Dicţionar DE INFORMATICĂ Editura ştiinţifica şi enciclopedica AU APĂRUT: Dicţionar de fizică Dicţionar de matematici generale Dicţionar tehnic de radio şi televiziune Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale Mică enciclopedie de chimie Mică enciclopedie de metalurgie c c i V Z t( N N DICŢIONAR DE INFORMATICĂ Autori: ing. Valentin CRISTEA (V.C.), ing. Petrică DUMITRU (P.D.), dr. ing. Cristian GIUMALE (C.G.), ing. Valoriu IORGA (V.I.), mg. Fio rica MOLDOVEANU (F.M.), ing. Tibcriu POPESCÜ (T.P.), ing. Luco ŞERBĂNATI (L.Ş.) Coordonator: ing. Tiberiu rOPESCU Rcvizio ştiinţifică şi colaboraro parţială: dr. ing. Adrian DAVIDOVICIU (A.D.), ing. Radu MAGDA (R.M.)j mat. Petro PREOTEASA (P.P.), mat. Mircca RÎUREANU (M.R.), ing. Ileana TRANDAFIR (I.T.) Redactare şi coordonare loxicogratică: ing. Vasilc V. VÂCARU ing. Florica N. PLOPEANU DSCJEQéMR DE BWFORRMTICĂ Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, 1981 Coperta şi supracoperta: Gheorghe Motora Cnvînt înainte Informaţia înmagazinată în acest dicţionar aparţine unui domeniu deosebit de vast, dinamic şi, în acelaşi timp, nou al ştiinţei şi tehnicii contemporane. Avînd drept obiect studiul, atit teoretic, cît şi tehnic, al proceselor de stocare, prelucrare şi distribuire a informaţiei, informai ica îşi aduce aportul important în majoritatea activităţilor umane, cu atît mai mult cu cît avansul cunoaşterii antrenează în mod natural o adevărată „explozie informaţională“. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice, tezaurul teoretic al informaticii a devenit direct aplicabil în practică. în acelaşi timp, practica a stimulat evoluţia şi diversificarea informaticii, impulsioninc! cercetările în domenii ca teoria calculabilităţii, teoria limbajelor formale, inteligenţa artificială etc. în Directivele Congresului al Xll-lea al Partidului Comunist Român cu privire la dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1981 — 1985 şi orientările de perspectivă pînă în 1990, se arată că „se va asigura realizarea de noi tipuri şi familii de componente electronice, echipamente de calcul şi prelucrare a datelor, precum şi de teleinfor-malică“. Acestor înalte comandamente încearcă să le şi răspundă Dicţionarul de informatică. Lucrarea îşi propune prezentarea termenilor specifici construcţiei, programării şi utilizării calculatoarelor electronice, tratînd deopotrivă aspecte teoretice fundamentale şi probleme inginereşti într-un mod accesibil unui cerc larg de cititori. Dicţionarul de informatică încorporează circa 1 500 termeni, cea mai mare parte fiind deja consacraţi în terminologia de specialitate: pentru majoritatea denumirilor, preluate direct din limba engleză şi utilizate frecvent de către specialişti, se propun echivalente în limba română. în cazul existenţei mai multor termeni care desemnează acceaşi noţiune, în dicţionar se defineşte termenul cu cea mai largă accepţiune, ceilalţi fiind prezentaţi ca sinonime. Deşi lucrarea a fost elaborată pe baza unui bogat material bibliografic, datorită faptului că domeniul este în continuă expansiune, iar terminologia încă în formare, este posibil ca unele definiţii să nu întrunească accepţiunea unanimă a specialiştilor. Autorii vor fi recunoscători tuturor cititorilor care, prin observaţiile şi sugestiile lor, vor contribui la elaborarea unei eventuale variante îmbunătăţite a acestei lucrări. AUTORII A abac (engl.: abacus), dispozitiv rudimentar de calcul, dedicat în special unor aplicaţii particulare. Există indicii că a. a fost inventat înainte de anul 500 î.e.n. Cel mai simplu a. este „numărătoarea“ utilizată de şcolari; un exemplu de a. mai complex este rigla de calcul. Principala particularitate a a. rezidă în numărul limitat de calcule ce şe pot efectua prin intermediul şău. (C.G.). acces dircct (engl.: direct acces), mod de lucru propriu unor echipamente de memorie auxiliară, care permit localizarea directă a informaţiei, prin intermediul unei adrese. Sin.: acces selectiv.— A.d. la memorie (engl.: direct memory acces), mod de efectuare a transferului de informaţie între un echipament şi memoria internă a unui sistem de calcul. Echipamentul care are a.d. la memorie transferă informaţia a-dresînd nemijlocit (independent de unitatea centrală) memoria internă pentru efectuarea scrierii sau citirii. A.d. la memorie permite efectuarea operaţiilor de intrare/ieşire simultan cu operaţiile de caicul din unitatea centrală. (P.D.). acces indircct (engl.: indirect acces), mod de localizare a informaţiei dintr-un fişier aflat pe un suport de memorie externă cu acces direct, în care adresele se determină utilizînd înregistrări care conţin valorile acestora. ( P.D.). acces multiplu (engl.: multiac-ces), posibilitate de acces la resursele unui sistem de calcul, prin intermediul a două sau mai multe terminale. (P.D.). acces secvcnţial (engl.: şequen-tial acces), metodă de localizare a informaţiilor înregistrate pe un suport extern, care permite memorarea/regăsirea acestora în ordinea dictată de succesiunea lor fizică pe suport. Şin.: acces serial. (F.M.). acces selcctiv (engl.: selective acces), acccs dircct. acces serial (engl.: serial acces), acces secvenţial. achitare a întreruperii (engl.: interrupt acknowledge), acţiune prin care se confirmă unui echipament, care a emis o cerere de întrerupere luarea în considerare a cererii şi terminarea operaţiilor solicitate de aceasta. (P.D.). ACM (engl.: Association for Computing Machinery), cea mai cuprinzătoare organizaţie din domeniul informaticii, fondată în 1947 şi cuprinzînd, în prezent, peste 30 000 membri; domeniul de activităţi ale ACM are ca scop studiul, proiectarea, dezvoltarea, construirea, aplicaţiile sistemelor şi tehnicilor de calcul, limbajelor adecvate pentru memorarea, prelucrarea şi regăsirea informaţiei, precum şi al sistemelor de control şi al proceselor ACTIVA11E 8 do simulare, Publicaţiile A OM conţin cclo mai rccenle cercetări, m-ticolo de sinteză şi prezentări ale realizărilor în domeniile: arhitectura sistemelor do calcul, automate şi teoria calculabili-tăţii, teoria algoril inilor, inteligenţă artificială, calcule biomedicale, calculatoarele în societate, comunicaţii de date, administrarea instalaţiilor de calcul, învăţămîntul în domeniul caleu-laloarelorşi asistat de calculator, automatizarea proiectării, descrierea şi manipularea fişierelor, regăsirea informaţiei, studiul şi analiza limbajelor umane, pro; gramarea matematică, măsură şi evaluare, microprogramare, analiză numerică, sisteme de operare, limbajo do programare, prelucrarea simbolurilor, simularea numerică, calcule relative la ştiinţele sociale. (T.l\). nctlvnre (engl.: activation), proces do iniţializare a execuţiei unei secvenţc de cod sau a transferului informaţiei do la sau spre un periferic. A. se poale realiza, în cazul programelor, prin instrucţiuni de apel sau de salt, iar în cazul perifericelor, prin transmiterea unui cuvin l do comandă către periferic. (C.G.J. activare a sarcinii (engl.: task activation), operaţie prin care se iniţiază continuarea execuţiei unei sarcini; dacă sarcina este blocată, a.s. determină trecerea ei în starea pregătii, uc-mînd a fi selectată de planificator pentru execuţie, iar dacă sarcina este blocal-suspendată ea devine suspendată. A.s. este. do obicei, efectul producerii evenimentului in aşteptarea căruia se găseşte sarcina blocată. (V.C.). actualizare (engl.: updating), proces de aducere la zi a informaţiei permanent memorate în mod organizai pe un suport de informaţie extern (baze de dato, fişiere). A. poate afecta al îl informaţia fizică memorată, cîl şi relaţiile existente între fracţiunile logice ce caracterizează sistemul de organizare a acesteia.— A. f¡fierului (engl.: file updating), so rezumă, de cole mai multe ori, la modificarea informaţiei utile a fişierului, fără a altera structura acestuia. Modificarea informaţiei utile poato implica înlocuirea, ştergerea sau adăugarea unor înregistrări. (C.G.). acţiune (engl.: aclion), intrare într-o tabelă de decizie care specifică transformarea corespunzătoare unei reguli, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii. De n ex., calculul sumei 5 = ¡=i poate fi descris pe bază acţiunii (.S*<— -f- î, i -i— & -f- 1), in modul reprezentat în tab. .4.1. (C.G.J. Tabelul t comliţii | resulfl iniţiali 1!, , 1 1 1 »< i> - DA K» j acţiuni i <--- 1 S <- S -1- i STOP | S 0 ; +- i -|- 1 1 9 ADIWINISTHATOR AL BAZEI DE DATE acumulator (engl.: accumulalor), registru al unităţii centrale de prelucrare, folosit pentru păstrarea temporară a unui operand sau a rezultatului obţinut in urma executării unei instrucţiuni. (P.D.). adaptabilitate software (engl.: software adaptability),_ capacitate de a folosi, cu minimum de modificări, programele elaborate în contextul unui anumit suport hardware şi unei anumite aplicaţii, în cazul cînd caracteristicile suportului sau aplicaţiei se schimbă. (C.G.). adaptor de linie (engl.: line a-dapter). 1. Dispozitiv utilizat penlrn adaptarea unui echipament pentru transmisia de date la caracteristicile liniei de comunicaţie folosite. 2. modem. (T.P.). adăugare de caractcre fictive (engl.: padding), procedeu utilizat la transmisia informaţiei în blocuri de lungime fixă;’ dacă numărul do caractere ce urmează a fi transmis esle mai mic docît cel fixat, se adaugă un număr corespunzător de cuvinle de cod fără sens şi, apoi, blocul esle transmis în linie. (T.P.). adiaccnţă (engl.: adiacency), proprietate a doi lermeni_ ai unei funcţii booleene de a diferi prin valoarea unei singure variabile. A. este importantă penlrn minimizarea funcţiilor booleene, în-trucît perechile do termeni adiacenţi pot fi înlocuite cu un singur termen care conţine mimai variabile ce au valori identice — variabila avînd valori diferite se elimină prin aplicarea unor proprietăţi ale algebrei booleene. (P.D.). administrare (engl.: manage- ment), proces de conducere sis- tematică, dirijată spre un anumit scop, a unui complex de activităţi. Importanţa calculatoarelor în a. este deosebită, existînd sisteme informatice de a. (SIA). Iniţial, aceste sisteme au urmărit trecerea unor activităţi de rutină, cu caracter repetitiv, în sarcina calculatoarelor sau centralizarea şi prelucrarea unui volum mare de date, fiind orientate pe aplicaţii particularo. Pe măsura dezvoltării acestor aplicaţii, procesul de transfer al rezultatelor unui SIA ca date de intrare pentru un alt SI A a devenit tot mai frecvent. Odată cu creşterea capacităţii de memorare la un preţ scăzut a unei cantităţi mari de date, au apărut SI A pentru conducerea operaţională a unor activităţi complexe ca: planificarea, luarea deciziilor şi prognozarea. Spre deosebire de aplicaţiile de rutină, care impun prelucrarea unor fişiere cu organizare relativ simplă, aplicaţiile în care volumul de date este deosebit de mare, iar datele se modifică imprevizibil, impun ca SIA să fie organizate ca veritabile baze de date. Din acest punct do vedere, SIA pot fi considerate ca sisteme do stocare şi regăsire a informaţiei, capabile să răspundă interactiv problemelor cc implică mari cantităţi de date între care exis tu reiat ii complexe. (C.G.). administrator al liazci dc dato (engl.: dala base manager), persoană sau grup de persoane însărcinate cu coordonarea şi controlul centralizat al tuturor acţiunilor referitoare la o bază do date. Sarcinile sale sînt distribuite pe tot ciclul de viaţă al unei baze de date astfel: în etapa de concepţie (definirea structurii conceptuale a bazei ADRESA 10 de date pe baza cerinţelor diferitelor clase de utilizatori, selectarea sistemului de gestiune a bazei de date adecvat în raport cu aceste cerinţe, definirea schemei şi a subschemelor în raport cu restricţiile de securitate şi integritate ale bazei de date, întocmirea documentaţiei bazei dc date etc.), în etapa de realizare efectivă a bazei de date (alocarea suporturilor do memorare a bazei de dale, coordonarea sau scrierea programelor de creare şi actualizare a bazei de date, încărcarea bazei de date etc.), în etapa de exploatare şi întreţinere (asigurarea securităţii şi integrităţii bazei de date, evaluarea performanţelor în exploatare şi reorganizarea bazei de date în funcţie de aceste performanţe, restructurarea bazei de date în cazul apariţiei de noi cerinţe etc.). Apariţia funcţiei de administrator a fost generată de conceptul de bază de date, care presupune independenţa programelor de a-plicaţii şi respectiv a programatorilor de aplicaţii faţă de baza de date. (J.T.). adresă (engl.: address), atribut al zonelor de memorie internă sau al zonelor de pe un suport de informaţie extern, pe baza căruia zonele pot fi localizate în mod direct, repetitiv şi univoc, în scopul prelucrării informaţiei stocate (a. unei locaţii de memorie, n. unui sector pe disc etc.). Un suport de informaţie în raport cu care se pot defini a. este adresabil; în general, a. unei locaţii de pe un suport de informaţie desemnează implicit informaţia înmagazinată in locaţie. Astfel, se poate vorbi de a. unei instrucţiuni intr-un program, n. unui fişier pe disc etc. — A. absolută (engl.: abso- lute address),. a. unei locaţii din memoria internă sau de pe un suport magnetic extern, în raport cu o poziţie privelegiată numită origine. în cazul unui program, a. absolută a unei instrucţiuni sau date reprezintă numărul locaţiei de memorie în care este memorată instrucţiunea sau data. în cazul înregistrării unui fişier memorat pe disc, n. absolută poate fi reprezentată de perechea (C, S), unde C şi S sînt constante care indică numărul cilindrului, respectiv al sectorului pe care este memorată înregistrarea. A. pe baza căreia sînt calculate a. absolute în timpul execuţiei unui program ce utilizează a. relative se numeşte a. de bază (engl.: base address). Dacă a este a. relativă a unei date d, iar (3 este a. de bază utilizată, atunci y = a -f ¡3 este n. absolută corespunzătoare datei d. Pe parcursul execuţiei unui program, a. de bază este disponibilă în-tr-un registru al calculatorului. (De ex. la FELIX C-256 a. de bază este disponibilă, în mod normal, în registrul 14). — A. calculată (engl.: computed address), se obţine, într-un program în urma modificării conţinutului cîmpului de a. al instrucţiunii în curs do execuţie. Pe baza a. calculate se poate localiza nemijlocit locaţia referită, fie în memoria calculatorului, fie pe un suport de informaţie extern. Valoric, a. calculată este o a. absolută. (De ex. la FELIX C-256 a. calculată corespunzătoare locaţiei de memorie referite de instrucţiunea „LD4,0 A,l“ se obţine prin calculul: (conţinutul registrului 14) -f (a-dresa relativă A) + (conţinutul registrului 1). (C.G.). A. de memorie asociată unui nivel de întrerupere se numeşte — A. dc 11 ADRESARE întrerupere (engl.: interrupt ad-dress). Se disting următoarele variante frecvent îniîlnite la sistemele de calcul: n. de întrerupere conţine adresa rutinei de tratare a întreruperilor sau o instrucţiune do salt la rutina do tratare a întreruperilor; ea desemnează o zonă destinată cuvintelor de stare ale programelor întrerupte şi de întrerupere sau conţine n. zonei destinată celor două cuvinte de stare (Y.C.). — A. efectivă (engl.: effective address), a. rezultată în urma modificării prin adresare indirecLă sau indexată a conţinutului cîmpului de a. al instrucţiunii în curs de execuţie. De cx., pentru instrucţiunea indexată FELIX C-256 „LD4,0 A, 1“, a. efectivă rezultă în urma calculului: e = (a. relativă Â)+ (conţinutul registrului 1). La FELIX, această n. efectivă este rolalivă, n. absolută rezullînd în urma calculului: (a. de bază o). — A. relativă (engl.: relative address), a. relativă în raport cu valoarea convenţională, numită bază de adresare, a unei zone dinlr-un program. în momentul translatării unui program, baza do adresare se consideră 0. Do ex., coloana de nu-mero din programul de mai jos indică a. relative corespunzătoare instrucţiunilor programului; s-a considerat că o instrucţiune ponto ocupa una, două sau trei locaţii de memorie. 0I.DA35II; PRIMA INSTR. (3 locaţii) :l MOV M.A; A DOUA INSTR. (1 locaţie) 4 1NXII; A TREIA INSTR. (1 locaţie) — A. simbolică (engl.: symbolic address),_ şir de simboluri aso-eiato unei zone dinlr-un program scris în limbaj de asamblare, care identifică în mod unic poziţia zonei în cadrul programului. De ex., dacă instrucţiunea LDA 5611 . specifică încărcarea acumulatorului microprocesorului INTEL 8080 cu data memorată la a. (56), exprimată în cod hexazecimal, atunci o altă formă, mult mai convenabilă, de a scrie instrucţiunea este: LDA DATA, unde DATA este a. simbolică corespunzătoare datei memorate Ia a. respectivă, în acest caz, menţinerea corespondenţei dintre a. simbolice şi cele reale (absolute sau relative) trece în sarcina asamblorului. (C.G.J. adresare (engl.: addressing), proces de localizare a unei zone din memoria internă sau de pe un suport extern de informaţie pe baza adresei acesteia, în funcţie de lipul adresei considerate, de modul de prelucrare a acesteia şi de particularităţile suportului do informaţie adresat; a. poate fi absolută, relativă, ide-xală, indirectă, asociativă şi simbolică. — A. absolută (engl. : absolute addressing), localizarea zonelor de memorie în mod direct, pe baza adreselor absolute ale zonelor. Astfel, instrucţiunea INTEL-SOSO LDA 82H specifică încărcarea acumulalo-rului microprocesorului cu valoarea aflată în memorie la adresa absolută 82, exprimată în cod hexazecimal. A. absolută reprezintă modul col mai primitiv do referire a datelor sau instrucţiunilor într-un program. — A. asociativă (engl.: associa-live addressing), localizarea unei zone din memorie pe baza conţinutului acesteia. Cimpul de adresă din instrucţiunea executată curent, în cadrul unui program ce utilizează a. asociativă, ADRESARE 12 reprezintă cheia pe baza căreia, în urma inspcclării memoriei, se localizează zona căutată. Cheia constituia o parte a informaţiei, eventual chiar întreaga informaţie, memorată la adresa astfel stabilită. A. asociativă se poale realiza prin program sau prin circuite special proiectate. — .*1. bazata (engl.: based addressing), a. rclatică. — A. directă (engl.: direct addressing), proces de localizare imediată a unei 7.0110 în memoria internă sau pe un suport, de informaţie extern, pe baza adresei acesteia. De ex.. o informaţie memorată pe discul magnetic poale fi extrasă imediat, cunoscînd adresa absolută a zonei in care esle stocată,indiferent de prelucrările anterioare, în schimb, extragerea unei informaţii de pe banda magnetică depinde de poziţia benzii în raport cu capul do citire şi, deci, implici!, de procesul de prelucrare. Memoria internă a calculatorului esle. in marea majoritate a cazurilor, adresabilă direct. — *4. imediată (engl.: immediate addressing), proces de utilizare, în cadrul unui program, a adresei calculate din instrucţiunea in curs de execuţie ca operand şi nu ca adresă. .4. imediată favorizează micşorarea spaţiului do memorie ocupat de program şi creşterea vitezei do execuţie a acestuia, datorită memorării unor operanzi chiar în instrucţiunea care îi referă. De ex., la calculatorul FELIX C-256, instrucţiunile: LD4I,0 ALFA AD-41,0 4 au ca efect încărcarea registrului O al calculatorului cu adresa absolută corespunzătoare simbolului ALFA şi incrementarea acesteia cu 4. — A. indent l (engl.: indexed addressing), a., în cadrul unui program pe baza unei adrese calculate C, rezultate în urma operaţiei: C = ca-f -r i, unde ca este valoarea cim-pului do adresă din instrucţiunea în curs de execuţie, iar i este o constantă numită index. De obicei, indexul este păstrat fie intr-un registru general al calculatorului, fie în registre speciale numite registre index. La calculatorul FELIX C-256 orice registru general poate juca rolul dc registru index. (De ex.; adresa calculată corespunzătoare instrucţiunii „LD4,0 4,1“, admi-liiul că registrul 1 este încărcat cu constanta hexazecimală S800, esle, C = 4 -f SSOO = SS04). A. indexată facilitează prelucrarea datelor cu structură implicită, unde poziţia unui element se determină pe baza unuia sau mai multor indici. — .4. indirectă (engl.: indirect addressing), a. în cadrul unui program, folosind valoarea extrasă de Ia adresa indicată de instrucţiunea executata; valoarea esle considerată ca adresă şi nil ca operand. (De ex., la FELIX C-256 instrucţiunea LD4,0. *ALFA, con-siderînd că la locaţia indicată de ALFA se află constanta hexazecimală S9FC, produce ca adresă calculată valoarea S9FC. Operandul folosit de instrucţiune va fi extras de la adresa S9FC). A. indirectă poate fi efectuată în cascadă, pe mai multe nivele. Astfel la calculatorul FELIX C-256 sînt admise maximum cinci nivele de a. indirectă. (C.G.). — A. întreţesută (engl.: interleaved addressing, interleaving), mod de a. utilizat pentru memoria internă alcă-1 uită din module ce pol funcţiona independent şi caraeterizală prin 13 ADRESARE aceea că adresele succesive se referă la module diferite. Dacă memoria internă este alcătuită din ii module, avind durata ciclului T şi nu este utilizată n. întreţesută, durata ciclului acesteia este egală cuVT. în cazul folosirii a. întreţesute este posibilă iniţierea unui nou acces înaintea terminării accesului anterior, dacă noua adresă nu aparţine aceluiaşi modul. Cînd adresele emise la intervale de timp consecutive se referă la module diferite, datorită independenţei modulelor, durata ciclului memoriei interne se reduce la T/n. Dacă adresele emise la două intervale succesive se referă la acelaşi modul nu este posibilă iniţierea celui de-al doilea acces înaintea terminării primului şi, astfel, durata ciclului este T. Deoarece majoritatea adreselor se referă la module diferite, durata medie a ciclului memoriei este apropiată de Tjn. (P.V.). — A. mixtă (engl.: mixed addressing), localizarea unei zone de memorie folosind tehnicile de a. indexată, indirectă şi relativă. De ex. la calculatorul FELIX C-25G, adresa calculată pe baza instrucţiunii „LD4,0*14.8,1“ va fi 9004, procesul de a. mixtă fiind ilustrat în fig. AA. — A. relativă (engl.: relative addressing), localizarea zonei de me-inorie referite de instrucţiunea în curs de execuţie în cadrul unui program, prin adunarea la adresa efectivă relativă, eventual aflată în cîmpul de adresă al instrucţiunii, a unei valori numite adresă de bază. De ex., la FELIX C-25G adresa calculată pentru instrucţiunea „LD4,0 14.8“ este: (conţinutul regis- trului 14) -f 8, primul termen fiind adresa de bază iar al doilea adresa relativă efectivă. A. relativă permite încărcarea programelor în orice zonă de memorie, operaţia ce trebuie executată înainte de lansarea in execuţie a programului fiind fixarea adresei sale de bază. Sin.: adresare bazată. — A. simbolică (engl.: symbolic addressing), utilizarea în cadrul unui program a adreselor simbolice. De ex., secţiunea de pro- Fig. A.1. Adresare mixtă în FELIX C-256. ADRESAREA MEMORIEI VIRTUALE lâ gram de mai jos foloseşte a. simbolică. LD4I,1 0 CICLU LD4,0 Z0NA1.1 ST4,0 Z0NA2.1 IC4.4 4 CP4,1 LUNGIME BLEZ CICLU + 4 Diversele zone ale programului sînt referite prin adresele simbolice asociate lor. La translatarea programului, fiecare adresă simbolică este înlocuită prin adresa absolută sau relativă corespunzătoare. A. simbolică permite o programare comodă; programatorul nu mai este forţat să cunoască mărimea spaţiului de memorie consumat de fiecare instrucţiune pentru a calcula adresele diverselor zone ale programului. (C.G.). adresarea memoriei virtuale (.engl.: virtual memory addressing), calculul adresei absolute a unui element al unui program pe baza adresei efective a elementului, în contextul paginării sau segmentării. (C.G.). adresarea perifericului (engl. peripheral addressing), selecţionarea unui anumit echipament periferic, în vederea efectuării unui transfer de informaţie. A.p. poate fi realizată prin activarea unui semnal de selecţie destinat echipamentului respectiv sau prin transmiterea unei adrese calculate, care este „recunoscută“ numai de către echipamentul destinatar. (T.P.j, AFIPS (American Federation of Information Processing Societies), federaţia naţională americană a societăţilor de prelucrare a in- formaţiei, fondată in 19.61, avînd drept scop iniţial reprezentarea internaţională şi difuzarea cunoştinţelor acumulate în activităţile specifice informaticii. A-ceasta se realizează, în special, prin organizarea unor conferinţe (congrese) bianuale asupra construcţiei, programării şi utilizării calculatoarelor. Ulterior, AFIPS şi-a organizat propriul serviciu de presă, publicînd lucrările conferinţelor organizate şi lucrări de specialitate în domeniul informaticii — publicaţii de referinţă în specialitate. (T.P.). aîişare (engl.: displaying), prezentarea informaţiei într-o formă lizibilă (direct interpretabilă) de către utilizator şi modificabilă la acţiunea acestuia sau a sistemului de calcul. — A. alfanumerică (engl.: alphanumeric dis-pla3’ing), conţine numai caractere alfanumerice, semne de punctuaţie, operatori matematici şi cîteva simboluri speciale. — A. grafică (engl.: graphic displaying), conţine elemente de grafică — curbe, schiţe, diagrame şi, de cele mai multe ori, toate simbolurile utilizate in a. alfanumerică. (T.P.) AHPL (A Hardware Programming Language), limbaj evoluat folosit pentru reprezentarea funcţionării unui calculator numeric, la nivelul transferurilor intre registre, în vederea proiectării cu ajutorul calculatorului. (P.D.) alfabet (engl.: alphabet). 1. Mulţimea finită de simboluri cu ajutorul cărora se reprezintă propoziţiile dintr-un limbaj. — ^4. de ieşire (engl.: output alphabet), a. şirurilor de simboluri emise de un automat sau depuse pe banda de ieşire de către un 15 translator. — A. de intrare (engl.: input alphabel), «. şirurilor de simboluri ne constituie intrarea unui automat sau care se citesc de către un translator de pe banda de intrare. (L.S.). ii. Tabelă do corespondenţă între un sot determinat do caractere şi semnalele caro le reprezintă. (T.P.). nlgcbni booleana (ongl. boolean algebra), algebră, propusă do matematicianul George Boole, constituind un instrument foarte important pentru studiul şi proiectarea calculatoarelor numerice. Sin.: algebră logică. A.l). se poate defini ca o mulţime nc-vidă de elemente cărora li se asociază trei operaţii: negaţia (complemenlarea), suma (dis-juncţiaj logică şi produsul (conjuncţia) logic, corespunzătoare operaţiilor de complementare, reuniune şi intersecţie, caracteristice mulţimilor. în domeniul calculatoarelor se utilizează un caz particular de n.b. caracterizată prinţ r-o mulţimo finită do elemente, numite variabilo boolccno, fiecare variabilă puţind lua două „valori de adovăr“: adevăral sau fals, reprezontato prin cifrele binare, 1 respectiv 0. Parlicularizind definiţia de mai sus, se defineşte n.b. aplicabilă penlru studiul calculatoarelor numerice, prin mulţimoa li = — {0,1}, căreia i se asociază trei operaţii: SAU (suma logică). ŞI (produsul logic), NU (negaţia), reprezentate respectiv prin oporatorii + , ■, —. . Dacă x şi y sînt variabilo booleono, operaţiilo Şl, SAU, NU sînt definito conform tab. yl.2, undo primolo coloane conţin toato combinaţiile posibile de valori ale variabilelor a-, y (în general: pentru n variabilo există 2“ combinaţii do valori), iar cole- alGebhA booleana Tabelul A. 2 X V z + y X-1J X V 0 0 0 0 1 1 0 1 1 0 1 0 1 0 1 0 0 1 1 1 1 1 0 0 lalto cuprind rezultatele aplicării operaţiilor SAU, ŞI, NU. Rezultatul operaţiei ŞI este 1 dacă şi numai dacă ambele variabile sînt egale cu I, iar rezultatul operaţiei SAU este 1 dacă cel puţin una din variabile este 1. Rezultă o serie de proprietăţi importante, exprimate prin egalităţile: x + x = x (idempotenţă) X ' X = X X + 1 = 1 X ■ 1 = X i-f 0 = 1 x ■ 0 = 0 x + x = 1 x ■ x = 0 x + y = y + x (comutativitale) X,J — V ‘ x (a + y) + - = s + (y + z) = = x + y -f ^ (asociativitate) (xy)z = x(y:) = xyz x • (y + 2) = xy -{- xz (distri-butivilale) x^Jr^y = = + y)ix + =) a + y = x ■ y (relaţiile lui de MORGAN) x ■ y = x -f 2/, unde x, y, z sînt variabile booleene. Acesto egalităţi permit manipularea şi simplificarea expresiilor booleene. Dacă E[xlt x.,,... ...xn) este o expresie definită cu astfel de variabile, valorile algebra booleana 16 lui E pentru cele 2n combinaţii do valori ale variabilelor defi-ncsc o funcţie, numită funcţie booleeană (logică). Fiind dată funcţia booleeană f(xt, x,, xn) se numeşte complement (funcţie complementară) al lui f — funcţia f a cărei valoare este 1 pentru toate combinaţiile de valori unde f este egală cu 0, şi este 0 pentru toate combinaţiile unde f este egală cu 1. Orice funcţie poate fi definită cu ajutorul unei expresii booleene sau cu ajutorul unui tabel, numit tabel de adevăr, care conţine valorile funcţiei pentru fiecare combinaţie de valori ale variabilelor. Considerînd o funcţie de trei variabile f(x, y, z), cu expresia: f(x, y, z) = xy + yz + xyz şi înlocuind x, y, z pentru fiecare combinaţie posibilă de valori, se obfir.e tabelul de adevăr (tab. yl.3). Tabelul A.3 X V î f f 0 0 0 0 1 0 0 1 0 1 0 1 0 1 0 0 1 1 1 0 1 0 0 0 1 1 0 1 0 1 1 1 0 1 0 1 1 1 1 0 în cârc s-au trecut şi valorile funcţiei complementare, f. Con-sidnrînd o funcţie f(xu x.,... a?„), dală prin tabelul de adevăr, se poate obţine o expresie a func- ţiei cu ajutorul sumei logice a produselor de n variabile, denumite mintermeni, corespunzătoare combinaţiilor de valori ale variabilelor, unde f este egală cu i. O variabilă»! apare înlr-un mintermen în forma directă (fără negaţie), sau complementară (negată), după cum aro valoarea 1, sau 0, pentru combinaţia respectivă. Pentru funcţia dată prin tabelul de adevăr A.3 se obţine expresia: E(x, y, z) = Syz. + xyz + -f- xyz -f xyz care este numită forma canonică disjunctivă sau forma disjunctivă normală. O funcţie logică poate fi exprimată şi printr-o expresie scrisă sub forma unui produs de termeni, care sint sume logice. O sumă logică alcătuită cu n variabile poartă numele do inaxtermen. O variabilă xi apare in maxter-menul corespunzător unei combinaţii de valori ale variabilelor de intrare în forma directă, sau complementară, după cum valoarea acesteia este 0 sau 1. Corespunzător acestui mod de definire, maxtermenul are valoarea 0 pentru combinaţia de valori pe care o reprezintă şi 1 pentru toate celelalte, in cazul funcţiei date prin tab. ;1.3 se obţine expresia: E'(x, y. z) = = + y + + y rh=)(ă + + V + -5(5 + y + 5). lnlrucît forma canonică disjunctivă a unei funcţii dale conţine un număr de mintermeni egal cu numărul de combinaţii de valori ale variabilelor pentru caro funcţia este 1, iar forma conjunctivă esle alcătuită dintr-un număr do maxtermeni egal cu numărul combinaţiilor pentru caro funcţia este zero, rezultă că este preferabil să se utilizeze reprcz.en-tarea care conduce la o expresie cu un număr minim de termeni. Pentru o funcţie dată, formele 17 ALGOL canonice suit unico, ceoa ce rezultă simplu din modul do construire al acestora. Formele canonice sint importante pentru că permit să se precizeze, fără a fi necesară determinarea valorilor pentru toate combinaţiile, dacă două expresii sînt echivalente (reprezintă aceeaşi funcţie). Astfel, considerînd ' două expresii scrise în forma disjunctivă, pentru a putea vedea că ele sînt echivalente, se deduce mai întîi forma canonică disjunctivă cu ajutorul proprietăţilor expresiilor booleene. Dacă expresiile obţinute conţin aceiaşi minter-meni, expresiile date sînt echivalente. Să utilizăm acest procedeu pentru a demonstra că expresiile f(x, y, &)_, E(x, y, s) sînt echivalente, lntrucît E(x, y, z) constituie o formă canonică disjunctivă, este necesar să deducem forma canonică pentru fix, y, ;); se obţine expresia: y, s) = xy + yz 4-xyz = = xy ■ 1 + 2/5-1 + xyz = = xy[z + 5) + yz{x + x) + + xyz = xyz -f xyz + xyz -f-+ xyz + xyz — xyz + xyz + + xyz -f xyz, care este echivalentă cu E{x, y, z). Cîteva exemple de funcţii de două variabile întîlnite frecvent în informatică sînt: f, = x + y, J2 = x ■ y, fz =_ x- y, fi = x + y, fb = = xy + Sy — X © y, f6 = = xy -f xy. Funcţiile fx şi fn reprezintă operaţiile SAU, respectiv ŞI definite anterior. Funcţia f3 constituie operaţia ŞI-NU, iar fi operaţia SAU-NU (NICI). Funcţiile fs, f6 reprezintă respectiv operaţiile SAU-EXCLUSIV (sumă modulo doi) şi COINCIDENŢĂ. Din expresiile lui fs şi fu rezultă că funcţia fs este 1 dacă x=j= y, iar fe este 1 dacă 1=2/ (deci cînd valorile lui x şi y coincid) şi că f5 şi fţ sint complementare. Deoarece orie« funcţie booleeană admite două forme canonice, exprimate cu ajutorul operaţiilor ŞI, SAU, NU, rezultă că acestea pot fi utilizate pentru reprezentarea tuturor funcţiilor. Se numeşte set complet, sau funcţional complet, de operaţii mulţimea operaţiilor ce permit reprezentarea oricărei funcţii booleene; deci operaţiile ŞI, SAU, NU formează un set complet. Dacă ţinem seama de relaţiile lui de Morgan, care permit obţinerea operaţiei SAU (ŞI) cu ajutorul operaţiei ŞI(SAU) şi al negaţiei, rezultă că perechile SAU, NU şi, respectiv ŞI, NU constituie, Ade asemenea, seturi complete. în-trucît funcţiile logice sînt generate cu ajutorul _ unor circuite al căror cost depinde de expresiile acestora, se urmăreşte obţinerea unei expresii cît mai simple. Obţinerea expresiei cu forma cea mai simplă este numită minimizare, exislînd metode eficiente pentru minimizarea funcţiilor booleene. (P.D.). algebră logică (engl.: boolean algebra), algebră booleana. ALGOL (AIiGOrithmic Lan-guage), limbaj de programare de nivel înalt destinat, în primul rînd, aplicaţiilor cu caracter ştiinţific. Este primul limbaj de programare elaborat prin cooperare internaţională şi definitivat, în variantaALGOL-GO în 1960, odată cu publicarea binecunoscutului document „Raport Revizuit asupra Limbajului Algoritmic AL GOL-60“. ALGOL-60 este cunoscut sub trei forme: limbajul de referinţă, limbajul de lucru şi limbajul de publicare. Limbajul de referinţă corespunde definiţiei din Raportul Revizuit. în această formă, limbajul ? Algoritm 18 nu are specificate instrucţiunile de intrare/ieşire, precizate abia în forma sa de lucru, corespunzătoare implementării sale pe un sistem particular de calcul. în. afară de precizarea intrărilor/ieşirilor, limbajul de lucru este, în general, mai restrictiv în raport cu limbajul de referinţă. Limbajul de publicare eăte folosit pentru descrierea algoritmilor şi ca suport pentru realizarea schimbului de informaţii între specialişti. ALGOL permite structurarea programelor pe bază unor instrucţiuni de control compuse şi ă unor zone, numite blocuri, care introduc nivele de nomenclatură pentru identificatori. Structura, bazată pe blocuri, a unui program ALGOL facilitează decuparea programului în module scrise de programatori diferiţi şi, în acelaşi timp, face posibilă economia de memorie la timpul execuţiei prin alocarea şi eliberarea dinamică a spaţiului de memorie necesar execuţiei unui bloc. Ca şi alte limbaje de programare de nivel înalt, ALGOL-ul permite utilizarea procedurilor, care, în acest caz, pot fi recursive, ceea ce măreşte considerabil puterea limbajului. în afară de aceste facilităţi, limbajul ALGOL a consacrat tehnicile de transfer ale parametrilor procedurilor prin valoare şi prin nume. Forma de scriere în ALGOL, foarte a-propiată de modul natural de scriere a formulelor .matematice, ca şi celelalte particularităţi menţionate, au contribuit la răspîndirea sa largă, încurajînd dezvoltarea acestuia, concretizată cu apariţia variantei AL-GOL-68, care generalizează unele, concepte introduse de AL-GOL-6O şi permite utilizatorului definirea de noi tipuri de structuri de date şi operatori. Această ultimă caracteristică permite realizarea unor programe care descriu măi natural problema modelată. Mai jos este ilustrat un program ALGOL-60 caro calculează produsul C al matri-celor A şi B. (G.G.). begin integer n; begin real array A, S, C [1 : n, 1-. n]; integer i; for i : =1 step 1 unlil n do begin integer j; ; for j : = 1, j + 1 ivhile ; j ^ n do ! begin integer k; i i C[i(j] : = 0; i ! for k : = 1 step 1 until ; I n do \ \ C[i,j]: = C[i, j] + ! i + A[i, k] * B[k, fi j end : end end end algoritm (engl.: algorithm), concept folosit în mod intuitiv pentru a desemna o mulţime finită de operaţii (instrucţiuni, comenzi) cunoscute care, executate într-o ordine bine stabilita, pornind de la un set de valori — intrarea a. — ce aparţine unei mulţimi de asemenea seturi, mulţime numită domeniul de definiţie al a., produc în timp finit un alt set de valori — ieşirea a. A. are trei caracteristici principale: 1) determinismul — cunoaşterea cu exactitate în fiecare moment al execuţiei a. a următoarei operaţii de executat, precum şi cunoaşterea modului de execuţie a fiecărei operaţii; 2) universalitatea — aplicarea a. asupra unui număr mare, eventual infinit, de intrări; 3) finitudinea — a. este finit în spaţiu (ca descriere) şi timp (ca execuţie). Un aspect practic 19 Algoritm important al conceptului este descrierea n. O posibilitate este folosirea pentru descrierea a. a unui limbaj de programare, programul fiind tocmai această descriere. Pentru un n. complex descrierea direct într-un limbaj de programare necesită un efort deosebit de programare şi de aceea se preferă trecerea treptată spre program prin descrieri intermediare, simplificate, fără detaliile cerute de obicei de către un limbaj de programare. Asemenea descrieri pot fi grafice: schemele logice, sau asemănătoare programelor: module pseudo-cod. Cu toate că a. este o realitate incontestabilă, pînă în prezent nu are o adevărată definiţie, suficient de riguroasă pen-iru a se putea clădi, pornind de la ea, o teorie. Există chiar părerea că af este o noţiune primitivă care nu poate fi definită folosind alte concepte. A.vînd în vedere totuşi importanţa şi larga utilizare a a. s-au propus alte concepte, de această dată definite riguros, care şă se substituie a. Plecînd de la aceste „modele“ ale a. s-au putut con- stitui apoi teorii care studiind proprietăţile modelelor studiază în fond proprietăţile a. Asemenea „modele“ sînt: maşina Tu-ring, funcţiile recurşive, sistemele Post, algoritmul normal eţc. Desigur, o asemenea abordare nu poate fi corectă decît dacă aceste obiecte riguros definite sînt adevărate modele ale a. Cu toate că acest lucru nu se poate demonstra din cauza lipsei unei definiţii a a., faptul că pentru orice procedură recunoscută în mod intuitiv a fi un a. s-au putut găsi modele formale echivalente din punct de vedere al relaţiei intrare-ieşire, precum şi faptul că toate modelele propuse, de multe ori independent unele de altele, descriu în realitate aceeaşi clasă de prelucrări, deci sînt funcţional echivalente, pledează pentru corectitudinea abordării. (L.Ş.). — A. de bi-sectare (engl.: bisecţion algo-rithm), a. de calcul al rădăcinii existente într-un interval (a„, b0) de continuitate a unei funcţii f, prin înjumătăţirea sistematică a intervalului (fig. Â.2). Dacă x' reprezintă mijlocul intervalu- Fig. A.2. Bişectare. 2* ALGORITM 1 ui (at, bj) la pasul curent de execuţie a a., alunei intervalul este reslrîns astfel: ']) aj^-i == x ^¡'+1 bi daca f(x') - ¡(ai) > O , , „ —) «;+1 — Qj ^i+i — ^ daca f(x') ■ f(bi) > o Calculul este oprit atunci cînd f(x') = 0 sau cînd intervalul curent devine suficient de mic. (C.G.)■ — A. de înlocuire a padinilor (engl.: page replacement algorithm), n. utilizat într-un sistem cu multiprogramare pentru a decide care pagini de program sau date trebuie transferate memoriei externe atunci cînd există criză de spaţiu în memoria internă. Procesul de decizie se bazează pe considerarea unor proprietăţi asociate paginilor ca: durata şederii în memorie, frecvenţa referinţelor la informaţiile din pagină, timpul scurs de la ultima referire, relaţii de condiţionare cu alte pagini, mărimea paginii etc. — A. de planificare (engl.: scheduling algorithm), a. conform căruia se realizează alocarea resurselor u-nui sistem de calcul, în vederea desfăşurării unei activităţi. Planificarea are ca scop utilizarea cficienlă a resurselor, în condiţiile existenţei unor constrîngeri de alocare, dictate de utilizarea exclusivă a unor resurse — secţiuni critico sau de evitarea blocării permanente a sistemului. A. do planificare a unităţii centrale de prelucrare urmăreşte alocarea procesorului uneia din sarcinile aflate în starea pregătit, astfel îneît să se obţină un grad ridicat de utilizare a acestuia sau un timp mediu de răspuns scăzut. Cei mai cunoscuţi sînt următorii: primul venit primul servil, ullimul venit primul servil, cea mai scurtă du- 20 rală de execuţie prima, cel mai puţin executat primul servil, cel mai puţin rămas de executat primul servit şi round robin. O altă resursă, a cărei planificare face obiectul unui număr mare de algoritmi este memoria internă cu paginare. Dintre a. de planificare a memoriei mai frecvent folosiţi sînt algoritmii de înlocuire a paginilor, şi anume: FIFO — paginile sînt înlocuite în ordinea în care au fost aduse în memoria principală, LRU — este înlocuită pagina cu cea mai lungă perioadă de nefolosire, aleator — pagina caro urmează să fie înlocuită este aleasă la întîmplare. Ei depind, în mare măsură, de tipul memoriei; dintre cei mai cunoscuţi a. de planificare a unei memorii pe disc cu capete mobile amintim: FIFO, SSTF (cea mai scurtă deplasare a braţului, prima) şi SCAN (servirea se face în ordinea crescătoare — sau descrescătoare — a adreselor cilindrilor). Una din deciziile importante ce sc iau într-un sistem de calcul se referă la alegerea lucrării care urmează a fi executată. Planificarea poate ţine seama de ordinea sosirii lucrărilor în sistem, care este şi ordinea de execuţie a acestora. De asemenea, poate lua în consideraţie şi caracteristicile lucrărilor: prioritatea, numărul şi tipul fazelor, resursele necesare pentru e-xecuţia lucrării. Planificarea se poa’te face în ordinea stricta a priorităţilor — a. de planificare după priorităţi sau într-o ordine care să asigure îmbunătăţirea unor parametri de performanţă a sistemului, de exemplu, execuţia unei lucrări cu multe operaţii de intrare/ieşire în paralel cu o lucrare care solicită mai mult procesorul central. (V.C.). — Earley, a. rapid de recu- 21 ALGORITM n oaş Ic rc a propoziţiilor generale de ó gramatică independentă de context. (C.G.). — A. jos-sus (engl.: bottom-up algorilhm), a. folosit înlr-un compilator pentru analiza sintactică ascendentă a programelor. (L.S.). — A. lui Euclid, metodă de calcul al celui mai maro divizor comun a două numere (sau două polinoame), folosind proprietatea că acesta este în acelaşi timp şi divizor al restului împărţirii celor două numere. Se împart colo două numere, apoi împărţi torul la rest şi aşa mai departe pînă cînd împărţirea se face exact; ultimul împărţitor reprezintă cel mai mare divizor comun căutat. Poate fi reprezentat astfel: cit timp a mod b =fz 0 repetă a <— b, atribuie a <— a mod b (în caro a mod b reprezintă rostul împărţirii lui a prin b). Împărţirea se poate realiza ca o ■ scădere repetată, algoritmul devenind in acest caz: cit timp a =f- b repetă dacă a > b atunci atribuie a a — b altfel atribuie b*-b —a ( V.I.). — A. Markov, metodă de formalizare a transformărilor efectuate asupra şirurilor formate cu simboluri dintr-un alfabet, prin substituţii repotalo. Sînlfo'osiţi frecvent ca etalon al conceptului do n. (C.G.). — A. numeric (engl.: numorical algorilhm), metodă do calcul care, în urma unui număr finit de operaţii aritmetice elementare asupra unor date mimoriee, furnizează un rezultai numeric, constituind soluţia sau o aproximaţie a acesteia pentru problema dală Orice n. numeric este executat do un procesor; pentru a fi înţeles de către acesta, a. numeric i se asociază o notaţie, numită limbaj do programare. Un n. numeric posodă următoarele proprietăţi : mărginirea în timp a duratei do execuţie a a.; definirea riguroasă a fiecărui pas din a.; executabilitatea tuturor acţiunilor a.; corectitudinea. Acestea pot fi exemplificate cu algoritmul de înmulţire a două numero întregi şi pozitive prin a-dunări repetate, algoritm descris în pseudocod astfel: citeşte x, y atribuie z <— 0 cîl timp y > 0 repetă atribuie z ■*- : -f- ,r, afişează z. (V.I.). — A. paralel (engl.: parallel algorilhm), a. în caro anumite submulţimi de paşi pot fi executate simultan, în mod controlat. Odată cu apariţia sistemelor multiprocesor, a. paraleli devin utilizabili atît pentru a specifica în mod natural probleme în care, din punct de vedere conceptual, există acţiuni desfăşurate simultan, cit şi pentru a micşora timpul do rulare al unui program prin suprapunerea execuţiei unor părţi independente. (C.G.). — A. rccursiv (engl.: re-cursivo algorilhm), a. în caro anumite submulţimi de paşi specifică transformarea realizată la nivelul întregului a. sau, altfel spus, n. care conţine paşi ce forţează oxocuţia întregului n. A. rccursiv constituie un mod natural do descriere a unor procese recursi-vp. — A. simbolic (engl.: sym-bolic algorithm), n. formulat folosind o notaţie accesibilă unui Aliniere 22 procesor (program). (C.G.). — A. sus-jos (engl.: top-down algorithm), a. folosit într-un com-pilator pentru analiza sintactică descendentă a programelor. (L.S.). aliniere (engl.: alignement), egalizarea caracterişticelor a două numere binare reprezentate în virgulă mobilă, prin deplasarea spre dreapta a mantisei numărului avînd caracteristica mai mică, pentru a fi posibilă adunarea şi scăderea. Numărul deplasărilor efectuate este egal cu diferenţa celor două caracteristici. ’ (P.D.). iilocaro a memoriei (engl.: storage allocation), repartizarea memoriei interne între diferitele activităţi ce se desfăşoară în sistemul de calcul. în general, o parte a memoriei interne este utilizată permanent pentru memorarea şi/sau execuţia componentelor sistemului de operare, restul fiind folosită după necesităţi pentru activităţile de prelucrare. A.m. este o funcţie a sistemului de operare, caracteristică metodei de —► gestiune a memoriei utilizată într-un sistem de calcul dat. (F.M.). alocare a priorităţilor (engl.: priority allocation). 1. Metodă constînd în atribuirea unei priorităţi de execuţie fiecărei sarcini în sistem, în funcţie de timpul în care trebuie executată sau de resursele necesare. Valoarea acestei priorităţi poate fi schimbată dinamic pe parcursul execuţiei programului, sau de către utilizator de la consolă. 2. Operaţie executată în faza de proiectare a unui sistem de calcul, constînd în atribuirea unei priorităţi de întrerupere a programului aflat în curs de execuţie, în funcţie de natura eve- nimentului care poate cauza întreruperea. Valoarea acestor priorităţi este fixă, fiind specificată în structura sistemului de calcul furnizat de fabricant. 3. Stabilirea ordinii de transmisie a mesajelor pe o linie de ieşire a unui comutator de mesaje, în funcţie de sursa caro le-a generat şi informaţia conţinută. (T.P.). alocare a resurselor (engl.: re-source allocation), acţiune de atribuire a resurselor unui sistem de calcul, în scopul desfăşurării anumitor activităti. A.r. reprezintă una din funcţiile sistemului de operare şi este realizată conform unui algoritm de planificare, care urmăreşte optimizarea funcţionării sistemului de calcul. în funcţie de sistem, resursele pot fi alocate lucrării, utilizatorului, procesului, sarcinii. Algoritmul de planificare depinde de criteriul de optimizare ales, care poate fi, de exemplu, utilizarea cît mai eficientă a resurselor sau minimizarea timpului mediu de răspuns al sistemului şi de tipurile resurselor alocate. A.r. se poate face centralizat, la nivelul tuturor resurselor unui sistem, sau descentralizat, pe grupuri sau tipuri de resurse. Alocarea centralizată permite controlul global al unor parametri de performanţă, sistemul de operare acţionînd în sensul optimizării sistemului de calcul în ansamblu. Alocarea descentralizată este mai simplă şi permite optimizarea utilizării fiecărui grup de resurse sau tip de resurse în parte. A.r. poate fi statică sau dinamică. Alocarea statică este caracteristică resurselor dedicate, dar poate fi aplicată şi resurselor partajabile, în cazul în care se urmăreşte ca algoritmul de planificare să fie 23 ÂNÂLiZA FORMELOR foarte simplu. Alocarea statică se realizează după un tipar prestabil, indiferent de necesităţile de resurse existente în-tr-’o situaţie particulară. De exemplu, într-un sistem toate resursele pot fi puse la dispoziţia lucrării curente, indiferent dacă aceasta le utilizează sau nu. Alocarea dinamică se poate a-plica numai resurselor partajabile. Ba îmbunătăţeşte utilizarea resurselor, prin alocarea lor conform necesităţilor existente în fiecare moment. De exemplu, într-un sistem multisarcină o resursă poate fi eliberată de către o sarcină, care im o mai utilizează, şi poate fi alocată unei alte sarcini, care a făcut o cerere pentru această resursă. (V.C.J. alocare dinamică a memoriei (engl.: dynamic storage allo-cation), alocare a memoriei în timpul acceptării lucrărilor în sistem sau în timpul planificării lor pentru execuţie. A.d.m. este utilizată în diferite metode de gestiune a memoriei, dintre care cele mai cunoscute sînt: parti-ţionarea cu specificarea dinamică a partiţiilor, paginarea directă, paginarea la cerere şi segmentarea. (F.M.). ambiguitate sintactică (engl.: syntactical âmbiguity), termen referitor la o propoziţie dintr-un limbaj avînd o specificaţie sintactică ce desemnează existenţa jjentru acea propoziţie a cel puţin două structuri distincte conforme cu specificaţia sintactică. în cazul unui limbaj specificat printr-o -> gramatică independentă de context a.s. se manifestă prin existenţa pentru cel puţin o propoziţie a limbajului a doi arbori de derivare-(L.Ş.). analist de sistem (engl.: system analist), specialist care îndeplineşte următoarele sarcini: a-nalizează şi evaluează sistemul informaţional/informatic existent, defineşte împreună cu utilizatorii cerinţele informaţionale şi construieşte modelul logic al noului sistem, proiectează şi întocmeşte instrucţiunile de e-xecutare a procedurilor manuale din sistem, evaluează gradul îri care noul sistem dat în exploatare satisface cerinţele utilizatorilor, face propuneri de modificare şi dezvoltare. Ai de s. trebuie să posede cunoştinţe aprofundate în domeniul organizării şi conducerii, al modelării matematice şi al cercetării operaţionale, al ingineriei sistemelor, să aibă cunoştinţe generale despre echipamente şi prelucrarea automată a datelor, despre implicaţiile psihologice şi sociale ale introducerii sistemelor informatice. (I.T.). analiza erorilor (engl.: error ana-lysis), estimarea erorilor de a-proximare a rezultatelor obţinute în urma rezolvării problemelor prin aplicarea unor metode de analiză numerică. Există două metode principate de a.c. cunoscute sub denumirea de a-naliză progresivă şi analiză regresivă. în cazul a. progresive, erorile sînt considerate pe măsura avansării procesului de rezolvare. în cazul a. regresive, se urmăreşte înlocuirea tuturor erorilor cumulate pe parcursul rezolvării printr-o eroare echivalentă; avantajul constă în tratarea unitară a erorilor de calcul (rotunjire, trunchiere etc.) şi a celor datorite dătelor. (C.G.). analiza formelor (engl.: patterri anaiysis), ansamblu de operaţii avînd ca scop stabilirea caracte- ANALIZA INFORMAŢIEI 24 risticilor -unei baze do date, în general foarte cuprinzătoare, relativă Ia formele ce urmează a fi clasificate folosind un -*• sîs-tem de recunoaştere automată a formelor. A.î. esle o primă clapă în proiectarea unui aslfel de sistem şi face apel la metodele calculului statistic pentru reprezentarea cit mai convenabilă a datelor într-un spaţiu n-dimensional, al proprietăţilor formelor respective. (T.P.). analiza informaţiei (cngl.: in-formation analysis), atribuirea do indicatori pentru fiecare o-biect memorat, care să reflecte informaţia stocată, utilizabili in procesul de -> regăsire a informatici. (T.P.). analiză statică (a programelor) (engl.: static analysis), analiza structurii şi sintaxei unui program, in scopul detectării cu anticipaţie (înaintea execuţiei) a surselor posibile de erori. A.s. (a.p.) furnizează informaţii globale privind structura logică a unui program şi stilul de codificare. Informaţiile pot fi împărţite în mai multe categorii: mesaje de erori sintactice; număr de apariţie a instrucţiunilor pe tipuri; harta referinţelor încrucişate ale utilizării identificatorilor; utilizarea identificatorilor în fiecare instrucţiune; subrutine şi funcţii apelate de fiecare modul; variabile neiniţializate; variabile definite şi neutilizate; variabile dublu definite; variabile utilizate şi nedefinite; abateri do la standardele de codificare; cicluri infinite etc. Dacă a.s. (a.p.) precede aplicarea unor Iclinici do —* testare dinamică (faţă do care are avantajul unui cost relativ redus, facilităţi de implementare), concluziile ei sînt utile în elaborarea planului de lest (reduce numărul de ca- zuri do test necesare, creşte gradul de încredere în rezultatele teslaj’ii). (P.P.). analiză lexicală, (engl.: lexical analysis), fază a compilării în care şirul de caractere care este programul sursă este transformat prin identificare şi grupare de subşiruri cu structură cunoscută într-un şir de simboluri numite atomi lexicali, care pot fi: identificator, constantă, operator etc. Informaţiile furnizate de a.I. pot fi mai complete. Astfel, informaţia asupra tipului atomului poate fi însoţită cu informaţii privind localizarea lui printre’atomii de acelaşi tip din program; dacă analizorul lexical construieşte şi tabele ale identificatorilor şi/sau constantelor atunci în cursul a.I. poate fi furnizată şi informaţia ce dă plasarea atomului respectiv în aceste tabele. (L.Ş.). analiză numerieu (engl.: nume-rical analysis), una din cele mai vechi ramuri alo matematicii care se ocupă cu studiul unor metode eficace de obţinere a unor soluţii exacte sau aproximative ale unei probleme. Astfel, un algoritm de rezolvare a problemei P furnizează, după N(z) operaţii elementare, o aproximaţie x, calculabilă, a soluţiei aslfel ca |i—x| < e. Problema de rezolvat trebuie să fie bine specificată, adică să posede o soluţie unică. Utilizarea calculatoarelor numerice impune dis-cretizarea problemei P, adică transformarea ei într-o problemă P/, în care h -> 0 (sau Pn cu n -> oo). într-o problemă, unii parametri a pot îi perturbaţi, devenind a (de exemplu, în calculatoarele numerice valorile numerice reale sînt reprezentate aproximativ), ceea ce 25 ANALIZA STATISTICS transformă problema P în P. Condiţia do stabilitate impune ca soluţia x a problemei perturbate P să fie apropiată de soluţia x a problemei iniţiale, adică erorile în aprecierea unor parametri să nu se propage în mod semnificativ asupra soluţiei. O problemă instabilă se mai numeşte şi rău condiţională. Dintre capitolele mari abordate de a.n. se remarcă: rezolvarea numerică a sistemelor de ecuaţii liniare prin metode exacte şi aproximative; calculul valorilor proprii şi a vectorilor proprii; rezolvarea sistemelor de ecuaţii neliniare; aproximaţii: prin metoda celor mai mici pătrate, interpolare polinomială, aproximare uniformă Cebîşev; integrare şi derivare numerică; integrarea sistemelor de ecuaţii diferenţiale. (V.I.). analiză prcdictivă (engl.: predic-tive analysis), metodă de analiză a propoziţiilor utilizată în special la traducerea limbajelor naturale. Analiza unei propoziţii este executată do la stingă spre dreapta, înregistrîndu-se toate prezicerile asupra alternativelor posibile. Atunci cînd o prezicere este neîndeplinită sau greşită, prezicerea este înlăturată, analiza terminîndu-se cu succes cînd alternativa prezisă e corectă şi acoperă întreaga propoziţie. (C.G.). analiză scmnntică (engl.: semantic analysis), fază a->compilării ce are ca scop colectarea, validarea şi prelucrarea atributelor semantice ale diferitelor elemente din programul sursă. Rezultatul a.s. este distribuit în codul intermediar generat şi în tabela dc simboluri construită de compilator. în cursul a.s. se pot detecta erori cum sînt ne-definirea, incorecta utilizare sau multidefinirea unui simbol. Ele sînt semnalate şi tratate în funcţie de caz. (L.Ş.). analiză sintactică (engl.: syntactical analysis), fază a —> compilării ce are ca scop obţinerea unei descrieri a structurii sintactice a programului. în cazul în care definiţia sintaxei limbajului sursă este sub forma unei -> gramatici formale, a.s. poate fi elaborată într-o manieră riguroasă mergînd pînă la generarea automată a algoritmului de a.s. Rezultatul a.s. este fie arborele de derivare a programului în gramatica limbajului sursă, fie o formă intermediară asemănătoare —> formei poloneze, fie numai şirul producţiilor prin a căror aplicare se obţine derivarea programului în’ gramatica rcspeclivă. Acest şir, numit uneori analiză, poale fi considerat imaginea sintetică a structurii sintactice a programului, în cazul detectării unei erori sintactice a.s. elaborează mesajul corespunzător declanşînd o tratare a erorii ce poate merge pînă la „corectarea“ ei. — ^4.s. ascendentă (engl.: bottom-up syntactical analysis), a.s. în care strategia de construire a arborelui de derivare a programului este de la frunze spre rădăcină. în acest caz a.s. trebuie să urmărească prin reduceri succesive procesul invers derivării programului. — A.s. descendentă (engl.: top-down syntactical analysis), n.s. în care strategia do construire a —y arborelui de derivare a programului esle de la rădăcină spre frunze. în acest caz a.s. trebuie să urmărească derivarea programului. (L.Ş.). analiză statistică (engl.: statistical analysis), metodă de analiză a propoziţiilor utilizată în scopul traducerii limbajelor natu- ANALIZOR DE REŢELE 26 rale. Analiza unei propoziţii se bazează pe clasificarea statistică a cuvintelor într-un număr finit de clase. Prin parcurgeri succesive ale propoziţiei se depistează unităţi lingvistice din ce !n ce mai mări, care, în urma aplicării unor reguli, generează propoziţii în limbajul considerat. (C.G.). analizor de reţele (engl.: network analyzer), model realizat cu elemente pasive (rezistori, inductori, condensatori), destinat studiului căderilor de tensiune şi scurgerilor de curent în linii, regimului tranzitoriu la apariţia defectelor şi comutărilor în reţele, folosind calculatorul analogic. (T.P.). analizor diferenţial (engl.: differential analyzer), dispozitiv mecanic, precursor al calculatorului analogic, destinat rezolvării ecuaţiilor diferenţiale folosind un set de integratoare mecanice interconectabile; a.d. a fost folosit frecvent pînă în urmă cu douăzeci de ani. — A.d. numeric, dispozitiv electronic utilizat în controlul proceselor, care realizează funcţia de integrare folosind un multiplicator numeric. (T.P.). apel automat (engl.: automatic call), caracteristică a anumitor tipuri de modemuri; constă în conectarea automată a modemului la linia telefonică în momentul cînd este apelat postul telefonic aferent, fără intervenţia operatorului uman. (T.P.). apel de procedură (engl.: procedure call), iniţializarea execuţiei unei_ proceduri, însoţită de comunicarea punctului (sau punctelor) de revenire şi a valorilor parametrilor actuali ai acesteia. Dacă unul din parametrii actuali implică un a. de p. către aceeaşi procedură, atunci a. de p. este recursiv. Din punct de vedere textual, în raport cu tipul procedurii, a. de p. poate lua forma unui operand al unei expresii, de exemplu a = SlN(b) + 1> în cazul unei funcţii, sau poate constitui o instrucţiune de apel, de exemplu CALL PROC (A, B, C). (C.G.). apel seleetiv (engl.: pollinş), metodă de stabilire a comunicaţiei, locală sau la distanţă, între echipamentele dintr-un sistem de calcul, unul dintre acestea avînd rolul de coordonator. Coordonatorul testează succesiv, într-o ordine determinată de caracteristicile sistemului, dacă echipamentele care participă la comunicaţie sînt gata pentru transfer, în momentul în care unul dintre echipamente răspunde afirmativ, se autorizează transferul cu acesta, şi, numai după efectuarea transferului, se continuă testarea următorului din ordinea prestabilită. (T.P.). apelaro prin adresă (engl.: call by address (location)), mod de transfer al parametrilor actuali ai unei proceduri, care constă în comunicarea adreselor locaţiilor de memorie în care se află dispuse valorile parametrilor. în procedură, valorile parametrilor sînt obţinute prin adresare indirectă, folosind adresa înregistrării de activare a procedurii, care conţine adresele respective, în fig. Â.3 este ilustrată structura înregistrării de activare a unei proceduri FORTRAN FE-LIX C-25G ce utilizează a. prin a. Registrul general R2 al calculatorului FELIX conţine adresa unei zone de memorie unde sînt depuse adresele valorilor parametrilor actuali; a. prin a. pre- 21 APELARE PRIN VALOARE înregistrare de activare pentru apelul CALL A(U,V,W,X) ►_________________________ U v- V >- V/ ► . . X Fig. A.3. Apelare prin adresă, pentru procedura: SUBROUTINE A(X, Y, Z, B) END f?2 O- O- supune evaluarea parametrilor o singură dală, în momenlul apelului, fiind un mod de traps-fors lalical parametrilor. (C.G.). npclnro prin nunii) (engl.: call by name), mod do transfer al parametrilor actuali ai unei proceduri, Constind în subslituţia textuală a tuturor apariţiilor unui parametru formal din corpul procedurii prin parametrul actual corespunzător. A. prin 11. este utilizată in limbajul AL-GOL-GO dînd posibilitatea aplicării unor tehnici complexe de programare. Do exemplu, următoarea procedură ALGOL-GO, cftre calculează suma elementelor unui tablou de tip real, utilizează n. prin 11. real proccdure S (A, i, n); real A; integer i, n; begin real ¿’I; 51: = 0; for i: = 1 step 1 until n do 51: = Si+A;S: = Si end In urina apelului B: = 5(/l[j], j, 30), efectul procedurii va fi 30 calculul sumei ^ --4[j]. deoare-J-i ce, în momentul execuţiei, corpul procedurii are forma: begin 51: = 0; for j = 1 step 1 until 30 do SI: = 51 + A[j];S: = 51 end Exemplul dat ilustrează o tehnică specială de programare, bazată pe n. prin 11., numită tehnica lui Jensen. (Unei proceduri i se transferă ca parametri actuali un element al unui tablou şi indicele utilizat.) (C.G.). apelaro prin valoare (engi.: call by value), mod de transfer al parametrilor actuali ai unei proceduri, care constă în copierea valorii unui parametru actual într-o locaţio de memorie asociată parametrului formal corespunzător. Orice modificare a valorii astfel copiate nu alterează valoarea curentă a parametrului actual corespunzător. Ai prin v. este absolut necesară, în anumite cazuri, pentru obţinerea unor rezultate corecte în urma apelului procedurii. De ex., dacă M(A, B, A) reprezintă apelul unei proceduri de calcul a produsului A = A x B, unde A şi B sint matrice, este absolut APL 28 necesar ca primul parametru al procedurii, corespunzător deîn-mulţitului, să fie transferat prin valoare, dacă procedura nu utilizează variabile locale. (C.G.). AFL(AProgrammingLanguage), limbaj de programare de nivel înalt destinat aplicaţiilor matematice şi, în forme modificate, pentru a descrie comportarea dispozitivelor calculatoarelor numerice. APL a fost elaborat în 1962 de către matematicianul american IC.E. Iverson, ajun-gînd, între timp, alături do BASIC, limbajul de programare cel mai frccvcnt utilizat în regim interactiv. Caracteristica principală a limbajului constă în posibilitatea de a lucra, în mod implicit, cu dale de lip tablou, cu număr oarecare de indici, exis-tînd în acest sens o mulţime de operatori de prelucrare a tablourilor. De exemplu, înmulţirea a două matrice, A şi B, se specifică în APL printr-o singură instrucţiune de forma: C<—AxB, fără ca programatorul să fie forţat să descrie înmulţirea pe baza elementelor matricelor, aşa cum este necesar în alte limbaje de programare. în APL loţi operatorii care pot prelucra tablouri au atU formă monadică, cit şi formă diadică. De exemplu, operatorul de adunare poate fi aplicat asupra a două variabile sau eventual asupra unui singur operand de forma V, unde Feste un vector, producînd suma elementelor vectorului. Astfel, +/V este echivalentul ^ Vi. Aceste i particularităţi permit exprimarea foarte condensată a algoritmilor ce prelucrează date de-tip tablou. (C.G.). aplicaţii biomedicale (engl.: biomedical applications), utiliza- rea calculatoarelor în biologie şi medicină. A.b. pot fi clasificate în trei categorii: aplicaţii în cercetarea ştiinţifică şi învăţămînt, aplicaţii în clinici şi aplicaţii în administrarea spitalelor. în cercetarea ştiinţifică şi învăţămînt se utilizează, în general, sisteme grafice pentru realizarea unor modele biologice complexe. A-cesle modele se folosesc pentru explorarea strategiilor mul ti a-gent în terapia cancerului, studiul comportării: căilor respiratorii, ciclului cardiac, reacţiei organismului la medicamente ctc. şi pentru instruirea cu ajutorul calculatorului. în clinici, calculatoarele sînt folosite pentru monitorizarea pacienţilor, culegerea de dale, comanda administrării fluidelor intravenoase, realizarea unor bănci de date în vederea urmăririi pacienţilor de-a lungul unor perioade îndelungate etc. în administrarea spitalelor calculatoarele sînt folosite pentru: efectuarea calculelor fi-nanciar-contabile, gestiunea stocurilor, elaborarea statisticilor etc. (P.D.J. aplicaţii în timp real (engl.: real lime applications), aplicaţii alo calculatoarelor care impun: prelucrarea imediată a datelor, timp scurt de răspuns, interacţiune frecventă ulilizator-sistem de calcul, fiabilitate în funcţionare, securitate sporită a informaţiei prelucrate. După informaţia prelucrată şi modul de interacţiune ulilizator-sistem do calcul, există următoarele tipuri de aplicaţii: prelucrarea tranzacţiilor, dezvoltarea şi rularea interactivă a programelor,,aplicaţii industriale. Prelucrarea tranzacţiilor presupune introducerea, eliminarea şi modificarea unor tranzacţii cum ar fi, de exemplu, rezervările unor 29 APROXIMARE UNIFORMA bilcto de avion, tren etc. Carac-lerislica acestui lip do aplicaţie constă în modul de dialog sistem de calcul-ulilizalor, condus pe baza unei'secvenţe de întrebări şi răspunsuri prestabilite. Astfel, o întrebare formulată de calculator poate reprezenta un formular, răspunsul dat de utilizator conslind în completarea formularului. Fără îndoială, sistemul trebuie să poală depista răspunsurile eronale şi să informeze utilizatorul în acest sens. Dezvoltarea şi rularea interactivă a programelor permite utilizatorului să introducă, de la un terminal, un program şi să poală cere execuţia imediată a acestuia (-> sistem de calcul cu divizarea timpului). Programul poate specifica, eventual, algoritmul de interogare a unei baze do date în scopul regăsirii unei anumite infoimatii. Aplicaţiile industriale presupun urmărirea sau controlul unui proces industrial cu calculatorul; se pot cxocuta in buclă deschisă, caz în care calculatorul are drept scop colectarea, prelucrarea datelor şi informarea operatorului asupra desfăşurării procesului supravegheat,’sau în buclă închisă, dacă rolul calculatorului este extins la controlul direct al procesului industrial pe baza informaţiilor culese. (C.G.). nproxinmro r imagini! (engl.: imnge approximation), comprimare n imaginii. aproximare Cobîşev (engl.: Clie-bysliev approximation), aproximare iiiiHovină. aproximare uniformă (engl.: uniform approximation), aproximarea fnnc|ii]or continuo po intervalul [o, i] cu valori în Jî, în spaţiul vectorii! C([cr, h]). Sin.: aproximare Cebîşev. Se poale demonstra că în spaţiul Iljv al polinoamelor do grad’0 -> gramatică independentă dc context. Un a. etichetat în condiţiile de mai sus esto un a. do derivare al gramaticii dacă îndeplineşte ur-măloarelo proprietăţi: nodul- rădăcină aro cticheta S; dacă un nod n cu eticheta A are ca descendenţi direcţi nodurile n„ iu, ..., ni, avînd etichetele respective Alt ylo, ..., Ah atunci A -*■ AiA*...Ah este o producţie din P. Astfel, frontiera unui a. do derivare este o formă propo- ziţională a lui G. Se demonstrează că oricărei derivări în-tr-o gramatică independentă de context îi corespunde un a. de derivare şi unui n. de derivare cel puţin o derivare în gramatica respectivă. Dacă într-o gramatică independentă de context există cel puţin o formă prepoziţională care este frontieră a doi a. de derivare distincţi, gramatica se numeşte ambiguă. în gramaticile neambigue a. do derivare înglobează într-o singură reprezentare toate derivările posibile pentru forma prepoziţională caro îi este frontieră. De exemplu, fie gramatica = = < [E, T, F], {a, +, *, (,)}, Plt E> unde Pj esto: E E E+ T T T -► T*F T -* F F - (E) F —» a. Fie propoziţia a*(a + a). A.d. corespunzător este reprezentat în fig. A.10. Sau, alt exemplu: fie gramatica G= = <{/}, if, then, else}, P2, / > unde P2 este: I —v if b then I else I I -> if b then I 1 -> i 3 — Dicţionar cit Informatica ARBORE 84 Oe Fig. A.10. Arbore de derivare corespunzător expresiei 3 (îl -f- 3) > Pentru propoziţia îf b llien if b thcn i else i există doi £. de derivare distincţi, reprezentaţi in fig. A.li. Gramatica G» c-ste, î deci, ambiguă. (L. Ş.).—A. echilibrat (engl.: balanced tree), a. binar de căutare organizat astfel îneît, pentru orice nod i din arbore |h{sf) - &(£?)]< 1, unde h (Sf) este înălţimea subar-borelui stîng dominat de nodul i, iar h(sf) este înălţimea sub-arborelui drept dominat de nodul i. în afară de cheia informaţiei-asociate unui nod, un nod i al unui r„. echilibrat conţine un factor de echilibru f care arată care din cei doi subarbori dominaţi de i este mai înalt. Prin convenţie / poate avea valorile: [ + k(sf) < h(sf) f » . h(sf) - A(sP) ( - h(sf) > fc(S?) Un c. echilibrat este ilustrat în fig. .<4.12. Numărul mediu de căutări C pentru a găsi o cheie existentă într-un a. echilibrat cu n noduri respectă relaţia: log2[n+i) < C<^ 1.4404 log2 (n+ + 2) — 0,328. Sînt utilizaţi în sistemele de regăsire a informaţiei, pentru organizarea tabelelor de simboluri în cadrul translatoarelor etc., fiind preferaţi a. optimi la căutare datorită unor proceduri relativ simple de transformare Ia inserarea şi eli- S ii b .Ihen^^yVx cr'^'cr y pi o\)i b ihen T ejşe I î V de derivare. Fig. A.12. Arbore echilibrat. AKBOKS minarea unui nod, necesitînd totodată un timp mediu de căutare suficient de bun. — A. mul-licăi (engl.: multhvay tree), e. al cărui ordin este superior lui 2. Cu alte cuvinte, există noduri din care pleacă mai mult de două ramuri, aşa cum se arată în fig. A.13. Sînt utilizaţi în cazul aplicaţiilor care implică prelucrarea unor mari cantităţi de date organizate ierarhic, pe suporturi Flg. A.13. Arbore multicăi de ordin 4. externe de informaţie. De asemenea, în contextul aplicaţiilor grafice (programarea terminalelor grafico), relaţiile dinamice între obiectele reprezentate şi prelucrate pot fi implementate intern folosind structuri do tip n. multicăi. — A. optim de căutare (engl.: optimal searcli tree), a. binar de căutare (fig. A.li) al cărui cost este minim. Costul unui arbore cu n noduri este: n C = 2> (niveli + 1) + i = i n + ('»'Prfi) ¿ = 0 unde pu i — 1, 2, ..., n reprezintă probabilitatea de a căuta cheia Ki, păstrată în nodul i; ţft, i = 0, 1, ...n reprezintă probabilitatea de a căuta cheia inexistentă Kc, Kx > ifo, J£n ■' I£n *?i F-i unitatea centrală de prelucrare, prin care se instaurează starea armat a unui nivel de întrerupere. Prin a.n. de î., cererile de întrerupere corespunzătoare nivelului respectiv sînt luate în consideraţie de sistem. (V.C.). ARPA, reţeaua ARPA. articol (engl.: item). 1. Element logic al unei înregistrări dintr-un fişier, care constituie cea mai mică unitate de informaţie utilă prelucrată de un program. 2.-*lnregistrare logică. (C.G.). asamblare (engl.: assembling), proces de translatare în cod maşină a unui program scris în ASAMBLOR limbaj do asamblare. A. reprezintă cel mai simplu proces do translatare, în general, o linie din programul sursă tradus co-respunzînd unei singure instrucţiuni în cod maşină. (C.G.). asamblor (engl.: assemblor), program de conversie în cod maşină a programelor specificate în limbaj de asamblare. în afară de înlocuirea instrucţiunilor simbolice alo programului sursă prin cod maşină, a. asigură şi prelucrarea adreselor simbolice, astfel încit fiecare adresă simbolică este înlocuită prin adresa relativă sau absolută corespunzătoare. (C.G.). ASCII, cod ASCII. aserţiune (engl.: assertion), afirmaţie, enunţ, despre care se susţine că este adevărat. (L.Ş.). asincron (engl.: asynchronous), caracteristică a unui fenomen, relativă la evoluţia sa în timp faţă de un altul; fenomenul este n., dacă schimbările survenite în desfăşurarea sa se produc la momente de timp care nu sînt legate în nici un fel de (fără nici o legătură cu) cele la caro se produc modificări în desfăşurarea altui fenomen. (T.P.). aşteptare (engl.: waiting), stare în care se află un eveniment, echipament sau program, după ce solicită efectuarea unei operaţii, pînă la începerea activităţii cerute. (T.P.). atom (engl.: atom), informaţie indivizibilă din punctul de vedere al unui proces de prelucrare. Denumirea a. c-ste preluată din limbajul L1SP, unde a. simbolizează obiecte indivizibile cărora li se pot asocia atribute şi între care se pot stabili relaţii. (C.G.). atribuire (engl.: assignement), operaţie existentă în toate limbajele de programare prin caro se realizează schimbarea valorii unei variabile. Noua valoaro rezultă de obicei din calculul unei expresii, astfel încîl !. : S -» Z, M se numeşte a. de tip Moore. — A. celular (engl.: cellular automaton), reţea de celule identice interconectate, fiecare celulă fiind un a. finit. Sînt posibile diferite versiuni ale a. celulare după cum: numărul celulelor este considerat finit sau infinit, se utilizează scheme de interconectare uniforme (fiecare celulă are celule vecine de acelaşi lip) sau neuniforme, celulele sînt deterministe sau nedeterministe, celulele sînt a. de tip Mealey sau Moore etc. A. celulare constituie modele teoretice importante pentru: calculatoarele paralel, realizarea de a. complexe cu ajutorul unor a. simple şi studiul proceselor biologice. — A. nede-terminist (engl.: nondeterminis-tic automaton), a. finit pentru care starea următoare nu este AUT05ÏA7I2AIIC complot determinată do starea curentă şi simbolul de intrare; în schimb, se determină o mulţime do stări posibile, fiecare dintre acestea puţind fi starea următoare. Prin repetarea tranziţiei se pot atingo toate stările posibile. (P.D.). — A. programabil ţengl.: programmable automaton), a. discret ale cărui informaţii do intrare sint de două feluri: informaţii de intrare propriu-zise, po care le prelucrează, şi informaţii privind algoritmul de prelucrare. Aceste informaţii despre algoritm cons ti tuie programul. (A.D.). automatizare (engl.: automation), cfcctuarea do către dispozitive tehnice a unor operaţii manuale şi intelectuale anterior execu- tate de om. Aceasta presupuno utilizarea unor echipamento do colectare, do prelucrare a datelor şi, eventual, do acţionaro asupra proceselor ce urmează a fi automatizate, în conjuncţie cu terminalo interactive, linii de transmisie, echipamente de intrare/icşiro şi sisteme de programe adecvate. Calculatoarele sînt în prezent utilizate în special pentru a. industriei (circa 40% din, calculatoarele instalate) şi a operaţiilor financiare (circa 20%), un procent mai mic fiind folosit pentru a. proiectării. (T.P.). automatizarea proiectării (engl.; design automation), utilizarea calculatoarelor pentru efectuarea automată a tuturor fazelor procesului de proiectaro. (P.D.). B bancă do date (engl.: data bank), mulţime de date organizată în scopul optimizării procesului de inserare, eliminare, căutare şi modificare a datelor sau a relaţiilor întro acestea, independent de o anumită aplicaţie. Stocarea organizată a datelor caracteristice personalului unei întreprinderi constituie un exemplu de b. do d. (C.G.). bandă magneticii (engl.: magnetic tape), bandă din material plastic cu lăţimea standard de 0,5 inch, acoperit cu o substanţă magnetică, utilizată ca memorie auxiliară în sistemele de calcul, înregistrarea informaţiei se poate face pe 7 sau 9 pis te, densitatea înregistrării fiind cuprinsă întro 800 şi 6125 biţi/inch. Metodele do înregistrare se bazează pe variaţia fazei — PE — (de la iniţialele termenului în lb. ongleză j>haso «ncoding) sau amplitudinii unui semnal electric aplicat capului do scriere; variaţia amplitudinii so poate face cu revenire la zero — RZ — (în lb. ongleză; return to sero) sau fără revenire la zero — NRZ — (în lb. engleză: not return to zero). Capacitatea globală de memorare a linei bobine de b.m. este de ordinul a zeci de mii de kilo-octef.i. (T.P.). bandă perforată (engl.: paper tape), bandă de hîrtie sau material plastic, utilizată pentru introducerea datelor în sistemele de calcul sau obţinută îu urma execuţiei unui program. Datele — caracterele — sînt codificate sub forma unor perforaţii circulare, mai rar pă-tratice, dispuse transversal pe bandă, în poziţii predeterminate numite piste, numărul maxim de perforaţii corespunzătoare unui caracter fiind de cinci, pînă la opt. La acestea se adaugă o perforaţie de diametru mai mic, numită perforaţie de sincronizare, utilizată pentru lo* calizarea unui caracter pe bandă, la citire (fig. J3.1). în general, codul perforaţiilor este standard, corespunzător unuia din codurile utilizate pentru transferul informaţiei, ISO, ASCII sau EBCDIC. (T.P.). pisIS de sincronizare perforaţii reprezen- perforaţie de tind un caracter sincronizare * o OOO CO 0 o o o 0 oo o O <* ° o oooo ooo o oooo oo o *> o o o OOO o o oo o o oooo oo o O 0 o • o ooo o o o o o o o ' CO " oo o -**•> O 0 o o o o o o © 0 0 o ooeoooooooooeoooo O 0 0 0 o o j OO -OOO o o o o o o O O * O o o ( S OOO OO oo o o o OOOO O ooo 00( . OOO 0 o o oo ooo o ■ piste Fig. B.1. Bindă perforată cu 8 piese. banda de pilot 44 bandă pilot (engl.: command tape), bandă perforată închisă, circulară, utilizată la anumite tipuri de imprimant pentru specificarea spaţierii pe verticală a caracterelor tipărite şi sincronizarea imprimării pe paginile prefixate de liîrtie. (T.P.). bandoteear (engl.: tape librarian), persoană care lucrează într-o unitate de informatică şi administrează bandoteca acesteia. Bl se ocupă de evidenţa şi întreţinerea volumelor do disc sau bandă magnetică. Ţine evidenţa utilizatorilor volumelor respective, a conţinutului acestora, a perioadei în care sînt utilizate, precum şi a unor date do ansamblu asupra întregii bandoteci. Poate, în acelaşi timp, să păstreze pachete de cartele sau role de bandă perforată, roicrofişe sau alte categorii de documentaţie ale unităţii de informatică. (P.P.). bandotecă (engl.: tape library), depozit de benzi magnetice şi eventual alţi suporţi magnetici pe care sînt memorate date şi programe, care necesită o prelucrare repetată în timp. B. se organizează de regulă într-o încăpere anexă a sălii calculatorului, astfel încît timpul de stocare şi regăsire a suporţilor necesari în cursul execuţiei lucrărilor pe calculator să fie minim. Sin.: magnelotecă. (I.T.). BASIC (Beginner's All-purpose Symboliclnstruction Code), limbaj de programare procedural, do nivel înalt, destinat unui domeniu larg do aplicaţii. BASIC este uşor de învăţat, implementat şi utilizat, fiind destinat, în special, folosirii în regim conversaţional. Multe din terminalele inteligente actuale sînt echipate cu interprotoare de BA- SIC. Un program constă într-o succesiune do instrucţiuni etichetate (atribuiri, salturi condiţionate şi necondiţionate, comenzi de citire a datelor, comenzi de tipărire a rezultatelor etc.) cu structură simplă, care facilitează modificarea extensivă a programului în regim conversaţional. Exemplul dat mai jos reprezintă un program BASIC pentru calculul sumei S = = 1 + 2 + ... + N: • 1 INPUT N 2 LET S = 0 3 IF N = O TIÎEN 10 4 LET S = S + N 5 LET N = N - 1 6 GO TO 3 10 PRINŢ' SUMA = 'S 11 END Alături de limbajul de programare APL, BASIC este cel mai utilizat limbaj do programare interactivă. (C.G.). baud (engl.: baud), unitate de măsură a vitezei de semnalare pe liniile de transmisie; viteza de semnalare pe linia de transmisie este egală cu un baud, dacă starea liniei se schimbă o singură dată pe secundă. (-> viteza de transmisie a dalelor pe linie). (T.P.). baza sistemului do mimeraţio (engl.: radix), numărul simbolurilor distincte folosite pentru reprezentarea cifrelor unui sistem de numeraţie. Des folosit rădăcină. (P.D.). bază do dato (engl.: data base), mulţime centralizată de date, organizată în scopul optimizării prelucrării acestora, în contextul unui set dat de aplicaţii. De exemplu, aplicaţiile cu caracter grafic utilizează b. do d. pentru stocarea organizată a informaţiilor ce reprezintă atît obiectele prelucrate, din punct de vedere baza de date al proprietăţilor numerice şi grafice ale acestora, cit şi în ceea ce priveşte relaţiile, stabilite dinamic, între obiecte. în afară de asigurarea unui timp redus de acces la date, b. de d. trebuie să garanteze integritatea, securitatea şi independenţa datelor. Integritatea datelor se realizează prin protecţia acestora faţă de funcţionarea defectuoasă a echipamentelor şi a programelor din sistemul de calcul. Securitatea datelor este asigurată prin interzicerea accesului neautorizat la date. Independenţa dalelor presupune un mod de organizare a acestora, îneît modificări în b. de d. să nu impună modificări în programele de aplicaţie ce le utilizează. Structura şi conţinutul unei b. de d. este precizat prin specificarea: articolelor, agregatelor de date, înregistrărilor, seturilor de date, zonelor, schemelor şi subsche-melor de organizare a b. de d. Articolul este unitatea identificabilă elementară şi, deci, indivizibilă, de informaţie stocată într-o b. do d. Un articol particular constituie, în ultimă instanţă, reprezentarea unei'valori. Agregatul de date este o mulţime identificabilă de articole grupate într-o înregistrare. Există două tipuri principale de agregate de date: vectori şi grupuri repetitive. Un vector este o mulţime ordonată de articole cu proprietăţi identice. Un grup repetitiv este o mulţime de articole, ce apare de mai multe ori în cadrul unei înregistrări particulare. înregistrarea este o mulţime identificabilă formată din unul sau mai multe articole sau agregate de date. Setul este o mulţime identificabilă de tipuri de înregistrări. Fiecare tip de set trebuie să aibă asociată o înregistrare numită proprietar şi mai multe înregistări, numite membri. Zona este o subdiviziune identificabilă a memoriei externe utilizată ca suport al b. de d. O zonă anumită poate stoca înregistrări particulare, seturi_ sau părţi din seturi de anumite tipuri. Schema unei b.de d. este o descriere completă a b. de d., incluzînd identificatorii şi descrierile zonelor, seturilor, înregistrărilor, agregatelor de date şi articolelor particulare din b. de d. Subschema descrie o porţiune a b. de d., utilizabilă de unul sau mai multe programe particulare. în plus, o subschemă reprezintă o interfaţă între anumite programe de aplicaţie şi b. de d., indicînd corespondenţa între modul de organizare a datelor în programe şi cel intern b. do d. Pe baza componentelor menţionate, se poate da o definiţie mai precisă b. do 1. O b. de d. reprezintă mulţimea tuturor înregistrărilor, seturilor şi zonelor particulare aflate sub controlul unei anumite scheme. Această definiţie este preluată din raportul COD-ASYL-DBTG din aprilie 1971. Elementeleuneib.de d.sînt descrise folosind limbaje de programare speciale, cunoscute sub numele de limbaje de descriere a datelor. Prelucrarea datelor stocate într-o b. de d. se face sub controlul sistemului de gestiune a b. do d. (C.G.) — B. de d. distribuită (engl.: distributed data base), set de fişiere plasate în nodurile diferite ale unei reţele într-un -> sistem informatic distribuit; ele sînt corelate logic fie prin relaţii funcţionale, fie prin aceea că reprezintă copii ale unui acelaşi fişier amplasat în locuri diferite, în aşa fel îneît acestea constituie o colecţie unică de date. B. de d. poate rezulta fie prin descompunerea eaea de timp 46 unui sistem mare înţr-un număr de sisteme similare din punct de vedere funcţional (de ex.: un sistem de rezervare a locurilor pentru cursele de avion poate fi conceput ca o reţea de centre regionale funcţional simi; lare), fie prin compunerea mai multor sisteme diferite din punct de vedere funcţional (de ex.: interconectarea unei baze de date destinate uaor aplicaţii de marketing cu o bază de date destinată conducerii producţiei). (I.T.). bază do timp (engl.: time baso), termen utilizat, uneori, ca sinonim pentru -> tact. (T.P.). BCQ (engl.: Binarv Coded Decimal), prescurtare utilizată pentru a defini un —> cod zccimal codificat binar. (T.P.). lîCPL (engl.: Basic Combined Programming Language), limbaj de programare de nivel înalt destinat scrierii, în principal, a compilatoarelor, dar şi a altor programe de sistem. Limbajul înglobează multe din calităţile şi posibilităţile limbajelor de programare apărute în ultimii ani: 1) definire riguroasă atît prin intermediul unei maşini abstracte de bază,'cît şi printr-o versiune standard a compilatorului elaborată de autorul limbajului, Martin Pdcliards. Folosind această versiune, scrisă într-un limbaj simplu, numit INTGODE, limbaj uşor de implementat, se poate obţine cu efort minim compilatorul BCPL pe un calculator real. So conferă astfel o bună portabilitate programelor BCPIj; 2) structură de bloc; 3) tratare unitară a tipurilor şi structurilor de date, precum şi a expresiilor şi instrucţiunilor; 4) apeluri recursive ale procedurilor; 5) operaţii la nivel de bit; 0) facilitare a programării structurate, prin operaţii specifice acesteia; V) sistem unificat de inlrare-ieşire. Limbajul SCPÎi combină avantaje ale limbajelor de nivel înalt cu cele ale limbajelor de asamblare. (L.S.). bench-mark (engl.: bench-mark), mulţimea cu un număr minim do lucrări, care caracterizează un domeniu de aplicaţii ale sistemelor de calcul numerice şi poate fi utilizată pentru evaluarea performanţelor sistemelor produse de diferite firme, în scopul alegerii unei variante optime. So obţine considerînd lucrările folosite cel mai frecvent, lucrări ce solicită un timp de calcul important şi lucrări al căror timp de calcul (răspuns) este critic. (P.D.). Biblioteca Naţionalii do Programe -»8NP bibliotecar (engl.: librarian), program de sistem ce permite crearea, actualizarea şi utilizarea bibliotecilor. Principalele funcţii ale b. sînt: crearea bibliotecilor sau copierea lor de pe un suport po altul, actualizarea bibliotecilor prin inserarea de noi elemente, înlocuirea, suprimarea sau modificarea unuia dintre elementele existente, imprimarea unui rezumat asupra conţinutului unei biblioteci sau imprimarea conţinutului unuia dintre elementele sale, compararea totală sau parţială a două biblioteci. Comunicarea 1). cu utilizatorul se realizează, de obicei, cu ajutorul unui limbaj de comandă. (F.M.). bibliotecă (engl.: library), colecţie organizată de programe sau componente de programe. B. sînt păstrate, do obicei, pe suport magnetic (discuri sau benzi); fiecare i). este identificată prin-tr-un grup de informaţii, alcă- il EIEUOTECÜ. tuit, în general, din: numele b., numărul de versiune şi numărul de generare. Din punct de vedere al organizării pe suport, b. apar ca fişiere înlănţuite; ele simplifică accesul utilizatorilor la sistemul de calcul şi măresc eficienţa de exploatare a acestuia. —.B.BT, denumire utilizată în documentaţia sistemelor de calcul FELIX, pentru b. de module obiect. —B. de funcţii matcmatice (engl.: scientific library), b. de subprograme ce descriu diferiţi algoritmi din domeniul matematicii, cum ar fi : rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare, operaţii cu niatrici (inversări, transpuneri, adunări, produse etc.), calcule statistice (analiza varianţei, analiza corelaţiei, regresie polinomî-ală şi multiplă etc.), generarea numerelor aleatoare, integrări de funcţii, integrarea ecuaţiilor diferenţiale, evaluarea funcţiei Be-ssel, Legendre, Gamma, evaluarea jpolinoamelor, integrarea şi diferenţierea lor. De obicei, b. de funcţii matematice face parte din sistemul standard de referinţă; utilizarea sa sub o anumită versiune a sistemului de operare este posibilă numai dacă a fost prevăzută — inclusă în sistem — la generarea versiunii respective.— B. démodulé obiecl (engl.: object library), b. in care fiecare element este rezultatul unei singure execuţii a unui program de traducere (translator). Astfel de b. permit păstrarea programelor elaborate complet sau parţial, sub formă do module obiect, oferind o serie de avantaje utilizatorilor; de exemplu, o modificare în programul sursă va necesita numai recompilarea părţii tle program afectate de modificare. De asemenea, existenţa b. de module obiect uşurează activita- tea de elaborare a produselor program, în echipă. — B. de programe (engl. program library), b. ale cărei elemente sînt programe exprimate în format direct executabil şi/sau segmente program; este folosită atît pentru păstrarea programelor sistemului (translatoare, editor de legături, programe utilitare etc.) cit şi pentru memorarea programelor utilizator. Majoritatea sistemelor de calcul folosesc o b. de programe standard, în care sînt memorate programe de sistem. Orice utilizator îşi poate crea, utilizînd bibliotecarul, propria sa b. de programe în care-şi depune programele puse la punct (care au trecut prin fazele de compilare şi editare de legături fără să fi fost semnalate erori). Un program catalogat în b. as programe poate fi executat ori de cîte ori se doreşte, fără a se mai trece de fiecare dată prin fazele de compilare şi editare de legături. — B. de subprograme (engl.: subroutine library), este de fapt, tot o b. do module obiect cu o organizare ce uşurează căutarea şi identificarea fiecărui element. Acest tip de b. esto utilizat pentru memorarea subprogramelor standard ale sistemului ce pot fi apelate la nivelul limbajelor de nivel înalt, precum şi a subprogramelor apelate de translatoare: subprograme de conversie, de împachetare/despachetare a informaţiilor conţinute în înregistrările de ieşire/ intrare etc. — B.IMT, termen utilizat în documentaţia sistemelor de calcul FELIX, pentru a desemna b. de programe. — B. sursă (engl.: source library), b. ale cărei elemente sînt unităţi de program sursă: secţiuni, subprograme, programe; de asemenea, orice secvenţă din fişie- BINAR 48 rul dc lucrări (constînd din comenzi adresate sistemului de operare, unităţi de program sursă, module obiect, programe în format direct executabil) poate fi memorată ca element într-o b. sursă. Un astfel de element este numit, în documentaţia sistemelor de calcul FELIX, procedură catalogată. (F.M.). binar (engl.: binary), referitor la o mulţime cu două elemente. Termenul este de multe ori asociat numerelor (informaţiei) reprezentate în sistemul de nu-meraţie cu baza doi. (P.D.). bistabil (engl.: bistalle), element cu două stări stabile. Termenul este utilizat frecvent pentru a denumi -» circuitul basculant bistabil. (T.P.). bit (engl.: bit). 1. Unitate de măsură a informaţiei în teoria statistică acomunicatiei jconsiderînd două evenimente cu probabilităţi egale de realizare, 1). reprezintă informaţia obţinută asupra unui eveniment prin realizarea sa, sau incertitudinea asupra evenimentului înlăturată prin realizarea sa. 2. Cifră în sistemul de numeraţie binar. — B. de control (engl.: control bit), b. care încadrează un caracter în transmisia asincronă; 1). care precede caracterul se numeşte 1). de start, iar cel care îl urmează b. de stop. — B. de paritate (engl.: parity bit), b. adăugat Ia un cuvînt binar pentru verificarea corectitudinii transmisiei sale do la sursă la destinaţie; valoarea sa se stabileşte astfel îneît suma tuturor unităţilor din cuvin tul respectiv plus l>. de paritate să fie un număr par sau impar, în funcţie de convenţia adoptată. Uneori se utilizează termenul b. de verificare ca sinonim pentru b. de paritate. — B. cel mai puţin semni- ficativ (engl.: least significant bit), b. aflat în poziţia extremă dreaptă a unui cuvînt binar. Denumirea provine de la asocierea cuvîntului cu un număr scris în sistemul binar, caz în care cifra din poziţia extremă dreaptă are ponderea (semnificaţia) cea mai mică (2°) în stabilirea valorii numărului. — B. cel mai semnificativ (engl.: most significant bit), b. aîlat în poziţia extremă stingă a unui cuvînt binar. (T.P.). bloc (engl.: block), grup do locaţii de memorie destinate în-magazinării permanente sau temporare a informaţiei prelucrate în calculator. Administrarea spaţiului, disponibil de memorie pe bază de 1). constituie una din tehnicile utilizate pentru implementarea şi prelucrarea structurilor de date dinamice. în acest caz, crearea unei date implică formarea şi alocarea unui b., necesar memorării acesteia. Distrugerea unei date implică eliberarea b. ocupat. B. sînt formate pe baza unui fond de locaţii de memorie libere, în timpul execuţiei, şi pot fi de lungime fixă sau variabilă. (C.G.). — B. aritmetic (engl.: arithmetic unit), unitate aritmetică. — B. de comandă (engl.: command block), unitate de comandă. — B. de date (engl.: data block), zonă a unui program care concentrează toate datele sau o sub-mulţime a lor, utilizate în program. Textual, b. de date specifică atît identificatorii prin intermediul cărora datele vor fi cunoscute în program, cît şi proprietăţile acestora. Utilizarea b. de date este specifică programelor reentrante, destinate mai ales aplicaţiilor în timp real, dar, poate fi impusă şi de lim- 49 bajul do programare utilizat (de exemplu BLOCK DATA în FORTRAN). — B. de înregistrări (engl.: record block), grup de date constituind o unitate vehiculată între memoria calculatorului şi un periferic, în cursul prelucrării unui fişier; b. de înregistrări poate conţine una sau mai multe înregistrări logice. De exemplu, în cazul unui fişier pe bandă magnetică, 1). de înregistrări reprezintă informaţia conţinută pe bandă între două gap-uri consecutive; el poate conţine mai multe înregistrări logice (fig. B.2). în funcţie de natura suportului de BLOCARE zică de bază prin care se măreşte capacitatea memoriei interne instalate într-un sistem de calcul. (P.D.). — B. de program (engl.: program block), zonă a unui program, ce introduce un nou nivel de nomenclatură pentru identificatorii utilizaţi. Aceasta se realizează asociind identificatorii cu entităţile locale b. de program, folosind declaraţii, astfel încît, pe parcursul execuţiei instrucţiunilor, entităţile respective pot fi referite prin intermediul identificatorilor asociaţi. După terminarea execuţiei b. de program asociaţiile de forma identifica- gap bloc de înregistrări gap ..— ----------- ■ ■ ■ ^ Fig. B.2. Bloc de înregistrări po bandă magnetică. înregistrări logice informaţie, b. de înregistrări poate fi cu lungime fixă sau variabilă. Astfel, în cazul benzii magnetice se poate adopta o organizare a fişierelor folosind 1). de înregistrări cu lungime variabilă. în cazul discului magnetic blocurile vor fi de lungime fixă, corespunzînd sectoarelor discului. Procesul de grupare a înregistrărilor logice în-Ir-un bloc poartă numele de blocare, procesul invers numin-du-se deblocare. Blocarea şi deblocarea sînt executate în calculator de către sistemul de gestiuno a fişierelor. (C.G.). — B. de memorie (engl.: me-mory block), subsistem al memoriei interne, prevăzut cu circuite de comandă şi acces care-i asigură funcţionarea indepen-denlă. Constituie unitatea fi- tor-entitate, create la intrarea în b. de program sînt distruse, identificatorii recăpătîndu-şi vechea semnificaţie. într-un program pot exista blocuri imbricate pînă la orice nivel, astfel încît definiţia dată trebuie gîn-dită recursiv. Conceptul a fost introdus odată cu apariţia limbajului ALGOL 60 şi este foarte util pentru obţinerea unei structuri clare a programului, con-ducînd la economie de memorie. Pe parcursul execuţiei programului, entităţile locale unui bloc sînt, în general, create la intrarea în bloc, deci spaţiul de memorie corespunzător acestora trebuie alocat abia în acest moment şi eliberat la terminarea execuţiei blocului. (C.G.). blocare (engl.: lockout), oprirea execuţiei unei sarcini, în aştep- 4 UNP O® tarea producerii unui eveniment; de exemplu, o sarcină se poate bloca, rămînînd în aşteptarea alocării resurselor solicitate. Prin î>. execuţia sarcinii încetează, urraînd ca procesul să. fi© replanificat altei sarcini, aflată în starea pregătit. La producerea evenimentului aşteptat (de exemplu, la alocarea resurselor solicitate) starea sarcinii devin9 pregătit, sarcina intrînd în competiţia pentru alocarea procesorului. O sarcină so poate bloca numai pria propriile salo acţiuni. — B. definitivă (engl.: deadlock), situaţie în care un proces (saTcinâ) aşteaptă un eveniment cara nu se va produce niciodată; poate apare în sistemele de calcul cu împărţirea resurselor şi este caracterizată de imposibilitatea continuării execuţiei proceselor dintr-un grup, deoarece fiecare proces monopolizează resurse cerute de alte procese din grup. (V.C.). BN1T -î- forma normalii Baekns. BNI1 (Biblioteca Naţională de Programe), organism constituit în cadrul Institutului central pentru conducere şi informatică în scopul colectării, testării, omologării, păstrării şi distribuirii —!• produselor program de interes general in cadrul centrelor de calcul şi a celorlalte unităţi de informatică din ţară. BNP urmăreşte modul do comportare în exploatare* a produselor program livrate, colectează propuneri de îmbunătăţire a acestora, coordonează activitatea de elaborare de noi versiuni şi ia măsuri în vederea generalizării utilizării produselor program la toate unităţile social-economice înscrise în aria do aplicabilitate a acestora. Asigură, în colaborare cu autorii produselor-program respective, instruirea utilizatorilor, asistenţa tehnică necesară, precum şi întreţinerea lor. Periodic emite catalogul BffP,! care conţine o serie de informaţii descriptive referitoare la fondul de produse program deţinut la momentul respectiv. Fondul BÎTP este organizat. pe secţiuni, în funcţie de domeniile de aplicare a produselor program, după cumT urmează: ştiinţă; tehnică şi tehnologie; conducerea activităţii economico-sociale; literatură, artă, învăţămînt şi sport; diverse, în cadrul centrelor teritoriale de calcul electronic funcţionează biblioteci teritoriale (BTP), care îndeplinesc atribuţii similare cu cele ale BNP, po ’ plan teritorial. (I.T.). bootstrapping, termen preluat din lb. engleză pentru a descrie o tehnică de implementare a unui program sau, în general, de realizare a unei acţiuni pornind de la o iormă si'mpliîicată a acesteia, prin etape de dezvoltare succesive; procesul de dezvoltare a unei etape este efectuat chiar pe baza rezultatelor obţinute în etapele anterioare. De exemplu, un nou element al programului este definit pe baza elementelor deja existente în program, la un moment dat, şi va servi, la rîndul său, la definirea altor elemente. Concentrat, b. poate fi simbolizat prin-tr-un şir de funcţii fu /„... fn, corespunzătoare etapelor de î>. Funcţia fi este definită pe £>;_!, domeniul elementelor create în cele i-1 etape precedente de b., cu valori în Ni, mulţimea elementelor create în etapa t; fi • —?• Ni, Di ■= jDî_j U{/'¡(■Di_1)}, i — 1,2,... n. Tehnica de b. este utilizată frecvent 51 pentru implementarea macro-procesoarelor şi a programelor cu grad ridicat de portabilitate. Avantajele principala alo b. sini timpul şi efortul redus de implementare. Ca dezavantaj major cităm ineficienţa relativă a programului implementat, în ceea ce priveşte resursele necesare rulării sale: timp şi spaţiu do memorie, mai mari decît în cazul unoi implementări convenţionale; un exemplu de ac- BYTE ţiune efectuată prin b. este încărcarea programelor. (C.G.). buclă do program (engî.: loop), ciclu. buîfer. sonă iampon. bnztmar öe ieşire (engl.: hoopper), parte constructivă a cititorului de cartele în care se acumulează cartelele citite. (C.G.). byie, osiei. 4~ c (!AT) (Coinputnr-Aidod-Design), proscurtaif) utilizată uneori pentru n desemna proiectarea asistată do calculator. (P.U.). emirii (ongl.: frame). 1. Zonă transversală din banda magnetică po caro so poato înregistra un caracter 17 — 9 biţi); densitatea do înrcgistrnro po bandă so exprimă, uneori, în cadre/ incli, valorilo uzualo fiind 200, r,5G, 800, 1 C00, fi 200 cadre/ inch, 2. Informata afişată po ecran po durata deplasării spotului din punctul iniţial (do obicei, colbul din stînga sus al ecranului) pînă în punctul final (do obicei, colţul din dreapta jos), în cazul afişării informaţiei po ecranul urnii tub catodic fără inomorio. (T.P.). calcul analoglo (ongl.: analog computing), efectuarea unor operaţii matematico, continue, avînd drept scop, în general, determinarea evoluţiei îu timp a soluţiei unui sistem do ecuaţii algebrico sau diferenţiale folosind calculatorul analogic. Principalul avantaj al c.a. îl consti-tuio vi teza foarte mare dc calcul, respectiv do obţinero a soluţiei căutate, dezavantajele fiind legato de precizia relativ redusă şi modnlităţilo complicato do inlroducero si extragero a datelor. (T.P.). calcul cu prcdicaio (engl.: predicate calculus), domeniu al logicii matematice ce studiază proprietăţile predicatelor şi ale operaţiilor defini to peste predicate. (L.Ş.). calcul hibrid (ongl.: hybrid computation), efectuarea unor operaţii interdependente simultan în partea analogică şi numerică a unui calculator hibrid, in general, acest calcul cuprinde eşantionarea unor mărimi continuo furnizate do calculatorul analogic, calculul numeric al unor funcţii folosind aceste cşan-tioano şi transmiterea rezultatelor în formă continuă înapoi la calculatorul analogic. Efectuarea calculelor hibride necesare, col mai adesea, pentru simularea în timp real a sistemelor dinamice, impune utilizatorului seri-oaso constrîngeri relative la sincronizarea operaţiilor de tip analogic şi numeric. (T.P.). calcul nnmcrio (engl.: numerical computation), determinarea valorii unor expresii matematice, oricît do complexe, folosind cele patru operaţii fundamentale. (T.P.). calcul prepoziţional (engl.:pro-positional calculus), domeniu al logicii matematico co studiază proprietăţile propoziţiilor logice şi ale operaţiilor definite peste acesto propoziţii. Operaţiile, simbolizato prin conoctivc, sînt: negaţia ("1), disjuncţia (y), conjuncţia (A), echivalenţa (s), implicaţia (=>). (L.Ş.). 53 calcul sominumerio (engl.: se- minumcrical computation), prelucrarea datelor relative la clase de obiecte matematice posedînd forme canonice stricte (funcţii raţionale, scrii_ de puteri, serii Laurent sau serii trigonometrice). Operaţiile efectuate sînt închise relativ la domeniu, în sensul că rezultatul trebuie să constituie un obiect din aceeaşi clasă cu cel asupra căruia s-au efectuat. (T.P.). calcul simbolic (engl.: symbolical computation), reprezentare şi prelucrare numerică a unui proces, la nivel textual. Calculele şi, în general, transformările specificate prin program nu se fac la nivelul valorilor obiectelor procesului, ci la nivelul reprezentării simbolice (textuale) a acestor obiecte. Astfel, dacă obiectul Y este reprezentat simbolic de formula sin (x)/cxp[x), atunci atribuirea z = d(y)d(x) va asocia obiectului z reprezentarea simbolică cos (x) — sin(x)lexp(x). Prin urmare, la execuţia unui program de c.s., variabilele programului desemnează valori pur simbolice, reprezentate de şiruri de caractere care, eventual, corespund unor formule. (C.G.). calculai) ilitato (engl.: calcula-bility), proprietatea unei funcţii de a i se putea determina valorile sau a unei proceduri de a putea fi executată. — C. efectivă, proprietate a unei funcţii de a i se putea determina în timp finit valorile sau a unei proceduri de a putea fi executată într-un număr finit de paşi. O funcţie cu această proprietate se^ mai numeşte funcţie algoritmică, iar o procedură cu această proprietate se numeşte procedură efectivă sau —> algoritm. De altfel, între noţiunile de CALCULATOARE FELIX funcţie algoritmică şi procedură efectivă există o echivalenţă datorată faptului că pentru orice funcţie algoritmică există o procedură efectivă care realizează valorile funcţiei, iar orice procedură efectivă reprezintă o relaţie funcţională intrare-ieşire corespunzătoare unei funcţii algoritmice. Astfel, cele două noţiuni pot fi folosite, după împrejurări, interschimbabil. C. efectivă este o proprietate definită intuitiv. Pentru a o caracteriza riguros s-au impus postulaţional (teza lui Turing, teza lui Church etc.) diverse echivalente, cum ar fi: c. efectivă în sens Turing, recursivi-talea etc. Caracterizările se fac prin intermediul unor obiecte matematice — maşina Turing, funcţiile recursive, algoritmul normal, sistemul Post etc. — menite să modeleze orice funcţie algoritmică, respectiv orice procedură efectivă, care devin astfel etaloane pentru evaluarea' c.; de exemplu, o funcţie este Turing — calculabilă dacă există o maşină Turing capabilă să realizeze funcţia respectivă (^■maşină Turing). Toate aceste obiecte sînt echivalente, deoarece clasele de funcţii descrise de ele sînt identice. Pînă în prezent nu s-a găsit nici o funcţic sau procedură caracterizată intuitiv ca efectiv calculabilă pentru care să nu se găsească o maşină Turing sau o funcţie recursivă să o realizeze. (L.Ş.). calculatoare FELIX, ansamblu de echipamente de calcul do producţie românească, realizate la întreprinderea de Calculatoare Electronice (ICE) Bucureşti. După capacitatea de calcul şi caracteristicile funcţionale, pot fi împărţite în următoarele categorii: — calculatoare CALCULATOR 54 de buzunar (-*■ calculator de buzunar): Felix CE 801, 812, S22, 835A şi >345, acesta din urmă avind şi posibilitatea efectuării do calcule ştiinţifice ca radical, funcţii trigonometrice etc.; — maşini de facturat şi contabilizat; Felix FC 15 şi 30, cu 15 şi respectiv 30 de registre, aparţinînd unei primo generaţii (cu circuite discrete) si Felix FC 16, 32, 64, 96 şi 12S‘ aparţi; nînd celei de-a doua generaţii (cu circuite integrate); — calculatoare de birou: Felix 126, 12,6 B, 126 C, cu afişarea pe tuburi Nixie şi Felix 125 T, 129 T, 123 T, 211 T, cu imprimantă îngustă; — microcalculatoare: Felix MS (48 de instrucţiuni, naemorio internă de 16 kocteţi, cuvînt de 8 biţi) şi Felix M18 (78 do instrucţiuni, memorie internă dfi 64 kocteţi, cuvînt de 8 biţi); — initucalcu-latoara: Felix H40 (cunoscute şi sub denumirea CORAL 4001 şi 4011) şi Felix M 100 (cunoscut şi sub denumirea de Independent 100); — calculatoare de capacitate mică: Felix C-32/54, cu variantele Felix G 32 P (->calculator ăe proces), Felix C 32 T pentru conducerea de la distanţă a proceselor tehnologice (-» telecontrolul -proceselor), Felix C-32 DNG pentru conducerea în regim DNG a maşinilor unelte (-* maşină cu comandă. numerică); — calculatoare do capacitate medie: Felix C-256; — calculatoare de capacitate medic-tuare: Felix C-512/1024. (M.R.). calculator {engl.: computer), sistem fizic care prelucrează datele introduse intr-o lormă prestabilită şi furnizează rezultate fie într-c formă accesibilă nti- lizatorului, fie ca semnale destinate acţionării unor echipamente. în funcţie de reprezentarea informaţiilor prelucrate, se disting trei categorii de c.: calculatoare analogice, calculatoare numerice şi calculatoare hibride. (P.D.). — C. abstract (engl.: abstract ma- chine), concept folosit ca instrument de lucru in ingineria programării. Desemnează un c. fără existenţă fizică, cu o structură ce poate fi, în funcţie de necesităţi, mai mult sau mai puţin detaliată. De obicei, pentru un c. abstract este important limbajul său de asamblare, ce poate fi folosit (tu condiţiile definirii precise a efectului fiecărei instrucţiuni asupra componentelor) ca numitor comun, independent de orice c. real, pentru limbajele do asamblare ale unor o. reale diferite. O utilizare în acest sens a constituit-o experimentul UNCOL, limbaj al unui o. abstract proiectat ca limbaj de bază pentru mâi multe limbaje de programare. (L.Ş.). — G. analogic (engl.: analog computer), echipament alcătuit dintr-un sst extins de elemente liniare, amplificatoare operaţionale şi circuite numerice independente, care pot fi interconectate do către utilizator. Se pot realiza astfel elemente de calcul do tip continuu: sumatoare, integratoaro, multiplicatoare, generatoare de funcţii, cu toate terminalele Ia dispoziţia utilizatorului, permiţind implementarea unor scheme de calcul complexe. Principalul element la e. analogic 11 constituie amplificatorul operaţional, la care este ataşată o reţea de reacţie cu impedanţa Zjt şi o reţea de CALCULATOR inlraro cu impedanţa Z/ (îig. CA); nolînd cu Vj şi Ve tensiunile do la intrarea, respectiv ieşirea circuitului, se poate scrie: Fe = — — Vj, espre-zl sic caro constituie relaţia de bază în c. analogic. în funcţie do tipul reţelelor de intrare şi rcacţie, so pot obţine inversoare Fig. C.1. Elementul de bază al calculatorului analogic. (Z; =Zjţt=i JÍ^,sumatoaro(Zj¡=> = R, iar la intrare sint conec-tato un set do rozistoaro cu rozis-tenţclo Rj, Rs,...Rn) şi inte-ratoare (Zj ■=» R, ZR = 1/s.C). n afara rezistoarolor şi condensatoarelor folosito în reţelele do intraro şi do roacţio, o. analogic mai esto echipat cu un set do potonţiometri do maro precizie pentru multiplicarea tensiunilor prin constante subunitare. Capacitatea o. analogic exprimată prin lipul şi numărul elementelor disponibile, poate varia de la 10 amplificatoaro operaţionale şi 10 potenţiometri, ptnă la 300 amplificatoaro ope-raţionalo, 800 potonţiometri, 50 multiplicatoare, 50 generatoare do funcţii şi numoroase circuite numérico. Rozolvarea problemelor, nccositînd capacităţi sporite faţă do acestea, so poato face co-neotind mai multe c., fiind reali-zabilo scheme cu circa o mio do amplificatoaro operaţionale. Precizia c. analogice so exprimă prin procizia elementeldr’compo-nento; în general, aceasta esto do circa 0,05% din tensiunea do ieşiro maximă, fiind dependentă do nivelul tensiunii do ieşire. Esto deci relativ dificil să so calculeze eroarea obţinută la calculul unei probleme complexe, iinplicînd un număr mare de elemente, dar, în general, se poate aproxima precizia soluţiei prin precizia — cea mai defavorabilă — a înregistratorului grafic utilizat pentru trasarea ei (0,5—2%). Rezolvarea ecuaţiilor algebricc şi diferenţiale necesită, mai întîi, conversia acestor ecuaţii în ecuaţii do tensiuni, stabilirea unor factori de scală pentru tensiune şi pentru timp, şi apoi interconectarea elementelor pentru realizarea funcţiilor necesara şi vizualizarea sau înregistrarea soluţiei. Factorii de scală pentru amplitudini se determină astfel îneît să asigure tensiuni în domeniul de liniaritate a amplificatorului operaţional, iar cei pentru timp în funcţie de metoda do redare a soluţiei sau de circuitele care sînt activate de tensiunea reprezentînd soluţia problemei. (T.P.). — O. cu mai multe adrese (engî.: multiple address computer), c. a cărui unitate centrală este caracterizată prin instrucţiuni c9 conţin două sau mai multe adrese, avind unul dintre formalele prezentate în fig. C.2. în general, pentru execuţia unui program esto necesar ca instrucţiunea să conţină patru adrese. Formatul unei instrucţiuni de acest lip este prezenta), în fig. O. 2.a. Primele două adrese sînt folosite pentru obţinerea celor doi operanzi, asupra cărora acţionează funcţia (operaţia) specificată prin rodu! instrucţiunii. Ultimslo două timpuri (zone) alo instrucţiunii dau adresa la care se dopune rezultatul şi, CALCULATOR 5G Codul Adresa Adresa Adresă Adresa instrucţiunii operand 1 operand 2 rezultat instrucţiune Codul Adresa Adresa Adresa instrucţiunii operand 1 operand2 rezultat Codul Adresa operand si Adresă instrucţiunii adresa rezultat operand 2 Fig. C.2 Formatele instrucţiunilor cu două, trei şi patru adrese. respectiv, adresa instrucţiunii uimitoare. Acest mod de adresare, utilizat la c. din primele generaţii, nu este practic, deoarece instrucţiunile ocupă mai multe cuvinte, ceea ce conduce la utilizarea neraţională a memoriei interne şi la creşterea duratei de execuţie a instrucţiunilor. Deoarece instrucţiunile sînt, în general, executate secvenţial, adresa instrucţiunii următoare poate fi determinată prin incrementarea numărătorului de instrucţiuni, fiind posibilă, as tfel,u tilizara unor instrucţiuni cu trei adrese (fig. C.2.1). jn cazul in care rezultatul obţinut în urma cxecutării unei instrucţiuni se depune la adresa unui operand, este posibil ca instrucţiunea să specifice numai două adrese (fig. C.2.c.). Acest format al instrucţiunilor, în prezent cel mai răspîndit, asigură reprezentarea compactă a acestora şi permite scrierea de programe avînd un număr de instrucţiuni comparabil cu cel obţinut dacă s-ar utiliza mai multe adrese. — C. cu o singură adresă (engl.: single address computer), c. a cărui unitate centrală este caracterizată prin instrucţiuni ce pot adresa un singur operand şi care au formatul prezentat în fig. C.3. Acest mod de alcătuire a instrucţiunilor este specific c. a căror unitate centrală are un singur acumulator. Pentru instrucţiunile ce necesită doi operanzi, adresa primului operand este implicită, acesta aflin-du-se întotdeaunaîn acumulator, unde, de asemenea, se depune şi rezultatul obţinut. Instrueţi- Codul instrucţiunii Adrese operand Fig. C.3. Formatul instrucţiunilor cu o adresă. unile cu o singură adresă sînt eficiente din punctul de vedere al lungimii cuvîntului c. Totuşi, un program scris cu instrucţiuni avînd o singură adresă va conţine mai multe instrucţiuni decît în cazul cînd se folosesc instrucţiuni cu două sau mai multe adrese. Instrucţiunile cu o singură adresă sînt larg utilizate în minicalculatoarele a căror unitate centrală conţine un singur acumulator. Astfel de minicalculatoare au fost realizate în perioada cînd costul circuitelor logice era ridicol, în comparaţie cu cel actual, fapt 57 pentru caro era utilizat un număr restrîns de registre. — C. de birou (engl.: desk-top computer). 1. Echipament de calcul electromecanic sau electronic, folosit pentru efectuarea operaţiilor aritmetice elementare ş’i a unui set de funcţii de tipulextragere de radical, ridicare la putere, logaritm etc., pe care utilizatorul le iniţiază cu ajutorul unei tastaturi. Aceasta este prevăzută cu taste pentru comanda modului de lucru şi cu taste numerice ce permit introducerea cifrelor operanzilor. Rezultatele sînt furnizate cu ajutorul unei imprimante sau al unui dispozitiv de afişare simplu. 2. C. numeric compact, realizat la un cost redus, care permite interacţiunea simplă cu utilizatorul. Este simplu de programat şi utilizat şi permite rezolvarea unor probleme ce solicită calcule complexe, dar care presupun memorarea unui număr moderat de date. Preţul de cost redus se obţine folosind o unitate centrală simplă, de viteză mică, dar suficientă pentru ca răspunsul la majoritatea operaţiilor iniţiate de utilizator să-i dea, acestuia, senzaţia că se obţine instantaneu. Memoria internă este de capacitate şi viteză mică, iar ca memorie externă se utilizează unităţi de cartele magnetice, de casetă magnetică sau de mini-bandă magnetică. Interacţiunea dintre c. de birou şi utilizator are loc prin intermediul unei tastaturi şi al unui dispozitiv de afişare. Tastatura permite utilizatorului introducerea comenzilor ce stabilesc modul de lucru al o., a programelor ce urmează a fi puse la punct în regim conversaţional şi a datelor corespunzătoare. Dispozitivul de afişare, care poate fi al- CALCULATOK fanumeric sau grafic, este realizat, de obicei, cu ajutorul unui tub catodic şi afişează rezultatele calculelor şi informaţia introdusă de utilizator. Pentru ca utilizatorul să aibă o copie permanentă a rezultatelor sau a programelor introduse, se prevede posibilitatea conectării unei unităţi de coliere a imaginii afişate, a unei imprimante sau a unui înregistrator grafic. Programarea unor astfel de c. se face fie într-un limbaj simplu, accesibil oricărui utilizator, fie într-un limbaj evoluat, BASIC, APL etc., în care caz pot fi prevăzute taste speciale care reprezintă instrucţiuni ale limbajului. Sînt utilizate pentru calcule telinico-ştiinţifice, pentru proiectare şi în aplicaţii cu caracter economic. — C. de buzunar (engl.: calculator), c. electronic numeric, avînd dimensiuni comparabile cu cele ale unui pachet de ţigări. Sînt realizate cu circuite integrate pe scară largă care permit obţinerea dimensiunilor mici şi a unui consum redus de energie, ceea ce face posibilă alimentarea de la baterii. Utilizatorul are la dispoziţie taste pentru introducerea numerelor, taste pentru operaţii aritmetice şi funcţii de tipul:’ ridicare la putere, radical, funcţii trigonometrice etc. Rezultatele sînt prezentate, în general, pe un dispozitiv de afişare simplu, la unele tipuri exis-tînd şi posibilitatea de a le tipări. în unele cazuri este posibilă programarea cu ajutorul unui limbaj elementar, programul fiind introdus de la tastatură sau de pe o cartelă magnetică. — C. de proces (engl.: process control computer), sistem de calcul folosit pentru conducerea automată a proceselor fizice. Este în general, un c. CALCULATOB 58 numeric, universal, cu siguranţă în funcţionare ridicată prevăzut cis echipamente şi sisteme de programare care permit iunc-ţionarea în timp real. în acest scop, unitatea centrală este prevăzută iu un sistem do întreruperi performant, avlnd facilităţi de întrerupe.*« externe şi eu ceai de timp real. Datorită condiţiilor epeeiflce de funcţio-ns.ro, are echipamente de intrare/ieşire standard si echipamente care asigură schimbul de informaţiei eu instrumentaţia de proces. Aceasta constă din dispozitive analogice şi numerice, care permit introducerea în calculator a valorilor parametrilor ce descriu procesul şi aplicarea do comenzi pentru conducerea acestuia. Datorită numărului mare de parametri utilizaţi pentru conducerea proceselor, se utilizează canale multiplexoare pentru realizarea schimbului de informaţia cu instrumentaţia de proces. C. preia datele de la proces, la momente determinate* de instrumentaţia do proces, le memorează şi prelucrează pentru a determina starea procesului, a semnaliza anomaliile şi pentru a e-tabili valorile semnalelor de comandă ce intervin în conducerea procesului [-+interfaţă industrială). — O. frontal (eagl.: front-end computer), c. numeric ce asigură interfa{area dintre un sistem de calcul numit o. principal, şi terminalele conectate la acesta printr-o reţea de telecomunicaţie. De obicei este un minical-culator prevăzut cu circuite ce asigură conectarea adaptoarelor de linie pentru efectuarea transmisiei informaţiei şi cuplat la c. principal prin intermediul unei interfeţe rapide. Opţional pot fi_ conectate echipamente periferice şi unităţi de discuri magnetice. C. frontal preia informaţia din reţeaua de telecomunicaţii, verifică corectitudinea acesteia, asamblează mesajele primite de la fiecare terminal, efectuează conversiile de cod, editează mesajele în vederea obţinerii formatului standard acceptat do programele de aplicaţii din o. principal şi le plasează într-nn şir de aşteptare pentru . efectuarea prelucrării. De asemenea, primeşte mesaje de la programele do aplicaţii pe caro le traco tntr-un şir de aşteptare, de unde le transmite la terminale In formatul corespunzător. Utilizarea c. frontale permite îmbunătăţirea performanţelor sistemului, prin reducerea încărcării resurselor c. principal. (P.D.). — O. „gazdă“ (engl.: host computer), c. numeric universal, utilizat pentru dezvoltarea de programe care urmează să fie executate pe un alt echipament do calcul, de obicei cu putere de calcul mai redusă, denumit c. „destinaţie“ (in 1b. engleză: target computer), care nu oferă facilităţi suficiente elaborării do programe. Transportul programului între cele două echipament© de calcul se face, de regulă, pe un suport de informaţie pe care îl poate citi calculatorul destinaţie: bandă erîoraiă, casetă magnetică, andă magnetică. (M.R.). — C. hibrid (engl.: hybrid computer), ansamblu format din-tr-tm o, analogic şi un c. numeric de capacitate medie, sau, mai frecvent, un minicalculator, interconectate prin intermediul unei interfeţe hibride. Comunicaţia între cele două c. se desfăşoară pe trei nivele: de control, de date, de comandă, corespunzătoare celor trei secţiuni principale ale interfeţei hibride. Secţiunea de control permite c. numeric fixarea modurilor de opers.ro, factorilor do scală pentru timp, coeficienţilor^ precum şi determinarea slăni cu-rento a tuturor elemenelor ana-logico ţi numerice adresabile din c. analogic. Secţiunea de dale asigură transferul rapid do informaţie între cele două c. prin intermediul unor convertoare numeric-analogico, ana-log-numerice, multiplexoare şi multiplicatoare. Secţiunea de comandă permite evidenţa şi fixarea condiţiilor do lucru la dementele numerice alo o. analogic sub controlul programului aflat în execuţio pe c. numeric, precum şi întreruporea acestui program do către c. analogic. Prin folosirea corespunzătoare a facilităţilor oferite de cele două tipuri do c. reunite în o. hibrid (integrarea rapidă, dar cu pre-cizio scăzută, a ecuaţiilor diferenţiale cu c. analogic şi calculul relativ lont, dar cu precizia mare, .şi controlul realizat cu c. numeric), so poato realiza simularea şi optimizarea anumitor clase de sisteme dinamice în | inlcrvalo do timp cu cîteva | ordino do mărime mai mici dccît 1 în cazul utilizării independente a unui o. numeric, sau a unui i c. analogic. (T.P.).— G. nu- ! meric (cngl.: digital com- putor, în franceză ordinateur), ! o. caro prelucrează informaţii codificate numeric. Prelucrarea so realizează efectuînd operaţii aritmetico, funcţii logico şi trans-foruri do informaţio. Prelucrarea so ofoctuoază prin oxecuţia unei succesiuni do instrucţiuni, alcătuind un program caro specifică operaţiilo elementare ofectuato şi operanzii folosiţi şi, do obicei, aro loc automat. în general, c. nuincrico sînt realizate cu com-, ponento electronice, care permit oxocutarea rapidă a instruc- ţimiilor şi folosesc reprezentarea binară a informaţiei. Esenţiale pentru o. numerice sînt: existenţa unui mediu do intrare (do la caro sg poato introduce un număr nelimitat de operanzi şi instrucţiuni); utilizarea unei memorii (din care se obţin operanzii/instrucţiunile, şi în care eo depozitează rezultatele în ordinea dorită); existenţa unei unităţi funcţionale (capabilă să efectueze operaţii aritmetice şi logice asupra oricărui operand citit din memorie); existenţa unui mediu de ieşire (prin intermediul căruia sa furnizează utilizatorului un număr nelimitat do rezultate); existenţa unei unităţi funcţionale capabile că ia decizii (cu scopul de a stabili ordinea de execuţio a instrucţiunilor în funcţie de rezultatele obţinute); memorarea instrucţiunilor şi datelor (operanzilor) în aceeaşi formă (astfel îneît e. numeric să poală considera instrucţiunile ca dale, şi deci, să-si poată modifica instrucţiunile). C. numerice care satisfac aceste criterii sînt c. universale, ele pulînd efectua orice prelucrare pentru care poate fi scris un program pe baza unui algoritm numeric. Spre deosebire de acestea, c. specializate tratează instrucţiunile ca pe o parto integrantă a echipamentului (altfel decît datele) şi nu satisfac ultimul criteriu. C.n. au organizarea generală prezentată în fig. CA, care pune în evidenţă unităţile funcţionale utilizate. Memoria internă păstrează informaţia folosită direct do către unitatea de comandă şi unitatea aritmetică logică. Ea poato fi privită ca un ansamblu do locaţii, fiecăruia fiindu-i asociată o adresă prin intermediul căreia are loc accesul la locaţia respectivă. La CALCULATOR CO Fig. C.4. Schema de principiu a unui calculator numeric. fiecare locaţic poale fi memorat un vector binar do lungime fixă, taro reprezintă unitatea adresabilă şi este numit, in general, cuvint al memoriei. Memoria ¡11 Iernă esto o memorio rapidă, realizată cu circuite integrale pe scară largă sau cu inele do i'erilă. Unitatea aritmetică — logică cfectucază operaţii aritmetico şi logico cu operanzi obţinuţi din memoria internă. Numărul operaţiilor distincte efec-luale do unitatea aritmetică şi logică diieră de la un calculator la altul. Unitatea do comandă cileşlo instrucţiunile din memoria internă, lo decodifică şi furnizează semnalele de comandă necesare unităţilor funcţionale, icntru executarea iuslrueţiuni-or. Do obicei, unitatea de comandă şi unitatea aritmelieă-logică sînl. înglobate intr-o unitate funcţională, numită uni-lalo centrală (do prelucrări'), în caro, uneori, se consideră incorporată şi memoria internă. Unitatea centrală este realizală cu eiicuilo integrate, inlrucil coslui pe bit memorat (raportul dintre costul memoriei şi capacitatea ei) eslo proporţional cu viteza de lucru a memoriei, pentru păstrarea unor cantităţi mari do informaţii se utilizează cchipamonto de memorio ex-ternă, caro au viteză şi cost pe bit mai mici decît memoria internă, dar au capacitate mult mai maro. Informaţia aflată in memoria externă oslo adusă în memoria internă numai pe durata prelucrării, rezultatele puţind fi apoi transferate tot in memoria externă, de undo pot l'i folosito ca date ale unui alt program sau transferate în exterior. in general, memoria ex-ternă este implementată cu unităţi ile disc magnetic şi ile bandă magnetică. Unităţile do intrare asigură conversia informaţ iei din-Ir-o formă direct accesibiiă omului (numere scrise în sistemul zecimal, simboluri etc.) în forma acceptată ile c. in acest scop, se utilizează echipamente de tipul: cititor de cartele, cititor de bandă perforată, cititor de documente etc. Unităţile de ieşire efectuează conversia in- 61 CALCULUL LAMBDA vcrsă (lată de cele de _ intrare) pentru rezultatele furnizate. în acest scop, so utilizează echipamente de tipul: imprimantă, perforator de cartele, perforator de bandă etc. Unele echipamente pot avea funcţii de unităţi de intrare şi de ieşire. în această categorie pot fi incluse: terminalele cu afişare, teleimprimatoarele etc. Viteza de lucru, . costul şi modul de realizare al unităţilor funcţionale ce alcătuiesc un c. depind de performanţele acestuia şi de domeniile de aplicaţie. Astfel, pentru c. de buzunar şi birou, care au cost redus, unitatea centrală are, în general, o structură foarte simplă şi viteză de lucru redusă, memoria internă este lentă şi are capacitate mică, iar ca unităţi de intrare/ieşire se folosesc, de obicei, o tastatură şi, respecliv, un dispozitiv de afişare compact. în plus, acestea pot funcţiona semiautomat, unele instrucţiuni (pentru adunare, scădere etc.) fiind executate la apăsarea unor taste, după introducerea operanzilor de la tastatură. Pentru realizarea unei viteze de prelucrare ridicate şi , acoperirea unei arii largi de | aplicaţii, se utilizează unităţi i funcţionale _ performante şi se | prevăd facilităţi de conectare ! a unui număr mare de echipa-! mente periferice. Do multe ori, termenul c. numeric este utilizat ; pentru a desemna un sistem de i calcul numeric. — C. paralel (cngl.: parallel computer). 1. C. i numeric a cărui unitate centrală : prelucrează simultan toţi biţii ! unui cuvînt. 2. 0. numeric care poate executa simultan secţiuni n dependente ale unei lucrări. 3. C. numeric care poate executa simultan mai multe instrucţiuni ; ale unui program, ulilizînd in-. dependenţa relativă a instruc- ţiunilor. — C. principal (engl.: Îiost (main) computer). 1. C. numeric care pe lingă prelucrarea obişnuită, necesară efectuării unor lucrări, asigură gestiunea resurselor unui sistem de calcul alcătuit din mai multe o. şi supravegherea funcţionării acestuia. 2. C. numeric care poate executa direct un program obiect scris pentru un alt c. — C. satelit (engl.: satellite computer). 1. C. frontal. 2. C. conectat într-un sistem de calcul la un c. mai performant şi utilizat pentru execuţia unor lucrări care nu solicită toate resursele sistemului, mărind astfel eficienţa de utilizare (P.D.). — C. specializat (engl.: special pur-pose computer), c. a cărui structură sau realizare (implementare) reflectă . particularităţile unei clase de aplicaţii. Utilizarea unui c. specializat este eficientă numai în cadrul clasei de aplicaţii pentru care a fost proiectat (de ex.: conducerea proceselor cu ajutorul c., sistemele do comandă numerică, calculul transformatei Fourier şi sistemele *de comandă de la bordul aeronavelor sau vehiculelor spaţiale). în prezent, datorită progreselor tehnologice înregistrate, se produc c. universale cu performanţe şi fiabilitate ridicate, în condiţii de cost foarte avantajoase; aceasta permite utilizarea c. universale şi minicalcu-laloarelor în majoritatea aplicaţiilor pentru care au existat c. specializate. — C. universal (engl.: general purpose computer), c. numeric care poate fi programat să rezolve orice problemă formulată printr-un algoritm numeric. (P.D.). calcululLamlida (engl.: Lambda Caleulus), limbaj pentru descrierea funcţiilor algoritmice, CALCULUI, Î-ATCEDA ’nlrodus de A. Church în -1941 ca un model formal pentru conceptul de procedură efectivă. CJj, o. fost modelul formal pe baza căruia J. Mc. Carlhy a proiectat limbajul LISP, devenii astfel primul limbaj do programare definit formal. CX. are avantajul unei sintaxe şi a unei semantici simple. Alfabetul limbajului conţine toate literele mici la caro se adaugă simbolurile: ( şi). O propoziţie din C.L. numită şi expresie lambda are următoarea descriere sintactică în BNF: < expresie lambda ): : = < variabilă > | < partea variabilei legato ) ( corp ) | (< operator > < operand » < variabilă > : : = a | b | ... \z \ \a1\bx... | Bj | < corp ) : : = < expresie lambda > < operator > : : = < expresie lambda ) Exemple de expresii lambda BÎnt: a X x x XxXy[xXx}.y y) Dacă o variabilă urmează simbolului >. ea se numeşte variabilă de legătură. O variabilă x se numeşte legată într-o expresie lambda E dacă este o variabilă do legătură sau dacă expresia lambda respectivă, este de forma: ...IxE'... undo ~).xE’ este o expresie lambda în E, iar E' conţine apariţii ale lui x. O variabilă ce apare într-o expresie lambda fără a fi legată se numeşte liberă. într-o expresie lambda putem avea apariţii legate _ sau libero ale aceleiaşi variabile. De exemplu în G2 (}.x(xz)Xy(xy)) variabila x apare legată în Xx{xz) şi liberă în Xy(xy). Semantica' C.L» esto dată de regulile de transformare a expresiilor lambda care sînt în esenţă regula de reducere şi regula do redenumire. Regula de reducere specifică condiţiilor în care poate avea loo transformarea unei expresii lambda de forma XxEÂ în EX^A, adică într-o nouă expresie construită din E înlocuind toate apariţiile lui x din E cu A. Dacă apar conflicte datorită apariţiei lui xîn A sau a unor variabile legate din A în E ele se pot rezolva cu regula de redemimiro a variabilelor legate. Ea specifică condiţiile în care o subex-presio lambda E a unei alte expresii poate fi înlocuită cu Ex->v dacă x este variabilă legată de E iar y nu apare în E. Astfel, (Xx[xy)Xy[xy)) se poate înlocui cu (Xz(zy)Xu(xu)) dar Xx(xy) nu poate fi înlocuit cu Xy(yy). Regula de redenumire introduce o relaţie de echivalenţă în mulţimea expresiilor lambda; expresiile lambda ce se obţin unele din altele prin aplicarea regulii de redenumire sînt echivalente între ele şi formează o clasă de echivalenţă. Regula de reducere prin aplicări succesive poate duce la o expresie lambda căreia nu i se mai poate aplica regula numită expresie în formă redusă. Clasa de echivalenţă a unei asemenea expresii se numeşte clasă-valoa-re deoarece toate expresiile dintr-o astfel de clasă reprezintă o aceeaşi valoare. Valoarea respectivă se poate asocia şi tuturor expresiilor lambda ce pot fi reduse la expresii din acea clasă-valoare. Astfel, C.t. poate îi privit şi ca un -s- sistem formal în care regulile de deducţie sînt cele două reguli de mai G3 sus, axiomele şi teoremele sînt expresii lambda bine formate, sistemul avînd ca teoremo terminale expresii în formă redusă, între demonstraţiile unui asemenea sistem formal, teorema Church-Rosser introduce o relaţie astfel: dacă pentru o expresie lambda există două demonstraţii distinctc, ambele cu teoremă terminală, atunci cele două expresii în formă redusă sînt în aceeaşi clasă-valoare. Pornind de la această teoremă se poate da un algoritm standard de reducere care conduce la teoreme terminale în toate căzu-' rile în care pentru expresia considerată ca axiomă există măcar o expresie în formă redusă. Algoritmul prevede o evaluare de la stingă la dreapta înţelegînd prin evaluare aplicarea regulei de reducere cu sau fără regula ajutătoare de rede-numire. Ca notaţie, aplicarea unei reduceri este simbolizată prin Astfel: 't.xz~>*xx) -*Tixa bix'ky([ax)y)m)n) -+ {7.p((am)y) n) —► ((am)n) O paralelă între acest limbaj şi un limbaj de programare impune precizarea domeniului variabilelor in C.L. Se observă că el este cel al tuturor funcţiilor algoritmice. în acest domeniu se găsesc ca nişte cazuri speciale de constante mulţimile numerelor naturale, întregi, reale etc. Dacă variabilele m şi n de mai sus sînt înlocuite cu constantele 5 şi 3, prin convenţie se poate considera că ((a5) 3) este descrierea unui caz de operaţie binară ,,5 a 3“ unde a poate fi -|-, 1 —, x etc. Impactul realizat de ! C.L. în teoria calculabilităţii, i dar mai ales în teoria limbajelor de programare a fost important. Ţinînd seama de utilizările deja CANAL DE ACCES LA MEMORIE prezentate: modelarea conceptului intuitiv de procedură efectivă şi instrument pentru definirea formală a limbajelor de programare, CJj. poate fi folosit şi ca etalon în aprecierea unor limbaje de programare foarte diferite între ele. (L.Ş.). cale de dato (engî.: data path), legătură stabilită între două registre, avînd eventual intercalată o roţea combinatorială de prelucrare, pentru transferul conţinutului registrului sursă, eventual prelucrat, în registrul destinaţie. (T.P.). canal de acces la jnemorio (engl.: memory access channel, direct memory access), unitate a sistemului de calcul specializată în transferul datelor între echipamentele periferice şi memoria principală a unui sistem de calcul. Spre deosebire de canalul de intrare/ieşire, o. de a. ¡a m. poate executa numai cîte o singură comandă de transfer (a unei înregistrări). Unitatea centrală de prelucrare intervine, în realizarea unei operaţii de intrare/ieşire, at.ît pentru iniţierea ei, cît şi pentru controlul modului în care ea a fost executată. Operaţia de transfer este controlată de c. de a. la m., care are propriile sale circuite de adresare a memoriei principale şi de actualizare a parametrilor transferului: adresa de memorie şi contorul de date (cuvinte). C. de a. la m. şi unitatea centrală de prelucrare utilizează în comun registrul de date al memoriei. Pentru a evita interferenţele nedorite între cele două unităţi, pe durata ciclurilor de acces la memorie ale c. de a. la m., execuţia operaţiilor din unitatea centrală de prelucrare este oprită. Deoarece unităţii centrale îi este „furat“ un CANAL DE COMUNICAŢIE Ci ciclu din secvenţa normală de funcţionare, această metodă de transfer a datelor a primit numele de furt de ciclu. într-un sistem de calcul pot exista mai multe c. de a. la ni. Fiecăruia îi este asociat un nivel de prioritate, pe baza căruia se rezolvă conflictele ce apar la producerea unor cereri de acces la memorie simultane. (V.C.J. canal do comunicaţie (engl.: communicalion channel), legătura stabilită între două noduri ale unei reţele de comunicaţie la distanţă, avînd ca suport, în generai, liniile închiriate sau special instalate din cadrul unei reţele cu suprafaţă mare de răs-pîndire (radio, telefonic, telegrafie, telex). De obicei, semnalele transmise prin c. de c. sînt de tip analogic, fiind posibilă chiar realizarea mai multor canale pe aceeaşi linie prin ~y purtătoare distincte, cu frecvenţe încadrate în lărgimea de bandă a liniei respective. (T.P.). canal do date (engl.: data channel), legătură stabilită între două subsisteme ale unui sistem de calcul în vederea comunicaţiei locale, datele fiind transmise sub forma unor vectori binari pe un set de linii simultan. în funcţie de arhitectura sistemului de calcul, fiecare c. de d. poate fi constituit dintr-un set separat de linii — comunicaţie de tip radial între subsisteme, sau toate canalele pot împărţi acelaşi set de linii — comunicaţie prin intermediul unei magistrale unice. (T.P.). canal de intrare/ieşiro (engl.: input/output channei), unitate a sistemului de calcul ce permite transferul datelor între echipamentele periferice şi memoria principală, fără intervenţia uni- tăţii centrale de prelucrare. C. de i./î. permite ca operaţiile de intrare/ieşire să se execute în paralel cu operaţiile de prelucrare a datelor în unitatea centrală, eliberînd această unitate de sarcina controlului echipamentelor periferice; el este situat pe calea de transfer a datelor între memoria principală şi unităţile de control ale perifericelor (fig. C-o). Un sistem de calcul poale avea mai multe c. de i./i. C. de i./i. comandă şi controlează operaţiile unui echipament în conformitate cu un -> program de canal, care reprezintă o succesiune de comenzi de canal înregistrate în memoria principală (—> comandă de intrare/ieşire). Execuţia programului de canal este iniţiată de unitatea centrală de prelucrare, care, printr-o instrucţiune de start a operaţiilor de intrare/ieşire, transmite c. de i./i. adresa primei comenzi a programului şi adresa echipamentului periferic implicat în operaţiile de transfer; sarcina de execuţie efectivă a comenzilor revine c. de i./i. Oricum, unitatea centrală de prelucrare poate interveni pe parcursul desfăşurării operaţiilor de intrare/ ieşire, pentru testarea stării acestora sau a echipamentului periferic implicat; de asemenea, unitatea centrală de prelucrare poate opri execuţia operaţiilor de intrare/ieşire, în orice moment. Comenzile programului de canal sînt executate succesiv de c. de i./i. La terminarea execuţiei ultimei comenzi din program sau la producerea anumitor tipuri de erori, c. de i./i. obligă echipamentul periferic să lanseze o cerere de întrerupere, determinînd astfel intervenţia ■unităţii centrale de prelucrare. Aceasta are posibilitatea să tos- G5 CANAL MULTIPLEXOR Fig. C.S. Locul canalului de intrare/ieşire în sistemul de calcul. teze dacă execuţia programului de canal s-a terminat normal sau prin producerea unei erori şi să ia deciziile corespunzătoare fiecărei situaţii în parte. Un c. de ¡./¡.poate comanda mai multe unităţi de control. în funcţie de modul de lucru, c. dei./i. pot fi do tip'selector sau multiplexor. (V.C.). canal multiplexor (engl.: mulli-plexer channel), canal de intrare/ ieşire la care transferurile de date se pot executa în mod continuu sau în mod multiplex. în modul do transfer continuu, un echipament periferic rămîne cuplat logic la c.m. pe toată durata execuţiei operaţiei de transfer specificată de o comandă. în această perioadă nu se pot iniţia sau executa operaţii de transfer la nici un alt echipament periferic ataşat c.m. în modul multiplex o operaţie de transfer se execută prin mai multe cuplări succesive înlre periferice şi c.m., pe durata fiecărci cuplări fiind transferat un număr redus do date (octeţi), între două solicitări ale unui echipament periferic, c.m. se poate cupla logic cu alte echipamente periferice, controlind astfel mai multe transferuri aflate în curs de desfăşurare. în funcţie de cantitatea de date transferate la o cuplare, se disting: multiplexare pe octet, multiplexare pe grup de octeţi, multiplexare pe bloc de date. Un c.m. conţine mai multe subcanale, putînd controla mai multe operaţii de transfer aflate simultan în desfăşurare. Cînd c.m. transmite date în mod continuu, subcanalul asociat transferului monopolizează circuitele acestuia. Celelalte subcanale nu pot răspunde cererilor echipamentelor pînă cînd transferul continuu nu este terminat. Distincţia între modul continuu şi modul multiplex, de transfer al unui grup mic de octeţi, se face în funcţie de durata cuplă- 5 — Dicţionar de Informatici CANAL SELECTOR G6 rii logice între c.m. şi echipamentul periferic: atunci cînd aceasta depăşeşte IO'4 sec c.m. lucrează în modul de transfer continuu. Un c.m. aflat în cursul unui transfer continuu nu poate iniţia noi operaţii de transfer, chiar dacă acestea se referă la echipamente periferice diferite de cel cuplat logic la c.m. Datorită diferitelor moduri de execuţie a transferurilor, o.m. este recomandat pentru legarea la sistemul de calcul atît a echipamentelor rapide (unităţi de disc magnetic, banda magnetică, tambur magnetic), cît şi a echipamentelor cu o viteză de lucru mai redusă (cititoare de cartele, imprimante rapide). (V C.). canal selector (engl.: selector channel), canal de intrare/ieşire la care transferurile de date se execută în mod continuu. Un echipament periferic este cuplat logic la o.s. pe toată durata transferului unui grup de octeţi, a unui bloc sau chiar a unui grup de blocuri (conform comenzilor din programul de canal). în a-ceastă perioadă nu se pot iniţia sau executa operaţii de transfer la nici un alt echipament periferic ataşat canalului, acestea putînd executa doar operaţii care nu necesită comunicarea lor cu canalul. C.s. are un singur subcanal, putînd susţine o singură operaţie de transfer la un moment dat. C.s. sînt utilizate, de obicei, pentru legarea la sistemul de calcul a unor echipamente cu viteză de lucru ridicată (unităţi de disc magnetic, bandă magnetică, tambur magnetic). (V.C.). cantitato de inîomuiţio (engl.: amount of information). 1. Numărul simbolurilor fizice (care, asociate cu realitatea, furnizează informaţie) utilizate într-o opo- raţie de înregistrare, prelucrare sau transmisie. 2. Produsul dintre numărul mediu de simboluri, emise de către o sursă într-un interval dat, şi —► entropia informaţională. (T.P.). cap de citire/scriere (engl.: read/ write head), dispozitiv utilizat pentru înscrierea/preluarea datelor de pe bandă, disc sau tambur magnetic. (T.P.). cap de tipărire (engl.: printing headj,- dispozitiv destinat imprimării caracterelor la maşina de scris electrică şi la unele tipuri de console şi imprimante, în funcţie de tipul imprimării, c. de t. poate fi un cilindru sau sferă, avînd simbolurile dispuse în relief pe suprafaţa laterală, sau o matrice de ace [-* impri-mantă). (T.P.). oap de ştergere (engl.: erase head), dispozitiv utilizat pentru anularea caracterelor înscrise pe banda magnetică. (T.P.). cap termic (engl.: thermal head), cap de tipărire care echipează —* imprimantele termice. (T.P.). capacitatea sistemului (engl.: system capacity), rata maximă la caro un sistem de calcul poate realiza prelucrarea datelor. Ea este exprimată pentru diferite categorii de lucrări.executate de sistem. O categorie se stabileşte în funcţie de resursele necesare lucrărilor pentru prelucrare: timp de execuţie, memorie, echipamente periferice etc.; nu există o specificare unanim acceptată a categoriilor de lucrări. C.s. relativă la o anumită categorie este rata maximă la care sînt executate lucrările din acea clasă. (V.C.). car (engl.: carriage), dispozitiv mecanic mobil, purtător al liîr-tiei sau, uneori al capului de 61 CASETA MAGNETICA imprimare, utilizat, la anumite tipuri de maşini electrice de scris şi imprimante, pentru fixarea poziţiei caracterului care urmează a fi tipărit. (T.P.). caracter (engl.: character), succesiune do cifre binare, corespunzătoare unui simbol al alfabetului utilizat pentru transmisie sau prelucrare în cadrul unui sistem de calcul (uneori, denumirea do caracter este folosită pentru a defini chiar simbolul respectiv). — C. alfanumeric (engl.: alphanumeric character), c. corespunzător unui simbol al mulţimii formate din literele alfabetului unei limbi, cifrele zecimale, semnele de punctuaţie şi alte simboluri speciale. — C. de control (engl.: control character), c. utilizat pentru efectuarea unor operaţii de control asupra transmisiei sau funcţionării echipamentelor periferice. — C. da sincronizara (engl. : synchroni- zation character), c. transmis repetat pe linia de comunicaţie pentru a permite sincronizarea receptorului cu emiţătorul. — C. fictiv (engl. : pad character), c. fără semnificaţie, adăugat la sfîrşitul unei înregistrări, sau unui bloc, pentru a obţine o lungimo fixă, predeterminată a înregistrării, sau blocului respectiv. Sin.: pad. (T.P.). carnctorisficilo liniei da comunicaţie (engl.: communication line characteristics), date referitoare la viteza de transmisie — exprimată în biţi/sec, tipul transmisiei — sincron, sau asincron, şi la tipul legăturii — simplex, semiduplex sau duplex integral. (T.P.). cartelă (engl.: card), dreptunghi de carton destinat înregistrării informaţiei printr-o serie do perforaţii într-un cod prestabilit. Tipul de c. cel mai frecvent utilizat are dimensiunile de 59/8x X 13/4 inch şi permite înregistrarea unui număr de 80 caractere. €. este împărţită în 12 rînduri şi 80 coloane, caracterele fiind înregistrate, cîte unul pe coloană, printr-un set de perforaţii în cele 12 rînduri. în fig. C.6 este prezentată o cartelă cu 80 coloane pe care sînt înregistrate caracterele alfanumerice şi o parte din simbolurile speciale din codul EBCDIC (folosind diferite combinaţii ale perforaţiilor pe rînduri se pot reprezenta, de asemenea, caracterele din codurile ASCII, ISO etc.). Recent a fost introdus un nou tip de c., cu un format mai mic (13/4x33/16 inch), care permite înregistrarea unui număr de 9G caractere. — C. de control (engl.: control card), c. conţi-nînd informaţii, destinate sistemului de operare, relative la timpul de prelucrare, resursele necesare, fişierele de intrare/ieşire, translatorul utilizat, încărcarea şi execuţia după compilare a programului la care se referă. — C. magnetică (engl.: magnetic card), c. acoperită cu o suprafaţă magnetică, pe care informaţia este înregistrată folosind acelaşi principiu ca la banda magnetică. (T.P.). casetă magnetică (engl.: digital cassette), dispozitiv de memorie externă alcătuit dintr-o bandă magnetică mobilă, avînd în general lăţimea de 1/4 inch, încapsulată într-o carcasă din material plastic de tipul celor utilizate la casetofoanele muzicale; pe o casetă pot fi memoraţi cca IO5 biţi, iar tehnicile de înscriere şi citire a informaţiei folosesc aceleaşi principii ca la banda magnetică. (T.P.). 5* Fig. C.6. Cartelă perforată. 69 CĂUTARE A FIŞIERULUI catalogare (engl.: cataloging), înregistrare a unui fişier într-o bibliotecă, pe un suport extern de informaţie. C. implică specificarea unor parametri ce precizează modul de acces la fişier, perioada de păstrare, cuvîntul de trecere etc. (C.G.). catcgorie sintactică (engl.: syn-tax category), clasă a părţilor de propoziţie ale unui limbaj care au aceeaşi structură, alcătuire sau rol în cadrul propoziţiilor. De exemplu, în cazul gramaticilor generative ale lui Chomsky, toate şirurile de terminale provenind din derivarea unui neterminal formează c.s. a cărei denumire este dată de neterminalul respectiv. (L.Ş.). cădere n alimentării -y cădere a tensiunii. cădcre a tensiunii (engl.: po-wer failure), întreruperea alimentării cu energie electrică a in-i stalaţiei de calcul, cauzală de j defecţiuni în reţeaua electrică ! şi urmată de întreruperea func- ţionării tuturor echipamentelor. Pentru prevenirea acestor situaţii se pot utiliza grupuri electro-, gene sau/şi sisteme electronice do alimentare continuă, care pot asigura alimentarea cu energie ; electrică a întregii instalaţii pen- , tru un interval de pînă la 45 minute. Folosind astfel de sisteme electronice, comutatoare de transfer şi un grup electrogen se poate asigura alimentarea instalaţiei de calcul pentru o perioadă oricît de mare. (T.P.). căutaro (engl.: searching), proces de izolare a unei anumite informaţii pe baza unor proprietăţi date, în contextul unei organizări cunoscute a informaţiei. Se poato vorbi do c. unui element cu o anumită cheie în-tr-o structură de tip arbore, c. unui simbol într-un tabel etc. Dacă notăm cu D domeniul de c. (domeniul atributelor dalelor prelucrate), cu I mulţimea identificatorilor atributelor cu domeniul D, şi cu B = {'adevărat', 'fals'} mulţimea cu două elemente, atunci procesul de c. poate fi privit ca o funcţie: fc:D-*BxI. Cu alte cuvinte, c. se poate termina cu succes, caz în care fc va reîntoarce o valoare compusă ('adevărat' plus identificatorul informaţiei găsite), sau cu insucces, caz în care fc va comunica valoarea 'fals'. — C. binară (engl.: bi-nary search), c. unui element c într-o mulţime ordonată de elemente ej < < ... < en (sau ei > e, > ... > en) prin înju-mălăţirea sistematică a intervalului de c. Dacă intervalul de c. este, la un anumit moment dat, [a, 6], iar c este elementul median al intervalului, atunci următorul interval de c. va fi [a, c], dacă e < c, sau [c, b], dacă e > c. C. binară se termină cu succes dacă e = c şi cu insucces dacă limitele intervalului de c. devin egale şi diferite de e. — C. în tabel (engl.: table search (look-up)), c. unui element într-o structură de date de tip tabel. în caz de succes se comunică adresa intrării în tabel, corespunzătoare elementului. Algoritmul de c. depinde do modul de organizare a tabelului, pulînd fi secvenţial, binar etc. (C.G.). căutare a fişierului (engl.: file searching), localizarea unui fişier pe un volum de informaţie (disc magnetic, bandă, casetă etc.). Se efectuează pe baza identificatorului fişierului şi a unor proprietăţi suplimentare (număr de generare, proprietar etc.). (C.G.). CEAS 10 ceas (cngl.: clock), ->■ tact. — C. de limp real (engl.: real time clock), mecanism prin care sistemul de calcul poate ţine evidenţa orară, cu precizia de o mili’secundă. Evidenţa orei curente se realizează adunînd la ora presetată — la începutul funcţionării — numărul de mili-secunde care au trecut pînă în momentul respectiv, număr existent într-un registru al cărui conţinut este incrementat la fiecare milisecundă. Poate fi folosit de către sistemele de operare în timp real pentru lansarea unor programe la momente predeterminate în timp; c. de timp real poate fi folosit, de asemenea, pentru evidenţa timpului consumat de către sistemul de calcul pentru diferite activităţi, temporizarea acestora, precum şi pentru evaluarea duratei medii de execuţie a unor segmente de program. — O. programabil (engl.: programmable clock), generator de tact programabil. (T.P.). celulă de dato (engl.: data cell), fişie de bandă magnetică, de lăţime mai mare decît a benzii magnetice standard, folosită pentru păstrarea informaţiei în memoriile de masă. (P.D.). celulă de memorie (engl.: memory cell). 1. Dispozitiv sau circuit electronic utilizat pentru memorarea unui bit; 2. locaţie do memorie. (P.D.). celulă do tip Mealey —> automat. celulă de tip Mo oro -> automat. centru de calcul (engl.: computing center), unitate de informatică, avînd ca sarcini: efectuarea de cercetări, elaborarea de modele şi proiecte de sisteme informatice pentru unităţi beneficiare; elaborarea, adaptarea şi actualizarea de programe şi paelie- te de programe; perfecţionarea sistemelor informatice; executarea prelucrărilor de date pe calculatoare electronice, echipamente de mică şi medie mecanizare, urmărind utilizarea eficientă a acestora; asigurarea, împreună cu unităţile de învă-ţămînt, a pregătirii cadrelor de specialitate; acordarea asistenţei tehnice unităţilor beneficiare în problemele de informatică. Activităţile c. de c. pot fi grupate în două categorii: cerceta-ie-proiectare şi prelucrarea automată a datelor. în general, activitatea de cercetare-proiec-tare se desfăşoară în cadrul unor laboratoare de elaborare modele şi sisteme de programe, de dezvoltare echipamente şi standarde, precum şi în cadrul unui atelier de proiectare (analiză) sisteme informatice şi a unei grupe de pregătire a cadrelor. Activitatea de prelucrare automată a datelor se desfăşoară, în general, în cadrul unei secţii (atelier) de implementare a sistemelor informatice, a unei secţii (atelier) de exploatare a echipamentelor, a oficiilor şi staţiilor de calcul şi, eventual, a unei grupe de întreţinere. Natura serviciilor oferite de c. de c. beneficiarilor variază în funcţie de organizarea sa şi de sistemul de calcul disponibil. Astfel, beneficiarul poate solicitac.de c. furnizareaunor rapoarte complete şi rezultate relative la probleme pe care numai le specifică, punînd la dispoziţia c. de c. datele necesare sau, la cealaltă extremă a relaţiei beneficiar — o. de c., poate opera singur sistemul de calcul pentru prelucrarea datelor prin programele proprii; în acest ultim caz, singurul serviciu oferit do c. de c. constă în faptul că pune la dispoziţia beneficiarului sistemul de calcul solicitat. De 71 cele mai multe ori, însă, serviciile oferite beneficiarului constau în prelucrarea automată a datelor, avînd la dispoziţie un set de programe de sistem şi de aplicaţie, specificat pentru sistemul de calcul disponibil; acesta poate executa prelucrarea pe loturi şi/sau poate fi un —> sistem de calcul cu divizarea timpului. (T.P.). cercotaro operaţională (engl.: o-perations researcli), activitate de analiză, modelare, evaluare a proceselor cu caracter repetitiv şi rezultat măsurabil, numite operaţii. Conducerea unei linii tehnologice, planificarea producţiei unei întreprinderi etc. reprezintă operaţii care pot fi observate, măsurate şi modelate matematic, în scopul obţinerii unor rezultate pe baza cărora se poate estima comportarea operaţiilor respective în prezen-i ţa unor perturbaţii. înţelegerea 1 dinamicii unei operaţii este im- j portantă şi în administraţie, de- I oarece pe baza acesteia se pot | alege mijloacele de a produce rezultatul dorit în raport cu un ; criteriu de optim dat. Bazele matematice ale c.o. sînt consti-i tuite de teoria deciziilor, teoria j aşteptării, teoria graiurilor, teo- ! ria jocurilor etc. (C.G.). 1 corere de întrerupere (engl.: in- terrupt request), solicitare — : de către un subsistem al siste- i mului de calcul — a întrerupe- rii programului aflat în curs de execuţie în unitatea centrală şi executării unui alt program, solicitare cauzată, în general, de evenimente a căror evoluţie în timp nu poate fi stabilită cu precizie. Ca exemple de astfel de evenimente pot fi citate: depăşirea capacităţii la execuţia operaţiilor aritmetice, sfîrşitul unei operaţii executate de un ecliipa- CHEIE iflent de intrare/ieşire, defecte de funcţionare ale ’ unor suban-samble, obţinerea unor date de către instrumentele de măsură introduse într-un proces industrial etc. Programul care ia locul celui aflat în curs de execuţie în unitatea centrală este destinat tratării evenimentului care a cauzat întreruperea. C. de î. se realizează, practic, prin schimbarea stării logice a unui semnal corespunzător, numit semnal de întrerupere. (T.P.). cheie (engl.: key). 1. Comutator. 2. Valoarea asociată unui cîmp, sau combinaţii de cîmpuri, cu o structură determinată, în funcţie de care sînt tratate sau ordonate informaţiile dintr-o înregistrare. (T.P.). — C. de acces (engl.: access key), vector binar care validează accesul la o anumită zonă de memorie. Se utilizează atît în contextul paginării statice a memoriei calculatorului, aşa cum este cazul în FELIX C-256, cît şi în cazul memoriei virtuale, pentru protecţia mutuală a informaţiei ce' aparţine unor procese diferite,, executate în paralel. — C. de-contact (engl.: turn-key), dispo-.zitiv electromecanic de stabilire' a tensiunii de alimentare necesare punerii în regim de lucru a unui calculator; c. de contact este un dispozitiv de securitate ce permite pornirea calculatorului de către un număr restrîns de persoane competente. (C.G.). — C. de întrerupere (engl.: break). 1. Tastă prin care un utilizator al unui sistem conversaţional are posibilitatea să comande, de la terminal, întreruperea transmisiei unui şir de caractere spre terminal. 2. (engl.: interrupt key). Caracter prin care un utilizator al unui sistem conversaţional anunţă sistemului terminarea CIBERNETICA introducerii datelor curente, sistemul activmd apoi sarcina care urmează să prelucreze datele introduse (V.C.). 3. Vector binar la care valorile componentelor sînt stabilite constructiv sau dinamic, prin program, şi care validează acceptarea unui semnal de întrerupere sosit de la un echipament periferic conectat la calculator. (C.G.). — C. de protecţie (engl.: protection key), vector binar utilizat pentru specificarea modului de acces la o resursă. Astfel, unei zone de memorie i se poate asocia o c. de protecţie care să specifice tipul operaţiei permise asupra datelor din această zonă: citire/scriere, numai citire, numai execuţie, nici o operaţie (zonă inaccesibilă). încercarea de execuţie a unei operaţii care nu corespunde modului de acces eşuează, fiind semnalată ca eroare, de exemplu printr-o deviere. Inconvenientul utilizării numai a c. de protecţie este că ea nu permite diferenţierea între procesele care fac acces la resursa respectivă. Depăşirea acestei limite este făcută la unele sisteme prin asocierea cu fiecare sarcină a unei c. de acces şi realizarea unor moduri de acces diferenţiate, prin combinaţiile ce-' lor două c. (V.C.). cibernetică (engl.: cybernetics), metodă de cercetare a proceselor biologice, sociale şi tehnice, din punctul de vedere al autoreglării lor pe baza prelucrării informaţiei. Studiază sistemele finalizate, care execută un program pentru îndeplinirea unui scop. Informaţia prelucrată în cadrul acestui program duce la emiterea unor comenzi prin care sistemul cibernetic îşi reglează funcţionarea conform unor criterii de optimalitate. Schema conceptuală a unui astfel de sistem 72 presupune existenţa unei conexiuni informaţionale între ieşirea şi intrarea sistemului, aşa-numita conexiune inversă (feed-back), element constructiv do bază al sistemelor cibernetice. Întrucît procesele de comandă şi reglare sînt studiate din punct de vedere informaţional, făcînd abstracţie de structura fizică concretă a sistemelor respective, aceasta permite o analogie între funcţionarea sistemelor biologice — homeostatice — şi a unor sisteme tehnice — cu autoreglare, adaptive. Această analogie a dus la elaborarea unor modele — matematice, informaţionale, tehnice — ale unor procese de reglaj biologice sau la simularea lor pe calculator. S-a creat astfel o nouă cale de ccr-cetare a fenomenelor vieţii, care a dus la aprofundarea unor procese din domeniile biologiei, psihologiei, neurologiei, medicinii. Pe de altă parte, modelarea proceselor vitale prin mijloace tehnice a condus la dezvoltarea unor domenii de cercetare tehnică aplicativă, în domeniul inteligenţei artificiale, a sistemelor de reglaj automat adaptive şi in-struibile sau al bionicii. C. este un domeniu de cercetare inter şi multidisciplinar care face apel la cunoştinţe de matematică, teoria sistemelor, teoria informaţiei, teoria reglării automate, biologie, psihologie, neurologie, fizică. Prin aceasta, rezultatele obţinute într-un anumit domeniu pot fi fructificate în domenii aparent disjuncte, trecînd prin analogia unificatoare a c. Este un nou mod sintetic de cunoaştere a realităţii, izvorît tocmai din diversitatea şi specializarea disciplinelor particulare. (T.P.). 73 CICLU AL MAŞINII ciclu (engî.: cycle; loop). 1. Grup de instrucţiuni dintr-un program ce urmează să se execute în mod repetat de un număr de ori. Controlul repetării se face dinamic prin intermediul verificării unei condiţii sau a valorii unei variabile numită contorjil c. în c. controlat prin condiţie, verificarea acesteia se poate face la începutul sau la sfîrşitul execuţiei c. Delimitarea o. în cadrul programului se face în diferita moduri, în funcţie de limbajul de programare folosit. în FORTRAN IV singurul tip de o. este cel controlat de contor; delimitarea c. se face prin instrucţiunea DO şi o instrucţiune etichetată cu o eti-clietăspecificatăîn instrucţiunea DO (fig. C.7). în ALGOL-6O c. I----limita inferioara I pasul contor—^ limita superioară DO 5 1=1,M,2. S=S+A (I) . 5 SP=SP*A(I)h«2 ° Fig. C.7. Ciclu în FORTRAN IV. este format dintr-o instrucţiune (ce poate fi şi bloc sau instrucţiune compusă), iar controlul este atit prin contor cît şi prin condiţie. Specificarea contorului sub care se execută c. este dată printr-o listă (fig. C.8). 2. Cale închisă într-un graf. O situaţie în care depistarea unor c. este esenţială este aceea a studiului grafului unui program, adică a reprezentării grafice a calculelor descrise de program. Deoarece un calcul este reprezentat printr-o cale dintre nodul iniţial şi un nod de tip final, un 'graf ce conţine un c. va descrie de fapt o infinitate de calcule, ceea ce face ca unele probleme generale de decizie asupra comportării programului să devină teoretic nerezolvabilc. (L.Ş.). — C. permanent, proces de calcul repetitiv, permanent, ce corespunde textual unei structuri de ciclare din care, fie că lipseşte condiţia de terminare, fie că aceasta nu poate fi niciodată îndeplinită. (C.G.). cielu al instrucţiunii (engl.: in-struction cycle). 1. Succesiune de operaţii efectuate din momentul iniţierii fazei de citire-interpretare pînă cînd se termină faza de execuţie a unei instrucţiuni maşină.’ 2. Timp necesar desfăşurării fazei de citi-re-interpretare . şi a fazei de execuţie pentru o instrucţiune maşină. (P.D.). ciclu al maşinii (engl.: macliine cycle), interval de timp în care se efectuează un transfer între două registre ale unităţii centrale; valoarea c.m. constituie un indiciu asupra vitezei de prelucrare a unităţii centrale. (P.D.). for contor =0 şţe£ 2 [o n-1, while s<1000 do s:=s»Alconlortfl contor | pisut j condiţie " ciclu limita limita inferioară superioară Fig. C.8. Ciclu în ALGOL-60. CICLU AL MEMORIEI ciclu aî memoriei (engl.: me-mory cycle). 1. Interval de timp în care se efectuează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie (cuvînt, caracter). 2. Succesiune a operaţiilor necesare pentru efectuarea unei citiri sau scrieri. (P.D.). cifră (engl.: digit), simbol căruia i se atribuie o valoare întreagă, mai mică decît baza unui sistem de numeraţie, şi care este folosit pentru reprezentarea numerelor în sistemul respectiv. — C. binară (engl.: binary digit; bit), c. a sistemului de numera-tie binar; c. binare sînt 0 şi 1. rP.D.). cilindru (engi.: cylinder), totalitatea înregistrărilor accesibile la o poziţionare a dispozitivului de acces la unităţile de discuri cu capete mobile, tambur magnetic sau cartele magnetice. Un c. conţine mai multe piste, numărul acestora fiind dependent de tipul suportului magnetic al informaţiei : disc în casetă, pachet de discuri, cartelă magnetică. (V.C.). circuit basculant bistabll (engl.: flip-flop), circuit electronic cu două stări stabile. Asociind celor două stări valorile binare 0 şi 1, c.b.b. devine instrumentul cel mai adecvat pentru reprezentarea fizică a variabilelor bi- nare. Un c.b.b. are două tipuri de intrări: asincrone, care determină schimbarea ieşirii (stării) imediat ce se modifică intrarea, şi sincrone, care determină schimbarea ieşirii numai în funcţie de semnalul de tact. Un tip de c.b.b. frecvent utilizat în echipamentele din sistemele de calcul îl constituie RS (reset, set), avînd numai două intrări asincrone i? şi S; starea în care trece bistabilul, în funcţie de semnalele aplicate pe intrările R şi S este prezentată în fig. (7.9a. Dintre c.b.b. cu intrări de tact, cele mai reprezentative sînt cele de tip D, T, RST şi JK, numite astfel după intrările sincrone care le posedă; în fig. C.9 b, c, d, e se prezintă funcţionarea acestor bistabile în funcţie de semnalele aplicate la intrările sincrone, fiind notată cu Q starea c.b.b. pentru care sînt considerate intrările, înainte de schimbarea semnalului de tact, şi cu Q' starea după schimbarea semnalului de tact (Q reprezintă valoarea complementară a lui Q). (T.P.). circuit combinaţional (engl.: combinational circuit), circuit ale cărui mărimi de ieşire, la un moment dat, depind numai de valorile mărimilor de intrare la acel moment. (P.D.). R s Q' 0 0 « 0 1 1 0 0 1 1 H W D Q' 0 0 1 1 T Q' 0 Q 1 Q R s G' 0 0 Q 0 1 1 1 0 0 1 1 - J K Q' 0 0 Q 0 0 1 0 1 1 1 Q k nu se modifică * stare nedeter- kx nu este permisă minata al bj c] dj e} Fig. C.9, Tabele de adevăr pentru circuite basculante bistabile. 15 CITIRE A INSTRUCŢIUNII circuit informaţional (engl.: information circuit), drum parcurs de o informaţie de la generarea pînă la clasarea sau distrugerea sa. în cadrul unui sistem informaţional al unui organism economico-social, traseul unui c.i. derivă din regulile de funcţionare ale sistemului şi este condiţionat de următorii factori: scopul informaţiei vehiculate, poziţia în structură şi natura relaţiilor dintre factorii emiţători şi receptori (relaţii ierarhice sau relaţii funcţionale), viteza de prelucrare a informaţiilor şi capacitatea canalelor de comunicaţie (operatori umani şi echipamente de prelucrare), concepţia de organizare a sistemului de conducere (sarcini, responsabilităţi, competenţe). C.i. constituie mijlocul de vehiculare a fluxurilor informaţionale şi are; comparativ cu acestea, o mai maro stabilitate. Acelaşi c.i. poate vehicula simultan, sau într-o ordine prestabilită, mai multe fluxuri informaţionale. C.i. pot fi în anumite cazuri scurtate, ca urmare a modificării regulilor de funcţionare, păstrîndu-se însă acelaşi flux de informaţii ¡' sau chiar mărindu-se din nece- ! sităţi obiective; sau, invers, este | posibil să se alungească un c.i. j pentru a asigura accesul unui S mai mare număr de receptori j la aceleaşi informaţii. Raţiona- I lizarea c.i. constituie un criteriu i important în cadrul oricărei ac- ! ţiuni de perfecţionare a sisţe- j mului informaţional şi decizio- i nai al unui organism economico- social, acţiune care de regulă trebuie să premeargă sau să însoţească realizarea sistemului informatic. (J.T.). circuit integrat (ongl.: integrated circuit), pastilă semiconductoare pe caro sînt realizate, prin diferite tehnologii de fabricaţie, diode, tranzistori, condensatori şi rezistori, interconectate, eventual, printr-o reţea metalizată în scopul realizării unei funcţii specifice. Pastila este introdusă într-o capsulă ceramică, sau din material plastic, cu un set de terminale (pini) metalice conectate la bornele de intrare, ieşire şi de alimentare ale circuitului existent pe pastilă. — C.i. hibrid (engl.: hybrid integrated circuit), ansamblu de componente discrete-tranzistori, diode, condensatori şi rezistori — montate pe o pastilă ceramică metalizată. — C.i. monolitic (engl.: monolithic integrated circuit), denumire utilizată uneori pentru a diferenţia c.i. de c.i. hibride. — C.i. pe scară largă (engl.: large scale integrated circuit), c.i. care conţine echivalentul a peste o sută de porţi pe pastilă. — C.i. pe scară medie, (engl.: medium scale integrated circuit), c.i. care conţine echivalentul unui număr de zece pînă la o sută de porţi pe pastilă. — C.i. pe scară simplă (engl.: small scale integrated circuit), c.i. care conţine echivalentul unui număr do pînă la zece porţi pe pastilă. (T.P.). circuit secvenţial (engl.: sequential circuit), circuit ale cărui mărimi de ieşire, la un moment dat-, depind atît de valorile mărimilor de intrare, cît şi de starea în care se află la acel moment. (P.D.). citire a instrucţiunii (engl.: instruction fetch), efectuarea linei citiri din memoria internă sau dintr-o memorie tampon, folosind ca adresă conţinutul numărătorului de instrucţiuni, pentru obţinerea vectorului binar ce reprezintă instrucţiunea următoare din programul executat CITIRE A OPERANDULUI 76 de un calculator numcric sau de un procesor. (P.D.). citire a operandului (engl.: operand fetch), efectuarea unei citiri din memoria internă pentru obţinerea vectorului binar ce reprezintă un operand, a cărui adresă se formează cu ajutorul informaţiilor conţinute în instrucţiunea relativă la operandul respectiv. (P.D.). citire din memorie (engl.: memory read), operaţie în urma căreia se extrage (obţine) informaţia depozitată în memorie, la o anumită adresă. (P.D.). citirc distructivă (engl.: destructive reading), citire din memorie, în urma căreia informaţia originală este modificată (pierdută); este întîlnită, în special, la memoriile cuinele de ferită. (P.D.). citiro electromecanică (engl.: electromechanical reading), transformare a codului do perforaţii existent pe o cartelă, sau bandă de liîrtie, în semnale electrice cu amplitudinea corespunzătoare celor două valori binare 0 şi 1, folosind senzori mecanici mobili. La trecerea unei perforaţii în poziţia corespunzătoare senzorului, acesta închide un circuit electric, mareînd astfel existenţa perforaţiei în cartelă, sau bandă, numărul senzorilor fiind egal cu numărul de rînduri ia cartelă, sau cu numărul de piste la bandă. Datorită inerţiei mari a componentelor mecanice, viteza de citire este redusă, de exemplu circa 50 caractere/secundă la banda perforată. (T.P.). citiro îotoclectrică (engl;: photo-clectrical reading), transformare a codului de perforaţii existent pe o cartelă sau bandă do hîrtie, în semnale clectrice cu amplitu- dinea binară, folosind efectul fotoelectric. In dreptul fiecărui rînd, — Ia cartelă, sau fiecărei piste — la bandă — există un fotoelement care este excitat de către o sursă de lumină, plasată în cealaltă parte a suportului de informaţie, la trecerea unei perforaţii prin poziţia corespunzătoare. Această metodă permite obţinerea unor viteze mari de citire, de pildă, 2 000 caractere/secundă la banda perforată. (T.P.). citiro magnetică (engl.: magne-tical reading). 1. Determinare a informaţiei înregistrate pe un suport magnetic — bandă, disc, cartelă — avind la bază principiul inducţiei unei tensiuni electromotoare într-o spiră, la variaţia cîmpului magnetic. 2. Determinare a informaţiei înregistrate prin materiale magnetice, de exemplu, cerneala magnetică, utilizată la tipărirea unui text. (T.P.). citire optică (engl.: optical reading). 1. Determinare a informaţiei înregistrate pe un suport de ’hîrtie: imagini grafice, texle tipărite sau scrise de mînă (-> recunoaşterea formelor). 2. Sin.: citire fotoelectrică. (T.P.). cititor de bandă perforaţii (engl.: paper tape reader), echipament de intrare utilizat pentru conversia codului de perforaţii de pe bandă într-un cod binar specificat, transferat apoi echipamentului din sistemul de calcul la care este conectat. Citirea — conversia perforaţiilor în semnale electrice — poate fi realizată utilizînd metode electromecanice sau fotoelectrice şi un mecanism de deplasare longitudinală a benzii, care determină, de fapt, viteza obţinută. în acest sens c. de b.p. pot fi de 77 cforp viteză mică (pînă la 50 cârac-tere/sec), cu citire electromecanică, de viteză medie (pînă la 500 caractere/sec), cu citire e-lcctromccanică sau fotoelectri-că şi de viteză ridicată (pînă !a 2 500 caractere/sec), numai cu citire fotoelectrică. O caracteristică dependentă de mecanismul de antrenare a benzii o constituie distanţa de oprire, exprimată prin numărul de caractere care mai trec prin dreptul capului de citire, cînd acest proces se desfăşoară cu viteza maximă şi este primită o comandă de oprire; această distanţă este, în general, de un caracter la c. de b.p. de viteză redusă şi medie şi de două caractere la celelalte. De asemenea, c. de b.p. mai pot fi diferenţiate prin existenţa sau lipsa unor scheme logice destinate verificării la paritate a caracterelor citite, prin tipul perforaţiilor — circulare sau pătratice, şi prin numărul de piste care pot fi citite de pe bandă; echipamentele mai recente permit, aproape în totalitate, citirea benzilor avînd perforaţii dispuse pe cinci pînă la opt piste. Sin.: lector de bandă perforată. (T.P.). cilitor (lo cartolo (engl.: card reader), echipament de intrare utilizat pentru conversia codului do perforaţii de pe cartelele perforate într-un cod binar specificat, transferat apoi echipamentului la care este conectat. Citirea este realizată, la majoritatea tipurilor aflate în uz, prin metode fotoelectrice, astfel că viteza do citire depinde, în cea mai mare măsură, de structura mecanismului de antrenare a cartelelor în zona do citire; în funcţie do echipament pot ii obţinute viteze de 60 pînă la 2 000 cartele/minut, această ultimă valoarea fiind estimată ca limită superioară ce poate fi atinsă pentru a permite citirea fă ă degradarea cartelelor în procesul de transport. Sin.: lector de cartele. (T.P.). cititor do documente (engl.: document reader), cititor optic de caractere destinat citirii unei linii, cîmp sau unui întreg document scris. (T.P.). cititor de pagini (engl.: page reader), cititor optic de caractere folosit pentru citirea rînd cu rînd a textului scris pe o pagină de format normal. (T.P.). cititor magnetic de caractere (engl.: magnetical character reader), dispozitiv destinat transformării unui text, scris cu cerneală magnetică, într-o succesiune de caractere binare corespunzătoare, pentru a fi memorate, transmise, sau prelucrate în cadrul sistemului de calcul. (T.P.) cititor optic do caractere (engl.: oplical character reader), dispozitiv utilizat pentru transformarea conţinutului textelor scrise la maşină, sau de mină, în informaţie tratabilă de sistemul de calcul, folosind o metodă de —► recunoaştere a caracterelor. (T.P.). cîmp (engl.: field), componentă adresaiilă a unei structuri de date. C. este caracterizat prin selectorul său şi tipul valorii sale. De exemplu, în limbajul de programare PASCAL, o dală care reprezintă un număr complex poate fi simbolizată prin-tr-o înregistrare cu două c. adresabile prin intermediul selectorilor REAL şi IMAGINAR; tipul CLASIFICAREA FORMELOR na valorilor c. este, în exemplul dat mai jos, real. type COMPLEX = record REAL : real; IMAGINAR : real end Modificarea valorilor c. unei date cu structură de tip COMPLEX se poate realiza pe baza selectorilor, aşa cum se arată mai jos pentru adunarea a două numere complexe: NI, N2: COMPLEX;... NI. REAL: = NI. REAL + N2.REAL; NI. IMAGINAR: = NI. IMAGINAR + N2. IMAGINAR; (C.G.). clasilicarea tormelor (engl.: pat-tern classification), determinarea apartenenţei unei forme, de obicei, grafică, la o clasă cu proprietăţi distincte sau, mai general, crearea unei structuri de date care conţine cît mai multă informaţie relativă la forma respectivă. (T.P.). claviatură (engl.: keyboard) —> tastaturi. climatizare (engl.: climate main-tenence), menţinerea unui nivel constant de temperatură şi umiditate şi a unei purităţi ridicate a aerului în scopul asigurării condiţiilor optime de funcţionare a sistemelor de calcul. C. se realizează prin intermediul unei instalaţii speciale. Fiind costisitoare, c. se realizează local, limitîndu-se la sala unde este instalat echipamentul de calcul şi, eventual, încăperi anexe. în prezent se manifestă tendinţa de a se realiza echipamente de calcul mai puţin pretenţioase în ceea ce priveşte condiţiile de funcţionare şi care nu necesită climatizare. Unele tipuri de mi- nicalculatoare şi microcalculatoare nu necesită c. (C.G.). CriC (engl.: Computerized Ku-merical Control), prescurtare u-tilizată pentru a desemna o -> maşină cu comandă numerică la care echipamentul de comandă numerică este înlocuit cu un mini sau microcalculator integrat ansamblului maşină unealtă — sistem de comandă. (T.P.). coadă do aşteptare (engl.: wai-ting queue), şir de aşteptare. COBOL (COmmon Business Ori-ented Language), limbaj de programare procedural, de nivel înalt, utilizat pentru programarea aplicaţiilor cu caracter economic. COBOL a fost dezvoltat în 1950, fiind printre limbajele de programare utilizate cel mai frecvent. Principalele scopuri urmărite de COBOL sînt asigurarea unei independenţe cît mai mari a programelor în raport cu sistemele de calcul pe care sînt rulate şi formularea cît mai naturală a algoritmilor specifici a-plicaţiilor. Un program COBOL este compus din patru părţi, numite diviziuni: diviziunea de identificare — atribuie, printre altele, un nume programului; diviziunea cadra (ENVIRON-MENT) — precizează asociaţiile între fişierele simbolice prelucrate şi echipamentele periferice existente în momentul execuţiei; diviziunea procedurilor — Bpecifică transformărilor executate asupra datelor temporare sau a celor stocate în fişiere; diviziunea datelor — descrie fişierele prelucrate. Concentrarea separată a datelor şi a instrucţiunilor de prelucrare în secţiuni distincte constituie una din inovaţiile importante introduse de COBOL, permiţînd corectarea uşoară a programelor, dală fiind 79 organizarea disciplinată a acestora. O altă caracteristică constă în forma instrucţiunilor, apropiată, spre deosebire de multe alte limbaje de programare, de forma narativă a unui limbaj natural. Toate instrucţiunile COBOL încep cu un 'verb', care indică acţiunea de executat, de exemplu: MULTIPLY ORE-LUCRATE BY RETRIBUTIE - ORARĂ GIVING RETRIBUTIE - TOTALĂ IF ORE - LUCRATE GREA-ATER THAN 48 COMPUTE SUPLIMENT = 0,5 * (ORE-LUCRATE-48) * RETRIBUŢIE — ORARĂ. (G.G.). cod (engl.: code), mulţimea G a succesiunilor de cifre dnitr-un sistem do numeraţie, corespunzătoare mulţimii a simbolurilor unui alfabet. Corespondenţa între mulţimile 6 şi sil este biunivocă, numărul elementelor din mulţimea G fiind determinat de numărul elementelor mulţimii îi. Deoarece cu ns cifre iile unui sistem de numeraţie cu baza b pot fi alcătuite i"5 succesiuni distincte, pentru un alfabet cu un număr na de simboluri dat şi un sistem de numeraţie ales, numărul minim de cifre dintr-o succesiune nm rezultă din relaţia bnm ^ na. Astfel, pentru codificarea în sistemul binar a alfabetului limbii române, conţinînd 30 litere, numărul minim de cifre dintr-o succesiune, obţinut din relaţia 2nm > 30, este 5. Cu alta cuvinte —> cu-vîntul de cod, numit şi cuvînt cu sens, are cinci cifre binare, sau, lungimea egală cu 5. Pentru exemplul considerat, o variantă de c. (binar) este prezentată în tab. CA. Deoarece cu 5 cifre binare se pot realiza 32 COD Tabelul C.l O variantă do cod binar pentru alfabetul limbii române (T.P.) Simbolul (litera) Curlntal de cod alfabetului corespunzător ♦ a 00000 ă 00001 b 00010 c 00011 d 00100 e 00101 f 00110 g 00111 h 01000 i 01001 î 01010 i 01011 fc 01100 1 01101 m 01110 n 01111 0 10000 p 10001 q 10010 r 10011 s 10100 ş 10101 t 10110 fc 10111 u 11000 y 11001 w 11010 X 11011 y 11100 z 11101 succesiuni distincte, rezultă faptul că există 2 succesiuni posibile neutilizate: 11110, Ulii; acestea nu fac parte din c. şi se numesc, în general, combinaţii interzise sau cuvinte fără sens. — C. ASCII (engl.: ASCII code), c. cu 7 cifre binare pentru alfabetul format din cifrele zecimale, literele mari şi mici ale alfabetului englez, semnele de punctuaţie, operatorii COD 80 aritmetici şi logici, simboluri pentru controlul comunicaţiei şi editare. Deoarece c. cu 8 biţi sînt mult mai frecvent utilizate în sistemele de calcul, c. ASCII a fost transformat într-un cod cu 8 biţi numit ASCII-8; cele două coduri sînt prezentate în tab. C.5. ASCII este c. standard în S.U.A. pentru schimbul do informaţie, numele fiind obţinut din iniţialele denumirii în lb. engleză: American Standard Code for Information Inter-cliange. (T.P.). — C. Baudot (engl.: Baudot code), c. cu 5 cifre binare, utilizat pentru transmisia de date prin reţeaua telegrafică (telex). Pentru a extinde numărul de simboluri ce pot fi codificate cu 5 biţi, se folosesc două cuvinte de c., avînd semnificaţia „schimbare litere“ şi „schimbare cifre“. Toate cuvintele de c. transmise după un caracter „schimbare litere“ vor fi tratate la recepţie ca simboluri din grupa 1 (tab. C-6), iar cuvintele de c. transmise după caracterul „schimbare cifre“ ca simboluri din grupa 2. C. Baudot este c. standard CCITT în telegrafie. — C. binar (engl.: binary code), c. alcătuit cu cifrele sistemului de numeraţie binar, 0 şi 1. — C. ciclic (engl.: cyclic code), c. în care cuvintele de cod: y = [y0 Yi Ya ••• Y«-i] sînt reprezentate prin polinoame de forma = Yo + Ti* + Yaz2 + — + Yn-i z71-1. unde coeficienţii yi sînt cifre ale sistemului de numeraţie binar. Cuvintele de cod fiind asociate cu polinoame algebrice (codul nu-mindu-se şi polinominal), asupra lor se pot efectua operaţiile de adunare, scădere, înmulţire şi împărţire. Alegînd cuvintele de cod ca polinoame divizibile cu un polinom g(x), numit polinom generator, cuvintele de cod recepţionate fără erori vor avea asociate polinoame, care, împărţite cu g(x), dau restul nul. Existenţa unor erori în transmisie este pusă în evidenţă prin-tr-un rest diferit de zero; forma restului poate permite determinarea poziţiilor eronate din succesiunea de cifre binare recepţionate, deci corecţia erorilor. C. ciclic are proprietatea că orice cuvînt de cod se obţine prin permutări ciclice din alt cuvînt de cod, proprietate care stă la baza denumirii sale. Sin.: cod polino-mial. — C. complementar —► complement faţă de 2. — C. corector de erori (engl.: error cor-recting code), c. care permite, la recepţie, detectarea şi corectarea erorilor de transmisie. Deoarece pentru corectarea a e e-rori, distanţa minimă între cuvintele de cod trebuie să fie 2e+l (distanţa între două cuvinte fiind definită ca numărul de poziţii prin care diferă), rezultă că numărul de cifre dintr-o succesiune corespunzătoare unui simbol al alfabetului codificat este mult mai mare decît nm calculat. în acest caz, pentru un canal de comunicaţie dat, viteza de transmisie a datelor ce reprezintă informaţie utilă este mai mică decît în cazul folosirii unui c. fără corecţia erorilor. — C. criptografic (engl.: cryptographic code), c. destinat transformării unei înregistrări într-o -> criptogramă. — C. cu autocomple-mentare (engl.: autocomplemen-ted code), c. zecimal codificat binar cu proprietatea că, com-plcmentînd fiecare cifră binară dintr-un cuvînt de cod, corespunzător unei cifre zecimale, se obţine un alt cuvînt de cod, corespunzător complementului faţă de 9 al acestei cifre zecimale. 81 COD C. „exces-3“ (lab. C.4) este un c. cu autocomplcmentare; considerind, de exemplu, cuvin-tul de cod corespunzător cifrei 3 : 0110, complementînd fiecare cifră binară, so obţine: 1001, care este tot un cuvînt de cod şi anume cel corespunzător cifrei 6, complementul lui 3 faţă do 9. — C. detcctor dc erori (cngl.: error detecling code), o. caro permite, la recepţie, detectarea erorilor de transmisie. Distanţa minimă între cuvintele de cod, pentru a putea detecta c erori, fiind e-ţ-1, rezultă că numărul de cifre dinlr-o succesiune corespunzătoare unui simbol este mai mic decît în cazul c. corectoare de erori, deci viteza de transmisie a datelor ce reprezintă informaţia utilă este mai mare. — C. de format (engl.: format descriptor), o. cuprins în instrucţiunea neexecutabilă de intrare/ieşire din limbajul FORTRAN ; poate fi de trei categorii: de editare — determină modul în care informaţiile sînt dispuse în înregistrare; de conversie — stabileşte modul în care are loc conversia între forma externă de reprezentare a variabilelor şi cea din unitatea centrală; de transcriere — determină trecerea unor informaţii, fără a fi prelucrate, între echipamentele de intrare şi cele de ieşire. — C. EBCDIC (engl.: EBCDIC code), o. cu 8 cifre binare pentru alfabetul format din cifrele zecimale, literele mari şi mici ale alfabetului englez, semnele do punctuaţie, operatorii aritmetici şi logici, simboluri pentru controlul comunicaţiei şi editare. C. EBCDIC, prezentat în tab. C.7, este un c. zecimal codificat binar extins, dezvoltat pentru sistemul do calcul IBM SCO şi, pentru a asigura compatibili' tatea cu acesta, folosit în mul' te alte sisteme. Denumirea EBCDIC provine din iniţialele cuvintelor în lb. engleză: Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. C. hexazecimal, (engl.: hexade- cimal code), o. utilizat pentru simplificarea exprimării cuvintelor binare. Astfel, alfabetul codificat îl constituie mulţimea tuturor combinaţiilor de 4 cifre binare, iar sistemul de numeraţie care stă la baza codificării este sistemul hexazecimal. în tab. C.2, este prezentat c. hexazecimal natural, numit do obicei, pe scurt, c.h. De exemplu, cuvin Iul binar •11010011100001111100 se exprimă „în hexazecimal“, scriind c.h. pentru fiecare grup de 4 cifre binare începînd do la dreapta, prin D 387 C. Tabelul C. 2 Codul lioxazccimal (T.T.) Simbolul Codul hoxazcdmfU 0000 0 0001 1 0010 2 0011 3 0100 4 0101 6 0110 0 0111 7 1000 8 1001 9 1010 A 1011 B 1100 C 1101 D mo Ii 1111 F 6 cos 82 —C. Hollerith (engl.: Hollerith code), c. cu 6 cifre binare pentru cele 48 simboluri ale alfabetului limbajului FORTRAN - C. ISO (engl.: ISO code), c. cu 7 cifre binare, aproape identic cu c. ASCII, singura deosebire fiind că, uneori, caracterul LF este înlocuit cu caracterul NL; G. ISO este un c. standard, utilizat şi în sistemele de calcul FELIX — C. octal (engl.: octal code), c. alcătuit cu cifrele sistemului de numeraţie octal. — C. maşină (engl: machine code), c. binar, în care fiecare cuvint cu sens corespunde unui^ simbol al alfabetului format dm operaţiile pe care le poate executa o anumită unitate centrală de prelucrare. — C. polinominal (engl.: polynominal code), cod ciclic. — C. ponderat (engl. weighted code!, c. binar, la care fiecare poziţie a celor n cifre dintr-o succesiune, repre-zentînd un cuvînt de cod, are asociată o pondere pi,.astfel in-cît oricare din numerele zecimale ce aparţin alfabetului codificat să poală fi exprimat sub forma: n zj = J2 riPi + “> 1=1 J = o -5- (n0 — *)> a fiind o constantă binară. Cu excepţia c. Gray, toate e. din lab. C.4 sînt ponderate. Ponderile asociate poziţiilor cifrelor binare din cuvintele de cod sînt chiar cele din denumire — pentru primele trei c. din tab. <7.4, constanta binară a fiind 0000. în cazul c. „exces-3“, ponderile sînt 8421, iar a = 0011, iar ponderile cifrelor binare pentru celelalte coduri sînt date în tab. <7.3 (constanta a fiind Tabelul C.3 Ponderi ponfra coduri zecimalo eodiîicato binar (T.P.) Codai Ponderile asociato „2 din 5“ 74210 „Biquinar“ 50 43210 „MB Q“ 5421 nulă). — C. transparent (engl.: transparent code) text transparent. — C. zecimal codificat binar (engl.: binary coded decimal code), c. binar pentru alfabetul format din cifrele sistemului zecimal; rezultă că numărul minim de cifre binare, necesar pentru a forma un astfel de o., este 4, existînd însă şi c. cu mai mult de 4 cifre binare. în tab. C. 4 sînt prezentate unele din cele mai utilizate c. zecimale codificate binar. C- 8421 din tab. C.4 se numeşte c. zecimal codificat binar natural, deoarece cuvintele de C. sînt chiar transpunerile in sistemul de numeraţie binar a valorilor 0-^9 din sistemul zecimal. (T.P.). COBASTXi (Conîerence OnDAta SYstems Language), conferinţă organizată începînd din 1959 pentru a studia şi proiecta limbaje de programare şi sisteme destinate prelucrării datelor în administraţie. Sînt cunoscute rezultatele obţinute de COPA-SYL în dezvoltarea limbajului de programare COBOL şi, de asemenea, în ceea ce priveşte efortul făcut pentru standardizarea organizării bazelor de da- 83 Comanda de intuare/ieşire Tabelul CA Coduri zccimale codificate binar (T.P.) il Codul Codul Codul Codul Codul Codul Codul Codul CO ¿2 8421 7421 742-1 esces-3 2 din 5 Inquinar LIB Q Gray 0 0000 0000 0000 0011 11000 0100001 0000 0000 1 0001 0001 0011 0100 00011 0100010 0001 0001 2 0010 0010 0010 0101 00101 0100100 0010 1001 3 0011 0011 0101 0110 00110 0101000 0011 1101 4 0100 0100 0100 0111 01001 0110000 0100 0101 5 0101 0101 0111 1000 01010 1000001 1000 0111 G 0110 0110 1001 1001 01100 1000010 1001 1111 7 0111 1000 1000 1010 10001 1000100 1010 1011 8 1000 1001 1011 1011 10010 1001000 1011 0011 9 1001 1010 1010 1100 10100 1010000 1100 0010 te. în acest sens, în cadrul CO-DASTL-ului funcţionează grupul orientat pe studiul bazelor de date numit DBTG (Data i?ase Task Group). (C.G.). codificare (engl.: encoding). 1. Atribuirea unui cuvînt de cod unic, determinat, fiecăruia din simbolurile unui alfabet. (P.D.). 2. —> tehnici de codificare a programului. codificator (engl.: encoder), dispozitiv care efectuează codificarea. — C. în funcţie de prioritate (engl.: priority encoder), c. ale cărui intrări, asociate simbolurilor, au atribute priorităţi; dacă, la un anumit moment, sînt activate două sau mai multe intrări, dispozitivul generează codul intrării care are asociată prioritatea cea mai mare. (P.D.). codul instrucţiunii (engl.: instruction code), grup de componente ale vectorului binar ce reprezintă instrucţiunea unui procesor în codul maşină, utilizate pentru codificarea funcţiei-operaţiei aritmetice, logice etc., efectuate cînd se execută instrucţiunea respectivă. (P.D.). colcctare a datelor (engl.: data aquisition), culegerea, prelucrarea parţială şi înregistrarea sistematică a informaţiei provenite de la diverse surse, în vederea unei prelucrări ulterioare. (C.G.). colectare a spaţiului disponibil (engl.: garbage collection), depistarea şi înregistrarea zonelor libere de memorie, în contextul unui proces de calcul caro implică gestiunea dinamică a memoriei. Pentru facilitarea ei, structurile de date utile, ce ocupă parţial memoria, trebuie să poată fi uşor parcurse şi identificate. (C.G.). comandă de Intrare/ieşire (engl.: input/output command), instrucţiune decodificată şi executată de canalul de intrare/ ieşire. Fiecare c. de i./i. specifică operaţia de intrare/ieşire care trebuie executată (ordinul), adresa şi dimensiunea zonei de memorie în care se introduc sau din care se extrag G* COMANDA DE INTRARE/IEŞIRE Codnrile ASC1T ş! ASCII-8 84 Tabelul C.5 Simbol Codul ASCII Codal ASCII-? Observaţii j 1 2 3 4 A 1000001 10100001 B 1000010 10100010 C 1000011 10100011 D 1000100 10100100 E 1000101 10100101 F 1000110 10100110 Ct 1000111 10100111 II 1001000 10101000 I 1001001 10101001 •T 1001010 10101010 Tí 1001011 10101011 L 1001100 10101100 M 1001101 10101101 N 1001110 10101110 0 1001111 10101111 P 1010000 10110000 Q 1010001 10110001 TI 1010010 10110010 S 1010011 10110011 T 1010100 10110100 U 1010101 10110101 V 1010110 10110110 \V 1010111 10110111 X 1011000 10111000 Y 1011001 10111001 Z 1011010 10111010 a 1100001 11100001 b 1100010 11100010 r. 1100011 11100011 il 1100100 11100100 G 1100101 11100101 f 1100110 11100110 s 1100111 11100111 ll 1101000 11101000 i 1101001 11101001 j 1101010 11101010 le 1101011 11101011 1 1101100 11101100 m 1101101 11101101 n 1101110 11101110 0 1101111 11101111 P 1110000 11110000 q 1110001 11110001 85 COMANDA DE INTRARE/IEŞIRE Tabelul C.5 (continuare) 1 2 3 4 r 1110010 11110010 s 1110011 11110011 t 1110100 11110100 u 1110101 11110101 V 1110110 11110110 w 1110111 11110111 X 1111000 11111000 y 1111001 11111001 z 1111010 11111010 0 0110000 01010000 1 0110001 01010001 2 0110010 01010010 3 0110011 01010011 4 0110100 01010100 5 0110101 01010101 G 0110110 01010110 7 0110111 01010111 8 0111000 01011000 9 0111001 01011001 0111010 01011010 ' 0111011 01011011 < 0111100 01011100 = 0111101 01011101 > 0111110 01011110 ? 0111111 01011111 SP 0100000 01000000 Spaţiul dintre caractere 1 0100001 01000001 0100010 01000010 0100011 01000011 s 0100100 01000100 % 0100101 01000101 & 0100110 01000110 r 0100111 01000111 ( 0101000 01001000 ) 0101001 01001001 * 0101010 01001010 + 0101011 01001011 / 0101100 01001100 --- 0101101 01001101 . 0101110 01001110 / 0101111 01001111 [ 1011011 10111011 \ 1011100 10111100 J 1011101 10111101 A 1011110 10111110 1011111 10111111 comanda de intrare/ieşire 86 Tabelul C.5 (continuare) 1 2 8 { 1111011 11111011 1111100 11111100 } 1111101 11111101 1111110 11111110 DEL 1111111 11111111 a 1000000 10100000 NUL 0000000 00000000 SOH 0000001 00000001 STX 0000010 00000010 ETX 0000011 00000011 EOT 0000100 00000100 EN Q 0000101 00000101 ACK 0000110 00000110 BEL 0000111 00000111 BS 0001000 00001000 HT 0001001 00001001 LF 0001010 00001010 VT 0001011 00001011 FF 0001100 00001100 CR 0001101 00001101 SO 0001110 00001110 SI 0001111 00001111 DLE 0010000 00010000 DCI 0010001 00010001 D02 0010010 00010010 DC3 0010011 00010011 DC4 0010100 00010100 NAK 0010101 00010101 SYN 0010110 00010110 ETB 0010111 00010111 CAN 0011000 00011000 ÉM 0011001 00011001 SUB 0011010 00011010 ESC 0011011 00011011 FS 0011100 00011100 GS 0011101 00011101- RS 0011110 00011110 US 0011111 00011111 Caracter de anulare Start da titlu Start de test Sfirşit de text Sfirşitul transmisiei Acceptare Bell Deplasare stingă Tabulare orizontalii Deplasare în jos Tabulare verticală Formă completă întoarcerea carului Legătură de date anulată Control dispozitiv 1 Control dispozitiv 2 Control dispozitiv 3 Control dispozitiv 4 Acceptare negativă Caracter sincronizare Sfirşit bloo transmisie Caractere de control al comuni caţiei Caractere de control al editării Caractere de control al trans ■misiei Anulare Sfirşit de mediu înlocuire Evadare Separator de fişiere Separator do grupuri Separator de înregistrări Separator do unităţi datele transferate (parametrii sfîrşitul execuţiei operaţiei (in- transferului) şi acţiunile ce re- dicatorU. Pe baia indicatorilor, vin canalului în timpul sau la — canalul de intrare/ieşire poate 87 C0.1IA.-nDA DE INTRARE/IEŞIRE Talclul C.6 Codul Bnudot Simbolul Codul Baudot Observaţii Onp:i I Grupa 2 A 11000 13 ? 10011 C $ 01110 D 10010 IC 3 10000 F 1 10110 G & 01011 11 # 00101 I 8 01100 .! SON 11010 SOX --- semnal andio K ( 11110 h ) 01001 M 00111 N , 00110 0 9 00011 1‘ 0 01101 Q 1 11100 K 4 01010 s 10100 T 5 00001 U 7 11100 V t=, 01111 W 2 11001 X 1 10111 Y (i 10101 7 + 10001 T, 00000 Linie nouă ST, 11111 Scliimbaro litere SC 11011 Schimbaro cifra SP 00100 Spaţiu CR 00010 întoarcerea carului 1,1’ oinoo Deplasare în jos suprima temporar transferul dalelor la memoria principală, poate trece la execuţia următoarei o. de i./i. sau poato determina echipamentul periferic să facă o cerere de întrerupere. O succesiune de comenzi constituie un program de intrare/ieşire. Canalul execută c. de i./i., exis-tîiul posibilitatea realizării unor ramificaţii in programul de canal. în afară de c. de i./i., care specifică operaţii de intrare/ ieşire, programul de canal poate conţino comanda de salt, care specifică adresa următoarei comenzi din program. A-ceasta permite realizarea unui program din grupuri de e. de i./i. plasate in diferite zone de COMANDA DE INTRARE/IEŞIRE 88 Tabelul C.l Codni EBCDIC (T.P.) Simbolul Codai EBCDIC Observaţii A 11000001 B 11000010 C 11000011 D 11000100 E 11000101 F 11000110 G 11000111 Ii 11001000 I 11001001 J 11010001 K 11010010 L 11010011 M 11010100 N 11010101 0 11010110 P 11010111 Q 11011000 Pv 11011001 s 11100010 T 11100011 U 11100100 V 11100101 W 11100110 X 11100111 Y 11101000 Z 11101001 a 10000001 b 10000010 c 10000011 d 10000100 e 10000101 f 10000110 g 10000111 li 10001000 i 10001001 j 10010001 k 10010010 1 10010011 m 10010100 n 10010101 0 10010110 P 10010111 q 10011000 r 10011001 89 COMANDA DE INTRARE/IEŞIllE Tabelul C.l (continuare) Simbolul Codul EBCDIC Observaţii S 10100010 fc 10100011 U 10100100 r 10100101 w 10100110 X 10100111 y 10101000 z 10101001 0 11110000 1 11110001 2 11110010 3 11110011 4 11110100 5 11110101 G 11110110 7 11110111 8 11111000 9 11111001 01111010 01011110 < 01001100 --- 01111110 > 01101110 01101111 SP 01000000 ! 01011010 01111111 01111011 s 01011011 0/ 01101100 /o & 01010000 1 01111101 ( 01001101 ) 01011101 * 01011100 + 01001110 / 01101011 --- 01100000 01001011 / 01100001 c!= 01001010 1 01001111 Operator logic SAU n 01011111 Operator logic pentru negare --- 01101101 DEL 00000111 v. Tab. C.5. coman'DA de rsTRAr.n.'rEşinE Talflul C.l (continuare) Eln-Wul 1 Codai EBCDIC i Glîîmjil ¿Ï 01111100 .XUL 00000000 SOH 00000001 STIC ooooooio ETX OûOOOOll EOT 00110111 EXO 001Û1101 ACK 0Û101110 EEL OOlOllll ES 00010110 HT 00000101 LF ODlOOlùl VT 00001011 PF 00501100 en 00001101 SO 00001110 SI 00001111 ELE OOdlOOOO v. Tnb. C.5, DCI 00010001 EC 2 00010010 DC 4 00111100 .\A IC 00111101 SYX OOllOOiO EÏB ooioono ■ lux 05011000 EM OOOllOOl SUB 00111111 ESC 00100111 ES 05100010 ES OOllOlOl DS 00100005 Selecţie eiirü EF 00000105 Oprire perforare LC ixvvicaio Dtere mici S MM twooioio începnt de mesaj manual Tí! 00010011 Euciet3 bands EES 00010105 Reiaeera XL OOOlOlOl linie eoni IL 00010111 CC 05011010 Control ctmor IFS 00011100 Separator fişier inierschimb 3GS 00011101 Separator grop imersrhimb 1RS 00011110 Separator iñreniírare inter- ! Jfliimb " j irs OOOlllll Separator unitate intaschimb; cm ooouou Utilhar« deţinător 1 j 1 i 1 91 COBIPATIBILITATE HARDWARE Tabelul C.l (continuare) 1 Simbolul Codul EBCDIC Observaţii CU2 00101011 Utilizare deţinător 2 CU3 00111011 Utilizare deţinător 3 SOS • 00100001 început semnificaţie BYP - 00100100 Trecere PN 00110100 Pornire perforare SH 00101010 Fixare mod memorie, precum şi realizarea ciclurilor în programele de canal. (V.C.). comandă numerici (engl.: nu-merical command), controlul instalaţiilor, în special al maşinilor unelte, folosind, în general, calculatoare numerice programate să furnizeze o listă completă asupra succesiunilor de operaţii ce urmează a fi executate de către o —» maşină cu comandă numerică. (T.P.). comentariu {engl.: comment), linie de program explicativă, ignorată pe parcursul translatării programului sursă în care apare. (C.G.J. comoditate de exploataro (engl.: operation facility), parametru de performanţă al unui sistem de calcul, caracterizînd efortul şi timpul cerut pentru rezolvarea unei probleme pe calculator, inclusiv efortul cerut pentru operarea calculatorului. Deşi aprecierea acestui parametru este subiectivă, se pot face evaluări prin compararea unor rezultate obţinute în diferite regimuri de lucru ale sistemelor. Parametrii măsuraţi reprezintă timpul de programare, timpul de calcul, timpul total de rulare, timpul de analiză al unei probleme şi timpul de compilare necesari unor grupuri de programatori pentru rezolvarea unui set de probleme în diferite regimuri de lucru. C. de e. se referă nu numai la timpul necesar pentru specificarea unei probleme şi implementarea algoritmului, ci şi la atitudinea utilizatorului faţă de sistem sau la gradul de’înţelegere al'problemelor rezolvate. (V.C.). comparator (engl.: comparator), scbemă logică combinaţională care furnizează un semnal de ieşire, indicînd raportul în care se află două mărimi binare, Xi şi Xs, aplicate la intrările sale; c. poate furniza semnale care indică = -3-2j y ^2» ^1 ( ■ emulării. 2. Proprietatea a două echipamente periferice, cu funcţii similare, produse de firme diferite, de a putea fi conectate la acelaşi sistem de calcul fără a necesita modificări ale acestuia. (P.D.). compatibilitate software (eng.: software compatibility), posibilitate de a compila şi executa programe pe calculatoare diferite, obţinînd rezultate identice. în general, calculatoarele produse de firme diferite nu sînt total compatibile, transferul programelor între ele necesitînd modificări. în funcţie de efor-lul cerut de modificări, se poate vorbi de un grad de c.s. mai mare sau mai mic. (C.G.). compilare (engl.: compiling). 1. Activitate de —*• translatare a unui program numit şi -> program sursă, scris într-un limbaj de programare de nivel înalt, într-un —> program obiect sau program ţintă, scris într-un alt limbaj de programare, executabil pe un calculator real sau abstract. Echivalenţa celor două programe se referă la aspectul funcţional: descriu aceeaşi funcţie său, echivalent, efectele execuţiei lor sînt identice. Situaţia obişnuită este cea în care limbajul programelor ţintă este limbajul maşină al unui calculator real sau un alt limbaj apropiat de acesta, cum ar fi limbajul de asamblare, formatul relocabil etc. Activitatea de c. are dublu scop: pe lingă furnizarea programului obiect, în cursul c. se verifică corectitudinea programului sursă în cadrul iniei prime faze de analiză. Corectitudinea se referă la aspectele sintactice şi unele aspecte semantice ale programului. în urma analizei se obţine o formă intermediară a programului ce conţine, în esenţă, pe de o parte structura sintactică a programului (echivalentă arborelui de derivare pentru limbajele de programare ce au sintaxa formalizată) şi, pe de altă parte, informaţiile referitoare la atributele semantice ale diferitelor unităţi sintactice din program (aceste informaţii sint cumulate în mod obişnuit în tabela de simboluri). Forma intermediară este preluată de a doua fază a c.: sinteza. în principal, faza de sinteză generează programul obiect (subfaza sintezei numită generare de cod este specifică procesului de c.). Ea poate, de asemenea, să optimizeze programul generat în vederea unei execuţii cît mai rapide şi cu un necesar cît mai redus de memorie, sau în vederea unei execuţii cît mai controlate, care să-i asigure utilizatorului maximum de informaţii în cursul fazei de execuţie a programului compilat asupra e-xecuţiei însăşi. O schemă „clasică“ a procesului de c. este cea din fig. C. 10, unde s-au pus în evidenţă subfazele analizei şi sintezei. Unele dintre aceste subfaze au modele teoretice bine puse la punct ce permit generarea automată a compilatoarelor sau a unor părţi ale acestora. Acestea sînt în special subfazele de analiză care sînt, în mare măsură, independente de calculatorul în al cărui limbaj se face traducerea. 2. Fază în procedura de rulare a unui program pe un calculator. în cadrul acestei faze, programul în întregime sau părţi ale lui, scrise într-un limbaj de progra- 93 COMPILARE program sursă formă intermediară program obiect Fig. C.10. Schemă a procesului de compilare. mare orientat spre problemă (de exemplu FORTRAN, COBOL, ALGOL, PL/I etc.), sînt preluate de compilatorul limbajului respectiv şi traduse (compilate) într-o formă internă, direct executabilă sau aproape direct executabilă, a calculatorului. Această formă internă este, de obicei, comună tuturor compilatoarelor sistemului de calcul respectiv; de exemplu, pentru FELIX C-256 o constituie colecţia de module obiect. Dacă programul sursă conţine erori grave de sintaxă sau erori de semantică detectabile în cursul traducerii (nume multi-definite, nume utilizate şi nedefinite, nume definite şi greşit utilizate, incompatibilitatea unor operanzi etc.) faza de c. se încheie fără generarea modulelor obiect, afişîndu-se doar lista erorilor cu localizarea lor şi, eventual, propuneri de remediere. Unele compilatoare prevăd mai multe regimuri de c. ce pot fi solicitate de utilizatori în vederea obţinerii unui program obiect mai eficient, sau în vederea furnizării unor informaţii mai complete în legătură cu erorile existente în programul compilat şi detectate în faza de execuţie (depăşirea limitelor maxime ale labelelor, transfer incorect de parametri în- tre proceduri etc.). — C. conversaţională (engl.: conversaţional compiling), mod de c. caracterizat prin posibilitatea intervenţiei utilizatorului în cursul c. Realizarea ei este strîns legată de existenţa unui regim de lucru conversaţional, deci de posibilitatea schimbării de mesaje între calculator şi utilizatorul aşezat la o consolă. Astfel, programul sursă poate fi introdus în cursul fazei de c., instrucţiune cu instrucţiune, sau se poate afla memorat în întregime de la un moment anterior c. Mesajele compilatorului sînt afişate la consolă de îndată ce sînt sesizate erori în program. Pe de altă parte, în cursul c. utilizatorul poate efectua modificări în programul sursă, ceea ce determină recompilarea totală sau parţială a acestuia. în fine, regimul de lucru al compilatorului poate fi schimbat de către utilizator prin opţiuni în cursul c. — C. incrementală (engl.: incremental compiling), metodă de e. în care textul programului sursă este „spart“ în mici fragmente, numite incremente, ce se compilează separat, asamblarea lor amînîndu-se fie într-o ultimă fază a procesului de c., fie în momentul execuţiei. în cazul FORTRAN-ului de exemplu, incrementele pot ii chiar instrucţiunile lim- COMPILARE Bl bajului. O c.i. va realiza analiza sintactică a inerementelor, imul cîtc unul, şi traducerea lor în fragmente de cod în format executabil sau aproape executabil. Legarea acestor fragmente se va face în ordinea indicată de secvenţa instrucţiunilor în programul FORTRAN, fie la momentul c. Sntr-un cod global, executabil, fie la momentul execuţiei, într-o manieră interpretativă; la legare se vor face şi validările sintactice şi semantice ce nu s-au putut efectua în cadrul o. unui increment. Metoda permite c. şi execuţii flexibile alo programelor, dar mai ineficiente decit c. obişnuite, globale. în fond, c. incrementală, prin fragmentarea textului sursă şi exagerarea independenţei inerementelor, deplasează luarea unor decizii (de obicei asocieri ale unor valori de atribute semantice unităţilor sintactice analizate) în faze ulterioare, uneori chiar în execuţie, ceea ce apropie acest tip de o. do metoda interpretativă de execuţie a programelor. Repre-zentînd un compromis între eficienţa c. şi flexibilitatea interpretării, o. incrementală îşi găseşte un larg cîmp de utilizare în sistemele conversaţionale, fiind o soluţie tehnică adecvată pentru c. conversaţională (interactivă). Astfel, ea asigură pe lingă o viteză de execuţie a codului generat., comparabilă cu cea asigurată de c. globală, unnătoarelo posibilităţi: execuţia unei instrucţiuni de îndată ce a fost livrată de utilizator (deci execuţia „pas cu pas“ a programelor), schimbarea unei instrucţiuni din programul compilat fără necesitatea recompilării, execuţia parţială sau totală a unui program de îndată ce s-a terminat trans- miterea instrucţiunilor (in acest moment c. fiind şi ea terminată) şi, opţional, execuţia convenţională a programelor (fără sesizarea fragmentării la execuţie) (L.Ş.). compilator (engl.: compik-r), procesor specializat pentru efectuarea de compilări de —> programe sursă ale unui limbaj de programare de nivel înalt in —► programe obiect echivalente. Fără a fi exclusă posibilitatea realizării compilării de către echipamente specializate, în prezent, marea majoritate a c. sint produse — program de mari dimensiuni, necesitind un efort maro de programare. Această caracteristică se datoreşte în primul rînd faptului că algoritmii de compilare (algoritmii folosiţi în diferitele faze ale compilării) au în general o complexitate ridicată. Structura părţilor unui c. urmăreşte structura fazelor compilării şi este prezentată în fig. C 11. Analizorul lexical realizează o primă traducere a textului programului sursă într-un şir de atomi lexicali ce constituie reprezentări interne ale unor categorii sintactice cum ar fi: cuvint cheie, indentificator, număr, delimitator, operator etc. Prin a-ceasta se permite e. să lucreze în continuare cu simboluri do lungime fixă, micşorîndu-se în acelaşi timp şi numărul categoriilor sintactice analizate. Analizorul lexical actualizează tabelul de simboluri a c., neglijează comentariile şi efectuează, dacă este cazul, substituţii textuale de tipul macroprelucrărilor. Modelul analizorului lexical este do regulă automatul finit. Din punct do vedere al implementării, de obicei, analizorul lexical este o subrutină a anali- 95 COMPILATOR Fíg. C.11. Structura unui compilator. zorului sintactic. Analizorul sintactic şi semantic arc dublul rol de a „degaja“ structura sintactică a programului, ,şi do a colecta atributele semantico alo tuturor categoriilor sintáctico degajate. Colo două funcţiuni so realizează în paralel, analiza semantică fiind dirijată do analiza sintactică, po caro o poato influenţa, la rîn-dul oi. Modelul analizorului sintactic şi semantic este do regulă translatorul cu memorie do tip stivă. Ieşirea analizorului sintactic şi semantic este formală dinir-o reprezentare codificată a structurii sintactice (111 particular poato fi chiar arborele do derivare) şi dintr-un număr do tabele co conţin atribútelo semantice pentru diferi to categorii sintáctico din program (tabelul simbolurilor, ta-bolul constantelor, tabolul blocurilor, tabelul ciclurilor etc.). Op-thnizatorul primeşte forma intermediară, realizează alocarea diforitelor elomonto (variabile, tablouri, înregistrări otc.) mi-nimizînd- memoria necesară la execuţie şi modifică forma intermediară oxcluzînd redundanţele în vederea sporirii eficienţei ¡11 faza do execuţie. Generatorul de cod traduce forma intermediară înlr-un program executabil caro poato fi gonorat în limbaj de asamblare (în care caz execuţia va fi precedată de o asamblare) sau în limbaj maşină. Schema de mai sus reproduce în primul rînd legătura logică a părţilor 0. Relaţiile în timp ale acestor părţi ca şi dimensiunilo lor relative pot fi foarto diverse, determinînd posibile clasificări alo c. în funcţie de numărul de treceri (paşi) prin textul sursă, deci do relaţiile temporare ale părţilor, vom avea c. cu o trecere, cu două sau cu mai multo treceri. Folosirea mai multor treceri este obligatorie pentru unele limbaje do programare datorită imposibilităţii colectării într-o singură trecere a tuturor atributelor semantico, sau poate fi impusă do implementator pentru împărţirea întregii lucrări în părţi mai mici, care necesită fiecare un efort mai mic de realizare şi un control mai direct al realizării. Tot din punct do vedere al realizării este important do observat că analizorul sintactic poate fi rezultatul unui roces de generare automată, n codul generat pentru analizorul sintactic urmează a fi înserate rutine semantice pentru transferul atributelor şi com-plementarea tabelelor de informaţii. Fiind programe de mari dimensiuni, o. sînt produse-pro- OOMPI.ljMCNT OG gram, cărora li so pol. aplica cu succes noilo Iohnoloţţii (Io programare. — C. dirijat prin sintaxă (engl.: syntax diroeled c.ompilor), o. cu structură mai specială, format dini r-o puri o fixă, do ood, şi o alia, variabilă, eonslînd din labele. Pari ea variabilă ooriţino descrierea siu-Iadieri şi semantică a uimi limbaj do programaro, pulîndu-so modific» do la un limbaj la alini, Aslfol, acest lip do o. osie, în fond, o colodio de o. ponlru o familie do limbaje. — O. incremental (engl.: incremon-Ial compilor), o. folosii, ponlru compilare incrementală. (L.Ş.). complement (engl.: coniplemenl), al nnni îitinifir A cu n cifre, reprezentat Intr-un sistem de numoraţio cu baza 1}, oslo unul din numerele 11 sau C obţinu In cu ajutorul relaţiilor: .11 — <[n — —A şi C — q’> — \ — A ; J1 eslo numii c. buzoi, iar C 0. buzei mieşorato ou unu. intre colo două (!. există relaţia 11 -1 C 1. 0. unui număr eslo utilizat în eateulaloaro pentru efectuarea oporafiilot- arilmoli-oe. — C. fală de doi (cufţl.: Iwo's comploinonl), 0. bazei ponlru numorelo binare. Dacă A osto un număr binar cu n cifre şi 11 osto 0. faţă do doi al lui A, valoarea lui li se ol>|ino din relaţia: 11 m '¿" — A. Pentru A^> r-.-. 101 (n >=. ;i) se obţine: 11 ■-= ^ 2“ - A r= 1 000 — 101 => r- 011. în praclică valoaroa sa poato fi ob(inutîl mai simplu, delorminînd 0. faţă do unu ai lui A, A\ şi ndunînd In acoasla valoarea 1; ponlru aceeaşi valoarea a lui A rozullă: A' ^ * - 010, 11« A' + 1=010 -|- 1 = n 011. — C. fală de nouă (engl.: uiue's complomcnt), o. bav-t-i mieşorato ou unu, pentru numerele reprezentate în sistemul do numoraţio cu baza zece. Consi-derind numărul 7.ecimal /I, 0. faţă do nouă al acostuia, x. va fi: x = IO'1—1— A, unde n reprezintă numărul de cifre ale lui A. l’entru A — 027 obţinem: x — IO3 — 1 — 327 = 999 — — 027 = 072. Deci, c. faţă de nouă al unui nuinăr A poale fi calculat seăzlnd, fiecare cifră a acestuia din 9. C. fată de. nun, (engl.: ono's complomonl), 0. bazei micşoralo cu unu, ponlru numerelo reprezontato în sisle-mul do numeratio cu ba/.a doi (numero binare). Valoaroa sa (notată cu x) ponlru un nuinăr A, avînd n cifre, so determină cu ajutorul relaţiei: x — 1n— 1 — — A. l’ontru A = 0101 (n -- '1) avem: x = 2* — 1 — n = 1111 — — 0101 1010. Rezultă că ponlru un număr oarecare se poato calcula o. faţa de unu seăzînd fiecaro cifră a sa din unu, ceea 00 eslo echivalent cu negaţia fiecărei cifre. — C. fată de ztwe (engl.: ten's complement), 0. bazoi ponlru numerele roprezontalo în sistemul do numoraţio cu baza zece. Valoarea o. faţă de zece alo unui număr A cu n cifro so poato obţine fio din relaţia: 11 = 10" —.1, fio caleulind e. faţă do nouă al lui A şi adunînd unu la acosta. (P.O.). componentă n craiului (cnfţl.: grapli component), cel mai mare subgraf conectai, făeînd parte din graful rospocliv. (T.P.). componenţii tio program (engl.: program component), unitate do program logic indopondcnlă, ox-pi'imată într-un limbaj sursă sau în limbaj obioct (de ex.: modulul program, modulul obiect, sogmon tul program).(l’.M.). comprimare a dntolor (engl.: dala comprossion), motodă do 97 COMUNICAŢIE codificare a informaţiei, bazată pe frecvenţa de apariţie a simbolurilor unui alfabet. Pentru realizarea c.d. se codifică separat simbolurile cu frecvenţa mare de apariţie şi simbolurile care apar rar.’ Astfel se obţin lungimi diferite ale cuvintelor de cod pentru reprezentarea simbolurilor din cele două categorii, dar lungimea medie a cuvintelor de cod va fi mai apropiată de cea corespunzătoare simbolurilor cu frecvenţă mare de apariţie. (P.D.). comprimare îi imnginii (engl.: imago compression), procedeu de codificare a imaginii ce urmează a fi transmisă sau/şi prelucrată, folosind un număr cit mai redus de cifre binare. Pornind de la faptul că o imagine poate fi descompusă într-un număr mare de puncte (milioane), fiecare avînd caracteristic un anumit nivel de intensitate, c.i. poate fi obţinută atribuind cuvinte de cod de lungime mică nivelelor de intensitate mai frecvent întîlnite, şi cuvinte de cod do lungime mare, nivelelor de intensitate mai rar existente în figura respectivă. O altă metodă de c.i. are la bază faptul că, din milioanele de puncte ce alcătuiesc o imagine, există numeroase puncte redundante, astfel îneît se transmit şi/sau prelucrează numai o parte din punctele ce alcătuiesc imaginea respectivă: Sin.: aproximare a imaginii. (T.P.). compuncro n muzicii (engl.: musical composilion), generarea de către un sistem de calcul a partiturii unei piese muzicale (pe un înregistrator grafic sau terminal cu afişare) sau producerea efectivă â muzicii (utilizînd un set de convertoare numeric/analogice şi oscilatoare de audiofrecvenfă), ca rezultat al rulării unui program scris într-un limbaj specializat, cu instrucţiuni pentru definirea liniei melodice, ritmului, tonalităţii şi intensităţii. (T.P.). comunicare cu confirmare (engl.: handshaking), transferul informaţiei între două echipamente, sau’ două subansamble, alo unui sistem de calcul, procedat şi urmat de un schimb de semnale sau caractere de control, în-tr-o secvenţă predeterminată. Dacă unul dintre echipamente nu răspunde celuilalt cu semnalul/caracterul corespunzător secvenţei predeterminate, acesta din urmă nu mai efectuează transferul de informaţie planificat. Echipamentul care iniţiază transferul de informaţie prin lansarea unui semnal/caracter de control, rămîne în stare de aşteptare pină la primirea unui semnal/caracter de control din partea celuilalt echipament, indicînd că este gata pentru transfer. Numai după aceea datele se transferă între cele două echipamente, fiind menţinute pe liniile de transfer respective pînă cînd „receptorul“ lansează un semnal de control mareînd preluarea lor. (T.P.). comunicaţio (engl.: communication), transferul informaţiei de la o sursă la destinaţie, sursa şi destinaţia putînd fi reprezentate de dubletul om-om, om-echipament sau echipament-e-chipament. — C. asincronă (engl.: asynchronous communication), -> transmisie asincronă. — C. duplex (integral) (engl.: full duplex communication), legătura între două echipamente aflate la distanţă, prin care transferul de informaţie se poate desfăşura în ambele 'sensuri si- ţ — Dicţionar de Informatică COMUTARE A LINIEI 98 mul lan; acesta este tipul de comunicaţie cel mai frecvent lolosil pentru legătura intro sisteme de calcul. — C. la distantă (engl. : remote communication), c. între două echipamente, care necesită transformarea formei de reprezentare a informaţiei pentru a asigura recepţia în bune condiţiuni. De obicei, termenul se referă la c. dintre echipamentele unui sistem de calcul, core, operînd cu mărimi binare, necesită transformarea acestora în semnale analogice (adaptate canalelor de comunicaţie în uz) şi reciproc, utilizînd echipamente de. lip modem sau cuplor acustic. — C. locală (engl.: local communication), c. care nu necesită transformarea formei de reprezentare a informaţiei pentru a asigura recepţia în buno condiţiuni, ci, cel mult, presupune numai amplificarea semnalelor purtătoare do informaţie. — C. semi-duplex (engl.: semi-duplex communication), legătură între două echipamente, aflate la distanţă, prin care Lransferul do informaţie se poate desfăşura în ambele sensuri, dar nu simultan; comunicaţia poate fi blocată, dacă fiecare echipament aşteaptă pe celălalt să emită, sau lipsită do semnificaţie, dacă ambele echipamento emit. simultan. — C. simplex (engl.: simplex communication), legătura stabilă între două echipamente, aflate la distanţă, prin care transferul do informaţie aro loc numai într-un singur sens. — C. sincronă (engl.: synchronous communication), -> transmisie sincronă. (T.P.). comntaro o liniei (engl.: line switching), conectare a unei linii do intrare dintr-un set de î linii, la una din cele e linii do ieşire (/ ) e) ale unui echipament comutator, pe durata transmisiei unui mesaj; la sfîr-şilul transmisiei, linia de intrare este deconectată, linia de ieşire fiind disponibilă — comu-t.-'bilă — pentru o altă intrare. (T.P.). comutare a mesajelor (engl.: message switching), colectare a datelor de la diferite terminale şi transferul lor spre altele din cadrul aceluiaşi sistem de tele-preluerare; comutatorul, care este, în general, un calculator, nu execută operaţii de prelucrare asupra acestor date, ci, eventual, numai de conversie de cod şi memorare temporară. Spre deosebire de comutarea liniei, în acest caz nu există o legătură electrică directă între linia de intrare şi cea de ieşire. (T.P.). comutare a pachetelor (engl.: packet switching), metodă de comunicaţie utilizată în reţele de teleprelucraro cu o topologie fixată, care asigură transferul dinamic al mesajelor, divizate în mai multe porţiuni, numite pachete, prin reţea, intre sursă şi destinaţie, sub controlul programelor de comunicaţie (-)• reţea cu comutarea pachetelor). (T.P.). concaienaro (engl.: concatenation) -* juxtapunere. concentrator (engl.: concentrator), calculator de capacitate redusă, programat pentru a executa multiplexarea unui set de linii do comunicaţie de joasă viteză, pe o singură linie (eventual chiar mai multe) de maro viteză. Pe lîngă funcţia do mulţi- os CONDUC "¿UE A PKODUCŢIEI plexare, c. poate fi programat pentru efectuarea unor operaţii de conversie, detecţie a erorilor, apel selectiv al liniilor şi controlul terminalelor locale. (T.P.). concurenţă (engl.: concurrency),, desfăşurarea simultană a două sau mai multe activităţi într-un sistem de calcul. Un exemplu de c. îl constituie desfăşurarea unei activităţi în unitatea centrală de prelucrare simultan cu desfăşura-rea unei operaţii în canalul de intrare/ieşire. Noţiunea c. este utilizată şi pentru caracterizarea unor activităţi care se desfăşoară în aceeaşi unitate fizică. As’tfel, deşi două sarcini nu poţ fi simultan în execuţie pe aceeaşi unitate centrală de prelucrare, ambele se pot afla simultan între punctele de început şi de terminare ale execuţiilor lor. (V.C.). condiţie iengl.: condition), predicat,’definit pe mulţimea datelor programului şi cu valori în domeniul {adevărat, fals}, ce guvernează execuţia unor acţiuni de prelucrare a datelor sau de control. (C.G.)i condiţionare (engl.: condition-ning), guvernarea unei acţiuni de prelucrare a datelor D ale unui program sau unor acţiuni de control prin intermediul unui predicat P : D -* {adevărat, fals}. Din punct de vedere textual, c. ia forma unor instrucţiuni de control sau prelucrare condiţionate (ciclu, instrucţiune de salt condiţionat etc.). (C.G.). condiţionare a liniei închiriate (engl.: line conditionning), ansamblu de operaţii executate la capetele unei linii telefonice pentru a obţine transmisia semnalelor de frecvenţe diferite cu acecaşi atenuare, întirziere şi acelaşi raport semnal/zgomot, în scopul măririi vitezei de transmisie a datelor. (T.P.). conflueere a proceselor (engl.: process control) (cu calculatorul), utilizarea sistemului de calcul pentru controlul performanţelor obţinute în urma desfăşurării unui anumit set de activităţi (proces). C.p. poate fi „cu buclă deschisă“, în care caz sistemul de calcul furnizează utilizatorului date asupra procesului, locul şi, eventual, metodele prin care trebuie să intervină pentru obţinerea performanţelor dorite, sau, „cu buclă închisă“, cînd -» calculatorul de proces este cuplat la echipamente de control conectate la proces, pe care le activează singur, pe baza programelor existente, pentru obţinerea caracteristicilor solicitate. €.î>. industriale presupune utilizarea sistemelor de calcul pentru controlul şi reglarea activităţilor productive din cadrul unei unităţi industriale — secţie, fabrică sau uzină, avînd ca obiective: creşterea productivităţii utilajelor, a siguranţei de funcţionare şi a indicelui de utilizare a acestora, asigurarea unei calităţi superioare a produselor, utilizarea mai eficientă a materiilor prime şi materialelor. (T.P.). conducere a producţiei (engl.: production control), ansamblu de aplicaţii din cadrul unui sistem informatic pentru conducerea unei unităţi productive, avînd ca funcţiuni principale programarea, lansarea şi urmărirea producţiei. Avînd în vedere numeroasele cerinţe de implementare a unor astfel de aplicaţii, firmele producătoare livrează pachete de programe destinate p.p., de exemplu, pentru calculatoarele din familia FELIX, pachetele de programa- 7* CONDUCERE IEKAKIIIZATA A PRODUCŢIEI 100 rc ORACLE - LANSARE si ORACLE - ORDONANTARE. (T.P.). conducere ierarhizată n producţiei (engl.: hierarchical production control), utilizarea, pentru realizarea unui sistem informatic de conducere, a unei structuri organizate pe niveluri do complexitate a deciziilor şi a obiectivelor de conducere; nivelul 1, conducerea (automată) directă a proceselor tehnologice, cu scopul de a stabiliza proco-solé tehnologice prin compensarea perlurbaţiilor şi de a executa deciziile nivelului 2, imediat superior, dacă acest nivel există; nivelul 2, conducerea operativă optimală a proceselor de producţie (reglare multivariabilă, optimizare în regim staţionar — pe baza unor modele statice de optimizare — coordonarea fluxurilor de materialo etc.); nivelul 3, conducerea operativă adaptivă a proceselor de producţie, evaluarea performanţelor şi adaptarea modelelor de optimizare prin modificarea parametrilor, pentru a reflecta experienţa dobindilă şi, eventual, de auto-organizare a sistemului; nivelul 4, programarea producţiei (pe termen scurt şi mediu); nivelul 5, planificarea producţiei (pe termen mediu şi lung). Nivelurile 1 pînă la 4, inclusiv, reprezintă conducerea tactică, iar nivelul 5 reprezintă conducerea strategică. (A.D.). conectare internodală (engl.: internodal connection), termen u-tilizat, în general, pentru a denumi topologia unui sistem de teleprelucraro, avînd un set de noduri interconectate. (T.P.). eonectivă (engl.: connective), o-perator în calculul prepoziţional. (L.Ş.). conector (engl.; connecter), dispozitiv mecanic, prevăzut cu un set de terminale metalice care se pot cupla galvanic la conexiunile electrice dintr-un echipament, destinat introducerii plachetelor în sistem. (T.P.). concxiuno în cascadă (engl.: cascaded connection), descompunerea unei scheme logico secvenţiale complexe într-un set do scheme logico secvenţiale mai simple, cu întîrzierea unitară, conectate în serie. (T.P.). configuraţia sistemului de calcul (engl.: computer system configuration), mulţimea echipamentelor (unităţi centrale, memorie internă, echipamente periferice, do intrare/ieşire) instalate în-tr-un sistem de calcul. Orice sistem de calcul este caracterizat printr-o configuraţie minimă reprezentată de minimul de echipamente necesare pentru a fi posibilă funcţionarea şi o configuraţie maximă dată de numărul maxim de echipamente ce pot fi înglobate în sistem. Configuraţia unui sistem de calcul se stabileşte în funcţie de caracteristicile lucrărilor efectuate, fiind unul din obiectivele proiectării unui sistem informatic. (P.D.). confirmaro (engl.: acknowledge). 1. Semnal utilizat de un echipament, ca răspuns la iniţierea unei operaţii de —» comunicară cu confirmare. 2. Furnizarea, de către un echipament receptor, a unui mesaj, sau caracter, indi-cînd recepţia mesajului transmis. (r.p.j. conjuncţie logică (engl.: boolean AND), -*• algebră booleana. consens (engl.: consensus), operaţie logică folosită pentru generarea de noi produse logice; 101 dacă P şi Q sînt produse logico, c. acestora este un produs, P, care nu implică pe sau P, dar implică suma logică P+Q-(P.D.). consistenţa datelor (engl.: data consistency), caracteristică fundamentală, necesară datelor prelucrate de un program, conform căreia, în orice moment pe parcursul execuţiei programului, datele sînt corecte în raport cu obiectele reprezentate. în general, orice dală a unui program poate fi considerată ca o copie particulară a unei date abstracte D ce modelează un anumit concept, tip de obiect etc. Data abstractă este caracterizată de un predicat Pd ■ X-* {adevărat, fals}, numit invariant al datei, unde X indică mulţimea atributelor datei D • Pd = adevărat este condiţia ca D să fie fidelă entităţii desemnate. Orice dată D' de’tip D este corectă dacă PD' (X) = adevărat, în orice moment al execuţiei programului. De exemplu, dacă într-un program PASCAL se folosesc date deforma iypeREZISTOR = record R, U, I: real end, pentru a reprezenta rezistoare, atunci o dată R1 de tip REZISTOR va fi corectă dacă relaţia Rl.U = = Rl.R * Rl.I, care reprezintă legea lui Ohm, va fi satisfăcută în orice moment al execuţiei programului. în majoritatea limbajelor de programare existente nu se face deosebire între procesele de menţinere a c.d. şi de prelucrare propriu-zisă a acestora. Există preocupări do realizare a unor limbaje de programare ce permit incorporarea în dale a mecanismului de menţinere a consistenţei acestora, odată cu specificarea tipurilor de date. în acest caz partea „executabilă“ a programului va CONSTANTA reflecta exclusiv transformarea datelor. O astfel de abordare a programării are efecte bune asupra corectitudinii şi clarităţii —> produselor program obţinute. (C.G.). consolă (engl.: console), echipament destinat comunicaţiei directe a operatorului cu sistemul de calcul. Pentru introducerea informaţiei în sistem, operatorul are la dispoziţie un set de comutatoare sau/şi o tastatură alfanumerică, In timp co sistemul comunică cu operatorul prin intermediul unei imprimante, sau al unui dispozitiv de afişare cu tub catodic sau diode luminiscente; aceste dispozitive sînt plasate, în general, într-un pupitru (de comandă). La unele sisteme de calcul c. poate cuprinde mai multe dispozitive cu tub catodic pentru controlul simultan al mai multor programe a-flate în execuţie. în cazul terminalelor aflate la distanţă, c. conţine şi dispozitivul de modulare/ demodulare, pentru conectarea la linia de comunicaţie, şi are, ca funcţii suplimentare, controlul comunicaţiei şi al echipamentelor de intrare/ieşire conectate. — C. operatorului tehnolog (engl.: process control console), echipament destinat comunicaţiei directe între calculatorul de proces şi operatorii tehnologi; numai în cazul unor procese deosebite, structura acesteia diferă de structura generală de c. prezentată. (T.P.). constantă (engl.: constant), mărime, dată, a cărei valoare rămi-ne neschimbată pe durata efectuării unor calcule şi este autodefinită prin forma sa textuală. In limbajele de nivel înalt e. se pot introduce direct în program, fără a fi necesară citirea lor ca date (prin program) sau obţine- CONSULTAREA FIŞIERULUI rea ca rezultat al unui calcul. — C. alfanumerică (engl.: alphanu-merical constant), c. alcătuită dintr-un şir de litere şi cifre, inclusiv spaţiile eventual existente. — C. figurativă (engl.: figurative constant), q. ce poate fi definită folosind diferite cuvinte ale vocabularului limbajului de nivel înalt în care esto utilizată, făcînd astfel mai natural limbajul respectiv. — C. logică (booleana) (engl.: boolean constant), c. care poate avea una din cele două valori „true“ (adevărat) şi „false“ (fals), utilizată în operaţii logice şi de decizie. — C. numerică (engl.: numerical constant), valoare numerică ce poate fi exprimată, în limbajele de nivel înalt, fio la fol ca în scrierea curentă, prin-tr-un şir de cifre despărţite de o virgulă, fie printr-o mantisă şi un exponent. Poate exprima, de asemenea, şi o valoare atribuită unui număr complex, folosind în acest caz o pereche de numere pentru definirea ei. (T.P.). consultarea fişierului (engl.: file inspection), citirea înregistrărilor fişierului. (F.M.). contor do intervalo (engl.: interval timer) -+ ccag do timp real. control al liniilor do comunicaţie (engl.: communication line control), ansamblu do operaţii, desfăşurate sub controlul programului, avînd drept scop testarea stării de funcţionare a liniilor de comunicaţie conectate la sistemul de calcul şi detectarea apariţiei datelor în linie. (T.P.). control al mesajelor (engl.: mes-sage control), ansamblu de operaţii executate la recepţie, avînd drept scop verificarea faptului 102 că mesajul recepţionat corespunde, ca structură, protocolului de comunicaţie adoptat, şi separarea informaţiei utile de cea de control. (T.P.). control al traficului (engl.: traî-fic control), aplicaţie care necesită utilizarea unor sisteme de calcul puternice, împreună cu echipamente specializate de colectare a datelor. Sistemele de calcul, utilizate pentru c.t. aerian, furnizează personalului însărcinat cu controlul zborurilor informaţii relative la altitudinea, viteza şi direcţia aeronavelor aflate în spaţiul supravegheat, pe baza datelor furnizate do staţiile radar conectate la sistem. Aceste date sînt prelucrate de sistemul do calcul şi, folosind dispozitive de afişare grafică, se alcătuieşte harta aeriană a spaţiului con trolat cu traiectoriile aeronavelor şi vitezele lor de deplasare. De asemenea, pe acelaşi dispozitiv de afişare, sint prezentate datele relative la planificarea zborurilor, precum şi situaţiile conflictuale care pot apare în desfăşurarea traficului. Pe baza datelor culese, sistemul de calcul avortizează controlorii de zbor în legătură cu posibilităţile de ciocnire existente la un moment dat. Sistemele evoluate pentru c.t. sînt prevăzute cu echipamente de transmisie de date, comunicînd astfel, direct aeronavelor, traiectoria, viteza şi înălţimea care trebuie realizate pentru asigurarea siguranţei de zbor şi traficului planificat. în cazul traficului rutier, sistemele de calcul sînt utilizate pentru obţinerea unor coeficienţi ridicaţi de siguranţă şi fluenţă a circulaţiei. Colectarea datelor se realizează folosind un sistem do senzori optici, plasaţi în punctele nodale ale reţelei 103 supravegheate, care transmit date relative la debitul de circulaţie în punctele respective. Sistemul de calcul prelucrează aceste date, dirijînd apoi, prin telecomandă, semafoarele din reţea, pentru realizarea parametrilor planificaţi. Datele culese pot fi utilizate, de asemenea, pentru efectuarea unor calcule de optimizare a circulaţiei folosind reţeaua rutieră existentă şi un sistem de dirijare adecvat. (T.P.). conversaţional (engl.: conversational), regim de lucru al unui sistem de calcul, caracterizat de împărţirea facilităţilor de calcul de obicei între mai mulţi utilizatori, aflaţi în permanenţă interacţiune cu sistemul, prin intermediu] unor terminale. Beneficiul major al regimului de lucru c. faţă de alte regimuri de lucru, este o nouă relaţie om— maşină. Utilizatorul este în permanent contact cu problema sa; el îşi poate manifesta mai liber imaginaţia şi poate încerca mai multe variante, deoarece modificările programelor se fac rapid. Eficienţa cu care programele sînt scrise şi corectate este ridicată. Regimul c. facilitează studiile parametrice. Pe baza inspectării rezultatelor parţiale, programatorul are posibilitatea să cunoască mai bine problema sa şi să modifice dinamic, algoritmul. (V.C.). conversie (engl.: conversion), transformare a formei de reprezentare a informaţiei în contextul unui sistem de calcul; c. se poate referi la date existente în memoria internă a calculatorului sau la informaţia stocată pe suporturi externe de tip disc magnetic, bandă magnetică, tambur magnetic etc. — C. de fişiere (engl.; file conversion), CONVERTOR NUTiîERiC-ANALOGIC transformarea modului de organizare şi eventual a codului informaţiei unui fişier în momentul copierii acestuia Sn alt fişier. De exemplu, In fişier secvenţial înlănţuit poate fi coiyvertit în-tr-unul secvenţial. — O. de suport (engl.; media conversion), transformarea modului de organizare şi, eventual, a codului informaţiei stocate pe un suport extern de informaţie, în momentul transferării acesteia pe alt suport extern (de ex.: disc-bandă magnetică sau disc-bandă perforată). (C.G.). conversie a datelor (engl.: data conversion), transformare a formei de reprezentare a datelor, în cele mai multe cazuri c.a d. presupune schimbarea codului datelor, dar poate implica şi schimbarea structurii acestora. Astfel, putem vorbi despre c.a.d. din codul ASCII în EBCDIC, ISO în ASCII sau de c. a d. din virgulă fixă în virgulă mobilă. (C.G.). convertor analog-numerio (engl.: analog to digital converter), circuit electronic care transformă un semnal analogic aplicat la intrare într-o succesiune de numere binare, corespunzătoare valorilor amplitudinii semnalului la momente definite de timp. Este caracterizat,- în general, prin numărul de cifre ce alcătuiesc numerele binare furnizate la ieşire şi prin timpul de conversie. C.a—n. sîntutilizate pentru extragerea datelor necesare controlului proceselor continue cu sisteme de calcul numerice. (T.P.). convertor numeric- analogie (engl.: digital to analog converter), circuit electronic care, în general, transformă un număr aplicat la intrare, într-un semnal COPIERE A FIŞIERELOR 104 analogic cu amplitudinea corespunzătoare numărului respectiv. C.n — n. sînt utilizate pentru comanda circuitelor liniare folosite în dispozitivele de afişare şi do înregistrare grafică şi în echipamentele de acţionare asupra proceselor continuo. (T.P.). copicre a. fişierelor (engl.: file copying), transferare a informaţiei umii fişier sursă într-un fişier destinaţie; dacă fişierul destinaţie are organizare secvenţială, el va fi creat pe parcursul procesului de copiere. (C.G.). oopiero a imaginii (engl.: hard-copyj, transpunere pe hîrtio a imaginii existente la un moment dat po ecranul unui dispozitiv de afişare alfa-numerică sau grafică, pentru utilizare ulterioară. (T.P.). corccţio automată a erorilor (engl.: automatic error correc-tion), operaţie executată la recepţia eronată a datelor codificate printr-un cod corector de erori, avînd drept scop dotecta-rea informaţiei transmise. Echipamentele necesare codificării şi corecţiei automato au un grad do complexitate şi un cost ridicat, ceea ce face ca acest procedeu să fie utilizat numai în transmisia datelor la mare distanţă. în sistemele do telepre-lucraro existente, de cele mai multe ori, detecţia unor erori la recepţie nu este însoţită şi de corectarea lor, ci se solicită, de către receptor, retransmisia datelor eronate. (T.P.). corespondenţii asistată do calculator (engl.: computer-aided co-respondence), aplicaţie relativ recentă a sistemelor de calcul, constînd în alcătuirea şi tipărirea scrisorilor curente emise de unităţi bancare şi industriale, în memoria sistemului de cal- cul se află depozitat un set de „unităţi do text“ — propoziţii standard şi articole uzuale, pentru realizarea unei scrisori fiind necesară introducerea identificatorilor pentru unităţile de text solicitate, precum şi informaţii auxiliare relative la dala calendaristică, destinatar etc.; acestea sînt prelucrate în sistemul de calcul, avînd ca rezultat tipărirea scrisorii la imprimantă. (T.P.). corutină (engl.: coroutine), procedură scrisă într-un limbaj de programare func-ţionînd într-un regim particular,’ în care poate apela o altă procedură (şi ea e.) ce o poate apela la rîiidul ei, ambele proceduri executîndu-se în paralel. Este cazul apelurilor simetrice ale sarcinilor. Apelul unei c. nu creează o nouă înregistrare de activare, iar revenirea dintr-o c. nu antrenează distrugerea înregistrării ei de activare. Deci, spre deosebire de procedura clasică în sens AL-GOL-6O, în cazul c. durata vieţii unei înregistrări de activare, asociată unei execuţii a părţii fixe a procedurii, este independentă de intervalele do timp în care procesorul real execută instrucţiuni ale c. Independenţa duratei vieţii înregistrării de activare do momentele intrării sau părăsirii c. de către controlul execuţiei presupune, la implementarea mecanismului apelului, existenţa unui numărător de instrucţiuni în înregistrarea de activare care să memoreze punctul în care s-a oprit ultima instanţă a execuţiei. Acest mecanism facilitează execuţia cuasi-paralelă: într-un grup de c. execuţia fiecăreia are loc independent de celelalte, de-pinzînd doar de necesităţile de sincronizare. Selectarea pentru oxecuţie sau abandonarea tem- 105 porară a execuţiei c. este rezolvată de sistem pe baza întreruperilor. Execuţia cuasi-paralelă poate fi utilă’pentru descrierea prin program a activităţilor concurente dintr-un sistem cum ar fi: procesele în timp real, sistemele de operare sau compilatoarele cu mai multe treceri. (L.Ş.). CEC, denumire utilizată, uneori, pentru —>■ verificarea redundanţei ciclice şi provenită din iniţialele metodei în 1b. engleză: Cy-clic Redundancy Check. (T.P.). creare a fişierului (engl.: file creation), memorarea informaţiei pe un suport conform unei organizări de -> fişier alese. (F.M.). ercaro a sarcinii (engl.: task creation), operaţie de definire şi introducere în sistem_ a unei sarcini. Concret, operaţia constă din definirea descriptorului noii sarcini, precizînd valorile iniţiale ale tuturor componentelor. De obicei sarcina nou creată se află în starea „suspendat“, activarea ei putînd fi făcută printr-o operaţie separată, ulterioară creerii.. La unele sisteme, sarcina creată se bucură de aceleaşi drepturi ca celelalte sarcini din sistem. La alte sisteme, este luată în consideraţie relaţia care se stabileşte între sarcina care execută operaţia de creare (părinte) şi sarcina creată (fiu). Această relaţie este folosită pentru a controla validitatea acţiunilor executate de sarcini; de exemplu, o sarcină poate suspenda numai ■ descendenţii săi. De asemenea, resursele alocate iniţial sarcinii nou create, sînt comune cu cele ale părintelui şi trebuie să reprezinte un subset' al lor. Există sisteme la care sarcina nou creată nu este nici solicitantă şi CRITERIU DE TESTARE nici posesoare de resurse (în afara memoriei ocupate de descriptorul său), fiind considerată „latentă“ sau „adormită“. La prima sa activare, sarcina poate fi introdusă rapid în competiţie pentru resursele sistemului, pe baza informaţiilor conţinute de descriptorul său. (V.C.). creion fotosensibil (engl.: light pen), dispozitiv cu formă de creion, avînd în vîrf un element fotosensibil utilizat pentru generarea unui semnal de întrerupere, destinat procesorului de afişare, la detecţia iluminării punctului de pe ecranul tubului catodic în dreptul căruia este plasat. Sin.: creion optic. Semnalul de întrerupere este însoţit de informaţii relative la coordonatele punctului vizat pe ecran, iar rutina de tratare a întreruperii trebuie să asocieze acestor coordonate elementul afişat care conţine punctul respectiv, c.f. fiind utilizat pentru localizarea imaginii. Folosind algoritmi de trasare, prin program se poate afişa un element specific, mobil (cruce, asterisc etc.), care urmăreşte deplasarea c.f. pe ecran, transformînd astfel mişcarea într-o curbă afişată. Ataşat terminalelor grafice, c.f. constituie un instrument utilizat, în special, în -> proiectarea grafică. (T.P.). creion optic (engl.: light pen), creion fotosensibil. criptogramă (engl.: cryptogram), formă codificată a unei înregistrări, folosind un cod criptografic, care nu poate fi interpretată decît în prezenţa unei „chei“ (reguli) de descifrare. C. sînt utilizate pentru asigurarea securităţii informaţiei în sistemele de caicul. (T.P.). criteriu de testare (engl.: test criterion), element de referinţă CUANTIZARE A IMAGINII 106 în aprecierea nivelului de încredere ce se poate asocia unui program în urma testării. în funcţie de c. de t. se selectează metodele şi tehnicile corespunzătoare pentru generarea datelor de test. în formularea c. de t. se are în vedere capacitatea datelor do test generate de a asigura un anumit grad de pătrundere în structura de control a programului. Se pot defini trei astfel de grade: executarea tuturor instrucţiunilor; executarea tuturor ramificaţiilor; executarea tuturor drumurilor din program. (M.R.). cuantizaro a imaginii (engl.: imăge quantization), transformare a imaginii transmise de o cameră de luat vederi într-un set de caractere binare; fiecare caracter reprezintă, codificat, nivelul strălucirii unei micro-zone a imaginii prelevate, eventual culoarea microzonei respective. în general, imaginea este împărţită în 1 000x1 000 microzone, numite, de cele mai multe ori, puncte, cuantizarea avînd deci ca rezultat 1 000 000 caractere binare, fiecare repre-zentînd strălucirea punctului corespunzător. (T.P.). cub (engl.: cube), reprezentare a produselor logice pentru funcţiile de n variabile sub forma: Y = Vi ’ 2/2-" ' Un, unde yt = = 0,1,a;, pentru i = 1, 2 ... n, după cum variabila i, din produs, are valoarea 0, 1 sau nu intervine. De exemplu, conside-rînd produsele corespunzătoare unor funcţii logice de trei variabile a, b, d\ P1 (a, b, d) = a • ■ b-d şi P2 (a, b, d) = a ■ d, c. corespunzătoare sînt Y1 = = 1 0 1 şi r2 = 1x0. (P.D.). capiii —> concctor. cuplor acustic (engl.: acoustic coupler), dispozitiv utilizat pentru conectarea la sistemele de calcul a terminalelor aflate la distanţă, folosind reţeaua telefonică. Datele, emise serial pe bit de echipamentul numeric, sînt transmise în linia telefonică prin intermediul unui difuzor, cuplat acustic cu microfonul mi-croreceptorului unui aparat telefonic obişnuit, sub forma unor sunete modulate în frecvenţă, mai rar în amplitudine. La recepţie, datele transmise sînt obţinute prin demodularea semnalului furnizat de un microfon, cuplat acustic cu casca microre-ceptorului. Transmisia datelor prin c.a. este mai lentă (cu viteza de cca 300 biţi/sec) şi mai susceptibilă la paraziţi decît în cazul folosirii unui modem, în schimb se poate efectua de la orice post telefonic, particular sau public, deoarece nu necesită cuplarea electrică la linia telefonică. (T.P.). cuplor dc transmisie (engl.: communication controller), echipament destinat comunicaţiei la distanţă în sistemele de calcul FELIX şi IRIS, prin intermediul unităţii de schimburi multiple. — C. de t. în mod caracter (engl.: character communication controller) (GTC) poate comanda comunicaţia asincronă pe 64 linii de transmisie, utilizînd reţeaua telefonică sau telegrafică, intr-unui din modurile simplex, semiduplex sau duplex integral, cu viteze de 50—1200 biţi/sec. — C. de t. in mod mesaj (engl.: message communication controller) (CTQM), poate comanda comunicaţia sincronă sau asincronă, cu viteze de 50—4800 biţi/sec, fiind destinat, în special, conectării terminalelor de prelucrare pe loturi la distanţă, con- 107 CUVÎNT ceniraloarelor sau calculatoarelor satelit. (T.P.). cursor (engl.: cursor), caracter special, utilizat pentru localizarea elementelor unei imagini pe ecranul tubului catodic. în cazul terminalelor cu afişare pe tub catodic, c. poate fi reprezentat printr-o linie plasată deasupra sau sub poziţia unui caracter şi poate fi deplasat pe ecran în urma executării unui program de afişare, sau la comanda utilizatorului. în mod curent, aceste terminale sînt prevăzute cu taste speciale, la a căror apăsare o. se deplasează cu o poziţie la dreapta, stînga, în sus, în jos, sau îritr-un punct de referinţă. Poziţia o. indică fie locul în care Va apare pe ecran caracterul corespunzător tastei apăsate de utilizator, fie primul sau ultimul dintr-un şir de caractere ce urmează a fi citite prin program, pentru a fi transmise la distanţă, prelucrate sau deplasate pe ecran. în cazul terminalelor grafice, deplasarea c. poate fi obţinută folosind o tabletă sau un dispozitiv de tip joystick. (T.P.). cuTÎnt (engl.: word), vector binar cu un număr predeterminat de componente (biţi), care poate fi tratat ca o unitate de informaţie la un moment dat. (P.D.). — C. de cod (engl,: code word), succesiune de cifre dintr-un. sistem de numeraţie, corespunzătoare unui simbol al alfabetului codificat. (T.P.). — C. de comandă (engl.: command word) -» comandă de intrare/ieşire.— C. de control (engl.: control word) —> comandă de intrare/ieşire. — C. de stare (engl.: stâtus word), totalitatea parametrilor (vectorul) c6 caracterizează execuţia unei sarcini pe un anumit procesor. Acesta coincide cu colecţia informaţiilor ce trebuie plasate în procesor şi în memorie pentru a pune în execuţie o sarcină, sau pentru a relua execuţia ei după o perioadă de întrerupere. C. de stare poate avea următoarele componente (fig. C.12): identificatorul sarcinii (I) —un nume sau un număr prin care se fac toate referirile la sarcină identificatorul spaţiului logic de adrese (SA), indicatorul următoarei acţiuni (instrucţiuni), a sarcinii (IA), un vector con-ţinînd valorile registrelor adresabile ale procesorului utilizate de sarcină (REG), prioritatea sarcinii (P). Se consideră că toate cuvintele ce ar putea fi utilizate de orice sarcină sînt Fig. C.12. Sarcina I urmează să execute instrucţiunea i de la adresa IA, modificînd datele a şi eventual registrele REG. CUVINT 108 numărate într-o ordine oarecare. Fiecare cuvînt esle identificat printr-un număr numit adresa absolută. Spaţiul de adrese al unei sarcini asociază fiecărei adrese generate de sarcină o adresă absolută sau simbolul N (nedefinit) dacă adresa este nedefinită sau nedisponibilă. C. de stare caracterizează comportarea dinamică a unei sarcini şi permite comutarea rapidă a procesorului sau a altor resurse între diferite sarcini. El conţine informaţii utilizate în planificarea resurselor (prioritate) şi informaţii adiţionale de stare’sau de protecţie (REG). — C. de stare a canalului (engl.: channel status word), ansamblu de parametri co caracterizează execuţia sau terminarea unui program de intrare/ieşire într-un subcanal. Are, în general, următoarele componente: adresa următoarei comenzi de intrare/ieşire, contorul rezidual de date (datele ce au mai rămas de transferat, corespunzător ultimei comenzi executate), indicatorii de stare a canalului şi a echipamentului periferic etc. Aceşti parametri sînt plasaţi într-o zonă do memorie principală, de adresă fixă, fiind accesibili şi unităţii centrale de prelucrare. Ei sînt modificaţi de canalul de intrare/ ieşire, la execuţia unei instrucţiuni de intrare/ieşire (de către unitatea centrală de prelucrare) sau la producerea unei întreruperi. La unele sisteme de calcul, pentru cuvin tul de stare a canalului este utilizat, ca sinonim, termenul cuvînt de răspuns. — C. de stare a programului (engl.: program status word), ansamblu de parametri ce caracterizează execuţia unui program; conţine în general: a) adresa instrucţiunii ce urmează a fi executată; b) nivelul de prioritate al pro- gramului; c) cheia de acces la memorie; d) indicatorii de mascare a întreruperilor sau derută-rilor; e) indicatorii de condiţii; f) indicatorul modului de funcţionare (operare) etc. Paramc-. irul a) este utilizat pentru extragerea din memorie a următoarei instrucţiuni de executat. El este modificat la execuţia fiecărei instrucţiuni, valorile sale succesive reflectînd ordinea de execuţie a instrucţiunilor din program (fluxul controlului). Parametrul b) exprimă prioritatea programului, printr-un număr. Cu cît valoarea acestuia este mai mică, cu atît prioritatea programului este mai mare. Parametrul este utilizat în sistemul de întreruperi, execuţia unui program neputînd fi întreruptă dccît de cereri cu prioritate mai mare. Parametrul c) este utilizat pe durata acceselor la memorie, însoţind adresa de memorie a cuvîntului implicat în operaţie. Valoarea lui este comparată cu valoarea cheii de protecţie a zonei de memorie în care se situează adresa specificată. Din comparaţie rezultă dacB. operaţia dorită este autorizată sau nu. Parametrul d) cuprinde indicatori pentru mascarea unor derutări sau a unor grupuri de întreruperi. Mascarea nu împiedică memorarea apariţiei evenimentului asociat deru-tării sau întreruperii, ci doar producerea derutării sau întreruperii. Parametrul e) caracterizează rezultatul obţinut la ultima operaţie executată do unitatea centrală de prelucrare: rezultat nul, negativ, depăşire, report. Parametrul f) caracterizează modul de lucru al unităţii centrale de prelucrare, fiind utilizat că măsură elementară de protecţie. Multe sisteme prevăd două moduri de lucru şi 109 CUVÎNT anume: supervizor, în care este permisă execuţia oricărei instrucţiuni din repertoriul calculatorului, şi utilizator, în care cxecuţia anumitor instrucţiuni, numite privilegiate, nu este permisă (provoacă devierea programului). In timpul execuţiei unui program, cuvîntul său de stare este memorat într-un registru de stare a programului din unitatea centrală de prelucrare. Ori de cîte ori execuţia programului esle oprită temporar (de exemplu la producerea unei întreruperi), c. de stare a programului este salvat automat în memoria principala. Pentru reluarea execuţiei programului, din punctul în care ea a fost întreruptă, cuvîntul său de stare este rememorat în registrul de stare a programului, printr-o instrucţiune de încărcare. Instrucţiunile referitoare la starea programului fac parte din grupul instrucţiunilor privilegiate, nefiind disponibile programatorului obişnuit. (V.C.). — C. de trecere (engl.: password), şir de caractere ce condiţionează folosirea resurselor unui sistem de calcul sau asigură protecţia informaţiilor înmagazinate. Fiecare utilizator îşi poate stabili şi modifica propriile c. de trecere — parole. în mod normal, într-un sistem de calcul, există c. de trecere la diverse nivele: pentru a putea angaja dialogul cu sistemul de la un terminal, pentru a avea acces la un anumit volum de informaţie, pentru a putea prelucra un anumit fişier etc. Condiţionarea specificată prin c. de trecere poate fi selectivă. Astfel, lectura unor date dintr-un fişier se poate efectua fără a fi necesară indicarea c. de trecere asociat fişierului, dar, în scliimb, modificarea datelor respective impune emiterea prealabilă a c. de trecere (C.G.). — C. memorie (engl.: memory word), vectorul binar cu numărul maxim de componente care poate fi transferat (scris sau citit) cînd se efectuează un acces la memorie. C. memorie constituie o caracteristică a calculatoarelor numerice, reprezentînd cantitatea de informaţie accesibilă la un moment dat pentru un procesor. — C. procesor (engl.: processor word), vectorul binar cu numărul maxim de componente care poate fi memorat într-un registru adresabil al procesorului. (P.D.). — C. rezervat (engl.: reserved word), şir de caractere alfanumerice ce constituie un simbol cu semnificaţie particulară într-un limbaj de programare, exprimînd o comandă, un tip de prelucrare etc., fără a putea fi folosit ca identificator al datelor. De exemplu în limbajul COBOL, PERFORM, MULTIPLY, DIVIDE etc. sînt e. rezervate. (C.G). D dată (engl.: data). 1. Număr, mărime, relaţie ete. care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări, urmînd a ii supusă unor prelucrări. 2. Reprezentare, accesibilă unui procesor, a informaţiei prelucrate. O <1. este caracterizaiă prin valorile pe care le poate avea prin operaţiile primitive de transformare şi prin structura sa. La nivelul procesorului, unei îl. i se asociază una sau mai multe locaţii destinate memorării valorii sale curente şi a eventualelor informaţii referitoare la structura sa. într-un program, scris pe baza unui limbaj de programare de nivel înalt, o d. este cunoscută fie prin intermediul unui identificator ce îi esto asociat folosind o declaraţie, fie, dacă d. are valori nemodificabile în timp, prin constanta care Si reprezintă valoarea. Valorile modificabile în timp ale unei d. sînt accesibile pe baza variabilelor. Orico procesor acceptă d. de anumite tipuri (—> lip de dată) acestea constituind o caracteristică importantă a procesorului. — Z>. alfanumerică (engl.: alphanumeric data), d. nenumerică cu valori repre-zcntînd caractere sau şiruri de caractere alfanumerice. La nivelul calculatorului, un caracter esto reprezentat prin codul asociat acestuia (-» cod). Operaţiile ce se pot efectua cu d. alfanumerice sînt compactarea, concatenarea, compararea etc. — D. aritmetică (engl.: arithmetic data), d. numerică cu valori întregi sau reale. Datorită capacităţii limitate de reprezentare a numerelor în calculator şi datorită formei binare de reprezentare, valorile d. aritmetice corespund unei submulţimi a numerelor reale, axiomatica numerelor reale nu mai este respectată în întregime, iar calculele sînt aproximative. în calculator valorile d. aritmetice sînt reprezentate în virgulă fixă sau virgulă mobilă, în limbajele de programare, o d. aritmeiică cu valoare constantă se prezintă sub formă de şir de cifre şi simboluri, care indică semnul, virgula, exponentul etc., cu o sintaxă funcţie de limbaj. Astfel, în FORTRAN întregul 110 se reprezintă aşa cum este scris, iar realul — 12,35 se poate reprezenta în două moduri: — 12.35 sau — 0.1235E +2. — D. complexă (engl.: complex data), d. numerică ale cărei valori sint numere complexe. O d. complexă poate fi considerată d. structurată, fiind formată din-tr-o parte imaginară şi una reală. Există limbaje de programare care permit efectuarea directă a operaţiilor aritmetice cu d. complexe spre deosebire de altele care permit numai declararea lor, în scopul rezervării ill DATA spaţiului de mernorio ncccsar reprezentării acestora la nivelul procesorului, dar impun spe-cificarca expliciţii a operaţiilor pc baza componentelor. Reprezentarea unei d. complexa la nivelul unui limbaj do programare eslo specifica acestuia Astfel, în FORTRAN constanta complexă 2,1 4- 5,2 j so reprezintă ca o pereche (2.1, 5.2). în calculator valorile d. com-plexo sînt reprezentate printr-o perecho do valori de tip real. în general, la acest nivel nu există operatori do prelucrare directă a (1. complexe, operaţiile fiind executate pe baza secvenţelor do operaţii cod maşină plantate de translatorul limbajului caro acceptă d. de lip complex. — D. de tip referinţă (engl.: rcferonce), d. alo cărei .valori reprezintă indicatori de adresă către (1. do un anumit lip; există numai la nivelul limbajului de programare, în calculator tipul d. indicate devenind superfluu. T). do lip referinţă sint utilizate pentru formarea şi prelucrarea structurilor explicite de d.; de exemplu, în PASCAL, o celulă generică a unei listo unidirecţionale se poate specifica în felul următor: ti/pe celula = record CAR : ini ogor; CDR : t celula rnd Cimpul CPR al unei celule, definite prin intermediul unei structuri de tip înregistrare, va conţine o referinţă către ctlula succesoare din listă. Simbolul 1indică (1. de lip referinţă. — !). logicii (engl.: lexical data), d. nenmnerieă co desemnează starea binară a unui proces, fenomen, obiect cte. O 0. logică poale avea două valori codificate 'adevărat' şi 'fals' sau 1 şi 0 etc. în calculator, o valon' ro logică este reprezentată sub forma unui şir format din unul sau mai multe zerouri şi unităţi. De exemplu. în calculatorul FELIX C-256, valoarea 'a-devărat' este reprezentată prin-tr-un şir de 32 un>’;Hi, iar 'fals' printr-un şir de :>2 de zerouri. Intr-un limbaj de programare o d. logică constantă este de obicei reprezentată prin intermediul unor simboluri terminale alo gramaticii limbajului. De exemplu, în FORTRAN se foloseşte .TRUE, pentru 'adevărat', şi . FALSE, pentru 'fals'. — D. nenumerieă (engl.: non-numerical data), d. care desemnează informaţii cu caracter nenumeric. - D. nvmcrică (engl.: numerical data), d. care are valori numerice (d. întregi, reale, complexe). — D. scalară (engl.: scalar), d. indivizibilă, alU din punctul de vedere al algoritmului de prelucrare, cit şi al informaţiei reprezentate. — D structurală (engl.: structured data), d. decompozabilă din punctul do vedere al algoritmului de prelucrare impus, în cele din urmă, do un anumit procesor sau/şi din punctul de vedere al informaţiei reprezentate. De exemplu, vectorul tensiunilor electrice din anumite puncte ale unei linii electrice constituie o d. structurată cu structură do tip tablou. Există limbaje de programare în care anumite d. structurale constituie tipuri de d., în sensul că limbajul furnizează operatori reprezentativi pielucrării d. structurate de un anume tip, fără a forţa utilizatorul să prelucreze d. structurale pe baza componentelor sale. Aslf.'l, in limbajul API. tabloul punte fi ei nsideia! on lip de d. in funcţie de modal ue organizare, d. DEBIT DE INFORMAŢIE 112 structurate pot avea structură implicită, explicită, dinamică ele. (—> structura datelor). (C.G.). debit do inîormaţio (engl.: in-formation rate), mărime care caracterizează sursa sau emiţătorul dintr-un sistem de comunicaţie, exprimată prin cantitatea de informaţie transmisă în unitatea de timp. D. de i. al emiţătorului, în comunicaţia la distanţă, trebuie să fie mai mic, cel mult egal, cu viteza maximă do transmisie a datelor pe linia de comunicaţie la care este conectat, pentru a putea asigura recepţia în bune conditiuni. (T.P.). ' decizie (engl.: decision), acţiune de determinare a modului do evoluţie a rezolvării unei probleme sau a unei activităţi cu calculatorul din mai multe alternative posibile, în funcţie de satisfacerea unei condiţii. La nivelul unui limbaj de programare d. este specificată prin instrucţiuni de control condiţionat; în cadrul unei -» organigrame d. se simbolizează folosind blocuri de d. (C.G.). dcclaraţie (engl.: declaration (declarative statement)), instrucţiune care precizează, pe baza identificatorilor, atributele datelor utilizate intr-un program sau înlr-o zonă a programului, în funcţie de limbajul de programare, atributele ce fac obiectul d. pot fi: tipul datelor, structura datelor, modul de alocare a spaţiului de memorie (static sau dinamic) necesar datelor la timpul execuţiei, precizia do reprezentare internă a valorilor datelor aritmetice (simplă sau dublă precizie) etc. D. constituie mecanismul prin intermediul căruia se precizează domeniul de valabilitate al identi- ficatorilor şi, implicit, al variabilelor unui program. Proprietăţile datelor, precizate într-un program prin d., sînt folosite în cursul procesului de translatare a programului pentru: cercetarea corectitudinii utilizării operatorilor, alocarea corectă a spaţiului de memorie, generarea codului corespunzător operaţiilor ce pot antrena conversii de reprezentare internă a dalelor în ■ funcţie de tipul acestora, cercetarea apariţiei corecte a anumitor date într-un anumit context al programului etc. Ca exemplu se consideră declararea a două date într-un program FORTRAN: data A este scalară, avînd valori întregi; data B are o structură de tip tablou, cu un indice, avînd, cel mult, 30 de elemente. Valorile lui B sînt, de asemenea, întregi. D. este: INTEGER A, B (30). în general, într-un limbaj de programare d. împrumută denumirea valorilor datelor specificate. De exemplu, d. de procedură, d. de etichetă, d. de selector etc. (C.G.). dccodificaro (engl.: decoding), conversie a codurilor atribuite simbolurilor unui alfabet în-tr-o reprezentare (formă), caro permite interpretarea simplă do cătrq om sau de un echipament a simbolurilor respective. — D. instrucţiunii (engl.: instruction decoding), d. codului instrucţiunii de către unitatea de comandă a unui procesor (unitate centrală) pentru a stabili acţiunile necesare în vederea executării acesteia. (P.D.). decodilicafor (engl.: decodor), circuit sau dispozitiv care efectuează decodificarea. (P.D.). dcfect de pagină (engl.: page fault), absenţa unei pagini de 113 DEFINIRE FORMALA A SEMANTICII LIMBJ. DE PRGRM. program în memoria internă, în-tr-un moment în care a fost referită o informaţie (instrucţiune sau dată), conţinută în acea pagină. (F.M.). definire a limlmjolor dc programare (engl.: programming language definition), descriere sub formă sistematică a limbajelor de programare în vederea înţelegerii, învăţării şi utilizării lor de către masa utilizatorilor, precum şi în vederea implementării lor. Metoda de descriere larg aplicată îh prezent este cea a manualelor de prezentare, spe-cificaro sau programare ale unui limbaj, în care, folosind limbajul natural şi njimeroaso exemple, se prezintă posibilităţile limbajului de a descrie anumite prelucrări şi modul în care se scriu programe corecte în limbajul respectiv. Această metodă s-a dovedit neadecvată deoarece nu realizează o descriere precisă, neambiguă, ceea co poato conduce la interpretări diferito ale aceluiaşi program de către utilizatori diferiţi sau, coca co oslo mai grav, de către implementatori diferiţi. Aşa se explică, în mare măsură, lipsa de portabilitate a programelor scri-so în majoritatea limbajelor de programare actuale. Definirea riguroasă a limbajelor de programare implică formalizarea descrierilor limbajelor de programare şi anume, atît a sintaxei, cît şi a semanticii lor. Dacă descrierea formală a sintaxei a fost în linii mari rezolvată odată cu definirea limbajului ALGOL-60 definirea formală a semanticii limbajelor dc programare, în ciuda numeroaselor metodo propuse, nu aro în prezent, o rezolvare acceptabilă. Trebuie arătat că orice metodă de definire are implica- ţii asupra a cel puţin trei domenii de interes la ora actuală: studiul teoretic al limbajelor do programare; automatizarea scrierii compilatoarelor şi demonstrarea corectitudinii programelor. (L.Ş.). definiro lormală a semanticii limbajelor do programaro (engl.: formal semantics), domeniu de cercetare de mare interes în informatică, urmărind metodo de descriere formală a „înţelesului“ unui limbaj de programare. Majoritatea metodelor sînt bazate pe sintaxă, în sensul că descrierea semanticii unui program rezultă din asocierea descrierilor semantice ale componentelor sale sintactice, care la rîndul lor au rezultat din descrierile semantice ale componentelor lor sintactice etc. Există două direcţii importante în modul de definire a semanticii şi în consecinţă două categorii de metode: a) metodo de d.f.a. 8.1. do p. orientate spre compilare; b) metode de d.f. a.s.I. de p. orientate spre interpretare. Metodele din categoria a) asociază fiecărei producţii din gramatica limbajului acţiunii semantice constînd atît din generarea unui cod într-un limbaj caracteristic metodei, cît şi din actualizarea contextului în care lucrează acţiunile semantice. O metodă importantă în categoria a) se bazează pe —► gramaticile de atribute cu completări privind generare do cod. Metodele din categoria b) asociază fiecărei producţii o tranziţie între două stări ale unui automat sau procesor ce execută de fapt programul. Un exponent al acestei categorii este definirea semanticii în cadrul -> dcfinijici Viena a limbajelor de programare. O încercare nota- 8 DEFINIŢIA VIENA A LL1IBAJET.0K DI.' PHOGEAr.IABB 114 bilă do formalizare a semanticii, distinctă de cele prezentate, este semantica denotaţională (a lui Seott. şi St.rachey) prin caro efectul programului este descris in termeni pur matematici ca prelucrări ale unor mulţimi cunoscute din matematică. Nici una din metodele existente in prezent nu conduce la definiţii acceptabile nlo semanticii. Printre criteriile luate in considerare la evaluarea definiţiilor sa disting: completitudinea, simplitatea, claritatea şi flexibilitatea. (L.Ş.). definiţia Vienn a limbajelor do programare (engl.: tlio Yienna definition langunge), metodă do definire formală a limbajelor de programare elaborată in cadrul Laboratoarelor IBM din Yiena in anii ’60. Metoda foloseşte un metalimbaj VDL (Henna Definition Xanguage). Prima utilizare a metodei a fost pentru definirea limbajului PL/I. Principalul concept po care se bazează metoda este cel de maşină abstractă: se defineşte pentru fiecare limbaj o astfel de maşină care lucrează in regim de inter-pretor, deci caro execută programe conform unor reguli do funcţionare ale maşinii, reguli ce constituie cliiar definiţia semantică a limbajului. Intrarea interpretorului este un program abstract, adică o descriere structurală a programului sursă conformă —> sintaxei abstracte a limbajului. Ca şi în cazul compilării programelor reale, programul abstract rezultă in urma unei faze de translatare aplicată programului sursă, acesta fiind scris conform —► sintaxei concrete a limbajului. Sehema execuţiei este prezentată în fig. .D.l. Definiţia Yiena aplicată unui limbaj presupune descrierea în YDL a celor două sintaxe, a funcţiei da translatare şi a maşinii abstracte. O caracteristică a definiţiei este utilizarea aceleiaşi structuri de date, în esenţă, structură de arbore. pentru descrierea tuturor elementelor definiţiei care devin astfel toate obiecte cu structură de arbore. Asupra acestor obiecte se definesc riguros cîteva operaţii primitive cu ajutorul cărora se descriu orice prelucrări necesare. Instrumentele conceptuale şi de descriere folosite in definiţia Viena sînt preluate din calculul predicatelor, teoria automatelor şi teoria limbajelor formale, ceea ce conferă Program sursă Sintaxă concretă Daie de ieşire Fi£. D.1. Util:::.ri:a ccnctptiiiui ¿c rr,r.;;r,ă abstractă în definiţia Yier.a - limbajelor de programare. 113 rigurozitale fl«.1 liniiici. in ciuda nnnurr.nbiWi unitul,! a denciieri! in VDL şi a completitudinii ei, ilfiTinitiile limbajelor de programa ro uzuale folosind definiţia Vioria sînt exagerate ca dimensiuni şi plin urmare dilicil de folosii. (L.Ş.). dolimilator (engl.: delirniter), .simbol caro foloseşte la izolarea lexlualu neambiguă a diverselor părţi ale unui program sau care înlesneşto lectura unui program. Astfel în AI,GOL terminarea instrucţiunilor este semnalată, prin; ca tn următorul exemplu: ...A: = l; I3: = c-|-s; C: = A;... (C.G.). drmodularo (eng!.: demodula-Iion), operaţie de detecţie a semnalului numeric transmis prin linia do comunicaţie, executată la recepţio în funcţie de procedeul de modulare adoptat. (T.P.). donionsirnro n feoromclor (engl.: theoroni proving), proces de demonstrare mecanică, prin program, a teoremelor; ca activitate, (1.1. esfo parto integrantă a cercetărilor în domeniul inteligenţei artificiale. Multe din programele pentru d.l. folosesc logica matematică, mai precis, calculul cu predicate. Po baza logicii maternatico so pot exprima aproape toate tipurile de proocse deductive, importante nu numai pentru d.l., ci şi, do exemplu, pentru deducerea răspunsurilor la întrebări. Mecanismul do bază utilizat peiilru d. t., folosind calculul cu predicato, este „principiul rezoluţiei“, conform căruia pe baza a două propoziţii date so poale deduce cea mai generală concluzie posibilă. (C.G.). domul! iplexor (engl.: demulti-plexer), circuit sau dispozitiv D ZT''; AE E IT A 71D’.VT Z care permite seleetarea unuia din terminalele sale de ieşire, pe baza unei combinaţii de valori alo unei submuiţimi a semnalelor do intrare. Valoarea obţinută la terminalul de ieşire selectat este determinată de semnalul aplicat, Ia un terminal de intrare a! 0., numit intrare de date. (P.D.). dcnsitr.to do înregistrare (engl.: recording density), număr de biţi memoraţi pe unitate de lungime, pe o pistă (d. de î. lotigiiudin'il"), sau număr de piste pe unitatea do lungime ( aritmetica in virgulă fixă) sau în virgulă mobilă (—» arilmctica în virgulă mobilă). (P.D.). deplasare (engl.: shifting), schimbare a poziţiei ocupate de fiecare bit al unui vector binar aflat într-un registru sau dispozitiv de memorie. Presupu-nînd un registru de n biţi şi notînd cu 1, 2 ... n poziţiile (rangurile) biţilor în registru, de la stingă spre dreapta (bitul din extremitatea stîngă a registrului are rangul 1, iar col din extremitatea dreaptă rangul n), se numeşte d. spre stingă operaţia în urma căreia bitul i este înlocuit cu bitul i+1 pentru i = 1, 2... n—1. Dacă bitul i este înlocuit cu bitul i—1 pentru i = 2, 3... n operaţia se numeşte d. spre dreapta. Aceste operaţii stabilesc sensul în care se efectuează d. (spre stînga sau spre dreapta). în funcţie de modul în care sînt trataţi’ biţii situaţi în poziţiile extreme (1 şi n) întîlnim d. aritmetică, circulară (ciclică) şi logică. — D. aritmetică (engl.: arithmetic shift), d. care consideră conţinutul registrului ca pe un număr al cărui semn este reprezentat de bitul 1 şi nu modifică bitul de semn. Modul de efectuare a operaţiei depinde de reprezentarea numerelor negative. Dacă se utilizează codul complementar d. se face astfel: în cazul d. aritmetice spre stînga cu o poziţie bitul 2 al numărului se pierde (deoarece ar trebui să înlocuiască bitul de semn care nu se modifică) şi în rangul n se introduce zero; pentru <1. aritmetică spre dreapta cu o poziţie bitul 2 va lua valoarea bitului 1 (care nu este alterat), iar bitul n se pierde. Deoarece d. aritmetică spre stînga este echivalentă cu înmulţirea cu 2 a cantităţii aflată în registru, aceasta poate conduce la depăşire şi obţinerea unui rezultat incorect. Presupunînd n = 5 şi conţinutul iniţial al registrului 00101, după efectuarea d.a. spre stînga cu o poziţie obţinem: 01010; după d. aritmetică spre dreapta rezultă: 00010. Admi-ţînd că în registru există valoarea 01101, prin d.a. spre stînga cu o poziţie conţinutul acestuia devine: 'OIOIO.’Acest rezultat este incorect, întrucît prin d. s-a înregistrat depăşire (rezultatul obţinut este mai mare decît numărul maxim ce poate fi reprezentat pentru n=5). — D. circulară (engl.: circular shift), d. în urma căreia bitul dintr-o poziţie extremă (1 sau n) este adus în cealaltă (n sau 1). Astfel, în cazul d. circulare spre stînga, după efectuarea operaţiei bitul n este înlocuit cu valoarea aflată iniţial în bitul 1. Pentru n = 5 şi conţinutul iniţial al registrului 10110 rezultatele d. circulare spre stînga şi respectiv spre dreapta cu o poziţie vor fi: 01101 şi 01011. — D. logică (engl.: logical shift), d. în urma căreia valoarea bitului dintr-o extremitate a registrului se pierde, iar în cealaltă extremitate se introduce valoarea zero. în cazul d. logice spre dreapta valoarea bitului n se pierde, iar în rangul 1 se introduce zero. Considerînd n — 5 şi conţinutul 117 DESCRIPTOR DE SARCINA iniţial al registrului 10111, rezultatele 0.1. spre stingă şi respectiv dreapta cu o poziţie sînl: 01110 şi 01011. (P.D.). derivare (cngl.: parsing). 1. Un şir y0, Yi, ■■■> Tn de forme prepoziţionale aflate două cîte două în relaţia de d. într-o gramatică formală. Astfel, dacă se notează cu „=s>“ relaţia de d. în -*■ gramatica generativă G, a-tunci: Yi-i '=>=• Ti Ir pentru 1 ^ t n. D. corespunde noţiunii de demonstraţie într-un sistem formal oarecare. 2. Proces prin care, folosind relaţia do d. într-o gramatică şi pl’ecînd do la simbolul de început, se obţino o anumită formă proporţională. (L.S.). (lorulor do bandu (cngl.: tape unit), dispozitiv utilizat împreună cu anumite tipuri de cititoare rapide de bandă perforată, pentru a evita degradarea prin rupere sau şifonare a bonzii antrenate cu viteză mare în dispozitivul de citire. (T.P.). derutaro -*• deviere. desehidero n fişierului (engl.: filo opening), ansamblu de operaţii realizate de către sistemul do gestiune a fişierelor, la cererea programului de prelucrare a fişierului. Do obicei, acestea sint: identificarea fişierului, fixarea unor indicatori de descindere a fişierului (aparţinînd sistemului do operare sau programului do prelucrare a fişierului), citirea din eticheta fişierului a adresei acestuia pe suport (adresă ce va îi folosită pentru calculul adresei reale pe suport pornind de la adresa relativă de înregistrare) ş.a. Orice prelucrare a unui fişier trebuie să fie precedată de deschiderea sa. Unele sisteme permit completarea sau modificarea descrierii unui fişier, conţinută în programul ca’re-1 prelucrează. Astfel de modificări sînt specificate cu ajutorul unor comenzi adresate sistemului de operare şi realizate la deschiderea fişierului. De asemenea, este posibil să se ceară sistemului de gestiune a fişierelor efectuarea unor operaţii suplimentare la d.î., cum ar îi: iebobi-narea rolei de bandă magnetică suport al fişierului, poziţionarea sa la începutul sau sfirşitul fişierului ş.a. (F.M.). descricro semantică (engl.: semantic description), specificare a semanticii unui program sau a unei părţi a acestuia înlr-un metalimbaj specializat în acest scop. (L.S.). descriptor de format (engl.: format descriptor), parte consli-tulivă a unei instrucţiuni sau a unui grup de instrucţiuni do conversie, care precizează formatul în care datele apar în zona sau pe suportul de pe care sînt preluate sau formatul în care datele trebuie transferate în zona sau pe suportul destinaţie. în FORTRAN, do exemplu, d. de f. corespunzători unor date citite sînt grupaţi într-o instrucţiune numită FORMAT, asociată’instrucţiunii de lectură a datelor (—► formal): READ (105, 1) A, B, C 1 FORMAT (I 5, 1 X, F 6.2, 2x, 11). (C.G.). descriptor de sarcinii (engl.: task descriptor), totalitatea parametrilor ce caracterizează o sarcină din punctul de vedere al sistemului de operare. Este specificat la crearea sarcinii şi re- DESCRIPTOR DE SARCINA 118 prezintă sarcina pe durata existentei ei. El trebuie să reflecte evoluţia sarcinii, precum şi circumstanţele care determină această evoluţie. La unele sisteme d. do s. se confundă cu cuvîntul de stare. O structură generală a unui 0. des. poate conţine în plus următoarele elemente: identificatorul procesorului caro execută sarcina; o referinţă la lista de resurse alocate sarcinii; starea sarcinii (în execuţie, pregătit, blocat, ...); referinţe la sarcini înrudite: părinte, fii; parametrii de planificare. Caracterizează comportarea dinamică a sarcinii şi evidenţiază structurile ierarhice în care aceasta se încadrează. Astfel, componenta prioritate din cuvîntul de staTe precizează nivelul pe care se situează sarcina în cadrul unei ierarhii, stabilite pe baza importanţei de moment a acesteia în cadrul sistemului. Prioritatea poate fi modificată pe parcursul existenţei sarcinii, în scopul îmbunătăţirii unor parametri de performanţă ai sistemului. Componenta resurse caracterizează a-locarea şi proprietarii resurselor, cunoaşterea lor fiind utilă atît pentru mărirea gradului do utilizare a resurselor, cît. şi pentru evitarea situaţiilor de blocare definitivă a sarcinilor. Starea sarcinii precizează relaţiile a-cestcia cu procesorul care execută acţiunile sale, cu celelalte sarcini din sistem sau cu resursele sistemului. Acest parametru esto însoţit de o referinţă la structura do date asociată stării. De exemplu, starea pregătii. este însoţită de o referinţă la coada sarcinilor aflate în aşteptare pentru alocarea procesorului; starea blocat este însoţită de o referinţă la lisia sarcinilor caro au solicitat o anumită resursă etc. Referinţele la sarcini înrudite încadrează sarcina într-o structură ierarhică, stabilită pe baza operaţiei de creare a sarcinilor. Componenta este utilizată în unele sisteme pentru a testa validitatea anumitor acţiuni. De ex. este posibil ca acţiunile de distrugere sau de suspendare a unei sarcini să nu poată fi executate de-cît de părintele ei sau de una din sarcinile sistemului. Parametrii de planificare conţin indicaţii referitoare la categoria programului căruia îi aparţine sarcina, la resursele utilizate de sarcină (de ex. timp unitate centrală) etc. (V.C.). dcscriptor de segment (engl.: segment, descriptor), colecţie de date care serveşte la identificarea şi încărcarea unui —► segment program. (C.G.). desenare prin puncte (engl.: point drawing), metodă de trasare a liniilor pentru afişarea lor pe ecranul unui tub catodic cu baleiaj de tipul celui folosit în televiziune, constînd în aprinderea spotului (care se deplasează liniar, succesiv pe tot ecranul) în fiecare punct corespunzător liniei ce urmează a fi afişată; linia apare astfel ca o succesiune distinctă de puncte foarte apropiate între ele. Afişarea liniilor folosind d. prin p. este relativ ieftină, insă necesită un sistem de programe complex pentru transformarea imaginii grafice într-un şir de comenzi de aprindere a spotului, care trebuie să fia sincrone cu deplasarea accstuia pe ecran. (T.P.). desenare prin vcetori (engl.: vector drawing), metodă de trasare a liniilor pentru afişarea lor pe ecranul unui tub cato- DESCRIPTOR BE SARCINA prezintă^ sarcina pe durata existenţei ei. SI trebuie să reflecte evoluţia sarcinii, precum şi circumstanţele care determină aceaştă evoluţie. La unele sisteme ă* de s.* se confundă cu cuvin tul de stare. O structură generală a unui d. de s* poate conţine în plus următoarele elemente: identificatorul procesorului care execută sarcina; o referinţă Ia lista de resursa alocate sarcinii; starea sarcinii (în execuţie, pregătit, blocaj referinţe la sarcini Înrudite: părinte, fii; parametrii de planificare. Caracterizează comportarea dinamică a sarcinii şi evidenţiază structurile ierarhice în care aceasta se încadrează. Astfel, componenta prioritate din cuvîntul de stare precizează nivelul pe care se situează sarcina în oâdrul utiei ierarhii, stabilite pe baza importanţei de moment a acesteia în cadrul sistemului. Prioritatea poate fi modificată pe parcursul existenţei sarcinii* ta scopul îmbunătăţirii un$p parametri de performanţă ai sistemului. Componenta resurse caracterizează a-locarea şi proprietarii resurselor, cunoaşterea Jor fiind utilă atît pentru mărirea gradului de utilizare a resurselor, cît şi pentru evitarea situaţiilor de blocare definitivă a sarcinilor. - Starea sarcinii precizează relaţiile a-cesteia cu procesorul care execută acţiunii# sale, cm celelalte sarcini din sistem sau cu resursei© sistemului. Acest parametru este însoţit de o referinţă la structura ds dat® asociată stării. De exemplu, starea pregătit este însoţiţi de o referinţă Ia coada sarcinilor aflate "în aşteptare pentru alocarea procesorului ; starea blocat este însoţită de o referinţă la lista sarcinilor care au solicitat o anumită 118 resursă etc. Referinţele la sarcini înrudite încadrează sarcina într-o structură ierarhică, stabilită pe baza operaţiei de creare, a sarcinilor. Componenta este utilizată în unele sisteme pentru a testa validitatea anumitor acţiuni. De ex. este posibil ca acţiunile; de distrugere sau de suspendare a unei sarcini să nu poată fi executate deci t de părintele ei sau de una din sarcinile sistemului. Parametrii de planificare conţin indicaţii referitoare la categoria programului căruia îi aparţine sarcina, la resursele utilizate de sarcină (de ex. timp unitate centrală) etc. (V.€.)- descriptor de segment {engl,: segment descriptor), colecţie de dat© care serveşte la identificarea şi încărcarea unui segment program< (C G.), desenare prin puncte (engl.: point drawing), metodă de trasare a liniilor peaţm afişarea lor pe ecfanul unui tub catodic cu baleiaj de tipul celui folosit în televiziune, constînd în aprinderea spotului (care se deplasează liniar, succesiv pe tot ecranul) în fiecare punct corespunzător liniei ce urmează a fi afişată; linia apare astfel ca o succesiune distinctă de puncte foarte apropiate între ele. Afişarea liniilor folosind d. prin p. este relativ ieftină, însă necesită un sistem de programe complex pentru transformarea imaginii grafic© intr-un şir de comenzi de aprindere a spotului, care trebuie să fie sinqrone cu deplasarea acestuia pe şoran. (T.P.). desenare prim rmUri (engl.: vector drawing), metodă de trasare a liniilor pentru afişarea lor pe ecranul unui tub cato- m die cu baleiaj aleator, constînd în deplasarea liniară (vectorială) a spotului aprins pe ecran, deplasare corespunzătoare liniei ce urmează a fi afişată; în acest caz, linia afişată printr-un şir de vectori de lungimi predeterminate este continuă, metoda oferind o rezoluţie mai bună decît în cazul desenării prin puncte, compensată însă de costul mai ridicat. Deplasarea spotului pe ecran poate fi dirijata prin comenzi care să specifice coordonatele iniţiale şi final© ale vectorului (liniei), sau coordonatele iniţiale, panta şi lungimea vectorului. (T.P.). ăeseriaîkare (engl: deserialization), operaţie executată la destinaţie cînd" informaţia, reprezentată printr-un şir "de cuvinte binare, este transmisă de către sursă serial pe bit; d» are drept scop „împachetarea“ biţilor recepţionaţi, pentru a forma cuvintele binare transmise. (T.P ) despachetare (engl: unpacking), izolarea informaţiei utile în raport cu informaţia de control în cadrul unui mesaj sau al unei înregistrări a untti fişier; de ex. informaţia utilă care face obiectul unei înregistrări dintr-un fişier poate fi completată la înregistrare cu diverse sume de control în vederea verificării integrităţii informaţiei, eu* eveftteale legături către Vite înregistrări etc.;, d. constă în înlăturarea tuturor acestor informaţii neinteresante pentru utilizator şi izolarea informaţiei utile. (C.G.). destinaţi© (engl : destination), termen utilizat frecvent pentru a denumi un dispozitiv sau un program care primeşte (recepţionează) informaţie; dispozitivul respectiv poate fi un regi- DETECŢIE A &&0CÂfEtl BEîiNtTîVS stru, o unitate de control sau chiar un întreg echipament. (T.P.), detecţie a Moeărfi definitive (engl : deadlock detection), determinare a faptului că un proces blocat nu îşi va putea continua vreodată ’execuţia Un algoritm simplu de diagramă Karnaugh). (P.D.). diagramă Yenn (engl.: Yenn diagram), reprezentare grafică a operaţiilor cu mulţimi. Adap-tînd d.Y. pentru algebra booleana s-au obţinut diagramele Yeitch şi Karnaugh. (P.D.). DIA3I (Disc AMovibil) denumire utilizată uneori pentru unitatea de discuri magnetice cu capacitatea de 6,4 Megaoc-teţi din sistemele FELIX.fI.T.). dicţionar de date (engl.: data dic'tionary), tabel de cores- DICŢIONAR DE SIMBOLURI 122 pondenţă întră denumirile simbolice, sau identificatorii, unor date (aparţ.inînd unor colecţii organizate în scopul prelucrării automate) şi descrierea acestora (denumirea complctă şi eventual caracteristici privind natura, forma, provenienţa, destinaţia etc.). D. de d. asigură unicitatea identităţii datelor, eliminînd totodată posibilitatea producerii unor erori de redundanţă sau omisiuni alo datelor utilizate în cadrul unul sistem informatic. D. de d. constituie un instrument ajutător indispensabil pentru analiştii, proiectanţii şi utilizatorii de sisteme informatice, în special cînd acestea sînt de maro complexitate. (I.T.). dicţionar de simboluri (engl.: Symbol dictionary (table)), structură de date folosită la translatarea şi, uneori, la execuţia unui program. D. de b. conţinc totalitatea simbolurilor declarate într-un program şi atributele acestora. Structura cea mai frecvent întîlnită pentru d. de s. este cea do tabelă dispersată. (C.G.). diferenţS booleana (engl.: boolean differeneo), funcţie boolcană egală cu unu dccS valoarea unei funcţii booleene data, f(xlt a:3,...a:j ...xn), se modifică prin complemontarea unei variabile. B.b. a funcţiei f, în raport cu variabila xt, este o funcţie Fx definită prin relaţia: Fx. (a^.aîa..jti...a:„) ■= f (¡Ci,»,... x;...xn) © f(xl,x«...xi...xn) unde © indică operaţia SAU-BX-CLUSIV -+ algebra booleana). Deci Fx aro valoarea unu dacă f(x1,x2,...xi...xn) este diferită de f{xvx3...Sj....r„), adică în cazul cind complementarea lui a-i modifică valoarea funcţiei. Datorită acestei proprietăţi, d.1). este folosită pentru analiza comportării circuitelor combinaţio-nale, în prezenţa erorilor care modifică valorile variabilelor aplicate la terminalele de intrare, şi pentru generarea testelor. (P.D.). diferenţe finito (engl.: finite diffe-rences), expresii care intervin în problemele de interpolare numerică, aproximare a funcţionalelor liniare (derivare şi integrare numerică), în rezolvarea numerică a ecuaţiilor diferenţiale şi a ecuaţiilor cu derivate parţiale. Pentru o funcţie j/= = y(x) continuă pe un interval [a, 6] cunoscută prin valorile y; pe caro le ia în punctele xi = = a + ih cu i ■= 0, n şi h ■= b — a --------se definesc următoarele n tipuri de d.î.: diferenţe divizate, calculate cu relaţiile: “ Voi F1 “ _ Fp [g0] — Fq [gj x0 — Zl ^ 2/o — 2/i ' ÎTfl Xx Fk =■ a-o — *k diferenţe nedivizate progresive: Ayo = yi—yo, Ayi = Vz—yh,-Aî/fc = yu+1 — yk, Amt/h = A”1'1 t/fc+1 — A"1-1?/;!, diferenţe nedivizate regresive: V2/i =2/i—2/o > V2/a = 2/a — Vi,— V ţ/ft = 2/fc — -2/S-i Vm 2/ft - A’»'1 yh-i; diferenţe nedivizate centrate: 5yVs= Vi—S/o,-S;/i+i/, = = 2/S+i/s — yk. lm’Jh = Sm-1i/f.-+i/j — 123 ijISCIi'LlK.’: BE EEUVICE între accsto tipuri de diferenţe există relaţia Am yk=Vm !//.tm=Sm 2= =ml7t»1'i’r,i[s:fc...s:i|t,i]. (V.1.). diferenţiere numerică (engl.: numerical differentiation), categorie do metodo penniţînd calculul aproximativ al valorilor derivatei unei funcţii date f(x), căreia i se cunosc valorile într-un număr finii de puncle vecine lui x. (V.I.). digitizaro (engl.: digitization), transformarea unei reprezentări continue (analogice) într-o formă discretă (numerică). (T. P.). dig'ilizor (engl.: digitizer), dispozitiv utilizat pentru transformarea unei curbe plano, continuo, într-un set. de caractere binare, corespunzătoare coordonatelor punctelor reprezentative alo curbei. (T.P.). DDIAS (Disc do BIASă), denumire utilizată uneori pentru unităţile do discuri magnetice do maro capacitate, de 50 Me-gaocteţi, din sistemele FELIX. (I.T.). diodă (engl.: diode), dispozitiv electronic cu două terminale, caro permite trecerea curentului într-o singură direcţie, utilizat ca element do comutare pentru controlul trecerii curentului într-un circuit asociat. — D. luminisccntă (engl.: liglit em-miting diode), d. cu emisie luminoasă la trecerea curentului, utilizată îndeosebi pentru punerea în evidenţă a stării circuitelor numerico binare. (T.P.). dircctivă (engl.: directive). 1. Instrucţiune a unui program cu efect la timpul translatării propraîn'ikii. 5. -»• pseudo-in-slmctiune (C.G.). disc tk'xibH ferigi.: floppy disk), dispozitiv de memorare con-stind dintr-o placă circulară din material plastic acoperită cu un material uşor magneti-zabil; capacitatea do memorări es'e, in general, de 256 h octeli. (T.P.). disc Eînşneiic (engl.: magnetic disc), dispozitiv de memorare conslînd dintr-una sau mai multe plăci circulare de oţel, acoperite cu un material uşor magnetizabil; pe fiecare faţă a plăcii sînt disponibile mai nmite pisto circulare, concentrice, pe care informaţia se poate citi/înscrie prin variaţia magne-tizării sub acţiunea capetelor do citire/scriere. Informaţia poate fi organizată în blocuri de lungime fixă sau variabilă; organizarea pe sectoare constituie un caz particular al primului tip, la care începutul fiecărui bloc de lungime fixă este marcat fizic de un disc cu fante, solidar cu suportul informaţiei, şi este sesizat prin intermediul unui traductor. Capacităţile pistelor sînt egale, indiferent de poziţiile lor faţă do centrul discului. Numărul de piste de po o faţă nu este standardizat, dar la majoritatea unităţilor este 203, dintre ele un număr de 3 piste fiind păstrate ca rezervă şi utilizate în cazul defectării uneia din celelallo 200 pisto. (T.P.). disciplină do aşteptare, disciplină de servire. disciplină dc servire (engl.: que-ueing discipline), totalitate a regulilor care guvernează ordinea do servire a cererilor di:i-tr-un şir de aşteptare la o st al ie de servire. Sin.: disciplină de aşteptare. în funcţie de natura DISPERSARE 124 problemei, <1. de s. poate fi de lip: primul intrat — primul ieşit — în care cererile sînt servite în ordinea intrării lor în şirul de aşteptare; ultimul intrat — primul ieşit — caz în care ordinea de servire este inversă faţă de cea a intrării cererilor în’ şir; aleatoare — cînd fiecare cerere poato fi servită cu aceeaşi probabilitate; în funcţie de priorităţi — preatri-buite cererilor, cînd servirea se face începînd cu cererea cu prioritatea cea mai mare existentă în şirul de aşteptare, şi poate’ fi întreruptă la apariţia unei cereri cu prioritate şi mai mare în şir, apoi reluată numai după servirea acesteia din urmă— evident dacă nu a mai apărut o cerere cu prioritate mai mare. Un caz frecvent întîlnit în sistemele cu divizarea timpului îl constituie d. de s. de tip round-robin, în care fiecare cerere este servită numai o perioadă de timp determinată, numită cuantă, după care, dacă cererea a fost satisfăcută integral părăseşte sistemul de aşteptare, dacă nu, intră din nou în şirul de aşteptare, aştcptînd pentru continuarea serviciului. (T.P.). dispersare (engl.: hashing), distribuire a datelor, extrase din-tr-o înregistrare de intrare, în-tr-un număr de locaţii dintr-una sau mai multe înregistrări de ieşire. (T.P.). dispersie (cngl.: dispersion), termen utilizat, uneori, pentru a defini funcţia logică SI—NU. (T.P.). display (engl.), dispozitiv do afişare. disponibilitate (engl.: availability), caracteristică a unui sistem de calcul, exprimind fiabilitatea şi posibilităţile de efectuare a întreţinerii. Cantitativ, d. se exprimă prin probabilitatea (P) ca un sistem de calcul să fie operaţional (numită şi coeficient de disponibilitate), care poate fi calculată cu ajutorul relaţiei: P = —-—, T + T1 unde T este intervalul de timp în care sistemul este operaţional, iar Ti intervalul necesar pentru întreţinere. (P.D.). dispozitiv do acces (engl.: acces device), componentă a unităţilor de memorie externă cu acces direct, avînd ca funcţie poziţionarea ansamblului de capete magnetice mobile pe oricare cilindru al memoriei. La unităţile de discuri -magnetice, cele mai răspîndite d. de a. sînt cele hidraulice comandate electromagnetic şi cele cu motor liniar. (V.C.). dispozitiv de afişare (engl.: dis-play device), dispozitiv prin intermediul căruia informaţia este prezentată utilizatorului — într-o formă direct interpretabilă — numai pe durata cît acesta o solicită, după care dispare. Sin.: dispozitiv de vizualizare. Cel mai frecvent d. de a. utilizat în tehnica de calcul eslo tubul catodic, pe care se pot afişa alît caractere alfanumerice, cît şi informaţie prezentată în forma grafică; în echipamentele mai simple se utilizează d. de a. cu şapte sau şaisprezece segmente (cu diode luminiscente sau cristale lichide), ce servesc pentru formarea unor caractcr alfanumerice sau speciale. — D. de a. ciclică (engl.: cyclic display device), d. de a. cu tub catodic fără memorie, care foloseşte ca memorie de reîmpros- 125 DISTRUGERE A SARCINII pătaro un dispozitiv ciclic dc tip linie dc întirziere, tambur magnetic etc. — D. de a. cu plasmă (engl.: plasma pannel), (1. de a. constituit din trei straturi do sticlă paralele şi foarte apropiate; în cel din mijloc sînt practicate orificii în care este plasat un gaz iluminant, cărora le coreşpund electrozi transparenţi pe celelalte două straturi. Aplicarea unei tensiuni între doi electrozi determină o descărcare luminoasă în gazul din orificiul corespunzător, afişarea caracterelor alfanumerice şi informaţiilor grafice fiind realizată prin puncte, corespunzătoare orificiilor activate. (T.P.). dispozitiv do comandă (engl.: control device)-*- unitato do comandă. dispozitiv do explorare (engl.: imago screening input- device), dispozitiv utilizat pentru cuanti-zarea imaginii, în scopul prelucrării acesteia. (T.P.) dispozitiv do ioşiro (engl.: oulput device)-)- ccliipamcnt do ieşire. dispozitiv do intraro (engl.: input device) -> ccliipamcnt do intrare. — D.i. grafică (engl.: graphio input device), dispozitiv acţionat de către utilizator, in scopul introducerii datelor sub formă grafică; ca exemple tipice do astfel do dispozitive pot fi citate creionul fotosensi-bil sau tableta. (T.P.). dispozitiv (lo înregistrare (engl.: recording devicc), dispoziliv prin intermediul căruia informaţia este transpusă pe un suport fizic, pentru reutilizarea în viilor. în funcţie de suportul utilizat, înregistrarea poale fi permanentă (se menţine pe suport pînă la distrugerea acestuia) sau temporară (înregistrarea se menţine pe suport numai at it timp cît doreşte utilizatorul), în prima categorie se încadrează dispozitivele de tip imprimantă, înregistrator grafic, perforator de bandă, perforator de cartele etc., care folosesc ca suport produsele do liîrtie, iar în cea de-a doua, dispozitivele care folosesc ca suport materiale magnetice — unităţi de benzi magnetice, de discuri magnetice, dc casete magnetice, tambur etc. folosile, de cele mai multe ori însă, ca unităţi de memorie externă. înregistrarea poate fi în-tr-o formă direct interpretabilă do către utilizator (imprimantă, înregistrator grafic), interpretabilă prin operaţii de decodificare (perforator de bandă, perforator de cartele) sau neinterpretabilă direct de către utilizator (unităţile cu suport magnetic). (T.P.). dispozitiv do vizualizare, dispozitiv do afişare. dispozitiv periferic -> ccliipamcnt periferic. dispozitiv semiconductor (engl.: semiconductor device), dispozitiv electronic (diodă, tranzistor, circuit integrat), pentru a cărui fabricaţie sînt utilizate materiale semiconductoare. (T.P.). distanţă Ilainming (engl.: Hamming distance), numărul componentelor omoloage, cu valori diferite, a doi vectori binari; poate fi obţinută prin efectuarea operaţiei SAU — exclusiv între cei doi vectori şi numărarea unităţilor rezultatului. (T.P.). distrugero a sarcinii (engl.: task destruction), operaţie prin care se şterge descriptorul sarcinii din tabela de descriptori a sistemului de operare, eliberindu-se dwizaiic a niisur.L'ELon totodată resursele deţinute (lo sarcină. îu situaţiile do funcţionaro corectă, d.a. este invocată do sarcina în cauză sau de părintele ei. în cazuri excepţionale, cum ar fi blocarea definitivă a unui grup de sarcini, il.s. este iniţiată şi executată de sarcini alo’ sistemului de operare. (V.C.). (Kvizaro a resurselor (engl.: rc- courco sliaring), împărţire a resurselor în11o mai muile sarcini concurente. D.r. se face in timp, cu excepţia cazului cînd o resursă aro inai multe puncte de acces, pulînd fi împărţită simultan între mai mull.e sarcini în execuţie. Din punct de vedere al împărţirii, se disting două categorii de resurse: dedicate şi partajabile. Resursele dedicate, reclamă alocarea lor unei sarcini, pentru o durată do timp, chiar dacă sarcina nu este capabilă să le utilizeze continuu po această durată; în condiţii corecto de funcţionare, eliberarea resurselor dedicate oslo la latitudinea sarcinilor care le deţin (exemple: imprimantă, cititor do cartele, unitate de bandă magnetică). Ro-sursclo partajabile reclamă alocarea la o singură sarcină la un moment dai, dar pot fi realo-calo rapid unei alto sarcini (procesor, memorie, unitate do discuri magnetice). (V.C.j. divizare a timpului (engl.: time sharing), metodă de servire simultană a utilizatorilor unui sistem do calcul, prin împărţirea în timp a resurselor acestuia între utilizatori. Implementarea <1.1. ridică probleme deosebite privind alocarea resurselor şi proiecţia informaţiilor sistemului si ale utilizatorilor. (WC.). DIiO (engl.: Direct 7'Tumerical Control), prescurtare ce desemnează conducerea mai multor maşini cu comandă numerică de către un acclaşi calculator dt capacitate medie sau mare. (T.P.). document (engl.: document), formular care urmează a fi completat de către utilizator, pentru introducerea directă a datelor fol o ii n ■ i tehnici ds recunoaştere a formelor. (T.P.). documentare a programului (engl.: program documentation), precizare a structurii, a scopului, a prelucrărilor şi a metodelor de programare utilizate în diversele părţi alo unui program pentru a asigura întreţinerea uşoaiă a acestuia (-» întreţinere sofuvare). D.p. se execută al ii prin comentariile inserate chiar în program, cît şi prin documente referitoare la toate fazeie de proiectare ale programului, incluzind descrierea structurii programului la nivel de segmente, module, proceduri, a rolului acestora şi a interfeţei dintre ele, descrierea algoritmilor utilizaţi in fiecare modul şi procedură, precum şi datele folosite pentru a testa diversele părţi ale programului. D.p. este partea integrantă a procesului de elaborare a unui produs program. (C.G.). documentaţie ti programului (engl.: program documentation), totalitatea documentelor rezultate in urma procesului de documentare a unui program. (C.G.). duplex inîcgrnl-5- ooimmicnţio duplex integral. ¿¡urata defecţiunii (engl.: down-time), intervalul do timp neo'-sar pentru depanarea unui sistem de calcul numeric. (P.D.). E EBCDIC-+codul EBCDIC ECAP (engl.: Electronic Circuit Analysis Program), pacliet de programe folosite pentru analiza asistată de calculator a circuitelor electronice, dezvoltat pentru calculatoare IBM; sînt utilizate modele diferite pentru funcţionarea tranzistoarelor în curent continuu, curent alternativ şi în comutare, fiind posibilă analiza circuitelor conţi-nînd zeci de tranzistoare, inclusiv determinarea directă a funcţiilor de transfer. Un dezavan-zaj al utilizării acestui pachet de programe îl constituie faptul că nu poate fi pusă în evidenţă variaţia parametrilor cu temperatura. (T.P.). echipa programatorului şei (engl.: cliief programmer team), metodologie de proiectare destinată creşterii productivităţii activităţii de programare precum şi a calităţii produselor program. Se caracterizează prin utilizarea unei biblioteci de dezvoltare şi a unei metode specifice de organizare a echipei de dezvoltare; impune programarea structurată la nivelul modulelor program şi proiectarea structurată pentru degajarea structurii produsului program. Biblioteca de dezvoltare serveşte la memorarea programelor realizate de diferiţi membri ai echipei, în toate fazele elaborării produsului program. O consecinţă foarte importantă a aces- tui mod de comunicare este interfaţarea corectă a modulelor program, deci eliminarea unei clase de erori care în mod obişnuit necesită refacerea proiectului. Utilizarea programării structurate la nivelul fiecărui modul dă posibilitatea unei exprimări corecte dar şi clare a algoritmilor, iăcînd posibilă verificarea în echipă a produsului program (modulele program vor putea fi citite şi înţelese atît de către programatorul şef cît şi de către alţi membri ai echipei). Proiectarea de ansamblu (arhitecturală) a unui sistem repre-zentînd un produs program, precum şi implementarea nucleului său, sînt efectuate de către o singură echipă formată din programatori şi analişti, sub conducerea şefului de echipă, numit şi programator şef. Cînd nucleu] sistemului este operaţional, unii dintre membrii echipei iniţiale devin programatori şefi ai echipelor subordonate, ce dezvoltă subsistemele. Echipa iniţială va controla în continuare toate modificările în specificarea sistemului şi proiectarea sa; tot ei îi revine sarcina integrării subsistemelor în sistemul proiectat, în maniera „de sus în jos“. Pe măsură ce realizarea sistemului se apropie de sfîrşiţ, echipele subordonate pot fi dizolvate; echipa iniţială va supraveghea testarea şi validarea sistemului. Se apreciază că limita maximă a cantităţii de ECHIPAMENT DE CALCUL 1US programe de elaborat înlr-o singură echipă eslo 100 000 linii in limbaj sursă, l’enlni dezvoltarea unor sistemo mai mari, so aplică metoda organizării subechipelor în cadrul echipei iniţiale; această divizare în subcclupo so continuă pină cu so ajimgo la ochipo alo căror sarcini nu depăşesc limita menţionată mai sus. (F.M.). echipament (lo calcul (engl.:com-puting equipmcnl), ccliipament utilizat pentru efectuarea automată a unor calcule. (T.P.). echipament (lo ieşire (engl.: out-put device), echipament utilizat,, în principal, pentru extragerea rezultatelor în sistemele de calcul (do ex. imprimanta); poalo fi, do asemenea, folosit pentru transpunerea conţinutului memoriei intr-o formă direct interpretabilă do cătro utilizator. Des folosit dispozitiv de ieşire. (T.P.). echipament do intraro (engl.: input dcvice), echipament utilizat pentru introducerea dalelor şi instrucţiunilor în sistemele do calcul (de ex. cititorul do cartele, cititorul do bandă perforată). Des folosit dispozitiv de intrare. Echipamontelo utilizate atît pentru introducerea datelor şi instrucţiunilor, cît şi pentru extragerea rezultatelor (do ex. terminalele) se numesc echipamente do intrare/ieşire. (T.P.). echipament do tip facsimil (engl.: facsimile 1/0 device), echipament utilizat pentru introducerea şi prelucrarea imaginilor necuantizato (in formă nenu-inerică). (T.P.J. echipament periferic (engl.: pheripheral (device)), denumire utilizată pentru orice alt echipament al unui sistem de calcul, in afară de unitatea centrală şi memoria internă; în această categorie intră unităţile do memoriu externă, echipamentele do intrare, do ieşire si do intrare/ ieşire. Impropriu: dispozitiv periferic. (T.P.). ecou (engl.: eclio), relransmuerea de către receptor a semnalului primit do la emiţător, detnodu-larca, decodificarea şi afişarea sau înregistrarea acestuia, în scopul verificării corectitudinii transmisiei. (T.P.). coran (engl.: screcn), parto frontală a unui tub catodic, acoperită în interior cu un strat do luminofor pe care so pune în evidenţă deplasarea .spotului. (T.P.). ceuaţie do ioşlro (engl.: onlpul, ecpiation), ' expresio booleana caro exprimă valorilo funcţiei obţinuto Ia unul din terminalele de ieşiro aparţinind unui circuit logic. Pentru circuitele secvenţiale în expresia o. de 1. intervin variabilclo do intraro şi variabilele do stare. în cazul circuitelor combinaţionale, o. do i. conţine numai variabilele do intrare. (P.D.). ceimţio do Rtnro (engl.: nexl stal o crjun 1 iori), expresie booleana reprezentlnd valorilo unei va-riabilo do slaro a unui circuit secvenţial — Ia momentul următor — în funcţie do variabilele de slaro la momentul curent şi variabilele dc intrare. (P.D.). ecuaţie logică (engl.: boolean funcţion)-» algebra booleana. editare (engl.: cdiling), activitate do pregătire, corectare, completare sau modificare tex-Inală a unui program sau a unor date, în vederea prelucrării lor cu calculatorul. — IC. priit context, fictivi t alo de e. pe parcursul căreia poziţia in tex- 129 ELEJIENT FOTOCONDUCTOR Iul supus c. se determină spo-cificînd conţinutul acesteia sau contextul în care apare. (C.G.J. cililor tle legături (engl.: link editor; linkage editor), program do sistem utilizat pentru legarea mai multor module obiect provenite din una sau mai multe translatări; ele sînt furnizate e. de 1. în fişierul său de intrare şi/sau într-o bibliotecă a sistemului. Rezultatul unei execuţii a c. de I. este un program reprezentat în format binar absolut sau în format relocabil, care poate fi alcătuit din unul sau mai multe segmente. La sistemele ce utilizează legarea statică, c. do 1. acceptă, de obicei, definirea unei structuri de acoperire pentru program. Lansarea în execuţie a o. de 1. este cerută printr-o comandă specială adresată sistemului de operare, în care pot fi specificate o serie de opţiuni: catalogarea programului’ rezultat din legare, într-o anumită bibliotecă, afişarea listei referinţelor între modulele obiect, între segmente etc. (FM.). editor de program (engl.: pro_ gram editor), program care reali" zează, pe baza unor comenzi, editarea unui program sursă. )î. de p. poale localiza porţiunea editată fie prin context fie pe baza numerelor liniilor de program; în primul caz, e. de p. este utilizat, în cele mai multe cazuri, în regim conversaţional. ]î. do p. oferă facilităţi la corectarea programelor mari şi permite reducerea timpului total necesar punerii la punct a unui program. (C.G.). editor do texte (engl.: text editor), program care poate realiza formarea sau modificarea oricărui text; e. de t. sînt folosite atîl penlru editarea rapoartelor şi a altor documente, cit şi pentru editarea programelor. (C.G.). erect lateral (engl.: side effect), rezultat consistent al unei proceduri, obţinut pe lîngă rezultatul de bază urmărit. E.l. este pus în evidenţă, de cele mai multe ori, prin schimbări ale valorilor variabilelor care nu sînt locale procedurii respective, fapt ce trebuie avut în vedere la evaluarea expresiilor aritmetice. De exemplu, considerînd expresia: FUNC (ARG) + FI * * 1'2, în care FUNC este o procedură (cu argumentul ARG) care are ca e.l. modificarea valorii variabilei VI sau/şi F2, valoarea expresiei este diferită, după cum evaluarea produsului F1*F2 se face înainte, sau după evaluarea procedurii FUNC (ARG). Pentru a evita astfel de situaţii, unele limbaje determină o ordine unică de evaluare a expresiilor de acest tip (de exemplu, de la stînga la dreapta în ALGOL), în timp ce altele nu permit ca e.l. ale unei funcţii FUNC să afecteze variabilele’ utilizate în expresia respectivă (de ex. FORTRAN). (T.P.). egalizare a liniei (engl.: line equalization), ansamblu dc reglaje executate imediat după conectarea modemului la o linie comutată, penlru a obţine transmisia semnalelor de frecvenţe diferite cu aceeaşi atenuare, întîrziere şi aceiaşi raport semnal/zgomot, în scopul măririi vitezei de transmitere a dalelor. (T.P.). element lotoconductor (engl.: pliotoelemeni), element ale cărui proprietăţi de conductivitate se modifică sub acţiunea 9 — Dicţionar de informatica ELIMINARE GAUSS 130 luminii (rezislor, diodă, tranzistor). (T.P.). eliminare (¡;u:ss (engl.: Gauss élimination), cea mai cunoscută metodă de rezolvare directă a unui sistem de ecuaţii liniare. Din sistemul liniar: «hi! + + a|S x, + ... + a-n xn = <'i. i = l, n se elimină succesiv necunoscutele xt, æ2, ..., xr.~j, obţinindu-se un sistem cu matrice triunghiulară, uşor do rezolvat prin substituţie. Metoda mai poartă numele de pivotare parţială. Pentru aceasta se înmulţeşte prima linie cu coeficientul ca =» — — , cu i = 2, n an şi se adună la linia i, nn -Ti + nia + a:l xx + a,., x, + ... + o ni xi + nn2 Zz + ••• + în urma acestor transformări sistemul devine: "ll ;1:i + n12 a?2 + ••• + atn x» = = 6i ^ + ... + ^U, = ^> a!,12 + ... + «/¿! *n = i’n ’• Necunoscuta cu k = 1, n — 1 va îi eliminată din ecuaţiile A- + 1, n, adunind la acestea ecuaţia k înmulţită cu coeficienţii: • Gib - ^--------" Cki —-------- CU l — k + 1, II. niik Transformarea coefieienjilor ecuaţiilor este dată de relaţiile: (/;—1) IM fir—11 °'S (/;—1) tiij = «ij - -¡7Z7T • ch __________ auk j = A -f 1, n ^ ^ = ¿r«--itf-vj ar11 iar sisiemul devine: «n-n + + *1» fn = &i di . , (li ,11) a-2’ x, -i- ... + o;,, ,r„ = ¿2 fn— 1) ,Jr.~ 1) &nn -n 23 t'n Metoda eliminării nu dă rezultate satisfăcătoare în cazul în care elementul diagonal din linia în raport cu care se face eliminarea unei necunoscute (elementul principal) devine 0 sau foarte mic în valoare absolută, întru-eit coeficienţii c,-;, cu care se va înmulţi ecuaţia k devin foarte mari, antrenînd erori de trunchiere, care se acumulează de la un pas la altul duoînd la rezultate imprecise; din acest motiv metoda eliminării te aplică s X-n — C21... Cr.x ';n "rl = 63 ' - J annXn — l>n <---------- sisiemelor cu ordin mie (n ^ 30). Propagarea erorilor de trunchiere ar fi limitată dacă în cursul operaţiilor de eliminare elementele principale n^k ar ii mari in valoare absolută. In metoda lui Gauss cu pivotare totală, se alege în fiecare pas do eliminare ca element principal cel mai mare element în valoare absolută din matrice; ncesta va înlocui elementul akh penuutînd în acest scop linia k şi coloana k cu linia, respectiv coloana în care a fost localizat elementul maxim. Prin schimbarea coloanei se permută necunoscuta .t;; cu cea corespunzătoare coloanei în care s-a găsit elementul maxim. Aceasta implică ţinerea evidentei tuturor schimbărilor de coloane, obiectiv realizat prinlr-un vector iniţializat cu 1. 2, care la fiecare schim- bare de coloane, îşi va permuta două elemente. în final, acest. 131 ETICHETA vector va fi folosit pentru indexarea necunoscutelor. (V.J.). emulare (engl.! emulation), proprietate a unui sistem do calcul numeric da a exccuta programe sorise în limbajul maşină al unui alt sistem şi do a obţine performanţe similare în privinţa timpului de calcul. Sistemul co realizează e. este numit sistem gazdă sau calculator principal. Sistemul ale cărui programe sînt executata de calculatorul principal este numit sistem emulat (sau sistem ţintă). Pentru e. unui sistem dat sa utilizează, în general un sistem gazdă microprogramat a cărui arhitectură include arhitectura sistemului ţintă. (P.D.). entrants fengl.: fan-in), numărul do intrări ale unei porţi logice; termenul este folosit mai rar, fiind preferat echivalentul său în lb. engleză. (T.P.). entropie informaţională (eng!.: informational entropy), informaţia medie asociată unui cimp de evenimente disjuncte [ii] = = [elt e2, ..., cn], cu probabilităţile de realizare [P] = [px, p2, ...»Pnlt exprimată prin relaţia: n H{E) =. — J2IH Iog pu reuni" i=l unea tuturor evenimentelor ei constituind un eveniment sigur. (T.P.). etichetă (engl.: labei), element al unui limbaj de programare folosit pentru identificarea instrucţiunilor unui program. Asocierea e. la o instrucţiune se face la compilare fiind o legătură permanentă, pe tot parcursul execuţiei. Pentru a referi instrucţiunea respectivă în alle instrucţiuni este suficient să se folosească c. instrucţiunii. Din punct de vedere sintactic, c. oslo un siv de caractere care pot fi numai cifre, ca în FORTRAN, litere şi/sau cifre avînd structura oricărui identificator^ ca în majoritatea celorlalte limbaje de nivel înalt sau în limbajele de asamblare. Legătura e. — instrucţiune etichetată rezultă din poziţia o. în raport cu instrucţiunea. Astfel, instrucţiunea etichetată urmează în general imediat c. care este fie plasată în-tr-un cîmp special ca în FORTRAN sau limbajele de asamblare, fie despărţită de instrucţiune prin ca în ALGOL-6O sau alte limbaje de programare. (L.Ş.). — E. de fişier (engl.: file labei), ansamblu de informaţii destinate identificării unui fişier înscris pe un suport reuli-lizabil. Dispunerea o. de fişier pe suport, ca şi natura informaţiilor pe care le conţine, sint dependente de tipul suportului. Astfel, fiecare fişier înscris pe suport bandă magnetică este încadrat fizic de două sau mai multe o. de fişier: etichetele de început de fişier şi etichetele do sfirşit de fişier. E. fişierelor înscrise pe suport disc magnetic sînt grupate intr-o zonă specială a suportului, numită zonă de control; ea este situată pe cilindrul zero al volumului disc. Informaţiile conţinute în e. de fişier asociate unui fişier sînt de două tipuri: parametrii de identificare ai fişierului (numele, numărul do generare, numărul de versiune, data creării, codul de accesibilitate la fişier, lungimea zonei ocupată de fişier pe suport, adresa acestei zone ş.a.) şi informaţii relative Ia structura sa (lungimea înregistrărilor fizico şi a celor logice, lungimea cheilor de acces la fişier otc.). înscrierea c. de fişier este realizată de către sistemul de ges- EROARE 132 tiune a fişierelor, atunci cind este apelat pentru deschiderea şi închiderea fişierului, din programul care-1 crează. — E. de volum (engl.: volume labei), ansamblu de informaţii ce asigură identificarea, în mod unic, a volumului; dintre acestea, cele mai uzuale sînt: identificatorul volumului (şir de caractere alfanumerice), numele proprietarului volumului (şir de caractere alfanumerice) şi modul de acces la informaţiile conţinute pe volum (condiţionat sau nu, de furnizarea unui cuvînt de trecere la volum). E. de volum este înscrisă la începutul volumului, la standardizarea suportului. (F.M.). eroare (engl.: error), neconcor-danţă între scopul exact, propus a ii’ obţinut ca o consecinţă a unei acţiuni, şi cel realizat. — E. absolută (engl.: absolute _er-ror), valoarea absolută a diferenţei dintre valoarea exactă a unei măi îmi şi cea obţinută în urma unui proces de calcul.— E. admisibilă (engl.: tolerable error), e. maximă admisă, astfel încît rezultatele obţinute în urma activităţii supuse c. pot fi utile. — E. de citire (engl.: reading error), c. survenită la lectura informaţiei de pe un suport de informaţie extern sau din memorie, datorată funcţionării defectuoase a echipamentului de citire sau a defectelor suportului, memoriei. — E. de codificare (engl.: clerical coding error), e. de notaţie survenită la reprezentarea textuală a unei acţiuni elementare dintr-un algoritm, folosind un limbaj de programare dat. — E. de conversie (engl.: conversion error), c. apărută la convertirea unei valori dintr-o formă de reprezentare în altă formă do reprezentare. De ex. numărul zecimal 0,0 nu se poate reprezenta exact in sistemul de numeraţie cu baza 2; prin urmare, reprezentarea valorii 0,6 în calculator va fi însoţită de o e. de conversie. — E. de execuţie (engl.: execution error (run-time error)), e. survenită la execuţia unui program. — E. de format (engl.: format error), e. la transformarea formatului datelor, datorată neconcordanţei între forma acestora şi formatul in raport cu care se face transformarea. — E. de metodă (engl.: method error), e. provocată de aplicarea greşită a unui algoritm la rezolvarea unei probleme insuficient cunoscute sau improprii algoritmului. — E, de perforare (engl.: punching error), perforare eronată a unei date pe o cartelă sau bandă de liîrtie. — E. de programare (engl.: programming error), c. de formulare a unui algoritm într-un limbaj de programare. — E. de rotunjire (engl.: roundoff error), diferenţă între rezultatele aşteptate în urma rezolvării unei probleme cu calculatorul şi cele obţinute, datorată procesului de rotunjire a valorilor numerice pe parcursul calculelor. — E. de scriere (engl.: recording error), e. survenită pe parcursul înregistrării informaţiei pe un suport extern sau în memorie, datorată defcctelor suportului sau memoriei, funcţionării defectuoase a echipamentului de înregistrare. — E. fatală (engl.: fatal error), c. survenită pe parcursul desfăşurării unei activităţi cu calculatorul, în urma căreia activitatea trebuie abandonată în totalitate. — E. globală (engl.: global error), c. care afectează translatarea sau execuţia unui program, în totalitatea sa; de ex., într-un program ALGOL, ne-deelararea unei variabile utili- 133 EXECUŢIE CVASI-PARAI.ELA zato !n ţoale blocurile programului este o c. globală. — E. intlmplăloare (ongl.: accidenlal error), o. survenită din cauze necontrolabile, independente do iaclorul uman; de ex., variaţia bruscă a tensiunii do alimentaro a calculatorului poato da naştere e. înlimplăloaro. — E. locală (engl.: local error), c. caro afectează doar parţial translatarea sau execuţia unui program; do ex., înlr-un program ALGOL, o c. do codificare înlr-un bloc oslo locală blocului. — E. logică (ongl.: logical orror), conslruc-(io defcciuoasă a algoritmului do rezolvare a unei probleme, astfel incit rczultatelo obţinulo diferă in limite intolerabile faţă do cele aşlcplalo. — E. nefatală (ongl,: nonl'alal error), c. obţinută pe parcursul unei activităţi realizata cu calculatorul, după caro activilatea poale l'i continuată, fio normal, in urma remedierii dinamice a e., fio cu riscul unei ovoluţi ulterioare necontrolabilo a activi Lăţii. — E. relativă (eiigl.: relative orror), raportul dintre o. absolută şi valoarea exactă a unei mărimi; c. relativă so exprimă, de obicei, în procenlo. — E. sintactică (ongl.: syntax orror), e. do for-maro a unei instrucţiuni, caro nu respectă sintaxa impusă do limbajul do programaro folosii. — E. sistematică (ongl.: syste-inalie error), o. repetabilă în funcţie do anumiţi factori controlabili ai unei activităţi, eventual desfăsurato cu calculatorul. (C.G.). cronveii do ounntiznro (ongl.: quanlization orror), eroare introdusă la transformarea unei mărimi analogico intr-o succesiune do cuvinte binare, repre-zenlind valorile mărimii respective la anumite momente de timp; constituie una din caracteristicile principale ale convertoarelor analog-numerice. Ca sinonim pentru o. de c. se foloseşte, uneori, termenul eroare do discretizare. (T.P.). euristică (engl.: heuristics), metodă de dirijare sau optimizare a procesului de rezolvare a unei probleme, pe baza unor reguli derivate din experienţa, intuiţia sau inspiraţia programatorului; c. este de neînlocuit în cazul unor probleme deosebit do complexe ca, de exemplu, jocul de şah. (-> programare euristică). (C.G.). exnminnro nutomntă (engl.: automatic examination), verificarea cunoştinţelor dobîndite în anumite domenii, folosind echipamente cuprinse înlr-un sistem de calcul utilizat în învăţămin-lul asistat de calculator. (T.P.). executiT (engl.: executive) —► monitor cental. cxccuţio a instrucţiunii (engl.: instruction excculion), efectuare a operaţiei specificatc de codul instrucţiunii, în limbaj maşină, interpretate la un moment dat de unitatea centrală a unui sistem de calcul sau de un procesor. Do obicei, e.i. presupune obţinerea operanzilor (operandului) din memoria internă sau din registre ale unităţii centrale, formarea rezultatului şi depunerea acestuia într-un registru al unităţii centrale sau în memoria internă. (P.O.). cxccuţio a programului (engl. : program execution), proces de realizare, do către calculator, a acţiunilor descrise de instrucţiunile programului. (C.G.). cxccuţio cvftsi-pnralelă (engl.: quasi-parallel execution), execuţie iiilreţi-sulă a două sau mai nxncuTir. paralfxa rnulto programo snu uniliji de program, logic independente; :;o nurneşto cvasi-pnralolă (leoaroco so realizează cu un singur procesor. Transferul controlului do la un program la nitul poato Ii ex-plicit — direct sau prin intermediul sistemului do opernro — sau prin întreruperi. Acest tip do oxecuţio esto caracteristic corutinolor şi programelor prelucrate in regim do rnullipro-gramaro. Ea corespunde, do asemenea, modului do execuţie a programelor definilo prin sarcini, In sistemele do calcul cu un singur procesor. Execuţia coru-linelor se deosebeşte de execuţia sarcinilor, prin modul do fipcci-ficaro n paralelismului. Astfel, so poato spune ca paralelismul în execuţia corutinolor, spre deosebire do cel al sarcinilor-, este planificat în cadrul programului utilizator (prin transforul explicit al controlului sau printr-un algoritm do planificare implementat în program). Rezultatul oxecuţiol a două sarcini este presupus acelaşi pentru toate ¡nodurilo posibilo do Intercalaro a fazelor active alo lor, într-o secvonţă liniarii. Algoritmul do planificaro In oxocujie n sarcinilor este irnplomontnl ca o componentă a slstomului do operare •i i:nniimlo conslderonto legato d" exocuţiei acestora. (P.M.). exeeuţio paralelii (ongl.: paralel execution), oxocuţio a două sau mai multe programo sau părţi do program logic indopendonto (ilo exomplu sarcini), folosind două sau inai inullo procesoare, l'.p. genorează proceso paralele. Acestea presupun existenţa unor mocunismo (ecblpanien le-¡programe) pentru comunicare şi sincronizare înlro procese. (J-'.M.J. execuţie «Imlinlleă (engl.: symbolic execution), (a programelor), extensio naturală a execuţiei normale n unul program. în acest caz datele realo sint repro-zentalo do simboluri arbitraro, iar definiţiilo do calcul pontru operatorii do bază ai limbajului în caro oslo scris programul co so executîi simbolic so extind pentru a accepta operanzi simbolici. (I expresie nrlfinefloñ (engl.: arilh-metic expression), descriere intr-un limbaj do programo a unui calcul efectuat asupra unor date do tip „aritmetic (complexe, realo sau întregi) in voderea obţinerii unei valori: rozullalul. In şirul do simboluri do obicei sc pot găsi operatori tipic aritmetici (4-, —, /, * etc.), precum şi operanzi (variabile simple sau indexate, constanto sau apeluri do funcţii), l’entru precizarea sintaxei e.n. so prezintă în continuare în B.\'F o prescurtare (s-a omi1; de!alierea operanzilor) a definiţiei lui. din Raportul ALüOL-Cü ; (oxpr. aritm.) : : =■ | (expr. aritm. >I (termen) (termen) : t ■=> (factor)| (atom)¡(factor) (opp)(aloin) (atom) : * ^ (oporand)K(expr. aritm.)) (opad) : : 1=3 -J- J —— (opinm) : : *|/ (opp) : : «= t Semantica e.n. este dală do re-gulilo do evaluare a expresiei. Pentru majoritatea limbajelor do programare elosînt colo cunos-cuto (lin algebră cu precizarea necesităţii do a explicita toţi operatorii ciliar şi col do înmulţire. In cazul limbajelor da programare regulile do evaluare EXPRESII REGULATE prevăd verificarea tipului operanzilor penlru realizarea eventualelor conversii ale valorilor lor, ştiut fiind că executarea oricărei operaţii necesită operanzi de acelaşi tip. (L.Ş.). expresie cu virgule (engl.:comma oxpression), notaţie utilizată pentru reprezentarea textuală a listelor unidirecţionale; e. cu r. corespunzătoare unei liste cu elementele e,, e2, ..., en este (elt e* ..., en). (C.G.). expresie logică ţengl.: boolean expression (logical expression)), descriere într-un limbaj de programare, a unui calcul în vederea obţinerii unei valori de tip logic (boolean). Calculul este descris folosind operatori logici (nu, şi, sau) existenţi în limbaj, precum şi operanzi care pot îi variabile simple sau indexate de tip_ logic, constante logice, apeluri de funcţii logice, expresii relaţionale. Fără detalierea operanţilor şipresupunînd doar operatorii logici r.u, şi, sau, sintaxa unei expresii logice în BNF este următoarea: : ’: (latom) = |) unde expresiei arilmclice. în fiecare limbaj de programar6 operatorii logici şi rela(ionali au do regulă o reprezentare proprie limba jului. De exemplu în FORTRAN operatorii logici sînt •NOT., .AND., .OR., iar cei relaţionali sînt: .LT., .LE., .ER., .NE., ,GE., .GT. Semantica c.l. esto dată de regulile de evaluare. Aceste reguli respectă în general ordinea de aplicare a operaţiilor folosită în logică, şi anume întîi operaţia nu, apoi şi, iar la urmă sau. în cazul unor expresii relaţionale în cadrul e.l. acestea se vor evalua mai întîi. (L.Ş.). expresie-S (engl.: S-expression), notaţie utilizată pentru reprezentarea textuală a listelor unidirecţionale. De exemplu, c-S corespunzătoare listei din fig. El este (/t.(5.(C.niI))), unde -i ] C | nji Fig. E.l. Lista unidirecţională. nil simbolizează lista vidă. Atît e-S cît şi expresia cu virgule îşi găsesc utilizarea în cadrul limbajelor orientate pe prelucrarea listelor. (C.G.). expresii regulate (engl.: regular expressions), expresii pentru reprezentarea simbolică a unor mulţimi (numite mulţimi regulate). Clasa mulţimilor regulate este aceeaşi cu clasa limbajelor regulate posedînd proprietăţi apreciabile de închidere la diferite operaţii. E.r. se definesc peste un alfabet de simboluri, fie el A. în afara simbolurilor din A în e.r. se mai folosesc următoarele 6 simboluri: ®, A, -f-, (,), *. O definiţie recursivă a clasei EXTENSIE SEMANTICA 13« R a expresiilor regúlale esle următoarea: 1) 0, A şi orice simbol a din A fac parle din R. 2) Dacă É1 şi E„ fac parte din R, atunci, Ex + E2 şi (EJ aparţin de asemenea lui R. 3) Dacă i?face parte din R, atunci (E)* aparţine de asemenea lui R. 4) Numai şirurile formate cu regulile 1), 3) şi 3) aparţin lui R. Utilizarea c.r. rezultă imediat din punerea în corespondenţă cu fiecare c.r. a unei mulţimi do şiruri peste A. Funcţia care realizează corespondenţa este o funcţie tipică de evaluare şi se defineşte astfel: C:R~>P(ă), nnde s-a notat cu P(A) mulţimea părţilor mulţimii A formată din toate şirurile de simboluri din A inclusiv şirul vid. £() = £(A) = {A} £(o) = {«}, a e A £{EX + E2) = C(E,) U ¿(E.) C((EJ + (E2)) = £ (EJ ■ £ (E2) £{[E)*) = £IE) * (• este operaţia de concatenare) (* este operaţia „stea“) Exemple <5(1 + 0) = ¿(1) U 0(0) = {1.0} ¿((1 + 0)(1 + 0)) = £(1 + 0) • ■ £(i + 0) = {1,0} - {1,0} = = {11, 01, 10, 00} ¿(((1) (0))*) = (£(î) ■£(()))* = = {10}* = {A, 10, 1010, 101010,..} (L.Ş.). extensie semantică (fingí.: semantic extensión), extindere a unui limbaj de programare prin îmbogăţirea semanticii operatorilor sau a instrucţiunilor sale. De exemplu, în limbajul de programare extensibil ELI, operatorul + poate fi extins pen- tru a accepta şi operanzi cu structură de tip tablou, în afara operanzilor scalari. Astfel, utilizatorul poate introduce noi forme de date, prelucrabile pe baza instrucţiunilor existente în limbaj. Evident, în limbaj trebuie să existe mecanisme de specificare a acţiunilor (eventual conversii de reprezentare) de îndeplinit de către operatori, în cazul unor operanzi neuniformi ca tip. (C.G.). extensie sintactică (engl.: syntactic extension), extinderea unui limbaj de programare prin introducerea unor instrucţiuni de prelucrare sau/şi controi reprezentative unor noi tipuri de date sau unui domeniu dat de apli.caţie. Deşi sînt încercări în acest"sens, în prezent nu există nici un limbaj de programare acceptabil care admite c.s. Limbajele de acest gen sînt însă utile, deoarece asigură utilizatorului libertatea de a se exprima în propriul său jargon profesional. (C.G.). extragere a informaţiei (engl.: information detecting), determinare, la destinaţie, a vectorului binar reprezentînd informaţia transmisă de către sursă; e.i. constă, în primul rînd, în eventuala demodulare a semnalului transmis, şi, apoi, în eliminarea cifrelor binare furnizate de sursă pentru verificarea la recepţie a corectitudinii transmisiei. (T.P ■). extragere'a instrucţiunii (engl.: instruction fetch), efectuare a unui acces la memoria internă sau la o memorie tampon, pentru obţinerea instrucţiunii ina- 131 EZITARE şină — în vederea executării acesteia. (P.D.). extragere n operandului (engl.: operand fetch), citire a unui operand din memoria internă sau dinlr-o memorie tampon pentru executarea instrucţiunii ca-rc-1 utilizează. (P.D.)‘. ezitare (engl.: liesitalion), suspendare automată a execuţiei programului unităţii centrale pentru a permite unui echipament al sistemului de calcul să efectueze unul sau mai multe accese la memoria internă. E. este utilizată de unele sisteme de calcul din generaţia a doua, pentru efectuarea operaţiilor de intrare/ieşire cu perifericele rapide. (P.D.). F factor do utilizare (engl.:_ service factor), raportul dintre numărul mediu al cererilor adresate unei staţii do servire în unitatea de timp şi numărul mediu al cererilor servite in unitatea de timp, indicind gradul do ocupare al staţiei de servire. (T.P.j. îan-in (engl.) -+ entranţS. £an-ont (engl.) sorfanţă. fază (engl.: phase), etapă, bine delimitată în timp şi ca efect, a procesului de execuţie a unei activităţi cu calculatorul. De ex. în cadrul execuţiei unui compilator pot exista: faza de generare a arborelui sintactic corespunzător programului compilat, l'aza de generare do cod intermediar, faza de optimizare, faza de generare a codului obiect. De asemenea, rularea unui program poate implica faze ca translatarea, încărcarea programului translatat şi execuţia acestuia. (C.G.). faze alo instrucţiunii (engl.: in- struclion phases), faze în cadrul execuţiei unei instrucţiuni cod maşină. Faza de extragere din memorie a instrucţiunii are drept scop aducerea instrucţiunii de executat în unitatea centrală de prelucrare undo este memorată în registrul do instrucţiuni. Faza de decodificare a instrucţiunii arc rolul de a izola codul operaţiei (ordinul de executat) şi de a determina pe baza acestuia tipul, structura şi modul de execuţie a instrucţiunii. Faza de extragere a operanzilor intervine numai în cazul unei instrucţiuni de prelucrare a datelor şi are drept efect transferul operanzilor, indicaţi de cîmpurile do adresă ale instrucţiunii (unul sau mai multe), din memorie în unitatea centrală. Ultima fază este cea de execuţie propriu-zi-să, care, efectuează acţiunea descrisă de codul operaţiei. în cadrul sistemelor de calcul evoluate este posibilă executarea simultană a unor faze ale aceleeaşi instrucţiuni sau ale unor instrucţiuni diferite. (C.G.). fereastră (engl.: window), porţiune dreptunghiulară din imaginea afişată la un moment dat pe ecranul unui terminal grafic, care urmează a fi mărită, la o comandă a utilizatorului, astfel încît să ocupe tot ecranul, în scopul examinării detaliilor. F. poate fi definită fie prin valorile minime şi maxime aîe coordonatelor rectangulare ale ecranului [xmin, %max ŞÎ 2/mfn, Umax)i prin coordonatele centrului (x0, y0) şi valorile maxime ale coordonatelor relative [ăxmax, Aymax)\ mărirea imaginii poate fi realizată fio de circuitele caro echipează terminalul cu afişare, fio do sistemul de programe cu care este dotat. (T.P.). 139 FÎŞÎETÎ îni'Hn (engl.: ferrite core), material ieromagnetic caracterizat printr-o remanenţă magnetică foarte puternică, utilizat la fabricarea modulelor de memorie internă. (T.P.). fiabilitate (engl.: reliability), proprietatea unui sistem de echipamente sau programe de a funcţiona cît mai corect un timp cit mai îndelungat. Cantitativ, f. poate fi exprimată prin mai mulţi indicatori, din care mai important este coeficientul de disponibilitate. (T.P.). îibră opticii (engl.: fiber optic), conductor flexibil, transparent, realizat pe bază de siliciu, prin care se poate propaga un semnal optic do Ja un capăt la celălalt; î.o. sînt utilizate pentru activarea elementelor fotocon-ductoaro plasate la distanţă de sursa luminoasă, în special în echipamentele de recunoaştere a formelor. (T.P.). PIFO, tehnică de manipulare a structurilor de date de tip coadă (fig. FI), aceasta fiind o listă liniară la car» toata inserările IO-0 mm, depusă pe un material nemagnelic (de ex. sticlă), utilizată pentru reprezentarea informaţiei binare printr-o magnetizare corespunzătoare în micro-zone predeterminate. Utilizarea î.s. pentru realizarea modulelor de memorie internă permite obţinerea unor timpi de acces, foarte mici, de ordinul IO-9 sec. (T.P.). îilfrare (engl.: filtering), procedeu utilizat pentru izolarea sau suprimarea unor componente ale unui vector binar sau a unor caractere dintr-o înregistrare, folosind un şir de operaţii logice şi un filtru, constituit dintr-un vector binar sau un set de caractere, avînd structura determinată în funcţie de scopul operaţiei. (T.P.). îir ce aşteptare (engl.: waiting queue) -V şir de aşteptare. ÎirjaTvaro (engl.), termen utilizat ca sinonim pentru micro-programe (-> microprogratnare). (P.D.). îişicr (engl.: file), colecţie organizată de înregistrări, dispusă F.1. Structură de tip coadă. de elemente sînt făcute la unul din capetele listei (capul cozii), iar toate extragerile (ştergerile) sînt făcute la celălalt capăt (spatele cozii). Deoarece coada corespunde uneia din structurile şirului de aşteptare, FIFO este utilizat şi pentru a desemna disciplina de servire de tip „primul intrat, primit ieşit“. (V.C.). film subţire (engl.: thin film), (în informatică), peliculă magnetică cu grosimi de ordinul pe unul sau mai multe suporturi externe; î. pe suporturi nereuti-lizabile sînt întotdeauna mono-volum, iar cele pe suporturi reu-tilizabile pot fi monovolum sau multivolum; orice î. sau porţiune de £., înscris (ă) pe un suport reutilizabil este identificabil prin informaţiile conţinute în eticheta de î. Prelucrarea î. se realizează prin intermediul sistemului de gestiune a £., care recunoaşte două moduri de organizare a informaţiilor în nşicn 140 organizarea H.-riniiri şi organizarea 11(‘(1 <1 fiIliI:'i. — /’. cu orgauiznrc definită —+ f. logic. —■ J'\ cu tirganizarc colcftit itn (engl.: jiliy-si<-al filo), i. IrnI:iL do către •sislomiil do gestiune a I. ca o • ■«ilft;ţio do înregislriiri fizico organizate liber (conform mior reguli cunoscute numai utiliza-t(irului). Fiecare accos la un f. cu organizare nedefinită aro drept obiect o înregistrare fizică. I’oale fi memorai po orico suport, sub rezerva compatibilităţii eu modul do acces. (F.M.). — F. tic afişare (engl.: display file), î. plasai, în general, în memoria lampon a unui (erminal do afişare, conţinînd un set de instrucţiuni destinate procesorului do afişare pentru a produce o imagine alfanumerică sau /.şi grafică dorilă. (T.F.). — F. tic date (engl.: dala file), f. ce conţine dale utilizale înlr-o anumită aplicaţie; modul de organizare ales ponlrn f. de date oslo dependent de prelucrările efeelualo asupra dalelor pe care le conţine, in general, se crează un f. dc dalii atunci eînd unul sau mai multe programe sirii executalo în mod repetai, la intervale de litnp ncpreoizale, asupra unui sol mare de dale. Do regulă, [. de dale sini păstrate pe suport magnetic. — F. (Ic ieşire (engl.: oul pul file), f. în caro sînt rne-moralc rezullalele unei prelucrări (dc ex.: f. constituit din documente, imprimate — folosit do obicei pentru extragerea ro-zullalelor prelucrării lolurilor; T. în care sînl depuse modulele obiect obţinute prin operaţia de translatare — considerat, f. tic ieşire al translatoarelor; f. în care este memorat programul rezullat. din operaţia de legare ele.), — F. dc intrare (engl.: in put file), F. care conţine dalele destinate unei prelucrări (de ex. T. în care sînl memorate modulele obiect din care trebuie să se obţină un program direct executabil este f. de intrare pentru piograrnul de legare). — F. tic lucruri (engl.: input (job) slroam). f. ce conţine unul sau inai multe loturi şi are ca supoit perifericul standard de intrare al partiţiei în care sînt prelucrate loturile. F. do lucrări este un fişier secvenţial, avînd înregistrări de lungime fixă; o înregistrare poale conţine: o comandă, un element do program sursă, o linie de modul obiect, date de intrare pentru un program ele. — F. dc lucru (engl.: scralcli file), f. utilizat în timpul unei prelucrări, pentru memorarea unor rezullale parţiale. De exemplu, compilarea efectuindu-.se în mai mullo faze, -rezultatul unei faze este depus înlr-un î. de lucru, de unde va fi preluat in următoarea fază. Sin.: fişier dc manevră. (F.M.). — F. de tranzacţie (engl.: transaction file), I. care conţine date relativ temporare pentru o aplicaţie determinată şi care sînl prelucrate împreună cu cele dintr-un I. principal. (I.T.). — F. inverse (engl.: invertod fi Ies). metodă de organizare a dalelor prin care pol fi regăsite toate entităţile care posedă o anumită proprietate. Acesl mod de organizare esle referit în cadrul structurilor de date sub denumirea de listă inversă (inversată). în general, există două moduri de organizare a datelor: un prim mod esle acela prin care fiecare înregistrare conţine valorile atributelor unei entităţi, un al doilea mod oslo acela prin care fiecare înregistrare conţine lista identificatorilor tuturor entităţilor care au un alribut comun. în primul caz. se pot formula numai 141 ! ntrebări de genul „Ce proprietăţi are o anumită entitate?“, iar în al doilea caz „Ce entităţi au o anumită proprietate?“. Pentru realizarea celui de al doilea mod de organizare se utilizează î. invers. Un î. invers total este un f. în care se stochează identificatorii entităţilor asociate tuturor valorilor a tuturor atributelor. Un î. invers parţial conţine identificatorii asociaţi valorilor numai anumitor atribute, fiind forma mai frecvent utilizată. (I.T.). — F. logic (engl.: logical file), î. tratat de către sistemul de gestiune a f. ca o colecţie de înregistrări logice, organizată conform unor reguli prestabilite (cu o organizare definită). Sînt recunoscute următoarele tipuri de organizare a înregistrărilor logice: secvenţială (sau secvenţial continuă), secvenţial înlănţuită (sau secvenţial’partajată), secvenţial indexată, selectivă. Toate cererile de acces la un f. logic, acceptate de către sistemul de gestiune a î. au drept obiect o înregistrare logică. Existenţa înregistrărilor fizice în I. logic este „transparentă“ programului care-1 prelucrează. Citirea/scrierea înregistrărilor fizice, în scopul satisfacerii cererilor de acces la înregistrările logice, este realizată automat de către sistemul de gestiune a f. De obicei, pentru citirea/scrierea înregistrărilor logice, în programul de prelucrare se rezervă o zonă specială (numită zonă articol), a cărei adresă este comunicată sistemului de gestiune a î. Fiecare acces la î. logic presupune, în acest caz, transferul unei înregistrări logice între zona articol şi zona tampon asociată fişierului, şi numai dacă este cazul (înregistrarea logică nu face parte din înregistrarea fizică conţinută în zona tampon), FIŞIER se iniţiază transferul de intrare/ ieşire între zona tampon şi f. logic. — F. permanent (engl.: permanent file), f. păstrat pe durata mai multor activităţi de prelucrare. Perioada pentru care este reţinut (numită şi perioadă de reienţie sau durată de viaţă a f.) poate fi nelimitată sau limitată la un număr de zile, fixat fie de către sistemul de gestiune a f., fie prin programul care a creat f.; durata de viaţă a unui f. este memorată în eticheta î. — F. principal (engl.: maşter file), î. care serveşte drept referinţă principală pentru o aplicaţie determinată şi care este relativ permanent, chiar dacă conţinutul său poate să se modifice.’ (I.T.). — F. program (engl.: program file), î. care conţine un program reprezentat în-tr-un format acceptat de încărcătorul de programe al sistemului de calcul; astfel, î. în care este depus programul rezultat în urma unei operaţii de legare este un î. program. — F. secvenţial (engl.: sequential file), î. logic care se memorează într-o zonă continuă de suport extern şi se prelucrează în acces secvenţial. Tipurile do' prelucrări admise asupra unui f. secvenţial diferă de la un suport la altul. Astfel, I. secvenţial înregistrat pe documente imprimate poate fi prelucrat numai la creare. F. secvenţiale memorate pe suport reutilizabil pot ii create, consultate, actualizate. într-un I. secvenţial, stocat pe suport nere-ulilizabil, fiecare înregistrare fizică conţine o singură înregistrare logică. în fig. F.2, este reprezentată structura î. secvenţiale memorate pe suport disc, în două variante: a) înregistrările logice (articolele) sînt grupate (fiecare înregistrare fizică conţine mai multe înregistrări nflfsţ 142 logica) şi au aceeaşi lungime (f. cu articol© de format fix); b) înregistrările logice sîţit grupate da? au lungimi diferite (f. cu ariicşl© de format variabil). F. menwate pe puport disc sînt artificial decupate în blocuri; fiecare bloe cantine o înregistrare fiţuică; un bloc ocupă un nu-$\ăr Inir-eg de sectoare ale supor-i’iliti d{*r la execuţia unei comenzi de iaţyare/ieşire se transfera numai cantitatea de informaţie utila dintr^un bloc, adică în-rafiştyaFea fizic! pe care o conţine, Decuparea I. In blocuri este; o eQnseei^ţă a particularităţilor dispozitivului de citire/ scriere a suportului disc (citirea/ cnerea se poate efectua numai de la ;nce£ut de sector). Dupa eum se observă în figura JF.2, fiecare înregistrare fizica începe printr^un ansamblu de in formaţii de control, notate cu IO, prelucrate de către sistemul de gestiune a f. Fiecare ar-Vcol este precedat de un indicator de ştergere (IS) utilizat |n iaza de a^şd^are a_ f, De $$emene£* articolele % au lungimi diferi te, fiecare dintre ele este precedat de o informaţie cu semniiioaţie de lungime a articolului. — F. secvenţial indexat (engl.: indexed sequential file), f. logic care se crează în acces secvenţial pe suport adresabil, putînd fi consultat sau actualizat în acces direct sau secvenţial. Fiecare înregistrare logică' conţine una sau mai multe chei, pe" baza cărora poate fi selectată în acces direct. Sistemul de gestiune a f. construieşte o tabelă pe indecşi, în care memorează poziţia de suport a înregistrărilor logice, încadrate secyenţial pe grupe, in ordinea crescătoare a cheilor. De obicei are trei părţi: partea ce conţine tabela de indecşi, partea principali, în care este creat f. şi partea „de depăşire , in care sînt memorate art colele adăugate la f. în timpul actuali^arii; înregistrările po4 fi de lungime variabilă. — F. secvenţial înlănţuit (engl.: chaine4 sequential file), î. logic ce se crează într-o zonă specială de suport, numită uneori zoţiă partajată, alături de Bîqc 4—5 ţnregi&irQF© ^ fi z\0 fa) 10 Articol I ¡Articol TÍArtícol I Ártico! I Articol !î n s[ nti S[ n+2 Ş n*3 :? n + 4 m irl* i 1 i Articol I 1 Articol I l Articol I I Articol (<*is n ? n !S' n-s-1 n + 1 S n+2 n-if2 s n±3 n-s-3 S( ^n+1 > *ln*2f Pi§. P.2. Fişier- secvenţial continuu pe suport disc. ia im alte f. cü acelaşi tip de organi* zäre; din acest motiv, se mai numeşte f * membru al zonei purta* jate. Zona partajată este diviza* tă într-tin număr fix de zone elementare, a căror mărime este dependentă de mărimea zonei partajate şi mărimea unei înregistrări fizice (toate î. membre ale unei zone partajate trebuie că conţină înregistrări fizice de aceeaşi mărime; o zonă elementară cuprinde cel puţin o înregistrare fizică). Fiecărui f. secvenţial înlănţuit i se alocă, în timpul creerii sale, un număr de zone elementare, după necesităţi. Evidenţa alocării zonelor elementare este păstrată de către sistemul de gestiune a f. folosind o tabelă de alocare a zonei partajate, în care fiecare zonă elementară este reprezentată printr-un indicator de alocare* zonele elementare alocate uîiiii f. secvenţial înlănţuit, sînt automat înlănţuite tot de către sistemul de gestiune a f* Datorită particularităţilor de organizare, acest tip de î. poate îi creat numai pe suporturi adresabile (discul magnetic). în figura F 8 este reprezentată structura unei zone FIŞIER de creare a f.; fiecare înregistra* rkJogică dintr-un f» selectiv este localizată prin asocierea a două informaţii: numărul căsuţei ia care aparţine şi „cheta“ înregistrării (reprezentată ca un atribut al înregistrării). înscrierea unei înregistrări logice se efectuează fie în zona de suport afectată căsuţei, dacă mai există spaţiu suficient, fie la sfîrşi-tul L, într-o zonă numită parte de depăşire a f.; în cazul din urmă, înregistrarea logică rămî-ne asociată ■ căsuţei printr-un indicator de adresă. Deci, orice f. selectiv are două părţi: partea principală, care conţine căsuţele şi partea de depăşire în care skit memorate înregistrări logice ce aparţin la diferite căsuţe. Fiecărei căsuţe îi pot fi asociate mai multe înregistrări logice Situate în partea de depăşire ţ acestea sînt înlănţuite cu ajutorul unor indicatori de adresă reprezBn taţi ea atribute ale înregistrărilor. F. selective sînt utilizate în aplicaţii ce necesită localizarea rapidă a informaţiilor şi actualizări frecvente. Din acest motiv, în alegerea mărimii căsuţelor trebuie să m aibă în vedere 1 2 • . 3 A 5 6 7 8 9 A B A B C A A B C 0 • ? » • O-t Fig. F.3. Stfuctu/a unei 2one partajate. partajate; zonele elementare 1, 3, 6> 7 au fost alocate î. Â, zonele 2, 4, 8, î. B, zonele 5, 9, î* C etc. — F. selectiv (engl.: selecţii file), î. logic a cărui prelucrare se realizează în acces direct, înregistrările logice sînt grupate în „căsuţe“ a căror mărime este fixată prin programul două considerente: timpul necesar regăsirii unei informaţii din î. selectiv (care poate deveni mare dacă înregistrarea logica ce o conţine este situata in partea do depăşire , caz în care regăsirea presupune o căutare secvenţială) şi mărimea zonei de suport alocată. !* (dacă căsutelf Î43 FIŞIER alto î. cu acelaşi tip do organizare; din acest motiv, se mai numeşte î. membru al zonei partajate. Zona partajată esto divizată într-un număr fix de zone elementare, a căror mărime esto dependentă do mărimea zonei partajate şi mărimea unei înregistrări fizice (toate f. membre ale unei zone partajate trebuie că conţină înregistrări fizice de aceeaşi mărime; o zonă elementară cuprinde cel puţin o înregistrare fizică). Fiecărui î. secvenţial Înlănţuit i se alocă, în timpul creerii sale, un număr de zone elementare, după necesităţi. Evidenţa alocării zonelor elementare este păstrată de către sistemul de gestiune a î. folosind o tabelă do alocare a zonei partajate, în care fiecare zonă elementară este reprezentată printr-un indicator de alocare; zonele elementare alocata unui î. secvenţial înlănţuit, sînt automat înlănţuite tot de către sistemul de gestiune a î. Datorită particularităţilor de organizare, acest tip de î. poate îi creat numai pe suporturi adresabile (discul magnetic). în figura F 3 este reprezentată structura unei zone do creare a î.; fiecare înregistrare logică dinlr-un î. selectiv este localizată prin asocierea a două informaţii: numărul căsuţei la care aparţine şi „cheia“ înregistrării (reprezentată ca un atribut al înregistrării). înscrierea unei înregistrări logice se efectuează fie în zona de suport afectată căsuţei, dacă mai există spaţiu suficient, fie la sfirşi-tul £,, într-o zonă numită par’to de depăşirea f.; în cazul din urmă, înregistrarea logică rămî-ne asociată căsuţei printr-un indicator de adresă. Deci, orice £. selectiv are două părţi: partea principală, care conţine căsuţele şi partea de depăşire în care sînt memorate înregistrări logice ce aparţin la diferite căsuţe. Fiecărei căsuţe îi pot fi asociate mai multe’ înregistrări logice situate în partea de depăşire; acestea sînt înlănţuite cu ajutorul unor indicatori de adresă reprezentaţi ca atribute ale înregistrărilor. F. selective sînt utilizate în aplicaţii ce necesită localizarea rapidă a informaţiilor şi actualizări frecvente. Din acest motiv, în alegerea mărimii căsuţelor trebuie să se aibă în vedere :,LL !, LSI Ls- J Flg. F .3. Structura unei zone partajate. arlajate; zor.elo elementare 1, , 6, 7 au fost alocate f. A, zonele 2, 4, 8, £. S, zonele 5, 9, î. C etc. — F. seleetiv (engl.: se-lectif file), î. logic a cărui prelucrare sa realizează în acccs direct. înregistrările logice sînt grupate în „căsuţe“ a căror mărime este fixată prin programul două considerente: timpul necesar regăsirii unei informaţii din î, selectiv (care poate deveni mare dacă înregistrarea logică te o conţine este situată în partea do depăşire, caz în care regăsirea presupune o căutare secvenţială) şi mărimea zonei de suport alocată £. (dacă căsuţele FIŞIER 144 sini prea mari ele pot avea „goluri“, condueînd la o iitili-/.aro ineficientă a suportului), in fig. FA, oslo reprezentată structura î. soloolivo momoralo pe suport disc magnetic, în două Partea principală Bloc înregistrare fizică Câsulâ Câsuţâ Câsufâ IC Arlicol Articol Articol (al Ib) Cheia Corpul articolului calor de ştergere (IS), utilizat în actualizarea T., şi urmat do un indicator (IA) al adresei următorului articol din parlca do depăşire asociat acoleiaşi căsuţe. Uneori, în scopul optimi- Parlea de depăşire N—I —H Fig. F.4. Fişier selectiv pe suport disc. variante: a) T. eu înregistrări logico (arlicolo) grupate, do aceeaşi lungime; b) I. cu înregistrări logico grupate, do lungimi diferite. Fiecare căsuţă îneepo prinlr-un grup do informaţii do control (IC) prelucrate do că-tro sistemul do gestiune a fişierelor; fiecare articol cslo precedat do cheia sa şi do „lungimea“ sa (l) în cazul (b). Do asemenea, dacă articolul esto situat in parlca do depăşire a f. el esle procedat şi do un indi- zării operaţiei do reorganizare a I. scleeliv so prevede, după corpul articolului, o informaţie prelucrată do cătrc sistemul de ges-tiuno a I., numiţii „contor do punere la zi“ (CPZ). — F. temporar (cngl.: temporary file), I. al cărui conţinut rămine no-alterat inlro două execuţii ale aceluiaşi program sau a’ două programe diforilo, din aceeaşi categorie. De exemplu, f. standard de ieşire al translatoarelor unui sistem de calcul (in caro 145 FORMA NORMALA BACKUS sint depuso modulele obiect rezultate din una sau mai multe translatări) esto păstrat pe durata unei lucrări, I. în care este depus rezultatul unei execuţii a editorului de legături este, de asemenea, un î. temporar, deoarece conţinutul său este distrus la următoarea execuţie a editorului de legături. (F.M.). flexibilitate software (engl.: software flexibility), caracteristică a programelor de bază cu care este echipat un sistem de calcul, de a face posibilă dezvoltarea uşoară şi rapidă a acestor programe, în scopul utilizării sistemului de calcul pentru domenii diferite de aplicaţii. (C.G.). flux Informaţional (engl.: information flow), ansamblul datelor, informaţiilor şi deciziilor necesare desfăşurării unei anumite operaţii, acţiuni sau activităţi. F.i. este caracterizat prin conţinut, volum, frecvenţă, calitate, formă, suport, proces de obţinere şi cost. F.i. sînt vehiculate pe trasee prestabilite denumite —¥ circuite informaţionale. identificarea f.i. şi a caracteristicilor calitative şi cantitative ale acestor? : onstituie o activitate imporUntă pentru stabilirea cerinţelor informaţionale şi realizarea sistemului informatic. (I.T.). foaie de operare (engl.: operating instructions form), document prin care i se precizează operatorului de la calculator condiţiile în care trebuie să execute una sau mai multe lucrări, in cazul prelucrării pe loturi. Informaţiile principale din f. de o. se referă la: durata şi capacitatea de memorie necesare execuţiei lucrării(lor); unităţile periferice, posibilităţile şi indicaţiile de reluare, iii caz de incident, mo- dul do tratare a mesajelor apărute la consolă, alte ccrinţe speciale la nivelul fiecărei lucrări sau faze do execuţie. Informaţiile din I. de o. sînt, do asemenea, utilizate la asamblarea lucrărilor. (I.T.). forma normală Backus (Backus Normal Form), metalimbaj pentru descrierea structurală a sintaxei limbajelor de programare. Propus de J.W. Backus în 1959, a fost folosit pentru descrierea sintaxei limbajului ALGOL-6O. Limbajele descrise cu BAT se încadrează în clasa limbajelor independente de context. Alfabetul specific metalimbajului este format din simbolurile: <, ), : : =», |. Descrierea în BNT a structurii constantelor întregi este următoarea: <întreg> : : >= : : = + | — şi < se utilizează pentru închiderea unui şir de caractere ce desemnează im neterminal, deci o categorie sintactică cu o anumită structură, : : = foloseşte la despărţirea categoriei sintactice, a cărei descriere se prezintă, de des-scrierea propriu-zisă; | delimitează descrieri structurale distincte pentru aceeaşi categorie sintactică. Simbolurile folosite în descrieri care nu sînt cuprinse între < şi > şi care sînt diferite de simbolurile BNF sînt simboluri terminale ale limbajului descris în BT'iF (-> gramatici generative). (L.S.). FOR":A POLCÎN*EZA forma poloneză (exigi.: polish iorm), îonnă postiisniă. format (engl.: formal), mod da prezentare a datelor sau instrucţiunilor unui program pe un suport de informaţie ţf. extern) sau în memorie (I. intern). F. extern al unei date precizează poziţia datei In cadrul înregistrării fizice, corespunzătoare suportului, şi particularitătile datei. Astfel, în FORTRAN, I. unui număr real perforat pe o cartelă precizează: coloana din care este perforat numărul, numărul de coloane ocupate (cifre, semn, virgulă etc.), modul de reprezentare a numărului, cti virgulă (12.3) sau cu exponent (0.123 E-\-0'2)s numărul de coloane ocupate de partea fracţionară etc.; î. extern al unei data depinde do programator. F, intern al unei data depinde do calculatorul folosit, fiind fixat fie constructiv, fie prin programele de bază. De ex., în calculatorul FE-LIX C-25S î. intern al unui număr real corespunde unui vector binar format din de biţi, dintre caro primul indică semnul mantisei, următorii şapte biţi reprezintă exponentul majorat prin 64, iar restul biţilor reprezintă mantisa numărului. Transformarea unei date din I. extern in f. intern poartă numele de conversia de !, Pentru un calculator dat, conversia de î. este complet precizată dacă se cunoaşte t. extern al datelor. In funcţie de limbajul de programare folosit, f. extern al datelor poato fi îixaf, liber sau poate fi specificahilprin intermediul unor declaraţii de i. De obicei, sarcina conversiei c-ads în seama unor rutine dr conversie îngle-bate, 1?. tr?nslauj.r£ şai; ii • rea de legiuiri, în program:!] uli-lizatorului. Cei mai rftspîndil mod de introducere sau extragere a datelor se bazează pe f. specificaşi. In acest caz, declaraţia de î. indică toate particularităţile datei „citite“ san „tipărite“ prin program; de cx., numărul + 13.4 de pe cartela ilustrată In îigura F.5 este descris, intr-un program FORTRAN, prin următoarea declaraţie de î.: FORMAT (Sx.i’S.l), care arată că numărul este perforat înce-pînd din coloana a 6-a a cartelei (deci este procedat de 5 coloane libere), modul de reprezentare este cu virgulă, iar numărul ocupă 5 coloane, dintre care lins este rezervată părţii fracţionare. F. extern al unei instrucţiuni poate- ii liber sau fixat^ depinzînd de limbajul de programare. în cazul f. "liber, instrucţiunii« pot fi scrise fără restricţii relative la poziţia instrucţiunii ţi alte reguli de „punctuaţie“. De ts.., în ALGOL-60, instrucţiunile au £. liber; c-lo pot fi plasate oriunde şi oricîî de multe în cadrul unei înregistrări fizice, iar spaţiile sînt. nesemnificative în interiorul Instrucţiunii (cu excepţia şirurilor de caractere). F, fix al instrucţiunilor impune anumite restricţii cu privire la modul de scriere al acestora. De ex., în FORTRAN, o instrucţiune trebuie să înceapă din poziţia a 7-a a înregistrării fizice şi poate ii conţinută pe următoarea înregistrare prin plasarea unui caracter în poziţia a 6-a a acesteia etc. F. intern al instrucţiunii se referă la structura instrucţiunilor cod maşină, desemnind tipul • cîmpurilor instrucţiunii, plasarea şi caracteristicile lor. (C.G.). — F. binar absolut (engl.: absolut binary iorm], imaginea binară a unu! program, in' memorie, în timpul execuţiei snlr. Uu program exprimat în f. bi- FORMAT 148 nar absolut este asociat unor anumite locaţii do memorie (fiecărei instrucţiuni îi corespunde i) adresă absolută de memorie); de aceea, pentru a se executa corect, el trebuie încărcat. întotdeauna în locaţiile do memorie care i s-au asociat. Se mai numeşte şi f. direct executabil. (F.M.). — F. binar translata-hil, formă de reprezentare binară a modulelor obiect. — F. imagine memorie, formă de exprimare a unui program rezultat în urma operaţiei do legare; poate fi f. binar absolut sau f. rolocabil. — F. relocabil (cngl.: relocatable îorm), î. imagine memorie care permite încărcarea programului, pentru execuţie, Sn orice zonă a memoriei. Se caracterizează prin faptul eă toate adresele efective alo programului sînt relative la baza zero. Transformarea lor în adrese absolute se face fie de către încărcătorul de programe, fio in faza de execuţie (dacă pentru calculul adreselor se foloseşte un registru de bază ce conţine adresa absolută la care a fost încărcat programul). F. relocabil al unui program cuprinde două categorii de informaţii: textul binar al programului şi informaţii necesare relocării. Aceste categorii pot fi separate (de ex., informaţiile de relocare sînt grupate în-tr-o tabelă situată în afara textului programului, fiecare element al tabelei indicînd o instrucţiune al cărei cîmp de adresă trebuie relocat) sau întreţesute (cazurile în care fiecărui euvînt instrucţiune din textul programului i se asociază un bit de relocare, valoarea 1 a acestui bit indicînd, de obicei, necesitatea relocării cîmpului de adresă al instrucţiunii respective). Atunci cînd programul este alcătuit din mai multe segmente, informa- ţiile do relocare sînt grupate la nivelul fiecărui segment. Utilizarea f. relocabil permite folosirea eficientă a memoriei interne. (F.M.). formator (engl.: formatter), program care realizează conversia de format a datelor — din format extern în format intern sau invers. Conversia este prestabilită sau se realizează pe baza unei declaraţii da format, for- mulată de către utilizator. (C.G.). formă accesibilă maşinii (cngl.: maohine executable form), formă a unui algoritm, executabilă pe >ni calculator dat, sau formă a unor informaţii, prelucrabilă cu calculatorul. (C.G.). formă canonică (engl.: canoni-cal form)* mod de reprezentare unică a funcţiilor în —> algebra booleana. (P.D.). formă inlixată (engl.: infix form), formă de scriere a unei expresii in care operatorii binari apar între operanzii săi. F.i. esle cea mai utilizată formă de scriere a expresiilor algebrice cu operatorii binari: -j-, — > X, De exemplu: a — b + c x d esle o expresie în f.i. Această formă este utilizabilă şi pentru scrierea expresiilor în limbajele do programare. în vederea evaluării acestor expresii este necesar să se precizeze în mod expres regulile ce determină ordinea de efectuare a operaţiilor. Ordinea respectă, de obicei, priorităţile din algebră ale diferiţilor operatori. (L.S.). formă posifixată (engl.: postfix form), formă de scriere a unei expresii în care operatorii urmează imediat operanzilor lor. Sin: forma poloneză. Dacă este cunoscut numărul de operanzi al fiecărui operator I.p. se poate 110 FORTRAN scrie fără paranteze. De exemplu: ab + cd — x este î.p. a expresiei în formă infixat.ă (algebrică): (a + b) X (c — d). Ca şi forma prefixată, î.p. poate fi folosită la reprezentarea liniară (absolut necesară în cazul calculatoarelor) a structurii de arbore. O proprietate interesantă care asigură utilizarea f.p. în compilatoare de exemplu este aceea că operanzii apar în ordinea în care au fost scrişi în forma infixată, iar operatorii apar în ordinea executării operaţiilor respective. Astfel, în expresia de mai sus ordinea executării operaţiilor este: adunare, scădere, înmulţire. (L.S.). formă pTcfisntă (engl.: prefix form), formă de scriere a unei expresii în care operatorii preced operanzii lor. Este o formă asemănătoare notaţiei funcţionale: operatorul se scrie înaintea şirului de operanzi, separaţi prin virgule, şir inclus sau nu între paranteze. De exemplu: X (+ [a, b,), — (c, o -> gramatică generativă şi G relaţia de derivare în această gramatică. O. î.p. este un şir a. <= (NVT) cu proprietatea: S a. (L.S.). G formulă bine îorirmtă (engl.: well formed formula), formulă formată pe baza unor variabile x, indicatori funcţionali f, indicatori predicativi p, constante logice (a-devorat, fals), conectori loşici (v, V, —], 3>=), cuantificatori logici (3, V), în modul următor: a) orice variabilă x, orice constantă f° este un termen. Dacă ij. io,..., tn sînt termeni, atunci fn (fj, U...tn) este un termen; b) constantele logice adevărat, fals, p° sînt atomi. Dacă tn sînt termeni atunci pn (fj, f2,... tn) este un atom; c) orice atom este o î.b.î. Dacă 9 este o î.b.î., la fel sînt şi ~|?>> (3*)?. (Va;)?; d) Dacă 9 şi i}1 s'nt î.b.î., iar # desemnează un conector logic, atunci formula #

algoritm care, aplicat oricărei valori a argumentului funcţiei, are ca rezultat valoarea funcţiei pentru argumentul respectiv. Sau invers, dîndu-sa un algoritm, o f.a. este definită de relaţia funcţională intrare/ieşire realizată de el. (L.Ş.). funcţie booleană (engl.: boolean function), funcţia definită în -+ algebra booleana. (P.D.). funcţie do conectare (engl.: connect function), cuvînt binar utilizat pentru selectarea unui anumit echipament periferic conectat la un canal de intrare/ ieşire, transferat prin liniile de data care conectează echipamentul respectiv la canal. (T.P.). funcţie de transfer (engl.: transfer function). 1. Expresie matematică definind relaţia, în timp sau spaţiu, dintre două maximi caracteristice unui sis- tom. 0. Raportul între frans-furmaiu Laplace a unei mărimi du ieşire şi transformata La-place a unei mărimi de intrare intr-un sistem, în această accepţiune I. do t. furnizînd o descriere a sistemului în domeniul transformatelor. (T.P.). funcţio formulă (engl.: formula function), expresie parametrizată, identificabilă prin intermediul unui nume, ce poate fi invocată ca operand, în altă expresie, folosind numelo său şi indicînd valorile actualo alo parametrilor. Do ex., în cadrul programului FORTRAN ilustrat mai jos, DELTA este 0 f.î. De obicei f.î. sînt locale programului în care sînt definite, G PROGRAM PENTRU REZOLVAREA ECUAŢIEI DE GRADUL DOI A*X**2 + + B*X + C = 0 DELTA (A,B,C,)~B*B -*4. *A*C READ (105,1) Al, Bl, CI 1 FORMAT (3(5X, F5.1)) DELTA 1 = DELTA (Al, *B1, CI) IF (DELTA 1) 4, 2, 3 2 X = - B/(2. * Al WRITE (108,1) X STOP 3 XI = (-B + SORT (DEL-*TAi))/(2.*Ai) X2 = ( —B - SQRT (DEL-*TAl)/(2. * Al) WRITE (103,1) XI, X2 4 STOP END în sensul că nu sînt „cunoscute“ do alte programe. Utilizarea f.î. poate aduce beneficii în ceea co priveşte simplificarea textului programului şi economia de spaţiu de memorie, formule complicate repetitive fiind înlocuite prin simple apeluri ale unei f.f. (G.G.). 151 FUET DE CICLU îuncí io reonrsiTÜ (engl.: recursive function) —>• procedură re-cursivă dc tip funcţie. (C.G.). funcţie subprogram (engl.: subprogram function), -> procedură de tip funcţie. (C.G.). funcţiiaritmcticestandard (engl.: standard aritmethical functions), proceduri de calcul al unor funcţii matematice uzuale precum: logaritmii, exponenţiala, valoarea absolută, rădăcina pătrată, funcţiile trigonometrice directo şi inverse, incluse într-o bibliotecă de funcţii mateme-tice. Ele pot fi privite ca operatori generalizaţi aplicaţi, de obicci, asupra unui singur operand. Ele se identifică prin nume, urmate de cîte un argument cuprins între paranteze, reprezentînd operandul asupra căruia se aplică funcţia, de exemplu SIN (A+B).’ F.a.s. este definită pentru un anumit tip de operand; pentru aceeaşi operaţie există î.a.s. diferite, dacă tipul operandului (argumentului) diferă (de ex. COS(X) şi COS(Z)), unde ope- ranzii sînt real, respectiv complex. Numele î.a.s. nu pot fi utilizate ca identificatori. (V.I.). Îuncţionîiro s sincron îi (engl.: asyn’chronous operation), evoluţie în timp care nu poate fi pusă în legătură cu o mărime, eventual periodică, de referinţă. (T.P.). înncţîonnro sincronă (engl.: syn-cronous operation), evoluţie în timp care este direct dependentă, tot în timp, de evoluţia unei mărimi de referinţă. (T.P.). furi do ciclu (engl.: cycle sfeal), metodă de transfer al datelor, între memoria principală şi echipamentele periferice, sub controlul canalului de acces la memorie. Metoda este caracterizată de oprirea operaţiilor unităţii centrale de prelucrare pe durata ciclului de acces la memorie al canalului; astfel, canalul de acces la memorie „fură“ un ciclu de funcţionare unitătii centrale de prelucrare. (V.Cj. G ■v. gnp (engl.), zonă de pe banda magnetică, detectabilă electronic, care separă înregistrările fizice de pe bandă. în funcţie de natura înregistrării succesoare, g. poate fi g. de fişier, urmat de o înregistrare care semnalizează începutul unui fişier sau g. normal, urmat de o înregistrare a fişierului (fig. GA). (C.G.). lizalorului — prin specificarea locului şi elementului care urmează a fi afişat sau înregistrat. Se pot obţine astfel imagini cu două, trei sau patru dimensiuni, în ultimul caz specificarea şi producerea unităţilor grafice elementare fiind pur matematică, iar impresia vizuală cu totul deosebită fală de cazurile anterioare. Pentru producerea fil- Gap normal (de înregistrare) Ï Gap de fişier Inregistrare- fisier Gap de fişier Fig. G.1. Gap de fişier. generare a formelor (engl.: pat-tern generation), aplicaţie care presupune utilizarea sistemelor de calcul pentru producerea (sinteza) desenelor artistice, filmelor de animaţie sau pieselor muzicale. — G.f grafice necesită existenţa unei bănci de date conţinînd unităţi grafice elementare — linii drepte, curbe, contururi specifice, eventual de diferite culori; acestea sînt transpuse pe un înregistrator grafic sau pe ecranul unui tub catodic fie sub acţiunea unui program — în funcţie de anumite criterii artistice predeterminate, fie sub acţiunea directă a uli- melor de animaţie, imaginea afişată pe ecranul unui tub catodic şi obţinută prin unul din procedeele menţionate, este supusă unui şir de transformări, rotaţie, translaţie, amplificare, comprimare, avînd ca rezultat impresia de mişcare. Pentru g'.î. grafice au fost realizate mai multe limbaje de nivel superior, urmărind obţinerea imaginilor cu un efort minim din partea utilizatorului. (T.P.). generare a numerelor aleatoaro (engl.: random number generation), producerea unui şir de numere întregi cu valori în- 153 tîmplătoare (aleatoare), utilizate penlru desemnarea variabilelor aleatoare în problemele de simulare. Pentru g.n.n. se folosesc metode deterministe constînd, în general, într-un set de instrucţiuni care operează în acelaşi fel asupra a două numere întregi, transfor-mîndu-le în alte numere, fără nici o legătură aparentă între ele. Evident, metoda fiind fixă, numerele obţinute nu sînt absolut întîmplătoare, astfel că problemele care se pun la g.n.a. constau în: generarea unei secvenţe care să nu se repete sau, mai corect spus, care să se repete după un timp mult mai mare decît intervalul în care se studiază respectiva variabilă aleatoare; asigurarea unui grad de întîmplare suficient de ridicat între numerele luate în considerare. (T.P.). generare a sistemului (engl.: system generation), procedura prin care se obţine un sistem de operare adapiat unei configuraţii a sistemului de calcul, dată,' şi unor condiţii de exploatare impuse, pornind de la sistemul standard de referinţă. O.s. se efectuează cu ajutorul unui program generator de sisteme, sub controlul unui sis-teir de operare gazdă, numit şi sistem de creare, care, de obicei, este o versiune mai veche a sistemului de operare, disponibilă în sistemul de calcul. Datele unei generări, numite şi opţiuni de generare, sînt citite şi interpretate de către generatorul de sisteme. Rezultatele generării sînt: sistemul de operare (versiunea generată), o copie de siguranţă a acestuia (păstrată, de obicei, pe suport bandă magnetică) şi topograma generării, obţinută la un dis- GENEIÎARE A TESTELOR pozitiv dc imprimare sub forma unei liste, ce conţine informaţii privind opţiunile utilizate la generare şi structura sistemului de operare generat. G.s. în concordanţă cu necesităţile utilizatorului, conduce la o creştere considerabilă a eficienţei exploatării echipamentelor şi la îmbunătăţirea performanţelor sistemului. (FM.). generare a testelor (engl.:,test generation), determinare a unei mulţimi de vectori binari (teste) avînd drept componente valorile variabilelor de intrare şi ieşire ale unui circuit sau unei reţele logice. Vectorii reprezintă combinaţiile de valori aplicate la terminalele de intrare şi valorile corespunzătoare obţinute la terminalele de ieşire ale circuitului (reţelei) în cazul funcţionării corecte. Pe baza lor se poate evalua funcţionarea comparînd valorile obţinute, la terminalele de ieşire,’ cu cele calculate. Datorită complexităţii reţelelor logice utilizate în prezent, pentru g.t. se utilizează calculatoare numerice. în cazul reţelelor logice combina-ţionale, există algoritmi pentru generarea automată a numărului minim de teste, a căror aplicare permite să se precizeze dacă funcţionarea este corectă. Pentru reţelele logice secvenţiale, în general, nu este posibilă g.t. automat. In acest caz, g.t. se face prin simularea reţelei cu ajutorul unui calculator numeric, modelul realizat (pe calculator) permiţînd inserarea unor defecte şi calculul valorilor semnalelor de ieşire pentru diferite combinaţii de valori ale variabilelor de intrare, atît în prezenţa unor defecte cît şi în situaţia funcţionării corecte. în general, se ge- GENERARE CANONICA nerează tesle a căror aplicare permite să se precizeze dacă reţeaua logică funcţionează corect. Pentru anumite configuraţii de reţele logice (co pol fi obţinute prin proiectarea corespunzătoare) este posibilă g.t. aslfcî încîl aplicarea acestora să permită localizarea defectelor. (P.D.). generare canonică (engl.: ca-nonical generation), proces de derivare a unei propoziţii prin expandarea simbolurilor neter-minate ale unei definiţii sintactice, în mod sistematic de la stînga spre dreapta sau viceversa. De ex., generarea canonic^ stînga-dreapta pe baza căreia se obţine propoziţia 13G, conform definiţiei întreg, este ilustrată în fig’. G.2. (C.G.) 6 I I 3 I 1. Fig. G.2. Generare canonică pe baza definiţiilor : <íntreü> : : = < cifră> [< Intre^ l : :«0|1]2|3H15|M7|8|9 generara de cod (engl.: code generation), fază a compilării, în care programul sursă, eventual prelucrat în formă intermediară, se traduce într-un format direct executabil (cod absolut), binar-translatabil (module obiect) sau într-un program echivalent in limbaj de uusamblare. (L.Ş.), 154 giHTrr.ro Ho programe (engl.: program gencrâling), acţiune de transformare a unui program general într-un program particular, prin selectarea unor opţiuni de utilizare din mai multe posibile; comunicarea acestor opţiuni se face prin fixarea unor parametri ai programului. G. de p. se realizează cu ajutorul unor rutine denumite generatoare (de ex.: generatoare de sisteme de operare, generatoare de programe utilitare — conversie, sortare, interclasare ele. —, generatoare de programe de editare). (I.T.). generare sistematieu a programelor (engl.: program develope-tnent), abordare a procesului de dezvoltare a programelor care au drept > scop construirea acestora direct din specificaţia formală. G.s.c.p. minimizează sau chiar elimină necesitatea demonstrării corectitudinii programelor. Există două aspecte importante ale g.s.a.p. -* sinteza programelor şi adaptarea programelor. generator d9 oarneiere (engl.: cliaracter generator), circuit utilizat in anumite tipuri de imprimante matriciale şi terminale cu afişare pentru înregistrarea, respectiv afişarea caracterelor alfanumerice şi/sau simbolurilor speciale dintr-un set dat (con-ţinînd 32, 64 sau 128 elemente) printr-o matrice de 5 x 7 sau 7x9 puncte. G. tio c. este, în esenţă, o memorie permanentă care conţine, pentru fiecare caracter, un număr de 5 x 7 sau 7x9 biţi. Considerind că înregistrarea/afişarea unui punct, corespunde valorii binare, 1, în fig. G.o se prezintă conţinutul g. do c. corespunzător caracterului „A“, precum şi modul in care acesta este înregis- 155 GENEKATOIt DE SISTEME 0 0 1 0 0 0 1 0 1 0 1 0 0 0 1 1 0 0 0 1 1 1 1 1 0 0 0 1 1 0 0 0 1 © & O O 0 o o o o o o C O O o © © o o o Q Conţinutul gar.erato- Imaginea inregis-rului de coractere. trată/afişată. o punct ipotetic O punct inregislrat/afişai Fig. G.3. înregistrarea/afişarea unul caracter (A) folosind generatorul de caractera. trat/aEişat printr-o matrice de 5x7 puncte; în funcţia do tipul ds c., adresarea celor 5x7 sau 7x9 biţi, corespunzători unui caracter, poate fi realizată la nivel de linie bau coloană. (T.P.). generator do programo de conversiei a suporturilor (engl.: media conversion program generator), program pentru crearea, pe baza unor informaţii relative la caracteristicile programului rezultat şi fişierelor tratate, a unui program capabil că transfere conţinutul unui fişier de pe un suport da informaţie dat pe alt suport identic sau de natură diferită, în general, programul do conversie poate efectua, în paralel cu operaţia de transfer, modificări asupra informaţiei tratate. (C.G.). generator de sisteme (engl.: system generator), program destinat generării de sisteme de operare. De obicci este păstrat Sn formal . imagine memorie mtr-o bibliotecă a sistemului şi executat sub controlul unui sistem de operare (numit şi sistem de creare), faţă de caro apare ca un program utilizator obişnuit. Opţiunile de generare pot fi împărţite, după rolul lor, în: opţiuni privind su- porturilo de intrare/ieşire utilizate de g. de s. (suportul pentru sistemul standard de referinţă, suportul pentru sistemul de ' operare generat, suportul pentru copia de siguranţă); opţiuni ce descriu configuraţia do echipamente pentru care se face generarea; opţiuni ce descriu modul de exploatare dorit şi componentele program de selectat din sistemul standard de referinţă. Pe baza acestor opţiuni, g. do s. adaptează structurile de date ale sistemului de operare, la configuraţia dată şi tipul de exploatare definit; totodată, el selecţionează din sistemul de referinţă standard numai acele module şi/sau programe, caro corespund situaţiei particularo de exploatare descrise de opţiuni. (FM.). GENERATOR DE TACT 156 generator do tnot (engl.: c-lock generator). circuit. avind, U\ bază un oscilator cu frecvenţa foarte stabila, caro furnizează un semnal do referinţă pentru sincronizarea funcţionării în limp a subansamblelor unui echipament. — G. t/c /. polifa-zic (engl.: multi-phaso clock generator), furnizează un set do semnale periodice cu aceeaşi frecvenţă — foarte stabilă, decalate în timp la intervale prestabilite, fiind destinat, in general, sincronizării unităţii centrale de prelucrare. — G. de I. programabil (engl.: programa-ble eloclc generator), furnizează un semnal periodic cu o structură complexă în cadrul unei perioade, structură co poate fi predeterminată (programată) de utilizator sau alte subansam-blo alo echipamentului in care este folosit. Sin.: ceas programabil. (T.P.). generator do rectori (engl.: voc-ior generator), dispozitiv utilizat în terminalele cu afişare grafică pentru comanda deplasării liniare a spotului pe ecranul tubului catodic; g. de v. transformă informaţia binară care specifică vectorul (coordonatele iniţiate şi finale sau panta şi lungimea vectorului) in tensiuni aplicate amplificatoarelor de deflexie pe cele două coordonate, produeuul deplasarea corespunzătoare a spotului aprins pe ecran. Pe lingă conversia nume-ric-analogieă."g. de v. realizează şi o serie de operaţii do corecţie. astfel incit să asigure deplasarea liniară a spotului, eu acelaşi nivel de intensitate. între oricare două puncte do pe ecran. (T.P.J. generaţii de calculatoare (engl.: computer generalionsl. denumire generică, utiluată in cla- sificarea calculatoarelor după tipul componentelor electronice cu caro sînt echipate, corespunzătoare şi ordinii cronologice in care acestea au fost fabricate. Astfel, prima generaţie cuprinde calculatoarele realizate cu tuburi electronice, generaţia a doua pe c.elc realizate, in principal, cu tranzistoare, iar generaţia a treia calculatoarele avind la bază circuitele integrate. in prezent, multe firme care realizează sisteme de calcul folosind, in cea mai mare parte, circuite integrate pe scară largă, precum şi concepte noi referitoare la arhitectura sistemului, le prezintă ca făcind parte din generaţia a patra. Tipul componentelor care stau la baza unei generaţii este determinant pentru capacitatea memoriei, viteza de lucru, performanţele echipamentelor periferice, structura şi performanţele sistemelor de programe, gabaritul, fiabilitatea, preţul de cost, aceşti parametri fiind caracteristici fiecărei generaţii şi mai performanţi pe măsura progresului tehnologic. (T.P.). gest¡11110 a bazelor de date (engl.: data base management), proces de prelucrare a cererilor de. modificare sau regăsire a informaţiei stocate intr-o -»■ bază de date. efectuat sub controlul sistemului dc gestiune a bazelor dc date. (C.O.). gestiune a memoriei {engl.: me-n\ory\ management), ansamblu de funcţii ale sistemului de operare ce asigură: evidenţa stării do alocare a fiecărei locaţii a memoriei interne; selectarea activităţii căreia i se va aloca o parte a memoriei la 1111 moment dat (dacă in sistemul de calcul sint mai multe activităţi ce concură pentru spaţiul fizic 157 GESTIUNE A SARCINILOR al memoriei interne, atunci g.iu. trebuie să determine cui, cit şi cînd să se aloce memorie); alocarea, pentru aclivitatea selectată, a unei părţi (una sau mai multe zone) din memoria internă şi actualizarea informaţiilor de alocare; stabilirea zonei (sau zonelor) care urmează a fi eliberată(e) la un moment dat, în vederea alocării la altă activitate. G.m. este realizată de un grup de module program. De obicei, în alegerea algoritmilor utilizaţi pentru g.m. se impune fie condiţia ca aceste module să fie simple şi mici, fie condiţia de a asigura exploatarea cît mai eficientă a memoriei, fie obţinerea unui compromis între cele două alternative. Dintre metodele de g.m., cele mai cunoscute sînt: alocarea singulară (-> monoprogramare), partiţionarea, paginarea la cerere, paginarea directă, segmentarea. (F.M.). gestiune a resurselor (engl.: resource management), funcţie a sistemului de operare constînd din evidenţa, alocarea şi preluarea resurselor unui sistem de calcul. Evidenţa resurselor realizează înregistrarea stării sistemului din punct de vedere al alocării resurselor: resursele libere, resursele ocupate, proprietarii resurselor etc. Alocarea resurselor urmăreşte repartizarea resurselor (diferitelor sarcini sau diferitelor lucrări) astfel încît să se mărească gradul de utilizare al acestora şi să se îmbunătăţească alţi parametri de performanţă ai sistemului. Alocarea trebuie să se supună anumitor restricţii de ordin logic, ca de exemplu evitarea blocării definitive. Preluarea resurselor realizează recuperarea resurselor deţinute de sarcini sau lucrări, la terminarea acestora. Analiza unor aspecte particulare ale g.r. reclamă considerarea tipurilor sau caracteristicilor resurselor la care ea se referă. Astfel, analiza corectitudinii alocării resurselor ia în consideraţie tipul resurselor, făcind distincţie între resursele dedicate şi resursele partajabile. Pe de altă parte, analiza unor algoritmi de alocare optimă a resurselor ia în consideraţie caracteristicile acestora, făcind distincţie între procesoare, memorii, echipamente periferice şi informaţii. (V.C.). gestiune a sarcinilor (engl.: task management), parte a sistemului de operare avînd ca funcţii evidenţa şi controlul sarcinilor (proceselor) unui sistem de calcul. Aceasta cuprinde: planificarea execuţiei sarcinilor, evidenţa resurselor alocate sarcinilor, controlul comunicării între sarcini, controlul interacţiunilor între sarcini (crearea, distrugerea, activarea, suspendarea etc.); controlul este realizat pe baza informaţiilor din descriptorii sarcinilor. Funcţiile de gestiune ale sarcinilor pot fi prezentate pe un exemplu simplificat al unui sistem de operare (fig. GA). Cercurile reprezintă componente ale sistemului de operare, iar dreptunghiurile reprezintă liste de descriptori ale sarcinilor. Cererile de prelucrare, formulate sub forma unor comenzi, sînt recepţionate şi verificate de un interpretor de comenzi. Fiecare comandă, conţinînd toate informaţiile asupra activităţii care urmează să se desfăşoare, este transformată într-o colecţie de sarcini concurente (a căror execuţie conduce la realizarea funcţiei cerute), plasate în lista de sarcini GESTIUNE A SARCINILOR 153 blocate. înainte de a putea ii executată, fiecare sarcină din această listă trebuie să primească resursele neccsare. Funcţia este realizată de planificatorul resurselor (sau alocatorul do resurse), caro odată cu alocarea resurselor cerule, modifică starea sarcinii şi introduce descrip- torul său în lista sarcinilor pregătite. O sarcină pregătită urmează a fi pusă în execuţie de planificatorul procesorului respectiv. O sarcină în execuţie poate fi întreruptă do planificator, caro alocă proccsorul unei alte sarcini, prioritară. în acesl caz, sarcina revine în lisla do 150 GPSS sarcini pregătite. în alte cazuri, sarcina se blochează în aşteptarea unor resurse (de exemplu un mesaj de la o altă sarcină) şi revine în lista sarcinilor blocate. Blocarea poate fi însoţită de o cerere de creare a unei noi sarcini; de exemplu, dacă sarcina caro trebuie să _ producă mesajul aşteptat nu există încă; ea esto creată. O sarcină îşi poate termina execuţia sa, cli-bcrînd resursele şi fiind distrusă de terminatorul de sarcini. fV.C.J. gestiune a şirurilor de aşfcpiare (cngl.: queue handling), ansamblu do operaţii executate la simularea unui sistem de aşteptare, avînd drept scop evidenţa numărului mediu şi maxim al cererilor dintr-un şir de aştep-tai'o, precum şi a timpilor, mediu şi maxim, do aşteptare şi de se’rviro. (T.P.). GPSS (engl.: General Purpose Sy-filems Simulator), limbaj de programare destinat problemelor do simulare discretă. Spre deose- GENERATE QUEUE SEIZE , DEPART ADVANCE RELEASE TABULATE TERMINATE iO TABLE Ml, 6TART 32,5 25,20 1 10 10,5, 100 Lire de majoritatea limbajelor de simulare, programele GPSS se bazează pe o diagramă bloc, specificată de utilizator pentru a reprezenta sistemul de simulat. Principalele elemente ale unui program GPSS sînt tranzacţiile (indică entităţi în evoluţie po parcursul simulării), echipamentele (acţionează asupra tranzacţiilor) şi blocurile (indică prelucrările sistemului). In plus, GPSS furnizează elemente pentru măsurători statistice, calcule, referirea datelor, gestiunea şirurilor de aşteptare etc. Fiecărui bloc al unui program în GPSS îi pot fi asociate mai multe subrutine, sistemul simulat fiind reprezentat în program pe baza unor blocuri. Programul crează tranzacţii, le dirijează către blocuri (în funcţie de loşica sistemului! şi execută acţiunile specificate de subrutinele asociate acestora, modificînd astfel tranzacţiile. Pentru exemplificare se consideră programul GPSS de mai jos GENERARE TRANZACTIE; UN VAPOR LA FIECARE 32±5 ORE VAPORUL INTRA ÎN FIRUL DE AŞTEPTARE PENTRU DOG OCUPA DOGUL, DACA ACESTA ESTE LIBER PARASESTE FIRUL DE AŞTEPTARE OCUPA DOCUL PT. DESCĂRCARE VAPOR 25 ±20 ORE ELIBERARE DOG ÎNREGISTREAZĂ TIMPUL IN TABELA 10 TRANZACTIA ESTE ELIMINATA DIN SISTEM; VAPORUL PARASESTE PORTUL 20 DEFINIŢIE TABELA TIMP TRANZIT EXECUŢIE PENTRU 100 VAPOARE CARE PĂRĂSESC PORTUL GRAD DE SERVIRE 160 rare simulează, în linii mari, descărcarea unor vapoare intr-un port. Logica problemei este următoarea: vapoarele sosesc în port urmînd o lege dală; dacă docul este liber, atunci vaporul începe să fie descărcat într-un timp specificat, altfel vaporul aşteaptă, într-un şir de aşteptare, eliberarea docului; după descărcare vaporul părăseşte portul, eliberînd docul. Programul înregistrează timpul total petrecut de fiecare vapor, din cele 100 considerate, in port. (C.G.). grad de servire (engl.: service factor), raportul dintre cuanta de timp alocată unei cereri do către stafia de servire şi timpul total necesar satisfacerii complete a cererii respective — în cazul unei discipline de servire de tip round-robin. (T.P.). grai (engl.: graph), mulţime de puncte care pot fi unite două cîte două prin cîte o linie; mai riguros, graful G[P, X) se defineşte ca o mulţime finită, nevidă P de puncte şi o mulţime X de perechi de puncte distincte. Există autori care folosesc această definiţie pentru a defini un g. liniar şi consideră că g., în general, poate conţine o mulţime infinită de puncte, iar perechile nu conţin neapărat puncte distincte, perechea formată din puncte identice fiind numită buclă. Un punct, pi <= P, se numeşte, frecvent, nod, iar o pereche de puncte distincte {pi, pj}, ramură, latură, conexiune, arc sau linie, primii termeni fiind cei mai des utilizaţi; de multe ori, reprezentarea grafică a unui g. prin puncte corespunzătoare nodurilor şi linii corespunzătoare laturilor, este nnmită, de asemenea, g. Mulţimea punctelor {p^, p2,... pi} dinir-un g. constituie un drum de lungime 1, dacă {/>;, + ,}, i = 1, 2,... l—l, sînt laturi ale g.; dacă toate punctele pi sînt distincte, atunci mulţimea {pJt p2,...pi} se numeşte cale. Distanţa dintre două puncte ale unui grai este egală cu lungimea căii celei mai scurte dintre ele. în cazul tu care şi pi = pi, calea se numeşte ciclu, mai rar — circuit. Un caz particular de g., foarte des folosit în informatică, îl constituie g. de tip -» arbore. — G. bipartit (bicolorabil) (engl.: bicolorable graph), g. în care mulţimea de puncte P poate fi împărţită în două submulţimi Px şi P2, astfel încît fiecare latură a gradului să unească un punct din Pt cu un punct din P2; aceasta poate fi ' realizată dacă, şi numai dacă, toate ciclurile grafului sînt de lungime pară. — G. biconectal (engl.: biconnected graph), g. cu proprietatea că orice pereche de puncte face parte dintr-un ciclu. — G. complet (engl.: complete graph), g. în care fiecare punct aparţinînd mulţimii P este conectat prin cîte o latură cu toate celelalte puncte. — G. conectat (engl.: connected graph), g. avînd proprietatea că oricare două puncte sînt conectate printr-o cale. G. de Mare (engl.: state graph); g. utilizat pentru reprezentarea maşinilor secvenţiale, nodurile reprezentînd stările maşinii, iar laturile-tranziţiile între aceste slări. — G. etichetat (engl.: la-belled graph), denumire utilizată pentru reprezentarea grafică a unui g., în care se atribuie cîte un nume distinct pentru fiecare nod. — G. Eulerian (engl.: Eulerian graph), g. care conţine un drum ce trece prin fiecare latură numai o singură dată. 1G1 GRAMATICA — G. Hamilionian (engl.: Ila-millonian graph), g. caro conţine o cale ce trece prin fiecare nod numai o singură dată. — G. oriental (engl.: oriented grapli), g. în care perechile de puncte {pi, pj} sînt ordonate — ordinea în care apar pi şi pj într-o pereche este determinată. (T.P.). grafică interactivă (engl.: interactive graphics), utilizarea unui sistem grafic în timp real, dialogul om-maşină fiind realizat prin intermediul unui terminal grafic. (T.P.). gramatică . (engl.: grammar), mulţime de reguli de descriere a structurii propoziţiilor corecte dintr-un limbaj. — G. de atribute (engl.: attribute grammar), metodă de descriere formală a regulilor sintactice şi semantice ale unui limbaj de programare-Noţiunea a fost introdusă în 13G8 de D. Knuth odată cu noţiunile de atribut sintetizat şi atribut moştenit. Ulterior g. de atribute a căpătat o formă mai adecvată definirii formale a limbajelor de programare prin adăugarea unor facilităţi de descriere suplimentare. Formal, o g. de atribute este un triplet unde: 1). G0 este o g. independentă de context cu producţiile numerotate astfel: p : - XxXţ.:.Xnv, unde p este numărul producţiei şi np lungimea părţii drepte a producţiei. Fie V ■ TUN. 2). oi este o mulţime de atribute. Fiecare atribut a<= ci are asociată o mulţime de valori, fie ea Va. Pentru fiecare simbol A s N există definite două submulţimi disjuncte din ci : Slt (4) şi $ (A) ale atributelor moştenite, respectiv sintetizate ale lui A. Fie ¡A (A) = S>11 (A) U $ (A) mulţimea atributelor lui (A.). Se numeşte apariţie de atribut într-o producţie p perechea (a, k) unde aeoi şi 0 Va unde at, ai,...aT sînt atribute pentru care există apariţiile («î.Ji).-. K,jr) cu0, unde: N este mulţimea finită, nevidă a variabilelor sau simbolurilor netor-minale; T este mulţimea finită, nevidă a simbolurilor terminale; P este mulţime finită de producţii, in fapt, reguli de rescriere de forma: a -> (3 cu « s (ffl)?')* A(AU T)* şi [3 e (A’U7')*(mulli-mea tuturor şirurilorformale cu simboluri din JVşi T)\ S este un simbol ncterminal, simbolul do început. Ca sistem formal g. generativă poato fi privită ca un generator do teoremo plecînd do la axioma S po baza regulilor din P. Vom nota cu n=^=>“ relaţia de derivaro directă în mulţimea (A'U 7’)*, rolaţio definită astfel: dacă eaS este un şir din (NUT)* şi a—>p esto o producţio din P, atunci eaS^=>e[3S. Fio „=>=>“ g q închiderea tranzitivă şi roriexivă a relaţiei do dorivaro directă. Limbajul generat do o g. generativă, notat L(G) este dai de mulţimea propoziţiilor co dorivează din S în cadrul g. generativă, respective, adică: Unei g. generativo i so asociază astfel în mod linie un limbaj. Unui limbaj îi pot corospundo însă mai multo g. generativo care îl generează; so spuno despro ele că sînt echivalonlo. Plecînd do la forma producţiilor şi împlinind restricţii asupra acesleia, N. Chomsky a definit o iorarhio de clase de g. generative (-»■ ierarhia Chomsky). Din ierarhie clasa g. independente do context esto cea mai importantă în teoria limbajelor de programare, acestc g. constituind principalul instrument folosit In definirea formală a sintaxei limbajelor do programare. Avantajul folosirii g. generative în definirea limbajelor constă în posibilitatea do a degaja cu ajutorul lor atructura GRAMATICA propoziţiilor din limbaj, chestiune esenţială în anumite probleme de decizie, cum ar fi posibilitatea dea decide asupra apartenenţei unui şir de simboluri Ia un limbaj (decidabilitatea limbajului) sau în probleme legate de traducerea unui limbaj în alţ limbaj. — G. independentă de contcxt (engl.: context free grammar), lip do g. generativă) (-> ierarhia Chomsky). — G.LL(k) tip, de g. independentă de context deterministă. Conduce la o analiză descendentă a propoziţiilor limbajului generat. — G.LR(k), tip de g. independentă de context deterministă. Conduce la o analiză ascendentă deterministă a propoziţiilor limbajului generat. — G. regulată (engl.: regular grammar), tip do g. generativă {-+ ierarhia Chomsky). (L.Ş.). H hsndshalsing (cngl.) -+ comuni-caro cu confirmare, hard copy (engl). -» unitate de copicre a imaginii, hardware (engl.), termen general desemnînd circuitele, dispozitivele şi echipamentele componente ale unui sistem de calcul. H. desemnează ţoale unităţile fizic existente, cu funcţii bine determinate, în cadrul unui sistem de calcul; funcţiile salo, specificate de către fabricant, sînt la dispoziţia utilizatorului care le poate exploata cum doreşte. Pentru stabilirea subsistemului li. al unui sistem do calcul, utilizatorii au la dispoziţie opţiuni, furnizate do către fabricant, şi îşi pol alege configuraţia din mai multe posibile. (T.P.). haria memoriei (engl.: memory map), ansamblu de informaţii care descriu alocarea curentă a memoriei şi tipul activităţilor pe caro le găzduieşte. H.m. este furnizată do către o componentă a monitorului, la cererea Operatorului sistemului; ea este listată la maşina de scris sau la un alt dispozitiv de afişare al consolei operatorului. De obicei, li.m. indică: limitele zonei de memorie ocupată de partea rezideală a sistemului de operare, limitele diferitelor partiţii ale memoriei şi tipul activităţilor ce se desfăşoară în aceste partiţii, prioritatea fiecărei partiţii etc. (FM.). HIPO (engl.: Hierarcliy plus Input-Process-Output), prescurtare care desemnează o metodă de proiectare şi documentare a produselor program. Ea poate fi utilizată pe întreaga perioadă de proiectare şi implementare, fiind indicată pentru dezvoltarea de sus în jos. HIPO foloseşte un set de diagrame, care descriu grafic funcţiile realizate de un program, de la general la detaliu. O documentaţie completă a unui produs program obţinută prin aplicarea metodei HIPO, constă din: tabela de conţinui, diagramele de ansamblu şi diagramele de detaliu. Tabela do conţinut are aspectul din fig.-7/.t. Ea cuprinde: o legendă a simbolurilor utilizate; o reprezentare de tip arbore, care relevă locul fiecărui modul funcţional (indicat prin numărul diagramei de ansamblu în care este descris) în structura ierarhică a programului; un cuprins, care dă informaţii sumare privind conţinutul diagramelor la care 165 HISTEREZIS Fig. H.1. Tabela de conţinut. Fig. H.2. Forma diagramelor HIPO. face referinţă tabela de conţinut. Fiecare diagramă descrie o funcţie a programului,' prin: acţiunile implicate de realizarea funcţiei, intrările şi ieşirile necesare acestor acţiuni (fig. II.2). O vedere de ansamblu asupra programului poate fi ob-ţinuiă inspeclînd tabela de conţinut şi diagramele de ansamblu. Dacă sînt necesare informaţii suplimentare, diagrama de ansamblu face trimitere la diagrame do detaliu, care la rîndul lor trimit la părţile de cod prin caro este implementată funcţia respectivă. Metoda IHFO are o serie de avantaje, cele mai importante fiind: folosirea aceleiaşi forme de documentare pe întreaga perioadă a proiectării, descrierea produsului într-o manieră sistematică, definirea corectă a tuturor interfeţelor funcţionale, regăsirea uşoară a oricărei părţi a produsului program în vederea modificării sau adaptării. (FM.). histerezis (engl.: hysteresis), caracteristică a materialelor magnetice utilizate în construcţia memoriilor, specificînd variaţia inducţiei magnetice proprii cu HISTEREZIS 160 cîmpul magnetic aplicat (fig. H.3): starea magnetică a materialului, reprezentată prin inducţia magnetică B, poate avea una din cele două valori Br sau — Br (inducţie remanentă) în absenţa cîmpului, şi nu poate fi schimbată decît prin aplicarea unui cîmp magnetic de sens corespunzător, cu intensitatea mai mare decît în Ha (cîmpul coercitiv). (T.P.). I identificare a fişierului (engl.: file identification), operaţie realizată de către sistemul de gestiune a fişierelor, în vederea prelucrării unui fişier memorat pe suport magnetic. Pentru i.î. programul de prelucrare furnizează două tipuri de informaţii: de descriere a suportului fişierului (prin specificarea echipamentului periferic pe care este montat volumul suport sau a identificatorului volumului) şi de descriere a fişierului (prin nume, număr de generare, de versiune, de actualizare, data creerii fişierului); ele pot fi completate cu o serie de informaţii suplimentare de protecţie (de ex. cuvînlul de trecere la volum sau la fişier). De obicei, informaţiile de identificare sînt transmise prin intermediul unor comenzi speciale. I.î. este efectuată la deschiderea fişierului. Dacă deschiderea s-a cerut în vederea creerii, atunci sistemul de gestiune a fişierelor înscrie informaţiile de identificare a fişierului în eticheta de fişier; dacă fişierul obiect al operaţiei de identificare urmează să fie prelucrat la citire sau actualizare, atunci sistemul de gestiune a fişierelor foloseşte informaţiile de identificare a fişierului, transmise de utilizator, în scopul localizării fişierului. Dacă informaţiile de identificare nu corespund nici unuia dintre fişierele recunoscute de către sistemul de gesti- une a fişierelor, acesta furnizează un mesaj de eroare. (F.M.). identiîicator (engl.: identifier), categorie sintactică într-un limbaj de programare folosită ca nume al unei date în cel mai general sens (mimăr, vector de scalari, matrice, procedurăetc.). Cu acelaşi înţeles se mai întîl-neşte şi ’ denumirea de nume simbolic. Pentru majoritatea limbajelor de programare structura unui i. este următoarea: literă urmată de un şir, eventual vid, de litere şi/sau cifre. Lungimea maximă a şirului este în general dependentă de implementare. Exemple de i. în limbajul FORTRAN pot fi: VITEZA, X2, ALFA. Tipul şi structura datelor ce pot fi referite printr-un î. într-un program sînt, de obicei, precizate prin declaraţii ale i. (L.S.). ierarhie a memoriei (engl,: me-mory (storage) hierarchy), dispunere a echipamentelor de memorie ale unui sistem de calcul pe nivele diferite ale unei ierarhii, în funcţie de capcitatea şi viteza de lucru a fiecăruia, în vederea formării unei memorii cu performanţe superioare. în prezent, se utilizează ierarhii cu două sau trei nivele. Ierarhia cu două nivele este alcătuită fie dintr-o memorie tampon rapidă (avînd ciclul do cîteva ori mai mic decît cel al memoriei interne) şi memoria internă, fie din memoria internă şi un echipa- IERARHIE CIIOMSKY mont do memorie externă (unitate de discuri magnetice, tambur magnetic). Ierarhia pe trei nivele cuprinde memoria tampon, memoria internă şi un echipament de memorie externă. Pentru utilizator, i.m. apare ca o singură memorie — memoria internă a sitemului de calcul. (P.D.). ierarhie Cliomsky (engl.: Chom-sky hierarchy), termen ce desemnează un ansamblu de patru lipuri de -t- gramatici generative (Chomsky) ordonate după relaţia de incluziune a claselor de limbaje formale generate de fiecare tip în parte. Cele patru tipuri de gramatici generative rezultă din restricţii impuse formei producţiilor şi sînt ordonate de relaţia de incluziune a claselor de’ limbaje generate: 1). Gramatică de tip 0. Este gramatica de cel mai general tip, ale cărei producţii nu sînt supuse nici unei restricţii). 2). Gramatică dependentă de context. Are producţii de îorma: cuse (iVUT)*iV(iVU:r)*şipe (iVUT)* cu proprietatea: Ig (a) < lg{Ş), unde Zg este funcţia „lungime“, ce specifică numărul de simboluri din şirul asupra căruia se aplică. 3). Gramatică independentă de context. Are producţii de forma: A-*a, cu A e. N şi a <= (NUT). 4). Gramatică regulată. Are producţii de forma: A-+aB sau: A-*a, unde A, B e N şi a e T. Dintre cele patru tipuri, gramatica independentă de context este cea mai importantă din punct de vedere al informaticianului, deoarece, în-copînd cu definirea limbajului ALGOL-6O se obişnuieşte ca sintaxa limbajelor de programare să fie descrisă cu ajutorul unei gramatici independente de context. Forma descrierii folo- 168 sită în Raportul ALGOL-G0 diferă do cca prezentată aici (este vorba de —► BNF), dar în esenţă reprezintă celaşi lucru. (L.S.). ieşiro (engl.: output). 1. Transferul rezultatelor, obţinute în-tr-im calculator numeric, la un echipament periferic. 2. Terminal al unui circuit sau subsistem unde se generează un semnal. (P.D.). imagine grafică (engl.: graphical image), mulţime finită de linii, figuri şi corpuri geometrice, care pot avea diferite nivele de intensitate şi culori, trasate pe o suprafaţă sub acţiunea directă a utilizatorului sau prin intermediul unui echipament, şi utilizate pentru reprezentarea grafică a’ informaţiei. Astfel, o i.g. poate reprezenta variaţia unei mărimi în funcţie de un parametru, schema unui circuit electronic, structura unor sub-ansamble mecanice, profilul unei aeronave, schiţa unei clădiri, starea unui sistem energetic sau a unei instalaţii chimice, cablajul unei plăci imprimate, organigrame etc. Spre deosebire de imaginea propriu-zisă, care redă realitatea (prin intermediul unor instrumente construite de om), i.g. o reprezintă (prin intermediul unor simboluri, rezultate ale procesului de abstractizare). (T.P.). imagine numerică (engl.: numerical image), set de cuvinte binare obţinute ca rezultat al operaţiilor de cuantizare a imaginii. (T.P.). implementare a programului (engl.: program implementation), fază a activităţii sistematice de programare în scopul obţinerii produsului program finit, pe baza proiectului acestuia, prin 169 IMPRIMANTA codificarea şi testarea modulelor programului şi integrarea lor în cadrul acestuia. Activitatea de integrare urmăreşte construirea şi testarea treptată a programului pe baza modulelor componente. (C.G.). implicant prim (engl.: prime im-plicant), produs definit cu variabilele de care depinde o funcţie logică, avînd valoarea unu pentru o submulţime (a combinaţiilor de valori ale variabilelor) căreia îi corespund valori egale cu unu ale funcţiei. Caracteristica importantă a i.p. este că, eliminarea oricărei variabile, determină obţinerea unui produs ce nu mai satisface proprietatea anterioară (putînd avea valoarea unu şi pentru combinaţii unde funcţia este zero). Un i.p. este esenţial, dacă are valorea unu pentru combinaţia ce defineşte un mintermen al funcţiei unde toţi ceilalţi i.p. sînt zero. (P.D.). implicaţie (engl.: implication), funcţie booleana alo cărei valori sînt date în tabelul de adevăr IA. (P.D.). Tabelul 1.1 a b 1 (<*, b) 0 0 1 0 1 1 1 0 0 1 1 1 imprimantă (engl.: printer), e-cliipament de ieşire utilizat pentru tipărirea informaţiei furnizate de un sistem de calcul în-tr-o formă direct interpretabi- lii de către utilizator, folosind literele alfabetului, cifrele zecimale, semnele de punctuaţie şi alte simboluri speciale. Caracterele pot fi tipărite folosind linii continue sau puncte foarte apropiate între ele, reproducînd simbolul dorit. în funcţie de tehnica de tipărire utilizată i. se pot clasifica în: i. cu impact (mecanismul de tipărire vine în contact direct cu liîrtia) şi i. fără impact (mecanismul de tipărire nu presupune contactul cu hîrtia). In funcţie de formatul hîrtiei pe care se face tipărirea şi de caracteristicile acesteia, i. pot fi de tip numeric, serial sau de linii. — I. cu bare (engl.: bar printer), poate fi de tij) paralel (de linie) sau serial. în primul caz ea este echipată cu un număr de bare — şi ciocane în partea opusă liîr-iiei — egal cu numărul caracterelor de-pe linie, fiecare bară avînd dispuse, in relief, toate caracterele din setul existent. Bara este deplasată pe verticală pînă cînd, în dreptul hîrtiei, ajunge caracterul care urmează a fi imprimat şi apoi ciocanul loveşte hîrtia prin intermediul unei benzi impregnate cu cerneală, de tipul celei de la maşina de scris. în cazul i. seriale numărul de bare este egal cu setul de caractere disponibile — uneori pot fi dispuse şi două caractere pe bară — iar tipărirea este la fel ca la maşina de scris, numai că este acţionată automat. E-xistă variante de i. cu bare în care, de fapt, barele sînt înlo-cu:te cu discuri, iar pentru tipul serial locul tuturor barelor este luat de o sferă, numită, uneori, minge do golf, pe care sînt dispuse în relief toate caracterele. — I. cu lanţ (engl.: chain printer), conţine tot setul de caractere dispus pe un IMPBIMANTA 170 lanţ. cu mişcare de tipul celei de la benzile transportoare. Principiul este acelaşi cu cel din cazul anterior, cu deosebirea că, pe lanţ, setul de caractere este repetat de mai multe ori (cinci pînă la nouă), reducînd aslfel timpul pînă cînd caracterul solicitat ajunge în dreptul poziţiei de imprimare şi mărind viteza de lucru a acestor echipamente — pînă la 2 500 linii/minut, pentru un set de 36 caractere. De altfel, este evident că, la toate tipurile prezentate, viteza de tipărire este invers proporţională cu numărul maxim de caractere distincte ce pot fi tipărite. — I. cu tambur (engl.: drum printer), conţine toate caracterele, în relief, dispuse pe un tambur cu mişcare rapidă, hîrtia fiind lovită _ de ciocanul corespunzător poziţiei caracterului ce urmează a fi tipărit, cînd acesta, în mişcare de rotaţie, ajunge în dreptul poziţiei respective. — I. de linii (engl.: line printer), reprezintă tipul cel mai performant de i. „clasică“, numărul de caractere pe un -rînd fiind între 72 şi 200 dintr-un set con-ţinînd pînă la 128 caractere distincte, iar viteza de tipărire poate atinge valori pînă la 2 000 linii/minut. Structura a-cestor i. este mai complexă, imprimarea fiind efectuată, de regulă, linie cu linie, fiind posibilă, de asemenea, comanda spaţierii pe verticală şi a paginării prin intermediul unei benzi pilot. — I. electrostatică (engl.: electrostatic printer), utilizează o matrice de electrozi, produ-cînd descărcări selective, în funcţie de caracterul ca urmează a fi tipărit, între aceştia şi o hîr-tie spccială, conductivă, trecută apoi printr-o substanţă evelatoare şi fixatoare, per- miţînd obţinerea unor viteze la 5 400 linii/minut, cu 132 caractere/linie. — I. matricială (engl.: matrix printer), utilizează tipărirea prin puncte a caracterelor prin intermediul unei matrice de 5 x 7 sau 7x9 poansoane, care pot imprima un număr corespunzător de puncte; pentru imprimarea u-nui caracter sînt activate numai poansoanele corespunzătoare reprezentării acestuia. I. matricială poate fi realizată şi paralel, numărul matricilor fiind egal cu numărul caracterelor pe linie, iar viteza de tipărire independentă de numărul maxim de caractere distincte. Acest tip de i. se mai numeşte, uneori, mozaic sau cu ace. — 1. numerică (engl.: numeric printer), utilizează’ o rolă de hîrtie îngustă pentru tipărirea unui rînd cuprinzînd 8-Î-32 caractere dintr-un set restrîns (pînă la 64 caractere). Viteza de tipărire poate fi de 100-f-l 200 linii/minut, o linie conţinînd numărul maxim de caractere care pot fi dispuse pe un rînd. Acest tip de i. este utilizat pentru calculatoarele de birou şi în sistemele de conducere a proceselor pentru tipărirea valorilor unor parametri specifici. — I. serială (engl.: serial printer), realizează imprimarea caracter cu caracter pe o fîşie de hîrtie avînd lăţimea corespunzătoare scrierii a 80-M32 caractere pe un rînd, dintr-un set, eventual modificabil, do 64-Î-128 caractere distincte. Viteza de tipărire poate varia între 60 şi 330 caractere/ secundă. — I. termică (engl.: thermal pinter), utilizează o matrice do ace a căror încălzire selectivă este determinată în funcţie de caracterul ce urmează a fi tipărit, hîrtia specială folosită avînd proprietatea 171 schimbării culorii în funcţie (le temperatură; vitezele obţinute pot atinge valori pînă la 300 linii/minut, dar avantajul principal oferit do acest lip este gabaritul foarte redus. (T.P.). — I. xerografică (engl.: xero-nic printer), tipărirea se face folosind metode electrostatice, ca în maşinilo do copiat, obţi-nînd viteze pînă la 4 340 linii/minut cu un set do 95 caractere. Tipărirea fiind fără impact, dezavantajul constă în faptul că nu pot fi obţinuto mai mulle copii simultan. Un lip care utilizează hîrtie obişnuită, trecută po lîngă un electrod unic, înlro el şi electrozii încărcaţi cu cerneală (corespunzători unui caracter) fiind stabilit un cîmp electric caro antrenează particulele do cerneală, îl constituie i. cu jet. (T.P.). incremontaro (engl.: increment), adunaro a unei constante (de obicei, egală cu 1) la conţinutul unui număr, registru sau al unei locaţii de memorie. (P.D.). indepcmlonţa datelor (engl.: data independenco), caracteristică a programelor de administrare a bazelor do date, relativă la indopendonţa programelor do aplicaţie de schimbărilo structurale efectúalo în baza de date. A A %______v ■* subarbori INDICE De exemplu, se poate vorbi de i.d. dacă, după schimbarea structurii unei baze de date, nu este necesară modificarea şi recom-pilaroa programelor care lucrau cu această bază de date. (T.P.). index (engl.: index). 1. Cantitate adăugată, pe parcursul procesului de adresare indexată, la conţinutul cimpului adresă al unei instrucţiuni, în scopul obţinerii adresei absolute. 2. Listă sau tabelă ordonată de adrese, pe baza cărora pot fi localizate înregistrările unui fişier (-+ fişier secvenţial indexat). (C.G.J. indicator de adresă (engl.: poin-ter), element reprezentînd o adresă, pe baza căreia pot fi referite (legate) componentele unei ->• structuri de date. De ox., un nod al unei structuri de date arborescente (fig. I. 1. a) conţine, pe lîngă alte informaşi, i. do a. corespunzători sub-arborilor dominaţi de nod. De asemenea, o celulă a unei liste unidirecţionale va avea un cîmp, aşa cum se arată în fig. IA. b, a cărui valoare reprezintă i. do a. corespunzător celulei succesoare din listă. (C.G.). indico (engl.: index), număr, literă sau, în general, simbol aşezat la dreapta sau la stînga, mai sus sau mai jos, în raport (ol (b) Fig. 1.1. Indicatori de adresă. INDUCŢIE 172 cu un alt simbol căruia Si precizează valoarea sau înţelesul. De ex., dacă V reprezintă identificatorul colectiv al unor date, organizate sub formă de vector, atunci Vi reprezintă elementul i al vectorului. în limbajele de programare i. apar textul la acelaşi nivel ca.si variabila cu care sînt asociaţi, fiind închişi Sntre paranteze circulare sau drepte; astfel, echivalentul FORTRAN al exprimării F; este F(i), iar echivalentul ALGOL este Vii]. (C.G.). inducţie (engl.: induction), raţionament care asigură trecerea de la afirmaţii particulare la afirmaţii generale, a căror valabilitate se deduce din valabilitatea afirmaţiilor particulare. — I. matematică (engl.: mathemati-cal induction), metodă de demonstraţie matematică, ce permite ca pe baza unor observaţii particulare să fie formulate concluzii asupra legităţilor generale corespunzătoare. — I. recursivă (engl.: recursive induction), proces de i. Sn care pentru demonstrarea unei afirmaţii A se ajunşe la demonstrarea unor afirmaţii de acelaşi tip, din ce în ce mai simple, procesul continuînd pînă cînd se ajunge la o afirmaţie de tip A evidentă. De ex., se consideră demonstrarea prin i. recursivă a relaţiei n = r 1, unde n şi r reprezintă numărul de noduri, respectiv ramuri ale unui arbore nevid oarecare. Cu notaţiile din fig. I. 2 şi cu convenţia ca să reprezinte arborele vid (fără nici un nod), relaţia de demonstrat se poate scrie £n! + i = £>1.i+i) + i i ' i sl ^ Si =£ ® ■ . Deoarece s}j i = 1,2,,.., m sînt arbori, va trebui să se demonstreze că nl — r} -f 1, pentru orice sj = întregul proces se repetă, obţinîndu-se arbori cu noduri din ce în ce mai puţine pînă cînd, în final, se ajunge la un arbore Sf fără descendenţi (gP are un singur nod din care pleacă zero ramuri). în acest caz relaţia n*j = r*j 4- 1 este evidentă, deci arborele care a condus la Sj îndeplineşte această relaţie ş.a.m.d. (C.G.j. inel de ferită (engl.: ferrite co-re), inel din material feromag-netic utilizat, de obicei, pentru păstrarea unui bit în echipamentele de memorie; în acest scop se folosesc i. de f. avînd ciclu de histerezis dreptunghiular. (P.D.). informatică (engl.: information science; informatics), activitate pluridisciplinară avînd ca scop iniţial elaborarea de noi metode, inclusiv sisteme automate, pentru distribuirea informaţiei tehnico-şliinţifice, studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind ’dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea, memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei. Odată cu dezvoltarea sistemelor de calcul i. şi-a lărgit sfera de acţiune şi în alte domenii — medicină, gestiune economică, administraţie, învăţămînt, artă, drept, apărare etc. — cuprin- 113 INGINERIA PKOGRAMAniI zîncl prelucrarea automată a informaţiilor specifice acestora, în accepţiunea curentă, i. cuprinde toate activităţile legate de proiectarea şi exploatarea sistemelor de prelucrare a informaţiilor, în scopul creşterii eficienţei activităţilor umane, fizice şi intelectuale. în afara studiului calculatoarelor, sistemelor de calcul, i. cuprinde ca ramură de bază semiotica, urmărind definirea şi proprietăţile informaţiei ca element fundamental, utilizat pentru descrierea formală a fenomenelor specifice realităţii fizice şi sociale. Activitatea de i. în R.S.R. este organizată pe baza decretului Consiliului de Stat nr. 499/1973, fiind definită ca instrument al conducerii economice cu^ obiectiv principal creşterea eficienţei în toate domeniile de activitate, promovarea progresului tehnic si stiintific al societăţii. (T.P.)'. ' inîormatio (engl.: information), termen ’introdus iniţial — în domeniul tehnic — numai pentru a desemna incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Această definiţie este utilizată şi în prezent în’ teoria statistică a comunicaţiei, pentru a exprima incertitudinea înlăturată la apariţia unui şir de simboluri definind o stare, din mai multe posibile, a unui element din-ir-o reţea do comunicaţie. Ulterior, semnificaţia termenului s-a extins la cunoaştere în general, adică la apariţia unui element nou, necunoscut anterior, fie pentru om, fie pentru un sistem de calcul, asupra realităţii înconjurătoare; în acest scop se utilizează simboluri care, prin asocierea lor cu realitatea, furnizează i. Trebuie preciza că sistemele do calcul operează, de fapt, cu date, care consti tuie forma fizică efectivă a simbolurilor ce reprezintă i., şi, numai prin asocierea cu realitatea, se poate spune că sistemele de calcul prelucrează i. Astfel, datele furnizate la ieşire pot reprezenta o i. anumită pentru un utilizator şi altă i. pentru alt utilizator, respectiv pot avea semnificaţii deosebite pentru diferiţi utilizatori. în practică, în mod frecvent, termenul i. este utilizat, însă, şi pentru a desemna datele, deoarece, pînă la urmă, pentru un utilizator avizat, există o corespondenţă determinată între i., simbol şi dată. — I. de control (engl.: control information), date folosite pentru verificarea operaţiilor de prelucrare sau transmisie, efectuate în cadrul unui sistem de calcul. — I. de sincronizare (engl.: synchronization information), termen utilizat pentru a desemna datele, sub forma unor caractere binare, utilizate, în general, pentru sincronizarea destinaţiei cu sursa, în procesul de comunicaţie (-» caracter dc sincronizare). (T.P.). — 1. de stare (engl.: status information), reprezentare codificată a stării unui echipament sau program; de obicei, i. de stare este un vector binar. (P.D.). inginer de sistem (engl.: system engineer), denumire eronată, utilizată în ţara noastră, pentru desemnarea programatorilor de sistem. (P.P.). ingineria programării (engl.: software enginnering), domeniu al informaticii ce se ocupă cu determinarea celor mai adecvate soluţii, metode, procedee şi instrumente care să conducă INIIjnJŢIE 174 în condiţii optime do rentabili lato'ţi eficienţă Ia elaborarea nnui —> prodits-program, astfel ca acesta să satisfacă toate cerinţele impuse prin specificaţia do definire. I.p. s-a afirmat ca domeniu de sine stătător în informatică şi, în acelaşi timp, cu statut asemănător altor domenii inginereşti de abia în anii '70. La această afirmare au contribuit cercetările şi experienţele făcute în vederea depăşirii modului empiric, artizanal de elaborare a programelor, pentru aplicarea unor metode şi procedee de tip industrial în acliyitatea de programare. Printre realizările în i.p. se pot aminti tehnicile legate do proiectarea structurată, metodele de abordare descendentă sau ascendentă a proiectării, programarea structurată, instrumente ca generatoare şi testoare automate de programe etc. (J.Ş). inhibiţie (engl.: inhibit), acţiune a unui impuls de curent folosit In memoriile cu inele de ferită pentru a împiedica scrierea unei anumite valori a unui bit (do obicei, unu), efecluîn-du-se astfel scrierea valorii complementare. (P.D.). iniţializare n sislsmului (engl.: system initialization), procedură prin caro este lansată activitatea de prelucrare a programelor într-un sistem de calcul. Ea este executată la începutul fiecărei zile de lucru şi ori de cîte ori se doreşto modificarea unor parametri de exploatare ai sistemului, cum ar fi: limitele partiţiilor memoriei şi tipul lor, adresele simbolice şi posibilităţile de afectare ale echipamentelor periferice, identitatea fişierelor standard ale sistemului, ş.a. J.s. are două faze distincte: încărcarea părţii rezidente a sistemului de operare în memoria internă şi iniţializarea pro-priu-zisă, realizată cu ajutorul unui program special, numit program de iniţializare. Parametrii ce urmează a fi definiţi sau modificaţi prin procedura do iniţializare sînt furnizaţi de către’operator programului de iniţializare, care-i utilizează pentru: actualizarea diferitelor structuri de date ale sistemului de operare (tabelele ce descriu echipamentele periferice ale sistemului etc.), fixarea tipului de prelucrare admis pentru fiecare partiţie a memoriei interne, deschiderea fişierelor standard ale sistemului, şi alte opera{ii. (F. M.). iniţializare a suportului (engl.: suport standardization) -»• standardizare a suportului. instrucţio (engl.: instruction), insfrnei hmo. instrucţiune (engl.: instruction, statement), descriere a unei acţiuni cu ajutorul unui limbaj de programare. Execuţia i. este realizată de către un procesor, se desfăşoară într-un interval d8 timp finit şi are un efect bine definit. Sin.: instrucţie. Îd funcţie de modul de reprezentare a acţiunilor, fiecare limbaj de programare conţine anumite tipuri de i. (i. de memorare a valorii conţinute într-un registru, i. de atribuire, i. de ciclare etc.). în limbajele de asamblare fiecare i. descrie, în general, o singură operaţie în cod maşină (încarcă un registru cu conţinutul unei locaţii de memorie, adună la valoarea memorată într-un registru o valoare dispusă în alt registru sau într-o locaţie de memorie etc.). Acţiunea descrisă de o i. a unui limbaj de nivel înalt 115 INSTRUCŢIUNE presupune, de obicei, execuţia unei secvenţe de ..operaţii în cod maşină. — I. curentă (engl.: current instruction), i. în curs de execuţie. — I. de atribuire (engl.: assignement instruction), i. executabilă prezentă în majoritatea limbajelor de nivel înalt, ce specifică memorarea unei valori în locaţia (locaţiile) de memorie asociată(e), unei variabile; valoarea rezultă, în general, din evaluarea unei expresii. Execuţia i. de atribuire se desfăşoară în două etape: evaluarea expresiei, urmată de conversia valorii obţinute la tipul variabilei şi apoi memorarea acestei valori în locaţia corespunzătoare variabilei. De ex., i. : = a + 6 î 5 este o i. de atribuire ALGOL; execuţia sa constă din următoarea secvenţă de operaţii: ridicarea la puterea 5 a valorii curente a variabilei b, adunarea rezultatului la valoarea curentă a variabilei a, memorarea valorii astfel obţinute în locaţia de memorie care-i corespunde variabilei i. — I. de ciclare (engl.: itera-tion statement), i. de control ce descrie un ciclu; ea delimitează corpul ciclului (folosind etichete sau diferiţi delimitatori) şi specifică condiţia care dictează ieşirea din ciclu. I. do ciclare este o caracteristică a limbajelor de nivel înalt. De ex., în limbajul FORTRAN, are forma: et DO et'VC = v i. finală variabile de tip întreg) care se atribuie variabilei de control la prima execuţie a corpului ciclului ; vmax, valoarea finală a variabilei de control (la atingerea căreia se iese normal din ciclu); pas, valoarea cu care este incrementată variabila de control după fiecare execuţie a corpului ciclului. La ieşirea normală din ciclu va fi executată i. ce urmează textual după i. finală. î. de ciclare din FORTRAN corespunde structurii de ciclu cu număr cunoscut de paşi şi poate fi reprezentată grafic ca în fig. 1. 3, în care: dreptunghiul este mint Vmaxi pas corpul ciclului în care DO este cuvînt rezervat al limbajului, asociat i. de ciclare; et este eticheta ultimei i. de executat în mod repetat; VC csţe variabila de control a ciclului; vmin reprezintă valoarea (unei constante sau a unei Fig. 1.3. Reprezentarea ciclului în limbajul FORTRAN, (instrucţiunea: DO et VC = V min, V max, pas). utilizat pentru reprezentarea unei i. sau a unei secvenţe de i., săgeata desemnează operaţia de atribuire, iar rombul conţine condiţia ce dictează ieşirea din ciclu (valoarea variabilei VC mai mare decît vmax). Pentru exprimarea calculului iterativ (ciclului) cu număr necunoscut de paşi se folosesc, uzual, următoarclo două fonno alo i. de ciclare: „DO corpul cliclnlui INSTRUCŢIUNE UNTIL condiţie“ şi „WHILE condiţie DO corpul ciclului“, care se reprezintă ca în fig. IA. In ambele cazuri, condiţia esto exprimată cu ajutorul unei expresii lcgice, iar corpul ciclului constă dintr-o secvenţă de i. oa- Fig. 1.4. Reprezentarea instrucţiunii de ciclare: WHILE condiţie DO corpul ciclului, recare. — 1. de control (engl.: control statement), i. executabilă ce descrie o acţiune destinată determinării adresei următoarei instrucţiuni, sau grup de instrucţiuni, de executat o dată sau de mai multe ori; permite astfel modificarea ordinii implicite (ordinea textuală) de execuţie a i. unui program. Majoritatea limbajelor de pro- gramare conţin următoarele tipuri de i. do control: i. de transfer necondiţionat, i. de transfer condiţionat, i. de ciclare (în limbajele de programare de nivel înalt) şi i, pentru apelul subprogramelor sau procedurilor. Alte i. de control sînt: i. de decizie mixtă, i. pentru controlul proceselor paralele ş.a. — I. de decizie mixtă (engl.: se-lection statemont), i. de control ce specifică selectarea următoarei secvenţe de i. de executat, dintr-un grup de secvenţe posibile (fig. /.5). Selecţia este realizată pe baza unei valori obţinute, în general, din evaluarea unei expresii aritmetice; valoarea indică numărul alternativei de selectat. Forma uzuală este următoarea: CASE expresie OF BEGIN s n END în care CASE, OF sînt cuvinte rezervate asociate i. de decizie mixtă; BEGIN şi END sînt Fig. 1.5. Reprezentarea instrucţiunii de decizie mixtă. 177 INSTRUCŢIUNE cuvinte rezervate utilizate ca delimilaiori, iar st, s,, ..., sn (însemnează secvenţele altcrna-livo. Execuţia acestei i. se desfăşoară în două etape: determinarea numărului alterna-tivei do selectat, prin evaluarea expresiei aritmetico şi apoi memorarea adresei secvenţei selectate, în numărătorul de instrucţiuni. — 1. de salt (cngl.: branch slalemenl) -*• i. de transfer necondiţionat. — I. de transfer condiţionat (cngl.: de-cision statement), i. do control ce specifică selectarea unei alternative de continuare a execuţiei, dintru două sau trei posibile. Selecţia este realizată pe baza unei valori rezultată din evaluarea unei expresii aritmetice sau logice. Are două forme uzuale: „ IF condiţie TIIEN secvenţa] ELSE secvenţa»“, care poate fi reprezentată grafie ca în fig. /.G. şi ,.IF condiţie TIIEN secvenţă“, care corespunde reprezentării din fig. 7.7; IF şi TIIEN sînt cuvinte cheie alo limbajului, asociate i. de transfer condiţionat. în ambele cazuri, condiţia este exprimată printr-o expresie logică, din evaluarea căreia rezultă valoarea 'adevărat' sau 'fals'; valoarea adevărat selectează in- Flg. 1.6. Reprezentarea instrucţiunii de transfer condiţionat: IF condiţie THEN secvenţa 1 ELSE secvenţa 2. 1 Fig. 1.7. Reprezentarea instrucţiunii de transfer condiţionat: IF condiţie THEN secvenţa. 12 íNsratJCfítm® 178 totdeauna secvenţa specificată după THEN. Execuţia acestei i* are ca efect memorarea adre* sei secvenţei selectate, 1ftAnumă* rătorul de instrucţiuni, în limbajul FOKTBÂN există o forma particulară a I. de transfer GoUdiJionat; ea se numeşte IF aritmetic şi are Următorul aspect; IF (expresie aritmetică).<%, e2, eâ în care et> e% şi e9 sînt trei etichete, aparţinînd unor instrucţiuni diîi aceeaşi unitate de program. Execuţia sa constă in evaluarea expresiei aritmetice şi apoi memorarea, in numărătorul de instrucţiuni a adresei următoarei instrucţiuni de executat, identificată prin eticheta ex sau e2 sau e3, după cum valoarea rezultată din evaluare este mai mică decît zero, egală cu zero sau mai mare decît zero. — /. de transfer de date (engl.: data transfer instruction), ii executabilă ce descrie o operaţie de in tiare/ieşire. Specifică, de obicei, echipamentul periferic utilizat pentru introducerea sau extragerea datelor, zona (sau zonele) de memorie asociată (e) datelor transferate şi, eventuali modul de aranjare a datelor în înregistrările citite-scrise. Mai pot apare informaţii ca: adresa unei sec-venţe^ de i. din program care trebuie lansată în execuţie în cazul producerii unei erori în timpul desfăşurării operaţiei de intrare/ieşire; adresa înregistrării ce conţine datele de transferat; numărul de caractere de transferat etc. Forma i. de transfer de date diferă de la un limbaj de programare la al tul, fiind specifică tipului de aplicaţie căruia îi este destinat limbajul. — I. de transfer necondiţionat (engl.: unconditional branch), h de control existentă în majoritatea limbajelor de programare actuale, cam specifică continuarea execuţiei programului de la o anumită i„ identificată prin eticheta sa. Forma cea mai des îritîlnită este: GO TO etichetă; astfel, în exemplul de mai jos, A^B-l-X GO TO 15 et . 1 * > secvenţa 1 15 PRINŢ 1,A la orice execuţie a programului, dúp a I. de atribuire A = B -f X va fi executată i. de transfer de date PKINT A (care specifică tipărirea la imprimantă a valorii variabilei ^4). în consecinţă, secveiiţâ 1 (care poate conţine orice instrucţiune) va fi executată numai dacă este referită dintr-un alt punct al programului, cu ajutorul unei i. de control; rezultă că i. ce urmează textual după o i. de transfer necondiţionat trebuie să fie etichetată. — I. executabila (engL: executable state-ment), i. al cărei efect poate fi identificat în faza de execuţie a programului din care face parte, prin schimbarea pe care o produce asupra stării unei zone de memorie, a registrului de stare program, a unui periferic etc. Astfel, i. de atribuire, i. de control, i. de transfer de date, Sînt i. executabile. — I. logică (engl.: logical instruction), i. executabilă, ai cărei termeni sînt de tip logic (de ex., i. de atribuire în care atît variabila, cît şi expresia de evaluat sînt de tip logic, i. de transfer condiţionat în care selecţia se realizează prin evaluarea unei expresii logice, 170 ş,a<). — I- maşina (engl,: ma-chine instruction), i, în cod maşină, recunoscută de unita^ tea de comandă a unui sistem de calcul, -r I, nee$eciţ,tahUâ (engl,: nonexecutable ştatement), i„ al cărei efect poate fi identificat în faza de translatare a programului din care face parte. Furniztază informaţii necesare translatorului pentru generarea corectă a programului obiect (de e^, pseudoinstrucţiunile limbajelor de asamblare, oare per^ mit specificarea zonelor de memorie de rezervat, descrierea fişierelor ş,a-)- ^ privilegiată (engl.: privileged inştruc-tion), U cu ajutorul căreia este descrisă o acţiune rezervată anu^ mitor componente ale eternului de operare (de ex s modificarea cheilor de proteze ale memoriei, modificarea conţinutului re-* giştrului de §tare program, mascarea sau activarea unui nivel de întrerupse* testarea stării unui fchipament periferie, lan* sarea unei operaţii de intrare/ ieşire etc.), Execuţia* dintr<-un program utilizator, a unei ît privilegiat# trebuia să fie in^ terzisă, pentru evitarea producerii unor dereglări în.funcţio^ narea sistemului de calcul; de obicei, această interdicţie este rezolvată prin utilizarea a două moduri de execuţie a programa lor; mod privilegiat şi mod utilizator. initrumeiitw a programelor (engl.: program' instrumenta-tion), inserare de instrucţiuni adiţionale (sau instrumente) îna tr-iin program de testat în scopul evaluării unor atribute ale programului. Concepţia care stă la baza instrumentării este strîns corelată cu conţinutul -> strategiei de testare adoptate. Există patru tipuri de Jnştru? INTEGRALE APQPTIV& ment^ fundamentale: instru* mente pentru forţarea sau iden* tificarea parcurgerii unei anumite căi a programului ; instrumente d§ tip „eontor“ care măsoară frecvenţa de traversare a căilor; instrumente „detectoare de erori“ care identifică diferite condiţii de eroare; instrumente de evaluare a performanţelor unui program fn timp rşal. I,p. presupune două etape: ingerarea Jnstrumente-lor şi execuţia lor. în fiecare din aceste. faze m ridică probleme specifice, legate de creşterea timpului dş e&şcuţie şi a spaţiului de memorie asociate pro* gramului instrumentat. Menţi-narea acestei creşteri în limite rezonabile se poate realiia»’ prin minimizarea numărului ţotal de instrumente, de diferite tipuri, care se obţin© prin utilizarea de instrumente „universale** carş îndeplinesc funcţiile tuturor categoriilor de instrumente prezentate; prin plasarea optimă în program a instrumentelor universala. Aceste probleme şe pot rezolva prin utilizarea unor proceduri de natură iuriitică suficient de eficiente. J*|>* se dovedeşte deo^bit de utilă în creşterea eficienţei metodelor de testare a programelor, avînd în principal aplicaţii In detectarea anomaliilor fluxului de date a unui program şi în testarea dinamică. (M.R.). integrare adaptivă (engl.: adaptive integration), metodă a analizei numerice care permite tratarea discontinuităţilor, utilizînd formule de integrare cunoscute (de ex,, regula Simpson), Fiind dată o funcţie f(x) pe un interval (a,6), un pas h şi o eroare e, procedeul este următoruU 1) se împarte intervalul (a, b) În două părţi, §gai#, p% şi p%\ 179 ş.a.). — I. maşină (engl.: machine instruction), i. în cod maşină, recunoscută de unita-tea’de comandă a unui sistem de calcul. — I. nccxecutabilă (engl.: nonexecutable statement), i. al cărei efect poate fi identificat în faza de translatare a programului din care face parte. Furnizează informaţii necesare translatorului pentru generarea corectă a programului obiect (de ex. pseudoinstrucţiunile limbajelor de asamblare, care permit specificarea zonelor de memorie de rezervat, descrierea fişierelor ş.a.). — I. privilegiată (engl.: privileged instruction), i. cu ajutorul căreia este descrisă o acţiune rezervată anumitor componente ale sistemului de operare (de ex., modificarea cheilor de protecţie ale memoriei, modificarea conţinutului registrului de stare program, mascarea sau activarea unui nivel do întrerupere, testarea stării unui echipament periferic, lansarea unei operaţii de intrare/ ieşire etc.). Execuţia, dintr-un program utilizator, a unei i. privilegiate trebuie să fio interzisă, pentru evitarea producerii unor dereglări în funcţionarea sistemului de calcul; de obicei, această interdicţie este rezolvată prin utilizarea a două moduri de execuţie a programelor: mod privilegiat şi mod utilizator. (F.M.). instrumentare a programelor (engl.: program instrumentation), inserare de instrucţiuni adiţionale (sau instrumente) în-tr-un program de testat în scopul evaluării unor atribute ale programului. Concepţia care stă la baza instrumentării este strîns corelată cu conţinutul ->• strategiei de testare adoptate. Există patru tipuri de instru- ÎNTEGRAIÎE ADOPTIVA mente fundamentale: instru- mente pentru forţarea sau identificarea parcurgerii unei anumite căi a programului; instrumente de tip „contor“ care măsoară frecvenţa de traversare a căilor; instrumente „detectoare de erori“ care identifică diferite condiţii de eroare; instrumente de evaluare a performanţelor unui program în timp real. I.p. presupune două etape: inserareâ instrumentelor şi execuţia lor. în fiecare din aceste faze se ridică probleme specifice, legate do creşterea timpului de execuţie si a spaţiului de memorie asociate programului instrumentat. Menţinerea acestei creşteri în limite rezonabile se poate realiza: prin minimizarea numărului total de instrumente, de diferite _ tipuri, care se obţine prin utilizarea de instrumente „universale“ care îndeplinesc funcţiile tuturor categoriilor de instrumente prezentate; prin plasarea optimă în program a instrumentelor universale. Aceste probleme se pot rezolva prin utilizarea unor proceduri de natură euristică suficient de eficiente. I.p. se dovedeşte deosebit de utilă în creşterea eficienţei metodelor de testare a programelor, avînd în principal aplicaţii în detectarea anomaliilor fluxului de date a unui program şi în testarea dinamică. (M.R.). integrare adaptivă (engl.: adaptive integration), metodă a analizei numerice care permite tratarea discontinuităţilor, utilizînd formule de integrare cunoscute (de ex., regula Simpson). Fiind dată o funcţia f(x) po un interval (a,b), un pas h şi o eroare e, procedeul este următorul: 1) se împarte intervalul (a, b) în două părţi, egale, px şi p%\ INTEGRATOR 180 2) se calculează integrala, cu pasul h, po fiecare interval, cu o met.odă oarecare, /;,(/>J, //i(/>2); 3) se înlocuieşte pasul cu kj‘2 şi se recalculează integralele I;in {Pi), IhiAP?)-, 4) dacă —Ihi»{Pi) \ K s/2 se acceptă valoarea /;i;2(7'i), iar dacă | IhiPz) — — IusAPî) I ^ e/2 s0 acceptă valoarea 'ihiAPz) I 5) dacă nu este satisfăcută una, sau amîndouă, din condiţiile de la punctul 4, se reiau operaţiile începînd de la punctul 1 pentru subinter-valul respectiv; C) se continuă procesul pînă cînd condiţiile respective sînt satisfăcute pentru fiecare interval, "integrala căutată fiind aproximată prin suma tuturor integralelor astfel obţinute/ (T.P.). integrator (engl.: integrator), e-lement utilizat pentru a realiza funcţia de integrare în timp asupra unor mărimi analogice, utilizat la generarea vectorilor în dispozitivele de afişare si înregistrare grafică, sau în calculatoarele analogice. (T. P.). integritatea datelor (engl.: data integrity), caracteristică a programelor de administrare a bazelor de date, vizînd protejarea acestora faţă de defectele apărute în echipamente sau programe; în cazul în care a fost distrusă o parte din baza de date este posibilă reconstruirea părţii respective şi, eventual, reluarea prelucrării’. (T.P.). inteligenţă artificială (engl.: artificial intelligence), domeniu de cercetare al cărui scop constă în: crearea sistemelor capabile să îndeplinească activităţi inteligente, studiul şi modelarea mecanismelor inteligenţei. în primul caz, sistemele realizate nu trebuie să copieze In mod necesar metodele şi tehnicile utilizate de om pentru îndeplinirea activităţilor, importantă fiind numai efectuarea ieftină, sigură şi eficientă a activităţii propuse. Aplicaţii în acest sens sînt: traducerea textelor din-tr-un limbaj în alt limbaj natural, compunerea muzicii cu calculatorul, compunerea dansului cu calculatorul, realizarea roboţilor etc. în cel de-al doilea caz se urmăreşte realizarea mecanică a unor activităţi urmărind îndeaproape modul natural de raţionament. Asemenea activităţi includ demonstrarea teoremelor, luarea deciziilor, învăţarea, jocul de şah etc. Deşi domeniile particulare de studiu în i.a, sînt foarte variate, există trei probleme fundamentale care trebuie considerate în orice domeniu de studiu: reprezentarea problemei studiate, raportul dintre generalitate şi eficienţă, alegerea soluţiei optime. Reprezentarea obiectelor de prelucrat, în calculator, este o problemă a programării în general, performanţele unui program depinzînd în mare măsură de acest factor. Un obiectiv de studiu al i.a. constă în automatizarea proceselor de decizie asupra reprezentării utilizate, pe baza unei formulări a problemei de rezolvat, eventual în limbaj natural. în prezent, modul de reprezentare este ales ad-hoc. Problema raportului generalitate/eficienţă urmăreşte construcţia unor programe cît mai generale în contextul unor performanţe acceptabile. Succese s-au înregistrat proiectînd programe care subîmpart probleme complicate în unele mai simple, posibil cunoscute. Alegerea soluţiei optime presupune strategii de căutare în spaţiul soluţiilor posibile. Pentru a de- 181 INTERCLASARE monstra complexitatea acestor probleme, se menţionează, că, pentru a stabili mutarea optimă de deschidere în şah ar trebui considerate cca IO120 situaţii posibile. Programarea euristică oferă soluţii în acest sens. Două aspecte filozolice ale i.a. sînt de real interes: cum poate deveni un calculator inteligent dacă poate executa doar ceea ce este programat să execute?; cît de inteligent poate deveni calculatorul? Răspunsul la prima întrebare depinde de modul de interpretare a întrebării. Din punctul de vedere al modului de funcţionare, calculatorul execută programele instrucţiune cu instrucţiune, dar o instrucţiune executată nu este neapărat necesar să fie formulată de programator ci poate fi sintetizată pe baza unei ierarhii complicate de programe, eventual sintetizate în acelaşi mod sau modificate dinamic. în cel de al doilea caz, trebuie să avem în vedere că răspunsul este relativ din punctul de vedere al observatorului şi al momentului în care se face observaţia. Este posibil, ca într-un viitor, să existe roboţi echivalenţi ca inteligenţă cu noi, dar mult mai slab dezvoltaţi în raport cu succesorii noştri. (C.G.). iutensitato n traficului (engl.: traffic inlensity), raportul dintre numărul mediu al cererilor sosite în unitatea de timp şi numărul mediu al cererilor servile în unitatea de timp într-un sistem de aşteptare, indicînd gradul de ocupare a unităţii de servire; poate fi interpretat ca o măsură a aglomerării în sistem. în cazul în care în sistem există o singură staţie de servire, i.t. este egală cu factorul de utilizare. (T.P.). internetiv (engl.: interative) —> conversaţional. interacţiune (engl.: interaction), acţiune între două sau mai multe sarcini, manifestată printr-o influenţare sau condiţionare reciprocă. I. poate fi directă sau indirectă. I. directă se manifestă prin determinarea stării unei sarcini printr-o acţiune a unei alte sarcini; astfel, o sarcină poate fi suspendată, trezită, activată etc. de către o altă sarcină. I. indirectă între două sarcini se manifestă, prin intermediul resurselor comune: astfel, execuţia unei sarcini poate fi condiţionată de producerea unui eveniment (mesaj, resursă) într-o altă sarcină. (V.C.). interblocaro (engl.: interlock), condiţionare reciprocă a două sau mai multor sarcini concurente, prin intermediul unor resurse comune. Situaţia tipică este aceea în care două sarcini au acces la o resursă comună, dar numai cîte una la un moment dat. Accesul oricăreia dintre sarcini la resursa comună este condiţionat de relaţia ei cu cealaltă sarcină: dacă resursa nu este utilizată de cea de a doua sarcină, accesul este permis, astfel, accesul este întîrziat pînă la eliberarea resursei. (V.C.). intcrclasare (engl.: collating), combinarea a două sau mai multe ansambluri de articole de date într-un singur ansamblu într-o ordine specificată, ordine care nu este în mod necesar identică cu aceea a ansamblurilor iniţiale. Operaţia de i. se execută cu ajutorul unui program de interclasare care constituie de regulă un program utilitar al sistemului de calcul. (J.T.). intiîkfaţA interfaţă (engl.: interface), dispozitiv utilizat pentru a permite comunicaţia între două echipamente cu caracteristici funcţionale diferite, avînd deci rolul de .adaptare funcţională şi electrică între cele două echipamente. Cel mai frecvent, termenul este utilizat pentru a desemna totalitatea circuitelor prin care echipamentele de intrare/ieşire se conectează la unitatea centrală sau procesorul de intrare/ ieşire; pentru cazul unităţilor do memorie externă, adaptarea funcţională, necesitînd un set extins de operaţii complexe, este realizată prin intermediul unei unităţi de legătură, utili-zîndu-se mai rar denumirea de i. Prin extensie a semnificaţiei prezentate, i. mai poate fi definită şi ca totalitatea metodelor şi echipamentelor prin care utilizatorul poate comunica cu un sistem de calcul, numită uneori şi i. om-maşină. — I. de comunicaţie (engl.: comunication interi ace), i. destinată conectării echipamentelor dintr-un sistem de calcul la echipamentele de modulare-demodulare (modem, cuplor acustic) utilizate pentru comunicaţia la distanţă. Caracteristicile şi semnificaţia semnalelor transferate între i. do comunicaţie şi echipamentul de modulare-demodulare sînt standardizate (do către CCITT) şi, deci, utilizarea unei astfel de i. permite transferul la distanţă folosind oricare dintre modemu-rile sau cuploarele acustice comercializate, cu respectarea, numai, a compatibilităţii de viteză şi mod de transmisie. — I. industrială (engl.: process in-terface), i. destinată conectării la sistemul de calcul a unor echipamente de măsură, reglare şi execuţie în cadrul unui sistem informatic pentru conducerea 282 procoselor tehnologice. I. industrială îndeplineşte funcţiuni relative la adaptarea nivelului semnalelor culese sau transmise din, sau spre, proces, multiplexarea şi conversia lor analog-nurnerică sau numeric-analo-gică. (T.P.). interferenţă (engl.: interference); suprapunerea a două activităţi distincte în cadrul aceleiaşi resurse, cu repercusiuni defavorabile pentru fiecare din ele, ca urmare a unor erori de exploatare sau defecte accidentale. (T.P.). interogare (engl.: enquiry), formularea unei cereri de regăsire a unor date stocate într-o bancă sau bază de date; i. presupune, specificarea atributelor datelor folosite în cursul procesului de căutare. De ex., în cazul unei bănci de date care menţine publicaţiile apărute într-un interval de timp pentru diverse domenii de specialitate, i. ar putea consta în formularea unei cereri de regăsire a tuturor publicaţiilor cu un subiect specificat, apărute într-o anumită editură. (C.G.). interpretare (engl.: interpretation), activitate prin care se execută, pe un calculator real sau abstract, un program scris într-un limbaj sursă, altul decît limbajul maşină. I. presupune analiza programului şi apoi execuţia, instrucţiune cu instrucţiune, a programului, simulînd, de fapt, pe calculatorul respectiv efectul instrucţiunilor programului. (L.Ş.). Interpreter (engl.: interpreter), procesor specializat în interpretarea programelor. Diferenţa faţă de un compilator este că î. nu produce un program obiect ce urmează a fi executat după 183 INVENTAR DE FIŞIEB interpretare, ci chiar execută accst program. Structural, i. se aseamănă, cu un compilator în ceea ce priveşte analiza programului. Forma intermediară obţinută nu este însă folosită la geberarea de cod, ci pentru interpretarea şi apoi execuţia instrucţiune cu instrucţiune. De aceea, iorma intermediară este proiectată pentru a uşura „decodificarea“ instrucţiunii în vederea execuţiei ei. Un i. este, în general, ineficicnt în comparaţie cu un compilator, mai ales în ceea ce priveşte timpul de execuţie a programului. Prezintă însă şi avantaje: este, în ge-ueral, mai uşor de implementat şi, lucru important, asigură o flexibilitate deosebită execuţiei, deoarece marea majoritate a deciziilor privind alocarea resurselor pentru execuţia programului le ia la execuţie şi nu la un moment anterior acesteia, momentul compilării, cum se în-tîmplă cu un compilator. De aceea, este deosebit de simplu pentru un i. să realizeze diferite verificări în timpul execuţiei programului, trasări, afişarea valorilor unor variabile etc. (L.Ş.). — I.de comenzi (engl.: command interpreter), componentă a sistemului do operare, cu rol de interpretare a comenzilor adresate acestuia şi de lansare în execuţie a diferitelor programe alo sistemului, în scopul satisfacerii cererilor de serviciu. Funcţiile i. de comenzi sînt asemănătoare cu colo ale monitorului de înlănţuire, deosebindu-se de acesta, prin faptul că nu este asociat prelucrării pe loturi. (FM.). introducerea lucrărilor de la distanţă (engl.: remote job entry), transmiterea lucrărilor de Ia un terminal în vederea prelucrării pe un calculator aflat la distanţă. Este asociată, frecvent, cu primirea rezultatelor prelucrării în acelaşi loc; lucrările in-troduso de la un terminal (în general —> terminal pentru prelucrare pe loturi) pot face referiri la date şi programe memorate în fişiere la calculatorul respectiv. De obicei, utilizatorul de la terminal este anunţat asupra principalelor evenimente legate de lucrarea sa: începerea prelucrării, începutul şi sfîrşitul fiecărei faze generată de această prelucrare etc. (FM.). invalidarea nivelului de întrerupere (engl.: interrupt level disa-bling), acţiune executată de unitatea centrală de prelucrare direct asupra unui nivel de întrerupere prin care acesta este eliminat temporar din sistemul de întreruperi. Cererile de întrerupere ale unui nivel invalidat sînt înregistrate, dar nu au efect pe durata invalidării. Pe durata tratării unei întreruperi nu se admit cereri de întrerupere ale nivelelor invalidate chiar dacă au o prioritate mai mare decît cea tratată. (V.C.). inventar de fişier (engl..: file inventory), lista înregistrărilor conţinute într-un fişier sau într-o zonă a unui fişier. I. de f. se obţine, de obicei, la imprimantă cu ajutorul unui program utilitar; poato fi exprimat folosind caractere alfanumerice şi/sau codul binar, hexazecimal sau zecimal. (FM.). î încărcare (engl.: loading). 1. Transferul unui program sau al unui segment, de_ pe un suport extern, în memoria internă, folosind un încărcător. 2. Operaţie manuală avînd drept scop plasarea unui suport extern pe un cchipament periferic care-1 acceptă (de ex î. cartetelorjr^ cititorul de cartele, montarea unei role de bandă magnetică în unitatea de bandă magnetică-'etc.). (F.M.). încărcător absolut (engl.: absolute loader) -» încărcător binar. încărcător binar (engl.: binary loader), încărcător de programe exprimate în format binar absolut; singura operaţie realizată de î.b. este încărcarea unui program la adresele absolute care-i sint asociate. (F.M.). încărcător bootstrap (engl.: bootstrap loader), încărcător binar alcătuit din două părţi distincte. Prima este foarte scurtă şi are rolul de a încărca şi lansa în execuţie partea a doua; a-ceasta realizează încărcarea pro-priu-zisă, pentru care a fost lansat î.b. Este folosit, de obicei, pentru încărcarea sistemului de operare, la iniţializarea sistemului. în acest caz, prima parte a î.b. este memorata permanent în unitatea de comandă a sistemului; ea poate fi încărcată şi lansată în exccuţie printr-o manevră specială, efectuată la con- solă sau la panoul de comandă al calculatorului. Partea a doua este memorată pe volumul ce conţine sistemul de operare, la o adresă predefinită (de obicei sectorul zero al volumului disc). Există posibilitatea de a modifica adresa predefinită a acestei părţi a încărcătorului, şi deci, de a o înlocui cu un alt program; acesta poate fi folosit pentru încărcarea unor programe destinate testării echipamentelor sistemului de calcul, a unui nou sistem de operare etc. (F.M.). încărcător do programe (engl.: program loader), componentă a sistemului de operare ce realizează încărcarea şi lansarea în execuţie a programelor exprimate în format imagine memorie; î. de p. este apelat fie printr-o comandă specială, fie executînd o macroinstrucţiune destinată acestui scop. Dacă programul de încărcat nu se află în fişierul de ieşire al programului de legare al sistemului, atunci i se comunică î. de p. parametrii de identificare ai fişierului (sau bibliotecii) în care trebuie căutat. (FM.). încărcător relocabil (engl.: relocatable loader), încărcător de programe relocabile; principalele operaţii realizate de un î.r. sînt: încărcarea, relocarea şi, uneori, transformarea adreselor 185 ÎNREGISTRARE efective alo programului în a-drese absoluto. (F.M.). ínehiderea fişierului (engl.: rile clnsing), ansamblu de operaţii realízale de câtre sistemul de gestiune a fişierelor, Ia sfirşitul prelucrării unui fişier. Printre acestea sînt: înscrierea etichetei de sfîrşit de lişior (la închiderea unui fişier care a fost creat pe suport bandă magnetică) sau actualizarea unor informaţii conţinute în etichetele fişierului (peiilru fişierele pe suport disc magnetic); actualizarea unor structuri do date locale programului caro a cerut î.I. precum şi a unora aparţinînd sistemului de operare, destinate protecţiei fişierelor; traLarea opţiunilor de î.t., care pot fi: conservarea afectării perifericelor suport ale fişierului sau eliberarea lor, demontarea sau rebobinarea ultimei rolo do bandă magnetică suport pentru fişier ş.a. (F.M.). înlănţuire (engl.: chaining), specificare, pe baza indicatorilor de adresă, a informaţiei de structură, în cadrul unei structuri explicite do date. De ex., generarea unui fişier secvenţial înlănţuit presupune un proces de î., desfăşurat în paralel cu înregistrarea dalelor. în acest caz, î. constă în completarea legăturilor între înregislrărilo fizice ale fişierului, astfel îneît înregistrarea curent prelucrată la un moment dat să furnizeze adresa suportului do informaţie undo este memorată înregistrarea succesoarc sau predecesoaro logic în cadrul fişierului. (C.G.). înregistrare (engl.: record). 1. Grupare do informaţii asociată unei anumite activităţi. 2. Gru- pare de date, care poale fi tratată ca o unitate din punct de vedere al adresării şi/sau prelucrării datelor. în general, între datele conţinute înlr-o î. există o anumită relaţie (de ex., o fişă de personal conţinînd: numele, prenumele, numele purtat anterior, data naşterii, adresa la care locuieşte ele., poate fi memorată într-o î.). Datele dintr-o î. pot fi de acelaşi tip sau de tipuri diferite: biţi, numere, şiruri de caractere etc. O parte dintre datele conţinute într-o î., avînd poziţii bine determinate în cadrul acesteia, pot reprezenta atribute ale î.: lungimea î., una sau mai multe chei, indicator de invalidare a î. etc. Aceste date sînt utilizate în operaţiile efectuate asupra î. (F.M.). — I. de activare (engl.: activation record), zonă de memorare a datelor asociate execuţiei unei proceduri. Printre datele memorate într-o î. de activare se ailă: a) informaţii de înlănţuire a î. de activare a procedurii curente, cu î. de activare a procedurii din care s-a apelat procedura curentă. înlănţuirea acestei înregistrări conduce în cazul limbajelor de tip ALGOL la formarea unei liste LIFO reprezentînd lanţul dinamic al apelurilor procedurilor; b) informaţii de context slalic. ale î. de activare. Contextul este format din procedurile de pe lanţul static, deci din procedurile ce includ în corpul lor definiţia procedurii curente (situaţie caracteristică limbajului ALGOL-60); c) valori ale parametrilor apelului; valori ale variabilelor locale procedurii; d) valori cu caracter temporar. Structura unei î. de activare tipice pentru execuţia unui pro- ÎNREGISTRARE gram ALGOL-GO este deci următoarea: . Valorile variabilelor temporare Valorile variabilelor locale Valorile parametrilor Informaţii de înlănţuire Informaţii de context Această structură asigură codul obiect reentrant pentru proceduri şi deci posibilitatea apelului recursiv al acestora. Pentru alte limbajo de program, structura î. de activare poate să difere de cea de mai sus. De ex., in FORTRAN nu sînt necesare informaţiile de context şi nici lista LIFO a lanţului dinamic, ci se păstrează pentru fiecare procedură (şi nu pentru fiecare execuţie a unei proceduri) cîte o î. de activare datorită alocării statice a memoriei presupusă de limbajul FORTRAN. Este rolul compilatorului ca în faza de generare de cod, deci la momentul compilării, să realizeze generarea unui program obiect şi alocarea memoriei, astfel îneît la exe-ouţio să fie asigurată existenţa i. ds activare. (L.Ş.). — I. de control (engl.: control record), î. ce conţine o comandă adresată sistemului de operare (de ex.: compilează, încarcă un program etc.). De obicei, î. de control apar în fişierul de lucrări. — 1. de date (engl.: data record), î. ce conţine date furnizate la intrarea unui program; o S. do date poate fi conţinută într-un fişier de date, în fişierul de lucrări otc. (F.M.). — î. de ieşire ' Î8G (engl.: output record). 1. î. conţinută într-un fişier de ieşire. 2. î. curentă, memorată în zona de ieşire înainte de a fi transferată dispozitivului destinatar. — 1. de intrare (engl.: input record). 1. î. conţinută într-un fişier de intrare. 2. î. curentă memorată în zona de intrare, disponibilă pentru prelucrare. (Ţ-P-). — î. de lungime variabilă (engl.: variable length record), î. logică a cărei lungime poate fi diferită de a celorlalte î. logice conţinute în acelaşi fişier. Lungimea î. este memorată ca un atribut al său. — 1. fizică (engl.: pliysical record), î. apar-ţinînd unui fişier,-a cărei lungime este exprimată în unităţi fizice caracteristice suportului de memorare (sectoare — pentru suportul disc magnetic,"blocuri— pentru suportul bandă magnetică, ş.a.). O î. fizică este transferată între memoria internă şi suportul extern, printr-o singură comandă de intrare/ieşire. Poate să conţină una sau mai multe înregistrări logice; este adresată specificînd poziţia sa în fişier, reprezentată sub forma unei adrese relative. Citirea unei î. fizice dintr-un fişier necesită utilizarea unei zone tampon, avînd mărimea î. fizice ale fişierului; în mod similar,' scrierea unei î. fizice într-un fişier presupune specificarea zonei tampon în care este conţinută. — î. logică (engl.: logical record), înregistrare care conţine date corelate logic, constituită în interiorul unei î. fizice. Citirea/scrierea unei I. logice presupune transferul în/din memorie al î. fizice din care face parte. Asamblarea/dezasamblarea î. logice în/din î. fizice poate fi programată sau realizată automat de către sistemul de gestiune a fişierelor. 107 INTBEŢINEBE A CALCULATOAHELOB Accesul la o !. logică presupune fie specificarea poziţiei sale în fişier (adresa relativă), fie specificarea uneia sau mai multor chei co o identifică în mod unic. Modul do grupare a datelor în î. logică esto dependent de semnificaţia informaţiilor mo-morato în fişier şi do relaţiile exislento întro acestea. (F.M.). înregistrator gratie (engl.: plotter), dispozitiv de înregistrare a imaginilor grafice pe hîrtie, folosind un cap do trasare cu peniţe sau cu pastă. Datele pro-venito do la un cchipăment de calcul sub forma unor vectori binari, reprezenttnd informaţia relativă la deplasarea capului, sînt convortito în semnale analogice aplicate elementelor do comandă pentru doplasarea corespunzătoare a capului do tra-saro. Există î.g. la care poziţia hîrtiei este fixă şi deplasarea capului so faco pe două coordonate şi î.g. cu hîiiia mobilă, pe un tambur purtător, şi deplasarea liniară a capului. La tipurile mai rcconto, trasarea se poate faco în mai multe culori, fiind posibilă, do asemenea, şi scrierea unor caractoro alfanumerice. (T.P.). înfroruporo (ongl.: interrupt) -» înlreruporo a programului. întroruporo a programului (engl.: program interrupt), oprirea temporară a execuţiei unui program, ca urmaro a producerii, la un moment do timp imprevizibil, a unui cvonimcnt oxterior acestei oxecuţii. Evonimenlului îi co-rospundo, fizic, un semnal do cerero do întrerupere, tratat do sistemul do întreruperi al calculatorului. în locul programului întrerupt esto pusă în execuţie o rutină de tratare a întreruperii. (V.C.J. întreţinoro a calculatoarelor (engl.: computer service; maintenance), ansamblu de măsuri şi mijloace necesare în vederea reducerii timpului în care alcu-latoarele numerice nu sînt operaţionale. Pe măsura creşterii complexităţii şi costului unui sistem do calcul, problema reducerii duratei în caro acesta nu este în staro do funcţionare se puno cu mai multă acuitate, deoarece pierderile înregistrate sînt considorabile. Datorită complexităţii echipamentelor ce alcătuiesc un sistem de calcul, sînt necesare o serie do decizii referitoare la modul de efectuare a întreţinerii, pentru ca aceasta să implice un efori financiar minim. Din acest motiv esto eficient ca întreţinerea să fie asigurată, pe bază do contract, de către întreprinderea care furnizează calculatorul sau de o întreprindere specializată. (înR.S.R. î.c. esto asigurată centralizat do către întreprinderea pentru întreţinerea şi repararea utilajelor do calcul, — IIRUC.) în funcţio do caracteristicile echipamentelor ce alcătuiesc un calculator numeric, se stabilesc intervalele de timp la caro acesta este oprit pentru întreţinere preventivă în vederea depistării subansamblelor co sint la limita funcţionării normale şi remedierii acestora. De obicei, fiecare centru do calcul are prevăzute săplămînal eîteva ore de înlre-ţincro preventivă. Cu această ocazio sînt rulato programe de test complexe pentru depistarea defecţiunilor potenţiale sau a celor neobservate în exploatarea sistemului şi se efectuează întreţinerea echipamentelor periferice (înlocuirea benzilor do indigo de la dispozitivele de im- ÎNTREŢINERE software 188 primare, curăţirea de praf şi rosturi de hirtie a staţiilor de citire a cartelelor ele.). O importanţă deosebită, pentru reducerea costului î.c. şi sporirea disponibilităţii acestuia, are prevederea unor facilităţi pentru simplificarea service-ului şi sporirea fiabilităţii echipamentelor. (P.D.). întreţinere soîhvnre ţengl.: software maintenance), activitate de depanare, dezvoltare şi documentare a sistemului de programe de bază şi aplicaţie cu care este dotat un sistem de calcul. î.s. revine atît fabricantului sistemului de calcul cît şi centrelor de calcul dotate cu tipul respectiv de sistem de calcul. în afară de activităţile menţionate, î.s. poate include şi servicii de instruire a utilizatorilor în coca ce priveşte folosirea resurselor software ale unui sistem de calcul. (C.G.). învăfămînt asistat de calculator (engi.: computer aided instruction), termen general, întrebuinţat pentru a defini toate aplicaţiile sistemelor de calcul în unităţile şi activităţile de învă-ţămint. Cea mai răspîndită dintre accslea o consliluie instruirea asislată de calculator, în care, coi care învaţă — se instruiesc — elevi, studenţi, cadre cu studii medii sau chiar superioare, comunică cu sistemul de calcul prin terminale interactive, utilizînd un sistem de programe destinat învăţării în cele mai diverse domenii: ştiinţă, tehnică, medicină, filologie, istorie, artă etc. De cele mai multe ori, sistemul de programe este realizat aslfel îneît să prezinte cursantului o cantitate de informaţie — un set do cunoştinţe, iar apoi o întrebare vizînd modul în care acesta şi-a însuşit cunoştinţele respective. Urmează analiza răspunsului dat de către cursant şi, dacă este corect, prezentarea unei noi informaţii, urmată de altă întrebare etc. Dacă răspunsul este incorect, pot fi urmate două căi, în funcţie de complexitatea sistemului: fie furnizarea răspunsului corect urmat de o nouă informaţie, fie analiza, mai detaliată, a răspunsului şi, în funcţie de eroarea comisă, prezentarea unei informaţii suplimentare relative la subiectul chestionat, urmată apoi de aceeaşi întrebare, urmînd iar analiza răspunsului şi aşa mai departe, în acelaşi timp, sistemul de programe permite contabilizarea răspunsurilor, corecte şi-eronate, pentru fiecare cursant, medierea acestora, şi furnizarea, la cerere, a situaţiei unui cursant, eventual raportată la media obţinută de ceilalţi. Elaborarea unor astfel de sisteme necesilă cheltuieli mari pentru echipamentele necesare: sisteme de calcul puternice, cu capacităţi de memorie însemnate şi multe terminale interactive (s-au realizat sisteme care permit instruirea unui număr mare do cursanţi — pînă la patru mii), precum şi eforturi serioase de programare din partea cadrelor de predare — problemele dozării informaţiei prezentate şi a formulării întrebărilor fiind esenţiale — şi a unei echipe puternice de programatori. De altfel, în mod frecvent, terminalele conectate la un astfel de sistem sînt plasate în mai multe centre de instruire, aflate eventual Ia mari distanţe, pentru a mări eficienta investiţiei făcute. Bene- 1S3 INVAŢAMINT ASISTAT DE CALCULATOR Xiciul net al instruirii asistate de calculator îl constituie reducerea substanţială a timpului necesar învăţării, faţă de meto-delo clasice, şi o mai bună sedimentare a cunoştinţelor, „profesorul“, adică sistemul, fiind dedicat şi păslrlnd ritmul do învăţare propriu fiecărui cursant. Evident că există nu-meroaso variaţiuni la modul de instruiro prezentat, mai des intîlnită fiind instruirea şi exa- minarea folosind metode de simulare; de exemplu, după prezentarea cunoştinţelor necesare, un cadru’ medical poate fi pus să diagnosticheze un pacient simulat printr-un set de simptome caracteristice. Alte aplicaţii ale sistemelor de calcul în învăjămîrit constau în evidenţa situaţiilor şcolare, sortarea informaţiei bibliografice sau utilizarea lor pentru rezolvarea unor probleme specifice în diferite domenii. (T.P.). J job (engl.) ->■ lucrare. jovstick (engl.). dispozitiv utilizat in conjuncţie cu terminalele g-afics pentru specificarea manuală, de către utilizator, a coordonatelor unui punct pe ecran. •T. constă dintr-o articulaţie sferică. cu o manetă fixată de partea sferică mobilă, ale. cărei deplasări unghiulare sint transformate de uñ traductor in semnale electrice analogice, convertite apoi in formă numerică ţi transferate in registre pentru prelucrare. Conţinutul registrelor este preluat de către alte circuite sau programe — in funcţie de echipament — şi transformat intr-un punct sau cursor grafic afişat pe ecran; la unele tipuri de echipamente este posibilă afişarea întregii traiectorii impuse punctului curent, adică desenarea comandată de la j. (T.P.). jumalizare (engl.: loggingl. tehnică utilizată pentru a asigura —> i.’i.Vgri\: dc.tc'jr şi caro constă in memorarea imaginilor zonelor unei —» bczi de date In care s-au operat modificări, înainte ţi/sau după fiecare actualizare. Fişierele in care se reţin aceste informaţii sint denumite fişiere jurnal, in cazul apariţiei unor incidente hard-soft, cu ajutorai fişierelor jurnal poate fi restaurată baza de date. Ca funcţiune suplimentară, fişierele jurnal pot furniza referinţe şi date statistice asupra tuturor interacţiunilor diferiţilor utilizatori cu baza de date. Majoritatea —>■ sistexu'Ior de şesliur.e c bcz<:: de dr.te includ facilităţi pentru aplicarea acestei tehnici. Gestionarea fişierelor jurnal este urmărită de —>• administratorul de dr.te. (I.T.). Juxtapunere (engl.: concatena-tion), operaţie care permite formarea unui nou vector prin alăturarea (concatenarea) a doi sau mai mulţi vectori daţi. Conside-rind doi vectori care au îîj si, resprctiv. componente, re-zuUu!m! j. lor va avea nj-J-nj componente. (P .D.). K, L li, prescurtare folosită pentru multiplul „kilo“, utilizat în sistemele do calcul pentru a reprezenta puterea a zecea a lui 2; lk = 210 = 1024. (T.P.). lanţ do transmisie (engl.: data transmission chain) -> linie do comunicaţic. lanţ Markov (engl.: Markov chain) -* proces Markov. Inrfîimo do bnndil (engl.: band-widtli), totalitatea valorilor frecvenţelor cuprinse între două limite predetorminalo. în cazul canalelor do comunicaţie, ulili-7,alo pentru transmisia datelor, limitelo sînt specificate prin va-lorilo frecvenţelor la caro atenuarea semnalului scade la mai mult do două treimi (0,707) din valoaroa maximă, atenuarea fiind raportul întro amplitudinea somnalului recepţionat şi ampliludinea semnalului emis. S-a demonstrat că, indiferent ce metodă do modularo se utilizează, valoarea maximă a vitezei de semnalare nu poate depăşi dublul 1. do b. a canalului de coinunicaţio utilizat; astfel, pentru reţeaua telefonică, la care 1. do b. esto de circa 3KHz, viteza maximă de semnalare esto G Kbaud, deci, pentru a mări viteza do transmisie a datelor este necesară semnalarea folosind mai multe stări ale liniei. (T.P.). lector de bandă perforată (engl.: (paper) tapo reader), cititor do bandă perforată. lector de cartele (engl.: cârd reader), cititor do cartele. legaro (engl.: binding (link edi-ting)), grup de operaţii avînd drept scop obţinerea unui singur spaţiu de nume, pornind de la un ansamblu de spaţii de nume independente; spaţiul de nume compus corespundo unui program exprimat în format imagine memorie. — L. dinamică (engl.: dynamic linking), 1. efectuată în timpul execuţiei programului; ea este posibilă în sistemele care utilizează metoda segmentării, pentru gestiunea memoriei. Programul de executat într-un sistem ce foloseşte principiul 1. dinamice este alcătuit din unul sau mai multe segmente nelegale; referinţele între el o sînt realizate prin nume simbolico. Întîlnirea unei astfel de referinţe in timpul execuţiei are ca efect încărcarea şi 1. segmentului care conţine informaţia referită; 1. dinamică constă în înlocuirea numelui simbolic utilizat în referinţă, cu o adresă absolută, relocarea la nivelul segmentului legat, precum şi o serie de actualizări ale unor tabele aparţinind sistemului de operare. — L. statică (engl.: sta- legătură tic linking), 1. efectuată înainte de începerea execuţiei programului: de către translator, de către încărcător sau ca o fază separată între translatare şi încărcare, caz în care este realizată de către editorul de legături. L. statica presupune: ^ fixarea bazei fiecărui modul obiect şi a fiecărui segment, relocarea, rezolvarea referinţelor externe între modulele obiect şi între segmente (înlocuirea fiecărui nume simbolic folosit pentru o referinţă externă, cu o adresă relativă sau o adresă absolută) s.a, (FM.). legătură (engl.: link) -» indicator de adresă. — L. in-line (engl.: in-line connection), 1. stabilită între un echipament de calcul iu echipament de măsură sau ct>ma~kdă a unui proces tehnologic realizată prin intermediul unui operator. — Z. off-line (engl.: off-line connection), 1. stabilită între două echipamente dintr-un sistem de calcul numeric, realizată prin intermediul unui suport extern de informaţie — bandă , magnetică, disc magnetic, bandă perforată, cartele perforate etc. — L. Online (engl.: on-line connection), I. stabilită între două echipamente dintr-un sistem de calcul prin interconectarea lor directă. (T.P.). — L. pnogramată (engl.: programmed link), componentă a unui sistem de intrare/ieşire care permite cuplarea directă a unui echipament periferic la unitatea centrală de prelucrare. Transferurile de date se realizează între echipamente periferice şi registrele unităţii centrale de prelucrare, sub controlul direct al programului. (V.C.)* legitimare (engl.: password chec-king), proces de cerere şi verificare a parolei unui utilizator, 192 pentru a-i autoriza folosirea resurselor unui sistem de calcul. (C:G.). LIFO (engl.: Last-In First-Out), tehnică de manipulare a structurilor de date de tip stivă, stiva fiind o listă lineară la care inserările şi ştergerile (extragerile) sînt făcute la unul din capetele listei (fig. ¿.1). Deoarece stiva corespunde uneia din structurile şirului de aşteptare, LIFO Fig. L.1. Structura de date de tip stivă. este utilizat şi pentru a desemna disciplina de servire „ultimul venit, primul servit“. (V.C.). limbaj feng:!.: language), mijloc de transmitere a informaţiei între membrii unei categorii* de indivizi. Un 1. se caracterizează, în general, prin formele sale de reprezentare a informaţiei, împreună cu regulile de organizare a acestor forme (-> sintaxă), prin „înţelesul“, semnificaţia asociată formelor respective, împreuna cu regulile de constituire a înţelesului unor forme de re- 193 prezentare pe baza „înţelesurilor“ componentelor (->’ semantică) şi, eventual, prin modul în care i. urmează a fi folosit de către diferiţi indivizi. — L. algoritmic (engl.: algorithmic language), 1. de programare specializat în descrierea algoritmilor. Cel mai reprezentativ este 1. ALGOL-60. — L. artificial (engl: artificial language), L creat în mod intenţionat, de unul sau mai mulţi" indivizi, pentru a servi la realizarea comunicării într-unul sau altul din domeniile de activitate umană, între indivizii unui grup aflat într-o situaţie specială din punct de vedere al activităţii, între obiecte realizate de om, înzestrate cu posibilitatea emiterii sau recepţiei formelor de reprezentare ale i. în general, 1. artificial are un număr redus de forme de reprezentare în raport cu L natural; asocierea „înţelesurilor“ este mai explicit formulată, astfel încît comunicarea şi înţelegerea să fie cît mai simple. ’(L.8.). — L. asociativ (engl.: associative language), 1. de programare destinat problemelor care implică relaţii asociative între obiectele prelucrate; asemenea probleme sînt caracteristice inteligenţei artificiale şi altor domenii nenumerice de aplicaţie. Intr-un 1. asociativ, programul prelucrează obiecte cărora li se pot asocia atribute cu diverse valori; 1. asociativ trebuie să furnizeze instrucţiuni de prelucrare şi control specifice structurilor asociative create. De ex., în 1. de programare LEAP se poate scrie: atribut subiect = valoare, prin aceasta asociindu-se obiectului pe post de „subiect“ valoarea „valoare“ cu atributul „atribut“; în acest fel se pot identifica obiecte pe baza atributelor asociate. Ca instrucţiune de control LIMBAJ tipică se consideră instrucţiunea de ciclare: pentru fiecare x astfel încît atribut % = valoare repetă ... (C.G.). — L. de asamblare (engl.: assembly language), 1. de programare în care setul de bază al instrucţiunilor include operaţiile maşinii şi ale cărui structuri de date se’ proiectează direct în locaţiile memoriei şi registrele calculatorului, utilizatorul gestionînd singur aceste resurse. L. de asamblare este astfel asociat unui anumit calculator. O instrucţiune tipică cuprinde: cîmpul adresei folosit pentru eticheta simbolică a instrucţiunii, cîmpul operaţiei ce conţine codul simbolic aî operaţiei, cîmpul operandului ce conţine o expresie mai mult sau mai puţin complicată în funcţie de complexitatea 1., prin a cărei evaluare rezultă o adresă a unei locaţii asupra căreia se realizează operaţia. In afara instrucţiunilor corespunzătoare operaţiilor de bază ale calculatorului un 1. de asamblare mai conţine şi pseudo-operaţii care se adresează asamblorului. Principalele pseudo-instrucţiuni se referă la definirea şi prelucrarea simbolurilor din program şi la alocarea memoriei. L. de asamblare pot încorpora şi alte facilităţi cum ar fi: macroprelucrări, acces la biblioteci de subprograme etc. — L. de bază (engl.: base language), h conţinînd un minim de primitive' ca tipuri de date, operaţii şi structuri de control ce urmează a fi folosite pentru definirea unor 1. cu facilităţi mai puternice (-» calculator abstract^ L extensibil). — L. de comandă (engl.: control language), 1. folosit de utilizatorul unui 13 — Dicţionar de informatică 193 LIMBAJ prezentare po baza „înţelesurilor“ componentelor (-> semantică) şi, eventual, prin modul în care 1. urmează a fi folosit de către diferiţi indivizi. — L. algoritmic (engl.: algorilhmic language), I. do programare specializai în descrierea algoritmilor. Cel mai reprezentativ este I. ALGOL-GO. — L. artificial (engl: artificial language), I. creat în mod intenţional, de unul sau mai mulţi indivizi, pentru a servi la realizarea comunicării înlr-unul sau allul din domeniile do activilate umană, între indivizii unui grup aflat într-o silualie specială din punct do vedere al acliviLillii, între obiecte realizate do om, înzestrate cu posibilitatea emiterii sau recepţiei formelor de reprezentare ale 1. in general, 1. artificial are un număr redus do forme de reprezentare în raport cu 1. natural; asocierea „înţelesurilor“ esle mai explicit formulată, astfel îneît comunicarea şi înţelegerea să fio cît mai simple. (L.S.). — L. asociativ (engl.: associalive language), 1. do programare) destinat problemelor caro implică relaţii asociative între obiectele prclucratc; asemenea probleme sînt caracteristice inteligenţei artificíalo şi altor domenii nc-numerice de aplicaţie. într-un 1. asociativ, programul prelucrează obiecle cărora li se pot asocia atribute cu diverse valori; 1. asociativ trebuie să furnizeze instrucţiuni do prelucrare şi control specifice structurilor asociative create. De ex., în 1. do programare LEAP se poate scrie: atribut sjibicct = valoare, prin aceasta asociindu-se obiectului po post de „subiect“ valoarea „valoare“ cu atributul „atribut“; in acest fel se pot identifica obiede pe baza atributelor asociate. Ca instrucţiune de control tipică se consideră instrucţiunea do ciclare: pentru fiecare x astfel îneît atribut x = valoare repetă (secvenţă)... (C.G.). — L. de asamblare (engl.: assembly language), 1. de programare în care setul de bază al instrucţiunilor include operaţiile maşinii şi ale cărui structuri de dale se’ proiectează direct în locaţiile memoriei şi registrele calculatorului, utilizatorul gestionînd singur acestc resurse. L. de asamblare este astfel asociat unui anumit calculator. O instrucţiune lipică cuprinde: cîmpul adresei folosit pentru eticheta simbolică a instrucţiunii, cîmpul operaţiei ce conţine codul simbolic al operaţiei, cîmpul operandului ce conţine o expresie mai mult sau mai pu[in complicată în funcţie de complexitatea 1., prin a cărei evaluare rezultă o adresă a unei locaţii asupra căreia se realizează operaUa. în afara instrucţiunilor corespunzătoare operaţiilor de bază ale calculatorului^ un 1. do asamblare mai conţine şi pscudo-operatii care se adresează —> asamblorului. Principalele pseudo-instrucţiuni se referă la definirea şi prelucrarea simbolurilor din program şi la alocarea memoriei. L. de asamblare pot încorpora şi alte facilităţi cum ar fi: macroprelucrări, acces la biblioteci do subprograme etc. — L. de bază (engl.: base language), I. conţinînd un minim de primitive’ ca tipuri de dale, operaţii şi structuri de control ce urmează a fi folosite pentru definirea unor 1. cu facilităţi mai puternice (-» calculator abstract, —> l. extensibil). — L. de comandă (engl.: control language), 1. folosit de utilizatorul unui — Dicţionar de informatici LIMBAJ 194 sistem de calcul pentru descrierea cerinţelor sale de prelucrare. Este folosit în special cînd este vorba de sisteme interactive sau cu divizarea timpului, dar şi pentru sisteme de prelucrare pe loturi. — L. de nivel înalt (engl.: liigh level language), 1. de programare în care tipurile de date, operaţiile de prelucrare şi control şi celelalte facilitaţi nu sînt legate de echipamentul sistemului de calcul, de tipurile de date reprezentate în locaţiile de memorie ale calculatorului, de operaţiile primitive (FORTRAN, ALGOL-60, COBOL). Folosirea lui permite detaşarea utilizatorului de sistemul de calcul real. Delimitarea dintre I. de nivel înalt şi I. de nivel inferior (prin excelenţă limbajele de a-samblare ale calculatoarelor) nu este netă. — L. de programare (engl.: programming language), 1. artificial destinat descrierii (prin directive, comenzi sau instrucţiuni exprimate simbolic) prelucrărilor de date ce urmează a fi realizate de un sistem de calcul. Este principalul instrument ce înlesneşte transmiterea informaţiilor pe care se bazează prelucrarea dorită de la utilizator sistemului de calcul. în condiţiile existenţei unei mari varietăţi de 1. de programare, probleme ca: definirea 1. de programare, aspectele specifice acestui lip de 1., relaţia domeniu de utilizare — 1. de programare pe de o parte şi relaţial. de programare — calculator pe de altă parte etc. sînt studiate în cadrul teoriei 1. de programare. în general, un 1. de programare se poate defini prin sintaxa şi semantica lui, precum şi pentru cazul concret al unei implementări a I., prin detalii privind implementarea, diferitele restricţii sau extensii rezultate din implemen- tare. Pentru utilizator, un 1. do programare este interesant în principal prin prelucrările do date ce le poate realiza, prin eventualul specific al acestor prelucrări. Astfel, 1. de programare pot fi specializate pentru diferite domenii de aplicaţie şi cerinţe de calcul: prelucrări numerice sau simbolice, calcule tehnico-ştiinţifice, economice sau de alt tip, prelucrări secvenţiale sau paralele a datelor, prelucrări în timp real sau nu etc. în acest sens, există 3 aspecte importante ale unui 1. de programare care trebuie puse în evidenţă: tipurile de date, deci ce cantităţi (numere, şiruri de caractere, a-prese etc.) pot fi prelucrate în programele respectivului 1., operaţiile primitive ce pot fi executate asupra acestor cantităţi precum şi operaţiile care determină înlănţuirea operaţiilor de prelucrare şi regulile prin care se formează structuri mai complexe de date şi operaţii mai complexe, deci modul în care se pot extinde fără a ieşi din cadrul 1. tipurile de date şi operaţiile primitive. — L. dependent de context (engl.: context — sensitive language), 1. generat do o gramatică dependentă de context (—► ierarhie Chomsky). — L. extensibil (engl.: extensible language), 1. de programare înzestrat cu posibilitatea introducerii de noi facilităţi sau a modificării celor existente în vederea satisfacerii cerinţelor unor noi domenii de aplicaţii sau în vederea creşterii eficienţei şi clarităţii programelor. Este alcătuit, în esenţă, dintr-un 1. de bază şi un mecanism de extindere a facilităţilor sau introducere a noi facilităţi în termenii facilităţilor 1. de bază. Mecanismul de extindere se poate referi atît la facilităţile sintactice (in- 195 troducerea, de ex., de noi categorii sintactice) şi la facilităţile semantice (de ei. introducerea de noi tipuri de date sau operaţii). ALGOL-68, PASCAL, ELI, BLISS sînt 1. extensibile cu diferite grade de extensibilitate. — L. formal (engl.: formal language), 1. artificial cu o descriere riguroasă, matematică, bazată pe un sistem formal de tip gramatică sau automat, ce pot fi folosite ca modele ale 1. de programare. Cea mai cunoscută clasificare bazată pe incluziunea claselor de limbaje este —> ierarhia Chomsky a 1. şi, co-respunzător, a gramaticilor generative. — L. independent de context (engl.: context-free language), I. generat de o gramatică independentă de context (-» ierarhie Chomsky). — L. intermediar (engl.: intermediate language), 1. folosit pentru repre^ zentările intermediare ale programului sursă în timpul translatării. Este mai puţin complex decît 1. sursă, dar mai complex decît 1. obiect. Decizia de folosire a 1. intermediar de către proiectantul unui translator împarte translatarea globală a programului sursă în program obiect în etape de translatare mai mici, ceea ce simplifică întregul proces al translatării, dînd şi posibilitatea preluării de către mai multe persoane, lucrînd separat, a efortului de scriere a translatorului. — L. maşină (engl.: machine language), 1. programelor în format direct executabil al unui calculator. Constituie cel mai do jos nivel pe care poate fi programat un calculator. în esenţă, un program în 1. maşină este* o secvenţă de instrucţiuni şi zone de date care, depus printr-un procedeu oarecare în memoria calculatorului, poate fi imediat executat. Pentru reprezentări tlMBAJ externe calculatorului, un program în 1. maşină poate fi dat ca şiruri de cifre binare, octale sau’hexazecimale, organizate pe locaţii ale memoriei, sau folosind denumiri simbolice ale instrucţiunilor, evidenţiind astfel, în mod formal, instrucţiunile de zonele de date, ceea ce, în celelalte reprezentări sau în memoria calculatorului nu mai este, în general, posibil, singură execuţia programului făcînd distincţia respectivă. — L. natural (engl.: natural language), I. constituit spontan, de-a lungul istoriei, în procesul conlucrării membrilor unei colectivităţi u-mane. — L. neprocedural (engl.: nonprocedural language), 1. de programare în care succesiunea instrucţiunilor în cadrul unui program nu influenţează decît în mică măsură succesiunea executării lor (deci succesiunea instrucţiunilor în 1. maşină ale programului obiect). Aceste 1. sînt, în general, orientate spre un anumit domeniu de aplicaţii şi nu spre gestiunea resurselor calculatorului (ex., RPG, GPSS, SIMSCRIPT). Efortul de programare în 1. neprocedurale este, în general, mai scăzut în comparaţie cu cel depus în cazul 1. procedurale, în schimb 1. neprocedurale sînt mai puţin flexibile decît cele procedurale. — L. obicct (engl.: object language), I. în care traduce un translator, 1. programelor obiect. — L. pentru scrierea compilatoarelor (engl.: compiler writing language), 1. de programare folosit pentru scrierea compilatoarelor (ex., PASCAL, ALGOL-68, PL/I, BCPL). Printre facilităţile necesare unui asemenea 1. se numără: recursi-vitatea apelului de proceduri, acces la bit., operaţii de prelucrare a şirurilor de caractere, tip de date adresă. — L. procedural 13* LINIE COMUTATA 19G (engl.: procedural Ianguage), 1. de descriere a prelucrărilor de dale prin comenzi adresate calculatorului înlr-o manieră similară celei din I. naturale sau din matematică (ex.: FORTRAN, COBOL, ALGOL-60, PASCAL, PL/I). Utilizatorul specifică intr-un asemenea I. o secvenţă de operaţii cxeculabilo ce realizează în fapt o procedură, secvenţa executării fiind slabililă tot de utilizator. — L. regulat (engl.: regular Ianguage), I. generat, de o gramatică regulată; echivalent, mulţimea descrisă de o expresie regulată. — L. nursă (engl.: source Ianguage), 1. do programare în care este scris programul preluat de un translator, compilator sau interpre-tor, în scopul traducerii şi/sau execuţiei lui. Procesorul folosit este caracterizat, în afara sistemului de calcul pe care eslo implementat, do l.s. căruia îi este dedicat; deci, se vorbeşte dc compilator FORTRAN, in-terpretor ALGOL-GO etc. (L.S.). Iinio comutată (engl.: switchcd line), ansamblul dc conexiuni şi circuile stabilit între două posturi telefonice obişnuite, prin apelarea unuia de către altul, folosind discid (claviatura) cu' care este echipat şi selectoarele existente în centralele telefonice; ansamblul respectiv eslo caracteristic numai pe durata efectuării convorbirii sau transmiterii de date, fiind dezafectat la sfirşitul acesteia prin închiderea postului apelant. (T.P.). linie de comunicaţic (engl.: co-immication line). 1. Legătura fizică ce face posibilă comunicaţia la distanţă între două echipamente. De obicei, cuprinde canalul de comunicaţie realizat şi echipamentele de inodularc/de-modulaie necesare adaptării la canal, adică lot lanţul de transmisie. 2. Mediul fizic prin caro se face transmiterea la disianlă. (T.P.). linie de întîrziere (engl.: delay line), dispozitiv utilizat fie pentru întîrzierea predeterminată a unui semnal în scopul realizării unei funcţii specifice, fie pentru obţinerea unui set de impulsuri precis decalate în timp, fie, în calculai oarele mai vechi sau în unele tipuri do calculatoare de birou, pentru memorarea unor cuvinte binare. (T.P.). linie do program (engl.: program line), şir do simboluri care reprezintă forma textuală a unei instrucţiuni, declaraţii sau di-reclive, sau o parte a acesteia, cuprinsă pe o linie a formularului de 'programare; astfel, instrucţiunea FORTRAN din fig. L.2 ocupă 2 1. de p. (C.G.). 3 FORMAT |25x,'PRIMA LINIE'// „ . 25x,'A DOUA LINIE') Fig. L.2. Linii de program FORTRAN. Iinio închiriată (engl.: leased line), ansamblul de conexiuni şi circuite stabilit între două posturi telefonice, de către specialiştii care lucrează în reţeaua telefonică, pentru o perioadă mai mare de timp. Legătura între cele două posturi esle permanentă (nu mai este necesară apelarea prin folosirea discului şi a selectoarelor din ccntralele telefonice) şi asigură o viteză de transmisie a rialilor mai mare decîl în cazul linii-i comutate. (T.P.), 197 LISP: (engl. LIST Processing language), limbaj do programare neprocedural, de nivel înalt, utilizat mai ales în cercetare, acolo unde reprezentarea datelor prin liste este avantajoasă. LISP este limbajul dominant pentru cercetări în direcţia inteligenţei artificiale şi unul dintre limbajele de bază pentru implementarea sistemelor de calcul simbolic. Ca aplicaţii tipice pot fi considerate: sisteme pentru înţelegerea sensului propoziţiilor, sisteme pentru analiza şi generarea automată a programelor, sisteme pentru demonstrarea teoremelor. Faţă de limbajele de programare convenţionale, de largă circulaţie, LISP se deosebeşte atît din punctul de vedere al tipurilor de date primitive şi al instrucţiunilor, cît şi prin modul de concepere a unui program. în LISP există doar două tipuri de date: atomi şi liste. Atomii reprezintă o entitate indivizibilă din punctul de vedere al prelucrării, fiind reprezentaţi textual prin numere sau nume. Listele sînt unidirecţionale, fiind formate din atomi sau alte liste. Lista cu elementele atomice ABC eşte reprezentată (A B C). Unui atom îi pot fi asociate mai multe atribute, fiecare a-tribut avînd un nume şi o valoare. Numele atributului este numele _ unui atom; valoarea poate fi un atom sau o listă. Astfel, în LISP se pot reprezenta comod structurile asociative. Valorile atomilor pot fi modificate prin intermediul unui singur tip de instrucţiune, numită formă. O formă LISP are structura (f pt p2 ... pn) şi specifică aplicarea unei funcţii f asupra parametrilor plt p.,,... pn, deci reprezintă o rescriere MSP a formulei f (pit p2, ..., p„). Transformările complexe se pot realiza prin aplicări succesive ale mai multor funcţii asupra datelor. De ex., instrucţiunea de atribuire FORTRAN A = = B -ţ- C se va reprezenta în LISP prin forma: (SETQ A (PLUS B O). Ciclările se formulează definind recursiv funcţiile care realizează transformările dalelor; de ex., un program LISP pentru determinarea celui mai mic număr dintr-o listă nevidă L de numere este prezentat în continuare: (MINIM (LAMBDA (L) (IF (NULL(CDR L)) • •> p (CAR L) •■>« (MIN (CAR L) (MINI-M(CDR L))) ••> [3 unde funcţia (CAR L) produce ca rezultat primul element al lislei L, (CDR L) are ca rezultat lista obţinută din L prin eliminarea primului element, (MIN a b) produce valoarea minimă dintre a şi b, (NULL L) testează dacă lista L este vidă, iar (IF paß) evaluează forma a dacă predicatul p es le satisfăcut, sau forma 3 dacă p nu este satisfăcut. De remarcat că, în LISP, programul şi datele au aceeaşi formă do reprezentare, ceea ce permite sintetizarea şi modificarea dinamică a programelor. LISP arc puternice baze teoretice (-> calculul LAMBDA), fiind, în esenţă, un limbaj destinat, în afară de prelucrarea listelor, evaluării substitutive a algoritmilor^ Deşi este conceptual foarte simplu, LISP-ul permilo o formulare elegantă şi concisă a multor algoritmi incomod re-prezentabili în nllo limbaje de programare. (C.G.). LISTARE listare (engl.: listing), proces de înregistrare, de obicei Ia imprimantă, a datelor, rezultatelor şi programelor, într-o formă direct accesibilă operatorului uman, pe parcursul utilizării unui sistem de calcul. (C.G.). listă (engl.: list). 1. Formă textuală reprezenlind o enumerare de simboluri. 2. Structură de date explicită şi dinamică, asimilabilă unui graf orientat, ale cărui noduri constituie celulele !., arcele reprezintă legăturile între celule, iar oricare celulă din 1. poate fi atinsă pornind de la o celulă privilegiată, numită baza 1. O celulă c a unei 1. conţine, în principal, două cîmpuri: cîmpul datelor (memorează informaţia prelu-crabilă asociată celulei) şi cîmpul legăturilor (furnizează indicatorii de adresă corespunzători celulelor la care se poate ajunge din c, numite succe-soarele lui c.). Prin urmare, pe baza informaţiei de structură, furnizată de cîmpurile legătu- cîmp date | cimp legaturi HţQ— 198 rilor din celule, o 1. poate fi parcursă într-un mod specificat. în fig. L.3 este ilustrată reprezentarea expresiei (A-\-B)* *C + 1 sub formă de 1. Se observă că datele do prelucrat, asociate unei celule din 1., pot fi la rîndul lor l. într-o 1. L se_ consideră că oricare celulă conţine cel puţin o legătură către o altă celulă, care poate fi considerată ca prima celulă a unui 1. L\ eventual L vidă (1. fără nici o celulă). în fig. L.3, legătura către I. vidă este simbolizată prin [\]. — Z,. bidirecţională (engl.: two-way list), 1, în care celulele au cel mult un singur succesor şi un singur predecesor, o celulă con-ţinînd în afară de legătura către succesor şi o legătură către predecesor. / Pornind de la o celulă dată, o 1. bidirecţională poate fi parcursă în două direcţii. Dacă pe parcursul parcurgerii 1., pornind de la celula i se ajunge la i, 1. este inelară (fig. L. 4). — L. circu- legătură către llstavidâ' EB-4ĂHS1 LLin Fig. L.3. Reprezentarea expresiei 1-f(B+A)*C sub formă de listă, r4c||,ih-^Î —r Fig. L.4. Listă bidirecţională inelară. 199 Iară (engl.: circular list), 1. L, în care există cel puţin o celulă al cărei cîmp de date conţine o legătură către L (fig. L. 5). — L. inelară (engl.: ring), 1. L., în caro există cel ĂEHTG-41E] rr^MuR-»fDKl Fig. L.5. Listă circulară. puţin o celulă al cărei cîmp de legături conţine o legătură cii-tre L.—L. liniară (engl.: li- near list) -* l. unidirecţională. — L. multiplă (engl.: multi-way list), 1. ale cărei celule conţin, în cîmpul legăturilor, două sau mai multe legături (de ex. 1. bidirecţională). — L. multipliu înlănţuită (engl.: mul-ti-way list) -> l. multiplă. — L. ramificată (engl.: branched list), 1. în care există cel puţin o celulă al cărei cîmp de date conţine o legătură către o 1. (fig. ¿.6). — L. simplu înlănţuită (engl.: one-way list), -> iL1 L2~*T7FHaI H~*fBl'\l Fig. L.6. Listă ramificată repre-ientînd expresia (A*B)+2. I. unidirecţională. — L. unidirecţională (engl.: one-way list), 1. în care orice celulă are un singur succesor. Des folosit l. liniară, l. simplu înlănţuită. O 1. unidirecţională poate fi parcursă într-un singur sens (fig. L.l). Dacă o celulă i poate fi atinsă parcurgînd 1. unidirecţională pornind de la i, 1. este inelară. (C.G.). Fig. L.7. Listă unidirecţională. listînf' (engl.), document caro constituie rezultatul unui proces de listare. în general, 1. unui program conţine, în afara textului programului, informaţii suplimentare, în funcţie de prelucrarea premergătoare listării programului, ceea ce ajută la corectarea eventualelor erori de programare, utilizare etc. şi la estimarea unor performanţe ale programului. (C.G). locaţie de memorie (engl.: me-mory location), zonă a memoriei interne avînd asociată o adresă unică şi al cărei conţinut poate fi citityscris într-un ciclu (al memoriei). De obicei l.in. păstrează conţinutul unui cuvînt sau codul unui caracter. Sin.: celulă de memorie. (P.D.). lot (engl.: input job deck), succesiune de lucrări înregistrată de obicei pe cartele perforate sau pe un suport magnetic; sfîrşitul fizic al 1. este marcat printr-o înregistrare specială. Prelucrarea 1. este asigurată de o componentă a sistemului de operare: monitor de înlănţuire, planificator de lucrări etc. Se obişnuieşte memorarea sa pe suport magnetic (operaţie realizată de către un program al sistemului, în paralel cu desfăşurarea altor prelucrări în sistemul de calcul); citirea conţinutului I. de către monitorul de înlănţuire se poate face, astfel, cu o viteză mai mare, asigurîndu-se o exploatare mai bună a partiţiei de memorie şi a echipamentelor periferice destinate prelucrării pe 1. (F.M.). LUCRARE 200 lucrare (engl.: job). i. Din puncl do vedere dinamic, o înlănţuire a execuţiilor mai multor programe (compilatoare, programe de legare şi încărcare, programe utilitare, programe utilizator ş.a.), destinată satisfacerii cererilor de serviciu formulate de un utilizator; acestea sînt exprimate cu ajutorul unor comenzi, interpretate do o componentă a sistemului de operare. Fiecare comandă generează o fază a lucrării: compilare, legare, încărcare, execuţie ele.; 2. Din puncl de vedere static, secvenţă de: comenzi adresate sistemului de operare (cereri de compilare, legare, încărcare şi lansare a programului rezultat din operaţia de legare, sau a unor programe din bibliotecă ele.), unităţi do program sursă şi alto componente (cum ar fi module obiect, programe exprimate în format imagine memorie ş.a.). Secvenţa este delimitată fizic prin două comenzi speciale: una caro anunţă începutul 1. si alta caro anunţă sfirşitul său. ’(F.M.). lungime a curtatului (engl.: Word lenglh), numărul de componente ale vectorului binar co constituie cuvîntul procesor, cuvîntui memorie sau cuvîntul do cod. (P.D.). M mncroasamblor (engl.: macro-assembler), asamblor cu facilităţi de macroprelucrare, capabil să execute translatarea unui program scris într-un macro-limbaj de asamblare. (C.G.). macrodoiinire (engl.: macrospe-cification), specificarea modului de formare a unei date, instrucţiuni sau, în general, a unui text, pe baza unor elemente deja existente, folosind macrodefiniţii. (C.G.). macrodefiniţie (engl.: macro(de-finition)), porţiune de program care descrie structura textului de substituit în cursul unui proces de macroprelucrare, textul prin care acesta este substituit şi modul în care se execută substituirea. Cele trei obiective se realizează pe baza următoarelor componente ale unei m.: şablonul de identificare (specifică sintaxa apelului şi parametrii m.), textul de înlocuire şi secvenţa de evaluare. Parametrii m. sînt reprezentaţi prin construcţii sintactice numite indicatori de parametru, pe baza cărora parametrii pot fi referiţi în textul de înlocuire sau instrucţiunile de evaluare. Textul de înlocuire corespunde acelor părţi ale m. care subsliluie apelul acesteia, după eventuala înlocuire a indicatorilor de parametru conţinuţi prin valorile curente * ale’ parametrilor apelului. Secvenţa de evaluare a iu. selectează,’în urma exe- cutării unor instrucţiuni de evaluare (instrucţiuni ale limbajului de bază al macroproceso-rului) a parametrilor apelului m., textul de înlocuire de substituit. împreună, secvenţa de evaluare şi textul de înlocuire formează corpul ni. în unele macroprocesoare secvenţa de evaluare lipseşte, corpul m. fiind alcătuit în totalitate din text de înlocuire. Pe baza ni., un proces de macroprelucrare se desfăşoară în felul următor: a) linia curentă din textul de prelucrat este comparată cu şablonul de identificare al fiecărei m. M. al cărei şablon satisface procesul de identificare este apelată; b) se execută secvenţa de evaluare a in. selectîndu-se sau sintetizîndu-se textul de înlocuire, pe baza parametrilor izolaţi în linia caro a provocat apelul m.; c) textul de înlocuire este substituit în locul liniei de apel. Acest proces de „execuţie“ a unei in. poartă numele do expansiune. Textual, o m. este introdusă folosind facilităţi ale limbajului de bază al macroproccsorului, care, eventual, pot implica a-peluri ale unor ni. construite în macroprocesor. Pentru exemplificare, să considerăm specificarea unei 111. în macroproce-sorul GPM: § DEF, BX, fiind a. Ca urmare, o linie de text de forma SEX, EXEMPLU, va genera textul UN EXEMPLU, deoarece textul de înlocuire provine prin alipirea şirului UN cu şirul EXEMPLU care reprezintă valoarea' substituită în locul indicatorului de parametru ~ 1, EXEMPLU fiind primul parametru al apelului. De notat că apelul unei m. se realizează sub forma $ şablon de identificare, px, pz....... pn', unde Pi, i = 1, 2, ..., n sîni şiruri de caractere reprezen-tînd parametri ai apelului. (C.G.). macro generator (engl.: macro-generator) macroprocesor. macro instrucţiune (engl.: ma-croinstruction), instrucţiune a unui limbaj de programare introdusă de către utilizator folosind mecanismele de macrode-finire ale limbajului sau fixată în limbaj sub forma unei ma-crodefiniţii. Un limbaj de programare poate furniza m. chiar dacă nu posedă facilităţi de macrodefinire. De ex., limbajul de asamblare ASSIRIS, pentru calculatorul FELIX C-256, deşi nu este un macrolim-baj de asamblare, este echipat cu un set de m. pentru specificarea operaţiilor de intrare/ ieşire. La asamblare, o astfel de m. este înlocuită printr-o serie de instrucţiuni elementare ale FELIX-ului.’Astfel m. „WA- IT CB“, care aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ ieşire, este substituită la asamblare prin două instrucţiuni: LD41,2 CB şi CSV X'02'. Utilizarea m. conduce la o programare mai comodă (dă posibilitatea comprimării unor şiruri lungi de instrucţiuni întruna singură). (C.G.). macro limbaj (engl.: macrolan-guage), limbaj de programare cu facilităţi de macrodefinire a unor tipuri de instrucţiuni şi date. De ex., în m. de asamblare al microcalculatorului M 18, se poate defini o instrucţiune generică pentru încărcarea re-\ gistruluL acumulator, prin adresare indirectă, în felul următor: MACRO LIA PI SHLD PI MOV A,M ENDM Folosind macroinstrucţiunea LIA, transferul datelor din locaţia de memorie a cărei adresă e.ste Ia DATA în locaţia BB se va putea exprima: LIA DATA STA BB M. oferă programatorului o comoditate sporită de programare, deoarece acesta poate „modela limbajul“ conform prelucrărilor efectuate. (C.G.). macroprclucrarc (engl.: macro-processing), proces de înlocuire a liniilor unui text prin alt text generat în urma expansiunii unor macrodefiniţii. M. constituie o tehnică utilizată frecvent în cadrul asambloarelor care furnizează un repertoriu fixat de macroinstrucţiuni, a macro-asambloarclor, a translatoarelor limbajelor de programare extensibile şi, bineînţeles, în cadrul macroprocesoarclor. M. os- 203 te utilizată şi ca tehnică do implementare â sistemelor de programare portabile, dezvoltate printr-un proces de -»• bootstrapping. Iniţial, se pleacă de la un nucleu foarte simplu, capabil să execute m. Totalitatea elementelor pe baza cărora nucleul poate fi programat poartă numele de limbaj de bază; în esenţă, acesta trebuie să permită’ specificarea macrodefini-ţiilor prin intermediul cărora acest limbaj este extins treptat, obţinîndu-se o ierarhie de limbaje din care ultimul este caracteristic sistemului dorit. (C.G.). macroprocesor (engl.: macropro-cessor), program destinat transformării unui text într-un alt text, folosind exclusiv macro-pelucrarea. Des folosit macro-generator. M. sînt utilizate pentru editarea textelor, implementarea translatoarelor limbajelor de programare, pentru conversia programelor dintr-un limbaj în alt limbaj etc. în multe aplicaţii, utilizarea m. este mai comodă în raport cu alte tehnici de implementare; în schimb, programele obţinute sînt mai lente (mai ales datorită interpunerii m. între calculatorul convenţional şi program). M. se comportă ca şi un calculator pentru programele implementate (-> maşină abstractă). (C.G.). magistrală (engl.: bus), mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru transmiterea semnalelor care codifică (reprezintă) un vector binar. După semnificaţia semnalelor transmise pe m., aceasta poate fi de adrese, de date sau de control, după cum semnalele respective reprezintă adrese, MASCARE A ÎNTRERUPERILOR date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate. Uneori, aceste denumiri se utilizează pentru a indica submulţimile de conductoare, cu semnificaţia respectivă, dintr-o m. — M. de intrare/ieşire (engl.: input/output bus), m. utilizată pentru efectuarea operaţiilor de intrare/ ieşire, realizînd transferul de informaţie dintre circuitele pentru interfaţarea echipamentelor periferice şi unitatea centrală sau unitatea de schimburi multiple. — M. unică (engl.: uni-bus), m. asigurînd transferul de informaţii între toate echipamentele (unitatea centrală, memoria internă, echipamente de intrare/ieşire) componente ale unui sistem de calcul. Permite fiecărui echipament să comunice direct cu cea mai mare parte a celorlalte, însă limitează viteza sistemului deoarece, la un moment dat, nu se poate efectua decît un singur transfer. Acest tip de m. este utilizat la unele minicalculatoare şi la majoritatea microcalculatoarelor. (P. D.). magnetotecă, bandotccă. mantisă (engl.: mantissa), vector binar cu număr predeterminat de componente, alcătuind unul din elementele reprezentării în virgulă mobilă. (P.D.). mascare (engl.: masking), operaţie de aplicare a unei măşti asupra unei date prin efectuarea intersecţiei logice la nivelul de bit între mască şi dată. (C.G.). mascare a întreruperilor (engl.: interrupt masking), acţiune executată de unitatea centrală de prelucrare avînd ca efect eliminarea temporară a unui nivel de întrerupere sau a unui grup de MASCA 204 nivele, din sistemul do întreruperi. Cererile unde: Q este mulţimea finită, nevidă a stărilor C.F., E este alfabetul şirurilor de intrare, r este alfabetul benzii (Ser), q0 este starea iniţială a C.F. (q0sQ), F este mulţimea stărilor finale ale C.F., (FcQ), f este funcţia de mişcare a m.T. definită astfel: f : Q X (r U {E}) -> 9[Q X x r x {o, i}\ unde B este simbolul blanc, {0, 1} simbolizează deplasările stînga, respectiv dreapta, iar MAŞINA TURING 9>{A) reprezintă mulţimea părţilor lui A. Configuraţia m.T. este o pereche [x f ay, q) cu x şi y şiruri peste T, asT şi q^Q, iar simbolul | marchează poziţia capului de citire/inscriero. Din această configuraţie re-zullă că şirul xay se află pe bandă, iar q este starea C.F. Mişcările maşinii sînt descrise de funcţia f, după cum rezultă şi din următorul exemplu: dacă {q\ 6,_ 1) <= f(q, o), atunci configuraţia (xb f y, q') este o succesoare directă a configuraţiei (x î ay, q), ceea ce se notează: (sfat/, q)\—{xb t y, ?')• Relaţia , relaţia de mişcare, poate fi extinsă la închiderea ei tranzitivă şi reflexivă: |*_. Cu |2_ se defineşte limbajul acceptat de m.T. ca mulţimea: L = {x\(î I—(2/tz. 4), îei), deci formată din şirurile de intrare care conduc m.T. într-o stare finală. Pe baza perechilor (x, yz) se poate studia comportarea intrare/ieşire a m.T. Tocmai această comportare permite folosirea m.T. ca model al noţiunii de algoritm: o m.T. pentru care perechile [x, yz) sub o anumită interpretare reproduc perechile (date de intrare, rezultate) ale unui algoritm, poate fi considerată model al acelui algoritm. Funcţia definită de mulţimea perechilor {x, yz) se nu numeşte funcţie Turing — cal-culabilă. De studiul acestor funcţii se ocupă o -» teorie a calcula-bilităţii în sens Turing. Pe baza modului în care a rezultat m.T., a experienţei lucrului cu ea, precum şi prin demonstrarea echivalenţei m.T. cu alte modele formale s-a _ impus postulaţio-nal aşa-numita teză a lui Turing, care declară existenţa pentru orice procedură în mod intuitiv dovedită a fi algoritm, a unei m.T. echivalente (care reali- MAŞINĂ ABSTRACTA 20fi zează aceeaşi funcţie intrare/ ieşire sub o interpretare anumită). Un rezultat de mare importanţă obţinut în studiul proprietăţilor m.T. l-a constituit demonstrarea nerezolvabilităţii „problemei opririi m.T.“ care, în condiţiile valabilităţii tezei lui Turing, are o consecinţă importantă în verificarea corectitudinii programelor, consecinţă ce ar putea fi formulată astfel: „nu există nici un program care, primind la intrare un program P oarecare şi un set de date D pentru acesta, să poată decide dacă prin execuţia programului P cu setul D se ajunge în timp finit la rezultat sau nu (deci dacă execuţia lui P se opreşte sau nu)“. (L.S.). maşină abstractă (engl.: abstract maeliine), concept utilizat pentru a desemna un calculator abstract complex, asociat unui limbaj de programare de nivel înalt L, capabil deci să execute ca operaţii primitive instrucţiunile limbajului L. M.a. asociată lui L poate fi identificată, de ex., cu imaginea pe care şi-o face utilizatorul asupra unui sistem de calcul, care, folosind un interpretor pentru L, primeşte şi execută instrucţiune cu instrucţiune programe din L. Astfel, se poate vorbi de o m.a. FORTRAN, o m.a. AL-GOOL-6O etc. Cunoscînd numai limbajul L, se poate proiecta independent de orice calculator real, uneori pînă în cele mai mici detalii, m.a. asociată lui L. Un asemenea proiect echivalează cu descrierea limbajului X, fiind o direcţie posibilă în definirea limbajelor de programare. (L. Ş.J. maşină cu comandă numerică (engl.: numericaly controlled tool), maşină unealtă a cărei func- ţionare este comandată automat prin intermediul unor echipamente numerice, convertoare numeric — analogice şi elemente de acţionare electromecanice. Toate informaţiile relative la operaţiile care urmează a fi desfăşurate sînt reprezentate, codificat, pe o bandă magnetică sau perforată. Aceasta este citită şi interpretată de către echipamentele numerice, avind ca rezultat aplicarea unor semnale corespunzătoare convertoarelor şi, apoi, elementelor de execuţie pentru realizarea operaţiilor prescrise. în cazul maşinilor mai complexe comanda poate fi rea-zată prin intermediul unui micro sau( minicalculator, utilizabil şi în procesul de elaborare a datelor necesare comenzii efective; există cazuri în care un sistem de calcul poate comanda mai multe maşini unelte sau cînd informaţia necesară funcţionării este primită de la distanţă prin intermediul unui sistem de teletransmisie. Pentru prepararea datelor necesare comenzii numerice au fost dezvoltate limbaje orientate, permiţînd descrierea proprietăţilor geometrice, toleranţelor, mişcării elementelor maşinii într-o formă simplă şi foarte accesibilă. Utilizarea m. cu c.n. conduce la creşterea substanţială a eficienţei producţiei prin mărirea productivităţii şi îmbunătăţirea calităţii produselor. (T.P.). maşină de învăţat (engl.: learning machine). 1. Terminal interactiv într-un sistem de calcul utilizat pentru procesul de instruire în -» Invăţămîntul a-sistat de calculator. 2. Echipament destinat însuşirii cunoştinţelor elementare dintr-un domeniu foarte restrîns, utilizabil de către o singură persoană la 207 un moment _ dat. în general conţine un singur program „de învăţare“, memorat permanent, funcţionarea fiind asemănătoare, la scară mult mai redusă, cu a unui terminal dintr-un sistem de calcul utilizat pentru instruirea asistată de calculator. Exemplul tipic îl constituie „profesorul meu“, un calculator de buzunar livrat la un preţ rezonabil, care conţine un program pentru însuşirea aritmeticii de către copii. La iniţierea programului, pe dispozitivul de afişare apare o operaţie aritmetică simplă între două numere, copilul fiind invitat să indice rezultatul. Dacă acesta nu este corect, se semnalizează şi se aşteaptă o nouă încercare; după' a treia încercare nereuşită se afişează răspunsul corect şi apoi un alt exerciţiu. Dacă răspunsul este corect urmează un nou exerciţiu, eventual cu un grad de dificultate mai ridicat. Răspunsurile date se contabilizează şi, la sfîrşitul unui set de exerciţii, se afişează o notă acordată pentru activitatea depusă. Acest gen de echipament se mai denumeşte, uneori, maşină de examinat, (T.P.). maşină scevcnţială (engl.: sequ-ential machine), model matematic reprezentînd circuitele secvenţiale sincrone. M.s. este un automat finit deterministic. (P. D.). ninşină von Neuman (engl.: Von Neuman machine), calculator funcţionînd pe baza criteriilor prezentate într-un articol publicat în anul 1947 de John von Neuman, împreună cu Art-hur W. Burks şi Herman H. Goldstein. Aceste criterii (->• calculator numeric) definesc structura calculatoarelor numerice actuale. Unul din criterii, MATRICE HERMITICA numit conceptul de program memorat, a fost formulat de John von Neuman. Potrivit acestui concept instrucţiunile şi datele sînt memorate împreună (în aceeaşi .formă) şi sînt accesibile în acelaşi fel. (P.D.). maşini do facturat şi contabilizat (engl.: accounting machines), echipamente de calcul care citesc date de pe cartele, bandă perforată sau alt mediu şi produc tabele, liste, completează documente preimprimate etc. îşi găsesc o utilizare bună în întreprinderi, pentru problemele specifice evidenţei financiar-con-tabile. Datorită posibilităţilor de programare ele pot fi utilizate şi în alte domenii. Operaţiile principale care pot fi îndeplinite de m. de î. şi c. sînt: operaţii aritmetice, imprimarea unui rînd, citirea unei date de intrare etc. Dintre tipurile de m. de î. şi c. fabricate în ţara noastră menţionăm: FG —15, FC —64, FG—96. (P.P.). martice îotosensibilîi (engl.: light sensitive array), mulţime de fotoelemente independente, dispuse rectangular într-un număr de linii şi coloane pe aceeaşi suprafaţă (într-un rastru) şi utilizate, în general, pentru recunoaşterea optică a caracterelor. Aceasta este obţinută în urma analizei elementelor din m.î. ce au fost activate la explorarea unui anumit caracter. (T.P.). matrice liermitică (engl.: Her-mite matrix), matrice pătrată cu elemente complexe, la care elementele simetrice faţă de diagonala principală sînt complex conjugate, adică: an = âji. Matricea complex conjugată AH a unei matrice date A se defineşte ca fiind matricea avînd_ MATItlCE HESSENEERG drept elemente transpusele complex-conjugate alo matricei date, adică: AB = Ăr. In cazul matricelor hermitice: A. Dacă elementele matrice^ her-milico A sînt reale, atunci matricea este simetrică. (V.L). matrico Hcssenberg (engl.: I-Ios-senberg matrix), matrice _ păj trată alo cărei elemente verifică una din relaţiile: aij = 0, pentru i } j -f 1, caz în care este numită şi m.H. superioară; a;j = = 0, pentru ,/ > i + 1, caz în care este numită şi m.U. infe-rioai'ă. (V.I.). maii'icca identitate (de rang n) (engl.: identity matrix), matrice pătrată, notată uzual cu In, avînd elementele: 8pp= 1, $pq= = 0, p 2- Din definiţie rezultă că produsul unei matrici pătrate A de rang n cu o m.i. este egal tot cu matricea A. (V.I.). matrice simetrică (engl.: symmetric matrix), matrice palrată egală c>i transpusa ei, adică A = AT; elementele salo verifică relaţia o;j = aj¡. (V.I.). mntrico unitară (engl.: unit matrix), matricea A definită prin proprietatea A • A^= I, An fiind matricea complex conjugală. Dacă m.u. are elemente reale, ca devine ortogonală, adică: A-AT^I sau A-1 = AT, AT fiind matricea transpusă. O m.u. frecvent utilizată este matricea Householder: A=I —2W. 1YH, IV fiind un vector n dimensional. (V.I.). măsură a informaţiei (engl.: information measure), măsură a incertitudinii asupra realizării unui eveniment x dinlr-un sistem dat, cunoscînd probabilitatea sa apriori de realizai'« p(x); m.i. — în acest sens, al comunicaţiei statistice — poate fi 208 exprimată prin relaţia: i(x) = = — crAogp[x), unde a. este o constantă pozitivă, determinată în funcţie de baza logaritmului, respectiv de unitatea de măsură. — M.i. mutuale (engl.: mutual information measure), măsură a incertitudinii asupra realizării unui eveniment x din-tr-un sistem dat oînd se realizează (observă) un eveniment _ y, cunoscînd probabilitatea apriori de realizare a evenimentului x, p(x) şi probabilitatea realizării evenimentului x condiţionată do realizarea evenimentului y, p{x/y): i(x\y) ----- «log , p(x) k'. fiind o constantă pozitivă. fîJ.P.j. memorie (engl.: memory (sto-rage)), echipament sau subsistem aparţinînd unui sistem do calcul avînd rolul de a păstra informaţia. Efectuează operaţii de citire şi scriere a informaţiei localizate printr-o adresă. Citirea presupune obţinerea informaţiei memorate, iar scrierea depunerea ei în m. în funcţie de locul ocupat într-un sistem de calcul distingem m. principală (numită şi centrală, internă sau operativă) şi m. externă (secundară, auxiliară). M. principală păstrează programele (pe durata executării lor de către unitatea centrală şi informaţiile folosite do acestea (date, rezultate), prezenţa ei fiind o condiţie esenţială pentru funcţionarea unui sistem de calcul. M. externă are rolul de a păstra cantităţi mari de informaţie şi programe folosite frecvent pentru a putea fi aduse — într-un interval de timp mic — în (n. internă în vederea prelucrării. Atributele mai importante ale m. sînt: capacitatea, 209 MEMORIE timpul de acces, durata ciclului, viteza de transfer a informaţiei, costul, modul de acces la informaţie. Capacitatea memoriei se exprimă în IC unităţi de informaţie (cuvinte sau caractere). Timpul de acces exprimă durata intervalului în care poale fi obţinută informaţia adresabilă din m.; durata ciclului reprezintă intervalul minim la care se pot succeda două operaţiuni oarecare. Viteza de transfer reprezintă numărul do unităţi do informaţie transferate de in. în unitatea de timp. Costul se exprimă de obicei pe bit memorat şi se determină prin raportarea preţului do cost al 111. la capacitatea acesteia, exprimată în biţi. Modul de acces permite delimitarea următoarelor categorii de ni.: 111. cu aeces aleator, m. cu acces secvenţial, ni. asociative şi ni. do tip listă. Bl. cu acces aleator sînt caracterizate prin faptul că durata timpului de acces este aceeaşi pentru orice adresă. Pentru ni. cu acces secvenţial (serial) timpul de acces este o funcţie de poziţia ocupată de informaţie în cadrul memoriei. M. asociative permit localizarea informaţiei prin conţinutul acesteia şi prin adresă. BL de tip listă permit accesul pe baza uneia din tehnicile do structurare a listelor: FIFO sau L1FO (in. de tip stivă). în funcţie de operaţiile-ce pot fi efectuate ni. pot fi clasificate în in. cu cilire-scriero care permit atît citirea, cit şi scrierea informaţiei şi 111. permanente (citire — numai) care permit numai citirea informaţiei. După efectul citirii asupra informaţiei memorate, 111. pot fi cu citire distructivă (informaţia memorată se pierde după citire) şi cu citire nedis-li'uctivă (informaţia nu se mo- difică). Dacă prin dispariţia alimentării informaţia memorată se pierde, m. este volatilă; în caz contrar este nonvolatilă. După modul în care se_ realizează păstrarea informaţiei m..poate fi statică sau dinamică. în cazul m. dinamice este necesară reîmprospătarea informaţiei pentru păstrarea pe intervale de timp mai mari decît o valoare specificată. La m. statice nu este necesară reîmprospătarea. Tehnologia de realizare a ni. determină delimitarea unor categorii de echipamente: ni. cu circuite integrate, m. cu inele de ferită, m. cu discuri magnetice, m. cu bandă magnetică, m. cu tambur magnetic, m. holografică etc. — iii. asociativă (engl.: associative memory), m. avînd proprietatea că informaţia poate fi localizată atît prin conţinut, cîtşi prin adresă. Se mai utilizează şi termenul m. adresabilă prin conţinut. — M. auxiliară (engl.: auxiliary memory), m. externă — M. bipolară (engl.: bypolar memory), 111. semiconductoare realizată cu tranzistoare bipolare. — M. cu acces aleator (engl.: random acces memory), m. al cărei timp de acces nu depinde de valoarea adresei. — M. cu bule magnetice (engl.: magnetic buble memory), in. care păstrează informaţia cu ajutorul unor domenii (numite şi bule) magnetice mobile ce pot fi create şi deplasate într-un strat subţire de material magnetic. — M. cu celule de date (engl.: data cell memory), m. cu microfilme şi in. holografice. în tab. M. 1 sînt date caracteristicile principale ale unor echipamente de in. externă. Datorită marii capacităţii do memorare ni. cu celule de date, ni. holografice şi cele cu microfilme sînt nu- li MEMORIE 210 Tabelul 31.1 Denumirea echipamentului Capacitatoa Timpul do Viteza de 100 caractore acces transfer carac¬ H s tere/secunda Tambur magnetic 4---75 8,5 x IO3 10" Unitate de discuri cu capete fixo 10 5 x IO3 10B Unitate de discuri cu ca¬ pete mobile 5-4-IO2 3 x 10* 3 x IO5 Memoria cu celule de date 4 x IO2 5 x IO5 6 x 104 Memoria cu bandă mag¬ netică 25 --- (G -4-30) x 101 Unitate de casetă mag¬ netică 0,5-4-1 - IO3 Memorie holografică IO5 5 x 10° IO5 mite m. de masă (arhivare). — iii. de cale, termen folosit pentru a indica memoria tampon folosităîn unităţile de schimburi multiple. — iii. de reîmprospătare (engl.: refresh memory), m. care păstrează reprezentarea codificată a informaţiei afişate pe un terminal cu tub catodic fără memorie. — iii. externă (engl.: externai memory), m. destinată păstrării unui număr mare de programe şi date, care pot fi folosite de unitatea centrală după ce sînt transferate în m. principală. Sin.: m. auxiliară. Poate avea capacitatea mult mai mare de-cît m. principală. Timpul de acces este mult mai mare decît al m. principale, iar costul pe bit memorat mult mai mic, dar viteza de transfer este comparabilă. Echipamentele de m.e. folosite în sistemele de calcul sînt: unităţi de discuri magnetice, bandă magnetică, casetă magnetică, tambur magnetic etc. — iii. holografică (engl.: holo-graphic memory), m. permanentă care păstrează informaţia pe un strat holografic prin crearea unor . orificii cu ajutorul unui fascicul laser. Citirea se realizează'' prin detectarea unui fascicul/ laser de mică putere în zonele unde se produc orificiile. — iii. pe bandă magnetică (engl.: magnetic tape memory) -»• unitate de bandă magnetică. — iii. pe disc (etigl.: magnetic disc memory) -» unitate de discuri magnetice. — M. pe tambur magnetic (engl.: magnetic drum memory) ->• tambur magnetic. — iii. permanentă (engl.: read only memory), in. al cărei conţinut nu poate îi modificat prin intermediul unei operaţii de scriere. M. permanentă permite numai citirea informaţiei. Conţinutul ci poate fi stabilit de către fabricant sau de către beneficiar. Dacă poate fi stabilit de beneficiar, m. permanentă se numeşte programabilă şi operaţia care permite acest lucru este numită programare. Dacă beneficiarul poate anula conţinutul ei şi programa un altul, aceasta se numeşte reprogra-mabilă. — M. principală, m. direct accesibilă unităţii centra- 211 memorie Ic, avind rolul do a păstra programele pe durata executării acestora. 31. principală are acces aleator, permite citirea şi scrierea informaţiei şi are durata ciclului mai mică de 1 jjls. Capacitatea ei depinde de performantele sistemului în care este inclusă, puţind fi cuprinsă în prezent între kK si 16 iii octeti [Ui = 1024, 131/ - 1024 A'J. tn prezent m. principale se realizează cu inele de ferită sau cu m. semiconductoare. 31. cu inele de ferită folosesc celule de memorie constînd din inele de ferită cu ciclu de histerezis dreptunghiular. Informaţia este memorată asociind cu fiecare stare de magnetizare remanentă a unui inel o valoare a bitului. Citirea informaţiei are loc prin detecţia tensiunii induse datorită aplicării unui cîmp magnetic care aduce inelul în una din stările da magnetizare remanentă. 31. cu inele de ferită este nonvolatilă dar citirea este distructivă, ceea ce implică refacerea informaţiei după fiecare citire, lungind astfel ciclul m. principale. M. semiconductoare numite şi m. monolitice sau integrato sînt realizate cu circuite integrate pe scară largă MOS sau bipolare. Informaţia este memorată în celule realizate cu circuite bistabile în cazul m. statice şi cu ajutorul unor tranzistoare şi condensatoare în cazul m. dinamice. Pentru m. dinamice valoarea bitului memorat într-o celulă este dată de mărimea sarcinii electrice dintr-un condensator. Deoarece sarcina scade în timp este necesară refacerea periodică a nivelului ei pentru a realiza păstrarea informaţiei. A-ceastă operaţie, numită reîmprospătare este realizată prin citirea conţinutului unei celu- le şi reînscrierea lui. în general se preferă utilizarea memoriilor dinamice datorită consumului redus de energie şi a numărului mare de biţi pe care-i poate memora un singur circuit (pentru memoriile MOS dinamice capacitatea unui circuit poate atinge 64 IC biţi). 31. semiconductoare sînt volatile şi au citire nedistructivă. 351. principale realizate cu m. semiconductoare au timp de acces mai mic, siguranţă în funcţionare mai mare şi preţ de cost mai mic decît cele cu inele de ferită. Deoarece costul m. principale are o pondere importantă în preţul de cost al sistemului de calcul, sistemele se cumpără cu o capacitate instalată a m. principale egală cu cea necesară pentru aplicaţia considerată. Pentru a fi posibilă obţinerea de diferite capacităţi ale m. principale (care pot atinge cel mult valoarea capacităţii maxime specificate la proiectarea sistemului de calcul) aceasta se realizează sub formă de module. Modulele de m. au capacitate prestabilită, conţin circuite pentru adresarea şi citirea/scrierea informaţiei şi constituie unitatea fizică prin care se poate extinde capacitatea m. principală. Timpul de acces şi durata ciclului tn. principale sînt limitate de valorile acestor parametri pentru modulul de m. Obţinerea unor valori mai mici decît pentru un modul se poate realiza prin-tr-o structurare specială a m. principale. O primă posibilitate o oferă mărirea lungimii cuvîn-tului transferat (cuvînt memorie), pe durata unui ciclu al in. principale. Astfel, dacă unitatea centrală foloseşte un cuvînt de fv biţi, lungimea cuvîntului memorie este nip biţi (n fiind un 14* MEMORIE 212 număr întreg) !) şi durai a ciclului unui modul oslo T, acesta va fi apropiat, dc T/n, pentru unitatea centrală. O altă posibilitate este dispunerea modulelor astfel incit adresele succesive să fie situate în module diferite permiţind funcţionarea în paralel a modulelor (-> adresare întreţesută). — ii/, semiconductoare (engl.: semiconductor memory) —> m. principală. — Al. tampon (engl.: buffcr rac-mory), in. de capacitate mică utilizată pentru efectuarea transferului de informaţie intre două subsisteme cu viteze de lucru diferite ¡de ex. într-un sistem de calcul la care ciclul unităţii centrale este mult mai mic decît cel al in. principale). In aceste situaţii — pentru utilizarea eficientă a unităţii centrale — se utilizează o m. tampon avînd durata ciclului egală cu ciclul unităţii centrale, dar a cărei capacitate va fi mult mai mică decît a m. principale (această cerinţă este necesară întrucît costul memoriei creşte pe măsură ce durata ciclului este mai mică). Folosind o unitate de gestiune a memoriei care asigură prezenţa în in. tampon a informaţiei solicitate de unitatea centrală (de la in. principală) pentru majoritatea cererilor do acces, se obţine un sistem cu performanţe apropiate do cele ale unui sistem ideal, avînd ciclul m. principale egal cu cel al unităţii centrale. — iii", virtuală (engl.: virtual memory), m. care permite existenţa unui spaţiu do adresare practic nelimitat, numit spaţiu virtual. Adresele emise de procesor sînt în spaţiul virtual care este diferit de cel al ni. principale. Se realizează prin integrarea într-un singur sistem a m. principale şi a unui echipament cu m. externă cu viteză mare do transfer (unitate de discuri de capete fixe, tambur magnetic). Pentru utilizator acest sistem apare ca o in. principală de capacitate egală cu cea a echipamentului de m. externă, dar avînd practic timpul de acces al m. principale. Fiecare adresă virtuală este translatată pentru a determina dacă informaţia adresată se află in m. principală şi a obţine adresa fizică. Dacă informaţia se află în m. principală accesul are loc imediat. Dacă nu, se determină adresa acesteia în m. externă şi se transferă apoi în ni. principală. Gestiunea in. virtuale este asigurată cu ajutorul paginării sau al segmentării. Implementarea ni. virtuale are loc printr-o ierarhie de echipamente de m. (—> ierarhia memoriei). j\i. virtuală se utilizează, de obicei pentru sistemele de calcul mari, dar este folosilă şi la unele minicalcu-latoare. (P.D.). mesaj (engl.: message). 1. Mulţime de caractere şi simboluri destinate transferului de informaţie do la sursă la destinaţie. Dacă sursa şi destinaţia sînt două echipamente plasate la distanţă, iar comunicaţia este sincronă, structura în timp a in. conţine, după caracterele de sincronizare, un caracter indi-ciud începutul titlului (—>cod ASCII), urmat de titlu, un caracter indicind începutul textului, textul propriu-zis urmat, de un caracter indicind sfii-şitul său şi un set de caractere de control. pentru verificarea corectitudinii transmisiei. Numai textul este transferat echipamentului destinatar, restul m. fiind utilizat do către celelalte echipamente din lanţul de comunicaţie 213 hiesaj pentru dirijarea sa la destinaţie şi verificarea corecţiLtidinii rccepţici. Totdeauna rcccplia unui jn. este urmată, imediat, do emisia unor caractere speciale, indicînd existenţa sau absenţa unor erori — detectate — la recepţie. (T.P.). 2. Comunicare tipărită sau vizualizată la consola operatorului, la un terminal conectat la calculator sau pe listingul unui program, referitoare la starea curentă a activităţii desfăşurate cu calculatorul sau exprimînd cereri formulate de către programul în curs de execuţie (program utilizator sau do sistem), privind ghidarea activităţii cu calculatorul, introducerea unor date, montarea unor volume de informaţie pe echipamentele periferice corespunzătoare etc. în fig. A/f.2,3 sînt ilustrate cîteva m. primite de operatorul unui calculator FELIX C-256 pe parcursul rulării unui program scris în FORTRAN şi terminat cu eroare. M. informează operatorul asupra terminării diverselor faze ale lucrării, asupra erorii obţinute şi cere acestuia să valideze sau nu listarea conţinutului memoriei în momentul apariţiei erorii. 3. înregistrare dinlr-un fişier care conţine exclusiv caractere alfanumerice, destinate tipăririi sau vizualizării, în scopul comunicării operator (sau utilizator) — calculator. — M. de eroare (engl: error message), mesaj ce apare pe listingul unui program sau la un terminal, referitor la erori do programare, de legare a programului, do execuţie, de dialog cu calculatorul, în general, referitor Ia o stare anormală a JBB CDC, AN:0050,PN:IRIS COMPILE FORTRAN FORTRAN STARTED FORTRAN 00.00 1 B = C » D *+ 2 2 STOP 3 END FORTRAN 00.00 ERREURS DETECTEES AU COURS DE LA COMPILATION : m m LIGNE 1: B S C ♦ D ♦♦ 2 I NIVEAU 3 : ERREUR DE SYNTAXE. TOTAL DES ERREURS DE NIVEAU 3. : FORTRAN 00.00 Fig. H.2. Mesaj e de eroare. METAASAMBLOK 214 activităţii în curs. în fig. M.Z este ilustrat un iu. de eroare obţinut la translatarea unui program FORTRAN pe calculatorul FELIX G-256. (C.G.). mciaasamblor (engl.: metaas- scmbler), macroasamblor cu facilităţi de macroprelucrare sofisticate, permiţînd specifica- mefavarîabilă (engl.: metava- riable), variabilă în cadrul unei descrieri a unui limbaj de programare folosind un metalimbaj; m. desemnează construcţiile sintactice ale limbajului descris. (C.G.). metoda celor mai miei pătrate (engl.: least square method), 61 STEP TERMINATED 01 STEP TERMINATED 01 STEP ABORTED 01 ERREUR PROGRAMME B0ee3181 SPI TRM Fig. M.3. Mesaje la consola operatorului. rea unor macroinstrucţiuni de prelucrare şi de control (salfuri condiţionate, ciclări etc.) cu o sintaxă aleasă de programator şi cu o semantică elaborată. 31. poate constitui baza implementării directe şi comode a unui limbaj de programare de nivel înalt. Printre altele m. trebuie să furnizeze mecanismele defi-niţionale specifice unui metalimbaj, în scopul definirii sintaxei instrucţiunilor introduse. (C.G.). metaearncter (engl.: metacharacter), simbol terminal al gramaticii unui metalimbaj. (C.G.). metalimbaj (engl.: metalanguage), limbaj utilizat pentru descrierea altor limbaje. Termenul este general şi poate desemna orice notaţie formală, eventual chiar un limbaj natural. De asemenea, termenul este relativ, deoarece m. este el însuşi un limbaj ce trebuie definit, ceea ce implică existenţa unui m. Cel mai răspîndit m. este cunoscut sub denumirea de BNF — forma normală a lui Backus. (C.G.). metodă de determinare a coeficienţilor aj, care minimizează un produs scalar de forma: rb w(x) sau ah?k{x> N (xi) dx f (*i) - — Y) ak9k[xi) i in care f, w şi sînt func{ii date. n ajtţ>k(z) reprezintă aproxi- k=o maţia prin familia de funcţii j(x) dx. După forma funcţiilor 9^(0:) aproximarea este polinomială cind oo condiţia de consistenţă, care cere ca limita x^ a şirului x(,;) să coincidă cu soluţia exactă a sistemului Ax = b. in acest scop I—B trebuie să fie inversabilă: c — [I—B). A'1 b. Sistemul poate l'i adus la forma A'("‘+1) = Ji. x'."" -f- c, punînd A = M—.X; 2X7 METODA NE'.VTON-RAPIISON se obţine *(m+1) = M_1. jV. x(m) +' ii/-1. b. Considerînd matricea A compusa din trei ma-lirici: una diagonală D; alta triunghiulară inferioară E şi alta triunghiulară superioară F, adică A = D—E—F, substiluinditf = = D— E şi JV = F se obţine formula iterativă Gauss-Seidel: \D-E) x = F.xW + b sau: i-1 an Si(m+1) = — gjj xj(m+1) — ~ j=l n - ^ a» a:J(m) + hi' APre' j=t + i cierea unei metode iterative se facc prin numărul de convergenţă Nm(B) = — logHi?»1!!1/'» în sensul că o metodă iterativă cu matricea de iteraţie Bi este mai bună docît o alta cu 7?2 dacă Nm[Bi) > Nm[Bi\. Astfel se pot construi metode iterative mai bune decît metoda Gauss-Seidel de tipul a:;(m+1) = — i-i n.. - W Y" — ay(m+1) - U aii Xi[m) + iy*t în Care 0+i = xk — — -fi-ft)- pornind cu a.'0 s [a, ¿], - f (®;i) şir care are ca limită rădăcina ecuaţiei. Dacă în [a, t] derivata variază puţin, se poale aproxima cu f{xn) « f'{x o), obţinînd metoda Newton modificată: poate generaliza pentru rezol- METODA PERT 218 varea unui sistem de ecuaţii neliniare: xn) = 0 matricea f„[xlt..., xn) = 0, sub forma matricială JţXW) AX(,!) = — î(x(,!)), în caro: AXIM = X(ft+1) - XM şi J(X('0) = = rafiţ.-c.w........x„i>‘))i L 2y(fe) J jacobiană a lui I în raport cu x. Forma matricială reprezintă un sistem de ecuaţii liniare, iar prin rezolvarea sa repetată se determină: AX(°), AXI1), AX(2),... adică XI1) = X(°) + AX(°), X(2)= = XI1)-)-AXf1),..- ş.a.m.d. (V.I.). metoda PERT (engl.: Pro- gram Evalution and Rcvicw Tcchnique), metodă aplicată în 1957 la construcţia rachetei Po-laris în SUA. Proiectul totaliza circa 50 000 activităţi ce reveneau la aproape 3 000 de organizaţii. Principalul rezultat a fost reducerea duratei de realizare cu circa doi ani. Metoda a început să fie aplicată din ce în ce mai mult şi constituie azi cel mai bun mijloc de conducere a proiectelor de cercetare. în re- ţeaua utilizată, arcele vor da durata activităţilor, iar nodurile desemnează evenimentele caro trebuio avute în vedere în desfăşurarea proiectului (fig. jI/,5). Spre deosebire de metoda CPM, aici accentul este pus pe evidenţierea evenimentelor, singurele necosare pentru a putea trasa reţeaua. în plus, durata unei activităţi este evaluată prin trei estimări (pesimistă, cea mai probabilă şi optimistă). Programul obţinut conţine aceleaşi elemente ca şi un program obţinut prin metoda CPM. Deoarece programarea şi controlarea în conducerea unui proiect sînt deosebit de greu de urmărit prin ¡mijloace clasice, au fost realizate pachete de programe pentru calculatoarele electronice. Dintre cele mai Cunoscute cităm PERT CORAN (pentru FELIX - C256, PCC - 360, REAL-PCS, PMS pentru IBM. (P.P.). metoda Runge-Kutta (engl.: Runge ICutta method), cea mai cunoscută metodă de integrare numerică a unei ecuaţii diferenţiale cu condiţii iniţiale. în Fig. M.5. 219 această metodă se aproximează soluţia problemei diferenţiale: (y'= f(x, y), [ y[x0) = X, f fiind continuă, iar y derivabilă pe [a, _&] prin componentele vectorului Y — = (2/1,• ■ •, vn), calculate cu relaţia: j/;+1 = yi + h.fk[xu j/i) 2/o = * t b — a . cu Ji =--------, Xi = a -f ¡11, 1 --- N = 0, N - 1 în care: fh[x, y) = — • (A^ + 6 4- 2IC2 + 2A3 -f- şi ii-! — = f[x, y), = , hKA „ J . k y+ — j, 2T3 -/•(* + -. y + ^yi = f(x + h,y + hIQ. (V.I.). ; metoda simplex (engl.: Simplex metbod), cel mai cunoscut algoritm de rezolvare a problemei de programare liniară: să se determine u — (%, u2..., Un)rsRn_, care maximizează funcţia obi- 71 ectiv z — ^ cj xj supus res-i=i n tricţiilor: ^ aij uj = bi i = ____ j=i ._______________ l,ira, Xj > 0 j = 1 ,n. în algoritmul simplex se porneşte cu un punct extrem u°, din domeniul restricţiilor, şi, printr-un proces iterativ, se trece la un alt punct extrem u', pentru care funcţia obiectiv creşte; iteraţia continuă pînă cînd nu se mai obţine o creştere a funcţiei obiectiv, determinîndu-se so’lu- METODA SIMPLEX ţia optimală. Matematic, algoritmul se descrie astfel: fie pj = = (aji, 0, »lunci punctul it° este optimal; dacă există :k, — ck, < 0, atunci se trece la un nou punct extrem u1 anulind una din primele m componente. Dacă toţi xj,>¡0 0 funcţia obiectiv (c, TT'o) poate fi crescută oricît pe seama creşterii lui G, deci problema do programare liniară este inconsistentă (nu poate fi optimizată). Dacă există xjji, > 0, în acest caz — 0 este limitat: o u ¡ 0 < 0 < —— şi se alege: xjoho o U; o < 0 = mm —-— • j, xUK Noul punct: u' = w ^"reprezintă un nou extrem pentru caro funcţia obiectiv este superioară celei din u°. Condiţia z-k — clt< 0 dă lestul de oprire şi soluţia optimală. (V.I.). metodă iiorniivă (engl.: iterative method), aplicarea repetată a unui procedeu de calcul pentru obţinerea soluţiei unei probleme. Fiecare repetare (iteraţie) utilizează valorile calculate în pasul de iteraţie precedent (primul pas demarează cu o valoare iniţială) pentru a calcula valori mai apropiate de soluţia dală. Numărul de iteraţii este dependent de precizia dorită. Dacă procedeul iterativ este convergent pentru o precizie dată, numărul de iteraţii este limitat. Valorile calculate în fiecare iteraţie pot fi considerate ca termeni ai unui şir, care, dacă este convergent, defineşte o m.i. convergentă, limita şirului repre-zenlînd soluţia căutată. De exemplu, ecuaţia a: = f[.x) poate fi abordată cu in.i.: xh+i = /’(•'¡Vi) pornind cu valoarea iniţială x„ arbitrară; m.i. este convergentă dacă | {' (x)| < 1. [V.I.). metodo de integrare numerică (engl.: numcrical integralion (methods)), metode de aproximare ale integralei I [f) = rb = \ f (i) di prin I„[f), în care intervin valorile funcţiei fîntr-un număr finit de puncte. în majori talea metodelor de cuadra-tuiă In({) este ales do forma: n In({) = 23 “in A^in). în care l—[) x;n sînt 71-J--1 puncte în [a,6]: (7 = Xnn .Tin ... Xnn = Metodele de cuadralură de tip Newton-Cotes aleg abscisele xlrl echidistante. xin — a + i---------- _____ n i = 0, n. Coeficienţii cr.;n se determină din condiţia ca formula de cuadralură ln[f) sădea valoarea exactă a integralei pentru polinoame de grad mai mic sau egal cu n, adică: f[x) = xi, de unde rezultă a;,, ca soluţii ale sistemului: n . rb y; ai,t sj» = \ X) dx = i = 0 Ja lii+1 — o1+1 . ----- =----------------- ] = 0,11. j + 1 Aceşti coeficienţi pot fi calculaţi odată pentru totdeauna pentru diferite valori ale lui n, dar se dovedesc inutilizabili, deoarece sînt mari în valoare absolută şi de semne alternante, ceea ce face ca formulele de acest tip să fio instabile. Pentru ca aplicarea formulelor Newton-Cotes să fie satisfăcătoare se ia n mic şi intervalul [«, t] mic sau pasul ----------- mic. Pentru 71 221 METODE DE INTEGRARE NUMERICA n = 0, 1 şi 2 scobim formulele dreptunghiurilor, trapezelor, respectiv Simpson: h.f0,'^-(fo + fi), — {fo + Vi + /:)■ caz ca ’n' 3 tervalul [a.b~] nu este mic, formulele se utilizează sub formă compusă: n-l h' h 1=0 17—1 E fi-T u°+f«+2E fi T (fo + /sn + ^/si-1 + i=l + n—i \ aEH 1 = 1 J m dx -1 l/'l — : = cos (2i + 1) Laguerre în caro a¡n, dar nu_şi ..rin, se exprimă în mod explicit: ctin — (n + l)ţ L'n+lfcin) 'Ln+i{xin) (L„(x) reprezentînd polinomul Laguerre de grad n, iar xin o rădăcină a lui). Aproximînd o funcţie integrând f[x) prin formula de interpolare Newton Gre-gory f—>metode de intepolare) se obţine formula de integrare a serici generatoare: n h ^ 'iV'/o ta care-ci se deter- i = 0 mină cu relaţia de recurentă: E 1. Dacă se s-a notat fi — f(x¡n). Metodele de cuadratura de tip Gauss-Jacobi aleg abscisele x¡n ca rădăcini ale unui polinom ortogonal pn+x^x)^ — abscise Gauss. Coeficienţii a;n se determină din condiţia ca formula de cuadratura să fie exactă pentru plinoame de grad prin polinoame U Metoda de cuadratură optimală a lui Nikolslci determină in aceste condiţii a¡n impunînd rb suplimentar ca l £mm(t) dl să Ja fie minim. Oricărei formule de cuadratură i se poate aplica drept accelerator de convergenţă extrapolarea la limită (Ricliard-son) obţinînd metoda de cuadratura a lui Romberg. Pornind de la o formulă de cuadratură Ildf), cu paşii h^..., descrescători se evoluează aproximaţiile Iih (f), I?it (f), ... şi se construieşte polinomul de interpolare La’grange; valoarea lui în /( = 0 reprezintă formula do cuadratură ameliorată. (V.I.). METODE DE INTERPOLARE metode de interpolare (engl.: interpolation mefhod), metode de aproximare a unei funcţii f(x) cunoscută prin valorile yi pe care le ia punctele xi, i = = 0, n, printr-o funcţie de interpolare 9(3:}, care ia aceleaşi valori cu funcţia în punctele x;, adică satisface condiţiile de in-terpolare: yi =

x — xo + i'Ji, înlocuind în identitatea lui Newton diferenţele divizate prin diferenţe nedivizare progresive, respectiv regresive se obţin fo-mulele de interpolare Newton-Gregory, pentru interpolare la început sau sfîrşit de tablou: ?i(n) = yo Cu Ay0 ... + + Cu An y0 şi Tai») = Vn + CuV 2M + ••• + + C£+n_i vn2to Alte formule de interpolare uzuale sînt datorate lui Bessel, Gauss, Stirling, Everett etc. (V.I.). microcalculator (engl.: microcomputer), sistem de calcul a cărui unitate centrală este implementată cu ajutorul unui microprocesor (integrat). Datorită facilităţilor de structurare a sistemului în jurul unei magistrale, oferite de microprocesor şi numărului mic de componente necesare pentru implementarea unităţii centrale şi a interfeţelor, acest sistem de calcul are un preţ de cost mai mic decît al minicalculatoarelor şi poate fi utilizat în unele aplicaţii, de mai mică amploare, unde nu este necesară o viteză de prelucrare ridicată (sisteme de culegere de date, implementarea concentratoarelor în sistemele de teleprelucrare, sisteme de conducere cu calculatoare a proceselor tehnologice etc.). Subsistemul software este simplu şi, de obicei, este implementat 223 prin simularea microprocesorului pe un sistem de calcul folosind (de obicei) limbaje de nivel înalt. în R.S. România’ sg fabrică ni. Felix M-S (începînd din anul 1978), Felix M-18 (începînd din anul 1979) şi ECAROM 800 (începînd din anul 1979). (P.D'.). microeariolă (engl. : microcard), cartelă de format mai mic decît formatul standard pentru cartele perforate, utilizată ca mediu de intrare. în locul perforaţiilor se utilizează reprezentarea binară prin nivele diferite de magnetizare (cartelă magnetică) sau scrierea efectivă, negru pe alb, a cifrelor binare 0 şi 1 într-o ordine predeterminată; informţia este citită de pe m. folosind dispozitive de mărire a imaginii şi un cititor de caractere. Avantajul m. constă tn faptul că nu poato fi degradată la citire şi conţine o cantitate mare _ de informaţie pe o suprafaţă mică. (T.P.). microdiagnostic (engl.: microdiagnostic). microprogram destinat testării funcţionale a unui subansamblu specific: registru adresabil, locaţie de memorie, magistrală, permiţînd localizarea precisă a defectelor. (T.P.). microelectronică (engl.: microelectronics), termen folosit pentru a desemna tendinţa permanentă de miniaturizarea circuitelor electronice, conducînd nu numai la reducerea gabaritului, ci şi, în special, la creşterea fiabilităţii şi a vitezei de lucru, re-ducînd durata ciclului cercútare-proiectare-producţie pentru realizarea unor echipamente cît mai complexe. (T.P.). microfilm (engl.: microfilm), mediu de înregistrare a informaţiilor alfanumerice şi grafice MICROPROCESOR (de ex. pelicula de 16 mm sau 35 mm), utilizat pentru memorarea frazelor de date care nu necesită actualizarea şi accesul rapid, datorită dimensiunilor sale reduse şi costului foarte scăzut. Echipamentele de redare şi înregistrare cu m. sînt do tipul cititoarelor optice de caractere avînd adăugate instalaţii optice de mărire, respectiv tuburi catodice şi instalaţii optice de micşorare a imaginii şi impresionare a peliculei. Un tip frecvent utilizat de m. îl constituie microfişa, porţiune de film de 105 mm pe care pot fi înregistrate date tipărite, într-un număr corespunzător a 220 pagini de imprimantă. (T.P.). micro instrucţiune (engl.: microinstruction), vector binar care furnizează semnalele de comandă necesare evoluţiei unui procesor într-un interval dat (-»■ microprogramare). — M. curentă (engl. current microinstruction), m. ce se execută la un moment dat. (P.D.). micro operaţie (engl.: microope-ration), operaţie elementarăefec-tuată prin executarea unei mi-croinstrucţiuni (-tmicroprogra-tnare). (P.D.) microprocesor (engl.: microprocesor). 1. Procesor, realizat cu un număr redus de componente integrate pe scară largă. M. sînt realizate fie ca procesoare cu o lungime prestabilită a cuvîntu-lui, fie sub forma unor componente ce pot fi interconectate pentru obţinerea unor procesoare cu diferite lungimi de cuvînt. în primul caz m. este realizat ca un singur circuit integrat pe scară largă, de obicei, în tehnologia MOS şi poate avea lungimea cuvîntului de 4 biti (INTEL 4004), 8 biţi (INTEL MICIÎOPItOGRAIUARE 221 8008, 8080 şi 8085, Motorola 6800 etc.) şi de 16 biţi (INTEL 808-5, Texas Instruments TMS 9900, DEC LSI 11, Motorola 68.000 ctc.). în cazul al doilea, componentele pot implementa o zonă (subcuvînt) do 2 biţi (INTEL 3000) sau de 4 biţi (Advanced Micro Devices AM 2903, Texas Instruments S 481 etc.). din lungimea cuvîntului unui procesor şi sînt realizate cu circuite integrate bipolare. Setul de instrucţiuni al m. este comparabil cu col al minicalcu-latoarelor dar au, în general, viteză do lucru mai mică. Datorită costului redus şi fiabilităţii ridicate m. au o largă aplicabilitate fiind folosite pentru: realizarea microcalculatoarelor, a terminalelor şi perifericelor inteligente, implementarea unităţilor de comandă, conducerea proceselor industriale etc. 2. Unitate de comandă microprogramată (—► mlcroprogramare). microprogramare (cngl.: micro-programming), tehnică de implementare a unităţii de comandă a unui procesor cu ajutorul unei memorii (memorie de comandă). M. a fost introdusă do M.V. Wilkes în anul 1951 ca metodă pentru abordarea sistematică a proiectării unităţii de comandă. M. a început să fie utilizată în accepţiunea actuală a sa la seria IBM 360, lansată în anul 1964. Cu această ocazie s-au pus în evidenţă avantajele utilizării ei, prin facilităţile pe care lo oferă în privinţa: emulării sistemelor anterioare pe sistemele de calcul noi, ceea ce permite utilizatorului să folosească programele puse la punct pe sistemul înlocuit, testării sistemului de calcul şi adaptabilităţii accstuia. Implementarea m. s-a făcut la început cu aju- forul unei memorii pormanenle rapide, avînd durata ciclului de cîtcva ori mai mică (3-4-10 ori) decît memoria internă. Apariţia, la începutul deceniului al optulea, a unor componente de memorie semiconductoare (integrate pe scară largă) permanente şi cu citire/scriere, avînd timp de acees mic apermis realizarea unor sislemo cu m. dinamică. Sistemele de acest tip folosesc pentru implementarea unităţii de comandă atit componente de memorie permanentă, cît şi componente do memorie cu citire/scriere, ceea ce oferă o soluţie eficientă de emulare a unor sisteme, prin modificarea conţinutului memoriei cu citire/ scriere şi nu prin adăugarea de noi mbdule do memorie permanentă', şi permite creşterea eficienţei de realizare a sistemului de programe de bază. 3!. permite realizarea unităţii de comandă ca un procesor, numit adesea microprocesor, ale cărui instrucţiuni numite micro-instrucţiuni furnizează semnalele pentru comanda transferului de infoiniaţie ce asigură interpretarea şi executarea instrucţiunilor recunoscute de sistemul (procesorul) comandat. Microins tracţiunea furnizează semnalele de comandă într-un interval de timp dat (unul sau mai multe cicluri ale procesorului comandat) şi conţine informaţii pentru formarea adresei micro-inslrucţiunii următoare. O succesiune de microinstruc-ţiuni care realizează un set bine definit de funcţii ale sistemului comandat poartă numele de microprogram. Cuvîntul memoriei de comandă poartă numele de microcuvînt şi el poate conţine una sau mai multe micro-inslrucţiuni. Posibilităţile de realizare a in. permit definirea 225 unor criterii de clasificare şi apreciere a variantelor utilizate. După modul de interpretare a informaţiilor dintr-o microinstrucţiune 111. poate fi orizontală sau verticală. — iii. orizontală (engl.: horizontal microprogramming), este caracterizată prin aceea că formatul microinstrucţiunii urmăreşte efectuarea simultană a tuturor operaţiilor posibile, afectînd cîle o zonă pentru comanda fiecărei resurse de acest tip. în acest fel se obţine micşorarea duratei de execuţie a instrucţiunilor, dar lungimea microinstrucţiunii este mare. — M. verticală (engl.: vertical micropro-, gramming), exploatează modul de codificare a instrucţiunilor unui calculator numeric definind un set de operaţii elementare (transfer între două registre, testarea unui indicator, deplasare etc.) numite micro-operaţii ce pot fi folosite pentru implementarea tuturor instrucţiunilor. în acest caz microin-strucţiunea va consta dintr-o zonă reprezentînd codul micro-operaţiei şi una sau mai multe zone utilizate pentru a desemna resursele folosite şi/sau adresa microinstrucţiunii următoare. Astfel, se obţin microinstrucţi-uni cu format simplu şi lungime mică însă timpul de ’executare a instrucţiunilor este mai marc decît la m. orizontală, deoarece numărul operaţiilor elementare efectuate pe durata executării unei microinstrucţiuni este limitat (de obicei una), fiind necesar un număr mai mare de microinstrucţiuni pentru realizarea funcţiilor unei instrucţiuni. în toate cazurile lungimea microinstrucţiunii este în strînsă legătură cu noţiunea de cîmpuri codificate. Acestea se obţin urin codificarea stării — Dicţionar de Informatică 15 IUICROPROGR AMARE unui grup de semnale de comandă, conducînd la reducerea lungimii microinstrucţiunii. O primă posibilitate este gruparea semnalelor de comandă care nu sînt activate simultan şi codificarea lor, zona care ’ păstrează codurile constituind un cîmp al microinstrucţiunii. Semnalul activat în timpul executării microinstrucţiunii se obţine prin decodificarea cîmpului respectiv. Dacă dintr-un grup de 15 semnale de comandă numai unul este activat la un moment dat, starea lor poate fi reprezentată printr-un cîmp de 4 biţi. Din cele 1G combinaţii de valori posibile ale biţilor din cîmp, 15 vor indica semnalele activate, iar cea de-a 16 va indica situaţia cînd nici unul din semnalele respective nu este activat. Grupînd convenabil toate semnalele de comandă şi reali-zînd cîmpun codificate se. poate reduce lungimea microinstrucţiunii de 2-^3 ori. O altă posibilitate este bazată pe realizarea cîmpurilor codificate ca în cazul anterior şi utilizarea unor zone sau biţi din microinstrucţiune pentru a stabili modul de interpretare al fiecărui cîmp. Astfel se obţine o reducere mai importantă _ a lungimii microinstrucţiunii. Uneori realizarea cîmpurilor codificate este interpretată ca m. verticală, iar absenţa lor ca m.1 orizontală. Durata de acţiune a ¿unei microinstrucţiuni — exprimată în cicluri ale unităţii centrale — permite clasificarea m. în mo-nofază şi polifază după cum executarea unei microinstrucţiuni are loc în unul sau mai multe cicluri. în practică acelaşi sistem poate utiliza lungimi diferite ale microinstrucţiunii în vederea realizării urnii raport optim între viteza de lucru a IMINICALCULATOh sistemului şi costul unităţii de comandă. în acest mod se reduce numărul microinstructiu-nilor care aii biţi utilizaţi foarte rar. (P.D.). minicalculator (engl.: minicom-puter), sistem numeric de calcul avind preţ de cost relativ mic, dar ale cărui performanţe permit acoperirea.unui număr mare de aplicaţii. Pentru realizarea cerinţei referitoare la preţul de cost se utilizează lungimo de cu-vînt limitată (8-4-32 biţi) şi un sistem de operare simplu. Utilizatorul are la dispoziţie limbaje de programare de nivel înalt: BASIC, FORTRAN, ALGOL etc., dar pentru multe aplicaţii este necesară folosirea limbajului de asamblare. Capacitatea maximă a memoriei interne este de obicei cuprinsă intre 64 şi 204S IC octeţi. Aplicaţiile mai importante sînt: conducerea proceselor cu calculatorul, realizarea sistemelor de măsură şi testare, a sistemelor pentru monitorizarea pacienţilor (—► aplicaţii biomedicale), implementarea calculatoarelor satelit şi a concentratoarelor în sistemele de teleprelucrare şi realizarea sistemelor grafice. M. sînt un exemplu tipic de aplicare a ingeniozităţii pentru realizarea unui sistem tehnic cu o funcţionalitate importantă în condiţiile unor restricţii severe în privinţa costului sistemului. Pentru o mai bună înţelegere a particularităţilor m. se prezintă unele din caracteristicile subsistemelor hardware şi software. Limitarea costului subsistemului hardware se asigură în primul rînd prin folosirea unui cuvînt de lungime mică. Pentru acest motiv majoritatea m. actuale au lungimea cuvîntului de 16 biţi. Consecin- 22G fele acestei _ lungimi sînt limitarea preciziei cu care se efectuează calculele şi apariţia unor dificultăţi în codificarea instrucţiunilor, deoarece numărul acestora este aproximativ 100. Precizia obţinută este în general suficientă pentru aplicaţiile ni. Codul operaţiei pentru 100 instrucţiuni are lungimea de 7 biţi şi, presupunînd că instrucţiunea ocupă un cuvînt, rămîn disponibili 9 biţi pentru formarea adreselor operanzilor. O zonă de adresă de 9 biţi este insuficienta, chiar şi pentru instrucţiunile_ cu o adresă, în-trucît memoria adresată direct poate fi do 64 K cuvinte, ceea ce implică 6 adresă de 16 biţi. Pentru ¡creşterea numărului biţilor de adresă se pot utiliza instrucţiuni cu lungimea unui cuvînt şi format variabil (lungime diferită) pentru reprezentarea codului operaţiei sau instrucţiuni cu lungimi diferite, în primul caz, codul operaţiei pentru instrucţiunile ce adresează memoria Se reprezintă cu un număr mic de biţi (3-^4), iar pentru cele care specifică operanzi aflaţi într-un registru ăl unităţii centrale cu un număr mai mare, zona rămasă fiind în acest caz suficientă deoarece numărul registrelor este mic. Prin această metodă poate fi obţinută o adresă do operand de 16 biţi dacă zonă de adresă din instrucţiune nu specifică adresa, ci un registru al unităţii centrale care conţine adresa operandului. Dacă se folosesc instrucţiuni cu lungime variabilă, acestea vor ocupa un cuvînt în situaţiile cîiid nu conţin adresă de’ memorie şi două Cuvinte în rest. în general, m. au instrucţiuni cu două adrese. Deoarece capacitatea maximă a memoriei interne depăşeşto 227 G4 K ocleţi, atingind la unele in. fabricate recent — 2048 IC octeţi, pentru obţinerea adreselor se utilizează ounitate de gestiune a memoriei care generează adresa necesară şi implementează mecanismul de protecţie a memoriei care asigură utilizarea multiprogramării. Unitatea de gestiune a memoriei este opţională şi este necesară cînd capacitatea instalată depăşeşte valoarea ce poate fi adresată cu conţinutul unui cuvînt al unităţii centrale. Unitatea centrală conţine un set de registre generalei care, pînă nu de mult, erau întîlnite numai la sistemele mari, permite, de obicei, definirea unei stive, facili-tînd astfel programarea recursivă şi scrierea corutinelor şi poate conţine un sistem de întreruperi sofisticat pentru a satisface cerinţele aplicaţiilor în timp real. O apreciere asupra vitezei unităţii centrale este durata de efectuare a unei adunări care poate fi 0,22 —3,2 [xsec. Sistemele prevăd opţiuni care permit efectuarea prin hardware a operaţiilor de înmulţire şi împărţire în virgulă fixă şi a operaţiilor aritmetice în virgulă mobilă. Dacă viteza de lucru pentru o aplicaţie nu este critică, este preferabilă implementarea lor prin software pentru reducerea costului sistemului. M. permit conectarea unui număr mare de echipamente _ periferice şi, în multe cazuri, aceasta are loc prin intermediul unei magistrale de intrare/ieşire care permite interfaţarea simplă. Sînt prevăzute facilităţi de acces direct la memoria pentru _ echipamentele rapide. Ga echipamente de memorie externă sînt folosite, de obicei, unităţi de casetă magnetică, discuri flexibile, putînd fi conectate şi unităţi de discuri 15* HINIMAX magnetice sau de bandă magnetică. Subsistemul software poate conţine ca minimum: un încărcător, asamblor abslout sau relo-cabil, editor, un pachet de subrutine pentru operaţiile de intrare/ieşire, un limbaj de nivel înalt . (BASIC, FORTRAN) şi o bibliotecă matematică simplă. M. mai sofisticate pot oferi un sistem de operare pentru multiacces şi un număr sporit de limbaje de nivel înalt. Pe măsura micşorării costului circuitelor integrate şl datorită perfecţionării metodelor de implementare a sistemelor de operare apar posibilităţi de realizare a unor m. cu performanţe comparabile cu cele ale calculatoarelor mari şi m conturează aplicaţii noi pentru acestea, în R.S.R. se fabrică începînd din anul 1979 două tipuri de minicalculatoare: Félix M-100 şi CORAL 4001/4011 _ urmînd să se producă şi alte tipuri de sisteme de calcul din această categorie. (P.D.). minicartelă (engl.: minicard), cartelă perforată (introdusă de firma I.B.M.), care, pe o suprafaţă de trei ori mai mică decît cea a cartelei standard, permite perforarea unui număr mai mare de caractere (pînăla96). (T.P.). mínimas (engl.: minimax principie), criteriu de alegere a unei acţiuni din mai multe posibile, astfel încît să fie micşorate la extrem (minimizate) consecinţele cele mai defavorabile (maxim defavorabile). în problemele de decizie se adoptă strategia care minimizează riscul maxim, iar în aproximarea unei funcţii se utilizează o formulă care minimizează eroarea maximă posi-'bilă. (T.P.). MiNiMii'Ann Z2S minimizare (engl.: minimiza tien), obţinerea expresiei caro conduce la o implementare optimi a nuci funcţii logico. Cu creionul şi hîr-Iiu m. se"efectuează cu ajutorul diagramei Karnaugh aplicabilă pentru funcţii cu pînă la 0 variabile. M. funcţiilor cu număr mai maro do variabile se realizează oficicnt. cu ajutorul calculatorului numoric. (P.D.). mnemonică (ongl.: mncmonics), identificator al unei operaţii cod maşină, _ ce reflectă semantica operaţiei. Do exemplu, pentru calculatorul M ÎS, LDA simbolizează încărcarea acumula-Iomlui _ (LoaD Accnmnlator), STA simbolizează memorarea conţinutului acumiilatonilui (ST-oro Accumulator) etc. (C.G.). imul de execuţie (ongl.: operaţiile: mode), proprietate asociată automat unui program sau modul program, atunci cînd este lansai în execuţie. M. do e. este memorai Sntr-un bit al registrului do staro program şi testai atunci c.înd unitatea do comandă identifică o instrucţiune privilegiată. Cele două valori ale bitului iu. do c. indică: mod privilegiat şi, respectiv, mod subordonat. Modul privilegiat (maşter) esto un 111. île e. care permite execuţia instrucţiuni-iov privilegiate, conţinute în program. El caracterizează unele dintre componentele sistemului de operare (do ex. supervizorul), care utilizează instrucţiunile privilegiate do iniţiere şi control u operaţiilor de intrare/ ieşire, cele cu efect asupra sistemului do întreruperi ele. Modul subordonat, (slave) esto un m. de o. care împiedică execuţia instrucţiunilor privilegiate, conţinute în program.La identificarea unei instrucţiuni privilegiate, atunci cînd bitul ui. de 0. indică modul subordonat, unitatea do comandă generează o înlrorupcro sau o derulare, care provoacă, de obicei, abandonarea programului in curs do execuţie. Modul subordonat, caracterizează prográmelo utilizator şi majoritatea programelor do sistem; uneori, esto numii şi mod utilizator. (FM.). model (lo nşieptaro (engl.: queueing model), descriere formală a unui sistem do aşteptare prin specificarea modului do intrare a cererilor Î11 sistem, a structurii şirurilor do aştept aro şi unităţii de servire, precum şi a disciplinelor de servire utilizate în staţii. U11 astfel do model nu poate descrió dccît aproximativ un sistem real, datorită caracterului pur aleator al intrării cererilor în sistem şi absenţei unui aparat, matematic care să descrie complet procesul deservire. (T.P.). model pilot (engl.: pilot, model), model incomplet al unui sistem, utilizat numai pentru anumito testări prin program (do ex. presupunind că lungimile înregistrărilor sint. mai mici decit celo dintr-un fişier operaţional sau că numărul terminalelor conectato printr-o linie este mai mic decit cel real). (T.P.). modem (engl.: modem (data set)), dispozitiv utilizat pentru comunicaţia la distanţă între două echipamente; deoarece transmisia la distanţă se face. în general, folosind semnale analogice, pentru conectarea unui echipament numeric la linia do comunicaţie esto necesară folosirea unor circuito pentru modularea/demodularea unui semnal analogic, cu impulsurile care reprezintă datele transferate prin linie. Pe lingă circuí- 229 MODULARE lele do modularo/demodulare, in. mai conţine circuite pentru controlul transferului de date şi al liniilor de comunicaţie la care este conectat. în funcţie de caracteristicilc constructive, 111. pot fi utilizate pentru comunicaţia sincronă sau asincronă, în modurile simplex, semiduplex sau duplex integral, cu viteze de 300 pînă la 9 600 biţi/sec.; cele care permit transferul datelor cu viteze mai mari decît 4 800 biţi/sec sînt prevăzute, toate, cu circuite pentru egalizarea automată. Sin.: adaptor de linie. (T.P.). modul do memorie (engl.: me-mory module) ->memorie principală. modul obicct (engl.: object module), rezultatul traducerii unui program, sau a unei unităţi de program (de ex. o subrutinei FORTRAN sau un bloc DATA), do către un compilator. Formatul programului este fie absolut, fie relocabil. în primul caz, m.o. este gata pentru a fi încărcat în memorie şi executat. în al doilea caz m.o. urmează a fi legat cu alte m.o. (subprograme ale utilizatorului, proceduri de intrare/ieşire, funcţii standard) de către editorul de legături, în vederea formării unui program în format imagine memorie. (L.S.). modul program (engl.: program module), parte dintr-un produs program compusă din una sau mai multe instrucţiuni, avînd un nume cu ajutorul căruia poate fi referită de alte părţi ale programului. De ex. subprogramul, procedura, programul principal, siut m.p. Din punct de vedere al relaţiilor cu celelalte părţi ale programului, un m.p. se caracterizează prin grupul de elemen- te de program pe caro le descrie, intrările (reprezentînd datele ce trebuie furnizate m.p. pentru ca execuţia sa să fie posibilă) şi ieşirile sale (reprezentînd rezultatele execuţiei m.p. pentru, anumite valori ale intrărilor). între elementele unui m.p. pot exista relaţii logice, temporale (ex m.p. de iniţializare, contabilizare etc.), funcţionale (dacă m.p. conţine descrierea uneia sau mai multor funcţii), de comunicare (dacă la definirea m.p. s-a avut în vedere gruparea părţilor de program care referă acelaşi set de date întîmplă-toare (dacă la definirea m.p. s-a avut în vedere numai evitarea duplicărilor). Noţiunea do m.p. stă la baza tehnicilor de proiectare modulară şi proiectare structurată. (F.M.). modulare (engl.: modulation), variaţie a parametrilor unui semnal, comandată în funcţie de un parametru al altui semnal şi utilizată în general, pentru transmisia datelor la distantă. Pentru transmisia dalelor binare, folosind semnale analogice, se utilizează trei metode principale de m. sau combinaţii ale lor: m. în amplitudine (constă în transmisia unui semnal sinusoidal de frecvenţă constantă cu două valori ale amplitudinii, corespunzătoare valorii „zero“ şi „unu“); in. în frecvenţă (constă în transmiterea unui semnal sinusoidal de amplitudine constantă, a cărui frecvenţă poate avea două valori, corespunzătoare valorilor binare, această . tehnică fiind cunoscută şi sub numele de m. cu deplasarea frecvenţei); m. în fază (constă în schimbarea fazei unui semnal sinusoidal în funcţie de valoarea binară ce urmeazăa fi transmisă). MONITOR O tehnică utilizată mai recent o constituie m. impulsurilor în cod, utilizată pentru transmisia numerică a informaţiei sub forma unor impulsuri codificate după criterii predeterminate. (T.P.). monitor (engl.: monitor), ansamblu de module program apar-ţinînd sistemului de operare, care realizează, de obicei, următoarele funcţii: gestiunea la nivel fizic a operaţiilor de intrare/ ieşire; tratarea întreruperilor; partajarea timpului unităţii centrale între programele aflate în sistem, în diferite faze de execuţie (planificarea execuţiei programelor); alocarea memoriei; alocarea echipamentelor periferice; încărcarea şi lansarea programelor; încărcarea segmentelor; comunicarea operatorului cusistemul; comunicarea între programe; sincronizarea programelor şi altele. Uneori m. înglobează’şi funcţiile legate de prelucrarea pe loturi şi planificarea lucrărilor. în general, componenţa sa este dictată de tipul de prelucrări pentru care a fost proiectat sistemul de operare; de exemplu, dacă sistemul permite programarea prin sarcini, atunci monitorul conţine module program pentru activa-rea/dezactivareasarcinilor, modificarea dinamică a priorităţilor, sincronizarea şi comunicarea sarcinilor. Dacă sistemul de calcul este dedicat, total sau parţial, aplicaţiilor de timp real, atunci m. trebuie să pună la dispoziţia programatorilor o serie de servicii specifice cum ar fi: activarea şi dezactivarea la cerere a nivelelor de întrerupere asociate unei anumite aplicaţii, tratarea acestor întreruperi prin rutine ale utilizatorului, utilizarea ceasurilor de timp 230 real. — M. central (engl.: central monitor), componentă a m. ce asigură execuţia instrucţiunilor proprii —> maşinii extinse. Dintre acestea, cele mai uzuale sînt: încarcă un segment; încarcă şi lansează un segment; încarcă şi lansează un program; transferă un mesaj de la un program la alt program; pune un program în aşteptarea producerii unui eveniment; crează/distruge/activează o sarcină; modifică prioritatea unei sarcini; sincronizează două sarcini; lansează o secvenţă de program la/expirarea unui interval de timp exprimat în număr de unităţi ale ceasului de timp real sau ale unui ceas cc contorizează timpul do execuţie al programului etc.; instrucţiunile maşinii extinse se reprezintă, de obicei, în limbajele de asamblare ca macro-/instrucţiuni, iar în limLajele de nivel înalt ca apeluri ale unor proceduri standard. Fiecărei macroinstrucţiuni de apel a unei funcţii a m. central îi corespunde o secvenţă de instrucţiuni în limbaj maşină, încheiată printr-o instrucţiune specială (instrucţiune „apel supervizor“); la execuţia acesteia se produce o derutare care provoacă activarea funcţiei apelate. Des folosite executiv. — M. de înlănţuire (engl.: job scheduler), componentă a sistemului de operare utilizată în prelucrarea pe loturi. Rolul său este de a realiza înlănţuirea automată (adică fără intervenţia operatorului) a fazelor unei lucrări precum şi a lucrărilor din-tr-un lot. în acest scop, m. de înlănţuire citeşte succesiv comenzile conţinute în fişierul de lucrări, le interpretează şi lansează diferite programe ale sistemului, în scopul satisfacerii 231 cererilor de prelucrare exprimate prin comènzi. Bl este lansat. de obicei de către in. centrai, là sfîrşitUl fiecărei fàze dé prelucrare, transmiţîndu-i-se^ un cod ce indică cel înai inare nivel de eroare întîlnit în timpul fazei precedente. Dacă lansarea fazei următoare a lucrării este condiţionată de o anumită_ valoare a acestui cod, atunci ni. de înlănţuire va decide_ fie abandonarea fié lansarea ëi. De asëmë-nëa, la începutul şi sfîrşiţul fiecărei lucrări, m. de înlănţuire actualizează structurile dë date ale sistemului de operare, în care este ţinută evidenţa lucrărilor aflate îii curé de prelucrare în sistem, resursele alocate acestora etc. M. de înlănţuire asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul dé operare, la nivelul limbajului de comandă. (F.M.). monoprogramare (engl.: monoprogramming), mod dë exploatare a unui sistem de calcul, care impune execuţia serială a programelor. Sistemul de operare are în evidenţă un singur program la un moment dat căruia îi sînt alocate toate resursele sistemului: partea de memorie disponibilă pentru execuţia programelor utilizator, toate ëchi-pamentelè periferice din configuraţie precum şi unitatea centrală, pe întreaga perioadă a execuţiei. Singurele procese ce pot exista simultan într-un sistem bazat pe m. sînt: procesul curent de calcul şi unul sau mai multe procese de intrare/ieşire. M. este, de obicei, asociată cu prelucrarea pe loturi. Ea im* pune o utilizare ineficientă a resurselor sistemului; astfel, se apreciază că 80% din timpul total de prelucrare, în regim de m., unitatea centrală iiu este MÜLTI-TON Utilizată. M. este primul mod de exploatare folosit pentru sistemele de calcul, fiind o caracteristică a calculatoarelor din primele generaţii. (F.M.). BIOS (engl.: Metal-Oxide-Semi-conductor), termen utilizat pentru a descrie^ tehnologia de realizare à tranzistoarelor folosind straturi de inetal-oxid-Bemiconductor; aceste tipuri de tranzistoare permit fabricarea circuitelor integrate pe scară largă cu un număr mai mare de circuite elementare, de exemplu circuite de memorie conţinînd 64 iTbiţi, dar cu viteze de lucru mai scăzute decît în cazul utilizării circuitelor de tip TTLi Datorită răspîndirii largi a acestora din urmă, majoritatea circuitelor integrate pe scară largă utilizînd tehnologii MOS permit conectarea directă cu cele de tip TTL — sînt TTL compatibile. (T.P.). mozaio (engl.: matrix), matrice rectangulară de ace sau electrozi utilizată pentru imprimarea prin puncte a caracterelor la imprimatele matriciale, respectiv electrostatice. (T.P.). MSI (engl. : Medium-Scale-In-tegrated), prescurtare utilizată pentru a desemna circuitele integrate pe scară medie. (T.P.). multl-punct (engl.: multi-point), configuraţie care conţine mai multe echipamente caro inter-comunică fie prin intermediul aceluiaşi canal, fie prin canale distincte, numărul de echipamente fiind mai mare ca doi. (T.P.)L inulti-ton (èngl.: multi-tone), metodă de transmitere a datelor numerice pe linia telefonică după ce s-a făcut legătura cu un alt post, utilizînd claviatura de apelare a telefonului nume- MULTIACCES 232 ric; cifrele zecimale sînt transmise codificat, prin două frcc-■venţe-tonuri — dintr-un set predeterminat de şapte tonuri posibile. (T.P.). raulfincces (cngl.: multiaccess), capacitatc a unui sistem de a accepta simultan cereri de prelucrare de la două sau mai mullc terminale (-v sistem de calcul cu acces multiplu). (C.G.). multiplexare (engl.: multiplexing), utilizare a unei singure resurse pentru a servi mai multe unităţi reprezentînd echipamente sau lucrări. Resursa este astfel utilizată încît, pentru unităţile servile, aceasta apare ca fiind disponibilă în permanenţă. Dacă unităţile servite sînt echipamente, se spune că m. esle de tip hardware (do ex. canalele multiplexoare care conectează mai multe echipamente periferice la un sistem de calcul). Canalul, a cărui viteză de transfer esle mult mai mare decît viteza echipamentelor periferice (pe care le presupunem de intrare) preia rapid informaţia furnizată de acestea şi o 'furnizează serial sistemului de calcul, permiţînd echipamentelor sS funcţioneze simultan şi creind iluzia existenţei cîle unui canal pentru fiecare echipament. Dacă unităţile servite sînt lucrări efectuate de un sistem de calcul în regim de multiprogramare,_ xn. este de tip software. Unitatea centrală alocă în mod ciclic un interval de timp fiecărei lucrări aflată în execuţie dînd impresia că acestea sînt efectuate similtan, (P.D.). — M. prin divizarea frccvcnţei (engl.: frequency-di-vision multiplexing), metodă utilizată pentru transmisia datelor, provenite de la mai multe terminale de mică viteză, prin- tr-un singur canal de comunicaţie cu viteză mare do transfer. Metoda poate fi privită ca o divizare a canalului într-un set de subeanalo, lărgimea de bandă a canalului fiind divizată într-un număr, egal cu cel al terminalelor, de benzi mai mici. Fiecărui terminal i se repartizează cîte o bandă mică de frecvenţe prin care poate comunica, fiind posibilă, deci, suprapunerea comunicaţiei tuturor terminalelor în acelaşi timp pe acelaşi canal do mare viteză. — M. prin divizarea timpului (engl.: time-division multiplexing), metodă utilizată în acelaşi scop ca şi cea prin divizarea frecvenţei, care constă, însă, în alocarea unei cuante de timp pentru comunicare fiecărui terminal, succesiv, în acelaşi fel în caro .cererile sînt servite într-o staţie utilizînd disciplina de servire de lip round-robin. (T.P.). multiplexor (engl.: multiplexor), echipament sau dispozitiv utilizat pentru —> multiplexare. (P.D.). muHipreJucrare (engl.: multiprocessing), prelucrare simultană a două sau mai multe programe sau sarcini, de către două sau mai multe unităţi de prelucrare (excluzînd procesoarele de intrare/ieşire) ale unui —> sis-tem multiproeesor. Paralelismul execuţiei mai multor sarcini definite la nivelul unui program poale fi controlat explicit, dacă se utilizează un limbaj de programare corespunzător m. (limbaj care permite specificarea prelucrării paralele), prin instrucţiuni speciale care se folosesc pentru: a iniţia execuţia paralelă a sarcinilor, o aştepta terminarea execuţiei lor, a proteja datele utilizate de o sarcină in raport cu alte sarcini aflate în 233 curs de execuţie, a testa starea unei sarcini etc. (F.M.). multiprogramaro (cngl.: multiprogramming), mod de exploatare a unui sistem de calcul, caro permite execuţia întreţesută a două sau mai'multe programe sau sarcini. Termenul do m. este utilizat, în mod uzual, pentru a desemna prelucrarea în sistemele do calcul cu un singur procesor central; execuţia întreţesută trebuie înţeleasă astfel: în fiecare moment al prelucrării în regim de m., un singur program este executat, dar mai multe sînt în curs de execuţie (adică, o parte dintre instrucţiunile lor au fost executate, iar în momentul respectiv aşteaptă să fie relansate în execuţie sau sîntîn aşteptarea producerii unor evenimente). Principiul care stă la baza m. este optimizarea utilizării resurselor sistemului de calcul, prin distribuirea lor între programele executate aparent simultan (întreţesut), numai pe perioadele în care sînt MULTIPEOGRAMARE folosite. De exemplu, dacă execuţia programului curent poate fi continuată numai la terminarea unui transfer de intrare/ ieşire, atunci unitatea centrală este alocată altui program. Efectul m. asupra gradului de utilizare a unităţii centrale poate fi apreciat cantitativ; astfel, dacă fiecare program aşteaptă (pentru transferuri de intrare/ieşire) în medie 50% din perioada totală de execuţie a sa, atunci perioada de aşteptare (exprimată în procente) a unităţii centrale este: 50% în regim de monopro-gramare, 20% prin m. cu două programe, 6,3% prin m. cu trei programe etc. M. este o caracteristică internă a sistemului de calcul; ea presupune existenţa unui sistem de operare, care să asigure: repartizarea memoriei interne între programele executate întreţesut, planificarea proceselor lâ diferite procesoare, alocarea unităţii centrale, distribuirea după necesităţi a echipamentelor periferice, protecţia programelor eţc. (F.M.). N nivel do oroaro (engl.: error level), informaţie folosită pentru a simboliza gravitatea unor anumite tipuri de erori survenite în cursul unei activităţi cu calculatorul. De obicei, n. de c. este reprezentat printr-un identificator care însoţeşte mesajele de eroare. în funcţie de n. de o. semnalat, activitatea poate fi continuată sau nu; de ex. sistemul de programe de bază al calculatorului FELIX C-256, acceptă patru n. de c. Toate activităţile pot fi conti^ nuate în cazul n. de o. identificat de întregul 1, acest n. de o. corespunzînd avertismentelor. (C.G.). nivel de întrerupere (engl.: întrerupt level), componentă a sistemului de întreruperi avînd ca funcţie memorarea şi controlul cererilor de întrerupere cu o anumită prioritate. Controlul se realizează nemijlocit prin program, permiţînd deci tratarea diferenţiată a cererilor de întrerupere, după dorinţa programatorului. Astfel, este posibilă dezactivarea sau dezarmarea unui n. de î., cererile de întrerupere corespunzătoare fiind complet ignorate de sistem. Acţiunea de dezactivare se poate extinde la toate n. de î. avînd ca efect eliminarea completă din sistemul de calcul a funcţiilor sistemului de întreruperi. O altă acţiune de control posibilă pste eliminarea temporară a unui nivel din sistemul de întreruperi. Cererile de întrerupere corespunzătoare nivelului sînt memorate, dar nu au efect pe durata eliminării n. de î. respectiv din sistem, acţiune ce se poate aplica individual n. de î. sau grupurilor de nivele. La unele sisteme, acest tip de control este rezultatul poziţionării unor indicatori din cuvîntul de stare a programului, numiţi indicatori de mascare a întreruperilor. Un nivel capabil să memoreze ^cererile de întrerupere corespunzătoare este armat, iar cînd a înregistrat o cerere, se spune că este în aşteptare; cînd unitatea centrală de prelucrare tratează întreruperile nivelului respectiv, aceasta devine activ. Fiecărui n. de î. îi corespunde o adresă de memorie (numită adresă de întrerupere), la care se găsesc informaţiile de stare referitoare la programul de tratare a întreruperilor pe nivelul respectiv. Dacă cererile unui nivel pot fi determinate de evenimente diferite, programul de tratare a întreruperilor trebuie să poată identifica evenimentul şi să execute secvenţa de tratare specifică acestuia. Această situaţie poate să apară de ex. dacă cererile de întrerupere, provocate de terminarea operaţiilor de intrare/ieşire executate de două echipamente periferice de tipuri diferite, sînt de aceeaşi prioritate. (V.C.). 2SS NUMĂR DE VEItSIUNE nivel logic (engl.: logical level), poziţie a unui circuit logic faţă do un terminal, de obicei de ieşire, al unei reţele în care acesta este inclus. Delimitarea n.l. este importantă pentru determinarea expresiei funcţiei logice obţinută la lin terminal de ieşiră al unei reţele logice, pe baia funcţiilor realizate de circuitele din componenţa sa. (P.D.). nod (engl.: vertex (node)). 1. Element al unui graf. 2. Element al unei reţele de comunicaţie care poate constitui sursa sau destinaţia semnalelor transmise prin reţea. în sistemele de teleprelucrare n. pot fi reprezentate de o varietate mare de echipamente, ajungînd pînă la sisteme de calcul complexe care pot avea rolul (în afară de sursă şi destinaţie) de concentrator, de multiplexor, sau de asigurare a conectivităţii reţelei (punct intermediar), funcţionând pe principiul memorează şi transmite. (T.P.). normalizare (engl.: normaliza-tion), proces de aducere a unui număr reprezentat în calculator în virgulă mobilă, sub forma m.Be, la o formă standard, mnBen, numită formă normalizată, unde B este baza sistemului de numeraţie folosit în calculator (o putere a Iui 2), e şi m desemnează exponentul şi mantisa formei nenormalizate, iar cn,mn reprezintă exponentul şi mantisa formei normalizate. Forma normalizată respectă ur-. i mătoarea relaţie— ^ mn < B. B De ex., dacă numărul considerat este 2, iar B = 2, atunci forma 0,25.23 este nenormalizată, în timp ce forma 0,5.22 este normalizată. N. asigură o formă unică de reprezentare a numerelor reale în calculator. (C.G.). normă (engl.: norm). 1.Distanţa dintre două puncte într-un Spaţiu vectorial. 2. Barem de pro^ ductivitate a unei activităţi date. Un ex. de activitate ce se poate norma în informatică este perforarea cartelelor. în acest caz n. este de aproximativ 800 cartele/oră. (C.G.). notaţie cu virgule (engl.: cOmma notation) -> expresie cu virgule. notaţie fără paranteze, notaţie folosită pentru reprezentarea expresiilor în cadrul translatoarelor limbajelor de programare (-> formă postfixată, formă prefixată). (C.G.). notaţie inîixată (engl.: infix notation) -*■ îcrrmă infixată. notaţie poloneză (engl.: polish notation) -> formă postfixată. notaţie postfixată (engl.: postfix notation) -» formă postfixată. notaţie prefixată (engl.: prefix notation) -> formă prefixată. număr de actualizare (engl.: updating number), număr zecimal asociat unui fişier în scopul identificării sale; el permite diferenţierea între două sau mai multe fişiere cu acelaşi nume, număr de generare şi număr de versiune. Domeniul său de valori este impus de sistemul de gestiune a fişierelor. (F.M.). număr de generare (engl.: gene-ration number), număr zecimal asociat unui fişier în scopul identificării sale; el permite diferenţierea între două sau mai multe fişiere cu acelaşi nume. Domeniul său de valori _ este impus de sistemul de gestiune a fişierelor. (F.M.). număr de versiune (engl.: ver-sion number), număr zecimal asociat unui fişier în scopul iden- NUMĂRĂTOR 23G tîficării sale; ol permite diferenţierea între două sau mai multe fişiere cu acelaşi nume şi acelaşi mimăr de generare. Domeniul său de valori este impus de sistemul de gestiune a fişierelor. (F.M.). numărător (engl.: counler), circuit secvenţial sau dispozitiv care numără impulsurile aplícale la o intrare a sa şi memorează rezultatul. în funcţie do sistemul de numeraţie folosit se în-tîlnesc n. binare şi n. zecimale codificate binar (décadice). Dacă conţinutul n. creştc după fiecare impuls aplicat, se spune că nu- mără înainte, sau direct, iar atunci cînd conţinutul so micşorează se spune că numără înapoi sau invers. Dacă numărarea poate avea loc în ambele sensuri n. se numeşte reversibil. — N. de instrucţiuni, n. aparţinînil unui procesor, utilizat pcntni formarea adreselor instrucţiunilor. (P.D.). numele fişierului (engl.: file name), şir dc caractere alfanumerice asociat unui fişier, în scopul identificării sale; numărul de caractere din şir este impus do sistemul de gestiune a fişierelor. (F.M.). o octet (engl.: byte (character)),. vector binar cu opt componente. (T.P.). oîî-Iinc (engl.), atribut utilizat pentru a desemna un echipament, caro nu se află sub controlul unei unităţi centrale (de prelucrare). Termenul de o.l. poale fi aplicat- şi pentru echipamentele sau dispozitivele periferice deconectate temporar din sistemul de calcul. (I.T.). oficiu do calcul (engl.: compuling office), unitate de informatică, organizată pe lingă o unitate econo'mică sau social culturală, care elaborează sau participă la elaborarea sistemului informatic pentru unitatea respectivă; elaborează, testează şi experimentează programe de aplicaţii ; asigură centralizarea datelor şi execută prelucrări de date folosind, în general, minicalculaloa-re şi echipamente de mică şi medie mecanizare. Activitalea 51 în o. de c. este desfăşurată in cadrul unui atelier (colectiv) de proiectare şi a unui atelier de exploatare a sistemului de calcul. (T.P.). on-lino (engl.). 1. Atribut utilizat pentru a desemna un echipament care se află sub controlul unităţii cenlrale (de prelucrare). 2. Atribut utilizat pentru a desemna un sislem la care un utilizator poate avea acces în mod interactiv. (I.T.). operand (engl.: operand), entitate (dată) asupra căreia^ (cu care) se efectuează operaţii în calculatorul numeric. în general, o. este obţinut cu ajutorul unei adrese, formată pe baza unei zone a instrucţiunii. O. pot fi numere, caractere sau şiruri de caractere. — O. imediat, o. care este conţinut în instrucţiune. (P.D.). operator (engl.: operator). 1. Simbol terminal al gramaticii unui limbaj de programare, caro desemnează o funcţie de calcul a unei valori pe baza valorilor unor date, numite operanzi, şi care participă împreună cu operanzii săi la formarea expresiilor unui program. în raport cu numărul no. de operanzi, o. poate fi unar (no = 1), binar (no = 2) etc. în funcţie de tipul operanzilor şi al rezultatului produs, o. poate fi o. logic (operanzi logici, rezultat logic), o. aritmetic (operanzi numerici, rezultat numeric), o. relaţional (operanzi numerici, rezultat logic în funcţie de relaţia de mărime intre valorile operanzilor) ele. De ex. în expresia FORTRAN: A.0R.B.AND.C.EQ.2, .OR. şi .AND. sînt o. logici, iar •EQ. (egal) este o. relaţional. Toţi aceşti o. sînt binari. Există limbaje de programare ce utilizează o. mai exotici. Astfel, în APL sînt admişi o. care lucrează asupra tablourilor, în PASCAL sînt o. pentru lucrul cu mulţimi. OPEItAŢIE DE INTRARE/IEŞIRE în general o. prezenţi înlr-un limbaj sînt determinaţi de tipurile de date acceptate în limbaj şi de domeniul de aplicaţie al acestuia. (C.G.). 2. Persoană însărcinată cu supravegherea şi dirijarea funcţionării unui sistem de calcul. Majoritatea informaţiilor relative iă evoluţia sistemului şi acţiunile necesare din partea o. sînt prezentate — la consolă — de către —> sistemul de operare. (T.P.). — O. perfo-verificare (engl.: keypunch and verifier operator), persoană care operează un perforator de cartele sau un verificator de cartele, pregătind programe sau date în vederea prelucrării pe echipa-.-mente de calcul; programele sau datele pe care le perforează sînt, luate de pe formulare de programare sau alte documente. (P.P.). operaţie de intrare/ieşire (engl.: input/output operation), activitate care se desfăşoară în sistemul de intrare/ieşire la execuţia unei comenzi. O. de i./i. desemnează acţiuni executate de canalul de intrare/ieşire, unitatea de legătură şi echipamentul periferic desemnate la iniţierea programului de canal, din care face parte comanda. De ex. la execuţia unei comenzi de citire a unui bloc de date de pe un suport extern, canalul realizează transmiterea ordinului către unitatea de legătură, participă la transferul datelor în memoria principală, actualizează parametrii de transfer (adresa de memorie şi contorul de date) şi actualizează indicatorii de stare ai operaţiei. Unitatea de legătură comandă perifericul conform ordinului primit de la canal (citire), memorează temporar datele primite de la periferic (realizînd eventual conver- 238 sia sau modificarea formalului lor), transmite datele către canal şi actualizează indicatorii de stare ai echipamentului. Echipamentul periferic realizează deplasarea suportului informaţiei, citirea datelor şi transmiterea lor către unitatea de legătură. (V.C.). operaţii aritmotico (engl.: aritmetic operations), termen folosit pentru a desemna operaţiile aritmetice elementare (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, complementare), efectuate de un calculator numeric sau de un procesor. Fiecare o.a. elementară (exceptînd, eventual, înmulţirea şi împărţirea) se efectuează prin executarea unei singure instrucţiuni. Regulile de efectuare a o.a. depind de reprezentarea operanzilor utilizaţi (-* aritmetica sistemului de calcul, aritmetica tn virgulă fixă, aritmetica tn virgulă mobilă). (P.D.). operaţii logice (engl.: logic operations), termen care desemnează operaţiile de tipul: NU (negaţie), ŞI, SAU, SAU-EX-CLUSIV otc. efectuate de un calculator numeric sau de un procesor. Fiecărei o.l. i se asociază o instrucţiune a calculatorului (procesorului)^ Deoarece » operanzii sînt vectori binari reprezentaţi, de obicei, sub formă de cuvinte, o.l. se efectuează aplicînd operatorul respectiv componentelor de acelaşi rang, rezultatul obţinut fiind un vector cu acelaşi număr de componente. Dacă X = x«.... xn, Y = yiVî—yn sînt doi vectori binari, reprezentînd operanzii, şi Z = ZiZf.Zn este rezultatul, componentele acestuia, pentru o.l. ce utilizează doi operanzi ŞI, SAU, SAU-EXCLUSIV etc. vor fi definite de relaţia: z; = = ziPii/i pentru i = 1, 2,... n, 239 ■unde P reprezintă o.l. folosită, în cazul negaţiei (NU), dacă operandul este X, componentele rezultatului vor ii date de relaţia: zi <= 2;, pentru i = = 1, 2, ... n. Presupunînd n — 4 şi X = 1011, Y = 1101, configuraţia rezultatului, Z, obţinut prin efectuarea o.l. uzuale este dată de tabelul O.l. (P.D.)- Tabelul O.l Tipul operaţiei Rezultatul Negaţia lui X 0100 Negaţia lui Y 0010 SAU- 0110 EXCLUSIV 1111 SAU 1001 ŞI optimizare (engl.: optimization), proiectarea sau modificarea unui sistem sau program in scopul obţinerii unei eficiente maxime în raport cu un criteriu dat, de OKGANIGKAMA cx.: timp de execuţie, memorie consumată, cost etc. (C.G.). organigramă (engl.: flow-chart), reprezentare grafică a unui algoritm, în vederea programării şi documentării acestuia, folosind simboluri a căror formă indică tipul acţiunilor executate şi al căror conţinut precizează semantica acestora. Des folosit schemă logică de program. Simbolurile unei o. poartă numele de blocuri şi pot fi: de calcul, indicînd prelucrarea unor date, de control, care determină ordinea de execuţie a acţiunilor şi relaţiile dintre acestea la nivelul întregii o., de intrare/ieşire prin care se reprezintă „lectura“ datelor şi „tipărirea“ rezultatelor, de specificare a punctului de start şi a punctelor de stop ale parcurgerii o. în lipsa unei alte forme de reprezentare a algoritmului utilizat, o. este parte integrantă a documentaţiei unui program, speci-ficînd înlănţuirea operaţiilor din program. în figura O.la este ilustrat un exemplu de p. în acest caz particular, o. cqres- Fig. 0.1. Organigrame pentru calculul lui N! = 1 x 2 x 3 x ... N. OUGANZZAKIÎ A DATELOR punde algoritmului de calcul îiI factorialului unui număr natural JV. Calculul factorialului se realizează prin parcurgerea o. de la blocul START piuă la STOP conform arcelor cârc leagă blocurile, respectînd condiţiile din blocurile de tcsl. In fig. O.lb este ilustrată o o. destinată reprezentării structurate a algoritmilor, uşor convertibilă într-un program de baza unui limbaj de programare ce furnizează instrucţiuni de control proprii programării structurate. Cel mai simplu bloc do calcul corespunde unei atribuiri, v <-f(x), uride v este variabila căreia i se atribuie valoarea calculată apticînd transformarea f asupra vectorului variabilelor x (fig. O.la). Cel mai simplu bloc de control este blocul do test, care corespunde unui predicat p : x -*■ {VA, IW}. Blocul de lest selectează acţiunea de executai (ramura de jiarcurs in o.), din două posibile. Cu aceste blocuri elemcnlaro sc pot forma blocuri compuso ce desemnează acţiuni de control mai evoluate (fig. 0.2). Conform unei teoreme de structură orice algoritm specificabil prinlr-o o. clasică poale fi reprezentat prin-tr-o o. care conţine ca blocuri de control, blocurile compuse din fig. 0.2, obţinînd, cu anumite condiţii suplimentare, beneficii importante In ceea co priveşte claritatea, modularitatea şi uşurinţa do testare a corectitudinii o. şi, implicit, a programului. (C.G.). organizare n datelor (engl.: data organizalion), procesul do identificare, definire, structurare şi memorare a datelor. O.d. se desfăşoară în faze integrato în mod natural în procesul de realizare a sistemului informatic sau a o) bloc de decizii b) bloc de ciclare HU c) secvenţă i Fig. 0.2. Blocuri compuse în două reprezentări. 241 OSCILATOR produsului program. Apariţia conccptului de bază de date a adus un plus de precizie în conturarea fazelor de o.d. O primă fază constă în identificarea şi colectarea cerinţelor de date ale viitorilor -utilizatori ai bazei de date şi exprimarea acestora sub forma aşa-numile-lor scheme externe (enumerarea datelor; proprietăţile statistice ale datelor privind structura logică, restricţiile de coerenţă şi confidenţialitate; proprietăţile dinamice ale acestora referitoare la transformările succesive pe care le vor suferi în timp). Aceste cerinţe sînt exprimate dintr-un punct de vedere propriu, particular fiecărei clase de utilizatori, care reflectă „viziunea“ acestora asupra datelor corelată cu activitatea şi limbajul lor specific. Pentru a reduce incoherenia şi redundanţa semantică a cerinţelor formulate, într-o a doua fază de o.d. acestea sînt sintetizate, integrate într-un model de ansamblu, denumit frecvent organizare conceptuală (structura conceptuală, constînd în descrierea ansamblului datelor din baza de date şi a proprietăţilor acestora; regulile de evoluţie, constînd în descrierea interacţiunii dintre baza de dale şi mediu). Implementarea organizării conceptuale, ca o a treia fază a o.d., se face ţinînd seama de sistemul de calcul avut la dispoziţie şi de exigenţele utilizatorilor (timp de răspuns, fiabilitate, securitate etc.). în această fază se defi- ncşte schema internă a bazei de dale, denumită în mod curent şi structură de memorare, struc-iură fizică, organizare fizică etc. Schema internă reprezintă transpunerea organizării conceptuale într-o structură fizică de memorare a datelor pe suporţi şi precizarea metodelor de acces utilizate', în vederea regăsirii dalelor. în această fază se au in vedere o serie de criterii de performanţă: creşterea vilezei de regăsire, utilizarea raţională a spaţiilor de memorare, simplificarea procedeelor de actualizare a datelor etc. Aceste criterii sînt adesea contradictorii şi ca urmare trebuie selectat criteriul de optim prioritar în funcţie de specificul aplicaţiilor pentru care este concepută baza de date. (I.T.). organizare a programului (engl.: program organization), termen utilizat pentru a desemna alcătuirea programului din punct de vedere structural şi al modului de comunicare între componente, în vederea obţinerii unor performanţe date. Uneori, în loc de o.p. se preferă termenul arhitectura programului. (C.G.). organizare n sistemului (engl.: system organization) -> arhitectura sistemului do calcul. orologiu (engl.: clock) —> tact. oscilator (engl.: oscillator), circuit electronic cu reacţie pozitivă care furnizează un semnal periodic sinusoidal. P.ext.: generator de tact. (T.P.). p pachet (engl.: package), subdiviziune a unui mesaj, folosită în anumite tipuri de reţele de teleprelucrare pentru utilizarea mai eficientă a reţelei de comunicaţie şi creşterea fiabilităţii transmisiei. P. formate într-im nod (din mesajul care trebuie transmis) au lungimea maxim?, de circa o mie de biţi şi o structură asemănătoare mesajului, adică un titlu conţinînd informaţii relative la sursă, destinaţie, numărul şi traseul pachetului, urmat de un text ce conţine informaţia ce urmează a fi transferată nodului destinatar şi, apoi, de caractere de control. Structural deci, p. este tot un mesaj, de lungime mult mai mică însă, dar cu o traiectorie ce poate fi schimbată dinamic, în scopul atingerii destinaţiei intr-un timp mult mai scurt. — P. de discuri (engl.: disc pile), set de discuri magnetice identice (şase pînă la unsprezece), paralele, fixate rigid pe un cilindru metalic sau din material plastic, comun, care pot fi explorate de capetele de citire/scriere corespunzătoare tuturor feţelor, in afara celor exterioare. — P. de programe (engl.: softvrare package), set de programe destinate realizării unor funcţii sau calcule specifice, cu un sistem de calcul avînd o configuraţie determinată; p. de programe trebuie astfel proiectat, încît să poată fi rulat — cu modificări minime — şi în alte configuraţii sau chiar alte sisteme de calcul (-*■ porlabilitate). P. de programe trebuie să fie bine documentat (pentru a putea fi folosit de cît mai mulţi utilizatori); poate fi echipat cu opţiuni (destinate unor configuraţii anume sau unei clase aparte de utilizatori). Documentaţia cuprinde, de obicei, trei manuale: unul pentru utilizator (indicînd modul de comunicare cu p. de programe), altul pentru operator (indicînd modul de încărcare şi de rulare, precum şi suporturile externe eventual utilizate) şi altul pentru programatorul interesat în întreţinerea sau modificarea p. de programe. (T.P.). pad (engl.: pad character), caracter fictiT. paginare (engl.: paging), metodă de gestiune a memoriei bazată pe noţiunea de pagină. Scopul său este de a optimiza utilizarea memoriei în regim de multiprogramare, prin crearea posibilităţii de a încărca părţi consecutive ale unui program în zone ale memoriei care nu sînt întotdeauna adiacente. Pentru aceasta, spaţiul memoriei interne este logic divizat (din punct de vedere al sistemului de operare) în părţi egale, numite pagini de memorie. Fiecare program ce urmează a fi încărcat in memorie este fragmentat într-un număr de pagini program (pagini), de dimensiunea paginii de memorie. In timpul 243 execuţiei programului, paginile salo sînt repartizate pe diferite pagini ale memoriei. Corespondenţa dintre paginile unui program şi paginile de memorie în care sînt găzduite este păstrată într-o tabelă (numită tabela de corespondenţă), asociată programului do către sistemul de operare; Adresa absolută a unei informaţii se calculează pe baza a două componente: adresa absolută a paginii do memorie (obţinută prin inspectarea tabelei de corespondenţă a programului) şi adresa relativă a informaţiei în interiorul paginii. Obţinerea adresei absolute din adresa efectivă este realizată, de obicei, prin elemente hardware. Unitatea de alocare a memoriei, într-un sistem cu p. este pagina de memorie. Sistemul de operare păstrează evidenţa stării de alocare a paginilor memoriei, precum şi a programelor ce le deţin. O influenţă deosebită asupra eficienţei p. o are mărimea paginii de memorie: dacă este prea mare, devine comparabilă cu mărimea programelor _ şi deci, scopul p. nu mai este atins; dacă este prea mică creşte spaţiul de memorie alocat tabelelor de corespondenţă, în dauna spaţiului disponibil pentru execuţia programelor. Mărimile uzuale pentru pagina de memorie sînt: 1024 octeţi, 2048 octeţi şi 4096 octeţi. Principalul avantaj al utilizării p. constă în faptul că elimină necesitatea existenţei unei zone de memorie disponibilă, de mărimea unui program, pentru ca încărcarea şi execuţia acestuia să fie posibilă. P. directă (engl.: direct paging), variantă ae p. în care fiecare program aflat în curs de execuţie îşi are toate paginile în memoria internă. Principalelo dezavantaje ale acestei metode 16* PAGINARE sînt: posibilitatea existenţei, în ficcare moment al prelucrării, a unui număr de pagini de memorie neutilizate (deoarecc nu pot asigura încărcarea în întregime a vreunuia dintre programele ce aşteaptă să fie încărcate în vederea execuţiei); ocuparea memoriei CU părţi de program ce nu sînt folosite în execuţia curentă a programului din care fac parte; limitarea lungimii fiecărui program (privind numărul de locaţii de memorie necesar pentru reprezentarea sa) la spaţiul memoriei interne. — P. la cerere (engl.: demand paging), variantă de p. în care numai o parte dintre paginile fiecărui program aflat în curs de execuţie sînt în memoria internă, restul fiind păstrate pe o memorie externă cu acces direct. Starea curentă a unei pagini dintr-un program (în memoria internă sau pe suportul extern) este memorată în cuvîn-tul corespunzător paginii, din tabela de corespondenţă a paginilor asociată programului. în cazul unui defect de pagină este generată o întrerupere specifică; ca urmare, va fi lansată în execuţie o componentă a sistemului de operare, care încarcă pagina respectivă şi actualizează starea sa (reprezentată, de obicei, într-un bit). Deseori, pentru încărcarea unei pagini program este necesar să se elibereze o pagină de memorie, adică să se transfere pe suportul extern o altă pagină (aparţinînd aceluiaşi program bşu altuia). Selectarea paginii de înlocuit se face folosind diferite criterii, cele mai uzuale fiind: FIFO, conform căruia este înlocuită pagina cu cea mai mare perioadă de rezidenţă în memorie şi diferite aproximări ale criteriului LRU, conform cărora este înlo- pagina ZII cui tu pagina cea mai puţin utilizată. În alegerea criteriului de înlocuire a paginilor, de utilizat intr-un anumit sistem de operare, trebuie să se ţină seama fie caracteristicile statistice 'privind distribuţia referinţelor ia memorie) ale programelor ce sînt supuse spre execuţie sistemului de calcul respectiv, precum ţi de mărimea paginii de memorie. În caz contrar p. la terete poale genera un trafic mare de pagini intre memoria internă şi suportul extern, deteriorînd performanţele sistemului de calcul. Pen- ii u evitarea acestor efecte nedo-lite, la încărcarea unui program in vederea execuţiei i se alocă un număr de pagini de memorie, corespunzînd setului său de lucru. P. la cerere elimină principalele dezavantaje ale p. directe: dă posinilitatc-a execuţiei unor programe a căror mărime o depăşeşte pe aceea a memoriei interne, fără ca această situaţie să se reflecte în textul programelor (altfel spus, p. la cerere crează o memorie virtuală); permite execuţia în regim de multiprogramare, a unui număr mare de programe ş.a. Dezavantaje: necesitatea unor elemente hardware asociate întreruperilor ce semnalează defect de pagină şi consumul mare de timp necesar execuţiei componentelor sistemului de operare. (FM.). pagină (engl.: page), fragment dintr-un program, avînd mărimea unei pagini de memorie; tăierea programului în pagini este realizată de către sistemul de operare, în vederea încărcării sale in memorie (—► paginare). (FM.). pană (engl.: breakdown). 1. Defecţiune care împiedică func- ţionarea corectă a unui calculator. 2. Comportare necorc-spunză-toare a unui subsistem software, datorită unei erori logice comise la realizarea sa. (P.D.). panou cu plasmă (engl.: plasma panel) —► dispozitiv de afişare. parametru (engl.: argument fpa-rameter.i). 1. Simboi ce desemnează datele prelucrate de către o procedură, folosit la definirea procedurii pentru a descrie prelucrarea. în acest caz p. este formal (sau fictiv). 2. Valoarea corespunzătoare unui p. formal, comunicată unei proceduri în momentul apelului. Un astfel de p. se numeşte actu-aJ. 3. Mărime proprie unui sistem, obiect, fenomen etc. care serveşte la caracterizarea unor proprietăţi ale acestora. 4. Variabilă liberă a unei funcţii matematice. Sin.: argument. (C.G.). paritate (engl.: parity), caracteristică a unui vector binar, exprimată prin tipul numărului componentelor sale cu valoare „l“-par sau impar —, utilizată pentru verificarea corectitudinii transmisiei datelor binare. (T.P.). parola (engl.: password) -> cu-vînt de trecere. partiţie (engl.: partition), zonă din memoria internă alocată u-nei lucrări pe durata prelucrării sade sau unor componente ale sistemului de operare. Limitele unei partiţii (în adrese absolute) sînt fixate fie static (înaintea oricărei prelucrări), fie dinamic (în timpul acceptării lucrărilor în sistem). Prima variantă corespunde cazului în care numărul dc p. este fixat la generarea sistemului de operare, iar mărimea lor este speci- 245 ficală la iniţializare. în sistemele de calcul ce folosesc metoda partiţionării statice, se obişnuieşte să se atribuie fiecărui p. o anumită destinaţie (prelucrare pe loturi, prelucrare interactivă, execuţii de programe catalogate în biblioteci ş.a.) şi o prioritate. Protecţia programelor aflate simultan în memoria internă (în diferite p.) este asigurată, de obicei, cu ajutorul unor chei de protecţie asociate p. Fiecare acces la memorie este precedat de o comparaţie a cheii de acces a programului (reprezentată într-un cîmp al registrului de stare program) cu cheia de protecţie a partiţiei în care a fost cerut accesul; în caz de ncconcordan-ţâ este generată o întrerupere. Principalul dezavantaj al delimitării statice a p. rezultă din necesitatea stabilirii corespondenţei program — p., cu două cazuri extreme: programul este mult mai mic dccît p. şi deci, o mare parte din p. ră-mîne neutilizată (deoarece nu poate fi alocată altui program), respectiv, programul este mai mare decît p. şi atunci programul nu poate’ fi executat în acea p. în cazul specificării dinamice a limitelor p. (metodă numită şi partiţionare dinamică), p. necesară unei lucrări se crează. în interiorul -uneia dintre zonele do memorie disponibile în momentul acceptării lucrării. Alegerea necoreşpunzătoare a acestei zone poate conduce la fragmentarea excesivă a memoriei (formarea unui număr mare do zone de dimensiune mică, neadiacente). Pentru a diminua acest fenomen se folosesc diferite criterii de selecţie, cum ar fi: selecţia zonei a cărei mărime este cea mai apropiată de mărimea programului, selecţia (în ordinea crescătoare a adrese- PASCAL lor zonelor libere) primei zone de dimensiune acoperitoare pentru program ş.a. Nici unul dintre aceste criterii nu poate elimina fragmentarea memoriei; din acest motiv,- unele sisteme folosesc metoda recompactării în vederea creării unei p, a-tunci cînd nici una dintre zonele disponibile nu poate fi folosită în acest scop. — P.paralel (engl.: foreground parlition), tip de p. caracteristic sistemelor care folosesc metoda specificării statice a partiţiilor. Este utilizată, de obicei, p’entru execuţia programelor catalogate în‘bibliotecile sistemului prelucrare interactivă, aplicaţii în timp real; nu pot fi efectuate, în acest tip de p., translatări şi legări. Lansarea în execuţie a unui program, într-o p. paralel, poate fi solicitată printr-o comandă, printr-o intervenţie specifică a operatorului sau dinamic (din-tr-un alt program), printr-o cerere adresată sistemului de operare. — P. serie (engl.: background partition), tip de p. caracteristic sistemelor care folosesc specificarea statică a partiţiilor, destinat prelucrării pe loturi. P. serie i se asociază un echipament periferic de intrare (serveşte la introducerea fişierului de lucrări) şi un echipament periferic de ieşire (utilizat pentru extragerea rezultatelor prelucrării loturilor). P. serie i se atribuie cea mai mică prioritate. Atunci cînd spaţiul memoriei este mare, este posibil să se folosească mai multe p. serie. (F.M.). PASCAL, limbaj de programare de nivel înalt, orientat atît către aplicaţiile cu caracter tehnic, ştiinţific, cît şi către cele cu caracter economic. Pune la dispoziţia programatorului o gamă PASTILA largă do tipuri de date precum şi posibilitatea definirii de noi tipuri. Uşurează aplicarea principiilor programării structurate. A fost elaborată şi o extensie a limbajului, numită PASCAIi concurent, adecvată descrierii mediilor în care evoluează procese concurente. (FM.). pastilă (engl.: chip), substrat semiconductor pe care este fabricat (folosind diferite tehnologii) un circuit integrat; termenul este utilizat destul de frecvent şi ca sinonim pentru circuit integrat. (T.P.). perccptron (engl.: perceptron)’ denumire, propusă de psihologu F. Rosenblatt, pentru un sistem care reproduce funcţia vizuală şi unele funcţii ale creierului, destinat clasificării formelor folosind metode adaptive. Elementul de bază al p. îl constituie Un subsistem care, avînd un număr de intrări binare, calculează o sumă ponderată a acestor intrări şi produce un semnal de ieşire binar; valoarea sa este stabilită în funcţie de relaţia dintre suma calcula’tă şi o valoare predeterminată cunoscută, numită prag. Utilizînd o matrice fotosensibilă şi o reţea convergentă de astfel de elemente, p. produce un semnal binar indicîna apartenenţa unei forme — care sensibilizează matricea — la una din două clase posibile. P. poate fi „antrenat“ pentru clasificarea corcctă prin „perceperea“ unui număr mare de forme şi modificarea, după diferite criterii, a ponderilor şi pragurilor elementelor, cînd răspunsurile date sînt eronate. Deşi la apariţie a suscitat un mare interes, s-a demonstrat, teoretic şi practic, că p; este totuşi un sistem cu posibilităţi 246 limitate de clasificare a formelor. (T.P.). perforator de bandă (engl.: papei tape puncher), 1. Echipament de ieşire utilizat pentru conversia unui cod binar, furnizat de echipamentul din sistemul de calcul la care este conectat, în-tr-un cod de perforaţii circulare sau pătratice pe banda de liîrtie. Perforarea este realizată prin intermediul unor poansoane şi a unui set de orificii corespunzătoare, al căror număr este egal cu numărul de piste pe care se realizează codificarea (în general, cinci pînă la opt). Metoda fiind electromecanică, viteza de perforare este mai redusă decît cea de citire, la tipurile perfecţionate fiind posibilă o valoare maximă de 300 caractere/sec şi verificarea corectitudinii perforării — printr-o citire ulterioară a codului perforat şi compararea cu cel iniţial. 2. Echipament utilizat pentru perforarea benzii de către utilizator, folosind o claviatură ca la maşina de scris, cu taste corespunzătoare tuturor caracterelor co pot fi codificate prin perforaţii pe bandă, apăsarea unei taste fiind urmată de perforarea unui cod pe bandă. (T.P.). perforator de cartele (engl.: cârd puncher). 1. Echipament de ieşire utilizat pentru conversia codului binar, furnizat de echipamentul dintr-un sistem de calcul la care este conectat, într-un cod de perforaţii pe cartelă. Acestea sînt realizate prin intermediul unor poansoane şi orificii corespunzătoare comandate electromecanic, ceea ce limitează viteza de perforare la valori mai mici decît la citire, ouprinse, de obicei, între 100 şi 500 cartele/ minut. 2. Echipament utilizat Zii pentru perforarea cartelelor de către utilizator, prin intermediul unei claviaturi ca la maşina de scris, conţinînd taste corespunzătoare tuturor caracterelor ce pot ii codificate prin perforaţii pe cartelă, apăsarea uiiei taste fiind urmată de perforarea unui cod pe o coloană a cartelei. Pentru verificarea rapidă a _ perforaţiilor efectuate, unele _ tipuri sînt prevăzute cu un dispozitiv de interpretare, care citeşte perforaţiile corespunzătoare unui caracter şi imprimă pe aceeaşi coloană caracterul, al cărui cod constă din perforaţiile existente pe coloana respectivă. (T.P.). periferlo (engl.: peripheral) —► echipament periferic. perioadă (engl.: period), caracteristică a mărimilor repetitive, egală cu timpul minim după care mărimea respectivă urmăreşte aceeaşi evoluţie. (T.P.)t perţurbaţie (engl.: perturbation (noise)), semnal care modifică semnalul purtător de informaţie, micşorînd astfel -s- cantitatea de informaţie recepţionată la destinaţie. (Ţ.P.). pistă (engl.: track). 1. Zonă longitudinală a benzii magnetice sau perforate pe care se pot înscrie cifrele binare corespunzătoare aceluiaşi rang al unui şir de caractere, prin magneti-zarea corespunzătoare a benzii sau prin practicarea unor perforaţii Intr-un cod stabilit. 2. Zona de pe discul sau tamburul magnetic caracterizată prin transferul serial cel mai rapid al datelor înregistrate succesiv. (T.P.). PL/I (engl.: Programming lan-guage I), limbaj de programare de nivel înalt destinat rezolvării PL/I unor probleme dintr-o gamă largă de aplicaţii. PL/I acoperă atît domeniul aplicaţiilor teh-nico-ştiinţifice, deservit de FORTRAN şi ÁLGOL-60, cît şi domeniul aplicaţiilor comerciale, acoperit de COBOL. PL/I este un limbaj procedural realizînd o sinteză a caracteristicilor utile ale celor trei limbaje menţionate. Se remarcă prin bogăţia tipurilor de date oferite programatorului, permiţînd, în acelaşi timp, specificarea unor date cu structură dinamică, explicită. Astfel de date pot fi construite pe baza unei structuri de tip înregistrare, implementată în limbaj. Informaţia explicită de structură se poate prelucra folosind variabile de tip „pointer“. Cea mai mică unitate de program executabilă este instrucţiunea, simplă. Instrucţiunile pot fi grupate pentru a forma instrucţiuni compuse sau blocuri, ce pot desemna zone de program, proceduri sau -» sarcini. Spre deosebire de multe limbaje de programare de nivel înalt, PL/I oferă utilizatorului o interfaţă necesară programării interacţiunii cu sistemul de operare, ceea ce este dezirabil în anumite aplicaţii. în primul rînd, există posibilitatea controlului explicit al alocării spaţiului do memorie necesar variabilelor unui bloc. în al doilea rînd, se permite utilizatorului crearea, sincronizarea, testarea terminării şi modificarea priorităţilor sarcinilor. în al treilea rînd, se permite controlul unor condiţii de întrerupere hardware sau software, ce pot fi asociate unor operaţii de intrare/ieşire. De asemenea, există posibilitatea de a extinde limbajul pe baza unui mecanism de macroprelucrare ce poate fi folosit anterior compilării. în PLACHETA 218 final, utilizatorul are posibilitatea de a specifica prin program modul de prelucrare a erorilor de execuţie. Descrierea şi prelucrarea fişierelor sînt bine reprezentate în limbaj. Transmisia de date între program şi un fişier se poate executa alît pe şiruri de caractere, ceea ce poale implica conversie de cod, cit pi in mod direct, fără conversie, pe înregistrări. Fişierele pot fi cu acces direct sau secvenţial şi pot fi protejate selectiv in raport cu sarcinile creale prin program. Pentru a exemplifica un program PI./I, se consideră problema tipăririi tuturor numerelor impare iV, A < iV < B, cu 2 <; A < II A şi B fiind întregi, insolite de mesajul PRIM sau NEPRIM după cum jV este prim sau nu. O procedură PL/I posibilă este următoarea: EXEMPLU: PROCEDURE (A, B); DECLARE (A, B, N) FIXED (15,0), Q (0:1) CHAR (fi) INIŢIAL ('PRIM', 'NEPRIM'); DCL PRIM ENTRY (FIXED) RETURNS (FIXED); DO N = 2 * (A/2) i-lTOB BY 2; PUT LIST (N, Q (PRIM (N))); END EXEMPLU; unde PRIM este o procedură externă procedurii EXEMPLU, care verifică dacă JY este prim sau nu. (C.G.). placlietii (engl.: printed cir- cuit board), element fizic constitutiv al echipamentelor din-t r-un sistem de calcul, care constă dintr-o placă de textolit sau pertinax avind practicate mai multe onticii; în aceste onticii se introduc componentele electronice — interconectate prin cablaj imprimat sau roluirc — care alcătuiesc unul sau mai multe module funcţionale re pot comunica cu restul echipamentului prin intermediul tincr conectoare detaşabile sau al unor conexiuni permanente (fire lipite). (T.P.). planificare (engl.: sclieduling). stabilire a activităţii care urmează să se desfăşoare sau a resurselor implicate intr-o activitate. I’. are sens acolo unde există mai multe variante şi are ca scop stabilirea variantei care conduce la îmbunătăţirea unuia sau mai multor parametri de performanţă ai sistemului de calcul. Ca exemplu de p. pot fi citate: selecţia următoarei lucrări pentru execuţie, selecţia sarcinii care urmează să fie executată do către unitatea centrală de prelucrare, selecţia operaţiei de intrare/ieşire care urmează a fi iniţiată, selecţia segmentului (de date sau program) care urmează să fie transferat din memoria principală în memoria secundară. (V.C.J. planificaren proecsului (engl.: processor sclieduling), alegerea sarcinii căreia i se alocă procesorul central (unitatea centrală de prelucrare) pentru execuţie. Procesorul este alocat unei sarcini din lista P, a sarcinilor aflate in starea pregătit. Algoritmul de alegere (numit şi algoritm de planificare) urmăreşte ca prin alocare să se îmbunătăţească anumite performante ale sistemului sau să se favorizeze anumite categorii de sarcini. Cei mai cunoscuţi algoritmi de planificare a unităţii centrale de prelucrare sînt prezentaţi in continuare. FCFS—pri- 219 POLIALGORITM mul venit, primul servit: procesorul este alocat sarcinii cu cel mai lung timp de aşteptare în lista P. LCFS — ultimul venit, primul servit: procesorul este alocat sarcinii cu cel mai scurt timp de aşteptare în lista P. SPT — cea mai scurtă durată de execuţie, prima: necesită informaţii’ jireliminare despre durata ’sarcinilor; favorizează sarcinile cu durate scurte de execuţie, contribuind la menţinerea în sistem a unui număr redus de sarcini. SET — cel mai puţin exccutat, primul servit: după execuţia unei cuante, următoarea sarcină din P, căreia i se va acorda procesorul pentru o cuantă, este cea care a primit cel mai mic număr de cuante. SRPT — cel mai puţin rămas de executat, primul servit: alocarea se face astfel îneît sarcina în execuţie să fio aceea cu cel mai scurt timp rămas do executat, dintre sarcinile din lista P. Algoritmul necesită informaţii preliminare despre duratele’ sarcinilor. _RR — round robin: P reprezintă o coadă. Procesorul este alocat primei sarcini din coadă, pentru o cuantă de timp. Dacă execuţia sarcinii nu se termină în cuanta curentă, aceasta este plasată la sfîrşitul cozii, aştep-tînd alocarea unei noi cuante. Algoritmul este utilizat în sistemele cu divizarea timpului. (V.C.). planificarea proilueţici (engl.: production planning), aplicaţie a sistemelor do calcul din cadrul unui sistem informatic pentru conducere; constă în elaborarea variantelor do plan de producţie — pe perioade determinate —, prin corelarea obiectivelor unităţii economico cu resursele materialo, umane şi financiare avute la dispoziţie, în scopul obţinerii unor valori optime sau cît mai avantajoase pentru indicatorii economici specifici ramurii respective. (T.P.). planificator (engl.: scheduler), componentă a sistemului de operare al unui calculator, avînd ca funcţie alocarea resurselor sistemului în vederea desfăşurării unor activităţi. Un sistem de operare poate avea un singur p. care realizează un control centralizat al resurselor, sau mai multe p., cîte unul pentru fiecare resursă sau tip de resurse în parte. în cadrul sistemului de operare, un rol deosebit îl are p. unităţii centrale de prelucrare. (V.C.). plottcr (engl.) -> înregistrator grafic. poartă (engl.: gate), circuit care realizează o funcţie logică simplă. în general p". sînt circuite integrate. Numele atribuit p. este dat de funcţia realizată. Se utilizează frecvent p. de lip: ŞI, SAU, NU, ŞI-NU, SAU-NU, SAU-EXCLUSIK etc. (P. D.). — P. de vizualizare (engl.: viewporl), zonă do po ecranul terminalului grafic, destinată vizualizării imaginii grarico a unui obiect sau a unei porţiuni a acestuia, printr-o -*■ fereastră. P. de vizualizare introduce implicit parametri ca: _ scară, unglii de rotaţie a imaginii vizualizate, strălucire etc. (C.G.). pointer (engl.) -> indicator do adresă. polialgoritm (engl.: polialgo- rithm), mulţime de algoritmi selectabili dinamic pe parcursul, şi în scopul, rezolvării unei probleme. Iniţial, p. au fost introduşi pentru a optimiza programele de analiză numerică. în PORTÂBILITATE general, în funcţie de particularităţile unei probleme numerice, pot exista mai mulţi algoritmi de rezolvare. în unele cazuri, particularităţile care confirmă valabilitatea aplicării unui algoritm nu pot fi cunoscute apriori, fiind precizate pe parcursul calculului; în astfel de cazuri, utilizarea unui p. reprezintă o soluţie posibilă. (C.G.). portabilitate (engl.: portability), măsură a uşurinţei cu care un program scris pentru un sistem de calcul, şi executat pe acesta, poate fi modificat pentru a fi executat pe un alt' sistem de calcul. Evaluarea se face avînd ca referinţă efortul de programare necesar pentrux rescrierea completă a programului pentru noul sistem. Dacă efortul necesar modificării este mai mic decît bel puţin rescri-orea se spune că programul este portabil. Pentru asigurarea unei p. ridicate, în cadrul ingineriei programării s-au elaborat diferite metode. O metodă simplă constă în codificarea programului într-un limbaj de programare de nivel înalt de largă utilizare (FORTRAN, COBOL ş.a.)j implementat pe multe calculatoare. TotUşi, datorită diferenţelor de implementare, a lipsei unor definiţii standard precise a limbajelor, această metodă nu asigură o p. ridicată. Apariţia, în ultimul timp, a unor limbaje cU definiţii riguroase şi indicaţii stricte pentru implementare îmbunătăţeşte mult p. programelor scrise’ în aceste limbaje. O metodă radicală de asigurare a p. tuturor programelor scrise într-un limbaj de programare L, constă în realizarea unui compilator portabil pentru limbajul respectiv. P- 250 unui compilator este în mod spècial mai dificil de asigurat, deoarece pe lingă p. lui ca program* trebuie asigurată p. programelor obiect generate, programe puternic dependente de calculatorul particular pe care se execută. în acest din urmă caz p. este legată de adaptabilitatea programului de compilare. Dacă pi compilatorului esté asigurată, datorită unicităţii algoritmului şi a prescripţiilor de implementare, de obicei precise şi uşor de realizat, compilatorul implementat se va comporta identic cu celelalte compilatoare implementate în aceiaşi mod pe alte sisteme de calcul, ceea ce va asigură p. . tuturor programelor scrise în ! limbajul L pentru sistemele ' respective. P. unui compilator ! este asigurată printr-o metodă bazată pe conceptul de _-*■ calculator abstract. Compilatorul este scris în limbajul dé asamblare LC1 al unui calculator abstract apropiat ca posibilităţi de prelucrare şi structură de calculatoarele reale pe care se realizează implementarea, cu o structură adecvată execuţiei algoritmilor de compilare. Primul pas al implementării compilatorului va fi scrierea unui translator pentru LCX în limbajul calculatorului real. Fie Cj acest compilator. P. programelor generate poate fi asigurată şi ea folosind un limbaj ZC2 al unui calculator abstract (orientat spre prelucrările specifice limbajului de programare L) în caro să se facă generarea. Odată implementat compilatorul iimbajului L, urmează să i se adauge o fază suplimentară (un compilator <72) care să traducă programele generate în LÇ2 în programe executabile pé calculatorul real. Folosind 251 un simbol grafic (fig. P.l) pentru desemnarea unui translator cu numele T scris în limbajul LM şi care traduce din limbajul Lx în limbajul i2; T Li —> L2 LM Fig. P.1. Simbol folosit pentru caracterizarea unui translator. în fig. P.2. se prezintă implementarea compilatorului pentru limbajul L pe calculatorul real M. Compilatorul portabil CP este tradus de compilatorul Cx într-un program al calculatorului roal M, translatorul Tx. Fig. P.2. Schema procesului de implementare a unui compilator pentru un limbaj L pe un calculator M plecînd de la o versiune portabilă CP a compilatorului. Acesta, împreună cu compilatorul Cs formează compilatorul limbajului L în limbajul calculatorului scris în acelaşi limbaj. So observă că pentru implementarea compilatorului C în condij.iile existenţei compilalo- PKECOMPILATOK rului portabil CP este suficientă scrierea a două compilatoare Cx şi Cz ce necesită un efort minim de programare. Dacă în plus, Cx şi Cs sînt identice, efortul de implementare a compilatorului C se reduce mult, crescînd p. compilatorului CP. Metoda poate fi generalizată folosind unul sau mai mulle limbaje intermediare de ; tip LCj şi LCa corespunzătoare unei ierarhii de calculatoare abstracte urmînd ca implementatorul compilatorului C să aleagă dintre acestea cele mai adecvate pentru scrierea cu efort minim pe calculatorul real a compilatoarelor Cx şi Ca. (L.S.). post (engl.: post), terminal care face parte dintr-o reţea de te-letransmisie a datelor; p. este echipat cu interfaţă de comunicaţie şi dotat cu facilităţi de transfer al datelor din reţea către alte echipamente cu care comunică local. (T.P.). post-indexaro (engl.: post-indexing), proces de calcul al unei adrese în care indexarea se execută ultima. De ex. în FELIX C-256 adresarea indexată este cu p.-i. (C.G.). post-procosor (engl.: post processor), program care transformă datele de ieşire ale —> procesorului (3), în program de lucru efectiv executabil de către echipamentul de comandă numerică al unui anumit tip de maşină unealtă. (M.R.). prccompilator (engl.: precompiler), program care prelucrează un text sursă, care, pe lîngă structurile de control pornire de limbajul L, conţine şi altele noi ce se pot exprima prin structuri proprii limbajului L. P. va analiza textul sursă şi va translata în limbajul L orice PUHDICAT 252 structură dcfinilu folosită, ne-aparlinînd acestuia. Din punct de vcdore al prelucrării efeclu-ate este asemănător cu un —► ma-croproccsor. Precompilarea constituie o tehnică utilă în cazurile în care se dispune de un compilator pentru un limbaj dat şi dorim să îmbogăţim limbajul cu noi structuri fără a construi un nou compilator. Efortul cerut pentru construirea unui p. este mult mai mic dccît cel necesar pentru realizarea unui compilator. (P.P.). prcdicat (engl.: predicate), expresie conţinînd una sau mai multe variabile prin a căror cuantificare sau înlocuire cu valori din domeniul lor de definiţie (evaluare) se obţine o propoziţie adevărată sau falsă. Ex.: x)y este un p. deoarece, înlocuind variabilele x şi y prin valori numerice, se obţine o inegalitate ce poate fi adevărată (5)3) sau falsă (153)1251). La fel x- + y2 = z2 este p. deoarece prin cuantificare, fie ea (Ix) (Hi/) (32) x2 + y2 = z2, devine -» propoziţie. P. pot i'i clasificate după numărul variabilelor distincte, necuantificate: p. unar — cu o variabilă; binar — cu două variabile, ternar — cu trei variabile, n-ar — cu n variabile. Prin convenţie, propoziţia poate fi considerată ca un p. cu zero variabile. — P. recursiv (engl.: recursive predicate), p. în legătură cu care se poate stabili, în timp finit, valoarea de adevăr a oricărei evaluări. Echivalent, p. recursiv este un p. a cărui extensie este o muiţime dccida-bilă sau un p. a cărui funcţie caracteristică este rccursivă. (L.S.). pregătire a datelor (engl.: data preparation), înregistrare a da- telor pe un anumit suport de informaţie în vederea prelucrării lor cu calculatorul. Ex.: perforarea dalelor pe cartele, pe bandă perforată etc. (C.G.). preinilexare (engl.: preindexing), proces de calcul al unei adrese în care indexarea se execută înaintea evaluării indirecte a adresei. (C.G.). prelucrare (engl.: processing), proces de sinteză, modificare, analiză etc. a informaţiei, dirijat spre un anumit scop şi executat, eventual, cu ajutorul unor echipamente de calcul (—► prelucrarea informaţiei). — P. interactivă (engl.: interactive processing), p. dirijată sau controlată în mod nemijlocit, de la un terminal, de către utilizator (—v conversaţional). P. paralelă (engl.: parallel processing) —> execuţie paralelă. — P. pe loturi (engl.: batch processing), mod de p. într-un sistem de calcul, în care lucrările sînt supuse sistemului, serial, prin intermediul unui fişier de lucrări. Pentru p. lotului este rezervată fie o partiţie a memoriei interne (în regim de mulli-programare), fie întreaga zonă a memoriei interne disponibilă pentru programele utilizator (în regim de monoprogramare). Partiţia în care se desfăşoară p. pe loturi este numită, în mod uzual, partiţie seric sau partiţie de bază. Lucrările sînt încărcate şi executate în această partiţie într-o ordine dictată de succesiunea lor fizică în lot. Dispozitivul suport al fişierului de lucrări este dispozitivul standard de intrare al partiţiei. Rezultatele p. lotului sînt memorate într-un fişier de ieşire, avînd ca suport dispozitivul standard de ieşire al partiţiei; acest fişier conţine două tipuri de informaţii: re- 253 JPIÎELUCIîAKEA IMAGINILOR ziillalelo execuţiilor programelor utilizator şi informaţiile furnizate do programele do sis (cm (translatoare, programe do legare ele.) apelate prin comenzile întîlnitc în fişierul de lucrări. J\ po Ioturi este controlată de o componentă a sistemului do operare numită, dc obicei, monitor de înlănţuire. Atunci cînd pentru introducerea Ioturilor se foloseşte un terminal, p. pe loturi se numeşte p. pe loturi do la distanţă. în acest caz, fişierul de lucrări în caro sînt transferate loturile este situat po o memorie externă a calculatorului principal. Rezultatele sînl dispuse înlr-un fişier do ieşire plasat, do asemenea, po 0 memorie externă; de aici, ele sînt orientate fio către echipamentele periferice locale solicitate, fie către diferite terminale plasate la locul de la care a fost 1 ni (iată p. Transferarea loturilor In fişierul de lucrări este controlată do o componentă a sistemului do operare al calculatorului principal, fiind realizată in paralel cu alto tipuri de p.; alteori, această sarcină esto preluată do un calculator frontal (F.M.). — P. pipeline (engl.: pipelino processing), p. realizată po baza unor module )»,, nu,...mn, aşezate în cascadă. Un modul mt realizează o p. parţială a datelor şi poate fi in următoarele stări: ocupat activ (in cursul unci p.), ocupat pasiv (în aşteptarea eliberării modulului Mi+i), liber (în aşteptarea unei date provenite do la modulul m¡_,). I*. unoi dato osto complotă după parcurgerea inlrogului lanţ. de module. 1’. pipelino este implementată mai ales constructiv, asiguvind o viteză maro do p. Practic, un asemenea dispozitiv poate prelucra simultan mai multe date, fie- carc dală aflindu-so într-o anu* mită fază de p. — P. simbolică (engl.: s3'mbolic processing), p. imaginilor, formulelor, textelor, listelor, în general, p. executată asupra unor date cu caracter nenumeric. (C.G.). prelucrarea (latelor graîicc (engl.: graphic data (picture) processing), totalitatea operaţiilor caro conduc la sintetizarea sau modificarea unei -*■ imagini grafice. în general, p.d. g. so realizează interactiv, fiind dirijată do utilizator pe baza unor dispozitive conectate la un terminal grafic (creion optic, tastatură, butoane, tablete etc.). (C.G.). prelucrarea Uşierului (engl.: filo processing), ansamblu do operaţii avînd drept scop crearea, consultarea sau actualizarea fişierului. (F.M.). prclucrarca imaginilor (engl.: image processing), subramură a inteligenţei artificiale, caro so ocupă cu modul do reprezentare, reconstituire, clasificare, recunoaştere şi analiză a imaginilor cu ajutorul calculatorului. De obicei, imaginea de prelucrat este reprezentată în calculator sub forma unei matrici, în caro fiecare element reprezintă gradul de strălucire şi eventual cu-loarca unui punct din imagine (-» euantharea imaginii). Reconstituirea imaginii constă în refacoroa procesului invers cu-antizării. Dacă imaginea numerică a rezultat prin discretiza-roa unei imagini distorsionate (do ex, o fotografie executată cu o lentilă suporangulară), procesul do p.i. poate consta în restaurarea imaginii reale. Clasificarea imaginilor are drept scop crearea unei structuri do dale caro conţine informaţii reprezentative în raport cu un anu- PRELUCRAREA INFORMAŢIEI mit criteriu. Sistemele de clasificare a imaginilor sînt aplicate în lectura optică, diagnoza medicală. pe bază de radiografii, analiza cromozomilor, identificarea persoanelor, interpretarea fotografiilor aeriene etc. Clasificarea presupune analizarea imaginii numerice, în scopul obţinerii unor proprietăţi statistice globale sau locale, cum ar fi luminozitatea, nivelul unei anumite culori etc., sau a unor proprietăţi structurale relative la gradul de concordanţă al imaginii în raport cu un şablon dat. Pentru p.i. complexe se procedează la divizarea acestora în subimagini numite segmente, imaginea fiind descrisă pe baza segmentelor şi a relaţiilor între acestea. Segmentarea şi descrierea imaginilor formează scopul unei subramuri a p.i. numite analiza scenelor. (C.G.). prelucrarea informaţiei (engl.: information processing). 1. Termen utilizat pentru a indica totalitatea operaţiilor pe care le poate efectua un sistem de calcul, preferat prelucrării datelor, deoarece, acestea din urmă pot constitui reprezentări ale oricărei informaţii din lumea înconjurătoare. P.i. comportă ambele semnificaţii ale -* informaţiei, şi cel fundamenta] şi cel selectiv, enunţat de CI. Shan-non. De altfel, aspectul selectiv este cel care stă la baza tuturor operaţiilor complexe sau „inteligente“ care pot fi realizate de un sistem de calcul, prin posibilitatea efectuării de transferuri condiţionate, deci de alegere a căilor de acţiune care trebuie urmate în funcţie de semnificaţia informaţiei, respectiv de anumite condiţii. Se estimează că mai importantă decît viteza de efectuare a operaţiilor arit- 251 metice este capacitatea de selectare a informaţiei într-un sistem de calcul. Exemplul tipic, care ilustrează avantajele capacităţii de selectare, îl constituie memoria cu acces aleator unde, pentru a localiza un cu-vînt binar din n existente, sînt necesare numai aproximativlog, n operaţii-comutări ale bista-bililor din registrul de adresă, în loc de n operaţii, cîte ar fi necesare în absenţa capacităţii de selectare. 2. Totalitatea operaţiilor efectuate la destinaţie, în’ scopul determinării datelor (care reprezintă informaţie) transmise de către sursă: de-modulare, verificarea corecti-: tudinii transmisiei şi, eventual, decodificare. în acest caz, însă, este vorba, de fapt, de o prelucrare a semnalelor, pentru a determina informaţia pe care a-cestea o reprezintă. (T.P.). prelucrarea listelor (engl.: list processing), prelucrare a structurilor de date de tip listă. P.I. are aplicaţie în inteligenţa artificială, prelucrarea formulelor, a textelor, în macropre-lucrare, în general, oriunde datele de prelucrat pot fi reprezentate uşor sub formă de liste. P.I. poate fi efectuată simbolic, folosind un limbaj de programare specializat (-» LISP) sau explicit, lucrînd în mod direct cu informaţia de structură corespunzătoare (indicatori de adresă). (O.G.). prelucraroa matricolor (engl.: matrix processing), operaţii determinate de faptul că majoritatea aplicaţiilor cu caracter ştiinţific, rezolvate utilizînd calculatoarele numerice, conţin ma-trici. O matrice se poate defini ca un tablou dreptunghiular de elemente (reale sau complexe). Localizarea unui element din 255 acesl lablou se face iitilizînd doi indici, unul pentru a marca poziţia liniei, iar celălalt pentru poziţia coloanci (astfel pentru matricea A avînd m X n elemente, reprezintă elementul din linia i şi coloana j). Unei matrice, A avînd in X n elemente (¿leSKmxn) i se poate asocia o altă matrice B (B e Sttnxm) numită transpusa matricei A cu proprietatea bn = ăji. Unei jnatrice patrato A e Silnxn i se asociază o mărime scalară numită determinat (notată det (/l)) definită în mod recursiv astfel: det (4) = ^2 (~ 1)i+J aV ÎZÎ det (Âij) cu j >= T^n *n care Au s 811 n—1 x n—1 ăe obţine din A suprimînd linia i şi coloana j. Dezvoltînd în această relaţie toţi determinanţii se obţine: det (4) = (ajctj, ...an) (—1),[ aia, 02aa ... în care suma se efectuează după toate permutările posibile (aj, a2,...anî ale elementelor 1, 2,...n deci are ni termeni, iar k=0 pentru o permutare pâră şi k=l pentru permutare impară. Prin înmulţirea a două matrici A e SllmXn şi B e Sttnxp se obţine matricea produs C <= SUmxpi C — A X B în care n Cij = j|p «ih bk] • Matricea inversă Â'1 unei matrici A e fflnxn satisface condiţiile A x A'1 = A’1 x A = I [I fiind matricea unitate). PREPAGINARE Matricole al căror determinant este diferit de zero, numite matrici regulate au inverse (în caz contrar so numesc matrice singulare). Matricea inversă se calculează cu relaţia: A-i _ Aadjunci det (^4) în care AadiUnct = ((— prelucrarea mesajului (engl.: message processing). 1. Totalitate a operaţiilor de descompunere a unui mesaj în pachete şi dirijarea lor spre destinaţie, precum şi a operaţiilor de refacere a mesajului transmis — din pachetele recepţionate — şi transfer spre terminalul destinatar — efectuate de către procesorul de interfaţare a mesajelor. 2. Verificarea corectitudinii mesajului recepţionat, extragerea conţinutului acestuia — textului — şi transferul către echipamentul destinatar, tOate aceste operaţii fiind efectuate de către echipamentul şi sistemul de programe aflate într-un nod al reţelei de comunicaţie a datelor," în funcţie de procedura de comunicaţie adoptată. (T.P>)^ propaginare (engl.: pre-paging), politică de alocare a memoriei principale, care impune transferul din memoria secundară, înainte de punerea în execuţie a unei sarcini^ a paginilor cu cea mai mare probabilitate de a fi utilizate. Prin aceasta se urmăreşte micşorarea numărului de defecte de pagină în timpul execuţiei sarcinii; prezintă însă dezavantajul unei încărcări inutile a canalului de intrare/ieşire cu transferul paginilor care nu vor fi utilizate efectiv. (V .C>). PREPROCESOR 25C preprocesor (engl.: pre-processor), program de translatare a unui text-sursă A într-un alt text-sursă II. Textul-sursă B este redactat, de regulă, într-un limbaj de programare de nivel înalt universal, larg răspîndit (de ex. FORTRAN IV, COBOL, ş.a.), pentru care există compilatoare pentru majoritatea tipurilor do calculatoare, sau în limbaj de asamblare. Textul-sursă A este redactat într-un limbaj de programare care reprezintă, de regulă, anumite facilităţi suplimentare de programare iată de limbajul B. Se utilizează astfel preprocesoa-ie FORTRAN care permit programarea structurată, prepro-cesoare COBOL care permit utilizarea tabelelor de decizie ş.a. Foarte des se utilizează pre-procesoare pentru extinderea unor limbaje de programare cu facilităţi de macroinstrucţiuni, de ex. facilitatea de preproce-s o ar e a 1 i mb a j ui u i d e p rogram are PL/I care permite utilizarea unui set special de macroinstruc-liuni (de ex.: %INCLUDE, %D0, %GOTO, %IF, % PROCEDURE etc.) ce este prelucrat anterior compilării de un preprocesor denumit şi ma-croprocesor. (D.A.). Frevenire a blocării definitive (engl.: deadlock prevention), criteriu do proiectare a unui sistem de calcul urmărind ca în orice moment, cel puţin una din condiţiile care conduc la -» blocarea definitivă să nu fie satisfăcută. Deoarece condiţia de utilizarea exclusivă a resurselor nu poate fi ocolită pentru toate tipurile de resurse, strategiile de p.b.d. acţionează asupra celorlalte. Astfel, pentru a evita condiţia de aşteptare a unor noi resurse de către un proces care deţine deja resurse, se convine ca alocarea tuturor resurselor necesare unui proces să se facă deodată, Ia începutul execuţiei lui. Condiţia care interzice preluarea forţată a resurselor de la procesele care le deţin poate fi anulată dacă se impune ca, în momentul execuţiei unei cereri de resurse, procesul să elibereze resursele deţinute şi, dacă este necesar, să Ie ceară iar, odată cu noile resurse. Evitarea condiţiei de existenţă a unui lanţ circular de procese poate fi făcută prin impunerea unei ordonări a tipurilor de resurse, astfel că, dacă un proces deţine resurse de un anumit tip, el nu poale cere decît resurse de tipuri care-1 succed în ordinea impusă. Se poate realiza p.b.d. şi prin utilizarea unor informaţii preliminare asupra resurselor cerute de fiecare proces. Astfel, p.b.d., cunoscînd cererile maxime ale proceselor, impune analiza situaţiei care ar fi generală de servirea unei cereri în ipoteza cea mai defavorabilă că fiecare proces cere numărul maxim specificat de resurse. Cererea este servilă numai dacă, în ipoteza enunţată, aceasta nu introduce blocarea definitivă. (V.C.). primitivă (engl.: primitive), operaţie elementară indivizibilă, neinterferabilă cu altă operaţie de acelaşi gen (în cadrul unui anumit nivel de abstractizare considerat). Ex. inspectarea valorii unei variabile şi atribuirea unei noi valori constituie operaţii primitive. Astfel, cînd două procese atribuie o nouă valoare „simultan“ aceleiaşi variabile, aceste operaţii trebuie considerate succesive, astfel că valoarea finală a variabilei este una din cele două valori atribuite şi nu o combinaţie a acestora; 257 PROCEDURA operaţiile P şi V sînt, de asemenea, primitive (-> semafor). (V.C.). primul venit, primul servit (engl. first-comed first-served), disciplină de servire care realizează ordonarea cererilor din şirul de aşteptare conform sosirii acestora. Prima cerere care urmează a fi servită este prima cerere sosită, dintre cererile aflate în şir. P.v.p.s. este utilizată, datorită simplităţii sale, acolo unde nu există informaţii preliminare despre cereri (timp de servire, prioritate etc.). în studiile analitice sau simulative ale sistemelor de calcul, p.Y.p.s. este folosită ca etalon de comparaţie. (V.C.). prioritate (engl.: priority), caracteristică a unui nivel de întrerupere, utilizată în sistemul de selectare a unei cereri de întrerupere şi de declanşare a întreruperii. Astfel, dintre două cereri de întrerupere simultane, va fi selectată pentru servire cererea care are p. mai mare. De asemenea, servirea unei cereri de întrerupere este declanşată numai dacă p. ei este mai mare decît p. programului aflat în execuţie în unitatea centrală de prelucrare. P. _i se asociază un întreg, a cărui valoare este cu atît mai mică, cu cît p. respectivă este mai mare; astfel, nivelul 1 este prioritar faţă de nivelul 2. (V.C.). procedură (engl.: procedure). 1. Secvenţă de operaţii executate în scopul rezolvării unei probleme date. 2. Modul de program ce poate fi apelat din mai multe puncte ale unor module de program, de obicei la nivelul unui limbaj de programare de nivel înalt, executînd prelucrări determinate asupra unor date comunicate în momentul apelului. Sin.: rutină. în cazul unui limbaj de programare de nivel înalt, o p. este specificată textual indieîndu-se: identificatorul p. — numele prin care p. este cunoscută şi poate fi apelată; parametrii formali — variabilele fictive pe baza cărora se specifică prelucrările efectuate asupra datelor furnizate la apelul p., numite parametri actuali; prelucrarea efectuată (corpul procedurii) şi modul de transfer al parametrilor. Se consideră, de exemplu, o p. scrisă în FORTRAN, care realizează conversia coordonatelor polare ale unui punct, în coordonate carteziene: SUBROUTINE TRANSF * (R, FI, X, Y) REAL R, FI, X, Y X = R X COS (FI) Y = R X SIN (FI) RETIJRN END în momentul apelului lui TRANSF, de exemplu ca urmare a execuţiei instrucţiunii CALL TRANSF (2.5, 1.’, A, B), parametrii formali ai p. (R, FI, X, Y) sînt înlocuiţi prin parametrii actuali (2.5, 1., A. B.), iar prelucrarea corespunzătoare p. este efectuată. în momentul terminării prelucrării, execuţia modulului apelant este reluată de la instrucţiunea succesoare apelului sau, în general, de la un punct ce poate fi stabilit în urma prelucrării efectuate de p. înlocuirea parametrilor formali prin cei actuali poartă numele de -* transferul parametrilor şi poate fi executată prin valoare, adresă sau nume. O p. este de tip funcţie, dacă produce un singur re- 11 — Dicţionar de lniormaUcS MTîûCEDURA S5S ziillat. (C.C.). — P. automată (piigl. : automatic procedure), )). care în condiţii determínale se execută cu ajutorul mijloacelor de prelucrare a datelor fără intervenţia unui Ope-ralor uman. — P. catalogată (engl.: catalogued procedure), set de comenzi în conformitate cu un limbaj de comandă, re-feritoar ela una sau mai multe lucrări; comenzile se plasează Intr-un fişier special denumit catalog, în vederea regăsirii sau executării la momentul dorit. In p. catalogată pot fi incluse, eventual, textul sursă al programelor şi datelor necesare execuţiei acestora. Utilizarea de p. catalogate simplifică în mod substanţial activitatea de exploatare curentă a lucrărilor pe un sistem de calcul. (I.T.). — P. de comunicaţie (engl.: communication procedure), totalitate a caracteristicilor comunicaţiei la distanţă între două echipamente; se referă la lipul comunicaţiei: simplex, se-mi-duplex sau duplex integral, sincronă sau asincronă, la viteza de transfer, la structura mesajelor transmise şi codurile utilizate, precum şi la modul de răspuns al destinaţiei pentru a informa sursa asupra corectitudinii datelor recepţionate. Termenul este frecvent utilizat înlr-un sens mai restrîns, de-semnînd numai caracteristicile mesajelor transferate şi a modului de dialogare între sursă şi destinaţie. (T.P.). — P. de încărcare (engl.: loading procedure) . —► încărcător de program. — P. efectivă (engl. effective procedure) -» algoritm. — P. manuală (engl. manual procedure), p. executată în to-l:\lilale de către un operator uman în diferite scopuri, ca de exemplu: completarea unui document al cărui conţinut urmează să fie prelucrat pe un calculator, utilizarea, unui raport de ieşire, codificarea datelor în vederea încărcării unei baze de date, depistarea şi corectarea erorilor dintr-o listă ele. (I.T.). — P. pură (engl.: pure procedure), p. al cărui corp nu conţine zone de date. O p. pură poate îi executată practic simultan în raport cu diverse zone de date, comunicate dinamic în momentul apelului p. — P. recursivă (engl.: recursive procedure), p. P a cărei execuţie implică apeluri către P. Dacă apelurile către p. sînt plasate în corpul acesteia, p: este direct recursivă. Dacă există o p. P’ astfel înclt P conţine apeluri către P\ iar P' conţine apeluri către P. P şi P' sînt mutual recursive. Pentru a exemplifica o p. recursivă, se consideră calculul prin recurenţă a factorialului unui număr natural n, n 1 ■= = n x {n — 1)!, exprimat în ALGOL60 sub forma unei funcţii recursive: integer procedure FACTORIAL (n)î value n; integer n; FACTORIAL: = ifn = 1 then 1 e/se n * FACTORIAL (n-l); O p. recursivă trebuie să conţină, în mod necesar, o decizie care, la un anumit moment dat în cursul execuţiei p., împiedică apelul, forţînd reîntoarcerea din p. în ex. dat, apelul în cascadă către FACTORIAL este oprit în momentul n = 1. r. recursive sînt de real folos în prelucrarea structurilor de date ce pot fi definite 259 PROCES recursiv (liste, arbori etc.) sau descrierea proceselor recursive (-> rccursivitate). Implementarea unei p. recursive presupune o gestiune dinamică a memoriei pentru a putea salva starea p. şi a aloca spaţiul necesar variabilelor locale p., în momentul apelului p. către ea însăşi. în funcţie de limbajul de programare folosit, specificarea p. recursive se poate realiza implicit sau explicit. Astfel, în majoritatea limbajelor de asamblare, programatorul este forţat să descrie Întregul proces de salvare şi restaurare a stării p., utilizînd -* stive. în ALGOL, întregul proces de gestiuno a memoriei (de salvare, de regenerare a stării p.) este ascuns utilizatorului, fiind preluat de translatorul limbajului. — P. rcentrantă (engl.: reentrant procedure), p. cu caracteristici similare unui -> program reentrant. (C.G.). proccs (engl.: process) 1. Evoluţie în timp. Particularizările utilizate în informatică penlru acest termen foarte general se referă la două aspecte principale: p. studiate şi/sau controlate cu. sistemele de calcul (de ex., p. fizice, p. chimice, p. industriale) şi p. care se desfăşoară în sistemele de calcul, în primul caz, definirea p. este specifică disciplinelor în care sînt studiate (fizică, chimie, tehnică) şi este preluată ca atare în informatică. în ceea ce priveşte p. care se desfăşoară în sistemele de calcul, o definire unanim acceptată nu a fost elaborată pînă în prezent, evoluţia prelucrărilor fiind caracterizată, mai definitoriu, prin -> sarcini. (T.P.). 2. Secvenţă de acţiuni rezultată din execuţia unei colecţii de programe do către un procesor; p. sînt create şi controlate pe parcursul existenţei lor, de către sistemul do operare. De ex. se presupune un sistem de calcul cu o unitate centrală şi unul sau mai mulle procesoare de intrare/ieşire. Execuţia unui program utilizator (compus din unul sau mai multe module program) de către unitatea centrală generează un p.; dacă în timpul existenţei acestui p. este apelat supervizorul pentru iniţierea unui transfer de intrare/ieşire, atunci sistemul de operare va crea un nou p., corespunzînd execuţiei programului de canal de către procesorul de intrare/ieşire (care ouplează echipamentul periferic implicat în transfer). Ex. considerat este reprezentat intuitiv (îp fig. P.3), în care s-a evidenţiat colecţia de informaţii accesibilă fiecăruia dintre cele două p: p. de calcul (p. generat de execuţia programului specificat de faza î a lucrării, avind ca suport unitatea centrală) şi p. de intrare/ieşire (p. generat de execuţia programului do canal de către procesorul de intrare/ieşire). Imaginea unui p., la un moment dat, poate fi caracterizată prin: colecţia de informaţii accesibilă p., adresa următoarei instrucţiuni de executat, nivelul de importanţă al acţiunii in curs de desfăşurare (reprezentat, de ex., într-u’n cîmp al registrului de stare program), starea p., colecţia programelor pentru tratarea diferitelor evenimente re pot întrerupe desfăşurarea p., structura utilizată pentru, salvarea imaginii p. în momentul unei întreruperi (necesară la reluarea p.) ş.a. în fig. PA este reprezentat printr-o diagramă do slări, ciclul existenţei unui p. Starea „inactiv“ corcs- utilizator Fij. P.J. Exemplu de procese. 261 PROCES punde situaţiei în care p. a fost croat de către sistemul de operare, dar nu i s-au alocat resurse; de exemplu, programele asociate p. există, exprimate în format direct executabil, într-un fişier. Atunci ctnd programul caro conţine prima instrucţiune de executat în cadrul p. este încărcai în memoria internă, nlocîndu-i-se şi alte resurse (ca do exemplu perifericele necesare), p. trccc în starea „pregătii“; această stare corespunde tuturor p. ale căror instrucţiuni pol fi executate, dar existînd mai multe p. decît procesoare, fiecaro aşteaptă eliberarea unui procesor. Starea „execuţie“ corespunde perioadelor în care p. îi este alocat un procesor, instrucţiunile sale fiind în curs do cxccuţio. Un p. aflat în slnroa „execuţie“ poate cere sistemului de operare trecerea sa în starea „aşteptare“, elibe-rînd aslfol procesorul (care, do regulă, va fi alocat altui p.). Starea do aşteptare corespunde situaţiilor în care desfăşurarea p. este condiţională de producerea unui eveniment (do exemplu, terminarea unoi operaţii de intrare/ieşire); la producerea evenimentului aşteptat, sistemul de operare trece p. în starea „pregătit“. Terminarea p., anunţată sistemului de operaro prinlr-o instrucţiune specială, aro ca efect tranziţia din starea „execuţie“ în starea „lorminaro“; această stare corespunde acţiunilor întreprinse do sistemul do operare, în vederea eliberării resurselor ce au fost alocate p. Diagrama do slări prezentată poate fi utilizată pentru precizarea rolului fiecărei componente a sistemului do operare. Do exemplu, tranziţia din starea „pregătii“ in starea „oxecuţio“ este realizată do către planificatorul de p.; dacă p. se desfăşoară într-un sistem cu partajarea timpului, atunci la expirarea cuantei de timp ce a fost alocată p. tot planificatorul de p. îl va repune în starea „pregătit“. Tranziţia din starea „inactiv“ în starea „pregătit“ antrenează componentele sistemului de operaro care realizează gestiunea memoriei şi a echipamentelor periferice etc. într-un sistem do calcul se pot desfăşura simultan mai multe p.; acestea pot inter-acţiona explicit (prin cereri adresate sistemului de operare, în scopul schimbului de mesaje, a coordonării desfăşurării lor etc.) sau implicit, atunci cînd utilizează aceleaşi resurse. Interpretarea activităţilor din sistemele de calcul din punct de vedere al p. a stat la baza elaborării unor modele matematice destinate analizei utilizării resurselor, a interacţiunii activităţilor etc. (F.M.). — P. Markov (engl.: Markov j)ro-cess], p. a cărui stare la sfîrşitul unui interval de timp t se poate exprima funcţie de stările avute la sfîrşitul unor intervale anterioare. Dacă pm[l+ 1) reprezintă probabilitatea că p. să se ailo în starea n la sfîrşitul intervalului t+1, iar jjm(i) este probabilitatea ca p. să se afle în starea m la sfîrşitul intervalului t, a-tunci: pn[t + 1) “ "y 'PlnjtfTliun m (i, t + 1). Termenul Tm,„ (/, l -f 1) poartă numele de probabilitate de tranziţie din starea m în starea n în intervalul de timp Ai, de la t la t + 1. în multe cazuri, interesante în practică, Tm,n (t, t + 1) este independent do t pentru intervale do timp suficient de mari. în acest caz, p. este denumit lanţ. PROCESOE 262 Marcov, iar probabilitatea de tranziţie esto notată, re- prezentînd probabilitatea condiţionată ca sistemul să se găsească în starea n la sfîrşitul unui interval elementar de timp, dacă la începutul intervalului s-a găsit în starea m. Prin urmare, într-un lanţ Marcov, starea unui sistem la un moment t poate Ii stabilită pe baza stării avute la t — Ai, unde At reprezintă un interval de timp elementar. Matricea T^n este o matrice stohastică, în son-sui că £ r<;)n=i, cu ar<î>B>0 u pentru orice mşi orice n, (C.G.). procesor (engl.: processor). 1. Echipament sau dispozitiv capabil să execute un sot de instrucţiuni, să formeze adresele acestora şi să le citească dinlr-o memorie care păstrează programul pe durata executării acestuia (şi caro nu esto o componentă a p.). Din punct de vedere funcţional p. esle compus din-tr-o unitate do comandă şi o unitate do prelucrare. Unitatea de comandă are rolul de a furniza semnalele de comandă pentru citirea şi oxecutare instrucţiunilor. Unitaloa de prelucrare asigură executarea instrucţiunilor sub controlul semnalelor de comandă primite de la unitatea ds comandă. Repertoriul do instrucţiuni al unui p. poate permite efectuarea unor operaţii aritmetico, logico, de transfer de informaţie cu memoria principală şi cu echipamente de intrare/ieşire etc. Performanţele unui p. sint descrise de durata ciclului acestuia, lungimea vectorului binar transferat într-un ciclu, durata executării instrucţiunilor, numărul do instrucţiuni executate si- multan, numărul de operanzi prelucraţi simultan şi caracteristicile setului de instrucţiuni. Caracteristicile setului de instrucţiuni sînt puse în evidenţă de tipul operaţiilor efectuate şi al datelor prelucrate şi dc numărul adreselor specificalo cu ajutorul unei instrucţiuni. Tipul operaţiilor efectuate asupra datolor prelucrate determină o specializare funcţională şi defineşte, în general, structura p. Specializarea funcţională constituie un criteriu dc clasificare pentru p.; acest cri-teriu permite delimitarea unor categorii de p.: p. centrale, p. de intrare/ieşire, j>. de afişare etc: (P.D.). 2. Program-trans-lator care prelucrează un program — sursă de tip-„piesă“ (program ce conţine informaţiile din fişa tehnologică de realizare a unei piese cu ajutorul unei maşini unelte cu comandă numerică, redactată într-un limbaj de programe adecvat, de ex. APT), in vederea obţinerii unui fişier cu date, reprezen-Und coordonatele poziţiilor succesive ale sculei pe parcursul realizării piesei, independent de maşina unealtă cu comandă numerică utilizată pentru a realiza piesa. (M.B.). 3. Program care efectuează compilarea, asamblarea sau interpretarea progra-molor sorise într-un limbaj dc programare dat şi asigură funcţiile necesare execuţiei programelor obiect rezultate. 1’. unui limbaj de programare poate fi privit ca fiind calculatorul abstract ce acceptă şi execută în mod nomijlocit programe exprimate în limbajul dat. Astfel se poate vorbi de p. ALGOL, p. FORTRAN, p. LISP ele. {C.C.). — P. ccntral (engl.: central procrssor), p. care cfectucază toate operaţiilo de prelucrare 203 PROCESOR dintr-un sistem do calcul. în inullc cazuri, calculatoarele nu-merice conţin un singur ji., acesta fiind p. central. Introducerea, în structura calculatoarelor, a unor procesoaro do intrare/ieşire determina, do obicei, intervenţia p. central numai la iniţierea şi la încheierea operaţiilor do intrare/ieşire. Astfel, p. contrai este eliberat de o serie do operaţii simple caro pot solicita o marc parto din timpul disponibil pentru prelucrare {-* arhitectura sistemului dc calcul). (P.D.). — P. dc afişare (engl.: display processor), unitate de comandă ecliipînd, în general, terminalele Unifice; p. de afişaro execută instrucţiunile conţinute în fişierul do afişaro, producînd semnalele do comandă destinato geno-latoarelor de caractere şi do vectori, în scopul deplasării corespunzătoare a spotului po ecran, funcţionarea sa fiind similară l Calculator 1 cu cea a unităţii centrale do prelucrare. De asemenea, p.a. poale transfera cererile do întrerupere, provenite de la dispozitivele de inlraro (creion fo-toscnsibil, taste funcţionale, tabletă ele.), unor rutine de tratare a întreruperilor din sistemul de operare a calculatorului la care oste conectat terminalul. — P. de interfaţare a mesajelor (engl.: intorface message pro-cessor), minicalculalor rezident înlr-un nod al reţelei cu comutarea pachetelor, destinat exclusiv transferului rapid de dale între calculatoare conectate local la accsta şi celelalte echipamente din reţea. Esto caracterizat prin numărul calculatoarelor (c) ce pot fi conectate la reţea, doci, care se pot conccta direct la el, şi numărul de noduri (n) la care el se poate conecta direct (fig. P.5). în afara funcţici do prelucrare a Nod 1 legătură la distanţă Fig. P.5. Legăturile stabilite de un procesor de interfaţare a mesajelor. I'lIOCtSOJI mesajelor, |). trebuie să asigure şi funcţia (ie punel intermediar în traseul pachetelor; astfel, rînd primcşlo un pacliot cu o altă destinaţie decît unul din ralculatoarelo care sini conectate la el, p. de intcrfaţaro a mesajelor trebuio să identifico nodul destinatar, calea liberă cea mai scurtă către acosta şi să transmită pachctul nodului col mai apropiat do el do pe calea identificată. P. do intcrfaţaro a mesajelor memorează pachetul transmis pină cînd acest nod receptor 11 informează că roccp- 1 ia a fost corectă (in caz contrar, in retransmite), din acest pmicl do vodero funcţionarea sa fiind de tip memorează şi transmito. — P. dc intcrfajarc a terminalelor (engl.! terminal inlerfaco processor), minicalculator rezident Intr-un nod al reţelei cu comutarea pachetelor, destinat transferului rapid do dale Inlro celelalte echipamente din reţea şi un set do terminale şi/sau calculatoare conectate la acesta (fig. jf'.G). Aro toato funcţiile spocifico unui p. do inlerfaţaro a mesajelor, fiind, in plus, dotat cu echipamente do control al liniilor şi un sistem do programe adecvat pentru conectarea, locală sau la distanţă, a unui număr maro do lorminalo eu funcţionaro sincronă sau asincronă. (T.P.). — P. dc intru-rc/icşirc (engl.: input/output, processor), calculator specializat In execuţia transferurilor do dato Inlro echipameiilolo pcrifcrico şi memoria principală. Esto o componentă a unui sistem mullicalculalor, caro conţine, în plus o memorie principală şi o unitato contrală de prelucrare. El aro o memorie proprie, legături la echipamentele penferico controlate şi acces la memoria principală a sistemului. Selul său deinlrucţiuni poale ii un subset al instrucţiunilor F¡£. P.6. Legăturii stabilite dc un procc:or dc In- ZG5 PRODUS PKOGr.AM unităţii centrale de prelucrare. I’. de intrare/ieşire are rolul do a încărca şi descărca memoria principală a sistemului, prelucrările datelor îiind sarcina unităţii centrale de prelucrare. (V.C.). — P. de liste (engl.: list proccssor|), p. unui limbaj de programare orientat spre prelucrarea listelor, de exemplu MSP. (C.G.). - P. paralel (lingi.: parallel processor). l.P. care prelucrează simultan toţi biţii unui cuvînt. 2.P. care poate prelucra simultan un vcclor (sau o matrice) avînd m componente ce constituie operanzi. în acest caz p. conţine o unitate de comandă şi iii unităţi do prelucrare, fiind organizat sub forma unei reţele. :5.i\ care la un moment dat are, în diferite stadii de execuţie, mai multe instrucţiuni repartizate unor unităţi funcţionale specializate, caro pot iniţia execuţia unei instrucţiuni după fiecare ciclu al p. Funcţionarea p. ('.sie similară cu proccsul dinlr-o linie do asamblare. I’. de acest lip au structură numită de tip conductă. (P.D.). produethitato (engl.: through-oul; produclivily), numărul do prelucrări caracteristice unui sistem do calcul, unui echipament, program, procedură etc., măsurat în funcţie do procesul de prelucrare considerat şi efectuat intr-o unitate do timp. Ex. p. unui sistem do regăsire a informaţiei poate fi măsurată prin numărul do cereri salisfăcuto pe oră. (C.G.). producţie (engl.: produclion), regulă de deducţie în —> gramatica generativă (Chomsky). Dacă G = < iV, T, P, S > este o aseme- nea gramatică, o p. din P este de forma: a -> (3 unde: a e (iVUT)* N (NUT)* şi ¡3 e (JV U 7')*. Ca semnificaţie, o p. poate ii privită ca de-semnînd o operaţie în mulţimea formelor propoziţionale ale gramaticii. Astfel, prin aplicarea p. de mai sus asupra unei forme propoziţionale eaS cu e şi S şiruri din (iYU T)* se obţine iot o formă propoziţională şi anume e(58. (L.S.). produs program (engl.: software product), termen frecvent utilizat pentru a desemna -*■ programul ca rezultat al unei activităţi sistematice de programare. în ultimii ani s-au pus în evidenţă elemente ce îndreptăţesc urmărirea în procesul de elaborare a programelor a unor faze similare fazelor de elaborare a altor produse de tip industrial: specificare, proiectare, implementare, întreţinere. Există şi alte elemente comune între elaborarea programului şi elaborarea unni produs industrial, dar există şi diferenţe între caracterul pronunţat abstract al programului şi unicitatea sa, pe de o parte, şi caracterul în primul rînd material şi producţia de serie ale unui produs industrial obişnuit, pe de altă parte. (Deosebiri mai există şi în unele cerinţe impuse programelor care nu se regăsesc printre cerinţele impuse produselor industriale sau nu se regăsesc în aceeaşi măsură.) T.p. conţine, pe lingă programul propriu-zis, care îndeplineşte cerinţele funcţionale şi de altă natură impuse prin specificaţie, şi documentarea programului, informaţii privind „istoria“ elaborării sale, diversele forme prin PROGRAM ZGG care a trecut, programul otc. Toate accste informaţii îmbunătăţesc calitatea programului prin creşterea adaptabilităţii, fiabilităţii, uşurinţei în înlre-ţinore otc. (L.Ş.). program (cngl.: program), reprezentarea unui —t algoritm înlr-un limbaj de programare. Formal, un p. poate fi privit ca un transformator de aserţiuni ce descriu proprietăţile datelor corecte, atit alo celor de intrare, cit şi ale rezultatelor dorite. — P. abstract (engl. :_abstract program) pontuplu [X, Y, G, P, T,), undo 1) J? — (ar„ x2, ..., xn) este vectorul -variabilelor interne, iar Y = (y^, y2, ..., ?/m) este vectorul variabilelor do intrare ale p. abstract. 2) G = [V, L, A) este un graf orientat etichetat cu nodurile V, arcele A şi etichetele arcelor L, care satisface următoarele condiţii: a) există un singur nod S Bn şi p: Dm : Dn -> {adevărat, fals} dacă vpfcS, unde D este do_meniul valorilor variantelor X şi F. Interpretarea acestor funcţii este următoarea: dacă pornind de la nodul S, parcurgerea grafului G (execuţia programului) a ajuns la nodul v{, iar p este adevărat atunci se va parcurge arcul a. = (i’;, l, ri) ajungindu-se la nodul vj; simultan; cu parcurgerea_arcului, variabilele interne, X sînt modificaţi conform atribuirilor x; <— ti(Y, X) sau xi <- H{Y), i = 1, 2, n, după cum arcul a nu pleacă sau pleacă din S [vi = S). 4) Pentru orice nod v e V fie {aj, a2,..., a0} mulţimea arcelor ce pleacă din v. Următoarele relaţii trebuie satisfăcute: a) (3ĂT) (3 F)[>al U pa2 U...U Paj este adevărat şi b) (VA’) (V?) [p«i n Pail este fals pentru orice 1 < i, Relaţia (a) arată că execuţia p. abstract nu poate fi blocată la nici un nod intern v^II, iar relaţia (b) arată că există întotdeauna un singur arc pe care se poate avansa pornind de la un nod v^=II (programul este determinist). Se poale remarca uşor importanţa studiului p. abstract, o proprietate a unui p. abslract fiind o proprietate a oricărui program derivat din acesla. (C.G.). — P. asamblor (engl.: r.ssom-bly langungo program) -> blur. — P. dc aplicaţie (engl.: 287 PROGRAM applicaîion program), p. dosii -nai. rezolvării unor probleme spocificn, producerii unor rapoarte specifice, actualizării unor fişiere specifice ele., necesare rezolvării cerinţelor unuia sau mai multor utilizatori. Limbajul de programare ales depinde de natura aplicaţiei şi de dotarea sistemului de calcul folosit. Cele mai răspîndite limbaje destinate ]). do aplicaţie sînt FOPiTRAN şi PL/1 pontru aplicaţii tohni-co-ştiintifico şi COBOL pentru aplicaţii oconomice. Ca limbaje interactive sînt menţionate APL şi BASIC. — P. de bază (engl.: syslem program) —> p. de sistem. (C.G.). — P. de canal (engl.: eliannel program), secvenţă de comenzi do intrare/ieşire a căror execuţie este iniţială, prin-Ir-o instrucţiune, de unitatea centrală de prelucrare. Comenzile unui p. do canal se referă la un singur echipament periferic. Ele sînt intorprctale şi executate succesiv de canalul do in Iraro/ieşire care realizoază controlul echipamentului periferic respectiv. (Y.C.). — P. de configurare (engl.: configuration piogram) generator de sisteme. — P. de control (engl.: control program), p. scris în-tr-un limbaj de control, pentru a preciza funcţiile oferite de p. de sistem, in scopul execuţiei uuoi activităţi cu calculatorul. (C.G.). — P. de con-virsie suport (engl.: media con-version program), p. ce realizează copiorea conţinutului unui suport, oxtern sau a unor părţi de suport, po un alt suport oxtern; suportul emiţător şi cel receptor pot fi de tipuri diferite (de exemplu, disc magnetic şi bandă magnolică). (F.M.).— P. de diagnosticare (engl.: diagnosys program), p. utilitar foţosil pentru a dopista cauzele malfuncţionării unui sistem do calcul sau a diverselor module alo acestuia (de ex. localizarea precisă a unei zone do memorie în caro înscrierea sau lectura se face cu eroaro). (C.G.). — P. de interelasare (engl.: merging program), p. ce realizează fuzionarea înregistrărilor logico ale mai multor fişiere triate în acelaşi mod. Rezultatul interclasării este memorat în-tr-un fişier triat la fel ca fişierele do origine. — P. de inventariere a fişierelor (engl.: file inventory program), p. utilitar, cu ajutorul căruia se poate obţine un -» inventar de fişiere. (F.1SI.). — P. de întreţinere (engl.: mainlenance program), p. utilitar folosit pentru testarea funcţionării unui sistem de calcul şi a diverselor module ale sale şi, eventual, pentru diagnosticarea malfuncţionărilor depistate, — P. de simulare (ongl.: simulalion program), p. care descrie comportarea în timp a unui fenomen, proces, sistem etc. Un p. de simulare reprezintă în fond un model abstractizat al obiectului simulat, pe baza căruia se pot efectua măsurători asupra comportării obiectului. (-> simulare). Limbajul de programare ales pentru scrierea unui p. de simulare depinde do natura obiectului simulat şi, eventual, poale fi un limbaj de simulare sau chiar un limbaj de nivel înalt de largă circulaţie (de ex. FORTRAN sau PL/ I). (C.G.). — P.de sistem (engl.: system program), p. pus la dispoziţia utilizatorilor unui sistem de calcul; rolul unui p. do sistem poate fi: asigurarea unui mijloc de comunicare om-maşină, uşurarea programării unei clase de aplicaţii, creşterea eficienţei de exploatare a sistemului, ş.a. Ex.: translatoarele, PROGRAM 268 editorul do legături, bibliotecarul, generatorul de sisteme, programele utilitare. (F.M.). — P. de test (engl.: test program), p. construit pentru a testa fie corectitudinea funcţionării unui sistem de calcul sau a suban-samblelor sale, fie corectitudinea unui program. (C.G.). — P. de tratare a întreruperii (engl.: intrerrupt service rou-tine), p. executat la producerea unei întreruperi, avind ca funcţii determinarea originii şi cauzei întreruperii şi realizarea unor operaţii dependente de acestea. De ex., un p. de tratare a întreruperii provocate de un periferic determină codul echipamentului origine a întreruperii şi cauza ei — care poate fi terminarea citirii unui caracter — realizînd apoi transferul caracterul în memorie şi actualizarea parametrilor de transfer. (V.C.). — P. de triere (engl.: sorling program), p. ce realizează aranjarea înregistrărilor logice ale unui fişier, în ordinea crescătoare sau descrescătoare a valorilor unor indicatori, formaţi din una sau mai multe chei; fiecare înregistrare logică trebuie să conţină cheile utilizate în triere. (F.M.). — P. de validare a datelor (engl.: dala validalion program), p. care testează corectitudinea unor mari cantităţi de date, în raport cu criterii specificate de utilizator. în general, prelucrarea în bloc a cantităţilor mari de date (statistici, generare de fişiere etc.) este precedată de validarea datelor. (C.G.) — P. de vidare a suporturilor (engl.: suport dumping program), p. utilitar cu ajutorul căruia poate fi obţinută lista informaţiilor conţinute pe un volum, sau pe o porţiune a volumului. Lista este înregistrată la impriman- lă, informaţiile fiind reprezentate, de obicei, în cod zecimal, hexazecimal sau ASCII. (F.M.). — P. determinist (engl.: deterministic program), p. a cărui comportare în timp este determinabilă apriori în raport cu datele iniţiale acceptate, deci, rezultatul pe care trebuie să îl furnizeze programul este calcu-labil. Cu alte, cuvinte, dacă / reprezintă datele iniţiale, iar Ii rezultatele corecte, există o funcţie F astfel îneît R = F(I), pentru orice I acceptate. P. corespunde funcţiei F. Determinismul unui p. este relativ la natura aplicaţiei pentru care a fost construit p. şi uneori chiar la valorile datelor iniţiale. Astfel, un p. de rezolvare a unui sistem de ecuaţii liniare este un p. determinist, spre deosebire de un p. destinat jocului de şah pe calculator. (C.G.). — P. direct executabil (engl.: machine executable program), p. exprimat în format binar absolut. (F.M.) — P. în lucru (engl.: working program), p. în curs de execuţie. (F.M.). — P. nedeterminist (engl.: nondc-lerministic program), p. a cărui comportare în timp nu poate fi precizată apriori, deci, nu există nici o relaţie intre datele iniţiale şi rezultatele p. Prin urmare, fie că nu se ştie dacă problema rezolvată are soluţie, l'ie soluţia nu poate fi calculată: de ex. problema calului şah. Se cere ca, pornind dintr-o poziţie dată pe tabla de şah, cu un cai, să se parcurgă toate cele 63 de poziţii rămase fără a trece de două ori prin aceeaşi poziţie; p. corespunzător acestei probleme este un p. nedeterminist. Drumul parcurs de cal nu poate fi calculat în nici un fel pentru a determina apriori comportarea programului. Un p. nedeter- 2G9 PROGRAMARE minist încearcă să găsească o soluţie exccutînd operaţii presupuse buno în funcţie de evoluţia rezolvării sau, pe înţelesul tuturor, „văzînd şi făcînd“. (C. G.). — P. obiect (ongl.: object program), p. rezultat în urma translatării unui p. — P. principal (engl.: main program), modul de p. cu care începe execuţia unui p., imediat după încărcarea acestuia în memoria calculatorului. (C.G.). — P. reentrant (engl.: reentrant program), p. care poate fi executat în mod reentrant.. Se compune dintr-o parle fixă, ce cuprinde instrucţiunile p. şi o parte variabilă reprezentînd datele asupra cărora operează instrucţiunile. Fiecare execuţie a unui p. reentrant se numeşte activare, iar purica variabilă corespunzătoare unei activări se numeşte înregistrare de activare (c’aracteri-zînd execuţia). Partea fixă poate fi privită ca un text inert ce descrie un algoritm; ea nu se modifică de la o activare la alta. Execuţia poate fi iniţială din mai multe procese, fiecărui proces fiindu-i asociată o înregistrare de activare. O astfel de execuţie se numeşte re-onlrantă deoarece, p. aflat în curs de execuţie poate fi relansat înainte ca execuţia sa să se fi terminat. Ea este necesară atunci cînd: mai multe procese independente sau sarcini necesită execuţia unui algoritm reprezentat într-o singură porţiune de p. sau cînd execuţia unui algoritm necesită relansarea recursivă a p. ce descrie algoritmul (relansarea p. din interiorul său). In ambele cazuri algoritmul trebuie reprezentat ca un p. reentrant. — P. relocabil (engl.: relocatable program), p. exprimat în format relocabil. (F.M.). — P. structurat (engl. structured program), p. elaborat conform normelor ->■ programării structurate. (C.G.). — P. supervizor (engl.: supervisor program) -* supervizor. — P. sursă (engl.: source program), p. reprezentat într-un limbaj acceptat de unul dintre translatoarele disponibile în sistemul de calcul, care urmează să realizeze prelucrarea sa. — P. utilitar (engl.: utility program), p. pus la dispoziţia utilizatorilor unui sistem de calcul, în scopul facilitării programării u-nor operaţii de rutină. Dintre p. utilitare, cele mai frecvent folosite sînt: p. de conversie de suport, p. de triere, p. de inter-clasare, p. de vidare a suporturilor şi p. de inventariere a fişierelor. — P. utilizator (engl.: user program), p. furnizat de un utilizator al sistemului de calcul, în vederea prelucrării. (F. M.). programare (engl.: program- ming), activitate de elaborare a unui —>• produs program. Activitatea de p. implică următoarele subactivităţi: specificarea, proiectarea, implementarea, documentarea şi întreţinerea produsului program. Activităţile enumerate pot fi efectuate la întîm-plare sau în mod disciplinat, urmărind obţinerea anumitor performanţe atît în ceea ce priveşte productivitatea p., cît şi calităţile produsului program obţinut. (C.G.). — P. cuadratică (engl.: quadratic program- ming), clasă a problemelor de p. neliniară în care restricţiile sînt liniare, iar funcţia obiectiv este suma între o funcţională liniară şi o formă patratică. lMtnnnAMAUE Forma standard a problemei do p. miadratică este: să so determine X"i’i\z(X"i'i) r- „lin {Z(A’|/1A'< •ţ h, X > 0)], in ciii'tj: y\ — (llij) e Pit III x n I, =, (/,,) G3 ](tn a — isi) CX - V + AtY = - gT X >. 0, Y > 0, V 0, V > 0 XTy + YrU = 0. Problema p. cuadratico poalo fi rezolvată prin inel oda F’rank-Wolfo, caro aro la bază motoda simplex, (V.I.). — P. dinamită (ongl.: dynamic programming), termen introdus do Bel-Imalt pentru a desemna o tehnică matematică do rezolvare a problemelor de optimizare, caro constă în analiza secvenţială a procesului do hlarc a deciziilor pe baza unor ecuaţii funcţionale ce caracterizează acost proces; revine la adoptarea deciziilor cărora lo corespunde o comportare optimă a nnui sistem controlabil. Problema do optimizat oslo descompusă In subproble-nifi, a căror optimizare va asigura—conform principiului opli-malilăţu — optimizarea întregului ansamblu. Sistemului controlat i se asociază variabile do stare x ale căror valori precizează complet sistemul la un moment dat. Conducerea optimală a sistemului implică precizarea, în fiecare moment, a unor variabile de control y, caro vor influenţa evoluţia sistemului astfel încit să maximizeze o funcţie obiectiv /(xh y), măsură a utilităţii comenzii y. (Y.I.). — P. disciplinată (engl.: disciplined programming), activitate de p. desfăşurată organizat, conform- anumitor criterii, In scopul obţinerii unor programe corecte/fiabile, inteligibile, uşor de modificat, şl sporirii productivităţii p. (—► ebhipă programatorului şef). — P. empirică (ongl.: empirical programming), activitate do p. desfăşurată la în limpiare, soldată In multe cazuri cu produse program de caii tale inferioară, caracterizată printr-o productivitate scăzută. Corespunde începuturilor programării, cînd calculatoarele şi aplicaţiile erau suficient de simple pentru a permite o asemenea abordare. — P. euristică (ongl.: heuristic programming), activitate do programare ce include acţiuni care nu pot Ti justifícalo matematic, ci, fio că se bazează po anumite observaţii asupra modului în care s-au obţinut soluţii cunoscute alo problomoi programate, fie că sînt aloso în virtutea experienţei sau intuiţiei programatorului. în cazuri mai complexo, p. euristică Implică elaborarea unor programe modificabile dl- 271 na mic în funcţie do evoluţia rezolvării problemei şi a succeselor sau insucceselor obţinulo pe parcursul rezolvării. Ex.: programele do compunere a dansului sau muzicii cu calculatorul. (C.G.). — P■ liniară (engl.: linear programming), determinarea unui vector x = = (.?!, ..., xn)T care să maximizeze funcţia obiectiv z = J2 cj xî I 1 şi să satisfacă relaţiile n «ij xj — bi i = 1,/n şi condiţiile de nenegativitate xi > 0 ; = V* La aceoslă formă do prezentare, numită formă standard sau canonică, poate fi adusă orice problemă do p. liniară. Dară sistemul ecuaţiilor do restricţii este subdeterminat adică n > m şi rang [A] — m, atunci există un număr infinit de soluţii, deci problema poate fi optimizată. Soluţia, dacă există, se află printre punctele extreme ale domeniului restricţiilor. Un punct de extrem esto caracterizat prin aceea că are m componente strict pozitive iar celelalte nule. Soluţia problemei de p. liniară so obţine prin —> metoda simplex. Problema duală poate fi enunţată, fiind dale două probleme de p. liniară: (.1) Fă se maximizeze funcţia obiectiv = - J2 CiXi’ j-i PROGRAMASE supusă rest fie I,iilor: fi ij xj < bl i = \,m Xj >0 j = 1 ,n şi: (/>) să se maximizeze funcţia obiectiv m = £hi & i ~ 1 supusă restricţiilor: ni _, yj-^ C[ = {,n 1 IJi > 0 i — 1,7/1 Dacă (A) are o soluţie optimală realizabilă, atunci şi {Fi} are soluţie optimală, iar funcţiile obiectiv pentru cele două probleme au aceeaşi valoare; dară o problemă are soluţie opli-mală infinită (inconsistentă) a-tunci problema duală nu are soluţii realizabile. — P. matematică (engl,: mathematical programming), numită uneori şi optimizare matematică, constă in maximizarea sau minimizarea unei funcţii obiectiv f(xx, ..., x„), prin alegerea unui vector x — (xu...,x„)r. Variabilele x; pot lua orice valoare, caz în carc este vorba do o problemă de optimizare fără restricţii, sau sînt constrînse să ia anumite valori, cind problema are restricţii. Metodele p. matematice se pot separa în trei categorii: p. liniară avînd restricţii liniare şi funcţie obiectiv liniară; p. întreagă sau discretă (soluţiile trebuie să fie întregi); p. nclini-ară în care restricţiile şi/sau PROGRAMARE 272 funcţia obiectiv stnt neliniare. (V.I.). — P. modulară (cngl.: modular programming), ]i. care urmăreşte reducerea complexi-lilţii im])lementării, documentării şi testării programului prin descompunerea acestuia în module intercorolalc în conformitate cu o ierarhie bine precizată. Un modul do program poate fi implementai, testai, şi documentat. de călre un singur programator, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea calităţii produsului program rezultat. Rezultatele obţinute prin aplicarea ii. modularo sînt mai bune dacă modularizarea este făcută conform principiilor proiectării structurale a programelor, caro impune o anumită disciplină in ceea ce priveşte stabilirea interfeţelor între module şi strategia do testare a modulelor şi a programului. — P. ncmtmcrică (cngl.: nonnu-mcrical programming) —> p. simbolică. — P. numcrică (cngl.: numerical programming), p. dirijată spre rezolvarea unor probleme în caro (latele, rezultatele şi algoritmii utilizaţi au caracter numeric. — P. simbolică (cngl.: symbolic programming), p. destinată elaborării unui program de prelucrare simbolică a datelor. Sin.: programare nenumerică. — P. sistematică (cngl.: systematic programming) -y p. structurată. — P. structurată (engl. structured programming), activitate ce urmăreşlo elaborarea disciplinată a unui program (modul do program) pc baza unor structuri do control fundamentale şi dale reprezentative problemei rezolvate, în scopul obţi- nerii unui produs program care reflectă clar algoritmul şi dalele corespunzătoare problemei, este inteligibil, adaptabil şi (estábil (eventual verificabil automat folosind sisteme deductive de demonstrare a corectitudinii programelor). Conform unei teoreme de structură, orice program ce corespunde unei organigrame formate din blocuri do calcul şi blocuri de lest poale fi refor-mulat astfel îneît să conţină numai trei tipuri do structuri de control fundamentale: secvenţa, decizia şi ciclarea. I’. structurală nu este completă fără o organizare corespunzătoare a dalelor care reprezintă informaţia prelucrată. în general, deşi p. structurală esle un concept independent în raport cu orice limbaj de programare particular, rezultate bune se obţin dacă programul este formulat într-un limbaj de programare înzestrat cu instrucţiuni de control compuse şi caro permite definirea unor noi tipuri sau structuri de dale. Pentru a exemplifica clapa do specificare a algoritmului, Sn cadrul elaborării unui program structurat, se consideră-problema găsirii tuturor numerelor perfecte (numere egale cu suma divizorilorlor) mai mici sau egale cu un număr dat jV. Algoritmul corespunzător programului este specificat în -+PSEUDO-COD. Toato liniile marcate cu * din specificaţia ob[inută într-o clapă do dezvoHare a algoritmului sînt explicitate în etapa următoare. în ex. dat s-a utilizat tehnica do dezvoltare prin rafinare succesivă (sus —^jos). £73 PROGRAMARE (etapa 1) date N 85 * găseşte nr perfect x^ x2, ... x?, Xj realizare a sistemului informatic şi care îndeplineşte următoarele sarcini: proiectează tehnologia de prelucrare automată a datelcr (modelul fizic al sistemului informatic) pe baza cerinţelor formulate de analistul de sistem urmărind obţinerea unor performanţe tehnice optime ale sistemului. P. do s. trebuie să posede cunoştinţe aprofundate în domeniul sistemelor de calcul, al structurilor de date, al sistemelor do comunicaţie şi al ingineriei programării, cît şi cunoştinţe generale referitoare la organizare şi conducero, modelare matematică şi cercotări operaţionale, inginoriasi,stemelor. (I.T.). proiectare aslstală (le ealmilntnr (engl.: computer-aided desij;n). utilizarea sistemelor do calcul 215 PnOtECTÂRE CttAFtC în procesul do proiectare. In limba români se utilizează şi prescurtarea CAD a cuvintelor din lb. engleză. l’.a.de c. so realizează eficient !n cadrul mior sisteme om-calculator per-mi ţtnd lucrul conversaţional, in acest context calculatorul este folosit pentru prelucrarea rapidă a informaţiei, permiliml optimizarea unor factori dc performanţă pentru realizarea specificaţiilor de proiectare şi evaluarea variantelor posibile, proiectantului revenindu-i, în special, aspectele creatoare ale activităţii de proiectare. Pentru simplificarea dialogului om-calcula-lor p.a.de c. utilizează sisteme grafice, cu un grad înalt de interacţiune, îurnizind utilizatorului răspuns aproape instantaneu şi oferindu-i facilităţi de manipulare a unor structuri geometrice complexe. Deoarece efortul de programare poate fi considerabil, cerinţa esenţială do implementare a sistemelor software, utilizate în p.n.dc c. este portabili-lalea. Pentru realizarea acestui deziderat se utilizează, în general, limbaje do nivol înalt. Utilizarea p.a. (le c. permite şi generarea şi actualizarea eficientă a documentaţiei de fabricaţie şi service în ramurile unde acestea reclama un mare volum do dale (aeronautică, industria de au» lomobile, industria calculatoarelor electronice etc.). (P.D.J. protcotaro a programelor (engl.: software design), activitate de stabilire, pe baza analizei unei probleme, a modului genoral de rezolvare, a împărţirii problemei in subprobleme, precizind în acestfcl structura bloc a programului şi interfeţele între modulele de program co vor cores-pundo subproblemelor, do stabilire a funcţiilor modulelor, de testare Ia nivel de ansamblu a validităţii proiectului şi de documentare a proiectului. Activitatea de p.p. este Integrată activităţii sistematice de programare, constituind o etapă absolut necesară obţinerii unor produse program de’oalitate. (C.G.). proiectare grafică (eîigl.: grafic design), aplicaţie a _ sistmelor grafice, în care terminalele cu afişare sînt utilizate pentru construirea unor imagini graricc complexe, de câtre utilizator — prin intermediul Unor dispozitive de tip creion fotbsensibil, tabletă sau joystick — asistat de un pachet de programe specifice introducerii informaţiei grafice, Acestea trebuie să permită construirea unor figuri geometrice complexe, cu o precizie ridicată, relativă la dimensiunile şi amplasarea lor pe ecran, şi respectarea unor reguli topologice predeterminate; de asemenea, sistomul do programe permite transformări de lip translaţie, rotaţie, proiecţie, comprimare, dilatare, precum şi editarea — ştergerea, inserarea, reconfigurarea — imaginilor grafice. P.g. interactivă presupune, po lingă construirea imaginilor grafice complexe de câtre utilizator, analiza şi prelucrarea informaţiei reprezentată de imaginea respectiVă sau componente ale acesteia; de exemplu, analiza unui circuit electric specificat pe ecran sau efectuarea unor calcule relative la sub-ansamblurile mecanice reprezentate. Acest tip de aplicaţie necesită, pe lîngă o bază de date grafice (oonţinînd informaţii relative la fiecare componentă afişată: caracteristicile geometrice şi de amplasare), o bază de date de aplicaţie (conţinînd informaţii relative la caracteri- 1S* PHOIIÎCTAIÎE LOGICA 276 slicile electrice, mecanice sau de alt tip ale componentelor afişate, utilizabile de către programele de analiză funcţională cxecutate), ambele fiind accesibile utilizatorului, care poate modifica conţinutul imaginii grafice analizate. (T.P.). proiectnro logică (engl.: logic design). 1. Sinteza unei scheme logice, care implementează un set de funcţii specificat. 2. Etapă a proiectării unui sistem informatic sau a unui produs program in care se defineşte modelul general, „la nivel logic“, independent de forma de implementare. (P.D.). proiectaro structurată (engl.: structured design), activitate de proiectare desfăşurată în mod organizat, In scopul obţinerii unei structuri bloc a programului, care reflectă clar ierarhia prelucrărilor efectuate în scopul rezolvării problemei şi care facilitează testarea şi documentarea programului. în plus, modularizarea efectuată în cadrul p.s. urmăreşte realizarea anumitor moduri de cuplare (comunicare) a modulelor de program, în scopul simplificării interfeţei şi asigurării unui grad ridicat de independenţă relativă între acestea. Existenţa unei structuri ierarhice, formate pe baza unor module de program relativ independente faco posibilă testarea ierarhică a programului, în acest fel, modulele de program importante, existente la vîrfui structurii ierarhice, vor fi testate cel mai intens. în acelaşi timp, testarea evită construirea ad-hoc a unor programe de iest, datele de test ale unui modul de program rezultînd în urma funcţionării unei părţi consistente a programului, fiind, deci reprezentative în raport cu mo- dulul testat. Cu alte cuvinte, testarea se face în paralel cu dezvoltarea sus-jos a programului.Aplicarea p.s. intr-un cadru organizatoric corespunzător (—>• cchipa programatorului şef) conduce la sporirea substanţială a productivităţii programării, în paralel cu obţinerea unor produse program de calitate superioară. (C.G.). PROM (engl.: Programable Read Only, Memory), termen care desemnează memoria permanentă al cărei conţinut este programat de către beneficiar, dar nu mai poate fi modificat ulterior. (P.D.). propagaro (engl.: propagation), transpoHul unui semnal între un pun'ct iniţial şi unul final, incluzînd toate transformările la care acesta este supus pe traseu sub acţiunea mediului de transport, echipamentelor intercalate între acele două puncte şi a perturbaţiilor existente. (T.P.). propoziţie (engl.: statement proposition). 1. Expresie ce are un înţeles într-un anumit domeniu şi căreia i se poale asocia o valoare de adevăr (adevărat sau fals). 2. _For-mă propoziţională alcătuită numai din simboluri terminale. Pentru o -* gramatică generativă Chomsky G = x. (L.S.). protecţia fişierului (engl.: file protection), prevenirea alterării accidentale a conţinutului fişierului. P.f. prin dispozitive constă, de obicei, în poziţionarea corespunzătoare a unui comutator de protecţie ce împiedică scrierea pe suportul fişieru- 277 PROTECŢIA PROGRAMELOR Iui. La unitatea de bandă magnetică, acţionarea acestui comutator constă în montarea inelului de proiecţie pe volumul suport al fişierului. Proiecţia prin program esle asigurată de către sistemul do gestiune a fişierelor în mod automat — pe baza informaţiilor conţinute în eli-clielelo do fişier — şi la cerere, ulilizînd cuvinle de trecere pentru condiţionarea accesului la fişier, la volumul ce conţine fişierul şi/sau la ansamblul do volume din caro face parte volumul suport. (F.M.). protccţin inîormnţici (engl.: informat ion protection), prevenirea utilizării şi distrugerii accidentale sau de către persoane ncautorizalo a informaţiei relative la anumite probleme, importante sau secrete, înlr-un sistem informatic. Aceasta poate fi realizată utilizînd criptograme şi metodo de protecţie a programelor. (T.P.). proiccţia Ia dorect ilo nlimenlm’o (engl.: power fail proteclion), totalitatea măsurilor întreprinse pentru a ovila deteriorarea echipamentelor dintr-un sistem de calcul, distrugerea unor informaţii preţioase şi pentru a re-duco timpul necesar reluării funcţionării normale, din punctul in care a fost oprilă la apariţia defectului; acesta poate consta din supratensiuni, sub-lensiuni tranzitorii sau căderea tensiunii do alimentare. Alături do echipamentele utilizate la -> căderca tensiunii, in sistemul do alimentaro cu energie electrică se introduc regulatoare do tensiune pentru prevenirea fenomenelor tranzitorii, in cazul in caro sistemul do calcul nu eslo prevăzut cu astfel do facilităţi şi pentru a muri sigu- ranţa în funcţionare, chiar la utilizarea unor asemenea instalaţii de protecţie, se folosesc circuite conectate direct la reţeaua electrică, care, la detecţia unei abateri de la limitele prescrise a tensiunii, generează o întrerupere; aceasta este urmată de salvarea informaţiilor necesare pentru reluarea ulterioară a funcţionării şi fixarea unor condiţii nedislructive pentru echipamentele din sistem, în special cele periferice. Datorită vitezei mari de lucru a unităţii centrale, toate aceste operaţii sînt realizate înainte ca defectul de alimentare din reţea să se fi propagat în alimentarea circuitelor echipamentelor din sislem. (T.P.). proiecţia memoriei (engl.: me-mory protection), termen indi-eînd mecanismul care asigură protecţia informaţiei dintr-o anumită zonă a memoriei interne împotriva referinţelor neaulorizate. P.m. este necesară în sistemele cu mullipro-gramare şi constituie o modalitate de a permite unui program accesul numai la zonele de memorie care i-au fost alocate. In acest mod se preîntîmpină mutilarea unui program ce aşteaptă intrarea in execuţie, datorită unor erori logice ale programului executat la un moment dat. Implementarea p.m. este determinată de modul în care se efectuează alocarea memoriei şi formarea adresei. în general, p.m. se realizează la nivel de zone avind lungimea unei pagini. Mecanismul de protecţie poate specifica la un moment dat, pentru o zonă, una din opţiunile: citire şi scriere, citire, scriere, nici un acces etc. (P.D.). protecţia programelor (engl.: software protection), protejarea PROTECŢIA SOFTWARE 278 unui program în curs de cxecuţio în raport cu orice fel de interferare nepermisă, voită sau accidentală, cu alte programe, care ar putea duco la distrugerea programului sau la alterarea datelor prelucrate. Sin.: protecţie sof avare. în general, într-un sistem există cazuri cînd două sau mai multe programe trebuie să comunice înlro ele. în acest caz, comunicarea între programe esto executată f'e prin utilizarea unor zone comune de dale, fie prin formularea reciprocă a unor cereri -de prelucrare. Comunicarea este permisă datori lă naturii programelor, de exemplu comunicarea între un program de bază şi unul de aplicaţie, sau pe baza realizării câ atare a programelor, utilizînd cuvinte de trecere cunoscute, segmente comune de date etc. (C.G.). protecţia software (engl.: software proteclion) protecţia programelor. protecţia transmisiei (engl.: transmission protection), utilizarea unor metode şi ocliipa-mente^ astfel îneît să asigure recepţia în cele mai bune condi- 1 i uni a datelor transmise. P.t. so referă, do fapt, la alegerea tclinicilor şi echipamentelor de modulare/demodulare, precum şi a codurilor de transmisie aşa îneît, pentru un mediu şi o viteză do transmisie a datelor în linie impuse, să asigure un coeficient de eroare cît mai mic, acesta fiind definit ca raportul, dintre numărul cifrelor binare recepţionate eronat şi numărul loial do cifre binare transmise. (T.P.). protocol (engl.: protocol), set de înţelegeri între două proccse care cooperează; mai concret, p. poale fi definit ca un sol de reguli caro guvernează desfăşurarea relaţiilor între activităţi avind obiective comune. So di-sling, în acest scop, p. de nivel superior, relative la relaţiile funcţionale şi p. do nivel inferior, relative la aspectul mecanicist — de comunicaţie — între activi lăţile respective: altfel spus, pentru p. do nivel superior este esenţial conţinutul datelor (informaţia, în sensul fundamental) care sînt transferate între activităţi, în timp ce pentru p. de nivel inferior acosta este total nesemnificativ, mai important fiind modul în care datele sînt transferate. în cooperarea a două proccso p. pol fi factorizate, adică grupate, Î11 cadrul aceluiaşi nivel, în funcţie do caracteristicile comune, de format şi de temporizare, alo regulilor ce guvernează relaţiile la nivelul respectiv. — P. de comunicaţie (engl.: communica- tion protocol), mulţimea p. care guvernează relaţiilo dintre eclii-pamentelo-dintr-un sistem do calcul-ce comunică la dislanţă. De ex., într-o reţea cu comutarea pachetelor există un p. nod-nod, relativ la transmisia dalelor, detecţia şi corecţia erorilor, la descompunerea şi refacerea mesajelor din pachete şi la ghidarea pachetelor prin reţea spre destinaţii, un p. nod-cal-culator, relativ la transferul mesajelor între noduri şi calculatoare, în scopul realizării unui canal virlual calculator-calculator fără a deranja comunicaţia între alte calculatoare, precum şi un p. calculator-cal-culalor. Acesta din urmă, de nivelul cel mai înalt, so referă la regulile prin care un calculator construieşte şi menţine comunicaţia cu procesele de calcul — lucrările — executate de către 279 PUNERE LA PUNCT A PROGRAMULUI allo calculatoare, aflafo la distanţă. Evident cu toate aceste p. sini, la mulul lor, facloriz;mc, totalitntc.'.a tuturor acestor reguli constituind ţ). de coinu-nicaţio. (T.P.). l’SIUJDOCOD fengl.: pseudo- pode), limbaj utilizat in proiectarea şi documentarea programelor, obţinui prin grefnroa unor reguli sintactice pe limbajul natural. Mai exact, slructurilo do control sini reprezcnlato prin folosirea unor cuvinlo cheie (daci,f... atunci... altfel...', execută... p!nă etnd ş.a.) şi prinlr-o anumita aliniere a liniilor do program In paginii. Permite proiectarea şi programarea structuralii; el ajulii la idcntificaroa funcţiilor distincte alo unui program, facililînd astfel modularizarea. Poate fi utilizai în loalo fazele proiectării do sus tn jos precum şi ca mijloc de documentaro; du posibilitatea exprimării algoritmilor In limbaj natural şl oslo uşor de converlil în cod executabil. (F.M.). liRMirto-Inslrucţiuno (engl.: pseu-do-instruction), instrucţiune care nro efect la timpul asamblării unui program, furnizînd informaţii referitoare la rezervarea unor zone do memorie şi iniţializarea acestora cu valori specificate, la propriotăţi alo programului translata! ctc., in general, orice instrucţiune care nu are nici un cchivalcnl in Codul maşină rezultai. Sin.: psciido-ajicruiic. (C.G.). psemlo-opevaţio (engl.: pseudo-operation), psouiln-instrucţiune. punct de comandă (engl.: control pomi), ansamblu de porţi dinlr-un calculator, care, fiind activate simultan, determină transferul dalelor la/de la un registru sau selecţia unui anu- mit tip de operaţie ce urmează a fi efcctuală de către un al L subansamblu. Sin.: punct dn control. Specificarea p. (le o. este o condiţie prealabilă specificării microinstrucţiunilor în faza de proiectare a unei unităţi de comandă microprogramate. (T.P.J punct do control (engl.: control point), punct do comandă. punct do intraro (engl.: enlry point), punct ol unui modul de program do la care încope execuţia sa. Textual, p. (le i. fie că oste precizat explicit folosind instrucţiuni specifice furnizate do limbajul de programare, fie că este stabilit implicit, prin convenţie. în acest ultim caz, p.de I. corespunde, do obicei, primei instrucţiuni executabile a programului. (C.G.). punct, de tăiere (engl.: ent point), nod aparţinînd componentei unui graf, cu propriolatea că, in absenţa sa, componenta este complet deconectată de graful respectiv. (T.P.). punct do veriricaro (engl.: clieek point). 1, Puncta! unui program în care se fac măsurători po parcursul execuţiei sale, determi-nîndu-se valorile curente ale unor variabile, în vederea mă. u-rării unor performanţe alo programului, a testării sau depanării sale. 2. Punct al unui program în care se verifică corectitudinea unor aserţiuni în raport cu o metodă do veriricaro a corectitudinii programelor. (C.G.)_ punct la punct (engl.: point to point), configuraţie care conţine numai două echipamente caro comunică între ele, local sau la distanţă. (T.P.). punere Ia punct a programului (engl.: program tunning). proces do testare (pentru asigurarea eu- PUNTE £S0 rectitudinii programului), de Îmbunătăţire a acestuia, în scopul obţinerii unor performanţe cit mai bune la execuţie şi de definitivare a documentaţiei sale; include ca activitate —> depanarea programului. (C.G.). punte (cngl.: bridge),latură apar-ijnind componentei unui graf. Are proprietatea că, în absenţa sa, componenta esle complet de-enneolntă de graful respectiv. (T.P.). pupitru (engl.: console) -»■ consolă. purtătonro (engl.: carrier), semn/d periodic, în general sinusoidal, care esle modulat. în scopul Iransmisiei la distanţă a datelor şi este transmis ca atare de la emiţător în perioadele în care nu sint date de transferat de la sursă; frecvenţa p. trebuie să sc încadreze în banda canalului de comunicaţie utilizat. (T.P.). pufero do calcul (engl.: cornpu-lalion power), măsură sintetică a performantelor de prelucrare oferite de un sistem de calcul. Iniţial, p. de c. era practic asimilată cu viteza de calcul a echipamentelor, astfel îneît un calculator care efectua 100 000 de operaţii/secundă era considerai mai puternic de'it unul cu 8U 0U0 operaţii/secundă. Acest punct do vedere nu mal corespunde situaţiei actuale, eind performanţele unui calculator depind in foarte maro rnăsură de sistemul programelor do bază cu care este echipat. De aceea, la estimarea puterii trebuie să se considere, pe lingă viteza dc calcul şi capacitatea do memorie, caracteristici software cum ar fi: modurile do prclucraro posibile (mulţi programaro, multiacc.es, prelucrare pe loturi ele.), lim-bajelo do programare co pot. fi utilizate pe sistemul dai, diversitatea programelor utilitare puse la dispoziţia programatorilor, posibilitatea de extindere a sistemului alît sub raporl sofl.waro cîl şi hardware, productivitatea sistemului etc. In prezent, nu există nici o formulă unanim acceptată care să preia în calcul parametrii enumeraţi, cu atil mai mull cu cît nu s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşlo măsurarea tuturor acestor parametri şi a ponderii conferite fiecăruia. Diri aceste molive p. de e. rămlnc o măsură relativă, fiind de multe ori subiectivă sau redusă la un anumit aspect al sistemului de calcul considerat. Astfel un sislein de calcul poale fi mai pulernic doeît altul în ceea ce priveşlo viteza do calcul, dar mai slab in ceea ce priveşlo facililălile de programare oieri te. (C.G.j. rastru (engl.: raster), suprafaţă plană, în general dreptunghiulară, împărţită înlr-o mulţime de puncte prin două seturi de linii paralele, perpendiculare între ele; de exemplu, în dispozitivele de afişare pe tub catodic cit baleiaj de tipul celui utilizat în televiziune, se spune că spotul parcurge un r. — R. de fotoele-mente (engl.: photomatrix) matrice fotosensibilă. (T.P.). rădăcină (engl.: radix) -> baza sistemului do numeraţio. realizare a sistemului intormatio (engl.: information system development), proces complex, caracterizat printr-o anumită structură, la realizarea căruia participă diferite unităţi orga-nizaţionale cu diferite funcţiuni şi responsabilităţi, prin executarea unor activităţi într-o anumită ordine cronologică şi utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente specifice. Structura procesului de r. a. s.i. rezultă prin subdivizarea acestuia în subunităţi (fazo, etape, sarcini etc.) şi definirea legăturilor dintre acestea. Fiecare din aceste subunităţi urmăreşte realizarea unui anumit produs (o documentaţie, -> programe, proceduri manuale şi, în final, produsul -> sistem informatic). în cadrul fiecărei subunităţi se desfăşoară o serie de activităţi. Din literatura de specialitate cît şi din practica r. a s.i. rezultă diferite variante do structurare a acestui proces pe faze; o variantă dintre cele mai generale implică: a) perceperea necesităţii, fază declanşată de un anumit stimul, de obicei cererea utilizatorului final — in cadrul căreia se analizează oportunitatea şi fezabilitatea r. a s.i., din punct de vedere tehnic, operaţional şi economic; b) proiectarea sistemului logic, fază de elaborare a modelului logic, de ansamblu, al sistemului informatic, pe baza cerinţelor informaţionale ale viitorilor utilizatori, prin care se definesc următoarele aspecte: fluxul sistemului (relaţiile sistemului cu mediul prin intermediul intrărilor şi al ieşirilor), structura sistemului (ierarhia funcţională a proceselor de prelucrare), structura logică a datelor (intrări, ieşiri, organizarea conceptuală a bazei de date, organizarea datelor), procesele de prelucrare a datelor (înlănţuirea statică şi dinamică a acestora), dimensiunile sistemului (dimensiunile colecţiilor de date, frecvenţele proceselor de prelucrare etc.). Atunci cînd produsul proiectat este un -+ sistem informatic pentru conducere, a-ceastă fază implică o analiză şi o reevaluare a întregului mecanism de funcţionare a sistemului — unitate economică (sistem de conducere, sistem condus şi —► sistem informafio- REALIZAU!; A SISTEMULUI INFORMATIC mii); c) proiectarea sistemului fizic, fază tio transformare a modelului logic al sislomului în-Iv-un model fi'/.ic, iu oare sini definite componentele fizico alo acestuia: echipamentele (cal- oulator, ccliipamonlo de culegere şi pregătirii a dalelor, ienninalo ele.), sistemul software (software-ul do bază, sofl-warc-ul do aplicaţii generalizat şi pe măsură), fişierele şi baza do dale ii sistemului, procedurile îiiaminlo şi personalul implicai; tl) construirea sistemului, fază caro înglobează scrierea programelor, construirea fişierelor şi a bazei de dnlo, achiziţionarea şi instalarea echipamentelor, scrierea procedurilor manuale; fiecare din aceste activităţi include şl testarea individuală a acestor componente; r) testarea, conversia şi implementarea sistemului, ¡ncluzînd asamblarea componentelor construite şi leslato individual în faza precedentă, testarea in ansamblu a sistemului, conversia de la vechiul sistem la noul sistem şi trecerea ¡11 exploatare curentă; f) exploatarea sistemului, eonstind din furnizarea de intrări şi obţinerea de Ieşiri in eon-foimitate cu procedurile proiecţiile şi implementate; în paralel eu aeosto activităţi are loc o evaluare permanentă a performanţelor sistemului; g) întreţinerea şi dezvoltarea sistemului, eonstind din operarea do modificări asupra sistemului informatic. pentru a-i asigura viabilitatea; aeeslo modificări sînt cauzate. în general, de modificarea cerinţelor informaţionale ale unităţii utilizatoare şi/sau de 110-icsitatca îmbunătăţirii performanţelor sistemului. Procesul do r.s.i. poale fi el însuşi privit ca un sistem: astiel cele şapte faze emailate sini seturi de aelivi- tăţi interconectate printr-o serie de legături. Aceste legături au fie un caracter secvenţial — in aşa fel că „ieşirile“ dintr-o fază cuiistituie „intrări“ pentru faza următoare — fie sini conexiuni inverse, care generează o serie do iteraţii în acest proces. In r. a s.i. sini antrenate diferite unităţi organizaţionale (conducătorii, compartimentele utilizatoare, echipa do proiectare a sistemului, centrul de calcul executant al fazei de exploatare ele.) caro îndeplinesc di Teri t o funcţiuni (analiză, evaluare, proiectare, proclamare, documentare. avizare şi acceptare, asistenţă tehnici etc..). Mijlocul de comunicare principal între faze şi Intre diferitele unităţi organizaţio-nale îl constituie documentaţia sistemului informatic (specificaţiile transmise de la o fază la alta şi manualele finale ale sistemului destinate utilizatorilor, personalului de exploatare din centrul de calcul şi programatorilor de întreţinere). In r.s.i. sînt utilizate o serie de metode şi tehnici specifice acestui proces (tehnici de analiză şi proiectare, tehnici de programare, ingineria programării). Structura "procesului de r.s.i., cit şi metodele şi tehnicile utilizate silit influenţate de strategiile adoptate in conducerea şi planificarea realizării unui asUel de proiect. A-ceslo strategii depind de obiectivul urmării. Pentru a obţine un Inall grad de integrare al sistemului {—> sistem informatic integrat) se va prefera abordarea „top-down“ (do sus in jos) şi nu abordarea „bollom-iip“ (dé jos în sus), pentru a obţine un înalt grad de generalitate al sistemului se va realiza un proiect de sistem informatic generalizat şi nu un sistem informatic pe măsură, l’entru a reduce cos- RECUNOAŞTEM A CARACTERELOR turile şi durata de r.a.i. se vor utiliza’proicclo tip şi pachete do programe existente ş.a.m.d., fiecare din acesto strategii întrunind attt avantaje, cit şi dezavantaje. (I.T.). rccorapactato (engl.: compac- ting), ansamblu de operaţii a-vind drept scop obţinerea unei singure zone libero în memoria internă, prin dispunerea programelor (existente în memorie la momentul respectiv) în zone adiacente. Do ex., se presupune că memoria este repartizată ca în fig. JtA, în care s-au reprezentat haşurat zonele alocate a b Fig. R.1. Imaginea memoriei interne înainte (a) şi după (b) recompactare. sistemului de operare şi celor trei programe (Py, P2, PJ, aflate în curs do execuţie; înainte do r., programul ’ P2 era memorat în zona delimitată de adresele y!2 şi /13, iar Ps în zona cuprinsă întro adresele Ah şi .45, In acest caz, r. constă în copierea programului P2 într-o zonă co începe la adresa Ai şi apoi copierea programului P-înlr-o zonă co începu la adresa AC> «= ^11 + (.‘13 — ^12). Orico Sistemul zonă liberă schimbare a locului ocupat de un program în memorie, necesită relocarea programului, fie la r., fie în timpul execuţiei salo (relocare dinamică). Relocarea efectuată în timpul r. impune prezenţa informaţiilor de relocare la nivelul fiecărui cuvînt de program (utilizînd unul sau doi biţi suplimentari); as!fol, după copierea programului in noua zonă este examinat fiecare cuvînt şi eventual modificat, in funcţie de informaţia furnizată de biţii de relocare. Această soluţie prezintă dezavantajul c6h-sumului de timp pentru relocare ceea ce lungeşte mult proccsul de r.; din acest motiv, se preferă relocarea dinamică, li. esto utilizată în sistemele ce foloscsc metoda partiţionării dinamice a memoriei. (F.M.J. rceunoaştcvo a caracterelor (cngl.: character recognition), domeniu al recunoaşterii formelor, cu cele mai multe aplicaţii in sistemele do calcul, viztnd transformarea caracterelor alfanumerice şi simbolurilor scrise de mînă sau de maşină în informaţie dircct tratabilă de către echipamentele dintr-un sistem de calcul. Metodele sînt cele utilizate în recunoaşterea formelor, atribuirea unei clase caracterului recunoscut fiind materializată prin transferul către echipamentul respectiv al unui cuvînt do cod specificat, corespunzător caracterului reprezentativ al clasei. Specific recunoaşterii caracterelor sînt dispozitivele de transformare a reprezentării grafice — scrisului — în semnale electrice; pot fi utilizate metodele optice de explorare a caracterelor, matrici fotosensibilc pe caro se proiectează caraclcre.le scrise sau dispozitive de-tipul tabletei. (T.P.J. RECUNOAŞTEREA FORMELOR 284 recunoaşterea formelor (engl.: pattern recognition), ansamblu de operaţii avînd drept scop prelucrarea caracterelor alfanumerice scrise la maşină sau de mînă, analiza şi clasificarea imaginilor cromozomiale, electroencefalogramelor şi electrocardiogramelor, sunetelor şi vorbirii, celulelor sanguine şi imaginilor obţinute prin satelit, semnăturilor de pe cecurile bancare ctc., folosind echipamente din-tr-un sistem de calcul şi/sau dispozitive specializate. Termenul „recunoaştere“, adoptat prin a-nalogie cu activitatea umană, este folosit într-un sens mai restrîns, şi anume, pentru a defini numai operaţiile de analiză şi clasificare; există două metode principale de r.f.: extragerea şi clasificarea în funcţie de proprietăţi şi metoda sintactică. în prima metodă, recunoaşterea se realizează pornind de la un set de măsurări asupra formelor, deter-minînd apoi, din aceste măsurători, un set de caracteristici. Acestea constituie datele introduse într-o procedură de clasificare, al cărei rezultat ÎI constituie atribuirea unei clase, sau grup, fiecărei forme luate în considerare. (Transformarea tuturor informaţiilor relative la mulţimea formelor într-un număr redus de clase, face ca procesul recunoaşterii formelor să poală fi privit ca un proces de comprimare a datelor.) Cu alte cuvinte, formele sînt tratate ca puncte în spaţiul n-dimensional al caracteristicilor, problema clasificării constînd, de fapt, în împărţirea acestui spaţiu în regiuni independente, corespunzătoare claselor; forma este atribuită clasei corespunzătoare regiunii care conţine punctul determinat de caracterislicile respective. Metoda sintactică porneşte de la proprietăţile structurale ale formelor; clasele sînt determinate de un set de relaţii între elemente „primitive“, relaţii care pot fi expresii logice sau specifica-bile printr-o gramatică generativă, în cazurile cele mai complexe. Metoda sintactică este, de fapt, un caz particular al metodei prezentate anterior, deoarece primitivele nu sînt altceva decît caracteristici ale formelor, obţinute în urma unui set de măsurători. — R.f. grafice (engl.: graphic pattern recognition), a-plicaţie a r.f. necesitînd echipamente foarte complexe şi sisteme de programe sofisticate, avînd drept scop identificarea şi interpretarea unor elemente specifice ale imaginilor grafice; exemplul tipic îl constituie interpretarea electrocardiogramelor şi encefalogramelor pentru detectarea unor funcţiuni anormale. Un caz aparte al r.î. grafice îl reprezintă aplicaţiile avînd drept scop identificarea unor elemente ate imaginilor propriu-zise, obţinute de la aparate de fotografiat sau camere de luat vederi, constînd, de fapt, în recunoaşterea imaginilor. în acest sens, poate fi citată interpretarea imaginilor transmise de sateliţi cu recunoaşterea anumitor tipuri de zăcăminte, a formaţiilor meteorologice, a stării culturilor agricole sau a instalaţiilor militare, metodele de recunoaştere fiind aplicate, evident, după prelucrarea corespunzătoare a imaginilor. (T.P.). recunoaşterea vorbirii (engl.: speech recognition), ansamblu de operaţii vizînd recunoaşterea de către un sistem tehnic a cuvintelor pronunţate de om, în scopul realizării dialogului om-ma-şină în forma cea mai convenabilă pentru utilizator. Metodele 285 RECURSTVITATE utilizate pentru r.r. comportă acclaşi aparat matematic ca la recunoaşterea formelor, r.r. fiind, în fond, un caz particular al acesteia; datele utilizate sînt însă caracteristicile spectrale ale sunetelor emise. Recunoaşterea unor cuvinte dintr-un set res-liîns este obţinută înregistrînd caracteristicile spectrale, „eta-loanele“, acestora, pronunţate de către o persoană cu dicţiune foarte bună, şi, apoi, comparînd spectrul produs de către utilizator (care pronunţă un cuvin t, din setul cunoscut, ce trebuie identificat) cu fiecare din etaloa-nelc memorate. Cuvîntul pronunţat de către utilizator este clasificat cu etalonul al cărui spectru este cel mai apropiat do ccl produs. Metoda a dat rezultate foarte bune în recunoaşterea unor „cuvinte de comandă“ do tipul GO, STOP, HALT etc. O altă metodă, urmărind recunoaşterea propoziţiilor, constă în descompunerea vorbirii în sunete elementare, foneme, şi, apoi, utilizarea unei proceduri do recunoaştere a acestora, urmată do asamblarea lor în cuvinte şi propoziţii; bagajul de cuvinte al vorbirii curente fiind însă foarte vast, .nu există ac-îualmenle un sistem tehnic capabil să recunoască cuvintele, cu atil mai mult propoziţiile. Este chiar pusă sub semnui întrebării realizarea unui astfel de sistem in viitorul apropiat, singurele realizări în r.r. fiind sistemele capabile să recunoască cuvinte dintr-un vocabular limitat la circa o sută. (T.P.). reoursivitnto (engl.: recursion), proprietate intrinsecă a unei entităţi (proces, obiect, program, fenomen, figură etc.) de a putea fi descrisă, descompusă, prelucrată, analizată etc. pe baza unor entităţi de acelaşi tip. în acest caz, se spune că procesul de descriere, prelucrare etc. este recursiv. De ex. o definiţie re-cursivă a listei din fig. Ii.2 ar putea fi: a) o celulă este o listă; legătură 'celulă/ listă listă '-----------„------------' listă Fig. R.2. Formarea recursivă a unei liste unidirecţionale. b) o celulă care conţine o legătură către o listă este o listă. Un alt ex. interesant de r. este constituit de descrierea modului de desenare a curbelor lui Sicr-pinski. în fig. M3 sînt ilustrate curbele lui Sierpinski de ordinul 0, 1 şi 2. Se pune problema desenării curbei de ordin n. Se observă că, respectînd sensul indicat de trasare a curbei, feţele Ai,Bi, Ci, Di ale curbei de ordin i pot fi desenate pe baza feţelor curbei de ordin i— 1, în felul următor: Ai — Ai—j \ i?i_! => -D;,! / Ai.x Bi = Pi—i ^ Ci—i W A i_i v B\-i Ci = Ci_J K. Dj—x <= / Ci,! Di = D¡_! Ai-x Cj.j \ Di., unde cu săgeţi simple se speci- fică desenarea unor segmente de dreaptă de lungime cu sensul şi înclinaţia indicate de săgeţi, iar cu săgeţi duble ( =>) se indică desenarea unor segmente de dreaptă do lungime ih, cu sensul şi înclinarea indicată de săgeţi. Cu convenţia ca A01 £0, Ca şi D0 să reprezinte puncte, curba do ordin n se poate exprima: Sn=An \ Bn s CH n D„ /»; REDUNDANŢA 2SG ' ^ c2 ''S2. Fig. R.3. Curbele Iul Sierpinski. S-a specificat astfel un -» algoritm reenrsiv do construcţie curbei Sn. in cadrul activităţii do programare, r poale intcivcni atit la nivelul formării unei proceduri (—> proccdură rccursiV<7 J, cit şi in ceca ce priveşte apelul unei proceduri (-♦ apel dc procedură). (C.G.). redundantă (engl.: redundancy), existenţa unui număr mai mare do clemente dccît sint strict necesare , pentru realizarea unui scop. in sistemele informatice r. constituie o prcceduiă de proiectare destinată creşterii fiabilităţii şi funcţionării tolerante la erori; de aceea se mai numeşte şi r. protectivă, pentru a o distinge de r. propriu-zisă care, ca atare, fără un scop anume, reprezintă, de fapt, un aspect negativ, o „risipă“. Elementele adiţionale, ¡11 general cu aceleaşi funcţiuni, şi inimile unităţi, nli-jizato In scopul creşterii fiabili- tăţii şi funcţionării tolerante la erori nu sint neapărat echipamente; ele pot fi şi module dc program, cuante do timp sau elemente informaţionale — biii sau date suplimentare. — li. d<-rezervă (engl.: standby redundar.-cy), presupune existenţa mai multor unităţi, din care numai una este operaţională la un moment dat, celelalte fiind de rezervă. în cazul în care „cade" (se defectează) unitatea operaţională, ca este imediat înlocuită de către alta din rezervă. — li. hibridă (engl.: hybrid redundancy), este o combinaţie a două alte tipuri de r.: modulară şi de rezervă: există mai mul le unităţi operaţionale simultan, la care se utilizează principiul votării, şi un set de unităţi de rezervă, care le pot înlocui la cădere. — li. modularii, (eni.1.: modular redundancy). presupune existenţa unui număr impar de unităţi operaţionale simultan, m BEGiSTUÜ căderea sistemului fiind determinată dc principiul votării, şi anume la căderea majorităţii unităţilor. Practic, este utilizată frecvent r. triplu-modiilară, cu trei unităţi operaţionale si-nmllan, căderea a minimum două unităţi determiftlrid căderea sis-leinului. (T.P.). refacere dupu erori (engi.: orror r-'covery), totalitatea operaţiilor desfăşurate în scopill continuării execuţiei unui program după survenirea unei erori; r.d.e- so execută automat prin program. Dc cx., dacă în cursul translatării unui program sînt semnalate erori de sintaxa, translatorul poate tenta corectarea erorilor pe baza informaţiilor referitoare ia contextul apariţiei erorii şi a unoi euristici fixate, (C.G.). refacerea spaţiului disponibil (engl.: garbage colleclioli), proces de identificare şi colectare a locaţiilor libere din memoria unui procesor, pe parcursul execuţiei unui program. It.S.d. a fost utilizată pentru prima dată în cadrul procesorului —>■ LISP şi adoptată de procesoarele uiior limbaje de prelucrare simbolică gen SNOliOL, FORMAC, SNAP ele. In toate aceste cazuri, ocuparea locaţiilor do memorie, necesare execuţiei unui program, se face pe baza Uhei liste a spaţiului disponibil (LSD), care conţine iniţial locaţiile libere ale memoriei. Locaţiile ocupato şi apoi eliberate nu reintră in mod automat în evidenţa LSD. Astfel, so poale ajunge la epuizarea locaţiilor libero din evidenţa LSD; în acest moment are loc r.s.il. Toate locaţiile ocupate sint marcate ca atare. Memoria este apoi explorată în căutare de localii nemarcate (libere), rare sînl colectate la LSD. liiS.tl. este efectuată de către o pro- cedură numită „colector de spaţiu disponibil“. (C.G.). referinţă (ehgl.: reference), a-dresare, prin program, a informaţiilor, cu ajutorul unui nume simbolic sau a unei adrese. — H. externă (engl.: externai reference), r. efectuată dintr-o componentă program, la informaţii conţinute îiitr-o altă componentă program; r. externă se exprimă prin nume simbolice. (FM.). regăsire it lufofmaţiei (engi.: information retrieval), proces de prelucrare a informaţiei impli-cînd analizarea, organizarea, stocarea, Căutarea şi diseminarea informaţiei. Un sistem de r.l. operează pe baza unui sistem de fişiere card conţin informaţiile disponibile, căuţînd să localizeze şi să extragă informaţii particulare specificate prin intermediul cererilor formulate dfe utiilza-(ori. Conceptual, operaţiile efectuate de un sistem ele î.l. pot fi reduse la: ă) analiza informaţiei care, în mod hormal, constă în asocierea unor indicatori elementelor memorate şi cererilor posibile, astfel incît a» cestea să reflecte succint şi univoc informaţia referită; b) organizarea informaţiei şi efectuarea căutării în fişiere. (C.G.). registru (engl.! register), circuit secvenţial sau dispozitiv destinat memorării unui vector binar. — R. de adrese (engl.: address register), r. care păstrează adresa curontă folosită pentru efectuarea accesului la o memorie. — R. de bază (engl.: base register), registru utilizai pentru păstrarea adresei do început a zonei din memoria internă în care esto încărcat un program, pe durala executării acestuia. Sin.: registru de relo- REGULA ELSE 288 care. R. adresare indexată). — R. limită (engl.: limit register), r. care păstrează adresa superioară a zonei memoriei interne alocate unui program. R. limită este utilizat, împreună cu r. de bază, pentru protecţia memoriei. — R. tampon (engl.: buffer (register)), r. care păstrează informaţia transferată între două echipamente, avînd, în general, viteze de lucru diferite. (P.D.). regula ELSE (engl.: ELSE rule), regulă a unui tabel de decizie prin care asigură completitudinea tabelului (-> tabel de decizie). (C.G.). reentrants (engl.: reentrancy), proprietate a unui modul de program în curs de execuţie, în raport cu un set de daté A, de a putea fi întrerupt, executat în raport cu alte date B şi apoi reluat în raport cu datele A. Do exemplu, o procedură de prelucrare a transferului de date în raport cu un tip de echipament periferic, aflată în curs de execuţie pentru perifericul Plt poale fi întreruptă, executată în raport cu un periferic P2, mai prioritar decît Pu iar apoi reluată pentru 'Pi- Modulele de program reentrante trebuie să fie formate din cod pur (—> procedură pură). (C.G.). relaţie de precedenţi (engl.: precedence rule), relaţie stabilită între simbolurile şi/sau şirurile de simboluri ale unei gramatici, în scopul degajării componentelor structurale în analiza proprietăţilor limbajului generat de gramatică. Există mai multe categorii de r. de p.; pentru fiecare din aceste categorii corespunde un tip de gramatică do precedenţă. O asemenea categorie de relaţii este r. de p. Wirth-Weber, corespunzătoare gramaticilor de precedenţă simplă şi slabă. Pentru o gramatică independentă de context G = gramatică generativă): — Y dacă exislă în gramatică o producţie ^4-s-aA'L’P astfel încît B ==> Yy; -X = Y dacă există în gramatică o producţie A—>aXYfi; —X ->r, cu Y simbol terminal, dacă exislă In gramatică o producţie A -» aPZp, B =i» yX şi Z ==s> yţ. O gramatică de precedenţă simplă este o gramatică independentă F.LLOCAUE ilc context in care relaţiile Wirlh-Wclx.T sini disjuncte două eîte două. (L.S.). rclnţlo producător-consumator (rngl.: producer-consuiner rola-tionsliips), coordonarea acţiunilor a două sarcini, care îşi comunică mesaje printr-o zonă tampon. O sarcină, numită producător, elaborează mesaje şi le introduce !n zona tampon; cealaltă sarcină, numită consumator, extrage şi prelucrează mesajele din zona tampon. Evident coordonarea trebuio astfel făcută Incit sarcina consumatoare să nu acţioneze înaintea sarcinii producăloaro, încercind să extragă din zona tampon un mesaj caro nu a fost produs încă. Utilizînd un semafor nr/ncs, iniţial zero, şi operaţiilo P şi V asupra lui, coordonarea acţiunilor color două sarcini, considerate ciclice, eslo realizată astfel: sarcina producător: ciclează * produco un mesaj □ * adaogă mesajul în zona tampon □ V (nrmes) □ □ sarcina consumator: ciclează P (nrmes) □ * extrage un mesaj din zona tampon □ * prelucrează mesajul □ □ fV.C.J. relocare (ongl.: relocation), ansamblu do operaţii realizato asupra unui program relocabil, segment sau modul obiect, avind drept scop ajustarea conţinutului fiecărui cîmp do adresă dependent de o adresă do bază. Astfel, r. la nivelul unui program sau al unui segment constă în modificarea cîmpurilor de adresă indicate de informaţiile de relocare, pe baza adresei absolute a zonei în care este memorat programul ' sau segmentul; r. la nivelul unui modul obiect este realizată de către editorul de legături, în scopul ajustării cîmpurilor de adresă dependente de locul stabilit pentru modulul obiect în cadrul programului (sau al unui segment). — R. dinamică (engl.: dynamic relocation), r. unui program în timpul execuţiei sale; ea esto necesară in sistemele ce folosesc tehnica recompac-tării, datorită modificării dispunerii iniţiale (realizată de călro încărcător) a programelor în memorie. R. dinamică presupune existenţa unui mecanism special pentru calculul adreselor, care să facă posibilă obţinerea adreselor absolute pornind do la adresele efective, indiferent de locul po care-1 ocupă un program în memorie. Do obicei, pentru r. dinamică se utilizează un registru special al unităţii de comandă, numit registru de relocaro, accesibil numai sistemului de operare. La fiecare referire la memorio, conţinutul rogistrului de relocare este adunat automat la adresa efectivă. Valoarea aflată la un moment dat tn registrul de relocare reprezintă deplasamentul (exprimat în număr do locaţii do memorio) programului în curs de execuţie, faţă de zona în caro a fost Încărcat. Fiecare program din memorie este caracterizat printr-o astfel de va-loaro a deplasamentului; ea esto memorată (do către sistemul de operare) tn registrul de relocare atunci cînd programul esto lansat (sau relansat) In 10 — Dît'Uon.-ir ^ !n>»’-rnKit!eA REPERTORIU DE INSTRUCŢIUNI 200 execuţie, şi salvată ori do cîfe ori execuţia programului este suspendată. — Jî. programului (engl.: program relocation), r. realizată la nivelul programului (exprimat în format, relocabil) K. programului este efectuată în faza de încărcare, iar în sistemele ce utilizează tehnica recom-pactării este reefectuată, fie după fiecare schimbare a locului programului în memorie, fie dinamic, în timpul execuţiei instrucţiunilor sale. (F.M.). repertoriu do instrucţiuni (engl.: instruction set (repertory)), totalitatea tipurilor de instrucţiuni puse la dispoziţie de un limbaj de programare. De obicei, r. de i. caracterizează, atît prin mărimea sa, cît şi prin calitatea elementelor sale, puterea de exprimare a unui limbaj. (C.G.). reprezentare binară (engl.: binary representation), codificare a informaţiei folosind sistemul de numeraţie cu baza 2. (P.D.). reprezentare gr alică (engl.: graphical representation) -> imagine grafică. reprezentarea datolor (engl.: data representation). 1. Folosind un limbaj de programare: precizarea structurii şi a altor atribute ale datelor pe baza instrucţiunilor şi tipurilor de date pre-definite în limbaj. De ex., în limbajul PASCAL, nodul unui arbore poate fi reprezentat folosind date de tip înregistrare in felul următor: type nod =» record cheia: real; succesor-stîng: nod; succesor-drept: nod end; In calculator: structura cu-vintului de memorie corespun- zător unei date (—► reprezentarea în virgulă mobilă, reprezentarea în virgulă fixă). (C.G.). reprezentarea în virgulă fixă (engl.: fixed-point representation), mod de reprezentare al numerelor binare întregi — intr-un calculator numeric — utilizat pentru efectuarea operaţiilor în virgulă fixă. în general, numerele întregi ocupă un cu-vînt (-> aritmetica sistemului de calcul), avînd semnul reprezentat de bitul cel mai din stingă al acestuia şi valoarea dată de ceilalţi biţi. Virgula se consideră plasată după bitul de semn, dar nu este reprezentată fizic. Considered două numere binare: X = -f 10101, Y = —10110 şi presupunînd lungimea cuvin-tului egală cu 6 biţi, r. în v.î. a celor două numere utilizînd codul direct (reprezentarea numerelor prin mărime şi semn) si codul complementar este dată în fig. Pi.4. (P.D.). x: V- o) b) Fig. R.4. Reprezentarea în virgulă fixă cu ajutorul codului direct (a) fi complementar (b). reprezentarea în virgulă mobilă (engl.: floating-point representation), mod de reprezentare al numerelor binare — într-un Calculator numeric — utilizat pentru efectuarea operaţiilor aritmetice în virgulă mobilă. R. în v.m. cuprinde o caracteristică şi o mantisă (-> aritmetica sistemului decalcul). în general, numărul reprezentat in virgulă mobilă ocupă un euvint, avind 0110101 x: o|ioioi 1110110 y: l|0101Q 201 primul bit folosit pentru a desemna somnul mantisei, următorii (n,) biţi pentru caracteristicii şi ultimii (n2) biţi pentru mantisă. R- In v.m. a numerelor X = 0,0000 0101 1110 pi y = —1010 01, 1110, presupu-nînd: lungimea cuvînlului do 17 biţi, n, = i.i, n2 = 12, folosirea notaţiei cxces 8 pentru reprezentarea caracteristicii şi utilizarea codului complemeit-lar pentru reprezentarea mantisei considerată un număr în sistemul hexazecimal (-> aritmetica sistemului de calcul), esto dată In fig. Ii.5. în vederea obţi- x: y: Fig. R.5. Reprezentarea în virgulă mobilă. norii r. in v.m., celc două numere se scriu înlr-o formă care con-ţino o componentă subunitară, avînd prima cifră hexazecimală (primul grup do 4 cifrc binare consecutive) do după virgulă diferită do zero, care constituie valoarea mantisei şi o componentă, dală de puterea lui Ifi cu caro se înmulţeşte valoarea mantisei pentru a obţine numărul considerat, al cărei exponent esto folosit pentru deducerea valorii caracteristicii. Pentru, .V, 1’ rezultă: -Y = 0,0101 1110 • 1G-1, r = -0,0010 1001 1110. 1G-. Scrierea în acest mod oslo orhivalontă cu deplasarea virgulei cu patru poziţii (ranguri) kinnro (o poziţie hexazecimală) spre dreapta şi, respectiv, cu S pn/.iţii binare (2 poziţii hexazecimale) spre stinţa, f ']'.»■). ll>* 0 0111 01011110000 1 1010 001010011110 IlESURSA (DE CALCUL) REPR03I (engl.: REProgram-rnable Read Only Memory), termen utilizat pentru a desemna memoriile permanente al căror conţinut poate fi programat alterat şi reprogramat de către beneficiar. (P.D.). restauraro după cădcro (engl.: rccovery), totalitatea acţiunilor întreprinse după întreruperea accidentală a funcţionării unui sistem do calcul, în scopul refacerii stării avute înaintea incidentului şi a reluării funcţionării. Un incident caro conduce la „căderea sistemului“ este, do exemplu, întreruperea tensiunii de alimentare. Do obicei, sistemele mari de calcul nu sini alimentate direct de la reţea ci prin intermediul unor grupuri electrice, capabile să menţină tensiunea do alimentaro în limite prescrise pentru o scurtă perioadă de timp, la întreruperea acesteia. Acest interval de timp esto suficient pentru salvarea slării sistemului, deci şi a programelor în curs de execuţie, intr-un fişier pe disc magnolie. Procesul r. după c. esto efectuai prinlr-un program do sistem, pe baza informaţiei salvale. (C.G.). resursă (ilo oalcul) (engl.: resou-rce), concepi utilizat in reprezentarea funcţionării unui sistem de calcul. R. identifică obiecte — fizico sau logico — utilizate în descrierea funcţionării unui sistem la diferite nivele de abstractizare. Exemple de r. sînt: uni-talea arilmelioo-logieă, memoria principală, momoria auxiliară, echipamentele periferice, compilatoarele, fişierele ele. Din punct do vedere al sistemului do operare r. esto un obiect co poale fi alocat sau eliberat. Acest punct do vedere este justificat do funcţia principală a sislemului do operare, aceea dJ RESURSE SOFTWARE £93 a realiza o utilizare cit mai eficientă a resurselor sistemului. So spune despre o r. că are N puncte do acces dacă ea poate ii utilizată simultan în N prelucrări (sarcini) diferite. Pentru a putea fi utilizată de o sarcină, resursa este alocată sarcinii; sistemul de operare poate realiza preluarea resursei, sarcina nepu-tînd să o mai utilizeze în continuare. De asemenea, r. poate fi eliberată de sarcină, la sfîrşitul utilizării ei. — R. dedicată (cngl.: dedicated resource), r. alocată unei sarcini o perioadă nedefinită de timp, neputînd fi preluată decît în situaţii de funcţionare anormală, de e-xemplu blocarea definitivă. R. este eliberată de sacină la terminarea execuţiei, acesteia. — R. partajată (engl/: sharred resource), r. care poate fi preluată do la o sarcină pentru a fi alocată altei sarcini, în scopul îmbunătăţirii utilizării ei. (V.C.). resurse software (engl.: software resources), totalitatea programelor — de bază sau aplicaţie — disponibile într-un sistem de calcul. (C.G.). reţea cu comutarea paclictelor (engl.: packet switching net- work), reţea pentru transferul de date, alcătuită din mai multe noduri, dispuse pe o zonă geografică întinsă şi inter-concctate prin linii de transmisie de mare viteză. Un nod reprezintă, de cele mai multe ori, un sistem de programe memorate do un calculator numeric conectat in interiorul reţelei la alte noduri, iar în exterior, la alte echipamente (calculatoare sau terminale locale) numite, mai genei al, terminale. Dacă un astfel do terminal doreşte să comunice cu un altul, el transferă nodului său aferent un mesaj In al cărui titlu indică destinaţia — printr-o adresă de nod şi o adresă de terminal, titlu care este memorat la nod peniru a ţine evidenţa transferului de pachete. Tot la nivelul nodului, mesajul este împărţit în pachete de lungime fixă, fiecare pachet fiind precedat de un ti Uu con-ţinînd informaţii relative la sursă şi destinaţie, numărul mesajului şi numărul pachetului din interiorul mesajului. Pachetele sînt transmise succesiv prin reţea şi, pentru a ajunge la destinaţie, pot folosi diferite trasee, în funcţie de încărcarea şi starea tehnică a legăturilor ’inter-nodale; ordinea în care pachetele ajung la destinaţie depinde de traseele parcurse şi nu coincide neapărat cu ordinea în caro au fost transmise. Nodul destinatar reface mesajul şi, inserind în titlu adresa terminalului sursă, îl transmite terminalului destinatar. După recepţia la terminalul destinatar, nodul alcătuieşte un pachet indicînd acceptarea mesajului, pe caro îl transferă, prin reţea, la terminalul sursă şi astfel transferul este încheiat. Avantajul acestui tip de reţea îl constituie faptul că legăturile internodale de mare viteză sînt mult mai eficicnt folosite, prin multiplexarea pachetelor de la diferite surse prin aceeaşi iegătură. Funcţionarea unei reţele cu comutarea pachetelor poate fi urmărită considerind un calculator conectat la un nod N2, care transmite un mesaj, divizat în 4 pachete, unui terminal grafic conectat la un nod N5 al reţelei din fig. R.G, a. Circulaţia pachetelor de la sursă la destinaţie este prezentată în fig. R.6, b, în ipoteza că în intervalul u —13 legătura AT1 — N6 se întrerupe. Se observă că durata transferului este de şase REŢEA DE CALCULATOARE lb] Pachet CIRCULAŢIA PACHETELOR 1 N2 N1 N6 NI Ni N5 2 N2 N3 Ni N5 3 N2 M6 N5 i N2 N3 Ni N5 TIMP '1 >2 >3 'i *5 *6 >7 Legătura N1-H6 devine inoperaţionalâ Flj. R.6. Transferul pachetelor între douî noduri. uni lăţi dn timp (o unitate este timpul necesar transferului unui pachet do lungimo fixă printr-o legiilură internodală), ordinea sosirii pachetelor fiind 3, 2, 4, 1 (In timp eo pachetele 1, 2 şi 3 nu fost cmiso simultan, urmate En-try), termen caro desemnează —»Introducerea lucrărilor «Ie Ia distanţă. (P.M.). robot (engl.: robol), echipa- ment complex dirijat de călt'L-un calculator incorporat sau do EUTÎNA la distanţă, prevăzut cu posibili tatea prelevării imaginilor înconjurătoare cu ajutorul camerelor do luat vederi şi/sau explorării mediului cu receptori tactili, în scopul preluării unor activităţi umane. R. este dotat şi cu echipamente de acţiune asupra mediului, de pildă mîini mecanice, pentru înlocuirea omului In locuri greu accesibile — spaţiul cosmic, cercetări sub-acvatico la mari adîncimi sau în medii cu agenţi distructivi. Problemele legate de construirea şi programarea r. sînt foarte complexe, înmănuncliiind aspecte de inteligenţă artificială, recunoaşterea formelor, prelucrarea imaginilor, tehnici de învăţare, sistomo în timp real etc. '(T.P.). ROM (engl.: Rcad Only Memory), termen folosit pontru desemnarea memoriei porma-nonto. (P.D.) rouml-robln (engl.), disciplină do servire conform căreia staţia do servire esto alocată primei ccrori din şirul do aşteptare pontru o cuantă de timp. Dacă satisfacerea cererii nu se termină în cuanta curentă, aceasta esto plasată la sfîrşitul şirului, în vederea alocării unei noi cuanto. R.-r. este utilizată frecvent în sistemele cu divizarea timpului. (V.C.). RTL (engl.: Real Time Language, limbaj do programare do nivel înalt., adecvat programării aplicaţiilor de timp-real. Este indicat, de asemenea, pontru dezvoltarea sistemelor on-line de colectare a datelor, de comunicaţie şi control etc. Principala caracteristică a limbajului RTL constă în faptul că impuno programatorului structurarea programului său in sarcini, corespunzător tipurilor dc activităţi ce se desfăşoară în aplicaţia controlată. O sarcină provenită dintr-un program RTL esto alcătuită din una sau mai multe proceduri şi unul sau mai multe blocuri de date, procedurile fiind reentrante; este posibilă utilizarea de către mai multe sarcini a aceleiaşi proceduri sau a aceluiaşi bloc de date, pentru fiecare sarcină fiind definită o stivă de execuţie. în proiectarea limbajului R’JFL s-a avut în vedere asigurarea unor parametri de performanţă importanţi (viteză şi necesităţi de memorie), în cazul implementării pe mini-calculatoare. (F.M.). rulare (engl.: running), prelucrare a unui program într-un sistem de calcul, conslînd din minimum două faze: încărcarea programului şi execuţia sa. Pe lingă acestea, r. poate cuprinde şi fazele necesare obţinerii formei imagine memorie a programului: translatarea şi legarea. (F.M.). rutină (engl.: routine), procedură. — jR. de bibliotecă (engl.: library routine), procedură memorată într-o bibliotecă a sistemului. R. de bibliotecă sînt apelabile din programe exprimate în diferite limbaje de nivel înalt, acceptate de sistemul do calcul; do obicei, tratarea unui apel de r. de bibliotecă — identificat într-un program — constă în înglobarea textului binar al r. de bibliotecă în formatul imagine memorie al programului. Sînt considerate r. do bibliotecă funcţiile aritmetico standard, funcţiile implicite memorate în biblioteca de funcţii matematice ş.a. — H. de intrare/ ieşire (engl.: input/output routine), r. destinat efectuării transferurilor do intrare/ieşire, prin HUTlNA 298 întreruperi; este alcătuită din două secvenţe; una, numită secvenţa de iniţializare, are rolul de pregătire a parametrilor transferului de intrare/ieşire (număr de caractere de transferat, adresa de memorie etc.) şi de iniţializare a transferului primului caracter; cealaltă, numită secvenţa de întrerupere, comandă transferul unui caracter, actualizează parametrii transferului de intrare/ieşire (numărul de caractere rămase de transferat, adresa în memorie a următorului caracter transferat) şi testează sfirşitul acestuia. Prima secvenţă este executată, la un apel al t. de intrare/ieşire, o singură dată; cea de-a doua este lansată în execuţie automat la sfîrşi-tul transferului fiecărui caracter (semnalat printr-o întrerupere). It. de intrare/ieşire sint componente alo sistemului de operare, iăcînd parte, do obicei, din super- vizor. în general, ele sint apelate prin intermediul unei alte componente a supervizoruiui, care are rolul de a analiza cererile de transferuri de intrare/ieşire recepţionate din diferite programe, de a asigura tratarea lor serială (eventual, bazată pe priorităţi), precum şi sincronizarea procesului de execuţie al fiecărui program ce a solicitat efectuarea unui transfer, cu procesul de transfer; în scopul realizării acestei sincronizări, este necesar ca r. de intrare/ieşire să semnaleze terminarea transferului pe care l-a controlat, de exemplu prin memorarea unei informaţii intr-un indicator accesibil programului. Fiecare r. de intrare/ieşire este specifică unui anumit echipament periferic din configuraţia sistemu-' luLde calcul. (F.M.). — iî. de tratare a întreruperii (eng!.: interrupt service routine) —> program de tratare a întreruperii. S, ş sull (engl.: brâncii; jump), opc-i-iiţio în execuţia unui program, ce determină, necondiţionat sau condiţional de contcxtul execuţiei, alterarea succesiunii nor-inulo de execuţie a instrucţiuni-lor. în cadrul programului, ope-raţiilo do s. so realizează, do obicei, prin intermediul unor instrucţiuni spccializalo în acesl .scop. l’cntru cîlcva limbaje do programam, instrucţiunile do salt corespunzătoare sînt: FORTRAN: GO TO 15 ASSIUIS: BRU ALFA ALGOL-GO: goto X2 MAGRO-11: 13R ET BEQ LI — S. condiţionai logic (ongl.: logicul brâncii), s. executat sau nu in funcţie do valoarea logică a unei variabilo sau valoarea rezultată din evaluarea unei expresii logice. Do ex.: în FORTRAN, k. condiţionat logic se realizează cu instrucţiunea IF (DACA) logic. Dacă expresia logică verificată are ca valoaro „fals“, so realizează un salt peslo o instrucţiune. în ex. următor clacă A B so cxecută instrucţiunea Y == SQRT (X) ignorind instrucţiunea X *= ~ A—B. X = B-A 1F (A.GT.B) X = A-B Y = SQlîT (X) — condiţional numeric (engl.: numericul brâncii), e. executat sau nu în funcţie de valoarea numerică a unei variabile sau valoarea rezultata din evaluarea unei expresii aritmetice, de obicei comparată implicit cu 0. în FORTRAN s. condiţionat numeric so realizează cu instrucţiunea IF aritmetic. Prin compararea cu 0 a valorii expresiei aritmetice, instrucţiunea dă posibilitatea s. în funcţie de rezultatul comparaţiei (<, = ,». S. se Tace la o instrucţiune a cărei etichetă este explicitală în instrucţiunea IF. Date fiind cele trei situaţii posibile, instrucţiunea IF va conţino explicit trei ctiehcto do instrucţiuni din program. în ex. următor: / 10 IF (A— Ii) 5, 7, 10 dacă A { B so execută s. la instrucţiunea cu eticliela 5, dacă A = B se execută s. la instrucţiunea cu elicbela 7, iar dacă A } B so execută s. la instrucţiunea cu eticheta 10. (L.Ş.). — S. la eroare program [engl.: brâncii on error), s. cu memorarea punctului de revenire, la o procedură sau parte a unui program, în momentul apariţiei unei erori de exccuţie a programului. în acest mod se poate încerca remedierea erorii, iar execuţia programului poate fi Sarcina 300 reluată. La nivelul unui limbaj de programare, s.e.p. se precizează folosind instrucţiuni specifice (de exemplu SXIi in ASSIRIS). De notat că s. avo loc nu în momentul execuţiei instrucţiunii ci în momentul apariţiei erorii. — S. la sub-rutină (engl.: branch to subrou-tine), iniţializarea execuţiei unei subrutine, simultan cu salvarea adresei de revenire în modulul de program apelant. S. la subrutină este caracteristic limbajelor do asamblare. Astfel, in limbajul de asamblare ASSIRIS, instrucţiunea de s. la subrutină este BAL, r. PROG, unde r reprezintă numărul registrului general destinat memorării adresei de revenire de la subrutina PROG. Adresa de revenire este cea corespunzătoare instrucţiunii imediat succesoare s. în fig. £.1 se ilustrează schematic efectul s. şi revenirii de la subrutină. (C.G.). sarcinii (engl.: task). 1. Grup de acţiuni care formează o unitate logică din punct de vedere al sistemului de operare. S. caracterizează evoluţia prelucrărilor dintr-un sistem de calcul, spre deosebire de program car« este o reprezentare statică a acestor prelucrări. S. este identificată de sistemul de operare printr-un descriptor, care conţine compo- nente referiloare la starea s., recursele alocate acesteia, starea procesorului care execută s. etc. Două s. coexistente intr-un sistem de calcul pot fi complet independenta sau pot interaeţio-na. Aceste interacţiuni pot fi directe, una din sarcini aeţio-nînd nemijlocit asupra evoluţiei celeilalte sau indirecte, datorate utilizării unor resurse comune. Descompunerea lucrărilor executate de un sistem, în s. prezintă două avantaje deosebite: uşurează înţelegerea şi proiectarea sistemului; permite îmbunătăţirea utilizării resurselor prin distribuţia dinamică a acestora între s. şi prin execuţia paralelă â unor grupuri de s. (V.C.J. 2. Secvenţă de instrucţiuni, logic independentă, dintr-un program, care poate fi executată simultan cu alte părţi ale aceluiaşi program. Execuţia unui program reprezentat ca o colecţie de s. necesită existenţa unor componente ale sistemului de operare care să asigura gestiunea s: activarea, planificarea la execuţie, sincronizarea şi comunicarea lor etc. Tratarea s. dintr-un program, de către sistemul da operare, este asemănătoare cu tratarea programelor executate întreţesut, in regim de multiprogramare. Reprezentarea programelor prin R8 ; salt © I PROC CSECT l BAL.BPROC <---j l BRU*8n£ l fig. S.1. Saltul şi revenirea de la o proceduri. 301 SECŢIUNE CRITICA s. osie imperativă pentru anumite aplicaţii (cum ar fi cele de ti mp real) şi opţională pentru altele; ea prezintă o serie de avantaje, cum ar fi: scurtarea perioadei do timp necesară pentru execuţia programului (datorită evitării punerii în aşteptare a întregului program pentru un eveniment oarecare, atunci cînd cel puţin una dintre s. componente poate fi executată), faci-lilarea partajării unor părţi de program sau proceduri, ş.a. (F.M.). siilclU (engl.: satellite) -> cnl-fiiilntor sntelit. RÂU (engl.: OR) -> sumă l(l"ică. SAIJ-oxclusiv (engl.: Exclusivc-OR) -> sumă modulo doi. SATJ-NU (engl.: NOR), funcţie logică f definită prin tabelul do adevăr 5.1. (P.D.). Tabelul S.l (1 ó f(o, b) 0 0 1 0 1 0 1 0 0 1 1 0 schemă bloo (engl.: block dia-gram), reprezentarea grafică generală a unui sistem de calcul sau program, ce pune în evidenţă structura sistemului (a programului) şi interfaţa dintre componentele sale. Des folosit diagramă bloc. S.b. este parte integrantă a documentaţiei sistemului (programului). Ex.: diagramele H1PO. (C.G.). schemă logică (engl.: logic network (diagram)), reprezentare grafică a structurii unei reţele, realizată prin interconectarea unor circuite logice, care implementează un set de funcţii date. S.l. este alcătuită din’simbolurile (reprezentarea grafică) circuitelor logice folosite, unite prin linii ce reprezintă modul de conectare al circuitelor componente. — S.l. combinaţională (engl.: combinational network) s.l. a unui circuit combinational. Sin.: reţea logică combinaţională. — iS.l. secvenţială (engl.: sequential network), s.l. a unui circuit secvenţial. Sin.: reţea logică secvenţială. (P.D.). schemă logică (ieprogram (engl.: flowchart) -> organigramă. scricro (engl.: writing), operaţie prin care se introduce informaţia într-o memorie. (P.D.). secţiune critică (engl.: criticai section), secvenţă do ac{iuni referitoare la o resursă, care impune utilizarea ei de către o singură sarcină' (dintr-un grup) la un moment dat. O astfel de resursă poate fi o zonă comună de memorie, fiecare sarcină puţind utiliza sau modifica date din această zonă. Fiecare sarcină reclamă utilizarea exclusivă a resursei. Secvenţele de acţiuni referitoare la resursa comună constituie s.c., la un moment dat o singură sarcină pu-Undu-se afla în secţiunea sa critică. Pentru a realiza acest lucru, se utilizează un semafor res-com (corespunzător resursei comune), fiecare sarcină execu-tînd o operaţie P (rescom) la intrarea în s.o. şi o operaţia V (rescom) la ieşirea din s.e. Pentru simplificare, prezentăm cazul a două sarcini, Sj şi s2, care utilizează resursa coiuuuă, SUCURITAT/ÎA DATELOR 20? Colo două sarcini sînt ciclice, fiecare <;ir: 1 n constind dinlr-o secvenţă do acţiuni !n care se utilizează resursa comună (s.c.) şi o secvenţă „rest sarcini“; sarcina s2: ridează P (rescom) □ secţiune critică s, □ V (rescom) □ resl Si □ □ sarcina s:: ciclcază □ P (rescom) □ secţiune crilieă s, Q V (rescom) Q rest Sj □ □ Iniţial valoarea lui rcscom csle 1, semniîicind „resură liberă“. Prima sarcină care execută P (rescom) decrementează res-r.om şi intră in secţiunea sa critică. Dacă cealaltă sarcină execută P (rescom), ea este blocală pină la eliberarea resursei prin V (rcscom). Dacă ambele sarcini încearcă să exccuto simultan P (rcscom), execuţiile se realizează succesiv, nespecificin-du-se ordinea în care ele au loc. (V.C.). securitatea datelor (engl.: dala securily), protejarea datelor in raport cu moduri do acces şi prelucrare neautorizale. S.d. se poate realiza la mai multe nivele prin hardware sau/şi software. De ex., accesul la anumite zone ale memoriei poate fi autorizat sau invalidat în mod automat în raport cu chei de protecţie; anumite dispozitive periferice pot fi astfel construite incit să refuze înregistrarea informaţiei pe volume protejate fie prin modificări constructive (inel de protecţie la rolele de bandă magnetică, orificiu de proiecţie Ia discurile flexibile etc.), fie prin intermediul unor sisteme ale perifericelor. Prin program, B.d. se realizează utili-zind cuvinte de trecere sau asociind datelor informaţii de control care autorizează numai anumite prelucrări ale acestora. Sistemul de protecţie ales depinde do caracteristicile constructive şi funcţionale ale sistemului de calcul, de modul do utilizare a calculatorului şi de aplicaţie. Asigurarea s.d. este esenţială în cazul bazelor de dale, sistemelor cu multiprogramare, multiacces ele. (C.G.). securitatea fişierului (cngl.: file securily) —> proiecţia fişierului. secvenţă (engl.: sequence). 1. Structură de control fundamentală a execuţiei unui program, conform căreia instrucţiunile sînt executate în ordinea în care apar în s. Alături de ciclare şi decizie, s. este cea de a treia structură de control fundamentală acceptată in programarea structurată. S. este caracteristică limbajelor procedurale, existind limbaje de programare -* LISP, care se „descurcă“ şi fără s. 2. Structură de date omogenă, implicită, cu cardinalitate infinită, cunoscută şi sub numele de fişier secvenţial, definită după cum urmează: a) < > este o s. desenmind s. vidă; b) dacă S esle o s. şi d este dată, atunci S&d este o s., unde simbolul & reprezintă operaţia de concatenare. Un element al s. este accesibil in virtutea poziţiei sale în s., dar nu in mod direct, ci în urma parcurgerii s. Operaţiile ce pot fi efectuate asupra unei S. sint definite in raport cu po- 303 SEGMENTARE ziţia curentă a s., faţă do un „cap de lectură“. Aceste operaţii: rebobinarea, lectura, înregistrarea şi ştergerea. Rebobinarea poziţionează s. astfel îneît primul element este sub capul de citire. Lectura obţine din s. elementul existent în dreptul capului de citire şi deplasează s. astfel îneît următorul element să fie sub capul de citire, înregistrarea corespunde memorării datelor în s. iar ştergerea reduce s. la s. vidă. De notat că operaţiile descrise nu pot fi executate în orice ordine. Do ex., lectura trebuie să succeadă unei înregistrării iniţiale. Exis-lă limbaje de programare care permit specificarea şi prelucrarea s. De exemplu, în PASCAL se poate scrie var SECV: file of file of array [l...iV] of inte-ger, specificîndu-se în acest fel o s. alo cărei componento sînt s., formate din vectori de întregi cu iV elemente. (C.G.). segment (engl.: segment), grupare logică de informaţii, de lun-gimo variabilă, definilă în cadrul unui program; textul binar al unui s. rezultă, de obicei, prin legarea mai multor modulo obiect. — S. de comun (engl.: common segment), s. de dale al cărui conţinut poate fi referit din mai multe s. program. — S. de date (engl.: data segment), s. ce conţine numai informaţii ce pot fi citite şi/sau înscrise prin instrucţiuni aparţinînd unui S. program. — S. de ’legare (engl.: linkage segment), s. de date utilizat în sistemele de calcul co foIosesG principiul legării dinamice, pentru asigurarea purităţii s. program; un s. de le-garo este asociat unui s. program şi conţine ţoale informaţiile altorabiie în cursul execuţiei acestuia, inclusiv cclo utili- zate în procesul de legare (cuvintele ce conţin referinţele la informaţii plasate în alto s.). Pentru obţinerea s. de legare este necesar ca translatoarele să genereze, pentru fiecare program sursă, cel puţin două module obiect — unul pur (conţinînd numai instrucţiuni) şi altul impur (conţinînd datele asupra cărora operează instrucţiunile) — din care vor fi constituite două s. (un s. program şi s. de legare asociat lui). — S. program (engl.: program segment), s. ce conţine instrucţiuni şi date sau numai instrucţiuni (caz în care se mai numeşte şi s. pur). — S. rădăcină (engl.: root segment) (al unui program), s. program care conţine prima instrucţiune executată, atunci cînd este lansat în execuţie programul. (F.M.). segmentare (engl.: segmentali-on), metodă de gestiune a memoriei, bazată pe noţiunea do segment. Orice program executat într-un sistem ce utilizează această metodă trebuie să fio alcătuit din unul sau mai mullo segmente. S. are două variante: s. simplă şi s. cu paginare la cerere. Prima variantă se caracterizează prin faptul că oricc segment încărcat ocupă o zonă continuă de memorie. La încărcarea segmentului (realizată la prima referinţă în interiorul său) se caulă o zonă liberă, do mărima satisfăcătoare; dacă nu se găseşte se încearcă crearea unei astfel de zone, fio prin recompactare, fie prin transferul unuia dintre segmentele aflate în memoria internă, pe un suport extern, fie aplicind ambelo metode. Sistemul de operare crcază pentru fiecare program o tabelă do corespondenţă a segmentelor, în care sîut păstrate, la nivelul ficcărui seg- hrr-.'vir.M'.vius 301 Mintii program, urmfitoarolo tu-foimulii: i;lur('i> segmentului — iu UlOUlOlin interna SH11 po sn-pnrtut ("ilt'vn — adresa sn nb-¡•i'hil» şi unele indicaţii i>ri vi iul tiIiliv.nron segmentului. Adresa absolută u oricărei informaţii re-feiilo prin juof-rram, tnlr-un sis-Imn ou so calculează auto-mul ţM1 lmza m două e-ompoueiilo: adresa absolută n segmentului eo conţine informaţia şi adresa efectivă (veprozonlinil adresa îvIMivîi n informaţiei, tu acel ¡egiiieiil). Paofi inTormaţiîi refe-rilfi oslo con (in ti IA înlr-un segment- curo nu so află in memoria internă, so generează o iu- I rorupore în urma căreia seg-niouliil osto tucfircul. Metoda s. prezintă o serie do avantaje, rolo mul importante fiinil: obţinerea memoriei virlunlo (pot fi execn-Inlo programo_ a căror măritnP depăşeşte spaţiul memoriei interne. fără on aeesl funt să aibă i mpllea|ii în ni vot ui progra-inului), crearea posibilităţii do logaro dinamică şi ilo creştere a mărimii segmentelor In (impui Pxi'Piiţii'l, fiu'illlim'n partajării segmentelor Intre programe, S. ou paginare In ooroi'o îmbina metoda s. simple ou metoda paginării la cerere; fiecare segment osto divizat îutr-uii număr do pagini do mărimea uuci pagini (Io memorie. Koforiiou unei informaţii diulr-uu segment necesiţi. prezenţa tn memoriu in-tenu'V numai a paginii oo conţine informaţia. în acest fol, so olî-miiiR inconvenientul încărcării segmentului in întregime, ou toatp consecinţele legate ilo găsirea nuoi zone lilu’ip, Metoda s. ou paginare la cerere poate genera pericolul degradării performanţelor tio ansamblu alo sistemului, din cmizu spaţiului di' memoriu consumai ponlru reprezentarea diferitelor labele (ollo o labolă do corespondenţii n pa;:inilor pentru fiecare seg-monI-, ollo o tabela do corespondenţa a segmentelor ponlru fior-a ro program ş.a.) ţi a timpului do calcul irosii prin desele referinţe la pîo; poricohil ponto fi parţial ovilat prin utilizarea unoi memorii asociativo, în onro so copiază Inhololo asociato programului selectai pentru oxoc-utio. (F.M.). somnJor (ptigl.: .ipmaplniro). 1. 11 u introş' pozitiv utilizai ca arjrumont. al opora(iilor primitive J' şi r. Pactl sem osto nu colo ilotiă opornţii so scrin /’ (snţij: rospoctiv V (srw). Operaţi« V (arm) miiroşlo valoarea nrjîumonliilui on o uni-Inlo. C>pora|ia P (srm) mieşo-rcav.ii valonrcn (irpumonlului cu o uuilato, numai dacii valoarea rozitllală osto pozitivă. Altfel, mlcşoraiva valorii argumentului oslo iutti'ziată, pinii ciml condiţia osto îndeplinită. Colo donâ operaţii pvimit.ivo )' siul (■(’nsidorato indivizibile, în sensul că. Iu nn momont dat, so poale executa o singură operaţie asupra aceluiaşi s. Uacă valorile posibile alo semaforului sini roşi rinso la O şi i atunci s. se numeşte binar, Allfol, s.se numeşte general. 2. Ansamblul format diutr-o variabilă sem, rn valori întregi, şi o lislft Q (arin) de sarcini. Asupra nuni se pot e\ecula doua operaţii primitive i* şi I'. Consideriud aur, sarcina care pxoculă o operaţie primitivă, descrierea acestora este următoarea: r(scin): atribuie sein <- som-l ţ ! ifiicii som < O itlnni'i * bloclieaz-ă sarcina sar (^] * iulroduce sar in Q(sem)L 1 □ BEKArirxcA V(sem): atribuie som*-sem+1 □ dacă sem < O alunei □ * alege o sarcină q din Q (sera) □ * activează sarcina q □ □ Conform acestei definiţii, valorile s. pot fi negative. O sarcină care execută o operaţie P (sem) se poate bloca, fiind introdusă în lista s. Sarcina poate fi activată ulterior, dacă o altă sarcină execută o operaţie V(sem). Există şi alte definiţii adoptate pentru ’ s., toate reprezentând extinderi ale definiţiei 1. Utilizarea s. permite rezolvarea multor probleme do sincronizare a sarcinilor, cele mai tipice fiind realizarea secţiunilor critice şi controlul relaţiei producător-consumator. (V.C.). eomnntică ('engl.: semantics), set de reguli ce determină „înţelesul“, semnificaţia propoziţiilor dintr-un limbaj. Este vorba, în esenţă, de reguli de evaluare a acestor propoziţii în termenii unor mulţimi de valori bine cunoscute celor ce folosesc limbajul respectiv. în cazul lim-bajolor do programare, semnificaţia programelor corecte se dă, de obicei, prin efectul execuţiei acestor programe pe un calculator real sau abstract, devenit astfel element de referinţă. Ca şi în cazul sintaxei, există şi pentru s., în afara limbajului natural, metalimbaje specializate do descriere. Folosirea acestor metalimbaje conduce la îmbunătăţirea clarităţii, conciziunii, rigurozităţii şi completitudinii descrierii. Studiul metalimbajelor pentru descrieri semantice se face în cadrul cercetărilor legale de metodele de -*• definire formală a s. limbajelor de pro- ZP gramare. (L.S.). — S. interpretativă (engl.: interpreter-oriented semantics), s. formală a unui limbaj de programare care constă din: a) o descriere formală a „universului discursului“ limbajului de programare adică, clasa de obiecte pe care operează programele scrise în limbajul de programare respectiv. Aceste obiecte pot incîude „stări ale maşinii“, funcţii, expresii în formă normală lambda, aserţiuni sau orice alte clase de obiecte care pot fi specificatc formal; b) o mulţime de reguli care descriu modurile de asociere ale expresiilor limbajului şi furnizează „valorile“ asociate fiecărei combinaţii în termenii componentelor acesteia. Există 3 abordări majore ale semanticilor de acest tip, după cum urmează. S. denotaţională este o s. interpretativă a unui limbaj de programare care presupune o abstractizare a punctului de vedere al s. operaţionale asupra conceptului de „semni- ficaţie“. în s< denotaţională programul este considerat ca specificînd o funcţie oarecare de un tip corespunzător. Astfel, semnificaţia obiectelor limbajului este definită de funcţii pe mulţimea stărilor cu valori în aceeaşi mulţime. S. operaţio- nală este o s. interpretativă a unui limbaj de programare dală prin: a) definirea unei stări S a maşinii abstracte care conţine informaţiile esenţiale cu privire la mersul calculului fiecărui program al limbajului; b) specificarea semnificaţiei construcţiilor limbajului, precum şi efectul acestora asupra stării maşinii prin definirea unei funcţii ’ de tranziţie între stări: comp: S —* S SEMI-DUPLEX 30 G Această formă de definire a s. operaţionale a fost utilizată în moduri diferite pentru specificarea unor limbaje de programare. S. propoziţională este o s. interpretativă a unui limbaj de programare a cărei clasă de obiecte este o mulţime de formule dintr-un sistem logic arbitrar. Două din cele mai impor-tanto exemple ale s. propoziţio-nale sînt: metoda aserţiunilor inductive şi sistemului lui Iloare. (M.R.). semi-duplex (engl.: half-duplex) -* conîunicaţic semi-duplex. semiotică (engl.: semiotics), studiul simbolurilor, cuprinzînd trei aspecte: sintactic, semantic şi pragmatic. Studiul sintactic urmăreşte relaţiile existente între simbolurile’ însăşi, ca atare, fără nici o legătură cu semnificaţia acestora; relaţiile dintre simboluri şi semnificaţiile acestora constituie obiectul studiului semantic, iar relaţiile dintre simboluri şi modul în care acestea sînt interpretate (percepute) constituie obiectul studiului pragmatic. (T.P.). semioză (engl.: semiosis), ramură a semioticii, care studiază procesele dinamice de transfer si transformare a simbolurilor. V T.P.). semnal (engl.: signal). 1. Manifestare cose poate propagapnn-tr-un mediu dat. 2. Informaţie relativă la schimbarea stării unui fenomen; întotdeauna trebuie deci asociat cu o sursă şi destinaţie — care, în general, poate fi chiar un observator exterior fenomenului — precum şi cu o formă de materializare, de reprezentare, a informaţiei. în sistemele de calcul majoritatea s. sini cleclricc, respectiv silit materializate prin variaţia unei tensinni san unui curent electric; de obicei, sînt utilizate două valori ale amplitudinii tensiunii, asociate cu valorile binare, s. cu aceste caracteristici fiind numite s. logice. — S. de comandă (engl.: control signal), s. care activează un punct de comandă, fiind generat de către unitatea de comandă. — S. de eroare (engl.: error signal), s. folosit pentru a indica apariţia unei erori de funcţionare în cadrul unui dispozitiv, generat de către acesta şi destinat unităţii de comandă. — S. de întrerupere (engl.: interrupt signal) —> cerere de întrerupere. — S. de sincronizare (engl. synchronization signal), s. destinat sincronizării funcţionării mai multor echipamente, generat, de obicei, de unul dintre ele şi destinat celorlalte. — S. de stare (engl.: status signal), s. generat de către un dispozitiv pentru aindica starea sa curentă: operaţional sau nu, liber sau ocupat etc. — S. purtător (engl. carrier) -+ purtătoare. (T.P.). senzor (engl.: sensor), dispozitiv utilizat pentru generarea unui semnal care să indice apariţia unei situaţii date sau să reprezinte variaţia unui parametru într-un fenomen; exemplul tipic îl constituie fotoelemcntul, care indică schimbarea stării de iluminare. (T.P.). serial (engl.: serial), succesiv. — S.pe bit (engl.: serial-by-bit), mod do prelucrare sau transmisie a vectorilor binari, numai cu cîte o componentă într-o unitate de timp. — S. pe caracter (engl.: serial — by-character), mod do prelucrare sau transmisie a datelor, caracter cu caracter, caro presupune, prin ur- 307 mnm, tratarea unui caracl or inir-o uuilalo (le timp. (T.P.). seriali/arc (engl.: serializalion), operaţie executată, do obicei, de către o sursă, pentru transmiterea cuvintelor binare serial pe bit. (T.P.). serio Fourier (engl.: Fourier so-ries), serie asociată unei funcţii periodicc (cu perioada T) avînd forma f{t) — a0 + , A f 271, + }, an cos — kt + K •- 1 V 1 + bu sin — A/l . T ) Convergenţa acestei serii (avînd suma f(t)) este asigurată de condiţiile lui Dirichlet. Coeficienţii Fourier, n;t şi b)t se determină 1 fT din relaţiile: a0 — — V f[t) dt\ T Jo 2 CT oh = — \ /"(O cos — kt dl', T Jo T bh = 1 \r fit) sin — kt dt. T Jo T Forma complexă a s. F. se obţine înlocuind funcţiile trigonometrice prin exponenţiale: no = c» +13 chc T + A»1 + C.h c H-co £ - i — ht )- în care ibh i l‘t dt. SEStUKE Funcţia fit) poate fi reprezen-tală şi prin inlograia: m = \ f+co fH-co *=—V (ht \ /‘(t)cî(î-')»î7t= 2 J — co J — co 1 (*cO (* -f CO n=_\ i/[/\ /'(t)COS(Í —TjíífÍT 2 Jo J — co numita integrală Fourier. Aceasta poate fi reprezentata simetric prin transfórmala Fourier: 1 f-fco {(i) = ----=r \ ffrí* I/-7Í J-«> i r + » .-l f(x)e-WT=1 1/27: J-® i r+” = \ g(u) e¡ul du V '1t. J-co în care: g(u) = I r + ra = —\ f(t) e-tii' (7r. 1/2t: J-» rF./.;. servirea întreruperii (engl.: in-turrupt service), tratarea evenimentului care a produs declanşarea întreruperii. S.î. este realizată de rutina do tratare a întreruperii. De ex. s.î. cerută de un echipament periferic, la sfirşitul unei operaţii de citire a unui caracter, poale însemna testarea corectitudinii operaţiei, transferul caracterului citit în memoria calculatorului şi actualizarea parametrilor de transfer. (V.C.). sesiune (engl.: session), termen folosit mai ales în raport cu sistemele de calcul cu divizare a timpului, reprezentînd perioada de timp în care un utilizator se află în dialog cu sitemul de calcul, de la un terminal. (C.G.). 20* SET sns set. (engl.: set). 1. Mulţime de obiecte, simboluri etc. 2. Structură de date omogenă reprezen-tînd un ansamblu, de date pe care sînt definite operaţiile característico mulţimilor. Posibilitatea de a lucra cu s. la nivelul unui limbaj de programare este de mare ajutor în cazul unor domenii de aplicaţie ca inteligenţa artificială. De ex. în PASCAL se poate scrie: car SET = set of 1.. N, definin-du-se în acest fel un s. ale cărui elemente sînt întregi ie['l,2... A] (C.G.). — S. de caractere (engl.: character set), caracteristică a unui limbaj de programare, reprezentată prin totalitatea caracterelor care pot Ii utilizate pentru scrierea programelor, în limbajul respectiv. în afara caracterelor alfa-numerice, a semnelor de punctuaţie şi a operatorilor matematici, s. de caracter poate conţine şi caractere speciale, cu semnificaţie aparte, de exemplu caracterul „ => “, care poate însemna înlocuirea valorii variabilei din stingă sa, cu valoarea reprezentată de partea dreaptă; limbajul APL este foarte bogat în astfel de caractere speciale, re-prezentînd operatori. (T.P.). — S de lucru (engl.: working set), proprietate ce se asociază unui program, într-un sistem ce foloseşte metoda paginării la cerere pentru gestiunea memoriei. S. dé lucru este mulţimea paginilor programului, aflate în memoria internă la un moment dat: se modifică pe parcursul execuţiei programului, dar mărimea (cardinalitatea) sa trebuie să fie constantă, caracterizînd programul din punct de vedere al necesităţilor sale de memorie în timpul execuţiei. Sistemul de operare foloseşte mărimea s. de lucru ca măsură a numărului de pagini de memorie care trebuie să fie alocate programului in fiecare moment al execuţiei (astfel ca execuţia să nu genereze un trafic intens de pagini). Pentru determinarea acestei măsuri, se analizează comportarea programului intr-un anumit interval de timp, privind distribuţia referinţelor sale, pe pagini program; în acest fel, se poate cunoaşte numărul de pagini referite în intervalul respectiv. în general, cu cît intervalul considerat este mai mare, cu alit numărul de pagini referite esle mai mare. Alegînd un interval ce aproximează perioada medio de execuţie a programelor (într-un anumit sistem de calcul), se obţine mărimea s. de lucru pentru programul analizat. (F.M.). setul instrucţiunilor maşină (engl.: machine instruclion set), mulţimea instrucţiunilor maşină specifice unui anumit calculator. (C.G.). simbol (engl.: Symbol), entitate care desemnează un obiect sau o stare oarecare, numită obiectul simbolului, şi care poate fi interpretată de către omul sau echipamentul de calcul avizat; reprezentarea fizică a unui s., care poate fi înregistrată, transmisă sau prelucrată este numită, de obicei, în informatică, dată, iar semnificaţia (obiectul) s. — informaţie. (T.P.). — S. neterminal (engl.: nonterminal Symbol), 8. folosit în gramaticile generative pentru denumirea unei categorii sintactice complexe, conform unor reguli de construcţie specificate în gramatică prin producţii — S. terminal (engl.: terminal symbol), s. folosit în gramaticile generative pentru elementele de bază ale limbajului, cele care parii- 309 SHIULA7JE cipă la construirea propoziţiilor din limbaj. (L.S.). simplex (engl.: simplex) -> comunicaţie simplex. SIMSCRIPT, limbaj de programare de nivel înalt, destinat simulării sistemelor discrete, în SIMSCRIPT sistemul poate fi descris pe baza unor entităţi; atribute asociate entităfilor şi seturi (grupuri de entităţi). Spre deosebire de GPSS, modelul unui sistem ia forma unui program ce precizează în întregime acţiunile desfăşurate în cadrul sistemului. Un program în SIMSCRIPT seamănă foarte mult cu un program FORTRAN, ceea ce justifică într-un fel răspîndirea suficient de mare a limbajului SIMSCiîIPT în raport cu alte limbaje de simulare. (C.G.). SIMULA (engl. SDÎUlation LAn-guage), limbaj de programare de nivel înalt pentru simularea sistemelor discrete. SIMULA reprezintă o extindere limbajului ALGOL—60, permiţînd programatorului specificarea unor „procese“ ce pot opera în paralel. Un proces are propriile sale date şi execută acţiuni, reprezentînd de fapt un submodel al sistemului simulat. De remarcat că SIMULA include şi facilităţi pentru prelucrarea listelor. Importanţa limbajului SIMULA depăşeşte cadrul simulării, concepte folosite in SIMULA, de exemplu conceptul de clasă (class), fiind preluate de către limbaje de programare mai recente, care urmăresc printre altele asigurarea consistenţei datelor şi controlul accesului la date prin mecanisme incorporate acestora. (C.G.). simulare (engl.: simulation), reprezentarea unor aspecte ale comportării unui sislcm abstract sau real prin intermediul altui sistem. în calculatoare, s. este un proces care utilizează un model idealizat al sistemului simulat în scopul efectuării unor măsurători şi colectării unor informaţii pe baza cărora se poate preciza comportarea sistemului real. Istoric, conceptul s. moderne cu calculatorul este atribuit lui John von Neumann, care a întrezărit posibilitatea aplicării calculatorului la colectarea informaţiilor statistice în raport cu un fenomen modelat. Acest proces a fost numit „Monte Cario“ deoarece impune modificarea aleatoare a parametrilor modelului, ccea ce conduce în ultimă instanţă la generarea unor numere aleatoare (-> metoda Monte Cario). în 1962 au devenit publice primele limbaje de s. generale: SIMSCRIPT şi GPSS. între timp, 8. a devenit una din cele mai productive şi utile aplicajii ale calculatoarelor. Procese, imposibil sau neeconomic de testat în realitate (de ex. evaluarea riscului în anumite instalaţii industriale, evaluarea unor soluţii constructive, determinarea fiabilităţii unor sisteme, experimente de alunizare etc.), se pot soluţiona convenabil prin s. în general, un proces de s. trece prin cinci etape: definirea experimentului, modelarea, implementarea modelului, validarea modelului şi colectarea rezultatelor. Procesul de s. este aplicat prin intermediul unor programe de s. (simulatoare) care fie că sînt specializate, deci implementare pentru o anumită clasă de modele, fie că sînt generale, fiind în acest caz asociate unor limbaje des. a) Definirea experimentului are drepţ scop să identifice SIMULARE 310 comportarea sistemului dinamic de simulat. Termenul dinamic arată că starea sistemului evoluează în timp. în această fază trebuie determinate aria şi detaliul de s. Aria indică generalitatea, complexitatea modelului în raport cu sistemul real, iar detaliul indică numărul do funcţii modelate. în general, cu cil. aria s. creşte detaliul are do suferii, în special datorită limitărilor în ceea ce priveşte capacitatea de memorare şi viteza de calcul, b) Modelarea constă în specificarea definiţiei sistemului pe baza unor primitive, fie puse la dispoziţie de limbajul de s. folosit, fie implementate în programul de svCÎasificarea uzuală a modelelor se efectuează după modulx'de schimbare a stării sistemului, exis-tînd modele variabile continuu'" şi modele discrete. Din acest punct de vedere s. se subdivide în s. sistemelor continue şi s. sistemelor discrete. în primul caz, modelele reprezintă acele sisteme ce pot fi descrise matematic prin ecuaţii care precizează evoluţia lor în timp. Sistemele reale reprezentate prin ecuaţii diferenţiale în care timpul este o variabilă independentă sint de această natură. S. sistemelor continue se efectuează cu calculatoare analogice sau cu calculatoare numerice. în cazul s. discrete, sistemele considerate îşi schimbă starea la anumite intervale de timp, schimbările fiind bruşte, stările tranzitorii nefiind considerate. Aproape toate modelele discrete sint construite pe baza unor elemente conceptuale numite: utilizatori, resurse, cereri şi cozi. Utilizatorii emit cereri către resurse. Cererile sînt satisfăcute în funcţie de priorităţile asociate utilizatorilor şi de disponibili- tatea resurselor. Eventual, cererile utilizatorilor sini păstrate în cozi do aşteptare. Un exemplu intuitiv de model, in care aceste elemente au echivalenţe reale, este modelul unui supermagazin. c) Implementarea modelului constă fie în construirea unui program de s., care să reflecte modelul şi să asigure funcţionarea ia, fie în programarea modelului pe baza unui limbaj do s. Statisticile arată un rezultat surprinzător, anume, în ciuda existentei unor limbaje de s. gen SÎMSCRIPT, GPSS, SIMULA otc., programele de s. sînt realizare în proporţie de 75% în -)■ FORTRAN. Limbajele do s. înlesnesc descrierea modelului punînd la dispoziţie instrucţiuni pentru specificarea .şi prelucrarea directă a elementelor sale. De exemplu, există facilităţi pentru generarea numerelor aleatoare, controlul timpului simulat, generarea şi distrugerea evenimentelor, administrarea şirurilor de aşteptare etc. Multe din operaţiile care, de ex. în FORTRAN,” ar trebui programate ad-hoc, sînt specificate în acest caz sub formă de simple instrucţiuni. în funcţie de modul de reprezentare ’a modelelor, limbajele de s. discretă se împart în limbaje orientate spre proces şi limbaje orientate spre eveniment. în primul caz, modelul este descris mai ales din punct de vedere structural, punînd în evidenţă resursele (facilităţile) care vor servi utilizatorii (tranzacţiile) ce sînt creaţi în timp şi traversează sistemul. Astfel, un supermagazin poate fi descris ca o mulţime de resurse ce deservesc utilizatorii (clienţii) ce traversează sistemul (supermagazi-nul). în cazul limbajelor orientate spre evenimente, evenimen- 311 SINCRONIZARE Iclo (utilizatorii) sîntcrealc la intervale de timp stabilite, cău-tînd şi aşteplînd resurse pentru prelucrarea lor, deci modelul eslo privit dinspre utilizator. Din punctul de vedere al tehnicii de descriere, există limbaje de s. ce permit descrierea modelului sub formă dc schemă bloc GPSS şi limbaje în care modelul este ’descris procedural, pe bază do instrucţiuni ->• SIMSCRIPT, SIMULA, d) Validarea modelului stabileşte în co măsură comportarea modelului corespunde realităţii sau, altfel spus, este reprezentativă realităţii. Reprezentativitatca are un caracter relativ şi tre-buio în mod necesar precizată în raport cu un anumit ciiteriu de validitate. Acest lucru este foarte important, deoarece s. este prin esenţă un proces aproximativ, întrebuinţînd în mod frccvcnt date statistice. Astfel, pentru un sistem simulat, s. poato fi reprezentativă, să spunem, în proporţie de 70%, în raport cu un aspect al sistemului, şi reprezentativă în proporţie dc -î0 %, In raport cti alt aspect al sistemului. Problemele se complică şi mai mult în momentul în care s. trebuie condusă în absenţa unui set complet do date reale, deci cind criteriul comparaţiei datelor re-alo cu celo obţinute prin s. nu poato fi aplicat, e) Colectarea rezultatelor _ este ultima etapă a procesului dc s. avînd drept scop „execuţia“ modelului şi obţinerea rezultatelor. Rezultatele unui proccs de s. pol fi împărţite în trei categorii: dato do timp, dale referitoare la utilizarea resurselor, dato cronologice. Dalclo de timp includ dato statistice referitoare la numărul do utilizatori/uni-tato dc limp, timpul do folusiro a diverselor resurse etc. Datele referiloare la încărcarea resurselor indică numărul de utilizatori prelucraţi de rcsuisc, numărul de resurse folosite ctc. Dalele cronologice indică istoria funcţionării modelului. Po baza lor se poate trasa pas cu pas trecerea unui utilizator prin sistem. (C.G.). simulator (engl.: simulator), program sau echipament, eventual do calcul, care realizează simularea unui sistem pe baza unui model (-» simulare). (C.G.). sincron (engl.: synchronous), caracteristică a unui fenomen, relativă la evoluţia sa în timp faţă de un altul; fenomenul este s." dacă schimbările survenite în desfăşurarea sa se produc la momente de timp determinate, aflate într-un raport constant cu celo Ia care se produc modificări în desfăşurarea altui fenomen. (T.P.). sincronizare (engl.: synchronization), ansamblul de transformări asupra evoluţiei în timp a unui, fenomen, pentru a-1 face sincron cu un altul. — S. pe bit (engl.: synchronization by bil), prelucrare sau transmisie a cuvintelor binare bit cu bit, astfel îneît tratarea fiecărui bit al cuvîntului să se efectueze Ia intervale de timp egale, determinate. — S. pe caracter (engl. synchronization by character), prelucrare sau transmisie a unui set de cuvinte binare — caractere, astfel ca tratarea fiecărui caracter din set să se efectueze la intervale do timp egalo şi determinate. — iS\ pc mesaj (engl.: synchronization by message), transmisie a ficcărui mesaj dintr-un sol, la iuliTvale do timp egale şi determinate, (T.P.). SINTAXA 313 sintaxă (engl.: syntax), set de reguli co guvernează alcătuirea propoziţiilor dintr-un limbaj; în cazul limbajelor de programare echivalentul propoziţiei este programul. — S. abstractă (engl.: abstract syntax), concept introdus de J. Mc. Carthy în 1962 pentru a desemna descrieri structurale ale programelor, aşa cum sînt ele importante pentru interpretare şi nu cum sînt reprezentate în programe în scopul comunicării, reprezentare descrisă de către sintaxa concretă. — S. concretă (engl.: concrete syntax), b. a unui limbaj de programare prin care se precizează alcătuirea programelor corecte, văzute ca şiruri de caractere. Conceptul este ' introdus pentru a se delimita aspectul extern al programului do structură internă, esenţială, eliberată de elemente inutile, descrisă de s. abstractă. Pentru o astfel de s. pot exista mai multe s. concrete, deci mai multe limbaje de programare care au aceleaşi posibilităţi de calcul, dar aspectul lor extern, ca şiruri de caractere, diferă. (L.S.). sinteza formelor (engl.: pattern synthesis) ~> generarea formelor. sinteza programelor (engl.: program syntesis), abordare a generării sistematice a programelor care are drept scop construirea programelor din specificaţia formală. Se pot ilustra cîteva principii ale s.p. şi anume: introducerea variabilelor — se introduc variabile în program, care vor fi utilizate în locul variabilelor de intrare şi se rcscrie programul cu aceste variabile; introducerea iteraţiei — dacă programul este exprimat ca o conjuncţie de con- diţii, se introduce o buclă a cărei condiţie de ieşire este una din condiţiile conjuncţiei şi a cărei aserţiune inductivă este condiţia rămasă; generalizarea — uneori este necesară generalizarea specificaţiei programului (astfel, în construirea unui program de sortare a unui vector Alt AS,...A„ trebuie să se sintetizeze un program mai general care sortează un segment de vector Ai,...Aj arbitrar); simultaneitatea cazurilor — adeseori se cere construirea unui program a cărui specificaţie constituie o conjuncţie, de una sau mai multe condiţii independente (dificultatea constă în faptul că în sinteza celei de-a doua condiţii nu se pot şti efectele asupra sintezei pri-meia ş.a.m.d.; o rezolvare a acestei probleme constă în sinteza programului pentru prima condiţie, şi, apoi, extinderea sa succesivă pentru a satisface celelalte condiţii); eficienţă — pentru asigurarea eficienţei programului sintetizat este necesar să se decidă între moduri alternative de sinteză, luîndu-se în considerare efectele transformărilor alese asupra cerinţelor do timp calculator şi memorie. (P.P.). sinteza sunetelor (engl.: speech synthesis), producerea, prin intermediul unor instalaţii tehnice, a unor sunete asemănătoare celor pronunţate in vorbirea curentă, cu scopul asamblării lor în cuvinte inteligibile, în cadrul unor unităţi de răspuns audio. Cunoscînd caracteristicile spectrale ale sunetelor pronunţate de către om, se utilizează un sistem de generatoare de semnale sinusoidale ale căror caracteristici sînt determinate astfel îneît, într-un difuzor, să se 3X3 SISTEM CU DISC PARTAJAT obţină sunete asemănătoare. (T.P.). sistem comandat prin întreruperi (engl.: interrupt driven system), sistem de operare la cai'e sistemul de întreruperi reprezintă mecanismul prin care se iau în consideraţie schimbările survenite în alocarea resurselor. (V.C.). sistem cu cuplare directă (engl.: direct coupled system), sistem cuprinzînd două sau mai multe subsisteme distincte, cuplate prin legături directe între unităţile centrale de prelucrare (fig. S.2). Legătura este justificată în cazul în care cele două subsisteme au facilităţi diferite de prelucrare şi se completează reciproc. Legătura realizată între subsisteme este strînsă, deoarece există posibilitatea ca una din unităţi să intervină în procesul de prelucrare realizat de cealaltă unitate. Pe lingă avantajul unei mari viteze de transmitere a informaţiei între subsisteme, trebuie subliniată necesitatea unor măsuri deosebite, la nivelul sistemelor de operare, pentru coordonarea comunicării. (V.C.). sistem cu diso partajat (engl.: shared disk system), sistem do calcul cuprinzînd două sau mai multe subsisteme fizic distincte, care împart o memorie externă comună. O astfel de configuraţie poate fi utilă dacă ea realizează o specializare a unităţilor centrale pe categorii de activităţi (fig. S.3). Ex. un subsistem (secundar) are rolul de a gestiona un mare număr de echipamente periferice. El pregăteşte lucrări pentru celălalt subsistem (principal) şi le dispune pe disc. La rîndul său, subsistemul principal plasează pe disc răspunsurile pentru periferice. Cele două subsisteme au posibilitatea să comunice şi informaţii de control prin intermediu] discului. Soluţia este avantajoasă în special cînd sub- Fig. S.2. Sistem cu cuplară directă. SISTEM CU LEGATUUA I’KINTIt-UN CANAL 314 ECHIPAMENTE PERIFERICE Fig. S.3. Sistem cu disc partajat. sistemul secundar este orientat pe manipulare de caractere şi poate controla un număr mare de terminale, iar subsistemul principal este orientat pe operaţii de calcul. O altă aplicaţio a legăturii prinlr-un disc este mărirea siguranţei în funcţionare a unui sistem în timp real. în acest caz, subsistemul principal şi subsistemul secundar au aceleaşi posibilităţi de acces la celelalte echipamente ale sistemului. Subsistemul secundar este păstrat în rezervă, fiind introdus în sistem pentru preluarea sarcinilor subsistemului principal, în cazul apariţiei unui defect. Informaţiile necesare pentru preluarea lucrărilor sînt memorate pe discul comun. Legătura prin disc partajat, este „slabă“, deoarece nici unul dintre subsisteme nu poate influenţa direct funcţionarea celorlalte. Orice comunicare intre echipamente se realizează prin intermediul memoriei externe, care joacă rolul de bază dc date comună. (V.C.). sistem cu legătură printr-un canal (engl.: channel coupled system), sistem care cuprinde două subsisteme distincte, legate prin intermediul canalelor de intrare/ieşire (fig. SA). Prin această cuplare, fiecare procesor este „văzut“ de către celălalt ca un număr de ecliipa-men te de intrare/ieşire (simulate). Legătura permite uniformizarea încărcării echipamentelor prin distribuirea corespunzătoare a sarcinilor şi adaptarea funcţională a unităţilor interconectate la natura sarcinilor care le revin. (V.CJ. sistem cu tolerare a erorilor (engl.: fault tolerant system), sistem de calcul care poate realiza corect prelucrarea şi în prezenţa unor clase de defecte prestabilite. La implementare sînt utilizate resurse suplimentare (hardware şi software) pentru sporirea fialbilităţii. Resursele hardware folosite pot fi circuite care detectează erorile dintr-un subsistem şi asigură, eventual, corectarea lor şi unităţi (subsisteme) de rezervă avind rolul de a înlocui unităţi identice cînd acestea nu mai funcţionează corect. Deoarece multe din erorile care afectează funcţionarea unui sistem de calcul se datorează unor fenomene tranzitorii, în unele cazuri (sistemele; IBM 370) subsistemul hardware permite repetarea automată a instrucţia- 315 SISTEM DE AŞTEPTARE Fig. S.4. Sistem cu legătură printr-un [canal. nii, la a curci exccutaro s-a de-toetat o oroare, dc un număr prestabilit do ori. Sistemul întrerupe executarea programului, semnalizează prezenţa erorii şi furnizează informaţii asupra defecţiunii numai clacă, după repetarea instrucţiunii, oroarea persistă. Resursele software sint, în general, programe pentru localizarea defectelor (Ia sistemele microprogramate a-ceastă operaţie se realizează prin firmware). în plus, so consumă timp prin repetarea instrucţiunilor şi executarea programelor ce efectuează diagnoza, Acesta este însă un inconvenient contrabalansat de sporirea considerabilă a disponibilităţii. Unele sistemo do acest tip dezafectează resursele hardware defectate şi se recon-figurcază dinamic continuînd să funcţioneze, însă cu performanţe mai modeste decît în cazul cînd toate resursele sînt operaţionale. Implementarea toleranţei la erori eslo importantă pentru sistemele do cal- cul folosite pentru conducerea unor procese industriale. Reducerea continuă a costului subsistemului hardware, datorită perfecţionării tehnologiilor de realizare a circuitelor integrato pa seară largă şi progresele înregistrate în implementarea subsistemului software, constituie premise importante pentru construirea unor astfel de sisteme avînd preţ de cost comparabil cu cel al sistemelor obişnuite. (P.D.). sistem do aşteptare (engl.: wai-ting system), sistem cuprin-zînd o unitate de servire căreia îi pot fi adresate cereri într-o ordine aleatoare, numărul cererilor la un moment dat depăşind posibilităţile de servire, şi dînd naştere astfel la o aglomerare la unitatea respectivă manifestată printr-unul sau mai multe şiruri do aşteptare. Exemple tipice de s.’ de a. sînt su-permagazinelo (cu aglomerările produso la casele do încasare), aeroporturile (cu numărul pis- SISTEM DE CALCUL CU ACCES MULTIPLU 316 telor mai mic decît cel al avioanelor care solicită aterizarea), centralele telefonice, magistralele şi triajele feroviare, elementele sistemelor de calcul utilizate pentru rezolvarea unor sarcini care apar aleator şi depăşesc posibilităţile de execuţie la un moment dat etc. O cerere intră în s. de a. în momentul în care este introdusă într-unul din şirurile de aşteptare şi părăseşte sistemul numai după ce a fost servită; de ex., cumpărătorul de la supermaga-zin intră în s. de a. în momentul în care se aşează la unul din rîndurile formate la casele de încasare şi părăseşte sistemul după ce a ajuns la casă şi a achitat cumpărăturile făcute. Un s. de a. este specificat prin sursa, finită sau infinită a cererilor, în general independente, prin distribuţia în timp a sosirii acestor cereri, prin structura şirurilor de aşteptare — de lungime finită sau infinită — care se pot forma şi prin unitatea de servire. (T.P.). sistem de calcul cu acccs mul-iipiu (engl.: muUiaccess system), sistem -de calcul accesibil simultan prin două sau mai multe terminale. Sistemul realizează prelucrarea simultană a ccrerilor provenite de la diferite terminale prin comutarea (multiplexarea) rapidă în timp a resurselor sale între activităţile care servesc cererile (-» sistem de calcul cu divizarea timpului). (V.C.). sistem de calcul cu divizarea timpului (engl.: time-sharing system), sistem do calcul caracterizat de satisfacerea simultană a cererilor de prelucrare primite de la doi sau mai mulţi utilizatori. Permite accesul simultan al mai multor utilizatori, dînd fiecăruia iluzia că are la dispoziţia sa ţoale facilităţile sistemului. Acest lucru so realizează prin comutarea, sau multiplexarea, resurselor sistemului, în timp, între diferiţii utilizatori. Deşi noţiunea "de divizare a timpului poate îi folosită pentru a caracteriza funcţionarea multor sisteme de calcul, ea este asociată de cele mai multe ori cu acele sisteme la care există o interacţiune directă cu utilizatorii, prin intermediul unor terminale. Un criteriu important de apreciere al sistemului este acela al numărului şi tipurilor de servicii puse la dispoziţia utilizatorilor, fiind distincte următoarele categorii: sisteme de tip întrebare-râspuns, care sînt strict specializate, cererile utilizatorilor Incadrîndu-se în ci-leva tipuri fixe, şi fiind admise doar modificări sau consultări ale unei baze de date comune, exemple de astfel de sisteme fiind cele de rezervare; sisteme specializate, care oferă utilizatorilor un singur limbaj de programare, existînd facilităţi de punere la punct şi execuţie a programelor în regim interactiv, de utilizare a unor biblioteci de programe şi a unui sistem de fişiere; sisteme universale, care dispun de un număr mare de editoare, asambloare, compilatoare, biblioteci de programe etc., scopul lor fiind satisfacerea celor mai diverse categorii de utilizatori, în condiţiile unui grad ridicat de utilizare a resurselor;sistemele universale combină modul de prelucrare pe loturi cu cel interactiv, în acccs local sau de la distanlă. (V.C.). sistem do calcul numeric (engl.: computer system), sistem pen- 317 SISTEM DE CALCUL NUMERIC tru prelucrarea informaţiei nu-mcrice alcătuit din două subsisteme principale: subsiste- mul hardware, reprezentat de echipamentele componente, şi subsistemul software, compus din programe şi structuri de date. Organizarea subsistemului hardware este prezentată în fig. 5.5. Cuprinde, în general, o unitate centrală de prelucrare (unitate centrală) numită şi procesor central, memoria principală, canalele de intrare/ieşire şi echipamentele periferice: echipamente de memorie externă, cititoare de cartele, perforatoare de cartele, imprimante, cititoare de bandă, perfora- toare de bandă, terminale etc. Ca echipamente de memorie externă se folosesc, de obicei, unităţi de discuri magnetice şi unităţi de bandă magnetică. Unitatea centrală efectuează prelucrarea ce are loc în sistemul de calcul prin executarea programului şi dirijează activitatea celorlalte echipamente. Este alcătuită din: una sau mai multe unităţi aritmetice — logice, un set de registre care păstrează temporar informaţia şi o unitate de comandă. Unitatea aritmetico-logică efectuează majoritatea operaţiilor ce reprezintă prelucrarea (operaţii aritmetice, logice etc.). Unila- Fig. S.5. Sistem de calcul numeric. SISTEM DE CALCUL NUMERIC 318 tea de comandă furnizează semnalele de control care activează elementele unităţii centrale asi-gurind citirea, interpretarea şi executarea instrucţiunilor. Ea conţine circuite pentru generarea semnalelor de control, registrul şi decodificatorul de instrucţiuni şi sistemul de întreruperi. Performanţele unităţii centrale pot fi exprimate prin: durata ciclului, lungimea cu-vîntului, repertoriul de instrucţiuni, numărul adreselor conţinute de instrucţiune, durata executării instrucţiunilor, caracteristicile sistemului de îny' treruperi etc. Memoria principală păstrează programele^uni-tăţii centrale, pe durata executării acestora, programele canalelor de intrare/ieşire, datele necesare executării programelor şi rezultatele obţinute. Memoria principală este caracterizată îndeosebi prin capacitate, timp de acces şi durata ciclului. Canalele de intrare/ieşire asigură schimbul de informaţie dintre memoria internă, pe do o parte, şi unităţile de memorie externă (unităţi de discuri magnetice, unităţi de bandă magnetică etc.), echipamentele periferice (lector/perforator de cartele, lector/perforator de bandă, imprimantă etc.) şi echipamentele terminale pe de alta. Canalele de intrare/ieşire sînt, în general, procesoare specializate pentru efectuarea transferului de informaţie între echipamentele de intrare/ieşire şi memoria internă. Programul ce se exccută la un moment dat este transferat în memoria internă fie de la un echipament de intrare/ieşire, fie do la un echipament de memorie externă. Întrucît unitatea centrală şi memoria internă sint echipamente rapide, este preferabil ca programele cc sînt pre- luate de la echipamentele periferice sau terminale să fio mai întîi transferate în memoria externă, de către canale, do unde pot fi aduse în memoria principală pe măsură ce sint executate. în acest mod transferul are loc la viteza echipamentului de memorie externă utilizat, care este apropiată de cea a memoriei interne. Pe durata executării unui program, acesta poate solicita transfer de date cu memoria externă sau cu echipamente de intrare/ ieşire. Datorită vitezei mici la caro au loc operaţiile de intrare/ ieşire, în comparaţie cu prelucrarea din unitatea centrală, subsistemul hardware este utilizat eficient cînd acestea se desfăşoară simultan cu cele do prelucrare (de obicei, pentru programe diferite). Astfel, unitatea centrală intervine numai la iniţierea unui transfer, cînd selectează canalul şi echipamentul folosit pentru efectuarea schimbului de informaţie, şi la terminarea acestuia cînd canalul emite o cerere de [întrerupere, a programului din unitatea centrală, pentru a indica terminarea transferului şi modul de desfăşurare al acestuia. Subsistemul software cuprinde programe de sistem, programe de aplicaţii şi structuri de date. Programele de sistem sînt alcătuite din compilatoare caro asigură translatarea din limbajul sursă în cod maşină, programe pentru supravegherea, controlul şi alocarea resurselor (echipamente, programe), încărcătoare caro sînt module ce asigură aducerea programelor în memoria internă în, forma în care pot fi executate, şi programe utilitare avînd rolul do a transfera volume do date şi de a efectua sortări, căutări etc. 319 SISTEM DE GESTIUNE A BAZELOR DE DATE Prográmelo de aplicaţii sínt aceíc programe care, în general, sînt scrise de utilizatori pentru folosirea s. de c.n. la rezolvarea unor probleme speciale. Structurile de date cuprind volume de date depuse în biblioteci sau bănci de date, organizate astfel îneît să permită regăsirea, actualizarea, sortarea acestora după diferite atribute etc. Cele două subsisteme ce alcătuiesc un s. de c.n. sînt alocate do programele de sistem pentru asigurarea succesiunii joburi-lor, care sînt programe şi datele necesare acestora. (P.D.). sistem de conducero cu calculator a procesclor tehnologico (SÍCPTEH) (engl.: computere in industrial process control), sistem do calcul utilizat pentru conducerea unor părţi sau în totalitate a unui proces tehnologic, cu scopul realizării şi menţinerii unor anumite performanţe tehnice şi economice. SICPTEH cuprinde întreg ansamblul de echipamente, programe pentru calculator, proceduri de operare şi operatori umani care realizează împreună conducerea cu calculator a procesului tehnologic. Spre deosebire de sistemele de reglare automată convenţionale, care, folosind traductoare, regulatoare automate şi elemente de execuţie, realizează în principal reglarea individuală a unor parametri tehnologici (de regulă păstrarea la valori constante a unor parametri), SI CP TE II asigură o formă evoluată de conducere automată, preluînd funcţii specifice de conducere la nivel global (control centralizat, porniri/opriri proces, reglări automate multivariabile, optimizări), suprapunîndu-so funcţional peste automatizarea con- venţională (pe care uneori o poate înlocui, în cazul reglării numerice directe), fiind denumit şi sistem de automatizare complexă. SICPTEH este specific nivelului operativ al conducerii procesului de producţie, putînd funcţiona atît indepe-dent, cît şi în legătură cu un sistem informatic pentru conducere al întreprinderii. (M.R.). sistem de culegere a datelor (engl.: data aquisition system), totalitatea echipamentelor şi programelor de culegere şi centralizare a informaţiei provenite de la terminale sau alte echipamente conectate la un sistem de calcul. Informaţia colectată poate fi prelucrată imediat (cazul sistemelor în timp real) sau stocată în vederea unor prelucrări ulterioare. De exemplu, culegerea datelor referitoare la funcţionarea instalaţiilor şi maşinilor unei întreprinderi, în vederea prelucrării în timp real a acestora pentru a supraveghea modul de realizare a producţiej planificate, se realizează prin in_ termediul unui s.de a.ad. (C.G.) sistem de gestiune a bazelor de date (engl.: data base management system), totalitatea programelor utilizate pentru crearea, interogarea şi întreţinerea unei baze de date (fig. S. 6). Pe lingă unele module cu funcţii specifice, incorporează, conceptual, subsisteme care de obicei sînt incluse în sistemele de operare ale calculatoarelor. Din acest motiv, uneori, prin-tr-un astfel de sistem se desemnează doar partea marcată în fig. S.6 ca „sisteme externe“. Există două interfeţe sistem — utilizator: definirea bazei de date, utilizarea bazei de date. Definirea unei baze de date se execută sub controlul proceso- SISTEM DE GESTIUNT3 A BAZELOR DE DATE 320 memorie externă Fig. S.6. Structura generală a unui sistem de gestiune a unei baze de' date. rului de definiţie (PD), capabil să. prelucreze programe de descriere, formulate folosind limbaje specializate cunoscute sub numele de limbaje de definiţie a datelor (LDD). Programul scris într-un LDD specifică organizarea bazei de date, precizînd formatul articolelor şi înregistrărilor, modul de grupare al acestora, relaţiile între grupuri şi seturi etc. în urma prelucrării programului de definiţie, PD generează un fişier conţinînd schema bazei de date, schemă ce constituie o formă compactă a descrierii complete a bazei. în plus, PD poate crea un fişier care conţine eventualele date utile, ce pot să fie specificate în programul de definiţie, şi alte fişiere de lucru necesare exploatării bazei de date. Uti- lizarea bazei de dale este executată sub controlul programului de administrare (PA), care prelucrează cererile de regăsire, de ştergere, de inserare sau actualizare a conţinutului bazei de date. Pentru a executa aceste operaţii, PA se .ghidează cu ajutorul schemei bazei de date şi face apel la funcţiile sistemului de gestiune a fişierelor (SGF). La nivelul PA, un fişier se prezintă sub forma unei mulţimi de blocuri, fiecare bloc fiind identificat printr-un „număr de bloc“. Un bloc reprezintă cantitatea de date transferate între memoria externă şi cea internă în urma unei singure cereri de intrare/ieşire. în scopul regăsirii informaţiei, PA asociază cheia furnizată de utilizator cu numărul uuui bloc care 321 SISTEM DE ÎNTRERUPERI poale conţine înregistrarea dorită sau informaţia relativă la localizarea acesteia. PA formulează cererile către SGF folosind numerele blocurilor, eventual modificate în funcţie de modul de organizare a bazei de date. Funcţiile de transformare a numerelor blocurilor cad în sarcina PA, care, din acest punct de vedere, joacă rolul unei funcţii ce stabileşte corespondenţa între structura logică a bazei’de date şi structura sa fizică. O activitate deosebit de importantă a PA constă în asigurarea securităţii şi integrităţii balei do date. Integritatea unei baze de date este violată dacă intormaţia bazei esle modificată de’ către PA în mod _ne-specil'icat de utilizator. Securitatea bazei de date presupune protejarea mutuală a datelor ce aparţin diverşilor utilizatori. PA realizează acest lucru prin intermediul parolelor. De asemenea, alături do informaţiile utile, baza de dale conţine informaţii de control care*autorizează accesul, actualizarea sau distrugerea datelor. O altă funcţie a PA constă în restaurarea bazei de date în urma unui in-cidcnt. Restaurarea se realizează pe baza unei copii a bazei de date. (C.G.). sielom do întreruperi (engl.: inlerrupt systcm), componentă a unui sistem do calcul care gestionează cererile de întrerupere şi iniţiază tratarea lor. Un s. de î. îndeplineşte următoarele funcţii: memorarea şi controlul cererilor de întrerupere; selectarea unei cereri; testarea condiţiilor de producere a unei întreruperi; întreruperea programului aflat în execuţie în unitatea centrală de prelucrare şi lansarea execuţiei unui program de tratare a întreruperii. S. do î. dccide care este ordinea de satisfacere a unor cereri simultane de întrerupere. O soluţie simplă de realizare a acestei operaţii este asocierea unei priorităţi fiecărei cerori de întrerupere şi selectarea, de fiecare dată, a cererii cu prioritate maximă. Cererile de întrerupere cu aceeaşi prioritate se grupează pe un nivel de întrerupere. Controlul cererilor de întrerupere so realizează prin program. Acţiunile do control se exercită asupra nivelelor de înlrorupeie sau a grupurilor de nivelo şi pot avea ca efect: ignorarea completă a cererilor de întrerupere pe un anumit nivel (dezarmarea sau dezactivarea nivelului) ; eliminarea temporară a nivelului din circuitul de priorităţi (mascarea nivelului san invalidarea nivelului): cererile corespunzătoare nivelului sînt. memorate, dar nu au efect pe durata mascării sau invalidării nivelului. Pentru ca întreruperea să nu provoace pierderea unor informaţii utile pentru programul aflat în curs de execuţie, se permite declanşarea ei numai în anumite momente ale execuţiei, numite punclo intre-ruplibile. Astfel de momente pot fi situate: între instrucţiuni; între iniţierea unei instrucţiuni şi modificarea memoriei şi registrelor; între fazele unei instrucţiuni cu operand mulliplu. în cazul sistemelor la care programelor li se asociază explicit o prioritate, ca parte a cuvîntului de stare, întreruperea esle declanşată numai _ dacă prioritatea cererii este mai mare decît prioritatea programului in execuţie. Producerea întreruperii pe un anumit nivel înseamnă oprirea execuţiei_ secvenţei do instrucţiuni în unitatea cen- 21 — Dicţionar de iniormaticfl Sistem de întreruperi 322 trai ii de prelucrare şi lansarea execuţiei programului de tratare a întreruperilor, corespunzător nivelului respectiv. Pentru a realiza această schimbare a programului în execuţie, s. de î. memorează temporar starea programului întrerupt, în-cărcînd în locul ei starea programului de tratare a întreruperii (pentru sistemele _ mai simple, starea programului cuprinde a-dresa instrucţiunii următoare şi ciţiva indicatori). Fiecărui nivel de întrerupere i se asociază o adresă -unică do memorie, numită adresa de întrerupere; cuvîntul de memorie corespunzător unei adrese de întrerupere reprezintă locaţia de întrerupere sau celula capcană. Locaţia de întrerupere conţine informaţii referitoare la zona destinată memorării stării programului întrerupt şi la starea programului de tratare a întreruperii. O secvenţă posibilă de acţiuni ale s. de î. este descrisă în continuare. S. de î. memorează cererile de întrerupere, reprezentînd evenimente ale căror momente de producere sînt neprevizibile. Circuitul de priorităţi stabileşte nivelul cel mai prioritar avînd cereri de întrerupere şi determină adresa de întrerupere. Cînd unitatea centrală de prelucrare ajunge în-tr-un punct întreruplibil, execuţia curentă este întreruptă, iar starea programului întrerupt este salvată în zona indicată de adresa de întrerupere. în locul ei este încărcată starea programului de tratare a întreruperii. După tratarea întreruperii, execuţia programului întrerupt este reluată prin reîn-cărcarea stării sale, din zona în care a fost memorată temporar. Un program de tratare a unei întreruperi poate fi întrerupt, la rîndul său, do o ccrere de întrerupere prioritară. Majoritatea sistemelor prevăd posibilitatea de simulare a cererilor de întrerupere prin program, ca o facilitate utilă pe parcursul punerii la punct a programelor. Deşi operaţiile de întrerupere sînt sţrîns legate do instrucţiunile în limbaj maşină şi do configuraţia sistemului de calcul, facilităţi ale s. de î. sînt disponibile chiar şi în limbaje de programare de nivel înalt, cum este PL/I. (V.C.). sistem do opernro (engl.: operating system). 1. Ansamblu de programe ce realizează gestiunea resurselor unui sistem de calcul. S. de o. asigură exploatarea eficientă a acestor resurse şi rezolvă conflictele ce apar între diferiţi utilizatori (la cereri simultane ale aceleiaşi resurse). De ex., gestiunea procesorului central (sau a mai multor procesoare centrale, în sistemele multiprocesor) presupune evidenţa stării proceselor şi a procesorului central, planificarea proceselor la diferite procesoare, sincronizarea lor, alocarea procesorului central ş.a.; gestiunea echipamentelor periferice constă în urmărirea stării canalelor de intrare/ieşire, a unităţilor de control şi a echipamentelor periferice, alocarea şi eliberarea acestora, iniţierea operaţiilor de intrare/ieşire etc.; gestiunea memoriei interne cuprinde: evidenţa stării de alocare a fiecărei locaţii a memoriei, alocarea zonelor de memorie, la cerere, folosind diferite criterii ş.a.; gestiunea informaţiei asigură identificarea şi protecţia informaţiilor grupate în fişiere, accesul Ia aceste informaţii folosind diferite metode etc. Comunicarea 323 SISTEM DE RECUNOAŞTEHE (AUTOMATA) A FORMELOR utilizatorului cu sistemul de operaro se realizează la două nivele: prin intermediul limbajului do comandă şi control, cu ajutorul căruia utilizatorul solicită diferito resurse ale sistemului (translatoare, programo do legare, bibliotecarul, programe utilitare, memorie, echipamente periferice etc.) şi prin intermediul unor instrucţiuni specialo, la cxecuţia cărora sint activate unele componente alo B. do o. (-» maşina extinsă). 2. Colecţio organizată do programo, specifice tipurilor de echipamente din componenţa unui sistem do calcul, care asigură: crcşlorea eficienţei utilizării resurselor (înlănţuirea automată a lucrărilor, controlul utilizării simultane a mai multor resurse, administrarea colecţiilor do date ş.a); asislarea utilizatorilor (prin limbajul do comandă, translatoare, biblioteci clc.); asistarea operatorilor (prinlr-un limbaj de lip conversaţional, caro permite comunicarea oporalor-sistem); asistarea personalului do oxploataro (prin contabilizarea automată a lucrărilor, acceptarea do luci uri cu priorităţi afeetato extern ş.a.) si a personalului do întreţinere (prin întocmirea automată a unor statistici privind apariţia defectelor în funcţionarea echipamentelor, lansarea automată a unor programo pentru testarea şi diagnosticarea defectelor ş.a.). (F.M.). — S. de o. in timp real (engl.: real timo operation systein), per-milo executarea unor aplicaţii de prelucrare a dalelor în timp real, adică in sincronism în raport eu anumilo evenimente in special externe sistemului do cehipaniento ele calcul („evenl-driven“), precum şi în raport cu timpul („ time-di'ivenli). Sin- cronizarea în timp se referă la activarea de către sistemul do operare a unor programe do prelucrare la timpi absoluţi, prestabiliţi, periodic la intervale do timp predeterminate cu o anumită înlîrziere de timp etc. Echipamentul de calcul trebuie să 'dispună de un ceas de timp real (neprogramabil şi/ sau programabil). Sincronizarea în raport cu anumite evenimente se referă la capacitatea sistemului de calcul, inclusiv a s. de o. do a percepe şi reacţiona foarte rapid la unele evenimente (schimbări de stare) externe şi interne sistemului de calcul, prin activarea unor programe specifice, pe baza unor priorităţi ataşate fiecărui eveniment. Priorităţile sînt fie fixe şi predeterminate (statice), fio variabile (dinamice) şi stabilite la activarea programului. (A. D.). sistem do recunoaştero (automată) a formelor (engl.: automatic pattern recognition sys-tem), sistem caracterizat prin structura prezentată în fig. S. 1; clementele do măsură şi ex-tractorul do caracteristici fac parte dintr-un dispozitiv specializat, în funcţie do natura formelor do recunoscut, iar clasificatorul este implementat pe un sistem do calcul, folosind algoritmi statistici de clasificare. Sint, în prezent, utilizate pentru identificarea resurselor subterane şi distrugerii recoltelor, prevederea timpului, delectarea mişcărilor de trupe şi armament folosind imaginile transmise de sateliţi, pentru identificarea şi numărarea celulelor, interpretarea electrocardiogramelor, electroencefalogramelor şi radiografiilor, pentru detectarea impurităţilor in produsele 21* SISTE-H DE TELEPBELUCnAJÍE Fig. S.7. Sistem de recunoaştere a formelor. industriale, pentru delectarea cutremurelor şi exploziilor nucleare şi convenţionale, pentru lectura şi prelucrarea textelor scrise, pentru evidenţa traficului în centralele telefonice ele. (T.P.). sistem do tclcprclucrnro (engl.: teleprocessing systcm), sistem do calcul care poate prelucra date sau cereri alo utilizatorilor transmise de la distanţă, prin intermediul unor linii de comunicaţie. în general, utilizatorii aflaţi în diferite puncte, la distanţă, comunică cu sistemul de calcul prin intermediul unor terminale, necesităţile de prelucrare fiind rezolvate ¡11 condiţii de timp şi do cost mult mai avantajoase dorit. in cazul existenţei cile unui sistem de calcul în fiecare punct sau deplasării utilizatorilor In sediul sistemului do calcul. S. do t. nu sini numai sistemele do calcul destinate rezolvării cererilor lansate de utilizatori do ia distanţă, ci şi colo utilizate pentru prelucrarea datelor transmise de echipamente specializate (aparate de măsură, camere do luat vederi) sau pentru transmisia la distanţă a unor date. Practic, orice calculator caro comunică cu alte echipamente, inclusiv calculatoare, prin cel puţin o linie de comunicaţie, constiluic un s. de t. In cazul în caro există mai multe calculatoare, s. de 1. intră in categoria de inuliical-culator sau reţea do calculatoare, astfel că,’ de obicei, ter- menul do s. do t. eslo utilizaL numai pentru a desemna sistemul format dintr-un calculator la caro pot fi conéctalo terminale prin linii de comunicaţie, şi, eventual, unităţi do control al comunicaţiei. Sistemul do programo eu caro este dotat calculatorul controlează comunicaţia acestuia cu terminalele conectate şi comunicaţia utilizatorului cu sistemul, asigură protecţia sistemului la ororile do exploatare din partea utilizatorului — caro ar putea afecta altfel prelucrările relativo la alţi utilizatori, permito crearea, folosirea şi editarea fişierelor şi planifică rularea programelor utilizatorilor. S. de t. pot fi do lip conversaţional, întrebare-răspuns sau folosite pentru prelucrarea pe loturi la distanţă, pentru colectarea sau distribuirea dalelor, pentru comutarea mesajelor. (T.P.). sistem formal (engl.: formal system), obiect abstract do natură matematică, folosii, de obicei, ca model al unei teorii ştiinţifice. Un s.f. se caracterizează prin: ÍJ un alfabet de simboluri precizat astfel Ineîl să se poală recunoaşte cu uşurinţă dacă un simbol oarecare aparţine sau nu alfabetului; 2) o mulţimo decidabilă de combinaţii de simboluri, numite formule bine formate, reprezen-tind enunţurile cu sens ale lu-oiiei respective; S) o mulţime decidabilă foi mată din asemenea formule, numite axiome; d) o mulţime decidabilă do demon- 325 5ISTEM GIÎAFIC slraţii. Decidabilitalea diferitelor mulţimi este asigurată prin existenţa unor reguli precise de alcătuire a formulelor, a unor scheme (reguli) de obţinere a tuturor axiomelor şi a unor reguli de deducţie (inferenţă) pe baza cărora, plecînd de la axiome, se pot obţine formule bine formate, numite teoreme, nn asemenea şir de teoreme pariind numele de demonstraţie. Toate aceste reguli trebuie astfel specificate în cadrul s.f., înclt aplicarea lor să aibă un caracter mecanic. Axiomele unui s.t. al unei teorii ştiinţifice intuitive oarecari corespund propoziţiilor primitive ale teoriei respective, postulatelor teoriei. Pe baza lor, folosind regulile do deducţie, se pot obţine prin-tr-un procedeu mecanic noi propoziţii ale teoriei, teoremele s.î. Un s.t. poale avea o existenţă independentă, fiind obiect do studiu într-o teorie matematică, teoria sistemelor formale. Asocierea lui unei teorii ştiinţifice (realizarea s.î.) se face prin intermediul unei interpretări. Odată stabilită interpretarea, se poale pune problema adecvării s.t. la teoria respectiva, deci a existenţei în cadrul s.î. ca teoreme a tuturor propoziţiilor teoriei şi numai a lor. Utili lai ea s.f. al unei teorii intuitive constă în posibilitatea de a extinde concluziile studiului realizat în cadrul s.î., folosind un număr relativ res-tvîns do concepte şi proprietăţi, asupra teoriei respective. Esle cazul, de exemplu, al s.r. care esle gramatica genera- li vă pe baza căreia se studiază limbajele formale extinzînd anu-milo proprietăţi şi concluzii asupra limbajelor do programare sludialu in cadrul nefonnal al teoriei limbajelor de programare. (L.S.). sistem grafic (engl.: computer graphics), sistem do calcul utilizat pentru introducerea, memorarea, analiza, construirea şi prelucrarea imaginilor grafice; cea mai mare parle a s.g. sînt folosite pentru aplicaţii do tip trasare interactivă, mai puţine pentru cele de tip proiectare grafică şi numai o mică parte pentru proiectarea grafică interactivă. Accesul utilizatorului la s.g. este realizat prin intermediul unor dispozitive do afişare grafică, de introducere şi editare a imaginilor grafice, precum şi prinlr-o tastatură alfanumerică şi funcţională utilizată pentru controlul programelor de analiză executate; toate acestea înglobate, de obicei, în cadrul unui terminal grafic. Sistemul de programe utilizat este destinat afişării, decodificării acţiunilor utilizatorului, transformării şi prelucrării imaginilor, inclusiv analiza funcţională a acestora în sistemele de proiectare grafică interactivă. Structura do bază a unui astfel de sistem cuprinde, pe lingă sistemul de operare specific, conţinînd şi rutinele do tratare a întreruperilor provenite de la dispozitivele de introducere şi editare, un pachet, do programe „grafice“ scrise într-un limbaj specializat, destinate trasării, editării şi transformării imaginilor grafice uli-lizînd o bază do date grafice sau „sintactică“ şi o bază de dato funcţionale sau „semantică" (—► proicctarc graficii interactivă). Acest pachet de programe construieşte şi modifică fişierul de afişare şi administrează bazele de dale în funcţie de programele de aplicaţie ape- SISTEM ICllARÎIlC (MULTIN1VEL) lato do sistemul de operare — ca rezultat al tratării acţiunilor utilizatorului. Prográmelo bază de date distribuită). (I.T.). — S.i. generalizat (engl.: ge-ncralizcd information system), s.i. proiectat, construit şi implementat pentru mai multe unităţi utilizatoare. (I.T.). — S.'i. integrat (engl.: integrated information system), s.i. bazat pe conceptul de integrare a datelor şi a proceselor de prelucrare. Integrarea datelor se realizează prin intermediul bazej de date, concepută şi realizată ca o colecţie centralizată şi memorată dé date operaţionale, utilizate în comun de mulţimea aplicaţiilor din acel sistem. Integrarea prelucrărilor se realizează prin asamblarea aplicaţiilor corelate funcţional într-un lot unitar, în aşa fel ca interfeţele dintre acestea să fie minime, iar duplicarea intrărilor să fie cît mai redusă posibil. Anumite teorii despre „sistemele informatice totale“ au susţinut posibilitatea unei in- tegrări complete a tuturor proceselor de prelucrare şi a datelor. Experienţa actuală dovedeşte că o asemenea teorie ră-mîne impracticabilă; presupu-nînd, în mod ideal, că s-ar putea realiza un astfel de sistem, întreţinerea sa ar fi deosebit de costisitoare şi dificilă. în mod uzual, sistemul este decuplat în cîteva module majore (subsisteme), cu integrarea a-cestora numai atît cît este necesar şi posibil. Inconsisten-ţelo dintre subsisteme sînt considerabil reduse prin utilizarea în comun a aceleeaşi bazo de date. De remarcat totodată faptul că existenţa bazei de "date nu exclude şi existenţa unor fişiere independente, care sînt -utilizate şi întreţinute numai de anumite aplicaţii din sistem. Abordarea.de' sus’în jos a sistemului constituie o strategie de realizare a sistemului informatic care asigură, spre deosebire do abordarea de jos în sus, un înalt grad de integrare a sistemului. Această abordare se desfăşoară în următorii paşi: analiza obiectivelor generale şi a restricţiilor; identificarea principalelor domenii de probleme (activităţi şi funcţiuni, decizii şi acţiuni); identificarea tipurilor de informaţii necesare şi definirea modelului de ansamblu al sistemului informatic; descompunerea sistemului în subsisteme, aplicaţii şi module componente; j stabilirea’ priorităţilor în reali- ! zarea bazei de date şi a subsiste- ; melor; realizarea şi implemen- j tarea eşalonată a acestor corn- j ponente. (I.T.). — S.i. pe \ măsură (engl.: tailored informa- j tion system), s.i. proiectat, construit şi implementat pen-tru o singură unitate utiliza- , toare. Realizarea unui s.i. pe măsură este mai costisitoare 329 EISTEM INFORwIAŢIONA-L docil reulilizarca sau adapta-rca urnii s.i. generalizat existent; In schimb, 8.1. po măsură sa-lisfaco rnai bine cerinţele utilizatorului rcspoctiv şi poate atinge performanţe superioare în exploatare. (I.T.). — S.i. pentru conduccrc (engl.: management information system). 1. Ansamblu organizat do metode, proceduri, echipamente de pre-lucraro automată a datelor şi oameni, prin care se asigură colectarea, vehicularea, stocarea şi prelucrarea informaţiilor în scopul pregătirii şi transmiterii deciziilor privind desfăşurarea activităţilor din cadrul unui organism economico-social, precum şi controlul îndeplinirii a-cestora, în vederea realizării obiectivelor organismului respectiv în condiţii de eficienţă maximă. 2. Sistem informaţional, în caro prelucrarea datelor şi informaţiilor se faco cu preponderenţă cu ajutorul echipamentelor do prelucrare automată. Conceptul do s.i. pentru con-duccro a evoluat odată cu dezvoltarea sistemelor do calcul, prin creşterea capacităţii do memorare şi a vitezei de prelucrare a dalelor oferi lo do acestea, cît şi odală cu perfecţionarea conceptelor de organizare şi conducere. Caracteristicile de bază ale conceptului actual do s.i. pentru conducere sini următoarele două: uliliza-lurii acestui sistem sînl conducătorii; sistemul esto conceput „in jurul“ unei bazo de dale. în conformitate eu programele de dezvollaro a informaticii din tara noastră, pe ansamblul economiei naţionale so realizează două clase do s.i. pentru conducere: sisteme la nivel micro ¡penliu conducerea inlreprindo-j-i li ii- şi centratelor industriale) şi sisteme la nivel macro (pen- Iru conducerea ramurilor, pentru conducerea unor activităţi şi funcţiuni la nivel naţional, pentru conducerea unităţilor administrativ-teritoriale). A-cesto sisteme se vor integra treptat într-un B.i. naţional. în etapa actuală se acordă prioritate s.i. pentru conducere la nivelul întreprinderilor şi centralelor industriale, punîndu-se un accent deosebit pe rezolvarea problemei de conducere a producţiei, programarea, lansarea şi urmărirea producţiei; gospodărirea stocurilor de materii primo, materiale şi combustibili; aprovizionarea’ şi desfacerea producţiei; optimizarea investiţiilor, transporturilor, folosirii capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă; optimizarea rezultatelor economico-fi-nanciare. (J.T.). sistem informaţional (engl.: information system), ansamblu do fluxuri şi circuite informaţionale organizate într-o concepţie unitară. S.i. utilizează modele, proceduri, resurse umane şi materiale pentru colectarea, înregistrarea, prelucrarea, stocarea şi/sau transmiterea dalelor şi a informaţiilor, prin intermediul cărora asigură interconexiunile informaţionale dintre sistemul de conducere şi sistemul condus, dintre elementele componente ale acestor sisleme, dintie organismul social-economic pe care îl serveşte şi mediul social-econoinic extern. Scopul final al s.i. este realizarea obiectivelor proprii ale organismului social-economic in concordantă cu obiectivele generale ale societăţii şi în condiţii do maximă efiii-cnţă. S.i. primeşte intrări, le pivliicrcuză şi furnizează ieşiri; intrările şi ieşirile unui s.i. sini dale, informaţii şi decizii. SISTEM MULTIPROCESOB 330 Ansamblul operaţiilor la care sint supuse intrările pentru a furniza ieşirile se constituie în proceduri; in funcţie de mijloacele şi procedeele utilizate pentru executarea acestor operaţii, acestea pot fi proceduri manuale, proceduri automate, proceduri mecanizate sau mixte, în cazul cînd metodele, procedurile şi mijloacele utilizate pentru colectarea, înregistrarea, prelucrarea, stocarea şi/ sau transmiterea datelor şi a informaţiilor sînt cu preponderenţă automatizate, s.i. devine un sistem informatic. De remarcat faptul că cele două noţiuni, cea do s.i. şi cea de sistem informatic nu sint în mod substanţial diferite, din punct de vedere al scopurilor urmările şi al funcţiunilor îndeplinite ele fiind identice (ca dovadă, în limbajul de specialitate al altor ţări, pentru cele două noţiuni nu se utilizează termeni diferiţi). Singura diferenţă se reduce la gradul de automatizare a proceselor de prelucrare a datelor şi informaţiilor. (I.T.). sistem multiprocesor, sistem do calcul conţinînd două sau mai multe procesoare avînd acces la o memorie comună şi la acelaşi set de canale şi echipamente de intrare/ieşire; sistemul, astfel realizat, este controlat de un sistem de operare asigurînd interacţiunea dintre procesoare şi programele acestora la diferite nivele (lucrare, sarcină, date etc.). Dacă procesoarele sînt identice s.m. este numit omogen (do ex. sistemul UNIVAC 1100), iar dacă sînt diferite sistemul este numit eterogen sau asimetrie (de ex. sistemele CDG 6000 şi 7000), S.m. asigură creşterea flexibilităţii, disponibilităţii şi a siguranţei in funcţionare în comparaţie cu sistemele cu un procesor central. Ele permit sporirea simplă a productivităţii prin adăugarea de procesoare (care au cost scăzut) şi menţinerea stării de funcţionare — prin reconfi-gurare — în cazul defectării unui procesor sau a unor echipamente componente. Sistemul de operare al s.m. este mai complicat decît la sistemele cu un procesor central datorită necesităţii încărcării echilibrate a procesoarelor şi a subsistemelor de intrare/ieşire şi cerinţelor de reconfigurare (adesea dinamică) în cazul înregistrării unor defecţiuni. Deşi, iniţial au fost utilizate în sistemele de comandă şi control militare, s.m. sîrit întîlnite în prezent în multe aplicaţii ale sistemelor de calcul. Uneori termenul este folosit pentru’ a desemna sistemele de calcul conţinind un procesor central realizat fie sub forma unei reţele de unităţi funcţionale identice lucrînd sincron sub controlul unei singure unităţi de comandă, fie ca un ansamblu de unităţi funcţionale specializate care permit executarea în paralel a mai multor instrucţiuni (-* procesor paralel, —> arhitectura sistemului de calcul). (P.D.). sistem multisareină (engl.: mul-titask system), sistem de calcul care permite evoluţia simultană a două sau a mai multor sarcini, Prin aceasta se înţelege că două sau mai multe sarcini sînt simultan între punctele de început şi terminare ale execuţiei lor ceea ce creează o serie de probleme, caracteristice s.m., de a căror rezolvare se ocupă sistemul de operare. 33Î SISTERl TIMP-REAL Astfel, rezultatul calculelor efectuate de un grup de sarcini nu trebuie că depindă de vitezele relative ale sarcinilor; în cazul în care sarcinile nu sint independente, această condiţie impune stabilirea unor con-stf'ingeri de precedenţă între sarcini. De asemenea, trebuie evitate situaţiile de blocare definitivă a sarcinilor, iar anu-mito sarcini trebuie planificate astfel îneît să nu fie în execuţie în acelaşi timp (excluderea mutuală); în plus, execuţia unor sarcini trebuio oprită pînă la producerea anumitor eveni-inento (sincronizare). Realizarea s.m. este impusă de necesitatea unui timp de răspuns scăzut, a unei utilizări eficiente a resurselor şi, în mod deosebit, do satisfacerea unor constrîn-geri impuse de aplicaţiile în timp real. (V.C.). sistem on-lino (engl.: on-line system), sistem de calcul ce asigură controlul direct al unei aplicaţii, folosind terminale situate la locul aplicaţiei şi legate on-line (-* legătură on-linc) cu calculatorul; de exemplu, sistemele pentru controlul proceselor industriale, sistemele pentru colectarea datelor, sistemele ce asigură prelucrarea loturilor de la distanţă, sistemele cu partajarea timpului, sistemele do tip întrebare-răs-puns, sînt s.o.-l. Din punct de vedero al necesităţilor software, o caracteristică comună a s.o.-l. o constituie existenţa unui program de supraveghere a aplicaţiei, care acceptă şi interpretează intrările furnizate sistemului, lansînd apoi diferi to programe do prelucrare; de asemenea, majoritatea s.o.-l. păstrează informaţiile ce descriu aplicaţia, într-o bază do date. Un s.o.-l. poate fi dedicat aplicaţiei controlate sau poate fi utilizat, în paralel, şi pentru alte prelucrări. (F.M.). sistem rezident (engl.: rezident system), totalitatea programelor, de obicei de sistem, care pot fi rulate pe un echipament de calcul. Termenul este utilizat mai ales în contextul interconectării echipamentelor de calcul, cînd serviciile oferite do un echipament pot fi realizate folosind programe din dotarea sa (rezidente) sau a altor echipamente. (C.G.). sistem software (engl.: software system), totalitatea programelor de sistem cu care este echipat un calculator, privite prin prisma relaţiilor reciproce şi funcţiilor realizate. Calculatoarele moderne nu pot funcţiona eficient decît sub controlul unui s.s. complex. în special în multiprogramare şi/sau în sistemele multiprocesor este esenţial că existe un s.s. care să administreze alocarea resurselor, să evite apariţia conflictelor, să asigure securitatea datelor şi a programelor în curs de execuţie. (C.G.). Bistem standard do referinţă (engl.: standard refferencc system), colecţie do programe do sistem produse pentru un anumit calculator. Selectarea componentelor s.s. de r., corespunzătoare unei anumito configuraţii hardware, parametrii de exploatare impuşi etc., se realizează la generarea sistemului. (F.M.). sistem timp-roal (engl.: real time system), sistem on-line caracterizat printr-o valoare prescrisă a timpului de răspuns (de obicei, nu mai mare de cîte-va secundo), fiind capabil să SISTEMUL DE GESTIUNE A FIŞIEUELOIt 332 urmărească şi să răspundă în timp util la solicitările din exterior. Sistemele de calcul timp-real au caracteristici hardware şi software specifice. Astfel do sisteme sînt sistemele de conducere cu calculator a proceselor tehnologice, sistemele pen-Iru controlul traficului, ş.a. într-un s.t.-r. chiar şi o abatere mică de la limita maximă a timpului de răspuns pentru care a fost proiectat, poate afecta grav mediul controlat. (F.M.). sistemul de gestinao a fişierelor (engl.: file management sys- tem), componentă a sistemului de operare, avînd rolul de a facilita crearea şi utilizarea fişierelor. Îşi exercită funcţiile la două nivele: nivelul organizării fişierelor pe suporturi şi nivelul organizării informaţiilor în fişiere. Primul nivel de gestiune asigură: înscrierea etichetelor de fişier, alocarea pe unul sau mai multe . suporturi externe a unor zone destinate memorării fişierelor, umplerea dirijată a acestor zone (pe rînd, în paralel sau mixt), identificarea şi proiecţia automată a fişierelor înscrise pe suporturi standard, protecţia prin cuvinte de trecere ş.a. Gel.de-al doilea nivel do gestiune permite accesul Ja înregistrările fizice sau înregistrările logico alo fişierelor în cursul creerii, consul-zării şi actualizării lor. Din punct de vedere al modului de organizare şi identificare a înregistrărilor, s. de g. a î. poate recunoaşte unul sau mai multe tipuri de fişiere: secvenţial, secvenţial indexat, selectiv, secvenţial înlănţuit. Pentru citirea dinlr-un fişier, la nivel de înregistrare logică, s. de g. a f. asigură transferul înregistrărilor fizice în zonele tampon asociate fişierului în memoria internă, precum şi „decuparea“ fiecărei înregistrări logico solicitate, din înregistrarea fizică care o conţine. în mod similar, înscrierea înregistrărilor logice într-un" fişier este asistată de către s. de g. a f. prin asamblarea înregistrărilor logice în înregistrări fizice găzduite în zone tampon şi golirea acestor zone pe măsura formării înregistrărilor fizice. S. de g. af. identifică şi tralează, total sau parţial, erorile care apar în programarea şi desfăşurarea operaţiilor cu fişiere. (F.M.). SNOBOL, limbaj de programare proiectat pentru prelu-/crarea şirurilor de caractere. Un program S este o secvenţă de instrucţiuni din trei categorii: atribuire, verificare de model şi înlocuire. Sintaxa instrucţiunilor respective esle: eticheta subiect = obiect destinaţie eticheta subiect model destinaţie etichetă model-al-subiectului = obiect destinaţie unde eticheta identifică instrucţiunea, subiect este o variabilă asupra căreia se efectuează operaţia specifică, destinaţie specifică instrucţiunea următoare de executat, 'instrucţiunea de atribuire dă o valoare de tip şir de caractere subiectului, verificarea de model compară valoarea subiectului cu modelul, iar înlocuirea modifică acea parte a subiectului validată de către un model. Intrările şi ieşirile se realizează folosind ca subiecte nume rezervate. SNOBOL are şi posibilităţi reduse de calcul numeric. Există mai 333 SORTARE A INFORMAŢIEI BIBLIOGRAFICE multe variante ale limbajului dintre care cea mai cunoscută rste şi cea mai recentă: SNO-RGL-4 (datează din 1971). în această versiune, de ex. specificarea modelului este generalizată folosind două operaţii de bază; alternarea şi concatenarea şi funcţii cu valoari modele. Exemplu de definire de model: CIFRA = '0'|'1T2' OPERAND = 'A' CIFRA Modelul CIFRA are trei forme: 0, 1 si 2, ca si modelul OPERAND: A0, Al şi A2. (L.S.). software (engl.), termen utilizat pentru a desemna: a) totalitatea programelor cu care este echipat un sistem de calcul; b) preocupările corespunzătoare realizării produselor program şi, în cel mai larg sens, analizei şi cercetărilor efectuate în raport cu activităţile conexe realizării programelor. Astfel, s. desemnează în egală măsură activităţi ca demonstrarea automată a teoremelor, verificarea corectitudinii programelor, realizarea sistemelor de operare etc. Do asemenea, programele do aplicaţie, translatoarele, programele utilitare sint s. — S. de aplicaţic (engl.: application software), totalitate a programelor do aplicaţie, în general, sau, în cazul unui sistem do caicul, totalitate a programelor de aplicaţie cu care este echipat un sistem de calcul. — S. de comunicaţie (engl.: communica-tion software), programe destinate lelelransmisiei informaţiei în general sau programele de acest gen cu care este echipat un anumit sistem de calcul. — S. dc. sistem (engl.: system software), programe de sistem, în general, sau programe de sistem cu caro este ccliipat un anumit sistem de calcul. Sin.: software de bază. — S. matematic (engl.: mathematical software), programe sau proceduri pentru rezolvarea unor probleme cu caracter numeric, frecvent întilnite în cadrul aplicaţiilor tclmico-ştiinţifice, în general, sau numai cele care intră în dotarea unui anumit sistem de calcul. (C.G.). sortanţă (engl.: fan-oul), termen preluat din limba franceză, definind numărul maxim de porţi care pot fi comandate de către ieşirea unei porţi logice; frecvent se utilizează echivalentul în 1b. engleză. (T.P.). sortare (engl.: sorting), proces de rearanjare a elementelor unei structuri de date secvenţiale, pe baza cheilor lor, într-o ordine dală. Ordonarea este, în marea majoritate a cazurilor, crescătoare sau descrescătoare, termenul s. fiind preferat celui de ordonare pentru a evila eventual ambiguităţi produse de multiplele înţelesuri ale termenului ordonare. în funcţie de suportul datelor sortate, s. poate fi internă sau externă. în primul caz, datele sînt în memoria operativă a calculatorului,, deci volumul lor este limitat. în celălalt caz, datorită volumului maro, datele sînt stocate pe un suport extern de informaţie şi numai parţial în memorie (-> tehnici de sortare). (C.G.). sortare a informaţiei bibliografice (engl.: bibliographio in-formation search), aplicaţie larg răspîndită a procesului "de regăsire a informaţiei utilizat în sistemele de calcul; presupune existenţa unei baze do date conţinind, pentru fiecare lucrare, autorul, titlul, publicaţia, data apariţiei precum şi un cuvînt de trecere sau un indi- sortatob de cartele câtor. în mod norma], in procesul de căutare sînt folosite numai cuvintele de trecere pentru furnizarea datelor bibliografice, cerute de utilizator, dar este posibilă şi căutarea unor cuvinte din titlurile lucrărilor sau chiar porţiuni de text. (T.P.). sortator de carielo (engl.: cârd sorter), echipament electromecanic cu funcţionare independentă, utilizat in sortarea pachetelor de cartele. S. de c. are un magazin de intrare, în care so plasează pachetul de cartele de sortat, şi 13 magazine de ieşire. Cartelele sînt dirijate către unul din primele 12 magazine de ieşire, în funcţie de linia (dintr-o anumită coloană a cartelei) în care se găseşte o perforaţie. Cînd cartela nu conţine nici o perforaţie în coloana respectivă ea este plasată în al 13-lea magazin, iar cînd cartelele conţin mai mult de o perforaţie în coloana după care se face sortarea, ele sînt trecute de mai multe ori prin s. de c. Mai multe treceri sînt necesare şi în cazul sortării după conţinutul unei zone care cuprinde mai multe caractere. (V.C.). spaţiu de lucra (engl.: work space), zonă de memorie care conţine informaţii generate dinamic în timpul execuţiei unui program. De ex. în cursul rulării unui program ALGOL s. de I. foloseşte la alocarea spaţiului necesar datelor locale blocurilor, pentru realizarea apelurilor procedurilor, pentru memorarea rezultatelor parţiale obţinute în cursul evaluării expresiilor etc. (C.G.). spaţiu de nnmo (engl.: name space) —y spaţial numelor. spaţiul memoriei inicrne (engl.: memory space) mulţimea lo- 334 caţiilor memoriie interne, în care se poate memora informaţie. (FM.). spaţiul numelor (engl.: name space), mulţimea numelor simbolice utilizate într-un program, segment program sau modul program, pentru adresarea informaţiilor. (FM.). specificaţie (engl.: specification), documentaţie prin care se enunţă în mod detaliat cerinţcle referitoare la un sistem informatic în totalitate sau o parte a acestuia (exemplu un subsistem, o bază de date), la un program sau la un echipament de prelucrare a datelor. Elaborarea şi transmiterea de s. serveşte ca suport al comunicării între specialiştii care participă la ^^realizarea unui sistem informatic sau a unui —> produs-pro-gram. Conţinutul şi forma s. diferă de la un caz la altul, în funcţie de materialele metodologice şi normative, standardele, metodele şi tehnicile de analiză, proiectare şi programare utilizate. — S. de sistem, s. care pune în evidenţă elementele care compun sistemul (intrări, ieşiri, colecţii de date de memorat, procese de prelucrare, interfeţe cu mediul extern etc.), relaţiile dintre acestea (de structură, de flux, temporale etc.) şi proprietăţile lor (dimensiuni, număr de apariţii, valori admise etc.). în mod uzual această s. se elaborează de către analistul de sistem. — S. de program, s. care pune în evidenţă cerinţele referitoare la un program şi care sînt utilizate de -> programator pentru a-şi elabora -v programul. în i'uncţie de baza în care se elaborează şi utilizează s. de program pot fi la rindul lor: s. de definire, s. de realizare, s. de tes- 335 STAGE-2 tare sau în funcţie de nivelul din structura produsului program la care se referă pot fi s. generale, s. pe componente ş.a.m.d. (I.T.). — S. sintactică (engl.: syntax specification), descriere a sintaxei unui limbaj de programare. S. sintactică este strîns legată de noţiunea de metalimbaj, deoafSce descrierea se face în termenii unui asemenea metalimbaj. O posibilitate de realizare a s. sintactice o constituie utilizarea limbajului natural. După 1960, anul apariţiei Raportului ALGOL-6O, majoritatea limbajelor de programare au avut s. sintactică realizată în forma normală a lui Backus sau în extinderi ale acesteia. O asemenea s. sintactică are calitatea de a fi riguroasă şi concisă în acelaşi timp. (L.S.). SPG (engl.: System Program Generator), macroprocesor, cu facilităţi remarcabile de macro-prelucrare, gîndit pentru implementarea comodă a translatoarelor limbajelor de programare şi a programelor de asistenţă a execuţiei programelor obiect produse de translatoare. SPG a fost implementat pentru prima dată pe calculatorul ATLAS, servind la implementarea unui translator ALGOL. SPG întruneşte multe din calităţile necesare unui sistem extensibil, permiţînd programato- rului că definească date şi instrucţiuni de prelucrare şi control cu sintaxă complexă. (C.G.). SSI (engl.: Small-Scale-Integra-tod), prescurtare utilizată pentru a desemna circuitele integrate pe scară redusă (simplă). (T.P.). STAGE-2, macroprocesor specializat în scrierea de programe portabile. în ciuda unor restricţii care fac mai incomodă utilizarea sa în raport cu macropro-cesoarele universale, STAGE-2 este deosebit de puternic, permiţînd definirea unor prelucrări extrem de complexe în domeniul prelucrărilor de şiruri de simboluri. Procesul de ’prelucrare se desfăşoară în două faze distincte: faza de definiţie şi faza de recunoaştere şi ex-pandai'e a definiţiilor. Titlul macrodefiniţiei este un nume distribuit în care parametrii formali ocupă poziţii desemnate printr-un caracter special. Identificarea fiecărui parametru se face prin numărul de ordin al apariţiei în cadrul titlului macrodefiniţiei. Corpul macrodefiniţiei este un tipar al unui şir de caractere în cadrul căruia se află marcate special referiri la parametrii macrodefiniţiei şi la funcţiile speciale. O maerode-finiţie în S. poate fi formată din următoarele linii: Titlul macrodefiniţiei corpul macrodefiniţiei opoziţia parametrului, 1 -poziţia parametrului 2 ¡-poziţia parametrului 3 LOAD ADD + ' # 10 # 30 STORE # 10 valoarea parametrului 2 valoarea parametrului 3 valoarea parametrului \ STANDARDIZAREA SUPORTULUI 336 Intrarea inacroprocesorului osie o secvenţă do linii. în faza do recunoaştere şi expandare licoare linie este comparată cu lillurile macrodctiniţiilor folosite ca tipare; odală găsito titlurile corespunzătoare, se identifică valorile parametrilor caro sint înlocuite în corpul macrode-finiţiei, lextul format preluînd locul titlului (expandare). Do exemplu o linie: A = B + C este recunoscută de macrode-finiţia de mai sus şi expandată cu: LOAD B ADD G STORE A iar pentru intrarea . A = (B + D) + C cu LOAD (B + D) ADD G * B STORE A S. mai are şi o serie do funcţii speciale folosite pentru prelucrări complexe ale şirurilor aflate în memoria asociativă a macroprocesorului sau pentru comunicaţii cu canalele de intrare-ieşire. S. a fost utilizat pentru scrierea de compilatoare portabile, el însuşi avind o versiune portabilă, im-plementabilă folosind o ierarhie de maşini abstracte (-*■ por-tabilitale). (L.S.). standardizarea suportului (engl.: media standardisation), grup do operaţii efectuate asupra unui volum, avind drept scop înscrierea unor informaţii de identificare şi iniţializare a acestuia.. De exemplu, standardizarea unui volum disc magnetic pre- supune înscrierea etichetei de volum precum şi iniţializarea unor structuri de date păstrate pe suport de către sistemul do gestiune a fişierelor, pentru evidenţa alocării suportului şi descrierea fişierelor înscrise. S.s. este, de obicei, realizată de o componentă a sistemului de gestiune a fişierelor, puţind fi solicitată printr-o comandă specifică (care conţine descrierea echipamentului periferic pe care este montat volumul) adresată acestuia. (F.M.). starea sarcinii (engl.: task sta-tus), caracteristică a execuţiei unei sarcini (proces) pe un procesor. O sarcină este în execuţie dacă acţiunile salo sînt exccutate de un procesor. Exis-^iă mai multe situaţii în care ac-Ex ţiunile unei sarcini nu sînt, sau ■ nu pot fi executate de nici un procesor al sistemului. Aceste situaţii sînt determinate de: existenţa unui număr redus de procesoare (mai mic decît numărul de sarcini din sistem); restricţiile de acces impuse de existenţa în sistem a unor resurse comune (limitarea numărului de sarcini care execută simultan acţiuni asupra resurselor comune); interacţiunile explicite între sarcini (o sarcină puţind, do exemplu, suspenda execuţia altei sarcini). O sarcină în aşteptarea execuţiei pe un procesor este în starea pregătit. Se consideră că acţiunile unei sarcini pregătite ar putea fi executate, în ipoteza unui număr suficient de procesoare. O sarcină în aşteptarea unor resurse comune solicitate este blocată. O sarcină se poate bloca numai prin propriile sale acţiuni. Ea poate fi scoasă din stare de blocra'e de o altă sar- 337 STIL DE PROGRAMARE cină, în momentul In care cererea de resurse poate fi satisfăcută. O sarcină poate fi suspendată prin acţiunea explicită a unei alte sarcini. Dacă acţiunea de suspendare se execută atunci cînd sarcina la caro se referă este blocată, starea acesteia devine blocat-suspendat. Restricţia de suspendare poale fi ridicată printr-o acţiunc explicită de trezire, executată de către o altă sarcină. Trecerea unei sarcini din starea pregătit, în execuţie este realizată conform unui algoritm de planificare. Stările şi operaţiile care modifică starea unei sarcini (proces) sînt rezumate în fig. £.8. Varianta prezentată 'nu este unică, existînd deosebiri (uneori importante) de la un sistem la altul. Astfel, uneori nu se defineşte o stare separată, pentru sarcinile în execuţie, considerîndu-se implicit că sarcina pregătită cu prioritate cea mai mare are controlul procesorului. De asemenea, semnificaţia acţiunii de suspendare este uneori considerată diferit de cea dată anterior, o sarcină nc-putîndu-se suspenda decît prin acţiunile sale proprii. (V.C.J. staţie (cngl.: station), echipament conectatlocal la un post— S. de calcul (engl.: computing station), unitate de informatică a cărei activitate constă în prelucrarea datelor pe echipamente de mică şi medie mecanizare — S. de servire (engl.: server), parte constitutivă a unităţii de servire, destinată satisfacerii complete sau incomplete — în funcţie de disciplina de servire — a cererilor de servire; spro deosebire de unitalea de servire, s. de servire poate satisface numai o singură cerere la un moment dat. S. de servire ■ este caracterizată prin timpul de servire alocat fiecărei cereri adresată, disciplina de servire şi factorul de utilizare. (T.P.). stil de programare (engl.: programming style), mod de aplicare a tehnicilor de programare, mod de documentare a progra- Fig. S.8. Stările unei sarcini. STIVA 338 mului, de aşezare în pagină a textului sursă, în general totalitatea atributelor care conferă unui program o anumită personalitate, urmărind, în mod normal, realizarea anumitor performanţe. în această idee, programarea structurată, programarea empirică şi programarea modulară constituie mai curînd stiluri de programare decît tehnici de programare. Cele două secţiuni de program, de mai jos, ilustrează două stiluri de programare diferite, unul caracteristic programării structurate, celălalt programării empirice. Secvenţele sînt formulate în FORTRAN: 1 CONTINUE a) structurat X(I) = Y(J) + 1 IF(X(I).GT.Z) GOTO 2 Y(J) = X(I) J = J + 1 2 1 = 1 + 1 IFţI.LE.N.AND. J.LE.M) * GO TO 1 CONTINUE b) empiric 1 X(I) = YţJ) + 1 IFţX(I).LE.Z). GO TO 99 201 I = I + 1 IF(I.LE.N) GO TO 1 GO TO 4 99 YţJ) = X(I) J = J + 1 1F(J.LE.M) GO TO 201 , 4 CONTINUE (C.G.). Etivă (engl.: stack), structură de date utilizată frecvent pentru menţinerea temporară a valorilor datelor, în cursul execuţiei unui program. Poziţia ocupată în s. de ultimul element introdus poartă numele de vîrf, s. putînd fi încărcată sau descărcată numai prin acest punct. Operaţia de încărcare are drept scop introducerea în b. a unui element; descărcarea constă în extragerea din s. a elementului de la vîrf. Operaţiile de încărcare şi descărcare modifică vîr-ful s. (fig. iS\9). în unele cazuri, mecanismele de acces proprii s. sînt implementate prin hardware, utilizatorul avînd posibilitatea de a utiliza g. la nivelul limbajului de asamblare. De asemenea, există limbaje de programare de nivel înalt care permit specificarea structurilor de date de tip s. (C.G.). stocare (engl.: storage), păstrare a informaţiei într-o memorie. (P.D.). strategio de testare {engl.: testing strategy) a produselor program, abordare sistematică a procesului de testare a unui produs-program; se referă la ordinea de testare a modulelor acestuia. Există trei strategii care pot ii utilizate sistematic şi anume: s. de t. de jos în sus; s. de t. de sus în jos; s. de t. mixtă. — S. de t. dc jos in sus {engl.: bottom-up testing stra- vîrf v'irf încărcare D c C A A descărcare r D,C "Ti". i t vjrf - B 1 A bază baza baza Fig. S.9. încărcarea şi dşscarQrca urţej sţive, 339 STRUCTURA DATELOR tegy), cuprinde testarea modulelor, testarea subsistemelor, testarea de integrare. Modulele şînt testate izolat, unul cile imul, într-un cadru artificial, cunoscut sub numele de cadru de testare. Acesta constă din programe-monitor şi bazele de date necesare execuţiei modulelor. Un subsistem constă din mai multe module care comunică prin interfeţe bine definite. Scopul testării de subsistem este verificarea acestor interfeţe, subsistemele de nivel inferior fiind succesiv cuplate pentru a forma subsisteme de nivel superior. Testarea de integrare a sistemului se ocupă de aspectele subtile ale inter-faţării cu logica de decizie, fluxul controlului, proceduri de refacere în caz de incident etc. S. de t. de jos în sus este avantajoasă în măsura în care se asociază proiectării de jos în sus şi codificării de jos în sus (sistemul de multiprograme THE a fost próiectat, codificat şi testat de jos în sus de către o echipă condusă de Edsger Dijskstra în 19G8). în cazul în care s. de t. de jos în sus este asociată proiectării de sus în jos şi codificării de sus în jos apar unele dezavantaje majore: necesitatea unui cadru artificial de testare pentru fiecare modul şi subsistem (aceste cadre ocupă cca. 50% din totalul codului scris); complexitatea testării de integrare a sistemului care rezultă din complexitatea combinatorială a cuplării subsistemelor în unităţi din ce în ce mai mari. — S. de t. de sus tn jos (engl.: top-down tes-ting strategy), constă din testarea programului principal şi a unuia sau a două nivele subordonate. Gînd acest schelet de nivel înalt a fost testat, el devine cadru de test pentru modulele imediat subordonate. S. de t. de sus în jos cere utilizarea do module fictive pentru simularea efectului rutinelor aflate pe nivelul imediat inferior nivelului testat. Avantajele s. de t. de sus în jos sînt: testarea de integrare a sistemului este minimizată; interfeţele de nivel superior sînt testate la început şi cu o frecvenţă mai mare; rutinele de nivel înalt furnizează un cadru de testare natural pentru rutinele de nivel inferior; erorile sînt localizate numai la modulele şi interfeţele adăugate. S. de t. de sus în jos esţe deosebit de eficienlă în asociere cu proiectarea de sus în jos şi codificarea de sus în jos. Uneori, utilizarea acestei s. de t, eşte dificilă (de ex. este greu să se găsească date de intrare de nivel înalt care să producă valori de intrare cores-punzătoarela nivelele inferioare). De asemenea, schema sistemului poate fi un cadru de testare foarte costisitor, iar utilizarea modulelor fictive, cum sînt modulele de intrare/ieşire, tratarea întreruperilor, nu este întotdeauna posibilă. — S. de t. mixtă (engl.: mixed testing strategy), este o s. de t. predominant de sus în jos, dar tehnici de testare de jos în sus sînt utilizate pentru anumite subsisteme sau module. Aceasta duce la evitarea problemelor ce apar în s. de t. de sus în jos, în acelaşi timp păstrîndu-se avantajele ei. (A.D.). structura datelor (engl.: the structure of data), mod de organizare a unei mulţimi do date în vederea localizării şi prelucrării acestora şi a reia- STRUCTURA. DATELOR 340 fiilor dintre elo. în funcţie de lipul de organizare s.(l. poate fi implicită, cxplicită, dinamică şi recursivă. Majoritatea limbajelor do programare do largă circulaţie permit prelucrarea dalelor cu structură implicită. Tabloul şi secvenţa sint exemple în acest sens. în cazul unui veclor V, elementul V (i + 1) este succesorul lui Vfi) in virtutea poziţiei ocupate. Folosind date cu structură implicită, putem rezolva reprezentativ o clasă limitată de probleme, anume acelo probleme în care relaţiile dintre obiecte sînt simple şi nemodificabile. în multe cazuri aceste relaţii nu numai că so modifică dinamic, dar, în acelaşi timp, pot deveni deosebit de complexe. De exemplu, acosta este cazul proiectării po calculator a schemelor electrice, unde componentele unui ochi do circuit pot fi stabilite interactiv do către utilizator. în astfel de situaţii, utilizarea datelor cu structură implicită devine nenaturală, dificilă şi ineficientă. Este necesară, deci, folosirea unor dale compuse în care relaţiile între componente să fie reprezentate şi prelucrate în mod explicit. Acest efect se poale obţine ataşînd fiecărei date informaţie ce caracterizează relaţiile acesteia cu alte date ale structurii. în cele mai multe cazuri, informaţia suplimentară, numită informaţie de structură, ia forma unor indicatori de adresă care permit parcurgerea structurii de date pornind de la un anumit component. Bineînţeles, în afara informaţiei de structură, fiecare component al unei structuri do dale trebuie să conţină informaţii ce caracterizează proprietăţile semantice ale obiectu- lui reprezentat. Dacă un component al unei structuri do tip T poate avea ca valoare o dală cu structura de tip T, sau dacă structura de date poale fi descompusă în dale cu structură do lip T, atunci structura de date este recursivă (de ex. lista), în limbajele de programare de nivel înalt, datele cu structură explicită sînt simulate folosind date cu structură implicită sau create ca atare, în funcţie de facilităţile oferite de limbaj. Pentru a pulea reprezenta natural dale cu structură explicită limbajul de programare trebuie să permită: a) alo- carea dinamică a spaţiului do memorie al procesorului; b) reprezentarea şi prelucrarea prin program a informaţiei de struc-tuTa~(-+ referinţă). (C.G.). structurii arborescentă {engl.: tree-stiucture) structură do date de tip arbore, datele utile fiind înmagazinate în noduri. (C.G.). structură de acoperire (engl.: overlay structure), proprietate asociată unui program în faza de legare, privind dispunerea în memoria internă, a diferitelor părţi ale programului, po parcursul execuţiei sale. S. de n. se defineşte printr-o comandă specială adresată programului de legare; ea indică părţile de program (segmente sau module obiect) care pot fi „suprapuse“ în memorie, în timpul execuţiei, adică memorate în aceeaşi zonă a memoriei. De ex., dacă s-a cerut suprapunerea segmentelor A, B şi C, atunci, în fiecare moment al execuţiei programului, numai unul dintre cele trei segmente va fi în memorie. S. do a. definită pentru un program trebuie să respecte struc- 341 STRUCTURA TRI tura dinamicii a programului, adică, modul în care sint acii-vatc diferitele componente ale sale. în absenţa unei s. do a., programul rezultat al legării are o structură de încărcare liniară; în acest, caz, componentele programului sînt încărcate în zone adiacente ale memoriei, mărimea zonei alocate programului fiind egală cu lungimea acestuia. Asocierea unei s. de ¡1. la un program este utilă în sistemele ia caro execuţia programelor are loc în partiţii fixe; dacă lungimea unui program (numărul de locaţii necesare pentru memorarea sa, atunci cînd i s-a asociat o structură de încărcaro liniară) o depăşeşte pe aceea a partiţiei în care trebuie încărcat, atunci definirea unei s. de n. pentru program este necesară. (F. M.). structurii do dale (engl.: data structure), mulţime do date organizată intr-un anumit mod în vederea facilitării prelucrărilor executate asupra datelor şi a relaţiilor dintre acestea (-> structura dalelor). Dacă la nivelul unui procesor o s. de d. poate fi declarată şi prelucrată prin operaţii specifice, furnizate de proccsor, atunci s.d. este considerată dată structurată. O s. de d. poate fi implicită, explicită, dinamică, şi recursivă în funcţie de modul de organizare. Dacă toate datele s. de d. sint de acelaşi tip T, s. de d. este omogenă, T, numindu-se tip de bază al s. do d., în caz contrar s. do d., este eterogenă. Dacă locaţiile necesare memorării s. do d. formează o zonă compactă, s. de d. este compactă. De obicei, s. de d. implicite sint compacte, deşi există^şi excepţii de implementare. în funcţie de numărul de componente conţinute o s. de d. poale avea cardinalitate finită, atunci cînd numărul de componente este limitat (de ex. tabloul) sau cardinalitate infinită, atunci cînd numărul de componente ale s. de d. nu este limitat teoretic (de ex. secvenţa). (C.G.). structură modulară (engl.: modular structure), organizarea unui program sau echipament, de calcul pe bază de unităţi de program sau unităţi de prelucrare, numite în general module, ce pot executa în mod controlat, eventual simultan, prelucrări parţiale asupra datelor furnizate. S.m. facilitează operaţiile do testare şi documentare, contribuind de asemenea la o mai mare fiabilitate şi flexibilitate a echipamentului sau programului. (C.G.). structură tri (engl.: tri stnie-ture), structură arborescentă do date utilizată frecvent în sistemele care implică memorarea unei mari cantităţi de date, sortate pe baza unor chei compuse, în vederea unor operaţii de căutare. De altfel, „tri“ este acronimul lui „re-TRIeval“, care în 1b. engleză înseamnă regăsire. Spre deosebire de arbore, într-o s.t. cheile datelor nu mai sînt concentrate în noduri, ci sint dispersate în arbore. De ex. în fig. iÎ.IO este ilustrată o s.t. care corespunde cheilor: BIT, BINAR, ABAC, ABSOLUT, BASIC, BANDA, BAUD, ACM. Dispersarea cheilor permite efectuarea unei căutări mai rapide şi, în acelaşi timp, conduce Ia economie de spaţiu. (C.G.). SUBCANAL 3-12 Fig. S.10. O structură tri. sulicniml (engl.: subchannel), componentă a canalului de intrare/ieşire reprezentind circuitele utilizate pentru controlul operaţiei do transfer de dale între’ un echipament periferic şi memoria principală. Canalul selector conţine un singur s. şi poate controla o singură operaţie de transfer la un moment dat, Canalul multiplexor conţine mai multe s. puţind controla mai mul to operaţii de transfer, aflate simultan în curs de desfăşurare. în acest caz, fiecare s. conţine o parte proprie, constînd din memoria parametrilor caracteristici operaţiei de transfer controlate, şi o parte comună cu celelalte s., constînd din circuitele de actualizare a parametrilor caracteristici şi de control efectiv al operaţiei de transfer. A-ceasta face ca s. unui canal multiplexor să lucreze succesiv, cite unul la un moment dat, realizînd multiplexarea în timp a canalului. La un moment dat, un s. poate comanda, prin intermediul unei unităţi de con-trol, un singur echipament periferic. Dacă unitatea do control este simplă (cuplează la canal un singur echipament periferic) atunci s. corespunzător este simplu. Dacă unitatea de control este multiplă (cuplează la canal mai multe echipamente periferice, de obicei de acelaşi fel), atunci g. corespunzător este comun. Unei unităţi de control multiple i se pot asocia mai multe s. (V.C.). suhşraî (engl.: subgrapli) (al unui graf G), este un graf alo .cărui noduri şi laturi fac toate parte din G; evident că, fiind de fapt tot un grai, s. se bucură de toate proprietăţile graiurilor. (T.P.). subprogram (engl.: subprogram) -> subrutină. subrutină (engl. subroutine), set de instrucţiuni destinate îndeplinirii unei anumite acţiuni, apelabil din puncte diferite ale unui program (subprogram). Deşi, în esenţă, termenii s. şi procedură au acelaşi înţeles, există diferenţe în ceea ce priveşte contextul utilizării lor. De obicei, termenul procedură so foloseşte în cadrul unui limbaj de programare, în general do niveî înalt, care furnizează facilităţi explicite pentru declararea procedurilor, apelul a-cestora, controlul transferului parametrilor şi, eventual, pentru prelucrarea datelor de tip procedură. Termenul s. nu presupune existenţa unor asemenea facilităţi. Astfel, înlr-un pro- 343 SUPORT gram scris în limbajul de asamblare al calculatorului FELIX C-256 se pot folosi s., termenul procedură fiind impropriu în acest caz. în schimb în limbajul ALGOL-GO pot fi definite proceduri, termenul s. nefiind potrivit contextului. Această ultimă observaţie nu constituie o regulă. De exemplu, în FORTRAN se utilizează termenul s. pentru a desemna de fapt proceduri. (C.G.). sumator (engl.: adder), cir- cuit combinaţional care efectuează adunarea în binar. S. sînt realizate, de obicei, sub forma unor circuite integrate care adună simultan mai multe ranguri. Pentru fiecare rang se obţine un bit ce constituie valoarea sumei şi un bit care dă transportul adunat la rangul următor. Rezultatul este corect în momentul terminării propagării transportului. Deoarece timpul necesar pentru propagarea transportului dă durata de efectuare a sumei, pentru mărirea vitezei se utilizează sumatoare cu transport anticipat. în acest caz valoarea transportului pentru un grup de ranguri consecutive este generată anticipat şi nu mai este necesar să se aştepte propagarea acestuia. (P.D.). sumă (engl.: addition), re- zultatul unei adunări. — S. logică (engl.: logic sum), func-ţio (SAU) booleană f definită prin tabelul de adevăr S. 2. — S. modulo doi (engl.: exclusive-OR) funcţie (SAU-exclusiv) booleană f(a, b) definită prin tabelul de adevăr S.3. Valorile ei sînt rezultatul adunării _ valorilor variabilelor a, b în sistemul binar. (P.D.). Tabelul S.2 a b ñ», b) 0 0 0 0 1 1 1 0 1 1 1 1 Talchd S.S a b ((a, 6) 0 0 0 0 1 1 1 0 1 1 1 0 supervizor (engl.: supervisor), componentă a monitorului, care realizează, în mod uzual, următoarele funcţii: gestiunea la nivel fizic, â transferurilor de intrare/ieşire (lansarea, controlul desfăşurării şi al terminării, evidenţa stării fiecărui periferic din configuraţie etc.); sincronizarea procesului de execuţie a unui program cu procesul de transfer; tratarea întreruperilor; evidenţa stării programelor aflate în curs de prelucrare în sistemul de calcul; alocarea unităţii centrale la programele care aşteaptă, să fie executate. S. este constituit dintr-un ansamblu de module program, majoritatea fiind rezidente în memoria internă. (FM). suport (engl.: media), mediu fizic destinat memorării, în- sufrasap.cinA 344 registrării informaţiei in sistemele do calcul. S. poale fi intern: memoria internă, registrele unităţii centrale do prelucrare, sau extern: orice aii s. Un 6. extern caro permite schimbarea informaţiilor memorate, realizat, do obicei, cu materiale magnetice, este reutili-zabil; în caz contrar, ncreuli-lizabil. (T.P.). suprasarcină (engl.: overhead), în general, timpul cheltuit de un sistem de calcul pentru efectuarea unor operaţii care nu contribuie în mod direct la progresul execuţiei vreunei activităţi specificate de utilizator. S. unei activităţi, reprezentată do exemplu printr-o sarcină, este cu aproximaţie diferenţa dintre timpul necesar execuţiei dedicate a activităţii şi timpul necesar execuţiei acesteia în paralel cu alte activităţi, într-nn sistem modern de calcul, s. esto datorată activităţilor depuse pentru alocarea resurselor, tratarea condiţiilor excepţionale, asigurarea securităţii datelor şi a protecţiei programelor, menţinerii conturilor etc. (C.G.). suspendarea Barcinii (engl.: task suspension), operaţie de suprimare temporară a execuţiei unei sarcini printr-o acţiune directă a unei alte sarcini. Dacă în momentul suspendării sarcina esto în execuţie sau pregătită, atunci ea devine suspendată. Dacă sarcina esto blocată, prin s. s. starea ci devine blocat-suspen-dală. O utilizare posibilă a s. s. esto descrisă în exemplul urmul or; să presupunem că o lucrare cuprinzînd mai multe sarcini esto în curs de punere la punct (depanare) în regim interactiv. Un mecanism util în această situaţie este suspendarea lucrării, examinarea stării calculelor efectuate şi reluarea ulterioară a execuţiei, prin trezirea sarcinilor. Măsurile de protecţie ale sistemului pol impune ca o sarcină să nu poală fi suspendată decît do părintele său sau de anumite sarcini „privilegiale“ (de sistem). (V. C.). ŞI (engl.: AND) -> algebra booleană. fji-NU (engl.: NAND), funcţio logică f(a, b), ale cărei valori sînt dafe do tabelul de adevăr SA. (P.D.). Tabelul SA a b f(«,b) 0 0 1 0 1 1 1 0 1 1 1 0 şir do nşteptaro (engl.: waiting queue), mulţime formată din cererile de servire avînd o caracteristică comună, adresate unei unităţi şi forţate să aştepte pentru efectuarea operaţiilor so-licilato, datorită faptului că unitatea de servire este ocupată cu efectuarea altor operaţii. Sin.: 345 ŞIR POSTFIXAT coadă de aşlcptare. Caracteristica comună cererilor dinlr-un şir (rir) poate ii relativă la sursa emitentă, la tipul de activităţi solicitate sau la momentul sosirii în sislemul de aşteptare. Astfel, rnuljimea cumpărătorilor care se aşează la rînd la o anumită casă de încasare într-un supermagazin, mulţimea avioanelor care solicită aterizarea pe o anumită pistă a unui aeroport sau mulţimea terminalelor caro aşteaptă apelul selectiv din partea unui calculator în cadrul unui sistem de teleprelucrare constituie, fiecare în parte, un s. do a. (T.P.). şir postîixut (engl.: postfix string), şir de operatori şi operanzi sub formă simbolică, în care operatorii apar de la stingă la dreapta în ordinea executării lor, fiecare operator fiind precedat de operanzii săi formă postfixală). (L.S.). luliol (engl.: table). 1. Structură do date compactă şi eterogenă în ceea ce priveşte natura informaţiilor înmagazinate, formată din locaţii numite intrări, identificabile po baza conţinutului lor. Acea parto a conţinutului unei intrări, care identifică univoc intrarea, poartă numele do cheie. în general, o intraro (implicit. conţinutul acesteia) este accesibilă in urma efectuării unui proces do căutare. Algoritmul do căutaro şi natura t. depind de modul do dispunere a cheilor în raport cu rangul intrărilor, în cazul unei aranjări la intîm-plare, t. este aleator, algoritmul de căutare in t. fiind secvenţial. Dacă dispunerea cheilor este ordonată conform unui criteriu dat, t. esto ordonat. Do ex., dacă cheile A',, A%, ...Kn corespunzătoare intrărilor -1, 2, ...n sint. numerice, iar Kj < K3 <... < Kn sau A', > IC3 > ... > Km t. esto ordonat. Căutarea linei clici intr-un t. do acest, tip se. poato executa rapid folosind algoritmul do căutare binară. Un alt tip de t. ordonat, utilizat frecvent ca t. do simboluri esto t. de dispersie. 2. Formă textuală do reprezentare a informaţiilor aranjate intr-o anumită ordine în linii şi coloane in scopul simplificării utilizării, obţinerii unei lizibilităţi mai buno etc. — T. dc dccizie (engl.: deeision table), formă diagra-matică de specificare a unui algoritm, co corespundo unui tabel cu următoarele cimpuri: cimpul condiţiilor, cimpul regulilor, cimpul acţiunilor, in funcţie do dispunerea acestor cîm-puri t. de decizie esto orizontal sau vertical. Formatul vertical (fig. 7VI) este cel mai răspîndit. O regulă postulează satisfacerea condiţii reguli acţiuni a) format vertical b] format orizontal Fig. T.1. Formatul unui tabel de decizie. sau nesatisfacerea anumitor condiţii şi poato fi activă sau pasivă după cum condiţiile îndeplinesc sau nu relaţia specificată do regulă. Activarea unei reguli antrenează execuţia acţiunii (sau acţiunilor) asociate regulii. în funcţie do valorile luate de condiţii, t. do decizie pot fi cu intrări limitate, cu intrări extinse şi cu intrări mixte. în primul caz, condiţiile pot avea doar trei valori, reprezentate în fig. T.2 prin Z> (pentru a indic' satisfacerea condiţiei), prin (pentru a indica nesatisfacerea condiţiei) şi prin — (pentru a indica indiferenţa). O regulă caro conţine cel puţin o valoare — este o regulă complexă, altfel sn TABEL, TAB. B stare 1 2 3 iniţiala K > N 0 N ELSE Xj>Xk - D K-î-1+1 Xj*-Xj j«-K K+-K + 1 J+-Î xj-y K-t-K+1 GOTO B RETURN GOTO B TAB. A stare^ 1 2 iniţiala i^N D N READ N RETURN PERFORMB KEAD X 14-U1 Î4-1 GO TO A _ Fig. T.2. Tabel de decizie pentru specificarea unui algoritm de ordonare crescătoare a unui vector x cu N elemente, prin selecţie. fiind o regulă simplă. O regulă complexă care conţine m valori — acoperă 2m reguli simple. Un t. de decizie cu intrări limitate, cu n condiţii, poate avea cel mult 2'“ reguli simple. în acest caz se spune că t. de decizic este complet. în general, pentru a asigura completitudinea unui astfel de t. se prevede o regulă, numită regula ELSE, care acoperă în mod automat toate regulile neacopcrite existente în t. de decizie. Două reguli sînt compatibile dacă ele pot fi active simultan. în îuncţie de compatibilitatea regulilor, corectitudinea unui t. de decizie se exprimă, conform lui Pollack, astfel: a) este redundant dacă două sau mai multe reguli sînt compatibile, iar acţiunile corespunzătoare lor sînt identice; b) conţine contradicţii dacă două sau mai multe reguli sînt compatibile, iar acţiunile corespunzătoare lor sînt diferite. Prin urmare, corectitudinea unui t. de decizie este uşor de verificat sau testat în raport cu verificarea sau testarea complicată a algoritmilor specificaţi in allă formă. Acesta este unul din principalele avantaje ale utilizării t. de decizie. îşi găsesc utilizare mai ales în aplicaţii cu caracter economic, acolo unde algoritmii sînt bogaţi în structuri do control decizionale, pre- lucrările realizate fiind, din punct de vedere conceptual, relativ simple. — T. de dispersie (engl.: hash table), t. ordonat pe baza unei funcţii de dispersie F : IC -* {1, 2, ...n}, unde IC este domeniul tuturor cheilor posibile, iar 1, 2, ... n reprezintă rangurile intrărilor în t. în cazul ideal, pentru oricare chei diferite ICX şi IC2, ar trebui ca _P(/ij) zkF{k„) _ proprietate realizabilă numai în cazul în care conţinutul t. de dispersie este cunoscut apriori. în practică, în marea majoritate a cazurilor, i. de dispersie este construit dinamic în urma sosirii aleatoare a unor chei al căror proces de formare nu poate fi controlat, în acest caz F nu poate fi in-jectivă, existînd chei pentru care F are aceeaşi valoare. Cheile se numesc sinonime, iar coincidenţa valorilor F(k1) şi F(k2) coliziune. în acest caz este necesar; a) să se găsească o funcţie de dispersie caro să asigure o distribuţie cît mai uniformă în intervalul [l-n] a valorilor sale, pentru chei formate aleator; b) să se găsească o metodă de rezolvare a coliziunilor. Problema (a) urmăreşte o încărcare uniformă a t. de dispersie, existînd funcţii de dispersie testale în acest sens, de exemplu: F(k) = JC modulo (n), unde n trebuie să fie prim. Pro- TABLETA 348 blema (b) urmăreşte găsirea unei metode convenabile de memorare a sinonimelor, în aşa fel incît accesul la acestea să fio rapid. Dintre metodele cele mai cunoscute sînt amintite: rezolvarea coliziunilor prin înlănţuire înterpălrunsă, prin înlănţuire simplă, prin adresare deschisă. Primele două metode colectează sinonimele într-o lislă, organizată în spaţiul t. de dispersie sau în afara acestuia. Căutarea unui sinonim presupune o căutare secvenţială într-o listă (fig. T.3). în cazul adresării deschise, sinonimele sînt plasate chiar in t. do dispersie, în intrările răma- tabel legături liste ect sau programul în -curs de execuţie poate executa prelucrările necesare. 2. T. destinat stocării unor simboluri şi a atributelor acestora, necesare execuţiei unui program. Acesta este cazul t. care conţine numele fişierelor înmagazinate pe un -» volum, t. care memorează identificatorii paginilor sau segmentelor existente în memorie sau pe un suport de informaţie extern, în cazul gestiunii memoriei virtuale etc. (C.G.J. tabletă (engl.: tabiet), dispozitiv utilizat în conjuncţie cu terminalele grafice pentru introduce- jEMUEH“—H listă sinonime Fig. T.3. Tabel de dispersie cu rezolvare a coliziunilor prin înlănţuire simplă. se libere, căutarea lor efectuîn-du-se prin parcurgerea secvenţială a t. — T. de simboluri (engl.: Symbol table). 1. T. destinat stocării identificatorilor utilizaţi într-un program sau într-o zonă a programului, pe parcursul translatării sau execuţiei sale. O intrare conţine, pe lîngă numele identificatorului, atributele acestuia (lipul dalei cu caro esle asociat identificatorul, adresele locaţiilor de memorie corespunzătoare datei, numărul de localii etc.). Pe baza t. de simboluri translatorul poale genera programul obi- rea manuală, de către utilizator, a imaginilor grafice. T. constă dintr-o suprafaţă plană, dreptunghiulară, corespunzătoare ecranului, pe caro utilizatorul poate deplasa un creion special, contururile descrise pe t. fiind reproduse direct pe ecranul terminalului. Aceasta se obţine, în general, prin tratarea de către terminal a conţinulu-rilor unor registre din t., cuie reflectă poziţiile succesive :ile creionului. Delectarea poziţiei creionului poate fi realizată analogic, el culegind un semnal e-leclric proporţional cu distan- 349 TAMBUH lele faţă do margini, sau numeric; în acest ultim caz, t. este divizată intr-un set de linii paralele pe care se transmit impulsuri cu diferite caracteristici, cele culese de creion şi apoi decodificate corespunzător, furnizînd informaţii relative la poziţia sa. O altă metodă de detecţie a poziţiei creionului constă în generarea ultrasunetelor de către două din cele patru margini ale t. şi stabilirea coordonatelor in funcţie do ultrasunetele recepţio-nate’la marginile opuse. Datorită faptului că metoda nu necesită un contact electric între creion şi suprafaţa t., pe aceasta din urmă poate fi aşezată o hîr-lie de format corespunzător, avînd imprimată o imagine ce poate fi transpusă pe ecran prin simpla deplasare a creionului pe liniile conţinute; t. sonică constituie, astfel, mijlocul cel mai adecvat pentru introducerea datelor grafice. Se utilizează frecvent şi denumirea de t. Rand, după numele companiei caro a introdus acest tip de dispozitiv. (T.P.). (ablou ţengl.: array), structură de date implicită, omogenă din punct de vedere al tipului clementelor sale, accesibile în mod direct în virtutea poziţiei ocupate în t. Majoritatea limbajelor de programare de nivel înalt furnizează declaraţii şi instrucţiuni de prelucrare a structurilor de tip t. La acest nivel, un element al unui t. este specificat printr-o variabilă cu indici formată pe baza identificatorului asociat datei do tip t. şi a unor expresii aritmetice ce precizează valoarea indicilor, prin care se localizează în mod univoc elementul referit. Pentru exemplificare se consideră o subrutină FORTRAN care calcu- lează suma a două t. cu un indice (vectori): SUBROUTINE SUMA (A, B, * C, N) DIMENSION A(N), B(N), C(N) DO 1 I = 1, N C(I) = A(I) + B(I) 1 CONTINUE RETURN END (C.G.). tabularo (engl.: tabulaticn), imprimare sau vizualizare a unui text începînd din anumite poziţii ale hîrtiei sau ecranului. Poziţiile do t. pot fi specificate prin program, t. fiind orizontală sau verticală. (C.G.). tact (engl.: clock), succesiune de impulsuri cu perioada constantă, utilizate pentru controlul şi sincronizarea circuitelor şi subansambielor unui echipament. Desfolosit orologiu. (T.P.). tambur (engl.: drum), piesă do formă cilindrică, parte componentă a unor echipamente periferice (imprimantă cu t., t. magnetic). — T. magnetic (engl.: magnetic drum), memorie externă cu acces direct, a-vînd ca suport al informaţiei un cilindru metalic acoperit cu un strat magnetic subţire. Pentru a so realiza operaţia de scriere/ citire, tamburul se roteşte cu o viteză ridicată (1 500 — 4 000 rot/min), prin dreptul unor capete magnetice. Datele sînt dispuse pe piste paralele, la circumferinţa tamburului. Un caracter poate fi memorat pe o singură pistă (organizare serială), sau pe mai multe piste (organizare paralelă). O succesiune de caractere (cadre) formează un bloc. Transferul informaţiei între tamburul magnetic şi memoria internă se desfăşoară la nivelul blocurilor care pot avea dimensiuni diferite (lungime va- TASK 330 riabilă) sau egale (lungime fixă). T. magnetic este din ce în ce mai rar utilizat în sistemele actuale de calcul, rolul său fiind preluat de unităţile de discuri cu capete fixe. La sistemele mai vechi, t. magnetic esle utilizat, datorită timpului de acces scăzut, ca memorie internă, ca suport al fişierelor des utilizate, ca suport al programelor de sistem etc. (V.C.). task (ongl.) -> sarcini. tastatură (engl.: keyboard), dispozitiv folosit pentru a transforma apăsarea unei taste (încadrată într-o claviatură) într-un cuvînt de cod binar, specific, respectiv pentru a codifica acţiunile utilizatorului într-o formă direct tratabilă de către alte echipamente dintr-un sistem de calcul. în acest scop partea electronică constă, de cele mai multe ori, dintr-un circuit integrat pe scară largă care, avînd ca intrări semnalele provenite de la taste, furnizează la ieşire cuvinte binare corespunzătoare apăsării tastelor, într-un cod determinat, de obicei standard (ISO, ASCII etc.). Unele tipuri pot fi prevăzute cu un generator audio, care produce un sunet caracteristic la închiderea contactului tastei, pentru a semnala apăsarea necorespunzătoare, insuficientă din partea utilizatorului. De asemenea, t. poate fi prevăzută cu o schemă electronică do proiecţie a primului cuvînt de cod generat la apăsarea relativ simultană a mai multor taste. — T. alfanumerică (engl.: alphanumeric keyboard), t. la care tastele sînt asociate cu caracterele alfanumerice, eventual simboluri specifice, şi caracterele specifice transmisiei, adică apăsarea tastelor este urmată de generarea cuvintelor de cod pentru aceste caractere, în cazul în care codurile generate la apăsarea anumitor taste sînt folosite_ de echipamentele destinatare şi altfel decît carac-tere-date, adică pentru a determina executarea unui Set de operaţii, unei anumite funcţii, t. so mai numeşte alfanumerică şi funcţională.— T. numerică (engl. numeric keyboard), t. care conţine, de obicei, zece taste, asociate cu cifrele zecimale. (T.P.). tastă (engl.: key), comutator, frecvent cu revenire, de tipul butonului de sonerie.— T. programabilă (engl.: programmable key), t. (dintr-o tastatură alfanumerică şi i funcţională) la apăsarea căreia se generează un cod ce poate ii utilizat de un alt echipament I pentru' a determina execuţia unui anumit program, în funcţie 1—de' aplicaţie; apăsarea aceleiaşi taste poate fi urmată do execuţia unor programe diferite, în aplicaţii diferite. (T.P.). tehnici do analiză ş! proiectare (engl.: analysis and design tech-niques), tehnici utilizate în procesul de realizare a sistemului informatic şi a produselor program. Evoluţia t. de a. şi p. a urmat în mod natural evoluţia mijloacelor de prelucrare automată a datelor, în special a calculatoarelor, şi evoluţia complexităţii aplic0.ţiilor calculatoarelor. Ca urmare, în literatura de specialitate sînt puse în evidenţă mai multe „generaţii“ de tehnici de analiză şi proiectare. Generaţia I-a grupează t. do a. şi p. manuale simple, destinate în special schematizării circuitelor şi fluxurilor informaţionale cît şi fluxurilor de prelucrare automată a datelor. Cea mai reprezentativă pentru această generaţie este tehnica „flow-chart“’şi derivatele sale (flow- 351 chart generalizat, diagramele bloc, IPC, MAP ele.). în generaţia a Il-a sînt incluse t. de a. şi p. manuale, dar de o complexitate şi rigurozitate mult mai mare. Datorită creşterii complexităţii sistemelor informatice solicitate de utilizatori, o serie de firme constructoare de calculatoare şi instituţii de specialitate încep să se preocupe de elaborarea de noi t. de a. şi p. Astfel apare tehnica ADS ’(¿tccura-tely Defined ¿'ystem) elaborată de firma NCR, colecţia de tehnici ARDI (.Analysis Jîequiere-monts Determination, Design and Development, /mplomen-tation and Evaluation) elaborată de firma Philips şi SOP (■Study Organization Plan) ela-botată de firma IBM. Toate aceste tehnici furnizează instrumente de lucru în sprijinul ana,-liştilor şi proiectanţilor de sisteme sub formă de formulare, instrucţiuni de completare şi utilizare, standarde de documentaţie, liste de control etc. în aceeaşi generaţie este inclusă şi Algebra informaţiilor, elaborată de un grup specializat din cadrul CODASYL care deşi nu poate fi considerată o tehnică de sine stătătoare, oferă o bază teoretică importantă pentru formalizarea şi automatizarea ulterioară a procesului de definire şi proiectare a sistemelor informatice. Generaţia a IlI-a de t. de a. şi p. realizează saltul de la tehnicile manuale la tehnicile automate, care implică utilizarea calculatorului electronic ca instrument ajutător în realizarea sistemelor informatice şi a produselor program. Această generaţie s-a constituit fie prin automatizarea tehnicilor manuale existente (exemple ADS/ NCR, TAG/IBM, SOP/IBM, preprocesoarele de translatare TEHNICI DE CAUTAKE a tabelelor de decizie TAB SOL, DETAB-X, DETAB/65, DLT, DECTAT), fio prin elaborarea unor noi tehnici şi instrumente, destinate special utilizării calculatorului (exemple: limbaje de definire a sistemului informatic şi analizoare asociate, simulatoare, generatoare automate do programe şi documentaţie asociată, emulatoare, monitoare, programe de testare automată etc.). De rcmarcat faptul că asemenea tehnici şi instrumente au fost realizate şi sînt în curs de diversificare şi perfecţionare şi în cadrul institutelor de cercetare şi unităţilor de informatică din ţara noastră, (exemple: LDS/ADES - I.C.I., TAB-DEC - I.C.I., GIS-C.T.C.E. Tg. Mureş, ANA — CINOR; GENDOG - G.T.C.E. Arad etc.). Generaţia a IV-a de t. de a. şi p. este o generaţie în curs de formare şi poate fi considerată o generaţie a viitorului. Aceasta poate fi definită ca un set de tehnici integrate, care automatizează toate fazele de realizare a unui sistem informatic începînd de la definirea cerinţelor şi pînă la — inclusiv — modificarea şi întreţinerea sistemului. Din generaţia a IV-a cel mai semnificativ este proiectul I.S.D.O.S. (information »System Design and Optimization .System) în curs de elaborare la Universitatea din Michigan S.U.A. Cele mai utilizate t. de a. şi p. atît pe plan extern cît şi pe plan intern sînt cele din generaţiile II şi III, prin îmbinarea tehnicilor manuale cu cele automate. (I.T.). tchnici de căutare (engl.: searching techniques), metode de localizare a unei date în cadrul unei structuri de date, pe baza unei chei. T. de o. depind în TEHNICI DE CODIFICARE 352 mare măsură, de tipul structurii do date şi de modul de organizare a acesteia în raport cu cheile datelor conţinute. De exemplu, în cazul unui tabel, căutarea poate ti secvenţială sau binară, după cum tabelul este ordonat sau nu. Se pot desprinde două mari clase: t. de c. bazate pe compararea cheilor şi t. de c. numerice. în primul caz, căutarea presupune compararea cheii do referinţă (a elementului căutat) în raport cu cheile existente în structura de date, pînă Ia epuizarea acestora sau piuă la găsirea cheii. Căutarea secvenţială, binară, căutarea în arbori, sînt de acest tip. în cazul căutărilor numerice se încearcă localizarea directă a datei reprezentate de cheie, folosind informaţii numerice extrase din sau pe baza cheii. De ex., căutarea într-un tabel de dispersie este do acest tip. Procesul do căutare numerică presupune existenţa unei funcţii care stabileşte o corespondenţă între mulţimea cheilor şi mulţimea poziţiilor lor în structura de date. De obicei, căutarea numerică poate implica la un anumit moment dat o căutare prin comparaţie de chei şi viceversa. (G.G.). ' tehnici (le codificare (a programului) (engl.: coding techni-ques), metode de exprimare a unui algoritm, pe baza unui limbaj de programare dat. Do ex., folosind t. de c. diferite, ciclul: ciclcază otrihuie F F * \_ & i <— i -f- 1 m pînă i > N sau F > IC m poate fi codificat în FORTRAN în următoarele feluri: 1 CONTINUE F = F * I 1 = 1 + 1 IF(I. LE. N. AND. * F.LT.K) GOTO 1 DO 1 I = 1,N F = F * I 1 = 1 + 1 IF(F. GE. K) GOTO 2 1 CONTINUE 2 CONTINUE T. de c. (a.p.) joacă, alături de tehnicile de programare, un rol important în ansamblul activităţilor de programare, avînd un caracter creativ, mai ales in ceea ce priveşte precizarea structurilor de dale şi algorii-''"'milor specificaţi în etapa de proiectare a programului. (C.G.) tehnici do programare (engl.: programming tochniques), totalitatea metodelor utilizate în cadrul activităţii creative do specificare a unui algoritm destinat rezolvării unei probleme cu calculatorul. T. de p. sînt caracterizate prin reflectarea modului conceptual de rezolvare a problemei în cadrul structurii algoritmului rezultat si, în această idee, trebuie să fie independente în raport cu limbajul de programare folosit la codificarea algoritmului. Din nefericire, practicile nefaste de contopire a etapelor de specificare şi codificare, sau de specificare a algoritmului pentru un anumit procesor, au contribuit la confundarea t. de p. cu tehnicile de codificare, calitatea programării fiind judecată mai ales în funcţie de artificiile de codificare ce contribuiau la sporirea vitezei progra- 353 TEHNICI DE SORTARE mnlui sau la cconomia do memorie. Practica modernă a programării distinge clar cele două clape de specificare şi de codificare, susţinind ideea independenţei cil’mai mari a specificării unui algoritm în raport cu procesoarele pe care va fi implementat. De ex. calculul fac-lorialului unui număr jV > 0, se poale specifica folosind diverse tchnici de programare după cum urmează proccdura FACT (N ;F) este dacă N = 1 atunci atribuie F <— 1 gj altfel execută FAGTJN-l; F)(|§ atribuie F <- F * N @ m sfirşit procedura FACT (N;F) este atribuie F <— 1 & i <- 2 m cit timp i N repetă atribuie F <— F * i & i <- i + 1 PI m sfirsit (C.G.). tehnici (le sortare (ongl.: sorling tcchniques), metode de ordonare n elementelor unei structuri implicite dc date. T. de s. depind atit de modul do acces la ele-monlelo structurii (secvenţial sau direct), cit şi do volumul (le date sortate. în cazul sortării interne, undo dalele se găsesc în memorie şi pot fi adresate direct, se foloseşte sortarea prin inserţie, sortarea prin in-lerseliimbarc, sortarea prin selecţie, sortarea prin interclasare, sortarea prin distribuire. în cazul sortării externe, deci cînd datele nu mai sînt direct accesibile, sortarea se poate face prin interclasarea mullicăi, in-lerclasarea în cascadă .etc. în cazul sortării prin inserţie, elementele de sortat Ei, E2, ... E„ sînt parcurse în ordine. în momentul considerării elementului Eu elementele Elt E2, ..., sint deja sortate, prin urmare, dacă Ei este inserat la locul potrivit în secvenţa deja sortată, secvenţa rezultată va fi sortată, astfel îneît după considerarea lui En, sortarea se termină. T.s. prin interschimbare se bazează pe interscliimbarea repetată şi sistematică a perechilor do elemente co nu sint în ordinea dorită, pină cînd în secvenţă nu mai există aslfel de perechi. Sortarea prin selecţie urmăreşte găsirea celui mai mare (sau mai mic) element din cele n elemente de sortat pentru a fi înregistrat, într-un fişier do ieşire. Procesul este apoi repetat asupra celor h-1 clemente rămase, apoi asupra celor n-2 elemente etc., pînă cînd nu mai există nici un element de sortat. Fişierul de ieşire conţine elementele în ordinea dorită. Sortarea prin interclasare presupune descompunerea secvenţei do sortat în două sau mai multe secvenţe deja ordonate şi interclasarea acestora. Interclasarea (sau colaţionarea) a două secvenţe constă în combinarea a două secvenţe ordonate, intr-o secvenţă ordonată. Sortarea prin distribuire, numită şi sortare după ranguri, se aplică în cazul unor chei compuse pe baza simbolurilor unui 23 — Dlc|tonar de Informaţiei TELECONTROLUL PROCESELOR 354 alfabet. A. O clieie Ki corespunde unui şir ni a? ... a” cu oJj e A. Daca L este lungimea maximă a cheilor, atunci sortarea prin distribuire se efectuează Sn maximum L etape. în prima etapă se formează grupuri de clici echivalente în raport cu primul simbol, apoi grupuri cu chei ordonate in funcţie de primul simbol şi echivalente in raport cu cel de al doilea simbol ele. în final, grupurile obţinute vor fi ordonate în raport cu cheile conţinute şi ordonate între ele, pe baza lor construindu-se uşor secvenţa sortată. în cazul t.' do s. externă efectuate prin interclasare, sortarea propriu-zisă trebuie să fie precedată de generarea unor secvenţe ale căror elemente sînt deja ordonate. ; \ Acesie subsecvente se numesc : monotonii. Sortarea este reali^y zată fie prin interclasarea simultană a monotoniilor sintetizate, ceea ce corespunde metodei de interclasare multicăi, fie prin interclasarea în cascadă a monotoniilor. Există şi alte metode mai rafinate de interclasare, de exemplu interclasarea polifazică, interclasarea oscilantă' etc., care urmăresc optimizarea procesului de sortare externă. Acesie i. de s. se bazează pe monotonii care îndeplinesc anumite condiţii. (C.G.). leleconirolal proceselor (engl.: î'emote process control), aplicaţie în timp real a sistemelor de teleprelucrare pentru conducerea proceselor de la distanţă. T.p. poate fi realizat prin culegerea datelor de la distanţă (telemăsură), prelucrarea lor şi, ca rezultat, fie informarea operatorului uman asupra acţiunilor necesare pentru reglarea corespunzătoare a anumitor parame- tii, fie comanda de la distanţă (telecomandă), în acelaşi scop, a echipamentelor ce acţionează asupra procesului. Aceasta este urmată, apoi, do informarea operatorului uman asupra evoluţiei procesului şi acţiunilor întreprinse de sistem. (T.P.). icicimprimiitor (engl.: teleprinter). 1. Echipament alcătuit din-tr-o maşină de scris electrică comandată, prin intermediul unui dispozitiv de demodulare şi decodificare, de semnale transmise de la distanţă; t., folosit iniţial numai în telegrafie, utilizat apoi în sistemele de teleprelucrare pentru producerea unor documente scrise la distanţă, este înlocuit, în prezent, în marea majoritate a aplicaţiilor, cu terminale prevăzute cu irnpri-. mante sau unităţi de copiere a imaginilor. 2. -> teletype. (T.P.j. tcleprelueiare (engl.: teleprocessing), prelucrare a datelor sau cererilor utilizatorilor la o distanţă (faţă de locul în care au fost generate) care impune introducerea unor canale de comunicaţie şi echipamente de adaptare, pentru transferul lor în bune condiţiuni. (T.P.). teletype (engl.), echipament de intrare/ieşire alcătuit dintr-o .tastatură ’ alfanumerică, o imprimantă cu bare, un cititor şi un perforator de bandă, care pot fi utilizate izolat, sau în ansamblu, în acest caz t. fiind folosit,. de obicei, ca terminal. T. este prevăzut cu dispozitive caro permit comunicaţia serială, fiind posibilă transmisia la distanţă a datelor furnizate de cititorul de bandă sau a caracterelor corespunzătoare tastelor acţionate de către utilizator; este posibilă, de asemenea, recepţia datelor şi înregistrarea lor pe banda perfo- TEORIA GIÎAFURILOR raia şi/sau tipărirea la imprimanta. Elementele componente sînt, în marea lor majoritale, electromecanice, deci transmisia dalelor mai susceptibilă la erori şi, de aceea, ea este însoţită de o verificare do tip ecou, fiind lipările la imprimantă caracterele retransmise do echipamentul destinatar. Des folosit teleimprimator. (T.P.). teorema (lo structură (engl.: structure theorem) -> progra-maro structurată. teoria algoritmilor (engl.: algo-rilhm theory), domeniu teorelic ce se ocupă de proprietăţile algoritmilor, folosind modele formale alo noţiunii intuitive de -> algoritm. (L.Ş.). teoria calculahilifăţii (engl.: (heory of compuiation), domeniu al matematicii ce studiază calculabilitatea funcţiilor şi procedurilor. Aro un larg cîmp de aplicare în programare, în măsura în care funcţiile şi procedurile pot fi considerate’ modele ale programelor. (L.S.). teoria complexităţii algoritmilor (engl.: algorilhm complexity theory), teorie care furnizează cadrul matematic necesar stu-diului algoritmilor, complexita-tca unui algorilm A fiind definită sub forma unei funcţii TA (x) caro produco numărul de paşi necesar execuţiei algoritmului A în raport cu datele iniţiale x. Numărul de paşi, şi implicit timpul de execuţio a algoritmului, reprezintă o modalitate do exprimare a complexităţii, alte atribute puţind fi utilizate în egală măsură. Următoarele două axiome caracterizează proprietăţile de bază ale măsurilor do complexitate: .1) T^x) eslo finită dacă şi numai dacă execuţia lui A so ter- mină în raport cu x. 2) Există un algoritm caro primind ca date iniţiale doi întregi x şi y şi un algorilm A, va determina dacă Ta(x) — ij. Cu alte cuvinte, dîndu-se x, y, şi A, se poalo simula execuţia lui A în raport cu x pentru "a testa dacă A se termină după exact y paşi. Aceste axiome simple sînt suficiente pentru a deduce că există funcţii calculabile care nu pot fi calculate rapid de către nici un algoritm, de asemenea, că există funcţii care pot fi calculate mult mai rapid printr-un algoritm B decît printr-un alt algoritm A sau că 2tb(x) ^ Tf\, (x), pentru valori ale lui x suficient de mari. Prin urmare, există un alt algorilm C astfel îneît 2TClx) Tb{x) etc. Deci, pentru astfel de funcţii nu există un algoritm total eficient. Exemple de funcţii cu proprietăţi similare celor menţionate au’fost găsite în domeniul demonstrării automate a teoremelor şi teoriei automatelor. .Studiul complexităţii unui algoritm poate formula indicii care, fie că ajută la găsirea unui alt algoritm mai rapid, fie că ajută Ia reformula-rea problemei astfel îneît acest lucru să fie posibil. Utilitatea t.c.a. este cu atît mai evidentă cu cit multe probleme pot fi reduse la alte probleme, specificarea reductibilităţilor prin prisma complexităţii algoritmilor putînd conduce la clasificarea problemelor în clase de echivalenţă şi la simplificarea efortului sintetizării unui algoritm eficiont. (C.G.). teoria graiurilor (engl.: graph theory), studiul matematic al graf urilor, ale cărui baze au fost puse încă cu două sute de ani în urmă de către matematicianul german Euler, încercînd să re- 23* TEOKIA GRAFURILOB 356 zolve problema celor şapte poduri din Königsberg. (Problema a constat in găsirea unui drum care să străbată o singură dată fiecare din cele şapte poduri ce uneau două insule intre ele şi de cele două maluri, una dintre insule fiind unilă prin cîte două poduri de fiecare mal; Euler a demonstrat că este imposibilă.) in prezent t.g. este frecvent utilizată în activităţile de planificare, în alocarea resurselor, în regăsirea şi sortarea informaţiilor, în reprezentarea organigramelor ele. Reprezentarea graiurilor în sistemele de calcul poale fi realizată prin matricea de adiacenţe sau lista de adia-cenţe. Pentru un graf cu n noduri, matricea de adiacenţe conţine n x n elemente an, i, j = = •1, 2, ..., n, cărora li se atribuie valoarea „1“ dacă nodul pi este adiacent cu nodul pj — {pi, pj] este o latură a grafului — şi valoarea „0“ în caz contrar; evident că numărul unităţilor din această matrice este egal cu numărul de elemente din mulţimea A' a perechilor de puncte din -> graf, iar matricea este simetrică faţă de diagonală cind graful nu este orientat. Astfel, pentru graful reprezentat în fig. TA, a, matricea de adiacenţe csle: Fig. T.4. Graf direcţionat (a) şi nedirecţionat {b). A B c D A 0 i •1 o ! i B 0 0 0 0 C 0 1 0 1 D 1 0 0 0 iar pentru graful din figura TA,b, care este identic cu cel din fig. TA, a, numai că nu este orientat, matricea respectivă devine: A B C D A 0 1 1 l B 1 0 1 0 C 1 •1 0 1 D 1 0 1 0 Lista de adiacenţe se formează scriind, pentru fiecare nod, nodurile cu care este adiacent; -pentru graful din figura TA,a această listă este: A :B, C B : C : B, D D : A iar pentru cel din figura TA, b . A : B, C, D B : A, C C : A, 1!, D D : ^1, C Rezolvarea problemelor de t.g. folosind sistemele de calcul necesită capacităţi însemnate de memorie — pentru a permite studiul graiurilor cu mai multe noduri, precum şi algoritmi labo-rioşi cuprinzind de pildă nl operaţii pentru a stabili dacă două grafuri cu n puncle sint izomor-fice (între nodurile lor există o corespondenţă biunivocă, păs-Iriiid adiacentele respective), l’entru a reduce timpul de calcul 357 TEORIA STATISTICA A COMUNICAŢIEI necesar rezolvării problemelor de grafuri, au fost dezvoltaţi algoritmi mai rapizi decît cel de lipul ji !, utilizînd lisle de adia-eenţă în locul matricilor şi împărţind recursiv o problemă în alte două mai simple, fiecare neeesitind mai puţin de jumătate din timpul de calcul necesar rezolvării problemei întregi. în acelaşi scop, se pot utiliza euristici, urmărind nu obţinerea unei soluţii optime, ci una cit mai apropiată de cea optimă. (T.P.). Ic oria limbajelor formale (engl.: formal language thcory), domeniu al matematicii caro se ocupă de descrierea, recunoaşterea şi prelucrarea limbajelor văzute ca mulţimi de şiruri de simboluri. T.l.f. s-a născut din nevoia de a Irata în mod mai riguros anumite probleme din teoria automatelor, lingvistică sau teoria limbajelor do programare. împreună cu teoria automatelor, I.I.f., formează o parte a fundamentului teorctic al ştiinţei calculatoarelor, cea referitoare la programarea calculatoarelor. în acest contcxt, limbajele formale trebuie privite ca modele sim-plificale alo limbajelor în general şi ale limbajelor de programare în special. Studiul definirii, recunoaşterii şi proprietăţilor limbajelor formale poate da infor-malii preţioase asupra aceloraşi probleme puse limbajelor de programare. Do aici utilizarea t.l.f. in domenii ca definirea limbajelor do programare, compilatoare etc. Obiectele abstracte folosite de t.l.f. pentru studiul limbajelor sini gramatica general ivii şi automatul.-Ele surprind do fapt celo două ipostaze: generativă şi analitică alo unui limbaj. Astfel, gramatica este un sistem formal care generează toate propoziţiile limbajului, iar automatul poate fi privit ca un sistem formal ce descrie o procedură care decide în legătură cu un şir oarecare de simboluri dacă acesta formează sau nu o propoziţie din limbaj. (L.Ş.). teoria statistică a comunicaţiei (engl.: statistic communication iheory), teorie a comunicaţici, avind la bază lucrările lui Glande Sliannon şi Norbert Wiener, caro consideră că semnalele şi perturbaţiile sînt fenomene aleatoare, deci pot fi reprezenlalc numai do funcţii aleatoare. T.s. a c. se ocupă cu descrierea statistică a semnalelor şi perturbaţilor, transmisia acestora prin sistemele liniare şi neliniare, precum şi cu problemele de mo-dulare/demodulare la transmisia prin medii cu perturbaţii slabe. Un capitol aparte al t.s. a c. îl constituie măsura cantitativă a informaţiei statistice (-» bit), cuprinzind relaţii pentru calcului cantităţii de informaţie conţinute în semnalele discrete şi continue, a entropiei informaţionale, ca şi modalităţile de descriere matematică a canalelor do comunicaţie. Metodele de codificare şi, respectiv, decodificare a informaţiei pentru trans-misiaprin canale de comunicaţie, chiar în prezenţa unor perturbaţii foarte puternice, constituie aportul major (indispensabil în comunicaţia la mare distanţă prin sateliţi, cu nave spaţiale sau în sistemele de teleprelu-crare) al t.s. a c. la progresul tehnologic. Utilizarea metodelor t.s. a c., în conjuncţie cu cele specifice teoriei deciziilor statistice, are dropl scop realizarea unor echipamente şi proceduri de comunicaţie care să asigure transferul cil mai fidel la destinaţie al informatici Iransmise de către sursă. (T.J’.). TEORIA ŞIRURILOR DE AŞTEPTARE 358 teoria şirurilor de aşteptare (engl.: queucing theory), ramură relativ recentă a teoriei probabilităţilor, care studiază caracteristicile şi efectele aglomerării în sistemele de aşteptare, folosind metodele matematice şi/sau de simulare; există două categorii principale de metode utilizate: analitice şi operaţionale. Studiul sistemelor de aşteptare folosind metodele analitice necesită definirea, mai întii, a uimi model matematic care să poată descrie coiriplét comportarea sistemului (evident cu un anumit grad de probabilitate) avînd drept scop, în general, determinarea expresiei unor parametri ca: valoarea medie a timpului de trecere prin sistem, valoarea medie a timpului de aşteptare, valoarea medie a lungimii şirurilor de aşteptare, numărul mediu de cereri în curs de servire, ^ intensitatea traficului. în cazul în care un sistem de aşteptare nu poate fi descris convenabil prin relaţii matematice — din lipsa unor date necesare sau în absenţa unui aparat matematic corespunzător —, pentru studiul sistemului pot fi folosite metode operaţionale de simulare pe calculator, folosind limbaje de nivel înalt (GPSS sau Simscript II). în urma simulării pot fi luate decizii relative lă număriil şi amplasarea staţiilor de servire, timpul şi disciplina dé servire necesare pentrii á asigura un timp dat de trecere prin sistem în condiţii de cost convenabile. (T.P.). terminal (engl.: terminal). Í. Bornă de acces la un element de circuit. 2. Echipament .destinat comunicaţiei .utilizatorului — aflat, de obicei, la distanţă — cu sistemul de calcul, în-tr-o formă mai accesibilă deciţ prin intermediul echipamenteler do intrare/ieşire amplasate lingă calculator. Caracteristic t. este faptul că permite comunicaţia utilizatorului de la distanţă, prin intermediul unui canal de comunicaţie, cu sistemul de calcul;, el poate fi conectat, însă, şi direct (local) la sistemul de calcul, suprimînd canalul de comunicaţie şi echipamentele de modulare/demodulare. — T. alfanumeric (engl.: alphanumeric terminal), t. conversaţional care permite numai afişarea şi/sau înregistrarea caracterelor alfanumerice, indiferent de alfabet, şi a unor simboluri speciale; nu permite, deci, afişarea şi/sau înregistrarea imaginilor grafice, .decit Într-o formă rudimentară, construite cu simboluri menţionate anterior. — T. conversaţio-' npl (engl,: conversational termi--nal), t. care permite dialogul ■utilizatorului cu sistemul de calculj desfăşurarea acestuia fiind caracterizată printr-un timp de răspuns relativ scurt, rezultat şi al faptului că o lucrare nu se transmite în totalitate de la ti, ci divizată în cereri (date, instrucţiuni, sau comenzi) individuale*. Sistemul de calcul informează t., respectiv utilizatorul, asupra recepţionării cererii şi, dacă aceasta este o comandă, o execută şi transmite înapoi rezultatul, de obicei în-tr-un timp mai mic decit cel neccsar utilizatorului pentru furnizarea unei noi cereri. Pentru a asigura dialogul, t. este prevăzut, în afara interfeţei de comunicaţie, cel puţin cu o tastatură (pentru lansarea cererilor) şi un dispozitiv de afişare sau înregistrare (pentru vizualizarea „răspunsurilor“). — cu afişare (engl.: display terminal), t. echipat cu un dispozitiv de afişare realizat cel mai frecvent cu tub 359 TERMINAL catodic. în funcţie de posibilităţile de reprezentare a informaţiei pe ecran, t. cu afişare pot fi alfanumerice sau grafice. Folosirea unor astfel de terminale, la care informaţia furnizată de utilizator este imediat afişată pe ecran, permite verificarea şi corectarea acesteia înainte de a fi transmisă, prevenind astfel transmisia unor date eronate chiar de la sursă. Informaţia este afişată pe ecran prin intermediul unor generatoare de caractere sau de vectori care comandă deplasarea spotului, activate în funcţie de datele şi comenzile furnizate de către utilizator sau de către sistemul de calcul de la distanţă. Dacă tubul catodic folosit nu are memorie, pentru a asigura stabilitatea imaginii pe ecran,-aceasta trebuie afişată de 30 — 60 ori într-o secundă — „reîmprospătată“. Pentru a nu încărca sistemul de calcul cu transmisia aceloraşi date de 30—60 ori pe secundă, t. cu afişare poate fi prevăzut cu o memorie proprie, de reîmprospătare, care conţine datele necesare construirii imaginii şi al cărui conţinut este actualizat la acţiunile’ utilizatorului şi/sau sistemului de calcul. — T. cu răspuns audio (engl.: audio response terminal), t. alcătuit dintr-o tastatură alfa numerică şi un dispozitiv audio, utilizat pentru furnizarea răspunsurilor „vorbite“ provenite de la sistemul de calcul, acesta fiind echipat cu o -> unitate de răspuns -audio. Semnalele generate de tastatură sînt transmise sistemului de calcul printr-un cuplor acustic, iar răspunsurile vorbite recepţionate de cuplorul acustic sînt detectate, amplificate şi aplicate la intrarea unui difuzor. Vocabularul unui astfel de terminal este determinat numai de structura unităţii de răspuns audio din sistemul de calcul. — T. grafic (engl.: graphic terminal), t. care permite şi afişarea imaginilor grafice pe ecranul tubului catodic, folosind desenarea prin puncte sau cu generatoare de vectori. în cazul în ca re este prevăzut cu un creion fotosen-sibil, un joystick sau o tabletă pentru localizarea şi introducerea elementelor imaginii se numeşte t. grafic conversaţional. Voiu-mul de date necesar pentru construirea imaginilor grafice fiind mult mai mare decît la t. alfanumerice, structura t. grafic este mai complexă (existenţa unui procesor de afişare este frecventă) şi costul mai ridicat, compensat insă.de modul de comunicare cu sistemul de calcul, mai familiar utilizatorului. — T. inteligent (engl.: intelligent terminal), categorie de t. introduse relativ recent în exploatare, caracterizate prin existenţa unor capacităţi proprii de prelucrare locală, respectiv unitate centrală şi memorie internă. T. inteligent poate satisface unele cereri de prelucrare în absenţa conexiunii cu sistemul de calcul şi asigură o utilizare mai eficientă a acestuia cînd legătura este stabilită, prin preluarea unor sarcini la nivelul t. în mod frecvent este de tip conversaţional, prevăzut cu un dispozitiv de afişare pe tub catodic, şi oferă posibilitatea conectării unui set de echipamente periferice cu performanţe medii; de asemenea, uneori poate fi prevăzut cu dispozitive pentru afişarea imaginilor grafice. Utilizarea microprocesoarelor, pentru satisfacerea necesităţilor de prelucrare locală, şi a circuitelor integrate pe scară largă a permis realizarea t. inteligente într-o structură unitară, compactă, avind TESTARÉ a programelor 3G0 aproximativ gabaritul unui televizor. De multe ori, însă, chiar im miuicalculator, conectat do la distanţă la \tn alt calculator, esto numit tot t. inteligent, iar sistemul astfel formal: „cu inteligenţă distribuită“. — T. pentru prelucrarc pe loturi (engl.: balch processing terminal), t. care conţine, în general, o unitate do control şi echipamento periferice do acelaşi tip cu cele existente la calculatorul cu care este conectat, avantajul utilizatorului fiind faptul că-şi poale rezolva lucrările de la distantă, fără a fi necesară deplasarea Ia sediul sistemului de calcul respectiv. T. de acest tip cuprind cel puţin un cititor de cartele şi o imprimantă, puţind fi extinse, însă, cu toată gama de echipamente periferice, in funcţie de structura unităţii (le control. Sarcinile acesteia sînt, în special, de comunicaţio, dar poate fi prevăzută, uneori şi cu capacitatea do prelucrare, t. fiind numit, în acest caz, t. greu. — T. portabil (engl.: portable terminal), t. simplu, prevăzut cu o laslatură şi un dispozitiv de afişare sau înregistrare, avînd gabaritul unei servicie „diplomat“. Este folosit frecvent în sistemele de tip întrebare-răs-puns şi arc încorporat un cuplor acustic permiţîiul comunicaţia prin reţeaua telefonică de la orice post, particular sau public. — T. programabil (engl.: programmable torminal), t. echipat cu unitate centrală şi memorie internă, care poate fi programat d i roc 1 d e că l re u t il i za I or, f ol osi n d un limbaj de asamblare sau de nivel înalt; în această categorie inlră unele tipuri de t. inteligente'. şi pentru prelucrarea pe loturi. Existenţa memoriei interne permite comunicaţia sincronă cu sistemul de calcul, fiind posibilă recepţia mesajelor furnizate de acesta, precum şi transmisia datelor împachetate în mesaje. (T.P.). testare a programelor (engl.: program testing), etapă în realizarea produselor program, ce are drept scop eliminarea erorilor. Ea se realizează exocutînd fiecare componentă a produsului program cu anumite seturi do date de intrare, numite dale de lest sau dale de încercare, pentru care ieşirile (rezultatele execuţiei) se cunosc sau sînt uşor de apreciat. Asigurarea corectitudinii unui program presupune execuţia sa pentru fiecare combinaţie posibilă de valori ale intrărilor. în majoritatea cazurilor însă, domeniul de valori al intrărilor este practic infinit. De aceea, în vederea testării, se selectează numai o parte dintre valorile posibile ale intrărilor unui .program, deci, testarea nu poate asigura eliminarea tuturor erorilor programului. Alegerea seturilor de date de test se face examinind alît structura internă a programului (in scopul satisfacerii unui criteriu de testare prestabilit), cît şi mediul în care va funcţiona programul (pentru verificarea interfaţării corecte cu ansamblul din care face parte). Uneori, mulţimea seturilor de dale de lest pentru un program este organizată înlr-un fişier, numit fişier de încercare. Orice eroare descoperită după codificarea unui produs program necesită o nouă iteraţie in ciclul proiectare — codificare — testare, în care se rămîne pînă la eliminarea completă a cauzelor generatoare de orori. Se apreciază că testarea efectuată după codificare, ca o fază separată, ocupă mai mult de jumătate din perioada de timp necesară reali- 361 TESTARE SIMBOLICA zării produsului program. Tehnicile moderne de realizare a programelor impun efectuarea testării pe parcursul proiectării şi codificării, faza de testare fiind eliminată din procesul de realizare a produselor program. (F.M.). testare (lo acceptare (engl.: acceptance testing) (a produselor program), metodă de testare aplicată în faza do recepţic a unui produs-program de către beneficiarul acestuia, în scopul validării funcţionării produsului-program în concordanţă cu specificaţia sa. (M.R.). testare de integraro (engl.: integration testing), etapă în aplicarea strategiei de testare de jos în sus. (M.R.). testare (le tip ccou (engl.: echo checking), introducere într-un program a unei instrucţiuni de ieşire imediat după o instrucţiune de intrare, pentru înregistrarea datelor citite şi verificarea corectitudinii accstora; procedeul este utilizat la depanarea programelor scrise într-un limbaj do nivel înalt, deoarece compilatoarele verifică numai corectitudinea instrucţiunilor, nu şi a dalelor de intrare. (T.P.). (i'slaro dinamică a programelor (engl.: dynamic testing), analiza unui program în cursul execuţiei salo. Acest proces cuprinde stabilirea planului de testare a programului, selectarea cazurilor do test, execuţia acestora, evaluarea rezultatelor testării. Planul de testare reprezintă o versiune detaliată a planului general conceput în faza do definire/ analiză a specificaţiilor şi se bazează, în principal, pe alegerea unei strategii do testare, precum şi a unor criterii de testare adecvate. Selectarea şi execuţia cazurilor de test constituie aspectul tactic al satisfacerii planului strategic de testare. Evaluarea rezultatelor testării constă în compararea ieşirilor programului executat pe un anume caz de test, cu cele prevăzute. în cadrul planului de test este necesar să se facă distincţie între „(este funcţionale“ şi „teste operaţionale“ ale programului. Testele funcţionale sînt derivate din specificaţii şi au drept scop demonstrarea faptului că programul lucrează satisfăcător în condiţii normale do exploatare (calculează valori de ieşire corecte din valorile de intrare). Testele operaţionale au drept scop analiza modului în care programul îşi execută funcţiile. Erorile ce pot fi detectate’prin astfel de teste sînt: erori aritmetice; erori de iniţializare a datelor; erori de interfeţe. Problema fundamentală a t.d. o constituie selectarea cazurilor de test. în acest sens, există două abordări majore do selectare a cazurilor de iest şi anume: selectarea structurală şi selectarea funcţională. Selectarea structurală operează pe structurile do date şi control ale programului, iar selectarea funcţională se bazează pe: specificaţia programului; caractc-i'isticiie generale ale metodei de codificare utilizate, incluzînd condiţii speciale legato do structurile’de dale şi reprezentarea datelor; structura internă specifică a codului. Din punctul do vedere al încrederii în rezultatele testării, selectarea funcţională este o abordare net superioară selectării struc turale, dar cu aii t mai dificil de efcctuat.fjU./i.y. testare simbolica (engl.: symbo-lic testing), metodă de testare a programelor care utilizează execuţia simbolică şi constituie o TEXT 362 extensie naturală a testării dinamice. (M.R.). text (engl.: text), mulţimea caracterelor dintr-un mesaj care urmează după titlu şi caro reprezintă informaţia utilă-datele, transmise de către sursă la destinaţie într-un cod spccificat. — T. transparent (engl.: transparent texl), t. în care caracterele transmise nu reprezintă cuvinte do cod, ci vectori binari care trebuie trataţi ca atare la recepţie; t. transparent transmis este precedat de un caracter special, care semnalizează „transparenta“ caracterelor următoare. (T.P.). timp de acces (engl.: access time). 1. Intervalul de timp dintre momentul considerării unei cereri şi momentul în care dispozitivul de acces atinge începutul înregistrării specificate în cerere, la o memorie externă cu acces aleator. !. de a. (Ta) are două componente: timpul de deplasare a mecanismului de. acces [Ta) şi timpul de întîrziere datorat mişcării de rotaţie a suportului magnetic (Tr): Ta = Td + Tr-, Ta este egal cu zero la unităţile de discuri cu capete fixe şi aproximativ 50 rns la cele cu capete mobile, iar Tr este aproximativ 10 ms. Timpul modiu de acces reprezintă unul din factorii care determină performanţele globale ale unui sistem. El depinde nu numai de caracteristicile fizice alo echipamentelor, ci şi de ordinea în care sînt considerate operaţiile referitoare la aceste cchipameiite. Astfel, la un disc cu capete fixe, cererile de acces pot fi considerate în ordinea sosirii sau într-o ordine care să minimizeze întîrzierea de rotaţie, pentru fiecare acces (cel mai scurt timp do acces, primul). La un disc cu capete mobile, cererile de acces pot fi considerate în ordinea sosirii sau într-o ordine care să reducă deplasările mecanismului de acces (cea mai scurtă deplasare, prima). (V.C.). 2. Intervalul de timp dintre momentul furnizării adresei şi momentul obţinerii informaţiei, cînd se efectuează citirea dinir-o memorie cu acces aleator, do obicei, memoria internă. (P.D.). timp de aşteptare (engl.: waiting time), timpul care treco din momentul intrării unei cereri într-un şir de aşteptare pînă cînd cererea începe să fie servită de către unitatea de servire. (T.P.). timp de căflcre (engl.: down time) -» durata dcîccţiunii. timp de'compilaro (engl.: compiling time), "timpul de execuţie al unui compilator. (C.G.). timp de comutare (engl.: switching time). 1. Timpul necesar unui bistabil pentru schimbarea stării, socotit din momentul în care a primit o comandă în acest sens. 2. Timpul necesar preluării unui mesaj de la sursă şi transferului spre destinaţie, într-un sistem cu comutarea mesajelor. 8. Timpul necesar întreruperii salvării programului în curs de execuţie şi lansării unui nou program, la înregistrarea unui semnal de întrerupere. (T.P.). timp de exccuţio (engl.: execution time), timpul măsurat din momentul începerii execuţiei unui program pînă Ia terminarea normală sau anormală a acesteia. (C.G.). timp dc încurcare (engl.: loading time), timp neccsoi' încărcării unul program sau a unui segment al acestuia în memoria 363 ïîmp Intre sosiri operativă a calculatorului. (C.G.). timp de mtoarcero (engl.: turna-round time), timpul necesar schimbării sensului de transmitere în comunicaţia de .tip semi-duplex. (T.P.). timp de propagare (engl.: pro-pagation lime), timpul necesar transferului unui semnal .între un punct iniţial şi unul final; se referă, în special, la schemele sau circuitele logice, unde esle egal cu timpul după caro se modifică ieşirea, socotit de la modificarea’intrării, şi la transmisia datelor Ia distanţă, unde este egal cu intervalul în caro datele emise de către sursă ajung la destinaţie. (T.P.). timp de răspuns (engl.: response time), intervalul de timp dintre recepţionarea de către sistem a unei cereri pentru un serviciu şi furnizarea rezultatelor. în cazul sistemelor de prelucrare pe loturi, t. de r. se raportează la lucrare, reprezentînd intervalul dintre supunerea unei lucrări spre execuţie şi obţinerea rezultatelor. La sistemele interactive, t. de r. se raportează la o interacţiune (fig. T.5). Se admite că t. de r. mediu este singura măsură de performanţă obiectivă, legată de utilizator; cu cit un sistem de calcul are un t. de r. mai mic, cu alît el este mai atractiv pentru utilizatori. Micşorarea t. de r. reprezintă unul din obiectivele algoritmilor de planificare din sistemul de operare. în aprecierea performanţelor unui sistem de calcul, t. do r. mediu reprezintă, alături do gradul de utilizare a resurselor, un parametru de bază. (V.C.). timp.de rulare (engl.: run time), timp necesar satisfacerii complete a unei lucrări (-» rulare). (C.G.). timp de servire (engl.: service time), timpul necesar unităţii de servire pentru satisfacerea completă a unei cereri de servire. (T.P.). timp do trecere (engl.: passtime), (a cererii prin sistem), timpul care trece din momentul intrării unei cereri într-unul din şirurile unui sistem de aşteptare, pînă cînd cererea respectivă a fost satisfăcută complet de către unitarea de servire, părăsind astfel sistemul; acest timp este, de fapt., suma dintre timpul de aşteptare si timpul de servire. (T.P.). timp între sosiri (engl.: interarri-val time), timpul care trece între sosirea a două cereri consecutive adresate unei unităţi de servire. (T.P.). T utilizatorul termină noua cerere Fig. T.5. Reprezentarea unei interacţiuni- TIMPUL MEDIU lNTItF. CADEIîI SCI timpul mediu intre căderi {onf?!.: mcan li mo belwon failurcs), intervalul mediu dintre două defecţiuni alo unui sislem sau echipament do calcul; exprimă •siguranţa în funcţionare a sistemelor do calcul şi osie cuprins înlro cilova sule do oro pentru sistemele cu prelucrare pe loturi şi cilova mii pentru cele folosite în conducerea proceselor. (P.D.). lip de dată (engl.: data lype), denumire generică, relativă la 1111 limbaj de programare precizat, caro desemnează dale uni-taro din punct, do vedere al informaţiei reprezentate, ce pot avea aceleaşi valori, preluera-bile pe baza operatorilor limbajului şi considerate indivizibile în raport cu prelucrările respective. Do ex., în limbajul do programare FORTRAN datele cu valori logico aparţin t. de d. logio. Extinderea unui limbaj do programare prin introducerea unui t. de d. presupune, în afară de precizarea mulţimii de valori specifice şi structurii-corespun-zătoare, specificarea operaţiilor pe baza cărora datele cu noul tip pot fi transformato în mod consistent faţă de informaţia reprezentată (-> consistenţa dalelor). (C.G.). lip primitiv do dată (engl.: primitive data type), reprezintă un tip do dată existent într-un limbaj de programare. T.p. do il. are sens în contextul unui limbaj extensibil care permite definirea unor tipuri do date, pentru a deosebi noile tipuri in raport cu colo existente în limbaj. (C.G.). tip standard de dată (engl.: standard data type), tip de dată existent in majoritatea limbajelor de programare de nivel înalt. Ex. întreg, real, logic. (C.G.). titlu (engl.: header). 1. Text specificat do programator sau utilizator, tipărit la începutul lislingului unui program sau pe fiecare pagină a acestuia. (C.G.). 2. ¡Mulţime do caractere transmise la începutul unui mesaj pentru a indica sursa şi destinaţia mesajului respectiv; uneori, în t. mai pot fi cuprinse informaţii relative la codul şi conţinutul textului. (T.P.). toleranţă la erori (engl.: fault toleranee), proprietate a unui sislem de calcul de a funcţiona conform specificaţiilor de proiectare, în prezenţa unor defecte alo echipamentelor constituente. Dacă sistemul îşi menţine starea de funcţionare, dar nu satisface specificaţiile în privinţa timpului de completare a lucrărilor şi a capacităţii memoriei, t. la c. se numeşte parţială. în general, t. la-e. poate fi realizată numai pentru clase prestabilite de defecte. T. la e. poate fi realizată cu ajutorul redundanţei sau prin utilizarea unui număr sporit de resurse. (P.D.). TRAC (engl.: Text Reckoner And Compiler), este un macro-procesor universal caro realizează prelucrări asupra şirurilor do caractere, ca urmare a evaluării unor funcţii avînd domeniul de definiţie şi domeniul de valori în mulţimea şirurilor de caractere. Evaluarea unei funcţii se face ca şi in -» caicului Lambda, prin substituţii repetate ale şirurilor de caractere ce reprezintă apeluri de funcţii prin şirurile rezultate. Datorită unei mari varietăţi de funcţii, co pot fi extinse de către utilizator, TRAC permite elaborarea comodă a unor programe do prelucrare nenumerică: translatoare, editoare, programe de validare a dalelor ele. Ca exemplu de pro- 3G5 TRANSLATARE gram TRAC se consideră modificarea elementară a unui şir de caractere. # (DS, P, UN SIR) # (SS, P, SIR) & # (CL, P, EXEMPLU) & Rezultatul programului va fi UN EXEMPLU. (C.G.). traduccre automată (engl.: automatic translation), traducere e-fectuată prin program intre limbaje naturale. Ideea utilizării calculatorului în scopul t.a. datează încă din 1946, dar primele implementări au putut fi realizate abia în momentul apariţiei calculatoarelor moderne şi a unor limbaje destinate prelucrărilor simbolice. Primele încercări de t.a. au fost din franceză în engleză şi din rusă în engleză, tehnicile de traducere fiind bazate pe gramatici transformaţio-nale modificate şi metode rapide de analiză sintactică, utilizind date statistice. Deşi cei 25 de ani de experimente în t.a. nu au produs încă un sistem perfect, cercetările sînt în întregime justificate atît din punct de vedere academic, cit şi financiar. (C.G.). transfer (engl.: transfer). 1. Proces de transferare a unei (sau unor) date între zone de memorie, dispozitive de prelucrare ale calculatorului, echipamente periferice etc., în general dintr-o zonă de stocare în altă zonă de stocare. Această formă de t. poartă numele de t. al datelor. 2. Proces de forţare a execuţiei unui program în mod condiţionat sau nu, de la un anumit punct al acestuia. Acest tip de t. poartă numele de t. al controlului, fiind specificat în limbajele de programare prin instrucţiuni de -> salt. (C.G.). transferul paginilor (engl.: page movomenl), operaţie de deplasare a paginilor program din memoria internă în memoria externă sau invers (—>■ paginare). (FM.). transferul parametrilor (engl.: parameter transfer), proces de asociere şi de transfer al valorilor între parametrii formali şi coi actuali ai unei proceduri, efectuat în momentul apelului procedurii. Exprimat simplist, t.p. constă în înlocuirea parametrilor formali prin parametrii actuali corespunzători sau prin valorile acestora în corpul procedurii. în funcţie de modul în care so execută înlocuirea, t.p. poate fi efectuat prin nume, prin adresă (saulocaţie), prin valoare. (C.G.). transformata Fourier discretă (engl.: discrete Fourier transform), metodă numerică pentru aproximarea transformatei Fou-. rier prin: jv—i #) = fU) e j=0 . .. - lv hn cu 1: = 0 ,N — 1 Transformata inversă este: 1 kii j = 0,JV - 1 şi se utilizează ca şi transformata Fourier în analiza spectrală pentru a obţine estimări ale amplitudinii şi fazei armonicilor g(k) ale unui semnat dat f(j). (V.I.). translatare (engl.: translation), operaţie de traducere dintr-un limbaj sursă într-un limbaj obiect. în cazul limbajelor de programare, prin această operaţie so ÎRAK’SLATAUE a ADItESIXOÙ pune în corespondenţă unui program sursă un program obiect cchivalent, în sensul cu „efectele“ color două programe, prelucrările realizate de ele, relaţiile intrare/ieşire sint identice. (L.Ş.). translatare a adreselor (engl.: adress translation), modificarea anumitor adrese alo unui program relocabil, în momentul încărcării acestuia în memorie. Modificarea se execută in raport cu adresa de încărcare şi constă, în general, în adăugarea unei constante la adresele modificabile. (-> relocare). (C.G.). translator (engl.: translator), procesor specializat în realizarea de translatări (traduceri) din-tr-un limbaj sursă într-un limbaj obiect Z2. în cazul limbajelor de programare, dacă X2 este limbajul de asamblare sau-limbajul maşină al unui calculator, t. se numeşte compilator. Există diferite modele formale ale t. pentru limbajele de program. Cele mai cunoscute sînt: schema do traducere orientată spre sintaxă şi t. formal. (L.S.). transmisie asincronii (engl.: asyn-chronous Iransniission), metodă folosită cînd generarea carac-torelor ce urmează a fi transmise de către sursă se face cu viteză redusă, la momente do timp aleatoare, do exemplu în cazul unui terminal conversaţional, în mod frecvent, linia de transmisie este menţinută într-o slaro de repaus, corespunzătoare valorii binare „1“ (lig. T.6); trans-misia unui caracter binar este semnalizată prin trecerea liniei în starea complementară, corespunzătoare valorii „0“, pentru o perioadă de timp constantă, egală cu cea necesară transmisiei fiecărui bit al caracterului — bitul de start (-> bit de control). Caracterul este transmis apoi bit cu bit, într-o ordine determinată, urmat de trecerea liniei în .^starea de repaus pentru cel puţin o perioadă de timp egală cu cea - necesară transmisiei fiecărui bit, bitul de stop (-> bit de control), înainte de a fi transmis un nou caracter. După cum se poalo observa şi din fig. T.G, i.n. este sincronă pe bit. (T.P.). trnnsmisio paralelii (engl.: paralel transmission), metodă uti- Caracter de Valoarea binara transmis J_ JL o_ JL _0_ 1 Ordinea de transmitere corespunzătoare , stării liniei începe transmisie transmisia încheiată Fíg. T.6. Transmisie asincronă. 367 TTL lizată cînd sînt disponibile mai multe canale de comunicaţie intre sursă şi destinaţie, fiecare componentă a unui vector fiind ‘transmisă printr-un canal corespunzător, la un moment'dat. T.p. realizează deci transmisia unui vector binar într-o unitate de timp. (T.P.). transmisie soriaîu (engl.: serial transmission), metodă raportată la setul de caractere co urmează a fi transmis; dacă se transmite cîte un caracter în unitatea de timp (transmisia paralelă) este vorba de o i.s. pe caracter, iar dacă fiecare caracter se transferă bit cu bit (un bit în unitatea de timp), t. este serială pe bit. (T.p.). transmisie sincron» (engl.: synchronous transmission), metodă utilizată în cazul în care la emisie este disponibil un întreg set de caractere sau cînd sursa de date debitează caracterele cu o viteză mai mare, cel mult egală, cu viteza de transmitere a datelor în linie. Caracterele se transmit succesiv, serial pe bit, fără a mai fi încadrate de_ biţii de start şi de stop, tansmisia fiind „continua“. Ea c-ste precedată însă de un grup de caractere de sincronizare, folosite la recepţie pentru a determina durata exac; lă a transmisiei unui bit şi a unui caracter, 'i’.s. este mai eficientă dccît cea asincronă, deoarece la un grup de caractere se adaugă numai cîfeva caractere de sincronizare şi, eventual, de control, şi nu cîtc doi biţi, cel puţin, pentru fiecare caracter. (T.P.). transport (engl.: carry), cifra adunată la rangul următor, cînd suma cifrelor dintr-un rang este mai mare decît baza sistemului de numcraţie. — T. anticipat (engl.-. carry look-ahead), t, a cărui valoare este generată de un sumator paralel, simultan pentru un număr de ranguri, anti-cipind, astfel, momentul obţinerii rezultatului. (P.D.). tranzistor (engl.: transistor), clement semiconductor care poale fi folosit ca amplificator sau dispozitiv de comutare. (T.P.). tranziţie (engl.: transition), schimbare a stării unui obicct (semnal, echipament, sistem, program, sarcină etc.). (P.D.). trasare interactivă (engl.: interactive drawing), aplicaţie a sistemelor gVafice în care echipamentele de înregistrare sau afişare grafică sînt folosite aproape exclusiv pentru reprezentarea, în formă grafică, a rezultatelor prelucrării efectuate de sistemul de calcul. Interacţiunea cu utilizatorul este foarte redusă, acesta putînd comanda numai afişarea altor rezultate sau forma în ’care acestea urmează a fi afişate (factori de scală, nivele de intensitate, tipul liniilor prin care se face trasarea), prin intermediul unui creion fotosensi-bil şi a unor taste speciale de comandă. Se estimează că acest lip de aplicaţii este caracteristic pentru circa 75% din sistemele grafice existente. (T.P.). trezire a sarcinii (engl.: task wake-up), operaţie prin caro se anulează efectul suspendării sarcinii. Trezirea unei sarcini suspendate modifică starea acesteia la pregătit. O sarcină aflată în starea blocat suspendată trece prin t.s. în starea blocat. (V.C.). TTIj (engl.: ¡Tranzistor-Tranzis-tor-iogic), tehnologie de realizare a circuitelor integrate folosind tranzisloare bipolare, inclusiv la intrare pentru a asigura valori convenabile ale entranţei. TUB CATODIC 368 Datorită vitezei mari de comutare, obţinută în condiţii de cost avantajoase, circuitele TTL constituie încă cea mai răspîndită familie de circuite integrale; tehnologia permite şi integrarea pe scară largă, însă cu un număr mai redus de circuite elementare pe pastilă dccîl în cazul utilizării tranzistoarelor MOS. (T.P.). iub catodic (engl.: cathode ray tube), dispozitiv electronic utilizat pentru afişare, bazat pe proprietatea unor materiale (de ex. fosforul) do a emite lumină atunci eînd este bombardat cu un fascicol de electroni. T.c. constă, în principal, dintr-un ecran acoperit interior cu fosfor — anodul şi un catod care emile un fascicul do electroni concen- trat Înlr-un punct pe anod (spotul). Acesta poate fi deplasat pe suprafaţa ecranului prin intermediul unor tensiuni (de de-flexie) aplicate_ pe electrozi corespunzători. în mod normal, intensitatea luminii emise de către luminoforul bombardat so anulează după cîteva zcci de mi-lisecunde de Ia deplasarea spo- ( tului din punctul respectiv, astfel că, pentru a asigura o imagine stabilă, este necesar ca i acesta să fie reactivat de 30 — G0 ori pe secundă. — T.c. cu memorie (engl.: storage tube), t.c. care permite menţinerea unei imagini luminoase un timp foarte mare, după crearea ei prin deplasarea corespunzătoare a spotului. (T.P.). u U.C. prescurtare a termenului unitate centrală. (P.D.). ulliniul vcnit-primul servit (cngl.: Jast come-first sorved), disciplină de servire, care determină considerarea cererilor în ordinea inversă sosirii acestora. Prima cerere caro urmează a fi servilă este ultima cerere sosită, dinlro cererile aflate în şirul de aşteptare. (V.C.). miitato aritmetică (cngl.: arith-inelic unit), subsistem care efec-luează operaţii aritmetice cu numere binare sau zecimale codificate binar. Sin.: bloc aritmetic. Structura u.a. este determinată do modul de reprezentare a operanzilor prelucraţi. După modul do reprezentare a operanzilor so disting u.a. pentru virgulă fixă, pentru virgulă mobilă .şi zecimale. într-un sistem de calcul u.n. sînt, de obicei, componente ale unităţii centrale, numărul lor, structura şi viteza de lucru fiind determinate de performantele sistemului. — U.a.—logică (cngl.: aritbmetic and logic unit), subsistem, al unităţii centrale sau al unui procesor, care efectuează operaţiile aritmetico şi logice. în general u.a.—logică efectuează operaţiile logico şi operaţiile aritmctice în virgulă fixă. Numărul operaţiilor dis-linclo pe caro le poate efectua diferă de la un procesor la altul fiind, do obicei, cuprins între 16 şi 64. Operaţiile se efectuează, în funcţie de performanţele procesorului paralel, cînd so prelucrează simultan toţi biţii unui cuvint, sau paralel — serie: cînd so prelucrează simultan biţii unei zone a cuvintului şi secvenţial zonelo co alcătuiesc cuvînlul. Durata do efectuare osie, pentru majoritatea operaţiilor (Tac excepţie înmulţirea, împărţirea şi eventual adunarea/ scăderea), egală cu durala ciclului procesorului. în fig. UA este A v ■T OPAL / A «5-> n-ii ' 2‘ W- Ir Fig. U.1. Unitate aritmetică loyică in virgulă fixă. 21 UNITATE CENTRALA (DE PRELUCRARE) 370 prezcnlată schema bloc a unui u.;i. — logico paralel care efectuează operaţii aritmetice cu numere reprezentate in virgulă fixă. Este alcătuită dintr-un operator arilmetic şi logic, OPAL, caro este un circuit combinaf.ion.nl consiliul dintr-un sumator paralel şi o stlicmă ce realizează funcţiile logice, şi trei îegistro, A, Jl, C. Selectarea operaţiei efnctiialo la un moment, dat do OPAL se face prin valorile aplicate la intrările I:, ...în, ieşirile T şi V ale accstuia indicînd rcspectiv generarea transportului do la bitul cel mai semnificativ şi situaţiile de apariţie a depăşirii. Registrul A, numit acumulator, păstrează un operand şi rezultatul obţinut în u.n. — logică. Registrul B păstrează cel de-al doilea operand, iar Q este folosit pentru efectuarea operaţiilor de înmulţire şi împărţire. Conţinutul registrelor A, B, Q poate’fi modificat sau citit de unitatea de comandă a procesorului, în funcţie de instrucţiunea executată la un moment dat. Semnalele de comandăpen-trii u.n. — logică pot fi furnizate de unitatea do comandă a procesorului sau de o unitate proprie. (P.D.). imitate centrală (de prelucrare) (cngl.: central processing unit), subsistem al unui sistem de calcul numeric — care efectuează operaţiile esenţiale do prelucrare şi controlează activitatea celorlalte elemente (echipamente) din sistemul considerat. Din punct do vedere funcţional, u.c. este caracterizată prin repertoriul de instrucţiuni, formatul instrucţiunilor şi al datelor folosite ca operanzi, modul de adresare, viteza de prelucrare, timpul necesar comutării do la o sarcină Ja alta ctc. în privinţa elemen- telor constituente, în general sc consideră că u.c. este alcătuită din unitatea de comandă şi unitatea ai’itmetico-logică. (-> pro-ccsor control; —> sistem de calcul numeric). în unele cazuri se consideră că şi memoria principală faco parte din unitatea centrală. (P.O.). unitate de afişaro (engl.: display unii). 1. Echipament prevăzut cu un dispozitiv de afişare şi cu un set. do circuite care permit transformarea unui semnal electric, de obicei, video, recepţionat local sau do la distanţă, într-o imagine corespunzătoare; esto utilizată exclusiv pentru informarea utilizatorilor, funcţia sa fiind do lipul monitorului în televiziune. 2. Subansarfiblul format din tubul catodic şi circui-' tele aferente, convertoarele nu-merioanalogice şi generatoarele de.daractere şi/sau dc vectori din cadrul unui terminal cu afişare, fiind destinată, îp. general, transformării conţinutului memoriei do reîmprospătare într-o imagine pe ecran. (T.P.). unitate do 1 landă magnetică (engl.: magnetic tape unit), memorie externă cu acces serial, avînd ca suport pentru informaţii o bandă magnetică. U. de h.m. are următoarele unităţi funcţionale (fig. 17.2): blocul de citire/scriere, unitatea de antrenare a rolelor. Informaţia este dispusă pe banda magnetică în blocuri, fiecare bloc avînd un număr fix sau variabil de elemente (caractere) do 7 sau 9 biţi. O operaţie de citire sau scriere se realizează, la nivelul unui bloc, în timpul deplasării benzii cu o anumită viteză (1 — 2 m/ sec), prin blocul de citire/scriere. între două operaţii succesive banda este oprită. Pornirea şi oprirea benzii (cu durate sujj 371 UNITATE BE BANDA MAGNETICA 5 msec) creează, între blocuri, spaţii libere (gap-uri), a căror dimensiune depinde de acceleraţia sau deceleraţiabenzii. Micşorarea spaţiilor libere (care conduce la o mai bună utilizare a suportului) impune utilizarea unor unităţi de antrenare foarte rapide (cu role de presare, cabestan etc.). Pentru a evita deformarea benzii la pornirea şi oprirea ei, u. de b.m. conţine rezerve de bandă şi unităţi independente de antrenare a rolelor de bandă. Prezerva de bandă are rolul unui tampon, între unitatea de antrenare şi rola de bandă. La punerea în mişcare a benzii, într-un anumit sens, lungimea benzii din rezerva corespunzătoare rolei debitoare se micşorează, în timp ce, lungimea benzii din cealallă rezervă se măreşte. Unităţile de anlre-nare ale rolelor urmăresc în permanenţă păstrarea între anumite valori a lungimii benzilor din rezerve. Unitatea rolei debitoare va acţiona în sensul măririi lungimii benzii din rezervă, iar cealaltă in sensul micşorării liingi- mii benzii din rezerva corespunzătoare. Cele mai răspîndite rezerve de bandă sint rezervele cu vid, numite astfel datorită diferenţei de presiune creată de cele două păi ţi ale benzii, pentru a o menţine întinsă. Lungimea benzii în rezervă poate fi sesizată prin traductoare fotoelcc-trice sau pneumatice. Citirea/ scrierea este realizată în paralel de 7 sau 9 capete magnetice de citire/scriere. Verificarea corectitudinii operaţiei de scriere a unui caracter se poate face prin citirea lui (cu o întîrziere foarte mică) şi compararea cu codul care trebuie înscris. Pentru verificarea operaţiei de citire se utilizează biţi de paritate (la nivelul fiecărui caracter) şi caraclcre de control (la nivelul blocului). La detectarea unei erori citirea/ scrierea se poate relua. Aceasta presupune repoziţionarea benzii în spaţiul liber precedent. Oricum, blocurile sînt accesibile serial, pentru a ajunge la un anumit bloc trebuind parcurse blocurile dinaintea lui. (Y.C.J. 24* UNITATE DE CASETA MAGNETICA nnitnto (ie casetă magneticii (engl.: digital cassette unit), memorie externă cu acces serial, avînd ca suport pentru informaţii o casetă magnetică. Are o structură de principiu şi un mod de funcţionare asemănătoare cu cel al unităţii de bandă magnetică (—> unitate de bandă magnetică), avînd însă unităţi funcţionale mai simple şi de dimensiuni reduse. Este utilizată ca echipament periferic ataşat micro şi minicalculatoarelor. (M.R.). unitate do comandă (engl.: control unit). 1. Termen folosit în cadrul familiei de calculatoare româneşti, alcătuită din sistemele FÉLIX C 32, G 256, C 512 şi C 1024, pentru a indica unitatea centrală. 2. Schemă logică secvenţială care furnizează semnalele de comandă pentru acti< varea componentelor unui echipament, în vederea realizării funcţiilor specificate. Des folosit dispozitiv de comandă. 3. Subsistem al unui procesor, care generează succesiunea de semnale de comandă necesare efectuării transferurilor de informaţie şi/ sau operaţiilor aritmetice şi logice ce asigură citirea, interpretarea şi executarea instrucţiunilor, în funcţie de modul de implementare se intîlnesc u. de c. convenţionale (cablate) şi microprogramate. U. de c. convenţionale sînt realizate ca o schemă logică secvenţială, permit obţinerea unei viteze de lucru ridicate, dar constituie o implementare restrictivă din punctul de vedere al obţinerii compatibilităţii hardware, adaptibilităţii sistemului de calcul şi testării unităţii centrale. TJ. de c. microprogramate sînt realizate cu ajutorul unei memorii de comandă, care păstrează microinstrucţiu-nile. Acestea conţin valorile sem- nalelor de comandă pe un inter val de timp dat, şi informaţiile pentru formarea adresei micro-instrucţiunii următoare. Acest mod de implementare a u. do c. oferă un grad ridicat de flexibilitate în privinţa realizării compatibilităţii hardware, adaptabilităţii şi disponibilităţii sistemelor de calcul, fiind larg răspîndit. Sin.: bloc de comandă. (P.D.). unitate do control al comunicaţiei (engl.: communication control unit), termen general, utilizat pentru a desemna orice echipament care execută activităţi relative la comunicaţie în cadrul unei reţele sau a unui sistem de teleprelucrare. Sub această denumire poate fi întîlnit orice multiplexor, concentrator, calculator frontal, procesor de in-^terfaţare a mesajelor sau a ter-minaîelor. In cazul cel mai general poate conţine unul sau mai multe procesoare, un set de canale de intrare/ieşire, o mulţime de interfeţe de comunicaţie şi poate realiza una sau mai multo din următoarele funcţiuni: apelul selectiv şi controlul liniilor de comunicaţie, conversia de cod şi verificarea erorilor, asamblarea, editarea, înregistrarea, interpretarea şi transferul mesajelor, multiplexarea liniilor, comprimarea datelor, verificări sintactice simple. (T.P.). unitate de copiere a imaginii (engl.: hard copy), echipament utilizat pentru transpunerea pe hîrtie a imaginii existente, la un moment dat, pe ecranul tubului catodic, indiferent dacă imaginea este grafică sau nu. Funcţionarea sa este total diferită do a unui înregistrator grafic prin faptul că nu trasează succesiv contururile de pe ecran, ci transpune în totalitate imaginea pe 3T3 UNITATE DE INFORMATICA hîrtie, utilizînd un procedeu electrostatic asemănător celui aplicat la unele aparate de xerogra-fiat. (T.P.). unitate do discuri (magnetice) (engl.: magnetic disk unii), memorie externă cu acces direct, avînd ca suport al informaţiei discuri magnetice. în timpul funcţionării, discurile se rotesc eu o viteză constantă, operaţiile do citire/înregistrare fiind realizate do capete magnetice care „plutesc“ pe o peliculă de aer (aproximativ 5(j.) croată între suportul magnetic şi suportul capului. U. de d. cu capete fixe, au cîle un cap magnctic de ci lire/ înregistrare pentru fiecare pistă, în acest caz, u. de d. este rapidă, avînd un timp de acces comparabil cu acela aJ. memoriilor pe tambur magneţii', (timpul mediu de acces este jumătate din timpul de rotaţie al discului. Ia o organizare FIFO a cererilor de acces), iar discurile sînt, în general, montate permanent în u. de d. U. de d. cu capete mobile are un cap magnetic pentru toate pistele unei feţe de disc (fig. (7-3). Capetele magnetice corespunzătoare tuturor feţelor discurilor sînt susţinute do un dispozitiv de acces, putînd fi de- plasate, în acelaşi limp, de la un cilindru la altul. Accesul la un bloc de dale poate neccsita deplasarea dispozitivului de acces la cilindrul care conţine blocul respectiv. Timpul de acces conţine, pe lîngă întîrzierea de rotaţie şi timpul necesar deplasă-rii’ care depinde de distanţa parcursă de capele. Discurile pot fi permanent montate în u. do d. sau pot fi detaşabile. în cel de al doilea caz, suportul informaţiei, care se montează pe dispozitivul de antrenare, poate fi un singur disc, aflat într-o casotă do plastic (unitate de discuri în-casetate) sau un pachet de discuri (uzual 6 sau 11) aliniate vertical pe acelaşi ax. Caseta sau pachetul de discuri pot fi înlocuite în unitatea de discuri, croind astfel posibilitatea creşterii nelimitate a capacităţii de memorare a informaţiei. Capacitatea de memorare a u.d.m. variază de la cîteva sute de k octeţi pînă la cîteva sute de mii de K octeţi. (V.C.). imitate do informatică, termen general (utilizat numai în lb. română), care desemnează inşii tutele, centrele de calcul electronic, oficiile şi staţiile do calcul însărcinate cu activităţile do . Capete Discuri magnetice Dispozitiv de acces Oi de a Fig. U.3. Unitate de discuri cu capete mobile. Dispozitiv — de antrenare UNITATE DE LEGĂTURĂ 374 proiectare şi inlroduccre a sistemelor informatice. (T.P.). imitate de legătură (engl.: peripheral control unit), componentă a sistemului de intrare/ieşire, avînd rolul de control al echipamentelor periferice în conformitate cu ordinele primite de Ia canalul de intrare/ieşire. în execuţia operaţiilor de intrare/ieşire, u. de 1. poate avea una sau mai multe din următoarele funcţii: memorarea temporară a datelor aflate în transfer între echipamentul periferic controlat şi memoria principală; conversia reprezentării datelor; serializa-rea sau deserializarea datelor; comanda şi controlul unor operaţii specifice echipamentului periferic (deplasarea mecanismului de acces la o unitate de discuri magnetice sau deplasarea for^ matului de imprimare, la o imprimantă rapidă) ¡păstrarea unor informaţii de stare referitoare la echipamentul periferic (nepregătit, neoperaţional, ocupat ctc.) sau la operaţia în curs de desfăşurare (detectarea unei e-rori 1 a controlul datelor). (V.C.). unitate do răspuns audio (engl.: audio response unit), echipament utilizat pentru .generarea de către sistemul de calcul a răspunsurilor „vorbite“. U. de r.a. poate fi realizată prin sinteza sunetelor folosind semnale cu frecvenţa celor din vorbirea umană, sau folosind un disc sau tambur magnetic pe care sînt preînregistrate cuvintele şi propoziţiile pronunţate de către un crainic, din care se alcătuiesc răspunsurile respective. Rezultatele — în formă binară, ce urmează a fi transmise vocal, constituie identificatori pentru unităţile de text preînregistrate, citirea acestora fiind similară cu procedeul de redare utilizat la magnetofon; ieşirea u. de r.a. este un semnal ^audio, care, amplificat, poate fi transmis la distanţă sau redat prin intermediul unui difuzor. (T.P.). unitate de schimburi multiple (USM), canal de intrare/ieşire cu multiplexare pe grup de octeţi, un grup avînd 1 — 4 octeţi. Denumirea este specifică sistemelor din familia FELIX. (V.C.J. unitate do servire (engl.: service facility), destinaţia tuturor cererilor de servire’intrate într-un sistem de aşteptare, cuprinzînd una sau mai multe staţii de servire dispuse în paralel, în serie sau într-o configuraţie serie-pa-ralel/paralel-serie; în funcţie de natura sistemului şi de struc- - tura u. de s., la intrarea sa se --pot forma unul sau mai multe şiruri de aşteptare. U. de s. este caracterizată prin disciplina de servire si intensitatea traficului. (T.P.). unitate funcţională (engl.: functional unit), subsistem fizic caro efectuează un set bine definit de operaţii (funcţii). U.f. poate lucra independent după primirea informaţiilor ce iniţiază executarea unei operaţii. ’Ex. unitatea aritmetică-logică, unitatea de comandă, unitatea centrală, unităţi de intrare (echipamente de intrare) etc. (P.D.). unitate sintactică (engl.: syntactic unit) -»• categoric sintactică. utilizator (engl.: user). 1. Beneficiar al serviciilor oferite de un centru de calcul. 2. Orice persoană interesată în prelucrarea unor date pe baza unui program. (C.G.J. V validare (engl.: validation), confirmare a valabilităţii unei acţiuni, operaţii, date etc., eventual desfăşurate sau prelucrate cu ajutorul calculatorului, în raport cu un criteriu dat. Ex.: v. unei cereri de acces la o zonă protejată de memorie, t. unui cuvînt dè trecerô, v. datelor etc. — F. datelor (engl.: data validation), y. unui volum mare de date. Algoritmul de r. a datelor poate fi eventual exprimat _în-tr-un limbaj de v. care permite, pe lîngă prelucrarea fişierelor, specificarea formalului datelor, a criteriului de f. şi a modului de aplicare a acestui criteriu. Eventual, pe parcursul v. datelor se poate încerca şi corectarea automată sau interactivă a datelor eronate. — V. produsului program (engl.: program validation), v. bazată pe testarea funcţiilor şi comportării produsului program. (C.G.). ralonre (engl.: value), element al unei mulţimi, ce poate fi utilizat pentru a preciza total sau parţial starea unui. obiect, proces etc. De ex. starea obiectului: tensiunea măsurată în volţi într-un punct al unui circuit poate fi 73. în programare, v. este un atribut al datei ce desemnează obiectul a cărui stare este precizată de v. Y. nu trebuie privită numai din punct de vedere numeric. Există limbaje de programare care permit utilizatorului să definească mul- ţimea v. caracteristice unui tip de dală. Astfel, în limbajul do programare PASCAL se poale declara: type culoare = (alb, albastru, roşu), extinzînd în acest fel limbajul pentru a putea prelucra date de tip culoare. (C.G.J. variabilă (engl.: variaţie), construcţie utilizată în limbajele de programare de nivel înalt, pentru reprezentarea în program a valorii unei date, indivizibile în raport cu prelucrările specificabile în limbaj, şi care poate fi modificată pe parcursul execuţiei programului sau pentru execuţii diforile ale acestuia, în general, o v. este cunoscută prin intermediul unui identificator, asociat datei reprezentare, numit identificator de r. într-un program, un identificator poate fi asociat consecutiv mai multor da'te, participînd astfel ia formarea mai multor v. dis-lincte. Zona de program în care un identificator este asociat cu o anumită dată sau, altfel spus, în care v. ce reprezintă o anumită dată poate exista, constituie domeniul de valabilitate al v. Specificarea domeniului do valabilitate al r. se efectuează prin declararea identificatorului' folosind declaraţii. Do ex. în ALGOL şi într-o serie de limbaje asemănătoare acestuia, o porţiune de program care introduce, prin intermediul declaraţiilor, un nou nivel de .nomenclatură VECTOR 376 pentru identificatori, poartă numele de bloc. O t. al cărui identificator este declarat in bloc este locală acestuia; o v. -utilizată, dar nedeclarată în bloc, este externă acestuia. Deoarece, în general, un bloc poate conţine alle blocuri, localitatea v. trebuie înţeleasă recursiv. Domeniul de valabilitate al t. corespunde blocului în care v. este declarată şi din care şînt extrase blocurile în care t. este redoclarală. Conceptul do localitate a v. este pertinent şi altor limbaje de programare de nivel înalt. O v. al cărui domeniu de valabilitate so extinde la întregul program este globală. O v. a unui program împrumută proprietăţile datei asociate, de exemplu există v. alfanumerice, reale, întregi, complexe, referinţe ctc. (-» dă> lă). în unele limbaje există y. do tip procedură, sarcină (-» PL/I) etc. (C.G.). - V. binară (ongl.: binary variable), v. care poate lua numai două valori discrete, definită axiomatic prin relaţia: 0, dacă x 1 1, dacă x =£ 0 (T.P.). — V. controlată (engl.: controlled variable), v. utilizată pe post de contor în cadrul unei instrucţiuni de ciclare. — V. dc lucra (engl.: working variable), y. ce desemnează rezultate parţiale, obţinute în cursul execuţiei unui program. — V. meta-lingvistică (engl.: meta variable) —> metavariabilă. vector (engl.: vector), tablou alo cănii elemente sînt selectate pe baza unui singur indice. (C.G.). — V. binar (engl.: binary vector), v. ale cărui componente sini cifre ale sistemului do nu-incraţie binar. (P.D.). — V. de întrerupere (engl.: inlcrupt vec- tor), totalitatea adreselor do întrerupere ale unui sistem do calcul. — V. dc stare (engl.: state vector) —» cuvint de stare. (V.C.). verb (engl.: verb), parte a unei instrucţiuni caro precizează prelucrarea sau acţiunea efectuată prin execuţia instrucţiunii. Do ex. în cadrul instrucţiunii COBOL, PERFORM PROCEDURA, cuvîntul PERFORM este un y. (C.G.). verificare a parităţii (engl.: pari-ty check), metodă de detecţie a corectitudinii transmisiei caracterelor binare, bazată po faptul că, într-un sistem, paritatea este fixată. Presupunînd, do ex. că numărul unităţilor este impar, valoarea bitului de paritate a-~dăugat de sursă la caracterul ce lurmează a fi transmis, este stabilită aşa îneît numărul unităţilor din vectorul astfel format să fie impar. La destinaţie so formează bitul de paritate pentru caracterul recepţionat şi se compară cu cel recepţionat; dacă nu coincid înseamnă că a fost introdusă o eroare în procesul do transmisie, iar dacă coincid este probabil că transmisia a fost corectă; nu este însă sigur, deoarece la apariţia a două erori, bitul de paritate generat coincide cu cel recepţionat/ Această metodă so mai numeşte v.p. verticale sau transversale, pentru a o deosebi de cea care constă in generarea cîte unui bit de paritate pentru fiecare vcctor binar, format din componentele omoloage — do acelaşi rang — alo caracterelor tansmise succesiv intr-un şir; cu alto cuvinte, la sfirşitul transmisiei unui şir de caractere, sursa generează şi transmite încă un caracter, de verificare, format din biţii do paritate corespunzători fiecărui 377 VERIFICARE A PROGRAMELOR rang. La deslinaţie se generează, în mod asemănător, un cuvînt de verificare, care este comparat cu cel recepţionat, coincidenta indicînd transmisia fără erori sau, evident, cu un număr par de erori; metoda^se numeşte v.p. longitudinale. în cazul în care sînt utilizate ambele tehnici, probabilitatea do detecţie a erorilor creşte, iar metoda se numeşte v.p. încrucişate. (T.P.). verilicarc n programelor (engl.: program verif ication), demonstrarea formală a corectitudinii unui program. Un program este total corect dacă a) se termină şi l) rezultatele generate sînt cele aşteptate. Pentru a face posibilă aplicarea unei metode analitice este necesară introducerea unui model al programului, pe baza căruia condiţiile (a) şi (b) pot fi formulate riguros şi care, pe do altă parte, pune în evidenţă caracteristicile generale ale programului. Un astfel de model poartă numele de schemă de program SC. în general, o astfel de schemă este considerată ca un transformator de aserţiuni. Aserţiunea de intrare (cp) caracterizează sintetic toate alternativele posibile de valori ale datelor de iniţiale, postulînd relaţii care sînt adevărate dacă valorile datelor sînt corecte. Aserţiunea de ieşire (ii) caracterizează global rezultatele corecte. V.p. constă în a demonstra, în afară de terminare, că schema do program transformă aserţiunea 9 în i]j, ceea ce, în notaţia introdusă do Hoare.se poale exprima cpISC}^. Demonstrarea relaţiei (p{5C)ijj se oale efectua în moduri diferi le. n cazul cel mai complicat, se pot utiliza programe pentru demonstrarea teoremelor, procesul de v.p. fiind complet aulo-mat. în prezent., pe această cale nu s-a reuşit decît verificarea unor programe relativ simple. V.p. întilnitc curent în practică esle realizabilă interactiv, prin ghidarea procesului de demonstrare de către utilizator. O tehnică simplă de v.p., sugerată do Floyd şi Naur constă în urmărirea etapizală, conform programului verificat, a transformărilor aserţiunilor, transformări realizate prin intermediul instrucţiunilor programului. De ex., dacă P(x, y) este aserţiunea transformată prin atribuirea y■ cod ciclic; verificarea se face împărţind polinomul care reprezintă cuvîntul de cod recepţionat cu polinomul generator cunoscut — dacă restul este diferit de zero, rezultă că transmisia a fost afectată de erori şi se cere retransmisia informaţiei. (T.P.). verificator de cartele (engl.: card vcrifier), echipament cu funcţionare independentă, utilizat pentru verificarea cartelelor perforate. Y. de c. cuprinde un magazin de intrare, o staţie de verificare, o tastatură . şi un .magazin de ieşire. Pachetul de cartele care urmează a fi verificat este plasat în magazinul de intrare. Operatorul uman comandă aducerea, pe rînd, a cartelelor în '-staţia de verificare şi, pe baza x>0Ay>0AC=(x,y) ■4?---x>0Ay>OAC=(x,y) NU . x>OAy>pAx*yAC=|XjyLLA x>0Ay>0Âx=yAC=(x,yl DA NU . -x>OAy>OAx>yAC=(x.y) i____ x-t-x-y —x>O.AyiOAx0Ay>0AC=(x0Ay>0A C=(x,x+y) Lg9.end.g- (x,y) desemnează cel mai mare divizor comun dintre x şi y. Fig. V.2. Verificarea informativă a corectitudinii unui program prin metoda Floyd-Naur. 3"9 VITEZA DE TRANSMISIE A DATELOÎl PE LINIE formularului de programare, introduce de la tastatură conţinutul presupus al cartelei. V. de c. compară datele introduse cu perforaţiile existente pe cartelă. O neconcordanţă este semnalată operatorului uman printr-un indicator luminos. Operatorul poale încerca încă de două ori verificarea coloanei, după care, dacă neconcordanţa se menţine (operatorul nu a’apăsat iniţial pe o altă tastă decît cea indicată în formular), v. de c. crestează marginea cartelei, în dreptul coloanei eronate. Cartelele corecte sînt marcate printr-o crestătură pe marginea din dreapta cartelei. (V.C.). Tcriîicator de programe (engl.: program verifier), produs-pro-gram specializat, al cărui scop este demonstrarea corectitudinii programelor. Un v. de p. se bazează, în general, pe metoda aserţiunilor inductive; se compune din generatorul de condiţii de verificare, generatorul de subcazuri şi rezolvantul de subcazuri. Intrările v. de p. sînt programe scrise într-un limbaj de nivel înalt, însoţite de aserţiuni de intrare şi ieşire, precum şi din aserţiuni inductive în anumite puncte ale programului. Generatorul de condiţii de verificare este utilizat pentru construirea condiţiilor de verificare din programele de aserţiuni, ieşirea acestui generator fiind un număr de formule logice. Generatorul de subcazuri are drept seop parţiţionarea formularelor logice în subprobleme. Partea cea mai complexă a v. de p. este rezolvantul de subcazuri caro, în fond, este un demonstrator de teoreme bazat pe principiul rezoluţiei al Iui Robinson sau po forme restrînse echivalente ale acestuia. Rezolvantul de subcazuri este utilizat pentru rezolvarea subcazurilor furnizate do generatorul de subcazuri, în acest scop folosind un set do formule logice (leme) introduse de utilizator. (P.P.). vidare a memoriei (engl.: me-mory dump), operaţie de extragere a conţinutului unora sau al tuturor locaţiilor memoriei interne, prin imprimare sau prin copiere pe o memorie extern». Imprimarea se utilizează, de obicei, în cursul testării unui program pentru diagnosticarea unor erori, precum şi ca precauţie împotriva unei funcţionări defectuoase. în mod uzual, v.m. este efectuată automat de către un program de sistem, în cazul a-bandonării unui program aflat în curs de prelucrare, datorită producerii unei orori care face imposibilă continuarea sa. De asemenea, v.m. poate fi cerută de către utilizator, folosind limbajul de comandă al sistemului de calcul. (F.M.). viteza de transmisie a datelor pe linie (engl.: data transmission rate), cantitatea de informaţie transmisă pe linie în unitatea de timp, exprimată în bit/sec. în mod frecvent, dar incorect, viteza se exprimă în baud, ca sinonim pentru bit/sec; viteza exprimată în baud este egală cu cea exprimată în bit/sec numai în cazul în care se utilizează doar două stări ale liniei pentru transmisia datelor. De obicei, se utilizează opt stări pentru semnalarea pe linie şi, cum o stare poate reprezenta în acest caz 3 biţi, rezultă că viteza expri- VITEZA MEDIE DE SERVIRE 380 mată în bit/sec este de trei or! mai mare decît cea exprimată în baud. Astfel, modemurile carac-lerizate incorect cu viteze de 9 600 baud, pot realiza, de fapt, transmisii cu viteze pînă la 9 600 bit/sec, şi deci, 3 200 baud (utilizînd 8 stări pentru semnalarea pe linie). (T.P.). viteza medie de servire (engl.: mean service rate), caracteris-tică a stafiei de servire, exprimată prin inversul timpului mediu de servire. (T.P.). volatilitate (engl.: volatili ly), caracteristică a unei memorii al cărei conţinut se pierde (este neconcludent) prin dispariţia (deconectarea) tensiunii de alimentare. (P.D.). volum (engl.: volume), unitate de suport de informaţie ce poate fi montată pe un periferic, iu scopul prelucrării informaţiei stocate. De ex., o rolă do bandă magnetică, un pachet de discuri, un tambur magnetic reprezintă un v. (C.G.). z zonil de ieşire (engl.: output buf-ier), porţiune de memorie internă din care se transferă informaţie către echipamentele periferice. (T.P.). zonă do intrare (engl.: input buffer), porţiunea de memorie internă rezervată pentru introducerea informaţiei provenite de la echipamentele periferico; dalele din z. de i. pot fi editate şi distribuite in zone de lucru pentru prelucrare. (T.P.). zonă tampon (engl.: buffer), zonă a memoriei interne in/din care se transferă înregistrările fizice ale unui fişier; z.t. este rezervată în cadrul programului de prelucrare' a fişierului. Uneori, pentru a evita punerea în aşteptare a programului de prelucrare pînă la terminarea transferului unei înregistrări, se asociază două sau mai multe z.t. aceluiaşi fişier; astfel, în timp ce o înregistrare fizică este prelucrată într-o z.t., altă înregistrare fizică poate fi în curs de transfer, utilizînd o altă z.t. (F.M.). Tehnoredactor: MAIUA IONESCU clc tipar: 0-1.03.19S2. Coli (le tipar: 24. SC sg, Comanda nr. 3-’G Combinatul Poligrafic ,,Cr.sa Scînîc Piaţa Scîntcii nr. 1 — Bucureşti, Kepublica Socialistă România VOR APĂREA: Dicţionar de automatică Dicţionar de electronică Dicţionar de electrotehnică Personalităţi ale ştiinţelor tehnice. Mic dicţionar Enciclopedia protejării mediului înconjurător Enciclopedia automobilului Enciclopedia calculatoarelor Lei 21 Dicţionar DE INFORMATICA