cerebrale şi se termină în globus pallidus (1). ~ corticorubral, componentă a sistemului extrapiramidal;; fibrele pleacă în special din ariile 1, 3 şi 5 ale lobului parietal al scoarţei, trec prin braţul posterior al capsulei interne şi intră în radiaţia superioară a nucleului roşu (1). ~ corticostriat, fibre nervoase avînd originea în ariile Brodman 4, 4s, 6, 1, 2, 3, 10, 7 ale scoarţei cerebrale şi care coboară pentru a face sinapsa în nucleii striaţi (1). ~ dentatoreticular, fibre nervoase care pleacă din nucleul dentat al cerebelului, separat de pedunculul cerebelos superior, în faţă şi peste decusaţia acestuia, şi coboară ca fibre încrucişate şi neîncrucişate în formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral (1). ~ dentaţorubral, o parte din pedunculul cerebelos superior; fibre nervoase care pleacă din partea ventro-laterală a nucleului dentat şi se termină în nucleul roşu din mezencefal (1). ~ dentatotalamic, denumire pentru cea mai mare componentă a pedunculului cerebelos superior; fibre nervoase care pleacă din partea ventro-laterală a nucleului dentat şi se termină în nucleul talamic ventral lateral (1). ~ descendent, sin. : Tract eferent, bandă de fibre nervoase care conduc impulsurile în jos spre măduva spinării (1). ~ digestiv, Canalis alimentarius. ~ eferent, Tract descendent. ~ fastigiobulbar, sin. : Tract cerebelobuibar, tract care pleacă din nucleii fastigiali, conţinînd fibre încrucişate şi neîncrucişate şi care coboară medial de pedunculul cerebelos inferior în măduva prelungită (1). ~ gastrointestinal, Canalis alimentarius. ~ geniculocalearin, Radiatio optica. ~ genitourinar, Apparatus urogeni-talis. ~ habenulopeduncular, Fasciculus retro-flexus. ~ hipotalamicohipofizar, sin. : Tractul tuberohipofizar, tract de fibre nervoase cu celulele de origine în nucleii supraoptic şi paraven-tricular ai hipotalamusului şi în tuber cinereum, care merg spre eminenţa mediană şi trunchiul infundibular şi spre neurohipofiză şi distribuie fibre acestor formaţiuni. Părţile sale componente sînt: tractus supraopticohypophysialis, tractus pa-răventriculohypophysialis şi tractus tuberohypo-physialis (1). ~ interstiţiospinal, fibre nervoase descendente, care provin din nucleul interstiţial Cajal şi intră în fasciculul longitudinal medial (1). —' lenticulotalamic, fibre de la nucleul lenticular spre talamus (1). ~ motor, tract descendent al sistemului nervos central, terminat într-un nucleu motor primar (1). ^ mgroreti- TRACT NIGRORUBRAL 649 TRÂCTUS GCRTICONUCLEARIS cular, fibre nervoase care au originea în substantia nigra şi se termină în formaţiunea reticulară, după ce trec prin baza pedunculului şi leg-mentum (l).~nigroiubral, fibre nervoase care au originea în substantia nigra şi se termină în nucleul roşu (1). ~ nigrostriat, libre nervoase cu originea în substantia nigra şi care se termină în corpus striatum (1). ^ olfactoliabenular, fibre nervoase care au originea în nucleul olfactiv bazai, se curbează dorsal şi intră în stria medullaris thalami, mergînd la nucleul habenu-lar de aceeaşi parte şi de partea opusă (1). ^ olfactohipotalamic, vezi Fasciculul olfactiv bazai. ^ olfactotegmcntal, vezi Fasciculul olfactiv bazai. ^ olivospinal, sin. : Tractul bul-bospinal, Tractul Heliweg, Tractul triunghiular, fascicul încrucişat care coboară din nucleul olivar inferior al măduvei prelungite spre segmentele măduvei spinării (regiunea ei cervico-toracică) (1). ~ palidohipotalamic, fibre nervoase care iau naştere din globus pallidus şi se termină în hipotalamus (1). ~ palidoreticular, fibre nervoase care au originea în globus pallidus şi se termină în formaţiunea reticulară a creierului mijlociu, punţii şi măduvei prelungite (1). ^ palidosubtalamic, fibre nervoase care apar în globus pallidus, traversează baza pedunculului şi se termină în nucleul subtala-mic (1). ^ palidotalamic, fibre nervoase care apar în globus pallidus şi merg la nucleul ventral anterior şi, poate, de asemenea, la nucleul talamic medial (1). Tracturi piramidale. Tradus corticospinales. ~ respirator, totalitatea căilor respiratorii (1). ~ reticulobulbar, fibre nervoase cu originea în celulele formaţiunii reticulare şi terminaţia în nucleii motori ai nervilor cranieni din măduva prelungită (1). ~ reticuloolivar, parte din tractul tegmental central; fibre nervoase care pornesc din formaţiunea reticulară şi se termină în oliva inferioară (1). ^ rcticulo-reticular, fibre nervoase cu originea în formaţiunea reticulară şi terminaţia la marginea inferioară a acestei structuri (1). ~ rubrobulbar, fibre nervoase care pornesc din nucleii roşii, se încrucişează în decusaţia tegmentală ventrală, coboară în formaţiunea reticulară şi merg la nucleii nervilor cranieni din măduva prelungită (1). ^ rubroolivar, fibre nervoase care pornesc din nucleul roşu şi se termină în oliva inferioară omolaterală (1). ^ rubrotalamic, fibre nervoase cu originea în nucleul roşu şi terminaţia în nucleul ventral lateral al talamusului (1). senzorial, tract compus din fibre care conduc impulsurile senzoriale la creier (1). ~ spinooli-var, sin. : Fascicul spinoolivar, tract compus din fibre care merg de la măduva spinării la nucleul olivar inferior al măduvei prelungite (1). ^ spinospinal, Fasciculi proprii. ~ strioni-gral, fibre nervoase cu originea in putamen şi nucleul caudat şi terminaţia în substantia nigra (1). ^ tectobulbar, vezi Tradus tedospinalis. ~ tectocerebelos, bandă de fibre care porneşte din tectum sau acoperişul creierului mijlociu şi coboară în cerebel. (1). ^ tectorubral, sin. : Tract coliculorubral, fibre nervoase cu originea în colliculus superior şi terminaţia în nucleul roşu, pe calea decusaţiei tegmentale dorsale (1). ^ tegmentoolivar, tract care ia naştere în creierul mijlociu şi se termină în nucleul olivar inferior (1). — trigeminoîalamic, Lemniscus tri-geminalis. ^ triunghiular, Tract olivospinal. ^ tuberohipofizar, Tract hipotalamico-hipo-fizar. ^ urinar, calea urinară considerată de la calicele urinare şi pînă la uretră inclusiv (1). ^ uveal, sin. : Uvee, denumire pentru iris, corpul ciliar şi coroidă, care formează tunica vasculară şi pigmentară a ochiului (1). ^ vestibular descendent, sin. : Tract vestibular spinal, tract alcătuit din ramurile descendente ale rădăcinii vestibulare, care se termină în nucleii vestibulari spinal şi lateral (1). ~ vestibular spinal, Tract vestibular descendent. ^ vestibulocerebelos, tract nervos al fibrelor rădăcinii vestibulare şi fibrelor vestibulare secundare ale nervului ves-tibulocohlear, care ating nucleul fastigial din cerebel pe calea pedunculului cerebelos inferior (l).~vestibuloocular, tract al fibrelor nervoase omolaterale şi controlaterale provenind din nucleul vestibular superior şi medial, care urcă prin fasciculul longitudinal median la nucleii nervilor oculomotor, trohlear şi abducens ; mediază reflexele mişcărilor capului şi ochilor (1). Vezi şi: Allen, Heliweg, Loewenthal. Tractor Lambotte. Vezi Lambotte. Tractotom (lat. tradus = drum, cale + gr. tome = tăiere). Instrument diferit ca formă, în general cu tăiş triunghiular, cu care se practică tractotomia (26). Tractotomic. Secţionarea chirurgicală a unui tract de fibre nervoase în interiorul sistemului nervos central (26). Tractus (lat. = drum, cale), sin. : Tract. 1. Gale sau drum (1). 2. Bandă de fibre nervoase (1). 3. Unele căi nervoase ale măduvei spinării sau creierului, ca o entitate anatomică sau funcţională evidentă (1). ~ cerebellorubralis, fascicul de fibre nervoase care merge de la nucleul dinţat al cerebelului la nucleul roşu controla-teral şi de acolo la măduva spinării (1). ~ cere-bellothalamicus, grup de fibre nervoase care, pornind de la nucleii cerebelului, urcă prin pedunculii cerebeloşi superiori, pentru a face sinapsă în nucleii talamusului (1). ~ cortico-bulbaris, Tractus corticonuclearis. ~ corticohypo-thalamici, fibre nervoase care pleacă din ariile premotorie şi orbitală posterioară şi se termină în hipotalamus (1). ~ corticonuclearis, sin. : TRACTUS CORTICOPONTINI 650 TRACTUS TECTOSPINALIS Tradus corticobulbarisf denumirea fibrelor sistemului piramidal, originare în scoarţa motorie, care trec prin capsula internă şi se termină în nucleii motori ai nervilor cranieni (1). ^ corti^ copontini, fibrele tracturilor frontopontin, tem-poropontin, parietopontin şi occipitopontin, care pleacă din scoarţă, trec prin capsula internă şi se termină în nucleii pontini. Fibrele au destinaţii deosebite, în funcţie de locul lor de origine (1). ^ corticospinales, sin. : Fasdculi pyramida-les, Traduri piramidale, tracturi eferenţe care pleacă din scoarţa frontală, trec prin capsula internă, pedunculii cerebrali, punte şi măluva prelungită, unde suferă o decusatie incompletă pentru a forma tracturile corticospinale lateral şi ventral. Sînt interesate în mişcările voluntare fine de coordonare. Tractul corticospinal ventral este numit şi fasciculul Tiirk (1). ^ corti-cospinalis anterior, sin. : Fasdcul piramidal anterior, Fasdcul piramidal direct, Fascicul Tiirk, Fasciculus cerebrospinalis anterior, Fasciculus pyramidalis anterior, Tractus pyramidalis anterior, fibre nervoase ale motilităţii voluntare, care coboară din scoarţa cerebrală mergînd prin funiculul anterior spre cornul anterior (motor) al măduvei (1). ^ corticospinalis lateralis, sin. : Fascicul piramidal încrucişat, Fascicul piramidal lateral, Fasciculus cerebrospinalis la-teralis, Fasciculus pyramidalis lateralis, Tractus pyramidalis lateralis, fibre ale tractului corticospinal care formează decusaţia piramidală şi coboară în funiculul lateral al măduvei spinării, terminîndu-se în substanţa cenuşie de aceeaşi parte (1). ^ frontopontinus, vezi Tractus corticopontini. ~ iliotibialis, sin. : Bandeleta Maissiat, porţiunea îngroşată a fasciei late întinsă de la condilul lateral al tibiei la creasta iliacă şi muşchiul tensor al fasciei late (1). ~ mesencephalicu? nervi trigemini, sin. : Ra-dix descendens (mesencephalica) nervi trigemini, fibre nervoase care iau naştere din celule localizate în porţiunea laterală a substanţei cenuşii centrale a ventriculului al IV-lea şi apeductului cerebral şi se alătură rădăcinii motorii a nervului trigemen (1). ~ occipitopontinus, vezi Tractus corticopontini. ^ olfactorius, bandă îngustă de substanţă albă, originară în bulbul olfactiv şi care se întinde posterior în şanţul olfactiv la substanţa perforată anterioară, unde se lărgeşte pentru a forma trigonul olfactiv, împăr-ţindu-se în două rădăcini (striile olfactive laterală şi medială) (1). ^ olivocerebellaris, fibre nervoase de la nucleii olivari inferior şi accesor de aceeaşi parte şi de partea opusă, care intră în cerebel pe calea pedunculului cerebe-los inferior (1). ^ opticus, sin. : Bandeleta optică, bandă din fibre nervoase care merge în jurul părţii laterale a unui peduncul cerebral de la chiasma optică la corpul geniculat lateral şi creierul mijlociu (1). ^ paraventrieulohy-pophysialis, vezi Tractul hipotalamicohipofizar. ^ parietopontinus, vezi Tractus corticopontini. ~ pyramidalis anterior, Tractus corticospinalis anterior. ~ pyramidalis lateralis^ Tractus corticospinalis lateralis. ~ reticulospinalis, fibre nervoase care coboară din celulele mari ale formaţiunii reticulate a punţii şi măduvei prelungite spre măduva spinării. Ele sînt o componentă a sistemului extrapiramidal, care mediază reflexele trunchiului cerebral, creierului şi măduvei spinării (1). ~ rubrospinalis, sin. : Fasciculul Monakow, componentă a sistemului extrapiramidal care coboară de la nucleul roşu în măduva spinării; la om este înlocuit în funcţie de tractul reticulospinal, filogenetic cel mai nou (1). ^ sdlitariui, sin. : Fasciculus solitarius, Tractul Allen, fibre senzoriale în măduva prelungită provenind din nervii cranieni VII, IX şi X; ele se încovoaie caudai, pentru a forma o bandă descendentă şi se termină în nucleul senzorial dorsal al vagului şi nucleului tractului solitar (1). ~ spinalis nervi trigemini, sin. : Rădăcina senzitivă descendentă a nervului trigemen, tract nervos situat în măduva prelungită, compus din fibrele senzoriale ale nervului trigemen care se termină în nucleul tractului spinal al nervului trigemen (1). ^ spinocere-bellaris anterior, sin. : Fasciculul Gowers, Fascicul spinocerebelos încrucişat, Fasciculus antero-lateralis superficialis, tract nervos care provine din celulei 3 coloanei dorsale de pe aceeaşi parte şi de pe partea opusă şi urcă în funiculul lateral al măduvei spinării, pentru a pătrunde în cerebel pe calea pedunculului cerebelos superior (1). ^ spinocerebellaris posterior, sin. : Fascicul spinocerebelos direct Flechsig, tract nervos care pleacă din celulele nucleului dorsal Glarke, trece în sus în cordonul lateral al măduvei spinării şi ajunge la cerebel pe calea pedunculului cerebelos inferior; conduce impulsurile propriocep-tive subconştiente (1). ~ spinothalamicus anterior, tract de fibre nervoase care provin din celulele coloanei posterioare, se încrucişează în comisura albă anterioară, urcă în funiculul anterior şi se termină în talamus, conducînd impulsurile stimulilor pentru tact şi presiune (1). ^ spinothalamicus lateralis, tract de. fibre nervoase care provin din celulele coloanei cenuşii posterioare, se încrucişează în comisura albă anterioară, urcă prin funiculul lateral şi se termină în talamus ; conduce impulsurile pentru durere şi temperatură (1). ^ supraopticohy-pophysialis, vezi Tractul hipotalamicohipofizar. <—' systematis nervoşi centralis, tracturile nervoase din interiorul nevraxului (1). ^ tecto-, spinalis, sin. : Tractul Loewenthal, grup de fibre care coboară din celulele mari din tectum mesencephali, se decusează, dă fibre la nucleii TRACTUS TEGMENTAUS CENTRALIS .651 TRANCHILIZANT motori ai trunchiului cerebral (include tractul tectobulbar) şi face sinapsa cu celulele motorii ale măduvei spinării, în special în regiunea cervicală (1). tecţmentalis centralis, sin. : Fasciculul central al calotei, fibre nervoase care pleacă din nucleul roşu şi formaţiunea reticulară şi se termină în olivele inferioare (bulbare) (1). ^ temporopontinus, vezi Tractus corticopontini. ~ vestibulospinalis, tract nervos care îşi are originea în nucleul vestibular lateral şi coboară în funiculul anterior al măduvei spinării; mediază impulsurile în legătură cu echilibrul static (1). Tracţiune (lat. tractio). Forţă exercitată pentru a provoca o mişcare sau pentru a executa o extensiune (32). ~ cu greutăţi, vezi Extensiune. ^ transscheietică, vezi Extensiune. Traductor (fr. traducteur). Element al unui sistem cu reglare automată, care produce la ieşire o mărime (de o anumită natură fizică), atunci cînd la intrare a fost aplicată o mărime de altă natură fizică, menţinînd o corespondenţă biunivocă între valorile celor două mărimi. Se spune că traductorul transfoimă în semnal unificat o mărime pe care este construit să o măsoare. De ex. termometrul cu mercur transformă în semnal unificat (lungime) mărimea pe care o măsoară (temperatura). în general, traductorul este alcătuit din două părţi funcţionale : elementul primar sesizor şi elementul traductor de bază (37). Tragi. Perişorii meatului auditiv extern (1). Tragion. Punct de măsură antropologic situat la intersecţia unui plan orizontal care trece tangent cu partea superioară a conductului auditiv extern şi un plan vertical tangent cu partea anterioară a aceluiaşi conduct (38). Tragus (lat. din gr. tragos = capră). Proeminenţă mică a cartilajului pavilionului urechii acoperită cu piele, situată anterior, mascînd parţial deschiderea meatului auditiv extern (1). Traheită (trahee -f -ită). Inflamaţie acută sau cronică a traheei; se însoţeşte de obicei de laringită sau bronşită (34). Trahelopexie ligament ară. Tehnică chirurgicală constînd din fixarea colului uterin, după histerectomie subtotală, la nivelul ligamentelor rotunde sau al ligamentelor largi, în scopul evitării producerii prolapsului (18). Trahelorafie Emmet. Vezi Emmet. Traheloschizis (gr. trachelos = gît + schisis = diviziune). Fisură congenitală a gîtului a). Traheo- (gr. traheia, de la trahys = aspru). Element de compunere care introduce în termeni referirea la trahee (32). Traheobronşită (traheo- + lat. bronchus = bronhie + -ită). Afecţiune a căilor aeriene manifestată prin tuse, cu sau fără expectoraţie, avînd uneori un caracter lătrător. Are o gravitate mai mare la copil, cînd pcate fi însoţită de senzaţie de sufocaţie (34). Traheocel (traheo- + gr. koilos = cavitate). Tumoare gazoasă a gîtului, congenitală sau dobîndită (în urma unui efort de tuse), constituită dintr-un diverticul al mucoasei traheale plin cu aer, care apare între inelele traheale şi care comunică cu traheea printr-un mic orificiu (30). Traheomalacie (trchco- + gr. malakia = înmuiere). înmuierea cartilajelor traheale, consecinţă a unei compresiuni prelungite produsă de hipertrofia glandei tiroide (11). Traliecplastie (traheo-gr. plassein^ a forma). Operaţie prin care se face plastia cu grefon cutanat a traheei (în caz de stenoză) sau plastia părţii sale membranoase cu grefon osos (în diskinezii traheobronşice ) (34). Traheoschizis (traheo- -f- gr. schisis = diviziune). Fisura congenitală a traheei (1). Traheoscopie (traheo- + skopein = a vedea). Examen endoscopic al traheei cu ajutorul bron-hoscopului, în vederea extirpării unui corp străin, a efectuării unei biopsii sau a aspirării secreţiilor (30). - Traheostomie (traheo- + gr. stoma = gură, deschidere). Operaţie prin care traheea este fixată la piele după ce i s-a practicat un orificiu, pentru asigurarea respiraţiei permanente pe această cale (30). Traheotomie (traheo- -f gr. tome = tăiere). Intervenţie chirurgicală prin care se practică o incizie în partea superioară a traheei, în axul său lung, de preferinţă la nivelul inelelor traheale al 3-lea — al 5 lea, în scopul de a permite pe această cale respiraţia (30). Tiahioniehic (gr. trahys = aspru + onyx = unghie). Distrofie unghială, foarte rară, provocată de agenţi chimici sau de cauze necunoscute şi manifestată priritr-un aspect rugos al suprafeţei unghiilor (11). Trahem (gr. trachoma = asprime). Conjunctivită granuloasă. Traista-ciolanului. Capsella bursa pastoris. Tr&mblanta oilor. Encefalită scoţiană. Tiamită (lat. trama = urzeală, ţesătură). Termen impropriu care defineşte o inflamaţie cronică a tramei pulmonare, asociată deseori cu o alveolită. Este de obicei de etiologie tuberculoasă şi reprezintă o formă de tuberculoză fibroasă caracterizată clinic prin hemoptizii, bronşite, emfizem şi leziuni pleurale (34). Tranchilizant (fr. tranquillisant = liniştitor), sin. : Anxiolitic, Ataractic. Medicament care reduce starea de tensiune psihică, frica, reacţiile psihomotorii, echilibrează afectul şi determină o stare de calmare, de indiferenţă; nu provoacă fenomene de deprimare generală evidente; este TRANS- 652 TRANSFIXIE OU BHOŞB util în tratamentul nevrozelor, agitaţiei psihotice şi al unor afecţiuni medicale cu implicaţii psihoafective ; este folosit şi în prenarcoză (13). Trans- (lat. trans = peste). Element de compunere care introduce în termeni sensul de : din-^ colo de, peste, prin, în altfel. în chimie se utilizează pentru izomerii în care unii atomi sau radicali sînt situaţi în părţile opuse ale unei molecule (de ex. de o parte şi de alta a planului unei duble legături) (32). Transacetilază. Enzimă care catalizează transferul grupelor acetil (GH3.GO_) de la un donor (CH3.CO-X) la un acceptor (YH); transferul se face în prezenţa coenzimei acetilante (CoA-SH). Printre substratele acetilate sub acţiunea enzimei sînt acizii graşi, aminoacizii, acidul lipoic etc. (5). Transaldolază. Enzimă care catalizează in-terconversia neoxidativă a pentozelor (sub formă de pentozofosfat) în hexoze (ca hexozofos-fat). Enzima este prezentă la microorganisme şi mamifere. în ţesuturile animalelor ia parte la formarea ribozo-5-fosfatului, pe seama hexozo-fosfatului (5). Transamidinazc. Enzime care catalizează transferul reversibil al grupărilor amidice; participă la biosinteza precursorilor creatininei, ornitină fiind principala sursă de grupări amidice (5). Transaminare. Proces de transferare a grupărilor aminice de la un aminoacidla un ceto-acid : procesul se desfăşoară sub acţiunea catalitică a transaminazelor. Transaminarea constituie unul din principalele procese de biosinteză a aminoacizilor în organismul animal, pe seama cetoacizilor rezultaţi în cursul catabolismului glucidic (5). Transaminază. Enzimă care catalizează transferul grupărilor aminice de la aminoacizi la cetoacizi. După substratele asupra cărora acţionează, transaminazele au specificităţi diferite : glutamicaspartică, glutamicalaninică, le-ucinică. tirozinică, asparaginică etc. Goenzima a fost identificată ca fiind vitamina B6 (piridoxal piridoxamină). Creşteri ale valorilor transaminazelor serice se constată în infarctul miocardic şi în afecţiunile hepatice (5). Transă (fr. transe). 1. Termen utilizat pentru denumirea stării de hipnoză în care individul se află total sub influenţa hipnotizatorului (35). 2. Stare crepusculară întîlnită de obicei în stările secunde din epilepsie (35). Transcetolază. Enzimă care catalizează transferul grupărilor cetolice de 2 atomi de carbon (H2C(OH).GO-) de pe o moleculă de monozaharid (donor) pe o altă moleculă (acceptor). împreună cu transaldolaza şi cu epimeraza fosfoce-topentozelor, transcetolaza realizează cataliza proceselor de biosinteză a ribozo-5-fosfatului din hexozofosfat, pe calea neoxidativă (anoxi-biotică) (5). Transcrierea mesajului genetic. Biosinteza de transcriere. Transcriptază. Polimeraza ARN dependentă de ADN. 4 5* Transductanţi. Bacteriile transduse, care au acceptat fragmentul genetic în procesul recombinării bacteriene (17). Transducţie (lat. transdncere = a trece dincolo). Transfer de material genetic interbac-terian, în care rolul de purtător al acestui material îi revine bacteriofagului. Tip de recombinare interbacteriană mediată de epizomi, epizomul mediator fiind bacteriofagul. în funcţie de raporturile care se stabilesc între genomul fagic şi segmentele genetice celulare care se transferă, transducţia este de două tipuri: cu adiţie şi cu substituţie (17). ~ abortivă, aspectul de neintegrare în sistemul de coordonare genetică a celulei receptorii a unui segment genetic transferat prin transducţie (17). ~ cu adiţie, sin. : Transducţie generalizată, tip de transducţie bacteriană, în care segmentul genetic transdus este în raport de contiguitate cu materialul genetic fagic, dar nu integrat liniar în aceasta (17). ^ generalizată, Transducţie cu adiţie. ~ ligaturată, Transducţie multiplă. ^ multiplă, sin. : Transducţie ligaturată, transducţie a mai multor caractere simultan, fiind strîns ligaturate. Transducţia ligaturată a mai multor markeri indică un raport de interconectare a genelor acestor markeri, a uneia dintre ele cu toate celelalte (17). ^ specializată, Transducţie cu substituţie. ~ cu substituţie, sin. : Transducţie specializată, tip de transducţie în care genomul fagic se află sub formă integrată în bacteria donoare. în procesul de integrare, segmentul genetic bacterian înlocuieşte o parte variabilă din genomul fagului transductor, fenomenul fiind o veritabilă recombinare (17). Transfer (lat. transferre = a duce dintr-o parte în alta). Proces chimic de trecere a unui radical, ion, electron etc. de la o substanţă chimică la alta. Procesul de transfer chimic în organism se realizează pe cale enzimatică, prin intermediul transferazelor (5). Transferină. Siderofilină. Transîixatorul Juvara. Vezi Juvara. Transfixie (lat. transfigere = a străpunge). Metodă pentru crearea lambourilor în dezarticulaţii şi amputaţii, constînd din transfixierea cu cuţitul de amputaţie razant cu osul şi tăiere dinăuntru-înafară a ţesuturilor moi (11). ~ acromioclaviculară, artrosinteză acromioclaviculară prin transfixie cu tije sau cuie metalice (24). —' cu broşe, trecerea unei broşe Kirschner TRANSFORMANŢI 653 TRANSMITERE ÎN ŞTAFETĂ printr-un focar de fractură, articulaţie sau prin grosimea unui os (24). Transformanţi. Recombinanţi bacterieni rezultaţi prin transformare (17). Transformare. Modificarea formei (32). ~ (la bacterii), proces de recombinare genetică la bacterii, în care are loc un transfer de informaţie genetică de la un tip celular donor la alt tip celular receptor, cu ajutorul ADN transformant. Proprietăţile noi, cîştigate în acest mod, rămîn stabile de-a lungul generaţiilor. Transformări cu ADN s-au obţinut şi în sisteme celulare do-nor-receptor, formate din linii celulare derivate de la macroorganisme (17). ^ interspe-cifieă, procesul de transformare care are loc între specii diferite de bacterii. Lizarea ADN transformant şi pătrunderea intracelulară sînt similare celor din transferul homospecific. Integrarea ADN transformant în cromozomul celulei receptoare şi obţinerea de transformanţi are loc cu o frecvenţă mult mai joasă în transferul in-terspecific decît în cel intraspecific (17). ^ înnădită, transformare (la bacterii) prin transferarea unei regiuni genetice formată din mai multe gene ligaturate (de ex. la pneumococ, regiunile genetice manitol+ şi streptomicinorezistenţa se transferă ligaturate într-un sistem de transformare) (17). Transfuzie (trans- + lat. fusio = vărsare). Metodă de tratament biologic constînd din injectarea de sînge, plsamă sau globule roşii în sistemul circular al unui bolnav (11). ~ directă, transfuzie care se face direct de la donator la primitor (11). ~ indirectă, transfuzie cu sînge conservat (11). ~ de sînge, metodă constînd din trecerea — în circulaţia unui individ — a unei cantităţi de sînge recoltat de la un individ. Are indicaţii multiple şi variate : de substituire, prin restabilirea volumului sanguin, a nivelului de hemoglobină, a elementelor figurate etc., de stimulare biologică, de combatere a şocului operator şi hemoragie etc.; transfuzia se poate face cu sînge integral proaspăt sau conservat sau cu diverşi substituenţi sanguini: plasmă, masă eritrocitară, leucocitară şi trom-bocitară (19). Transglicozidaze. Enzime care transferă grupările glicozidice de la o substanţă (donor) la alta (acceptor) (5). Transîiidrogenaze. Enzime care catalizează transferul hidrogenului. Cea mai cunoscută este transhidrogenaza piridinnucleotidelor, care catalizează reacţia ireversibilă de reducere a di-fosfopiridinnucleotidului pe seama trifosfopi-ridinnucleotidului redus (5). Transiluminaţie (trans- + lat. illuminatio = iluminaţie). Diafanoscopie. Transitivism. Simptom observat în sindromul Kandinski-Clerambault constînd din con- vingerea bolnavului că persoanele din jur sînt supuse aceloraşi influenţe ca şi el (35). Transloeaţie (trans- + lat. locatio = aşezare). Schimbare de aşezare (32). ~ genelor, schimbare în ordinea liniară a genelor într-un grup ligatural, în care o genă sau un grup de gene trece de la un grup ligatural la alt grup ligatural, neomolog. Translocaţiile, împreună cu inversiile, dau naştere la o instabilitate mai mare a genelor, ca poziţie şi expresie fenotipică. Translocaţia poate avea loc şi între cromozomi omologi (17). ~ tendinoasă, intervenţie ortopedicochirurgicală în paralizia infantilă, în care se schimbă direcţia normală a unui tendon, fără a-i modifica inserţiile, forţîndu-1 astfel să îndeplinească o funcţie contrară (24). Transmetilaze. Enzime care catalizează transferul grupărilor metil. Cea mai răspîndită este transmetilaza betaină-homocisteină, care — prin metilarea homocisteinei pe seama betainei — duce la formarea de metionină (5). Transmineralizare. Schimburile dintre diverşi ioni intra- şi extracelulari care provoacă modificări ale echilibrului hidroelectrolitic; fenomenul este prezent în cura internă şi externă cu ape minerale (4). Transmitere (lat. transmiiiere = a transmite). în epidemiologie, diseminarea agentului patogen în masa receptivă (8). ~ accidentală, transmitere care se produce cu un indice de frecvenţă mic (în general zoonozele) (8). ~ directă, transmiterea prin contact direct a agentului patogen de la organismul bolnav sau parazitat la cel sănătos (8). ~ facultativă, în sensul teoriei lui Pavlovski, se referă la acel grup de boli care, pe lîngă alte modalităţi de răspîndire, pot fi transmise în subsidiar şi prin artropode (de ex. tularemia, răspîndită frecvent prin contact, alimente, aer şi, în plus, şi prin intermediul artro-podelor) (8). ~ indirectă, transmitere care se realizează prin intermediul unui factor interpus între sursa de infecţie şi organismul receptiv; în general, diferite obiecte, alimente, vectori etc. (8). ^ obligatorie, termen care se referă în special la acele boli transmise prin artropode, în care difuzarea infecţiei se realizează în mod exclusiv prin intermediul insectelor infectate (de ex. malaria, tifosul exantematic, febra recurentă) (8). ~ într-un singur timp, formă de transmitere cînd îmbolnăvirea masei receptive se produce dintr-o dată, la apariţia agentului patogen în populaţie şi la deschiderea căilor de transmitere a acestuia (8). ~ în ştafetă, transmitere în care cuprinderea masei receptive se face în stadii consecutive, afectînd iniţial o parte din populaţie (selecţionată după criteriul teritorial, vîrstă, sex, factori de rezistenţă etc.); ulterior, infecţia difuzează de la o grupă la alta (8). TRANSMUTAŢIE 654 TRANSSUDAT PLEURAL Transmutaţie (lat. transmutare = a muta). Schimbare a unui element în altul (32). ~ genetică, sin. : Conversie de genă, schimbare în ordinea liniară a genelor, avînd ca rezultat o conversie a unei forme alelice în alta, într-o^ pereche de cromozomi omologi (17). ~ musculară, intervenţie ortopedicochirurgicală în paralizia infantilă, prin care se transplantează în locul muşchiului paralizat un muşchi sănătos, din altă regiune a corpului (24). ~ radioactivă, Dezintegrare radioactivă. Transonanţă sternovertebrală (Oelsnitz).Semn stetacustic observat în sindromul mediastinal la auscuLaţia coloanei vertebrale, în timp ce se percutează sternul sub unghiul Louis; se percepe un zgomot clar, scurt, lemnos în dreptul vertebrei D7 (34). Transpeptidare. Proces biochimic de înlocuire a grupărilor amidice sau aminice dintr-o legătură (GO — NH) printr-o altă grupare aminică sau amidică (NH2 X). Procesul de transpeptidare este utilizat în reacţiile de sinteză (polimerizarea polipeptidelor amidice) şi este catalizat de o serie de enzime proteolitice (catepsina G, catep-sina, B, papaina, ficina etc.) (5). Transpiraţie (trans- + lat. spirare = a exala), sin.: Sudoraţie. Secreţia şi trecerea la nivelul glandelor şi celorlalte formaţiuni tegu-mentare a vaporilor de apă, bioxidului de carbon unor săruri şi a unor substanţe anorganice, care constituie împreună sudoarea (4). Transplant (trans- + lat. plantare = a planta). Fragment tisular sau organ luat din corp pentru a fi grefat în altă parte a corpului sau în alt organism (32). ~ celular, celule cultivate in vitro, prelevate prin metode fizice sau chimice şi însămînţate în flacoane noi (22). ~ cutanat, Grefon cutanat. ~ de măduvă, sin. : Mielotransfuzie, metodă nouă de refacere a hema-topoiezei compromise prin acţiunea inhibantă a diferiţilor factori (radiaţii, substanţe toxice, injecţii etc.). Termenul de „transplant” nu este totdeauna adecvat, nefiind vorba de grefă, în adevăratul sens al cuvîntului, ci numai de transfuzie cu măduvă cu efect excitant asupra hema-topoiezei restante. Se transplantează măduvă autologă, izologă sau omologă (proprie, provenită de la un gemen sau de la indivizi de aceeaşi grupă sanguină) (19). ^ osos, Grefon osos. ~ de ţesut fetal hematopoietic, transplant lipsit de acţiune antigenică, preconizat pentru a evita reacţiile imunologice observate cu măduva omologă; se utilizează ţesutul hepatic sau splenic (19). Transplantare (trans- + lat. plantare = a planta). Grefarea unui ţesut sau a unui organ provenite din acelaşi organism sau din altul 32). ~ celulară, sin. : Pasaj celular, operaţie prin care o populaţie celulară, crescută la maximum într-un recipient este recoltată în mod mecanic sau chimic (tripsină, versen) şi redistribuită în vase noi de cultură (22). ~ de cornee, Kerato-plastie. ~ musculară, sin. : Mioplastie, Transplantare musculotendinoasâ, Transplantare ten-dinoasă, Transpoziţie musculqm* intervenţie ortopedicochirurgicală, în care uA muşchi paralizat este înlocuit printr-unul sănătos, care va acţiona prin tendonul celui dintîi sau direct prin tendonul său (24). ^ musculotendinoasâ, Transplantare musculară. ^ de organ,' Grefă de organ. ~ pasivă, fenomen semnalat de E. N. Pavlovski în răspîndirea piei ocercoizilor de botriocefali printre peşti. Constă din faptul câ dacă un peşte infestat cu plerocercoizi este ingerat de un alt peşte, plerocercoizii nu sînt digeraţi şi se reînchistează în organismul acestuia. Această reînchistare se poate repeta de mai multe ori. Fenomenul a fost observat şi de Ungureanu în focarul de botriocefaloză din Delta Dunării (31). ^ tendinoasă, Transplantare musculară. Transportori de electroni. Sisteme enzimatice ale căror coenzime sînt capabile să fixeze electronii şi să-i cedeze, în anumite condiţii, unor metaboliţi ce pot accepta aceşti electroni (5). Transpoziţie (trans- -f* lat. positio = aşezare). Poziţie schimbată (32). ~ aortopulmonară, anomalie congenitală a vaselor de la bază, care poate fi totală (emergenţa fiecărui vas din ventriculul opus), parţială (aortică, pulmonară sau dublă din aceeaşi cavitate) sau corectată (asociată cu transpoziţia marilor vene) (10). ~ dentară, anomalie dentomaxilară, caracterizată prin inversarea aşezării pe arcadă a 2 dinţi. Mai frecvent se observă între canin şi unul dintre dinţii vecini (mai ales primul premolar), pe arcada superioară. Pe arcada inferioară, inversarea se produce mai frecvent între canin şi incisivul lateral (39). ~ diafragmatică, sin.: Reinserţie diafragmatică, procedeu pentru reducerea spaţiului toracic supradiafragmatic, cu păstrarea mobilităţii diafragmului, prin dezinserţia costală a diafragmului şi reinserţia lui la un nivel mai înalt (11). ~ musculară, Transplantare musculară. Transsudat (trans- + lat. sudare == a asuda). Lichid extravazat în ţesuturi sau cavităţi, ca urmare a filtrării şi difuziunii serului sanguin datorită diferenţei de presiune şi tensiune osmotică dintre sînge şi ţesuturi; spre deosebire de exsudat, care apare ca urmare a unor procese inflamatorii, transsudatul prezintă reacţia Rivalta negativă (2). ~ pleural, lichid pleural cu densitatea sub 1 015, albumină sub 25 g °/00, viscozitate 1,1 —1,3, iar reacţie Rivalta negativă ; nu coagulează niciodată. Se observă TRANSSULFUKAZE 655 TARVALIU VENTILATOR în revărsatele de origine mecanică (insuficienţă cardiacă, compresiune, sindromul Demons-Megs, insuficienţă renală etc.) (34). Transsulfuraze. Enzime care catalizează transferul sulfului, fixîndu-1 pe ionul cian. Ga donator, în organism, este adesea folosit p-mercaptopiruvatul. Cantităţi mai importante de enzimă au fost puse în evidenţă în iicat şi cortexul renal; de asemenea, în muşchi, măduva spinării, splină, sînge etc. (5). Transtermie (trans- -f gr. therme = căldură). Diatermie. Transuretroureterostomie. Anastomoză ureterală contralaterală (11). Transversie (trans- + lat. versio = întoarcere). Proces mutaţional în care o bază purinică este înlocuită cu o bază pirimidinică sau invers (17). Transversoproetie (colon transvers + gr. proktos = anus), sin. : Transversostomie. Crearea operatorie a unui anus artificial pe colonul transvers (11). Transversostomie (colon transvers + gr. stoma = deschidere). Transversoproetie. Tranzistor. Cristal cu proprietăţi semicon-ductorii; se caracterizează prin aceea că transportul de electricitate are loc în parte prin electroni, în parte prin goluri de electroni; tranzistorii găsesc aplicarea în tehnica medicală în locul lămpilor electronice sau ca element de amplificare în electrocardiografie, în tehnica măsurării radiaţiilor şi la aparatele electronice de auzit (6). Tranziţie (lat. transitio = trecere). Proces mutaţional în care o bază purinică este înlocuită tot cu o bază purinică, iar o bază pirimidinică cu o bază pirimidinică (17). ~ alosterieă, fenomen genetic care are loc în modificările cantitative ale funcţiilor unor macromolecule proteinice, constînd dintr-o modificare confor-maţională a acestor macromolecule sub acţiunea specifică a unor compuşi cu greutate moleculară mică; modificarea are ca efect activarea funcţiilor unor proteine sau, dimpotrivă, inhibiţia acestor funcţii, după cum ea este de natură de a împiedica legarea represorului de operator sau de a induce fixarea represorului de core-presor. Din punct de vedere structural, tranziţia alosterieă ar consta din relaxarea sau întărirea legăturilor dintre subunităţile moleculei proteinice (lanţurile polipeptidice) (17). ~ alosterieă în sistemul de încrucişare reciprocă, modificare conformaţională reversibilă a enzimei reglatorii, care modifică şi locul de legare a enzimei pe substrat. Enzima nu mai catalizează etapa metabolică şi, în acest fel, o întreagă cale metabolică este blocată (17). Trapping (engl. de la to trap = a întinde curse). Manevră chirurgicală folosită în intervenţiile pe anevrismele intracraniene, constînd din excluderea acestora prin clamparea în amont şi în aval a vasului pe care sînt implantate (26). Trasorl. Indicatori radioactivi. Tratament (fr. traitement). îngrijire medicală, de la sfaturi igienice pînă la cele mai complexe acţiuni cu caracter medical (radioterapie, intervenţii chirurgicale etc.) (29). Vezi şi: Felsen, Yeo. Traube, Ludwig, 1818 — 1876. Dublul ton perceperea a două zgomote prin auscultarea arterelor mari supuse unei compresiuni progresive, în insuficienţa aortică, la hipertensivi etc. (10). Spaţiul semilunar arie de percuţie în porţiunea antero-inferioară stîngă a toracelui, delimitată de proiecţia diafragmului, a marginii ficatului, a marginii splinei şi de arcul costal; corespunde fundului de sac pleural costodiafragmatic şi stomacului. Este de obicei sonor şi devine mat în revărsatele pleurale stîngi care depăşesc 2 litri (1; 34). Traum. Boala Bruceloză porcină. Febra ondulantă Bruceloză porcină. Traumatism (gr. trauma = rană). Ansamblul tulburărilor de ordin local şi general care apar consecutiv aplicării unui agent vulnerant asupra organismului (11). Traumă. Leziune locală produsă de un agent extern violent (32). ~ acustică, Traumă sonoră. ~ biologică, leziune provocată de agenţi biologici (bacterii, ciuperci) (23). ~ chimică, leziune provocată de un agent chimic (substanţe chimice) (23). ~ fizică, leziune provocată de agenţii fizici: temperatură, presiune crescută sau scăzută, electricitate, radiaţii (23). ~ mecanică, leziune provocată de un agent traumatic mecanic, acţionat de o forţă (23). ~ psihică, tulburare datorită unui factor psihic (23). ^ sonoră, sin. : Traumă acustică, hipoacuzie tip percepţie provocată prin expunere îndelungată la zgomot (surdităţile profesionale la cazangii) sau prin expunerea urechii la un zgomot de scurtă durată, dar foarte intens, simplu sau asociat cu un suflu (30). Trautmann. Triunghiul arie în formă de triunghi cu unghiul anterior la proeminenţa labirintică, delimitat posterior de sinusul lateral şi superior de linia temporală (1). Travaliu (fr. travail). 1. Totalitatea fenomenelor mecanice, plastice şi dureroase care se produc în timpul naşterii şi care concură la expulsia fătului (18). 2. Lucru mecanic (32). ^ cardiac, lucru mecanic efectuat de inimă, egal — pentru fiecare ventricul —cu presiunea medie din artera respectivă (aortă sau pulmonară), multiplicată cu debitul cardiac (10). ~ ventilator, lucrul mecanic depus pentru efectuarea mişcărilor ventilatorii sau lucrul TRAVESTITISM 656 TBENDELENBURG necesar pentru a mobiliza peretele toracic, diafragmul şi plămînul şi a produce un curent de aer în arborele bronhial. Depinde de relaţia dintre forţele care produc mişcarea (muscu^ lare) şi cele care se opun (rezistenţa elastfcă a plămînului, rezistenţa la trecerea aerului şi rezistenţa ţesutului pulmonar la frecare şi deformare) (34). Travestitism (fr. travestir = a se deghiza), sin. : Eonism. Adoptarea ţinutei vestimentare a sexului opus observată de obicei la homosexuali, ca expresie a tendinţelor de perversiune sexuală (35). Trăznire. Leziuni produse de descărcarea de electricitate atmosferică; în cazuri severe se pot produce arsuri ale pielii, comoţie nervoasă, mortală sau cu paralizii persistente; în cazuri mai uşoare, nevroză traumatică reversibilă (23). Treaptă. Termen de limbă comună, folosit pentru grad, nivel, fază (32). ~ geotermică, distanţa, în adîncime, la care temperatura solului creşte cu 1°. La noi, ea este de 33 m în medie. Apele minerale izvorăsc la o temperatură corespunzătoare acestei trepte geoter-mice (4). Vezi şi: Ronne. Trefilare. Tragerea unui metal în formă de sîrmă, operaţie folosită şi în laboratorul de tehnică dentară pentru obţinerea unei sîrme mai subţiri dintr-una mai groasă (39). Treîon. Vezi Extract embrionar. Trehaloză. C^L^On. Dizaharid care prezintă o legătură dicarbonilică şi nu reduce soluţia Fehling. Prin hidroliză pune în libertate două molecule de glucoză. Este prezentă la unii fungi (Basidiomycetae, Ascomycetae), alge (Rhodophyceae, Myxophyceae) şi plante superioare. în organism este transformată în glucoză, în prezenţa uridindifosfatului (5). Trei fraţi pătaţi. Viola tricolor. Treitz, Wenzel, 1819 — 1872. Hernia sin. : Hernie duodenală stîngă, Hernie Landzert, Hernie mezentericoparietală, Hernie în mezoco-lonul descendent, hernie internă produsă în foseta duodenală a cărei margine ventro-cranială este ocupată de vena mezenterică caudală şi uneori şi de artera colică stîngă cranială (11). Muşchiul sin. : Musculus suspensorius duodeni, bandă musculară asociată uneori cu ligamentul suspensor al duodenului; pleacă din stîlpul drept al diafragmului şi se inserează pe duoden la nivelul flexurii duodeno-jejunale (1). TrGlat. Dilatatorul dilatator anal pentru explorarea rectului, format din două valve reprezentînd cele două jumătăţi ale unui trunchi de con, fixate în unghi drept la două minere articulate şi îndepărtate unul de altul cînd dilatatorul este închis; deschiderea acestuia se efectuează prin apropierea mînerelor (11). Granulaţiile mici abcese miliare, formate din tuberculi cazeificaţi, întîlnite pe fundul ulcerului tuberculos (12). \ Trernatoda. Clasă de viermii* paraziţi din subîncrengătura Plathelminthes. Se caracterizează prin indivizi izolaţi, cu corpul foliaceu nesegmentat, înzestrat cu ventuze ca organe de fixaţie. Prezintă tub digestiv incomplet şi sînt de cele mai multe ori hermafrodiţi (31). Tremă. Poziţie resfirată a unui grup de dinţi în aşa fel îneît se pierd punctele de contact, între unghiurile şi muchiile proximale rămînînd un spaţiu interdentar lărgit (38). Tremolo. Tulburare a emisiunii vocale la cîntăreţi, caracterizată prin tremurătura vocii datorită unei tehnici vocale greşite (30). Tremor (lat. = tremurătură), sin. : Tremu-rătură. Mişcare uşoară, involuntară, repetată, de obicei rapidă, a corpului sau a unei părţi a lui (32). Tremurătură (lat. tremor). Tremor. ~ ereditară, Boala Minor, vezi Minor. Tren sanitar. Unitate sanitară mobilă folosind vagoane de cale ferată, special amenajate, prin care se acordă asistenţa medicală ambulatorie locuitorilor din diverse localităţi în care nu există unităţi sanitare bine dezvoltate (policlinici) sau se organizează acţiuni de depistare şi control periodic pentru unele afecţiuni ca tuberculoză, cancer, sifilis, afecţiuni dentare etc. (29). Trendelenburg, Friedrich, 1844 — 1925. Manevra metodă clinică de punere în evidenţă a insuficienţei valvuiare din boala varicoasă> constînd din vidarea poziţională a venelor* comprimarea confluentului safen intern şi decomprimarea acestuia în ortostatism. în insuficienţele valvuiare, toată reţeaua venoasă superficială se umple de sus în jos (11). Operaţia 1. Cura chirurgicală a emboliei arterei pulmonare prin arteriotomie şi extragerea cheagului (11). 2. Obturarea orificiului unei hernii cru-rale voluminoase cu os decalcifiat (11). Poziţia poziţie operatorie în intervenţiile pe pelvis : masa de operaţie este frîntă, astfel că bolnavul este lăsat cu capul mai jos decît nivelul membrelor inferioare (11). Procedeul ligatura şi rezecţia etajată a pachetelor varicoase (11). Semnul în deficienţa muşchilor abductori ai şoldului (fesierul mijlociu în special), în timpul sprijinului unilateral pe membrul inferior bolnav, bazinul nu este menţinut la orizontală; el cade de partea sănătoasă (semnul Trendelenburg direct) sau este tras deasupra orizontalei de acţiunea abdominalilor (semnul Trendelenburg indirect). Se întîlneşte în paralizia fesierului mijlociu, luxaţia congenitală TRENDELENBURG-ESTOR 657 TRICHIAZA a şoldului, coxa vara, sacrocoxalgie. Se însoţeşte de semnul Duchenne (24). Trendelenburg-Estor. Operaţia artroriză laterală pentru luxaţia recidivantâ de rotulă, prin ridicarea condilului femural extern cu un grefon osos lat (24). Treomnă, sin. : Acid oL-amino-$-hidroxi- batiric. CH3.GH (OH).CH (NH2).COOH. Hidro-xiaminoacid monoaminomonocarboxilic, prezent în cazeina din lapte [forma L (—)]. Catabo-lizarea treoninei se face în prezenţa unei aldo-laze specifice care o transformă în acetaldehidă şi glicină (5). Treoză, sin. : Aldotreoză. C4H804. Monozaha-rid cu 4 atomi de carbon (trihidroxibutiral-dehidă); reduce soluţia Fehling. Este prezentă în structura chimică a unor microorganisme şi vegetale (5). Trepan (gr. trypanon). Instrument folosit pentru găurirea unui ţesut (32). ~ dentar, freză prefabricată, asemănătoare celei ă fissure, cilindrică sau conică, care serveşte la trepanarea dintelui sau la îndepărtarea obturatiilor vechi (38). Trepanaţie. Operaţie de găurire a unui organ sau ţesut, executată cu trepanul (32). ~ dentară, metodă ce face parte din tehnica de extirpare a pulpei şi prin care se caută o cale de acces convenabilă pentru tratamentul radicular (38). ^ osoasă, forarea cu trepanul sau secţiunea cu dalta sau ferăstrăul a unui os pentru a pătrunde într-o cavitate (24). ~ sclerei, intervenţie hipotonizantă în glaucom care constă din realizarea unei fistule sclerale cu ajutorul unui trepan (28). Trepanopuncţia sinusului frontal. Procedeu de explorare a sinusului frontal, cu ajutorul unui trepan introdus prin peretele anterior al sinusului, utilizat numai după ce radiografie s-a precizat existenţa şi dimensiunile lui (30). Trepidaţie (fr. trepidation). Vibraţie, mai ales verticală, a unui sistem tehnic solid, întreţinută de funcţionarea sistemului considerat sau de cauze externe (9). ^ epileptoidă a piciorului, Clonusul piciorului. Treponemă. Gen de bacterii din familia Treponemataceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd germeni de 3 — 18 jx lungime, de formă spiralată. Uneori prezintă filamente terminale. Se colorează cu Giemsa. Unele specii sînt patogene pentru om şi animale. Specia tip este Treponema pallidum, agentul etiologic al infecţiei sifilitice la om (3). Tretamină, sin. : Trietilenmelamină. Compus citotoxic prin acţiune alchilantă; este utilizat mai ales în leucemia limfatică cronică şi în limfosarcom (13). TRF. Abreviere pentru ,,factorul hipotala-mic de liberare a hormonului tireotrop”, care stimulează specific hipofiza anterioară (7). Triae. Abreviere pentru acid triiodotiro-acetic (7). Triadă (lat. trias). Grupare a 3 entităti (32). Vezi şi : Barr, Beck, Bergmann, Christian,. Dieulafoy, Fallot, Herz, Hutchinson, Knapp, Luciani, Marburg, Naegeli, Pott, Saint, Schick* Souques. Triaj. Operaţie de sortare şi clasificare (32). ^ epidemiologie, complexul acţiunilor menite să împiedice intrarea şi difuzarea într-o colectivitate, teritoriu sau populaţie dată a bolnavilor sau purtătorilor de anumiţi agenţi patogeni transmisibili (8). Triamcinolon. Derivat A1 halogenat al cortizonului; are acţiune antiinflamatorie mai intensă decît a acestuia şi produce retenţie hidrosalină mult mai redusă (14). Triamteren. Derivat pteridinic cu acţiune diuretică; creşte mult natriureza, reduce excreţia de ioni de potasiu şi hidrogen, creşte pH-ul urinar Efectele sînt asemănătoare spironolactonei şi se datoresc unor acţiuni contrare aldosteronului, cu inhibarea consecutivă a schimbului ionic la nivelul tubilor contorţi distali. Triamterenul este activ pe cale orală, fiind indicat la cirotici cu edeme şi ascită, în sindroamele nefrotice, în insuficienţa cardiacă; poate fi util în paralizia familială (14). Triatoma. Gen de insecte hematofage din. familia Reduviidae. Specii mai importante: T.dimidiata, T.geniculata, T.infes-tansf T.megista (sin. : Panstrongylus megistus),. T.migrovarius transmit protozoarul Trypa-nosoma cruzi, agentul patologic al bolii somnului americane (31). Triaziquon. Trietilenimoniubenzochinonă* citotoxic eficace în poliglobulia Vaquez, leucemia limfatică cronică, unele cancere epiteliale ; are o mielotoxicitate marcată (14). Tribadism (gr. tribein = a freca). Homosexualitate feminină constînd din heteromastur-baţie (23). Tribrachius (lat. tres = trei + brachium = braţ). 1. Monstru fetal care prezintă tribrahie: (1). 2. Monstru fetal rezultat din unirea gemenilor şi avînd numai 3 braţe (1). Tribrometanol. Hipnotic şi narcotic; se administrează pe cale rectală pentru narcoza de bază (13). Tribrommetan. Bromoform. Triceps (lat. tres = 3 + caput = cap). Avînd 3 capete (1). Trichiază (gr. thrix = păr + -ază). Creştere anormală a genelor şi devierea lor spre cornee, ceea ce produce iritarea mecanică a globului ocular (28). TRI CHINA 658 TRICOCEFALOZĂ Trichina. Trichinella. T.(Achorion) quinckeanum, agentul favusului Trichinella, sin. : Trichina. Gen de viermi la şoareci; T.(Achorion) gallinae, excepţional paraziţi din familia Trichinellidae, clasa Nema- parazit la om (12). ioda. Specia T.spiralis, întîlnită mai ales la>^ Trichorrhexis nodosa, sin. : Boala Beigel. porc, pisică şi cîine, poate parazita şi omuf, Nodozităţi la diverse niveluri ale firului de păr, provocînd trichinoza (31). Trichineloză. Trichinoză. Trichinoscop. Aparat optic de mărire folosit pentru identificarea chisturilor de trichină din carnea infestată (31). Trichinoză, sin. : Trichineloză. Boală parazitară provocată de Trichinella spiralis, caracterizată prin tulburări variate cu caracter în mare parte alergic (febră ridicată, cefalee, -dureri musculare şi edeme palpebrale sau faciale, uneori foarte pronunţate, din care cauză boala mai este cunoscută şi sub numele de boala vesicae, sin. : Trigonul Lieutaud, arie triunghiulară, netedă, situată pe suprafaţa internă a vezicii urinare, între orificiile celor două uretere şi orificiul uretral intern (1). Trihalgie (triho- -f- gr. algos = durere). Senzaţie dureroasă la atingerea părului, adesea observată în isterie (35). Triho-. Vezi Trico-. Trihebezoar. Pilobezoar. Triliolozide. Holozide formate prin condensarea a 3 molecule de monozaharide (5). Triiodmetan. Iodoform. Triiodotironină, abreviat T3. Unul dintre hormonii iodaţi tiroidieni, cu acţiune mai rapidă decît tiroxina (7). WRIL 661 TRIPTAMIN Tril (fr. triUe). Perceperea palpatorie a unor vibraţii de natură cardiovasculară (de obicei sufluri); se descriu triluri anevrismale/ aortice, diastolice, sistolice. Vezi şi Freamăt (10). . Vezi şi: Hunter. Triloeular (lat. tres = 3 + loculus = compartiment mic). Avînd 3 camere sau celule; de ex. inima triloculară, anomalie congenitală a inimii care are 3 camere în loc de 4 (1). Trillat, A. Operaţia operaţie indicată în redorile sau anchilozele patelofemurale cu deviaţii ale genunchiului şi care constă dintr-o osteotomie corectoare a gena valgum sau genu varus, completată cu o patelectomie (24). Trimeprazină, sin. : Alimemazină. Derivat fenotiazinic cu acţiune antihistaminică şi neuro-leptică (13). Trimetadionă. Derivat oxazolidinic cu acţiune antiepileptică (13). Trimetafan d-camforsulfonat. Derivat de tiofaniu cu acţiune ganglioplegică de scurtă durată; este folosit în chirurgie pentru realizarea hipotensiunii controlate (14). 5.7.8-Trimctiltocol. Vitamină E. l~3-7-Trimetilxantiiîă. Cafeină. Trinitrotoluen. Exploziv; are acţiune toxică methemoglobinizantă, hepatică, medulară şi cataractogenică, fiind şi un sensibilizant cutanat (9). Trioeephalus. Monstru caracterizat prin absenţa aparatelor ocular, nazal şi oral, capul fiind reprezentat printr-o masă sferoidală mică, fără creier (1). Triopastă (Gysi). Pastă care se aplică în tratamentele dentare după amputaţia pulpei. Conţine (în părţi) : tricrezol 10, creolină 20, glicerină 4, trioximetilen 20, oxid de zinc 60 (38). Triorliid (lat. tres = 3 + gr. orchis = testicul). Individ cu 3 testicule (1). 1,2,3-Trioxibenzcn. Pirogalol. Trioxid de arsen, sin. : Anhidridă arseni-oasâ, Şoricioaicâ. As203. Compus arsenical cu acţiune caustică, folosit mai ales în stomatologie, sub formă de pastă arsenicală, pentru distrugerea pulpei dentare; este un toxic general (13). 2.6.8-Trioxipurină. Acid uric. Trioze. Monozaharide cu 3 atomi de carbon, dintre care una prezintă grupare carboxilică. Nu se găsesc în natură sub formă liberă. Ca metaboliţi intermediari au fost descrise: gli-cerinaldehida (aldotrioza) şi dioxiacetona '(ceto-trioză) (5). Tripanosomiază. Boală parazitară determinată de protozoare flagelate din genul Try-panosoma (31). ~ africană, sin. : Boala somnului africană, cu cele 2 variante ale sale, gambiană şi rhodeziană (kaodzera), este provocată de Trypanosoma gambiense şi Trypanosoma rho-desiense şi transmisă prin înţepătura insectelor Glossina palpalis, respectiv Glossina morsitans. Se caracterizează prin febră intermitentă şi vărsături, urmate de adenopatii şi o anemie marcată şi, în final, de o stare depresivă însoţită de somn irezistibil, care poate duce la caşexie şi chiar moarte (31). ~ americană, sin. : Boala somnului americană, Boala Chagas, este provocată de Trypanosoma cruzi transmisă de insecte din genurile Panstrongylus, Rhodnius, Triatoma. Prezintă simptome asemănătoare formei africane, cazurile letale fiind însă mai puţin frecvente, în afara formelor menin-giene la copii (31). Tripelenamină. Antihistaminic folosit în profilaxia şi tratamentul reacţiilor alergice locale şi generalizate (13). Tripeptid. Oligopeptid format din 3 molecule de aminoacizi (5). Triplegie (lat. tres = 3 + plege = lovitură). Paralizie a 3 membre (27). Triploblastic (gr. triploos = triplu + blastos = germen). Avînd 3 pături germinale : ectoderm, endoderm şi mezoderm (1). Triplopie (gr. triploos = triplu + opsis = vedere). Defect de vedere care constă din a vedea de 3 ori imaginea aceluiaşi obiect (28). Tripsină, sin. : Triptază. Enzimă din grupa endopeptidazelor, care hidrolizează legăturile peptidice, în special la nivelul grupărilor carboxi-lice ale argininei şi lizinei. A fost obţinută în stare cristalizată; este o proteină pură. Se găseşte în sucul pancreatic, sub formă de tripsinogen (5). Tripsininhibitor. Globulină izolată iniţal din soia şi apoi din majoritatea leguminoaselor uscate, care inhibează activitatea tripsinei, reducînd astfel în cursul digestiei hidroliză proteinelor şi utilizarea digestivă a aminoacizilor componenţi. Această substanţă pare a avea şi alte efecte toxice, ca inhibarea unor enzime hepatice, încetinirea creşterii etc. Cum este inactivată de căldură, prelucrarea termică corectă a leguminoaselor uscate este suficientă pentru profilaxia acţiunii sale nocive (20). Tripsinizare. Obţinerea de celule libere din fragmente tisulare cu ajutorul unei soluţii de tripsină. Metoda este curent folosită în laboratoarele de culturi celulare (22). Tripsinogen. Substanţă secretată de panf creas, care este transformată în tripsină sub influenţa enterokinazei intestinale (15). Triptamină, sin. : 2-^-Aminoetilindol. Amină heterociclică toxică rezultată prin decarboxi-larea triptofanului, cap de serie a unor amine biogene (5-hidroxitriptamina, melatomina). Este TRIPTAZA 662 TRIUNGHI SUBMENTAL o bază organică puternic reactivă; are acţiune vasoconstrictorie (5; 15). Triptază. Tripsină. Triptofan, sin. : Acid $-indolil-&-aminopro-pionic. C8H7N.CH(NH2)COOH. Aminoacid ^ esenţial cu nucleu heterociclic, prezent ' în numeroase proteine, hemoglobină (3,6%) etc. în organism este sintetizat din indol şi serină. în urina normală de 24 ore se elimină în medie cam 20 mg triptofan; cantităţi mai mari sînt excretate în boala Hartnup. Sub formă de cataboliţi, 3-hidroxichinurenină şi chinurenina, triptofanul se elimină în cantităţi mai mm în stările de sarcină, în unele stări febrile, în hemoblastoze, tuberculoze, endocrinopatii şi neoplasme (5). Triptofanază. Enzimă care catalizează hidroliza triptofanului, eliminînd indol, amoniac şi acid piruvic. Este prezentă la microorganismele care dau reacţia indolului pozitivă (5). Tripton. Totalitatea conţinutului abiotic dintr-o apă. Prezenţa triptonului organic în cantitate mare indică o apă impurificată (20). Tripus (lat. tres = 3 + gr. pous = picior). Monstru dublu unit, avînd 3 picioare (1). Tris-(hidroximetil)-aminometan. Trometanol. Trisilicat de magneziu. Compus de magneziu folosit ca antiacid gastric şi adsorbant intestinal (13). Trisindrom. Termen folosit pentru o afecţiune caracterizată prin 3 semne sau categori de semne (12). Vezi şi: Gougerot, Milian. Trismus (gr. trismos = care scrîşneşte). Tulburare motorie a nervului trigemen produ-cînd o contractură a muşchilor masticatori cu dificultate în deschiderea gurii. Semn precoce de tetanos (32). Tristichiază (lat. tres = 3 + gr. stichos = rînd, şir). Anomalie caracterizată prin prezenţa de 3 rînduri de gene (28). Trit. Abreviere pentru iritus (13). Tritanomalie (gr. tritos = a treia — culoare a spectrului -f- anomalie). Orbire pentru albastru (28). Triticini. Vezi Fructozani. 3 3 Tritiu. Simbol ^H, ^ T. Izotop al hidrogenului cu numărul de masă 3. Se obţine în cantităţi mari în reactoarele atomice, în special în urma reacţiei nucleare dintre litiu şi neutroni. în natură ia naştere ca urmare a acţiunii radiaţiilor cosmice. Timpul de înjumătăţire: 12,2 ani. Este utilizat în reacţiile de fuziune şi în biologie, ca trasor radioactiv pentru urmărirea localizării sau transformării metabolice a unor substanţe (5). Tritoconid (gr. tritos = al treilea -j- konos~= con). Vîrful distalolingual al unui dinte pre-molar al mandibulei; nu se găseşte la om decît excepţional (1). Tritrichomonas. Tricomonade (paraziţ i din genul Trichomonas) prevăzute, cu 3 flageli anteriori (31). * Triturare (lat. tritus = măcinare). Pulverizarea unei substanţe sau omogenizarea unui amestec de substanţe prin presare, frecare şi amestecare (13). Triturator de embrioni. Aparat care permite triturarea embrionilor în vederea obţinerii extractelor embrionare (22). Tritus (lat. = triturat), abreviat trit. Termen folosit în prescripţiile medicale care indică obligativitatea omogenizării la mojar a ingredientelor pentru prepararea medicamentului in foima farmaceutică specificată (13). Triunghi. Trigonum. ~ anterior al gîtului, arie topografică mărginită anterior de linia mediană, posterior de marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian şi superior de marginea inferioară a corpului mandibulei şi de o linie care se întinde de la unghiul mandibulei la procesul mastoid; este împărţită în triunghiurile carotidian inferior, carotidian superior, submandibular şi suprahioidian (1). ^ aortic, arie topografică delimitată de marginea superioară a arcului aortic (inferior), coloana vertebrală toracică (posterior) şi artera subclavie stîngă (anterior) (1). ^ carotidian inferior, arie topografică a gîtului mărginită de linia mediană, muşchiul sternocleidomastoidian şi pîntecele superior al muşchiului omo-hioidian (1). ~ carotidian superior, triunghi mărginit deasupra de pîntecele posterior al digastricului şi stilohioidianului, înapoi de muşchiul sternocleidomastoidian şi dedesubt de muşchiul omohioidian (1). ~ cislic, Triunghiul Calot, vezi Calot. ~ facial, arie mărginită de liniile dintre punctul alveolar, basion şi nasion (1). ^ iliofemural, Triunghiul Bryant-Ogston, vezi Bryant-Ogston. ^ lombocostal, Triunghiul Bochdaleck, vezi Bochdaleck. ^ luminos Politzer, vezi Politzer. ^ occipital, arie mărginită anterior de muşchiul sternocleidomastoidian, posterior de muşchiul trapez şi inferior de muşchiul omohioidian (1). ~ paraver-tebral, Triunghiul Grocco, vezi Grocco. ^ posterior al gîtului, arie topografică mărginită anterior de muşchiul sternocleidomastoidian, posterior de marginea anterioară a muşchiului trapez, baza sa fiind foi mată de treimea mijlocie a claviculei, iar vîrful de osul occipital; este împărţit de muşchiul omohioidian (pîntecele inferior) în triunghiurile occipital şi supra-clavicular (1). ~ submental, Triunghiul supra- TRIUNGHI SUBOCCIPITAL 663 TROFOZOIT hioidian. ~ suboccipital, arie profund situată in regiunea cervicală posterioară, delimitată de muşchii: marele drept posterior, oblicul superior şi oblicul inferior al capului. Triunghiul are raporturi importante cu artera vertebrală, nervul suboccipital şi nervul mare occipital Arnold (1). ^ supraclavicular, arie mărginită superior de pîntecele inferior al muşchiului omohioidian, inferior de claviculă şi anterior de marginea posterioară a muşchiului sterno-cleidomastoidian (1). ^ suprahioidian, sin. : Triunghiul submental, arie topografică limitată posterior de pîntecele anterior al digastricului, anterior de linia mediană şi inferior de corpul osului hioid (1). ^ suprameatal, Triunghiul MacEwen, vezi MacEwen. ~ urogenital, regiune topografică a perineului cu baza între cele două tuberozităţi ischiadice şi cu vîrful sub simfiza pubiană (1). ~ vertebrocostal, Triunghiul Bochdaleck, vezi Bochdaleck. Vezi şi: Autric, Bochdaleck, Bonwill, Bryant-Ogston, Budde, Biirger, Galot, Che-valier-Jackson, Dunham, Garland, Gerhardt, Gombault-Philippe, Gottche, Grocco, Guillain-Mollaret, Hesselbach, Langenbeck, MacEwen, Petit, Reinke, Scarpa, Trautmann, Word. Trizomie (lat. tres = 3 + gr. soma = corpus-cul). Tip de aberaţie cromozomică, în care apare un cromozom supranumerar într-o pereche cromozomică. La om a fost observată la mai multe perechi cromozomice, fiecare trizomie fiind însoţită de malformaţii caracteristice: trizomia perechilor 13 — 15 cu sindromul D Patau, trizomia 21 gu sindromul mongoloid, trizomia cromozomilor sexuali XXY cu sindromul Klinefelter etc. (17). Trocardizare. Crearea unui traiect transti-sular cu ajutorul unui trocar (11). Trochanter, sin. : Trohanter. Denumire folosită pentru tuberozităţile situate în vecinătatea gîtului femural (1). ~ major, apofiză voluminoasă situată la baza gîtului femural; dă inserţie muşchilor pelvitrohanterieni (1). ~ minor, apofiză situată infero-medial de gîtul femural; dă inserţie muşchiului iliopsoas (1). ^ tertius, tubercul inconstant al femurului situat aproape de trohanterul mic (1). Trochiter. Tuberculum majus humeri. Trochlea (lat. = scripete), sin. : Trohlee. Parte dintr-un os sau proces care are forma unui scripete (1). ~ humeri, porţiunea medială a articulaţiei distale a humerusului; suprafaţa care se articulează cu incizura trohleară a ulnei (1). ~ musculi obliqui oculi superioris, inel ligamentar ataşat de marginea supero-medială a orbitei, prin care trece tendonul muşchiului oblic superior al ochiului (1). ~ peroncalis (fibularis) ossis calcanei, sin. : Processus trochlearis calcanei, apofiză inconstantă situată pe suprafaţa laterală a osului calcaneu şi care separă tendoanele muşchilor peroneus longus şi peroneus brevis (1). ~ phalangis, Caput phalangis. ~ tali, suprafaţa superioară a osului talus, care se articulează cu tibia (1). Trofedem (trofo- + gr. oidema = umflătură). Edem cronic familial Meige. Vezi Meige. ~ congenital cronic, Sindromul Meige-Milroy, vezi Meige-Milroy. Trofic. Care se prezintă în bune condiţii de troficitate (32). Troficitate (gr. trophikos = care hrăneşte). Ansamblul funcţiilor necesare nutriţiei şi dezvoltării normale a unui ţesut sau organ (32). Trofine (I. Gonţea). Totalitatea substanţelor nutritive pe care organismul le încorporează din mediul extern (protide, glucide, lipide, săruri minerale şi vitamine), pe baza cărora se realizează funcţia generală de troficitate a materiei vii (20). Trofo- (gr. trophe = nutriţie). Element de compunere cu sens de aliment, nutritie (32). Trofoblast (trofo- + gr. blastos = germen). Epiteliul ectodermal extern al blastocistului mamiferelor sau corionului şi vililor corionici (1). Trofocit (trofo- + gr. kytos = celulă). Termen pentru celula Sertoli din testicul; are rol trofic, de susţinere şi endocrin (1). Trofocromidie. Cromatina nutriţională a celulei (1). Trofoderm (trofo- + gr. derma = piele). 1. Trofoblastul sau ectodermul corionic (1). 2. Partea activă, în dezvoltare, a trofoblastului din regiunea placentară (1). Trofoneuroză. Tulburare funcţională nervoasă avînd ca rezultat o tulburare a troficităţii unui ţesut sau organ (27). — facială, Hemiatro-fie facială progresivă. ~ necrotică (Lancereaux), Gangrenă trofică. Trofopatie mielodisplazică a extremităţilor inferioare. Mielodisplazie familială. Trofoplasm (trofo- + gr. plasma = formaţie). Protoplasmă nutritivă, în contrast cu kinoplasma activă, filară, a celulei (1). Trofospongie (trofo- + gr. spongion = burete). Endometrul vascular care formează pătura externă sau maternă a placentei (1). Trofotropism (trofo- + gr. tropos = întoarcere). Proprietate a protoplasmei de a fi atrasă (trofotropism pozitiv) sau respinsă (trofotropism negativ) de unele substanţe chimice în special toxine microbiene. Pe această proprietate se bazează intervenţia leucocitelor în lupta împotriva agenţilor infecţioşi (32). Trofozoit (trofo- + gr. zoon = animal). TROHANTER 664 TROMBINA Orice parazit asexuat in dezvoltare, cu nucleu nedivizat (31). Trohanter (gr. trochanter = alergător). 1. Trochanter. 2. Piesă metalică sau confecţionată din piele, care face legătura dintre manşonul" de coapsă şi centura pelviană a aparatelor şi protezelor ortopedice (24). Trohanterită (trohanter + -ită). Afecţiune inflamatorie a marelui trohanter, de obicei de natură tuberculoasă (24). Trohiter. Tuberculum majus humeri. Trohlce. Trochlea. ~ femurală, Facies patellaris femoris. Trohocardie. Deplasarea inimii prin rotaţie în jurul axului său lung (1). Trohocefalie (gr. trochos = roată -f kephale = cap). Malformaţie craniană caracterizată prin forma rotundă a capului (27). Troianov, A. A., 1849 — 1916. Operaţia extirparea venelor ectaziate ale gambei, cu ligatura şi secţionarea venei safene, în tratamentul varicelor gambei (11). Troisier. Ganglionul ganglion supracla-vicular a cărui mărime de volum în cursul evoluţiei unui cancer gastric reprezintă semnul unei diseminări largi limfatice a bolii ca atare, constituind un semn clinic de inoperabilitate (11). Tromb (gr. thrombos). Trombus. ~ agonal, tromb format în cursul agoniei; este predo- minant fibrinos (2). ^ alb, masă de culoare cenuşie-albicioasă formată din coaglutinarea trombocitelor, din fibrină şi leucocite (în unele infecţii) sau din leucocite (în leucemii — tromb leucemic) (2). ~ biliar, coagularea bilei în canalicule şi capilare biliare, ca urmare a unor procese de colostază, ducînd la încetarea scurgerii bilei (2). ^ hialin, masă omogenă de aspect sticlos, formată din fibrina apărută prin coagularea sîngelui sub acţiunea unor toxine (2). ~ leucemic, vezi Tromb alb. marantic, tromb format în stări de caşexie, de inaniţie (2). ^ mixt, tromb compus din trombi albi şi roşii (de obicei partea intermediară a unui tromb) (2). ^ obliterant, tromb care ocupă tot lumenul vasului (2). ^ organizat, tromb în care se formează un ţesut de granulaţie (2). ^ parietal, tromb lipit de peretele vasului sau în una din cavităţile inimii, fără a cuprinde tot lumenul sau întreaga cavitate; în inimă se observă mai ales la nivelul atriilor (2). ~ pasiv, cheag format într-un sac anevrismal (10). ^ petrificat, tromb în care se petrec depuneri de săruri calcare; în cazul unei dilataţii a venei trombozate (varice), trombul petrificat se poate desprinde de peretele vasului, constituind flebolitul (2). ~ plastic, tromb care ia f 3rma lumenului unde se produce (2). ~ postmor- tal, tromb produs după moarte, predominant fibrinoleucocitar, neaderent la peretele vasului (2). ~ ramolit, autoliza masei albuminoase unui tromb prin fermenţii proteolitici elaboraţi de leucocite ; poate fi aseptică, sau septică (cînd intervin şi lizine microb^etffe) (2). ^ roşu, tromb alcătuit din hematii (2). ~ „în zuigăiuu”, cheag mare, liber, într-o cavitate cardiacă, întîlnit cîteodată în endocardita trombozantă a cardiacilor (10). Trombangeită obliterantă. Boala Biirger. Vezi Biirger. Trombangioză. Denumire dată de Gery- Leriche bolii Biirger (10). Trombarterită (tromb -f lat. arteria = arteră + -ită). Inflamaţie a peretelui arterial care antrenează formarea unui tromb şi tulburări consecutive de irigaţie (2). Trombastenie (trombocit + gr. astheneia = slăbiciune), sin. : Trombocitopatie. Afecţiune cu caracter familial, caracterizată prin sindrom hemoragipar datorit unei disfuncţii trombo-citare cu un număr normal de trombocite (19). ~ hemoragică ereditară, Boala Glanzmann, vezi Glanzmann. Trombectomie. Intervenţie chirurgicală prin care se extrage trombusul format şi fixat într-un segment vascular arterial sau venos (11). Trombelastograîie. Metodă care permite înregistrarea fotografică a unor proprietăţi fizice ale cheagului, de la formarea sa pînă la fibrinoliză. înscrierea diferitelor faze ale proceselor de coagulare se fixează sub forma trombelastogramei. Trombelastografia reprezintă o completare a metodelor obişnuite de investigaţie a coagulării. Se efectuează pe sînge total sau pe plasmă cu ajutorul trombelas-tografului (19). Trombelastometrie. Măsurarea alungirii, modulului şi coeficientului de elasticitate a cheagului sanguin (6). Trombicula. Gen de arahnide din familia Trombiculidae. înţeapă omul în stadiul de boală, producînd local un eritem caracteristic urmat de escare. Specie mai importantă: T.akamushi, ale cărei larve pot transmite omului, o dată cu înţepătura lor, Riekettsia tsutsugamushi. Alte specii: T.autumnalis, T.deliensis etc. (31). Trombină. Albumină ce se găseşte în fracţiunea II Gohn a plasmei, avînd rol de sub-stanţă-cheie în procesul de coagulare. Rezultă din conversiunea protrombinei printr-un proces autocatalitic. Este o diastază care provoacă transformarea fibrinogenului în fibrină; se utilizează cu rol coagulant parenteral în doze de 15 — 30 u. sau în aplicaţii locale (19). TRQMBO- 665 TROMBOPATIE Trombo- (gr. thrombos = cheag). Element de compunere referitor la un cheag sau tromb (32). Tromboeit (trombo- + gr. kytos = celulă), sin. : Plachetă sanguină, Plăcuţă sanguină. Element figurat anucleat al sîngelui circulant, fragment celular din citoplasma megacarioci-telor, de formă rotundă sau ovalară şi cu diametrul mediu de 3 pu Numărul trombocitelor variază în mod normal între 150 000 şi 350 000/ mm3, după metoda de colorare folosită, mai ridicat în sîngele arterial decît în sîngele venos sau capilar. Joacă un rol important în coagularea sîngelui (19). Trombocitemie (tromboeit + gr. haima — sînge), sin. : Piastrinemie, Trombocitoză. Creşterea numărului trombocitelor peste limita superioară normală (400 OOO/mm3, după metoda Fonio). Poate fi şi reacţională: în infecţii masive (pneumonie), în atrofia splinei, după splenectomie, în sarcoidul Boeck. Poate fi şi rezultatul unei proliferări maligne a sistemului hematopoietic în întregime (leucoze, poliglobuîia tip Vaquez) sau numai a sistemului megacariocitar. O formă specială a acestei manifestări este trombocitemia hemoragică (19). Trombocitocrit (tromboeit + gr. krinein = a separa). Aparat pentru determinarea volumului trombocitar într-un volum anumit de sînge (19). Trombocitopatie (tromboeit + gr. pathos = boală). Trombastenie. Tromboeitopen. Substanţă ipotetică secretată de splină, cu acţiune inhibitorie asupra trombocitopoiezei şi al cărei exces ar fi cauza unor trombocitopenii (19). Trombocitopeaie (irombocit + gr. penia = sărăcie), sin. : Trombopenie. Scăderea numărului absolut al trombocitelor circulante, care se produce în diferite stări fiziologice (ciclu menstrual etc.) sau patologice. Se deosebesc : a) t.cronică idiopatică (sin. : Purpura Werlhof) şi b) t.simptomatică, datorită acţiunii diverşilor agenţi fizici, chimici, toxici etc., cu acţiune directă, depresivă, asupra măduvei, sau care acţionează prin mecanisme alergice (arseni-cale, sulfamide, chinidină etc.) sau imunologice (transfuzii masive). Se mai constată în proliferări tumorale ale sistemului hematopoietic (leucemii), aplazii medulare, hipersplenism etc. (19). Trombocitoză. Trombocitemie. Tromboîlebită (trombo- + gr. phleps = venă -|- -ită). Proces mixt de inflamaţie a peretelui venos şi de coagulare intra vasculară, primul fiind mai adeseori momentul iniţial (10). ~ chirurgicală, termen incluzînd formele postoperatorii sau traumatice de trombofle-bită (10). ~ de efort, tromboflebită axilară, apărînd brusc la adulţi tineri, viguroşi, după un efort deosebit de intens (10). ^ latentă, formă de tromboflebită manifestată adesea numai prin embolie sau insuficienţă venoasă secundară (10). ~ migratorie, tromboflebită recidivantă în alte teritorii, apărînd adesea în cursul neoplasmelor de pancreas, gastrice sau hepatice (frecvent metastaze mucipare) (10). ~ nodulară necrotică, formă de tromboflebită cu noduli cutanaţi, avînd tendinţă la necroză (10). ^ obstetricală, formă de tromboflebită instalată post-partum (10). ~ plastică, flebită cu tendinţă la ocluzia vasului (10). ^ portă, Sindromul Frugoni-Cauchois-Eppinger, vezi Frugoni-Cauchois-Eppinger. ~ sinusului cavernos, afecţiune foarte gravă, care poate complica o infecţie a tegumentelor feţei, a cavităţilor rinosinuzale sau rinofaringiene şi mai rar o infecţie auriculară; se caracterizează prin stare septică, pierderea vederii, exoftalmie (30). ^ sinusurilor cerebrale, tromboză a sinusurilor venoase cerebrale, care se produce fie în urma propagării unor procese infecţioase de vecinătate (plăgi infectate, furuncule ale feţei, oto-mastoidite, sinuzite), fie prin alterarea mecanismului de coagulare a sîngelui în stările postoperatorii şi post-parium (27). ~ sinusului venos lateral, afecţiune a sinusului venos lateral, apare cel mai adesea ca o complicaţie a unei infecţii otomastoidiene şi se caracterizează prin stare septică gravă (30). ^ subacută Vaquez-Lecomte, formă de tromboflebită cu evoluţie trenantă, în puseuri, apărînd uneori după infecţii şi lăsînd sechele importante (10). ^ supurată, formă de tromboflebită cu abcese endo- şi paravenoase (10). ^ venelor corticaie, tromboză a venelor scoarţei cerebrale determinată de obicei de propagarea unui proces infecţios de la distanţă (procese inflamatorii din micul bazin) sau de tulburări ale coagula-bilităţii sanguine. Clinic se manifestă prin cefalee, febră, accese convulsive, paralizii sau pareze ale membrelor şi uneori tulburări psihice (27). ~ venelor Galcn, vezi Galen. Trombogen. Denumire dată iniţial protrom-binei (15). Trombolimfangită. Inflamaţie de natură trombotică a unui vas limfatic (10). Tromboliză (trombo- + gr. lysis = distruc-ţie). Liză sau topire a unui trombus (15). Trombolizină. Asociere de streptokinază (enzimă proteolitică care activează plasmino-genul) şi plasminogen, folosită pentru acţiunea fibrinolitică în tromboze şi embolii (14). Trombopatie (trombo- -}- gr. pathos = boală). Predispoziţia de a forma trombi, mai ales în TROMBOPENIH 666 TRUNCHI ARTERIAL COMUB vene, fără o cauză evidentă, datorită probabil unei infecţii latente cu leziuni ale endoteliului în mai multe locuri sau unor fenomene de sensibilizare (2). ~ constituţională, Boala Willebrand-Jiirgens, vezi Willebrand-Jiirgens. „ Trombopenie (trombocit -f gr. penia = sărăcie). Trombocitopenie. Tromboplastine. Denumire atribuită diferitelor substanţe cu substrat protidic sau lipoprotidic din ţesuturi, plasmă şi trombocite, care, acţionînd enzimatic asupra protrombinei, o transformă în trombină. Tromboplastina tisulară (factorul III al coagulării), care se găseşte în toate celulele organismului (cu precădere în creier, plămîni, placentă), reprezintă tromboplastina exogenă. Tromboplastina trom-bocitară şi plasmatică, rezultînd dintr-un complex de factori plasmatici (factorii VIII, IX, XI ai coagulării), formează tromboplastina endogenă. Tromboplastinele devin active prin intervenţia diferiţilor factori acceleratori (acce-lerină, factorul Stuart-Prower, Ca++). Tromboplastina exogenă necesită şi intervenţia pro-convertinei (19). Trombopoieză (trombocit -j- gr. poiesis = p îoducere). Procesul de formare a tromboci-telor (15). Trombotonină. Substanţă vasoconstric-torie, eliberată de plachetele sanguine (15). Tromboză (trombo- + -oză). Coagulare i ntravasculară a sîngelui în timpul vieţii, ca urmare a unor leziuni endoteliale, încetinirii vitezei de circulaţie a sîngelui sau unor modificări în compoziţia sîngelui; cheagul format este aderent de peretele vasului (2). ~ de aglutinare, tip de tromboză realizată prin depunerea plachetelor, leucocitelor şi a unei cantităţi de fibrină (10). ~ agonică, coagulare intravitală masivă, survenind — uneori — înaintea morţii (10). ~ arterială, complicaţie acută sau cronică a unei modificări inflamatorii sau degenerative preexistente a peretelui arterei (10). ~ cerebrală, accident vascular ducînd la ramolisment (10). ~ coronariană neinfarctizată, vezi Sindrom coronarian intermediar. generalizată capilară şi arteriolară, Sindromul Moschcowitz, vezi Moschcowitz. ^ intracardiacă, complicaţie observată uneori la nivelul atriului sau urechiuşei stîngi în stenoza mitrală (10). ~ postoperatorie, tromboză apărînd ca o complicaţie în perioada postoperatorie (11). ^ vasculară cerebrală, obliterare a vaselor cerebrale printr-un proces patologic organizat local (aterom, procese arteritice de diverse etiologii). Simptomele clinice sînt în raport cu artera trombozată şi teritoriul cerebral ische-miat (27). Trombus (lat. thrombus = cheag), sin. : Tromb. Cheag format într-un vas sanguin sau în una dintre cavităţile inimii (2). Tromelanol, sin. : Tham, Tris(hidroximetil) aminometan. Aminoalcool care funcţionează Sui vivo ca acceptor de H+, avînd funcţie de tampon şi acţiune alcalinizantă.^ Egte folosit ca medicaţie de urgenţă pentru' corectarea acidozei metabolice în condiţii care pun viaţa în pericol. Indicaţia principală o constituie acidoza metabolică care însoţeşte circulaţia extracorporeală în cazul intervenţiilor pe inimă deschisă. Poate provoca deprimarea respiraţiei, hipoglicemie şi hipopotasemie (favorizată de insuficienţa renală); are acţiune iritantă locală, dezavantaje care impun folosirea sa pentru un timp scurt, sub controlul pH-ului sanguin, al bicarbonatului, glicemiei şi electroliţilor (14). Trommer, Ernest. Semnul reflex patologic la mînă, apărînd în leziuni ale căii motorii piramidale. Percuţia pulpei degetului mediu al bolnavului determină flexiunea degetelor (27). Trompă. Conduct membranos care uneşte între ele unele cavităţi (1). ~ uterină, Tuba uterină. Vezi şi: Eustachio. Tropliospongium (gr. trophe = nutriţie -f y\ spongion = burete). Aparat reticular intern Golgi. Tropism (gr. tropos = întoarcere), sin. ; Taxie. Reacţia unor organisme inferioare sau celule la excitanţi chimici sau fizici, faţă de care au tendinţa de a se apropia (tropism pozitiv) sau îndepărta (tropism negativ) (4). Tropocrom (gr. tropos = întoarcere -f chroma = culoare). Homocrom. Tropomiozină. Proteină musculară contrac-tilă, cu greutate moleculară inferioară mio-zinei (15). Troposferă. Vezi Atmosferă. Trosc, Andrei. Operaţia circumcizia nervului sciatic (fibrele superficiale) pentru înlăturarea spasticităţii în boala Little (24). Trotil. Denumire tehnică a trinitrotolue-nului (9). Trotuar rulant. Aparat folosit în reeducarea motorie a mersului; constă din două rotative, aşezate la distanţă, pe care se mişcă într-un ritm dorit o bandă lată (24). Trousseau, Armând, 1801 — 1867. Fenomenul provocarea spasmului carpal la sugarii cu spasmofilie prin compresiunea timp de 2 — 3 minute a nervilor şi vaselor de faţa internă a braţului (33). Trumble. Operaţia artrodeză ischiofemu-rală cu ajutorul unui grefon osos fixat în ischion şi în marele trohanter cu un şurub (24). Trunchi (lat. truncus). Truncus. ~ arterial comun, anomalie congenitală rezultînd in urma TRUNCHI CEREBRAL 607 TRYPANOSOMA absenţei septului aDrtopulmonar, cu sau fără dispariţia ramurilor pulmonare principale, în acest din urmă caz plămînul fiind irigat de artera bronşică (10). ^ cerebral, sin. : Axa cerebrală, porţiune a nevraxului alcătuită din măduva prelungită, puntea şi mezencefalul şi legată de cerebel prin cele trei perechi de pedunculi cerebeloşi: inferiori, mijlocii şi superiori. Conţine atît formaţiuni care aparţin porţiunii segmentate, cit şi structuri supraseg-mentare (1). ^ tire3bi33rWco3sapular Farabeuf, Truncus thyreoceruicalis. Truncus (lat. = trunchi), sin. : Trunchi. 1. Partea din corpul omenesc fără cap şi fără membre (1). 2. O porţiune dintr-un vas, nerv sau formaţiune tubulară (1). ^ arteriosus, trunchi arterial embrionar al inimii, care se împarte în artera aortă şi artera pulmonară. Poate persista ca o anomalie cardiacă în care aceste artere, mai mult sau mai puţin unite, sînt aşezate peste un defect septal ventricular, fiind prevăzute cu 3—5 valvule semilunare (1). ~ braehiocephalus, sin. : Artera anonyma, trunchi arterial avînd origine în arcuş aortae. Are 3 ramuri: artera thyroidea ima, artera carotis communis, artera subclavia. Irigă regiunile capului, gîtului şi membrului superior (1). ^ bronchomediastinalis, principal colector limfatic toracic pereche care primeşte limfa de la totalitatea viscerelor toracice, o parte a peretelui toracic şi suprafaţa posterioară a ficatului. Trunchiul bronhomediastinal drept se varsă în canalul toracic drept sau în unghiul joncţiunii venelor subclavie dreaptă şi jugulară internă dreaptă. Trunchiul bronhomediastinal stîng (inconstant) se varsă în canalul toracic sau independent în unghiul joncţiunii venei subclavii şi venei jugulare interne stîngi (1). ~ coeliacus, trunchi arterial avînd origine în artera aortae abdominalis. Are ca ramuri: artera gastrica sinistra, artera hepatica communis şi artera lienalis (1). corporis callosi, porţiunea cea mai mare, mijlocie, a corpului calos (1). ~ costoeervicalis, ramură principală a arterei subclavii; dă artera cervicală profundă şi se continuă cu artera intercostală superioară (supremă) (1). ^ fasciculi atrioventricularis, porţiunea iniţială a fasciculului atrioventricular (His), care se divide apoi în ramurile dreaptă şi stîngă (1). Trunci intestinales. Trunchiuri limfatice colectoare care primesc limfa de la stomac, intestin, pancreas, splină şi partea anterioară şi inferioară a ficatului; se varsă în cisterna chyli (1). ~ jugularis, trunchi limfatic colector pereche care drenează capul şi gîtul. Trunchiul jugular drept se varsă în canalul toracic drept sau în vena subclavie dreaptă la unghiul său de joncţiune cu vena jugulară internă dreaptă; trunchiul jugular stîng se varsă în canalul toracic (1). Trunci lumbales (dexter et sinister). Trunchiuri limfatice (drept şi stîng) care primesc limfa de la membrele inferioare, pereţii pelvisului şi abdomenului, viscerele pelviene, rinichi şi glandele suprarenale şi se varsă în cisterna chyli (1). ~ lumbo-sacralis, trunchi nervos format de ramura anterioară a nervului L5 şi partea cea mai mică a ramurii anterioare a nervului L4; participă la formarea plexului sacral (1). ^ pulmonalis, sin : Artera pulmonalis, trunchi arterial avînd origine în ventriculul drept. Are ca ramuri: artera pulmonalis dextra şi artera pulmonalis sinistra (1). ^ subclavius, trunchi limfatic colector pereche care drenează membrele superioare. Trunchiul subclavicular drept se varsă în canalul toracic drept sau direct în vena subclavie dreaptă; trunchiul subclavicular stîng se varsă în canalul toracic (1). ^ thyreocervicalis, sin. : Trunchiul tireobicervicoscapular Farabeuf, ramură importantă a arterei subclavii, care se divide în arterele tiroidiană inferioară, scapulară superioară, cervicală ascendentă şi cervicală superficială (1). ^ vagalis anterior, grupul fibrelor provenite din ambii nervi vagi şi care la nivelul cardiei se situează anterior de ea (1). ~ vagalis posterior, grupul fibrelor provenite din ambii nervi vagi şi care la nivelul cardiei se situează posterior de ea (1). Trusă. Geantă sau cutie în care se ţin instrumentele sau obiectele de strictă necesitate (32). ~ sanitară, geantă ce cuprinde instrumente şi medicamente, pe care o poartă medicul sau personalul sanitar mediu, atunci cînd se deplasează pentru executarea unor tratamente curente, vaccinări sau pentru acordarea primului ajutor în cazuri de urgenţă (29). ^ d© urologie, cutie metalică portativă conţinînd instrumentar urologic (11). Trypanosoma. Gen de protozoar flagelat din familia Trypanosomidae, clasa Flagellata. Parazit digenetic evoluînd în sîngele unui vertebrat (gazdă definitivă) şi în tubul digestiv al unei insecte hematofage (gazdă intermediară), unde trece prin diferite stadii evolutive (asemănătoare unei Leishmania, de leptomo-nadă, asemănătoare unei Crithidia). Specii mai importante la om: T. cruzi, transmisă prin dejecţiile de Panstrongylus mzgistus este agentul etiologic al bolii somnului americane (boala Chagas); T. gambiense (sin.: T. castellani, T. hominis, T. ugandense), transmisă prin înţepăturile de Glossina palpalis, provoacă tripanosomiaza gambiană, formă de boala somnului africană ; T. rhodesiense, transmisă de Glossina morsitans, provoacă tripanosomiaza rhodeziană (kaodzera), formă de boala somnului africană (31). TSH 668 TUBERCUL TSH. Abreviere internaţională pentru thy-roid-stimulating-hormone, termenul englez pentru tireotrofină (7). Tsutsugamushi (japon. = gîndac periculos). , Tifos tsutsugamushi. Tub (lat. tubus). Tubus. ~ colector, segment terminal al tubului urinifer, care colectează urina din canalele de legătură cu tubii contorţi distali şi o devarsă în calicele bazinetale (25). ~ contort distal, segment al tubului urinifer, situat în corticala renală, lung de aproximativ 5 mm şi prevăzut cu un epi-teliu alcătuit din celule cilindrice asemănătoare celor din tubul contort proximal, de care se deosebesc prin absenţa microvilozităţilor (a marginii ,,în perie”) (25). ~ contort proximal, segmentul iniţial al tubului urinifer, situat în corticala renală, avînd o lungime medie de 14 mm şi un diametru de 15 — 25 (x şi fiind prevăzut cu un epiteliu alcătuit din celule cilindrice înalte, a căror margine dinspre lumen are, datorită numeroaselor micro-vilozităţi, un aspect caracteristic, ,,în perie” (25). ~ convolut, porţiunea tubilor renali situată în cortex, cum sînt porţiunile convolute proximală şi distală ale nefronului (1). ~ dentinal, sin : Canal dentinal, canal în matricea dentinei ocupat de procesele odonto-blastice (1). ~ digestiv, Canalis alimentarius. ~ epigenital, tub mezonefric care începe în ductuli aberanţi (1). mezonefric, tub prin care elementele secretorii-excretorii ale mezonefrosului îşi varsă produsele în sinusul urogenital (1). ~ radio gen autoprotejat, tub ra-diogen al cărui anod se găseşte într-o piesă metalică prevăzută cu o fantă. Piesa metalică absoarbe radiaţiile secundare şi restul radiaţiilor primare care nu fac parte din fasciculul util de radiaţii (36). Tuburi de radiu. Tuburi de aur sau platină care conţin săruri de radiu, utilizate în terapia tumorilor maligne sau benigne (36). ~ urinifer, element component al nefronului, alcătuit dintr-un sistem tubular care conduce urina de la glomerul la extremitatea papilei renale, cuprinzînd mai multe segmente : tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal, canalele colectoare, tubii colectori. întreaga reţea de tubi uriniferi are aproximativ o lungime de 80 km şi o suprafaţă totală de 6 m2 (25). Vezi şi: Bellini, Bessis, Chaoul, Chevalier-Jackson, Coolidge, Crookes, Faucher, Freyer, Haslinger, Kropff, Skene, Souttar. Tuba (lat. = trompetă), sin. : Tubă. Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru structuri cavitare alungite, cilindrice (1). ^ auditiva, sin. : Trompa Eustachio, Tuba pha-ryngotympanica, conduct care uneşte urechea medie cu faringele (1). ~ pharyngotympanica, Tuba auditiva. ^ uterină, sin. : Trompa uterină, partea cea mai laterală a căii gonoforice ^£minine, cu un capăt apropiată de ovar, cu celălalt continuîndu-se cu uterul. Legată de ligamentul lat al uterului prin *m&sosalpinx, are 4 porţiuni : infundibulară, ampulară, istmică şi uterină (interstiţială) (1). Tubaj. Metodă de explorare sau tratament constînd din introducerea unui tub într-un organ cavitar (32). ^ duodenal, tubaj care constă din introducerea în duoden prin gură, esofag şi stomac a unui tub subţire de cauciuc sau de polietilen, terminat printr-o olivă perforată, pentru recoltarea de eşantioane de bilă sau suc pancreatic sau pentru introducerea intraduodenală de medicamente. Vezi şi Proba Meltzer-Lyon (16). ~ gastric, introducerea în stomac prin gură şi esofag a unui tub de cauciuc sau de material plastic, cu scopul de a recolta eşantioane de suc gastric sau de a face spălături gastrice (16). Tubă (lat. tuba). Tuba. Tubby. Operaţia transplantarea muşchiului rotundul pronator pe tendonul muşchiului marele palmar (24). Tuber (lat. = umflătură). Porţiune îngroşată sau proeminentă a unui organ sau formaţiune anatomică (1). ~ ealcanei, tuberozitatea calcaneană, situată posterior, pe care se inserează tendonul tricepsului sural (1). ~ cinereum, arie de substanţă cenuşie care se întinde de la chiasma optică la corpii mamilari, făcînd parte din planşeul ventriculului al III-lea şi de care este ataşată tulpina neurohipofizei (1). ~ frontale, proeminenţă anterioară, simetrică, a osului frontal (1). ~ ischiadicum, tuberozitate situată în partea postero-infe-rioară a ramurii ischiadice a osului coxal (1). ~ maxilae, proeminenţă situată pe partea inferioară a suprafeţei infratemporale a osului maxilar; partea medială se articulează cu procesul piramidal al osului palatin (1). ~ omentale hepatis, sin. : Tuberculul epiploic hepatic, Tuberculul hepatic His, proeminenţă a lobului stîng al ficatului în dreptul curburii mici a stomacului şi a epiploonului mic (1). ^ omentale pancrcatis, sin. : Tuberculul epiploic pancreatic, Tuberculul pancreatic His, proeminenţă a părţii mijlocii a pancreasului, în dreptul epiploonului mic (1). ^ parietale, proeminenţă bombată, laterală, a osului parietal (1). ~ vermis, segment al porţiunii inferioare a vermisului cerebelos, situat între folium şi pyramis (1). Tubercul (lat. tuberculum = umflătură mică). 1. Leziune elementară primitivă cutanată, caracterizată printr-o ridicătură, circumscrisă, compactă, de culoare şi consistenţă variabile. Evoluează spre cicatrizare, după ce se TUBERCUL ACUSTIC 669 TUBERCULOSTAHC ulcerează (cazeificare) sau chiar dacă infiltratul dermic se resoarbe (cicatrice interstiţială) (12). 2. Leziunea elementară a tuberculozei (12). 3. Tuberculum. ~ acustic, sin. : Eminenţă acustică, proeminenţă pe planşeul ventriculului al IV-lea cerebral, în recesul lateral, determinată de nucleul cohlear dorsal (1). ~ amigdaloid, proeminenţă a substanţei cenuşii pe acoperişul cornului inferior al ventriculului lateral, marcînd poziţia nucleului amigdaloid (1). ^ anal, proeminenţă simetrică la embrion, situată pe marginea laterală a deschiderii anale (1). ^ anatomic, varietate de tuberculoză verucoasă sau stadiul incipient al acesteia, constînd dintr-o mică ridicătură care în centru se ulcerează şi se acoperă cu o crustă (12). ^ buzei superioare, proeminenţa pe care se termină şanţul subnazal (filtrul), situată pe linia mediană a buzei superioare. Factor fizionomie de care se ţine seama în construcţia protezei dentare (39). ~ eloacal, Tubercul genital. ^ cvadrigemen anterior, Colliculus superior laminae tecti. ~ cvadrigemen posterior, Colliculus inferior laminae tecti. ~ dental, denumire pentru vîrful unui dinte (1). ^ epiploic hepatic, Tuber omentale hepatis. ~ epiploic pancreatic, Tuber omentale pancreatis. ~ epitelioid, tubercul compus din ţesut de granulaţie de tip epitelioid (corespunde fazei proliferative din evoluţia tuberculozei) (2). ~ genital, sin. : Tubercul cloacal, ridicătură conică pe linia medio-ventrală a embrionului, între coadă şi ombilic, dînd naştere falusului embrionar (1). ~ hepatic His, Tuber omentale hepatis. Tuberculi hioidieni. Tuberculi situaţi pe suprafaţa anterioară a arcului hioidian al embrionului; sînt în număr de 3 (1). ~ lacrimal, proeminenţă papilară mică situată la marginea pleoapei, în centrul căreia este punctul lacrimal (1). ^ limfoid, tubercul cu elemente limfoide (2). ~ mamilar, Corpus mamillare. ~ nucal, proeminenţă vizibilă, subcutanată, produsă de procesul spinos lung al vertebrei C7 (vertebra proeminens) (1). ^ pancreatic His, Tuber omentale pancreatis. ~ papilar, Procesus papil-laris hepatis. ~ paramolar, lob sau vîrf accesor pe partea meziobucală a dintelui molar 2 sau 3; se crede că reprezintă un paramolar rudimentar (1). ~ postglenoidian, proces al osului temporal situat înapoia fosei mandibulare; împiedică deplasarea înapoi a mandibulei în timpul masticaţiei (1). ~ preglenoidian, ridicătură mică la baza rădăcinii anterioare a procesului zigomatic al osului temporal (1). Tuberculi sacrali postero-externi. Crista sacralis lateralis. Tuberculi sacrali postero-interni. Crista sacralis intermedia. ~ supracondilian extern, Epicon-dylus lateralis femoris. ~ supracondilian intern, Epicondylus medialis femoris. ~ supratragic His, Tuberculum supratragicum. Vezi şi: Bolk, Carabelli, Chassaignac, Dar-win, Lisfranc, Lower, Montgomery, Muller. Tuberculemie. Totalitatea manifestărilor toxice datorite resorbţiei toxinelor tuberculoase ; se observă la bolnavii care retenţionează spută sau la subiecţii supuşi injecţiilor de tuberculină (34). Tuherculide, sin. : Scrofulide. Denumire pentru unele forme de tuberculoze cutanate atipice, care apar în puseuri urmate de vindecări spontane; calea de infecţie este hema-togenă (12). ~ lichenoide, Tuberculoza cutanată lichenoidă. ^ papuionecrotice, formă de tuberculoză cutanată atipică, din grupul nodular dermic, avînd două varietăţi mai importante: a) acnitis, cu leziuni profunde, de tip acneiform, localizate la faţă; b) folliclis, cu leziuni asemănătoare unei foliculite, însă de culoare brună-violacee. Elementele apar în puseuri, iarna şi primăvara. Localizări de predilecţie: faţă, feţele de extensiune ale membrelor, fese, lombe, abdomen (12). ~ rozaceiforme Lewandowsky, vezi Lewandowsky. ^ ulceroase, sin. : Ectima terebrantă a scrofuloşilor, ulceraţii de mărimi variabile, cu localizare de predilecţie pe membrele superioare şi trunchi. Evoluţie lentă, apariţie în puseuri în anotimpul rece (12). Tuberculină. Filtratul concentrat al unei culturi vechi în mediu lichid de bacili tuber-culoşi umani şi bovini, omorîţi prin căldură. Aceasta reprezintă tuberculină veche a lui Koch sau Alttuberkulin (A.T.), din care se poate obţine tuberculină purificată (P.P.D.), la care 0,002 mg sînt egale cu 1 mg tuberculină brută. Se utilizează la punerea în evidenţă a alergiei tuberculoase (3). Tuberculinoterapie. întrebuinţarea terapeutică a tuberculinei, în vederea desensibilizării; se practică în alergiile tuberculinice (34). Tuberculom. Leziune cazeoasă rotundă, bine delimitată, încapsulată, situată într-un parenchim pulmonar relativ puţin afectat (34). ^ cerebral, leziune caracteristică creierului şi cerebelului, constituită dintr-o zonă de cazeificare înconjurată de un ţesut de granulaţie tuberculoasă şi noduli miliari; poate avea mărimea unui ou de porumbel; simulează adesea o tumoare (2). Tuberculostatic. 1. Substanţă care inhibează înmulţirea bacilului tuberculos (14). 2. Substanţă medicamentoasă eficace în tratamentul tuberculozei prin acţiune antimicro-biană specifică. O serie de antibiotice : strepto-micina şi dihidrostreptomicina, cicloserina, vio-micina, ca şi o serie de chimioterapice obţinute prin sinteză (izoniazida, acidul paraaminosalici- TUBERCULOZA 670 TUBERCULOZA INTESTINALA lic, pirazinamida, etionamida, etambutolul, tioacetazona) sînt active împotriva bacilului tuberculos. Tuberculostaticele se administrează obligatoriu asociat, pentru a evita dezvoltarea rezistenţei microbiene şi apariţia reacţiilor toxice frecvente, ca urmare a necesităţii tratamentului prelungit. Streptomicina, izoniazida şi acidul paraaminosalicilic sînt considerate tuberculosta-tice majore, fiind mai eficace şi mai puţin toxice; restul antibioticelor şi chimioterapicelor constituie tuberculostatice de releu, folosite în condiţiile apariţiei rezistenţei microbiene sau a reacţiilor toxice la tuberculostaticele majore (14). Tuberculoză. Boală contagioasă dintre cele maijvechi şi mai răspîndite, comună oamenilor şi^'animalelor, determinată de bacilul Koch şi_ caracterizată anatomic prin leziuni specifice tuberculoase, iar clinic prin aspecte foarte polimorfe, variind în funcţie de stadiu şi localizare. Se împarte de obicei în tuberculoza primară sau de primă infecţie care cuprinde şancrul de inoculare şi leziunile legate de el (pleurale, pulmonare, ganglionare sau de diseminare la distanţă) şi tuberculoza secundară sau tuberculoza de organ; localizarea secundară poate fi pulmonară (ftizia), intestinală, genitală, renală etc. Anatomopatologic se caracterizează prin două aspecte principale: forma exsudativ cazeoasă, traducînd o reactivitate scăzută a organismului şi forma proliferativă gigantofoli-culară, care apare ca urmare a sensibilizării organismului la agentul patogen respectiv (alergie), traducînd o reactivitate bună a organismului (2; 34). ~ abortivă, formă de tuberculoză care înglobează aspecte radiologice şi clinice disparate, caracterizate printr-o dispariţie rapidă a procesului patologic, cu simptome clinice foarte fugace, substratul anatomic fiind evidenţiat prin imagini radiologice cu tendinţă sclerocalcifiantă manifestă (34). ~ acinoasă, noduli tuberculoşi diseminaţi în plămîni, interesînd grupe alveolare (2). ~ acinonodulară, formă de tuberculoză care rezultă din contopirea focarelor acinoase apropiate, formîndu-se noduli mai mari (2). ~ cavernoasă, formă de tuberculoză cu formare a unor cavităţi ce rezultă din eliminarea cazeu-mului printr-o bronhie de drenaj; cavernele recente au un perete anfractuos (pericol mai evident de hemoptizii), în timp ce formele vechi au un perete conjunctiv bine constituit (2). ^ cazeoasă, formă exsudativă a tuberculozei ; poate avea orice localizare, dar tipică este pneumonia cazeoasă cu mers rapid (formă galopantă) (2). ~ cutanată, manifestări cutanate diferite datorite bacilului Koch. Unele sînt considerate tipice (prezenţa B.K. în leziuni, culturi şi inoculări pozitive pe animale), ca : lupusul vulgar, şancrul tuberculos, ulcerul tuberculos, scrofuloderma şi tuberculoza veru-'coasă. Tuberculozele cutanate atipice (structură tuberculoasă, coexistenţă qu.;|ilte leziuni tuberculoase, intradermoreacţii pozitive) sînt: tuberculoza lichenoidă sau lichen scrofulosorum ; tuberculoza nodulară dermică cu 3 tipuri: tuberculidele papulonecrotice, tuberculoza cutanată miliară sau lupoidul miliar şi tuberculidele ulceroase; tuberculoza nodulară hipodermică sau eritemul indurat Bazin (12). ~ cutanată colîcvativă, Scrofuloderma. ~ cutanată fongoasă, formă de tuberculoză cutanată, caracterizată prin leziuni proeminente, pseudotumorale, neregulate sau lobulate, moi şi de culoare roşiatică. Varietăţi: t. fon^ goasă serpiginoasă, t. elefantiazică perianală şi perivulvară, t. fongoasă limfangitică (12). ~ cutanată indurativă, Eritem indurat Bazin, vezi Bazin. ~ cutanată lichenoidă, sin. : Lichen scrofulosorum, Scrofuloderma miliară, Tuberculide lichenoide, formă atipică de tuberculoză cutanată, mai frecventă la copii, datorită diseminării hematogene a bacilului Koch sau numai a toxinei bacilare, care, ajungînd la nivelul pielii alergizate, produce leziuni micropapuloase, lichenoide, diseminate sau grupate (uneori simetrice). Localizări de predilecţie : feţele laterale ale toracelui şi abdomenului (12). ~ cutanată miliară diseminată, formă rară de tuberculoză cutanată atipică (12). ~ cutanată verucoasă, sin. : Lupus scleros, Lupus scleros papilomatos, Lupus verucos, formă de tuberculoză cutanată tipică, localizată mai ales la extremităţi. Iniţial se prezintă ca un tubercul anatomic, apoi ca un placard la care se disting 3 zone concentrice : periferică (eritematoasă roşie-violacee), mijlocie (papilo-matoasă cu pustule şi cruste), centrală (papi-lomatoasă, verucoasă sau mai tîrziu cicatriceală) (12). ^ fibroasă difuză, proces de fibroză perivasculară şi perilobulară cu proliferare celulară conjunctivă şi vase de neoformaţie, limitate la unul sau mai mulţi lobi pulmonari. Apare de obicei după diseminări hematogene cu evoluţie sclerogenă (34). ^ fibrocazeoasă, asocierea formei cazeoase de tuberculoză cu procese de scleroză, care realizează într-o măsură mai mult sau mai puţin importantă o limitare a procesului (2). ^ hemoptoică (Peter), formă de tuberculoză bronhopneumonică a adultului (la bătrîni şi diabetici), complicată cu hemoptizii (34). ^ intestinală, localizarea intestinală a infecţiei tuberculoase, cu caracter primar (foarte rar) sau secundar (în tuberculoza pulmonară, genitală, miliară), afectează de cele mai multe ori regiunea ileocecală, evoluînd cronic, cu aspect ulceros sau hiper- TUBERCULOZA MILIARA 671 TUBERCULUM SUPRATRAGICUM trofic şi manifestîndu-se prin slăbire In greutate, dureri abdominale şi diaree (16). ~ miliară, Granulie. ~ mixtă, asocierea unei tuberculoze pulmonare cu manifestări tuberculoase extrapulmonare (34). ~ primară, primoinfec-ţie tuberculoasă (pulmonară, intestinală sau cutanată), realizînd complexul primar tuberculos descris de Ranke : afectul primar tuberculos (alveolita, ulceraţia intestinală sau ulcerul cutanat), limfangita şi adenopatia satelită; vindecare prin scleroză şi închistare calcară (2). ^ secundară, termen care înglobează toate formele de tuberculoză care apar de obicei tardiv (uneori în continuitate), după vindecarea complexului primar, datorită reactivării pe loc sau la distanţă, prin mecanisme variate, a unuia sau mai multor focare latente postprimare (34). ^ ulceroasă cutanată şi mueoasă, grup de afecţiuni tuberculoase în care intră : şancrul primar tuberculos, tuberculoza cutanată pseudoprimară (prin superin-fecţie) şi tuberculoza ulceroasă propriu-zisă (ulcerul tuberculos) (12). Tuberculum (lat. = tubercul), sin. : Tubercul. Proeminenţă nodulară a unui os sau unui organ (2). ~ adductorium femoris, protuberanţă mică aflată la extremitatea inferioară a liniei supracondiliene mediale a femurului, pe care se inserează tendonul muşchiului adductor magnus (1). ~ anterius atlantis, proeminenţă conică situată pe arcul anterior al atlasului (1). ^ anterius thalami, extremitatea frontală a talamusului (1). ~ anterius vertebrarum cervicalium, tubercul situat în partea anterioară a extremităţii procesului transvers al unor vertebre cervicale (1). ~ articulare ossis temporalis, sin. : Condilul temporalului, rădăcina transversală a procesului zigomatic al osului temporal care marchează marginea anterioară a fosei mandibulare (1). ~ auriculae, sin. : Apex auriculae, Tuberculul Darwin, tubercul situat pe marginea supero-laterală a pavilionului urechii (1). ^ caroticum vertebrae cervi-ealis VI, sin. : Tuberculul Chassaignac, proeminenţă a vertebrei Cs pe partea anterioară a procesului său transvers, pe care poate fi comprimată artera carotidă comună (1). ~ conoideum, terminaţie medială a tuberozităţii coracoide a claviculei, de care se ataşează ligamentul conoid (1). ~ corniculatum, sin. : Tuberculul corniculat Santorini, eminenţă rotundă de fiecare parte a intrării în cavitatea laringiană, situată peste cartilajul corniculat (1). ~ costae, ridicătură situată pe marginea dorsală a unei coaste la joncţiunea gîtului şi corpului; se articulează cu vîrful procesului transvers al vertebrei corespunzătoare (1). ^ cuneiforme, sin. : Tuberculul cuneiform Wrisberg, eminenţă rotundă de fiecare parte a intrării în cavitatea laringiană, situată peste cartilajul cuneiform (1). ~ dentale, Cingulum. ~ epiglotticum, convexitate uşoară pe suprafaţa dorsală a epiglotei (1). ~ infraglenoidale, impresiune rugoasă situată inferior de cavitatea glenoidă a scapulei; pe ea se inserează porţiunea lungă a muşchiului triceps (1). ~ intervenosum, sin. : Tuberculul Lower, proeminenţă sub forma unei cute, pe faţa internă a atriului drept, în porţiunea care provine din sinusul venos, între deschiderile venelor cave superioară şi inferioară (1). ~ jugulare ossis* occipitalis, eminenţă pereche situată pe porţiunea bazilară a osului occipital între foramen magnum şi foramen jugulare (1). ~ majus humeri, sin. : Trochiter, Trohiter, proeminenţă pe epifiza superioară a humerusului, pe care se inserează muşchii supraspinos, infraspinos şi rotund mic (1). ~ mentale, proeminenţă de fiecare parte a protuberanţei mentale a mandibulei, situată pe faţa anterioară a corpului său (1). ^ minus humeri, proeminenţă situată pe epifiza superioară a humerusului, pe care se inserează muşchiul subscapular (1). Tubercula mulgentium. Nodulii mulgătorilor. ^ musculi scaleni anterioris, sin. : Tuberculul Lisfranc> tubercul pe suprafaţa superioară a primei coaste,, pe care se inserează muşchiul scalen anterior (1). -—' musculi serrati anterioris costae secundae, proeminenţă pe suprafaţa laterală a coastei a 2-a, de care se ataşează o parte din primele digitaţii ale muşchiului serratus anterior (1). ^ nuclei cuneati, proeminenţă ovoidă, pereche, pe faţa dorsală a măduvei prelungite, între sulcus intermedius posterior şi sulcus lateralis posterior; subiacent de ea este nucleul cuneat (1). ~ nuclei gracilis, Clava. ~ obturatorium anterius, proeminenţă pe creasta obturatorie a ramurii superioare a pubisului (1). ^ obturatorium posterius, proeminenţă inconstantă pe marginea medială a ischionului, situată imediat anterior de fosa acetabulară (1). ^ pharyngeum, proeminenţă mică situată lîngă mijlocul suprafeţei inferioare a procesului bazilar al osului occipital, pentru inserţia superioară a rafeului median al faringelui (1). ~ posterius atlantis, proeminenţă mediană pe faţa posterioară a arcului posterior al atlasului (1). ~ posterius vertebrarum cervicalium, tubercul în partea posterioară a extremităţii procesului transvers al vertebrelor cervicale (1). ~ pubicum, sin. : Spina pubiană, proeminenţă osoasă pe ramura superioară a pubisului, care dă inserţie ligamentului inghinal (1). ^ sellae turcicae, marginea anterioară a şeii turceşti (1). ^ supraglenoidale, apofiză pe marginea superioară a cavităţii glenoide a scapulei, pe care se inserează tendonul lung al muşchiului biceps brachii (1). ~ supratragicum, TUBERCULUM THYREOIDEUM 672 TUBULUS sin. : Tuberculul supratragic His, proeminenţă mică, inconstantă, a pavilionului urechii, situată deasupra tragusului (1). thyreoideum inferius, proeminenţă mai mult sau mai puţin distinctă, situată la extremitatea inferioară a.^ liniei oblice a cartilajului tiroid (1). ~ thyreoi-»^ deum superius, proeminenţă, mai mult sau mai puţin evidentă, situată ia extremitatea superioară a liniei oblice a cartilajului tiroid (1). Tuberositas (lat. = tuberozitate), sin. : Tuberozitate. Umflătură sau protuberanţă situată pe suprafaţa' unui organ sau a unui os (1). ~ eostalis claviculae, Impressio liga-menti costoclavicularis. ~ deltoidea, sin. : V deltoidian, proeminenţă rugoasă la mijlocul suprafeţei antero-laterale a humerusului, pe care şe inserează muşchiul deltoid (1). ~ glutea, prelungire supero-laterală a liniei aspre a femurului, pe care se inserează o parte a muşchiului gluteus maximus (1). ^ iliaca, proeminenţă situată deasupra suprafeţei articulare de pe faţa internă a aripei osului ilium, de care se ataşează ligamentul sacroiliac posterior şi de pe care îşi iau originea muşchii erector spinal şi multifidus (1). ossis cuboidei, ridicătură pe partea laterală a osului cuboid; prezintă o faţă ovală pe care alunecă osul sesamoid sau cartilajul găsite adesea în tendonul muşchiului peroneus longus (1). ~ ossis metatarsalis I, apofiză la baza primului os metatarsian, pe care se inserează tendonul muşchiului peroneus longus (1). ^ ossis metatarsalis V, apofiză puternică a bazei osului metatarsian V, pe care se inserează muşchiul peroneus brevis şi muşchiul flexor digiti minimi brevis (1). ^ ossis navicularis, apofiză puternică la extremitatea medială a osului navicular, pe care se inserează o parte din tendonul muşchiului tibialis posterior (1). ^ phalangis distalis, sin. : Tuberositas unguicularis, extremitatea distală a unei falange terminale (1). ~ radii, sin. : Tuberozitate bicipitală, proeminenţă mare pe partea medială a extremităţii superioare a radiusului, pe care se inserează tendonul muşchiului biceps brachii (1). ~ sacralis, arie rugoasă pe suprafaţa posterioară a sacrului, pe care se inserează ligamentul sacroiliac posterior (1). ~ tibiae, ridicătură alungită, pe suprafaţa anterioară a extremităţii superioare a tibiei, pe care se inserează ligamentul patelar (1). ^ ulnae, proeminenţă situată distal de procesul coronoid pe suprafaţa anterioară a ulnei, pe care se inserează o parte a muşchiului brachialis (1). ~ unguicularis, Tuberositas phalangis distalis. Tuberozitate (lat. tuberositas). Tuberositas. ~ bicipitală, Tuberositas radii. d-Tubocurarină. Alcaloid izolat din Chondo-dendron tomentosum (Menispermaceae); este relaxant şi paralizant al musculaturii striate (curarizant), prin blocarea acţiunii fiziologice a acetilcolinei de mediator la placa terminală, fiind folosit ca adjuvant în narcoză şi în diverse acţiuni convulsivante; în doze mici este util pentru a diagnostica miastenia gravis; acţiunea este antagonizată de neostigdifhă şi alte anticolinesterazice (13). Tubulodisplazie. Nefropatie tubulară caracterizată prin leziuni histologice sau numai biochimice, de natură probabil congenitală, care interesează selectiv şi segmentai* epiteliul tubular şi se traduce prin insuficienţe tubulare disociate (25). Tubulonefrită acută. Rinichi de şoc. Tubulonefroză. Nefropatie tubulară dobîn-dită, cu etiologie multiplă, caracterizată anatomopatologic prin leziuni degenerative ale epiteliului tubular, de natură hipoxică, toxică, metabolică şi funcţional prin insuficienţă tubulară disociată sau, în cazul leziunilor necrotice ale celulelor epiteliale, prin suprimarea practic completă a funcţiilor tubulare (s-a propus a se utiliza denumirea de tubulonefroză numai pentru această ultimă condiţie, care reuneşte: tubulonefrozele prin hipoxie renală acută, tubulonefrozele toxice şi tubulonefrozele osmotice) (25). ~ prin hipoxie renală acută, vezi Rinichi de şoc. ~ osmotică, nefropatie tubulară caracterizată prin leziuni degenerative ale celulelor epiteliale (care pot merge în forme grave pînă la necroze), determinate de administrarea intravenoasă a unor soluţii osmotic active (glucoză, zaharoză, xiloză, insulină ş.a.) şi însoţite în cazurile severe de insuficienţă renală acută (25). ^ toxică, sin. : Nefrozâ necrozantă, nefropatie tubulară produsă de substanţe toxice diverse şi caracterizată anatomopatologic prin leziuni degenerativ-necrotice ale celulelor epiteliale tubulare şi clinic printr-un tablou parţial sau complet de insuficienţă renală acută. în formele severe realizează aspectul anatomopatologic şi clinic al rinichiului de şoc (25). Tubulopatie. Nefropatie tubulară. Tubulorrhexis (lat. tubulus = tub mic + rhexis = ruptură). Leziune tubulară circumscrisă proprie rinichiului de şoc, constînd din asocierea la alterările degenerativ-necrotice ale celulelor epiteliale şi a proceselor disrup-tive ale membranei bazale (25). Tubulus (lat. = tub mic). Structură anatomică în formă de tuburi mici. Vezi şi Tub, Tubus (1). Tubuli seminiferi contorti. Tubii seminiferi întortochiaţi din lobulii testiculului, la nivelul cărora are loc spermogeneza (1). Tubuli seminiferi recti. Tubi seminiferi drepţi, cu rol exclusiv de conducere a spermatozoizilor (1). TUB Li S 673 TULBURARE DE COMPORTAMENT Tubus (lat. = tub), sin. : Tub. Formaţiune anatomică în formă de conduct (1). 2. Aparat sau instrument în formă de ţeavă (32). Tubi dentali. Canaliculi dentales. Tubi mesonefrici paragenitali. Tubi mezonefrici din care provin canalele eferenţe ale testiculului, apendicele epididimului şi paradidimus (1). Tuffier. Depărtătorul ~9 depărtător auto-static de diferite mărimi, folosit pentru depărtarea coastelor în chirurgia toracică, format din două valve zimţate, pentru a împiedica deraparea, din care una este fixată pe un cursor crenelat, cealaltă fiind mobilă pe aceasta (11). Procedeul apicoliză pentru realizarea căreia se foloseşte planul de clivaj endofascial (11). Tujona. Izomer al camforului, conţinut în uleiul esenţial de Artemisia absinthium (pelin); este un toxic convulsivant; are importanţă toxicologică, deoarece consumul cronic de băuturi preparate cu pelin provoacă tulburări mintale (14). Tukon. Aparatul aparat pentru probarea durităţii materialelor dentare, prevăzut cu o piramidă de diamant care se presează cu o sarcină de 300 g pe materialul respectiv (39). Tularemie, sin. : Boala Francis, Boala Ohara. Antropozoonoză endemoepidemică cu focalitate naturală, provocată de Pasteurella iularensis, comună rozătoarelor sălbatice, animalelor domestice şi omului; rezervorul principal de virus îl constituie artropodele hemato-fage, în primul rînd căpuşele ixodide. După o incubaţie de 1 — 7 zile, boala debutează brusc, cu frison solemn, febră mare, cefalee, dureri osteomusculare; apar congestia pomeţilor, un triunghi palid perioral, cearcăne viorii (facies tularemie), insomnie, transpiraţii abundente, cu localizări variate şi simptomatologie diversificată în perioada de stare, corespunzător diferitelor forme clinice; evoluţia este de obicei subacută, boala durînd 2 — 3 luni şi fiind urmată de o convalescenţă lungă, cu astenie persistentă ; prognosticul este în general bun (8). ~ abdominală, sin. : Tularemie pseudotifoidică, formă clinică de tularemie manifestată prin febră prelungită, dureri epigastrice sau abdominale difuze, însoţite de scaune diareice sau consti-paţie; pe intestin apar ulceraţii multiple, însoţite de hipertrofia ganglionilor mezen-terici; evoluţia este lentă, de lungă durată, uneori cu recăderi (8). ~ bucoganglionară, tularemie cu poartă de intrare faringiană, caracterizată printr-o angină cu depozit fibrinos, pseudomembranos sau cu leziuni ulceromembra-noase şi adenolimfită secundară submaxilară sau laterocervicală însoţită de periadenită precoce, care realizează o tumefacţie dură, în bloc, evoluînd către supuraţie în 10 — 14 zile (bubonul tularemie fistulizat) ; fenomenele locale se însoţesc de fenomene generale : hipotensiune, dureri de tip poli ne vri tic, modificări metabolice (8). ~ ganglionară simplă, formă clinică de tularemie în care lipseşte afectul primar (mucos sau cutanat) şi care poate evolua fie ca formă abortivă, limfadenita neajungînd la supuraţie, fie ca formă uşoară sau medie, fie ca formă torpidă, pseudotuberculoasă, cu subfebră prelungită alternînd cu afebrilitate, bubonul tularemie constituindu-se în 1 — 2 luni (8). ~ meningoencefalitică, formă clinică rară de tularemie cu febră ridicată, sindrom meningian, tulburări encefalitice de aspect şi intensitate variată, lichid cefalorahidian clar, cu pleiocitoză neutrofilă moderată (8). ~ oculoganglionară, tularemie cu poartă de intrare conjunctivală; se manifestă clinic prin congestie şi edem conjunctivopalpebral unilateral, noduli miliari galbeni-sidefii, cornee intactă, pleoape edemaţiate, adenopatie preau-riculară sau submaxilară; se vindecă în 1 — 2 săptămîni (8). ~ pseudotifoidică, Tularemie abdominală. ~ respiratorie, tularemie întîlnită în special la muncitorii agricoli în timpul treieratului păioaselor sau la manipularea de cartofi, morcovi sau sfeclă de zahăr contaminate, cu aspect clinic asemănător pneumoniei virale ; în lipsa suprainfecţiei bacteriene, evoluţie spre rezoluţie în cîteva săptămîni (8). ~ septicemică, tularemie caracterizată prin evoluţie febrilă de durată variabilă, apariţie tardivă a limfadenitelor metastatice, interesare simultană a mai multor grupe ganglionare, complicaţii variate: endocardită, pericardită, hepatită, meningoencefalită, artrită, flebită, nevrită; vindecare în 3 — 4 luni (8). ~ ulceroganglionară cutanată, formă clinică de tularemie, cu prezenţa la poarta de intrare a unui afect primar însoţit de limfangită şi adenită regională; localizat mai frecvent pe membrele superioare şi inferioare şi mai rar pe trunchi, afectul primar se prezintă sub forma unei mici papule erozive sau a unei ulceraţii cutanate, cu bază indurată şi tegumentele inflamate în jur, acoperită uneori cu o crustă brună; se însoţeşte rareori de exanteme fugace urmate de descuamaţie; afectul primar se vindecă în 10 — 14 zile (8). Tularină. Suspensie de bacili tularemiei omorîţi, conţinînd 100 milioane germeni/ml. Se utilizează pentru punerea în evidenţă a reacţiei alergice la bolnavii de tularemie (3). Tulburare de comportament. Termen impropriu utilizat deseori pentru desemnarea deficienţelor de adaptare care caracterizează psihopatiile şi stările psihopatoide. în neuropsihia-tria infantilă, prin tulburări de comportament se înţelege deficitul de adaptare a copiilor TULIU 674 TUNELIZARE (vagabondaj, furturi, mitomanie, inadaptabilitate la disciplina şcolară etc.) în apariţia căruia pot interveni factori negativi familiali, sociali şi uneori factori organici (35). Tuliu. Simbol Tm. Vezi Lantanide. ^ Tulpină, sin. : Suşă. Populaţie celulară, microbiană sau inframicrobiană, izolată din natură sau în laborator iji care se menţine prin treceri în serie, cu păstrarea majorităţii proprietăţilor ce o caracterizează (22). ~ celulară, populaţie celulară cultivată in vitro, izolată de obicei din ţesuturi embrionare şi care poate fi trecută in vitro 40 — 50 treceri, după care, din cauze necunoscute încă, îşi epuizează capacitatea de multiplicare (22). ~ epidemică, tipul de germen care generează o epidemie de boală infectocontagioasă într-o populaţie sau teritoriu la un moment dat (8). Vezi şi : Koprowski. Tumenol amoniu. Produs obţinut prin distilarea şisturilor bituminoase; antiinflamator, decongestiv, keratoplastic sau keratolitic (în funcţie de concentraţie), antiseptic, anti-pruriginos (13). Tumoare (lat. tumor). Proliferare celulară fără caracter de regenerare, cu o importantă independenţă în raporturile sale cu ţesuturile învecinate (autonomie), avînd caractere biologice deosebite (2). ~ albă, termen necorespunzător, introdus de Wiesman pentru osteoartrita tuberculoasă (24). ~ anaplazică, tumoare caracterizată prin celule la care se constată lipsa semnelor de diferenţiere, prezentîndu-se ca un fel de reîntoarcere a ţesutului la starea sa iniţială, neorganizată (2). ^ benignă, tumoare în general încapsulată, cu evoluţie lentă, fără caracter invadant şi care nu alterează starea generală a organismului (2). Tumori brune. Mici formaţiuni fibroreticulare bogate în pigment hemosiderinic din chisturile esenţiale, tumoarea cu mieloplaxe şi mai ales în geodele din osteită fibrochistică generalizată Recklinghausen (24). Tumori gastrice benigne. Tumori singulare, de cele mai multe ori epiteliale (polipi) şi mai rar de altă natură (fibroame, mioame, schwanoame); rămîri multă vreme clinic mute, uneori exteriorizîndu-se prin hemoragii digestive discrete sau manifeste (16). ~ glomieă, sin. : Angioneurom, Gloman-giom, angiom dureros intraepidtrmic sau subcutanat, întîlnit în regiunile tactile şi patul unghiei (12). ~ de glomus jugular, tumoare cu benignitate variabilă, dezvoltată din glo-musul venei jugulare interne, alcătuită microscopic din ţesutul glomic normal şi caracterizată prin semne otorinolaringologice, semne vasculare, paralizia nervilor cranieni VII —XI şi uneori prin compresiunea trunchiului cerebral (26). ~ a granuloasei, tumoare ovariană cu punct de plecare de la celulele membranei granuloase (2). ~ heterotipică, tumoare formată din ţesut cu totul străin faţă ele acela unde s-a dezvoltat (2). ~ limîoepifelială (Schminke), tumoare malignă care derivă din ţesutul limfoid al nazofaringelui şi al amigda-lelor; este constituită din- eletiifcfrte epiteliale şi limfoide (2). ~ malignă, tumoare cu aţipii celulare şi de aranjament, du cînd la alterarea structurii normale a organului în care se formează; are caracter invaziv, dă meţastaze pe cale limfatică sau sanguină şi alterează starea generală a organismului printr-o intoxicaţie cronică, ca rezultat al unui metabolism anormal al celulelor neoplazice (2). ~ metaplazică, tumoare apărută pe baza unei mtlaplazii (de ex. metaplazia epiteliului bronhie în epi-teliu malpighian) (2). ~ cu mieloplaxe, sin. : Osteoclastom, tumoare benignă a oaselor de natură conjunctivă cu rarefacţie osoasă prin acţiunea osteoclastelor, caracterizată microscopic prin prezenţa de celule gigante (mieloplaxe) (2). ~ mixomatoasă, transformare mucoidă a unui fibrom (2). ~ mixtă a glandelor salivare, proliferare a epiteliului glandular sub formă de acini sau trabecule, asociată cu proliferarea stromei de aspect fibromatos cu remanieri accentuate mixocondromatoase şi cu posibilităţi de malignizare relativ accentuate, ceea ce o încadrează în rîndul stărilor precan-ceroase (2). Tumori ovariene endocrine. Tumori ovariene secretante. Tumori ovariene secre-tante, sin. : Tumori ovariene endocrine. Tumori ovariene care în raport cu celulele afectate pot fi: feminizante (foliculom, tecalom sau tumori cu celule granuloase), masculinizante (arenoblastom, luteom sau hiperneirom) şi germinative (seminom, disgerminom şi me^one-tion ovarian) (18). ~ perlată, Colesteatom. ~ pigmentară, Melanom. ~ tecală, tumoare ovariană fibromatoasă conţinînd material lipi-dic (2). ~ teratoidă, Teratom. ~ virotică, tumoare benignă sau malignă produsă de un virus (22). Vezi şi: Abrikosov, Elsberg, Ewin, Gubler, Koenen, Krukenberg, Kiittner, Laugier, Leydig, Mehregan-Butler, Schmincke, Spiegler, Wilms. Tunel. Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru un spaţiu prin care trec anumite formaţiuni, acoperit de o altă formaţiune (1). ~ carpian, spaţiu situat între retina-culul flexorilor încheieturii mîinii şi oaselor carpiene, prin care trec tendoanele flexorilor lungi ai degetelor, tendonul flexorului lung al policelui şi nervul median (1). Vezi şi: Corti. Tunelizare. Procedeu chirurgical prin care se creează un spaţiu sub o formaţiune anato- tunelizare de bont 675 TUNICA MUCOSA RECTI mică (24). ~ de bont, procedeu de cinematizare a unui bont de amputaţie, care constă din crearea unui spaţiu cilindric, căptuşit cu piele, sub o ansă musculară, cu scopul de a mobiliza pîrghia unei proteze cinematice (24). ^ musculară, tunel creat chirurgical într-un muşchi, pentru trecerea prin el a unui tendon sau a unui alt corp muscular (24). ~ osoasă, în transplantări tendinoase, tenodeze şi fasciodeze, fixarea inserţiei respective într-un tunel forat în os (24). Tungsten, sin. : Wolfram. Simbol W. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 74 şi greutate atomică 183,92. Se găseşte în natură ca wolframit, scheelit etc., din care se obţine prin reducere cu hidrogen. Este folosit la prepararea oţelurilor speciale, cu duritate mare, la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a pietrelor foarte dure pentru polizat (carburi de wolfram) etc. (5). Tunica (lat. tunică), sin.: Tunică. Denumire folosită în anatomie pentru structurile în formă de pătură sau tunică (1). ~ adventitia, sin. : Adventice, pătură de ţesut conjunctiv externă a unui organ acoperit sau nu de o membrană seroasă (1). ~ adventitia duetus deferentis, stratul conjunctiv perimuscular al canalului deferent (1). ~ adventitia oesophagi, pătură conjunctivă externă a esofagului, care înglobează nervii vagi (1). ~ adventitia tubae uterinae, Tunica subserosa tubae uterinae. ~ adventitia ureteris, pătură conjunctivă externă a ureterului, care aderă de pătura submezotelială a peritoneului parietal posterior (1). ~ adventitia vesiculae seminalis, strat conjunctiv care înveleşte la exterior vezicula seminală (1). ~ albuginea, Albuginea. ~ albuginea corporum eavernosorum, înveliş conjunctiv albicios-sidefiu al corpilor cavernoşi ai penisului (1). ^ albuginea corporis spongiosi penis, pătură conjunctivă albicioasă-sidefie, care înveleşte corpul spongios al penisului (1). ~ albuginea lienis, Tunica fibrosa lienis. ~ albuginea testis, capsulă fibroasă densă a testiculului, în contact cu parenchimul organului; integritatea sa este o condiţie a funcţiei de spermatogeneză (1). ~ conjunctiva, Conjunctivă. ^ conjunctiva bulbi, pătura epitelială cea mai externă a bulbului ocular, în continuarea conjunctivei palpebrale (1). ~ conjunctiva palpebrarum, pătura epitelială cea mai internă a pleoapelor (1). ~ dartos, pătură de ţesut conjunctiv, care conţine şi muşchi netezi în corium, împreună cu porţiunea externă a fasciei superficiale a scrotului şi penisului (1). ~ externa (adventitia) vasorum, Tunica externa vasorum. ~ externa oeuli, Tunica fibrosa oculi. ~ externa thecae folliculi, pătura exterioară a tecii foliculului veziculos ovarian, formată din celule fuziforme şi fibre conjunctive (1). ~ externa vasorum, sin. : Tunica externa (adventitia) vasorum, tunica adventice a vaselor sanguine şi a colectoarelor limfatice (1). ~ fibrosa, pătură periviscerală, care înveleşte la exterior un organ (1). ~ fibrosa hepatis, stratul conjunctiv care înveleşte la exterior parenchimul hepatic, fiind mai dens pe faţa lui viscerală (1). ^ fibrosa lienis, sin. : Capsula lienis, Tunica albuginea lienis, capsulă care înconjură parenchimul splenic şi a cărei structura conţine şi fibre musculare netede (1). ~ fibrosa oculi, sin. : Tunica externa oculi, stratul cel mai extern al globului ocular; în majoritate este alcătuit din scleră, înlocuită la polul anterior de cornea (1). ~ fibrosa renis, Capsula fibrosa renis. ~ interna thecae folliculi, pătura epitelială internă a tecii foliculului veziculos ovarian; secretă hormonii estrogeni (1). ^ intima vasorum, pătura internă, endotelială, a unui vas sanguin sau a unui colector limfatic (1). ~ media vasorum, pătura medie musculară sau elastică a vaselor san guine sau a colectoarelor limfatice (1). -—» mucosa, membrană mucoasă care căptuşeşte un canal sau o cavitate visce^ rulă (1). ^ mucosa cavi tympani, sin. : Tunica mucosa tympanica, pătură mucoasă care căptuşeşte urechea medie, continuîndu-se cu mucoasa tubei auditive (1). ~ mucosa ductus deferentis, mucoasă unistratificată, ciliată, a canalului deferent (1). ~ mucosa intestini crassi, mucoasa un istratificată a intestinului gros conţinînd glan de Lieberkiihn (1). ~ mucosa intestini tenuis, mucoasa intestinului subţire, unistratificată, plicaturată transversal (plicile Ker-kring) şi posedînd numeroase vilozităţi intestinale (1). ~ mucosa laryngis, pătură mucoasă, unistratificată, predominant ciliată, care căptuşeşte cavitatea laringiană (1). ~ mucosa linguae, înveliş mucos pluristratificat ai limbii, prevăzut pe faţa dorsală a acesteia cu structuri receptorii gustative şi papile (1). ~ mucosa nasi, sin. : Membrana Schneider, mucoasă care căptuşeşte fosele nazale şi sinusurile paranazale; în partea ei superioară serveşte ca arie a porţiunii periferice a analizorului olfactiv (zona pituitară) (1). ^ mucosa oesophagi, stratul intern, mucos, pluristratificat, al esofagului (1). ~ mucosa oris, pătura mucoasă a vestibulului bucal şi a cavităţii bucale propriu-zise, cu excepţia mucoasei linguale (1). ~ mucosa pharyngis, pătura mucoasă a faringelui ; ea este pluristratificată, cilindrică şi ciliată în partea lui nazală şi pluristratificată, pavimentoasă, în părţile bucală şi laringiană (1). ^ mucosa recti, mucoasa ampulei rectale (unistratificată) şi a canalului anal (pluristra- TUNICA MUCOSA TRACHEAE 676 TUNICA SEROSA UTERI tificată) (1). ~ mucosa tracheae et broncliorum, pătură internă, mucoasă, unistratificată, ciliată, a traheei şi bronhiilor, conţinînd şi glandele mucoase (1). ~ mucosa tubae auditivae, pătură internă, mucoasă, a trompei Eustachio, conv^ tinuată cu mucoasa urechii medii şi a porţiunii nazale a faringelui (1). ~ mucosa tubae uterinae, pătură internă mucoasă, a trompei uterine, unistratificată, parţial ciliată, continuată lateral cu peritoneul şi medial cu endometrul (1). ~ mucosa tympanica, Tunica mucosa cavi tympani. ~ mucosa ureteris, pătură internă, epitelială, pluristratificată, impermeabilă, a ureterului (1). ~ mucosa urethrae femininae, sin. : Tunica mucosa urethrae muliebris, pătură internă, epitelială, pluristratificată, impermeabilă, a uretrei feminine (1). ~ mucosa urethrae muliebris, Tunica mucosa urethrae femininae. ~ mucosa uteri, Endometrium. ~ mucosa vaginae, pătură epitelială, pluristratificată, pavimentoasă, aglandulară, care căptuşeşte vaginul şi acoperă colul uterin (1). ~ mucosa ventriculi, pătură epitelială, monostratificată, cu cripte şi glande, mamelonată şi plicaturată, care căptuşeşte stomacul (1). ^ mucosa vesicae felleae, pătură care căptuşeşte vezicula biliară, urmînd apoi spirala colului vezical; este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric simplu şi un corium conjunctivovascular (1). mucosa vesicae urinariae, pătură epitelială, pluristratificată, impermeabilă, care căptuşeşte vezica urinară (1). ~ mucosa vesiculae seminalis, pătură epitelioglandulară, care căptuşeşte vezicula seminală cu camerele ei (1). ~ muscu-laris, pătură musculară a unor organe cavitare (de ex. aceea a tubului digestiv) (1). muscu-laris ductus deferentis, pătură mijlocie, alcătuită din fibre musculare netede longitudinale şi circulare, a canalului deferent (1). ~ muscu-laris intestini crassi, pătură mijlocie a intestinului gros, alcătuită din fibre musculare circulare şi din 3 tenii musculare longitudinale (1). ~ muscularis intestini tenuis, pătură musculară a intestinului subţire, formată din fibre circulare (intern) şi fibre longitudinale (extern) (1). ~ muscularis oesophagi, pătură musculară complexă a esofagului, formată exclusiv din fibre striate (în treimea superioară), fibre netede (în treimea inferioară) şi fibre striate şi netede (în treimea mijlocie) (1). ~ museu-laris pharyngis, pătură musculară a faringelui, alcătuită din musculatura intrinsecă (cei 3 muşchi constrictori: superior, mijlociu şi inferior) şi capetele inferioare ale muşchilor extrinseci ai faringelui (1). ~ muscularis recti, pătură musculară a rectului, formată intern din stratul circular (stratum circulare) şi extern din stratul longitudinal (stratum longitudinale) (1). ~ muscularis tracheae et bronchorum, pătură musculară neteda, care completează posterior inelele traheale şi alcătuieşte un strat continuu circular între tunica elastică (paries membranaceus) şi scheletul cartilaginos al bronhiilor (1).^ muscularis tubae uterinae, pătura fibrefcr musculare netede longitudinale (externe) şi circulare (interne) ale trompei uterine (1). ~ muscularis ureteris, pătura fibrelor musculare netede spiralate ale ureterului; desfăşoară contracţii ritmice de tip peristaltic (1). ^ muscularis urethrae femininae, sin. : Tunica muscularis urethrae muliebris, fîşii musculare, uneori incomplete, formînd pătura mijlocie a uretrei feminine (1). ~ muscularis urethrae muliebris, Tunica muscularis urethrae femininae. ~ muscularis uteri, sin. : Miometru, Muşchiul uterin, Myometrium, complexul plexiform al fibrelor musculare netede care alcătuiesc pătura medie a uterului; fibrele alcătuiesc şi pereţii arterelor intramiometrice, influenţîndu-le dinamica (1). ~ muscularis vaginae, pătură mijlocie a vaginului, inserată pe colul uterin şi avînd fibre musculare netede (1). ~ muscularis ventriculi, pătură musculară netedă a stomacului ; este formată din fibre longitudinale (externe), oblice (intermediare) şi circulare (interne); acestea din urmă sînt îngroşate la nivelul orificiului piloric, formînd sfincterul omonim (1). ^muscularis vesicae felleae, pătură mijlocie de fibre musculare netede ale veziculei biliare; este îngroşată la nivelul canalului cistic, unde formează sfincterul Liitckens (1). ~ muscularis vesiculae seminalis, pătură mijlocie de fibre musculare netede a veziculei seminale (1). ~ serosa, mezoteliul şi ţesutul conjunctiv subiacent lui, care formează : pericardul seros, pleura, peritoneul şi tunica vaginală proprie a testiculului (1). ~ serosa hepatis, peritoneul visceral care înveleşte ficatul, cu excepţia zonei posterioare pericave (pars affixa) (1). ^ serosa intestini crassi, peritoneul visceral care înconjură aproape complet colonul transvers şi sigmoid şi acoperă anterior colonul ascendent şi descendent (1). ~ serosa intestini tenuis, peritoneul care înveleşte prima porţiune a duodenului, acoperă faţa anterioară a restului cadrului duodenal şi înveleşte pe cea mai mare întindere intestinul mezenterial (1). ~ serosa lienis, peritoneu visceral care înveleşte splina, aderînd de capsula sa fibromusculară (1). ^ serosa tubae uterinae, peritoneu visceral care înconjură trompa uterină, continuîndu-se caudal cu mezosalpinxul, parte a ligamentului lat (1). ~ serosa uteri, sin. : Perimetrium, peritoneu visceral care acoperă anterior şi posterior fundul şi corpul TUNICA SEROSA VENTRICULI 677 TUREVICI uterului (1). serosa ventriculi, peritoneul visceral care acoperă feţele anterioară şi posterioară ale stomacului (1). ~ serosa vesicae felleae, peritoneul feţei viscerale a ficatului, care acoperă şi faţa inferioară a veziculei biliare (1). ~ serosa vesicae urinariae, peritoneul visceral care acoperă partea superioară a vezicii urinare (1). ~ subserosa tubae uterinae, sin. : Tunica adventitia tubae uterinae, pătură conjunctivă situată între foiţele peritoneale ale mezosalpinxului şi pătura musculară a tubei uterine (1). ~ vaginalis communis testis et funiculi spermatici, Fascia spermatica interna. ~ vaginalis propria testis, Tunica vaginalis testis. ~ vaginalis testis, sin. : Tunica vaginalis se manifestă prin tulburări de caracter, tristeţe, melancolie, parestezii la locul muşcăturii, febră premonitorie în perioada prodromală, hidrofobie, aerofobie, hipei excitabilitate, crize furioase, sialoree, senzaţie de sufocare, impresia îngrozitoare de moarte iminentă în perioada de stare; diminuarea excitabilităţii generale, paralizii ale ochilor, feţei, limbii, hemiplegie, paraplegie, pareză vezicală, evoluţie ascendentă a paraliziilor în faza terminală; evoluţia este totdeauna letală, prin sincopă cardiacă, asfixie sau prin paralizie ascendentă bulbară (8). ~ consumptivă, formă clinică a turbării, caracterizată printr-o evoluţie mai lentă, dominată de fenomene caşectice (22). ~ furioasă, propria testisf membrană seroasă care acoperă^ formă clinică de turbare frecvent întîlnită la testiculul şi epididimul; are o lamă parietală- om, în care bolnavul este pradă unei excita şi una viscerală, între care se află cavitatea seroasă a scrotului ce, în mod normal, este virtuală (1). ~ vasculosa bulbi, sin. : Tunica vasculosa oculi, strat mijlociu al globului ocular, alcătuit din coroidă, corpul ciliar şi irisul ochiului (1). ~ vasculosa oculi, Tunica vasculosa bulbi. Tunică (lat. tunica). Tunica. Tur. Termen folosit în nomenclatura aparaturii stomatologice pentru un aparat capabil să imprime turaţii uneia din piese (38). ~ electric mixt, motor electric care transmite turaţiile pieselor de mînă, acţionat de o pedală (38). ^ de laborator, motor electric care se foloseşte la prelucrarea unor piese protetice în laboratorul de tehnică dentară, şlefuind, netezind sau lustruind (38). ^ de perete, tur cu motor electric ataşat de perete, care dă energia necesară acţionării pieselor de mînă, dreaptă sau în contraunghi, în clinica şi tehnica dentară (38). ~ de picior, aparat format dintr-o roată ce se acţionează printr-o pedală şi care transmite viteza mişcărilor piciorului printr-un şnur în spirală, fără capăt şi oberteil, la piesa de mînă; foloseşte la diferite manopere în stomatologie (38). Tur de spiră. Manevra Lachapelle. Vezi Lachapelle. Turanoză. GnH22012. Dizaharid izomer al zaharozei, care prin hidroliză liberează o moleculă de glucoză şi una de fructoză. Are putere reductorie slabă şi gust foarte dulce. Se prepară din subprodusele rezultate de la fabricarea zahărului (5). Turbare (lat. turbare = a tulbura, a-şi pierde minţile), sin.: Fobodipsie, Lyssa, Rabie. Boală infecţioasă acută a animalelor, cu răs-pîndire universală, provocată de virusul rabic, transmisibilă accidental la om prin muşcătura animalelor infectate (mai frecvent clinele, pisica, lupul); după o incubaţie variabilă, bilităţi mari, prezintă perioade de furie, devine ameninţător, gata să dea o luptă pe viaţă şi pe moarte cu cei din jur (8). ~ mută, Turbare paralitică. ~ paralitică, sin. : Turbare mută, formă clinică de turbare, mai rară la om, în care faza de excitaţie este de durată scurtă, cu excitabilitate mică şi manifestări furioase atenuate, predominînd în schimb paraliziile (8). Turbă. Amestec bogat în carbon format din resturi vegetale mai mult sau mai puţin descompuse (4). Turbiditate (lat. turbidus = tulbure). Fenomen de opalescenţă produs de o substanţă aflată sub formă de suspensie, în emulsie sau ca soluţie tulbure (5). ~ apei, modificare de transparenţă a apei produsă de totalitatea elementelor în suspensie. Apa potabilă nu trebuie să aibă o turbiditate mai mare de 5° (excepţional 10°) în scara de siliciu (20). Turbinectomie (lat. turbinatus == care seamănă cu o sfîrlează + gr. ektome = excizie). Rezecţie parţială a unui cornet nazal (30). Turbinotom (lat. turbinatus = care seamănă cu o sfîrlează + gr. tome = tăiere). Foarfece special cu care se execută turbinec-tomia (30). Tiirck, W. Celula sin. : Celula de iritaţie Tiirck, termen cu interpretare variată după autori. De fapt, este vorba de o celulă cu aspect plasmocitoid, de origine limfatică (19). Celula de iritaţie Celula Tiirck. Celula de numărat globule dispozitiv utilizat în microscopie pentru numărarea globulelor albe şi roşii din sînge (19). Fasciculul Tractus corticospinalis anterior. Soluţia soluţie de diluţie pentru numărătoarea de leucocite, conţinînd acid acetic 1 — 3% şi cîteva picături de violet de genţiana sau albastru de metilen pentru colorarea nucleilor (19). Turevicl. Coloraţia 1. Metodă de colorare a corpusculilor elementari inframicrobieni pe secţiuni, folosind alaun de fier amoniacal, TURCESCENŢĂ 678 TUSILAgO FARFARA tanin, azur şi acid picric (22). 2. Metodă pentru evidenţierea rapidă a incluziunilor rabice, folosind hematoxilină ferică Weigert, fucsină acidă şi acid picric (22). Turgescenţă (lat. turgere = a umfla), sin. : Turgor. Presiune osmotică crescută în general în interiorul unei celule, care este umflată puternic, încît protoplasma este întinsă spre peretele celular (mai ales peretele celulozic al celulelor vegetale) (6). Turgor (lat. = umflare). Turgescenţă. Turicefalie (lat. turris = turn + gr. kephale = cap). Malformaţie congenitală a craniului care ia forma unui turn (26). Turiencefalie (lat. turris = turn + gr. enkephalos = creier). Defect de dezvoltare a creierului, secundar turicefaliei (26). Turnbull. Procedeul procedeu de uretero-colostomie prin implantarea ureterelor într-un segment de ansă ileală exclusă, care este anasto-mozată la colon după refrîngerea peretelui său în manşetă de mănuşă (11). Turner, G. I. Operaţia 1. Neurotomia nervului peronier în ulceraţiile trofice ale piciorului (24). 2. Osteosinteză de rotulă cu piele (24). Redresorul aparat folosit în corectarea ortopedică a piciorului strîmb congenital (24). Turner, Joseph George. Dinte dinte cu rezistenţă scăzută, care prezintă hipoplazii ale smalţului prin inflamaţia sacului coronar al germenului dentar (infecţii parodontale apicale ale dentiţiei temporare) (38). Turner-Thomas. Operaţia în luxaţia recidivantâ de umăr, capsulectomie anterioară şi capsulorafie strînsă a breşei create (24). Turniolă, sin. : Bulla rodens, Impetigo periunghial, Panariţiu subcornos, Panariţiu subepidermal. Piodermită streptococică buloasă, cu localizare periunghială (12). Turnover. Neologism care se referă la intensitatea şi viteza de metabolizare a unei substanţe oarecare (15). Turyn, Felix. Semnul în sciatică, flexiunea dorsală a halucelui produce durere în regiunea gluteală (inconstant) (4). Tuse (lat. tussis). Respiraţie modificată, voluntară sau reflexă, constînd dintr-o expiraţie bruscă, violentă, însoţită de deschidere bruscă a orificiului glotic şi de un zgomot caracteristic. Este datorită unei iritaţii a nervului pneumogastric. Reflexul poate avea origini diferite (plămîn, uter, stomac, intestin etc.). Se cunosc: tuşea surdă, răguşită (larin-gită, neoplasm, rujeolă), bitonală (paralizie a recurentului, ca urmare unei compresiuni), lătrătoare (la copii cu laringite, adenopatii etc.), chintoasă (tuse convulsivă), emetizantă (supuraţie pulmonară, tuberculoză); în funcţie de prezenţa expectoraţiei, se împarte în uscată şi umedă; în raport cu condiţiile de apariţie, sejjescrie tuşea care apare la eforturi (de obicei, in afectarea căilor aeriene superioare), tuşea nocturnă (la cardiaci), matinală (îi* Epuraţia pulmonară $i bronşiectazii), vespetală (în tuberculoză) (34). ~ albastră, Tuse convulsivă, ^ convulsivă, sin. : Pertussis, Tuse albastră, Tuse măgărească, boală infecţioasă şi contagioasă, endemoepidemică, cu mare răspîndire pe suprafaţa globului pămîntesc, cauzată de Bordetella pertussis şi afectînd în primul rînd copiii; după o incubaţie de 7 — 14 zile şi o perioadă prodromală necaracteristică, se manifestă prin accentuarea progresivă a frecvenţei şi intensităţii acceselor de tuse, care capătă un caracter predominant nocturn; tuşea devine chintoasă, cianozantă, emetizantă, chinuitoare, cu facies edemaţiat şi apărînd ulceraţia frîului limbii patognomonică în perioada de stare şi leucocitoză cu limfocitoză marcată; apar complicaţii frecvente: respiratorii, nervoase, mecanice (8). ^ convulsivă abortivă, Tuse convulsivă frustă. ~ convulsivă frustă, sin. : Tuse convulsivă abortivă, Tuse convulsivă rudimentară, formă clinică manifestată ca o larin-gită sau traheobronşită banală, cu accese paroxistice (3 — 5 în 24 ore), fără reprize sau vărsături; reprezintă forma cea mai frecventă a adulţilor, dar poate fi întîlnită şi la copii în cursul epidemiilor din colectivităţi; evoluţia este afebrilă, cu durată de săptămîni sau luni (8). ~ convulsivă gravă, sin. : Tuse hipercon-vulsivă, formă clinică rară, descrisă la sugar, considerată de unii autori ca o tuse convulsivă complicată; după un debut brusc, se manifestă prin febră mare, perioadă catarală scurtă, accese de tuse frecvente (40 — 50 în 24 ore), chinte prelungite cu cîte 15—20 reprize, dispnee, cianoză, vărsături, tahicardie, complicaţii pulmonare precoce : bronşită, bronhopneumonie, bronşită capilară, convulsii; moarte prin asfixie, laringospasm sau bronhopneumonie (8). ~ convulsivă larvată, formă atipică de tuse convulsivă, caracterizată prin înlocuirea chintelor de tuse prin echivalenţe : strănut şi spasme faringiene, urmate de apnee şi de vărsături (8). ~ convulsivă malignă, formă clinică în care pe primul plan se situează hipertermia şi alterarea stării generale, febră în platou sau oscilantă, paloare accentuată, manifestări nervoase (8). ~ convulsivă rudimentară, Tuse convulsivă frustă. ~ hiperconvulsivă, Tuse convulsivă gravă. ^ măgărească, Tuse convulsivă. Tussilago farfara, sin.: Podbal. Plantă din familia Compositae ale cărei inflorescenţe TUŞEU 679 TYZZER tinere şi frunze conţin produse mucilaginoase şi unele sterine cu acţiune^ expectorantă şi calmantă a tusei astmatice (13). Tuşea (fr. toucher — a palpa). Tact. Tutun. Nicotiana tabacum, plantă originară din America, ale cărei frunze sînt utilizate pentru fumat, prizat sau mestecat. Fumul de tutun are în compoziţia sa nicotină, baze piridinice, amoniac, oxid de carbon, hidrocarburi aromatice, cantităţi foarte mici de benzpiren etc. Intoxicaţia cronică cu tutun — tabagismul — se manifestă prin iritaţia cronică a mucoasei respiratorii şi gastrice, aritmii cardiace, tuirmrări distrofice şi spastice vasculare, nervozitate, tremor, ambliopie; în ultimul timp s-jl dovedit că fumatul favorizează apariţia cancerului bronşic (14). Tween 80. Polisorbat 80. Tylion (gr. tyleion = pernă). Punct cranio-metric situat la intersecţia liniei mediane cu marginea anterioară a şanţului chiasmatic al osului sfenoid (1). Tyloma (gr. tylos = calus -f -oma). Calo-zitate. Tylosis (gr. = calozitate). Calozitate. Tympanum (lat. din gr. tympanon = tobă, timpan). Auris media. Typhlosis (gr. = orbire). Orbire. Tyrode, Maurice Vejux, 1878—1930. Soluţia soluţie salină bicarbonatată folosită printre altele la prepararea unor medii nutritive utilizate în culturile celulare (22). Tyroglyphus. Gen de paraziţi din familia Sarcoptidae, clasa Arachnida. Specii mai importante: T. farinae (sin.: Aleurobus farinae) şi T. siro, parazitînd făina şi unele varietăţi de brînză, pot provoca la om iritaţii ale tractului digestiv sau, prin contact extern, discrete erupţii cutanate pruriginoase (31). Tyson, Edward, 1649—1708. Glandele glande sebacee ale prepuţului, care secretă smegma (1). Tyzzer. Corpii incluziunile nucleare din varicelă (22). Ţepuşă Ombredanne. Vezi Ombredanne. Ţesut (lat. textam = ţesătură). Acumulare de celule, similare ca formă şi funcţie, unite prin substanţa lor intercelulară (1). ~ adenoid, termen vechi pentru ţesutul limfatic (1). ~ adipos, formă de ţesut conjunctiv alcătuit din adipocite incluse în ţesut areolar şi dispuse în lobuli (1). ~ adipos brun, sin. : Ţesut adipos fetal, ţesut adipos de culoare galbenă-brună şi structură particulară, cu capacităţi de sinteză steroidă; se găseşte în regiunea interscapu-lară, perisuprarenală etc. (1). ~ adipos fetal, Ţesut adipos brun. ~ adipos galben, Ţesut grăsos ubicvitar comun (1). ~ areolar, formă de ţesut conjunctiv compus din celule şi fibre elastice şi colagene subţiri, intersectate în toate direcţiile (1). ^ braditrofic, ţesut cu nutriţie redusă, lipsit de vase sau cu o capilarizare minimă (de ex. cartilajele, corneea, cristalinul etc.) (4). ~ cartilaginos, sin. : Ţesut condral, varietate de ţesut conjunctiv în care componenta celulară este reprezentată de celulele cartilaginoase, care elaborează o substanţă fundamentală densă, în compoziţia căreia predomină acizii mucoitin-şi condroitinsulfuric (1). ~ cavernos, ţesut erectil. ~ celuloadipos, ţesut infiltrat de grăsime, dar păstrînd unele din structurile celulare originare (1). ~ condral, Ţesut cartilaginos. ~ condroid, cartilaj embrionar (1). ~ conjunctiv, termen general pentru toate ţesuturile corpului, care suportă elemente specializate sau un parenchim. Cele mai importante varietăţi sînt ţesutul adipos, areolar, osos, cartilaginos, elastic, fibros (1). ~ conjunctiv embrionar, Ţesut mucoid. ~ conjunctiv fibros, ţesutul conjunctiv dens al corpului. Fibrele colagene formează principalul constituent; ele sînt aranjate în benzi paralele, între care sînt rînduri de celule ale ţesutului conjunctiv. Include tendoanele şi membranele fibroase, cum este dura mater (1). ~ elastic, ţesut conjunctiv compus predominant din fibre elastice galbene (1). ~ epitelial, ţesut alcătuit din celule polie- drice, aşezate unele lingă altele în unul sau mai multe straturi sau formînd grupuri compacte ; reprezintă învelişul corpului, cavităţilor, conductelor şi structura de fond a parenchi-melor secretorii (1). ~ erectil, sin. : Ţesut cavernos, sistem spongios de spaţii vasculare, în penis şi clitoris, care se umple cu sînge produ-cînd mărirea şi rigiditatea organului (1). ^ fibroelastic, ţesut conjunctiv în care fibrele colagene sînt intricate cu benzi de fibre elastice (1). ~ gelatinos, Ţesut mucoid. ~ glandular, grup de celule epiteliale care elaborează o secreţie exocrină sau endocrină (1). ~ hematopoietic, ţesut formator de celule sanguine; este alcătuit din fibre reticulare şi celule reticulare primitive care se pot transforma în orice tip de celule sanguine sau celule ale ţesutului conjunctiv (1). ~ indiferent, ţesut nediferenţiat (1). ~ interstiţial, ţesut conjunctiv intercelular (1). ~ keratinizat, ţesut din unghii, păr sau epiderm, care este încărcat cu keratină (1). ~ limfatic, ţesut format din reţele de fibre reticulare şi colagene şi din limfocite (1). ^ limfoid, ţesut cu caracterele celui limfatic, întîlnit acolo unde în mod normal acesta nu este prezent (1). ~ metanefrogenic, partea caudală a ţesutului nefrogenic, care dă naştere metanefrosului sau rinichiul definitiv (1). ~ mezenchimal, ţesut embrionar nediferenţiat, compus din celule de obicei ramificate, polivalente, între care se găseşte substanţă amorfă sau fibrilară (1). ~ mieloid, măduva osoasă roşie, formată din celule reticulare prinse de fibre argentofile şi conţinînd şi celule grase, eritroblaste, mielocite şi elemente mieloide mature (1). ^ mucoid, sin. : Ţesut conjunctiv embrionar, Ţesut gelatinos, formă de ţesut conjunctiv situat în multe părţi ale embrionului şi în cordonul ombilical al fetusului uman ; este caracterizat prin prezenţa fibroblastelor mari, stelate, înconjurate de o substanţă intercelulară, omogenă, moale, bazofilă (1). ^ muscular, ţesut alcătuit din celule alungite ŢESUT NEFROGENIC 681 ŢOVIANOV constituind fibrele musculare care conţin o substanţă contractilă sub formă de filamente paralele (miofibrile), după ale căror proprietăţi ţesutul muscular este împărţit în 3 grupe: niuşchi netezi, muşchi striaţi şi muşchiul cardiac (1). ~ nefrogenic, ţesut al cordonului nefro-genic derivat din platoul nefrotomic care formează blastemul sau primordiul, din care se dezvoltă rinichiul embrionar şi definitiv (1). ~ nervos, ţesut format din celule nervoase cu prelungirile lor şi din celule accesorii (celulele nevrogliale) (1). ~ nodal, Sistem cardionec-tor. ~ osos, varietate a ţesutului conjunctiv în care componenta celulară alcătuită din elemente constructoare (osteoblaste) şi elemente distructoare (osteoclaste) este relativ mai redusă în raport cu bogata substanţă fundamentală alcătuită din material dur fosfocalcic (1). ~ osos compact, ţesut al corticalelor osoase, format din os haversian dens (24). ~ osos spongios, ţesut al spongioaselor osoase, format din lamele osoase cu ochiuri medulo- grăsoase mai mult sau mai puţin largi (24). ~ parenchimal, componentele epiteliale ale unui organ sau, în cazul organelor limfatice, ţesutul limfatic în contrast cu reţeaua nutritivă sau de suport a organului (stroma) (1). ~ pseudoerectil, ţesut conjunctivomusculovascular avînd capacitatea de a înmagazina temporar şi elimina o cantitate mai mare de masă sanguină. Este întîlnit în submucoasa cornetelor nazale cu bogatele lor plexuri venoase, unele sfinctere bogate în lacuri venoase, ca sfincterul piloric ş.a. (1). ~ reticular, ţesut conjunctiv tînăr, în care fibrele reticulare sînt elemente predominante, formînd o reţea ramificată neelastică (1). Ţiţlnă. Burbion. Ţovianov. Manevra introducerea mîinii în vagin, în prezentaţiile pelviene, decomplete, modul feselor, opunînd o rezistenţă la coborîrea prea rapidă a pelvisului, în scopul obţinerii unei dilataţii cît mai completă a orificiului uterin (18). U. Simbolul uraniului (5). Uffelman. Reactivul soluţie de acid fenic 4%, la care se adaugă cîteva picături de perclorură de fier; culoarea violetă a soluţiei virează în galben în prezenţa acidului lactic şi este total decolorată în prezenţa acidului clorhidric liber din stomac (5). Uglov, G. F. Incizia cale de acces pentru abordarea chirurgicală a inimii, cu secţionarea cartilajelor costale al 2-lea — al 6-lea, de partea stîngă (11). Procedeul cura supuraţiei pulmonare şi a bronşiectaziei prin ligatura arterei pulmonare, abordată printr-o incizie situată în al III-lea spaţiu intercostal (11). Uhlenhuth, Paul, 1870—1957. Proba probă pentru determinarea provenienţei sîngelui ; sîngele de cal sau cobai care au primit mai multe injecţii intravenoase de ser uman, precipită numai cu sînge de om (23). Ulalgie (gr. oulon = gingie -j- algos = durere'». Dureri în gingii (4). Ulcer (lat. ulciis = rană). Ulcus. ~ acut al vulvei, sin.: Pseudoulcer venerian, Vulvita ulceroasă pseudotuberculoasâ, afecţiune datorită bacilului crassus (care în mod obişnuit este saprofit) şi constînd din ulceraţii mici, miliare, şancriforme sau gangrenoase, la nivelul mucoasei vulvare. Este mai frecvent la fete tinere (virgine) (12). ~ aderent, stadiu evolutiv al bolii ulceroase, în care procesul inflamator periulceros face ca organul lezat să adere în zona respectivă de un organ vecin (11). ~ de Bahia, Leishmanioză americană. ^ balistic, sin.: Ulcer vulvar simplu cronic, ulceraţie cronică vulvară simplă, de obicei traumatică (12). bulbar, ulcer duodenal localizat pe bulb (16). ~ calos, ulcer gastric sau duodenal vechi, avînd fundul şi marginile constituite din ţesut conjunctiv cicatriceal, dur, care dau ulcerului şi regiunii din jur un caracter indurat (2). ~ de contact, formă de laringită cronică hipertrofică caracterizată printr-o proliferare granulomatoasă la nivelul unei apofize vocale şi printr-o ulceraţie înconjurată de mici granulaţii la nivelul apofizei vocale de partea opusă (30). ~ cornean, pierdere de substanţă în epiteliul cornean. Variante: ulcer rozător al corneei, malign, cronic, progresiv, cu tendinţă de a invada întreaga comee; ulcer serpinginos cornean, formă supurată, care pe măsură ce se vindecă într-o parte invadează corneea în altă parte (este asociat cu irită şi hipopion în camera anterioară) (28). ~ cromic, pierdere de substanţă cutanată (localizare de predilecţie pe degete) sau mucoasă (sept nazal) datorită acţiunii compuşilor caustici ai cromului (9). ~ cronic limfogranulomatos, formă rară a bolii Nicolas-Favre, apărînd mai ales la femeie, precedînd uneori un sindrom Jersild (12). ~ duodenal, localizare duodenală a bolii ulceroase, caracterizată anatomohisto-logic printr-o pierdere de substanţă a mucoasei duodenale şi exprimată clinic printr-un sindrom dureros epigastric şi dispeptic, cu ritmicitate alimentară (dureri postprandiale tardive şi nocturne) şi evoluţie periodică sezonieră; se întovărăşeşte de secreţie crescută de suc gastric hiperacid. în cursul evoluţiei cronice, ulcerul duodenal se poate complica cu hemoragii (hematemeze, melene), perforaţii, stenoză pilorică etc. (16). ~ esofagian, ulcer care apare în partea terminală a esofagului, datorită acţiunii erozive a secreţiei gastrice hiperacide regurgitată din stomac în anumite condiţii morfofuncţionale; frecvenţa sa este rară (16). ~ fagedenic, formă de ulcer rapid şi masiv distructiv-necrozantă (10). ~ frenului lingual, Boala Riga, vezi Riga. ~ de gambă, ulceraţie cronică şi cu evoluţie torpidă a gambelor, apărînd de cele mai multe ori la bolnavi cu varice sau cu alergide vasculare ale membrelor inferioare (12). ~ gastric, leziune a stomacului caracterizată prin pierdere de substanţă a mucoasei gastrice, de cele mai multe ori pe mica curbură sau în antru. Este frecvent expresia localizării gastrice a bolii ulceroase ULCER GASTRIC PERFORAT 683 ULEI ESENŢIAL şi se manifestă clinic printr-un sindrom dureros epigastric şi dispeptic cu ritmicitate alimentară şi evoluţie periodică sezonieră. Ulcerul gastric poate apărea de asemenea în cursul evoluţiei tumorilor gastrice maligne, avînd caractere anatomopatologice, radiologice şi clinice particulare. Se poate complica cu hemoragii (hematemeze, melene), perforaţii, stenoze pilo-rice (ulcerul piloric) (16). ~ gastric perforat, ulcer gastric deschis în cavitatea peritoneală, determinînd o peritonitâ (2). ^ gomos, ulcer care rezultă prin degenerarea cazeoasă şi lichefierea necrobiotică a gomelor localizate la nivelul pielii sau al mucoaselor (2). ~ hipertensiv, vezi Sindromul Martorelli. ~ neuro-trofic, ulcer determinat de leziuni ale nervilor somatici şi vegetativi, de obicei la nivelul membrelor inferioare (mal perforant, siringo-mielie) (10). ~ penetrant, stadiu evolutiv al bolii ulceroase în care, după aderenţa la un organ vecin, ulcerul perforează şi parenchimul acestuia (11). ~ peptic. 1. Complicaţie care poate să apară după o rezecţie gastrică efectuată pentru ulcer; constă din apariţia unuia sau mai multor ulcere, în general pe gura de anastomoză (2). 2. Se mai dă acest nume ulcerului gastroduodenal obişnuit, pentru a scoate în evidenţă rolul pepsinei în producerea bolii (teoria peptică) (2). ~ piloric, boală ulceroasă cu localizare lezională pe mucoasa pilorică (16). ^ posttrombotic, ulcer care survine în cadrul insuficienţei venoase consecutive unei tromboflebite; este asemănător ulcerului varicos (10). ~ protejat, ulcer gastric sau duodenal ajuns pînă în seroasă, fără perforare, prin protejarea realizată de aderenţele conjunctive (2). ~ rotund (Cruveilhier), ulcer cronic din boala ulceroasă; pierderea de substanţă care interesează straturile peretelui stomacal poate fi într-adevăr de formă rotundă, dar aceasta nu constituie o regulă, deoarece se întîlnesc şi leziuni de formă ovalară şi, mai rar, neregulată (2). ^ septal (Hajek), pierdere de substanţă la niyelul porţiunii antero-inferioare a septului nazal cartilaginos consecutivă unor tulburări trofice (30). ~ trofic, formă de ulcer observată în deficitele de irigaţie arterială a extremităţilor (10). ~ tuberculos, formă tipică de tuberculoză cutanată, apărînd la bolnavi cu tuberculoze avansate bacilifere (pulmonare sau digestive) şi cu localizare în cavitatea bucală, regiunea anală sau genitală. Se prezintă ca o pierdere de substanţă cu margini neregulate dezlipite şi fund anfrăctuos, cu detritusuri şi mici puncte galbene (granulaţiile Tr61at) care reprezintă tuberculi (12). ~ varicos, ulceraţie tegumen-tară dezvoltată de obicei pe faţa antero-internă a gambei, pe un fond de ectazie venoasă prealabilă (11). ~ venerian adenegen, Şancru limfogranulomatos. vulvar acut (Lipschiitz), leziune rapid evolutivă, de origine neveneriană şi asociată de obicei prezenţei de Bacillus crassus (10). ~ vulvar simplu cronic, Ulcer balistic. Vezi şi: Curling, Cushing-Rokitansky, Hunner. Ulceraţie (lat. ulceratio). Soluţie de continuitate într-un ţesut epitelial pavimentos sau al mucoaselor, cu pierdere de substanţă de profunzime variabilă, depăşind în orice caz stratul bazai (2). ~ atonă, ulceraţie fără tendinţă la - vindecare, datorită troficităţii scăzute a ţesuturilor respective (2). ~ compresivă (Lan-nelongue), leziune ulcerativă a cartilajului articular al epifizelor, care apare în cadrul unei osteoartrite tuberculoase, prin compresiunea reciprocă a zonelor devitalizate (24). ^ gastrică, leziune de obicei multiplă, care poate să apară în unele forme de gastrite sau în uremie, nea-vînd nimic comun cu ulcerul gastroduodenal, care reprezintă o entitate nosologică cu totul aparte din punct de vedere anatomocli-nic (2). Ulcerocancer. Cancer dezvoltat pe un ulcer. Termenul este folosit în special pentru leziuni gastrice de acest gen (2). Ulcus (lat. = rană), sin.: Ulcer. Pierdere de substanţă profundă, depăşind dermul, şi a cărei vindecare se face prin cicatrice (12). ~ rodens, varietate de epiteliom cutanat bazocelular constînd dintr-o ulceraţie torpidă înconjurată de un chenar dur, cu localizare de predilecţie în cele două treimi superioare ale feţei (12). ~ tropicum, ulceraţie unică . sau multiplă, datorită asocierii fuzospirilare, ducînd la fagedenism şi chiar gangrene, întîlnit în zonele calde intertropicale. Termenul este folosit şi pentru leziunile ulcerative întîlnite în leishmanioza cutanată (12). Vezi şi: Fede-Riga. Ulegirie (gr. oule = cicatrice -f- girus = întoarcere, circuit). Atrofie corticală cerebrală limitată la un lob (26). Ulei (lat. oleum), sin. : Oleum. Grăsime în stare fluidă la temperatura obişnuită. Se poate obţine din parafine (ulei mineral), din vegetale (ulei de alune, anason, arahide, bergamotte etc.), din ţesuturi animale (ulei de delfin, ficat de peşte, copite etc.). Prin tratări speciale (hidrogenare, izomerizare etc.), uleiurile îşi pot schimba proprietăţile iniţiale, devenind mai vîscoase sau chiar solide, mai hidrosolubile etc. (5). ~ de cadă, Pix cadi. de castor, ulei folosit ca izolator în interiorul punţilor dentare, cînd se face un model de lucru din metal cu topire joasă, de pe tumătură (39). ~ de chaulmoogra, Oleum hydnocarpi. ^ esenţial, sin.: Ulei volatil, produs odorant lichid, ULEI DE FLOAREA SOARELUI 684 ULTRAPRfiSIUNE mai rar solid, obţinut din plante, oleorezine, balsamuri; este răspîndit în cele mai variate organe ale plantei, mai frecvent în flori. Chimic este un amestec de terpene, derivaţi de terpene, şi derivaţi ai benzolului, puţin solubil în apă, dar bine solubil în alcool; are acţiune iritantă şi antiseptică (13). ^ de floarea soarelui, Oleum helianti. ~ de muştar, Oleum sinapis. ~ de parafină, Parafină lichidă. ^ de terebentină, ulei esenţial, obţinut prin distilarea terebentinei; este folosit extern ca iritant (14). ~ de vaselină, Parafină lichidă. ~ volatil, Ulei esenţial. ~ de Wintergreen, vezi Salicilat de metil. Ulerythema (gr. oale = cicatrice -f ery-thema = roşeaţă). Termen puţin folosit astăzi pentru leziuni cutanate eritematoase, cu tendinţă la cicatrice şi atrofii (12). ~ centrifug um, formă cronică, centrifugă, de eritematodes (12). ~ ophyrogenes, Keratoza pilară. ~ poreellanaea guttata, Papuloza atrofiantă malignă. ^ sycosiiorme, vezi Sieozis. Uliery. Operaţia procedeu de cură a incontinenţei de urină la femeie, prin fixarea fundului de sac vaginal juxtauretral la faţa posterioară a simfizei pubiene (11). Ullmann. Linia în caz de spondilolistezis, linia trasă pe radiografie în sus de la colţul anterior al primei vertebre sacrate va trece prin corpul ultimei vertebre lombare (24). Operaţia tenotomia extensorului propriu, alungirea lui şi fixarea la partea internă a primei falange a halucelui în cura pentru hallux-valgus (24). Uitimisternal. Care se referă la cartilajul xifoid (4). Ultimobranhial. Aparţinînd derivatelor pungii caudale faringiene branhiale (de ex. corpul ultimobranhial care participă la formarea glandei tiroide) (1). UI ti mu ni moriens (lat. = care moare ultimul). Denumire dată atriului drept, care pare a fi ultima parte a corpului ce se mişcă la moarte (1). Ultra- (lat. ultra = dincolo de). Prefix care introduce în termenii compuşi semnificaţia : în exces (32). Ultrabrahicefalic (ultra- + gr. brachis = scurt + kephale = cap). Individ cu indexul cefalic extrem de înalt (1). Ultrabrahicranial (ultra- + gr. brachys = scurt + kranion = craniu). Vezi Index cranial. Ultracentrifugare (ultra- + lat. centrum = centru + fugere = a fugi). Operaţie de sedimentare a particulelor coloidale cu ajutorul ultracentrifugării, la viteze mari; operaţia permite determinarea mărimii particulelor coloidale cu grad mare de dispersie, prin măsurarea vitezei lor de sedimentare (5). ~ fracţionată metodă de purificare a virusurilor, prin folosirea alternativă a centrifugării şi ultracentri-^fugării (22). Ultracentrifugă. Aparat de yp«centrifugal care realizează viteze mari de rotaţie (100 000 — 200 000 rotaţii/min.) şi o forţă centrifugă care poate depăşi de un milion de ori forţa gravitaţiei. în aparatele moderne, rotorul este acţionat fie cu ulei comprimat refrigerat, fie cu aer comprimat. Ultracentrifugile sînt folosite pentru sedimentarea particulelor coloidale şi pentru determinarea greutăţii moleculare a substanţelor cu macromolecule disperse (proteine, amidon, săpunuri etc.) (5). Ultradolicocranial (ultra- + gr. dolichos = lung + kranion = craniu). Vezi Index cranial. Ultrafiltrare (ultra- + lat. filtrum = filtru). Operaţie de filtrare prin ultrafiltre (filtre cu pori între 10 şi 200 m[i.), formate din colodiu, celofan, gelatină etc. Ultrafiltrarea se realizează sub presiune (pozitivă sau negativă) şi se foloseşte în cercetările biologice pentru separarea şi fracţionarea sistemelor cu diferite grade de dispersie, obţinînd fracţiuni monodisperse (5). Ultrafiltru. Dispozitiv prin care se poate realiza o ultrafiltrare (de ex. sacul de colodiu, membrana Gradocol etc.) (22). Ultrafracţionare (ultra- -(- lat. fractio = fracţiune). Iradiere fracţionată în care doza administrată este extrem de mică (36). Ultragiu la bunele moravuri. Delict prevăzut şi pedepsit de lege, constînd din acte, gesturi sau manifestări verbale cu caracter obscen, comise în public (23). Ultramicrocoaeervat. Vezi Coacervat. Ultramicroscopie (ultra- -f- gr. mikros = mic -f- skopein = a vedea). Metodă cu ajutorul căreia se poate urmări prezenţa, poziţia şi mişcarea unor categorii de particule, ale căror dimensiuni sînt mai mici decît ale celor ce pot fi văzute la microscop, ajungînd la un diametru de 0,003 [L. Se bazează pe fenomenul Tyndall, care constă din aceea că particule foarte mici iluminate lateral devin centre de emisiune de lumină şi apar vizibile. Ca aparatură se utilizează un microscop obişnuit, la care se adaptează un condensator cardioid sau paraboloid, ce oferă posibilitatea iluminării laterale a obiectelor studiate (6). Ultramicrotomie (ultra- + gr. mikros = mic + tome = tăiere). Secţionarea preparatelor tisulare în felii mai subţiri de 500 (jl, pentru a fi studiate cu ajutorul microscopului electronic (1). L'ltrapresiune (ultra- + lat. pressio = presiune). Presiune obţinută în aparate speciale, cu valori de peste 1 000 almosfere (virusurile sînt inactivate între 3 000 şi 6 000 at- ULTRASTRUCT URA 685 UNDAMETRU mosfere, enzimele la peste 12 000 atmosfere etc.) (22). Ultrastructură (ultra- + lat. structura = structură). Dispoziţia structurilor ultramicrosco-pice (1). Ultrasunet (ultra- + lat. sonitus = sunet). Undă elastică care depăşeşte limita de percepere a urechii umane, avînd o frecvenţă de peste 20 000 Hz. Undele ultrasonore au lungimi de cîţiva milimetri; în aer se propagă pînă la aproximativ 2 cm. Produc efecte termice, mecanice, chimice şi apariţia de efecte electrice secundare; măresc viteza unor reacţii chimice, pot provoca ruperea unor molecule mari sau, din contra, polimerizarea, degajarea gazelor dizolvate în lichide; omoară mici animale acvatice, distrug infuzorii şi fermenţi (6). Umăr (lat. humerus). Regiune anatomică ce corespunde articulaţiei dintre un membru superior şi trunchi (32). ~ balant, umăr instabil prin laxitate musculocapsuloligamentară excesivă, care apare de obicei ca urmare a poliomielitei (24). ~ blocat, sin. : Umăr îngheţat, periartrită scapulohumeralâ în care articulaţia este fixată în adducţie prin fibrozarea ţesutului conjunctiv subacromial şi contractura adductorilor umărului (24). ~ în epolet, sin. : Semnul epoletului, diformitate a umărului, caracterizată prin pierderea reliefului rotunjit deltoidian şi cu proeminenţa acromionului, ceea ce îi dă un aspect de unghi drept. Este caracteristic pentru luxaţia scapulohumeralâ antero-inferioară (24). ~ îngheţat, Umăr blocat. ~ paralitic, paralizie totală sau parţială, de obicei după poliomielită, a musculaturii umărului (24). „Umbauzonen” (germ. = zone de transformare). Aspect radiologie de resorbţie osoasă în dungi uşor oblice sau transversale, care apare în boala Milkman-Looser (24). Umher-Retzloff. Testul determinarea eliminării acidului uric după ce s-a introdus intravenos o cantitate de acid uric (4). Umbilicat. Avînd o depresiune, ca şi cea a ombilicului (1). Umbilicus (lat. = ombilic), sin. : Buric, Ombilic. Cicatrice rotundă, adîncită, situată pe linia mediană a abdomenului, consecutivă căderii după naştere a cordonului ombilical, în stadiul intrauterin reprezintă regiunea de trecere a alantoidei şi a vaselor care leagă fătul de placentă (1; 18). Umbo (lat. = partea centrală, bombată a scutului). Formaţiune anatomică de aspectul unei suprafeţe rotunde, bombate (1). ~ membranae tympani, proeminenţă convexă centrală a timpanului, provocată de vîrful manubriului osului maileus (1). Umbră (lat. umbra). Efectul interpunerii unui corp opac în calea unor raze luminoase (32). Umbre pulmonare. Opacităţi pulmonare. Vezi şi: Gumprecht. Umbrire. Tehnică folosită în microscopia electronică, prin care preparatele de examinat sînt acoperite cu un strat foarte subţire de metal proiectat dintr-un unghi variabil (22). Umiditate (lat. humidus = umed). Cantitate de lichid conţinută în masa unui corp solid sau a unui gaz (32). ~ absolută, cantitate de vapori de apă exprimată în unităţi gradime-trice la unitatea de volum de aer sau în tensiune a vaporilor de apă. Este un mod mai puţin obişnuit de exprimare a umidităţii (20). ~ aerului, cantitatea de vapori de apă din aer; joacă un rol important în fenomenele meteorologice şi bioclimatice şi intervine în schimbul de căldură dintre organism şi mediu. Este unul din factorii ambianţei termice (20). ~ maximă, presiunea vaporilor de apă dintr-o atmosferă completă saturată la o anumită temperatură (9). ~ relativă, raportul — exprimat în procente — dintre umiditatea absolută şi cea maximă. Exprimă gradul de saturare a aerului cu vapori de apă (9). Umikoff. Reacţia test pentru diferenţierea laptelui de femeie de laptele de vacă; în prezenţa unei soluţii amoniacale, laptele de femeie păstrat 30 minute la 60°C dă o culoare roz-violacee, în timp ce laptele de vacă dezvoltă o culoare galbenă (5). Uncartroză (lat. uncus = cîrlig + artroză). Artroza dintre apofizele unciforme ale vertebrelor cervicale (24). Unciform (lat. uncus = cîrlig -}- forma = formă). Uncinat. Uncinaria. Gen de viermi intestinali din familia Ancylostomidae, clasa Nematoda. Specii mai importante: Uncinaria americana (sin. : Ancylostoma americanum) şi Uncinaria duodenalis (sin. : Ancylostoma duodenalis) determină la om anchilostomiaza (31). Uncinat (lat. uncinaius — încovoiat), sin. : Unciform. Formaţiune anatomică în formă de cîrlig (de ex. Fasciculus uncinatus) (1). Uncotomie (lat. uncus = cîrlig + gr. tome = tăiere). Rezecţie subpială a uncusului hip©-campic (26). Uncus (lat. = cîrlig). Denumire folosită în anatomie pentru formaţiuni în formă de cîrlig (1). ~ gyri hippocampi, Uncus gyri parahippocampalis ~ gyri parahippocampalis, sin. : Uncus gyri hippocampi, extremitatea anterioară, în formă de cîrlig, a circumvoluţiei hipocampice (1). Undametru (lat. unda = undă -(r gr. metron =- măsură), sin. : Ondometru. Instrument UND 6 86 UNGHI DE ÎNCLINAŢIE pentru determinarea frecvenţei sau lungimiJor de undă a oscilaţiilor electromagnetice (4). Undă (lat. unda). Fenomen fizic de mişcare propagată din aproape tn aproape sub influenţa unui impuls (4). Unde amortizate. Grup de unde cu amplitudine din ce în ce mai mi pînă dispar total, revenind apoi după o pauză, cînd din nou amplitudinile descresc (4). Unde balistocardiografice. Unde sistolice (H, I, J, K) şi diastolice (L, M, N, S), alternativ pozitiv-negative, determinate de deplasările cranio-caudale ale corpului sub influenţa mişcărilor inimii (10). ~ dicrotă, undă secundară a pulsului arterial, produsă prin propagarea pînă la periferie a vibraţiei produse în aortă prin închiderea valvulelor sigmoide (15). Unde electrecardiografice. Deflexiuni * înregistrate pe traseul ECG ca urmare a unor variaţii normale sau patologice ale potenţialului de acţiune. Tipuri: undă delta: porţiune îngroşată observată între P şi Q în sindromul Wolff-Parkinson-White; unde f: mici ondulaţii, care acoperă linia izoelectrică în fibrilaţia atrială; undei F: accidente regulate, înscrise pe un traiect ideal sinusoidal ,,în dinţi de ferăstrău”, observate în flutter-ul atrial; unda P: rezultanta vectorilor de depolarizare şi repola-rizare atrială; unda Q : primul accident negativ din complexul ventricular rapid; unda R : primul accident pozitiv al ventriculogramei; unda S : deflexiune negativă după R; unda T : unda de repolarizare ventriculară; unda U: accident determinat de vectori parţial restanţi în diastolă (hipokaliemie) (10). Unde electroen-celalografice. Deflexiuni ale curbei de înregistrare a biocurenţilor cerebrali (undele a, (3, A, 6) (10;. Unde neamortizate. Unde la care oscilaţiile sînt egale (4). ~ pulsului, vibraţie transmisă pînă la periferie, cu o viteză de 5—8 m/sec., prin coloana de sînge aruncată de sistolă în aortă (10). ~ sfigmografică, accident de pe curba de înregistrare a pulsului (10). Unde ultrascurte. Unde electromagnetice cu o frecvenţă cuprinsă între 10 şi 50 MHz. Produc asupra organismului efecte termice, vasomotorii (mai ales arteriolare şi capilare), intensifică fagocitoza, cresc metabolismul tisular (6). Vezi şi: Kussmaul, Pardee. Undritz, Erik. Anomalia —, sin. : Hiper- segmentarea, ereditară a neutro filelor, anomalie constituţională ereditară constînd din hiper-segmentarea nucleilor granulocitelor neutrofile. Fenomenul poate fi observat şi în anemia pernicioasă, unde persistă timp îndelungat (19). Ungbl (lat. angulus). Figură geometrică formată din două drepte care pleacă d n aceeaşi punct (32). ~ acoperişului cotiloidian, Index etceiabu «ris; ~ de Lasculă, unghiul de mişcare ai tubului şi ecranului unui tomograf faţă de punctul de basculă. în funcţre de acest unghi, straturile tomografiei sînt mai groase sau mai subţiri, în raport invers proporţional (36). ~ cardioîren c, unghi radiologie delimitat de arcurile inferioare ale umbrei inimii şi de diafragm (10). ~ cardiohepatie^* unghi situat1 între marginea dreaptă a inimii şi marginea superioară a lobului drept hepatic, pe proiecţiile acestor viscere la peretele anterior al trunchiului; este important în semiologia clinică şi radiologică (1). ^ colic drept, Plexura coli dextra. ~ colic stîng, Flexura coli sinistra. ^ cursei condiliene, sin. : Direcţie condilianâ, unghiul dintre panta tuberculului articular şi planul orizontal al mandibulei (39). ~ cursei ineizale, sin. : Direcţie incizalâ, unghiul dintre suprafaţa palatinală a incisivilor superiori şi planul orizontal. Este unul dintre cei 5 factori de bază ai articulării dinţilor după Hanau (39). ~ de declinaţie, unghiul format în plan transversal de axa colului femural cu axa bicondihană a extremităţii inferioare a femurului. Este deschis înăuntru şi înainte şi măsoară în mod normal 12—15° (24). ~ de deschidere, indice ae apreciere a iluminatului natural format aintr-o areaptă de la locul de muncă la marginea superioară a ferestrei şi o dreaptă la marginea superioară a celui mai înalt obstacol din faţa ferestrei. Ne indică suprafaţa de cer vizibilă din punctul de unde se face determinarea (locul de muncă). în condiţii igienice nu trebuie să fie mai mic de 5° (20). ~ de deschidere totală a cotilului femural, sin. : Unghiul Pizon- Weissenbach, unghiul format de linia care uneşte centrul cotilului femural cu vîrful sprîncenei cotiloidiene şi de linia care uneşte acelaşi centru cu partea inferioară a cotilului. Foloseşte la aprecierea radiologică a poziţiei capului femural faţă de cotii şi măsoară normal 165° (24). ~ de direcţie a femurului, Unghiul Hoffa-Alsberg, veci Hoffa-A.sberg. ~ ~ duodenojejunal, Flexura duodenojejunalis. ~ epigastric, Angulus infrasternalis. ~ facial, Unghi Gamper, vezi Gamper. ~ hepatic al colonului, Flexura coli dextra. ~ de incidenţă, sin. : Unghi de pătrundere, indice de apreciere a iluminatului natural, format dintr-o dreaptă care merge din punctul cercetat la marginea superioară a ferestrei şi orizontala la marginea inferioară a ferestrei. în cel mai îndepărtat punct al Încăperii, în raport cu fereastra, unghiul de incidenţă nu trebuie să fie mai mic de 27° (20). ~ ilidoeornean, unghiul periferic realizat de faţa posterioară a corneei şi faţa anterioară a irisului, vizibil prin gonioscopie (28). ~ de înclinaţie a acoperişului cotilului, unghi folosit la aprecierea poziţiei capului femural faţă de cotii; este cat de o linie care UNGHI DE ÎNCLINAŢIE 687 UNITATE BIOLOGICA trece prin mijlocul cotilului şi prin vîrful sprîncenei şi de o linie perpendiculară dusă la axul sacrului sau la verticala care trece prin simfiza pubiană. Măsoară în mod normal 36° (24). rv de înclinaţie a capului femural, unghiul pe care îl formează axa gîtului femural cu axa femurului. Măsoară normal 123—127° (24). ^ metric, unghiul de convergenţă care coşps-punde acomodaţiei pentru distanţa de 1 m (28). ~ palpebral, Gantus. ~ de pătrundere, Unghi de incidenţă. ~ pontocerebelos, spaţiu anatomic delimitat de unghiul solid format de faţa laterală a punţii şi a cerebelului, pe de o parte, şi de osul cranian pe de altă parte; este locul de dezvoltare a neurinomului acustic (26). ~ de protecţie în iluminat, unghi format între orizontala care trece prin izvorul de lumină şi tangenta care uneşte izvorul de lumină cu marginea armăturii lui (9). ~ sternal, Angulus sterni. ~ strabic, unghi format de direcţia axei vizuale a ochiului strabic faţă de axa normală (28). ~ subcostal, Angulus infrasternalis. ~ superior al scapulei, Angulus superior scapulae. ~ de valenţă, unghi care se formează între legăturile (valenţele) unei molecule. Unghiul de valenţă se măsoară cu ajutorul metodelor de difracţie a electronilor (5). ~ vasculocar-diac, unghi radiologie rezultat din întretăierea celor două arcuri ale marginii drepte a inimii (10). ~ a, Unghi y* ~ Y> sin*: Unghi a, unghi format de axul vizual (care uneşte macula cu punctul nodal al ochiului) cu axul anatomic al ochiului (perpendicular pe centrul corneei) (28). ~ K, unghi format de axul vizual şi o perpendiculară pe cornee, prin centrul pupilei (28). Vezi şi: Balkwill, Bennett, Bohler, Boor-gard, Camper, Citteli, Fisher, Hilgenreiner, Hiss, Hoffa-Alsberg, Louis, Ludwig, Pizon-Weissenbach, Wiberg. Unghie (lat, unguis). Vezi Unguis. ~ încarnată, pătrunderea unui colţ al unghiei în ţesutul învecinat; se însoţeşte de obicei de inflamaţie şi supuraţie (11). Unghiulare (lat. angulare). Dislocatio ad axim. Unguent (lat. unguentum). Preparat farmaceutic semisolid care conţine de obicei substanţe active încorporate într-un excipient ce se înmoaie la temperatura corpului (vaselină, diferite grăsimi animale sau vegetale), formînd un strat de acoperire; se aplică pe piele sau pe mucoase, în scop emolient; este protector. şi pentru principiile active conţinute (13). ~ emoliens, unguent format din ceară, stea-rină, parafină lich'dă şi apă; are acţiune emo-lientă şi este folosit ca excipient pentru încorporarea. diferitelor medicamente de uz extern (13). de glicerină, unguent format prin încor- porare de amidon şi apă în glicerină; are acţiune emolientă şi este folosit ca excipient pentru diferite medicamente de uz extern (13). ~ de protecţie, unguent care se aplică pe mîini (eventual şi pe faţă şi gît), cu scopul de a proteja tegumentele de acţiunea unor agenţi nocivi. Există tipuri diferite de unguente, în raport cu agentul nociv faţă de care trebuie să protejeze pielea. în funcţie de excipient pot fi creme, pomezi, paste etc. (20). ~ simplu, unguent format prin încorporarea colesterolului în lanolină şi vaselină albă; are acţiune emolientă şi este folosit ca excipient pentru diferite medicamente de uz extern (13). Unguis (lat. = unghi). 1. Unghia degetelor mîinii sau picioarelor. Faneră cutanată, ca o lamă uşor îndoită, situată la terminaţia distală a suprafeţei, dorsale a ultimei falange (sin. : Unghie) (1). 2. O formaţiune în formă de unghie (1). 3. Calcar avis sau hippocampus minor (1). Unguraş. Marrubium vulgare. Uni- (lat. unus = unu). Prefix care introduce în termenii compuşi sensul de unic (32). Unicelular (uni- + lat. cellula = celulă). Compus dintr-o singură celulă (1). Unicentral (uni- + lat. centrum = centru). Avînd un singur centru de dezvoltare (1). Unicuspid (uni- + lat. cuspis = vîrf). Dinte cu un singur vîrf sau punct (1). Uniformitatea luminii. Indicele de apreciere a iluminatului format din raportul dintre iluminatul minim şi iluminatul maxim pe o anumită suprafaţă. într-o încăpere, pe o suprafaţă de 5 m2, acest raport nu trebuie să fie mai mic de 0,3 (20). Unilateral (uni- -f- lat. latus = latură). Care afectează sau se referă la o singură latură (32). Uniocular (uni- -f- lat. oculus = ochi). Avînd numai un ochi (i). Unipară (uni- + lat. părere = a naşte). Care a născut un singur pui sau copil (15). Unipolar (uni- + lat. polus = pol). 1. Avînd un singur pol (electrod) de culegere (15). 2. Plasat de o singură parte a celulei (15). Unit dentar. Vezi Aparat unit dentar. Unitate (lat. unitas). 1. Ansamblu de sisteme tehnice cu activitate coordonată pentru realizarea unui anumit efect (32). 2. Mărime servind ca măsură de bază pentru toate mărimile- de acelaşi fel (unitate de măsură) (32). 3. O singură entitate (32). ~ de asistenţă socială, termen generic acordat instituţiilor care au rolul de a asigura pensionarilor, bătrî-nilor şi anumitor categorii de copii şi adulţi îngrijire completă, inclusiv asistenţă medicală şi de a crea condiţii pentru ca asistaţii din aceste instituţii să poată lucra în limita capacităţii lor de muncă (29). ~ biologică, UNITATE FIZIOLOGICA 688 URANO- unitate de ergonă (medicament, vitamină, hormon, enzimă, toxină, ser imun toxic), definită după efectul fiziologic asupra unor animale obţinut în condiţii standard (unităţi: şoarece, şobolan, broască, pisică, cîine, cocoş' etc.) (7). ~ fiziologică, cea mai mică parte dintr-un organ, capabilă să-i asigure funcţia (de ex. nefronul renal) (15). ~ hemoragică cerebrală (Horneţ), denumire atribuită zonei perivasculare arteriolare cerebrale în care se produce hemoragia prin diapedeză de globule roşii (27). ~ motorie, complex morfofuncţional format dintr-o celulă motorie cu prelungirile ei şi fibrele musculare pe care le inervează (27). ~ de recombinare, cea mai mică distanţă genetică dintr-un segment unidimensional, care este nedivizibilă prin recombinare, dar care poate fi interschimbabilă în procesul de schimb reciproc de segmente genetice (17). ~ X, unitate specială de lungime folosită în spectroscopia cu raze Rontgen; o unitate X este egală cu IO-11 cm sau cu IO-3 A (5). Vezi şi: AngstrOm; Ashman, Bodansky, Gollip, Debye, Florey, Gauss, Lambert, Mache, Newton, Ohm, Rontgen, Stokes, Svedberg. Unt (lat. unctum). Grăsime de origine animală, obţinută prin separarea pe cale centrifugală a laptelui. Constituie un aliment de bază în hrana omului. Untul de vacă are următoarea compoziţie medie : grăsimi 84 %, apă 14,7%, substanţe organice (proteine, lactoză, acid lactic etc.; fără lipide) 1,15%, săruri 0,15%. Indicele de saponificare 221 — 233, indicele de iod 26—38, punctul de topire 28 — 35°C (5). ^ de cacao, Oleum cacao. ~ vegetal, grăsime de origine vegetală, cu consistenţă similară cu aceea a untului, obţinută din fructele şi sîmburii unor plante tropicale (cocos, palmier, cacao etc.) (5). Untură (lat. unctura). Grăsime de origine animală (porc), comestibilă, de consistenţa unei paste, folosită în alimentaţie şi la fabricarea săpunurilor. Se obţine prin topirea ţesutului adipos subcutanat (65 — 88% grăsime) sau peritoneal (75 — 94% grăsime) de la porc. Untura de porc are indicele de saponificare 173 — 200 şi indicele de iod 46 — 66; punctul de topire este ceva mai ridicat decît al untului: 36—45°C (5). ~ de peşte, Oleum jecoris. Unverricht-Lundborg. Boala sin. : Epilepsie mioclonică familială, Mioclonie epileptică familială, epilepsie mioclonică cu caracter deseori familial, cu debut în copilărie şi adolescenţă, caracterizată prin accese convulsive, mioclonii şi tulburări psihice. Histologic s-au evidenţiat incluziuni celulare (corpusculi Lafora), în special în corpii striaţi (27). Ur-, uro- (gr. ouron = urină). Element ae compunere care introduce în termeni referirea la urină sau la tractul urinar (32). Uracă. Urachus. Urachus (gr. ourachos = canalul urinar), sin. : Uracă. Vestigiul canaiuliri iâlantoidian, care la făt uneşte vezica urinară cu alantoida, iar la adult persistă ca ligamentul ombilical median (1). Uracil, sin. : 2,4-Dioxipirimidină, Piri- midindionă. C4H4N202. Bază pirimidinică, rezul-tînd din hidroliză acidului ribonucleic. Se prepară sintetic din uree şi formiletilacetat. în organism ia parte la formarea unor meta-boliţi importanţi, ca acidul uridilic şi uridin-polifosfaţii (5). Uradinkinază. Enzimă care catalizează transformarea nucleozidului uridinic (uridina) în nucleotidul uridinei (acid uridilic); fosfori-larea are loc în prezenţa unui compus macro-ergic (ATP), care cedează radicalul fosfat (5). Uragoga ipecacuanha, sin. : Ipeca. Plantă din familia Rubiaceae; rădăcinile conţin emetină, cefalină, psihotrină şi acid ipecacua-nic; are acţiune emetică, expectorantă şi diaforetică (13). Uranide. Familie de elemente chimice, cuprinzînd uraniu şi unele elemente transura-niene: neptuniu, plutoniu şi americiu. Elementele din această familie au pe orbita exterioară acelaşi număr de electroni şi deci au aceleaşi proprietăţi chimice; diferă însă între ele prin greutatea atomică şi prin numărul de electroni de pe cea de a doua orbită electronică exterioară (5). Uranism. Deviere înnăscută a simţului genezic cu atracţia către acelaşi sex (23). Uraniu, Simbol U. Element în stare metalică, cu număr atomic 92 şi cu greutate atomică 238,07; are proprietăţi radioactive naturale. Prezintă 3 izotopi: uraniu-234, constituind 0,00518%, slab radioactiv (timpul de înjumătăţire 2,35.1015 ani; emite raze a); uraniu-235, constituind 0,719%, de asemenea slab radioactiv (timp de înjumătăţire 7,07.10® i i*i; emite raze a); uraniu-238, constituind 99,274 °/0, cu perioadă lungă de înjumătăţire (4,5.10® ani; emite particule a). S-au obţinut numeroşi izotopi artificiali radioactivi (uraniu 227 — 240). în organismul uman, uraniul a fost identificat în glanda suprarenală (21 mg/100 g ţesut proaspăt) şi în pancreas (0,075 mg/100 g ţesut umed) (5). ~ X2, Protactiniu. ~ Z, Pro-tactiniu. Urano- (gr. ouranos = cerul gurii, bolta cerească). Element de compunere care introduce în termeni fie referirea la palat, fie, uneori, la cer (32). URANOPLASTIE 689 URETEROCOLOSTOMIE Uranoplastie (urano- -f- gr. plassein = a forma). Plastia defectelor congenitale sau dobîndite ale bolţii palatine (38) Uranostafilorafie (urano--{-gr. staphyle=omu-şoT+raphesuturâ). închiderea chirurgicală a de-spicăturilor congenitale ale palatului dur şi vălului palatin (38). Uranostaîiloschizis (urano- -f gr. staphyle == omuşor -f schisis = diviziune). Despicătură velopalatină. Uratohisteehie. Prezenţa în ţesuturi a unor cantităţi excesive de acid uric sau uree (4). Uraţi. Săruri ale acidului uric. în organism rezultă ca produşi finali ai metabolismului nu-cleoproteidelor, prin catabolizarea purinelor. Se elimină pe cale renală, iar în urină, solubilita-tea lor este limitată de concentraţia şi pH-ul acesteia. Apariţia în sedimentul urinar a cristalelor de urat acid de amoniu, cu formă caracteristică, semnalează tendinţa la insolubilizare a uraţilor urinari (5). Urbach-Oppenheim (Urbach, Erich, 1893 — 1946; Oppenheim, Herman, 1858 — 1919). Dislipoidoza sin. : Dermatita atrofiantă maculoasă diabetică, Granulom necrozant lipoidic, Necrobioza lipoidică a diabeticilor, proces de necrozare treptată a unor porţiuni de tegument, întîlnit la diabetici, provocat de infiltraţia cu colesterol a endarterei şi calcificarea peretelui unei arteriole care irigă teritoriul respectiv (12). Urbach-Wiethe (Urbach, Erich, 1893-1946 ; Wiethe, C.). Boala sin. : Hialinoza cutaneo-mucoasă, Lipoidoproteinoza Urbach-Wiethe, afecţiune rară, congenitală, familială, care se manifestă prin apariţia de mici plăci discoide albe-gălbui pe mucoase şi leziuni polimorfe (papuloa-se plate, globuloase sau hiperkeratozice) pe tegumente (12). Lipoidoproteinoza Boala Urbach-Wiethe. Urează. Enzimă de tipul hidrolazelor amida-zice, care catalizează hidroliza ureei, liberînd carbonat de amoniu. Este foarte răspîndită la Papilionaceae şi în special la soia (concentraţie 0,1 %). Este folosită pentru determinarea cantitativă a ureei în produsele biologice (5). Ureche. Auris. ~ externă, porţiunea urechii cuprinzînd pavilionul şi conductul auditiv extern pînă la membrana timpanică (30). ~ internă, Labirint. ~ mijlocie, Auris media. Urechiuşă. Vezi Auricula. Uree, sin.: Carbamidă, Carbonildiamidă. HaN — CO — NH2. Principalul produs de degradare finală a proteinelor; prezentă în mod normal în singe, în concentraţie de 0,25 — 0,40 g°/oo; se elimină prin urină în cantităţi variabile (20-70 g zilnic), în funcţie de regimul alimentar şi de integritatea filtrului renal (15). Uremie. Sindrom uremie. ~ extrarenală, Azotemie extrarenală. ^neazotemică, vezi Pseu-douremie. Ureometru (uree -f gr. metron = măsură). Aparat pentru determinarea cantităţii de uree din urină (15). Ureopoieză (uree + gr. poiesis = producere). Termen generic dat proceselor formatoare de uree, pe seama degradării proteinelor (15). Uretani. Săruri ale acidului carbamic. Sînt folosiţi ca citostatice în tratamentul mielomului multiplu şi limfosarcomului sau ca hipnotice (13). Ureter (gr. oureter). Conduct cilindric lung de aproximativ 30 cm, care conduce urina de la bazinetul renal la vezica urinară. Situat retro-peritoneal, are o porţiune abdominală şi una pelviană şi este alcătuit dintr-o tunică mucoasă, una musculară şi o adventice (1). ^ bifid, anomalie congenitală uni- sau bilaterală, constînd din prezenţa a două bazinete cu ureterele respective, care se unesc la un nivel oarecare (11). ~ dublu, malformaţie congenitală uni- sau bilaterală constînd din prezenţa a două uretere complete pentru un rinichi, iiecare avînd un orificiu vezical distinct (11). ~ retrocav, malformaţie congenitală în care ureterul înconjură în spirală vena cavă (de obicei în porţiunea sa lombară), trecînd de pe marginea externă înapoia feţei posterioare, apoi pe marginea internă şi pe faţa anterioară, pentru a reveni la marginea externă a acesteia (11). Ureterectomie (uretero- + gr. ektome = excizie). Ablaţie chirurgicală a ureterului (11). ~ complementară, ablaţia ureterului după o nefrectomie (11). ~ mealică, Operaţia Pui-gvert, vezi Puigvert. ~ segmentară, ablaţie chirurgicală a unui segment de ureter (11). ^terminală, ablaţie chirurgicală a segmentului terminal, juxtavezical, al ureterului (11). Uretero- (gr. oureter = canal care aduce urina de la rinichi la băşică). Element de compunere referitor la ureter (32). Ureterocalicostomie. Operaţia Pagei. Vezi Pagei. Ureterocel (uretero- -f gr. koilos = cavitate). Dilataţie chistică a extremităţii inferioare a ureterului (11). Ureterocistoneostomie (uretero- -f- gr. kystis = vezică -f neos = nou stoma—deschidere). Implantarea operatorie a ureterului terminal în vezică (11). Ureterocistostomie (uretero- -f gr. kystis = vezică -J- stoma = deschidere). Crearea operatorie a unei anastomoze între ureter şi vezică (11). ~ latero-laterală, anastomoză indicată în dilataţiile mari ale ureterului terminal (11). Ureterocolostomie (uretero- -f gr. kolon = intestin gros -f stoma = deschidere). Crearea URETEROCOLOSTOMIE DIRECTA 690 URETRORAGIE operatorie a unei anastomoze între ureter şi colon <11). ^directă, procedeu operator în care urete-rul este implantat direct în colon, fără tuneli-zare (11). ^ mixtă, procedeu operator în care se face anastomoza ureterocolică reglată şi tu-' nelizarea (11). ~ reglată, procedeu în care anastomoza între ureter şi colon se c esază prin cusătură mucoasă la mucoasă a celor 2 segmente (11). ~ cu tunelizare, procedeu în care ureterul traversează, înainte de a se deschide în colon, un tunel creat în musculatura longitudinală a colonului, în scopul împiedicării refluxului u-reteral (11). Ureteroenterocistoplastie (uretero- -f gr. enteron = intestin + kystis = vezică + plassein = a forma). Anastomozarea unuia sau ambelor uretere la o ansă intestinală, care a fost la rîndul ei anastomozată la vezică, în vederea măririi capacităţii acesteia (11). Ureterografie (uretero- + gr. graphein = a scrie). Explorarea radiologică a ureterelor (11). Ureterolitotomie (uretero- -f gr. lithos = piatră + tome = tăiere). Ureterotomie făcută în scopul extragerii unui calcul (11). Ureteropielografie (uretero- + gr. pyelos = pelvis + graphein = a scrie). Metodă de explorare radiologică a ureterului şi cavităţilor pielice (11). ~ ascendentă, metodă de explorare radiologică a ureterului şi a cavităţilor pielice prin injectarea substanţei de contrast ascendent, de la meatul ureteral către bazinet (11). Ureterorafie (uretero- + gr. rhaphe = sutură). Sutură chirurgicală a unei plăgi ureterale (11). ~ circulară, sutură termino-terminală a celor doua capete ureterale după ureterotomie totală (11). Ureterostoinie (uretero- + gr. stoma = deschidere). Deschidere operatorie a ureterului la piele sau într-un segment al intestinului (11). Ureterotomie (uretero- + gr. tome = tăiere). Deschidere operatorie a ureterului printr-o incizie trasată în axul său (11). ~ extramucoasă, incizie operatorie a musculoasei ureterului (11). ~ totală, secţionare accidentală completă, transversală, a ureterului (11). ^ totală oblică, secţionare completă, oblică, a ureterului, făcită în scopul de a se uşura o ureterorafie (11). trans-vezicală extrameatică, deschiderea operatorie a ureterului în porţiunea sa intramurală, în vederea extirpării unui calcul printr-o incizie a peretelui vezical deasupra meatului ureteral (11). Urethra (lat. din gr. ourethra = uretră), sin. : Uretră. Conduct prin care se elimină urina din vezică. Se întinde de la gîtul vezicii urinare la orificiul uretral extern; la bărbat este împărţită în: pars prostatica, pars membranacea şi părs spongiosa sau. uretra falică (1). Uretră. Urethra. falică, v^zi Canal urogenital. ~ primară, partea tubuluiurogenital cuprinsă între vezica embrionară şi sinusul uro* genital; la femeie ea formează uretra definitivă ; la bărbat formează partea proximală a uretrei .Xprostatice, de la vezica urinară la canalul eja-culator (1). ~ secundară, uretra definitivă, în special la bărbat, unde ea include dpetra primară şi sinusul urogenital (1). Uretrectomie (uretră 4* gr. ektome = excizie). Rezecţie operatorie a unui segment al uretrei (11). Uretrită (uretră -f -ită). Denumire generică pentru inflamaţiile uretrei. După localizare poate fi anterioară sau posterioară (totală). Din punctul de vedere al etiologiei, uretritele se pot împărţi în două mari grupe : a) u. micro-biene, virotice şi parazitare, în care intră: u. blenoragică, u. virotice, u. tricomoniazică, u. candidozică şi b) u. amicrobiene, prin substanţe chimice iritante sau caustice, medicamente, traumatisme, condimente, excitaţii sexuale prelungite (12). ~ gonococică, sin. : Blenoragie, Gonoree, boală infecţioasă veneriană produsă de diplococul Neisser (gonococ), transmisă de cele mai multe ori prin raporturi sexuale. Localizată mai ales pe mucoasa uretrală, se manifestă prin dureri şi arsuri în momentul urinării şi printr-o scurgere purulentă pe canalul urinar. Poate da complicaţii locale (bartolinită, cowperită, pros-tatită), la distanţă (cistită, metrită, anexită, orhită, oftalmie, artrită) şi chiar stări septice-mice (12). ~ cu incluziuni, uretrită determinată de inframierobi din grupul Pararickettsia şi denumită astfel din cauza prezenţei unor incluziuni caracteristice în citoplasma celulelor ure-trale (22). ~ vegetantă, Boala neoformantă a colului vezical. Uretro- (gr. ourethra = canal prin care se descarcă vezica). Element de compunere referitor la uretră (32). Uretrobulbar (uretro- -f- lat. bulbus = bulb). Relativ la uretră şi bulbul corpului spongios a). Uretrocervicotrigonită (uretro- + lat. cervix = gît + trigon + -ită). Boala neoformantă a colului vezical. Uretrograîie (uretro-. + gr. graphein = a scrie). Explorarea radiologică a uretrei (11). Uretroplastie (uretro- -f- gr. plassein = a forma). Refacerea chirurgicală a unui segment de uretră printr-un procedau de plastie (11). Uretroraîie (uretro- + gr. rhaphe = sutură). Sutura operatorie a uretrei (11). ~ circulară, ure-trorafie cu fire separate pe toată circumferinţa uretrei, respectînd mucoasa (11). ~ parţială, refacere prin sutură a unui perete uretral (11). Vezi şi: Davis. Uretroragie (uretro- -f gr. rhegnynai = a curge). Scurgere de sînge pe uretră, in afara micţiunii (11):-' -u. ■ j URETROSCOP 691 UR®- Urctroscop (uretro- + gr. skopein = a vedea). Aparat pentru explorarea endoscopică a uretrei (ii). Vezi şi: Brunings, Mac Carthy, Valentine-Luys. Uretroscopie. Explorarea endoscopică a u-retrei (11). Uretrostomie (uretro- + gr. stoma = deschidere). Deschiderea operatorie a uretrei la piele (11). ~ de derivaţie, uretrostomie practicată în scopul drenării urinii (11). ^ perineală, deschiderea şi fixarea operatorie a uretrei peri-neale la pielea perineului (11). ~ de reparaţie, fixarea la piele a ambelor capete ale uretrei anterioare (cînd acestea sînt separate prin ruptură), în scopul de a împiedica iniţial o cicatrizare vicioasă şi a permite apoi uretrorafia (11). Vezi şi: Browne. Uretrotom (uretro- + gr. tome = tăiere). Instrument format dintr-un conductor metalic uretral, prevăzut cu o gutieră în care alunecă o lamă tăioasă triunghiulară fixată de o tijă flexibilă şi folosit pentru secţionarea stricturilor uretral e (11). ~ complementar, uretrotom cu care se pot tace două sau mai multe incizii concomitente ale unei stricturi (11). Uretrotomie. Secţionare operatorie a unei stricturi uretrale (11). ~ complementară, secţionare operatorie multiplă a unei stricturi uretrale (11) ^ electrolitică, Electroliză liniară. ~ externă, deschidere operatorie a uretrei printr-o incizie trasată vertical în axul său lung (11). ~ internă, secţionare operatorie pe cale endoure-trală a unei stricturi de uretră (11). Urgenţa medicală. îmbolnăvire sau accident care necesită asistenţă medicală imediată (29). Urhidroză (ur- + gr. hidros = sudoare), sin. : Sudor urinosus. Sudoare conţinînd multă uree. Apare în uremie (4). Uricacidurie. Eliminare urinară de acid uric (normal, 300 — 550 mg/zi); creşte în caz de aport exogen mărit de nucleoproteine, în hiper-producţia endogenă (gută, leucemie, iradiaţii, tratamente citostatice) sau sub influenţa substanţelor uricozurice, care blochează reabsorbţia tubulară a acidului uric (derivaţi salicilici, fenil-butazonă, probenecid, corticosteroizi); scade în boli renale cu insuficienţă renală cronică şi după administrarea de medicamente care interferează cu eliminarea renală a acidului uric (ace-tazolamidă, derivaţi benz.tiadiazinici, salicilaţi în doze mici) (25). Uricază. Enzimă caie catalizează hidroliza oxidaţi vă a acidului uric. Uricaza este prezentă în ficatul, rinichiul şi splina multor mamifere, dar este absentă la om (la care produsul final al catabolismului purinelor este acidul uric, nu alantoina) (5). Uricemie. Prezenţa acidului uric în sînge. Valori normale ale uricemiei la om : 2 — 5 mg/100 ml ser şi 4,6 mg/100 ml hematii. Valorile uricemiei cresc cu vîrsta : 2,5 mg/100 ml ser pînă la 40 ani; 3,0 — 3,2 peste 50 ani (la bărbaţi fiind valori ceva mai crescute decît la femei) (5). Uricozuric. Mijloc terapeutic care creşte eliminarea urinară de acid uric. Principalele substanţe uricozurice actuale, care acţionează blo-cînd reabsorbţia tubulară a acidului uric, sînt: probenecidul, derivaţii salicilici (în doze mari), fenilbutazona, corticosteroizii (25). Uridină. C9H12N206. Glicozid, ribozida ura-cilului, constituită din uracil şi riboză. Este me-tabolitiil intermediar în formarea acidului uri-dilic (5). Uridindifosfat. Derivat difosforat al uridinei, metabolit intermediar principal în metabolismul hidraţilor de carbon. Sub formă de derivaţi uri-dindifosforiei, monozaharidele pot fi epimeri-zate, oxidate sau reduse, decarboxilate sau po-limerizate (5). Uridinfosforilază. Enzimă care catalizează biosinteza acidului uridilic, pe seama uracilului, în prezenţa ribozotrifosfatului (5). Uridintrifosfat. Derivat trifosforat al uridinei, metabolit intermediar principal în metabolismul hidraţilor de carbon, la a căror pirofos-forilare participă. Reacţia are drept rezultat formârea derivaţilor uridindifosforici ai mono-zaharidelor (5). -urie (gr. ouren = urină). Sufix indicînd un caracter sau un constituent al urinii, indicat de cuvîntul la care este ataşat (32). Urină (gr. ouron). Soluţie eterogenă de cris-taloizi şi coloizi, produsă de rinichi prin filtrare glomerulară, reabsorbţie tubulară parţială a filtratului şi excreţie (sau secreţie) tubulară a unora dintre solvaţi şi eliminată ritmic prin căile urinare, după o prealabilă colectare în vezica urinară. Compoziţia sa şi proprietăţile fizice pe care i le conferă variază în cadrul unor limite largi, în raport cu necesităţile de asigurare a izostructurii mediului intern, pe care aportul, eliminările extrarenale şi activitatea metabolică a organismului tind sâ o modifice (25). ~ primară, lichidul rezultat din procesul de ultrafiltrare a plasmei prin membrana filtrantă glomerulară ; are o compoziţie chimică asemănătoare cu a plasmei, de care se deosebeşte piin absenţa proteinelor şi a lipidelor care nu pot traversa filtrul glomerular (25). ~ ,,spastică”, poliurie hipotonă consecutivă colicilor viscerale diverse, crizelor anginoase, astmatice, migre-noase, epileptice, de tahicardie paroxistică etc., datorită unor tulburări vegetative de origine centrală (25). Ura-. Vezi Ur —. UROBILINA (U'2 UROPAT1E POSTOBSTRUCTIV Urobilina. (>33U42N406. Pigmeul biliar de culoare roşie-brună. prezent în mod normal în materiile fecale şi. in cantitate mai mică. în urină. Ia naştere prin dehidrogenarea urobilino-genului (oxidarea spontană a mezobilirubino-genului) (5). Urobilinogen. C;}3Ii44\406. Pigment galben, care ia naştere în intestin prin reductrea bilirubinei sul) acţiunea florei intestinale de putrefacţie. în parte se resoarbe, ajungind la ficat unde reface bilirubina, închizînd ciclul enterohe-patic al pigmenţilor biliari ; o cantitate mai mică este oxidată, dînd naştere urobilinei, de culoare roşie-brună. După resorbţia intestinală, o parte din urobilinogen se elimină 111 urină (0,5 — 2,0 mg/24 ore). Valori crescute ale urobilinogenului în urină se găsesc în porfirii (10 mg/24 ore), intoxicaţii cu plumb etc. (5). Urobilinogeuurie. Eliminarea urinară a urobilinogenului (normal, 0 — 1 mg/24 ore) ; creşte in afecţiunile hepatice parenchimatoase cu sau fără icter şi în anemiile hemolitice (25). I robilinurie. Prezenţa urobilinei 111 urină. Valori normale ale urobilinuriei : 20 — 25 mg/ urina de 24 ore. Valorile mai mari denotă o insuficienţă hepatică în ceea ce priveşte capacitatea de a reţine urobilina resorbită la nivelul intestinului (5). Uroeanază. Enzimă care catalizează hidratarea acidului urocanic, transformindu-1 în acid imidazolpropionic (metabolit intermediar în bio-sinteza histidinei la nivelul celulei hepatice) (5). Lrocistită (ura- gr. kyslis — vezică -j- -ită). Inflamaţie a vezicii urinare datorită prezenţei de calculi, caracterizata printr-o inflamaţie catarală, purulentă sau difteroidă (2). Urocrom (uro- 4- £r. chroma = culoare). Complex de substanţe de natură proteică, legate parţial cu acidul uric, care sînt conţinute în urină şi care, in soluţie concentrată, prezintă o culoare maron-roşcatâ, cu fluorescentă verde, în compoziţia urocromului intră grupări polipeptidice sulfurate (conţinînd cistină), precum şi acid indoxilglicuronic. Urocromul este principala materie colorantă a urinii; de asemenea colorează în roşu cristalele şi calculii de acid uric, cu care este antrenat în precipitate. Urina normală conţine 0,3 — 0,35 g uro-crom/litru (5). Urodensimetru (uro- lat. densitas — densitate -f- gr. metron= măsură). Instrument pentru măsurarea densităţii urinii; este format dintr-un tub de sticlă, cu o bulă inferioară (umplută cu perle de sticlă) şi cu o prelungire superioară, gradată de la 1 000 la 1 060. Uro-densimetrele sînt cotate pentru urinile cu temperaturi de 15°C ; orice abatere de la această temperatură necesită o corecţie pe scara densităţii de aproximativ 1 mm pentru fiecare 5 —ti C 111 plus sau n minus faţă de temperatura de 15°C (5). Urodiiiie (uro- -}- gr. odyne ^ durere). Micţi-une~ însoţită de dureri (15). Urodipsie (uro- -j- gr. dipsa = sete). Perversiune constînd din obţinerea de satisfacţii sexuale prin ingerarea urinii sexului opus (35). l'roeritrină. Pigment roşiatic prezent în mod normal în urină, în cantităţi foarte mici (25). L'roflavină. Produs fluorescent de cata-bolizare a riboflavinei, prezent în urină (15). Urofobie. Teama de a nu fi surprins de nevoia de a urina (35). I rogaster (uro- + gr. gaster — stomac). Intestinul urinar, par e a cavităţii alantoice a embrionului (1). Urogastronâ. Antelonă. (.'rografie (uro- -j- gr. graphein = a scrie). Metodă radiologică pentru explorarea morfo-funcţională a arborelui ureteropielocaliceal (36). ~ intravenoasă, sin. : Pielografie descendentă, urografie prin injectarea unei substanţe de contrast triiodate. Se practică in generai 3 radiografii, la intervale de timp anumite, pentru a surprinde diverse momente funcţionale ale rinichilor (36). Urogramă (uro- -(- gr. gramma == notare). Metoda Stansfeld-Webb. Vezi Stansfeld-Webb. Urohipertensină. Substanţă presoare extrasă din urină (15). Urokmiografie (uro- -f gr. kyma — undă -j- graphein = a scrie). Metodă radiokimo-grafică pentru studiul modificărilor kinetice ale arborelui ureteropielocaliceal. Se execută după administrarea unei substanţe de contrast intravenos sau pe cale retrogradă (36). Urokinază. Enzimă prezentă în urină, avînd proprietatea de a converti plasminogenul în plasmină (15). Urolagnie (uro- -j- gr. lagrieia poftă). Tip de fetişism constînd din satisfacerea sexuală prin vederea, mirosul sau gustul urinii sexului opus (35). Urologie (uro- gr. logos = ştiinţă). Specialitate chirurgicală care se ocupă cu studiul bolilor chirurgicale ale aparatului urinar şi ale aparatului genital al bărbatului (11). Uroluteină (uro- -}- lat. luteus = galben). Pigment galben existent în urină (15). Urometru (uro- -}- gr. metron = măsură). Aparat pentru determinarea greutăţii specifice a urinii (15). Uronefroză (uro- -{- gr. tiefros = rinichi r -oză). Hidronefroză. Uropatie postobstructivă. Stare patologică apărută după suprimarea sau ocolirea unui obstacol situat pe căile urinare şi condiţionată de restabilirea progresivă a funcţiei urofor-matoare la un rinichi pînă atunci inactiv (25). UROPEPSIN G93 UTERUS PARVICOLLIS l ropepsină. Enzima proteolitică prezentă in 1n urină (15). Uropepsinogen. Proenzimă, transformată de aciditatea urinii în uropepsină (15). L'ropionefrozâ (uro- gr. pijon --- puroi nephros = rinichi -oză). Infectare secundară a unei pungi formată prin distensia rinichiului şi a bazinetului (11). Uroporfirină. Pigment biliar derivat de la porfobilinogen. Molecula de uroporfirină are o structură ciclică tetrapirolică. similară cu aceea a hemoglobinei, dar este lipsită de fier şi prezintă 8 radicali carboxilici : 1 propanoici (ca în molecula de coproporfirină) şi 4 acetici (corespunzători celor 4 metili ai porfirinelor obişnuite). După poziţia grupărilor carboxilice, se deosebesc două forme izomere : uroporfirină I (cea mai abundentă în organism) şi uroporfirină III. Trina normală conţine mici cantităţi de uroporfirină (15 — 30 jj.g 21 ore). La bolnavii porfirinici, urina prezintă o culoare brună-roşie si conţine cantităţi mari de uroporfirină (50 mg/24 ore), din care tipul I predomină (95%) in porfiria congenitală, iar tipul al III-lea predomină (75 — 80%) în porfiria acută (5). Uropterină. Xantopterină. Urosmie (uro- - gr. osme ----- miros). Perversiune constînd din obţinerea de satisfacţii sexuale prin mirosul urinii sexului opus (35). Urticarie (lat. urtice — urzică). Dermatoză pruriginoasă cel mai adesea de natură alergică, caracterizată prin erupţii de elemente papuloase sau plăci reliefate roşii sau albe (porţelanee), cu o durată efemeră, dar recidivan-te. Forme c l i n i c e : papuloasă, buloasă, pigmentară, hemoragică, gigantă, tip edem Quincke. Forme eitologice: a calore, a frigore, emotivă, alimentară, menstruală etc. (12). ~ factice, Dermografism. ^papuloasă a copiilor, Prurigo infantil. ~ pigmentară, sin : Boala Xettleship, Chromelasma urticans, Xan-thelasinoidea, varietate de mastocitoză apărînd în primele luni de viaţă, sub forma de plăci brune-gălbui care devin urticariene prin grataj. Histologic: infiltraţie cu mastocite. Există forme simple maculoase, forme nodulare şi forme mixte maculonodulare. La adult se întîlneşte mai rar (12). Uruitură, sin : Rulment. Zgomot diastolic, vibrant şi prelungit, cu ridicarea progresivă a tonalităţii ii intensităţii către presistolă (10). ~ diastolicâ, tipul cel mai frecvent de urui-tură, percepută de obicei la vîrf şi apărînd în stenoza mitrală organică (10). ~ tricuspidă, varietate de uruitură întîlnită mai rar şi dato- rită stenozei orificiului tricuspid; se aude la baza apendicelui xifoid (10). Vezi şi : Flint. Uscare (lat. exsucare). Desicare. l'ter (lat uterus). ('tenis. — anual. uter m un singur corp şi col. la care fundul este deprimai Ia mijlocul său. făcirul astfel coarnele uterine să devină mai proeminente (18). ~ bicorn, sin.: l'ter dublu unicervical, uter eu două corpuri şi cu un singur col care rezultă din sudarea canale! p Muller la partea inferioară ; părţile superioare ale acestora dau naştere corpurilor uterine separate (18). ~ bilocular, sin. : L’ter sept, uter cu o formă exterioară aproape normală, însă avînd două cavităţi, ca rezultat al resorbţiei incomplete a celor două canale M iii Ier (18). bipartit, sin. : Uter cloazonat parţial bieerincul, uter cu colul cloazonat de un sepL intracer\ical (18). ^ cloazonat parţial foicenieal. l'ter bipartit. ~ eordiforni, uter la care fundul este moderat deprimat; malformaţia este mai uşoară decît uterul arcuat (18) ~ didelf, uter cu două coluri şi două corpuri, rezultat din absenţa sudurii celor două canale Muller, care se dezvoltă separat (18). ~ dublu unicervical, Uter bicorn. ~ letal, dezvoltarea defectuoasă a uterului, in care lungimea canalului cervical depăşeşte lungimea cavităţii corpului (1). ^hipoplazic, sin. : Uter infantil, uter al cărui volum este sub valorile normale (18). infantil, Uter hipoplazic. ~ sept, Uter bilocular. ~ subsept, uter cu sept incomplet sub formă de pinten situat la fundul organului (18). ~ uuieoru, uter cu o singură trompă şi un singur ovar, rezultind dintr-un singur canal Muller. celălalt fiind atrofiat (18). Uteromanie (lat. uterus = uter + gr. mania — nebunie). Ximfoinanie. Uterus (lat. = uter), sin. : Uter. Organul gestaţiei în care se nidează oul fecundat, în care se dezvoltă fătul şi care devine factorul principal în expulsia acestuia în timpul partu-riţiei. Are o tormă de pară, este împărţit în 3 porţiuni : fundus, corpus şi cervix uteri. Orificiul (ostium uteri) comunică cu vaginul. Suprafaţa internă este acoperită cu o mucoasă (endometrium) care se continuă cu cea a vaginului. Suprafaţa externă a fundului şi corpului este acoperită cu peritoneu (perimetrium). între ele se află tunica musculară (miome-trium). întregul organ este suspendat în pelvis prin ligamentele late, rotunde şi uterosacrale şi susţinut prin conexiunea intimă cu planurile musculofasciale ale perineului (1). ~ aeollis, uter în care partea vaginală (colul) este anormal de mică sau absentă (1). ^ defieiens, Age-nezie uterină. ~ duplex, sin. : Dimetrie, uter dublu, rar întîlnit la specia umană (1). par; UTRIGtTL 694 UZURA DENTARA vicollis, malformaţie uterină în care porţiunea vaginală este mică, dar corpul este normal (1). Utrieulă. Utriculus. Utriculus (lat. = sac mic), sin. : Utrieulă. Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru o formaţiune asemănătoare unui sac (1). ^ prostaticus, sin. : Vagina masculina, vesti-giul canalului Miiller la bărbat, constînd dintr-un mic buzunar orb, situat între prostată şi ţesutul conjunctiv pelvian şi care se deschide în uretră (1). ~ vcstibuli, formaţiune sacci-formă a labirintului membranos, în care con-fluează canalele semicirculare, prevăzute cu otoliţi mobili capabili să determine prin deplasarea lor impulsuri nervoase, ca urmare a compresiunii exercitate asupra celulelor senzoriale ale nervului vestibular (15). Uvea (lat. uva = strugure). Tract uveal. Uveită (uvea -f -ită). Inflamaţia uveei. Varietăţi :u. heterocromică, formă în care ochiul bolnav diferă la culoare faţă de cel sănătos ; u. simpatică, oftalmie simpatică (28). Uveoparotidită (uvea -f- parotidă -f -z7d). Uveită cu parotidită (2). Uveosclerită (uvea + scleroticâ + -ită). Inflamaţie a uveei şi sclerei ( 25). Uvula (lat. = omuşor), sin. : Uvulâ. Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru o formaţiune de consistenţă moale, care proemină faţă de ţesuturile înconjurătoare (1). ~ cere-lielli, lobul mic al vermisului inferior al cerebelului, avînd raport cu porţiunea inferioară a imanului ventriculului al IV-lea (1). ~ pala~ ~tina, sin. : Luetă, Omuşor, proeminenţă mediană a marginii posterioare a vălului palâtfrfcatîrnînd deasupra rădăcinii limbii. Conţine muşchii: uvular, levator şi tensor palatini, ţesut conjunctiv şi este acoperită de mucoasă (1). ~ palatina bifida, uvulă despărţită în două (1). Uvulă (lat. uvula). Uvula. Uvulită (uvulă + -z/d). Inflamaţia uvulei, survenită de obicei în cursul unei angine acute (30). Uvuloptoză (uvulâ -f- gr. ptosis = cădere). Alungirea neobişnuită a luetei, determinată de un proces inflamator sau tumoral. Se manifestă prin senzaţie de corp străin faringian, jenă la deglutiţie şi uneori la respiraţie şi fona-ţie (30). IJxoricid (lat. uxor = soţie + caedere = a omorî). Ucidere de către soţ a soţiei sale (23). Uzură dentară. Proces fiziologic sau patologic de tocire a dinţilor. Suprafeţele ocluzale devin plane, iar incisivii şi caninii pot căpăta faţete triturante în loc de muchii incizale. Cînd este foarte accentuată şi generalizată, pune probleme dificile în restaurarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feţei, din cauza dezechilibrului ocluzoarticular coborît (38). V V. Simbolul vanadiului (5). V deltoidian. Tuberositas deltoidea. V gripal. Reprezentare grafică a curbei febrile de forma literei V, în care cele două croşete termice sînt separate printr-o scurtă perioadă de sub- sau afebrilitate, caracteristică gripei, dar întîlnită şi în alte viroze (8). V/sec. Simbol pentru debit instantaneu (34). Vaccin (fr. vaccin). Produs biologic, utilizat pentru inducerea imunităţii active specifice, în vederea' profilaxiei şi mai rar a terapiei specifice a unor boli infectocontagioase. Conţine antigenele specifice ale agentului infecţios sub diverse forme: corpi microbieni omorîţi (vaccinuri inactivate), bacterii sau virusuri vii, dar atenuate (vaccinuri atenuate), toxine detoxi-fiate prin formol (anatoxine) (3). ~ adsorbit, vaccin care conţine antigene adsorbite de obicei pe un gel de aluminiu (fosfat sau hidroxid de aluminiu), în vederea potenţării calităţilor lor imunogene (3). ^ antibrucelos curativ, suspensie de Brucella abortus şi Brucella suis, omorîte prin căldură, conţinînd 100 milioane germeni/ml. Se utilizează în tratamentul brucelozei (3). ~ antigonococie, suspensie în soluţie salină fiziologică de diferite tulpini de gonococ, omorîte prin căldură, conţinînd 1 miliard germeni/ml. Se utilizează în tratamentul gonoreei, în cazurile cînd antibioticele nu au efect (3). ~ antihole-ric, suspensie de vibrioni holerici omorîţi prin căldură, conţinînd 8 miliarde germeni/ml, utilizat în profilaxia specifică a holerei (3). ~ antistalilococie, suspensie în soluţie salină fiziologică de diferite tulpini de stafilococi, omorîte prin căldură şi formolate, conţinînd 1 miliard germeni/ml. Este utilizat îţi terapia infecţiilor stafilococice asociat cu anatoxină . şi eventual cu antibiotice sau cu alte metode de tratament (3). ~ anţltifoparatific, Vaccin T.A.B. ^ antitu-berculos, Vaccin B. C. G. ~ antitularemic, viu, atenuat, suspensie de Pasteurella tularensis, tulpină âvirulentă, utilizată în profilaxia şi tratamentul tularemiei. Vaccinul profilactic-con- ţine 20 miliarde germeni/ml, iar cel terapeutic este livrat în două concentraţii: normal (700 milioane germeni/ml) şi forte (7 miliarde germeni/ml) (3). asociat, vaccin care conţine un amestec de antigene, provenite de la specii patogene diferite, imunizînd astfel simultan împotriva mai multor boli. Avantajul vaccinurilor asociate constă din reducerea numărului de vaccinări prin posibilitatea vaccinării simultane împotriva mai multor boli, iar uneori se constată chiar o potenţare reciprocă a antige-nelor (3). ~ B.C.G., sin. : Vaccin antitubercii-los, vaccin microbian viu şi atenuat, conţinînd bacili tuberculoşi vii, de tip bovin, nepatogeni şi netuberculogeni. Se utilizează în profilaxia specifică a tuberculozei (3). ~ metalizat, vaccin antivirotic preparat cu virusuri atenuate prin ionii unor metale grele (Ag, Cu) (de ex. vaccinul antirabic, vaccinul antiornitozic) etc. (22). ~ pasteurian, denumire sub care este cunoscut orice vaccin antirabic preparat cu virusul fix (22). ~ purificat, vaccin supus în prealabil unui procedeu de purificare de substanţele de balast fără importanţă în vaccinare, dar care pot determina reacţii supărătoare. Vaccinurile purificate au o activitate reactogenă, dar şi imunogenă/mai redusă, ceea ce face să fie utilizate adsorbite pe suporturi minerale (3). ~ T.A.B., sin. : 1 accin antitifoparatific, suspensie în soluţie salină fiziologică, de diferite tulpini de bacili tiflei, paratifici A şi B, omorîte prin căldură, avînd * o concentraţie de 1,5 miliarde germeni/ml (b. tific : 1 miliard, paratific A şi B : cîte 250 milioane). Se utilizează în profilaxia spe- ^ cifică a febrei tifoide şi a febrelor paratifoide A şi B (3). ^ cu virus viu, vaccin antivirotic preparat cu virusuri modificate, devenite apato-gene (de ex. vaccinul antipOliomielitic cu virusul Sabin ; vaccinul antiamaril cu virus Theiler ; vaccinul antirabic Flury etc). (22). Vezi şi.: Cox, .Durand^Girond, Fermi, Kut-schera-Ei.ehenberg, Pasţeur,,Sabin, Salx, Sem-ple, Theiler, .Weigl. VACCINARE 696 VAGINAE FIBROSAE DIGITORUM Vaccinare (fr. vacc.ntr = a vaccina). Metodă de profilaxie care urmăreşte creşterea rezistenţei specifice printr-o imunizare activă (inoculare preventivă) cu variate vaccinuri: vii, atenuate, omorîte, adsorbite, purificate/ liofilizate etc. Introduse în organism, vaccinurile declanşează mecanismele formatoare de anticorpi specifici faţă de antigenul respectiv (8). ~ jenneriană, vezi Jenner. Vaccină, sin. : Cowpox. Viroză eruptivă din grupul variolei, apărînd la vaci. Agentul etiologic specific, virusul vaccinai^ imunizează omul împotriva variolei, datorita-unei fracţiuni anti-genice comune (22). ~ generalizată, complicaţie a vaccinării antivariolice, constînd din apariţia, concomitent cu evoluţia pustulei vaccinale, în vecinătate sau la distanţă, de noi elemente cutanate, uimind aceeaşi evoluţie ; apare în special la copiii cu afecţiuni cutanate, eczeme, impetigo ; mecanismul de producere este fie prin autoino-culare (grataj şi transmitere din aproape în aproape), fie prin diseminare pe cale hematogenă (8). Vaccinia. Nodulii mulgătorilor. Vaccinium vitis idaea, sin. : Merişor. Plantă din familia Ericaceae, ale cărei frunze conţin arbutozidă, hidrochinonă, flavonoli, tanin etc. şi au acţiune diuretică şi antiseptică (13). Vaceinogeneză (vaccină -f- gr. genesis = naştere). Dezvoltarea şi evoluţia leziunilor produse de virusul vaccinai (22). Vaccinostil. Instrument folosit pentru sca-rificarea efectuată în vederea inoculării unui vaccin pe cale epicutanată (22). Vaccinoterapie (vaccin -f gr. therapeia = tratament). Tratamentul unei infecţii constînd din inducerea unei stări de rezistenţă specifică faţă de agentul patogen, prin administrarea de vaccin (3). Vachenfeld. Agrafa agrafă formată din două benzi metalice, cea inferioară fiind prevăzută cu coiţi, cea superioară fiind răsucită în rulou de o parte şi de alta a liniei mediane, astfel încît, la strîngerea agrafei, cele două rulouri se îndepărtează unul de altul. Pentru scoaterea agrafei, este suficientă apropierea rulourilor cu ajutorul unei pense (11). Vacuolă (fr. vacuole din lat. vacuus = gol). Formaţiune intracitoplasmică, conţinînd diferite substanţe în soluţie apoasă, înconjurată de obicei de o membrană numită tonoplast. Densitatea optică a vacuolelor este mai redusă decît a restului citoplasmei. Apare în celulă în perioada de creştere activă şi dispare în faza staţionară (3). ~ eontraetilă, sin. : Vacuolă pulsatilă, vacuolă din citoplasma unor protozoare; ea îşi măreşte şi apoi îşi micşorează în mod ritmic şi gradat dimensiunile (1). ~ de difuziune, aspectu; sub care apar, în metoda de examinare in vitro a celulelor vii, picăturile mici din lichidul colorat înconjurător după ce sînt absorbite de celulă (1). ~ plasmoerină, vacuolă plină cu v^substanţe cristaloide, întîlnită în citoplasma celulelor secretorii (1). ~ pulsatilă, Vacuolă contractilă. ~ ragiocrină, vacuofă-plină cu coloid, întîlnită în citoplasma celulelor secretorii (1). Vacuolizare. Formare de vacuole (spaţii sau cavităţi) în protoplasma celulelor; poate să aibă loc un proces similar (mai redus) şi la nivelul nucleilor (2). ~ degenerativă, proces distrofic ireversibil, de diferite intensităţi, avînd la bază o tulburare a metabolismului hidric de geneză diferită; funcţia^eeltilelor vacuolizate este scăzută (2). ~ hialinoalbuminoidă, degenerare granulară caracterizată prin apariţia în protoplasmă a unor picaturi mari, cu aspect hialin şi de natură albuminoidă; poate să aibă loc în epiteliile tubilor renali în cazuri de nefrite cronice (2). ~ a nucleului, apariţia de vacuole în nucleu se însoţeşte de tumefierea acestuia şi de dispariţia cromatinei (aspect de nucleu în chenar) (2). Vacuom. Aparat reticular intern Golgi. Vacuum-extraetor, sin. : Vid-extractor. Aparat folosit în obstetrică pentru extragerea fătului din căile genitale. Este compus dintr-o ventuză care se aplică pe capul fătului şi o aparatură care creează vidul parţial necesar ventuzei (18). Vag, sin. : Pneumogastric. Denumire dată celei de a X-a perechi de nervi cranieni. Ramurile sale se distribuie larg la formaţiuni situate la cap şi în cavităţile toracică şi abdominală, îndeplinind funcţii parasimpatice (15). Vagin (lat. vagina = teacă). Vagina. ~ atretic, vagin redus în dimensiunile sale, datorită unei malformaţii congenitale, postinfla-mator, postlezional sau prin involuţie senilă (18). ~ diafragmat, vagin care prezintă un sept transversal, care îl poate obtura la diferite niveluri (18). ~ dublu, vagin care corespunde totdeauna unui uter dublu; este datorit lipsei de contopire a canalelor Miiller (18). ~ subsep-tus, vagin caracterizat prin prezenţa unui sept sagital incomplet (18). Vagina (lat. = teacă), sin. : Vagin. 1. Formaţiune anatomică semănînd cu o teacă (1). 2. Canal musculomembranos situat între deschiderea vulvară şi colul uterin; organul copulaţiei (1). Vaginae bulbi. Capsula Tenon. Vezi Tenon. ~ earotica, vezi Fascia cervicalis (1). Vaginae fibrosae digitorum manus. Teci fibro-conjunctive care învelesc tecile sinoviale ale tendoanelor flexorilor degetelor mîinii (1). Vaginae fibrosae digitorum pedis. Teci fibrocon-junctive mai mult sau mai puţin complete, care VAGINA FIBROSA TENDINIS 697 VALENTIN înconjură degetele piciorului; de ele se prind şi unele fascicule ale tendoanelor şi membranelor sinoviale (1). ~ fibrosa tendinis, manşon fibro-conjunctiv, uneori incomplet, care înveleşte tendoanele unor muşchi, inclusiv teaca lor sinovială (1). ~ masculina, Utriculus prostaticus. Vaginae mucosae digitorum manus. Vaginae sy~ noviales digitales manus. Vaginae mucosae digitorum pedis. Vaginae synoviales digitales pedis. ~ mucosa intertubercularis, Vaginae syno-viali intertubercularis. ~ mucosa tendinis, Vagina synovialis tendinis. ^musculi recti abdominis, teacă formată muşchiului drept abdominal de aponevrozele anterioare ale muşchilor laţi abdominali (muşchii oblic extern, oblic intern şi transvers). în cele trei sferturi superioare ale sale, teaca este completă, cu o lamă anterioară (lamina anterior) şi alta posterioară (lamina posterior). în rest, toate 3 aponevrozele trec anterior de muşchi, lăsînd posterior numai fascia transversalis (1). ~ processus styloidei ossis temporalis, sin. : Apofiza vaginală, platou osos care se întinde înapoi de la canalul carotidian la procesul mastoid; se separă înapoi în două lame care includ procesul stiloid (1). Vaginae synoviales. Saci mem-branoşi umpluţi cu lichid sinovial (1). Vaginae synoviales digitales manus, sin. : Vaginae mucosae digitorum manus. învelişul mucos sinovial imediat al tendoanelor muşchilor flexori şi muşchilor extensori ai degetelor mîinii (1). Vaginae synoviales digitales pedis, sin. : Vaginae mucosae digitorum pedis. Manşoanele sinoviale care înconjură nemediat tendoanele flexorilor şi extensorilor degetelor piciorului (1). ~ synovialis intertubercularis, sin. : Vagina mucosa intertubercularis, teaca din jurul tendonului lung al muşchiului biceps brahial, la trecerea acestuia prin şanţul intertubercular al humerusului (1). ~ synovialis tendinis, sin. : Vagina mucosa tendinis, teaca sinovială sau mucoasă care înconjură pe o anumită porţiune unele tendoane musculare (1). ~ synovialis tendinis musculi flexoris carpi radialis, teaca sinovială a tendonului muşchiului flexor radial al carpului (1). Vaginalită (lat. vagina = teacă + -ită). Inflamaţia'tunicii seroase testiculare (32). Vaginism. Termen atribuit de Sims hiperes-teziei exagerate a vulvei şi vaginului şi contrac-turii dureroase a muşchilor perineali şi constrictori ai vaginului. Fenomenul este întîlnit la-unele femei nevropate (18). Vaginită (vagin + -ită). Inflamaţia mucoasei vaginale (18). ~ acută, inflamaţie acută a mucoasei vaginale (18). ^ banală, inflamaţia mucoasei vaginului cu germeni saprofiţi, care pot deveni virulenţi prin scăderea puterii de apărare a vaginulu (13). ~ de cauză generală, in. flamaţia mucoasei vaginale în cursul unei bol* infecţioase anergizante sau al unei debilităţi constituţionale sau carenţiale (18) ~ cronică, inflamaţie cronică a mucoasei vaginale (18). ~ distrofică, inflamaţia mucoasei vaginale datorită deficienţei de apărare a vaginului în hi-pofoliculinii sau prin lipsă de receptivitate a mucoasei vaginale la hormonul feminizant (18). ~ senilă, vaginită distrofică apărînd la femei după menopauză (18). Vagotomie (n. vag + gr. tome = tăiere), întrerupere a; impulsurilor conduse de nervii vagi, executată cu mijloace chirurgicale. Recomandată în special de Dragstedt ca rezecţie a celor două trunchiuri pneumogastrice şi a anas-tomozelor lor supradiafragmatice, vagotomia se execută acum preferenţial abdominal, avînd ca scop reducerea hipersecreţiei şi hiperclorhidriei gastrice, considerate patogene mai ales în ulcerul duodenal (32). Vezi şi: Dragstedt. Vagotonie (n. vag +* gr. ionus = tensiune). Stare de predominanţă vagaiăN, caracterizată prin moleşeală, bradicardie, peristaltism exagerat, dispariţia reflexului faringian etc. (15). Vagotonină. Hormon pancreatic cu efecte hipoglicemiante şi hipotensive (7). Vail. Nevralgia nevralgie cu caracter paroxistic şi apariţie mai ales nocturnă, localizată unilateral la nas, ureche, orbită şi regiunea inferioară a feţei, determinată de leziuni pe traiectul nervului vidian (27). Vainstein. Operaţia procedeu plastic în luxaţia recidivantâ de umăr, constînd din suturarea tendonului lung al muşchiului biceps pe sub muşchiul siibscapular sectionat în „Z” (24). Val epidemic. Exacerbări ale indicelui de frecvenţă şi extindere a unei boli infecţioase şi transmisibile, care marchează fie începutul unei epidemii într-un teritoriu dat, fie oscilaţii ascendente ale morbidităţii în evoluţia unei epidemii (8). Valat (lat. vallum = ridicătură). înconjurat de o depresiune sau un şanţ circumvalar (1). Valeeulă (dim. lat. valles = vale). 1. Fosetă glosoepiglotică. 2. Vallecula. Valentin, Gustav, 1810 — 1883. Ganglionul dilataţie gangliformă la joncţiunea ramurilor medii şi posterioare ale plexului dental superior; este un pseudoganglion (1). Valentin. Boala condrodistrofie gravă caracterizată prin nanism, deformaţii osoase, hipotonii musculare, laxitate ligamentară etc. (4). Procedeul manevră de reducere pe cale ortopedică a luxaţiei de rotulă prin extensiune. Gamba se aşază în extensiune pe coapsă şi coapsa în flexiune la unghi drept pe bazin, VALENTINE-LUYS 098 VALSALVA pentru a se relaxa cvadriccpsul, apoi se apasă lateral asupra rotulei (24). Valentine-Luys. Uretroscopul ~9 uretroscop cu sursă internă de lumină (11). Valenţă (lat. vaiere = a avea valoare). Proprietatea unui element sau radical chimic de a se combina, în proporţii definite, cu alţi atomi sau radicali, elementul de referinţă fiind hidrogenul, căruia i se atribuie valenţa 1. Valenţa unui anumit element sau radical este deci numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenţi ai hidrogenului) cu care acesta se poate combina (5). ~ auxiliară, Valenţă secundară. ~ coordina-tivă, Valenţă secundară. ~ liberă, valenţă nesatisfăcută (de ex. valenţa unui radical liber). Din punct de vedere electronic, o valenţă liberă este reprezentată de un electron nepereche (5). ~ maximă, cea mai mare valenţă pe care o poate prezenta un element în combinaţiile sale (de ex. 6 pentru crom şi molibden, 7 pentru sulf, o pentru azot) (5). ~ negativă, valenţă prezentată de un ion negativ (5). ~ pozitivă, valenţă prezentată de un ion pozitiv (5).~secundară,sin.: Valenţă coordinativă, Valenţă auxiliară, valenţele de care dispune atomul sau ionul central al unui compus complex, prin intermediul cărora poate lega molecule neutre, ioni, atomi, în conformitate cu indicele său de coordinaţie (5). Valeriana officinalis, sin. : Valeriană. Plantă din familia Valerianaceae : rizomul şi rădăcina conţin un ulei esenţial, bogat în terpenoide, acizii izovalerianic şi a-hidroxizovalerianic, liberi sau esterificaţi; are acţiune sedativă şi spas-molitică, favorabilă în stări de hiperexcitabili-tate psihică şi senzorială; este un adjuvant în tratamentul epilepsiei (13). Valerianat de cafeină. Sare a cafeinei cu acidul valerianic; se foloseşte în tuşea convulsivă şi în stările de vomă cu componentă psihică importantă (14). Valeriană. Valeriana officinalis. Valetudinar (lat. valetudinarius = bolnav, infirm). Infirm (4). Valgus (lat. = cu picioare curbate în afară). Devierea unui membru sau segment de membru în afara axului longitudinal normal, astfel îneît unghiul extern de 180° se micşorează. Există un grad oarecare de valgus fiziologic (la cot, genunchi, gleznă); depăşirea acestui grad are o semnificaţie patologică (24). Validitate (lat. validitas). Valabilitatea unei măsurători comparată cu criteriul ei. O măsurătoare (sau un test) este validă atunci cînd măsoară ceea ce este indicat să măsoare. Testul validităţii ajustării este un test statistic pentru asigurarea validităţii ajustării unei repartiţii teoretice sau a liniilor de regresie (7). Valină, sin. : Acil o-aminoizovalerianic, GH3. CH(GH3).GH(NH2).GOOH. a-Aminoacid cu lanţ carbonic ramificat, monoaminomono-carboxi-lic, prezent în mai multe proteine fibroase, de origine vegetală sau animală. Este esenţial pentru dezvoltarea organismului uman. în organism, sub acţiunea transaminazei C, se poate forma pe seama acidului a-cetoizQv^erianic. în urina normală de 24 ore se elimină între 25 şi 45 mg valină (5). Valleeula (dim. lat. valles = vale), sin. : Valeculă. Depresiune moderat de adîncă pe suprafaţa exterioară (sau interioară) a unui organ (1). ~ cerebelli, depresiune mediană adîncă situată între emisferele cerebelului (1). Vallee, Henri. Boala Anemia infecţioasă a cailor. Valleix, Francois Louis Isidore, 1807 — 1855. Legile lui examinarea zonelor dureroase în caz de nevralgie trebuie efectuată prin presiune în punctele Valleix (24). Punctele locurile unde nervul este mai sensibil la presiune, în caz de nevralgie : emergenţa trunchiului nervos, locul unde trunchiul nervos este mai superficial, locul unde fibrele nervoase traversează muşchii, precum şi nivelul ramificaţiilor intradermice ale nervului (27). Puncte sciatice în sciatalgie, puncte dureroase pe traiectul nervului sciatic : punctul fesier, punctul femural, punctul de la capul peroneului, punctul achilian, punctul medio-plantar etc. Durerea provocată prin presiunea acestor puncte nu trebuie atribuită, după Thurel, compresiunii nervului sau ramurilor sale, ci hiperexcitabilităţii simpaticului paras-ciatic (24). Vallum (lat. = ridicătură). Termen folosit în nomenclatura anatomică pentru formaţiuni ce prezintă depresiuni (1). ~ unguis, depresiune în piele care cuprinde rădăcina unghiei (1). Valoare (lat. valor). Suma calităţilor care dau preţ unui lucru sau unei persoane (Dicţionarul limbii române moderne). ~ calorică a raţiei alimentare, cantitatea totală de calorii asigurată de raţia alimentară. Pentru a afla materialul energetic pus la dispoziţia organismului, trebuie scăzute din cantitatea totală de alimente pierderile din timpul preparării culinare, precum şi pierderile digestive (20). ~ globulară, Indice de culoare. <—' globulară supraunitară, Hipercromie. ~ nutritivă a alimentelor, valoarea nutritivă a unui aliment se apreciază în raport cu trofinele componente, cu echilibrul între trofine şi cu digestibilitatea lui (20). Valsalva, Antonio Maria, 1666 — 1723. Ligamentele Ligamenta auricularia. Proba probă vegetativă, care constă din executarea unui expir profund cu glota închisă, în vederea aprecierii capacităţii de adaptare a aparatului cardiovascular la efort. în mod normal, proba provoacă bradicardie şi modificări de volum ale inimii (15).Sinus aortae (Valsalvae), Sinus aortae. VALVA 699 VAMPIRISM Valva (lat. = valvă) sin.: Valvă. Formaţi- £ une membranoasă situată într-un organ cavitar sau un conduct şi care împiedică refluarea conţinutului lichidian cuprins în organul sau conductul respectiv (1). ~ aortae, sin. : Valvulae semilunares aortae, aparatul valvular compus din 3 plici semilunare situate la ieşirea aortei din ventriculul stîng al inimii (1). ~ atrioven-tricularis dextra, sin. : Valva tricuspidalis, Val-vuia tricuspidalis, valvă cu 3 valvule (cuspide) situată între atriul drept şi ventriculul drept (1). ^ atrioventricularis sinistra, sin. : Valva mitralis, Valvula bicuspidalis, Valvula mitralis, valvă cu două valvule (cuspide) situată întrebi atriul stîng şi ventriculul stîng (1). ~ ileocae-calis, sin. : Valvula Bauhin, Valvula coli, valvă la joncţiunea ileonului terminal cu cecul, constînd dintr-o buză superioară şi una inferioară şi împiedicînd parţial refluxul din cec în ileon (1). ^ mitralis, Valva atrioventricularis sinis- tra. ~ tricuspidalis, Valva atrioventricularis dextra. ~ trunci pulmonalis, sin.: Valvulae semilunares arteriae pulmonalis, aparatul valvular compus din cele 3 valvule semilunare~aîlate la i: ieşirea trunchiului pulmonar din ventriculul ' ' drept (1). Valvă (lat. = valvă). 1. Valva 2. Instrument folosit pentru depărtarea părţilor moi care astupă intrarea unui organ cavitar (11). ~ anterioară a valvulei tricuspide, Cuspis ventralis valvulae tricuspidalis. ~ externă a valvulei mitrale, Cuspis posterior valvulae mitralis. ^ internă a valvulei mitrale, Cuspis anterior valvulae mitralis. ~ internă (septală) a valvulei tricuspide, Cuspis septalis valvulae tricuspidalis. ~ posterioară a valvulei tricuspide, Cuspis dorsalis valvulae tricuspidalis Valvula (dim. lat. valva = valvă), sin. : Valvulă. Formaţiune anatomică în formă de plică acoperind incomplet un orificiu (1). Valvulae anales. Plici în formă de valvulă ale mucoasei anale, care unesc împreună extremităţile inferioare ale coloanelor rectale (1). ~ bicuspidalis, Valva atrioventricularis sinistra. ~ coli, Valva ileocaecalis. ~ foraminis ovalis, sin. : Falx septi, valvulă vestigială a găurii ovale interatriale, întîlnită în cazurile de persistenţă a acesteia (1). ~ fossae navicularis, sin. : Valvula Guerin, pliu al membranei mucoase, întîlnit uneori în acoperişul fosei naviculare a uretrei masculine (1). ~ lymphatica, pliu transvers în lumfenul unui vas limfatic (1). ~ mitralis, Valva atrioventricularis sinistra. ~ processus vermiformis, sin. : Valvula Gerlach, pliu al mucoasei situat la deschiderea canalului apendicelui vermiform în cec (1). ~ pylori, pliu al mucoasei la extremitatea pilorică a stomacului, în dreptul sfin-cterului omonim (1). ~ semilunaris anterior trunci pulmonalis, valvula anterioară a apa- ratului valvular cu care este prevăzut orificiul de ieşire a trunchiului pulmonar din ventriculul drept (1). Valvulae semilunares aortae. Valva aortae. Valvulae semilunares arteriae pulmonalis. Valva trunci pulmonalis. ~ semilunaris dextra aortae, valvula dreaptă a aparatului valvular al orificiului aortic (1). ~ semilunaris dextra trunci pulmonalis, valvula dreaptă a aparatului valvular al orificiului pulmonar (1). ~ semilunaris posterior aortae, valvula dorsală a aparatului valvular al orificiului aortic (1). ~ semilunaris sinistra aortae, valvula stîngă a aparatului valvular al orificiului aortic (1). ~ semilunaris sinistra trunci pulmonalis, valvula stîngă a aparatului valvular al orificiului pulmonar (1). ~ sinus coronarii, sin. : Valvula Thebesius, pliu semicircular al endocardului atriului drept, la orificiul de vărsare a sinusului coronar (1). ~ tricuspidalis, Valva atrioventricularis dextra. ~ venae cavae inferioris, sin. : Valvula Eustachio, plică semilunară care închide incomplet orificiul de vărsare a venei cave inferioare în atriul drept (1). ~ venosa, plică ?transversală concavă cranial, aflată în interio-,rul venelor, în special al celor tributare sistemului cav inferior (1). Valvulă (lat. valvula). Valvula. Valvule conivente Kerkring. Plicae circulares. Vezi şi: Bauhin, Bianchi, Eustachio, Gerlach, Guârin, Hasner, Heister, Houston, Thebesius, Vieussens. Valvulită (valvulă + -ită), sin. : Endocar-dită valvulară. Inflamaţie a valvulelor inimii; poate fi datorită unei infecţii microbiene, de cele mai multe ori streptococice, în cadrul reumatismului poliarticular acut sau acţiunii unor toxine microbiene (2). ~ recurentă, prezenţa de leziuni inflamatorii acute alături de leziuni cicatrizate de endocardită valvulară verucoasă (reumatismală) (2). ^ ulceropolipoasă, formă anatomopatologică în cadrul endocarditei lente caracterizată prin caracterul proliferativ predominant al ulceraţiilor (2). ~ ulcerovegetantă malignă, formă de valvulită în care predomină ulceraţiile, ducînd la desprinderi valvulare şi realizînd embolii septice (2). ~ verucoasă, valvulită de origine reumatismală, caracterizată prin apariţia pe linia de închidere a valvulelor a unor mici vegetaţii ca boabele de nisip ; endoteliul subiacent este în general alterat (2). Valvulotom (valvulă + gr. tome — tăiere). Instrument pentru efectuarea valvulotomiei (ii). Vezi şi: Brock, Dubost, Harken. Valvulotomie. Secţionarea chirurgicală a unei valvule cardiace (11). Vampirism (fr. vampire = vampir). Perversiune constînd din satisfacere sexuală de un sadism dus la extrem, prin aceea că bolnavul VAN DEN BERGH 700 VAQUEZ-LUTEMBACHER provoacă sîngerare partenerului devenit victimă (35). Van den Bergli, Albert Abraham Hijmans, 1869 — 1943. Metoda ~9 metodă colorimetrică de dozare a pigmenţilor biliari, care are la bază, proprietatea acestora de a da o culoare roşie în contact cu produsul de diazotare a acidului sulfanilic (5). Van Bogaert, Ludo. Vezi Leucoencefalita scle-rozantă subacută Van Bogaert. Van Gehuchten, Artliur, 1861 — 1914. Celulele vezi Golgi. Van Gehuchten-Nellis. Nodulii ~9 aglomerări de mononucleare sub forma unor noduli, frecvent întîlnite în ganglionii spinali ai omului şi animalului turbat. Sînt echivalenţele nodulilor encefalici Babeş (22). Van der Hoeve, J. Sindromul asociere de osteogeneză imperfectă cu sclerotice albastre şi surditate (26). Van Huevel-Tarnier. Operaţia ~9 operaţie de perforare a rahisului fetal în prezentaţie pelviană cu făt mort hidrocefal, urmată de puncţionarea craniului fetal la nivelul segmentului inferior al canalului cervical prin tranşa rahidiană (18). Van Neck-Ovelberg. Boala vezi Epifizită. Van fclyke, Donald Dexter. Aparatul ~9 dispozitiv gazometric pentru determinarea rezervei alcaline a plasmei prin măsurarea C02 liberat de bicarbonaţii conţinuţi în plasmă, sub acţiunea unui acid puternic (acid sulfuric) (5). Coeficientul ~9 coeficientul de epuraţie plas-matică a ureei. Pentru un debit urinar mai mare de 2 ml/min, coeficientul van Slyke se calculează U.V după formula: C = ----, în care: C = P coeficientul van Slyke (ml/min.); U = concentraţia urinară a ureei (mg %); V = volumul urinar (ml/min.); P = concentraţia plasmatică a ureei. Această formulă este însă formula generală a clearance-ului, astfel îneît coeficientul van Slyke reprezintă de fapt clearance-ul ureei endogene, denumit şi clearance maxim. în cazul unui debit urinar mai mic de 2 ml/min., van Slyke introduce în locul lui V din formula de mai sus fv, determinînd în acest fel aşa-nu-mitul clearance standard. în mod normal, coeficientul standard = 54 ml/min.,iar coeficientul maxim = 75 ml/min., cu variaţii de 60 — 132% (25). Metoda tehnică manometrică de dozare a aminoacizilor dintr-un produs biologic, avînd la bază măsurarea volumului de azot liberat de aminoacizi sub acţiunea acidului nitros (5). Van der Stricht. Operaţia procedeu de cură a varicelor membrelor inferioare prin safe-nectomie şi crosectomie lărgită asociată cu rezecţia axului safen prin smulgere invaginată pe fir (11). Van der Waals, Johannes, 1837 —1923.Forţele tipuri de forţe de atracţie care acţionează în-tre două sau mai multe molecule cu învelişuri electronice stabile. Forţele Van der Waals nu sînt Rezultatul punerii în comun de electroni sau a transferului de electroni, ci a atracţiei dintre : a) polii opuşi ai dipolilor; b) dipolîi induşi de dipolii permanenţi ai unor molecule în moleculele vecine; c) dipolii temporari, formaţi din cauza vibraţiilor învelişului electronic faţă de nucleele atomilor. Forţele Van der Waals au intensitate mică (1 — 9 kcal./mol.), dar suficientă pentru a le asigura un rol important în realizarea atracţiei dintre moleculele gazelor reale, coeziunii lichidelor lipsite de ioni şi coeziunii cristalelor cu reţele moleculare (5). Vanadiu. Simbol V. Element chimic în stare metalică, bi-, tri-, tetra- şi pentavalent, cu număr atomic 23 şi greutate atomică 50,95. Se găseşte în natură sub formă de compuşi minerali (sulfuri, vanadaţi, vanadinaţi etc.). în organismele vii a fost identificat numai la unele nevertebrate şi, în mici cantităţi (10 — 12 jzg), în oul de pasăre (5). Vanilfcm. Intoxicaţie prin ingestie de vanilie, cu prurit, cefalee, ameţeli, erupţii papuloase (23). Vaporizator (fr. vaporisateur). Aparat destinat a răspîndi vapori medicamentoşi, utili în tratamentul unor inflamaţii ale căilor aeriene superioare (30). Vapoterapie (lat. vapor = abur + gr. therapeia = tratament). Tratamentul cu vapori,. aburi sau apă fin pulverizată (4). Vaquez, Louis Henri, 1860 — 1936. Claudicaţie venoasă denumire improprie dată unor dureri ce apar în timpul mersului, la nivelul gambelor, în sindromul posttrombotic (10). Sindromul complex de tulburări subiective în aritmia extrasistolică constînd din perceperea extrasistolelor sub forma unor lovituri scurte, senzaţie de anxietate, durere vagă precordială (prin intermediul plexului cardiac) şi ameţeală condiţionată de pauza postex-trasistolică (10). Vaquez-Bordet. Metoda metodă orto-radiografică de măsurare a calibrului aortei în poziţia O.A.D. (36). Vaquez-Lecomte. Tromboflebită subacută formă de tromboflebită cu evoluţie tre-nantă, în puseuri, apărînd uneori după infecţii şi lăsînd sechele importante (10). Vaquez-Lutembacher (Vaquez, Louis Henri, 1860 — 1936; Lutembacher, Ren6). Sindromul sin. : Endocardita secundară nespecifică a cardiacilor, Endocardita subacută malignă trombozantă a cardiacilor, endocardită care VAQUEZ-OSLER 7 VARICELA HEMORAGICĂ apare la vechii cardiaci şi este caracterizată prin formarea unui tromb parietal masiv, putînd determina tulburări hemodinamice (10). Vaquez-Osler (Vaquez, Louis Henri, 1860 — 1936 ; Osler, William sir, 1849 — 1919). Boala Poliglobulia esenţială. Policitemia splenome-galică Poliglobulia esenţială. Var. Material obţinut din rocile calca-roase (32). ~ nestins, Oxid de calciu. ~ stins, Hidroxid de calciu. Variabile. Cantităţi care iau succesiv diferite valori în cursul evoluţiei unui fenomen. Tipuri: variabile aleatorii sau mtîmplă-toare, variabile care pot lua orice valori în funcţie de o serie întreagă de cauze pe care nu le putem controla; aceste variabile pot fi discrete (discontinui), dacă iau numai valori întregi (de ex. numărul de băieţi dintr-o familie, numărul deceselor printr-o anumită boală etc.) sau continui, dacă pot lua orice valori (talia unor oameni, greutatea unor animale de experienţă etc.); variabila dependentă este în general reprezentată de mărimea studiată şi care este în funcţie de valorile şi variaţiile variabilei independente (6). Variabilă aleatorie. Variabilă întîmplătoare (statistică), definită prin mulţimea valorilor X împreună cu posibilităţile respective de apariţie xf*1'*»...................’M(7). \Pi> P2>................ Pn)J Variabilitate (lat. variabilis = schimbător). Funcţie esenţială pentru vieţuirea organismelor sau speciilor, constînd din schimbarea discontinuă a caracterelor sau a asocierilor de caractere. Starea schimbată a caracterelor este transmisă ca atare de-a lungul generaţiilor. Numai schimbările transmisibile fac parte din fenomenul variabilităţii (17). ~ inframicro~ biană, capacitatea inframicrobilor de a răspunde la diferite influenţe, prin transformări care pot diferenţia membrii aceleiaşi specii. Poate fi naturală, spontană sau dirijată, în laborator, în condiţii stabilite de experimentator (22). Variantă (lat. variare = a schimba). în statistica matematică, mărimea concretă a unei caracteristici cantitative (de ex. înălţimea corpului este o caracteristică cantitativă; cifra 1,70 este varianta acestei caracteristici) (37). ~ de virus, tulpină virală ale cărei proprietăţi diferă de ale celei parentale (22). Varianţă. Dispersie. Varice (lat. varix). Dilatare permanentă, circumscrisă şi patologică a venelor, datorită pierderii tonicităţii pereţilor, ca urmare a unor ^procese inflamatorii şi distrofice, a insuficienţei valvulelor (congenitală) sau a creşterii presiunii sanguine din cauza unui baraj în circulaţia de întoarcere; anatomopatologic este o endo- şi inezoflebită cronică atrofică ectaziantă (2). ~ anevrismal, Anevrism Pott, vezi Pott. ~ arterial, Anevrism cirsoic’. ~ elefantiazic, îngroşare considerabilă a membrului inferior varicos prin infiltrarea edematoasă a pielii şi ţesutului celular subcutanat; anatomopatologic se constată imbibiţie apoasă şi hiperplazie conjunctivă cu infiltrat celular variat, urmate de atrofia consecutivă a epidermului (2). ^ esofagian, transformare varicoasă a venelor tsofagiene ir.terioare în cursul sindromului de hipertensiune portală; se exteriorizează clinic prin hemoragii (16). ~ gelatinos, aspect nodular al cordonului ombilical (10). Varice profunde. Varice ale venelor profunde, reali-zînd un veritabil rezervor venos, din care sîngele este expulzat prin contracţiile musculare către căile colectoare (2). Varice superficiale. Dilataţia reţelei venoase superficiale a membrelor inferioare (11), ^ lurbinal, dilataţie venoasă varicoasă localizată la nivelul cornetelor nazale (10). Varice vulvare. Dilataţii venoase la nivelul vulvei, cu aspect varicos, întîlnite mai ales în timpul sarcinii (18). Varicelă (dim. lat. varius = pătat), sin. : Rovaglioni, Vărsat de vînt. Boală infecţioasă şi contagioasă endemoepidemică benignă, răspîndită pe întregul glob pămîntesc, afectînd cu predilecţie copiii, şi provocată de un virus conţinut în veziculele şi sîngele bolnavilor; după o incubaţie de 14 — 15 zile, se manifestă prin fenomene infecţioase generale discrete, iebră moderată în perioada preeruptivă şi o erupţie generalizată polimorfă cu durată de 7 — 10 zile, avînd ca elemente eruptive de bază vezicule rotunde sau ovalare, superficiale, asemănătoare picăturilor de rouă; pe acelaşi segment de trunchi se găsesc elemente eruptive de vîrstă diferită : macule, papule, vezicule cu conţinut clar sau tulbure, vezicule ombilicate sau cruste (8). ~ abortivă, sin. : Varicelă larvată, formă clinică de varicelă în care exan-temul lipseşte, boala redueîndu-se la o angină roşie şi un scurt croşet febril (8). ~ buloasă, sin. : Varicelă pemfigoidă, formă clinică de varicelă cu vezicule mari, care, prin confluenţă, pot forma flictene întinse (8). ^ confluentă, formă severă de varicelă cu vezicule foarte numeroase, atingîndu-se prin marginile lor, uneori cele din palmă fiind profunde şi dure, amintind ,,perla de sticlă”; se întîlneşte mai ales la adulţii tineri sau la convalescenţii de altă boală infecţioasă (8). ~ frustă, formă clinică de varicelă în care exantemul este trecător, iar elementele cutanate îşi întrerup evoluţia în stadiul de papulă (8). ~ gangrenoasă, formă clinică gravă de varicelă, în care se produc ulceraţii gangrenoase, profunde; evoluţia este adesea letală (8). ~ hemoragică, formă severă VARICELĂ LARVAT 702 VARIOLA HEMORAGICĂ de varicelă, care survine uneori în cazurile tratate prin hormoni corticoizi, caracterizată prin vezicule cu conţinut hemoragie, peteşii hemoragice perilezionale sau pe tegumentele sănătoase, hemoragii la nivelul mucoaselor* viscerelor; evoluţie severă (8). ^ larvată, Varicelă abortivă. ~ pemfigoidă, Varicelă buloasă. ~ pustuloasă, formă gravă de varicelă în care veziculele se suprainfectează prin grataj, lipsă de igienă sau hipoergie, trec în stadiu supurativ şi lasă cicatrice indelebile, similare celor din variolă; uneori, supuraţia veziculelor generează procese supurative profunde şi septicemii (8). Varicelizare. Metodă abandonată astăzi de imunizare activă faţă de varicelă, constînd din inocularea de virus varicelos la receptivi (8). Varico- (lat. varix = venă varicoasă). Element de compunere care introduce în termeni referirea la varice sau sensul de : încolăcit, şerpuit şi tumefiat (32). Varieoblefarom (varico- -f- gr. blepharon = pleoapă + -oma). Tumoare varicoasă a pleoapelor (2). Varicocel (varico- -f gr. kele = tumoare). Dilataţii varicoase ale venelor plexului sper-matic (papiliform), de natură primitivă (mai frecvent de partea stîngă, unde vena sperma-tică se varsă în unghi drept în vena renală) sau secundară (tumori renale) (10). ~ orbi-tar, dezvoltare şi dilatare anormală a venelor orbitare (28). Varieoflebîtă (varico- + gr. phleps = venă + ită). Infecţie latentă într-o venă varicoasă (2). Varicozităţi. Dilataţii, de obicei sinuoase şi multiple, ale micilor vene superficiale ale tegumentelor (10). Variola. Vario'ă. — fulminans, formă maligna de variolă manifestată clinic prin debut brutal, hemoragii, dispnee, simptome nervoase şi moarte în cîteva ore pînă la 1—2 zile în comă sau convulsii, înainte de apariţia erupţiei; prezintă dificultăţi mari de diagnostic, avînd prin aceasta o mare importanţă epidemiologică (8). ~ major, Variolă. ^ minor, Alastrim. ~ vera, Variolă. Variolă (fr. variole), sin.: Bubat mare, Variola, Variola major, Variola vera, Vărsat mare. Boală pestilenţială cu mortalitate mare, endemoepidemică în India, Pakistan, Africa şi America de Sud, provocată de un virus; după o incubaţie medie de 12 zile, se manifestă prin debut violent, cu frison puternic, febră 40°C, cefalee, rahialgii puternice caracteristice, raş trecător scarlatiniform, morbili-form, urticarian sau hemoragie, localizat de predilecţie în regiunile inghinale (,,în slip”) şi axilare; după 2 — 4 zPe apare erupţia, întîi pe faţă, sub forma unor macule congestive care se transformă în papule dure, apoi în ^.vezicule rotunde sau ombilicate, profunde,cu lichid clar sub presiune (comparate cu perle de sticlă); erupţia se extinde ■ gentrifug; la nivelul mucoaselor, enantemul" trece prin stadiul de macule, papule şi vezicule ; în a 9-a — a 10-a zi, veziculele se transformă în pustule, fenomenele infecţioase şi generale reapar, starea bolnavului devine severă; în perioada următoare, de desicaţie, fenomenele clinice se ameliorează, pustulele se resorb sau se rup şi se transformă în cruste care cad în a 30-a — a 40-a zi de boală, ’ lăsînd cicatrice indelebile (8). ~ albă, Alastrim. ~ atenuată a vaccinaţilor, formă clinică de variolă aparentă la vaccinaţi, cu evoluţie clinică mai benignă, cuprinde ca forme clinice : varioloidul, variola frustă şi variola fără exantem (8). ^ aviară, boală infecţioasă cu caracter epizootie a păsărilor, determinată de un virus din grupul variolo-vaccinae (pox) (22). ~ confluentă, formă gravă de variolă cu fenomene infecţioase generale foarte pronunţate şi erupţie abundentă, în special pe faţă; elementele eruptive confluează în placarde în faza vezicu-loasă, iar în faza supurativă tegumentele sînt foarte edemaţiate, pustulele confluînd în adevărate mase purulente fetide şi monstruoase; la nivelul mucoaselor se produc ulceraţii numeroase, profunde, foarte dureroase, împiedicînd masticaţia şi deglutiţia; evoluţia este foarte gravă, cel mai adesea letală (8). ^ fără exantem, formă benignă de variolă, în care erupţia lipseşte cu desăvîrşire, boala redueîndu-se la un episod febril scurt, apărut în urma unui contact sigur infectant; nu poate fi diagnosticată decît epidemiologie (contact infectant şi estimarea perioadei de incubaţie, care este de durată obişnuită) (8). ~ frustă, formă benignă de variolă apărînd în cursul epidemiilor la persoane vaccinate recent, dar în contact strîns cu bolnavul (de obicei personalul medico-sani-tar); se manifestă clinic prin invazie scurtă, fenomene infecţioase generale reduse, elemente eruptive puţin numeroase (uneori numai 2 — 3 vezicule pe faţă, neînsoţite de febră) (8). ^ hemoragică, sin. : Vărsat negru, formă gravă de variolă apărînd mai ales la gravide şi la indivizi debilitaţi; se manifestă prrn semne toxiinfecţioase foarte grave, precum şi printr-un sindrom hemoragipar constînd din hemoragii la nivelul mucoaselor şi tegumentelor fie în perioada de invazie, ducînd la exituş_^şi constituind aşa-numita purpură <^rioli£ă} fie. în perioada de erupţie şi pustulizare* realizînd variola hemoragică pustuloasă sau tardivă (8). VARIOLIFORM 70o VASOCONSTRICŢIE Ysriolifornt (iariolă — lat. ferma = formă). Asemănător variole (se referă in special ia aspectul erupţiei) (22). Vario-izare. Metodă de kimunizare în variolă folosită în trecut, înaintea vaccinării jenne-riene sau în absenţa vaccinului, utilizînd cruste provenite de la bolnavii de variolă sau produsul recoltat din radarea ^nei^pustuJ** *8). Vaiioloid (variolă -f- 'gr. fzcrtK = iormă). Formă atenuată şi benignă de variolă, care apare la indivizi vaccinaţi sau trccuţi prin boală cu mulţi ani înainte (parţial imuni); după o incubaţie şi invazie asemănătoare variolei medii se manifestă printenomene infecţioase generale mai reduse şi un exantem discret şi abortiv cu elemente puţin numeroase, care se opresc în stadiul de papule sau vezicule şi nu se pustulizează, ci se transformă direct în cruste, care se elimină fără a lăsa cicatrice; complicaţiile sînt rare, iar vindecarea completă, rapidă. Varioloidul transmis la indivizi nevaccinaţi poate să genereze o variolă comună sau chiar malignă (8). Variolo-vaccinae. Vezi Grup variolo-vaccinae. Variometru (lat. v arius = diferit, variat + gr. metron = măsură). Instrument pentru măsurarea modificărilor presiunii atmosferice (4). Yarolio (Varolius), Gonstanzo, 1543 — 1575. puntea vezi Pons. Varus (lat. = înclinat spre interior). Devierea unui membru sau segment de membru înăuntru axului longitudinal normal, astfel încît unghiul intern scade sub 180°. Există un varus fiziologic (umăr, mînă, şold) a cărui depăşire are semnificaţie patologică (24). Vas (lat. = vas, canal). 1. Termen anatomic general desemnînd un canal prin care circulă de obicei un lichid (sînge, limfă) (1). 2. Recipient (32). ~ aberant Haller, Ductuli aberran-ies epididymidis. Vase absorbante. Vase în care se pun substanţe absorbante prin care se bar-botează aerul în vederea determinării aerosolilor sau gazelor din aer (20). ~ afferens glo-meruli renalis, arteriola care aprovizionează ghemul capilar într-un corpuscul renal (1). Vasa afferentia lymphoglandulae. Vase limfatice aferente ale unui nodul limfatic (1). ~ anastomoticum sin. : Ramus anastomoticus, vas sanguin care face legătura dintre două artere sau două vene vecine (1). ^ eapillare , ultima ramificaţie a unui sistem vascular; vase foarte fine care vin în contact strîns cu ţesutul înconjurător (1). ~ eollaterale, ramificaţie cola-teralăa unei artere sau aferenta colaterală a unei vene (1). ~ efferens glomeruli renalis denumire pentru vasele precapilare care drenează ghemul capilar al unui corpuscul renal (1). Vasa efferentia lymphoglandulae. Vase limfa- tice eferenţe ale unui nodul limfatic (1). Vasa lymphatica. Conduct prin carekcirculă limfa (1). Vasa lymphatica profunda. Conducte limfatice situate în părţile profunde ale ţesuturilor somatice sau viscerale (1). Vasa lymphatica super-ficiaiia. Vase limfatice situate în părţile superficiale ale ţesuturilor somatice sau viscerale (1). Vasa sanguinea retinae. Vasele sanguine care irigă tunica nervoasă a globului ocular (1). ~ spitale ductus cochkaiis, cel mai larg vas de sînge situat în ţesutul conjunctiv de sub lama bazilară a duetului cohlear din urechea internă (1). Vasa vasorum. Vase de sînge care irigă pereţii arterelor şi venelor care au un calibru de peste 1 mm (1). Vezi şi: Polejaev. Vascularită (.at. vasculum = vas mic + -ită). Angeită. ~ neciotioă vascularită care apare în tifosul exantematic şi se caracterizează prin nteroze limitate ale peretelui vascular cu reacţie celulară perivasculară (2). ^ nodulară, tiiUm indurat netufctrculos al gambelor, caracterizat prin ncduli cutanaţi sau subcutanaţi, uneori ulceraţi, pe fondul unei panarte-rite de natură probabil alergică; este mai frecventă la femeia adultă (10). ~ proliferativă, formă de vascularită în care există proliferare endotelială fără alterări ale celulelor şi deci fără producere de tromboze (2). ~ sifilitică, endotelită proliferantă cu tendinţă la obliterare şi manşon perivascular limloplasmocitar (2). ^ trombozantă, formă de vascularită proliferativ distructivă, producînd dezagregarea celulelor şi determinînd apariţia trombo-zelor (2). ~ vegetantă, vascularită însoţită de formarea de vegetaţii trombotice mici in zonele unde au existat leziuni endoteliale distrofice (2). Vasculită. Angeită. Vaselină (fr. vaseline). Amestec de hidrocarburi saturate, obţinut prin purificarea şi decolorarea reziduurilor de la rectificarea petrolului ; este folosită ca excipient pentru unguente, lubrifiant şi emolient (13). Vasilescu, Nicclaie. Semnul probă clinică de evidenţiere a deficitului motor de origine piramidală la membrul inferior paretic. Bolnavul aşezat în decubit dorsal pe pat este solicitat să llecteze simultan membrele inferioare şi să aşeze plantele pe pat cît mai aproape de fese. Membrul paretic rămîne în urmă (27). Vasilievskaia. Operaţia reconstrucţie osteoplastică a extremităţii superioare a femurului, cu ajutorul unui transplant osos auto-gen (24). Vaso- (lat. vas = vas). Element de compunere referitor la un canal sau vas (32). Vasoconstricţie (vaso- -f lat. constridio = strîngere, îngustare). îngustare a lumenului VASODEPRESSOR MATERIAL '04 vectocardiograma vascular provocată de constricţia musculaturii netede a vaselor sanguine (15). Vasodepressor material (engl.), abreviat VDM. Substanţă de natură polipeptidică extrasă, din diverse ţesuturi şi care are o acţiune vaso^ dilatatorie periferică (15). ' Vasodilataţie (vaso- -f lat. dilatatio = dilataţie). Dilatare a vaselor sanguine provocată de relaxarea musculaturii netede vasculare (15). Vasoexcitator material (engl.), abreviat VEM. Substanţă de tip reninic, eliberată de ţesuturi în faza erectilă a şocului (10). Vasografie (vaso- -f- gr. graphein = a scrie). Metodă radiologică utilizată pentru punerea în evidenţă a vaselor sanguine sau limfatice, prin opacifierea acestora cu o substanţă de contrast (36). Vasomotricitate (vaso- + lat. motan — mişcare). Capacitate de a determina modificări vasomotorii (15). * "Yasoplegie periferică. Paralizie arterioiocapi-lară cu reţinerea unui important volum de sînge stagnant, factor important în unele forme de colaps sau şoc (10). Yasopresină, sin. : Adiuretină, Hormon antidiuretic, Pitresină. Hormon diencefalic octapeptidic depozitat în retrohipofiză, cu acţiune yjisoconstrictorie şi antidiuretică; este utilizat pentru diagnosticul şi tratamentul diabetului insipid (7 ; 14). Yasotocină. Octapeptid cu acţiune slimula-torie asupra musculaturii neLede şi vezicii de broască, secretat de diencefalul unor specii de vertebrate (7). V asterbotteîi. Anomalie poliploidia constituţională, ereditară, a normoblaştilor (19). Vată. Material vegetal sau mineral, lonnat din fibre scurte cu proprietăţi adezive şi folosit ca absorbant sau izolator (32). ^ hidroiilă, perii seminţelor diferitelor specii de Gossypiam (Malvaceae) separaţi de impurităţi, degresaţi şi albiţi. Produs de largă întrebuinţare în farmacie şi medicină, pentru pansamente (13). ~ de sticlă, vată obţinută prin suflarea sticlei cu vapori sub presiune; este folosită în laboratoare ca material absorbant şi izolant (32). Yater, Abraham, 1684 — 1751. Anipulla valeri, sin. : Ampulla hepatopancreatica, Papilla duodeni major, ridicătură în mucoasa duodenală la deschiderea în duoden a canalului biliar comun şi a canalului pancreatic (1). Vater-Paeini (Yater, Abraham, 1684 — 1751 ; Pacini, Filippo, 1812 — 1883). Corpusculi sin. : Corpuscula lamellosa, corpusculi eliptici, mari, alcătuiţi din mai multe lamele concen-liice de ţesut conjunctiv în jurul unui centru care conţine terminaţiile fibrei nervoase; sînt situaţi în păturile interne ale pielii, sub membrana mucoasă, în tendoane, septuri intermuscu-lare, periost şi în membranele seroase (1). Vazectomie (vaso- -}- gr. ektome = excizie)! Excizia vaselor deferente (10). Yăl (lat. velum). Yelum. ^ palatului, vezi Palatum. Vărsat. Termen folosit în limbajul popular pentru unele afecţiuni veziculobuloase, in special pentru unele forme de variolă şi pentru varicelă (8). ~ mare, Variolă. ~ negru, Variolă hemoragică. ^ de Sainoa. Alastrim. ^ de Sanaga, Alastrim. ~ de vînt, Varicelă. Vărsătură (lat. versare = a vărsa). Act reflex prin care conţinutul stomacului este expulzat violent pe gură ; poate fi de origine centrală (cerebrală) sau periferică (viscerală), în primul rînd gastrică (16). ~ acidă, vărsătură care conţine aproape în totalitate suc gastric (16). ~ alimentară, vărsătură care conţine alimente nedigerate sau parţial digerate (16). ^ bilioasă, vărsătură cu conţinut total sau predominant bilios (16). ~ îecaloidă, vărsătură care conţine alimente transformate prin digestie peptică şi bacteriană, avînd caracter feca-loid (16). ~ gravă de sarcină, sin. : Vărsătură incoercibilă de sarcină, formă a disgravidiei din primul trimestru de sarcină, manifestată prin vărsături alimentare sau bilioase, care se succed la intervale foarte scurte, ajungînd uneori la un număr mare şi care fac aproape imposibilă alimentarea gravidei, contribuind astfel la apariţia acetonuriei care impune întreruperea artificială a sarcinii (18). ^ incoercibilă, intoleranţă la alimentele solide sau lichide cu inapetenţă absolută, determinînd deshidratare şi denutriţie rapidă (16). ~ incoercibilă de sarcină, Vărsătură gravă de sarcină. VC02. Simbol pentru eliminarea CO.,/min. (34). VDM. Abreviere pentru Vasodepressor material (15). Y.D.lt.L. Prescurtare pentru Venereal Di-seases Research Laboratory. Reacţia V.D.R.L. este o reacţie de floculare pe lamă în tub pentru serodiagnosticul sifilisului cu antigen cardio-]ipinic (3). Yeetocardiografie (vector + gr. kardia = inimă + graphein = a scrie). Metodă de explorare a curenţilor de acţiune ai inimii prin înregistrarea extremităţilor pozitive ale vectorilor electrici integrali momentani pe o linie, constituind, în spaţiul tridimensional, aşa-numita buclă vectorială (10). ~ spaţială, Stereocardio-grafie. Yeetoeardiogramă (vector + gr. kardia = inimă -f gramma = notare). Reprezentare grafică a mărimii şi direcţiei curenţilor de VECTOR 705 VELANOSCHIASCOPIE acţiune ai inimii sui) forma buclei vectoriale (15). Vector (lat. = care transportă). 1. Termen care se referă la rolul pe care-1 deţin unele vieţuitoare (în special unele insecte) în transmiterea agenţilor patogeni (microbi, paraziţi etc.) ai unor boli de la o gazdă la altă gazdă (31). 2. în matematică, orice segment dirijat (indiferent de semnificaţia sa), avînd lungime, direcţie şi sens (de ex. viteza) (7). ~ electrocardiografie, noţiune reprezentînd momentul electric al dipolului care generează cîmpul electric respectiv şi caracterizată prin mărime (proporţională cu distanţa dintre sarcini), direcţie (paralelă cu axa dipolului) şi sens (de la minus la plus). Vectorii corespunzători dipolilor realizaţi simultan in miocard se pot suma, ducind la vectorul integral, a cărui proiecţie pe axele derivaţiilor oblice (standard etc.) sau ortogonale (V2 — V6) reprezintă unda eleclro-cardiografică respectivă (10). Vedere (lat. viciere --- a vedea). Facultatea de a vedea. Constă din reprezentarea in scoarţa cerebrală, prin intermediul analizorului optic, a imaginilor obiective aie lumii exterioare. Actul complex al vederii cuprinde excitarea celulelor receptorii din retină prin radiaţii luminoase de diferite lungimi de undă, care produce modificări fotochimice in substanţa fotosensibilă a conurilor şi bastonaşelor, naşterea unor biocurenţi în celulele şi fibrele nervoase ale retinei, transmiterea acestora prin căile optice în sistemul nervos central şi transformarea lor in senzaţia psihică de vedere (28). ~ alternantă, folosirea alternativă a ochilor în actul vederii (28). ~ bisioculară, vedere care rezultă prin folosirea ambilor ochi, fără diplopie (28). ~ cantitativă, vedere sui'icientă pentru a distinge lumina de întuneric (28). ^ centrală, sin. : Vedere directă, vedere care rezultă din impresionarea maculei (2o). ~ colorata, Cromatopsie. ^ directă, Vedere centrală. entoptică, senzaţie vizuală produsă de cauze intraoculare (28). ^ fotopieâ, vedere care se realizează în condiţii de luminozitate optimă, cînd este activă regiunea maculară, prin sensibilizarea numai a conurilor (28). ~ iadirectă, vedere realizată prin periferia retinei (28). ^ mezopică, vederea la lumină crepusculară, în care este activă regiunea parafo-veolară a retinei (28). ^ multiplă, Poliopie. ~ oscilantă, sin. : Oscilopsie, defect vizual în care obiectele văzute par să se mişte înainte şi înapoi (28). ~ panoramică, vedere picturală, fără relief (28). ~ periferică, vedere care rezultă prin excitarea altor părţi din retină decît macula (28). ^ scotopică, vedere 111 condiţii de luminozitate scăzută, aşa îneît regiunea maculară este inactivă, unitatea sen- zorială fiind dată de bastonaşe şi conuri (28). ^ scurîă, vedere bună numai în apropiere (28). ~ stereoscopică, sin. : Percepţia reliefului, Vedere tridimensională, vedere binoculară,* în relief; vederea adincimii, lăţimii şi înălţimii obiectelor (28). ~ tricromatică, Tricromatism. — tridimensională, Vedere stereoscopică. Vedrov, N. S., 1891-1949. Testul —, test cutanat pentru determinarea sensibilizării la diferite substanţe. Constă din aplicarea pe piele a unei picături din substanţa bănuită ca sensibilizantă, solvită în alcool sau acetonă. Citirea se face după 21 ore (12). Vegetarian (fr. vegetarien). Persoană care se hrăneşte exclusiv cu alimente vegetale. Vegetarianul sever mănîncă numai fructe; lacto-vegetarianul foloseşte in alimentaţie, Î11 afară de vegetale, lapte şi ouă, evitînd carnea de orice fel (16). V egetalii'. Care se referă la centrii, ganglionii şi nervii simpatici şi parasimpatici, cu roi de reglare şi coordonare a funcţiilor vegetative ale organismului (15). Vegetaţie (iat. vegetaţia). Denumire generică pentru formaţiuni proeminente, filiforme sau globuloase, caracterizate histologic printr-o proliferare papilomatoasă dermoepidermică (12). Vegetaţii adenoide. Hipertrofii ale amigdalei faringiene frecvent întîlnite fa copii distrofici, subnutriţi, sub forma unei tumori mullilobate care împiedică respiraţia nazală şi modifică timbrul vocii. Prezenţa ţesutului limfoid infectat cronic determină fenomene de infecţie de focar, cu manifestări locale, de vecinătate sau la distanţă (30). Vegetaţii vencriene, sin. : Condlloame acuminate. Excrescenţe papiliforme, in creastă de cocoş, conopidiforme, de culoare roşie-vie, localizate -in regiunile genitale sau anale şi provocate de un ultra virus (12). Vehicul (iat. vehiculum). Mediul de dispersie a substanţelor active care intră în componenţa unui medicament complex (13). VeiUonelIa. Gen de bacterii anaerobe din familia Neisseriaceae, clasa Schizomycetes, cu-prinzind coci mici, de 0,3 — 0,4 [x diametru, dispuşi in grămezi, perechi sau lanţuri scurte, gramnegativi. Cresc bine pe medii uzuale. Sint întîlniţi ca paraziţi în gură, intestin, tract respirator şi urogenital, la om şi animale. Specia tip : Veillonella par vuia (3). Veit — Smellie. Metoda metodă de degajare a capului fetal în naşterile cu prezentaţie pelviană, asemănătoare manevrei Mauriceau (18). Vclanosciiiascopie (lat. velum = văl -j-gr. skia = umbră + skopein = a vedea). Metodă subiectivă de măsurarea refracţiei celulare, imaginată de A. Trantas ; constă din aprecierea de către bolnav a mişcărilor umbrei VELOCITATE 706 VENAE BRACHIOCEPHALICAE unei baghete subţiri plimbată lent în faţa ochiului în diferite meridiane, proiectată pe un mic ecran luminos (28). Veiocitatc (lat. vclocitas). Viteză do deplasare (15). Veioreceptori. Receptori sensibili la modificările de volum ale masei sanguine, cu rol iniDortant în reglarea secreţiei de aldosteron (15). Velpeau, Alfred Armând Louis Mărie, 1795 — 1867. Semnul sin. : Semnul corzilor tendoanelor radiaţilor, ridicarea şi întinderea ca pe nişte coarde a tendoanelor radialilor în fractura extremităţii inferioare a radiusului, cu deplasarea dorso-externă a fragmentului distal (24). Ycium (lat. = văl), sin. : Văl. Termen anatomic pentru stricturi ondulate (1). ~ inler-positum, plexul coroid din acoperişul ventriculului al IlI-lea al creierului (1). ~mc sinusul cavernos ; sediu topografic : unghiul oculonazal ; vf.rsare : v. facialis. V. apppiitiicularis — ţesut de origine : appendix vermiformis; seuiu topografic: y~mesoapperidix ; vărsare : v. iliocolica. Y. aquaeduetus vestibuii — ţes*ut de origine : Si. cciilus, utriculus, ductus scmicitcuţares ; sediu topografic : aquaeduetus vestibuli; vărsare v. jugularis interna. V. urcuatae renis — vene de origine : v. interlobulares renis; sediu topografic: zona corticomedulară a rinichiului ; vărsare : v. iniarlcbares renis. V. articulare» temporoniandibulares — ţesut de origine : articulatio iemporomandibularis ; sediu topografic : zona articulaţiei temporo-mandibuiare; vărsare : v. retromandibularis. V. aurieulares aftieriores — ţesut de origine : auris externa ; sediu topografic : preauri-cular; vărsare : v. retromanaibularis. V. auricularis posterior — ţesut de origine : auris externa; sediu topografic : retroauricu-lar ; vărsare : v. retromandibularis. V. axillaris — vene de origine : v. Ihoracica lateralis, v. thoracotpigastricae, v. brachiales9 v. ulnares, v. radiaies, v. cephalica, v. basilica, plexus venosus areolaris; sediu topografic : fossa axillaris; vărsare : v. subclavia. V. azyyos — vene de origine : v. intercos-talis superior dextra, v. hemiazygos, v. hemia-zygos accesoria, v. esophageae, v. bronchiales, v. pericardiacac, o. mediastinales, v. phrenicae superiores, v. lumbalis ascendens, v. subcostalis, v. lurnbales (I et II), v. intercostales posteriores v. spinales, v. basiveiiebrales; sediu topografic : faţa laterală dreaptă a coloanei vertebrale toracice ; vărsare : v. cava superior. V. basalis — vene de origine : v. cerebri media anterior, v. ccrebri profunda, v. striata; sediu topografic : dorsal de pedunculul cere- bral ; vărsare : v. cerebri magna. V. basivertebrales — ţesut de origine : corpurile vertebrelor; sediu topografic : corpurile vertebrelor; vărsare : plexus venosi vertebrales interni et externi (anterior et posterior). V. braeliiales — vene de origine : v. basilica, v. ulnares, v. radiaies, v. musculare, v. anastomotice; sediu topografic : însoţesc artera brahială; vărsare : v. axillaris. V. braehioceplialieac (dextra et sinistra) — vene de origine : v. subclavia, v. jugularis interna, v. thyroidea inferior, plexus thyroideus impar, v. laryngea inferior, v. thymicae, v. pericardiacae, v. pericardiophrenicae, v. mediastinales, v. bronchiales, v. tracheales, v. oesophageae, v. vertebralis, v. vertebralis anterior, v. vertebralis accesoria, plexus venosus suboccipitalis, v. cervicalis profunda, v. thoracicae internae, v. intercostalis suprema, v. intercostalis superior sinistra; VENAE BRONCHIALES 707 VENAE C1RCUMFLEXAE FEMORIS sediu topografic: în continuarea confluenţei v. subclavii cu v. jugulară internă, pină la vărsarea în cava superioară; vărsare : v. cava superior. V. bronchiaîcs — ţesut de origine : bronchi; sediu topografic: parabronhic, mcdiastinal; vărsare : v. azygos (direct sau indirect). V. bulbi penis (vestibuli) — ţesut de origine : bulbus penis sau bulbus vestibuli; sediu topografic : regiunile omonime ; vărsare : v. pudcnda interna. V. canaliculi coclileae — ţesut de origine : cochlea, spiralis modioli vestibulares; sediu topografic : canalis spiralis cochleae ; vărsare : v. jugularis interna. V. canalis pterygoidei — ţesut de origine : canalul pterigoidian şi structurile lui învecinate ; sediu topografic : canalul pterigoidian ; vărsare : plexus pterygoidei. V. cava inferior — vene de origine : v. iliacae communes, v. phrenicae inferiores, (v. lumbales (III et IV), v. hepaticcie, v. renales, v. suprarenalis dextra, v. testicularis dextra, v. ovarica dextra ; sediu topografic : prevertebral, la dreapta aortei; vărsare : atrium dexirum cordis. V. cava superior — vene de origine : v. brachiocephalicae, v. azygos; sediu topografic : mediastinul anterior (etajul vascular); vărsare : atrium dexirum cordis. V. cavcraosuc — ţesut de origine : corpus cavernosum, corpus spongiosum; sediu topografic : structurile omonime ; vărsare : v. pmlmda interna. V. centrales — ţesut de originii : sinusoidele hepatice; sediu topografic: centrul lobululii hepatic; vărsare : v. supralobulare. V. centralis -- ţesut de origine : glandula suprarenalis; sediu topografic: hikil glandei suprarenale ; vărsare : dreapta — v. cava inferior, stînga — v. renalis. V. centralis rretinae — ţesut de origine : K/tina; sediu topografic: retina; vărsare: v. ophtalmica superior sau sinus cavernosul. V. cephaiica — vene de origine : v. liioracoa-cromialis (cephaiica accesoria), rete venosum dorsale manus, v. intercapiiales : sediu topografie : faţa antero-laterală a antebraţului, şanţul deltopectoral; vărsare : v. axillaris. V. cephaiica aecessoria — ţesut de origine: zone din teritoriul v. cefaliee principale ; sediu topografic : satelită cu v. cephaiica ; vărsare : v. axillaris, v. cephaiica. V. ccrebelli inferiores — ţesut de origine : faţa inferioară a cerebelului; sediu topografic : faţa inferioară a cerebelului; vărsare : v. cerebri magna. V. cerebelli superiores — ţesut de origine : faţa superioară a cerebelului; sediu topografic : faţa superioară a cerebelului; vărsare : v. cerebri magna. V. cerebri — vene de origine : v. cerebri superiores, v. cerebri inferiores, v. cerebri media, v. superficialis, v. basalis, v. cerebri magna; sediu topografic : vezi venele tributare ; vărsare : sinus durae matris. V. cerebri anterior — ţesut de origine: ariile anterioare ale encefalului (baza); sediu topografic : zona rostrală a feţei bazale a encefalului ; vărsare : v. basalis. V. cerebri inferiores — ţesut de origine : faţa bazală a creierului; sediu topografic : faţa bazală a creierului; vărsare : sinus caver-nosus, sinus transversus sau sinus petrosus. Y. cerebri internae — vene de origine : v. choroidea, v. thalamostriata, v. septi pellucidi, v. cerebclli superiores, v. cerebelli inferiores sediu topografic : lingă splenium corporis callosi; vărsare : o. cerebri magna. V. cerebri magna — vene de origine : v. cerebri iniernae, v. thalamostriata, v. septi pellucidi, v. cerebelli superiores, v. cerebelli inferiores ; sediu topografic : plexus choroideus ventriculi III, posiero-inferior de splenium corporis callosi; vărsare : sinus rectus. V. cerebri media profunda — ţesut de origine : zonele profunde ale fisurii laterale şi o parte din insulă; sediu topografic: satelită cu artera cerebri media în şaritui de pe insulă ; vărsare : v. basalis. Y. cerebri media superficialis — vene de origine : v. anastomotica inferior, v. anastomo-tica superior; sediu topografic: ramura posle-rioară a şanţului lateral; vărsare : sinus caver-nosus. V. cerebri superiores — ţesut de origine : feţele convexă şi medială ale emisferei cerebrale ; sediu topografic : faţa supero-mcdială a creierului ; vărsare : sinus sagittalis superior. V. cervicalis profunda — ţesut de origine : muşchii cefei, plexul vertebral; sediu topografic : sub muşchiul semispinalis cervicis; vărsare : v. brachiocephalica. V. choroidea — vene de origine : plexus choroideus ventriculi lateralis ; sediu topografic : plexus choroideus venîriculi lateralis; vărsare : v. cercbri iniernae. V. eiiiiircs — ţesut de origine : choroidea, corpus ciliare, processus ciliares, iris; sediu topografic : bulbus oculi; vărsare : v. ophtalmica superior. V. cireumflexa femoris lateralis — ţesut de origine : regiunile profunde laterale ale bazei coapsei; sediu topografic : satelită arterei omonime ; vărsare : v. profunda femoris. V. cireumîlexae femoris mediales — ţesut de origine : regiunile profunde mediale ale VENA CIRCUMFLEXA ILIUM 708 VENA EPIGASTRICA SUPERFICIALIS bazei coapsei; sediu topografic : satelită arterei omonime; vărsare : v. profunda femoris. V. circumflexa ilium profunda — ţesut de origine : peretele abdominal (straturile profunde ale regiunii ilioinghinale); sediu topografkT: paralelă cu artera omonimă; vărsare : v. iliaca externa. V. circumflcxa ilium superficialis — ţesut de origine : peretele abdominal (partea antero-inferioară a straturilor superficiale); sediu topografic : satelită arterei omonime; vărsare : v. saphena magna sau v. femoralis. V. colica dextra — ţesut de origine : colonul ascendent; sediu topografic: satelită arterei omonime (în firida colică dreaptă); vărsare : v. mesenterica superior. V. colica media — ţesut de origine : colon transversum, flexura coli dextra; sediu topografic : satelită arterei omonime (în firida colică dreaptă); vărsare : v. mesenterica superior. V. colica sinistra — ţesut de origine : flexura coli sinistra, colon descendens; sediu topografic : satelită arterei omonime (în firida colică stîngă) ; vărsare : v. mesenterica inferior. V. comitans nervi hypoglossi — venă de origine : v. sublingualis; sediu topografic : satelită nervului hipoglos; vărsare: v. lingualis. V. conjunctivales — ţesut de origine : conjunctiva oculopalpebrală; sediu topografic : subconjunctival; vărsare : v. ophtalmica superior. V. cordis — ţesut de origine : venele drenate în sinus coronarius [u. cordis magna, v. cordis media, v. cordis parva, v. cordis minimae, v. posterior ventriculi sinistri, v. obliqua atrii sinistri (Marshall), v. cordis anteriores]; sediu topografic: vezi venele tributare; vărsare: sinus coronarius. V. cordis anteriores — ţesut de origine: partea anterioară a inimii; sediu topografic: faţa anterioară a inimii; vărsare : sinus coronari us sau celelalte vene cardiace. V. cordis magna — ţesut de origine : partea anterioară a ventriculilor; sediu topografic: sulcus interventricularis anterior, sulcus coronarius ; vărsare: sinus coronarius. V. cordis media — ţesut de origine : faţa diafragmatică a inimii; sediu topografic: sulcus interventricularis anterior; vărsare : sinus coronarius. V. cordis minimae — vene de origine : v. marginii drepte, v. infundibulului, v. Zuker-kandl, v. atriului drept, v. Thebesius; sediu topografic : miocard; epicard; vărsare : sinus coronarius, atrium dextrum (v. Thebesius). V. cordis parva — ţesut de origine : o arie din partea posterioară a atriului şi ventriculului drept; sediu topografic: partea dreaptă a şanţului coronar; vărsare: sinus coronarius. V. cystica — ţesut de origine : vesica fellea; sediu topografic: înapoia canalului biliar; vărsare : v. portae hepatis. V. digitales dorsales pedis — ţesut de origine : faţa dorsală a degetelor piciorului; sediu topografic : faţa dorsală a degetelor; vărsare : v. tibiales anteriores. * 4 V. digitales palmares — ţesut de origine : degetele mîinii; sediu topografic : feţele laterale ale degetelor; vărsare : arcuş venosus palmaris superficialis. V. digitales plantares — ţesut de origine : faţa plantară a degetelor; sediu topografic: faţa plantară a degetelor; vărsare : v. tibiales posteriores. V. diploica — vene de origine : v. diploica frontalis, v. diploica temporalis anterior et temporalis posterior, v. diploica occipitalis; sediu topografic: în diploe (în canalele diploice); vărsare : sinus durae matris, v. occipitales, v. parietales. V. diploica frontalis — uneşte sinus sagittalis superior cu v. frontalis. V. diploica occipitalis — uneşte confluens sinuum cu v. occipitalis prin intermediul v. emissaria occipitalis. V. diploica temporalis anterior — uneşte sinus sphenoparietalis cu una din venele temporale profunde. V. diploica temporalis posterior — uneşte v. emissaria mastoidea cu sinus transversus. V. dorsalis clitoridis — ţesut de origine: clitoris; sediu topografic : faţa dorsală a clitorisului ; vărsare: v. iliaca interna. V. dorsales linguae — ţesut de origine: faţa dorsală a limbii; sediu topografic : satelite arterelor; vărsare : v. lingualis. V. dorsalis penis — ţesut de origine : structurile profunde ale penisului; sediu topografic : sub fascia penis; vărsare: v. iliaca interna. V. dorsalis penis vel clitoridis superficiales — ţesut de origine : straturile superficiale ale penisului (clitorisului); sediu topografic: între fascia şi tegumentul penisului (clitorisului); vărsare: v. iliaca interna (pudenda). V. cmissariae — vene de origine : e. parietalis, e. mastoidea, e. condylaris, e. occipitalis, plexus venosus canalis hypoglossi, plexus venosus foraminis ovalis, plexus venosus caroticus internus ; sediu topografic: în regiunile omonime, leagă circulaţia exocraniană cu cea enducra-niană; vărsare: v. auriculares. v. occipitales. V. epigastrica inferior — ţesut de origine : straturile profunde ale regiunii inghinale şi anterioare abdominale; sediu topografic: teaca muşchilor drepţi abdominali; vărsare: v. iliaca externa. V. epigastrica superficialis — ţesut de origine : straturile superficiale ale regiunii inghi- VENAE EPIGASTRICAE SUPERIORES 709 VENA INTER/COSTALIS nale ; sediu topografic : subcutanat în regiunea inghinală; vărsare : v. saphena magna. V. epigastricae superiores — ţesut de origine : ţesuturile din partea profundă a regiunii epigastrice ; sediu topografic : teaca muşchiului drept abdominal; vărsare : v. thoracicae internae. V. episclerales — ţesut de origine : sclera ; sediu topografic : la limita dintre scleră şi cornee; vărsare : v. conjunctivaies. V. ethmoidales — ţesut de origine : orbita; sediu topografic: peretele medial al orbitei; vărsare : v. ophtalmica superior. V. facialis — vene de origine : râmi paro-tidei, angularis, supratrochleares, supracrbi-talis, palpebrales superiores, nasales externae, palpebrales inferiores, labialis superior, labiales inferiores, faciei profunda, palatina externa, submentalis; sediu topografic: sub unghiul mandibulei; vărsare: v. jugularis interna. V. faciei profunda — ţesut de origine: ţesuturile retromaxilare; sediu topografic : medial de mandibulă; vărsare : v. facialis. V, femoralis — vene de origine : v. pudendae externae, v. circumflexa ilium superficialis, v. epigastrica superficialis, v. dorsales penis (clitoridis) superficiales, v. scrotales (labiales) anteriores, v. saphena magna, v. saphena acce-ssoria, v. profunda femoris; sediu topografic: canalis femoralis; vărsare: v. iliaca externa. V. fibulares. V. peroneae. V. gastricae breves — ţesut de origine: fundus ventriculi; sediu topografic : ligamentum gastrolienale; vărsare : v. lienalis. V. gastrica dextra —ţesut de origine: feţele stomacului vecine micii curburi; sediu topografic : curvatura ventriculi minor; vărsare : v. portae hepatis. V. gastrica sinistra — ţesut de origine: suprafeţele stomacului vecine curburii mici; sediu topografic : curvatura ventriculi minor ; vărsare : v. portae hepatis. V. gastroepiploica dextra — ţesut de origine : feţele stomacului vecine marii curburi; sediu topografic: curvatura ventriculi major; vărsare: v. mesenterica superior. V. gastroepiploica sinistra — ţesut de origine : feţele stomacului vecine marii curburi; sediu topografic : curvatura ventriculi major; vărsare : v. lienalis. V. genus — ţesut de origine : regiunea genunchiului ; sediu topografic: perirotulian; vărsare : v. popliteae. V. gluteae inferiores — ţesut de origine: partea inferioară a fesei şi superioară a coapsei (posterior); sediu topografic: orificiul infra-piriform; vărsare : v. iliaca interna. V. gluteae superiores — ţesut de origine : partea superioară a fesei; sediu topografic: orificiul suprapiriform ; vărsare : v.[iliaca interna. V. hemiazygos — vene de origine : v. lumbalis ascendens (stînga); sediu topografic: faţa stîngă a coloanei toracale^(inferior); vărsare : v. azygos. V. hemiazygos accesoria — ţesut de origine : trei-patru spaţii intercostale stîngi; sediu topografic : faţa stîngă a coloanei toracaîe (superior) ; vărsare: v. azygos sau v. hemiazygos. V. hepaticae — ţesut de origine: hepar; sediu topografic : pars posterior hepatis; vărsare : v. cava inferior. V. iliaca communis — vene de origine: v. sacralis mediana, v. iliolumbalis, v. iliaca interna, v. iliaca externa; sediu topografic: peretele pelvin; vărsare : cava inferior. V. iliaca externa — vene de origine: v. epigastrica inferior, v. circumflexa ilium profunda, v. femoralis; sediu topografic : peretele pelvin; vărsare : v. iliaca communis. V. iliaca interna — vene de origine: v. iliolumbalis, v. gluteae superiores, v. gluteae inferiores, v. obturatoriae, v. sacrales laterales, plexus venosus sacralis, plexus venosus rectales, v. vesicales, plexus venosus prostaticus, v. dorsalis penis, v. dorsalis clitoridis, v. uterinae, v. pudenda interna, v. profundae penis, v. profundae clitoridis, v. rectales mediae, v. rectales inferiores, v. scrotcles (labiales) posle-riores, v. bulbi penis; sediu topografic : peretele pelvin; vărsare : v. iliaca communis. V. iliocolica — vene de origine : v. apen-dicularis, venele ileale, cecale, colice; sediu topografic : firida colică dreaptă; vărsare : v. mesenterica superior. V. iliolumbalis — ţesut de origine : canalul vertebral; muşchii : iliopsoas, quadratus lumborum, transversus abdominis; os coxae; sediu topografic : satelită arterei omonime; vărsare : v. iliaca communis sau v. iliaca interna. V. intercapitulares — ţesut de origine: unesc venele metatarsiene plantare şi dorsale; sediu topografic: între capetele metatarsie- nelor; vărsare : v. tibiales anteriores, v. tibiales posteriores. V. intereostales anteriores — ţesut de origine : spaţiile intercostale (partea anterioară); sediu topografic: spaţiile intercostale (porţiunea ventrală); vărsare: v. thoracicae in- ternae. V. intereostales posteriores (IV—XI) — vene de origine: ramus dorsalis, ramus interverte-bralis, ramus spinalis; sediu topografic : spaţiile intercostale (partea posterioară); vărsare : în dreapta — v. azygos, în stînga — v. hemiazygos sau v. hemiazygos accesoria. V. intercostalis superior dextra — ţesut de origine: primele spaţii intercostale; sediu VENA INTERCOSTALIS 710 VENAE MENINGEAE MEDIAE topografic: primul spaţiu intercostal drept; vărsare : v. azygos. V. intereostolis superior sinistra — ţesut de origine: primele spaţii intercostale; sediu topografic: primul spaţiu intercostal stîng; vărsare : v. brachiocephalica. V. intereostaiis suprema — ţesut de origine : primele trei spaţii intercostale; sediu topografic : satelită arterei omonime; vărsare : v. brachiocephalica. V. interlobares renis — ţesut şi vene de origine: columnele şi piramidele renale, v. arcuatae; sediu topografic: în columnele renale ; vărsare : v. segmentale renale. V, interlobulares hepatis — ţesut de origine : lobulii hepatici; sediu topografic: în spaţiile conjunctive interlobulare; vărsare: u. hepaticae. V. interlobulares renis — ţesut de origine : corticala rinichiului; sediu topografic : în corticala renală; vărsare : v. arcuatae. V. mtsrvertebralfe — ţesut de origine: zonele canalelor de conjugare intervertebrale; sediu topografic: canalul intervertebral; vărsare : plexus venosi vertebrales. V. jejunales et ilei — ţesut de origine: intestinul subţire; sediu topografic: mesen- terium; vărsare : v. mesenterica superior, V. jugularis anterior —ţesut de origine: partea anterioară a gîtului; sediu topografic : aproape de linia mediană a gîtului; vărsare : v. jugularis externa sau v. subclavia. V. jugularis externa — vene de origine: v. occipitalis, v. auricularis posterior, v. jugularis anterior, v. suprascapularis, v. transversae colii; sediu topografic : faţa laterală a gîtului; vărsare : v. subclavia. V. jugularis interna — vene de origine : v. canaliculi cochleae, plexus pharyngeus, v. pha-ryngeae, v. meningeae, v. lingualis, v. thyroideae superior, v. thyroideae mediae, v. sternoclei-domastoidea, v. laryngea superior, v, facialis, v. reiromandibularis, sinus durae matris, v. cerebri, v. ophtalmicae, o. emissariae; sediu topografic: mănunchiul vasculonervos al gîtului ; vărsare : v. brachiocephalica. V, labiales anteriores — ţesut de origine : partea anterioară a labiilor mari; sediu topografic : regiunea pubiană; vărsare : v. femoralis. V. labiales inferiores — ţesut de origine : buza inferioară; sediu topografic: buza inferioară ; vărsare : v. facialis. V. labiales posteriores — ţesut de origine : partea posterioară a labiilor mari; sediu topografic : perineul posterior; vărsare : v. pudenda interna. V. labialis superior — ţesut de origine : buza superioară; sediu topografic : buza superioară ; vărsare: v. facialis. V. labyrinthi — ţesut de origine: meatus acusticus internus; sediu topografic: meatas acusticus internus; vărsare: sinusul petros inferior. V. lacrimalis — ţesut de origine: glandula lacrimalis; sediu topografic: satelită arterei omonime; vărsare : v. ophtalmiccâSlfyerior. V. laryngea inferior — ţesut de origine: larynx; sediu topografic : satelită arterei omonime ; vărsare : plexus thyreoideus impar. V. laryngea superior — ţesut de origine: larynx; sediu topografic: satelită arterei omonime; vărsare; v. jugularis interna. V. lienalis — vene de origine : v. pancrea-ticae, v. gastricae brevesy v. gastroepiploica sinistra, v. mesenterica inferior; sediu topografic : epiploonul pancreaticosplenic; vărsare : v. portae hepatis. V. lingualis — vene de origine : v. dorsales linguae, v. comitans nervi hypoglossi, v. sublin-gualis, u. profunda linguae; sediu topografic : limba, regiunea suprahioidiană; vărsare: v. jugularis interna. V. lumbales — ţesut de origine: păturile profunde ale peretelui abdominal lombar; sediu topografic: peretele lombar, satelite arterelor omonime; vărsare: 1 şi 2 în vena azygos, 3 şi 4 în vena cava inferior. V. lumbalis ascendens — anastomoză între venele lombare; sediu topografic: paraver-tebral lombar; vărsare : dreapta : v. azygos, stînga : v. hemiazygos. V. Marshaîl — vezi V. cordis. V. maxiliares — ţesut de origine : ţesuturile infratemporale; sediul topografic: inlralempo-ral; vărsare: v. reiromandibularis. V. mediana antebrachii — ţesut de origine : antebraţul; sediu topografic: pe mijlocul antebraţului (superficial); vărsare : v. basilica. V, mediana bas.;liea — se uneşte cu v. basilica antebraţului; sediu topografic: plică cotului; vărsare : v. basilica. V. mediana ccphaliea — se uneşte cu v. cephaiica antebraţului; sediu topografic : plică cotului; vărsare : v. cephaiica. V. mediana cubiti — ţesut de origine : faţa superficiala a antebraţului; sediu topografic : plică cotului; vărsare : v. basilica. V, mediastinales — ţesut de origine : mediastinul (mai ales cel posterior); sediu topografic : mediastinul posterior; vărsare: v. azygos. V. meningeae — ţesut de origine: dura mater spinală cervicală şi structurile înconjurătoare ; sediu topografic: canalis vertebralis ; vărsare : v. jugularis interna. V. meningeae mediae — ţesut de origine : pahimeningele craniene; sediu topografic: VENA MESENTERICA INFERIOR 711 VENAE PHREN1GAE INFERIORES satelită arterei omonime; vărsare: v. retro-mandibiilaris sau plexus pterygoideus. V. mesenterica inferior — vene de origine : v. colica sinistra, v. sigmoideae, v. rectalis superior: sediu topografic : firida colică; vărsare : v. lienalis. V. mesenterica superior — vene de origine : v. jejunaies et Hei, v. gastroepiploica dextra, v. pancreaticae, v. ileocolica, v. colica dextra, v. colica media, v. pancreaticoduodenales; sediu t opogralic : firida colică dreaptă ; vărsare : v. porlae hepatis. V. mctaearpeae dorsales — ţesut de origine : degetele mîinii; sediu topografic: regiunea digitopalmară profundă; vărsare : arcuş venosus palmaris profundus. V. metaearpeae palmares — ţesut de origine : degetele mîinii; sediu topografic: regiunea digitopalmară profundă; vărsare : arcuş venosus palmaris profundus. V. metatarseae dorsales — ţesut de origine : degetele şi partea distală a piciorului (dorsal); sediu topografic : partea dorsală a piciorului; vărsare: v. tibiales anteriores. V. metatarseae plantares — ţesut de origine : partea distală a piciorului (plantar); sediu topografic : regiunea plantară; vărsare : v. tibiales posteriores. V. musculophrenicae — ţesut de origine: diaphragma; sediu topografic : iaţa superioară a diafragmului (mediastinul anterior); vărsare : v. thoracicae internae. V. nasales externae — ţesut de origine: nasus externus; sediu topografic: suprafaţa nasului; vărsare : v. facialis. V. nasofrontalis — ţesut de origine : peretele medial al orbitei, rădăcina nasului; sediu topografic : regiunea nazoorbitală; vărsare : v. ophtalmica superior şi v. angularis. V. obliqua atrii sinistri — ţesut de origine : atrium sinistrum; sediu topografic : posterior de atriul stîng; vărsare: sinus coronarius. V. obturatoriae — ţesut de origine : muşchii din jurul găurii obturate; sediu topografic: satelită arterei omonime; vărsare: v. iiiaca interna. V. occipitalis — ţesut de origine : ţesuturile regiunii occipitale exocraniene; sediu topografic: regiunea occipitală; vărsare: v. jugularis externa. V. oesophageae — ţesut de origine : oeso-phagus; sediu topografic : periesofagian; vărsare : v. brachiocephalicae, v. azygos. V. ophtalmica inferior — ţesut de origine : partea inferioară a orbitei; sediu topografic: planşeul orbitei; vărsare : plexus pterygoideus şi sinus cavernosus. V. ophtalmica superior — vene de origine : v. nasofrontalis, v. ethmoidales, v. lacrimalis, v. vorticosae (choroideae oculi), v. ciliares,v. centralis retinae, v. episclerales, v. palpebrales, v. conjunctivaies; sediu topografic: orbi!a; vărsare : sinus cavernosus. V. ovarica dextra — ţesut de origine : ovarul drept, jumătatea laterală a trompei; sediu topografic: mesoovarium, regiunea lombară; vărsare: v. cava inferior. V. ovarica sinistra — ţesut de origine: ovarul stîng şi jumătatea laterală a trompei; sediu topografic: mesoovarium, regiunea lombară ; vărsare : v. renalis. V. palatina externa — ţesut de origine : velum palatinum; sediu topografic: polul superior al tonsilei palatine, muşchiul constrictor superior; vărsare : v. facialis. V. palpebrales -- ţesut de origine : palpebrae ; sediu topografic : palpebrae; vărsare : v. facialis. V. palpebrales inferiores — ţesut de origine : palpebra inferior; sediu topografic : palpebra inferior; vărsare : v. facialis. V. palpebrales superiores — ţesut de origine : palpebra superior; sediu topografic: palptbra superior; vărsare : v. facialis. V. pancreaticae — ţesut de origine: pancreasul (mai ales capul şi coada); sediu topografic : peripancreatic; vărsare : v. lienalis. V. pancreaticoduodenales — ţesut de origine : caput pancreatis; sediu topografic: interduodenopancreatic; vărsare: v. mesente- rica superior. V. parotidcae — ţesut de origine : glandula parotis ; sediu topograiic : periparotidian ; vărsare : plexus pterygoideus. V. parumfoilieaSes — ţesut de origine : peretele abdominal iii regiunii ombilicale; sediu topograiic : ligamentum ieres hepatis; vărsare : 17. portae hepatis. V. perîorantes — ţesut de origine : zonele profunde ale coapsei; sediu topografic: juxta-femurai; vărsare : v. femuralis profunda. V. perieardiacae — ţesut de origine : pericardium fibrosum; sediu topografic: peri- pericardiac (în mediastinul posterior); vărsare : v. azygos sau v. hemiazygos. V. peroneae, sin.: v. fibulares — ţesut de origine : gamba (posterior-profund); sediu topografic : satelite arterei omonime; vărsare: v. tibiales posteriores. V. pharyngeae — vene de origine : plexus pharyngeus; sediu topografic : perifaringian; vărsare : v. jugularis interna. V. phrenieae inferiores — ţesut de origine : faţa inferioară a diafragmului, oesophagus (pars abdominalis); sediu topografic: faţa inferioară a diafragmului; vărsare: v. cava inferior. VENAE PHRENICAE SUPERIORES 712 VENAE SCROTALES V. phrenicae superiores — ţesut de origine : faţa superioară a diafragmului; sediu topografic : fala superioara a diafragmului ; vărsare : v. azygos. V. popîilea? — vene de origine : v. gentr;, n. saphena par,Kt, Huiales anteriores, v. iibiales posteriores ; sediu topografic : regiunea popii lee ; vărsare : v. femoralis. V. porlac -- vene de origine : i>. cijstica. r. paraumbilicaies, i\ gastrica sinistru, v. gastrica a.xtra, v. prepylorica, v. mesenterica superior, • lienalis ; sediu topografic: omeni, im minus; vărsare : sinusoidele ficatului. V. posterior vcutrieuii si:iislur — ţesut de origine : veniriculus sinister ; sediu topografic : faţa diafragmatică a ventriculului sting; vărsare : sinus coronarius. V. preaimculares — ţesut de origine : :iaricala, artiadatio temporomandibularis ; sediu topografic : satelile arterelor omonime; vărsare : plexus ptcnjgoidcus sau v. retromandibularis. V. pi'epyiorieu — ţesut de origine : pylorus ; sediu topografic: faţa anterioară a pilorului; vărsare : o. porlac hepatis. V. profunda cliSoridis — ţesut de origine : clitoris; sediu topografic: dorsală faţă de clitoris ; vărsare : plexul ruşinos, v. pudenda interna. V. profunda icmoris — vene de origine : lk circumflexae femoris mediales, v. circumfle-xae femoris laterales, v. perforantes; sediu topografic: regiunea profundă antero-medialâ a coapsei; vărsare : v. femoralis. V. pro/umble linguae — ţesut de origine : lirigua; sediu topografic : in grosimea limbii; vărsare : v. lingualis. V. profundue penis — ţesut de origine : penis ; sediu topografic : în grosimea penisului; vărsare : v. pudenda interna. V. pudendae exteruae — ţesut de origine : regiunea pubiană şi perineul anterior; sediu topografic : regiunea pubiană; vărsare : u. femoralis. V. pudenda interua — ţesut de origine : perineum; sediu topografic : canalul ruşinos (fosa ischiorectală); vărsare : v. iliaca interna. V. pulmonales — ţesut de origine : plă-minii; sediu topografic : pediculii pulmonari, baza inimii; vărsare : atrium sinistrum cordis. V. pulmoaalii dextra — I. v. pulmonalis superior dextra: 1. ramus apicalis, — pars intrasegmentalis, — pars infrasegmentalis (in-tersegmentalis); 2. ramus anterior, — pars intrasegmentalis, — pars infrasegmentalis (in-terlobaris); 3. ramus posterior, — pars inter-lobaris, — pars intralobaris (intersegmentalis) ; 4. ramus lobii medii, — pars lateralis, — pars medialis. II. v. pulmonalis inferior dextra : 1. ramus apicalis (superi >r), — pars intrasegmen- talis, — pars infrasegmenialis (intersegmentalis); 2. u. basalis communis ; 3. v. basalis superior, -- ramus basalis anterior, a) pars intrasegmen-sUdis. >)) pars infrasegmemalis (intersegmentalis) ; 4. v. basalis inferior. V. pulmonalis sin&Sra — I. v. ^pulmonalis superior sinistra : 1. ramus aracoposterior, — pars inlrasegmenlalis, p urs infrasegmentalis i intersegmentalis) ; 2. ramus anterior, — pars i.ilrasegmeulalis. pars infrasegmentalis vintersegmentalis) ; ;>. ramus lingutaris, — j>ars superior, — pars inferior. II. v. pulmonalis inferior sinistra : 1. riunur, apicalis {superior), pars intrasegmenluli , — pars infrasegmenialis (intersegmentalis) ; 2. v. basalis communis. V. radiaies — ţes ui de origine : zonele laterale profunde ale antebraţului ; sediu topografic : satelite arterei radia:e; vărsare : o. uracliialî-s. V. redaîes hiieneres — ţesut de origine : partea inferioară (perineată) a rectului ; sediu topografic : perirectal ; vărsare : u. pudenda interna. V. redales mediae — ţesut de origine : partea mijlocie a rodului; sediu topografic: Iciieroreetal; vărsare : r. iliaca interna. V. reclalis superior — ţesut de origine : partea superioară a rectului; sediu topografic : retro-superoredal; vărsare: v. mesenterica. inferior. V. renales — vene de origine : u. supra- renalis sinistra, v. testicularis sinistra, v. ■;nari ca sinistra; sediu topografic: pediculul renal; vărsare : v. cava inferior. V. retromandibularis — vene de origine : v. lemporales superficiales, v. temporalis media, v. transversa facici, £tarea stereotipă a unora şi aceloraşi fraze, Cuvinte, cîteodată lipsite total de înţeles, mai des întîlnită în schizofrenie, în stadiile caracterizate prin confuzie verbală sau tulburări schizofazice (35). Verbrycke, J. Sindromul Sindromul flexurii hepatice. Vereescu-Wtiiteliead. Operaţia sin. : Operaţia Whitehead, cură chirurgicală a hemoroizilor prolabaţi prin rezecţie circumferenţială a mucoasei canalului anal şi coborîrea mucoasei rectale, care se coase la piele (11). Verde. Una dintre culorile spectrului solar, situată între galben şi albastru (32). ~ mala-chit, colorant, derivat de trifenilmetan; este folosit ca antiseptic şi antihelmintic (în oxiurază) (13). ~ de Paris, Acetoarseniat de cupru. Verdizare. Metodă chimică folosită în combaterea stadiului larvar al ţînţarilor anofeli, constînd din repartizarea verdelui de Paris (amestecat cu pulberi inerte) pe suprafaţa apelor (31). Verdoglobină S. Sulf hemoglobină. Verdohemocromogen (lat. viridis = verde + hemo- -f- gr. chroma = culoare + gennan = a produce). Produs de oxido-reducere a hemocromogenului, obţinut sub acţiunea acidului ascorbic şi a perhidrolului, care realizează ruperea nucleului tetrapirolic al hemului, fără liberarea atomului de fier. în organism este intermediar în reacţiile de conversiune a hemocromogenului piridinic în biliverdină (5). Verdohemoglobină. Coleglobină. Verga. Cavitatea extensiune caudală a cavităţii septului pelucid în corpul calos, de la fornix la splenium; este numită greşit ventriculul al Vl-lea (1). Verger-D6jerine. Sindromul sin. : Sindromul senzitiv cortical, sindrom senzitiv determinat de leziuni ale lobului parietal, caracterizat prin tulburări de sensibilitate heterolate-rale, ce cuprinde întreg hemicorpul sau se limitează numai la un membru, în funcţie de întinderea leziunii corticale. Sînt interesate în special sensibilităţile profunde mioartrokinetică, tactilă discriminativă şi stereognozia, în timp ce sensibilităţile termoalgezică, tactilă elementară şi osoasă sînt conservate (27). Vcrges. Operaţia procedeu de cură a incontinenţei de urină la bărbat, prin formarea unui nou sfincter activ din sfincterul extern al anusului (11). Vergeturi (lat. virgae = vergi), sin. : Ane-todermie striată, Atrofodermie striată, Macule atrofice liniare, Maculae distensae, Striae atrofi- VERHEYEN 717 VERTEBRĂ CUNEIFORMĂ cae. Atrofii cutanate liniare, iniţial roşii-violacee, apoi albe-sidefii, de obicei în striuri paralele, localizate pe abdomen, coapse, fese. Apar consecutiv unei distensii progresive, urmată de ruperea fibrelor elastice din derm. Se disting, după localizare şi aspect: a) v. transversale lom-bosacrate ; b) v. juxtaarticulare ; c) v. rotunde, atrofii maculoase consecutive unor leziuni sifilitice (sin. : Macule rotunde) (12). Verheyen, Philippe, 1648 — 1710. Venele ~9 Venae stellatae. Vermes. în clasiffcaţia lui Linne, încrengătură de metazoare formată dintr-un grup foarte eterogen de animale (31). Vermicid. Substanţă capabilă să omoare viermii paraziţi (14). Vermifug. Substanţă medicamentoasă care acţionează asupra viermilor (paraziţilor intestinali) prin îndepărtarea lor din organism (31). Vermis. 1. Structură în formă de vierme (1). 2. Termen folosit uneori singur pentru vermis cerebelli (1). ~ cerebelli, lobul median al cerebelului situat între cele două emisfere sau lobi laterali cerebeloşi (1). ~ inferior, porţiune inferioară a vermisului cerebelos, care cuprinde lobulii: nodulus, uvula, pyramis şi tuber (1). ^ superior, porţiunea superioară a vermisului cerebelos, care cuprinde lobulii: lingula, lobului central, monticulus (format din culmen şi declive) şi folium (1). Vernet, Maurice. Sindromul sin. : Sindromul de gaură ruptă posterioară, paralizie a nervilor glosofaringian, pneumogastric şi spinal, manifestată clinic prin hemiplegia vălului şi a faringelui, a laringelui şi atrofia muşchilor stemocleidomastoidian şi trapez (30). Verneuil. Semnul 1. în osteoartrita tuberculoasă a şoldului, limitarea abducţiei coapsei, cu evidenţierea adductorilor, care fac coardă (24). 2. în sacrocoxalgie, îndepărtarea aripilor iliace produce durere (24). Vemină. Guanozină. Vemix caseosa, sin. : Crustă de lapte, Smegmă embrionară. Substanţă albă-gălbuie, conţinînd colesterol, glicogen şi resturi epidermice, care se găseşte pe tegumentele nou-născutului (33). Verral. Operaţia transplantarea indexului în vederea policizării (24). Procedeul menţinerea în contact a celor două capete ale unui tendon flexor secţionat la nivelul canalului digital, cu ajutorul a două ace de siguranţă, care transfixiază grosimea degetului (24). Verral-Massart. Operaţia artrodeză sa-croiliacă extraarticulară cu grefon tibial, care trece prin apofiza spinoasă a primei vertebre sacrate şi osul iliac (24). Verrcoma epiteliomatiform. Afecţiune rară, de cauză necunoscută, apărînd sub forma de ulceraţii şancriforme peniene, cu structură histologică sifiloid-epiteliomatoasă. Unii autori îl identifică cu keratoacantomul mucoasei peniene (12). Verruga peruana, sin. : Buton de Anzi. Elemente diseminate, papuloveziculoase, evoluînd în puseuri şi transformîndu-se apoi în leziuni vegetante verucoase; sînt caracteristice în bartoneloză (12). Versenizare. Operaţie tehnică folosită în transplantarea culturilor celulare, cu ajutorul unei substanţe chelatoare, versenul (22). Versiune (lat. vertere = a întoarce). Termen uzitat în obstetrică pentru a defini o manoperă care constă din întoarcerea fătului în uter, de obicei pentru a transforma prezentaţia transversală într-o prezentaţie longitudinală (18). ^ bimanuală Uiks, vezi Hiks. ~ a fătului in uter, operaţie obstetricală constînd din întoarcerea fătului în cavitatea uterină, în scopul modificării prezentaţiei de la strîmtoarea superioară, obţinîndu-se alta mai favorabilă (18). ^ prin manevre externe, metodă de versiune în care manevra se face prin intermediul peretelui abdominal, gravida fiind aşezată în decubit dorsal, avînd muşchii abdominali relaxaţi. Operatorul aşezat la dreapta sau stînga gravidei, prin intermediul mîinilor împinge prezentaţia de la strîmtoarea superioară în sus, astfel ca fătul să se mobilizeze în cavitatea uterină, iar prezentaţia de la strîmtoarea superioară să fie modificată, obţinîndu-se alta mai favorabilă. Se mai practică uneori astăzi în cursul ultimei luni de sarcină în prezentaţie transversală, în scopul transformării ei în prezentaţie craniană (18). ~ prin manevre interne, sin. : Versiune pelviană, Versiune podalică, metodă de versiune în care manevra se face prin introducerea mîinii în cavitatea uterină, apucarea unui picior al fătului sau a amîndurora, exteriorizarea lor la vulvă şi aducerea astfel a pelvisului la strîmtoarea superioară, după care urmează extracţia fătului. Operaţia se face sub anestezie generală (18). ~ prin manevre mixte, Versiune bimanuală Hiks, vezi Hiks. pel-viană, Versiune prin manevre interne. ~ podalică, Versiune prin manevre interne. Vertebra (lat. = vertebră), sin.: Vertebră. Denumire pentru fiecare din cele 33 de oase care formează coloana vertebrală. Vertebra tipică este formată dintr-un corp şi un arc, arcul fiind format din 2 pediculi şi două lame şi avînd mai multe apofize : 4 articulare, două transverse şi una spinoasă (1). ~ prominens, denumire pentru vertebra C7, numită astfel datorită procesului său spinos mai proeminent decît celelalte (1). Vertebră (lat. vertebra). Vertebra. ~ bazilară, denumire pentru ultima vertebră lombară (1). ~ cuneiformă. 1. Malformaţie congenitală VERTEBRA „ÎN DIABOLO“ 718 VESICA URINARIA datorită dezvoltării separate a unei singure jumătăţi de sclerotom. Constituie cauza frecventă a scoliozei congenitale. 2. Diformitate cîştigată a corpului vertebral care devine cuneiform, prin presiuni anormale, în cadrul scoliozei, spondilitelor sau proceselor tumorale (24). ~ „în diabolo”, Vertebră ,,de peşte”. ~ de ivoriu, aspect radiografie al metastazei osoase condensante a corpului vertebral (24). - „de peşte”, sin. : Vertebră „în diabolo”, aspectul radiografie de lentilă biconcavă a vertebrelor în osteomalacie (24). ~ primitivă, Prot o vertebră. Vertebre rotatorii. Primele două vertebre cervicale (1). ~ tianziţionaiă (Putti), anomalie calitativă a coloanei vertebrale; vertebra L5 ia caracterele unei vertebre sacrate (sacralizare) sau prima vertebră sacrată ia caracterele unei vertebre lombare (lombalizare) (24). Vertebro- (lat. vertebra = vertebră, de la vertere = a se roti). Element de compunere care introduce în termeni referirea la o vertebra sau la coloana vertebrală (32). Vertebrodidymia (vertebro- + gr. didymos = geamăn + -ia). Pereche de gemeni uniţi la nivelul vertebrelor (1). Vertebroterapie (vertebro- -f gr. therapeia tratament). Tratamentul unor afecţiuni vertebrale cu ajutorul procedurilor de elongaţie-întindere şi al manevrelor vertebrale (4). Vertex (lat. = creştet). 1. Punctul cel mai înalt în plan sagital pe suprafaţa externă a cutiei craniene orientată în planul orizontal Frankfurt (1). 2. Termen folosit pentru punctul cel mai proeminent al unei formaţiuni anatomice (1). ~ corneae, porţiunea centrală, cea mai proeminentă a corneei (1). ~ vesieae urinariae, Apex vesicae urinariae. Verticil (lat. verticillus = rotirea unui fus). Cerc de tentacule, peri, organe sau procese care radiază de la un ax în acelaşi plan orizontal (1). Vertigofobie (lat. vertigo = vîrtej, ameţeală + gr. phobos = frică), sin. : Dino fobie. Fobia de ameţeală (35). Vertij (lat. vertigo = vîrtej, ameţeală), sin. : Ameţeala. Senzaţie falsă de deplasare a propriei persoane sau a obiectelor din jur asociată cu imposibili latea aprecierii exacte a poziţiei corpului în spaţiu şi cu o stare psihică de rău ce poate ajunge pînă la anxietate (30). ~ auricular, Sindrom Maniere, vezi Meniere. laringian (Gharcot), Ictus laringian. ~ mental, vertij însoţit de anxietate, determinat de o senzaţie de teamă nemotivată (27). ^ optokinetic, vertij care survine la deplasarea rapidă a obiectelor (peisajelor) prin faţa ochilor (27). ~ paralizant, Boala Gerlier, vezi Gerlier. Veru montanum (lat. = creasta muntelui). Colliculus seminalis. Verucă (lat. verruca = ridicatulâ). Excrescenţă papilară şi hiperkeratozică de dimensiuni variabile, provocată de un virus. Forme clinice : v. plane juvenile (pe faţă, frunte, dosul mîinilor); v. vulgare (mai mari, proeminente, pe mîini, degete); v.* plantare (foarte dureroase) (12). ^ de azbest, dermatoză profesională caracterizată clinic printr-un aspect de verucă dermică, iar histologic printr-un tablou de granulom de corp străin; est6: datorită pătrunderii intradermice a fibrelor de azhest (12). Veruei diskeiatozice congenitale. Epidler-modisplazia veruciformă. ~ sebacee, Molluscum contagiosum. ~ seboreieă, Verucă senilă. ~ senilă, sin. : Nev acantotic, Nev seboreic, Verucă seboreieă, leziune hiperkeratozică atin-gînd un diametru de 0,5—1 cm, ovalară, proeminentă, de culoare galbenă-cenuşie, localizată de predilecţie pe trunchi. Verucile senile apar după vîrstă de 40 — 50 ani. Sînt considerate ca o dermatoză precanceroasă de natură nevică (12). Verucoză generalizată. Epidermodisplazia veruciformă. Yerucozitate (lat. verruca = ridicătură). Excrescenţă de aspect verucos (hiperkeratozic) (11). Vervaeek. Indicele criteriu de apreciere a dezvoltării fizice, rezultat din raportul dintre suma greutătii cu perimetrul toracic şi talie (24). Vesalius, Andreas, 1514 — 1564. Gaura orificiu inconstant în aripa mare a sfenoidului, situat între foramen ovale şi foramen rotundum ; cînd este prezent lasă să treacă o venă emisarâ de la sinusul cavernos (1). Vesanie (lat. vesania = nebunie). Termen vechi pentru desemnarea psihozelor (35). Vesica (lat. = vezică, umflătură), sin. ; Vezică. Denumire pentru organe cavitare în care se acumulează un lichid. Termenul este folosit în general pentru vezica urinară (1). ~ biparita, vezică urinară incomplet subîmpăr-ţită de un sept parţial situat frontal sau sagital (1). ~ fellea, sin. : Vezicula biliară, rezervor temporar al bilei, avînd o formă de pară, cu un fund, un corp şi un gît; este situată în fosa colecistică de pe faţa inferioară a ficatului şi se continuă cu canalul cistic, care se varsă în conductul biliar hepatic comun (1). ~ urina-ria, organul de depozitare temporară a urinii, situat în partea anterioară a pelvisului şi în care se deschid, postero-superior, cele două uretere, din ea pornind, inferior, uretra. Are forma de pară, cu un fund, un corp şi un gît şi este alcătuită dintr-o mucoasă pavimentoasă şi pluristratificată, muşchiul detrusor şi adven-ticea. Capacitatea sa medie este de 300 ml (1). VESICULA 719 VIERANŢĂ PERICARDICA Vesicula (dim. lat. vesica = vezică), sin. : Veziculă. Vezică mică (1). ~ ophîalmica, formaţiune sacuiară din care se dezvoltă la embrion o parte a ochiului (1). ~ optica inversa, sin. : Cupula optică, vezicula optică, după invagi-narea sa pentru a forma cupa optică (1). ~ seminalis, divertieul glandular, sacular, întor-tochiat, al duetului deferent cu care-i este unit canalul pentru a forma canalul ejaculator (1). Vespertilio (lat. = liliac). Vezi Eritematodes. Vestibul (lat. vestibulum). Vestibulum. ~ aortic, spaţiu format de ventriculul stîng sub orificiul aortic (1). ~ piloric, Pars pylorica ventriculi. Vestibulum (lat. = vestibul), sin. : Vestibul. Spaţiu sau cavitate la intrarea într-un canal (I). ~ bursae omentalis, prima porţiune a bursei omentale în care se intră prin foramen epiploicum (hiatul Winslow) (1). ~ labyrintM ossei. cavitate ovală a urechii interne în care se deschid canalele semicirculare, comunicînd în acelaşi timp şi cu melcul (cochlea) (1). ~ laryngis, prima porţiune a laringelui, cuprinsă între aditus laryngis şi plicile ventriculare (corzile vocale false) (1). ~ nasi, porţiune acoperită de piele a fiecărei cavităţi nazale, cuprinsă între niri şi limzn nasi (1). ^ oris, porţiune din gură mărginită intern de dinţi şi gingii, extern de buze şi obraji (1). ~ vaginae, porţiunea vulvei situată între buzele mici (1). Vcstigium (lat. = urmă, rămăşiţă). Relicvă anatomică din viaţa embrionară sau fetală (1). Vezicant (lat. vesica = umflătură). Substanţă care aplicată pe piele sau mucoase provoacă arsuri, cu apariţia de vezicule (14). Vezică (lat. vesica). Vesica. ~ ileală, rezervor creat dintr-un segment de ileon exclus din continuitate, în care sînt implantate ureterele şi care este deschis la piele sau în rectosigmoid (U). ~ „miocard", hipertrofie accentuată a peretelui vezical, consecutivă disectaziei colului (11). ~ rectală, rezervor creat din segmentul terminal al intestinului gros, în care sînt implantate ureterele şi care este exclus pentru tranzitul materiilor fecale, prin efectuarea unei coborîri colice pre- sau retrorectale (II). ~ sigmoidiană, rezervor creat dintr-un segment de sigmoid exclus din continuitate, înca-.e sînt impiantate ureierele şi care asigură şi continenţa prin existenţa sfincterului anal(ll). Veziculă (lat. vesicula = umflătură mică, băşicuţă). 1. Leziune elementară cutanată, cu sediul în stratul malpighian, constînd dintr-o cavitate plină cu serozitate. Procesul de vezicu-laţie poate fi interstiţial (în eczeme), parenchi-matos (intracelular ca în varicelă) sau mixt (în zona zoster) (11). 2. Vesicula. ~ biliară, Vesica fellea. ~ blastodermică, Blastulă. ^ cristaliniană, începutul embrionar al cristalinului (28). ~■ îraga, colecistopatie caracterizată anatomopatologic prin granulaţii galbene ale mucoasei veziculei biliare constituite de îngrămădiri de celule lipoidice subepiteliale; este determinată de unele modificări fizico^chimice ale bilei, stază veziculară şi uneori de infecţii cronice ale arborelui biliar (16). ^ germinală, Blastulă. ~ optică, o parte din vezicula cerebrală din care ia naştere ochiul (28). ~ proli-geră, formaţiune de 250 — 500 (i,, întîlnită în structura chistului hidatic acefalochist. Rezultă printr-un proces de proliferare a membranei proligere (31). Vezicule sinaptice. Mici formaţiuni rotunjite, membranoase, cu diametru de 200 — 500 Ă, conţinute în citoplasma butonului terminal nervos şi considerate ca suport al mediatorilor chimici (1). Veziculectomie (veziculă -f- ygr. ektome = excizie). Intervenţie chirurgicală constînd din extirparea unei vezicule (11). ~ seminală, ablaţie chirurgicală a veziculelor seminale (11). Veziculografie (veziculă + gr. graphein = a scrie). Explorarea radiologică a unei vezicule cu substanţe de contrast (11). ~ seminală, explorarea radiologică a veziculelor seminale, după opacifierea acestora prin injectarea substanţei de contrast retrograd, prin canalele deferente (11). Veziculoplicatură (veziculă + lat. plică = cută, îndoitură). Operaţie de reducere a volumului veziculei biliare prin plicaturarea pereţilor săi (11). Veziculotomie (veziculă -f- gr. tome = tăiere). Deschidere chirurgicală a unei vezicule (11). Vi. Vezi Antigen Vi. Viabilitate (fr. viabilite). Capacitatea fătului sau nou-născutului de a trăi în afara organismului matern (23). Viaţă (lat. vita). Stare a ceea ce este viu (Dicţionarul limbii române moderne). ~ medie, sin. : Durată medie de viaţă, în statistica matematică, valoarea medie a numărului de ani pe care poate să-i mai trăiască o persoană în vîrstă de x ani. Calculul vieţii medii se face cu ajutorul funcţiei de supravieţuire, lx, după formula : _ _ _1 , Wl+ lx+2 + • • • lx+n + • • • ex —---------h ----------------------------- 9 2 lx unde n este numărul de ani (pentru un n destul de mare, ^+n-f-l=0, întrucît orice om este muritor). Viaţa medie redusă se calculează întocmai, înlăturînd însă fracţia 1/2 (37). Vibice (lat. vibices = vînătăi). Hemoragii cutanate liniare (10). Vibranţă (lat. vibrare = a vibra). Zgomot vibrator (32). ~ pericardică, zgomot cardiac VIBRANŢA pericardică 720 VILLAIN supraadăugat, intens şi sec, produs de obicei în pericardita constrictivă de variaţiile curburii unei plăci calcare pericardice, în diversele faze ale revoluţiei (10). ~ pericardică izodiastolicăj^ zgomot cardiac datorit redresării plăcii la înc6-putul diastolei, realizînd un ritm în 3 timpi (10). ~ pericardică proto(mezo)sistolică, zgomot cardiac produs prin incurbarea plăcii; asociat cu vibranţa pericardică izodiastolică determină un ritm în 4 timpi (10). Vibrato (it. = cu vibraţii). Calitate specială a vocii cîntate, constituită din totalitatea vibraţiilor normale ale sistemului muscular al aparatului vocal, determinînd variaţii de intensitate, de înălţime şi de timbru în timpul emisiunii unui sunet (30). Vibraţii (lat. vibrationes). Oscilaţii mecanice ale diferitelor corpuri cu o frecvenţă mai mare de o oscilaţie/sec. (1 Hz). Se împart în infra-acustice (1 — 16 Hz), acustice (16—20 000 Hz) şi ultrasunete (peste 20 000 Hz). Vibraţiile provoacă o boală generală a organismului (boala de vibraţii) dacă depăşesc o anumită intensitate, frecvenţa cea mai nocivă fiind cuprinsă între 30 şi 200 Hz. Cea mai frecventă manifestare este angionevroza periferică, de obicei localizată la mîini la muncitorii care lucrează cu aparate în vibraţii (ciocane pneumatic e etc.) (20). ~ vocale, vibraţii simţite de mîna aplicată pe toracele unui subiect care vorbeşte; sînt accentuate în condensările pulmonare (pneumonii, atelectazii etc.) şi diminuate sau abolite în revărsatele pleurale sau pneumotorax ; sînt în funcţie şi de grosimea peretelui toracic (34). Vibrio. Gen de bacterii din familia Spiril-laceae, clasa Schizomycetes, cuprinzînd bacterii în formă de virgulă, mobile, posedînd un cil polar şi mai rar 2 sau mai mulţi cili. Cresc uşor pe medii uzuale. Vibrionii sînt aerobi şi facultativ anaerobi. Larg răspîndiţi în natură (speciile saprofite). Unele specii sînt patogene. Speciatip: Vibrio comma (3). ~ eomma, sin. : Vibrionul holeric. Agentul etiologic al holerei (3). Vibrioliză. Vezi Pfeiffer. Vibrion. Termen folosit pentru germeni din genul Vibrio (3). ^holeric, Vibrio comma. Vibrissae (pl. lat. = perişori). Termen pentru perişorii din vestibulul nasului (1). Vibroterapie (lat. vibrare = a vibra -f gr. therapeia = tratament). Seismoterapie. Viburnum opulus, sin. : Călin. Plantă din familia Caprifoliaceae; conţine un principiu amar, viburnină şi o glicozidă, care prin hidroliză pune în libertate acid izovalerianic; este folosit în dismenoree ca sedativ şi relaxant uterin (13). Vicariant (lat. vicarius = înlocuitor). Ţinînd locul, servind în compensaţie (de ex. emfizem vicariant în compensaţie cînd zone de ţesut pulmonar sînt scoase din funcţia de ventilatie) (2). Yieicre (lat. vitiare = a vicia). Rezultatul acţiunii unui viciu (32). ~ aeruliu, modificarea proprietăţilor aerului într-un* ^)aţiu închis datorită prezenţei şi activităţii oamenilor. în spaţiile închise populate se modifică proprietăţile fizice ale aerului (creşte temperatura aerului şi umiditatea aerului) şi unele proprietăţi chimice (apar produşi volatili cu miios neplăcut). Vicierea aerului ca factor nociv bine demonstrat se combate prin asigurarea în încăperi a unui cubaj corespunzător şi prin ventilaţie (20). Viciu (lat. vitium). Defect, lipsă (32). ^ de dezvoltare, monstruozitate; modificare definitivă în formarea organismului apărută în timpul organizării intrauterine a embrionului (2). ~ de refracţie, Ametropie. Vicq d’Azyr. Vezi d'Azyr. Vidal-tlacquet (Vidai, Emile, 1825 — 1893; Jacquet, Leonard Mărie Lucien, 1860—1914). Sindromul reumatism blenoragie asociat cu keratoză palmară şi plantară (4). Vid-extractor. Vacuum-extractor. Vidius (Guidi, Guido). Nervul nervul canalului pterigoidian (1). Vierme (lat. vermis). în parazitologie, denumire comună sub care sînt cunoscuţi mare parte dintre paraziţii din încrengătura Vermes (31). Viermi cilindrici. Denumire sub care sînt cunoscute diferite specii de viermi de formă cilindrică (de ex. ascaridul, oxiurul) din subîn-crengătura Nemathelmintes (31). Viermi inelaţi. Denumire sub care este cunoscută categoria viermilor din subîncrengătura Nemathelmintes (31). Viermi laţi. Denumire sub care sînt cunoscute diferite specii de viermi turtiţi (de ex. teniile, fasciola etc.) din subîncrengătura Plathel-mintes (31). ~ solitar, nume dat cestodelor Taenia solium şi Taenia saginata, care de cele mai multe ori se găsesc în exemplar unic în intestinul omului parazitat (31). Vierminoză (lat. vermis = vierme + -oză). în parazitologie, termen folosit pentru infestările cu diferite specii de viermi paraziţi. După localizarea în organism a viermilor respectivi se vorbeşte de vierminoză intestinală* vierminoză pulmonară etc. (31). Vieussens, Raymond de, 1641 — 1715. Ansa Ansa subclavia. Inelul Limbus fossae ovalis. Valvula Velum medullare anterius. Vigilenţă musculară. Expresie folosită de Lannelongue, pentru a arăta starea de contractură antalgică a musculaturii periarticulare în cadrul unui proces osteoartritic tuberculos (24). Villain. Stabiloocluzor articulator individual care îngăduie printr-o metodă cine- VILLARD 721 VIOMICINA tică reconstituirea suprafeţelor sferoidale de articulare dentară (38). Villard, Eugene. Procedeul sin. : Gastro-duodenostomie subpiloricâ, anastomoză latero-laterală între duoden şi antrul piloric (11). Villaret, Maurice, 1877 — 1946. Sindromul sin. : Sindromul retroparotidian posterior, lezarea nervilor glosofaringian, pneumogastric, spinal, liipoglos şi a lanţului ganglionar simpatic la nivelul spaţiului retroparotidian. Clinic, se caracterizează prin paralizii unilaterale ale muşchilor limbii, vălului palatului, faringelui şi laringelui, care determină tulburări de deglutiţie şi fonaţie, asociate cu un sindrom Claude Bernard-Horner (27). Vilii (lat. peri), sin. : Vilozităfi. Proeminenţe alungite, mici, ale membranelor mucoase sau ale altor membrane (1). ~ intestinalis, vilozi-tăţi ale mucoasei intestinului subţire. Fiecare este compusă dintr-un ax conjunctivovascular acoperit de o pătură epitelială; conţine, de asemenea, celule musculare netede şi vasul limfatic de origine a chiliferelor intestinale (1). ~ synoviales, proeminenţe (franjuri) ale membranei sinoviale spre cavitatea articulară (1). ' Vilozităţi (lat. villosus = păros). Vilii. ~ coriale, formaţiuni anatomice derivate din corionul bazai (membrana corială), care se găsesc pe faţa fetală a placentei. Fiecare vilo-zitate este străbătută de ramificaţii ale vaselor arteriale şi venoase ombilicale. Vilozitatea constituie unitatea funcţională a placentei. Unele ramificaţii ale vilozităţilor se fixează pe caducă, iar altele rămîn libere în lacurile sanguine (18). ~ coriale libere, ramificaţii ale vilozităţilor coriale ce rămîn libere în spaţiile (lacurile) sanguine (18). ~ crampon, ramificaţii ale vilozităţilor coriale fixate pe caducă (18). Vim-'Silverman. Acul ac pentru puncţie-biopsie prin excizie, format dintr-o canulă cu vîrful bizotat, avînd calibrul 14 mm şi lungimea 65 — 80 mm; canula este prevăzută cu un man-dren şi un ac intern bivalv, cu suprafeţe tăietoare orientate una către alta, concave înăuntru şi care se depărtează după ce pătrund în cavitatea peritoneală; prin învîrtire se excizează fragmentul pentru biopsie (11). VIMS. Abreviere pentru Volum inspirator maxim pe secundă (34). Vinblastină. Alcaloid izolat din Vinca roşea, cu acţiune citostatică, activ în boala Hodgkin, leucemie acută, corioepiteliom. Este citostatic de rezervă, utilizat numai atunci cînd alte tratamente au fost ineficace (13). Vinca minor, sin. : Saschiu. Plantă din familia Apocinaceae. Părţile aeriene (herba vincae) conţin alcaloizii vincamina şi vincamino-rina; are acţiune hipotensivă (13). Vincaleucoblastină. Extract din planta Vinca roşea, utilizat în tratamentul hemopa-tiilor maligne; dă rezultate satisfăcătoare mai ales în boala Hodgkin (19). Vinccnt, Henri, 1862 — 1950. Angină Angină Plaut-Vincent, vezi Plaut-Vincent. Vincent d’Alger. Semnul anestezia buzei inferioare şi regiunii bărbiei (teritoriul nervului mentonier), apărînd în tumorile maligne ale mandibulei sau în fracturile ramurii sale orizontale, prin lezarea nervului alveolar inferior (38). Vincristină. Alcaloid din Vinca roşea; are acţiune citotoxică utilă terapeutic în limfoblas-tosarcom, leucemia acută, boala Hodgkin, unele cancere solide (14). Vinculum (lat. = legătură). Filament, fren (1). Vincula tendinum (Vinculum breve et vinculum longum). Fîşii tendinoase subţiri care leagă falangele cu tendoanele flexorilor degetelor (1). Vineberg, A. Operaţia îmbunătăţirea vascularizaţiei miocardice în angina pectorală, prin implantarea arterei mamare interne în ventriculul stîng (11). Vinii. Radical organic cu 2 atomi de carbon şi dublă legătură ( —CH = CH2). Participă la formarea multor compuşi biogeni, printre carc porfirinele, vinilglicina etc. (5). Viniltiooxazolidonă. Goitrină. Viol (lat. violare = a profana, a necinsti), sin. : Siluire. Infracţiune prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, constînd din raport sexu?.l impus unei persoane, fără consimţămîntul ei, fie prin violenţă sau ameninţare, fie profitînd de starea de inconştienţă sau de neputinţa de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra (23). Viola odorata, sin. : Toporas, Viorea. Plantă din familia Violaceae; rizomii cu rădăcini conţin saponine şi un ulei esenţial bogat în derivaţi ai acidului salicilic; are acţiune expectorantă (13). Viola tricolor, sin. : Trei fraţi pătaţi. Plantă din familia Violaceae, părţile aeriene conţin saponine, rutină, pigmenţi flavonici, coloranţi eritrocianici şi un ulei esenţial bogat în sali-ciliat de metil; are acţiune diuretică şi expectorantă (13). Violenţă contra pudorii. Infracţiune prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, constînd din act de inversiune sexuală comis asupra unei persoane, prin violenţă, ameninţare sau profitînd de starea de inconştienţă, de neputinţa de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra (23). Violet. Ultima culoare vizibilă din spectrul solar (32). ~ de genţiană, Metilrozanilină. Viomicină. Antibiotic izolat din culturile de Streptomyces puniceus, var. floridae; are acţiune bacteriostatică asupra Micobacterium VIOREA 722 VIRUS MM iuberculosis, inclusiv a formelor rezistente la alte antibiotice (13). Viorea. Viola odor aia. Virago (lai. --- luptătoare). Femeie avind talia şi unele caractere masculine (1). Yirclioiv, Rudolf Ludwig Karl, 1821 — 1902. Boala sin. : Limfadcnectazie, tumori axilare sau inghinale formate prin dilatarea sau proliferarea vaselor din ganglionul limfatic (10). Proba probă microscopică pentru decelarea distrofici amiloide într-un organ, post-mortem. Se toarnă soluţie Lugol pe suprafaţa organului respectiv şi se adaugă citeva picături de acid sulfuric 10%; în caz de amiloid apare o coloraţiei brună (2). Virchow-Robin (Virchow, Rudolf Ludwig Karl, 1821-1902; Kobin, Charles Philippe, 1821 — 1885). Spaţiile spaţii pline cu lichid situate între adventicea vaselor sanguine ale creierului şi membrana limitantă piaiâ, mărginite cu celule endoteliale şi legale cu spaţiul subarahnoid (1). Viremie (virus -j- gr. haima = sînge). Prezenţa unui virus în sînge; diseminarea virusurilor se face deseori pe cale sanguină (22). Virginitate (lat. uirginitas). Starea de integritate a membranei himenale (23). Yirilism (lat. vir = bărbat). Anomalie constituţională sau patologică caracterizată prin apariţia caracterelor sexuale masculine la o femeie. Forma cea mai uşoară este virilismul pilar — o variantă de hirsutism; in forme mai nete se îngroaşă vocea, se dezvoltă musculatura etc. Virilismul poate fi familial sau poate fi dat de o tulburare a raportului dintre andro-geni şi estrogeni, de obicei prin hipersecreţie de androgeni în suprarenală sau ovar (eventual, în tumori) (7). ~ pilar, Hirsutism. Yirion, sin. : Corpuscul elementar. Corpuscu-lul viral matur constituit dintr-un nucleozid central alcătuit din acid nucleic (ARN sau ADN) şi un înveliş proteic, capsida, alcătuită dintr-un număr variabil de unităţi (capsomere) (22;. Viroiorie (virus -j- gr. pherein = a purta, a duce). Mecanism de purtare a unor virusuri adsorbite la suprafaţa unor microbi (22). Virologie (virus -f gr. logos = ştiinţă). Virusologie. Viroză (virus -f -oză). Boală determinată de un virus (22). Viroze APC. Adenoviroze. Viroze ECU O. Grup de îmbolnăviri umane provocate de virusurile ECIIO, din familia enterovirusu-rilor, cu 30 tipuri serologice, răspîndite în foarte multe ţări din lume, provocînd epidemii de obicei estivoautumnale cu spectru variat de tablouri clinice : meningite seroase acute, boii paralitice asemănătoare poliomielitei, boli febrile acute cu exantem, afecţiuni catarale ale căilor respiratorii, diaree de vară a sugarilor (8). Viroze eruptive. Grup de îmbolnăviri, umane provocate de virusuri, in ol căror tablou clinic predomină elementul eruptiv (de ex. rujeolă, pa-beoia, varicela, variola, exanlemul Boston ' etc.) (8). ^ miomk*3Hie'i paralizantă (Kâdu lescu-Baciu), Boala } leine-Medin, *y/îfei lieine Medin. Viroze paragripuie, sin. : Parainflucnţu. Pseudoiuflaenţă. Grup de boli acute ale aparatului respirator, răspîndite în special in zonele temperate şi reci ale globului, provocate de virusurile paragripale (4 tipuri serologice); se manifestă clinic prin : crupuri severe, bronşită, bron-şiolită, bronhopneumonie ia copii mici; rinite şi rinofaringite, bronşite sau traheobronşite, stări febrile uşoare sau asemănătoare gripei ia celelalte grupe de vîrstă (8). Vezi şi : Coxsackie. Virulenţă (lat. virulentus = plin de otravă). Proprietatea unor tulpini aparţinînd speciilor microbiene patogene de a pătrunde şi a se multiplica într-un organism susceptibil, provocînd boala. Virulenţa, spre deosebire de patogeni-tate, este un caracter de tulpină şi nu de specie (3). Virulicid (virus lat. caedere — a omori). 1. Efect al unor substanţe cu acţiune de distrugere a virusurilor (8). 2. Substanţă capabilă să distrugă virusurile (22). Virus (lat. = otravă, infecţie), sin. : Infra-germen, Inframicrob. Germen din grupul infra-microbian cu dimensiuni extrem de mici (evaluate în milimicroni), cultivabil numai în celule vii. Virusurile sînt agenţii patogeni ai multor boli infecţioase ale omului, animalelor, insectelor şi plantelor şi chiar ai unor microbi (bacte-riofagii) (22). ~ Columbia MM, Virus MM. ~ Columbia SK, virus izolat de la şobolanul de bumbac, înrudit cu virusurile din grupul ence-falomiocardic (22). ~ D, Virus Sendai. ~ glandelor salivare, vezi Boala incluziunilor citome-galice. ~ gripal, agentul etiologic ai gripei, încadrat în grupul mixovirusurilor. Se cunosc mai multe tipuri şi subtipuri (A, Aiy Aâ, B, C etc.) (22). ~ gripal D, Virus Sendai. ^ hepa-titie, agentul etiologic al hepatitei epidemice, foarte rezistent la căldură, raze ultraviolete etc. şi transmis pe cale digestivă, respiratorie (?) sau parenterală (22). ^ iierpctie, agentul etiologic al herpesuiui (22). ~ interferent, virusul care determină fenomenul de interferenţă (22). ^ interferit, virusul barat în acţiunea sau în procesul de interferenţă ele către virusul interferent (22). Virusuri liponueleoproteiniee. Virusuri constituite din acid nucleic, proteine şi lipide, în clasificarea lui Tovarniţki (vie ex. mixo virusurile) (22). ~ MM, sin. : Virus Columbia MM, abreviere folosită pentru viruşii encefalomiocarditei; este foarte patogen pentru rozătoare şi este înrudit cu virusurile Columbia, VIRUS NEWCASTLF. 723 VISCOZ1TATEA SÎNGELUI SK, EMC, Mengo (22). ~ Xeweastlc. sin. : Virusul pseudopesios aviar, agentul etiologic al pseudopestei aviare (boala Newcastle) şi a unor conjunctivite (dc obicei unilaterale) la om. Este încadrat în grupul mixovirusurilor (22). Virusuri nueleoproteinh c. Grup de virusuri, în clasificarea lui Tovarniţki, constituite dintr-un acid nucleic şi proteine (de ex. virusul poliomielitic) (22). Virusuri oneogene. Virusuri producătoare de tumori (de ex. virusul polvoma, virusul sorcomului Rous) (22). Virusuri orfane. Virusuri izolate în culturi celulare, prezente de obicei în tractul intestinal al mamiferelor şi cărora nu li s-a dovedit totdeauna patogeni-tatea sau relaţia cu vreo manifestare clinică aparentă (de ex. ECBO = entero-citopatogen-bovin-orfan; ECMO = entero-citopatogen-maimuţă-orfan etc.) (22). Virusuri Picorna, sin. : Xunivirusuri. Grupă de virusuri de tip ARN, cuprinzînd enterovirusurile (virusurile polimielitice. Coxsackie şi ECHO), rinoviru-rusurile şi virusurile encefalomiocardice (22). ~ po!iomielitic, agentul etiologic al poliomielitei. Face parte din grupul enterovirusurilor. Se cunosc 3 tipuri serologice (I, II şi III), transmisibile la maimuţă (tipul II şi la muri-dee) şi cultivabi-e curent în culturi celulare (22). ~ poîyoina, virus oncogcn, agentul etiologic al polyomei şoarecilor, patogen şi pentru hamsteri, iar după adaptare la culturi celulare şi pentru alte specii animale (şobolan, iepuri nou-născuţi). Aparţine grupului Papova (22). ~ PR8, tulpină de virus gripal deosebit de patogenă, aparţinînd tipului A (Porto-Rico 8) (22). ~pseudopestos aviar, Virusul Newcastle. ~ rabic, agentul etiologic al turbării (22). ~ rabic fix, virus rabic transformai, prin adaptarea la sistemul nervos central al animalului de laborator (iepure, cobai etc.), cu timp de incubare scurt şi fix; a fost numit astfel de Pasteur, care a realizat prima transformare a unui virus. Este folosit la prepararea vaccinului antirabic (22). ~ rabic tic stradă, agentul etiologic al turbării naturale (22). Virusuri respiratorii. Grup de virusuri cu afinitate principală pentru arborele respirator (de ex. virusurile gripale, ale guturaiului, adenovi-rusurile etc.) (22). ~ Semliki, virus încadrat în grupa A-arbor, izolat în Uganda, patogen pentru şoarece, cobai, iepure şi maimuţă (22). ~ spumos, nume dat unui mare grup de virusuri simiene, printre care şi SV. 40, înainte de identificarea lor individuală, datorită efectului lor citopatic caracterizat prin vacuolizarea intensă a citoplasmei, care capătă un aspect spumos (22). ~ SV.40, virusuri simiene descoperite in culturi celulare de rinichi de maimuţă Macacus rhesus sau cynomolgus, endemice la aceste maimuio într-o proporţie de cel puţin 50%. Virusul induce transformarea celulelor umane sau de hamster cultivate in viiro cu producerea de tumori maligne în urma injectării lor Ia animal (22). ~ West-Xile, agentul etiologic al encefalitei de West-Nile aparţinînd grupului B al arbovi-rusurilor (22). Vezi şi : Bittner, Coxsackie. Kruse-Dochcz, Lee, Leon, Papova, Rivers, Shope. Virusologie (virus H- gr. logos = ştiinţă), sin. : Virologie. Ştiinţă care se ocupă cu studiul virusurilor (22). Virustat (virus -f gr. statikos care opreşte). Produs cu proprietăţi inhibante a mulLiuli-cării unor virusuri în special a virusului her-petic (22). Viscere (lat. viccera = organe interne). Termen generic dat organelor interne (15). Viseero- (lat. viscus, pl. uiscera = viscer). Element de compunere care introduce în termeni referirea la viscere CV2). Viseeroceptori (viseero- receptori). Inter-oceptori. Viscerograf (viseero- 4- gr. graphein -- a scrie). Aparat pentru înregistrarea activităţii mecanice a unor viscere (15). Visceroptoză (viseero- + gr. ptosis— cădere). Vezi Ptoză. Viscoză. Fibre sintetice din xantat de celuloză. La fabricarea lor există risc de expunere la sulfură de carbon (9). Viscozimetru (lat. viscosus —- lipicios -j- gr. metron = măsură). Aparat pentru măsurarea viscozităţii care are la bază fie măsurarea rezistenţei unui corp care se mişcă în produsul analizat (viscozimetre de torsiune, cu sferă metalică în lichid etc.), fie măsurarea timpului de scurgere a lichidului pus să traverseze un tub capilar (5). Viscozitate (lat. viscosus lipicios). Proprietatea lichidelor şi gazelor de a manifesta tensiuni interioare tangenţiale la suprafaţele care separă 2 porţiuni de fluid, ori de cîte ori se realizează o mişcare relativă de alunecare (5). ~ absolută, viscozitatea exprimată în newtoni secundă/metru2. între această unitate şi unităţile mai vechi, Poise, există următoarea relaţie : 1 newton secundă/metru2 = = 10 Poise = IO3 centipoiose (6). ~ cinematică, aportul dintre viscozitate şi densitatea substanţei. Unitatea de viscozitate cinematică reprezintă viscozitatea unui fluid omogen, care are viscozitatea dinamică de o unitate şi densitatea de o unitate. în sistemul cgs, această unitate se numeşte stokes (6). ~ relativă, Viscozitate specifică. ~ s ngelui, viscozitatea proprie a sîngelui, dependentă de conţinutul său în substanţe albuminoide şi hema- VISCOZITATE SPECIFICA 724 VITAMIN1A C tii. Se stabileşte în raport cu apa distilată, normal variind între 3,8 şi 4,6 (la viscozi-metrul Hess). Intervine în mare măsură în menţinerea presiunii sanguine (19). ~ specifică, sin. : Viscozitate relativă, viscozitate exprimată prin raportul între viscozitatea fluidului în raport cu a apei la aceeaşi temperatură (viscozitatea apei la 20° G este de 0,01 newtoni secundă/metru2) (6). Viscum album, sin. : Vîsc. Plantă din familia Loranthaceae : fructele sau ramurile tinere conţin derivaţi terpenici, acid oleanolic, acid ursolic şi viscotoxină; are acţiune hipotensivă şi cardiotoxică (13). Vijnevski. Pete mici sufuziuni sanguine în stratul superficial al mucoasei gastrice, de culoare cafenie, dispuse pe traiectul vaselor, datorite extravazării de sînge în capilarele inegal dilatate şi rupte; apar în 80 — 90% din cazurile de moarte prin degerare (23). Vitalism (lat. vitalis = vital). Curent filozofic idealist, după care la baza funcţiilor organismului ar sta o formă specială de energie, forţa vitală, diferită de alte forme de energie (15). Vitallium. Aliaj de oţel, cu o mare cantitate de crom şi o cantitate mică de nichel, care poate fi turnat uniform în orice mulaj, ca: tablă, bloc sau lame, fără ^ă-şi piardă marea sa rezistenţă. Fiind foarte bine tolerat de organism, foloseşte la confecţionarea şuruburilor, tijelor, cuielor, scoabelor, plăcilor şi endoprotezelor în chirurgia ortopedică (24). Vitamină (lat. vita = viaţă + amină). Compus organic complex, relativ stabil, indispensabil întreţinerii şi dezvoltării organismului animal, care însă nu-1 poate sintetiza, fiind obligat să-l preia din lumea vegetală sau de la microorganisme (flora intestinală). Vitaminele deţin rolul de biocatalizatori şi constituie, direct sau indirect, coenzime ale multor sisteme enzimatice importante. în prezent au fost identificate un mare număr de vitamine, dintre care unele hidrosolubile (complexul B), altele liposolubile (A, D, K, E). Lipsa din alimentaţie a uneia sau mai multor vitamine provoacă „avitaminoze”, carenţe care se manifestă clinic prin simptome caracteristice, îndepărtate în urma administrării vitaminei respective (5). ~ A, sin. : Vitamina antixeroftalmicâ, C20H30O, alcool primar polietenic din clasa terpenelor; se găseşte în uleiul de peşte, lapte, unt, gălbenuş de ou, urzici, legume verzi sub formă de pigmenţi carotenoizi (provitamină). Se poate obţine şi pe cale sintetică. Insolubilă în apă; liposolubilă. Avitaminoza A provoacă oprirea creşterii la organismul tînăr, scăderea rezisten-JL ţei la infecţii, leziuni descuamative ale pielii, ' xeroftalmie, colpokeratoză. Necesarul zilnic în vitamină A (şi caroteni) este de 3 000 — 5 000 u. i. în urina normală nu se elimină vitamina A; este prezentă în urinile patologice, ga- albuminurie (5). ~ Ax, vitamină A găsită "la peşti marini (5). ~ A2 , viţamin^ A găsită la peşti de apă dulce ; are un spectru ti&^ibsorbţie în ultraviolet deosebit de vitamina A obişnuita (5). ~ antiberiberică, Vitamina Bv ~ antihemo-ragică, Vitamina K. ~ antinevritică, Vitaipina B^ ~ antipelag roasa, Nicotinamidă. ~ anjti-rahitică, Vitamina D. ~ antiscorbutică, Vitamina C. ~ antixeroftalmicâ, Vitamina A. ~ B complex, complex vitaminic din care face parte tiamina, riboflavina, acidul pantotenic, acidul nicotinic, piridoxină, biotina, inozitolul, acidul paraaminobenzoic, colina, acidul folie şi vitamina BJ2 (15). ^ B19 sin. : Aneurină, Tiamină, Vitamina antiberiberică, Vitamina antinevritică, C12HJ6N4OS, compus hidrosolubil constituit din unirea unui ciclu pirimidinic cu unul tiazolic, formînd o sare de amoniu cuaternar. Se obţine din drojdia de bere sau pe cale sintetică. Intră în compoziţia mai multor enzime, constituind coenzimă carboxilazei şi joacă un rol însemnat în metabolismul glucidelor, în funcţia sistemului nervos central şi periferic, a inimii şi a aparatului digestiv; carenţa determină beriberi, polinevrite, atrofie musculară, edeme, insuficienţă cardiacă. Se administrează în carenţa specifică, în algii de diferite origini, polinevrite, unele afecţiuni cardiovasculare, hipertiroidie, reumatism. Necesităţile nutritive : 1—3 mg/zi (la femeile însărcinate 6 — 8 mg/zi); se elimină în mod normal în cantităţi de 44—332 {JLg/urina de 24 ore, dintre care numai 3—5 (x sînt în forma liberă, restul în metaboliţi (5; 13). ^ B2, Lactoflavină. ~ B6, Piridoxină. ~ B10, vitamină hematopoie-tică la puii de găină (19). ~ Bn, vitamină B cu acţiune şi compoziţie asemănătoare vitaminei B10 (19). — B12, sin. : Cianocobalamină, Cobalamină, Factorul antianemic, Factorul antipernicios, Factorul extrinsec Castle, Factorul de maturaţie a eritrocitelor, substanţă complexă hidrosolubilă, izolată din extractele de ficat şi din culturi de Streptomyces griseus. Se găseşte în ficat, muşchi, rinichi, albuş de ou, drojdie de bere şi pîine integrală. Resorbţia ei necesită prezenţa factorului intrinsec Castle. Vitamina B12 intervine în eritropoieză, favorizînd procesele de maturaţie şi liberare a eritrocitelor în circulaţie. Lipsa ei duce la anemie pernicioasă, în ultima vreme s-au descris vitaminele B12a, B126, B12c şi B12d, cu structură şi proprietăţi fiziologice similare cu ale cianocobalaminei (15). ~ Bc, Acid folie. ^ BM, componentă a c^jnglexului vitaminic B, care vindecă anemia şi leucopeniH^tâf^nţială experimentală la maimuţe (19). ^ C, sin. : Acid ascorbic, Vitamina VITAMINĂ D 725 VITEZA CONDUCERII EXCITAŢIEI «antiscorbutică, C3H806, pulbere albă, cristalină uşor solubilă în apă, alcool şi acetonă; are proprietăţi oxido-reducătoare importante. Se obţine sintetic din sorboză, prin reducere. Este prezentă mai ales în fructele şi legumele proaspete. în raţia alimentară zilnică sînt necesare «cantităţi în jur de 25—30 mg. Absenţa ei din .alimentaţie duce la apariţia scorbutului (5). — D, sin. : Vitamina antirahiticâ, vitamină liposolubilă, care cuprinde un grup de mai multe vitamine (D2, D3, D4) cu structură chimică şi acţiuni fiziologice asemănătoare. în natură .se găseşte sub formă de provitamină (ergoste-rol), care prin iradiere cu ultraviolete se transformă în vitamină activă. Alimentele de origin j animală constituie cea mai bogată sursă de vitamină D. Printre acestea se numără: untura de peşte, ouăle, untul, smîntîna, laptele, ficatul, ciupercile, drojdia de bere etc. Nevoile zilnice ale organismului variază între 10 şi 20[x g. Intervine în metabolismul calciului şi fosforului, favorizînd absorbţia intestinală a acestora şi depunerea lor la nivelul oaselor, sub forma unui complex fosfocalcic insolubil (15). ~ D1? compus de adiţie între vitamina D2 (ergocalciferol) şi lumisterol; sub acţiunea razelor ultraviolete, complexul se desface şi liberează vitamina activă biologic (5). ~ D2, sin. : Calciferol, Ergocalciferol, Ergosterol iradiat, vitamină liposolubilă cu acţiune de reglare a absorbţiei calciului şi de menţinerea acestuia la un nivel plasmatic care permite /depunerea sărurilor de calciu în oase; măreşte concentraţia fosforului în plasmă; este folosită la copii în rahitism şi la adult în osteomalacie, fracturi osoase, osteoporoză şi afecţiuni intestinale care duc la dezechilibru calcic prin deficit de absorbţie, precum şi în unele forme de tuberculoză cutanată (lupus tuberculos) (13). ~ D3, formă de vitamină D naturală a omului, formată sub efectul luminii solare asupra 7-dehidrocolesterolului (33). ~ D4, formă de vitamină D provenită din provi-tamina 22-dehidroergosterol (33). ~ E, sin. : 5, 7, 8-Trimetiltocol, G29H5§02, amestec de a-, p- şi y-tocoferol, compuşi heterociclici derivaţi de la croman. Se extrage din uleiul de grîu embrionat, uleiul de arahide etc. Este liposolubilă. Avitaminoza E se manifestă diferit, în funcţie de vîrstă şi sex : la impuberi provoacă tulburări musculare (însoţite de o creatinurie accentuată) şi tulburări nervoase senzitive şi motorii, simulînd scleroza laterală amiotrofică; la masculi provoacă o încetinire progresivă a spermatogenezei, conducînd final la atrofia tubilor seminiferi; la femele, avitaminoza E se manifestă prin oprirea gestaţiei şi moartea fetusului la 6 —7 zile de la concepţie (ovulaţia şi fecundaţia rămînînd normale). în organismul uman, ficatul conţine vitamina E în cantităţi medii de 23 mg/kg (localizate în special în mito-condrii); în plasmă, concentraţiile medii de vitamină E sînt în jur de 1 mg/100 ml, la femeia însărcinată depăşind 1,7 mg/100 ml (5). ~ F, amestec de acizi graşi nesaturaţi superiori: linolic, linolenic şi arahidonic (acizi graşi esenţiali). Vitamină liposolubilă cu rol important în metabolismul lipidelor şi al colesterolului şi, indirect, în mecanismele endocrine, indispensabilă pentru funcţionarea şi dezvoltarea normală a pielii. Este folosită în tratamentul eczemelor, al unor forme de acnee şi furunculoză, al ateromatozei (acţiune hipocolesterolemiantă) (13). ~ H, Biotină. ~ H% Acid paraaminoben-zoic. ~ K, sin. : Filochinonă, Vitamina anti-hemoragică, C31H4602. derivat liposolubil al naf-tochinonei, cu proprietăţi terapeutice antihemo-ragice, izolat din lucernă, cereale, varză, gălbenuş de ou etc. Se găseşte în cantităţi mai importante şi în ficatul de porc, brînzeturi, cartofi, morcovi, soia etc. Lipsa de vitamină K din organism provoacă un sindrom hemoragie grav, prin defect de coagulare, ca urmare a scăderii importante a concentraţiei de protrombină. în organismul uman este prezentă în cantităţi mai importante în ficat (0,18 — 0,32 mg/kg), în laptele de mamă (260 u./litru), în salivă (15[i. g/ litru) etc. (5). ^ K2, C41H5602, derivat nafto-chinonic cu structură chimică şi proprietăţi biologice similare cu cele ale vitaminei K. Se extrage din făina de peşte. Este sintetizată de microorganismele din flora intestinală a omului şi este resorbită la nivelul intestinului gros. Este folosită ca agent antihemoragic (5). ~ K3 , Menadionă. ~ K6 , CnHiNO, preparat sintetic folosit drept conservant alimentar. Are acţiune similară vitaminei K, fiind utilizată în profilaxia şi tratamentul hipoprotrombinemiei (5). ~P, sin. : Epicatehol, substanţă polifenolică aparţinînd grupului flavonelor; se găseşte în fructe şi legume, alături de vitamina G. Este un factor important pentru menţinerea permeabilităţii capilare. Absenţa vitaminei P din alimentaţie declanşează manifestări hemoragice (5). ~ PP, Nicotinamidă. Vitelină. Ovovitelină. Viteloduct (lat. vitellus = gălbenuş + duc-tus = canal). Conduct întîlnit în organizarea aparatului reproducător femei la diferiţi hel-minţi (Cestoda, Trematoda). Serveşte pentru revărsarea vitelusului produs de glandele vitelo-gene (31). Viteză. Variaţia unei mărimi în unitatea de timp (32). ~ conducerii excitaţiei, distanţa parcursă de excitaţie în unitatea de timp de-a lungul fibrei nervoase. Factorii care determină viteza de conductbilitate a unui impuls sînt capacitatea membranei şi rezistenţa axoplasmei. La om, viteza de conducere a excitaţiei în fi- VITEZA DE INCORPORARE A FE59 726 VOGT’ brele motorii este de 60 — 120 m/sec., iar pentru fibrele amielinice de 1 — 30 m/sec. (6). ^ de încorporare a Fe61 în eritrocîte, timpul în care apar în circulaţie eritrocite provenite din măduva oaselor, încărcate cu Feol> (19). ~ de sedimentare a hematiilor, viteza de separare şi depunere a eritrocitelor din sîngele recoltat într-o soluţie citratată. Depinde în special de încărcarea pozitivă a plasmei, respectiv a albuminelor şi globulinelor plasmatice. Creşterea y-globuli-nelor (de ex. în infecţii) determină accelerarea vitezei de sedimentare a hematiilor, iar scăderea albuminelor (de ex. în unele boli de ficat) provoacă, invers, o încetinire a vitezei de sedimentare. Normal: 4 — 7 mm/l oră şi 9 — 11 mm/2 ore (15). Vitiligo (lat. = pată albă pe piele), sin. : Cloasma albă, Leucopathia aquisita. Discromie dobîndită de cauză neprecizată, caracterizată prin pete acromice peristente, de diferite mărimi, de cele mai multe ori simetrice, datorite dispariţiei pigmentului melanic. La periferia petelor acromice se vede de cele mai multe ori un lizereu hiperpigmentat (12). ~ peri-nevic, Boala Sutton, vezi Sutton. Vitreodentină (lat. vitreus = sticlos -f den-tină). Dentină vitroasă. Vitriolaj. Aruncarea de acid sulfuric sau azotic pe faţă şi părţi descoperite, cu producerea de leziuni în scop criminal (23). Vitropresiune (lat. vitrum = sticlă + pres-sio = presiune). Vezi Diascopie. Vivi- (lat. vivus = viu). Element de compunere care introduce în termeni sensul de viu sau referirea la viaţă (32). Viviparitate. Proprietatea de a naşte pui vii (32). Vivisecţie (lat. vivus = viu + sectio = tăiere). Act operator sîngerînd în scop experimental (15). Vizibilitate (lat. visibilitas). Condiţiile externe necesare pentru exercitarea actului vederii (28). Vizită medicală. Examinarea bolnavilor internaţi în spital de către medici în timpul dimineţii (29). ~ medicală periodică, examinare periodică pe care o face medicul persoanelor dintr-o anumită colectivitate (fabrică, întreprindere, şcoală, gospodărie agricolă colectivă etc.) (29). Vîrf epidemic. Moment de maximă extindere în evoluţia unei epidemii, cînd indicele de frecvenţă şi de extindere a morbidităţii este cel mai crescut şi după care urmează declinul curbei epidemice (8). Vîsc. Viscum album. Vîşnevski, Aleksandr Vasilievici, 1871 —1948. Blocaj novoeainic metodă terapeutică avînd drept scop întreruperea excitaţiilor nocive către scoarţă prin infiltraţie cu novocaină a planurilor parietale şi a pediculilor neurovasculari (11). Operaţia denervarea pe cale extrapelviană a>. muşchiului obturator (24). ^ Vladimirov~Mikuiicz. Operaţia rezecţii articulare în extremitatea inferioară a ^tibiei, as-tragal şi calcaneu, cu crearea unei labe în prelungirea axei gambei pentru sprijin digitigrad (24). V02. Simbol pentru consum de 02/min. (34). Voal pulmonar. Termen radiologie pentru o opacitate pulmonară întinsă, omogenă şi de intensitate redusă (36). Voce (lat. vox), sin. : Glas. Fenomen complex rezultînd din modificarea sunetului primar emis de laringe în cavităţile rezonatorii faringiene şi nazosinuzale (30). ~ bitonală, sin. : Diplofonie, tulburare vocală observată în paraliziile recurenţiale unilaterale şi rareori la persoane cu noduli, constînd din emisiune concomitentă a două tonuri de tonalităţi diferite, prin interferenţe vibratorii ale celor două corzi vocale (30). de cap, emisiune vocală în registrul acut la femeie (30). ~ esoîagiană, sin. : Erigmofo-naţie, emisiune vocală a laringectomizaţilor,. posibilă prin crearea unei noi ,,glote vocale” la nivelul gurii esofagului (30).~ eunucoidă, sin. : Voce infantilă, tulburare de mutaţie a vocii întîlnită la adulţi de sex masculin normal dezvoltaţi, la care vocea prezintă un registru de falset (30). ~ infantilă, Voce eunucoidă. ~ lem~ noasă, sin. : Sclerofonie, emisiune vocală aspră, cu timbru dur, observată în leziunile luetice fa-ringolaringiene (30). ~ nazonaiă, Nazalizare. ~ stinsă, voce de intensitate scăzută întîlnită la debili, astenici, tuberculoşi (30). ~ surdă.* voce netimbrată, observată mai ales în hipertrofia amigdaliană (30). ~ de ţîrcovnic, Nazalizare. Vogel, H. Procedeul procedeu de nefro-pexie constînd din suspendarea rinichiului la coasta a 12-a cu două lambouri create din faţa posterioară a capsulei renale (11). Vogel. Operaţia rahisinteză precedată de rezecţie a unuia sau a 2 arcuri vertebrale, în scopul de a micşora o gibozitate (24). Voges-Proskauer (Voges, Otto; Proskauer* Bernhard). Reacţia reacţie pentru punerea în evidenţă a producerii de acetilmetilcarbinol de către unele bacterii. Se foloseşte mai ales pentru diferenţierea colibacilului (reacţie negativă) de Aerobacter (reacţie pozitivă) (3). Vogt, Oskar, 187® — 1959. Aplazie neocere-beloasă Sindromul Vogt. Atetoză Sindromul Vogt. Sindromul sin. : Aplazie neo-cerebeloasă Vogt, Atetoză Vogt, Degenerescentă marmorată a nucleilor striaţi, Status marmo-ratus, sindrom cu debut precoce, în copilărie, caracterizat prin contracturi ale membrelor VOGT-KOYANAGI 727 VOLUM EXPIRATOR ânferioare cu caracter discontinua, mişcări involuntare ale membrelor superioare cu aspect a-tetozic şi fenomene pseudoJjulbare. Evoluţia este în general regresivă. Anatomopatologic este o atrofie predominantă pe emisferele cerebeloase, care prinde şi nucleii punţii; histologic se observă o imagine marmorată la nivelul nucleilor striaţi prin densificări ale iibrelor mielinice, alternînd cu mici focare degenerative (27). Vogt-Koyanagî. Sindromul sindrom care constă din asocierea de uveită, alopecie, polioză, surditate şi vitiligo (26). Voillemier, Leon Clemont. Fractura fractură a oaselor bazinului în care denivelarea importantă a fragmentului intermediar se produce prin presiune verticală (24). Voisenet. Reacţia test pentru identificarea triptofanului, care— sub acţiunea apei de hrom — dezvoltă o culoare roşie-violacee (5). Volar (lat. voia — suprafaţa palmei sau a tălpii). 1. Aparţinînd palmei (1). 2. Termen de referinţă pentru suprafaţa flexorie a antebraţului, încheieturii mîinii sau mîinii (1). Voletul Frazier. Vezi Frazier. Voleu. Serie rapidă de contracţii musculare provocate artificial (15). Volhard, Franz, 1872 — 1950. Proba proba funcţională cea mai larg utilizată pentru aprecierea capacităţii de diluţie şi concentraţie : după ingerarea, dimineaţa, pe nemîncate, a 1 500 ml apă, la normal, volumul total al eşan-tioanelor semiorare din primele 4 ore trebuie să depăşească 1 300 ml (din care se elimină mai mult de jumătate în primele 2 ore), iar densitatea ultimelor probe să scadă la 1 001 ^l 002; în următoarele 18 ore, în condiţii de restricţie apoasă completă, urina colectată în ultimele 12 ore trebuie să aibă o densitate mai mare de 1 028 (25). Volker. Drenajul^, metodă de drenaj co-ledocian cu un tub trecut transpapilar şi scos prin peretele ventro-lat.eral al duodenului (11). Volkmann, Alfred Wilhelm, 1800 — 1827. Canalele canale în pătura siţbperiostică a oaselor, prin care trec vasele saflguine; comunică cu canalele Ilavers şi participă la procesele de osteoliză (1). Volkmann, E. Cheilită vezi Cheilită glandulară. Volkmann, Richard von, 1830 — 1889. Atela atelă pentru imobilizarea fracturilor bimaleolare, formată dintr-o piesă pentru picior şi două suporturi metalice laterale (24). Chiureta instrument metalic format dintr-un mîner de care este fixată o tijă terminată cu o lingură ovală de diferite mărimi, cu marginile uşor ascuţite, folosită pentru curăţirea suprafeţelor tisulare anfractuoase sau înmugurite şi pentru curăţirea cavităţilor patologice (11). Depăr-tătorul depărtător metalic format dintr-un mîner pe care este fixată o tijă lărgită şi prevăzută cu 2 — 8 dinţi curbaţi, ascuţiţi; este folosit în chirurgia membrelor, pentru îndepărtarea maselor musculare (11). Diformitatea luxaţie tibiotarsiană congenitală însoţită de diformităţi ale oaselor gambei (24). Sindromul sin. : Retracţia musculară ischemică, sindrom neurovascular complex, determinat de leziuni ischemice, de obicei posttraumatice (aparat gipsat prea strîns, garou), caracterizat prin paralizii însoţite de contractură, retracţii ten-dinoase, tulburări vasomotorii şi tulburări trofice ale segmentului respectiv (27). Volkmann-Kirmisson. Operaţia cură chirurgicală a torticolisului muscular prin teno-tomie cu plagă deschisă (11). Volkovici, N. M., 1858 — 1928. Incizia incizie oblică în fosa iliacă dreaptă pentru abordarea chirurgicală a apendicelui (11). Operaţia rezecţie largă de genunchi, efectuată în bloc (24). Vollmer. Testul reacţie cutanată inflamatorie care apare în caz de alergie tuberculinică după aplicarea pe piele a unui timbru impregnat cu tuberculină brută (34). Voim. Aparat de mecanoterapie imaginat de Zander pentru tratamentul scoliozei, compus dintr-o parte fixă, una mobilă şi un sul intermediar pe care bolnavul îşi aşază lateral gibo-zitatea costala (24). Volt. Unitate de măsură a tensiunii electrice, a forţei electromagnetice şi a diferenţei de potenţial electric. Este utilizată în sistemul mksa şi se defineşte ca tensiunea electrică care, aplicată unui conductor a cărui rezistenţă este de un ohm, produce un curent de un amper (5). Voit metru. Aparat folosit pentru măsurarea tensiunilor electrice, tensiunilor electromagnetice şi diferenţei de potenţial (5). Volum (lât. voliimen = sul de hîrtie, carte). Spaţiu ocupat de un corp (32). ~ cardiac, mărime geometrică a inimii determinată prin asimilarea acesteia cu o machetă sau prin formule empirice, plecate de la măsurători radioplano-grafice (10). ~ cardiac rezidual, rest fiziologic de 25 — 150 ml sînge (mult mai mare la sportivii de perfor:nanţă), care poat£ fi utilizat în momentul unui efort fizic măre (volum rezidual eficace); creşte în insuficienţa cardiacă (ineficient însă) (10). ~ circulator, termen mai puţin adecvat pentru debitul cardiac (10). ~ curent, simbol Vr, cantitatea de aer care intră şi iese din plămîni în timpul unei respiraţii de repaus (normal aproximativ 500 cm 3) (34). ~ eritrocitar, componentă a volumului sanguin total variind între 23 şi 30 ml/kilocorp (19). ~ expirator maxim pe secundă, abreviat *VEMS, volumul VOLUM GLOBULAR MEDIU 728 VORTICES PILORUM maxim de aer care poate fi expirat în prima secundă a unei expiraţii maxime, bruşte, care urmează unei inspiraţii forţate (34). ^globular mediu, parametru în hematologie, care se calculează din raportul dintre volumul globular total şi numărul de eritrocite. Normal: 82 — 92 (19). ~ inspirator maxim pe secundă, abreviat YIMS, volumul maxim de aer care poate fi inspirat în prima secundă a unei inspiraţii maxime bruşte ce urmează unei expiraţii complete (34). ~ molar, sin. : Volum molecular, volumul ocupat de o moleculă-gram dintr-un gaz în condiţii normale. O moleculă-gram din orice gaz ocupă în condiţii normale un volum de 22,4 litri. Folosind volumul molecular se poate calcula uşor greutatea moleculară a substanţelor gazoase (6). ^molecular, Volum molar. ^ plasmatic, componentă a volumului sanguin total variind între 43 şi 46 ml/kilocorp (19). ~ radiosensibil, acea parte dintr-o unitate biologică în care se găseşte maximul de radiosensibi-litate (36). ~ de rezervă expiratorie, abreviat VRE, fracţiune din capacitatea vitală care reprezintă volumul pulmonar de aer mobilizat de la o poziţie expiratorie simplă la una expiratorie maximă (normal = 1 000 — 1 500 cm4) (34). ~ de rezervă inspiratorie, abreviat VRI, volumul de aer care mai poate pătrunde în plămîni în cursul unei inspiraţii complete, plecînd de la sfîrşitul unei inspiraţii de repaus (normal = 1 500 — 2 000 cm3) (34). ~ rezidual, abreviat VR, volumul de aer care rămîne în plămîni la sfîrşitul unei expiraţii complete; se exprimă în procente din capacitatea pulmonară totală (34). ^ sanguin total, cantitatea totală a sîngelui circulant. Se calculează cu ajutorul unor metode colorimetrice (albastru Evans) sau izotopice (crom radioactiv, Risa) (19). ~ scurtcircuitului sanguin, sin. : Volumul şuntului sanguin, masa de sînge scurtcircuitată din sistemul venos în cel arterial sau invers, în cazul unei comunicări cardiovasculare anormale. Reprezintă un parametru hemodinamic important, calculabil prin metode care se bazează pe diferenţa debitelor circulaţiei sistemice şi pulmonare (10). ^ sistolic, cantitate de sînge expulzată de ventricul într-o contracţie (10). ~ specific, volumul ocupat de o unitate de masă dintr-o substanţă (6). ~ şuntului sanguin, Volumul scurtcircuitului sanguin. ~ ventilaţiei, cantitatea de aer necesară a fi introdusă în încăpere pentru un om, în timp de o oră. Pentru locuinţe şi săli publice este de aproximativ 35 — 40 m3 (20). Volum-conductor. Corp bun conducător de electricitate, variind prin formă spaţială, dimensiuni şi omogenitatea conductibilităţii (10). Volumetrie (volum + gr. metron = măsură). Totalitatea analizelor chimice cantitative care folosesc metodele volumetrice de dozare a substanţelor în soluţie prin titrare. Volumetria^ cuprinde reacţii de neutralizare, de oxido-reducere, de precipitare, cu formare de complecşi, cii compuşi disociaţi etc. (5). ,/volutină. Nume dat complexului. din care sînt alcătuite granulaţiile metacromatioa Babeş-Ernst. Denumirea derivă de la Spirilîum volu-tans, bogat în asemenea granulaţii. Volutina pare să fie constitutită din ARN şi metafosfaţi, reprezentînd rezerve nutritive. Prezintă o mare afinitate pentru coloranţi şi o mare densitate electronooptică (3). Volvulus (lat. = care este răsucit). Torsiunea în jurul unui ax format de vasele mezenterice a unui segment al tubului intestinal (11). ^ gastric mezentericoaxial, volvulus al stomacului în jurul unui ax perpendicular pe curburile sale (11). ~ gastric organoaxial, volvulus de stomac în jurul unei axe care merge de la cardia la pilor (11). ~ gastric parţial, volvularea numai a unei părţi din stomac, de obicei a regiunii pilorice, în stomacul bilocular (11). ~ gastric total, volvulus care interesează întreg stomacul,, în afară de marea tuberozitate (11). ~ intestinal parţial, volvulus de intestin în care torsiunea nu crează leziuni vasculare prin compresiunea pediculului mezenteric respectiv (11). Vomică (lat. vomicd = abces). Expulsie bruscă a unei cantităţi abundente de expec-toraţie (seroasă, purulentă sau hemoragică). De cele mai multe ori se face prin efracţia parenchimului pulmonar (abces, chist hidatic) sau printr-o bronhie de calibru mare (34). ^ hidatică, evacuarea spontană prin bronhii a conţinutului unui chist hidatic pulmonar (2). Vomitare (lat. vomitare = a vărsa). Eliminare explozivă pe cale bucală a conţinutului gastric (15). Vomitiv. Agent capabil să provoace eliminarea conţinutului gastric pe cale bucală; poate acţiona periferic, prin iritarea mucoasei gastrice, sau central, prin stimularea zonei chemo-ceptorii declanşatoare sau a centrului vomei din bulb (13). Voron. Metoda metodă de declanşare a travaliului, prin ruperea artificială a membranelor (18). Voronoff, Serge. Operaţia transplantarea testiculelor de maimuţă la om; una dintre operaţiile de întinerire încercată fără succes (7). Voronov. Operaţia transplantare de grefon centrolateral în pseudartroza diafizelor (24). Vortex (lat. = vîrtej). Termen folosit în nomenclatura anatomicăp entru structuri (muşchi, peri) dispuse în vîrtejuri (1).« ^ cordis, regiune în vîrful inimii, unde pătura superficială de muşchi a ambelor ventricule se răsuceşte trecînd într-un plan mai profund (1). Vortices pilorum. VR 729 VULVOVAGINIT PARAZITARĂ Vîrtejul pe care-1 formează părul capului, de obicei în dreptul suturii Iamb doi de (1). VR. Abreviere pentru volum rezidual (34). VRE. Abreviere pentru volum de rezervă ^xpiratorie (34). Vreden, R. R. Condiloclazia Operaţia Vreden. Filodcză Operaţia Vreden. Incizia incizie pentru abordarea articulaţiei şoldului; porneşte de la spina iliacă antero-superioară, coboară distal pînă în dreptul regiunii subtro-hanteriene şi se îndreaptă în afară, peste aceasta. Poate continua incizia Smith-Petersen, amîndouă formînd incizia Mathieu (24). Operaţia 1. Operaţie care realizează un genu recurvatum printr-o osteotomie supracondiliană. Un pinten posterior creat în fragmentul proximal se introduce într-un lăcaş frezat în metafiză (24). 2. Artrodeză sacroiliacă bilaterală prin trecerea unui grefon osos de pe creasta iliacă postero-superioară de o parte (rezecată), prin apofiza spinoasă a vertebrei L4 şi pînă pe creasta iliacă postero-superioară de partea opusă (de asemenea rezecată) (24). 3. Artrodeză extraarticulară de umăr pe cale posterioară, cu grefon recoltat din omoplat (24). 4. în cura pentru hallux valgus, rezecţia capului metatarsian, după capsulo-tomie în U culcat, cu bază distală (24). 5. Intervenţie plastică pentru a corecta genu val-gum, realizată prin chiuretarea spongioasei condilului femural intern şi turtirea corticalei rămase .(sin. : Condiloclazia Vreden) (24). 6. Filodeză în piciorul echin poliomielitic, firele de aţă treeîndu-se prin tibie şi fixîndu-se la marginile externă şi internă ale piciorului (sin. : Filodeza Vreden, Tenodeza Vreden) (24). 7. Intervenţie plastică în luxaţia habituală de rotulă (24). 8. Osteosinteză de rotulă cu fascia lata (24). 9. Sinostoză vertebrală în morbul Pott la nivelul L4 — L5, cu ajutorul a două grefoane tibiale fixate de la crestexe iliace la apofiza spinoasă L3 (24). Tenodeza^, Operaţia Vreden. VRI. Abreviere pentru volum de rezervă inspiratorie (34). Vries, Hugo de, 1848 — 1935. Teoria lui 1. Teorie a eredităţii, după care caracterele sînt reprezentate prin particule, denumite în concepţia sa pangene (teoria pangenelor) (17). 2. Teorie a evoluţiei care porneşte de la ideea că evoluţia nu este un proces continuu şi că speciile se transformă brusc, aceste transformări avînd loc în viaţa speciilor în anumite perioade critice, cînd specia ar fi cuprinsă de un proces intens de variabilitate mutaţională (17). Vrolik. Boala sin. : Displazie congenitală, Osteogeneză imperfectă congenitală, Rahitism fetal, osteodistrofie apărînd de la naştere, caracterizată prin fracturi multiple şi căluşuri vicioase datorite unei fragilităţi osoase importante şi prin surditate progresivă de transmisiune, coloraţia albăstruie a scleroticelor etc. (24). Vrolik-Lobstein. Boala Osteogeneză im- perfectă. VT. Simbol pentru volum curent (34). Vulpian, Felix Alfred, 1826 — 1887. Atrofia tip de atrofie musculară progresivă, cu debut proximal la musculatura centurii scapulare (27). Vulpian-Prevost (Vulpian, Felix Alfred, 1826 — 1887; Prevost, Jean Louis, 1838 — 1927). Fenomenul fenomen întîlnit în cursul ictu-sului apoplectic, constînd din rotaţia capului şi deviaţia globilor oculari spre partea leziunii cerebrale (27). Vulpius, Oskar. Operaţia artrodeză extra- şi intraarticulară de umăr, prin rezecţia suprafeţelor articulare şi solidarizarea extremităţii superioare a humersului la acromion şi claviculă cu fire de sîrmă transfixiante (24). Vulva (lat. = vulvă). Pudendum femininum. Vulvită (vulva + -ită). Denumire generică pentru inflamaţii vulvare. Forme clinice etiologice: v. gonococică, v. difterică, v. aftoasă, v. tricomonazică, v. cu levuri (Candida) etc. Forme clinice după simptomatologie : v. purulentă, v. gangrenoasă, v. cronică hemoragică etc. (12). ~ atrofiantă progresivă, Kraurosis vulvae. ~ ulceroasă pseudotuberculoasă, Ulcerul acut al vulvei. Vulvovaginită. Denumire generică pentru inflamaţii de cauză variată ale vulvei şi vaginului (12). ^ gonococică a tinerelor fete, infecţie gonococică apărută la fetiţe sau tinere fete virgine, prin contaminare extragenitală, de cele mai multe ori de la unul dintre părinţi, bolnav de blenoragie (12). ^ parazitară, vulvovaginită determinată de un protozoar (Trichomonas vaginalis), de un helmint (Oxiuris vermicularis) sau de o ciupercă (din genul Candida) (31). W. Simbolul tungstenului (5). Waaler-Rose. Reacţia ~9 reacţie prin care se pune în evidenţă prezenţa factorului reumatoid în serul bolnavilor suspecţi de poliartrită cronică evolutivă (4). Waeheudorî, Evert Jacob, 1703 — 1753. Membrana membrană de origine mezenchi-mală, care acoperă pupila şi are legături vasculare cu tunica vasculară a cristalinului în viaţa intrauterină (28). Wagner. Boala sin. : Miozita fibroasă progresivă, Miozita sclerozaniă. progresivă generalizată, dermatită specifică însoţită de degenerare nesupurativă şi contractură a majorităţii muşchilor striaţi (24). Wagner- Jasiregg, Julius, 1857 — 1940. Semnul ~9 obţinerea unor răspunsuri verbale şi motorii prin apăsarea globilor oculari la bolnavii cu inhibiţie catatonică (35). Wagstalf, William Harwick, 1843 — 1910. Fractura fractură cu traiect vertical a maleolei peroniere (24). Wahl, Eduard von, 1833 — 1890. Semnul ~9 semn clinic în ileus constînd din dilataţia localizată a ansei intestinale deasupra obstacolului (11). Waleîier-Cvouzat. Poziţia poziţie a femeii la naştere, în care aceasta este aşezată pe spate cu bazinul la marginea patului şi cu coapsele atîrnînd în jos. Se obţine astfel o mărire a diametrelor strîmtorii superioare printr-o mişcare de contranutaţie a bazei sacrului (18). WaldenstrSm, Jan Gosta. Purpura ~9 sin. : Purpură hiperglobulinemică, sindrom hemoragie apărînd în cadrul maci oglobulinemiei primare (19). Sindromul sin. : Macroglo-bulinemie primară, sindrom cu evoluţie fatală (2 — 10 ani), caracterizat prin anemie, tumefacţii variabile ale organelor limfatice, manifestări hemoragipare, limfocitoză periferică inconstantă şi prezenţa de globuline plasmatice cu moleculă mare (constanta de sedimentare între S15 şi S25). Ca substrat anatomic prezintă o proliferare 1 imforeticulară (19). Waldeyer, Wilhelm von, 1836 — 1921. Fascia porţiune a fasciei pelviene, care înconjură terminaţia distală a fiecărui ureter (1). Inelul termen folosit pentru formaţiunile limfatice constituite din amigdaîele linguală, palatină şi faringiană (1). Waiker, S. M. Aparatul ~9 aparat folosit în reeducarea mersului. Constă dintr-un cadru metalic pe 4 rotile, cadru prevăzut cu cîrje axilare şi cu bară de sprijin pentru mîini (24). Walker. Cutireaeţia cutireacţie practicată pentru identificarea alergenului în astmul bronşic; se face cu extracte din diferite produse alergene (34). Walkhoff, O. Pastă iodoiormată pastă de obturat canalele dentare cuprinzînd iodoform ; are acţiune antiseptică prelungită (38). Soluţia ~9 antiseptic uleios folosit în stomatologie ; conţine monoclorfenoî, camfor, mentol (38). Wallenberg, Adolf, 1862--1949. Sindromul sin. : Sindromul retroolivar, sindrom bulbar lateral, de origine vasculară (tromboză arterei cerebeloase postero-inferioare, a arterei fosetei laterale a bulbului sau — mai frecvent — a arterei vertebrale). De partea leziunii apar tulburări cerebeloase, sindrom Claude Bernard-Horner, anestezia feţei, paralizia vălului palatului şi a corzilor vocale, iar de partea opusă a corpului o hemianestezie disociată de tip siringomielic (27). Walîet, A. Operaţia rezecţia treimii proximale a primei falange a halucelui, cu interpunerea de capsulă articulară, recomandată în hallux valgus (24). Walthard, Max, 1867-1933. Cuiburile celulare ~9 structuri chistice sau solide din corticala sau hilul ovarului, provenind probabil din mezoteliul celomic şi din care se dezvoltă unele tumori ovariene (tumorile Brenner, cista-denoamele pseudomucinoase) (7). WALTHER 731 WEBER Walther, August Friedrich, 1688 — 1746. Canalele Ductus sublinguales minores. Walther. Proba probă funcţională renală utilizată pentru aprecierea capacităţii *de concentrare, constînd din determinarea diferenţei dintre densitatea maximă şi densitatea minimă a probelor de urină emise spontan In timp de 24 ore, în condiţii de alimentaţie •obişnuită; la normal, diferenţa este de 12 — 25, iar în insuficienţa renală cronică scade sub 10 putînd merge pînă la 0 (izogravurie) (25). Wangensteen, Owen. Aspiraţia aspiraţie duodenală aplicată în sindroamele ocluzive .postoperatorii (11). Warburg, Otto Heinrich. Fermentul galben Gitocromoxidaza. Metoda metodă manometrică de studiu a schimburilor gazoase la nivelul unor preparate celulare. Metoda se hazează pe măsurarea — într-un sistem cu temperatură şi volum constante — a variaţiilor de presiune realizate ca urmare a consumului de 02 sau/şi eliminării de C02 de către preparatul celular supus investigaţiei. Determinările se iac în dispozitive manometrice special construite, după modelul iniţiat de Warburg (5). Warfarină. Derivat de cumarină folosit ca anticoaguiant (14). Warstadt. Incizia ~9 incizie în ,,U” în primul spaţiu intermetacarpian, folosită în falan-gizarea primului metacarpian (24). Wartenberg, Robert. Semnul flexiunea şi opoziţia reflexă a policslui pe palmă, cînd bolnavul opune rezistenţă la extinderea degetelor în prealabil flectate; are valoarea unui reflex patologic piramidal (27). Wasserglass. Soluţie 1 :6 de silicat de sodiu în apă, folosită în stomatologie ca substanţă de izolare a ipsosului de ipsos (39). Waterhouse-Friderichsen (Waterhouse, Ru-pert; Friderichsen, Cari). Sindromul sin. : Purpura falminans, tablou clinic supra- acut manifestat prin simptome de insuficienţă suprarenală acută şi colaps circulator adesea ireversibil, însoţit de un sindrom hemoragipar generalizat, apărînd în special în infecţia menin-gococică (8). Watson-Crick (Watson, J. D.; Grick, F. H. C.). Teoria -—', teorie care explică structura şi proprietăţile acizilor nucleici pornind de la un model spaţial conform căruia structura de bază a acidului dezoxiribonucleic cuprinde 2 lanţuri polinucleotidice liniare, însă antiparalele, înfăşurate helicoidal în jurul axei longitudinale a moleculei. Legătura dintre cele 2 lanţuri polinucleotidice se face prin punţi de hidrogen între perechi specifice de baze purinice şi pirimitiinice (adenină-timină ; citozină-gua-nină); acest mod de legătură — între anumite perechi de nucleotide — face ca fiecare lanţ polinucleotidic să constituie replica perechii sale (5). Watson-Jones, sir Reginald. Incizia incizie antero-laterală folosită pentru abordarea articulaţiei coxofemurale ; porneşte de la spina iliacă antero-superioară, merge spre vîrful. marelui trohanter şi coboară pe faţa externă a acestuia (24). Operaţia osteosinteză de col femural cu cui Smith-Petersen, cu deschiderea articulaţiei (24). Procedeul 1. în reducerea fracturilor de cavitate cotiioidă cu înfundare, bolnavul găsindu-se în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul inferior lezat atîrnînd în jos, se execută o presiune manuală asupra trohanterului în jos (24). 2. Manevră de reducere pe cale ortopedică a luxaţiei de rotulă. Se face mai întîi o flexiune a gambei pe coapsă, apoi se trece brusc la poziţia inversă, ridicînd gamba (24). Semnul în periartrita scapulohumerală, pe radiografia de faţă se constată o depresiune supratuberozitară la inserţia tendonului supra-spinos, însotită de o condensare a corticalei (24). Watsonîus. Gen oe viermi paraziţi din familia Paramphistomidae, clasa Trematoda. Specia tip este Watsonius watsoni, care se întîlneşte la om în unele regiuni din Africa şi Asia (31). Watt. Unitate de putere aparţinînd sistemului mks. Exprimă energia pe care o liberează un joule într-o secundă; reprezintă de asemenea puterea unui curent electric cu intensitatea de un amper şi diferenţa de potenţial de un volt. Un watt este egal cu un volt-amper; un watt-oră este egal cu 3 600 jouli, iar 746 waţi reprezintă un cai putere (5). Weber, Friedrich Eugen, 1832 — 1891. Proba probă acumetrică instrumentală pentru controlul perceperii sunetelor pe cale osoasă, constînd din aplicarea minerului unui diapazon (128 sau 256 dv.) în vibraţii (la 0 acumetric) pe vertexul persoanei de examinat. Rezultate : a) sunetul rămîne localizat în vertex (auz normal sau afectare bilaterală egală a aparatului de transmisie); b) sunetul lateralizat la urechea de partea bolnavă (surditate de tip transmisie); c) sunetul lateralizat la urechea sănătoasă (surditate de percepţie) (30). Weber, Frederick Parkes, 1863 — 1962. Sindromul Sindromul Klippel-Trenaunay, vezi Klippel-Trenaunay. Weber, sir Hermann David, 1824 — 1918. Compasul compas pentru cercetarea discri- minării tactile şi dureroase. Extremităţile compasului sînt bifurcate într-un vîrf ascuţit şi unul bont (respectiv pentru excitaţii dureroase şi tactile) (27). Sindromul ~9 sin. : Paralizie alternă superioară, sindrom altern mezen-cefalic (peduncular) reprezentat prin paralizia nervului motor ocular comun de aceeaşi parte WEBER-CHRISTIAN 732 WERLHOF cu leziunea şi hemiplegie de partea opusă (27). Weber-Christian (Weber, Frederick Parkes, 1863 — 1962; Christian, Henry Asbury, 1876 — 1951). Boala sin. : Paniculita nodulară recidivantă febrilă, inflamaţie cronică cu aspect fibros a ţesutului subcutanat (celulită, hipo-dermită) şi noduli dermici, unici sau multipli, evoluînd spre atrofie, apărînd în puseuri însoţite de febră. Formele fruste, afebrile, sînt descrise sub denumirea de sindrom Rothman-Makai (12). Weber-Cockayne. Sindromul varietate de epidermoliză buloasă localizată palmo-plantar (12). Weber-Feehner (Weber, Ernst Heinrich, 1795 — 1878; Fechner, Gustav Theodor, 1801 — 1887). Legea lege care stabileşte că în timp ce senzaţia creşte în progresie aritmetică, excitaţia creşte urmînd o progresie geometrică sau, altfel spus, senzaţia creşte cu logaritmul excitaţiei (30). Weber-Fiek. Legea muşchii îşi adaptează lungimea fibrelor lor la excursiile pe care le poate executa segmentul deformat (24). Wegener, Friedrich, 1843 — 1917. Granulo-matoza sindrom de etiologie necunoscută, caracterizat prin granuloame necrozante la nivelul aparatului respirator, vasculită necro-zantă şi glomerulonefrită în focare; clinic, apare febră, inflamaţia căilor respiratorii şi uremie cu evoluţie letală în cîteva luni (34). Wegner. Semnul în osteocondrită sifilitică, pe radiografie, se constată la nivelul inter-liniei articulare prezenţa unor prelungiri de ţesut osos fin către cartilajul epifizar (24). Weigl. Vaccin vaccin antiexantematic preparat cu jRickettsia prowazekii, cultivată în intestinul păduchelui infectat (22). Weil, Adolf, 1848 — 1916. Boala Leptospi-roza icterohemoragică. Weil, L.. A. Zona stratul mijlociu de la periferia pulpei coronare a dintelui, cuprins între zona externă a odontoblaştilor şi cea internă, bogată în celule; este alcătuită din fibre nervoase multiple care formează plexul subo-dontoblastic (38). Weil-Felix (Weil, Edmund, 1880-1922; Felix, Arthur, 1887 — 1956). Reacţia reacţie serologică heterospecifică de aglutinare, bazată pe proprietatea serului bolnavilor de rickettsioze de a aglutina unele tulpini de Proteus (OX19, OX2 sau OXK). Se utilizează în diagnosticul serologic al unor rickettsioze (3). Weill-Reys-Adie. Sindromul Sindromul Adie, vezi Adie. Weingarten, R. J. Sindromul sin. : Eozinofilie pulmonară, sindrom tropical, caracterizat prin manifestări pulmonare asociate cu splenomegalie, leucocitoză cu eozinofilie marcată şi uşoare adenopatii. Survine la toate vîrstele. Se presupune o etiologie parazitară (19). Weingrow. Semnul percuţia uşoară a< ^Calcaneului determină în caz de leziuni piramidale răsfirarea în evantai şi flexiunea plantară a degetelor piciorului (27). • * v? Weir Mitchell. Vezi Mitchell. Weiss, Georges, 1859 — 1931. Legea lui la excitaţia prin curent continuu a unui, nerv, intensitatea liminară variază în raport inversez cu durata de trecere a curentului: i = — 4- t b, în care i = intensitatea prag; t = timpuî de trecere a curentului prin nerv ; a şi b coeficienţi a căror valoare depinde de suprafaţa electrozilor şi de locul unde se aplică pe nerv (6). Weiss, Nathan, 1851 — 1883. Semnul Semnul Chvostek, vezi Ghvostek. Weissflcckenkrankheit (germ.). Vezi Lichen scleros şi atrofie. Weitbrecht. Ligamentul Chorda obliqua- Welsch. Fenomenul fenomen constînd din eliminarea rapidă a unei tulpini bacteriene rezistente la streptomicină dintr-un amestec cu o tulpină sensibilă, în urma unui număr redus de treceri. Fenomenul pare să fie datorit diferenţei dintre ritmurile de creştere a celor două tulpini (3). Weltmann, Oskar, 1885 — 1934. Banda serie de tuburi în care coagulează, la caldy precipitatul globulinelor serice în contact cu o» soluţie de clorură de calciu. Banda de coagulare suferă o ,,scurtare” cînd coagularea se produce numai la diluţii mici de ser; invers, banda se ,,alungeşte” (deviere la dreapta) cînd coagularea are loc şi la diluţii mari de ser, denotînd o creştere a cantităţii de globuline în serul cercetat (5). Wenckebach, Karl Friedrich, 1864 —1940. Perioade formă particulară a blocului atrioventricular (zis de gradul al II-lea), caracterizată printr-o alungire progresivă a conducerii nodale (PQ>) mergînd pînă la omiterea unei contracţii ventriculare, după care ciclul se repetă (10). Wendel. Operaţia procedeu de cardio-plastie prin cardiotomie extramucoasă cu sutură transversală (11). Werdnig-Hoffman (WTerdnig, Guido; Hoff-man, Ernst). Boala Amiotrofie spinală infantilă. Werlhof, Paul Gottlieb, 1699-1767. Boala sin. : Purpura trombocitopenică idiopatică, sindrom hemoragipar instalat uneori din copilărie, caracterizat prin scăderea numărului de trombocite, prelungirea timpului de sîngerare şi teste de fragilitate capilară WERNEKING 733 WHITEHEAD pozitive. în mielogramă : hiperplazie megacariocitară cu devierea spre stînga a megacario-gramei (19). Werneking, Friedrich Ghristian Gregor, 1798—1835. Decusaţia ~9 Decussatio pendun-culorum cerebellarium superiorum. Werner, C. W. O. Sindromul asociere de sclerodermie cu cataractă (12). Wernicke, Karl, 1848 — 1905. Afazia Afazie senzorială. Reflexul ~9 sin. : Semnul Wernicke, reacţie care se observă în unele hemianopsii, cînd luminînd partea oarbă a retinei nu se obţine reflexul fotomotor, iar luminind partea normală, reflexul apare. Această reacţie arată că leziunea care a produs hemi-anopsia este situată în interiorul sau înaintea corpilor geniculaţi (28). Regiunea sin. : Zona Wernicke, regiune din scoarţa cerebrală care corespunde celor două circumvoluţii temporale stîngi, considerată de Wernicke ca centru al imaginilor auditive ale cuvintelor (28). Semnul Reflexul Wernicke. Zona Regiunea Wernicke. Wertheim, Ernst, 1864 — 1920. Operaţia sin. : Histerectomie totală lărgită, extirparea în totalitate a uterului şi a anexelor, împreună cu ganglionii limfatici parauterini palpabili şi cu ţesutul celular şi grăsos înconjurător; are indicaţie în neoplasmul de col uterin (18). Pensa pensă puternică de forcipresură, în formă de L, utilizată în histerectomiile totale pentru închiderea vaginului înainte de a-1 secţiona (18). Wertlieimer. Tehnica splanhnicosimpa-tectomie toracolombară D4—L2 pe cale transple-urală (10). Westergrecn. Pipeta pipetă de construcţie specială, avînd înălţimea de 30 cm, diametrul interior de 3 mm şi diviziuni de la 0 (în partea de sus) pînă la 200 (în partea de jos). Este folosită pentru determinarea vitezei de sedimentare a eritrocitelor (5). Tehnica metodă de determinare a vitezei de sedimentare a hematiilor, în pipeta Westergreen se introduce sînge citrat nehemolizat şi se lasă să sedimenteze. La una şi două ore se citeşte nivelul sedimentării pe gradaţiile orizontale ale tubului. Valori normale : 2—8 mm după prima oră (5). Westphal, Alexander Karl Otto, 1863 — 1941. Boala sin. : Paralizie periodică familială, boală eredofamilială datorită unei tulburări în metabolismul glucidic, caracterizată prin paralizie flască cu abolirea reflexelor ten-dinoase. Survine periodic, în crize de durată variabilă, de la cîteva ore la cîteva zile. în cursul crizelor se constată o scădere a potasemiei. între crize, examenul neurologic este normal (27). Reflexul reflex de atenţie constînd din dilatarea pupilelor în procesele de concentrare a atenţiei (35). Westphal, Cari Friedrich Otto, 1833 — 1890. Semnul abolire precoce a reflexelor patelare în tabes (27). Westphal-Galassi. Fenomenul ~9 sin. : Fenomenul orbiculopupilar, fenomen fiziologic care constă din contracţia sinergică a pupilei la contracţia forţată a muşchiului orbicularul pleoapelor; poate fi observat dacă examinatorul opune rezistenţă mişcării de coborîre a pleoapei superioare a examinatului, lăsînd astfel să se vadă pupila (27). Westplial-Strumpell (Westphal, Karl Friedrich Otto, 1833 — 1890; Strumpell, Ernst Adolf Gustav Gottfried von, 1853 — 1925). Boala sin. : Pseudoscleroza în plăci, vezi Degenerescenţă hepatolenticulară. Wetler-Boger. Metoda formulă de calcul 2 QPL al debitului sistolic : Ds-----------t în care VC Q = suprafaţa aortei; P = presiunea arterială diferenţială; L = lungimea camerei de primire a sîngelui (între cele 2 puncte de înregistrare a pulsului); V = densitatea sîngelui; C = viteza undei pulsatile (10). W'ewer-Bray. Fenomenul energia sonoră este transformată printr-un proces electro-chimic la nivelul urechii interne în energie electrică, putîndu-se înregistra curenţii de acţiune dezvoltaţi de activitatea nervilor acustici (potenţialul de acţiune acustică) sau curenţii dezvoltaţi de acţiunea cohleei (potenţialul cohlear) (30). Weyl, Theodor, 1851 — 1913. Reacţia test pentru identificarea creatinei, care — sub acţiunea nitroprusiatului de sodiu — dezvoltă o culoare roşie-rubinie (5). Wharton, Thomas, 1614 — 1673. Canalul ~9 Ductus submandibularis. Whartonită. Inflamaţia canalului excretor al glandei submaxilare (38). Wheeler-Tollens (Wheeler, H. O.; Tollens, W.). Reacţia ~9 sin. : Reacţia cu floroglucină„ test pentru identificarea pentozelor, care — în mediu acid (HC1 20%), sub acţiunea floroglu-cinei — dezvoltă o culoare roşie, cu spectru de absorbţie între 520 şi 570 m\x (5). Whipple, ~ George Hoyt. Sindromul ~9 sin. : Lipodistrofie intestinală, afecţiune caracterizată anatomic prin depozite de grăsime în ganglionii mezenterici (adenită mezenterică lipoidă) şi clinic prin steatoree, ascită chiloasă, poliartrită, subfebrilitate, denutriţie progresivă, pigmentaţia mucoasei bucale (16). White spot disease (engl. = boala petei albe). Vezi Sclerodermie. WHITMAN 734 WILMOTH-LENORMANT Whiteliead, Walter, 1840 — 1913. Deschizătorul de gură dispozitiv care ţine arcadele ■dentare deschise, pentru a uşura intervenţiile -chirurgicale endobucale şi îndeosebi operaţiile plastiilor de boltă. Uneori este completaţi cu un menţinător de limbă (38). Operaţia Operaţia Vercescu-Whitehead, vezi Vercescu-Whitehead. Whitman, Royal. Operaţia 1. Degajarea marelui trohanter prin osteotomie în pseudar-troza veche a gîtului femural, pentru a permite imobilizarea membrului inferior în poziţia recomandată de autor. Trohanterul se fixează apoi cu şurub în poziţia nouă (24). 2. Metodă o dată cu ingestia de fructe şi legume (5).^' Xiluloză. Monozaharid pentozic, izomer al xilozei. în organism ia naştere din acidul glu-curonic, în cursul pentozuriilor patologice (5). Xiphisternum. Processus xiphoideus. Xiphodymus (xifoid + gr. didymos = geamăn). Xiphopagus (2). Xiphopagus (xifoid + gr. pagos = care este fixat), sin. : Xiphodymus. Monstru dublu, la care cele două corpuri sînt unite de la ombilic pînă la apendicele xifoid (2). Xismă (gr. xysma = ceea ce rezultă prin răzuire). Bucăţi de membrane în scaune diareice (2). Y. 1. Cromozom care conţine gene determinante pentru dezvoltarea testiculului (7). 2. Simbolul ytriului (5). Yaivs. Pian. Yb. Simbolul yterbiului (5) Yellen. Pensa pensă- clamp mică, folosită pentru strivirea prepuţului în operaţia de circumcizie (11). Yeo, Isaac Barney, 1835 — 1914. Tratamentul ~9 tratament în obezitate, cu restricţia hidraţilor de carbon şi cu cantităţi mari de băuturi calde (4). Yergason. Semnul în periartrita scapulo-humerală, producerea durerii în gutiera bicipitală, în urma supinaţiei cu opunere din partea examinatorului (24). Yhles. Albuminurie Albuminurie orto-statică. Youmans. Mediul ~9 mediu de cultură lichid, semisintetic, conţinînd asparagină, glicerină neutră, citrat de magneziu, fosfat monopotasic, sulfat de potasiu şi fie plasmă citratată umană, fie ser normal de bou, utilizat în special pentru testarea sensibilităţii bacilului tuberculozei faţă de antibiotice (3). Young, Hugh Hampton, 1870 - 1945. Dezinclavatorul ~9 dezinclavator metalic folosit în prostatectomia pe cale perineală; este format dintr-o tijă bivalvă, cu care se poate trage prostata în cîmpul operator (11). Incizia cale de acces posterioară paramediană pentru abordarea glandelor suprarenale printr-o incizie verticală t "asată de la 3 cm deasupra coastei a 12-a pînă la creasta iliacă (11). Young, Thomas, 1773 — 1829. Modulul sin. : Modalul de elasticitate, mărimea inversă coeficientului de elasticitate; caracterizează proprietăţile elastice ale substanţelor. Determinările făcute pînă în prezent asupra modulului de elasticitate a protoplasmei sînt îndoielnice. Se pare că unica determinare reală a modulului de elasticitate a materialului celular este cea făcută pe firele protoplasmei de mixomicete, pentru care s-a găsit o valoare de 9.IO3 N/m2 la temperatura camerei si pentru alungiri sub 20% (6). Young. Diabetul diabet zaharat experimental, metahipofizar, realizat prin adminis-strare cronică de extracte hipofizare (7). Young-Helniholtz (Young, Thomas, 1773 — 1829 ; Helmholtz, Hermann Ludwig Ferdinand von, 1821 — 1894). Teoria teorie după care viziunea culorilor depinde de 3 căi ale receptorilor retinieni, corespunzătoare culorilor roşu, verde şi violet (28). Yperită, sin. : Gaz muştar. Sulfuretildiclor, lichid uleios galben sau incolor, inodor sau cu miros de hrean sau de muştar, întrebuinţat sub formă de gaz (gaz de luptă, cu acţiune vezi-cantă); după latenţă de 3 — 5 ore apar fenomene de iritaţie oculară şi respiratorie, cu leziuni ulcerative; în cazuri grave, edem pulmonar; în intoxicaţia per os apar dureri abdominale, greţuri, vărsături, constipaţie sau diaree, vezicule cutanate, hipertensiune, somnolenţă (23). Yterbiu. Simbol Yb. Vezi Lantanide. Ytriu. Simbol Y. Element chimic în stare metalică, cu număr atomic 39 şi greutate moleculară 88, 92. în natură se găseşte combinat, în mineralele ce conţin lantanide. Este tri-valent. Are un singur izotop stabil, cu număr de masă 89, şi 17 izotopi radioactivi (5). Yves-Bureau. Boala acropatie ulceromu-tilantă pseudosiringomielică nefamilială, întîlnită la adulţi etilici. Constă dintr-o deformaţie cubică a piciorului, mal perforant plantar ne-dureros, hiperhidroză, disociere termoanalgezică şi leziuni locale de osteoliză (12). Zaechary. Operaţia intervenţie chirurgicală recomandată în paralizia mîinii de tip radial şi care constă din transplantarea tendonului cubital anterior la tendoanele extensorii ale ultimelor 4 degete, transplantarea tendonului micului palmar sau al flexorului superficial al mediusului pe abductorul lung şi extensorul lung al policelui şi transplantarea rotundului pronator la cei 2 extensori radi aii ai carpului (24). Zaharază. sin. : Fructozidază, Invertină, Su-crazâ. Enzimă prezentă în sucul intestinal, care catalizează reacţia reversibilă de dedublare hidrolitică a zaharozei în fructoză şi glucoză; reacţia are loc în prezenţa fosfatului (5). Zaharimetru (lat. saccharum — zahăr + gr. metron =* măsură). Polarimetru etalonat pentru dozarea zahărului în diferitele medii biologice. Utilizează lumina polarizată, ale cărei oscilaţii se produc într-un singur plan (6). Zaliarină. Ortosulfimidă benzoică; edulco-rant pentru diabetici (13). Zaharoză, sin. : Sucrozâ. Dizaha- rid format dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză, avînd o structură D-glucopirano-zido-D-fructofuranozidică. Este foarte răspîndită în natură, în special în regnul vegetal. Majoritatea microorganismelor o pot hidroliză (de ex. bacteriile de fermentaţie). în organism este resorbită după o prealabilă hidroliză, sub acţiunea zaharazei; uneori, însă, în urma ingestiei de cantităţi mari de dulciuri, are loc resorbţia fără hidroliză şi eliminarea pe cale renală (5 — 15 mg/100 ml urină) (5). Zaharozurie, sin. : Sucrozurie. Prezenţa de zaharoză în urină (25). Zaharuri (pl. lat, saccharum = zahăr). Carbohidraţi. ~ aminate, Ozamine. Zahăr in-vertit. Amestec de glucoză şi fructoză (rezultat prin invertirea zaharozei) în soluţie injectabilă (20, 33 şi 40 %); stimulent energetic,trofic miocardic şi hepatic, are şi acţiune diuretică (13). Zahradnicek. Operaţia reducere sîngerîndă a luxaţiei congenitale a şoldului, folosind o osteotomie oblică trapezoidală a extremităţii superioare a femurului (24). Zander, Jonas Gustav Wilhelm, 1835 — 1920. Aparatul aparat de mecanoterapie, acţionat pe principiul unui pendul, cu greutate reglabilă, care mobilizează pasiv o încheietură (24). Zanolli, Rafael. Operaţia introducerea unui grefon transtrohanterocervicocapital în boala Leg’g-Perthes-Calve (24). Zaponlae. Celuloid dizolvat în acetat amilic şi acetonă în proporţie de 2 : 78 :20. Se foloseşte pentru protejarea faţă de salivă a obturat iilor de silicat şi de cement (38). Zarate. Vezi Simfizotomie. Zarin. Metilfluorofosfat de izopropil, substanţă toxică cu acţiune neuroparalitică, putînd fi întrebuinţată ca armă chimică; acţionează prin inhibarea colinesterazei, producînd simptome asemănătoare celor din intoxicaţia cu paration (23). Zaţepin, T. C. Operaţia 1. Translocaţia scurtului peronier şi gambierului posterior înaintea maleolelor respective, astfel ca din extensori să devină flexori dorsali ai piciorului (24). 2. Tenodeză prin deplasarea extensorului comun şi menţinerea lui prin buclă tendinoasă, in tratamentul piciorului poliomielitic (24). 3. Operaţie de tip Codivilla, folosind două incizii verticale interne, una premaleolară şi alta retro-maleolară (24). 4. Artrodeză extr a articulară de umăr cu colţ de mistreţ. 5. Tenodeză în piciorul talus, folosind jumătate din tendonul ahilian (24). 6. Transplantarea unei fîşii individualizate din tensorul fascia lata pe tuberozitatea anterioară a tibiei, în paralizia cvadricep-sului (24). Semnul în luxaţia congenitală ele şold, reducerea mişcării de abductie a coapsei (24). Zaţepin-Abarbanncl (Zaţepin, T. C.; Abar-bannel, B. E.). Metoda metodă de înregistrare a gradului de deformare a coloanei verte- ZÂBALUŢA 743 ZGOMOT DE SUPAPA brale în scolioze, cu ajutorul unor mulaje gipsate pe linia apofizelor spinoase (24). Zăbăluţă, sin. : Angulus infectiosus, Impe-iigo comisural, Perleş. Piodermită fisurară provocată de streptococ sau de ciuperci levuriforme din grupul Candida, situată la comisurile bucale (12). Zăpadă carbonică. Bioxid de carbon sub formă solidă; în aplicaţie locală distruge ţesuturile prin îngheţare, fiind indicată în lupusul eritematos, unele tumori ale pielii etc. (14). Zdrobire. Leziune traumatică produsă de un agent vulnerant şi constînd din strivirea sau sfărîmarea ţesutului asupra căruia s-a exercitat agresiunea (32). ~ osoasă, fractură incompletă, la nivelul epifizelor sau oaselor scurte, cu ţesutul spongios transformat într-o pastă gră-unţoasă (24). Zea mays, sin. : Porumb. Plantă din familia Gramineae; stigmatele, numite şi mătasea porumbului, conţin saponine, ergosterină şi un ulei esenţial bogat în carvacrol. Infuzia de mătase de porumb are acţiune diuretică (13). Zeaxantină. G40H56O2. Pigment de culoare galbenă, prezent în bobul de porumb şi, în cantităţi mai mici, alături de xantofilă, în ouăle de pasăre (5). Zeck. Boala varietate de angeită alergică de hipei sensibilizare (12). Zeină. Proteină din proumb săracă în aminoacizi esenţiali şi complet lipsită de lizină. Este incriminată ca factor important al apariţiei distrofiei alimentare şi a pelagrei in cazul alimentaţiei predominant maidice (20). Zeis, Edward, 1807 — 1868. Glandele glande sebacee prevăzute cu ciii (1). Zeller. Operaţia procedeu pentru cura sin-dactiliei la baza degetelor. Un lambou dorsal în ,,V” răsturnat acoperă comisura incizată (24). Zeller. Testul ~9 test de evidenţiere a sarcinii, constînd din dozarea diaminooxidazei in ser (se măsoară amoniacul liberat în prezenţa cadaverinei, folosită ca substrat). în serul femeilor însărcinate, activitatea diaminooxidazică este net crescută (5). Zenker, Friedrich Albert, 1825 — 1898. Begenerescenţa ceroasă sin. : Distrofia ceroasă Zenker, Distrofie vitroasă, formă de distrofie manifestată prin omogenizarea proteinelor musculare diferenţiate şi aspect sticlos; regenerarea este posibilă, de tip mioblastic, amintind regenerarea embrionară (2). IJistroila ceroasă ~9 Degenerescenţa ceroasă Zenker. Diverlieul ~9 diverticul al esofagului situat în porţiunea posterioară a segmentului faringoesofagian; la examenul radiologie de fată apare pe linia mediană (36). Zeoliţi (pl. gr. zein = a fierbe -f lithos = piatră). Silicaţi dubli naturali de aluminiu şi sodiu care au proprietatea de a fixa ionul de calciu şi de magneziu din apă, cedînd pe cel de sodiu; sînt folosiţi la dedurizarea apei (20). Zero. 1. Nul (5). 2. Punctul de la care încep măsurătorile pe o scală (5). ~ absolut, punctul de zero al temperaturii absolute ( — 273° 16), temperatură la care, conform calculelor efectuate, un gaz ideal nu ar mai putea să prezinte nici un volum (5). ~ fiziologic, temperatura la care se abolesc orice senzaţii ca răspuns al unui stimul termic (5). Zervopulos. Semnul diapazonului ~9 în hernia de disc, excitaţia vibratorie atrage dureri pe una sau alta din regiunile maleolare (24). Zettnov. Coloraţia metodă de impregnare argentică, folosită curent pentru evidenţierea cililor microbieni, ca şi a unor corpusculi inframicrobieni pe frotiuri: utilizează sulfatul de argint amoniacal după mordansare cu tanin tar-trat stibiat (22). Zgomot. Amestec neomogen de sunete cu intensităţi şi frecvenţe diferite. Expunerea profesională la zgomot de intensitate mare provoacă surditatea profesională prin modificări degenerative în organul Corti. Expunerea prelungită la zgomot mai puţin intens, chiar în condiţii obişnuite de viaţă, poate provoca insomnie, tulburări vegetative, tulburări digestive, scăderea capacităţii de muncă, nevroze etc. (20). ^ de aramă, zgomot rezonant grav, muzical, care se percepe cînd în parenchimul pulmonar există o cavitate mare sau un pneumotorax, dacă se utilizează tehnica semnului banului (34). ^ cardiac, efect sonor al desfăşurării revoluţiei cardiace. Zgomotul I: complex de vibraţii sistolice cu o triplă componentă : musculară, val-vulară şi vasculară; zgomotul al II-lea : vibraţie diastolică, mai înaltă, determinată de val-vulele semilunare şi de şocul coloanei sanguine; zgomotul al III-lea: fenomen observat imediat după zgomotul al II-lea, de natură musculoval-vulară fiziologică; zgomotul al IV-lea: zgomotul atrial. Zgomot clanguros, vezi Clangor. Zgomot de galop, vezi Galop. Zgomot de tun : coincidenţa, în timpul unui bloc atrioventricular complet, a unei sistole atriale cu una ventriculară (10). ~ pericardotoracic, zgomot cardiac de ,,du-le-vino” : dublă frecătură pericardică; zgomot de locomotivă : triplă frecătură pericardică; zgomot de moară : zgomot hidroaeric determinat de prezenţa simultană a aerului şi lichidului in pericard sau în loja pleuropericardică (10). ~ de supapă, zgomot intermitent, ca de supapă, ce apare în inspiraţiile profunde în caz de cavitate sau pneumotorax, atunci cînd bronhia de drenaj este astupată de mucus sau puroi care se mobilizează ca urmare a unui curent aerian ZGOMOT „DE TUNEL15 744 ZINC-INSULINĂ puternic (34). ~ ,,de tunel”, suflu continuu, sistolodiastolic, în persistenta canalului arterial (10). Zicheii-Oppenheim (Ziehen, Georg; Op^pn-heim, Herman). Boala sin. : Disbazie Idrdo-iică progresivă, Distonie musculară deformantă, boală cronică rară, ele origine nedeterminată, caracterizată prin mişcări involuntare, neregulate, de contorsiune, ale muşchilor trunchiului şi extremităţilor, apărînd mai ales în cursul mersului (27). Ziehl, Franz, 1859 — 1926. Fucsină sin.: Fucsină fenicată, soluţie apoasă 1% de fucsină bazică, conţinînd fenol 5 %. Este utilizată ca atare în coloraţia Ziehl-Neelsen şi diluată 1/10 în coloraţia Gram sau pentru coloraţia simplă (3). Ziehl-Neelsen (Ziehl, Franz, 1859 — 1926; Neelsen, Friedrich Karl Adolf, 1854 — 1894). Coloraţia procedeu de colorare diferenţială pentru punerea în evidenţă a bacteriilor alco-oloacidorezis lente. Se utilizează în special pentru evidenţierea micobacteriilor. Preparatul fixat se acoperă cu fucsină fenicată şi se încălzeşte timp de 10 minute, evitîndu-se fierberea. După spălarea cu apă se decolorează cu acid azotic 1/3 sau acid sulfuric 1/4 şi apoi cu alcool. După o nouă spălare se recolorează cu albas tru de metilen timp de 1 minut şi urmează apoi spălarea finală şi uscarea. Germenii alcooloacidorezistenţi apar roşii pe un fond albastru (3). Ziemann, Hans. Granulaţiile granulaţii care apar după unele coloraţii speciale în eritroci-lele parazitate cu Plasmodium malariae (31). Zieve, L. Sindromul afecţiune caracterizată prin icter, hiperlipemie şi anemie hemolitică, survenind la bolnavi cu etilism cronic; puncţia-biopsie hepatică pune în evidenţă o infiltraţie grasă importantă şi ciroză portală moderată (16). Zigion. Zygion. Zigo- (gr. zygon = jug). Element de compunere cu semnificaţia : unit, împreunat sau care introduce în termeni referirea la o joncţiune (32). Zigoma (gr. zygoma = bară, obstacol). Zygoma. Zigot (gr. zygon = jug). 1. Organism produs din unirea a 2 gameţi (1). 2. Oul fecundat, considerat înaintea segmentării (1). ~ bacterian, starea de diploidizare a celulei femele (primitoare), care rezultă după transferul cromozomal de la donor. Este o fază intermediară în procesul de conjugare bacteriană, fiind obligatorie pentru formarea recombinanţilor (17). Zimazu. Termen vechi, care desemnează complexul de sisteme enzimatice provenite din drojdia de bere, care participă la cataliza biochimică a fermentaţiei alcoolice (5). Zimerlin, Franz, 1858 — 1932. Tipul forma clinică toracoabdominală a miopatiei primitive progresive, caracterizată prin atrofia iniţială a muşchilor trunchiului. Ulterior, a-trofia se extinde şi la musculatura regiunii proximale a membrelor (27jf- Ziinniţki. Proba probă funcţională renală utilizată pentru aprecierea capacităţii de concentrare şi bazată pe determinarea variaţiilor volumului densităţii concentraţiei clorurilor şi ureei în probele de urină recoltate la fiecare 3 ore, în cursul unui nictemer cu alimentaţie obişnuită; cu cît aceste variaţii sînt mai mari, cu atît capacitatea funcţională renală este mai bună ; dacă densitatea maximă înregistrată într-una dintre probe depăşeşte 1 025, nu mai este necesară o probă propriu-zisă de concentrare (25). Zimo- (gr. zyme = ferment). Element de compunere referitor la o enzimă sau la o fermentaţie (32). Zimogen (zimo- + gr. gennan = a produce). Substanţă prezentă în tubul digestiv, avînd rol de precursor al unei enzime fermentative (15). Zimohexază. Amestec de fosfohexomutază şi aldolază, obţinut din drojdia de bere; participă la procesele de fermentaţie alcoolică (5). Zimoprotcină. Proteină cu putere litică (2). Zimosis gastrica. Prezenţa unui acid organic în stomac (2). Zimosteroli. C27H440. Steroli prezenţi în drojdia de bere, conţinînd o structură similară cu cea a lanosterolului. în organism constituie un metabolit intermediar în sinteza colesterolului pe seama scalenului (5). Zimozan. Substanţă de natură glucidică, obţinută prin extracţia apoasă şi alcoolică a sedimentului insolubil, rămas după digestia celulelor de drojdie de bere cu tripsină. împreună cu properdina din serul normal formează un complex insolubil, care inactivează una din fracţiunile alexinei (C’3), la temperatura de 37JC şi în prezenţa ionilor de magneziu (3). Zinc. Simbol Zn. Element bivalent în stare metalică, avînd numărul atomic 30 şi greutatea atomică 65,38. Se găseşte in natură sub formă de sulfură (blendă), silicat (calamină) etc. Are tendinţa de a da compuşi complecşi cu substanţe organice (glicină, cisteină. histamină, acidul folie, glicerofosfatul etc.). Intensifică acţiunea unor enzime (alcooldehidrogenaza, insulina etc.) şi inhibează activitatea altora (anhi-draza carbonică). în organismul uman se găseşte în cantităţi diferite (de ex. : sînge, 880 (Jtg/100 ml; rinichi, 670 jxg/100 g; ficat, 720 (J.g/100 g; urină, 0,3 —0,5 mg/24 ore) (5). Zinc-insulină. Insulină cristalizată în prezenţa şcetatului de zinc sub formă romboedrică. Soluţia este rapid absorbită şi rapid eficace. Pro- ZINCO'PORFIRINE 745 ZONA CRITICĂ tamin-zinc-insulina are o absorbţie mai lentă, o eficacitate prelungită şi o stabilitate mare. Standardul internaţional de insulină este un preparat de zinc-insulină cu 22 u./mg (7). Zincoporfirine. Complecşi porfirinici cu zincul, prezenţi în materiile fecale şi urina porfi-rinuricilor (5). Zingerlc. Sindromul de autoinatoză sindrom caracterizat prin apariţia de mişcări forţate, complexe, survenind în paroxisme şi care constau din rostogoliri în jurul axului longitudinal al corpului, contracţii puternice ale musculaturii în plan sagital (opistotonus, crize oculo-gire de verticalitate) sau în plan frontal (crize celalogire şi oculogire de lateralitate). Originea acestor tulburări este atribuită leziunilor regiunii parietotemporale (27). Zinn, Johann Gottfried, 1727 - 1759. Cercul Circulus vasculosus nervi optici Halleri, vezi Haller. Inelul Anulus tendineus communis. Ligamentul Anulus tendineus communis. Tendonul Anulus tendineus communis. Zonula sin. : Ligamentul suspensor al cristalinului, Zonula ciliaris, sistem de fibrile fine care fixează cristalinul de corpul ciliar (28). Zirconiu. Simbol Zr. Metal rar cu număr atomic 40 şi greutate atomică 91,22. Metalul şi compuşii lui pot da sensibilizări (9). Zollinger-Ellison (Zollinger, Robert M.; El-lison, E. H.). Sindromul complex simptomatic caracterizat prin triada : hipersecreţie gastrică enormă cu hiperaciditate importantă, ulcere recidivante gastrointestinale şi tumori pan-creatice insulare neinsulinice. Se manifestă clinic prin dureri epigastrice invariabile, vărsături acide, diaree, denutriţie (16). Zollner. Sonda acustică instrument utilizat în timpul operaţiilor de timpanoplastie pentru a cerceta audiometric acuitatea auditivă la nivelul diverselor porţiuni din urechea medie (30). Zona (lat. = brîu, cingătoare, zonă), sin. :Zonă. Centură, arie sau regiune delimitată (1). ~ arcuata, zona internă a membranei bazilare, care se întinde de la marginea inferioară a fisurii spirale a cohleei pînă la marginea externă a bazei bastonaşelor externe descrise de Corti (1). ~ cartilaginea, limbul lamei spirale a cohleei (1). ~ columnaris recti, porţiunea canalului anal în care se găsesc coloanele rectale (1). ~ cutanea recti, porţiunea canalului anal mărginită de piele (1). ^ denticulata, zona internă a membranei bazilare, împreună cu limbul lamei spirale (1). ~ fasciculata, porţiunea centrală a corticosuprarenalei, în care cordoanele celulare sînt dispuse radiar; secretă glucocorticoizi (1). ^ glomerulosa, zona externă a corticosuprarenalei, în care celulele sînt grupate în mase rotunjite ; secretă mineralocorticoizi (1). ~ hacmor- rhoidalis recti, porţiunea canalului anal care se întinde dc la valvulele anale la orificiul anal şi care conţine plexul venos rectal, sediu frecvent al hemoroizilor (1). ~ incerta, porţiunea anterioară a formaţiunii reticulare, situată dedesubtul talamusului (1). ~ intermedia recti, porţiunea canalului anal situată între zonele cutanată şi columnară (1). ^ limitropliica, sin. : Arie limitrofă, Cortex limitrof, arie de tranziţie a scoarţei cerebrale situată între arii vecine bine definite (1). ^ orbicularis, îngroşare a ligamentului cap-sular în jurul acetabulum-nhii (1). ^ pectinata, porţiunea externă a membranei bazilare, care se întinde de la bastonaşele Corti la ligamentul spiral (1). ~ p el lucida, sin. : Oolemma, învelişul elastic, solid, îngroşat al oului (1). ^ perforata, marginea inferioară a fisurii spirale a cohleei (1). ^ reticularis, zona internă a corticosuprarenalei, în care cordoanele celulare formează o reţea; secretă glucocorticoizi, estrogeni şi androgeni (1). ~ spongios», zonă subţire de celule nervoase şi fibre mielinice, situată extern de substantia gelatinosa, în vîrful coloanelor posterioare ale măduvei spinării (1). ^ tecta, porţiunea internă a membranei bazilare, din care ia naştere organul Corti (1). ~ zoster, sin. : Herpes zoster, viroză neurocutanată, manifestată printr-o erupţie eritematoveziculoasă, dureroasă, pe teritoriul unui nerv sau plex nervos, de cele mai multe ori unilateral. Formele generalizate sînt contestate de unii autori şi considerate ca varicelă. Forme clinice după localizare: z. oftalmică (uneori keratită şi ulceraţii corneene); z. auriculară, caracterizată prin triada Souques (erupţie veziculoasă a conductului auditiv extern şi a pavilionului urechii, tulburări vestibulare şi paralizie facială periferică); z. occipitocervicală ; z. intercostală. Forme clinice după aspect: z. hemoragică; z. gangrenoasă sau necrotică; z. fără exantem (numai dureri de tip nevralgic) etc. (12). Zonă (lat. zona = brîu, cingătoare, zonă). 1. Zona. 2. Vezi Fenomenul de zonă. ~ de alarmă (Chauvet), regiunea internă a fosei supraspi-noase, la nivelul căreia apar de obicei primele semne stetacustice în tuberculoză (34). ~ androgeni că a suprarenalelor, zona internă, hipertro-fică a corticosuprarenalei fetale. Involuează rapid după naştere, avînd unele funcţii hormonale similare testiculului (1). ~ ciliară, procesele ciliare considerate împreună (1). ~ ciuruită Clii-pault, vezi Chipault. ^ condrogcnică, pătură a formaţiunii cartilaginoase situată sub faţa profundă a pericondrului (1). ^ de confort, zona factorilor meteorologici (temperatură, umiditate relativă, curenţi de aer) a căror combinaţie realizează senzaţia de confort termic (9). ^ critică, regiunea inserţiei cordajelor pe marginea ZONA dentofacialA 746 ZOOFOBIH valvelor atrioventriculare, la limita porţiunii centrale a orificiului cu cele oblice periferice(lO). ^ dentofacială, porţiunea feţei care cuprinde dinţii şi procesele alveolare de suport; este sub-iinpărţită în 4 porţiuni: apicală superioară, cq-' ronală superioară, apicală inferioară, coronală inferioară (1). ^ ectopică Scliulte, vezi Schulte. ~ clectivă Levaditi-lVicolau, vezi Levaditi-Ni-colau. ~ elocventă (Mondor), regiune a plastro-nului sternocostal, la unirea liniei mamelonare cu axilara anterioară; este periculoasă datorită posibilităţii lezării inimii în traumatismele de la acest nivel (10). ~ entezimală, Zona electivă Levaditi-Nicolau, vezi Levaditi-Nicolau. ~ epen-dimară; zona internă a tubului neural embrionar, conţinînd celulele ependimare şi nediferenţiate, celulele proliferative (1). ^ ganglionului geniculat, formă de localizare a zonei zoster caracterizată printr-o erupţie veziculoasă la nivelul conductului auditiv extern şi al pavilionului urechii, însoţită de dureri şi deseori de paralizie facială (27). ^ granuloasă Tomes, vezi Tomes. ^ intcrpalpebrală, partea corneei care în mod obişnuit nu este acoperită de pleoape cînd ochiul este deschis (1). ^ primejdioasă (Zeibler), regiunea situată la nivelul extremităţilor anterioare ale spaţiilor al IV-lea — al V-lea intercostale stîngi; este periculoasă datorită posibilităţii lezării inimii în traumatismele de la acest nivel (10). ^ de protecţie sanitară a aerului, teritoriu cuprins între industrii şi cartierele de locuit în care nu se pot amplasa clădiri de locuit, şcoli etc., cu scopul de a evita influenţa nocivă a industriei (gaze toxice, pulberi, zgomot). Este bine ca pe aceste teritorii să se amenajeze spaţii verzi. Distanţa pe care se întinde acest teritoriu depinde de puterea de impurificare a industriei respective. în funcţie de diferitele tipuri de industrie, în ţara noastră avem 5 categorii de zone de protecţie sanitară, distanţele obligatorii faţă de cartierele de locuit fiind 50, 100, 300, 500 şi 1 000 m (20). ~ pulmonară, sin. : Segment pulmonar, unitate parenchimatoasă pulmonară, anatomică şi funcţională, intermediară între lobi şi lobuli, grupată în jurul unui pedicul bronhovascular şi delimitată de pereţi interzonali conjunctivi. Plămînul drept are în lobul superior 3 zone constante (zona apicală, zona ventrală, zona dorsală) şi una inconstantă (zona axilară); lobul mijlociu are două zone : z. antero-internă şi z. postero-ex-ternă, precum şi o zonă inconstantă, axilară; lobul inferior are 5 zone : z. apicală inferioaiă sau dorsală medie sau prima dorsală inferioară; z. a două dorsală inferioară, z. terminală, z. ventrală, z. mediastinală şi z. axilară interioară inconstantă. Plămînul stîng care are 2 lobi prezintă două zone lingulare, iar In lobul inferior lipseşte zona mediastinală (34). ~ de regim sever, teritoriu restrîns din jurul surselor de aprovizionare centrală cu apă, aflat sub o supraveghere foarte strictă (se interzice accesul persoanelor care nu fac parte din personalul întreprinderii), în ^ vederea împiedicării impurificării apei. Cuprinde de fapt zona de captare a apei şi instalaţiile de purificare şi înmagazinare a apei (20). ~ de remaniere, leziune colposcopică benignă, care apare în regiunea unei ectopii pe cale de regresiune, tra-ducînd înlocuirea epi teii ului cilindric - cu epiteliu pavimentos; apare ca o suprafaţa relativ netedă, albicioasă, cu progresiune de la periferic spre centru (18). ~ de restricţie, teritoriu mai larg decît zona de regim sever în jurul instalaţiilor centrale de aprovizionare cu apă, în care se iau toate măsurile pentru ca apa să nu fie impu-rificată (deversări de ape reziduale, rampe de spălare etc.) (20). ^ subecuatorială a dintelui, suprafaţa externă a coroanei unui dinte, cuprinsă între linia ecuatorială şi linia coletului (39. subglotică, Cavum m/r zeu/n. ^supraecuatori-ală a dintelui, suprafaţa externă a coroanei unui dinte cuprinsă între linia ecuatorială şi suprafaţa ocluzală (39). ~ vasculonervoasă (Froze), Hil muscular. Vezi şi: Head, Looser, Weil, Wernicke. Zonificarea centrelor populate. Principiu modern de planificare şi sistematizare a localităţilor cu mari avantaje igienice care împarte teritoriul localităţii în zone funcţionale (zone de locuinţă, zone industriale, zone de transporturi, zona suburbană etc.), luîndu-se concomitent toa te măsurile de protecţie sanitară (20). Zonită (zonă + -ilă). Afecţiune de obicei de etiologie tuberculoasă a unei zone pulmonare (34). Zonula (dim. lat. zona = zonă). Zonă mică (1). ~ ciliaris, Zonula Zinn, vezi Zinn. Zonulită (zonulă -f -ită). Inflamaţie a zo-nulei Zinn (2). Zonuloliză enzimatică. Desprinderea zonulei Zinn de cristalin sub acţiunea unei enzime (a-chimotripsina), aplicată local (28). Zonulotomie (zonulă + gr. tome = tăiere). Secţionarea zonulei Zinn pentru extragerea cristalinului (28). Zoo- (gr. zoon = animal). Element de compunere care introduce în termeni referirea la unul sau mai multe animale (32). Zooantropism (zoo- -f gr. anthropos = om). Delir de metamorfoză într-un animal (35). Zoofilie (zoo- + gr. philein = a iubi). Dragoste morbidă pentru animale, cu nuanţă erotică (23). 2. Preferinţa unor insecte hemato-fage (în special tîntari) pentru sîngele animalelor (31). Zoofobie (zoo- -f gr. phobos = frică). Fobia ‘ de animale (35). ZOOMANIE 747 ZYGONEMA Zoemanie (zoo- + gr. mania = nebunie). Ataşament patologic faţă de animale (35). Zoonoză. Denumire generică pentru un grup de boli infecţioase comune animalelor şi omului, al căror rezervor de infecţie îl reprezintă animalele, de la care boala se poate transmite accidental la om (de ex. bruceloza, cărbunele, leptospirozele, tularemia, turbarea, pesta, ornitoza etc.) (8). Zoopatie (zoo--fgr. pathos = boală). Convingere delirantă de a avea animale în corp (şerpi, broaşte, şoareci etc.) (35). Zooprofilaxie (zoo- + pro- + gr. phylaxis = apărare). Metodă biologică folosită în combaterea malariei, care se bazează pe preferinţa pentru sîngele animalelor a unor specii de ţînţari vectori ai acestei boli. Se realizează prin interpunerea de adăposturi de vite între locuinţele omeneşti şi focarele larvare (31). Zoopsie (zoo- -f gr. opsis =vedere). Tip de halucinaţii vizuale, constînd din vederea unor animale apărînd în tulburări de conştiinţă de tip delirant (delirium tremens, delir febril etc.) (35). Zoospermie (zoo- -f- gr. sperma = sămînţă). Prezenţa spermatozoizilor în ejaculat (23). Zoosterine. Sterine de origine animală (5). Zootoxină (zoo- + gr. toxikon = otravă). Toxină de origine animală (2). Zottner. Coloraţia metodă de coloraţie rapidă a incluziunilor, cu aplicaţie specială pen- tru diagnosticul turbării, utilizînd fucsină Ziehl după mordansare cu acid picric (22). Zr. Simbolul zirconiului (9). Zuckerkandl, Emil, 1849 — 1910. Paragan-glionul aortic Corpora paraaortica. Zuelzer-Ogden (Zuelzer, W.; Ogden, F. N.). Anemia anemie megaloblastică nutriţională a sugarului, alimentat exclusiv cu lapte praf industrial, fără vitamine (33). Zur Werth-Klapp. Incizia incizie pentru panariţiul pulpei formată din două incizii laterale separate de o punte cutanată subţire destinată să împiedice retracţia lamboului (11). Zwelzer. Metoda metodă conservatoare de tratament a herniei discale. Constă din menţinerea bolnavului în decubit dorsal cu şoldul şi genunchiul în uşoară flexiune, administrare de antinevralgice şi efectuarea unui program special de gimnastică, alcătuit din două mişcări, una de flexiune a trunchiului şi alta de flexiune a membrelor inferioare (24). Zygion, sin. : Zigion. Punct craniometric situat la fiecare extremitate a diametrului cel mai mare bizigomatic (1). Zycjoma (gr. = bară, obstacol), sin. : Zi-goma. Arc format de unirea proceselor zigo-matice ale oaselor temporal, maxilar şi osul zigomatic (1). Zygonema. Cromonema în stadiul zigotic al meiozei (1). Tehnoredactor: GHIŢA VASILE Format: 16/70X100. Hîrtie: Seria I A/70 g/m2 Coli tipar: 46,75; Bun de tipar: 3—X—1969 Lucrarea a fost executată la întreprinderea Poligrafică „Informaţia" Bucureşti, str. Brezoianu nr. 23—25